You are on page 1of 4

Exemplu de evaluare a riscului pentru curăţenia generală a unui birou

 a vizitat zonele pe care le vor avea de curăţat considerate suficient de bune, directorul a înregistrat
Situaţia generală lucrătorii, notând lucrurile care pot constitui riscuri ce mai trebuie făcut pentru a controla sau elimina
potenţiale şi luând în considerare îndrumările HSE; riscul.
Compania Smith’s Cleaners furnizează servicii de  a discutat cu personalul desemnat cu securitatea şi
curăţenie firmelor şi are 20 de lucrători angajaţi sănătatea în muncă şi cu personalul care face 4. Directorul a discutat constatările cu personalul care
cu timp parţial. Ei au câştigat recent un contract curăţenie despre riscuri, luând în consideraţie nevoile face curăţenie, pentru a fi sigur că ei au înţeles
să facă curăţenie pe două etaje ale unui complex tuturor lucrătorilor, cum ar fi tinerii sub 18 ani sau riscurile de la locul de muncă şi cum vor fi controlate
de birouri din centrul oraşului, de luni până femeile însărcinate; şi monitorizate aceste riscuri. Unul dintre lucrători,
vineri. Trei lucrători, care muncesc în fiecare zi  a vorbit cu compania client şi au stabilit aspecte cum care nu ştia bine limba engleză, a avut dificultăţi în a
de la ora 17.00 până la ora 19.00, curăţă cu ar fi: înţelege informaţiile, prin urmare directorul a apelat la
ajutorul unui utilaj pardoseala din recepţie, - căile şi frecvenţa comunicării dintre compania de un lucrător din altă echipă pentru a asigura
bucătărie şi toalete şi fac curăţenie generală în curăţenie şi compania client; traducerea. Directorul a afişat o copie a evaluării
birouri. Dacă unul dintre lucrători se - standardele de curăţenie cerute de client, de ex. riscului pe dulapul cu articole de curăţenie pentru ca
îmbolnăveşte sau este în concediu, este folosit eliberarea căilor de acces, curăţarea imediat a toţi să o vadă. Atunci când a trecut la punerea în
un lucrător de la un agent de muncă temporară. împrăştierilor accidentale etc.; practică a măsurilor stabilite în urma evaluării
Birourile au asigurată pază permanentă. - facilităţile şi echipamentul disponibil pentru cei care riscurilor, directorul a decis să le ordoneze în funcţie
fac curat, inclusiv spaţiul de depozitare disponibil, de priorităţi şi să înceapă cu cele mai importante.
Directorul de contracte a făcut evaluarea amplasarea chiuvetelor şi a robinetelor etc.; Acest lucru a inclus identificarea momentului la care
riscurilor. - sistemul de raportare a incidentelor periculoase şi a acţiunile vor fi realizate şi a persoanei care le va
riscurilor identificate de cei care fac curat, cum ar fi realiza. Când era îndeplinită câte o măsură, directorul
Cum a fost făcută evaluarea riscului? plăci de gresie deteriorate care pot provoca o bifa.
accidente în rândul personalului companiei client;
Directorul a urmat îndrumările din Evaluarea riscului - securitatea echipamentului şi a substanţelor de 5. Directorul a hotărât să revadă şi să aducă la zi
în cinci paşi (www.hse.gov.uk/pubns/indg163.pdf). curăţenie, pentru a se asigura că numai lucrătorii evaluarea de risc în fiecare an sau imediat ce apar
instruiţi pot avea acces şi le pot utiliza; şi modificări majore la locul de muncă – inclusiv
1. Pentru a identifica pericolele, directorul de - asigurarea că toţi lucrătorii care fac curăţenie ştiu ce modificări în utilizarea echipamentului sau a
contracte: trebuie să facă în caz de incendiu. chimicalelor.

 a căutat, pe pagina web a HSE, sfaturi privind 2. Directorul a notat cine ar putea fi afectat de pericole
securitatea şi sănătatea şi îndrumări pentru şi în ce fel.
industria curăţeniei (www.hse.gov.uk/cleaning/),
precum şi îndrumări pentru angajarea lucrătorilor 3. Pentru fiecare pericol, directorul a notat ce măsuri de
de la agenţi de muncă temporară protecţie există pentru combaterea acestor pericole.
(www.businesslink.gov.uk/); Aceste măsuri au fost apoi comparate cu îndrumările
HSE. Acolo unde măsurile existente nu au fost

Exemplu de evaluarea riscului: curăţenia generală a birourilor


Numele companiei: Smith’s Cleaners Data efectuării evaluării riscurilor: 1/8/07

Care sunt Cine poate fi afectat şi Ce este deja făcut? Ce alte măsuri sunt Responsabil Termen Realizat
pericolele? cum? necesare?
Alunecări, Lucrătorii şi alte persoane îşi  O bună curăţenie la compania client.  Pentru reducerea Director 31/8/07 Sistem
împiedicări şi pot fractura sau juli membrele  Conuri de semnalizare plasate în zonele cu suplimentară a riscului de introdus
căderi dacă se împiedică de obiecte pardoseală umedă. alunecare, se va introduce un 8/8/07
amplasate pe căile de acces  Compania client instruieşte întreg personalul sistem de curăţare a Instruire
sau alunecă pe pardoseala să ocolească pardoseala umedă. pardoselilor cu două mopuri 2/8/07
umedă şi cad.  Lucrătorii care fac curăţenie utilizează cele (mop umed urmat de un mop Începere
mai apropiate prize de locul de muncă pentru uscat). 2/8/07
a reduce riscul de împiedicare la trecerea
peste cabluri.  Instruirea periodică a Director 31/8/07
lucrătorilor cu privire la
purtarea de încălţăminte cu
tălpi aderente.

Contactul cu Lucrătorii care fac curăţenie  Când încep să folosească agenţi chimici de  Investigarea posibilităţii Director 7/8/07 Personal
dezinfectant riscă să aibă probleme cu curăţare, lucrătorii sunt întrebaţi dacă au înlocuirii agenţilor chimici de ul a fost
şi alte pielea, cum ar dermatita şi cu probleme de sănătate, cum ar fi cele ale pielii. curăţenie etichetaţi cu „iritant” reinstruit
produse ochii din cauza contactului  Sunt asigurate mopuri, perii cu cozi lungi şi cu alternative mai blânde.
chimice de direct cu dezinfectanţii şi alte mănuşi groase din cauciuc, iar personalul  Atenţionarea periodică a Întreg 7/8/07 2/8/07
curăţenie produse de curăţenie, ca de este instruit în privinţa utilizării acestora. lucrătorilor să raporteze orice personalul
ex. solvenţii şi detergenţii.  Întreg personalul este instruit cu privire la problemă de sănătate care ar
Vaporii pot cauza probleme riscurile, utilizarea şi depozitarea produselor putea fi legată de activitatea
respiratorii. chimice de curăţenie. de curăţenie şi să verifice
dacă nu au apărut pe mâinile
lor zone uscate, roşii sau care
produc mâncărime.
 Atenţionarea periodică a Director 31/8/08 2/8/07
lucrătorilor să spele mănuşile
după utilizare.

Exemplu de evaluarea riscului: curăţenia generală a birourilor


Care sunt Cine poate fi afectat şi Ce este deja făcut? Ce alte măsuri sunt Responsabil Termen Realizat
pericolele? cum? necesare?
Afecţiuni Lucrătorii riscă afecţiuni, cum  Este furnizat echipament de curăţare pentru  Furnizarea unui nou sistem Director 31/8/08 Sistem
musculo- ar fi probleme ale spatelui, fiecare etaj. de mop – storcător cu livrat
scheletice dacă încearcă să ridice obiecte  Sunt puse la dispoziţie mopuri, perii şi mâner lung pentru a reduce 8/8/08
(AMS) care sunt grele şi/sau incomod ştergătoare de praf cu cozi lungi pentru a nu fi forţa necesară pentru
de transportat, cum ar fi nevoie ca lucrătorii să se întindă sau să se stoarcerea mopului şi găleţi
maşinile de curăţat sau găleţile aplece. pe roţi pentru a reduce
pline cu apă, sau dacă li se  Lucrătorii nu umplu prea tare găleţile. efortul de ridicare şi
cere să lucreze frecvent în transportate (a se vedea
poziţii vicioase. „alunecări, împiedicări şi
căderi”).

Lucrul la Căderile de la înălţime pot  Sarcina de muncă nu implică lucrul pe scări  Nu sunt necesare măsuri
înălţime cauza răniri sau fracturi. mobile şi lucrătorii sunt instruiţi să nu o facă. suplimentare.
 Implementarea politicii „Nu se stă în picioare
pe scaune”.
 Personalul este instruit cu privire la
procedurile sigure de lucru pentru curăţarea
scărilor.

Echipamentul Lucrătorii şi alte persoane riscă  Echipamentele puse la dispoziţie sunt  Reamintirea lucrătorilor care Director 7/8/07 2/8/07
de curăţare a vătămări din cauza utilizării adecvate sarcinii. fac curăţenie cu privire la
pardoselilor incorecte a echipamentelor, de  Lucrătorii care fac curăţenie sunt instruiţi cu faptul că, dacă au dubii
ex. dacă echipamentul privire la utilizarea în siguranţă a legate de siguranţa unei
deplasabil loveşte picioarele echipamentelor. maşini, nu trebuie să o
sau gleznele.  Echipamentele sunt verificate periodic de o folosească.
persoană competentă şi sunt întreţinute
conform necesităţilor.

Lucrul în Lucrătorul poate suferi brusc  Personalul care face curăţenie semnează la  Nu sunt necesare măsuri
condiţii de un accident sau poate să i se recepţie la intrare/ieşire. Dacă nu au semnat suplimentare.
izolare facă rău în timp ce lucrează de ieşire până la ora 19.15, personalul de la
singur şi să nu fie în stare să pază îi verifică.
ceară ajutor.

Exemplu de evaluarea riscului: curăţenia generală a birourilor 3


Care sunt Cine poate fi afectat şi Ce este deja făcut? Ce alte măsuri sunt Responsabil Termen Realizat
pericolele? cum? necesare?
Instalaţia Lucrătorii pot suferi şocuri  Lucrătorii sunt instruiţi să verifice vizual,  Directorul va verifica Director Prima 2/8/07
electrică electrice sau arsuri din cauza înainte de utilizarea echipamentelor de periodic prizele, cablurile şi verificar
deficienţelor echipamentelor curăţenie, cablurile, întrerupătoarele şi ştecherele echipamentelor e pe
electrice. prizele. de curăţenie. 2/8/07
 Dacă se observă vreun defect, echipamentul
este scos din uz.
 Lucrătorii sunt instruiţi să nu stropească cu
apă în apropierea prizelor sau a dispozitivelor
electrice.

Data reevaluării: 1/8/08

Publicat de Health and Safety Executive 10/08

Exemplu de evaluarea riscului: curăţenia generală a birourilor 4

You might also like