-- Material trimis de D.

Mihaela Dumitru
0 comments

de Maria Raducanu Capitolul XIII.Explicitarea stiintifica a tezei Dedic acest capitol memoriei mamei mele 13.1.Motivatia acestui capitol Ca medic psihiatru curant, încerc sa împartasesc din experienta mea în terapia si profilaxia religios -spirituala crestina ortodoxa, în acest studiu , la un lot de pacienti psihotici în stare de remisie, dar si în reactiile psihogene nevrotice ale principalelor lor persoane de suport.În cei 5 ani de studiu am avut rezultate bune ale acestei metode mai

ales la pacienti cu tulburare depresiva recurenta, tulburare schizoafectiva - ca terapie si profilaxie secundara si tertiara, în lupta cu stigma la pacientii cu schizofrenie sau tulburare deliranta. Asa cum a aratat si domnul profesor dr. Aurel Romila, conducatorul stiintific al lucrarii,în referatul la aceasta teza de doctorat , în aprecierea facuta la sustinerea ei alaturi de ceilalti profesori din comisia de examen,de domnul decan al U. M. F.Bucuresti,lucrarea este de pionierat în domeniul psihiatric românesc actual. Acelasi punct de vedere îl are domnul profesor dr. Aurel Romila în memoriul adresat Comisiei de Stiinte Medicale a C.N.A.T.D.C.U. spre reanalizarea tezei , iar în cartea domniei sale "Psihiatria"- editia a 2-a revizuita, aparuta la Editura Asociatiei Psihiatrilor Liberi din România în anul 2005 ,mentioneaza la capitolul "Socioterapii" subcapitolul "Terapia religioasa",ca :"psihoterapia profesionala stiintifica a tinut cont de efectul pozitiv al practicilor religioase socotindu-l secundar ,individual ,cu indicatie mai ales în nevroze."Tot dumnealui mentioneaza ca efectul sau rezultatul prin aceasta terapie este în functie de personalitatea pacientului-clientului si de valorizarea personala a religiei. As mentiona ca religia fiind colectiva, terapia religioasa este o socioterapie,dar credinta este individuala-personala. Credinta este suportul sau nivelul axiologic al personalitatii caruia i se adreseaza aceasta terapie.În funtie de ea apar si rezultatele terapeutice sau profilactice. Am aratat în teza structura religioasa a populatiei romînesti actuale si am mentionat la loturile religioase din studiu ca sunt persoane recenzate ortodox, dar care nu traiesc religiosul, nu-l practica. Iata de ce se impune o selectie a participantilor la acest gen de terapie. Sigur ca la acestia nu se poate vorbi de un efect terapeutic.Ei sunt aceia marcati cel mai puternic de vremi-de fostul regim totalitar.Pentru ei se cuvine sa se lucreze mai mult pentru a-i ajuta sa individueze,sa-si dezvolte personalitatea de la nivelul operationallogic de regresie sau de nedezvoltare prin subcultura , la nivelul etic-moral , rar în actualitatea româneasca, si în timp, la nivelul axiologic cultural-spiritual religios. Ma bizui în aceasta propunere de terapie-profilaxie, pe zestrea arhetipala din inconstientul colectiv al poporului român prezenta în mitologia noastra si pe care o consider fundament al religiei crestine românesti si izvor terapeutic si regenerator spiritual al sufletului neamului. Propun ca model psihoterapeutic modelul american aplicat de domnul profesor Lionel Corbett, profesor de psihologie abisala la Pacifica Graduate Institute din Santa BarbaraCalifornia,un continuator al marelui Jung în America mileniului al treilea. Pentru a urmari si a introduce în practica aceasta terapie-profilaxie, se impune si cercetarea euristica,metoda fiind personalista,iar individuatia personalitatii pacientilorclienti putînd fi urmarita doar în astfel de studii.

În multe alte specialitati medicale-cardiologie, endocrinologie,medicina interna,imunologie,pediatrie,oncologie,alergologie,igiena si sanatate publica, literatura stiintifica abunda de studii care demonstreaza efectele terapeutice si profilactice ale practicii religioase-ale credintei, la pacientii religiosi, alaturi de tratamentul medicamentos. Dar tocmai în psihiatrie- specialitatea care studiaza holistic persoana sanatoasa si antropologic cuternar personalitatea bolnava ,diferentiindu-le stiintific prin riguroase criterii de diagnostic diferential,cercetarea stiintifica abunda în studii de terapie biologica si neurochimie ,fiind extrem de saraca în studiile de psihoterapie pe termen lung -cum este terapia religioasa. Cercetarea stiintifica a dus asfel la progresul psihiatriei biologice:cu totii recunoastem si ne bucuram alaturi de pacientii nostri de minunatele efecte ale neurolepticelor atipice si antidepresivelor moderne fara de care nu putem vorbi,în psihoze ,de psihoterapie sau de socioterapie si ergoterapie!Dar nu ne putem opri la nivelul biologic al personalitatii!Simptomatologia negativa postneuroleptice, fie si atipice,stigma,rata crescuta a recaderilor în boala, ne obliga pe noi psihiatrii ,la mai mult. Sa strabatem drumul de la psihiatria fenomenologica si organodinamista- de la Jaspers si Ey- la cea epistemologica -model propus pentru psihiatria acestui mileniu de cunoscutul psihiatru si filosof Georges Lanteri-Laura. Am mentionat în teza ca aceasta terapie se adauga si nicidecum nu substituie tratamentul biologic,care este esential în psihozele endogene,aceasta primordialitate biologica fiind mentionata si în antropologia patristica. Ca aceasta terapie are un fundament stiintific medical psihiatric, am demonstrat în teza cu argumente psihiatrice fenomenologice, epistemologice,psihologice Jungiene,antropologice,iar în actualul capitol adaug informatii noi din literatura stiintifica psihiatrica americana a ultimilor 2 ani, care cuprind atît o conceptualizare psihiatrica si psihologica si metode de implementare în practica curenta psihiatrica a terapiei religioase, si nu în ultimul rînd, bazele ei etice medicale si juridice deja institutionalizate. DSM-IV si DSM- IV- revizuit ,fixeaza criteriile de diagnostic ale unei probleme spirituale.Aceasta terapie presupune existenta nivelului spiritual religios al constiintei si personalitatii psihiatrului curant. Am aratat în teza efectul pozitiv al acestei terapii în cresterea calitatii vietii pacientilor si a principalelor lor persoane de suport. Ca psihiatri putem întelege psihozele fiind fenomenologi,dar nu putem întelege nevrozele si implicit defectul nevrotic postpsihotic, daca nu suntem epistemologi.Iar psihoterapia intra în definitia nevrozelor.Astfel se leaga metoda de conceptia teoretica. Psihiatria trebuie sa functioneze si ca o terapie impersonala a conceptului de nevroza ! Sanatatea mintala a omenirii de azi este posibila si prin corecta definire si utilizare a conceptului de "nevroza", ceea ce permite o administrare preventiva si constructiv angajata în orice actiune de igiena mintala. Aceasta apare cu numele de terapie a sufletului colectiv. " Omul modern nu mai suporta, nu se mai resemneaza si nu se mai supune scepticismului stoic. Nu vrea sa mai dezbata cainta sau nuantele regretului, renunta la "frumusetea

rabdarii".. Si astfel, tensiunea provocata de conflict (factor: de psihogeneza) în loc sa mobilizeze resursele si capacitatea ancestrala pentru iesirea din impas si ulteriorul acces la dorinta împlinita, devine mecanism de suferinta, sistem de dubiu si nesiguranta ,implicînd în mod necesar asistenta psihoterapeutica, sau interumana în general. Fragmentarea verticala nevrotica o întelegem prin prisma teoriei Jung-iene a complexelor,iar efectul de unificare si implicit de linistire al terapiei religioase ,este dovedit înca de Jung( am concluzionat în teza), iar în acest capitol si de experienta actuala americana. De fapt cuvântul psihiatrie vine din greaca si înseamna "vindecarea psihicului". "Psihic" în greaca înseamna spirit sau suflet, adica aspectul imaterial dar inteligent al constiintei fiintei umane. Constiinta umana este caracterizata prin capacitatea constiintei de sine, daruri creative care sunt înnascute, dar nu mostenite nici dobândite, si alegeri libere care nu sunt în totalitate determinate de experienta trecuta Marele mister al neurostiintei este modul în care constiinta umana nu poate fi explicata nici redusa unor procese materialiste. Deoarece constiinta umana transcende explicatiile materialiste, psihiatria se afla acum la o mare rascruce. Sprijinirea spiritualitatii si a bunastarii este cruciala pentru ca psihiatrii sa îsi capete scopul si rostul, dar atât spiritualitatea cât si bunastarea au fost neglijate datorita tendintei de reductionism materialist. Psihiatria are posibilitatea sa recunoasca o mai mare întelegere a ceea ce reprezinta fiinta umana. Umanitatea nu poate fi redusa la materie, ca în behaviorsm sau în psihiatria moleculara.Numai prin aborarea spiritualitatii într-o maniera stiintifica si obiectiva putem face ca psihiatria sa devina o stiinta a bunastarii capabila sa reduca stigmatele si dzabilitatile produse de tulburarile mintale. Cuprins 13.1. Motivatia acestui capitol«««««««««««««««««««372 13.2. Exegeza psihologica abisala:««««««««««««««««« 375 Personalitate, psihopatologie, si spiritualitate personala Arhetipuri, complexe si viata noastra spirituala Despre sanatatea spirituala si tulburarea spirituala Bibliografie 13.3 Sanatate mintala si boala psihica«««««««««««««««..394. Sanatate psihica si boala-nevroza- normalitate-anormalitate Nevroza-psihoza- diagnostic diferential Principii de psihoterapie Perspectiva structuralista a nevrozei si a rascumpararii nevrotice De la o psihiatrie fenomenologica organo dinamista la una actuala epistemologica, de la Jaspers si Ey la Georges Lanteri-Laura Bibliografie 13.4. Evaluarea spirituala în practica medicala«««««««««««415 Exista si suport institutional pentru includerea spiritualitatii în cadrul îngrijirii medicale din America actuala Recunoasterea chestiunilor spirituale în cadrul medical Povestea/discutia spirituala

451 Religie si spiritualitate Conceptii religioase ale populatiei americane si ale medicilor sanatatii mintale Legaturi conceptuale între religie . legate de credinta. tratamentul Evaluarea spirituala Suportul institutional pentru includerea spiritualitatii în cadrul îngrijirii medicale din America actuala Bibliografie 13. credinta.spiritualitate si sanatate mintala Statutul curent al spiritualitatii si al psihiatriei Relevanta medicala a descoperirilor.440.8.Spiritualitate si bunastare în practica medicala«««««««««.Implicarea religioasa si practicile profesionale ale psihiatrilor si ale altor profesionisti ai sanatatii mintale«««««««««««««««««.Ce se întâmpla în psihiatrie în privinta spiritualitatii? «««««. valoare Lucrul cu chestiuni ce concureaza cu dezordinile mintale Bibliografie 13.cercetarilor Afectiuni psihiatrice Evaluarea spirituala Indicatii pentru o evaluare spirituala Elemente ale unei evaluari spirituale Abordari spirituale în practica medicala Bibliografie 13.A lucra cu chestiuni spirituale«««««««««««««««««432 Tipuri de probleme spirituale Religie. probleme existentiale Aspecte referitoare la tulburari mintale Evaluarea problemelor spirituale Criterii de diagnostic a unei probleme spirituale Studiu de caz Abordari terapeutice A lucra cu chestiuni existentiale.6.Spiritualitate si psihiatrie: încorporarea dimensiunii spirituale în practica medicala«««««««««««««««««««««««. religioase.421 Stadii în calea catre bunastare Stadii ale constientizarii Sinelui si cai catre bunastare Dezvoltarea starii de bine Module ale programului de psihoterapie Introducere la modulele programului psihoterapeutic Bibliografie 13..7.5.446 Un sondaj national Religiozitate personala si spiritualitate Practica si training profesional Bibliografie 13. Spiritualitate si contextul în schimbare al practicii medicale Cadrul terapeutic. valoare morala.Spiritualitate si religie în practica psihiatrica: parametri si implicatii«««««««««««««««««««««««««««459 .Bibliografie 13. morala.9.10..

acest model este incomplet. organizam si raspundem la ceea ce ni se întâmpla prin intermediul proceselor noastre arhetipale.11. fiecare persoana umana reflecta aceasta Realitate într-un mod unic.464 Bibliografie 13.2. Desi avem cu totii anumite preocupari spirituale comune. din punct de vedere psihologic. fiind astfel. abilitati si lablitati cu care ne nastem este influentat atât de componentele noastre genetice cât si cele arhetipale.Aspecte conceptuale Principii ale practicii medicale Evaluarea spirituala. Dupa cum corpul are organe care îndeplinesc anumite functii. Nivelul arhetipal al fiintei noastre este o dimensiune a Sursei noastre spirituale. Prin urmare. trecând prin copilarie. un fundal arhetipal contribuie de asemenea. si spiritualitate personala Tipul de spiritualitate pe care îl avem nu este un lucru la voia întâmplarii. raspundem potrivit compozitiei noastre genetice.aplicare Integrarea spiritualitatii în planul tratamentului Evaluarea conceptiilor medicului Examinarea implicatiilor medicale ale spiritualitatii pacientului Folosirea religiei pentru a face fata stressului Folosirea modelelor terapeutice cognitive Evitarea lipsei de obiectivitate medicala Mai întâi binele pacientului Abordarea pacientilor cu probleme spirituale sau religioase Bibliografie 13.12. astfel si procesele arhetipale ale psihicului se comporta ca "organe" în cadrul constiintei. Multe conceptii psihologice de adâncime. la formarea simtului nostru despre Sine. Din punct de vedere fizic. Exista multe calitati arhetipale în interiorul personalitatii. Modul în care suntem constituiti ne predispune sa raspundem lumii în moduri diferite. este la fel de unica precum constitutia noastra biologica si formarea ei genetica. si totusi în mod paradoxal. De fapt.. Constitutia noastra spirituala. Aceste abilitati sunt determinate atât genetic cât si arhetipal: ele au o baza în biologia noastra. participa la aceasta evolutie. arhetipurile si genele îndeplinesc functii similare. Setul de talente. Drept rezultat. devreme ce suntem nascuti cu o anumita constitutie spirituala care afecteaza radical orientarea noastra spirituala. în afara spatiului si a timpului în sensul comun al acestor cuvinte. dar sunt si expresii ale vietii noastre spirituale. Totusi.Principii de etica psihiatrica europeana-Oxford«««««««464 13.Principiile eticii medicale ale Asociatiei Medicale Americane-ama. Exegeza psihologica abisala Personalitate. Dupa cum . care e aceeasi ca si constitutia noastra arhetipala. întrucât constitutia noastra genetica interactioneaza cu mediul. nu este o parte a modelului de dezvoltare a evolutiei umane. psihopatologie. de orientare jungiana ilustreaza faptul ca o schema spirituala. exista alte aspecte ale spiritualitatii noastre care sunt la fel de individuale ca si personalitatea noastra. Scrierile standard de psihologie ne spun ca personalitatea noastra se formeaza gradat. chiar si Realitatea Ultima este o unitate.

Experienta noastra legata de aceste interactiuni ale copilariei poate fi pozitiva sau negativa. astfel ca amintirile noastre referitoare la acest trecut sunt întotdeauna colorate emotional. Desi ego-ul nostru si continuturile spirituale ale inconstientului se dezvolta în timp si spatiu. iar Absolutul nu poate fi limitat acestor categorii. anumite aspecte ale personalitatii par sa se iveasca sau sa dispara fara un motiv evident. ca si emotiile ce le apartin. în care sunt strânse toate experientele legate de el. Astfel este un adevar când spunem ca personalitatile noastre sunt organizate spiritual. sunt numai o parte din toata povestea. ca raspuns la mediul familial si cultural. devine imposibil sa se afirme cineva în "totalitatea propriei naturi". transpersonal în centrul sau. Important este ca suferinta produsa de un asemenea complex. contine un element numinal. Acestia ne ajuta sa întelegem nivelul uman al complexelor. toate teoriile psihologiei de profunzime au încercat sa descrie modurile în care experientele noastre timpurii cu îngrijitorii nostri ne afecteaza evolutia si simtul nostru despre cine suntem. Pe masura ce devin parte intergranta a activitatii noastre în lume. deoarece tindem sa vedem viata prin lentilele complexelor noastre .corpurile noastre reflecta infinite variatii ale aceluiasi fond general de la un individ la altul. În consecinta. Cel mai profund nivel al naturii noastre nu are forma nici continut si se orienteaza spre Absolut. conform lui Jung. Complexele în relatiile noastre . Acesta si alti factori de dezvoltare. combinatiile noastre unice ale capacitatilor arhetipale se exprima în mod progresiv în comportamentul nostru. Arhetipul din centrul complexului asigura potentialul fata de experienta mamei/tatalui. Modul în care gândim despre noi însine este conturat în mare parte de relatiile noastre timpurii si de ceea ce oamenii au spus despre noi în copilarie. poate varia considerabil. modul în care este exprimat. fiind parte din el. noi devenim din ce în ce mai constienti de nivelurile adânci ale identitatii noastre. devreme ce arhetipurile noastre sunt atât de importante modului în care noi suntem organizati. determinat de experiente traumatizante sau dureroase cu parintii si cultura în general. ele trec de la un nivel pur spiritual la a fi concretizate în timp si în spatiu. sunt grupate în ceea ce Jung numeste complexe. fie într-un mod placut sau dureros. Arhetipul actioneaza ca un fel de folder magnetic.Pe parcursul vietii. În plus. familia si cultura locala determina modul în care aceste roluri sunt îndeplinite. Pe masura ce capacitatile noastre arhetipale se materializeaza. întrucât dezvoltarea presupune timp si spatiu. dar ele coloreaza puternic relatiile noastre. tot astfel potentele noastre individuale arhetipale se exprima cu intensitati si combinatii diferite si în anumite directii. nivelul uman de dezvoltare este cuprins în jurul nucleului arhetipal. Complexele noastre sunt formate în copilarie. Ca rezultat. Coloratura emotionala a unui complex este pozitiva sau este puternic negativa. gândurile si imaginile din copilarie. continutul arhetipului. bine descrisi în teoria psihanalitica. care nu este rezultat al factorilor dezvoltarii. Arhetipuri si complexe Începând cu Freud. Astfel. Amintirile. natura noastra nu poate fi explicata integral în termeni ai dezvoltarii.

cine suntem influenteaza ce ni se întâmpla. În acest caz Dumnezeu este vazut ca oferind confort si liniste. astfel încât copilul are deja o imagine proprie despre Dumnezeu mai înainte de a primi educatie religioasa într-un cadru formal. Uneori se întâmpla pe parcursul psihoterapiei ca explorarea prelungita a propriei relatii cu tatal sa conduca la o schimbare concomitenta în imaginea despre Dumnezeu. Ne nastem cu un potential arhetipal de a dezvolta o imagine a Divinitatii si cercetarile ne arata ca imaginea Divinitatii care se dezvolta în cele din urma depinde în mare parte de experientele timpurii din familia de origine. o imagine despre Dumnezeu care nu are nevoie de schimbare decât atunci când apare o criza existentiala care pretinde o reevaluare a acestei imagini idealizate. în cele din urma poate sa se revolte împotriva complexului tatalui si sa caute o imagine complet diferita a lui Dumnezeu. aflat în cer. complexe si forma noastra preferata de spiritualitate. Complexele si imaginea divina preferata Exista o legatura strânsa între personalitate. dupa cum subliniaza John McDargh. în timp ce parintii care inspira teama cu amenintari si pedese contribuie la imaginea unui Dumnezeu de care sa se teama. chiar si un . Fiind inconstiente. puternic. pe parcursul maturizarii noastre. dar uneori suntem atrasi de anumite imagini ale lui Dumnezeu deoarece cautam trasaturi care nu sunt prezente la parintii nostri. deaorece suntem condusi de complexele noastre. Copilul dezvolta o notiune subiectiva sau o reprezentare mintala a divinului care depinde în mare parte de tipul de parinti. În mod ideal. imprimând asupra relatiilor noastre curente tiparele celor anterioare . anumite parti ale noastre pot fi accesibile numai în forma unei relatii. iar imaginea despre Dumnezeu se schimba de asemenea. Când copilului i se prezinta imaginea oficiala a unei institutii religioase. Dintr-o varietate de motive o persoana care este initial atrasa de o astfel de teologie. Daca parintii sunt iubitori si protectivi. Acest lucru este necesar deoarece complexele negative nu numai ca ne fac sa ne simtim rau. imaginea noastra despre Dumnezu evolueaza.Deoarece complexul are un miez arhetipal. Un complex actioneaza ca un tipar inconstient al mintii. Totusi. sa adopte o atitudine diferita. imaginea despre Dumnezeu a copilului poate avea aceste calitati. Toate acestea se dezvolta în primii ani ai vietii. Imaginea noastra despre Dumnezeu nu numai ca reflecta modul în care s-au comportat parintii nostri. sau o traditie religioasa diferita. devenind mai putin colorata de catre proiectiile parentale si mai universala. Aceasta se întâmpla când cineva se opreste sa proiecteze caracteristicile unui parinte personal asupra imaginii lui Dumnezeu. dar si prin evenimente si oameni cu care intram în contact. de practicile religioase ale familiei si de modul în care copilul vede relatia dintre parinti. Potrivit lui Jung.Acest tip de teologie descrie divinitatea ca pe un Dumnezeu masculin. lumile noastre interioare si exterioare se reflecta una pe cealalta.lucrul asupra complexelor noastre trebuie sa aiba o dimensiune spirituala. Pe masura ce duritatea complexului tatalui se diminueaza. experimentam inconstientul nu numai prin evenimente interioare cum ar fi visele. dar ne afecteaza radical si relatiile noastre. ce a dat reguli stricte si care este razbunator daca nu ne purtam bine. ceea ce permite persoanei sa se poarte diferit în lume.ceea ce înseamna ca este determinat spiritual. el trebuie sa uneasca sau sa reconcilieze aceasta imagine cu cea pe care si-a facut-o personal . lumea interioara se schimba pe masura. Dezvoltarea unei încrederi de baza în parinti permite dezvoltarea unei încrederi într-un Dumnezeu iubitor. În mod inconstient dar inevitabil.

deoarece arhetipul este în centrul complexelor noastre. calea bazata pe meditatie. personalul si transpersonalul. Spiritualitatea noastra se dezvolta organic pe masura ce ne maturizam. Traditia hindu a recunoscut ca divinitatea poate fi abordata în diferite moduri. În consecinta. Arhetipuri. exista întotdeauna un fundal spiritual al vietii noastre emotionale." Aparent. datorita numinozitatii arhetipul afecteaza sanatatea noastra emotionala. complexele noastre. pentru a premite imaginii sa vorbeasca mai clar. În acelasi timp. Devreme ce arhetipul se afla în miezul complexelor si experientelor noastre numinale. arhetipul este important în structura de ansamblu a psihicului nostru si afecteaza sanatatea noastra emotionala. calugarii crestini au recunoscut de asemenea ca putem folosi puterile sau slabiciunile naturale pentru a creste în calea spirituala.Metoda lui Jung a constat în cautarea unor paralele cu misterioasa imagine personala despre vis în cadrul acestor sisteme simbolice. Unii pot alege calea intelectuala. Adesea exista o legatura directa între experientele copilariei. complexe si viata noastra spirituala Deoarece arhetipul poarta doua functii spirituale. se întrepatrund în complex-aici psihologia si spiritualitatea devin sinonime. calea controlului mintii. Mai întâi. ca religiile si mitologiile. Ei au împartasit ideea clasica a . în ciuda reformularii gîndirii conceptuale de mai târziu si a dezvoltarii intelectuale. spiritualitati diferite Multe traditii religioase au recunoscut ca oamenii cu temperamente diferite au nevoie de practici spirituale diferite.Se pare ca limbajul natural al psihicului sunt metafora si simbolul. Complexele noastre influenteaza modul în care numinosul se manifesta.teolog sofisticat " care a crezut ca notiunile lui despre Dumnezeu au fost adecvate si pe drept demitizate este uimit sa descopere într-un moment de criza ca evoca în mod spontan pe Dumnezeu caruia I se ruga în copilarie. calea dedicarii lui Dumnezeu. În vest. spiritualitatea noastra este legata strâns de dezvoltarea noastra psihologica. Aceasta înseamna ca ea contine din ce în ce mai putine reziduuri ale copilariei. dar prezenta unui complex puternic nu înseamna în mod necesar ca o experienta numinala este pur psihogenica si nu una a sacrului. acelasi arhetip se poate afla la radacina suferintelor noastre emotionale si sa genereze o experienta spirituala autentica. Numai acele imagini mitice care au rezonante emotionale cu cel care viseaza sunt importante. Relatia noastra cu aceasta imagine ramâne foarte clara si vie. si experientele noastre numinale. Temperamente diferite. desi orice criza existentiala ofera posibilitatea revizuirii propriei imagini despre Dumnezeu. Psihicul traspersonal foloseste limbajul simbolurilor si al imaginilor pentru a se exprima. imaginea noastra formata timpuriu despre Dumnezeu poate sa ramâna într-o latenta. psihologia si spiritualitatea noastra. Nu este simplu sa gasesti o corespondenta între un mit si imaginea din vis. tipare arhetipale si mitologie Întrucât fiecare complex are la baza un arhetip. calea servirii altruiste a celorlati. Vise.

stim ceva dar nu stim cum sau de ce -ideea pur si simplu apare. intuitia. De atunci. Este important de mentionat ca în societatea contemporana vestica tendinta spre extravertire. deoarece considera ca este dificil sa faci fata cerintelor unei societati extravertite. Dupa ce am perceput un obiect sau posibilitatile sale putem face o apreciere în legatura cu el. specifice partial tipului de spiritualitate din Orient. estul a apreciat prin traditie introvertirea si intuitia. Este vorba despre functia sentimentului (F). pe de alta parte. Gândirea ne da posibilitatea de a fi logici în descrierea unui obiect. Unul dintre cele mai folositoare sisteme tipologice este cel creat de Jung care gaseste o distinctie fundamentala între extravertiti si introvertiti. cum ar fi rugaciunea comunitara sau activitatile de grup. Una este functia senzoriala (S). daca este placut sau neplacut. în timp ce cea de a patra. Cealalta este functia gândirii (T). Sentimentul promoveaza armonia între oameni si aprecierea reciproca. care ne spune daca evaluam ceva sau nu. la polul opus functiei auxiliare. Cea de a treia. este la polul opus functiei dominante si este mult ancorata în inconstient si mai putin accesibila. senzatia si gândirea sunt mai importante decât introvertirea. clasificarea lui. Atunci când predomina intuitia. si sentimentul. care prefera solitudinea si activitatile linistite. aceasta teorie a fost un pilon atât pentru întelegerea bolii cât si a personalitatii. Intuitia ne spune ceea ce este posibil într-o situatie data prin intermediul unei presimtiri/presentiment. logica inimii. este functia dominanta. Exista doua moduri fundamentale de a face aceasta în evaluarea propriilor noastre perceptii. Cea de a doua functie pe care ego-ul o foloseste se afla în cealalta axa. Prin contrast. fiind cea dominanta. a aparut un numar de alte moduri de clasificare a tipurilor de oameni. Rugaciunea personala. Drept rezultat. Multi oameni se pot afla într-un spectru între cele doua extreme. Jung a descris si patru functii ale constientului implicate în perceperea si evaluarea lumii din jurul nostru : intuitie Perceptia prin intermediul inconstientului Evaluarea perceptiilor Evaluarea perceptiilor prin gândire prin sentiment senzatie Perceptia prin cele cinci simturi Exista doua moduri principale de a percepe lumea. de exemplu. Cealalta este intuitia (N). noi exersam functiile dominante si . este mai putin accesibila noua decât primele doua. în denumirea. Modul lor de a fi în lume este depreciat. daca ne place sau nu. Extravertitul. Acest lucru a afectat profund forma de spiritualitate adoptata de vestici astazi. sau inferioara. care este analitica si apreciaza claritatea. aceasta foloseste cele cinci simturi. o forma de a percepe ce tine de inconstient. care ne asigura de realitatea a ceea ce este fizic prezent. una dintre ele este mai puternica. astfel ca pot simti ca este ceva în neregula cu ei. sau meditatia este mai potrivita tipului introvertit. Desi toata lumea poseda toate cele patru functii. multi vestici care sunt introvertiti simt ca spiritualitatea lor nu este la locul ei în societatea vestica. Sentimentul are propria sa logica. prefera stimularile externe. În general.culturii elene despre cele patru temperamente bazate pe cele patru elemente. decât celelalte trei în personalitatea fiecarui individ. Pâna la începutul medicinii stiintifice în 1700. în a-l relationa cu alte obiecte.

În principiu. atitudinile culturale ale vestului trebuie vazute ca . Data fiind unitatea noastra de esenta. putem experimenta aceasta prezenta drept constientizare. sau ca legati de Un Altul Care este constient de noi. pentru a întelege ca slabiciunile si calitatile noastre sunt înnascute în mare parte si ca le putem împartasi cu cei ce tin de tipologia noastra. chiar daca nu o vedem. este acelasi Sine în noi toti. Odata ce începem sa ne vedem în acest mod.neglijam pe cele mai putin accesibile. sau alte tipuri de întâlniri numinoase. câmp energetic al corpului nostru. În functie de temperamentul nostru. constientizarea acestui lucru poate permite celor care vor sa evite competitivitatea agresiva sau neînduratoare. iar functiile mai putin dezvoltate încep sa se întareasca. ea poate ajuta în întelegerea celorlalti. Problema este cum sa ajungem de aici acolo-cum sa construim podul peste golul dintre ceea ce pare sa fie truda cotidiana (starea de spirit centrata catre ego-ul nostru) si constientizarea prezentei Sinelui. radicala. Dupa cum a aratat Iisus. O analiza tipologica poate folosi pentru a ne întelege pe noi însine. începând cu mijlocul vietii. Aceasta este o privire launtrica ce schimba viata ce poate produce iluminare imediata. A recomanda un comportament plin de compasiune fara constientizarea unitatii noastre cu toate lucrurile înseamna a sugera abstractii. Despre sanatatea spirituala si tulburarea spirituala Din punctul de vedere al abordarii spirituale a psihicului. Un studiu tipologic clarifica faptul ca aceasta prezenta se exprima în moduri diferite potrivit personalitatii fiecaruia. va avea un profund efect asupra personalitatii noastre. noua noastra constiinta de sine. sanatatea si tulburarea mintala par diferite de modul în care sunt descrise în Manualul Statistic si Diagnostic al Sanatatii Mentale al Asociatiei Psihiatrice Americane. sau poate actiona ca samânta crescînd într-o întelegere spirituala continua care conduce catre convingere. Ajungem sa întelegem ca daca nu suntem separati-asa cum am fost învatati sa credem-ca daca aceasta constiinta este indivizibila. Problema este de a gasi o cale de plasare a ego-ului nostru în perspectiva potrivita si de a stabili constientizarea realitatii Sinelui. sau prin relatii. nimic din ce facem nu este fara efect asupra celorlalti. dar Ea este mereu prezenta. Sistemul tipologic demostreaza ca nu exista o forma unica de practica spirituala care sa se aplice univeral. începem sa acordam mai multa atentie functiilor neglijate în efortul de a deveni mai maturi. Cea din urma acorda o mai mica atentie sanatatii si tulburarii mentale. ne vom vedea fie ca fiind legati în mod invizibil de o constiinta a Sinelui. Totusi. În functie de atractia noastra fata de unitate si rugaciune. realitatea spirituala (în limbajul Sau "Împaratia lui Dumnezeu") este prezenta pretutindeni. ajungem la o realitate traita. vise. unei mai mari tolerante si iertarii. nu exista altii la nivelul Sinelui. sincronicitate. trebuie sa recunoastem ca atât noi cât si planeta nu suntem entitati independente aflate în competitie. astfel ca functia comunitatii este sa asiste individul în cautarea practicilor care se potrivesc mai bine tipului sau de personalitate. constientizând aceasta unitate. În timp ce exista pericolul ca tipologia sa fie folosita pentru a categorisi oamenii. De fapt. Pentru a fi sanatos spiritual.

realizam ca putem renunta la imaginea noastra devreme ce ea este numai un punct de vedere conditionat. Totusi. lingvisitici. astfel ca în cele din urma trebuie sa încercam sa întelegem arhetipurile care ne influenteaza. termenul "Eu" înseamna persoana în întregul ei si este utilizat spre a evita orice conexiuni implicite cu psihologia impulsiei care contrapune "Eul" unui "Sine" si unui "Supraeu". astfel procedeaza si miezul arhetipal al fiecarui complex. Trebuie sa devenim constienti de complexele noastre-atât culturale cât si personale-care ne provoaca tulburari înainte de a diminua efectele lor neplacute. Jung se refera de obicei la "eu"(ego) ca la centrul personal al constiintei. daca un suflet nu poate fi fara celalalt. Putem sa ne referim la salbaticul nostru sistem economic. Uneori ajugem sa realizam acest lucru din pura oboseala cauzata de iuresul fara rost al rutinei zilnice. posesiuni si celebritate. fie ca asta este sau nu recunoscuta în mod constient. Atunci putem realiza ca avem complexe ce contribuie la imaginea noastra despre noi. se pare ca exista o miscare launtrica spre echilibrul spiritual în interiorul naturii umane. Educatia noastra formala tinde sa ne îndeparteze de trupul nostru si de mediul lui. Nu putem gasi cauza ultima a acestei dezvoltari. atunci comportamentul orientat în mod agresiv catre sine este un artefact al tipului de personalitate. În cele din urma. religiosi. un anume grad de întelegere conceptuala a situatiei noastre este un punct de început necesar. încurajat de cultura noastra. dar ultimul lucru de care avem nevoie este un alt tel pentru care sa ne simtim vinovati pentru ca nu putem întâlni cerintele acesteia. devreme ce atâtia factori-istorici.nesanatoase din punct de vedere spiritual în masura în care valorifica împlinirea personala pe jertfa colectivitatii. un fel de presiune instinctiva pentru a depasi presiunile mondene si a realiza conexiunea cu o Realitate mai mare din care facem parte. care spune ca pot fi mult mai abuzive decât cele întâlnite în multe culturi tribale. precum si presiuni ale populatiei -au contribuit la aceasta. în cadrul psihologiei psihanalitice a Eului. statut. Utilizarea de catre Jung a termenului "Eu" nu este împovarata de aceste implicatii si astfel este în linii mari comparabila cu utilizarea psihanalitica a cuvântului "Eu". deoarece sadeste o samânta ce poate creste într-o realizare spirituala personala. culturali. Dupa cum nivelul uman al complexelor noastre contribuie la aceasta conditionare. suprimând unele dintre nevoile noaste interne si subminând stima de sine. geografici. Faptul ca acest comportament a persistat sugereaza nu numai ca el reflecta anumite aspecte ale naturii umane. Atunci putem începe sa începem o practica spirituala. În societatea noastra. dar si ca a avut o anumita importanta evolutiva în dezvoltarea culturii vestului. Putem gasi originile acestui lucru în eductia primita în copilarie. spiritualitatea lui include lupta materialista pentru succes. Daca nu suntem entitati separate. Aceasta înseamna ca iluziile si povestile noastre sunt arhetipale dar si personale în originea lor. . care justifica exploatarea oamenilor si a mediului afirmându-se în serviciul unei economii în dezvoltare. Dar acest lucru trebuie sa fie un complex organic: pâna nu suntem gata pentru o învatatura spirituala riscam sa o adoptam prematur. cei blânzi au nevoie de o spiritualitate care sa le permita sa faca fata unei lumi agresive fara sa se simta inferiori sau fara sa pretinda ca sunt agresivi. Din fericire. Oricare ar fi originile simtului nostru contemporan despre sine.

dar care contin material a carui semnificatie emotionala nu este admisa. în unele privinte aceasta schimbare a fost o greseala. exista o anumita protectie etica a rolului de pacient. În acest caz se spune ca natura functioneaza potrivit legilor naturale care pot fi recunoscute prin capacitatea omului de a rationa. Abordarea religioasa a psihicului este întru totul initiere. See David and Susan Larson . în mod clar preferabil în cazul unei persoane aflate în psihoterapie. Bibliografie 1. Credinta nu poate fi produsa prin învatamânt teologic.Argumentul lui Jung îl situeaza în traditia lui Platon. 3.See David B. nu ocupa un loc central în viata majoritatii oamenilor. Cuvântul latin clinare înseamna a se înclina. care se manifesta în scopul de a obtine ceea ce îi lipseste spre a restaura Eul. în afara de cazul în care semnificata sa este nerecunoscuta. Teza centrala a acestei carti este ca gratia divina se manifesta prin intermediul psihicului ca traire a Sinelui.Lionel Corbett -Psyche and the sacred . Trairea numinosului este esenta trairii religioase. Ideea ca nevroza are finalitate are ecou în ideea lui Kohut de trebuinta de obiect al Eului. cu exceptia cazurilor de narcisism accentuat. Susan S. Premisa adesea inconstienta ca psihicul ar trebui studiat ca si cum ar fi divizibil si reductibil la analiza statistica este bazata pe un concept particular de stiinta. Cuvântul "client" a fost popularizat de psihologi umanisi ca Rogers ca o alternativa pentru termenul "pacient". Dimpotriva. Larson and Harold G. iar aceasta conduce la atitudinea religioasa. stiinta nu ar putea exista. Sherrard a aratat ca exista o "legatura cauzala directa între procesul de desanctificare a ordinii naturale si anumite dezvoltari în cadrul teologiei crestine însasi". XVII. cuvântul patiens deriva de la verbul latin care înseamna a suferi cu rabdare. . No. Kant si a altora care argumenteaza ca exista doua tarâmuri de realitate. MD:Naional Institute for Healthcare Research. în timp ce disputele teologice.Koenig. care nu poate fi prezentata în rolul de client. care implica pasivitatea pacientului si autoritatea doctorului. constiinta noastra este afectata în permanenta. care necesita descoperirea vietii spirituale (CW 4.spirituality beyond religion 2. "Longevity and Mortality" Psychiatric Times. Fara spirit. ci este un dar al gratiei divine.780). desi semnificative cu privire la predispozitiile psihologice individuale. 1994). de îndata ce ea are loc. Scindarea verticala se refera la existenta unor sectoare ale psihicului care sunt constiente. Cu toate acestea.Larson. Pe de alta parte. implicând faptul ca clientul este în vreun fel dependent de sau ca se sprijina pe terapeut. în scopul de a înlatura psihoterapia de la hegemonia modelului medical.8 (august 2000).The Forgotten Factor in Physical and Mental Health: Wat Does the Research Show?(rockville.

Jung. 6.Dreams : God's Forgotten Language (san Francisco. Psychology an Religion : West an East.Josef Goldbrunner . .Rudolf Otto : An Introduction to his Philosophical Theology (Chapel Hill. 1979). CW.. "Tintern Abbey.John A. 1981). 2006.Andrew Greeley's The Sociology of the Paranormal(Beverley I Nils.Faces in a Cloud: Intersubjectivity in Personality Theory ( Northvale. "Starting From Paumanok. NC:University of North Carolina Press. 21.214.Adler (Princeton.Lionel Corbett . Tintern Abbey. p. 1969). Stevenson (London: Penguin Books.James Hillman's "Why' Archetypal'Psychology?" Spring. "Meister Eckhart on the Fourfold Path of a Creation Centered Spiritual Journey. 1961). pp.Jung and the Monotheisms. 18. ed. 14. The Undiscovered Self (Princeton.G. 10.Rudolf Otto's Interpretation of Religion(Princeton. 1971). The Spiritual Nature of Man (New York: Oxford University Press.Bucke. 13. pg. W. IN : University of Notre Dame Press. 1996).Jung.Jung. NJ:Princeton University Press. NM: Bear and Company. NJ:Princeton University Press. pg. MT: Kessinger Publishing.J. MA: Harv aid University Press. NJ:Princeton University Press.Ryce-Menuhin (New Nork: Routledge. vol. 9. Ecstasy : A Way of Knowing (Englewood Cliffs. 16.The Spiritual Nature of Man (New York : Oxford University Press.Alister Hardy . 2005). Matthew Fox (Santa Fe. Matthew Fox.Freud. 11. 1985). 5. Walt Whitman.172. ed.George Atwood and Robert Stolorow .Greely." Leaves of Grass (New York: Bantam Classics.. 1970.Richard M. NJ : Citadel Press. 29. 1994). "Auguries of Innocence.74).Lionel Corbett -The Religious Function of the Psyche(New York:Routledge. 340-341.William Wordsworth. 1997. 1969). Cosmic Consciousness(Sacaucs. -26. NJ:Princeton University Press.11 (Princeton. the Two-Pa I Prelude (New York: Cambridge University Press.p.C.Walt Whitman.Rudolf Otto. pg..The Idea of the Numinous : Jungian and Psychoanalytic Perspectives( London : Brunner-Routledge. 12.Quoted in Howard H.Alister Hardy. 1988). 199. 1964.). I sf1979). The Idea of the Holy(New York:Oxford University Press. NY: University Books.William James. 15.C. Mystic Will: Based Upon a Study of the Philosophy of Jacob Boehme (Whitefish. 1947) 8." Leaves of Grass (New York: Bantam Classics. Sanford . CA: Harper San Francisco." William Blake: Selected Poetry. 17. 1958. ed. 7. Volume 1: 1906-1950. pg.G. CA: Sage Publication! 1975) 22. 1997).6. 1983).G. and Occultism(New Hyde Park. 28.216.William Blake. The Varieties of Religious Experience (Cambridge.G.Hall Inc. -25.4.Nandor Fodor's . Ecumenical Routes I J ed.Andrew M.377.Jung . 20. Brinton.Letters. 24. 11. 1990).Individuation : A Study of the Depth Psychology of Carl Gustav Jung(Notre Dame. 19." Western Spirituality: Historical Roots. 23. 27. 1989). 1984.C. NJ : Prentice. 1983." The Pedlar. "Song of the Redwood Tree. NJ :Jason Aronson.

" Personality and Religion. Adler (Princeton.30. NJ: Princeton University Press. 1976). Alchemical Studies." Psychoanalytic Quarterly 33 (April 1964): 196. NJ: Princeton University Press. 1955. CWf vol. and Jung. NJ: Princeton University Press.Waller A. 105 34. Alchemical Studies. ed. NJ: .Jung. Strategy for a Loss of Faith: Jungs Proposal (Toronto: Inner City Books. "Mel Gibson Meets Marc Chagall: How Christians and Jews Approach the Cross. P-7132. 48. John A. Schrodinger's Kittens and the Search for Reality (New York: Back Bay Books." Encounter (T. G. "Religious Aspects of Peak-Experiences. G." The Archetypes and the Collective Unconscious." The Structure and Dynamics of the / Psyche (Princeton. NJ: Princeton University Press).Jiddu Krishnamurti. A. NY: State University of New York Press. CW. 40. 42. UK: Green Books. J. 1976).C. NJ: Princeton University Press. You are the Wfrr£/(Chennai. The Story ofMy Heart (Dartington. C. p. 346. "C." Traherne: Selected Poems and Prose (London: Penguin Classics.C.Paul C. Horton. 1988). Philip Rieff. Vol. Jung.vo.C. Letters. 50. 1978. pp. Dourley. The Triumph of the Therapeutic: Uses of Faith After Freud (New York: Harper and Row. 102. p. G. G. G. 190191). "Some (Psychology of C. Burchard. § 427. vol. 2. F. ed. 114. CW. 1992). p.C. Psychological Reflections. Adler. 13 (Princeton. p. 44. G. Jung's Confession: Psychology as a Language of Faith.Paul Friedman and Jacob Goldstein. "Mind and Earth. CW9i (Princeton. Two Essays on Analytical Psychology (Princeton. p. and "On the Nature of the Psyche. Hull (Princeton. "On the Nature of the Psyche. Jung. 45. note 4. G.Abraham Maslow. 1995). G. 31. NJ: Princeton University Press. 47. no. "The Mystical Experience as a Suicide Preventive. G. Jung. NJ: Princeton University Press.22 (May 1964): 47. p. 1967). "Mystical and Scientific Aspect ol the Psychoanalytic Theories of Freud. G." American Journal of Psychiatry. 35. 79.C. Jung. 1970). 1966). NJ: Princeton University Press. Jung.Jung. W." American Journal of Psychotherapy 14 (April I960): 306.1951-1961.John Gribbin. G. 52. 27. Coleman." Civilization in Transition. 130. Jacobi and R. 46.Jung. 3 (1973): 294-296. 51. p. Sadler (New York: Harper & Row. 2004). 1992).C. 5 (Princeton. p.Georg Feuerstein.C. The Structure and Dynamics of the Psyche (Princeton. 53. 33. 75. "Vision of Childhood. 49. Sacred Sexuality (New York: Jeremy Tarcher. 70. . 1992). "Psychological Aspects of the Mother Archetype." Commonweal131 (Feb. 37. Jung. 49." in C. India: Vasanta Vihar. Mythos and Logos / in the Thought of Carl Jung (Albany. CW. 10 (Princeton.C. p. 272. 37 36. ed.Philip Rieff. G. Shclburne. Richard Jefferies. 13 (Princeton. G. NJ: Princeton University Press. C. 1968).vol. 1966). G. 1978). 29.Jung. p. 160. 1978).C. -41. 1883/2003). 39. p. 1972). p. 215). Thomas Traherne. Symbols of Transformation.Jung. Modern Man in Search ofa Soul (NewYork: Harvest Books. Jung. 38. 43.

IL: Chiron Publications. Marriage to Death: The Conflation of Wedding and Funeral Rituals in Greek Tragedy (Princeton. 54. The Creation of Consciousness (Toronto. 75. 9i (Princeton: NJ: Princeton University Prew. Erich Neumann. The Sacred and the Profane: The Nature of Religion (Fort Washington. p. The Archetype of Initiation: Sacred Space. trans. trans.Personal Transformation. Cults in Our Midst: The Continuing Fight against Their Hidden Menace (San Francisco.C. 1994). Two Essays on Analytical Psychology. Ritual Process. Havlick. Max J.West and East. 69. NJ: Princeton University Press. 63. Berk. Strachey (London: Hogarth Press. no. 126. G.Mircea Eliade.2 (March 1994): 189. 1995). 66.Sigmund Freud. NJ: Princeton University Press. (p. no. IX. 72. PA: Harvest Books." The Journal of Psychology 128. IX. . 55. ed." The Standard Edition} Vol.Sigmund Freud." The Archetypes in the Collective Unconscious. 1980). 199l). CA: Harper Collins.C. 1959. 61. 157." Psychology and Religion.Edward Edinger." Journal for the Scientific Study of Religion 42.Jung. Development Through the lifespan.C. 67. vol.101." Journal of Analytical Psychology. 31. Maxson J.Laura E. NY: Doubleday & Comp. and 71. J. CW vol. 1948). Eliade. 119). Murray Stein and Lionel Corbett (Willmette.. 69. pp. "A Psychological Approach to the Trinity." in Selected Papers of Karl Abraham. PA: Xlibris Publishing. Jr. NJ: Princeton University Press. 62. Vol. 1. Jung. J. 1966).Mircea Eliade. 4 (2001). trans.Karl Abraham. ed. 70. 58. 2001). 1 (March 2003): 17-30.149). CW. 68. 2 (1976): 5-34. CA: Harper Collins. CA: Jossey-Bass. Lewis. "Obsessive Actions and Religious Practices. (Philadelphia. "Religiosity and Obsessionality: The Relationship between Freud's 'Religious Practices'. 56. "On the Psychological Meaning of Ritual. 65. 1970).my. "A Complicated Ceremony Found in Neurotic Women. "Theorizing Religious Effects Among American Adolescents. 1991). Bryan & A.163. G. 1959). 57. 1980). "Psychological Aspects of the Mother Archetype. Canada: Inner City Books." Psyche's Stories: Modern Jungian Interpretations of Fairy Tales. 11 (Princeton. Man and His Symbols (Garden City. note 2. 2004). (Boston. Rites and Symbols of Initiation The Mysteries of Birth and Rebirth (San Francisco.Princeton University Press.Christian Smith. 3rd ed. 1942.Robert L.Margarer T Singer. "Cinderella: An Interpretation. A Strachey (London: The Hogarth Press. G. Emergingfom the Chrysalis: Rituals of Womens Initiation (New York: Oxford University Press. Jung. note 27. McDowell.vol. 74. p. A Strachey (London: The Hogarth Press. "The Three Gorillas: An Archetype Orders a Dynamic System." Quadrant 9. 7 (Princeton.Rush Rehm.C.Christopher A." The Standard Edition} Vol. 60.Ann Baring. "Obsessive Actions and Religious Practices.1964). 59. 1968). Jung. 46. p. Lincoln. Rites and Symbols of Initiation The Mysteries of Birth and Rebirth (San Francisco. p. D. G. 64. 69. 1968). Moore. p. 1984). MA: Allyn Bacon. 96. no. 73. p.

Religion in America: 1996 Report (Princeton. 1986) p. 1987). God's Troubadour: The Story of St. Gartner (Westport. 2004). 79.(New York: E. 87.Agus . 90.Renzo Allegro & Roberto Allegro.. "The Deep Structure of Religious Representations. 78. 85." Object Relations Theory and Religion: Clinical Applications. 1990). 1981). J.Norton an Co. 91.Cecil Roth ( Jeusalem : Keter Publishing House.(San Francisco : Harper & Row. Psychoanalytic Object Relations Theory and the Study of Religion (Lanham. George Wilson.David A.Jane M. Michael St. 1978). trans. NC: Yesterday's Classics.The Transparency of Evil (New York : Verso Books. Personality Type : Jung's Model of Typology (Toronto. IL: Tan Books. J.John Hick. CT: Praeger Publishers. Human Relations and the Experience of God (Mahwah. -82.J.Harold S. 86. 97. OH: St. ed. St. 88. 78. trans.Simone Weil .Alice Miller . The Structure and Dynamics of the Psyche. 1979). The Children of La Salette (St.Saint Augustine.An Anthology.Jean Baudrillard . City of God. Clair.192. The Nag Hammadi Library in English. Psychoanalysis and Religious Experience (New Haven. 1985.Saint Augustine.The Logos of The Soul (Zuurich : Spring Publications 1976).C.Jung. Nj: Princeton Religious Research Center.James M. 83. Evil an the God of Love. 1994). Francis of Assisi (Chapel Hill. Robinson et al. Canada : Inner City Books. 89.76.Jacob B.Trau .Leeming. MN: Grail Publishing. The Birth of the Living God (Chicago. NJ: Paulist Press. Marcus Dodds. 1996). Bernadette Soubirous (Rockford. MD: University Press of America. Mary F. IL: University of Chicago Press.W.Evangelos Christou .When Bad Things Happen to Good People (New York : Bantam Doubleday Dell Publishing Co. 1951). (Princeton.Sophie Jewett. The Soul's Code (New York: Random House.ed. Windeatt. 1996). 2005).Ana-Marie Rizzuto. 94.Christopher Hitchens .. 4 Th. Finn and J. and J. Gallup Jr. Mythology : The Voyage of the Hero (New York : Harper and Row. Francois Trochu. 1992). 93. 1969) § 204.. 98. Smith (New York: Random House. Bishop of Hippo. 3. NJ: Princeton University Press.. 1983). "Forms and Transformations of Narcissism. 1996). 96. 1991).Daryl Sharp .George H."Good and Evil" Encyclopedia Judaica. 1950). City of God. 1984). 80. Brill. Meissner. 81. CW.Marcus Dodds.The Missionary Position : Mother Teresa in Theory and .The Co-Existence of God and Evil (New York : Petre Lang Publishing. 1985). M.G.Heinz Kohut.John McDargh. 92. 8.William W. CT: Yale University Press.John McDargh. 100. 1972). 2 nd ed.vo.Smith (New York : Random House. Sian Miles (New York : Weidenfeld an Nicolson. 95. Paul. " Self Psychology and the Humanities : Reflections on a New Psychoanalytic Approach (New York : W. 2002).For You Own Good( New York : Farrar Straus Giroux. 84. ed. 1950). ed. 77. Anthony Messenger Press.James Hillman. 1992) p.Kushner . George Wilson. Fatima: The Story Behind the Miracle (Cincinnati. and J. 99.

A Simulation Study of the Psychology of Imprisonment Conducted at Stanford University .David Pechansky . 2002). NY : Syracuse University Press.The Betrayal of God (Louisville. 1995) p.C.Human Relationships and the Experience of God (New York : Integration Books.Obedience to Authority : An Experimental View (Pittsburgh. 2001). 1983). 1974). 108.Stanley Cath. MA : Little. 1988). 110.Kugel .William Blake .Christ _ Weaving the Visions : New Patterns in Feminist Spirituality (New York : Harper Collins.Ronald Fairbairn .Paul Bishop's .Zimbardo .311. 124. 1984).Lewis . Brown and Co. 1982).Berel Lang .God : A Biography (New York : Knopf. MA.James L.Erich Fromm .Brian Davies .The Moral Judgment of the Child (New York : Free Press. p.Stanley Milgram . 101. TN : Abingdon. 1963).The Anatomy of Human Destructiveness (New York : Holt.C. 115.Traditions of the Bible (Cambridge. 1965).Act and Idea in the Nazi Genocide (Syracuse.Practice (London : Verso. 1998). 112. 1990).Clair . retrieved Ianuary 2007 104.Jean Piaget . 107. 122. KY : Westminster/John Knox Press."The Father and the Child's Representation of God : A Developmental Approach" in Father and Child : Developmental and Clinical Perspectives.Ana-Maria Rizzuto . 105.The Complete Poetry and Prose of William Bllake.126. 119. 120.76-90. 106. MA : Harvard University Press.Philp .Howard L. Switzerland : Karger Publishers.S.Robert MCClelland . Rinehart and Winston.Philip G. 1973) pp. 1974).11. 1995) p. 113. NJ : Princeton University Press. 1989)..An Object Relations Theory of the Personality (New York : Basic Book.W.Lawrence Kohlberg. PA : Harper Collins. 1952). 1994).Jung .Jung Speking (Princeton. 118. 1990). Straus and Giroux. Our Loveng Enemy (Nashville.The Creation of Consciousness : Jung's Myth for Modern Man (Toronto.God. 2003) .For Your Own Good (New York : Farrar. ed.: Sigo Press.Moral Stages : A Current Formulation and a Response to Critics (Basel. 114. 1987).David V. CA : Harper San Francisco.C.Jung and the Problem of Evil (Boston.327. 117. 1993). 103.Michael St..Idem p.G. 2004. 102.Erdman (New York : Doubleday Publishing. Charles Levine and Alexandra Hewer .Edward Edinger .Judith Plaskow and Carol P.Hannah Arendt .An Introduction to the Philosophy of Religion (New York : Oxford University Press.An Introduction to the Work of Melanie Klein (New York : Basic Books. 110. 111. 116.Eichmann in Jerusalem : A Report on the Banality of Evil (New York : Viking Press. 109.G. Alan Gurwitt and John Ross (Boston.A Grief Observed (San Francisco. ed.Stanford Prison Experiment Website 1999-2007. Canada : Inner City Books.Jung's Answer to Job (New York : Brunner-Routledge.Alice Miller . 121.Jack Miles .Hannah Segal . 1982) 123. .

CA : Inner Directions Publishing.Adler. Eul de Lume. 127.and Trans. 140. " Contemporary Jungian Approches to Spiritually Oriented Psychotherapy" . 2000) si Face to No-Face (Encinitas.3.Jung (New York : Paulist Press.G. 136. ed.The Impossible Question (San Francisco. conditia sanatatii este integritatea marelui circuit al inter-reflectarii care leaga constinta de existenta. 1998). de ce si cum apartine ea normalitatii. 1972).C.and trans Howard V. ed.The Enneagram : Understanding Yourself and the Others in Your Life (San Francisco.Letters. CA : Harper San Francisco.2. CA : Harper and Row.F. CA : Harper and Row. 1984).Hong and Edna H.Homo Viator.Si sursele ei ramîn legate de întîlnirea comprehensiva a doua cîmpuri dc constiinta.Douglas Harding .G. OK : Sadhana Publishers. vol.Thomas à Kempis .Treatises and Sermons of Meister Eckhart.Works of Love : Kierkegaard's Writing.Jiddu Krishnamurti . 128.On Love and Loneliness (San Francisco.Sanatate mintala si boala psihica Daca orice boala e duala ("fizica si morala".Jung (New York : Paulist Press. de ce si cînd apartine ea bolii . Gifts Differing (palo Alto. 131. 4:1 (Jan.Myers. Sanatatea mintala nu poate fi o parte a Eu-lui decît prin altii. 1997). 1975) pp. 139.The Imitation of Christ (New York : Knopf Publishing.Myers&Petre B.Helen Palmer .G.16 (San Francisco. IL : The Theosophical Publishing House. vol.Spiritually Oriented Psychotherapy.he Experience of No Self (Boston. CA : Harper and Row.Lammers .The Flame of Attention (San Francisco. fiinta este unica si tot ce o priveste constituie o implicata întreprindere de sinteza si unitate.First and Last Freedom (Wheaton. 1993). ed.Soren Kierkegaard . NJ : Princeton University Press.Review of Psychology and Religion(CW 11).545-6. 130.Jiddu Krishnamurti .Lionel Corbett and Murray Stein.Len Sperry and Edward P. 134. trans. Clark and John V. 135. 2002).Gabriel Marcel . 1994).R. 132. 1998). 1988) and Isabel B.Hull (Princeton. 129.Hong.63.Eclipse of God (london : Victor Gollancz.Robert Svoboda . MA : Shanbhala.1959) 126.Ann C. 1962) pg. D. CA : Inner Directions Publishing. 1994).Jung ..The Greatness of Saturn (Tulsa.Look for Yourself (Encinitas.125.In God's Shadow : The Collaboration of Victor White and C.Bernadette Roberts . Pentru psihiatru.Jiddu Krishnamurti . 1980).In God's Shodow : The Collaboration of Victor White and C.Meister Eckhart .Emma Craufurd (New York : Harper Tochbooks. 13.James M. 142.Skinner (New York : Octagon Books.G. Shafranske (Washington . 1953).Ann C. 2002).Lammers . se spunea pe vremea lui Cabanis). 133. Journal of Analytical Psychology. Si evident ca procesul de integrare intelectiva se proiecteaza pe textura regulilor morale ce garanteaza unitatea si progresul societatii. 1984). CA : Harper Collins. trans. 137.Martin Buber .C.Victor White . CA : Consulting Psychologists Press. 1983). 1971).:American Psychological Association. Asa se întelege ca cea mai comuna problema a psihiatrului este discutia asupra suferintei. 138.Jiddu Krishnamurti .C. 141. ed.

a adevarului pragmatic sau eliberator. El ajunge sa modeleze complet (si constructiv) persoana. Adica a frumosului generos oferit. binele nu poate fi legiferat. psihopatologice. tactici ale grupului . Ea se califica prin faptul etic pe care si-1 asuma si care se poate descifra în actele. axiala a persoanei si apare atunci cînd libertatea fiintei umane se restînge sau se limiteaza în favoarea celorlalti. O asemenea viziune se plaseaza de la început pîna la sfîrsit într-un domeniu de raspîntie interdisciplinara. iar conditia de libertate a binelui este absoluta.psihice. sociologice. Persoana este un sistem de prospectie a ceea ce se gaseste dincolo de "masca". Teama ca traim într-o "omenire care se nevrozeaza" poate fi diminuata si înfrînta printro viziune realisa. se detaseaza si se delimiteaza. filosofice. gîndirea si expresia sa. prin intermediul unei continue adaptari la desfasurarea universului semenilor si comunitatii. sentimente. caruia îi schimba incidenta de semnificatie prin aparitia (sau adaugarea) criteriilor morale (garantia etica a prezentei în lume). ontica. Modelarea fiintei umane implica . în aprecierea binelui si raului. Si este fata cea mai reprezentativa a fenomenului omenesc. sperante. Aceasta se întîmpla prin schimbul continuu de informatii. fundamentata pe folosirea adecvata a conceptelor de suferinta fireasca si nevroza. culturale si religioase. .Ea ne apare tot atît de mult a fi angajarea responsabilitatii pe care insul si-o asuma. Sfera conceptului de persoana implica pe aceea a caracterului. Este o substituire a fenomenului individual cu un model general semnificativ. Cu alte cuvinte. alegînd-o ca polarizare a existentei sale. formularea limitelor între sanatatea mintala si suferinta nevrotica. se plaseaza în lumea valorilor. fiindca . de "actuare" a lor. idealuri. Omul se angajeaza moral prin constiinta lui. De aceea. Omul moral este caracterizat prin difuzarea cîmpului sau de constiinta dincolo de perimetrul individual. are libertatea de a o face sau nu. orice cod legic este restrictiv prin natura sa. care definesc omul moral. pulseaza mereu spre o noua deschidere de orizonturi.biunivoc modelarea societatii. antropologice. cît si forma reprezentativa a liberei participari la spectacolul vast al realitatii.acela care este al persoanei si nu al grupului. a valorilor în general. Persoana si caracterologie Valoarea este o conditie definitorie. Ea este o matrice instaurata de altruism ! Orientarea fiintei umane înspre o eficienta sociala ne determina si ne modeleaza progresiv spre a fi "noi însine". în care sinteza perspectivelor clinice. Persoana emerge.. El se recunoase si consta în participarea la teserea binelui structurilor colective. Fiinta libera si axiologica este o regula de actiune în universul uman si numai în acesta. Dovada caracterului moral este actul de tip moral. caracterul fiind stilul participarii individului la grup. ne sprijinim pe miscarea de intuire.

Este vorba de cele mai reprezentative trasaturi ale fiintei constiente si angajate : activitatea de cunoastere. care formeaza dimensiunea imediata a situatiilor si instituie numele generic de lume. Din acestea se fac functiile reprezentative ale persoanei si tot aici se reverbereaza circuitele nesfirsite ale comunicarii. Daca afirm fara adresa. o maniera de a intui. viata afectiva. pentru ca eu si tu sînt subiectivitati si o aditiune de subiectivitati nu genereaza saltul în obiectivare. care e constiinta umana. El "asteapta" deschiderea spre obiectivare. Si cînd spunem "situativ". singura pozitie receptiva a esentei declarative. optiuni. A treia modalitate apartine delirului sau visului si decade din comunicare. legate printr-o permanenta comunicare echilibrata.prin definitie cu acesta nu comunic. Eu "comunic" toata viata "mea". Ele fac din personalitate o unitate integrativa de existenta si desfasurare. toate aspectele si duratele ei : cunoastere. mai este nevoie de înca doua constiinte. sentimente. balanta energetica . sau venind de la cineva. sînt si ramîn neutru si nu angajat ca orice existent plenar. credinte. Omul devine si se construieste ca personalitate în masura în care îsi întipareste. a dialogului "eu-tu". manifesta. adica un fel de a gîndi. In conceptul de "persoana" intereseaza acele aspecte ale fiintei care o transforma într-un centru de creatie a conditiei umane. Toata existenta noastra e situativa. un continut de sentimente. o organizare dinamica si "istorizanta". intercorelatia cu universul lucrurilor si oamenilor. Avem mereu prezente reperele lui aici si acum (repere_de constiinta). întelegem un reper al vietii proprii în contextul vast al existentei. am nevoie de un tu. adica prin întalnirea care transforma procesul de constiinta într-o comunitate. prin comunicarea între eu si tu. comunitatea eu-tu trebuie sa fie înregistrata de o a treia constiinta. Pentru a ne investi de puterea si indiscutabila realitate a fenomenului obiectiv. El semnifica o relatie de existenta si de coexistenta. ce poarta numele generic de el. Nu putem gîndi decît pentru a întelege si a fi întelesi. care este persoana.principii general valabile (si oarecum indiferente de cultura în care functioneaza !) prin care insul uman îi consolideaza situatia de fiinta sociala. Aceste conduite interumane au drept scop si efect coeziunea grupului. Tot asa. orientarea în existenta. Nu putem avea sentimente decît privind spre.Si pentru a ne putea desfasura în aceasta versiune a existentei. Persoana înseamna omul care apare si modalitatea în care el se aseaza în constiinta celorlalti. nu avem o informatie obiectiva. pentru ca . Pentru a fi persoana este nevoie de un cîmp de luciditate completat de constiinta celorlalti. Pentru acest fenomen eminamente declarativ si "adresant". Si nu pot spune nimic lui el. desfasoara si afirma aceasta conditie situativa cu un continut caracteristic si reprezentativ pentru el. Dar acestea sînt sectiuni transversale în fluxul nesfîrsit al realitatii. alegere. a constiintei sale valorice. . comportamentul. într-o continua intersanjabilitate.

Fiind o vietate inteligenta si întelegatoare. reprezentativa a sufletului omenesc care este afectul si dupa alta modalitate. are nevoie sa dea generos si sa primeasca plenar si autentic. de a participa la fenomenul general al cunoasterii. pe care în fiecare zi îl folosim ca pe un important instrument metodologic. construit pe întîlnirea a doua planuri reprezentative pentru sudarea Eu-lui în lume (inserarea. omul se detasaza tot mai mult. se distanteaza de celelalte specii. boala psihica însemnînd nediferentiere si depersonalizare. comunicanta si solidara. Prin acest nivel suprastructural. mereu egala cu ea însasi. dar intermediara. comunicante. avem totdeauna impresia ca tentativa de sistematizare devine mai explicabila si practicabila în patologie. Functia morala este una de comunicare si transgresiune a prezentului continuu si stereotip. Si prin aceasta. gasim cuplul sintonie-schizofrenie. legati de propria noastra specie. în sensul singuratatii. Avantajul întelegerii fiintei umane prin conceptul de persoana este ca defineste exhaustiv omul în functiile sale angajate. Cu o nuanta axiomatica. sensibile. dupa modalitatea generala. angrenarea persoanei în Univers) : fiinta participanta. valabila . personalitatea ne apare a fi modalitatea individuala necomunicabila(direct. In sintonie. al lui Bleuler. prin dezorganizarea lui posibila(fie prin scaderi si destructurari de nivel. neintersanjabila. nu poate ajunge sa se împlineasca si sa se desfasoare decît ca fiinta morala. în libertatea si responsabilitatea lui. prin însusirile bazale(instinct) "devenim. netransmisibila. " Incoronarea realitatii persoanei umane se instituie în stratul marilor valori morale. descifrabila. în sensul de valoare si de nivel de complexitate. în comunicare dupa legile libertatii. dezlipi sau retrage din lume. în psihopatologie. si numai prin limbaj). persoana ramîne prezenta. "pete" ale constiintei morale. responsabile. Sau. paliere pierdute în scara de valori). dar deschisa a insului uman. Personalitatea reprezinta astfel modul constiintei noastre de a se desfasura în fiinte întelegatoare. fiecare pentru el si în numele celorlalti. Un alt sistem oferit de Bleuler.Omul autentic transforma singuratatea sa biologic hotarîta în comunitate totala. care se dezangajeaza mereu. In schimb. tot atît de generala. aceea de a te "lipi". se asimileaza toate formele de desfasurare care duc la întîlnirea eului si a cîmpului de constiinta cu marele spectacol al realitatii înconjuratoare. de restul fiintelor dupa acelasi model ca si noi. Fiinta om este de esenta morala pentru ca are nevoie sa-si explice si sa-si sprijine dezvoltarea miscarii sale sufletesti. o fiinta de unicitate. decaderi în scara ale persoanei prin treptate stirbiri ale eficientei. mai ales acela al . Din cauza ca esenta patologicului e totdeauna abordabila pe cel putin o "treapta" de complexitate mai mica decît ceea ce numim normal. are nevoie de coeziune si comunicare. identificat prin intuitie si rezonanta în miscarea generala si esentiala a psihismului. . Intr-un alt sistem bivalent. adera). inventiva. Cu alte cuvine.strabatem existenta . dupa modul afectiv si dupa modul "insertiv"(de a lega. în creativitate si adevar. si cea retractila.dar dincolo de un anumit prag ea se prabuseste în boala si aceasta degringolada poate merge pîna la anihilare. care se disperseaza continuu în procesul de comunicare.

respectiv descoperirea aspectelor logice ale fenomenelor. comunicativi.reciprocitatii umane. Ele se detaseaza ca aspecte posibile printr-o comparatie în toate directiile. în solidarizarea cu cota noastra de viata. Nimic nu ne leaga mai ultimativ si unic de existenta decît sanatatea . dizolvare continua. Sanatatea nu este o preferinta decît la modul foarte general. o dorim. In definitia libertatii umane. O persoana la care s-a dezorganizat. Ele se plaseaza în scara observatiei posibile si sînt deci comprehensibile. în suferinta nevrotica. Cele realizate de suferinta. o adoptam ca pe noi însine. In caracterologie vom gasim argumente pentru a pleda pentru existenta. aluneca în afara de marele cerc al existentei. sau boala ne ofera contrastul cu sanatatea. Deviatia de la normal. sanatatea apare si se desfasoara în dorinta de a trai. dar orice caracterologie sistematica este o "constructie" formala. Anormalitatea bolii echivaleaza cu un experiment acut asupra caruia putem interveni. Mounier spunea ca orice cunoastere tipologica duce la cunoaserea sau la prepararea noastra pentru cunoasterea persoanei. De aici derivarea tipologica : sintonicii sînt afectivi. prin natura noastra si printr-un fel de coincidenta interioara cu eul nostru. sau alterat sistemul functiilor de libertate. Normalitatea si anormalitatea constituie o corelatie. adica de vitalitate distribuita individual. un bolnav. într-un sistem de referinta multimodal. Sanatate psihica si boala (nevroza) Cota de normalitate din fiecare individ se numeste sanatate. un înstrainat. nevroticul opereaza de fapt o confruntare caracterologica. este un suferind. diminuat. Caracterul reprezinta o realitate. ci din mijloacele sau tehnicile pentru realizarea ei). Sfîrstul unei existente vine atunci cînd cota de sanatate. de viata "împartita" s-a terminat. a unui model adaptativ. sanatatea reprezinta una din marile ei garantii si invers : toata existenta noastra. Experienta vietii ne demonstreaza ca nu exista o valoare mai mare. Caci viata înseamna sanatate. tot ce se întîmpla în psihismul nostru e dominat de caracterul angajarii si libertatii. în care se înscrie cel putin un germene de anormalitate. Asa se pare ca sîntem solidari cu ea. au motilitate. un raport. abaterea "provoaca" cunoasterea printr-o comparatie si "hraneste" concluziile.Într-adevar. Comentîndu-se existential si cautîndu-se în tipurile generale de participare vitala. emanare si expresie. Normalul nu e concluzia unei judecati de valoare sau de nonvaloare ! El se instituie ca un criteriu de ordine în gruparea fenomenelor psihice. Motilitatea sintonului înseamna legatura. în schema cuprinzatoare a viitorului (se întelege ca medicatia nu face parte din definitia sanatatii. pentru întelegerea lor. .

difuza dar existentiala. Fenomenele favorabile ca si cele dezagreabile se pot împleti într-un mozaic numit viata. plasarea optima a insului uman în lumea sa de întelegere. în schimb poate sa o poarte. . la fel cum poate fi si o forma de boala (dezorganizarea nevrotica ce merge spre nevroza-boala). Totul nu este decît o scara de timp. Nevroza reprezinta un domeniu în care ansamblul fenomenelor existentei are doua sensuri majore posibile de evolutie: un sens ce se va termina în boala si va fi înregistrat ca atare. cu tot ce cuprinde si implica ea. Adica psihosomaticul. Dupa Ey. EU-ul are doua functii : · sa posede simtul realitatii · sa aiba constiinta de sine.el nu i-a zis inconstient. în fenomenolgia normalitatii defineste omul normal psihic ca un total antropologic cu minim doua dimensiuni. ci nevroza atribut al vietii. si un alt sens ce va fi prins în imaginea dialectica a miscarilor contradictorii ce definesc viata psihica în special. Este vorba de un model de existenta " de natura si textura nevrotica". sa-si piarda caracterul de opozitie a contrariilor.Sanatatea psihica reprezinta adecvarea continua a functiei mintale. Fiinta umana la un moment dat poate fi invadata în chip dezordonat de toate temele existentei. Acest dualism a fost vazut si de H. suferintanesuferinta. o unitate psihosomatica. iar de la Descartes se insista pe separarea sau paralelismul psihologic fata de medicina corporala. Pe aceasta traiectorie compusa din bine-rau. In secolul nostru s-a revenit prin psihosomatica la unitatea originala a omului.Durerea sufleteasca ar putea fi însasi un fapt normal ? Raspunsul este afirmativ : însusirea de a te "durea sufletul" poate fi un fapt normal. de lupta si victorie si sa se dezechilibreze înspre polul esecului. Starea mintala îsi situeaza resursele în întîlnirea dintre functiile psihice nestandardizate si consta în pastrarea traiectoriei insului în toate conditiile existentei si desfasurarii constiintei. a unei "nevroze firesti". un joc al referintelor si un comportament de desfasurare dialectica. care arunca un plus de lumina asupra conditiei umane. comunicare si relatii. Ey.Ey si anume el a vazut o lupta interioara între EU si corpul psihic . se poate vorbi de existenta unei "normo-nevroze". euforie-durere. poate fi definita asa atunci cînd plurivalentul fenomen al vietii psihice depaseste zonele marginale de acomodare sau se ascute si se intensifica în atributele conflictuale. ea nu poarta denumirea de "nevroza". Suferinta atopica. Nevroza poate fi un ciclu al vietii psihice normale. Nevroza constituie o trasatura generala a dinamicii psihologice. este suferinta vietii psihice. lupta a contrariilor. Nu "nevrozaboala" este o trasatura a naturii umane. In chip obisnuit. trasatura a existentei care poate sa se detaseze din planul contextual al istoriei insului. nelocalizata.

Deci aceasta functie verticala, superioara este un acord al constiintei de sine cu realitatea. Contributia lui Ey importanta este ca EU-ul controleaza corpul psihic, cum zice el, îl incorporeaza. El considera ca aceasta unitate psihica, acest sistem nu functioneaza decât pe baza coerentei, coeziunii, integralitatii pe care o ofera functionarea buna a EU-ului. Prin urmare normalul are cum a spus Freud o topica, adica are la numarator EU-ul si la numitor corpul psihic. Aceasta este fractia normalitatii. Din motive, mai ales exterioare dar si interioare se pot produce rasturnari. Rasturnarile durabile ale acestor fractii dau boala psihica. Dar si normalul poate avea rasturnari -acestea nu se încadreaza la boala doar daca dureaza o saptamâna, o luna, un an, atunci regresia instalata este boala psihica. Deci boala psihica este o rasturnare a fractiei, a binomului EU fata de corpul psihic. Aceasta rasturnare are în psihiatrie doua modele fundamentale : · rasturnarea nevrotica si rasturnarea psihotica . Tristetea si conditia umana Boala începe cînd panta vitala se modifica în minus, cînd individul - în raport cu el însusi, dar mai ales cu aceasta impersonala teama pe care trebuie sa o converteasca si sa o rezolve în chip personal - scade ca randament, ca posibilitati de energie, adecvare, prezenta. Cea mai buna alinare a tristetii nu e visul, ci seninatatea, detasarea, neutralitatea într-un vast peisaj de realitate. Exista totdeauna o oscilatie afectiv-emotiva care s-ar putea numi fara nici o sarja stilistica "tristetea noastra cea de toate zilele". Spre deosebire de tristete - modelator al vietii psihice - depresia este o suferinta. Cel mai bun - daca nu singurul - reper pentru tristetea noastra suntem noi însine. Tristetea si depresia sunt trairi interioare serioase si grave, mergînd în profunzimea fiintei autentice. Existenta, conflict, frustare Nevroticul vorbeste de o alunecare lenta a existentei sale - cu caracter dezagreabil, neîmplinit, de tensiune si tristete, de ineficacitate opaca - exista o motivare, cu o înlantuire, cu o cauzalitate ascunsa. Iar expunerea acestei prezumtive cauzalitati si a determinismului subsecvent se identifica cu limbajul nevrotic. Adica tocmai esec, nereusita, oboseala, deceptie, neconcordanta între dorinta si realitate, între deziderologic si pragmantismul existentei. Din punct de vedere psihoterapeutic, medicul trebuie sa-si asigure în proprie favoare un transfer de autoritate si, pe acest fundal, psihiatrul se invoca drept model, dar se refera totodata la o "egalitate de valoare", permitîndu-i nevroticului saltarea într-un orizont de eficienta situativa.

Aparent, se pare ca nevroza se înscrie în domeniul suferintei exclusiv subiective, fiindca viata psihica, nu se transforma în obiectivitate decît prin procesul de trecere în lumea expresivitatii. Pentru sondarea si deschiderea subiectivitatii, metoda de electie este, transformarea sa în discurs. Sau, ceea ce numim convertirea etica, povestea vietii proprii. Limbajul mijloc fundamental de comunicare, reprezinta însasi fiinta omului si a lumii,iar dispozitia sa structurala este cîmpul de constiinta. Participarea noastra la valorile morale constituie o modalitate sociala fara de care nu poate emerge o fiinta omeneasca împlinita , prin simtamîntul de angajare si responsabilitate pentru cantitatea de dreptate, de bine si, adeseori, de frumos, pe care le trimite unul spre ceilalti. El subscrie si practica aceste valori, le adopta si le emite, le crede si le propune mereu, ca o parte din sine însusi. Abaterea de la aceasta participare a insului la fondul etic, nereusita prezentei eficiente în planul comunicarii morale se manifesta ca un esec cu caracter special, de culpabilitate, tocmai fiindca ne pierdem din comunitatea constructiva a unitatii triadice eu-tu-el. Decaderea din plenitudinea existentei se realizeaza cu aceleasi functii ale sufletului prin care suntem (normal)mutumiti, fericiti, împliniti. Nevroza - concept si problematica Daca folosim ca sistem general de referinta persoana, atunci va exista posibilitatea unei patologii cantitative (care grupeaza toate fenomenele de deficit din dezvoltarea ansamblului functiilor psihice sau de dezorganizare, de deficit al functiilor de cunoastere) si, tot atît de mult, a unei patologii calitative. Aceasta din urma se diferentiaza dupa doua directii posibile : · raportul dintre Eu si lume, dintre constiinta si fenomene ; - raporturile calitative dintre Eu si sine-însusi (eu si constiinta), ca sistem organizat afectiv, empatico-intelectiv, comunicant, sociogen ). Tulburarile "dinauntrul Eului", sesizabile si exprimate prin tensiune intrapsihica, prin problematica existentiala, prin deriva si dezadaptare formeaza tarîmul vast si complex al nevrozelor, de la dificultatile circumstantiale de definire a omului si pîna la suferinta desintonizanta si alienatoare. Nevroticul poate fi asistat si vindecat printr-o "medicatie" specifica, psihologica. Aceasta înseamna receptarea psihologica - comprehensiva - a suferintei nevroticului de catre alt om, care întelege si participa la ceea ce i se releva de catre cel care i se adreseaza, în confidenta. Psihoterapia e asa de caracteristica faptului sau evenimentului nevrotic, încît e cuprinsa inevitabil în definitia lui. Putem spune, despre nevroze ca ele reunesc o serie diversa de suferinte psihice - o problematica traita constatativ, cu caracter de subiectivitate - cu însusirea de a putea fi asistate si tratate prin psihoterapie. Dar caracterizarea nevrozei ca suferinta desfasurîndu-se în "axul subiectivitatii" contine si celalalt aspect, revelarea si desfasurarea sa în domeniul relatiilor inte-subiective (care formeaza un teritoriu aparte dar foarte dens al comunicarii umane).

De aici, rezulta un element de majora importanta pentru caracterizarea nevrozei, si anume, faptul ca nevroticul cere un sprijin, o forma de simpatie, de la audienta ,pîna la un plan pragmatic de existenta si socializare, într-o problematica totdeauna existentiala. Sursa exceptionalului sentiment al agreabilului si deplinatatii o constituie raportul echilibrat între tendintele noastre si posibilitati, între intentii si puterea creativa, capacitatea de a investi si primi sentimente, dorinta de bine si generozitatea vietii si "sortii" fiecaruia. întelegem astfel ca existenta noastra depinde de un continuu raport dinamic între fiinta organizata ("persoana") si lumea organizata pe care o "centram" prin constiinta persoanei. In chip armonic, sentimentul valorii noastre sociale merge mîna în mîna cu valoarea noastra, traita subiectiv ca o forta - o capacitate - de a determina stilul si continutul vietii în raport cu un ideal. Or, în nevroza se va produce tocmai o compromitere, o fisurare si o dezorganizare a posibilitatilor de comunicare si unitate cu ceilalti si cu sine însusi, ce rasuna perturbant în coeziunea afectiv-spirituala a grupului social si în valentele Eu-lui. In nevroza apare oprimanta traire de dezagregare si decadere din unitatea si plenitudinea vietii mintale, ceva care o paraziteaza si nu-i mai permite sa participe la realitatea lumii, blocînd-o în propria sa unitate interioara. De aici sentimentul de esec si insuficienta, pierderea capacitatii de creatie, incompletitudine ,de ratare a marelui plan individual al vietii. Nevroticul cauta explicatia suferintei acolo unde ,în mod normal, se întîmpla explicatia existentei în general, adica în cîmpul de constiinta. Dar el nu-si mai gaseste aici raspuns pentru contrarierea si neîmplinirea dorintei sale de bine si plenitudine. Intre posibilitatile rational-noetice, cauzal-analitice ale unui nevrotic si unui nenevrotic, nu sînt deosebiri ;la fel între cîmpurile de constiinta (ca nivel general de organizare). Singura deosebire ce apare în interiorul cîmpului de constiinta este cea referitoare la sentimentul general de reusita si bine posibil, pe care sanatosul îl are,iar nevroticul nu. Nevroza semnifica o boala eminamente functional-dinamica ; ea nu angajeaza nici un element strain si nu altereaza nici unul dintre angrenajele psihismului, în afara de o modificare dinamica ce s-ar putea simboliza printr-o alunecare a functiilor explicative sau de motivare, dintr-un plan de cunoastere si actiune într-un plan afectiv-primitiv, de tristete, oboseala, resentiment, resemnare dureroasa, abatere .In mod normal, toate problemele de sens si atitudinile de angajare afectiva se opereaza în cîmpul de constiinta si astfel orice întelegere a lumii si realitatii e dublata de un sentiment al întelegerii. Sinteza ce se produce în cîmpul de constiinta, între produsele activitatii de cunoastere si energia primitiva despre care vorbim, duce la o motivatie. La nevrotic se întîmpla însa, dupa cum am vazut o alunecare a motivatiei dincolo de marginea constiintei.

Putem avea o situatie limita, cînd motivatia e foarte aproape de zonele endogene profunde si are o mare încarcatura afectiva. Vorbim atunci de pasiuni. Dar motivatia poate aluneca si se poate organizare periconstient. In acest caz, platforma pe care se sprijina activitatea noastra nu mai e o componenta a cîmpului de constiinta si foloseste doar reminiscente din fenomene de realitate ; ea se constituie din materialul afectiv si pulsional. Vorbind simbolic, am putea admite ca nevroticul îsi creeaza niste mecanisme asemanatoare celor motivationale, dar în afara cîmpului constiintei. Acestea sînt false motivatii si nu se mai pot integra în cîmpul de constiinta: Ar fi poate interesant sa le numim pre-noetice, expresie a egoismului involuntar, a emotivitatii si tonalitatii afective.Sinergia fireasca dintre realitate si energia afectiva s-a dezechilibrat. Ele rasuna în cîmpul de constiinta ca dintro vecinatate . Acest raspuns si mod al motivatiei periconstiente alimenteaza si întretin sentimentul dezagreabil al existentei incomplete, esecului, tensiunii, frustrarii si neîmplinirii. O asemenea motivatie zace ca un corp strain în psihism, îl conduce si-1 jeneaza din umbra, duce la manifestari care nu se traduc direct, ci indirect, prin intermediul unui limbaj-cifru, confuz si fara suplete, ad-hoc creat spre a gasi un loc în realitate si spre a convinge si a ralia pe ceilalti la trairea descumpanirii nevrotice. De aceea, spunem ca în nevroza putem citi si descifra figura omeneasca alterata în forma,dar nu în continut. Datorita solidaritatii si identitatii (aproape)dintre mecanismele care fac nevroza si cele care fac sanatatea psihica datorita unitatii dialectice între echilibrul psihic si dezechilibrul nevrotic, exista în clinica nevrozelor o ampla si strînsa solidaritate între somatic si psihic,la fel ca la normal. Ne aflam în epoca în care tensiunile cultural-sociogenetice nu se mai compenseaza religios, în paradisuri artificiale sau razboinice, ci în nevroza. De aici rezulta si corolarul ca nu orice deceptie, proiectata pe existenta, devine nevroza. Nu orice esec devine matricea suferintei nevrotice si a unei "debusolari" de existenta. Nevroza este o comentare psihiatrica (deci si filosofica) despre transformarea diminuanta si antiproiectiva a persoanei, boala fiind întotdeauna un declin al conditiei de libertate. Si fiindca în fond suferinta apare ca o substanta esentiala a bolii, nevroza nu este o boala fara continut, ci o modalitate de suferinta omeneasca în cea mai generala ipostaza a ei, aceea care angajeaza toate valentele umane, toate valorile si mai ales necesitatea afectiva a fiintei. Tulburarea nevrotica nu influenteaza calitativ EU-ul si este doar o modificare în corpul psihic, pe cînd tulburarea psihotica presupune o modificare a EU-ului prin doua fenomene fundamentale : halucinatia si delirul. Diagnosticul diferential între nevroza si psihoza consta în : integralitatea proceselor cognitive cu tulburari afective care nu mai sunt controlate de EU în nevroza ; daca pe lînga asta se produce si o profunda deterioare cognitiva atunci apare psihoza.

anxios. Diagnosticul de structura. fara corespondenta în restul patologiei si poate în toate marile dispozitive fenomenologice pe care se opreste scrutarea lumii. Exista în suferinta nevrotica o serie de demodulari sau distorsiuni care se organizeaza dupa anumite directii în care efectul corector. Fara un alter-ego (tu) bine conturat.este spatiul interior al constiintei. Nevroza leaga un deficit.însa afirmatia este doar în parte adevarata. Sunt trei forme de nevroza .decaderea persoanei nevrotice pe un plan mai putin pragmatic.diminuarea spontaneitatii. In coparticiparea a trei unghiuri de constiinta. ce poate merge de la ineficienta si demisie sociala pîna la sistarea activitatii. considera tocmai regulile de articulare. eul îsi muta continutul sau în tu (alter-ego).Distinctia clinica între procesul psihotic si suferinta nevrotica se realizeaza dupa "rasunetul" lor în planul sintetic al personalitatii.al doilea mecanism este mecanismul obsesional : ego-ul vrea sa scape. Eul matur este triadic. ori ca nu poate. Locul "comun" sau de amalgamare al celor trei repere de constiinta comunicanta . un concept fiolosofico-antropologic. profesionala) se converteste din scop si angajare etica într-un paleativ. de interinfluentare a factorilor ce constituie conditia de boala.Ceea ce înseamna o scadere notabila a angajarii. Si atunci. este constient. Neplacerea existentei" reprezinta. Nevroza nu are în principiu un ecou dismorfozant în planul general al constiintei si persoanei . în functie de mecanismul de rasturnare a corpului psihic peste EU si anume : . este nelinistit. ori ca nu vrea. (nu un defect) al vietii psihice. care-1 confirma si-1 întregeste. de aceasta dialectica a placerii si neplacerii în care neplacerea existentei înseamna suferinta (nevrotica).în cadrul structurii psihismului . avînd deschisa calea de acces intelectiv spre insul suferind psihic.care poate lua forma unor descarcari paroxist-impulsive.de un sentiment general al vietii. : 1.Eul singular este doar un "proiect" de cunoastere. mascata uneori printr-o versatilitate sau o instabilitate. Persoana "sta" (în lume) pe o triada : eu-tu-el. evident. face crize de panica . dar ori ca îi face placere. daca aceste emotii nu pot avea acting out se varsa in corpul psihic si dau diverse senzatii.pentru ca nevroza nu poate fi înteleasa în afara structurii dinamice a personalitatii. Pentru ca drumul cunoasterii sa devina un "act". eul ramine singular si se cauta continuu pe sine în lume si printre ceilalti semeni. . este invadat de emotii. ca exagereaza. al celorlalti si al realitatii. într-o "cîrja" sufleteasca a celui suferind. psihastenicul fiind un mare mare nehotarat si avînd nesiguranta de sine. fiind un mecanism neurastenic. esueaza. ce înlocuieste structura logica si adecvata a gîndirii normalului. .particulara încarcatura catatimica a gîndirii nevroticului. posibilitatea de "însotire" comprehensiva. a insertiei în actual si se soldeaza cu relaxarea tramei sociale care face portretul moral al persoanei .prima rasturnare este golirea energiei fortei temperamentale.pierderea sau "obscurizarea" sensului existentei nevroticului : activitatea sa comuna si de fiecare zi (familiala. exista si conditia limita si cea optima a structurii psihismului noetic si comunicant. dar nu poate.al treilea mecanism este mecanismul isteric : EU-ul este constient ca s-a ambalat. . 3 . 2 .

In acest sens. neinstaurate sau pierdute. acolo unde insul se desfasoara ca o unitate existenta. In sfîrsit. reper interior defectuos sau care lipseste nevroticului.iar psihiatrul încearca sa înlocuiasca alter egfo-ul. eul ramas fata în fata cu sine însusi . o exterioritate a unei analogii eu-tu.se înscrie în universul nelinistii. la modul plenar si omnivalent decît daca tu îi ofera functional acest sentimen. va pendula mereu între o certitudine cautata si neant.O nevroza este mai atipica.acesta este un defect nevrotic care va dura ani. de la imagine la abstractie. fobie). aceea care "nu seamana nici cu ea însasi". . Nevroza este o suferinta a spatiului interior. care priveste semnificatia evolutiei unei persoane pe diagrama propriei biografii. panicii. probabil. Oricarei nevroze îi este caracteristica o stare duplicitara. raportul eu-tu. functia de tu este slab conturata si insul va fi mereu în "criza" de informatie.si a întelege patologia într-o perspectiva ce nu mai este o sectiune transversala.Aceasta metoda de lucru si cunoastere este desemnata în limbajul clinic prin cuvîntul "proces". în neurastenie se dezechilibreaza energetic. Mai este înca o situatie : nevroza. sunt separate . de dedublare profunda a eului (cum sustin H.oferind tabloul unei nevroze mixte . îndoielii. prin natura sa. respectiv "mendacitate ontica". ca în cazul anxiosului si a tot ce deriva din anxietate (obsesie. didactic. se goleste. ca un continuum psiho-somatic si ca o deschidere receptiva înspre comunitatea lumii. se cronicizeaza. Ceea ce înseamna a recepta . se amelioreaza dar reclama ca nu se poate concentra . o realitate inter-ontica. ne gîndim " dar nu cumva este o schizofrenie " ? Schizofrenul este tratat. Minciuna reprezinta astfel proiectul prin simbol al unei realitati. care în normalitate este echilibrat într-un fel de simetrie. inferarea onticului din semnele lumii. un "fiu" al comunicarii. Iar nevroza înseamna tocmai un defect de comunicare si rezultatul unui minus de functionare si de eficienta a functiei de alter-ego. nevroza este "minciuna esentiala" (dupa Balanescu). Si nevroza ar putea fi tocmai blocarea acestui transfer ! Un nou fir conducator în gîndirea clinica si a psihoterapiei s-a impus odata cu urmarirea desfasurarii în timp a suferintei psihice.deci cu cel mai concret obiect posibil . ci urmareste desfasurarea diacrona a unui sistem de notatie si de "palpare" fenomenologica . Ey) care constituie.însa în practica se pot combina. Am numit conditia structurii persoanei isterice.Aceste trei mecanisme. o continua cautare înafara. Fara un tu care sa functioneze întregitor. Omul este.prodrom sau post-procesuala . Alteori. Ceea ce ar putea explica deficitul de forta (biologica si psihologica) a neurastenicului. Binder si H. nucleul modalitatii nevrotice. Eul nu se poate trai pe sine ca un întreg.

Aceasta maniera aparent mai directa între cauza si efect este produsa de faptul ca în psihism urmarile unei situatii patologice se instaleaza fara un sesizabil intermediar somatic. obiectiva. adica toate functiile sincrone ale constiintei si sa spuna la acest prim capitol daca este sau nu bolnavul constient si daca functiile lui sunt în limite normale. psihoza intermediara este psihoza afectiva maniaco. În aceste amestecuri ajuta ideea dialectica a lui Belciugateanu. în decursul timpului. înclina pentru diagnosticul de psihoza . Trasatura care deosebeste nevroza de psihoza este aceea ca în nevroza. cum spunea Artistotel . volitive. cu atît vor apare fenomene psihice patologice care se înscriu printre variantele reactive de suferinta. Eul fiind dependent de realitate. delirant halucinatorii si anumite episoade din cursul schizofreniei sa aiba momente paranoiace. Ca si nevrozele. Diagnosticul diferential între nevroza si psihoza are o baza epistemologica nu fenomenologica( fenomenologic amîndoua sunt o rasturnare) : adica în timp ce nevroza nu regreseaza personalitatea din statutul obiectiv social.Prin urmare el îsi strica obiectul. mai usoare . În reactie însa.depresiva. care se pot amesteca .sau caracteriale . o psihoza maniaco-depresiva . afective. Sunt trei nevroze si trei psihoze principale. Deformarea negativa fiind defectul negativ care însoteste psihoza dar care mai ales persista dupa tratarea aspectelor pozitive. activitatea. Kraepelin a vorbit despre aspectul pozitiv si cel negativ al psihozei. care spunea " ori de cîte ori ai din mai multe serii apasa pe ce predomina. Psihoza majoritara este schizofrenia. descifreaza elemente psihotice.Pierderea realitatii este realitatea psihozei si diferenta ei de nevroza. în ultimele decenii se observa si amestecul posibil al psihozelor. De la Kraepelin pîna azi avem o teorie a psihozei bazata pe doua laturi .un mecanism pe care l-a descris foarte bine Freud interpretarea. si deformeaza si perceptia prin halucinatii . S-ar putea ca o schizofrenie sa fie afectiva.psihopatice. în timp ce în psihoza." obiectul ".Cu cît un bolnav a facut o experienta emotional-afectiva mai puternica si tulburatoare la debut. socul emotiv nu-si mai gaseste o deschidere de iesire si se instaleaza ca o situatie fara solutie adaptativa. Ey a dezvoltat numai una din aceste doua laturi. Diagnostic diferential nevroza-psihoza Psihoza In psihoza egoul nu mai are orientarea catre real. cu lupta sociala. trebuie sa se asigure ca . ci psihoticul proiecteaza . iar psihoza puternica. este paranoia. Aspectul pozitiv semnificînd deformarea cognitiva prin halucinatie si delir. psihoza alieneaza . In momentul în care.adica însingureaza. Aspectele negative pot fi mai ales în cheie nevrotica. Caci patologia reactiva are o intensitate proportionala cu trairea emotiva.pentru ca acestea sunt mai profunde. reprima o parte a Se-ului-a vietii pulsionale. In cazul în care nu gaseste în plan sincron fenomene psihotice.sa aiba elemente atipice.acelasi Eu aflat în slujba Se-ului se da înapoi din fata unei parti a realitatii. " Examenul psihiatric corect îl obliga pe examinator sa treaca în revista procesele cognitive.

aceasta ne ajuta sa facem un prognostic al diagnosticului sincron. nu prin împartirea fenomenelor psihice în categorii simplificate. Aceasta conceptie este holistica-bio-psiho-sociospirituala. Pentru ca daca este dizarmonie si este probabil sa fie dizarmonie la majoritatea pacientilor. Important este sa ai o conceptie antropologica despre întreaga patologie. Nu prin descrierea fenomenelor elementare. masurabile. adica de evolutia diacrona a cazului. Accentuam pe psihoza cand putem sa facem ceva reversibil ca si terapie si accentuam pe dementa . Motivatia este metoda de cunoastere stiintifica aplicabila în psihologie si totodata schema generala specifica cauzalitatii . motivatie.în dezvoltarea istorica a cazului. Daca am vrea sa scoatem un instrument tehnic pentru practica curenta ar trebui sa vorbim în primul rînd de o scala in 4 trepte. a treia este psihotica. iar a patra este treapta organica sau de deteriorare. cu elucidarea corelatiilor. cu puterea lor de a mentine într-o coerenta unificatoare ce poarta marca vietii mintale (pentru o persoana) se numeste. lingvistica si literara. o scala cu patru trepte. Poate sa existe dementa cu manifestari psihotice. cu descoperirea dependentelor de factori în fenomenele psihice. Treapta a doua este nevrotica.cînd orice am face .în acceptiunea lui Ey .XV.pacient.o stiinta extrinseca clinicii. merge de la o unitate catre scanarea multiplicitatii si pîna la urma trebuie adusa la unicitate.corp psihic. Motivatie si nevroza Sub presiunea dialecticii materialiste apare fata cea noua a psihologiei.fiind de sorginte filosofico antropologica si de natura discontinua-teorie care sustine sensul tulburarii psihice. exista armonie sau dizarmonie. a caracterului lui. De la o psihiatrie fenomenologica si organodinamista la una actuala epistemologica-de la Jaspers si Ey la Georges Lanteri-Laura. deci în formarea lui ca persoana. Totalitatea modalitatilor de investigatie intelectiva în vederea întelegerii cu tendinta de cauzalizare. ci prin reinstituirea subiectului acestei stiinte ca un întreg. nevrotice. Deci atît nevroza cît si psihoza depind în prognosticul lor de caracter. o scala cantitativa de trepte calitative. Si avem dupa scala Ey corectata. valoarea fractiei EU .adica de la psihiatria ca stiinta la filosofia stiintei psihiatrice Georges Lanteri Laura descrie psihiatriei actuale-a mileniului al 3-lea doua componente eterogene:semiotica-o stiinta intrinseca clinica si psihopatologia. cu afinitatile de grupare a fenomenelor psihice. In psihologia si psihiatria de azi. si cum spunea Nicolas Cusanus în sec. Treapta întîia este a normalitatii . este o unitate multipla întîlnirea medic. orice afirmatie cu caracter legic sau explicativ se înscrie în familia unei gîndiri sistemice si motivationale.filosofica.lucrurile nu pot fi modificate. prin reconsiderarea omului ca o persoana în lume si nu ca un manunchi de fenomene neurosomatice. istorica.

iar pe de alta parte . Motivatia vizeaza. dependenta. dar nu duce nici la un raspuns de tip aleatoriu.gasim limbajul. La om. Sinteza ce se produce în cîmpul de constiinta între produsele activitatii de cunoastere si energia primitiva anteconstienta si pre-psihica duce la motivatie. procesele de inteligenta. prin utilizarea dinamicii afective si functiilor reflexive. în problemele mai complexe puse de individul uman. care este consumatorul trecutului în flacara luminoasa a psihismului intelectiv.nu mai sînt ele însile. Dar la acel nivel suprem.sub cupola valorilor nivelului etic . produs de inteligenta. ceea ce antreneaza o criza. motivatia are caracterele instinctului. homeostazia . reprezentîndi aspectul de libertate al vietii psihice. Orice moment din viata psihica în perspectiva motivationala constituie un generator al "viitorului". afectivitate. fenomenele autore-glatoare de model cibernetic. o situatie de risc si deteriorare prin lipsa de raspuns sau raspuns nepotrivit si "fara masura". nu putem vorbi despre afectivitate decît fenomenologic. suma de cunostinte învatate. ci din fiecare cîte ceva. comportamentul de model instinctiv nu îsi gaseste formula de adecvare circumstantiala.fenomenele de autogeneza. Iar functia etica nu mai este numai o enuntare generala de suprematie universala a valorilor de bine. tot ce se întîmpla în interiorul psihismului.si deasupra acestora . acolo unde . Actiunile se subordoneaza si devin motivatie împrumutînd energie si semnificatie marelui fond de valori care le confera calitatea de a constitui o legatura morala între oameni. reprezentînd aspectul de rigiditate. rezultînd elaborarea unui act motivational "veritabil". în mod spontan si liber. creatie ce ofera o solutie optimanta. de feed back. la conjunctura aleatoriului. Acesta este polul de necesitate legica al psihismului. dedicati adevarului si contemplatori sau creatori ai frumosului. Daca . motivatia poarta din ce în ce mai mult un caracter de elaborare. adica recurentiale. cu caracter rigid. pînza de fond afectiva a existentei si zestrea lui de instincte. adevar. este înnascuta. instinct. în fiecare moment si pentru fiecare conjunctura. La nivelele superioare.nu numai fiziologica. pur si simplu. polarizîdu-se si insistînd asupra conditiei endogenetice a vietii psihice. în cîmpul de constiinta. transmisa genetic ca modele de comportament pentru situatii standard. integral-individuala . un raspuns adecvat la ineditul emergent.are în spatele ei o dubla stratificare factoriala : pe de o parte. de necesitate legica. autoreglare. inteligenta. ea desfasoara o strategie neprogramata . nu poate elabora nici o motivatie de tip "inteligent". într-o apoteoza axiologica. neschimbabil. In fata ineditului sau aleatoriului. pentru ca solidaritatea umana sa dea placerea de a fi generosi sau darnici. ci totala.psihologice.Motivatia poate fi înteleasa numai atunci cînd o prindem în formele ei mai complicate. limbaj . întîmplator . din întîlnirea aceasta a reflectarii luminii si polarizarii afective. La nivel inferior. auto-combinare. Pe de alta parte. Motivatia ia nastere. globala. frumos. Dezavantajul acestui tip de instanta motivationala este ca la întîlnirea unei situatii inedite. Sub aspect explicativ. Cresterea si preponderenta cotei de libertate determina imposibilitatea repetarii modelelor.

uzuale. opozant sau protestatar. Simptomele nevrotice se decanteaza în trairile-comportament. Trasaturile sale culmineaza în axiologic. traducînd trairile subiective în comportament prin intermediul proiectarii pe o pînza de fond motivationala. Toate aceste consideratii devin valabile si transpozabile în nevroza. neplacute. "substanta" a vietii psihice Ea nu copiaza si nu echivaleaza nimic. dramatic mod de fiintare omeneasca. în plan neuro-fiziologic.un enunt axiologic. tendinta sterila de "cauzalizare" nu sînt intentionat sau conspirativ mascate si indirect metamorfozate în simptomele cunoscute drept mecanisme sau manifestari nevrotice pre-noetice. Existentul nevrotic devine lamentativ. Trairile dezagreabile se impun cu o insistenta care face ca individul sa le traiasca pasiv- . Trairea si expresia (experienta interioara si "discursul") fac corp comun în nevroza. ea s-ar transforma în cunoastere. motivatia functioneaza însa esentializat. Elucidarea structurii complexe motivationale (corelatii factoriale si subfactoriale). cu o mutatie spre trairea-expresie si cu "palidizarea" comportamentului adecvat. al neîmpartasitei singuratati. regretabile sau dezagreabile nu mai au libertatea formelor de psihogeneza superioara. Existenta persoanei în lume devine astfel . productiv si prospectiv. trairile disforice. care devine un instrument de cunoastere si modelare programica în psihiatria moderna. Ceea ce freudistii au considerat machiaj si grima. monocorda si obositoare prin repetitie. din care nevroticul încearca sa se smulga. valorile reprezinta solidaritatea dintre persoana umana si orizontul mundan al existentei sale. În planul constiintei. Dar cunoasterea reprezinta însasi esenta umana. constituie expresia unui deficit de limbaj al experientei traite.conflictul intrapsihic. nesfîrsita progresie spre adevar si autenticitate . dar nici nu modifica structura persoanei. In nevroza asistam la alunecarea motivatiei spre "marginile" constiintei. neurocibernetic si psihologic.de fapt .o analiza spectrala a extensiunii motivationale înspre existenta insului dezechilibrat. In acest caz. Se instituie ca un fel de act originar. Actul comprehensiv psihiatric este . în motive si argumente.motivatia ar apartine integral cîmpului de constiinta. transpune clasica analiza a patologiei psihice într-o sinteza orizontala. într-un plan pre-noetic si deci într-un decor de desfasurare denumit al "logicii afective". Domeniul de aplicare al acestor operatii epistemologice se întinde de la "evenimentesituatii" pîna la "peisaje de cultura". o codificare a suferintei prin care nevroticul forteaza contactul cu medicul. Dizarmonia persoanei nevrotice face ca drumul de la zona intima la cea publica (adica pentru altii) sa fie parcurs dupa o modalitate simplificata si oarecum saraca. Simptomele nevrotice par sa fie un "limbaj"care exprima "cifrat" suferinta interioritatii nevroticului. inter-ontic. Tensiunile contradictive (în raport cu sine). travestire sau compozitie scenica. Deopotriva act constitutiv al persoanei si suprema punte de legatura cu lumea.

care face ca aspectele generale ale intelectului. de o "medializare" a fenomenelor si evenimentelor care nu tine de mediul biologic (sau ecologic) ci de cîmpul de constiinta (numit mai demult. Este vorba de o focalizare. Fenomenele vietii mintale si afective apar în cadrul constiintei individuale. indiferent daca acestea sînt. un fel de responsabilitate chinuitoare si paradoxala pe care individul o poate avea în fata esecului tendintei sale de afirmare si perfectionare. care implica un fel de retractie etica. Dar toate aceste moduri înseamna dezangajare axiologica globala (pe dimensiunea lumii valorice a individului si a grupului sau). Nevroza si lume In diagnosticul nevrozelor se evidentiaza o complexa interactiune care priveste bolnavul nevrotic. de randament social. În acest sens.Ea deriva din solidaritatea pe care persoana umana o are cu propriile sale acte. Individul uman este mereu . stabilitatea culturala. Cînd e vorba de omul integral. Statutul social al suferindului implica respectul suferintei si compansiunea Dezangajarea din principalele roluri sociale face parte dintr-o dezangajare mai larga.si în toate circumstantele . medicul si grupul social de insertie. modelul de relatii interumane. "mediu" de constiinta). integral sau nu. mediul devine o lume. O analiza a spectrului nevrozelor ne-ar permite sa plasam întreaga varietate a acestor forme sociogenetice între doua extreme. cu o fisura structurala care o dedubleaza. cu dezangajarea din principalele roluri sociale (sau îndeplinirea lor cu efort.de sentimentul de nemultumire cu sine însusi pe care nevroticul îl traieste prin referinta la valorile si regulile grupului si. fie nemijocit. Rezulta din aceasta o aplatizare a persoanei. dezadaptarea fata de structura logica (reprezentînd functia cea mai abstracta si rigida. o egala parte) de "colectivitate". determinate din afara. Pentru antropologia moderna. de pilda. Aceasta vina intima si secreta poate atinge intensitati egale în responsabilitati obiective. în mod impropriu. Numai raportul dialectic dintre individ si ambianta lui sociala. Dar . coeficientul de securitate al vietii colective. de "coagulare" morala. mai mult si mai puternic decît de ansamblul . afectivitatii si angajarii libere sa apartina în foarte hotarîtoare masura determinarii psihologice colective. îndoiala. nevrozele reprezinta o dereglare superioara a functiilor de adaptare. reflectat în întelegerea psihiatrului. Sentimentul de "culpabilitate".în acelasi timp si în corolar -procesul suferintei nevrotice poate fi expresia unui dezechilibru care transforma nivelul si structura grupului social. iar comportamentul sa fie de aparare si nu de depasire creativa. pe de alta parte. ambianta istorica universala. de echilibru afectiv. similar aceluia de suferind retractat în tristetea neangajata a copilariei bolnave. fie prin intermediul acelei "comedia dell'arte" involuntare. dar comporta în acelasi timp un foarte însemnat coeficient (mai bine spus. suferinta si neplacere) si propensiunea spre un rol de tip special. prezinta mai multe si complexe determinari posibile. de participare la viata si sentimentele colective . Exista.pe de o parte . dar e întotdeauna generator (socio-genetic) de nevroza. poate duce la viziunea de ansamblu a procesului nevrotic. astfel.socializat. reprezentate . libertatea noastra omeneasca este alimentata de sentimentul pe care îl avem despre ea. ceea ce conduce la un comportament duplicitar si necreativ. pe care grupul o exercita asupra insului).expresiv.

de la formele cele mai ascunse si discrete de suferinta. Si. în cel de al doilea apar anxietatea.factorilor ei obiectiv-delimitativi. tensiunea ce investeste starea nevrotica se asociaza starilor anxioase).aparent . toate temele existentei omenesti pot . pîna la cele mai manifeste si "deschise" varietati de boala nevrotica. nereceptarea comunicarii si întotdeauna pierderea adresantei ei. Ea se poate grefa dezorganizator pe mijloacele constitutive ale comunicarii. dublat si reliefat de un altul inter-personal. ciocnirea avînd loc între pozitii echivalente si care apar la fel de explicit în cîmpul motivational individual. Dar lantul ca si cel al culturii reprezinta o realitate omeneasca. Principiul-plot de întelegere în clinica si sociologia nevrozelor este conceptul de conflict. De unde se vede ca fenomenologia suferintei nevrotice se întinde de la discrete forme de nemultumire pîna la severe aspecte de interactiune sociala. In structura conflictuala. Fiindca societatea implica si ne ofera o perspectiva integrativa între persoana si cultura. Ciocnirea opozitionala se poate dezvolta între im personal (sau supra-personal). daca legat de primul aspect apar maleza. de conflicte legale .la o" scara de valori sau de responsabilitati. la totala lui substituire. Boala psihica (deci si nevroza) este o pierdere. presupune întelegerea naturii psihice si invers.atunci cînd în interiorul lor apar (sau se reflecta) forte antagoniste -sa devina o conditie socio-genetica a suferintei nevrotice. la nivelul grupului social ea traduce o grevare. sau cînd instantele instinctohedonistice intra în conflagratie cu normele etico-sociale.o patologie psihica flagranta. aceea de a fi produsul si de a produce grupul. în teoria psihiatrica. nu avem . Societatea nu are un "corp cu adresa". de coliziuni sociale. unul din contrarii poate ramîne mascat sau ignorat (în acest caz. putem descoperi o dispozitie oarecum orizontala (la acelasi nivel de constiinta) a factorilor ce se înfrunta. o deformare. sentimentul de deficit vital si de oboseala. conflictul se poate genera din contrarietatea afectiva nerezolvata. Nivelul în care se întîmpla si se poate organiza opozitia contradictorie în conflictul nevrotic este foarte diferit. sa existe odata (si în strînsa corelatie) cu psihopatologia pur si simplu. patologia mintala înseamna orice slabire sau deformare a comunicarii.Fiecare aspect intrapersonal e întotdeauna. Întelegerea patologiei psihiatrice. un fel de sondare a potentialului neurogen. atunci cînd ne propunem sa "însanatosim" societatea pentru ca "organul" întîlnirii nu este concret si boala nevrotica . si cu certitudine. Iar daca la nivel de individ nevroza semnifica o îngustare a functiilor de libertate. O psihiatrie sociala ar trebui. "transculturale" apar atunci cind individul solicitat de distorsiunea. care poate merge de la atenuarea mesajului. pîna la aspecte zgomotoase de criza comunitara. cum poate fi si efectul indirect al unei degradari sau diminuari de capacitate somatica (care nu e însotita de o renuntare proportionala a individului la dorintele si tendintele sale egoiste). Iar dimensiunea învaluitoare a persoanei si culturii este tocmai ceea ce denumim societate. depresia si reactia de ostilitate. Ea poate reprezenta o referire abstracta . "extra-individual" si "peri-individual".si insolubila . Dificultatea apare tocmai aici. dizlocarea trairii cu materialul orb si impersonal al pulsiunilor sau al modelelor instinctive.În rezumat. o detasare din conditia definitorie a fiintei umane. alunecarea din informatie în cercul vicios al redondantei substitutive. social si individ. Dar tot atît de mult. de tensiunea de cîmp între doua spatii culturale esueaza pe o modalitate de psihopatologie. de la intimitatea introvertita si intim-personala. în simptomatologia lor. Tot asa. Fenomenele specifice. Exogeneza constituie. Dupa acest criteriu. un minus de responsabilitate. poate însemna stereotipizare. prin urmare.

Speranta este o continua tendinta de autodepasire si deci o dimensiune creatoare a fiintei în universul culturii si în propria-i conditie. axiomatica etica. ca situatia patogena rezulta din confruntarea persoanei cu un eveniment care capata semnificatie în raport cu subiectul însusi. se ofera ca proiect fundamental al omenirii de azi (si poate de totdeauna!). ceea ce permite o administrare preventiva si constructiv angajata în orice actiune de igiena mintala. Studiul etiologiei nevrozelor furnizeaza informatii esentiale despre om si societatea în care se insera. E. Prin urmare. adica nevroza. ci suma unei elevate demnitati si plenare multumiri sufletesti ale celor multi. de echilibru a grupului uman.capata o dubla semnificatie : aceea a propriei existente si aceea a existentei societatii. Nu orice esec devine matricea unei structuri nevrotice. Rascumpararea conditiei nevrotice 1. pe fundalul transformarilor structurii sociale. sentimentul esecului si nonsensului existential. care o convertesc într-o necesitate interioara. Adica ceea ce merita si poate fi cunoscut si trait sînt tocmai valorile general. Aceasta apare cu numele de terapie a sufletului colectiv. nu o data. Iar calitatea morala este dependenta de inteligenta si de afectivitate. o augmentare a neautenticitatii unui om "demarat" pe drumul progresului cunoasterii. Psihiatria trebuie sa functioneze si ca o terapie impersonala a conceptului de nevroza ! Sanatatea mintala a omenirii de azi este posibila si prin corecta definire si utilizare a conceptului de "nevroza".umane. Aceasta sintetica imagine a "lumii de azi" ne permite plasarea în existenta si reciprocitate. în chip inevitabil. " Speram sa fim contemporanii triumfului unei . printre care. o problema mereu reînnoita. De aceea. în care sanatatea mintala nu va fi o abstractie sociologica. Achizitiile si participarea noastra morala sunt rezultatul educatiei si culturii. Principii de psihoterapie . care se construieste din deprinderea de supunere a dorintelor si tendintelor unor imperative etice. Wolf spune ca "singura certitudine este speranta". ce descopera în nevrotic o problema care o priveste si vizeaza direct.. dar orice "atingere" a unitatii dintre eu si lume înseamna vid valoric.viziuni optimiste" asupra suferintei si nevrozei (S. cu istoria si cu relatiile sale. reforma morala. discutia etiologica în jurul nevrozei e chemata sa prospecteze interactiunea dintre o anumita si momentana constelatie a lumii si o personalitate incapabila sa se sustraga optiunii nevrotice. Ey spunea de asemenea. adica studiu socio-cultural al cadrului concret în care nevroticul traieste. H. Stossel) care postuleaza ca o comunicare plenara între oameni e posibila. Virtutea si perspectiva dominanta si "magnetica" a viitorului pare sa fie o reconsiderare posibila a orizontului uman. Refugiul în suferinta nevrotica înseamna o întunecare a tendintei de autodepasire. fiindca orice suferind psihic este o întrebare sociala. îndeosebi fondul cert de bunatate ce se ascunde în intimitatea si profunzimea fiintei. Scaderea coeficientului reflexiv de luciditate în fata suferintei va hrani impresia ca traim într-un timp si spatiu ale unei omeniri nevrozate.

. unde si cum se delimiteaza suferinta nevrotica de suferinta firesc-umana. în psihopatologie . simpatie. E aproape o evidenta pentru cei care se ocupa cu istoria culturii ca . în surda si ireductibila necesitate a suferindului de a se proiecta pe "coexistentii" sai. mai ales atunci cînd ea se desfasoara vizînd cîmpurile de torsiune ale existentei nevrotice. Aceasta este psihiatria profilactica. Aceasta solidarizare. fara riscul unei falsificari a comprehensiunii pozitiei omului în lume ? Nevroticul cauta si cere sa fie readus într-o formula echilibrata de existenta autentica. Psihoterapia functioneaza aici. el nu "are" nimic. In schimb. respectiv pozitia si devenirea istorica a individului uman. Totul se masoara azi pe curba de probabilitate. renunta la "frumusetea rabdarii". terapia în nevroza atinge nivelul suprem al asistentei omenesti. Fiindca asistenta unui nevrotic este un act de omenie. nu se mai resemneaza si nu se mai supune scepticismului stoic. "Succesul" îsi are complementarea cuantica în "esec". ci este într-o stare de constiinta ingrata.igiena mintala converge spre o acceptie de profilaxie si uneori chiar de terapeutica marginala si preventiva. realizarea se margineste cu naufragiul. de simpatie. si astfel. caci si suferindul trebuie sa "vina" în cîmpul polarizant al tranzitivitatii psihoterapice. sau interumana în general.Terapeutica bolii psihice (si prin excelenta a nevrozelor) implica o dubla miscare si initiativa. Psihoterapia este domeniul constructiv si dinamic al psihiatriei. rezonanta afectiva.implicînd în mod necesar asistenta psihoterapeutica. Igiena mintala si sanatatea psihica. sistem de dubiu si nesiguranta . Sugestia se adauga puterii de a spera si de a prefera realitatea explicata în locul nevrozei.din marele model al existentei cotidiene si de peste tot. Omul modern nu mai suporta. devine mecanism de suferinta. Nevroticul nu are o nevroza. de disconfort interior si de nelinistita întrebare. de întelegere " din ochi" cu aparenta de intuitie si finete. Intr-un limbaj de psihologie normala. fiecare fiinta umana trebuie sa reediteze laboriosul drum al dezvoltarii . aceea care nu trebuie si nu poate fi detasata . poate. daca unele modificari de dispozitie si caracter au o semnificatie tranzitorie sau anunta o decompensare. tensiunea provocata de conflict (factor: de psihogeneza) în loc sa mobilizeze resursele si capacitatea ancestrala pentru iesirea din impas si ulteriorul acces la dorinta împlinita. nu ne mira ca el nu poate fi înteles decît prin asimilare si nu prin "complicitatea" psihiatrului la tentativa sa de a se echilibra. care îsi propune redistribuirea liniilor de forta interioare din sufletul suferindului.pragul tolerantei la conflict si nesansa a scazut în chip sesizabil. "Repararea" existentei nevrotice se realizeaza printr-o reorientare a sensurilor ascendente si constructive ale celui esuat în cîmpul existentei.sau decupata . de bun simt. Si astfel. de luciditate. Psihiatrul apreciaza cînd microsocurile emotive ale vietii de fiecare zi lasa urme mai mult decît trebuie. Fara îndoiala. în aspectele ei desensibilizate. Din aproape în aproape. Nu vrea sa mai dezbata cainta sau nuantele regretului. se ajunge astfel la întrebarea "de foc" a psihiatriei moderne : în orizontul contemporan. raliere a constiintei medicului la problematica nevroticului înseamna totdeauna o comprehensiva ascultare.odata cu diferentierea formelor de civilizatie . igiena mintala se desfasoara în directia adaptarii functionale a structurii dinamice pe care o denumim raportul dintre eu si mediu. Singurul limbaj care îsi gaseste sens (cu nevroticul) este un dialog de compasiune. De aceea.

de clivaj în nivelul lui EU-TU. persoana nevrotica are gradul de organizare mai mic fata de modelul triadic al normalitatii si primeste prin schematizare urmatorul model psihopatologic: subsistemul {EU. In perspectiva structuralista ..nevroticul prezinta un defect structural. ceea ce înseamna o pierdere a echilibrului triadic EU-TU-EL.cunoasterea . adica nivelul etic al fiintei umane. Trei 4... Traité des Hallucinations. Paris. Pamfil. Paris.. Études cliniques et psychopathologiques. Am numit "substata" vietii psihice . D. Masson et Cie. astfel.. "Rhadamanthe" Privat.Ey H. Toulouse. bilant energetic negativ si dezangajare axiologica. 2003. Schizophrénie.4. Cu alte cuvinte. Brisset Ch. dezorganizarea nevrotica se înscrie în pre-persoana.personalitatii începînd de la zero. nu se mostenesc (nu avem nici un semn ca deprinderile etice ale omului s-ar apropia de un stadiu de fixare ereditara). în aceasta viziune. 8. 1973. Paris.S.Ey H. E. Manuel de psychiatrie. asa cum scria Victor Frankl. Psihologie si informatie. Masson. 1967. 1973. Dar e tot atît de evident ca intensitatea si cantitatea mijloacelor de progres în secolul nostru nu-si au vreo replica în antecedentele istorice. iar igiena mintala îsi duce dialogul cu oamenii care sunt si vor sa-si pastreze echilibrul psihic. 68: 27-38. spiritualitatea este esenta umanitatii noastre. denivelare si dezorganizarea structurii triadice prin acest conflict care se traduce în neuatenticitate.Ey H. Bibliografie 1. EL} în conflict cu {TU}... Fiecare vîrsta a individului uman schimba constelatia problemelor lui de echilibru si activitate psihica. Stiintifica. în timp ce EL. 6 Ey H. Bernard P.Evaluarea spirituala în practica medicala Spiritualitatea este un element esential al îngrijirii medicale deoarece.Eduard Pamfil Doru Ogodescu-Nevrozele-ed Facla-Timisoara 1974 2.Freud -Opere 3-Psihologia inconstientului-Ed.. este numai un "surogat". Nevroza înseamna. la fel de sublim si misterios.Lanteri-Laura G. în universul înseninat al comunicarii si cunoasterii . 3. in L'Évolution psychiatrique. 7. 13. al luminii. Des Idées de Jackson à un modèle organo-dynamique en psychiatrie. Ogodescu. Modelul perfect al triadei este însasi persoana umana reprezentînd cel mai mare grad de organizare si interdependenta coeziva ce se poate defini printr-o triada. 9. omul "intra" în suferinta nevrotica.. Ed. Rascumpararea conditiei nevroticului înseamna replasarea lui EU-TU în nivelul cîmpului general al lumii si restabilirea functiei ileitatii (EL). spre autodepasire si autenticitate.. 1975. Évolution du champ de la psychiatrie moderne: frontières et contenu. Valorile morale se învata. Iar trecerea dincolo de noaptea "labirintica". Spiritualitatea vorbeste . Fata de modelul persoanei normale.Jaspers-Psychopathologie générale-Paris-1928 5. o fragmentare a unitatii psihismului într-o schema impersonala.fara replica în univers si fara alt comparativ decît acela.este dovada ca fiinta umana nu a dat înca nici un semn de oboseala în vectorialitatea continua a spiritului sau. 1996. Or.K. No. sau polul valorilor.

Academia Americana a Asistentilor Medicali. s-a formulat o definitie a termenului de spiritualitate prin consensul medicilor. suferintei si bolii. sugerând un rol al conceptelor spirituale în rezilienta si în rezistenta la stres. Astfel. multe fiind solicitate.am gasit ca israelienii sînt mult mai expusi ca si crestinii. Toti acesti factori pot influenta modul în care pacientii si profesionistii îngrijirii medicale percep sanatatea si boala precum si modul lor de interactionare. 95% dintre pacientii pentru care spiritualitatea este importanta vor ca doctorul lor sa fie sensibil la nevoile lor spirituale si sa o includa în tratament. Asociatia Americana a Colegiilor Asistentilor Medicali. inclusiv mortalitatea. rationalitate. Cercetarea asupra meditatiei si rugaciunii a demonstrat beneficiile aduse de aceste practici. atunci când un pacient spitalizat solicita îngrijire spirituala. umanism si arte. Asociatia Colegiilor Medicale a publicat o serie de indicatii pentru aceste cursuri. De asemenea s-au înregistrat schimbari semnificative în educatia din scolile medicale cu privire la spiritualitate si sanatate. iar sectantii mult mai expusi ca israelienii. ca si prin relatie cu Dumnezeu si cu familia. Pacientii de asemenea pretind luarea în considerare a problemelor spirituale. aceasta sa fie asigurata.au identificat obiective de training ce sustin includerea spiritualitatii în curriculum. 85 % dintre pacienti au sustinut ca încrederea lor în medici creste daca acestia iau în discutie chestiunile de ordin spiritual. definitia include o exprimare personala a spiritualitatii. Într-un studiu facut de Ehman (21). 50% dintre pacientii pentru care spiritualitatea nu este importanta simt ca medicii ar trebui sa abordeze problemele spirituale ale pacientilor în cazul bolilor severe si cronice. Actualmente mai mult de 70% dintre scolile medicale predau cursuri despre spiritualitate si sanatate. Spiritualitatea este mai ampla decât religia si în urma parcurgerii tematicii spirituale a . Asociatia Americana a Colegiilor Medicale. Multe organizatii de profesie -ca cele de mai sus. Exista si suport institutional pentru includerea spiritualitatii în cadrul îngrijirii medicale din America actuala Comisia Unita pentru Acreditarea Organizatiilor din Domeniul Sanatatii cere ca.Unul dintre obiectivele predarii este ca toti studentii sa stie cum sa abordeze o discutie/poveste spirituala. Comunitatile religioase si nu numai ofera oamenilor un suport social. educatorilor medicali si al pastorilor.recunosc ca îngrijirea spirituala este un element important în etica profesionistilor din domeniul sanatatii. Central acestei definitii este ca spiritualitatea înseamna cautarea unui sens ultim al vietii prin participare la manifestari religioase. Multe studii au indicat ca credintele si practicile spirituale pot afecta rezultatele îngrijirii medicale. Este acea parte a umanului care cauta vindecare si reconciliere cu sinele si cu ceilalti. In privinta influentei confesiunii asupra bolii psihice. În plus.despre ceea ce da sens ultim si scop în viata unei persoane. Religiile ofera oamenilor un limbaj al sperantei si cai de a-si întelege suferinta. Asociatia Psihiatrica Americana. Consiliul de Acreditare pentru Absolventii de Medicina . credinta si altruismul pot ajuta oamenii sa faca fata aversiunii. Recunoasterea chestiunilor spirituale în cadrul medical În cadrul cursurilor de medicina despre spiritualitate si sanatate.Valorile spirituale precum speranta. bolile cardiovasculare si depresiile. exprimata în natura.

care pot fi trecatoare-slujbe. educatori medicali. E posibil si sa se iveasca un sentiment al abandonarii si supararii în legatura cu comunitatea si fata de Dumnezeu. Totusi. speranta poate fi manifestata în acceptare/resemnare. provocarea cea mare pentru toti. gasirea întelesului. Initial speranta apare în cazul vindecarii sau recuperarii . implicit probleme de natura spirituala.este aceea ca medicii ar trebui sa creeze medii în care pacientii sa simta ca pot avea încredere în medicul lor si sa împartaseasca orice problema a pacientului. sau unei lipse de înteles si de scop. pentru altii. Cele mai frecvente teme spirituale în povestirile pacientilor sunt lipsa de sens si de scop în viata. plus medici. Oamenii pot gasi pe parcursul vietii multe surse de aflare a scopului sau a sensului. Lipsa sperantei se regaseste în cazul unei boli grave. supararea fata de Dumnezeu sau fata de altii. totusi ea poate duce la conflict. Temele religioase pot produce tulburare în vietile oamenilor. O indicatie terapeutica -în acord unanim al Asociatiei Colegiilor Medicale Americane. finalizarea activitatilor sau scopurilor importante. ceea ce reprezinta o parte esentiala a terapiei. Supararea fata de Dumnezeu este adesea normala în fata bolii grave. lipsa sperantei. În comunitatile lor religioase li se poate spune ca este gresit sa te superi pe Dumnezeu sau sa te simti abandonat de El. Comunitatile religioase si spirituale ofera oamenilor sprijin pe masura ce oamenii încearca sa gaseasca sens si scop pentru ei insisi. pastori .pacientilor. Practicile spirituale pot varia de la rugaciune si meditatie pâna la plimbarile în padure. Astfel. inabilitatea de a gasi acest scop poate duce la depresie si anxietate. Scopul si sensul vietii sunt acelea gasite în goliciunea vietii exterioare. oamenii împartasesc asemenea sentimente. Comunitatile religioase ofera acest sentiment de dragoste si grija pentru celalalt. într-un context medical. al unei relatii esuate. abandonarea de catre Dumnezeu sau de catre ceilalti. lipsa relatiilor sau a dragostei fata de ceilalti. dar e dificil de regasit atunci când acestea nu sunt posibile. Scop si sens în viata sunt cautate de toata lumea. trairea vietii la maxim în fata dificultatilor. Este important sa permiti oamenilor sa vorbeasca despre mânie/suparare într-un mediu sigur unde nu se simt ca si judecati. acesta poate fi constituita de prietenii cu aceleasi conceptii si de catre familie. si pîna la urma experimentarea unei calitati superioare a vietii si a mortii. este important sa se recunoasca faptul ca spiritualitatea poate fi exprimata în moduri diferite. biserica este comunitatea spirituala. Disperarea profunda poate constitui baza unei crize existentiale. pierderea sperantei. disperare. este gasirea unui înteles chiar în momentul pierderii unei slujbe. ascultarea muzicii sau pictura. vina. relatii. În acest caz pot aparea izolarea si disperarea. Comunitatile religioase si spirituale ofera oamenilor un limbaj al sperantei. Oamenii au nevoie de un simt al legaturii cu ceilalti si de sentimentul ca sunt iubiti si îngrijiti. împliniri. Ajutarea oamenilor restructureaza gândirea lor în asa fel încât ei pot gasi speranta si în mijlocul disperarii. În acest caz. succese financiare. vina sau rusinea. În general.Modul în care oamenii înteleg speranta variaza de asemenea. Credintele si convingerile spirituale joaca un rol important în modul în care oamenii îsi transcend suferinta pentru a gasi sensul ultim. sau fata de Dumnezeu. În cabinetul medical pacientul poate explora mai in profunzime si mai în siguranta aceste . Institutul George Washington pentru spiritualitate si sanatate. sau atunci când o persoana este pe moarte. disperarea. instalarea unui sentiment de singuratate profunda. al lipsei de împlinire. Studiile au aratat ca oamenii mai plini de speranta fac fata mai bine în caz de depresie sau alti indicatori ai sanatatii. pentru unii pacienti. succesului neatins.

sentimente. sprijinul social. FICA. Medicul nu trebuie sa forteze o persoana care nu se declara drept spirituala sau religioasa sau care nu vrea sa discute aceste chestiuni. precum si a resurselor spirituale ce pot reda putere ( speranta. lipsa sperantei). Întrebari despre cum pacientul se manifesta în conditii de stres sau în situatii dificile. o slaba calitate a vietii si cu o depresie mai mare în rândul adultilor maturi. În acest context. Povestea/discutia spirituala Simpla ascultare a temelor nu va ajuta la selectarea informatiilor necesare pentru a asigura o buna îngrijire medicala. Astfel. Koening si colegii sai au desoperit ca sentiment negative provenite din apartenenta religioasa au fost asociate cu o sanatate fizica mai precara. medicul poate deduce modul în care acesta este interesat de sine si de ceilalti. Este important sa se respecte intimitatea pacientului. daca doresc. totusi medicii nu abordeaza aceste chestiuni în general. SPIRIT 30 SI SPERANTA 31. medicul întreaba daca practicile si conceptiile spirituale sunt importante pentru pacient. violenta familiala. Pacientii se pot simti vulnerabili în fata medicului lor. Acestea includ FICA 29. · Aflarea conceptiilor si valorilor pacientului · Evaluarea tulburarii spirituale (Lipsa sensului. sunt o parte importanta a îngrijirii personale. sens si scop. întrucât acesta ar afecta încrederea pacientului în medic. prin care profesionistul îngrijirii medicale se leaga de pacient într-un mod adânc si profund · Redarea puterii pacientului de a gasi resurse interne de vindecare si acceptare · Aflarea conceptiilor spirituale si religioase ale pacientului care ar putea afecta decizia privind îngrijirea medicala.E posibil ca pacientii sa nu se gândeasca sa ofere o anumita informatie fara sa li se spuna. Exista o diferenta de putere între medici si pacienti.un set de întrebari cu scopul de a îndemna pacientii sa îsi împartaseasca credintele religioase sau spirituale. Astfel s-a recurs la elaborarea unui set de instrumente de folos în cadrul povestirii spirituale. Scopurile povestirii/discutiei spirituale sunt: · Invitarea pacientului sa împartaseasca convingerile spirituale/religioase daca el alege acest lucru. Aceasta pentru ca pacientul poate fi de . Întrebând pacientul despre situatiile de viata si despre relatiile importante. iar aceasta vulnerabilitate trebuie respectata si protejata. preferintele si practicile sexuale . A întelege cum spiritualitatea si religia sunt legate de modul în care pacientii îsi înteleg boala si capacitatea lor de rezistenta este de importanta majora pentru asigura o îngrijire holistica. Aceste întrebari sunt menite sa serveasca drept ghid pentru discutia pe tema spirituala. Povestea spirituala îl are pe pacient în prim plan. comunitatea spirituala) · Asigurarea unei posibilitati pentru îngrijire medicala plina de compasiune. dar tot ei au spus ca la acei pacienti cu sentimente religioase pozitive se remarca o sanatate mintala mai buna. poate fi adoptat într-o maniera ce presupune eficienta temporala. Discutia spirituala este formata dintr. trebuie puse anumite întrebari pentru a atinge anumite zone informative precum depresia. centrata pe persoana pacientului. rezilienta. Medicii trebuie sa fie atenti cum pun întrebarile si ce fel de informatie trebuie discutata în contextul medical. tabel. Prozelitismul nu este permis în contextul medical. Chiar daca pacientii sunt interesati de integrarea problemelor spirituale în îngrijirea lor. V.

Jumatate din pregatirea lor are în vedere modul în care chestiunile religioase sau spirituale afecteaza manifestarile si modul de abordare a simptomelor prezente. moscheile pot servi ca sisteme puternice de sprijin pentru unii pacienti. templele. clerul si alte persoane specializate sunt pregatiti sa abordeze astfel de chestiuni. abordarea tratamentului "Cum v-ar placea ca eu. - . tot de natura spirituala. natura. pastorii. lucreaza cu pacienti de orice religie sau cu cei din medii nereligioase. Daca pacientul raspunde negativ. ? va influenteaza credinta modul în care va îngrijiti boala/afectiunea? Ce rol joaca credinta dvs în recapatarea sanatatii?" C-comunitatea "Faceti parte dintr-o comunitate religioasa sau spirituala? Va ofera aceasta un sprijin. muzica. FICA: Abordarea unei discutii spirituale F.?" Uneori raspunsul poate fi : cariera. din teama ca tratamentul sau sa nu fie afectat. I. Astfel de preoti cu pregatire în acest sens. Clerul este pregatit pentru îngrjire religioasa si lucreaza predominant cu pacienti din gruparea lor religioasa.acord superficial cu parerea medicului. De exemplu referiri la pastori. cel care va trateaza. priviti în totalitatea lor. terapia prin calatorii. în ce mod? Exista un grup de oameni pe care îi iubiti sau care va sunt importanti?" Comunitatile precum bisericile. Discutia spirituala ofera posibilitatea unei întâlniri medicale în care pacientul sa îsi împartaseasca convingerile spirituale/religioase daca el doreste aceasta. pentru dvs. 1. De asemenea îl poate ajuta pe medic sa identifice tulburari de natura spirituala. dar un counseling mai profund este necesar cu ajutorul personalului specializat. ci necesara este luarea în considerare a problemelor spirituale care trebuie abordate în planul de tratament. nu sunt pregatiti pentru asigurarea unei îngrijiri spirituale. si sa asigure o terapie potrivita necesara pacientului într-un cadru biopsihosocial si spritual. preoti. Medicii. familia. arta. ajutându-i sa discearna cum Dumnezeu sau divinitatea lucreaza în vietile lor. pentru a-i ajuta sa treaca de o criza/tulburare spirituala. Uneori planul poate inlcude simpla însotire a persoanei în calatoria sa. ca si resurse de redobândire a fortelor.importanta " Ce importanta are credinta sau religia dvs. compromis. Îndrumatorii spirituali nu sunt consilieri. sa abordez aceste chestiuni în îngrijirea dvs medicala?" Adesea nu este nevoie ca aceasta întrebare sa fie pusa. Povestea spirituala este un instrument de selectare pentru identificarea problemelor spirituale. Mai degraba ei sunt pregatiti sa asiste oamenii în calatoria lor spirituala. consilieri spirituali.faith=credinta "Va considerati o persoana spirituala/religioasa?" sau " Aveti convingeri spirituale care va ajuta sa faceti fata stresului?". medicul poate întreba " Ce da sens vietii dvs. Consilierii pastorali sunt pregatiti prin masterate sau doctorate în acest domeniu. Capelanii/preotii sunt licentiati de organizatii clericale sa lucreze în mod particular cu pacientii din diferite cadre de îngrijire medicala.

Practice Guidelines for Psychiatric Evaluation of Adults. and family medicine.org/policy/com-alternative-med. 2000. MA: Harvard Health Publications. 13. 12. 2006. Linkages to physical health. New York. Am Psychol.ku. Komaroff AL. 8. American Association of Colleges of Nursing. Working Paper on the Role of the Clint_eal Nurse Leader. Brody H. Chapin R.Available at: _HYPERLINK "http://www. Available at: _HYPERLINK "http://www. Man 's Search for Meaning. Reli_gion and Health. Spirituality Resource.nche. Oakbrook Terrace.htmi_. 2004.aapa. 2006.htmi"_http://www. 2006. 2006. J Fam Pract. 4. Puchalski CM. Koenig H. Nelson-Becker H.aamc.psych"_http://www. Reli_gion and spirituality. 10.ku. 11.Universitatea de Medicina si Stiintele Sanatatii 1.psych_.aapa. 9. Available at: _HYPERLINK "http://www. faith.Available at _HYPERLINK "http://www. Report III . Religion. 1984:24-28. Special Requirements for Residency Training in Psychiatry.Puchalski CM. Accessed February 22. Accessed February 6.doc"_htt p://www.oalte. O'Donnell E. 1995. 5. Techniques in Regional Anesthesia and Pain Management. Forgiveness: spiritual and medical implications. American Psychiatric Association.edu/Publications/docs/"_http://www. McCullough M. American Academy of Physician Assistants. Joint Commission on Accreditation of Health_care Organizations. 2004.Bibliografie Dr. Powell LH. Puchalski. Implementation Sections of the 1996 Standards for Hospitals. . Shahabi L.Contemporary Issues in Medi_cine: Communication in Medicine. NY: Oxford Uni_versity Press. 2.edu/gerorich/reports/pdf-store/spirituality%20resource.org/meded/msop/msop3"_http://www.org/meded/msop/ms op3_. 1994.org/policy/comalternative-med.profesor asociat în Stiinte Medicale si ale Sanatatii . Religious and soiritual beliefs in end-of-life care: how major religions view death and dying. NY: Simon & Schuster. Association of American Medical Colleges. 1988:27(5):473-474.cfm. Medical School Objectives Project.nche. Mind/Body Medicine: A Special Report. University of Kansas.Frankl V. Peng C. 14.oalte. Larson D.doc. 2003:5811 ):36-52.aacn. ed. New York.aamc. Landry ST. Thoresen CE. Accessed February 6. Available at: _HYPERLINK "http://www.org/psyeh_practtreatg/pg/pg_adult.aacn. 2002 September 17:1-6. Gordon T. 2001. Chicago.doc_.edu/gerorich/reports/pdfstore/spirituaHty%20resource. IL: Accreditation Council for Graduate Medical Education. Boston. The Yale Journal for Humanities in Medicine.edu/Publicati ons/docs/ _CNL6-04. pdf. IL: Joint Commission of Accreditation of Healthcare Organizations: 1996. 2006. Foglio JP. Complementary and Alternative Medicine. 6. 2000. Accessed Feb_ruary 6. 2005:9:114-121.1999. Accessed February 6. 3. 7. Accreditation Council for Graduale Medical Education.

Pargament KI. X. Elmsford. Clampa RC. 21. Int Rev Psychiatry. 25. Hight E.nursingworld"_http://www. Tulsky.63(1):81-89. 2006. 22.LoB. in: Snyder CR. Puchalski CM.EthicalaspectsofInt egratingSpiritualityintohealthcare. 1996. Short TH. Puchalski CM. Larson DB.3(1): 129-137. 30. 1998. Hansen-Flaschen J . 8. J Nerv Ment Dis. Koenig HG. Accessed February 6. 2003:6(6):979-988. 23. Available at: _HYPERLINK "http://www. 1998.73(9):970-974. . Code of Ethics for Nurses With Interpretive Statements. Breitbart W. Larson DB. Developing curricula in spirituality and medicine. Taking a spiritual history allows clinicians to understand patients more fully.1999.5(1):11-16. The Spiritual history. ACP-ASIM Endof-Life Care Consensus Panel.15.htm..com/"_http://www. 2 4 . Discussing palliative care with patients.Inpress. Heller. 2001:13:131-138. In press. eds. J Palliat Med. 29. Am Fam Physician 2001. org/ethics/code/protected_nwcoe303. 28. 27.McCordG. 20.5. NJ: Lawrence Erlbaum Associ_ates.altfutures. Romer AL.. Vi_sion. 2006. 18. 1998:186(9):513-521. Nielsen J. J. 1999: 130:744-9. Mahwah. Puchalski C. 19. Quill. Hope and health: measuring the will and the ways. Accessed February 6. Lo. NY: Pergamon Press: 1991:285-307.elal. Interview by Karen S. Snyder CR. Journal of Cancer Education. Maugans TA. Anandarajah G. Ehman JW.AndersonMB. Ott BB. 17.pdf.PuchalskiCM. Arch Fam Med. Goals & Next Steps. Code of Medical Ethics. Available at: _HYPERLINK "http://www. American Nurses Association. 2004. 16. Picker Institute./ Palliat Med. Anderson JR. Lu FG. Religious coping and health status in medically ill hospitalized older adults. P a t i e n t .nursingworld_.Wong PT.Discussingspiri t u a l i t y w i t h p a t i e n t s : a r a c_i o n a l a n d e t h i c a l a p p r o a c h . 13. Fry P. 26. Annals of Internal Medicine. American Medical Association Council on Ethical and Judicial Affairs. Irving LM.Spiritualitate si bunastare în practica medicala .2004:2(4):356-361.GrossmanSD. The Handbook of Social and Clinical Psychology: The Health Perspective. Spirituality in psychiatry residency programs. Puchalski CM. A n n F a m Med.Washington.DC:Associ ationofAmericanMedicalColleges.etal. IL: American Medical Asso_ciation: 2001. 2000. Spirituality and medical practice: using the HOPE uestions as a practical tool for spiritual assessment.159(15):180 3-1806.com/_pubs/Pieker%20Final%20 Report%20May%2014%202004. Acad Med. D o p a t i e n t s w a ntphysicianstoinquireabouttheirspiritualorreligiousbelief siftheybecomegravelyill?ArchInternMed.GilchristVJ. 2000. The Human Onest for Meaning. Forsyth DR. 31. Chicago.C e n t e r e d C u r e 2015: Scenarios.altfutures. Spirituality and health: curricula in medical education. Reframing hope: meaning-centered care for patients near the end of life.

dupa cum s-a aratat în abordari pozitive ale filozofiei despre viata. Efectele sunt. Din fericire. constatându-se frecvente recaderi. raspunsul imediat la antidepresive si la terapia comportamentala este numai unul moderat. psihologiei si psihiatriei. Astfel. de drog. efecte secundare greu de suportat. ca si în rândul tulburarilor mintale. anxietatea. De exemplu. Depresia majora rezulta într-o pierdere medie de mai mult de 6 ani din viata sanatoasa. Din pacate. Necesitatea practica de a reduce dizabilitatea Depresia majora este cauza principala a dizabilitatii. Experiente selective aflate sub control în legatura cu terapii menite sa sporeasca starea buna a pacientilor cu tulburari mintale arata îmbunatatiri ale conditiei fericirii si modificari în bine ale caracterului care îmbunatatesc aderenta tratamentului si micsoreaza rata de recurenta/recidiva în comparatie terapia comportamentala sau cu medicamentele psihotrope folosite în exclusivitate. mai mult decât spre lupta cu boala si tulburarea. atunci când pacientii primesc tratament activ. Totusi. . recidive si recurente ale bolii. în ciuda medicamentatiei si a terapiei cognitiv comportamentale. inadecvate pentru tratamentele disponibile în cazul altor tulburari cum ar fi schizofrenia. preocuparea începe sa se orienteze catre îmbunatatirea sanatatii si gasirea unor cai de a fi fericit. în tratamentul depresiei majore. si alte tulburari mintale aduc o pierdere totala de mai mult de 20 de ani. nu s-au înregistrat îmbunatatiri în nivelul mediu de împlinire în urma introducerii medicamentelor psihotrope sau în formele de psihoterapie existente din 1950 pâna în prezent. în acelasi mod. Majoritatea pacientilor cu depresie majora care îsi revin rapid au recurente într-un interval de trei ani. 74% dintre pacientii cu schizofrenie întrerup tratamentul cu antipsihotic mai devreme de 18 luni. Recidiva este rapida în cazul celor care întrerup prematur tratamentul deoarece interventiile sunt directionate catre simptome si nu corecteaza cauzele ce se afla la baza tulburarii. Tratamentul tulburarilor mintale a început sa se îmbunatateasca odata cu introducerea de noi medicamente si tehnici de psihoterapie care dovedesc beneficii imediate. în comparatie cu 30-45% în controale. Îmbunatatiri considerabile se înregistreaza în proportie de 50-65%. cercetarea recenta asupra bunastarii a aratat ca este posibil sa se îmbunatateasa starea generala si sa se reduca dizabilitatea în rândul populatiei în general. provocând mai repede mortalitate si morbiditate decât prezenta sentimentelor negative. Aceasta constientizare se datoreaza scopului practicii medicale de a reduce dizabilitatile produse de tulburarile mintale si dorintelor sincere ale pacientilor ca terapeutii lor sa recunoasca nevoia de trancendere a Sinelui. tulburarea bipolara. Inadecventa tratamentelor actuale rezulta în simptome reziduale persistente ale bolii si în disconfort. non-aderenta. Absenta împlinirii si a emotiilor pozitive este o problema seriosa. Aceste metode eficiente de interventie se orienteaza asupra dezvoltarii emotiilor pozitive si asupra trasaturilor de caracter care au la baza bunastarea. De exemplu. ca si într-o proasta dispozitie si lipsa de împlinire.Profesionistii sanatatii mintale si pacientii lor sunt din ce în ce mai constienti de nevoia de baza a tuturor fiintelor umane de gasire a unei surse ce da sens si care este superioara Sinelui. datorita ratei mari de lipsa de raspuns . dependenta de drog si de alcool. beneficiile acestor tratamene s-au dovedit a fi incomplete si moderate. Abuzul de alcool.

incluzând CBT 19-21 sau CBT caruia i se adauga o constientizare a emotiilor pozitive. CME /// OBIECTIVE EDUCATIONALE 1. . Terapia comportamentului dialectic al lui Lnehan pentru pacientii cu tulburari grave de personalitate foloseste tehnicile comportamentale si constientizarii pentru reducerea ratei de suicid si spitalizare dar nu si pentru acoperirea senzatiei de gol si pentru redarea sperantei. Cele trei TCI trasaturi de caracter sunt auto-directionarea (ex. depresie si boli terminale. vom avea de acum în vedere dorinta. Gasirea unui sens spiritual prin valori auto-transcendente de asemenea reduce riscul unei noi caderi si îmbunatateste starea de bine în cazul pacientilor cu schizofrenie.Autodirectionarea TCI este un indiciu al raspunsului constant atât fata de antidepresive cât si fata de CBT. optimist) si în mod sporadic emotii negative (anxios. În esenta. Îmbunatatiri în fiecare dintre aceste zone nu pot fi decât benefice. cei care înregistreaza un nivel înalt al tuturor celor trei tipuri de trasaturi de caracter. constientizarii si al dobândirii unei întelegeri ce depaseste sinele în vederea auto-transcenderii. manifesta emotii pozitive în mod frecvent (ex. bucuros. facilitând o întarire a sperantei si a bunastarii în moduri care sunt comune cu metodele eficiente de psihoterapie. Discutarea eficientei si a beneficiilor aduse de terapia spirituala ca modalitate de îmbunatatire rapida a starii de bine si de reducere a vulnerabilitatii fata de o potentiala îmbolnavire. 2. trist.Aceste metode de îmbunatatire a bunastarii pot fi întelese lucrând asupra dezvoltarii celor trei ramuri ale auto-controlului/auto-guvernarii mintale care pot fi apreciate drept trasaturi de caracter în cadrul a ceea ce se cheama Temperament si Inventar al Caracterului (TCI). fericit. multumit. dar consistenta emotionala si confortul/rezilienta/flexibilitatea depind de o dezvoltare echilibrata a tuturor celor trei dimensiuni majore ale caracterului. suparat. pesimist). întelept. intuitiv. resurse interne). Încurajarea în directia rezolvarii problemelor personale conduce la o crestere a unor abilitati ce tin de o arta personala. Discutarea metodelor practice si a instrumentelor pentru asistenta în sprijinirea dezvoltarii caracteriale si a bunastarii. responsabilitate. Conceptele vestice legate de sanatatea mintala dau atentie în general auto-directionarii si cooperativitatii dar neglijeaza rolul crucial al constientizarii si al sensului pe baza valorilor spirituale. Identificarea etapelor constientizarii de sine ce sta la baza dezvoltarii starii de bine 3. cooperativitate (ex. Aceste trasaturi de caracter pot fi exersate si dezvoltate prin interventii care încurajeaza redarea sperantei si dezvolta o arta a auto-directionarii. o intensificare a cresterii nivelului emotiilor pozitive a scazut recurenta si recidiva depresiei la 40 de oameni cu depresie recurenta ce dureaza 2 ani (25% în comparatie cu 80%). de exemplu. îmbunatatesc starea de bine. bunatatii si iertarii în scopul cooperativitatii. tolerant. în tratamentul pacientilor cu depresie recurenta. motivare. plin de compasiune) si auto-transcendere (ex. Nu toate tehnicile care folosesc metoda patrunderii în interiorul sinelui/constientizarii. a profunzimii sau a simtului spiritualitatii. spiritual). O autodirectionare scazuta de TCI este un indicator puternic de vulnerabilitate fata de tulburari depresive majore. chiar solicitarea pacientului ca nevoia umana de semnificatie spirituala sa fie recunoscuta profesional-ceea ce înseamna gasirea unui sens mai mare decît/dincolo de sinele individual. dornic sa ajute. Pentru a întelege importanta auto-depasirii/auto-transcenderii pentru îmbunatatirea starii generale. De exemplu.

reduce si rata recidivelor si creste calitatea recuperarii functionale. cum ar fi împlinirea subiectiva.Dorintele suferindului în cautare de semnificatie spirituala Multi pacienti ce urmeaza tratament psihiatric doresc ca terapeutul lor sa fie constient de credintele si nevoile lor spirituale deoarece spiritualitatea umana are un rol esential în a face fata provocarilor/încercarilor vietii si în a te bucura de viata. Constiinta umana este caracterizata prin capacitatea constiintei de sine.Marele mister al neurostiintei este modul în care constiinta umana nu poate fi explicata nici redusa unor procese materialiste. ca în behaviorsm sau în psihiatria moleculara. Terapia îmbunatatita spiritual este mai eficienta decât terapia comportamentala în activarea sentimentelor cum ar fi speranta si multumirea/împlinirea. terapia behiorista/comportamentala. De asemenea. si spirituale ale fiintei umane. se pot adauga la terapia comportamentala. Deoarece constiinta umana transcende explicatiile materialiste. dupa cum s-a demonstrat experimental. . dar nu mostenite nici dobândite. "Psihic" în greaca înseamna spirit sau suflet. coerenta personalitatii. Ca rezultat. dar si actionând cu bunatate si cu motivatie în serviciul altora. ceea ce în trecut a fost descris ca terapie îmbunatatita spiritual nu a produs o schimbare de personalitate în mod general deoarece a fost "proiectata" initial pentru interventii acute în caz de depresie si demoralizare. sprijinirea dezvoltarii trasaturilor de caracter cum ar fi auto-directionarea. Concepte cheie si descoperiri ale stiintei bunastarii Constiinta de sine presupune o întelegere a aspectelor psihice. Reducerea ratei recidivelor sugereaza faptul ca sprijinirea cautarii unui sens poate ajuta oamenii sa îsi dezvolte propriul caracter catre noi nivele la care se reduce posibilitatea recurentelor. Pentru a integra o întelegere mai ampla a dezvoltarii spirituale în practica medicala la nivel general. dar atât spiritualitatea cât si bunastarea au fost neglijate datorita tendintei de reductionism materialist. Umanitatea nu poate fi redusa la materie. cooperativitatea. Psihiatria are posibilitatea sa recunoasca o mai mare întelegere a ceea ce reprezinta fiinta umana. viata virtuoasa. Bunastarea poate fi definita în moduri diferite. emotii pozitive. mintale. Pentru a sprijini crearea unei si profunde constiinte de sine. psihiatria se afla acum la o mare rascruce. este necesar sa se înteleaga modurile în care oamenii îsi dezvolta simtul bunastarii personale în mod natural. Totusi. ca în abordarile cognitivbehavioriste. chestiuni ce tin de gasirea unei acceptari a sinelui si a unui înteles în rezolvarea în fata provocarilor vietii. virtuosi. De fapt cuvântul psihiatrie vine din greaca si înseamna "vindecarea psihicului". multumiti de viata lor deorece au emotii pozitive în mod frecvent si emotii negative în mod sporadic. Sprijinirea spiritualitatii si a bunastarii este cruciala pentru ca psihiatrii sa îsi capete scopul si rostul. Umanitatea nu poate fi redusa nici dualismului corp si minte. sau dezvoltând atitudini precum compasiunea si umorul care dau sens suferintei. daruri creative care sunt înnascute. spiritualul conduce automat la o crestere a calitatii vietii. adica aspectul imaterial dar inteligent al constiintei fiintei umane. Sens/înteles/semnificatie se poate gasi întâlnind ceva sau pe cineva ce este apreciat. si alegeri libere care nu sunt în totalitate determinate de experienta trecuta. Din fericire toate aceste definitii alternative converg: oamenii care au personalitati coerente sunt de asemenea întelepti.

activitatile si experientele care sprijina dezvoltarea spiritualitatii si a bunastarii. oamenii actioneaza pe baza propriilor lor preferinte imediate. Un parinte bun este alocentric în perspectiva-adica orientat catre celalalt si capabil sa aiba în vedere în mod calm nevoile copiilor si ale altor oameni într-un mod echilibrat care duce la multumire si armonie. inclusiv asupra etapelor de dezvoltare a constiintei de sine si a bunastarii. cu tulburari frecvente atunci când dorintele si obisnuintele. Practica generala a psihiatriei presupune o întelegere a unei secvente catalitice de interventii permitând pacientului sa dobândeasca o baza solida a constientizarii care le lamureste cine sunt si ce da sens si împlinire vietii lor. atentie/profunzime în gândire. De aici. inevitabil. Dezvoltarea autentica a bunastarii presupune respect fata de autonomia celuilalt si toleranta fata de opinii divergente. pentru atingerea scopurilor personale. Psihiatrii au nevoie de instrumente care sa "opereze" în cei ce au un sens diminuat asupra faptului ca viata poate fi plina de semnificatie si de împlinire sau în cei carora le lipseste energia si motivatia pentru a participa din plin în terapie. de asemenea sunt luate în calcul trasaturile de caracter. persoana "în stare intermediara" poate functiona bine în conditii bune. astfel punând bazele acceptarii realitatii si trecerii catre stadii înalte ale unei întelegeri coerente. sau "trecere prin procesul . O cunoastere adulta implica o capacitate de a amâna obtinerea aprecierii din partea celorlalti. persoana e capabila sa aleaga sa se relaxeze si sa depaseasca emotiile negative/sa le lase sa treaca.relatiile bazate pe atasament sunt frustrate. frustrant si ineficient. Stadiul 2 este tipic adultilor care se manifesta dupa modelul unui "parinte bun". Altfel aria de aplicatii se limiteaza iar terapeutul face toata munca. Lipsindu-le constiinta de sine. De aici. Aceasta stare este experimentata când o persoana este capabila sa observe propriile gânduri subconstiente si sa privesca procesul gândirii celuilalt într-un mod similar. cu conditia ca terapeutul sa cunoasca modurile potrivite de a rezolva obstacolele ce se pot ivi în calea pacientilor catre bunastare.A întelege maniera de a actiona a dezvoltarii spirituale permite terapeutului sa trateze o varie larga de manifestari psihopatologice. În acest stadiu. Stadii în calea catre bunastare Etapele majore în dobândirea constiintei de sine în drumul catre bunastare sunt rezumate în tabelul de mai jos pe baza unei munci extinse asupra tulburarilor grave de personalitate si a psihozelor în care fie nu exista fie exista prea putina cunoastere a sinelui într-un stadiu preverbal sau în contextul unor conceptii si interpretari care conduc automat la stari si actiuni emotionale. ceea ce este. dar poate avea probleme frecvente în conditii de stres. Psihiatrii au nevoie de asemenea de acces la resurse care sa îi ajute sa asigure o terapie eficienta pacientilor. Sunt recente cercetari facute asupra stiintei despre bunastare. Psihiatrii au nevoie de informatie suplimentara educatiei lor si întelegerii dezvoltarii spirituale ca proces biopsihosocial care nu tine de doctrina sau de vreo secta. cel de-al doilea stadiu este descris drept "cunoastere metacognitiva". descrise ca apartinând unui stadiu al vietii/sinelui descris ca imatur sau copilaros. dar ramîne egocetric. Stadiul 1 în cunoasterea sinelui este tipic pentru majoritatea adultilor de astazi.

O astfel de dezvoltare poate fi vazuta ca o spirala ce creste în înaltime. capabil sa abordeze ceea ce a fost anterior inconstient si necesar fara efort sau tulburare Dezvoltarea starii de bine Am elaborat un exercitiu intitulat meditatia pentru dobândirea "linistii mintii". Stadiul 3 al constiintei de sine este numit contemplatie deoarece presupune o percepere directa a propriei perspective initiale . cunoastere impartiala. trecând prin fiecare dintre cele trei stadii ale cunoasterii mai sus descrise. "adult" capabil sa amâne obtinerea aprecierii. astfel îndepartând gândirea visatoare si chestionând obiectiv idei fundamentale si conceptii cheie despre viata precum " Sunt neajutorat". fara sa judece sau sa învinovateasca. Dobândirea acestei capacitati si dificultatile pe care le au arata modul în care sunt capabili sa faca fata încercarilor vietii. atitudinile si interpretarile evenimentelor.mintii"/mentalizing.indiferent de scara timpului este o proprietate carcteristica unor sisteme complexe de adaptare. ca în lucrarea lui Vaillant si Erikson. dar cu frecvente emotii negative (anxietate. tipice proceselor psihologie în general. abil în rezolvarea conflictelor si în relatiile cu ceilalti 3 contemplatie calm fara efort. cu instructiiuni explicite pentru a-i trece pe oameni prin fiecare dintre aceste stadii ale cunoasterii cît de bine pot. creativ. largime. Utilitatea clinica a acestei proprietati este ca terapeutii pot învata oamenii sa îsi exerseze capacitatea cunoasterii de sine. dupa cum o persoana se dezvolta si creste în coerenta sau în personalitate. iubitor. În acelasi mod. adâncime. constient de propria gândire subconstienta. cautând apreciere imediata "copilaros"1 adult mediu motivat dar cu o cunoastere egocentrica. O cunoastere directa a propriei perspective/tipar/schema de gândire permite o crestere a gradului de constientizare prin accesarea/abordarea materialului pâna acum aflat în sfera inconstientului. Folosind acest exercitiu si o modalitate de observare a . "bunastare" întelept. dezvoltarea gândirii de la o saptamîna la alta sau de la luna la luna are aceeasi forma de spirala indiferent de scara timpului. suparare. În acest stadiu persoana este capabila sa se observe pe sine si pe ceilalti pentru întelegere. Capacitatea mintii de a se observa permite o mai mare flexibilitate în actiune prin reducerea gândirii dihotomice. "parental" calm si rabdator. O asemenea "similaritate a sinelui" în forma . sau "Credinta este o iluzie". STADII ALE CONSTIENTIZARII SINELUI SI CAI CATRE BUNASTARE STADIU DESCRIERE CARACTERISTICI PSIHOLOGICE STARE A EULUI 0 nestiutor imatur.perspectiva preverbala sau scheme care directioneaza propria atentie si aigura cadrul care ne organizeaza asteptarile. Cercetare empirica de amploare a aratat ca trecerea prin aceste stadii poate fi descrisa si masurata în termeni si etape de dezvoltare a caracterului sau dezvoltare psihosociala. "Nu pot fi iubit". dezgust) 2 meta-cunoastere matur si alocentric.

trezirea simturilor fizice Modul 5: gasirea întelesului-trezirea simturilor spirituale Set 2: iluminarea Modul 6: poate ziua ta normala sa fie umpluta de fericire? Modul 7: observarea si înaltarea gândurilor Modul 8: observarea si perfectionarea relatiilor interumane Modul 9: conturarea maturitatii si a integritarii Modul 10: contemplarea fiintei Set 3: integrarea inteligentei Modul 11: poti învata sa reduci stresul-gasirea surselor problemelor Modul 12: observarea si linistirea temerilor Modul 13. Set 1: trezirea Modul 1: ce te face fericit? -recunoasterea lucrurilor care aduc bucurie Modul 2: ce te face nefericit? . E interesant de observat ca primul set contine metode comportamentale orientate pe emotii pozitive. Toate tehnicile au fost testate în practica medicala si majoritatea au fost testate printr-o serie de experimente anterioare descrise mai sus în acest articol. Informatii despre program sunt oferite de catre autor. contemplarea tainelor Modul 15: constientizarea permanenta Aceste etape sunt reprezentate sub forma unui dialog. indiferent de sanatatea mintala sau fizica. Programul include 15 module. observarea cautatorilor de putere în viata ta Modul 14. împartite în trei seturi.gândirii în timpul examinarii starii mentale. Ritmul intervalelor dintre module poate fi stabilit de motivatia si situatia pacientului si orchestrat de catre psihoterapeut. Module ale programului de psihoterapie Seria de dvd-uri "Viata fericita-calatorii catre bunastare" ofera medicilor si pacientilor un program psihoterapeutic ce poate fi urmat de aproape orice pacient în aproape orice moment. Cel de -al treilea cuprinde un acces contemplativ si recunoasterea întelesului simbolurilor preverbale . Cel de-al doilea evidentiaza o patrundere în gîndirea subconstienta si o crestere a metacunoasterii. profesionistii sanatatii mintale pot evalua gândirea unei persoane si nivelul sau de coerenta într-o maniera constructiva. împreuna cu concepte de baza ale procesului cognitiv. Fiecare modul dureaza 50 de minute adaptat pentru a fi folosit individual sau ca ajutor în terapia de grup/individuala. Sesiunile de psihoterapie sunt înregistrate pe dvd-uri si însotite de o carte ce contine instructiuni petntru psihoterapeut. pentru ca pacientul ce urmeaza psihoterapia sa devina mai sanatos si mai fericit. am elaborat un program de psihoterapie care presupune o secventa catalitica fomata din 15 module de interventie pentru orientarea unei persoane în calea catre bunastare. usoara si precisa. Aceste stadii psihoterapeutice corespund stadiilor naturale pe care o persoana le parcurge pentru a ajunge la constiinta de sine.ele sunt adaptate pentru a asigura orientare psihoterapeutica si exercitii individuale de ajutorare (autodidactice) într-un mod ce ofera un progres sistematic în obtinerea bunastarii. Este creat ca o interventie universala ce poate fi folosita de oricine.întelegerea capcanelor gândirii Modul 3: trairea starii de bine-linistirea vârtejului/agitatiei mentale/ Modul 4: uniunea cu natura. Pe baza unor studii ale stadiilor de dezvoltare a caracterului si a consistentei emotionale. lipsita de judecati de valoare.

nu numai ocazional. dupa cum am descris în alta parte. media este modul în care gândim si simtim într-o varietate de situatii. sa fii fericit în mod constant. Fiecare modul contine exercitii pentru experimentarea bucuriei. Cel de-al treilea set este intitulat "inteligenta intregrata". Experienta mi-a demonstrat ca aceasta a facut ca metoda mea de terapie sa fie mai eficienta si mai placuta atât pentru pacient cât si pentru mine. Sper ca metodele si materialele descrise sa fie de folos si altora în interesul pacientilor nostri. zile bune. sau unele forme de publicitate. aceasta sa fie de folos psihoterapeutilor în depasirea ezitarii/scepticismului în abordarea nevoilor spirituale ale pacientului. Se cheama iluminare deoarece bucuria este ca o lumina care straluceste asupra ta ca soarele verii. Singurul mod de a cunoaste bucurie si frumusete este prin a le experimenta în propria viata . alte situatii marcante. Trezirea aceasta seamana cu avantajele unei copilarii fericite-trezirea bucuriilor si a minunilor vietii confera acesteia valori pozitive. Speranta mea este ca oferind o descriere explicita a secventei catalitice de interventii. Fiecare pacient prezinta abilitati si sensibilitati unice care trebuie sa fie recunoscute de catre psihoterapeut pentru rezultate optime. mai degraba decât în judecati doctrinare ce îsi trag seva din teama si intoleranta. miscari sociale. atunci vei vrea sa îti umpli viata cu aceste momente. ca un parinte bun. Toti avem întrebari despre ce da sens si valoare existentei noastre. al fericirii lor si pentru eficientizarea profesiei noastre. Odata ce esti constient de ce experiente te fac fericit. Aceasta metoda permite acordarea atentiei spiritualitatii pe baza unor principii psihobiologice ce îsi au radacinile în compasiune si toleranta. Desi corespund etapelor de dezvoltare spirituala aceste stadii se bazeaza pe principii psihobiologice clare. Pentru aceasta trebuie sa învatam cum sa ne controlam emotiile si sa atingem scopuri în mod stabil si constant. Cel mai înalt punct al gîndurilor este gradul maxim de bucurie si fericire atins. Cel mai scazut punct este modul în care ne simtim înr-o situatie de stres sau nefericita. Acesta este telul primului set. Am constatat ca este posibil sa nu faci judecati de valoare în ridicarea întrebarilor despre valorile spirituale pentru pacientii mei. Anumite situatii sau persoane pot exercita influente puternice asupra . Toti avem temeri si sensibilitati care ne fac probleme. ca în vise.Cel de-al doilea set de dvd-uri va învata cum sa fiti fericit în mod constant. Veti învata sa va controlati viata într-un mod care este stabil si productiv. Aveti nevoie sa experimentati direct ceea ce considerati ca va aduce multumire si fericire. Primul set arata cum puteti experimenta bucuria si multumirea prin trezirea simturilor corpului. mintii si sufletului. Numai prin aborarea spiritualitatii într-o maniera stiintifica si obiectiva putem face ca psihiatria sa devina o stiinta a bunastarii capabila sa reduca stigmatele si dezabilitatile produse de tulburarile mintale. zile mai proaste. În primul set de module vom învata cum sa ne înaltam maximumul starilor si sentimentelor pentru a fi fericit în conditii bune. În cel de al doilea vom învata cum sa ridicam media trairilor prin obtinerea unor stari bune mai des si a unor stari proaste mai rar.prin care influente externe si interne în mod obsnuit inconstiente comunica sub forma unor asteptari subconstiente. În alte cuvinte gândurile noastre au o larga varietate de stari. Trebuie sa avem în vedere faptul ca toti avem momente bune si rele. Motivatia este sa faci exact ceea ce vrei. Introducere la modulele programului psihoterapeutic Primul set alcatuit din cinci module este numit "trezirea" pentru ca este destinat sa va ajute sa recunoasteti ceea ce va aduce fericire.

9. Injuries. 2003:8(Pt 1): 107-122.c h o t h erapeutic approach for residuai symptoms of affective disorders. Stroup TS. A psychobiological model of temperament . J A M A . Putem învata sa recunoastem simbolurile non-verbale folosite de propriul nostru inconstient si influentele externe asupra subconstientului nostru. dupa cum observam în vise si în unele forme de publicitate.Cloninger CR. 3.Cloninger CR. si foarte fericiti. 12.7 2 . 8. 7. Spiritually augmented cognitive behavioural therapy. N e wYork. A r c h G e n P s y chiatry. 2. Effectiveness of antipsychotic drugs in patients with chronic schizophrenia. et al: Clinical Antipsychotic Trials of Intervention Effectiveness (CATIE) Investigators.F a v a G A . C a z z a r o M . Psychol Med.Murray CJL. 2005:353(12):1209-1223.Lieberman JA. Psychother Psychosom. The pursuit of happi-ness. Pentru a întelege aceasta. Rodrigo A. semnificatie mai mare decât sinele nostru. Feeling Guod: The Science of WellBeing. Putem învata sa recunoastem aceste piedici si sa le reducem puterea asupra noastra. andRisk Factors in 1990 andprojected to 2020. Prin recunoasterea si întelegerea acestor influente putem lasa ceea ce este bun în noi sa se exprime. Przybeck TR.Emmons RA. New York. 6.Waish BT. 2003:84(2):377-389. Global Burden of Disease and Injury Series. W e l l . Cambndge.Fava GA. Lopez AD. SciAm. ceea ce da vietii noastre adevaratul ei înteles. B e l l u a r d o P . Whittington JE. F a v a G A . 2 0 0 2 : 287(14):1840-1847. Sysko R. ceea ce ne face sa devenim întelepti. vol I. G r a n d i S . R a f a n e l l i C . MA: Harvard University Press: 1996.noastra. Gouid M. 1998. The Global Bur-den of Disease: A Comprehensive Assessment of Mortality and Disability from Diseases.NY:FreePress:2002. 1996: 2 7 4 ( 5 ) : 7 0 . s u b s t a n c_i a l . 5. BrJ Health Psychol. În acest moment viata noastra este umpluta de înteles. trebuie sa privim dincolo de ceea ce ne-a conditionat în trecutul nostru si dincolo de traditii. N Engl J Med. Evidence for the indcpendence of positive and negative well-be-ing: implications for quality of life assessment. Cel de-al treilea set ne ajuta sa recunoastem si sa întelegem influentele interne si externe care ne streseaza sau ne îndeparteaza de ceea ce are valoare pentru noi. Diener E. Rafanelli C.Myers DG. pentru a recunoaste ceea ce are valoare pentru noi cu adevarat. 2004. Bibliografie 1. alocentrici. et al. 4.p r e s s i o n : v a r i a b l e .D'Souza RF. Svrakic DM. eds. P r e v e n t i o nofrecurrentdepressionwithcognitivebehavioraltherapy:pr e l i m i n a r y r i n d i n g s . 1998:28(2):475-480. a n d g r o w i n g . G r a n d i S . Well-being therapy of generalized anxiety disorder. Placebo response in s t u d i e s o f m a j o r d e . Australas Psychiatry. 10.b e i n g t h e r a p y .Huppert FA. 2004. McCullough ME. C o n c_i S . S e l i g m a n M . 2005:74(1 ):26-30. A n o v e i p s y . NY: Oxford University Press.55(9):816-820. 11. C o n c_i S . J Pers Soc Psychol. Counting blessings versus burdens: an experimen_tal investigation of gratitude and subjective well-being in daily life. McEvoy JP. 12(2): 148-152. R a f a n e l l i C . A u t h e n t i c H a p p i n e s s : U s i n g t h e N e w P o s i t i v e P s y c h o i o g y t o R e a l i z e Y o u r P o _ t e n c_i a l f o r L a s t i n g F u l f i l l m e n t . Seidman SN. actionând în moduri care ne ranesc. Ruini C.

A lucra cu chestiuni spirituale . 2004: 72(l):31-40. Freeman A. 1997:44(2-3): 101-109. 1998:39(4):206-214. Mindfulness-based cognitive therapy for depression: replication and exploration of differential relapse preven_tion effects. NY: Oxford University Press: 2006.6. Mahmood A. NY: Pocket Books.Chalmers DJ. NY: Mc-Graw-Hill. New York. Svrakic DM. Svrakic NM. J Consult Clin Psychol. Man 's Search for Meaning: An Introduction to Logotherapy. 26.Frankl VE. Arch Gen Psychiatry. Principles of Neural Science. NY: William Morrow & Co: 1980.and character. 30. The Conscious Mind: In Search of a Fundamental Theory. 23. Redman K. psychiatric annals 36:3 | march 2006 13. Tome MB.Cloninger CR.The Unheard Cry for Meaning: Psychotherapy and Humanism. New York. . 17. Arch Gen Psychiatry. J Consult Clin Psychol. Beyond belief: A theory of modes. New York. Metacognitive awareness and prevention of relapse in depression: empirical evidence. Pre_vention of relapse/recurrence in major depres_sion by mindfulness-based cognitive therapy. New York.Frankl VE. NY: The Guilford Press: 1996:1-25. 1 6. 13.Linehan MM. 2003:60(5):490-496. Cognitive Therapy of Personality Disorders. Svrakic DM. Feeling Good: The New Mood Therapy. 1996. Milofsky E. In: Salkovs-kis PM.Farmer A. Carter FA. Dev Psychopathol. 24.Bulik CM. The Science of Wetl-Being: The Essentials of Psychopathology. Watson JP. Natural history of male psychological health: IX. J Aff'ect Disord. Mclntosh VV. 2000:14(2):99-108. 27. NY: Simon & Schuster: 1959. New York.Vaillant GE. Williams JM. 21. NY: The Guilford Press: 1993. 1993:50(12): 975-990.Beck AT. Moore RG.Cloninger CR. et al. Cognitive-behavioral Treat_ment of Borderline Personality Disorder. 1997:60(2): 120-141.Ma SH. 1978. New York. 19. Schwartz JH. New York. New York. Cloninger CR. 28. Teasdale JD. Aacter Inventory scales in major depression.Cloninger CR. Jessell TM. Segal ZV. Compr Psychia-try. et al.J Personal Disord. 24.Burns DD. Frontiers of Cognitive Therapy. 29. 18.Teasdale JD. A practicai way to diagnosis personality disorder: a proposal. Isaac MT. personality. Hayhurst H. ed. 1980:137(11): 1348-1359. Predictors of 1 -year treatment outcome in bulimia nervosa. Joyce PR. 2000.Teasdale JD.Beck AT. 2002:70(2):275287. 15. et al. J Consult Clin Psychol. Integrative psychobiological approach to psychiatric assessment and treatment. Sullivan PF. 2000. Empirical evidence for Erikson's model of the life cycle. 22. 14. Serotonergic autoreceptor blockade in the reduction of antidepressant latency: per_sonality variables and response to paroxetine and pindoiol. Role of personality self-organization in development of mental order and disorder. NY: Oxford University Press. NY: The Guilford Press: 1990.Kandel ER. and psychopathology. Psychiatry. 1997:9(4):881 -906.68(4):6l5-623. 20. New York. Am J Psychiatry. 25. Cloninger CR.

O problema spirituala sau religioasa nu este o tulburare mintala. Pe de alta parte. ci o stare ce necesita atentie medicala.Evidenta din ce în ce mai mare sugereaza ca religia si spiritualitatea au efecte benefice asupra sanatatii. Chestiuni existentiale cum ar fi recapatarea unui sens al vietii se ivesc la pacientii ce sufera de boli grave. În 1994. cele mai frecvente chestiuni ce tin de religie si spiritual si la care se fac referiri în literatura de specialitate privesc boli fizice. probleme existentiale Exemple concrete implica tulburari legate de pierderea credintei sau nedumerire privitoare la credinta. Acest articol nu îsi propune sa discute despre fiecare forma de manifestare si durata ei. cum ar fi telepatia.89 Problema religioasa sau spirituala Aceasta categorie poate fi utilizata cînd centrul atentiei clinice îl constituie o problema religioasa sau spirituala. cum ar fi posesie demonica. Multi oameni în pericol sa îsi piarda viata sau bolnavi incurabili apeleaza la metode de rezistenta ce tin de religie. care pot sa nu fie legate în mod necesar de o biserica organizata sau de o institutie religioasa. cunoasterea anticipata.Exemplele în acest sens includ experientele detresante care implica pierderea sau punerea sub semnul întrbarii a credintei. experiente de rapiri de catre extrateristri si experiente de legaturi psihice. sau implicarea în noi miscari si culte religioase. experiente legate de obsesii. inclusiv experientele mistice. valoare morala.. sau abuz de substanta. experientele religoase pot fi asociate cu psihopatologia în situatii clinicmedicale. Într-adevar. experiente psihice. De asemeanea de notat este cercetarea sistematica a articolelor din Medline despre chestiuni spirituale si religioase. a examinat 10 experiente religioase. editia a 4-a (DSM-IV). Alte tipuri de probleme spirituale includ experiente vizionare. publicata de catre Asociatia psihologilor americani. Tipuri de probleme spirituale Religie. Manualul de diagnosticare si statistica a tulburarilor mintale. experiente legate de meditatie si de practica spirituala. Aceste patru tipuri sunt incluse în 10 forme de urgente spirituale descrise de Grof. morale. scrupulozitate (gânduri obsesive despre pacat). problemele asociate cu convertirea la o noua credinta ori punerea sub semnul întrebarii a valorilor spirituale. V62. în timp ce altii experimenteaza pierderea sau neîncrederea în credinta. clarviziunea. experientele din preajma mortii. Vom descrie pe scurt doua forme cercetate în profunzime si .Tipologia propusa de numerosi experti este variata. O varietate de experiente anormale : examinarea evidentei stiintifice. convertire la o noua religie sau secta/confesiune. Aceste experiente se suprapun considerabil peste cele 8 tipuri de probleme spirituale propuse de Lukoff et al. Experiente anormale O experienta anormala este definita ca o deviatie de la modul general de a privi realitatea. traume. credinta. sau de probleme existentiale. Etichetarea drept "patologic" si diagnosticarea gresita pot rezulta întrun tratament neadecvat si astfel sa intensifice starea proasta a pacientului. a introdus un nou cod V intitulat " Problema spirituala sau religioasa ". recunoscând ca exista o categorie de experiente religioase/spirituale ce produc tulburari care nu sunt de natura patologica. a carui tipologie era bazata pe cercetari de specialitate sistematice.

altele pot fi precipitate de situatii de stres. mai multa implicare în viata de familie. dificultati în reconcilierea experientelor lor cu conceptiile. un proces neobisnuit al gândirii. ocupationala si nu au necesitat tratament.vom recomanda cititorilor interesati sa îi cerceteze pe Grof. pierdere a sinelui. sau implicarea profunda în practici spirituale cum ar fi meditatia. Viziuni. Într-adevar în urma multora dintre aceste experiente s-au demonstrat practic schimbari majore în bine. telepatie. mai mult interes în spiritualitate. stilul de viata de mai înainte. Totusi. Experientele mistice. cum ar fi vederea îngerilor. Numeroase sondaje au descoperit ca 30-40 % dintre persoane au avut experiente mistice în care au simtit ca si cum s-ar afla aproape de o forta spirituala ce i-a înaltat deasupra propriei persoane . atunci când o persoana manifesta tulburare suficient de mare pentru a cauza o ruptura în functionalitatea psihosociala si profesionala. voci. un sentiment de izolare. unele persoane pot manifesta dificultati psihologice interpersonale. yoga. sau cu tulburari bipolare. rugaciunea. cum ar fi teama de ridicol sau de respingerea celorlalti. cum ar fi o boala fizica sau pierderea unei relatii apropiate. pacienti cu tulburari provocate de abuz de substanta au halucinatii. un ridicat sens si înteles al vietii. folosite în cercetare si publicatiile de specialitate. sau cu tulburare schizoafectiva pot crede ca au o misiune religioasa de împlinit. lipsa de timp si de spatiu. Turner. Manifestarile experientelor anormale pot implica emotii intense. exaltare sunt de asemenea descrise. În plus. Cercetarea sugereaza ca experientele mistice sunt adesea corelate cu o mai buna functionalitate psihologica si pot promova vindecare si schimbare de natura psihologica. Studiile au demonstrat în mod consecvent ca experientele din apropierea mortii sunt asociate cu efecte pozitive si de durata. Lukoff. contact cu cei morti. Fie ca unele experiente anormale se produc în mod spontan. si Cardena pentru informatii asupra celorltalte tipuri.. viziuni. valorile. o mai mare apreciere a lucrurilor simple Aspecte referitoare la tulburari mintale Tulburarile psihiatrice pot include experiente spirituale tulburatoare/neplacute. fara factori ce au produs evenimentul. variaza în mod considerabil. Totusi multi oameni de stiinta sustin ca o experienta mistica difera de starea normala de constientizare si ca lasa impresia de a fi întâlnit o realitate diferita sau mai mare de realitatea de zi cu zi.Forma complicata a fost descrisa ca o urgenta spirituala. mai putina teama de moarte. sociala. Multe persoane cu tulburari mintale au experiente spirituale neplacute si . Definitiile date experientelor mistice. o credinta mai puternica în viata de dupa moarte. Oamenii cu faze maniacale. Majoritatea acestor experiente nu au cauzat o ruptura în functionalitatea psihologica. In general studiile au descoperit prea putine legaturi între experientele religioase si psihopatologie. tremor si senzatie de caldura si energie. De exemplu. pacientii cu tulburari depresive grave pot dezvolta iluzii ce se asociaza starii respective. Persoanele respective spun ca au înregistrat un sentiment de unitate cu toate lucrurile. Experientele mistice dureaza în mod tipic între 1 ora si 3 ore si ating un nivel al inefabilului. inclusiv o atitudine mai empatica. un nou simt al scopului vietii. cum ar fi ideea unui control demonic sau a unei pedepse divine. sau auzirea de voci de la Dumnezeu. procentajul a crescut în ultimii 30 de ani.

modificari perceptuale de la senzatii acutizate pâna la halucinatii vizuale si auditive 4.conceptii care ajung în centrul atentiei tratamentului. CRITERII DE DIAGNOSTICARE A UNEI PROBLEME SPIRITUALE 1. 2. Modul de prezentare a anumitor probleme spirituale sau religioase . practicile. Mr. Daca tulburarea se agraveaza atât cât sa necesite atentie medicala. V a trecut printr-o NDE la vârsta de 4 ani. Dupa aceasta experienta el a fost convins ca a fost salvat de Hristos si ca are o misiune de îndeplinit. Evaluarea problemelor spirituale Medicii ar trebui sa evalueze educatia religioasa si spirituala a pacientului. ar tebui sa se adauge un diagnostic cum ar fi problema spirituala sau religioasa. Cel putin doi dintre indicatorii efectelor pozitive trebuie sa fie prezenti . multe dintre ele nu necesita diagnosticare sau interventie psihiatrica. A început sa se simta confuz deoarece nu-si putea împaca noua importanta dobândinta cu viata lui zilnica. ca membru al unei formatii rock. dispozitie extatica. un sens de exaltare. De asemenea ar trebui sa încerce sa stabileasca daca pacientii lor dispun de resurse religioase/spirituale care ar putea fi folosite în terapie pentru a ajuta la ameliorare. afilierea religioasa. asa cum se poate vedea în schema de mai jos. tulburare depresiva grava. a simtit ca este în comunicare atât cu tatal decedat cât si cu Hristos. În timp ce anumite experiente spirituale pot provoca tulburari. Nu era în stare sa vorbeasca cu altii despre experientele lui si se simtea înstrainat de semenii lui. i s-a atribuit si diagnosticul de problema spirituala sau religioasa. sentimentul dobândirii de cunostinte în tainele adevarului 3. Toate criteriile de mai jos trebuie sa fie prezente: 1. problemele spirituale pot coexista cu sau contribui la psihopatologie. Pe de alta parte. Pe lânga diagnosticul de tulburare posttraumatica.în special în cazurile intense. când a urcat un copac si a fost electrocutat de catre un fir electric ce se afla deaspura capului. conceptele de ordin spiritual. A început sa îsi puna întrebari despre activitatile lui zilnice ca student de liceu. ca jucator în echipa de fotbal. O ampla revizuire a cercetarilor asupra experientelor mistice si a efectelor tulburarilor psihotice au facilitat conturarea unor criterii ce au favorizat diagnosticarea unei probleme spirituale. iluzii (daca prezente) ce au teme legate de mitologie 5. În timpul resuscitarii. A continuat sa traiasca rememorari si cosmaruri ale accidentului. lipsa unei dezordini conceptuale evidentiate de incoerenta. tulburari în gândire. dupa cum e demostrat de un studiu de caz. blocaje 1. o bucurie imensa. tulburare provocata de abuz de substanta. vindecare. Astfel a intrat în depresie si a început sa abuzeze de alcool si de cocaina. Aceast lucru ar trebui notat prin atribuirea unui diagnositc aditional ce tine de domeniul problemelor religioase sau spirituale. schimbare. De asemenea ar trebui sa încerce sa înteleaga daca implicarea religioasa/spirituala si tuburarile mintale se întrepatrund întrun anume mod. Multi autori au stabilit o serie de criterii de diferentiere a tulburarilor spirituale de cele psihotice.poate semana cu o tulburare psihotica.

I s-a permis sa stea în camera singur fara sa fie deranjat. A fost crescut într-o familie catolica ce a imigrat în America atunci câmd el era în vîrsta de 11 ani. Echipa de medici i-au dat dignosticul de urgenta spirituala. punând etichete religioase în usile oamenilor. Era fizic sanatos si nu avusese nici un episod anterior de tulburare minta si nici antecedente de consum de substanta. Cu doua luni înaintea spitalizarii el s-a despartit de prietena lui cu care avusese o relatie timp de doi ani. A admis ca s-a simtit confuz si rupt de realitate în ultimele zile dar a negat ca s-ar simti deprimat. El a marturisit ca aude voci ale binelui si raului si sustinea ca poate citi gândurile oamenilor si ale animalelor. stabilirea ueni relatii de încredere si a unei aliante este cruciala în explorarea aspectelor religioase/spirituale. în doza mai mica. el a explicat ca a citit o carte ce descria modul în care au trait Iisus si apostolii Lui. El voia sa îi imite prin îmbracaminte si mod de viata. În loc sa pretinda ca poate citi gândurile oamenilor. A ales sa nu fie însotit de de serviciile unui asistent psihiatric dar a fost de acord sa se întâlneasca cu preotul în mod regulat. o invazie acuta de simptome pe o perioada de trei luni sau mai putin 3. Se aseza pe podea în pozitie de lotus. El a sustint ca aceasta experienta l-a facut mai iubitor. A fost externat dupa 7 zile. A fost sfatuit sa fie atent la senzatiile lui fizice. o buna functionalitate înaintea episodului respectiv 2. ascultarea în . statea pe podea înfasurat numai cu o haina rupta în jurul soldului. fenomene ce însotesc precipitanti ai stresului 4. Pentru a atenua simptomele psihotice i s-a prescris risperidone în doza de 1 mg de doua ori pe zi. de 0.5 mg la culcare. Si-a exprimat dorinta de a deveni preot pentru a-i ajuta pe altii. Astfel. A devenit izolat si tacut în prezenta asistentului care îl pazea în spital. Cu încurajarea familiei. Abordari terapeutice În general. A început sa realizeze ca vocile pe care le aude sunt de fapt propriile gânduri. În alte cazuri. În urmatoarele trei zile a început sa îsi recapete simtul realitatii. A început sa auda voci vorbind despre bine si rau. în vârsta de 18 ani care a fost adus la spital de familia lui datorita unui coportament bizar. Si-a murdarit salteaua si dormea pe ea dezbracat. Cu doua zile înaintea spitalizarii.1. A fost consiliata familia în legatura cu comportamentul lui si i s-au oferit indicatii prin care sa îl ajute. C era un vietnamez american bilingv. De atunci a început sa-si petreaca ziua citind carti religioase si rugându-se. Pretindea ca poate vedea binele si raul din oameni dupa ochii lor. Pe masura ce a devenit mai comunicativ 3 zile mai târziu. a început sa ia risperidone. atitudine pozitiva de explorare/investigare a experientei Studiu de caz Dl. Dormind pe podea simtea ca este mai aproape de animale si ca le iubeste mai mult. dar a refuzat orice medicamentatie. Aceste trasaturi includ:acceptarea faptului ca terapia poate fi un spatiu spiritual. cum ar fi atingerea si sa observe mediul înconjurator mai mult decât propria lume interioara. meditând. a mers descult prin vecinatate. chestiunile spirituale sau religioase tin de intimitate si de o zona a sacrului. a realizat ca poate doar sa interpreteze oamenii în functie de limbajul corpului lor. West a sugerat câteva trasaturi care ajuta la construirea unei aliante deschise spiritualului si care sa inspire siguranta în psihoterapie.

Educarea pacientului despre cresterea potentiala si despre durata limitata a procesului poate ajuta la reducerea disconfortului. În orice caz. permitând o flexibilitate în structura terapiei. Medicii ar trebui sa conduca experienta catre normalitate la momentul potrivit. ajutându-i sa îsi gaseasca propriile resurse de întarire si de gasire a unui scop. Familia si prietenii importanti ar trebui implicati oferindu-li-se cât mai multe informatii despre situatie. Prezenta plina de întelegere a terapeutului si a persoanelor din familie ofera un climat benefic procesului de vindecare. morala. sunt . impresiilor spirituale. religioase. Medicii pot trasmite valori sanatoase în mod respectuos si sa permita persoanei sa fie autonoma si sa suporte consecintele. A lucra cu experiente anormale Griffith descrie un numar de atitudini si metode ce pot ajuta în conturarea unor dialoguri terapeutice pentru includerea experientelor spirituale. atunci trebuie luate masuri în mod particular. asigurarea unui mediu de siguranta si sprijin poate fi suficienta. A lucra cu chestiuni existentiale. legate de credinta. cultivarea unui climat de deschidere si respect.Anumiti terapeuti teisti sustin ca exista norme morale ce promoveaza sanatatea si bunastarea si ca este etic sa se transmita si sa se sprijine valori morale. valoare Comitetul asociatiei psihiatrilor americani în chestiuni de religie si psihiatrie recomanda ca psihiatrii sa îsi pastreze respectul empatic fata de credintele pacientilor si sa nu îsi impuna propriile convingeri asupra acestora. rolul medicului este sa sustina si sa încurajeze pacientul fara a-l judeca. convorbire autentica si împartasirea sentimentelor. Medicii pot ajuta pacientii sa exploreze întelesul experientelor si îi pot încuraja în directia unei evolutii sau a unei schimbari. exprimate. Daca problema se îmbina cu functionalitatea zilnica. s-a întâmplat.Pentru formele medii. Ei trebuie sa fie constienti de propria mostenire spirituala si de propriile lor valori si sa înteleaga cum propriile conceptii religioase pot influenta gândirea medicala prin subiectivismul lor. scopul principal al medicului este sa stimuleze motivatia pacientilor si nu sa fie misionarii unei anumite valori. întelese. Mai degraba decât sa încerce sa stabileasca daca experienta este "reala". acordarea atentiei sentimentelor si senzatiilor corpului pentru ca experientele spirituale sa fie recunoscute. Ei ar trebui sa aleaga informatii de fond despre conceptiile religioase ale pacientilor si sa îi încurajeze sa îsi regaseasca forta apelând la propriile resurse spirituale.Multi autori sugereaza necesitatea ca medicii sa adopte o atitudine respectuoasa fata de clientii lor care pot apartine anumitor medii religioase. Medicul ar trebui sa respece valorile pacientilor. catarsisul. Lucrând cu experientele anormale.mod profund. indiferent daca acestia sunt sanatosi sau bolnavi. Acestea includ: încurajarea unei atitudini de curiozitate si siguranta. Gradul de asistenta cerut de experientele spirituale variaza în functie de intensitatea experientei. holistic a impresiilor. redirectionarea atentiei. ascultarea atenta a ceea ce este descris/relatat de catre pacient în mod spontan. acceptarea experientelor care se produc. el ar trebui sa se orienteze spre evaluarea modului în care pacientul interpreteaza experienta.Ar trebui sa îsi îmbunatateasca cunostintele si sa manifeste empatie în legatura cu alte traditii religioase si sa contureze abordari terapeutice ale pacientilor pe baza acestor cunostinte. cuvintelor. Refacerea unei legaturi cu realitatea.

pentru a gasi o cale de patrundere psihologica si modele arhetipale care au un potential de dezvoltare. Pacientii trebuie încurajati sa îsi exprime experientele prin intermediul unor forme de expresivitate. desi putini au fost instruiti în evaluarea chestiunilor de aceasta natura. O atentie deosebita si lipsita de judecati de valoare acordata aspectelor spirituale sau religioase poate contribui semnificativ la calitatea si eficienta efortului medicului. munca cu plantele în gradina. Bibliografie Dr.pasi terapeutici importanti pentru facilitarea vindecarii. Readucerea la realitate se poate face prin atentia la senzatiile corpului. Doze mici de tranchilizante pot fi indicate în situatii în care încetinirea procesului este necesara pentru a preveni efecte daunatoare. Când avem în tratament urgentele spirituale este necesara o expertiza din discipline variate. Ei pot alege sa adopte practici individuale si sa recurga la psihoterapia cu orientare spirituala. Dr. Yang este profesor doctor. Cercetarea a demonstrat ca spiritualitatea unui pacient joaca un rol important în amelioararea starii de disconfort si în problemele unei îmbolnaviri grave. Când este cazul. dans. a dezorientarii. medicii trebuie sa colaboreze cu terapeutii orientati catre spiritual sau cu consilieri pastorali sau sa prezinte pacientul unui grup de sprijin spiritual. Spitalizarea poate fi necesara daca persoana risca sa îsi faca rau siesi sau altora. Ar tebui sa fie îndemnati sa exploreze întelesul simbolic al experientelor lor. a fricii. Importanta întelegerii problemelor spirituale si religioase si a dezvoltarii unor scheme eficiente de tratament este recunoscuta ca o competenta majora a practicii psihiatrice. inclusiv în tulburarile mintale. si prevenind un potential catarsis terapeutic. medicii se pot familiariza cu literatura de specialitate privitoare la diferitele probleme spirituale si cu abordarile terapeutice. spiritualitatea a fost încorporata ca un element cheie în dinamica de recuperare. mâncând . Medicii recunosc din ce în ce mai mult necesitatea de a lua în considerare viata si experienta religioasa a pacientilor lor. medicii îsi pot ajuta pacientii sa exploreze continuturile spirituale ale halucinatiilor si ale iluziilor. o plimbare în natura. În plus. scris. desen. În special în faza post-acuta. muzica. CA. Lucrul cu chestiuni ce concureaza cu dezordinile mintale Abordarea chestiunilor si experientelor religioase si spirituale în cazul unui pacient cu tulburare psihotica poate avea influente benefice în terapie. Comisia de acreditare a organizatiilor de sanatate mandateaza evaluarea de rutina a nevoilor spirituale si faptul ca elementul spiritual al vietii unei persoane poate fi luat în considerare în îngrijirea sanatatii. cum ar fi desenarea pe nisip. Multe dintre medicamentele pshitrope pot stopa procesul natural de revenire prin estomarea constiintei de sine. În plus. Departamentul de Psihiatrie. Minimalizarea folosirii tratamentului permite observarea pacientului în starea sa cea mai naturala în vederea unei evaluari cât mai precise. Universitatea din California San Francisco si psihiatru la Spitalul general San Francisco. Lukoff este profesor . legatura cu persona dintr-un grup de sprijin. O persoana care a experimentat urgenta spirituala ar trebui monitorizata îndeaproape datorita comportamentului auto-distruciv.

1993:25(1): 11-28. et al. 8.Bragdon E.Lukoff D.GalanterM.Lukoff D. DC: American Psychiat_ric Publishing.24(l):41-60. Petulama CA. A Spiritual Strategy for Counseling and Psychotherapy.com/dsm4/dsmrsproblem. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders. 17. Lu F. Bamhouse RT. 1. J Behav Health Sen. Arlington.Fallot RD. Peteet JR. 7.30(4):593-598. 1999: 5(l):64-70. and Coercion. Altern Ther Health Med. 10.Richards PS. A culturally sensitive diagnostic category in the DSM-IV.vv-chol. 5. McCulIough ME. 1994. DSM-IV Religious & Spiritual Problems. Larson DB. Psychosom Med. 2nd ed. Tumer R. Healing.American Psychiatric Association. Spiritual Emergency: When Personal Transformation Becomes a Crisis. 4. 16. 2005. Manheimer ED. 2000. 2. 1995. 6. CA: Lighten-ingUp Press: 1993. Bergin AE. Transpersonal psychology research review: psychoreligious dimensions of healing. 12. Religious or spiritual problem. Transpersonal psychology research review: psychospirituai dimensions of healing. Varieties of Anomalous Experience: Examining the Scientific Evidence. Universitatea California San Francisco. Turner R. Handbook of Spirituality and Worldview in Clinical Practice. Wiesner IS. In: Josephson AM. Religious and spiritual case reporis on MED-LINE: a systematic analysis of records from 1980 to 1996. Lu FG. . Lu este profesor în psihiatrie clinica. Spirituality and life-threatening illness: a phenomenologic study. Cultural considerations in the assessment and treatment of re_ligious and spiritual problems. Lack of social participation or religious strength and comfort as risk factors for death after cardiac surgery in the elderly.Josephson AM. New York. Worldview in psy_chiatric assessment. 183(71:435-444. Washington.57(1):5-15. Lynn SJ. 1998. 1995. Aptos. 11. DC: American Psychiatric Publishing. Provenzano R. ed. Lu FG. Lu F. 2005. Krippner S.Lukoff D. Departamentul de psihologie umanistica si transpersonala. Washington.1 Nerv Meni Dis. Diagnos_tic and Statistical Manual of Mental Disor_ders [text revision]. Washington. DC: American Psychological Association: 2000.32(2):215-226. 2004: 15-30. DC: American Psychological Association. Arch Fam Med. VA: American Psychiatric Publishing. Grof C.American Psychiatric Association.Res. Religious commitment and health status: a review of the research and implications for family medicine.Grof S.Lukoff D.pdf"_internetguides.Cardena E.Oxman TE. Oncol Nurs Forum. 1992. 3. 1989. 200J. NY: Oxford University Press: 1999. Freeman DH Jr. 9. NY: Penguin Putnanr. .Turner RP. Cults: Faith. Saybrook Graduate School. departamentul de psihiatrie. Psychiatr Clin NorthAm. Lukoff D.Albaugh IA.Lukoff D. 1995. 13.Matthews DA. 2004. Washington.7(2):118-124. New York. 14. 15. Lu F. A Suurce Bookfor Helping People With Spiritual Problems. _HYPERLINK "http://internetguides. Available at: _HYPERLINK "http://www"_http://www_. 18.18(3):467-485.1 Transpersonal P. Religious/spiritual coping among women trauma survivors with mental health and substance use disorders.com/dsm4/dsmr . D. Turner R.de psihiatrie. 4th ed. J Transpersonal Psy-chol. Heckman JP. 4th ed. Turner R.

Richards PS. Psi-related e periences. 31. Irwin HJ. Accessed February 7. ed. The Spiritual Nature of Man: A Study of' Contemporani Religious Experience.Hardy SA. Neardeath experiences. The near-death experience as a focus of clinical attention. Schlitz M. England: Clarendon Press: 1979. Variet_ies of Anomalous Experiences: Examining the Scientific Evidence.Gallup G. 35. 21. 28. 26. 36. New York. Ring K.2004. Spiritually Oriented Psychotherapy. Lynn./ Nerv Ment Dis. 23. 32-Griffith JL. ed. G u i d e l i n e s r e g a r d i n g p o s s i b l e c o n f l i c t b e t w e e n p s y c h i a t r i s t s ' r e l i g i o u s commitment and psychiatric practice. In: Cardena E. van Wees R. A m e r i c a n P s y c h i a t r i c A s s o c i a t i o n . Wash ington. Anoma_lous experiences. Values and religious issues in psychotherapy and mental health. Lynn.15(2):143-167.Greeley AM. Lu F. NY: Bantam Books: 1975. 2000:397-440. Meyers V. Krippner S. Psychoreligious and psychospiritual problems.Sperry L. 29. Lindsay DM. MA: Moment Point Press: 1998. Doing the Right Thing: An Ap proach to Moral Issues in Mental Healt. Griffith ML. Lynn. The diagnosis of mystical experi_ences with psychotic features. SJ. CA: Sage Publications. Varieties of Anomalous Experience: Examining the Scientific Evidence. 27. and psycho-pathology.Berenbaum H. The Sociology of the Paranor_mal. Need-ham.46(4):394-403. DC: Ameri_can Psychological Association: 2000. 30. Beverly Hills. 1997:185(5):327-334. I d e n t i t y . 19. Am J Psychiatry. 25. Was h i n g t o n . J Transperson Psychol. Bergin AE.Târg E. Surveying the Reli_gious Landscape: Trends in US Beliefs. Krippner S.Greyson B. a Reconnaissance. W e s t M .pdf_. SJ. PA: Morehouse Publishing. DC: American Psychological Association. NY: The Guilford Press: 2002. Toward a more culturally sensitive DSM-IV. Kerns J. Encountering the Sacred in Psychotherapy. Shafranske EP. 2001:358(9298):2039-2045. Varieties of Anomalous Experience: Examining the Sci_entific Evidence. 34. Treatment. 2000. In: Cardena E. A counseling approach to par psychological experience. J A n a lPsychol. n a r c i s s i s m a n d t h e e m o c_i o n _ a l c o r e . în: Carde_na E. Harrisburg. Handbook of Psy_chotherapy and Religious Diversity. Krippr . Near-death experience in survivors of cardiac arrest: a prospective study in the Neth-erlands. Am Psychc l991.van Lommei P. 1985:17(2): 155-181. 37.Moody R. DC: American Psychological Associa lion. Washington. Washington. 1983. J Nerv Ment Dis. Life After Life. Oxford. 1990:147(4):542. In: Cardena E. Elf-ferich 1.Hastings A.Wulff DM. D C : A m e r i c a n P s y c h o l o g i c a l A s s ociation:2000:25-46.Greyson B. 38. ed. 24.Bergin A. Lukoff D. 1975.49(4):521-551. DC: American Psychological Association: 2005. Washington. Washington DC: American Psychiatric Association: 2004. Lancet. 22.Lukoff D. Raghavan C. 1999.sproblem. Mystical experience.Peteet JR. New York. 1992:180(111:673-682. J Transperson_al Psychol. SJ. 2006. 20. peculiarity. 33. Turner R. Lessons from the Light: What We Can Learn from the Near-death Experience. .

americanii îndepartati de traditii religioase cauta vindecare nu numai pentru durerea lor fizica si emotionala. Dezvoltari profesionale si stiintifice . 39.7. Swyers J. ed. 97% cred ca rugaciunile lor sunt ascultate si 2 din 5 afirma ca au trait experiente spirituale ce le-au schimbat viata. Spiritualitate si psihiatrie: încorporarea dimensiunii spirituale in practica medicala Judecând dupa numarul crescând de articole si carti comerciale care apar pe aceasta tema. Ei se pot si angaja în practici spirituale cum ar fi rugaciunea si meditatia. în lipsa de institutie religioasa. Varieties of Anomalous Experience: L amining the Scientific Evidence.Larson D. Psihiatrii London considera ca indiferent de rolul lor. Pacientii Potrivit lui Steere. Washingu DC: American Psychological Associatic 2000:219-252. Sterz si Shafranske Psihoterapia orientata spiritual 43. Multor psihiatri li s-a cerut sfat medical de catre pacienti. Ei de asemenea sunt în cautarea unei directii spirituale care sa le aduca scop. ci si un sens al integritatii lor si si al bunastarii. In: Scot BW. Textbool Transpersonal Psychiatry and Psychok New York. DSM IV-1994-Ed. Transpersonal psychotherapy w psychotic disorders and spiritual emerg cies with psychotic features. 1996. Si ei pot cauta un echilibru în viata lor. Mai mult. Richards si Bergin. 40. dezvoltarile profesionale si stiintifice si cadrul tratamentului.Asociatia Psihiatrilor Liberi din România 13. multi medici psihiatri nu au o practica formala pentru integrarea dimensiunii spirituale în practica medicala si multi se întreaba daca aceasta functie pâna acum ocolita nu ar trebui sa fie parte legitima a practicii psihiatrice. care Research: 1996. 41. MD: National Institute for He. Battista JR. E posibil ca si ei sa caute împlinire în vietile lor personale si profesionale. psihiatrii si psihoterapeutii. NY: Basic Books. întrucât multi dintre acesti indivizi manifesta simptome psihiatrice si functionalitate slabita. ei cauta si o "vindecare". Psihiatrii însisi pot experimenta o anumita foame spirituala pe care pacientii lor cauta sa o satisfaca.Lukoff D. Spiritualitate si contextul în schimbare al practicii medicale Patru dimensiuni interdependente caracterizeaza contextul acestei chestiuni: pacientii. Manual despre diveristatea psihoteraiei si religiei 44.2005 42. este clar ca multi indivizi cauta noi moduri de a integra spiritualitatea în viata lor cotidiana. devin "preotii laici" ai zilelor noastre.Comprehensive Accreditation Manual Hospitals. Astfel nu ar trebui sa fie deloc surprinzator ca unii pacienti vor ca psihiatrii lor sa integreze dimensiunea spirituala în psihoterapie si în tratamentul psihiatric. Aceasta tripla cautare pentru vindecare.S. Lu F. Totusi. directie spirituala si tratament ofera fundalul apropierii între psihoterapie si spiritualitate si îi determina pe acesti indivizi sa urmeze tratament psihiatric. date fiind valurile de schimbari care remodeleaza modul de îngrijire a sanatatii. 9 din 10 se roaga. Cercetarile arata ca 94% dintre americani cred în Dumnezeu. Chinen AB. Model Curriculum for Psychiatry Residency Training Program Religion and Spirituality in Clinical Prac Rockville. rost si un sens al împlinirii launtrice. ed. Joint Commission for the Acetation of Healthcare Organizations.

familie. Astfel. tratamentul Steere sustine ca numarul în crestere de oameni fara apartenenta spirituala va determina pe lânga cele doua sectoare ale sistemului sanatatii-public si privat-un al treilea care este în evolutie. pe umbre. financiar.Psihiatria spirituala elibereaza persoana spre ceva ce Îl contine pe Dumnezeu si spiritul în ecuatie. el sustine o ecuatie echilibrata în care sunt identificate slabiciunile si fortele/potentialul pacientului sau si subliniaza dezvoltarea acestui potential. factori de stres.. 4 niveluri de integrare pot fi descrise : 1) evaluarea spiritualitatii. 2) procesarea problemelor spirituale si religioase ale pacientilor. talente. Nivelul I Acest nivel încorporeaza toate cele patru caracteristici.Un timp. Mai mult. 4) integrarea dimensiunii spirituale si religioase în vietile personale ale psihiatrilor. religia a fost considerata ca irelevanta în cel mai bun caz si ca daunatoare în cel mai rau caz. Ei vor face aceasta ca raspuns la cererile celor fara apartenenta spirituala si datorita propriilor nevoi pentru un sens al prezentei spirituale care nu se va diminua nici nu va disparea. domeniile psihiatriei si cel al sanatatii mintale încep sa îsi revizuiasca atitudinea sceptica si adversa implicarii problemelor religioase si spirituale în în contextul psihoterapiei si al tratamentului psihiatric. Exercitii de imaginatie si practici spirituale sunt introduse atunci când este cazul. despre statutul social. în ultimul timp aceasta atitudine a început sa se schimbe. fara sa conduca spre partea luminoasa. Gersten descrie modul sau de evaluare a pacientului: el sondeaza adânc în manifestarile subtile ale bolii si ale dificultatilor metabolice. El prescrie si tratament medicamentos atunci când este necesar si dupa cum indica discutia psihoterapeutica. El prevede ca acest al treilea sector va fi compus din psihiatri si terapeuti "care aleg sa dezvolte si sa asigure o dimensiune a prezentei spirituale în munca lor. Totusi. educatie religioasa. pozitiva. sanatate. Motivul pare sa fie o combinatie între foamea spirituala a vestului si un numar în crestere de studii care arata ca religia si spiritualitatea pot influenta pozitiv sanatatea mintala si bunastarea psihologica.pentru o ilustrare mai ampla. E esential sa fie luate în considerare ambele aspecte. Ca rezultat. Cadrul terapeutic.. Un indicator al acestei reapropieri a fost cerinta Consiliului de Acreditare pentru Educatia Medicilor Absolventi (ACGME). ca si despre conceptii si practici religioase. Gersten crede ca psihiatria traditionala pune accent pe "partea întunecoasa. El urmareste obtinerea unei vederi de ansamblu asupra vietii pacientului pentru a întelege mai bine simptomele într-un context mai larg." Nivele de încorporare a spiritualitatii în practica medicala Exista mai multe moduri prin care psihiatrii pot încorpora dimensiunea spirituala în practica lor medicala. pe inconstient. serviciu. Gersten descrie nivelul I de încorporare a spiritualului si practica sa psihiatrica orientata spre spiritualiate precum si efortul lui zilnic de a integra conceptele spirituale în practica profesionala a psihiatriei . El pune întrebari si despre moduri de recreere. relational. ca din 1 ianuarie 1995 orice practica medicala a rezidentilor sa includa religie si spiritualitate în curriculum. 3) dezvoltarea unei filosofii integrative a încorporarii dimensiunii spirituale în practica medicala. Gersten crede ca rolul psihiatriei cu orientare spirituala este sa îsi ajute pacientii sa îsi identifice propria .

De asemenea ea implica a actiona în mod corect. De exemplu.. În consecinta.spiritualitate astfel încât sa se poata vindeca fizic si psihic. atunci când trateaza un pacient depresiv el crede în combinarea "rugaciunii cu Prozacul". Atunci când termina. eu astept în liniste rugaciunea pacientului. Daca pacientii raspund cu "da" celei de a treia întrebari. Nivelul III Lipp. El motiveaza alegerea unei asemenea întrebari prin faptul ca cercetarea indica faptul ca respingerea religiei este asociata cu un grad înalt de dependenta de drog si cu o scadere a dorintei de împlinire personala si de fericire. El considera ca nu este neaparat necesar ca psihiatrii sa fie religiosi pentru a ajuta pacientii sa îsi amelioreze conditia prin intermediul practicilor lor religioase/spirituale. Nivelul II Matthews. care nu se afirma nici ca fiind o persoana religioasa nici nereligioasa sustine ca toti pacientii sunt îndreptatiti sa primeasca un tratament bazat pe respect si ca respectarea conceptiilor religioase/spirituale ale pacientilor este o cerinta a eticii practicii medicale. el foloseste o evaluare spirituala simpla. Lipp îsi continua demersul.. fie ca acesta o spune verbal sau în gand.Despre cum cineva poate sa aiba o viata plina de sens. Este vorba aici de dragoste. credinta si speranta. Matthews le propune sa îi vorbeasca despre preferintele si asteptarile lor. sa le ofere counseling spiritual si sa împarta cunostinte scripturistice" pentru a aborda într-un mod mai amplu nevoile spirituale si fizice ale pacientilor.3)v-ar placea ca sa comunicam despre practicile sau conceptiile religioase cu dumneavoastra? Daca pacientii raspund negativ primei întrebari Matthews îi întreaba daca religia/spiritualitatea a fost vreodata importanta în viata lor. În consecinta. Aceasta informatie poate fi un indicator util al diagnosticului. În cazul unui pacient care accepta propunerea mea. dezvoltându-si o filosofie psihiatrica si o practica psihiatrica ce corespunde propriei filosofii despre viata si practicilor lui spirituale. sustine ca medicii si alti terapeuti trebuie sa se preocupe de credintele religioase ale pacientilor datorita consecintelor demonstrate ale includerii religiei si spiritualitatii. de fericire. apelând la trei întrebari de baza: 1) este religia importanta pentru dumneavoastra? 2) Conceptia religioasa/spirituala va influenteaza în vreun fel opinia despre sanatate? . fie ca este sarac. Se pare ca implicarea lui în aceasta practica este una pasiva. Gersten integreaza evaluarea spirituala în tratarea pacientilor. El sustine ca efectuarea unei evaluari spirituale exprima interes si respect penru pacientii cu convingeri religoase. Daca pacientul nu este interesat de rugaciune. el îsi întreaba pacientii tulburati: "Ati gasit vreodata alinare în rugaciune?"daca un pacient raspune afirmativ Lipp îl întreaba "Credeti ca v-ar putea fi de folos sa ne rugam acum?" "Daca pacientul este de acord. îi multumesc pacientului ca m-a inclus si pe mine în ruga lui (daca mi se pare ca este cazul). El noteaza ca psihiatria orientata spre spiritual este despre "Dumnezeu. dorinta lui fiind ca medicii sa se specializeze si "perfectioneze în interventii de natura spirituala cum ar fi sa se roage cu pacientii." Astfel. un medic crestin practicant. aceasta tehnica a avut ca efect fara exceptie o calmare mai profunda a pacientului si o mai buna relatie între el si mine". Este demn de notat faptul ca Lipp "permite" pacientului sa se roage în prezenta lui decât sa îi sugereze sau sa îi prescrie rugaciunea. . le "prelucreaza" prin terapie problemele spirituale si religioase si foloseste practici spirituale. bogat sau sanatos. El e convins de necesitatea îmbinarii spiritualului cu medicina.

La acest nivel de integrare. Experienta religioasa. May noteaza ca un simt al compasiunii fata de ceilalti este sporit în contrast cu o orientare egocentrica în cazul depresiilor. Evaluarea spirituala si diagnosticarea diferentiala -conform modulului doi din "Model de curriculum pentru programele destinate tinerilor rezidenti: Religie si spiritualitate în practica medicala: o prezentare schematica" Evaluarea spirituala. neajutorare. obligatia psihiatrului de a întelege si respecta pacientul implica o chestionare rapida în legatura cu problemele spirituale si religioase ale pacientului în acelasi mod în care cineva ar întreba despre trecutul sau chestiunile legate de sexualitate pentru a întocmi o evaluare psihiatrica complexa. Urgenta spirituala este un termen folosit pentru a descrie trairea unei energii intense experimentata prin simptome emotionale si somatice variate. Alegerea unei evaluari spirituale si a unei anamneze a trecutului religios al pacientului reprezinta acum o componenta esentiala în practica psihiatrica. simtul umorului. a eroicelor proceduri . spre deosebire de depresie. Barnhouse ofera câteva criterii pentru diferentierea halucinatiilor pacientului psihotic de vocile si viziunile experienteor mistice ale pacientului non-psihotic. dar de curînd ea a fost eliminata din decorul terapeutic datorita aparitiei chimicalelor. compasiunea. Aceasta categorie este folosita atunci când atentia se centreaza pe un tratament adresat unei probleme de ordin spiritual sau religios (de exemplu tulburari ce ar putea implica pierderea sau chesionarea asupra propriilor convingeri sau credinte religioase). A face diferenta între depresie si "noaptea neagra" a cautatorului spiritual poate fi de asemenea o provocare. Un simt sanatos al umorului este pastrat în cazul noptii negre. Ambele includ caracteristici asemanatoare cum ar fi lipsa de speranta. mai bune relatii cu ceilalti. "noaptea neagra a sufletului" si "urgente spirituale". De asemenea se refera la probleme aociate cu convertirea la o noua credinta sau la întrebari puse în legatura cu valori spirituale care ar putea fi sau nu legate de o institutie religioasa cum ar fi biserica sau sinagoga. motivatie scazuta. nu este semnalata nici o slabire asupra capacitatii de a munci si asupra relatiilor cu ceilalti. Exista trei tipuri de diagnostice de astfel de manifestari si anume: asa-numitele "voci si viziuni". având foarte mult de a face cu sinele. Întrucât pacientii sunt din ce în ce mai mult încurajati sa discute probleme de ordin spiritual. urgentele spirituale si DSM-IV. Rugaciunea ca tratament si alte practici spirituale Rugaciunea ca tratament. În cazul noptii negre. Raspunsurile normale sunt directionate catre o întelegere a sinelui. Rugaciunea ca tratament era cândva "un instrument terapeutic cheie al medicului secolului al XIX-lea . DSM_IV se concentreaza mai mult pe "crizele spirituale" ca un raspuns succint la experientele religioase si spirituale si propune categoria de diagnostic "Problema religioasa sau spirituala" (V62. amar. May ofera trei criterii de diferentiere: functionalitatea. Gersten încearca sa diferentieze urgentele spirituale de manifestarile maniace. pierderea încrederii în sine. Ea sugereaza chestionarea detaliata despre ceea ce pacientul considera ca ar fi raspunsul potrivit la vocilea auzite si viziunile primite. sau anumite tipuri de actiuni constructive.89). masinilor. unele chiar de tip paranoid. devine de o importanta sporita îmbunatatirea abilitatilor psihiatrului în deosebirea experientelor religioase sanatoase de cele patologice. în comparatie cu anhedonia specifica în depresiile majore si cu umorul cinic. Raspunsurile psihotice sunt în general puternic idiosincretice. al dysthymiei. goliciune. dezordini disociative si tulburari de personalitate.

280. London P. 7. New York: Brunner/Mazel. New York: Basic Books. fie ca pur si simplu i se permite pacientului sa se roage în timpul sedintei (dupa cum spune Lipp). Washington. 11. 1986:314-315. New York: Elsevier. Domeniul psihiatriei a "oficiat" de curând trainingul religios si spiritual pentru rezidenti. precedata numai de evaluarea spirituala. Cercetarea continua sa sugereze ca religia si spiritualitatea sunt în legatura cu vindecarea. slujba. instructie de ordin moral.27. DB. Are You Getting Enlightened or Losing Your M i n d ? H o w t o M a __t e r Everyday andExtraordinarySpiritualExperiences. L i p p M . 1998:101. How to evaluate patients' religious ideation.Washington. 5. DC: American Psychiatric Press. The Discovery of the Unconscious: The History and Evolution of Dynamic Psychiatry.Rockville.MatthewsD. The Modes and Morals of Psychotherapy.chirurgicale".NewYork:RandomH ouse/ThreeRivers Press. Bibliografie 1. fie ca se roaga pentru a primi ajutor în diagnosticarea sau în alegerea corecta a tratamentului ( cum descrie Gersten). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders. Model Curriculum for Psychiatric Residency Training Programs: Religion and Spirituality linical Practice: A Course Outline. San Francisco: HarperCollins. Barnhouse R. Psychiatry and Religion: Overlapping Concerns. 1996:28-31. 3.May G. Lu FG. aceste practici includ contemplatia si meditatia. 1997. Fie ca un psihiatru se roaga împreuna cu pacientul ( dupa cum descriu Gersten si Matthews).Ellenberger H. Richards si Bergin demonstreaza folosirea acestor tehnici spirituale în contextul psihoterapiei. New York: Hemisphere. adorare si ritual. ed. rugaciunea a fost reintrodusa în contextul medical.40. Care of Soul: A Psychiatrist Explores Spiritual Direction. R especifui Treatment: The Human Side of Medical Care.Larson D. 9 . citirea de scrieri sfinte. prietenie. Care of Mind. 2nd ed. 1970:53. 54. 6 American Psychiatric Association. 4th ed. cautarea unei directii spirituale. Mind/Body Medicine: A joarnal of Clinical Behavioral Medicine. iertare si pocainta. 1992:109-110.Caregivers. In: Robinson L. " 2. 2nd ed. DC: American Psychiatric Association. 10. 1997:13. În plus fata de rugaciunea terapeutica. 43. 4. MD: National Institute for Healthcare Research.2:20-30. Alte practici spirituale.TheFaithFactor:ProofoftheHealingPowerofPr ayer. Making the case for spiritual inter-vention in clinical practice.NewYork:Viking. post. Swyers JP. Practicile spirituale sunt activitati centrate cu scopul de a sprijini evidentierea calitatilor spirituale ce pot rezulta dintr-o viata echilibrata si ordonata.1994:685. Astazi multi psihiatri experimenteaza moduri variate de introducere a dimensiunii spirituale în practica lor medicala si în viata personala.1998:21.274-275. Milano M. 1986:89-106. Astazi. Gersten D. 8. . rugaciunea este cea mai obisnuita/la îndemâna practica spirituala în psihiatrie. 1985:24-36.

5% erau barbati.Implicarea religioasa si practicile profesionale ale psihiatrilor si ale altor profesionisi ai sanatatii mintale Religia joaca un rol important în vietile multor americani. DC: American Psychological Association. cum ar fi anxietatea. anxietatii. abuzul de alcool.Richards P. Astfel doua întrebari se ridica." Orientarile religioase si spirituale influenteaza atitudini si comportamente în cadrul arenelor personale. A Spiritual Strategy for Counseling and Psychotherapy. 1998:245-300. 13. dependenta de drog. depresiei. O suta unsprezece sondaje au fost completate si returnate. ritualurile ca si sustinerea sociala a unei comunitati întemeiate pe credinta. . Soul Work: A Field Guidefor Spiritual Seekers. vina nevrotica si depresia. incluzând domeniul bunastarii fizice si psihologice. Simpkinson C. Urmând o revizie a datelor unor sondaje de opinie realizate în mai mult de o jumatate de secol. convingerile religioase au contribuit la un comportament de inadaptabiliate. Credintele religioase. Cum este tratata religia în cadrul practicii medicale? În ce masura sunt resursele religioase si spirituale folosite. Revizuiri sistematice ale cercetarii empirice precum si date din sondaje sugereaza o corelatie pozitiva între practica religioasa si starea sanatatii. reprezentând un procent de 31% din raspunsuri. Washington. mai mult de 30% dintre clienti au raportat ca factorii religiosi contribuie la întarirea starii lor. Oricum religiozitatea si spiritualitatea par sa fie subapreciate în cadrul psihiatriei si al medicinei în general. ofera mijloacele pentru conservarea si transformarea rostului/sensului individului în fata adversitatii. pentru anumite persoane. Simpkinson A. Gallup conchidea: "Profunzimea convingerilor religioase este în mare parte mult mai legata de ceea ce americanii gândesc si fac decât sunt alte caracteristici cheie cum ar fi educatia. delicventa. Vârsta era cuprinsa între 33 si 83 de ani. Într-un studiu recent în practica sociala medicala.12. si la manifestari patologice. sustinute în tratamentul psihiatric? Un sondaj national Este vorba de un sondaj facut pe un numar de 355 de psihiatri înscrisi între 1997-1998 în Asociatia Psihiatrilor Americani. 1997:229-257. vârsta si afilierea politica. împlinirea în casatorie si depresia. S-a demonstrat ca implicarea religioasa este asociata cu calitatea vietii si serveste ca un factor epidemiologic protector. care este esentiala pentru a lupta împotriva demoralizarii. 31% dintre respondenti erau femei si 68. educatie si training. San Francisco: HarperCollins. Afilierea religioasa. Pe de alta parte. politice. Bergin A. valorificate. credintele si practicile servesc ca resurse importante pentru a rezista în viata.8. 13. sociale. Este posibil ca în acest sondaj psihiatrii pentru care religia joaca un rol important sa fi avut o pondere mai mare în raspunsuri despre religie decât cei pentru care religia are mica importanta sau este complet irelevanta. Meta-analize au descoperit ca religiozitatea reduce nivelul de risc în factori importanti precum ar fi sinuciderea. S-a aratat ca implicarea religioasa ofera speranta. cu o medie de 52 de ani. Exista o discrepanta între importanta medicala demonstrata a religiei si valorificarea ei în cercetare.

73% dintre psihiatri au afirmat aceasta conceptie (în contrast cu un sondaj din 1975 în rândul membrilor APA în care 43% au raportat credinta în Dumnezeu). Mai mult de 75% dintre medicii specializati în medicina de reabilitare au spus ca religia este importanta. în timp ce 71% din publicul larg sustine ca "Religia mea este importanta pentru viata mea". Un sondaj national în rândul consilierilor arata ca aproape 64% cred într-un Dumnezeu personal. În schimb in rândul psihiatrilor se înregistreaza o rata mai scazuta a acestei importante a religiei. Diferentele aparente în orientarile religioase ale medicilor si populatia majoritara au luat un alt sens atunci când subiectii au fost chestionati în special despre semnificatia termenului de spiritual si mai putin a religiei.Astfel rezultatele pot fi vazute ca reflectând o potentiala înclinatie pro-religie si nu ca reprezentativa pentru toti psihiatrii. sau prin integrare explicita. în ceea ce priveste valoarea conferita afilierii la o institutie. O diferenta asemanatoare între psihiatri si publicul larg a fost gasita când au fost puse întrebari despre viata de dupa moarte sau participarea recenta la slujba. exista dinamici distincte si care se exclud reciproc. Psihiatrilor si psihologilor li s-a cerut sa indice daca dezabroba. adica 42% spun ca religia nu este foarte importanta. . Practica si training profesional 49% dintre respondenti au raportat ca aspectele religioase si spirituale sunt implicate în tratamentul psihiatric. desi situatiile sunt în legatura. De interes poate fi si diferenta dintre medici si psihologi în ceea ce priveste ponderea religiei. 43 % au raspuns cu uneori. O diferenta considerabila a fost gasita în examinarea proeminentei religiei. Astfel. 30 % dintre psihiatrii cercetati de Bergin si Jensen sunt de acord cu aceasta afirmatie iar 61% nu sunt de acord sau sunt nesiguri. iar 8% cu rareori. în timp ce 25% cred într-o realitate transcendenta. în care resursele spirituale nu sunt direct folosite. în comparatie cu 57% dintre psihiatri. Nu s-a constatat ca orientarea religioasa personala a psihiatrului ar avea o contributie în perceperea frecventei chestiunilor spirituale si religioase în tratament. aproba. la biserica sau la sinagoga. recomanda sau folosesc interventii ce tin de religios. Mai departe. respectiv o abordare deschisa în care chestiunile religioase sunt în mod direct si sistematic luate în discutie si în care resursele spirituale sunt incluse. Religiozitate personala si spiritualitate Credinta în Dumnezeu poate fi considerata ca un concept central pe care se sprijina credinta religioasa în lumea vestica. în a fi religios si a fi spiritual. Un mai mare procentaj al psihiatrilor au respins credinta în Dumnezeu în contrast cu majoritatea populatiei. Mai mult de 80% dintre psihiatri au spus ca spiritualitatea este foarte importanta sau destul de importanta. Desi un medic si un pacient pot fi apropiati în privinta spiritualitatii. Dimensiunea spirituala poate fi abordata prin integrare implicita. 44 % au spus ca "lipsa de scop în viata" este în interesul central al tratamentului de cele mai multe ori. ei se plaseaza pe pozitii diferite în modul de a vedea chestiuni legate de credinta si de moralitate. Aproape 9 din 10 americani considera ca religia este foarte importanta.

Sunt cerute metode si instrumente mai sofisticate de cercetare care sa ia în considerare factorul religios si experienta spirituala. si 27% respectiv 15% ar refuza. În ciuda gradului de subiectivitate. ati recurge la aceasta practica?" 37% dintre psihiatri si 55 % dintre medicii recuperatori au raspuns afirmativ. religia pare sa fie subapreciata în practica psihiatrica si psihologica. si ale celor pentru care viata spirituala are un rol minor. 74% nu sunt de acord cu practicarea rugaciunii împreuna cu pacientul. ca si interventiile din partea comunitatii. Un studiu asupra lucratorilor sociali din clinicile din Virginia au identificat patru tipuri de interventii folosite în mod frecvent: explorarea fondului religios al pacientului. Într-un sondaj national. Interesant este ca 62% dintre psihiatri ar recomanda interventia spirituala cum ar fi meditatia spirituala personala. rezultatele acestor cercetari sugereaza o constientizare a necesitatii dimensiunii religioase si dorinta medicilor de a lua în considerare folosirea unei varietati de interventii cu caracter spiritual sau religios. Ar trebui luat în considerare si încurajat rolul de potential colaborator al clerului si al institutiilor religioase în mentinerea sanatatii mintale. Un sondaj facut în 1990 arata ca 87% dintre psihologii din clinici considera ca educatia religioasa a pacientului este de luat în considerare. 58 % dintre psihiatri si 55 % dintre medicii recuperatori au spus ca s-ar ruga cu pacientii daca acest lucru le-ar fi cerut. Psihiatrii care au raportat importanta religiei au fost mai înclinati spre a se ruga cu pacientii. ale celor spirituale. Bibliografie . În cazul psihiatrilor care au considerat ca factorul religios este irelevant. daca acest lucru este solicitat si 34 % cred ca rugaciunea ar trebui inclusa în tiparele practicii medicale în acest domeniu. clarificarea valorilor spirituale. 57% respectiv 41% ar recomanda ca pacientul sa consulte un membru al clerului. Medicii au fost întrebati "Daca s-ar demosntra stiintific ca folosirea interventiei spirituale (ex. 15% respectiv 30% dintre ei s-ar ruga cu pacientul. 6% respectiv 4% nu ar recurge la nici una dintre optiunile mentionate. iar 565 nu sunt de acord cu marturisirea propriilor convingeri religioase/spirituale catre pacient. explorarea fondului spiritual al pacientului. Numai prin investitie în cercetare si în training dimensiunea religioasa poate fi abordata în mod eficient. se considera ca aceasta optiune a lor se bazeaza pe o atitudine personala si nu pe evidenta stiintifica sau pe cea a practicii profesionale. Cercetare mai amanuntita este necesara asupra experientelor unice ale persoanelor religioase.Aproape 50 % dintre psihiatri au raportat necesitatea cunoasterii bazei religioase a pacientilor si mai mult de 50% aproba sau recomanda aceasta practica. Aproximativ 42% dintre psihologii recuperatori/de reabilitare ar folosi interventia religioasa pe baza demonstratiei empirice a eficacitatii acestei practici. 57% sustin folosirea limbajului si a metaforelor religioase 64% au raportat ca fundalul religios influenteaza cursul si rezultatul tratamentului. În ciuda largii raspândiri în America. recomandarea participarii în programele de natura spirituala cum ar fi Alcoolici Anonimi. rugaciunea) ar îmbunatati progresul pacientului. 63% dintre adulti considera ca medicii ar trebui sa se alature pacientilor lor în rugaciune pentru a cere ajutor în vindecarea unei boli.

A systematic analysis of religious variables in the Journal of Family Practice.41:329-348. 17. 1996:21-41. T h e F a i t h F a c t o r : A n A n n o tatedBibliographyofClinicalResearchonSpiritualSubjects. 1996. Rockville.1998. 1998. 9. 1999.American Psychiatric Association. Princeton.80:81-95. DC: American Psychological Association. In: Shafranske EP. New Vir Ment Health Serv. Powell T. Religion and the Clinical Practice of Psychology.Levin JS. Boston: Taylor & Francis.Princeton. 1992.Jr. Larson DB. Religion. 1994. 16. Kaplan BH. and future directions. Fifty Years of Gallup Surveys on Religion : The Gallup Report No. New York: Guilford. Pattison EM. NJ: The Gallup Organization. Religiosity and mental health: a criticai revai-uation and meta-analysis. 1986. L a r s o n D B . The religion-health connection: evidence. 3. 1988.Koenig HG. Gallup G.15:99-128. 1998. NJ: The Gallup Organization. 7. Blazer DG.Religion in America: the demographics of belief and affilition. Larson DB. In: Shafranske EP. Liu IY. Bullis RK. Professional Psychology: Research and Practice. 1993. J o u r n a l o f A g i n g a n dHealth. Am J Psychiatry.Larson DB. JAMA. Weaver AJ. Ventura. Omran AR. R e l i g i o s i t y o f p s y c h o t h e r a p i s t s : a n a . 1976-1986.278:792-793. / Fam Pract. What Americans Believe: An Animal Survey of Values and Religious Views in the United States. ed. Religious commitment. The pathology of belief systems. Bull Menninger Clin.143:329-334.Craigie FC Jr. Religion and spiriru_ality in medicine: research and education. Chatters LM.One Nation Under God: Religion in Contemporary American Society. mental health. M a t t h e w s D A .353:664-667. Research on religion and serious mental illness.Washington.14:170-184.Pargament KI. Larson S. 1996:187-214.Bergin AE.1975. theory. Spirituality in Social Work Practice. 1997. spirituaiity. Larson DB. Meissner WW.Pruyser PW. B e t h e s d a .Americans Celebrate Easter. Religion. Puchalski CM. 1992.Sloan RE Bagiella E. Task Force Report 10: Psychiatrists' Viewpoints on Religion and Their Services to R e l i g i o u s I n s t i t u t i o n s a n d t o t h e M i n i __t ri/. B a r r y C P . The seamy side of current religious beliefs. 13. Hoge DR. 1977. 15. and psychological well-being in o l d e r a d u l t s : f i n d i n g s f r o m t h r e e n a c_i o n _ a l s u r v e y s . 1997.Ellison CG.DC:AmericanPsychiatricAssociation.Levin JS. 1999. Systematic analysis of research on religious variables in four major psychiatric journals.Larson DB. B e r g i n A E .36. 19.Gallup G. The Psychology of Coping. 18. The Forgotten Factor in Physical and Mental Health: What Does the Research Show.10:504-531.Kosmin B. 1983. CA: Regal Books. DC: American Psychological Association. Health Educ Behav. M D : N a t i o n a l I n s t i t u t e f o r Healthcare Research.Bârna G. 1999. New York: Crown Trade Paperbacks. and medicine. 1978-1982. 5.Religion and the Clinical Practice of Psychology. Washington. Lyons JS.1. and prosocial behavior: a review of the empirical literature. 6. 8.27:509-513. health. 1995. 11. Lachman S. 1993. J e n s e n J P .25:700-720. Lancet. 4. 12.Gartnet J. MD: National Institute for Healthcare Research. Psychoanalysis and Contemporan/ Thought. Washington. 10. Levin JS. 2. ed. 20. 14.

Faith and Health. C l i n i c a l p s y c h o l o g i s t s ' r e li_gious and spiritual orientations and their practice of psy_chotherapy. M a l o n e y H N . Washington. DC: American Psychological Association. 35. 1996:365-387. Religious beliefs. Los Angeles.Lannert JL. 1990. 1996. Kurusu TA. 1996.Richards PS. Journal of Transpersonal Psychology. DC: American Psychological Association. 2 7 : 3 . In: Shafranske EP. Accessed August 4. Bergin AE. Gorsuch RL. 1999. 21. Exploring Sacred Landscapes. 30. New York: Columbia University Press.Shafranske EP.Sherman AA. A c a d e m i c P s y c h i a t r y . 1998. eds. 1998. Handbook of Psychotherapy and Religious Diversity. Psychol Bull. DC: American Psychological Association. New York: Guilford. R e l i g i o n a n d C o u n s e l i n g : T h e P s y c h o l o g i c a l I m pactofReligiousBelief.nihr. 23. Handbook of Religion and Mental Health. R o d e n h a u s e r P .Shafranske EP. 34. August 13-16. CA: University of Southern California. 2000.Worthington EL Jr. Religion and the Clinical Practice of Psychology. 1 9 9 0 . Factors associated with the perception of spirituality in psychotherapy. Available at: _HYPERLINK "http://www. Religion in clinical practice: implicit and explicit integration. In press.Shafranske EP. CA: Academic Press. San Francisco. K h a t a i n K . Religion and the Clinical Practice of Psychology. and practices of clinical psychologists. 24. In: Plante TG. 33.org/media/polls. 1985. HG. 1990. 1995. ed. 28.Miller WR. Spiritual and Religious Attitudes.27:72-78. CA. Tan S-Y. and Practices of Clinical Training Directors and Their Internship Sites [dissertation]. 31. 22. 1992.7 .S h a f r a n s k e EP. 38. A Spiritual Strategy for Counseling and Psychotherapy. Bergin AE. and personal and professional practices of physicians and psycholo_gists specializing in rehabilitation medicine. 26.1990. DC: American Psychological Association.S h a f r a n s k e E P . Religious beliefs. ed. eds.Richards PS. McCullough ME. ed. 1996:149-162. Should doctors prav with their patients? National Institute for Healthcare Research.Shafranske EP. 27. Empirical research on religion and psychotherapeutic processes and outcomes: a ten-year review and research prospectus.Sansone R A .html_.119:448-487. attitudes. Washington. affiliations. Integrating Spirituality Into Treatment: Resources for Practitioners. DC: American Psychological Association. Alexandria. San Diego. Psychotherapy.CBS News. 25. Washington.c_i o n a l s u r v e y .Randour ML.NewYork:Continuum. Spirituaiity and Religion in Counseling and Psychotherapy.html"_www. VA: American Counseling Association. 36. T h e r o l e o f r e l i _ g i o n i n p s y c h i a t r i c e d u c a t i o n : a n a c_i o n a l s u r v e y . 32. Washington. P s y c h o t h e r a p y . Beliefs.nihr. Washington. The religious and spiritual beliefs and practices of rehabilitation psychologists. ed. 1997. Sanders SJ. Washington. Religion and the Clinical Practice of Psychology.Kelly EW Jr. DC: American Psychological Association. 1996. Presented at the Annual Meeting of the American Psychological Association. 37. ed. In: Shafranske EP.L o v i n g e r R J .org/media/polls. 29. .16:231-241.14:34-38. 1999.

chiar într-un antagonism fata de religie. Ethical principles of psychologists and code of conduct. date recente care stârnesc interesul. Lu FG. O persoana religioasa are înclinatii similare si este legata de o serie de practici si ritualuri. MD: National Institute for Healthcare Research. sugereaza ca. Rockville.147:542.Ce se întâmpla în psihiatrie în privinta spiritualitatii? Exista o revolutionare negalagioasa in domeniul psihiatriei ce presupune o redescoperire si reabilitare a " factorului uitat " si anume a vietii spirituale sau religioase a pacientului. O persoana spirituala vede conditia umana într-un context transcendent mai larg si traieste în relatie cu realitati nevazute. etichetând-o drept " nevroza obsesiva ". Acest schimb de accent este prezent în domeniul psihologic.39. ocazional. Ideea acestei revolutii " silentioase " este de fapt un schimb de paradigma în domeniul clinicii medicale. 1992. Lucrari conceptuale descriu necesitatea unui dialog între domeniul religios si cel stiintific. Model Curriculum for Psychiatric Residency Training Programs: Religion and Spirituality in Clinical Practice: A Course Outline. Studii demografice si anchete medicale arata ca în general oamenii doresc o abordare religios-spirituala în îngrijirea sanatatii lor mintale. O literatura de specialitate din ce în ce mai proliferanta dezbate aspecte ce tin de spiritualitatea si religiozitatea pacientului. în special cu o energie sau fiinta superioara. Religie si spiritualitate Termenii de religie si spiritualitate sunt adesea vazuti ca interschimbabili. 41. 40. care nu este una bazata stiintific. Rockville. . Guidelines regarding possible conflict between psychiatrists' religious commitments and psy_chiatric practice. Psihiatria s-a prezentat ca fiind neutra daca nu.9. MD: National Institute for Healthcare Research. Un numar din ce în ce mai mare de sudii medicale si epidemiologice în psihiatrie ofera suport empiric efectelor salutare ale religiei si spiritualitatii. In ciuda parerii personale a lui Freud. ca apartinând unei culturi în cadrul unei comunitati. desi convingerile religioase si spirituale ale unei persoane pot fi asociate cu psihopatologia. ignorând factorul spiritual. având nevoia sa-si creeze un Dumnezeu al propriei imaginatii decât sa îsi recunoasca si trateze în mod deschis propria fragilitate si neajutorare.American Psychiatric Association Committee on Religion and Psychiatry. Swyers JP.Larson DB. 42. social. 1990. 1996. Am J Psychiatry. Freud a avut o influenta considerabila în înradacinarea ideii ca religia este irelevanta daca nu chiar clinic periculoasa. mai mult. în mod mult mai frecvent aceste convingeri par sa confere protectie împotriva unui numar de afectiuni medicale si psihiatrice.American Association for Marriage and Family Therapy. Templeton Spirituality and Medicine Curricular Awards Program. 13. în sensul ca religia si spiritualitatea sunt acum vazute în mod frecvent ca potentiale surse de revigorare a persoanei si nicidecum evidenta unei psihopatologii. El a descris indivizii religiosi drept fiinte slabe. Psychological Association. American Psychologist.47:1597-1611. psihiatric si în literaturile de specialitate.

templu. Ei au examinat si posibilitatea existentei unei asocieri între religiozitate si sanatatea mintala. Religia si stiinta sunt doua domenii conceptual diferite. Pentru unii cercetatori. Din aceasta cauza s-a impus o reexaminare din partea psihiatriei a perspectivei asupra pacientului spiritual-religios.5% (59 de studii) includeau dimensiunea religioasa. totusi ambele se vor moduri de cunoastere si întelegere. Larson si Larson au descris o strategie de cercetare epidemiologica ce permite cercetatorilor sa evalueze frecventa si calitatea studiului unei variabile anume (religia de ex. pacientii preferând un terapeut care sa aiba pareri similare cu ale lor si care le sustin parerile. viata de familie. Totusi cercetarea ofera efecte medicale importante. Cercetarea arata ca practica religioasa este asociata cu reducerea riscului de afectiuni cardiovasculare. Legaturi conceptuale între religie . pe opinii personale despre religie. religia ofera o privire structurata depsre sanatate. cum ar fi o longevitate mai mare în cazul implicarii convingerilor religioase.spiritualitate si sanatate mintala Orice discutie despre religie-spiritualitate si psihiatrie se produce în contextul relatiei dintre religie si stiinta. înca si mai grav. Studii de acest tip arata ca vederea istorica a psihiatriei asupra impactului negativ al convingerilor religioase-spirituale nu este bazata pe cercetare stiintifica ci pe experienta medicala. psihiatric) . Conceptii religiose ale populatiei americane si medicii sanatatii mintale Polling a indicat ca în ultimii 50 de ani proportia americanilor care cred în Dumnezeu a ramas esentialmente constanta : Americanii se vad ca religiosi în faptul ca 60 % merg lunar la biserica. 16% negative si 12% nesemnificative. s-a constatat ca educatia spirituala si religioasa a pacientilor poate influenta alegerea terapeutului. . În ceea ce priveste elementele ei cognitive. o revizie reprezentativa asupra unei perioade de 5 ani (1978-1982) ale tuturor articolelor publicate în patru jurnale psihiatrice importante au aratat ca din 2. Spiritualitate si alegerea terapeutului Cercetarea a aratat ca multi pacienti vor ca doctorii lor sa ia în considerare necesitatile lor spirituale. depresie. moschee si în alte locuri de rugaciune. sau. Autorii au concluzionat ca atentia minima din cercetarea medicala acordata religiei este în discrepanta cu parerile din domeniu despre efectul negativ al convingerilor religioase. un trai împlinit. din care 72% au fost pozitive. tensiune ridicata. sinagoga. aceste efecte sunt legate de nimic altceva decît de un mod de viata sanatos. Aceste principii sunt adesea similare cu cele ale stiintei. De asemenea.348 sudii cantitative doar 2. psihiatrii si psihologii sprijina într-o mai mica masura dimesiunea religioasa.Factori spirituali în studiile medicale si epidemiologice Cercetarea medicala recunoaste religia drept un factor asociat cu prevenirea îmbolnavirii si cu monitorizarea efectelor tratamentului sau ale bolii. Ei au gasit multiple analize ale influentei convingerilor religioase. convingerile religioase si chiar sa se roage cu ei. Într-unul dintre studii s-a aratat ca aproximativ 2/5 credeau ca a avea o viata morala îi protejeaza de îmbolnavire si 1/5 considerau afectiunea ca rezultatul unui pacat sau al unei greseli.) într-un domeniu anume (ex. În contrast.

incusiv în cazul unor afectiuni psihiatrice cum ar fi depresia. " Zone stiintifice cum ar fi sociobiologia si teorii ale personalitatii sustin aceasta afirmatie. De asemenea Consiliul de Acreditare pentru Educatia Medicilor Absolventi din ianuarie 1995 include instructiuni privind chestiuni religios-spirituale ca obligatie în cadrul rezidentelor psihiatrice. Ei au delimitat cinci arii în care evidenta stiintifica începe sa sustina relevanta religiei si a problemelor spirituale în îngrijirea psihiatrica: 1) pacientii vor ca medicii lor sa ia în consideratie chestiunile spirituale. Consideratii conceptuale cum ar fi cele ale lui Jones sugereaza ca demarcatiile rigide între stiinta si religie sunt pline de ambiguitati în special în stiintele behavioriste. 4) integrarea conceptelor spirituale în anumite zone specifice de tratament ( ex. Abuzul de drog). Experienta clinica demontreaza ca aceasta este o componenta esentiala în viata multor pacienti. putem spune ca depresia. Asociatia Psihiatrilor Americani a emis un document oficial intitulat "Indicatii privind un conflict posibil între psihiatrii cu convingeri religioase si practica medicala". Afectiuni psihiatrice Pe lânga cele mai sus mentionate. anti-religioasa sau ideologica a unui pacient". implicit psihiatria. atunci el trece cu necesitate în domeniul gândirii umane care este legat de religie. 3) convingerile religioase sunt evidente în cazul pacientilor cu afectiuni grave care fac fata mai eficient. fiind în deplin acord cu religia si spiritualitatea.Evidenta empirica în continua crestere arata cum ca aderenta la concepte religioase poate sprijini sanatatea mintala si fizica. Exista situatii adesea inexplicabile cum ar fi în cazul datelor din ce în ce mai numeroase . anxietatea si tendinta de suicid sunt întâlnite cu o frecventa scazuta în cazul personelor implicate în viata religioasa. mareste eficacitatea acestora în cazul pacientilor cu orientari religioase . se adreseaza unor teme largi în dezvoltarea umana cum ar fi familia si educatia copiilor. 2) convingerile religioase sunt asociate cu câteva atitudini si comportamente ce amelioreaza starea sanatatii influentând practicile preventive atât în medicina cât si în psihiatrie. Aceste indicatii arata ca este necesar ca psihiatrii sa obtina informatii privind "orientarea religioasa sau ideologica " a pacientilor si ca " nici un practician nu ar trebui sa "forteze" o anumita agenda religiosa. 5) recuperarea în urma unor episoade de boala mintala grava poate fi facilitata de implicarea elementului religios. " Atunci când un om de stiinta începe sa împleteasca frânturi discrete de cunoastere empirica într-o tapiserie imensa pentru a explica si întelege directiile realitatii. abuzul de alcool. Relevanta medicala a descoperirilor cercetarilor Larson si Milano noteaza necesitatea covingerii psihiarilor în legatura cu relevanta pe care spiritualitatea si religia o au în cadrul medicinei psihiatrice. Statutul curent al spiritualitatii si al psihiatriei Cercetarea medicala arata cum religia-spiritualitatea ar trebui sa fie integrate în evaluarea medicala. îsi poate gasi suport conceptual considerabil. Jones a subliniat ca psihologia.

Evaluarea spirituala O activitate psihoterapeutica eficienta este asociata cu un nivel avansat de constiinta de sine din partea medicului. implicit la cei ce merg la biserica. 3) dezvoltarea unei retele de raspunsuri interpersonale si de tipare psihologice ( Ex dependenta de Dumnezu este congruenta cu dependenta de alte zone din viata pacientului) . incluzând chestiuni cum ar fi contraceptia. Psihopatologia la copii se produce de multe ori într-un context familial. Într-un extins studiu longitudinal.a scopului vietii si a rolului sau în lume. În mod similar. sexualitatea adolescentului. 4) identificarea zonelor de sprijin si de implicare în viata comunitara care pot fi elemente ajutatoare în tratament. 2) o crestere a întelegerii conditiei medicale în cazul asocierii cu o problema spirituala/religioasa ( ex. . În mod cert.în cazul învinovatirii realiste sau patologice. De asemenea este de considerabil ajutor sa se stie ceva despre conceptele de baza ale traditiei spirituale ale pacientului. sau înca.referitoare la un sistem de imunitate mult mai crescut în cazul celor activi din punct de vedere religios. Astfel. educatia copilului. Beneficiile medicale ale unei astfel de evaluari sunt multiple: 1) comunicarea pacientului ca întreaga sa experienta de viata este de interes si de luat în considerare de catre medic. În aceasta situatie copiii îsi pierd încrederea în Dumnezeu si se lasa loc psihopatologiei. Vina asupra infidelitatii în cazul unei persoane religiose). De asemenea importanta este evaluare spirituala atunci când este necesara explorarea parerii despre lume a pacientului. daca este vorba de o problema evidenta de natura spirituala ( cum ar fi "mi-am pierdut credinta") atunci ea trebuie examinata în profunzime. casatoria si sfârsitul vietii. abuzul de drog. au o incidenta mult mai mica la tinerii cu convingeri religioase. Indicatii pentru o evaluare spirituala Ideea acestui articol este ca anumite întrebari sintetice despre religie si spiritualitate ar trebui sa fie parte integranta a unei evaluari psihiatrice. daca traditia spirituala a influentat identitatea unui individ si daca o asemenea traditie pare sa influenteze parerile despre sanatatea mintala sau interventii medicale.5) redirectionarea pacientului catre reevaluarea propriei conceptii desre viata. în evaluarea vietii spirituale a pacientului este esentiala o apreciere a propriei conceptii despre lume. Miller si altii au aratat ca religiozitatea materna si armonia adusa de elementul religios între mama si copil sunt un scut de aparare împotriva depresiilor la copii. de violenta. Efectele salutare ale religiei în domeniul psihiatric nu ocolesc si cazurile de rigiditate religioasa în unele familii unde se contureaza imagini negative ale unui Dumnezeu care pedepseste si este aspru. Copii si adolescenti Convingerile religioase par sa previna problemele psihiatrice si în cazul copiilor si adolescentilor. delicventa si devierile sexuale.tulburarile de comportament. La fel o atentie speciala trebuie acordata daca pacientul declara ca aspectul religios este de importanta pentru viata sa. pentru a permite o apreciere obiectiva si sistematica.

et al. Într-o alta maniera de abordare. este prudent ca medicul sa sustina o abordare spirituala sau religioasa a vietii doar daca nu exista evidenta rolului acesteia în psihopatologie. Cînd este important pentru pacient. ed. Greenwold M. Obsessive actions and religious practices. 1993. comunitatea religioasa). O astfel de metoda presupune identificarea chestiunilor de ordin spiritual si recomandarea din partea medicului ca pacientul sa apeleze si la ajutor suplimentar (medicul spitalului. Swyers JP. alianta medic-pacient. invataturi de credinta. viata morala si virtuoasa. Larson DB. Post SG. 1959:126127. Rockville. eds. Aceasta presupune integrarea perspectivei psihologice si a celei spirituale. Lukoff D. Larson DB. New Haven. 2. Standard Edition of the Complete Works of Sigmund Freud. 1990. preotul. The Forgotten Factor in Health: Wliat Does the Research Show? Rockville. 5. DSM-III-R and religion. În final. Scriptura. 4. Religious content in the DSM-III-R glossary of technical terms. În acest caz. În concluzie cercetarile actuale din domeniul psihiatric recunoaste ca generatiile viitoare de psihiatri ar trebui sa fie specializati în chestiuni religios-spirituale si în conceptia despre viata a pacientului.18:467-485. Freud S. Evitarea de care medic a unor astfel de chestiuni poate submina un întreg proces de tratare a bolii/afectiunii.Elemente ale unei evaluari spirituale Fiecare traditie spirituala si religioasa are conceptii si valori care sunt vazute ca esentiale de catre adeptii lor. familie sanatoasa si despre surse de autoritate religioasa ( ex. medicul poate aborda problema spirituala prin prezentarea propriei orientari spirituale sau religioase. Bibliografie 1. Thielman SB. London: Hogarth Press.147:813. conceptii). dar cu prudenta întrucât medicul stabileste elementele religioase nesanatoase sau conflictuale care au nevoie de interventie. MD: National Institute for Healthcare Research. Turner R. mergînd dincolo de interpretarea psihologica. Am J Psychiatry. evitând orice discutie despre chestiuni de ordin moral sau spiritual. In: Strachey J. se poate recurge la abordarea spirituala a problemei. 1998. Larson SS. 1994. ' . Lu FG. Am J Psychiatry. Psychiatr Clin North Am. Abordari spirituale în practica medicala Într-o prima abordare medicul recunoaste importanta problemei spirituale dar se concentreaza numai pe aspectele ei emotionale.150:1884-1885. 6. medicul clarifica cu pacientul conflictele morale. MD: National Institute for Healthcare Research. Larson DB. pastorul. 7. Scientific Research on Spirituality and Health: A Consensus Report. McCullough ME. 1995. O a treia metoda consta în distinctia facuta între problemele emotionale si spirituale implicate si explorarea relatiei dintre ele. 1979. ceea ce poate crea o afinitate. The Terry Lectures: Freud and the Problem of God. Cultural considerations in the assessment and treatment of religious and spiritual problems. Kung H. 3. Asemenea traditii contin coduri despre boala si suferinta. rabinul. CT: Yale University Press.

Gallup GH. Lyons JS.29:69-78.80:229-238 12. Religion in America. 10. Arch Fam Med. îs religion therapeutically sig-nificant for hypertension? Soc Sci Med.876:947-961. Prescott CA. 1990. 1991. psy-chopathology. Princeton. Am Psychol. 25. Blazer DG. Religion.Am J Psychiatry. Associations between dimensions of religious commitment and mental health reported in the American Journal of Psychiatry and Archives of General Psychiatry: 1978-1989. Understanding the life issues of spiritually-based clients. Am J Psychiatry. 1996. 24.Matthews DA.Kendler KS. 1997. 22. 1999. Journal of Psychology and Theology.8810:1469-1475. 19. Psychiatric patients' belief in general health factors and sin as causes of illness. MD: National Institute for Healthcare Research. 1992:149:557-559. Religious involvement and US adult mortality. 27. Am J Psychiatry. Religion and mortality among the com munitv-dwelling elderly.27:3-7. Research and Practice. Research on religion and serious mental illness. Kaplan BH. genetic-epidemiologic study. Pattison EM.Larson DB. Pargament KI. Model Curriculum for Psychiatric Residency Training Programs: Religion and Spirituality in Clinical Practice: A Course Outline.Koenig HG. 1990. 1978-1982. 21. 1998. Systematic analysis of research on religious variables in four major psychiatric journals. Psychotherapy. Values and religious issues in psychotherapy and mental health. Religious commitment and health status: a review of the research and impiications for family medicine. Religiosity and remission of depression in medically ill older patients. 13. Frequent attendance at religious services and mortality over 28 years. Am J Public Health. McCuilough ME.155:536-542. 23. Larson DB. and substance use and abuse: a multi-measure. Soc Sci Med. Shema SJ. Peterson BL.Strawbridge WT. Jensen JP. Omran AR. Rockville.Larson DB. Larson DB. Reed D. Nam C3.Levin JS.Bergin AE. Religiosity of psychotherapists: a national survey. et al. 17.43:849-864. 1998.124. 1996.49:184-199. Sherrill KA. Weaver AJ. Lu FG.7:118. 1989. Vanderpool HY. Kaplan GA. Larson DB. 1998. 14. 15. Allen GD. Gardner CO.Levin JS. Sheehan W. 1996. . Ellison CG. Am J Psychiatry. 1994. Demography. The Psychology of Religion and Coping: Theory. Am Psychol. 1998. 18. 11. 16. A constructive relationship for religion with the science and profession of psychology: perhaps the boldest model yet. Am J Public Health. 20. Kroll J. et al. Cohen RD. Bergin AE. George LK. Swyers JP.80:81-95. 9. Families in Society: The Journal of Contemporan/Human Services.19:6-25.Jones SL. Rogers RG. 1999. Am J Psychiatry. How religion influences morbidity and health: reflections on natural history.46:394-403. Anderson ST. 1997.Hummer RA. NJ: The Gallup Organization. New York: Guilford Press. New Dir Ment Health Serv.Pellebon DA. 1991.154:322-329. 1986. 147:112-113.149':329-334. Religious commitment and mental health: a review of the empirical literature. salutogenesis and host resistance. 26. 1997. Gartner J.Koenig HG.Oman D.36:1-13.8.Larson DB.

Youthful precursors of alcohol abuse in physicians.10:421-430. Cornett C. 1991.68:819-826. J Nerv Ment Dis. 33. Samford TA. Mead L. Am J Psychiatry. Kirby KM. 29. Chicago: American Medical Association.2:20-30. Barnhouse RT. Washington. Mashburn D. 39. 34. Int J Psychiatry Med. religious attendance. Cohen HJ. Larson DB. HG. Garbarino J. Differing world views and ethical psychothera-py. Religious faith and adjustment to long-term nemodialysis. South Med J. 30.Koenig HG.Journal of Psychology and Theology.O'Brien ME.188:35-44. New York: Jason Aronson. Ostrom R.27:233-250. Working With Religious Issues in Psychotherapy.91:925-932. 43. Propst LR. Guidelines regarding possible conflict between psvchiatrists' religious commitment and psychiatric practice. 1994. 41. Relation between familv reli-giousness and drug use within adolescent peer groups.Turner RP. Journal of Social Behavior and Personality.Religious values in Psychotherapy and mental health: empirical findings and issues. Morgan VJ.155:10011008.Larson DB. 2000. 45.28. 46. Religious or spiritual problem: a culturali}' sensitive diagnostic category in the DSM-IV. 2000. Healthy avenues of the mind: psychological theory building and the influence of religion during the era of moral treatment. Lukoff D. Larson DB. et al. George LK. and religious affiliation. American Medical Association. Approaching spiritual problems in psvchotherapy. 1998. 32. 1997. 1995:183:435444. 1998. 1984 31. Doherty WJ. and other biological indicators of immune function in older adults. J. 35. A clinical theology of the developmentai process: a child psychiatrist's perspective. In: Syllnbus and Scientific Proceedings. New York: Basic Books. 37. New York: Oxford University Press. Journal of Religion and Health. J Psychother Pract Res.. 42.Dean T. 1982.American Psychiatric Association Committee on Religion and Board of Trustees. Graduate Medical Education Directory 1995-1996: Program Requirements for Residency Education in Psychiatry.Oleckno WA. 1994:3:237-245. 1997. 1990:1474:542. Attendance at religious services.Sider RC. J Nerv Meni Dis. McCullough ME. Annual Meeting. 1998.Watkins P. Mind/Body Medicine.21:68-80. Religion and Health: A Century of Research Reviezcs. 44.The Soul of Psychotherapy : Recapturing the Spiritual Dimension in the Therapeutic Encounter. Pearson T. interleukin6.Hardesty PH.Taubes T. Peteet JR. Making the case for spiritual interventions in clinical practice. American Psychiatric Association.1992: 60:94-103. Am J Psychiatry.Consult Clin Psychol.Koenig. Blacconiere MA. Lu FG. . 1995. Psychol Rep. 36. New York: The Free Press. Research on religious variables in five major adolescent research journals: 1992-1996. Use of hospital services. Lichton AI. Milano MG. 1995. 47. 1995.Moore RD. Lovinger RL. Relationship of religiosity to wellness and other health related behaviors and outcomes. DC: American Psychiatric Association: 1993:201-202.Koenig HG. 38.. 22:120-129.Josephson AM.Weaver AJ. Soul Searching. 40. Larson DB.

49. The couch and the cloth: the need for iinkage.DuRant RH.12:112-328. The interactional problems of Christian families and their relationship to developmental psy-chopathology: implications for treatment. Wickramaratne P.Puchalski CM. New York: Wiley. ed. Am J Psychiatry. et al. exista o diversitate considerabila în modul de prezentare a fenomenului religios/spiritual în cultura americana contemporana. 59.Spilka B. 53. DC: American Psychiatric Association. 60.Worthington EL. Larson DB. 51. 1991. Understanding and responding to religious material in the therapy of multiple personality disorder.353:664-667. Journal of Counseling Psychology. 1988. Handbook of Child and Adolescent Psychiatry. Gorsuch RL. Religious influences on child and adolescent development. Kessler LG. Religion and psychological distress in a community sample.1995. Hohmann AA. Reiigion.16:233-237. Warner V. 1997. practici. 57.10:211-223. Treiber F. and purpose in life among adolescents living in and around public housing. 56. 48. Buckler RE. 1999. Rubenston E.Benson PL.Galanter M. Research on religion-accommodative counseling: review and metaanalysis. 55.Sloan RP. Journal of Psychology and Christianity. simboluri prin care se manifesta si se pune în practica relatia personala cu Dumnezeu. 1985. 62. Larson DB. Journal of Psychology and Christianity. Weissman M. 1991. et al.Williams RW. 1993. 1991.32:1257-1262. Desi spiritualitatea poate fi relationata în mod frecvent cu transcendentul sau cu traditiile religioase. 4th ed.98:1104-1108. Intentions to use violence among young adolescents.73:970-971. Lancet. Christian psychiatry: the impact of religious belief on clinical practice. 61. NJ: Prentice-Hall. Masters KS.36:1416-1425. and medicine. Goodman E. 52. 1999. Powell T. Washington.American Psychiatric Association. spirituality. Hospital and Community Psychiatry.39:1064-1069. 1989. 54. Diagnostic and Statisticul Manual of Mental Disorders. Pediatrics. 13.88:332-336. Dissociation. The Psychology of Religion: An Empirica! Approach. Unii considera religia drept un sistem organizat de credinte. 50. Woods ER. 58.Spiritualitate si religie în practica psihiatrica: parametri si implicatii Exista mai multe moduri de a trasa diferentele dintre religie si spiritualitate. Developing curricula in spir-ituality and medicine.Larson DB.McCullough ME. 1997:204-219. Cadenhead C. . Religiosity and depression: tenyear follow-up of depressed mothers and offspring.46:92-98. Larson DB.10. Acad Med. Psychotherapy and religious values: an update.DuRant RH.Am J Med. Emans SJ.Developmental and Behavioral Pediatrics. Bagiella E. ritualuri. 1994.Josephson AM. Soc Sci Med.2:231-238. Spiritualitatea este adesea înteleasa ca fiind o manifestare mai interiorizata la nivel personal si bazata pe experienta. Larson DB.148:90-95. 1996. Exposure to violence and victimization and depression. Getts A. Hood RW. 1990. hopelessness. 1998. In: Noshpitz J. Woods ER. Englewood Cliffs.Bowman ES. / Am Acad Child Adolesc Psychiatry.Miller L.

cele trei aspecte pot contine elemente de interpretare si întelegere a vietii spirituale. nu pot fi întelese independent de relatiile lor istorice cu simboluri nonreligioase sau sau al articularilor lor în viata sociala. asa cum caracteristica psihiatriei consta în faptul ca ea nu mai poate fi înteleasa ca separata de profesiunea medicala. spunea într-un simpozion pe tema religiei si psihiatriei: "Caracteristica esentiala a religiei consta în faptul ca ea nu mai poate fi înteleasa ca separata de viata bisericilor si a sinagogilor. altii pot fi atît de influentati de propriile convingeri spirituale încât au o capacitate limitata de a aprecia importanta angajamentelor religioase alternative ale pacientilor lor." Într-o perspectiva antropologica. desi fara intentie rauvoitoare. Am dori sa propunem cateva aspecte expuse pe larg ale terapiei medicale pentru care vietile religiose si spirituale ale pacientilor au relevanta: 1) raspunsul la suferinta. Evitarea explicita a religiei lasa loc unei vulnerabilitati fata de o lipsa de profunzime privind propriile lor convingeri spirituale. atât din punct de vedere istoric cât si social. Daca pacientul nu doreste sa ofere detalii despre convingerile sale spirituale. religia si spiritualitatea au din ce în ce mai mare importanta în vietile multora si. În cadrul pluralismului religios.aplicare Fundamental este sa li se asigure pacientilor o fereastra pentru ca ei sa vorbeasca despre viata lor spirituala. Desi pot exista variabile considerabile în manifestarile concrete ale acestor trei aspecte. medicul trebuie sa fie foarte atent si sa integreze informatia de natura spirituala în firul narativ al tuturor detaliilor oferite de pacient. dar pastrând permanent o ureche deschisa pentru a întelege ezitarea pacientului de a-si expune povestea spirituala. În mod similar. traditii. sunt dimensiuni contingente ale culturilor care marcheaza vietile pacientilor si ale medicilor. 3) sens si coerenta în relatarea propriei vieti. Ezitarea poate . Principii ale practicii medicale Evaluarea spirituala. În mod clar. În acest caz.Aspecte conceptuale Psihiatria si religia. medicul trebuie sa respecte decizia lui. daca doresc. în cazul acesta. aceste aspecte nu sunt religioase sau spirituale în exclusivitate. Oricare dintre scenarii poate duce la o folosire abuziva a puterii. Oates. practici spirituale. al ghidarii unei actiuni sau al exprimarii emotiilor. în care munca si puterea sunt întotdeauna cruciale. 2) suportul social si un sens al sinelui în contextul social. ele pot fi incluse/avute în vedere de multe grupuri. Asad spune: "Simbolurile religioase fie din punct de vedere al comunicarii sau al cunoasterii." Vulnerabilitatea pacientilor este o chestiune cruciala pentru etica psihiatrica în general. devine important sa se identifice cîteva caracteristici ale unui tratament psihiatric eficient la care ar putea contribui si factorul religios sau spiritual. dar este importanta în special în formularea unei întelegeri despre cum descoperirile cercetarilor recente privind religia si sanatatea mintala pot fi integrate în munca practicii medicale respectând etica medicala. Totusi. unul dintre fondatorii miscarii de counseling pastoral modern.

sau despre rugaciune ca mijloc de întarire în fata dificultatilor vietii. Respectul fata de traditiile pacientului este întotdeauna o obligatie a eticii profesionale a medicului. Aceasta si datorita conceptiei lui Freud care a sustinut deschis ca practicile si credintele religioase tin de un infantilism. Acolo unde este evidenta apropierea dintre practicile si credintele religioase ale pacientului si ale medicului. Evaluarea conceptiilor medicului Observarea propriilor sentimente si reactii ca raspuns la spiritualitatea pacientilor este cruciala pentru medic. Nu e un lucru neobisnuit pentru ca un pacient cu anumite conceptii spirituale manifestate în cadrul unor norme culturale sa afecteze receptivitatea sa la interventie. Aceasta neîncredere se bazeaza pe ideea ca unul dintre scopurile psihoterapiei este alterarea convingerilor religioase si a credintei în Dumnezeu. Aceasta masura îi da pacientului posibilitatea de a include o parte importanta a vietii lor în discursul terapeutic. atasamentul religios a disparut. Am vazut în mod repetat ca odata cu analiza anxietatilor sexuale si a maturizarii personalitatii. s-a remarcat ca în comunitatile religioase conservatoare exista o lipsa de încredere în tehnicile terapeutice. Consider ca aceasta este incorect. fie ca valoarea raspunsului este pozitiva sau negativa. Evaluarea personala a medicului este cruciala pentru a oferi un context în care relatarea spirituala/religioasa sa fie inclusa cu credibilitate în cadrul îngrijirii psihiatrice a pacientului. Este usor sa evitam sa întrebam pacientii despre acele probleme care ne nelinistesc si care pot fi importante în cursul naratiunii medicale. " S-a spus ca oamenii religiosi atunci când sunt supusi unei analize. A întreba pacientul despre viata sa religioasa/spirituala nu îi confera medicului statutul unei autoritati în domeniu. dar a ceda acestei tentatii înseamna a nu fi în serviciul pacientilor. Privind în urma. dar aceasta poate fi perceputa numai printr-o ascultare atenta pe parcursul terapiei. Examinarea implicatiilor medicale ale spiritualitatii pacientului Medicul poate descoperi ca practicile sau conceptiile religioase ale pacientului au un impact indirect asupra modului sau de a-si interpreta boala sau asupra reactiei acestuia fata de un anume tratament. De fapt. Integrarea spiritualitatii în planul tratamentului Negocierea unui plan de tratament poate varia substantial potrivit similaritatilor dintre traditiile si practicile pacientului si cele ale medicului. se iveste o mai mare libertate în folosirea unui limbaj religios. aceste subiecte trebuie introduse de pacient în naratiunea sa si examinate într-un context de dezvaluire adecvata de catre medic. ramâ neinfluetati în filozofia lor religioasa deoarece se presupune ca aceasta analiza este una neutra conceptual." .trada o importanta de ordin intern si dinamic. potrivit lui Fenichel. Fie ca este vorba despre importanta Sabatului în viata pacientului. sau de practica meditatiei în religiile rasaritene. respectiv la medicamente si psihoterapie. metafore si practici specifice.

medicul doreste sa investigheze daca spiritualitatea pacientului este o strategie primara de rezisenta la stres. si. Mai întâi binele pacientului . Dezvoltarea strategiilor identificate de rezistenta psihica a unui pacient este partea centrala a oricarui efort de sustinere terapeutica. dar va creste semnificativ posibilitatea acceptarii. exista o vulnerabilitate de a folosi modelele terapeutice cognitive într-un mod ce implica "gândeste cum gândesc eu". O interpretare adecvata a dinamicilor religioase este un exercitiu ce depinde de naratiunea psihoterapiei si pretinde o anumite sensibilitate narativa ce tine de cultura si de viata. În acelasi mod. Cu toate ca aceasta tendinta este de înteles la anumite nivele. O atitudine negativa a medicului fata de folosirea acestor strategii pote limita capacitatea sa de a vedea si de a dezvolta potentialul de crestere a rezistentei la stres prin religie. Evitarea intentionata sau din naivitate a discutarii conflictelor de natura spirituala si a temerilor asociate cu problema avuta în vedere poate sabota tratamentul unei afectiuni la fel de simple ca o depresie majora fara complicatii-în detrimentul medicului si a pacientului. în acest caz. Aceste activitati apar ca fiind invers proportionate cu depresiile si când intervine depresia. Trebuie sa fim atenti la acest potential abuz de putere atunci când avem în vedere chestiunile religioase sau spirituale în tratamentul psihiatric la persoanele vulnerabile. Evitarea lipsei de obiectivitate medicala E de asteptat sa se pretinda ca o traditie religioasa sau abordare spirituala este mai potrivita decât alta. va avea în vedere modul de implementare a acesteia în viata sa. Exista o literatura din ce în ce mai bogata pe aceasta tema . lucru ce ar trebui luat în considerare. Folosirea modelelor terapeutice cognitive Aceste modele sunt folosite frecvent de catre multi consilieri si terapeuti cu o orientare religioasa. Particularitatea convingerilor de credinta ale pacientilor si importanta acestora în vietile lor este onorata prin pastrarea obiectivitatii din partea medicului-într-un context pluralist din punct de vedere religios. o deschidere prea mare fata de acest factor de rezistenta poate facilita o atitudine defensiva sau o evitare de a folosi factorul spiritual sau religios. ele reduc timpul de restabilire.Includerea acestor chestiuni de ordin spiritual în tratamentul medical poate fi dificila la început. Pe baza informatiilor referitoare la viata religioasa. credintele si activitatile religioase pot reprezenta metoda dominanta prin care pacienti într-un procent de 20 pâna la 40 % rezista stresului. Folosirea religiei pentru a face fata stresului În cazul anumitor populatii.pentru a nu periclita încrederea în medic a pacientului ce apartine unor traditii si perspective religioase minoritare diferite de cele ale medicului. astfel limitînd potentialul pacientului de a dezvolta o profunzime si un mecanism adaptabil de rezistenta.

Constructing America: A Cultural History of Psychotherapy. Bibliografie 1. Peterson BL.iar medicului îi este greu sa discute aceste chestiuni. sau când concordanta religioasa dintre pacient si medic este insuficienta pentru a permite un sentiment adecvat de încredere pentru pacient. A S p i r i t u a l S t r a t e g y f o r C o u n s e l i n g a n d P s y c h o t h e r a p y . IAMA. 3.Un alt principiu care ajuta medicul sa abordeze aspectele religioase ale vietii pacientului este obligatia de a fi întotdeauna în serviciul pacientului înaintea intereselor proprii atunci cînd aceste dimensiuni sunt introduse în tratament. 1959:9-13. Casse! CK. 1998.Koenig HG.Oates WE. 6.MD:TheJohnsHopkinsUniversityPress. R i c h a r d s P S . Raleigh. Toward a person-cen-tered medicine: religious studies in the medical curriculum.155:536-542. Dayringer R. 10.155:1763-1765. Am J Psychiatry. Aceasta este recomandabil în special când medicul hotaraste daca problema religioasa sau spirituala este importanta pentru pacient.Spero MH. 1962:48-49. Jnt J Geriatr Psychiatry. trans-ed.24:385-387. Am J Psychiatry. dar si convingeri spirituale sau religioase similare . 14. Freud S. 13. Genealogies of Religion: Discipline and Reason of Power in Christianity an d I slam.1998. Practice. New York: Guilford Press.Levin JS. Blazer DG. Constructing the Seif. Religiosity and remission from depression in medically ill older patients.Pargament KI.Ruiz R The role of cuiture în psychiatric care. a n d r e l i g i o n : r a c_i o _ n a lorirrational?/MedEthics. Am J Psychother. In: Symposium on Religion and Psychiatry. G e n e s e n L B .O r r R D . e t h i c s . 7. Research. In: Strachev j. 4. Acad Med. The uniqueness of psychiatry and religion. DC: American Psychological Association. 1981. 1997:3-16. 1992. Exista situatii când poate exista o diferenta de traditie religioasa dintre un medic si pacient. Religious coping and depression in elderly hospitalized medically ill men. 8. 5.Barnard D. 1998. Washington.Baitimore. New York: Addison-Wesley Publishing. M e d i c i n e . 2. Religion and spirituality in medicine: research and education. Albany. Future ot an illusion. NY: Psychoanalytic Quarterly. George LK. 12.Koenig HG. Cohen HJ. 9. În cazul divergentelor de opinie se impune recomandarea unui alt medic. 1995:15-34.149:1693-1700.Asad T. Religious beliefs and practices of hospitalized medically ill older aduits.35:565-575. Standard Edition of the Complete Psychological Works of Sigmund Freud.199 3:53. 1997:278. The Psychology of Religion and Coping: Theory.13:213-224.278:792-793. Abordarea pacientilor cu probleme spirituale sau religioase Apelul la un coleg este întotdeauna o optiune ce poate fi luata în calcul atunci când avem de-a face cu chestiuni religioase sau spirituale în context medical. Problems of Psychoanalytic Technique. Dorothea Dix Hospital. 1997. Countertransference in religious therapists of religious patients. NC: Dorothea Dix Hospital. London: Hogarth Press.ceea ce poate crea un mediu favorabil psihoterapiei. Puchalski CM.Koenig HG. 1995:70:806-813. 1998. . 11. Larson DB.Fenichel O.Cushman P. Am J Psychiatry. B e r g i n A E . et al. 1941.

18.ci o ramura a terapeuticii care se afla între acestea doua. Principiile eticii medicale ale Asociatiei Medicale Americane-ama Se prevede ca medicul si psihiatrul va trebui sa practice o metoda de vindecare fundamentata pe o baza stiintifica . Bagiella E.Karasu and L.III. Selected problems in the practice of psychiatry. Lancet.1978 3.Karasu."sa nu acorde sprijinul specialitatii psihiatrice si sa nu trimita pacientii unor persoane.Psihoterapia îsi gaseste pozitia etica .Theory.General principles of psychoterapy. lllness.Buckley. B. Philadelphia: Fortress Press.vol. 13.12.International Review of Psychoanalysis3. vol 45.318-22.The psychotherapist-artist and/or scientist?Psychotherapy . Religion. The Wounded Storyteller: Body.Farr.în masura în care se bazeaza pe o întelegere tacita ce nu pote fi specificata complet.1985 7. 1990:33.T.Routledge &Kegan Paul.Frank AW. 1987:117.Klein. B. Chicago: The University of Chicago Press.ci mai degraba " personala ". Powell T..Michels.Fancher RT.New York. 19. 17. The embodied and contingent seif in later life: a narrative understanding.Research and practice 15. spirituality. 1.Declaratia de la Helsinki-medicul poate îmbina cercetarea medicala cu îngrijirea de . 1995:249. 16. Bibliografie 1.mai ales daca activitatea acestora se bazeaza pe dogma si autoritate si nu pe o validare stiintifica si reproducere".15.fiind o stiinta aplicata obiectiv si o ideologie de comportament sanatos.-Polanyi M.11.Jasnow.Bellak..and Stein.1967-Also Personal knowledge :towards a postcritical philosophy.Journal of Nervous and Mental Disease 167. Religion in an age of science.ed T.1979 6.B.Chemical and Engineering News.377-84.A. Religious Thought and the Modern Psychologies.Cambridge.Theory and practice in psychotherapy.218-23.AmericanPsychiatric Association.Sloan RP.Washington D C. New York: W. Principii de etica psihiatrica europeana-Oxford Cunoasterea nu este nici obiectiva nici subiectiva. 1998.London.R-Professional ethics and social values. H. In: The Gifford Lectures.grupuri sau programe de tratament cu care nu este familiarizat.Browning DS.Hogan . Journal of Aging and Identity.Life transcendin physics and chemistry. B. vol.Meador KG.pp 54ff.1976 2. and medicine. San Francisco: Harper & Row. 20.nu trebuie sa se asocieze cu nimeni care încalca acest principiu-mai mult .psihiatrul este sfatuit.1980 5.Brunner-Mazel.Charles E. 1995:69.The regulation of psychotherapists. Freeman.1979 4.353:664-667.D.some contradiction in expressed belief and reported practice.Karasu T. Firm of Onek.1952 Relatia dintre stiinta si etica în psihoterapie-aplicarea psihoterapiei nu este nici practicarea unei stiinte pure nici a unei etici pure. 1999.3:119-131. Cultures of Healing: Correcting the Image of American Mental Health Care.in Specialized techniques in individual psychotherapy.S. and Ethics. P. Rogers(1966) a observat ca în cercetare este esential ca procedurile de cercetare "sa tina omul de stiinta ca fiinta umana tot timpul".Barbour I.în particular. 13.Ballinger.A review of malpractice suits in the Unites States.MA.

and Attitude of Professional Practice..-nici o tehnica sau investigatie noua nu va fi initiata decît daca este strict necesara pentru tratamentul pacientului sau.Rockville.-Adopted by British World Medical Association.Adiction Counseling Competencies .The Brenda Approach.Cambridge University Press. Dimensiunile psiho-sociale si spirituale în cauzalitatea si pepetuarea addictiilor sint recunoscute si eficient aplicate în restructurarea personalitatii pacientilor-un exemplu îl reprezinta programele de interventie Minnesota in 12 trepte sau ale Alcoolicilor Anonimi 8.de preferat în scris.ca alternativa. H.U S Department of Health and Human Service.2001 11.specialitate..Babor T.IL.Edited by International Research Monographs in the Addictions -IRMA. K.O' Brien C.Niciodata pacientul nu trebuie sa ocupe un loc secund în cadrul proiectului de cercetare si nici nu trebuie sa i se dea aceasta impresie.Helsinki. Combining Medication and Psychosocial Treatments for Adictions.Pettinatti.Guilford.pentru actiunile pe care medicul doreste sa le întreprinda.London. a II-a Oxford Medical Publicationsed Asociatiei..New York.The Knowledge. obiectivul fiinda acela de a dobîndi noi cunostinte medicale.McLellan A.Sidney Bloch -Paul Chodoff-Etica psihiatrica-ed.Volpicelli J.Psihiatrilor Liberi .numai atunci cînd pacientul îsi da consimtamîntul liber.Skillis.dar numai în masura în care cercetarea este justificata de potentiala sa valoare diagnostica sau terapeutica. .2003 9.DHHS Publication nr SMA 98-3171.T.1963.F.Treatment Matching in Alcoholism.1998 10.Del Boca F.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful