Professional Documents
Culture Documents
Ambuscadă pe Ornella
1993
PROLOG
Fiona
Absalon Naaidoos.
Comandant al distrugătorului Patnaa.
Vîrsta: 40 de ani. Înălţimea: 1,80 m. Faţa: ovală. Ochii: căprui.
Păr: castaniu etc.
CAPITOLUL II
Zbor în hiperspaţiu
CAPITOLUL III
Nava duşmană
“Sper că, acum, daca ai un pistol şi un
sac de bombe, nu-ţi imaginezi că eşti
Creatorul însuşi, O.K.?...”
Brian M. STABLEFORD
CAPITOLUL IV
Vulturii de pe 0rnella
― Suntem ridicoli, Fiodor, îşi ieşi din fire inginerul. Din momentul
în care am pierdut legătura cu ceilalţi ne comportăm ca doi orfani.
Mai bine, zi şi tu ceva amuzant!...
― Dragă Wilfrid, cred că ironiile nu-şi prea au rostul acum şi că ar
fi bine să nu mai facem atât pe deştepţii!... Am intrat cu capul înainte
în capcana asta şi e foarte posibil să nu mai... ieşim vii din ea...
Prietenii noştri, lemii, ştiu cu siguranţă, că ne aflăm aici şi îmi
închipui că nu sunt atât de naivi să creadă că am venit numai pentru
a admira priveliştea. Când vor găsi momentul prielnic, ne vor cădea în
spate, ţi-o garantez.
― La război ca la război, asta-i situaţia şi n-avem cum s-o
schimbăm. După părerea mea, suntem mai caraghioşi decât, proştii
din farsele de odinioară. Ce-ai zice să lăsăm naibii regulamentul şi să
luăm câte o tărie, ceva să ne mai dreagă?...
Gheorguevitch dădu din umeri şi se întoarse din nou să privească
cercii spuzit de stele, pe care se profila conturul Ornellei, învăluită în
atmosfera-i albăstrie. Culoarea ei se modificase aproape imperceptibil,
ca şi cum întreaga planetă ar fi respirat cu un fel de ipocrizie... Îşi
simţi tot trupul străbătut de fiori şi, pentru o clipă, îşi plecă privirile,
ca un copil care vrea să-şi şteargă din minte o viziune îngrozitoare şi
zise:
― Probabil îţi doreşti foarte mult să intri în consiliul de război,
Brasow. În ce mă priveşte, doresc să-mi sfârşesc cariera cu
onorurile...
― Ce naiba, te contrazici, Fiodor! Nici două minute n-au trecut de
când spuneai că ne vom lăsa oasele pe-aici... Şi acum, dintr-o dată îţi
zboară gândul la onorurile de război!
― N-are importanţă! Ei, da' ce-i asta? Priveşte!...
Ofiţerul tremura excitat: o scânteie se aprinsese pe cer, ca o stea
căzătoare, un fel de flăcăruie aflată în picaj înspre suprafaţa planetei.
Brasow se apropie atât de mult, încât umărul lui îl atingea pe cel al
tovarăşului său. Lumina aceea strălucitoare se stinsese, dar avusese
timp s-o zărească şi să se convingă de faptul că Gueorguevitch nu se
înşelase. Ceva tocmai pătrunsese în atmosfera planetei, ceva care se
deplasa cu viteza unui...
Locotenentul chemă imediat postul de control şi obţinu
confirmarea. Se pare că de ce se temeau, n-aveau şanse să scape.
― Urma să vă informăm, domnule! Un aparat tocmai a pătruns în
atmosfera Ornellei.
― Un lucru este cert, spuse inginerul, cu o voce ca de
înmormântare, n-au un avans prea mare faţă de noi. Şi totuşi, nu se
jenează să evolueze sub ochii noştri. Se pare că au un avantaj...
Ticăloşii!...
― Trebuie să facem pe dracu'-n patru ca să obţinem legătura cu
naveta. Bineînţeles, asta dacă mai vrem să ne retragem acoperiţi de
glorie, dragul meu Fiodor!...
CAPITOLUL VII
Secretul sfinxului
EPILOG
Fosfene (O altă lumină)
Absalon Naaidoos ieşi din sediul Amiralităţii, unde cazul lui fusese
judecat de către Peşte. Totul se petrecuse repede şi fără înflorituri
verbale. Marele Om păruse a fi mai degrabă abătut.
Dar comandantului de pe Patnaa puţin îi păsa de concluziile
comisiei de anchetă. Se întorcea din morţi dar, pentru el, lumea celor
vii mirosea încă a hoit.
Mergea prin ploaia minunată care marcase acel sfârşit de toamnă
de pe planetă, de obicei călduros şi cam secetos.
Intră într-un bar şi îi dădu un telefon Fionei. O voce palidă şi fără
timbru îi răspunse că lipsea pentru moment. Se prezentă şi închise.
Afară turna acum cu găleata, fapt excepţional pentru acel
anotimp.
Bău ceva, dar cu măsură, apoi ieşi şi închirie un planogir dintr-un
garaj murdar şi cam dubios, dar nu statu să-şi facă probleme.
Şi, ca prin vis, se trezi în pustiul albastru.
Casa unde se întâlneau era închiriată şi avea trase obloanele
metalice. Un robot îl avertizase că era bine să treacă mai departe dacă
“nu vrea să-şi creeze necazuri inutile”.
Absalon ridică din umeri şi merse până la marginea nisipurilor
albastre, ca să privească acel peisaj ce-i păru, dintr-o dată, încărcat
de o tristeţe apăsătoare. Văzu plutind deasupra colinelor fantoma unei
femei. Pieptu-i goi atingea în treacăt siliciul albăstrui, iar boabele ca
de zmeură ale sânilor ei desenau în deşert linii paralele. Dar năluca
aceea care plutea atât de aproape de nisipul pustiului nu avea deloc
trupul de statuie al Fionei; din contra, reuşise chiar să distingă
trăsăturile răvăşite de nelinişte ale nefericitei Abigael.
Nu mai ţinea. Nu avea inima să mai rămână acele aşa că se
întoarse în oraş. De o parte şi de alta a drumului ce şerpuia dedesubt
se vedeau epave, ca nişte prizoniere ale deşertului, pe care timpul,
nisipul şi căldura le distruseseră aproape total. Ici-colo câte un copac
translucid, aproape ca jucăriile de sticlă, uimea gândul şi privirea prin
înverşunarea cu care rezista furtunilor de nisip.
Nu mult după aceea, pe la apusul Soarelui, intră în oraş.
După sentinţa sumară dată de Peşte, urmaseră concluziile ipocrite
ale comisiei de anchetă şi inevitabila trecere prin faţa curţii de onoare.
Achitările pronunţate de către Curtea Amiralităţii puteau fi numărate
pe degetele de la o mână.
Cariera lui luase sfârşit aici. Înaltul Comandament Militar avea,
evident, nevoie de o victimă sau, mai cinstit, de un ţap ispăşitor.
Porni după aceea din bar în bar, scotoci toate bombele de noapte,
încercând să dea de urma Fionei. Dar, în zadar: răspunsurile erau fie
în doi peri, fie chiar vădit ostile. În cele din urmă, locul ordinar în care
se desfăşura un spectacol de “varietăţi”, mai obscur şi mai deprimant
ca niciodată, reuşi să dezlege limba unuia din fluturii de noapte. Era
un tip respingător, cu siguranţă un vagabond, cam palid, cu ochii
roşii şi lăcrimoşi de-ţi făcea milă, despre care nu puteai să spui sigur
dacă era poliţist sau proxenet.
Individul îi mărturisi că “mititica avusese nişte necazuri”.
― Ce fel de necazuri? întrebă Naaidoos.
Tipul ridică din umeri.
― Ei, na! În meseria ei dă peste tot felul de oameni şi câteodată şi
peste unii cărora le place să vadă femei sângerând...
― Femei care să sângeereze...?!
Mâinile lui Naaidoos se strânseră aproape spasmodic.
― A murit?
Omuleţul rânji. Absalon simţi o poftă nebună să-i spargă mutra
din câţiva pumni, dar îşi reveni iute, dându-şi seama că licheaua
aceea era singura persoană care catadicsea să-i răspundă la întrebări.
― Nu, dar desfigurată. E încă în spital, comandante.
― În care spital?
Individul ridică iar din umeri.
― Zău dacă pricep de ce eşti atât de curios, comandante. La urma-
urmei Fiona nu-i decât o târfă!
― Poate că ai dreptate, dar, dacă te gândeşti bine, cu toţii nu
suntem altceva decât nişte copii de târfe!