PROGRAM PORTAGE Principiile fundamentale ale teoriei comportamentale a învăţării Teoria comportamentală a învăţării – T.C.Î.

: - se aplică tuturor copiilor, handicapaţi şi normali; - este folosită pentru a învăţa anumite abilităţi necesare. T.C.Î. are 2 obiective: I. – învăţarea de abilităţi – cognitive, autoservire, socializare; II. - reducerea comportamentelor problemă - crize de furie, ţipăt, stereotipie. I. 1. Învăţarea de abilităţi – principii: Comportamentul reprezintă orice acţiune observabilă a unei persoane: - aşezatul pe scaun, mersul, alergatul, ridicarea unui braţ. A fi supărat, a iubi, a fi deprimat, a fi gelos – sunt modalităţi generale de a caracteriza comportamentul cuiva, fără a intra însă în grupa comportamentelor. Comportamentul este învăţat – aproape tot ce facem noi este învăţat. Ceea ce se învaţă depinde de condiţiile de viaţă. Atât comportamentele cele bune, cât şi cele rele se învaţă! Aceasta înseamnă că toţi copiii pot învăţa să lovească, să mintă; există, deci, copii cu diferite comportamente. Oricine poate învăţa comportamente noi – copiii se nasc cu posibilităţi diferite de învăţare. Acest principiu este aplicabil chiar şi copiilor declaraţi irecuperabili. Comportamentul persoanelor poate fi împărţit în 3 categorii: a. – comportamente adecvate – BUNE (+) ; b. - comportamente DEFICITARE; c. - comportamente neadecvate – RELE (-) . a. BUNE – comportamente învăţate, pe care copilul le manifestă destul de des, destul de bine, la locul potrivit, la timpul potrivit. b. DEFICITARE – comportamente pe care copilul nu reuşeşte să le manifeste destul de des, destul de bine, la momentul şi locul potrivit (ex. închide un nasture numai dacă e ajutat). c. RELE (excesive) – comportamente învăţate, pe care copilul le manifestă prea des, prea mult, în locuri şi în momente nepotrivite (ex.ţipă cu putere dacă nu i se satisface o dorinţă, vine şi solicită mereu ajutorul). DE CE NE OCUPÂM DE COMPORTAMENTUL COPILULUI şi nu de gândurile şi sentimentele lui? 1. comportamentul e uşor de observat şi de identificat; 2. comportamentul e uşor de verificat; 3. comportamentul e uşor de modificat prin învăţare; 4. modificările comportamentului se pot măsura uşor; 5. schimbarea comportamentului atrage după sine şi schimbări ale gândurilor şi sentimentelor.

2. 3. 4. 5.

CUM SE POATE SCHIMBA COMPORTAMENTUL PRIN ÎNVÂŢARE? 1. 2. 3. 4. putem să învăţăm copilul să execute mai bine un comportament; putem să învăţăm copilul să execute mai des un comportament ( pentru DEFICITARE); putem să învăţăm copilul să execute mai rar un comportament ( pentru RELE); putem să învăţăm copilul să execute un comportament la locul şi la momentul potrivit.

CE COMPORTAMENTE TREBUIE ÎNVÂŢATE MAI ÎNT^I? 1. – comportamentele simple – mers, atins; 2. - este mai important să învăţăm copilul comportamente bune sau adecvate, decât să încercăm să i le reducem pe cele rele; 3. - comportamentele se învaţă mai uşor pornind de la simplu la complex (ex. vorbirea este un comportament complex ce conţine mai multe comportamente elementere). CUM SE ÎNVAŢÂ COMPORTAMENTELE? 1. - comportament: atingerea obiectului; 2. - semnal: a vedea; 3. - recompensă: senzaţie de plăcut. Deci, comportamentul de atingere creşte şi e realizat din ce în ce mai des şi mai bine, pentru că senzaţia de plăcut este o recompensă pentru copil. Comportamentul creşte datorită semnalului = vede, aude. Dacă un comportament e recompensat, el va creşte şi va fi făcut mai des. Un comportament care nu e urmat de o recompensă sau care este ignorat, va descreşte treptat. Comportamentul care e pedepsit, descreşte foarte rar. Semnalele caracterizează şi controlează comportamentul copilului. Comportamentul primeşte valoare numai dacă e sprijinit de recompensa sau pedeapsa cu care semnalele au fost asociate. Semnalul rămâne semnal numai dacă este urmat de consecinţă. CE }I CARE SUNT RECOMPENSELE? O recompensă poate fi: un obiect, un eveniment, o experienţă care întăreşte comportamentul pe care îl succede sau care creşte probabilitatea apariţiei în viitor a comportamentului respectiv. Dacă unui comportament neadecvat îi corespunde o recompensă plăcută, atunci copilul va face crize dese, deoarece îi place recompensa. Când ne propunem să învăţăm pe cineva ceva, scopul nostru nu este acela de a-l învăţa să evite o pedeapsă! Recompensele sunt foarte variate şi nu au valoare generală. Ele pot fi: a. recompense primare – dulciuri, băuturi, fructe, un aliment preferat, confort, care satisfac necesităţile biologice; b. recompense sociale – orice fel de consecinţe pozitive ale unui comportament, care ne vin de la alţi oameni; c. recompense simbolice sau generale – sunt reprezentate de obiecte diferite ca: bani, steluţe stimulente, jetoane, care au drept trăsătură comună faptul că se pot schimba cu alte recompense, fără a avea valoare prin ele însele; d. recompense prin activităţi – activităţi pe care le preferă copiii şi care au valoare pozitivă, sunt atractive, amuzante şi le creează plăcere; e. recompense intrinseci – se obţin din plăcerea sau satisfacţia de a desfăşura o anumită activitate, care, mai întâi, trebuie să fie foarte bine învăţată, în care să manifeste dexteritate.

CUM SE ÎNVAŢÂ RECOMPENSA? Recompensele primare – sunt înnăscute, sunt foarte puternice şi satisfac necesităţi biologice, dar, prin folosirea lor intensivă, există un risc, anume acela că duc la starea de saturaţie. Recompensele b.c.d.e. – sunt învăţate pe baza celor din a. Copilul mic e foarte sensibil la recompensele primare. Mulţi copii nu se simt însă recompensaţi prin b.c.d.e., de aceea noi trebuie să le folosim pe cele din a. până când copilul le învaţă şi pe celelalte. Recompensele sociale – se învaţă foarte repede: zâmbetul devine recompensă prin asocierea lui repetată cu o recompensă primară, ca mâncarea sau schimbarea scutecului. 1. – comportament: gângureşte; 2. - recompensă socială neînvăţată: mama îi zâmbeşte; 3. - consecinţe: primeşte mâncare (recompensă primară). Recompensa neînvăţată trebuie să fie dată deodată sau înainte de recompensa primară! Avantajele recompensei sociale: este uşor de folosit, este la îndemână, întăreşte multe comportamente. Există şi aici pericolul ca, prin folosire intensivă, să se ajungă la stare de saturaţie, moment în care comportamentul lăudat descreşte treptat. Recompensele trebuie să fie variate şi asociate. Recompensele generale - se învaţă ca şi cele sociale, nu au valoare prin ele însele, dar le putem schimba în ceea ce dorim. Avantajele recompensei generale: copilul nu se satură de ele, putându-le schimba pe orice. }i aici există riscul saturaţiei, dacă nu le schimbăm pe altceva. Recompensele prin activitate – sunt activităţi care ne fac plăcere, pe care le-am face mai des, deci devine un comportament cu frecvenţă ridicată. Un comportament mai puţin plăcut, urmat de unul mai plăcut, trebuie să se facă destul de des, pentru ca cel din urmă să devină recompensă prin activitate. Recompensarea destul de frecventă asigură învăţarea recompenselor prin activitate, ceea ce înseamnă că activităţile vor fi făcute des şi cu plăcere. Controlul ca recompensă învăţată - prin învăţarea vorbirii, copilul învaţă cum să obţină ceea ce doreşte, adică recompensa. Deci, controlul poate fi el însuşi o recompensă. A putea controla lucrurile din jur e o recompensă învăţată, foarte puternică prin ea însăşi: control = recompensă = obiectiv al învăţării. Diferitele recompense sunt aşezate într-o anumită piramidă: - automotivarea – recompensă intrinsecă; - recompensa socială - atenţia, lauda; - recompensa prin activităţi; - recompensele generale; - mâncărurile - reprezintă baza piramidei. Automotivarea poate fi aplicată la copilul preşcolar. ALEGEREA }I FOLOSIREA RECOMPENSEI Alegerea recompensei: - ce îi place copilului; - încercarea recompenselor; - legea bunicii. Calitatea recompenselor: fiecare individ are un repertoriu propriu de recompense, de aceea, în alegerea lor, trebuie să ţinem seama pe care o alegem şi care este cu adevărat recompensantă. Pentru ca alegerea să fie corectă, recompensele trebuie încercate în practică şi nu alese în mod logic.

pentru realizarea unei activităţi care place mai puţin sau deloc.ce face copilul. 3. de a descoperi comportamentul cu probabilitate ridicată de apariţie. dar trebuie să aibă şi comportamente controlate de recompensă. pentru a verifica dacă copilul e dispus să facă eforturi pentru a învăţa noi comportamente.dacă zâmbeşte. dacă-i face plăcere. .să fie.cum combatem saţierea? . – nu vom face faţă multitudinii de comportamente ce trebuie recompensate şi nici numărului copiilor avuţi în supraveghere. în întregime. oricare ar fi acesta. – pentru prevenirea saţierii.să poată fi administrate imediat după apariţia comportamentului. uşor de manipulat şi uşor de procurat în cantităţi suficiente.cum reacţionează copilul când primeşte anumite lucruri. . recompensă trebuie dată imediat după comportamentul ce trebuie învăţat şi orice întârziereîn administrarea recompensei duce la apariţia de probleme în comportament.ce jocuri îi plac. Folosirea unui program continuu poate fi utilă la începutul fiecărui program de învăţare. 5.să nu împiedice scopul programului de învăţare. la începutul unui program. Aceste recompense sunt puternice pentru el. decât o oră într-o zi sau o săptămână). 3. mai ales la începutul unui program de învăţare. b. . astfel încât să repete comportamentul anterior. un comportament e recompensat de fiecare dată când se produce. 4. REGULI DE FOLOSIRE A RECOMPENSEI 1. el trebuie nu numai să se comporte ca ceilalţi copii. 2. Legea bunicii e foarte folositoare în găsirea de recompense prin activitate.să fie economice. apoi ceea ce vrei tu!” „Legea bunicii” are la bază folosirea recompenselor care plac copilului. dacă ar trebui să-l recompensăm pe fiecare în parte. – să poată fi administrate în fragmente mici. trebuie să trecem la reducerea frecvenţei şi la varierea recompensei. Folosirea programelor de recompensare se referă la frecvenţa oferirii recompenselor. mai bine. – ca să putem numi normal un copil. cât şi cantitatea. Prin programul continuu. dar nu putem continua la nesfârşit cu acest procedeu. folosim recompensa cea mai puternică. acestea se încearcă fiecare în parte. – să fie rezistente la saţiere.ce jucării îi plac. . atât în ceea ce priveşte frecvenţa. .Cum aflăm ce-i place copilului? Observăm: . deci a slăbirii comportamentelor. recompensati comportamentul ori de câte ori se produce. . Oferim copilului o varietate de recompense posibile şi notăm cum reacţionează el şi dacă comportamentele cărora recompensele le urmează sunt făcute mai des. din trei motive: a. pe fiecare comportament.cât timp se joacă. c. După alegerea recompenselor. sub controlul adultului. Observăm ce face copilul în timpul liber: . . Calităţile recompenselor: 1. să o dorească din nou. la locul şi timpul potrivit. Rolul nostru este de a observa copilul. şedinţele de învăţare să fie relativ scurte ( sunt mai eficiente 15 minute zilnic.oferind o varietate de recompense şi nu una singură. . . deoarece copilul trebuie să fie impresionat de recompensă. Enunţul legii: „ Faci întâi ceea ce vreau eu. 6. Acest lucru e necesar. . 2.

De aceea. socializarea şi autoservirea. în familie. ca mecanism de învăţare. pentru că asigură dezvoltarea copilului. majoritatea itemilor din acest domeniu se referă la comportamentele adultului destinate stimulării copilului. Comportamentul verbal – limbajul este cea mai mare achiziţie a copilului. Cunoaşterea este bazată pe gândire. . lalaţiunea (fază de repetare a silabelor).Programul de recompensare intermitentă se foloseşte după ce copilul a efectuat un comportament de un număr de ori.expresive . dar care sunt întârziaţi mintal.imitaţia. noi putem observa doar rezultatele acestui proces. de a trăi în societate. Inventarul nu specifică vocabularul care trebuie să se dezvolte la copil. gânguritul. menţinem comportamentele la un nivel atins prin programul continuu şi avem posibilitatea să întărim comportamentele deficitare. ea asigurând păstrarea şi recunoaşterea unor informaţii. Comportamentul cognitiv este domeniul cunoaşterii şi se referă la capacitatea de a face asemănări şi deosebiri şi de a stabili relaţii între obiecte şi idei. Trecerea de la un comportament la celălalt trebuie făcută gradat. Motricitatea generală . chiar înainte de a aştepta un răspuns de la el. Copilul învaţă limbajul. dar şi posibilitatea de a se adapta la mediu. În inventar. altfel s-ar putea ca acel comportament să slăbească. pe o anumită perioadă de timp. Dintre comportamentele motorii. IMPORTANŢA FIECÂRUI DOMENIU Stimularea sugarului – se referă la vârsta 0-4 luni şi a fost adăugată ulterior la program. iar gândirea este un proces psihic interior. Dintre abilităţile sociale fundamentale amintim: . Un rol important în cunoaştere îl are şi memoria. Fiecare parametru sau activitate din inventar poartă denumirea de ITEM şi corespunde unui comportament observabil al copilului.receptive . Acest domeniu este de maximă importanţă în abordare. .vocabular activ (ce poate spune copilul).vocabular pasiv (ce înţelege copilul). abilităţile sunt prezentate în ordinea apariţiei în mod normal la copil. dată fiind necesitatea şi importanţa stimulării copilului mic. foarte încet. motricitatea fină antrenează muşchii mici ai mâinii. Socializarea cuprinde abilităţi care se referă la modul de a comunica. PROGRAMUL PORTAGE GHID DE UTILIZARE Programul Portage a fost întocmit pentru învăţarea copiilor cu handicap. Se aplică şi la copiii de vârsta cronologică mai mare. Comportamentele motorii sunt importante. Fazele limbajului sunt: producerea de sunete. deoarece sunt considerate baza dezvoltării cunoaşterii şi limbajului. Acest program conţine un inventar de parametri pentru evaluarea dezvoltării copilului: motricitate+stimularea sugarului. Programul este aplicabil mai ales prin intermediul părinţilor sau al personalului specializat. comportamentul verbal. de a se relaţiona. pentru copiii normali şi copiii superdotaţi. ci se concentrează asupra conţinutului vorbirii şi a formei de exprimare a acestui conţinut Abilităţi de limbaj: . amintim echilibrul şi postura. comportamentul cognitiv. Prin folosirea recompensării intermitente.antrenează musculatura mare. Deoarece sugarul are nevoie de multă stimulare din partea mediului. cuvintele propriu-zise şi asocierea de cuvinte. ascultând şi observând condiţiile în care el se foloseşte. Această secţiune pune la dispoziţie sugestii de activitate şi materiale destinate să provoace reacţii adecvate din partea copilului.

E foarte greu să se modifice ulterior comportamentele din primii 3 ani de viaţă! Autoservirea – aceste comportamente ar putea fi incluse în socializare. Dacă copilul nu execută comportamentul din cauză că nu îl urmăreşte pe adult sau pentru că nu primeşte materialele de lucru. fiind foarte importante atât pentru copil. din cauza unui handicap.toaleta. . în cele 5 domenii de comportament. .comportamente deficitare. în ceea ce priveşte comunicarea şi interacţiunile cu ceilalţi şi în ceea ce priveşte capacitatea de a face faţă cerinţelor şi aşteptărilor celorlalţi faţă de el. coborâm cu încă 10 itemi. Dacă îl cunoaştem pe copil.comunicarea. începem evaluarea de la un nivel cu 2 ani sub vârsta cronologică a copilului. Dacă nu îl cunoaştem. aceste abilităţi sociale se învaţă în familie şi dau copilului o bază pentru dezvoltarea sa de mai târziu. şi să-şi poarte singur de grijă.. până când găsim 10 itemi la rând pe care-i face copilul. copilul trebuie să facă cel puţin 10 ITEMI la rând peste punctul de la care s-a pornit evaluarea. Dacă. Pentru comportamentele care se află sub nivelul celor 10 itemi reuşiţi se acordă credit. obţinem un profil al abilităţilor copilului: . Prin relaţionare. Dacă copilul poate executa sarcina doar cu un anumit ajutor. . atunci folosim fişa de evaluare. În cadrul acestor comportamente. fiind legate tot de viaţa în comun. Dacă nu-i face pe toţi la rând. întâlnim abilităţi care-l fac pe copil să fie independent. prin interacţiuni sociale se învaţă comportamentele din toate domeniile de activitate. Ele sunt totuşi tratate separat. Pentru fiecare domeniu. Evaluarea se face pe rând. copilul nu poate realiza un anumit comportament. atunci el trebuie învăţat mai întâi aceste comportamente elementare. încrederea în sine. cerând informaţii de la educatori. întocmai cum se specifică în itemul respectiv.ce nu a învăţat copilul deloc. în ceea ce priveşte: .participarea – relaţionarea. atunci evaluarea se face prin observarea lui. Ce înseamnă că un item e reuşit? Atunci când copilul reuşeşte să execute comportamentul la cerere sau fără ajutor.comportamente adecvate. Pentru copilul întârziat.îmbrăcatul. Pentru copiii normali. în dreptul căsuţei corespunzătoare itemului respectiv. atunci. evaluarea se începe de la un nivel de vârstă cu 1 an sub vârsta cronologică a copilului. Dacă copilul nu a avut ocazia să înveţe anumite comportamente sau nu a avut contact cu materialele necesare învăţării acelui comportament. . Reuşita se notează prin haşurarea sau colorarea numărului corespunzător itemului reuşit. Deprinderea acestor comportamente ajută copilul să devină un membru independent faţă de familie şi societate. de la părinţi sau îl punem pe copil să facă respectivul comportament. În mare parte. cât şi pentru ceilalţi. . EVALUAREA PE BAZA FI}EI DE INVENTAR PORTAGE Pe baza evaluării. .spălatul. colorăm căsuţa pe jumătate şi specificăm alături de ce ajutor a avut nevoie. Această evaluare o considerăm NIVELUL DE BAZÂ INIŢIAL AL COMPORTAMENTULUI.hrănirea. . notăm un H (=handicap). numărul corespunzător itemului se încadrează.

. . ca să considerăm învăţat comportamentul respectiv. fiecare pas mic devine obiectiv pe termen scurt. observabil. Paşi de urmat pentru măsurarea comportamentului: .trebuie stabilit obiectivul pe termen lung = itemul pe care trebuie să îl achiziţioneze copilul. atunci ne sunt suficiente chiar şi numai 10 minute de observare şi măsurare.măsurarea frecvenţei de producere a comportamentului se referă la a observa cât de des apare comportamentul ales. minute. ea ne arată dacă şi cât de mult se schimbă comportamentul. Comportamentul ţintă trebuie să fie: definit clar.să măsurăm cât de mult se schimbă comportamentul ţintă. atunci acesta trebuie măsurat în acel moment.STABILIREA OBIECTIVELOR PROGRAMULUI PORTAGE . . în perioada cât observăm.schiţarea.măsurarea duratei = cât timp.criteriul succesului. Criteriul reuşitei se stabileşte în funcţie de domeniul de comportament. . De obicei. putem afla dacă ceea ce facem are efectul dorit. Măsurând ceea ce vrem să schimbăm. atunci el trebuie măsurat o bună parte din zi.trebuie precizate criteriile reuşite. Comportamentul ţintă trebuie să descrie concret ce va face copilul pentru a demonstra că a învăţat comportamentul.notarea. care se mai numeşte şi comportament ţintă. – măsurarea frecvenţei = de câte ori. . Măsurarea comportamentului este absolut necesară oricărei învăţări. Dacă vrem să creştem un comportament care se produce o singură dată pe zi. . . Modalităţi de măsurare a comportamentului: . . deci cât timp durează comportamentul atunci când se produce. Comportamentele care se produc foarte des şi aproape în orice moment al zilei necesită 1-2 ore pentru măsurare.ce va face. Dacă comportamentul se produce la un anumit moment al zilei. 2. – măsurarea duratei – putem măsura numărul de secunde. trebuie să procedăm astfel: 1. acest obiectiv se împarte în paşi mai mici. 1.graficul. . – să schimbăm comportamentul ţintă. măsurabil. IMPORTANŢA MÂSURÂRII COMPORTAMENTULUI În orice program de învăţare. Dacă comportamentul se produce rar. ore. Există 2 tipuri de măsurare a comportamentului: 1. în funcţie de comportamentul pe termen lung. 2. 2.trebuie precizate condiţiile de executare a sarcinii.în ce condiţii. trebuie ca succesul să se obţină 2 zile la rând. . Comportamentul ţintă cuprinde: – cine.

c. carenţele programului sunt: fixarea obiectivului. se stabilesc: paşii ce trebuie efectuaţi şi ordinea în care aceşti paşi se efectuează. .tabelele şi graficele îi informează şi pe ceilalţi. . . arătând cum progresează învăţarea şi ce trebuie să facă ei pentru ajutorul nostru. în acelaşi timp. .cât de bine merge şi cât de eficient este programul de învăţare. SEMNAL – COMPORTAMENT – CONSECINŢÂ b. măsurăm semnalele pe care le trimitem copilului şi consecinţele pe care le administrăm.cât de repede se schimbă comportamentul. tipul de ajutor – fizic.a.măsurarea propriu-zisă . verbal.trecerea rezultatelor pe un tabel şi apoi într-un grafic. . fie prin observarea copilului(în cazul comportamentelor excesive). Succesiunea paşilor trebuie să conducă de la comportamentul pe care copilul îl ştie la comportamente pe care le conţine obiectivul programului. copilul are eşecuri şi educatorul poate considera în mod eronat că elevul său nu poate învăţa. alegerea se poate face fie prin fişele de evaluare Portage(în cazul comportamentelor deficitare). se observă exact acelaşi comportament pe care-l vom observa intens şi măsura în programul de învăţare. La această perioadă. recompensa. Prin analiza sarcinii. . Analiza sarcinii mai presupune şi identificarea abilităţilor care constituie o condiţie necesară pentru a începe învăţarea paşilor stabiliţi. Măsurarea comportamentului ne arată: . el poate fi schimbat. clar enunţat. . – stabilim comportamentul – alegem un comportament de măsurat. nici prea uşor) . . gestual. . aşezate la vedere. căci se poate vedea cât de mult a progresat copilul. Pentru orice comportament. să fie accesibil (deci. c.cum să planificăm programul de învăţare. de obicei.perioada nivelului bazal ne oferă o bază de comparaţie. astfel încât oricine să-l poată observa cu uşurinţă.Astfel. i se va menţine copilului interesul pentru sarcina respectivă şi astfel se va mobiliza uşor şi cu plăcere. materialul folosit.nivelul bazal furnizează o modalitate de a începe programul de învăţare şi nu altceva. ANALIZA SARCINII }I GRAFICELE DE ACTIVITATE Analiza sarcinii este procedeul prin care sarcina pentru învăţare (obiectivul pe termen lung) e împărţită în sarcini componente sau paşi (comportament ţintă). putem constata că nu are atât de mare nevoie ca alte comportamente să se schimbe. Nivelul bazal Perioada nivelului bazal cuprinde câteva zile dinaintea programului de învăţare. – după ce măsurăm nivelul bazal câteva zile. Există 3 motive pentru care se efectuează acest nivel bazal: a. Atunci când paşii sunt suficient de mici. aşa încât fiecare sarcină să solicite copilul şi. b.trebuie să observăm dacă se produce comportamentul şi să notăm ceea ce am observat. există comportamente preliminare care să conducă la comportamentul respectiv. să nu fie nici prea greu. Definirea unui comportament înseamnă a stabili ceea ce vei auzi şi vei vedea când se va produce comportamentul respectiv. dar nu trebuie să începem programul cu această perioadă.dacă programul nu e bine întocmit pentru copil. Atunci când paşii nu sunt destul de mici sau când nu sunt predaţi în ordinea corespunzătoare.

f. – e bine să începem cu o sarcină care prezintă interes pentru copil şi pe care o va învăţa mai uşor. Componentele graficului de activitate sunt: 1. d.materialele folosite. Dacă împărţim sarcinile în paşi mici şi specifici. prin măsurarea lui la început. şi anume: COPILUL TREBUIE SÂ AIBÂ C^T MAI MULTE SUCCESE ÎN TIMPUL PROCESULUI DE ÎNVÂŢARE. – când şi de câte ori repetăm pe zi activitatea. Vom înregistra rezultatul copilului în fiecare zi. O modalitate de a face analiza sarcinii este gradarea crescândă a dificultăţilor comportamentului pe care trebuie să-l facă copilul. observăm cu uşurinţă unde are copilul dificultăţi şi ne e mai uşor să planificăm programul. – indicaţii privind tehnica predării: a. Trecerea la creşterea perioadei de timp se face progresiv. se înregistrează nivelul de bază al comportamentului respectiv. c. – prin gradarea ajutorului acordat copilului în executarea sarcinii.Atunci când copilul nu învaţă un comportament. perioada de timp în care ne propunem să înveţe. Din analiza sarcinii. în ce condiţii. pentru stabilirea nivelului bazal. – comportamentul ţintă ( cine. frecvenţă). – locul activităţii. b. Aprecierea nivelului la care se află copilul se face în urma evaluării din fişă şi prin evaluarea fiecărui comportament ţintă. care să-l înlocuiască pe cel neadecvat. cu scopul de a învăţa copilul un comportament adecvat. Indicaţiile trebuie să fie concise. – alegem o sarcină care va contribui la dezvoltarea echilibrată a copilului. . criteriul reuşitei). deoarece 3 sarcini noi sunt suficiente pentru un program de învăţare. se alege primul comportament ţintă. – vom selecta o sarcină care va deveni repede folositoare copilului. a timpului sau numărului de încercări pe care trebuie să le execute. măsurat în în durată şi frecvenţă. – să nu încercăm prea multe comportamente ţintă deodată. Analiza sarcinii se face prin: a. clare şi să cuprindă toate elementele. 4. Acest mod de analiză a sarcinii asigură respectarea unui principiu de bază al Programului Portage. – tipul de ajutor şi procedura de corecţie. Graficul de activitate mai cuprinde numele copilului. să ducă la însuşirea obiectivului pe termen lung. numele instructorului. 3. e. nu înseamnă că el nu îl poate învăţa. ce face. – graficul de înregistrare a măsurii comportamentului ţintă (durată. prin însuşirea lor. Gradarea dificultăţilor se poate face şi prin numărul comportamentelor sau prin mărirea perioadei de timp în care copilul să facă comportamentul. – împărţirea sarcinii în elementele componente. – modul de prezentare al materialelor. – modul de recompensare a comportamentului copilului. Graficele de activitate conţin strategia programului de învăţare pentru fiecare comportament ţintă. Pe grafic. ca să le depăşim. obiectivele pe termen lung nu pot fi împărţite în comportamente mai simple de acelaşi fel. Putem trece la următorul pas din procesul de învăţare numai dacă copilul a învăţat bine pasul anterior. c. ci că nu am împărţit sarcina în paşi destul de mici sau că nu am planificat ordinea corespunzătoare a paşilor de învăţat. – simbolurile folosite în înregistrare şi semnificaţia lor. Pentru comportamentele din domeniul cognitiv şi limbaj. b. b. d. la început. Pentru alegerea comportamentului ţintă: a. care devine primul obiectiv al programului de învăţare. Comportamentele neadecvate pot fi împărţite în paşi. care. 2. .

ajutorul evită exersarea de către copil a unor comportamente incorecte. care-l pot ajuta la executarea sarcinii: linii punctate. copilul va executa mai ales comportamente pe care nu le ştie bine. pe măsură ce învaţă din sarcină. există 4 metode de bază care se folosesc de obicei asociate: I. 4. rearanjăm materialele de fiecare dată după ce am încercat şi dăm timp suficient copilului să răspundă. ajutorul dă posibilitatea copilului să îndeplinească sarcina cu succes. 6. pe cât posibil.punem pe masa de lucru doar materialele de care avem nevoie pentru activitatea pe care dorim să o desfăşurăm. când sarcina este prea grea şi nu primeşte recompensă pentru comportamentul său. fără să-şi piardă interesul.Reguli privind organizarea şedinţei de lucru: 1. în analiza sarcinii. îi acordăm copilului mai mult ajutor. Pentru a învăţa copilul să execute mai bine un comportament. 7. – ajutorul vizual – e constituit din orice fel de indicii vizuale. dăm copilului ocazia să aibă cât mai multe succese în timpul procesului de învăţare. îl ajutăm mai puţin. comenzi. Ajutorul. desenare după model. CRE}TEREA Prin recompensare. – ajutorul fizic – forme de ajutor fizic: adultul ţine. Prin recompensare. iar apoi îl lăsăm singur să execute şi-l ajutăm doar când are dificultăţi. Tipuri de ajutor: 1. sprijină fizic copilul. – stabilim ordinea în care vom desfăşura activităţile cu fiecare copil. să i se spună sau să i se demonstreze copilului ce trebuie să facă. loc şi o anumită durată a şedinţei. Retragerea ajutorului trebuie făcută foarte încet. – când dăm comenzi sau instrucţiuni copilului. – ne asigurăm că-i atent înainte să începem predarea. conduce. 3. 5. . copilul e recompensat pentru comportamente corecte. Tipul de ajutor îl fixăm în comportamentul ţintă. ghidează. 3. folosim un limbaj pe care ştim că-l înţelege. Reguli pentru acordarea ajutorului La începutul predării unei noi activităţi. sugestii. b. 4. – modelarea – înseamnă să i se arate. a. ceea ce poate modela i se arată la începutul şedinţei de învăţare sau înainte de fiecare încercare pe care o acordăm. 2. figura şi comanda a ceea ce trebuie să facă. METODE DE ÎNVÂŢARE DE COMPORTAMENTELOR DEFICITARE NOI COMPORTAMENTE. chiar de la începutul executării sarcinii. pe măsură ce copilul învaţă mai bine acest comportament. . ajutor gestual. 2. – stabilirea unui anumit timp. toate lucrurile care ar putea distrage atenţia copilului. Metoda ajutorului sau a asistenţei Prin acordarea ajutorului. astfel va şti care e comportamentul corect care se aşteaptă de la el. putem creşte şi durata unui comportament. pentru a executa o anumită mişcare. executate cu ajutor.îndepărtăm. având doar puţină nevoie de ajutor. – ajutorul verbal – se poate acorda sub forma de indicaţii. această formă de ajutor se poate da pentru orice fel de comportamente şi ajută copilul la îndeplinirea comportamentului ţintă în mod aproape independent. atunci când sarcina este prea dificilă pentru el. ca procedură de corecţie Corecţia este folosită de fiecare dată când copilul nu reuşeşte să execute. prin care se indică locul. când avem mai multe comportamente ţintă. demonstrăm având grijă să ne conducem privirea între materialele de lucru şi copil. . imagini pentru a-l ajuta să povestească ceva. – dăm indicii corecte copilului.

copilului i se va da recompensa pentru executarea primului pas. îl învăţăm noul comportament. 6. se recompensează întotdeauna ultimul. aşteptăm să realizeze tot mai mult din obiectivul final. III. sau dacă a greşit. . pentru a învăţa corect comportamentul şi pentru a nu repeta răspunsuri sau comportamente greşite. dintr-un lanţ de comportamente. se va învăţa întâi ultimul pas şi apoi primul. 4. iar adultul va executa paşii următori. În această metodă. . fără a spune vreodată „nu ai făcut bine!’’ NEGAŢIA NU FAVORIZEAZÂ ÎNVÂŢAREA! 3. Metoda aceasta. scoateţi în evidenţă şi recompensaţi ce a făcut bine copilul. Acest procedeu este mai eficient. pentru că el se va simţi vinovat şi descurajat. data viitoare folosiţi alta. – se accentuează pe răspunsul sau execuţia corectă a sarcinii. astfel. deoarece se bazează pe analiza sarcinii.Când greşeşte. Recompensa se dă pentru comportamentul pe care copilul ştie să-l facă. Metoda se foloseşte când copilul cunoaşte un comportament asemănător. 2. . trecem la al doilea. apropiat de comportamentul pe care vrem să-l formăm. treptat. până la ultimul. Diferenţa faţă de metoda formării rezidă în începerea cu învăţarea unei sarcini complet noi şi nu cu recompensarea unui comportament deja învăţat. Metoda formării se bazează pe analiza sarcinii şi se foloseşte în combinaţie cu metoda ajutorului. Metoda formării Se foloseşte pentru învăţarea unor comportamente complexe.dacă o procedură de corecţie nu a fost eficientă. Corecţia se face prin aceleaşi procedee ca şi ajutorul: 1. II. prin paşi foarte mici. corectarea având rol pozitiv.primul pas e învăţat de către copil. nu e nevoie să atragem atenţia copilului că a greşit. metodă prin care. iar comportamentul complex se formează prin paşi mici. este nevoie să-l corectăm şi apoi să-l recompensăm. 3.când copilul a învăţat primul pas. 5. el trebuie corectat. Procedurile de corecţie asigură producerea comportamentului corect. 2. În înlănţuirea inversă. deci nu există ocazia de a-l recompensa. Comportamentul nou. prin care copilul învaţă pe rând paşii. care nu se pot învăţa corect pe baza modelării. chiar după ce aţi folosit procedura de corecţie. complex e format prin recompensarea unor comportamente care sunt din ce în ce mai asemănătoare cu el. Metoda înlănţuirii Este asemănătoare cu formarea. ca o afirmaţie. – se începe prin împărţirea în paşi mici a comportamentului complex (analiza sarcinii). . administrăm sistematic recompensa. ea trebuie să se facă într-un mod firesc. se numeşte înlănţuire directă. – recompensaţi comportamentul corect al copilului. deoarece copilul este mai bine recompensat dacă finalizează el sarcina. pentru a da recompensa.corectaţi copilul înainte ca el să-şi piardă interesul pentru activitate. Formarea implică transformarea unui comportament simplu într-unul mai complex. Dacă copilul nu poate să execute comportamentul. Reguli pentru folosirea metodei înlănţuirii 1. . nici de recompensă. – daţi copilului numai atât ajutor cât are nevoie. dăm recompensa pentru executarea ambilor paşi şi aşa mai departe. – corecţia nu trebuie făcută nici sub formă de pedeapsă.

Când asociem cu indicaţii verbale.IV. 2. – se poate folosi ca punct de pornire în învăţarea unei noi sarcini. 4. evaluarea comportamentului ţintă nu a fost corect făcută sau comportamentul ţintă nu a fost definit şi selectat corect. 3. recompensele se dau imediat după comportament. trecerea prea rapidă de la recompensarea continuă la cea intermitentă. dacă copilul obţine de obicei anumite lucruri. copilul nu are comportamentele elementare. reducem demonstraţia şi dăm doar indicaţia verbală. 12. 1. paşii nu sunt suficient de mici şi se poate întâmpla ca unele comportamente bune să descrească. • spuneti-i să facă. comportamentul neadecvat este recompensat. 10. Greşeli care pot împiedica procesul. copilul prezintă comportamente neadecvate. recompensele se dau de prea multe ori. trebuie să se spună cuvintele în acelaşi timp cu executarea comportamentului de către educator. pentru că. 5. în timpul programului de învăţare: 1. 8. 6. 9. recompensele nu se dau destul de repede. Dacă copilul primeşte recompensa şi în alte situaţii. Metoda modelării Învăţarea pe baza unui model se face prin imitaţie. 2. acestea au fost ignorate. cu frecvenţă mare. • recompensati-l când execută comportamentul dorit. 13. Paşii pentru folosirea modelării: • asiguraţi-vă că copilul vă urmăreşte. 11. altfel semnalul îşi pierde valoarea. variaţi recompensele. – se poate folosi ca procedeu de asistenţă asociată cu îndrumarea verbală. consecinţele nu sunt suficiente. 3. copilul primeşte recompensa pe gratis. copilul trebuie să vadă sau să audă când i se dă semnalul. aşa încât copilul să nu ştie de fiecare dată ce recompensă va urma să primească. practic. dar nu vrea. care-l împiedică să execute comportamentul ţintă. MODELARE – IMITAŢIE – ÎNVÂŢARE PRIN OBSERVARE educator copil copil Modelarea se referă la procesul prin care unui copil i se arată ce trebuie să facă. nu aţi măsurat corect ceea ce v-aţi propus. 4. . ceea ce duce la stare de saţiere. pentru a prezenta copilului ce are de făcut. Mai târziu. evaluarea pe baza fişei de inventar nu s-a făcut corect. recompensele nu se dau destul de des. acestea nu pot fi folosite ca recompense. reducerea recompenselor se face treptat. fiind o tehnică folositoare în situaţia în care ştim că poate să execute un comportament. 7. • arătaţi-i ce trebuie să facă. aceasta îşi pierde valoarea. recurgem la un program special de reducere a comportamentelor neadecvate. 14. Atunci. – modelarea se poate folosi şi ca procedură de corecţie. cu scopul de a imita acţiunea adultului. ci folosim recompensele pe care le dăm în timpul programului şi pentru comportamentele pe care le dorim să le facă mai des şi mai bine. – modelarea se foloseşte şi ca îndemn pentru a executa un anumit comportament. recompensa nu are valoare pentru copil. deci nu poate executa alte comportamente.

imitaţia este abilitatea care constituie cheia învăţării. pot apărea perioade în care copilul nu progresează din cauza unor greşeli ce ţin de modul cum educatorul comandă copilului. cooperarea (conformarea la comenzi). urmărirea vizuală şi auditivă este o abilitate fundamentală. cauzele pot fi: . Pentru a creşte durata timpului în care copilul ne urmăreşte. 17. • dacă comportamentul ţintă creşte la început şi apoi descreşte. folosiţi semnalele într-un mod pozitiv. copilul îşi pierde din interes. Înseamnă că acel comportament a fost recompnsat deja. copilul s-a obişnuit cu semnalul. Ca să-l învăţăm să urmărească vizual sau auditiv. dacă programul e la început.15. . îi vom cere să o urmărească o perioadă mai mare de timp. copilul nu e recompensat pentru eforturile sale şi-şi pierde interesul pentru activitate. 16. pentru că a fost ajutat prea mult şi a primit şi recompensă.copilul s-a plictisit de activitate. trebuie să determinăm copilul să participe mai activ în timpul sarcinii respective. trebuie să observăm copilul şi să fixăm lungimea programului de învăţare. Dacă nu-l ajutăm suficient şi nu-l corectăm. 3. . ori există probleme de comportament neadecvat.trecerea prea bruscă de la recompensa rapidă la cea intermitentă. . în aşa fel încât să reuşească. în funcţie de capacitatea lui intelectuală. copilul nu este recompensat pentru alte comportamente pozitive pe care le-a învăţat deja.copilul nu e recompensat pentru alte comportamente pozitive. fără de care nu e posibilă nici imitaţia. Abilităţi elementare 1. . dacă copilul nu se conformează. 20. În acest caz. introducem stimuli disturbanţi de intensitate mică. Această situaţie apare când se repetă mereu acelaşi semnal. mai târziu. 21. pornind de la sarcina pe care copilul o realizează. copilul nu este ajutat destul. copilului nu i se spune ce a făcut bine. nu-i spuneţi copilului ce nu va primi. 2. deşi copilul nu ascultă sau nu cooperează. dacă nu va face ceva. imitaţia. Dacă este un copil căruia i se poate distrage uşor atenţia. opriţi imediat semnalul. 22. . probabil că greşeala a apărut în legătură cu modul de acordare a recompenselor sau copilul nu are abilităţile elementare. 19. nu le folosiţi ca ameninţări. 1.copilului nu i se spune ceea ce face bine. treptat. urmărirea vizuală sau auditivă. 18. copilul este ajutat prea mult. După identificarea greşelilor. Copilului îi e mai greu să privească la cineva şi să stea liniştit.copilul face prea multe greşeli la rând. 23. Condiţii prealabile: • • . Trebuie să i se dea comenzi şi nu să i se pună întrebări. Ce facem când comportamentul ţintă nu progresează? trecem în revistă lista cu greşeli. iar noi vom schimba activitatea cu una învăţată mai bine şi. la început. Daţi un semnal numai o singură dată. În această situaţie. vom reveni la cea nouă sau ajutăm copilul. copilul este prea dependent de ajutorul adultului şi nu execută sarcina. care împiedică învăţarea. 2. apoi. acolo unde este nevoie. copilul face prea multe greşeli la rând. lucrăm cu el în condiţii izolate şi-l învăţăm cum să se concentreze. sau ce va păţi rău. schimbăm sau modificăm programul de învăţare.probleme legate de semnal. învăţându-l să-i ignore şi să se concentreze. copilul a lucrat prea mult la acest comportament şi s-a plictisit. Comportamentele odată învăţate trebuie recompensate după programul intermitent.

există.prea mult timp. el o consideră ca o recompensă. strâmbatul. mişcarea mâinilor prin faţa ochilor. Copiii care nu vor să execute sunt aceia care primesc atenţie atunci când se opun. Pentru a învăţa copilul să imite. în mod repetat. CAUZELE }I ÎNREGISTRAREA COMPORTAMENTELOR PROBLEMÂ Comportamentele problemă sunt acele comportamente pe care copilul le face: . imităm noi ce face copilul şi apoi îl ajutăm să ne imite. cum să-şi comunice problemele. fără un motiv clar. îşi va petrece din ce în ce mai puţin timp lovind alţi copii. dacă i se dă atenţie.la locul şi timpul nepotrivit. Pentru a evita opoziţia copilului. multe dintre comportamentele problemă dispar fără efort din partea noastră. cum ar fi criza de furie sau suptul degetului. comportamente ciudate(bizare) – sunt cele mai frecvente dintre comportamentele problemă. indiferent de motiv. . Învăţându-l cum să se joace. să împrăştie rufele din dulap. Evităm să întrerupem copiii dintr-o activitate şi-i anunţăm dinainte că trebuie să se oprească. Aceste comportamente trebuie înlocuite cu comportamente bune. 3.hetero-agresivitatea – zgârie. cum să se îmbrace. umblând de colo-colo. adică prin recompensă. cu diferite grimase ale feţei. Din acest motiv. îi dăm posibilitatea de a alege dintre mai multe activităţi. un câştig pentru că s-a comportat neadecvat. înţelegem tipurile de semnal care declanşează un comportament şi consecinţele care îl menţin puternic. .• comportamentul va fi modelat sau demonstrat. Ceea ce controlează un comportament problemă este mult mai important decât modul cum se manifestă el. la rândul lui. Cauzele comportamentelor problemă 1. Prin control. 3. nimănui nu-i place să vadă cum copilul face dezordine. pentru că primesc recompensă. iar opoziţia reprezintă pentru ei un semnal. Semnalele pentru aceste comportamente pot fi plictiseala sau faptul că nu ştie să-şi petreacă timpul. Există şi comportamente problemă care sunt persistente şi nu dispar prin învăţarea unor comportamente adecvate. împrăştiatul obiectelor – poate împrăştia apa în baie. dă cu picioarele în alte persoane. aceste comportamente sunt atât de frecvent . fără excepţie.auto-agresivitatea – se loveşte pe sine. iar . îi spunem noi ce are de făcut. mişcarea sacadată a braţelor. pentru a-l imita. să scoată mâncarea din farfurie. În consecinţă.loveşte. respectiv ce să nu facă. e bine să aflăm de la început care sunt cauzele comportamentului problemă şi care sunt modalităţile şi metodele pe care trebuie să le folosim pentru a le preveni sau înlocui. excluzând formula negativă. cooperarea – în această abilitate este vorba despre comenzi pe care copilul le înţelege. . spunând: „termină-ţi treaba şi apoi mergem afară!” Evităm să-l întrebăm pe el ce are de făcut. liniştindu-se doar la recompensă socială. Uneori. comportamentele problemă sunt învăţate şi menţinute în acelaşi fel ca orice alt comportament. • copilul trebuie să urmărească comportamentul destul de mult.prea des.muşcă. . distructive – criza de furie(foarte greu de suportat). un obiectiv pentru noi devine creşterea cooperării lui la activităţile pe care i le cerem. Prin învăţarea unor abilităţi. 2. fără nici un motiv. învârtitul sau emiterea unor sunete fără sens. adică primesc atenţie. 2. se dă cu capul de pereţi. Dacă avem un copil care nu vrea să execute ceea ce îi cerem. învaţă cum să-şi câştige recompense şi cum să-şi petreacă timpul. Legănatul înainte şi înapoi. alergatul prin cameră. Moduri de manifestare ale diferitelor comportamente problemă 1.

să înveţe copilul comportamente problemă. 4. prevenirea producerii comportamentelor problemă înseamnă a face mai puţin probabilă apariţia acestora. Metode de reducere a comportamentelor problemă 1. cât timp durează. trebuie să schimbăm semnalele declanşatoare de comportamente problemă în semnale de oprire a acestora. 3. notaţi timpul. pentru că dau copilului ceva de făcut. în mod intenţionat. Majoritatea comportamentelor problemă sunt recompensate intermitent şi de aceea se menţin şi devin mai rezistente la stingere.întâlnite. Ele pot fi învăţate accidental. E bine să cunoaştem căile prin care putem preveni apariţia şi stabilizarea comportamentelor problemă. recompensele pozitive – atenţia care i se acordă. iar aceasta se realizează prin a învăţa copilul comportamente adecvate de petrecere a . de aceea. pe faptul că nu există recompensă universală. Reguli generale pentru înregistrarea comportamentelor problemă 1. deoarece înfăţişează situaţia în care se produce comportamentul. înregistrarea lor este absolut necesară. conform legăturilor dintre antecedent-comportament-consecinţă-analiză situaţională. va fi mai uşor să descoperim secvenţa care a controlat comportamentul. cu scopul opririi acestor comportamente. Comportamentele problemă pe care copilul le foloseşte pentru a-şi umple timpul pot fi recompensate în două feluri: 1. folosiţi prescurtări şi codificări care să vă permită notarea mai rapidă. 3. Nimeni nu doreşte.întrucât aceste comportamente problemă pot constitui o modalitate de a-şi umple timpul. descrieţi numai comportamentul sau evenimentul pe care îl puteţi observa cu adevărat. prin intervenţia adultului. cât şi gesturile şi mimica.Ea ne arată cât de des se produce comportamentul. astfel. Semnale şi comportamente problemă Există un semnal pentru comportamentele negative. încât nu le dăm importanţă. ocuparea timpului . ci pe verificări. Este posibil şi ca recompensarea comportamentelor adecvate să fie prea lentă. Înregistrarea comportamentelor problemă Pentru înregistrarea comportamentelor problemă. Ele sunt controlate de faptul că nu ştie să se joace şi însuşi jocul cu degetele poate fi recompensant pentru el. Semnalele care produc comportamente problemă trebuie schimbate în semnale de ignorare sau pedeapsă. că acest fel de comportamente neadecvate pot fi controlate de semnale şi consecinţe diferite. copilul fiind recompensat prin atenţia care i se dă. cu alte cuvinte. 2. prin ele însele. Care sunt factorii ce controlează comportamentele problemă? 1. Trebuie să aflăm ce se întâmplă imediat înainte de producerea comportamentului(antecedent) şi ce se întâmplă imediat după producerea comportamentului problemă(consecinţă). 2. arătându-ne totodată care sunt semnalele şi recompensele care controlează comportamentul problemă. recompensele negative – copilul poate folosi comportamentul problemă pentru a evita să facă ce nu-i place. notaţi atât comportamentele verbale. nu ne bazăm pe presupuneri. pentru că. ora când copilul începe o nouă activitate sau când intră în interacţiune cu alte persoane. 2.

să folosească jucăriile şi materialele de lucru şi să capete mai multă îndemânare în manipularea şi utilizarea lor. cu o recompensă mai puternică. se foloseşte metoda ignorării. copilul trebuie învăţat să se autoservească şi. împiedicându-l pe copil să înveţe comportamente noi. În acest scop. • ajutaţi copilul să execute mişcările corecte. copilul trebuie învăţat să se joace. care este crucială în achiziţia noilor comportamente. copiii încetează să execute acele comportamente pentru care nu sunt recompensaţi sau care se vor solda cu o consecinţă ce nu-i bucură deloc.timpului şi prin asigurarea că lucrurile pe care dorim să le facă copilul îl satisfac. saţierea. 8. înlocuindu-le pe acestea. Avantajele acestei metode:  învăţarea unui comporament adecvat. folosim recompensa. adică îl recompensează.  să facem cât mai atractive şedinţele de învăţare. acolo unde sunt de vârste diferite. Conform acestei metode.I). 2.R. deoarece comportamentul e ignorat în mod voit. Prin recompensarea comportamentului incompatibil. izolarea de recompense pozitive (time-out). să se ajute unii pe alţii. nici recompensa. trebuie să ne asigurăm că şedinţele de învăţare sunt atrăgătoare. este o metodă de a reduce un comportament problemă prin întărirea unui comportament care este incompatibil cu acesta.  reducerea unui comportament inadecvat. cum este cazul crizelor de furie. vor fi prezentate în ordinea severităţii lor: 1. 4. • dacă există ceva care îl împiedică să fie atent sau să lucreze. recompensaţi în mod deliberat un comportament care nu poate să apară odată cu comportamentul problemă.I.C. 2. învăţarea unor comportamente noi adecvate are rolul de a reduce comportamentele negative. Consecinţa este ignorarea comportamentului . cu atât trebuie să fie recompensat mai des. R. În ceea ce priveşte slăbirea comportamentelor problemă. nedorit. recompensarea diferenţiată a comportamentului incompatibil(R. Comportamentul incompatibil nu se produce în acelaşi timp cu comportamentul problemă. deoarece ele trebuie folosite cu mari precauţii. copilul trebuie să aibă programe prin care să înveţe să se joace. 4. Pentru micşorarea frecvenţei apariţiei comportamentelor problemă trebuie:  să-l învăţăm pe copil modalităţi noi şi adecvate de a-şi petrece timpul.C. Uneori. sunt unele comportamente problemă care sunt foarte puternice.). 3. Există situaţii în care este necesar să se reducă comportamentele problemă într-un mod direct. să se autoservească şi să facă treburi gospodăreşti. Deci. • se vor varia sarcinile într-o şedinţă de învăţare. 5. nu urmează nici intervenţia de împiedicare a manifestării. Există mai multe tipuri de metode de reducere a comportamentelor neadecvate şi. în acest fel. după manifestarea comportamentul problemă. supracorecţia. în permanenţă. constrângerea fizică. Extincţia este metoda prin care un comportament excesiv este redus pentru că nu mai este urmat de o recompensă. dându-i-se astfel ocazia să fie recompensat. costul răspunsului (C. 7. Deci. extincţia. în acest fel. asiguraţi-vă ca acel factor disturbant să fie eliminat. prin aceasta înţelegând că copiii primesc recompense: • cu cât copilul are mai puţină pricepere în realizarea unei sarcini. negativ. pentru a opri un copil să execute un comportament negativ. 6. 3. • recompensa trebuie să fie eficientă. pedeapsa. comportamentele excesive sunt slăbite.

poate avea efecte secundare asupra învăţării. ca să-i redaţi recompensele. • fiind o metodă de pedepsire. Această metodă este mai rar folosită. tocmai consecinţele fireşti ale unui comportament sunt cele ce duc la reducerea lui.neadecvat. îl vom ignora şi vom strânge masa. • dacă obiectul preferat a fost ascuns până atunci. au fost recompensate în mod regulat. Se pot folosi jetoane. Când ignoraţi un comportament problemă. În practicarea acestei metode. trebuie să treacă mai mult timp pentru a scădea ca frecvenţă. trebuie să fim consecvenţi. trebuie să ţinem cont de următoarele indicaţii: • nu folosim extincţia decât dacă suntem siguri că putem opri toate sursele de întărire. Pentru a evita acest proces îndelungat de stingere a comportamentelor problemă. deoarece: • copilul poate să încerce să-şi recapete recompensele suspendate. astfel încât copilul să nu mai primească recompensă de la nimeni. • trebuie să îi furnizăm obiectul respectiv până când copilul îl refuză. • trebuie să avem grijă să aibă acces la recompensă. de multe ori. • de obicei. recompensaţi un comportament care să-l înlocuiască. iar amenda este plata pentru comportamentele neadecvate. Metoda se foloseşte cu succes în cazul comportamentelor care. • copilul poate să înceapă să plângă. fie că sunt supărătoare. • comportamentele care au fost recompensate intermitent sunt mai rezistente la extincţie şi. în acelaşi timp. fără să priviţi în direcţia sa ori să-l mângâiaţi. Această metodă este folosită în mod eficient atunci când copilul primeşte recompense generale pentru comportamente adecvate. fie că sunt periculoase. Această metodă trebuie folosită cât mai rar. Saţierea este metoda folosită când îi cerem copilului să execute un comportament până când acesta se satură de el. să fim atenţi să nu recompensăm comportamentul în mod intermitent. extincţia se foloseşte împreună cu recompensarea comportamentelor incompatibile. • odată ce am decis să folosim această metodă. acţionaţi ca şi când copilul nu ar fi în încăpere sau nu ar fi prezent. prin iniţierea altor comportamente negative. iar unele recompense pot plasa copilul în situaţii ridicole. Time-out-ul – e cea mai folosită metodă de reducere a comportamentelor neadecvate. Avantajul acestei metode este dat şi de faptul că. Ignorarea nu înseamnă să vă întoarceţi cu spatele sau să vă acoperiţi faţa cu mâinile. deoarece şi acest lucru poate constitui o recompensă pentru copil. va trebui să recompensăm comportamentul respectiv în mod continuu timp de 3-4 zile. Putem să-l forţăm să facă un lucru nedorit şi acesta va deveni neplăcut pentru el. care i se iau copilului la fiecare apariţie a comportamentului problemă. • pentru ignorare. • dacă i l-am confiscat. prin ignorare. pentru că e dificil să ai mereu la îndemână şi în cantităţi mari recompense care pot fi costisitoare sau dăunătoare. el va slăbi mai repede dacă. Costul răspunsului – părinţii folosesc deseori această metodă ca fiind un fel de pedeapsă pentru copil. înainte de a opri complet recompensarea prin ignorare. • trebuie să oferim în mod frecvent obiectul respectiv sau ocazia de a efectua actul. Această metodă se foloseşte pentru comportamentele greu de ignorat sau care nu pot fi ignorate cu consecinţă. până atunci. Această metodă nu trebuie folosită pentru reducerea acelor comportamente care sunt periculoase sau dăunătoare copilului sau celorlalţi. va trebui să avem grijă să n-o mai facem de acum încolo. prin izolarea temporară a copilului într-o situaţie în care nu mai are acces la nici un fel de recompensă. Când folosim această metodă. Dacă un copil împrăştie mâncarea. trebuie să ţinem cont de următoarele indicaţii: • nu trebuie să împiedicăm copilul să aibă acces la ceea ce doreşte să facă. trebuie să avem grijă să îl plasăm la vedere. .

ferm şi doar o singură dată „ NU” sau „TERMIN”. să fie un loc în care copilul să se plictisească. „OPRE}TE-TE”. iar copilul a beneficiat de ajutor suficient? Time-out-ul nu este o metodă de învăţare. Folosim această metodă cu scopul de a izola copilul de recompense şi nu pentru a-l speria. Supracorecţia: . nu-i daţi atenţie când îl duceţi. • după 30 minute..C. nu comentaţi nimic despre incident. semnal care precede izolarea în cameră. atunci repetaţi procedura. pentru care poate fi recompensat. Dacă copilul va fi dus de fiecare dată când apare comportamentul neadecvat. • să fie un loc sigur şi să nu prezinte pericole. • forme în care copilul nu este exclus. în cazul copiilor foarte mici. creaţi copilului ocazia să realizeze comportamente adecvate. scoateţi copilul şi permiteţi-i să revină în camera iniţială. pentru înlocuirea comportamentelor negative cu comportamente adecvate. el trebuie să fi fost liniştit 20 secunde ca să poată fi scos. • suspendarea atenţiei educatorului. îi spunem imediat. trebuie să ne verificăm dacă respectivul comportament nu e cauzat de vreo greşeală din program: • am încercat să înlocuim un comportament neadecvat cu unul adecvat? • şedinţele de învăţare şi mediul în care trăieşte copilul îi oferă acestuia destule ocazii de a fi recompensat pentru succesele obţinute? • sarcinile programului de învăţare au fost împărţite în paşi mici. Condiţiile locului de time-out: • să nu conţină nici o sursă de recompensare. copilul primeşte semnalul verbal „NU”. Uneori. • dacă copilul are probleme de comportament atât de grave. Trebuie să o folosim numai: • după ce am încercat întâi metoda ignorării asociată cu R. încât acestea împiedică învăţarea. fără să-l bruscaţi. „TERMIN”. • urmează ducerea copilului în camera de time-out. despărţit de clasă prin intermediul unui paravan. copiii mici pot fi aşezaţi într-un scaun cu faţa la perete. adultul se poate întoarce cu spatele pentru un timp foarte scurt. nu daţi explicaţii şi nu vă angajaţi în negocieri pe drum. apăsat. • observarea recompensării. iar cei mari – într-un colţ. • să fie bine aerisit şi bine iluminat. • panglica de time-out. Variante ale izolării: • izolare prin excludere. mai mult. iar copilul să poată fi observat cu uşurinţă. îl duceţi ferm şi repede. purtaţi-vă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. subliniat.I. • lăsaţi copilul în locul stabilit de time-out o perioadă de maximum 30 minute. după ce-l scoateţi. acest semnal poate fi înlocuit cu un gest sau cu o privire de avertizare pentru ceea ce va urma.Înainte de a trece la folosirea time-out-ului. • scaunul de time-out. Înainte de administrarea perioadei de time-aut. va înţelege repede de ce. • dacă copilul reîncepe comportamentul neadecvat. ba. Reguli de urmat în aplicarea time-out-ului: • de fiecare dată când copilul începe să execute comportamentele neadecvate pe care le-am stabilit cu precizie. dar calm şi cu stăpânire de sine.

Avantajele supracorecţiei:  înlătură orice fel de recompensă pentru comportamentul neadecvat. la rezistenţă şi contraagresivitate. supracorecţia reparatorie. . antipatie. • pedeapsa este cea mai eficientă pentru comportamentele care se produc foarte des şi nu implică alte persoane. copilul este recompensat pentru comportamentul incompatibil.  legată direct de comportamentul problemă. • pedeapsa îl învaţă pe copil ce să nu facă. • dă naştere la sentimente de teamă. totodată. În supracorecţia prin practică pozitivă. Pedeapsa trebuie folosită doar în ultimă instanţă şi se defineşte ca administrarea unei consecinţe neplăcute după un comportament negativ. i se cere copilului să execute comportamente incompatibile cu comportamentul negativ. • uneori. • dă naştere la neîncredere în sine. acel comportament poate să reapară în alte locuri. Reguli de aplicare a pedepsei: • pedeapsa trebuie să urmeze comportamentului problemă. • pedeapsa este foarte eficientă dacă. de fiecare dată când acesta se produce. dar nu-l descreşte.  solicită efort din partea copilului şi implică. pedeapsa este eficientă numai în prezenţa persoanei care o aplică. indiferent dacă pedeapsa descreşte un comportament într-un anume loc. trebuie întâi să se fi produs comportamentul. • să nu ajungem să ne placă pedeapsa. Riscuri: • pedeapsa opreşte comportamentul.  supracorecţia prin practica pozitivă. izolarea de recompense. ori de câte ori îl face. i se cere copilului să corecteze consecinţele comportamentului său neadecvat. comportamentul neadecvat nu mai apare. • pedeapsa furnizează copilului un model pe care-l poate uşor imita. Constrângerea fizică e folosită mai ales la copiii mici şi mai rar la cei mari. • pedepsa trebuie să fie puternică. • pedeapsa trebuie să urmeze imediat după producerea comportamentului problemă. Avantajul acestei metode rezidă în faptul că. nu ce să facă. după folosirea ei. consecinţă care este destul de puternică pentru a opri imediat comportamentul şi pentru a-l împiedica să se producă prea des în viitor. • dă naştere la comportamente de evitare.  nu poate fi folosită la întâmplare. • s-a descoperit că. În supracorecţia reparatorie. în acelaşi timp. pentru a se folosi metoda. Pericole în folosirea pedepsei: • pedeapsa poate deveni semnal pentru recompensă.

Loveşte obiectele. 23. 9. 15. Stimularea generală auditivă (sub 6 săptămâni). înainte ca biberonul să-i atingă gura. 20. 3. . 12. 19. Suge. 13. Ridică şi îşi susţine momentan capul. Aşezat pe burtă. 24. 14. Mişcă capul într-o parte. 29. Stimularea generală tactilă (sub 6 săptămâni). ca răspuns la sunet. 6. 10. Urmăreşte un sunet. Stimularea generală auditivă (de la 6 săptămâni în sus). când tetina îi atinge gura. Arată. 8. 22. 5. 27. Întoarce capul ca să urmărească lumina cu privirea. când este ţinut cu capul sprijinit în dreptul umărului adultului. 18. Stimularea generală tactilă (de la 6 săptămâni în sus). Priveşte o persoană care încearcă să-i atragă atenţia prin vorbire sau mişcare. Dă din picioare viguros. Indică sensibilitate la contactul corporal. 2. Deschide gura pentru sân sau biberon. Priveşte în direcţia sunetului sau îşi schimbă mişcările corpului. întorcând capul. Adoarme la timpul potrivit. Zâmbeşte. 30. 16. în jos şi dintr-o parte în alta. în funcţie de diverse situaţii care îi provoacă nemulţumirea. începe să sugă. Stimularea generală vizuală (sub 6 săptămâni). îşi menţine capul ridicat. 4. prin mişcările corpului sau încetarea plânsului. 17. pentru 5 secunde. Dă din braţe fără o direcţie precisă. 21. Întoarce capul către sân sau biberon. 28. 7. 25. Deschide gura. Stimularea generală vizuală (de la 6 săptămâni în sus). Plânge diferenţiat. ca răspuns la prezenţa unei persoane. când este culcat pe spate. că reacţionează la vocea adultului. Menţine contactul vizual cu adultul (ochi în ochi) timp de 3 secunde. opridu-se din plâns sau mişcându-şi corpul. În timp ce este culcat pe burtă. 11. 26. îşi mişcă capul în sus. Se opreşte din plâns sau îşi modifică mişcările corpului. când este culcat pe spate. Urmăreşte vizual un obiect mişcat dincolo de linia mediană a corpului său. atunci când îi este atins obrazul. plângând.STIMULAREA SUGARULUI = STIMULAREA INFANTILÂ Item Comportament 1. Îşi priveşte mâna.

Lalalizează (emite serii de silabe). 37. 42. Se întoarce de pe abdomen pe o parte. 40. 5. 10. 3. timp de 2 minute. Se întinde după un obiect şi încearcă să îl apuce. 43. 21. Îşi menţine poziţia şezând. Dă jos din mână un obiect. 24. Înaintează pe abdomen. 8. 9. Merge de-a buşilea pentru a lua un obiect de la o distanţă egală cu lungimea corpului său. Râde. Ţine capul ridicat. 13. 32. Aruncă obiectele la întâmplare. Din poziţia şezând. 18. Îşi controlează capul şi umerii. 15. prin zâmbet sau prin încetarea plânsului. 12. cu sprijin maxim. Introduce un obiect în gură. întorcând capul în direcţia din care se produce. . când este ţinut în şezut. Repetă sunetele pe care le produce. Ridică şi lasă să cadă un obiect. Se ţine în picioare. când apucă degetele adultului. 17. Întoarce capul nestingherit. folosind prehensiunea palmară 30 secunde. Dovedeşte recunoaşterea unei persoane din familie. Saltă în sus şi în jos. 23. 26. când vede linguriţa cu mâncare. 33. 20. 7. Pipăie şi explorează obiectele cu gura. 44. Caută sunetul. când este culcat pe burtă. 4. 19. 16. se întoarce în poziţia de mers de-a buşilea. Deschide gura. fiind sprijinit să stea în picioare. 38. 34. Îşi ţine capul şi pieptul ridicat. o distanţă egală cu lungimea corpului. Se întoarce de pe spate pe abdomen. sprijinit între perne. 6. 2. 11. Se rostogoleşte de pe spate pe o parte. îi dă drumul involuntar. Încearcă să se rostogolească de pe o parte pe alta. Se întinde după obiectele plasate în faţa lui şi le apucă. cu sprijin pe braţe. Întinde mâna după un obiect preferat. 36. cu sprijin pe un braţ. intenţionat. PROGRAM PORTAGE MOTOR Nivel vârstă 0 –1 an Item 1. Comportament Întinde mâna după un obiect aflat în faţa lui la 15-22 cm. Se rostogoleşte de pe abdomen pe spate. Gângureşte când este mulţumit. când este ţinut în poziţie verticală. pentru a se întinde după altul. folosindu-şi umerii. în timp ce stă culcat pe abdomen. Se întoarce de pe abdomen în poziţie şezând. 35. 45. în faţa sa. Apucă un obiect ţinut la 7-8 cm. 41. Ţine un obiect.31. 39. Urmăreşte cu privirea un obiect ce traversează o zonă care cuprinde 180 grade. 22. cu sprijin pe antebraţe. când corpul este sprijinit. Se ridică în poziţie şezând. Mişcă degetul mare în opoziţie cu celelalte patru degete. Îşi susţine capul şi pieptul. Stă în şezut fără să se sprijine cu mâinile. Ţine capul şi pieptul ridicat. Stă singur sprijinit în şezut. 14. 25.

5 metri. 28. 67. Răsuceşte butoane şi mânere. 41. din poziţia de târâre. fără ca adultul să se mişte din loc. mai multe odată. Reţine într-o mână 2 cuburi mici. 35. 38. 32. Se ridică în picioare. se întoarce şi se aşază pe el. timp de 1 minut. Împătureşte o hârtie în două. Se apleacă din talie pentru a ridica obiecte. 68. Sare pe loc. din poziţia şezând cu sprijin. Coboară treptele cu ajutor. 55. 53. Coboară scările de-a buşilea. Merge cu sprijin minim. 72. prin desfacere în jumătate. 69. Se aşază pe vine şi se ridică în picioare.5 cm. 42. trece un obiect dintr-o mână într-alta. Apucă cu o mână. una câte una. cu latura de 2. imitând adultul. Întoarce paginile. Se urcă pe un scaun pentru adulţi. Bate din palme. Aruncă adultului mingea la distanţa de 1. 29. În poziţie şezând. 52. Stă singur în picioare. merge de-a buşilea. împinge sau trage o jucărie după el. se leagănă înainte şi înapoi. 44. imitativ. 62. 66. . Linge mâncarea din jurul gurii. 51. Se dă în balansoare. Ia mâncarea cu linguriţa. 70. 49. 71. 60. fără să-şi piardă echilibrul. Urcă pe scări de-a buşilea. 36. Se aşază singur într-un scaun pentru copil. Se ridică singur în genunchi. Se ridică singur în picioare. Despachetează un obiect mic. prin răsturnarea recipientului. 64. 61. Face câţiva paşi fără ajutor. În timp ce merge. Întoarce paginile unei cărţi. 58. 63. 30. 37. 40. Aşază 4 inele pe un suport vertical. 31. din poziţia şezând fără sprijin. 59. Scoate din planşeta cu orificii piese cilindrice cu diametrul de 2. Pune piese cilindrice în planşeta cu orificii. 57. 39. Merge cu spatele. Stă în picioare cu sprijin minim. 75. 54. când se murdăreşte. Urcă scările cu ajutor. Rostogoleşte mingea. Pune obiecte mici într-un recipient.1-2 ani 2-3 ani 27. 47. 33. Construieşte un turn din 5-6 cuburi. 43. Foloseşte pensa digitală pentru a ridica un obiect Se târăşte. 50. Trasează linii. Face un turn din 3 cuburi. Înşiră 4 mărgele mari pe un şiret.5 cm. Sprijinit pe genunchi şi mâini. din această poziţie. 73. cu ambele picioare odată. 46. Merge independent. în 2 minute. Desface şi îmbină jucării de asamblat. din poziţia în picioare. 56. 48. Scoate obiecte dintr-un recipient. Deşurubează jucării care intră unele în altele. 74. 65. 45. punând mai întâi picioarele. Se aşază singur în poziţia şezând. Imită mişcarea circulară cu creionul. 34.

Copiază desene complicate. Urcă scările. 93. Bate cu ciocanul 5 piese cilindrice (beţe).5 cm. Scrie pe hârtie litere mari de tipar. Pedalează pe tricicletă pe o distanţă de 1. 91. 96. 78. dacă leagănul este pus în mişcare de către adult. 104. de 10 ori. 108. 117. 94. Aleargă 10 paşi. cu ajutor. Decupează şi lipeşte forme simple. 77. 122. 113. fără să cadă. 118. 4-5 ani 5-6 ani Dă cu piciorul într-o minge care stă pe loc. Poate copia. Decupează poze din reviste. înapoi şi lateral. Se dă tumba înainte. Face biluţe din plastilină. Merge în pas de marş. Se dă în leagăn. într-o proporţie de 95%. 97. 119. Completează un incastru cu trei forme. 103.5 metri. 85. Aleargă. 99. 123. Sare de la înălţimea de aproximativ 20 cm. 101. 84. Pedalează pe tricicletă. lungă de 20 cm. Loveşte mingea cu piciorul. Face o tumbă înainte. îndepărtându-se de linie doar cu 0. 87. 112. Merge în echilibru pe o scândură. litere mici. Modelează forme din plastilină şi le asamblează. schimbând direcţia. 83. Desenează imagini simple (casă. Se dă în leagăn. la întâmplare. Decupează de-a lungul unei linii curbe. înălţată la 5 cm. alternând picioarele. 4-8 secunde. . Foloseşte şabloane. Foloseşte ascuţitoarea de creioane. alternând picioarele. Taie cu foarfecele. 102. iniţiind şi menţinând mişcarea. Taie de-a lungul unei linii drepte. cu mişcări coordonate alternative ale braţelor. disparate. Driblează mingea cu direcţie.6 cm. 89. când aceasta este rostogolită către el. 80. sprijinindu-se pe mijlociu. Stă într-un picior fără sprijin. 86. 100. 79. 116. în echilibru. Se urcă şi îşi dă drumul pe tobogan. 82. Merge pe bârnă. Urcă scări de lemn sau treptele unui tobogan înalt de 3 metri. 109. 105. în scris. 120. 107. 92. Înşurubează un obiect fixat pe filet. Decupează un cerc cu diametrul de 5 cm. fără a depăşi conturul mai mult de 0. Ţopăie. pentru început. 121. om. 124. Prinde mingea cu amândouă mâinile. Coboară scările. înainte. 111. Merge pe vârfuri. de 5 ori consecutiv. întoarce la colţ. Sare înainte. Face să sară o minge mare şi o prinde. copac). 106. 110.. 90. 98. Sare înapoi. Desface degetele şi atinge cu degetul mare fiecare deget în parte. 81. Colorează în interiorul conturului. 95. Apucă creionul între degetul mare şi arătător.3-4 ani 76. Bate un cui cu ciocanul. Sare într-un picior. 88. Sare peste o sfoară întinsă. de 6 ori. 114. 115.

în timp ce aleargă. la comandă verbală. Patinează înainte pe o distantă de aproximativ 3 metri. Sare de la înălţimea de 30 cm. Indică o parte a corpului. Suprapune 3 cuburi la cerere. unul câte unul. Sare şi se învârte într-un picior. 20. Merge pe bicicletă. 6 obiecte din găletuşă sau cutie. 17. Indică o imagine numită. 21. menţinându-şi propria greutate în braţe. Merge sau se joacă într-un bazin cu apă. 4. 22. 26. prin imitaţie. Mâzgăleşte. pentru a lua un alt obiect. 129. Numeşte imaginile a 4 obiecte cunoscute. 138. Scoate cercul din incastru. 1-2 ani 2-3 ani . 15. 136. Arată spre sine. PROGRAM PORTAGE COGNITIV Nivel vârstă 0-1 an Item 1. Găseşte un obiect ascuns sub ceaşcă sau cutie. Stă într-un picior. 130. 131. 23. 25. Pune 3 obiecte într-o cutie. Găseşte o anumită carte la cerere. Transferă obiectele dintr-o mană într-alta. Conduce un vehicul de jucărie (camion). Caută un obiect care a fost îndepărtat din linia directă a privirii. timp de 10 secunde. Îndoaie un pătrat de hârtie. 13. Asociază obiecte asemănătoare. pe o foaie dinainte limitată. când este întrebat: ”Unde este…?” Pune 5 piese cilindrice în planşeta cu orificii. şi aterizează pe tălpi. fără sprijin. Face un tren din 3 cuburi şi îl împinge. 24. Ridică un obiect. Execută gesturi simple la cerere = bate din palme.125. Scutură o jucărie sunătoare agăţată pe o sfoară. 139. 127. 11. 2. Pune un obiect în cutie. 6. cu ochii închişi. imitativ. 133. 16. Introduce un obiect într-o cutie. Prinde cu o mână o minge moale sau un săculeţ cu nisip. Scoate un obiect dintr-o cutie deschisă. împingându-se cu un picior. 9. Asociază obiectele cu imaginile lor. de 2 ori. Îşi scrie numele cu litere de tipar. Scoate. 126. goleşte cutia. pe diagonală. 7. 132. 135. 19. Lasă să cadă şi apoi ridică jucăria. 140. Comportament Îndepărtează de pe faţă scutecul care îi împiedică vederea. 14. 10. 137. 134. Loveşte mingea cu paleta sau cu băţul. Rupe forme simple din hârtie. 128. Se dă cu sania. Întoarce 2-3 pagini la rând ca să găsească o anumită imagine. plin până la nivelul taliei lui. Pune o piesă cilindrică în planşeta cu orificii. 5. Stă atârnat de o bară orizontală. 27. 18. Completează un incastru cu figuri. 12. 3. Poate sări singur coarda. 8.

după înălţime (PIRAMIDA). Copiază un triunghi. Ia un număr specificat de obiecte (1-5) dintr-o grămadă. la cerere. Asociază 1 cu 1. Desenează un „V”. fără încercări şi erori. 53. la comandă verbală. pe. Numeşte obiecte ca fiind la fel sau diferite. Aranjează obiecte în categorii. Indică la cerere obiectele mari şi mici. sub. 37. 38. Alătură două părţi ale unei forme.V. 40. imitativ. Pune 4 cuburi unele în altele. 61. imitativ. 72. Asociază materialele după textură. Desenează o diagonală într-un pătrat cu latura de 10 cm. Numeşte 10 obiecte. Spune ce obiecte se potrivesc împreună. 59. Repetă rime familiare. prezente iniţial. 29. Repetă jocuri cu degete. Descrie două evenimente sau personaje familiare din poveşti sau din programe T. 43. 46. 67. triunghi. 58. 47. Numeşte 8 culori. 32. 66. pentru a reface un întreg. cand se îndepărtează un obiect dintr-un grup de 3 obiecte. 56. . Numeşte acţiunile din imagini. 49. Numeşte 3 forme: pătrat. la cerere. Spune dacă un obiect este greu sau uşor. Numeşte 5 texturi. 54. 35. 50. 30. 36. 57. Completează un joc „puzzle” format din 6 piese. Copiază o serie de linii în „V” unite = „VVVVV” Completează imaginea „omuleţului” cu mâna sau piciorul care lipseşte. însoţite de cuvinte şi acţiuni. Numeşte obiectele care produc sunete. Desenează un pătrat. 44. imitativ. Indică un băiat şi o fată. imitativ. 70. un număr de 3 sau mai multe obiecte. 31. 63. la cerere. repetând o secvenţă/model de culoare. prin asociere cu anumite activităţi. Indică 10 părţi ale corpului. 73. 68. formă sau mărime. 4-5 ani Desenează o linie verticală. Îşi aminteşte 4 obiecte văzute într-o imagine. 60. Plasează obiecte în. 45. 42. 55. imitativ. 52. la comandă verbală. 62. 74. 71. imitativ. 39. Construieşte un pod din 3 cuburi. 48. 34. Desenează o linie orizontală. Asociază formele geometrice cu imaginea lor. Aşază inele pe baston. Copiază un cerc. Numeşte timpul din zi. Numeşte obiecte mari şi mici. 64.3-4 ani 28. cerc. Realizează un şir de cuburi sau mărgele. Asociază. Numără până la 3. Numeşte 3 culori. sortează 3 culori. Compară greutatea a două obiecte (sub 500 g). 69. Numeşte 3 monede diferite. 41. 51. în ordinea mărimii. Spune ce lipseşte. imitativ. Desenează o cruce (+) imitativ. 33. 65. Arată obiecte lungi şi scurte. la cerere.

PROGRAM PORTAGE LIMBAJ Nivel vârstă 0-1 an Item 1. Copiază un romb. 84. 92. 6. Recunoaşte şi numeşte literele mari ale alfabetului. 80. 104. 93. Numeşte obiecte lungi şi scurte. cea din mijloc. 77. 7. Numără până la 20 de obiecte şi spune câte sunt. când i se spune „NU”.ma. Combină două silabe diferite în jocul vocal. 4 membre). 82. 2.ma). Răspunde la gesturi cu gesturi. 108. Asociază literele mari cu literele mici ale alfabetului. în spate. Arată obiecte întregi şi jumătăţi. Numeşte poziţiile: „prima. Recunoaşte 10 cuvinte scrise. 3. fără ajutor. 103. Face adunări şi scăderi cu numere până la 5. Aşază cifrele de la 1-10. 102. ultima”. Indică numeralele numite de la 1-25. cel puţin momentan. Îşi scrie numele cu litere de tipar. 99. 4. 86. Sortează simboluri identice (litere şi numere). Plasează obiecte lângă. Numeşte sau arată partea lipsă a unui obiect într-o imagine. 78. 91. Spune literele alfabetului. Numeşte zilele săptămânii. al doilea. după. Spune culoarea unor obiecte numite. 106. Imită intonaţia vocii altora. 76. în ordinea firească. fără ajutor. 85. Numără de la 1-20. 97. 101. Poate prevedea ce se va întâmpla (după situaţie). 88. Răspunde prin gesturi la întrebări simple. 98. 96. Repetă aceeaşi silabă de 2-3 ori (ma.5-6 ani 75. 95. în succesiunea adecvată. 94. 8. Aranjează obiecte în secvenţe. Redă 5 fapte importante dintr-o poveste auzită de trei ori. Numără de la 1-100. 105. 83. 81. trunchi. 5. raportat la propriul corp. în ordinea firească. Sortează seturi egale cu un eşantion de 1 până la 10 obiecte. Numeşte 10 numerale scrise. 90. Comportament Repetă sunetele emise de alte persoane. Încetează activitatea. Îndeplineşte comenzi simple. Îşi spune data naşterii (ziua şi luna). Construieşte imitativ o piramidă (scară) din 10 cuburi. 79. însoţite de gesturi. Completează un labirint simplu. Numeşte „stânga” şi „dreapta”. 100. în 75% din cazuri. Numeşte poziţiile obiectelor: „primul. 107. . Cântă 5 versuri dintr-un cântec. 87. Recunoaşte şi numeşte literele mici ale alfabetului. Numeşte 5 litere scrise ale alfabetului. după lungime şi lăţime. al treilea”. Desenează un om (cap. 89.

Combină cuvinte şi gesturi. Pune întrebări: „CE E ASTA / AIA?” Îşi controlează volumul vocii 90% din timp. Spune 5 cuvinte diferite. 29. 14. Produce onomatopee pentru a imita glasul animalelor sau foloseşte aceste sunete pentru a denumi animalele (vaca este „MU-MU”) Cere un aliment care îi este cunoscut. Numeşte 3 părţi ale corpului. 24. 49. 21.CUBURI Foloseşte frecvent câteva verbe la timpul trecut = A FOST. pe o păpuşă sau pe altă persoană. 16. când i se cere. Îşi spune la cerere numele sau porecla. Numeşte 4 jucării. prăjituri). denumind obiectul. Alătură un substantiv şi un adjectiv sau două substantive. 10. 34. Alătură „aici /acolo” unui verb sau unui substantiv. cand acestea sunt denumite. 45. În vorbire. 26. în propoziţii afirmative = ASTA este mingea! Foloseşte mai mult EU. Alătură un substantiv şi un verb în propoziţii de 2 cuvinte = TATA PLEACÂ Foloseşte un cuvânt anumit pentru a-şi exprima nevoia de a merge la toaletă. 20. 47. 43. 22. Răspunde la întrebarea „unde este…?” Numeşte sursa unor sunete familiare din mediu. Vocalizează ca răspuns la vorbirea altei persoane. 2-3 ani Foloseşte un cuvânt cu sens. 35. Foloseşte „ASTA / AIA” în vorbirea curentă. Dă mai mult de un obiect. 13. fără să i se dea indicaţii prin gesturi. inclusiv animalele preferate. Îşi spune sexul. 51. când este întrebat. Numeşte alţi membri ai familiei. Arată 3 părţi ale propiului corp.1-2 ani 9. AL MEU. în propoziţii de 2 cuvinte = SCAUN AICI Alătură 2 substantive ca să exprime posesia = MA}INA TATA Foloseşte „NU” în vorbirea spontană. decât numele propriu. 19. 44. Răspunde afirmativ sau negativ la întrebări care cer răspuns de tip „DA/NU”. Pune întrebări. numind acţiunea/activitatea. 39. 33. ca să denumească o persoană sau un obiect. folosind pluralul (cuburi). folosind numele acestuia când îl vede (lapte. când sunt numite. 46. Răspunde la întrebarea „ce-i asta?”. Poate cere „mai mult” Spune „gata/nu e” Execută comenzi simple. biscuiţi. 17. descris prin întrebuinţarea lui. Răspunde la întrebarea „ce face…?”. poate folosi acelaşi cuvânt pentru obiecte diferite. 25. 18. 15. 30.MASA. A FÂCUT. Foloseşte forma obişnuită a pluralului = CUB . Arată pe degete câţi ani are. 38. . când i se spune „dă-mi/arată-mi” Arată 12 obiecte familiare. 36. Foloseşte „ASTA / AIA” ca răspuns subliniat. folosind o intonaţie urcătoare la sfârşitul cuvântului sau al propoziţiei. A PLECAT. 27. 42. în propoziţii de 2 cuvinte = MINGEA MEA/MINGEA . pentru a-şi face cunoscut dorinţele. Foloseşte timpul prezent al verbelor. MIE. 28. 48. foloseşte numele propriu când se referă la sine. 41. 40. Îndeplineşte 2 comenzi legate între ele. 32. Poate da sau arăta la cerere. Indică 3-5 imagini dintr-o carte. 31. 23. 50. 37. 11. 12. Indică imaginea unui obiect uzual.

63. partea de sus şi de jos a diferitelor obiecte. BUNIC. 92. 78. 73. C^TEVA. în mod adecvat. la cerere. MAI MULTE obiecte. Relatează întâmplări din experienţa sa zilnică. 86. la negativ: N-A VENIT! Poate să indice absurdităţile dintr-o imagine. 82. „POT SÂ MERG LA…?” Foloseşte câteva forme corecte ale verbelor neregulate. la cerere. MULTE. Relatează 2 evenimente. Foloseşte cuvinte care denumesc grade de rudenie: SORÂ. 71. Îşi spune adresa. 62. 89. 70. 84. 83. 64. Demonstrează înţelegerea propoziţiilor pasive = FATA A FOST LOVITÂ DE BÂIAT” Poate alege o pereche de obiecte/imagini. 54. 67. în ordinea apariţiei lor. Spune glume simple. PENTRU CÂ… Poate spune dacă un sunet este „TARE / ÎNCET” Poate indica C^TEVA. Îndeplineşte o serie de 2 comenzi care nu sunt corelate. 80. Spune la ce folosesc obiectele uzuale.3-4 ani 52. Îşi spune numărul de telefon. 72. SORA E … Poate spune o poveste cunoscută. Îndeplineşte o serie de 3 comenzi. A} VREA. 66. Foloseşte forme de posesiv = A LUI TATA Foloseşte în vorbire articolul hotărât şi nehotărât. în timp ce i se citeşte o poveste. 85. 75. DEPARTE DE… . 88. 61. când i se cere. pentru masculin şi feminin. Exprimă acţiuni viitoare. 55. 65. 57. 76. CEL MAI PUŢIN. 5-6 ani Indică un obiect care „nu este” = asta NU ESTE o minge! Răspunde la întrebări cu „CINE?”. 4-5 ani 69. O SÂ…” Schimbă ordinea cuvintelor. Este atent 5 minute. 79. pentru a pune întrebări. 56. Îşi spune numele întreg. Poate descrie lucrurile ca fiind „ÎNCHIS / DESCHIS” Construieşte propoziţii interogative cu „ESTE” la început ( când este necesar). 68. Foloseşte cuvintele corespunzătoare care lipsesc în construcţiile tip analogii opuse: FRATELE E BÂIAT. PUŢINE obiecte. prin formulele: „TREBUIE SÂ…. 90. 60. 81. indicând numele. Descrie poziţia sau mişcarea. 59. 58. LOVIT” Povesteşte despre evenimente care s-au întâmplat în trecut. 87. Spune dacă 2 cuvinte rimează sau nu. 53. folosind prepoziţiile DE LA. 74. Foloseşte uneori „POT” şi forme de viitor. CÂTRE. fără ajutorul imaginilor. Foloseşte forme contrase. C^ŢIVA. 77. Foloseşte verbe la modul condiţional optativ: A} PUTEA. DORESC / VREAU SÂ…. BUNICÂ. PESTE. Indică CEL MAI MULT. FRATE. 91. Numeşte imaginea care nu se încadrează într-o anumită categorie ( în care nu este un animal). Foloseşte câteva substantive care desemnează categorii. Foloseşte fraze complexe: EA VREA CA EU SÂ INTRU. Răspunde simplu la întrebări de tipul „CUM…?” Foloseşte frecvent participiul verbelor: „SÂRIT. Foloseşte fraze: AM LOVIT MINGEA }I EA A IE}IT ÎN STRADÂ Poate indica.

Se joacă singur cu plăcere. Zâmbeşte ca răspuns la atenţia acordată de către adult. Poate răspunde la întrebări de genul: CE SE ÎNT^MPLÂ DACÂ SCAPI UN OU DIN M^NÂ? Foloseşte corect noţiunile de IERI şi M^INE. 98. Ridică braţele „Aşa de mare!”. nas. 10. neintenţionat. imitând adultul. 5. timp de 10 minute. 15. 12. 9. reprezentând o poveste. Se întinde spre persoane familiare. Vocalizează ca răspuns la atenţia ce i se acordă. 21. vocalizează sau încetează să mai plângă. 2. imitând adultul. Se întinde spre oglindă. 14. Se întinde spre obiectul oferit. 95. Defineşte cuvinte. Comportament Urmăreşte cu privirea persoana care se mişcă în câmpul lui vizual.93. emiţând sunete. Răspunde cu o explicaţie la întrebarea DE CE ? Aşază 3-5 imagini în ordinea corectă. Caută adesea contactul vizual. şi spune povestea. loveşte uşor cu mâna imaginea din oglindă sau un alt copil. zâmbeşte adeseori sau vocalizează. dar nu o şi lasă întotdeauna. 4. Ţine şi examinează obiectul oferit. 22. 18. Face semn de „Pa-pa!”. în preajma adultului care se ocupă de treburile lui. 16. PROGRAM PORTAGE SOCIALIZARE Nivel vârstă 0-1 an Item 1. ochelari. 3. Îşi priveşte mâinile. Scutură sau ţine strânse obiectele care îi sunt puse în mână. Poate să dea opusul (antonimul) unui cuvânt. Răspunde zâmbind la faptul că se află printre membrii familiei. imitându-l pe adult. Vocalizează pentru a atrage atenţia. 6. 97. 17. atunci când adultul se ocupă de el 2-3 minute. 20. 7. Zâmbeşte ca răspuns la expresia facială a celor din jur. timp de cel puţin un minut. 13. 99. ca la „Ala-bala-portocala”. un obiect. 19. Oferă adultului o jucărie. puţină mâncare. 11. Îl atinge şi-l trage pe adult de păr. timp de 15-20 minute. Imită jocul „Cucu-bau!” Bate din palme. 8. Se joacă singur. . Zâmbeşte şi vocalizează la vederea imaginii din oglindă. 96. 94. Întreabă ce înseamnă cuvintele noi sau nefamiliare lui.

34. întorcând privirea sau întinzându-se să fie luat în braţe. prin continuarea activităţii. 57. Apasă sau scutură o jucărie. Aduce cărţi adultului. împinge maşinuţa sau se joacă cu mingea. când i se cere. Aşteaptă să-i vină rândul. împreună cu alte persoane = trage de sfoară. 45. ca să producă un sunet. cheamă adulţii sau vorbeşte cu o persoană familiară. alimentat. Manipulează o jucărie sau un obiect. 47. când i se aduce aminte. 40. lăsându-i-o. Îndeplineşte cerinţele formulate de adulţi 75% din timp. să aducă un obiect sau să cheme o persoană din altă cameră. timp de 2-5 minute. 35. 3-4 ani 52. tristeţea. jumătate din timp. prin imitaţie. Acceptă absenţa părinţilor. Poate să ia. Cântă şi dansează după muzică. 53. manevrează vesela. 31. 48. exprimânduşi supărarea pentru un moment. imitând acţiunile altor copii. când i se aduce aminte. Spune „TE ROG” şi „MULŢUMESC”. verbalizând dragostea. 28. Se joacă cu alţi 2-3 copii. 54. Spune „TE ROG” şi „MULŢUMESC”. 37. 39. Îşi retrage mâinile şi spune „NU”. Aşteaptă să i se satisfacă necesităţile – schimbat. Îşi împarte jucăriile sau mâncarea cu un alt copil. 25. Trage o altă persoană. loveşte.23. costumându-se în haine de adult. 1-2 ani 2-3 ani Îmbrăţişează. Explorează activ mediul înconjurător. 59. 27. 60. Salută adulţi familiari. pentru a-i „citi” sau să le citească împreună. Salută pe copiii de vârsta sa şi persoanele familiare. 38. Face o alegere. supărarea. 56. Participă la jocuri de manipulare. Se joacă cu alt copil. 29. Ascultă muzică sau poveşti. Cere voie să se joace cu jucăria cu care se joacă alt copil. 46. 42. sărută persoane familiare. 61. Imită adultul în diverse activităţi = aranjează îmbrăcămintea. când se joacă. fără să i se aducă aminte. Repetă acţiuni care produc zâmbete şi atrag atenţia. 36. Răspunde la telefon. 32. veselia etc. 43. 49. dacă i se dau indicaţii. Arată înţelegerea sentimentelor. 50. 26. 41. Încearcă să-şi ajute părinţii în diferite activităţi casnice. fiecare făcând activităţi diferite. Îmbrăţişează şi mângâie păpuşa şi jucăriile moi. 58. condus de adult. 24. timp de 5-10 minute. fără să i se aducă aminte. 51. 44. întinde aşternutul. 55. Imită mişcările altui copil. Oferă adultului o jucărie sau un obiect. Îndeplineşte ceea ce îi cer părinţii 50% din timp. cu un alt copil. îndeplinind o parte din acţiune = ţine făraşul. eventual. când i se cere. Respectă reguli de joc. Joacă roluri. pentru a-i arăta o serie de acţiuni sau obiecte. condus de un copil mai mare. când se află în apropierea obiectelor ce-i amintesc interdicţia. 30. Răspunde la propriul nume. Participă la jocuri. învârte manivele.când este plasat pe masa de schimbat sau în scaunul înalt. Respectă regulile unui joc de grup. 33. Respectă regulile jocului de grup. .

Întinde mâinile şi picioarele. 73. Spune versuri. atunci când este îmbrăcat. timp de 15-20 minute. 69. Se joacă. Mănâncă alimente semisolide. Numeşte sentimentele pe care le încearcă: furie. Cere ajutor sau asistenţă. planuri înclinate. Îşi cere scuze. 75% din timp. 8. 72. 11. Ajutat. cântă sau dansează pentru alţii. Îşi aşteaptă rândul. Îşi stabileşte singur obiectivele de îndeplinit şi duce la bun sfârşit activitatea. 13. 4-5 ani 64. 7. în timp ce lucrează la o activitate proprie. la masă. Mănâncă alimente lichide. cooperând în activitate cu 2-3 copii. Controlează mişcarea biberonului. 63. Se joacă alături de alţi copii şi vorbeşte cu ei. 3. Mănâncă independent. 75% din timp. 14. Întinde mâna după biberon. cu lingura. 66. 68. 6. când întâmpină greutăţi la baie sau pentru a-şi lua ceva de băut. pârghii. 2. fiind alimentat de părinte. într-o activitate de grup cu 8-9 copii. atunci când aceştia sunt necăjiţi. 80. iubire. Îşi consolează prietenii de joc. fără a necesita supraveghere permanentă. Respectă regulile unui joc de raţionament verbal. Cere permisiunea de a folosi obiectele care aparţin altor persoane. Participă la conversaţie. 4. Îşi alege singur prietenii de joacă. în timp ce bea. Lucrează singur la o sarcină casnică. Se angajează în comportamente social-acceptabile. 74. PROGRAM PORTAGE AUTOSERVIRE Nivel vârstă 0-1 an Item 1. Îşi ţine biberonul. 76. 82. 70. îndreptându-l spre gură sau împingându-l la o parte. 12. Mănâncă alimente făcute piure. Mănâncă alimente pasate. Se joacă cu 4-5 copii. Ţine cana cu amândouă mâinile şi bea din ea. scripeţi. cooperând într-o activitate. Comportament Suge şi înghite lichide. interpretându-le el însuşi sau folosind marionete. 77. 83. Planifică şi construieşte. 75. 9. când este în public. 65. Joacă roluri din poveşti. 1-2 ani . fără să i se amintească. 5. duce la gură lingura umplută cu hrană. 81.62. Bea din ceaşca ţinută de părinte. Imită roluri de adulţi. bucurie. 67. în timpul mesei. 78. Stă în zona delimitată de curtea casei. Explică altora regulile unui joc sau ale unei activităţi. 79. fiind alimentat de părinte. suport de sprijin. timp de 20-30 minute. folosind unelte simple. 10. Participă la conversaţiile adulţilor. 71. fără ajutor. Se hrăneşte singur cu degetele.

Îşi scoate şosetele. Foloseşte toaleta pentru scaun. Mănâncă singur întregul meniu. Îşi pune şosetele. atunci când sunt descheiaţi. 17. Îşi scoate pantalonii. Înfige furculiţa în alimente şi le duce la gură. imitând adultul. 42. timp de 5 minute. 21. Mestecă şi înghite numai substanţe comestibile. 37. 53. Ia alimentele pe furculiţă. pentru a evita accidentele în timpul zilei. Evită pericole. 34. 48. când i se aminteşte acest lucru. 30. atunci când şireturile sunt dezlegate şi slăbite. 20. atunci când este descheiată. 38. 52. 36. Foloseşte şerveţelele. folosind paiul. Ia prosopul de la părinte şi-şi şterge mâinile şi faţa. 35. Îşi controlează scurgerea salivei din gură. 47. 23. Închide şi deschide fermoare mari. 24. 44. Cere să meargă la baie. pentru a indica nevoia de a merge la baie. 55. atunci când îi este pus la dispoziţie un scaun sau se poate ajuta de o treaptă. 45. stând în picioare. Toarnă lichidul dintr-un ibric mic într-un pahar. Ia apă de la robinet. Desface capsele de la îmbrăcăminte. folosind lingura şi cana. jacheta. Începe şi termină îmbrăcatul şi dezbrăcatul. Îşi îmbracă haina. cu excepţia închizătorilor. Băieţii urinează la toaletă. 2-3 ani 3-4 ani Ţine ceaşca cu o mână şi bea din ea. 26. 41. fără să potrivească şi capetele fermoarului. Îşi agaţă haina într-un cuier aşezat la înălţimea lui. 39. 50. 29. atunci când i se dă prosopul. 54. Introduce mâinile în mâneci şi picioarele în pantaloni. 43. atunci când i se aminteşte acest lucru. 31. Îşi şterge mâinile fără ajutor. 28. Stă pe oliţă sau pe scaunul de toaletă pentru copii. 18. în 75% din cazuri. Cere să meargă la toaletă la vreme. imitând adultul. fără ajutor. cu ajutor pentru bluzele peste cap şi pentru încheiat. 32. atunci când adultul reglează temperatura apei. în două dimineţi din şapte. Foloseşte cuvinte şi gesturi. Se îmbracă singur. 58. atunci când este aşezat pe oliţă. 2-3 ani 27. Suge lichidul din pahar sau ceaşcă. cum ar fi: colţuri ascuţite de mobilier sau scări fără balustradă. 51. 49. 16. Rămâne uscat în timpul somnului de după-amiază.15. are un singur accident pe săptămână. 33. 46. care au fost descheiate. chiar dacă este prea târziu pentru a evita accidentele. Urinează sau are scaun la oliţă de trei ori pe săptămână. Se spală pe dinţi. fără ajutor. Îşi pune căciuliţa sau pălăriuţa pe cap şi o scoate. în timpul zilei. Distinge partea din faţă a îmbrăcămintei. Îşi scoate haina. Îşi pune pantofii. Se dezbracă de haine simple. 22. Se spală pe faţă şi pe mâini cu săpun. atunci când este îmbăiat. Se hrăneşte singur. 40. Introduce mâinile în apă şi îşi pune mâinile ude pe faţă. Îşi şterge nasul cu batista. Îşi scoate pantofii. 56. 25. cămaşa. Îşi spală singur mâinile şi picioarele. 19. . 57. chiar dacă mai varsă puţin din conţinut. Se trezeşte uscat.

când i se aminteşte. inclusiv toate încheietorile din faţă. pentru a întinde unt sau gem pe pâinea prăjită. Se serveşte singur la masă şi dă mai departe platoul de servit. Se spală pe dinţi. aşezând corect farfuriile. 94. Îşi prepară singur o mâncare simplă. Se spală pe mâini şi pe faţă. Îşi aşază hainele pe umeraş. Foloseşte cuţitul. 93. 64. 98. Îşi suflă nasul în batistă. şerveţelele şi tacâmurile. Îşi descheie singur hainele. Ajută la aranjatul mesei. 88. 71. 67. 77. 75. Îşi pune mănuşi cu un deget. Se trezeşte din somn în timpul nopţii. trage apa şi se îmbracă. 78. 92. 73. 79. Îşi prepară singur sandviciul. 74. Îşi pune haina pe umeraş şi agaţă apoi umeraşul pe o bară joasă. Se piaptănă sau se perie. 66. Se spală singur. fără să i se reamintească. complet. }nuruieşte şireturile la pantofi. Îşi încalţă şoşonii de stofă. 76. cu excepţia gâtului. Evită otrăvurile şi substanţele periculoase. dacă are părul lung. 4-5 ani 5-6 ani Închide hainele cu capse sau copci. se dezbracă. 83. Îşi sterge sau suflă nasul. Merge la toaletă la timp. 84. Înnoadă şireturile la pantofi. 89. 65. sau rămâne uscat toată noaptea. pantaloni şi de la încălţăminte. dacă i se dau indicaţii verbale. Foloseşte tacâmurile adecvate. în 75% din cazuri. Se spală pe dinţi. la cureaua de la rochie. 63. Îşi încheie singur hainele. Curăţă locul unde a vărsat ceva. Încheie nasturi mari pe placa pentru învăţare sau la o jachetă aşezată pe masă. Este responsabil pentru o sarcină gospodărească zilnică: aşezarea mesei/ aruncatul gunoiului menajer. 97. 81. . Îşi alege îmbrăcămintea potrivită. când face baie. 90. fără ajutor. Merge în vecinătatea casei. 95. Se îmbracă singur. 87. Îşi curăţă locul după ce a mâncat. urechilor şi spatelui. Încheie şi descheie catarame. 69. 96. 91. Se opreşte la bordura trotuarului. fără supraveghere permanentă. 72. când i se dau indicaţii verbale. Evită pericolele comune: sticla spartă. pe o placă de învăţare sau la o jachetă aşezată pe masă. fără să i se dea indicaţii verbale. Îşi potriveşte singur temperatura apei pentru duş sau baie. Încheie fermoare. 70. pentru a merge la toaletă. luându-şi cârpa potrivită acestei operaţiuni. exceptând nodul şi funda. Se serveşte singur la masă. 62. se şterge. 85. 61. când este necesar. atunci când părinţii îi ţin platoul/castronul în care se află mâncarea. în funcţie de temperatură şi de ocazie. 86.59. 82. 68. Descheie nasturi mari. din fulgi de cereale. Este responsabil pentru o sarcină gospodărească săptămânală. 80. 60. priveşte în ambele părţi şi traversează strada. când i se dau instrucţiuni.

la autoservire sau cantină.99. într-un loc public.-ul potrivit sexului său. aşază tava de servit. 104. . când se află într-un autoturism. Merge singur la şcoală. 102. Îşi leagă şnurul la glugă. Găseşte W. cartofi fierţi. Taie alimente moi cu cuţitul: banane. aflate la distanţa de până la două străzi de casă. Ridică. la un teren de joacă sau la un magazin. 100.C. 101. Îşi încheie singur centura de siguranţă. duce. 103.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful