UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI Facultatea de Drept

lect. univ. dr. Gheorghe IVAN

DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ I
Curs universitar

Galaţi, 2009

CUPRINS Listă de abrevieri ...................................................................................3
Unitatea de învăţare nr. 1 NOŢIUNI GENERALE…………………………………………………..............5 Unitatea de învăţare nr. 2 LEGEA PENALĂ ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII ACESTEIA.........................20 Unitatea de învăţare nr. 3 INFRACŢIUNEA.........................................................................................41 Unitatea de învăţare nr. 4 FORMELE INFRACŢIUNII..........................................................................52 Unitatea de învăţare nr. 5 PLURALITATEA DE INFRACTORI............................................................59 Unitatea de învăţare nr. 6 UNITATEA ŞI PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI....................................72 Unitatea de învăţare nr. 7 CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI..........100 BIBLIOGRAFIE………………………………………………………............118

2

LISTĂ DE ABREVIERI
alin. –alineat(ul) art. –articol(ul) cit. –citat(ul) colab. –colaboratorii col.pen. –colegiu penal coord. –coordonator C.A. –Curtea de Apel C.C. –Curtea Constituţională C.D. –Culegere de decizii C.S.J. –Curtea Supremă de Justiţie C.pen. –Codul penal C.proc.pen. –Codul de procedură penală d. –decizia d.pen. –decizia penală d.î. –decizia de îndrumare D. –Dreptul DEX. –Dicţionarul explicativ al limbii române ed. –ediţia Ed. –Editura Î.C.C.J. –Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie lit. –litera L.P. –revista ,,Legalitatea Populară” M.Of. –Monitorul Oficial n.a. –nota autorului nr. –numărul op.cit. –opera citată p. –pagina pct. –punct(ul) rap. –raportat R.D.P. –Revista de drept penal R.R.D. –Revista română de drept s.II pen. –secţia a II-a penală s.pen. –secţia penală

3

S. –Tribunalul Suprem T.sent.U. c. –sentinţa penală S. –Secţiile Unite T.reg. –volumul 4 .39 alin. –Tipografia Universităţii din Bucureşti vol. în compunerea prevăzută de art.U.S.pen.58/1968 Trib. –Tribunalul regional T.(2) şi (3) din Legea pentru organizare judecătorească nr.Jud.7 –Tribunalul Suprem.B.. –Tribunalul Judeţean Trib.

......ca ramură a dreptului........dreptul penal: ... ● să prezinţi caracterele dreptului penal....... ● să enumeri principiile fundamentale ale dreptului penal..... ca una din ramurile ştiinţelor juridice care studiază respectiva ramură a dreptului......obiectul dreptului penal.. ......................3.. Dreptul penal ca ramură a dreptului........ 13 1.....10 1..... cât şi ştiinţa dreptului penal. ____________________________________________________________ 5 ..2........ Raportul juridic penal...................ca ramură a ştiinţelor juridice..... 1.. GENERALITĂŢI PRIVIND DREPTUL PENAL 1.1 DREPTUL PENAL CA RAMURĂ A DREPTULUI § 1. Principiile fundamentale ale dreptului penal..scopul dreptului penal.........5..................1........ ● să clasifici raporturile juridice penale.. ca una din ramurile sistemului de drept.. Izvoarele dreptului penal.......... 1 vei fi capabil: ● să defineşti: ..1 Dreptul penal ca ramură a dreptului şi dreptul penal ca ştiinţă Termenul “drept penal” este folosit pentru a denumi atât dreptul penal....11 1.. ● să identifici: .................. .sarcinile dreptului penal.....Noţiuni generale ____________________________________________________ _______ Unitatea de învăţare nr.....1.......... ● să analizezi izvoarele dreptului penal.locul dreptului penal în sistemul dreptului.4... ..........15 Teste de autoevaluare Răspunsuri Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr............ Generalităţi privind ştiinţa dreptului penal . ..5 1.părţile ştiinţei dreptului penal.... 1 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr.... .. ● să argumentezi necesitatea dreptului penal. 1 NOŢIUNI GENERALE ____________________________________________________________ Cuprinsul unităţii: 1...

2 Definiţia dreptului penal ca ramură a dreptului Ca ramură a sistemului dreptului. şi urm. Partea generală. Rezultă din această definiţie că dreptul penal întruneşte toate trăsăturile caracteristice unei ramuri a dreptului: un obiect de reglementare propriu. fie prin aplicarea pedepselor persoanelor care le săvârşesc1. Manual de drept penal. dreptul penal reprezintă subsistemul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni.1.1. în scopul apărării acestor valori. Bucureşti. un procedeu sui-generis de reglementare juridică. Bulai.Noţiuni generale ____________________________________________________________ 1. C. p. De la apariţia statului şi dreptului. ____________________________________________________________ 6 . au constituit şi continuă să fie şi în prezent obiect de reglementare pentru dreptul penal. următoarele argumente: A. devin raporturi juridice penale. Prin această reglementare relaţiile de apărare socială. care prevede prin normele sale faptele interzise ca infracţiuni şi pedepsele ce urmează să se aplice celor care le săvârşesc. relaţiile de apărare socială. Necesitatea apărării valorilor sociale. § 2. Ed. fie de conformare. a acţiunilor sau inacţiunilor periculoase pentru valorile sociale. Necesitatea reglementării juridice a acţiunii de apărare a valorilor sociale. denumite pedepse.5 Caracterul autonom 1. § 3. pentru a demonstra necesitatea dreptului penal.3 Relaţiile de apărare socială ca obiect al dreptului penal Obiectul dreptului penal este format de o categorie aparte de relaţii sociale. 1. NECESITATEA DREPTULUI PENAL 1. 2. pe care le numim relaţii de apărare socială. C. fie de conflict. Existenţa fenomenului infracţional şi necesitatea luptei împotriva acestuia. fie prin prevenirea infracţiunilor. 1997. care au o existenţă obiectivă şi anterioară oricărei reglementări. sub sancţiuni specifice. All.1.1. un scop specific şi un mod original de realizare a acestui scop. B. CARACTERELE DREPTULUI PENAL 1.4 Argumente În general se invocă.

Reglementând relaţiile de apărare socială. Prin acest drept penal general se înţelege acea parte a dreptului penal (a legislaţiei penale) ____________________________________________________________ 7 . Acest caracter decurge din faptul că dreptul penal: a) are un obiect propriu de reglementare şi un obiect specific al ocrotirii juridice: existenţa şi securitatea sistemului de valori ale societăţii.7 Caracterul unitar al dreptului penal Deşi sunt cuprinse nu numai în Codul penal. dreptul penal creează raporturi juridice între stat (ca reprezentant şi ca titular al funcţiei de apărare socială) pe de o parte. Dreptul penal având o structură sistemică. asigurând astfel unitatea lor. şi persoanele fizice sau juridice. alături de alte ramuri ale dreptului care reglementează relaţii sociale de putere. unitatea sa nu numai că nu exclude. generale şi instituţionale ale acestuia. al puterii publice. măsuri educative. ordinar) şi drept penal special. indiferent care ar fi sediul acestora. Normele cu caracter de principii sunt prevăzute în genere în Codul penal. a cărui unitate este asigurată de unicitatea principiilor fundamentale. însă ele sunt incidente în raport cu toate dispoziţiile de drept penal. dreptul penal aparţine dreptului public. 1. 1. pe de altă parte. b) în vederea apărării valorilor sociale creează un sistem propriu de precepte sau reguli de conduită (îndatorirea de a se abţine de la săvârşirea faptelor periculoase pentru aceste valori sau de a efectua anumite activităţi necesare pentru apărarea lor) şi de sancţiuni specifice lui (pedepse.1. partea generală cuprinde normele generale. incidente numai în raport cu anumite relaţii privind o anumită incriminare. normele dreptului penal constituie.Noţiuni generale ____________________________________________________________ Dreptul penal are un caracter autonom în raport cu celelalte ramuri ale dreptului. iar partea specială normele cu caracter special. cu caracter de principii. care se aplică în raport cu toate relaţiile de apărare socială. O altă sistematizare rezultă din împărţirea dreptului penal în drept penal general (comun. Una dintre acestea este gruparea normelor de drept penal în partea generală şi partea specială a dreptului penal.1. în cadrul sistemului dreptului. în care una din părţi este statul ca reprezentant al societăţii. dar chiar presupune o anumită structurare a normelor pe care le conţine. un adevărat subsistem. măsuri de siguranţă).6 Caracterul de drept public Prin specificul raporturilor juridice pe care le creează ca urmare a reglementărilor relaţiilor de apărare socială. ci şi în numeroase legi extrapenale.

rutier. 25. într-o accepţiune mai largă. la anumite domenii de activitate (sanitar.1. Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale. Spre deosebire de acesta. dreptul penal internaţional este definit ca totalitatea normelor de drept penal intern prin care se reglementează asistenţa juridică penală internaţională în lupta comună împotriva criminalităţii. de cetăţenii săi pe teritoriul altor state ori săvârşite în străinătate împotriva statului sau a cetăţenilor săi. Ed. Gr. fie speciale. falsificarea de monede sau de alte valori. Geamănu. dreptul penal zis special cuprinde totalitatea normelor penale derogatorii de la dreptul comun care reglementează anumite relaţii de apărare socială cu privire la anumite categorii de persoane (militari.. 1977. împiedicarea exploatării aeronavei sau a navei. Intră în această categorie normele privitoare la aşa-numitele infracţiuni de drept internaţional (delicta juris gentium) cum sunt pirateria. Academiei. a dreptului internaţional public şi care este definit ca . În fine. acest scop este explicit prevăzut în 1. Bucureşti. Pe de altă parte. funcţionari etc. Nu este afectată această unitate nici de existenţa aşa-numitului drept penal internaţional. nu trebuie să se ignore deosebirea dintre aşa-numitul drept penal internaţional şi dreptul internaţional penal.). referitor la represiunea infracţiunilor comise prin violarea dreptului internaţional public”1. în curs de formare. fiscal.) sau la anumite situaţii excepţionale cum ar fi starea de război.Noţiuni generale ____________________________________________________________ care cuprinde totalitatea normelor penale. silvic. care este considerat ca o ramură. vamal etc. denumire dată acelei părţi a dreptului penal care cuprinde normele ce reglementează aplicarea legii penale în raport cu teritoriul din punct de vedere internaţional sau normele penale care stabilesc competenţa statului de a pedepsi şi infracţiunile săvârşite în afara teritoriului său. fie generale. p. care se aplică tuturor persoanelor şi faptelor şi care reglementează relaţiile de apărare socială obişnuite sau comune în viaţa socială. ____________________________________________________________ 8 . starea de necesitate declarată ca urmare a unor situaţii excepţionale (aşa-numitul drept penal excepţional). SCOPUL ŞI SARCINILE DREPTULUI PENAL 1.8 Scopul dreptului penal În dreptul penal român. stabilite sau acceptate în relaţiile dintre state. distrugerea de cabluri submarine etc. traficul de stupefiante. § 4.ansamblul regulilor juridice (cutumiare sau convenţionale).

împotriva infracţiunilor. 1 C. Acest caracter autonom al dreptului penal nu exclude însă existenţa unor legături intime. în acest sens. LOCUL DREPTULUI PENAL ÎN SISTEMUL DREPTULUI 1.Noţiuni generale ____________________________________________________________ dispoziţia din art. a faptelor periculoase pentru societate. organice cu toate celelalte ramuri ale sistemului de drept.10 Autonomia dreptului penal în cadrul sistemului de drept şi legăturile sale cu celelalte ramuri ale dreptului Aşa cum s-a arătat dreptul penal este o ramură de sine stătătoare a sistemului dreptului.1. România.pen. persoana. proprietatea. legăturile dreptului penal cu dreptul constituţional. proprietatea sub toate formele acesteia etc.9 Sarcinile (funcţiile) dreptului penal În realizarea scopului său. 1.1.11 Dreptul penal şi dreptul procesual penal În cadrul sistemului de drept. În esenţă. unitatea şi indivizibilitatea statului. aceste funcţii sunt: a) prevenirea săvârşirii infracţiunilor prin simpla incriminare sub sancţiunea pedepsei. drepturile şi libertăţile acesteia. 1. în calitatea sa de instrument al politicii penale. c) asigurarea dezvoltării noilor valori şi relaţii sociale. drepturile fundamentale ale omului. 1..12 Dreptul penal şi dreptul execuţional penal Dreptul penal are legături strânse şi cu dreptul executării ____________________________________________________________ 9 . b) asigurarea cadrului legal de realizare a combaterii infracţiunilor desfăşurată de organele de stat competente. Reglementarea juridico-penală porneşte de la normele constituţionale atunci când incriminează şi sancţionează faptele care vatămă ori pun în pericol statul român. dreptul penal are cele mai strânse şi indisolubile legături cu dreptul procesual penal. dreptul penal este chemat să îndeplinească anumite sarcini sau funcţii.1. necesare. precum şi întreaga ordine de drept”. Semnificative sunt.1. cele două ramuri neputând exista una fără cealaltă. independenţa. care prevede că “legea penală apără. § 5. suveranitatea.

să stabilească metodele de investigaţie a fenomenelor juridico-penale. a cărei existenţă de sine stătătoare este încă discutabilă.1.2 Sistematizări în ştiinţa dreptului penal În raport cu particularităţile obiectului său. să elaboreze mijloacele juridice de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional cu ajutorul dreptului penal. este reglementată de legea civilă. Partea introductivă are ca obiect dreptul penal privit în general. 2 GENERALITĂŢI PRIVIND ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL § 1. care cuprinde sistemul cunoştinţelor privitoare la fenomenele juridico-penale.1 Noţiunea de ştiinţă a dreptului penal Spre deosebire de dreptul penal. dreptul penal are legături necesare cu fiecare dintre ramurile dreptului. Această ramură a dreptului.2. scopul şi sarcinile dreptului penal. cuprinde normele juridice care reglementează relaţiile sociale ce iau naştere în procesul executării sancţiunilor de drept penal între organele de stat specializate.2. DREPTUL PENAL CA RAMURĂ A ŞTIINŢELOR JURIDICE 1. teoriile. 1. ca ramură a dreptului. dreptul penal are în vedere relaţiile de ordin patrimonial. ştiinţa dreptului penal studiază ____________________________________________________________ 10 . şi persoanele condamnate. În această parte a sa. exprimate în concepţiile. însărcinate cu executarea acestor sancţiuni aplicate de instanţele judecătoreşti. ştiinţa dreptului penal poate fi divizată în trei părţi : partea introductivă sau preliminară. care este o ramură a dreptului.Noţiuni generale ____________________________________________________________ sancţiunilor de drept penal. ideile.13 Legăturile cu alte ramuri ale dreptului Reglementând relaţii sociale privitoare la aceleaşi valori sociale. Astfel. principiile destinate să explice şi să fundamenteze necesitatea. aşa cum sunt acestea reglementate prin normele şi instituţiile dreptului civil. partea generală şi partea specială. 1. incriminând şi sancţionând penal faptele contra patrimoniului. iar răspunderea civilă. ştiinţa dreptului penal este o ramură a ştiinţelor juridico-penale. care are ca temei o faptă prevăzută de legea penală. 1.

principiile şi izvoarele dreptului penal. § 2. sunt incriminate şi constituie infracţiuni. ştiinţa dreptului penal aparţine ştiinţelor juridice.3.2. Sub acest aspect. care au ca obiect de studiu diferitele ramuri ale dreptului sau chiar dreptul în genere. principiile de aplicare a legii penale în raport cu spaţiul şi timpul etc. LOCUL ŞTIINŢELOR ŞTIINŢEI DREPTULUI PENAL ÎN SISTEMUL 1. 1.3.3 Ştiinţa dreptului penal ca ramură a ştiinţelor juridice Prin obiectul. ea are legături cu celelalte ramuri ale ştiinţei juridice şi foloseşte principii şi noţiuni elaborate în teoria generală şi în filozofia dreptului. Cele mai strânse legături le are însă dreptul penal cu ştiinţele juridico-penale şi anume cu ştiinţa dreptului procesual penal şi cu ştiinţa dreptului execuţional penal. legea penală şi interpretarea acesteia. principiile fundamentale sunt idei directoare care călăuzesc elaborarea şi realizarea normelor de drept penal. 3 PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI PENAL 1. cum este cazul teoriei generale a dreptului sau al filozofiei dreptului. considerate individual. scopul şi funcţiile acestuia. metodologia şi finalitatea sa. Partea generală are ca obiect de studiu reglementările juridice privitoare la instituţiile fundamentale ale dreptului penal: infracţiunea.Noţiuni generale ____________________________________________________________ caracterele dreptului penal. 1. fiind deci prezente în întreaga reglementare juridico-penală. Partea specială are ca obiect condiţiile specifice în care diferitele acte de conduită.2 Principiul legalităţii ____________________________________________________________ 11 . sancţiunile pe care legea le prevede pentru fiecare infracţiune în parte. răspunderea penală şi sancţiunile de drept penal.1 Noţiunea de principii fundamentale ale dreptului penal În ramura dreptului penal. disciplinele având ca obiect ramurile de drept corespunzătoare. raportul juridic penal ca tip de raport juridic. precum şi condiţiile speciale în care are loc tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea acesteia.

1.3.6 Infracţiunea ca singur temei al răspunderii penale Potrivit acestui principiu. numai săvârşirea unei infracţiuni. atât în calitate de beneficiari ai ocrotirii juridico-penale. În virtutea acestor reguli. o faptă. principiul legalităţii exprimă regula că întreaga activitate de apărare socială împotriva criminalităţii trebuie să se desfăşoare pe baza legii şi în strictă conformitate cu legea. 1. dacă nu este prevăzută de lege.7 Personalitatea răspunderii penale şi a pedepsei ____________________________________________________________ 12 . cât şi în calitate de destinatari ai exigenţelor acestei legi.Noţiuni generale ____________________________________________________________ În domeniul dreptului penal. 1.5 Prevenirea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală Potrivit acestui principiu.4 Umanismul dreptului penal Principiul umanismului constituie o linie directoare a dreptului nostru penal în ce priveşte determinarea scopului acestuia.3. poate servi ca temei pentru răspunderea penală a unei persoane.3. oricât de periculoasă ar fi. iar pe de altă parte prevenirea săvârşirii de noi fapte prevăzute de legea penală. ci o manifestare de voinţă arbitrară.3. realizarea funcţiei preventive generale a legii penale. pe de o parte. nu poate constitui infracţiune dacă nu este prevăzută ca atare de lege. Principiul legalităţii în domeniul dreptului penal se exprimă în regulile nullum crimen sine lege (nu există infracţiune fără lege) şi nulla poena sine lege (nu există pedeapsă fără lege). iar o constrângere aplicată unei persoane nu constituie pedeapsă. a valorilor ce urmează să fie apărate şi a mijloacelor prin care urmează să se înfăptuiască această apărare. 1. 1.3. ca rezultat al aplicării sancţiunilor de drept penal.3 Egalitatea în faţa legii penale Acest principiu exprimă regula că toţi membrii societăţii sunt egali în faţa legii penale. fapt stabilit de organul competent şi în forma cerută de lege. întreaga reglementare juridico-penală trebuie să asigure.

prin regulile de conduită pe care le conţin. de a avea o anumită conduită. MIJLOC DE REALIZARE A DREPTULUI PENAL 1. 1.1 Noţiunea raportului juridic de drept penal Raporturile juridice penale pot fi definite ca relaţii de apărare socială reglementate prin normele dreptului penal.3.4. stabilirea şi aplicarea sancţiunilor de drept penal (pedepse. Acest principiu este complet exprimat de legiuitorul român? 1. măsuri de siguranţă şi măsuri educative) trebuie să se facă prin determinarea concretă a acestora în raport cu gravitatea faptei săvârşite şi cu persoana infractorului.4. Spre deosebire de aceasta.3 Particularităţile raportului juridic penal de conformare ____________________________________________________________ 13 . ordinea de drept efectivă sau reală reprezintă totalitatea relaţiilor de apărare socială care se desfăşoară efectiv sau real în conformitate cu reglementarea juridico-penală. cât şi răspunderea decurgând din nerespectarea unei astfel de obligaţii.2 Raporturile juridice penale şi realizarea ordinii de drept penal Totalitatea normelor de drept penal în vigoare alcătuiesc. RAPORTURILE JURIDICE PENALE. Sarcină de lucru: Identificaţi dispoziţia legală din Codul penal care prevede principiul legalităţii. 1.8 Individualizarea sancţiunilor de drept penal În virtutea acestui principiu. ordinea de drept penal normativă sau formală. Realizarea ordinii de drept penal înseamnă deci desfăşurarea relaţiilor de apărare socială ca raporturi de drept penal. 1.4.Noţiuni generale ____________________________________________________________ Acest principiu conţine regula că atât obligaţia decurgând dintr-o normă de drept penal. au caracter personal.4 RAPORTUL JURIDIC PENAL § 1.

Prin reglementarea juridico-penală a relaţiilor de apărare socială se creează. c) Obiectul. adică adoptarea. de abţinere sau de acţionare. în legătură cu anumite valori sociale. ci numai determinabil în persoana oricărui destinatar al normei incriminatoare. Dreptul statului nu mai este acela de a pretinde conduita de conformare. Ca şi în cazul celorlalte categorii de raporturi juridice. din momentul intrării în vigoare a legii penale. ci de a trage la răspundere pe infractor şi de a impune aplicarea şi executarea sancţiunii corespunzătoare. cât şi la cel de conflict. Fiind născut din transformarea dialectică a raportului juridic penal de conformare. pe de altă parte. care au obligaţia de a nu săvârşi fapta interzisă. care ia naştere în momentul intrării în vigoare a legii penale. cuprinsă în norma de drept penal. La fel. nu mai este în concret obligaţia de conformare pe care. de altfel a încălcat-o (deşi obligaţia de conformare există în continuare. subiectele raportului juridic penal sunt aceleaşi la ambele forme ale sale. În timp ce la raportul de conformare acest subiect nu este determinat. indifferent de forma lui. şi între destinatarii legii penale. care ia naştere la data săvârşirii infracţiunii.4. a conduitei corespunzătoare exigenţei normei penale. Statul.Noţiuni generale ____________________________________________________________ a) Subiectele. acest conţinut este alcătuit. ca şi până ____________________________________________________________ 14 . la raportul juridic penal de conflict el este precis determinat în persoana celui care a săvârşit infracţiunea. obligaţia destinatarului legii penale. obiectul raportului juridic penal. ca reprezentant al societăţii. raporturi juridice penale între stat. În cazul raportului juridic penal de conformare. raportul juridic penal de conflict se deosebeşte de cel dintâi tocmai prin conţinutul său. b) Conţinutul. obiectul acestuia îl constituie însăşi conformarea. din obligaţia destinatarului legii penale de a se conforma cerinţelor prevăzute în lege. este alcătuit din conduita ce urmează să fie obţinută în cadrul său. iar pe de altă parte din dreptul statului de a pretinde acea conduită din partea titularilor obligaţiei de conformare. desigur în limitele legii. În cazul raportului juridic de conformare. Există însă deosebiri în ce priveşte celălalt subiect şi anume persoana fizică sau juridică destinatar al legii penale. b) Conţinutul. statul alăturându-se astfel titularilor valorilor sociale faţă de care destinatarii legii penale au această obligaţie. pe de o parte. care are dreptul de a pretinde tuturor destinatarilor legii penale îndeplinirea obligaţiei de conformare. 1.4 Particularităţile raportului juridic penal de conflict a) Subiectele. În esenţă. după caz. pe de o parte. atât la raportul de conformare. devenit infractor. de către persoana căreia îi revine obligaţia de conformare. este subiect al raportului juridic penal la ambele sale forme.

Cr. făcându-se distincţie între izvoarele materiale şi formale. c) Obiectul. p. Prevederile constituţionale reprezintă. H.2 Principalele izvoare ale dreptului penal A. A.54-56. sau alte sancţiuni de drept penal aplicabile. sancţiunile care se pot aplica. Partea generală.cit. 1. între izvoarele interne şi externe.5. Universul Juridic. ca sancţiune penală tipică.5. op. ci aceea de a răspunde pentru fapta săvârşită şi de a se supune sancţiunii aplicate. vom spune că sunt acele acte juridice (normative) care. condiţiile răspunderii penale precum şi actele normative care prevăd dispoziţii obligatorii de respectat în procesul de elaborare şi aplicare a dreptului penal. obiectul său îl constituie pedeapsa. Beck.5 IZVOARELE DREPTULUI PENAL 1.18-19. Mitrache. 2006. în cuprinsul lor. C. C. 1. Bulai. 2007. Constituţia României este izvor juridic pentru toate ramurile dreptului nostru. Ed. deci şi pentru dreptul penal. ____________________________________________________________ 15 . În prima categorie intră: tratatele sau convenţiile referitoare la asistenţa juridică internaţională în materie penală (ex. Constituţia României Datorită poziţiei sale în ierarhia actelor normative. Bucureşti. mediate1. Boroi. Ed. un izvor fundamental pentru dreptul penal. În doctrina penală se face distincţie între tratatele şi convenţiile internaţionale care constituie izvoare directe ale dreptului penal şi cele care constituie izvoare indirecte. aşa cum se precizează constant în literatura juridică de specialitate. p. Drept penal român.1 Noţiunea şi specificul izvoarelor dreptului penal În doctrina juridică termenul de izvor de drept are mai multe accepţiuni. p. Drept penal. C.70-71.. stabilesc faptele care constituie infracţiuni. Bucureşti. B. Definind izvoarele formale ale dreptului penal. convenţiile bilaterale 1. Corespunzător conţinutului acestui raport. Partea generală. în ansamblul lor. la care România este parte. Mitrache. constituie izvoare ale dreptului penal. între cele directe şi cele indirecte.Noţiuni generale ____________________________________________________________ atunci). Tratatele şi convenţiile internaţionale Tratatele şi convenţiile internaţionale încheiate pentru prevenirea sau combaterea criminalităţii.

privind scopul legii penale şi aplicarea acesteia în spaţiu şi timp. şi pentru a reglementa relaţiile ce iau naştere după ce au fost săvârşite infracţiunile. infracţiunile contra persoanei. În sfera legilor penale. În a doua categorie intră tratatele sau convenţiile ce cuprind angajamentele statelor părţi de a incrimina pe plan intern anumite fapte socialmente periculoase. cât şi asupra unor incriminări care se întâlnesc în unele legi care conţin dispoziţii penale..pen.. în legislaţia internă. de pildă. Codul penal este cel mai important izvor al dreptului penal. C. a fost incriminată sclavia. precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu [art. instituţia infracţiunii şi instituţiile colaterale acesteia. la care România este parte [art. Convenţia de la Geneva adoptată la 6 septembrie 1956 privitoare la abolirea sclavajului. Codul penal adoptat la 21 iulie 1968 şi intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 cuprinde două părţi..Partea specială” a Codului penal. adică legile care au fost anume adoptate pentru a reglementa relaţiile sociale ce se formează între oameni în sensul impunerii unei conduite care să determine abţinerea de la săvârşirea de infracţiuni. 148 alin. există şi alte legi penale cu o sferă de incidenţă sau aplicare mai restrânsă. instituţia răspunderii penale şi sancţiunile de drept penal. Partea generală conţine norme cu caracter de principii generale. ____________________________________________________________ 16 . infracţiunile contra păcii şi omenirii etc. Normele cuprinse în . dintre care: infracţiunile contra siguranţei statului. 20 alin.(2) dn Constituţie]. a traficului de sclavi şi a instituţiilor şi practicilor similare sclavajului. care este principalul izvor al dreptului penal.190 C. prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. infracţiunile contra patrimoniului. Ţara noastră a ratificat.Partea generală” au aplicabilitate atât asupra infracţiunilor prevăzute în . Pe lângă Codul penal. Legile penale ca izvoare principale ale dreptului penal Principalele izvoare ale dreptului penal sunt legile penale. pe de o parte. Partea specială a Codului penal grupează într-un număr de 10 titluri cele mai importante categorii de infracţiuni. Ca urmare a ratificării acestei Convenţii şi a altora încheiate în materie.(2) din Constituţie].Noţiuni generale ____________________________________________________________ cu privire la extrădare încheiate între ţara noastră şi alte ţări). respectiv în art. Majoritatea normelor juridice care formează conţinutul dreptului penal ca ramură de drept sunt cuprinse în aceste acte normative interne cunoscute sub denumirea de legi penale. pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. pe de altă parte. deoarece cuprinde cvasitotalitatea normelor penale generale şi majoritatea normelor penale speciale. infracţiunile contra autorităţii. infracţiunile de fals.

Aceste legi vin să completeze cadrul normativ general fixat de Codul penal sau să instituie unele derogări de la acest cadru care formează dreptul comun în materie.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal2. Sancţiunea de drept penal. Legea penală generală şi principalul izvor de drept penal poate fi considerată: A. 594 din 1 iulie 2004. Codul penal român. Raportul juridic penal de conflict are ca obiect: A. B. Constituţia României. C. 2.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală1 sau Legea nr. 2. Publicată în Monitorul Oficial al României. cuprind şi un număr important de dispoziţii penale. ____________________________________________________________ 17 . 1. Un mare număr de acte normative care aparţin altor ramuri de drept şi care reglementează relaţiile sociale din diverse compartimente ale vieţii economice şi sociale. nr.Noţiuni generale ____________________________________________________________ cum ar fi Legea nr. TESTE DE AUTOEVALUARE Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect: 1. Tratatele constitutive ale Uniunii Europene. 627 din 20 iulie 2006. Specific acestor legi este că ele au un domeniu de aplicare mai restrâns deoarece privesc o anumită instituţie sau câteva instituţii ale dreptului penal. Publicată în Monitorul Oficial al României. C. Partea I. B. Aceste legi sunt numite în literatura juridică de specialitate legi complinitoare. Conformarea destinatarilor legii penale. Partea I. Relaţiile de apărare socială. Izvoare ale dreptului penal sunt şi legile speciale nepenale ce cuprind dispoziţii de drept penal şi care completează incriminările din Codul penal. În această categorie de legi intră şi actele prin care se acordă amnistia şi graţierea. nr.

Ed. Partea generală. C. Ed. sub sancţiune penală. C. reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială. Marea majoritate a normelor dreptului penal sunt prohibitive.Boroi. Universul Juridic. Legea spune.Bulai. Bucureşti. Gh. Bucureşti. Paris. Această reglementare se face prin prevederea. Partea generală. în normele incriminatoare. 2008.Bulai. Bucureşti. ca ramură a dreptului. Manual de drept penal.Beck. Codul penal. Hachette. Partea generală. All.Mitrache. Bucureşti. 1994. C 2. C. 2007.Bulai. C. Ea nu spune: “Este interzis să se fure”. Preceptul sau regula de conduită nu rezultă explicit din această reglementare. Ed. 1. celelalte sunt norme onerative. Partea generală. A. adică de a săvârşi fapta implicit ordonată prin incriminarea omiterii ei.Noţiuni generale RĂSPUNSURI 1. Cr. Manual de drept penal. prevăzând o obligaţie de a face. 4. B SINTEZĂ Dreptul penal.Mitrache. a faptei incriminate1. ci se deduce din interzicerea.H. prevăzând o obligaţie de a nu face.Beck. 2006. Ivan. 2007. Drept penal român. 5. de exemplu: “Furtul se pedepseşte cu închisoare şi cu amendă” (art.12). de a se abţine de la comiterea faptei interzise. Ed. Ed. B.H. 3. pe de o parte a faptelor (acţiuni sau inacţiuni) şi a condiţiilor în care acestea sunt interzise ca infracţiuni. Lombois. 6. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1. Universul Juridic. Această definiţie are în vedere specificul reglementării relaţiilor sociale prin normele dreptului penal. Drept penal. Drept penal.N. 311-3). C. ____________________________________________________________ 18 . Regula de prohibiţie este cel mai adesea implicită. iar pe de altă parte a pedepselor ce urmează să se aplice în cazul săvârşirii celor dintâi. 2. Bucureşti. aceasta se înţelege de la sine (C. Droit pénal général. Partea generală. 1997. p.

● să enumeri formele de extrădare.... Legea penală şi conţinutul său normativ .. Interpretarea legii penale...1..norma penală. .2.19 2.. 2 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr......1 Noţiunea de lege penală Noţiunea de lege penală are o accepţiune largă.... 2 LEGEA PENALĂ ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII ACESTEIA ____________________________________________________________ Cuprinsul unităţii: 2..27 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr.......structura normei penale... ........3. În această accepţiune... noţiunea de lege penală se apropie în conţinut de noţiunea de drept penal.. .........categoriile de legi penale.pen..extrădarea...... 2 vei fi capabil: ● să defineşti: ..... ..... În teoria şi practica dreptului penal prin lege penală se înţelege totalitatea legilor penale... 141 C...... .......... Legea penală în această accepţiune restrânsă se aproprie în ____________________________________________________________ 19 . ● să analizezi: ....... ... .categoriile de norme penale........ ....legea penală. NOŢIUNEA PENALE DE LEGE PENALĂ ŞI CATEGORIILE DE LEGI 2.1.... „prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi şi decrete”.. Aplicarea legii penale în spaţiu şi timp..rezultatele şi limitele interpretării.. Într-o interpretare restrictivă... ● să prezinţi: .formele interpretării...metodele de interpretare..Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ Unitatea de învăţare nr..interpretarea.aplicarea legii penale în spaţiu şi timp..............1 LEGEA PENALĂ ŞI CONŢINUTUL SĂU NORMATIV § 1.23 2... 2.. potrivit art....

h) şi i)]. 141 C. având o structură internă precis determinată şi. Adoptarea legilor se face după o procedură stabilită prin Constituţie. 2. pedepsele şi regimul executării acestora. expres prevăzută în Constituţie sub aspectul majorităţii necesare în fiecare din cele două Camere ale Parlamentului. legi organice şi legi ordinare [alin. 2. Spre deosebire de legile generale. Legea penală generală constituie ceea ce se denumeşte în mod curent dreptul penal comun. dispoziţiile penale pe care acestea le cuprind trebuie considerate legi penale în sensul art. amnistia sau graţierea colectivă sunt reglementate de Parlament numai prin lege organică [alin. ele putând cuprinde.1. (3) lit.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ conţinutul său de noţiunea de normă juridică penală. Legile speciale au un câmp mai restrâns de acţiune. secţiuni sau un număr de articole.2 Legi generale şi legi speciale Această primă clasificare se face în raport de întinderea domeniului de reglementare. legile speciale nu au o structură determinată. ca atare. Unica lege penală generală în ţara noastră este. 73 din Constituţie. cuprinzând două părţi: una generală şi alta specială. Decretele emise anterior Revoluţiei din decembrie 1989. (1)]. având ponderea cea mai mare în cadrul legislaţiei penale şi reprezentând cel mai important instrument de luptă împotriva infracţionalităţii. Codul penal ce se caracterizează printr-un sistem unitar de norme. cuprinzând norme ce reglementează instituţii de drept penal sau incriminând ca infracţiuni fapte săvârşite într-un anumit domeniu. avându-se în vedere conţinutul şi rolul pe care îl au legile penale în reglementarea relaţiilor de apărare socială împotriva infracţiunilor.3 Legi penale ordinare şi legi penale excepţionale ____________________________________________________________ 20 . cât şi decretele-legi adoptate în perioada de tranziţie ce a urmat. de la caz la caz. în măsura în care nu au fost abrogate şi nu contravin Constituţiei. mai multe capitole. Parlamentul adoptă legi constituţionale. Legile penale generale sunt reprezentate de codurile penale care cuprind un ansamblu complet şi sistematizat de norme penale generale şi speciale. Potrivit art. rămân în vigoare şi.pen.1. Spre deosebire de legile ordinare. prin urmare. legile organice se adoptă cu o procedură mai exigentă. Infracţiunile.

una specială şi o lege excepţională se aplică cu prioritate legea excepţională. Între o lege generală. atrag în mod automat şi autoabrogarea legii respective.) care. ele rămânând în vigoare doar atâta timp cât situaţia excepţională o impune. de regulă. inundaţii catastrofale. prin urmare.). Legile penale ordinare sunt cele care sunt adoptate în condiţii normale.363 C. NORMELE JURIDICE PENALE ŞI STRUCTURA ACESTORA 2. molime generalizate etc. deoarece au o durată relativ scurtă de aplicare. avându-se în vedere necesităţile unei acţiuni eficiente în lupta antiinfracţională. în teoria şi practica dreptului penal se face distincţie între legile penale ordinare şi legile penale excepţionale. o lege penală cu durată nedeterminată. Sunt legi cu durată nedeterminată atât legile generale. provocate de unele situaţii excepţionale de origine naturală sau socială (calamităţi naturale. Legile excepţionale apar în condiţii deosebite de evoluţie a fenomenului infracţionalităţii. stare de război. 2. stare de război. Legile penale cu durată determinată (temporare) sunt acelea care au o aplicare limitată în timp. Durata de aplicabilitate a legii temporare poate rezulta fie din conţinutul ei (precizându-se că legea intră în vigoare la o anumită dată şi va ieşi din uz la altă dată. Din această categorie fac parte Codul penal şi majoritatea legilor speciale. se prevede. etc. odată depăşite şi ridicată starea de necesitate. Aceste legi mai sunt denumite şi legi temporare.1. legile penale se împart în legi cu durată nedeterminată şi legi cu durată determinată. Legile penale cu durată nedeterminată (permanente) sunt acelea în al căror cuprins nu se stipulează perioada lor de aplicare. cât şi legile speciale.1. § 2. spre exemplu.4. Legi permanente şi legi temporare În raport cu durata lor de aplicare. Legile excepţionale sunt. că acesta a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 dar nu se precizează perioada sa de aplicabilitate. fiind. legi temporare. În art. care este stabilită în textul legii) sau din împrejurările speciale care au impus adoptarea ei (cutremure.5.pen. obişnuite de luptă împotriva fenomenului infracţional. Noţiunea normei penale 21 .Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ După caracterul lor. secetă prelungită.

op. Mitrache.7. normele juridice penale îşi realizează funcţia lor regulatoare prin prevederea tuturor faptelor ce sunt periculoase pentru valorile sociale ce formează obiectul dreptului penal şi interzicerea lor sub sancţiune penală. 2. Norme generale şi norme speciale. precum şi sancţiunile aplicabile în cazul încălcării acestora.. Având o funcţie specifică în contextul celorlalte norme juridice şi anume reglementarea relaţiilor de apărare socială împotriva celor mai grave fapte (infracţiunile). dacă în conţinutul unei norme nu se găsesc toate elementele.. aceasta nu exclude structura completă a normei generale. 22 . norme călăuzitoare pentru normele penale speciale. p. A. Normele penale speciale prezintă însă unele particularităţi în structura lor care derivă din faptul că ele sunt norme incriminatorii. 27-28. asemănătoare celorlalte norme de drept sau au doar o structură dihotomică. cit. Fiind norme principale. C. p. cit. 2. Cr.6.Legea penală şi principiile aplicării acesteia Orice lege penală este alcătuită dintr-o totalitate de norme juridice care se caracterizează prin conţinutul şi structura lor specifică. fiind alcătuite doar din dispoziţie şi sancţiune1. stabilind reguli cu valoare de principii. op. p. Bulai.1. Categorii de norme penale Din clasificările care s-au făcut în doctrina dreptului penal. Structura normei penale Structura normelor penale diferă după cum acestea sunt norme penale generale sau norme penale speciale. Normele penale generale. Boroi. normele generale îşi pot regăsi dispoziţia sau sancţiunea fie în alte norme din aceeaşi lege.. cit. Mitrache. fie în norme ce sunt înscrise în alte legi. Normele penale generale sunt cuprinse. semnificative sunt următoarele categorii de norme penale: A. Aceste norme cuprind dispoziţii cu caracter de regulă generală privind condiţiile în care se nasc. rareori. Uneori. dispoziţia şi sancţiunea. 1. 78. 64. prescriind reguli de drept penal. op.1. C. Diferenţa între aceste două categorii de norme penale se realizează în funcţie de conţinutul şi sfera lor de incidenţă. în Partea generală a Codului penal şi. În doctrina dreptului penal s-a pus problema dacă normele penale speciale au o structură trihotomică. au o structură asemănătoare celorlalte norme juridice care aparţin altor ramuri de drept şi anume: ipoteza. de regulă. în unele legi speciale. se modifică şi se sting raporturile juridice penale.

sancţiune). NECESITATEA ŞI FORMELE INTERPRETĂRII 23 . Norme prohibitive şi norme onerative. pentru care se face trimitere sau referire la o normă complinitoare care este cuprinsă în aceeaşi lege ori în alta. de asemenea. În materie de tehnică legislativă se cunosc două tipuri principale de norme divizate: norme de incriminare cadru sau norme în alb şi norme de trimitere sau de referire. prin alte acte normative. Această distincţie se face în raport cu elementele ce sunt cuprinse în structura normei penale. corespunzătoare infracţiunilor comisive. Existenţa acestor două categorii de norme penale este determinată de structurarea infracţiunilor în comisive şi omisive. în multe situaţii. Normele speciale indică condiţiile în care o anumită faptă constituie infracţiune şi pedeapsa care se poate aplica în cazul săvârşirii unei astfel de fapte. Normele penale de incriminare cadru. stabilesc. Normele penale complete (unitare) sunt cele ce cuprind toate elementele unei norme (ipoteză. urmând ca prevederea faptelor interzise să se facă ulterior. dispoziţie. şi în unele legi speciale. fixează ca regulă de conduită obligaţia de a face sau de a acţiona. Norme complete şi norme divizate.Legea penală şi principiile aplicării acesteia Normele generale sunt de cea mai largă aplicaţiune. Normele penale speciale sunt înscrise. inacţiunea făptuitorului fiind de natură să producă urmări socialmente periculoase. în Partea specială a Codului penal dar. fiind incidente în raport cu toate normele speciale. Normele penale onerative. 2. deci toate elementele ce sunt necesare incriminării şi sancţionării unei fapte ca infracţiune. abţinerea de a săvârşi fapta care este descrisă în conţinutul textului respectiv. ca regulă de conduită. incomplete cât priveşte dispoziţia sau sancţiunea. Normele penale prohibitive. Normele penale divizate sunt acele norme care nu au structură completă în acelaşi text de lege. de regulă. se caracterizează prin faptul că au în structura lor o dispoziţie de incriminare cadru şi o sancţiunea corespunzătoare. B. cunosute şi sub denumirea de norme în alb.INTERPRETAREA LEGII PENALE § 1. În astfel de situaţii norma penală este divizată. C. dispoziţia sau sancţiunea fiind formulate într-un alt articol al aceleiaşi legi sau chiar în alt act normativ.2. Normele penale de trimitere sau de referire sunt. norme divizate. specifice infracţiunilor omisive.

.1. Interpretările legale se fac şi prin alte norme cuprinse în Partea specială a Codului penal sau în unele legi speciale. interpretare judiciară şi interpretare doctrinară. pentru aflarea şi explicarea înţelesului real al legii potrivit voinţei legiuitorului care a adoptat legea respectivă. Interpretarea legală este efectuată de legiuitor în momentul când adoptă o anumită lege penală şi constă în explicarea. Necesitatea interpretării Interpretarea oricărei legi. de organul judiciar sau de teoreticienii dreptului penal. este o operaţiune absolut necesară în procesul de cunoaştere teoretică şi aplicare practică a prescripţiunilor legale cuprinse în respectivul text1. nr. 2. Interpretarea legii penale este o operaţiunea logico-raţională de lămurire a conţinutului unei legi penale.săvârşirea unei infracţiuni”. etc.funcţionar public şi funcţionar”. . . 24 .lege penală”. oricât de clar ar fi formulată. Astfel. .D.consecinţe deosebit de grave”.2. . actualul Cod penal. În funcţie de cel care face interpretarea.2. Formele sau felurile interpretării Interpretarea legii penale poate fi făcută de leguitor. Interpretarea doctrinară sau ştiinţifică este făcută de teoreticienii dreptului penal care prin tratatele.Legea penală şi principiile aplicării acesteia 2. cursurile. presupune numeroase eforturi de interpretare. deoarece rezolvarea oricărui caz. Reflecţii asupra interpretării legii penale din perspectivă europeană (I). lămurindu-se înţelesul unor termeni care sunt specifici doar pentru anumite infracţiuni. Antoniu...2. 12. Interpretarea judiciară apare cel mai frecvent în practică. cu atât mai mult a celei penale. există interpretare legală. expresii sau situaţii juridice care impun o interpretare unitară. lucrările sau articolele publicate. R. în Titlul VIII al Părţii generale explică înţelesul unor termeni sau expresii din legea penală cum sunt: . din partea organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti..teritoriu”..P. fac un examen teoretic al normelor penale şi implicaţiilor practice care apar în procesul de aplicare a acestora. a anumitor termeni. în conţinutul acesteia. 1. p. 2/2006. G. Legea penală. monografiile. încadrarea juridică a oricărei infracţiuni de către organul de urmărire penală sau de instanţă presupune o activitate permanentă de interpretare a prevederilor legale care au incidenţă în acea cauză.

legea penală se aplică şi în cazurile neprevăzute în norma interpretată. 2..a fortiori” este acela prin care se demonstrează că acolo unde legea permite mai mult..4 Interpretarea logică sau raţională Interpretarea logică se realizează prin descoperirea înţelesului unei norme sau legi penale cu ajutorul elementelor şi procedeelor logice: noţiuni. dacă legea penală interzice mai puţin.5 Interpretarea istorică Această modalitate de interpretare presupune analiza istoricului legii sau normei ce se interpretează. judecăţi. 2. prin urmare. ____________________________________________________________ 25 . inducţie. obligatoriu trebuie să existe şi o altă rezolvare juridică.per a contrario” se bazează pe argumentul că acolo unde există o altă motivare. d) Raţionamentul .. implicit ea interzice şi mai mult (a minori ad majus). politic şi juridic existente în momentul adoptării legii. economic.2.2. sinteză. etc.2. implicit permite şi mai puţin (a majori ad minus) şi invers.a pari” are ca temei argumentul că pentru situaţii identice soluţia juridică trebuie să fie aceeaşi şi.. Interpretarea logică se face după anumite reguli. b) Raţionamentul . studiindu-se datele de ordin social.reductio ad absurdum” este raţionamentul prin care se demonstrează că orice altă interpretare decât cea propusă de legiuitor vine în contradicţie cu legea şi dacă s-ar lua în consideraţie ar duce la concluzii absurde. analiză. explicare şi argumentare a sensului pe care legiuitorul l-a dat unei anumite legi. raţionamente. c) Raţionametul . 2.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ § 2.3 Interpretarea literală sau gramaticală Această metodă de interpretare constă în analiza conţinutului şi sensului legii penale cu ajutorul textului în care este exprimată acea normă penală. dar care sunt identice cu cele formulate în mod expres de lege. apelând la unele raţionamente: a) Raţionamentul . deducţie. METODELE DE INTERPRETARE Interpretarea legii se face apelând la unele metode şi procedee care uşurează procesul de înţelegere.

2. În raport cu aceste concluzii finale. nici mai puţin decât a dorit puterea legislativă (lex dixit quam voluit). REZULTATELE ŞI LIMITELE INTERPRETĂRII Efectuându-se interpretarea legii penale. cel care a studiat conţinutul legii va restrânge înţelesul acesteia în limitele stricte urmărite de organul legislativ. Făcând o interpretare restrictivă. restrictivă sau extensivă.2.6 Interpretarea sistematică Interpretarea sistematică constă în studierea normei ce se interpretează în corelaţie cu alte norme ce sunt cuprinse în aceeaşi lege sau cu alte legi ce fac parte din sistemul de drept pozitiv. ____________________________________________________________ 26 . cu ajutorul uneia sau alteia dintre metodele mai sus expuse.8 Interpretarea declarativă Este întâlnită atunci când se constată că textul interpretat exprimă exact ceea ce legiuitorul a vrut să spună prin acea lege.2. la anumite concluzii în legătură cu normele care au fost interpretate.2. 2.7 Interpretarea prin analogie Interpretarea prin analogie este o metodă de interpretare care se foloseşte în mai mică măsură în dreptul penal şi care constă în explicarea sensului unei legi penale cu ajutorul altor norme care sunt asemănătoare abordând aceeaşi materie dar care au o formulare mult mai clară. 2. cu alte cuvinte.9 Interpretarea restrictivă Apare atunci când în urma procesului de interpretare se constată că legea spune mai mult decât a voit legiuitorul (lex dixit plus quam voluit).Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ 2.2. se ajunge la un anumit rezultat. Temă de reflecţie: În ce constă deosebirea dintre interpretare prin extinderea legii prin analogie? analogie şi § 3. textul nu cuprinde nici mai mult. interpretarea poate fi declarativă.

____________________________________________________________ 27 . V. cit. Sarcini de lucru: 1. A. 2. 2. Drept penal. op. Europa Nova.2 Elementele în raport cu care se aplică legea penală 1. 40. p. Gh. ceea ce presupune că limitele interpretării se găsesc acolo unde se termină normele penale ce au fost interpretate. cit.11 Limitele interpretării Interpretarea legii penale este un proces complex care se poate realiza în anumite limite ce nu pot fi depăşite de cei care înfăptuiesc activitatea de interpretare. I.3 APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU ŞI TIMP § 1.1 Noţiunea aplicării legii penale Prin aplicarea legii penale înţelegem executarea sau îndeplinirea îndatoririlor pe care ea le prevede ce pot avea loc fie de bunăvoie. p. Lazăr. Precizează concluziile interpretării declarative... Prin interpretarea extensivă se poate lărgi sfera de aplicare a legii penale şi pentru alte situaţii care nu sunt prevăzute explicit.3. 89.2. 2. C. 47.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ 2. Se afirmă în mod întemeiat că legea penală este de strictă interpretare. Bulai. Boroi. Dobrinoiu.10 Interpretarea extensivă Este o altă situaţie care poate apare în finalul procesului de interpretare atunci când se constată că norma juridică interpretată exprimă mai puţin în raport cu intenţiile legiuitorului (lex dixit minus quam voluit). 2. 1997. fie silit. Bucureşti. Boroi. în cazul săvârşirii faptei interzise1. A. Pascu. V. Ed. CONSIDERAŢII GENERALE 2. dar care rezultă implicit. op. Nistoreanu. prin respectarea prescripţiunilor acesteia. care se subînţeleg din interpretarea logică a normei penale. Molnar.2. I. p. Partea generală.3. Argumentează de ce interpretarea legii penale nu se efectuează pentru a crea noi norme de drept.

c) Persoanele. întrucât. b) Spaţiul. inclusiv penală.3..4 Aplicarea României legii penale faptelor săvârşite pe teritoriul A. Potrivit art. motiv pentru care aplicarea legii penale se raportează la acestea. de la momentul intrării în vigoare şi până la ieşirea din vigoare. 2. neavând nicio relevanţă calitatea făptuitorului: cetăţean român sau ___________________________________________________________ 28 .Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ Nu se poate vorbi de aplicarea legii penale fără a se face referire la elementele care îi fixează limitele aplicării acesteia şi anume: timpul. în mod inevitabil. teritoriul. APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU 2. deci. aceasta presupune şi raportarea la fapte şi persoane. d) Faptele. legea penală descrie explicit şi concret faptele sub forma acţiunii sau omisiunii. în cazul raportului juridic de conflict? § 2. întrucât legea penală a statului nostru are forţă obligatorie pe teritoriul pe care îşi exercită suveranitatea. Întotdeauna legea penală reglementează relaţii între oameni. Sarcină de lucru: Arată la care fapte se face raportarea legii penale în cazul raportului juridic penal de conformare? Dar. se adresează oamenilor fie ca destinatari. fie ca beneficiari ai prevederilor sale. persoanele şi faptele. Orice lege. legea penală se aplică în exclusivitate tuturor infracţiunilor comise pe teritoriul ţării. Pentru ocrotirea valorilor sociale fundamentale. 3 C. Este un alt element obligatoriu în determinarea limitelor aplicării legii penale. Codul penal în vigoare reglementează aplicarea legii penale numai în raport cu spaţiul şi timpul. ea este limitată în timp. a) Timpul. nu poate fi veşnică. iar valorile sociale cât şi conduita oamenilor faţă de aceste valori sociale sunt stabilite în raport cu un anumit teritoriu.3 Noţiunea aplicării legii penale în spaţiu Aplicarea legii penale în spaţiu constă în activitatea de traducere în viaţă a prevederilor legii penale în raport cu locul comiterii diferitelor infracţiuni (în ţară sau în străinătate) de către români sau străini. Deşi incidenţa legii penale trebuie examinată ţinând seama de toate aceste elemente.pen. Principiul teritorialităţii legii penale. care emană de la puterea legislativă.3.

Acest principiu nu acţionează cu privire la anumite categorii de infracţiuni săvârşite pe teritoriul ţării. D.. B.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ străin. prin termenul „teritoriu” din expresiile „teritoriul României” şi „teritoriul ţării” se înţelege „întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere. în conformitate cu convenţiile internaţionale. Marea teritorială a României cuprinde fâşia de mare adiacentă ţărmului şi apelor maritime interioare. ea se consideră totuşi comisă în întregime pe teritoriul ţării. Apele interioare sunt apele curgătoare (fluvii. spaţiul aerian se întinde până la limita spaţiului cosmic.pen.. persoană fără cetăţenie domiciliată în ţara noastră sau în străinătate. 142 sau pe o navă ori o aeronavă română. pen. În înălţime. legea penală română nu se aplică infracţiunilor săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care. Subsolul este format din zona subterană. Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul ţării şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sau aeronavă română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii. Potrivit prevederilor art. pen. Noţiunea de teritoriu în sensul legii penale. 142 C. având o întindere ce coincide cu limitele frontierelor de stat şi cu o adâncime practic limitată de posibilitatea reală a omului de exploatare în condiţiile tehnicii actuale. 143 C. Excepţii de la principiul teritorialităţii. prin infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în art. râuri) sau stătătoare (lacuri. bălţi) cuprinse între frontierele politico-geografice ale statului român.teritoriului” rezultă că aceasta cuprinde următoarele elemente: suprafaţa terestră. 8 C. subsolul şi spaţiul aerian ale acesteia”. Aceasta nu este altceva decât o promovare de către Codul nostru penal a criteriului ubicuităţii sau a desfăşurării integrale. subsolul teritoriului şi spaţiul aerian. Potrivit art. marea teritorială. nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.. apele interioare. precum şi marea teritorială cu solul. Prin suprafaţa terestră se înţelege întinderea de pământ cuprinsă între frontierele politico-geografice ale statului nostru. Noţiunea de infracţiune săvârşită pe teritoriul ţării. Spaţiul aerian este spaţiul care se întinde deasupra teritoriului cuprins între frontierele statului şi deasupra apelor interioare şi mării teritoriale. Potrivit art. C. cu subsolul şi spaţiul aerian. Din definiţia legală dată . Are un sens mai larg decât noţiunea de teritoriu în sens geografic. Deşi o infracţiune este săvârşită numai în parte pe teritoriul ţării sau pe o navă sau aeronavă română. ____________________________________________________________ 29 .

pen. nu prevede condiţia prezenţei în ţară a infractorului. potrivit următoarelor principii: personalităţii. 4 C. Principiul personalităţii legii penale.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ 2. după ce au săvârşit fapte grave în străinătate. Potrivit criteriului ubicuităţii.. legea penală română se poate aplica în spaţiu şi dincolo de limitele teritoriului românesc. niciun act de executare şi nici rezultatul nu se poate produce în România. spre deosebire de cel anterior.pen. în dorinţa de a asigura o eficienţă sporită în lupta împotriva infracţionalităţii. Principiul realităţii legii penale. A. B. Potrivit ____________________________________________________________ 30 . rezultă că pentru aplicarea principiului personalităţii se cer a fi întrunite următoarele condiţii: a) fapta să fie săvârşită în întregime în afara teritoriului ţării noastre. de ţara în care infractorul comite această infracţiune. Pornind de la dispoziţiile art. care stabileşte că legea penală română se aplică şi infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării. cum se stipula în Codul penal din 1937. 4 C. însă. de către un cetăţean român sau de către o persoană fără cetăţenie. indiferent dacă statul pe teritoriul căruia a fost săvârşită. urmând ca din pedeapsa aplicată de instanţa română să se reducă pedeapsa sau partea din pedeapsa aplicată şi executată în străinătate pentru aceeaşi infracţiune. Actualul Cod penal. o are sau nu incriminată. precum şi durata reţinerii şi arestării preventive care au fost dispuse în străinătate în legătură cu aceeaşi infracţiune. legea română ar trebui să intervină potrivit principiului teritorialităţii. în caz contrar. Legea penală română se va aplica chiar dacă făptuitorul a fost judecat. Principiul realităţii este denumit în unele lucrări principiul protecţiei reale sau al cetăţeniei pasive. Acest principiu este consacrat de art. îşi caută refugiu în România. care are domiciliul în România. realităţii şi universalităţii. deoarece. indiferent de locul. el putând fi judecat şi în lipsă. nefiind necesară dubla incriminare. cu alte cuvinte. Pentru astfel de situaţii.3. unele situaţii când infracţiunile sunt săvârşite în străinătate de către cetăţeni români sau de către cetăţeni străini împotriva intereselor statului român ori împotriva unor cetăţeni români sau când unii infractori străini. c) infractorul să fie cetăţean român sau o persoană fără cetăţenie care domicialiază în România. Pot apare. calităţi pe care infractorul trebuie să le fi dobândit anterior comiterii infracţiunii în străinătate.5 Aplicarea legii penale române unor infracţiuni săvârşite în străinătate Principiul teritorialităţii acoperă doar sfera infracţiunilor care se săvârşesc în limitele teritoriale ale României. b) fapta să constituie infracţiune potrivit prevederilor din legea penală română şi. condamnat sau achitat în străinătate.

Pentru aplicarea principiului realităţii. însă..pen.(1) C. condiţie absolut necesară. falsul de monedă etc. b) făptuitorul se află în ţară.5 alin. adică în afara teritoriului ţării noastre. potrivit dispoziţiilor art. el putând fi condamnat şi în lipsă.pen. împotriva vieţii unui cetăţean român sau prin care s-a adus o vătămare gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii acestuia. Pentru a putea fi urmărit sau judecat nu se cere prezenţa făptuitorului pe teritoriul nostru. se începe urmărirea penală şi judecata împotriva infractorilor care se află în România. lipsa ei contituind o cauză impeditivă a procesului penal. se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării. Universalitatea legii penale române este definită în art. c) fapta să constituie infracţiune potrivit prevederilor legii penale române. 5 C.pen... furtul unor opere de artă. dacă fapta a fost îndreptată contra siguranţei naţionale a statului nostru sau contra vieţii unui cetăţean român ori prin care s-a adus o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român. alta decât cele pentru care s-ar aplica legea penală română conform principiului realităţii. de regulă infracţiuni care afectează comunitatea internaţională. consacrat de art. ____________________________________________________________ 31 . d) infractorul să fie cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie care nu are domiciliul în România. e) punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai cu autorizarea procurorului general al României. Aplicarea legii penale române potrivit principiului universalităţii presupune realizarea cumulativă a următoarelor condiţii: a) săvârşirea unei infracţiuni. 6 C. dacă: a) fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită. 5 C. săvârşite în afara teritoriului ţării. legea penală română. se cer a fi realizate următoarele condiţii: a) infracţiunea să fie săvârşită în străinătate. C. nefuncţionând condiţia dublei incriminări în cazul acestui principiu. fie că au fost extrădaţi de statul pe teritoriul căruia au săvârşit infracţiunea sau de cel pe teritoriul căruia s-au refugiat. trafic de stupefiante. piraterie. de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliaziă pe teritoriul ţării. fie că au venit din proprie iniţiativă. Principiul universalităţii legii penale. b) infracţiunea să fie săvârşită în străinătate în întregime. în cele mai multe cazuri. cum ar fi: deturnări de aeronave. în care se arată că legea penală se aplică şi altor infracţiuni decât celor prevăzute în art.pen. să fie îndreptată împotriva b) infracţiunea săvârşită siguranţei naţionale a statului nostru.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ acestui principiu. de către un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul României..

3.. potrivit principiilor realităţii şi universalităţii. conform căruia legea penală se aplică infracţiunilor ____________________________________________________________ 32 .pen. ele vor dispune să se execute pedeapsa sau restul de pedeapsă pronunţată în străinătate. APLICAREA LEGII PENALE ÎN TIMP Prin norme penale privind aplicarea legii penale în timp se înţelege ansamblul de norme juridice penale prin care se reglementează aplicarea legii penale în raport cu timpul săvârşirii infracţiunii şi cu momentul tragerii la răspundere penală a celor ce au săvârşit infracţiuni. Numai în mod excepţional şi anume în cazul infracţiunilor îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetăţean român. e) infractorul se află în România. D. potrivit legii statului unde s-a săvârşit infracţiunea. există vreo cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei sau când pedeapsa a fost executată ori considerată ca executată.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ excluzându-se posibilitatea aplicării principiului teritorialităţii potrivit criteriului ubicuităţii. c) să existe dubla incriminare. Prioritatea convenţiilor internaţionale în materia unor infracţiuni săvârşite în străinătate. dar nu a executat pedeapsa sau a executat-o parţial. se realizează şi în raport cu dispoziţiile cuprinse în art.7 C. se aplică numai dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie internaţională.6 Activitatea legii penale În materia aplicării legii penale în timp este dominant principiul activităţii legii penale. d) fapta să fie săvârşită de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu are domiciliul în România. venit de bună voie pe teritoriul ţării noastre.pen. cât şi de cea a ţării unde a fost săvârşită. infractorul poate fi judecat şi atunci când s-a cerut şi s-a obţinut extrădarea lui. § 3. 2.5 şi 6 C. Aplicarea legii penale române pentru infracţiunile săvârşite în străinătate. Principiul universalităţii nu se aplică în cazul când. Potrivit acestui text. fapta este prevăzută ca infracţiune atât de legea noastră penală. cu alte cuvinte. normele cuprinse în art. Dacă infractorul a fost condamnat în străinătate pentru infracţiunea respectivă. iar instanţele româneşti vor recunoaşte hotărârea străină.

Dispoziţia expresă de abrogare poate fi formulată fie printr-o lege specială de abrogare. abrogarea rezultă în mod tacit din faptul că legea nouă. prin abrogare. 2. deşi a apărut o lege nouă care reglementează aceleaşi relaţii sociale. în mod obişnuit. se prevede că ea se aplică doar până la o anumită dată sau până la un anumit moment. operează atunci când. organele executivului. Durata de aplicare a unei legi penale este intervalul de timp marcat de momentul intrării în vigoare şi cel al ieşirii din vigoare a legii respective. dinainte determinat. data intrării în vigoare a legii este ulterioară momentului când ea a fost adoptată de puterea legislativă. ca modalitatea de încetare a aplicării unei legi penale se caracterizează prin faptul că. în schimbul celei vechi care a fost abrogată. b) A doua modalitate de intrare în vigoare este la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ săvârşite în timpul cât ea este în vigoare. a) Abrogarea expresă se întâlneşte atunci când încetarea aplicării unei legi penale este dispusă printr-un text legal care precizează în mod indubitabil că legea veche sau doar anumite articole din aceasta se abrogă. dând o altă reglementare aceleiaşi instituţii. tacită şi autoabrogare. Cel mai frecvent. în cuprinsul ei nu se precizează expres că legea veche va fi scoasă din uz. abrogarea poate fi: expresă. În acest caz. care intră în vigoare. este necesar să se stabilească cu mare exactitate durata de aplicabilitate a fiecărei legi penale. O lege nu se aplică decât pentru infracţiunile săvârşite în perioada de timp cuprinsă între data intrării în vigoare şi data scoaterii ei din uz.7 Durata şi limitele de aplicare a legii penale în timp În vederea aplicării corecte a principiului activităţii. după care legea iese din uz.3. prin simpla ajungere a acestora la termenul fixat sau prin încetarea situaţiei ____________________________________________________________ 33 . Intervalul de timp până la intrarea în vigoare poate fi de zile. Această modalitate este întâlnită în cazul legilor temporare. cele ale puterii judecătoreşti şi ceilalţi membri ai societăţii vor respecta şi aplica legea nouă. fie în însuşi corpul legii noi care înlocuieşte legea abrogată. Din punctul de vedere al procedeului folosit pentru a scoate din uz o lege penală. Ieşirea din vigoare a unei legi penale se realizează. b) Abrogarea tacită sau subînţeleasă (implicită). în însuşi corpul legii noi. c) Autoabrogarea. Intrarea în vigoare a unei legi penale se realizează prin două modalităţi: a) La data expresă prevăzută de lege (de obicei în dispoziţiile finale ale legii organice respective). săptămâni sau chiar de luni.

Bucureşti. când norma abrogată nu este înlocuită cu una nouă şi modificarea. alta o lege penală specială. suprimarea. Drept penal (Reeditarea ediţiei din 1939). va fi activă legea specială. Tratat. b) Abrogarea parţială acţionează atunci când se scot din vigoare numai anumite părţi (titluri. după ieşirea ei din vigoare2.8 Concursul de legi penale În practica legislativă este posibil să fie în vigoare în acelaşi timp şi deci să fie active două sau mai multe legi penale care reglementează acelaşi fascicol de relaţii de apărare socială împotriva infracţiunilor. În cazul concursului de legi penale. stare de război) care atrag ieşirea din uz a legilor prin care se incriminau mai aspru unele fapte săvârşite în conjunctura stării de necesitate1. Ed. vol. Ed. fie ulterior. fie înainte de momentul intrării ei în vigoare. 2.I. În cazul abrogării parţiale distingem. 97-98. Societăţii Tempus & Asociaţia Română de Ştiinţe Penale. 2. . iar. chiar o lege excepţională. 1. Există concurs de legi penale în timp atunci când două sau mai multe legi penale reglementează aceleaşi relaţii sociale. Explicaţii teoretice ale Codului penal român.3. V. extraactivitatea creează în fapt unele excepţii de la principiul activităţii legii penale şi anume: retroactivitatea şi ultraactivitatea. extraactivitatea este acceptată în mod excepţional şi ea constă într-o extindere a activităţii legii penale. 2000. Din punctul de vedere al volumului de dispoziţii abrogate. abrogarea poate fi totală sau parţială. fie că este vorba de un cod penal sau de o lege specială. p. pe de o parte. 1969.3. p. Bucureşti. Prin efectele pe care le produce. situaţie în care se spune că avem un concurs de legi penale. una din legi fiind o lege penală generală. secţiuni sau articole) din legea ce este supusă schimbării. adică schimbarea conţinutului legii sau completarea acesteia cu noi dispoziţii. Dongoroz. 2. în raport cu cea specială şi cea generală. în defavoarea celei generale sau legea excepţională. Dongoroz şi colab. ____________________________________________________________ 34 .76-77. capitole. V.9 Extraactivitatea legii penale În materia aplicării legii penale în timp. Partea generală. a) Abrogarea totală presupune scoaterea din vigoare a unei întregi legi penale. uneori. Academiei.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ excepţionale (cataclisme naturale.

94-95. ea va retroactiva în mod obligatoriu. 2007. Manual de drept penal. Bucureşti.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ A. În doctrina penală1. aceste sancţiuni de drept penal asigurând o eficienţă sporită în lupta împotriva infracţionalităţii. M. În doctrina noastră există şi păreri potrivit cărora asemenea legi nu mai pot fi retroactive datorită prevederilor constituţionale. op.. dincolo de momentul intrării lor în vigoare.13 C. 2. Dezincriminarea produce efecte retroactive chiar şi asupra pedepselor ce au fost executate în întregime.pen. măsuri de siguranţă sau măsuri educative. op. p. în raport de evoluţia stării infracţionale şi a realităţii socio-economice. autorii de drept penal consideră că au caracter retroactiv următoarele categorii de legi: a) Legea interpretativă care explică înţelesul unor dispoziţii ale legii anterioare. c) Legile care prevăd măsuri de siguranţă sau măsuri educative au efect retroactiv. Retroactivitatea legii penale. N. cu privire la aceeaşi faptă. p. 128-132. cu alte cuvinte. p. În acest sens. Ed.12 alin. p. Bulai. 1. C. Mitrache. Prima dintre aceste excepţii constă în fapul că. b) Legile dezincriminatoare (abolitio criminis) care scot din sfera ilicitului penal anumite fapte care. în unele împrejurări. Paşca. p. Boroi. C. Retroactivitatea.1/1997. Dacă legea nouă este mai favorabilă. legile retroactivează atunci când se aplică infracţiunilor ce au fost săvârşite înaintea intrării lor in vigoare.. pen. Agheniţei. B. a intervenit o lege nouă care prevede. op.cit.70-75. Caracterul retroactiv al legilor care prevăd măsuri de siguranţă sau măsuri educative2 se justifică datorită rolului preventiv al măsurilor de siguranţă şi al celui educativ al măsurilor educative.. pe care legea veche nu le prevedea. aflate în vigoare la data apariţiei normei de interpretare. Nistoreanu şi colab. Cr. 2007.69. 35 . se aplică legea cea mai favorabilă.37). Bulai. Dezincriminarea (abolitio criminis ) produce efecte retroactive nelimitate. de aceea.40. d) Legea penală mai favorabilă. R.D. Bulai. C. având efectul unei veritabile reabilitări de drept ce înlătură pentru viitor efectele penale ale faptei dezincriminate. în care se prevede că în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. acţionează retroactiv.cit. Independenţa Economică. deşi ele nu erau prevăzute de lege în momentul săvârşirii faptei. p. nu mai prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Mitrache.. Legea interpretativă trebuie să facă corp comun cu legea interpretată şi. nr.cit. aceste măsuri urmează să fie luate faţă de făptuitor. anumite legi penale îşi extind eficacitatea în trecut.cit.128-132. potrivit prevederilor art. Partea generală. op.P.2 C. p. Universul Juridic.. Ed. dacă de la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală şi până la judecarea definitivă a acesteia. Această lege are caracter retroactiv potrivit art. Piteşti. aproape în unanimitate. pentru că s-ar încălca libertatea persoanei (Gh. V. A. Măsurile de siguranţă şi aplicarea legii penale în timp.

fie că este legea veche. Determinarea legii penale mai favorabile nu a fost şi nu este lipsită în practică de anumite dificultăţi şi tocmai. se aplică legea cea mai favorabilă. Potrivit dispoziţiei din art. ( 1 ) C. iar urmărirea penală şi judecata au loc când în vigoare este o lege penală mai aspră.condiţiile de tragere la răspundere penală. . făcând loc unei alte legi care reglementează aceeaşi situaţie în mod diferit. numite situaţii tranzitorii. Caracter ultraactiv are şi legea mai favorabilă în cazul în care infracţiunea s-a comis când această lege era în vigoare. asupra faptelor care s-au săvârşit sub imperiul ei. ea presupunând aplicarea legii penale în viitor. legea veche care a acţionat până atunci să fie scoasă din vigoare. Aplicarea legii penale mai favorabile.Legea penală şi principiile aplicării acesteia B. Procesul de stabilire a legii mai favorabile trebuie să se realizeze. avându-se în vedere următoarele criterii: . a) Noţiuni şi caracterizare.natura şi durata sancţiunii. în cursul judecăţii în primă instanţă ori al judecăţii în apel sau recurs. comise în situaţii excepţionale şi trecătoare. în mod excepţional. 13 alin. C. în situaţiile la care se face referire. pen. Ultraactivitatea. Legile penale temporare sunt acele norme prin care se incriminează unele fapte grave. în doctrină şi legislaţiile penale s-au promovat mai multe sisteme sau teorii. b) Aplicarea legii penale mai favorabile în raport cu faptele care nu au fost definitiv judecate. chiar şi după ce a ieşit din vigoare. potrivit căruia. de asemenea. Au caracter ultraactiv legile penale temporare sau excepţionale care pot fi aplicate şi după scoaterea lor din uz. În asemenea împrejurări se pune problema de a şti dacă răspunderea penală se va rezolva potrivit reglementărilor legii vechi sau a acelora cuprinse în noua lege sub acţiunea căreia se prelungeşte. Teoria care a câştigat cei mai mulţi adepţi şi care s-a impus în cele din urmă şi în legislaţie a fost aceea a extraactivitaţii legii penale mai blânde sau principiul mitior lex. ori după judecare sau în cursul executării pedepsei. fie că aceasta este legea nouă. din aceste considerente. Practica demonstrează că este posibil ca o infracţiune săvârşită sub imperiul legii să nu fie pusă în urmărire sub acţiunea sa sau pe timpul urmăririi. . Ultraactivitatea acţionează. ____________________________________________________________ 36 . se apreciază ca necesară formularea unor criterii care să ajute la rezolvarea acestei probleme dificile..condiţiile de incriminare a faptei. Pentru rezolvarea acestei chestiuni. dacă de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale. trebuie să se aplice legea ale cărei dispoziţii sunt mai favorabile infractorului.

Efectele aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile se extind şi asupra pedepselor care au fost deja executate. aceasta se va aplica obligatoriu şi asupra pedepselor definitive care nu au fost încă executate. care prevede condiţiile şi limitele în care pedeapsa definitivă poate fi redusă în cazul intrării în vigoare a unei legi care este mai favorabilă. detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune. legea nouă care are limitele pedepsei mai mici. Potrivit prevederilor legale menţionate mai sus. ea se va reduce la acest maxim.pen. prevăzut în noua lege. ― Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Dacă hotărârea de condamnare prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă.). În cazul în care legea nouă prevede în locul închisorii numai amenda. Aceasta îşi găseşte consacrarea în art. pedeapsa aplicată se va înlocui cu amenda. fără a se putea depăşi maximul special al acesteia.14 C. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii.14 şi 15 C. legea penală mai favorabilă se poate aplica şi asupra pedepselor definitive. însă cu un conţinut sau limite diferite. ele nu se mai execută. În conformitate cu dispoziţiile din Codul nostru penal. iar dacă sunt prevăzute şi în legea nouă. aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile poate interveni atunci când. lege care va acţiona retroactiv asupra pedepselor definitive pronunţate sub imperiul legii vechi. c) Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. dacă pedeapsa aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea respectivă. ― Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive este reglementată în art. în mod obligatoriu sau facultativ ( art. sunt în curs de executare ori au fost deja executate în întregime. iar sancţiunea aplicată este mai mică decât maximul prevăzut de 37 . dacă nu au fost încă executate şi dacă nu mai sunt prevăzute în legea nouă. în toate cazurile. pen. atunci când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege nouă care prevede o pedeapsă mai uşoară. Codul penal mai prevede că pedepsele complementare.termenul de prescripţie a răspunderii penale.pen. Potrivit prevederilor acestui articol. a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii.Legea penală şi principiile aplicării acesteia ____________________________________________________________ .15 C. Într-un asemenea caz. Legea penală aplicabilă va fi. se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de legea nouă. măsurile de siguranţă şi măsurile educative pronunţate. iar legea nouă prevede pentru acea faptă închisoarea. se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

22-766) al Legii nr.10. infractorul a fost condamnat la 9 ani închisoare. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Pentru exemplificare. cu o treime. instanţa poate dispune fie menţinerea. EXTRĂDAREA 2. predă la cererea altui stat pe acel infractor pentru a fi judecat ori pus să execute pedeapsa la care fusese condamnat. precum şi timpul cât a executat din pedeapsă. Extrădarea este actul bilateral prin care un stat. iar legea nouă sancţionează aceeaşi faptă cu închisoarea între 3-10 ani. indiferent de durata pedepsei efectiv executate.Legea penală şi principiile aplicării acesteia legea nouă. Având în vedere pericolul social al faptei. În cazul în care se va hotărî să procedeze la reducere. Această reducere a pedepsei va putea avea efecte asupra altor instituţii de drept penal ce operează în favoarea fostului condamnat. În caz de reducere. Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive va opera şi asupra foştilor condamnaţi care au executat pedeapsa până la data intrării în vigoare a legii noi care este mai blândă. Pedeapsa prevăzută în hotărârea de condamnare se reduce.9 C. vom lua un caz ipotetic în care legea veche prevede pentru infracţiunea respectivă o pedeapsă între 5-15 ani. în acest caz. al făptuitorului. Studiu individual Studiază dispoziţiile legale menţionate mai sus pentru a fi în măsură să răspunzi la următoarele: 1. Extrădarea poate fi: a) activă – când se cere extrădarea. conduita lui după condamnare sau în timpul executării pedepsei. instanţa va putea coborî pedeapsa cu cel mult 3 ani deoarece proporţia în care s-a redus maximul special în noua lege este de o treime în raport cu cel din vechea lege.19 din Constituţia României.3. b) pasivă – când se acordă extrădarea. Extrădarea este reglementată în art. art. § 4. pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezulta din reducerea pedepsei proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită. fie reducerea pedepsei. cum ar fi: reabilitarea sau excluderea stării de recidivă. pe al cărui teritoriu s-a refugiat un infractor. şi în Titlul II (art.pen. Care sunt condiţiile în care se poate solicita ori acorda 38 .

C. Au caracter retroactiv. aşa cum este formulată în art. Ce presupune principiul specialităţii? 3. în accepţiunea ei restrânsă. B 2. RĂSPUNSURI 1.141 C. semnifică dispoziţia cu caracter penal cuprinsă în legi şi decrete. Această definiţie. B. C. cât şi ultraactiv.Legea penală şi principiile aplicării acesteia extrădarea? 2. Au atât caracter retroactiv. 2. Legile penale temporare: A.pen. B. B 39 . Au caracter ultraactiv.. Care este sistemul de acordare a extrădării consacrat de legislaţia noastră? 4. Care este ordinea de preferinţă în acordarea extrădării? Sinteză Legea penală. este criticabilă. Infracţiunea să fie săvârşită în ţară în intregime. Interpretarea şi aplicarea legii penale sunt operaţiuni complexe şi uneori chiar dificile pentru organele judiciare penale (organele de urmărire penală şi instanţele de judecată). Aplicarea legii penale române potrivit principiului universalităţii presupune: A. Fapta să fie prevăzută ca infracţiune numai de legea penală română. deoarece singura autoritate să adopte legi este Parlamentul. TESTE DE AUTOEVALUARE Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect: 1. Să existe dubla incriminare.

Bulai. Ed. Universul Juridic.Beck. 6. Cr. All. Ivan. 1997. Gh.Bulai. Drept penal. Bucureşti. 40 . 2006. 2008. B.Mitrache. Drept penal român.H. Ed. 2. C. 2007. C. 2007. Drept penal. Ed. 5. Bucureşti. Ed. 3. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti.Legea penală şi principiile aplicării acesteia LUCRARE DE VERIFICARE: Elaborează un eseu de trei pagini care să evidenţieze excepţiile de la principiul teritorialităţii. Universul Juridic.Mitrache. Manual de drept penal. Codul penal.H. Partea generală.N. C. Partea generală. Partea generală. 4. Partea generală. C.Bulai. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1.Boroi. A.Beck. Ed. C. Partea generală. Manual de drept penal.

. 17 C.... prevăzută de legea penală cu elementele sale componente şi care defineşte o anumită infracţiune......1.. Sinteze asupra noului Cod penal...... V... săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”.145.....3. 3.. Reflecţii asupra conceptului de infracţiune.2....3 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr. N. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii .: „Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social.... conceptul de infracţiune desemnează faptă descrisă2.. 3........ op.... p...... legiuitorul a definit pentru prima dată noţiunea generală de infracţiune prin trăsăturile ei esenţiale3. 143... NOŢIUNEA DE INFRACŢIUNE 3.. Bulai.... TRĂSĂTURILE ESENŢIALE ALE INFRACŢIUNII 1........2.2..........41 3..1.. Antoniu........ Bulai...... 2/1980.....41 3. C. Bulai.....1. Revista .. p.. Revista ... ● să analizezi conţinutul infracţiunii. op..... G..pen..Studii şi Cercetări Juridice” nr...1...3 INFRACŢIUNEA Cuprinsul unităţii. p...Studii şi Cercetări Juridice” nr.cit. p.. Conţinutul infracţiunii.3 vei fi capabil: ● să defineşti noţiunea de infracţiune.1/1969.146........... Potrivit art. ● să clasifici conţinuturile de infracţiune. Dongoroz.Infracţiunea Unitatea de învăţare nr....15...cit. 2. ● să prezinţi trăsăturile esenţiale ale infracţiunii....44 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr.. Într-o altă accepţiune......... Noţiunea de infracţiune..... Noţiunea legală Având în vedere importanţa deosebită a instituţiei infracţiunii în cadrul dreptului penal......1.. Conceptul de infracţiune Infracţiunea este săvârşirea actului de conduită interzis prin norma incriminatoare1... 3. 41 ..... B. C. 3.. 3.........

2007.2. Pericolul social generic este evaluat de legiuitor in abstracto.17 C. Bulai. Bucureşti. În dispoziţia din art. Pericolul social al faptei Pentru a constitui infracţiune. C. în înţelesul legii penale.) şi pentru a cărei sancţionare este necesară aplicarea unei pedepse. 2. Fapta poate consta într-o acţiune sau inacţiune. iar pe de altă parte. 3. o manifestare a sa în sfera realităţii.1. fapta care prezintă pericol social este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile sociale apărate de legea penală (art.pen. Gh. ____________________________________________________________ 42 . FAPTA SĂVÂRŞITĂ CU VINOVĂŢIE 1.cit. 3. Ed. de pe o parte. Săvârşirea unei fapte O primă trăsătură esenţială a infracţiunii ce se degajă din definiţia dată în art.3 Pericol social generic (abstract) şi pericol social specific (concret) În ştiinţa dreptului penal şi în legislaţie se face distincţie între pericolul social generic al infracţiunii şi pericolul social concret. se prevede că. de împrejurările în care s-a comis fapta incriminată2.153-154. adică să fie periculoasă pentru societate. este aceea de a fi o faptă care prezintă pericol social. p.2.2. cât de ridicat este acel grad de pericol şi deci care ar fi limitele de pedeapsă care ar oglindi corespunzător această gravitate1.124.1 C.2.Infracţiunea § 1. p. Pericolul social concret este pericolul pe care îl prezintă fapta săvârşită şi este evaluat in concreto de organele judiciare penale. C.18 C.pen. Beck. Ivan. dacă fapta incriminată prezintă gradul de pericol social corespunzător raportat la importanţa valorii ocrotite prin această incriminare. ţinând seama de vătămarea sau periclitarea efectivă a valorii sociale. § 2. H. Fapta reprezintă un act de conduită exterioară a omului. op. Individualizarea pedepsei.. FAPTA CARE PREZINTĂ PERICOL SOCIAL 3.pen. de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. pentru a decide. fapta unei persoane trebuie să prezinte pericol social.

ediţia a doua.Infracţiunea ____________________________________________________________ 3.6 Intenţia Intenţia este cunoscută în doctrină şi în legislaţie sub două modalităţi: directă şi indirectă.b) C.a) C.(1) pct.2. Academiei Române.2 lit.1 lit. vinovăţia îmbracă două forme principale: intenţia şi culpa. b) Culpa simplă (greşeala) există atunci când făptuitorul nu a prevăzut rezultatul faptei sale.2. rezultat care nu mai este urmărit.pen.]. priveşte săvârşirea faptei cu vinovăţie. Ed. La acestea se mai adaugă şi o formă mixtă – praeterintenţia sau intenţia depăşită.19 alin. 2002. a) Culpa cu prevedere (uşurinţă. Vinovăţia penală.a) C.5 Formele vinovăţiei Ca trăsătură esenţială a infracţiunii. ____________________________________________________________ 43 . a) Intenţia directă ―prevăzută în art. Antoniu.4 Noţiune O a doua trăsătură esenţială a infracţiunii ce se degajă din definiţia legală a acesteia (art. ci a sperat în mod neîntemeiat că el nu se va produce [art.(1) pct.1 lit. 3.). ― se caracterizează prin prevederea rezultatului de către făptuitor.8 Praeterintenţia Praeterintenţia (intenţia depăşită) este o formă mixtă de vinovăţie.2 lit.pen. ce cuprinde intenţia şi culpa reunite.― se caracterizează prin prevederea rezultatului faptei de către făptuitor şi urmărirea acestui rezultat prin săvârşirea faptei. Bucureşti. Vinovăţia reflectă aspectul subiectiv al infracţiunii şi cuprinde atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşită şi de urmările acesteia1. 3.(1) pct.20-27. G.pen. temeritate) există atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale.pen. (1) pct.2.2. ci este acceptată doar eventualitatea producerii lui.2.7 Culpa Culpa este cunoscută în doctrină şi în legislaţie sub două modalităţi: culpa cu prevedere şi culpa simplă.19 alin. 3. 19 alin. Praeterintenţia se realizează prin 1. 3.19 alin.].b) C. deşi trebuia şi putea să-l prevadă [art. b) Intenţia indirectă ― art. p.pen. nu a acceptat însă acest rezultat.17 C.

. situaţii.la obiectul infracţiunii.P. FAPTA PREVĂZUTĂ DE LEGEA PENALĂ 3. . ansamblul condiţiilor cerute de lege pentru ca o faptă să constituie infracţiune. Michinici. a socotit fără temei că nu se va produce1. Condiţiile conţinutului infracţiunii pot fi clasificate după următoarele criterii: a) după factorii la care se referă se disting: – condiţii privitoare . situate în exteriorul infracţiunii.preexistente. acestea se clasifică în: – condiţii intrinseci. – condiţii extrinseci . 1.subsecvente. b) după cum condiţiile conţinutului infracţiunii vizează substanţa activităţii incriminate ca manifestare fizică şi psihică ori se raportează la stări. 3.la locul şi timpul săvârşirii infracţiunii. deoarece nu l-a prevăzut sau deşi l-a prevăzut. dar la un alt nivel. cea de-a doua exprimă tot pe baza unei operaţii de generalizare.la subiecţii infracţiunii. ____________________________________________________________ 44 . R. p.3 CONŢINUTUL INFRACŢIUNII 3. M. rezultat ce se impută acestuia sub forma culpei. Unele observaţii privind praeterintenţia.9 Elementul legal al infracţiunii Această trăsătură esenţială arată că pentru existenţa infracţiunii nu este suficient să existe o faptă care prezintă pericol social şi este săvârşită cu vinovăţie.D. Cea dintâi dă expresie ―ca urmare a unei operaţii de generalizare― trăsăturilor esenţiale ale oricărei infracţiuni.81. ci mai trebuie ca această faptă să fie prevăzută de legea penală ca infracţiune şi sancţionată ca atare. împrejurări.Infracţiunea ____________________________________________________________ săvârşirea unei fapte cu intenţie şi producerea unui rezultat mai grav decât cel urmărit ori acceptat de făptuitor prin săvârşirea faptei.1/1996. etc. .3. . nr.concomitente.2. § 3.la actul de conduită. .1 Noţiunea conţinutului infracţiunii Trebuie precizat că noţiunile de infracţiune şi de conţinut de infracţiune nu se identifică. I.

latura subiectivă. se face distincţie între conţinuturi de bază (tip) şi conţinuturi agravate sau atenuate. – circumstanţiale. conţinutul de infracţiune se clasifică în conţinut juridic şi conţinut constitutiv.conţinuturi atipice. . Conţinutul juridic este conţinutul propriu-zis al infracţiunii.3 Structura conţinutului generic al infracţiunii Vizează următoarele elemente: – obiectul infracţiunii. c) După criteriul structurii juridice: . 3. fiind alcătuit din ansamblul condiţiilor referitoare la latura obiectivă şi la latura subiectivă a infracţiunii. – locul şi timpul săvârşirii infracţiunii.conţinuturi tipice.3. Conţinuturile tipice sunt acele conţinuturi care cuprind toate condiţiile ce alcătuiesc conţinutul juridic al infracţiunii.2 Clasificarea conţinuturilor de infracţiune Criterii: a) După structură. condiţiile sunt: – esenţiale.conţinuturi complexe. Conţinutul constitutiv este o parte –cea principală– a conţinutului juridic. – actul de conduită cu cele două laturi .Infracţiunea ____________________________________________________________ c) după importanţa şi rolul pe care îl au pentru existenţa infracţiunii. . 3. Uneori conţinutul constitutiv se identifică cu conţinutul juridic. – subiecţii infracţiunii.3. Sarcină de lucru: Analizează condiţiile folosite la alcătuirea diferitelor conţinuturi de infracţiune.conţinuturi simple. d) După formele infracţiunii: . . aşa cum este descris de norma de incriminare a faptei şi cuprinde totalitatea condiţiilor cerute de lege pentru existenţa unei anumite infracţiuni. ____________________________________________________________ 45 . b) După variantele de incriminare a faptei.latura obiectivă. Conţinuturile atipice corespund tentativei şi actelor pregătitoare ca forme de săvârşire a infracţiunii ori actelor de participare la comiterea unei infracţiuni ca instigator sau complice.

a răului cauzat prin săvârşirea ei. b) Obiectul juridic specific (individual) desemnează obiectul juridic propriu-zis al infracţiunii. Subiectul activ – persoana care a comis o faptă ce constituie infracţiune.3. corpul persoanei) asupra căreia se îndreaptă acţiunea sau inacţiunea incriminată. Subiectul activ al infracţiunii este atât persoana care comite o infracţiune consumată. Unele infracţiuni presupun pe lângă obiectul juridic –fără de care nu poate fi concepută nicio faptă penală– şi un obiect material sau nematerial. Obiectul juridic este criteriul care a servit legiuitorului la gruparea infracţiunilor din partea specială a Codului penal. un animal. Prin obiect material al infracţiunii se înţelege entitatea materială (un obiect.5 Subiecţii infracţiunii Subiecţii infracţiunii sunt persoanele implicate în săvârşirea unor infracţiuni fie prin comiterea acesteia. subiecţii infracţiunii sunt de două feluri: activi şi pasivi. 3.Infracţiunea ____________________________________________________________ Sarcină de lucru: Efectuează o comparaţie între conţinutul generic şi conţinutul specific al infracţiunii. ____________________________________________________________ 46 . specific fiecărei infracţiuni. 3. împotriva cărora se îndreaptă fapta ce constituie elementul material al infracţiunii şi care sunt vătămate sau puse în pericol prin săvârşirea infracţiunii. c) Obiectul material sau nematerial. A. Potrivit dispoziţiilor art. Condiţii generale ale subiectului activ sunt următoarele: a) să fie o persoană fizică sau o persoană juridică. După modul de implicare a lor în comiterea infracţiunii.278/2006).4 Obiectul infracţiunii Prin obiect al infracţiunii se înţelege valoarea socială şi relaţiile sociale formate în jurul şi datorită acestei valori. Forme ale obiectului infracţiunii: a) Obiectul juridic generic sau de grup desemnează obiectul juridic comun unui grup de infracţiuni.191 (introdus în Codul penal prin Legea nr. instigator sau complice. cât şi cea care săvârşeşte o tentativă pedepsibilă sau care participă la comiterea faptei penale în calitate de autor. fie prin suportarea consecinţelor.3.

pentru existenţa infracţiunii de trădare. d) Libertatea de voinţă şi acţiune. ce constă în capacitatea persoanei de a înţelege. 48 C. De exemplu: .factorul volitiv. O altă condiţie ca o persoană să fie subiect activ este aceea ca să fi putut acţiona în mod liber. b) Condiţii speciale. Responsabilitatea presupune existenţa obligatorie a doi factori: . dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală. (2) C. b) condiţia de vârstă.. 99 alin.pen. etc.Infracţiunea ____________________________________________________________ persoanele juridice. Această condiţie rezultă indirect din prevederile art. în care se arată că fapta prevăzută de legea penală săvârşită de o persoană iresponsabilă nu constituie infracţiune.factorul intelectiv.(1) C.pen. al infracţiunii B. cu excepţia statului. Condiţiile speciale sunt cerute de legea penală numai pentru autor şi ele trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală. a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat. Art. a) Noţiune: Subiectul pasiv (persoana vătămată) este acea persoană fizică sau juridică titulară a valorii sociale căreia i s-a adus atingere prin săvârşirea faptei penale.la existenţa infracţiunii de delapidare.pen. subiectul trebuie să fie cetăţean român. administrator. subiectul trebuie să fie funcţionar – gestionar. Subiectul pasiv. prevede că minorul cu vârsta într 14-16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. ce constă în aptitudinea persoanei de a fi stăpână pe faptele sale. răspund pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. c) Responsabilitatea. . În unele cazuri existenţa infracţiunii sau a unei ___________________________________________________________ 47 . a suferit răul (vătămarea) produs prin comiterea acesteia. de a le putea dirija în mod conştient. de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiunile sale. mai precis să aibă o anumită calitate specială.99 alin. deoarece nu are capacitatea să înţeleagă semnificaţia socială a faptelor şi să-şi manifeste în mod conştient voinţa. După vârsta de 16 ani orice persoană fizică răspunde penal. prevede că minorul cu vârsta mai mică de 14 ani nu răspunde penal. . Art. conform hotărârii luate şi nu sub constrângere asupra conştiinţei voinţei sale. Condiţiile speciale ale subiectului activ. În cazul anumitor infracţiuni subiectului activ i se cere să îndeplinească pe lângă cele patru condiţii generale şi o condiţie specială.

latura obiectivă a acesteia are în componenţa sa.pr. în mod obligatoriu. Latura obiectivă. c) legătura de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea ce constituie elemental material şi urmarea imediată.). b) Urmarea imediată sau rezultatul faptei constă în modificarea pe ____________________________________________________________ 48 .143 C. Determinarea locului săvârşirii infracţiunii se face potrivit dispoziţiilor art.8 Laturile conţinutului constitutiv A. Sarcină de lucru: Precizează infracţiunea.] 3. se realizează într-un anumit loc.(4) C.6 Locul săvârşirii infracţiunii Infracţiunea este o faptă a omului. Acesta poate fi însoţit de anumite cerinţe esenţiale care îl întregesc (de pildă. săvârşirea faptei într-un anumit loc sau timp etc. privind criteriul zis al ubicuităţii şi ajută la stabilirea competenţei teritoriale a organelor judiciare [art. constând în acţiunea sau inacţiunea incriminată. importanţa stabilirii timpului în care s-a săvârşit 3. a) Elementul material desemnează actul de conduită interzis prin norma de incriminare. următoarele componente: a) elemental material.Infracţiunea ____________________________________________________________ variante agravate a acesteia este condiţionată de o anumită calitate a subiectului pasiv.la infracţiunea de seducţie – subiectul pasiv trebuie să fie o persoană de sex feminin mai mică de 18 ani. La orice infracţiune.3. care se plasează totdeauna în spaţiu.7 Timpul comiterii infracţiunii Durata săvârşirii infracţiunii cunoaşte două limite: limita minimă care coincide cu începerea executării rezoluţiunii infracţionale şi limita maximă ce se identifică cu momentul în care activitatea ilicită a luat sfârşit. 3.3.pen. De exemplu: .3.la infracţiunea de ultraj – subiectul pasiv trebuie să fie un funcţionar care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.pen. .30 alin. b) urmarea imediată.

1. Niciodată. Gh. ____________________________________________________________ 49 . 2. Ed. Dongoroz şi colab. 1971. 134. V. Ivan. B. op. Întotdeauna doar din culpă. Partea specială. B. C. una sau mai multe condiţii – cerinţe esenţiale privind mobilul sau motivele care l-au determinat pe făptuitor sau existenţa premeditării2 ori scopul.cit.Infracţiunea ____________________________________________________________ care acţiunea sau inacţiunea făptuitorului o produce în lumea exterioară1. În literatura de specialitate s-a arătat că în structura laturii subiective a infracţiunii intră totdeauna ca element component elementul subiectiv. Numai dacă se prevede expres în lege. Infracţiunile comisive ca infracţiuni de acţiune. vol . c) Legătura de cauzalitate reprezintă relaţia de la cauză la efect care trebuie să existe între acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată. B. Bucureşti. p.. 13. Fapta constând într-o acţiune săvârşită cu intenţie constituie infracţiune: A. C. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Academiei. punerea în executare a acesteia. p. 2. iar din culpă când în lege se prevede în mod expres aceasta. uneori. Întotdeauna. Mobilul infracţiunii este acel impuls intern din care se naşte rezoluţia infracţională şi. se săvârşesc: A. TESTE DE AUTOEVALUARE Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect. ea trebuie dovedită întotdeauna. Latura subiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii cuprinde totalitatea condiţiilor privitoare la atitudinea psihică a făptuitorului – sub raportul conştiinţei şi voinţei sale – faţă de materialitatea faptei săvârşite. 1. Întotdeauna doar cu intenţie. pe cale de consecinţă..III. Scopul reprezintă finalitatea urmărită de făptuitor prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii. Cu intenţie. Existenţa elementelor laturii subiective a infracţiunii nu poate fi presupusă. la care sunt ataşate. condiţii cerute de lege pentru ca acea faptă să constituie infracţiune.

19 alin. B. Când este săvârşită în caz fortuit. se săvârşesc: A. săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. fie din culpă.(2) C.Infracţiunea ____________________________________________________________ 3. ____________________________________________________________ 50 . Când este săvârşită cu intenţie.(3) C.19 alin. Numai din culpă fără prevedere.pen. Fapta constând într-o inacţiune constituie infracţiune: A.situaţia persoanei fizice care a contribuit la comiterea aceleiaşi infracţiuni. Infracţiunile omisive ca infracţiuni de inacţiune.pen.pen. RĂSPUNSURI 1. 4.] 2. Când este săvârşită fără vinovăţie. C [ soluţia se desprinde din dispoziţiile art.formularea unui punct de vedere personal legat de problema pusă în discuţie. . B [ soluţia se desprinde din dispoziţiile art.] 3.] 4. SINTEZĂ În concepţia leguitorului român.(2) C. Conţinutul generic al infracţiunii însumează trăsăturile caracteristice comune tuturor conţinuturilor specifice ale infracţiunilor. . Numai din culpă cu prevedere. C. infracţiunea este fapta care prezintă pericol social. .] LUCRARE DE VERIFICARE Elaborează un eseu de cinci pagini având următorul titlu: “Răspunderea penală a persoanei juridice” Plan de idei pentru elaborarea eseului: . C [ soluţia este prevăzută în dispoziţiile art.pen.19 alin. Fie cu intenţie.problema răspunderii penale a persoanei juridice. este o construcţie logică obţinută prin generalizare.condiţiile răspunderii penale a persoanelor juridice. B [ soluţia se desprinde din dispoziţiile art. B. C.19 alin.(3) C.

Universul Juridic. Partea generală. Drept penal. C. Partea generală. 6. 5.H. Partea generală. 2007. C. 4. Bucureşti. Ivan. Ed. C. Gh. 7.Beck. Ed. ____________________________________________________________ 51 . Ed.Infracţiunea ____________________________________________________________ BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1. 2008. C.Bulai.Mitrache. Bucureşti. Bucureşti. C. 2007. 3. Universul Juridic. Codul penal. Bucureşti.N. Ivan. Drept penal.Bulai. Partea generală. All.Bulai. Ed. Drept penal român. Gh. A. 2. Cr. C.H.H. Manual de drept penal. 2007. Ed. Individualizarea pedepsei.Beck. Bucureşti. Manual de drept penal. B.Beck. 1997. Partea generală. 2006.Mitrache. Bucureşti. Ed.Boroi.

.infracţiunea fapt consumat..........1........ subiectul se decide... În cadrul acestei perioade se pot distinge trei momente sau faze: a) momentul conceperii infracţiunii.modalităţile tentativei.. 4 vei fi capabil: ● să prezinţi fazele de desfăşurare a activităţii infracţionale........... ● să defineşti: ...... ................. ● să analizezi: .1 Desfăşurarea activităţii infracţionale.......Formele infracţiunii ____________________________________________________________ Unitatea de învăţare nr...53 4.......... 4............3 Tentativa ... .1 Desfăşurarea activităţii infracţionale 4...2 Actele pregătitoare.....infracţiunea fapt epuizat..... 4 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr....54 4........formele infracţiunii.............52 4.... ● să identifici condiţiile tentativei.. ____________________________________________________________ 52 ........problema incriminării şi sancţionării formelor infracţiunii..actele pregătitoare..... b) momentul deliberării (chibzuinţei).................................. c) momentul luării hotărârii................. A....... După ce a chibzuit cu privire la oportunitatea săvârşirii faptei... ● să clasifici formele infracţiunii..... ...... 4 FORMELE INFRACŢIUNII ___________________________________________________________ Cuprinsul unităţii: 4........ ........ . ia hotărârea de a comite infracţiunea...57 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr..4 Infracţiunea consumată ..modalităţile actelor pregătitoare......... Perioada internă................tentativa.1 Fazele de desfăşurare a activităţii infracţionale Sunt acele etape pe care le poate parcurge activitatea infracţională din momentul celei dintâi materializări a hotărârii de a săvârşi infracţiunea până în momentul producerii integrale a rezultatului acesteia... ......

b) forma tentativei. care cuprinde toate acele acte ce pregătesc săvârşirea acţiunii tipice.1. care începe din momentul în care acţiunea tipică a fost efectuată integral şi durează până când s-a produs rezultatul. procesul de înfăptuire a hotărârii infracţionale parcurge mai multe faze: a) faza actelor preparatorii. s-a produs rezultatul definitiv. C. constând în vătămarea sau starea de pericol pe care legea penală. B. îi corespunde o formă infracţională distinctă. c) faza urmărilor. p. Această perioadă începe din momentul în care persoana care a luat hotărârea de a săvârşi o infracţiune păşeşte la prima manifestare externă prin care tinde la înfăptuirea rezoluţiei şi sfârşeşte în momentul când activitatea fizică voită. ____________________________________________________________ 53 . Nimic din ceea ce se petrece în perioada internă.1 Actele pregătitoare (preparatorii) 1. b) faza actelor de executare. incriminând fapta. d) forma faptului epuizat.Formele infracţiunii ____________________________________________________________ Perioada internă este specifică numai infracţiunilor intenţionate şi se desfăşoară exclusiv în mintea subiectului. Răspunderea penală intervine numai pentru săvârşirea unor fapte concrete. nu cade sub incidenţa legii penale şi nu se sancţionează. inclusiv simpla exprimare orală a gândului de a săvârşi infracţiunea.cit.2.. 390. Temă de reflecţie: Care sunt cazurile în care perioada internă ar putea avea uneori o latură sau fază externă? 4. Perioada externă. în care se efectuează acţiunea tipică în materialitatea ei. Bulai. În timpul perioadei externe.2 Actele pregătitoare 4. 4. op.2 Formele infracţiunii Fiecare fază de desfăşurare a activităţii infracţionale în perioada externă. cu toate actele care o compun. Se disting astfel: a) forma actelor preparatorii. a ajuns la punctul său final şi de asemenea. c) forma faptului consumat. în baza hotărârii luate. a încercat să-l prevină1.

op. actele pregătitoare se pot înfăţişa sub una din următoarele modalităţi: . care sunt modalităţile acestora.procurarea. Sarcină de lucru: Analizează tezele incriminării şi neincriminării actelor preparatorii. ţinând seama de pericolul social pe care ele îl prezintă. Incriminarea actelor pregătitoare. Bulai. ____________________________________________________________ 54 . 4. producerea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor necesare săvârşirii infracţiunii (de ex.cit. Modalităţile actelor pregătitoare. A. După natura lor. Teza neincriminării actelor preparatorii susţine. Codul penal în vigoare a consacrat sistemul neincriminării actelor de pregătire. în mod contrar.. Potrivit acestor dispoziţii. 393-394. Teza incriminării actelor preparatorii susţine necesitatea incriminării acestor acte. . deoarece ele rămân în afara faptei şi nu se înscriu în antecedenţa cauzală propriu-zisă a rezultatului infracţional1.3 Tentativa 4.Formele infracţiunii ____________________________________________________________ Sunt acele acte efectuate în vederea realizării laturii obiective a infracţiunii pe care subiectul a hotărât să o comită. În cadrul acestei teze se disting două variante: a) a incriminării nelimitate şi b) a incriminării limitate a actelor de pregătire.: cumpărarea unei arme în vederea săvârşirii faptei de omor). că actele pregătitoare nu trebuie să fie incriminate. o face însă numai parţial în anumite texte din Partea specială sau acestea sunt cuprinse în unele texte ale legilor penale speciale. p.culegerea de date sau informaţii de natură să facă posibilă ori să uşureze săvârşirea infracţiunii.luarea de măsuri în vederea îngreunării descoperirii faptei ce se va comite sau în vederea asigurării folosului ce va rezulta din infracţiune. actele de pregătire sunt: materiale şi morale.3. Codul penal nu defineşte actele pregătitoare şi nu arată în cuprinsul Părţii generale a Codului penal. . Problema incriminării actelor pregătitoare este controversată în doctrina penală.1 Noţiune Fiind forma de infracţiune care se situează în faza de executare a 1. C. B.

1. Tentativa. c) Tentativa proprie există atunci când. N.cit. B. Bulai. datorită modului absurd în care este concepută executarea. C. Din noţiunea dată tentativei rezultă următoarele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească: a) existenţa unei hotărâri sau rezoluţii de a săvârşi o infracţiune. op. p. Bulai. fie de inexistenţa absolută a obiectului infracţiunii. imposibilitatea determinată fie de inaptitudinea absolută a mijloacelor folosite de a produce rezultatul. După criteriul gradului de realizare a acţiunii infracţionale se disting următoarele modalităţi: a) Tentativa neterminată sau întreruptă se realizează în situaţia în care executarea faptei care constituie elementul material al infracţiunii a fost oprită şi împiedicată să se desfăşoare până la capăt. cauze care au făcut ca producerea rezultatului să nu fie posibilă.cit.147-148. în sensul că această imposibilitate se datorează insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite sau lipsei accidentale a obiectului material al infracţiunii de la locul unde făptuitorul credea că se află. Antoniu. b) Tentativa terminată sau fără efect se realizează atunci când acţiunea tipică a fost executată în întregime. fie. executare care a fost însă întreruptă ori nu şi-a produs efectul.430. Ed. p. C. A. în opoziţie cu tentativa proprie. 20 alin. Societăţii Tempus... iar nu inaptitudinii absolute a mijloacelor sau inexistenţei absolute a obiectului. d) Tentativa improprie se caracterizează. în fine. c) executarea să fie întreruptă ori să nu-şi producă rezultatul. op. b) rezoluţia infracţională să fie pusă în executare.242-244. ca de altfel şi în legislaţie.402. ____________________________________________________________ 55 . p. Mitrache. p. p. precum şi prin lipsa obiectului material al infracţiunii de la locul unde făptuitorul credea că se află. 1995..Bulai. Modalităţile tentativei. Mitrache. Bucureşti. G. (1) C. dar rezultatul caracteristic pentru infracţiunea tip nu s-a produs. Cr.cit. B. activitatea de realizare a hotărârii infracţionale este proprie sau aptă să ducă nu numai la efectuarea în întregime a activităţii infracţionale.]. În teoria dreptului penal. sub raportul mijloacelor utilizate de făptuitor şi al prezenţei obiectului material al infracţiunii. A. Condiţiile tentativei. Tentativa absolut improprie se caracterizează prin imposibilitatea absolută a producerii rezultatului urmărit. se face însă distincţie între tentativa relativ improprie şi tentativa absolut improprie1.176. Boroi. C. op. deşi executarea a fost efectuată în întregime [art. prin caracterul impropriu sau inapt al mijloacelor folosite..Formele infracţiunii ____________________________________________________________ infracţiunii.pen. tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea. op.cit. dar şi la producerea rezultatului urmărit de făptuitor. Tentativa relativ improprie se caracterizează prin imposibilitatea numai relativă a producerii rezultatului.

1. p.. dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune. se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune [art.cit. după terminarea săvârşirii faptei. D. Mitrache. op. C. Împiedicarea producerii rezultatului constă într-o acţiune a făptuitorului care. Întreruperea executării acţiunii ca şi împiedicarea producerii rezultatului în cazul în care executarea a fost dusă până la capăt. împiedică producerea rezultatului. În doctrina penală se mai face distincţie între tentativa absolut improprie şi infracţiunea putativă în care fapta săvârşită are caracter penal numai în mintea făptuitorului. Sarcină de lucru: Analizează criteriile de distincţie între actele preparatorii şi actele de executare.247-249.pen. sancţionând tentativa în limite mai reduse decât infracţiunea consumată [art. Teoriile cunoscute în doctrina penală privind sancţionarea tentativei sunt: teoria parificării pedepsei pentru tentativă cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată şi teoria diversificării pedepselor. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului.cit. În doctrina penală şi în legislaţie sunt cunoscute două concepţii privind incriminarea tentativei: a) incriminarea nelimitată. lipsindu-i acest caracter în realitate1. p.pen. p. Despre convertirea faptului putativ în tentativă în materia infracţiunii de omor. Totuşi. p. op. Infracţiunea putativă. p. Sancţionarea tentativei. Antoniu. (2) C.149. Mitrache. Filipaş. ____________________________________________________________ 56 . op.(1) C. C.. R. Făptuitorul care se găseşte într-una din aceste situaţii nu va fi pedepsit pentru tentativa săvârşită.54-56.].. F.(1) C. Tentativa.].22 alin. Mitrache. 2. A. din propria iniţiativă a făptuitorului.226-228. dar înainte de descoperirea acesteia.cit. adică cu privire la toate infracţiunile. 3. nr.21 alin.pen.P.cit. op. Incriminarea tentativei.22 alin. b) incriminarea limitată.pen. A.404.]. Legiuitorul român a adoptat-o pe cea din urmă. p. E.Formele infracţiunii ____________________________________________________________ C..2/1994. Bulai. C. Boroi.239-240. Desistarea reprezintă renunţarea de bună voie din partea făptuitorului la continuarea acţiunii incriminate. Cr.cit.. Cr.21 alin.]. G.(2) C. Mitrache. op. adică numai în cazul infracţiunilor grave2. Codul penal în vigoare a consacrat concepţia incriminării limitate a tentativei şi anume acolo unde legea prevede explicit aceasta [art. au pe planul dreptului penal valoarea unor cauze de nepedepsire3 [art.D.

op.1 Infracţiunea fapt consumat Reprezintă forma tipică sau perfectă a infracţiunii. Săvârşite cu intenţie.Formele infracţiunii ____________________________________________________________ 4.cit. B. fie prin continuarea activităţii infracţionale însăşi.. Pot avea tentativă infracţiunile: A. Dongoroz. Infracţiunile comisive 1. în raport cu fazele desfăşurării activităţii infracţionale.2 Infracţiunea fapt epuizat Se caracterizează prin producerea.. C.cit. Bulai. V. op. Ea se realizează atunci când activitatea infracţională a dus la producerea rezultatului infracţional urmărit şi prezintă toate condiţiile cerute de lege pentru existenţa infracţiunii în configuraţia tipică a acesteia1.4. după momentul consumării faptei. a unor urmări noi.244. p. B. La care elementul material se realizează prin vorbe.409. ____________________________________________________________ 57 . după ce aceasta a atins momentul consumării2. 2. C. 2. Nu pot avea tentativă infracţiunile: A. Tratat.4. p. Temă de reflecţie: Ce sunt actele de executare calificate? TESTE DE AUTOEVALUARE Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect. 4. 1. Comisive. C. aceste urmări noi continuă să se producă până în momentul epuizării faptului. Omisive.4 Infracţiunea consumată 4. Din culpă. fie prin amplificarea rezultatului produs iniţial.

H. La infracţiunile săvârşite cu intenţie. Ed. Ivan. Codul penal. 4. în ceea ce priveşte latura sa obiectivă. Bucureşti. Bucureşti. All. 3. Ed. Universul Juridic. La infracţiunile comisive. B 3.Beck. 2007. 2.Beck. ____________________________________________________________ 58 .Bulai. Gh. Drept penal român. Drept penal. Drept penal. odată cu neîndeplinirea obligaţiei de a face se şi consumă infracţiunea) 2. B. La infracţiunile săvârşite cu praeterintenţie. Ed.Formele infracţiunii ____________________________________________________________ 3. 5. Ed. RĂSPUNSURI 1. în raport cu fazele de desfăşurare a activităţii infracţionale. Partea generală. B Sinteză Prin forme ale infracţiunii se înţeleg formele pe care infracţiunea le poate îmbrăca. 1997.Bulai. Se disting astfel: a) forma actelor preparatorii. Tentativa nu este posibilă: A. Partea generală. Partea generală.Mitrache. Cr.Boroi.N. A (doar infracţiunile comisive pot avea tentativă.Bulai. c) forma faptului epuizat. 6. B. Manual de drept penal. C. Bucureşti. Bucureşti. 2006. Manual de drept penal. C. Ed. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1. C. C.H. C. Partea generală. b) forma tentativei. forma actului consumat. Bucureşti. 2008. Universul Juridic. A. C.Mitrache. 2007. Partea generală. în cazul celor omisive.

.Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ Unitatea de învăţare nr...424.... p. op..... 426... I....... op... Tratat...formele participaţiei penale proprii.. ● să analizezi: . în Codul penal comentat şi adnotat.cit. Pluralitatea naturală sau pluralitatea necesară2 este forma 1. ● să identifici condiţiile de existenţă a participaţiei penale.. 180.. Bulai...cit..183. V... 5.. Dongoroz şi colab. V. C.. în cazul pluralităţii de infracţiuni..60 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. vol.1.. Papadopol. I....cit.... p.. p. ● să enumeri felurile participaţiei penale.59 5. ● să prezinţi formele pluralităţii de infractori. 5 PLURALITATEA DE INFRACTORI ____________________________________________________________ Cuprinsul unităţii: 5..modalităţile participaţiei improprii.2 Formele pluralităţii de infractori În doctrina penală pluralitatea de infractori este cunoscută sub trei forme: pluralitatea naturală (A)..1... de T.. op.... 5 vei fi capabil: ● să defineşti pluralitatea de infractori. p. Dongoroz. 2. p..1 Noţiune Prin pluralitatea de infractori este desemnată situaţia în care mai multe persoane săvârşesc o singură infracţiune1. ____________________________________________________________ 59 . Vasiliu şi colab...... C.. Bulai. cit. Dongoroz şi colab. 382.. op... 5.1 ASPECTE GENERALE PRIVIND PLURALITATEA DE INFRACTORI 5... Comentariu...2. ..... Aspecte generale privind pluralitatea de infractori . Partea generală. vol.. Participaţia penală .. V.. Spre deosebire de aceasta.. pluralitatea constituită (B) şi pluralitatea ocazională sau participaţia penală (C)........ ● să prezinţi tratamentul penal al participaţiei.cit....1. 5 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr. aceeaşi persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni.... ● să caracterizezi participaţia penală proprie. V. op.. A.

R. Gh.P. 5. Există atunci când o infracţiune care poate fi săvârşită în mod natural de o singură persoană (sau în cazul infracţiunilor cu pluralitate naturală ori constituită de subiecţi activi de două sau mai multe persoane) a fost totuşi săvârşită de două persoane sau. ci are caracter întâmplător. 1/2001. Bucureşti.gruparea să aibă un anumit program în care să intre săvârşirea uneia sau a mai multor infracţiuni.D. infracţiunile de bigamie. p.D. ____________________________________________________________ 60 . subminarea puterii de stat. Legiuitorul nostru a incriminat pluralitatea constituită ca infracţiune de sine stătătoare (de ex.P. de un număr de persoane mai mare decât cel necesar potrivit naturii faptei. 9-10. respectiv.gruparea să aibă o anumită organizare. Ivan.1 Condiţiile de existenţă a participaţiei penale În ştiinţa dreptului penal este în general admis că. Condiţii de existenţă: . incest) sau a mai multor persoane (de ex. 142. încăierarea). Studiu de drept comparat.2 PARTICIPAŢIA PENALĂ § 1. nr. pentru existenţa participaţiei penale. Ştiinţifică. în care realizarea prin cooperare a unei infracţiuni apare mai avantajoasă. . Participaţia penală. Nu este determinată de natura faptei sau de condiţiile în care aceasta ar putea fi realizată. nr. o structură ierarhică. în funcţie de natura şi numărul infracţiunilor proiectate. o concepţie unică de conducere care să asigure coeziunea şi stabilitatea grupului.să existe o grupare de cel puţin două persoane.2. sub raportul săvârşirii sau al ascunderii urmelor ei. Pluralitatea ocazională (participaţia penală).Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ pluralităţii de infractori în care cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei este cerută de însăşi natura faptei. Complicitatea la infracţiunile bilaterale. GENERALITĂŢI PRIVIND PARTICIPAŢIA PENALĂ 5. p. p. Pluralitatea constituită presupune gruparea sau asocierea mai multor persoane în vederea săvârşirii de infracţiuni. G. trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: Ed. ocazional. . R. Aşadar există anumite fapte prevăzute de legea penală care presupun cooperarea a două persoane (de ex. B. C. complotul. Antoniu. 95. 1972. 3/2000. fiind determinată de anumite condiţii concrete. asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni).

fie toţi din culpă (eadem culpa). c) să existe voinţa comună a participanţilor de a săvârşi în cooperare aceeaşi faptă prevăzută de legea penală. . . etc. 5.spontană – contribuţia este dată de participanţi în mod spontan. în timpul executării faptelor.complexă (eterogenă) – la care contribuţia participanţilor este diferită (autori. fără o înţelegere prealabilă.improprie (imperfectă) – atunci când unii dintre făptuitori acţionează cu intenţie. PARTICIPAŢIA PERFECTĂ) PENALĂ PROPRIE (PROPRIU-ZISĂ SAU ____________________________________________________________ 61 . instigatori sau complici). . în sensul că toţi săvârşesc nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. imobilizarea sau dezarmarea victimei.Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ a) să se fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.). § 2.preordinată – la care contribuţia este dată în urma unei înţelegeri prealabile (concert fraudulos). . ameninţarea acesteia. . .anterioară – la care contribuţia este dată înainte de a se trece la executarea faptei ( de ex.simplă (omogenă) sau coautorat – la care contribuţiile participanţilor sunt aceleaşi.2.materială – constă în contribuţii la realizarea laturii obiective a infracţiunii. adică fie toţi cu intenţie (idem animus). iar alţii din culpă ori chiar fără vinovăţie. faptă ce poate fi consumată ori rămasă în faza de tentativă pedepsibilă. . instigarea ori complicitatea anterioară prin procurarea de mijloace). d) fapta săvârşită de două sau mai multe persoane trebuie să constituie infracţiune. b) fapta să fie săvârşită în cooperare de către două sau mai multe persoane.concomitentă – la care contribuţia este dată în timpul executării faptei (de ex.proprie (propriu-zisă sau perfectă) – atunci când toţi participanţii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie.morală – constă în contribuţii la realizarea laturii subiective a infracţiunii.2 Felurile participaţiei penale În ştiinţa dreptului penal se face distincţie între mai multe genuri sau feluri de participaţie penală: . . .

Ele sunt prevăzute şi de legea penală în vigoare (art. iar în cazul infracţiunilor de culpă toţi făptuitorii acţionează din culpă (eadem culpa).).24 C. Această caracterizare rezultă şi din dispoziţiile legale în vigoare (art.3 Caracterizare Participaţia penală proprie reprezintă acel gen de participaţie obişnuit sau comun. participaţia apare ca o conlucrare din culpă a două sau mai multe persoane la săvârşirea în mod nemijlocit (coautorat) a unei fapte prevăzute de legea penală. Orice contribuţie cu intenţie este. C. AUTORATUL 5.5 Noţiunea şi caracterizarea autoratului Autoratul este acea formă de participaţie care constă în săvârşirea de acte de executare a faptei prevăzute de legea penală. instigarea şi complicitatea. ____________________________________________________________ 62 .2.23-26 C.2. participaţia penală apare ca o conlucrare cu intenţie a două sau mai multe persoane la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. în acest caz. fără de care nu poate exista celelalte forme de participaţie: instigarea şi complicitatea. incompatibilă cu ideea de participaţie penală proprie1.4 Formele participaţiei penale proprii Principalele forme ale participaţiei penale sunt: autoratul.). p. În cazul infracţiunilor intenţionate. complici) acţionează cu intenţie (idem animus). op. 5. Bulai.2. Autoratul este forma de participaţie esenţială şi necesară. la care toţi participanţii la infracţiune (autori.pen..Pluralitatea de infractori __________________________________________________________________ 5. La infracţiunea de culpă.2.6 Coautoratul Este situaţia în care o faptă prevăzută de legea penală a fost 1. care prevăd că este autor persoana care săvârşeşte nemijlocit fapta prevăzută de legea penală. Orice contribuţie neintenţionată este în acest caz incompatibilă cu ideea de participaţie penală proprie.pen. 433. cit. 5. A. instigatori.

cit. Se realizează. 5. Criteriul distincţiei între actele de coautorat şi cele de complicitate. pe o altă persoană (instigat) să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. devenind autor al infracţiunii. că cel puţin doi participanţi au efectuat acte de executare1 sau au săvârşit nemijlocit fapta. ____________________________________________________________ 63 . p. Ivan. deci de coautori ai acelei fapte.7 Noţiune Instigarea este fapta unei persoane (instigator) care. op.. ceea ce aceasta şi face. V. ). Datorită conţinutului psihic al instigării. Cu privire la noţiunea de acte de executare a faptei incriminate. determină prin orice mijloace. instigatorul este denumit şi . să săvârşească ea fapta plănuită. rugăminţi. dezertarea.. Pentru existenţa coautoratului trebuie să se constate. Coautoratul se caracterizează din punct de vedere subiectiv prin existenţa la toţi participanţii a aceleiaşi forme de vinovăţie. Gh.125-138). în doctrină şi în practica judiciară s-au exprimat diverse opinii (A se vedea.12/1999. pentru existenţa instigării este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: a) să existe o activitate de determinare de către o persoană (instigatorul) asupra altei persoane (instigatul). nr. aşadar. cu intenţie. 170. 2. ci transmite această hotărâre altei persoane pe care o determină printr-o activitate materială (îndemnuri. nu trece la săvârşirea faptei respective. D.8 Condiţii Sub aspectul laturii obiective.autor moral”. INSTIGAREA 5. Comentariu …. infracţiuni cu autor unic. cu intenţie. Caracteristic instigării este deci faptul că instigatorul ia cel dintâi hotărârea de a săvârşi infracţiunea2.2. pe larg. Papadopol.2. dar se poate realiza şi din culpă. b) activitatea de determinare să privească săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ săvârşită în mod nemijlocit de două sau mai multe persoane care au calitatea de autori. 1. Există infracţiuni la care coautoratul nu este posibil (de ex.mărturia mincinoasă. p. B. nedenunţarea etc.. ameninţări) . de regulă.

promisiunea nu este îndeplinită. trebuie să fie îndeplinite trei condiţii principale: a) săvârşirea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală.Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ c) să nu existe o determinare anterioară. COMPLICITATEA 5. la aceptarea de către acesta a ideii de a săvârşi fapta şi la hotărârea lui de a o săvârşi. 5. Complicitatea reprezintă o contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii. b) săvârşirea de către complice a unor acte de sprijinire a săvârşirii faptei. Nu interesează dacă cel instigat (autorul) acţionează cu intenţie sau din culpă.11 Felurile complicităţii Complicitatea poate fi de mai multe feluri: a) complicitatea prin înlesnire sau ajutor la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. chiar dacă.2. Nu poate exista instigare din culpă. este necesar ca activitatea de sprijinire să fie săvârşită cu intenţie (directă sau indirectă). adică o hotărâre preexistentă a instigatului de a săvârşi fapta respectivă. c) contribuţia complicelui să fie efectivă. d) activitatea de instigare să aibă efect. C. De asemenea. Sub aspectul laturii subiective pentru existenţa instigării este necesar ca activitatea de determinare să fie săvârşită cu intenţie (directă sau indirectă) . pentru existenţa complicităţii. cu intenţie.10 Condiţiile complicităţii Sub raportul laturii obiective.9 Noţiune Complicitatea constă în fapta persoanei care. 5. după săvârşirea faptei.2. realizând cel puţin o tentativă pedepsibilă. 64 . adică să ducă la determinarea instigatului. inclusiv prin promisiune de a tăinui bunurile provenite din săvârşirea faptei sau de a favoriza pe infractor. înlesneşte sau ajută în orice mod.2. Din punct de vedere subiectiv. nu interesează mobilul sau scopul urmărit de instigator. e) cel instigat să fi trecut la săvârşirea faptei. adică să fi folosit în fapt la săvârşirea de către autor a faptei respective.

fapta săvârşită în participaţie apare. La rândul ei. ori ca faptă comisă fără vinovăţie. înlesnirea sau ajutarea în orice mod. PARTICIPAŢIA IMPROPRIE (IMPERFECTĂ) 5.2.Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ b) complicitatea prin promisiunea de tăinuire sau de favorizare a infractorului. complicitate la complicitate şi instigare la complicitate.31 alin. Modalitatea intenţie şi culpă [art. cu intenţie. care nu este infracţiune.31 C.2. e) complicitatea nemijlocită şi complicitatea mijlocită. ca o infracţiune intenţionată. la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de 65 . (1) C. Din această cauză pe planul laturii subiective. Participaţia improprie poate exista la toate formele de participaţie penală cunoscute în dreptul nostru. şi complicitatea morală. Aceasta constă în determinarea. d) complicitatea anterioară şi complicitatea concomitentă. cu intenţie. la săvârşirea din culpă de către o altă persoană. prevede două modalităţi sub care poate să apară participaţia improprie: A. iar pentru alţii ca o infracţiune din culpă. iar alţii din culpă sau fără vinovăţie. Sarcină de lucru: Analizează felurile complicităţii.(2) C. f) complicitatea prin acţiune şi complicitatea prin inacţiune. ajutarea sau înlesnirea.31 alin. adică efectuarea de acte de spijinire a săvârşirii infracţiunii pe latura ei psihică. B.pen.] Aceasta constă în determinarea. c) complicitatea materială. nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie. a unei fapte prevăzute de legea penală. complicitatea mijlocită poate fi: complicitate la instigare. Modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie [art.pen. 5. în orice mod.12 Noţiune şi caracterizare Participaţia improprie este acea formă de participaţie penală la care persoanele care săvârşesc prin voinţă comună.pen. nu au toate aceeaşi atitudine psihică.13 Modalităţile participaţiei improprii Art. pentru unii participanţi. § 3.]. adică efectuarea de acte de sprijin material la săvârşirea infracţiunii. o faptă prevăzută de legea penală. unii participanţi lucrând cu intenţie.

p. complici) trebuie să fie sancţionaţi prin lege cu aceeaşi pedeapsă.pen. calităţi.pen. § 4.14 Sisteme de pedepsire În ştiinţa dreptului penal au fost propuse două sisteme de sancţionare a participanţilor la săvârşirea infracţiunii: a) sistemul parificării pedepselor – toţi participanţii la infracţiune (autori.2.16 Efectele circumstanţelor personale şi circumstanţelor reale Circumstanţele personale sunt stări. beţiei complete involuntare etc.. se pedepseşte cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. dar cu obligaţia pentru instanţa de judecată de a ţine seama la stabilirea pedepsei de contribuţia efectivă a fiecărui participant la săvârşirea infracţiunii (art.248-250. precum şi de dispoziţiile art.pen. constrângerii fizice ori morale. situaţii.72 C.). erorii de fapt.27 C. legea penală prevede sistemul diversificării (art.).2.). Individualizarea……. La stabilirea pedepsei se ţine seama însă de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii..27 C. forma de vinovăţie cu care a acţionat făptuitorul. privitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei (art. 5. Ivan. instigatori. TRATAMENTUL PENAL AL PARTICIPAŢIEI 5. În Codul penal în vigoare a fost consacrat sistemul parificării pedepselor pentru participaţia proprie.Pluralitatea de infractori către o persoană care acţionează fără vinovăţie. urmând ca.2. care privesc făptuitorul şi pot fi în legătură cu atitudinea psihică a acestuia faţă de fapta săvârşită. potrivit sistemului parificării. A se vedea.31 C. ____________________________________________________________ 66 .cit. scopul urmărit. situaţie în care devin circumstanţe subiective (de pildă. op. judiciar pedeapsa să fie diferenţiată.pen. însuşiri etc. 5. 1. Gh. atunci când este cazul.15 Pedeapsa în cazul participaţiei proprii Instigatorul şi complicele. Contribuţia fiecărui participant la săvârşirea infracţiunii constituie un criteriu special de individualizare a pedepsei1. pe larg. datorită iresponsabilităţii. b) sistemul diversificării pedepselor – legea însăşi trebuie să prevadă pedepse diferite pentru diferiţii participanţi la infracţiune. În ce priveşte participaţia improprie.

29 C. Bulai.pen. (desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului). Papadopol. dar instigatorul va fi pedepsit ca participant. Instigatul nu va fi pedepsit pentru că beneficiază de impunitatea prevăzută de art. raporturile sale cu victima. două situaţii distincte şi anume: a) instigarea neurmată de un început de executare şi b) instigarea neurmată de o executare pedepsibilă2. p.). aceste circumstanţe sunt de identitate sau de individualizare1.2. Întrucât instigatorul devine autor al unei fapte distincte.17 Tratamentul penal al instigării neurmată de executare După cum se ştie existenţa instigării ca formă de participaţie este condiţionată de executatea faptei ori realizarea unei tentativei pedepsibile de către autorul infracţiunii. p. deşi determinat să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.154.cit. Instigatorul însă va fi pedepsit pentru activitatea lui. Împărţirea circumstanţelor în reale şi personale este importantă în stabilirea pedepsei pentru participanţi. iar circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia leau cunoscut sau le-au prevăzut. stare civilă.. op. eventualii complici ai acestuia vor fi traşi la răspundere penală. dar tot conform 1. În cea de a doua situaţie când instigatul a început executarea şi s-a desistat ori a împiedicat producerea rezultatului sunt realizate condiţiile instigării.Pluralitatea de infractori mobilul care l-a determinat etc. după regulile prevăzute în art.pen. antecedentele penale etc. situaţii. nu trece la executare (se răzgândeşte) ori începe executarea şi realizează o tentativă nepedepsibilă. Dacă circumstanţele personale privesc anumite particularităţi ale infractorului respectiv (calitatea de funcţionar.22 C. cit. cu o pedeapsă distinctă. p. 5. V. 29 C. s-a prevăzut că circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se restrâng asupra celorlalţi. Sub denumirea de instigare neurmată de executare sunt prevăzute în art. ____________________________________________________________ 67 . Circumstanţele reale sunt stări. În adevăr. dar nu ca participant ci ca autor al unei infracţiuni distincte. 2.pen.28 C.). Comentariu….205. prin dispoziţiile art. Ibidem. C. care exprimă o relaţie de la faptă către ambianţa acesteia şi care dau o coloratură specifică faptei concrete.. întâmplări etc. În prima situaţie instigatul.pen. 3. Într-o astfel de situaţie nu sunt îndeplinite condiţiile participaţiei – nu s-a comis o faptă prevăzută de legea penală. 460. op. militar. după regulile participaţiei penale3.

. s-a instituit o cauză de impunitate.2. care prevăd sancţionarea instigatorului pentru instigare neurmată de executare cu o pedeapsă cuprinsă între minimul special prevăzut pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general. op..(2) C. p. instigatori– vor răspunde penal pentru tentativa la infracţiunea respectivă. cât şi a instigatului urmează să se stabilească după regula parificării pentru infracţiunea realizată chiar dacă sancţiunea prevăzută pentru infracţiunea la care s-a instigat este închisoarea de 2 ani sau mai mică1 [art.30 C.pen. Bulai. şi împreună cu el şi complicele. 462. b) după începerea executării. dacă este. 30 C. Dacă instigatorul împiedică consumarea faptei. Dacă cel care împiedică consumarea infracţiunii este însuşi autorul el va fi apărat de pedeapsă.cit.18 Împiedicarea de către participant a săvârşirii faptei Prin dispoziţiile art.461. 29 C. participantul să fi intervenit eficient. c) intervenţia participantului care a dus la neconsumarea infracţiunii trebuie să aibă loc mai înainte de descoperirea faptei. împiedicând consumarea infracţiunii. Dacă prin actele executate de autor până în momentul desistării sau al împiedicării producerii rezultatului se realizează conţinutul unei alte infracţiuni. răspunderea penală atât a instigatorului. complici. de nepedepsire a participantului la săvârşirea unei infracţiuni dacă în cursul executării. împiedică consumarea acesteia.].29 C.pen. o infracţiune de o anumită gravitate. ____________________________________________________________ 68 . C. pentru participant are în vedere nepedepsirea acestuia pentru tentativa realizată până în momentul intervenţiei lui care a împiedicat consumarea infracţiunii2. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă atunci se aplică pedeapsa închisorii de la 2 ani la 10 ani.pen. În cazul în care la săvârşirea faptei participă mai mulţi coautori şi numai unul ori unii împiedică consumarea. ceilalţi participanţi – coautori. 5.pen. cu alte cuvinte. Sancţionarea actelor de instigare neurmate de executare are loc numai dacă infracţiunea la care s-a instigat este sancţionată cu o pedeapsă mai mare de 2 ani. Cauza de impunitate prevăzută în art. Ibidem. Pentru ca împiedicarea săvârşirii faptei de către participant să constituie cauză de impunitate se cer îndeplinite următoarele condiţiile: a) să se fi început executarea faptei de către autor. dar înainte de descoperirea faptei.Pluralitatea de infractori dispoziţiilor art. el beneficiază de 1. va răspunde penal după dispoziţiile art. de această cauză de nepedepsire vor beneficia numai ei. 2. p.29 alin.pen. Instigatorul însă.

pen.31 alin.. el nu va fi tras la răspundere penală – lipsind temeiul acesteia. Mitrache. Întrucât instigatorul şi complicele contribuie cu intenţie la săvârşirea faptei urmează să fie sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie. În fine.19 Pedeapsa în cazul participaţiei improprii În cazul participaţiei improprii modalitatea intenţie şi culpă pentru sancţionarea participanţilor s-a consacrat prin dispoziţiile art.cit. Dacă fapta săvârşită din culpă nu este incriminată autorul nu va fi pedepsit. Ibidem. final C. privitoare la circumstanţele reale şi personale. În modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie a participaţiei improprii instigatorul şi complicele care au contribuit cu intenţie la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală vor fi sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea intenţionată. iar ceilalţi participanţi vor răspunde penal pentru tentativa realizată. 31 alin. Când tentativa realizată nu se pedepseşte. iar instigatorul va răspunde pentru instigare neurmată de executare (art. dar va răspunde pentru instigare neurmată de executare (art. Cr.29 C. ____________________________________________________________ 69 . 29 C.). coautorii şi instigatorul vor răspunde penal pentru tentativa realizată.(1) C. sistemul diversificării pedepselor.(2) C. TESTE DE AUTOEVALUARE 1. 17 alin. p. Deoarece autorul a acţionat fără vinovăţie. 5. când împiedicarea consumării infracţiunii este realizată de complice. de aceasta vor profita autorii şi complicii..pen. p.]. dar autorul. la instigarea neurmată de executare şi la împiedicarea de către participant a săvârşirii faptei (art. iar autorul deoarece a comis fapta din culpă va fi sancţionat cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă din culpă.2. op. C. 332.)2. el va beneficia de impunitate.)1.pen. 332-333. săvârşirea unei infracţiuni [art. 2.pen.pen. Şi în cazul participaţiei improprii sunt incidente dispoziţiile prevăzute în art.pen. Mitrache.Pluralitatea de infractori ____________________________________________________________ impunitate cu privire la contribuţia dată ca participant. va fi acelaşi tratament ca în cazul participaţiei improprii modalitatea intenţie şi culpă. Deci.28-30 C.

Pluralitatea de infractori

____________________________________________________________

♦ Enumeră cele trei forme ale pluralităţii de infracţiuni: 1. .......................................................................................................... 2. .......................................................................................................... 3. .......................................................................................................... (Răspuns corect: 1. Pluralitatea naturală. 2. Pluralitatea constituită. 3. Pluralitatea ocazională sau participaţia penală). ♦ Completează spaţiile punctate astfel încât să obţii afirmaţii adevărate. a). În cazul infracţiunilor intenţionate, participaţia penală proprie apare ca o .......................................................................................................... . b). La infracţiunile din culpă, participaţia penală proprie apare ca o ................................................................................................................ . c). Autoratul constă în ...................................................................... . (Răspuns corect: a. conlucrare cu intenţie a participanţilor; b. conlucrare din culpă a participanţilor; c. săvârşirea de acte de executare a faptei prevăzute de legea penală)

SINTEZĂ
În cazul pluralităţii de infractori, există o singură infracţiune, având doi sau mai mulţi subiecţi activi. În schimb, în cazul pluralităţii de infracţiuni, aceeaşi persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE
1. Codul penal. 2. A.Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006. 3. C.Bulai, Manual Bucureşti, 1997. de drept penal. Partea generală, Ed. All,

70

Pluralitatea de infractori

4. C.Bulai, B.N.Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007. 5. Gh. Ivan, Drept penal. Partea generală, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008. 6. Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007. 7. C.Mitrache, Cr.Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007.

____________________________________________________________
71

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

____________________________________________________________

Unitatea de învăţare nr. 6
UNITATEA ŞI PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI ____________________________________________________________
Cuprinsul unităţii: 6.1. Unitatea de infracţiune.............................................................72 6.2. Pluralitatea de infracţiuni.........................................................83 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 6 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr. 6 vei fi capabil: ● să defineşti unitatea şi pluralitatea de infracţiuni, ● să prezinţi felurile unităţii de infracţiune, ● să analizezi: - formele unităţii naturale de infracţiune, - formele unităţii legale de infracţiune, - formele pluralităţii de infracţiuni.

6.1 UNITATEA DE INFRACŢIUNE § 1. ASPECTE GENERALE 6.1.1 Noţiune
Unitatea de infracţiune, ca şi pluralitatea de infracţiuni, formând o singură infracţiune sau, dimpotrivă, două sau mai multe infracţiuni, presupune în primul caz că făptuitorul urmează să răspundă pentru o singură infracţiune, pe când în al doilea caz urmează să răspundă pentru două sau mai multe infracţiuni. În consecinţă, baza de evaluare în vederea stabilirii unităţii şi pluralităţii de infracţiuni este reprezentată de conţinutul infracţiunii1. Deci, există unitate de infracţiune în cazul în care fapta sau activitatea desfăşurată corespunde conţinutului unei singure infracţiuni, iar pluralitate de infracţiuni, atunci când în fapta ori activitatea săvârşită se stabilesc conţinuturile a două sau mai multe infracţiuni2.

1. C. Bulai, op.cit., p. 468; V. Papadopol, D. Pavel, Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” SRL, Bucureşti, 1992. 2. A. Boroi, Drept penal şi drept procesual penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p. 54.

____________________________________________________________
72

I. sent. 2. Cr. Unitatea naturală de infracţiune rezultă din unicitatea acţiunii sau inacţiunii. Repetarea actelor nu schimbă felul unităţii naturale. sub aspect obiectiv. 183. 4. Drept penal. Reflecţii.1. p. op.cit. în cazurile în care s-a săvârşit printr-un singur act de împuşcare.2 Prezentare Unitatea de infracţiune este cunoscută în doctrina penală sub două forme: unitatea naturală şi unitatea legală.. vol.3 Noţiune Unitatea naturală de infracţiune desemnează unitatea acţiunii sau inacţiunii care formează. C. În cazul acestei infracţiuni acţiunea se poate realiza însă printr-un singur act4 (de exemplu... p.. Paraschiv.. Unitatea naturală de infracţiune. sunt şi cazuri când infracţiunea se realizează prin mai multe intervenţii ori prin mai multe acte care se succed imediat. formând elementul material al infracţiunii1. op. V. p.Chemarea”. cit.Culegere de practică judiciară penală pe anul 1990”. s. Bucureşti. printr-o singură acţiune sau inacţiune. M. Bulai.D.nr. 3.I pen. Ed. 226..1. R. II.1. 4/2000. cei mai mulţi autori consideră că unitatea naturală de infracţiune se prezintă sub forma infracţiunii simple. Bucureşti. 1993. 6.. p. prin care se realizează conţinutul unei singure infracţiuni. deoarece actele se succed imediat şi nu la diferite intervale de timp2. Spre exemplu.110. Fundaţiei . nr. cu note V.4 Formele unităţii naturale de infracţiune În doctrina penală. UNITATEA NATURALĂ DE INFRACŢIUNE 6. Iaşi. p. în . § 3. o activitate unică. M. Zolyneak. Gh. infracţiunea de omor constituie o unitate de infracţiune. p.P. datorită stării de fapt sau în mod natural. op.cit.Michinici. Dongoroz.. 253. infracţiunii continue şi infracţiunii deviate3. A. 468. infracţiunea simplă se caracterizează. Tratat. 72. Totuşi. 1992. p. G. C. uciderea unei persoane prin aplicarea unei lovituri 1..Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ § 2. 265. Casa de Editură şi Presă . Mitrache. FELURILE UNITĂŢII DE INFRACŢIUNE 6. Trib.cit.Şansa” SRL. Papadopol. ____________________________________________________________ 73 . op. Mitrache.116/1990. INFRACŢIUNEA SIMPLĂ Ca formă a unităţii naturale de infracţiune. Nistoreanu şi colab.

pen. Zolyneak.. furtul de curent electric (art. Trib. I.208 C. 2. Cr. portul de arme fără drept etc. până la intervenţia unei forţe contrare2. 123. op. Ce importanţă prezintă cunoaşterea infracţiunii continue în incidenţa cu alte instituţii de drept penal? 2. V. p. C.. 194...Chemarea”. după consumare. Iaşi. Fundaţiei .) etc. Exemple de infracţiuni continue permanente: deţinerea în mod ilegal de arme.Culegere……1990”. 417. . op. op. p. I.a II-a pen.pen. determinate de natura acesteia. Consideraţii asupra unor soluţii din practica judiciară. Bucureşti. Teme de reflecţie: 1.. I. 164/1990. 326.cit.). în acest sens: portul nelegal de decoraţii sau semne distinctive.cit. p. p. 1994. Mitrache. Întreruperile care apar în activitatea infracţională sunt determinate de specificul şi natura actului de executare a infracţiunii. cele succesive permit în desfăşurarea activităţii infracţionale unele întreruperi.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ de cuţit) sau prin mai multe acte1 (de exemplu. Pavel. M.189 C. dar fără să transforme unitatea de infracţiune într-o pluralitate de infracţiuni. M. ştiinţa dreptului penal face distincţie între infracţiunile continue permanente şi infracţiunile continue succesive3. 1992.Studii şi Cercetări Juridice” nr.156. ____________________________________________________________ 74 . Tratat de drept penal. Bucureşti. All. Exemplificăm.. Antoniu. op. Oancea. INFRACŢIUNEA DEVIATĂ 1. Drept penal. V.cit. C.. Bulai. D. Dongoroz. 3. Revista . Cum însă pe parcursul realizării elementului material (de durată) al acestei infracţiuni pot apărea şi momente fireşti de întrerupere. uciderea prin repetate lovituri aplicate victimei în aceeaşi împrejurare) B. Papadopol. evadarea etc. în . Michinici.cit. Tratat. 255. Infracţiunile continue permanente se caracterizează prin desfăşurarea activităţii infracţionale fără întrerupere. Exemple de infracţiuni continue: lipsirea de libertate în mod ilegal (art. p. G.cit. Basarab. INFRACŢIUNEA CONTINUĂ Infracţiunea continuă se caracterizează prin prelungirea în chip natural a acţiunii sau inacţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective. nr. Mitrache. Care este criteriul folosit pentru identificarea infracţiunii continue în legea penală? C.. Ed. p. Partea generală. op. deci care nu necesită intervenţia făptuitorului pentru prelungirea activităţii infracţionale. de pauză. Ed. s. M. vol. Partea generală. 60. Spre deosebire de infracţiunile continue permanente. p. p. dezertarea.. 1/1972. d. 470.

pe de altă parte1.. pe de o parte.191.pen. nr. d. Trib. nr. fie prin poziţia uneia faţă de alta. 2/1997.. C. 68. De exemplu. Bulai.211 C. Prahova. UNITATEA LEGALĂ DE INFRACŢIUNE 6. dar prin greşita folosire a armei ucide o altă persoană) asupra unui alt obiect sau asupra altei persoane (abberratio ictus). A se vedea. nr. 362/1995. făptuitorul vrea să ucidă o persoană. infracţiunea de 1.208 C. 5/1996. 2. datorită greşelii făptuitorului. M. p. op. 3. fie prin săvârşirea faptei asupra altei persoane ori asupra altui obiect datorită erorii făptuitorului (error in personam sau error in rem). nr.pen. infracţiunea complexă. p. 471. d. Michinici. fie datorită elementului subiectiv care le reuneşte şi le îmbină într-un tot unic3.cit.1. Bucureşti.6 Formele unităţii legale Codul penal în vigoare a consacrat patru forme ale unităţii legale de infracţiune: infracţiunea continuată.).193 C. 57. M. D. sau prin îndreptarea acţiunii – din eroarea făptuitorului – asupra altei persoane ori a altui obiect decât acela pe care făptuitorul dorea să-l vatăme.) între care există o legătură şi tocmai datorită acestei legături leguitorul le-a unit într-o singură normă de incriminare (art. infracţiunea de tâlhărie este formată din două fapte distincte: furtul prevăzut în art. la alt obiect sau persoană. 181 C. p.5 Noţiune Unitatea legală de infracţiune este o creaţie a leguitorului şi se caracterizează prin reunirea în conţinutul unei singure infracţiuni a două sau mai multe acţiuni (inacţiuni) care ar putea constitui fiecare în parte o infracţiune de sine stătătoare. Din noţiune rezultă că infracţiunea deviată se poate săvârşi în două moduri: fie prin devierea acţiunii datorită greşelii făptuitorului (de exemplu. ____________________________________________________________ 75 . s.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ Este desemnată prin această denumire infracţiunea săvârşită prin devierea acţiunii de la obiectul sau persoana împotriva căreia fusese îndreptată.1. 6.pen. Temă de reflecţie: Infracţiunea deviată: unitate sau pluralitate de infracţiuni? § 4. D.. 157/1996. Trib. I.pen. Zolyneak.180.a II-a pen. şi ameninţarea prevăzută în art. Jud. op. Leguitorul a creat unitatea legală de infracţiune din două sau mai multe acţiuni cu semnficaţie proprie tocmai datorită legăturii strânse între ele2. p. sau vătămarea integrităţii corporale (art.cit.

3..existenţa unei pluralităţi de acţiuni sau inacţiuni săvârşite la intervale diferite de timp. Infracţiunea continuată. p. p. 2.S. şi anume: unitate de subiect activ. p. acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. Intervalele prea mari de timp sunt de natură să conducă la caracterizarea lor ca infracţiuni distincte.284. dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii.427.. nr. Atunci când acţiunile sau inacţiunile se succed la intervale scurte nu există infracţiune continuată. d. De exemplu. deoarece asemenea distanţe între acţiunile sau inacţiunile identice comise împietează asupra rezoluţiei infracţionale unice2. D. I.cit. I.I. p.294. ____________________________________________________________ 76 . lovirea unei persoane de mai multe ori cu aceeaşi ocazie. cu condiţia ca ivirea acestora să nu conducă la luarea unei noi hotărâri infracţionale. Pentru îndeplinirea acestei condiţii trebuie să se săvârşească cel puţin două acţiuni sau inacţiuni. V.. b) Condiţiile infracţiunii continuate. TS. 4/2003. op. Michinici. în V.pen. A. op. 72. Dongoroz şi colab. p. ci doar să realizeze fiecare conţinutul aceleiaşi infracţiuni.pen.Papadopol. INFRACŢIUNEA CONTINUATĂ a) Noţiune. Jud. de rezoluţie infracţională şi de conţinut de infracţiune1. Ed. Bucureşti. Legea nu precizează cât de mari sunt intervalele care se intercalează între acţiunile sau inacţiunile ce se repetă. În conformitate cu prevederile Codului penal [art. Ştiinţifică şi Enciclopedică.3/1964. Acţiunile succesive care se încadrează în materialitatea infracţiunii continuate nu trebuie să fie identice.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ obicei şi infracţiunea progresivă.. formă a unităţii infracţionale.. Papadopol. Revista . nr. ci o infracţiune simplă. p. unele putând rămâne în forma tentativei4. Oancea. M. R.cit. I. Pentru existenţa infracţiunii continuate se cer îndeplinite următoarele condiţii: . op. 1982.. Trib. op. Acţiunile sau inacţiunile care alcătuiesc infracţiunea continuată sunt legate între ele printr-o triplă unitate. p. CD 1969. 4.]. V. Godea. s. . Fiecare infracţiune privită în parte poate prezenta anumite particularităţi proprii. (2) C. Pavel.cit. d.41 alin. M. Infracţiunea continuată. Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980.D.acţiunile sau inacţiunile să prezinte fiecare în parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. 1.cit.. 102. vol. Zolyneak. să nu conducă la schimbarea tipului de infracţiune3. p.Studii şi Cercetări Juridice”nr.136.189. Această condiţie este îndeplinită şi atunci când acţiunile săvârşite nu prezintă toate forma infracţiunii consumate.98/1978. Braşov.P.111. infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp.pen. M. Popovici.Fodor. M. nr.1974/1969.

6. chiar dacă persoanele vătămate sunt diferite atâta timp cât subiectul activ a acţionat în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale la diferite intervale de timp2. ____________________________________________________________ 77 . bineînţeles.R.9/2001. Fundaţiei . nr.122.63. nr. d.5/1964. nr.pen. p. cu respectarea.. op. p. 2001. 2. Ivan. p. J. pot antrena aplicarea art. d.252. În acest caz este justă reţinerea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.200-223. T. Aspecte ale raporturilor dintre infracţiunea continuată şi formele de participaţie.435. Rednic.S.241/1971. S. pen. De asemenea s-a reţinut tot infracţiune continuată şi atunci când o persoană-comerciant a înşelat mai multe persoane emiţând cecuri – mijloace de plată – fără să existe acoperirea necesară.cit. V.Codul penal …”.11/1970.75. nr. V.. Papadopol.1383/1968. CD 1971. Complicitatea la infracţiunile continuate. R.(2) C.. achiziţionând în felul acesta mai multe bunuri.S.309. d. col.243. nr.61-62. Trib. În situaţia când o persoană instigă prin acţiuni repetate la infracţiuni diferite.59. p.1261/1983. se cere ca autorul să fie aceeaşi persoană. p.cit. s. dacă este vorba de o participaţie. Sinteză de practică judiciară a Curţii de Apel Craiova în materie penală pe trimestrul I. forma agravată a acelei infracţiuni. Ed. 7. T. p. M. C. s-a reţinut în practica judiciară că vor forma o unitate sub forma infracţiunii continuate şi acţiunile sau inacţiunile care realizează unele forma de bază sau tip. deoarece legea penală pretinde ca fiecare acţiune în parte să prezinte conţinutul aceleiaşi infracţiuni. T. D. R.41 alin. nr. nr. pen. a II-a pen. dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale.. D.2583/1970. p. Rămureanu. iar altele. Sinteză teoretică şi practică asupra elementului material al infracţiunii continuate. În acelaşi mod se vor încadra juridic şi actele de complicitate repetate în baza aceleiaşi rezoluţii şi cu privire la autori diferiţi7. chiar dacă acţiunile care se repetă se manifestă sub forma uneia sau a mai multor modalităţi ale elementului material. II. Drept penal.8/1983. Michinici.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ Infracţiunea continuată poate subzista şi în cazul incriminărilor cu conţinuturi alternative. nr. prin repetare la diverse intervale de timp.. în .. nu i se va reţine instigarea continuată. În literatura juridică4 şi în practica judiciară5 s-a exprimat opinia că atunci când pe parcursul activităţii infracţionale continuate are loc schimbarea rolurilor între autor şi complice nu se afectează unitatea de rezoluţie. de T.. existenţa aceloraşi persoane. sau.Chemarea” Iaşi. D. Cu privire la această condiţie. s. S. nr. .R. De exemplu. 1993.. vol. 5.acţiunile sau inacţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană. Comentariu. Bucureşti..A. Niculeanu.D. Papadopol. Gh. şi a celorlalte condiţii1. op. V. d.. dar fără ca aceasta să se manifeste sub aceeaşi modalitate. s. CD 1969. infracţiunile de delapidare sau de luare de mită care se pot realiza în modalităţi diferite. p. p.4/2002. pen. I.8/1995.36. Soluţia este similară şi în cazul infracţiunii de furt3.. ci un concurs de infracţiuni6. 4. M.. 3. nr. p.D. 1. Întemeiat.N. Vasiliu şi colab. Zolyneak. p.

op.C. p. op. Bulai. 2005. op. În situaţia în care unele acţiuni sau numai o acţiune se comite după apariţia actului de amnistie sau graţiere.212.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ . M. În literatura de specialitate4 şi în practica judiciară s-a pus problema dacă infracţiunea continuată ar putea exista şi în cazul infracţiunilor din culpă. iar altele după majorat.90/1979. op.cit.(2)..Jud.. p. 1. Cr.263. I.2745/2004. Infracţiunea continuată nu este posibilă nici la infracţiunea de obicei. Cr. legea aplicabilă fiind cea în vigoare la data încetării ultimei acţiuni2..122 alin. Buletinul Jurisprudenţei.pen. Î.cit. 5. în înţelesul că vizează acţiunile ori inacţiunile care se vor efectua.I.63. op. excepţie fac acele infracţiuni care prin specificul lor nu pot funcţiona în timp. Zolyneak. Termenul de prescripţie a răspunderii penale va începe să curgă de la data efectuării ultimului act din componenţa infracţiunii continuate.C.cit. Mitrache.cit... V. întrucât se consideră săvârşită ulterior acestui act3. Michinici.cit. Zolyneak. M. op..J. Dongoroz şi colab. Popovici. Mitrache. M. p. p..acţiunile sau inacţiunile să fie comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. All Beck. beneficiul acestor acte de clemenţă nu se aplică infracţiunii continuate.. c) Data săvârşirii infracţiunii continuate.. op. 3. în art.768. p. făptuitorul va fi sancţionat potrivit regulilor aplicabile majorului. M.cit.287. C.. În cazul în care infracţiunea continuată a început când în vigoare era o lege penală.I. A.143. Oancea. s. În împrejurarea în care unele acte s-au săvârşit în timpul minorităţii. Codul penal.475. C. Mitrache. p. Bucureşti. Rezoluţia unică trebuie să fie determinată. op. p. iar repetarea lui duce la consumarea infracţiunii5. vol.225. I. d. op.32. Culegere de decizii. p. Michinici. Infracţiunea continuată este posibilă la orice infracţiune dacă este susceptibilă de repetabilitate. 4. Totuşi. dar a încetat când în vigoare este o nouă lege penală. 2.. Repertoriu.439. a stabilit ca dată a săvârşirii infracţiunii continuate data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni. Mitrache. M. Unitatea de rezoluţie infracţională care stă la baza infracţiunii continuate reprezintă factorul care uneşte pluralitatea de acte componente ale acestei infracţiuni şi totodată principalul criteriu de delimitare a infracţiunii continuate de concursul de infracţiuni. Trib. C.. I. Ed. d.cit. p.. obiectul şi modul de realizare1.268. nu se aplică dispoziţiile privind legea penală mai favorabilă. 1976-1980.Papadopol. p. Boroi. Oancea.cit.. Opinia majoritară constă în aceea că infracţiunea continuată nu este compatibilă cu faptele din culpă.Timiş. deoarece un singur act nu constituie o infracţiune. nr.. p.nr.cit. ____________________________________________________________ 78 . în V. d) Infracţiuni care nu se pot săvârşi în mod continuat..pen.

Potrivit art.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ e) Sancţionarea infracţiunii continuate. cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei.. cea inclusă în conţinutul său luând denumirea de infracţiune absorbită2. a stabilit că în cazul infracţiunii continuate. op. ____________________________________________________________ 79 . nr. şi anume: infracţiunea complexă formă tip şi infracţiunea complexă ca variantă agravată.42 C.. Michinici. B.145 ori altei persoane juridice sau fizice.pen.43 C. prin toate acţiunile sau inacţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii1..XIV din 22 mai 2006. sau. Publicată în M. o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.(1) C. la care se poate adăuga un spor potrivit dispoziţiilor art. În cazul în care infractorul. după caz. se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare. caracterul de .. O altă problemă care trebuie analizată este aceea a calculului prejudiciului în cazul infracţiunii continuate care a produs consecinţe deosebit de grave. Prin decizia nr.443. în cazul infracţiunii continuate se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită.41 alin. condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată. b) Formele infracţiunii complexe.(3) C.146 C.). Din definiţia dată rezultă că în structura infracţiunii complexe se include conţinutul altei infracţiuni. pedeapsă care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior (art.pen.consecinţe deosebit de grave” se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice. 146 C.pen. care în cazul acestei unităţi juridice îşi pierde autonomia infracţională. 2. art.pen. 1. p. ca element sau ca circumstanţă agravantă. M. Din definiţia legală a infracţiunii complexe rezultă că aceasta se poate prezenta sub două forme.34 C.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii.401 alin. în aplicarea dispoziţiilor art. Of. Zolyneak. M.pen.cit.I. Potrivit art. Potrivit art. infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră.6 din 4 ianuarie 2006.pen. prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200. Infracţiunea complexă poartă denumirea de infracţiune absorbantă. INFRACŢIUNEA COMPLEXĂ a) Noţiune şi caracterizare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Secţiile Unite– a admis recursul în interesul legii şi. este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.pen.

pen) ori ameninţarea (art. ____________________________________________________________ 80 . c) Structura infracţiunii complexe. tot astfel cuprinde şi elementele infracţiunilor mai puţin grave (lovirea... Infracţiunea complexă cuprinde în conţinutul său elementele infracţiunilor reunite sau absorbite.pen. forma tip se caracterizează prin aceea că în structura conţinutului său intră ca element constitutiv o acţiune sau inacţiune incriminată de lege ca faptă de sine stătătoare. p. op. în cazul infracţiunii de tâlhărie..pen. p. de regulă. (1) lit. p. în care caz infracţiunea scop nu se poate consuma fără aportul activităţii infracţionale mijloc.193 C.484. Papadopol.).209 alin.. A. Codul penal consacră numeroase asemenea situaţii. Aceasta se caracterizează prin aceea că în conţinutul său este inclusă ca circumstanţă agravantă o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală. Bulai. ci rămâne o infracţiune simplă. care decurge din includerea în mod natural de către infracţiunea fapt consumat a tentativei la acea infracţiune ori în cazul unor infracţiuni contra persoanei.cit. pe lângă complexitatea legală creată de legiuitor este menţionată şi complexitatea naturală. În doctrina penală2.i) C. Boroi. În conţinutul său această infracţiune reuneşte două infracţiuni distincte: infracţiunea de furt (art. acţiunea de violenţă constituie acţiunea mijloc. Cr. C. între faptele reunite.65. iar cea de furt acţiunea scop.258. Mitrache.) şi infracţiunea de lovire sau alte violenţe sau vătămarea corporală (art.189. dar cea mai tipică o constituie furtul calificat (prin efracţie) prevăzut în art. op. infracţiunea absorbantă nu devine o infracţiune complexă propriu-zisă. 1. fie de existenţa unui raport de la mijloc la scop.208 C. Exemplul tipic pentru această formă a infracţiunii complexe îl constituie infracţiunea de tâlhărie prevăzută în art.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ ― Infracţiunea complexă.211 C. V. Pavel. vătămarea corporală). p. D. Astfel. op.cit.180 şi 181 C. Mitrache. În aceste cazuri. 3.pen. (cuprinde şi distrugerea care poate constitui infracţiune distinctă). Reunirea a două infracţiuni într-un singur conţinut legal de infracţiune este impusă. op.cit. fie de la antecedenţă la consecinţe între fapele cu privire la care legea consideră că formează o singură infracţiune1. cit. De exemplu: infracţiunea de omor consumat cuprinde în mod natural şi tentativa acestei infracţiuni. În această ipoteză conţinutul de bază reprezintă o infracţiune în forma simplă şi numai conţinutul agravat (calificat) constituie o infracţiune complexă. absorbirea unor infracţiuni mai uşoare în altele mai grave3.pen. — Infracţiunea complexă ca variantă agravată. căreia îi sunt aplicabile toate regulile referitoare la această formă de unitate infracţională. 2. C.

op. ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei. o îndeletnicire din partea celui care le-a săvârşit. în conţinutul legal al infracţiunii de obicei este inclusă cerinţa repetării faptei. op. INFRACŢIUNEA DE OBICEI Putem defini infracţiunea de obicei.67. Repetarea reprezintă deci o trăsătură constitutivă a conţinutului unei asemena infracţiuni.485. Bulai. Potrivit art. M. Zolyneak. dacă cel condamnat definitiv pentru o infracţiune complexă este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.. nu cad sub incidenţa legii penale.320 alin.pen. apreciate separat. Boroi. o îndeletnicire a acestuia în aşa fel încât să se atribuie ansamblului de acţiuni pericolul social specific infracţiunii1. infracţiunile reunite nu pot cădea separat sub incidenţa unor eventuale acte de clemenţă. I. iar infracţiunile reunite nu produc efecte separate.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ d) Efecte juridice. cit.) etc. Infracţiunea complexă se consumă la realizarea acţiunilor sau inacţiunilor ce reprezintă elementul material al laturii obiective şi producerea rezultatelor prevăzute de conţinutul infracţiunii. În consecinţă. infracţiunea complexă nu necesită o prelungire în timp nici a acţiunilor sau inacţiunilor reunite şi nici a consecinţelor acestora.226. p. ca fiind o formă a unităţii legale care constă în repetarea faptei incriminate de un număr de ori atât de mare încât să releve o obişnuinţă a făptuitorului. op.. prostituţia (art.cit. În legea penală sunt incriminate ca infracţiuni de obicei. se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare. Infracţiunea de obicei se caracterizează prin aceea că sub aspectul laturii obiective se compune întotdeauna din mai multe acţiuni care. Prin urmare. De regulă. C. dar care devin pedepsibile de îndată ce sunt reluate şi evidenţiază o deprindere. latura obiectivă şi latura subiectivă? C. Oancea.]. ca amnistia sau graţierea. p. Cum se prezintă obiectul juridic..(1) C.cit. 2. op. Sarcină de lucru: Analizează structura infracţiunii complexe.328 C.I. de exemplu: tulburarea folosinţei locuinţei [art.147. care nu poate fi mai uşoară decât cea pronunţată anterior. M. Michinici.. p.pen. elementul material al acesteia fiind întotdeauna alcătuit din acţiuni repetate care învederează că în comportarea făptuitorului o asemenea activitate a căpătat caracter de obişnuinţă2. A.42 C. ____________________________________________________________ 81 . 1.pen.cit. p.

.pen. M. Chivulescu. Bucureşti. nr.. Antoniu. M. şi nu a momentului când s-a produs rezultatul mai grav2. Infracţiunea deviată. 1976. fie din culpă. 2.. d. Pavel. cit. p. deoarece lasă ca termenul de prescripţie a răspunderii penale să curgă paralel cu evoluţia progresivă a rezultatului. 1/1987. p. 457. Michinici. fapte cu o anumită urmare specifică.). 180 C..279. corespunzătoare unei infracţiuni mai grave1. cit.pen. Zolnyeak. Exemplu tipic de infracţiune progresivă: infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art.INFRACŢIUNEA PROGRESIVĂ Putem defini infracţiunea progresivă ca fiind acea infracţiune a cărei latură obiectivă. G. 45. Soluţia este criticabilă. op.) ori vătămare corporală (art. p. Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni 1. 3. Bulai. 68. I.cit. lovire sau alte violenţe (art. fie prin producerea de noi urmări vătămătoare. TESTE DE AUTOEVALUARE Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect: 1.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni D.484. 8/1987. T. Cu intenţie. B. deoarece uneori mai întâi se comite o faptă mai uşoară. produse ca urmare a amplificării rezultatului. se amplifică progresiv.).D.. ____________________________________________________________ 82 . Infracţiunea continuată se săvârşeşte: A. fără intervenţia făptuitorului . C. Papadopol. R. p. Din culpă. fie prin agravarea urmării produse. absorb în conţinutul lor infracţiunile mai uşoare. Boroi. Unii autori au considerat că aprecierea săvârşirii faptei la data comiterii acţiunii este raţională. C. op. dar pe parcurs această urmare se amplifică fără nicio intervenţie din partea făptuitorului. 2. V. p. Infracţiunea continuată. ca de exemplu. 183 C. Fie cu intenţie. şi nu al producerii rezultatului3. nr.î. Bulai. interesând condiţia persoanei în momentul săvârşirii faptei. B. Instanţa supremă a statuat că data de săvârşire a acestei infracţiuni trebuie considerată aceea a comiterii acţiunii iniţiale. Gh.cit. p. op. A.pen. Ed.R.139. după ce a atins momentul consumării corespunzător unei anumite infracţiuni. 181 C. D. op. Infracţiunile mai grave. Dicţionar juridic penal. Infracţiunea continuă. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Sunt forme ale unităţii legale de infracţiune: A. C. C.S.

P. nr. ale pluralităţii de § 3.2 PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI § 1. B.1 Noţiune În dreptul penal. Data încetării acţiunii sau inacţiunii. R.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni 3. p. C. 2/2005. constând în existenţa a două sau mai multe infracţiuni. Gorunescu. M. CONCURSUL DE INFRACŢIUNI 6. 6. Ed. A. Gh. 100. 2. FORMELE PLURALITĂŢII DE INFRACŢIUNI 6. 2004. Popescu. Cauzele modificatoare de pedeapsă.3 Noţiune Potrivit legislaţiei penale şi doctrinei. 2. ASPECTE GENERALE 6.D. 1. consursul de infracţiuni este o formă a pluralităţii de infracţiuni.2. pluralitatea de infracţiuni se referă la situaţia când aceiaşi persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni. Boroi. Ivan.2 Prezentare În Codul penal român formele consacrate infracţiuni sunt: concursul de infracţiuni şi recidiva1. B. p. All Beck. mai înainte de a fi intervenit o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele şi dacă toate sunt susceptibile de a fi supuse judecării2. A. săvârşite de aceeaşi persoană. ____________________________________________________________ 83 . § 2. 3.2. Dicţionar de drept penal. Data începerii acţiunii sau inacţiunii.2. Data săvârşirii infracţiunii continue o reprezintă: A. M. Bucureşti. Răspunsuri: 1. 70.

. d. Condiţia are în vedere inexistenţa unei condamnări definitive pentru vreuna din infracţiunile comise de aceeaşi persoană. Va fi îndeplinită această condiţie chiar dacă infractorul a fost condamnat pentru o infracţiune săvârşită anterior. luare de mită şi concurenţă neloială) concursul se numeşte eterogen. M. op. M. nr. viol.3/1974. 2. c) infracţiunile să fie săvârşite înainte de a se fi pronunţat o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele.252. organele judiciare vor verifica dacă se află în prezenţa a două fapte penale care să atragă răspunderea penală a făptuitorului.cit. În cazul soluţionării unei cauze penale care are ca obiect săvârşirea de către aceeaşi persoană a două sau mai multe infracţiuni sub forma concursului de infracţiuni. I.]. prescripţia). Nu are importanţă dacă făptuitorul a luat parte la comiterea infracţiunilor în calitate de autor ori de participant. mai multe infracţiuni de tâlhărie) concursul se numeşte omogen. Condiţia este îndeplinită indiferent de forma de vinovăţie cu care sunt comise infracţiunile.4 Condiţiile de existenţă ale concursului de infracţiuni Din definiţie rezultă următoarele condiţii: a) săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni.2.260 alin.pen. care să constituie infracţiuni. când infracţiunile concurente prezintă naturi diferite (de exemplu.(2) C.70. lipsa plângerii prealabile. Unitatea de subiect la săvârşirea infracţiunilor concurente reprezintă una din cerinţele specifice şi indispensabile ale oricărui concurs de infracţiuni. Nu are importanţă natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite.. Zolyneak. deşi definitivă. ca retragerea mărturiei mincinoase [art.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ 6. p. nr. p.D. conturând astfel principalul criteriu distinctiv al concursului faţă de recidivă. Este posibil ca o faptă dintre cele două săvârşite de făptuitor să nu poată fi judecată. contestaţie în anulare). dar hotărârea nu era definitivă1 la data săvârşirii noii infracţiuni.3008/1973. 1. s.. Boroi. op.) ori sunt incidente alte cauze care atrag nepedepsirea infractorului. ____________________________________________________________ 84 . a unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei (iresponsabilitate. eroare de fapt etc. Michinici. Pentru îndeplinirea acestei condiţii se cere săvârşirea a cel puţin două fapte prevăzute de legea penală.cit. a fost desfiinţată într-o cale extraordinară de atac2 (revizuire. Când infracţiunile concurente sunt de aceeaşi natură (de exemplu. ori hotărârea de condamnare. T.R..147. R.pen. d) infracţiunile săvârşite sau cel puţin două dintre ele să poată fi supuse judecăţii. b) infracţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană. A. p. deoarece se constată existenţa unei cauze care înlătură răspunderea penală (amnistia.S.

D. consecvenţională.42. conexiuni între infracţiunile concurente comise de aceeaşi persoană.pen.nr. 6.33 lit. A..există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană. Cu privire la situaţia în care s-a comis o infracţiune pentru a înlesni săvârşirea altei infracţiuni în doctrina penală au existat mai multe discuţii contradictorii1..2. aplicabilă în cazul oricărei infracţiuni. prin două ori mai multe acţiuni sau inacţiuni.. şi anume: concursul real şi concursul ideal. Leguitorul român a soluţionat definitiv problema. înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele”. iar când infracţiunile sunt de natură diferită. că există concurs de infracţiuni chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni. p. ____________________________________________________________ 85 . . Concursul real cu conexitate presupune existenţa anumitor legături.î. topografică. prevăzând în art. Infracţiunile săvârşite de o persoană pot fi de aceeaşi natură şi concursul devine omogen (înşelăciune-înşelăciune). se soluţiona o problemă de principiu. concursul este eterogen (violare de domiciliu-fals intelectual). dacă infracţiunile sunt săvârşite cu aceeaşi ocazie sau succesiv. dacă infracţiunile sunt săvârşite în acelaşi loc.. C. când o infracţiune este întâmplător legată de o altă infracţiune. dacă o infracţiune constituie mijlocul pentru comiterea altei infracţiuni-scop.5 Formele concursului de infracţiuni În teoria şi legislaţia penală se cunosc două feluri de concurs de infracţiuni. 1.a) C. Deşi. nu va mai exista concurs de infracţiuni. d. se referea la o anumită categorie de infracţiuni. Plenul T.33 lit. Conexitatea poate fi cronologică. când o infracţiune a fost comisă pentru a ascunde o altă infracţiune. a) teza a II-a C.pen. Concursul real simplu se caracterizează prin aceea că între infracţiunile în concurs nu există o legătură obiectivă (in rem).Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ Dacă ne aflăm în astfel de situaţii. CONCURSUL REAL SAU MATERIAL DE INFRACŢIUNI În conformitate cu dispoziţiile art. Concursul real de infracţiuni este de două feluri: concurs real simplu şi concurs real cu conexitate (caracterizat).1/1960.S. accidentală. 1960. Instanţa supremă a statuat că există concurs real de infracţiuni şi nu infracţiune unică în caz de săvârşire sau acoperire prin fals a infracţiunilor care produc pagube patrimoniului public. deoarece a rămas o singură infracţiune care să poată fi supusă judecăţii. etiologică.

nr.P.J.D. nr.4/1996.10/1989.2. Infracţiunile aflate în concurs ideal pot fi săvârşite cu intenţie ori din culpă. întruneşte elementele mai multor infracţiuni”. B. săvârşirea unor acte de tâlhărie simultan împotriva mai multor persoane2. ori de natură diferită şi concursul este eterogen.175. nr.b) . R.. s. după care acestea se totalizează. s.R. D. p.S.există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau inacţiune săvârşită de aceeaşi persoană. s.pen.169/1995. Infracţiunile săvârşite în concurs ideal pot fi de aceeaşi natură. 6. sistemul absorbţiei şi sistemul cumulului juridic. T. op. d. În practica judiciară s-a reţinut concurs ideal de infracţiuni: dacă prin nerespectarea dispoziţiilor legale privind protecţia muncii.267-268. Dongoroz şi colab. ____________________________________________________________ 86 . se produce şi moartea victimei1. p. a) Sistemul cumulului aritmetic sau al totalizării pedepselor constă în stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune în concurs.. I..S. CONCURSUL IDEAL SAU FORMAL DE INFRACŢIUNI Potrivit dispoziţiilor art.33 lit.58. d. urmând să se aplice cea mai severă.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ Studiu individual: Studiază teoria unităţii infracţionale între infracţiunea mijloc şi infracţiunea scop şi criticile care i s-au adus.623/1989.pen. d. nr. p.2/1994. V. datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs. nr.784/1993.a II-a pen. R. nr. Bucureşti. b) Sistemul absorbţiei constă în stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune. SISTEME DE SANCŢIONARE În legislaţiile penale şi în ştiinţa dreptului penal se admit trei sisteme de sancţionare a concursului de infracţiuni: sistemul cumulului aritmetic. p. în condiţiile în care aceasta se constituie ca infracţiune.D. Trib...cit. vol.6 Sancţionarea concursului de infracţiuni A. 2. C.. 3.. caz în care concursul este omogen.. care se consideră că le absoarbe pe celelalte3.65. c) Sistemul cumulului juridic sau al contopirii reprezintă o îmbinare a 1.

consacrat în majoritatea legislaţiilor moderne. 16e édition. 1.. G.].34 C. când acestea sunt diferite ca specie şi pronunţate pentru infracţiuni concurente. aplicarea pedepsei pentru concursul de infracţiuni presupune două etape. Temă de reflecţie: Ce critici s-au adus fiecăruia dintre sistemele menţionate mai sus? B. Sistemul. la care se poate adăuga un spor. constând în aplicarea pedepsei pentru fiecare dintre infracţiunile concurente. după caz. Éditions DALLOZ. absorbţia [art. Lavasseur. Numai în acest caz este consacrat sistemul absorbţiei. se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Stabilirea pedepsei reprezintă activitatea de individualizare a pedepsei efectuată de instanţă pentru fiecare infracţiune concurentă. B.34 C. 1997. şi anume mai întâi se stabileşte pedeapsa pentru fiecare din infracţiunile săvârşite şi apoi. după caz cumulul juridic pentru pedepsele complementare sau măsurile de siguranţă. cum este detenţiunea pe viaţă. asigurând atât sancţionarea corectă a faptei celei mai grave. se aplică pedeapsa cea mai grea. p. în etapa a doua. sistem care se justifică pe caracterul pedepsei – absolut determinate.a) C.34 lit. G.pen. mai ales în materia pedepselor principale. Potrivit art.pen. pen. PEDEAPSA PRINCIPALĂ ÎN CAZ DE CONCURS DE INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANA FIZICĂ Codul penal în vigoare consacră un sistem de sancţionare mixt: cumulul juridic sau. Aplicare pedepsei reprezintă următoarea etapă a stabilirii pedepsei în urma aplicării regulilor specifice prevăzute în art.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ primelor două sisteme. unde pedeapsa nu mai poate fi agravată.34 C. pentru pedepsele principale şi cumulul aritmetic ori. după cum acestea sunt de naturi diferite sau identice.489-502. elastic şi echitabil.. Jurisprudenţa franceză admite cumulul numai pentru pedepsele complementare. cât şi a celorlalte fapte comise în concurs de infracţiuni1. după cum urmează: a) când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă. ____________________________________________________________ 87 . aplicându-se cea mai gravă dintre ele. care poate fi sporită în limitele prevăzute de lege. Bouloc. Sistemul sancţionator al concursului de infracţiuni este prevăzut în art. este considerat ca fiind cel mai convenabil. Paris.pen. Stefani. Droit penal general.

. se aplică cea mai grea dintre acestea. acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii.pen. se poate adăuga un spor de până la 5 ani. care pot fi de aceeaşi natură sau de naturi diferite.pen. D. – dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut. de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură.. – dacă pentru infracţiunile concurente s-au stabilit mai multe pedepse complementare. Potrivit art. se menţionează că dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut.35 C. dar cu conţinut diferit. d) când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă. iar dacă acest maxim nu este îndestulător. în totul sau în parte. În alin. art. care poate fi sporită până la maximul ei special. dar cu conţinut diferit.pen. care poate fi sporită până la maximul ei special. se aplică pedeapsa închisorii. se poate adăuga un spor de până la jumătate din acel maxim. prin aplicarea regulilor de mai sus nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente. c) când s-au stabilit numai amenzi. iar când acest maxim nu este îndestulător. STABILIREA PEDEPSELOR CONCURSULUI DE INFRACŢIUNI COMPLEMENTARE ÎN CAZUL În cazul pedepselor complementare. se aplică pedeapsa cea mai grea. dar pe ____________________________________________________________ 88 . aceasta se va aplica integral alături de pedeapsa închisorii.(5) al art.34 alin. la care se poate adăuga amenda. măsurile de siguranţă aplicate în caz de concurs de infracţiuni se cumulează întodeauna numai dacă sunt de natură deosebită sau de aceeaşi natură.(2) C. se aplică pedeapsa închisorii. se aplică pedeapsa cea mai mare.pen.b) la care se poate adăuga amenda potrivit dispoziţiei de la lit. stabileşte mai multe reguli: – dacă pentru una din infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complementară. APLICAREA MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ ÎN CAZUL CONCURSULUI DE INFRACŢIUNI Potrivit art.c). potrivit dispoziţiei de la lit. e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă.35 C.(4) C. C.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea.35 alin.

S. 36 alin. acestea se cumulează. sistemul de sancţionare a concursului de infracţiuni trebuie să rămână acelaşi.118 C.. PEDEAPSA ÎN CAZ DE CONCURS DE INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANA JURIDICĂ 1. pedepsele urmează să fie contopite prin aplicarea dispoziţiilor art. O asemenea operaţiune se numeşte .34 C. E.pen.34 şi 35 C.pen. ____________________________________________________________ 89 . d) regulile privitoare la contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii (art. nr. se stabileşte că infractorul suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. Contopirea de pedepse. O.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ durate diferite. Totuşi. sistemul de pedepsire a concursului de infracţiuni nu ridică probleme când toate infracţiunile concurente au fost judecate concomitent de aceeaşi instanţă.pen. În cazul măsurilor de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut. b) a doua ipoteză constă în aceea că după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă.). care poate fi sporită aşa cum prevede art.3/2004..34 şi 35 C. se aplică o singură dată măsura de siguranţă cu durata cea mai lungă. este posibil ca infracţiunile concurente să fie judecate separat de instanţe diferite sau chiar de aceeaşi instanţă.contopirea pedepselor”.. Trăineală. c) contopirea pedepselor pentru concursul de infracţiuni se va face şi în situaţia în care condamnatul a executat în totul sau în parte condamnarea... se vor aplica dispoziţiile art. şi asupra lor să se pronunţe hotărâri separate de condamnare. CONTOPIREA PEDEPSELOR PENTRU INFRACŢIUNI CONCURENTE SĂVÂRŞITE DE PERSOANA FIZICĂ Aşa cum a fost prezentat mai sus. F. Chiar şi în acele situaţii. cu precizarea că se va scădea din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente1. luate conform art. p. deducerea arestului efectuat pentru o faptă nesancţionată.ultim C. D.pen. realizându-se în următoarele ipoteze: a) dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă.213. care presupun că se vor compara pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente şi se va aplica cea mai grea.pen. Şi într-o asemenea situaţie.

op. Boroi. Deosebirea constă în aceea că în cazul concursului de infracţiuni săvârşirea de către aceeaşi persoană a două sau mai multe infracţiuni are loc mai înainte ca acea persoană să fi suferit vreo condamnare definitivă. Oancea. se stabileşte pedeapsa amenzii pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică amenda cea mai mare. care poate fi sporită până la maximul special prevăzut în art. se poate adăuga un spor de până la o treime din cel maxim.227.536. (2) sau (3). C. p.35 C. săvârşirea de către aceeaşi persoană a uneia sau mai multor infracţiuni are loc după ce acea persoană fusese definitiv condamnată pentru o altă infracţiune. presupune. F. În literatura de specialitate s-a apreciat că reluarea activităţii infracţionale după ce a fost condamnat definitiv pentru o altă infracţiune săvârşită anterior reprezintă un indice de incorigibilitate1. Ed. pe când în cazul recidivei. 1998. p.pen. C. I. B. 116. p..75. Mitrache.2. p.401 C. F. precum şi atunci când după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă se constată că persoana juridică suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. Bulai. Dispoziţiile art..cit. p.. Economică. op.285.. A. p. Termenii recidivei În doctrina penală2.101.cit. Tome I.cit. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care persoana juridică condamnată definitiv este judecată ulterior pentru o infracţiune concurentă. § 4.. Bulai.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ Potrivit art. Le Gunehec (Le nouveau droit penal. Cauzele……. în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana juridică. Mitrache. RECIDIVA 6. op.157. iar dacă acest maxim nu este îndestulător.709) consideră recidiva ca o circumstanţă agravantă generală. 2. C. elementele constitutive ale stării de recidivă – condamnarea definitivă pentru infracţiunea anterioară şi noua infracţiune comisă –au fost denumite termeni ai recidivei. partea din amenda executată se scade din amenda aplicată pentru infracţiunile concurente.cit. ca formă principală a pluralităţii de infracţiuni..711 alin. Primul termen al recidivei 1. Desportes. Bulai.pen se aplică în mod corespunzător. op. p. ca şi în cazul concursului de infracţiuni. ____________________________________________________________ 90 . op.cit. săvârşirea de către o anume persoană a cel puţin două infracţiuni. cit. Gh. N. Paris. Cr.7 Noţiune şi caracterizare Recidiva. În aceste cazuri. Ivan. op.

speculă) şi săvârşirea după condamnare sau după executarea pedepsei a unei alte infracţiuni de altă natură (de exemplu. 6. C.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ constă întodeauna într-o condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate.2. Bulai. op. Recidiva generală înseamnă săvârşirea. Recidiva cu efect unic este aceea ale cărei efecte sunt aceleaşi ori de câte ori s-ar repeta starea de recidivă.. Recidiva după executare sau postexecutorie ori recidivă reală există atunci când săvârşirea din nou a unei infracţiuni are loc după ce infractorul a executat în întregime pedeapsa anterioară sau după ce aceasta a fost considerată ca executată în întregime. furt).9 Modalităţile recidivei În teoria dreptului penal s-a dat denumirea de modalităţi ale recidivei felului în care se prezintă în concret recidiva în raport cu variaţiunile la care sunt supuşi cei doi termeni ai recidivei. ci din mai multe condamnări la pedepse mici. iar cel de-al doilea termen constă în săvârşirea din nou a unei infracţiuni.cit. Recidiva se numeşte teritorială atunci când existenţa ei este condiţionată de cerinţa ca primul său termen să fie o hotărâre de 1. p.506-507. Prin recidivă specială se înţelege situaţia când infracţiunile ce formează termenii ei sunt de aceeaşi natură. ____________________________________________________________ 91 . Cele mai cunoscute dintre modalităţile recidivei sunt: Recidiva după condamnare sau recidiva postcondamnatorie ori recidiva fictivă există în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni mai înainte ca infractorul să fi executat în întregime pedeapsa la care a fost anterior condamnat sau mai înainte ca pedeapsa să fi fost eventual considerată ca executată. Recidiva este denumită absolută atunci când existenţa ei nu este condiţionată de gravitatea primei condamnări şi relativă atunci când pedeapsa anterioară trebuie să fie de o anumită gravitate pentru a dovedi perseverenţa infracţională a infractorului. Recidiva cu efecte progresive este aceea ale cărei consecinţe se agravează progresiv cu fiecare nouă recidivă1. mai înainte a unei infracţiuni de o anumită natură (de exemplu. Recidiva mică se caracterizează prin aceea că primul termen este format nu din una singură. Prin recidivă mare se înţelege recidiva al cărei prim termen îl constituie o condamnare la o pedeapsă de o gravitate mai mare.

în timpul executării acesteia sau în stare de evadare. E..]. Tonislav.(2) C.a) C.(1) lit. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie. 6. înainte de începerea executării pedepsei.pen) şi pentru persoana juridică (art. după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni.pen..37 alin. iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an. s-a prevăzut că .4/2004.). dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii [art. 6. a) Condiţiile cu privire la primul termen ― O primă condiţie constă în existenţa unei hotărâri definitive de condamnare a infractorului la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni ori a detenţiunii pe viaţă.37 alin. recidiva postexecutorie şi mica recidivă.37 alin.138.(3) C. p. D. ____________________________________________________________ 92 . 1. spre deosebire de recidiva temporară care se realizează numai dacă săvârşirea din nou a unei infracţiuni a avut loc înăuntrul unui anumit termen. RECIDIVA POSTCONDAMNATORIE Potrivit art. la care primul termen poate fi o condamnare pronunţată în străinătate1.pen.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ condamnare pronunţată de o instanţă naţională. poate constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii chiar şi o hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate pentru o faptă prevăzută şi de legea română. recidiva postcondamnatorie există atunci când. spre deosebire de recidiva zisă internaţională.2.37-39 C. Recidiva perpetuă sau permanentă se realizează indiferent de intervalul la care s-a săvârşit din nou o infracţiune.. A.2.pen.pen.11 Recidiva în cazul persoanei fizice Modalităţile recidivei în cazul persoanei fizice sunt: recidiva postcondamnatorie.402 C. Prin dispoziţiile art.10 Reglementarea recidivei în legea penală română În legislaţia noastră reglementarea recidivei se face diferenţiat pentru persoana fizică (art.(1) este detenţiunea pe viaţă”. nr. Recidiva internaţională în materie de droguri. De asemenea.există recidivă şi în cazurile în care una din pedepsele prevăzute în alin.

a) Condiţii cu privire la primul termen ― Prima condiţie constă în aceea ca pedeapsa închisorii. în timpul executării acesteia sau în stare de evadare. potrivit legii.pen.pen. ― Cea de-a treia condiţie se referă la hotărârea de condamnare.. b) Condiţiile celui de-al doilea termen Legea prevede aceleaşi condiţii ca la recidiva după condamnare. ― O altă condiţie este ca infracţiunea pentru care s-a executat pedeapsa să fie intenţionată. care nu trebuie să fie dintre acelea de care. să fie executată sau considerată executată.38 alin.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ ― O altă condiţie a primului termen priveşte forma de vinovăţie. MICA RECIDIVĂ Potrivit dispoziţiei din art. ― Ultima condiţie presupune ca hotărârea de condamnare să nu fie dintre cele prevăzute în art. C. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.37 lit.38 C.pen. b) Condiţiile cu privire la al doilea termen ― Prima condiţie este ca infractorul să săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie.). ca urmare a graţierii totale sau a restului de pedeapsă ori ca urmare a prescripţiei executării acelei pedepse.c) C. mai mare de 6 luni la care a fost condamnat infractorul. există recidivă şi ____________________________________________________________ 93 .].b) C.(1) lit. după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse.(1) C. — A doua condiţie priveşte cerinţa ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită din nou să fie închisoarea mai mare de 1 an sau detenţiunea pe viaţă.pen. în sensul că hotărârea de condamnare să fi fost pronunţată pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. RECIDIVA POSTEXECUTORIE Potrivit art. aceasta există atunci când după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni.(2) C. B..pen. ― A treia condiţie constă în aceea ca infracţiunea respectivă să fie săvârşită înainte de începerea executării pedepsei anterioare. ori pentru aceasta să nu fi intervenit reabilitarea sau să se fi împlinit termenul de reabilitare [art. nu se ţine seama la stabilirea stării de recidivă (art.38 alin.37 alin.

― O altă condiţie pentru a exista primul termen al micii recidive este ca toate cele trei infracţiuni pentru care au fost pronunţate pedepsele respective să fie săvârşite cu intenţie.13 Pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana fizică a) Pedeapsa în cazul recidivei postcondamnatorii. b) condamnările pentru infracţiunile săvârşite din culpă. c) condamnările pentru infracţiunile amnistiate.39 alin. 6.12 Condamnările care nu atrag starea de recidivă Acestea sunt cuprinse în art. respectiv să fie constituit din săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie. b) Condiţiile celui de-al doilea termen În ce priveşte cel de-al doilea termen al micii recidive. care este multiplu. ― Pentru niciuna dintre cele trei condamnări să nu fie incidentă vreo cauză dintre cele prevăzute în art. cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie.38 C. condiţiile cerute pentru existenţa sa sunt aceleaşi ca şi în cazul precedentelor modalităţi ale recidivei. Mica recidivă poate fi atât postcondamnatorie.pen. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.38 C.2.. a) Condiţiile primului termen ― O condiţie a primului termen o constituie existenţa a cel puţin 3 condamnări la pedeapsa închisorii de până la 6 luni.2. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de : a) condamnările pentru infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii. în cazul recidivei postcondamnatorii pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa pentru infracţiunea ____________________________________________________________ 94 . e) condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.(1) C.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ atunci când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare până la 6 luni sau după executare.pen. definitive.pen. Potrivit acestor dispoziţii. Potrivit art. după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse. cât şi postexecutorie. succesive şi susceptibile de a fi executate separat. d) condamnările pentru faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală. în raport cu structura primului termen. 6.

Dispoziţiile privind recalcularea pedepsei. Dacă maximul special este neîndestulător.Lefterache. Sancţionarea recidivei mari postexecutorii. potrivit art. 37 lit. iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special1. nr. 2/2004. Sporul care se poate adăuga la maximul special al pedepsei închisorii în cazul recidivei postcondamnatorii este de până la 7 ani. d) Descoperirea ulterioară a stării de recidivă. ____________________________________________________________ 95 . la care se adaugă pedeapsa aplicată pentru evadare.14 Recidiva în cazul persoanei juridice 1.]. L. Gh.D.b) C.pen.9/1994..65. 134. (4) în cazul recidivei prevăzute în art.. Există posibilitatea ca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare să se descopere că infractorul la data comiterii infracţiunii noi. Sancţionarea recidivei postexecutorii formează obiectul dispoziţiilor înscrise în art.37 alin.pen.(4) C.]. contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior [art. a) şi b)]2.39 alin. nr. ce a atras condamnarea. b) Pedeapsa în cazul recidivei postexecutorii. ca urmare a descoperirii ulterioare a stării de recidivă. prin pedeapsa anterioară se înţelege.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ anterioară se contopesc după regulile privitoare la concursul de infracţiuni prevăzute în art. Dacă săvârşirea din nou a unei infracţiuni are loc în stare de evadare.(3) C. pedeapsa ce se execută.P. a) şi dispoziţiile din alin.. (1) în cazul recidivei prevăzute în art.39 alin. 3. Mateuţ.pen. instanţa aplică dispoziţiile din alin. prevede că: dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată. D. art. D.39 alin.(7) C. Unele consideraţii cu privire la sancţionarea recidivei mici.pen.pen. se află în stare de recidivă. p. p.34 şi 35 C. se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă. 6. Recidivist prin condamnări anterioare. p. în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani.2. nr. A se vedea.(1) lit.(2) C. sunt aplicabile şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii [art. 39 alin.39 alin. 8/1994. Dacă însă pedeapsa anterioară a fost executată în parte. R. (6) C.pen. 2. 37 lit.pen. potrivit cărora în cazul recidivei prevăzute în art. 44. b)3. Idem. se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. În vederea aplicării instituţiei recidivei şi la aceste cazuri. c) Pedeapsa în cazul micii recidive se stabileşte potrivit modalităţilor arătate mai sus [lit.

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

____________________________________________________________
Potrivit art. 402 C.pen., există recidivă pentru persoana juridică în următoarele cazuri: a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, iar amenda pentru infracţiunea anterioară nu a fost executată. Condiţii cu privire la primul termen: - prima condiţie constă în rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare; - a doua condiţie este ca infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea să fie intenţionată; - a treia condiţie este aceea că amenda pentru infracţiunea anterioară să nu fi fost executată. Condiţii cu privire la cel de-al doilea termen: - pentru existenţa celui de-al doilea termen, persoana juridică trebuie să săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie; b) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, iar amenda pentru infracţiunea anterioară a fost executată sau considerată ca executată. Condiţii cu privire la primul termen: - o primă condiţie constă în rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare; - a doua condiţie este ca infracţiunea pentru care s-a executat pedeapsa să fie intenţionată; - a treia condiţie este ca amenda pentru infracţiunea anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată. Condiţii cu privire la cel de-al doilea termen: - este necesar ca persoana juridică să săvârşească din nou o infracţiune cu intenţie.

6.2.15 Pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana juridică
a) În cazul recidivei prevăzute în art. 402 alin. (1) lit. a) C.pen., amenda stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi amenda aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc, potrivit art. 401 alin. (1) şi (3) C.pen. Sporul prevăzut în art. 401 alin. (1) se poate mări până la jumătate [art. 402 alin. (2) C.pen.]. Dacă amenda anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între amenda ce a mai rămas de executat şi amenda aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior [art. 402 alin. (3) C.pen.]. b) în cazul recidivei prevăzute în art. 402 alin. (1) lit. b) C.pen., se

____________________________________________________________

96

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

____________________________________________________________
aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 711 alin. (2) sau (3) C.pen., iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la două treimi din acel maxim [art. 402 alin. (4) C.pen.]. Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi mai înainte ca amenda să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă că persoana juridică condamnată se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile din alin. (2), în cazul recidivei prevăzute în art. 402 alin. (1) lit. a), şi dispoziţiile din alin. (4), în cazul recidivei prevăzute în art. 402 alin. (1) lit. b) [art. 402 alin.(5) C.pen.].

§ 5. PLURALITATEA INTERMEDIARĂ 6.2.16 Noţiune şi sancţiune
Prin pluralitate intermediară de infracţiuni – denumită astfel în doctrina română – este desemnată situaţia în care o persoană, după ce a fost condamnată definitiv pentru o infracţiune, săvârşeşte o nouă infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării pedepsei sau în stare de evadare şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute pentru recidiva postcondamnatorie (art. 40 C.pen.) 1. Potrivit art. 40 alin.(1) C.pen., sancţionarea pluralităţii intermediare se realizează potrivit regulilor stabilite pentru sancţionarea concursului de infracţiuni. În cazul persoanei juridice, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art.402 alin.(1) lit.a), pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni [art.40 alin.(2) C.pen.].

Temă de reflecţie:
Ce argumente s-au adus în literatura juridică română pentru denumirea situaţiei prevăzută în art.40 C.pen. ca pluralitate intermediară?

TESTE DE AUTOEVALUARE
1. C. Bulai, op.cit., p.516; C. Bulai, B. N. Bulai, op.cit., p.551; C. Mitrache, Cr. Mitrache, op.cit., p.307; A. Boroi, op.cit., p.83. Este discutabil dacă ar putea exista o atare formă de pluralitate. Aşa-zisa pluralitate intermediară nu este decât o recidivă postcondamnatorie de fapt şi nu de drept (G. Antoniu, Reflecţii asupra pluralităţii de infracţiuni, R.D.P. nr.4/1999, p.19-20). Se pare că denumirea de ,,situaţie în care nu există starea de recidivă”, aleasă de unii autori, este mai apropriată de realitate (V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. I, p.319-320). Doctrina franceză a creat pentru această situaţie o figură juridică nouă, ,,reiterarea”.

____________________________________________________________
97

Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

____________________________________________________________

Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect. 1. Când inculpatul arestat preventiv în timpul urmăririi penale pentru săvârşirea unei infracţiuni, comite şi infracţiunea de evadare, pedeapsa se aplică astfel: A. Pedepsele stabilite pentru infracţiunea de evadare şi infracţiunea anterioară se contopesc; B. Pedeapsa stabilită pentru evdare se adaugă la pedeapsa stabilită pentru infracţiunea anterioară; C. Pedeapsa stabilită pentru evadare se contopeşte la restul rămas neexecutat din pedeapsa stabilită pentru infracţiunea anterioară. 2. Când inculpatul aflat în arest preventiv evadează şi săvârşeşte o infracţiune realizează condiţiile: A. Recidivei postcondamnatorii; B. Pluralităţii intermediare; C. Concursului de infracţiuni. Răspunsuri: 1. A (sunt realizate condiţiile unui concurs de infracţiuni) 2. C (sunt realizate condiţiile unui concurs de infracţiuni)

SPEŢĂ
Instanţa a reţinut că cei doi inculpaţi au pătruns într-o noapte în curtea unei societăţi comerciale de unde au sustras mai multe bunuri dintr-un autoturism şi au încercat, fără succes, să sustragă bunuri din alte patru autoturisme, şi i-a condamnat la pedeapsa închisorii pentru o infracţiune continuată de furt calificat. Este corectă încadrarea faptei?

SINTEZĂ
Prin unitate de infracţiune se desemnează situaţia în care activitatea infracţională concretă corespunde conţinutului unei singure infracţiuni. Unitate de infracţiune - unitate naturală - infracţiune simplă - infracţiune continuă

___________________
98

3.H.N. Manual de drept penal.Boroi. Astfel. C. A. Bucureşti. Universul Juridic. C. Partea generală.concursul de infracţiuni (formă consacrată) . Ed.Bulai. Bucureşti. Ed.infracţiune progresivă În cazul formelor unităţii de infracţiune prezintă mare importanţă cunoaşterea datei săvârşirii infracţiunii.Bulai. Partea generală. incidenţa unui act de clemenţă etc.Beck. Manual de drept penal. Bucureşti. 2006.infracţiune complexă . 6. Ed. Drept penal. 5.infracţiune deviată . 1997. 2007. Pluralitate de infracţiuni .Bulai.H. 2008. Bucureşti.Mitrache.recidiva (formă consacrată) . 4. 99 .pluralitate intermediară (denumire discutabilă) BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1. C. Drept penal român.Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni ____________________________________________________________ . C. B. Universul Juridic. Codul penal.infracţiune de obicei . 2007. Drept penal. Partea generală. în cazul infracţiunii continue data săvârşirii acesteia este data încetării acţiunii sau inacţiunii. Ivan.infracţiune continuată .unitate legală . Ed. Cr. 2. dată în funcţie de care se va stabili legea penală aplicabilă în timp. Ed. Partea generală.Beck. Gh. Partea generală. C. Pluralitatea de infracţiuni există atunci când în activitatea infracţională concretă identificăm conţinuturile a două sau mai multe infracţiuni. Bucureşti. All.Mitrache.

113 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr....Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ Unitatea de învăţare nr.. A se vedea.1 ASPECTE GENERALE § 1................................6 Iresponsabilitatea..........................................111 7.. Bulai..... op.... 7....... G......103 7................ .............................. ____________________________________________________________ 100 .....9 Eroarea de fapt.cit....... 7 CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI ____________________________________________________________ Cuprinsul unităţii: 7........cauzele care înlătură caracterul penal al faptei....................... p.......108 7...................... ● să analizezi fiecare cauză care înlătură caracterul penal al faptei.... exclude răspunderea penală2... Dongoroz şi colab. 2..... 331......105 7...........109 7..4 Constrângerea fizică şi constrângerea morală.5 Cazul fortuit .........................................2 Legitima apărare... Lipsa oricăreia din trăsăturile esenţiale exclude existenţa caracterului penal al faptei.....caracterul penal al faptei......................100 7..... p..... Bulai........... 7 vei fi capabil: ● să defineşti: ..cit.... pe cale de consecinţă... op.... Aspecte generale..................... op.......... vol.....1. B............8 Minoritatea făptuitorului................1 Noţiunea de caracter penal al faptei Caracterul penal sau infracţional al unei fapte este o însuşire sintetică a acesteia....... I.... 7 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr.113 7........................... V.............. C.........7 Beţia accidentală (fortuită)................... 224...... N............. Antoniu.....3 Starea de necesitate..... Vinovăţia…. p.... 205........ 1.. rezultând din prezenţa în ea a trăsăturilor esenţiale unei infracţiuni1.................1..107 7..................cit. ● să clasifici cauzele care înlătură caracterul penal al faptei.... înlătură existenţa infracţiunii şi.......... CARACTERUL PENAL ŞI CAUZELE CARE FAC POSIBILĂ ÎNLĂTURAREA ACESTUIA 7.

Boroi.).proc. condiţii a căror existenţă în timpul săvârşirii faptei face. nr. Aşa sunt. Popescu.) etc.proc. A se vedea. În raport cu trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. de pildă. ca realizarea vreuneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii să devină imposibilă1. All Beck. A se vedea. Partea generală a Codului penal într-o viziune europeană.1. 101 C. dar care prin natura lor prezintă pericol social şi sunt prevăzute de 1. A. deoarece sub denumirea . 334. Există şi cazuri când prin recunoaşterea legală a unor activităţi se îngăduie implicit efectuarea unor acte care sunt inerente exercitării acelor activităţi. percheziţia domiciliară (art. Nistoreanu. stări.pen. p. 37. cazuri. reţinerea şi arestarea preventivă (art. înlăturând tipicitatea. cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt de trei feluri: a) cauze care înlătură pericolul social. Ed. p. şi anume: A.care înlătură caracterul penal al faptei” se poate înţelege şi cauzele care înlătură pericolul social precum şi cauzele care înlătură cerinţa prevederii faptei de către legea penală. § 2.D. 39. p. R. ___________________________________________________________ 101 . Curs selectiv pentru licenţă. fac parte din cauzele justificative.pen. A. potrivit legii. V.Dongoroz şi colab. Bucureşti. 2. Antoniu. G. p..P. Gorunescu.. Denumirea de cauze care înlătură caracterul penal ar trebui înlocuită cu aceea de cauze care înlătură vinovăţia2.cit. CLASIFICAREA CAUZELOR CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI 7. M. 52.. 1/2004. Boroi. op. cauze care. a) Referitor la prima categorie – a cauzelor de excludere a pericolului social – arătăm că există situaţii admise de lege.1. A se vedea.3 Enumerare şi caracterizare Clasificarea acestor cauze se face în funcţie de mai multe criterii3. situaţii. M. Dicţionar de drept penal. vol.2 Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei Putem defini cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ca fiind acele împrejurări. Gh. 143-148 C. 2005. b) cauze care înlătură vinovăţia. 3. Drept penal şi drept procesual penal.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ 7. I. care prevăd fapte care nu sunt calificate drept social periculoase. c) cauze care înlătură prevederea faptei de către legea penală.

în principal. minoritatea şi eroarea de fapt. În atare condiţii. mustrarea cu advertisment sau amenda de la 10 lei la 1. Tot din această categorie fac parte: darea de mită prin constrângere [art.). de scopul urmărit. De exemplu. precum şi de persoana şi conduita făptuitorului. de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. B.pen.91 C.44-51 C.pen.(2) C. totuşi. şi anume legitima apărare. beţia. cu denumirea de . pen. cauzele care înlătură caracterul penal al faptei pot fi generale şi speciale. în dreptul nostru penal. iresponsabilitatea. dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. de împrejurările în care fapta a fost comisă. b) Cauzele speciale pot fi reglementate prin norme generale (lipsa 102 . Problema faptei prevăzute de legea penală care nu prezintă în concret pericolul social al unei infracţiuni este soluţionată.]. 181 C.000 lei). fac parte anumite situaţii în care prevederea legală lipseşte [de exemplu. fiind incriminată ca atare. (1) lit. atingerile aduse integrităţii corporale prin operaţii chirurgicale sau lovirile ori vătămările cauzate în cadrul întrecerilor sportive desfăşurate regulamentar. nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală.255 alin. în cadrul unei instituţii speciale prevăzută în art. fiind lipsită în mod vădit de importanţă.pen. necesitatea militară în caz de lovire a inferiorului în timp de război (art. starea de necesitate. fac parte. Astfel.. a) Cauzele generale sunt prevăzute în dispoziţiile din partea generală a Codului penal şi se referă la abrogarea incriminării şi la cauzele care exclud vinovăţia.]. procurorul sau instanţa va aplica una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. a) C. lipseşte dubla incriminare în cazul faptelor săvârşite în străinătate – art. La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei.. cazul fortuit.336 C. (1) C. c) Din a treia categorie.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ legea penală.] sau a încetat să mai existe [de exemplu. abrogarea incriminării – art.6 alin.pen. a cauzelor care privesc trăsătura esenţială potrivit căreia fapta trebuie să fie prevăzută de legea penală. cauzele prevăzute în art. privitoare la vinovăţie. în concret ea este lipsită de pericolul social propriu infracţiunii. b) Din a doua categorie.pen. După sfera de aplicare. (mustrarea. Tot din prima categorie fac parte şi cazurile în care deşi în mod abstract o faptă prezintă gradul de pericol social al infracţiunii.faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni”. potrivit acestui text. constrângerea fizică şi cea morală. 12 alin..pen.

în sensul că pericolul pe care el îl poate 1. prin acţiuni sau inacţiuni de natură să primejduiască fizic valoarea contra căreia este îndreptat. b) Cauzele personale operează numai faţă de acei făptuitori care au săvârşit fapta fără vinovăţie. Legitima apărare şi starea de necesitate. C. 1972. 7. op. Ionescu.pen.. c) să fie un atac imediat.1 Noţiune şi caracterizare Legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material.50.2.) C. Sunt cuprinse aici cauzele care privesc vinovăţia. o persoană atacată de un agresor se apără.cit. cu excepţia cazului fortuit.2 LEGITIMA APĂRARE 7. Atacul nu este material şi deci.2 Condiţiile legitimei apărări Aceste condiţii sunt prevăzute în dispoziţiile art. Condiţii referitoare la atac în cazul legitimei apărări: a) să fie un atac material.2. A. Ed. constrângerea la darea de mită etc. p. imediat şi injust îndreptat împotriva sa. Bucureşti. adică un atac realizat prin mijloace fizice (căi de fapt). calomnii etc. insulte. pot fi reale şi personale. ____________________________________________________________ 103 . Ştiinţifică. Legitima apărare este o cauză care înlătură caraterul penal al faptei. nu poate crea o stare de legitimă apărare. p. 7. 232. a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana şi drepturile celui atacat ori interesul obştesc (de exemplu. Bulai. a) Cauzele reale sunt de natură obiectivă şi produc efecte asupra tuturor participanţilor la săvârşirea faptei.. V.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ dublei incriminări) ori prin norme speciale (proba verităţii. b) să fie un atac direct. direct. pe cale orală (verbis) sau în scris (scripta): ameninţări. În funcţie de efectele pe care le produc. adică să fie îndreptat şi să creeze un pericol nemijlocit pentru persoana împotriva căreia este îndreptat sau pentru un interes obştesc. care operează in rem.44 C. lovindu-l şi cauzându-i o vătămare corporală ori chiar moartea)1. atunci când se realizează prin cuvinte. Intră aici cauzele care privesc existenţa pericolului social şi al faptei prevăzute de legea penală.

op.pen.pătrunderea unei persoane într-o locuinţă. ____________________________________________________________ 104 . cum ar fi: pierderea vieţii. G.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ produce pentru valoarea vizată să se fi ivit deja (pericol actual) sau să fie pe punctul de a se ivi (pericol iminent). Lumina Lex. I. 2. f) atacul trebuie să pună în pericol grav persoana celui atacat sau drepturile acestuia ori interesul obştesc. dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare. Ed. Prezumţia de legitimă apărare este prevăzută şi în art. Pascu. B. Stefani. G. op. cauzarea unei infirmităţi sau a unei vătămări grave. nr.cit.285). b) să fie proporţională cu gravitatea atacului. 278. p.P.30-38. Drept penal. legitima apărare fiind prezumată dacă se constată îndeplinirea următoarelor condiţii: . drepturile celui atacat. Legitima apărare în noua reglementare. sustragerea unor documente secrete etc.. R.cit. 1/2003.fără drept”2. p. viclenie.122-6 C.cit. efracţie sau prin alte asemenea mijloace. Fapta săvârşită în apărare trebuie să fie de o gravitate aproximativ egală cu gravitatea atacului. încăpere. adică lipsit de orice temei legal care să-l justifice.44 alin. . A. A se vedea. .311-312. G. fapta nu răspunde niciunei necesităţi de a înlătura atacul şi deci nu poate fi considerată apărare legitimă. p..acţiunea de pătrundere trebuie să se realizeze . Bouloc.D.pătrunderea trebuie să se facă prin violenţă. Lesasseur.pen. În situaţia prevăzută de art. Antoniu. d) să fie un atac injust. Dacă este plasată în timp în afara acestor limite. Atacul trebuie să fie îndreptat împotriva uneia dintre valorile sociale special ocrotite prin reglementarea legitimei apărări (persoana umană. Pericolul se consideră grav atunci când implică producerea unui rău ireparabil sau greu de remediat. op. distrugerea unui bun important. pe larg. Bucureşti. Pascu. pe larg. e) atacul trebuie să fie îndreptat împotriva persoanei care se apără sau împotriva unei alte persoane ori împotriva unui interes obştesc. adică să corespundă nevoii de apărare pe care o creează 1. Condiţii privind apărarea în cazul legitimei apărări: a) să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului. I.21 C. p. Fapta prevăzută de legea penală poate fi considerată ca necesară pentru înlăturarea atacului dacă a fost săvârşită între momentul în care atacul a devenit iminent şi momentul în care el s-a consumat.. francez (a se vedea. Drăghici.199. Partea generală.. Apărarea este legitimă numai în măsura în care este îndreptată împotriva atacului agresiv şi urmăreşte înlăturarea acestuia şi a pericolului pe care el îl generează. V. interesul obştesc). p. B. Atacul poate fi îndreptat împotriva persoanei care se apără sau împotriva altei persoane. Boroi. (prezumţia de legitimă 1 apărare ) nu mai este necesară îndeplinirea condiţiilor menţionate mai sus. 2004.

44 alin. 7. legiuitorul nostru a considerat ca legitimă apărarea exagerată făcută în aceste circumstanţe.2. spre deosebire de excesul justificat. Dacă fapta săvârşită în stare de legitimă apărare este disproporţionat de gravă în raport cu gravitatea pericolului creat prin atac.pen. constituind un exces de apărare. dar constituie o circumstanţă atenuantă. ci eventual de sentimentul de indignare. 7.. depăşire determinată de starea de tulburare sau de temere în care se găsea cel atacat.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ atacul. de revoltă în faţa violenţei nejustificate.]. 2. 7. ci de o aproximativă proporţionalitate. Astfel. În teoria dreptului penal şi în legea noastră penală se face distincţie între excesul de apărare justificat care este asimilat cu legitima apărare. de mânie. De aceea. Sarcini de lucru: 1.(3) C. în împrejurările date. fapta nu poate fi considerată ca legitimă.pen.73 lit. este considerată în legitimă apărare şi persoana care. Nu este vorba de o identitate. desemnează acea ripostă exagerată care nu a fost determinată de starea de tulburare sau de temere provocată de atac. dar prevede că depăşirea limitelor legitimei apărări constituie o circumstanţă atenuantă legală [art. Analizează prezumţia de legitimă apărare.4 Excesul scuzabil în cazul legitimei apărări Excesul scuzabil. din cauza tulburării sau temerii.2. şi excesul scuzabil care nu înlătură caracterul penal al faptei de apărare exagerată.3 Excesul justificat în cazul legitimei apărări Excesul justificat semnifică depăşirea limitelor legitimei apărări prin săvârşirea unei fapte mai grave decât aceea care era necesară pentru înlăturarea atacului. Ţinând seama de această stare de spirit a celui atacat.a) C.3 STAREA DE NECESITATE 105 . Identifică efectele juridice ale legitimei apărări. potrivit dispoziţiei din art. deoarece depăşeşte limitele legitimei apărări. a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. legiuitorul nu asimilează excesul scuzabil cu legitima apărare.

D. Se cere că fapta prevăzută de legea penală să fie singura cale de salvare. C. 7. 1999. nu poate exista starea de necesitate.2 Condiţiile stării de necesitate Aceste condiţii sunt prevăzute în dispoziţiile art. nr. fără permis. R. viaţa. 1. B.).271. M. Dacă pericolul nu este iminent sau nu mai este actual. 2. c) pericolul trebuie să fie inevitabil.3.. Timiş.Fundaţiei . Partea generală. dacă cel aflat sub ameninţarea pericolului va avea la îndemână şi alte mijloace de salvare. spre a transporta la gară un prieten din altă localitate. un autovehicul. câtă vreme existau şi alte posibilităţi pentru a transporta la gară. Zolyneak. Michinici. op. în timp util. a) să fie necesară pentru salvarea de la pericol a valorilor menţionate mai sus şi anume să fie singura cale de salvare a acelor valori în situaţia de fapt dată2. ____________________________________________________________ 106 .Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ 7. 937/1970. A.3.pen. integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc (art. un bun important al acesteia ori un interes obştesc.1 Noţiune şi caracterizare Este starea în care se găseşte o persoană care este nevoită să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel. 45 C. o persoană foloseşte în mod ilicit un autovehicul parcat în preajmă1. Drept penal.R. b) pericolul iminent trebuie să ameninţe viaţa. nr. p. d.245. integritatea corporală sau sănătatea unei persoane. p. recurgerea la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală nu este justificată şi nu poate înlătura caracterul penal al faptei3.45 C. p.144). Bulai..cit. Starea de necesitate este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. De aceea. a) să fie un pericol iminent.Chemarea”.I. pe cel interesat (Trib. adică să nu poată fi înlăturat pe altă cale decât prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Condiţiile privind acţiunea de salvare în cazul stării de necesitate. M. pentru a transporta de urgenţă la spital un pieton grav rănit.pen. Condiţii privind pericolul în cazul stării de necesitate. De exemplu. Iaşi. adică pe punctul de a produce răul cu care ameninţă vreuna din valorile ocrotite. Ed. Nu poate fi considerată ca fiind săvârşită în stare de necessitate fapta inculpatului care a condus pe drumurile publice. 4/1971. pen. Jud. 3. venit la el în vizită şi ale cărui locuinţă şi bunuri personale erau expuse pericolului de inundaţie.

Bineînţeles însă că aceste persoane pot invoca starea de necesitate pentru faptele de salvare pe care le săvârşesc în exerciţiul funcţiei sau al profesiei lor2. b) prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decât acelea care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat. Dongoroz şi colab. Bulai.cit. este presiunea pe care o forţă.367. în momentul în care a săvârşit fapta prevăzută de legea penală. I. pompier etc. V. C.4 CONSTRÂNGEREA FIZICĂ ŞI CONSTRÂNGEREA MORALĂ 7. o persoană este obligată să înfrunte pericolele inerente funcţiei sau profesiei sale. Potrivit dispoziţiei din art.cit. p. în ed. op.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ Fapta de salvare poate fi săvârşită de cel expus pericolului sau de o altă persoană.374 (sau p. op. (3) C.. op. Dar.a II-a). nu este în stare de necesitate persoana care. I. c) fapta să nu fie săvârşită de către sau pentru a salva o persoană care avea obligaţia de a înfrunta pericolul.73 lit. denumită şi forţă majoră3. vol. dacă depăşirea cu ştiinţă a limitelor stării de necesitate nu înlătură.. ea nu poate invoca starea de necesitate pentru a se apăra de răspundere pentru fapta prevăzută de legea penală pe care ar săvârşi-o în această stare. medic. de regulă. 2.]. totuşi aceasta nu înlătură caracterul penal al faptei. Când datorită funcţiei sau profesiei sale (militar în misiune de luptă.. ea sau o altă persoană pentru ea. 3.336.pen. fiindcă nu se poate admite înlăturarea unui rău mai mic prin cauzarea unui rău mai mare1.a) C. V. deşi fapta este săvârşită sub imperiul constrângerii.4. o exercită asupra energiei fizice a unei persoane. Legea a considerat deci că. ____________________________________________________________ 107 .246. vol. în schimb ea constituie totdeauna o circumstanţă atenuantă legală.cit. şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât acelea care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.pen. Sarcină de lucru: Identifică efectele juridice ale stării de necesitate...). alături de depăşirea limitelor legitimei apărări [art. p. al stării de necesitate. caracterul penal al faptei.. în aşa fel încât aceasta comite o faptă prevăzută de legea 1. căreia nu i se poate rezista. 7. 45 alin. Dongoroz şi colab. p.1 Noţiune şi caracterizare Constrângerea fizică.

46 alin.pen.]. un paznic este imobilizat de tâlhari şi împiedicat să alarmeze.(2) C.].5 CAZUL FORTUIT 1.2 Condiţiile constrângerii fizice a) să existe o acţiune de constrângere asupra fizicului unei persoane.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ penală [art.(1) C. în aşa fel încât persoana constrânsă săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală [art.4. sub ameninţarea cu moartea un casier predă cheia de la casa de bani unui tâlhar care sustrage astfel din avutul gestionat. Constrângerea morală. denumită şi ameninţare1. 7. este presiunea exercitată de o persoană asupra psihicului unei alte persoane prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana acesteia ori a alteia. c) fapta săvârşită sub presiunea constrângerii fizice să fie o faptă prevăzută de legea penală. juridice ale constrângerii fizice şi ale 7. b) persoana supusă constrângerii fizice să nu poată opune rezistenţă eficace forţei coercitive.3 Condiţiile constrângerii morale: a) să existe o acţiune de constrângere săvârşită de o persoană asupra psihicului unei alte persoane. ____________________________________________________________ 108 . Idem. c) pericolul cu care se ameninţă trebuie să fie de aşa natură încât să nu poată fi înlăturat decât prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. De exemplu. b) prin ameninţare să se creeze un pericol grav pentru persoana ameninţată sau pentru o altă persoană. 7. prin ameninţare cu un rău important. Constrângerea fizică şi constrângerea morală sunt cauze care înlătură caracterul penal al faptei. Această acţiune de constrângere poate consta dintr-o punere în mişcare sau din imobilizarea unei persoane. Sarcină de lucru: Identifică efectele constrângerii morale.46 alin. De exemplu.pen.4.

1 Noţiune şi caracterizare Cazul fortuit desemnează situaţia în care acţiunea sau inacţiunea unei persoane a produs un rezultat neconceput şi neurmărit de ea. datorită acţiunii unei forţe a cărei intervenţie nu a putut fi prevăzută (art. care explodează distrugând tractorul şi rănind grav o altă persoană Trebuie să fie subliniat însă caracterul obiectiv şi general al imprevizibilităţii rezultatului.1 Noţiune şi caracterizare Iresponsabilitatea caracterul penal al faptei.6. care este în genere previzibil. Cazul fortuit este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei. datorită faptului că a intrat în concurs (în conjuncţiune) cu o forţă străină de conştiinţa sau voinţa sa. C. Se ştie. p.pen. Sarcină de lucru: Identifică efectele juridice ale cazului fortuit.253. că este posibil ca un cutremur de pământ să dărâme un zid la umbra căruia este aşezat un copil mic. Ibidem. 2. Iresponsabilitatea 1. în cazul fortuit. o faptă prevăzută de legea penală2.. datorită acestui rezultat. 7.254. Imprevizibilitatea se referă la ivirea împrejurării. De exemplu.2 Condiţiile cazului fortuit: a) acţiunea sau inacţiunea unei persoane să fi produs un rezultat socialmente periculos neprevăzut. 7. iar nu la rezultat. c) fapta care a dus datorită intervenirii împrejurării fortuite. op.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ 7.47 C. în sensul că ea ţine de limitele generale omeneşti ale posibilităţii de prevedere a ivirii împrejurărilor fortuite1.6 IRESPONSABILITATEA 7.5. la un rezultat socialmente periculos să fie. b) intervenţia împrejurării care a determinat producerea rezultatului să nu fi putut fi prevăzută.cit. p.). dar nu se poate prevedea ivirea acesteia şi deci nimănui nu i se poate cere să-l prevadă. un tractorist atinge cu plugul un obuz rămas neexplodat.5. în pământ. Bulai. făptuitorului este este o cauză care înlătură starea de incapacitate psiho-fizică a unei ____________________________________________________________ 109 . de exemplu.

Starea de iresponsabilitate decurge din lipsa capacităţii de a înţelege caracterul faptei (care presupune fie lipsă de discernământ. pen. D. Dacă făptuitorul s-a aflat în stare de iresponsabilitate în momentul săvârşirii faptei. psihoze etc. 2.) etc. boli neuropsihice (nebunie. I. C. în ed. b) starea de incapacitate psihică a persoanei să existe în momentul săvârşirii faptei. chiar dacă ulterior făptuitorul a pierdut capacitatea psiho-fizică. chiar dacă ulterior el şi-a recăpătat capacitatea psihofizică. denumită şi responsabilitate limitată sau semiresponsabilitate.)..2 Condiţiile iresponsabilităţii: a) persoana care a săvârşit fapta să fie în stare de iresponsabilitate.).. op. Bulai. c) starea de incapacitate psihică a făptuitorului să se datoreze 1. vol.cit.cit. în raport cu acţiunile sau inacţiunile sale (art. 353. op. această stare înlătură caracterul penal al faptei. cunoscând intervale de luciditate. care presupune fie impulsivitatea irezistibilă.. s. Cauzele care determină starea de iresponsabilitate pot fi diferite: starea de subdezvoltare psihică datorată diferitelor anomalii (idioţenie. 81. Dimpotrivă. Î. nr. poate fi înnăscută (congenitală) sau survenită. nr. cretinism. Oricare ar fi cauzele şi durata iresponsabilităţii. dar care poate constitui o circumstanţă atenuantă. În raport cu aceste cauze şi efectele lor. adică să constea în lipsa completă a capacităţii psihice1.a II-a) ____________________________________________________________ 110 . Temă de reflecţie: Cine poate constata existenţa stării de iresponsabilitate? 7. J.6. starea de incapacitate psihică poate fi permanentă (incurabilă) sau trecătoare (intermitentă).256. fie stare de inconştienţă) sau din lipsa capacităţii de a-şi determina şi dirija manifestările de voinţă. nevroze. infantilism..pen. Dongoroz şi colab. p. V. 394 (sau p. care nu înlătură vinovăţia şi caracterul penal al faptei. d. dacă era responsabil în momentul săvârşirii faptei. există aşa-numita responsabilitate atenuată. pentru ca aceasta să înlăture caracterul penal al faptei trebuie să fie totală. debilitate mintală etc. p.3/2006.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ persoane care nu-şi poate da seama de semnificaţia socială a faptelor pe care le săvârşeşte şi a urmărilor acestora sau care nu-şi poate determina şi dirija în mod normal voinţa. 48 C. p. aceasta îşi păstrează caracterul penal.1575/2005.C.C. fie indiferentism total)2. Dacă lipsa capacităţii este numai parţială..

1. 7. d) fapta săvârşită în stare de iresponsabilitate trebuie să fie o faptă prevăzută de legea penală. op.beţie rece”. morfină.1 Noţiune şi caracterizare Beţia este starea psihofizică anormală în care se găseşte o persoană din cauza efectelor pe care le au asupra organismului său şi asupra facultăţilor sale mintale anumite substanţe excitante sau narcotice consumate de acea persoană ori introduse în corpul său. ____________________________________________________________ 111 .7 BEŢIA ACCIDENTALĂ (FORTUITĂ) 7. p. Bulai. Beţia voluntară poate fi. care consumă băuturi sau substanţe ebriante cunoscând efectul pe care acestea îl produc. este acea stare de beţie provocată independent de voinţa persoanei în cauză. consumă 1.. Cea mai frecventă formă de beţie este beţia alcoolică sau intoxicaţia etilică.7.. heroină. denumită şi beţia fortuită. Sarcină de lucru: Identifică efectele juridice ale iresponsabilităţii. Se cunoaşte însă şi aşa-numita . cocaină etc. la rândul său. beţia voluntară poate fi ocazională. De asemenea. de incapacitate psihică. se face distincţie în principal între beţia accidentală şi beţia voluntară. Beţia accidentală. produsă prin consumul de droguri (stupefiante): opiu. C.2 Felurile stării de beţie În ştiinţa dreptului penal se face distincţie între mai multe feluri de beţie: a) După atitudine persoanei faţă de provocarea stării de beţie. care determină stări anormale. când persoana şi-a provocat anume starea de beţie în vederea săvârşirii unei infracţiuni.259.7. atunci când o persoană neobişnuită cu băuturile alcoolice. atunci când este produsă fără ca persoana să aibă intenţia de a se îmbăta şi preordinată. Beţia voluntară este provocată cu ştirea celui în cauză. 7.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ alienaţiei mintale sau altor cauze. simplă. de exemplu.cit. haşiş.

Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ ocazional astfel de băuturi.3 Condiţiile beţiei accidentale (fortuite): a) făptuitorul să se fi găsit în momentul începerii sau.7. A se vedea. Dacă este voluntară şi completă. după caz. adică provocată independent de voinţa făptuitorului.e) C.. atunci când apare ca o stare permanentă a persoanelor căzute în patima beţiei. Bulai. C.. ultraj contra bunelor moravuri etc. persoana poate săvârşi totuşi unele infracţiuni de inacţiune. putând îmbrăca forma unei beţii uşoare sau dimpotrivă. b) După gradul de intoxicaţie. b) starea de beţie să fi fost accidentală.49 alin. în care starea de beţie se manifestă printr-o excitabilitate şi impulsivitate pe care acea persoană nu le prezintă în mod normal. op. deci făptuitorul să fi fost lipsit de posibilitatea de a-şi da seama de fapta sa. Dacă starea de beţie nu a existat în momentul începerii sau în timpul faptei. op.. Beţia incompletă este beţia la care procesul de intoxicare se află în faze incipiente.75 alin. temperamentul ei. Gh. beţia poate fi completă sau incompletă. ci anterior sau posterior acesteia. Beţia preordinată constituie o circumstanţă agravantă [art.232-234. singura care are ca efect înlăturarea caracterului penal al faptei săvârşite sub influenţa ei este beţia fortuită completă [art. p.cit. la rândul ei. 2. Individualizarea.. a unei beţii acute. o circumstanţă atenuantă sau agravantă [art.(1) lit. eventual.. beţia poate constitui. Dintre formele beţiei. Beţia completă se caracterizează prin paralizarea aproape completă a energiei fizice şi a facultăţilor psihice. în tot timpul săvârşirii faptei.pen. de regulă. p.261. Ivan. d) fapta săvârşită în stare de beţie să fie o faptă prevăzută de legea penală. Sarcină de lucru: 1.(1) C. ____________________________________________________________ 112 . Deşi aflată în stare de beţie completă.cit. în stare de beţie produsă de alcool ori de alte substanţe. 7. vecină cu beţia completă.(2) C.. c) starea de beţie să fi fost completă. de grade diferite.pen. deşi acestea relevă. pe larg. condiţia nu este îndeplinită. sau cronică. Beţia incompletă este susceptibilă.]1. divulgări de secrete.2.49 alin.pen]. astfel încât persoana aflată în această stare este lipsită de capacitatea de a înţelege caracterul faptelor sale şi de a fi stăpână pe ele.].

Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei

____________________________________________________________
Identifică efectele juridice ale stării de beţie.

7.8 MINORITATEA FĂPTUITORULUI 7.8.1 Noţiune şi caracterizare
Privită ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, minoritatea făptuitorului este starea în care se găseşte făptuitorul minor care în momentul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală, nu împlinise vârsta minimă necesară, potrivit legii, pentru ca minorul să poată răspunde penal (art. 50 C.pen.). Potrivit dispoziţiilor din art.99 alin.(1) şi (2) C.pen., minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, iar minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani în momentul săvârşirii faptei, răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.

7.8.2 Condiţiile stării de minoritate:
a) să se constate că făptuitorul era un minor care, la data săvârşirii faptei, nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal (art.99 C.pen.); b) minorul să se afle în această stare în momentul săvârşirii faptei. În cazul infracţiunilor continue, continuate sau de obicei, dacă, după începerea executării, minorul a împlinit 16 ani, el va răspunde penal pentru actele efectuate după împlinirea acestei vârste, iar dacă a împlinit 14 ani după începerea executării, răspunderea sa penală depinde de existenţa discernământului. În cazul infracţiunilor progresive, cerinţa este îndeplinită dacă starea de minoritate, care înlătură caracterul penal al faptei, există în momentul săvârşirii faptei, chiar dacă urmările s-au amplificat progresiv după împlinirea vârstei de 14 ani sau, respectiv, de 16 ani1.

Sarcină de lucru:
Identifică efectele juridice ale stării de minoritate.

7.9 EROAREA DE FAPT 7.9.1 Noţiune şi caracterizare
1. Ibidem, p.264.

____________________________________________________________
113

Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei

____________________________________________________________
Prin eroare se înţelege, în dreptul penal, reprezentarea greşită, de către cel care săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, a realităţii din momentul săvârşirii faptei, reprezentare determinată de necunoaşterea sau de cunoaşterea greşită a unor date ale realităţii (art. 51 C.pen.).

7.9.2 Felurile erorii
A. După obiectul asupra căruia poartă eroarea, se face face distincţie între eroare de fapt şi eroare de drept. Eroarea este denumită de fapt atunci când poartă asupra unor date ale realităţii (activitate, persoană, lucru, împrejurare, stare ori situaţie materială etc.). Eroare este denumită de drept, atunci când poartă asupra unei norme juridice. Distincţia între eroare de fapt şi eroare de drept este importantă, deoarece, în timp ce eroarea de fapt poate constitui o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, eroarea de drept, atunci când poartă asupra unei norme de drept penal, nu înlătură caracterul penal al faptei. B. În raport cu obiectul ei şi totodată, în funţie de consecinţele pe care le poate avea, eroarea este denumită principală, atunci când poartă asupra unor date de fapt privitoare la elementele constitutive ale infracţiunii şi secundară, atunci când poartă asupra unei stări, situaţii sau împrejurări care constituie un element circumstanţial sau o circumstanţă a infracţiunii. Distincţia este interesantă pentru că eroarea principală poate avea drept consecinţă inexistenţa infracţiunii, în timp ce eroarea secundară poate duce doar la inexistenţa unei variante agravate a infracţiunii sau la înlăturarea unei circumstanţe agravante, nu însă şi la inexistenţa infracţiunii, în configuraţia tipică a acesteia1.
1. Pe lângă aceste clasificări, în literatura de specialitate se face distincţie şi între alte feluri de eroare. Astfel, din punct de vedere al efectelor pe care le produce, se face distincţie între eroarea esenţială şi cea neesenţială. Eroarea este considerată esenţială atunci când are ca efect excluderea vinovăţiei persoanei şi neesenţială, atunci când nu înlătură vinovăţia şi, deci, caracterul penal al faptei, constituind doar o circumstanţă atenuantă. De asemenea, din punct de vedere al posibilităţii de evitare a erorii, se face distincţie între eroarea invincibilă (de neînlăturat) şi eroarea vincibilă (înlăturabilă). Eroarea este socotită invincibilă atunci când, datorită completei necunoaşteri a realităţii, făptuitorul n-a avut în mintea sa nici cea mai mică bănuială că realitatea ar putea fi altfel decât a cunoscut-o el şi, de aceea, chiar dacă ar fi fost mai atent, n-ar fi putut înlătura eroarea. Dimpotrivă, eroarea este vincibilă atunci când făptuitorul şi-ar fi putut da seama de ea dacă ar fi fost mai atent (de exemplu, obiectul luat din eroare avea unele particularităţi care ar fi servit pentru identificare, dacă făptuitorul ar fi fost mai atent). Eroarea vincibilă nu înlătură caracterul penal al faptei decât în cazul faptelor incriminate numai când sunt săvârşite cu intenţie. În fine, se face distincţie între eroare prin ignoranţă sau necunoaştere, determinată de lipsa de cunoştinţe generale sau specifice unui anumit domeniu, şi eroarea prin amăgire sau prin inducere în eroare, determinată de manoperele unei alte persoane, care îi prezintă ca adevărate fapte mincinoase sau invers, îi prezintă ca neadevărate date ale realităţii, surprinzând astfel buna credinţă a celui înşelat (G. Antoniu, Vinovăţia…., op.cit., p.318-319 ; C. Bulai, op.cit., p.266-267).

____________________________________________________________
114

Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei

____________________________________________________________ 7.9.3 Eroarea de fapt – caracterizare
Potrivit dispoziţiei din art. 51 alin. (1) C.pen., eroarea de fapt înlătură caracterul infracţional al faptei săvârşite, atunci când făptuitorul nu cunoştea, în momentul săvârşirii acesteia, existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde acest caracter.

7.9.4 Condiţiile erorii de fapt:
a) fapta săvârşită să fie prevăzută de legea penală; b) făptuitorul să nu fi cunoscut, în momentul săvârşirii faptei, existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al acesteia; c) starea, situaţia sau împrejurarea care constituie obiectul erorii trebuie să fie un element constitutiv al infracţiunii sau o circumstanţă a acesteia. Nu produce consecinţe juridico-penale aşa-numita eroare în sens invers, adică credinţa greşită a făptuitorului în existenţa unei stări, situaţii, împrejurări care constituie un element constitutiv al infracţiunii şi deci credinţa lui, eronată, că săvârşeşte o infracţiune, deşi, în realitate fapta sa nu are acest caracter, constituind ceea ce s-a numit ,,faptă putativă”, care nu produce consecinţe juridice.

7.9.5 Efectele erorii de fapt principale
Acestea diferă, după cum faptele prevăzute de legea penală, săvârşite din eroare, sunt incriminate numai atunci când sunt săvârşite cu intenţie, sau sunt incriminate şi atunci când sunt săvârşite din culpă: a) în cazul faptelor incriminate numai atunci când sunt săvârşite cu intenţie, eroarea de fapt, legal constatată, atunci când poartă asupra unei stări, situaţii sau împrejurări care sunt prevăzute de lege ca elemente constitutive ale infracţiunii, are drept consecinţă înlăturarea caracterului penal al faptei şi deci înlăturarea răspunderii penale a făptuitorului. b) în cazul faptelor incriminate şi atunci când sunt săvârşite din culpă, eroarea de fapt nu înlătură caracterul penal al faptei decât dacă se constată că ea nu provine din culpa făptuitorului [art. 51 alin.(3) C.pen.].

7.9.6 Efectele erorii de fapt asupra circumstanţelor agravante
Eroarea de fapt înlătură agavarea când poartă asupra unei

____________________________________________________________
115

Eroarea de drept extrapenal este echivalentă cu eroarea de fapt2. provocându-i moartea: A. l-a lovit pe acesta cu cuţitul. 7. Bulai. ____________________________________________________________ 116 . TEST DE AUTOEVALUARE Încercuiţi litera corespunzătoare răspunsului corect. Eroarea asupra normei juridice..).329-331. constând în lovituri cu pumnul.63. Beneficiază de circumstanţa atenuantă a provocării. p.cit.51 alin. B.ultim. se face distincţie între eroarea de drept penal şi eroarea de drept extrapenal. Fapta inculpatului care. Este săvârşită în condiţiile excesului scuzabil. Antoniu..9. Este săvârşită în condiţiile excesului justificat. Ed. p. 2006.7 Eroarea de drept extrapenal În determinarea influenţei pe care eroarea de drept o poate avea asupra răspunderii penale. Bucureşti. Vinovăţia…. eroarea de drept extrapenal constă în necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unei norme de drept extrapenal la care face referire norma de incriminare1.8 Eroarea de drept penal Necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei (art. G. situaţiei sau împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.pen. Este săvârşită în condiţiile stării de necesitate. op.9. C. C. Eroarea de drept penal constă în necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale. pentru a se apăra de atacul fratelui său. Hamangiu.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ circumstanţe de agravare ale unei infracţiuni intenţionate. 2.cit.271. va duce la înlăturarea agravării numai dacă necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a stării. iar când poartă asupra unei circumstanţe agravante sau element circumstanţial al unei infracţiuni incriminate şi atunci când este săvârşită din culpă. fiind imobilizat la pat din cauza invalidităţii. Spre deosebire de aceasta. Vlăsceanu.. D. p. (Răspuns corect: A) 1. 7. C. op. A.

C. Ed. 2006. 1997. Partea generală.H. minoritatea făptuitorului şi eroarea de fapt. A. Ed. starea de necesitate. Gh. Bucureşti. Bucureşti. C. SINTEZĂ Cauzele generale care înlătură caracterul penal al faptei prin lipsa vinovăţiei sunt: legitima apărare. Bucureşti. Bucureşti. 2.Bulai. C. Codul penal.Mitrache.H. Universul Juridic. Partea generală. constrângerea fizică. Ed.Boroi. C. 5.Mitrache. Drept penal. ____________________________________________________________ 117 . Partea generală. Drept penal român. cazul fortuit. beţia fortuită completă. Partea generală. BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1. Cr.Bulai.Beck. Ed. Ivan. 6. 2007.N. Partea generală. Drept penal. 3. 2007. Manual de drept penal. B.Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ____________________________________________________________ LUCRARE DE VERIFICARE Elaborează un eseu de cinci pagini având următorul titlu: “Faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni”.Bulai. Universul Juridic. Manual de drept penal. iresponsabilitatea. Bucureşti.Beck. C. 2008. constrângerea morală. 4. All. Ed.

Tentativa. Ştiinţifică şi Enciclopedică. vol.Iliescu. ediţia a doua. Curs selectiv pentru examenul de licenţă. 5. Economica. M. Partea generală.Dongoroz. A. vol.Fodor. Societăţii Tempus. I. revăzută. Ed. C. 2006.Nistoreanu. G.Oancea. V. Ed. Partea generală. Instituţii de drept penal. 2006.Boroi.Bulai. 10. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. 11. monografii 1.Oancea.Bulai. C.Beck. All Beck.Iliescu. Ed. I.Dongoroz. 4. Dicţionar juridic penal.Bulai.Dongoroz. V.Pascu. Bucureşti. 2007. Ed. Ed. Bucureşti.Bibliografie generală ____________________________________________________________ Bibliografie generală I. cursuri. Drept penal şi drept procesual penal. B.Nistoreanu. Tome I. C.Molnar. Tratate. 1997.Antoniu. 1995. Bucureşti.Boroi. Ed. V.Filipaş. Gh. C.Desportes. Manual de drept penal.Kahane. Europa Nova. C. Academiei. Ed. Fundaţiei .Basarab. V. F.Antoniu. 2005. Partea generală. 2002. 14. 2007. A. I. Universul Juridic. Bucureşti.Chivulescu. M.Mitrache. 18.Chemarea”. Iaşi. V.Bulai. Bucureşti. Partea generală. All. S. C. 15. M. 7. Bucureşti.Popescu. Paris.Boroi. Ed. Academiei.Gorunescu. ____________________________________________________________ 118 .Bulai.Antoniu. 2004.. Bucureşti.Boroi.H. Ed. Partea generală.Antoniu. 2. R.Boroi. N. R. Societăţii Tempus & Asociaţia Română de Ştiinţe Penale. Ed. Drept penal şi drept procesual penal. Manual de drept penal.H. Drept penal. 2008. Drept penal (Reeditarea ediţiei din 1939). F. 3.Kahane. Bucureşti. Ed. 8.Dobrinoiu. 13. 2006. Dicţionar de drept penal. A. A.Beck. Studii şi practică judiciară (1994-2007). C. A. M. Vinovăţia penală. Drept penal. Partea generală. G. Bucureşti. Lazăr. 1992. Bucureşti. All Beck. Bucureşti.Bulai. Piteşti. Retroactivitatea legii penale. C. Gh. Ed. Trei. S. 1997. 17. I. 2002. Ed. Ed. G. Drept penal. Gh. ediţia a 2-a. Revista de drept penal. 1998.Le Gunehec. Independenţa Economică. 9. 1969. Le nouveau droit penal. Bucureşti. A. N. Hamangiu. 16. Tratat. I.Agheniţei. Ed. 12. I. V.Brutaru. Curs selectiv pentru examenul de licenţă. I. Stănoiu. ediţia a III-a revizuită şi adăugită. Bucureşti. Bucureşti. 6.Fodor. I.Bulai. Curs selectiv pentru licenţă. G. 1976. C. Ed.N. Ed.

Droit pénal géneral. Codul penal Carol al II-lea adnotat. 2002. legislaţie. C.. V.. Tratat de drept penal. 21. Paris.. 1972. CDRMO. Partea generală. Ştiinţifică.Nistoreanu. Drept penal general: doctrină. Legitima apărare şi starea de necesitate. 2003 şi 2007.I. All. 23.Roşca.Perieţeanu. M.Dărîngă. C.Papadopol. Iaşi.Levasseur. Paris. A. Partea specială. 1994. M.Oancea. Individualizarea pedepsei. Ed. 1993. N. V. Partea generală. I. Gr. I. Bucureşti.Pavel.Şansa” S. I. Ed.Beck.Chemarea”. Drept penal. Fundaţiei . Ed. Bucureşti.H. A. D. 2008. C. 28. M.Pavel. Dongoroz. 119 . 25. All Beck.Ivan. Ed. Bucureşti. 26.Asnavorian. Lehrbuch. Partea generală. Gh.Ivan. Academiei. Ed. Ed. Bucureşti. Partea generală. Drept penal. 36.Beck. 27. F. Librăriei Socec & Co. Hamangiu. 1994. 2006. T. Codul penal. Ed.Pavelescu.G. 22. 19. Gh. Bucureşti. Hachete. M. Droit penal general. 1972. G. Papadopol. 2007. A.Bibliografie generală ____________________________________________________________ Stănoiu. 30.Drăghici. Bucureşti.Pop. Ed. Drept penal. Bucureşti. Bucureşti. T. Bucureşti. D. Partea generală. 1999. Explicaţii teoretice ale Codului penal român. 1997.C. G. Drept penal român. Casa de Editură şi Presă .Antoniu. V. Bucureşti. Drept penal. Drept penal. 24.Daneş. V.Vlăsceanu. vol. N.Pascu. 1937. Drept penal.Bouloc. D. 35.Zolyneak.I. Bucureşti. Ed. 2003.Papadopolu. H.Michinici. C. 29.Feurbach. 20. Ed.Zolyneak. V. Ed. Bucureşti. jurisprudenţă.L. 34. Cr.Geamănu. 16e édition.Mitrache. B. 1922..H. Boroi. Gh. Ed. Gh. Partea generală. I. 1977.Stefani. Academiei. Eroarea asupra normei juridice.Rămureanu. vol. Édition DALLOZ. Iaşi. Ed. Fundaţiei . Partea generală. I. Bucureşti. Universul Juridic. 33. V.Michinici. Şt. Iaşi. 37.Lucinescu. Ştiinţifică. D.Mitrache.. Const. Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român. vol.Vasiliu.Gr.Lambois.Ionescu. 2004. 31. III. Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale. 1971. Ed.I. V.R.Giurgiu. Patrea generală. Partea generală.Rătescu. Bucureşti.Chemarea”. Ed. Lumina Lex.Ionescu-Dolj. 1803. M. 32. comentat şi adnotat. I. 2005. Ed.Popescu.Streteanu. Rosetti.

1/2004.. Unele consideraţii cu privire la sancţionarea recidivei mici. 7.3/1999. în .3/2000. Gh. Reflecţii asupra conceptului de infracţiune.Fodor. 13.2/2006..Revista de drept penal” nr. în ...Revista de drept penal” nr. G..Antoniu.Studii şi Cercetări Juridice” nr. G.Revista de drept penal” nr.4/2003. G. V.Revista de drept penal” nr.Studii şi Cercetări Juridice” nr. Unitatea de infracţiune. 6. Contribuţii.Antoniu.Bibliografie generală ____________________________________________________________ II. M. în . 2001. Partea generală a Codului penal într-o viziune europeană. Mateuţ. 12. în .Antoniu. Dongoroz.Antoniu..Revista de drept penal” nr.. Infracţiunea continuată.Mateuţ. formă a unităţii infracţionale.Dreptul” nr. Unele observaţii privind praeterintenţia. 9.. L. Participaţia penală. G. Studiu de drept comparat. 14. în . G. 15.3/1964.Dreptul” nr. 17.Revista de drept penal” nr.. în . Consideraţii asupra unor soluţii din practica judiciară. Filipaş.Niculeanu. în . în . G. Gh..Revista de drept penal” nr.2/2004. Sancţionarea recidivei mari postexecutorii.I. Reflecţii asupra interpretării legii penale din perspectivă europeană (I). A. 20. în .. 3.Revista de drept penal” nr. Recidivist prin condamnări anterioare. 4.4/1999..Revista de drept penal” nr.. 120 .8/1995. 16. în .. Studii şi articole în literatura de specialitate 1. în revista . în .8/1994. 18.12/1999.Ivan.Ivan.Godea. 2.. Gh. în . 5.S. în revista . Gh. în revista .1/2001. în . M.1/1996.2/2005. G. Gh..Dreptul” nr. Despre convertirea faptului putativ în tentativă în materia infracţiunii de omor. Reflecţii asupra pluralităţii de infracţiuni.9/1994. Sinteză de practică judiciară a Curţii de Apel Craiova în materie penală pe trimestrul I.2/1980.9/2001.1/1969. I.Lefterache. 10. în .Michinici.Antoniu. Complicitatea la infracţiunile bilaterale.Ivan. 8.Dreptul” nr. Cauzele modificatoare de pedeapsă.Ivan.. în revista . C.Studii şi Cercetări Juridice” nr..Studii şi Cercetări Juridice” nr. Complicitatea la infracţiunile continuate.2/1994.Antoniu. în .Antoniu..1/1972.Revista de drept penal” nr. Gh.Dreptul” nr. 19.. în .Revista de drept penal” nr. 11. Sinteze asupra noului Cod penal. Infracţiunea continuată. Criteriul distincţiei între actele de coautorat şi cele de complicitate.

vol.Justiţia Nouă” nr. cu note V. Unitatea naturală de infracţiune. 1992. 1982... în . Ed. 4. Sinteză teoretică şi practică asupra elementului material al infracţiunii continuate.4/2000. Aspecte ale raporturilor dintre infracţiunea continuată şi formele de participaţie. 4. Culegere de decizii.. 1988. 26. Bucureşti. 2. Culegeri de decizii ale fostului Tribunal Suprem.Dreptul” nr.A. în .Dreptul” nr. Legitima apărare în noua reglementare. Bucureşti.4/2004. 2002.Daneş. Recidiva internaţională în materie de droguri. Dreptul. M. V. 8. Juris Argessis. 7. O. Bucureşti.Bibliografie generală ____________________________________________________________ 21. 24. Partea generală. Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969-1975.5/1964. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică.S. S. 1990-2000. în .. I. Ştiinţifică şi Enciclopedică. St. Tribunalul Bucureşti.Paraschiv.Papadopol. Curtea de Argeş..Ionescu. G..1/2003.Popovici. Ed. 2. Buletinul Jurisprudenţei. Bucureşti.3/2004.Trăineală. All Beck. 3. Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985. Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1967-1980.1/1997.Şansa” S. 6.. 1977. deducerea arestului efectuat pentru o faptă nesancţionată. Probleme de drept din jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie în materie penală. 25. V.Pascu. Reflecţii. G. 27. V. 3.Papadopol. C. I. Practica judiciară penală. Culegere de practică judiciară penală pe anul 1990..Revista de drept penal” nr. în revista . în .Papadopol. Casa de editură şi Presă . III. G. Studii şi Cercetări Juridice.Popovici. Jurisprudenţă 1. V.Dreptul” nr. V.Rednic.Tonislav.Papadopol. Contopirea de pedeapsă.L. Bucureşti. Justiţia Nouă.Ionescu.Paşca. 2005. Măsurile de siguranţă şi aplicarea legii penale în timp. 23. Ştiinţifică şi Enciclopedică. M. 121 . Revista română de drept.Revista de drept penal” nr. 22. în . Bucureşti.Revista de drept penal” nr. E. în .Bulai (coord. IV.R. Reviste 1.4/2002.). 5. Ed. 1977. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Papadopol. Ed. I. Academiei.Antoniu. Ed.

Baze de date Baza de date Buletinul Jurisprudenţei Baza de date Indaco Baza de date Legis Studio ____________________________________________________________ 122 .mpublic.ro VI.Bibliografie generală 5. Revista de drept penal. Site-uri inernet http://www.scj. V.ro http://www.

123 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful