You are on page 1of 350

Fondată de Ioan Barbu și Ioan Radu Văcărescu

Revistă trimestrială de Literatură, Artă și Civilizație
Apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu și a
Asociației Culturale „Curierul de Vâlcea”

Ieri. Râmnicu Vâlcea. Vederea Sfintei Episcopii și Seminarul
❑ Marea Unire și Europa/ 1
Revistă trimestrială de Literatură, Artă și Civilizație ❑ Index de autori / 2
Apare la Râmnicu Vâlcea ❑ România – 100 de ani de stat unitar/ 3
❑ Eveniment/ 17
ISSN 2501-4269
❑ Istorie și critică literară/ 25
ISSN–L 2501-4269 ❑ Poesis/ 45
❑ Lirica de după gratii/ 102
❑ Proză/ 107
Acad. D. R. Popescu ❑ Memorialistice/ 215
❑ Miresmele copilăriei/ 223
❑ Teatru/ 226
Nicolae Dan Fruntelată ❑ Traduceri/ 253
❑ Recenzii/ 265
Eliza Roha
❑ Clio/ 301
Lia-Maria Andreiță ❑ Miscellanea/ 318
Nicolae Georgescu ❑ Carpe Diem/ 333
❑ Argus/ 338
❑ Elegie pentru cei plecați/ 341
Director
Ioan Barbu - ioanbarbucorbu@gmail.com
Redactor șef
Ion Andreiță - ionandreitza@yahoo.com
Secretar general de redacție
Emil Pădurețu - epaduretu@gmail.com
Redactori responsabili
❑ Poesis ❑ Clio
Passionaria Stoicescu Ilie Gorjan
Felix Sima Eugen Petrescu
Ion Drăghici ❑ Miscellanea
Mihaela Aionesei Nicolae Roșu
❑ Proză Vasile Răvescu
Mihai Antonescu ❑ Argus
Ion Nete Emil Pădurețu
George Terziu
❑ Scena și ecranul
Emil Lungeanu Coperta – concept și realizare,
Doru Moțoc tehnoredactare, design & prepress:
Mihai Hafia Traista Emil Pădurețu
❑ Istorie și critică literară/
Recenzii Responsabilitatea asupra conţinutului textelor
Florentin Popescu revine autorilor, conform legii. Autorii pot avea
Aureliu Goci şi alte opinii decât ale redacţiei.
Marian Nencescu
❑ Literatura pentru copii
Autorii textelor publicate nu sunt remunerați.
Vasile Szolga
Romanița Maria Ștențel La sfârșitul revistei se găsesc îndrumările privind
❑ Traduceri redactarea textelor pentru numerele viitoare.
Corneliu Irod
Paula Romanescu
Această ediție a revistei „Rotonda valahă” este ilustrată de
Gabriela Banu
Elisabeta Boțan (Spania) pictorița vâlceană Olga Popescu, doctor în arte plastice și
❑ Artă decorative. Picturile sunt din expoziția „IERI” – case din
Radu Adrian Râmnicul de altădată.
Gheorghe Dican
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Marea Unire și Europa

oi, românii, am fost, de când ne ştim, în calea răutăţilor, începând cu năvălirile barbarilor, în calea
unui complex de împrejurări istorice care ne-au frânat, cum bine se ştie, dezvoltarea. Graţie nouă,
românilor, care am făcut din piepturile noastre un scut împotriva urgiilor, ţările Apusului şi-au putut
clădi în linişte civilizaţia. Este un fapt care nu trebuie ignorat şi care constituie obolul nostru major la constituirea
respectivei civilizaţii. Există nenumărate argumente.
Dar ce-am primit, în schimb? Năvăliri, capete de domnitori retezate, teritorii smulse din trupul Țării-
mamă, jaf și urgie. Să pomenim, între rapturile comise pe cele mai criminale: fără ca românii să aibă vreo vină,
țarul Rusiei a hotărât tăierea trupului Principatului Moldovei în două, iar Imperiul Austro-Ungar răpirea Transil-
vaniei și despărțirea fraților de frați. Aveam, totuși, o singură vină, că Dumnezeu ne lăsase țara între două imperii
hrăpărețe, unul mai sângeros decât altul.
Prin Marea Unire de acum o sută de ani, românii au predat Europei, dar și lumii, cea mai frumoasă lecție a
istoriei. Să ne amintim. Rusia bolșevică nu s-a lepădat de năravul expansiunii, prin răpirea de teritorii. „Țarul roșu” și-a
dovedit perfidia ca și cei dinaintea sa, pe care îi uzurpase. Lenin, după ce a semnat decretul asupra autodeterminării popoa-
relor din Rusia până la despărţirea de statul existent, la puțină vreme a sucit-o: „libertatea divorţului nu înseamnă neapărat și
dreptul la divorţ'. Perfidia leninistă, purtând galoanele Armatei Roșii, a creat structuri bolşevice, care anexau teritoriile care
îşi proclamaseră autonomia sau independenţa. S-a încercat și în Basarabia. Nu s-a reuşit pentru că, la chemarea Sfatului
Ţării, Armata Română a intrat în Basarabia şi a asigurat realizarea proclamării independenţei la 24 ianuarie 1918 şi apoi a
unirii, la 27 martie 1918. Basarabia a fost cea dintâi provincie care s-a unit cu România. Lecţia istorică a continuat. Exem-
plul Basarabiei l-a aplicat și Bucovina și Transilvania, revenind la Patria mamă, împlinindu-se un vis istoric, acela al reveni-
rii la vechiul Regat al României. Marea Unire de la 1 Decembrie s-a realizat – să le intre pentru totdeauna în memorie misti-
ficatorilor istoriei din țară, din Rusia și Ungaria – prin vot decis de organisme reprezentative ale poporului, alese în chip
democratic.
Ce a urmat?. Perioada interbelică, când glasul României a fost ascultat pe plan internațional, personalitățile româ-
nești, citând doar un nume ilustru, Nicolae Titulescu, erau apreciate, contribuind la creșterea prestigiului României, o pre-
zenţă semnificativă pe plan european. A urmat a doua conflagrație mondială, țara a fost trădată și Armata Roșie a ocupat
Basarabia și Nordul Bucovinei, prin criminalul Pact Ribbentrop – Molotov, bolșevismul s-a înfipt adânc în sufletul țării
până a sugrumat-o, milioane de români – floarea armatei, intelectualității și țărănimii – au pierit în gulagurile morții. După
evenimentele din decembrie 1989, România a intrat în Uniunea Europeană, ca o soră mai mică.
…Dăinuim de milenii prin volburile istoriei, rămânând teferi, rămânând români, prin limbă și datini. Dăi-
nuim de milenii şi n-avem de gând să pierim de pe faţa pământului, aşa cum şi-au dorit şi încă îşi mai doresc unii.
Chiar dacă ni s-ar smulge pământul de sub tălpi, am dăinui prin limbă. Am trăi şi am locui în Limba Română, cum
zicea poetul, cu tot ce comportă acest termen ca frumuseţe şi duh, ca durabilitate şi nemurire.

Redacția

La Marea Unire din 1918

1
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Index de autori

1. Adi TRAVADI, 49 49. Ion DINCĂ, 110
2. Adrian BOTEZ, 51, 226 50. Ion DRĂGHICI, 98
3. Alexandru IANCU, 96 51. Ion HAINEȘ, 76
4. Ana ARDELEANU, 54 52. Ion NETE, 199, 279
5. Ana Calina GARAȘ, 126 53. Ion PREDESCU, 28, 287, 328
6. Ana DOBRE, 276 54. Ion ȘINDRILARU, 34
7. Ana DOBREANU, 13 55. Irina Lucia MIHALCA, 47, 192
8. Ana URMA, 85 56. Jean-Yves CONRAD, 15
9. Angela Gabriela LĂPĂDATU, 42 57. Lidia GROSU, 62
10. Armina Flavia ADAM, 64, 273 58. Ligia NICOLESCU, 342
11. Aureliu GOCI, 283, 322 59. Luca CIPOLLA, 253
12. Candid STOICA, 234 60. Lucian GRUIA, 284, 285
13. Cezar VASILIU, 304 61. Luo DONGQUAN, 17
14. Cleopatra LUCA, 170, 277, 298 62. Maria CIOICA, 328
15. Constantin IONIŢESCU, 306 63. Mariana TERRA, 295
16. Constantin MĂNUŢĂ, 272, 289 64. Marius CĂRBUNESCU, 115
17. Corneliu IROD, 107, 256, 257 65. Melania CUC, 255
18. Corneliu MUNTEANU, 336 66. Mihaela AIONESEI, 5, 99, 104, 291
19. Corneliu ZEANĂ, 136, 140 67. Mihaela TUDOSOIU, 312
20. Cosmina ZEANĂ, 140 68. Mihai ANTONESCU, 59, 130
21. Cristi Aniţului, 321 69. Mihai NICULESCU, 78
22. Daniel TUDOSOIU, 315 70. Mihai Victor AFILOM, 82
23. Daniela MĂRGINEAN, 68 71. Milena MUNTEANU, 326
24. Doina ALEXANDRESCU, 159 72. Nelu BARBU, 226
25. Elena DRĂGHICI, 19 73. Nică D. LUPU, 180
26. Elena STROE OTAVĂ, 293 74. Nichita STĂNESCU, 45
27. Eliza ROHA, 243 75. Nicolae ADAM, 158
28. Emil PĂDUREȚU, 340 76. Nicolae Dan FRUNTELATĂ, 300
29. Emilia AMARIEI, 70 77. Nicolae DINA, 335
30. Emilia DĂNESCU, 72 78. Nicolae GEORGESCU, 25
31. Emilia PLUGARU, 73, 197 79. Paula ROMANESCU, 102
32. Emilia POENARU MOLDOVAN, 282 80. Radu ALEXANDRESCU, 184
33. Filoteea BARBU STOIAN, 57, 179, 215 81. Remus GRIGORESCU, 24
34. Florentina TEACĂ, 13, 153, 332 82. Romanița Maria ȘTENȚEL, 223
35. Florin ANGHEL VEDEANU, 146 83. Şerban CODRIN, 80, 320
36. Geni DUȚĂ, 299 84. Ștefan Doru DĂNCUȘ, 142
37. Geo VASILE, 255 85. Ștefan I. STĂICULESCU, 337
38. George TERZIU, 168 86. Tatiana ROMAN, 90
39. George ȚĂRNEA, 45 87. Theodor DAMIAN, 92
40. George VOICA, 306 88. Valerică NIȚU, 94
41. Güner AKMOLLA, 262 89. Vasi COJOCARU-VULCAN, 86
42. Ilie GORJAN, 275, 280, 297, 309 90. Vasile RĂVESCU, 60, 323, 338
43. Ioan BARBU, 14, 20, 213, 281, 343 91. Vasile SZOLGA, 224
44. Ioan C. POPA, 301 92. Veronica BACIU, 173
45. Ioan LĂCĂTUȘU, 13 93. Victoria MILESCU, 46, 325
46. Ioan-Aurel POP, 3 94. Vilia BANŢA, 88
47. Ion ANDREIŢĂ, 39, 271, 336 95. Viorel DIANU, 186
48. Ion C. ŞTEFAN, 38 96. Zinica IONESCU, 208, 236

2
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

„Natura nu dă nimic omului fără mare stăruință”
«Aparent, Centenarul ne găsește bine, pentru
că existăm într-o țară aproape la fel de întinsă ca Ma-
rea Britanie; pentru că suntem membri ai UE și NA-
TO, adică facem parte din clubul selecților și nu din
„blocul comunist”, cum se întâmpla acum trei decenii;
pentru că trăim, respirăm, călătorim (cel puțin o parte
dintre noi), în vreme ce alte neamuri au dispărut din
lume, s-au topit în alte popoare etc. Înaintașii de acum
100 de ani și de mai înainte au trăit o apoteoză a unirii,
au avut o obsesie a unirii și au avut conștiința că fău-
resc o Românie nouă pentru eternitate. Noi ne-am cam
blazat și credem că toate ni se cuvin fără eforturi mari.
Romanii, din care ne tragem, cel puțin în par-
te, aveau o vorbă: Nihil homini natura sine magno
labore dat, adică „Natura nu dă nimic omului fără
mare stăruință”.
O țară și o națiune nu se fac o dată pentru
totdeauna, ci se construiesc și se primenesc mereu.
Poate că suntem mai uniți decât acum un secol, dar
adesea doar prin declarații bombastice, uitând de uni-
rea cotidiană, de binele zilnic pe care se cuvine să-l
facem în numele unirii, de credință, de adevăr și de
dreptate.
Mulți dintre noi, în loc să facem binele aici, la
noi, prin profesionalism, prin zbateri continue, prin
luptă, ne ducem pe alte meridiane și ne punem experi-
ența în slujba altor „uniri” și a altor „patrii”.
În concluzie, Centenarul nu ne găsește așezați
Acad. Prof. Univ. Dr. și mulțumiți și nici țara nu o găsește întreagă, așa cum
au făcut-o liderii luminați în 1918…
Ioan-Aurel POP „Identitatea popoarelor –
Președintele Academiei Române o realitate foarte puternică astăzi”
De mii de ani trăiesc oameni la Dunăre și la
„Popoarele care nu sunt bine conduse Carpați, pe Olt și pe Mureș, pe Siret și pe Nistru, și
pier încet” asemenea oameni, chiar dacă s-au perindat mereu, nu
au lăsat vreodată acest pământ nelocuit și nechiverni-
Profesorul Ioan-Aurel Pop, preşedintele Aca- sit.
demiei Romane, este un eminent cărturar român care- De peste o mie de ani, românii s-au aflat, ală-
şi iubeşte ţara, conştient de tarele acesteia, dar mai turi de alții, între truditorii gliei de pe aceste locuri. Nu
ales de valorile ei. Este românul care vorbeşte cu este de prisos să le cunoaștem originile, taina limbii
durere despre trădările şi vânzările la care am fost şi vorbite, credințele, dorurile și jalea, nuntirile și proho-
suntem supuşi, care înţelege perfect profunzimile şi durile, trecerile și petrecerile.
potenţialul extraordinar al neamului românesc. Așa, vom înțelege mai bine, poate, de ce „la-
Distinsul academician face o radiografie ex- cul codrilor albastru” este încărcat de „nuferi galbeni”,
trem de precisă a situaţiei naţiunii române, la o sută sau cum au reușit arhitecții de la 1500 să facă minunea
de ani de la Marea Unire. Nu mai suntem uniţi între de Mănăstire a Argeșului, înveșnicită, în credința po-
noi pentru că nu ne mai iubim şi nu mai avem încrede- pulară, prin sacrificiul Anei și al Meșterului Manole,
re în neamul nostru, și asta nu numai din pricina glo- sau cum ajunge un om matur ca Ion al Glanetașului să
balizării induse de noile tehnologii mediatice, ci mai se închine și să sărute pământul reavăn, descoperindu-
ales din pricină că, atât din afară, cât şi din interior, se ca la rugăciunea de dinaintea icoanei.
s-a luptat ca noi să devenim „un aluat moale”, uşor Gesturi similare fac toți oamenii, de oriunde și
de modelat de cei ce ar vrea ca românii să piară de pe de oricând, dar aura care le însoțește pe cele mai sus
acest pământ. evocate se-arată numai la acest popor și numai pe
Domnia sa este cât se poate de tranșant acest pământ, semn că românii și România au un fel al
atunci când spune: lor de a fi. Secolul trecut de la Marea Unire este un
bun prilej de a-i face și pe alții – prieteni, neprieteni

3
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

sau indiferenți – să ne vadă, să ne cunoască și să ne În plus, a mai avut o șansă, anume aceea de a
înțeleagă, cu identitatea noastră de români. se împărtăși din toată experiența universală prin lecturi
Simplu spus, identitatea românească este felul de a te solide și prin dascăli de excepție, dăruiți școlii și nați-
simți român, iar această simțire vine prin limbă, cre- unii. Azi toate acestea s-au pierdut. Zestrea omenirii
dință, origine, nume, tradiție, obicei, strai, pământ și zace în cărți, pe care nu le mai citește nimeni. Necazul
cer etc. Avem nevoie de identitate națională ca să nu este că nu se citesc integral nici e-book-urile sau cărți-
fim ai nimănui. le electronice. Prin urmare, dacă nu luăm măsuri, ris-
La unele popoare, naționalitatea se confundă căm să devenim toți otova, cu mințile odihnite și goa-
cu cetățenia și nu te poți bucura de nimic pe lumea le, instrumente bune de manipulat de către forțe male-
asta dacă nu ai identitate națională. fice, care stăpânesc comunicarea și care au puterea să
Toate popoarele se raportează la identitatea ne îndrepte pe calea dorită de ele.
lor, iar unele o fac chiar în mod ostentativ, atrăgându- Din păcate, întâlnim foarte des un sentiment
ți atenția că ele există, că au un mesaj de dat lumii, că de respingere față de țară, mai ales atunci când vorbim
nu se lasă în voia sorții. Americanii se laudă de multe de civilizație. Este justificat acest sentiment?
ori că ei sunt universaliști și nu naționaliști. Este însă Sentimentul despre care vorbiți este rezultatul acelo-
de ajuns să vezi anumite manifestări ale vieții cotidie- rași manipulări. Legarea solidă de țară, sentimentul
ne și să te convingi de contrariu. apartenenței la familie, la comunitate, la națiune și la
Astfel, circulă lozinci de genul Buy only credința oamenilor țării este primejdios pentru globa-
American! („Cumpără numai ceea ce este american”), liști, pentru că îi face pe oameni profunzi, critici, cir-
la școală se vorbește zilnic despre „părinții patriei”, cumspecți, fideli. Românii sunt un popor deschis și
toate sărbătorile sunt americane, de la Columbus Day primitor și s-au lăsat ușor antrenați în acest proces
până la Thanksgiving etc. Polonezii se caracterizează dirijat, de „deschidere” fără limite.
prin Biserică și prin Chopin, sârbii prin sacrificiul de Pe de altă parte, noi am trecut prin mai bine de
la Kossovopolje (1389), italienii prin Risorgimento patru decenii de comunism, care a fost demonizat pe
etc. bună dreptate și care ne-a făcut să ne simțim vinovați,
Am întâlnit mereu intelectuali străini care să înjosiți, victime etc. Nu-i vorbă, nici în trecut nu am
vorbească despre identitatea proprie, care să critice dus-o foarte bine, aici, ca „enclavă latină la porțile
„naționalismul” altora, dar nu am întâlnit niciodată Orientului”, bântuită de inamici, jefuită de regate și
polonezi, unguri, americani, francezi ori germani care imperii orgolioase, ciuntită mereu de oameni și terito-
să se critice pe sine în felul în care o fac românii. În rii. Țara nu a prea fost a noastră, pentru că ne-o luaseră
rest, identitatea popoarelor este o realitate foarte pu- alții demult și ne-am refăcut-o cu greu.
ternică astăzi, chiar și atunci când acest lucru este ne- Pentru că nu am fost în rând cu marile puteri
gat sau nu este recunoscut pe față. și nici nu am gustat din sentimentul elitei, ne-am lăsat
„A respinge țara înseamnă a te respinge pe tine” ușor amăgiți și ne-am dezgustat de noi înșine. A res-
pinge țara înseamnă a te respinge pe tine, pentru că ce
„Satul global”, despre care scria McLuhan, este țara fără oameni, fără români?
ne-a apropiat, dar ne-a și îndepărtat unii de alții în Or, noi nu găsim nimic mai bun să facem de-
același timp. Suntem mai vecini și mai străini conco- cât să hulim România așa de mult cum nici un inamic
mitent, mai aproape și mai departe… Ne ducem să ne străin nu reușește! Firește, ne apucă uneori remușcările
vedem rudele și prietenii în Australia sau în America, și dorul, ne ceartă parcă părinții și bunicii deveniți
dar nu ne vedem cu vecinii de scară și nu vorbim cu țărână, ne mustră icoanele din „casa dinainte” sau de
colegii de grupă. Sau vorbim – dar pe net, prin Face- pe tâmpla bisericii, dar ne „revenim” repede și nu fa-
book! Românii sunt și ei prinși în acest vârtej. cem nimic ca să îndreptăm situația.
Generația mea, care a prins și alte vremuri, Dimpotrivă, în loc să ne purtăm crucea și să
încearcă să redeștepte anumite cutume, anumite valori spunem străinilor cine suntem și de ce vorbim româ-
ale tradiției, dar se lovește uneori de un zid dur. Dacă, nește, de ce credem în Dumnezeu colindând și de ce
de exemplu, încerc să le explic adolescenților, tineri- mai strângem fânul doinind, ne declarăm altceva decât
lor, taina muncii tăcute la câmp, la seceră și la coasă, a români și trecem mai departe. Sunt neamuri mult mai
țăranilor de odinioară, horele din sat, doina și jalea, oropsite și mai umilite de soartă decât al nostru, dar
nuntitul și prohoditul etc. îmi dau seama că ei nu au nu-și declină identitatea, originea, tradiția.»
cum să înțeleagă toate astea. Motivele sunt legate,
firește, de globalizare, de accelerarea ritmului Planetei,
de modernizare.
Sunt însă și motive mai profunde. Generația
mea, chiar dacă nu a fost toată rurală, a avut șansa să
mai miroasă pământul reavăn, să simtă fânul proaspăt
cosit, să vadă curgând sudoarea muncii fizice, sub
soare dogoritor ori sub vânt și viscol.

4
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

un urlet înăbușit de mamă, ori vreo lacrimă nestăpânită
Mihaela AIONESEI de orfan. Trebuie nu doar să le cinstim memoria, ci să
facem și cunoscută jertfa lor pentru a-i avea exemplu
la greu.
În rândurile care urmează vă voi invita la o
Eroii de la Oarba de Mureș filă de istorie adevărată, scrisă chiar de supraviețuitorii
acelui iad, ca măcar prin aceste mărturii zguduitoare să
păstrăm în suflete amintirea lor vie.

Asalt frontal, ora 9,30, descris de colonelul (r) Ion
Gh. Pană:
„Deodată, mii de trăsnete au sfâșiat tăcerea
dimineții. Toate tunurile celor trei divizii, tunurile
Corpului de armată și artileria grea a Armatei a 4-a au
început să bubuie cu șuierături năprasnice, sute și mii
de obuze zburau pe deasupra capetelor noastre și se
spărgeau clocotind pe coama Dealului Sângeorgiu.
Trâmbe uriașe de fum alb, negru, roșietic, împestriate
cu limbi de foc, învăluia repede creasta. Pământul se
zgâlțâia, se cutremura, se hurducăia neîncetat. Cutre-
murul s-a întețit… A început să răspundă artileria
germană, cu aruncatoarele de toate calibrele. Au înce-
put să cadă obuze și în tranșeele noastre... Așchii de
oțel chiuiau continuu, tăiau lujerii și frunzele porumbi-
Duminică, 14 octombrie 2018, la inițiativa lor. Lipit de pământ, aș fi vrut să intru în măruntaiele
doctorului Mihai Tîrnoveanu, cete de români aflați pe lui. Aveam impresia că, dintr-o clipa în alta, voi fi luat
Calea Neamului, împreună cu cei de la Frăția Ortodo- de vârtej, prefăcut în țărână și spulberat în cele patru
xă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și reprezentanți vânturi. (...) Soarele devenise palid! Când pregătirea
ai altor asociații s-au întâlnit la Monumentul Eroilor de artilerie s-a încheiat, a început ofensiva sub focul
de la Oarba de Mureș pentru a participa la manifestări- necruțător al armelor automate inamice, ale branduri-
le comemorative organizate de Parohia Ortodoxă Sân- lor, mortierelor și grenadelor, „sub explozii ridicând
georgiu de Mureș și Parohia Ortodoxă din satul Sfân- nori de praf și fum, care acoperea vaietele răniților.
tu-Gheorghe, județul Mureș. Cad mulți morti și răniți. Bătălii grele se dau și pentru
Aș putea să vă povestesc despre cum a fost cota 463, de către Batalionul 3 din Regimentul 36
ziua 14 octombrie 2018, la Oarba de Mureș. Despre infanterie, sub comanda maiorului Vladoiu și a capita-
lacrimi, emoții, mirări, despre toamna blândă și soare- nului Răchiteanu. La ora 13,50 a zilei de 26 septem-
le în sărbătoare. Despre drumul greu, dar liber și fără brie are loc atacul decisiv asupra cotei 495.”
hotare, despre cântece patriotice și poezii. Despre su- „Pământul părea ca fierbe. (...) Tot dealul
flete mândre de ai săi eroi, despre suflete fericite de clocotea ca smoala într-un cazan. (...) Aerul mirosea a
izbândă, dar și despre sufletele îndoliate care au fost fum și pucioasă, era înecăcios. Sub focul inamic porni
printre noi. Despre prietenie, prieteni, îmbrățișări, atacul spre creasta și cota 495”, va scrie viitorul gene-
despre duioșia cu care s-au împărțit bunătăți și s-au ral Ion Botea, „care parcă pluteau în fum și foc, ca
aprins candele în amintirea lor. Despre jertfa noastră niște nave pe o mare de furtună.” Țâșnind din tranșee,
infimă în comparație cu a lor. Despre flori, despre ostașii au pornit, în fuga spre creasta, sub gloantele
bucuria de a fi împreună uniți din toate colțurile țării care „țiuiau, mușcau pământul, în dreapta și în stânga
sub același tricolor la o mare sărbătoare, sărbătoare în lor.” La aceste lupte, pe viață și pe moarte, a participat
numele lor, al eroilor. Căci a-ți cinsti eroii este sfânt, și sergentul Nicolae Mănescu, de prin părtile Prahovei,
este ca și cum l-ai cinsti pe Hristos! căzut alături de sergentul Moldovan, sergentul Pleșa,
Mai important îmi pare, însă, să știm ce a fost sublocotenentul Preda,
în 26 septembrie 1944 pentru ca noi să ne bucurăm de sublocotenentul Costea, arătând, cu mâna dreapta, spre
mama noastră România și să ne fie rușine atunci când, cota 495. Odată ajunși în primele tranșee de pe cota
supărați de traiul greu, ori ispitiți de iluziile altor tărâ- 495, „s-a încins o aprigă luptă pe viață și pe moarte.
muri, îndrăznim s-o vorbim de rău, călcând în picioa- Cu baioneta, cu grenadele! Inamicul intrase în panică,
re, astfel, sufletul eroilor și jertfa lor. Acum mai mult părăsind, în fuga, cazematele și pozițiile ocupate pe
ca niciodată este nevoie să știm cine au fost ei, pentru creastă. La ora 16,30, pe cota 495, cea mai înaltă a
a afla cine suntem și ce trebuie să facem în aceste zile Dealului Sângeorgiu, flutura Tricolorul, înfipt acolo de
în care se duce o luptă distructivă de către unii de a sublocotenentul în rezervă Victor Marcus. „De fapt,
surpa din temelii adevăratele valori ale istoriei noastre. era doar o eșarfă confecționată la Constanța, pe care
Trebuie să conștientizăm că nu există deal pe acest ofițerul român și-o legase de baioneta armei.” În vârsta
pământ să nu poarte în pântecul lui vreun trup de erou, de 21 de ani, eminent student al Academiei de Muzică

5
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

și Artă Dramatică din Cluj, a fost rănit, mortal, de un Acum, plecând genunchii în fața mormintelor
proiectil inamic care explodase la numai câțiva metri și a sacrificiilor mărețe, să ne înălțăm, iarăși, cu sufle-
de el. Inamicul încearca reocuparea cotei, la ora 18,30. tele întărite. Bravi ostași! Lupta nu s-a sfârșit. Cei
Muniție pe sfârșite, trupele obosite. Țipete, vaiete, un rămași ridicați-vă din nou, strângeți iară rândurile,
vacarm de nedescris, sub pânza deasă de foc a inami- căci noi zile de fapte mărețe ne așteaptă. Înainte, pen-
cului care contraatacă. Lupta corp la corp, cu baioneta tru neam și țară! Drepturile noastre sunt izvorâte din
și cu grenada. Mari pierderi. Sacrificii grele. Cade sacrificiile noastre! Înainte! Pentru ce au luptat ei? Ce
viteazul maior Vasile Dumbravă, comandantul Batali- i-a mânat în luptă pe acești eroi? Dragostea de țară,
onului 4, cu ambele picioare retezate, dar cu mâna acolo unde ardeau făcliile întregului neam pentru a
întinsă spre creastă, spre cota 495. Pentru cucerirea ei, aduce înapoi nordul Ardealului, pământ românesc. La
Regimentul 34 a pierdut 70% din efectiv. Au căzut la datorie, în rândurile rărindu-se, acolo, pe Dealul Sân-
datorie mulți luptători, animați de dragostea de patrie, georgiu, sub bubuitul bombelor, sub răpăitul mitralie-
prin „grindina gloanțelor și vijelia obuzelor.” relor, unde molohul setos al războiului cerea sânge
Multe secvențe ale acestei epopei, numeroase tânăr, ostașii ardeleni, dobrogeni, frații „sudiști de
exemple de vitejie și de dragoste de țară, de înălțător peste munți”, din Divizia 9 Constanta, a „ostașilor
patriotism, vor continua să rămână necunoscute. Ni le- mării”, au luptat ca România să rămână întreagă. Con-
ar fi putut dezvălui cei trecuți în eternitate, care și-au vinși că suntem îndreptățiți să avem partea noastră de
oferit patriei ce au avut mai scump, viața, fără să-și vecie pe pământul nostru românesc, al României Mari,
strige jertfa și să pretindă recompense. Multora dintre aici, pe locul nostru, al celor care n-au fost, ca alții,
ei nu le știm nici numele, nici mormântul. S-au așezat purtați de vânturile întâmplărilor și de ambițiile de
cu sufletul împăcat, cu conștiința datoriei împlinite, cucerire, aveau un singur gând: să aducă înapoi, aca-
alături de înaintași. În Ordinul de zi nr.11 pe divizie, să, pământul Ardealului furat. Aici, unde-i Țara noas-
din 2 octombrie 1944, generalul Costin Ionascu aduce tră.
omagiul cuvenit „ostașilor martiri: „Ostași ai Diviziei La Oarba de Mureș a fost acea erupție a lavei
9 infanterie, zile grele și însângerate au venit prea vulcanice românești, a recuceririi unui teritoriu care ne
repede în timpul scurt de la 19-28 septembrie 1944. aparține dintotdeauna, transformată în frământare na-
țională! Acolo a fost duhul tuturor românilor, trăind în
limba română, în credința și în legea strămoșească,
duhul celor duși sub iarbă, să țină, pe piepturile lor,
țara, Romania Mare de la 1 Decembrie 1918. De la
iarbă la dealuri, de la prunci la bătrani, de la soldat la
general, acolo au fost toți ai noștri români, chiar și
amintirea celor care, de ura dușmană, cândva au fost
atârnați în furci. În acel moment, pe pământul părții
Ardealului, pe moșia moșilor și a strămoșilor, înstrăi-
nată de țară, de către ambițiile acaparatoare ale vecinei
Ungarii, dominant era un singur gând: România în-
treagă! Acolo, la Oarba de Mureș, a fost ȚARA!”
(„Epopeea de la Mureș”, autori: Grigore Ploeșteanu,
Am fost lânga voi și v-am văzut cum ați tre- Vasile T. Suciu și Lazăr Ladariu.â)
cut, sub foc ucigător, Mureșul, cum v-ați agățat de
coasta dealului printr-o drăcească pânză de foc, cum 74 de ani mai târziu, la 14 octombrie 2018...
ați căzut, fără murmur, în împlinirea ordinelor și a Pentru că pe 6 octombrie 2018 slujba de co-
datoriei, și cum, șiruri întregi, ați revenit, trecând prin memorare a celor 11 mii de eroi de la Oarba de Mureș
fața mea, spre spitale, cu trupurile sfârtecate. Am avut nu a putut avea loc din cauza referendumului, organi-
momente de mândrie pentru ostașii mei și momente de zatorii, printre care și Ioan Gavril Popșor, au stabilit
strângere de inimă când am văzut cum se macină cea ziua de 14 octombrie 2018. Dată la care, români din
mai frumoasă divizie a țării (...) Acolo pe creastă, prin Mureș și Covasna împreună cu frații și surorile lor din
acoperiri ce n-au arătat vederii noastre ce ați înfăptuit, Calea Neamului și Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mu-
s-au petrecut acte de sacrificiu și eroism legendar, iar cenic Gheorghe, printre care istorici, profesori, elevi
ele trebuie cunoscute de toată lumea. În acea încleștare dar și alte personalități, au adus un prinos de recunoș-
a morții, ați luptat cu un inamic viclean și prea bine tiință eroilor martiri și au cinstit memoria acestora
întărit și nu v-ați sfiit să dati lupta fățișă, ati luptat cu printr-o slujbă religioasă și un program cultural-artistic
focul inamicului și cu greutățile terenului și ale vremii susținut de elevii aflați la fața locului. O prezență care
(...) Înfrățirea între arme, între soldat, subofițer și ofi- a înduioșat până la lacrimi întreaga suflare, a fost o
țer, a fost sublimă, toți s-au jertfit fără a precupeți. măicuță de 92 de ani din Oarba de Mureș care a susți-
Când se vor cunoaște toate faptele voastre, veți uimi nut un recital poetic de înaltă vibrație spirituală.
lumea (...) Sacrificiile voastre vor cântari greu în De netrecut cu vederea a fost cuvântul plin de
afirmarea drepturilor neamului nostru. învățăminte și îndemnuri, ale președintelui Asociației
Calea Neamului, doctorul Mihai Tîrnoveanu, a cărui

6
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

voce a făcut și coama brazilor să se aplece să-l asculte: Neam. Astfel, cei 11 mii de eroi martiri au învins, atât
„Fraților, sunt unsprezece mii de eroi ce ne-au chemat pe câmpul de luptă cât mai ales în marea batalie dintre
aici, din morminte și din Cer! bine și rău, dintre Arhanghelul Mihail și Lucifer. Cu-
11 mii de suflete ne cheamă în continuare să nuna morții pentru Țară i-a făcut nemuritori. Iată-i
înfrângem deznădejdea! Să spulberăm cu pasul și cre- aici, sunt lângă noi aceste suflete vii, iată chipul lor
dința noastră praful ce acoperă Țara! Ne strigă strămo- luminos în Crucile cu Tricolor, în iarba ce le mângaie,
șii din mormite să facem lumină, să frângem norii, să în vântul ce povesteste despre Horea, Cloșca si Crisan,
aducem zorii, zorii României de mâine! Cu brațele despre Sabia și Cântecul Lui Iancu Avram.
voastre sângerânde de muncă, o Țară puteți ridica La Oarba de Mureș se aude atât de clar Miori-
către Cer, cu rugăciunile rostite de lacrimile femeilor, ța și Doina lui Eminescu. 11 mii de martiri ne cheamă
cu steagurile ținute de mâinile bărbaților! Frăția noas- astăzi din nou la Lupta pentru identitatea noastră nați-
tră, Frăția Neamului, nu, nu este doar un nume, ci o onală, pentru reperele fundamentale ale României,
trăire, un scrâșnet ce înfrânge păcatul, un strigăt ce Ortodoxia, Drapelul Tricolor, Voievozii , Martirii,
unește poporul cu Neamul. O cruce grea, pe care fieca- Soldații Neamului, Memoria Generațiilor Mărturisi-
re în parte și toti împreună o ducem. toare. Să petcetluim aceste repere în sufletul nostru, să
Fără sovăire luptătorii veacurilor au călcat le aducem în inima tinerilor țării de azi pentru a putea
peste cenușa fostelor imperii ce ne-au asuprit, cu hotă- răsări soarele țării de mâine. Din milioane de mormin-
rare, cu jertfă de sânge, au zidit graniță de apărare te, presărate pe întreg cuprinsul Țării, de la Nistru
împotriva celor ce au vrut a ne nimici! Din piepturile pâna La Tisa, se aude un strigat fratilor, Cu Dumnezeu
lor vii zdrobite de roată, sfâșiate de gloanțe, din inimi- înainte!” - Mihai Tîrnoveanu.
le lor ce bat în Hristos, se aude până aici un strigăt ce Ar fi încă multe de spus despre această zi, dar voi
îi înfioară pe trădători, pe cei fără de Cruce: Cu Dum- încheia cu un fapt observat și de mine, dar relatat atât
nezeu înainte! Frați și surori, aceasta este chemarea lor de bine pe pagina sa de facebook, de jurnalistul Mari-
la care suntem datori a răspunde Prezent, într-un sin- us Constantin Crețu: „Un mic amănunt pe care nu
gur glas. Un Prezent ce sfarmă liniștea oricărui inamic, putem să-l trecem cu vederea așa ușor, este faptul că
un Prezent născut din murmurul poporului, din lacri- nu am văzut nici-un reprezentant al mass-mediei, nici-
mile lui de neputință, din visele și năzuintele lui. De o televiziune sau trusturi de presă, nici un fel de jurna-
aici ne vom ridica, din genunchiii ce se roagă în bise- list care să arate interes pentru acest mare eveniment
rici, din ochii mamelor ce caută disperați speranță național . Asta pentru că aproape toata presa din Ro-
pentru prunci, din pumnii încleștați ai taților ce-și apă- mânia, în afara de faptul că urmărește un scop econo-
ră familiile, din pasul tremurat al bătrânilor care nu au mic, reprezintă interesul marilor partide, care la fel, nu
ce pune pe masă, din mâinile lor adunate în rugăciune. sunt interesate de soarta cetățeanului, ci numai de pro-
Suntem chemați a duce cea mai grea luptă, lupta fără piile interese materiale...Așa că frați Români, dacă vă
compromisuri, pentru lumea nouă adusă pe pământ pasă de această țară, dacă iubiți eroii acestui neam,
acum 2000 de ani de Hristos. Se lovește astăzi cu ba- haideți alături de noi să realizam împreuna un puter-
rosul în Piatra de Temelie a Mântuitorului, în zidurile nic cult al eroilor, să pregătim un puternic scut de
Bisericii Ortodoxe. apărare a valorilor creștine, a tot ce este românesc.
Cei care fără milă izbesc în noi, știu că Bise- Doamne Ajută! ”
rica Noastră, Maica Neamului Românesc cum o nu- ...Și un îndemn: „Nu-l uitați” de Nichita Stă-
mea Mihai Eminescu a rămas singura redută necuceri- nescu
tă, singura redută rămasă în picioare. Mănăstirile și „Nu-l uitaţi pe cel căzut în război!
bisericile devin pe zi ce trece singurele locuri în care Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
Libertatea de a fi Român se poate exercita pe deplin. Ca şi cum ar fi viu între noi,
Mănăstirile, bisericile și iată, cimitirile eroilor, Ca şi cum s-ar fi întors acasă.
în care ne-am adunat astăzi, sunt acele teritorii sfinte, ………………………………….
căci nici măcar porțile iadului nu pot frânge coloana Nu-l uitaţi pe cel căzut în război!
infinită ce leagă Glia Cu Cerul, coloană infinită plă- Strigaţi-l din când în când pe nume,
mădită din sângele maritirilor și pământul țării, căci Ca şi cum ar fi viu printre noi
cei 11 mii de militari căzuti aici, la Oarba de Mureș, Şi atunci el va surâde în lume.”
au fost în celași timp luptători și martiri, mergând în
mod conștient spre moarte, știind că numai printr-o
mare jertfă vor birui. Asumarea sacrificiului a răstu-
rant strategia ticăloasă a comandanților ruși, care au
vrut să-i împingă pe români spre o moarte inutilă tri-
mițându-i direct în bătaia focului inamic. Din mărturii-
le celor care au luptat pe parcursul celor 20 de zile, a
celor care au supraviețuit acelei cumplite încleștări,
reiese clar asumarea jertfei, strategia ticăloasă a sovie-
ticilor fiind răsturnată de trupele române, prin îmbrăți-
șarea strategiei sacrificiului, a morții pentru Hristos și

7
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Sesiunea Națională de Comunicări Științifice locale, identificate prin cercetarea surselor
documentare edite și inedite, în mod deosebit a
ediția a XXIV-a , 4-5 octombrie 2018, Covasna principalelor arhive laice și bisericești din București,
Sibiu, Blaj, Brașov, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Târgu
„Românii din sud-estul Transilvaniei. Mureș, din majoritatea localităților românești din
Istorie. Cultură și Civilizație” actualele județe Covasna și Harghita, informații care,
în mare parte, au văzut lumina tiparului în volumele și
publicațiile apărute la editurile Eurocarpatica a
Manifestarea, dedicată Centenarului Marii Centrului European de Studii Covasna-Harghita, Grai
Uniri de la 1 Decembrie 1918, a strâns în jurul discuți- Românesc a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și
ilor personalități din București, Iași, Brașov, Bacău, Harghitei și Angvstia a Muzeului Național al
Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș etc., dar Carpaților Răsăriteni.
și din județele Covasna și Harghita. Cercetările referitoare la istoria românilor din
Felicitări organizatorilor pentru programul sud-estul Transilvaniei și la conviețuirea acestora cu
amplu și ziditor: Episcopia Ortodoxă a Covasnei și secuii/maghiarii din zonă, întreprinse mai ales după
Harghita, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitro- înființarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și
polit Nicolae Colan”, Liga Cultural Creștină „Andrei Harghitei, în anul 1994, și a instituțiilor culturale din
Șaguna”, Academia Română - Centrul European de subordinea sa, precum și după înfiinţarea Muzeului
Studii Covasna – Harghita, Asociația „Ștefadina” Bu- Național al Carpaților Răsăriteni în anul 1997, au pus
curești, cu sprijinul Consiliului Local Sfântu Gheor- în evidență faptul că românii din fostele scaune
ghe, Asociației ”GRIT” Covasna, Hotelului „Bradul” secuiești (comitatele) Ciuc, Odorhei și Treiscaune, azi
Covasna, Hanului „Nufărul” Reci. județele Covasna și Harghita, alături și împreună cu
românii din Transilvania și din celelalte provincii
istorice românești, au participat la pregătirea,
înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri de la 1
Decembrie 1918, în frunte cu liderii lor recunoscuți –
preoții, învățătorii, profesorii și fruntașii din cadrul
Asociațiunii ASTRA și din toate asociațiile și
fundațiile culturale, profesionale și civice românești,
precum și din redacţiile publicațiilor care apăreau în
limba română. În primele rânduri ale acestora s-au
aflat ierarhii și protopopii Bisericii Ortodoxe și cei ai
Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma, scriitori,
publiciști, juriști, profesori, medici și alți intelectuali –
cu toții ocupând locuri de frunte în rândul făuritorilor
Publicăm, prin amabilitatea colaboratoarei noastre idealului naţional.
Mihaela Aionesei, membră a Colectivului de redacție, Începând cu secolul al XIX-lea au sporit
una dintre comunicările susținute în cadrul preocupările comunităților românești din Transilvania,
simpozionului. Calde mulțumiri autorilor! inclusiv a celor din fostele scaune secuiești, pentru
formarea elitei intelectuale, prin întărirea instituțiilor
GENERAŢIA MARII UNIRI identitare fundamentale, respectiv: bisericile ortodoxe
și greco-catolice, școlile confesionale în limba
În cadrul proiectelor dedicate aniversării română, Asociațiunea ASTRA și celelalte asociații și
Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, fundații culturale. În această preocupare se înscriu şi
Centrul European de Studii Covasna-Harghita, în sistemul de burse oferite de numeroase fundații, în
colaborare cu Muzeul Național al Carpaților frunte cu Fundația Emanuil Gojdu, dar și cu sprijinul
Răsăriteni, cu sprijinul Instituției Prefectului Județului Băncii „Albina” și al altor bănci şi cooperative de
Covasna, lansează proiectul intitulat GENERAŢIA întrajutorare etc. Episcopiile ortodoxe și cele greco-
MARII UNIRI. 100 de intelectuali români din Covasna catolice, respectiv, din cea de-a doua parte a secolului
și Harghita, în cadrul căruia vor fi prezentate în presa al XIX-lea, Mitropolia Ortodoxă din Sibiu și cea
locală, și apoi într-un volum, 100 de personalităţi Greco-Catolică din Blaj au extins, întărit și modernizat
româneşti din fostele scaune secuiești, respectiv sistemul de învățământ confesional în limba română,
comitate şi judeţe Ciuc, Odorhei și Treiscaune, azi începând cu școlile primare (populare), continuând cu
județele Covasna și Harghita, care, prin activitatea lor cele gimnaziale și terminând cu învățământul superior
pusă în slujba păstrării și afirmării identității românești pedagogic și teologic. Peste 130 de tineri români din
din această parte de țară, au contribuit la pregătirea, fostele comitate Ciuc, Odorhei și Treiscaune au studiat
înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri. la universităţi de prestigiu din principalele orașe
Selecția celor 100 de intelectuali români s-a europene, care au contribuit apoi la pregătirea Marii
realizat dintr-un număr mult mai mare de personalități Uniri de la 1 Decembrie 1918, dintre care, 30 au

8
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

obținut titlul de doctor în diferite științe. Acestora li se județul Treiscaune, Gheorghe Furtună din Covasna, și
adaugă sutele de absolvenți ai învățământului superior contribuția lui Nicolae Vecerdea din Sfântu Gheorghe
pedagogic și teologic ortodox și greco-catolic de la la fondarea Băncii „Albina” și a lui Elie Miron Cristea
Sibiu și Blaj. Cei mai mulți au absolvit facultățile de la fondarea Băncii „Lumina”.
Drept și Științe Politice, apoi cele de Teologie, După începerea Primului Război Mondial,
Medicină și Farmacie, Filozofie și Litere, Facultăți numeroși tineri români din comitatele Ciuc, Odorhei și
Tehnice, de Matematică și Științe Naturale, de Treiscaune au trecut granița în România, prin așa
Arhitectură, Silvicultură, Academii de Comerț etc. numita „Vamă a Cucului”, și s-au înrolat voluntari în
După localitatea natală, aceștia proveneau din: Toplița Armata Română. Printre nenumăratele exemple,
și Odorheiu Secuiesc – câte 12, Araci – 10, Brețcu și documentele consemnează numele celor 20 de tineri
Tulgheș – câte 8, Poiana Sărată, Hăghig, Buzăul din localitatea Covasna care au luptat eroic la
Ardelean și Subcetate câte 5, Săcel și Covasna – câte 4 Mărășești, dar și al unor cunoscuți fruntași ai
ș.a. După confesiune, 76 aparțineau credinței ortodoxe românilor ardeleni, din această parte de țară, precum
și 54 celei greco-catolice. Din totalul licențiaților și Octavian Codru Tăslăuanu, Romulus Cioflec,
absolvenților studiilor doctorale, peste 30 au Gheorghe Colan, pr. Ioan Rafiroiu, pr. Elie Câmpeanu
beneficiat, în timpul studiilor, de burse de la diferite ș.a. Deosebit de meritorie este și contribuția
fundații: Gojdu, Alexandru Sterca Șuluțiu, Simion publicistului Octavian Codru Tăslăuanu, a medicului
Ramonțai, Vasile Moga, ASTRA, Fondul Grăniceresc Pompiliu Nistor (Araci), a învățătorului Gheorghe
Năsăud ș.a. Tărlungeanu (Brețcu) ș.a. la înființarea și activitatea
La toate marile evenimente și proiecte Corpului Voluntarilor Ardeleni şi Bucovineni militanţi
identitare românești din viața publică a Transilvaniei pentru Marea Unire, format din militari români
din a două jumătate a secolului al XIX-lea și începutul ardeleni și bucovineni din armata austro-ungară,
secolului XX, premergătoare Marii Uniri de la 1 prizonieri în Rusia.
Decembrie 1918, au participat și reprezentanții Este cunoscut şi procesul de spionaj înscenat
românilor din comitatele Ciuc, Odorhei și Treiscaune. de guvernul de la Budapesta, înainte de începerea
Astfel, sursele documentare îi menționează la Primului Război Mondial, intentat celor 13 preoți
Revoluția de la 1848/1849 pe protopopii Petru Pop ortodocși români din localitățile aflate la granița cu
(Brețcu), Ioan Moga (Vâlcele), Aron Boieriu România, din comitatul Treiscaune, întemnițați în
(Gheorgheni), Ioan Boieriu (Aldea-Odorheiu lagărele din vestul Ungariei. În rândul acestora s-au
Secuiesc), pe preoții Ioan Bucșa din Belin, Ioan Cichi aflat: Ioan Coman (Sita Buzăului), condamnat la
din Aita Mare ș.a.; la mișcarea memorandistă: pe moarte, Ioan Modroiu (Vama Buzăului), Gheorghe
juriștii Ioan Bucur din Toplița, Patriciu Barbu din Neagovici-Negoiescu (Întorsura Buzăului), Gheorghe
Odorhei, Gheorghe Pop din Poiana Sărată, Ioan Țifrea Burlea (Barcani), Iosif Popovici (Sfântu Gheorghe),
din Subcetate, Alexe Onițiu din Sf. Gheorghe ș.a.. În Aurel Nistor (Araci), Ioan Toma (Dobolii de Jos),
conducerea Asociațiunii ASTRA activau Elie Miron Gheorghe Furtună (Covasna), Nicolae Rădoiu (Ozun)
Cristea (Toplița), Octavian Codru Tăslăuanu (Bilbor), ș.a. De asemenea, sursele documentare redau
Justinian Teculescu (Covasna), Nicolae Bogdan dimensiunile prigoanei pornite asupra fruntașilor
(Hăghig) ș.a. În conducerea Societății Studenților români din zonă, după retragerea Armatei Române din
Români „Petru Maior” din Budapesta erau Dumitru Transilvania, în septembrie 1916. Au avut această
(Emilian) Antal (Toplița), Pompiliu Nistor (Araci), soartă, printre alții: pr. Ioan Tăslăuanu (Bilbor), pr.
Miron Crețu (Hăghig) ș.a. Au participat la înființarea Elie Câmpeanu (Gheorgheni), preoteasa Ana Ciora,
Muzeului Asociațiunii ASTRA Octavian Codru împreună cu opt țărani (Zagon), Gheorghe Bânduș,
Tăslăuanu și Elie Miron Cristea. S-au dovedit primarul din Araci, împreună cu alți 12 consăteni
publiciști de prestigiu la principalele reviste românești români, Aleman Ilarie, fostul primar al orașului Sfântu
din Transilvania, tipărite la Sibiu, Braşov, Blaj, Arad, Gheorghe și Gheorghe Zaharia, fostul primar din
Pesta ş.a. Octavian Codru-Tăslăuanu, Ghiță Popp, Întorsura Buzăului ș.a.
Nicolae Bogdan, Romulus Cioflec (Araci), Nicolae Un rol important în păstrarea şi afirmarea identităţii
Colan (Araci) ș. a. Autori de manuale școlare au fost, naţionale româneşti din Transilvania l-au avut preoții
tot din zonă, Constantin Dimian (Brețcu), Nicolae protopopi, în calitatea lor de lideri spirituali ai
Bogdan (Hăghig), Gheorghe Zaharia (Întorsura românilor ardeleni. În secolul al XIX-lea și începutul
Buzăului) ș.a., culegători de folclor - din Araci, sec. XX, în fruntea protopopiatelor ortodoxe și greco-
Dimitrie Cioflec şi din zona Topliței, Elie Miron catolice din fostele scaune, respectiv comitate Ciuc-
Cristea, iar Cristofon Purecel din Barcani a editat Giurgeu, Odorhei și Treiscaune s-au aflat următorii:
volume de poezii. La redactarea celor trei volume ale Protopopiatul Ortodox Treiscaune: Nicolae
Enciclopediei Române (1900-1904), coordonată de C. Popovici din Ozun, Radu Verzea din Săcele, Ioan Pop
Diaconovici și a Şematismului jubiliar al bisericii (Popescu) din Brețcu, între anii 1827-1835; Petru Pop
greco-catolice din 1900 au contribuit Elie Câmpeanu din Brețcu (1835-1853); Nicolae Popescu din
(Gheorgheni). Documentele menționează activitatea Mărtănuș (1853-1861); Ioan Petric din Brașov (1861-
președintelui Asociației Învățătorilor Români din 1872); Spiridon Dimian din Brețcu (1873-1885);

9
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Dimitrie Coltofeanu din Brețcu (1885-1903); Nicolae Rusu, înv., Sita-Buzăului – suplent. B) Cercul
Constantin Dimian, din Breţcu (1903-1920); electoral Aita-Mare era reprezentat de: Gheorghe
Protopopiatul Ortodox al „Hăghigului şi Pakular din Aita de mijloc (Aita Medie); David
Vâlcelelor”: Ioan Moga din Vâlcele (1847-1868); Pakular din Aita Mare; Ioan Şerban din Belin;
Protopopiatul greco–catolic al Treiscaunelor, cu Gheorghe Șolcoiu din Arini (astăzi în județul Brașov);
sediu în Poian: Iacob Popovici (1839-1847), Moise Ioan Ardelean din Arini (astăzi în județul Brașov). C)
Boieriu din Ghidfalău (1848-1859), Ioan Şolnoi Cercul electoral Covasna era reprezentat de:
(1859-1909); Protopopiatul greco-catolic al Alexandru Ciuncan, Alexe Teculescu, Ioan Sârbescu,
„Giurgeului şi Sepvizului”, cu sediul la Gheorgheni Nicolae Jurebiţă – toți din Covasna. Din actualul județ
şi Frumoasa: Ioan Vijoli din Gheorgheni (1815- Harghita (comitatul Ciuc): a) Cercul electoral
1843), Aron Boieriu (1843-1871). În 1871, vechiul Cîrța (Carifalău) era reprezentat de: Ioan Suciu,
arhidiaconat se desparte în două: Frumoasa şi Ghimeş, proprietar; Ioan Baciu, propr.; Platon Grigore, propr.;
conduse de protopopii: Ioan Urzică (1871-1878), Ioan Platon, propr.; dr. Emil Precup, prof.; toți din
Gavril Ciobotar (1871-1884), Petru Dobreanu, George Ghimeș; b) Cercul electoral Gheorghieni (Giurgeu)
Crişan, Simion Cheţan, Iuliu Montani şi Artemiu era reprezentat de: Dr. Petru Musca, adv. din Ditrău
Codarcea (1884-1896), Elie Câmpeanu (1896-1916); Hodoșa; Teodor Urzica; propr. Din Subcetate; Dumitru
Protopopiatul greco-catolic Odorhei: Ioan Laslo Musca, propr. Din Subcetate; Ioan Urzica, propr. Din
(1780-1811), Ioan Boieriu (1812-1820), Ştefan Sărmaș; Ioan Cotfas, propr. Din Bilbor; c) Cercul
Boieriu (1820-1834), Ioan Boieriu din Aldea (1834- electoral Sânmartin (Ciuc-Sânmărtin) era
1856), Alexandru Boieriu (1856-1897), Ştefan Şandor reprezentat de: Ioan Țeran (Țărcan), propr. Din
(1897-1916), Ioan Gergely (1917-1924). De subliniat Lăzărești; Dumitru Suciu, propr. Din Lăzărești; Ioan
activitatea acestora şi în calitatea lor de inspectori ai Muntean, propr. Din Sânmărtin; Ilie Sabo, propr. Din
școlilor confesionale ortodoxe și greco-catolice și Sânmărtin; Toader Mureşan, propr. Din Sânmărtin.
gestionarea relațiilor parohiilor și școlilor românești cu Din actualul județ Harghita (comitatul Odorhei):
administrația publică locală. Cercul electoral Homorod (Homorod-Ocland) era
Pe acest fundament, chiar dacă majoritatea reprezentat de: Nicolae Ştefan din Jimbor; Vasile
comunităților românești din comitatele Ciuc, Odorhei Suciu, învățător din Archita (astăzi, jud. Mures);
și Treiscaune, mai ales cele din localitățile etnic mixte, Cercul electoral Cristuru Secuiesc era reprezentat
erau mult slăbite, ca urmare a înăspririi procesului de de: Achim Pandrea din Feleag; Alexandru Murzea,
maghiarizare, devenit politică de stat, după instaurarea econom din Vidăcut; Nicolae Maior jun. Din Săcel;
dualismului austro-ungar din anul 1867, a avut loc Eronim Bereşiu din Săcel. Din actualul județ
participarea reprezentanților acestora la înfăptuirea Harghita, Cercul electoral Reghin era reprezentat şi
Marii Uniri, de la 1 Decembrie 1918. de dr. T. Liviu Tilea din Toplița Română.
În luna noiembrie 1918 populația românească La 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia au mai
din cele trei comitate și-a ales Consiliile Naționale participat şi 548 de membri de drept ai Marii
Române locale, s-au constituit Gărzile naționale Adunări Naţionale, reprezentanți ai episcopiilor
române și după publicarea, la 8/20 noiembrie 1918, a românești, ai societăților culturale, ai institutelor de
Apelului la convocarea Marii Adunări Naționale de la învățământ superior și școlilor medii, ai reuniunilor
Alba Iulia, și-a desemnat, în cadrul unor adunări învățătorești, ai reuniunilor de meseriași și femei,
populare, desfășurate într-o atmosferă de entuziasm, delegații Partidului Social Democrat Român, ai
delegații ce urmau să o reprezinte la Alba Iulia. gărzilor naționale și ai societăților studențești. 13
Muzeul Unirii din Alba Iulia păstrează dintre membrii de drept au fost din zona Ciuc, Odorhei
procesele-verbale, credenționalele și documentele și Treiscaune: 2 protopopi români, 6 reprezentați ai
intitulate „Hotărârea noastră” din toate comunitățile unor reuniuni și ai unei societăți și 5 reprezentanți ai
românești din Transilvania, Banat, Crișana și gărzilor naționale românești, şi anume: protopopii
Maramureș. După cum este cunoscut, în ziua de Constantin Dimian din Treiscaune şi dr. Augustin
1 Decembrie 1918 la Alba Iulia au fost prezenți, în Tătar din Varviz (Subcetate); Virgil Nistor din Arpătac
sala cercului militar din cetate, 1228 de delegați, din (Araci) şi dr. Romul Oltean, avocat din Dobârlău, din
care 680 aleși în cele 130 de circumscripții electorale partea Reuniunii de cântări din Arpătac (Araci);
ale Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului George Popoviciu și Dumitru Antal, ambii studenți la
și Sătmarului. Dintre ei, 35 reprezentau cercurile Budapesta, din partea Societăţii „Petru Maior” a
electorale din comitatele Ciuc, Odorhei și Trei Scaune. universitarilor români din Budapesta, supleanți fiind
Din actualul județ Covasna (comitatul Treiscaune): Traian Popoviciu şi Veturia Leucuția; George Axente
a) Cercul electoral Sfîntu Gheorghe (Săpşi- și Alexandru Axente, ambii din Arpătac (Araci) din
Săngeorgi) era reprezentat de: Ioan Modroiu, preot în partea Reuniunii femeilor române din comuna Arpătac
Vama-Buzău (astăzi județul Braşov); George Cerbu, (Araci); stegar Traian Ludu și soldat George Șandru,
preot în Întorsura-Buzăului; Nicolae Cristea din Sita- ambii din Prejmer, din partea Gărzii naționale române
Buzăului; George Nistor din Teliu (astazi județul din Treiscaune: Zaharia Maior și ofițer de
Brasov); Xenofon Comşa din Marcoş (Mărcuș); administrație Ilie Costea, din partea Gărzii naționale

10
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

române din Vidacutul-român; Patrichie Murza din teologului Alexandru Nicolescu, viitor mitropolit
partea Gărzii naționale române din Vidacutul- greco-catolic de Blaj, născut la Tulgheș.
unguresc. Spre deosebire de primii ani ai Primului
În Marele Sfat Național – organul provizoriu Război Mondial, când tinerii români din Transilvania
al puterii de stat din Transilvania până la unirea au luptat în cadrul armatei statului austro-ungar, de
administrativă definitivă cu România, ales de multe ori chiar împotriva fraților întru credință și
Adunarea de la Alba Iulia, în ședința sa din 2 neam, după 1 Decembrie 1918, aceștia au participat,
decembrie 1918, din comitatele Ciuc, Odorhei și sub faldurile tricolore, la îndeplinirea misiunilor
Treiscaune au făcut parte dr. Augustin Tătariu, Armatei Române de asigurare a ordinii și liniștii
protopop din Subcetate și dr. Petru Muscă din Sărmaș, publice în Transilvania și de eliberare a Budapestei de
comitatul Ciuc; Vasile Suciu, învățător și Ioan sub regimul comunist al lui Béla Kun, în rândul cărora
Vătășan, preot, ambii din Archita, comitatul Odorhei; s-au aflat şi români din zonă, precum Nicolae Jurebiță
Nicolae Cristea din Sita-Buzău, Ioan Modroiu, preot din Covasna, Mihai Todicescu din Sfântu Gheorghe
din Vama Buzăului, Xenofon Comșa din Mărcuș, ș.a.
George Negoescu, preot din Vama Buzăului, David Unirea Transilvaniei cu Țara Mamă a fost
Păcurar din Aita Mare, comitatul Treiscaune și Ghiță pecetluită prin jertfa a peste 500 000 de militari
Popp din Poiana Sărată, ca notar. români, morți și dispăruți. Un număr important dintre
În Consiliul Dirigent al Transilvaniei acești eroi își dorm somnul de veci în cimitirele eroilor
(organism politic provizoriu, cu atribuții legislative, din Toplița, Miercurea-Ciuc, Valea Uzului, Poiana
executive și administrative limitate, din perioada 2 Sărată, Sfântu Gheorghe, Brețcu, Araci ș.a.
decembrie 1918 - 4 aprilie 1920), a activat ca șef de După înfăptuirea Marii Uniri și recunoașterea
serviciu la Resortul Cultelor preotul Virgil Nistor, internațională a acesteia a urmat perioada consolidării
viitorul episcop al Caransebeşului Veniamin Nistor, unirii, trecerea la unificarea legislativă,
Dumitru Antal, viitorul episcop Emilian Antal, la administrativă, instituțională, economică, socială și
Departamentul Ocrotirilor Sociale și publicistul Ghiță culturală, respectiv integrarea Trasnilvaniei și a
Popp în Comisia de Cenzori. celorlalte provincii istorice românești unite cu țara
De remarcat faptul că la 1 Decembrie 1918, mamă în administrația unitară a statului român. Pentru
cei doi protopopi români de Alba Iulia, care au românii din județele Ciuc, Odorhei și Treiscaune,
coordonat întreaga activitate a Comitetului de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a constituit o
organizare a Marii Adunări Naționale, erau originari adevărată renaștere națională pe plan economic, politic
din comitatul Treiscaune și din comitatul Ciuc, și social, spiritual și cultural. Unirea a însemnat și
respectiv protopopul ortodox Ioan Teculescu, din crearea instituțiilor de drept ale statului român:
Covasna, viitorul episcop al Armatei Române Justinian prefecturi, plăși, primării, revizorate școlare, tribunale,
Teculescu și protopopul greco-catolic Vasile Urzică, judecătorii, poliție, jandarmerie, unități militare etc.,
din Subcetate. care au înlesnit și locuitorilor români din această parte
Este bine cunoscut rolul episcopului ortodox de țară, alături și împreună cu concetățenii maghiari și
al Caransebeșului, Elie Miron Cristea, viitorul patriarh cei de alte etnii, accesul la o viață liberă, demnă şi
al României, în organizarea și desfășurarea Adunării democratică. Între anii 1919 -1940 a avut loc o amplă
de la 1 Decembrie 1918 și ca membru al delegației acțiune de renaștere a vieții naționale românești și de
care a prezentat actul Marii Uniri regelui Ferdinand al readucere la normalitate a condiției de român pe aceste
României întregite. meleaguri.
Reprezentanți ai românilor din actualele județe Acțiunile de consolidare a Marii Uniri, în
Covasna și Harghita au participat la evenimentele care profil teritorial local, au fost gestionate de prefecturile
au condus la unirea Basarabiei cu Țara mamă, din din județele Ciuc, Odorhei și Treiscaune, instituții
martie 1918. Tinerii publiciști Romulus Cioflec, conduse, în perioada interbelică, de oameni politici,
Nicolae Colan și Ghiță Popp au făcut parte din grupul dar, în același timp, majoritatea buni profesioniști și
intelectualilor ardeleni, în frunte cu Onisifor Ghibu, apărători ai valorilor naționale românești, în rândul
care s-au implicat în apariția primelor publicații și cărora s-au aflat: în județul Ciuc: Gheorhe Dubleșiu
manuale școlare în limba română, cu grafie latină, în (1919-1920, Alexandru Vasu (1920 -1922, 1926 -
Basarabia. 1927), Ștefan D. Spătaru (1923 -1924), Constantin
Până la recunoașterea internațională a Marii Handra (1925 -1926), Fanu Ștefănescu (1927 -1928),
Uniri, prin tratatele încheiate în cadrul Conferinței de dr. Aurel Țețu (1928 -1931), Dinu Stolojan (1931-
pace de la Paris, din anul 1920, semnalăm activitatea 1932), Victor Oțetea (1933 -1937); în județul
profesorului și publicistului Nicolae Bogdan, născut la Odorhei: Toma Cornea (1920-1922), Valer Neamțu
Hăghig, în cadrul Comitetului Național al Unității (1922-1923), Vladimir St. Spătaru (1924 - 1926),
Române, de la Paris, condus de Take Ionescu, și Gheorghe Andrieș (1927-1928, 1933 -1936), Mihai
publicarea, de către acesta, a studiului Les roumains de Constantinescu (1936 -1938), col. Ion C. Pleșoianu
Transylvanie, precum și calitatea de misionar (1938 -1940); în județul Treiscaune: dr. Nicolae
bisericesc și politic la Conferința de Pace de la Paris a Vecerdea (1919-1920), Valeriu Neamţu (1920 – 1921),

11
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

dr. Vicenţiu Rauca Răuceanu (1922-1926), George principalelor instituţii: biserici, şcoli, cămine culturale,
Cernat (1927 – 1928), dr. Nicolae Crăciun (1928- înfiinţarea băncilor populare, asociaţiilor profesionale,
1931), dr. Valeriu Bidu (1933 - 1937), dr. Ioan Culcă măsurile de sprijinire a capitalului românesc şi cele de
(1937 – 1938), col. Constantin Petrini (1938 – aprilie acordare a unor sporuri sociale salariale învăţătorilor şi
1940). profesorilor români din zonă.
Legislația interbelică a permis alegerea în La revigorarea vieţii româneşti au contribuit
funcția de primar, sau numirea în cea de „președinte al din plin, alături de biserică, şcoală şi asociaţii culturale
Comisiei interimare”, în „comunele urbane și rurale”, (în mod deosebit ASTRA) şi administraţia publică de
inclusiv în fruntea orașelor de reședință a celor trei stat (prefecturi), centrală și locală. Implicarea directă
județe, a unor personalități cunoscute pentru şi eficientă a statului în asigurarea cadrului legislativ şi
implicarea lor benefică în viața publică locală. Un logistic necesar afirmării identităţii naţionale a
exemplu îl constituie, în acest sens, primarii orașului românilor, a fost în chip fericit completată de o
Sfântu Gheorghe din perioada interbelică, în rândul frumoasă solidaritate naţională, concretizată, printre
cărora s-au aflat nume precum: dr. Zaharie Crişan altele, în „patronarea” şcolilor şi bisericilor româneşti
(1920 – 1922), dr. Izidor Rauca -Răuceanu (1922 - din „Secuime” de către şcolile normale, protopopiate
1926, 1927 -1928), dr. Gyarfas Albert (1928 – 1929), şi parohii, instituţii şi personalităţi din întreaga ţară.
Victor Maiorescu (1932 – 1933), dr. Vasile Stanciu În condiţiile istorice cunoscute, cu sprijinul
(1934 – 1937), dr. Nicolae Crăciun (1938 – 1940). Arhiepiscopiei din Sibiu, condusă de mitropolitul
Administrația publică locală era sprijinită de Nicolae Bălan, a patriarhului Miron Cristea, a
deputații și senatorii aleși de electoratul din cele trei românilor din întreaga ţară şi a unei administraţii
județe. În Camera Deputaților, de remarcat prezenţa româneşti locale foarte apropiată şi implicată direct în
unor cunoscuţi politicieni români din perioada viaţa bisericească, culturală şi naţională, protopopii
interbelică, pe listele electorale din județele ortodocşi, alături de cei greco-catolici, au reuşit în
menționate, după cum urmează: în Treiscaune: fostul doar 20 ani să scrie o frumoasă pagină din istoria
prim ministru Constantin Argetoianu, foştii miniştrii şi bisericilor şi comunităţilor româneşti din zonă. În
secretari de stat Constantin Angelescu, Constantin aceşti ani s-au reînfiinţat 41 de parohii, s-au construit
Bucşan şi Voicu Niţescu; în județul Ciuc: Virgil 51 de biserici şi capele, 54 de case parohiale, 69 de
Cioflec, George Moroianu și Ştefan Bogdan; în troiţe şi tot atâtea clopotniţe, dăruite – în cadrul unor
județul Odorhei: Constantin Tănăsescu, Constantin frumoase ceremonii – de şcoli normale din întreaga
Anghelescu și Costache Lupu. Adevăraţi lideri locali ţară, care patronau micile comunităţi româneşti din
ai populaţiei româneşti din aceeaşi perioadă de zonă. Un efect pozitiv asupra desfășurării vieții
consolidare a Marii Uniri erau: în județul Treiscaune: bisericești ortodoxe l-a avut îmbunătățirea structurii
Ştefan Bogdan, Vicenţiu Rauca-Răuceanu, Alexandru acesteia, prin înființarea protopopiatelor ortodoxe
Iteanu, părintele protopop Aurel Nistor; în județul Sfântu Gheorghe și Oituz (cu sediul la Târgu
Ciuc: Octavian Codru Tăslăuanu, Vasile Urzică, Aurel Secuiesc), în anul 1924, și al protopopiatului ortodox
Ţeţu, Gheorghe Cerbu; în județul Odorhei: pr. Ioan Odorhei, în anul 1937. Propunerea de înființare a unui
Popa, Mihai Constantinescu, Virgil Solomon. Dintre vicariat ortodox pentru județele Ciuc, Odorhei, Mureș
reprezentanții populaţiei maghiare în Parlamentul și Treiscaune, cu sediul la Târgu Mureș, formulată în
României Mari erau: baronul Szentkeresztely Bela anul 1937, a fost amânată, concretizându-se abia peste
(Treiscaune), Pal Gabor, Laslo Dezideriu şi Iosif aproape șase decenii, în 1994, prin înființarea
Willer din Ciuc și Bethlen Gheorghe și Looar Francisc Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei. Și în
din Odorhei. Lista senatorilor cuprinde alți importanți perioada interbelică, în fruntea protopopiatelor
lideri locali, precum: Ghiță Popp, Miron Crețu, Aurel ortodoxe și greco-catolice din cele trei județe s-au aflat
Țețu, Miron Crețu ș.a. preoți vrednici, după cum urmează: Gheorghe
În îndeplinirea unor înalte demnități publice în Neagovici-Negoescu, din Întorsura Buzăului (1920 –
statul român, nu au uitat locurile natale patriarhul Elie 1924) în Protopopiatul Ortodox Treiscaune; Aurel
Miron Cristea, Regent și Prim-Ministru al României, Nistor (1924- 1940) în Protopopiatul Ortodox
și miniștrii Ghiță Popp, Octavian Codru Tăslăuanu și Sfântu Gheorghe; Ioan Rafiroiu, din Poiana Sărată
Nicolae Colan. (1924-1940) în Protopopiatul Ortodox Oituz (cu
Suflul nou de viaţă românească a fost susţinut sediu la Tg. Secuiesc); Sebastian Rusan (1937-1940)
prin întărirea bisericii româneşti, prin promovarea în Protopopiatul Ortodox Odorhei; Ioan Gergely
învăţământului în limba română, prin afirmarea (1917 -1924), Iuliu Laslo-Laurian (1925 -1934) și
culturii naţionale şi stimularea presei româneşti. Acest George Ivan (1935 -1940) în Protopopiatul Greco-
complex de acţiuni făcea parte dintr-o strategie Catolic Odorhei; Artemiu Boieriu, Aurel Arieșanu și
economică, socială şi culturală de perspectivă, ce se Avisalon Costea (1917 -1940) în Protopopiatul
bucura de susţinerea şi sprijinul întregii ţări. Un efect Greco-Catolic Gheorgheni.
benefic asupra vieţii economice, sociale şi culturale a Învăţământul românesc din județele Ciuc,
comunităţilor româneşti l-au avut şi împroprietărirea Odorhei și Treiscaune a cunoscut o reală înflorire în
cu suprafeţe agricole şi silvice a locuitorilor şi anii de după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 şi

12
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

până în septembrie 1940. Pe lângă şcolile primare de Semnau frecvent în coloanele ziarelor amintite
stat (unele bilingve) s-au înfiinţat licee şi şcoli principalele personalităţi ale vieţii culturale româneşti
normale româneşti în principalele oraşe din zonă: şi colaboratori din afara judeţelor menționate. În fostul
Liceul „Sf. Nicolae” din Gheorgheni; Liceul „Şt. O. judeţ Treiscaune, azi Covasna, respectiv în Sfântu
Iosif” şi Gimnaziul „Anastasia Şaguna” din Odorheiu Gheorghe, în perioada de referință au apărut
Secuiesc; Şcoala Normală de Fete „Regina Maria” şi următoarele publicaţii săptămânale şi lunare în limba
Gimnaziul de băieţi din Sfântu Gheorghe; Gimnaziul română: La Noi – în judeţul Treiscaune (1932-1934),
mixt „Petru Rareş” şi Şcoala primară de stat din Neamul nostru (1934-1936), Oituzul (1935-1938),
Miercurea-Ciuc; Şcoala Normală din Cristuru Curierul grefelor (1936-1937), Era Nouă (1933-
Secuiesc; Gimnaziul Mixt din Târgu Secuiesc ş.a. 1940), revistă lunară editată de Asociaţia Învăţătorilor
Printr-o folosire chibzuită a unor fonduri şcolare şi cu din judeţul Treiscaune, Buletinul ASTRA (1938-1940),
sprijinul statului, în perioada interbelică s-au construit editat de Despărţământul Central al judeţului
şcoli noi în majoritatea localităţilor din zonă. Liceele Treiscaune. Printre publicaţiile apărute la Miercurea-
şi şcolile din perioada interbelică erau adevărate focare Ciuc, în limba română sau bilingve (româno-
de cultură românească. Pe lângă fiecare şcoală existau maghiare), în perioada interbelică erau: Dacia
formaţii de dansuri populare, ansambluri corale, (bilingvă, 1926-1928), Şcoala noastră (1932-1935),
echipe de teatru. Se organizau serbări şcolare, Viitorul Ciucului (1933-1934), Astra Ciucului (1934-
spectacole în comunităţile româneşti şi maghiare din 1936) şi Ţinuturi secuizate (1934-1940). La Odorhei,
judeţ, excursii în întreaga ţară. Se ţineau conferinţe de în aceeaşi perioadă au apărut: Gazeta oficială a
către personalităţi de seamă ale vremii. În această Revizoratului Şcolar a judeţului Odorhei (1924-1940),
perioadă au fost publicate mai multe volume semnate Harghita (1929-1939), Glas românesc în regiunea
de învăţătorii şi profesorii români din fostele judeţe secuizată (1935 - 1940), Şcoala practică (1927-1938),
Ciuc, Odorhei şi Treiscaune, în rândul cărora s-au Şcoala satului din Secuime (1938-1940). Tot atunci, la
aflat: Nicolae Vleja (Covasna), Ioan Stoenac Gheorgheni au apărut: Şcoala şi Familia (1925),
(Micfalău), Constantin Dediu (Belin), Octavian Gazeta Ciucului (1929-1940), Începuturi (1934-1935),
Zăbavă (Sfântu Gheorghe), Constantin Melinte iar la Topliţa, în anul 1929, Glasul Călimanilor.
(Brețcu), Gheorghe Rafiroiu (Araci), Aurel Gociman- Putem conchide că principalele obiective ale
Oituz (Brețcu), Octavian M. Dobrotă (Odorhei), strategiei de integrare a Transilvaniei și a celorlalte
Theodor Chindea (Voșlobeni), Constantin Sporea provincii istorice românești unite cu țara mamă în
(Vama Buzăului), Matei Jurebiță (Covasna) ș.a. administrația unitară a statului român au fost realizate
După reactivarea despărţămintelor centrale realizate prin efortul colectiv al autorităților centrale și
judeţene ASTRA Treiscaune, Ciuc și Odorhei, în locale și prin implicarea societății civile, a liderilor
întreaga perioadă interbelică asistăm la o adevărată locali, a comunităților. Toate acestea au stimulat
renaştere naţională. Asociaţiunea a înfiinţat „biblioteci programele de dezvoltare locală edilitar-culturală, au
poporale”, a organizat conferinţe şi prelegeri, şcoli condus la creșterea gradului de instruire și implicare a
ţărăneşti, cursuri de alfabetizare, coruri săteşti, echipe cetățenilor în problemele comunităților locale, sporind
de teatru, şezători literare, expoziţii etnografice şi alte spiritul general democratic al societății românești din
activităţi artistice şi sportive. Toate acestea au perioada interbelică, cu respectarea drepturilor și
contribuit la îmbogăţirea vieţii spirituale a locuitorilor, libertăților pentru toate minoritățile naționale, conform
la păstrarea nestinsă a flăcării demnităţii naţionale, prevederilor tratatelor de pace, încheiate la terminarea
ASTRA devenind, după cum scria Timotei Cipariu, un Primului Război Mondial.
adevărat „reazim al naționalităţii române”. Toți Demersul nostru se vrea un omagiu adus
fruntașii vieții publice locale au desfășurat o bogată tuturor celor care și-au pus activitatea în slujba
activitate astristă. Adunarea generală a Asociațiunii prezervării și afirmării identității românești din fostele
ASTRA din anul 1931 a avut loc la Sfântu Gheorghe, comitate Ciuc, Odorhei și Treiscaune. El reprezintă, în
la care au participat ca invitați de onoare personalități același timp, o recompensă morală adusă tuturor
marcante ale vieții publice românești, precum: românilor din această parte de țară, în frunte cu
mitropolitul Nicolae Bălan, Ion Agârbiceanu, membrii elitei conducătoare, care au avut de suferit,
Gheorghe Bogdan-Duică, Tiberiu Brediceanu, Nicolae atât de mult, în urma Dictatului de la Viena, iar apoi, o
Colan, Ioan Lupaș, Coriolan Suciu ș.a. mare parte dintre ei au suportat și chinurile
Cele peste 20 de publicaţii româneşti editate în închisorilor comuniste.
județele Ciuc, Odorhei și Treiscaune în perioada 1919-
1940 şi-au propus „să acopere un gol pe tărâmul Dr. Ioan LĂCĂTUȘU
exprimării publice naţionale în zonă”, „să lupte Dr. Ana DOBREANU
pentru afirmarea mai puternică a importanţei şi Prof. Florentina TEACĂ
rolului elementului românesc”. În redacţiile
publicaţiilor româneşti au lucrat ziarişti profesionişti
de valoare incontestabilă: Theodor Chindea, Aurel
Gociman, Theodor Atanasiu, Octavian Dobrotă ş.a.

13
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Nicolae tă. I s-au alăturat un Serviciu al prizonierilor de război,
un Serviciu al internaților civili, unul al Crucii roșii
TABACOVICI internaționale și române, precum și un Serviciu al
(1881-1973) cenzurii corespondenței prizonierilor de război și a
internaților civili.
Moto Mi s-a dat atunci de către Marele Cartier Ge-
neral un ajutor, un ofițer de stat major, colonelul Ră-
„Am trei fii și-i dau
dulescu, eu fiind director am fost mobilizat ca ofițer în
Țării să lupte pentru ea” rezervă. Din partea acestui colonel nu am avut nicio-
(Petre Carp) dată vreun sprijin sau vreo consiliere.
Pregătirea noastră de război în timpul neutrali-
1916 tății s-a putut ține așa de secretă, încât în noaptea zilei
de 16 august 1916, armatele noastre au putut trece
La 27 aprilie 1916, moare regele Carol I și la frontiera noastră în Transilvania, prin surprindere, în
scurtă vreme de la dispariția lui moare și regina Elisa- același moment când noi am predat la Viena Ultima-
beta. Noul rege Ferdinand, crescut de tânăr între noi, tumul guvernului român.
ca moștenitor al tronului, era mai puțin german decât În toată perioada de pregătire a războiului, eu
predecesorul său, fiind și îndoctrinat de soția sa regina am fost în permanent contact cu Marele Stat Major,
Maria, de origine engleză. La stăruința guvernului viitorul Mare Cartier General al Armatei, din momen-
Brătianu, regele convoacă un nou consiliu de coroană tul deschiderii ostilităților. Aveam întreaga organizare
în care se hotărăște intrarea României în război alături a căilor ferate pusă pe fișe, ele trecând din momentul
de Puterile Aliate, deci contra Germaniei. declarării războiului sub ordinele Marelui Cartier Ge-
Petre Carp, din aceeași profundă convingere neral. Această instituție avea să joace un mare rol în
că locul nostru este alături de Germania, a luptat și de timpul ostilităților. În fiecare gară mai importantă am
data aceasta cu toată pasiunea și iubirea sa de țară dublat pe șeful gării cu un ofițer din serviciul meu.
pentru punctul său de vedere, adică să intrăm în război Comandamentul german, condus de mareșalul
alături de Germania. A fost însă nevoit să se încline în Mackensen, a fost luat prin surprindere, unitățile noas-
fața hotărârii ferme a majorității consiliului de coroană tre au putut ocupa întreaga Transilvanie, fiind în luptă
și, ca bun român, a declarat că dacă aceasta este hotă- numai cu trupe ungare.
rârea consiliului de coroană, el se înclină, adăugând că Când însă trupele noastre au venit în contact
are trei fii și-i dă Țării să lupte pentru ea. Doi din ei au cu diviziile germane ale mareșalului Mackensen trimi-
căzut pe front. Pentru a arăta calitatea morală și sufle- se în grabă acolo, având armament modern complet și
tească a lui Petre Carp, prezentăm aici câteva episoade experiență de doi ani de război, ele au fost nevoite,
din viața lui. după lupte grele, să înceapă retragerea, luptând eroic
Atunci când germanii au ocupat și Muntenia, fără întrerupere, dar cu mari sacrificii. Toate acestea
noi retrăgându-ne la Iași, Carp a rămas în București. până când au reușit să se fixeze la Mărășești și în Car-
Atunci comandantul german al Bucureștilor a trimis pații Moldovei. La retragerea armatei noastre, în zona
un aghiotant al lui la Petre Carp să-l roage să-l pri- Buzăului cred, o unitate românească comandată de un
mească pe acest general. Petre Carp i-a răspuns aghio- general în rezervă luptă în jurul unei clăi cu fân cu o
tantului că generalul uită că românii sunt în război cu unitate germană în care se aflau și câțiva ofițeri ger-
țara lui și că, prin urmare, nu numai că refuză să-l mani în frunte cu mareșalul Mackensen. Unitatea
primească, dar este surprins cum acest general german noastră i-a înconjurat pe germani, gata să-i ia prizoni-
și-a permis să-i ceară acest lucru. eri împreună cu comandantul lor suprem. Au fost sal-
Colonelul Sturdza, ginerele lui Carp a dezer- vați prin sosirea în ajutorul lor a noi unități masive
tat, comandant fiind al unei brigăzi care lupta pe fron- germane.
tul Moldovei. A trecut în liniile germane. (n.r. Aflân- Atunci, mareșalul Mackensen a cerut să-i fie
du-se în trecere la București după eșuarea complotului prezentat comandantul român care era gata să-l ia el
său, pentru a pleca în Germania, a vrut să-l viziteze pe prizonier pe mareșal. L-a felicitat pe generalul român,
socrul său Petre Carp). lăsându-i sabia, cu care a rămas până la eliberarea
Am fost vizitat la Ministerul de război de la prizonierilor din lagărele germane. Când au sosit în
Iași de locotenentul de artilerie Grigore Carp, fiul lui țară, am rugat să fie adus la Iași la Minister acest dis-
Petre Carp, care, emoționat, m-a rugat, dacă este posi- tins ofițer, pentru a-l cunoaște și felicita. Generalul a
bil, când sunt în contact cu delegația Germaniei la apărut încins cu sabia lui istorică, modest, discret,
ședințele de negociere a armistițiului, să aflu dacă tatăl distins și ne-a povestit cele de mai sus.
său a primit în București pe colonelul Sturdza. I-am Guvernul român s-a retras la Iași, de unde a
promis că la întoarcerea mea de la ședința cu Puterile pornit reorganizarea armatei, cu sprijinul comanda-
Centrale îi voi transmite. I-am comunicat lui Grigore mentului francez care ne-a trimis o serie de ofițeri,
Carp că mi s-a transmis cu precizie că Petre Carp a consilieri, elemente foarte prețioase pentru noi, care
refuzat să-l întâlnească pe ginerele său. ne-au ajutat să punem din nou și în condiții optime
Din acel moment Direcția de statistică din ca- armata noastră pe picior de război, război pe care l-a
drul Ministerului de război capătă o amploare deosebi- reluat în iulie 1917. Au urmat succesele strălucite de la

14
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Mărășești ale Armatei I a generalului Eremia Grigo- Jean-Yves CONRAD
rescu, precum și cele și mai strălucite poate de la Mă-
răști în Moldova ale Armatei a II-a a generalului Ale-
xandru Averescu, succese care au ridicat moralul în-
tregii populații a Țării. Regina Maria și copila de
Aceste rezultate strălucite ale armatelor noas- 8 ani
tre ar fi fost mult mai spectaculoase dacă nu s-ar fi
produs în acel moment dezagregarea completă a arma-
tei rusești, care forma întreaga noastră susținere a spa-
telui frontului nostru, datorită revoluției rusești.
Unități întregi ale armatei ruse au depus arme- Am avut ocazia, la 11 noiembrie 2006, aflân-
le, abandonându-și întreg materialul de război, care era du-mă la comemorarea în memoria soldaților prizoni-
imens și și-au încrucișat brațele după ce au rupt tresele eri români morți în Primul Război Mondial în lagărele
ofițerilor și generalilor lor, operație însoțită de insulte germane să cunosc o
și maltratări. Toate acestea sub ochii soldaților noștri femeie (franceză) în
asupra cărora încercau în mod continuu să pună presi- vârstă de 94 de ani,
une ca să-i câștige și pe ei de partea ideilor lor revolu- care a trăit, copilă
ționare. Soliditatea însă sănătoasă a mentalităților și fiind, în anii grei ai
patriotismul au făcut ca trupele noastre să reacționeze războiului. Mi-a măr-
în mod strălucit. Nicio umbră de succes a propagandei turisit că mergea
bolșevice nu a fost întâlnită în rândurile trupelor noas- aproape zilnic în
tre. Dimpotrivă, Marele Cartier General al nostru, apropiere de lagăr,
convins de soliditatea patriotismului trupelor noastre, trimisă de părinți, ca
le-a însărcinat să dezarmeze ele trupele rusești în revo- să le dea prizonieri-
luție. Operațiunea aceasta s-a desfășurat perfect, în lor, prin gardul de
ordine și fără importante opuneri din partea soldaților sârmă ghimpată, o
și ofițerilor ruși, care erau dublați de câte un soldat rus cană cu lapte, o cană
ale cărui ordine ofițerii ruși erau obligați să le execute. cu apă, un ceai cald,
Fiind trimis să discut o chestiune de aprovizi- o felie de pâine, ce
onare cu un general rus, l-am găsit într-o încăpere mai aveau prin casă
murdară, în dezordine, încadrat de doi soldați care au
ai săi, aflați în lipsuri
stat de vorbă cu mine, nepermițându-i generalului să-
din cauza războiului nimicitor care nu se mai termina.
mi adreseze vreun cuvânt. Bineînțeles, răspunsurile la
întrebările pe care le puneam le dădeau ei, soldații, Însoțit de bunică-mea, am mers la azilul unde se afla
după ce, totuși, se sfătuiau discret cu fostul lor general, venerabila doamnă supraviețuitoare. Întâlnirea mi-a
de care, bietul, ți se rupea inima să-l vezi în uniformă produs cele mai emoționante momente din viață. După
cu tresele rupte, neras, deprimat, în fine într-o situație ce am intrat în camera doamnei nonagenare și am fă-
oribilă. Cei doi subofițeri ai noștri care mă însoțeau cut cunoștință, i-am zis:
erau revoltați și cu lacrimi în ochi. – Îmi plac bătrânii noștri, pentru că au multe
Pe frontul de la Mărășești, când se pregătea să să ne învețe.
pornească artileria noastră, refăcută și instruită de ofi- Bătrâna doamnă s-a luminat la față și mi-a
țeri francezi, operațiune de pregătire care trebuia să spus povestea ei frumoasă de dragoste pentru Româ-
dureze câteva zile, soldații n-au mai avut răbdare să nia:
mai stea în tranșee, și-au dat jos tunicile ca să le fie – La 7 iulie 1920, când eu aveam 8 ani, am
mai ușor pe căldura aceea tropicală și s-au năpustit fost martoră la inaugurarea cimitirului, localizat rutier
asupra soldaților germani din tranșeele din față. Ger- la Lindre-Haute, în apropiere de cimitirul evreiesc.
manii, cuprinși de panică, au ieșit din tranșeele lor, dar
nu la luptă, ci au ponit în fugă spre Focșani, urmăriți – Mă bucur, i-am spus, este foarte aproape de
de acest regiment al nostru în cămăși. Comandamentul locul unde am copilărit în anii 1957 și 1958. Am aflat
nostru a reușit cu greutate să-i oprească și să-i aducă de la mama că ostașii români, aliați ai francezilor, au
pe linia de luptă. fost luați prizonieri și încartiruiți în acest loc și în alte
La una din ședințele de armistițiu, un ofițer lagăre mici, în Saulnois. Au fost, după unele statistici,
german mi-a mărturisit că, dacă comandamentul nos- 2,643 de prizonieri care au murit de foame și de frig
tru nu ar fi oprit și întors această companie, ea ar fi pentru a salva patria lor, dar și patria noastră și Europa
ajuns să ocupe chiar Focșanii, așa de mare era panica de barbaria germană.
în rândurile lor, în fața acestei vijelioase unități româ- – Deși eram copilă, îmi amintesc destul de bi-
nești în cămăși. ne că morții au fost adunați de localnici pentru a fi
îngropați creștinește, cu demnitate. Prizonierii români
(Din volumul ”MEMORII”, apărut pentru
prima dată în România și în lume) cărora le alinam suferințele cu câte o cană cu lapte și o
felie de pâine sunt, peste ani, mărturii ale abuzurilor
autorităților germane care, încălcând cele mai elemen-

15
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

tare înțelegeri internaționale, i-au lăsat să moară sub-
nutriți, dezbrăcați în ploaie și ger infernal, fără pic de
milă. Localnicii i-au putut sprijini într-o oarecare mă- Rodica Lăzărescu – 65
sură doar cu ajutorul copiilor. Dacă vreun adult se
apropia de lagărul prizonierilor plătea cu viața. Moar-
tea ne pândea la fiecare pas și pe noi, copiii. Oricând
se putea găsi vreun descreierat să-și descarce arma în
noi, ciuruindu-ne…
Această mărturie este suficientă pentru a de-
monstra cruzimea cu care au fost tratați prizonierii,
suferințele îndurate. Au murit mii de soldați români, în
marea lor majoritate tineri; ei își dorm somnul de veci,
de peste un secol, departe pământul care i-a zămislit.
Doamna respectabilă de 94 de ani, în 2006 (între timp Scriitoarea Rodica Lăzărescu, istoric și critic
a decedat) mi-a mai spus pătrunsă de o emoție greu de literar de anvergură, redactor șef al prestigioasei revis-
descris: te „Pro Saeculum”, împlinește în acest emoționant și
– Am văzut-o pe Regina Maria a României sărbătoresc decembrie centenar (luni 3) frumoasa vâr-
însoțită de generalul Berthelot și de primarul orașului stă de 65 de ani.
Dieuze, în ziua 7 iulie 1920. Majestatea sa, la inaugu- Știind că s-a născut în Valahia noastră (chiar
rarea cimitirului românesc din orășelul Moselle a ținut în Cetatea lui Bucur) Revista „Rotonda valahă” se
un discurs minunat și foarte corect pronunțat în limba alătură tuturor celor ce o prețuiesc și stimează, rostind
franceză. A insistat ca noi, copiii care am ajutat prizo- vechea urare românească „La mulți ani cu sănătate!” /
nierii, să fim tratați ca niște eroi. Ne-a oferit cadouri, Ioan Barbu
semn de mulțumire pentru gestul normal de a ajuta
concetățenii săi să găsească un pic de căldură și o dâră Acrostih de dragoste, preţuire şi admiraţie
de alinare a suferințelor înainte de moarte din cauza
foamei și frigului intens care a predominat în iarna Rodica e un poem frumos, rostit de secerătorii bardu-
grea dintre 1917-1918. Tot timpul Regina a fost un lui Alecsandri în lanurile Limbii Române.
zâmbet pentru copii. Zâmbetul Reginei a rămas în Odată, pe când ursitoarele umblau pe pământ desculţe,
mine până în ziua de azi. M-au durut, ca pe oricare precum
cetățean cinstit al Europei, suferințele românilor din
Dumnezeu cu Sfântul Petru, căutând o casă de înnop-
perioada întunecată a României, cea a experimentului
tat,
comunist. Am auzit că anii aceia au fost la fel de grei
I-au aflat sălaşul în Cetatea lui Bucur şi i-au măsurat
ca în lagărele morții de acum aproape un secol. Româ-
viitorul cu fir de aur.
nia a rămas în sufletul meu prin Regina Maria! Vă
Călătoreau peste lume colindele, iar îngerii
dezvălui ce cadou ne-a dat, în 1920, nouă fetelor: o
pungă din piele roz, plină cu bomboane. Păstrez punga Aducători de mesaje pluteau în văzduh pe fulgi de nea,
aceea ca pe un obiect de mare preț, ca pe un talisman. vestind
Pentru băieți, îmi amintesc, darul a fost unele delicate-
țuri. La fereastra fiecărei case sosirea lui Mesia.
Înainte de a pleca, Regina ne-a îmbrățișat, Au poposit şi la casa cu pruncuţa abia coborâtă din
asemenea gest au făcut generalul și primarul orașului menirea Domnului,
Dieuze. Ne-au urat noroc la școală. Zări luminoase de împliniri în viaţă urându-i.
După această poveste emoționantă, am sărutat A ales Cuvântul, cea dăruită cu har, făcând din el
mâna bătrânei doamne, abia reținându-mi lacrimile. Răboj de neuitare despre viaţa, truda şi aspiraţiile
Am simțit că pentru interlocutoarea mea istoria Româ- semenilor săi.
niei a încăput într-o singură zi: 7 iulie 1920... Un mo- …E din nou Decembrie cu lerui-ler,
ment mare! O iubire mare pentru România și pentru o Se scutură copacii de omăt şi poveşti –
mare doamnă, Regina Maria! Am trăit de fapt și eu Cu drag îi aducem şi noi, azi, sărbătoritei
ceea ce mama mi-a spus cu 45 de ani în urmă, când Urarea strămoşească La mulţi ani!
aveam 8 ani, aceeași vârstă ca a copilei care face parte
din istoria vie a României: „Lângă noi se află un cimi- Din Bărăganul plin de taine,
tir în care se află sute de soldați români morți în Pri- Lia-Maria şi Ion ANDREIŢĂ
mul Război Mondial. Să nu uiți niciodată că România
este sora noastră mai mică, pe care trebuie s-o iubești.”

16
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Stilul brâncovenesc îmbină aspecte ale neo-
bizantinismului și renascentismului italian, având ca
rezultat un nou curent cultural românesc, aplicat în
Corespondență din Beijing, arhitectură, pictura murală, sculptura tradițională. În
de la prof. Luo DONGQUAN, jurnalist, istorie, stilul brâncovenesc sau arta brâncovenească
vicepreședinte al Asociației de Prietenie este identificată cu perioada de domnie a lui Constan-
China-România tin Brâncoveanu, cu ramificații până în zilele noastre.

„Moştenirea Brâncovenilor” prezentată
la Beijing
Institutul Cultural Român din Beijing a decis
la data de 14 septembrie să prelungească durata de
prezentare a expoziției MOŞTENIREA BRÂNCO-
VENILOR, având ca autor pe Dan Tomozei. Decizia
este binevenită, oferind astfel posibilitatea unui număr
Destinul lui Constantin Brâncoveanu a fost
cât mai mare de locuitori ai capitalei Chinei să desco-
tragic. Repet, la data de 15 august 1714, a fost decapi-
pere cele 17 lucrări care redau frescele, pictura și isto-
tat în cadrul unei execuții organizate la Istambul. Mai
ria Mănăstiri Surpatele din județul Vâlcea, ctitorie a
întâi, în fața sa. au fost decapitați cei patru băieți ai săi:
Mariei Brâncoveanu. Lucrările fotografice sunt reali-
și primul său sfetnic. Trupurile martirilor au fost arun-
zate pe mătase, prinse ulterior în forma tradițională a
cate în apele Strâmtorii Bosfor, iar după o vreme au
picturilor chinezești suluri.
fost recuperate și îngropate pe ascuns. După șase ani
de suferință, trudă și eforturi de neimaginat, Maria
Brâncoveanu, soția domnitorului, a reușit să aducă la
București osemintele lui Constantin Brâncoveanu și să
le înmormânteze pe ascuns, în anul 1720.
La 200 de ani de la aducerea osemintelor la
București, în anul 1914, a fost descoperit mesajul lăsat
de Maria Brâncoveanu pe candela așezată deasupra
mormântului lui Constantin Brâncoveanu: “Această
candelă, ce s-a dat la Sveti Gheorghie cel Nou, lumi-
nează unde odihnesc oaele fericitului domn Constantin
Brâncoveanu Basarab Voievod ... iulie, în 12 zile, leat
7228 (1720).” În anul 1932, în urma cercetărilor efec-
tuate de un grup de medici, coordonați de Prof. Dr.
La fel ca Ștefan Cel Mare și Mihai Viteazul,
Mina Minovici și Prof. Dr. Francisc Rainer, s-a atestat
Constatin Brâncoveanu (1654-1714) a fost unul dintre
că osemintele care sunt depuse în mormântul din Bise-
domnitorii români care au luptat pentru apărarea inte-
rica Sfântul Gheorghie cel Nou sunt ale domnitorului
grității națiunii române, împotriva invaziei străine.
Constantin Brâncoveanu.
Domnitor al Țării Românești, între anii 1688 și 1714,
Vernisajul expoziției a avut loc la 15 august,
Constantin Brâncoveanu s-a ridicat împotriva invaziei
zi în care s-au împlinit 304 ani de la moartea domnito-
Imperiului Otoman. Tocmai din această cauză, Con-
rului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, la
stantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi,
eveniment fiind prezent un numeros public, printre
Constantin, Ștefan, Radu și Matei, dar și cu ginerele
care și un grup de elev, mici ziariști ai învățământului
său, sfetnicul Ianache Văcărescu, au fost decapitați de
chinez. Directorul ICR Beijing, Constantin Lupeanu,
sultanul otoman la Istambul, la data de 15 august
exprimând un călduros bun venit oaspeților, a subliniat
1714.
că în România, casa, cartea şi şcoala sunt cele trei
Din materialul și documentațiile oferite de
laturi inseparabile ale stilului brâncovenesc, un stil
autorul expoziției, am aflat că în perioada de 26 de ani
cărturăresc al artei și vieții. Din expoziția de artă ver-
în care a condus Țara Românească, în ciuda presiuni-
nisată se disting câteva trăsături: reproducerea modele-
lor generate de Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic
lor străvechi, copierea picturii bizantine, interpretarea
și Imperiul Țarist condus de Petru cel Mare, Constan-
proprie, introducerea elementelor florale în culori vii,
tin Brâncoveanu a reușit să marcheze definitiv cultura
care dau culoare scenelor religioase, compoziția cu
și tradițiile românești, recunoscute astăzi sub stilul
caracter laic, în spiritul vieții diurne. În zilele noastre,
brâncovenesc. De asemenea, a avut o influență decisi-
biserica încurajează de asemenea unitatea dogmatică și
vă în plan educațional și religios.
specificul național.

17
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

precum Ștefan Cel Mare sau Mihai Viteazul, cunoscuți
poporului chinez. La 1 decembrie 1918, a fost realiza-
tă Marea Unire a celor trei principate, anul acesta ur-
mând să fie împliniţi 100 de ani de la eveniment. „Au-
torul expoziției, prietenul meu Dan Tomozei, este un
ziarist foarte harnic, competent, talentat. În ultimii opt
ani de când se află în China, a scris și editat şase cărți
despre China. De asemenea, prin articolele și expoziți-
ile sale a prezentat prietenilor români povești reale
Vicepreședintele Asociației de Prietenie Chi- despre China, promovând cunoașterea reciprocă și
na-România, Wang Tieshan, fost Consul General al relațiile de prietenie și cooperare dintre China și Ro-
R.P. Chineze la Constanța, a prezentat publicului isto- mânia”, a declarat în finalul relatării.
ria României, cultura și stilul brâncovenesc, arătând că Dan Tomozei a povestit participanților la ver-
perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu cores- nisaj despre domnitorul Constantin Brâncoveanu care
punde cu perioada domniei Împăratului Kangxi (1662- s-a ridicat în luptă dreaptă împotriva invaziei imperiu-
1723), Dinastia Qing (1644-1911) din China. Domnul lui Otoman, cum Brâncoveanu, cei patru fii și sfetnicul
Wang a vorbit și de palatul domnitorului Constantin au respins condițiile impuse de Imperiul Otoman de a
Brâncoveanu de la Mogoșoaia, de lângă București, o renunța la credința ortodoxă română, din care cauză au
construcție foarte frumoasă, în stilul arhitectural brân- fost executați din ordinul sultanului otoman, cum
covenesc. De asemenea, a subliniat că Asociația de osemintele lui Constantin Brâncoveanu au fost aduse
Prietenie China-România sprijină manifestările orga- și înmormântate într-o biserică din București de soția
nizate de ICR și acționează necontenit pentru promo- sa Maria Brâncoveanu, cum personalitatea sa, ca erou
varea relațiilor de cunoaștere și cooperare dintre China și luptător pentru apărarea independenței naționale și a
și România, dintre poporul chinez și poporul român. suveranității de stat, este comemorată permanent, iar
Prezent la vernisaj, pictorul Zhang Wenxiang a decla- stilul brâncovenesc este continuat până azi.
rat că expoziția reprezintă o contopire între cultura
română și cea chineză. Fotografiile reflectând frescele,
imaginile din interiorul bisericii românești sunt tran-
spuse pe mătăsuri, căpătând o formă tradițională speci-
fică picturilor chinezești. De asemenea, pot fi sesizate
mai multe similitudini între cultura românească și cea
chinezească. El a încurajat micii ziariști să preia ștafe-
ta prieteniei tradiționale chino-române, să scrie pentru
a promova cunoașterea reciprocă și prietenia dintre
China și țările lumii.

Vizitatorii au ascultat cu emoție povestea exe-
cuției lui Matei, fiul cel mic al domnitorului, care cu-
prins de groază în fața morții a cerut tatălui său să
renunțe la credința creștină, ca să fie iertat de pedeap-
să. Cu lacrimi în ochi, voievodul Brâncoveanu l-a
încurajat, spunând: „Din sângele nostru n-a mai fost
nimeni care să-şi piardă credinţa. Dacă este cu pu-
tinţă, mai bine să mori de o sută de ori, decât să-ţi
renegi credinţa strămoşească, pentru a mai trăi câţiva
ani pe pământ. Atunci, Matei a privit călăul și a spus:
„Vreau să mor creştin! Loveşte!”
Dan Tomozei a menționat că, în timpul dom-
niei lui Constantin Brâncoveanu, Țara Românească a
cunoscut o perioadă de prosperitate, de prosperitate
Semnatarul acestei corespondențe, în calitate
de vicepreședinte al Asociației de Prietenie China- economică și stabilitate socială, fiind dezvoltate rela-
România a remarcat în cuvântarea sa că în istoria lor, țiile diplomatice. Brâncoveanu a fost unul din repre-
țărilor românești: Transilvania, Moldova și Valahia, au zentanții României care a avut curajul să lupte pentru
fost ținta invaziilor imperiului Otoman, imperiului independență, fiind îndrăgit, venerat și omagiat în
Habsburgic și Rusiei țariste. Poporul român a dus, tradiţiile populației. La data de 15 august, în fiecare
timp de sute de ani, lupte curajoase împotriva invaziei an, românii comemorează un mare înaintaș. Tot în
străine, pentru apărarea independenței naționale și această zi, o prăznuiesc pe Sfânta Maria Mare - Ziua
reunificarea statală, afirmându-se mulți eroi naționali, Adormirii Maicii Domnului, iar pe 16 august,

18
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

pe Sfinţii Martiri Brâncoveni - canonizaţi la 20 iunie
1992. «100 de ani pentru România. Celebrăm Cen-
După vernisaj, publicul a făcut fotografii, a tenarul împreună!» Sub acest însuflețitor generic și în
admirat lucrările reprezentând Mănăstirea Surpatele. urma demersurilor susținute ale membrilor Asociației
Lucrarea „Drumul Doamnei” a stârnit un interes „DACIA” din Nürnberg, în frunte cu președinta aces-
aparte vizitatorilor, după ce Dan Tomozei a poves- teia, Ionela van Rees Zota, reputată jurnalistă și orga-
tit cum în lungile zile de suferință, Maria Brâncovea- nizatoare de excepție, s-a inaugurat, sâmbătă, 6 oc-
nu avea să parcurgă zilnic, pe jos, distanța dintre Mă- tombrie, Centrul Cultural Româno-German de Ajutor
năstirea Surpatele și Mănăstirea Dintr-un Lemn, un și Integrare „Dumitru Dorin Prunariu”, loc de întâlnire
traseu de trei kilometri. Sub pasul său a fost bătătorită a românilor din zona metropolitană a Nürnbergului. El
o potecă, cunoscută până astăzi sub denumirea „Dru- oferă, totodată, celor interesaţi un spectru larg de pro-
mul Doamnei”. iecte sociale şi culturale, parteneriate cu diferite asoci-
Vizitatorii și-au exprimat mulțumiri față de ICR din atii şi organizaţii române şi germane la nivel local,
Beijing, de directorului Constantin Lupeanu și față de regional şi internațional, precum şi o strânsă colabora-
dl. Dan Tomozei pentru organizarea acestei expoziții re cu organizațiile similare din oraşul Nürnberg.
minunate, contribuind la promovarea cunoașterii reci- O zi de octombrie cu soare primăvăratic, cum
proce dintre cele două popoare, roman și chinez. scriam și mai înainte. Pe espanada din fața monumen-
talei clădiri unde își află sediul Centrului Cultural –
Elena DRĂGHICI strada Petersauracherstraße 47-49 – lume multă adunată
la ceas de amiază: peste 400 de iubitori de cultură, copii și
tineri, femei și bărbați în puterea vârstei, pensionari.
În Nürnberg, oraș din Manifestarea inaugurală este prefațată de un
landul Bavaria, program de teatru de păpuși cu Natalia Glöckner și
și-a deschis porțile Manuela Cerneavschi (partea I și partea a II-a), pre-
cum și de un splendid program artistic oferit de grupa
Centrul Cultural Româno-German de dansuri populare pentru copii „Așii Români Ju-
niori”, micuțele și micuții artiști, în superbe costume
„Dumitru Dorin Prunariu” populare românești, exprimându-și abilitățile pe marea
scenă în aer liber, pentru care au fost aplaudați înde-
• Conceput și inițiat de reputata jurnalistă Ione- lung.
la van Rees Zota, președinta Asociației „DACIA Cuvântul de deschidere l-a rostit Ionela van Rees
e.V.”, Centrul Cultural își propune să cultive în rândul Zota, din partea organizatorilor, care, între altele, a marcat
românilor care trăiesc și muncesc în Germania gustul faptul că pentru românii din diaspora Centenarul Marii
pentru evenimente și manifestări de performanță. Uniri este un moment pe care îl sărbătoresc împreună
• „Nașul” ateneului cultural româno-german din cu toți românii din Țară. „Ne mândrim – a precizat
landul Bavaria a fost celebrul cosmonaut Dumitru vorbitoarea – că suntem români, parte dintr-un întreg
Dorin Prunariu, singurul romȃn care a zburat în cos- care din anul 1918 poartă numele de România.” În
mos, ca participant la misiunea Soiuz-40 din cadrul continuare, Ionela van Rees Zota (care a activat ca jurna-
Programului spațial „Intercosmos”. listă și în municipiul Râmnicu Vâlcea), director general al
• În acest început de octombrie primăvăratic, Agenției de Presă Așii Români și președinta Asociației
Excelența Sa a „aselenizat” în inima Europei, la Nür- „Dacia”, sub patronajul căreia ființează Centrul Cultural,
nberg, acceptând ca numele său să fie atribuit Centru- a făcut unele precizări privind dorința de a performa și în
lui Cultural Româno-German de Ajutor și Integrare, continuare: „Filozoful și scriitorul american Henry David
pentru că – a subliniat distinsa amfitrioană Ionela van Thoreau ne spunea: Să formezi o echipă este doar înce-
Rees Zota – „în viață avem mereu nevoie de modele putul, să rămâi împreună este progresul, să lucrezi îm-
pozitive, în special pentru tȃnăra generație; tocmai de preună este succesul!… Eu vreau să promovez acest lu-
aceea m-am gândit că este foarte bine să dau Centrului cru la Centrul Cultural Româno-German de Ajutor şi
Cultural numele acestui erou al neamului românesc. “ Integrare din Nürnberg, pentru compatrioții mei din
• Între invitații de onoare la inaugurarea Centru- Germania. Iată că, munca susținută și credința de peste
lui Cultural Româ- ani au făcut ca un vis să devină realitate aici, în inima
no-German din Nür- Europei. Nu mă voi regăsi în mediocritate. Vreau să
nberg s-au aflat scrii- îmbogăţesc de la zi la zi activitatea Centrului Cultural
torii Ioan Barbu prin calitatea evenimentelor oferite. Ca manager, am
(Rm. Vâlcea) și Ion doar dorinţa de a performa și încrederea în oameni, în
Drăghici (Băile Go- muncă și în valorile românești.”
vora), împreună cu
soțiile.

19
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Centrului Cultural, cosmonautului Dumitru Dorin Pruna-
riu și senatorului Viorel Badea, unor prieteni români iubi-
tori ai cărții, între care prof. univ. dr. Mihaela Rus, Adrian
Zota, Octavian-Constantin Oana, Viorica Robina, Lavinia
Hant, Nicu Toma ș.a. N-au lipsit din program deliciile
culinare, de o foarte mare apreciere bucurându-se – era
de așteptat! – sarmalele românești servite alături cu
smântână și ardei iute.
Momente artistice susținute pe parcursul după-
umezii de către copii și adulți talentați au fost inserate
între discursuri şi prezentări de cărți, laolaltă încântând
pe toţi cei prezenţi.

În cuvântul său, cosmonautul Dumitru Dorin
Prunariu, a spus, între altele: „Mă simt legat de zona geo- Însemnări de scriitor
grafică în care inaugurați centrul, atât prin multitudinea
de români care sunt stabiliți în ea, dar și prin vechea Ioan BARBU
prieteniei cu savantul Hermann Oberth, părintele naviga-
ției spațiale, născut la Sibiu, care și-a dezvoltat opera
științifică pe teritoriul României. Savantul a trăit câteva Orașul Imperial
decenii și la Feucht, lângă Nürnberg, unde am avut oca-
zia de nenumărate ori să-l vizitez. (…) Sunt convins că După o binemeritată odihnă într-o superbă
acest Centru Cultural Româno-German de Ajutor și Inte- pensiune din apropierea Salzburgului, călătorim o zi
grare din Nürnberg, pe care îl inaugurăm astăzi, va con- întreagă şi ajungem în Orașul Imperial. Mai fusesem
tribui atât la promovarea culturii noastre în Germania, pe-aici, cândva, chiar am scris într-o carte despre Nür-
cât și la oferirea unei asistențe profesionale și necesare nberg, oraș cu o istorie strâns legată de aceea
românilor care se integrează în spațiul german, și că în a Sfântului Imperiu Roman. Conducătorii acestuia au
acest sens vom găsi oportunități viitoare de colaborare.” ales loc de cetate lângă râul Pegnitz, iar în documentul
Au mai rostit alocuțiuni Viorel Badea, senator numit Sigena, emis de împăratul Heinrich al III-lea, în
pentru diaspora în Parlamentul României, Prof. dr. Iulia anul 1050, apare pentru prima dată denumi-
Lehner, atașat cultural al orașului Nürnberg, reprezen- rea Nourenberg, adică deal stâncos, care asigura grani-
tând primarul acestuia - Dr. Ulrich Maly, personalități țele intre Saxonia, Bavaria, Franconia de est și Boe-
ale vieții culturale și bisericești din România și Germania. mia, teritoriul dezvoltându-se rapid ca târg liber.
Au trimis mesaje Iulia-Ramona Chiriac - Consul General Facem prima vizită – normal – la prietenii de
al României la München și E.S. Emil Hurezeanu, amba- la care primisem invitația de a participa la inaugurarea
sadorul României în Republica Federală Germania. Centrului Cultural Româno-German de Ajutor și Inte-
Pe lângă slujba de sfințire a sediului Centrului grare, generoasă inițiativă a Asociației „Dacia e.V.”,
Cultural Româno-German „Dumitru Dorin Prunariu” aflată sub tutela talentatei jurnaliste și reputată anima-
oficiată de ÎPS Dr. Serafim Joantă, Arhiepiscop al Arhi- toare culturală Ionela van Rees Zota. Am ajuns fără
episcopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, greș la destinație: Petersauracherstraße 47-49, aplicația
Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei GPS fiindu-ne de mare ajutor.
Centrale şi de Nord, însoțit de un sobor de preoți și
viețuitoare de la Mânîstirea Sfinții Brâncoveni din
Nürnberg, publicul dornic de cultură și invitații s-au
bucurat de spectacole de muzică, teatru și poezie, precum
și de o expoziție de hărți celeste. Un viu interes a stârnit
prezentarea unor cărți apărute sub egida Editurii „Antim
Ivireanul” din Rm. Vâlcea (România): „Regimentul Alb”
de Ioan Barbu (proză scurtă contemporană), romanul de
debut „Legământul celor trei lumi” de Alexandra Elena
Stroia (Bamberg - Germania), cu ilustrații de Mariana
Pachis, „Memorii” de Nicolae Tabacovici (în premieră
internațională; volum bilingv, în română și franceză),
romanul „Diagonala celor 13. Drumul spre libertate”, de
Dr. Radu Gabriel Dobrescu (cetățean german de naționa-
litate română), „Cer orb” (versuri) și „Somnul de piatră” Ca orice români grijulii – eram împreună cu
(proză scurtă) de Ion Drăghici. Directorul editurii, scriito- soția și cu bunii noștri prieteni Elena și Ion Drăghici –
rul Ioan Barbu a donat cărți bibliotecii „Ion Minulescu” a ne interesăm de un hotel, prin apropiere, gazdă pentru

20
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

câteva nopți. Din cei aflați în jurul distinsei amfitrioa- Sărbătoarea Cărții
ne un glas ne-a mângâiat dintr-o dată sufletele: „Veți
locui la mine, fiecare familie cu camera sa.” Mai mult La sărbătoarea organizată pentru inaugurarea
decât superbele edificii patinate de secole de pe străzi- Centrului Cultural din Nürnberg, aliniate ca la o pa-
le prin care trecusem, expresii ale unui canon de artă radă a egalităţii și prieteniei, fluturau drapelele Ger-
de cea mai pură esenţă clasică, m-a atras această voce maniei. României și Uniunii Europene. Trebuie să
pe care, o clipă, am asociat-o vocilor dragi de-acasă. mărturisesc – dincolo de orice suspiciune „pro domo”
Şi, în atmosfera animată din după-amiaza acelei toam- – că această sărbătoare s-a bucurat de un program
ne de cleştar, m-am gândit cât de „acasă” se simt inteligent alcătuit, bogat, variat şi, în consecinţă, căutat
acești români din jurul nostru lângă semenii lor, toți de sute de români. Sunt dator să exprimăm cu atât mai
fiind iscaţi – şi unii, şi alţii – din aceeaşi rădăcină. ferm această opinie, cu cât în țară, din păcate, în unele
Când – metaforic vorbind, dar nu doar metaforic – împrejurări, mai mult sau mai puţin similare, prezenţa
istoria şi geografia fac trup comun, sentimentul de se înfățișează – nu rareori – ca o rudă săracă. La Nür-
„acasă” – oricât ar fi de mare distanţa ce te desparte de nberg, a existat, cum spuneam, un act artistic bine
casă – cunoaşte o relevanţă unică. Glasul acela cald, gândit, care a oferit, din abundenţă, clipe de destinde-
catifelat cu vorbe de prin părțile Banatului, era al La- re. Un redutabil „ambasador” care a marcat puncte în
viniei Hant, de-acum intrată în buzunarul inimilor plus, datorită talentului, s-a numit grupa de dansuri
noastre. populare pentru copii „Așii Români Juniori”. Un alt
punct din program care a stârnit interes a fost Specta-
colul Cărții, editura „Antim Ivireanul” din Râmnicu
Vâlcea prezentând , sub atenția unei mulțimi iubitoare
de slovă românească, noile sale apariții, cu care s-a
îmbogățit și biblioteca Centrului Cultural: „Legămân-
tul celor trei lumi” de Alexandra Elena Stroia, cu
ilustrații de renumita artistă Mariana Pachis, „Memo-
rii” de Nicolae Tabacovici”, carte cu informații în
premieră internațională, „Diagonala celor 13” de Radu
Gabriel Dobrescu, „Cer orb” și „Somnul de piatră” de
Ion Drăghici și ”Regimentul Alb” de Ioan Barbu.

Într-o carte de călătorie, scria Marin Preda:
ceea ce interesează este „dacă ai păţit ceva”. N-am
păţit nimic grav în călătoria noastră spre cerul Orașu-
lui Imperial, dimpotrivă. Şi totuşi, ceva „am păţit”: am
cunoscut români minunați și am trecut printr-o aventu-
ră spirituală – a întâlnirii cu o minunată doamnă, Ione-
la van Rees Zota, care, cu ani în urmă, a făcut un pariu
cu sine: să înalțe în Nürnberg o adevărată catedrală a
culturii românești, pentru a face să strălucească aici,
în inima Germaniei, literatura, artele vizuale, muzica
și limba noastră dulce ca un fagure de miere, cum nu
s-a mai cunoscut până acum. Cu alte cuvinte, românii Spicuiri din intervenția profesorului-scriitor
din această zonă metropolitană să beneficieze, perma- Ion Drăghici cu privire la romanul de debut al tinerei
nent, de un spectru larg de proiecte social-culturale, scriitoare Alexandra Elena Stroia, cu domiciliul de
sub un unic legământ: integrarea. câțiva ani în orașul german Bamberg, din Franconia
Perseveranța, credinţa şi munca susţinută a Superioară, aflat la o distanță rutieră de circa 60 kilo-
unor oameni ca Ionela au făcut ca un vis să devină metri față de Nürnberg: „Am în mână romanul Ale-
realitate. xandrei Elena Stroia. O o veți cunoaște mai bine din
paginile acestei minunate cărți. Dacă unul din visele
omenirii a fost acela de a împărți lumea poveștilor
între vrăjitori și vampiri, Alexandra vine cu imaginația
ei bogată, rod al unor lecturi esențiale, și scrie pagini
magistrale, neuitând întreaga paletă a subiectelor care
au bântuit-o încă din copilărie. În romanul ei veți găsi
scene din antichitate, epopeea și dorul nemuririi lui
Ghilgameș, eroul unui poem epic din Mesopotamia
antică, aparținând culturii sumero-babiloniene, care își

21
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

găsește rival în Hindu, precum vrăjitorii în luptă cu Evenimentul de la Nürnberg în imagini
vampirii. Găsim, de asemenea, în această carte subiec-
te care au cutremurat pur și simplu literatura română.
Există vrăjitori și vampiri care se întâlnesc cu lumea
pământeană, are loc chiar un triunghi amoros, o dra-
goste care într-adevăr o simți pătrunsă până în ultimele
fibre ale ființei tale de cititor. Alexandra Elena Stroia
se află la prima scriere, însă promite a fi o prozatoare
de nădejde, la nivelul valorii romanului Legământul
celor trei lumi, o carte de science-fiction sau suprana-
tural, rod al talentului și al unei imaginații bogate.
Alexandra și-a ales, ca prozatoare, un drum personal,
care nu este nici măcar început d-apoi să fie cumva
bătătorit. Și-ai ales o cale foarte bună, pătrunzând în
lumea imaginarului. Cine nu are imaginație, cine nu
visează este un om dispărut. Alexandra visează la
fericire, la iubirea ajunsă la absolut, chiar și prin acești
eroi ai romanului său, vampiri și vrăjitori, pe care i-a
adus, magistral conducând acțiunea, la o iubire perfec-
tă, împănată însă totuși cu sacrificii și trădări. Am
mare încredere în talentul acestei tinere scriitoare.
Promite mult!”

*
După câteva ceasuri de spectacol – și prezen-
tarea cărților s-a constituit într-un spectacol al cuvân-
tului scris – o opinie a invitatului de onoare, cosmona-
utul și omul de știință român Dumitru Dorin Prunariu,
care a acceptat ca acest ateneu cultural româno-
german din inima Bavariei să-i poarte numele:
„Această sărbătoare a fost o reuşită fantastică pentru
românii de-aici. Ceea ce organizatorii au reușit, în
frunte cu Ionela van Rees Zota, va fi un mesaj pozitiv
către cetăţeanul obişnuit – despre ceea ce înseamnă
România în marea familie europeană. Am asistat la o
foarte buna reprezentare a românilor în ce se dorește
exprima prin acest titlu-generic: Creşte Germania.
Creşte şi cu noi – şi prin noi, românii!”
Manifestarea se înscrie ca o prezenţă de apo-
geu pe cerul acestei zone metropolitane. Numeroşii
participanți, câteva sute, au dovedit un interes deosebit
pentru valorile pe care românii din diaspora le pot
oferi Europei şi lumii.”

22
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

23
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

În Spania, în orașul Parla, din comunitatea Madrid prof. dr. Siluan Dumitru Scurt, precum și de un recital
extraordinar al sopranei Monica Valentina Scurtu.
Remus Desfășurat în parteneriat cu Parohia Ortodoxă
Română “Sf. Mc. Anastasia Romana” din Parla, pro-
GRIGORESCU iectul Centrul Cultural Românesc “Sf. Antim Ivirea-
nul” din Parla urmărește sprijinirea românilor din Spa-
S-a inaugurat Centrul nia în procesul integrării în comunitatea gazdă și faci-
Cultural Românesc litarea accesului acestora la valorile și cultura româ-
nească. De asemenea, Centrul Cultural Românesc "Sf.
„Sf. Antim Ivireanul” Antim Ivireanul" din Parla îi sprijină pe cei care doresc
să se întoarcă în România, oferindu-le informații des-
În săptămâna 17-22 septembrie 2018, o dele- pre specificul, legislația și uzanțele românești.
gație a Bibliotecii Județene “Antim Ivireanul” Vâlcea, Centrul Cultural Românesc “Sf. Antim
condusă de conf. univ. dr. Remus Grigorescu, manage- Ivireanul” din Parla pune la dispoziția locuitorilor
rul instituției, s-a deplasat în orașul Parla - Spania, cu români din regiunea Madrid o bibliotecă având un
scopul amenajării și deschiderii Centrului Cultural fond de cel puțin 3000 de cărți și documente periodice
Românesc “Sf. Antim Ivireanul” din localitatea spa- în limba română, o expoziție de obiecte tradiționale
niolă. Evenimentul de inaugurare a avut loc sâmbătă, românești și echipamentele necesare comunicării la
22 septembrie, începând cu ora 11.00, la sediul centru- distanță. Activitățile centrului se concentrează pe
lui situat pe Calle Sancha Barca, nr. 1, în Parla, comu- păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identităţii etnice,
nitatea Madrid. culturale, religioase și lingvistice a românilor din
Alături de delega- Spania. Comunitatea românilor din Parla va lua parte
ția Bibliotecii Județene la acțiuni de celebrare a marilor evenimente din istoria
“Antim Ivireanul” României și la rememorarea momentelor care au
Vâlcea, au fost pre- marcat devenirea noastră ca stat european. Centrul
zenți reprezentanți ai contribuie, de asemenea, la cultivarea limbii române
autorităților publice pentru copiii și tinerii care s-au născut sau trăiesc de
locale (consilieri ai mult timp în Spania, încurajând exprimarea culturală
municipiului Rm. Vâl- și spirituală a românilor.
cea – Ionuț Eduard Nuică, Dumitru Vâlcu, Nicolae Proiectul se desfășoară sub semnul celebrării
Stelian) și centrale, precum și membri ai Corpului Centenarului Marii Uniri de la 1918 și a simbolului
diplomatic și consular al României pe teritoriul Spani- unificării în “cuget și-n simțiri” a românilor de
ei. Au rostit alocuțiuni: Luis Martinez Hervás, prima- pretutindeni și își propune să contribuie la creșterea
rul municipiului Parla, comunitatea Madrid; Dragoș sentimentului de mândrie națională a românilor din
Viorel Radu Țigău, ministru plenipotențiar, șef al Spania și la promovarea valorilor românești.
Consulatului României la Castellon de la Plana, Rega-
tul Spaniei, care a transmis mesajul domnului Teodor-
Viorel Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe; Con-
stantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean
Vâlcea; Tudor-Tim Ionescu, consilier general al Pri-
măriei municipiului București; Florin Linteși, consilier
local al Primăriei municipiului Rm. Vâlcea, care (a
transmis mesajul domnului Mircia Gutău, primarul
municipiului Rm. Vâlcea; Remus Grigorescu, manage-
rul Bibliotecii Județene “Antim Ivireanul” Vâlcea;
Svetlana Preoteasa, managerul Bibliotecii Metropoli-
tane București; Vasile Eugen Barz, preot la Biserica
Parohială Ortodoxă Română “Sf. Muceniță Anastasia
Romană” din Parla, protoieria Madrid.
În deschiderea evenimentului, a avut loc o
slujbă de Te Deum, oficiată în limbile română și spa-
niolă, urmată de intonarea imnului național al Româ-
niei. Programul a continuat cu festivitatea de deschide-
re a bibliotecii înființate în cadrul centrului, după care
cei prezenți s-au bucurat de momente cultural-artistice Preotul-poet Vasile Eugen Barz o gazdă deosebită a
de excepție susținute de Formația vocal-instrumentală Caravanei culturii
a Arhiepiscopiei Râmnicului, coordonată de preot

24
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

sonală, cu emfatice şi confuze declaraţii umanitare şi
anarhiste."
Mai puţin exagerările lui Ioan Pas (asemăna-
rea României cu Spania lui Primo.de Rivera!: doar nu
Nicolae vom crede, acum, că România ar fi fost vizată, de către
cine ştie ce „ocultă" internaţională, în locul Spaniei,
GEORGESCU pentru vreo revoluţie cu urmare în război civil!) - se
rosteşte aici o judecată foarte aspră a lui Panait Istrati.
Receptarea Nu ştim dacă imaginea „florii de la butonieră" este o
ziaristicii aluzie la chetele pentru statuia lui Eminescu; expresia
circulă în epocă de vreme ce încă din 1909 Eugen
eminesciene Lovinescu îi reproşează în termeni aproape identici lui
Duiliu Zamfirescu lipsa de modestie. Cert este — dacă
(urmare din numărul trecut)
această „floare" îl reprezintă pe Eminescu - că, după
acest articol al lui Ion
ION PAS şi floarea de la butonieră
Pas, Panait Istrati va încerca să se apropie de eveni-
ment. „Opinia" din 18 octombrie 1925 anunţă un mare
Este o mână întinsă în furtună, pentru că, după festival „Eminescu" la Iaşi la care va conferenţia M.
găzduirea răspunsului, Ion Pas, directorul „Omului Sadoveanu şi vor citi din opera proprie G. Topîrceanu,
liber", publică în numărul din mai-iunie o foarte dură Demostene Botez, I. şi Al. O. Teodoreanu şi... Panait
„scrisoare deschisă" către acelaşi Panait Istrati: „Re- Istrati. Surpriză! în numărul din 21 octombrie G. Spina
purtezi, de doi ani, succese zgomotoase. Guşti satis- publică pe prima pagină a „Opiniei" articolul „Prigoni-
facţii care compensează, desigur, cu vârf şi-ndesat rea lui Panait Istrati" în care pledează pentru înţelege-
cortegiul suferinţelor îndurate în patru zeci de ani. Eşti rea pribeagului scriitor argumentând bunele lui senti-
lăudat şi atacat cu aceeaşi exagerare (...) Eşti, insă, nu mente faţă de patria mumă prin participarea, alături de
numai scriitor, dar şi luptător social. Ai publicat nume- grupul „Vieţii Româneşti", la festivalul „Eminescu".
roase articole scrise în presa românească, scrise cu Suntem gata să credem că M. Sadoveanu a reuşit să-l
vehemenţă, provocatoare de multe şi mari scandaluri. atragă definitiv pe Panait Istrati de partea scriitorilor
Foarte bine. Artistul e dator să ia parte activă la des- pământeni. Dar în darea de seamă despre festival, din
făşurarea luptelor sociale. E dator să ia atitudine, să 25 octombrie, numele lui Panait Istrati nu mai figurea-
aducă aportul inteligenţei, culturei şi prestigiului său. ză printre participanţi. Ciudat! Viaţa acestui om trebu-
Fără supărare, ai lăsat de dorit în această postură. Căci ie refăcută zi cu zi pentru a-l cunoaşte şi a-1 înţelege.
prea ostentativ s-a desprins din articolele publicate Eu- Biografii lui Panait Istrati nu vor avea niciodată de-a
l dumitale de lipsuri, suferinţi şi jigniri. Ţi-o cu- face cu „etape", cu „perioade" ale vieţii, ci cu cele mai
noşteam din articolul lui Romain Rolland şi din relată- mici măsuri de timp. A participat el, sau nu, la acest
rile altor biografi. Discreţia e floarea cea mai frumoa- spectacol? A fost, cumva, anunţarea lui printre partici-
să. Poate că de aceea este aşa de rară. Am găsit-o la panţi un pretext pentru articolul lui G. Spina?
chiotoarea hainei lui Gorki, a lui Knut Hamsun, a lui Acidul Topîrceanu nu scapă prilejul de a relua acu-
Joseph Conrad, scriitori care au crăpat de foame ca zaţiile lui Ion Pas: la 6 septembrie 1925 publică în
autorul „Kirei Kiralina" şi care au urcat acelaşi greu „Lumea" articolul (nesemnat) „Răsfăţatul Panait Is-
calvar. A lipsit însă de la butoniera lui Panait Istrati. trati" în care trece ironic prin viata şi opera scriitoru-
Ai spus, e drept, şi adevăruri tari, ai rostit cu glasul lui, încheind: „D. Panait Istrati are, fără îndoială, foar-
răspicat cuvinte care pluteau sfioase pe multe buze. Ai te mult temperament. Se cunoaşte din multiplele lui
dat câteva lovituri în plin, justificate. Dar săgeţile du- pagini autobiografice. Se poate să aibă şi talent. Aştep-
mitale au căzut de multe ori alături. Aceasta cu bună tăm operele literare ale aceluia care a fost hamal şi
ştiinţă, „pour epater les bourgeois", pentru a mări astăzi se răsfaţă." În numărul următor al revistei M.
tămbălăul. Când stai pe mal, departe, poţi azvârli cu Sadoveanu intervine iarăşi prompt: „S-au tipărit aici
pietricele-n în lac: nu-ţi murdăreşti picioarele. (...) despre o carte românească a lui Panait Istrati lucruri pe
Panait Istrati stăpâneşte limba franceză. E cunoscut. care nu le-am citit cu plăcere. Cel care le iscălea mă
Denunţarea de către el a tragediei în care poporul ro- obişnuise cu fineţea expresiei şi cu înţelegerea ascuţită
mân se zbate ar fi zguduit lumea. Denunţarea în ziare- a gesturilor omeneşti. Iată-l dând câteva lovituri vio-
le străine cu autoritatea ce are acum. Nu stăm mai bine lente unui om care a primit prea destule în viaţa sa."
decât, de pildă, Spania lui Primo de Rivera. Poporul M. Sadoveanu încheie cu îndemnul: „întindeţi-i mâna
spaniol a avut, insă, norocul unui Unamuno şi al unui şi zâmbiţi-i ca unui frate." Totuşi, „cel ce iscă-
Blasco Ibanez care stigmatizează îndrăzneţ şi eficace lea"...nu-şi iscăleşte nota, de unde deducem că
despotismul din ţara lor. Ce-ai făcut dumneata? Nimic. M.Sadoveanu pare a fi mai dur, mai „rău" decât ni-1
Ai publicat în presa noastră articole de polemică per- închipuim: nu-i permite prietenului său mai tânăr să

25
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

polemizeze nici sub haina anonimatului, îl urmăreşte O.GOGA şi pânza de păianjen
cu atenţie...
G. Topîrceanu nu va părăsi, însă, arena fără a „Problema Panait Istrati" pentru că, ridicând
rosti un ultim cuvânt, categoric. Poziţia lui fată de P. stângaci „problema Eminescu", pribeagul brăilean şi-a
Istrati este interesantă din două puncte de vedere: în creat-o pe a sa, foarte gravă. Pamfletul acesta va ră-
primul rând el pleacă de la afirmaţie către negaţie - şi, mâne în istoria literaturii române nu prin răspunsurile
apoi, el provoacă atitudinea lui Sadoveanu: după fieca- lui D. Nanu, J. Leonard, G. Topîrceanu, etc. - ce con-
re articol al lui, marele scriitor revine cu precizări. stituie, toate la un loc, un capitol de interesante aluzii
Desigur, G. Topîrceanu este interesat să-şi spună ulti- personale, greu de sesizat uneori, încâlcite - ci prin
mul cuvânt şi de tăcerea lui Panait Istrati. J. Leonard, poziţia celor doi ardeleni, Ioan Slavici şi Octavian
avocat de ocazie, nu are expresie de polemist, bate Goga. Primul aduce un argument al autorităţii în înţe-
apa-n piuă, nu i se poate răspunde demn. În „Lumea" legerea vieţii lui Eminescu - cel de-al doilea dă măsura
din 1 noiembrie apare judecata lui Topîrceanu: „De exactă a exagerărilor lui Panait Istrati, constituie cea-
multe ori în paginile acestei reviste ne-am ridicat îm- laltă extremă, punctul de vedere opus dialectic. Octa-
potriva diverselor aberaţiuni literare - „pederastii inte- vian Goga rupe, ca să spunem aşa, pânza de păianjen
lectuale", cum le-a numit d. Tudor Arghezi — care s- (articolul său se numeşte chiar astfel, „Pânza de păian-
au perindat de-a lungul vremii sub diferite etichete jen", reluând o imagine din amintirile lui Istrati) pre-
prin ţara noastră eminamente tânără, fără să poată zentând chestiunea eminesciană în adevărata ei lumi-
prinde rădăcini (...) Un fapt nou vine din întâmplare să nă, fără menajamente de nici un fel, cu calm şi autori-
confirme cele ce am susţinut cu privire la specificul tatea.
naţional în artă: Succesul desăvârşit al lui Panait Istrati El face un istoric al receptării operei politice a
în străinătate cu noua sa povestire valahă în limba lui Eminescu la noi începând cu Gherea despre care
franceză, „Haiducii". După cum observă şi d-l Ibrăi- formulează judecăţi de valoare memorabile: „Răposa-
leanu, este evident că ceea ce-i interesează pe străini în tul Gherea, acest simpatic nomad al criticii româneşti,
opera lui Istrati nu poate fi, în primul rând, decât pito- e primul care a lansat rezerve asupra cugetării politi-
rescul şi frumuseţea specific românească a acestui coso-ciale a poetului de la „Junimea". Reţeta obişnuită
pitoresc. În loc să imite pe franţuji la noi acasă, cum a umanitarismului internaţional a fost de la început
fac unii, Istrati s-a dus cu seve din frumuseţea de aici, antidotul cunoscutului critic socialist I la „otrava"
de acasă, s-o arate franţujilor. În loc să producă litera- eminesciană de care vorbeşte Panait Istrati, n.n./. În ea
tură franţuzească slabă în limba română (cum fac cei se rezumă psihologia normală a călătorului care a fă-
care vor să fie „în pas cu progresul literar occidental") cut popas la noi. Ce ecou poate trezi în nervii şi în
Istrati produce literatură specific românească în limba mintea lui aceşti ditirambi ai rasei de care s-a poticnit,
franceză. Şi triumfă cu ea. Şi, cu cât e mai româneas- şi prin ce miracol psihic ar fi fost în stare să înregistre-
că, de la temeiul structurii profunde până la sintaxă şi ze străinul epopeea lui Mircea de Rovine? Subconşti-
elemente de vocabular transcrise de-a dreptul, cu atât entul lui Gherea putea, oare, să vibreze la accentele
pare mai nouă, place mai mult străinilor, obţine un arhaice de la o mie patru sute când un voievod basarab
succes mai sigur şi mai dinainte garantat. Pilda e sem- îşi apăra cu arcaşii lui „sărăcia şi nevoile şi neamul"?
nificativă. Pentru că sunt pe lume încăpăţânări conge- În ce lume de spectrii necunoscuţi îl invită poetul în
nitale pe care absurdul le sechestrează în bezna lui şi avântul lui de retrospecţiune? Nu, operaţia era dificilă,
pe care evidenţa le exasperează. " orice sforţare rămâne fără rezultat fiindcă bietul Solo-
Topîrceanu se menţine în limitele bunului simţ mon Solomonovici, fugarul stepelor ruseşti, aşezat la
comun (cum a spus d. Arghezi, cum a spus d. Ibrăilea- noi, deci, Gherea era cât se poate de simplă şi de rezo-
nu), îşi menţine acuzaţia de „pederastie" pe care o nabilă. În mod firesc, deci, Gherea opunea un non
lansase anterior (pe care J. Leonard n-o recunoaşte, possumus sufletesc operei integrale a lui Eminescu.
dar Istrati o sesizează în scrisoarea lui deschisă către Cazul criticului de la Ploieşti, care era de altfel o inte-
D. Nanu: „Sunt fericit să constat că după potopul de ligenţă superioară, şi un temperament de elită, s-a re-
injurii, acuzări de pederastie şi afirmaţii eronate, se petat mai târziu cu alţi dezrădăcinaţi."
mai ridică şi câte un om ca dumneata şi d. Slavici ca Octavian Goga continuă o anumită linie a
să-mi vorbească cu omenie şi să mă contrazică cu cărei porta-voce devine. Această linie poate fi urmărită
bună credinţă...") şi rosteşte formulări memorabile de la Nicu Filipescu la Iorga — şi a ieşit la iveală, ca
despre opera acestuia. M. Sadoveanu nu-i răspunde un fir roşu, în contextul polemicilor de presă din 1911
direct lui G. Topîrceanu, dar, într-un nou articol despre pe tema aceleiaşi publicistici a lui Eminescu. Atunci a
monumentul ieşean, va relua, aluziv, problema Panait învins, oarecum, poetul şi s-a „decretat" că publicistul
Istrati. trebuie aruncat la lada de gunoi a istoriei. Este ceea ce
ţine minte Panait Istrati din tinereţea lui socialistă :
pleacă în occident cu această imagine a lui Eminescu,
pe care acum, în 1924, după 13 ani şi un război mon-
dial, vrea s-o readucă intactă. Vremurile s-au schimbat

26
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

şi oamenii de asemenea: acum câştigă ziaristul Emi- te împiedici de ei la toate răspântiile. Fie că batjoco-
nescu. (Am dezvoltat pe larg polemica de presă pe resc consecvent ţara la gazetă, spurcând tot ce e de
tema ziaristicii eminesciene purtată în 1911, în contex- baştină sub pavilionul unui criticism occidental, fie că
tul analizei ediţiei lui A.C.Cuza din 1913, efectul di- profesează cultul amnistiei şi al umanitarismului pe
rect al acelei polemici vezi cartea noastră „Eminescu seama Goldsteinilor sau a criminalilor din Basarabia,
şi editorii săi", 2000, vol.1,221-245). fie că sunt dadaişti de-ai domnului Tristan Tzara, în
De altfel, despre omul Istrati, Goga are o păre- fond ei toţi, laolaltă sunt una, sunt tot „neagra străină-
re cât se poate de proastă: „Părintele unei Kiraline din tate" lovită cu bici de foc de Eminescu şi perpetuată ca
mahalaua Brăilei, care a scos capul la Paris, cu fitilul o pecingine grozavă pe trupul nostru. Ei se feresc cu
roşu în mână se repede la blocul de granit. În jurul lui toţii de un crez naţional, fiindcă acest crez e singura
e dansul macabru al sanielevicilor, grotesc şi cu behăi- formulă mântuitoare pe seama unui popor închegat
turi orientale. Istrati se îndeamnă, Istrati se încruntă, într-o unitate. Ei vor să dea la o parte şi pe Eminescu,
Istrati se strâmbă, Istrati Panait se ia de piept cu Mihai care le barează drumul ca un bolovan uriaş prăvălit în
Eminescu. (...) Povestea personală a lui Istrati e destul faţa unei prăpăstii."
de rudimentară şi nu tocmai interesantă, ca şi gramati- Suntem în plină „conspiraţie" a lui Catilina.
ca lui. Temperament anarhic, dincolo de ordinea mora- Cicero îi conjură pe senatori să privească în jurul lor,
lă constituită, e greu să angajezi o discuţie cu el. Ar- să vadă mişcările secunde, nocturne, întrunirile grupu-
gumentele noastre le „dinamitează" cu aceeaşi uşurinţă lui, nomazii aciuiaţi în casele Romei, să le sesizeze
cu care a încercat să-şi reteze beregata singur. Ce să-i intenţiile din gesturi. Goga îndeamnă: „Citiţi, de pildă,
spunem, deci, lui Istrati? Că lupta naţională a lui Emi- insultele criticului de casă al „Adevărului literar", d.
nescu, fiind lupta pentru dezrobirea unui colţ de uma- Sanielevici, actual impresar al lui Istrate, vechi şampi-
nitate, nu e decât o pagină generoasă din cartea mare a on al înfrăţirii internaţionale şi el. Citiţi plevuşcă de
dezrobirilor omenirii? Că ura lui împotriva străinilor reviste pe care, din protecţia unui capital obscur, rota-
nu era decât revolta legitimă împotriva spoliatorilor tivele le azvârl necontenit pe piaţă. Acel non possumus
care sugrumă viaţa unui petic de pământ? Ce să facem sufletesc de care vorbeam la începutul acestor rânduri,
noi cu Istrati? Să-i ţinem un curs de istorie ca să-l în- neputinţa străinilor de-a pătrunde manifestarea organi-
văţăm că sub cnutul rusesc şi sub legea contelui Ap- că a unei rase. Lucrurile s-au complicat în cele din
pony, ştirbindu-se caracterul unui popor, se comiteau urmă şi complicaţia îşi are aportul ei cotidian."
zilnic la adăpostul legilor crimele unor tâlhari ai evo- Dincolo de o oarecare -violentă – retorică,
luţiei universale? Ce să încercăm cu Istrati? Să-i dăm trebuie să vedem modelul literar, frumuseţea româ-
la repezeală noţiuni de sociologie elementară ca să nească a acestui discurs care îmbină temperamentul
înţeleagă că a păstra şi cultiva patriotismul moral, latin oriental al oratorului şi cultura occidentală primi-
intelectual şi politic al unui neam, oricare ar fi el, ho- tă la „şcolile înalte" ale fostului imperiu Habsburgic.
tentot chiar, înseamnă a completa simfonia largă a Dacă în locul lui „Panait Istrati" îl punem pe „Catili-
universalităţii şi că, deci, Eminescu, codificând o doc- na" iar în locul lui H. Sanielevici pe „Caesar" (protec-
trină naţională, e unul din stâlpii de căpetenie şi pro- torul, din umbră, al insurgentului ) — avem „rezuma-
gresul uman? Întrebările s-ar putea duce cât de depar- tul" Catalinarelor refăcut cu energia verbului româ-
te, toate ar fi zadarnice însă, fiindcă turbulentul apolo- nesc. Interesant ni se pare faptul că Octavian Goga
get al „înfrăţirii universale" se plimbă cu picioarele în reacţionează la fel ca Ioan Slavici, luând din pamfletul
gol, „jenseits von Got und Borse", cum spune filozoful istratian, din acea dezordonată ieşire incendiară, numai
german, orfan la fel şi de ţară şi de limbă, şi de orice partea atingătoare de „patrie". Slova lui Slavici vinde-
scrupule teoretice". că şi mântuieşte, ridică fiinţa în zonele albastre ale
Pamfletului lui Panait Istrati i se opune un cugetării reci! Fraza lui Goga este dură, arde locul du-
discurs savant studiat - Goga a fost unul dintre cei mai reros cicatrizând rana în interior, organizează rezisten-
mari retori ai românilor! - în care focul patimii este ta organismului din sine însuşi împotriva microbilor.
ritmat exact de elemente stilistice. Acest articol al lui Iată-1 ieşind în arenă, după modelul bătrânului orator
Octavian Goga este, poate, cea mai ciceroniană inter- „Cicero" gata de luptă: „Să ne ierte, deci, „Adevărul
pelare scrisă în limba română: modelul este cel din literar" şi toţi patronii lui mai puţin literari dacă le
„Catilinare". După ironizarea şi ridicularizarea omului, mărturisim cu linişte că suntem în gată de mult, şi,
urmează descrierea grupului din care face parte: „Exis- fiind oarecum la noi acasă, ne mişcăm destul de sprin-
tă însă aici o întreagă familie de spirite care vor să ten pe câmpul de bătaie. Spiritul public, aici suntem
„dinamiteze" cu orice preţ idee a naţională, indivizi pe siliţi să le-o spunem, se menţine încă tot în slava cea
care frontierele îi stâng ca nişte chingi de fier. Bietul veche. Triumful lui Eminescu e astăzi la noi mai ecla-
Istrati, împins acum înainte de ei, cu tot chiotul lui tant ca oricând."
nesăbuit nu e decât exponentul lor de ocazie, un fel de
piatră colţuroasă aruncată în obrazul opiniei publice.
În realitate, ei sunt care se agită şi trag sforile. De la (va urma)
război încoace, când amuţiseră, acum s-au înmulţit şi

27
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

exponențial reflexiv, cu o întrebare despre ce a însem-
nat scrisul lui Nicolae Manolescu de la tăbliță la table-
Prof. dr. Ion tă. Alegem o afirmație, care desparte apele, a lui Ni-
PREDESCU colae Manolescu: „Ceea ce rămâne de resortul tiparu-
lui este transformarea informației în cunoștință. Tipa-
rul are ceva care lipsește internetului: ciurul. Un set
Un spectacol de criterii, adică, de cernere a informației, altfel spus,
inteligent, întrebător, spirit critic. Și, implicit, un background cultural, acea
memorie culturală a omenirii fără de care n-ar exista
de substanță, pentru liniștea marilor principii, valori, nicio măsură a tuturor lucrurilor
construcții în literatura română care contează pentru specia noastră de mamifere. A
bon entendeur salut” Și afirmă, în continuare, Nico-
Daniel Cristea Enache in dialog cu lae Manolescu: „Mi-am amintit vag de câteva ori de
Acad. Nicolae Manolescu frumoasa teorie a lui Roland Barthes despre cele trei
instrumente clasice de scris. Despre creion, am uitat
Volumul lui Daniel ce spunea. Stiloul i se părea potrivit pentru texte seri-
Cristea Enache de convor- oase, iar pixul, pentru improvizații ocazionale. În ce
biri cu Nicolae Manolescu mă privește, am renunțat repede la stilou, chiar și
(„Convorbiri cu Nicolae când am putut să-mi procur un Mont Blanc sau altul
Manolescu”, Editura Cartea de marcă, Prima formă a cărții o scriam cu pix albas-
Românească Educațional, tru, iar forma finală, cu pix negru. Păstrez manuscri-
2017) este o carte cât o sele în două culori ale câtorva din cărțile mele.” (p. 6)
istorie clasică, modernă și Despre laptop: „În prezent, scriu pe laptop. Am învă-
postmodernă, fiindcă viața țat să-l manevrez în limite raționale: să-l deschid, să
și opera lui Nicolae Mano- intru în Word, să salvez, să scriu și să expediez. Îmi
lescu se constituie într-o place că pot corecta fără ștersături și că pot interverti
istorie. Pe coperta a patra pasajele (ceea ce fac chiar și în clipa asta!). Cum nu
găsim aserțiunea lui Nicolae Manolescu: „Viața mea, cred să fi fost vreodată un om modern, am devenit
ca atare, nu mi s-a părut niciodată a prezenta un inte- peste noapte unul postmodern. Postmodernitatea mea
res în sine. A fost viața unei întregi generații. Cu părți e însă una bine temperată, Nu mă întreba dacă navi-
de umbră, respectiv de lumină, mai mari sau mai mici. ghez, parcă așa se spune pe internet sau dacă mă in-
Poate doar cărțile sfi făcut diferența.” formez de pe Wikipedia! Răspunsul, la care cred că te
Viața noastră, în calitate de cititori, s-a desfă- aștepți, este: nu, Doamne ferește! (Pentru o publicație
șurat alături de cronica literară, de cărțile lui Nicolae online, mărturisirea este compromițătoare, îmi dau
Manolescu. Daniel Cristea Enache a provocat persona- seama, dar ăsta e purul adevăr.)” (p. 6-7)
lități structurante pentru cultura română la dialog. A În capitolul: „Greutatea cuvântului”, Nicolae
scris în acest palier cărțile: „Ileana Mălăncioiu, Recur- Manolescu răspunde la întrebarea lui Daniel Cristea
sul la memorie. Convorbiri cu Daniel Cristea-Enache” Enache despre cenzură: „Fac parte dintr-o generație
( Editura Polirom, 2003); „Convorbiri cu Octavian norocoasă: când am debutat noi, la începutul anilor
Paler” (Editura Corint; ed. a II-a, Polirom, 2012); 1960, trecuse un lustru de la Congresul XX al PCUS,
„Cartea ca destin. Daniel Cristea-Enache în dialog cu în care Hrușciov denunțase în faimosul lui Raport,
Dan C. Mihăilescu” (Ed. Humanitas, 2013); „Ce a rămas nu mult timp secret, crimele lui Stalin. Lumea
fost – cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel comunistă intrase în declin ideologic. Deși în Româ-
Cristea-Enache” (Editura Polirom., 2015). nia destalinizarea luase forma originală a unui anti-
Aceste cărți sunt pregătitoare pentru Istoria li- sovietism, mai întâi discret (în vara lui 1958, Armata
teraturii române, pe care Daniel Cristea Enache o va Roșie părăsea țara, însoțită de manifestații oficiale de
scrie. Sunt, mutadis mutandis, comparabile cu de- simpatie în gările pe unde treceau trenurile, cu butoa-
mersul lui G. Călinescu de a scrie Viața și opera lui ie de vin, mâncare, spectacole), apoi fățiș (în aprilie
Mihai Eminescu sau Viața lui Ion Creangă, înainte de 1964, influența nefastă a sovieticilor în economie și
a scrie „Istoria literaturii române de la origini până în societate a făcut obiectul dezbaterii publice organizate
prezent”. Timpurile s-au schimbat, o carte de intervi- de aceeași oficialitate care fusese produsul ei), „dez-
uri in viziunea lui Daniel Cristea Enache, care topește ghețul”, cum l-a numit Ilya Ehrenburg într-un roman
opera și viața unui scriitor, se constituie într-o mono- tradus și la noi, devenea perceptibil în cultură. E
grafie persuasivă, pentru lectorul recent. O repetiție momentul în care scriitorii clasici interziși în întreg
miezoasă, un spectacol inteligent, întrebător, de sub- deceniul anterior sunt retipăriți și comentați relativ
stanță, un dialog, de fapt, apotropaic, pentru liniștea liber. Pot să dau exemplul lui Gib I. Mihăescu, despre
marilor construcții. care am scris eu însumi, la inițiativa lui Paul Geor-
Volumul Convorbiri cu Nicolae Manolescu gescu, care începuse să consacre numere din Viața
este, cum spuneam, o istorie întreagă. Începe direct, românească unor scriitori aflați la index până atunci,

28
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

și a căror operă nu va întârzia să fie retipărită. Așa s- și calitatea de Sherlock Holmes a lui Șerban Ciocules-
a întâmplat și cu operele lui Gib I. Mihăescu, retipări- cu, care: „vâna greșeli de tot soiul, tipografice sau de
te toate, cu excepția romanului Rusoaica. Nu mă în- lecțiune, fie și transcrierea eronată a unor cuvinte din
treba de ce: desovietizarea nu mergea atât de departe, limbi străine. Era coșmarul editorilor”, omul era de o
încât să elibereze de sarcină ideologică un roman a bonomie pluvială. Vladimir Streinu era de o frumusețe
cărui acțiune se petrecea în Basarabia interbelică.” olimpiană, exemplară. Ion Apostol Popescu avea în-
Apoi, despre antologia sa „ Poezia română clinația spre mitologii și antropologii. Le învățase cu
modernă” din 1968, care a fost trimisă la topit. Criticul Lucian Blaga, profesorul lui pentru lucrarea de licență.
literar mai povestește despre „întâmplări personale”, Peste toți era Măriuca Apostol Popescu, cea mai fru-
despre trecerea de la Contemporanul condus de Con- moasă femeie a Ardealului de după Veturia Goga).
stantin Mitea, la România literară, urmându-l pe Geor- Sigur, exemplul opus amintit de Nicolae Manolescu
ge Ivașcu. Plecarea de la Contemporanul la România este al lui Ion Mihalache. Ion Ioanid în „Închisoarea
literară s-a produs datorită lui Constantin Mitea „care noastră cea de toate zilele” povestește: „La Râmnicu
n-a fost de acord să-mi publice cronicile la Marele Sărat deținuții comunicau greu între ei, date fiind zidu-
singuratic (ca să nu se supere Marin Preda) și la Tex- rile groase, ușile de metal și izolarea. A auzit la un
te social-politice, 1944-1965 (îl țineam de oportunist moment dat o voce puternică de bărbat în vârstă stri-
pe autor, George Călinescu, al anilor cu pricina)”. gând (reproduc din memorie): „Sunt Ion Mihalache.
Intervenția, apoi, personală, la D. Popescu - M-au vizitat Petru Groza și Mihai Ralea cu promisiu-
Dumnezeu, „care patrona pe atunci cultura în numele nea că, dacă îmi declar adeziunea la regimul comunist,
partidului” și care „îmi va permite să public un articol voi fi eliberat. Am refuzat, deși știu că voi fi omorât în
ce începea prin a susține că nimic din formația mea bătaie.” Comentariul lui Nicolae Manolescu: „Și a fost
intelectuală nu-mi îngăduie să privesc cu ochi buni omorât în bătaie. Dacă toți românii epocii aceleia ar
arderea și topirea cărților”. Să interpretăm un răspuns fi avut tăria de caracter a lui Ion Mihalache, tancurile
al lui Nicolae Manolescu la întrebarea lui Daniel Cris- sovietice s-ar fi dovedit neputincioase.” (p. 19) Găsim
tea Enache despre cenzură și compromis: „M-a amuzat apoi interpretate frica și compromisurile unor Mihail
o dată un răspuns al lui Marin Sorescu, la o întrebare Sadoveanu, George Călinescu… Și referirea la ceea ce
asemănătoare, cum, adică, de n-am făcut compromi- scriu despre profesorul Nicolae Manolescu unii. pre-
suri în anii 50. Sunt sigur că ți-l amintești: Dacă eram cum Costi Rogozanu, Radu Călin Cristea: „Costi,
prea mic!”. (p. 18) Apoi, despre relația Șerban Ciocu- Costi, așa v-am învățat eu să citiți literatura? Sunt
lescu – Vladimir Streinu, „Bunului prieten, la arestarea nevoit să recunosc eșecul dascălului care am fost”. O
lui Vladimir Streinu”. Șerban Cioculescu, chemat la aserțiune cu o tristețe profundă. Apoi despre polemica
securitate, se comportă așa cum reiese din textul urmă- Maiorescu – Gherea și frumoasa interpretare la versu-
tor: „Pe drum și apoi, așteptând într-o cameră cu două rile lui Eminescu din poezia „Doina”: „Cine a îndrăgit
scaune și o masă, și-a spus și respus în sinea lui cum îi străinii, mânca-i-ar inima câinii”. Eminescu a fost
va lua apărarea prietenului său, cât de stupide sunt sigur ca ziarist și xenofob, numai că poezia „Doina”
acuzațiile care i se aduc și așa mai departe. S-a făcut este memorabilă prin frumusețea ei, unde: „xenfobia
ora prânzului și și-a închipuit că-l uitaseră. Avea un eminesciană se risipește, astfel, ca aburul dimineții de
început de ulcer și a început să-și simtă stomacul. Tre- pe apa unui lac” și, cei care care se gândesc numai la
buia să mănânce și să-și ia pastila. S-a făcut cinci du- xenofobie ar trebui să constate: „că frumusețea versu-
pă-masă și tot nimic. Suferea de palpitații și nici pasti- rilor le scapă, astfel, printre degete și că ideologia le
la pentru inimă n-o avea asupra lui. O durere bine- strică bucuria lecturii”. Student fiind, Nicolae Mano-
cunoscută în piept, spaima… Bref, când a apărut unul lescu i-a avut profesori pe cei în fața cărora cuvintele
din ofițeri și l-a trimis acasă, din cuvânt că fuseseră tac: „George Călinescu, doar profesor onorific la sfâr-
prinși cu o mulțime de probleme și nu avuseseră timp șitul anilor 1950, Tudor Vianu la Comparată, Edgar
de el, dar că-l vor reconvoca, era, bietul de el, atât de Papu la Universală, marii lingviști învrăjbiți, Alexan-
înfricoșat cu va muri de inimă, încât, mi-a mărturisit, dru Rosetti și Iorgu Iordan, neuitatul savant Jacques
era gata nu numai să-l „toarne” (nu țin minte ce cuvânt Byck la Istoria limbii, ca și renăscutul din propria
a folosit, „a turna” nu intrase încă în limbajul cotidian cenușa stalinistă, Al. Graur, minunata Doamnă Djamo
cu sensul de azi) pe Streinu, dar să-și omoare propria la Slava veche, marii latiniști I. Fischer și Sorin Stati.”
mamă. Ai înțeles la ce poate duce cea mai soft dintre În capitolul „Sentimentul istoriei la 14 ani” în-
torturi?” (p. 18) Și comentariul lui Nicolae Manolescu tâlnim vuietul istoriei, care va deveni moralitate, în
din „Istoria literaturii române pe înțelesul celor care fraza lui Nicolae Manolescu: „Și, uite așa, mi-a fost
citesc”: „Pentru meritul de a fi ținută aprinsă flacăra dat să trăiesc ceea ce s-ar putea chema, oarecum pre-
spiritului critic în vremuri anormale, Dumnezeu să tențios, sentimentul istoriei. Mult prea devreme:
ierte concesiile din ultima parte a vieții”. (Prietenia aveam doar 14 ani. Eram departe de a bănui că gene-
dintre Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu era cu- rația noastră va avea parte de o istorie extraordinar
noscută. Despre ea a povestit și Ion Apostol Popescu de bogată: apusul regalității și răsăritul republicii,
în amintirile sale din perioada când și-a susținut teza creșterea și descreșterea unui imperiu, cel sovietic, a
de doctorat cu Șerban Cioculescu. Dincolo de acribia unui regim aproape planetar, reîmpărțirea geografică

29
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

și politică a lumii, nașterea Statelor Unite Europene și rești, „slujbă” la stat la care n-am mai renunțat),
alte evenimente care se succed de regulă la intervale denunțuri din partea unor binevoitori recrutați de
de secole și au nevoie de secole ca să se petreacă. Fie Securitate (patru doar din redacția României litera-
și fiindcă am scăpat de comunism, și tot ar fi destul re!), semnate cu nume de cod și alte așijderea – m-am
spre a ne considera o generație norocoasă!” (p. 34) simțit ca un pește într-un năvod, la care se uita toată
Capitolul „Mă simțeam bine în pielea mea lumea, fără să-mi pot ascunde gesturile, cuvintele,
apolitică” povestește despre viața de cronicar literar și gândurile chiar, fără să-mi pot proteja intimitatea. Și
de lector universitar, din păcate, de până la 1989, cu asta, 24 de ore din 24, oriunde m-aș fi aflat.” (p. 66)
detașare și înțelegere. Reținem istoria antologiei: „Po- Și apoi scrisoarea de la paginile 66-69 adresată direc-
ezia română modernă”, din 1968 cu prezența poeților torului SRI, cerându-i întregul dosar de urmărire de
Radu Gyr și Nichifor Crainic, ceea ce îi aduce criticu- către Securitate, nu numai cel din perioada 1967-1975.
lui literar Nicolae Manolescu catalogarea de „spion”. Trebuie citită pentru a observa încă o dată ce înseamnă
Interesantă discuție și incitantă în același timp în: „Să fața nevăzută a istoriei, a atrocităților pe care le între-
avem puțintică răbdare” despre Eminescu, Tudor Ar- prind oamenii și nu o idee generală. Finalul scrisorii:
ghezi, Mihail Sadoveanu, George Călinescu în contex- „Am 76 de ani, domnule Director, și tot mai puțină
tul posterității cu observația: „Remarcăm că numărul răbdare. Nu vreau să mor fără a-mi cunoaște îngerii
contestațiilor la adresa lui Mihai Eminescu a crescut, păzitori. Iar dacă totuși se va întâmpla să mor înainte,
în timp ce numărul contestațiilor la adresa lui Tudor vă asigur că, de pe lumea cealaltă, nu voi da răspunde-
Arghezi a scăzut până aproape de zero.” Istoria, afirmă rea pe seama Satanei. A bon entendeur, salut!” Scri-
Nicolae Manolescu, pe urma școlii de la Annales, teo- soarea nu a fost expediată. Și afirmația din postfața la
retizată în prefața la „Istoria critică” lucrează cu „per- volumul: „Eu, fiul lor. Dosar de Securitate” de Dorin
spective lungi”. O afirmație în capitolul: „Apa trece, Tudoran: „Trebuie să recunosc că mi-a făcut pur și
pietrele rămân” despre Andrei Terian: „Îi recomand lui simplu rău lectura celor 500 de pagini de rapoarte (și
Terian să nu mai amestece borcanele. Mai cu seamă de filaj), note, înregistrări, fotografii, sinteze, adresate
pentru un teoretician de factură academică, acest lucru de ofițeri de Securitate superiorilor lor ierarhici, pre-
nu se face.” (p. 64) La agina 62, Nicolae Manolescu cum și planuri de măsuri scornite de mințile celor din
povestește despre „combaterea protocronismului”, pe urmă și, nu în ultimul rând, turnătorii și alte inestima-
care a făcut-o toată viața. O afirmație tranșantă: „În- bile contribuții ale, vai, colegilor noștri de breaslă.” (p.
târzierea literaturii noastre este reală doar dacă luăm 53)
în considerare data de pornire, începutul secolului În capitolul: „Pe ușa din față”, Nicolae Mano-
XVI, și o raportăm la literaturile occidentale. Toate lescu scrie despre George Ivașcu: „Așa cum avem
literaturile est-europene debutează relativ târziu. Re- monografiile Convorbirilor literare din epoca Maio-
cuperarea handicapului ia un timp destul de îndelun- rescu, Contemporanului din epoca Gherea sau Revistei
gat în toate. Dar se produce, de obicei, în secolul XIX. Fundațiilor Regale, datorate lui Z. Ornea, Pompiliu
Odată cu romantismul Biedermeier, caracteristic no- Macrea și Mioarei Apolzan, ca să nu dau decât aceste
uă, dar și francezilor sau germanilor, chiar dacă lite- exemple, va trebui să putem citi și unele consacrate
raturile din țările lor au cunoscut și un romantism Contemporanului și României literare de sub bagheta
anterior, numit de Nemoianu High Romanticism. În magică a lui G. Ivașcu, cel mai de seamă jurnalist cul-
definitiv, noi n-am avut nici renaștere, nici baroc, nici tural român de după Războiul al Doilea. În definitiv,
alte curente occidentale. Tentativa lui Dan Horia Ma- asta a fost G. Ivașcu, dacă nu înainte de război, când a
zilu de a le legitima a dat greș, fiindcă niciunul nu debutat cu cronica literară a revistei Manifest, la care a
avea suport în opere în limba română, ci în slavona. lucrat ca redactor, și a fost secretar de redacție la Jur-
Italienii au avut aceste curente, ceea ce nu i-a împie- nalul literar al lui G. Călinescu, în orice caz, după
dicat să adopte abia romantismul Biedermeier, sărind război: un mare făcător de publicații de cultură și de
peste High Romanticism. Concordanțele acestea tre- literatură.” (p. 71) Și apoi răspunsul cu amărăciune:
buie luate cum grano salis.” (p. 60) Capitolul „Scri- „Ce-mi pot reproșa Andrei Terian, care și-a făcut doc-
soare deschisă” este o poveste, tragică și cruntă, care toratul cu mine, cu o teză pe care am citat-o cu apreci-
transcrie relația criticului și istoricului literar cu Secu- ere de câte ori am avut ocazia, Paul Cernat, în a cărui
ritatea: „Între timp, am citit toate cele trei Dosare de comisie de doctorat am fost (nu cred că ține neapărat
urmărire, cca 500 de file, referitoare la perioada să fac public în ce împrejurări) și căruia i-am oferit o
1967-1975, despre care am spus câteva cuvinte într-o rubrică în România literară, Alex Goldiș, și el debutant
discuție anterioară. Este tot ce SRI a pus la dispoziția cu o bună carte despre (atenție!) critica generației me-
CNSAS. Voi comenta altădată conținutul lor. Îți spun le, colaborator de asemenea al României literare, Ma-
deocamdată că – parcurgând sutele de note informati- rius Chivu, cronicar literar, da, al aceleiași reviste, pe
ve, interceptări ale telefoanelor, ascultarea discuțiilor care acum o aruncă la coș ca pe un rebut în epoca in-
din casă ori de la România literară (între 1972 și ternetului (dar ce-ți spun eu ție, care tocmai ai scris
1974 am fost redactor-șef adjunct, fără leafă, fiindcă despre asta?), propus de mine să scrie prefețe? Am
legea cumulului îmi interzicea să fiu plătit din două numit doar critici, fiindcă de la ei, poate și datorită
locuri, iar eu eram lector la Universitatea din Bucu- relației mele cu G. Ivașcu, așteptam altceva. Despre

30
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

poeți și prozatori ca Florin Iaru, Cristian Teodorescu că l-am întrebat, la rândul meu, ce bănuia el că fusese
sau Marius Ianuș, n-am a spune nimic. Nici măcar a- tata. „Legionar”, mi-a răspuns. De unde și până unde?
mi exprima stupefacția.” (p. 74) Pagini memorabile „Împușcat din ordinul lui Antonescu în zilele rebeliu-
despre G. Ivașcu, despre ceea ce însemna, altădată, nii din 1941 și lăsat să zacă pe stradă în Râmnicu Vâl-
prietenia: „Ne simțeam obligați moral și profesional cea.” „Dar tata trăiește bine mersi”, am exclamat eu,
unii față de alții. Și nu ne trădam. Cei care nu împărtă- stupefiat. Replică la care G. Ivașcu n-a mai avut conti-
șeau aceleași principii intelectuale cu noi formau o nuare: își dăduse seama că, în această privință, n-
tabără separată. Polemizam, dar nu ne uram. Aici e o aveam cum să fiu decât absolut sigur.” (p. 85) Polemi-
deosebire majoră: ne disprețuiam, dacă era cazul, dar cile apoi cu Ion Caraion, Marian Popa. Eugen Flores-
sentimentul de ură ne era străin. G. Ivașcu, deși aparți- cu, indirect, Marin Preda… „Pe scurt, arestarea părin-
nea unei alte generații, a mers pe mâna noastră, a celor ților mei când avea 12 ani a avut două efecte majore.
care încercam să rezistăm cu demnitate presiunilor Unul pozitiv: mi-a creat un soi de imunitate precoce la
regimului. El fusese în tinerețe comunist, din partida maladia numită comunism. Și a constituit tot timpul un
perdantă a lui Lucrețiu Pătrășcanu, avusese, până la argument intim, neinvocat public niciodată, de a refu-
preschimbarea lor de către Ceaușescu, unul din prime- za să devin membru PCR. Și unul negativ? dosarul de
le carnete de membru, rămăsese un om de stânga chiar cadre a stat atârnat, ca o piatră de moară, de gâtul meu
și în deceniile 8 și 9 de național-comunism, ca și Zaha- până în 1989. S-a aflat la originea exmatriculării din
ria Stancu, George Macovescu și Mircea Grigorescu, facultate în 1958, mi-a blocat, cum ai văzut, un an și
cei care formau primul cerc „oficial”, să-l numim așa, mai bine ocuparea unui post de asistent și apoi promo-
al rezistenței scriitoricești față de naționalismul revi- varea, am fost 22 de ani lector, mi-a întârziat acorda-
gorat în anii 1970-1980 și față de asaltul Securității rea titlului de doctor trei sferturi de an, după alți patru
contra oricărei încercări de independență culturală, ani de așteptare, nu mi-a permis să plec la un lectorat
prin intermediul revistei Săptămâna a lui Eugen Barbu în străinătate, unde n-aș fi ajuns nici măcar ca turist,
și Vadim Tudor, capabil de toate murdăriile.” (p. 77) dacă nu era USR, care mi-a obținut de fiecare dată
Capitolul „Ce conținea dosarul meu” este lămuritor viza, niciodată universitatea.” (p. 87) „Antologia mea
pentru cititor, pentru a înțelege biografia lui Nicolae de poezie din BPT, aceea interzisă în 1968, a apărut
Manolescu: „În 1953, când ne aflasem, fratele meu și fiindcă a fost susținută de Ion Bănuță, directorul EPL,
cu mine, în custodia lui, după arestarea părinților fost militant comunist în ilegalitate și întemnițat înain-
noștri, șansa de a intra la liceu atârna de calitatea de te de 1944, care, când i s-a cerut să n-o tipărească, ar fi
membru al UTM, iar aceasta se acorda în funcție de replicat tovarășilor lui, întinzând patetic brațele: „Pu-
dosar. Așa că bunicul, fost avocat, a avut ideea să mă neți-mi cătușe, dar aveți grijă să fie în același loc, se
înfieze și să-mi dea numele lui. Pe tata îl chema Apol- pot observa urmele, în care mi le-au pus fasciștii”” Nu
zan. Manolescu era numele de fată al mamei. Ca la i le-au pus, dar l-au pensionat de pe o zi pe alta, când
Creangă. După adopție, pe buletinul meu vor figura antologia a apărut. Interdicția a venit ca o consecință a
ambele nume. Dar tutorele legal nu mai era Apolzan intervenției pe lângă Ceaușescu a lui Jebeleanu.” (p.
Petru, ci Manolescu Nicu.” (p. 83) 302) Există și întâlniri norocoase în viață. În capitolul
Între paginile 84-86, Nicolae Manolescu lă- „Cronică de familie”, Daniel Cristea Enache discută
murește, încă o dată, dacă mai era cazul, acuzațiile, cu Nicolae Manolescu despre genealogia familiei lui.
care i s-au adus,despre „simpatia față de mișcarea „Tata”, spune Nicolae Manolescu, „era un ardelean de
legionară”. G. Ivașcu l-a căutat alarmat pe tânărul treabă, primul din familia lui de țărani din mărginimea
Manolescu pentru a discuta despre politica pe care au Sibiului care urmase Universitatea” (p. 89). Mama
făcut-o parinții lui, explicându-i că tatăl său (al lui avea cel mai încântător aer tineresc la cei 35 de ani ai
Nicolae Manolescu) nu a fost legionar. A fost doar ei. Bunicul era în topos-ul Sibiului. Bunica dinspre
tătărescian. Relatarea adevărului istoric și mai ales mamă era din zona Vâlcii. „Bunicii de la Râmnic”,
uman, pe care Nicolae Manolescu îl dezvăluie în dia- spune scriitorul, „nu erau chiar la locul lor la Sibiel. Se
logul cu G. Ivașcu, este o pagină de mare scriitor, vor- vedea în ei burghezia”. Bunicul era rudă cu Suchianu
bit de limbă, cum ar spune M. Heidegger. Simplitatea și cu Tzigara-Samurcaș, istoricul de artă apropiat pala-
frazei manolesciene, politropia, actul sacrificial de-a tului regal. „Bunica și sora ei proveneau din mica bo-
ține cronica literară câteva decenii, o modalitate de ierime oltenească.” Aceiași bunici aveau: „o legătură
libertate augustiniană, care face din sacrificiu o formă și cu Măldărescu, cel cu cula care îi poartă numele.”
a fericirii, schimbându-i semantica, sunt argumentul Despre apartenența la mișcarea liberală: „În ce
pentru a fi vorbit de destin. Necazurile vieții devin mă privește, sunt liberal prin opțiune politică, nu doar
moralitatea scriiturii „Alte amănunte, eu însumi voi prin profesie, și fiindcă cred în capitalism ca stadiu
afla abia în 1962, după absolvire, când G. Ivașcu a superior al societății și în valorile burgheze ca o culme
vrut să mă rețină în facultate și s-a izbit de dosarul a umanității. Nu sunt liberal de spadă. cum era boier
meu. Într-o zi m-am pomenit cu el la facultate. Eram, de viță nobilă Grigore Ureche, ci liberal de robă, din
ca de obicei, la bibliotecă. Am făcut doi pași pe strada convingere, cum era, în același secol XVII, boierul
Edgar Quintet. M-a întrebat dacă sunt absolut sigur că Miron Costin. Eu am îmbrăcat haina liberalismului, n-
tata fusese doar tătărescian. Întrebarea m-a mirat. Așa am moștenit-o.” (p. 99) Frumoase pagini despre An-

31
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

drei și Ana, copiii lui Nicolae Manolescu. Andrei este care au grija puilor pe care i-au născut. A tot ce mișcă-
redactor șef adjunct la Dilema Veche. Ana are cu 37 n lumea asta. Dumnezeul în care cred, acesta este. Lui
de ani mai puțin decât Andrei: „Are, ca și maică-sa, mă închin ceas de ceas, lui, marelui mister care este
bosa limbilor: urmând de la început școala în Franța, universul.” (p. 105-106) Cartea de interviuri discută și
vorbește franceza ca o nativă, tot așa cum vorbește despre Nicolae Manolescu cel „înfiorat, care îi face pe
germana (de trei ani este elevă la College Voltaire din scriitori scriitori și de ale cărui verdicte depinde sufla-
Berlin), nu departe aflându-se engleza, pe care o studi- rea scriitoricească” (Daniel Cristea Enache). Manoles-
ază de ani buni, ca toată generația ei, și, mai de cu- cu răspunde: „să nu amestecăm planurile”, spunând că
rând, spaniola, pentru care a avut o chemare inexpli- un demiurg ar putea să fie numai Einstein sau cineva
cabilă și pe care o stăpânește, după numai câteva luni, din această categorie. Revizuirile în critica literară
ca și cum ar cunoaște-o dintotdeauna, spre uimirea sunt utile. Principiul unei cronici literare corecte ar fi:
profesoarei ei, căreia nu-i vine a crede că nu știa boabă „să spui totdeauna ce crezi”. Este evident că George
când a început lecțiile. Ana e un copil foarte bun, în Călinescu a fost pentru Nicolae Manolescu „maestrul
tradiția familiei.” (p. 104) și mărturisirea normal de meu”. Dar: „N-a fost un coup de foudre între mine și
înălțătoare: „Încerc să mă bucur de fiica mea cât pot, maestrul meu.”
în ideea că nu se știe dacă voi trăi destul ca s-o văd pe Cu toții știm că Nicolae Manolescu a publicat
deplin realizată și la casa ei.” Un capitol: „Greșea atât în reviste de critică și istorie literară, cât și în heb-
foarte tare, Doamne iartă-mă!, Karl Marx?” pagini domadare sau în ziare obișnuite. Și o afirmație la care
lucide despre religie: „Și ca să-mi duc gândul până la putem medita: „Exceptând Scînteia, cred că am publi-
capăt: mi-ar fi plăcut să mă nasc în secolul I d.Hr., în cat în toată presa. Inclusiv în Revista de Filosofie, la
Roma antică, și să fiu contemporanul stoicilor, al lui solicitarea lui Gabriel Liiceanu, care era redactor, un
Marcus Aurelius, singura epocă din istoria Europei în articol care mie mi s-a părut inocent ideologic, dar
care zeii muriseră, iar Dumnezeul creștin nu-și impu- care, după apariție, i-a speriat atât de tare pe șefii lui,
sese domnia asupra sufletului nostru iubitor de moarte, încât Liiceanu mi-a cerut o retractare, convins că va fi
după cum arată Camus în teza lui de doctorat consa- dat afară din redacție. Iertat să fiu dacă o adaug la
crată filosofiei în tranziția de la politeism la monote- vitejiile lui ideologico-politice de după 1989 pe aceea
ism.” (p. 107) Despre cum crede Nicolae Manolescu despre care e vorba!” Despre Freud: „Nu, nu cred în
în Dumnezeu trebuie citit întreg capitolul încât putem psihanaliză. De altfel, singurele încercări de-a trata
apela la afirmația lui Descartes: „gândesc, deci sunt”, operele artistice din acest unghi care mi s-au părut
cogito, ergo sum, apud Deos, și că volumul „Capodo- interesante sunt cele ale lui Freud. Sunt, cel puțin apa-
peră. Discurs asupra metodei” vorbește și despre suflet rent, atât de riguroase și de fermecătoare, încât ar fi de
și divinitate. Să cităm interpretarea lui Constantin mirare să nu fie adevărate”. (p.174) Despre realismul
Noica, cel care a tradus Discursul asupra metodei, la socialist, pornind de la afirmațiile lui A. Păunescu:
conceptul de perfecțiune prezent în: „Discursul asupra „Realismul socialist dă periodic să reînvie sub formă
metodei”: „Ideea de perfecțiune a unei ființe perfecte, de moroi fiindcă nu i s-au făcut cele cuvenite la moar-
pe care o avem în noi, nu poate veni deci de la noi, te”. Comentariul lui N. Manolescu: „Păunescu spunea
care suntem imperfecți (fiindcă dacă am fi avut posibi- un lucru serios: niciodată n-a avut loc la noi o dezbate-
litatea, ne-am fi făcut pe noi inșine perfecți), dar de la re pe tema realismului socialist și a consecințelor lui
o cauză exterioară nouă, de la o ființă într-adevăr per- pentru literatură și artă”.
fectă, care este Dumnezeu. Ideea de perfecțiune cu- Despre politică, musulmani și cenzură, despre
prinde și ideea de existență. Din faptul că putem gândi PAC, cel vechi, cu personalități excepționale, parla-
o ființă perfectă trebuie să admitem că această ființă mentari: Doinaș, Paleologu, Otiman, S. Tănase, Crin
există.” (p. 255) Antonescu, Alexandru Popovici, Atanasiu, membri
În tăcerea din cuvinte și în pauzele stilistice simpli: Djuvara, J. Răducanu, Dan Grigore… Despre
ale frazei citim textul lui Nicolae Manolescu: „Sigur ridicolul, recent, Dan Nicușor, despre Băsescu, care nu
că toate acestea sunt mai lesne suportabile dacă ai mai este Băsescu… „Politica întinează…. idealurile”,
credință în Dumnezeu. Și boala, și bătrânețea, și moar- ne place, nu ne place… „Rolul ei constă în aplicarea
tea. În definitiv, tocmai din acest motiv oamenii l-au teoriilor în practică..” „Despre proeuropeanul Titu
inventat pe Dumnezeu. Ca să le facă viața și moartea Maiorescu” este un capitol excelent despre cel care a
mai ușoare. În ce mă privește, nu, nu cred în Dumne- fost: critic literar, lingvist, politician conservator, isto-
zeu. Îl invoc și îi scriu numele cu majusculă din res- ric și orator politic, dascăl, sociolog, filosof al culturii,
pect față de miliardele de credincioși de pe pământ. jurist-liderul Junimii”. „Ca protocronic activ, în anii de
Asta nu înseamnă că nu-mi este uneori, tot mai des cu după Tezele din Iulie 1971, Ungheanu a făcut tot tim-
vârsta, frică de El. Doar că identific în El destinul, pul jocul Securității lui Ceaușescu, o instituție deveni-
soarta, fatalitatea, norocul, neșansa și tot ceea ce mă tă arbitru în lupta contra Occidentului”. Îi acuz (cu
condiționează ca ființă umană de natura care mi-a dat tandrețe ideologică) pe Lovinescu, pe Zelentin și pe
naștere. Cred în miracolul vieții înseși. A mea, ca și a Ornea, bunul meu prieten ca.. ei sunt cei care au fixat
tuturor viețuitoarelor. A copacilor care înverzesc pri- în mentalul ideologic ideea că Maiorescu refuza „for-
măvara și își scutură frunzele toamna. A animalelor mele fără fond” fără a pune nimic în loc. Lucru perfect

32
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

neadevărat. (ce frumos demonstrează Nicolae Mano- capitole din istoria literaturii române în general, lămu-
lescu acest adevăr în :”Literatura română pe înțelesul ririle sunt germinative: „In ultimul lui roman, Cel mai
celor care citesc”). Altă temă socială: despre cutremur. iubit dintre pământeni, protagonistul comite, cum știi,
După cutremur: „În realitate, Bucureștii au fost măce- două crime. După care viața lui continuă ca și cum nu
lariți cu buldozerele înainte ca de sub ruinele blocuri- s-ar fi întâmplat nimic. S-a vorbit de dostoievskianis-
lor să fie scoase toate victimele. Conform unui calcul mul romanului. Doar că dacă la scriitorul rus, nu nu-
simplu: dacă nu mai există probabiltatea (științifică!) mai crimele, dar faptele fără o astfel de greutate de-
de a descoperi supraviețuitori, atunci, la treabă! Asta termină crize majore de conștiință, la Preda ele nu se
se cheamă crimă!” (p. 312). La „politice” compararea văd nici cu telescopul. Despre ce fel de moralism pu-
lui Nicolae Ceaușecu cu Iliescu și Băsescu…, ca ani- tem vorbi în acest caz?” (p. 357) Despre întâlnirile cu
mal politic. Despre naratologie și „Arca lui Noe”, des- Nicolae Ceaușescu, despre Ceaușescu și Eminescu.
pre Șlovski și Bahtin, Wayne C. Boothes și Roland Cum a scris despre volumul de versuri „Urcarea mun-
Barthes. Despre proza românească. Despre conceptele telui” al Ilenei Mălăncioiu, în anul când Ceaușescu
din „Arca lui Noe”, (doric, ionic și corintic). Autorul împlinea 70 de ani și ar fi trebuit să se scrie în „Româ-
acestor rânduri a dorit să le introducă în programa nia literară” în trei numere consecutive despre „septu-
școlară, de după 1989. Nicolae Manolescu, fiind de agenarul dictator”.Manolescu nu a scris nimic in revis-
față, s-a opus. Totuși, conceptele de doric, ionic și ta. Înainte de cel de-al treilea, m-a sunat Dulea, mi-a
corintic circulă între elevi ca fiind cuvinte salvatoare urat sănătate și m-a rugat să scriu neapărat ceva, indi-
la examene și nu numai. Este cartea cu cel mai mare ferent despre ce carte, așa că am scris despre volumul
tiraj scrisă de Nicolae Manolescu și datorită, spune de versuri „Urcarea muntelui” al Ilenei Mălăncio-
criticul literar: „soților Marinescu, fondatorii Editurii iu”.(p.364) Si afirmatia „Dacă literatura e vie ,si critica
Gramar, de a fi tras tiraj după tiraj vreme de vreo două trebuie sa fie vie.Dacă inseamna recitire permanen-
decenii.” Capitolul: „Crimele contra umanității nu se ta,critica presupune si o permanenta reevaluare a ope-
prescriu” prezintă și aspecte din detenția tatălui său. relor.Daca revizuire nu e,nici istorie literară nu
La pagina 326 sunt redate amintirile acestuia „Nu mi-a e”(p.374)„Cum se scrie o istorie literară”,alt capitol
tras nimeni, niciodată, nicio palmă, în toată perioada în lămuritor,despre istoria critică ,„o formă bine tempera-
care am fost în lagăr”, povestește profesorul de filozo- tă a reconsiderării trecutului din perspectiva prezentu-
fie Apolzan, în 1986. Nicolae Manolescu este conster- lui”,si, mai ales, „o formă sistematică de a o face..”Ion
nat, mărturisind că: „am legat acest episod de ceea ce Negoitescu consideră cel mai frumos vers din poezia
am socotit mai rău în regimul comunist”. Mai departe lui Vasile Alecsandri „In Asia ,cuib verde de lebede
urmează un capitol care narează: „cea mai mare frus- argintii.”,iar Nicolae Manolescu ,cu urmatorul comen-
trare din viața mea”. Mama lui Nicolae Manolescu a tariu„Cele care mie imi sună ca mult mai caracteristi-
fost arestată și el, alături de bunic, a plecat să o vadă, ce,,Ura!Vulturul din nori /Racni falnic de trei ori”.
atunci când pleca din Râmnicu Vâlcea spre Pitești intr- Cată proprietate a termenilor,a știintei inefabilului.
un convoi de camioane. „A doua zi ne-am înființat, Despre cele trei traditii ale gandirii critice. Francezii
bunicul meu și cu mine, pe bulevardul care reprezenta au descoperit traditia gandirii ca urmare a conversati-
cea mai probabilă cale de acces spre Pitești. Era un ei,eseul fiind inventia lui Montaigne.nemtii l-au infati-
sfârșit de septembrie (1952!), cald, soare, așa că ne-am sat pe Kant „plimbandu-se solitar pe o poteca de padu-
ascuns la umbra unui copac și am așteptat convoiul de re. Ce crezi ca facea filosoful german? Medita.. De
camioane. A sosit într-un târziu, Doar că prelatele ne- unul singur.Nu avea interlocutor..In fine,atat nemtii
au împiedicat să le vedem pe deținute. A fost cea mai ,cat si francezii,italienii sau ,mai ales, americanii si-au
mare frustrare pe care am trăit-o în destul de lunga exercitat meseria de a găndi in scoli si universităti”. In
mea viață. Imaginează-ți, Daniel, un copil de 12 ani „Europenism si autohtonism” ,din nou interpretarea
care, aflat la câțiva metri de mama lui, nu are posibili- exactă a lui Titu Maiorescu..Si ,in final ,o marturisire
tatea s-o vadă! M-a bușit plânsul.” (p. 331) Despre despre lucrul bine asezat„In orice caz, meritul iti apar-
firea românului vorbește Manolescu în capitolul: tine in cea mai mare parte,daca discutiile noastre neîn-
„Fractura epocii actuale”, afirmând: „Nu cred o iotă trerupte de doi ani incoace se vor dovedi interesan-
din teoria naționaliștilor referitoare la firea românului: te..Pentru că ,asa cum iti spuneam la inceputul acestui
cred în educație și în cultură.” text final,calitatea este totdeauna a intrebarii,iar defec-
Despre viitorul literaturii, care atârnă de trecu- tul,al raspunsului”.Si totul peste linistea din intrebari-
tul ei, Nicolae Manolescu vorbește ca un ascet: „Sper le, ca un sentiment livresc al existentei,ca tacerile celui
să nu mor tocmai în anul Maiorescu, pe care l-am de- care a cunoscut pustia ,pustia canonului,de unde nu
clanșat, și în care, deocamdată, n-ați scos un cuvant, și mai poate iesi in zgomotul lumii,al compromisului,al
să mă uit la voi de pe lumea cealaltă cum stați cu mâi- impredictibilitatii istoriei„In concluzie,intre copilul din
nile în sân și asistați la dispariția literaturii române. Nu anii razboiului si bătrănul de astazi,nu văd niciun fir
zic că trebuie să vă grăbiți neapărat: sunt încă viu și conducător.Dacă tii cu orice pret să existe un astfel de
nedepășit. Viu, pentru puțin timp, depășit, niciodată. A fir,să stii ca mă simt in stare sa inventez unul”.
bon entendeur, salut!” (p. 346) Despre „Marin Preda,
în istoria literaturii”, unul dintre cele mai importante

33
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

*
Ion Bedros este unul dintre poeții-efigie. În
Ion ȘINDRILARU sensul că lirica lui cumulează şi reprezintă valorile
epocii şi generaţiei al cărei exponent este, lăsându-ne
Poeți‒efigie în acelaşi timp perle de exceptualitate care îl identifică
şi singularizează în rândul confraţilor lui întru poezie.
Este, şi trebuie reamintit acest lucru, un poet care a
asimilat o cultură vastă, impresionantă. Cultură care
Recitind versurile lui Ion Bedros („Viaţa în pur şi simplu nu-i dă pace. Uneori, paradoxal dar fi-
trei anotimpuri”, Bucureşti, 2011), mi-am întărit con- resc, prea multă cultură asimilată dăunează creşterii
vingerea că parcurg lirica unui poet-sinteză, poet re- unei personalităţi creatoare, şi afirmaţia e valabilă în
prezentativ al generaţiei sale. Generaţia anilor de stu- mai toate domeniile artei. A devenit deja un truism. A
denţie 1960-ʼ65, pierdută prin biblioteci şi printre spus-o Brâncuşi în vremea sa, a spus-o mult mai înain-
idealuri, burduşită cu poezie până la suprasaturaţie. O te Esop, în felul lui.
generaţie căreia, vieţuind mai mult printre cărţi, i se Volumul de poezii din 2011 al lui Ion Bedros,
potrivesc cel mai bine stihurile blagiene „Vieţii nu i- „Viaţa în trei anotimpuri”, este într-un fel o atare
am rămas dator niciun gând/ Dar i-am rămas dator mărturie: o sumă şi o sinteză. Cartea are ca motto foar-
viaţa toată”. Sunt cărturarii cărora li s-a hărăzit şi care te cunoscutul text aforistic al lui Lucian Blaga, „Trei
au împlinit un destin onorant: de ocnaşi ai bibliotecii. feţe”, din care poetul se sprijină pe cele trei cuvinte-
Ei i-au re-descoperit – primii, după o lungă perioadă cheie: jocul, iubirea şi înţelepciunea, folosindu-le ca
de vacuum spiritual – i-au re-descoperit deci pe (ade- titluri sintetizatoare pentru trei din cele patru secţiuni
văratul) Bacovia, pe (adevăratul) Arghezi, pe Philippi- ale culegerii sale lirice. Lucru puţin surprinzător însă,
de, Ion Barbu, Blaga, Vinea, Ion Pillat, Emil Botta, ce ne apare ca un fin şi timid semn de răzvrătire cu
Voiculescu... Altfel spus, adevărata mare poezie inter- evidente valenţe simbolico-aforistice într-un op liric ce
belică. Şi, mai ales, l-au re-descoperit pe Eminescu, se detaşează prin seninătate şi lipsa ostentaţiei, lucrul
ostracizat până atunci în scunda tavernă mohorâtă. Iar surprinzător aşadar este gestul poetului de a aşeza în
contactul cu lirica acestor poeţi, pentru un timp inde- volum în ordine inversă, secţiunile componente ale lui,
xaţi, şi-a pus amprenta decisiv asupra formaţiei cultu- sfidând tradiţia şi normalitatea. Ordinea secţiunilor/
rale şi a creaţiei acestei generaţii a anilor ʼ60-ʼ65. grupajelor ce alcătuiesc culegerea este aşadar: I.
Bineînţeles, generaţia aceasta şi-a avut lampa- „Înţelepciunea”; II. „Iubirea”; III. „Jocul”. Şi IV.
doforii ei: Ana Blandiana, Ilie Constantin, Ioan Ale- „?”.
xandru, Ileana Mălăncioiu, Gabriela Melinescu, Adri- Poet de tip conceptual îndeosebi, abordând cu
an Păunescu, Nicolae Prelipceanu, Mihai Ursachi, predilecţie teme şi motive poetice cu o atare substanţă,
Daniel Turcea, Virgil Mazilescu, Cezar Ivănescu... am Ion Bedros conferă conceptului, cu pregnanţă, valenţe
în vedere doar pe cei ce s-au devotat liricii ‒ şi cer lirice. Deci, Ion Bedros devine, în fapt, un poet al sim-
iertare celor pe care i-am omis din grabă. Ei ar repre- bolurilor. Câteva texte din prima secţiune sunt arte
zenta, cum s-a exprimat într-un alt context profesorul poetice mai clar sau mai puţin clar afişate/ declarate:
G. Călinescu, „vârful unei stânci marine”, şi de ei s-au „Drum”, „Făurar” („Poezia doarme între noroc şi
ocupat în mod deosebit, insistent, derutant chiar, criti- taină”), „Eu”, „Câinii lui Acteon” sau “Zămislire”:
ca şi istoria literară. Dar ei, lampadoforii, nu s-au ridi- “Condeiul, cuvântul şi eu suntem trei/ Cu palma plină
cat pe temeiuri de fum. În apropierea lor şi împreună de lumini, de bezne şi de tot ce mai vrei...// Din ele-
cu ei au stat şi stau, cu demnitate onestă, poeţii-efigie adăpat, verbul se face plin şi greu,/ În numele tatălui,
ai generaţiei acesteia. Poate mai important decât vârful al fiului şi-al duhului meu...”. Eul liric este curtat de o
aisbergului liric, ei formează şi susţin baza acestei idee pe care o „cloceşte matern” (ca în elegia a noua a
piramide. Culţi, foarte culţi, obsedaţi şi absorbiţi de lui Nichita...) şi apoi o îmbracă în metafore şi simbo-
cultura ce au asimilat-o, au vieţuit şi trăiesc rătăcind luri. Iată, într-un text eminamente reprezentativ, poetul
hipnotizaţi printre marile poveşti şi texte ale culturii devorat de propria-i creaţie: „Cu aprige vorbe/ Am
româneşti şi universale. Iar poezia ce au zămislit-o şi o hăituit în fierbinţi vânători/ Frumuseţea...// Mă ascul-
creează în continuare este în mare măsură un rezultat, tau jivine docile,/ Cu colţi ascuţiţi de rânjet şi foame,/
un finis al contactului puternic cu această cultură. Ei Încredinţându-mă că/ Nu prea târziu,/ Vom pune în
nu ne oferă prea des texte geniale, texte-capodoperă. desagă/ Trupul gingaş pândit cu nesaţ...// O singură
Scriu mai ales texte-model, reprezentative, antologice oară a fost de ajuns/ Prin apa limpezimii netulburate
‒ antologia este ab initio o sumă reprezentativă a valo- să trec,/ Pentru ca,/ Uitând că le-am fost stăpân,/ Să
rilor, nu doar a capodoperelor. Meritul lor este de a fi mă hăituiască ele pe mine,/ Zănatice,/ Ca pe întâia/
contribuit la ridicarea şi consolidarea monumentului. Proprie-mi ţintă,/ Dorită şi zadarnică...”. Poezia lui
Marea noastră poezie interbelică prin ei îşi confirmă Ion Bedros, ca a mai tuturor confraţilor de generaţie,
valoarea, valabilitatea, se continuă în fapt şi îşi întă- se adresează deci unui cititor rafinat, unui lector ne-
reşte perpetuitatea: Monumentum aere perennius. grăbit, gata să adaste îndelung în preajma metaforei.

34
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Pentru că, aşa cum am mai afirmat, lirica lui Ion Be- subtextual. Câteva poezii scurte, un fel de haiku-uri,
dros îmbracă în acest volum o viziune simbolică, ofe- au ca subiect preferat propria-i fiinţă, propriul suflet,
rită sau mai ades impusă de cultura asimilată. Liric „scriptorul” şi „eul liric” se contopesc (”Infatuare”).
solilocvial şi introspectiv, el trăieşte la modul superior Generalizând, subiectul acestui volum de versuri este
„cu sufletul în palmă”, dar fără gesturi ostentative, Ion Bedros şi comuniunea cu universul. Universul e
şocante. Fatalmente, ca şi la majoritatea contempora- unul personal, e poetul însuşi. Ergo: poetul este un
nilor săi creatori de poezie, o caracteristică esenţială a univers: „Ca o gânganie/ Mă ascund printre ierburi,/
scrisului lui/ lor este intelectualitatea. El face parte din Când iarba miroase a cer.// Mă caut, surprins, printre
categoria acelor poeţi culţi care vor căuta în zadar fire,/ Bucuros că nu mă voi mai găsi/ Şi că trebuie din
(doar cu ceva/ câteva şanse de reuşită) cuvântul neaoş, nou să mă aflu...” („Mă ascund”). O marcă diferenţia-
mustind de frăgezime, plin de sensuri primare, barbare toare – personalizantă – a poeziei lui Ion Bedros e
– în sensul bun, poetic, al cuvântului. Devansând cultivarea unui/ acestui univers propriu deschis, mai
puţin, ne oprim asupra unui „caz”. Poezia „Controver- mereu optimist. Lipseşte tonalitatea tragică, dramatică,
să” din ciclul al treilea al volumului său de poezii, totul se învăluie într-o acceptare blândă.
„Jocul”, are ca motto un text din cunoscuta poezie Cultivarea unor mari teme şi motive ale liricii
„Blesteme” a lui Tudor Arghezi. Textul este chiar un româneşti şi universale: iubire, destin, creaţie, univers
„blestem” în maniera lui Arghezi, Topârceanu sau interior, dăinuirea prin creaţie, arta poetică, presupune
eventual Nicolae Labiş. Dar „blestemul” lui Ion Be- o emanaţie a eului liric pentru care poezia devine spo-
dros („În concluzie: să nu-ţi fie cu mirare/ De ce vo- vedanie, împărtăşanie, împărtăşire ‒ văzute ca încor-
iam, deunăzi, să-i dau în cap cu lama/ Luʼ dama/ Care porări ale unui destin: „Numărăm, iarăşi, cu degete
ar merita de la mine o-njurătură măcar...// Are, însă, chircite,/ Fiecare urmă lăsată de clipele trăite,/ Care
mare noroc, fiindcă mă car/ La prea-suava mea Ange- îmi umplu gura de câlţi şi năluci.// Nu mai ştiu, sufle-
lică,/ Să-mi dea şi mie o bucăţică/ Din chifla ei...// te, de unde vii şi unde te duci,/ Cine te spală, cine te
Deh!/ Pe lume mai sunt, fato, şi oameni cunsecade, ceartă, cine te-nvaţă,/ Cine te blestemă sau te po-
dar/ NIŢEI!”) e în ultimă instanţă tot o parodie la vaţă...” („Numărăm, iarăşi”). Un alt text este, la fel, o
„Blestemele” lui Arghezi, dar o parodie blândă, plină sumă de teme şi motive poetice drapate într-un simbol
de stânjeneală umoristico-lirică. Pentru că Ion Bedros recurent în lirica noastră şi cea universală (Baudelaire,
nu ştie să blesteme, să suduie. Şi „de vină” nu este el, Labiş...): „Cândva iubeai şi soare, şi-nălţime,/ Acum
ci în cea mai mare măsură conformaţia lui lirică mar- te-afunzi în valul fără mal,/ Căci ţi-e egal ce lume-i
cată profund de cultura ‒ care nu permite şi nu iartă. pentru tine:// Cerul senin ori mincinosul val...// Te văd
Pentru că, să nu uităm şi acest aspect al relaţiei cultu- plutind în zări fără hotare,/ Ţi-e zborul dans şi marea
ră-creaţie, sunt milenii de cultură care apasă pe umerii cântăreţ,/ Dar n-au, nici val, nici cer, ce să-nfioare://
artistului de orice natură. Pe tine alte lumi îşi pun peceţi...” („Alt pescăruş”). Un
De această „apăsare” a culturii/ literaturii este text excelent, fără îndoială antologic .
marcată mai toată generaţia lui Ion Bedros. Şi dacă Ion Bedros e un poet polifonic. Afirmaţia este
notăm aici că unele poezii amintesc (dar în sensul bun întărită şi de secţiunea a doua a volumului, „Iubirea”.
al cuvântului/ apropierii) de Arghezi („Dintre gânduri- Aici poetul se dovedeşte a fi un clasic (conform scrisei
le toate”, „Hoţie”, „Controversă”), de Topârceanu sau profesorului Tudor Vianu interbelicii pot fi consideraţi
Vasile Voiculescu („A câta oară”), de Blaga (vezi şi clasici) rătăcit, dezorientat de preaplinul sentimentu-
motto-ul volumului), chiar de Virgil Carianopol (poe- lui ce-l animă. Sentiment dominant, iubirea se desfoli-
zia „Consolare”), sau de Em. Bucuţa (un intimist la fel ază în constituenţi dominaţi de rafinament, de multă
ca el, dar universul lui Bedros e de natură virginală, tandreţe, de diafanitate, atent cultivate. „Monolog” e
ne-maculată şi în deplină libertate), sau de textele ju- un text remarcabil, dominat de sentimentul inefabilu-
căuşe, „de iatac”, ale unui Ienăchiţă Văcărescu sau lui. În „Unde?” sau „Şi tu” poetul se dovedeşte maes-
Conachi („Vaier”), constatările noastre, filiaţiile notate tru în amorul curtean: „Şi tu, şi marea-mi sunteţi ursi-
în pagină nu ţin de vreun spirit aşa-zis epigonic al toare.../ Nu ştiu pe care mai întâi v-am vrut,/ Dar câte
liricii lui Ion Bedros sau al altor confraţi ai lui. Pur şi fire-s de nisip în mare/ Cu-atâţia ochi voiam să vă
simplu poetul şi-a asumat misia de a coagula şi re- sărut.”. „Romanţele” sunt delicate, dominate de o
evalua în versurile sale secole (îndeosebi ultimul) de desuetudine atent cultivată. Obosit de gălăgia şi agre-
poezie parcursă, şi face asta cu multă modestie şi cu sivitatea, mai mult sau mai puţin justificate, ale unei
instrumentaţia superioară a omului de cultură. Aşa se falii din poezia actuală, poetul se întoarce cu faţa spre
cere înţeleasă şi nerenunţarea totală a poetului la struc- liric. La fel, în „Ecouri de romanţă”: „Pale de vânt
turile prozodice tradiţionale, chiar la specii literare psalmodiază sumbre/ În dansuri triste de lumini şi
(gazel, romanţă, fabulă, istorioară morală) ce sunt de umbre:/ Parfumul tău, mai dur ca apa tare,/ M-a di-
mult considerate vetuste. Poetul le re-vigorează mai zolvat iar, blând, în neuitare.”. Poezia de dragoste a
ales întru cinstirea înaintaşilor lui lirici. Dar poezia sa lui Ion Bedros stă, în ciuda unor norişori „confecţio-
rămâne personală şi originală, ancorată în pregnanţa naţi” şi presimţiţi la modul liric, sub semnul unei se-
eului liric: mereu prezent, mereu etalat, supra sau renităţi albastre.

35
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

„Jocul”, dominant în a treia secţiune a volu- Ion BEDROS – Viaţa în trei anotimpuri,
mului de versuri, nu exprimă, nu face referire la o Bucureşti, 2011
vârstă biologică, ci la una poetică. De aici şi durabili-
tatea temei în (ano)timpul creaţiei, de aici şi varietatea Poezia „Urmă” - una
ariei sale tematice. Spre exemplu, „Gamă” este o artă din cele mai lirice poezii pe
poetică pusă de autor sub falsa impresie a ludicului. La tema „irreparabile tempus”.
fel, „Râde ciob...”: decojind spiritul ludic, săltăreţ, „Pe ţărmul răvăşit după furtu-
epigramistic chiar, al lui, textul e o foarte serioasă artă nă,/ Se prind de tălpi gelatinoa-
poetică: „Ce sucită „potrivire”/ Între autor şi muză:// se alge/ Când ocolesc ciulinii
Bardul suferă şi plânge/ Idoliţa se amuză...”. (subl. în vagabonzi/ Strânşi dinadins
text). Poetul poate fi ‒ şi textele o dovedesc ‒ un mo- într-un ostil covor...// Ating
ralist, un parodic, un zeflemist, antonpannesc, versifi- înfiorat nisipul umed/ Dar nu
cator iscusit de mici istorioare morale. „Jocul” lui mai simt în palmă vechea urmă/
Bedros rămâne însă o treabă serioasă. Se profilează Lăsată-n el de cel ce nu mai
doar ca o altă ipostază a eului său liric. „Reverie” este sunt: // Valul care îi da contur azi nu e...” „non omnis
o artă poetică testamentară, cu un final cu valoare de moriar” - „Trubadur” p. 50: „Cu noi speranţe-n răsări-
epitaf: „Pierdut în lumi cu lacăte şi poartă/ Priveam tul lunii,/ De-al cărei corn atârnă soarta mea,/ Frunză
din nou naiv la foaia moartă/ Şi încercam făptura să-ţi ce cade, mă agăţ de-un ram...” „Vis” - argheziană,
cuprind/ Cu braţul amintirii plin de jind,/ Dar, potic- optimistă; „Recompensă” -- de dragoste târzie şi „la-
nindu-se în pasul ei pervers,/ Vorba nu se mai lasă buntur anni”. În „Suplică”: „Degetele-mi sunt amorţi-
prinsă-n vers,/ Deşi nici azi nu-njură şi nu minte:// te de dor,/ Clipele se nasc îmbătrânite şi mor...”
«Rămas-am tot copil haihui la minte.»”.
Secţiunea a IV-a a volumului de poezii al lui II. „IUBIREA” dă impresia că ar fi mai sigur
Ion Bedros, „intitulată” semnificativ, dar nu neapărat dacă ar folosi elemente prozodice tradiţionale: rimă,
surprinzător, „?”, adică „semnul întrebării”, rămâne o realizată cu uşurinţă, ritm, catrene. Ex.: „Îngăduinţă”;
secvenţă-cheie prin semnificaţiile sale simbolice şi multe (destule) poezii sunt doar din patru versuri.
finalizează perfect parcursul existenţial al eului liric „Gazel” p. 91
stabilit de autor: invers mersului firesc al fiinţării.
Înţelepciunea senectuţii, iubirea matură şi calmă, jocul III. „JOCUL” „Triptic egipţian” - de fapt, des-
ca marcă esenţială a copilăriei şi a omenirii, „se conti- pre lumea şcolii, de şcolar, ca la Eminescu ce asculta
nuă” în sens invers cu două poezii ce devin texte or- de craiul Ramses şi visa la ochi albaştri. „Trei gene-
donatoare ale volumului. „Ruga”, adresată Divinităţii, raţii ale unei naţii” -- mai mult un exerciţiu de versifi-
marchează cercul – datul – existenţial sub semnul caţie are şi mai multe fabule, sau, să le zicem, istorioa-
împlinirii umane modeste, oneste, complete: „Doam- re cu morală
ne,/ Dacă m-ai făcut,/ Creşte-mă, mă învaţă şi mă capitolul reliefează un alt poet, moralist, zeflemist,
îndrumă.../ Mustră-mă şi mă mângâie,/ Iubeşte-mă, antonpannesc, compunător de istorioare morale. Aici e
înalţă-mă, păzeşte-mă/ Şi mă aşteaptă,/ Rogu-te,/ mai pregnant aghezian – un anumit Arghezi!
Doamne!”. În pagină, textul este realizat grafic în for- Cele trei secţiuni se îmbină, se constituie poli-
ma unei piese componente a simbolicei „Coloane fără fonic; poetul are variate forme de exprimare lirică
sfârşit” a lui Brâncuşi, sugerând şi astfel un dat exis- „Scrisoarea VI” finalul poeziei aminteşte de Anton
tenţial menit împlinirii. O „rugă” ce preia şi îmbracă Pann sau M.R. Paraschivescu, cu epitafurile lor
simplitatea plină de simboluri a textului biblic. Iar „Reverie” -- un fel de epilog, artă poetică, cu un final
„Mama”, poezia care încheie volumul, e un pean dedi- caracter.:
cat acelei mater universalis, entitatea matricială care
declanşează şi veghează parcursul nostru de humă. Ion BEDROS – „RÂUL FĂRĂ MARGINI” Editu-
Traiectoria umană, devenirea deci, este pusă sub sem- ra Ararat, Bucureşti, 2014,
nul ocrotitor şi ubicuitar al celui mai generos simbol cu interferenţe plastice de Margareta Udrescu
total ‒ meta-simbol ‒, ochii: „Cu ochii tăi mă spăl pe
faţă/ În fiecare dimineaţă/ Şi tot cu ei, încă şi iară,/ ADOARME UMBRA: „Adoarme umbra-ţi
Mă limpezesc seară de seară...”. Catrenul final re- lângă mine, iarăşi.// În tremur de seninuri, ca deu-
configurează şi eternizează traiectoria fulgurantă a năzi,/ Îmi ogoieşte, blândo, ochii umezi/ Şi-ndeamnă-
devenirii umane, pusă sub semnul iubirii. Finalul cel mi gândul (orb tovarăş)/ Să scotocească-n sacii cu
mai potrivit pentru o operă reprezentativă a unui poet- bălţate ghemuri,/ Din firele-adunate-n triste vremuri/
efigie. Să mai cârpească (dacă vrea şi poate)/ Sufletul
zdrenţuit şi rupt în coate. // Cu foaia-n faţă uit de ori-
ce frică:/ Aşa cum Domnul pe cel căzut ridică,/ Dân-
du-i curaj şi snagă de-a se-nălţa de jos,/ Vorba, pre-
cum alcoolul, mă face curajos,/ Tot ea ţinând întruna

36
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

spuza speranţei trează./ Când clipele prea scumpe se vindeca de una singură prin ger),/ Aşa îmi potoleam
pierd în van sau mor,/ Sunt singur şi sărac, chiar peste palmele, rătăcindu-le prin nicăieri:// Unde, oare, să
preţul lor:/ Fărâmele rămase parcă mă-ncurajează/ mai aflu azi mâinele după care fugeam ieri?!” Evoca-
Să cred (mai lesne, pare-mi-se)/ Că, încă, pot trăi, re a anilor de studenţie şi a idilei: dragostea lui pentru
hrănindu-mă cu vise.” ea. Presupusa idilă se continuă şi în textele următoare,
Bedros e un poet ti- dezvăluind un cuplu-etalon al acelor ani studenţeşti.
pic pentru generaţia noastră! Finalul este tipic şi specific acelor vremi rămase pline
autoportret – un poet care se de farmec şi atât de îngrozitor de naive.
hrăneşte încă cu vise; din p. 39: înfiriparea şi statornicirea unui sentiment de
când în când îşi face loc în dragoste într-un peisaj urban ostil, murdar, parcă la-
stihuri vuietul vremii ăsteia, bişiană: cu „un râu murdar sub cheiuri curgea în fapt
care nu se percepe în celălalt de seară”
volum: „Totul este pe dos: ORICÂND - poezii de dragoste. Unele texte
uriaş e-un nimica,/ Nu e reluate din primul volum. PRINOS. Texte pentru de-
nimeni bogat, sărăcia-i prea dulciţii la poezii.
multă,/ Laşul are puterea, ***
curajosul doar frica. // Deşi
mut nu mai sunt, tocmai surzii m-ascultă...” Florin Şindrilaru - născut la 8 iunie 1942, în Cislău,
Poet multicord. Şi decepţia o îmblânzeşte, căci judeţul Buzău. Elev al Colegiului „Andrei Şaguna“ din
tragic, dramatic, pesimist nu e. Sau nu e pe faţă. Braşov (1956 - 1960) şi student al Facultăţii de Limba şi
ACUM la fel, personajul principal este poetul Literatura Română din cadrul Universităţii Bucureşti (1960
– eul poetic. Mai puternic, vuietul actualităţii, surprins – 1965). Profesor de limba şi literatura română la Şcoala
în note polemice: polemice, însă foarte puţin se simte Generală din comuna Biertan, judeţul Sibiu (1965 - 1970),
la Liceul Pedagogic din Braşov (1970 - 1978) şi la Liceul de
versul mai elaborat, mai ”muncit”, cu un plus de
Ştiinţe ale Naturii din Braşov (1978 - 1999). Redactor, apoi
atenţie pentru muzicalitatea lui. Un „artifex” - pasiu- redactor coordonator la filiala din Braşov a Editurii „Parale-
nea pentru lirica argheziană e şi aici are pasiunea la 45“ Piteşti (1999 - sept. 2005). Cadru didactic asociat la
„spunerii”, cu vers AMPLU, larg, spaţios, clasic, o Universitatea „Transilvania” din Braşov, Facultatea de
poezie a senectuţii, a trecerii ireversibile către altă Litere, secţia Biblioteconomie şi Ştiinţa Informaţiei, studii
vârstă. Dar tonul nu capătă note dramatice, ci este de zi şi postuniversitare (2002-2008).
înfăşurat şi surdinizat, învelit în pânză lirică p. 23 A susţinut, în cadrul revistei de cultură ASTRA, din anul
IERI. „Eram studenţi...”: „Eram studenţi deja 2007 până la desfiinţarea ei, pagina de receptare critică
şi hoinăream prin parcuri cu alei,/ Dar liceanul naiv intitulată Poemul comentat. A colaborat şi colaborează la
se mai holba cu jind la bluza ei,/ Când spornic con- reviste culturale din ţară şi străinătate.
specta din Croce, Kant, Plehanov,/ Pe foi multiplicate
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filia-
cu plombagină mov,/ Frăţeşte împărţite („una mie, la Braşov.
alta ţie”)/ Pentru seminariile de estetică şi filosofie...// Lucrări publicate (selectiv): Poezia, izvor de fru-
Când se oprea din treabă, mă încumetam să-i aţâţ museţe, antologie lirică, Editura „Minerva”, 1987; Antolo-
împotrivirile blajine,/ Şi-atunci ea se mira (zâmbind gia poeziei româneşti culte, de la Dosoftei până în 1993,
inocent): „Vezi tu ceva la mine?”/ Stând prea aproa- Editura „Teora“, Bucureşti, 1998; Mari teme literare.
pe, mă uitam curios şi miop,/ Din insa studiată să nu Dicţionar-antologie de texte pentru clasa a IX-a, vol. I-III,
scap niciun strop:/ Îşi ascundea sub loden înspăimân- (coordonator, împreună cu Gheorghe Crăciun), Editura
taţii sâni,/ Neatinşi să-i păstreze pentru mai statornici „Paralela 45“, Piteşti, 2000; Limba şi literatura română
stăpâni. // Inima (dihanie roşie aninată pe vrej)/ Tul- pentru bacalaureat şi admitere, vol. I-II, (coordonator,
împreună cu Nicolae Manolescu, Gheorghe Crăciun, Mircea
burată, mi se căţăra în gâtlej/ Şi-mi condamna sărutul
Moţ), editura „Paralela 45“, Piteşti, 2004; Poezia româ-
să se crucifice pe buzele sale,/ Mistuindu-se, ca zăpa- nească. Antologie de comentarii literare şi aprecieri criti-
da, pe vatra lor fierbinte şi moale;/ Tot ea, poznaşa ce, (coordonator, împreună cu Cezar Boghici şi Gabriela
(cu gândul doar, şi în scop impertinent),/ Îmi călăuzea Dinu), Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2006; O istorie a pro-
pe sub fustă mâna tandră, de cast adolescent,/ Stâr- zei şi dramaturgiei româneşti. Perspectiva personajului
nind un tremur dulce de fină catifea/ Nedumerită de literar, vol. I-II (coordonator), Editura „Casa Cărţii de Şti-
cine şi cum o cerceta:/ Arse de frig, degetele îmi sfârâ- inţă”, Cluj-Napoca, 2011; Poet, poezie, destin, florilegiu de
iau, nebune,/ Pe coapsa încinsă la maximă tensiu- lirică românească, Editura „Arania”, Braşov, 2012; Chi-
ne...// ... Ca mai apoi, în sfârşit, trezit năuc spre dimi- riaşul secundei. Cronici, eseuri, comentarii, vol. I-II, Editu-
neaţă,/ Să simt zăcând strivite în strungăreaţă/ Aurii ra Libris Editorial, Braşov, 2016; Doru Munteanu. Un
romancier în crucea mileniului, Editura Libris Editorial,
firişoare dintr-o deltă de stuf pubian/ Smulse cu săru-
Braşov, 2017.
tul-ventuză de nesăţios golan,/ Sub privirile ostile,
împletite în criminale bice,/ Gata să invadeze lanul
colegei precum secera lacomă de spice...// Astea erau
clipele râvnite, neînstare să i le cer/ (Febra jindului se

37
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Ion C. ŞTEFAN de sensibil şi muzical este încă amintit, recitat şi cân-
tat, cu mult mai înaintea celor pe care unele istorii ale
literaturii române, academice şi doct, îi apreciază ex-
Purtătorul unui nou cesiv..
val liric în literatura Autor al unor volume de versuri ca: „Romanţe
pentru mai târziu” (1908), „De vorbă cu mine însumi”
română interbelică: (1913), „Spovedanii”(1927), „Strofe pentru mai târ-
ION MINULESCU ziu” (1930), „Nu sunt ce par a fi” (1936); a unor ro-
mane: „Corigent la limba română” (1929) sau „Roşu,
(1881 - 1944) galben şi albastru” (1929); al unor comedii: „Mane-
chinul sentimental” (1926), „Lulu Popescu” (1920) şi
altele, el este iubit şi recitit, îndeosebi pentru ro-
Întâlnim astfel de creatori, nu doar în literatura manţele sale , care au devenit, uneori, madrigaluri.
română, ci şi în cea universală, pe care unii cititori nu- Într-o antologie din creaţiile sale, „Versuri”,
i situează la locul ce li se cuvine. Această eroare pare tipărită la Editura de stat pentru literatură şi artă, din
cu atât mai gravă, cu cât încercăm să-i judecăm pos- 1943, criticul literar Tudor Vianu scria despre Ion
tum. Minulescu: „Era un produs al marilor oraşe, un boem
Fiind solicitat de o talentată scriitoare şi, în literar. Purta şi afişa insignele funcţiunii sale sociale,
acelaşi timp, editoare, să-mi exprim ca manifestări ale temperamentului
câteva gânduri despre Ion Minules- pe care cei ce l-au cunoscut nu-l vor
cu – situez părerile mele sub titlul uita niciodată.” (Amintirea lui Ion
de mai sus. Minulescu, p. 251).
Acest poet romantic şi simbolist Tot aşa a rămas şi astăzi, în
totodată, trăieşte încă puternic în memoria unor cititori sensibili, ca-
amintirea noastră afectivă, prin ves- re-l apreciază la fel: „Tu unifici
titele sale romanţe. adevărul cu minciuna,/ tu amesteci
În perioada interbelică, şi chiar du- frumuseţea cu urâtul,/ şi-ntruneşti
pă, am mai întâlnit câţiva talentaţi prezentul cu trecutul,/ vântul nimi-
scriitori în aceeaşi poziţie, cu senti- cul şi cu totul faci una” – Strofe
mentalul şi expresivul Ion Minules- pentru întuneric – un fel de micro-
cu. Mă refer al George Topîrceanu, proze sentimentale. Sau: „Priveşte! /
poetul rapsodiilor, la Alexandru Tăcerea coboară-n spirale/ Rotunde
Macedonski, autorul unor minunate şi-ovale/ Ca nişte confetii/ De ace-
rondeluri, sau al impresionantelor eaşi culoare (Nihil, p.147). Ori:
nopţi. Pe aproape de ei se află Ale- „Cartea – /Sora mea cea bună,/ Din
xandru Vlahuţă, autorul unor minu- ce sfântă-mpreunare/ Te trezişi la
nate versuri dedicate lui Mihai Emi- mine-n casă/ Într-o noapte fără lu-
nescu. Şi aş mai găsi şi alţi autori, nă”(Rânduri pentru carte, p.179).
dar cei trei, pe care-i situez alături Am ales aceste exemple în sprijinul
de Ion Minulescu, ca repere compa- afirmaţiilor mele anterioare, dar
rative, nu ca talent sau tematică, îmi sunt suficienţi absolut la întâmplare, fiindcă lectura din acest mare
pentru exemplificarea celor de mai departe. poet (considerat în mod greşit minor şi monocord!) vă
„De unde vin?/ Eu vin din lumea creată de va reliefa un liric de-o deosebită sensibilitate, de care
dincolo de zare,/ Din lumea-n care n-a fost nimeni de trebuie să ne amintim mereu, cu drag şi respect.
voi,/ Eu vin din lumea-n care/ Nu-i cer albastru./ Şi
copacii nu-s verzi, aşa cum sunt la noi,/ Din lumea
nimfelor ce-aşteaptă sosirea Faunilor goi,/ Din lumea
cupelor deşarte şi totuşi pline-n orice clipă,/ Din lumea
ultimului cântec,/ Purtat pe-a berzelor aripă/ Din ţărm
în ţărm,/ Din ţară-n ţară,/ Din om în om,/ Din gură-n
gură –/ Din lumea celor patru vânturi/ Şi patru puncte
cardinale…”(Preluat din „O istorie a literaturii române
de la origini până în present” de Ion Rotaru). Aşa se
autodefineşte Ion Minulescu, în „Romanţa noului ve-
nit”: clar, dar nuanţat, ca purtătorul unui nou val liric
în literatura română – şi noi trebuie să-l înţelegem în
dublu sens: nu doar de unde vine, ci şi cum va rămâne
în memoria contemporanilor. Fiindcă acest poet atât
38
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Ion ANDREIŢĂ în „cartierul patriarhal” din poezia Memorie în circuit:
„Cartier patriarhal, ordine veche, / drumuri răsucite:
Viitorului, Italiană, / Icoanei… –
Generatia LABIȘ Cartier patriarhal, ordine nouă, / iedera urcă la etaju-
Filoteea Barbu Stoian ntâi şi aud / râs întrerupt, glas cunoscut, / clinchet de
– o mărturisitoare clopoţei. De ce mă-nfior?”. Pastelul intim, înfierbântat
şi cu o halucinantă panoramă a pasiunii „la prima iubi-
discretă re”, din poezia „Eros irascibil”, se domoleşte duios în
mrejele unor Anotimpuri interioare: „Nopţi albe, pă-
trar de lună. / În tăcere scriem despre viaţă sau / vor-
Doamna Filoteea Barbu Stoian scrie, sub su- bim prea mult, / plictisim pe unii cu vreo povaţă / cu
netul aceluiaşi diapazon, şi poezie şi proză – cu acelaşi pronume-aton în acuzativ. / Cui îi pasă de altul? // Prin
de netăgăduit talent. Şi în pofida unor posibile, super- imperiul alb, / mergem agale, prindem / cu privirea,
ficiale, interpretări de poetă luptătoare a cetăţii, ea fără lentile,/ lumina divină, / ascundem în noi atomi /
rămâne, alături de generaţia sa, în amplul flux al ro- de iubire, serbăm / la clubul senectuţii / doar în cânt şi
mantismului înnoitor de după „obsedantul deceniu” – poezie”.
şi al lirismului esenian, din gheizerul căruia sorbiseră La această vârstă (poeta a trecut, recent, pâr-
cam toţi. Chiar dacă, vorba poetei, „gestul lui Esenin, leazul celor 80 de ani) poezia doamnei Filoteea Barbu
din ultima clipă, / nu îl iau în seamă”; acest gest l-a Stoian a căpătat idei şi sonorităţi grave, abilităţi stilis-
dus până la capăt Labiş, deschizătorul generaţiei. Şi tot tice deosebite. Aşa-zisele False întrebări sunt, de fapt,
astfel când, într-o frumoasă poezie patriotică, încărcată nişte poeme într-un vers, cu întrebări uneori retorice,
de sentimente severe şi imprecaţii fireşti, ea conchide: alteori penetrant-filozofice. Iată câteva: „Cum sună un
„Cine ne învârte pe o roată mare? Cine / veghează ceas norocos?”; „Numai actorii fac repetiţii pentru Te
umerii de ţară? / Cu nerăbdare, poporul iubesc?”; „Când vom coborî dealul,
aşteaptă altă rânduială. / Istorie, Istorie vom fi tot îndrăgostiţi?”; „Pe zăpada
răzbunătoare! / Fără apărare, noi vorbim proaspătă se vede bine umbra lui Dum-
de ţară…”. Aceste exemple nu fac decât nezeu?”; „De prea mult zbor, aripi se
s-o situeze în contextul mai larg al acelo- frâng?”. Ca într-un cor antic, poeta
raşi visători cu ochii mai mult sau mai boceşte destinul unui vieţi în amplul
puţin deschişi. Locul specific al scriitoa- poem Scurt letopiseţ sau buletin de
rei Filoteea Barbu Stoia, în perimetrul stare civilă şi de sănătate. Din punct de
estetic al timpului său, este – aşa cum vedere al virtuozităţii stilistice, este de
observă şi Florentin Popescu în prefaţa la remarcat poezia Bioritmuri sezoniere –
volumul de poeme Umbre pe scrisori fără verbe – în care, patru strofe ample
(Editura Artemis, Bucureşti, 2014) – dense, vitale aspecte de viaţă sunt dez-
acela al „unei tristeţi metafizice”. bătute/comentate fără a fi folosit nici un
Născută în Dobrogea, alături de Marea cea verb.
Mare („în familie de ţărani înstăriţi, locuitori în Sandu În ceea ce priveşte proza, am în faţă volumul
Aldea, judeţul Caliacra”) – marea îi este/rămâne o Autografe în acvaforte – „eseuri memorialistice, arti-
bogată sursă de inspiraţie: „Vara dilată timp de muncă cole, dedicaţii” – Editura Semne, Bucureşti, 2005. Ştiu
/ şi de vacanţă. / Lumina solară dă culoare de grâu că „examenul” şi l-a trecut (cu brio!) cu volumul de
copt, / bucurie-n suflet, bucurie-n corp. / Şi-n furtună- schiţe şi nuvele „Linişte pe ghiol”, apărut în anul
mi place: cu talazuri / mari peste digul de la far. / Apa- 1995, un mănunchi de întâmplări dramatice, de un
n răzvrătire, cu duşmănie, / zdrobeşte scoici, le preface exotism impresionant; urmat, doi ani mai târziu, de
în nisip” (Graniţa de mare); „Vijelie, vârtej, lotci ne- romanul „Iubire de septembrie”. „Autografele” au însă
gre / se izbesc de mal. / Unde să mă duc? / Stau pe loc, o valoare specială, deoarece autoarea vorbeşte despre
furtuna s-o înfrunt” (Furtună pe ghiol) – şi, întrebare scriitorii generaţiei Labiş, care, deşi nu-şi impuseseră
(de Pytia) fără răspuns, chiar şi pentru un om al mării: încă această onomastică, erau contemporani, colegi şi
„De unde să ştiu / când se supără Neptun / şi tulbură prieteni, ai genialului poet. Filoteea Barbu Stoian a
ape / la mal de Tomis?” (În acvamarin) – cu răspun- cunoscut foarte bine această generaţie, fiind soţia poe-
sul, poate, doar în acea tristeţe metafizică. tului Niculae Stoian, coleg cu Labiş&Co. la legendara
Alte poezii, alte teme de meditaţie – mai mult Şcoală de Literatură „Mihai Eminescu” din Bucureşti,
sau mai puţin metafizică, precum în acest delicat pas- în redacţiile revistelor la care colaborau, la întâlnirile
tel intim: „Tremură pe crengi lumina-nserării / în par- cu cititorii din numeroase locuri din ţară. De altfel,
cul lui Ioanid. // Cu paşi mărunţi răscolesc frunziş / cu cartea (de evocări peste timp) se deschide cu capitolul
sunet de aramă. // Pe iarba uscată stau răsturnate / „Cu generaţia lui Nicolae Labiş”. În acest cadru, au-
două căni de lut. // Cine s-a supărat şi n-a băut?… toarea i-a cunoscut bine, din intimitate, ca să zic aşa,
(Viscoliri de frunze). Nostalgia îşi găseşte cuib potrivit pe Gheorghe Tomozei, Ion Gheorghe Elena Dragoş,

39
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Alexandru Oprea, Florin Mugur, Fănuş Neagu, Radu de la Casa Scriitorilor la el acasă. Ne citise versuri pe
Cosaşu, Lucian Raicu, Marin Ioniţă, Doina Ciurea, tema morţii, noi respingeam idee. El ridica tonul, ne-
Doina Sălăjan, Margareta Labiş, Nicolae Motoc, Du- obişnuit pentru noi: Da’ ce, n-am voie să scriu despre
mitru Mircea, Ovidiu Zotta – şi încă mulţi alţii. moarte?”. (Ciudată premoniţie, adaug eu, în parante-
Amintirile ei aduc la lumină întâmplări inedite ză). După care, poeta îi rotunjeşte astfel profi-
(şi semnificative) despre aceşti colegi-scriitori (mari) lul/personalitatea: „Era la vârsta când opera sa deve-
în devenire, mici (aparent) gesturi care reliefează deli- nea o cronică lirică. Stăpânea o pedagogie a formării
cate calităţi sufleteşti – demne de istoria literaturii. Un altor poeţi. Pasiunea aceasta şi-a exersat-o la cele trei
exemplu, citez: „Ţin minte că la Revelionul din ’54 i- reviste literare”.
am şoptit lui Ion Gheorghe: Uite că Labiş dansează cu De această pedagogie literară s-a bucurat şi
Doina Ciurea. De ce ziceţi că din cauza ei l-au exclus subsemnatul. Ceea ce a făcut-o pe Filoteea Barbu Sto-
din UTM? „Ei, acum să-i mai ia carnetul ARLUS!”, a ian să(-mi) spună, la lansarea unei cărţi semnate de
răspuns poetul mucalit, la cei 18 ani ai noştri”. Celălalt mine, cu prilejul împlinirii a trei sferturi de veac: „Pe
exemplu: S-a petrecut când în familia poeţilor Filoteea Ion Andreiţă l-am cunoscut între alţi Ioni – şi lângă
şi Niculae Stoian a apărut fiul. Îşi aminteşte Filoteea: Niculae Stoian – la Casa Scriitorilor, pe când era
„Când s-a născut copilul (18 februarie 1956) Doina proaspăt reporter la Scânteia tineretului, în 1963 (abia
Sălăjan a venit prima cu un costumaş alb din partea ei angajat – n. n.). În martie 1964, Mihu Dragomir ne-a
şi cu altul bleu de la Nicolae Labiş, care pleca în pro- luat într-o seară cu el la o cină cu vorbe multe şi poezii
vincie şi o rugase să facă ea gestul colegial”. Era anul pe tema morţii. Peste trei săptămâni, poetul pleca din-
la al cărui sfârşit avea să-şi afle sfârşitul şi Poetul. Tot tre noi. Pe tânărul oltean, atletic, palid, cu părul de
pe-atunci (după tragicul accident) în cămăruţa cu acces culoarea prafului din uliţele Perieţilor din Olt, l-am
la bucătărie, obţinută cu o zi înainte de naştere, Filote- văzut rar. Mă uimea atunci cu vioiciunea sa, cu repe-
ea Stoian scria, în lacrimi, poezia „Adevăr şi fantezie” ziciunea vorbelor, cum mă uimeşte acum cu un calm
– „lui Nicolae Labiş”: „În preludii andantine / asculta- de om împăcat cu viaţa statornicită în ziaristică, litera-
sem împreună / simfonia suverană / pe o lume de min- tură şi familie. Această linişte-nelinişte veselă se vede
ciuni. / Era timpul, era vrerea / fără ordine-n idei / ca şi în culorile vii ale tabloului de pe coperta 4 a cărţii
să ne cuprindă firea / celor mai cuminţi copii. / N-am „101 poeme”, cu semnătura pictorului Vasile Pop
cerut prea mult vieţii: / bucurie de o zi / adevăr şi fan- Negreşteanu şi versurile autorului: Între două bătăi de
tezie, / îndârjire şi răbdare, / biruinţă-n poezie. // În aripă / să fie răgaz, / să fie risipă?! Şi nu e greu să
preludii andantine / adevăr şi fantezie / sunt tortura găsim răspunsul în viaţa fiecăruia dintre noi, când
mea de suflet. / Te vedeam între colegii / veseli, vrem să ştim cât am fost de folos, cât am căutat o pau-
mândri şi mai vârstnici / TU, cel răsfăţat al lor. // Un ză necesară refacerii sufleteşti, ca să ne risipim iar şi
tramvai-fatalitate. / Să nu fii albit de vreme./ Noi mu- iar. Gând în gând, ca o continuare la aceste întrebări-
rim de bătrâneţe / Lângă „Primele iubiri”. răspuns, Lia-Maria Andreiţă, pictoriţă, doctor în
Cum spuneam, Filoteea Barbu Stoian a cunos- Drept, alege titluri potrivite tapiseriilor sale care ilus-
cut şi alţi scriitori, de diferite vârste, din diferite gene- trează cartea, într-un concret senzorial împreună cu
raţii. Între aceştia mă bucur să-l menţionez pe Mihu soţul său. Lumina solară ori selenară pătrunde prin
Dragomir, care mi-a fost şi mie un autentic mentor în ferestrele poeziilor lui Ion Andreiţă, construcţie ridica-
ultimii lui doi ani de viaţă (ultimul an de studenţie şi tă solid din cărămizile existenţei sale. Volumul „101
primul meu an de gazetărie). Faţă de Mihu, Niculae poeme” a fost prezentat de prietenii săi: Radu Cârneci,
Stoian avea, de asemenea, o preţuire specială, un res- Neagu Udroiu, Nicolae Dan Fruntelată, Ştefan Mitroi,
pect profund. Scrie Filoteea: „Pe Mihu Dragomir l-am Florentin Popescu”. După cele spuse – pentru care îi
cunoscut la „Tânărul Scriitor”, în 1955, unde peste doi mulţumesc şi pe această cale – scriitoarea Filoteea
ani am debutat cu articole şi traduceri. Fire romantică, Barbu Stoian a ţinut să menţioneze: „Voi continua
îşi trăia sentimentele în efuziuni lirice cultivate în lec- aceste pagini în cartea mea la care tocmai lucrez, „Ro-
tura poeziei universale care domina viaţa literară între tativa fără zgomot”, care sper să apară în cea de-a 80-a
cele două războaie. Evoca adesea pe Edgar Allan Poe, toamnă din viaţa mea”.
Francis Jammes, Verhaeen, V. Maiakovski. Poezia lui Poeta, născută la 8 septembrie 1935, a împli-
era la graniţa dintre modernitate şi tradiţional, într-o nit, în toamna trecută, vârsta promisă. În actualul sep-
perioadă de exagerări proletcultiste. Când la redacţie tembrie (2016) când scriu aceste rânduri, Filoteea
s-a anunţat că Mihu Dragomir a făcut un accident vas- Barbu Stoian adaugă un an peste 80 şi, cum nu ştiu
cular, au plecat câţiva scriitori la Giurgiu, unde lucra dacă a apărut şi cartea promisă, îi transcriu aici, în
cu Alexandru Bazavan la un libret de operetă. Poetul valoroasa revistă „Sud”, cuvintele cu care m-a onorat
era în comă; pe noptieră, ultimele versuri: „Când ne la lansare, odată cu sănătoasa urare românească La
uram / Ne mai lega ceva”. mulţi ani!
Apoi, poeta relatează o întâmplare, petrecută
cu foarte puţin timp în urmă: „Cu trei săptămâni mai
înainte, ne invitase cu ziaristul Ion Andreiţă să plecăm

40
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Mira Glodeanu – rugăciune pentru darul divin pământului / iubire, / ai Pământului / fiori. / În picioa-
rele goale / prin iarba cu rouă / să umblu, s-alerg / ca
Ca şi Filoteea Barbu Stoian, poeta Mira Glo- să simt / a destinului mână – /haina cea nouă.” („Dor
deanu şi-a dedicat viaţa profesiei de dascăl. Profesoare de Pământ”). Alteori, pastelul are tuşe grave, ademe-
de limba şi literatura română, cele două scriitoare au nind compasiunea: „E-atâta zăpadă în câmp, / pe şose-
transmis învăţăceilor lor, odată cu nestematele limbii le, în curţi, / în păduri şi pe dealuri / încât / anotimpul
străbune, sentimente trainice de iubire de ţară şi poe- alb aşteptat, / de copii mult dorit, / iarna – / pentru
zie. Nu întâmplător, din mâinile lor (cu ajutorul haru- sănii, patine şi schiuri, / cu chiote, joacă-mbulzeală, /
lui divin) au ieşit poeţi şi prozatori, filosofi şi artişti, cu măruntele ghiduşii, / este acum neiubit / şi-i aproa-
gazetari de talia lui Adrian Păunescu, Mircea Dinescu, pe hulit / de mulţi nevoiaşi / care ies la iveală / fără
Petru Popescu, Bedros Horasangian, Andrei Pleşu, haine şi / fără căldură, / fără casă şi-acea-mbucătură /
Horia Patapievici, Oana Pellea, Cristina Ţopescu, Ga- ce le-ar da un dram / de putere, de viu, / în acest alb
briel Cheroiu. noian / şi aproape pustiu.” /”Iarnă cu repetiţie”).
Poezia Mirei Glodeanu este un imn de mulţu- Numeroase sunt, cum spuneam, poeziile
mire şi slavă către Părintele Ceresc pentru „minunea înălţate Domnului, imnuri de recunoştinţă şi slavă.
de fi” dăruită omului. Ea îşi intitulează, cu modestie şi Citez: „Mulţumesc, Părinte, domn al slavei! / Mulţu-
discreţie, primul volum Strigăt ascuns – Editura Star mesc, Părinte, domn divin! / Tu eşti Bucuria şi Iubirea
Tipp, Slobozia, 2012 – devoalat astfel de către conf. / care-n permanenţă / ne susţin” („Bucurie, Fericire”);
univ. dr. Stana Buzatu, în Prefaţă: „O splendidă grădi- „Mulţumesc, Părinte, darul meu / la uşor, la bine / şi la
nă, a cărei bogăţie de culori şi fermecătoare prospeţi- greu” („Mulţumire şi recunoştinţă”); „Mulţumesc,
me se metamorfozează în nesfârşite armonii ce se în- Părinte, Doamne, / Tu eşti Tatăl tuturor, / Mulţumesc,
tregesc într-o simfonie menită a celebra frumosul, Maică Divină / Ce ne vii în ajutor!” („Acoperămân-
adevărul şi înţelepciunea, deopotrivă”. tul”); „Vă mulţumesc / Tată Ceresc, / Rază de soare /
Una din primele poezii ale volumului („Noul Vindecătoare!” (Mulţumire”); „Îţi mulţumesc, Părinte
veşmânt”) este o veritabilă mărturisire de credinţă: Doamne, / că sunt aicea / pe Pământ / să văd, s-aud /
„Mă îmbrac / Cu bucurie de a fi. / Mă îmbrac / Şi cu să simt, să spun / cu dragoste / gândul cel bun” („Eşti
dorinţa de a şti / Să fiu mai bună, / Mai dreaptă, / Mai Calea iubirii”); „Mulţumesc / fiindcă ştiu d e ce ochii
apropiată / De mine, / De semenul meu, / De suflet, / mei / se deschid / în fiecare zi” („Iubirea din inima
De spirit – / Şi de Dumnezeu”. inimii mele”).
Vocaţia de dascăl nu se dezminte nici în actul Căutându-se printre astre, poeta declamă:
de creaţie. Unele poezii sunt scrise parcă anume de „Orion – constelaţia mea, / Fă-mă să strălucesc / în
spus la serbarea şcolară. Citez două dintre acestea, Lumina lui Dumnezeu… / Orion – constelaţia mea, /
absolut minunate. „Îţi mulţumesc”: „Îţi mulţumesc / Fă-mă să strălucesc / în Iubirea lui Dumnezeu” …
Înger păzitor, / Îţi mulţumesc, / De tine-mi / Este dor / („Orion”). Iar pe pământ îşi caută comparaţie şi putere
În fiecare clipă, / În fiecare ceas, / În fiecare zi, / Me- pe măsura darului divin: „Pietre mari şi pietre mici /
reu – / Fără răgaz”. „Definiţie”: „Omul este ca şi floa- de răbdare îmi vorbiţi, / de tărie şi putere, / de iubire şi
rea / Când îl prinde / Supărarea, / Ca pe floarea / De tăcere, / mângâiere. // Cu voi vreau să mă asemăn”
muşcată / Când se uită / Neudată”. („Cu voi vreau să mă asemăn”).
Volumul al doilea – Cuvinte-virtuţi, Editura Un miracol în oracol – lumea poeziei Mirei
Star Tipp, Slobozia, 2015 – aduce aşteptata diversifi- Glodeanu.
care a temei, dar şi profunzimea diversificată a cre-
dinţei şi mulţumirii către Creatorul Divin. Autoarea
mulţumeşte (în Dedicaţie) „tuturor învăţătorilor mei
spirituali, ştiuţi şi neştiuţi, văzuţi şi nevăzuţi, pămân-
teni sau cereşti” – oferind cititorilor, în replică, poezia
de debut, „Cuvinte-virtuţi”: „Iubire, puritate, armonie,
/ cuvinte – / ce magice, frumoase virtuţi / în voi as-
cundeţi! / Voi staţi la baza unităţii / pretutindeni / ca
roiul de albine / în armindeni / păstrând / Esenţa pură
acestei vieţi”.
În consonanţă cu tiza ei de profesie (despre ca-
re am relatat mai la deal) pastelul intim al Mirei Glo-
deanu sună astfel: „Îmi văd sufletul în frunza din co-
pac, / în firul de iarbă cât un ac, / în firul de nisip mi-
croscopic / şi-n tot Ceea Ce Sunt cu / Adevărat!” („Vi-
ziune”). Fără a neglija, desigur, bucuriile lumeşti: Biblioteca Rotonda valahă
„Vreau să alerg / nestingherită / pe câmpuri, / prin
păduri, / prin poiene cu flori. / Să ajung / ca să simt / a

41
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Angela Gabriela minime de existenţă, exclamând cu amărăciune, dar şi
cu dorinţa de evadare: „La ce bun că pământul este atât
LĂPĂDATU de mare şi de atrăgător, la ce bun dorurile fierbinţi care
ne frământă inima, dacă suntem siliţi ca, o viaţă
Panait Istrati – întreagă, să ne învârtim în acelaşi kilometru pătrat de
„vagabondul îndrăgostit spaţiu terestru?” (Trecut și viitor).
Chiar dacă mama sa îi reproşase că „vântură
după orizonturi fără de lumea ca un apucat” sau că „i-a intrat un ardei undeva”,
sfârșit” altele erau motivele pentru care Panait Istrati era atras
de alte zări şi în niciun caz „pâinea n-a jucat un rol
Atras de mirajul Orientului încă din adolescență, precumpănitor în vagabondajele sale” (Amintiri).
Panait Istrati (1884-1935), scriitorul româno-francez Chiar cel care îi va deveni cel mai bun prieten,
ajuns celebru prin operele a căror temă este marea sa Romain Rolland, va spune că un „demon al
dragoste pentru oamenii cunoscuți în peregrinările sale, vagabondajului sau mai curând o nevoie mistuitoare de
dar, mai ales, mândria de a aparține unui popor sensibil, a cunoaşte şi de a iubi” l-a împins pe Panait Istrati să
cu o viață foarte bogată, plină de tradiții ancestrale, plece de acasă încă de la vârsta de 12 ani. A fost Panait
conform propriei mărturisiri potrivit căreia „oricât de Istrati un vagabond? Se încadrează conduita lui
cosmopolit […] din naștere, de vagabond îndrăgostit existențială în tipologia vagabondului?
după orizonturi fără de sfârșit”, el trăiește, simte și Pentru a răspunde la întrebare trebuie căutat la
gândește ca un „român, prin mamă, prin limbă, prin ideea de libertate, libertate pe care brăileanul şi-a dorit-
frumoasa mea Brăilă” (Omul care nu aderă la nimic), o, a iubit-o şi a încercat să şi-o asigure din cea mai
rămâne vagabondul de geniu care va cutreiera țările fragedă copilărie. Panait Istrati şi-a clamat dorul şi
mediteraneene, cunoscând valorile culturii și civilizației dragostea de libertate în nenumărate ocazii: „Prea mult
orientale pe care le va fructifica în am iubit libertatea; prea mi-a fost
creațiile sale, aproape toate având drag să fac totul din proprie pornire,
un caracter autobiografic. pentru ca să pot îndura cea mai mică
Vocaţia vagabondajului şi a silnicie” (Cum am devenit scriitor).
existenţei libere care „se datoreşte Înţelegem, deci, că nimeni şi nimic,
numai intransigenţei şi dorului meu poate chiar nici ordinea socială nu
de hoinărit” îi va îndruma paşii spre puteau să-l supună la anumite
peisajul solar al Mediteranei. constrângeri: nici mama nu-l poate
Periplul mediteraneean începe sub reţine să plece unde vrea, nici şcoala
semnul prieteniei cu Mihail nu-i poate impune un regim sever şi,
Mihailovici Kazanski, împreună cu cu atât mai puţin stăpânii pe la care a
care, spune scriitorul, începe „nouă trecut.
ani […] de vagabondaj ca-n poveşti De cele mai multe ori
prin România, Egipt, Grecia, Turcia libertatea este asociată aventurii.
şi întreg bazinul mediteraneean” Aventura înseamnă o experienţă
(Cum am devenit scriitor). Mihail fascinantă, în pofida primejdiei şi a
devine astfel omul providenţial riscurilor, a dificultăţilor de orice fel,
pentru cel care dorea să cutreiere a momentelor de fericire alternând cu
lumea, fiind un maestru versat în „arta vagabondajului” cele de disperare. Cu toate acestea aventura este o
şi pentru care lumea largă se constituise în singura permanentă promisiune. Angajarea în necunoscut
scenă pe măsura marelui bâlci al existenţei sale. presupune în mod obişnuit o dublă coordonată a
Visul de a vedea Egiptul (şi nu numai) se experienţei de cunoaştere: cea geografică, pe de o parte,
născuse încă din copilărie și dorinţa de a vedea lumea s- constând în contactele cu teritorii şi oameni noi, cu
au înstăpânit pentru totdeauna în inimă, pelerinul de obiceiuri noi, dar şi cu primejdii noi, şi cea morală şi,
mai târziu justificând-o astfel: „Când pământul este atât nu în ultimul rând, cognitivă, legată de limitele
de bogat şi felurit, iar sufletul nostru aşa însetat după omeneşti ale fiecăruia, descoperite în confruntarea cu
Frumos, poţi oare să te pironeşti locului unde te-ai necunoscutul.
născut, al cărui orizont e mărginit, unde nu ţi se Pentru Panait Istrati, călătoria a constituit însăşi
întâmplă nimic deosebit şi unde întreaga viaţă ţi se viaţa sa, aşa cum îi scria lui A. M. de Jong (poate cel
scurge ca într-o închisoare?” mai bun prieten al său, care l-a ajutat ori de câte ori a
Cunoscând bine viaţa grea a concitadinilor săi fost necesar) că, pentru el, voiajul „nu este deloc o
obligaţi s-o trăiască numai „între locul unde munceşte şi partidă de plăcere, ci viaţa mea, viaţa mea de totdeauna
odaia în care doarme”, el însuşi, fiind obligat să facă exprimată mai ales în călătorii”, afirmând, fără echivoc
acelaşi lucru, se simţea claustrat într-un oraş în care că „sunt un vagabond înnăscut, nimic nu m-a oprit în
toată lumea se zbătea pentru asigurarea unor mijloace viaţă, nimic nu mi-a plăcut şi niciodată n-am stat

42
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

locului! E un adevărat blestem!” (Cum am devenit patima drumeţiei, călătorind spre China acum trei
scriitor). veacuri. Merită evocat Dinicu Golescu cu veritabilul
Panait Istrati vede în vagabondaj o adevărată său reportaj de drumeţie, Însemnare a călătoriei mele,
artă şi ajunge la concluzia că este făcut pentru această în care vorbeşte de oameni, de locuri, de moravuri şi
artă, deoarece idealul său dintotdeauna a fost călătoria stări sociale, ca şi Ion Codru Drăguşanu în Peregrinul
imediată. Niciodată nu premeditează călătoria, ci ia transilvan publicat în 1865.
hotărârea pe moment şi o şi aplică. La el, vagabondajul Aceste elemente, raportate la epoca respectivă,
este un modus vivendi, hoinărind fără ţintă, descoperind se răsfrâng şi în paginile lui Istrati, „cavaler rătăcitor al
neaşteptatul, evenimente şi oameni, de cele mai multe dragostei de oameni” sau „vagabond cu inima plină de
ori neobişnuiţi (să nu-i uităm pe Mihail Kazanski, Musa suflu umanitarist”, cum îl numește Perpessicius (Jurnal
sau Hafif, un alt tovarăş de viaţă şi de drum, mare de lector).
iubitor de hoinăreală care fusese în America de Sud şi Nici până în anul debutului literar (1906),
avea vagabondajul în sânge), toți constituind, conform Panait Istrati nu fusese un om statornic, încercând tot
afirmației lui Alexandru Talex, „o legiune străină de felul de meserii, schimbând stăpân după stăpân, de la
oameni fără căpătâi şi fără nume, întâlniţi în hoinărelile 13 până la 16 ani. Este „băiat de prăvălie” angajat din
sale peste mări şi ţări, de care s-a ciocnit la nevoie şi cu proprie iniţiativă la Kir Leonida grecul, plăcintar la
care s-a unit sufleteşte, din solidaritatea ce se înfiripă şi Kir Nicola, ucenic mecanic în docurile dunărene ale
leagă pe cei căzuţi în nevoie ...” (Panait Istrati). Brăilei, încearcă să înveţe lăcătuşerie şi cazangerie,
Vagabondul Istrati, hoinar de când se ştie, va ucenic la o pescărie sau la o fabrică de frânghii: „O
scrie destule cărţi ai căror eroi fac parte din această sută de meserii, fără a prinde rădăcini în vreuna, spre
lume a vagabonzilor, dar nu orice fel de vagabond. disperarea mamei... Fugeam des de la stăpân, ca şi de-
Vagabondul adevărat este un om superior, el nu se acasă, ca să hoinăresc. Nu puteam fi statornic la nicio
confundă nici cu vagabondul cerşetor cu o viaţă de treabă, eram adică o «haimana», cum spunea
trântor, de linge-blide, nici cu vagabondul care caută să mahalaua” (Cum am devenit scriitor).
se îmbogăţească peste noapte căutând aur sau te miri ce Umblă din stăpân în stăpân, schimbă meseriile
alte bogăţii minerale aducătoare de profit. Vagabondul atât de des, încât dă impresia că este în stare să facă de
autentic este un om civilizat care are o existenţă pusă toate. Mai mult, nu se opreşte la oraşul său natal, ci îşi
sub semnul absolutului, cu o inimă frământată de dorul extinde hoinărelile în toată ţara, într-un du-te-vino de
fierbinte de a colinda şi a cunoaşte tot ceea ce este la Brăila la Bucureşti, de la Giurgiu la Sinaia, de la
„mare şi atrăgător” pe pământ. El se deosebeşte total, Bucureşti la Constanţa, pe unde trăieşte din
chiar de toţi oamenii, pentru că nu este încorsetat de expediente. Îndeletnicirile sale sunt atât de diverse,
griji materiale, pe el nu-l interesează bogăţia materială, încât nu se poate vorbi de o calificare anume,
ci numai cea spirituală prin care va lua contact cu provizoratul caracterizează primul sfert de secol din
minunăţiile şi eternitatea universului. Acesta e codul viaţa scriitorului, perioadă de vagabondaj fără
moral al vagabondului autentic, un cod aristocratic pe întrerupere în care principala grijă a fost
care Panait Istrati şi-l va însuşi de la şi alături de supravieţuirea. El nu se poate stabili undeva, plecările
Mihail, primul său prieten adevărat şi cel alături de care şi revenirile alternează cu precipitare, pentru că nu are
va evada din lumea românească plină de constrângeri, nevoie de o perioadă lungă de meditaţie asupra a ceea
din realităţile sociale ale Brăilei începutului de secol ce urmează să facă sau unde să plece. Dimpotrivă, este
XX, fiindcă acesta devenise „eroul prieteniei mele, omul hotărârii de moment şi pleacă fără să stea pe
creier enciclopedic și inimă nobilă, descoperit la gânduri fără o ţintă anume, chiar dacă nicio plecare nu
șaptesprezece ani în plăcintăria lui Kir Nicola din este pe un drum fără întoarcere, totdeauna sfârşind
Brăila”, de care îl leagă „nouă ani de prietenie eroică, prin a se întoarce.
de sărăcie eroică, de vagabondaj eroic, de lecturi și De altfel, în Autobiografia trimisă lui Romain
discuții” (Trecut și viitor). Rolland, Panait Istrati își rememorează, telegrafic,
Din aceste motive se poate afirma că Panait viaţa: „17-22 de ani, plecare la Bucureşti cu Mihail.
Istrati a fost un vagabond în sensul nonpeiorativ al Servitor, valet de etaj, agent la un birou de plasare,
cuvântului. O stare de spirit, un avânt romantic dăinuie servitor la un spital de boli venerice, nu ştiu ce încă
în imboldurile ce-l purtau pe drumuri sau, conform altceva. Contact cu mişcarea socialistă. Adept ardent.
afirmației lui H. Oprescu, „atavica pornire de a protesta, Divergenţe de opinii cu Mihail, care pleacă în Man-
de a combate nedreptatea, de a se dărui pentru cei în ciuria. Mizerie, foamete, lipsă de adăpost, păduchi,
suferinţă. Încredinţarea că, scrisul lui are misiune de chiştoace. Plecare (singur) la Giurgiu, port dunărean.
tribun. De propovăduitor pentru binele semenilor...” Descărcător de vagoane de sare. Mizerie atroce. O
(Scriitori în lumina documentelor). foame nemaipomenită. (Culcat într-o barcă pe
Statistic, îl putem alătura pe Panait Istrati de jumătate acoperită, pe un ger de 25 de grade, neînvelit,
ceilalţi „zvânturători de graniţi” (Ibidem), însă fără saltea, pe paie. La două sau trei zile, puţină pâine
deosebirile ce-i separă sunt diametral opuse. Se pare că cu ceai din mila unor armeni. Dumnezeu să le ajute!
Milescu, spătarul moldovean, a fost primul sedus de Cum de n-am murit?) Adus acasă de mama. [...]

43
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Întoarcerea la Brăila. Ucenic zugrav. Fericit.
Viaţă demnă. Mama fericită. Amor nenorocit (Aneta se
căsătoreşte). Văicăreli. Sosirea lui Mihail. Înfrăţire,
bucurie! Nouă plecare la Bucureşti. Muncitor zugrav. Clasice din Panait Istrati
Femei şi conflicte. Plecare la Sinaia (Sotir). Întoarcere
la Bucureşti (însoţit de o prostituată pe care o scot dintr-
un bordel). • Vagabondul este omul civilizat al existenţei
1905 – Revoluţia rusă. Entuziasm. Luptă de absolute.
stradă. Militant mărunt. Întoarcere cu forţa la Brăila din • Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să
cauza unei încurcături amoroase. Judecător de dai mai ales la timp, fiecare lucru la vremea lui. Să dai
instrucţie. Serviciu militar (o lună de cazarmă şi râsul, să dai lacrimile... să-ţi trăieşti aventurile, să-ţi
scutire). trăieşti durerea... să înhaţi raza de bucurie care fuge,
Nouă plecare la Bucureşti, dar Mihail este la să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi
Constanţa, pleacă în Egipt! Strigăte, durere! Şi umezi ţi-l cerşesc, şi apoi să plângi nebuneşte, din
întoarcere la Brăila, exact pentru a-mi pune mama cu toată inima, sătulă de bucurie! Să plângi un timp... şi
sufletul pe jar să mă lase să plec pentru a-l întâlni pe apoi să râzi!
Mihail la Cairo (1906). Condamnare la puşcărie pentru • Să lupți pentru o idee, să lupţi pentru un sen-
«răpire de minoră» (o mică târfă). Plecare la Cairo!” timent, pentru o patimă sau pentru o nebunie, dar să
Iubitor cald al vieții omului, iscoditorul călător crezi în ceva şi să lupţi, asta e viaţa. Cine nu simte
înnăscut în rătăcirile sale de vagabond, dar nu orice nevoia unei lupte, nu trăieşte, ci vegetează.
vagabond, ci „omul civilizat al existenței absolute”,
• De ce iubim, întotdeauna, cu pasiune? – fiind-
conform propriei afirmații, își va transpune artistic
că aceasta ne face foarte fericiţi; de ce trebuie să o
experiențele pe care le-a trăit plenar, operele sale
mărturisim sincer? – fiindcă aceasta îl face fericit pe
reliefând scrupulozitatea gândirii, responsabilitatea
celălalt; de ce trebuie să căutăm să dovedim aceasta,
cuvântului scris, respectul față de lumea în care trăia și
chiar cu preţul sacrificiului? – pentru a ne da puterea
din care și-a luat subiectele și personajele, toate
să sperăm că, numai în felul acesta, omenirea va iz-
reprezentând pe scriitorul conștient de darul său, dar
buti, într-o bună zi, să-şi lepede cel mai mârşav păcat
urmărind perfecțiunea.
– egoismul brutal.
• Cum ați putea voi bănui câte lumi mişună într-
***
o rază de soare, câte lupte se dau într-o gaură de fur-
Angela-Gabriela Lăpădatu (Dina) - n. la 22 decem-
nici, câte dureri ascunde o inimă de mamă trudită şi
brie 1966, în comuna Ștorobăneasa, județul Teleorman. câte daruri se pot naşte într-un suflet de copil!
Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din • Îmi place să cred că în clipa când am venit pe
București, Specializarea română-franceză. Doctor în Filolo- lume primul meu gest a fost de a îmbrăţişa pământul.
gie. Profesoară de limba franceză la Colegiul Național Pe- • Cât de târziu ne învaţă viaţa să preţuim senti-
dagogic „Mircea Scarlat” din Alexandria. Inspector școlar mentele la adevărata lor valoare... Cu câtă înverşunare
de limbi moderne în cadrul Inspectoratului Școlar Județean ne risipim toţi frumoasa şi înşelătoarea tinereţe, care
Teleorman.Colaboratoare la diverse reviste literare și de nu mai revine niciodată... Cu câtă dărnicie risipim
specialitate, între care: Caligraf, Dor de dor, Tradition et
aurul curat în schimbul tuturor tinichelelor sclipitoa-
modernité dans la didactique FLE, Studiul limbilor moderne
în Europa celor 27, Reflecții didactice. A publicat în volu- re...
mele colective „Repere identitare în context european” și • Trebuie să existe suflete de sărbătoare pe care
„FLE: enseignants, apprenants mode dꞌemploi”. Dumnezeu le trimite printre oameni în zilele mari ale
veşniciei Lui.
• …dacă vrei să te afli singur cu Dumnezeul
tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ţinutul pe care Creato-
rul l-a hărăzit Munteniei, pentru ca românul să poată
visa în voie.

44
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Tezaur liric
Bună dimineața, dragi cititori! Să aveți o zi minunată
cu parfum de poezie, o zi în care să ne regăsim prin
vers.

George ȚĂRNEA

Risipitorul de iubire
Am hrănit orgoliul ucigând iubiri
Şi-mi asum sentinţa iernii din priviri.
Pentru mulţi paiaţă, la puţini îndemn,
M-am purtat cu zeii şi fricos şi demn.
M-am târât pe burtă, am zburat prin cer
Fără ca vreodată învoiri să cer.
Partea mea cea neagră cu noroiul mort
Nichita STĂNESCU Părţii mele albe i-a tot fost suport.
S-au tot rupt din mine cei flămânzi de har
Și poate de aceea… Fără să-şi asume ultimul pahar.
E degeaba înger, drac plătit din plin,
Şi poate de aceea, că nu suntem metalici Înălţarea mi-este singurul declin.
şi nici încetiniţi, şi nici lemnoşi,- Bun de pus la rană,
de aceea poate, când cocoşii galici Rău de pus la zid,
se bat cu penele-nfoiate şi frumoşi,- Numai eu ştiu taina fiecărui rit.
noi ridicăm din noi, un glob de gând spre vid Numai eu dau seamă
şi-l sprijinim în pălmi, deasupra, sus, Pentru cât am fost
şi soarele se alungeşte spre el şi îşi deschid Înţelept de singur, fericit de prost.
încă ceva din ele Prea uşor pierd vremea şi prea greu strâng bani
luminile de nespus. Să mai ştiu ce-nseamnă preţul unor ani.
şi se curbează câmpul supt, spre globul Dar cu toate-acestea, le ofer mereu
acesta, doritor, Altor ani de-a valma casă-n trupul meu.
şi viitorul îşi întinse leneş lobul Numai să nu-mi ceară de grăbiţi ce sunt
înspre prezent, rupându-se din viitor Vreo scadenţă-n schimbul nimbului de sfânt.
De-aceea poate apărem mai palizi, Că n-am nici starea să mă pot schimba,
şi-n largi mişcări orizontale, de înot, Nici să-i zic iubirii dintr-odată ba.
un glob de gând întindem, tot şi tot Prea lumesc de tânăr şi prea-n toi petrec
mai sus, spre sorii candizi... Să-mi umbrească firea anii care trec.
până se lipesc de el bucăţi de cer albastre S-or găsi pe urmă despre cel ce-am fost
şi-aterizate păsări, cu umbrele zburând, şi cuvinte bune, înţelesul prost.
şi relieful viu al trupurilor noastre
devine relieful acestui glob de gând.

45
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

mângâiate de palmele celor ce sunt
de visele celor ce vor veni
stropite cu maci şi nemuritoare
cu aurul spicelor împletit în cununi
purtate de fete fecioare, la sărbătoare în chiot
când le răspund detunând
de dincolo de milenii
brazii până la stele, păsările măiestre
munţii mari ciocnindu-se
precum cupele împlute cu vinul
ca sângele vitejilor ce sună din corn
pe vârfuri cu dor
decât aici, în patria mea străbună
Victoria MILESCU bucurându-se în limba română

Patria mea – LIMBA ROMÂNĂ nicăieri nopţile de vară
nu sunt mai pline de vrajă
Nicăieri nu există cu zâne despletindu-şi în iarbă
o patrie mai frumoasă, mai bună părul cu scoici şi perle, şerpi de smarald
decât cea în care trăiesc – sub aripile păsărilor de pradă
limba română decât aici unde zimbrii şi inorogi şi
cerbii cu nestemată în frunte
aici prundul pe care păşesc vin să se adape
frunzele ce străjuiesc din jertfa pădurii pe înserate
răsăritul de soare, de lună
de oriunde aş fi nicăieri codrii de aramă
mă strigă în limba română nu sună mai grav, mai sonor
sub pasul prinţului vânător
nicăieri cerul nu e mai senin, mai albastru urmărind un mistreţ cu colţi de argint
cum e în rostirea vorbelor ei ori un vultur cu inima cruciată
aureolate de astru printre cei ce se rotesc
de care mă sprijin în zbor după doina de jale a ciobanului cu turma în vale
şi chiar de-aş umbla prin văile morţii decât aici
nu mă tem, nici în furtună unde legenda e sângele din venele
dacă de mână cu ea merg – graiului românesc
limba română
daţi-mi să beau
nicăieri n-ai să întâlneşti izvoare să cânt şi să joc
cu ape ce dau tinereţe, vigoare după datina din popor
şi viaţă fără de moarte căci dacă va fi să mor
decât în patria mea, pe chip cu marama mă vor îngropa sub un pom umbros
de borangic a Maicii Izvoditoare lângă un fluier de os
unde din când în când câte un înger coboară şi mă voi face şi eu ţărână
şi printre noi rămâne sporind ogorul, câmpia, moşia patriei mele –
fermecat de dulceaţa limba română.
limbii române

nicăieri nu sunt creste mai limpezi
purtând coroană diamantină
de stirpe rară decât aici
unde se nasc bărbaţi înveşmântaţi în zale de foc
şi cuşmă de piatră
bărbaţii eroi
de care şi zeii se tem uneori

nicăieri lanurile nu sunt mai ample
harpe mătăsoase sub vânt

46
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

înainte de căderea cortinei.

În tine totul e haos, totul e sfărâmat.
Cum vei ieși afară de aici?
Ai văzut-o, cândva, cum dispare,
plutind în zori, în râul
din care
nu se va mai întoarce,
printre lacrimile tale
faci un pas înapoi,
muzica se transformă
în picături,
picăturile în ocean,
un ocean este viața,
Irina Lucia MIHALCA ploaia s-a oprit,
acum,
Aşteptarea... doar te gândești la ea
și știi bine că
Aşteptarea nu vă veți mai despărți niciodată…
e atunci când ai auzit că-n piept îţi arde dorinţa de tine,
hai, smulge durerea din floarea tăcerii, durerea care-i Când liniștea îți vorbește
umbreşte ochii,
te uiti în jur şi vezi cum braţele cuprind doar neantul, Nu sunt cuvinte, încă, inventate,
un vis, o lume spectrală în care te pierzi în apa vie a nu sunt atribute, adjective,
iubirii, metafore, hiperbole,
chiar dacă pământul de sub tălpile noastre se mişcă ce ar putea descrie,
asemeni nisipurilor mişcătoare, ca o șoaptă
în aer dispari dacă nu te simt lângă mine, întrupată
un vis inspirat din repetare, printre gânduri,
face parte din tine, plutirea în tărâmul iubirii.
înăuntru îl simţi, renăscându-te.
Stelele îți cântă.
Da, iubitule! În gene, aripile zorilor se ivesc.
Ţine-mă, să nu-mi dai drumul! Prin matca de lumină, o floare se deschide.
Dincolo de marginile lumii se revarsă speranţele ei. Atingere a inimii, vibrantă și vie,
Noi suntem viaţa, noi suntem apa vie oarbe sunt cuvintele,
cu tainele luminii dar pline de imagini în culori
în aventura cunoaşterii, prin foșnetul lor.
lutul facerii fericit în roua iubirii!
Încă te întrebi e vis, e întâmplare, tot ce simți,
Atingere magică buzele tale înfiorate au fremătat
în timp ce dormeai,
În aerul plin de neliniști și de vibrații colorate, cu isopul iubirii pe buze
în creuzetul gândului, ca un arc peste timp, te-ai trezit
persistă o piesă-cheie, tangibilă, beat de fericire.
efigia visului trăit, Cum de exiști, Tu,
ai impresia că întâmplare
toată viața a visului de neîntâmplat?
ai purtat-o
în templul inimii, Culorile curcubeului
visând-o,
bucurie fecundă, Pradă stărilor, emoțiilor, trăirilor țâșnesc
uite, stoluri, stoluri de cuvinte,
chiar acum, ca într-o călătorie în necunoscut,
i-ai cântat pulsează în noi continente,
și-ai început purtate în buzunarul gândurilor,
să dansezi în ploaie, se eliberează, apoi,
un dans al iubirii rostite sau scrise,

47
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

tălmăcite sau neînțelese, În drumul spre lumină, paşii ţi-i regăseşti,
pure sau încărcate, în urma ta, timpul înfloreşte.
liniștite sau impulsive,
nuanțate, vulnerabile, fragile, Zâmbeşti acum, mulţumeşti şi-nţelegi.
când simple, provocatoare, De mult timp nu te-ai mai privit.
vii, vibrante, De mult timp nu te-ai mai întâlnit.
de o frumusețe seducătoare, Cu ochii deschişi visezi,
pline de lumină, calde, muzicale, totul vezi, totul auzi, totul simţi,
jucăușe, temerare, înţelegi că mai există şi altceva,
când triste, reci, stângace, încercănate, dincolo de-ntuneric, dincolo de lumină.
grele, discrete, însingurate, Respiri şi expiri libertatea.
uitate, pierdute Alegerea îţi apartine.
sau regăsite-n noapte, Eşti tu, eşti acasă, eşti lumină.
alină, vindecă ori rănesc, Eşti tu cu tine, în tine. Eşti. Doar eşti!
din durere sau frică,
într-un vârtej de gânduri Doar pentru tine
ne ating, ne înalță
sau ne coboară până Mai ales noaptea când inima ţi-e deschisă,
la marea sărbătoare a inimilor. în întunericul care încearcă să acopere lumina.
Îţi aminteşti visele - o şoaptă din adâncuri auzită în
Pe cer un curcubeu. trecere,
Adresa inimii tale este în inima mea. o ardere ce purifică lumile, aşa cum,
prin respiraţie,
De mână cu tine piatra ne prinde sufletul,
ni-l arată, aşa cum noi
Un basm ţi-e viaţa, o poveste, nu suntem pregătiţi să-l vedem,
rolul principal îţi revine. cu ochii scăldaţi
Cauţi şi cauţi, în toate te cauţi. în lumina tainică a iubirii.
Alegi şi alegi. Te-ntuneci. O durere, un strigăt, o chemare,
Bolnav de visul-veşmânt o rugă, o speranţă, o lumină...
al unei existenţe ce nu-ţi aparţinea,
orbit, în noapte, te-ai aruncat în vâltori. Întinzi mâna,
ca o prelungire a visului
De la pământ la stele, încerci să o atingi,
bucăţi din tine s-au desprins spre ele, să-i mângâi chipul, de stele luminat.
de la pământ la lună, lacrimi şi mătrăgună.
Rebel, intri în labirintul tăcerii, O lumină patinată ce pare
laşi, în urmă, fantomele trecutului, a încifra magia formulei fericirii,
în aer, vulturi mari se rotesc, cu delicateţe te-nvăluie, încremenind în timp
arunci cu bolovani, strecori roua durerii, sentimente şi gesturi irepetabile
alungi tristeţea dănţuitoare şi pleci. ce le-au aparţinut cândva
şi care le vor aparţine pentru totdeauna
În liniştea cosmică, cu gustul iubirii contopite.
doar respiraţia ta calmă se-aude,
de mână cu tine, ascuns într-un gând, Într-un crescendo năvalnic al iubirii ce explodează,
un legământ ai făcut, undeva într-un colţ al inimii,
să treci printre umbre, eliberându-le, există dintotdeauna un vals care aşteaptă
să ierţi, să uiţi şi să-ţi continui drumul. să-şi găsească unica
şi marea ta Iubire - cu care vei dansa
Cu-ncredere porneşti. o singură şi ultimă dată.
Un nou drum, o nouă octavă, Întâmplase-va, oare? Nu ştii,
un început incert, în ceaţă, te-aşteaptă. dar te rogi să nu se întâmple plecarea
O tablă de joc cu piese albe şi negre. până când n-o vei găsi pe Ea,
Continui să mergi. Cerni şi discerni. unica şi marea ta Iubire.
E darul pe care ţi-l faci,
îţi testezi limitele, Uitând de tot, plutind, faţă în faţă,
chiar dacă nu ştii ce-i în zare, un singur vals, cu o uşoară contramişcare
chiar dacă mergi prin vânt şi ninsoare. într-un prim pas, cu ridicări şi coborâri în deplasare,

48
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

într-un tempo rapid, apoi, cu piruete
şi volte ameţitoare,
îmbrăţişaţi în fumul opiului
celei mai pure iubiri
în ascensiunea lor spre cer.

Priveşte!
Toate te-aşteaptă,
toate înfloresc doar pentru tine!

Ens summum Adi TRAVADI
În calea căutătorului, poemul ermetic al vieţii Clipele
se ţese cu multe fire - mai scurte, mai lungi,
înnădite sau nu, Clipele curg,
albe, aurii, roşii sau negre... Te prind,
te mână,
Prin derularea trecutului ce biruie timpul, Vezi,
cu ajutorul Simurgh-ului nu vezi calea.
de pe muntele Kaf, Decorul schimbi,
( muntele care dă ocol pământului, Chiar şi identitatea
acolo unde sălăşluiesc djinii şi demonii), Pe cenuşa vieţii,
un strigăt straniu, o chemare Pui haine noi,
îi trezeşte pe cei adormiţi. N-ai cum
O imensă flacără ai simţit că-ţi arde să fugi de tine,
în mijlocul frunţii Tot tu eşti,
şi, în aceeaşi clipă, fâlfâirea măreţul sclav
şi umbra de gheaţă a unor aripi imense. al măruntelor
Cuprins de o viziune dublă, virtuţi,
ca prin ceaţă, priveşti concomitent De timp
în amândouă lumile. îngenunchiat.
De ceva timp crezi Îţi trăieşti viaţa?
că înaintezi printr-un tunel.
Lumina de la capăt nu se vede, Îţi trăieşti
ieşirea nu mai apare, viaţa?
deşi presimţi că este bine. Eşti
Te îndoieşti mult de tine, pirzonerul ei?
de ce poţi, de ce vrei, Surghiunit
de unde şi de ce ai pătruns aici. în existenţă,
Închizi ochii şi îi deschizi, Bântuit
în faţa ta se apropie de nelinişti,
o leoaică imensă, puternică. Rătăcit
În ochii ei te uiţi fix, pe cărări
ştii că e acolo Uitând
să-ţi dea un mesaj, să te întorci
ochii ei ţi-au trasmis atâtea, în tine?
iubire, compasiune, iertare, blândeţe.

Priveşte-i bine! Parfum îmbietor
Mai au un mesaj pentru tine, alesule?
Cu-aceste daruri îţi continui drumul Fidelitatea?
ca şi cum ai fi nemuritor. Datoria?
Prin Graţia Lui, Lumina e în tine, Un parfum
nimic în plus! îmbietor,
Îţi leagă glezna
de pământ

49
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Cu aurul alergi
pe deget. Să prinzi viitorul.
Pasărea vie
din piept
Zbătându-se, Floarea pasiunii
îşi rupe
aripile Floarea pasiunii,
De coastele O ademenire
temniţei decorativă
În neputinţa a simţurilor,
de a-şi uita O explozie
instinctul efemeră,
libertăţii. Un cumul
de culoare
şi gingăşie,
Magie Nesuportându-se
pe sine,
Dragostea! O îngemănare a
O magie unei zile
narcotizantă! şi a unei nopţi
O încercare disperată Ce par
de a-l supune nesfârşite,
pe celălalt Strălucind
Şi de a-l împovăra ca să se stingă.
Cu pofte şi capricii
ce tind
să Forţa zâmbetului
devină legi.
Ţi-am zâmbit,
mi-ai zâmbit.
Un rod accidental Doi necunoscuţi
într-un spaţiu
Viaţa neobservată captiv.
are sens? N-am privit în urmă,
Clipele îţi aparţin Nu ţi-ai întors capul,
numai ţie, Fiecare pe drumul său
Oră de oră, Pe o stradă aglomerată.
zi de zi, Aerul nu ne
Rostuindu-se mai strivea,
în capul tău Pasul a devenit uşor,
între două Lumea a căpătat
graniţe de neant. culori.
Ai fost necesar?
Un rod accidental,
oricând înlocuibil, Porumbei ...
înghiţit de neant
şi de existenţa Porumbei de pace pe buze,
altora. Urme de sânge pe tălpi,
Dualism determinant
în vene.
Ceasul Născuţi din pulbere
de stele,
Ceasul ticăie, Din coliziuni şi
Pocneşte din bici, acalmii astrale,
Ţine viaţa în chingi. Noi, martorii aleatorii
Cu surâsul pe buze, şi părtaşii
Cu scânteia în ochi, La începuturi şi sfârşituri.
Cu paşi săltăreţi

50
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

ne mlădiem în raze – nimic să nu ne scape...
Muzica lăuntrică ...Rozària – luna-ai întors - neprihănită zee :
fosforescenţii peşti ne fac regală-alee...
Cauţi fântâna,
În apa cristalină ...ei – telegarii apei – se-nhamă la o scoică :
să-ţi înstruni Perla te înconjoară – duioasă ca o doică :
glasul sângelui, eu în smeriri rămas-am - ruga să-mi fac – năvalnic
Să-ţi regăseşti iar apele lumìnă – cu facle – iarăşi falnic...
muzica lăuntrică.
...aici aflarăm rostul din lumi : părea că-i tainic
dar el trecut-a-n ape - ca peste-un sfânt zăbranic...
Pasărea marină

Pasărea marină Poetul e la post – cu drept-cuvântul
Se stinge
în căuşul că e potop – că flăcările curg
palmei. că şifonatu-s-a vreun demiurg
Lacrima Poetul e la post – cu Drept-Cuvântul
se pierde cel care-ntruchipează vis şi gândul
în van.
Nu-i restituie stând în tranşeele acestei Văi
oceanul pe umeri poposescu-i cucuvăi
fără deşeuri. iar straiele – de mucegai-i sunt pline
Tardiv îi cer sub tălpi – cutremure vin să-l dezbine
iertare.
Orfeu s-a fost topit în firea de Poet :
soţie veşnică i-e Armonia
iar diavolul – cât fi-va de şiret

nu poate deşira-epopei ori simfonia…
…zbiceşte cataclismul umbrela de Poet :
veniţi – Mântuitorul-Cronicar s-a-ntors în
Nazaret !

Trebuie să mai şi scorneşti – ca să trăieşti

trebuie să mai şi scorneşti – ca să trăieşti
oferta de miracole şi artificii a scăzut
ori poate azi e – decât ieri – mult mai ciufut
Adrian BOTEZ Domnul care te-a-azvârlit aici să…« pitoreşti »…

Vâslim pe lac - şi lebede ne cântă Poetul – deci – dă ghes să iasă lumi din mai nimic
şi tot croieşte la furtuni şi june paradisuri
vâslim pe lac - şi lebede ne cântă pân-inima-i se face un limbric
cu ultima lor rază de ninsoare – iar realitatea scârnăveşte visuri…
o epopee palidă şi frântă...
e trist amurgul – ceru-i de răcoare …nu e scăpare – de-a răsufla de vrei
luna l-a biruit – la trântă – azi – pe soare... tre' ca să desenezi – sub cer – pâlcuri de tei
şi păsării – sub aripi – să îi insufli sfântul vânt
cântă – Rozària – un cântec nu de lebezi
cântă un cântec de care nu te lepezi s-ajung-a asculta – mai sus – Nou Legământ…
cântă povestea noastră fermecată …dacă vrei să suporţi viaţa pe pământ…
şi lacu-ntr-însul ne-a primi îndată nu-l condamna pe-acest nabab sărac

ne-om afunda – cununi de nenufar nu-l huidui pe candidul Poet
adâncul s-a pleca în faţa noastră-arar nu da cu pietre-n Omul-Menuet :
mii valuri ne-or sui pe tron – sub ape el pentru tine scoate jucării din sac…

51
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Un drum spre fericire nu există astfel înţelegi limba fiarelor
altfel vei citi – de-acum – scârţâitul Carelor…
un drum spre Fericire nu există - căci Fericirea nu ne
este dată ia Cuvântul de coadă – ca pe un zmeu-paraleu
dar meditează-adânc la ARMONIE – ca la ocean – şi dă cu el – jur-prejur – loveşte-sfinţeşte Pereţii Tem-
oglinzi - la vânt – la Viaţa-Roată… niiţei
şi te vei afunda-n uimiri – nelămuriri – minuni şi te- cu Busuiocul Vibraţiei Parashabdice – Leacul Înteme-
meri : ierii de Greu…
ele-or să facă OM din tine – dintr-o stricată – biată
placă… …priveşte-l drept în faţă – ca pe-o aprigă Anti-Paiaţă
– altfel tot tratamentul cu solstiţii nu va pune-n tine
Poetul nu aduce Fericirea – de ea – el n-a ştiut-a nicio- nevoia de Cer – Rodul Eternei Repetiţii :
dată e prăvălatic – văratic – sturlubatic – o pişcătură de Om
Poetul scrie Omului ce se cuvine-ndată – pentru-a afla dar călăreşte – molatic – Munţii – reîntocmeşte Oul
Cuvinte ce desfată Fanatic – până se-ncheagă – de-o parte şi de alta a
dar şi ce-i va da FORMA – NUME – CRIN – lumilor imaginabile – un Tron şi un Tom
STRUNA CURATA… care te-nghit ca Anaconda-Şarpele Alchimic – ca Ape-
Poetul vi-e ÎNVĂŢĂTOR şi TATĂ le Sâmbetei Blajinilor
Poetul vă grăbeşte-n Duh dospirea pentru a face din tine nevăzută Duminică :
vă strânge – de prin păduri şi peşteri – altă Firea… vor trece – prin faţa ta – Cocorii în zbor – iar călări –
paradele-nvăpăiate-ale Sfinţilor
cântă-ţi cititul stih – O COSMICA PSALTIRE Rădăcinile Vulcanice ale Dinţilor…
tu viersuieşte-ţi faptă şi grăire va trece – încinsă de aştri – Icoana Martirică :
pân' ce vei întreba – ortace - HRUBA SI PEREŢII numai o mangrovie de Cuvânt Sfânt va aduce – apoi
de ce oceanul cântă – îngeri – ciocârlii un Crin – apoi
munţi şi izvoare – spiriduşi – şi foc – vatră de glii
dar nu şi răii – nu şi bur-bureţii – ce până ieri făceau Trei Crine
burlesc şi grosolan – pe ne-ntrecuţi isteţii… şi-n tine va fi – în sfârşit – Linişte – Teatru Mut şi
mult Bine :
…Poetul te învaţă căi spre Armonie toată viaţa nu se mai aude – în Casa Călăului Lumii – de
Poetul viaţa-şi pune gaj învăţăturii-mpărtăşite Crime…
(…Crist este fratele mai mare-al VORBELOR GRĂ-
ITE
şi-al FAPTUIRII 'NALTE - VIBRAŢII şi CU- Vai de vară
VINTE…) -
dar dacă râzi de-nvăţăturile-i ascunse – nu eşti decât - vai de vară
nemernică - PAIAŢA… sfânt de ţară
…te pierzi – o – trădătorule - printre atâtea umbre – fă-mi din fire
făcând piaţa… o citire
şi din snopi de stele
fă-mi păcate grele
Vraja orfică apoi din păcate
scoate trei lăcate
a-nfipt spada-i în burta Cerului pune-le la toate
citeşte soarta lumii în măruntaiele stelelor pân' mai vezi în spate…
traduce Tainele-apoi în colindele gerului şi – mistic –
lerului şi mai cheamă zorii
se-nhamă să-aducă la suprafaţa oceanului zorii cerşetorii
rădăcinile scufundate ale veşniciei şi anului ologii şi chiorii…
fă o altă lume
nu-i ca mine – nu-i ca tine : Cavaler al Tristei Figuri
dezrobeşte – deosebeşte – dă drumul Focului – prin cu Munţi şi cu Brume
mii de guri cu Munţi şi cu Mume…
Mume cari să-ndrume
…demiurgice - sfinte Vibraţii – Libaţii – fără de nu- spre Duhul anume…
măr Graţii
îţi aduce – în casă şi-n suflet – Dioscurii fă şi o Cunună
fraţii – obscurii… fă şi Bun şi Bună

52
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

dă-le rostogol Cuvânt se stârneşte
până la nămol Cuvânt se-mplineşte :
unde-s eu uitat
unde-s doar pictat : pe cer – patru sori
fă din mine viu lunile surori -
pe toţi să îi ţiu cocori vin în zori…
şi să-i sui în Munte
la Mume Cărunte
şi să-i sui în stele În jurul meu – toate lucrurile se-nghesuie să facă
să-i trec vânt de iele parte din soarta mea
nimeni nu mă-nşele…
în jurul meu – toate lucrurile se-nghesuie să
…veniţi la povaţă facă parte – fervent şi
lăsaţi toate-n piaţă consecvent - din
veniţi la urgie soarta mea : un ţol
şi la veşnicie alunecă – de-mi rup o mână – iarba devine
pe toţi să ne scrie udă-şerpească – încât cad cu
la cer să ne-mbie craci-n sus şi-mi rup un
Crist şi-o Păpădie… picior – poate şi
două – dacă-i multă
…vin şi de pe nori rouă - uşa
mii şi mii scrisori : îmi crapă şi-mi fărâmă o
Adevăr Cristal bucată de
Om fără de Cal… craniu – apa
ţâşneşte de mă
orbeşte – un cui ruginit de la pat
Plânsul păsării fără sfat – se-nfige-n viaţa
mea – tetanesco-fatal
îmi tai cap zâmbitor şi
îmi tai aripe mortal…
tot de zbor îmi faci risipe
nu mai pot de atâta
înţelege – hrib tâmpit : băgare-n seamă – nu mai pot de atâta
diavolul iar te-a orbit ! celebritate – printre lucrurile mele
nenumărate : parc-aş fi o vedetă de
salată de stele cinema – de
desert de nuiele pulpana căreia se agaţă – paiaţă cu
scâncet de măsele paiaţă – toată liota
vei răbda până la miez lipitorilor din
n-ai pe lume niciun crez preajma
admirator sufocantă
cheamă Cuvânt din adânc
cheamă sfinţi şi cheamă runc de aceea – m-am decis să trec în zbor – pe deasupra
leac să-ţi dea tuturor : am observat că nicio gadină-lipitoare
cât şi un prunc nu se uită spre cer – nu se
apă la oblânc : ferchezuieşte – împărăteşte – în lumina
stelelor – logo
apă vie-nviorată stelelor…
să te-nalţi pe Munţi o dată
apă vie – şerpuită pentru mine – e
să scapi – tâmpule – d-ispită bine : vom vedea – însă – cât vor involua
ei – cultivatorii de crime – aflaţi fără
…vulturii în cer fac cruce complicele cel naiv – adică
diavolul pe vânt se duce fără mine…
păsării mii cerul aduce
îngerii plec să se culce…
Marele manipulator şi violator cosmic – şi micul răz-
…vremea vremuieşte vrătit domestic

53
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

de-acolo-unde - fără teroriste reclame – nici prin gând
Tu eşti Marele Manipulator şi nu-ţi trecu să te duci
Violator Cosmic (…ai manipulat – de-o (…nici în coşmare – acolo – în valuri de iezme - nu te-
veşnicie dorinţa de-a ai dorit...)
exista – şi ai violat – tot de-o …timpu - -ncurcat şi năuc - îl pierduşi – printre
veşnicie - orişice voinţă de a cruci…
nu exista : ai manipulat orice lipsă de
voinţă şi ai violat orice *
înverşunată voinţă – orice dorinţă de a fi şi …jocu-ăsta - sinistru şi josnic – cu-amăgiri şi ne-vii
orice dorinţă de cu-odăi când goale – când pline de-un funebru convoi
a nu fi !) – iar eu sunt micul cu vagi recepţioneri – belind - la tine - ochi goi…
răzvrătit – domestic (dar îmi stârneşte multiple revolte - mânii şi blegi nevral-
nedomesticit !) – adică gii…
sunt micul răzvrătit de la mine
de-acasă…

…şi acum – între
Noi Doi ! - Crudule
Făţarnic – care porţi Masca
Îndurării – în timp ce retezi capetele tuturor
mieilor…

Mai dau – când şi când – din frunze – copacii

mai dau – când şi când – din frunze – copacii
grăbiţi - parcă cerându-şi scuze că au uitat : Ana ARDELEANU
nu li-e de viaţă – nu li-e de vânt – săracii
toţi sunt cu gândurile în alt palat… Ipostaze

e-o lehamite-n lumea întreagă Urcarea în pomul existenţei
au găbuit – toţi – minciuna şi sila ce-i ţin în viaţă Este strict interzisă
parte-a scenariului morţii – vândută ca « dragă » : Durerea căderii în gol ar hrăni vulturii
da - o viaţă-agonie – vândută în drum şi pe piaţă… Ecoul purtat peste munţi
Ar însuti logodnele cu cerul
frunzele simt – înainte de oameni - jivine
amorţeala fatală şi nemernicia : Viaţa de noapte îşi taie venele în faţa oglinzii
suntem otrăviţi – după planuri divine Demonstrativ
Mesenii aruncă farfuriile în pământ
horcăim – ruşinaţi : înghiţirăm prostia… Pentru a sparge ghinionul
…de-o vecie şi-ncă pentru multe vecii Apoi presează un trifoi cu patru foi
temeiul e crima – dansând aporii… Între paginile pădurii
* Murmurând vorbe de descântec
Pentru alungarea lupilor
… « nu mai avem camere! » Fiecare cu câte un cojoc în spinare
« dar scria – în reclamă - că pe toate le-aveţi!...doar Toţi cu limbile roşii scoase la vedere
sunteţi – cică…RAI ! » Pentru a înflori poiana
« ce scria ? – nu scria nimic ! - să-ţi iasă asta din
grai : poate Bătrânelul acela de o sută de împărăţii luminate
nişte copii…aurolaci…au zgâriat aiurea…grafitti… Se cară pe sine sub braţul gândurilor
pe pereţi… dă-te la o parte – ieşi de-aici mai Trecându-şi degetul peste toate nelămuririle
repede…nu vezi că-i lume multă care… ?!» Acceptându-le aşa ciuruite
…mìti…chìti…bìti…aerolìtti… Pline de gloanţe oarbe şi surde
Din care sânge de greier curge
Iar fiorul umblă descult pe tăişul trupului
…şi aşa te trezeşti dat afară – fără soare La fel de riscant ca în tinereţe
batjocorit – păcălit şi-umilit Doar gestul de aşezare în spaţiul iubirii
Este altul

54
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

La fel şi tâlcul aflat Cu valoare sentimentală
În salonul de înfrumuseţare Primul păcat al omului pe pământ
A morţii de a doua zi Numele neamului ce l-a demonstrat prima oară
În faţa vieţii
Nu ştim de ce ne naştem
Halta memoriei
Şi de ce murim
Rana sufletului Lumina îţi intră în ochi
Reprezintă desenul roşu al unei poezii Te descoperă păgubit de credinţă
Un gând subordonat trăirii Fără harul iluziei
Ce a murit de mai multe ori
Sub aceeaşi formă de floare Vai sărutării date
În aceeaşi grădină Pe obrazul trădării
Doar grădinarul părea a fi mereu altul Rudele sale îţi sapă groapa
Fără a lăsa o mică fereastră
Toată existenţa e o închipuire Pentru cei curioşi
Care îşi deschide aripile Ce strâng între pulpe
Cuprinzând cu ele respiraţia pământului Crupa unui strigăt isterizat
Căutătorii de comori Dispus să lase în urmă
Se împuşcă pentru fiecare mormânt O pată de sânge
În cuibul căruia stă aşezată cloşca cu puii de aur
Speranţa îşi învaţă puişorii
Anotimpul ce urmează Cum să-şi apere neamul de prădători
Îşi arată scheletul plin de ciori Poarta iubirii
Ah cum fugi la vederea lui De golul inimii năpraznic
Apropiindu-te primejdios de prăpastie
Cineva mai curajos decât tine Alerta maximă vine
Se aruncă în adânc Din partea celor ce au destrămat regulile
Accidentându-şi grav îngerul păzitor Pentru a strânge lutul senzaţiei în pumni
Obţinând astfel
Norii se risipesc Forma perfectă a obiectului râvnit
Printre grupurile active de cocori
Ce vor trage în curând de sub noi Preţul capodoperei
Preşul zilelor senine
Dragostea adună în sân mere domneşti
Cu pasărea amintirii pe umăr În definiţia ei se ascund mii de greieri
Punându-te în situaţia de a fi fericit
Mă simt ca o peşteră Fără mamă tată partener de vis
Unde generaţii de sentimente Doar cu tine cu imaginaţia ta infinită
Precum liliecii se adăpostesc Care îţi aduce satisfacţia la geam
Lăsând pe umezii pereţi Ca pe o vrabie
Semnele unor poeme nemuritoare
Ochii ascunşi după floarea de crin
E greu să-ţi înalţi casă deasupra unui fluviu Nu îi văd bine faţa
Unde peştii îşi depun icrele apoi mor Doar bănuiesc roşul cârpit
Cântecele pescarilor te inspiră Pe umerii obrajilor
Carnea dulce a iluziilor te hrăneşte în fiecare zi Cineva le şterge cu mâneca lacrima prelinsă
Fără de saţiu şi fără odihnă este inima mea La fiecare tresărire de destin
Multe toamne şi balade poposesc în ea
Pentru o cană cu vin Modelatorii bunelor fapte
Intră în apele calde
Vai vai străine cum îmi ocupi camerele inimii Spălându-se în iordanul lor
Bagajele şi mandolin poartă iniţialele focului sacru Pescăruşii dau sufletelor aşazate pe mal
Nu ştiu încotro să privesc pentru a le feri de impostori Preţul capodoperei
Ca nişte insecte aşezaţi pe dulcele florii Pe care numai un maestru stelar
L-ar putea simţi şi accepta
Strigătul ce-l auzi atât de aproape Sub veşmântul larg al meditaţiei sale
Este a mesagerului ce-ţi aduce un dar

55
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Cheia universului Iar sentimentul bun, precum un docher,
Se-ntoarce muncit din tura de noapte,
Bărbatul pe care l-am iubit Cum stelele se întorc la mama lor
Era cheia universului Şi totul devine normal, poate prea normal
Cu el deschideam caseta cu amintiri Pentru o lume în care
Castelul părăsit, ideile filozofilor Nu-ţi mai găseşti casa la locul ei,
Tari precum nucile de cocos Nici inima,
Nici câinele la poartă?”
Duminica eram cei mai fericiţi
Atunci când obţineam permisiunea Şi-atunci încerci să-ţi suni secretarul personal,
De a deschide uşa raiului Să-l întrebi câte case are un destin,
Însuşi Dumnezeu ne trimitea taxiul de lumină De nu reuşeşti tu să găseşti poarta!
La poartă
Pentru a-I deveni musafiri Câţi martori de eveniment,
Aşa, per ansamblu,
Cel mai greu ne-a fost când am pătruns Pentru a şti câte raze de soare să iei cu tine,
În camera de taină a timpului, prin efracţie Încât toţi dinţii să rămână curaţi,
Pentru a-i deschide seiful Şi cei de lapte, şi cei care se arată sub un zâmbet fals
Din el a început să cadă De îndurare, de rezistenţă
Capul lui Ioan Botezătorul, al Mariei Antoaneta Ori de pomenire!
Credinţa şi păcatul
Întenţia noastră a sângerat Ştii cum se împachetează starea de nefericire
Când am încercat să curăţăm Într-un zâmbet profesional,
Spinii unor cacturşi atemporali Dar nu eşti dispus să alergi de la un zâmbet la altul,
Şi inima când şi-a abandonat îngerul Pentru a le aşeza în poartă scheletul,
La casa de bătrâni Încât vecinii să-ţi reproşeze
Patima zâmbetului îngheţat,
Femeia-nai Atunci când dospeşti poemul în placentă,
Fără ca dorinţa sa de expulzare
Oricine îşi apropie buzele de femeia-nai Să îţi atragă atenţia.
Scoate un sunet perfid de frumos
Ce croşetează zile şi nopţi de sunete muzicale Oraşul acesta
Făcând din dumneavoastră melomani pe viaţă
Ceea ce însemnă mai mult decât o închisoare pe viaţă Oraşul acesta
Înseamnă un imperiu de întâmplări Este oraşul pescăruşilor,
Intrat în ochiul albastru Al zilelor ce se devorează între ele,
Pentru a-I căuta punctul slab Fără acea frică, folosită în rol de bau-bau,
Că va veni ziua dreptăţii.
Unii orchestratori spun Dreptatea cui? Cine pe cine va supune,
Că ar fi nevoie de femeia-nai Pentru a fi absolut fericit?
Pentru a-şi întemeia orchestra ideală
Încât după un număr de repetiţii În oraşul acesta cuvintele devin pescăruşi,
Pe diferite voci Intră într-un program de întinerire,
De iubire trădare ură iertare În care toţi îşi introduc fişele de calcul.
Să închirieze sala de bal Unora le iese cu plus,
Apoi să ceară numărul de telefon Ceilalţi strigă după ajutor.
Al contesei Walewska Vor să împacheteze ceasul care-i arată
Pentru a o invita la balul bobocilor Aşa cum sunt, aşa cum se trăieşte în prezent,
Chiar în toamna aceasta Când ei rămân în exteriorul cazului,
Şi un castel Pe o suprafaţă de lucru
Din care să răzbată sunetul raiului Calculată la milimetru,
Până la inima ta Nu în unu, ci în doi,
De la un zâmbet la altul La maturitate, în trei sau mai mulţi,
La bătrâneţe, rămânând iarăşi unul
Îîi treci numele meu printre dinți Ori poate niciunul.
Și mă întrebi, cu gură aurită: Depinde de felul cum au fost copiate
„-Ai şi tu norocul acela, pe care unii îl au, Faptele bune în poem,
Atunci când se aliniază planetele, Pe foile zilelor subţiri, un papirus de gând,

56
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Care a adunat toţi pescăruşii
În podul aerului albastru,
Ce a hotărât
Să nu mai dea cuvântul de încredere
Nimănui.

Jucând la poker

Te trist uitam, te vesel aminteam,
Mergeam desculţă prin trecutul tău,
Să nu-l trezesc, să nu regret mereu,
C-am spart cu el al înserării geam.
Că nu ne-am potrivit în cele sfinte, Filoteea BARBU STOIAN
Şi-am aruncat cu pietre în altare,
Arzând târziu, precum o lumânare,
Păcatul vieţii, ce-l purtam în minte. Ziariştii literaţi
Şi te uitam şi iar mi te-aminteam, Lui Ion Andreiţă
În blând-albastrul zorilor de zi,
Printre regrete şi umori târzii, Poemul tău cu însemnări de reporter,
Cum floarea albă, pe uscatul ram. pălmaş al creionului mereu ascuţit,
Iar astăzi nici nu ştiu cine mai sunt, iscă acum vii amintiri din şantiere,
Ori cine suntem, noi şi ce mai vrem, combinate sau hidrocentrale...
Cui aparţinem, în acest harem,
Plin de iluzii şi amor disjunct. Şi eu am carnete de la bărbatul meu,
În viscerale patimi, stând de cart, carnete cu vorbe neterminate, cu litere strâmbe,
Jucând la poker, liniştea divină, scrise în grabă, printre muncitori
Bănuţii serii, după-o lungă cină, sau în lanuri răvăşite de combine…
Scoşi cu zgârcenie, de pe al vieţii card!
Uneori, martoră eram, la Casa de Litere,
Copil pe cearceaful amintirii când se povestea cu mare haz despre greşeli
apărute în ziare: la recolta de porumb, din’54,
Spune-mi a fost odată ca niciodată Niculae şi Mihai n-au fost pedepsiţi.
ªi mã voi întoarce în amintirea întãrâtatã
Cum umbra prin gardul de raze Neatenţi, nepricepuţi, semnaseră amândoi
În cartea de lângã pian un neadevăr:16.000 kg boabe la hectar,
Sunt scrise notele principiului în loc de ştiuleţi. Cu ieftin entuziasm,
Socotit dispãrut hiperbolizarea se accepta în toată ţară.
Trec ºi apãs dureros clapele
Luându-mi adio de la efracþia sunetului Cap limpede la cotidiene, ai trecut, Jane,
Copil pe cearceaful amintirii prin frisoane pentru unele greşeli?
Încã mai aºtept scena de dragoste Păstrezi vreo cămaşă albă pătată de tuş, la plane?
Din care sã mã nasc Mai auzi în somn huruit de rotativă?
În fiecare zi îmi pun în gând o dorinþã
Cât o sãmânþã de in Răspunsuri în dodii
Dorinþa stilizatã poate dicta
Maniera de-a ocroti firul vieþii – De ce eşarfe? De ce, pălării?
Pus în pãrul ondulat Mă întrebase un domn în vârstă.
Ca un mãnunchi de crizanteme Curiozitatea nu era numai a lui
Timpul ridicã încã un etaj venea şi de la femei cu pretenţii
Peste etajul luminii faţă de o poetă cam absentă.
Copiii animã curcubeul poveºtilor nemuritoare Răspunsul simplu nu l-a mulţumit.
Şi adorm cu braţele lor
În jurul taliei. – Să îmi completeze coloritul,
înfăţişarea, să mă apere de vânt
de o suferinţă la gât.(Îmi pierise
vocea în studenţie, în martie ’54
şi m-am vindecat la Clinica Studenţească).

57
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Pălăriile, decor, şi apărare în trei Poveste scrisă pe un pahar
anotimpuri, ascund uneori o tristeţe vizibilă. (după Al. Andriţoiu)
În vis, găsesc un remediu. Alerg
desculţă prin lucernă şi dughie, Labiş parcă-i ginere frumos,
iarbă deliciu primăvara pentru cai Drăgălaşul Covaci parcă-i naşul,
dobrogeni, mici şi iuţi. Pe când eu, nici eu nu-s mai prejos -
Sunt de unul singur, eu nuntaşul.
Reminiscenţe
Ce frumos e cerul caldei nopţi!
Vreau să mă dărui poeziei, Calda noapte cît ea de mare!
Dar cum nu-s încă priceput, Parcă-aud cum sfîrîe la moţi
Voi desvolta reminiscenţe, Hălcile de carne în frigare.
Că-s bune pentru început.
Fetele la mese-mi fac din ochi,
Rog ca maeştrii să mă ierte - Unele-mi fac semn chiar cu batista...
Doar ei sunt darnici la condei Mîndre-s, nu le fie de deochi
Şi nu se vor mîhni prea tare Si-s nurlii trăsnească-le precista.
Dacă-am să fiu mai slab ca ei.
(Facsimil dintr-o parodie a lui Nicolae Labiş adresată
lui Al. Andriţoiu (publicată în “Tânărul scriitor”, în
(După un Manuscris Nicolae Labiş, aflat în arhiva
1955)
personal a poetei.
Parodie publicată în “Tânărul scriitor”, în 1955)

Alte nelinişti

Încet-încet centrul de greutate,
se mută şi coloana vertebrală
devine rigidă, să se ţină dreaptă.
Nu-i un semn de întrebare.

Sunt la vârsta cu îndrăzneala
în abateri de la reguli.
Nu ţin seama de bruiaj în Salonul
de Carte, de ponegriri în prostească repetare.

De la distanţă, simt o privire,
zbucium de inimi, putere de gând.
Nu cu oricine fac schimb de vise,
în epitaf nu las înscris pe cine-am iubit.

58
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Temniţă pe mal

Lumea marină nu-mi e străină,
pe mal de pietre, pelin, nisip,
mărăcini înfloriţi.
Ţie nu-ţi place între ofiuride.
Stai liniştit între alge verzi,
roşu-carmin, brune...
Aşteaptă să treacă dragoni indiferenţi,
calcani şi chefali...
Scrie holograme
în cerneală de sepie furioasă,
Scrie! Mihai ANTONESCU
Lumea marină nu mi-e străină, Rotundul care plânge
pe rădăcini de rogoz, mi-e somn,
mor şi înviez de mai multe ori. Oul care stă să crape
Boală? Uitare? De ce uitare? E iubirea noastră pură,
Eol alintă trup rece. Rotunjit de dor şi ape
Respir aer sărat, Şi muşcat de o arsură.
aştept pe-nserat
autograf mov. Ghemuită-n el lumina
Parcă stă să înlumine
Taina ce-mblânzeşte vina
Cerului de dinspre tine.

Lasă-mă să-ţi pup mireasma
Coapsei ce mă reîntrupă
Şi lumina care-i cere
Morţii viaţa mea de după.

De respiri, te-aud cu gândul
De m-atingi, te simt în sânge.
Se rotundă iar lumina
În rotundul care plânge.

Timpul care a plâns

Vecina mea
e o magnolie trufaşă
cu multe flori.
Mă îngândur de ea,
înserând-o cu privirea,
învelind-o cu lună
uneori...
Alteori
stăm cu spatele unul
la altul,
Arhiva „Rotonda valahă” închipuindu-ne cum
Susținută de poeta Filoteea Barbu Stoian ar fi să fim,
doar ea sprijinind cu mireasma
Aurel Martin (cu soţia) şi Niculae Stoian, redactori la cerul, înaltul.
„Tânărul scriitor”, în vizită la familia Gheorghe Barbu din Eu, numai o şoaptă
Palazu-Mare, Constanţa. (1955) de rătăcit heruvim.
Cel mai ades,
îmi pare că seamănă cu tine,
cum stai aşteptându-mă

59
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

la apele sărate că mă urăşti atât de mult,
ale unui timp care a plâns încât iubirea ta pentru mine
şi nu mai revine nu va avea sfârşit.
din risipirea lui în toate. Ştiu.
De aceea te şi visez mereu,
Doamna mea icoana mea nenumită.

Ţi-am spus Lie,
poezie,
dor de tine,
dor de ducă
într-o sfântă nebunie
dintr-o lacrimă năucă.
Ţi-am spus
dor de-ntors acasă,
lângă tinda vântului,
poezie ne mireasă,
doamna mea
şi-a nimănui. Vasile RĂVESCU
Niciun răspuns Rime cu adresă
Pe urmă au venit nopţile Să se facă lumină!
fără vise,
fără somn, Cam din luna lui Prier,
fără Ea. Stau în casă... prizonier,
Doar patul meu de cuie Că afară-i jale mare,
rănindu-mi carnea singurătăţii Cu căldură în urcare!
şi un întuneric prin care vedeam Privesc lumea prin „vizor”,
cu lumina săracă Singur, la televizor.
a demult muritelor dimineţi. Toată ziua butonez,
Şi mai la urmă, Altceva nu mai lucrez.
a venit un înger cu aripa frântă Că vin ştirile în val,
rugându-mă să-i îngădui Când deschid orice canal.
să murim împreună. Văd şi-aud de accidente
Păi, de ce să murim, îngere? Şi de fapte violente.
l-am întrebat, O doamnă vine să spună,
ori numai mi s-a părut că-l întreb. Că se trage de la... prună,
El nu mai avea cuvinte, Ca şoselele nu-s late
eu nu mai aveam timp, Şi nici bine asfaltate.
iar noaptea se făcuse aşa lungă Uite-aşa devin banale
că niciun răspuns Accidentele mortale!
n-o mai putea risipi. Dar ce fac specialiştii,
Şcolile şi poliţiştii?
Icoană nenumită Unde sunt legiuitorii
Să oprească infractorii?
Aici, Şi concluzia e fină:
pe acoperişul Căii Lactee Trebuie făcut lumină!
unde stai, Unii tot vorbesc de zor,
dacă strigi, Ceva de micul... robor.
numai stelele te aud. Despre pensii se dezbate,
Dacă te rogi, Pân’ la ore-ntunecate,
numai Dumnezeu te crede. Nu e un deştept în „schema”,
Dacă plângi, Să rezolve-astă problema?
toţi îngerii devin trişti. Să lumineze lucrarea...
Aici, Ca şi cea cu înarmarea?
pe acoperişul Căii Lactee Se ia mită, sunt procese
mi-ai spus într-o noapte Şi prea multe interese.

60
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Nu mai este competenţă... Ce nu s-a făcut prezent.
Ce să spui de…transparență?... Mai întâi l-a amendat,
Ca aleşii-au luat... distanţă, Că n-a fost la... licitat.
Sunt cu toţii în vacanţă. Şi-a trimis ciocănitoare,
Nu îmi mai găsesc suport Să-i arate aprobare.
În programele de sport, Tot aşa, până la urmă,
Că, de la Simona-ncoace, L-a îndepărtat de... turmă.
În competiţii este... pace. Plictisiţi, alegătorii
Ai noştri competitori I-au lăsat în plată... ciorii!
Nu-s primii ca-n alte ori. Sigur că a apucat
Chinuit şi plictisit, Nou mandat, sconcsul dungat.
Vreau ceva cu... apetit. Dar cu toţii-au priceput,
Dar umorul indecent, Că-i mai rău ca la-nceput.
Nici el nu-i divertisment. I-au dat dreptate lui Cuc,
Mă gândesc că, peste tot, Pe care-l credeau năuc:
Trebuie făcut efort „Să nu-i laşi tiranului
Şi mai multă disciplină... Cât îi cere pohta lui!”
Trebuie făcut... lumină!
Cu sonorul pus pe „mut”, Orgoliu masculin
Privesc şi nu mai ascult.
Parodie după „Ipostaza”, de Ion Andreiță
Dar aud pe cineva
Bombănind în coasta mea: De la o vreme, urc în gând cu tine,
„Ce faci, dragă, mă ţii trează? Aşa de des, de parcă-s vinovat...
Lumina mă deranjează!” M-am hotărât, o să te calc spre seară,
Să vezi şi tu ce-nseamnă un bărbat!
Sconcsul dictator
Am pentru tine-ataşament precoce,
Sconcsul, rău mirositor,
De mal ce ţine apa-n frâu, la Perieţi,
Ajunsese dictator.
N-am să te las, pân’ nu te-aduc încoace,
Îl alese nu ştiu cine,
În lanul meu de grâu, fără sticleţi.
(Să contest, nu se cuvine!)
Să cuprindă-n perimetru,
Am să-ţi arăt cum să nu-ţi fie jenă
Lighioanele, sub sceptru.
De coapsa ta de pepene răscopt,
La-nceput s-a arătat
Nu te uita că n-am în casă, pernă;
Că ar fi interesat
E prea banal şi încă nu sunt... mort!
De-o largă colaborare.
Şi-a cerut la fiecare,
Deplina-ntelegere
Şi-o nouă alegere.
Căci se încheia mandatul,
Şi nu l-ar lăsa la altul.
Numai că a apărut,
Pe tăcute, neştiut,
Din senin, un concurent.
Cum de nu a fost atent?
Castorul cel liniştit,
Făcea case gratuit.
Devenise cunoscut
Ca un foarte priceput.
N-a vrut să fie ales,
Dar ceilalţi i-au tot dat ghes. Arhiva „Rotonda valahă”
Sconcsul, nu că-i speriat, Susținută de poeta Filoteea Barbu Stoian
Dar s-a-nvăţat la Palat. Nicolae Labiş, al doilea, în ultimul rând, la Casa Scriitorilor
Şi-apoi, blana preţioasă, În arhiva Muzeului Literaturii Române și în arhiva
Cu dungi able-i mai frumoasă. personală a sorei poetului, prof. Margareta Labiş, se află
I-a venit pe loc un gând, fotografii cu un grup de elevi de la Şcoala de Literatură, în
Cum să scape mai curând vizită la Mihail Sadoveanu. (1952)
De modestul concurent,

61
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Interpretez acelaşi strop de rouă

Mă doare pentru tot ce încă doare –
Instantaneu predestinat iubirii...
Hirotonită miez de coagulare
A tot ce-i viu, – doar ea este-mplinire.

Ici-colo mă înghimpă-adânc sub unghii
Cărările din mine răsturnate –
Ardent, mă-oblig să le tratez de junghii,
Teribil afectându-mi demnitatea.
Lidia GROSU
Chișinău Interpretez acelaşi strop de rouă –
Nu cer, prin el, decât ce-mi aparţine:
Cântaţi cu mine când ne rup în două
Ce-ar fi cuvântul fără culoare... Aversele cuvintelor străine.

Nemiloși vânători de alese cuvinte Mă tot clădesc întru-nălţare romanească
Arma-și îndreaptă, ochind în trăiri... O punte între două maluri triste,
Se-aleg doar cu spaţiul a noi zăcăminte Respir cu ce ni-i dat să ne-nfrăţească,
Şi pierd din vedere al tainelor fir. Atrofiez zgârietura când trec piste
Se frânge poemul, fiindu-i străină
Obositoarea tornadă de litere Revolta-n pumn mi-o străng şi simt Carpaţii.
Şi-şi caută calea spre-ascunsa grădină Aripi tresar şi zborul şi-l insistă,
Cu-o-nviorată divină emitere. Şir lung, când se întind descreieraţii...

...Pentru că n-ai investit vreo simţire, În mijloc de cuvânt
Prin care-ar renaşte un timp în alt timp,
Vei fi întrebat... Prea severă-ntocmirea Locul meu e-aici – în mijloc de Cuvânt,
De a găsi un răspuns pentru-Olimp. Arie-a Luminii, ring mi-e în utrenii,
Ce-ar fi cuvântul fără o stare? Urc spre limpezimea Cerului plăpând
Fără culoare? Cu ce ne-am alege? – Razele din mine alungând vedenii –
Cu-o sondă de aur în ermetizarea Toate – pentru-a-mi ţine mila Lui aproape,
Minţii ce nu ar putea s-o renege... Urma-mi ca să-mi lase-un capăt de-nceput.
Rugăciunea mea-i deschidere de pleoape,
De frumusețea eternă-a candorii Cântec de iubire pentru-n renăscut –
Cine să-l apere? Ploi de profane Univers în care tot NEAMU-mi încape.
Gândiri – îi consumă din haină toţi sorii:
Iar el, pâlpâind, se înalţă spre-amvoane... Aleg să fiu eu

De sus îi privește... Renaşte-n POEŢI Aşteptările mele –
Și-aprinde lumânări sentimentelor false, Univers al speranţei –
Și-o singură viață își cere de veci – Râvnesc măreţia trăirii...
În casa ce-i cartea de CARTE aleasă... Elogii i-aduc rezistenţei fiinţei
La suferinţa care devine...aripi –
Mai vine-o zi când zile naştem Indiciu al performanţei poetice...
Aleg să fiu eu –
Mai vine-o zi când zile naştem Rafală de zbucium!
Şi-mi dau silinţa s-acordez Îngerul mă presară cu zi peste zi...
Pianul inimii c-un Paşte Nebunie frumoasă în care toate sunt una:
Al Sfântului Cuvânt, pe-un miez, Jocul copilului…
Din el să spulbere grămada Emoţia din el a maturului…
De aripi, ce nu m-au probat Aburi stelari ce menţin în mine …Lumina...
Cu gustul de-arămii tornade...
Mai sunt cu timpul...ce mi-i dat

62
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Profit… spiritual „Unde eşti?”, mă-ntreb, când ai tăi fluizi
Scriitorilor participanți la ”Rotonda Plopilor Mă rotesc, îi simt, evitând capcana...
Aprinși” Binecuvântează-mi spre Cuvântu-Ţi pana!
...Unul să rămâi – SCRIS în mine, Doamne!
M-am amestecat cu nişte cărţi
devenite nişte gropiţe în obraji sufletului… Clipă de soare-răsare
un semn de noroc şi prosperitate Acrostih

cât farmec, Doamne, Mă tulbură profund
şi câtă bucurie să recunoşti Imensitatea sufletului omenesc.
că ele sunt partea frumoasă din tine Hore de stări
Aprind în mine celestul neordinar
splendoare de autori, E grația poeticului –
îi regăsesc scurgere de sânge Libertatea zborului interstelar –
şi gând românesc Aproape de inimile voastre
ce ne apropie
Arestate de inima mea
Impresionant de armonioase
sunt cea care sfinţenia le-o valorifică,
Oră a sărutului cu împlinirea
iar nostalgia
Ne răspunde prin ea
cu brâu tricolor şi-o încinge...
Ecoul nostru din noi –
Select atunci când e vorba de dorul de Țară:
Oricâte geografice minuni...
E singurul prin care rădăcina mai tare mă doare,,,
Inevitabilă clipă de soare-răsare într-o așteptare.
Oricâte geografice „minuni”
S-ar întâmpla cu „sârma cea ghimpată”
Moment singular
Prin minţi funebre de dimensiuni –
Lumina tricoloră va răzbate!
Toată admiraţia, prin această dedicaţie,
distinsei doamne Margareta Labiş,
Potopurile de disensiuni
care este nu doar sora poetului Nicolae Labiş,
Se vor topi-n răspunsuri ordinare
dar şi o extraordinară declamatoare ce cucereşte
Că Prutul este râul din străbuni
prin forţa cuvântului pe care o posedă
C-o apă ce mereu e-n sărutare
şi prin care, ascultând-o, îţi desluşeşti numele
adevărat
Cu două maluri ce mereu pretind
A fi iubire şi-nălţare românească ”Moartea căprioarei”...
Şi orice gând al unora – urât și se cutremură o mână
Nu este stavilă-n a dorului chemare. de pe trăgaciul pândei
în timp ce salva dă greș,
Din beznă va răspunde aşteptării lăsând meditația pe seama celor
Ocnaşul crez- al libertăţilor claxon – care s-ar depăși în pornirile oarbe
Şi, inspirat, se va opune decăderii, și și-ar înfrânge din suflet infernul,
Urmând al predicii răsunet din amvon pășind pe urmele ”Cântării Cântărilor”
...Oricâte geografice „minuni”, și a celor mărețe din ea
S-ar întâmpla cu „sârma cea ghimpată”, ce rămân lecție în delimitarea reperelor.
Prin minţi funebre de dimensiuni
Lumina tricoloră va răzbate! Să nu mai fiu decât această lume

Unul să rămâi – scris în mine, doamne... Când nu aud un munte de ocară,
Am la picioare-o lume de iubire
Vindecă-mă, Doamne, de lumeşti păcate Mâna-ți întind și-n strângere ușoară
Eşti surâsul meu pe noaptea-mi ce se zbate Eternul e nebun de fericire.
Reticent scriindu-mi un verdict, mă lasă,
O, Preabunul meu ,ca-n tagma-mi priporoasă La ora când mai este loc de cântec
Nişa să-mi descopăr – întru rugăciune Intru în el pe ușa poeziei
Iar să mă citeze-o repercusiune. Amarul mi-l ascund și simt cum vindec
Când spre sfatul tău gândirea-mi se alungă – Fiorii, - ce-au uitat în om să-nvie.
Absolut spre care calea mi-e-ndelungă –
Bat înfrigurat... Şi uşa mi-o deschizi

63
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Leg unul câte unul orice gând,
Odihna respirând cu armonia
Răvășitoarei clipe de frământ,
Extazul fiind sacra nebunie.

...Să nu mai fiu decât această lume
Cu cântecul de dor de poezie
Ursit a fi pocal cu apă vie.

Mă sprijineam în moarte de-un cuvânt

Mă sprijineam, în moarte, de-un cuvânt
Şi moartea-mi devenea o altă viaţă…
În simplitatea-mi nu-ncerc să dezmint Armina Flavia ADAM
Că oamenii sunt cei ce-i schimbă faţa.
Poem din turla bisericii
...Suntem în toate viaţa şi-a ei moarte
Printr-un cuvânt... Doar unul! ... Câtă forţă Nici nu mai știu de ce mi-ai spus
E-n gândul care tace şi desparte „m-ai uitat”,
Doi poli - în mijloc devenind o torţă! dacă era o dimineață ca toate
sau, pur și simplu,
Năvală de infern şi de ceresc, soarele înflorise la mine în pat,
E firea noastră împărţită-n două:
Reflecţie în rodul pământesc dacă tu străluceai în lumina aceea
E-acea care întruna te imploră amară, curbată,
Să sprijine în viaţă-o altă viaţă cu brațele desfăcute, cu pielea
Când nu puteam admite o bravadă de sfiala pielii mele
A morţii EVEREST... Un munte-gheaţă! înfiorată,
Când simți cum peste tine vrea să cadă!
...Mă sprijineam în viaţă de-altă viaţă, dacă tu ai coborât peste pântecul meu
Când moartea n-avea titluri de-mpărţit sau n-a fost
Şi-mi zgârâia tunelul în postfaţă, nimic mai mult decât o simplă părere,
Şi scris era pe el că... n-am murit. un scâncet
de zeu
Din rea-voință nimeni nu renaște... rotunjit pe de rost,

Bunul nume cine l-ar distruge? nici nu mai știu de ce mi-ai zis
Gură rea, ți-i interzis ”să-ndrugi „m-ai uitat” –
Verzi și uscate”, care să te-njuge se făcea că murisem
La stratagemele unor transfugi... că-n pieptul tău cineva m-a-ngropat,
Contează a-ți găsi un loc sub soare, că tu-mi culegeai flori de câmp,
Dar unul ce ti-ar proteja discretul brațe-ntregi,
Cuvânt , prin care, fără remușcare, așa cum doar slujitorii culeg
Te-ai obliga să fii și tu POETUL pentru regi,
Care-ar trăi străina bucurie
Ca pe a sa – cu pioșenie rostind se făcea că eram departe
Că fiecare Om e o mândrie, și tu îmi șopteai „te iubesc!”
Cu palma sa de Cer, pe-acest pământ. și-n tot acest timp ascultam
Din rea-voință nimeni nu renaște milioane de îngeri
De nu-L accepți în inimă pe Domnul, cum cresc,
El, răstignit, a înviat de Paște cum umblă desculți
Ca să salveze din ființă OMUL. prin cerul proaspăt cosit…

Primește, iubite, acest poem miruit,
sfâșiat –
în rana lui, crucea mea de pelin
precum turla bisericii
s-a-nălț. pârg

64
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Ea era ireal de frumoasă – în frigul de-acum
mireasma ei se-ncrețea poemul e-o moarte cuminte,
în amurg un ecou
ca plânsul de greieri sub coasă, ce tulbură întunericul
ca frigul în ceața din burg, din fântână,
ninsoarea aceasta de flori
ea era ca un aer de miere, și cuvinte,
o toamnă, la pas, un înger
printre munți, vâinprin fuă.
toți sfinții-o iubeau în tăcere,
cu ceru-ndesat peste frunți, Distanțe lichide

ea era ca o iarbă amară – Mă voi târî
doar ochii-i, grădini la capătul acestui cuvânt,
de măslini, jumătate flacără,
certau înserarea-ntr-o doară, jumătate pământ.
cum ploaia lumina din crini, Auzi și tu cum liniștea crește,
cum inima ei de sare curată
ea era o icoană pe mare – ca un cuțit de aur se răsucește
un soare din flori o dată și încă o dată?
de cais, Nu e nimic ce mi-ai putea dărui.
poem de jertfit la-nchinare Lângă tine
doar noaptea, în vis, apa fântânii se preschimbă
în soare,
ea era o mireasă în flăcări – lângă tine, gândul meu alb
cât ar fi vrut să îi crești se înalță
pe sub pântec, precum în vis
să te reverși în ea, înmiit, o lacrimă călătoare.
furtună și cântec, Nu e nimic ce-ai putea
să-mi mai dai.
atât de singură, infinit de sfioasă – Când ești aproape,
de liniștea dintre gratii lumea e o ceașcă de ceai,
grea, o dimineață de toarta căreia
psaltire s-ar fi făcut ori priceasnă, ne-agățăm cu ambele mâini.
să-ncapi pe de-a-ntregul în ea. Să ne-aruncăm chiar acum
în paharul de ceață,
Poem în frig în lanul acesta de lumină
și grâu,
În poemele tale mereu în care eu, raiul tău de o clipă,
e zăpadă, de-o moarte,
sub carnea lor moale ți-ajung pânꞌ la brâu!
noaptea e-o rană Vino!
de suliță, Să ne-aruncăm chiar acum
în care luna în această iubire de carne,
se unduiește tăcută, în această uitare de lut,
precum un car de femei ca și când ploaia
curgând peste uliță, ca și când focul și iadul
încă n-au început...
în poemele tale Vezi tu,
gândul meu e un fum, distanțele nici măcar nu există
o cruce scăldată tu și eu
în cea mai lichidă suntem biete umbre pe-o listă,
lumină, arătări ce așteaptă
un rai din care picură să fie-ngropate-ntre nori...
miere de aur Pun rămășag că,
și cântec în cer,
cu gust de afină, chiar acum cresc milioane de flori,

65
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

milioane de îngeri apa căzând peste mine
cu chipul cernit! din aer,
Știi... Înainte de zori am murit din cer,
și n-am apucat să-ți mai spun din brațele tale,
că dragostea nu-i decât tu alergând prin ninsoare
un balon de săpun, cu creștetul dezvelit,
o liniște cum sunt cele cu picioarele goale,
din pădurile ne-ncepute,
necălcate de lupi, ori de urși, distanțele astea
ori de ciute... cu totul și cu totul lichide,
Știi, înainte de tine-am trăit noi –
fără să mă fi născut vreodată. două flăcări,
Am strigat: Sunt aici!, efemeride.
dar gura mea era cu lanțuri legată
și nimeni n-a auzit Poveste de iarnă
când lacrimile mele de piatră
s-au ofilit... O iarnă cu tine:
Câteva sute de kilometri foșnet de lemne pe foc,
îți jur, nu există, odaia în abur,
atâta timp cât dragostea-ncape buzele mele de zahăr,
chiar și-ntr-un colț înnodat de batistă, de soc,
atâta timp cât călcăm în iubire
ca-ntr-un altar de biserică, noi -
eu mre... două lanuri
acoperite de brumă,
Și ce e, până la urmă, iubirea? fantasme,
Buzele tale-atingându-mă-n zori, bule de aer,
corpul meu tresărind de-otravă,
ca o pasăre, de spumă,
ca o frunză,
doi nori înveliți două cădelnițe
într-o mare de pânză, împietrite-n altar,
poemul în care fiori mirosind a tămâie,
mă mângâi și mori, a roșu,
cafeaua, a jar,
urma de ruj de pe guler,
o înserare pe dealuri, doi sfinți scăpărând în tăcere,
un cântec de harpă, de fluier, cu brațele pline de flori
de pelin,
o căprioară ucisă sânii mei –
oglindită-n izvor, două păsări de miere,
limba ei moale, două cupe de vin,
încă mușcând rădăcini dragostea noastră –
din răzor, un psalm cum nimeni
ochii lacomi ai vânătorului nu a mai scris pe pământ...
rămas să admire
pârâul de sânge fierbinte, Vezi tu, e de ajuns
subțire, un singur cuvânt,
să facem din rană povești,
dimineața să împletești în mine cărare,
în care te zgârii pe spate să sufăr, cât crești
cu unghia roșie, lucitoare, ca o pâine, ca o fântână,
tandrețea și plânsul, ca o mirare,
fericirea în rate,
siluetele noastre zvâcnind o simplă magie
în pereți să provocăm o furtună
pe covoare, pe mare, în cer, în poem,
în frigul ce mușcă

66
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

sălbatic, haotic, în care un râu și-a săpat
din negrul, paradis de un ceas sau de-un veac,
din carnea adormire adâncă.
acestui blestem.
Am mâinile reci și oasele amorțite
În acorduri de chitară și-n noi Dumnezeu construiește poteci
din spini și cuțite
Poate, -ntr-o zi, mă vei ține în brațe
și buzele tale-mi vor apăsa pieptul și știu că de-ar fi să adorm
ca pe niște corzi de hârtie. chiar acum în brațele tale,
toți cerbii și toate ciutele
Îmi spui că sunt una la mie, s-ar strânge în vale
dar, te întreb, și de ar fi să mă poți săruta un minut
m-ai putea prețui ca pe-un rubin, și să mă ții pe genunchi,
ca pe-o icoană curată? în ochii mei ar înflori albăstrele
M-ai putea iubi atât de mult și flori de zăpadă mănunchi
încât să nu mai cânți niciodată?
și nici n-ai simți
Ai putea, în fiecare noapte cum strâng cu grijă în buzunare
să mă cutreieri spaimele astea curate, aldine,
și șoaptele tale să-mi fie dorul de ierni călătoare,
mireasmă de mure, de îngeri,
murmur albastru de greieri? cântecul aproape fierbinte
al unei mandoline
M-ai putea adora atât de mult pe mare,
încât să-mi așezi luna
pe clavicula stângă verdele apei
și dintr-o dată tot cerul să coboare în mine împletindu-mi cuvinte
și norii de var să mă strângă a somn,
de glezne, de subsuoară, a târziu,
de colțișorul de piele a uitare.
pe care l-ai sărutat prima oară?
Epistolă către un (ne)cunoscut
M-ai putea oare duce în vis
pe sub sălcii plângătoare, Ce-a mai rămas din noi?
să facem din pământ paradis, O simplă vâltoare,
din brâuri de sfinți o râșniță în care ne aruncăm
cingătoare? trupurile,
cuvintele
M-ai putea oare ține în tine la ceas de-nserare
o mie de ani și tot ce se macină
sau mai mult de atât, iese mai fin,
până ce părul mi-ar fi mai alb ca zăpada mai curat,
și aș uita că în zori m-a durut mai aprins,
fiecare acord
al trupului tău de tămâie, un fel de podoabă cu fir argintat,
de lut? un fel de floare
peste care a nins
Cântec de mandolină cu noi,
cu distanțele dintre două orașe,
E posibil să nu mă fi născut încă cu pacea dintr-un goblen
și doar umbra mea în care două fete incașe
să fie cea care te strigă acum, își spală mâinile
când raza de lună s-așază-n ferestre, pe-ntuneric,
în praful din drum.
tabloul acela aproape feeric,
Se prea poate să fiu cu gleznele albe,
coasta nordică dintr-o stâncă tulburător de cuminți,

67
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

apropiindu-se cu sfială
ca două ferestre,
ca două aripi de sfinți.

Știi,
mă gândesc mereu că, în cer,
umbrele noastre vor fi
mai străine
și n-o să conteze cine pe cine
iubește mai mult.

Ce aer dulce Daniela MĂRGINEAN
să stau aici și s-ascult
cum respiri,
cum citești un poem, balet pe creasta valurilor
cum liniștea vrea să se culce
în ochiul tău verde, a îmbătrânit în mine tăcerea
boem, umblu în vârful degetelor pe firul
ce trage după el soarele-n cascadă
cum degetele mele se prind ca un şir tremurând de furnici
unul câte unul de lună duc cu mine nimicul care mă macină
și-i despletesc în șuvițe ochiul de sticlă închis într-un bob de nisip
lumina acoperind cu o pojghiţă de sete
și goana nebună! apa ce mă înghite
pâinea care mă frânge în trupul ei
Ce bucurie că ești cum ar sfărma un bob de grâu în toate zilele
și că sunt, vinul ce mă bea cu sâmburii în dinţi
că sub pantofii noștri pământul şoptindu-mă în gâlgâitul unei ploi
e doar o felie de unt nu-mi sunt decât un popas înainte de trecerea
pe care alunecăm spre mama primordială
cu ochii închiși,
cu pleoapele răsucite, starea zero
cu toate simțurile
înzecit ascuțite! ne vom întoarce la starea zero
când retina nu cunoştea forma
Ce bine că încă mai ninge luminii ochiului tău
cu fluturi, nici cuvintele nu se zbăteau în degete goale şi
cu flori de mătase, flămânde ca o evadare
cu pulsul fanatic îmi dezleg mâinile de coloana de nisip
al acestei iubiri pentru care – pe care am învăţat s-o clădesc
îți jur – fir cu fir ca pe o zădărnicie repetabilă
aș fi ne-ndoielnic în stare tu -perpetuum mobile
să scot toată căldura din case zbor închis într-un ou
și s-o aduc chiar aici, eu - coajă de cer
în mijlocul unui rai de zăpadă,
ca toată lumea din preajmă ne vom întoarce la starea zero
s-o pipăie, înainte de formă gust miros văz şi auz
să o vadă! ca într-o nefiinţă

oglindă

poate sunt doar un ger albastru
uitat în iarna asta nevrotică
suflat prin pânzele cerului
adânc şi continuu
şi parcă resetarea la starea de primăvară
mi-ar fi groaza cea de pe urmă

68
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

poate sunt doar un ger singurătatea se dezleagă de trup
sau o scânteiere de gheaţă şi pleacă în lume să vândă iernii
prin propria rătăcire copaci desfrunziţi.
ori respiraţia umbrei ce pleacă din rol
ca într-o vindecare de sine eu te îmbrăţişez precum setea o ploaie
şi nu ştiu de ce-mi eşti primăvară
sunt oglindă cu mine
îmi joc cartea pe cealaltă parte singurătatea ca zăcământ
întoarsă cu faţa în Dumnezeu
visele trenurilor trec prin noi
drumul se prelungeşte ca prin nişte gări fără peroane
aşteptăm cu speranţe înnodate una de alta
ca o umbră între trupuri precum frânghia unei evadări
dincolo de zid sosiri şi plecări programate
păsările de ceaţă înghit zborul
păsări cu aripi sub coaste şi-au înghiţit zborul
la ora fixă îmi agăţ singurătatea în uşă stau în colivii cu uşi deschise spre cer
dau de veste celor ce nu vor trece pragul dar nu mai ştiu decât mersul pe sârmă
că timpul devine ireversibil
ne adâncim în tristeţi ca într-o mină
e o haină veche din care cu sârguinţă cărăm zi de zi
pe care o port din când în când găleţi cu spaime şi griji
pentru că aduce cu ea uitând că în noi
mireasma copilăriei pacea e cel mai curat zăcământ
şi trăiesc o clipă ca într-o barcă
pe o mare roşie trăim în singurătăţile noastre
cu cerul albastru deasupra ca în nişte gheţari
şi valuri zbuciumate în mine pe care doar iubirea îi poate topi
în mări de viaţă şi de zâmbet
atunci singurătatea ar fi regăsire toiagul credinţei le-ar putea despica
până când păsările de ceaţă iar drumul ne-ar duce
se fac umbră între trupuri cu cât mai adânc
cu atât mai aproape de lumină
dans de verde ce lumină
lui Rareș
ce lumină Doamne
prinde acest poem peste moartea ghemuită în sine
aşa cum prinzi un sâmbure între dinţi ca o întoarcere în sferă
să simţi verdele zbătându-se ca un legământ de iarbă
ca un vulcan de mătase pe glezne flămânde de mers
din moarte spre naştere
prinde-mi palmele şi braţele din piatră în frunză
şi păsările zvâcninde din cenuşă în flacără
din acest trup ce mă închide ce lumină Doamne
ca pe o umbră în clepsidră
ori ca pe o linişte într-o simfonie cu aripi şi harpă despărțirea apelor
şi firul acesta de iarbă plăpând
ce respiră-ntre noi aproape ape sunt ochii mei
şi face departele aproape hai drumul acesta mă trece
frânge-l cu liniştea paşilor tăi cu atâta însetare
şi nu mă mai strigă
iele 1 decât tăcerea cuielor
şi ochii tăi ce mai aşteaptă o mână de zile
când ating noaptea cu genele
îmi zvâcnesc în piept se îneacă plânsul cu mine
copite de cai sălbatici tată
ce-şi caută pădurea mai stai

69
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

------------------------------------- De parcă bat cu linguri în castroane
Daniela Mărginean, născută la 3 iulie 1974, în Toți deținuții din infern venind.
oraşul Iernut, județul Mureş.
Absolventă a Facultății de Psihologie şi Științe Scot cuie de pe Crucea Mântuirii,
ale Educației din cadrul Universității Babeş-Bolay, Să-i cadă brațul cel ce-a țintuit
Cluj-Napoca. Pe el, răscumpărarea omenirii,
Volume de poezii: Zăpezi de soare, Editura De două mii de ani, necontenit.
Genius, iulie 2017; Setea din palme, Editura Rafet,
2018, volum premiat in cadrul Festivalului Internaţio- Scot cuie dintr-un gând încins cu stele,
nal de Creaţie Literară „Titel Constantinescu", ediţia a Plesnească toate umbrele din vis,
XI-a Râmnicu Sărat, cu Premiul Octavian Moşescu. Țâșnească strălucirea dintre ele,
Parcurs literar: apariții în revistele Cenaclul de Să fie întunericul învins!
la Păltiniş, Litart, OltArt, Sintagme literare, eCreator,
Urmuz, Actualitatea literară, Dor de Dor, Melidoni- Se-apropie ceasul
um, Boem@, Cafeneaua politică şi literară. apariţii în
antologii, precum:Almanah Sintagme Literare, Amba- Pe maluri de ape se-adună românii
sadorii Maramureşurului, Izvorul cuvântului – Prie- De sete de țară… de sete de trai,
teni, vol 1 şi vol 2, Cenclul Ecreator 1, Caravana Să stingă urgia, s-alunge păgânii
prieteniei. Ce calcă-n picioare bucata de rai.

Pe malul dreptății, pe malul unirii,
Se-adună poporul prea mult oropsit,
Ce tace supus ne-ncetat răstignirii;
Poporul răbdării - popor urgisit.

Se-apropie ziua, se-apropie ceasul,
De-atâta-ndurare sătul pe deplin,
Despică și zarea și munții, cu glasul,
Pornind înspre cuibul de vipere plin.

Mai mușcă dușmanii, mai cată scăpare,
Emilia AMARIEI Dar crește furia în care mocneam.
Sub furci ascuțite, cazmale, topoare,
Zdrobim vânzătorii de țară și neam.
Scot cuie
Răcnește în piepturi urgia răbdată,
Scot cuie-acum din palma sângerândă
Ne trece prin oase tăiș de cuțit,
A trudei ce-am ascuns-o-n brâul ros,
Ne-ajunge durerea din trasul pe roată!
Care-a săpat în carnea mea flămândă
A noastră-i puterea, popor înfrățit!
Și vaiete din trupul meu a scos,
Ferește-ne, Doamne…
Scot cuie din picioarele zdrobite
Ce-au rătăcit desculțe printre psalmi,
Ferește-ne, Doamne, de ape secate,
Cătând în cortul milei nesfârșite,
De creiere stoarse, de gânduri spălate,
O pânză de întins sub pașii calmi,
Întoarce taifunul furiei din ușă
Și focul ce face din vise cenușă,
Scot cuie dintr-o bârnă putrezită
Ce-a stat sub podul casei bătrânești,
Ferește lumina de smoală și poate,
Să pot tăia cu mintea ascuțită
Pleca-va pustiul din stelele toate,
Tot vuietul străin de la ferești.
Închide cămările pline cu gheață
Din care cad stropii tristeții pe față,
Scot cuie din pustiul amintirii
Celei de negre zile ce-au trecut,
Ferește trecutul să-și afle călăii,
Cu cleștele din patima trăirii,
Și limba de ceas de opritul bătăii,
Ce răni deschise-n ceruri a făcut.
Prezentul îl smulge din ghearele morții,
Destramă blestemul din inima sorții,
Scot cuie rupte, sârme și piroane,
Sub răngile de fier le-aud pocnind,

70
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Ferește-mă, Doamne, de focul durerii Și de n-o fi, și de n-o fi,
De inima frântă sub cizma puterii, Să curgă rău pe ape line,
Ferește poporul întreg de mândrie De mâine poate-oi răsări,
Ce merge-naintea căderii sub glie, Din flori de rău în flori de bine.

Ferește-ne țara de vremuri deșarte, E rău, dar bine. Pozitiv
De mâna ce-n multe fâșii o desparte, Gândește, omule, gândește,
De ura născută din monștrii masonici, Căci răul la superlativ
De false istorii trecute în cronici, De după viață te pândește…

Ferește-ne, Doamne, de noi, ne ferește Ce… n-ați văzut? N-ați întâlnit
De trupul de râmă, de glasul de pește, Să- iasă fluvii dintre maluri
Ferește-ne gândul de furci și topoare, Să fie totul nimicit
De plebea ce-ndură… de mila ce moare… Când apa lină face valuri?

E timpul vindecărilor de patimi
Mi-e bine la superlativ
Priveam prin a trecutului fereastră,
Mi-e bine la superlativ, Cântam pe ramul unei vieți pustii,
Mi-e bine... care-i ironia? Dar nu știam că pasărea măiastră
Mai absolut, mai relativ, Tânjea de dorul trilurilor vii.
Mi-e rău, dar bine-n România.
Am stat o vreme-n cumpăna tristeții
Mi-e bine rău, dar rău de tot, Și-am fost o-ntunecare fără rost.
Merg înainte de-a târâșul, M-am dezbrăcat de anii tinereții,
Căci nu găsesc un antidot I-am aruncat, de parcă n-ar fi fost.
Să îmi frâneze coborâșul.
Am tot privit trecutul peste umăr,
Dar care rău, nu-i rău deloc, Dar spre-a trăi prezentul răsărit,
Ne satură de tot nitriții! Voi înceta tristețile să-mi număr
Prea mulți deștepți, nu mai e loc Și voi privi spre cerul însorit.
Să iasă-n față erudiții.
Las ramurile goale și-mi iau zborul
Mi-e tare bine, rău nu-mi e, Spre înfrunzirea codrilor de tei,
Robesc pe câmpuri ca tehuia, Iar tu, iubirea mea, aruncă norul
De ce or râde stelele, Ce mai umbrește încă ochii mei.
Oare de ce pământu-i huia?
E timpul vindecărilor de patimi,
E bine, dar ceva-i șubred, E timpul de tristeți să mă dezbrac.
E bine, bine, bine, bine... Mă scutur de durere și de lacrimi,
Repet până încep să cred Veșmântul bucuriei îl îmbrac,
Că binele-o să se dezbine.
Iar când ridic privirea înspre stele,
Nu-i rău deloc, nu-i rău deloc, Văd razele trezirii, deslușit,
Ce dac-am lanțuri la picioare, Și pasărea din mine, printre ele,
Ce dacă sunt un dobitoc, Înalță-n cer un tril desăvârșit.
Cu nasul în posterioare?
Nu-mi plânge, pădure
Ni-i bine-bine, nu-i așa?
Dar ne mințim că-i bine foarte! Aud câteodată cum strigă pădurea,
De falsuri când ne-om detașa, Îmi bubuie-n poartă cu pale de vânt,
Vom fi doar niște muște moarte. Mă bate iar gândul și timpu-i aiurea,
Stejarii dau semne de frig, tremurând.
Și-i bine-rău, și-i bine-rău,
Ce amalgamuri! Ce ghiveciuri! Și iar mă trezesc când îmi șuieră munții
Sunt pozitiv… dar nătărău Cu frunze-n urechea de humă și flori,
Și caut soarele prin beciuri. Iau visul căzut de pe marginea punții
Și-i rezem pe frunte pleiade de sori.

71
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Cu tot universul în El, tremurând,
Dau veste pădurii că zori se revarsă Cu focul, cu apa, cu stâncile-n piept,
Și vine lumina din cer prin frunziș, Cu visele cele pe care le-aștept,
Iar noaptea pe fusul de foc va fi toarsă, Cu valul ce poartă oceanele-n zbor,
Spre-a nu-ncremeni peste zări curmeziș. Cu zarea cea scursă pe ape de dor…

Nu-mi plânge prin sânge, pădure, nu-mi plânge! Topindu-mă-ncet, ca un cântec ușor,
Potopul de ape din ochii tăi verzi, Privesc, mă închin, mă uimesc, mă-nfior
Pe suflet m-apasă, mă doare, mă strânge, Și tot mai suspin, mai tânjesc, mai oftez.
Cum doare copacul pe care tu-l pierzi. Nu știu, mă topesc? Mă strecor? Mă botez?
Sau caut filonul din cosmicul dans
Ascultă-ți, pădure doar seva când urcă Să-i prind armonia, să-l prind în balans…
Spre ramul cu muguri ce încă mai dorm, Doar muzica știe procesul deplin
Căci strigătul tău din genuni mă aburcă, Și-n fața minunilor ei mă înclin,
Să-ți vindec durerea și-apoi să adorm. Mă tulbur, mă bucur, scântei răscolesc,
Iar focul se-aprinde. Mă ard… mă topesc…
Doar muzica…

Mă voi topi între notele calde
Ale unei sublime, cerești serenade,
Voi fi ca o lacrimă-n crinul din vale,
Voi curge adesea pe urmele tale…

Mă ard, mă topesc... mă dizolvă... mă curge
Iar viața din mine se scurge
Pe iarbă, pe flori, pe luceferi, pe lună,
Iar sunete mii, descompună,
Tăcerea cea lungă, nebună,
Pentru că eu... mă voi topi astă seară
Ca lumânarea de ceară
La focul aprins din fitilul tăcerii,
La focul cel viu al plăcerii… Emilia DĂNESCU
Mă voi topi... simt cum carnea ușoară Tot mai sus
Desprinsă de oasele-mi... zboară,
Se sparge coconul de fier și betoane Mă locuieşte un măr
De parcă-l zdrobesc camioane de o vreme...
Și văd cum fiorul din mine lumină,
Cum ies diamante din mină, Şi-a înfipt adânc
Iar Schubert… mă prinde de mână... rădăcinile
în tălpile mele.
Mă scutur de mine, mă duc, mă ascund,
Să nu mă mai tragă durerea la fund. Ne ţinem de urât
Firescul din toate ce sunt împrejur singurătăţilor.
Să nu mi se-ntoarcă… îl jur!
Să pot răsări după multe furtuni Şi creştem împreună,
Din patimi, din dor și cărbuni privind în sus,
Voi scrie pe boltă cu note de vals, tot mai sus.
Spre-a șterge trecutul cel fals.
Surâs tricolor
Mă voi topi.. voi luci… voi iubi,
Ca lava fierbinte voi fi! Un vis aveam cândva...
Cu patima strânsă în mine de-un veac, visam să zbor
Cu Strauss, cu Schubert, cu Bach... peste ocean.
Pe stânca topită a gândului meu Şi am zburat pe umerii
Ia chip, lăcrimând ca un cer, Dumnezeu. păsării cu aripi de foc.
Cu inima lumii în pieptu-i bătând,

72
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

De bun venit, până şi A venit toamna peste noi
Statuia Libertăţii
m-a întâmpinat cu În dimineaţa asta te-am privit
torţa ei aprinsă. cum dormeai pe umărul meu,
susurând uşor.
S-au aliniat zgârie-norii,
soldaţi disciplinaţi, Zorii aruncau raze arămii
dându-mi onorul. peste chipul tău...

Şi un curcubeu peste A venit toamna peste noi,
Cascada Niagara uitând să ne dea de veste...
mi-a surâs tricolor.
M-am cuibărit femeie lângă
Despre tine, mărule, măr! sufletul tău de bărbat.
Aş fi vrut să te ating,
Prietenul meu, mărul, să te am doar al meu,
mi-a spus să scriu să te iubesc cum nimeni alta.
despre el
un poem, două poeme, Aş fi vrut să te trezesc,
poate o carte... să-ţi şoptesc:
Eu l-am rugat Hai să tragem perdeaua
să aibă răbdare. peste lumea întreagă!
Şi să ne învelim iubirea
Am scris despre pietre cu toamna asta...
şi despre umbră
cu vocile ei cu tot.

Prietenul meu, mărul,
m-a aşteptat.
Şi a trecut un timp,
încă un timp, alt timp...

Acum, uite,
a venit vremea, scriu
despre tine, mărule, măr!

Pomul Fericirii

Cândva am ascuns în
Pomul Fericirii Emilia PLUGARU*
câteva vise, câteva dorinţe, Chișinău
fructe amărui
cu gust de toamnă târzie. A sunat aseară, mama…

În fiece noapte M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine,
mi-am vindecat singurătatea, Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine…
încercând să culeg M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă,
fructul oprit. Dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă…
Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de
Degeaba! tine…
Singurătatea mea se învecina Dar în rest, la ce să vin? cine mă așteaptă, cine?
cu o lacrimă, Așa e… a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat,
lacrima îngerului păzitor Ce frumos astăzi zăpada peste case s-a-nșirat…
care-şi uitase batista acasă... Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor,
Dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.
Oare, cine s-o şteargă? – Nu vin, mamă, pe la voi, stă gunoiul după ușă,
Iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă
.Apă nu aveți prin case și fântânele-s secate,

73
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Altfel lumea azi trăiește și așa nu se mai poate…
Mama, tristă, a șoptit: – Fă cum știi și fă cum poți, Ne vor bate la fereşti,
Dar oricum, mi-e dor de tine și mi-e dor, și de ne- O să stăm ascunşi prin case,
poți… Ca să depănăm poveşti...
– Lasă, mamă, trece dorul, poate-n vară voi veni, Vom privi cum plâng pe-afară
Când o fi iarbă pe luncă, când bujorul va-nflori… Arbori trişti, bătuţi de vânt,
Nu fi tristă și mai sună, dacă vrei și eu te sun, Cum din aur, toamna face
Ți-am trimis bani și mâncare… e cadoul de Crăciun. Murătură pe Pământ.
– Hai, la revedere, mamă…a zis mama și-a închis, Frunze vechi, murate-n ploaie,
Parcă-o văd cum, în cămară, plânge-n hohot, știu pre- Cu tristeţi amestecate,
cis. Ce parfum ameţitor...
Are lângă ea un câine și mai are și-un motan, Ce frumoase sunt azi toate.
Îi iubește și toți trei fac Crăciunul an de an… Ploi mărunte, ploi tăcute,
O fi poate-o săptămână de când mama n-a sunat, Mohorâte, triste, reci...
Mi-este grijă, ce-o fi, oare? Și-am pornit la drum, spre Câte nostalgii şi gânduri,
sat. Toamnă, laşi atunci când pleci...
Avioane, gări și trenuri, îmbulzeală, drumu-i greu,
După-atâta stres și lacrimi am ajuns… în satul meu. Din trupul toamnei, izbucnind...
Parcă nici nu-mi vine-a crede, ninge lin, drumu-i pus-
tiu, E cald de parcă-i luna mai...
Totu-i alb, foșnește neaua, mică iar aș vrea să fiu… Ce-o fi cu toamna asta oare?
Am strigat de pe la poartă: – Mamă, ce s-a întâmplat? O rămurică din salcâm
A ieșit mama în ușă: – Telefonul s-a stricat… În plină toamnă-a dat în floare.
Două săptămâni cu mama, am uitat de țări străine,
Sunt din nou copilă mică, râdem, plângem și ni-e bi- Prin frunze șterse, obosite,
ne…. Ciorchine alb, ca un parfum...
Sub streasină, o randunică,
S-a acoperit cu frunze… Cu gandul e deja la drum...

S-a acoperit cu frunze iarăşi casa. Ciorchinele e far-de rod,
Nucul de la colţ i-a scuturat lumină... Un alb imaculat și pur,
Cineva îmi bate insistent la uşă, Si nicio floare pe alaturi...
Nu aştept pe nimeni azi sa-mi vină. Doar frunze veștede in jur...

Merg, deschid şi văd că Toamna e în prag, S-a rătăcit, a-mbobocit
O indemn să între liniştită-n casă, Din dorul toamnei de-a-iubi...
Stam, vorbim de parca-ami fi surori, Cu iureșul de ploi și vânturi
Nici nu stie Doamna cat e de frumoasă... Chiar înseși toamna-l va strivi...
A luat cu ea atatea daruri,
Mi-a adus un coş cu mere coapte, Dar a trăit o clipă sfântă...
Nuci şi struguri, prune si prăsade, Dar a trăit ca-ntâia oară.
Şi gutuie ca să-mi lumineze-n noapte... Din trupul toamnei izbucnind
Mi-a soptit că nu-o să stea prea mult, Un strop curat de primăvară...
Poate-o lună, sau poate că două,
Cum să îndrăznesc să o alung În sat stăpână-i, Toamna...
Când afară-i burniţă şi plouă?
Dar demult e totul alb în jur... Pe drumul cel de ţară
Şi demult e iarăşi primăvară... Desculţi şi dezbrăcaţi
Toamna însă nu mă părăseşte Ne întreceam la fugă,
Şi ce cald, si ce lumină e-în cămară… Cu vântul eram fraţi.
Şi satul era viu,
A uitat toamna de noi Şi nucii viguroşi,
Părinţi frumoşi aveam,
A uitat toamna de noi Şi noi eram frumoşi.
Şi e bine c-a uitat, Şi toamne cu ploi calde,
Căci de burniţe, de ploi, Şi hore cu avânt,
Ce-or să curgă ne-ncetat Când mustul saltă-n spumă
Nu scăpăm şi într-o zi Ce chiote, ce cânt!

74
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Bunei cu plete albe Să-ți fur o privire frumoasă,
La vorbă pe la porţi... O scânteie din ochi vreau să-mi furi...
Să îi saluţi, copile,
Şi cinstea să le-o porţi. Eh, satule, cu nuci bătrâni...
Aşa îmi zicea mama,
Aşa m-a învăţat. De câte ori mi-aduc aminte
Îmi amintesc povaţa De tine, satule, să știi,
Şi-acum când trec prin sat... Atat de viu imi esti in minte,
Păşesc pe ulicioară, Dar azi ai străzile pustii...
Dar satul parcă nu-i, Îți vad casutele lăsate
Văd case peste case În voia sorții, au plecat
Ce par a nimănui. Copiii tăi, sunt toți departe,
Nici cânii nu mai latră, Ce mult s-au mai înstrăinat...
E linişte de tot Hai, cheamă-ți fiii înapoi,
Şi rar de vezi la poartă Măcar pe-o zi, măcar pe-un ceas,
Bunică cu nepot. Să te privească dărâmat
Prin curţi bătrâni în cârje Și-apoi să-ți zică bun rămas...
Împovăraţi de ani. Să vină prin mașini luxoase
Prin case părăsite Și cei ce nu-s plecați prin lume...
Bătrâni rămaşi orfani. Voi, nucilor, străjeri cuminti,
Bătrâni cu suflet trist Ce țineți minte orice nume
Şi ochi înlăcrimaţi, Și orice pas trecut pe-alături,
Copii, nepoţi şi rude, Să vă-ndreptați în fața lor,
Sunt toţi acum plecaţi... Să fremătaţi uşor si tainic,
În sat stăpână-i, Toamna Poate treziţi în ei un dor.
Şi plouă cu rugină. Un dor de mamă și de tată,
Mă-apropii, bat la poartă, Un dor nebun de nuci bătrâni
Se-aprinde o lumină, Și plâng cum plângeți voi acum,
Un licăr de speranţă, Și vin în sat ca buni stăpâni...
Şi amintiri vin roi: Și va fi iarăși primăvară
- Deschideţi, mamă, tată! Cu sărbători, cu hore, cânt...
Eu m-am întors la voi! Eh, satul meu dintre coline,
Tu astazi nu mai ai cuvânt...
Hai, vino cu mine la masă... · De câte ori mi-aduc aminte
De tine, satule, să știi,
Hai, vino cu mine, la masă, Te vreau din nou cu datini sfinte
În spatele-acestei păduri, Și larmă multă de copii...
Să-ți fur o privire frumoasă,
O scânteie din ochi vreau să-mi furi… Cu bunica de mânuţă
O scânteie ce te v-a-nsoți
Pân-la cel mai curat luminiș. Cu bunica de mânuţă
Tu nu știi, dar pădurea se pare Merg pe uliţă, prin sat,
Te admiră și ea pe furiș... În rochiţă cu buline
Ne cunoaște pădurea, ne știe Bunicuta m-a îmbrăcat.
De când încă eram doi micuți,
Doi copii, eu și tu, alergam Mi-a pus fundă în cosiţă,
Pe carari, după fluturi, desculți... Am mărgele şi cercei.
Vai ce Toamnă, o Toamnă-Lumină, Buna îmi zâmbeşte, însă
Și ce ochi de copil mă privesc Lacrimi văd în ochii ei…
Dintr-o rază de soare, din frunze?
Să le zic cât de mult te iubesc? O cuprind şi o sărut:
Ți-am adus un buchet de vâzdoage, – Vai bunică, bunicuţă,
Se împrăștie-a toamnei parfum... Am crescut, nu mai sunt mică,
Nu credeam c-o să vii, te-am zărit, Azi te duc eu de mânuţă.
Ți-am văzut silueta pe drum...
Mai rămâi lângă mine, la masă, O să strig în gura mare,
În spatele-acestei păduri, Ce frumoasă-i buna mea!

75
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Ochii ei sunt ca şi cerul,
Părul ei e ca de nea!

Plec şi mâine la plimbare,
Nu o las pe buna-n casă,
Veau să ştie toată lumea,
Ce bunică am, frumoasă!

Mai rămâi în priviri de copii...

Se leagănă vara cuminte
Pe spicele coapte de grâu
Și cerul albastru se scaldă
În apa tăcută din râu..
S-a copt pân-și iarba pe dealuri, Ion HAINEȘ
Iar vara cu chip obosit
Se lasă-n genunchi și sărută
Pământul fierbinte, trudit. Daimonul
Spre nori ciocârliile cântă,
E zarea albastră, senină, A coborât asupra mea Daimonul
Pe aripi de fluturi e pace, i-am simțit aripile de aer inspirându-mă
Dar toamna-n curând o să vină... s-a așezat liniștit pe umărul meu
În culcușul cel verde de frunze și a început să-mi dicteze să-mi șoptească
Apar și culori ruginii, cuvinte pe care atunci pentru întâia oară
Vara draga, te rog, zăbovește, le descopeream le scriam ca-n transă
Mai rămâi în priviri de copii... transfigurat iluminat aureolat
tocmai căzuse prima zăpadă
-------------------------------- fulgi mari ușori plutitori
*Emilia Plugaru s-a născut la 17 iunie 1951 în satul Cetireni ca niște îngeri diafani
de lângă orașul «de graniță» Ungheni (Republica Moldova), purificau pământul
în familia Ion și Maria Ciobanu. Din copilărie a început să camera mea se luminase deodată
picteze și să scrie, manifestându-se în special la școala din icoana Maicii Domnului protectoare
satulnatal, pe care o absolvă în 1968. Se află în dilema de a mă privea cu ochi cald matern
alege între visul de a scrie și cel de a picta. Alege pe ulti- insuflându-mi încredere putere
mul, urmând Facultatea de Arhitectură și Urbanistică a de a ține creionul în mână
Institutului Politehnic din Chișinău, lucrând mai apoi în de a mă elibera de o povară
calitate de arhitect. Se căsătorește, crește patru copii, lăsând
cariera de arhitect și îmbrățișând-o pe cea de mamă. Între
a sufletului pe care o țineam ascunsă
timp, însă, își dedică o mare parte a timpului pentru scris și iată respir în sfârșit înseninat
astfel încât, în 1996, cele două mari visuri din copilărie se privind cu mirare-n oglindă
regăsesc în debutul său literar. Publică volumul «Sunt ele- portretul unui frate al meu
vă-n clasa-ntâi». cu versuri și desene de colorat pentru co- un frate geamăn de care nu știam
pii. Urmează alte opere literare pentru copii care îi poartă și care acum îmi zâmbește calm
semnătura, apreciate de comunitatea culturală românească și înțelegător.
distinse cu premii la diverse concursuri literare.. Concomi-
tent, începe a stăpâni arta olăritului, încât, în present, se Teamă
manifestă cu success și în arta ceramicii, realizând diverse
obiecte artizanale foarte apreciate. În iulie 2018, i-a apărut a
doua carte de versuri pentru copii «Anotimpuri colorate»,
Mi-e teamă să rostesc un cuvânt
ilustrată în acuarelă de către pictorul Ion Cârchelan. că se și face de îndată
seară sau dimineață.
Am primit revista Rotonda valahă. Nr. 10. Mul- Mai bine tac,
țumesc. Arată foarte bine. Are de toate. Mă simt onorat să dar și tăcerea inventează cuvinte,
apar într-o asemenea revistă de prestigiu, alături de nume păsări, ploi abundente.
importante ale culturii și literaturii române, alături de cole- Închid ochii și văd
gii și prietenii mei de la Bucurestiul literar.și artistic. peisaje de vis, ninsori
La mulți ani și multă sănătate și putere de muncă! și fulgi mari
Cu stimă, căzându-mi pe pleoape.
Ion Haineș Mi-e teamă să țip,
să ies din singurătate,

76
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

și nu sunt sigur că gândul
să nu sperii anotimpurile, atinge ființa profundă,
să nu înghețe respirația mea. merg buimac pe lângă ziduri,
Mângâie-mi sufletul mă lovesc de oamenii grăbiți,
și hai să ascultăm ca de niște copaci
în tăcere răsădiți pe străzi
căderea stelelor. ca niște stâlpi neluminați.
Sunt orb,
Cobor adesea doar la geamul tău e o lumină.
_Hai, vino,
Cobor adesea la Dunăre-n vale, ia-mă de mână,
doar în gând, doar în gând, și salvează-mă,
se-aude un cântec grav din cavale, sunt cel mai singur
pădurea-l îngînă, murmurând. în acest oraș furnicar.

Cu ochi mirați mă-ntorc în amintire Partea nevăzută a Lunii
și-aș vrea să nu mai plec, să mai rămân,
dar telegramele îmi dau de știre Iubito, ți-aș putea arăta
că nu mai sunt pe viața mea stăpân. partea nevăzută a Lunii,
fantasticele ei peisaje,
Și telefonul sună-n disperare, fioerdurile, adâncimile amețitoare,
televizorul l-am închis, dar, vai, cristalele, lacurile înghețate,
claxonul mă trezește din visare, munții și văile,
și ce frumos și tânăr mai erai! neînscrise-n hărți, necunoscute,
aș putea să le dau numele tău,
Cobor adesea la izvorul care am putea pluti, imponderabil,
mai susură discret în mintea mea peste spații de vis, selenare,
și pe cărarea-ngustă mi se pare nebănuite, necercetate, inefabile,
că văd căzând în calea mea o stea. le-am putea popula cu grădini suspendate,
cu animale și păsări,
În heleșteu prindeam cu mâna peștii, cu mări și oceane,
mă scufundam în apă la adânc, cu muzici inedite, neinventate,
acum ghicesc destinu-n fundul ceștii am putea făuri împreună
și-mi vine, fără voia mea, să plâng. o nouă cosmogonie
dacă, la un simplu gest,
Mirosul ierbii cosite ai încălzi cu respirația ta
aerul rece care mă înconjoară,
Mirosul ierbii cosite însuflețindu-mă.
îmi umple plămânii,
miroase a lumânări, A venit toamna
a candelă, a toamnă.
Cerul e ca un clopot imens, A venit iar toamna, ca un val
iar Dumnezeu s-a coborât de mare răcoritor,
pe pământ, mântuindu-ne. vindecându-mă de soarele arzător,
Merele s-au copt, înăbușitor, sufocant,
nucile , castanele stau să cadă, în timp ce tu îmi prepari
miroase a miere, cu dragoste o cafea,
a lapte muls proaspăt, aburii ei aromați mă predispun
a rugăciune. la visare și iată, văd, simt
cum ploile de altădată
Sfințească-se numele tău, ne udau până la piele,
precum în cer, așa și pe pământ! când, tineri, alergam
prin iarbă pe câmpia
Singur nesfârșită, încercând, fericiți,
să atingem orizontul.
Sunt singur în acest oraș furnicar, Astăzi, vai, ne-a rămas
nu comunic decât cu mine însumi doar nostalgia unui timp
târziu ce nu se mai întoarce

77
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

niciodată, dar toamna, chiar dacă ochiul va plânge,
cu briza ei răcoritoare, inima va sângera,
ne pune să ascultăm vei urca dealuri,
în surdină o muzică vei traversa prăpăstii,
liniștitoare, calmă, vei trece prin păduri întunecate,
de împăcare cu lumea. prin tuneluri, peste poduri
de sub care vor ieși
Ne cheamă marea oameni în piele de urs,
amenințându-te, înfricoșându-te,
Ne mai cheamă încă marea, până să ajungi la tine,
cu respirația ei ritmică, profundă, la tine cel adevărat
cu zbaterea ei înspumată, și să știi că niciodată,
cu liniștea ei incredibilă, absolut niciodată, nu vei fi singur,
cu albastrul-verde-al culorilor schimbătoare, așa să știi.
acum, când , îngropați în zăpezi nesfârșite,
simțim nevoia unei deschideri
spre infinit, cu nostalgia
aruncării în valuri, în mângâierea
blând catifelată a apei, renăscuți,
ca într-o nouă geneză.
Ne cheamă marea, cu briza ei
răcoroasă, cu coamele delfinilor
defilând sub lună,
cu serile și nopțile de vis,
cufundați în tăcere,
pentru că la mare, între noi,
nu mai e nevoie de cuvinte.

Să nu uităm
Mihai NICULESCU
Să nu uităm ce ne-a legat întâi
Tu tinerețea și destinul meu rămâi
Eu poate pentru tine dor matur Caravana
Dintr-o scânteie totu-a luat contur
Colier de cămile
Să nu uităm de nopțile de vis pe sanul ars al pustiului
În care în tăcere mi-ai promis rumega liniștea...
Că vei fi viața mea înmiresmată E-atâta nostalgie
Fără fisură și fără de pată. în pasul lor păros
supus si nelumesc
Hai să uită o clipă de nevroze că soarele se travestește-n lună
Și s-o îmbrățișăm din nou pe Rose și aburul în briză răcoroasă...
Acea fecioară pururi sclipitoare
Făcută din iubire și mirare. Numai șarpele galben
rămâne credincios nisipului
Dialog cu fiul și se visează în același loc.

Fiule, iată Calea, Taina
un drum cu obstacole, dar drept,
sunt probe pe care trebuie Nopțile
să le treci cu inima curată, își petrec toată ziua
nu te lăsa atras de tentații, prin pivnițe și prin poduri,
de dulci ispite, care te vor abate printre păianjeni
din scopul tău, și grămezi de cartofi
astupă-ți cu vată urechile,
leagă-te, ca Ulise, de catarg, Câteodată,
rămâi surd la cântecul când li se urăște
înșelător al Sirenelor, de umezeală și liniște,

78
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

ies la lumină și sânge obosit se risipește
ăn pletele țigăncilor... pe unsuroase arabescuri vii...
Se moare încă,
Sfârşit de toamnă încă se mai moare
sub stele de staniol,amăgitoare...
Zăpezile adulmecă pământul , Oul lui Columb
vor năvăli curând în lungi ninsori,
sunt singur, Azazel, doar vântul El e rănit
îmi clatină fereastra uneori... dar e drept!
şi gândurile atât de greu îmi sunt El e infirm
de desluşit, ca semnele aztece, dar nu se mai rostogolește
îmi pare universul strâmt în fața vulgului prostit
în infinitul surd şi rece . . . de uimire...
Ce-nseamnă soartă, Azazel, ce lege El s-a jertfit
ne stăpâneşte visul nenăscut? în numele simplității
căderea frunzelor, cine-o-nțelege? în numele dureroasei,
şi dorul. . . din ce abur e făcut? chinuitoarei simplități.
de ce apune soarele ? şi cum
răzbesc prin ceață păsări călătoar? Haideți, încercați!
când se desprinde flacăra de scrum? Cine mai are curajul
şi dragostea . . . de ce e pieritoare? să rămână neclintit
prin unica soluție posibilî?
Alt simț al spațiului
Aparenta inconsecvență
Era un pui de colibri
închis de Nastratin în cușca largă Înțepenit în surda nemișcare
făcută pentru lei sau urși polari... pe țărm despărțitor de nostalgii,
asemeni statuetei funerare
Ar fi putut sa plece înspre zări cioplită chiar de cel ce va muri,
mai limpezi și mai însorite
dar grațiile lungi... i se părea eu, mie însumi, m-am fixat reper,
că țin închisă lumea din afară jalon între speranța sș mormânt;
(astfel ce rost ar fi avut?) dar în zadar... conturu-mi auster
Rămase deci în cușca de oțel tot alte umbre scurge pe pământ...
de unde,zi de zi,privea
de milă omenirea claustrată... Despărțire

Inscripție pe un bilet de tramvai Clepsidre reci din ochii tăi mă-ndeamnă
ruga din urmă s-o sfârșesc mai iute...
Noi, păcătoșii, încărcați de poveri, Iubirii noastre-n astă seară, doamnă,
călătorim tăcuți, nevrednica turmă să-i facem rug de frunze veștejite...
spre stația unde ziua de ieri,
în mâine travestită, Tu vei rămâne, palidă mărgea,
ne invita iernaticului vis să-i fii podoabă,
la judecata din urma... nicicând înțelegând tristețea mea,
amorului nerudă
Îmbătrânim și nici plăcerii roaăa...

Of, timpul, timpul ca un Autobiografie
șarpe încolăcit
pe fraged grumaz de antilopă, Am fost meduză, crab, arici de mare,
pare-o mângâiere... lipsit de griji şi semne de-ntrebare,
Ascultă nebunesc de lent, prin labirintul vârstei planetare
ca goana melcilor spre moarte, mă petreceau instinctele primare
vertebră cu vertebră se cunună,
sărutul se preface-n mușcătură, Dar am ieşit din valuri la plimbare,
catifeaua-n cârpă m-am scuturat de alge şi de sare
şi am pornit urcuşul spre izvoare...

79
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Trecură lungi milenii, fiecare
adăugând alt gust, altă culoare,
un nou parfum, o nouă desfătare,
sub pulberea clepsidrelor solare.

Abia acum, nălucă vorbitoare,
am înțeles că-n lumea de sub soare,
de e destin, de-i pură întâmplare,
adevărat e tot ce ni se pare
şi doar cei vii au dreptul la visare.

A fost miracol, nebunie şi splendoare, Şerban CODRIN
a fost destul, e vremea de plecare,
voi fi din nou meduză, crab, arici de mare... Baladă la spartul târgului de carte
Cu ce-am păstrat în suflet şi prin buzunare,
poate chiar mâine, poate săptămâna viitoare, Luat în răspăr, m-a fost încoronat
îmi voi pune la ureche o floare Cu paie-o ritualică-omenire,
şi fericit mă voi întoarce în mare... Răsplată că nu eu scrisesem Fire
De iarbă, Norii, Cantos, Împărat
Şi proletar – doi pe-un destin scadent,
--------------------------- Nici martor, nici nemartor la duelul
Mihai Niculescu, poet. M-am născut în octombrie Lui Puşkin sau Oneghin cu mişelul
1946, in Bucureşti. După stagiul militar obligatoriu, am De revolver în pumnu-unui dement;
absolvit Facultatea de limbi romanice, sectia franceză, din Drept mulţumită şi bun de cinstit,
cadrul Universității Bucureștii. Am fost repartizat în co- N-am fost psalmistul, nici evanghelistul,
muna Giurgeni – Ialomița, unde am lucrat ca profesor, apoi Hamlet scria, Shakespeare era copistul,
şi în București. Cei mai mulți ani însă i-am practicat – ade- Nebuni cârpindu-l pe King Lear cu chit;
vărata profesie – au fost cei de bibliotecar-clasificator la Rup cărţile din sacră datorie
Biblioteca Academiei Române. Aici am lucrat aproape patru Să le boţesc în lauri de hârtie.
decenii! Acum sunt pensionar. Sunt membru asl Uniunii *
Scriitorilor din România. Poetul Mihail, renume Soare,
Deţine-în portofoliu neantizări
Şi o maşinărie cu mâner
De claustrat uitarea-în calendare;
Nu crede-în pâinea muzelor, sperjură,
Doar piatra lui filozofală sper
Să-i reconfirme somnu-în somnifer
Şi-oglinda să-l privească prin spărtură;
Din propriul zăcământ de-exasperare
Extrage-atotincerte rugăciuni
Şi caravele-umplute cu furtuni
Parşive, de-îndurat la drumul mare,
Unde-într-un tandru-azil cu girofar
O stea ţâţoasă-l miruie portar.
*
Pe marginea câmpiei spre neant
Îi place să filozofeze cu-unii
Împletitori de usturoi în funii,
Luând pe-acelaşi Magelan garant,
Învăţătorul şcolii cu nuia,
Din vremuri când şi-umplea în cârdăşie
Cu note mici corăbii de hârtie
Arhiva „Rotonda valahă” Şi pe-apa sâmbetei le scufunda;
Susținută de poeta Filoteea Barbu Stoian Cu-atrocii cerşetori de voturi, Don
În primăvăraticul Cişmigiu, în 1955, Filoteea Barbu, la Marin Ifrim, trist cavaler de-onoare
vârsta de 19 ani, şi Niculae Stoian (în primul costum Al caprei din vecini, din scârbă-şi are
cumpărat pe cartela studenţească) Încă-un război la patru ace, zvon
Prin şpăgi politice că îi disperă
80
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

O lacrimă cu slujbă efemeră. La braţ cu doamna Depelinsecară:
* Tuspatru pe-un şir de covrigi dau gata
De când nu-a mai văzut un adevăr Într-un pătrar de ceas Mahabharata.
Mai nemărturisit ca transparenţa, *
Corneliu-Ostahie urăşte-urgenţa Cu început exilul pe-un Pământ
Din orologiul orb şi auster: Mai scufundat în timp decât n-ar fi,
De câte ori îşi caută, proscris, Ca nenăscutul Noe între fii
În mainimicu-oglinzilor privirea, Tăcând şi-uitând prin fiece cuvânt,
Dă peste-un urlet bântuit de ştirea Copilu-şi umple primul său mormânt,
Că ultimul muzeu s-a sinucis; Corpu-învelit în giulgiul pielii vii,
Nu-i mai rămâne-eliberat de chin De-amnezic înger spre a se trezi
Decât să recunoască sau să plângă Luat în posesie printr-un descânt;
Din viaţa dreaptă până-în moartea stângă Transpar, apar lumini ca-în ziua-întâi,
Că-l doare-asediul cel mai sibilin, Oricâtă noapte-în ţara Lodebar,
Un jupuit de viu şi de-îndoială, Dani-Varvara pregăteşte-un dar
În stări de veghe rană ideală. Tărâmului celor învinşi, când îi
* Reaminteşte cum se ţine-în via-
Sinucigaş, poetul face-avere ţă-un zeu, nu-a-l naşte, ci a-l învia.
Mai agresiv decât a-întrevăzut-o *
Marian din Ciorogârla mulgând miere Cu reluare de mai multe ori,
Din tonele de-amărăciune bruto; În trenul de Moldova-a meditat,
Sperietori de ciori se-întrec în predici De seara, peste noapte, până-în zori,
Despre lumina greului de noapte La îngerul dintotdeauna dat
Pe satul de-unde băutori eretici Frumos exemplu de poet local;
Prin miezul pâinii-şi distilează lapte; Cu-oricâte alte indiscreţii-în gând,
Mândreţe, prin ruptura în cămaşă Ioan Vieru, printr-un crin regal
Câte-un stigmat le-învie, de iubire, Jucându-şi rolul simulant, vrea, când
Că-atât le-a mai rămas dintr-o trufaşă Şi când, să-şi frece transa cu profeţi
Şi-atoatefericită răstignire; La preţul lustrului transcedental,
Cu pumnii desperaţi în zidul vieţii, Prilej pentru-unii munţi cum să-i înveţi
Prea viaţa bate viaţa, şi poeţii. Din centru să se-accepte marginali;
* „Lasă-te prins!”, l-au fost somat, mărunt
Extras dintr-o icoană, Iuliana Detaliu, niciodată amănunt.
Paloda-l echipează prea cu-ardoare *
Pe Manuel, un Înger în dotare, Cel mai sluţit de Poezie, mai
Pe lângă-o sabie model „Osána”, Blamabil ca un sfânt întors pe dos,
Cu-un repertoriu de privighetoare, Până devine-un hâtru păcătos
În umeri, ferm, să-l zgâlţâie mirajul Bun de-aruncat cu tărăboi din rai,
Înaripat de-a-şi asuma curajul În imne şi-alte încântări afon,
Din cât mai felurite cântătoare; Pe-adrese-expediază-în cer, din greu,
Cordonului simţindu-i nodu-în spate, Saci cu scrisori, aşa-încât Dumnezeu,
„Nimeni, de alb ce-i drumul, nu soseşte, Ar dedulci-o cafea cu Simion,
Oricât ninsoarea mă încărunţeşte”, Bardul de Gorj, împătimit în blas-
Mai rânduieşte nişte supărate femii: „Cum ţii pe Fiu cu jurământ
Şi troienite versuri, o frântură Să-l mai îmbii o dată pe Pământ,
Din viscolu-îngrădit într-o gravură. Întâi dă-i vreme de-un sfios popas:
* Decât să-l tot renege oamenii,
Rupând cu două degete din luna Fă-i drum prin Poarta lui Brâncuşi, pe Jii.”
De mămăligă versuri şi versete, *
Cabel comete-ar săruta pe plete, Well, cerul intră-în Miloşeşti pe jos,
Iar dintre fete numai pe Fortuna; Rebel, Liberty bell tocindu-i pragul,
Cum au legat de-o bufniţă misterul, Când rural blues îi hawlesc lui Neagu
Colegii dintr-a zecea haşdeiază Ştefan: to be and not to be outlaws;
Cu apă rece-un chef de Bobotează Doar mama-înt-un amurg sărută coji
Şi, interzis, un poker cu Voltairul; De lumânare, mâinile de sfântă
Când face paşi pe Corso într-o seară Pe-o pâine „Everybody Knows” descântă
Cu dama Venus niţeluş cam nudă, Satu-înhumat sub riduri de răboj;
Doar Botticelli-i zădărăşte-în ciudă În rest, sătul de inocenţi lăstuni,

81
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Zăreşte-în uliţă, cu funii-în spate,
„Dangerous Mood”, furând din pietate
Pe-un Howlin’Wolf baloţii de tutun,
Să-i infiltreze underground în piaţă,
„Poor Boy”, plătindu-şi taxa de viaţă.
*
Musai strunindu-şi câinii-enciclopedici
Să-amuşineze droguri literare
Şi-esteţi stratfordieni gonflaţi cu predici,
Lungeanu s-ar vrea Dürer între fiare
De junglă, companie sau umane, Mihai Victor AFILOM
Başca ninsoare-în parc, o zânărie
Cu dantelări şi macrameuri vane,
Totu-în acelaşi stil: melancolie; Convertorul de poeme
Foaia-întorcând-o, uite moderniştii
În târgul, „Hello Boss!”, fără-artă pură: Imaginația mea funcționează
„Mda parodismul, vax textualiştii, După principiul convertorului analogic - digital ,
Bre, în genunchi pe cioburi de cultură, Captează diverse semnale din cupola magnetică
Simbol, oximoron ori altă boală, A conștiinței universale și le decodifică...
Nimic să nu vă dibui în cerneală.” Seamănă cu lucrarea mea de diplomă,
*. Acest început de poem...
Mai speriat că spune adevărul Așadar, imaginația poate fi un modulator de unde,
Decât o coţofană-între pisici, Sau un receptor, sau un decodor,
Nici obsedat de preţul apei, nici Iar conceperea poemelor un experiment de laborator.
Predestinat să jugănească cerul Uneori experiențele eșuează,
De-organul supratrăsnitor, dar să ne Alteori valorile sunt perfecte,
Întoarcem la profetul popular Se preia informația brută dintr-un spațiu euclidian,
Şi îndopat cu ţuică, voluntar I se asociază un simbol
La-asalt să mătrăşească lesbiene, Care va fi decriptat sub forma numerică,
Deci peste-o masă adormit se-întreabă Se aplică un algoritm si rezultă un cuvânt,
De Sfântul Ciuciu-între nesfinţi, pe când Cuvântul astfel născut se ia cu delicatețe
Chiar el făcea pe ciuciuitul, dând Și se transcrie pe o foaie de hârtie.
Mai singur, mai ascetic, mai degrabă Întorc foaia...
Cu tifla-în Dumnezeu, că rău şi-ateu, Ceea ce urmează desfide legile fizicii,
O lume-a mâzgălit cu-un pix de-un leu. Metamorfoză? Transubstanțiere?
* Cuvântul își modifică structura,
Faulkner năuc de whisky-îşi toarnă-în gură Își deschide aripile într-un evantai de sensuri,
De resemnare-un rest cât să-i ajungă, Pregătit pentru zborul livresc
Când înviat, când mort, Şalamov jură Cuvântul
Că n-are Tolstoi barbă-atât de lungă; Se sărută cu roua lacrimilor,
După-o evaziune textuală, Se sfințește cu fumul binemirositor,
Broşaţi ori cartonaţi fac pe mahmurii, Al jertfelor graminee,
Cu toate că-au băut numai cerneală, Se cufundă în apa neîncepută a baptisteriului,
Joyce şi-Ivănescu-în duba editurii; De trei ori - mistică proporție a lumii,
Regele Lear, şi asta-i face bine, Se înfășoară în voalul de borangic,
Nu-şi vrea cu spini încoronat bufonul, În straiele bioluminiscente ale oceanuliui interior,
Ci-ia-în râs pe Şolohov: „Nobel sau cine, Se suflă asupra lui duh viu,
Băiete-între stacane, ţi-a scris Donul Se ursește de către vestalele lui Apollo,
Neliniştit?”; Isus în cârcă duce Se învăluie în vraja misterelor eleusine,
Două poveri de cărţi clădite-în cruce. Se așează în bărcuța de papirus,
Ce se leagănă pe apele unul Nil ideal,
Iată cum se pierde printre trestiile gânditoare,
Pentru a dezvălui o nouă religie,
sau un nou limbaj (post - Atlantida, post - Babel),
Poate comunicarea extrasenzorială,
Atât de comună în lumile paralele.

Azi
82
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Azi, nu ieri, nu mâine, Un disc de vinil la radioul cu paraziți,
Acum, cuvântul devine pâine, Cobai în spațiul circular,
Azi, acum, restul e efemer, Mai bei un ceai de la Plafar,
Te abonezi la un teritoriu din cer. În seara asta telefonul nu mai sună,
Azi, în clipa de aur Un elf năstrușnic îți cântă în strună,
Ai pe frunte frunze de laur, Descihzi o carte, citești trei pagini,
E regala clipă, clipa divină, La televizor, carusel de imagini,
Când descifrezi marea taină. Te învârți în cerc, zornăie lanțul,
Pui întrebarea justă, ești Parsifal, În gând îți numeri anii, îți faci bilanțul,
Cuvântul tău e terapeutic, e real, Pui capul pe pernă, adormi, visezi,
E un remediu sanitar Tresari, un coșmar, aterizezi,
Pentru ținutul regelui pescar. În somn, un avion, Pearl Harbour,
Timpul circular, repetabil, Deschizi fereastra, afară tot cuptor
Prezentul continuu, palpabil, Și dacă ar cădea o bombă nucleară,
Ființezi aici și acum, Am rămâne veșnic prizonieri în visul de vară,
Restul e cenușă și scrum. Dacă ar erupe un vulcan,
Ești carne și sânge, un trup viu, Statui de piatră în visul urban,
Copil al globului azuriu, Și atunci te întorci la clasici
Inspiri, expiri, trăiești, Citești Arghezi, Blaga, Slavici,
Ești cea mai frumoasă dintre povești.. De-a valma , proză și poezie,
Gândul îți modelează clipa, Versurile tale îmbracă propria prozodie,
E vântul ce-ți susține aripa, Și adormi din nou, oceanul e adânc acum,
Din visare îți alcătuiești universul, Visezi din nou, război și fum,
Ești un elohim rostind versul. Din universala conștiință extragi simboluri,
Din care se naște lume nouă Versurile zboară în stoluri,
Cu dimineți binecuvântate de rouă, Un film de Hitchcock, păsări de pradă,
Cu grădini luxuriante și flori ROGVAIV, Defilează soldații în pasul de paradă,
Icoană sfântă, pictor naiv. Și-n vis lucid visezi că ești
Din idee, in gând, din vis, Un personaj din cartea de povești,
Ești locatar în propriul paradis, La televizor un documentar cu Mao Zedung,
Cu lei blânzi și oameni buni, Despre China, revoluție și marșul cel lung,
Cu miei albi și tigrii blajini. Cocoșii cântă, e patru dimineața,
De unde ai alungat vicleanul saurian, Bei cafeaua și începi iar viața,
Dincolo de inelul saturnian, O bobină de celuloid rulând în gol,
Ascuns în nori șoptea: nu exist ! Deschizi fereastra, inspiri, aștepți un miracol.
L-ai exilat și nu mai ești trist.
Fulgerul subliminal Epistolă despre cărți, poezie și cuvinte
Izbind în spațiul abisal,
Conectând al lumii arbore genetic, Pe piața de carte se cer manualele de matematică
La cerul deschis, spațiul cosmic. Și studiile de sociologie...
Și-n pulbere fină, auriferă, Mi-am pus pe tarabă biblioteca,
Zboară gîndurile ascunse în sferă, Nu e o metaforă,
Imnul imperial al creației, Oricum eu nu am copii,
Fluxul deveniri, al existenței. Nu am cui să las sutele de cărți...
Azi am trecut și pe la librărie;
O seară de joi Versurile mele nu prea au căutare,
Așa că am cumpărat eu cartea domnului profesor;
Ce poți face într-o seară caniculară de joi, Ehehe cine mai citește poezie în ziua de azi...
Sunt anii centenarului, îți așterni gândurile pe foi, Or mai fi vreo doi trei mohicani,
Deschizi plicitisit cutia cu minciuni, televizorul, Am putea să ne alcătuim o societate secretă, elitistă ,
Breaknews, revoltă, ură, dai încet sonorul, S-ar putea numi Adoratorii Euterpei sau Templierii
Pe Facebook cu toții avem o viață perfectă, Metaforei de Aur,
E un salon de cosmetică, o liniște suspectă, Oricum sunt la modă societățile astea discrete,
E un muzeu cu păpuși de porțelan, masonice cu loje si grade.
Joc de umbre, cai verzi pe tavan. Prietene,
În casă e zăduf, afară aerul irespirabil, Nu prea am inspirație,
N-ai unde să evadezi, ești un prizioner valabil, Nu-mi place să scriu poeme pe bandă rulantă,
Un pion pe tabla de șah, un spectru valid de biți, Mă și minunez

83
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Cum unii au o imaginație atât de colorată, Se insinuează în mintea poetului, scânteia ce arde,
Și un ritm de imprimantă laser; Clorofila vie, izvorul verde.
Eu... sunt mai sărac cu duhul,
Am nevoie de acea stare de spirit specială, Fluxul semantic umple amforele,
Ce precede înmulțirea pâinilor, Prin vase comunicante se revarsă metaforele,
Ori despărțirea mării, Prin capilarele virtuale urcă spre lumină,
Am nevoie de cuvântul magic, Șuvoaie de versuri năvălesc din zona alpină.
Cheia de boltă,
Semnul de pe fruntea golemului, Iată poetul în postură ecvestră,
E musai să mă raportez Cuprinzând epopeea terestră,
La șoapta daimonului, Cavaler iberic, în zare morile de vânt,
Și dacă tot veni vorba de Aristotel, Între coperțile cărții, în vraja unui cuvânt.
Acum citesc un sofist elen - Alcifron:
"Scrisori din vechea Heladă". Biblioteca
Cam atât despre cărți,
Acesta sunt eu negustor si trubadur, Vine un anotimp al marii debarasări,
Vând și cumpăr cuvinte, Când te închizi în cămări și debarale
Citesc și scriu. Și constați că ai strâns tone de balast,
În rest aceleași lucruri prozaice ca noi toți, În special cărți și borcane goale...
Iubesc, uneori cu patimă, Așa că începi să inventariezi cu atenție
Alteori mocnit, în tempo lent, Tot acest depozit casnic
Merg zi de zi la serviciu, Tot pui în cutii de carton,
Urmăresc aceleași talk showuri, Cărți de Jules Verne,
În special știrile sunt un somnifer excelent, Cărți din seria Bibilioteca pentru Toți,
Cât despre politică, mai ceva decât diazepamul; Manuale, ba câte un alamanah,
Uneori merg la mall să văd ultima producție Nu mai multe, că pluralul e monopolul
hollywoodiană, Unui primar bucureștean care este,
Am fost și la Tiff anul trecut... Gazete de matematică, chimie, fizică,
Ce să mai... sunt un om comun, Limba și literatura română,
A trecut vremea bizarului, Culegeri, reviste tehnice...
Sunt înregimentat perfect în zeitgeistul actual . Cărți de Mircea Eliade, Sadoveanu,
Stiu, Prietene, o să te întrebi unde naiba este poezia în Dumas, Mark Twain, Dickens,
toată insiruirea asta monotonă, Blaga, Cantemir și chiar Ceaușescu,
Ei bine, poezie începe cu senzația de iscodire, Cărți istorice despre Napoleon, Stalin,
Cand dintr-o dată realitatea se destramă Hitler, Maniu, despre fasciști si comuniști,
Ca un voal de mătase biodegradabilă Cărți de Ion Iliescu ori Constantin Argetoianu,
Și cuvintele strălucesc alternativ Oglinzi spre epoci diferite,
Sunt ca niște cărămizi de lut roșu, Povești nemuritoare, Seherezade,
Stratificate in fundația unui edificiu, Legedele Olimpului....
Arse in focul inimii, Constați că ai umplut zece cutii mari,
Piese de domino din jad verde, Și nici nu ai început bine,
Nestemate ce strălucesc intermitent Așa că merg direct la coș,
În portalul imaginatiei noastre . Caietele de istorie si gramatică,
Atunci, temător, le alegi cu grijă, De engleză și matermatică,
Pios ca intr-o mantră ori rugăciune, Cursuri de electrotehnică și electronică,
Și îți construiești propriul templu Agende cu numere de telefon nealocate....
Pe al cărui altar ai așezat Cuvântul, Decade de viață cântărite în kilograme de hârtie.
Sfințit prin Iubire. Le arunci la tomberon cu frenezie.
Și iarăsi scotocești si găsești,
Poetul Monitoare CRT, telefoane cu disc,
Fierul de călcat al bunicii – ticlăzăul cu cărbuni,
Poetul gustă din fulgii de nea, peceți lirice, Casca de miner a bunicului, cutii cu dischete,
I se topesc pe buze giuvaere stilistice, Un casetofon defect, sute de casete,
Cu bucuria copilului ce întâmpină prima zăpadă, Aparatul de masaj sovietic ,
Iarna revino din exil, hai și la noi pe stradă! Aparate de fotogafiat Smena,
UN cântar de bucătărie adus din U.R.S.S.,
Prin filtrul aripilor de fluture, în cuptorul estival, Albume cu Ermitajul, Moscova , Riga si
Cromatica curcubeului, al soarelui festival, Batalia de la Borodino,

84
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Suveniruri din excursia părinților în răsărit,
Și borcane, sticle goale...
Acumulăm atât de mult lest în timpul unei vieți de om,
Și nu realizăm de ce ne este refuzat zborul,
Iată tot ce am învățat, citit, se măsoară în kilograme,
Dacă memoria ar fi ceva material,
Gravitația ne-ar zdrobi instantaneu,
Așa că donez bibliotecă cu o mie de volume,
Eu am stocat informațiile în cufărul amintirilor,
Aștept doritori,
Dacă nu ....
Aprind focul
Interior.
Ana URMA
Doi câte doi
Haiku
Doi câte doi,
În suflete goi, pastel de toamnă –
Îi privesc din nou între creioane
Cum în sala de bal pășesc, unul fără vârf
Dansează perechi-perechi pe mapamond,
Gândul îmi zboară vagabond. soare-n asfințit –
Iubirea nu e o chestie chimică, împrumutând lumina
E fragilă, e ceramică... crizantemelor
Perechi-perechi în valsul biologic,
Perechi-perechi, poker ilogic, strigăt în toamnă –
Fluturi atrași de lumina diafană, până și fibra chitarei
Coregrafie, alchimie divină, răsun-a pustiu
Iubirea...
salcie la mal –
mereu alte frunze
întunecă cerul

doar patru file
mai țin calendrul –
și-un cui ruginit

unite de frunze
cărările noastre –
până la poartă

de-ajuns o frunză
să tulbure tot cerul –
salcie la mal

încă o toamnă –
de atâtea apusuri
slăbiți și ochii

seară de toamnă –
Arhiva „Rotonda valahă” treierată de greieri
Susținută de poeta Filoteea Barbu Stoian liniștea noastră

Iunie 1955. Sediul Sindicatelor din Republica frunzele roșii –
Populară Română. Carnavalul Uniunilor de creaţie. încă fierbinte scrumul
În fotografie: soţii Filoteea și Niculae Stoian în timpul ultimului foc
unui dans.

85
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

piesă într-un act –
mereu alte frunze
repetă căderea

o bancă goală –
foșnind a despărțire
frunzele pe ram

ploaie de toamnă –
recitind din clasici
cu-alte dioptrii
Vasi COJOCARU-VULCAN
visând la fluturi –
îngropată în frunze
floarea târzie Hai

târgul de toamnă – În coliba mea de ceamur
o camee cu perle veșnic vei fi cuminecat doar cu puțină mămăligă și
printre vechituri lapte
iar setea ți-o va stinge izvorul din stâncă.
preș de vreme rea –
la picioarele mele Opaițul care mângâie tăcerea
frunze fel de fel îți va sta tovarăș gândurilor...

aproape cântec – Stelele care se văd prin găurile din acoperiș,
foșnetul frunzelor cântecul greierului de sub prag,
sub pașii noștri și pacea colibei mele,
călătorule, atât pot să-ți ofer!
arară frunza –
împresurându-mi geamul Nunta spartă
lumina lunii
Pe cărarea înspre poienile verii,
----------------------- moartea, plângând, urcă,
Ana Urma, poetă, prozatoare (n. la 24 noiembrie de pe margini, culegând lămâiță.
1957, în Oșești, județul Vaslui.) Este absolventă a Liceului Unde ești, iubite,
„Mihail Kogălniceanu” din Vaslui și a Universității „Spiru să-mi așezi în păr
Haret” din București. cunună,
Debutul publicistic în 2009, cu poeme incluse în să-ți prind în piept, pe inimă, floare.
mai multe volume colective, sub sigla Cenaclului „ Lira 21”
și ale grupului „Romanian Kukai”.
Cărţi publicate: „Isadorable” - Poezie, Editura Art Cronici
Book Bacău, 2015; „Ploaie de vară” - Haiku, Editura Pim,
2015; „File de jurnal”, vol I - Poezie, Editura Pim, 2016; Erau timpuri grele...
„Urma soarelui” – Haiku, Editura Rafet, 2018. În perioada Într-o luni, Dumnezeu se chinuia
2009 -2018, apare cu poezii în peste 15 antologii. cu un amnar ruginit
Premii: Pentru haiku - premiile I, II, III și mențiuni să dea foc lumii.
- la concursuri Romania Kukai; premiul III pentru proză la
Concursul Lira 21, în 2013; în 2014 - locul I, poezie și Diavolul
recenzie la concursul „Oglinda lumii”, Agonia.ro & își storcea mințile
Cărturărești; premiul III, 2015, poezie religioasă, Festivalul
Credo; premiul I și trofeu, 2015, poezie, concurs Agonia.ro;
cum să plăsmuiască un așa diluviu
mențiune la Festivalul Internațional „Romeo și Julieta”, cât să stingă focul lui Dumnezeu.
Mizil, 2015 ș.a. A primit „Diplomă de Excelență”, în 2014,
din partea Haiku Club. În perspectiva de a fi arși sau înecați
oamenii spărgeau semințe
stând la coadă
pentru ulei de candelă.

86
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Amurg ***
în plină furtună
Când caii în goana lor nebună un țârâit de greier
se vor rarefia în frunze vântul ezită
spulberate de vânturi pe cărările toamnei,
mă voi bucura de pledul multicolor ***
cu care îmi învelești genunchii, marele salt -
aducându-mi aminte de poienile verii.. cămașa unei lăcuste
lăsată în drum
Voi picoti lângă foc
iar tu vei suspina din când în când ***
cu ascuțimi de crivăț, fântâna înghețată -
făcându-mă să tresar dintr-un început de moarte. și mai adâncă tăcerea

Legendele pietrei ***
ultima noapte de iarnă -
Ascultă piatra! topită ultima stea
Doar ea ține în sinele ei,
strat peste strat, ***
veac după veac, ceaiul
încă din timpurile Facerii, rece-amar -
cântecul de alin al apei. singur

Fiecare grăunte al ei Gogyohka
este o lume
cu toate apele ei cântătoare. Lacrima ta
înghețată,
Haiku aisberg
apăsând rece
cu lampa stinsă - pe inima mea.
în liniștea colibei
trosnind doar jarul ***
Naștere, moarte.
*** Între acestea sunt eu,
noapte adâncă - mereu însetatul
gușa pelicanului de a privi
înghițind luna Dincolo

*** ***
sete nestinsă - Lung drumul
plină de frunze moarte de la ceainic la ceașcă,
adăpătoarea de la ceașcă la buze,
din mâini spre tatami...
*** Ce de cuvinte!
noapte senină -
o zarzără mușcată ***
plutind pe baltă Cerul trist
în ochii tăi s-a coborât să moară.
*** Nu-i închide!
acorduri de jazz - Se lasă noaptea
în serile albastre toamnei din mine.
mâțe în călduri
***
*** Cum aș putea să te iubesc mai mult?!
o velă în zare - De fiecare dată
tu sau eu când mă apropii de tine
ce mai contează văd că ești mai mult
decât dragostea mea.

87
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

*** Cluj-Napoca, 2017; Poeme pe o frunză, Editura ART Crea-
Sunt prea urs tiv, București, 2018
să mai iubesc femei, În reviste: Alchemia, eCreator, Banchetul, Dincolo
sunt prea câine de retină
Volume de autor: Coliba mea de ceamur, Editura
ca să aleg pădurea ca sălaș
Colorama Cluj-Napoca, colecția Cercul Literar de la
și sunt prea vulpe să mai trăiesc iluzii. Cluj/poezie, 2017 (cu un Argument de Christian W.
Schenk); Pe calea răsăritului (poeme în vers nipon, cu
*** ilustrația copertei 1 de Sandra Segal), în curs de apariție, la
Dacă foșnetele frunzelor aceeași editură și colecție, ambele sub îngrijirea poetei Emi-
căzând, lia Poenaru Moldovan.
s-ar transforma toate
în dangăte de clopot,
ce măreață catedrală ar deveni lumea

***
Un lung stol de păsări
trage peste mine
lințoliul înserării...
Triste lacrimi
de toamnă.

***
Parfumul zorilor
în aburi de ceai...
Înmiresmate,
coapsele tale
Vilia BANŢA

***
Privește munții Așteptând să ne vindece clipele
și ești zen.
La fel și când tai lemne... S-ar zice că suntem fiorii
Doar când iubim acestui anotimp cu toate neîmpăcările
suntem una cu zeii. dezvelite de coajă.
Mâinile tale încă miros a pământ
*** adunându-ți sufletul prin iarbă,
Suflându-i puful în văzduh, ochii mei au rămas undeva, pe un țărm
fulg cu fulg, de unde-a plecat ultima corabie
uite așa poți stinge și cineva mi-a fluturat o batistă
lumina unei păpădii, ca o chemare nedeslușită.
Din tot ce știam se mistuie jarul
și, vai, sub tălpile noastre
*** mai visează văpaia
În loc de sânii ei, despletită acum în umbre bizare
în pumnii mei ca niște păsări împușcate
doar două crizanteme... la început de lume.
Încă mai plâng...
Cu degete lungi și osoase
*** întinzi cuvintele pe o sfoară
Primăvara, desprinsă dintr-un cerc întârziat,
în lacrimi, cercul meu de neliniște,
sufletul, târziul anotimpului pierdut
înecat. și totuși aici
Ce revărsări! așteptând să ne vindece clipele.
----------------------------------------
Vasi Cojocaru-Vulcan, născut la 9 decembrie
1967, în orașul Vulcan din Valea Jiului, județul Hunedoara.
În antologii: a Poetica a Cenaclului Poetic Schenk, Editura
Dionisos, 2018; Cercul Poeților, vol.1, Editura Colorama,

88
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Cel netrăit, cel întristat Ușa de la casă
Se duce ziua, iarba nu se mai vede, Când m-am născut
tremură frunza pe ramuri bătrâne am înghițit întâi din smoala nopții.
de-atâta zarvă, haos, nebunie… Ieșeam dintr-o negură caldă,
Înstrăinare, Doamne, e numele nopții ce vine. unde mi-era bine
Un câine pribeag își târâie umbra și mă izbeam de alta,
călare pe-o lună zăludă. fără înțeles –
Rănită de-o rază, își strânge pe umeri am închis ochii, am deschis gura,
cerul ridat o fântână. să țip sau să pot respira,
Undeva, cineva închide o ușă. să fug de copilul
Picură liniștea-n gând… ce aveam să fiu.
Iertare, vă zic, pentru singurătate, Plesnea pielea clipelor
la ora când anotimpul când mă-nălțam pe schele de oase
se frânge și arde-n pahare, până le auzeam cântând.
cel întristat se caută iarăși pe sine, Și cântecul lor spăla
cel netrăit, cu zilele lui fără nume. păcatele aduse cu mine
fără să știu
Duminica dinspre joi în amurg și lacrimile din care
beau îngerii trudiți
Lumină roșie de august în poala dimineții.
și timpul crescând suspiciuni *
pe spatele pendulei. Uneori mă pierd,
O faună bizară rătăcesc prin mulțime.
la curbura planetei Pe creștetul orașului
ostenind în dinamica orei. simt cum respiră sub mine
Oprește-te,-i spun, arborii, cum pescărușii
până nu e târziu, mi se rotesc prin gânduri
până nu te pierzi cu aripi argintate
la granița-ndoielii în marama nopții.
(în marșul cerșetorilor orbi). Le spun tuturor
Un zvon te coboară că sunt mireasa
și altul te urcă, celui zămislit sub pleoapele mele,
apocaliptic cuvântul a celui care nu mă știe,
îți prelungește gândul. doar eu îi cunosc mirosul,
Oprește-te,-i spun, umbra, culoarea ochilor care mă sorb
nu mai e mult și, ca un somnambul,
și privighetoarea îl urmez undeva,
va îmblânzi respirația, unde se cheamă acasă.
aerul, Sufletul meu aleargă desculț
necuprinsul peste iarba uscată
în ochiul duminical în arșița visului;
dinspre joi. lumea râde, degeaba spun
că-n fiecare din noi
Doar poezie zace un nebun
și doare când în urma lui
Și dac-a nins
se trântește ușa de la casă.
peste umbrele noastre,
conturul umbrelor
Metamorfoză
pe sub zăpezi
e poezie
Umbra mea e-o duminică simplă,
și totu-i poezie:
tăcută
ce vrem să vedem,
și amintește de sfinx,
să iubim, să rămână…
în vreme ce eu
E poezie,
tulbur egiptic cu gândul
chiar și puținul
aerul piramidelor.
ce-a rămas din noi
Aștept să plece, sătul de-așteptare,
să ardă-n veșnicie.
șarpele încolăcit pe umărul meu stâng,

89
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

apoi pe cel drept.
El a dormit destul,
ori s-a prefăcut că doarme
în pielea lui solzoasă.
Mă lupt cu starea mea de inerție,
să nu adorm și eu,
înainte de-a-mi crește aripi
din solzii bine-nfipți
sub pielea mea.

Urmele cocorilor pe cerul violet

Ce-ai făcut în acest octombrie subțiat până la os,
ai alungat păsările dormitând confuze Tatiana ROMAN
prin goluri de memorie, Italia
ai umblat prin poem cu tălpile goale,
iubind culorile și potrivindu-le într-un descântec, Toa(m)nă
ai căutat disperat prin cartea poeților rebeli
și le-ai iertat neiubirile? Urme de lumină fojgăiesc prin ierburi
Ce-ai mai scris în acea piramidă bătrână, hârjonind fantome care se scoboară,
la capătul tuturor amănuntelor parcă peste mine, `n ţipete de cioară.
amânate până-n ultima toamnă, Ceru-nvineţeşte.
când începi să-înțelegi, Şi iar n-am şireturi!
citind pe buzele celui din vis,
din visul pe care trebuie să-l lași Lângă mine tună clopotul de seară.
legat la ponton, Fluturi joacă bâza, nu se sinchisesc.
înnodat cu firul insomniilor ploii?... Rictusuri machiate umblă nefiresc
lopătând prin aer braţele din sfoară.
Și cum ai trăit într-o singură clipă
pe spatele-nroșit al furtunii? Ce tot caut, Doamne!?
Ți-ai aruncat, desigur, și masca la apus Nori, cu-n gest obscen,
și-ai văzut, în sfârșit, femeia care ștergea risipesc pe stradă călăreţi cu gheară.
urmele cocorilor pe cerul violet, Ştiu că le sunt zero sfârtecat de-o bară.
ai înțeles că nu ne mai încape Dar şi El mi-e parcă mai mult Dumnezeu
nici depărtarea și că se apropie
semnul călătoriilor promise… Când e nepăsare, totul pare-o doară
când suflă-n tăcere ca-ntr-un creuzet,
Ce-a mai rămas totu-mi pare-o toană ce e dusă-ncet
cu-n taraf de frunze.. Vântul se însoară.
În decolteul acestui poem
se despică țipătul nopții… Body art
Nu-mi place ora aceasta,
când mă strâng cuvintele Iubite, iar nu te găsesc prin ale noastre raiuri
în nesomnul bezmetic; şi bănui că toamna ni le-a spart
șuieră oasele lor, în mii de cioburi, genul unui Body art
cum se strecoară mereu frapant și plin de evantaiuri.
prin cărămizi, prin beton,
prin toate lucrurile, Iubesc și plâng
până la mine, Îmi pare-un carnaval
respirând ce-a mai rămas tot parcul travestit cu dame -
după noxele străzii, copaci naivi şi dezbrăcaţi de coame
după cina festivă-ntre de-un singur om, sunt eu, trecând prin oameni.
două pumnale de lacrimi
cu nebunii din parc, E prea real.
hohotind printre spinii Aceleaşi frunze ieri erau petale.
libertății permise. Azi zic, spuneam prostii!

90
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Azi nu te văd. Văd plin de păsări frânte, E toamnă ne-ncepută
şi nu de toamnă nu mai ştiu să cânte,
ci că nu ești. E toamnă, bla bla, nostalgii Credulităţi de toamnă ne-ncepută,
și fețe de morgane, șuierînd - de-ar fi să vii. Cu aroganţă-şi prind în pasu-mi trena.
Deschid în patru ochii mari de ciută
Ard-o focul de toamnă Şi-apoi în opt, urlând precum Selena,

Îmi poartă toamna la plimbare Bizara lună, scorburată-n mine,
sufletul, scântei sculptate. La anotimpul sadic ce-şi ucide roua.
Coregrafie prin frunzare. Pământul se ascunde-n crinoline.
Sunt prizonieră-n libertate. – Unde sunt fluturii? mă-njunghie ziua.
Doar bruma ce nostalgică îmi strânge
Tăios îmi zgârie iar geamul Cu degete de iarbă, strâns, natura
dansând hilar printr-o pupilă. Mă ia in brațe. Se preface. Plânge,
Un stol de păsări. Plouă anul, Și eu impresionată, îmi țin gura.
pe toamna toamnei de şindrilă!

Mă arde gândul ruginiu. Naturi lichide
Mă-ngheaţă doruri scăpătate.
Mă trece cald cu rece. Știu, M-am cocoţat cu ploaia pe colţul unui bloc
întreagă`s, dar am inima în rate scuipând satisfăcută peste mărunţii străzii
înşiruiţi de-a latul pe unicul lor scoc
să-şi ducă ziua-n casă şi să-şi hrănească plozii.
nu de cadavere*, mai bine de golan
(parodie bilingvă) Râdeam. Nu suntem ei! Hrănitu-ne-am cu fluturi,
călcând prin ochiul bălţii cu tălpi de clopoţei
în ritmul unor tobe şi-apoi prin aşternuturi
E chiar plictis, când mă simt cască pierdutu-ne-am în cerul sortat după idei.
guriță, singură, pe tot acest maidan!
Cu gestul ca al mamei îşi face plopul pleata
– Cum am ajuns? Făcând haz de necaz şi-şi sprijină cu fruntea durerea ca-ntomnat
de-al meu cățel scopiat**, când eu voiam pe un genunchi de noapte. Parcă-l si văd pe tata!
doar să-i prezint dulapul. Neam de neam Pe umăr bate toaca. Jelesc că-s condamnat.
n-a mai văzut așa ceva! Un caz -
să mă preling din `nalturi prin transparenţa pielii
mai rar să mânci așa un bun ciolan. spre crăpătura palmei, răşină de molid.
Guardando dentro*** fără de grumaz, – E toamnă blestemată sau mi se joacă zeii
dar oase tari, scheletul! cu ocheade să-mă-ncerce de-am sufletul lichid?
Guarda**** caz:
al meu cățel, dulău sus pe lighean,
cucuind fără de cuib
începe a-mi vorbi fără de mască:
– Decât cadavere, mai bine de golan. Eu sunt poet! ne sunt orele ca nişte sălcii
- Cin' te-o citi? Alt'an! pline de larma secundelor
Râd eu și râd de una sola-n bască. ce se zbat
ce nu se vor înecate
------------- aşa stăm şi noi acum
*cadavere – cadavru în tăişul de apus
**scopiat - scopiare,– a înnebuni, a o lua razna, a face şi cuvântul nespus
ca toți dracii,mai degrabă pierderea rațiunii
***Guardando dentro – privind în interior închis
****Guarda – uite omis
mă iubeai privind
mă priveai frunzărind
mă frunzăreai până când
lumina și epiderma-mi
deveneau prunc la sân adormit

91
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

pervers
imens
de parcă nu s-ar şti că fiecare
îşi poartă dorul
la fel ca un cuc
cucuind fără de cuib

...Rondelul gândului

Nu ştiu de era gândul sau o moară
Ce măcina din boabele-mi făina
Şi îşi cernea prin mine toată china
Theodor DAMIAN
pe transparenţa străzii. Într-o doară U.S.A.
M-am așezat mai jos c-o treaptă iară, Merită să străbaţi Atlanticul
Simţindu-mă netrebnic de lumină…
Doar gândul măcina într-una, moară. La Ravenna te aşteaptă
Îmi măcina, e drept din boabe mari făina mozaicurile bizantine
rupte din cer
ce-mi încropea din gustul zilei, cina. ca steaua ce pe magi
Dar tot mereu, zi după zi, eşti o povară a trebuit
Nesăbuinţă ce tot vii! Acuma cară să-i lumine
Tristeţea în desagi. Dar, iar, inima… Pentru asta merită
să străbaţi Atlanticul
surâde galeș gândului ce macină și-o omoară… fie şi cu vaporul
ai impresia că străbaţi
întinderea lină
ca-n pelerinaj
cu piciorul
Nume sonore
San Vitalie
Dante Alighieri
Teodoric
ai un sentiment ciudat
ca atunci când mare fiind
te scalzi în locul
unde te scăldai
când erai mic
Te plimbi pe străzi
şi te simţi
băgat până la gât
în istorie
nu şi localnicii
care trăiesc în acelaşi timp
în două evuri
şi ambele
în perioadă de glorie
Capitolul acesta
Arhiva „Rotonda valahă”
se-ncheie la Bologna
Susținută de poeta Filoteea Barbu Stoian
acolo Satana
În curtea Şcoalii de Literatură: Ioana Zamfir, Ion Gheorghe, este
Rusalin Mureşanu, Anastasie Toma, Portik Imbre. (1954)
asexuat
l-am văzut eu
în capela domului
pe peretele stâng
Aici este marea problemă
92
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

nu ştiu dacă trebuie şi bate la uşa
să râd sau să plâng fiecăruia
chiar dacă vrând să eviţi
Douro te refugiezi la Fatima
şi-ţi închiriezi o cameră
Porto e Porto e Porto în Hotel Aleluia
Că mulţi aseamănă
podul Dom Luis I Rima cea mai potrivită
peste râul Douro
cu Golden Bridge În versurile fiecărui poem
din San Francisco se creează câte un coridor
nu e de mirare acolo se zămisleşte
Cum să te miri rima care urmează
când însuşi sufletul tău mărul de care ţi-e dor
este desenat şi pe care mâncându-l
în formă de întrebare nu te-a dus
la mai multă
Stai în prag cunoaştere
Ca într-o peşteră de cleştar
Viaţa este ca un măr aşa stai
muşti din ea urmărind cum umbrele se amestecă
cu poftă se zvârcolesc
prospeţimea ei te îmbată precum măruntaiele muntelui
precum intrarea înainte de naştere
în peşteră Rime false
Stai în prag şi cântăreşti şi rime adevărate
intri sau nu în bătălia pentru
muşti adevăratul poem
sau mai aştepţi în bătălia pentru
o veşnicie poemul de care
dar cum poţi să stai mi-e dor
o veşnicie Rima cea mai potrivită
când fiece clipă a muri
privirea moarte
mintea-ţi îmbie mor

Ca o ironie a sorţii

Urci şi cobori
ca-ntr-un San Francisco
de la capătul altui ocean
de la facerea lumii
Dumnezeu urcă
şi coboară cu noi
ca să ne păzească
de cel viclean
Suntem ca o cetate
înainte de luptă
cu toate armele pregătite
dar îţi faci înainte prohodul
bucura-se-vor oasele mele
cele smerite
Ca-ntr-o ironie a sorţii
aşa crezi că ai ajuns
să nu mai înţelegi din viaţă Biblioteca Rotonda valahă
nimic
şi nici sensul morţii
care vine organizat

93
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

iubire dintr-un vers cu nume de poem
cu paşii siguri într-o linişte din seară
te aștept iară

am oprit destăinuirile într-un epilog din carte
am scris la o răscruce cuminte
numele tău de femeie
poveste încrustată din vreme pentru vreme
dintr-un început de septembrie
într-o nenumărată vară.
Valerică NIȚU bătaia inimii la poarta senzualității

pentru o reverență prin al timpului pas trăiesc în braţele revederilor
zi şi noapte prin iubirea trupului alb
alunecând prin timp îmbrac trupul serii cu o poezie într-o demnitate a libertăţii
îi dăruiesc o brățară dintr-un vers lungimea unui arc de cerc – ața
autograf pentru Divinitate la poarta de ieșire de pe un mosor
asta-i viața...
anotimp după anotimp dintr-o metaforă îi fac cercei
îi scriu în despletitele dimineți în miezul vizibil dinspre secundă spre irisul albastru
imaginația poetului – ca mod de viață te-am ales pentru ceea ce eşti
pictură a unei inimi
martor e necuprinsul iubirii cu drepturi de autor iubeşte-mă-n visele surprinse
mă agață la urechea viselor să pot șopti aşteaptă-mă-n întrebările cu răspuns
că-i un dar iubirea de la Dumnezeu opreşte-mă-n alb
perlă a iubirii noastre
într-un cerc dragostea mă ține de mână întreabă-mă ce voi spune când te voi revedea
aninat de culorile curcubeului nuntă a florilor de cireşi
istoria clepsidrei trăiește să mă curgă prinde-mă de mână şi păstrează-mă-n zborul alb
ca bătaia inimii în poarta sufletelor
în vara sufletească iubesc pașii din roată din universul de dragoste
prezența din amorul unei femei mereu spre înalt
culoarea roșie – reverență pentru viață
în puterea minţii cercul nesfârşit al prețuirii reciproce
la poarta sărutului silabele iubirii dintr-o răscruce tu şi eu
mă-nchid cu cheia într-un refugiu timpuri concentrice din imperiul unor paşi trăiți
o carte cu chip de femeie – celeste secunde. nu iubeşti doar să exişti – ca nelumea
ce poate fi mai frumos în spirala trupurilor
mă droghez cu iubire decât devenirea
de acolo pentru aici?
s-a făcut târziu şi mă refugiez în magia altui poem
printre frumusețile unor metafore mai devreme te-am strigat
magia cuvântului tace când inima-i vorbește întind mâna după dimineţile cu ochi albaştri
valni merge mai departe întorc uşor capul la chemarea lor
dinspre trecutele cărări înspre drum văd depărtările atât de aproape
spre vise durate nu ştiu cum să răspund
buzele ard
rescriu cu pasiune imaginea trupurilor ochii dansează prin desenul degetelor
într-o îmbrățișare unde numai tu ştii să vii doar ploile verii sting setea din triunghiul de foc
te doresc cu sufletul pur al trupurilor împreunate în dorul nebun
cu nume din palma iubirii albastre din sufletele noastre
ştii iubire?
tu ești săgeata – eu sunt un arc peste noapte ce m-aş face fără dor dacă nu te-aş iubi
ar sângera serile în colţul lor rescris
scriu versul să-l cânți cu fluier de anotimp dacă nu te-aş revedea în imaginea oglinzilor
femeie ca un ţărm cu valul unei șoapte ar plânge şi timpul din camera de oaspeţi
cu ochii verzi în verde-i rochie
94
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

dacă nu aş scrie pentru tine taina nupţială
nu ar mai arde privirea dinspre mâine într-o ortografie cu umerii goi înspre seară.
voi alerga spre noaptea uitată-n dimineaţa ce vine
iubita mea logodită-n şoapte de dragoste la rever cuvântul poetului rebel
o nesfârşire de tăceri într-o meditaţie la dragoste
buzele tale opresc să-şi odihnească posibile chemări în loteria vieţii ochii iubirii sunt aproape
alte dorinţe – infinită devenire martor îmi e gândul ce multiplică prezentul
prezent. femeia poemelor – poetul și versul
o culoare de foc pe o pânză din jurnalele trăirilor târzii
iubita mea – rațiunea unui madrigal
nepreţuită veghe a fericirii de acolo pentru aici caligrafia unor armonii
de pretutindeni noi – câștigătorul final
metafore îndrăgostite de azi
chip de femeie în brațele minții pe trupul unei viori cu timp brodat
în ortografia buzelor ca-ntr-un desen nerostit împletituri ce alcătuiesc piramida lumescului
dorinţele zămislesc tunetul inimilor în silabe imaginate seva metaforelor dintr-un sărut uitat
pe cadranul destinului precum un ceas pe visul trăit în simfonia fiecărei seri
un timp ce curge printre cifre
frunţile noastre se sprijină pe nevinovate plăceri
pe prispa vârstelor un nemărginit singular desemnate ca și câştigătoare
o nouă primă zi pe sensul de mers în jocul silabelor cu unicul destinatar
porneşte fără aplecări cu o seamă de cuvinte într-un colier din metafore – poetul cu har
într-o virgină impresie din viaţă
în universul unui poem din odihna înserării
în lumescul mâinilor am ancorat timpul într-o carte îmi ești chipul iubirii unei alte zile
trăirea-n poem la adăpost ce-mi este ortografia fiecărui pastel
pe umerii cuvântului – alte metafore într-o rugă – superbă femeie.
o noapte plină de culoare – albastrul unui rost
mulţumesc – iubita mea singura dintre cei puțini
ne vom potoli setea din izvorul alb
vom dansa timpul ce ne curge între ape între mine şi cuvânt dimineţile dinspre mâine
clipă celestă – refugiu în șoapte. revederea ce-o să vină treaptă cu treaptă
precum o lumină
cuvine nefardate
cuvinte cuminţi
într-o fotografie vie o imagine cu privirea albastră ce-şi prind sensurile într-un întreg
se recomandă... mulţumindu-i Bunului Dumnezeu pentru timp
şi pentru răbdarea de a-mi păstra paşii
cu buzele atinge mâna surprinsă de tâmplă în direcţia iubirii
o poveste nescrisă de privirea vorbită o nouă poezie
într-o altă carte
într-un dans al metaforelor
coboară spre sânii curioşi din fire
admirabile distanţe acoperite de ortografia sufletului
nedumeriți se prefac în cel mai uşor obstacol
cu magia versului rescriu pentru tine
deschide nasturele alb al unei dorințe
poemul bucuriei cu numele-n carte
jocul din privire
buzele roşii trăiesc un gust din vară lin iubito – aleargă-ncet spre mine
caligrafia unui gând sedus îmi e dor să-ţi spun ce dragă-mi eşti
undeva de urmele luminii în cămaşa zorilor tulburătoare splendoare a lumii
pe scara infinită a unui arcuş din anotimp cu ochii verzi
filozofând am început urcuşul – iară și iară urmează paşii unui cântec nedansat niciodată
încet – să nu ne audă nici chiar o şoaptă.
târziu în călcâiul dorinţei braţele iubitei din înserări
reţin pe prispa vieţii clepsidra ce curge
o spirală până la ultimul fir
propriul fir de nisip

95
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Ceea ce ai visat tu înseamnă
că trebuie să scrii pe limba tuturor,
fără teamă de cuvinte,
să te înțeleagă și pădurea
și urșii din bârlog.
Nu te speria cînd vei scrie
cuvântul mor,
de criticii flămânzi
de sângele tău tânăr
care-ți vor sări la beregată
să vadă dacă ești cu adevărat
pregătit de moarte.
Nici de de viață nu ai fost
când ai ieșit gol
Alexandru IANCU din pântecul mamei tale.
Să scrii natural ca o respirație,
Cu toate cuvintele tale să se regăseasca în tine
deopotrivă aerul și păsările.
trăiești în mine Ignoră curioșii
ca o reprezentare foarte clară care atunci când vei descrie
a unei imagini singurătatea cuvântului
pe care nu am văzut-o niciodată prin cântecul ermetic al cucului
la fel cum se izbește sufletul pietrei vor veni să te întrebe cu cine?
de carnea tare a sculptorului Și cel mai important,
până capătă forma dorită atunci când nu plângi,
la fel cum se amestecă în noapte să taci mult în poezia ta,
nesomnul culorii ca să te înțeleagă și pietrele.
cu sângele pictorului
până obține nuanța dragostei Andreea
la fel de adânc
mă pătrunzi tu pe mine cinci părți
Poezie de dragoste
până simt că trăiesc şi restul om
la marginea de sus
Vis virgin a unei stele căzătoare
din coasta mea înaltă
Mi-am sprijinit tâmplele ca ramul unui pom
de albul colii de hârtie eu am cules
și mi-am visat primul vers. un înger
Fără a-i înțelege semnificația, care a uitat
am luat o sticlă de vodcă să zboare
și m-am dus la Poet
să mi-l interpreteze. Mi-e poftă de viață
S-a uitat la mine ciudat îmi doresc
prin ochii lui albaștri, o fericire simplă ca iarba
când l-am abordat cu : să-mi alung de sub pleoape
- Permiteți maestre? întunericul
- Mie să-mi zici tu, ca lui Dumnezeu, să las să-mi intre în suflet
să ne putem apropia sufletele. tot cerul
Dacă te-ai ruga cu Tatăl nostru să iubesc
vă rog pe dumneavostră fără să-mi pese de moartea
să ne dați și nouă pâinea care se plimbă
si cuțitul poeziei, nestingherită printre aceste rânduri
ai primi doar sarea în ochi. și ne privește
Acum stai jos, din spatele cuvintelor
știu de ce ai venit, o simt neputincioasă
notează repede ca să nu uiți în fața dragostei de viață
după ce ne îmbătăm. pe care ne-o citește în ochi

96
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Carmen Ultima dată

eu stăpânesc nu din dorința mea de confort
cinci moduri în care să te ador ieri am închiriat un taxi de la aeroport
tu îţi doreşti unde am fost să aștept un pian
zece feluri în care să te răsfăţ care se întorcea din Afghanistan
eu cunosc pe ascuns am și lăcrimat ușor
un sărut special cu care să te trezesc văzând cum își târa un picior
tu preferi mă concentram pe celelalte două integre
cinci pupici obișnuiți sub care să dormi când i-am observat și lipsa clapelor negre
eu îţi dăruiesc l-am condus în siguranță până acasă
cei mai roșii trandafiri unde-l aștepta toată familia lui frumoasă
tu vrei m-am scuzat și m-am retras în tăcere
să-i curăț de spini dintr-un amestec confuz de bucurie și durere
eu am palmele însângerate în seara asta bineînțeles m-a sunat
tu ai ochii plini de lacrimi și mi-a spus printre altele că a fost decorat
întotdeauna dar nu știe de ce se simte nefericit
am ştiut că distanţa eu i-am spus că-i doar puțin obosit
dintre sufletele noastre nu are nici un rost să se frământe
este doar de o mângâiere de îndată ce va începe iarăși să cânte
viața lui va redeveni minunată
Adagio voi când ați mințit un pian ultima dată?

te-am surprins Nunta
desculță pe pian
înfiorată îți târai picioarele ce bine îți vine
prin roua clapelor iubire
sunete triste se înălțau spre cer rochia aceasta lungă și neagră
împrăștiate de vânt de mire
ca frunzele moarte în timp ce pe mine
naiv ca un arlechin pe umeri m-apasă
mă îndrăgostisem fracul alb
de muzica vie a tălpilor tale de mireasă
dar hai s-aruncăm
Te aștept diseară amândoi
buchetul acesta
am întrebat Consiliul Suprem de nuferi
și am aflat că noi doi putem în lacul adânc dintre noi
oficializa o iubire secretă crescut din plânsul
ca pe un scut antirachetă pe care nu-l suferi
inima mea este operațională și de-l va prinde
de când tu plimbându-te goală vreo broască
ai întărâtat toți vecinii în chinuri
care nu suferă de orbul găinii copii să ne nască
prin corpul tău legal aprobat
de un guvern complet tehnocrat -----------------------------
în ochii lor invidioși și banali Alexandru Iancu, poet. Născut la 21 mai 1966, în
sânii tăi ca înalți oficiali București. A debutat în anul 1992 cu poezii în Suplimentul
au arătat explicit tuturor literar-artistic (Tineretul Liber). A colaborat, ca redactor, la
direcția de urmat în viitor cotidianul „Ora”. În prezent este realizator de integrame la
diverse reviste de specialitate. În anul 2017, i-a apărut cartea
în condiții de instabilitate
de poezie ,,Atentat la singurătate” și a fost, de asemenea,
cu zone erogene nesecurizate prezent, alături de alți membri ai Cercului Literar de la Cluj,
viața noastră este supusă în Antologia de proză ,,Trepte” , ambele volume fiind tipări-
în nefericita vecinătate pro-rusă te sub egida editurii Colorama.
care ne întunecă cerul
pericolelor de tot felul
așa c-am pregătit inelu'
te aștept diseară-n Deveselu!

97
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Bonjour, bonjour!
lui Charles Aznavour

A murit cu doar câteva zile înainte de Sommetul
Mondial al Francofoniei de la Erevan și dorea să
propună, sprijinit de Emmanuel Macron, președintele
Franței, să se învețe în Armenia limba franceză cu
ajutorul versurilor cântecelor lui.

Ispite-gânduri au rămas închise
Într-o casetă din sufletu-i damnat
Ion DRĂGHICI Să vadă comedia vieții din culise,
Când falși actori pe scenă au jucat.
Prea devreme, toamnă…
Și-a tot dorit, cu trudă în extaz,
Nori negri ne-au furat zorii de zi Să mute Luna-n zile-ntunecate
S-așteptăm într-un mâine ce poate nu va mai fi. Peste pământul lui din Caucaz,
Plâns de apus ne-au adus pescărușii în glas Unde istorii dorm însângerate.
Cu vânt rece biciuind în suspin ”bun rămas”,
Poartă toamna suspinele ei Dorea să facă pod de libertate
Vânturând în vârtejuri albi funigei. Cu un picior înfipt în veșnicie
… Clădit din piatra trupurilor sfârtecate
Prea devreme, toamnă, prea devreme În plânsul-cântec de nevinovăție.
Te întinzi peste zări în apus.
Plâng cocorii pe sub nori de aramă coclită; În toamne, când cocorii se tot duc
Parcă vor la drum cu ei să ne cheme, În plumburiul zilei săgetând,
Să ne spună ce noi nu ne-am mai spus… Charles Aznavour, din plânset de duduc,
C-a trecut peste deal vara noastră ispită. Se-aude peste Ararat cântând.

Boi blânzi Nevinovății

Boi blânzi, Nu-i vina ta…e un nimic albastru,
Pe cine-ați supărat vreodată? Ce doare ca ceața între noi,
Dumnezeiești răbdări În care piere scânteind un astru
Se-ascund sub chip de îngeri Rănit de setea neagră dintre ploi.
Lângă ieslea
Unde Mesia, pruncul din icoane s-a născut. O secetă și-o sete prea amară
Și câtă trudă, supunere, tăcere. S-au izvodit de când nu ne găsim
Și jugul dur, și plugul, și povara… Și-avem priviri de toamnă-n primăvară
Și ploile, și biciul, și răbdarea, Și pașii către iarnă ni-i grăbim.
Și supărarea mult mâhnitului țăran
Când încleșta din pumni Ar fi de-ajuns un zâmbet, o privire,
În sărăcia-i plânsă și amară. Un ghiocel de vorbă de-mpăcare.
Să zboare-apoi hulubi de fericire
Boi blânzi, Și să renaștem sub priviri de Soare.
V-a mai certat țăranul.
Voi l-ați iertat cum și el a iertat Bilanț
În crezul lui pe toți ce i-au greșit.
Adorm ca pruncul pentru-ntâia oară;
Cum o fi, Doamne, s-adormi fără să știi,
Să nu ai griji, nimic să nu te doară
Să-ți fie viața o joacă de copii?

A fost cândva…azi nu-mi aduc aminte
Nici ce-am visat o vară mai devreme.
Rămân în toamna gândului cuminte
Și-aștept un glas pe nume să mă cheme.

98
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

N-am construit altare, nici biserici.
N-am dăruit arginți la cerșetori.
N-am spovedanii a face pe la clerici,
N-am datorii, ci alții-mi sunt datori.

De mă vrei, Doamne, eu îți răspund ”prezent”
Nu-mi trebuie valiză de recrut
În marea-ți oaste – fără precedent –
Voi fi sfârșitul în lumea de-nceput.

Mihaela AIONESEI
Arhiva „Rotonda valahă”
Susținută de poeta Filoteea Barbu Stoian Flăcările toamnei*

Iată flăcările toamnei repetă același drum...
Umbrele se tânguiesc prin parcuri,
castanele se aruncă de preaplin în gol,
aleile își poartă în tăcere șerpii de aramă.
Nucile sunt ca și oamenii - suflete
încuiate/ despuiate.
Din ele tristețile evadează
ca puii din colivii.
Vântul joacă baba oarba prin fântâni.
Fecioarele verii oftează prin livezi.
Departele se face cât un pas de furnică.
Inima mea intră în el
ca într-o haină de lumină
și scoate păsările întemnițate din piept.
Amurgul se clatină într-un ochi de copil.
Doar el știe că tu ești cerul
Soarele meu -
Studenta Filoteea Barbu în vizită la Şcoala de Literatură să Tu cel aflat în văzul tuturor.
ia notiţe de la cursul de Socialism ştiinţific de la Niculae Neștiutul ce stă și privește cum
Stoian, pentru examene. Nicolae Labiş şi Rusalin Mureşanu
rugăciunile înalță turle pe dealuri
au plecat de lângă ea. „Nu-i portarul, hai să plecăm!”. La
invitația lui Horia Aramă au făcut două fotografii din faţa mâinile mele se fac ninsori
şcolii. S-au făcut glume. De aceea râd, uitându-se admirativ pe tâmple de cocori respiră ușor.
spre domnișoara vizitatoare. (1954) Lumea se face cât un dovleac
cât un măr
se face cât ghinda.
În trupul ei
mâna ta
îmblânzindu-mi
când spinii
când crucea...

*„În toamnă, nu te duce la bijutier pentru a vedea aur;
du-te în parcuri!” (Irina Lucia Mihalca)

Cămașa de forță

Și iată-mă cu toamna
gârbovită în spinare.
Sufletul meu lângă cruce
Scriitorii Marcel Breslaşu, Nicolae Tăutu, Eugen Mandric, e un copil părăsit în ploaie.
Letiţia Papu, Tita Chiper, Niculae Stoian, excursionişti la Numără firele de iarbă
Pelișor – Sinaia (în trecere). În fotografie... la cabană, la o crescute în sânii mamii.
ţuică fiartă. (1956) E al naibii de frig
dar nu dârdii.

99
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

În spatele meu adulmecând tăcerile
infirmieri nevăzuți stau pregătiți din umbletul cerbului.
cu o cămașă de forță. Tu cel împovărat
Ai naibii! Nu înțeleg că dorul de dorul străbun
nu se vindecă într-o celulă. ce răstoarnă munții
Mai curând scoți focul și scoate lacrimi
dintr-o lumânare. din țâțâni
pentru această
Din om n-ai cum scutura plânsul Țară-rană
cum ai scutura fructele dintr-un copac. pe care-o venerezi
și tu și eu și tu și tu...
În dinții mei s-a încleștat vântul ca pe-o fecioară.
și iaca tac tac tic tic Să nu te pleci
inima mea se întrece cu timpul. când vorbe rele
Măsor din ochi distanța. Întreb: suflă!
Nu vreți să fumați Nici să nu cazi
și voi o țigară două fără să lupți
la marginea cealaltă de sac? chiar și pe cruce!
Vreau să-mi dau unghiile cu lac Ori când vreun
să acopăr pământul cu ceva colorat. șarpe smintit
în joaca lui
Nici bine nu termin de zis te va mușca
și simt gustul de putred de piept,
urcând în cerul gurii. de drumul tău,
nici tu, nici tu
E liniște de păienjeni să nu te îndoiești
că-i drept.
Picioarele-mi sunt grele de țărâna aducerilor aminte. Acoperă-ți crucea cu ia
Copilăria e un cocor rătăcit într-un nor plin de bălării și poart-o nevăzută
buzele ei nu mai ating petalele bujorilor cum ți-ai purta
din grădinița casei în suflet muma,
cuibul de păsări ostenite de cântat în zadar ca pe-un parfum de crini
s-a mutat la cer ori ca pe lumina
și mama și tata la fel. ce cântă psalmi
din noaptea
E liniște de păienjeni în jur Sfântă de Ajun
gutuiul bătrân stă într-o rână până-n cea a Învierii
dudul – o ramă amputată când Cel ce vine
prin care nici vântul nu adie. depărtează
În frunza scorojită de la noi,
iernile se întind cu nepăsare. tămăduind,
Casa stă răstignită într-o răscruce. pocalul cu fiere.
Fii omul de nădejde
În lună un câine la locul potrivit
ascunde un os. de Domnul.
Pământul mă frige, Fii bun și drept,
mă strânge… înțelepciunea
fie-ți armă.
Și nu pot ieși din coșul de nuiele Credința și Iubirea -
rămas la mama în piept. un drum spre Adevăr,
iar când prin târgul vieții
Poem prietenilor mei un bocet ai să auzi
urlând de nedreptate,
Sunt o bucată de lut Tu cheamă-ne
de ochii mamei mele plâns. pe Calea Neamului
La fel și tu și tu și tu... și vom veni să fim,
cel ce de strajă stai
ca râul

100
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

umăr lângă umăr din șirul de măști pe care-s nevoită să-l schimb zi de zi
cetele de brazi, după chipul și asemănarea tuturor.
ca frații. Iubire - tu ai o singură vină
ești lacrimă de muritor.
Dansuri
Credință
Sunt dansuri care se învață pe sârmă
cu ochii măriți de spaimă Să scriem o rugă cu lacrimi pe țărână
la întunericul căscat în gurile de lup pentru martirii de ieri, pentru viitorul de mâine.
și dansuri învățate în nemișcare Cu tricolorul în brațe neînfricați să pășim
cu răni înăbușite sub călcâiul sânului stâng, ca brazii să înaintăm, ca frații
Sunt dansuri împleticite, să ne prindem unii de alții.
dansuri de balerine
dansuri făclii în care aerul Ține-ne, Doamne, drepți în linia întâi
ca un ceasornic bătrân bate cadența cu credința Sfântă-n suflet.
și tu nu poți decât să i te supui fără patimi, fără compromisuri.
ca un soldat obligat să înfrunte moartea vom șterge cu noi
cu durerea nodului în gât. sudoarea Țării de pe tâmplă.
Sunt dansuri ușoare de libelulă care înalță
și dansuri care se chircesc în pântec. Cu inimile vom culege lacrimi din țărână
Dansuri de păsări cu oase de sticlă, dar sub asaltul nesăbuit al trădătorilor
dansuri care întineresc tălpile nicicând nu ne vom apleca,
zbârcite de frică. nu ne vom frânge!
Dansuri de alungat furtuna vântul,
somnul și Luna și lunile care trec Iluzii
cu mâinile învinețite de fugă.
Sunt dansuri tainice Ninge cu flori de sare
care cheamă strămoșii la vatră cu fulgi de sare
și ei vin ca o adiere de iarbă cu lacrimi de sare.
verde și proaspătă.
În inima lor – Obrajii Țării sunt munți de sare
ca un bob de grîu cu brazi de sare
umblă istoria și răsărituri de sare.
într-o broboadă neagră.
Dintr-o pată de sânge Într-un veac de sare
e posibil să mă fi născut brațe de sare
și eu. flutură semețe
Să aprindem! Să aprindem stindarde de sare.
făclii în numele lor.
Din an în an
Zidurile
Dorm secunde bolnave
zidurile nemiloase care mă strâng în brațe pe pragul unei lacrimi.
zidurile acestea de ceață Timpul cârpește păreri de rău
de ape în sângele lumii.
sunt cele mai mari fericiri Țipătul se sinucide
primite vreodată, în groapa cărnii.
la adăpostul lor ochii plânși Atâtea trupuri arse
desăvârșesc lăuntrul și niciun nebun
care poate avea să apropie
și totuși renunță la tot. corabia cu fluturi
În focul tainei de buze.
inima ca o potcoavă de cal neîmblânzit
își încearcă norocul Iubirea neîncătușată
dezvelind puțin câte puțin fluieră pe dealuri
din pielea pietrei psalmi.
din îndărătnicia stâncii

101
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Grigore ZAMFIROIU
(1913- 1997)

Profesor, combatant în Cel de Al Doilea Război
Mondial, luat prizonier şi închis în lagărul de la Ela-
Selecţie, traducere și note buga, revine în ţară în 1948 iar în 1950 este condam-
Paula ROMANESCU nat la moarte pentru «activitate subversivă», sentinţă
comutată în închisoare pe viaţă. Eliberat în 1964.

Professeur, combattant à la Guerre – La Deuxième
Mondiale - , fait prisonnier et enfermé dans le camp
d’Elabuga, il revint dans le pays en 1948, en 1950 ,
condamné à mort pour « activité subversive », peine
Aurel PASTRAMAGIU
commutée en prison à perpétuité. Libéré en 1964.
(n.1922)
Prizonierul
Ofiţer de marină militară, combatant în Cel de Al
Doilea Război Mondial, licenţiat în litere şi filosofie
Sârme, sârme : ace să înţepe
(1948), arestat şi condamnat în 1949 pentru activitate
Inimă de oameni în cirezi...
anticomunistă la 12 ani temnită grea, este eliberat în
Hăuie a foame de pe stepe
1964.
Şi privirea doare de zăpezi...
Oficier de la Marine Militaire, combattant à La Deu-
Mine, mine : iaduri ce destupă
xième Guerre Mondiale, licencié es Lettres et en Phi-
Gurile adâncului flămând...
losophie (1948), arrêté et condamné à 12 ans de pri-
Cine oare, cine sa ne rupă
son, en 1949, pour activité anticommuniste. Libéré en
Arşiţa de ţară de pe gând ?
1964.
Drumuri, drumuri : bântuie omătul
Construcție
Pe întinsul mării de nămeţi...
Salbă înşirată-i îndărătul,
Motto : Viaţa este creaţie, nu construcţie.
Înainte-s goluri de îngheţ...
Întind o mână şi culeg luceferi
Aripa de suflet se apleacă
Iar din adânc desprind cristalul pur
Sub al nopţii rece eleşteu...
Şi ape negre-am strâns jur-împrejur,
Câţi ajung şi unde oare pleacă
Să-mi crească anii luminoşi şi teferi.
Mai puţinii zilelor mereu ?
Tot culegând, fărâmele se-adună,
Refren :
Bucăţile de piatră mă cuprind,
Plânge, plânge, prizoniere,
Mă-npresură, mă-ngroapă ca-ntr-un grind,
Scrisa ta amară !
Nisip uitat în inutilă dună.
Pe destinul tău şi ţară –
Lacrimă şi fiere... [...]
Construction
Că aşteaptă hâde să ne soarbă
La vie est création, pas construction.
Porţile flămândei închisori...
Cine oare, ce mânie oarbă
Je tends la main et je cueille des étoiles,
Fulgere ne-a pus la ursitori ?...
Je choisis du tréfonds cristal pur,
Des eaux noires j’en ai mis tout autours
Ce mânie, cine oare-abate,
Laissant mes claires années lever leurs voiles.
După ani de chiciură şi ploi,
Vremile cu ziduri de cetate
De toujours ramasser, les bribes m’enserrent,
Gârbove şi crâncene pe noi ?...[...]
M’entourent les pierres en miettes une à une,
Comme dans un schorre inouï m’enterrent,
Sable oublié en inutile dune.

102
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Le prisonnier Vasile MILITARU
(1885-1959)
Barbelés, barbelés : épines de venin
Dans le coeur des gens pris au piège Poet, condamnat la 20 de ani de temniţă grea pentru
De la steppe – long hutlement de faim, «crima de uneltire». Moare în închisoare.
Le regard a mal de tant de neige.
Poète, condamné à 20 ans de prison pour «crime
Mines, mines : enfers à corompre contre l’ordre social». Mort en prison.
Les bouches de l’abîme affamé...
Qui pourrait, ô, qui pourrait nous rompre Imn Neamului
Du pays qui brûle dans nos pensées ?
Veniţi români din larga zare,
Chemins, chemins sous la tempête de neige Mereu să fim uniţi, mereu !
Qui se lève sur cette large mer... Să făurim o ţară mare
Devant nous, le vide des glaces aux pièges, Să placă şi lui Dumnezeu
Collier de froid en derrière... .
Şi când spre noi veni-vor iară
L’aile de l’âme tombe sur le froid étang Vrăjmaşii care vin şi pier,
De la nuit. Qui sera de retour Noi să fim trăznet ce doboară
Et où s’en vont-ils les vidés de sang Stejari cu fruntea pân’ la cer,
Dont le nombre besse à chaque jour ?... Să ştie cei ce pradă vor
C-aici va fi mormântul lor.
Refrain :
Pleure, pleure, prisonnier Că noi prin munţi şi văi mănoase
Ta lettre amère ! Pe care ard făclii de maci,
Ton pays, ta destinée – Avem comori de sfinte oase,
Larme et fiel... Avem strămoşi romani şi daci !

Car les portes des prisons immondes Trăit-am veacuri de robie :
Nous attendent pour nous y engoufrer... Strămoşii ne-au fost traşi pe roţi,
Qui encore, quelle haine aveugle, Dar am păstrat a noastră glie
Nous mit des éclairs aux destinées ?... Şi vom păstra-o-n viaţă toţi !

Quelle fureur fait abbatre sur nous
Après tant d’années de grands froids Hymne à la nation
Le temps comme des murs de cité,
Lépreux et sordides à la fois ?... Debout, Roumains, dans toute la vie
Soyons unis toujours, encore !
Mama Allons refaire un grand pays
Qui puisse plaire même au Seigneur !
Inima – frunză de plop,
Geană arsă de un corp, Et quand vers nous, une nouvelle fois
Buze tremurând în rugi Viendront les ennemis éphémères,
Şi plăpânde mâini pe drugi. [...] Soyons l’éclair vif qui abat
Les chênes aux cimes jusqu’au ciel,
Bucureşti, 1958
Pour que tous ceux qui nous inondent
Sachent qu’ils y trouveront leur tombe.
La mère
Car nos montagnes, nos vallées d’or
Son cœur – feuille de peuplier,
Où brillent les cierges de coquelicots,
Ses yeux – cendres du foyer,
Gardes les os saints - nos vrais trésors –
Ses lèvres – tremblantes prières,
Des Daces et des Romains, nos grands aïeux.
Ses mains sur les barreaux, frêles. [...]
Bucarest, 1958 On a vécu des siècles de misère,
Nos ancêtres moururent sur la roue
Mais nous avons gardé toujours nos terres
Et nous les garderons de plus en plus !

103
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Radu GYR* – Ne vom întoarce într-o zi,
o flacără nestinsă ce îndeamnă și astăzi la biruință Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Text și selecție de Mihaela AIONESEI Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.
Întoarsă – la propriu și la figurat – de la Ne vom întoarce neapărat,
Mănăstirea Petru Vodă, județul Neamț, unde în 16 Cum apele se-ntorc din nori,
iunie 2018, după liturghie, a avut loc parastasul de 5 Sau cum se-ntoarce, tremurat,
ani pentru Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, Pierdutul cântec, pe viori.
considerat unul dintre cei mai mari duhovnici ai țării, Ne vom întoarce într-o zi…
am rămas în suflet cu patimilepoetului Radu Gyr – Si cei de azi cu paşii grei
„poetul temnițelor comuniste” - al cărui mormânt l- Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
am găsit în cimitorul cu cruci verzi din spatele Cum vom intra încet în ei.
Mănăstirii, îngropat alături de soția sa, Flora. Nu știu Ne vom întoarce ca un fum,
dacă emoția trăită sau încărcătura spiritual din acea Uşori, ţinându-ne de mâini,
zi m-au făcut să-mi amintesc de poemul pentru care a Toţi cei de ieri în cei de-acum,
fost condamnat la moarte de regimul de dictatură de Cum trec fântânile-n fântâni.
sorginte sovietică pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
ridică-te, Ioane!”, care circula în manuscrisd cu titlul În toate dragostele noi
„Manifest”. Nu pot să nu mă întreb, cum se întreba Si-n cântecul pe care şi-l
atunci Radu Gyr: Când se vor ridica și Gheorghe și Vor spune alţii, după noi.
Ion și toți românii împotriva domniei celor „fără În zâmbetul ce va miji,
inimă de români”, cum spunea părintele Iustin Pârvu? Si-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Ca o sămânţă-n taina lor.
Noi cei pierduţi, re-ntorşi din zări,
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, Cu vechiul nostru duh fecund,
nu pentru patule, nu pentru pogoane, Ne ‘napoiem şi-n disperări
ci pentru văzduhul tău liber de mâine, Si-n răni ce-n piepturi se ascund.
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Si-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi.
Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, În tot ce mâine, ca şi ieri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane, Va sângera sau va iubi…
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Avem o țară

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele, Avem o ţară unde au stăpânit odată
ci ca să aduni chiuind pe tapsane Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.
o claie de zări şi-o căciula de stele, Şi unde stau de veacuri laolaltă,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.
.
Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi Avem troiţe sfinte, altare şi icoane
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi, Avem atâtea lacrimi şi prigoane
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Că ne e plin pământul de martiri.
.
Şi ca să pui tot sărutul fierbinte Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane, Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
pe toate ce slobode-ţi ies inainte, Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Va răsturna cinci veacuri de pământ.
.
Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii! Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane! Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii, Ca să păzească fără de schimbare
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! Credinţa dreaptă-n care s-au născut.
.
Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;

104
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi martirii, când lanțuri și ziduri cădea-vor sfărmate,
Pe Horia tras pe roată pentru neam. voi nu știti ce-nseamnă-nvierea din moarte,
Azi iaraşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce, caci n-ați fost cu noi în celule.
Ardeal cu trei culori împodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sânge, Baladă pentru Eminescu
Aceea că, ortodoxia ai iubit.
Te-au slăvit în cărţi şi în poeme
Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte Şi te-au înălţat iconostas,
Şi aruncaţi în groapa neştiuţi; Ca să fulgeri tânăr peste vreme,
Dar astăzi dând pământul la o parte Cu vecii de cremene sub pas.
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi. Te-au văzut voevodând voroave,
E jertfa lor de veacuri mărturia Ciobănind genune şi zăpezi,
Ce strigă din morminte pân' la noi: Potcovar de fum bătând potcoave
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia Negurilor strânse în cirezi.
Şi-acest pământ, de Sfinţi şi de eroi! Te-au crezut gigantic Sfarmă-Piatră
Care sparge piscul viforos,
Voi n-ați fost cu noi în celule Şi fierar înfierbântând pe vatră,
Mările călite sub baros.
Voi n-ați fost cu noi în celule Împărat, ţi-au scris pe tâmple steme.
să știți ce e viața de bezne, Făt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule, Şi-au cules, din pana ta, blesteme,
voi nu știți ce-i omul când prinde să urle, Viscole şi răzvrătiri în cer.
strivit de cătuse la glezne. Ci, netrebnic, eu adulmec zării,
Voi n-ați plâns în palme, fierbinte, Paşii tăi pe unde te-au fost dus,
străpunsi de cuțitul trădării. Şi-nsetat pe drumurile Ţării
Sub cer fără stele, în drum spre morminte, Dibui urma ta de blând Iisus.
voi n-ai dus povara durerilor sfinte Caut picurii de sânge, neşterşi încă,
spre slava și binele țării. Ai crucificării pe furtuni
Şi sărut lumina lor adâncă
În cântec cu noi laolaltă
Şi-i ating cu mâini de rugăciuni.
trecând printre umbre pereții,
Trist Iisus cu umbra de tămâie
voi n-ați cunoscut frumusețea înaltă
Dăruind azur din mâini subţiri,
cum dorul irumpe, cum inima saltă
Sfânt, bătut, pe veacul tău, în cuie,
gonind după harpele vieții.
Scânteind, înalt, din răstigniri.
Ce-i munca de brațe plăpânde, Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru, Biruit de ramuri de arin,
cum scârție osul când frigul pătrunde, Îndulcit cu dor de moarte-alinătoare,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveți de unde Ars ca Nesus în cămaşă de venin…
să spuneți aproapelui vostru. Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
Nu eşti înstelatul împărat.
Voi nu știți în crunta-nchisoare
Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul.
cum minte speranța si visul,
Tu eşti marele însângerat !
când usile grele se-nchid în zavoare,
Te-ncrustăm, zadarnic, în agată
și-n teama de groaznica lui înclestare
Şi-n icoane noi pe flori de crin.
pe sine se vinde învinsul.
Crinii nu vor stinge, niciodată,
Ați stat la ospete-ncărcate Umbrele cununilor de spini.
gonind după fast și orgoliu, Eu nu-ţi pipăi steme şi nici lauri…
nici mila de noi și nici dor, nici dreptate, Numai rănile mă plec şi ţi le strâng
nici candel-aprinsa si nici libertate, Şi le fac medalii mari de aur, -
doar ghimpii imensului doliu. În genunchi, le-nchid în inimă şi plâng.
Așa sunteti toți cei ce credeți
că pumnul e singura faimă. Vechi cântec ardelean
Fătarnici la cuget, pe-alături ne treceți,
când noi cu obrajii ca pământul de vineți, Frunză galbenă de vrej,
gustam din osanda si spaima. ce viermi te mănâncă?
– Peste măguri, către Dej
Când portile sparge-se-or toate jalea e adâncă.
și mortii vor prinde să urle,

105
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

– Râule, de ce-ţi zbârleşti au ridicat mâinile în sus
coama nărăvaşă?
– Numai stârvâuri rumâneşti Uite, gardianul le pune in fiare
Someşu-l îngroaşă. pentru încercare de evadare!

– Codrule dinspre Abrud, Cât este ziua de lungă,
de ce plângi sub zloată? vântul le numără'n dungă:
– Parcă iar şi iar aud cinci, zece, treizeci, toate la fel.
oasele pe roată. Toți deținuții prezenți la apel,
toți aliniați pe tăpșan
– Vântule, de ce tot sui ca la inspecția domnului Prim-Gardian.
lacrimi pe obcine?
– De oftatul Moţului Cât este seară și umbră,
temniţele-s pline. cimitirul tainelor umblă.
Cât este noaptea de'naltă,
– Veacule de plumb ursuz, cimitirul tainelor tresaltă.
de ce stai la pândă? Când luna iese pe coame,
– Înc-o cruce vi-am adus crucilor parcă le e foame,
pentru grea osândă. și în gropi de nămol, osândiții,
flămânzii, lihniții, trudiții,
– Neamule, de ce tresari cu brațele'ntinse spre lună
grindina când bate? cer pâine caldă și bună
– Stau, gemând, pe piscuri tari
şi aştept dreptate… Când stelele cad fumegânde,
crucile's haite flămânde
Ad Uxorem si gropile șoptesc între ele în șoapte :
-Hei, mâine sau poimâine noapte,
Am fost cândva o cetină-amândoi poate-or sosi să scrâșnească'n noroi
și amândoi un singur conifer. si cinci sute treizeci si doi*)
Ne-au frânt vântoase, grindină și ploi. sau opt sute șapte*)
Azi alte crengi cresc dincolo de noi, (Poeme scrise în închisoarea Aiud)
dar rădăcina ne-a rămas în cer.
*) 532 (numãrul de încarcerare al lui Radu Gyr);
Sau poate-n miezu-aceleiași făpturi, *) 807 (numãrul de încarcerare al Printului Alexandru
o scoică-am fost într-un ocean amar. Ghica).
Un val ne-a spart de colții stâncii duri,
dar lacrima țâșnită sub spărturi *Radu Gyr – n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel – d.
ne-a reunit într-un mărgăritar. 29 aprilie 1975 București, pseudonimul literar al lui Radu
Demetrescu; poet, dramaturg, eseist și gazetar român.
Cuvântul rostitîn faţa așa-zisului Tribunal al poporului,
Cimitirul deținuților sâmbătă, 2 iunie 1945:
„Domnule Preşedinte, Domnilor Judecători ai
Alături de temniță, pe-o rană, pe-o coastă, Poporului,
cimitirul nostru tace, adastă, În rechizitoriul său de joi seara, Onorata Acuzare
așteaptă sicrie sărace a spus răspicat: Dacă există credinţă adevărată, atunci să fie
cu număr de smoală scris pe capace absolvită, şi a mai spus acuzarea: Sunt prăbuşiri de idealuri,
de credinţe, dar numai pentru curaţi.
Cimitir fără iarbă, doar humă Într-adevăr, sunt naufragii sufleteşti. Eu am avut o
ocolit ca o molimă neagră de ciumă, credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş
tăgădui-o, dumneavoastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în
cimitir fără poveste
obraz. Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi,
unde nu'ngenunchează neveste, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost, pentru mine,
unde mame nu plâng, o credinţă adevărată.
unde nu s'aud lacrimi de țânc. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea
mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată
Crucile strâmbe și șchioape de moarte.”
vrură să fugă, să scape,
dar numai o clipă rebele
- parcă somate de sentinele -
au stat s'au supus,

106
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

buzunare şi din care se înfruptă după pofta inimii; şi
cu toate astea, piersici n-am mîncat niciodată. Mai
mare rîsul! Nu-i mai puţin adevărat că în părţile noas-
tre nu creşte piersicul, cică în Bucovina e prea frig. O
fi. Da’, uite, că la domnu’ învăţător piersicul şi creşte,
şi rodeşte! Pentru că, după cum ne spunea adeseori la
şcoală, livada dumnealui e „ştiinţifică”: un pom – nu-i
destul să ştii să-l altoieşti. Mai trebuie să-l alegi, să-l
aclimatizezi, să-l selecţionezi; aproape că trebuie să-l
domesticeşti. „Parcă a auzit careva dintre voi, proşti-
lor, de Miciurin?...” – dădea dispreţuitor şi lehămesit
din mînă şi trecea deîndată la lecţie. Ce-i drept, nici
unul dintre elevii dumisale nu auzise de cel pe care-l
numise domnul învăţător, dar asta nicidecum nu în-
seamnă că n-ai dreptul să rîvneşti un fruct atît de ne-
Corneliu IROD maipomenit. Dacă domnul Dudceac ar fi pus piersicii
ăia în livadă şi nu în faţa uşii casei, mai mult ca sigur
Pianul alb că n-am fi rezistat ispitei: am fi uitat că doar cu trei-
patru ani în urmă stăpînul livezii (fie ea şi ştiinţifică)
Că Ionică Semenciuc, Eugen Platco şi eu – Pe- ne-a fost învăţător şi am fi intrat în păcat. Dar aşa... E-
tre Usic – mai dăm iama prin livezile oamenilor din adevărat că avea livadă mare, în care găseai toate soiu-
satul nostru, în bună parte, e adevărat, dar că am avea rile de cireşe, de la cele timpurii, apoase, pînă la cele
vreo legătură cu moartea fostului nostru învăţător, de august – mari cît pruna; vişine obişnuite, vişine
domnul Ilarie Dudceac, nu-i adevărat nici cît negru spaniole şi vişine negre tomnatice; tufe de coacăz şi
sub unghie. E o minciună gogonată! zmeur; ce de pruni, ce de nuci! Mere – de la cele de
Cum a fost? În ziua aceea, eu şi Ionică am venit Sîntilie pînă la cele răpănoase – şi pere: de la gălbioare
la Eugen. L-am fluierat, iar el a ieşit în drum. Ne-am şi harbuzeşti, zemoase şi cu miezul roşu ca sfecla, pînă
aşezat cîteşitrei pe iarbă sub gardul lor, ne-am rezemat la cele care se culeg hăt spre Crăciun. Ce nu era în
cu spinarea de scîndurile încinse de soare și am tăcut o livada domnului învăţător! Dar ce folos? Am mai dat
vreme, cum făceam de fiecare dată înainte de a hotărî noi peste asemenea „ştiinţă” şi la alţii. Numai piersici
pe cine să călcăm în acea zi. Deodată Ionică îi zise lui n-avea nimeni în sat. Doar domnul învăţător. Dar i-a
Eugen: plantat, cum ziceam, nu în livadă, ci – popîc! – în faţa
– Bă, Jenică! Tu nu vezi, mă, că la vecinul vos- casei: du-te, Petrică, la furat, dacă-ţi dă mîna... În orice
tru s-au copt piersicile?... clipă şi-ar putea arunca domnul ochii pe fereastră şi te-
– Las’ să se coacă, – răspunse Eugen fără chef, ar recunoaşte numaidecît – frumos i-ar sta unui fost
pentru că era vorba de piersicile domnului învăţător elev de-al dumnealui, n-am ce zice!... – şi chiar dacă
Dudceac. nu s-ar uita, oricînd ar putea ieşi afară nevastă-sa,
– Ziceam de piersicile alea mari şi albe, – se guşata de Agafia, care de asemenea te-ar recunoaşte.
prefăcu Ionică a nu fi prins nuanţa de nemulţumire din Iar de nu s-ar întîmpla nici una, nici alta, adică nici
glasul prietenului. – Că alea mai mici sunt coapte de domnul învăţător nu s-ar uita pe fereastră, nici Agafia
mult. Iote ce rumene-s! Ca obrajii soră-tii Vetuţa... n-ar ieşi din casă, atunci, sigur, te-ar sfîşia dulăul –
– Cre’ că-ţi dai seama, – îi sar eu lui Ionică-n negru şi mare cît un bivol, iar de rău i-atît de rău, că
ajutor, – că n-avem voie să nu gustăm din ele! sare să te rupă în bucăţi de cum te apropii de poartă.
– O să gustaţi un căcat! – mîrîi Eugen. – Voi m- Înadins l-au legat lîngă piersici, ce credeţi!...
aţi dus de multe ori în livezile vecinilor voştri?... Iar piersicii – iaca, doi pomi nu prea înalţi, cu
Ce-i drept e drept! Fiecare dintre noi ocolea cu frunza cam rară şi semănînd cu cea de răchită. I-a sădit
grijă livezile vecinilor. Pentru că una e să se plîngă de domnul învăţător în martie, cu un an înainte de sfîrşi-
tine cineva mai de departe, să zicem, din celălalt capăt tul războiului. Asta nu uită nimeni, pentru că peste o
al satului (în situaţia asta, acasă te ceartă, te ameninţă, lună în satul nostru au intrat ruşii. Cînd a venit acasă
te înjură sau, în cel mai rău caz, ăl bătrîn îţi scapă una de pe frontul din Răsărit într-o scurtă permisie, în ace-
după ceafă) şi cu totul alta, să te pîrască un vecin: o iei eaşi căruţă cu care a transportat pianul alb (în faţa
pe coajă mai mult ca sigur! Din acest punct de vedere, porţii dumnealui s-a adunat atunci jumătate de sat să
Eugen are dreptate. Dar nu se poate spune că nici Ioni- privească minunea: păi, oamenii nu văzuseră în viaţa
că şi cu mine n-avem dreptate deloc: toţi trei o să îm- lor nici un fel de pian, darămite unul alb!), domnul
plinim în curînd cinşpe ani – flăcăi în toată legea, ce învăţător Dudceac a adus, tot de pe undeva din răsărit,
mai! –, ne-a mers vestea de ştrengari fără pereche, care şi doi piersici tineri, pe care n-a avut de lucru şi i-a
cunosc livezile şi grădinile oamenilor ca pe propriile plantat, după cum v-am mai spus, chiar în faţa casei,

107
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

ca să-i aibă tot timpul sub ochi. Pomişorii s-au prins şi Pur şi simplu dumnezeieşti! (De unde ştiu? Pe astea le-
încă înainte de Paşti s-au umplut de floare rozalie. am încercat anul trecut – de ce să mint? –, le-am gustat
Cît despre pianul alb şi covoarele persiene – doar, nici vorbă să mîncăm şi încă pe săturate; acuşi o
doar ştiţi cum a ieşit pînă la urmă. Cu puţin timp înain- să vă spun cu ce ocazie.) În celălalt pom, piersicile-s
te de a termina permisia şi a se năpusti spre apus pe mai mici, ard scăldate-n pară aurie şi-s rumene într-o
urmele nemţilor (lucru pe care nu l-a mai făcut nicio- parte, vorba lui Ionică, exact ca bujorii din obrajii
dată tocmai din pricina pianului alb), în faţa casei în- surorii mai mari a lui Eugen. Ah, măiculiţă, ce gust
văţătorului au apărut şapte militari. A ieşit Agafia şi a tre’ să aibă şi astea!
înlemnit: ea e, ce-i drept, neştiutoare de carte, dar şi-a Alea albe sunt piersici tîrzii şi se coc pe la înce-
dat seama numaidecît că militarii nu-s de-ai noştri. putul lui septembrie, iar cele mici, cu vreo lună juma-
„Aici locuieşte locotenentul Ilarie Dudceac?” – între- te, dacă nu cu două, mai devreme. Iar de gustat din
bă, probabil, cel mai mare-n grad. Domnul învăţător, cele mari iată cum am avut norocul să gustăm: anul
spre norocul lui, nu se afla acasă, era plecat în sat, iar trecut pe la sfîrşitul verii, ni se face într-o zi poftă de
Agafia holbă ochii şi nu fu în stare să răspundă, doar căpşune şi hotărîm să-i facem o „vizită” lui moş Anton
guşa-i dîrdîia mărunţel. „Sunt maiorul Vsevolod Po- – prăsise bătrînul nişte căpşune tîrzii şi parfumate, o
pov, – continuă necunoscutul, fără să-i pese că femeia minune, nu alta. Cine ştie unde-i grădina moşului îşi
nu i-a răspuns la întrebare. – Locotenentul Dudceac dă seama că, pentru a ajunge acolo, trebuia să trecem
mi-a furat din casă pianul, un pian alb. Am venit să neapărat prin faţa curţii învăţătorului nostru. Poarta era
mi-l iau...” – încheie ofiţerul, zîmbind răutăcios. Apoi nu-ş’ de ce deschisă vraişte, iar noi aruncăm o privire
se întoarse spre soldaţi şi le făcu un semn cu capul. în curte şi încremenim: la cîţiva paşi, din iarbă lumina
Aceştia dădură buzna în casă, de unde scoaseră pianul o piersică auriu-argintie! „Iote ce-i acolo, Petrică!...” –
alb, îl suiră în căruţa militară şi, după ce mai întîi bă- şopti gîjîit Ionică, mai să se înece, numai că eu eram
gară în jurul mobilei fine şomoioage de fîn, plecară. de mult în curte. Înhaţ piersica şi, cît ai clipi, o zbu-
Aflînd despre cele întîmplate, socrul domnului ghesc în uliţă, dar tot era gata-gata să mă înşface fiara
învăţător (răposat şi el între timp) l-a sfătuit pe ginere aia de lup negru. Şi azi îmi mai frige pulpa răsuflarea
să fugă de acasă, pentru că ruşii ăia, – zicea, – sigur o lui fierbinte!... Am şters-o de-acolo. Am sărit gardul
să se întoarcă şi-o să-l împuşte. „Cîte n-au furat şi ei lui moş Anton, am mers un timp de-a buşilea, apoi ne-
de la noi, da’ ai curajul să te duci acolo la ei acasă şi am trîntit în căpşuni. Da’ nu ne mai ardea de căpşune,
să-ţi iei lucrurile? N-aş crede! Da’ ei uite că vin... Aşa poate mai tîrziu. Aveam altă grijă: cum să împarţi o
că fugi, băiete!” Domnul Dudceac l-a ascultat, a fugit piersică la trei inşi? Ne-am repezit lacomi cu dinţii
în baltă şi s-a ascuns în păpuriş. Acolo s-a şi îmbolnă- asupra ei, ne-o smulgeam unul altuia din mînă şi într-o
vit de sperietură şi de friguri, deşi zilnic i se aducea – clipită am hăpăit-o.
fie de nevastă-sa, adică de Agafia, fie de altă persoană Am recunoscut pe loc că în viaţa noastră n-am
de încredere – şi mîncare, şi schimburi. Peste vreun an mîncat ceva mai bun şi am hotărît că trebuie, fie ce-o
s-a întors acasă. Bărbos, slab, piele şi os, tăcut, doar fi şi cu orice preţ, să mai facem rost de aceste fruncte
ochii aveau un licăr ciudat şi cam rătăcit. Din baltă a minunate. Eugen s-a împotrivit şi de astă dată, că cică
adus cu el şi sălbăticiunea asta, fiara asta turbată, din – te-apucă şi rîsul! – nu ne-ar fi ruşine să mergem la
cauza căreia nu-i chip să calci în bătătura domnului furat la învăţătorul nostru?...
învăţător fără permisiune... Cică l-a şcolit acolo, în – Atunci uite ce-i, Jenică, – îi zic eu sfătos, –
stuf, şi l-a dresat să nu mănînce de la nimeni, în afară du-te şi cere-i vreo zece piersici...
de dumnealui. Nici de la Agafia. – Mă, da’ deştept mai eşti! – mi-aruncă el o cău-
Cu timpul, încet-încet, domnul Dudceac s-a pus tătură bosumflată.
pe picioare. Sau cel puţin aşa ni s-a părut nouă, cînd – Aşa-i! – zic. – Ai dreptate: cere-i douăşpe, ca
peste un an a devenit învăţătorul nostru, deşi noaptea să ne vină fiecăruia cîte patru...
(i s-a scăpat unei vecine toanta de Agafia) îl treceau – Cîte o sută nu vrei?!...
toate sudorile, ţipa prin somn, îl apuca tremuratul şi se – De ce te superi, Jenică? – se amestecă şi Ioni-
sleia de vlagă pînă la clămbeală. I se părea întruna c- că în vorbă. – Dacă zici că nu-i frumos să luăm sin-
au venit ruşii să-l ridice din cauza afurisitului ăluia de guri, atunci de cerut nu-i ruşine. Doar sunteţi vecini şi-
pian alb. Ziua, te uiţi la dumnealui – parcă n-ar avea apoi nu ziceai tu că ei cumpără lapte de la voi?
nimic. În schimb, de cum cade întunericul, dă în bîţîia- – Şi ce dacă iau lapte de la noi? Pe domnu’ în-
lă şi-l scutură atît de rău, că domnul învăţător n-ar ieşi văţător nu l-am mai văzut prin bătătură de nu mai ţin
noaptea din casă pentru nimic în lume! minte – aşa că n-am cui să-i cer. Iar ea-i zgîrcită, că
Mai apoi, povestea pianului alb a fost dată uită- nici mă-sii cre’ că nu i-ar da! Iar voi lătraţi întruna: du-
rii. În timpul ăsta, piersicii au crescut şi dădeau rod te şi cere, du-te şi cere...
mănos în fiecare an. Unul făcea fructe mari cît un – Încercarea moarte n-are... – nu mă las eu.
pumn zdravăn de flăcău. Albe-gălbui, să juri că-s de – Tacă-ţi fleanca!
ceară, acoperite cu puf moale argintiu, în interior – un – Ei, dacă zici că de dat nu ne-ar da, iar ziua ţi-e
sîmbure sîngeriu zbîrcit, iar la gust – nemaipomenite! ruşine să te duci să iei, atunci o să ne ducem noaptea!

108
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

– Cu cine-ăi semăna aşa deştept?... Ţi-oi fi zis în – Şi, mă rog, ce-mi daţi, dacă vă spun? – am în-
capul ăla secu al tău că noaptea dulăul lor doarme, cetat eu să mă mai grăbesc cu explicaţia, ca să-i pun
este? Află, frăţioare, că nu doarme şi te face harcea- pe jar.
parcea, pentru că noaptea-i dezlegat! Iote la el! He! – Una peste bot sau un picior în cur! Alege... –
– Nu se poate ca un căţeluş atît de simpatic să rînji Eugen.
nu ia masa de seară... – îmi dau eu cu părerea, suge- – Degeaba te hlizeşti, Jenică! Dacă-mi daţi un
rînd astfel o altă metodă bine cunoscută nouă. – O să-i pachet de ţigări (toţi trei ne apucaserăm de fumat încă
servim noi cina... Păi cum! Nu, nu mă gîndesc la otra- de acu doi ani şi ceva), o să mîncaţi piersici, dacă nu, o
vă, nici la sodă caustică ori sticlă pisată – ferească să mîncaţi, uite, asta! – şi, să mă iertaţi, am băgat de-
Dumnezeu, n-avem noi sufletul ăla... O să-i dăm nişte getul mare printre arătător şi mijlociu şi li l-am arătat.
unturică gustoasă! Iar ca să nu i se aplece, sărăcuţul de – Bine, Petrică... – zise Ionică încet. – Io ziceam
el, o s-o amestecăm cu cîlţi şi smoală moale... Ei? că ne avem ca fraţii...
– De cum o înhăţa-o din zbor, rămîne cu gura M-am ruşinat auzind aceste vorbe şi mi-am zis
căscată! De admiraţie pentru noi, se-nţelege... N-o să să ies din încurcătură c-o minciună:
se mai sature privindu-ne cu cîtă iuţeală ne burduşim – Mă, da’ cu voi omul nici nu poate glumi, că
sînul cu piersici... – hohoti Ionică, tăvălindu-se sub nu ştiţi de glumă... Mă rog... Dar tu, Eugene, nu mai
zăplaz cu mîinile la burtă şi aruncîndu-şi din cînd în face pe deşteptul, că nici alţii nu-s chiar proşti! Aşa,
cînd picioarele în sus. carevasăzică. Uite care-i planul meu. Ne ducem în
– Io ziceam că ăla de pe umerii voştri e cap, nu spatele livezii – încă pe lumină, pînă să dezlege Agafia
dovleac... – ne aruncă Eugen dispreţuitor. – Iote, cîinele – şi scoatem o scîndură din gard.
proştii, mai şi rîd! Cine v-o fi spus că javra de cîine a – Iote... – iar începu Eugen, dar Ionică nu-l lăsă:
domnului învăţător mănîncă din mîna altuia? Păi, io nu – Da’ taci dracului odată! Ei, scoatem o ulucă şi
v-am spus că poa’ să şi crape de foame, că tot nu pune ce-i cu asta?
gura! Mă, da’ deştepţi mai sunteţi, să nu vă fie de de- – Păi, este! În gard o să apară o gaură. Iar în ga-
ochi!... Ce-oţ fi zis? Că la dumnealui numai livada-i ura aia o să punem frumuşel un laţ din sîrmă groasă.
„ştiinţifică”, este?... După ce s-o-ntuneca, fluierăm de cîteva ori chiar în
Eu şi Ionică ne-am cam posomorît. faţa spărturii. Domnul dulău, se-nţelege, o să dea fuga
– Şi nu te mai umfla atîta-n pene! – i-o trînti Io- să ne muşte, iar laţul – haţ! – îl apucă de gît. Îl lăsăm
nică, pentru a-i mai tăia din elanul fudul. să-şi petreacă noaptea lîngă căpşune, iar noi ne ducem
Vreun minut-două, tolăniţi într-un cot, fiecare să vedem de piersici... Hă?... Aud?... – zic eu mîndru,
dintre noi a rumegat cîte un fir de iarbă de sub gardul mă aplec spre ei şi duc palma la ureche.
lui Eugen. Tot ce se poate ca în capul celor doi prie- Nici n-am terminat bine ce-aveam de spus, că
teni ai mei să fi încolţit acelaşi gînd, dar de vorbit am Ionică şi Eugen au şi sărit în picioare, s-au prins pe
vorbit eu: după gît şi, chiuind cît îi ţinea gura, s-au apucat să
– E bine că noaptea bivolul ăla e slobod. Păi, dansesze. M-au tras şi pe mine în horă. Larma noastră
cum! E chiar foarte bine... a scos-o din casă pe mama lui Eugen:
– Ţie, mă Petrică, iar ţi-o fi fătat mintea vreo – Ce-aveţi, ulişarnicilor? Aţi înnebunit? Du-te,
deşteptăciune... – mă-nţepă Eugen batjocoritor. măi băiete, unde te-am trimis!
– Şi-şi, Petrică? – se săltă Ionică din cot de cu- Ne-am despărţit. Dar nu înainte de-a ne înţele-
riozitate. – De ce crezi că-i bine că noaptea cîinele e ge: eu mă voi îngriji de laţ, iar între timp, Ionică şi
dezlegat? Eugen o să smulgă scîndura din gard. Rămîne să ne
– Pentru că o să-l legăm noi în altă parte!... vedem dincolo de livadă de cum scapătă soarele după
Prietenii tăceau. Probabil întrezăreau ceea ce deal.
vreau să spun, dar aşteptau să audă din gura mea. Numai mie să mi se fi părut că pînă-n seară tre’
– Şi ştiţi unde o să-l legăm? În livadă, tocmai să treacă un veac?
dinspre grădina lui moş Anton! Să stea acolo şi să Cum-ne-cum, începu să se întunece. Fiecare
păzească căpşunele, iar pe noi să ne lase-n pace, că terminase ce-avea de făcut, exact cum ne-am înţeles.
avem treabă aici, în faţa casei... Tocmai ne pregăteam să fluierăm, cînd Eugen zise-n
– Poate ne spui şi cum se face o chestie ca asta, şoaptă:
– zîmbi acru Eugen. – Sau – mai ştii! – ai de gînd să – Bă, voi ştiţi ceva? Mai bine ne-am urca în
legi singur cîinele?... plopu’ ăsta. Că dacă nu nimereşte dihania cu capu-n
– Treaba e cît se poate de simplă! – am dat eu laţ sau se rupe sîrma, dăm de dracu’, este?
din mînă. – Ai spus o vorbă deşteaptă! – îl lăudă Ionică.
– Nu mai spune! Ne-am căţărat în plop, am încălecat craca cea
– Da’ taci odată, Jane! Lasă omul să vorbească. mai groasă şi abia după aceea am început să asmuţim
Zi-zi, Petrică. cîinele.
N-am apucat să fluierăm fiecare decît cîte o sin-
gură dată, şi livada – din curte pîn-la spărtura făcută de

109
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

noi – fu străbătută de un fulger negru şi mîrîitor. Peste
o clipă, ceva se buşi de gard. Se făcu linişte de te apu-
ca frica. Dar peste încă o clipă, cîinele începu să gîjîie
răguşit şi să se zbată neputincios în laţ.
– Nu s-o rupe sîrma?... – întrebă cu spaimă-n
glas, pare-se, Eugen.
– Nu te teme! Ar ţine priponit şi un urs...
Am coborît din plop (cîinele nu se mai zbătea:
şi-o fi dat seama că sforţările îi sunt zadarnice) şi ne-
am dus de ne-am aşezat sub zăplazul lui Eugen, acolo
unde de cu ziuă ne-am făcut planurile: aşteptam să se
culce la alde dom’ învăţător. N-am fumat prea mult, şi
singurul geam luminat din faţa noastră clipi şi orbi – Ion DINCĂ
suflase, se vede, Agafia în lampă.
Deh, mari nătărăi am fost! Să fi aşteptat barem
vreun ceas... Acum degeaba ne căim. Ne-a-mpins ne- Dimineață fatidică
răbdarea sau ăl cu coarne, că ce altceva? N-a trecut
nici un sfert de oră de cînd s-a stins lumina, iar noi am Ca de obicei, şi-n dimineaţa asta, Lola,
şi sărit poarta mare (portiţa-i încuiată cu trei zăvoare, ,,colega de serviciu a lui tati”, l-a aşteptat pe Tolomin
deasupra gardului sunt trase două rînduri de sîrmă cum a coborât din bloc. Se întâlnesc lângă mașină, se
ghimpată, aşa că singura trecere mai ca lumea e peste sărută de bun-venit, urcă şi… goană voioşi, rachetă
poarta de căruţe). spre serviciu. Lorena, soţia lui Tolomin, în fereastră,
– Aveţi grijă! – şopti Eugen. – Să nu ne simtă împietrită, privește indignată cum alta se urcă lângă
din casă... soţul ei, în maşina în care nu Lola, “jigodia”, ci ea,
Dar noi, ca nişte pisici gonite de cîini, ne-am Lorena, are rate de plătit la Bancă.
căţărat în copacul în care ziua văzusem piersicile alea Lorena lăcrimează, trage scurt perdeaua. Pe
aurii. margine de pat îşi prinde faţa-n mâini şi cugetă la ne-
– Aici ţi-ai găsit să crăpi în tine?! – şuieră Eu- norocul ei, la viaţa-i dărâmată, la viitorul incert, al ei şi
gen supărat, numai că nu ştiu cui, pentru că înfuleca şi al copiilor.
Ionică, înfulecam şi eu: Doamne, ce minunăţie! – Um- E 8Martie. Ziua femeii. Codrin şi Polinel,
pleţi-vă repede sînul şi valea! – ne sfătui. vlăstarele familiei, se frământă de mama focului cu ce
Sigur că Eugen se temea mai rău decît noi – să-şi bucure mama de ziua asta mare; cam ce cadou
doar domnul învăţător nu era vecinul nostru... Tăceam, să-i facă, să fie la înălţime. Se tot gândesc, se soco-
culegeam pe apucate şi ne burduşeam sînul cu pirsici. tesc… de bani nu prea dispuneau. Mami... abia de
De la o bucată de vreme, a trebuit să pipăim, pentru reuşea să le dea pentru covrigei la şcoală ori pentru
că-n jur erau tot mai puţine fructe. Eugen se căţără să biscuiţi. Tati... mai descurcăreţ, cu un “N-am, bă!”
caute mai sus. Deodată se auzi un scîrţîit sau mai de- ţipat, scăpa uşor. Dar cum Codrin fusese mai prevăză-
grabă un pîrîit. Luaţi pe neaşteptate, în prima clipă nu tor şi din puţinii bani ce-i dăduse mami, zilnic, pusese
ne-am dat seama ce se întîmplă, dar în cea următoare – o micuţă parte separat; avea pentru o ciocolată în ziua
după foşnet – eu şi Ionică am priceput că s-a despicat asta mult prea aşteptată. Şi, astfel pregătit, pe ascuns
o cracă, iar ceea ce zburase prin faţa ochilor noştri cumpărase o ,,Poiana”, un mic cadou surpriză. Polinel,
fusese Eugen. S-a prăvălit, de-a duduit pămîntul, chiar mezinul, la vârsta grădiniţei, nici gând de vreo econo-
pe pragul din faţa uşii de intrare. mie, ca să facă vreo surpriză ceva mai acătării. Ceva
Apoi s-a aşternut liniştea. Ce-i de făcut?! De avea și el, o felicitare, dichisită de doamna educatoare,
sub uşă, Eugen gemea înfundat, de parcă s-ar fi înecat nerăbdător să i-o ofere, triumphal, mamei, ca fiind
c-o pară din alea de-ţi fac gura pungă. Tocmai dădeam opera lui. Cam sărăcuţ cadou, iar lucrul ăsta îi produ-
să coborîm din pom, cînd din tindă s-au auzit paşi cea oarecare reţinere, ba și tristețe. Un gând curat îi
tîrşiţi. Am încremenit. Curînd scîrţîi uşa, şi în beznă se șopti: „Nu ești singur!” Îl scoase din încurcătură
înfipse ţipătul scurt, dar ascuţit al Agafiei, care, de frăţiorul Codrin care, zâmbitor, cu un deget îl cheamă
bună seamă, se-mpiedicase de Eugen. ştrengăreşte de-o parte şi îi arată „surpriza”, convins
– Gata! Au venit să mă ridice!... – se auzi din că, odată cu felicitarea pe care o deţine fiecare, să-i
casă o voce răguşită. dea mamei şi ciocolata, ca fiind de la amândoi. Cât de
Acestea au fost, într-adevăr, ultimele cuvinte ale mult l-a bucurat pe Polinel aranjamentul, dar și mai și
domnului învăţător Ilarie Dudceac. Dar ce legătură au gestul fratelui său!... Nu mai vorbim despre Lorena,
ele cu Ionică, cu Eugen şi cu mine, cum mai auzi pe mama, surprinsă de armonia și atenția copiiilor ei
cîte unul spunînd? scumpi!
Trei zile una după alta, şi Polinel, jucându-se
pe hol, vede un telefon mobil uitat pe o măsuță din

110
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

camera unde Lola, „colega de serviciu a lui tati”, îi Putere economică! Căsătorit – niciunul! Niciunul de-
făcea „masaj” lui Tolomin. păşind 41 de ani… Foarte încântaţi de o prietenie sin-
‒ Mami! Mami, un cadou! strigă cel mic, ceră cu Lorena, pentru o relaţie serioasă şi, chiar o
venind în grabă cu un ceva micuț, lucitor, în mână. mult aşteptată căsătorie, după terminarea divorţului.
Cred că e de la Moş Crăciun, fiindcă am fost cuminte! Pentru divorţ, fiecare din cei trei pretendenți se oferă
Un telefon mobil, vezi ce darnic e Moș Crăciun?! – se s-o ajute material cu o sumă nerambursabilă, pentru
bucură micuţul. grăbirea despărțirii. Îi admiră frumuseţea, inteligenţa,
Sărutându-şi copilul, Lorena ia telefonul tre- rabdarea de a-l suporta până acum pe ,,nesuferit”. Fie-
murând. „Telefonul jigodiei! şopteşte printre dinţi. care de-abia aşteaptă clipa s-o cunoască pe „frumoasa”
Ăsta îmi spune multe!” Rămasă singură, navighează abandonată pentru o amantă, fiecare vrea să ajungă
prin el și imaginile curg ritmic, doldora de surprize. Ici repede mână-n mână la altar.
– cei doi, Tolomin şi Lola, sudaţi într-un sărut fierbin- Lorena lăsă mesajele pe calculator, îl stinge și
te; dincoace – cei doi, în pat, goi complet, admirându- rămâne în așteptarea soțului.
şi piepturile şi tot ce se află mai jos; aici – vai, îmi stă Vine seara, Tolomin vine de la serviciu și fără
inima! – ea, cu mâna la intimitatea lui şi el la cea a ei. vreun salut, din obișnuință, sfoară la calculator, la
Mai departe… mai departe… jocurile preferate, cu împușcături. Pornește și… zvâc!;
Mai departe, Lorena nu mai suportă mizeria în ochi, în loc de„zombie”, acele creaturi hidoase cu
asta, desfrâul… nu mai are răbdare; de pe telefon trece care se obișnuise, îi apar… fotografii, mesaje, cereri
totul pe calculator, apoi pe un CD - şi, prin impriman- de a ajunge în fața altarului! Privește năuc! Citește…
tă, totul pe hârtie. „Așa poze mai rar, documente pen- literele I se catapultează în fața ochilor ca lăcustele în
tru divorţ.” aer. Cataclism!
Așază pe monitorul calculatorului una din ‒ Lorena! Urlă, tremurând.
pozele deocheate, îl lasă pornit şi îşi cheamă socrul Lorena se aștepta la atmosferă, dar sare, vine
care. repede, o face pe mirata.
– Stai să vezi și să te minunezi! Derulează… ‒ S-a întâmplat ceva, drgule? Ce-ai pățit? Tare
De la prima poză până la ultima, amuţeşte cu ochii m-am speriat; credeam că s-a aprins ceva!
dilataţi cât cepele şi cu o mână apăsându-şi gura să nu ‒ Dracul s-a aprins! I-a luat foc coada! De
răbufnească în urlete de indignare. unde te știu ăștia? Ce, ai început să te dai la patroni?
‒ Uite, tată, probe pentru divorţ! Zicea că nu-i ‒ Ce patroni, iubitule?!... Aiurezi? Ai băut
adevărat… „Probe, probe îimi cerea. Ce părere ai des- ceva?
pre ce vezi aici? ‒ Eu să beau? Citește aici și tu! Belește ochii!
‒ Nenorocita!... Spurcata!... Fata mea, pe scări Belește-I bine… Uite ici…că ești frumasă…inteligentă
o arunc, dacă-i mai calcă picioarele pe-aici! Şi el!... și răbdătoare, că l-ai suportat până acum pe „nesufe-
Bărbat serios ce se da!... Eheee!… Lasă că am eu ac rit”… Aflând că nu ai bani să bagi divorț să scapi,
pentru cojocul lui, pentru asta trebuie să-mi dea soco- fiecare se oferă să-și dea o sumă nerambursabilă, ne-
teală! Taică, nu le da telefonul! Piteşte-l, că ăştia nu s- cesară pentru grăbirea și reușita divorțului… că de-
astâmpără! Eheee! Ne cred proşti? Să-i vedem acum, abia așteaptă să… Să ce? Să ce? Citește tu ce scrie mai
ce-o să mai zică, după ce le arătăm probele? departe, că îmi vin dracii și-i omor pe rând pe toți! De
‒ Tată, nicio vorbă, deocamdată! M-am gândit unde știu ăştia toate astea?
la o stratagemă. ‒ Pe mine mă întrebi, dragă? Ce ştiu eu? Eu
‒ Nicio vorbă, Loreno tată! Sunt de partea ta ştiu ce mi-ai spus tu, că mi-au apărut peri albi, că m-
şi a copiilor. Nenorocita!... Nenorocitul!... Poate am îngrăşat, că m-am făcut urâta… şi că nici dracul
reuşim să le stricăm afurisita asta de îmbârligătură! nu-şi mai întoarce capul spre mine, că nu mai există
Lorena stinge calculatorul, iar socru-său plea- bărbat să se mai ostenească să-şi strâmbe gâtul după
că pufnind şi înjurându-o pe ,,nenorocită”. mine! Culcă-te liniştit! Cine ştie unde m-or fi văzut şi
cum le-oi fi sărit în ochi! Fantasmagorii! Aiureli! Vi-
* se! De unde să ştiu eu cine i-o fi informat p-ăştia că
Dotată cu arma ,,nimicitoare” ‒ telefonul ‒ vreau să bag divorţ şi nu am bani!? S-o fi spovedit
Lorena trece la încropirea unui plan strategic de atac. paţachina aia a ta, jigodia, că nu puteţi scăpa de mine,
Prima stratagemă: Ascunde CD-ul şi apelează la „Ma- că vă încurc eu ploile! Eu, pe ăştia, nu i-am văzu în
trimoniale” Îşi dă fotografia… şi un scurt anunţ ade- viaţa mea!
menitor: „Nevastă prezentabilă, 42 de ani, doi copii, ‒ Îi nenorocesc! Îi distrug! Dau eu de urma
de 4 şi 12 ani (băieţi), neglijată de soţ pentru alta, sufe- lor!...
rit enorm, caut prietenie sinceră; eventual, recăsătorie, ‒ Dă, dragă, te ţin eu? Dar să nu dai să fugi,
după divorţ. Rog, seriozitate” după cum sunt de înrăiţi, după cum te ameninţă!
Două zile de acalmie, de tăcere iritantă, bol- ‒ Pe mine?! Nici dracu nu mă pune la punct!
năvicioasă şi, a treia zi... taifun! Prăpăd! Pe Internet, O să vezi!...
trei nume de patroni! Fotografia şi vârsta fiecăruia!

111
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

În aceeaşi seară, îndârjit, chinuit de gelozie, ‒ Mcio-mcio-mcio! – se miră şi strânge şi Au-
Tolomin dă mesaje pe internet celor trei patroni. Trei gustina pumnii, clătinând într-o parte şi-ntr-alta capul.
mesaje; aceeaşi text pentru fiecare în parte; şi le suge- Tolomin reia îndârjit firul: „O lacrimă de mai
rează să nu se apropie, nici cu gândul, de nevasta lui, faci să-i picure acestei zeităţi din ochi, jar mănânci,
că sunt terminaţi! „Vă distrug, nemernicilor!” fustangiule!” ‒ continuă Tolomin, cu acelaşi tremur de
A doua seară, cum intră pe uşă, acelaşi obicei: nervozitate.
Tolomin sfoară la calculator! Cercetează… Trei răs- Socru:
punsuri la mesaje… trei ameninţări diferite, una mai ‒ Cum, se poate, măi Loreno, taică?... La aşa
virulenta decât alta: „Nici cu o floare să nu mi-o ceva, nici mort nu mă aşteptam!
atingi, cumva, pe frumoasa vieţii mele, nenorocitule! Augustina:
Ai grijă că eşti terminat!”; „O lacrimă de-i mai picură ‒ Asta, băi frati-meu?! Asta e vulpe afurisită!
din ochi acestei zeițe, jar că mănânci c…, fustangiu- Hoaţă!
le!”; „De gingăşia ei, de frumuseţea ei, tu nu eşti Şi din nou Tolomin, spumegând: „De gingăşia
demn, băi boule, cu cap de muscă! N-o chinui, că, pe ei, de frumuseţea ei, tu nu eşti demn, băi boule! Băi
viaţa mea, îţi trag un glonţ în capul ăla gol!” cap de muscă! N-o chinui, că, pe părinţii mei, pe viaţa
Citeşte… sare de pe scaun… iar se aşează, iar mea, îţi trag un glonţ în cap!” – încheie, în sfârşit,
citeşte, iar sare! Din ce în ce mai nervos!! Scrâşneşte, Tolomin, strângând buzele pungă, făcând ochii mici-
îşi încleştează pumnii şi alarmă generală! Adunarea! mici şi clătinând ameninţător, în sus şi-n jos, din cap,
‒ Lorena! Tăticule! Mămiţo! Mătuşo Augusti- către Lorena.
na. Repede, încoace! ‒ Ce face?! sare din nou şi mai îndârjită Au-
Toţ, la calculator, în faţa monitorului, precum gustina. Să aranjezi tu, fa, cu hăndrălău’ tău, să-i tragă
soldaţii cu armele la umăr pe platou. Agitat, cu degetul lu’ nepotu’ glonţ în cap? Ptiu! Ptiu! Ruşine, fa! Şi mai
arătător spre monitor, spre chipurile celor trei bărbaţi spuneai că umblă el, Tolomin; că are alta!... Acu’ să
arătoşi şi spre mesajele lor otrăvite, Tolomin, cu turba- vede cine umblă, cine e căutată pă internit dă hăndră-
re-n priviri, le prezintă tripul atac la onoarea lui de lăi!
familist: Mitriţă, socrul se abţine de la vreo concluzie; încă nu
‒ Uite, domne’, să mă mai învinuiţi că eu sunt este suficient edificat; nu pricepe de unde, un astfel de
cu scandalu-n casa asta! Că eu am nu ştiu ce draci sau scenariu? De unde o astfel de întorsătură? Că… ”aici
nebunii în cap! Că umblu eu cu Sersea şi cu complicii chiar e o-ntorsătur-a dracului de tot de ticluită!”
lui! Uite ici cine umblă! și împunge cu arătatorul către Tolomin, ameninţător ca un tigru:
faţa Lorenei. Apoi, cu mâna tremurândă, arătă spre ‒ I-a furat telefonul Lolei, mămiţo şi tăticule! Va avea
monitor, spre chipul şi mesajul fiecărui bărbat:) Şi cu de-a face cu poliţia; în tribunal o bagă!
cine umblă! Ăştia sunt hăndrălăii cu care îşi pierde Lorena, cu calm desăvârşit, olimpian:
Lorena timpul şi, mai ştiu eu!?, îşi cheltuie şi banii, de ‒ La poliţie am ajuns de ieri; le-am predat toa-
nu-i ajung pentru copii! Şi nu pe-ai ei, că ea de mult te pozele pe care le veţi vedea acum toţi. Iar voi
nu mai ştie cum se câştigă banul, ce e munca; banii amândoi, ‒ tu, Tolo şi jigodia ta, Lola, veţi fi chemaţi
copiilor îi cheltuie; bani daţi de mine şi de Lola! Stă la poliţie pentru declaraţie privind aceste poze. Ţi-am
toata ziua în pat ”doamna”, cu ochii în calculator, după spus că Dumnezeu e mare, nu rabdă la nesfârşit ne-
patroni, şi apoi ne învinuieşte pe noi; pe mine şi pe dreptatea.
Lola că nu dăm noi bani pentru copii, că banii-i folo- Şi, dintr-un dosar, Lorena scoate toate acele poze deo-
sim la ţară, în plimbări şi pe mai ştiu eu ce! Uite unde chiate, desfăşurându-le pe masă, în faţa celor trei pri-
sunt banii copiilor! Uite cu cine îi cheltuie ”doamna”, vitori.
de nu-i ajung! Cu ăştia trei! Tolomin, repede să le înşface.
Socrul-mare – uimit de întorsătură! Ce ştia el ‒ Nu te obosi, dragă, că fiecare poză este mul-
cu Lorena despre telefon şi de dreptatea ei, şi ce aude tiplicată. Am poze să lipesc prin toată întrprinderea,
şi vede acum! E complet uluit! inclusv poarta întreprinderii unde lucrezi; să te judece
‒ Tolomin, taică, ia stai… Stai-stai! Ce e cu şi colegii de muncă.
aştia trei, şi ce scrie acolo? Că nu văd fara ochelari. Augustina, în apărare:
‒ Uite, tăticule! Ăştia trei sunt hăndrălăii ”ne- ‒ Şi ce, fa, ce? Poze nevinovate! Nişte poze,
prihănitei” mele soţii! Ai ”nevinovatei” Lorena! Miro- ce e mai mult? S-a pozat cu ea; doar n-a mâncat-o?
nosiţa! Cea care se ”sacrifică” pentru copii şi-mi spune Tolomin, bâlbâindu-se, bătând în retragere:
că legea e de partea ei! Iar ce scrie, uite ce; pe rând – ‒ Dar cine îţi dă ţie dreptul, băi Loreno, să vi-
fiecare, şi – poza fiecăruia: olezi telefonul unei doamne? Ba, să i-l mai şi furi!
”Nici cu o floare, să nu mi-o atingi cumva pe frumoasa Două infracţiuni dintr-odată! Şi foarte grave! Fii aten-
vieţii mele, nenorocitule! Ai grijă că eşti terminat!” tă, eu nu te scap!
‒ A!... face socrul-mare, punând mâinile-n Socrul-mare, Mitriţă, înţelegând pe deplin tot
şolduri, ca gata de-o ripostă verbală, dură. scenariul Lorenei, îşi pierde definitiv calmul:

112
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

‒ Taică Tolomin, eu cred că tu ai dat de dracu’! ”P-ăsta scrie <<Dolari>>! Dre-
Ai pus-o rău de mămăligă! Astea sunt probe de divorţ; saj…faimă…vânzări…poate chiar cursuri de dresa-
ţi s-a-nfundat și ţie şi curviştinei, paţachinei ăleia, re…‒ venit suplimentar la banii amărâți ce mi-i dă
vorba Lorenei, de noru-mea! Statul! Un ban din piatră seacă, adică fără vreo investi-
ție; din proprie intuiție! Cu puțină răbdare, îmi deschid
Banul din piatră seacă cont în BANCĂ!”
Ideea de dresaj îi venise de la un unchi, Firiță,
Problema câinilor fără stăpân ce invadaseră care, e drept, acela încercase primul; dar eșuase; dresa-
orașul devenise prioritară, viu disputată în rândul po- jul cu Molda nu-i mersese. Păi unde... Acolo la cea-
pulației. Asupra rezolvării ei, părerile erau mult divi- peu, la țară prin lanul de porumbi? Aici e la oraș! Alt
zate: mediu... Margine de oraș... Cărți de dresaj... ‒ condiții;
Unii ‒ că să extermine umilii patrupezi ce se afacerea e ca și pusă pe roate.
înmulțeau pe rupte și atacau în haite pașnicii trecători. Cum mergea el cu spatele, se și opri, desfăcu iute ma-
Alții ‒ că trebuie să-i castreze. Gogoanță, prin exem- pa, și din gustarea pe care o avea pentru prânz, scoase
plul său, că e necesar să-i dreseze; și așa gata educați, o pulpă rumenă de pui.
urgent să fie plasați la Gardienii Publici; dotare ca la ”Spartak!” ‒ strigă (nume ce-i veni-n minte
Grăniceri! Sau... mers chiar pe export; să-i transforme- din armată, de la câinele de pe graniță), și în același
n dolari. Cât i-a surâs ideea! Afacere! Un ban din pia- timp îi și aruncă pulpa proaspătă, rumenită.
tră seacă! Îmbogățire sigură! Înceată ea, dar sigură! Și- Câinele ‒ salt! Sus ca din arc, ca gata pentru
apoi, fără prea mare investiție. luptă! Un metru și ceva, sus! Și din zbor, a și înhățat
Iată-l și prins în acțiune; atacând hotărât pro- pulpa!
blema! Asta îl lăsă mască pe Gogoanță. Ce promtitu-
Singur, la o măsuță-n parc, vizavi de bufet, dine! Câtă iuțeală-n salt! Câtă precizie! Fericirea lui
scrijelind cu pantoful pământul nisipos, își rumegă clocotea!
ideile și gustă când și când din halbă berea rece. Lângă La serviciu, ca pe mărăcini! Când și când, gândul îi
el ‒ Spartak, câinele; proaspăta achiziție. zbura acasă: ”L-o mai găsi? Dacă cineva necioplit și
Funcționar la stat, Gogoanță, nepotul lui Firi- necunoscător în ale animalelor nu i-o fi intuit talentele
ță, fost ceapist pe vremuri, cu greu își duce traiul de la ascunse și l-o fi alungat pe scări în jos, și speriat, ta-
o zi la alta. Șase linguri pe masă, gata de atac, i-au lentatul, înzestratul biet hăituitul animal, fără protecție,
cam subțiat punga. Patru copii, ei doi, și-o singură s-o fi aciuat la altă scară? Se pierde un talent, se duce
chenzină ‒ de-atâtea ori l-au făcut să ofteze șuierat, o avere!” Ce greu au trecut clipele pân-acasă! Abia
lung, a disperare. La margine de cartier fiind, c-o vilă ajuns, s-au și recunoscut la scară; dormea pe iarbă
arătoasă, curte, aprope de pădure, cu mâna-n sân n-a tolănit Spartak, dar cum a apărut Gogoanță, s-a și ri-
stat. Să iasă din mocirlă, din griji și din nevoi, a încer- dict brusc, și-a început să fâlfâie din coadă; a făcut
cat și omul afacere cu păsări; să crească pentru ouă; pași smeriți și chiar s-a lăsat mângâiat duios pe cap.
dar cum le cuprindeau căldurile ouatului, toate se tupi- Speranțele creșteau vertiginos pentru Gogoanță.
lau prin stufărișuri, prin pădure. Multe nu mai veneau; Spartak, e drept, cunoscuse cam din plin sărăcia. Fără
rămâneau pradă dulce, ieftină la vulpi. Și-atunci, ce stăpân fiind, vagabondase vreo șase-șapte ani (de când
rost?... Le-a desființat de n-a rămas nici fulg. Sărac, cu demolările) mâncând pe apucate, dormind pe unde
dar fără griji! Mai bine! se-ntâmpla. Statură mijlocie; nehrănit bine, e slab și-i
Când însă nici nu se mai aștepta la vreo cad pe ici pe colo zmocuri din părul peticit, flocos,
schimbare în bine, complet resemnat cu necazurile lui, floriu, de care ca să scape, cum vede câte-o sârmă
apăruse el, Spartak, câinele ce i-a răscolit iarăși gându- puțin mai ridicată, întinsă între doi pari (fie ea și
rile, l-a pus din nou pe jar, i-a dat un ideal. ghimpată), se și vâră sub ea și-și hârjonește spatele.
Era-ntr-o dimineață. Tocmai voia Gogoanță să Cam zece ani ca vârstă, pe lângă patruzeci ai
plece la serviciu. Când să deschidă... lângă ușă, un lui Gogoanță, cei doi par să se potrivească. Ambii
câine. Se privesc reciproc: lung, aiuriți, uimiți. mijlocii ca statură, priviri vioaie și unul cât și celălalt,
”Adică...să nu ies? ‒ întreabă din priviri Go- dorință reciprocă pentru un trai mai bun.
goanță. Sau ai să-mi spui ceva?” În prima săptămână, pe marginea pădurii,
Câinele, pricepând că îi stă-n cale omului, își Gogoanță îl învață pe Spartac să stea să-i pună zgardă,
mișcă înțelegător coada și se ridică făcând un pas în apoi să meargă ținut de lanț pe stradă. La început, cam
lături; greoi, dar respectuos. trăgea înapoi Spartak, se opunea, dar cum întindea
”Inteligentă ființă! Bravo! ‒ se extaziază ca coarda, cum nu se supunea, Gogoanță i-arunca câte-o
pentru el Gogoanță depărtându-se încet cu spatele; asta pulpă grasă de pui, proaspătă, rumenită.
nu din vreun fel de frică, ci plin de admirație; să poată Și când fu la ”culcat!”, tot cu pulpiță proaspătă
să-l privească. Și în minte îi încolți ideea: l-a îndemnat să execute. E drept, nu fără puțini nervi,
căci când Gogoanță striga răstit ”cullcat”, Spartak
prindea să latre alergând către poartă. ”Ho, stai, fi-r-ai

113
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

al dracului! Mă, nu-ncurca comenzile!... N-am strigat ‒ N-am timp, măi domn’ Gogoanță; și apoi
<<hoții!>>, ca să te arunci la poartă. Asta e mai la nu-mi permit; serviciul, vezi dumneata…
urmă! ‒ îi explica mai blând Gogoanță. Atunci să te ‒ Lăsați, domn’ șef!... O bere…? Și-apoi...
repezi, să latri către poartă! Acuma vino, vino aicea, plăcerea mea. Atâta doar.
tigrule (îl mângâie pe spate)! Privește-n ochii mei! Mă, ‒ Dacă zici dumneata... (Apoi:) Gringo, aici! ‒
ce fac eu, faci și tu!” își strigă plutonierul căinele care tocmai își înfoiase
Câinele își pleacă așa-ntr-o parte capul și-l coama spre Spartak.
privește atent, cu-n ochi. Gringo se apropie ascultător, spășit, așteaptă
”Cullcat!!” ‒ strigă încruntat Gogoanță și, spre cu capul plecat lângă stăpânul său.
exemplificare, el primul se aruncă la pământ. ‒ Frumoasă zgardă ‒ zice plutonierul arătând
Dezastru! Spartak prinde să scheune și-o rupe spre Spartak. Cine ți-a adus câinele? E bună de ceva
iepurește spre o stivă de lemne; se ascunde sub ea. javra? Te-ascultă? Ce ai de gând cu el?
”Ptiu, beli-te-aș! Ce dracu-ți veni, mă? Ieși, – Ăsta, domn’ plutonier? Ăsta e rasă pură!...
mă afar’ d-acolo că nu te mănânc; vino!” Cubanez! E făcut să asculte! Domnule, știi, nu știu
Și iar scoate Gogoanță din buzunar pulpița. dacă dumneata… dar ăsta… eu… am încredere oarbă
Câinele îndrăznește, iese, dar parcă totuși nu în el! Am și început dresajul!
prea mai are curaj să facă pași. ‒ Daa?! ‒ face ochii mari plutonierul. Cu pri-
”Așa, Spartak, mă dragul meu voinic! Mă căjitul ăsta?
leule, mă lup frumos de crâng, ‒ îl mângăie din vorbe Gogoanță se și umflă în pene:
iar Gogoanță ‒, vezi tu ce-are tăticu’ tău aici?” ‒ E puțin jigărit, slăbit, ‒ crescut în comunism,
Câinele prinde să se gudure, să miște des din vedeți `mneavoastră ‒, dar când zic ”Hap!”, ți-a și-
coadă, să se apropie, să saliveze, să-și lingă pofticios nșfăcat găina!
botul. ‒ Zău, domnule?!
”Mă, urmărește-mă, măi leule! Când mă culc ‒ Pui, rațe, ce-o fi ‒ totul la pământ! Sunt cu
eu, tu ‒ zdup!, te culci, și iei și pulpa. E ceva greu în vecinii-n ceartă!
asta? E ceva neclar, mă? (Câinele dă din coadă, nu ‒ Început bun!...‒ clatină aprobator din cap
scapă din priviri pulpa.) Păi dacă nu, asultă măi priete- plutonierul.
ne; ia, hai: Cullcat!!”‒ țipă strident Gogoanță, arun- ‒ Vreau s-ajung cu el până la infractori. Când
cându-se la pământ, dar cu pulpița proaspătă la vedere. oi zice ”Șo, Spartak!” ‒ el, zdup! Cu infractorul la
Spartac scheună scurt și-o zbughe șapte pași; pământ; să-i citească-n priviri gândurile, dacă o fi
apoi se-ntoarce brusc cu ochii la pulpiță. spion!
”E!... Scheunate-ar dracii! Tu-mi scoți peri Apoi, scărpinându-se-n cap:
albi, măi tigrule! Cu tine am de furcă, dar nu mă dau ‒ O să-mi fie mai greu cu frica; o mică slăbi-
bătut! În tine este stofă, pentru cine cunoaște!...”‒ ciune; are așa… un fel de teamă; se sperie. Să nu stai
bombăne ridicându-se în fund Gogoanță. brusc pe vine, că nu-l mai prinzi; se duce! Se vâră tot
Apoi, plin de blândețe: sub lemne! În rest…fără absolut niciun viciu; vreau să
”Spartak, băiatul tatii, vrei tu să scoatem bani? ajung să-l pun să-mi facă chiar și piața.
Hap! ‒ zice și îi zvârle ultima pulpă-n aer. Plutonierul își împinse mai spre ceafă casche-
Din zbor a înhățat-o Spartak. Culcat apoi, ta.
prinde s-o savureze pofticios, constatând trist că asta ‒ Că bine ziseși; Gringo! Aici! ‒ ordonă scurt.
fusese ultima. Deși destul de-aproape, târându-și picioarele
din urmă, câinele se apropie și mai mult; pune supus
A încercat apoi cu găini mari Gogoanță. Ca, botul pe cisma polițistului.
gata tăiată fiind găina, jumulită, atunci când i-o arun- ‒ Țigări, Gringo! La chioșc! ”Carpați!” Ține
ca-o, Spartak, cuminte să i-o aducă înapoi, dar nimic. ici banii!
”Hap!” când zicea Gogoanță, Spartak o și-nhăța, și Câinele ‒ haț, banii!, apoi zbughește-o iepu-
culcat la pământ, uita s-o mai aducă; își umfla burta rește!
tobă. Gogoanță cade trist pe gânduri.
Și totuși răbdarea, speranța lui Găgoanță încă Nu trece prea mult timp, și Gringo este din
nu s- spulberat; încrederea în calitățile incontestabile nou lângă stăpânul său; îi pune pe picior pachetul de
ale lui Spartak îi dădeau aripi. ”Carpați” (vânzătoarea de la chioșc cunoștea și câinele
Iată-l acum aici în parc, la masă, însoțit de și preferințele domnului plutonier).
Spartak liber de lanț, doar cu o zgarda doldora de ‒ Spartak! ‒ răcnește iritat Gogoanță, privind
bumbi mari lucitori. Gustă din berea proaspătă, pune spre câinele ce dormitează scoțând limba de-un cot.
pe masă halba, și ochii îi surâd către șeful de post Ta- Spartak apleacă încet spre dreapta capul și-l
che ce se apropie urmat de un dulău mare, cu urechi ca privește cu un ochi.
de spin. Gogoanță deschide portofelul și scoate trei de-
‒ Domn’ plutonier, o bere!? o mie pe care le îndreaptă spre gura lui Spartak.

114
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

‒ Mărășești, Spartak! ‒ zice scurt, și vrea să-i
vâre-n gură banii.
Spartak închide gura, se trage înapoi.
‒ Al dracului!... Bă, tu mă lași sărac! ‒ clatină
din cap Gogoanță. Văzuși la domnul plutonier!… Ține
ici cinci mii! Și… tot ”Carpați!”, pricepi?
Câinele tot continuă să țină gura închisă.
‒ Sunt un pic cam murdari, te cred, zice apro-
bator Goguță, camuflând neobișnuința lui Spartak de a
lua în gură banii, dar uite, ca să te feresc de orice îm- Marius CĂRBUNESCU
bolnăvire, ține-i la zgardă! ‒ și îi altoiește una sub
coaste. În lumea dezlănțuită a rechinilor și
Câinele scheună, fuge speriat.
‒ Ho, că ai destul timp, grijuliule! ‒ strigă în hienelor
urma lui Gogoanță. Ai grijă la trecerea de pietoni! Și (continuare din numărul trecut)
să nu uiți că n-am nicio țigară! 4
‒ Ține ici una, domnule Gogoanță, că pân-so- Abia așteptam să mă întorc în București pentru
ntoarce ăsta…! ‒ zămbi șiret plutonierul. a demara procedurile de înființare a noii societăți.
‒ N-aș lua domn’ plutonier, ‒ se umflă-n piept Denumirea o pitrocisem îndelung cu Marian. ”Conacul
Gogoanță ‒, dar fiindcă am atâta încredere în el... de Vinuri Odobești” se impusese ca varianta câștigă-
În goana lui, Spartak zări o nuntă de câini și o toare. La început au fost nimicuri traduse în acte, aler-
porni-ntr-acolo. gătură, birocrație și șpăgi. Nimicul era cuvântul de
Plutonierul observă și, zâmbind șiret, arătă ordine. Nu mă bazam pe nimic, decât pe o idee care-
spre Spartak. mi călăuzea zbaterea. Cine m-ar fi cunoscut acum trei
‒ Ce crezi, o să-i ajungă banii? ‒ întreabă cu luni, calmă și calculată, cu gesturi lâncede care trădau
subînțeles. un plictis și un sictir de tot ce însemna sistemul de
‒ Știu eu, domn’ plutonier!... ‒ surâse amărât învățământ și m-ar fi văzut acum, ar fi zis că sunt po-
Gogoanță. Că, zău, m-a-nnebunit! Cum vede câte-o sedată, ar fi bănuit că un animal de pradă se cuibărise
curvă… Și de-ar fi prima dată!... (Apoi, cu-o palmă prin cine știe ce căi ascunse în corpul și mintea mea.
peste frunte:) Ptiu, apucate-ar dracii de câine detectiv! Toată energia care dormitase cât timp lâncezeam la
Cât îmi deschiseși tu mie capul!... Cât mă făcuși tu de catedră se dezlănțuia acum frenetic, rupând zăgazurile
invidiat!... Cu tine fac avere, mă! Scot bani din piatră conformismului bugetar. Ca un vulcan modelam totul
seacă! Cum ești tu bun de rasă… Îți deschid FIRMĂ, în calea mea. Mă trezisem brusc la viață după perioade
mă! O să ai cozi la poartă!... cosmice de inactivitate.
De la Hussein aveam așteptări mari. Speram
să obțin finanțarea unei prime aprovizionări cu treizeci
de mii de litri din prețiosul lichid al lui Bacchus, un fel
de cadou pentru botezul ”Conacului”. Dar arabul s-a
chircit împreună cu toate conturile lui la o asemenea
propunere, de m-a făcut să cred că mai degrabă aș fi
reușit botezul lui sau cine știe ce improbabilă revoluție
spirituală în lumea islamică. Aveam de ales? Dacă
doream să dau lovitura, era musai să le câștig de la
început încrederea tartorilor de la Odobești, să le iau
ochii cu bani gheață. Măcar la primul transport. Ex-
tracția de fonduri s-a concretizat cu mare greutate,
acompaniată de o promisiune iluzorie, ca un simulacru
de anestezie mentală. Cândva, îi voi da toți banii îna-
poi.
Când m-am văzut cu cisterna în curte, entuzi-
asmul meu nu mai era același. Abia acum începeam să
mă dumiresc. Ce cantitate ridicolă de vin am negociat,
Arhiva „Rotonda valahă” nu-mi asigură nici pe departe un flux continuu de li-
Susținută de poeta Filoteea Barbu Stoian vrări! De aici înainte trebuia să jonglez cu comenzile,
cu livrările, cu valutiștii de pe terasă, cu plățile la ter-
Scriitorii Doina Sălăjan, Cezar Drăgoi, Niculae Stoian, men, cu amânările, cu salariile, cu Hussein.
într-un grup, în 1956, la Petroșani. O hală dezafectată, pe care o recondiționasem, îmi
devenise casă. Acolo am început îmbutelierea manuală

115
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

a primelor sticle de Merlot, Sauvignon Blanc sau Fe- nu mai suntem împreună. Ne-am certat. Mă săturasem
tească Neagră de la ”Conac”. Cumpărasem vreo două să fac față ifoselor ei.
duzini de pâlnii, furtune, vase, damigene de diferite Nu știam. Dar, nu-mi explic de ce, nu eram deloc sur-
dimensiuni și am trecut la treabă ajutată de câțiva paz- prinsă. Ba chiar, vestea am primit-o cu o ușoară rela-
nici care nu-și mai găseau rostul la firma lui Hussein. xare. Apoi, am trecut la afaceri. Pentru el afecerile se
Apoi, cu încredere nezdruncinată în posibilitățile mele reduceau la două lucruri simple, marfa și banii. Și m-
și în calitățile vinurilor selecționate de Marian, m-am am convins, cu această ocazie, că nu reprezentam de-
aruncat în vâltoarea acestui domeniu despre care nu cât un soi de marfă pentru el. După o clipă de cumpă-
știam mai nimic, dându-le lecții unor așa-ziși profesi- nire s-a ridicat de la biroul său imens, din lemn de nuc,
oniști, cu zeci de ani de activitate în spate. ornat cu motive geometrice, și a venit în spatele meu.
Aveam în plan să cutreierăm hotelurile și restaurantele Mi-a masat ușor umerii, după care s-a mutat în față.
de lux pentru a face prezentări. Cât de naivă puteam fi! O presiune pe ceafă, mai să-mi frângă gâtul,
Nici dracu nu se uita la noi. Am înroșit telefoanele mă imboldea, în timp ce din sens invers hoinărea un
stabilind întâlniri peste întâlniri, care să fie apoi con- piston oțelit, la început palid și calculat, apoi frenetic,
tramandate brutal chiar în ziua prezentării, din motive ca o locomotivă cu aburi în plin avânt, pufăind din
cataclismice care necesitau o mare doză de inventivita- greu. Nu mâncasem mai nimic de dimineață. Eram
te. Alte restaurante, mai micuțe, considerau că ne fac o năucă. Înțepătura din ceafă și amețeala nu mai contau.
mare favoare dacă ne acceptă cu plata la trei luni, și Simțeam stomacul întors pe dos, omulețul dat peste
doar a vinurilor consumate. Cum să accept o astfel de cap, iar un val de vomă incandescentă mi s-a oprit în
enormitate când inflația bătea record peste record, cu gât. Pistonul nu mă slăbea. Senzația de înec iminent
cifre amețitoare de trei sute la sută? Practic, am făcut mă acaparase. Aș fi tușit, dar nici asta nu puteam.
un calcul, peste trei luni ne plăteau vinurile la jumătate Ochii mi se împăienjenau. Aș fi vrut să beau ceva
din preț. Afacerea risca să moară din fașă, spre satis- pentru a alunga greața. Sete. Foame. O omletă bine
facția nedisimulată a lui Hussein care-și dovedea orgo- bătută, omogenă, consistentă. O omletă crudă mi-a
liului său semeț că se pricepe la previziuni și, implicit, inundat gura hulpavă și mi-a ieșit pe nas. Apoi o sen-
credea el, are simțul afacerilor de succes. Într-adevăr, zație de toropeală m-a purtat în adâncurile unei mări
îmi spusese din start că n-o să meargă și mă lăsa să-mi liniștite, la granița dintre cele două lumi.
rup gâtul, dar n-aveam de gând să abandonez lupta. Când m-am trezit din leșin, Geo nu se mai găsea aco-
Eram ca un animal rănit, plină de ură și de frustrare. lo. Biroul lui era răvășit în asemenea hal, de parcă un
Îmi rămăsese să joc o ultimă carte. Cea mai tsunami de proporții se năpustise asupra lui. Totul în
grea. Geo. Mă uitam la telefon ca la cel mai aprig jur era cuprins de umezeală. Stăteam întinsă pe jos, în
dușman al meu. Pun mâna pe el, un telefon masiv, de timp ce Ioana, secretara lui Geo, îmi acorda primul
birou, cu disc. Formez numărul până la jumătate. ajutor ca un salvamar priceput. Îmi ținea cu grijă capul
Renunț. Îmi iau un pahar cu apă. Reiau de câteva ori sprijinit și îmi mângâia din când în când fruntea cu o
aceleași gesturi care riscau să devină un ritual. Fie ce- compresă umedă. Ce fusese mai greu trecuse, citeam
o fi! Sună. La celălalt capăt al firului, vocea pițigăiată în privirile ei cuprinse de o stranie solidaritate femini-
a secretarei. Îi spun cine sunt. Pare să mă cunoască. nă, alături de un dram de compătimire. Lucrurile nu
Peste câteva clipe se aude vocea gravă a lui Geo, ca o aveau cum să rămână așa, mi-am promis. Cu acest
detunătură de trăsnet, de trebuie să depărtez receptorul gând strașnic ca un resort m-am ridicat de la pământ și
de ureche. Nu stă mult pe gânduri. Mă invită la sediul mi-am aranjat ținuta, privindu-mă cu dezgust în gea-
FPS. După o revizuire sumară a pașilor ce-i am de mul unei vitrine. La plecare, Ioana a strigat după mine
parcurs, după ce am exclus din start datul înapoi, pă- și mi-a adus în fugă o carte de vizită, spunându-mi din
șesc în sunet strident de tocuri pe culoarele sediului ochi din partea cui era. Printre genele împăinjenite de
din strada C.A. Rosetti. lacrimi am deslușit cu greu ce scrie: ”IOAN ARDE-
A rugat secretara să nu-l deranjeze nimeni și a LEANU - manager general Hotel București”. Am luat
încuiat ușa biroului cu cheia, lăudându-se că are afa- bucata de carton și am aruncat-o neglijent în poșetă.
ceri importante de pus la punct. Mi-a făcut un semn După aceea m-am întors cu spatele, într-un gest brutal
politicos să mă așez în fotoliul moale din fața biroului, de stânga-mprejur, să nu mi se vadă fața pe care o
iar el s-a scufundat în scaunul ergonomic care cu greu uram, o uram laolaltă cu toată ființa mea.
i-a putut compensa prăbușirea.
‒ Măi, măi, măi! Așadar, ai abandonat școala 5
și te-ai apucat de afaceri cu vinuri, a glăsuit Geo, ca și Hotelul București era, alături de Intercontinen-
cum ar fi reluat de la virgulă firul discuției purtate la tal, perla coroanei industriei hoteliere ceaușiste și ul-
telefon. Iar acum dorești să-ți facilitez intrarea într- timul bastion construit înainte de apusul din 89. Nu
unul din marile hoteluri ale Bucureștiului. Hai, că-mi degeaba parlamentarii emanați în zorii democrației
placi! Înseamnă că n-au fost baliverne ce ne-ai îndru- noastre originale își stabiliseră încartiruirea chiar aici.
gat atunci, în club, la beție. Apropo, știi, eu cu Silvia Erau și mai puțin expuși decât la Inter, unde ar fi fost
nevoiți să asculte lozincile din Piața Universității sau,

116
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

cei mai sensibili, șlagărele lui Cristian Pațurcă despre numărat în fața mea, și când l-am scos din poșetă să
”golani”. mi se facă rău. Avea doar la suprafață bancnote, restul
Pătrund în holul hotelului propulsată de aerul ”România liberă” tăiată frumos la linie. Mă luase cu
răcoros distribuit în cascade de morișca ușilor circula- nădușeli, erau salariile angajaților pe mai multe luni,
re. Mă opresc la recepție pentru a anunța că sunt aștep- dar tot Grig m-a salvat, ducându-mă la o terasă să mă
tată, probabil, în biroul directorului Ioan Ardeleanu. răcoresc. A făcut el cinste ca un galant bucuros că i-a
După un telefon scurt de confirmare, mă preia un flă- reușit poanta.
cău chipeș care mă însoțește pe scările circulare de Toate acestea se petreceau la o aruncătură de
marmură până la mezanin. În fața ușii capitonate a băț de laboratoarele BNR, unde se pregătea cursul de a
biroului, însuși directorul mă aștepta cu un zâmbet doua zi, manevrat de așa natură că nu o dată făcuse
special. Mă conduce ceremonios la măsuța scundă din explozie. Dar era o explozie controlată pe care Grig o
fața biroului pe care stătea, aburindă, o ceașcă cu ca- știa decuseară. Probabil că nu i-aș fi cunoscut talentele
fea, alături de câteva cuburi de zahăr într-un bol, ce lui Grig, intuiția și prestidigitația sa fenomenale, dacă
păreau de două ori mai numeroase, oglindite în lingu- n-ar fi fost acel prim contract cu Hotelul București.
rița de argint. Mulțumesc, dar prefer să stau în picioa- Acesta se dovedise ceva mai mult decât o simplă afa-
re, transmit prin limbajul trupului, ce se străduia să nu cere comercială. Însemna crăparea unui zid dincolo de
cadă la nivelul aburului care sălta din ceașca cu cafea. care se afla societatea de consum a capitalismului de
Discuția propriu-zisă, dacă era dorită, în direcția pe cumetrie, adică cealaltă Românie. O Românie pe care
care mi-o propusesem, fără lingușeli siropoase și ama- nu o putusem bănui din scaunul meu la catedră, anco-
bilități fără sens, n-avea cum să dureze mai mult de rată puternic în trecut, dar cu ramificații către orizon-
cinci minute. Directorul sesizează momentul meu de turi noi, mult mai luminoase. La scurt timp, restauran-
ezitare, deschide o ușă laterală și mă învită într-un te celebre, precum Carul cu Bere sau Casa Româneas-
salon cu o masă ovală de consiliu. Aici putem sta și în că, unde înainte ni se trântiseră ușile în nas, ne sunau
picioare, dacă doriți, pare să-mi spună. înnebunite să facă comenzi: ”Livrați vinuri la hotelul
Așa cum mă așteptam, am avut parte de o parlamentarilor? M-ați nenorocit! Puteți pregăti și
deschidere prudentă a falangelor sistemului. Hotelul pentru noi un transport, cu plata jos? Domnul deputat
București se angaja să-mi cumpere 2500 sticle cu vin Icsulescu ne-a amenințat că trimite garda pe capul
la un preț care-mi asigura un profit de zece mii de nostru dacă nu găsește în capul listei Conacul de Vi-
dolari. Nu era rău, dar nici nu puteam spune că am dat nuri Odobesti. Vă rog să ne ajutați”. Semnalul era dat.
lovitura. Îmi asigura supraviețuirea, să plătesc salarii, Dacă deputatul cu față suină se putuse îmbăta cu vinul
contribuții, căteva datorii, iar cu restul să dau fuga la nostru, fără să aibă probleme de concentrare a doua zi
Grig valutistul pentru a nu fi măcinați de inflație. L- în Parlament, mai multe ca de obicei, înseamnă că
am abordat pe Grig cu o mimică ironică: vinul era valabil. Proba calității trecută! Marian Ena-
‒ Câte pașapoarte ți-au luat să schimbi ăștia? che era un detector neîntrecut de comori din pivnițele
‒ Haideți doamnă, lăsați asta, îmi răspunde cu un aer Odobeștiului. Îmi alesese crema vinurilor din podgoria
serios. Dacă nici noi nu ne descurcăm... vrânceană, vinuri știute doar de el. Tot ce-mi doream
Oamenii obișnuiți ai acestei societăți, putreziți în tran- acum era o livrare constantă, fără rabat de calitate.
ziție, puteau schimba doar cinci sute de dolari pe an, Comenzile dădeau buluc. Am angajat noi oameni.
pe baza pașaportului. Fluxurile de dolari se aflau, in- Îmbutelierea manuală era doar o amintire după ce
tangibile, pe canale sinusoidale care ocoleau băncile. achiziționasem o linie tehnologică second hand.
Grig valutistul, și alții ca el, era ultima verigă a acestui Eram pregătiți pentru o ediție de lux cu care să
circuit. Știa să-și cultive reputația prin încrengături pătrundem la Clubul Diplomaților, suprema mea ambi-
solide în lumea afacerilor, dar și prin relații cu cei care ție. De fapt, doar eu eram pregătită. Creuzetul acela în
vegheau la buna desfășurare a acestui fenomen, care se topeau încercările mele de a da lovitura, cu
schimbul valutar la negru. Dacă se nimerea să ajung în care mă trezeam în minte în lumina diafană a dimine-
timpul săptămânii prin centrul vechi, existau destule ții, după nopți întregi de calcule, indicatori, procente,
șanse să-l întâlnesc la o terasă, în fața unei halbe cu nu-l vedea nimeni. N-aș fi crezut că oamenii sunt atît
bere, alături de sectoristul de zonă. Acesta, în schim- de greu de urnit pentru o idee. Mai ales că erau banii
bul taxei de protecție care se risipea până la eșaloanele mei în joc, desigur și ai lor dacă dădeam faliment. Toți
superioare, își făcea din plin datoria. Îi aducea clienți cei cu care mă sfătuiam, din companie sau din afara ei,
serioși, cu bani mulți la teșcherea, și îl avertiza să se considerau că orgoliul meu nemăsurat mă va duce la
retragă atunci când de la centru se pornea vreun con- pierzanie. Hussein nu mai era un reper, îl vedeam cum
trol menit să-i salte pe gupii cei mici, care mai mult se consumă de invidie. Dar Marian Enache se afla
încurcau piața. Era parolist acest Grig, mă puteam printre aceștia. Om cu părul alb, nu avea o problemă
baza pe el că îmi face rost de suma dorită, și nu se neapărat cu metodele mele de a-mi conduce afacerea,
preta la găinării cu hârtii de ziar în loc de bancnote. cât cu fața nevăzută a business-ului. Nu de puține ori
Deși, odată mi-a făcut figura, în glumă bineînțeles. M- mi-a șoptit: ”Domniță, tare mi-e teamă ca expansiunea
a rugat să mai verific odată teancul proaspăt schimbat, asta a noastră să nu deranjeze pe cineva din cercurile

117
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

superioare, acolo unde se fac cărțile în industria asta a conacului, în care și cel mai nepriceput tirbușon să
noastră. Dacă nu aveți pe nimeni să vă țină spatele, cu intre cu ușurință, era una din condițiile principale.
stele din alea voluminoase, știți ce zic, ne mănâncă de Mulți nu înțelegeau acest efort financiar, credeau că
vii ăștia!”. N-aveam pe nimeni să-mi țină spatele. Ci- dopurile sunt un moft. Acum, cu triplarea taxelor va-
ne? Eventual fața, dar preferam să nu mă mai gândesc male, începusem să le dau dreptate. În drum spre vamă
la așa ceva. Împotriva tuturor am hotărât să lansăm îi cer șoferului să trecem prin centrul vechi în căutarea
colecția de lux. Pentru aceasta pregătisem asocierea cu lui Grig. Așa cum mă așteptam îl găsesc consemnat la
un eveniment mult trâmbițat: ”Zilele orașului Bucu- locul de muncă. Îl abordez cum nu se poate mai direct,
rești” la Clubul Diplomaților. Toată protipendada mai de nici na avut timp să se dezmeticească, renunțând la
veche sau mai nouă a capitalei își anunțase participa- gluma cu care se pregătea să mă întâmpine, în loc de
rea, alături de reprezentanți ai corpului diplomatic bun venit.
acreditat în țara noastră. Timpul devenise acum puter- ‒ Câți dolari ai la tine? Îi vreau pe toți.
nicul meu adversar. Mă angajasem într-o cursă contra- ‒ Nu prea mulți, a fost o zi îngrozitor de
cronometru, cu obstacole care-mi ieșeau din senin pe proastă. Încă două ca asta și ne apucăm de vândut
traseu, din care era musai să ies victorioasă. țigări. Dacă-l scutur și pe Chioru, partenerul meu, aflat
Cursele se înmulțeau, atât pe ruta București- două străzi mai încolo, cred că strângem vreo mie
Focșani-Odobești, cât și aiurea, la diverși furnizori. cinci sute. Cam așa.
Trebuia să mă deplasez personal cu scrisoare de garan- ‒ Perfect, caută-ți Chioru și te aștept în mași-
ție bancară pentru a-mi putea face livrările, în țara nă. Leii o să ți-i aducă George mai târziu.
tuturor țepelor posibile, cu cecuri fără acoperire sau Am înșfăcat teancul de dolari fără să-i mai număr și
marfă de calitate inferioară. Relațiile comerciale între am demarat în trombă spre vamă. Biroul vamal gemea
firme se aflau sub asaltul unei adevărate psihoze a de oameni neastâmpărați, cu dosare stufoase sub braț,
țepelor. Ai fi zis că toată economia este subordonată călcând când pe un picior, când pe altul, ca într-un joc
unui perfid joc de alba-neagra. Înfiorător de simplu sincron de copii, uitându-se în răstimpuri regulate la
cum se puteau câștiga sau pierde bani! Acest joc foarte ceas. Alminteri, toate privirile se concentrau într-o
popular prin piețe și bâlciuri, nu odată mi-a lăsat elevii singură direcție, o ușă masivă din lemn, roasă în drep-
cu ochii plânși și fără bani de meditații, pe vremea tul clanței, prin care intra uneori câte un ins plin de
când încă mai prestam în învățământ. Acum, ajunsese- speranță, mișcându-și buzele tăcut, într-o ultimă repe-
ră alții să joace alba-neagra cu afacerile mele. tiție a unui discurs îndelung pregătit. După minute
Petreceam mai mult timp alături de șofer, în bune ieșea de ocolo tâmp, cu hârtiile răvășite în dosar,
trafic, decât cu Doinița, secretara de la birou. Într-o tamponându-și fruntea și legănându-se nehotărât, fără
dimineață eram bine dispusă alături de George, șofe- a ști încotro s-o apuce. Ciudată metamorfoză! Dincolo
rul, pe clasicul nostru traseu spre Moldova. Îi poves- de zid timpul curgea altfel, de ai fi zis că acele persoa-
team o peripeție de-a lui Grig, cum îi vânduse un chi- ne sunt separate de o odisee intergalactică. Păziți de
nez în semiobscuritatea unui felinar chior de pe Lip- paravanul de rigips, funcționari plictisiți se mișcau cu
scani, o sumă frumușică de dolari, perfect copiați. încetinitorul, își făceau de lucru plimbând câte un do-
Numai că în loc de imaginea lui Franklin s-a trezit cu sar de pe un birou pe altul sau acordându-și consultații
aceea a unui chinez, probabil Mao Zedong. Eram ve- în probleme familiale. Se mobilizau un pic mai mult
seli nevoie mare de necazul omului când, într-o comu- să-și strângă lucrurile abia când izbăviriea era aproape,
nă mai răsărită, unde dibuise semnalul, îmi sună saca- iar închiderea programului devenise chestiune de mi-
dat pagerul. Doinița mă anunță disperată că transportul nute. În fața unei asemenea secvențe singurul lucru pe
nostru de dopuri, importate cu atâtea sacrificii din care-l puteam face era să mă deconectez afară la o
Portugalia, se află blocat în vamă. Taxele vamale se țigară, oferindu-i una și portarului instituției, din pa-
triplaseră peste noapte. Citeam mesajul cu voce tare și chetul meu cartonat. Dopurile de plută de culoarea
nu-mi venea să cred ochilor. George n-așteaptă decizia filtrului de Marlboro erau acum tot mai departe în
mea și la un sens giratoriu face virajul de două ori mai cugetul meu, blocând suprafața unui depozit de tranzit
lung. Aș fi spus că-mi ghicise gândurile, dar nu era pentru cine știe cât timp. Când l-am văzut pe portar
cazul să mă tem de asta. cum trage cu nesaț din țigară, uitându-se admirativ la
Drumul de întoarcere părea mult mai lung. Copacii rotocoalele albe de fum ce-i ieșeau de sub mustață, i-
fugeau îndărăt pe marginea drumului în timp ce eu, cu am cedat tot pachetul proaspăt desfăcut. Îndeajuns ca
gândurile plecate aiurea, făceam teoria dopului care s- să mă întrebe ”Cu ce treabă pe la noi?”, iar eu să mă
ar putea naște din miezul lor. N-aș fi crezut că bucățile conformez și să-i evoc sumar de ce mă aflam acolo. Se
acelea de lemn spongios ce înfundă și desfundă sticle pare că portarul, ruda de la țară a vreunui demnitar, era
după placul inimii, în momente de fericire maximă sau doctor în taxe, mai priceput decât cei dinăuntru. Iar
de tristeți răvășitoare, sunt mai scumpe decât lichidul povestea mea n-o auzea pentru prima dată.
pe care-l păzesc să nu se reverse. Doream să fac lucru- ‒ Mă tem că n-ați nimerit foarte bine. Șeful biroului
rile ca la carte pentru noua colecție. Iar dopurile de vamal, singurul care v-ar putea ajuta, este plecat cu
calitate, elastice, personalizate artistic cu denumirea

118
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

treburi la direcția generală. Mai bine veniți măine la 6
prima... A doua zi mă înfățișez la ora matinală cu două
‒ Nu se poate, astazi trebuie să rezolv, încerc dosare pline de documente, să arătăm că nu suntem la
eu să supralicitez, bazându-mă și pe plicul pe care-l primul import, atât de necesar pentru continuarea flu-
țineam dosit în buzunarul poșetei. xului de producție. Portarul palmează ușor un nou
‒ Bun! Așteptați puțin aici, îmi răspunse por- pachet de țigări, cartonat, de data asta nedesfăcut, și
tarul trăgând un ultim fum până sub mustăți, riscând mă conduce în biroul șefului de vamă. Acolo, prima
să-și ardă buzele, apoi se năpustește înăuntru pe o ușă impresie a fost c-am nimerit la un punct de colectare
laterală. maculatură. Iar directorul ce se ivea de pe fundalul
S-a întors victorios după vreo cinci minute, chemându- maldărului de hârtii și dosare părea cuprins de o subită
mă să stau de vorbă cu doamna Minodora, șefa servi- febră a ordinii, cu documente care necesitau o aranjare
ciului reglementări vamale din cadrul biroului. La minuțioasă chiar în acel moment, încât ai fi zis că ul-
invitația șefului de serviciu ”porți deschise” am făcut timul lucru pe care-l avea de făcut era să stea de vorbă
cunoștință cu un conglomerat enorm de carne care cu mine. Mă opresc la doi metri de ușă, copleșită de
inainta cu greutate pe coridor, frecându-se de toți in- imaginea răzvrătită a acelor dosare, ce semănau cu ale
trușii care așteptau, agățați de dosarele lor cu șină. A mele, și nu-mi dau seama când, din cel de deasupra,
fost de ajuns să-i arăt două formulare completate ilizi- mi se scurge plicul, ceva mai consistent decât ieri.
bil pentru a se schimonosi de mânie pe fața buhăită și Dolarii mei se înșiră în evantai pe linoleum, ca un
roșie ca focul, ca să urmeze o tiradă verbală din cele pachet de cărți făcut scăpat de un ilustru prestidigita-
mai feroce. tor.
‒ Cum vă puteți închipui că eu, ca reprezen- Dacă n-aș fi fost chiar eu eroina acestei în-
tant al statului român, aș putea să vă scutesc de niște tâmplări, ci o spectatoare neimplicată, probabil aș fi
taxe care au rolul de a proteja economia națională, și crezut că s-a schimbat piesa, într-un moment de nea-
așa slăbită? În schimb, dacă mi-ați fi telefonat, aș fi tenție. Dintr-o dată timpul se dilata nejustificat și parcă
putut să vă scutesc de un drum până aici, în hărmălaia avea un alt sens. Directorul mă invită să iau loc, îmi
asta de oameni. Toți vor să importe, nimeni nu mai sprijină ușor spătarul scaunului. O cafea, o limonadă?
muncește, nu mai produce ceva. De azi dimineață doar Scuzați deranjul. La noi se muncește. Puteți să fumați
asta fac, explic decizia Guvernului de a combate in- dacă doriți. Imediat va aduc o scrumieră. Dar unde
flația prin taxe vamale. De parcă aș vorbi unor surzi, rămăsesem? A, da...
care văd în fața ochilor doar cursul de schimb, pe care Plec din biroul șpăgarului șef de la vamă cu sentimen-
tot ei îl destabilizează. Dolari, dolari, dolari! Valută tele amestecate. Rezolvasem problema, documentele
transformată în chinezisme sau turcisme! Nu vă mai mele de import arătau impecabil cu data corectată
ajunge contrabanda pe scară largă! Acum vreți contra- profesionist, doar cu o zi înainte de intrarea în vigoare
bandă instituționalizată! a noilor și împovărătoarelor taxe vamale. Dar mai
În acel moment mi-am apăsat ușor buzunarul aveam un hop de trecut: Minodora. Cu documentele
poșetei unde știam că se află dolarii mei. Dar mi-am refăcute trebuia să mă prezint din nou în fața acelui
dat repede seama că orice efort de a-i înstrăina ar fi dulap uman cu față de tub cinescop, pe care se derula
fost necugetat și inutil în fața unei conștiințe atât de un monolog din alte vremi despre înfierarea capitalis-
încărcate de moralitate patriotardă. Pentru o clipă am mului. Dar nu aveam încotro. Trebuia s-o fac și pe asta
avut tentația să-i explic doamnei că importurile mele pentru a obține avizul final. Și speram ca semnătura
nu sunt nicidecum bunuri de consum, ci elemente ne- directorului să mai risipească din aburii ideologici ai
cesare în procesul de producție, dar mi-am dat repede protecționismului vamal. M-a primit cu o figură mai
seama că un om atins de o asemenea patimă nu e in puțin congestionată. După ce s-a uitat de mai multe
stare să separe grâul de neghină. Mintea ei, asemenea ori pe documente, parcă pentru a le căuta nodul din
celor care au gândit respectivul act normativ, era un papură, un surâs a înseninat atmosfera: ”Vedeți că se
imens talmeș-balmeș impregnat cu venin. Așa că m- poate să fim și corecți, doamnă, să respectăm legea!
am mulțumit să-mi iau hârtiile înapoi și să-i întorc Așa da!”.
spatele, nu înainte de a rosti printre dinți: ”Mai vedem Am părăsit vama cu încrederea că am făcut ce este
noi!”. La ieșire, portarul mi s-a înfățișat cu un zâmbet necesar. Asta trebuie să fac, asta nu, reprezintă princi-
care friza o satisfacție prea puțin disimulată: piul după care mă educ. Am un singur criteriu: morala
‒ Deci ne vedem mâine dimineață la prima oră mea. Judecata mea mă absolvă de a tuturor, fără resen-
să vă conduc la domnul director. timente, regrete sau mustrări de conștiință. Era mo-
Am consimțit, deși rictusul acela îmi producea greață. mentul ca în perspectiva marelui eveniment să mă
Nu rezona deloc cu starea mea de spirit. întorc la problemele mele mai vechi și să izolez un
potențial pericol: Hussein. În ultima vreme Hussein
devenise de necontrolat. De fapt, îl controlau orgoliul
și invidia că altcineva, o femeie, reușise în afaceri
acolo unde el prevăzuse că are să-și rupă gâtul. Cu

119
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

toate că îi returnasem de mult banii oferiți cu zgârce- A patra zi am pornit pe drumul de întoarcere
nie când am început afacerea, considera că merită mai spre București. Un ambuteiaj era cât pe ce să-mi strice
mult, chiar un procent din ceea ce realizasem cu atâta execuția. După un mic ocol pe-acasă, să-l las pe Luca,
trudă. Considera că doar el cunoaște rețeta autentică a m-am înfățișat pe ușa sălii de ședințe cu o întârziere de
succesului, iar rezultatele mele se datorează unui con- o jumătate de oră. Toată lumea era prezentă. Hussein,
curs fericit de împrejurări din care nu se excludea pe bine dispus afișa un zâmbet superior cu care mă abor-
sine. Presiunile lui, la început doar niște insinuări voa- dează din start:
late exprimate prin interpuși, deveniseră din ce în ce ‒ Nu-mi închipuiam că ai să faci lucrurile ca
mai directe și cu țintă precisă: preluarea controlului. la carte, însoțită de avocați, economiști. Pentru con-
Era momentul să-i arăt și reversul medaliei. Împreună formitate, i-am adus și eu pe ai mei, dar nu cred ca
cu avocații am pregătit un plan de acțiune. Următoarea negocierile să dureze prea mult. Îți ofer cât dorești,
scrisoare avea să fie remisă prin poșta prioritară: apoi scădem sfaturile mele de milioane. Ha, ha! Chiar
”În atenția domnului director Hussein, mă întrebam când te vei decide să vinzi? Câți ani are
Având în vedere relațiile de afaceri tot mai Luca, acum? Cu siguranță e în perioada de viață când
apropiate dintre societățile noastre, SC Conacul de resimte cel mai mult nevoia de un părinte apropiat,
Vinuri Odobești, prin directorul său general Lucky care să-i ofere din timpul său prețios, a încheiat cu
Gheorghe, vă invită la sediul societății să analizați o același zâmbet lung de bunăvoință.
ofertă de preluare. Nu excludem nici varianta unei N-am răspuns. Am tăcut cu decență pentru a
fuziuni între societățile noastre. Vă așteptăm în data de se pierde în neant sensul acelor vorbe aparent de
... la ora ... .” curtoazie. Însă, cunoscând emitentul, acestea se pro-
Cele câteva zile rămase până la întâlnirea con- iectau pe fățărnicia lui și arătau mai degrabă insultă-
vocată cu multă dibăcie se anunțau critice. Nu erau toare. M-am uitat rece la acel surâs prefăcut, care s-a
excluse intimidări sau hărțuiri de tot felul. Nu aveam stins abia în momentul în care am făcut semn avocați-
nicio explicație de dat până la data stabilită, în prezen- lor să-i înmâneze o hârtie oficială, prin care îmi pre-
ța avocaților. Sfătuită de aceștia am plecat într-o mini- zentam intenția de preluare. Nu cred să-și fi aruncat
vacanță la munte, departe de freamătul și neliniștea din ochii pe ea mai mult de zece secunde, a aruncat-o cât
capitală, alături de Luca. Fără telefon, pager, fax, sau colo și a dat să se ridice de la masă. Moment în care a
vreo altă formă de comunicare. Doar cu gândurile și intervenit unul dintre avocați:
copilul meu. Am lăsat în urmă Bucureștiul dis-de- ‒ Domnule Hussein, țin să vă aduc la cunoș-
dimineață, pregătită pentru o schimbare de decor atât tință că vă aflați într-o situație deloc comfortabilă,
în natură, cât și în stările mele sufletești. Exteriorul și dacă nu ingrată. Tocmai am aflat că pe numele dum-
interiorul se reflectau în aceeași oglindă, ca într-o reti- neavoastră se desfășoară mai multe anchete vizând
nă cu funcție dublă, ce putea să privească atât în afară, acuzații de trafic de persoane, adăpostirea unor emi-
cât și înăuntru, când se închideau ochii. În goana ma- granți ilegali, procurarea de documente de identitate
șinii, peisajele se succedau neverosimil de variat. Cul- false, la care se adaugă o serie de infracțiuni economi-
turi de galben, portocaliu, violet, cer mâzgălit de al- ce grave, precum rambursări ilegale de tva sau bran-
bastru, păduri în nuanțe verzui sau, în sfârșit, crestele crută frauduloasă. În momentul de față se derulează
golașe vinete sau gri, se transformau în crâmpeie de acțiuni de strângere de probe, ceea ce înseamnă că, în
liniște odihnitoare pentru ochi, trup și suflet. Singurul curând, veți fi chemat la audieri.
element neastâmpărat în acestă ordine a lucrurilor, ‒ Dar..., dar e ridicol, afacerea mea valorează
parcă de la începutul lumii, era Luca, care punea într- de cinci ori mai mult. Numai..., numai depozitele...,
una întrebări: ”Dar unde mergem? Ce facem? Cât nu-mi vine să cred, e o bătaie de joc...
stăm? Cu cine ne întâlnim? Ce vizităm?”. Explicațiile Îl vedeam cum se sufocă de mânie, încât m-
mele riguroase nu erau decât un bun prilej pentru un am simțit datoare să-l protejez:
nou șir de alte și alte întrebări. Ca niciodată, nu eram ‒ Dragă Hussein, dar noi îți facem o favoare.
copleșită, răspundeam calm, cu sinceritate și amuza- Îți oferim un preț bun în condițiile date. Îți dai seama
ment, luându-mi energia din natură. că dacă vei fi găsit vinovat de toate acele lucruri în-
Într-un târziu am ajuns la Sinaia și ne-am luat în pri- grozitoare care ți se pun în cârcă, se va trece la confis-
mire camera la hotel. Au fost cele mai frumoase trei carea averii și, în cel mai bun caz, vei fi declarat per-
zile pe care le-am avut in ultimul an. Am colindat soana non-grata, dacă nu cumva vei cumula ani grei de
păduri, ne-am oprit să primim mângâierea soarelui în pușcărie. Așa, îți iei banii, ceva mai mulți decât cei cu
poienițe, am urcat pe cărări de munte ca apoi să ne care ai venit în România, trebuie să recunoaștem, și
refugiem în saloanele pline de istorie ale unor castele părăsești definitiv această țară, ca cel mai onorabil om
sau case memoriale, ne-am ascuns de vrăjitoare și de de afaceri. E în avantajul tău.
baba cloanța, ca apoi să cădem lați, după cină, în că- ‒ Cățea! Doar tu știai de frații mei, pe care i-
măruța noastră de hotel. Alături de Luca m-am simțit am ferit din calea războiului...
din nou copil, departe de lumea dezlănțuită a rechini-
lor și hienelor din mediul de business.

120
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

‒ Vă rog să aveți în vedere că orice declarați ‒ Dar eu n-am nicio vină, s-a apărat Grig, de
acum poate fi folosit împotriva dumneavoastră, a in- parcă Hussein fusese trecut deja prin furcile caudine
tervenit avocatul. ale întrevederii cu mascații. Am să transmit mai depar-
Hussein n-a mai avut puterea să răspundă și la te, dar dacă mai scapă un picior în plex, e inerent ma-
acestă ultimă remarcă, s-a ridicat tremurând de mânie, dam. Eu mă pricep doar la numărat bani, mai spuse
a rupt propunerea noastră care-i asigura o retragere luând teancul și cântărindu-l din priviri, apoi făcându-l
liniștită și a părăsit în grabă sala, alături de liota cu nevăzut în străfundurile borsetei sale.
care venise. În urma lui, cei rămași m-au aplaudat ‒ Atunci, mulțumește-te doar cu ăla! Dar în timp ce
pentru stăpânirea de sine. Totuși, Hussein era un pește rosteam, convingerea mea că aș mai putea să-mi prote-
greu de prins. Amenințările erau apă de ploaie pentru jez fostul partener se estompa.
el, nu funcționau așa ca la oricine. Probabil văzuse Operațiunea a fost de un real succes. Se pare
multe în țara de unde provenea, Irak, măcinată de oro- că Hussein a fost bine preparat căci, după trei zile, mi-
rile unui cumplit război, încât nu se mai speria de ni- a trimis prin avocat contractul semnat, prin care îmi
mic și de nimeni. O singură certitudine aveam. Trebu- ceda toate operațiunile din România. Măcar a avut
ia să mă mișc repede, căci altfel totul s-ar fi putut în- decența să nu se prezinte în fața mea în halul în care
toarce împotriva mea. Dacă-i dădeam timp de gândi- arăta! Am apreciat asta și, în consecință, m-am purtat
re..., Hussein nu era prost, chiar deloc, și orice fisură ca o doamnă. I-am trimis, tot prin avocat, un cec cu o
în planul meu l-ar fi transformat din victimă sigură în sumă îmbunătățită față de ultima noastră negociere.
vânător. Variante nu erau multe. L-am exclus din start Pentru deranj. Și cadou, un bilet de avion la business
pe Geo. Nu se preta la asemenea găinării și, în plus, class. Doar dus.
decontul ar fi fost imens.
L-am chemat la mine în birou pe George, șofe- 7
rul. Îl cunoșteam ca pe un om devotat, dar acum îi Clubul Diplomatic. Zilele orașului București.
ceream ceva mai mult: maximă discreție. Peluza din preajma terenului de golf, înțesată de lume,
‒ Crezi că poți da o fugă până în Centrul Vechi, să mi- părea un decor permisiv care împăca toate gusturile,
l pescuiești pe Grig valutistul? Vreau să-l aduci aici. E adunând laolaltă toalete extravagante cu ținute sobre
ceva foarte, foarte important. Nu e nevoie de mai mul- sau personalități unanim recunoscute cu vedete de-o
te detalii. Atât poți să-i spui: ”Ne vedem la birou într-o toamnă. Descuțiile se legau simplu și direct cu un
oră.” pahar de vin în față, în preajma unor platouri cu bună-
Venise clipa să testez relațiile lui Grig din po- tăți. Fără vreo introducere formală, o bucată de stridie
liție și servicii. Știam că are spatele asigurat pentru că, degustată întâmplător era de ajuns pentru a aprinde
pe lângă schimbul valutar, oferea și împrumuturi cu memoria și a recompune în amănunt pitorești amintiri
camătă. Iar aceștia nu puteau fi banii lui. Cel mai pro- despre vacanțe prin Caraibe sau ospețe pe croaziere
babil erau banii sistemului care operau într-un circuit selecte. La o altă masă, indulgența vestimentară căpă-
paralel celui bancar. Întrebarea era cât de puternic și tase aspecte atât de grotești, încât un grup de ziariști
cât de mult mă pot baza pe acel spate? Cât de mult își sau pseudo-ziariști, legitimați la publicații ce n-au
ungea relațiile și până la ce nivel? Pregătisem și două apărut niciodată, se simțeau în largul lor cu puloverele
cărămizi de bani. Zece mii acum și alte zece la sfărși- lor lălâi, peste cămășile soioase, risipind damfuri care
tul operațiunii. Nu era mare lucru de făcut. Mandat de anulau și cele mai șic colonii de pe Champs Elysees.
percheziție pentru suspiciuni rezonabile de posesie de Își lăsaseră rucsacurile la piciorul mesei pentru a prin-
droguri, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, de cu mai multă dexteritate platourile cu gustări sau
trafic de persoane, falsificare de documente. Și, apoi, paharele de vin. Vinurile erau de la ”Conac”, evident,
punerea în aplicare, o descindere în forță cu mascați, căci doar beneficiam de statutul de sponsor al manifes-
cu noaptea-n cap, percheziții, clinchet de cătușe, audi- tării, cu noua noastră colecție de lux. Ulterior, rucsacu-
eri și reținere pentru douăzeci și patru de ore. Nimic rile își vor dovedi din plin utilitatea pentru a prelua
mai mult. surplusul de delicatese ce n-au încăput în gușile unor
Grig venise la întâlnire avizat de ceea ce am să-i cer și așa distinse fețe dâmbovițene sau de aiurea.
constient de ce poate oferi. L-am simțit din prima că O altă categorie de invitați, cu pulovere care
are mandat. Se pare că nimic nu scăpa din vedere ser- nu difereau prea mult de cele ale boschetarilor media,
viciilor, legat de relația mea tensionată cu Hussein, și dar care se bucura de-o infinit mai mare atenție, stâr-
de data asta mi-o luaseră înainte. nind zâmbete provocatoare și priviri fățișe, erau foto-
‒ De acord, dar să nu vă prind că vă atingeți grafii de la revistele glossy sau de scandal. Este uimi-
de el! Câteva îmbrânceli, amenințări, și atât. După o zi tor cum o simplă unealtă cu obiectiv superangular te
îi dați drumul. S-a înțeles? am urlat speriată că brutele poate propulsa pe scara socială, în ochii critici ai celor
acelea în uniformă, cu ciorapul pe față, negre la trup și mai de soi reprezentanți ai societății! În mijlocul aces-
suflet, ar putea să-și facă prea bine treaba pe spinarea tei forfote se țineau discursuri entuziaste, mobilizatoa-
bietului Hussein. Altfel, nu veți primi un șfanț din cea re, despre trecutul destoinic al Bucureștiului și viitorul
de-a doua tranșă de bani. ce se prefigura măreț, demn de micul Paris. Cu prezen-

121
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

tul avem noi o problemă, dar se poate rezolva, am lăsa acum din brațe. Cine știe unde m-ar fi dus aceste
primit asigurari de la tribună, din partea primarului gânduri înnegurate, la ce depresie existențială, dacă n-
general. Apoi se întâmplă un moment solemn. Sunt aș fi găsit un licăr de speranță pe colțul unei gazete.
invitată la tribună pentru a mi se conferi titlul de cetă- O delegație a Fondului Monetar Internațional
țean de onoare al municipiului București. Ce moment și a Băncii Mondiale se afla la București. Pentru a nu
mi-a ales hazardul pentru a sărbători despărțirea defi- intra în incapacitate de plată, guvernul era nevoit să
nitivă de trecut și ieșirea din sfera de influență a lui semneze un nou acord de finațare cu cei doi creditori
Hussein! În momentul în care am fost rugată să susțin internaționali. Dar nu oricum, ci cu clauze. Iar una din
un speech m-am gândit în primul rând la el: ”Este o principalele condiții era privatizarea întreprinderilor de
onoare pentru mine să primesc această distincție. Ea stat considerate nestrategice pentru economia naționa-
încununează eforturile mele din ultimul an, de a pune lă. Deja se publicase în presă o listă cu o sută cinzeci
pe masa românilor vinuri de calitate superioară, care de întreprinderi scoase la mezat. Vor mai urma și alte-
să rivalizeze cu vinurile servite în celebrele restaurante le. O șansă sau o iluzie? Dacă mi-ar reuși privatizarea
din Franța și Italia. N-aș fi reușit această performanță Combinatului de Vinificație Odobești, i-aș da afară pe
fără sprijinul necondiționat al partenerului meu de directorii comunistoizi și l-aș instala în funcție pe Ma-
afaceri, domnul Hussein. El nu se află astăzi aici, fiind rian Enache. Ce dulce răzbunare ar fi, îndrăzneam să
plecat din țară, cu afaceri, să ne reprezinte la târguri visez cu ochii deschiși, ca să cad apoi din nou în me-
internaționale. Sunt convinsă că și-ar fi dorit mult să lancolie. Dar cu ce bani? Se vehiculau sume astrono-
fie prezent. Însă vreau să-i mulțumesc și pe această mice de milioane de dolari. Un scenariu care m-ar
cale. Cum, de altfel, țin să mulțumesc și Primăriei duce într-o fundătură. Pe de altă parte, dacă se scoate
Municipiului București pentru încrederea acordată, în la privatizare combinatul și nu reușesc să mi-l adju-
speranța unei colaborări de lungă durată.” dec... Cu noul proprietar, competitor direct, ar fi impo-
La final am ciocnit un pahar de șampanie și sibil de negociat. Aș putea pune cruce afacerii cu vi-
am gustat din cupa victoriei. Îmbătător succes într-o nuri. Cel mai cuminte, deocamdată, ar fi să ajung la o
seară magnifică! Ce mi-aș fi putut dori mai mult? Ce nouă înțelegere cu conducerea combinatului, iar pentru
m-ar mai fi putut impresiona într-un asemenea mo- asta se impunea să-l sacrific pe Marian Enache și să
ment? Poate doar consulul Franței, sau cel al Italiei, caut la FPS amânarea privatizării. Aveam mintea în-
să-și facă loc pe lângă ghiotura de invitați ce-mi dă- câlcită de scenarii întortocheate. Dar, orbecăind cu
deau târcoale, încercând să-mi strecoare o vorba bună, ochii minții pe drumeaguri fără ieșire, mi s-a arătat
și să laude calitățile vinurilor prezentate. cheia tuturor acestor cuvinte încrucișate: FPS. Sau, tot
La scurt timp după seara de grație aveam să din trei litere, GEO. Iar Geo? Refuzam să cred așa
fiu adusă din nou cu picioarele pe pământ. Credeam c- ceva. Păcatele trecutului mă urmăreau cu consecvență.
am rupt-o complet cu trecutul, dar trecutul nu se dădea Totul era să ies întărită din aceste experiențe. Ce m-ar
învins. Se agăța de mine cu patimă. Deși Hussein nu face mai puternică? Voința de nezdruncinat. Iar cu
mai era, moștenirea lui producea încă efecte amețitoa- răsplata pentru cei care m-au văzut altfel de cum sunt,
re. Se pare că în ultimele lui zile de stat în România toate la timpul lor.
trăsese sforile pe la Combinatul de Vinificație Odo- Cu inima îndoită purced a-l suna pe Geo. Mă
bești, principalul nostru furnizor de materii prime. lămuresc repede că nu numai mie mi-era teamă de o
Încât m-am trezit cu Marian Enache dat afară, desfăcut nouă întrevedere, el era pur și simplu siderat de-o
contractul de muncă, iar contractul de aprovizionare asemenea perspectivă. Se ferea ca dracul de tămâie.
reziliat unilateral. Fără nici un motiv! Explicațiile erau Îmi vorbea în doi peri, laconic, pe alocuri fără logică și
de prisos. Le știam deja. Iar acest lucru se întâmpla înțeles, bălmăjind niște cuvinte fără sens. Departe de
tocmai când comenzile creșteau vertiginos. Riscul să discursul lui stăpân pe situație, din trecut. Se pare că
nu le putem onora echivala cu prăbușirea de pe un ultima noastră întâlnire făcuse ravagii și în instituția
zgârie-nori. Mai avusesem momente de cumpănă, căreia i se încredințase, până la eșaloanele cele mai
situații fără ieșire la începuturi, dar nu se comparau cu înalte, nu numai în sufletul meu. Cu greu am reușit să
aceasta. Când nu aveam o faimă, o reputație de apărat, deslușesc ce vrea să-mi comunice. Pentru problema
când nu aveam atâția oameni în subordine care să-și mea mă îndruma să iau legătura cu șeful lui direct,
lege viitorul de deciziile mele, lucrurile erau mai sim- directorul direcției privatizare. Un anume Dinel Strizu,
ple. Un faliment în plus sau o nouă țeapă pe lista lungă probabil tot un securist. Nu pierd timpul și îmi aranjez
a țepelor post-decembriste. Mare scofală! Nimeni n-ar o întâlnire cu acest personaj. Pentru a doua oară mă
fi băgat de seamă. Dar după ce sistemul m-a urcat pe văd nevoită să fac față sorții care, în același sunet stri-
un piedestal, acum îmi tăia aripile. Să cad în gol și să dent de tocuri pe culoarele sediului FPS, picura ca-
mă strivesc de stânci. Precum copilul unui savant, dențat neîncredere în sufletul meu pus față în față cu
ocrotit părintește, dar obligat de aureola tatălui să-și fantomele trecutului. Dacă ăsta e prețul pe care trebuie
forțeze limitele, pentru a eșua apoi din eșec în eșec. să-l plătesc, într-o lume a afacerilor misogină, atunci
Ibovnicul meu protector era sistemul. Un protector să-și aleagă o altă metresă! N-am de gând să mor, și
sclipitor, dar denaturat și cam prost famat, care mă nici să mă înjosesc pentru un ideal. Poate ar fi cazul să

122
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

le vorbesc de demnitate, demnitatea femeii, știu că noi primii pași și nu avem mulți specialiști. N-aș vrea
acestor românofili de paradă le plac cuvintele pom- să-l laud mai mult, îți vei da singură seama de el. În
poase. Din dragoste de țară l-au slujit pe Ceaușescu și curând vom deschide Bursa de Valori București, iar
tot pentru pământul patriei și-au ales poziții cheie pen- oportunitățile vor crește. Vei ajunge curând la conclu-
tru cernerea investițiilor străine. zia, sper, că profiturile financiare, din mânuirea bani-
Directorul Direcției privatizare părea un tip to- lor, pot fi mai mari decât cele din activitatea ta de ba-
tal diferit de cum mă așteptam. Înalt, atletic, cu musta- ză. Iar aici mă tem că Grig nu te poate ajuta mai mult.
ța tăiată minuțios la linia buzelor subțiri, se mișca cu Prea mult nu putem întârzia cu scoaterea la privatizare
naturalețe în costumu-i elegant. Un tip mișto, puteam a Combinatului de Vinificație Odobești. FMI și Banca
să jur după prima impresie, pe gustul meu, chiar dacă Mondială sunt cu ochii pe noi. Avem sarcini precise.
puțin demodat. Mă abordează jovial în timp ce mă Dar până atunci te sfătuiesc să-i angajezi pe cei doi
întâmpină la ușă pentru a mă conduce în biroul său oameni de care ți-am vorbit, ai cărțile lor de vizită aici,
imens situat la al doilea etaj: iar următorul pas ar fi să ne ocupăm de întocmirea
‒ Deci dumneavoastră sunteți persoana care a caietului de sarcini în vederea privatizării, în așa fel
pus pe jar instituția noastră, mai mult decât cel mai încât să fie bine pentru toată lumea. Te avertizez însă
aprig spion, în urmă cu ceva timp? Cât să fi trecut de- că cei doi nu vin decât pe salarii foarte generoase, dar
atunci? Doamne, Doamne, ce noroc am avut! Chiar își merită banii.
îmi doream să vă cunosc personal. Acum, văzându-vă, Salarii generoase, nu asta era problema. Dar să
îmi dau seama că vina lui Geo, impardonabilă de alt- cedez din capacitatea mea de decizie, adică să ofer
fel, merită totuși niște circumstanțe atenuante. compania pe tavă noii securități, după ce abia scăpa-
Mi s-a părut că n-am auzit bine. Ce-a fost asta, sem de Hussein, sigur și cu ajutorul lor, asta avea să
un compliment? Domnul acesta elegant, cu zâmbetul fie cu neputință. Un asemenea joc periculos nu agream
pe buze, a vrut să-mi facă un compliment și i-a ieșit pentru nimic în lume. Dar era musai să rămân stăpână
cea mai gravă insultă pe care mi-o putea aduce. Am pe mine și, mai presus de toate, diplomată. Aveam
simțit că s-a dărâmat ceva în mine. Cum adică, pentru nevoie să-mi găsesc cuvintele pentru un refuz politi-
că e vorba de mine, este mai puțin grav ce a făcut cos.
Geo? Mai bine ar fi tăcut, și aș fi rămas la prima im- ‒ Dragă Dinel, înțeleg că cei doi oameni de
presie, de tip mișto, pe a cărui canapea chiar m-aș fi care mi-ai vorbit îmi sunt necesari în două activități
putut destinde. O asemenea mojicie cu greu putea fi punctuale. Juristul să pregătească împreună cu cei de
ignorată, încât am avut nevoie de ceva cazne pentru a la FPS documentația în vederea privatizării: caiet de
schimba subiectul: sarcini, grilă de punctaj, contract, și ce mai e pe-acolo.
‒ Prefer să nu discut despre ce-a fost atunci. Iar finanțistul să-mi asigure finanțarea pentru plata
Scopul vizitei mele aici este altul. Sunt femeie de afa- pachetului de acțiuni cumpărat de la voi. Corect? Păi
ceri și am venit să discutăm afaceri. Mai precis, despre atunci prefer să închei o înțelegere cu ei pe aceste do-
privatizare. Parcă cu asta vă ocupați? uă sarcini, la care se adaugă un comision de succes,
‒ Perfect de acord, îmi răspunse domnul direc- generos, cum ai spus tu. Nu e mai bine așa, ca fiecare
tor, ignorând întrebarea mea tendențioasă. să știe ce are de făcut și să se concentreze pe asta?
Ce-aș mai fi putut discuta cu un astfel de indi- După o lungă ezitare Dinel a încuvințat:
vid, după o astfel de introducere? Am gândit, dar am ‒ E bine și așa.
tăcut. Și bine am făcut. Încă o dată, prima impresie îmi După întâlnirea de la FPS, a urmat alta cu
juca o festă. Omul era profesionist în domeniul lui de grad ridicat de risc. De data aceasta în deplasare. Îmi
activitate, aproape la fel de bun ca la dat cu nuca în pregătisem cum știam mai bine vizita la Odobești pen-
perete. Iar discuția s-a mai destins. La un moment dat tru a încerca să-i îmbunez pe directorii de la combina-
am scăpat chiar de formalisme și politețuri pentru a ne tul viti-vinicol. Lucru care n-ar fi fost imposibil având
face mai bine înțeleși. în vedere că și ei depindeau de mine în aceeași măsură
‒ Dragă Lucky, înțeleg perfect situația în care în care eu depindeam de ei. Cum altfel, când se aflau
te afli și doresc să te sprijin. Și noi ne dorim un capital pe treapta de jos a profitabilității? Rentabilitatea lor
autohton viguros care să se ia la trântă cu firmele stră- era măcinată de o schemă de personal supradimensio-
ine. Dar pentru asta, un singur om nu le poate face pe nată și slab pregătită, bazată pe nepotisme, la care se
toate. Îți recomand doi băieți buni cărora să le cedezi adaugă o infrastructură deficitară, unde lipsa mașinilor
din competențe: un jurist și un finanțist. Juriștii tăi și utilajelor performante face casă bună cu incompe-
sunt buni, și-au dovedit priceperea, dar au nevoie de tența. Mă îndoiesc că într-o perioadă atât de scurtă au
un cap limpede pentru a trece la următorul nivel: pri- reușit să pună ceva în locul contractului cu noi, destul
vatizarea. Despre finanțist ce să-ți mai spun, în condi- de consistent din punct de vedere financiar. Cel mai
țiile în care banii sunt atât de scumpi. E un tânăr școlit probabil, ruperea contractului fusese un act de bravadă
în străinătate care a lucrat câțiva ani la Londra înainte pentru a mai stoarce niște șpăgi. N-aș spune că mureau
de a se întoarce în România. Cunoaște cum funcțio- de grija lui Hussein, însă cu siguranță se folosiseră de
nează piețele financiare, un domeniu în care facem și informațiile acestuia. Și aveam de gând să le fac pe

123
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

plac: o mică îmbunătățire a componentei financiare dar apartamentul mai avea de așteptat, după privatiza-
din noul contract comercial și o mai mare contribuție rea combinatului de la Odobești. L-am trimis pe Geor-
la comisioane, dacă tot îl săream din schemă pe Mari- ge să scotocească piața de leasing auto și să-mi vină cu
an Enache. Contrar așteptărilor, am fost primită cu o cea mai bună ofertă. Leasingul reprezenta cea mai
răceală moderată. De fapt, marea lor problemă era bună alegere, plăteam eșalonat, iar mașina intra în
orgoliul rănit. Vezi, Doamne, tratasem problema achi- proprietatea utilizatorului abia după achitarea ultimei
zițiilor de vinuri direct cu Marian Enache, ocolind rate. Și a găsit. O bijuterie asiatică, roșie ca para focu-
circuitul firesc al hârtiilor și al șpăgilor. Doreau să lui, cu un nume parcă predestinat: ar putea fi kia care
reglementăm acest lucru și în final toată lumea a fost să deschidă lacătul privatizării. În aceeași săptămână
mulțumită, dacă-l ignorăm pe Marian. Totuși, în sinea am pus cheile într-un plic, alături de adresa firmei de
mea, speram ca acest contract să nu rămână în vigoare leasing de unde să-și ridice mașina și le-am trimis pe
prea mult timp. adresa lui Geo. M-a sunat imediat să-mi mulțumească,
Când mă întorc la birou, Doinița mă aștepta cu însă n-am fost de găsit la telefon.
o listă lungă de personae care îmi telefonaseră în lipsă. Era cazul să-l las în plata Domnului pe Geo,
Printre ele și unul mai puțin dorit, Geo! Îl sun să văd deocamdată, să-și savureze mângâierea vanitatății sale
ce dorește. Pentru a doua oară în ziua respectivă con- fără margini, ghidat de principiul: „dacă nu curge,
statam că există în lumea asta a noastră oameni înzes- pică” și să mă concentrez pe lucrurile cu adevărat im-
trați cu o însușire specială, un fel de al șaselea simț, l- portante în viața firmei mele. Îl sun pe finanțistul pro-
aș numi amușinarea șpăgii. Aceștia știu exact când e pus de Dinel pe un număr de centrală. Răspunde o
rost de vreun comision și fac cu obstinație totul pentru voce feminină care se recomandă: „Fondul mutual al
a intra în posesia lui. Un astfel de exemplar pur de oamenilor de afaceri, cu ce vă pot ajuta?” Rămân ușor
”homo-coruptus”, care ar fi trecut toate testele de labo- debusolată, pe cartea de vizită scria cu totul altceva:
rator, era Geo. La fel de libidinos precum îl știam „Florin Moldoveanu, director operațiuni SSIF...” Posi-
odinioară, lăsase deoparte temerile că l-aș putea înfun- bil să fie o greșeală. Nu, nu este. Îmi revin repede în
da. Sau, poate, comportamentul său dubitativ fusese fire, în timp ce centralista butonează interiorul dorit. O
doar o stratagemă. Îmi prezintă întâlnirea pe care am voce masculină caldă, ușor graseiată, mă întâmpină în
avut-o la sediul FPS ca pe un real succes al cărui arti- receptor. Acceptă imediat să ne întâlnim, la sediul
zan a fost chiar el. De unde până unde? Nu s-a concre- nostru, la ora care-mi convine mie, de parcă apelul
tizat nimic, și oricum, dac-ar fi fost cineva îndrituit să meu telefonic era îndelung așteptat.
merite toate onorurile, acesta ar fi fost șeful lui, Dinel, Prima impresie se cerne a fi entuziasmantă. Se
un personaj ceva mai capabil. Dar Dinel nu a cerut prezintă în cadrul ușii, acompaniat de un fascicol de
nimic pentru el, doar să-și bage coada prin interpuși. lumină care-i cădea drept pe față, un fotomodel cu cap
Intuind parcă nelămurirea mea mă face părtașă la o de adolescent. Coborât direct de pe catwalk într-un
informație confidențială. Întradevăr, Dinel este șeful costum Armani, care-i cădea de minune, cu pantofi din
lui în instituție și o persoană școlită, din noul val, care piele de șarpe, rămâne așa secunde bune, în cadrul
a urcat repede treptele ierarhice, dar în grad este mai ușii, înainte de a mă dezmetici să-l invit să intre și să
mic. Așadar, el îl coordonează și fără știrea lui nu se ia loc. De cum s-a așezat saltă geanta diplomat pentru
face nimic. Am rămas cu gura căscată. La asta chiar a scoate din ea un dosar consistent cu datele financiare
nu mă așteptam. Democrația noastră originală breveta- ale combinatului viti-vinicol Odobești, luate direct de
se ceva unic în lume, instituții cu două organigrame la Ministerul Finanțelor. Moment în care manșeta se
paralele, una oficială și alta pentru uz intern. Ca să mă ridică, scoțând la iveală licărul unui ceas Girard Perre-
scoată din reverie, Geo a încheiat subiectul spunând că gaux de colecție. Presimțeam că am să-l folosesc înde-
va trimite pe cineva la mine care să-mi ceară drepturi- lung pe acest tânăr în afacerile mele. Orice urmă de
le. prevedere se estompa, se dusese naibii, de parcă cine-
Nu avea deloc pretenții modeste acest individ, va îmi turnase un strop de întunecare a rațiunii în pa-
aveam să aflu în curând. Își dorea, nici mai mult nici har. Începusem să mă ofer pe tavă și pe mine noii se-
mai puțin decât un apartament, vechea lui obsesie, pe curități, nu numai societatea mea. Fără să am nici cea
care eventual să-l inaugurăm împreună, și un autotu- mai mică intenție de a-l chestiona în vreun fel după
rism nou. Nu conta ce fel de mașină, se baza pe gustu- discuția telefonică, deși s-ar fi cuvenit dacă aș fi scăpat
rile mele. Asta, în mintea lui necrozată, însemna o de anestezia mentală, Florin ține să risipeasă orice
favoare pe care tot el o făcea, în mărinimia sa fără umbră de suspiciune încă din start:
margini. ‒ Fondul mutual al oamenilor de afaceri este
În ciuda repulsiei pe care mi-o stârnea, am ho- pe ducă, din păcate. Mai stau câteva săptămâni, poate
tărât să intru în joc. Nu era de colea să am la mână pe o lună, să fac curățenie deplină în date, apoi îmi pregă-
cineva atât de important din instituția care se ocupă de tesc retragerea de acolo. Următoarea destinație este o
privatizări. Voi sta însă la pândă, dac-aș putea să-l societate de servicii pentru investiții financiare, unde
înfund la un moment dat, nu m-aș da în lături. Cheile am și început să lucrez, de fapt, neoficial. Faptul că mă
de la mașină ar putea ajunge în scurt timp pe masa lui, aflu acum aici e o dovadă vie în acest sens.

124
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Adjudecat! Îi prezint termenii înțelegerii con- derea deținerii controlului. În plus, pachetele minorita-
tractuale, cu comisionul de succes în capul listei și se re nu sunt așa atractive pentru investitori și atunci
declară mulțumit. Ar fi un început perfect și pentru el. putem spera să fim singurul ofertant.
Florin se activează cu însuflețire pentru a pune în miș- Eram depășită de situație, visătoare. Florin
care un plan ingenios de finațare, la care mă face păr- continua să explice. În timp ce procesam aproximativ
tașă. Într-o primă etapă, înainte de a ne face cunoscută toate aceste detalii mă gândeam la un cunnilingus al
intenția de a participa la privatizare, trebuie să strân- acestui băiat și mă foiam pe scaun în toate direcțiile
gem cât mai multe cupoane de pe piață, din cele emise – Urmează partea a doua, cea mai grea, finan-
prin programul de privatizare în masă. La societatea țarea. Ce opțiuni avem? Nu ne putem apropia de bănci
viti-vinicolă Odobești? Nicidecum. E necesar să vizăm pentru credit. Ar fi sinucidere curată. De fapt, nici nu
trei-patru societăți de vinificație, din motive strategice. ne-am califica să obținem o sumă prea mare de bani de
În primul rând pentru a disimula adevăratele intenții în la un sindicat bancar. Dar putem folosi o acțiune de pe
rândul potențialilor competitori. Pe urmă, dacă se în- bursă ca vehicul de împrumut. Căutăm o acțiune din
tâmplă vreun accident și intrâm în competiție directă cele găunoase. Din fericire, sunt o mulțime și n-ar fi
cu vreun mare producător de afară, pe care birocrația foarte greu să cumpărăm un pachet semnificativ la una
și șpăgille să nu-l poată alunga, e bine să avem și a dintre acestea, să zicem 5%. Următorul pas: prin tran-
doua sau a treia opțiune. E clar că nu putem concura zacții cross succesive creștem artificial prețul acelui
cu firmele străine decât, poate, la promisiuni de inves- simbol, de șapte-opt ori, cât avem nevoie.
tiții post-privatizare. Dar cum adunăm cupoanele? Mi- Florin a cerut un pahar cu apă. După ce a luat
a venit o idee. o înghițitură zdravănă a răsuflat îndelung.
– Cunosc un valutist de pe terasă, Grig, care – Nimeni nu-și va da seama de intențiile
mai nou s-a diverificat și pe cupoane. Ne-ar putea noastre de manipulare a pieței. În plus, lucrăm cu oa-
ajuta? meni de onoare. Ei, aici intră în scenă un investitor cu
– Puțin probabil. Din București e mai greu sa bani, care să ne ofere înzecit suma pe care am blocat-o
adunăm petecele de acțiuni de la întreprinderi viti- inițial în pachetul de 5%. Contul nostru bancar ar
vinicole. Sunt și mai scumpe. Cei informați așteaptă trebui să arate burdușit dacă vrem să ni se emită o
apariția cadrului legal de tranzacționare, bursa Rasdaq. scrisoare de garanție bancară în momentul cumpărării
În câteva luni va fi operațională, cu ajutorul americani- caietului de sarcini de la FPS. Dar cum returnăm îm-
lor de la USAID. Acolo, pe bursă, orice presiune la prumutul? Nimic mai simplu. După încheierea privati-
cupărare va fi ușor de sesizat, bașca va trimite o undă zării, înstrăinăm câteva active. Dacă valoarea din acte
de șoc în piață, care va sălta prețul mult peste valoarea se confirmă, n-ar fi greu să vindem, de exemplu, o
normală. De aceea trebuie să ne mișcăm rapid și să cramă. Ca să încheiem circuitul, răscumpărăm acțiuni-
cumpărăm cât mai mult de pe piața neagră. le vândute la un preț care să acopere și dobânda nego-
Dar cum? Florin vine cu o idee genială. ciată.
– Ne deplasăm prin țară. În provincie, cupoa- Dar cine ar fi dispus să facă asemenea scama-
nele se tranzacționează la cârciumă pe cîte o sticlă de torii pentru a acorda niște împrumuturi mascate? Cum
tărie. cine? Ce întrebare stupidă! Noroc că nu mi-a ieșit pe
‒ Scuzați-mă puțin domnule Moldoveanu, ros- gură. Banii sistemului căpătaseră ștaif, se mutau din
tesc în timp ce cu privirea căutam receptorul fără fir al stradă pe bursă. Bietul Grig! Îl și vedeam falimentând
telefonului de birou. Nu-l găsesc și atunci apăs pe la colțul bulevardului, dacă nu cumva și-o fi făcând și
butonul de la difuzor: „George să vină până la mine!” el ogheal din piața de capital.
Aștept puțin până apare George și îl prezint unul altu- N-am rezistat tentației de a-l invita pe Florin
ia. la masă după această disertație economică, atât de bine
– Deci, tocmim o armată de trepăduși care să argumentată, adusă la lumină din subteranele fluide
ia cu asalt cârciumile si bodegile din județele Buzău, ale finațelor. Niciun manual de economie nu te învață
Vrancea, Vaslui, sub directa coordonare a lui George. aceste lucruri și mi-era cu neputință să pricep cum de
Dacă va mai fi necesar, ne extindem și la Brăila sau un tânăr coborât de pe treptele universității le știa atât
Galați. Rămâne de văzut. Înainte să pornim pe teren de bine. Eram decisă să aflu.
trebuie să facem o selecție a societăților vizate. Multe
din aceste societăți au activele și pasivele cosmetizate (Din romanul în pregătire „Amanta sistemului”)
în vederea includerii în programul de privatizare în
masă. De fapt, sunt doar o coajă cu miezul găunos.
Dacă nu au dat încă faliment, o vor face în curând. În
cazul acestora, cei care își vând cuponul la cârciumă,
pe o cinzacă de matrafox, fac o investiție profitabilă.
De ce sunt necesare aceste cupoane? Cu cât acumulăm
mai multe acțiuni din piață, avem o mai mare libertate
pentru a negocia un pachet mai mic de la FPS, în ve-

125
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

răsucită întâlnită pe stâlpii de cerdac. Titlul operei redă
iniţierea lui Buddha ajuns la iluminare. Ori poate
Brâncuși se referă la el însuși. „Eu sunt rege prin
victoria asupra mea însumi.”
Templul Descătușării se referă la eliberarea
spiritului de roata karmică, atingerea Nirvanei.
Proiectul Templului din Indore, pe lângă Păsările în
spaţiu, reunea Oul și Coloana Sărutului, imagini
frecvente din opera lui Brâncuși, în armonie cu tradiţia
arhitectonică a templelor și monumentelor sacre
Ana Calina GARAȘ indiene.
Dintre mărturiile sau părerile despre Templul
Eliberării, informaţia cea mai plauzibilă apare în
Brâncuși în India Arhaic și universal, de Sergiu Al-George (p. 75), care
citează mărturia lui Ștefan Georgescu-Gorjan:
O întâmplare târzie l-a apropiat pe Brâncuși și
„Proiectul cel mai apropiat de intenţiile sculptorului
mai mult de cultura indiană. Henri-Pierre Roche, autor
era cel care ar fi avut atât exteriorul, cât și interiorul în
de avangardă francez, a venit în atelierul lui în anul
formă de Ou, o viziune a începutului”.
1933 cu prinţul indian Yeshwant Rao Holkar Bahadur,
Templul în exterior urma să fie format dintr-
moștenitor al tronului din Indore, un principat situat
un imens capitel bulbar al Coloanei Sărutului.
între Bombay și New Delhi.
Motivul Coloanei Sărutului s-a născut odată
Prinţul căuta artă modernă pentru viitorul palat
cu cel al cuplului din Sărutul. Cuplurile îmbrăţișate ar
pe care dorea să-l construiască. În atelier, stând
fi fost reprezentate atât pe piciorul templului, cât și pe
amândoi în postură de lotus, au ascultat la gramofon
partea exterioară a dublului capitel al Coloanei,
muzică indiană și românească, iar apoi s-au angajat
simbolizând emanarea iubirii în cele patru puncte
într-o discuţie agreabilă, filosofică.
cardinale.
Prinţul Rao Holkar, impresionat de ascetismul
În enorma sferă a capitelului ovoid era
formei și ascensionalitatea Păsărilor, a cumpărat o
prevăzută o fantă, deschidere prin care Pasărea de
Pasăre în spaţiu din bronz polisat, în care regăsea
bronz să primească raza soarelui la amiază, într-o zi
simboluri sacre ale tradiţiei sale. Brâncuși ar fi putut
sfântă. Ideea iluminării Păsării de bronz o gândise
să fie și sculptor al Indiei, pentru că opera lui e
Brâncuși când a polisat lucrarea, pentru ca, sub
universală.
incidenţa luminii solare, să scapere strălucitoare.
Prinţul a mai comandat încă două Păsări în
Templul a fost gândit ca un traseu iniţiatic
spaţiu, una din marmură albă, cealaltă din marmură
într-o formă închisă, simbolizând „Calea Sacră” a
neagră, și a adus vorba despre dorinţa sa de a construi
sufletului cu deschidere spre absolut, prin fanta
un Templu al Iubirii, sau ca Brâncuși să-i alcătuiască
celestă.
planurile unei construcţii speciale pentru a adăposti
Se pare că Brâncuși aflase din Cartea tibetană
Pasărea Măiastră.
a morţilor despre una dintre cele mai vechi structuri
De la prima întâlnire cu prinţul din Indore,
arhitecturale budiste, Stupa, ca simbol cosmico-
Brâncuși a meditat mult la Templul Iubirii. Dar, după
funerar, ridicat deasupra unor moaște ale lui Buddha,
moartea subită a soţiei maharajahului într-un accident la
de exemplu domul central al Templului Borobudur din
Paris, i-a schimbat denumirea în Templul Descătușării
Java - Indonezia.
sau Eliberării, ca monument funerar, un mausoleu.
Un mormânt fastuos, cilindric încheiat cu o cupolă și
Tot pentru Templul din Indore, Brâncuși a executat
un turn, în care Buddha este simbolizat în 504
statuia Spiritul lui Buddha sau Regele Regilor –
ipostaze.
suveranul universului, cioplită din lemn de stejar,
„Stupa este o replică a Oului cosmic” (Paul
înaltă de 3 metri.
Mus, orientalist francez), figurată printr-o semisferă.
Coroana regelui e un lotus în plină floare,
Deci ar fi existat un paralelism între Stupa și Templul
reprezentând izvorul vieţii și al inspiraţiei creatoare, o
proiectat de Brâncuși.
aluzie la activitatea chakrei coroanei. Lotusul cu o mie
Templul Descătușării/Eliberării ar fi fost prevăzut cu
de petale simbolizează magicul prin care divinitatea se
un drum iniţiatic prin interior, fără porţi sau ferestre,
relevează într-o mie de moduri diferite, mai ales în
doar cu o intrare subterană, prin care nu putea să
momentul suprem al Iluminării.
pătrundă înăuntru decât o persoană, întrucât drumul la
Această operă ne arată clar accesul
iniţiere e singular.
sculptorului la filosofia indiană, lucrarea fiind
Întâi era o coborâre în lumea lui Hades
concepută etajat, cu etape în ierarhia transcendenţei ce
(subpământeană). Scara, în spirală din ce în ce mai
culminează cu „lotusul celor o mie de petale”. Ca
îngustă, ar fi semănat cu zimţările descendente din
element românesc folosește șurubul din lemn sau funia

126
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

opera Cocoșul, sugerând coborârea într-o moarte și senzualitatea femeilor, scene de dragoste și de viaţă
simbolică, o desprindere faţă de lumea profană. debordantă, redând întregul miracol al vieţii într-o
Urma o trecere – abluţiune prin apă ca prima perfectă comuniune cu natura. Nișele coridoarelor
purificare, iar apoi o scară prin care începea urcușul ce adăposteau statui simple, îndelung șlefuite.
marca o experienţă iniţiatică de la întuneric spre Localnici și turiști merg în temple pentru a
lumină, ducând spre o nouă naștere spirituală. împlini acte de devoţiune, ritualuri, meditaţie,
Printr-o trapă se intra într-o galerie împodobită scandarea mantrelor. Acolo se rostesc incantaţii
cu fresce și în mijloc un bazin cu apă. magice, pentru purificare se ard mirodenii, se depun
În interior s-ar fi găsit pe o latură a Coloanei Sărutului ofrande.
urna funerară a soţiei maharajahului, iar în jurul Când apare soarele dimineţii în India, zarea
bazinului cu apă ar fi fost amplasate cele trei Păsări și începe să ardă în flăcări, conferind locului o impresie de
Spiritul lui Buddha. armonie primordială, dându-ţi starea supremei eliberări.
În incinta templului, vizitatorul trebuia să În unele locuri, pământul pare pârjolit de razele
aștepte până când soarele ajungea în poziţia zenitală, incandescente ale soarelui, dar apare și vegetaţia
un moment al ciclicităţii cosmice. Atunci Pasărea de luxuriantă a copacilor cu flori viu colorate și fructe
bronz era străluminată și vizitatorul, care stătea în exotice.
genunchi pe marginea bazinului, orbit de lumină, lăsa Străzile prăfuite ale orașelor, învăluite de
privirea în jos, iar chipul lui se reflecta în apă, însoţit lumina de miere a soarelui, par atemporale, înţesate de
de cele trei păsări și de Regele Regilor, formând o pietoni, cerșetori, yoghini, ricșe, elefanţi, biciclete,
cruce. Transcendenţa e sugerată de Brâncuși prin raza vaci, mașini, femei în sariuri multicolore, bărbaţi în
soarelui care luminează brusc Pasărea de aur la zenit, veșminte albe.
când sufletul omenesc se contopește cu cel divin. Șiruri de prăvălii cu mirodenii și plante
În vederea construirii templului, Brâncuși a medicinale, tarabe cu veșminte de bumbac și mătăsuri,
făcut, în 1937, o călătorie în India cu vaporul și încă altele cu suvenire din piatră, lemn de santal sculptat cu
vreo 500 de kilometri cu trenul. Venise la faţa locului infinită răbdare, și tot felul de ateliere și localuri.
pentru a examina amplasarea monumentului și a se Un loc al contrastelor cu palate fabuloase și
reîntâlni cu prinţul Rao Holkar. colibe, mirosuri pestilenţiale, învăluite de eterna ceaţă
Cu prinţul nu s-a întâlnit, dar a fost însoţit de arhitectul străvezie.
palatului Manik Bagh din Indore, Eckart Muthesius, În societatea vedică, vacile erau protejate fiind
cu care a vizitat mai multe temple. necesare muncilor agricole, iar ulterior, interdicţia de a
Dar Templul Descătușării a rămas la stadiul de fi sacrificate a căpătat conotaţie religioasă. Chiar și
virtualitate, de parcă acea formă perfectă nu se putea unele plante, precum smochinul și busuiocul, sunt
manifesta în lumea concretă. Doar operele lui, cele trei considerate sacre, pasărea naţională e păunul, iar
Păsări în spaţiu, de bronz, marmură albă și marmură animalul naţional e tigrul. De-a lungul timpului, în
neagră, precum și Regele Regilor au ajuns în palatul India a existat respect pentru mediul înconjurător,
prinţului din Indore. copacii, pădurile și munţii fiind veneraţi.
Cu ocazia acelei vizite, Brâncuși a avut Acolo parcă te poţi purifica de toate relele
prilejul să aprofundeze, să cunoască și să înţeleagă lumii. Fiecare se poate regăsi pe această dimensiune
India, civilizaţia, cultura, mentalităţile oamenilor, fantastică, ambiguă și paradoxală. Ai sentimentul
precum și apropierea culturală a României de India pe deschiderii unei porţi spre eternitate. Poate de aici
un fond comun de sensibilitate. vine și fascinaţia acestei ţări asupra celor care o
A vizitat temple de o măreţie ce îţi tăie vizitează.
răsuflarea, cu frize bogat sculptate reprezentând zeii: În India, Brâncuși spunea că s-a simţit ca acasă,
Brahma – creatorul întregului univers, personificarea găsind „înţelepciunea care i se potrivea, demnitatea fără
absolutului, Vishnu – ocrotitorul lumii, Shiva – trufie și amabilitatea fără slugărnicie”. Acolo s-a
distrugătorul, a cărui bunăvoinţă trebuie cucerită prin cufundat în mentalitatea Indiei eterne, cu mirifica ei
ofrande. lume a miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Acolo a
Temple erau săpate în piatră, cu trepte largi, ajuns la un izvor de creativitate al umanităţii, la tradiţii
flancate de sculpturi reprezentând elefanţi, lei, dragoni vii care au supravieţuit trecerii timpului.
ori demoni, iar plafonul interior, vast, era susţinut de India e ca un muzeu viu, cu o diversitate de căi
coloane uriașe tăiate în granit. Nișe semiobscure spirituale, de zeităţi, practici și ritualuri. Cei mai mulţi
adăposteau sculpturi străvechi reprezentând zei și cele indieni practică acasă. „Omul e liber să gândească
mai importante reîncarnări ale lor. Liniște, apăsare, orice, numai să împlinească riturile. Aceasta constituie
miros de mirodenii, loc de izolare pentru cei care datoria socială, legătura dintre generaţii, continuitatea
sperau să atingă Nirvana. tradiţiei.” (Mircea Eliade, Jurnal, p. 88)
În alte temple erau frize, basoreliefuri redând Pe lângă setea de autenticitate, Brâncuși a avut
lupta dintre zei (devi) și demoni (asuri), în diverse o pasiune enigmatică pentru India, a fost atras ca de un
posturi fin rotunjite, sugerând forţa emanată de bărbaţi spaţiu magic, ca și cum o taină îl aștepta acolo, să

127
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

descifreze misterul operei sale. A putut să aprecieze avântul, fiind capabilă să se îndrepte spre
India, cunoscând fondul arhaic al culturii românești. Dumnezeu.Fără rolul ascendent și o profundă
Unii exegeţi consideră că, dacă Brâncuși s-ar fi întors semnificaţie iniţiatică, această ultimă operă ar putea
să facă Templul Descătușării, capodopera nerealizată a rămâne doar o jucărie supradimensionată.
vieţii lui, ar fi ajuns la pierderea totală de sine, în „Brâncuși intuise natura primordială a
transcendenţă, în ţara lui de vis. ţestoasei în tradiţia indiană. În mito-filosofia indiană,
Probabil așa i-a fost karma, să nu se realizeze lumea era creată din apă. „A apelor noianuri, Genunea
acest templu și, dacă așa a fost, poate a rămas pentru o nepătrunsă...” (Eminescu, Opere)
altă viaţă. El a știut unde să-și caute sursa formelor Ţestoasa a fost și ea cândva, în mitologia
sale, dându-și seama că erau îngropat adânc în trecut. vedică, „stăpâna apelor”, apele fiind realitatea
Din acele surse străvechi a ieșit „noutatea” în arta primordială. Învăluită în carapacea ei, face parte din
modernă. simbolul Oului, jumătate de ovoid orizontal, din care se
Opera lui Brâncuși e însetată de transcendent, desface Oul cosmogonic, născut și el din ape.
e înălţare, ţâșnire cu dorinţă de eliberare, esenţa pură Opera Ţestoasa zburătoare pare să fie o aluzie la
se desprinde de materie. „Când creezi, trebuie să te viaţa lui Brâncuși, care, după atâtea avânturi și
confunzi cu universul, cu elementele.” (cules de Barbu succese, a redevenit un pământean, un muritor.
Brezianu, SGG, p. 49) Broasca ţestoasă căzută pe spate sugerează sfârșitul,
În operele sale, Brâncuși a reflectat pacifismul pentru că nu se mai poate întoarce la poziţia de mers.
indian și unitatea în diversitate. În valorile indiene a
regăsit propriile noastre virtualităţi culturale. Sergiu Detașarea
Al-George spunea că Brâncuși și-a dat seama de
asemănarea între folclorul românesc și cultura arhaică Drumul lui a fost întortocheat și plin de
indiană. „Dacă nu ar fi accedat la aceste înţelesuri hârtoape, dar, fiind sătean robust, a rezistat să creeze
inexplicite, încifrate doar în supravieţuirile folclorice, până la 62 de ani.
Brâncuși nu ar fi putut dobândi sentimentul unei A murit, de fapt, în fiecare zi, cu fiecare
comuniuni de dincolo de milenii cu India.” sculptură, de aceea opera lui conţine atâta sete de
Coborând spre originile comune, Brâncuși veșnicie, iar el a rămas legat de tot ce a creat cu un fir
„...reface, singular, drumul pe care l-ar fi parcurs o nevăzut.
cultură istorică românească...” „Săpând necontenit Apoi s-a lăsat și el cuprins de nevoinţă, a căzut
fântâni interioare, am dat de izvorul vieţii fără moarte într-o stearpă oboseală, s-a înfrăţit cu singurătatea,
și al tinereţii fără bătrâneţe, așa e arta: tinereţe fără nemaivrând să aprindă vreascurile vieţii.
bătrâneţe și viaţă fără de moarte.” (cules de Nerealizarea Templului Eliberării din Indore
Nicolăiescu Plopșor, SGG, p. 53) pare să-i fi blocat lui Brâncuși dinamica inspiraţiei,
Din sete de absolut, Brâncuși a îngemănat dându-i un sentiment amar, renunţând aproape total la
miticul indian cu lumea arhaică românească, a reușit să creaţie.
arate lumii că în România există o mare spiritualitate, „O furtună trece peste sufletul meu și distruge
voind să creeze pe cont propriu o cultură pe care să o totul. Eu mă clatin și drumul devine greu.” (SGG, p.
impună lumii, să fie punte între civilizaţii. Poate 336)
nerealizarea templului a rămas o treaptă iniţiatică Îmi pun întrebarea: ce anume l-a îndemnat pe
neatinsă în stadiul desăvârșirii drumului său. Cred că Brâncuși spre cunoașterea metafizică? Poate
atunci s-a produs o falie în creaţia sa, ucigându-i rezolvarea unor dileme, căutarea unor răspunsuri
sufletul. Deși stăpân pe lungi strădanii care să-i dea metafizice, pe care nu știu dacă până la urmă le-a
acces la planul absolutului, nu săvârșise poate acel găsit. Sau poate își asuma misiunea de trimis, să lase
ultim pas spre Nirvana. Dar mai cred că, după mărturie despre strădania omului de a dobândi pe
călătoria în India, s-a oprit gândind că și-a împlinit pământ nemurirea și iertarea.
datoria de creator. În ultimii 15 ani s-a detașat, așa Ori a fost în sufletu-i de oier coborârea
cum cerea „drumul luminii” și, desprinzându-se alene dumnezeirii într-un urcuș iniţiatic, un dar al întâlnirii
de sine, și-a trăit înserarea vieţii, izolându-se în lumea cu destinul.
cugetării. Sau s-a considerat împlinit după ce a Opera lui inconfundabilă, ieșită din vlaga
construit minunea lumii din Ansamblul monumental sufletului redusă la esenţial, din preaplinul agoniselilor
de la Târgu Jiu, Coloana Infinită. Poate atunci a ajuns metafizice decantate, e ca o zi de iubire, sau un timp
la cea mai înaltă trăire emoţională a posibilului. magic, ars de dor de dumnezeire.
Ultima sculptură a fost Ţestoasa zburătoare cu Brâncuși ne-a dus faima în lume, a fost
care s-a încheiat, în 1945, repertoriul formelor apreciat în străinătate, în America i s-au făcut cinci
brâncușiene. Totul poate zbura, chiar și broasca expoziţii personale și i s-au cumpărat majoritatea
ţestoasă. Opera lui are o poziţie de înălţare, de lucrărilor.
verticalitate. Tot ce a creat tinde să se înalţe, chiar și
ţestoasa, fiinţa cea mai umilă și modestă aspiră să-și ia

128
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Dar și în ţară a fost apreciat de oameni de Sufletul simbol se ridică din ţărână,
cultură precum Nicolae Iorga. Sau Lucian Blaga, care Plecând din miezul vieţii spre lumină,
i-a înţeles opera spunând: „A trecut de la detaliu la lumină, lumină, lumină...
esenţă, de la concret la abstract, de la imediat la Cântecul vieţii lui se curmă, se curmă...
transcendent”.
„Lui Constantin Brâncuși – haiduc al munţilor (Fragmente din eseul Tangențe spirituale)
săi de visuri – cu dragoste de frate”, e o dedicaţie
scrisă de Panait Istrate.
„Brâncuși este cea mai pură glorie românească, Destăinuirea prin învecinare
pe care individualitatea naţiunii noastre o impune O opinie despre acest eseu
civilizaţiei.” (C. Noica)
„Arhaic și modern în fuziune”, spune Vasile Printr-un eseu bine structurat în douăzeci şi
Băncilă. şase de subtitluri inspirate, scriitoarea Ana Calina
Viaţa lui Bâncuși, bărbat măreţ venit din Garaş intră „în memoria timpului Brâncuşi” împreună
Marele necunoscut, a fost o rostogolire în cunoaștere, cu alţi iluştri comentatori ai operei marelui gorjean,
să ajungă la înţelegere, transformând tradiţia în arta aşezând într-o altă lumină cumva,(dar care, de data
infinitului. asta, îi aparţine strict autoarei) o seamă de
„Pentru a face artă liberă și universală, trebuie „TANGENŢE SPIRITUALE” ale filozofiei indice cu
să fii Dumnezeu ca să creezi, rege ca să comanzi și opera sculptorului.
sclav ca să execuţi.” (SGG, p. 57) Dar, cum în „taină” nu intră fără să ezite decât
Modernismul lui în sculptură a fost în realitate copiii, nebunii ori inspiraţii, m-am întrebat firesc la
un tradiţionalism al artelor sacre, a mers până la rându-mi căreia dintre aceste trei categorii îi aparţine
origini, până la sufletul misterios al lucrurilor. autoarea. Am concluzionat că din toate trei câte ceva
Eugen Ionescu spunea că „Brâncuși a asimilat şi încă atât pe deasupra. Când spun asta, mă refer în
întreaga istorie a sculpturii, a dominat-o, a depășit-o, a primul rând la firul narativ al eseului care se
respins-o, a regăsit-o, a purificat-o, a reinventat-o. El a desfăşoară precum într-o poveste din Upanişade (stai
degajat esenţa”. şi ascultă), unde numai sunetul adânc şi grav al
Simţind cum nuanţele visurilor se decolorează cuvintelor aşează în matricea memoriei întâmplări şi
și trupul devine neascultător, Brâncuși se lepăda de fapte demne de transmis mai departe.
umanitate, închizându-se în sine. Abia își mai purta „Ce obişnuit e neobişnuitul acesta pe care vi-l
vremelnicia, dorind acea lume a fericirii, unde bucurie arăt”, spune înţeleptul Milarepa, ridicând un pic vălul
și tristeţe, viaţă și moarte se armonizează în dansul aşternut peste nevăzutele lumii, îngăduindu-le astfel
etern. ucenicilor bucuria uimirii.
„Nu mai sunt demult al acestei lumi: sunt Ana Calina Garaş e un copil cuminte şi
depărtat de mine însumi, desprins de propriul meu iscoditor foarte ce-şi face, din lectura vedelor şi din
trup, mă aflu printre lucrurile esenţiale. Scuturat de căldura mâinii omului aproape zeu, gând numai bun de
trecut…” Din acest aforism reiese că el își continua adăugat zborului spre un infinit ideatic. E o rătăcire
drumul în infinit. jumătate conştiinţă, jumătate nebunie, o evadare prin
Se simţea eliberat de legile timpului și de „destăinuire” la care antamează cu inima şi spiritul
iluziile lumii, retras, întorcându-se spre adâncurile alături de Constantin Brâncuşi, înţelegându-i timpul şi
sufletului, se refugia într-un univers paralel, scăpând măsura până la contopire. Când spun asta, am în
de propriul corp. vedere şi „BRÂNCUŞI PRINŢ AL FORMEI PURE”,
„Dezlegare și desfacere de toate iluziile lucrare anterioară eseului în discuţie prin care Ana
pământului și ale trupului. Cazna de a te elibera.” Calina Garaş a demonstrat cu asupra de măsură ce
(Constantin Zărnescu, Aforismele și textele lui adâncă poate fi o tăietură în carnea miracolului şi ce
Brâncuși) leac îţi trebuie pentru vindecul ei. Aminteam acolo
Cuprins de păienjenișul timpului, stătea singur despre iubire necondiţionată şi despre jertfa de sine,
în propria-i glorie, părea demn de a fi propria-i statuie. adevăruri devenite cutumă şi de la care autoarea nu
Doar cerul cu stelele tăcute ale nopţii și luna cu clarul abdică nici în acest excelent eseu.
argintiu îi cunoșteau gândul. Vedem astfel cum, între brahmanism şi
Așezat într-o pace isihastă, asculta armonia budism, Constantin Brâncuşi optează într-un final
celestă. Îl găseau zorile, sub cerul senin, răpit de pentru „calea de mijloc”, aceea a dureros, dar sublim –
lumina soarelui ce scotea o văpaie înmiresmată de înălţătoarelor experienţe pe cont propriu, călcând
tinereţe. Cuprins de o fericire sacră, a înţeles că statornic între două „dat”-uri povară a timpului istoric,
pierduse cheia tainei, păstrând partea divină. până la cuprinderea în „idee”. Asta însemnând, cum
„Plâng – este atâta frumuseţe în sufletul meu, lesne ne putem da seama, transcederea în departele
încât mi se rupe inima, nimeni în jurul meu – nimeni.” mereu altul şi nemai întoarcerea. Impresionantă aici
Ca ultima bătaie din aripi

129
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

este dizertaţia autoarei despre „Coloana fără sfârşit” în început să tragă, dar aveam şi noi arme, că veniserăm
care intuieşte calea verticală spre Nirvana, drumul din război. Ne-am retras în pădure, să ne ascundem
unic pentru cei ce au atins iluminarea. Tot astfel ideea până se mai liniştesc lucrurile şi buni plecaţi am fost,
motivului ovoidal căreia Ana Calina Garaş îi adaugă drum de întoarcere nu mai era, pentru că ne căutau tot
noi valenţe în transcendentul operei brâncuşiene, nu timpul. Ne aştepta o viaţă de băjenari, nu mai aveam
neapărat prin asociere la diferitele interpretări ale altor nici casă nici familie, parcă eram smulşi din rădăcini,
exegeţi, cât prin expresie şi metafora textului ce relevă pădurea era ultimul refugiu. Ne ascundeam de armată
adâncimi ale cuprinderii mesajului şi aşternerea lui în cum puteam, prin viroage şi păduri, ori pe la oameni.
„logos”. DUICU: La coliba unde am avut schimburile
Trecem la „mitul androginului” revelat în de focuri n-au fost morţi, dar fraţii mei au pierdut o
lucrarea „Cuminţenia pământului”, unde observăm armă şi m-au trimis pe mine s-o iau. Armele şi
cum autoarea tinde şi chiar ajunge, tot prin expresie armamentul erau greu de procurat pe vremea aceea.
textuală şi profundă trăire, la atingerea unor mistere Am găsit-o şi i-am spus lui tata unde am pus-o, ca să
post Bing-Bang, îngăduite printr-o nescrisă cutumă vină fraţii mei să o ia. Soldaţii au venit la noi acasă,
doar femeii. Acolo, revelaţia lui „Unu” preschimbă tata s-a speriat şi a spus de armă. Pe mine m-au luat la
cuvântul în şoaptă, iar şoapta respirare se face. siguranţă şi m-au anchetat, acolo m-au bătut prima
Aidoma lui Constantin Brâncuşi, Ana Calina dată, dar mi-au dat drumul. Când să plec la armată, nu
Garaş va avea mereu nevoie de puţin întuneric pentru m-am dus la recrutare, am fugit cu fraţii mei la pădure.
a ghici unde se ascunde fiinţa luminii, iar drumul către Ştiam că tot o să mă aresteze, cum au arestat-o şi pe
ea, musai să-l străbată cum vedem că o face, „prin mama.
învecinare” până la a da textelor măreţie, rotund şi Eram tânăr, dar fără viitor, veşnic într-o fugă
aripă. Căci, dacă India e „tărâmul misterelor”, iar înspăimântătoare. Înconjuraţi de duşmani necruţători,
Gorjul românesc „taină a întruchipării văzutului din văzuţi şi nevăzuţi, care ne căutau cu înverşunare peste
nevăzut”, fără doar şi poate Ana Calina Garaş este o tot, eram hăituiţi ca fiarele şi omorâţi fără milă, fără
fărâmă a spiritului din toate astea. somaţie. Viaţa aceea pentru mine a fost fugă, frică,
luptă, zile cu speranţă şi fără speranţă.
P.S. Am cugetat înlăuntrul meu citind-o pe ROMÂNU: Am aflat că erau grupuri de
Ana, eu, „cumintele”, stând cu două „umbre băjenari ascunşi prin păduri, ca şi noi, din mai toate
luminoase” la „masa tăcerii gândului bun”, până, satele bănăţene. În timpurile acelea, tot mai mulţi
nemai plecând, umbră luminoasă m-am făcut la rându- oameni erau băgaţi la închisoare fără vină. Începuseră
mi. urmăririle, supravegherile, oricui i se putea găsi o
Mihai ANTONESCU vină: că nu era cu regimul, că era reacţionar, sau că a
fost legionar, că nu s-a dus la vot, ori că n-a putut să-şi
Ana Calina GARAȘ plătească dările către stat. Se frământau prin ţară o
mulţime de băjenari, care se ascundeau pe la rude, pe
Taina îndurării la prieteni, în păduri. A apărut o reacţie spontană de
(Fragment de roman) apărare, s-au constituit grupuri de rezistenţă. Unul din
ele era condus de colonelul Uță, care a organizat lupta
În vara anului 1997, am revenit din America în anticomunistă în zona Banatului, cu centrul în comuna
satul meu natal, Domaşnea. Doream să vorbesc cu doi Domașnea.
foşti partizani, Petru Românu, numit Budu Din satul nostru, Domaşnea, eram eu Petru
(Partizanul) şi Petru Duicu, numit Boieru, Românu (Partizanul), Gheorghe Cristescu (Galea), Ilie
supravieţuitori din grupul Colonelului Uţă, liderul Cristescu (Voica), fraţii Ion, Nistor şi Petru Duicu
mişcării anti-comuniste din Banat. (Boieru), Dumitru Işfănuţ (Sfârloagă), Moise
Când i-am întâlnit, toate amărăciunile acelei Jurchescu (Budu) şi Petru Puşchiţă (Mutaşcu) care a
perioade s-au înfăţişat înainte-mi, s-au trezit în mine venit mai târziu, făceam parte din grupul Colonelului
dureri pe care le credeam vindecate. Uţă, fost prefect al judeţului Severin şi preşedinte al
Convorbirea cu ei am înregistrat-o pe casetă în oganizaţiei PNŢ care fusese propusă spre dizolvare.
iunie 1997, în grădina lui Petru Duicu din ţarină, unde Când a fost în pericol să fie arestat, în 1947, Colonelul
păsărelele se gureşeau la streaşina casei. s-a refugiat prin părţile Vârceorovei şi ale Cornerevei,
ROMÂNU: Totul a început când a fost votarea sus spre munte, unde erau câteva colibe locuite. Îi
în 1948, atunci mai mulţi dintre prietenii mei de pe cunoştea pe bănăţeni de pe timpul când a fost
Mala Lungă nu ne-am dus la vot, ştiind că o să comandantul Regimentului de Infanterie Lugoj.
falsifice alegerile şi o să câştige comuniştii, iar noi Colonelul Uţă i-a adunat şi a organizat
eram Ţărănişti. Ne-a pârât cineva; aveau oamenii lor, rezistenţa din Banat în grupuri de partizani şi reţele de
informatorii au aflat unde suntem adunaţi. Pe noi ne-a sprijinitori, care le asigurau hrana, armamentul,
anunţat un prieten că o să ne caute armata şi atunci am informaţiile şi găzduirea. În reţeaua de sprijin erau
plecat din sat la un sălaş. Soldaţii au venit acolo şi au

130
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

mulţi oameni importanţi, organizaţi într-un sistem de acele câmpuri de luptă despre care-i povestea
piramidă cu scopul de a păstra secretul acţiunilor. Colonelul şi tristeţea i se adâncea în cutele de pe faţă.
Partizanii şi oamenii din rezistenţă credeau – Clipele tinereţii lui au fost scurte. S-a dus
într-un viitor conflict între URSS şi statele apusene şi mândra lui tinereţe, vânjoşenia, s-au închis ochii tineri
încercau să pună bazele unei mişcări naţionale, care i- şi albaştri ca văzduhul. Aşa a fost să fie, a îngânat
ar putea ajuta pe aliaţi să înlăture guvernul comunist şi moşul copleşit de durere, acceptând cu smerenie desti-
să împiedice bolşevizarea ţării. nul.
Zona muntoasă din Banat avea importanţă Colonelul se gândea că din colibele mărunte,
strategică pentru aterizarea paraşutiştilor pe care-i din flăcăii satelor, au răsărit viteji cu suflet mare, pe
aşteptau. Şi tot aici, la poalele munţilor, Colonelul a care s-au sprijinit speranţele ţării în război.
mai găsit români cu bunuri sufleteşti moştenite de la ROMÂNU: În grupul colonelului Uţă, mai
strămoşi. La început îi urmărea pe aceşti oameni de la mulţi ţărani ni s-au alăturat din cauza colectivizării
munte să vadă cum trăiesc. Îi aştepta ascuns la forţate. Ştiau ce-i aşteaptă dacă pierdeau pământul.
marginea drumului pe unde treceau, să-i vadă de Colonelul le spunea că pe ţărani trebuie să-i doară cu
aproape, le cunoştea chiar animalele de la distanţă. Îi adevărat inima pentru ţară, că ei în totalitate sunt su-
vedea muncind ogorul încovoiaţi, cu unelte simple, ca fletul ţării şi ei au de pierdut bucata de glie care le
să aibă puţină hrană din rodul pământului. Aveau aparţine de la începutul începutului. Din grupul lui
chipuri serioase şi obosite de viaţa lor trudnică. La o făceau parte vreo cinzeci de partizani şi mulţi locuitori
colibă era un moş singur cu animalele lui, o vacă, un ai satelor erau în reţeaua de sprijin care participa indi-
cal şi un pâlc de oi. Părea tot timpul copleşit de griji, rect la rezistenţă.
cu privirea în pământ, fără bucurie de viaţă. Mergea DUICU: Când am intrat în grupul Colonelului
lent, gârbov, urmându-şi oile prin văi, părea jumătate Uţă, am depus un jurământ de credinţă cu mâna pe
haiduc, jumătate apostol, îşi ducea viaţa în ritmul de armă, să nu trădăm. Trădătorul se pedepseşte cu moar-
muls al oilor. tea, scria colonelul Uţă în regulamentul organizaţiei.
Într-o dimineaţă, Colonelul l-a văzut pe Moş El ştia că oamenii au suflete schimbătoare şi că
urcând spre colina dealului, cu coasa pe umăr şi cu trădarea s-a manifestat adeseori la noi.
toate animalele lui, parcă se muta de acasă. L-a ROMÂNU: Începuse perioada de reeducare a
urmărit până unde s-a oprit, la o grădină. Oile le-a ţării, erau băgaţi oamenii la închisoare de-a valma ca
mânat în nişte tufe să stea la umbră, a legat calul cu să-i sperie, erau obligaţi să dea declaraţii şi informaţii.
lanţ lung să pască, iar pentru vacă a cosit un braţ de Bătuţi până mai rămânea doar o fărâmă de viaţă în ei,
fân şi a legat-o de un copăcel. Şi-a dezbrăcat hainele unii şi-o răscumpărau prin laşitate, acceptând să
groase şi s-a apucat de cosit, învânjoşat de aerul rece devină colaboratori, informatori. Pe cei mai slabi de
al înălţimilor, parcă schimbat într-un uriaş, păşind rar înger i-au speriat, apoi i-au momit cu posturi de
şi lăsând în urmă brazde de fân. Când s-a oprit la răspundere şi i-au transformat în activişti zeloşi.
prânz, s-a dus la umbră, unde erau vitele. Atunci DUICU: Noi, care eram sub comanda
Colonelul s-a apropiat. Moşul l-a privit în linişte, cu colonelului, purtam o panglică tricoloră la căciulă sau
acea jenă a săteanului care nu-şi arată repede pălărie, pe care era prinsă o monedă cu efigia Regelui
sentimentele. S-au înţeles din priviri. Bătrânul a rupt Mihai. Îmbrăcămintea de toate zilele era ţărănească,
bucata de mămăligă în două şi a întins mâna spre el, gri-ruginiu ori negru cu alb şi purtam toţi opinci din
apoi a tăiat o bucată de brânză şi l-a îndemnat din ochi anvelope de cauciuc, încălţăminte potrivită la munte.
s-o ia. Au mâncat tăcuţi, întrebările erau doar în Colonelul făcea instrucţie militară cu noi, ne
gândul fiecăruia. dădea sfaturi cum să ne purtăm faţă de localnici şi
Seara la lumina lunii, Moşul i-a povestit chiar faţă de anchetatori, să avem demnitate dacă o să
despre feciorul lui, care plecase la război şi nu s-a mai fim prinşi, mai ales să nu trădăm. Am jurat să nu
întors. Nevasta i s-a prăpădit de inimă rea după copil, spunem vreun nume. Zicea el că dacă spunem un
că-l iubea ca lupoaica puii, iar rudele i-au cuprins casa singur nume, o să fim mai rău torturaţi, ca să scoată de
din sat. la noi şi altele. Scopul interogării era să te împingă să
Moşul i-a dat Colonelului hainele bune, pe tragi după tine alţi nevinovaţi şi cât mai mulţi.
care le păstra de la fecior şi i-a zis să umble când e de ROMÂNU: Pe noi, cei mai în vârstă, ne
pălărie cu pălărie şi când e de căciulă, cu căciulă şi să instruia cum să începem hărţuiala, lupta de gherilă: să-
poarte o unealtă pe umăr, sapa primăvara, coasa, i demoralizăm pe comunişti, să-i ţinem sub ameninţare
grebla ori furca vara şi iarna să umble cu securea pe pe turnătorii din reţeaua informativă, să-i pedepsim pe
mână, ca să semene cu oamenii de pe aici. Colonelul a cei care terorizau populaţia. La început, întreprindeam
început să umble îmbrăcat ţărăneşte. Seara păşteau acţiuni minore. Capturam arme de la jandarmi ca să
oile până târziu, cât luna albea locul şi câmpul înarmăm noi partizani, instigam la nesupunere faţă de
clocotea de viaţă. Când Moşul a aflat că a fost ofiţer, îl noile legi, difuzam manifeste care anunţau că
întreba despre război. Cu gândul îşi căuta feciorul pe americanii nu vor întârzia mult şi îndemnam oamenii
să fie pregătiţi pentru o răscoală de masă. Când ne

131
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

citea ziarul, Colonelul se înfuria văzând că toate acoperişului şi s-a apucat să-l repare. De cum a intrat
structurile statului erau infiltrate de agenţi sovietici, în colibă, Moşul a observat şi s-a arătat posac, apoi
manipulatori şi terorişti. într-un târziu a zis că e prea întuneric în colibă. - Pe
– Au venit la noi să schimbe din umbră acolo străbătea lumina soarelui şi a lunii, vedeam din
destinele ţării, sprijinindu-se pe cei trei stâlpi ai puterii pat o stea şi cu picăturile eram învăţat.
comuniste: partidul, securitatea şi armata. Viaţa de Oameni cu un mod de viaţă aspru şi sobru, cu
acum încolo va fi după modelul sovietic. Noi trebuie dorinţi puţine, mulţumiţi de puţinul lor, câteva haine şi
să luptăm împotriva răului. Răul care pândeşte neamul nişte lucruri; ei sunt legaţi de loc, nu de obiecte,
nostru e mult mai rău decât cred oamenii. Dacă ne cugeta Colonelul. Tare omenos era Moşul. Când vedea
lăsăm în voia curentului, ne supunem istoriei, zicea că nu apare Colonelul la colibă, ştia că suntem
colonelul Uţă. urmăriţi. Ducea vaca la marginea pădurii, să o
Ce păcat că noi românii nu suntem uniţi, ne mulgem, îi da jos clopotul şi-i punea la gât o straiţă cu
lăsăm conduşi de vanitate şi interese personale, ne mămăligă; împărţea puţinul lui cu noi. Îl vedea
luptăm între noi, lăsându-ne călcaţi în picioare de colonelul făcând o cruce mare înainte de masă, ori
expansiunea rusă. deasupra pâinii, ori înainte de culcare şi de orice
Colonelul le vorbea partizanilor despre libertate ca începere. Religios din totdeauna, cu o credinţă simplă,
de o valoare sfântă care trebuie salvată, despre blajină, paşnică, parcă Dumnezeu se odihnea în
adevărul care e în pericol să fie înlocuit de minciună. sufletul lui.
Mincinoşii fără credinţă şi idealuri naţionale, Dacă se arăta armata pe acolo, Moşul se apuca
falsificatori ai adevărului, ne impun o istorie pe care o să taie lemne, să ştie Colonelul să nu vină la colibă.
îndură întregul popor şi în care teroarea a devenit un Odată l-a găsit bolnav.
scop, zicea el pătimaş. Îşi dădea seama că era în – Unde te grăbeşti, Moşule? A zis în glumă
cumpănă soarta ţării. Dacă noi nu luptăm, comuniştii Colonelul.
vor triumfa satanic şi vor râde de prăbuşirea atâtor – Păi, nu mai am mult de aşteptat.
oameni de seamă, distrugând tot ce a fost bun. Vor să – Ai răcit, dar o să-ţi treacă, eşti încă plin de
schimbe o elită competentă cu o adunătură de indivizi viaţă.
mediocri, care-şi bat joc de ceea ce nu pot ei înţelege. – Am sângele răcit de vârstă, e timpul să mă
Băşcălia e arma mitocanului în faţa valorii. Persoanele retrag dintre cei vii, la fel cum coboară soarele în as-
incomode regimului o să dispară, mai ales oamenii de finţit. Eu mă duc, că mi-s o fărâmă de pământ şi
cultură, care vor fi printre primii distruşi, să rămână trebuie să mă unesc cu pământul.
turma fără păstor ca să o poată conduce ei cum vor. Moşul vorbea cu taina înţelegerii că toate valurile
Colonelul Uţă înţelegea situaţia ţării, tranziţia vieţii sunt provizorii, aşa cum lucrurile ne îmbată
confuză care a pus oamenii în derută, prevedea trecător cu frumuseţea lor.
tragedia României şi exterminarea practicată în Trăind printre partizani şi cei care l-au ascuns,
închisori. Eram vânaţi de trupele securiste din cauza Colonelul a început să înțeleagă sufletul ţărănesc. Tot
trădărilor, pentru că se găseau întotdeauna mâini timpul copleşiţi de griji, purtându-şi tristeţea lăuntrică,
lacome şi inimi viclene care puteau fi cumpărate. un amestec de visare, umilinţă, patimi şi taină. Taina
Lupta devenise obsesivă, că numai obsesiile în noi înţelepciunii, nu neputinţa i-a făcut toleranţi şi buni.
sunt riguroase şi permanente. Iar viclenia cu duşmanul Din sufletul lor amărât au ieşit doinele şi cântecele la
e tot atât de bună ca bărbăţia, zicea colonelul. Ei ne taragot ce scot din ei jalea.
căutau, ne hărţuiau, iar noi nu scăpam nici o ocazie să A constatat Colonelul dârzenia şi demnitatea
ne răzbunăm. Colonelul spunea că nu poţi lupta partizanilor, i-a văzut cu focul luptelor în ochi,
împotriva unui duşman puternic, fără să sfârşeşti prin a nelăsând judecata trădătorilor numai în mâna lui
semăna cu el. Prăpastia cere prăpastie. Dar numai noi Dumnezeu.
eram consideraţi bandiţi. – Împotriva diavolului, Dumnezeu îţi întăreşte
DUICU: De colonel ne mai despărţeam, nu braţul şi sabia, zicea Colonelul, căutând să le insufle
stăteam prea mult într-un loc, că prin toate satele erau curaj, putere şi răbdare. În el era vie credinţa că
batalioane de armată, din toate satele erau oameni poporul român se va mobiliza când vin aliaţii şi vor
fugiţi. Eram într-o continuă mişcare, în căutare de înlătura talpa rusă.
adăpost şi hrană. Ne ajutau prietenii din reţeaua de ROMÂNU: Eu am stat mai mult cu fraţii Dui-
sprijin. Eu veneam ziua în sat, îmbrăcat în femeie, cu, Ion, Nistor şi Petru. Din când în când ne întâlneam
puşca era în straiţa pe care o duceam pe umăr. Fiind cu Colonelul, dar cunoşteam mulţi partizani din alte
tânăr şi bine ras, oamenii credeau că sunt o femeie din grupuri, mai stam şi cu ei. De Ion Duicu îmi plăcea, el
alt sat, numai câţiva m-au recunoscut. avea curaj, era descurcăreţ şi când plecai cu el la
ROMÂNU: Colonelul se ducea din când în când să drum, nu căuta să fugă să te lase singur la nevoie.
vadă ce mai face Moşul de care se legase sufleteşte. Noi doi eram mai trecuţi prin necazuri, că
Dacă era plecat cu vitele, îl aştepta în colibă. Într-o zi amândoi am făcut războiul. Coboram seara în sat pe la
cu ploaie, a văzut că picura apă printre şindrilele prieteni şi neamuri, ştiam pe unde să umblăm.

132
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Câteodată treceam pe lângă armată, credeau că suntem mâna pe putere. Mai sunt şi oamenii naivi, uşor de
oameni din sat. Unii soldaţi ne cunoşteau şi nu făceau manipulat, care cred că socialismul e numele
nici o mişcare, înţelegeau că era inutilă lupta între speranţei, al viitorului. Muncitorii istoviţi, care cred că
fraţi, dar am avut şi conflicte cu ei. Noi i-am pedepsit va veni o societate nouă fără mizerie, se lasă furaţi de
numai pe oamenii răi, netrebnici şi trădători, din cauza un vis, „paradisul muncitorilor”. Ţăranii individualişti
cărora sute de persoane au cunoscut cruzimea şi stoici sunt poate mai greu de păcălit, că ei au cel mai
cercetărilor în închisori. Dar am avut şi mulţi prieteni, mult de pierdut, bucata de pământ. Toţi aceşti indivizi,
aproape o sută cinzeci de sprijinitori, care ne care conştient sau inconştient cred în comunism, în
adăposteau pe la sălaşe, sau ne lăsau alimente acolo. În „fericirea poporului”, o să ducă la năruirea naţiunii.
majoritate, ei au suferit condamnări de cinci ani, zece Ştiu că românii sunt individualişti, sceptici şi prea
ani şi mai mulţi, alţii la muncă silnică, dar nu ne-au rebeli la orice formă de înrolare, deci n-o să fie la noi
trădat. decât foarte puţini adevăraţi comunişti. Cel mai rău e
Când venea toamna cu frunze veştede, cer în- că fratele îl oprimă pe frate, din rândul neamului apar
tunecat şi ploi mărunte, ne apuca parcă pe toţi o ne- călăii născocitori de chinuri, care batjocoresc să
mulţumire, ne lipsea casa, familia. Eram veşnic în fugă smulgă din inimi credinţa şi orice nădejdi umane.
prin pădurea lunecoasă, printre copacii care îşi prelin- După ce le vorbea, parcă obosit, se aşeza pe
geau lacrimile peste capetele noastre, parcă ne plân- vreo buturugă, cădea într-o tristeţe meditativă.
geau de milă. Atunci ne simţeam fiecare mai singur, Noaptea stătea adeseori de veghe, atunci întunericul îi
şovăind între frică şi nădejde, ne puneam întrebări cobora întunecos în suflet. Privind un sâmbure de foc,
despre viaţa potrivnică, moartea care ne urmărea, des- misterioasă strălucire roşiatică, înconjurată de cenuşă,
pre dragoste, despre ţară. Când ne vedea abătuţi, roşi îl apucau gânduri nostalgice, izvorâte din străfundurile
de îndoieli, Colonelul ne vorbea. Cuvintele nu le fiinţei. Medita la trecut, la sensul vieţii şi al morţii. Se
reţineam, dar îmbărbătarea o simţeam în suflet. - întreba ce a rămas din el: un mănunchi de amintiri, de
Noroc că omul e alcătuit nu numai din disperare, ci şi sentimente şi de idei, un om care a avut iluzii şi s-a
din speranţă şi credinţă, nu numai din frică de moarte, luptat pentru o cauză, o voinţă care l-a împins să apere
ci şi din dorinţa de a trăi. Dacă oamenii ar cădea pradă neamul de invazia comunistă. Se gândea la vremurile
disperării, mulţi s-ar lăsa să moară şi noi ne-am lăsa cu despre care ştia că nu se vor mai întoarce şi trăia cu
toţii să murim, dacă am asculta de raţiunea care ne obsesia familiei, presimţind că n-o să mai fie în
spune că luptăm pentru o cauză nesigură. Dacă aţi fi mijlocul lor.
gândit aşa, nu aţi fi început lupta. Din fericire omul nu DUICU: După un an de la formarea grupului
e o fiinţă total raţională, de aceea speranţa că putem Uţă, s-a constituit un alt grup de partizani la noi în sat,
opri răul, că putem păzi destinul neamului, v-a la Domașnea. Era condus de avocatul Spiru Blănaru,
îndemnat să nu vă duceţi la votare. legionar, dar nu se făceau discriminări politice, toţi
Dacă tot poporul român ar fi făcut ca noi, erau împotriva comuniştilor. Din Domaşnea făceau
comunismul nu s-ar fi putut instaura. Disperarea din parte Spiru Blănaru stabilit aici prin căsătoria cu Maria
timpul luptei vă face să vă închipuiţi mii de feluri de a Horescu, Nicolae Horescu socru-său şi Ana Horescu
scăpa de moarte, că dorinţa de a trăi renaşte speranţa cumnată, Gheorghe Cristescu, Gheorghe Urdăreanu,
în mijlocul necazului, ca un boboc de floare după Gheorghe Munteanu sprijinitor, Gavril Miloş curier,
ploaie, care-şi continuă cu furie viaţa în lumea lui Petru Puşchiţă (Liber), Vichente Puşchiţă, gazdă la
mică. Ne ridica moralul prin exemple personale de sălaş în repetate rînduri pentru Blănaru şi fraţii Duicu.
curaj şi suferinţă, ne îmbărbăta spunându-ne că în În total, erau peste treizeci de membri din satele din
curând vor veni americanii şi situaţia se va schimba. jur.
Credea fără şovăire în viitorul ţării, avea inima curat De la Teregova, vreo şaizeci de partizani şi
românească. Urmau zile de fugă până ni se sleiau pu- treizeci de sprijinitori s-au grupat în jurul lui Gheorghe
terile, schimbam des ascunzişurile, să ni se piardă Ionescu, notar public. Colonelul Uţă avea legături cu
urma. grupuri de rezistenţă din ţară, pentru a-şi uni forţele în
În momentele de răgaz ne vorbea, cum zicea Blocul Naţional Anticomunist. Erau multe grupuri de
el, făcea filosofie: partizani, vreo douăzeci au acţionat pe teritoriul
– Nu toţi comuniştii sunt la fel, există Banatului, dar de toate în ţară erau peste o mie.
diferenţe individuale, dar rămân trăsăturile comune. Scopul unirii era să fie cât mai mulţi şi mai
Violenţii, care cred că o naţie trebuie stăpânită prin bine organizaţi când vor veni anglo-americanii, ca să
forţă, sunt cei care urăsc specia umană, cei care-şi poată dezlănţui războiul civil, lovitura de stat pentru
caută loc în poliţie, ne urmăresc pe noi şi schingiuesc eliberarea ţării. Uţă îşi dădea seama că era un vânat
în închisori, ca să-şi scoată puroiul din piepturi. Dintre preţios pentru securitate, de aceea se interesa despre
ei se aleg judecătorii de neam şi călăii denunţători, fiecare partizan din grupul său, de unde vine. Trimitea
care retează vârfurile societăţii, cum ai tăia creasta să verifice dacă noul venit a spus adevărul şi totuşi
unui copac, să rămână mic. Apoi sunt individualiştii, despre trădătorul său Andrei Vădrariu nu s-a ştiut că a
care se folosesc de mişcări revoluţionare ca să pună fost membru PMR şi agent al securităţii. Acesta a

133
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

chemat armata pe 8 februarie 1949 când la sălașul Ne-au dus la bordei să ne dea hainele, că eram
unde era Uță se aflau numai câțiva partizani, Petre numai în pulovere, aşa ieşisem. Au scos numai hainele
Pușchiță, Iancu Baderca, Dumitru Mutașcu şi Ilie noastre, pe ale celor morţi nu le-au scos, cineva le
Cristescu care a fost împușcat cunoştea. Am vazut că în bordei era pădurarul din
Colonelul Uță a murit prin trădare, într-o luptă satul nostru şi un şustar, ăştia doi au adus armata. I-au
nedreaptă, înconjurat de un batalion de armată. A luat din sat fiindcă ştiau mai bine drumul şi au venit
sfârșit cu arma în mână ca un adevărat erou național. după o schiţă făcută de un sătean.
ROMÂNU: Noi am terminat cabana de la ... Eu îmi aduc aminte de acea zi de iarnă . M-
Baută, ne-am aprovizionat şi am stat de toamna până am trezit dimineaţa, când l-am auzit pe tata aruncând
în ianuarie, când s-a pus zăpadă mare şi au venit peste cu lopata zăpada troienită la uşă. Am fugit la fereastra
noi, pe 30 ianuarie 1950. îngheţată cu mâinile calde şi aburind-o cu suflarea,
Cred că a fost un batalion de armată. Nu i-am văzut făceam rotocoale să văd afară. Curtea, negricioasă
venind, că au urcat prin Rusca. Cu pas furişat, s-au până ieri, părea văruită şi stropită cu steluţe aurii, scu-
apopiat de noi, ne-am trezit că umblă cineva pe deasu- turate parcă din soare. Zăpada îmi bucura sufletul,
pra bordeiului. Nistor Duicu a împins puţin geamul de descărca scântei în ochii mei plini de uimire. M-am
deasupra şi a văzut armata, apoi a aruncat câteva gre- îmbrăcat nerăbdătoare, îndemnată de mama să-mi pun
nade şi a sărit într-o râpă, iar după el a ieşit Ion Duicu. un pieptar, să nu-mi fie frig; de la uşă, m-a întors să
Petru Duicu, Ghiţă Galea şi Nicolae Lalescu (Corne- iau mănuşi şi mi-a îndesat pe cap o căciulă. Am zbug-
revinţul) nu ieşeau, le era frică. Am strigat să aibă hit-o afară. Pe prag, cu faţa veselă şi uimită, îmi aco-
curaj, că ne omoară înăuntru cu grenade. După ce i-am peream ochii de focul de scântei care juca peste tot şi
scos pe toţi, am sărit şi eu în râpa unde erau ceilalti. mă împungea în privire. Albul acoperise casele ca în
Au fost schimburi de focuri cu armata. În faţa morţii, vis, dealurile păreau argintate şi un ger aspru strângea
disperarea ne dădea curaj. Luptam pentru că nu mai de mi se lipeau nările.
aveam nimic de pierdut, era mai bine să murim acolo Mama mă striga să intru în casă, să mă
decât între zidurile inchisorilor comuniste, în iadul pregătesc de plecare la şcoală, Cu greu m-am desprins
persecuţiilor. Soldaţii de jos erau pe poziţie de front de acea frumuseţe de vis care dăinuia în ochii mei.
către noi, cei de sus coborau şi aruncau grenade. În- După ce m-am întors la amiază, mi-am pregătit lecţiile
cercam să scăpăm din cercul ucigaş. Am trecut printr- şi am ieşit pe stradă să văd cum se dădeau copiii cu
un şir de soldaţi, adunându-mi tot curajul şi toată săniile pe panta dintre garduri până la râu.
băgarea de seamă, ca să ajung la ceilalţi. Cu Deodată, un băiat a început să strige:
îndrăzneală oarbă am luat-o la fugă spre vale, era mai – Ia uitaţi-vă pe şes, coboară multă armată!
uşor de înaintat prin zăpada mare. Dupa ce am trecut Copiii, când au văzut, i-a fulgerat frica şi au
printre ei, au venit toţi după noi la vale. Nistor Duicu fugit în case, toţi eram speriaţi de armată. Am dat fuga
cu Berbecaru au rămas pe loc şi au luat-o în sus când şi eu să-i anunţ pe ai mei că intra multă armată în sat,
armata ne urmărea pe noi, aşa au scăpat, sau poate dinspre şes.
soldaţii i-au făcut scăpaţi. Ion şi Petru Duicu, Ghiţă Tata a încuiat uşa. Noi toţi ne-am urcat în pod şi
Cristescu, Nicolae Lalescu şi eu am încercat s-o luăm căutam găuri printre scândurile de la fruntarul casei, ca
spre dreapta, pe o cale care ducea la Padeş. Ne să putem vedea în stradă. Era multă armată, că se
hăituiau cu grenadele, bubuiau focuri de ame. Ghiţă înverzise strada şi în acea pace îngheţată se auzeau
Cristescu a rămas în urmă şi l-au împuşcat, noi am mai suflările noastre şi scârţâitul zăpezii sub paşii lor. Pe la
înaintat, dar am dat peste alt cerc de soldaţi care mijlocul mulţimii, soldaţii duceau pe pari oameni
veneau de sus. Au deschis focul cu puşca mitraleră şi morţi, ca pe nişte vite, cu picioarele şi mâinile legate
l-au secerat pe Ion Duicu, care era înaintea mea. Am în sus. Hainele erau cu zăpadă şi sânge, capul le
ramas doar trei, eu cu Petru Duicu şi Nicolae Lalescu. atârna. Câţiva oameni, îmbrăcaţi în civil, erau legaţi cu
Armata făcuse roată în jurul nostru şi aruncau cu mâinile la spate şi soldaţii ţineau puştile întinse spre
grenade, trăgeau cu puşti şi pistoale. Nu mai puteam ei. Când s-au depărtat de nu i-am mai zărit, ne-am
face nimic şi ne-am aruncat într-un şant. Pe Corne- ridicat cu ochii miraţi de unde eram şi fiecare spunea
revinţ l-au împuşcat în mână, pe mine m-au rănit la ce a văzut. Eu văzusem doi morţi, fraţii mei ziceau că
picior cu o grenadă. Petru Duicu, care era mai tânăr, erau mai mulţi. L-am auzit pe tata spunând cu tristeţe
aştepta cu groaza în ochi să-l împuşc eu. Dar cum să-i în voce:
iau eu viaţa? Le-am zis să dea vina pe cei morţi. Au – I-au prins pe partizani. Ăl mort din faţă
înaintat toţi spre noi, cu puştile care străluceau în parcă era Ion Duicu Boieru, că era bărbos.
lumina acelei zile senine de iarnă. Le-am zis să ne – Şi vărul meu, Ghiţă Galea, era celălalt mort,
rugăm şi cu mâinile împreunate aşteptam sfârşitul. Ne- i-au rămas copiii săraci, a zis mama plângând, când ne
au prins şi ne-au legat. Palizi cu părul răvăşit, tremu- coboram din pod.
rând de frig, deznădăjduiţi faţă de soarta ce ne aştepta, – Printre cei vii, parcă era prietenul nostru,
regretam că nu am murit. Petru Duicu Boieru, a zis unul din fraţi. Bine că nu-i
mort.

134
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

– Parcă era Pătru Budu unul dintre cei legaţi am ajuns înăuntru, că abia mai puteam căra
cu mâinile la spate şi încă unul străin, a zis tata care-i ghiozdanul, mi se slăbiseră puterile de tot. În clasă,
cunoştea mai bine. Săracii, bieţii oameni, o să le câteva fetiţe erau galbene la faţă ca ceara, una se ţinea
putrezească oasele prin închisori, dacă n-o să-i cu batista la gură să nu vomite, altele stăteau cu capul
omoare. pe bancă, bolnave de frică.
În seara aceea, la noi în casă era mare tristeţe. Unii copii îşi făceau curaj şi se duceau să
Tata şi mama vorbeau încet, şi toţi se mişcau prin casă vadă, iar la întoarcere, mă întrebau:
fără vlagă, nu le venea nici să stea pe loc. Mama avea – Ce mă, ţi-e frică să te duci?
o asprime şi o tristeţe pe faţă, gura strânsă şi cute între Cu un zâmbet mic şi pierdut, am zis că am fost
sprâncene. Stătea cu mâinile încrucişate în poală şi din să-i văd, să mă lase în pace. O greaţă se amesteca în
când în când slobozea câte un oftat din adâncul ei, ori stomac şi un frig îmi îngheţa mâinile şi picioarele.
spunea vreo vorbă ruptă dintr-un gând. Întreg corpul şi lumea din jur dispăreau ca nişte halu-
Tata îşi mai făcea de lucru prin casă, dar greutatea cinaţii, îmi venea să vomit. Apoi îmi reveneam, au-
fricii şi a necazului îi curbase spatele, avea un fel de zeam cum povesteau, vorbe copilăreşti, păreri, fabu-
frig în el, umbla parcă zgribulit, cu barba înţepoşată. laţii mereu îmbogăţite de alţii; fiecare voia să aibă
Fraţii mei aveau feţele alungite, fără zâmbet şi cu ochii dreptate şi se contraziceau până când se încăierau.
întrebători, nu spuneau cuvinte de prisos. Nu mi-am Toate aceste vorbe şi ţipete păreau împachetate într-o
văzut niciodată părinţii şi fraţii aşa trişti şi speriaţi, spaimă ca într-un vis urât.
până atunci am crezut că tatălui meu nu-i era frică de Au bătut toba să se ducă toţi oamenii să vadă
nimic, acum vedeam că-i e frică de oameni. partizanii; sătenii nu s-au dus, strada era pustie. Fami-
– Măi omule, dacă astă toamnă, când aţi fost liile celor morţi nu aveau voie să-i vadă, de aceea ca-
închişi, aţi fi fugit la partizani, tu şi Ilie, acum aţi fi sele lor erau păzite de soldaţi.
fost şi voi coborâţi pe par, ca vitele, a zis mama Strada era aproape pustie, doar la vreo fântână cu
plângând. Fratele meu Ilie a făcut ochii mari şi s-a roată cineva lua apă şi dispărea în vreo curte, auzeam
scuturat ca un animal înspăimântat, la gândul că aşa cum trăgea zăvorul. După porţile încuiate, fiecare trăia
putea să fie. nesiguranţa şi frica vremurilor.
– Ne-a ferit Dumnezeu, a răspuns tata, stând Părinţii şi fraţii mă aşteptau nerăbdători şi s-au
cu privirea înnegurată în pământ. Bine că te-ai zbătut strâns pe lângă mine de cum am intrat în casă, voind
atâta să ne eliberezi, comuniştii sunt în stare de orice. să mai afle câte ceva despre partizani.
– Nu-i mai numi şi tu comunişti, a zis mama Rezemaţi de zidul şcolii, i-au ţinut pe partiza-
abia mişcând din buze; parcă se fereau de mine. Îmi nii morţi câteva zile ca să sperie tot satul, să nu mai
părea rău că lor le era frică de mine, că o să spun ce îndrăznească nimeni să facă ce-au făcut ei. Apoi, au
vorbeau ei acasă. Eu cred că înainte de a învăţa să fost luaţi şi duşi nu se ştie unde, deşi familiile lor au
vorbesc, am învăţat să tac, la început de frică, apoi de cerut voie să-i înmormânteze creştineşte. Am auzit că
ruşine, iar mai târziu tăceam voit, ca să aflu ce i-au mai purtat prin câteva sate dimprejur, să vadă
gândesc alţii. Am întrebat pe tata de ce i-au omorât; oamenii ce se întâmplă cu cei care sunt împotriva re-
mi-a răspuns că erau împotriva regimului. gimului. Apoi au dispărut fără mormânt şi cruci, nu li
Am auzit pe ai mei vorbind în seara aceea de s-a îngăduit odihna creştină, au fost plânşi doar cu
mama Duiculeştilor, care era la închisoare. lacrimi tăcute.
– Vai ce-o fi în sufletul vecinei Petria, trei
feciori să-i pierzi într-o zi şi fără să-i poţi plânge, zicea
mama.
A doua zi, mama m-a sculat de dimineaţă să
mă trimită la şcoală, poate mai aflu ceva despre
partizani, să le aduc veşti.
Când am ajuns aproape de şcoală, am văzut
multă armată, civili şi maşini în partea dinspre sfatul
popular. Copiii din faţa mea au luat-o la fugă, dornici
să afle cât mai repede ce se întâmplă acolo. Mi-am
făcut şi eu loc printre doi băieţi mai mari, pe care-i
cunoşteam, să văd la ce se uita toată lumea aceea.
Numai ce am băgat capul printre băieţi şi i-am văzut
pe cei doi partizani morţi, rezemaţi de zidul şcolii. M-
am retras îngrozită, ţipând, şi am căzut peste un Arhiva „Rotonda valahă”
nămete de zăpadă bătătorit. Susținută de poeta Filoteea Barbu Stoian
Unul dintre băieţii de pe strada noastră m-a
ridicat, m-a scuturat de zăpadă şi mi-a zis să nu-mi fie Constantin Blendea pictor, nepot de soră al lui Constantin
frică, m-a îndemnat să mă duc în clasă. Nu ştiu cum Brâncuşi, într-un grup la Pelișor – Sinaia, în 1964.

135
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

chet de flori, însoţite de un bilet în care scria că , de
fapt, oferea florile minunatei orchestre, dar cum nu-şi
putea permite să copleşască astfel întregul ansamblu, o
alesese pe dânsa, ca reprezentant, din mijlocul unui
destinatar colectiv. Precizase însă că „ Acesta este un
omagiu venit din partea unui iubitor al muzicii fru-
moase, dar şi al lui Platon deopotrivă” Alesese special
acest adjectiv pentru muzică, vizând-o aluziv şi pe
interpretă. Cât despre Platon, aici mesajul era mai
lesne de perceput, îşi stabilea sie însuşi anumite limite
Corneliu ZEANĂ de conduită pe care, cel puţin deocamdată, nu in-
tenţiona să le depăşească.
Peste încă o săptămână, domnul Z trimise un
Domnul Z alt buchet de flori, multicolore, apoi, peste alte şapte
zile, o carte cu titlul „Mistuire”, purtând următoarea
Am hotărât că voi ceda locul unui personaj pe dedicaţie : Distinsei violonceliste I P, o carte a cărei
care-l vom numi, cu acordul dumneavoastră, Z, o literă copertă sugerează arderea. Traversăm o perioadă de
pur şi simplu, ca şi cum ar fi o abstracţiune, dar, ca o criză a cărţii, se citeşte puţin, iar scriitorii suferă din
coincidenţă, acest Z împlinea în exact aceiaşi zi o vâr- această cauză. Totuşi, eu aş fi fericit dacă aş avea chiar
stă identică, de cumpănă la mijlocul deceniului al op- şi un singur cititor, în cazul în care acesta aţi fi dum-
tulea al vieţii sale vremelnice. Ca şi Faust, râvneşte şi neavoastră.
el să redevină tânăr, atrăgător, cu farmec, iar pentru A urmat o altă carte de-a sa, de epigrame ,
aceasta ar fi în stare să semneze, cu sânge, pactul cu scriind pe pagina de gardă un madrigal epigramatic pe
Mefisto, diavolul, care nu pregetă să-i vină în întâmpi- care îl reproducem întocmai „Furat de sunet, ca de
nare. Motiv pentru care următorul capitol va fi scris cu ape, / Doream să mă transform în cel / Care vibrează-
cerneală roşie. Domnul Z avea însă ceva şi încă nu atât de-aproape / Şi să devin violoncel”.
chiar puţin, din Don Quichote, ceea ce îngreuna lucru- Dar, am înaintat cu povestea fără să să fac o
rile deoarece lui Faust fiinţa iubită îi ieşise în cale cât de sumară descriere a celei asupra căreia domnul Z
înainte de semnarea pactului cu diavolul, ca o irestibilă îşi concentrase emoţiile. Se detaşa, în mijlocul orches-
ispită şi motivaţie totodată, pe când bietul Don Qui- trei, prin tinereţe şi graţie. Bobocul de floare care
chote era pus în dificila situaţie de a-şi inventa, sau, fusese până nu de mult, se deschisese de-o anume
oricum, a-şi căuta o Dulcinee. Bietul Z îşi simţea sin- vreme, înfăţişând o femeie la apogeul frumuseţii sale.
gurătatea că îl apasă ca o povară grea pe umerii deve- Neobişnuit de suplă, zveltă şi cu mişcări unduioase, se
niti parcă mai firavi în ultima vreme iar starea aceasta strecura printre scaune şi instrumente căutându-şi lo-
îl împingea să caute un refugiu. Unde? În muzică, cul, cu discreţie şi modestie parcă. Nu era, de fapt, o
astfel încât începuse să frecventeze Ateneul Român, angajată permanentă a orchestrei, iar plasatoarea îi
unde se abonase la concertele Filarmonicii spusese domnului Z şi prenumele: Ioana, celălalt nume
Resimţea singurătatea, chiar o definise ca pe începând cu litera P, dar plasatoarea nu şi-l putea
„o sarcină tot mai greu de purtat”, probabil preluase aminti cu exactitate. Nu ştia mai mult despre dânsa.
expresia aceasta de undeva, dar continua să soarbă din Purta deci numele Sfântului Evanghelist Ioan, cel care
apa vieţii cu aceiaşi sete de odinioară. Gusta din plin vorbise despre felul în care a fost făcută lumea.
minunatul spectacol oferit gratis de lume şi de univers. În următoarea săptămână, domnul Z îi trimise
Intruna din serile de concert, în mijlocul instru- frumoasei violonceliste un buchet de trandafiri de un
mentiştilor, în grupul violoncelelor, privirea îi fu atra- roşu apropiat de vişina coaptă, însoţindu-l cu câteva
să de o tânără femeie care i se păru deosebit de fru- cuvinte, pe care le reproducem nemodificate, din res-
moasă. La început o remarcase în treacăt, fără nci o pect pentru domnul Z, deşi, dacă ar fi după noi, ne-am
insistenţă, în săptămâna următoare o văzu din nou, fi exprimat altfel: „ Uneori gândul nostru stăruie sau
peste alte două astfel de intervale îi tresări inima, ca şi revine asupra unor fapte real sau imaginar petrecute.
cum ar fi regăsit o veche cunoştinţă, în curînd aştepta Întorc paginile unui album ilustrând arta Greciei antice
chia cu o anumită nerăbdare intrarea instrumentiştilor şi-mi imaginez cum erau amplasate, în ce cadru, aceste
pe scenă, iar în timpul concertului urmărea mai degra- opere ce puteau fi admirate de oamenii cetăţii.
bă mişcarea mâinii care strunea arcuşul acelui instru- Dacă am fi trăit în alte vremuri, iar Fidias v-ar
ment cu sunet cald, neglijându-l pe dirijor sau pe alţi fi zărit chiar şi pentru o clipă, cucerit de inspiraţie şi
instrumentişti cărora le făcea astfel, desigur, o nedrep- robit patimei artei sale în care era privit pe bună drep-
tate. Nu strigătoare la cer, doar o urmă de nedreptate tate ca cel dintâi, prelucrând modelul, ar fi sculptat în
ca urmare a unei preferinţe. Muzica simfonică îşi des- marmoră replica pământeană a ideii de primăvară
coperea sensurile cu tot mai multă profunzime. După eternă şi pură, iar eu, trecător fiind, aş fi lăsat un bu-
mai multe săptămâni îi trimise, prin cabinieră, un bu- chet de flori, ca acesta, pe soclul neasemuitei statui”.

136
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Domnul Z mai adăugase un post scriptum pe care ulte- zi fericită din viața domnului Z
rior l-a eliminat, refăcând scrisoarea: „Este foarte trist Om de știință prin firea și ocupațiile sale,
că Fidias a murit cu mult timp înainte de a vă fi putut domnul Z avea o anume predilecție pentru exactitate.
zări. O mare pierdere pentru artă!” Bine că a renunţat Da, am avut o zi fericită, își spuse el, în timp ce avea
la acest post scriptum. Era prea mult. în față un pahar cu vin de calitate și plimba între limbă
Plicul în care fusese introdus acest mesaj fuse- și cerul gurii prima înghițitură, spre degustare, înainte
se, deasemeni, de culoare roşie. de a—i da drumul pe gâtlej. O zi înseamnă douăze-
Mesajul şi florile au fost trimise tot prin plasa- cișipatru de ore, chiar dacă ceasurile par mai lungi sau
toarea de sală care, la rândul său, le înmâna cabinierei. mai scurte. Iar eticheta de fericită se aplică ori de câte
În acest mod, cabiniera nu-l putea descrie în nici un fel ori nu ți s-a întâmplat nimic rău. De pildă, aseară, în
pe domnul Z. timp ce traversa pe zebră, fusese agățat și trântit de
În următoarea săptămână, Z a trimis un nou mașina al cărui șofer nici nu s-a mai oprit să-l înjure,
buchet de trandafiri, galbeni de această dată, însoţit de cum se obișnuiește în astfel de cazuri atunci când nu e
următorul mesaj: Mă tem că aţi judecat culoarea roşie vreun polițist de față. O fi fost și el grăbit, săracul, îl
a trandafirilor pe care vi i-am trimis săptămâna trecută scuză domnul Z, cine știe unde se ducea și cu cine
ca pe o cutezanţă prea mare. Chiar aşa şi este, multiple urma să se întâlnească, poate cu o persoană iubită cre-l
lucruri stabilesc între noi o distanţă foarte greu de aștepta, iar el nu vroia cu nici un chip să întârzie. Pe
trecut, istorii ale unor vieţi cu totul diferite, poziţii domnul Z nu-l aștepta nimeni, ba chiar de o bună bu-
sociale, prejudecăţi cu duiumul, între care şi diferenţa cată de vreme. Se ridică de jos, fericit că nu i se în-
de vârstă, teama de neprevăzut, pericolul pe care, tâmplase nimic, își scutură hainele, iată, nici măcar nu
intuitiv, îl simt şi eu, la care se pot adăuga multe alte- se cunoaște, și își continuă drumul spre teatrul de Co-
le. Este motivul pentru care, de data aceasta, am ales medie. Se juca Shylock, de Gareth Armstrong, o piesă
trandafiri galbeni, culoarea imperială, cea care stabi- miezoasă, fără expresii vulgare sau gesturi indecente,
leşte o limită dincolo de care nu se poate trece, dar şi o cum auzi și vezi acum pe mai toate scenele bucurește-
înălţime la care cu greu poţi aspira, fiind culoarea au- ne. George Mihăiță și Horațiu Mălăele au fost la su-
rului, a valorii supreme. În China imperială, doar fami- perlativul artei lor, de parcă ar fi știut că în sală se află
lia Alesului Cerului putea purta o astfel de culoare, o Z, un mare iubitor al acestei arte. Timpul a trecut pe
îndrăzneală din partea oricui altcineva era pedepsită cu nesimțite, iar la final domnul Z nu s-a sfiit să strige
moartea. La trecerea Împăratului supuşii se aşezau cu Bravo! Și încă de trei ori. La întoarcere a luat-o pe alt
faţa la pământ, nici măcar să-l privească nu le era în- drum și n-a mai riscat să treverseze pe zebră. De regu-
găduit. Astăzi, cel puţin această interdicţie a fost de- lă, norocul nu vine de două ori sau în același loc. Câ-
păşită, bucuria de a privi este îngăduită. teva replici îi mai stăruiau în minte. Se încheia o zi
Pe răbojul timpului s-au mai numărat şapte zi- fericită? Nu era doar începutul, căci dacă o zi are obli-
le. „Nu este întotdeauna uşor să găsesc florile demne gatoriu 24 de ore, începutul zilei, așa cum socotea Z,
de persoana căreia îi sunt adresate.” Mă refer, desigur, nu era la ora zero, cum se crede îndeobște, acela fiind
la acel subtil acord armonic tinzând să se înfiripe între mai degrabă începutul nopții. În realitate, ziua începea
două entităţi, fiecare superbe în individualitatea sa. În acolo unde dorea el, avea acest drept de inițiativă. Ziua
portretele pictate în epoca medievală sau în cea renas- sa fericită începuse chiar mai înainte de evenimentele
centistă, unele femei deosebit de decorative sunt în- relatate mai sus, pe când se afla la oficiul poștal , aș-
făţişate adesea alături de o floare, a cărei alegere este teptând, cu o oră înainte de spectacol, cu avizul în
esenţială pentru sporirea emoţiei artistice. mână, în urma unui domn care expedia nu mai puțin
„Auch ein schönen Rücken can entzucken.” Această de zece scrisori recomandate și cu aviz de primire. Un
veche zicală, zicere germană denotând o fină obser- altul s-ar fi enervat, desigur, dar Z tocmai reușise o
vaţie alături de preţuirea femeii ca podoabă supremă a epigramă pe care o și notă, ca să nu o uite, pe un for-
creației i se părea domnului Z deosebit de potrivită, mular de expediere. Îi veni rândul tocmai când înche-
dealtfel îi venise în minte într-o seară în care frumoasa iase și poanta, fără de care o epigramă e compromisă.
celistă( ce ciudat, o singură literă schimbată și cuvân- A ridicat plicul dar nu l-a desfăcut nici măcar a doua
tul devenea celestă,) apăruse într-o elegantă rochie zi, căci era de la Administrația Fiscală și nu vroia să
neagră, cu un decolteu amplu care oferea privirii fas- întrerupă șirul orelor fericite. Oricum, ajunsese la timp
cinate a domnului Z partea de sus a spatelui, cu pre- la teatru. Nu-și putea stăpâni aversiunea față de specta-
lungirea gâtului și rotunjimea umerilor.desigur, dom- torii întârziați care ridică în picioare un întreg șir spre
nul Z nu știa ce-i pregătea viitorul. Armânii acordă un a ajunge la locul indicat pe bilet și care este, invariabil,
înțeles aparte , neregăsit la alte popoare, cuvântului exact în mijlocul rândului Se mai întâmplă și să gre-
GRAMA care se poate traduce prin soartă sau destin, șască rândul, sau să găsească scaunul ocupat. Vă ima-
asociind ursita cu întâmplarea și determinsmul, fără a ginați ce urmează în stfel de cazuri. Un scurt moment
exclude voința dirijată cu forța patimei către un scop de animație în sală, după ridicarea cortinei. Totuși,
anume care absoarbe energiile. Grama cuprinde în adăuga Z unele circumstanțe atenuante, poate că întâr-
miezul înțelesului său și ceva tragic. ziase ca să facă o faptă bună, ajutase o doamnă infirmă

137
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

să treacă strada, sau oferise umbrela unei tinere sur- lichidată, din ordinuln lui Lenin, fără nici o excepție.
prinse de ploaie și o însoțise până la stația de tramvai. Toate prințesele, absolut toți. Micuțul Alexei, care
Altfel, tânăra ar fi putut răci, căci purta o bluză subțire, avea doar cinci ani și era suferind de hemofilie, murise
iar stropii de apă amenințau să inunde decolteul. Chiar chiar din cauza acestei boli. Făcuse o hemoragie fu-
dacă nu plouase în ziua aceia, explicația îi păru destul droiantă atunci când glonțul ucigaș îi străbătuse aorta.
de plauzibilă. Cu asta, s-a stins neamul Romanivilor. Domnul Z nu
Încă de la primele replici, Z se lăsă cuprins de se putu abține să nu pornească pe calea ucroniei. După
magia teatrului. Da, avusese parte de o seară fericită. murdara trădare a zișilor generoși, cu detronarea și
Ajuns acasă, observă pe pantalon, o pată de ulei, pro- exilarea lui Cuza, ca la români, se căuta un domn stră-
babil ulei de motor, care se vărsase tocmai pe zebră. in, adică de alt neam. Pe același principiu s-a bazat și
Foarte bine, măcar dacă mai cade cineva în locul ace- alegerea lui Ion Iliescu după loviluția din decembrie
la, uleiul a fost deja îndepărtat. Mă poate pomeni de 89. După oarecari pertractări fusese adus Carol I, un
bine. Curățătoria chimică e foarte aproape, le fac o Hohenzollern, de neam germanic. Alegere bună, cum
bucurie, un client în plus la vremurile astea de sărăcie, s-a dovedit ulterior. Ce s-ar fi întâmplat însă dacă, prin
iar doamna de acolo este întotdeauna foarte îndatori- veacuri, ar fi răzbătut vocea lui Dimitrie Cantemir, un
toare. Cred că știe că nu am soție, asta se vede după mare învățat și mult prea apropiat de țarul Rusiei și ar
lucrurile pe care le aduc la spălat. Dar, mai interesez fi fost adus un Romanov. Ce curs ar fi luat atunci isto-
eu oare pe cineva? Îi mai pasă cuiva de mine? La aces- ria noastră dar, mai cu seamă, ce s-ar fi întâmplat
te gânduri pe fața lui Z se putea citi o urmă de zâmbet. acum, în zilele noastre, dacă în România ar mai fi trăit
Se culcă devreme, deși își anulase consultațiile urmași ai Roamovilor, pe care rușii i-au declarat chiar
din ziua următoare. Nu vroia să se mai încarce și cu sfinți, cum am făcut și noi cu Brâncoveanu!
suferințele altora, astfel încât încercă să adoarmă fără Estimp, sângerarea e oprise iar Z se pregăti să
grija trezitului în zorii zilei, ba chiar cu noaptea în cap iasă pentru niște mici cumpărături indispensabile. De
în zilele de iarnă, tocmai când somnul este mai dulce. cum păși pe trotuar, soarele îi zâmbi. În plus, avu și
Ca de obicei însă, durerile coloanei cervicale își sem- norocul să nu calce într-o scârnă pe care o evitase chi-
nalară prezența între orele două și trei, după care se ar în ultima clipă. La colț, clădirea din sticlă aa băncii
temperau și putea să adoarmă din nou. Nu mă slăbește Credit Agricole, spălată de ploaia din ziua precedentă,
deloc, mă chinuie, au devenit sâcâitoare. Oh, nu! Re- strălucea în plin soare până la limita dincolo de care
umatismul își face datoria, perseverent și cu exactitate. prea multă lumină supără ochiul. Se apropia ora des-
Sunt atât de puțini cei care își fac datoria cu conștiin- chiderii băncii și amploiații urcau cu grabă cele câteva
ciozitate în ziua de astăzi! Dacă nu reușesc să-l tre- trepte de la intrare. Domni corect îmbrăcați, cărora Z
zească, durerile în provoacă, uneori, coșmaruri. A nu le dădu nici o atenție, dar și tinere zvelte, atrăgătoa-
doua zi însă, prin comparație, viața i se pare mult mai re, cu talie și gleznă subțire, în costume bine croite
frumoasă, chiar merită toată bucuria. In dimineața spre a le scoate în evidență calitățile plăcute privirii,
aceia însă, Z se trezi cu amintirea cu totul neclară a pantofi cu toc, coafura aranjată.... Totuși, remarcă
unor vise vag erotice, ceva idilic în orice caz. Își pre- domnul Z, aceste făpturi nu păreau să aibă nimic de a
pară cafeaua, care era dozată în funcție de dispoziție. face cu agricultura, deși lucrau la o bancă dedicată
Amară. În fața oglinzii, care nu se arăta întotdeauna acestei îndeletniciri. Credit Agricole!? Credit! Le-am
prea amabilă cu figura lui, întinse spuma de bărbierit , privit mai atent și am ajuns la concluzia că nu aparți-
ceea ce-i provocă o senzație plăcută și începusă se neau categoriei de la care te-ai fi putut aștepta să-ți
radă. Din entuziasm, o mișcare mai energică îi provo- acorde vreun favor pe credit, ba chiar dimpotrivă.
că o tăietură pe obraz, tocmai când bărbieritul părea Banca avea reguli stricte care se impuneau a fi respec-
încheiat. O șuviță de sânge roșu se prelinse spre bărbie tate cu rigurozitate. Nu am călcat niciodată dincolo de
și câteva picături căzură pe piept. Știa că are o predis- pragul acestei instituții, nici măcar din curiozitate, ca
poziție spre sângerare, nu chiar hemofilie, nici vorbă, și cum m-aș fi temut ca podeaua să nu fie presărată cu
doar ceva legat de factorul von Willebrand. În condiții mulțime de străchini.
obișnuite, acest mic defect nu punea nici o problemă. Stimulat de răcoarea dimineții și cerul albas-
Teama lui că,la o eventuală arestare, maltratorii, de tru, domnul Z dădu o raită și prin Piața Gemeni. Dorea
care securitatea nu ducea lipsă, i-ar fi putut provoca o doar să-și bucure privirea la culorile vii ale fructelor și
hemoragie gravă, chiar fatală, din neștiință, desigur, își legumelor etalate pe tarabe: cireșe, vișine, roșii, ardei
avea sorgintea în acest diagnostic. Sângele pornit din și câte altele. Îmbietoare în strălucirea lor, ofereau
tăietura superficială avea o culoare roșie, o culoare orășenilor ceva din imaginea idilică a vieții de la țară.
foarte plăcută. Z avea un simț al culorilor destul de Într-un colț, o fetiță de la țară, rușinetă cumva , oferea
devoltat, adora pictura. Își aminti că cineva îi spusese niște buchețele de flori de câmp, care nu păreau să
mamei sale că băiatul, adică el, ar moșteni un sânge intereseze pe nimeni. Oamenii cumpărau de-ale gurii.
albastru. În vremurile acelea era periculos să se știe că Z cumpără un buchețel, gândind că sărmana nu va fi
porți un astfel de sânge, care era privit ca o pată, ca un avut măcar bani de întors acasă. Se bucură de bucuria
stigmat. Își aminti că familia țarului Rusiei fusese ei.

138
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Înfloriseră teii și, din loc în loc, dulcele lor toritori, zâmbitori, băieții și fetele se strecurau cu vioi-
parfum făcea să vibreze aerul acestui oraș făcându-te ciune printre mese. Probabil studenți care-și comple-
să treci cu vederea gradul ridicat de poluare, ba chiar tează astfel banii necesari subzistenței. Acest meniu
să încerci o oarecare îngăduință față de edilii total special, oferta casei, era servit numai între orele 12 și
indiferenți față de problemele de sănătate ale urbei. 13. La mese, doamne pieptănate îngrijit, domni cu
Anul acesta, canicula și ploile lunii iunie au făcut ca părul alb, pantofi lustruiți, cu toții îmbrăcați în haine
parfumul florilor de tei să fie neobișnuit de puternic. cam demodate dar foarte curate, își ofereau la acea oră
Respira adânc, spre a se pătrunde mai bine de ceva plăcerea de a fi serviți la masă de niște tineri care-i
repede trecător. Își aminti de o vagă idilă de tinerețe, ascultau cu deosebită atenție și li se adresau în modul
reprimată de ambele părți din cauza prejudecăților cel mai politicos cu putință, ca unor demnitari de rang
care, astăzi, ar fi greu8 de înțeles. Își mai amintea și înalt, făcându-le și unele recomandări de genul : astăzi
versurile scrise atunci: O floare de tei, căzută-n părul vă putem servi ceva deosebit, specialitatea bucătarilor
tău/ Grădina paradisului întreagă. Uitase continuarea. noștri. Doamnele preferau mai degrabă limonadă, în
Parfumul de flori de tei îi amintea și de Eminescu. Ce- timp ce preferința bărbaților pentru bere era cvasiuni-
ar fi să treacă pe la mormânt? Se apropia ziua de 15 versală. Se salutau, se legau conversații. Stăteau la
iunie dar vroia să fie doar el, singur, fără nimeni în mese și erau serviți, iar odată întorși acasă, grija spălă-
preajmă. Luă metroul, ajunse repede la cimitirul Bellu, rii vaselor era exclusă.
inundat și acesta de parfumul de tei. Nu zăbovi prea Domnul Z își propuse să vină mai des în acest
mult, nu putea să închege un dialog, poate altăda- loc. Îi plăcea să privească, pe rând, cu discreție, chipu-
tă...Mai departe, ajunse la locul său de veci. Fusese rile acestor doamne și domni, imaginându-și cum le va
excrocat și nu-l mai stăpânea singur, dar locul era in- fi fost viața, ce bucurii și necazuri lăsaseră în urmă.
divizibil, nu poermitea decât îngroparea unei singure Nu era greu să-și dea seama că, în majoritate, erau
persoane. Se va rezolva cumva și asta, gâmdi, și depu- niște persoane singure. Cu atât mai mare plăcerea unei
se buchețelul de flori de câmp în locul în care ar urma mese la restaurant. Uneori surprindea frânturi de con-
să se ridice o cruce. Pe care va scrie...se gândise și la versație. Doi domni, așezați la masa vecină, își amin-
asta. Metroul îl readuse în centru. Primise echivalentul teau de o anume închisoare prin care trecuseră împre-
a zece Ewuro pentru un mic articol publicat în Viața ună, evocându-i pe unii caralii de la Canalul Dunăre
medicală. Merita să ia prânzul la un restaurant. De la Marea Neagră. De unde mai aveau umor acești oa-
Universitate, porni spre Piața Rosetti de unde luă au- meni? Comentau cartea Tortura pe Înțelesul Tuturor,
tobuzul 311 până la stația Școala Iancului, aproape de scrisă de Florin Constantin Pavlovici, cu o inegalabilă
Liceul Mihai Viteazu. Vis a vis, te îmbia firma HA- finețe a umorului, apoi treceau la versuri ale poeților
NUL BERARILOR, cu subtitlul INTERBELIC. Atră- din închisori. Fuseseră profesori de limba română. Ce
gător, toată viața și-o trecuse între două războaie, mai se mai preda astăzi la orele de literatură? Dar, se mai
precis între două lupte. Macedo-Armânul are tentația țineau astfel de ore?
luptei, iar cauze nobile și, mai cu seamă, pierdute, se (Fragmente de roman)
găsesc cu duiumul. Așa e sângele lor. În plus, odată
porniți pe un drum, sunt incapabili de trădare sau de o
întoarcere a armelor dacă lupta ia o altă întorsătură. Îi
plăcea mult arhitectura clădirii, stilul românesc al arhi-
tecturii de dinainte de război se mai regăsea pe ici pe
colo. Din păcate, nu a avut continuitate. În curtea re-
trasă față de stradă, astfel încât era ferită de zgomotul
circulației, filtrat și de perdeaua de copaci, mesele, din
lemn masiv, geluit, erau protejate de soare de niște
umbrele ample, imprimate cu halbe de bere alături de
blazonul fabricanților sau firmei respective, desigur,
niște binefăcători ai omenirii. Era mai plăcut afară
decât înăuntru. Se putea comanda, desigur, a la carte,
dar pentru pensionari, contra echivalentului a trei Euro
, în care se includea și micul beneficiu presonal al
chelnerului, se oferea o friptură cu cartofi prăjiți, sala-
tă și un pahar (așa numita doză) cu bere. Existau chiar
două variante de meniu, la alegere, iar salata era și ea
de două sau de trei feluri. Era și asta o satisfacție, ale-
gerea meniului, ca să nu ai senzația de ceva fix. Ser-
veau niște tinere, nostim costumate, dacă nu mă înșel,
tirolez, sau poate bavarez, și niște tineri, în bluze verzi
, încinși la brâu cu un șorț cu buzunar. Sprinteni, înda-

139
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

cineva mar fi mai trecut pe acolo. Aici era locul lor
secret. În ziua respectivă veniseră fără capre,cu gândul
să coboare din nou în încăperea lor secretă. Un nor
negru-vânăt, slobozind fulgere, a întunecat dintr-odată
cerul. De frica trăsnetelor, băieții s-au gândit să se
adăpostească în camera lor secretă . Aici, bubuiturile
tunetelor se auzeau ca din depărtare, copiii se simțeau
la adăpost. A urmat o rupere de nori cum rar se mai
văzuse. Un torent de apă se prăvălea în puțul de intra-
re și curând galeria orizontală de acces în încăperea lor
a fost inundată cu totul. , apa acoperind și podeaua.
Ionuț începu să plângă: aici murim și nimeni nu știe de
Cosmina ZEANĂ (NY) noi. Se așternuse liniștea. Părea că ploaia torențială
& încetase, zgomotul sinistru făcut de apa care cobora în
Corneliu ZEANĂ (București) aven încetase. Calea de ieșire le era însă blocată. Ge-
orge, mai curajos , care știa și să înoate un timp pe sub
apă, se gândi să încerce să străbată cei doi-trei metri de
Copilul salvat din peștera inundată galerie orizontală și să răzbată în porțiunea verticală a
intrării, unde va avea cu siguranță aer, iar odată ajuns
Povestire după o întâmplare adevărată
afară,putea alerga după ajutor. Pentru Ionuț, care nu
știa deloc să înoate, o astfel de tentativă nu putea intra
Începând cu 26 iunie 2018, întreaga lume aș- în discuție. Bateriile lanternelor mai funcționau, dar
tepta cu îngrijorare vești despre cei 12 copii care, îm- sub apă ar fi încetat imediat să funcționeze. Ionuț,
preună cu antrenorul echipei lor de juniori fuseseră
refugiat deasupra podelei pline cu apă, păstra lanterne-
prinși în străfundurile unei peșteri din Tailanda, inun- le pe care urma să le economisească pe cât posibil. Le
dată în urma ploilor musonice deosebit de abundente. aprindea doar când spaima îl depășea. Cei doi băieți se
Galeria, lungă de câțiva kilometri, fusese complet îmbrățișară , George trase adânc aer în piept, pentru o
inundată, calea spre ieșire era blocată. Operațiunea de rezervă cât mai mare și porni prin galeria inundată,
salvare a durat două săptămâni, unul dintre salvatori
asigurându-și înaintarea cu mâinile care căutau puncte
și-a pierdut viața, dar, în final, au fost salvați cu toții, de sprijin pe pereți. O întoarcere ar fi fost imposibilă.
desigur, într-o stare de epuizare destul de avansată.
Răzbătu în puțul vertical și scoase capul deasupra
Mi-a revenit în minte o întâmplare oarecum apei. Pe pereți șiroia încă apa, dar ploaia torențială
similară, petrecută în urmă cu treizeci de ani în Do-
încetase. Sub apă, nu fusese departe să-și piardă cu-
brogea. Cosmina, fata mea, dobândise gustul aventurii
noștința și să sfârșească înecat. Se cățără pe pereții
în peșteri inundate, își procurase echipamentul necesar alunecoși ai avenului , fără prea multă greutate, ieși
scufundărilor și se pregătea de antrenamente. Aflase afară, și fu cuprins pentru o clipă de bucuria imensă a
de existența unor asemenea peșteri în Dobrogea. Eu nu celui care trecuse pe lângă moarte. Fratele lui rămăse-
eram tentat de astfel de aventuri. Am însoțit-o, într-o se însă captiv, în pericol. Trebuia să ceară ajutor, dar
zi de vară, până la gura unei astfel de peșteri. Las
drumul spre sat era lung. Îl cuprinse disperarea. Se
amintirea să-și depene firul. simți privit din spate. Se întoarse și văzu o tânără, mai
Ce se întâmplase? Cei doi băieți, George, care mare binișor ca vârstă decât el, alături de un bărbat în
împlinise 12 ani și fratele său Ionuț, care avea doar putere, probabil tatăl fetei. Îl priveau ca pe o arătare
nouă, descoperiseră în hălăduiala lor cu caprele pe ciudată, ieșită de sub pământ, ud și plin de noroi cum
care le pășteau prin aceste locuri stâncoase și aride, era, cu părul năclăit și cu spaima întipărită de față.
caracteristice Dobrogei, o intrare verticală într-un gol Brusc, fața copilului se lumină.: avea cui să ceară aju-
subteran. Prin gura acestei peșteri care se deschidea
tor.
vertical, dacă ar fi căzut un bou mare ar fi dispărut în – Fratele meu este prins în peșteră, are aer în
adâncuri. Copiii au început explorarea, în reprize repe- camera subterană, dar drumul de acces este blocat de
tate, pătrunzând tot mai adânc, puțin câte puțin, în
apă. Salvați-l, vă implor!
lumea subterană. Aduseseră de acasă și o frânghie pe La incursiunea subacvatică urmau să participe,
care o păstrau, bine ascunsă, în apropiere. Înarmați cu împreună cu Cosmina, doi tineri bine antrenați și cu
lanterne obișnuite, , au coborât de mai multe ori până echipament corespunzător. În cazul unei ploi puterni-
la nivelul apei care le interzicea mersul mai departe. ce, totul se amâna pentru ziua următoare, cu întâlnire
Imediat deasupra nivelului apei se deschidea însă o
la aceiași oră, deoarece torentul apei făcea periculoasă
galerie laterală prin care, mergând ne-a-bușilea, se
coborârea prin aven iar mai jos vizibilitatea ar fi fost
ajungea într-o încăpere cam cât o odaie mare a unei compromisă de tulburarea apei. La acea vreme nu
case de țară. Aceasta era încăperea lor de taină. Nu existau telefoane mobile. Era clar însă că nu se mai
aflaseră însă, aici, nici o comoară și nici alte semne că cobora în ziua respectivă, expediția fiind amânată pen-

140
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

tru ziua următoare, dacă ploaia nu ar mai fi pus pro- jos nu răzbătea niciun zgomot. În dreapta mea, Geor-
bleme. Pe timpul ploii torențiale ne-am adăpostit într-o ge, ghemuit, cu genunchii la gură, înlănțuiți de brațele
căsuță – colibă cu ziduri și acoperiș de piatră, așa cum lui firave, palid, își mușca buzele cu privirea ațintită.
construiesc ciobanii din Macedonia, unde lamele de Ceva s-a mișcat , destul de aproape, în stânga. Din
piatră așezate cu artă asigură acoperișului impermeabi- crăpătura dintre doi mari bolovani de calcar se ivi
litatea olanelor . Am ajuns la gura avenului. Apa încă capul unui șarpe. Ne privea cu ochii lui mici și negri,
mai șiroia căutându-și calea spre adâncuri. Cosmina în timp ce limba bifurcată culegea informații numai de
vroia doar să probeze calitatea echipamentului, etanșe- el descifrate. Își înălță capul spre a dobândi mai multă
itatea măștii și conductelor, funcționarea lămpilor fără perspectivă. Cafeniu – verzui – gălbui pe spate, albu-
de care ai putea rămâne în beznă, gradul de umplere a riu - gălbui pe burtă, era unul din acei șerpi neveninoși
buteliilor de oxigen și alte detalii, regula de aur spunea de Dobrogea, care ating în medie un metru și jumătate
că niciodată să nu pornești în peșterile subacvatice de și au lățimea cam de două degete nu groase. Peste
unul singur. Fără îndoială, Cosmina nu s-ar fi abătut câteva clipe se făcu nevăzut, strecurându-se fără zgo-
de la această regulă. Dorea doar un mic exercițiu, pe o mot printre pietre și buruieni . Cum pot oare unii oa-
distanță foarte scurtă. Cât despre mine, trecând peste meni să ucidă astfel de făpturi minunate, incriminate
faptul că echipamentul necesar deplasărilor subacvati- însă în mitica poveste a pomului cunoașterii? Repro-
ce avea un preț destul de pipărat, nu eram tentat să dus în toată iconografia ilustrativă a păcatului biblic!
înfrunt riscurile unui astfel de sport în cazul unor peș- George nu-l văzuse, iar acum își mișca buzele după
teri neexplorate. Se făcuse destul de cald, se însenina- care își făcu cruce: cred că se ruga pentru salvarea
se, dar era limpede că expediția fusese amânată. Deo- fratelui său. Din nou tăcere și încremenire de timp,
dată, în gura avenului se ivi o făptură ciudată care se după care deslușirăm un fel de clipocit însoțit de zgo-
dovedi a fi un băiat cam de 11-12 ani, ud, rebegit, mote nedeslușite ce se ridicau din adâncul peșterii. Ne
speriat, părea epuizat, căci se așeză pe o piatră, își luă apropiarăm de buza golului întunecat fără să putem
capul în mâini și începu să plângă. Probabil că s-a desluși nimic înăuntru. În câteva clipe își făcu apariția
simțit privit că se întoarse spre noi, nu ne observase o mână de copil și apoi capul cu părul ud și noroit.
până atunci deoarece eram de partea soarelui și încre- Încerca să se agațe de ceva. Îi prinsei mâna, era rece,
menisem din cauza surprizei. Când a dat cu ochii de umedă și nu strângea cu putere. De-acum, l-am scos
noi, după un moment de spaimă, fața i se lumină de afară fără prea multă caznă. În urma lui venea Cosmi-
speranță. na. Scăpaseră! Erau salvați!. Cosmina își scoase masca
– Frățiorul meu este blocat în peșteră, în ca- de oxigen. Fața ei radia de bucuria victoriei, dar se
mera noastră secretă, calea de acces este acum blocată puteau citi cu ușurință și semne de epuizare. Băiatul
cu totul de ape, el nici nu știe să înoate, salvați-l, vă era într-o stare jalnică. Buzele îi erau vinete, dinții
rog din tot sufletul… clănțăneau, părea confuz, nu putea vorbi l-am întins pe
Am înțeles repede despre ce este vorba. Cos- iarbă și am început să-l examinez, operație la care s-a
mina cu prilejul explorării anterioare remarcase gura asociat curând și Cosmina, care ieșise din costumul
galeriei laterale care se deschidea chiar deasupra nive- termoizolant și lepădase buteliile de oxigen. Pielea
lului apei. Nu știa însă cât e de lungă. Copilul vorbea copilului era rece, palid – cenușie. Șoc hipotermic?
de cinci sau șapte sau zece metri, poate mai mult. Nu Ce se întâmplase în acest răstimp în adâncul
se putea înainta însă decât ne-a-bușilea. Cosmina, cu peșterii inundate?
îndrăzneala caracteristică firii sale, s-a hotărât într-o La mai puțin de un metru de la suprafața apei
clipă. – Copilul trebuie salvat. Voi rămâneți afară, tulburate de scurgerile de ploaie, Cosmina găsi intra-
cobor singură, de altfel nici nu aveți echipamentul rea în galerie. Nu permitea decât trecerea unui singur
necesar. În câteva minute era complet echipată și a om, dar mai apoi se lărgea în mod neregulat, asemeni
început să coboare. Am intrat în vorbă cu copilul. culoarelor multor peșteri. Înainta cercetând pereții ca
– Cum te cheamă? nu cumva să se ivească ramificații în care s-ar fi putut
– Pe mine mă cheamă George, iar pe fratele rătăci. Nu puțini scufundători în astfel de peșteri cu
meu Ionuț. apă s-au rătăcit, n-au ai găsit drumul înapoi, iar termi-
Nu l-am mai întrebat nimic. Asta a fost tot. narea oxigenului din butelii însemna moartea. În astfel
De-acum priveam amândoi spre gura neagră a avenu- de cazuri este necesar un fir de reper pentru întoarcere.
lui, îngrijorați, cu inima bătând. Va reuși, oare? Copi- Din fericire, cotloanele galeriei erau oarbe și, după
lul trebuia trecut printr-un culoar îngust și inundat pe o circa șase metri, deasupra capului se deschidea golul
distanță destul de mare, poate zece metri, după cum unei încăperi. Proiectă fasciculul destul de puternic al
spunea George, dar apa se ridicase cu siguranță și în lămpii de scafandru și-l descoperi pe copil. Îi făcu
porțiunea verticală a avenului. Va reuși să-l extragă? semn, iar acesta ridică brațele. Probabil că se gândea
Dacă-l găsea înecat, resuscitarea nu putea fi încercată că a fost, în sfârșit, salvat, dar aceasta era doar o iluzie
decât afară. Ar fi trecut însă prea mult timp, iar creie- deoarece ieșirea era inundată, iar un nou puhoi de apă,
rul lipsit de oxigen se deteriorează. Timpul se scurgea în cazul revenirii unei ploi torențiale, ar fi inundat și
cu o încetineală vâscoasă. Tâmplele îmi zvâcneau. De încăperea în care se refugiase. Cum să-l scoată de aco-

141
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

lo? Începu să-l instruiască. „Uite, îi spuse, prin galeria cu bine. Tricoul și pantalonașii, storși bine și întinși la
inundată nu putem trece decât unul după altul. Tu nu soare aproape se uscaseră. Am mai însoțit copiii, o
ai echipament, va trebui să-ți ții respirația și încă des- scurtă bucată de drum. Ținându-se de mână, mergeau
tul de mult. Eu voi merge prima, iar tu te vei ține acasă, hotărâți să nu spună nimic din cele petrecute, de
strâns de piciorul meu pe care eu nu-l voi folosi la frica bătăii, cu adevărat ruptă din rai în cazul acesta.
înot. Acum, trage adânc aer în piept, să vedem cât Bătaia era, pe atunci, principala metodă educativă și,
reziști.” Copilul, care nu știa să înoate și nu avea exer- drept să apun, rareori dădea greș.
cițiu, nu părea să treacă prea bine această probă. Dacă Nu le-am reținut numele de familie. George și
își pierde cunoștința sau se îneacă, îl pierd, își zise Ionuț, atâta tot. Nici Cosmina, nici eu, nu ne-am simțit
Cosmina, bună înotătoare, dar care, în galeria strâmtă, ispitiți să mai vizităm vreodată locurile acelea. Peste
nu se putea întoarce spre a-l împinge înapoi, în caz de niște ani, Cosmina a plecat în America. Definitiv. Du-
nevoie. Îi veni o idee posibil salvatoare, așa cum se când cu ea, însă, un noian de amintiri.
întâmplă în astfel de cazuri limită. Scoate cureaua!
Copilul se execută. Din fericire era destul de lungă. DACĂ, PRINTR-O MINUNE, CEI DOI BĂ-
Legă un capăt de încheietura pumnului drept, strâns, IEȚI DE ATUNCI, EROII ACESTEI ÎNTÂMPLĂRI
iar celălalt de glezna ei dreaptă. În felul acesta l-ar fi VOR CITI ACESTE RÂNDURI, SPERĂM CĂ VOR
putut trage după ea, viu sau mort. „Pornim! Trage aer DORI SĂ NE CONTACTEZE. ADRESA NOASTRĂ
adânc în piept, asta e rezerva ta. Rezistă!” Împingân- ESTE..NY, Manhattan, 236, 111E street Cod poștal
du-se cu mâinile de reliefurile pereților și trăgând co- 10029, USA.
pilul după ea, reuși să iasă la suprafața apei. Copilul
nu putea să iasă la aer, cureaua era scurtă și-l ținea sub
apă. Cosmina se ghemui și ridică piciorul scoțând
astfel brațul și capul copilului afară. Îl văzu că respiră.
Dezlegarea curelei strâns înnodată nu s-a dovedit o
operațiune prea simplă, dar copilul era ținut în tot
acest timp cu capul afară din apă. Nu părea însă în
stare să se cațere pe pereții alunecoși ai puțului vertical
de acces. Cosmina îi făcu semn să o ia înainte, copilul
se agăța cum putea cu mâinile, iar Cosmina îl împin-
gea dindărăt. S-au temut să nu cadă, să alunece, să se
rostogolească, să se accidenteze, o lovitură la cap i-ar
fi fost fatală. Deasupra lor, ca printr-un ochean amplu,
lumina cerului albastru parcă îi atrăgea, le dădea pu-
teri. Gata! Ultimii centimetri! Copilul se simți apucat
de o mână care-l trase afară. Nu vedea nimic, lumina îl
orbise, nu-și putea ține ochii deschiși, nici picioarele Ștefan Doru DĂNCUȘ
nu-l mai ajutau. Se lăsă, moale, pe iarbă. În urma lui,
nu fără greutate, ieși Cosmina.
George nu s-a apropiat de fratele său, pe care-l Croancele
credea de-acum salvat. Stătea ghemuit și plângea. Ce- (Fragment de roman)
o fi fost în sufletul său? Numai Dumnezeu știe! Fratele
lui fusese salvat. La început a fost una. A ieșit șontâcăind din
Noi însă, ca medici, nu eram nicidecum liniș- scara blocului și s-a așezat pe una din cele două bănci
tiți, dimpotrivă, puteam pierde partida tocmai acum. plantate de oarece șefi bezmetici de pe la primărie.
Aveam experiență de reanimator, cunoscusem succe- Apoi a mai apărut una. Pe parcurs, de pe străduțele
sul, dar și înfrângerea. Iarna, în munți, am salvat oa- alăturate li s-au adăugat alte limbute și astfel s-a ajuns
meni găsiți în stare de hipotermie, după cum și în Spi- cam la 8-9 babornițe, care de care mai vitează și mai
talul de Urgență unde lucrasem o vreme îndelungată. firoscoasă.
Culoarea marmorat-lividă a feței era un semn Băteau din gură zilnic, dimineața și după ma-
rău. Îmbrăcămintea udă și rece a fost rapid îndepărtată. sa, făcând uneori un zgomot asurzitor care ar fi putut
Examinare rapidă. Foarte bine, nu intrase apă în plă- scoate din sărite și pietrele, nu numai pe maiestuoșii
mâni, asta ar fi atras și complicații infecțioase ulterioa- locatari ai zonei: foști informatori ai fostei securități și
re. Corpul rece, pulsul foarte slab, filiform, ilustrau miliției, foști lucrători/oare prin fostele fabrici comu-
amenințarea șocului hipotermic. Atunci când tempera- niste, iubitori necondiționați de Ion Iliescu și Petre
tura corpului scade, poate surveni stopul cardiac. Am Roman, bolnavi închipuiți ce primeau ajutoare finan-
început operațiunea de reîncălzire. Obrajii s-au recolo- ciare de la stat, tot felul de țigani oploșiți pe-acolo
rat, dar clănțănitul dinților a mai continuat o vreme. după principiul „sunt fiul ploii, mânca-ți-aș!” și alte
De-am fi avut niște ceai fierbinte!. Totul se terminase orătănii debusolate.

142
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

Inițial, croanca-șefă, cea care a apărut prima, - Dar e mai bine să ne mănânce țânțarii? holo-
le-a făcut pe toate „doamne” sau „coane”, dar a venit boti Cerceveaua, o croancă nou venită în gașcă.
Cinga (vreo 45 de ani, primea ceva ajutor de la stat, - Nu zic, nu-i mai bine, da’ să dea cu substanțe
trupeșă, cu aere de atotștiutoare) și le-a făcut pe toate care nu afectează omu’, nu se lăsă Cinga, obținând
„mamăi”, că era cea mai tânără dintre ele (restul aveau acordul tacit al celorlalte.
între 65-70 de ani). Cinga era suspectată că era bolna- - Uite-o cât e de verde și grasă! se oțărî Cuța,
vă mintal și era tolerată în „cenaclu” dar nu se vedea ce reușise să-și scuture din păr omida scăpată de năva-
pe ea, așa că avea gura slobodă, cu motiv sau fără. la avioanelor cu substanțe.
Cuța venea de la câteva blocuri distanță, mâ- Mâța Mița părăsi mâncarea Jenicăi și se arun-
nată de o imperativă nevoie de cleveteală; nu s-ar fi că pe ea căsăpind-o, spre deliciul prezenței.
întâmplat așa dacă fiică-sa nu s-ar fi măritat la oraș, n- Eroina Cuța trepida; era în centrul atenției.
ar fi venit „revoluția”, viața tot mai grea și privațiunile Cerceveaua interveni:
de tot felul și a trebuit să vândă casa; în fond, dacă n- - Asta da, pisică! Văzurăți?
ar fi vândut gospodăria de la țară și dacă nu s-ar fi - Așa era și a lui fiu-meu, urca în copaci și
mutat la ea, într-un apartament străin, unde nu-și putea prindea porumbei, glăsui croanca-șefă. Dar l-au dat
etala obiceiurile senectuții, n-ar fi căutat-o nimeni. afară de la combinat, că au făcut reduceri.
Frișca nu se știe de la ce venea, era sămânță de - Și lucrează undeva acum? se interesă mama-
țigancă, stătea în blocurile alăturate și aștepta să moa- ia Frișca, oarecum compătimitoare, oarecum bucuroa-
ră, că doar își trăise traiul; fusese măturătoare de scări să că e cineva care are probleme mai mari ca ale ei.
de bloc, trăia din pensie, dar și pe aceea i-o păpau - L-au angajat la Baza de Agrement ca electri-
copiii, chiar dacă uneori mai plecau în străinătate „la cian, se auzi răspunsul croancei-șefe, dezumflând-o.
produs”. Dar mai face și altceva, ce se ivește pe-acolo, ce să
facă, e grea viața, măcar ia un salariu, păi ce, să stea
- Oauălioooooo! zbieră Cuța; îi căzuse o omi- degeaba?
dă în cap și acum își scutura de zor părul pus de cu- Cât i-a trăit bărbatul, fost cadru militar, n-a
rând pe bigudiuri. existat nici o croancă-șefă, că ăla n-o lăsa la bănci; se
- Iiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii! o secondă Frișca, adu- zvonea că o și bătea, cât era de bătrână. Vedeta blocu-
nând la geamurile blocurilor învecinate, toată șleahta lui era madam Sima, ce-și vopsea părul blond și-avea
de hudubăi ale căror soți lucrau în străinătate. un râs asemănător ciocănitorii Woody. Apoi s-a mutat
- Ău! punctă Cinga de pe treptele scării de „la curte”. Scriitorul fusese exuberant doar câteva zile,
bloc. dar bine și-a spus: „Am scăpat de dracu și-am dat de
Și de la asta porni zarva zilei. tată-său”; se concretiză noul fenomen, croancele.
Pensionarul de la parter spumega. Acestea erau convinse că madam Sima se mutase de-
Nici scriitorul de etajul I n-o ducea mai bine, acolo din cauza scriitorului căci:
mai ales că fusese lovit de-un accident vascular ce-l Plicurile numeroase pe care poștărița i le lăsa
făcuse aproape inactiv. pe prag (erau prea mari și nu încăpeau în cutia poștală
Vuietul vociferărilor semăna cu unul tip „gre- standard) dispăreau deseori și nu se știa cine avea o
vă”, „miting” sau „mișcare populară”. Era de neostoit. astfel de curioasă îndeletnicire iar scriitorul i-a spus
Și nu erau decât 7 mamăi. Brusc se auzi o voce sonoră, într-o seară supraponderalei Jenica, când a venit să
categorică: citească contorul de apă (ea se ocupa de asta), că este
- Mițaaaaaaaaaaaaaaaaaa! vrăjitor din Maramureș și va arunca o vrajă asupra
Era a Jenicăi, o individă tip „mamaie”, supra- persoanei vinovate „să-i puște un ochi”.
ponderală, ce nu putea face parte din „cenaclu” pentru Jenica a țâșnit de pe scaun, s-a oprit în fața
că ocupa 3 locuri pe bancă, nu că n-ar fi avut și ea dulapului de bucătărie:
destule de spus. Își făcuse o ocupație din îngrijirea - Nu sunt eu, domnu’ scriitor, sigur nu-s eu!
mâțelor de pripas și câinilor vagabonzi. Jenica îi adu- - N-am zis că sunteți dumneavoastră, cine-o
sese mâncare „Miței”, o mâță ce-și făcea veacul la fi! O să-l vedeți în curând cu pansament la ochi!
subsolul blocului. - Poate-s ceva babe de pe scară, a scheunat
Mâța apăru, fericind-o pe deschizătoarea altui Jenica.
subiect de discuție: - Ce treabă au cu plicurile mele? Poate cred
- Ăștia au dat cu substanțe de țânțari și nu mai că-i mâncare... Dar sunt reviste de cultură și cărți, de
pot pisicile să mănânce iarbă... aia-s așa de voluminoase.
- Ău! Când au dat? chirăi Cinga. Câteva zile, Jenica i-a urmărit pe toți locatarii,
- Ieri, n-ai auzit avioanele? Au pulverizat sub- atentă la vreun posibil bandaj la ochi, apoi n-a mai
stanțe, întări Jenica pe un ton ridicat. rezistat și a destăinuit croancelor totul. Și-ntr-o seară
- Lua-i-ar circu’! Se pot infecta și copiii. s-a luat curentul. Pe întuneric, madam Sima s-a lovit
- Păi da! În Micro 8 au dus o fetiță la spital. exact la un ochi, într-o conductă de gaz, urcând scările
spre etajul IV. A doua zi, când au văzut-o cu bandaj la

143
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

ochi, croacele s-au împrăștiat, părăsind-o în fața bănci- - Iiiiiiiiiiiiiiiii! o secondă Frișca, trezită din
lor și ulterior stând departe de ea. Izolând-o. O vreme, moțăială.
madam Sima a mai putut fi văzută în compania unei În ușa scării apăru pentru câteva secunde ca-
babornițe dintr-un bloc apropiat, bând cafea pe o bor- pul tuciuriu, tuns la zero, al „criminalului”, care apoi
dură, apoi s-a mutat și discuțiile croancelor pe temă s- se retrase speriat. În spațiul eliberat năvăli pachider-
au atenuat. mul de Jenica urlând:
Imediat a urmat și partea a doua a poveștii: - Miiiiiiiițaaaaaaaaaaaaaaa!
fiica scriitorului a adus odată, de la școală, un pisoi - Ău, scânci din colțul străzii Cinga, nehotă-
negru și l-a ascuns în camera ei; atât a miorlăit ăla a rându-se în care parte s-o ia.
jale că începuse să facă „craaaa” - nu „miau”. Într-o zi, - Ce bijboacă are și ăsta, comentă ca pentru
scriitorul a auzit zgomotul și-a purces să caute cioara sine croanca-șefă.
prin apartament. Până la urmă a aflat despre ce e vor- Dezbaterea dură mult căci se adunară și alte
ba, dar cum să-i arunce mâțul fetei? I-a pus nume „mamăi” la sfat, așteptând-o pe Cinga; aceasta veni cu
„Trișpe”, că era prea lung „Vineri, trișpe” și l-a adop- o mutră spășită, însoțită de un echipaj de poliție. După
tat. Acesta a trecut de la băut lapte la mâncat altfel de o vreme, bărbatul părăsi apartamentul calmat dar nu se
mâncare, s-a obișnuit cu noua familie și a început să abținu să nu le arunce croancelor:
crească, cum fac mâții. - Scroafelor!
Ideea vrăjilor a alimentat boscorodeala croan- - Bilborocule! reacționă pe loc croanca-șefă.
celor multă vreme, până când scriitorul a coborât În acel moment își făcu apariția pensionarul
dintr-un taxi și s-a oprit exact între băncile ticsite. A nea Ghiță:
ridicat privirea spre etajul unu, urmărit de o sumedenie - Ce-o fi ăla?
de ochișori curioși. - Ce te interesează pe tine? se oțărî croanca-
- Trișpe! a spus scurt, șoptit. șefă. Apoi, văzând că pleacă, pentru celelalte:
- Craaaaaaau! s-a auzit din fereastra în care - Ce tot vrea și zgrăbunțul ăsta?
stătea tolănit mâțul. Pensionarul era micuț și durduliu, poate de aia
Croancele au luat-o la sănătoasa, risipindu-se fu blagoslovit cu „zgrăbunț”. Dar acolo se desfășura
care-ncotro și de atunci nu s-a mai discutat de „vrăji- un eveniment important, că venise și poliția, întreru-
tor” care, iată, și-a luat o lighioană neagră și i-a pus pându-le cotidiana cotcodăceală, ce se tot băga în
nume „13”, să-i iasă descântecele ca la carte, că poate seamă cheliosul de zgrăbunț? Acesta reveni cu o con-
și-a adus-o din Maramureș. servă de carne și zise:
- Că tu nici caluna cestina nu știi ce e, și intră
Trece-o țață. Asta-i altă specie, nu se ridică la în bloc.
rang de croancă. Nu-i în stare și de discuții „mai selec- - Zgrăbunț prost, bine că știi tu! trânti în urma
te”. Însoţită de ţaţ, merge să-şi ia medicamente. O lui croanca-șefă.
doare capul. „De la căldura asta, făi doamnă!”, „Chi- - Dar oare ce-o fi? întrebă cu timiditate o
ar?”, „Daaa! A anunţat la televizor!”, „Când, că n-am croancă grasă.
văzut”, „La ştirile de la ora şaişpe!”, „Da’ mai e far- - Lasă că-l întreb pe nepotu-meu, că-i student
macia din colţ?”, “Nuuu, făi doamnă, du-te la aia de la la anatomie, interveni anevoie o baborniță nădușită.
dig că-i deschisă”, “Şi câinele îl mai ai?”, “Nu, făi - Și eu îl întreb pe scriitor, spuse croanca-șefă
doamnă, fata, fata”, “A, da, că era căţea”, “Hă, hă, hă - cu aplomb și se ridică de pe bancă, dând de înțeles în
uite prostu’ cum s-a dus - Marceleeee! - hai-bă-napoi- acest fel că e vremea să se retragă toată gloata până
că-s-a-nchis-acolo-mergem-la-dig! - uite prostu’ cum după masă.
se uită”, „Hai, făi-doamnă, că ai stat cu el din inte- Întâlnirea dintre scriitor și pensionarul nea
res!”, „Da’ ce, tu nu tot din interes stai?”, „Ba da, vă- Ghiță trebuia musai să aibă loc, așa că într-o zi, cel de-
zuşi la televizor ăla cu „Noră pentru mama”?, că de al doilea îi bătu la ușă, întinzându-i o hârtie:
mi-ar face fata mea aşa ceva...”, „Vine Marcel, pa şi - V-a căzut când ați coborât din mașină.
pusi, ai grijă de fată, dă-o de purici că vara se ia repe- - Da, e o senzație de când m-am întors de la
de”, „Făi-doamnă, ştiu eu cu ce s-o dau!” Pitești, de la doctor, îl lămuri scriitorul, aruncându-i o
Şi-apoi hohotele deşănţate ale croancelor ră- privire fugitivă.
mase pe bănci. Meliţând continuu despre ceva doamnă - Am citit-o și eu, prinse curaj pensionarul. De
Popa, care şi-a ales pe unul „mai urât decât Colum- mai multe ori. O știu pe de rost. Așa-i că-i poezie?
beanu, săraca fată!” Și spuse fuguța:

- Mă bate bărbatul! spuse dintr-o suflare Cin- Când plopii sunt galbeni și fânu-i cosit
ga, oprindu-se între cele două bănci. Și o luă repede O roată de moară se-aude în noi
din loc. Un drum cât o viață de mers ostenit
- Oauăliooooooooooo! țipă croanca Cuța. Ne-alătură sieși – estetic convoi
După un moment de reculegere, continuă:

144
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

- Și eu scriu poezii. Am motiv. Ceaușescu le-a luat
- Intrați înăuntru, se opri scriitorul lângă frigi- Proaste, de prin ceva sat
der. Și în fabrici le-a băgat
Puse pe masa bucătăriei două beri și-și aprinse Ele-acolo au lucrat
o țigară: Și-n croance s-au transformat.
- Ce poezii scrieți, cu rimă sau fără?
- Cu rimă, mai clasice, se dezvinovăți parcă, Plouă ca și altădată
pensionarul. Despre croance. Nici o croancă nu se-arată.
- Despre ce? ........................................
- Despre croance. Astea care melițează toată
ziua sub geam. Chiar, nu vă deranjează? Dar ploia s-a terminat
- Ba da, dar ce le pot face? Croancele s-au adunat
- Așa-i, n-avem ce le face, că-s pe domeniul Iar sub geamul meu la sfat.
public. În alte țări, alea dezvoltate, cred că au stabili- S-au apucat de strigat.
mente speciale pentru astfel de adunări, că și acolo
trebuie să fie croance. Sau nu? La noi, Ceaușescu le-a Croacelor, al meu coșmar
pus bănci în fața blocurilor și-așa a rezolvat problema. A venit soarele iar
- Dar cum v-a venit denumirea de „croance”? Și nu mergeți la brutar.
Că și eu taman la asta m-am gândit!
- Păi așa fac, ca ciorile, nu le-auziți? Aici, scriitorul începu să râdă. Pensioarul
- Poate le provoacă pe cele ce și-au făcut cui- sorbi aprobativ din pahar.
buri în podul blocului vecin.
- Le provoacă, le provoacă, se însufleți nea
Ghiță. Încep și alea, spre seară, când se opresc pe sâr-
me. E o hărmălaie ca la balamuc.
Scriitorul tăcu, ascultând vociferările ce intrau
pe geamul deschis. Era amiază.
- Mă duc până jos să aduc foile cu versuri,
spuse brusc pensionarul și se ridică, îndreptându-se
spre ieșire. Apăru precipitat, se așeză la masă și-l lăsă
pe scriitor să parcurgă scrisul inegal, versurile care
aveau trecute și data, ca la jurnale.
Croancele-s afară, locatari zdrobiți
Fug în „n” direcții de vacarm loviți.

Croancele când croncăneau
Nori de ploaie se-adunau.

O, voi, croance preaspurcate
Melițând sârme ghimpate.

O, voi, croance paralele
Slabe ca niște surcele
Ne faceți zilele grele.

Croancele croncăluiesc Colegii târgovișteni l-au numit „Un om cât o instituție”
O iau la goană. Firesc.

O, voi, ceaușiste croance
Semănați cu niște zdroange.
Lectura devenea interesantă. Scriitorul conti-
nuă să se delecteze și pensioarul să se trateze, nerăbdă-
tor, cu bere.
Croancele nicicum nu pier
Chiar de le dai cu piper.

145
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

țineau lumea de vorbă zăpăcind-o cu vești! Timpul
plângea de sărbători!

– ‘Mneața fa Mario! Las-o fa dracu dă mătu-
ră… la tilivizor la voi nu-i dă p-ăștia cu… p-ăștia fa
cu… n-ai văz’t cum vine toți dracii dă spune toate alea?
ne-a zăpăcit dă cap… barem Aguda… i s-a roșât ochii-n
cap… nu mai poci s-o mișc dă lângă cutia asta a dra-
cu… i-am zis ieu: fă o să ia dracu foc… hai s-o mai
oprim, uite cum s-a încins! știi ce-mi zise afurisita? cică
„lasă măi Ioane, e bine că nu mai băgăm lemne pă foc!”
Ptiu drace!
Florin ANGHEL VEDEANU - Păi nu vezi bă că parcă sântem dăscântați? ne-a loat
mințili… ieu nu înțeleg ce e nebuneala aia… cine șî ce
Doxologie pentru glorificarea lu Marin vrea… mi-e să nu dea șî piste noi, p-acilea… că uite,
doar cu vorbe șî ne-a stricat rostu’… c-ai dracu altă
a lu Clâțu. treabă n-are… dăcât să orotească!...
Rugăciunea dreptului Simeon la umbra – Făi fată, veni pă la noi asta, a lu Stan a lu
lui Athanasie cel Mare Buciman, aldă Strănutu fa… Petra… e! dac-o asculți p-
– slavoslovie – asta nu-ți mai trebuie tilivizor… e mai a dracu ca cu-
tia… d-aia ișîi afară că-mi vâjâie capu’… șî ea, șî Agu-
Oamenii au trăit liniștiți până când, la televi- da și ăștea… Auzi ce spuse? că cică Marin a lu Clâțu
zor, au început să apară vești care se încrucișau, se aldă ăsta… a lu Clăpăcitu, dă stă pă linia cimitirului fa,
contraziceau… diavolul se strecura în oameni… în toată lângă Mitică a lu Beregată, auzi tu… cică Marin samănă
lumea… multă cum era ea… mai ales în soldații cu drag fix cu pingelitoru, ca-n poză… când erea mai tânăr…
de împușcături în ziduri… se încrucișau certuri zbierate, acu, ieu mă gândeam mereu că-l asemuiesc cu cinevașâ-
prezentatori speriați, cu bâlbele gata pregătite, femei lea… da uite că nu știam iczact cu cine… auzi tu a
bărbate, babe reanimate, urâți de unii singuri, gavroche dracu Petra… i-a găsit tiparu! Cică Marin erea pregătit
cu părinții, lacrimi de tot felul, morți stingheriți de pă furiș dă ăștea dă la București… să fie loat la ceceu…
atâtea priviri, profeți rătăciți cu drag de avere, decrete și ce te uiți fa mirată? îî? păi dacă zicea el într-o diminea-
legi marțiale, spioni și teroriști deghizați în babe cucer- ță: făi muiere, vezi fa că plec la piață la Smărdioasa…
nice, otrăvuri strecurate în apa de băut, dispariții miste- e?! erea plecat, șî gata! cine-l mai cunoștea pă el când
rioase… fragmente de știri de la BBC News, CNN, Al ișa la tilivizor? așa șî cu ăialanții… Șî mai ceva, că până
Jazeera… dar și de la Radio-Șanț-Local prin purtătorii să plece, să știi că cică s-a vorbitără mai mulți să-l puie
de bârfe poleite cu imaginația prolifică a bârfomanelor premar acilea, în locu… adică să-l dea jos p-alu ăsta, pă
legate cu cimberul strâns sub barbă… Radu a lu Ion Jumară… că toți e cu curu spre el dă când
Asfel, bravul, iubitul, cîrmaciul, soarele, nemaipome- îl bătu p-alu Bufancea dă-i scoase ochiu’… Că cică
nitul, minunatul, nemuritorul Niculae salvatorul, ferici- dacă-l pune Premare pă Marin acilea… o să puie ăștea
torul neamului, Tovarășul… a fost împușcat, în fiecare asfalt taman până-acilișa, și pă liniili noastre… chiar o
seară… și zi de zi după Crăciun, de câte patru-cinci pune fa, tu ce’șci, aaaa?!
ori… lucru văzut pe viu de toți… priveau uimiți cum se – O pune, dracu știe?! Băăăă… da ce le știi șî
tot chinuiau împușcăcioșii de fiecare dată, ca apoi să o tu… da Petra dă un’e le știe, ăăă?
ia de la capăt… câte vieți avea Tăticu?... mai ceva ca o – Știe… că ea dă tot satu la răscol, d-aia zi-
mâțărie… cotoi bătrân cum era… sau erau mai mulți sei… e mai a dracu dăcât tilivizoru… zău!
Tătici?! eeee… asta e! poporul avusese resurse… își După mai mulți ani, Marin a lu Clâțu alde
făcuse mai mulți dumnezei locali cu aprobarea Dumne- Clăpăcitu era, încă, primarul ales cu majoritatea de
zeului Mare, desigur… unii le ziceau „sosii”… voturi fiind singurul candidat. Radu a lu Ion Jumară nu
În marea zăpăceală, uitase lumea de rostul ei… televi- mai candidase, considera că îi ajungeau patru manda-
zoarele funcționau zi și noapte ca niște uzine cu foc te… avea de toate în casă, pe lângă casă și… copiii la
continuu… fabricile înlocuiau directorii cu Revoluțio- facultate ultimul an… a votat și el cu Marin.
nari… la sate păsările și animalele cârcâiau, crăoneau, Vestea că există o sosie, mai tânără, a conducătorului
gâgâiau, măcăneau, grohăiau, zbierau, lătrau, mieunau, - iubit, s-a răspândit ca fulgerul de august… reporteri cu
ca în Ferma Animalelor a lui G. Orwell - după care se care de reportaj și echipe întregi, alții doar cu reporto-
culcau flămânde… oamenii înșiși uitau să mănânce, de- foane modeste, se aglomeraseră în comuna care cu grijă
abia de mestecau câte ceva din mers, cu ochii mijiți, păstrase o copie, - sau cine știe… poate originalul-
pironiți, în sclipiciul ecranelor care aduceu vorbe și unicului și neprețuitului exemplar pe care savanții
oameni mulți… dar nu zicea niciunul „noapte bună!” omiseseră să-l cloneze… iar împușcăcioșii să-l împuș-
te… Mioara Dolly și purcelușa Peggy își duceau genele

146
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

clonate prin televiziuni celebre… Marin a lu Clâțu alde Primarul-Președinte să ia aprobări de ființare și de liberă
Clăpăcitu le făcea, - fără să-și propună - , concurență… practică… în Sala de Consiliu, Petra a lu Stan a lu
se urcase pe val descoperit de… Petra! Era mai impor- Buciman alde Strănutu ducea toate tratativele, Sița
tant decât CPUNeul, mai tare decât Guvernul Provizo- Pistrița făcea procesele verbale și aducea cu brațul acte
riu, decât minerii din valea Jiului, decât carnea care a internaționalizate, mondializate, la semnat. Multe reli-
umplut galantarele și OUGeul care înapoia Părțile gii. Dacă s-ar face una singură? Chiar așa! Decret!...
Sociale… ce mai… era mai tare decât Gelsorul sau… Marin a lu Clâțu, alde Clăpăcitu, Primarul-Președinte, a
Caritasul… UNESCO se agita pentru a-l declara Mo- chemat toți reprezentanții credincioșilor și cu autoritatea
mument de Unicitate… conferită de funcții, le-a expus planul său religios. O să
BBCul, CNNul, Al Jazeera, Allgemeine Zei- fie un dumnezeu Local. Un Dumnezeu care știe locurile,
tung au fost primele agenții de presă care au venit cu obiceiurile, nevoile și… păcatele oamenilor. Cine vine
chartere de nu mai aveau loc pe islazul comunal… mare trebuie să i se închine… dacă nu din credință, măcar din
forfotă… interes major… Marin a lu Clâțu era limbut!... respect! O să se facă toate bisericile cu turle cubice și
și nici clasele nu se așezaseră la locul lor toate… dar vor fi obligatoriu cu fața spre sud… să nu se mai muce-
avea Marin acel ceva pe care numai oamenii speciali găiască… lumânările vor fi electrice, tămâia va fi înlo-
puteau să-l aibă! Putea fi EL Grande Comandante!... Si cuită cu bețișoare chinezești… sfinții și îngerii nu vor fi
dincolo de asta, era charismatic! Știa să tacă filosofic… nici albi, nici negri, nici galbeni, nici grași nici slabi…
Pentru a se putea dedica treburilor obștii, Ma- vor fi invizibili, așa cum sunt ei… bilbliile se vor con-
rin a lu Clâțu, divorțase amiabil… doar cu două–trei topi sau dacă nu se poate… se vor desființa!... Se va
reprize de bumbăceală… muierea lui, Fănica fiind o face o altă Biblie, Nouă, în care Moise, Iisus, Dumnezeu
făptură plăpândă!... și Sfântul duh se vor întrupa în Marin a lu Clâțu alde
Au apărut propuneri de înfrățiri cu diverse localități Clăpăcitu… lumea se va închina cu patru dește! Sfânta
din alte țări, chiar cu orășele și orașe porturi, de prin Fecioară va fi baba Gherghina, mama Primarului care-l
Anglia, Franța, Spania, Portugalia… și chiar din Ameri- făcuse pe Marin cu Sfântul-Duh, jucându-se prin...
ca și Australia… Flori! În vechea biblie erau prea multe povești, de aici și
Marin le semna, cu litere mari, pe toate… ca atâția necredincioși… cum să învețe oamenii atâtea
mai mare, ca primarul! Grija pentru ținerea de minte a alea... cu nume întortocheate?… oricum, muriseră toți!
frățiilor cu străinii o avea Sița Pistrița, steno- ce mai… morții cu morții, viii cu viii!
dactilografa, secretara cea nouă… care o rupea colțuri Decret de Mare Importanță! Steagul Republi-
din engleza rătăcită pe uliță… mai mult de când făcuse cii Sud să existe! și să fluture zi și noapte! pe toate
pe sora la dispensar, cam un an, unde venise doctor un casele, instituțiile, fabricile, mașinile și în cocardele
negru necăsătorit… agățate fiecărui cetățean sau vizitator pe timpul șederii!
Au apărut investitorii. S-a construit un aero- Marin se simțea epuizat. Mai angajase prin concurs
port. S-a săpat un canal de la Dunăre până la marginea patru secretare tailandeze, asistente de manager, pe care
comunei pe traseul râului… forfotă! Locuri de muncă! le rânduia cu dragoste… le educa zi și noapte cu toate
Bunăstare! Fabrică de bulion ecologic! Fabrică de forțele… le sprijinea în carieră vorbindu-le graseiat cu
pufuleți bio! Comerț maritim! Calea ferată s-a prelungit particularitățile specifice ale arhaismelor locale promo-
peste noapte până lângă Port. Turme de oi, cirezi de vate și în actele oficiale pentru a putea fi semnate în
vite, milioane de rațe, gâște și găini plecau vii sau Limba Locală, de EL… Unicul… Domnul Doctor
abatorizate… fabricile de mezeluri și preparate din Președinte-Primar, Marin a lu Clâțu alde Clăpăcitu!
carne au fost solicitate la maximum fiind nevoite să-și Presa Mondială vuia! Agențiile de știri obosiseră de
mărească permanent capacitatea… prosperitate maximă! atâtea Breaking-Newsuri…
Prin Decret Unic, Primărial, Biserica veche a Un Mare Fost jurnalist la Scânteia Tineretului,
fost declarată muzeu. Au răsărit patru catedrale. Popii Victoriannus Athanatos, venea cu mașina de lux a
bătrâni au fost detașați în Brătianca unde oamenii mai și celebrului, acum, cotidian, - mai tare decât Le Monde și
mureau. Era prevăzut în Decret ca cei care vor muri de Le Figaro la un loc, vestitul și dărâmătorul de firme și
fericire, sau din cauze necunoscute, să fie zidiți întru instituții, de guverne și alianțe politice și militare, de
trăinicia zidurilor… știa legenda ce știa… În Conțești, persoane, personalități și personaje, ghimpe în somnul
de când cu fericirea, nu mai voia nimeni să moară… se de frumusețe al găinilor negre, pestrițe, roșii și albe…
puseseră lacăte la cimitir să nu cumva, să iasă morții să ziditorul de lume heteroclită, nouă, expolozivul și
mai ia pe careva… era nevoie de toți… și încă de mai implozivul, expansivul, novativul… - Evenimentul
mulți… femeile nășteau la foc automat… s-au adus Zilei!... Lumea ființa doar pentru că acest ziar veghea la
popi, potropopi, epitropi… până când unul mai popos liniștea ei… cu armata lui de jurnaliști și reporteri
decât toți s-a proclamat… Preafericit! Un frate al lui, tot celebri, năimiți pe măsură, - „foarte celebri și foarte
popă, a găsit de cuviință că trebuie și un Papă având în năimiți” - precum vârful de lance inspirațională, Victo-
vedere populația diversă… în consecință adventiștii, riannus Athanatos… care era Șeful-Șefilor, Abilitat
penticostalii, greco catolicii, protestanții, musulmanii, World Press cu Promovarea Celebrităților și Autentifi-
hindușii, budiștii și… și multe alte alea… au venit la carea Recordurilor Masculine, Femenine și Transexua-

147
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

le… Rurale sau Urbane… Noaptea sau Ziua… Cu sau asupra fiului său Isac… bătrânul Abraham!… muntele
Fără Aprobare… Stocator de vești pentru Guinness ridicat numai din pietrele scuipate de noii veniți se
Book. înălțase cu celeritate… acum făcea umbră turnului
La intrarea pe teritoriul Republicii Sud, Popa- hotelului… Spiritul Muntelui era agitat… un afront? era
sul Hefaistoșeanu se lățea peste o zonă mlăștinoasă, vizibilă greșeala! Ghinion sec. Ghinion de ziarist cele-
lăcoviște, smârcuri sulfurogene, ochiuri tulburi de apă bru!
rogozite… În fața stabilimentului, din spinarea a două – Mademoiselle… sunt Ziarist… de la E
statui gigantice de bronz… doi măgari, - aproximativ de punct, V punct, Z punct… și doresc să mă cazez aici
zece metri înălțime fiecare, unul de o parte și altul de pentru trei nopți și, mai vedem… Aș dori ceva, „Lux”!
partea cealaltă a șoselei -, țineau în spate, aruncată peste cu „L” mare vă rog!...
șosea, în semn de graniță cum era… o mare arcadă cu – Da. În Pavilionul Roșu… cu all inclusive…
înscrisuri, în șapte-opt din limbile locale, care gâlgâiau privirea ei de suedeză în concediu a avut darul să-l
în babilonul rudimentar. Raiul paludismului era ornat cu provoace… sânii incitanți se uitau și ei curioși de după
berze, stârci albi și cenușii… cârduri de rațe și gâște… decolteul generos… ecusonul era formal… aproape
dar și cu turme de porci mistrețiți, moștenitori ai stră- nebăgat în seamă… dar începea cu „Doctor de Protocol
stră-strămoșilor lor în care se ascunseseră înfricoșați Filica Fănica Floarea Fleașcă!…”
diavolii! Cu obiceiuri grohăitoare, stră-stră-străurmașii – Ceva cu servicii exclusive aș dori… tailan-
își așteptau râmând… rândul la grătar… întru pedepsi- dezii au „tailandeze”… aici ce-aș putea admira? ceva
rea necuraților! Se asigura la vedere imaginea jertfelni- exotic… care să meargă cu trufe de pădure, de Dună-
cului de ispășire… purificarea prin foc, pârlirea, au- re… sau de …mlaștină… adică niște picioare lungi care
topsierea cu amănuntul și frigerea… evitându-se arderea să plimbe doi sâni sălbatici cu rouă de seară, un abdo-
de tot… Bunăstarea invita vizitatorii să primească men plat și o zonă fierbinte… cu igienizare completă…
ofrandele ritualice la mese pantagruelice… prin mirosul – La bară, sau la pat?! cu… sau fără partener?
de fleici grase cu seu berbecos încins, frecat pe grătar… Permanent, sau episodic?
fumul sacrificării pleca peste dealul Frumoasei, ca peste – La pat… permanent… fără animator, și…
muntele Ararat… și Dumnezeu râdea până seara!... vreau două începând cu orele 16.oo! clar? poți veni și tu
Limuzina a oprit cu stil de mare vedetă în după program… te vei alege cu o poză șic în EVZ…
parcarea verde, fără parcagiu, lăsând să se vadă ieșirea Parcarea din fața primăriei era plină. Un par-
la lumină a siluetei cu nas subțire, de diplomat grec, cagiu în uniformă de general de Geniu și-a scuturat
plăsmuit de Fidias, care stătuse sechestrat după geamu- eghilleții salutând Mercedesul cu geamuri fumurii…
rile fumurii… inconfundabilul urcat în pantofii cu scârț, enigmaticii ochelari de soare ai mașinii cu număr de
lustruiți, cu toc italian și cioc de rață leșească… Cuceri- Capitală, și cu permis de liberă trecere, impuneau pre-
torul de suflete nubile, Victoriannus Athanatos! Idolul cauție și un maxim respect… Șoferul a coborât și,
femeilor gravide, vindecătorul de patimi juvenile trecă- conform uzanțelor, a deschis protocolar ușa personajului
toare, vrăjitorul cu chip angelic dar cu sufletul înrobit de prețios, Victoriannus! acesta l-a abordat frontal pe
șerpoaica fertilă a păcatului… satirul în trup și chip de generalul purtător de ecuson cu înscrisul de „Doctor în
Zburător… Marele Victoriannus… „in person”, călca Parcare Gogu Gheorghe a lu Ghiță alde Ghergheață”…
sigur pământul virgin sfințit de investitori, cu dreptul avea și poză în capul gol!
celui ce știe că este întregitorul ideii de mai bine! Con- – Doresc să merg la primar! Acum!... Mă gră-
deiul lui fericea cititorii Ziarului… El fericea femeile pe besc „dom’le… doctor”…
unde trecea… cu vorbe meșteșugite, cu promisiuni rupte – Se poate… da nu se poate!
din raiul darnic al iluziilor prospere… din amorul pe – Și cum se poate, ca să se poată?... zise bă-
furate… Geniul își intra în rol!... gând sugestiv mâna în buzunarul de la piept hainei.
Terasa hotelului era populată ca în zi de sărbă- – Păi cu aprobarea Doamnei Profesor Doctor
toare, dar nimeni nu observă acel țunami al respirației Docent Petra a lu Stan a lu Buciman aldă Strănutu…
de semizeu coborât în mijlocul simplirespiratorilor… La treceți mai întâi pe la Cabinetul dânsei și dacă dânsa
recepție o blondă cu toți dinții la vedere, cu trăsături consideră că este cazul… o să vă programeze la Unicul,
suedeze, i-a urat bun venit cum și clădirea avea pe Honoris Causa, Domnul Doctor, Președinte-Primar
frunte un: „Welcome!” nemțit… De unde să știe blonda Marin a lu Clâțu alde Clăpăcitu…
că Victoriannus era francofil prin tradiție… și francofon – Doamna Petra… în ce domeniu și-a luat
prin vocație?! El băuse însetat apă din Sena! în zori… doctoratul? pare oarecum… așaaa…
cu două parizience flotante… spaima paturilor… și a – În Comunicare. Este Profesor Doctor Docent
taluzurilor… dar nu se conformase bunei tradiții dacice în Comunicare și Arta Cauzală… dar pentru a fi primit
de a lua o piatră în gură înainte să intre în hotelul palu- la dânsa, treceți mai întâi pe la Comisia de Drepturi și
dic de opt stele, în spatele căruia se adunase o colină Priorități, care se întrunește după ce pleacă delegația
înaltă ca o piramidă conică care-l strivea pe Keops… NATO și cea a UE… este mare fierbere și cu instalarea
tainică precum muntele sacrificiului Moria… pe care sta ambasadelor, în legătură cu locurile cele mai… centrale!
încă înarmat cu un cuțit lung, nehotărât dar amenințător Știți… este un milion de dolari metrul patrat chiria pe

148
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

lună… Dar știe Dânsa… este și Ministră de externe… – Oprește măi maestre. Ne-am minunat destul.
d-aia zic… o să mai așteptați o săptămână… două Privește măgarii și oftică-te că nu faci parte din gașca
chiar… da, măcar aveți ce vedea… aici e toată lumea lor… nu la noi râdeau nemernicii… se masturbau… era
Lumii… toți ne vor… China și Rusia, Iranul, Afganista- o măgăreață peste drum… Oprește și întoarce că se rupe
nul… toți!... insistă să facă tratate de neagresiune… mașina, vrei să plecăm pe jos? Hai la hotel…. cel puțin
delegațiile lor stau aici de mai bine de trei săptămâni… acolo găsim… oameni! Dacă ți-e dor de „Boema” poți
ne-au consumat tot orezul și vodka! au dat-o pe sarmale să pleci… să vii să mă iei peste trei zile. Spune-i lui T.J.
și RDVeu… d-aia zic… e dă stat! că-mi lipsesc înjurăturile lui… cum și lui, ale mele! Să
– Domnu Doctor în Parcare… doamna Pe- aibă grijă de nevasta „noastră” până mă întorc!... Nu
tra… n-are timp liber? cred că ești atât de dobitoc să-i spui toate astea! Spune-i
– Vă atrag respectuos atenția că eu sunt : Doc- ceva care să-l bucure, să-i dea speranțe… și de nevastă
tor în Parcare Gogu Gheorghe a lu Ghiță alde Gherghea- și de reportaj. Clar? Aici va fi foarte greu, ai văzut cum
ță… iar Doamna Profesor Doctor Docent în Comunicare se pune problema… concurenței? Singur o să mă strecor
și Arta Cauzală, Petra a lu Stan a lu Buciman, aldă mai ușor prin labirintul ăsta demențial.
Strănutu… îmi e superioară… cu respect precizez: Hotelul, asemeni unui castel din povești, aș-
Titlurile și cum ne cheamă… toate, da toate!... e cu tepta leneș, ca un balaur sătul la siestă prelungită, visa
Litere Mari! Rețineți?! Așa e la Noi! Scuzați-mă, dar am cu ușa deschisă… să i se aducă un transport de Ilene-
treabă!... Cosânzene pentru așteptătorii Feții-Frumoși neconven-
– Dar nu e nimeni… ce treabă… ționali din depravatele-i intestine. Ruși cu bărbi patriar-
– Presimt că va veni! Trebuie să elaborez o stra- hale și kalașnicoave pe masă lângă pădurea de sticle cu
tegie adecvată!... vodkă dezvirginată; Arabi în albul tradițional cu turbane
Generalul Doctor… … … a redevenit statuie… parcă albe sau în mătăsuri colorate, cu turbane idem, dotați cu
gândea! săbii și pumnale încovoiate de atâtea bătălii prin deșer-
Străzile asfaltate păreau linii groase trase cu turi; Nemți cu dreapta-n aer, spilcuiți, cu ochi de pește
tuș de un geometru tipicar. Victoriannus se aștepta să fiert, scorțoși cu fălcile încleștate… mein herz! mein
vadă oameni forfotind, umblând ca oriunde în lume… gott!!!; Englezii distanți, aroganți la maximum în redin-
cu sau fără treabă. În Republica din Sud oamenii fie gote, sfidând fracul… cu meloane și lulelele reci, gen
erau invizibili, fie o molimă lucrase cu poftă! Nimic. Sherlok Holmes… ; Francezii cu horboțele și gesturi
Ordine. Liniște. Pustiu. Rai. specifice dansatorilor de menuet și gavote, fanfaronarzi
Din partea dinspre port se deslușeau zgomote specifi- și plini de lumina Ludovicului XIV, și a Ludovicului
ce… porturilor… pescăruși, sirene răgușite care spu- Cel Mult Iubit, (le Bien-Aime’) vestit pentru mobilele
neau pe limba lor că vin sau pleacă… scurt-lung-scurt- sale.. cu umbra Imperialului Napoleon agățată în cuiul
scurt-lung! totul rămânea pitit după perdeaua pomilor istoriei… Generalii și Mareșalii, în frunte cu Mareșalul
dintre case. Mercedesul a plecat șovăitor pe una din Michel Ney, duce de Elchingen, Prinț de Moskova și
șoselele netede și îmbietoare. Ieșind în câmp, Victorian- Pair al Franței triumfând prin fumul și flăcările atacuri-
nus a avut senzația unei eliberări din cămașa de forță… lor sale dezlănțuite… toți visau și își zăngăneau decora-
vastitatea verde făcea bine ochiului, imaginației și, mai țiile, și-și fluturau eghileții; Americanii își purtau cu
ales, sufletului. În liniștea însorită, stoluri de ciocârlii mândrie trabucele, de captură, cubaneze! și pălăriile de
cântăcioase trilureau o simfonie divină… pitpalacii texani… chinuindu-se să meargă în blugii prea strâmți și
aplaudau când și când octavele căzute între ei… Pe cu ciocatele cu pinteni… mulți americani, de operetă,
marile tarlale lucrau de zor, ca-n desenele animate, așteptând să înceapă spectacolul de… rodeo; Italienii
utilaje nemțești, olandeze, italiene, franceze, america- care deja pustiiseră lacurile, bălțile, mlaștinile încât
ne… „iată de unde bunăstarea!” Din loc în loc, umbrare, poporul batracian ajunsese pe lista UNESCO a rarități-
corturi cu aer condiționat, automate cu bere, cafea, alte lor protejate… fabricile locale de macaroane lucrau la
băuturi… și gustări… cabine de dușuri la margine de foc continuu și benzi rulante deversau producția direct
drum… nori artificiali, deasupra fiecărei tarlale, cu în oalele gigantice unde tomatele fierbeau clocotind…
telecomandă senzorială sectorială… drone harnice pizzeriile duduiau iar curierii rapizi se încrucișau, ne-
survolau silențioase măreția mării verzi și raportau contenit, tamponându-se în graba lor de a se face utili
existența intruziunii unei autovehicul conținător de doi pofticioșilor; Chinezii cu zâmbetul lor larg, cu plecăciu-
umanoizi curioși, nedumeriți, care privesc totul ca pe o nile lor, pe care europenii le luau drept slugărnicie, cu
fantasmă… Ca trezit din vrajă peisajul s-a schimbat… pașii lor mărunței… purtau pe dedesubt spiritul lui
Brusc șoseaua asfaltată s-a prefăcut în drum plin de Confucius, Lao Zî, Zhuang Zhou… ochii lor înguști nu
gropi, având de o parte și de alta mărăcinișuri, ciulini, se lăsau cercetați… țineau în siguranță secretul medici-
scaieți, tărtălaci, cucută… pământ întărit de secetă… nii naturaliste și al prolificității în progresie geometri-
câmp dezolant… o turmă de măgari bătrâni își masau că!… Tot acest iarmaroc mondializat a amuțit ca la
burțile cu măciuliile date la maxim, la comandă, arătân- comandă, și, ochii aceia, atât de diferiți, priveau spre
du-și dinții pătrățoși… au dat ora exactă! Era ora patru. același om: forma elegantă de viață numită Victorian-
nus! Se privea cu proprii săi ochi… pentru că toți puteau

149
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

fi copiii drumurilor sale… se privea cu proprii lui ochi termenii nu trebuiau studiați, traduși, adaptați, omolo-
dinspre posibilele odraslele maturizate anticipat… parcă gați… ci doar tranzacționați negustorește între păcătoși
avea un deja-vu programat, o reluare din tinerețea și păcătoase prin intermediul codoșilor de lux care taxau
năzbâtioasă plimbată pe strada Crucea de Piatră, privind deopotrivă, cu aceleași tarife, plăcerile dar și dezamăgi-
clădirea, acum decrepită, care avea pereții îmbibați cu rile… Cassa avea doar cărți câștigătoare!... Orgia gene-
povești de dragoste plătite cu mărunțiș… dragostea rală se fragmenta, dar, arareori se mărunțea până la
răstignită a disperării… dragostea rănii pentru o altă perechi… omul rămânea și în dragoste o ființă socială,
rană… plăcerea la suta de grame… blenoragii rebele… și… sociabilă… regnul inferior nu-și retrăsese toate
povești neterminate... ofițeri cu pistolul la tâm- instinctele… reflexele jubilau! Marea Pace, între nații,
plă…patimi ce se voiau înecate în fluidele sterile ale se plămădea din ADNeuri tari!
curtezanelor sterpe… parcă privea prin cei adunați la Victoriannus, un mare timid, își ascundea
Babilonul ocazionat de comuniunea ad-hochiană și se slăbiciunea bravând!… experimenta pe viu metodele
simțea topit de măreția plăcerii… se mișcase pe dinlăun- elevate ale evantaiului cuprinderii în domeniul socialu-
tru șarpele puterii stăpânitoare… Delimitarea Eu-lui de lui… pentru el amorul încorona existența! Gregaritatea
lumea exterioară devenise incertă… se externalizaseră amoroasă? împreunarea fără prejudecăți? defineau
unele percepții, - gânduri, sentimente -, și reveneau relația umană, era apogeul frumosului… natura! Păca-
străine, degringolate cu tendința negării originii… Eul tul? doar o barieră socială artificială...
se altera iar limitele lui deveneau inconstante… Lumina roșie făcea corpurile să pară ireale.
– Ave Victoriannus! moriturii te salutant! se Trei trupuri de naiade unduioase pline de șoapte sexoa-
simțea cotropit de propria victorie, emoția degaja o se, de multe ori neinteligibile, cu nurii dați la maximum,
căldură de vulcan ce da semne de erupție… trebuia să îl ispiteau cu sex-apealul din dotare la cel mai profesio-
spună ceva pe măsura situației speciale. Observă că pe nal mod… Masculul feroce din el le devora cu privirea,
pereți erau puse postere cu portretul lui, din urmă cu le gratula cu un zâmbet reflex, tremurat… arareori le
zece ani, pe care se lăfăia urarea Welcome home! Inima atingea ușor, ca o adiere… cu reținere, extaz și dezerta-
i s-a potolit, a revenit la pulsul normal al ziaristului- re… peisajul se lărgea cu ajutorul imaginației care
crocodil, la 40 de bătăi pe minut… oxigenul necesar comanda noi și noi desfătări… biciul de catifea drapa în
rațiunii s-a lăsat absorbit prin hilurile conectate la bran- surdină și făcea deliciul artei amorale!
hiile obrajilor rămași impasibili așa cum stă bine marilor Soarele a pătruns intempestiv în raiul iadului
personalități. Știa lecția. Cine vorbește mult spune și dând la o parte decorul butaforic și dezvelind până la
prostii… trebuia ceva scurt… ceva de substanță și de real personajele… Victoriannus se simțea teleportat în
efect… bine ar fi fost să le fi cunoscut slăbiciunile… dar mijlocul unui coșmar.. Un interior primitiv… o laviță și
nu cumva ele erau afișate? Privirea lui tăcea numărând două scaune joase, cu câte trei picioare, păreau fixate de
pașii rămași până la cer… rogojina tocită… pe care el, gol complet, întins, mângâ-
- V-a ispitit un diavol? Vă iartă un om!... Vă ia trei brunete țigănatice, reprezentante a trei generații…
împrumut cu norocul meu… Amin! Generozitate. universul făcuse implozie!
Colocvialitate. Clinchete generalizate. Solouri răzlețe… – Unde sunt?! Ce caut aici? privea disperat
Coruri răgușite. Gălăgie!... O pereche de iepurașe… cu după hainele pierdute…
picioare luuungi… lungi și goale, de alergărețe rasate pe – Ești acasă gagiule, frumosule… mincinosule
meridianele amorului liber, cu codițe semețite și urechi- șî vrăjâtorule!... ne-ai promis o viață dă iubire… numai
ușe antenoase… - Dinescu le-ar fi numit „icoane cu noi șî raiu… păi aici e… niminea nu face dragoste ca
picioare lungi!…” - l-au încadrat conducându-l la o rudăresili…
masă aproape de Orchestra Lăutărească Simfonică – Și Marin a lu Clâțu? Primarul-Președinte…
Locală, „Arcușul”, în al cărei repertoriu erau incluse unde este… este real? eram la Hotel, ce caut aici, cum
toate melodiile posibile din reprtoriul internațonal… m-ați adus aici?
coveruri… muzici tribale… gipsi, solicitatele și solici- - Păi… gândul tău te-a adus în fugă… era să
tantele manele!... un aspirator „Taifun” trecea grăbit și ne dărâmi ușa… cât e Marinică acasă, toată lumea vede
umplea două-trei tomberoane, standard, cu dolari în ce vrea… doar ce vrea Iel, Marinică, să arate… când
hârtii de 100 dollars sau echivalent, bacnote locale de 10 pleacă, cum a plecat acuma la București, își ia cu Iel șî
Marrins!... în fața cărora Rubla se înclina cu mare puterea… că să ține dăpă Iel, ca cățelu… unde este Iel
deferență, Lirele și Francii făceu temenele cu respect… acolo să mută șî frumușațili închipuirii… e dăruit… e
one Marrin, împreună cu one Yuan, tocmai înghesuiau vrăjât, a băut apă dân lacul Rudarilor la miez dă noapte
într-un colț mai umbros o zăpăcită de Marcă… care în cu lună plină, când umblă strigili… atunci ori… ori!
graba ei de a ceda, se devalorizase la prima atingere… …păi altfel cum?! Da ce nu-ți convine, ăăăă? că t-am
Victoriannus privea toate acestea cu înțelegerea omului omenit, t-am iubit pă rând șî cu migală… că miroși
superior… deja Articolul Celebru prindea contur… frumos cocoșălule! Las’că să-ntoarce Marinică… noi îi
Can-Can-ul ritmuia pasiunile, aducea speranțe și… mai facem dăscântice dă viață lungă… Dumnezău să-l
ales iluzii alunecoase în, și printre, depravații de servi- țână!...
ciu chemați matern de viciile internaționalizate, unde

150
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

– Și „suedezele”… cum de s-au evaporat?! fost, și tot merita trăit cu maximă intensitate… Un
Vreau să merg la Doamna Petra… Profesor Doctor reportaj unic despre trăiri unice… T.J. va face pauză de
Docent în Comunicare și Arta Cauzală…. adică nu!... un fum de țigară pentru a zâmbi în colțul gurii lui spur-
mai întâi la Comisia de Drepturi și Priorități să mă cate, conform obiceiului… odată pe an! asta va însemna
înscriu, că timpul trece… eu trebuie să scriu despre… și o primă specială cu care să achite nota de plată la
– Ce e aia „timpu trece”? dă când e Marinică Boema într-o seară de sâmbătă… o sâmbătă de sfântu-
Premare nu să mișcă timpu’… n-a mai murit niminea… așteaptă… Marele Victoriannus A. se gândea să ceară
e Trumesu dă Sus… cică să pregătește să învie toți cetățenie… sau chiar azil politic dacă altfel nu se putea!
morții dân cimitir, da mai întii să vază cum îi cazează, De jurnaliști, de oameni ai vorbelor, este mereu nevo-
că e vechi cimitiru’… ieu te văz om cetit… știi că să ie… un consilier, un purtător de cuvânt… de ce nu?
iczistră Dumnezău, nu?! Meșteșugul vorbelor întrece orice alt meșteșug. Nume-
– Tu vorbești serios sau mă iei de prost?! Cum rele sunt cărămizi, vorbele sunt liantul. La primărie
dracu să faci oameni din putreziciunile alea? Ori aici locurile ar putea fi ocupate, dar la Cabinetul Doamnei
sunteți toți demenți, ori eu am un coșmar și nu știu cum Petra… sau chiar la al dactilografei Sița… nici Parcagiu
să mă trezesc… vreau la Comisia… nu era rău! Pe când pe altarul ziarului, pentru o seară la
– Nu să iczistră nicio Comiție, nimica… Ma- Boema… lua în cur, un an întreg de șuturi cu bombe-
rin, Petra șî cu Sița… atâta… restu’ Dumnezău! Iel pune ul… și câte priviri ucigătoare… T. J. era un monstru
toate alea la locu lor… uite, pă tine t-a pus la locu creat pentru funcția de șef… să rămână singur… așa!...
potrivit amorelule... să se alerge prin birou și să-și dea singur șuturi în turul
– Dați-mi hainele că plec! Gata cu aiureala lustruit al pantalonilor locuiți de Păroșenia Sa… Cur-
asta, ajunge! Victoriannus gesticula, defilând gol, cău- Șef!
tându-și hainele în admirația totală a pofticioaselor Muzica spațială pătrundea vaporoasă pe holuri
rudărese care-l sorbeau din priviri, îl și mângâiau din parcă venită din altă lume… era caldă, liniștitoare,
mers ca pe un sfânt… cu supunere, cu evlavie... mângâietoare, menită să readucă treptat sufletele, pleca-
– Eeeee! păi nu e așa vânosule șî amorosule… te în țara viselor, la locul păcatului neimpozitat…
t-oi fi săturat tu bogatule, da’ noi nu! s’tem abia la Victoriannus redevenise omul de lume, omul
început cu poftili… hai fa să-l dăscântăm… ia stăi tu de succes, omul etalon… arbitter elegantiarum… pre-
colea, că nu pleci până când nu lași acileașa câțiva cum Gaius Petronius la curtea lui Nero! Urmele nopții
puradei să samene cu tine… dăștepți șî fromoși! hai că se închideau fără semne în acest matinal Dorian Gray.
mai aducem nește rudărese… că sântem neam mare… Gladiatorul condeier avea în față o lume de cucerit!
pregătește-ți daravela că ai dă cioplit! O să ne pome- Palatul Prezidențial, - ca toate bisericile, clădi-
nești… ia nește fiertură… să tă pomenim șî noi, tot rile, casele -, avea fața spre sud… și era scăldat de
neamu’!... lumina soarelui prietenos. La geamurile și balcoanele
– Auziți, da voi n-aveți bărbați?... țiganii generoase, valurile de flori colorate, strigau simbolul
voștri ce au? sau n-au… Drapelului Național și înviorau peisajul chemând la
– Țâganii e oameni dă afaceri. Mai pân străi- zâmbete și voie bună… dar oamenii păreau a nu se fi
nătățuri… mai pân pușcării… da noi tre’să facem copii inventat încă… totul era într-o armonie desăvârșită…
dăpă obicei, să ni să bucure sufletili… mai ales dă inclusiv fluturii zglobii cu jocul lor de dragoste, ca o
cân’cu Marinică… ni s-a luminat dînaintea! nici cân’ tornadă nebunească… Victoriannus credea că s-a rătăcit
fumam cânipă nu erea așa bine! Marinică e Dumnezău într-n vis profund… „cum să nu fie măcar un portar?!”
Viu! Hai! ia dă bea dăscântătura… toată, toată!… mai nici nu și-a terminat gândul, când un general ceremoni-
încolo o să mănânci scoici șî raci pă săturate… face bine os a răsărit ca de când lumea în capul scărilor… „cum
la dragoste… vei fi harmasariu’ nostru… doar atâta să apere un singur om ditamai Instituția?!” …observă
tre’să faci! Rudăreasa cea mai tânără îl îmbia, apleca- că de-a lungul fațadei erau din trei în trei metri, Pretori-
tă… își plimba sfârcurile bonțate atingându-i ușor gura enii… soldați din Trupele Speciale echipați de parcă
întredeschisă… toată mirosea a iarbă, a rogoz, a dragos- urma un asediu… Armonia Gândului... atributul Divini-
te și a uitare de sine… tății… „…și a zis să se facă și s-a făcut!” Victoriannus
Marincă se apropia de casă… radiația lui divi- s-a ciupit de mână… da, era real! Ca într-o joacă a
nă se propaga… și lucrurile intrau în normal. După imaginat o scară rulantă de-a lungul aleii, pe scări, până
câteva evadări în necunoscut, Victorianus s-a trezit gol la intrarea în Palat …și scările, în mișcarea lor, deja,
pușcă în mijlocul unui pat imens, șifonat la maximum… aruncau reflexe metalice ca o invitație într-o aventură
sfinte-mirosurile izvorâte de la subsuorile Domnului se unde se putea orice, unde nu erau limite în a imagina…
înstăpâniseră dominatoare… cu arome de mosc și chiar nu erau limite?! Asaltat de uimire a constatat că
lămâiță, micșunele și trifoi cosit, bețișoare chinezești și era potrivită zicerea „…ai grijă ce-ți dorești!” ! Totuși…
briză de mare spumată… alături, căzute la datorie, era prea mult!… cum putea realitatea să se rupă brusc…
”suedezele” invitau la amorul matinal în poziții incitan- ca și cum s-ar da pagina unei cărți?… Ca în Alice în
te… diferite… chemătoare fertilitatea era un dar de Țara Minunilor! Victoriannus pășea spre scara rulantă
nerefuzat… ficțiune sau realitate?! Chiar vis de-ar fi imaginând holul… bonsai cu flori, bonsai de interior,

151
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

varietate mare de bonsai… - cu precădere ginseng - și stanțele veneau să completeze o cazuistică cu perspecti-
asparagus, - plante ornamentale -, lămâi înfloriți… iar ve de suplimentare a scopului în sine… Cum putuse
pereții populați cu mari personalități ale istoriei, savanți, Atoateziditorul să creeze amatorii de părți dosnice și
oameni de cultură, gânditori și artiști, oameni care au solitarii… cum putuse să accepte degenerescența…
schimbat soarta lumii, sub fiecare portret cu un înscris până și la Curtea Regală… când avea asemenea frumu-
vizibil numele și prenumele… și neapărat cu cifre seți făcute pentru dragoste? De ce să fi dat cu banul și,
mărite, anii în care au fost vii… aproape că nu s-a mai mai ales, de ce să fi căzut banul așa!… când putea să
mirat când intrând în clădire, holul era exact cum presu- cadă cum voia Creatorul? Făcuse o glumă… dar tot răul
pusese… larg, primitor, cu aerul de grădină botanică a spre bine… se micșora concurența, rămâneau doar cei
raiului în care portretele iluștrilor lumii așteptau… cu simțul consumatorilor de frumos… lumea se micșora
Învierea! Mergea încet inspectând cu satisfacție expozi- pe măsură ce universul se expanda… dilema e gata…
ția propriei imaginații. Din loc în loc, uși masive de simțurile se degringolează… ochii trebuie să se obișnu-
stejar făceau holul mai misterios… cu atât mai mult cu iască… chiar trebuie?... percepțiile adevărului emoțional
cât rămâneau cu ostentație, închise. În capătul holului sunt singurele care vor trece depărtarea riscând ca
un spațiu de formă circulară, ca un sens giratoriu, se lăsa îndrăgostiții să devină contemplativi… Pentru cine se
străjuit de trei Portaluri… cel din centru, între doi consumă frumusețile? …mulți aleargă să-și prindă din
Sfincși… cel din stânga, între două Bufnițe… iar cel din urmă sicriile… mai ales cei care au făcut un pact cu
dreapta între doi Atlași… Victorianus a vrut să intre bătrânețea… majoritatea locuiesc pe o navă hidrografi-
printre cei doi sfincși, dar s-a lovit cu fruntea de un că, albă, și toată viața îi freacă alămurile cu periuța de
perete transparent… pipăia ca într-o pantomimă obsta- dinți… fără grabă… fără pauză… fără speranță…
colul-gardian… era clar o barieră! A încercat la portalul fără…! Unde este prezentul pierdut? „Aici!” răspund în
dintre Atlași, același rezultat! A mers, ușor dezamăgit, cor cele trei întrupări zeiești… Acum zâmbeau cuceritor
descumpănit, spre Bufnițele gemene, gigantice, care se Ava Gardner, Monica Bellucci și Sophia Loren… „Noi
prefăceau a nu fi observat că erau luate în considerație suntem prezentul tău! Încearcă să te concentrezi. Stabi-
ultimele… s-a apropiat, ușa s-a deschis fără zgomot și lizează-ți preferințele! Bine, în locul Avei Garder… uite
un interior primitor a fost lăsat la vedere. Pe un ecran Sofia Vegara!... Pofticiosule iei tot Hollywoodul acasă!
luminat era configurată o palmă, deasupra scria: AICI! Nu-ți căuta vorbele… nu e nevoie… vom comunica
Victoriannus s-a conformat. După câteva zeci de secun- numai cu gândurile, e mai rapid și mai sincer… mai
de s-a afișat: Intrați la Cabinetul nr. 6! Ușile capitonate mereu între gând și vorbă intervine… ipocrizia! Omul
erau într-adevăr numerotate cu cifre romane. Instinctul, gândește ceva, spune altceva și face cu totul și cu totul
și curiozitatea de ziarist, erau date la maximum. „Sub altceva! Să rămânem la gând!” Victoriannus era cu
orice banalitate se află o semnificație!” suspiciune gândul încolțit… ca un șoarece de trei pisici! Trăia un
profesională… căuta cu privirea camere de luat vederi, atașament nevrotic cu secvențe nereale… ca și cum ar fi
găuri făcute în pereți, în uși, în plafon… nimic! cine primit o carte poștală de la străurmași… lângă el apăru-
cărase atâta tehnologie aici? …și era o curățenie fără fir seră încă doi „Victoriannus”… identici până la confu-
de praf, totul pus în ordine… ori fără oameni, cum să fie zie! Se suprapuneau gândurile, de fapt, era unul în toate
posibil? cele trei capete… lucrau simultan… percepuse gândul
Ușa Cabinetului nr. 6 s-a deschis larg, primi- celor trei forme de viață, trei grații în vacanță; și ele
toare… peretele de fundal era decorat cu picturi suge- identice cu: Gigliola Cinquietti, Sofia Vegara și Gina
rând progresul societății umane… un lanț fără pauze, Lollobrigida… numai că Gigliola se metamorfoza în
secvențe de timp alăturate cu îndrăzneală… mai mult Claudia Cardinale… privirile făceau lucrurile să se
schematice decât artistice, sau o artisticitate a la’ Picas- întâmple… Victoriannus constata că are tendința să
so, o pictură de atitudine și reprezentativitate gestuală, atribuie femeilor calitățile pe care el ar fi dorit să le aibe
cu abundențe coloristice din familia roșu-ocru, conturate fiecare… Un drum în doi rezolvă realitatea dintre două
cu negru. Un birou, de o lungime excesivă, era decorat realități! dar în contextul dat mai putea fi valabil? îndo-
cu boluri de cristal în care pluteau petale de trandafiri… ială sau temere, oricum s-ar fi numit avea iz de rahat…
fiecare bol cu altă culoare… La distanțe împărțite egal, Gigliola/Claudia avea un identificator pe o plăcuță de
pe lungimea biroului trei busturi vii, generoase… de bronz scrisă cu pantograful: SIȚA Pestrița Doctor în
doamne tinere cu sex-appealul în clocot, cu feromonii Stenodactilografie Mondializată. „Te afli în fața Comi-
dați la maxim… vâjâind prin spațiu, decorau și umani- siei de Drepturi și Priorități… timpul nu contează;
zau interiorul creând o atmosferă de relexare ca o muzi- motivul, da! Articolul pe care vrei să-l scrii va fi redac-
că de tango la care domnișoarele urmau să invite... tat de comunicatorul nostru robotic de presă și îl vei lua
Surprins, Victoriannus, făcea eforturi de con- fără să schimbi nicio virgulă, îl vei trimite redacției spre
centrare pentru evaluarea frumuseților … îi era greu de publicare ca articol de fond. Nu-ți face griji va fi de
a alege… între Gigliola Cinquietti, Gina Loloobrigida și nivel… senzaționalul este specialitatea noastră!... Scopul
Ursula Andress… dar și mai greu de a renunța! „A vieții este fericirea. Ea trebuie lăsată să vină la noi…
alege… înseamnă a renunța la restul!” îi șoptea Goet- pentru a facilita relația, tu vei fi în trei exemplare pentru
he… desigur, nu acesta era obiectul vizitei, dar circum- a te ajuta să percepi toată esența unei trăiri cu înlătura-

152
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

rea peliculei protectoare atenuatoare de senzualitate…
vei trece dincolo de iluzii… realitatea va depăși ficțiu-
nea… rămâne doar să-ți recunoști iluzia ca pe un punct
de referință inițial… uite, ateii, - libercugetătorii, aurul
iadului -, își caută independența față de soartă privind-o
ca pe o multitudine de holograme cu creierele legate la
un computer central care transmite realitatea de servi-
ciu… - un punct pe care l-a marcat și Biserica Sciento-
logică -, cu țintă directă pe frumosul care inspiră simțu-
rile și impresionează percepția… eroare sau adevăr? Ce
răspuns dă religia scopului vieții? Simplu. Ne naștem Florentina TEACĂ
pentru a-L iubi pe EL! Se scurtează drumul spre fericire.
Se simplifică totul… dispar zbaterile, grijile… în El stă
tot ce ne trebuie, ce căutăm, ce ne definește… Pari cam Totu-i drum și numai drum…
vexat! Este necesar să punem bazele unei înțelegeri. Te
solicităm să rămâi atașatul permanent de presă al EVZ, Cinci, poate spre șase sute de oițe se scurg
cu sediul în World Trade Centerul nostru. Ai dreptul să cuminți, domol după baci. Nu-i cărare, nici drum de
refuzi sau ai libertatea de a ne fii alături.” Victoriannus, care nu-i, dar moș Barbu știe încotro merge pentru că
în postura sa de trei exemplare, normal, privea minunea de mulți ani trece printre aceste dealuri. Lângă el,
din trei puncte… insuficiente însă pentru a realiza nepotul Ilie.
dimensiunea întâmplării. Gândurile ce-i erau transmise – Oaia mănâncă din mers, măi copile, că de stă pe loc
le percepea în tonalități joase, ca un tors molcom de îi putrezește copita! Nici norii, nici stelele, nici
pisică mulțumită care-și lingușeșete stăpâna… Dacă oamenii nu-s făcuți să zăbovească, mereu trebuie să
formele și numărul doamnelor erau create de puterea trudească: să facă ploaie, să facă noapte, să facă bine...
gândului… de ce nu și partea de comunicare… să fie și Mai pe laturi și în urma oilor vin feciorii lui
aceasta rodul aceleiași stări de părăsire a normalului? Barbu. Patru bărbați cu chimire largi, cu câte-o bâtă
,,Ciudat! gândi Victoriannus, parcă nu erau îndeajuns strașnică în mână și cu ochii pe turmă. Mai lungă
dilemele obișnuite… sunt asaltat și de una din lumile bătaie decât bâtele li-s dulăii. Mocăniți: arși pe bot,
paralele… ce-o mai urma?” coada și câte o ureche scurtate, zgarda cu țepi de gât;
Sița Pistrița Doctor în Stenodactilografie Mondializată ursuzi cei bătrâni, cu șagă cei tineri. Măgarii – cinci de
își continua cameleonizările pliindu-se pe imaginația toți, merg printre oi, cum e și vorba. Ei duc în spinările
Celebrului Ziarist cu o viteză care devenea amețitoare... însemnate de Iisus cu cruce, desagii cu de toate: oale,
ca un film dat pe f.f. repede înainte… Cutremur! Urlete ceaune, cojoace, făină, slănină și apă. Și altceva...
animalice! Cădere în prăpastia fără fund!… Și merg, merg de săptămâni. De vreo șase.
– Victoreeee!!! Confunzi redacția cu hotelul? Aproape că de la Mare vin, de la Marea cea mare. Au
Lumea așteaptă s-o informăm! Cu ce?! Cu somnul tău vărat în Dobrogea. Către sfârșitul lui Răpciune au
de frumusețe?! Unde trebuia să fii tu acum? Știi că te trecut Dunărea prin Vadul Oii, au străbătut Bărăganul
așteaptă nebunii ăia care au declarat Republică o amărâ- și acum lasă Buzăul în urmă privind înspre munți, să
tă de comună… sat, cătun ce dracu o mai fi… dacă mai răzbată către Întorsura Buzăului, spre Covasna.
întârzii pleacă și primarul cu dactilografa și femeia de Bătut îi Doamne, bătut, drumul Bărăganului
serviciu în Spania la căpșuni, nu mai găsești pe nimeni! Nu-i bătut de car cu boi, ci de ciobănaş cu oi,
Victore! Pleacă oamenii Victore, noi despre cine dracu Căci de-aici pân’ la Focşani, numai turme de ciobani
mai scriem? Căci de-aici pân’ la Ploieşti, numai turme mocăneşti,
– T.J. … ce dracu dom’le… țipi de parcă ai Şi-s cu câni d-ăi mustăcioşi și cu ciobănaşi frumoşi
putea opri lumea… ești violent și încă la un mod total Ciobani cu căciulă neagră ce păzesc o turmă întreagă.
gratuit… parol! Ziaristul e intelectual… nu doarme Dumnezeu niciodată nu e la fel: odată dă
niciodată! EL concepe! ploaie, odată arșiță, odată nea. După o toamnă lungă și
- Gratuit zici? dar de indolența ta nu amintești blajină, cu ploaie la vreme, cu iarbă încă bună și cu
nimic? tinzi să devii iresponsabil!... atâta ai în cap! locuri de adăpat din loc în loc, iată că acum, prima
femei, femei, multe femei... și băutură… ce lume fru- dată se vânzolește cerul. E vânăt tot și supărat. Barbu
moasă ți-a dat Bunul! Concepi?! Bineeee! îl citește îngândurat.
– Boss, tu as raison… atâta tapaj… zău! Într- – Măi feciori, o să ningă. O să vină viscol și vreme
un ceas, un ceas și jumate ai articolul de prima pagină… mare. Țineți oile aproape! Hai, că vine și seara!
succes garantat! Hai că vin după aceea să semnez pentru Mai către feciori zice, nu către nepot. Și caută
prima… aia… din ochi un loc de oprire. Către dreapta se închide
– Viiiictooore! Până unde… dealul cu o pădure de mesteacăn și carpen. Nu-i nici
– T.J…. nu-mi mai consuma timpul… trebuie panta mare, nici locul prea înalt.
să rezerv și masă la Boema!

153
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

– Aici ne oprim! Adunați turma! Puneți-vă roată și haitei, ceilalți dulăi s-au lăsat ademeniți către pădure.
luați câte un cojoc, de pe măgari! Iliuță rămâne cu Oituz are un picior zdrobit, în rest sunt bine.
mine, voi uitați-vă de oi! Doamne ajută! – Se fac azi-mâine opt ani de când am luat-o
Și începe frumos, cu fulgi mari, ușori, limpezi. Ilie de la unchiul vostru, Ieronim. Strașnică! Săraca, a știut
fură câte unul din zbor, scoțînd mâna de sub mițe. rânduiala mereu și a făcut câini buni. Uite că și
Rămân ceilalți însă; tot mai mulți, tot mai înghesuiți și Dumnezeu o iubește, că o îngroapă singur...
mai grei. Oile s-au așezat una-ntr-alta, ciobanii au pus Ninge mereu.
acoperiș cojocul, dulăii s-au încovrigat și toți așteaptă – Moșule, de ce-s așa de răi lupii ăștia?!
întroienirea. Cei mai bătrâni au mai prins-o, tinerii – Nu-s așa de răi, nepoate, sunt rele și mai
sunt curioși. Și ninge, ninge potop. Ninge ca-n vremea mari! Sunt dobitoace, caută de mâncare. Nu ară, nu
de apoi, ca-n Apocalipsă ninge; ninge cu ură. Dâlme seamănă, nu le pune nimeni în traistă, ceva trebuie să
de pământ alb sunt și animelele și oamenii, cotropiți mănânce. Răi, cu adevărat, pot fi doar oamenii...
de troian. Vântul războiește pe afară din greu, urlă, Numai lor le-a fost dat să aibă minte și unii s-au
rupe tot. Tot pe afară, căci sub mormanul lucitor tâlhărit la belșug, dobitoacele vor doar să se sature.
aproape că se face liniște. Și cald. O căldură Oamenii vor și fală.
înșelătoare: Ilie a adormit și visează ghiocei, ciobanii – Hai să facem un foc!
aud cântec de iele, oile simt miros de iarbă crudă.
Ghiulășăl, vătaful turmei, se vede pui, în față cu vălăul Cum sunt oamenii
plin de zăr. Lipăie cu zgomot. E cald și bine. Cântă un
cuc. Nici minunile, nici relele nu țin mult. Lumea-i
făcută să fie așezată și bună, de la bun început așa e
Cum sunt lupii lăsată. O mai stricăm, noi, oamenii, dar nu avem chiar
mare putere să facem asta. După ce iarna a dat buzna
Numai bătrânii nu au somn. Barbu stă și cu- cu tot alaiul ei impetuos, toamna i-a spus că-i devreme
getă cu copilul în brațe, iar Ursa chinuie. E cățeaua cea încă și, după târguială, a fost iar toamnă. Turma lui
bătrână și nu mai are multe de trecut pentru că deja a Barbu – că de la „barbă”, „bărbos”, „bărbat” vine
trecut destule. Nu doarme, e cam bolnavă, dar păzește numele acesta, se prea poate – merge iar, cuminte, pe
pe toți cu urechile ei năpârlite, cu nasul care o mai cărările știute. Vede munții care sunt pe alocuri
ajută încă. Știe că atunci când straja e subțire, piz- oacheși: au și albeață, au și verzeală. Vine vama.
mașul cutează. Așa de multe a văzut la viața ei încât e Vama cu Țara Ardealului. Ilie e călare pe un măgar;
sigură că urmează... Nu chiar știe cât de repede, dar rar se urcă, pentru că-i este milă de cărăușii aceștia
știe precis cum anume. Așteaptă. blânzi – se urcă doar când nu-l mai țin deloc
– Vin! Vin, măi ciobanilor! Ham și hauuu! picioarele. Răsfoiește o carte. Cam groasă, cu slove
Ursa leapădă furioasă cojocul de omăt și cu urlet săl- multe, înghesuite. Pe câteva le știe – îi sunt prietene.
batic se repede către întuneric. Lupii! Moș Barbu Celelalte, pizmașe, se ascund de rostul minții lui.
strânge furios bâta în pumn și lasă cojocul pe copil, – La iarnă o să-nvăț să citesc, negreșit! Mi-au
sculându-se repede. Feciorii, buimaci, prind a chiui, promis și tata și bunicul. Tata poate o să aibă mai mult
chiar de nu știu încotro e răul. Sar dulăii. de lucru pe afară... Ori poate la biserică să ne învețe?
-Ia-l, Ghiulășăl! Rupe-l, Dumane! Uăi, măăă! Lupu’, – Copile, bagă cartea în desagă, îi strigă
băăăăă! unchiul Mihai, nervos.
Urmează infernul: prin vălătucii de zăpadă, – Bine, acum! Numai că se mai întorc câteva
oameni și câini se reped către sălbăticiuni. Chelăituri, pagini cu slove. „Mare mister, mare meșteșug! Cum
șfichiuituri, vorbe grele. Bâte rotind prin aer, colți ce poate omul să pună niște semne tăcute să vorbească în
rup oase, mânie și frică, vălmășeală, behăit. Mai mult locul lui... Să vorbească atunci când vor alți oameni să
de cinci minute n-au fost, dar nimeni n-ar reuși să dea drumul vorbelor scrise de el...” gândește Ilie.
povestească în ore. Dar acum s-a potolit furia. Lupii au O baracă din bârne de brad, lutuită, cu pietriș
plecat în jur; cam zece cătane ar putea găzdui. De lângă ea se
. – Gata, tată, am scăpat! S-au dus! manevrează bariera, meșterită dintr-un brad doborât
– Vasile, Gheorghe, Mihai, Ioane, cercetați din pădure. Era frumos, verde, înalt. Acum scârțâie
turma! Mai asmuțiți odată câinii. Copile, stai pe loc! când e ridicat sau coborât, scârțâie ca un batrân
N-a fost așa cum au crezut cei tineri: lupii au fost mai urâcios, ce se plânge din te miri ce...
mulți; doi de către pădure, cu momitul. Alții, mai – Stai! Vama!
mulți, au venit pe viroagă, de dinjos, au rupt șapte oi și – Stăm, stăm, că doar n-om fugi...
au cărat trei. Tot nu-i rău... Mereu e loc și de mai mult. Moș Barbu scoate din chimir cartea de trecere.
– Moșule, uite-o pe Ursa! Horcăie! Adjutantul o citește cu luare-aminte ca și când ar
Ursa e cu picioarele-n-sus, spintecată pe burtă. vedea întâia oară așa ceva. Se uită la ciobani, se uită la
Ruptă toată. Ea, singura, a rămas să se bată cu grosul turmă, se uită iar la ciobani. Dă din cap că „da”.

154
Anul III, nr. 11 ● Octombrie – Decembrie 2018

– Domnʼ comandir, sunt în regulă valahii! Îi printre tovarășii de joacă, încât Ilie a povestit-o și
las? repovestit-o, mereu adăugând, de a ajuns o poveste cu
– Fă-le vama și dă-le drumul! Și zi-le să vină multe personaje, cu episoade descrise exact, cu largi
mai rar, că-i mai bine așa... descrieri, cât ar fi umplut o carte. Cartea din desagă
– No, bine, câte capete aveți? Le putem spunea că Dan Buzdugan era un căpitan de oaste de-al
număra, nu de alta... lui Mihai Vodă – cu vreo două sute cincizeci de ani
– Nici șase sute n-avem, dar lăsăm șase oi, să mai demult domnise acesta, cam peste toate locurile
fie bine. Și-un cârlan, să-l faceți diseară. unde trăiau românii. Și, după cum îi zice numele, Dan
– Bine așa. Altceva? era tare priceput în mânuirea buzduganelor – niciodată
– Altceva nimic. Ce ducem noi de obicei, nu lupta cu unul singur, mereu avea în ambele mâini
pentru trai... A... tot pentru trai, o glajă de rachiu, să ne câte unul. Ba, dacă era nevoie, le și arunca către
știm și altă dată. dușmani. Cărare printre ei făcea în lupte și de aceea
– Treceți! Și ați auzit ce a zis domn coman- Vodă ținea la el.
dant: mai răruț cu drumurile astea, că nu ni-s pe plac. – Băieți, noi șase suntem românii. Ne lungim
– Bine, bine, om vedea noi... Sănatate! ascunși după ziduri și păzim. Fiecare să-și țină
Turma trece, trec și măgarii, trec, cu ei, și buzduganul aproape și să-și pregătească câțiva bulgări
desagii. Bine că au trecut! de pământ. Pe toate părțile să ne uităm, să nu pățim că
– No, hai, oameni buni! vedem târziu că au venit. Și, dacă-l putem prinde pe
Oamenii și animalele trec pe lângă stâlpul Matei și să-l legăm cu curpen, chiar că trebuie să
barierei ridicat. Parcă de spânzurătoare e stâlpul! Cel recunoască – nu ca data trecută – că i-am bătut! No,
mai tare, inima a bătut în copil: nu știa de ce, dar aveți grijă! Uțule, tu nu te bați deloc, numai lângă
mereu la vamă și când întâlneau cătane ori poteră, știa steag stai și dacă răzbat printre noi, îl iei și fugi pe
că nu are voie să răsfoiască acele cărți din desagi. Nu a munte în sus cu el.
priceput de ce anume, dar știa sigur că vor rămâne – Data trecută am ieșit destul de prost, chiar
sigur fără ele dacă sunt descoperite. „Mare putere dacă i-am cam bătut. N-am luat nici steagul și încă mai
trebuie să aibă slovele astea, de trebuiesc ascunse!” am umărul roșu de trebuie să-l ascund de mama...
Și duși au fost și se apropiau de casă. „Ce dor Acum schimbăm: urcăm către ziduri prin viroaga cu
mi-e de mama...”. Nu o mai văzuse de pe vremea brazii uscați. Nu strâmbați din nas: mai bine câteva
ghioceilor pe care-i visase sub noianul de omăt. Și-o zgârieturi decât să ne vină în cap toți bulgării ăia! Și
zugrăvea în gând cosând; mereu cosea câte ceva... doar știți că numai pe acolo zidul lipsește și că pe
săraca, își stricase și ochii deslușind drumul acului la acolo nu se așteaptă că venim, că-i greu. Da, mă, și eu
lumină de lampă cu gaz, târziu... „Și de frații mei mi-e vreau să punem mâna pe cetate. După ce le luăm
dor.” Era al șaselea, cel mai mic. Cei mari deja erau cu steagul, facem schimb: să mai fie și ei turcii, iar noi să
rost, pe la casele lor. „Și de băieții din sat mi-e dor. Și stăm să-i așteptăm mâncând corcodușe!
de Ilenuța, chiar dacă mereu se strâmbă la mine...”. Nici respirația nu se aude, înțelegerile se fac
din ochi. Turcii se strecoară dibaci către cetate. Au
De-a buzduganele mâinile încleștate pe câte o sabie din brad, pe câte un
arc din alun. Cămeșile cam suferă când dau de
Satul! Uite-l! Cuibărit ca-ntr-o căldare, cu