CUPRINS

Introducere .................................................................................................... 7
CAPITOLUL1
STADIUL ACTUAL ÎN STUDIUL GAZODINAMIC
ŞI TERMIC AL SISTEMULUI DE EVACUARE
1.1 Sistemul de evacuare al motoarelor cu ardere internă...................................... 11
1.2 Compoziţia produşilor arderii........................................................................... 12
1.2.1 Stoichiometria arderii ........................................................................... 12
1.2.2 Compoziţia produşilor arderii .............................................................. 15
1.2.3 Determinarea dozajului pe baza analizei gazelor de ardere.................. 17
1.2.4 Căldura de reacţie. Căldura de formare …………................................ 18
1.3 Regimuri de ardere. Ecuaţia Hugoniot …………………................................. 23
1.4 Ecuaţiille fundamentale ale dinamicii gazelor................................................. 26
1.5 Curgerea stationară în tuburi şi ajutaje……………………………………… 27
1.5.1 Curgerea gazelor în tuburi................................................................... 27
1.5.2 Ajutajul convergent. Formula lui Saint-Venant.................................. 31
1.6 Solicitări mecanice ale supapei de evacuare…………………………………. 32
1.6.1 Metoda analitică de dimensionare a supapei....................................... 32
CAPITOLUL 2
ANALIZA GAZODINAMICĂ A PROCESULUI DE EVACUARE
2.1 Sistemul de evacuare. Gradul de perfecţiune a evacuării.............................. 36
2.2 Analiza procesului de evacuare.............................................................. 41
2.3 Traseul de evacuare şi admisie..................................................................... 45
2.4 Fenomene dinamice în conducte……………………………………………... 47
CAPITOLUL 3
FENOMENE ACUSTICE
3.1 Caracteristici ale vibraţiilor acustice ……………………................................ 52
3.2 Tipuri constructive de amortizoare de zgomot …………………………......... 54
3.3 Principii de funcţionare ale amortizoarelor de zgomot …………….......... 57
3.4 Modalităţi de reducere a zgomotului............................................................. 58
3.4.1 Absorbţia sunetului în mediu................................................................ 58
3.4.1.1 Ecuaţia de propagare a undei............................................. 58
3.4.1.2 Atenuarea undelor acustice................................................... 62
3.4.1.3 Absorbţia superficială a sunetului...................................... 65
3.4.2 Reducerea zgomotului prin modificarea profilului elementelor
componente ale amortizorului de zgomot............................................ 69
3.5 Tendinţe în evoluţia configuraţiilor amortizoarelor de zgomot...................... 71
3.6 Analiza vibraţiilor acustice la evacuarea gazelor din tobele de eşapament ale
motoarelor cu ardere internă............................................................................. 72
3
CAPITOLUL 4
STUDIUL REZISTENŢEI TERMICE ŞI DURABILITĂŢII
SISTEMULUI DE EVACUARE LA MOTOARELE CU ARDERE INTERNĂ
4.1 Noţiuni generale ............................................................................................... 73
4.2 Analiza senzitivităţii în problemele termoelastice ........................................... 73
4.3 Analiza sistemelor termoelastice şi analiza durabilităţii …………………….. 74
4.4 Ecuaţiile termoelastice ...................................................................................... 74
4.4.1 Ecuaţia de conducţie a căldurii constante……………………………. 74
4.4.2 Ecuaţia de echilibru şi principiul lucrului virtual ……………………. 82
4.5 Modele de oboseală uniaxiale .......................................................................... 84
4.6 Analiza termomecanică a galeriei de evacuare a unui motor cu ardere internă 85
4.6.1 Modelul termoelastic şi încărcarea mecanică ………………………... 85
4.6.1.1 Modelul termic....................................................................... 86
4.6.1.2 Modelul elastic …………………………………………….. 86
4.6.2 Modelarea cu metoda elementului finit ............................................... 89
4.7 Rezultate obţinute pe modelul iniţial ……………………………………….... 89
CAPITOLUL 5
METODE NUMERICE UTILIZATE ÎN ANALIZA COMPONENTELOR
SISTEMULUI DE EVACUARE A GAZELOR
LA MOTOARELE CU ARDERE INTERNĂ
5.1 Tipuri de solicitări ale supapei de evacuare…………………………………. 92
5.2 Construirea modelului supapei ......................................................................... 96
5.3 Analiza solicitărilor mecanice ale arcului de supapă ....................................... 101
5.3.1 Metoda analitică de dimensionare a arcului supapei ............................ 101
5.3.2 Analiza cu elemente finite a solicitărilor mecanice ale arcului supapei
de evacuare .............................................................................. 106
5.3.3 Analiza modală a arcului de supapă ..................................................... 108
CAPITOLUL 6
MODELAREA NUMERICĂ A CURGERII ÎN TOBELE DE EŞAPAMENT
6.1 Noţiuni introductive în calculul dinamicii fluidelor ......................................... 114
6.2 Ecuaţiile de continuitate şi de mişcare ............................................................. 118
6.2.1 Ecuaţia de conservare a
masei ..............................................................
118
6.2.2 Ecuaţiile de conservare a
mişcării ........................................................
119
6.2.3 Ecuaţia conservării energiei .................................................................. 120
6.3 Modele de turbulenta utilizate în integrarea numerica a ecuatiilor
Navier-Stokes ................................................................................................... 120
6.3.1 Modelarea transferului de caldură şi masă turbulent ............................ 120
6.3.2
Modelul k-ε
σtandard ............................................................................
121
6.4 Aspecte ale abordărilor numerice ..................................................................... 122
6.4.1 Metoda soluţionării segregate ............................................................... 122
6.4.2 Metoda de soluţionare cuplată ............................................................. 124
6.5 Modelarea curgerii gazelor prin tobele de eşapament ...................................... 125
4
6.5.1 Cazul tobei varianta 1-a ........................................................................ 127
6.5.2 Cazul tobei varianta 2-a ........................................................................ 130
6.5.3 Cazul tobei Dacia 1300 ......................................................................... 134
CAPITOLUL 7
CERCETĂRI EXPERIMENTALE
7.1 Componente experimentale ale sistemului de evacuare şi aparate de măsură
utilizate ………………………………………………………………………. 138
7.2 Rezultate experimentale................................................................................... 141
7.3 Ajustarea polinomială....................................................................................... 141
7.4 Analiza numerică a datelor experimentale....................................................... 143
7.4.1 Analiza datelor experimentale de la toba de eşapamentDacia 1300..... 143
7.4.1.1 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru viteza gazelor în funcţie de turaţie............................ 143
7.4.1.2 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru temperatura gazelor în funcţie de turaţia AC............. 144
7.4.1.3 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru temperatura gazelor în funcţie de viteza gazelorde
evacuare…………………………………………………… 145
7.4.1.4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de turaţia AC................ 146
7.4.1.5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de
evacuare..................................................................................
147
7.4.2 Analiza datelor măsurate la toba de eşapament varianta
experimentală ...................................................................................... 147
7.4.2.1 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru viteza gazelor în funcţie de turaţie.............................. 148
7.4.2.2 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru temperatura gazelor în funcţie de turaţie................... 149
7.4.2.3 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru temperatura gazelor în funcţie de viteza gazelor....... 150
7.4.2.4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de turaţia AC............... 150
7.4.2.5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de
evacuare.................................................................................. 151
7.4.3 Analiza datelor măsurate la toba de eşapament varianta
experimentală II................................................................................... 152
7.4.3.1 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru viteza gazelor în funcţie de turaţie............................. 153
7.4.3.2 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru temperatura gazelor în funcţie de turaţie.................... 154
7.4.3.3 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru temperatura gazelor în funcţie de viteza gazelor....... 154
7.4.3.4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de turaţia AC................ 155
7.4.3.5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de
evacuare................................................................................ 156
7.4.4 Analiza datelor măsurate la evacuarea gazelor din motorul
5
Dacia 1300 fără tobă de eşapament...................................................... 157
7.4.4.1 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru viteza gazelor în funcţie de turaţie............................. 157
7.4.4.2 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru temperatura gazelor de evacuare în funcţie de
turaţie……………………………………………………….. 158
7.4.4.3 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru temperatura gazelor în funcţie de viteza gazelor........ 159
7.4.4.4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de turaţia AC.............. 160
7.4.4.5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de
evacuare................................................................................. 161
CAPITOLUL 8
CONCLUZII ŞI CONTRIBUŢII
8.1 Concluzii .......................................................................................................... 162
8.2 Contribuţii ........................................................................................................ 165
Bibliografie ....................................................................................................... 167
6
INTRODUCERE
Lucrarea de doctorat analizează fenomenele specifice modelării fenomenelor
gazodinamice din sistemul de evacuare al motoarelor cu ardere internă. În ipoteza
fluidului ideal, la care se adaugă neglijarea forţelor masice, în comparaţie cu
forţele de presiune, din ecuaţiile Navier –Stokes se obţin ecuaţiile lui Euler care
stau la baza analizei mişcării gazelor de ardere.
Capitolul 1, “Stadiul actual în studiul gazodinamic şi termic al
sistemului de evacuare” conţine date privind sistemul de evacuare al unui motor,
parte componentă a sistemului de distribuţie al gazelor, care are rolul de a asigura
o golire cât mai perfectă a cilindrilor de gazele de ardere reziduale în condiţiile
unor rezistenţe gazodinamice minime. Supapele de evacuare sunt piesele
mecanismului de distribuţie care prin mişcarea lor asigură evacuarea gazelor de
ardere în timpul destinderii. Pentru a mări eficienţa etanşării supapa se deschide în
interiorul cilindrului astfel încât să fie aplicată pe suprafaţa de reazem de forţa de
presiune a gazelor. Un rol foarte important în cursul procesului de schimbare a
gazelor îl au arcurile de supapă. Acestea, în timpul funcţionării trebuie să reţină
supapa în poziţie închisă şi să preia acţiunea forţelor de inerţie a ansamblului
mecanismului de acţionare a supapei, care are tendinţa să desprindă tachetul de
camă pe porţiunea acceleraţiei negative.
Se prezintă bazele stoichiometriei arderii, compoziţia produşilor arderii,
ecuaţia arderii complete în aerul atmosferic a hidrocarburii C
m
H
n
, sub forma
m n 2 2
2 2 2
C H (m n / 4)(O 3, 773N )
mCO (n / 2)H O 3, 773(m n / 4)N
+ + + ·
· + + +
.
şi căldurile de reacţie şi de formare.
Se analizează în sinteză regimurile de ardere şi se reprezintă curbele
Hugoniot pentru o valoare
γ
şi două valori q. Curba obţinută pentru q = 0 (cazul
fără aport de căldură) trece prin punctul care defineşte condiţiile iniţiale 1 (p
1
, 1/
ρ
1
) şi ilustrează cazul undei de şoc simple.
Sunt prezentate ecuaţiile fundamentale ale dinamicii gazelor şi solicitările
mecanice la care este supusă supapa de evacuare.
Capitolul 2, “Analiza gazodinamică a procesului de evacuare” conţine date
privind gradul de perfecţiune a evacuării, analiza procesului de evacuare şi
gazodinamica traseului de evacuare şi admisie. Evacuarea reprezintă partea din
procesul de funcţionare a motorului în cursul căruia gazele de ardere părăsesc
cilindrul. Evacuarea forţată are loc numai sub acţiunea pistonului, în ultima
parte a cursei de evacuare aproximativ pe 120° RA, de la θ = 600 °RA. Prin
7
deplasarea pistonului, se menţine diferenţa de presiune p — ge
p
sau p — p
0
necesară pentru a învinge rezistenţele gazodinamice ale orificiului oferit şi ale
traseului de evacuare. Valoarile unor parametri caracteristici în procesul de
evacuare la motorul autoturismului Dacia 1300 sunt reprezentaţi în matricea
„data” şi prelucrate statistic prin polinoame de regresie de gradul trei şi
patru. S-au obţinut:
- Funcţia polinomială “Cursa supapă ev. = poziţie AC”
h1 θ
( )
3.958 − 10
3 −
⋅ 0.592 θ ⋅ − 2.559 10
3 −
⋅ θ
2
⋅ + 3.483 10
6 −
⋅ θ
3
⋅ − 1.495 10
9 −
⋅ θ
4
⋅ + :·
- Funcţia polinomială “Suprapresiunea gazelor = funcţie de poziţia AC”
p θ
( )
88.369 0.403 θ ⋅ − 6.211 10
4 −
⋅ θ
2
⋅ + 3.212 10
7 −
⋅ θ
3
⋅ − :·
Capitolul 3, “Fenomene acustice” cuprinde caracteristici ale vibraţiilor
acustice, tipuri constructive de amortizoare de zgomot, principii de funcţionare
ale amortizoarelor de zgomot şi modalităţi de reducere a zgomotului.
Se analizează reducerea zgomotului prin modificarea profilului elementelor
componente ale amortizorului de zgomot şi tendinţele în evoluţia configuraţiilor
amortizoarelor de zgomot. Doi factori sunt luaţi în considerare când se doreşte
obţinerea unei configuraţii silenţioase. Primul este zgomotul datorat funcţionării
mecanismelor de distribuţie, care este un zgomot de origine mecanică. Al doilea şi
principalul factor de zgomot, pe plan cantitativ, este datorat expansiunii bruşte a
gazelor în atmosferă. Pentru a defini exact eficacitatea practică a unui amortizor de
zgomot, se determină reducerea numărului de decibeli pe care o realizează acesta
în condiţii bine precizate. Cifra care corespunde diferenţei dintre valorile măsurate
fără şi cu amortizor de zgomot, este cea indicată ca marcă a eficacităţii
amortizorului de zgomot. Această cifră reprezintă atenuarea zgomotului realizată
cu un amortizor de zgomot:
a
L L L − · ∆
(dB) în care L reprezintă valoarea nivelului de presiune
acustică fără amortizor, iar L
a
valoarea nivelului de presiune acustică cu amortizor.
În studiul care se efectuează asupra zgomotului rezultat la evacuarea gazelor
din motorul cu ardere internă este importantă absorbţia în mediul de propagare al
sunetului.
Se analizează atenuarea undelor acustice ca rezultat al disipării de energie
conţinută în aceste undesub forma: frecări interioare (efecte de vâscozitate),
conductibilităţi termice, radiaţia căldurii şi schimbării intermoleculare de energie.
Este prezentată analiza vibraţiilor acustice la evacuarea gazelor din toba de
eşapament de la Dacia 1300.
Capitolul 4, “Studiul rezistenţei termice şi durabilităţii sistemului de
evacuare la motoarele cu ardere internă” conţine date care evidenţiază faptul că
rezistenţa termică şi durabilitatea structurilor sunt printre cei mai importanţi
factorii în proiectarea componentelor. Supunerea componentelor la temperaturi
înalte combinate cu o sarcină mecanică variabilă poate iniţia o deteriorare datorată
oboselii.
8
Aplicarea metodei DSA (Designing Streses Apply) permite optimizarea
proiectării considerând rezistenţa la oboseală ca un criteriu de proiectare. Metodele
utilizate în DSA sunt bazate pe câmpuri de temperatură stabile cu încărcări
mecanice variabile. Principalii factori care influenţează durata de viaţă a unei
componente (durabilitatea) sunt: compoziţia materialului, direcţia şi mărimea
granulelor, tratamentul termic, tehnica de prelucrare, discontinuităţile geometrice,
starea suprafeţei, temperatura la care lucrează, corodarea.
În studiul de caz 4.1 se analizează transferul de căldură prin conducţie şi
convecţie laterală in regim staţionar. Este utilizată ecuaţia căldurii in transferul
termic unidimensional şi dedusă variaţia temperaturii în funcţie de temperatura
0
θ

şi abscisa x (fig. 4.4). În studiul de caz 4.2 se determină ecuaţia căldurii in
transferul termic unidimensional in regim nestaţionar şi se calculează variaţia
temperatuii în funcţie de distanţa x, timpul t, factorul a şi lungimea barei L.
Se evidenţiază modele de oboseală uniaxiale şi se realizează analiza
termomecanică a galeriei de evacuare a unui motor cu ardere internă.
Capitolul 5, “Metode numerice utilizate în studiul componentelor
sistemului de evauare la motoarele cu ardere internă” conţine analiza cu
elemente finite a solicitărilor mecanice ale supapei de evacuare, analiza
solicitărilor mecanice ale arcului de supapă de evacuare şi analiza modală a arcului
de supapă.
Folosirea metodelor numerice în calculul stărilor de tensiune şi deformaţii
este deosebit de utilă atât din punct de vedere al relativei uşurinţe de calcul a unor
structuri complicate cât şi cel al posibilităţilor de postprocesare grafică. De
asemenea metoda oferă posibilitatea discretizării diferite a regiunilor solicitate
intens, în acest mod crescând acurateţea rezultatelor, pe lângă multe alte facilităţi
foarte utile în calculul ingineresc.
Capitolul 6, “Modelarea numerică a curgerii în tobele de eşapament”
prezintă modelarea curgerii gazelor cu metodele de calcul şi analiză a sistemelor
specifice CFD, prin tobele de eşapamnent. Se prezintă relaţiile de bază specifice
CFD: Ecuaţia de conservare a masei, ecuaţiile de conservare a mişcării, ecuaţia
conservării energiei. Este prezentat modelul de turbulenţă utilizat în integrarea
numerică a ecuatiilor Navier-Stokes, şi anume, ecuatiile de transport pentru
modelul k-ε standard.
Pentru modelarea curgerii s-a folosit programul Fluent.
În capitol, se prezintă modelarea curgerii gazelor prin trei tipuri de tobe de
eşapament: două variante constructive proiectate, executate şi experimentate de
autor şi toba de eşapament a autoturismului Dacia 1300.
Sunt evidenţiate distribuţiile de viteze, de presiuni şi temperaturi pentru cele
trei cazuri considerate.
Capitolul 7, “Cercetări experimentale ” cuprinde cercetările experimentale
efectuate în Academia Tehnică Militară, pe trei tobe de eşapament, una originală a
Daciei 1300 şi două tobe experimentale proiectate de autorul tezei de doctorat.
S-au măsurat viteza, temperatura şi intensitatea sonoră la işirea din tobele de
eşapament, pentru şase regimuri de funcţionare ale motorului. Analiza numerică a
9
rezultatelor experimentale s-a efectuat prin ajustare polinomială, cu polinoame de
gradul trei.
Sunt prezentate funcţiile de ajustare:
-
v v( ) ν ·
variaţia vitezei gazelor de evacuare în funcţie de turaţie;
-
( ) θ θ ν ·
,
(v) θ θ ·
variaţia temperaturii gazelor de evacuare în funcţie de
turaţia motorului şi respectiv în raport cu viteza gazelor de evacuare;
-
I I( ) ν ·
,
I I(v) ·
variaţia intensităţii sonore în funcţie de turaţia motorului
şi respectiv în raport cu viteza gazelor de evacuare, pentru patru tipuri de date
obţinute experimental:
- de la toba de eşapament a maşinii Dacia 1300;
- de la tobele de eşa pament experimentale variantele I şi II;
- fără tobă de eşapament.
Capitolul 8, “Concluzii şi contribuţii” conţine concluzii asupra modelării
fenomenelor gazodinamice la mişcările din sistemul de evacuare la motoarele cu
ardere internă şi contribuţiile originale ale autorului tezei de doctorat.
Lucrarea reprezintă o concretizare a preocupărilor de cercetare teoretică şi
experimentală efectuată de autor şi are la bază o largă informare bibliografică ce
cuprinde lucrări din ţară şi străinătate.
Aduc calde mulţumiri Conducerii Academiei Tehnice Militare,
conducătorului ştiinţific domnul Amiral de flotilă (r) prof. univ. dr. ing. Dan- Ioan
IONESCU pentru îndrumarea ştiinţifică permanentă pe toată perioada pregătirii
prin doctorat, cadrelor didactice care mi-au sugerat idei şi direcţii importante
pentru elaborarea tezei de doctorat cu ocazia susţinerii examenelor şi referatelor de
doctorat, domnului Cdor. prof. univ. dr. ing. Niculae Vlăsceanu şi membrilor
Catedrei de sisteme integrate de aviaţie şi mecanică din ATM, precum şi familiei
mele pentru sprijinul moral acordat.
10
CAPITOLUL 1
STADIUL ACTUAL ÎN STUDIUL GAZODINAMIC
ŞI TERMIC AL SISTEMULUI DE EVACUARE
1.1 Sistemul de evacuare al motoarelor cu ardere internă
Sistemul de evacuare al unui motor, parte componentă a sistemului de
distribuţie al gazelor, are rolul de a asigura o golire cât mai perfectă a cilindrilor de
gazele de ardere reziduale în condiţiile unor rezistenţe gazodinamice minime.
Elementele sistemului de evacuare (supapele de evacuare cu canalele din
chiulasă, colectorul de evacuare, conducta sau conductele comune, atenuatorul de
zgomot şi ţeava de evacuare) trebuie să mai asigure [38, 41, 57, 100, 124]:
- încălzirea minimă, pentru a se reduce temperatura sub capotă;
- asamblarea comodă la motor şi la şasiu;
- interferenţa minimă cu alte organe ale motorului şi şasiului;
- tehnologie simplă şi cost redus.
În timpul funcţionării supapa de evacuare se încălzeşte foarte mult.
Distribuţia de temperatură este neuniformă pe talerul supapei şi depinde de forma
şi modul de răcire al acesteia. Temperatura maximă a supapei de evacuare udată de
gazele fierbinţi ajunge la 750 – 800 ºC şi variază cu regimul de funcţionare
(sarcină, turaţie), cu tipul motorului şi cu procedeul de răcire.
Un rol foarte important în cursul procesului de schimbare a gazelor îl au
arcurile de supapă. Acestea, în timpul funcţionării trebuie să reţină supapa în
poziţie închisă şi să preia acţiunea forţelor de inerţie a ansamblului mecanismului
de acţionare a supapei, care are tendinţa să desprindă tachetul de camă pe porţiunea
acceleraţiei negative.
Pentru a se asigura condiţiile normale de lucru, arcurile pentru supape
trebuie să aibă o mare rezistenţă la oboseală iar în construcţia lor se va evita
regimul de rezonanţă.
Elementele de comandă ale supapei când arborele cu came este amplasat în
blocul motorului este realizat prin lanţul cinematic tacheţi-tijă-culbutori. Problema
principală a construcţiei acestor elemente este să fie cât mai uşoare şi cât mai
rigide. În acest caz se pot accepta acceleraţii mai mari şi se pot folosi arcuri mai
slabe, cu rezervă mai mică.
1.2 Compoziţia produşilor arderii
1.2.1 Stoichiometria arderii
Aerul atmosferic uscat cuprinde 20,95 % (vol.) oxigen, 78,09 % azot şi 0,93
% argon, ceilalalţi componenţi fiind în proporţii considerate neglijabite. În
11
calculele obişnuite, care urmăresc definirea proprietăţilor termodinamice ale
reactanţilor şi produşilor se neglijează şi prezenţa argonului, considerându-se că
aerul constă din 21 % (vol.) şi oxigen şi 79 % azot; exprimat în moli, pentru fiecare
mol de oxigen se consideră prin urmare (1 – 0,2095)/0,2095 = 3,773 moli de azot,
de asemenea în calculele obişnuite se consideră că azotul nu participă la reacţiile
arderii.
În consecinţă, ecuaţia arderii complete, în aerul atmosferic, a hidrocarburii
C
m
H
n
, are forma
m n 2 2
2 2 2
C H (m n / 4)(O 3, 773N )
mCO (n / 2)H O 3, 773(m n / 4)N
+ + + ·
· + + +
(1.3)
Cantitatea de aer disponibil pentru ardere A se exprimă în funcţie de
cantitatea stoichiometrică A
s
, cu ajutorul coeficientutui de dozaj λ
s
= A/A λ
(1.6)
Raportul dintre masa combustibilului m
c
, şi masa aerului m
a
, în amestec,
numit dozajul combustibilului în aer, d
c a
d m / m ·
. (1.7)
În funcţie de raportl maselor de combustibil şi aer (dozaj) se mai defineşte
raportul de echivalenţă combustibil/aer
Φ = (m
c
/m
a
)/( m
c
/m
a
)
s
= d/d
s
(1.9)
Combustibilii comerciali lichizi pentru motoare, de origine petrolieră, ca şi
gazele naturale, reprezintă în general amestecuri complexe de hidrocarburi şi alte
substanţe organice.
De cele mai multe ori, se consideră însă mai convenabil să se efectueze
calculele pe baza compoziţiei elementare a combustibilului, exprimată masic:
carbon c [kg/kg comb.], hidrogen h [kg/kgcomb.] şi oxigen o [kg/kgcomb.]. Masa
atomică a carbonului este 12 (cu exactitate 12,011) şi a hidrogenului 1 (1,008), iar
masa moleculară a oxigenului 32. În consecinţă, cantitatea de oxigen necesară
pentru arderea teoretică completă a unui kilogram de combustibil va fi suma
cantităţilor necesare pentru arderea carbonului şi hidrogeniilui (c/12 + h/4),
micşorată cu cantitatea de oxigen prezentă în combustibil (o/32),
s
c h o
O –
12 4 32
· +
[kmol/kg] (1.11)
1.2.2 Compoziţia produşilor arderii
Gazele de ardere sunt compuse în general dintr-un mare număr de substanţe,
ca rezultat al mecanismului complex al reacţiilor arderii [5, 45, 111].
În cazul λ ≥ 1 (amestec cu exces de aer, sau dozaj sărac), se admite, în
general, că reacţiile de oxidare se dezvoltă complet, rezultând CO
2
, H
2
O, O
2
(cantitatea în exces) şi N
2
.
În cazul λ < 1 (amestec cu lipsă relativă de aer, sau dozaj bogat), arderea
combustibilului este evident incompletă: carbonul este parţial oxidat complet, în
12
reacţia C + O
2
= CO
2
şi parţial oxidat incomplet, în reacţia C + (1/2)O
2
= CO; de
asemenea o parte din hidrogen este oxidat complet, în reacţia H
2
+ (1/2)O
2
= H
2
O,
i.ii iar restul rămâne neoxidat. În consecinţă, se consideră că produşii arderii
cuprind CO
2
, CO, H
2
O H
2
N
2
.
1.2.3 Determinarea dozajului pe baza analizei gazelor de ardere
Analiza mai completă a gazelor de ardere, necesară de exemplu la studiul
arderii sau la verificarea nivelului emisiilor poluante, se realizează cu analizoare
specializate, cu care se măsoară: conţinutul de CO
2
şi CO (în general prin metoda
spectroscopiei fără dispersie, în infraroşu).
Pe baza concentraţiei cunoscute de CO
2
, CO, O
2
, NO
x
şi hidrocarburi, şi
cunoscând de asemenea combustibilul utilizat (rapotul h/c), se poate determina
dozajul coeficientului de dozajul (coeficientul de dozaj λ ) pentru amestecul care a
participat la ardere; de asemenea, se pot calcula concentraţiile de H
2
O şi H
2
. Relaţiile
de calcul cunoscute se deosebesc prin ipotezele adoptate şi numărul de componente
luate în considerare (tabelul 1.1).
Tabelul 1.1
Ecuaţii pentru determinarea coeficientului de dozaj, pe baza analizei gazelor de ardere
Relaţia Autorul
–1
a
c
2 2 2
2 2
36, 67(97, 7 – c – 1, 5c – c – c
m
d
m 8c 11c – 4c 86c 84Q
CO CO O H O
CO CO O HC
)
·
+ + +
·
Leonard
[ ]
[ ] { ¦ ) 0,5 – 5 /(100 6 100 1 0,329
) 0,5c – 5 /(100 6 100 – 96,9
CO HC HC CO CO
CO HC HC CO CO
1 –
2
2
c c c c c h/c
c c c c
d
m
m
c
a
+ + + +
+ + +
· ·
λ < 1
[ ]
[ ] { ¦ ) 0,5 – 5 /(100 6 100 1 0,416
) 0,5c – 5 /(100 6 100 97,7
CO HC HC CO CO
CO HC HC CO CO
1 –
2
2
c c c c c h/c
c c c c T
d
m
m
c
a
+ + + +
+ + + +
· ·
λ >1
Shell
TRC II
( )
( )
8 3 2
2
2
2 2 2
H C CO CO
CO CO
CO CO
NO O CO CO
2

4
1
2

/ 4
5 , 0 5 , 0
c c c
p
m
n
c c
p
c c K
K
m
n
c c c c
+ +

·
`

'
|
+
+

·
`

'
|
+
⋅ + + + +
· λ
Brett-
schneider
13

+
+ + +
·
8 3 2
2
H C CO CO
0811319 , 0 – 0540848 , 0 – 7037697 , 2
/ 0028698 , 3 1
21
c c c
c c
c h
CO CO
λ
]
]
]
]
]
+ +
+
+ c h
c c c
c c c
/ 1624378 , 0 –
0405659 , 0 0811319 , 0 – 0812207 , 0
8 3 2
2 2 8 3
H C CO CO
NO O H C
pentru c = 0,8656, h = 0,1344, n/m = 1,85, rezultă
+
+ +
·
8 3 2
2
H C CO CO
CO CO
3
1358435 , 1 – 5232189 , 1 – 724079 , 38
c c c
c c
λ
8 3 2
2 2 8 3
H C CO CO
O O N H C
1619917 , 1 – 5809958 , 0 – 0795816 , 0
c c c
c c c
+ +
+
Simons
2 3 8 2 2
CO CO C H O NO HC
c , c , c , c , c , c
– concentraţii în gaze arse uscate, % vol.;
n/m – raportul numărului de atomi de hidrogen/carbon; p – raportul numărului de
atomi de oxigen/carbon;
Q = (97,7 –
2 2
CO CO O HC
c –1,5c –c – c )/79
;
T = 3/(1 + h/c)/(1 + c/h)
Astfel, formula propusă de Brettschneider presupune echilibrul chimic în
reacţia gazului de apă; pentru constanta de echilibru K
c
, s-a propus valoarea 3,5. În
ultimii ani, au fost concepute şi instrumente destinate determinării directe a
coeficientului de dozaj λ. Instrumentul realizat de exemplu de firma Nissan este o
aplicaţie a traductorului de oxigen, bazat pe pompajul electrochimic.
1.2.4 Căldura de reacţie. Căldura de formare
Pe baza primului principiu al termodinamicii şi în absenţa lucrului mecanic,
căldura cedată în calorimetru este egală cu variaţia de entalpie [5, 45, 111],
Q
p
= –(H
p
– H
r
) = – ∆ H
r
(1.23)
unde: indicii r şi p se referă la reactanţi şi respectiv la produşi (fig. 1.1).
Fig. 1.1 Căldura de reacţie la presiune constantă în diagrama entalpie/temperatură
14
1.3 Regimuri de ardere. Ecuaţia Hugoniot
Un sistem omogen combustibil-oxidant poate fi antrenat în reacţii explozive
atunci când sunt realizate anumite condiţii termodinamice şi de concentraţie, care
să asigure dezvoltarea unor reacţii rapide de oxidare. Limitele de concentraţie între
care este posibilă formarea şi propagarea undei de ardere se numesc limite de
inflamabilitate [5, 45, 111].
Caracterizarea celor două tipuri de unde de ardere, de deflagraţie şi de
detonaţie, se poate face pe baza ecuaţiei Hugoniot, care defineşte relaţia dintre
proprietăţile gazelor din avalul şi amontele undei de ardere.
Ecuaţia Hugoniot este stabilită pentru cazul unui amestec combustibil-
oxidant în regim de curgere plană, staţionară, unidimensională. Se acceptă
următoarele ipoteze simplificatoare: gazele au, în amonte şi în aval de unda de
ardere, o compoziţie chimică constantă, care nu depinde de regimul de propagare a
undei; masele medii moleculare ale gazelor din amonte şi aval de unda de ardere
sunt egale; căldurile specifice ale gazelor din amontele şi avalul undei de ardere nu
depind de temperatură.
Fig. 1.3 Schema undei de ardere fixe în raport cu pereţii
tubului în care se află amestecul combustibil
Se obţine în final
( )
2 1
2 1
2 1 1 2
p p 1 1 1
– – p – p q
–1 2
| ` | `
γ
+ ·

γ ρ ρ ρ ρ
' · ' ·
(1.51)
Ecuaţia (1.51) este numită ecuaţia Hugoniot şi exprimă dependenţa
variabilei p
2
în funcţie de 1/
ρ
2
şi de mărimile cunoscute γ , p
1
, ρ
1
şi q.
15
Fig. 1.4 Adiabata Hugonoit pentru unda de şoc fără reacţie şi unda de ardere
Ecuaţia Hugoniot se rezolvă în funcţie de
2
1
p
p
p
· %
:
( ) ( )
( ) ( )
2q 1 / –1 –
p ,
1 / –1 –1
γ γ ρ
γ γ ρ
+ + ]
]
·
+ ]
]
% %
%
%
(1.54)
cu notaţiile
1
1
q q
p
ρ
· %
şi
1
2
p
ρ
·
ρ
%
.
1.4 Ecuaţiille fundamentale ale dinamicii gazelor
Se obţin urmatoarele ecuaţii cu ajutorul cărora se studiază mişcarea
unidimensionala:
• ecuaţia de continuitate:
. const v · ⋅ ρ ⋅ σ
(1.69)
• ecuaţia de mişcare:
0 dv v
p
· ⋅ +
ρ

(1.70)
• ecuaţia energiei:
0
2
i
2
v
i · + (1.71)
• ecuaţii suplimentare:
. const
p
·
ρ
γ
(1.72)
16
n
0
0
T
T

·
`

'
|
⋅ µ · µ (1.73)
1.5 Curgerea stationară în tuburi şi ajutaje
1.5.1 Curgerea gazelor în tuburi
Se consideră un tub de curbură mică şi de secţiune variabilă de-a lungul
lungimii sale, dar suficient de mică astfel încât presiunea, densitatea, temperatura
şi viteza sa poată fi considerate constante în toată secţiunea şi egale cu valorile
medii corespunzătoare, presupuse că sunt situate pe linia sa medie. Acest tub este
evident un tub de current [4, 12, 113, 114].
Introducând numărul Mach (
a
v
M ·
), rezultă ecuaţia lui Hugoniot:
( ) 0
d
v
dv
M 1
2
·
σ
σ
+ ⋅ −
, (1.79)
expresie ce reprezintă legea de curgere într-o secţiune oarecare
σ
.
Dacă într-un punct oarecare avem o secţiune minimă m
σ
, sau maximă M
σ

(figurile 1.7 a şi 1.7 b), în acest punct
0 d · σ
, de unde rezultă
0 dv ·
sau 1 M · .
Fig. 1.7 Cazul ajutajelor cu secţiune minimă şi maximă
Condiţii posibile pentru
0 d · σ
:
a) Ajutaj convergent-divergent cu secţiunea minimă m
σ
la care este posibilă
trecerea din regim subsonic în regim supersonic;
b) Tub cu secţiune maximă
M
σ
pentru care nu este posibilă trecerea din
regim subsonic în regim supersonic.
Cazul 1 M · se realizează în cazul în care curgerea poate fi subsonică sau
supersonică în amonte, trece prin viteza critică în secţiunea minimă ( 1 M · ), după
care urmează expansiunea sau compresiunea. Această secţiune se numeşte col
sonic sau sectiune critică şi se notează în general cu c
σ
.
1.5.2 Ajutajul convergent. Formula lui Saint-Venant
Se consideră un rezervor oarecare, care contine un gaz în stare de repaus,
având presiunea 0
p
, densitatea 0
ρ
şi temperatura 0
T
; rezervorul este prevăzut cu
un ajutaj, a cărui secţiune la ieşire este minimă [4, 12, 113, 114].
17
Prin acest ajutaj gazul curge în exterior. Se presupune că mişcarea este
izentropică şi că presiunea la ieşirea gazului din ajutaj este egală cu presiunea
mediului exterior e
p
. Debitul masic va fi:
σ ⋅ ⋅ ρ · v m
(1.87)
Ţinând acum seama de ecuaţia presiunii, de unde vom scoate pe v şi
considerând o transformare izentropică, vom obţine ecuaţia lui Saint-Venant:
]
]
]
]
]

·
`

'
|
− ⋅

·
`

'
|
⋅ ρ ⋅ ⋅
− γ
γ ⋅
⋅ σ ·
γ
− γ
γ
1
0
e
2
0
e
0 0
p
p
1
p
p
p
1
2
m
(1.88)
în care se poate introduce şi un coeficient de debit
1
p
< α
, pentru a se ţine seama de
pierderile care pot apare (de exemplu, contracţia jetului în cazul orificiilor cu
muchiile ascutite, pierderi prin frecare etc.).
1.6.1 Metoda analitică de dimensionare a supapei
Pentru a se stabili dimensiunile supapei (fig.1.9) se pleacă de la
Fig. 1.9 Dimensiunile principale ale supapei
arhitectura şi dimensiunile galeriei de evacuare stabilite pe baza legii continuităţii
curgerii gazelor de ardere, în cilindru [38, 41, 57, 100, 124]:
g g P
v i f v A ⋅ ⋅ · ⋅
, (1.91)
în care:
v
g
- viteza fluidului prin galerii;
i - numărul de cilindrii;
f
g
- suprafaţa secţiunii de curgere a fluidului în galerie;
v
p
- viteza pistonului
A - suprafaţa pistonului
Pentru galeria de evacuare se admite viteza de curgere v
g
= 70…100m/s.
În literatura de specialitate se folosesc uzual următoarele valori
(notaţiile conform figurii 1.9, indicii a respectiv e reprezintă admisie respectiv
evacuare):
18
Fig. 1.10 Schemă pentru determinarea ariei orificiului oferit de supapă (d
1
= d
g
)
d
1
- diametrul mare al talerului
d
1e
= (0,40….0,50)d
g
t
1
- grosimea talerului
t
1e
= (0,08….0,12)d
g
d
g
- diametrul galeriei
d
2
- diametrul mic al talerului
d
2e
= (0,76….0,90)d
g
b -lăţimea suprafeţei de aşezare
b
e
= (0,05….0,12)d
g
d
t1
- diametrul porţiunii de prindere a elementelor de fixare ale arcurilor.
d
tl
=(0,65….0,75)d
g
d
t
- diametrul tijei
d
t
= (0,25….0,40)d
g

l - lungimea tijei
l = (2,50….3,50)d
g

R = (0,25….0,35)d
g

β- unghiul suprafeţei de aşezare
Înălţimea maximă de ridicare a supapei h
smax
se alege sau se calculează
ţinându-se cont de următoarele cerinţe:
- supapa să nu atingă pistonul în timpul funcţionării;
- să nu apară forţe de inerţie mari;
- secţiunea de curgere a gazelor pe lângă supapă f
s
să fie egală cu secţiunea de
curgere prin galerie f
g
.
Rezultă următoarele valori aproximative:
h
smax
= 0,26 d
g
pentru β = 30º, (1.97)
h
smax
= 0,30 d
g
pentru β = 45º. (1.98)
19
Fig. 1.10 b Poziţia supapei în timp
Determinarea ariei orificiului oferit de supapă (d
1
<d
g
)
- dacă normala din A cade în B
3
:
( ) ( )
2
2
1 2 1 2
1 2
s3 s3
d d d d d d
f h tg
2 4 2
π
β
+ − −
| `
· + −

' ·
. (1.101)
Suprafaţa f
s3
pentru h
max
trebuie să fie cel mult egală cu f
g
. Egalând f
s3
cu f
g
se obţin valorile lui h
max
.
Suprafeţele de curgere oferite de supapă se verifică după aceea din punctul
de vedere al vitezelor maxime realizate prin curgerea gazelor.
Pentru dimensionarea sediului supapei se folosesc date statistice care în mod
uzual au următoarele valori:
- înălţimea sediului: h = (0,16…0,25) d
g

- grosimea sediului: δ = (0,08…0,15) d
g
unde d
g
este diametrul galeriei. Ulterior se face o verificare a presiunii pe sediu
folosindu-se relaţia folosită pentru talerul supapei.
Ghidul supapei se dimensionează din punct de vedere al cerinţelor
constructive, având uzual următoarele valori:
- lungimea ghidului: l = (1,75…2,5)d
t

- grosimea peretelui: δ = (2,5…4)mm
- jocul termic între ghid şi tija supapei de admisie: Δ
a
= (0,004…0,01)d
t

- jocul termic între ghid şi tija supapei de evacuare: Δ
e
= (0,006…0,0125)d
t

CAPITOLUL 2
ANALIZA GAZODINAMICĂ
A PROCESULUI DE EVACUARE
2.1 Sistemul de evacuare. Gradul de perfecţiune a evacuării
La motorul cu admisiune normală, sistemul de evacuare este alcătuit
(fig. 2.1) din galeria de evacuare GE, prevăzută în chiulasă, din conducta de
evacuare CE şi amortizorul de zgomot AZ.
20
Fig. 2.1 Schema sistemului de admisie şi evacuare
Orificiul liber
L
O
al galeriei de evacuare este controlat de supapa de
evacuare SE. La motorul cu admisiune forţată, când supraalimentarea se
efectuează cu o turbosuflantă, sistemul de evacuare cuprinde în plus o turbină
pusă în mişcare de gazele evacuate din cilindru.
Analiza procesului de evacuare la motorul turismului Dacia 1300
prezintă următoareledate date:
- supapa de evacuare începe ridicarea de pe sediu spre finele cursei de
destindere, când presiunea în cilindri este de câteva ori mai mare decât
presiunea p
0
; până la pme, cursa de ridicare a supapei ajunge la 58% din cursa
maximă de ridicare , presiunea scade sensibil dar rămâne încă la o valoare ridicată
(2,4 daN/cm
2
);
- sub acţiunea diferenţei de presiune (p—p
ge
) gazele scapă în galerie, trec
prin orificiul oferit cu o viteza de 600...700 m/s şi se deplasează prin galeria de
evacuare cu viteza de 50 ... 250 m/s;
- la începutul evacuării presiunea ge
p
creşte repede.
Evacuarea forţată are loc numai sub acţiunea pistonului, în ultima parte a
cursei de evacuare aproximativ pe 120° RA, de la θ = 600° RA.
Valoarile unor parametri caracteristici în procesul de evacuare la
motorul autoturismului Dacia 1300 sunt daţi în matricea „data” :
21
data
480
500
520
540
560
580
600
620
640
660
680
700
720
740
0.50
1.20
2.50
4.50
6.20
7.00
7.80
7.90
7.00
6.20
4.50
2.50
1.20
0.50
0.01
5
12
25
38
45
58
65
70
80
82
85
92
93
2.40
2.05
1.65
1.30
1.20
085
0.60
0.60
0.60
0.60
0.60
0.60
0.25
0.01
|

'
`

·


unde semnificaţia termenilor din coloane este următoarea:
• Coloana 1-a grade rotaţie arbore cotit, în timpul ciclului de
funcţionare;
• Coloana 2-a cursa supapei de evacuare, în mm;
• Coloana 3-a masa gazelor evacuate, în %;
• Coloana 4-a suprapresiunea gazelor ( g atm
p p −
), în
2
daN/ cm
.
Polinom de ajustare polinomială de gradul patru
h h( ) θ ·
Pentru determinarea polinomului “cursa supapei de evacuare funcţie de
poziţia arborelui cotit” se aplică următorul algoritm:
h1 θ
( )
3.958 − 10
3 −
⋅ 0.592 θ ⋅ − 2.559 10
3 −
⋅ θ
2
⋅ + 3.483 10
6 −
⋅ θ
3
⋅ − 1.495 10
9 −
⋅ θ
4
⋅ + :·
Fig. 2.2 Variaţia cursei supapei de evacuareîn funcţie de poziţia AC
22
Polinom de ajustare polinomială de gradul trei p = p(θ )
Pentru determinarea polinomului “Suprapresiunii gazelor din cilindru
funcţie de poziţia arborelui cotit” se aplică următorul algoritm:
p θ
( )
88.369 0.403 θ ⋅ − 6.211 10
4 −
⋅ θ
2
⋅ + 3.212 10
7 −
⋅ θ
3
⋅ − :·
Fig. 2.3 Variaţia suprapresiunii gazelor în funcţie de poziţia AC
Polinom de ajustare polinomială de gradul trei ge ge
m m ( ) θ ·
Pentru determinarea polinomului “Masa gazelor evacuate funcţie de poziţia
arborelui cotit” se aplică următorul algoritm:
m θ
( )
431.278 3.236 θ ⋅ − 6.895 10
3 −
⋅ θ
2
⋅ + 4.247 10
6 −
⋅ θ
3
⋅ − :·
Fig. 2.4 Variaţia procentuală a gazelor evacuate în funcţie de poziţia AC
Din fig. 2.4 rezultă că masa de gaze evacuate m
ge
în procente, în
funcţie de θ ° RA, la motorul autoturismului Dacia 1300, la evacuarea libere,
masa m
ge
ajunge la 30% din masa de gaze de ardere m
ga
. Această informaţie
obţinută prin calcul arată că la motoarele rapide evacuarea liberă are o pondere
23
cu mult mai mică decât aceea evaluată la motoarele de turaţie mică, la care
ajunge până la 60.. .70 %. În momentul închiderii supapei de evacuare, în
cilindru mai rămân gaze de ardere - gazele reziduale de masă m
gr
sau numărul de
kilomoli gr
ν
care participă la efectuarea ciclului următor.
La motoarele în patru timpi cu admisiune normală, gr
ν
se determină
presupunând că masa gazelor de ardere care ocupă volumul
c
V
(Volumul camerei
de ardere), când pistonul se află la pmi, la presiunea p
g
şi temperatura g
T
:
g c gr g
p V R T · ν ⋅
, (2.3)
şi apoi se determină r
γ
împărţind relaţia (2.3) la fp
ν
. Dacă se notează:
0 v s
V V · η ⋅
,
c s
V / V ε ·

rezulă:
( )
g
0
r
0 g v
p
T 1
p T 1
γ · ⋅ ⋅
η ε −
. (2.4)
Relaţia (2.4) evidenţiază faptul că
r
γ
este invers proporţional cu v
η
, ceea
ce explică dezideratul general de a micşora pe r
γ
pentru a obţine o valoare ridicată
a lui v
η
. Apoi se observă că r
γ
este direct proporţional cu p
g
şi invers proporţional
cu T
g
. În fine rezultă că r
γ
este invers proporţional cu
ε
. Această dependenţă
trebuie evaluată prudent deoarece, cu cât
ε
este mai mare, gazele de ardere se
destind mai mult în cilindru şi T
g
scade. Totuşi, la mărirea lui
ε
produsul
) 1 ( T
g
− ε
creşte, iar
r
γ
se micşorează. Sub aspect energetic perfecţiunea evacuării
se determină prin lucrul mecanic consumat pentru evacuarea gazelor de ardere.
Parţial, efectul energetic se apreciază prin lucrul mecanic de pompare.
2.2 Analiza procesului de evacuare
Un parametru semnificativ al evacuării este temperatura gazelor evacuate T
ge
care defineşte regimul termic al motorului. Temperatura gazelor evacuate se
măsoară în galeria de evacuare sau în apropierea ei, cu un termocuplu care indică
temperatura medie a gazelor evacuate [45, 57, 59, 89, 95, 111].
Fig. 2.5 Temperaturii gazelor de evacuare
24
Procesul de evacuare se cercetează pe baza diagramei de presiune care
se înregistrează cu un traductor de presiune. Se înregistrează presiunea în galeria
de evacuare sau în conducta de evacuare şi se obţin informaţii cu privire la
rezistenţele gazodinamice ale traseului de evacuare şi la fenomenele dinamice
din conductele de evacuare.
Evacuarea are loc, parţial în regim critic de curgere, parţial în regim
subcritic. Regimul de curgere este critic dacă presiunea p
ge
din poarta supapei de
evacuare este mai mică decât presiunea critică p
cr
(p
ge
< p
cr
); aceasta din urmă
este determinată de presiunea din cilindru:
[ ]
e e
k /(k 1)
cr e
p p 2/(k 1)

· ⋅ +
e
k
fiind exponentul adiabatic ale gazelor evacuate. În perioada evacuării libere
p
ge
< p
cr
. Curgerea în regim

critic cu viteze mari reprezintă o sursă importantă de
zgomot. De aceea, sistemul de evacuare este prevăzut cu amortizorul de zgomot
care obligă gazele să se destindă înainte de a ajunge în atmosferă.
Din relaţia debitului masic rezultă:
ge se se se se
dm W A d
θ
· µ ρ τ
, (2.8)
unde ge
dm
θ este masa instantanee de gaze evacuate, iar indicele defineşte
mărimile în orificiul oferit de supapa de evacuare.
În matricea „dataev” se prezintă date experimentale referitoare la variaţia
debitului de gaze evacuate în funcţie de poziţia arborelui cotit (
( )
ge ge
m dm / d
θ
θ · τ &
):
dataev
500
510
520
540
560
580
600
620
640
660
680
700
720
0.01 10
3 −

21 10
3 −

42 10
3 −

36 10
3 −

18 10
3 −

8 10
3 −

12 10
3 −

18 10
3 −

16 10
3 −

14 10
3 −

10 10
3 −

8 10
3 −

0.01 10
3 −

|

'
`

·

unde pe coloana întâia sunt unghiurile
0
θ
ce definesc poziţia AC, iar pe coloana
25
a doua valorile mărimii ge
m&
(
kg/ s
). Pentru reprezentarea grafică a variaţiei ge
m&
(θ ) se utilizează interpolarea “Spline” cubică:
Fig. 2.6 Variaţia debitului masic momentan de gaze evacuate în funcţie de poziţia AC
Pentru a spori eficienţa procesului de evacuare, adică pentru a reduce pe
gr
m
se impune creşterea masei m
ge
care se defineşte prin integrare:
ge
m
se
ge ge se se
0 0
m dm w d
− −
τ
θ
· · µ ⋅ ⋅ ρ ⋅ τ
∫ ∫
. (2.9)
2.3 Traseul de evacuare şi admisie
Traseul de evacuare are conducte mai lungi care produc rezistenţe
gazodinamice relativ mari. La MAC se plasează uneori în conducta de evacuare o
clapetă care creează o contrapresiune în galeria de evacuare (2,5... 3,0 daN/cm
2
),
pentru a spori lucrul mecanic de pompaj.
Amortizoarele de zgomot creează rezistenţe în calea curentului. Amortizorul
de zgomot produce o creştere a presiunii p
ge
, din care cauză creşte L
p
şi γ
r
, scade
v
η
şi se înregistrează o reducere de putere ∆ P
e
, de aproximativ l...3% pentru
fiecare zecime de daN/cm
2
în plus. Din această cauză este recomandabil să se
încerce motorul cu şi fără amortizor, iar la competiţiile de viteză este permisă
înlăturarea amortizorului de zgomot.
Numărul de cilindri ai motorului. La motoarele policilindrice, conductele
de admisiune şi evacuare au inevitabil coturi şi lungimi diferite. Încercări
experimentale cu un motor cu şase cilindri au arătat (fig. 2.8) o creştere a
coeficientului pu
ϕ
la cilindrii extremi cu conductă mai lungă.
Încercările cu chiulasa motorului turismului Dacia 1300 au arătat că cifrele
de curgere nu sunt reproductibile de la cilindru la cilindru, gradul de dispersie fiind
de 20%. Rezultă astfel o umplere neuniformă a cilindrilor.
26
Fig. 2.8 Influenţa conductei de admisiune asupra lui
pu
ϕ
La motoarele policilindrice apare un fenomen specific: interferenţa
schimbului de gaze între cilindri.
La evacuarea gazelor, căderile de presiune se inversează ( ge
p p >>
)
Presiunea în galeria de evacuare creşte la început repede datorită evacuării
libere (fig. 2.9). Golirea cilindrilor este eficientă dacă spre finele evacuării,
presiunea în galerie este p
ge
< p
0
, astfel că, diferenţa p – p
ge
>> 0 ar permite
reducerea cantităţii de gaze reziduale. Cilindrii învecinaţi 3 şi 4 realizează
succesiv evacuarea. La pme evacuarea liberă din cilindrul 4 măreşte presiunea
p
ge
care se transmite prin conductă până în poarta supapei cilindrului 3 şi
împiedică evacuarea gazelor de ardere din acesta, în mod analog, cilindrul 2, la
începutul evacuării, împiedică refularea gazelor de ardere din cilindrul 3 spre
finele evacuării. Această reprezentare a fenomenului de interferenţă a evacuării
este în opoziţie cu altă reprezentare care susţine că gazele care trec din
cilindrul 4 prin conducta de evacuare, produc un efect de ejecţie datorita vite-
zelor mari de curgere, uşurând evacuarea din cilindrul 3. Soluţiile recente de
conducte de evacuare infirmă ultima reprezentare. Astfel, se caută să se
atenueze efectul interferenţei evacuării, în acest scop, schema b este înlocuită de
schema c, la care conductele lungi împiedică propagarea vârfului de presiune de
la un cilindru la altul, în perioada interferenţei evacuării. Soluţiile din fig. 2.10
elimină consecinţele fenomenului de interferenţă; în cazul a toate conductele fiind
independente, iar în cazul b cilindrii 2 şi 3 cu poartă „siameză" au o conductă
comună, dar evacuarea este decalată.
27
Fig. 2.9 Interferenţa evacuării la motoarele policilindrice
Fig. 2.10 Scheme ale conductelor de evacuare
2.4 Fenomene dinamice în conducte
Dacă se elimină simplificarea că curgerea prin conducte este permanentă
(W = ct) iar presiunea în cilindru cvasiconstantă în cursele de pompaj, se
evidenţiază două fenomene distincte: fenomenul inerţial şi fenomenul
ondulatoriu. Primul este determinat de inerţia coloanei de gaz din conducte,
următorul, de elasticitatea coloanei de gaz. Cele două fenomene acţionează
simultan, dar, în anumite condiţii, unul sau altul este preponderent, ceea ce
impune cercetarea lor distinctă. Proiectantul le pune în folosul schimbului de
gaze în două feluri şi anume [45, 57, 59, 89, 95, 111]:
1) spre sfârşitul procesului de admisiune se realizează în poarta supapei
de admisiune o creştere de presiune care intensifică postumplerea;
2) spre sfârşitul procesului de evacuare (perioada
28
ds
α ∆
) se realizează în poarta supapei de evacuare o
depresiune care uşurează evacuarea gazelor de ardere sau baleiajul cilindrului.
Fenomenul inerţional este determinat de deplasarea gazelor prin
conducte cu viteze variabile, generate, în esenţă, de modificarea continuă a ariei
orificiului oferit de supapă. Se consideră coloana de fluid proaspăt din
conducta de admisiune ca un gaz incompresibil. Asupra coloanei de gaz
acţionează, la o extremitate presiunea atmosferică p
0
, iar la cealaltă extremitate,
în poarta supapei de admisiune, presiunea p
psa
, diferită de presiunea p
ga
.
Mişcarea coloanei de gaz este descrisă de ecuaţia lui Newton: F = ma
sau
τ · π ⋅ ∆ d dW m 4 / d p
ca ca
2
ca psa (2.12)
unde:
; p p p
sa 0 psa
− · ∆
d
ca
- diametrul conductei de admisiune; W
ca
- viteza în
conductă; m
ca
- masa de fluid din conductă.
Pentru a evalua efectul inerţional se acţionează pe două căi:
1) se determină variaţia de viteză prin intermediul metodei care rezolvă
sistemul general de ecuaţii diferenţiale al procesului de schimbare a gazelor,
prin metodele analizei numerice;
2) se elaborează un criteriu de similitudine. pe baza ecuaţiei (2.12), care se
corelează apoi cu datele experimentale.
Se numeşte criteriul de similitudine al efectului inerţional, grupul
adimensional
ca
s
2
fp
2 2
V
V
a
n L
EI ·
(2.13)
Efectul ondulatoriu, în cazul unei conducte lungi (fig. 2.12, c), creşterea
v
η ∆
cu EI este similară, dar înregistrează perturbaţii care se pun pe seama
efectului ondulatoriu, care se suprapune aici peste efectul inerţional.
Excitaţia produsă de cilindru la o extremitate a conductei generează
unde de presiune care se propagă în coloana de gaz cu viteza sunetului.
În procesul de admisiune, la început, are loc o scădere a presiunii în
cilindru, care produce o depresiune în poarta supapei. Depresiunea se propagă
în conductă (fluid compresibil sau elastic) cu viteza sunetului

fp
a
330 m/s.
Depresiunea produsă la începutul admisiunii se reflectă la extremitatea con-
ductei de admisiune cu schimbare de semn şi se reîntoarce în poarta supapei de
admisiune ca o suprapresiune psa
p ∆
care intensifică postumplerea (postumplere
ondulatorie). La un motor monocilindric se calculează lungimea conductei L
pentru ca o undă de presiune să ajungă la sfârşitul admisiunii în poarta supapei.
Durata de propagare a perturbaţiei de presiune, dus-întors, este fp
2L/ a τ ·
unde
n 6 / α ∆ · τ
adică
29
[ ]
fp
a
L m
12n
∆α⋅
· (2.14)
Pentru practică s-a propus criteriul adimensional al efectului ondulatoriu, pe
baza relaţiei (2.14)
fp
EO Ln / a ·
(2.15)
Se observă că el apare în relaţia (2.13), care se poate scrie EI = E0
2
(V
s
/
V
ca
). S-a stabilit că se obţine un efect maxim pentru umplere dacă
E0 = 6 ... 7. În acest caz rezultă L = 7.330/3000 = 0,77 m. La motoarele
policilindrice ramificaţiile conductei de admisiune exercită un efect de
rezonanţă şi este necesară o corecţie suplimentară. Pentru un motor cu 8 cilindri
în V, Chrysler a propus o relaţie care se reduce la (2.14), dar cu
α ∆
= 72 şi n =
n
M
. Turaţia modifică frecvenţa excitaţiei coloanei de gaz, de aceea, în unele
cazuri se obţin pentru v
η
anomalii de forma indicată în figura 2.12, d.
În procesul de evacuare, la început, evacuarea liberă produce în poarta
supapei de evacuare o creştere de presiune, un vârf de presiune care se propagă în
conductă cu viteza medie de 400 ... 500 m/s, în funcţie de temperatura gazelor de
evacuare. Presiunea produsa la capătul conductei de evacuare se reflectă cu
schimbare de semn şi se întoarce în poarta supapei ca o undă de depresiune.
Frecvenţa fundamentală a unei unde staţionare într-un tub închis, care simulează
conducta de evacuare, este f
f
= a
ge
/4L (a
ge
- viteza sunetului în gazele de evacuare).
Pentru a
ge
= 500 m/s şi L = 2 m rezultă f
f
= 63 osc/s. Dacă n = 2 000 rot/min =
33,5 rot/s, rezultă că în o rotaţie, apar 63/33,5 ≅ 2 osc/rot, ceea ce se confirmă
experimental (fig. 2.12, a), în acest caz, în pmi soseşte o undă de presiune care
împiedică evacuarea gazelor de ardere. La turaţia de 4000 rot/min rezultă l osc/rot
(fig. 2.12, b), ceea ce produce în pmi, o depresiune, care intensifică evacuarea.
Pentru a obţine unda de depresiune se pune aceeaşi condiţie ca în admisiune şi se
găseşte lungimea conductei, folosind relaţia (2.14). Şi în acest caz sunt necesare
corecţii de forma
e
∆α ∆α <
(durata evacuării). Traseul de evacuare cuprinde două
tronsoane. Primul independent de lungimea L*; al doilea comun pentru mai mulţi
cilindri. Pentru lungimea L* s-a găsit prin experimentări relaţia:
[ ]
* 3 2
e ce
L 8,5 10 S(D/ d ) m

· ⋅ ∆α (2.16)
CAPITOLUL 3
FENOMENE ACUSTICE
3.1 Caracteristici ale vibraţiilor acustice
Vibraţiile produse de un punct material, ca şi cele produse de un corp
oarecare, aşezat într-un mediu elastic, se transmit particulelor mediului aflat în
contact cu punctul sau corpul care vibrează, luând naştere o perturbaţie. Mediul
fiind elastic datorită interacţiunii dintre particulele mediului, această perturbaţie nu
rămâne localizată într-o regiune în jurul sursei de perturbaţie, iar particulele puse
în mişcare antrenează particulele învecinate, formându-se astfel undele elastice
30
care iau alternativ forma unei compresiuni sau a unei rarefieri (expansiuni) [34, 45,
57, 72, 108].
Undele acustice reprezintă una dintre varietatea de unde elastice existente.
Undele acustice, privite prin prisma senzaţiei pe care o produc asupra organului
auditiv, se pot împărţi în: unde sonore, care produc senzaţia de sunet, unde
ultrasonore, ale căror frecvenţe depăşesc frecvenţa sunetului cel mai înalt
perceput de organul auditiv al omului şi unde infrasonore având frecvenţe
inferioare frecvenţei sunetului cel mai grav perceput de organul auditiv al omului.
Dacă traiectoria este liniară şi deplasarea particulei se produce în direcţia
propagării undei, atunci, undele corespunzătoare se numesc unde longitudinale.
Acesta este cazul undelor acustice într-un fluid. Dacă traiectoria este liniară şi
deplasarea particulei se produce după o direcţie perpendiculară pe direcţia
propagării undelor, atunci, undele corespunzătoare se numesc unde transversale.
Regiunea mediului elastic care se găseşte în stare de vibraţie, fiind sediul
unor unde acustice, se numeşte câmp acustic. În caz particular, când undele
acustice produc senzaţia de sunet, sediul acestor unde ia denumirea de câmp
sonor.
Sunetele reprezintă vibraţii acustice cu frecvenţe cuprinse în general între 16
Hz şi 20000 Hz. Studiile acustice prezintă modul în care urechea umană percepe
un anumit zgomot, utilizând noţiunile de intensitate acustică, presiune acustică şi
putere acustică.
Nivelul de intensitate acustică, în decibeli, se calculează cu relaţia:
0
I
I
I
lg 10 L ⋅ ·
(dB) (3.1)
Deoarece urechea umană şi multe aparate acustice nu sunt sensibile faţă
de intensitate, s-a introdus nivelul de presiune acustică:
0
p
p
lg 20 L ⋅ ·
(dB) (3.2)
Pentru estimarea cantitativă a zgomotului se defineşte nivelul de tărie al
zgomotului, exprimat prin relaţia:
kHz 1 f
0
)
p
p
lg( 20
·
⋅ · Λ
(foni) (3.3)
În funcţie de nivelul de tărie al zgomotului, există mai multe categorii de
efecte exercitate de zgomot asupra urechii umane (fig. 3.1).
Problema care se pune la evacuarea gazelor din tobele de eşapament nu este
de a determina efectul pe care îl are zgomotul asupra urechii umane, ci reducerea
nivelului de tărie al zgomotului sub o anumită limită.
Doi factori sunt luaţi în considerare când se doreşte obţinerea unei
configuraţii silenţioase. Primul este zgomotul datorat funcţionării mecanismelor de
distribuţie, care este un zgomot de origine mecanică. Al doilea şi principalul factor
de zgomot, pe plan cantitativ, este datorat expansiunii bruşte a gazelor în
atmosferă. Pentru a defini exact eficacitatea practică a unui amortizor de zgomot,
trebuie să se determine reducerea numărului de decibeli pe care o realizează acesta
în condiţii bine precizate. Cifra care corespunde diferenţei dintre valorile măsurate
fără şi cu amortizor de zgomot, este cea indicată ca marcă a eficacităţii
31
amortizorului de zgomot. Această cifră reprezintă atenuarea zgomotului realizată
cu un amortizor de zgomot:
a
L L L − · ∆
(dB) (3.4)
în care:
L – valoarea nivelului de presiune acustică fără amortizor;
L
a
- valoarea nivelului de presiune acustică cu amortizor.
Fig. 3.1 Nivele de zgomot
3.2 Tipuri constructive de amortizoare de zgomot
Amortizoarele de zgomot se împart după mai multe criterii:
a) După modul de reducere al zgomotului [34, 45, 57, 72, 108]:
- amortizoare active
- amortizoare reactive
La amortizoarele active rolul principal în reducerea zgomotului îl joacă
materialul fonoabsorbant (vată minerală, pâslă minerală clasică, plăci
fonoabsorbante şi în special cochiliile din vată minerală de diferite grosimi şi
diametre interioare). Prin propagarea undelor acustice în materialul fonoabsorbant
apar pierderi care sunt condiţionate de frecarea vâscoasă la circulaţia gazului prin
porii materialului, de frecarea internă la deformarea structurii materialului, precum
şi de schimbul de căldură dintre gazul din pori şi structura materialului. La
incidenţa undei acustice pe suprafaţa materialului poros, debitul de gaz se
divizează pe diferiţi pori, îngustându-se până la dimensiunile lor. Viteza creşte şi
astfel se produce o absorbţie a energiei acustice.
32
În figura 3.2 este prezentat un amortizor cu o cameră de secţiune
transversală circulară.
Amortizarea ∆L se calculează cu relaţia:
c
S
l P ) (
1.1 = L
⋅ ⋅ α ϕ
⋅ ∆
(dB) (3.5)
în care:
ϕ α ( )
- funcţie de coeficientul de absorbţie acustică al materialului
fonoabsorbant (
α
) din care este realizat tratamentul acustic al amortizorului;
l - lungimea amortizorului (m);
P- perimetrul secţiunii camerei amortizorului (m);
i
D
- diametrul interior al camerei (m);
S
c
- suprafaţa secţiunii camerei amortizorului (m
2
);
Fig. 3.2 Amortizor cu cameră de secţiune transversală circulară
Un alt tip de amortizor activ se bazează pe pierderea de energie acustică
produsă în urma unei dilatări şi comprimări a undelor la intrarea şi ieşirea din
amortizor şi este realizat sub forma unei camere, ale cărei dimensiuni sunt mari în
raport cu lungimea de undă a vibraţiilor acustice, având pereţii interiori trataţi cu
materiale fonoabsorbante. Acest tip de amortizor este prezentat în figura 3.3.
Fig. 3.3 Tip de amortizor activ
Amortizarea ∆L este:
S
A
lg 10 = L ⋅ ∆
(dB) (3.8)
în care:
33
A - absorbţia fonică a camerei (m
2
UA);
S - secţiunea canalului axat (m
2
);
În cazul vitezelor mari se pot utiliza amortizoare cu camere, reprezentate
prin cavităţi de destindere în secţiunea tubului, funcţionarea bazându-se pe
principiul filtrelor acustice. Particularitatea acestor sisteme este capacitatea lor de a
lăsa să treacă fără o amortizare sensibilă, oscilaţii având frecvenţele într-unul sau
în mai multe domenii şi să anuleze sau să reflecte spre sursă toate oscilaţiile având
frecvenţele în afara acestor domenii. Amortizorul reactiv cel mai simplu este
constituit dintr-o singură cameră, fiind prezentat în figura 3.4.
Fig. 3.4 Amortizor reactiv
Amortizarea ∆L este:
) l k sin )
m
1
m (
4
1
+ lg(1 10 = L
c
2 2
⋅ ⋅ − ⋅ ⋅ ∆
(dB) (3.10)
în care:
1
2
S
S
= m
- raportul dintre secţiunea camerei de destindere şi cea de
îngustare;
l
c
- lungimea camerei de destindere (m);
k - numărul de undă;
c
f 2
= k
⋅ π ⋅
(rad/m); (3.11)
f - frecvenţa sunetului (Hz);
c - viteza de propagare a sunetului în aer (m/s).
b) Constructiv deosebim [34, 45, 57, 72, 108]:
- manşon demontabil
- integrate
Cel mai răspândit dintre sistemele de reducere a zgomotului se prezintă sub
forma unui manşon demontabil ce se fixează la gura configuraţiei. Cea de-a doua
categorie reuneşte sistemele denumite “interne” sau “integrate”, la care sistemul de
evacuare al configuraţiei permite răcirea gazelor înainte de a fi eliminate.
3.3 Principii de funcţionare ale amortizoarelor de zgomot
Valoarea nivelului de presiune acustică este [34, 45, 57, 72, 108]:
34
mec s exp
L L L L + + ·
(dB) (3.12)
în care:
exp
L
- nivelul de presiune acustică datorat expansiunii bruşte a gazelor (dB);
s
L
- nivelul de presiune acustică datorat vitezei (dB);
mec
L
- nivelul de presiune acustică datorat supapelor(dB).
Principiul de funcţionare al unui amortizor de zgomot se bazează pe
realizarea unui sistem funcţional care să recicleze gazele şi să oprească
expansiunea bruscă a acestora, evacuând gazele treptat şi înlăturând astfel efectul
sonor.
3.4. Modalităţi de reducere a zgomotului
3.4.1 Absorbţia sunetului în mediu
3.4.1.1 Ecuaţia de propagare a undei
Notând cu δ dilatarea, definită ca raportul dintre variaţia unui volum
considerat şi volumul său iniţial, se poate scrie:
0
V
dV
· δ
sau
( ) δ + ⋅ · 1 V V
0
(3.18)
Ţinând seama de relaţiile (3.13) şi (3.17), rezultă:
x ∂
ξ ∂
· δ
(3.19)
Dacă densitatea iniţială a mediului este ρ
0
, ea va deveni, în urma
perturbaţiei produse,
'
ρ
, iar raportul dintre variaţia densităţii şi densitatea iniţială,
numit condensare, este:
0
0
'
s
ρ
ρ − ρ
·
sau
( ) s 1
0
'
+ ⋅ ρ · ρ
(3.20)
Dacă s şi δ sunt cantităţi mici,
δ − ≈ s
(3.23)
deoarece se poate neglija produsul
δ ⋅ s
foarte mic în comparaţie cu s sau cu
δ
,
aproximaţia fiind valabilă şi în cazul real pentru valori a lui s şi
δ
care nu
depăşesc 10
-3
pentru undele sonore obişnuite.
În cazul propagării sunetului într-un mediu, pe măsură ce ne îndepărtăm de
sursa sonoră, intensitatea sunetului scade. Această scădere se datorează atât
răspândirii energiei sonore în spaţiu, intensitatea scăzând invers proporţional cu
pătratul distanţei, cât şi absorbţiei în mediul care se propagă, în mediu producându-
se o disipare de energie.
În cazul propagării undelor acustice într-un mediu fără disipare de energie,
cazul ideal, prin aplicarea legii a doua a lui Newton se obţine ecuaţia de mişcare a
fluidului după direcţia Ox:

∂ p
∂x

0

∂v
∂t
(3.24)
Într-un mediu în care se produc pierderi de energie acustică, cazul real,
ţinând seama de forţa de disipare, considerată în prima aproximare proporţională
cu viteza particulei în mediul considerat, notând factorul de proporţionalitate cu R,
ecuaţia mişcării fluidului se poate scrie:
35
v R
t
v
x
p
0
⋅ +


⋅ ρ ·



(3.25)
Ecuaţia diferenţială a propagării undelor acustice într-un mediu în care se
produce disipare de energie:
t
R
t x
c
2
2
0
2
2
2
0

ξ ∂
⋅ +

ξ ∂
⋅ ρ ·

ξ ∂
⋅ ⋅ ρ
(3.37)
2
2
2
0
2
2
x
c
t
R
t ∂
ξ ∂
⋅ ·

ξ ∂

ρ
+

ξ ∂
(3.38)
Soluţia generală a acestei ecuaţii este de forma:
( ) ( )
' '
j t x j t x
1 2
A e A e
⋅ ω⋅ +γ ⋅ ⋅ ω⋅ −γ ⋅
ξ · ⋅ + ⋅
(3.39)
Înlocuind pe
ξ
şi derivatele sale în ecuaţia (3.38), se obţine:
2 2 ' 2
0
R
j c −ω + ⋅ ω⋅ · − ⋅ γ
ρ
(3.40)
de unde:
2
1
0
'
R
j 1
c

·
`

'
|
ρ ⋅ ω
⋅ − ⋅
ω
t · γ (3.41)
În soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale a propagării undelor (3.39), notăm:
j ′ γ · ⋅ γ
(3.42)
mărime ce reprezintă constanta de propagare a undelor.
3.4.1.2 Atenuarea undelor acustice
Atenuarea undelor acustice ca rezultat al disipării de energie conţinută în
aceste unde se datoreşte următoarelor cauze [34, 45, 57, 72, 108]:
• frecări interioare (efecte de vâscozitate);
• conductibilităţi termice;
• radiaţia căldurii;
• schimbări intermoleculare de energie.
a) Efectul vâscozităţii
Atunci când straturi dintr-un mediu se găsesc în mişcare unele faţă de altele,
forţele de frecare datorită vâscozităţii se opun acestei mişcări, ca urmare, o parte
din energia acustică se transformă în căldură.
În cazul unui mediu gazos, ecuaţia diferenţială a propagării undei, stabilită
de Stokes şi Rayleigh, este:
t x
v
3
4
x
v
k
t
v
2
3
2
2
2
2
0
∂ ⋅ ∂

⋅ η ⋅ +


⋅ ·


⋅ ρ
(3.43)
iar constanta de atenuare este:
η ⋅
⋅ ρ
ω
⋅ ·
ρ ⋅ ω ⋅
· α
3
0
2
0
1
v
c
3
2
2
R
(3.45)
unde
η
reprezintă coeficientul de vâscozitate.
36
Din această relaţie rezultă că atenuarea undelor acustice plane, progresive,
creşte cu pătratul frecvenţei, astfel încât undele acustice de frecvenţe ridicate sunt
mult mai atenuate decât cele de frecvenţă joasă.
b) Efectul conductibilităţii termice
Atunci când, pe timpul propagării undei acustice, straturile fluidului sunt
comprimate, temperatura acestora devine mai ridicată decât temperatura straturilor
învecinate, care sunt rarefiate. De aceea, se produce o conducţie a căldurii de la
straturile comprimate la cele rarefiate, având ca efect o disipare de energie.
Mărimea conductibilităţii termice este proporţională cu gradientul de
temperatură, iar pentru o amplitudine dată a undei acustice, aceasta este invers
proporţională cu pătratul frecvenţei.
Constanta de atenuare datorită conductibilităţii termice este:
0 v
3
2
T
c
k 1
c 2
ρ ⋅

·
`

'
|
γ
− γ


ω
· α
(3.48)
unde k este coeficientul de conductibilitate termică,
γ
este raportul căldurilor
specifice la presiune constantă şi la volum constant, iar
c
v căldura specifică la
volum constant.
c) Efectul radiaţiei termice
O dată cu încălzirea straturilor de aer care sunt comprimate se produce şi o
radiaţie a acestei călduri, fapt care produce o disipare a energiei. Acest factor este
mai greu de evaluat, Stokes dând următoarea expresie a coeficientului de atenuare:
c 2
q 1
r

·
`

'
|
γ
− γ
· α
(3.52)
în care q este coeficientul caracteristic din legea răcirii masei gazului, exprimată
prin relaţia:
t q
0 t
e
⋅ −
⋅ θ · θ
(3.53)
unde t
θ
este excesul de temperatură la momentul t, iar 0
θ
este excesul de
temperatură la momentul iniţial.
Efectul de radiaţie este neglijabil faţă de celelalte efecte, chiar pentru sunete
de frecvenţă scăzută, deci cu atât mai mult pentru frecvenţele mai ridicate,
deoarece în timp ce
v
α
şi
T
α
cresc cu pătratul frecvenţei, r
α
este independent de
frecvenţă.
d) Efectul schimbului intermolecular de energie
Experimental s-a constatat că în cazul unor gaze moleculare, constanta de
atenuare:
' ' ' '
v T r
α · α + α + α (3.54)
variază totuşi cu frecvenţa. Au fost obţinute pentru
'
α valori mai mari decât cele
rezultate prin calcul. Explicaţia acestor rezultate experimentale, puse în evidenţă în
domeniul ultraacusticii, şi care reprezintă abateri importante de la datele obţinute
pe baza teoriei clasice, a fost găsită în urma studierii proceselor intermoleculare.
3.4.1.3 Absorbţia superficială a sunetului
37
În afară de absorbţia în volum, trebuie considerată absorbţia sunetului la
suprafaţa de separare a două medii, acesta fiind unul dintre factorii importanţi la
atenuarea zgomotului în cazul tragerii cu armamentul de calibru mic.
Astfel, dacă sunetul, care se propagă într-un gaz, întâlneşte un perete solid,
pe lângă energia sonoră ce se pierde prin frecarea straturilor de gaz între ele, prin
conductibilitate şi radiere, se mai pierde energie în acest caz şi prin frecarea
straturilor de gaz de peretele solid. Raportând fluxul de energie acustică disipat în
materialul din care este constituit peretele solid la fluxul de energie acustică
incident pe suprafaţa de separare a mediilor se obţine un coeficient numit
coeficient de disipaţie acustică [34, 45, 57, 72, 108]:
i
d
Φ
Φ
· δ
(3.55)
Definim coeficientul de reflexie acustică
i
r
Φ
Φ
· ρ
(3.57)
şi coeficientul de transmisie acustică
i
t
Φ
Φ
· τ
(3.58)
unde: Φ
t
este fluxul de energie transmis.
i r t
Φ · Φ +Φ
(3.59)
În numeroase cazuri unda acustică ce se propagă prin aer având impedanţa
acustică specifică
0
c ρ ⋅
este reflectată de un perete absorbant, având impedanţa
acustică specifică Z
S
. În acest caz factorul de reflexie se poate scrie:
c Z
c Z
R
0 S
0 S
⋅ ρ +
⋅ ρ −
·
(3.63)
Rezultă:
2
0 S
0 S
c Z
c Z
1
⋅ ρ +
⋅ ρ −
− · α
(3.64)
relaţie care leagă impedanţa acustică specifică a unui material de coeficientul de
absorbţie corespunzător. Trebuie menţionat că incidenţa undelor plane pe suprafaţa
materialului este normală.
În planul complex:
0 1 r
2
1 2 x r
2 2
· + ⋅

·
`

'
|
α
− ⋅ + +
(3.67)
reprezintă ecuaţia unei familii de cercuri, având centrele pe axa absciselor şi razele
egale cu
α
α − ⋅ 1 2
. Pentru diferite valori ale parametrului variabil (coeficientul de
absorbţie
α
) se trasează cercurile indicate în figura 3.6.
38
Fig. 3.6 Familie de cercuri în fucţie de coeficientul α
Această diagramă permite calculul imediat al coeficientului de absorbţie
acustică al unui material atunci când prin măsurare au fost determinate
componentele r şi x ale impedanţei acustice specifice.
Există mai multe modalităţi prin care un material poate disipa energia
acustică incidentă pe suprafaţa acestuia şi anume:
• prin frecare;
• prin relaxare;
• prin deformare.
Pierderile prin frecare sunt provenite în urma frecării aerului prin porii
materialului, pe timpul mişcării. Aceste pierderi sunt cu atât mai pronunţate , deci
coeficientul de absorbţie acustică mai mare, cu cât porozitatea materialului şi
rezistenţa de curgere sunt mai mari. În această categorie sunt cuprinse în general
materialele poroase (vata de sticlă, vata minerală, mocheta, plăci fibrolemnoase
etc.). Eficacitatea materialelor poroase se manifestă în special la frecvenţe înalte,
mai mari decât 400-500 Hz.
Pierderile prin relaxare provin în urma comprimării şi destinderii unei
porţiuni dintr-un mediu sub influenţa undelor acustice. Pentru comprimare este
necesar să se folosească o anumită cantitate de energie acustică, ce nu este redată
în întregime pe timpul relaxării. În această categorie intră structurile absorbante de
sunet sub forma rezonatorilor Helmholtz. Sunt absorbanţi de sunet selectivi, ce pot
fi acordaţi pe anumite frecvenţe sau benzi înguste de frecvenţe.
Pierderile prin deformare provin în urma consumării unei părţi din energia
acustică transportată de unde, pentru a deforma un corp, în special membrane
subţiri. În această categorie intră structurile constituite din membrane vibrante
(placaj, materiale plastice, table metalice etc.). Eficacitatea unor asemenea structuri
se manifestă în special în domeniul frecvenţelor joase, sub 300 Hz.
39
Coeficientul de absorbţie acustică variază de la un material la altul şi chiar la
un acelaşi tip de material depinde de caracteristicile sale mecanice şi geometrice,
de frecvenţă şi de modul în care este aplicat pe corpul amortizorului.
3.4.2 Reducerea zgomotului prin modificarea profilului elementelor
componente ale amortizorului de zgomot
Pentru diferite tipuri de profile studiate, cu variaţii diferite ale perimetrului şi
secţiunii elementelor din interiorul amortizorului de zgomot, relaţia (3.5) se scrie
[34, 45, 57, 72, 108]:
( ) ( )
( )
( )
P x
d L 1.1 dx
S x
∆ · ⋅ ϕ α ⋅ ⋅
(3.70)
Se obţin următoarele expresii ale atenuării zgomotului, funcţie de profil:
a) Trunchi de con
( )
2.2
2 l
L ln 1 tg
tg a
0
| `
⋅ ϕ α

∆ · ⋅ + ⋅ γ

γ
' ·
(3.71)
b) Trunchi de piramidă cu baza pătrată
( )
2.2
2 l
L ln 1 tg
tg a
0
| `
⋅ ϕ α

∆ · ⋅ + ⋅ γ

γ
' ·
(3.72)
c) Trunchi de piramidă cu baza dreptunghiulară şi cu două feţe laterale
paralele.
( )
2.2
1 2 l l tg
L ln 1 tg
tg 2 a b
0 0
]
| `
⋅ ϕ α
⋅ ⋅ γ
∆ · ⋅ ⋅ + ⋅ γ + ]

γ
]
' ·
]
(3.73)
d) Trunchi de piramidă cu baza dreptunghiulară şi cu feţele laterale
neparalele, dar egal înclinate pe cele două baze
( )
( )
2 2
a b 2 a b l tg 4 l tg
2.2
0 0 0 0
L ln
tg a b
0 0
¹ ¹
]
⋅ + ⋅ + ⋅ ⋅ γ + ⋅ ⋅ γ
⋅ ϕ α
¹ ¹
]
∆ · ⋅
' '
]
γ ⋅
¹ ¹
]
¹ ¹
(3.74)
e) Trunchi de piramidă cu baza dreptunghiulară şi cu feţele laterale
neparalele
( )
( )
( )
( )
( )
( )
¹
¹
¹
'
¹
]
]
]
]


γ ⋅ γ ⋅ ⋅ + γ ⋅ + γ ⋅ ⋅ ⋅ + ⋅
⋅ γ + γ
¹
'
¹
+
]
]
]

γ ⋅ ⋅ − ⋅
γ ⋅ ⋅ − ⋅
⋅ γ − γ ⋅
γ ⋅ γ ⋅
α ϕ ⋅
· ∆
0 0
2 1
2
2 0 1 0 0 0
2 1
2 0 0
1 0 0
2 1
2 1
b a
tg tg l 4 tg a tg b l 2 b a
ln tg tg
tg l 2 b a
tg l 2 a b
ln tg tg
tg tg 4
2 . 2
L
(3.75)
40
3.6 Analiza vibraţiilor acustice la evacuarea gazelor din tobele de
eşapament ale motoarelor cu ardere internă
Intensitatea sonoră la evacuarea gazelor din tobele de eşapament depinde de
regimul de funcţionare al motorului cu ardere internă, La maşina Dacia 1300, la
cercetările efectuate de autorul tezei de doctorat, s-au obţinut următoarele valori
ale intensităţii sonore:
Fig. 3.12 Variaţia intensităţii sonore la motorul de Dacia 1300
CAPITOLUL 4
STUDIUL REZISTENŢEI TERMICE ŞI DURABILITĂŢII
SISTEMULUI DE EVACUARE
LA MOTOARELE CU ARDERE INTERNĂ
4.1 Noţiuni generale
Rezistenţa termică şi durabilitatea structurilor sunt printre cei mai importanţi
factorii în proiectarea componentelor. Supunerea componentelor la temperaturi
înalte combinate cu o sarcină mecanică variabilă poate iniţia o deteriorare datorată
oboselii.
Aplicarea metodei DSA (Designing Streses Apply) permite optimizarea
proiectării considerând rezistenţa la oboseală ca un criteriu de proiectare. Metodele
utilizate în DSA sunt bazate pe câmpuri de temperatură stabile cu încărcări
mecanice variabile. Datele experimentale pentru rezistenţa la oboseală a
componentelor mecanice sunt valabile doar pentru temperatură constantă.
4.2 Analiza senzitivităţii în problemele termoelastice
Principalii factori care influenţează durata de viaţă a unei componente
(durabilitatea) sunt: compoziţia materialului, direcţia şi mărimea granulelor,
41
tratamentul termic, tehnica de prelucrare, discontinuităţile geometrice, starea
suprafeţei, temperatura la care lucrează, corodarea [4, 10, 70, 71, 90].
Un postulat de bază adoptat de mulţi cercetători este faptul că orice forţă
aplicată ciclic va produce ruperi prin oboseală. De asemenea este recunoscut
faptul că ruptura este permanentă şi acţiunea diferitelor forţe (factori) fiecare cu
amplitudinea lui va avea ca rezultat deteriorarea componentei respective,
deteriorare care este egală cu suma deteriorărilor produse de fiecare factor în parte.
Au fost propuse multe teorii ale deteriorărilor cumulative: regula
deteriorărilor liniare, cunoscută ca ipoteza lui Palengren-Miner, teoria
deteriorarilor cumulative Marco-Starkey, Gatts, Henry ,Carten-Dolan, Marin si
regula dublei deteriorări liniare a lui Manson. De menţionat că un studiu analitic al
metodei DSA este foarte dificil de implementat pentru rezistenţa la oboseală. O
metodă hibridă a fost dezvoltată şi folosită de Yu pentru a aproxima momentul
când se produce ruptura.
4.3 Analiza sistemelor termoelastice şi analiza durabilităţii
Sunt importante ecuaţiile termice şi ecuaţiile echilibrului elastic. Folosind
liniaritatea modelului, diagrama încărcării este obţinută prin combinaţii liniare
între cazurile cu sarcină statică şi cele cu articulaţii [4, 10, 70, 71, 90]. Durata vieţii
unei componente este calculată prin metoda deteriorărilor cumulative. Schema este
prezentată în figura 4.1.
Fig. 4.1 Metoda de analiză
4.4 Ecuaţiile termoelastice
4.4.1 Ecuaţia de conducţie a căldurii constante
Se consideră un solid izotrop, termoelastic şi omogen, prezentat in fig. 4.2.
42
Fig. 4.2 Modelul termic
Ecuaţia de conducţie a căldurii constante şi condiţiile limită sunt:
. ii
k g − ⋅ θ ·
în interiorul domeniului Ω;
0
θ · θ
pe suprafaţa
0
θ
Γ ;
i
. i
k n q ⋅ θ ⋅ · pe suprafaţa
1
θ
Γ ; (4.1)
i
. i
k n h ( ) 0

⋅ θ ⋅ + ⋅ θ − θ · pe suprafaţa
2
θ
Γ ,
unde θ = T - T
0
, T este temperatura absolută, T
0
este temperatura de referinţă a
stării libere a solidului, θ
0
este temperatură prescrisă, θ

este temperatura mediului
ambiant, n
i
este vectorul unitar normal la suprafaţa corpului, k este conductivitatea
termică a solidului, h este coeficientul de transfer de căldură, q este vectorul
fluxului de căldură, g este căldura sursei interne, Г
θ
0
este limita la care este
prescrisă temperatura, Г
θ
1
este limita la care este prescris fluxul de căldură şi Г
θ
2
este limita la care este prescrisă convecţia de căldură [4, 10, 70, 71, 90].
Studiu de caz 4.2
Ecuaţia căldurii in transferul termic unidimensional in regim nestaţionar.
Se consideră un corp cilindric circular drept şi secţiunile 1- 1, 2 - 2
dispuse la distanţa ∆ x (fig. 4.5) , in care temperaturile absolute sunt T
1
respectiv
T
2

Fig. 4.5 Transfer termic prin conductibilitate în regim nestaţionar
43
Se notează ∆ Q
1
, ∆ Q
2
căldurile transmise prin conductibilitate, unde :
1
1 0
x x
T
Q S t
x
·

∆ · −λ ⋅ ∆

, (4.21)
2
2 0
x x
T
Q S t
x
·

∆ · −λ ⋅ ∆

, (4.22)
0
S
fiind aria secţiunii transversale iar ∆ t interval de timp .
Ecuaţia de bilanţ termic se exprimă prin relaţia :
∆ ∆ ∆ Q Q Q
a 1 2
− ·
, (4.23)
a 0
T
Q c x S t
t

∆ · ⋅ ρ⋅ ∆ ⋅ ∆

, (4.24)
unde c, ρ reprezintă căldura specifică, respectiv densitatea materialului din care
este confecţionat corpul, t fiind timpul .
Deoarece
2
1 2 0
2
T
Q Q x S t
x

∆ − ∆ · λ ∆ ⋅ ⋅ ∆

, din (4.23) şi (4.24) se obţine :




2
2 2
1 T
x a
T
t
·
(4.25)
în care
a
c
2
·
λ
ρ
, relaţia (4.25) reprezentand ecuaţia căldurii în cazul transferului
termic unidimensional prin conductibilitate. Se ataşază condiţiile:
( ) ( ) T x x ,0 ·ϕ
- condiţie iniţială (4.26)
( ) ( ) ( ) ( )
1 2
T 0, t t ; T L, t t · ψ · ψ
- condiţii la limită, (4.27)
(dacă l → ∞ bara devine semiinfinită ) . Pentru rezolvarea ecuaţiei (4.25) se aplică
metoda separării variabilelor (Fourier).
Deoarece ecuaţia (4.25) este liniară avem soluţia generală:
( ) ( )
( ) ( )
2 2
a t 2 1
1
0
t t cos l
T x, t e t cos x sin x d
sin l

− ⋅µ ⋅
ψ − ψ µ ]
· ⋅ ψ µ + ⋅ µ ⋅ µ
]
µ
]

(4.42)
Exemplu numeric
Se consideră condiţiile la limită:

2(t) 800 ψ ·
,
1(t) 100 50 t ψ · − ⋅

şi relaţia
T x t , a , L , ( )
0
20
µ e
a
2
− µ
2
⋅ t ⋅
ψ2 t ( ) cos µ x ⋅
( )

ψ1 t ( ) ψ2 t ( ) cos µ L ⋅
( )

sin µ L ⋅
( )
sin µ x ⋅
( )
⋅ +
|

'
`

·


1
1

d :·
care exprimă variaţia temperatuii în funcţie de distanţa x, timpul t, factorul a şi
lungimea barei L. Se obţin următoarele rezultate:
44
Fig. 4.6 Variaţia temperaturii în funcţie de t, x,a şi L
4.4.2 Ecuaţia de echilibru şi principiul lucrului virtual
Condiţiile la limită şi ecuaţiile de echilibru pentru un solid oarecare,
prezentat în figura 4.3, pot fi scrise astfel [4, 10, 70, 71, 90]:
ij i
. j
f σ − ·
în interiorul domeniului Ω;
i i0
z z ·
pe suprafaţa
0
Γ
;
i ij j
t n σ · ⋅
pe suprafaţa
2
Γ
, (4.46)
unde
i
f
este forţa corpului,
i
t
este tracţiunea la limită,
i
z
este a i-a componentă a
mişcării,
0
Γ
este limita la care deplasarea este permisă (limita esenţială),
2
Γ
este
limita la care forţa de tracţiune este permisă (limita naturală).
Fig. 4.7 Modelul elastic
Forma ecuaţiei de elasticitate este obţinută multiplicând de ambele părţi
ecuaţiile de echilibru (prima ecuaţie din 4.46) cu o deplasare virtuală z
i
, integrând
după un domeniu fizic Ω şi apoi integrând pe fiecare parte:
2
i i
ij ij i i
(z, ) (z) d f z d t z d
Ω Ω Γ
σ θ ⋅ ε ⋅ Ω · ⋅ ⋅ Ω+ ⋅ ⋅ Γ
∫ ∫ ∫
, (4.49)
pentru toţi
z Z ∈
., unde Z este mulţimea deplasărilor cinematice admisibile virtuale
şi Z
*
este mulţimea soluţiilor pentru câmpul deplasărilor.
45
Folosind relaţia forţă-deformare, forma variaţiei ecuaţiei (4.49) devine:
2
ijmn mn ij
i i i
i i
.i
D (T) (z) (z) d
(f z (T) z ) d t z d

Ω Γ
⋅ ε ⋅ ε ⋅ Ω ·
· ⋅ +β ⋅ θ⋅ ⋅ Ω+ ⋅ Γ

∫ ∫
pentru toţi
z Z ∈
, (4.51)
Se constată că problemele termice şi cele elastice sunt independente una de
cealaltă, astfel încât problema elastică este încă liniară, chiar dacă modulul lui
Young şi coeficientul lui Poisson sunt dependente de temperatură.
Fig. 4.8 Analiza elastică
4.5 Modele de oboseală uniaxiale
Modelele de oboseală uniaxiale sunt foarte folosite în preconizarea iniţierii
unei fisuri a unei componente dintr-o structură, care este supusă unei încărcări pe o
singură axă. Proprietăţile de rezistenţă la oboseală ale unui material pot fi
caracterizate printr-o curbă ca în fig. 4.9. Această curbă este determinată prin
testarea la deformare a probelor de laborator [59, 60].
Fig. 4.9 Graficul timp-deformar
În conformitate cu curbele deformării, relaţia la rezistenţă la oboseală
datorită deformării este:
'
b ' c
f
f f f
(2 N ) (2 N )
2 E
∆ε σ
· ⋅ ⋅ + ε ⋅ ⋅
, (4.52)
46
unde Δε/2 este amplitudinea deformării locale uniaxiale, 2 N
f
este rezistenţa la
oboseală (durata), E este modulul lui Young, este coeficientul elastic de efort de
oboseală,
'
f
ε este coeficientul elastic de alungire la oboseală, b este exponentul
efortului datorat oboselii, c este exponentul alungirii datorate oboselii.
Temperatura de lucru poate avea un rol important asupra efortului datorat
oboselii. În intervalul de temperatură de la zero pe scara Celsius, până la
aproximativ jumătate din temperatura de topire, unde procesul de dilatare devine
important, efectul temperaturii este redus în cele mai multe cazuri.
Folosind amplitudinea Δε/2 a fiecărei deformări locale în ecuaţia (4.52),
rezistenţa la oboseală a fiecărui ciclu poate fi determinată. Se aplică regula de
însumare a fisurilor, iar rezistenţa la oboseală a acestor cicluri poate fi combinată
pentru a preconiza punctul de iniţiere a fisurilor.
Pentru a transforma eforturile elastice în eforturi elasto-plastice şi
deformaţii, este folosită regula lui Neuber:
2
t
(K S)
E

σε ·
, (4.53)
unde
t
K
este factorul de concentrare al efortului, S este efortul obţinut din analiza
structurală, σ şi ε sunt efortul şi respectiv deformarea (alungirea).
Fig. 4.10 Influenţa temperaturii de lucru
4.6.1.1 Modelul termic
Galeria de evacuare este fabricată din fontă, cu un coeficient ridicat de
conductivitate K = 0.0026 W/mm/K. Temperatura medie a galeriei de evacuare
este de 1100
0
C. Temperatura exterioară este de 23
0
C. În fig. 4.11 se ilustrează
modelul termal în condiţii termice de limită. Încărcătura termică se consideră a fi
de tipul convecţie, astfel încât suprafeţele de contur sunt considerate ca Г
2
θ
.
Deoarece nu sunt disponibile datele experimentale, coeficienţii peliculei de
convecţie se calculează aproximativ.
47
Pe suprafaţa interioară coeficientul peliculei de convecţie este h
int
=
1.148⋅ 10
-5
W/mm
2
/
0
C, iar pe suprafaţa exterioară h
ext.
= 2.148⋅ 10
-6
W/mm
2
/
0
C.
Parametrul de ieşire al analizei termice este câmpul de temperatură care este
calculat folosind metoda elementului finit.
Fig. 4.11 Modelul termic
4.6.1.2 Modelul elastic
Încărcarea mecanică variabilă este simulată într-un interval [0,1] secunde
folosind o funcţie cosinusoidală. Încărcarea este aplicată la joncţiunea dintre
galeria de evacuare şi toba de eşapament. Proprietăţile elastice ale materialului se
consideră dependente de temperatură.
Dependenţa (variaţia în funcţie de temperatură) este ilustrată în formă
tabelară (tabelul 4.1), iar pentru valorile intermediare se se va determina prin
interpolare liniară. Câmpul de temperatură este aplicat ca o încărcare termică.
Încărcarea mecanică maximă este de 3,960
3
10 ⋅
N. Coeficientul de dilatare este
0
5
C
1
1.25 10

| `
α · ⋅


' ·
, iar temperatura de referinţă T
0
= 23
0
C.
T 150 200 , 1050 .. :·
150 330 510 690 870 1050
5
.
10
4
8.75
.
10
4
1.25
.
10
5
1.63
.
10
5
2
.
10
5
E T ( )
Y
T X ,
Fig. 4.12 Variaţia modulului lui Young în funcţie de temperatură
48
T 150 200 , 1050 .. :·
150 330 510 690 870 1050
0.1
0.18
0.25
0.33
ν T ( )
Z
T X ,
Fig. 4.13 Variaţia coeficientului Poisson în funcţie de temperatură
4.6.2 Modelarea cu metoda elementului finit
Modelul conductei realizat prin metoda elementului finit ilustrat în figura
4.2 conţine 2721 noduri şi 1970 de elemente, din care 892 sunt de tipul elemente
solide cu 8 noduri, iar 1077 de tipul cu 4 noduri.
Fig. 4.14 Modelul realizat folosind metoda elementului finit
Unele elemente sunt generale ca muchii, tetraedre şi triunghiuri. Acelaşi
model este folosit şi pentru analiza termică şi elastică.
În cazul analizei termice, încărcările de convecţie sunt aplicate atât pe
suprafeţele interioare şi exterioare ale galeriei de evacuare cât şi pe suprafeţele de
contact dintre cilindrii motorului şi galeria de evacuare. Pentru problema de
elasticitate, deplasările în direcţia axei z sunt constrânse la zero. Pentru a evita
mişcarea corpului rigid, două noduri au constrângeri suplimentare. Încărcarea
49
mecanică se aplică nodurilor de lângă şuruburile care conectează galeria cu toba de
eşapament.
4.7 Rezultate obţinute pe modelul iniţial
Câmpul de temperatură obţinut din analiza termică este aplicat ca încărcare
termică în analiza elastică. ANSYS este folosit pentru ambele analize.
Analiza termică constă dintr-o singură încărcare, corespunzătoare
temperaturii celei mai ridicate a gazului de evacuare, în timp ce pentru analiza
elastică se folosesc două cazuri de încărcare, unul corespunzător forţei maxime
aplicate pe axa OX negativă şi unul pentru forţa maximă aplicată pe axa OX
pozitivă. Încărcarea termică este aplicată în ambele cazuri, deoarece matricea
rigidităţii corespunzătoare unei forme biliniare conţine termeni dependenţi de
temperatură. Pentru a simula încărcarea dinamică va fi luată în calcul combinaţia
convexă a acestor două cazuri de încărcare în timp.
În fig. 4.15 este ilustrat câmpul temperaturii:
Fig. 4.15 Câmpul iniţial de temperatură
Diagrama duratei de viaţă este ilustrată în fig 4.16 iar diagrama von Mises
pentru suprafeţele cu durata minimă de viaţă ( de rezistenţă minimă) este arătată în
fig 4.17.
De menţionat faptul că durata minimă de viaţă nu se înregistrează în
regiunile unde apar eforturile maxime datorate încărcărilor maxime.
Acest comportament este datorat faptului că rezistenţa la oboseală depinde şi
de variaţia efortului în timp, nu doar de valoarea maximă în încărcările maxime.
50
Fig. 4.17 Diagrama von Mises pentru suprafeţele cu durata minimă de viaţă
Datele din tabel arată că durata minimă de viaţă este de 2,61

10
7
intervale
pentru modelarea iniţială. Pentru un interval de 0,1 secunde acesta corespunde unei
durate de folosire de 1 an cu o utilizare medie de 2 ori pe zi, şapte zile pe
săptămână.
CAPITOLUL 5
METODE NUMERICE UTILIZATE ÎN ANALIZA COMPONENTELOR
SISTEMULUI DE EVACUARE A GAZELOR LA MOTOARELE CU
ARDERE INTERNĂ
5.1 Tipuri de solicitări ale supapei de evacuare
Pentru a analiza solicitările mecanice ale supapelor de evacuare, este necesar
a se stabili caracteristicile constructive ale acestora, caracteristicile materialelor din
care sunt realizate, condiţiile de lucru şi funcţionale din punct de vedere al
factorilor termodinamici ce acţionează pe parcursul ciclului motor. În cazul de faţă
al motorului ce echipează autoturismul Dacia, avem o soluţie constructivă clasică,
cu supapele dispuse în chiulasă şi arbore cu came dispus în blocul motor. Legătura
cinematică între supapă şi arborele cu came se face prin intermediul unui lanţ
cinematic format din tachet, tijă împingătoare şi culbutor. Orificiul din chiulasă
controlat de supapă este închis cât timp ea se află în repaus, sprijinită cu talerul pe
scaunul supapei. Tija supapei recepţionează comanda de mişcare. În timpul acesta
tija culisează în ghidul supapei, iar orificiul este deschis.
Datorită condiţiilor de lucru, supapa de evacuare este confecţionată din
51
oţeluri Cr-Ni austenitice cu compoziţia Cr-12...15%, Ni-12…15%, W-2…2,5
având suprafeţele de contact cu scaunul acoperite cu stelit (Co-35...70%, Cr-
15...40%, Wo-10...25%, Mo-0...10%, Fe-0...5%) de 1-1,5mm grosime.
Principalele caracteristici mecanice şi fizice ale supapelor de evacuare sunt:
- caracteristici mecanice
• rezistenţa la tracţiune – 1000...1160 MPa
• limita de curgere la 800ºC – 100...110 MPa
• alungirea la rupere – 15%
- caracteristici fizice
• densitatea – 7850 kg/m
3
• conductivitatea termică – 14,7 W/mK
• coeficientul de dilatare liniară – 1,2E-05mK
-1
• căldura specifică – 523 J/kgK
Referitor la condiţiile de lucru se constată că talerele supapelor sunt
solicitate de forţa de presiune a gazelor şi de forţa elastică a arcurilor, care produc
tensiuni ridicate în fibra exterioară şi cea interioară distribuite neuniform şi la
nivele diferite în raport cu forma talerului.
Datorită complexităţii proceselor termodinamice ce se desfăşoară în motor,
pentru analizarea solicitărilor mecanice este necesar a se adopta o serie de ipoteze.
O primă ipoteză este aceea a analizării solicitărilor pentru două regimuri
funcţionale la care forţele de presiune şi cele de inerţie prezintă valori maxime.
Aceste regimuri sunt:
- regimul corespunzător momentului motor maxim, situaţie în care forţele
de presiune au valori maximale iar cele de inerţie pot fi neglijate datorită
turaţiei relativ reduse;
- regimul corespunzător puterii maxime care ia în considerare valorile
solicitărilor care au loc sub acţiunea comună a presiunii gazelor şi a
forţelor de inerţie.
A doua ipoteză constă în faptul că procesul de comprimare este asimilat cu o
evoluţie politropă de exponent mediu m
c
= 1,38 şi începe în starea p
1
= 0,929 bar,
T
1
= 398 K.
Următoarea ipoteză constă în faptul că procesul de ardere în motor este
asimilat cu un model format din patru evoluţii politrope (fig. 5.1)
Se consideră că arderea se declanşează cu avans faţă de PMI în punctul „d”
(fig. 5.1 şi fig. 5.2) şi se dezvoltă în faza arderii rapide după evoluţii politropice „d-
c” şi „c-y”, iar în faza arderii moderate sau finale arderea continuă după izobara
„y-y’ ”. După faza arderii moderate, datorită mişcării pistonului înspre PME,
evoluţia va fi una izotermă şi se va termina în punctul „t” care marchează
momentul deschiderii cu avans a supapei de evacuare.
52
Fig. 5.1 Modelul evoluţiilor politrope p – V
Pentru a efectua calculul solicitărilor mecanice în condiţiile primei ipoteze
este necesar a se calcula parametrii de stare în punctele „y”, „y’” şi „t”.
Fig. 5.2 Modelul evoluţiilor politrope
−α p
Presiunea maximă stabilită pentru un anumit regim funcţional se calculează
cu relaţia [1, 59]:
max y y' d
p p p p · · · π⋅
, (5.3)
în care:
π
este raportul de creştere a presiunii în timpul arderii;
p
d
– presiunea în punctul de desprindere al diagramei p - α
şi se calculează cu relaţia:
( ) ( ) ( ) ( )
c
c
m
d 1
m
d d
1
p p
1 0.5 1 1 cos 1 1 cos 2
8
· ⋅ ε
Λ
]
+ ε − − α + ε − − α
]
]
, (5.4)
în care:
- α
d
este unghiul corespunzător desprinderii curbei de presiune, care în
cazul MAS coincide cu unghiul de avans la aprindere;
- Λ – raportul între braţul manivelei „r” şi distanţa între axele bielei „b”
Se observă că relaţia (5.4) descrie presiunile din cele două regimuri
funcţionale considerate în funcţie de unghiul de avans la aprindere care au
următoarele valori medii:
- α
d
= 325˚ RAC, pentru regimul de moment maxim;
- α
d
= 309˚ RAC, pentru regimul de putere maximă.
Presiunile maxime pe ciclul motor vor avea valorile:
53
- p
max la moment maxim
= p
y
= 3,4 MPa;
- p
max la putere maximă
= p
y
= 2,4 MPa.
Valorile presiunii în cilindru la momentul deschiderii supapei de evacuare:
p
e moment maxim
= 0,098 p
y
= 3,3 bar;
p
e putere maxima
= 0,098 p
y
= 2,4 bar.
Pentru analiza solicitărilor mecanice ale supapei de evacuare cu ajutorul
metodei elementelor finite am utilizat programul de calcul ANSYS. Acest
program, ca majoritatea programelor de element finit se compune dintr-o
succesiune de module:
- preprocesorul care permite, cu ajutorul unor tehnici CAD, descrierea
geometriei modelului, a proprietăţilor sale fizice şi a condiţiilor la limită
şi realizează discretizarea modelului (PREP 7);
- solverul care asamblează ecuaţiile, rezolvă sistemul de ecuaţii liniare sau
neliniare rezultate din modelul numeric şi furnizează ansamblul
rezultatelor brute;
- postprocesorul care prelucrează rezultatele şi furnizează un set de mărimi
uşor de prelucrat.
Realizarea unui program pentru analiza unei structuri în Ansys cuprinde
următoarele etape:
1. Construirea modelului:
- definirea tipurilor de elemente;
- definirea proprietăţilor materialelor;
- realizarea modelului;
- discretizarea modelului;
2. Iniţierea soluţionării:
- aplicarea încărcărilor şi definirea constrângerilor;
- soluţionarea modelului;
3. Postprocesarea:
- vizualizarea deformatei structurii;
- vizualizarea stării de eforturi în structură;
4. Post26:
- vizualizarea variaţiei în timp a rezultatelor.
5.2 Construirea modelului supapei
Pentru modelul supapei de evacuare (fig. 5.3.a) am considerat cotele supapei
de evacuare a motorului ce echipează autoturismul Dacia (fig. 5.3.b).
54
(a) (b)
Fig. 5.3 Modelului supapei de evacuare (a), desenul supapei (b)
Pentru discretizare s-a ales elementul Plane 2. Plane 2 este un element cu 2
grade de libertate în fiecare nod: translaţii pe direcţiile x, y.
Discretizarea modelului supapei de evacuare este prezentat în figura 5.5.
Pentru elementul ales am definit următoarele proprietăţi de material:
- modulul de elasticitate: E = 2⋅ 10
5
MPa;
- densitatea: ρ=7850 kg/m
3
;
- coeficientul lui Poison ν = 0,3.
Având modelul realizat şi discretizat, proprietăţile de material definite se
poate trece la pasul următor al analizei cu element finit şi anume la stabilirea
constrângerilor, a încărcărilor şi iniţierea soluţionării modelului.
Obţinerea soluţiei
Pentru obţinerea soluţiei am considerat următoarele constrângeri:
- la capătul tijei supapei deplasările pe UX şi UY nule;
- pe porţiunea unde supapa intră în contact cu ghidul acesteia deplasările
pe UX nule.
Încărcările aplicate asupra modelului cu element finit al supapei de evacuare
(fig 5.6) sunt:
- asupra curbei ce defineşte partea inferioară a talerului acţionează
presiunea gazelor arse din camera de ardere p
e
= 2,4 MPa.
- asupra curbei ce defineşte partea superioară a talerului acţionează
presiunea gazelor din galeria de evacuare p
g
= 1,3 MPa.
55

Fig 5.6 Încărcările aplicate Fig. 5.8 Tensiuni echivalente von Mises
al supapei de evacuare
5.3 Analiza solicitărilor mecanice ale arcului de supapă
5.3.1 Metoda analitică de dimensionare a arcului supapei
În procesul de funcţionare al sistemului de distribuţie al motoarelor, asupra
resortului supapei acţionează mai multe tipuri de forţe şi anume:
Forţa de inerţie F
is
produsă de masele sistemului de distribuţie aflate în
mişcare, care acţionează când supapa este deschisă:
is ds s
F m a · −
(5.11)
acceleraţia supapei calculându-se, în funcţie de tipul motorului la următoarele
turaţii:
• pentru m.a.s.: n = 1,5 n
nominală
;
• pentru m.a.c.: n = (1,1…1,2) n
nominală
;
Masele reduse la axa supapei a elementelor sistemului de distribuţie se obţin
prin egalarea energiei cinetice a elementelor ce nu se află pe această axă cu energia
cinetică a unui punct material ce se deplasează pe axa supapei cu viteza acesteia,
obţinându-se relaţia:
a t T c
ds s e
2 2
s
m m m J
m m m
3
i l
+
· + + + +
(5.12)
unde:
m
s
– masa supapei; m
e
– masele elementelor de prindere; m
a
– masa arcului; m
t

masa tijei împingătoare; m
T
– masa tachetului; J
c
– momentul de inerţie al
culbutorului; i – raport de transmitere a culbutorului; l
s
– braţul culbutorului
dinspre supapă.
Această forţă poate conduce la deschiderea supapelor, motiv pentru care
arcurile sunt precomprimate când supapele sunt închise. Se iau în consideraţie
56
turaţiile cu valorile sale maxime.
Întrucât există două tipuri de alimentare cu fluid proaspăt, prin aspiraţie
normală şi prin supraalimentare, relaţiile de calcul vor fi de forma [1, 59]:
- la motoarele aspirate:
( )
2 2
g ge ge a 1e
F 0.785 p d p d · −
;
- la motoarele supraalimentate:
( )
2 2
g s ga e 1a
F 0.785 p d p d · −
.
unde:
p
ge
– presiunea gazelor din galeria de evacuare; p
ge
= (0.10...0,11) MPa la m.a.s. şi
m.a.c.; p
a
– presiunea gazelor din cilindru în timpul admisiei; p
a
= (0,02...0,03)
MPa la m.a.s.; p
ge
= (0,06...0,08) MPa la m.a.c.; p
s
– presiunea de supraalimentare;
p
e
– presiunea gazelor din cilindru la finele evacuării.
Pentru a nu desprinde tachetul de pe camă este necesar ca în cazul în care h
s
= h
smax
forţa care deformează arcul să fie egală cu:
F
hmax
= CF
is
= - Ca
s
m
ds
De asemenea, când supapa este închisă, pentru a se evita deschiderea
accidentală a acesteia, arcul este precomprimat, având o săgeată iniţială, forţa de
comprimare fiind F
h0
= CF
g
, unde C reprezintă un coeficient de siguranţă având
valori uzuale C = 2,3 ... 2,5 pentru m.a.s. şi C = 1,5 ... 2,0 pentru m.a.c..
Cunoscând valorile valorile forţelor F
hmax
şi F
h0
se trasează caracteristica
arcului de supapă (fig 5.10)
Fig. 5.10 Caracteristica arcului de supapă
Din diagrama trasată se obţin valorile f şi f
0
, care pentru majoritatea
motoarelor au valori
max
s max
f
h
·
1,6 ... 3,2.
Dimensionarea arcului se realizează pe baze de date statistice (fig 5.10):
D
e
= (0,8...0,9) d
g
D
e1
= d
g
pentru soluţia constructivă cu un singur arc ;
D
e2
= (0,5...0,7) d
g
când există două arcuri ;
- diametrul spirei : δ = (1...6) mm;
- jocul dintre arcul interior şi tija supapei sau între arcuri măsurat pe
diametru: Δ = 2 mm.
Întrucât arcurile reprezintă un mediu elastic, la motoarele rapide este necesar
a se face o verificare a acestora la vibraţii deoarece se pot atinge regimuri
57
rezonante în timpul funcţionării, regimuri care conduc în mod inevitabil la
depăşirea valorilor admisibile legate de calităţile de elasticitate ale materialului şi
implicit la rupere.
Datorită profilului complicat al camei nu se poate preciza expresia analitică
exactă a forţei excitatoare, ceea ce conduce la imposibilitatea realizării unui calcul
exact la vibraţii ale arcului. De aceea se face numai un calcul aproximativ, care
constă în determinarea coincidenţei frecvenţei de oscilaţie a arcului cu frecvenţa
forţei excitatoare, care în cazul analizat este determinată de viteza de rotaţie a
arborelui cu came n
c
, când apare rezonanţa.
Frecvenţa proprie a arcului se calculează cu relaţia:
e
2
e e
30 G
n
i D
δ
·
δ
π
(5.22)
5.3.2 Analiza cu elemente finite a solicitărilor mecanice
ale arcului supapei de evacuare
Pentru a analiza solicitările mecanice ale arcului supapei de evacuare, este
necesar a se stabili caracteristicile constructive ale acesteia, caracteristicile
materialelor din care sunt realizate, condiţiile de lucru şi funcţionale. În cazul
motorului autoturismului Dacia datorită solicitărilor relativ reduse din sistemul de
distribuţie este aleasă soluţia constructivă cu un singur arc elicoidal cu pas
constant.
Principalele caracteristici mecanice şi fizice ale arcurilor supapelor sunt:
o rezistenţa la rupere: 1200…1500 MPa;
o limita de curgere: 1000…1200 MPa;
o alungirea la rupere: 5-6%.
o densitatea: 7850 kg/m
3
;
Construirea modelului
Pentru realizarea modelului arcului supapei de evacuare am ales
reprezentarea acestuia în spaţiu pentru o vizualizare cât mai fidelă a deformaţiilor
şi tensiunilor care apar.
Pentru discretizare am utilizat un element de volum. Am ales elementul
Solid 45 un element caracterizat de 8 noduri ce poate fi utilizat pentru diferite
tipuri de analize (statice, dinamice, armonice). Solid 45 este un element cu 3 grade
de libertate în fiecare nod: translaţii pe direcţiile x, y, y.
Discretizarea modelului supapei de evacuare este prezentat în figura 5.12.
58
Fig. 5.12 Discretizarea arcului de supapă
Pentru elementul ales am definit următoarele proprietăţi de material:
- modulul de elasticitate: E = 2*10
5
MPa;
- densitatea: ρ=7850 kg/m
3
;
- coeficientul lui Poison ν = 0,3.
Având modelul realizat şi discretizat, proprietăţile de material definite se
poate trece la pasul următor al analizei cu element finit şi anume la stabilirea
constrângerilor, a încărcărilor şi iniţierea soluţionării modelului.
Obţinerea soluţiei
Pentru obţinerea soluţiei am considerat următoarele constrângeri: pe linia de
contact a spirei din partea inferioara cu suportul arcului am considerat deplasările
UX, UZ, UY nule;.
Încărcarea aplicată asupra modelului cu element finit al arcului supapei de
evacuare este forţa produsă de culbutor F = 875 N.
Fig. 5.13 Tensiuni echivalente von Mises în arcul de supapă
59
Analizând rezultatele grafice obţinute se observă că nivelul de solicitare este
sub limita maxim admisă cu aproximativ 40%.
5.3.3 Analiza modală a arcului de supapă
Capătul liber al arcului este supus unor solicitări bruşte, periodice, care
generează unde ce se propagă prin arc, acesta fiind un mediu elastic. Ajungând la
extremitatea fixă a arcului ele se reflectă parţial sau total, în funcţie de modul în
care este fixat arcul. În cazul în care perioada proprie de oscilaţii a arcului este o
armonică a funcţiei excitatoare, atunci va apare fenomenul de rezonanţă, fenomen
care are drept rezultat disfuncţionalităţi în comandarea supapei, iar în cazul
pierderii de energie prin frecare sau degajare de căldură nu sunt cel puţin egale cu
energia acumulată periodic de către arc, atunci se va produce ruperea arcului.
Metodele utilizate in analiza modala sunt: metoda Lanczos, metoda
iteraţiilor pe subspaţii şi altele.
După obţinerea soluţiei în parte de postprocesare se obţin următoarele
frecvenţe proprii pentru fiecare mod de vibraţie (fig. 5.14) :
Deformata modelului precum şi valorile deplasărilor pe axa y pentru fiecare
mod de vibraţie sunt prezentate în figurile 5.15 – 5.24 (în partea dreaptă este
prezentată valoarea deplasărilor iar în stânga deformata).
Fig. 5.15 Deplasările pe axa y şi deformata arcului
de supapă pentru modul 1 de vibraţie
60
Fig. 5.16 Deplasările pe axa y şi deformata arcului
de supapă pentru modul 2 de vibraţie
Folosirea metodelor numerice în calculul stărilor de tensiune şi deformaţii
este deosebit de utilă atât din punct de vedere al relativei uşurinţe de calcul al unor
structuri complicate cât şi cel al posibilităţilor de postprocesare grafică. De
asemenea metoda oferă posibilitatea discretizării diferite a regiunilor solicitate
intens, în acest mod crescând acurateţea rezultatelor, pe lângă multe alte facilităţi
foarte utile în calculul ingineresc.
CAPITOLUL 6
MODELAREA NUMERICĂ A CURGERII
ÎN TOBELE DE EŞAPAMENT
6.1 Noţiuni introductive în calculul dinamicii fluidelor
În calculul dinamicii fluidelor (CFD - COMPUTATIONAL FLUID
DYNAMICS) conţine metodele de calcul şi analiză a sistemelor care cuprind
curgerile fluidelor, transferul de căldură şi fenomenele asociate, cum ar fi reacţiile
chimice cu ajutorul simulărilor pe calculator.
Codurile CFD sunt structurate în jurul algoritmilor care pot aborda
problemele de curgere a fluidelor. Pentru a furniza acces uşor la toate facilităţile de
rezolvare a pachetelor comerciale, CFD include intercalarea interferenţelor
sofisticate pentru introducerea parametrilor problemă şi să examineze rezultatele.
Toate codurile conţin în principiu trei elemente principale:
− preprocesarea;
− rezolvarea;
− postprocesarea.
Metoda volumului finit a fost la origine o dezvoltare specială a formulării
61
prin diferenţe finite. Algoritmul numeric, în acest caz, constă în următorii paşi:
− forma integrală a ecuaţiilor de curgere a fluidului peste toate volumele
de control ale domeniului de soluţii;
− discretizarea cuprinde substituţia unei variabile din ecuaţiile integrale
ale curgerii, reprezentând procese, cum ar fi: de convecţie, difuzie şi
surse; acestea transformă ecuaţiile integrale într-un sistem algebric de
ecuaţii;
− rezolvarea ecuaţiilor algebrice printr-o metodă iterativă.
Codurile CFD conţin tehnici specifice de discretizare pentru tratarea
fenomenelor de transport, convecţie (transport datorat curgerii fluidului) şi difuzie
(transport datorat variaţiei variabilei φ de la punct la punct, precum şi pentru
termeni sursă (asociaţi cu apariţia şi dispariţia variabilei φ ) şi viteza de schimb în
unitatea de timp. Fenomenul fizic de ansamblu este complex şi neliniar, aşa că se
cer soluţii de rezolvare iterative.
Modelarea curgerii gazelor prin tobele de eşapament construite şi a Daciei
1300, a fost realizată cu programul Fluent.
FLUENT furnizează o serie de capabilităţi de modelare pentru o gamă forte
largă de curgeri incompresibile, laminare sau turbulente. În FLUENT, o gamă
largă de modele matematice pentru fenomene de transport (precum transferul
termic sau reacţiile chimice) este combinată cu abilitatea de a modela geometrii
complexe.
Se pot modela moduri diferite de transfer termic, incluzând convecţia
naturală, forţată sau mixtă cu sau fără considerearea medilor poroase sau a
transferului de căldură conjugat, etc. Un set de modele de radiaţie generale poat fi
folosite pentru fenomenele complexe de combustie.
6.2.1 Ecuaţia de conservare a masei
Ecuaţia de conservare a masei sau ecuaţia de continuitate, poate fi scrisă [15,
16, 47, 48]:
( )
m i
i
S u
x t
· ρ


+

ρ ∂
(6.1)
6.2.2 Ecuaţiile de conservare a mişcării
Conservarea mişcării în direcţia i faţă de un sistem de referinţă inerţial
(neaccelerat) este descrisă de [15, 16, 47, 48]:
( )
( )
ij
i i j i i
j i j
p
u u u g F
t x x x
∂τ
∂ ∂ ∂
ρ + ρ · − + + ρ +
∂ ∂ ∂ ∂
(6.3)
unde p este presiunea statică,
ij
τ
este tensorul tensiunilor (descris mai jos), i
g ρ
şi
F
i
sunt forţele gravitaţionale şi cele exterioare pe direcţia i. F
i
poate deasemenea să
conţină şi alţi termeni în funcţie de modelul adoptat, cum ar fi spre exemplu
62
influenţa unui mediu poros.
6.2.3 Ecuaţia conservării energiei
FLUENT rezolvă ecuaţia de conservare a energiei în forma următoare [15,
16, 47, 48]:
( ) ( ) ( )
( )
i
i
eff j j j ij h
eff
i i
j
E u E p
t x
T
k h J u S
x x
′ ′

∂ ∂
ρ + ρ + ·
∂ ∂
| `
∂ ∂

· − + τ +
∂ ∂
' ·

(6.8)
unde eff
k
este conductivitatea efectivă (k + k
t
, unde k
t
is the conductivitatea
termică turbulentă care este definită de modelul de turbulenţă ales pentru curgere),
iar J
j
'
este fluxul difuziv al speciei j
'
. Primii trei termeni din partea dreaptă a relaţiei
(6.8) reprezintă trensferul de energie datorat conductivităţii termice, a difuzibilităţii
speciilor şi a disipării vâscoase. S
h
include căldura reacţiilor chimice şi a celorlate
surse termice considerate.
6.3 Modele de turbulenta utilizate în integrarea numerica
a ecuatiilor Navier-Stokes
6.3.1 Modelarea transferului de caldură şi masă turbulent
Transportul turbulent al căldurii este modelat prin utilizarea conceptului
analogiei Reynolds la transferul de impuls turbulent. Ecuaţia “modelată” a energiei
este dată de [15, 16, 47, 48]:
( ) ( )
( )
p t
i j ij h
ef
i i t i
c
T
E u E p k u S
t x x Pr x
µ ]
| `
∂ ∂ ∂ ∂
ρ + ρ + · + + τ + ]
]
]
∂ ∂ ∂ ∂
]
' ·
]
, (6.13)
unde E este energia totala iar ( )
ij
ef
τ
este tensorul derivat al tensiunii, definit ca:
( )
i i i
ij ef ef ij
ef
i j i
u u 2 u
x x 3 x
| `
∂ ∂ ∂
τ · µ + − µ δ

∂ ∂ ∂
' ·
(6.14)
Termenul ce include ( )
ij
ef
τ
reprezintă încălzirea vâscoasă şi este totdeauna
necesar a fi calculat atunci când se utilizează metoda de rezolvare cuplată.
Valoarea implicită a numarului Prandtl turbulent este Pr · 0.85. Transferul de
masă turbulent este tratat similar cu transferul de căldură, utilizând pentru
transferul de masă un numar Schmidt turbulent Sc = 0.7.
Condiţiile la limită la perete pentru transportul scalar sunt tratate analog cu
cele pentru impuls, utilizând o “lege la perete” corespunzătoare.
6.3.2 Modelul k-ε σtandard
63
Modelul k-ε standard este un model semi-empiric bazat pe modelarea
ecuaţiilor de transport pentru energia cinetică turbulentă (k) şi viteza sa de disipare
(ε ). Ecuaţia de transport a modelului pentru k este derivata din ecuaţia exactă, în
timp ce ecuaţia de transport a modelului pentru ε a fost obţinută utilizând
considerente fizice, asemanându-se foarte puţin cu forma exacta a acestei ecuaţii.
În formele derivate ale modelului k-ε , s-a considerat curgerea complet
turbulentă, iar efectele vâscozităţii moleculare neglijabile; de aceea modelul k-ε
standard este validat doar pentru curgeri complet turbulente.
Ecuatiile de transport pentru modelul k-ε standard
Energia cinetică turbulentă, k, şi viteza sa de disipare, ε , sunt obţinute din
urmatoarele ecuaţii de transport [15, 16, 47, 48]:
t
k b M
i k i
Dk k
G G Y
Dt x x
]
| `
µ ∂ ∂
ρ · µ + + + −ρε −
]
∂ σ ∂
' ·
]
, (6.15)
şi
( )
2
t
1 3 b 2
i i
D
C Gl C G C
Dt x x k k
ε ε ε
ε
]
| `
µ ε ∂ ∂ε ε ε
ρ · µ + + + −
]
∂ σ ∂
' ·
]
. (6.16)
6.5 Modelarea curgerii gazelor prin tobele de eşapament
Considerând tobele prezentate în capitolul 7, s-au realizat modelele
prezentate în figurile 6.3, 6.4 şi 6.5. Intrarea gazului în domeniile considerate se
realizază prin secţiunile transversale ale tevilor, care conţin originea sistemului de
coordonate (v. cap. 7).
Fig. 6.3 Geometria variantei 1 Fig. 6.4 Geometria variantei 2
64
Fig. 6.5 Geometrie toba Dacie 1300
Fig. 6.6 Strat de elemente în secţiune prin planul yoz pentru toba de la Dacia 1300
Parametrii de intrare pentru toate cazurile s-au considerat:
- viteza gazelor la intrarea în tobe:
int rare
v 16,5 m s ·
;
- temperatura de intrare a gazelor în tobe:
int rare
t 50, 2 C · °
Se consideră că pereţii care sunt în contact cu mediul exterior pierd cădulă
prin convecţie, cu coeficientul
( )
2
5 W m K α ·
, temperatura mediului ambiant
fiind de 20° C.
Pentru pereţii interiori se consideră că transferul este neglijabil.
Curgerea se consideră staţionară şi turbulentă. Modelul de turbulenţă ales
este k-ε .
Pentru prezentarea rezultatelor s-au folosit 4 plane de secţiune. Planul 1 este
planul sistemului de coordonate yoz. Planul 2 de secţiune este planul xoz (se
observă că acest plan conţine axa conductei de intrare în tobă). Planul 3 de secţiune
este paralel cu planul xoz la cota y = 51,5 mm (se observă că acest plan conţine axa
conductei. Planul 4 de secţiune este paralel cu planul xoz la cota y = 103 mm.
65
6.5.1 Cazul tobei varianta 1-a
În figurile 6.9, 6.10, 6.11 şi 6.12 sunt prezentate distribuţiile vitezelor după
planele de secţiune 1,2 3 şi 4.
Fig. 6.9 Distribuţia de viteze în planul de secţiune 1
În figurile 6.13 este prezentat câmpul temperaturilor în planul de secţiune 1.
Fig. 6.13 Distribuţia de temperaturi în planul de secţiune 1
66
În figurile 6.15, 6.16, 6.17 şi 6.18 sunt prezentate distribuţiile presiunii
manometrice după planele de secţiune 1,2 3 şi 4.
Fig. 6.15 Distribuţia presiunilor manometrice în planul de secţiune 1
6.5.2 Cazul tobei varianta 2-a
În figurile 6.20, 6.21, 6.22 şi 6.23 sunt prezentate distribuţiile vitezelor după
planele de secţiune 1,2 3 şi 4.
Fig. 6.20 Distribuţia de viteze în plan de secţiune 1
67
În figurile 6.24 este prezentat câmpul temperaturilor în planul de secţiune 1.
Fig. 6.24 Distribuţia de temperaturi în planul de secţiune 1
În figurile 6.26, 6.27, 6.28 şi 6.29 sunt prezentate distribuţiile presiunii
manometrice după planele de secţiune 1,2 3 şi 4.
Fig. 6.26 Distribuţia presiunilor manometrice în planul de secţiune 1
68
6.5.3 Cazul tobei Dacia 1300
În figurile 6.31, 6.32, 6.33 şi 6.34 sunt prezentate distribuţiile vitezelor după
planele de secţiune 1,2 3 şi 4.
Fig. 6.31 Distribuţia de viteze în plan de secţiune 1
În figurile 6.35 este prezentat câmpul temperaturilor în planul de secţiune 1.
Fig. 6.35 Distribuţia de temperaturi în planul de secţiune 1
69
În figurile 6.37, 6.38, 6.39 şi 6.40 sunt prezentate distribuţiile presiunii
manometrice după planele de secţiune 1,2 3 şi 4.
Fig. 6.37 Distribuţia presiunilor manometrice în planul de secţiune 1
Pentru varianta 1 se constată o cădere de presiune, între secţiunea de intrare
în tobă şi cea de ieşire, de 647
2
N m . Pentru varianta a 2-a de tobă, se constată o
cădere de presiune între secţiunile de intrare şi de ieşire, de 784
2
N m . Pentru
toba de pe Dacia 1300 se constată o cădere de presiune de 706
2
N m .
CAPITOLUL 7
CERCETĂRI EXPERIMENTALE
7.1 Componente experimentale ale sistemului de evacuare şi
aparate de măsură utilizate
Cercetările experimentale s-au efectuat în Academia Tehnică Militară, pe
trei tobe de eşapament, una originală a Daciei 1300 şi două tobe experimentale
proiectate de autorul tezei de doctorat. S-au măsurat viteza, temperatura şi
intensitatea sonoră la işirea din toba de eşapament, pentru şase regimuri de
funcţionare ale motorului autoturismului Dacia 1300. Suplimentar au fost efectuate
măsurări ale parametrilor precizaţi fără tobă de eşapament.
70
Tobe de eşapament experimentate

Tobă eşapament Dacia 1300 Tobă eşapament varianta 1
Tobă eşapament varianta 2
Tobă eşapament Dacia 1300
1 – capac (2 buc); 2 – perete despărţitori (3 buc); 3 – ţeavă intrare
4 – ţeavă ieşire; 5 - ţeavă

Măsurarea vitezei şi a temperaturii Măsurarea intensităţii sonore
gazelor de evacuare
71
7.4 Analiza numerică a datelor experimentale
Se analizează datele experimentale obţinute la încercările gazodinamice pe
tobe de eşapament:
- cazul 1. Tobă de eşapament Dacia 1300;
- cazul 2. Tobă de eşapament – Varianta experimentală 1;
- cazul 3. Tobă de eşapament - Varianta experimentală 2;
- cazul 4. Fără tobă eşapament.
Matricea rezultatelor experimentale: „ data ”:
Pe coloana întâia sunt date turaţiile arborelui cotit
rotaţii
minut
| `

' ·
şi apoi în
ordine: viteza gazelor
m
s
| `

' ·
, temperatura gazelor
( )
0
C
şi intensitatea sonoră.
7.4.1 Analiza datelor experimentale de la toba de eşapament
Dacia 1300

data1
1000
1500
2000
2500
3000
3500
6.2
8.0
9.0
12.2
16.5
20.0
30.1
34.7
42.0
45.2
51.2
61.7
75.7
75.9
76.2
77.9
82.4
84.9
|

'
`

·

7.4.1.4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de turaţia AC
I14 ν
( )
82.943 0.012 ν ⋅ − 5.171 10
6 −
⋅ ν
2
⋅ + 4.667 10
10 −
⋅ ν
3
⋅ − :·
Fig. 7.4 Variaţia intensităţii sonore în funcţie de turaţia AC
72
7.4.1.5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de evacuare
coeffs5
T
84.2106 2.6567 − 0.2437 0.0055 − ( ) ·
I24 v ( ) 84.211 2.657 v ⋅ − 0.244 v
2
⋅ + 0.0055 v
3
⋅ − :·
v 6 7 , 21 .. :·
6 9 12 15 18 21
70
75
80
85
90
Y14
I24 v ( )
Y11 v ,
Fig. 7.5 Variaţia intensităţii sonore în funcţie de viteza gazelor de evacuare
7.4.2 Analiza datelor măsurate la toba de eşapament
varianta experimentală I
Matricea datelor experimentale:
data2
1000
1500
2000
2500
3000
3500
4.4
8.0
9.0
11.5
14.5
18.5
32.0
35.5
43.0
46.0
53.5
62.8
68.8
75.1
76.9
79.6
82.2
82.9
|

'
`

·

7.4.2.4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de turaţia AC

I24 ν
( )
51.424 0.024 ν ⋅ + 6.771 10
6 −
⋅ ν
2
⋅ − 7.407 10
10 −
⋅ ν
3
⋅ + :·
995 1498 2001 2504 3007 3510
50
60
70
80
90
Y24
I24 ν
( )
X2 ν ,
ν 1000 1500 , 3500 .. :·
Fig. 7.9 Variaţia intensităţii sonore în funcţie de turaţia AC
73
7.4.2.5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de evacuare
coeffs25
T
58.898 2.478 0.048 − 8.525 − 10
4 −
×
( )
·
I25 v ( ) 58.898 2.478 v ⋅ + 0.048 v
2
⋅ − 8.525 10
4 −
⋅ v
3
⋅ − :·


6 9 12 15 18 21
70
75
80
85
90
Y24
I25 v ( )
Y21 v ,
Fig. 7.10 Variaţia intensităţii sonore în funcţie de viteza gazelor de evacuare
7.4.3 Analiza datelor măsurate la toba de eşapament
varianta experimentală II
Matricea datelor experimentale:
data3
1000
1500
2000
2500
3000
3500
4.2
7.4
9.7
11.5
13.2
17.8
32.5
35.0
42.5
45.5
52.5
63.9
68.7
75.6
75.9
78.0
82.1
83.9
|

'
`

·

7.4.3.4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de turaţia AC
I34 ν
( )
47.633 0.032 ν ⋅ + 1.179 10
5 −
⋅ ν
2
⋅ − 1.637 10
9 −
⋅ ν
3
⋅ + :·


ν 1000 1500 , 3500 .. :·
1000 1500 2000 2500 3000 3500
60
66
72
78
84
90
I34 ν
( )
Y34
ν X3 ,
Fig. 7.14 Variaţia intensităţii sonore în funcţie de turaţia AC
74
7.4.3.5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei
pentru intensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de evacuare
I35 v ( ) 60.231 2.406 v ⋅ + 0.079 v
2
⋅ − 1.049 10
3 −
⋅ v
3
⋅ + :·
v 4 5 , 21 .. :·
4 7.4 10.8 14.2 17.6 21
60
67.5
75
82.5
90
Y33
I35 v ( )
Y31 v ,
Fig. 7.15 Variaţia intensităţii sonore în funcţie de viteza gazelor de evacuare

CAPITOLUL 8
CONCLUZII ŞI CONTRIBUŢII
8.1 Concluzii
Procesul de evacuare al gazelor are ca scop evacuarea cât mai completă
a gazelor de ardere din cilindru şi umplerea acestuia cu o cantitate cât mai mare de
fluid proaspăt pentru a relua ciclul motor. În literatura de specialitate se consideră
că schimbarea gazelor cuprinde procesele de admisiune şi evacuare. Acestea, deşi
nu se succed în cadrul unui ciclu, realizează o succesiune firească în timp, în două
cicluri succesive şi anume, evacuarea dintr-un ciclu precede admisiunea din ciclul
următor. Evacuarea influenţează astfel admisiunea. în plus, cele două procese sunt
definite de o realitate fizică comună, curgerea gazelor, din care cauză se supun
aceloraşi legi ale dinamicii gazelor.
Diagrama de pompaj constituie un instrument de bază pentru studiul
schimbului ele gaze. Ea arată variaţia presiunii în cilindru în procesele de
evacuare şi admisiune. Denumirea diagramei provine de la funcţia de pompă de
fluid pe care o îndeplineşte pistonul la motorul în patru timpi în cursele de
evacuare şi admisiune şi anume, refulează gazele de ardere şi admite fluidul
proaspăt. Diagrama schematizată pentru motorul cu admisiune normală
evidenţiază două aspecte:
- în cursa de evacuare presiunea medie în cilindru (p
g
) este mai mare
decât presiunea atmosferică (p
0
);
- în cursa de admisiune presiunea medie în cilindru (p
a
) este mai mică decât
presiunea atmosferică.
75
Elementele sistemului de evacuare (supapele de evacuare cu canalele din
chiulasă, colectorul de evacuare, conducta sau conductele comune, atenuatorul de
zgomot şi ţeava de evacuare) trebuie să mai asigure:
- încălzirea minimă;
- asamblarea comodă la motor şi la şasiu;
- interferenţa minimă cu alte organe ale motorului şi şasiului;
- tehnologie simplă.
Un rol foarte important în cursul procesului de schimbare a gazelor îl au
arcurile de supapă. Acestea, în timpul funcţionării trebuie să reţină supapa în
poziţie închisă şi să preia acţiunea forţelor de inerţie a ansamblului mecanismului
de acţionare a supapei, care are tendinţa să desprindă tachetul de camă pe porţiunea
acceleraţiei negative.
Dacă combustibilul conţine oxigen în structura sa moleculară, acesta se
eliberează şi participă la reacţiile arderii, şi trebuie deci, să fie luat în considerare
în bilanţul general al oxigenului.
Un sistem omogen combustibil-oxidant poate fi antrenat în reacţii explozive
atunci când sunt realizate anumite condiţii termodinamice şi de concentraţie, care
să asigure dezvoltarea unor reacţii rapide de oxidare.
Gazele de ardere sunt compuse în general dintr-un mare număr de substanţe,
ca rezultat al mecanismului complex al reacţiilor arderii.
Definirea proprietăţilor termodinamice ale produşilor arderii se poate face, cu o
precizie în general satisfăcătoare, dacă se iau în considerare numai produşii
recţiilor globale de oxidare a componenţilor combustibilului.
Studiul mişcării gazelor în sistemul de evacuare se realizează cu ajtorul
ecuaţiilor fundamentale ale dinamicii fluidelor.
În analiza sistemului de evacuare prezintă importanţă variaţia masei de
gaze evacuate m
ge
în procente, în funcţie de θ °RA. Astfel la motorul
autoturismului Dacia 1300, la evacuarea libere, masa m
ge
ajunge la 30% din masa
de gaze de ardere m
ga
. Această informaţie obţinută prin calcul arată că la
motoarele rapide evacuarea liberă are o pondere cu mult mai mică decât aceea
evaluată la motoarele de turaţie mică, la care ajunge până la 60.. .70 %. În
momentul închiderii supapei de evacuare, în cilindru mai rămân gaze de ardere -
gazele reziduale de masă m
gr
sau numărul de kilomoli gr
ν
care participă la
efectuarea ciclului următor. Un parametru semnificativ al evacuării este
temperatura gazelor evacuate T
ge
care defineşte regimul termic al motorului, care se
măsoară în galeria de evacuare sau în apropierea ei.
Dacă se renunţă la ipoteza că curgerea prin conducte este permanentă iar
presiunea în cilindru cvasiconstantă în cursele de pompaj, se evidenţiază
două fenomene distincte: fenomenul inerţial şi fenomenul ondulatoriu. Primul
este determinat de inerţia coloanei de gaz din conducte, următorul, de
elasticitatea coloanei de gaz. Cele două fenomene acţionează simultan, dar, în
anumite condiţii, unul sau altul este preponderent, ceea ce impune cercetarea
lor distinctă.
76
Măsurările efectuate de autor la evacuarea gazelor din motorul
autoturismului Dacia 1300 indică următoarea variaţie, a intensităţii sonore, în
funcţie de turaţie:
Aplicarea metodei DSA (Designing Streses Apply) permite optimizarea
proiectării sistemului de evacuare considerând rezistenţa la oboseală ca un criteriu
de proiectare. Metodele utilizate în DSA sunt bazate pe câmpuri de temperatură
stabile cu încărcări mecanice variabile.
8.2 Contribuţii
Cercetările efectuate de autorul tezei de doctorat pentru realizarea temei:
“Contribuţii la optimizarea parametrilor constructivi şi funcţionali ai sistemelor de
evacuare la motoarele cu ardere internă” s-au concretizat prin următoarele
contribuţii originale:
• Proiectarea, realizarea şi experimentarea a două tobe de eşapament, variante
ale tobei de la autoturismul Dacia 1300;
• Program detaliat de efectuare a cercetărilor experimentale;
• Aplicarea ajustării polinomiale la prelucrarea rezultatelor experimentale
obţinute la tobele de eşapament;
• Obţinerea funcţiilor de ajustare:
- la toba de eşapament Dacia 1300
- la toba de eşapament experimentale „Varianta I”
- la toba de eşapament experimentale „Varianta II”
• Evidenţierea comparaţiei între parametrii viteză, temperatură şi intensitate
sonoră corespunzători de la tobele de eşapament Dacia 1300 şi de la tobele
de eşapament experimentale.
• Folosirea metodelor numerice în calculul stărilor de tensiune şi deformaţii la
supapa de evacuare şi la arcurile supapei de evacuare;
• Modelarea numerică a curgerii gazelor de evacuare prin tobele de eşapament
şi obţinerea distribuţiei de viteze, presiuni şi temperaturi.
77

BIBLIOGRAFIE
1. Abăitancei, D.,
Haşeganu, C.,
Motoare pentru automobile şi tractoare-Construcţie şi
tehnologie, Editura Tehnică, Bucureşti, 1978.
4. Anderson, D., A.,
Tannebill, J.,
Pletcher, R.,
Computational Fluid Mechanics and Heat Transfer,
Hemiphere Publishing, Washington, 1984
5. Aramă, C., Instalaţii pentru alimentarea cu combustibil a
motoarelor cu ardere internă, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1966.
7. Baker, A., J., Finite Element Method. CRC Press LLC, Corporate
Blyd, N.Y. , 2000
8. Bathe, K.,
Wilson, L.,
Peterson, D.,
Static and Dynamic, Geometric and Material
Nonlinear Analysis, Berkeley, California, U.S.A.,
1974.
9. Bathe, K., A Structural Analysis Program for Static and Dynamic
Response of Nonlinear System, U.S.A. 1974.
11. Bathe, K., Static and Dynamic Geometric and Nonlinear
Analysis Using ADINA, Massachusetss, U.S.A., 1974
12. Băran, G.,
Manoliu, M.,
Moatar, F.,
Mecanica fluidelor, UPB, 1994
13. Beam, R.,
Warming, R.,
An implicit factored scheme for compressible Navier
– Stokes equations, AIAA Journal, 16, 1978
15. Berbente, C.,
Dănilă, S.,
Constantinescu,V., N.,
Asupra calculului fluxurilor convective pentru curgeri
axial – simetrice supersonice, St. Cerc. Mec. Apl., 57,
3 – 15, 1998
16. Berbente, C.,
Mitran, S.,
Zancu, S.,
Metode numerice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997
20. Chakravarty, S., Euler equations – implicit schemes and boundary
conditions, AIAA Journal, 21, 699 – 706, 1983
22. Ciobotaru, T., Incercarea blindatelor, automobilelor şi
tractoarelor.Bucureşti, Editura Academia Tehnică
Militară, 1996
24. Colella, P.,
Puckett, E.,
Modern Numerical Methods for Fluid Flow,
University of California, Berkeley, 1994
26. Constantinescu, V., Prevenirea uzurii motoarelor de automobile, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1987.
27. Cristescu, D.,
Răducu, V.,
Automobilul-construcţie, funcţionare, depanare,
Bucureşti, Editura Tehnică, 1986.
28. Dănilă, Gh.,
Filip, I.,
Încercările autovehiculelor.Îndreptar de laborator,
Bucureşti, Editura Academia Militară, 1971
29. Dănilă, S.,
Berbente, C.,
Metode numerice în dinamica fluidelor, Editura
Academiei Române, Bucureşti, 2003
78
30. Dima, M. Organe de maşini, Editura Academiei Tehnice
Militare, Bucureşti, 1982.
34. Filip, I., Incercarea autovehiculelor, Bucureşti, Academia
Militară, 1985
35. Florea, J.,
Panaitescu, V.,
Mecanica fluidelor, Editura didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1979
38. Frăţilă, Gh., Calculul şi construcţia automobilului, E.D.P., 1977.
41. Gorianu, M., Mecanica Automobilelor şi autoblindatelor, Bucureşti,
Editura Academia Militară, 1974
42. Gorianu, ş.a., Calculul şi construcţia autovehiculelor, Editura
Academiei Tehnice Militare, Bucureşti, 1976.
44. Groza, A., ş.a., Metode şi lucrări practice pentru repararea
autovehiculelor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
45. Grünwald, B., Teoria, calculul şi construcţia motoarelor pentru
autovehiculelor rutiere, E.D.P., 1980
48. Hoffman, K.,
Chiang, S.,
Computational Fluid Dynamics, Engineering
Education System, Wichita, kansas, 2000
49. Huebner, H., The Finite Element Method for Engineers, John
Willez/Sons, U.S.A., 1975.
51. Ionescu D.,
Ştefan, S.,
Fuiorea I.,
Mecanică teoretică, Editura Academiei Tehnice
Militare, Bucureşti, 1988.
52. Ionescu, G., ş.a., Traductoare pentru automatizări industriale, Bucureşti,
Editura Tehnică, 1985
54. Jameson, A.,
Caughey, D.,
A finite volume method for transonic potential flow
calculation, Proc. Of 3 – rd Computational Fluid
Dynamics Conference, 35 – 54, 1977
56. Laufer, J., The structure of turbulence in fully developed pipe
flow, NACA TR., No. 2254, 1953
58. Manea C.,
Năstase, M.,
Cinematica şi dinamica motoarelor de tracţiune,
Editura Academiei Tehnice Militare, Bucureşti, 1981.
60. Manea, C.,
Năstase, M.,
Construcţia şi calculul motoarelor de tracţiune –
instalaţii auxiliare, Editura Academiei Tehnice
Militare, Bucureşti, 1978.
61. Manea, C.,
Stratulat, M.,
Fiabilitatea şi diagnosticarea automobilelor, Bucureşti,
Editura Militară, 1973
65. Marinescu, M., Soluţii moderne în construcţia de automobile,
Bucureşti, Editura Academia Tehnică Militară, 2002.
67. Miloiu, Gh.,
Dudiţă Fl.,
Diaconescu, D., V.,
Transmisii mecanice moderne, Bucureşti, Editura
Tehnică, 1980.
68. Mitrea M., Asigurarea calităţii în fabricaţia de autovehicule
militare, Bucureşti, Editura Academia Tehnică
Militară, 1997.
69. Munteanu, N., Autovehicule de teren şi maşini blindate pe roţi,
Editura Academiei Tehnice Militare, Bucureşti, 1972
79
70. Năstăsescu V.,
Amado, S.,
Analiza linear elastică prin MEF, Editura Academiei
Tehnice Militare, Bucureşti, 1998.
72. Negruş, E., Încercarea automobilelor, E.D.P., 1982.
74. Nicolau, E.,
Beliş, M.,
Măsurări electrice şi electronice, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1984
79. Pascariu, I., Elemente finite, Editura Militară, Bucureşti, 1985
80. Patankar, S., Numerical Heat transfer and Fluid Flow, Hemisphere
Publishing, 1980
86. Popa, B.,
Băţagă, N.,
Solicitări termice în construcţia de maşini, Editura
Tehnică, 1978.
87. Popescu, D., Logistica-secretul succesului managerial, Bucureşti,
Editura Luceafărul, 2000
89. Poţincu, Gh.,
Hara, V.,
Tabacu, I.,
Automobile, E.D.P., 1980.
90. Preda Florinel Utilizarea metodei elementelor finite pentru
determinarea parametrilor mecanici şi termici ai
sistemelor de evacuare, Referat de cercetare ştiinţifică,
ATM, 2003
91. Preda Florinel Echipamente pentru experimentarea construcţiei şi
funcţionării sistemului de evacuare, Referat de
cercetare ştiinţifică, ATM, 2004
92. Preda Florinel, Modelarea optimă a traseelor de evacuare, Referat de
cercetare ştiinţifică, ATM, 2004
93. Preda Florinel, Propagarea căldurii în corpuri omogene şi izotrope de
formă cilindrică şi lungime finită, Studiu de cercetare
ştiinţifică, Seminar de comunicări cu doctoranzii,
ATM, 2003
94. Preda Florinel,
Loţan, I.,
Model de analiză experimentală, a stării de tensiune şi
deformaţii a eclisei exterioare a zalei lanţului de
distribuţie al motoarelor cu ardere internă, Conferinşa
Naţională de “Echipamente, instalaţii şi inginerie de
proces”, Bucureşti, 2004
95. Preda Florinel,
Ionescu, I., D.,
Analiza gazodinamică a tobei de eşapament pentru
motorul Dacia 1300, a XXXI-a Sesiune de comunicări
ştiinţifice cu participare internaţională
“TEHNOLOGII MODERNE ÎN SECOLUL XXI”
Bucureşti, 2005
96. Preda Florinel, Tipuri de tobe de eşapament experimentate în vederea
optimizării gazodinamice, destinate motorului Dacia
1300, a XXXI-a Sesiune de comunicări ştiinţifice cu
participare internaţională, “TEHNOLOGII
MODERNE ÎN SECOLUL XXI” Bucureşti, 2005
98. Racotă, R., Construcţia motoarelor pentru automobile, Litografia
Universităţii din Piteşti, 1995
100. Reynolds, A., J., Curgeri turbulente în tehnică, Bucureşti, Editura
Tehnică, 1982
80
101. Roache, P., Finite difference methods for the Navier – Stokes
equations, Proc. Third International Conference in
Numerical Methods in Fluid Dynamics, Paris, 1972
104. Simionescu, I., Sinteza cinematică a mecanismelor plane articulate,
Bucureşti, IPB, 1986
107. Stratulat, M., Starea tehnică a automobilelor şi siguranţa în
circulaţie, Bucureşti, Editura Militară, 1984
110. Stratulat, M.,
Năstase, M.,
Cunoaşterea automobilului, Editura Academiei
Tehnice Militare, Bucureşti, 1980
111. Stratulat, M.,
Copae, I.,
Procese energetice din motoare, Editura Academiei
Tehnice Militare, Bucureşti, 1982
112. Szekely, I., ş.a., Sisteme de achiziţie şi prelucrare a datelor, Braşov,
Universitatea “Transilvania”, 1997
113. Ştefan, I.,
Ştefan, St.,
Mecanica fluidelor, Bucureşti, Academia Militară,
1978
114. Ştefan, S., Mecanica fluidelor, Editura Academiei Tehnice
Militare, Bucureşti, 1992
115. Tabacu, I., Calculul şi costrucţia automobilelor – Îndrumar de
laborator, Litografia IS din Piteşti, 1985
117. Tiron, M., Analiza preciziei de estimare a funcţiilor aleatoare,
Bucureşti, Editura Tehnică, 1981
119. Urdăreanu, T., ş.a., Propulsia şi circulaţia autovehiculelor cu roţi,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1987
125. Zienkiewics, O.,
Tazlor, R.,
The finite Element Method, Fourth Edition,
McGrawe-Hill Book Co., London, 1980.
126. * * * Manualul inginerului II, Editura Tehnică, Bucureşti,
1966.
127. * * * Condiţii tehnice pentru vehiculele rutiere în vederea
admiterii în circulaţie pe drumurile publice din
România, Bucureşti, Registrul Auto Român, 1994.
128. * * * Hütte – Manualul inginerului – Fundamente,
Bucureşti, Editura Tehnică, 1995.
81

CAPITOLUL 4 STUDIUL REZISTENŢEI TERMICE ŞI DURABILITĂŢII SISTEMULUI DE EVACUARE LA MOTOARELE CU ARDERE INTERNĂ 4.1 4.2 4.3 4.4 4.5 4.6 Noţiuni generale ............................................................................................... Analiza senzitivităţii în problemele termoelastice ........................................... Analiza sistemelor termoelastice şi analiza durabilităţii …………………….. Ecuaţiile termoelastice ...................................................................................... 4.4.1 Ecuaţia de conducţie a căldurii constante……………………………. 4.4.2 Ecuaţia de echilibru şi principiul lucrului virtual ……………………. Modele de oboseală uniaxiale .......................................................................... Analiza termomecanică a galeriei de evacuare a unui motor cu ardere internă 4.6.1 Modelul termoelastic şi încărcarea mecanică ………………………... 4.6.1.1 Modelul termic....................................................................... 4.6.1.2 Modelul elastic …………………………………………….. 4.6.2 Modelarea cu metoda elementului finit ............................................... Rezultate obţinute pe modelul iniţial ……………………………………….... CAPITOLUL 5 METODE NUMERICE UTILIZATE ÎN ANALIZA COMPONENTELOR SISTEMULUI DE EVACUARE A GAZELOR LA MOTOARELE CU ARDERE INTERNĂ 5.1 5.2 5.3 Tipuri de solicitări ale supapei de evacuare…………………………………. Construirea modelului supapei ......................................................................... Analiza solicitărilor mecanice ale arcului de supapă ....................................... 5.3.1 Metoda analitică de dimensionare a arcului supapei ............................ 5.3.2 Analiza cu elemente finite a solicitărilor mecanice ale arcului supapei de evacuare .............................................................................. 5.3.3 Analiza modală a arcului de supapă ..................................................... CAPITOLUL 6 MODELAREA NUMERICĂ A CURGERII ÎN TOBELE DE EŞAPAMENT 6.1 6.2 Noţiuni introductive în calculul dinamicii fluidelor ......................................... Ecuaţiile de continuitate şi de mişcare ............................................................. 6.2.1 Ecuaţia de conservare a masei .............................................................. 6.2.2 Ecuaţiile de conservare a mişcării ........................................................ 6.2.3 Ecuaţia conservării energiei .................................................................. Modele de turbulenta utilizate în integrarea numerica a ecuatiilor Navier-Stokes ................................................................................................... 6.3.1 Modelarea transferului de caldură şi masă turbulent ............................ 6.3.2 Modelul k-ε σtandard ............................................................................ Aspecte ale abordărilor numerice ..................................................................... 6.4.1 Metoda soluţionării segregate ............................................................... 6.4.2 Metoda de soluţionare cuplată ............................................................. Modelarea curgerii gazelor prin tobele de eşapament ...................................... 114 118 118 119 120 120 120 121 122 122 124 125 4 92 96 101 101 106 108 73 73 74 74 74 82 84 85 85 86 86 89 89

4.7

6.3

6.4 6.5

6.5.1 Cazul tobei varianta 1-a ........................................................................ 6.5.2 Cazul tobei varianta 2-a ........................................................................ 6.5.3 Cazul tobei Dacia 1300 ......................................................................... CAPITOLUL 7 CERCETĂRI EXPERIMENTALE 7.1 7.2 7.3 7.4 Componente experimentale ale sistemului de evacuare şi aparate de măsură utilizate ………………………………………………………………………. Rezultate experimentale................................................................................... Ajustarea polinomială....................................................................................... Analiza numerică a datelor experimentale....................................................... 7.4.1 Analiza datelor experimentale de la toba de eşapamentDacia 1300..... 7.4.1.1 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru viteza gazelor în funcţie de turaţie............................ 7.4.1.2 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru temperatura gazelor în funcţie de turaţia AC............. 7.4.1.3 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru temperatura gazelor în funcţie de viteza gazelorde evacuare…………………………………………………… 7.4.1.4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru intensitatea sonoră în funcţie de turaţia AC................ 7.4.1.5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru intensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de evacuare.................................................................................. 7.4.2 Analiza datelor măsurate la toba de eşapament varianta experimentală ...................................................................................... 7.4.2.1 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru viteza gazelor în funcţie de turaţie.............................. 7.4.2.2 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru temperatura gazelor în funcţie de turaţie................... 7.4.2.3 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru temperatura gazelor în funcţie de viteza gazelor....... 7.4.2.4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru intensitatea sonoră în funcţie de turaţia AC............... 7.4.2.5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru intensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de evacuare.................................................................................. 7.4.3 Analiza datelor măsurate la toba de eşapament varianta experimentală II................................................................................... 7.4.3.1 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru viteza gazelor în funcţie de turaţie............................. 7.4.3.2 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru temperatura gazelor în funcţie de turaţie.................... 7.4.3.3 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru temperatura gazelor în funcţie de viteza gazelor....... 7.4.3.4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru intensitatea sonoră în funcţie de turaţia AC................ 7.4.3.5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru intensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de evacuare................................................................................ 7.4.4 Analiza datelor măsurate la evacuarea gazelor din motorul

127 130 134

138 141 141 143 143 143 144 145 146 147 147 148 149 150 150 151 152 153 154 154 155 156 5

..................5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru intensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de evacuare....... Bibliografie ....................................4...4..... 7.............Dacia 1300 fără tobă de eşapament.........1 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru viteza gazelor în funcţie de turaţie.............4.................... 7..... 7......... Contribuţii ........3 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru temperatura gazelor în funcţie de viteza gazelor......................4..................1 8.4........ 7.........................................................4....................4................ 7.................4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru intensitatea sonoră în funcţie de turaţia AC.....2 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru temperatura gazelor de evacuare în funcţie de turaţie………………………………………………………....................................................................................................................................4...........2 Concluzii .4.............................4..... CAPITOLUL 8 CONCLUZII ŞI CONTRIBUŢII 8............................. 157 157 158 159 160 161 162 165 167 6 ..

la care se adaugă neglijarea forţelor masice.773(m + n / 4)N 2 şi căldurile de reacţie şi de formare. parte componentă a sistemului de distribuţie al gazelor. Se prezintă bazele stoichiometriei arderii. sub forma Cm H n + (m + n / 4)(O 2 + 3.773N 2 ) = . Supapele de evacuare sunt piesele mecanismului de distribuţie care prin mişcarea lor asigură evacuarea gazelor de ardere în timpul destinderii. de la θ = 600 °RA. în comparaţie cu forţele de presiune. Curba obţinută pentru q = 0 (cazul fără aport de căldură) trece prin punctul care defineşte condiţiile iniţiale 1 (p1. Pentru a mări eficienţa etanşării supapa se deschide în interiorul cilindrului astfel încât să fie aplicată pe suprafaţa de reazem de forţa de presiune a gazelor. Se analizează în sinteză regimurile de ardere şi se reprezintă curbele Hugoniot pentru o valoare γ şi două valori q. Capitolul 1. “Analiza gazodinamică a procesului de evacuare” conţine date privind gradul de perfecţiune a evacuării. Prin 7 . Un rol foarte important în cursul procesului de schimbare a gazelor îl au arcurile de supapă. în ultima parte a cursei de evacuare aproximativ pe 120° RA. “Stadiul actual în studiul gazodinamic şi termic al sistemului de evacuare” conţine date privind sistemul de evacuare al unui motor. Acestea. din ecuaţiile Navier –Stokes se obţin ecuaţiile lui Euler care stau la baza analizei mişcării gazelor de ardere.INTRODUCERE Lucrarea de doctorat analizează fenomenele specifice modelării fenomenelor gazodinamice din sistemul de evacuare al motoarelor cu ardere internă. care are tendinţa să desprindă tachetul de camă pe porţiunea acceleraţiei negative. Capitolul 2. 1/ ρ 1) şi ilustrează cazul undei de şoc simple. ecuaţia arderii complete în aerul atmosferic a hidrocarburii CmHn. Evacuarea reprezintă partea din procesul de funcţionare a motorului în cursul căruia gazele de ardere părăsesc cilindrul. analiza procesului de evacuare şi gazodinamica traseului de evacuare şi admisie. Sunt prezentate ecuaţiile fundamentale ale dinamicii gazelor şi solicitările mecanice la care este supusă supapa de evacuare. compoziţia produşilor arderii. în timpul funcţionării trebuie să reţină supapa în poziţie închisă şi să preia acţiunea forţelor de inerţie a ansamblului mecanismului de acţionare a supapei. În ipoteza fluidului ideal. Evacuarea forţată are loc numai sub acţiunea pistonului. = mCO2 + (n / 2)H 2O + 3. care are rolul de a asigura o golire cât mai perfectă a cilindrilor de gazele de ardere reziduale în condiţiile unor rezistenţe gazodinamice minime.

369 − 0. = poziţie AC” h1( θ ) := −3. Primul este zgomotul datorat funcţionării mecanismelor de distribuţie.958⋅10 −3 − 0. Al doilea şi principalul factor de zgomot. “Fenomene acustice” cuprinde caracteristici ale vibraţiilor acustice. principii de funcţionare ale amortizoarelor de zgomot şi modalităţi de reducere a zgomotului.211⋅ 10 ⋅ θ − 3.483⋅10 −6 ⋅θ + 1.559⋅10 −3 2 ⋅θ − 3. 8 .495⋅10 3 −9 ⋅θ 4 .212⋅10 ⋅θ Capitolul 3. Cifra care corespunde diferenţei dintre valorile măsurate fără şi cu amortizor de zgomot. Supunerea componentelor la temperaturi înalte combinate cu o sarcină mecanică variabilă poate iniţia o deteriorare datorată oboselii.403⋅θ + 6. Capitolul 4.Funcţia polinomială “Cursa supapă ev. În studiul care se efectuează asupra zgomotului rezultat la evacuarea gazelor din motorul cu ardere internă este importantă absorbţia în mediul de propagare al sunetului. Se analizează atenuarea undelor acustice ca rezultat al disipării de energie conţinută în aceste undesub forma: frecări interioare (efecte de vâscozitate). conductibilităţi termice. se menţine diferenţa de presiune p — pge sau p — p0 necesară pentru a învinge rezistenţele gazodinamice ale orificiului oferit şi ale traseului de evacuare. tipuri constructive de amortizoare de zgomot. iar La valoarea nivelului de presiune acustică cu amortizor.592⋅θ + 2. “Studiul rezistenţei termice şi durabilităţii sistemului de evacuare la motoarele cu ardere internă” conţine date care evidenţiază faptul că rezistenţa termică şi durabilitatea structurilor sunt printre cei mai importanţi factorii în proiectarea componentelor. radiaţia căldurii şi schimbării intermoleculare de energie. este cea indicată ca marcă a eficacităţii amortizorului de zgomot. care este un zgomot de origine mecanică. S-au obţinut: .Funcţia polinomială “Suprapresiunea gazelor = funcţie de poziţia AC” −4 2 −7 3 p ( θ) := 88. pe plan cantitativ. se determină reducerea numărului de decibeli pe care o realizează acesta în condiţii bine precizate. Se analizează reducerea zgomotului prin modificarea profilului elementelor componente ale amortizorului de zgomot şi tendinţele în evoluţia configuraţiilor amortizoarelor de zgomot. este datorat expansiunii bruşte a gazelor în atmosferă. Valoarile unor parametri caracteristici în procesul de evacuare la motorul autoturismului Dacia 1300 sunt reprezentaţi în matricea „data” şi prelucrate statistic prin polinoame de regresie de gradul trei şi patru. Pentru a defini exact eficacitatea practică a unui amortizor de zgomot. Această cifră reprezintă atenuarea zgomotului realizată cu un amortizor de zgomot: ∆L = L − L a (dB) în care L reprezintă valoarea nivelului de presiune acustică fără amortizor.deplasarea pistonului. Doi factori sunt luaţi în considerare când se doreşte obţinerea unei configuraţii silenţioase. Este prezentată analiza vibraţiilor acustice la evacuarea gazelor din toba de eşapament de la Dacia 1300.

“Metode numerice utilizate în studiul componentelor sistemului de evauare la motoarele cu ardere internă” conţine analiza cu elemente finite a solicitărilor mecanice ale supapei de evacuare. analiza solicitărilor mecanice ale arcului de supapă de evacuare şi analiza modală a arcului de supapă. pentru şase regimuri de funcţionare ale motorului. factorul a şi lungimea barei L. De asemenea metoda oferă posibilitatea discretizării diferite a regiunilor solicitate intens. tratamentul termic. Se prezintă relaţiile de bază specifice CFD: Ecuaţia de conservare a masei. Sunt evidenţiate distribuţiile de viteze. în acest mod crescând acurateţea rezultatelor. În studiul de caz 4. temperatura şi intensitatea sonoră la işirea din tobele de eşapament. 4. ecuaţia conservării energiei. direcţia şi mărimea granulelor. corodarea. ecuatiile de transport pentru modelul k-ε standard. Se evidenţiază modele de oboseală uniaxiale şi se realizează analiza termomecanică a galeriei de evacuare a unui motor cu ardere internă. starea suprafeţei. pe trei tobe de eşapament. ecuaţiile de conservare a mişcării. prin tobele de eşapamnent. Este prezentat modelul de turbulenţă utilizat în integrarea numerică a ecuatiilor Navier-Stokes. În capitol. timpul t. şi anume.4). Capitolul 6. temperatura la care lucrează. Capitolul 7. Folosirea metodelor numerice în calculul stărilor de tensiune şi deformaţii este deosebit de utilă atât din punct de vedere al relativei uşurinţe de calcul a unor structuri complicate cât şi cel al posibilităţilor de postprocesare grafică. Analiza numerică a 9 . tehnica de prelucrare.Aplicarea metodei DSA (Designing Streses Apply) permite optimizarea proiectării considerând rezistenţa la oboseală ca un criteriu de proiectare. Metodele utilizate în DSA sunt bazate pe câmpuri de temperatură stabile cu încărcări mecanice variabile. În studiul de caz 4.2 se determină ecuaţia căldurii in transferul termic unidimensional in regim nestaţionar şi se calculează variaţia temperatuii în funcţie de distanţa x. Este utilizată ecuaţia căldurii in transferul termic unidimensional şi dedusă variaţia temperaturii în funcţie de temperatura θ0 şi abscisa x (fig. “Modelarea numerică a curgerii în tobele de eşapament” prezintă modelarea curgerii gazelor cu metodele de calcul şi analiză a sistemelor specifice CFD.1 se analizează transferul de căldură prin conducţie şi convecţie laterală in regim staţionar. Capitolul 5. S-au măsurat viteza. pe lângă multe alte facilităţi foarte utile în calculul ingineresc. discontinuităţile geometrice. Principalii factori care influenţează durata de viaţă a unei componente (durabilitatea) sunt: compoziţia materialului. una originală a Daciei 1300 şi două tobe experimentale proiectate de autorul tezei de doctorat. Pentru modelarea curgerii s-a folosit programul Fluent. “Cercetări experimentale ” cuprinde cercetările experimentale efectuate în Academia Tehnică Militară. executate şi experimentate de autor şi toba de eşapament a autoturismului Dacia 1300. de presiuni şi temperaturi pentru cele trei cazuri considerate. se prezintă modelarea curgerii gazelor prin trei tipuri de tobe de eşapament: două variante constructive proiectate.

. ing. Niculae Vlăsceanu şi membrilor Catedrei de sisteme integrate de aviaţie şi mecanică din ATM.de la toba de eşapament a maşinii Dacia 1300.fără tobă de eşapament.I = I(ν ) . . precum şi familiei mele pentru sprijinul moral acordat. . domnului Cdor. pentru patru tipuri de date obţinute experimental: . cu polinoame de gradul trei. univ.θ = θ (ν ) . 10 . I = I(v) variaţia intensităţii sonore în funcţie de turaţia motorului şi respectiv în raport cu viteza gazelor de evacuare. Capitolul 8. “Concluzii şi contribuţii” conţine concluzii asupra modelării fenomenelor gazodinamice la mişcările din sistemul de evacuare la motoarele cu ardere internă şi contribuţiile originale ale autorului tezei de doctorat. ing. Sunt prezentate funcţiile de ajustare: . univ. conducătorului ştiinţific domnul Amiral de flotilă (r) prof. dr. Dan. θ = θ (v) variaţia temperaturii gazelor de evacuare în funcţie de turaţia motorului şi respectiv în raport cu viteza gazelor de evacuare.rezultatelor experimentale s-a efectuat prin ajustare polinomială. Lucrarea reprezintă o concretizare a preocupărilor de cercetare teoretică şi experimentală efectuată de autor şi are la bază o largă informare bibliografică ce cuprinde lucrări din ţară şi străinătate.Ioan IONESCU pentru îndrumarea ştiinţifică permanentă pe toată perioada pregătirii prin doctorat.v = v(ν ) variaţia vitezei gazelor de evacuare în funcţie de turaţie. dr. prof. Aduc calde mulţumiri Conducerii Academiei Tehnice Militare. . cadrelor didactice care mi-au sugerat idei şi direcţii importante pentru elaborarea tezei de doctorat cu ocazia susţinerii examenelor şi referatelor de doctorat.de la tobele de eşa pament experimentale variantele I şi II.

conducta sau conductele comune. 78. 100.1 Stoichiometria arderii Aerul atmosferic uscat cuprinde 20. Problema principală a construcţiei acestor elemente este să fie cât mai uşoare şi cât mai rigide. parte componentă a sistemului de distribuţie al gazelor. cu rezervă mai mică. în timpul funcţionării trebuie să reţină supapa în poziţie închisă şi să preia acţiunea forţelor de inerţie a ansamblului mecanismului de acţionare a supapei. 124]: . În 11 .1 Sistemul de evacuare al motoarelor cu ardere internă Sistemul de evacuare al unui motor. Acestea.09 % azot şi 0. În timpul funcţionării supapa de evacuare se încălzeşte foarte mult. colectorul de evacuare. .95 % (vol. Elementele sistemului de evacuare (supapele de evacuare cu canalele din chiulasă.CAPITOLUL 1 STADIUL ACTUAL ÎN STUDIUL GAZODINAMIC ŞI TERMIC AL SISTEMULUI DE EVACUARE 1. arcurile pentru supape trebuie să aibă o mare rezistenţă la oboseală iar în construcţia lor se va evita regimul de rezonanţă.tehnologie simplă şi cost redus. ceilalalţi componenţi fiind în proporţii considerate neglijabite. atenuatorul de zgomot şi ţeava de evacuare) trebuie să mai asigure [38.2. care are tendinţa să desprindă tachetul de camă pe porţiunea acceleraţiei negative. Elementele de comandă ale supapei când arborele cu came este amplasat în blocul motorului este realizat prin lanţul cinematic tacheţi-tijă-culbutori. turaţie).93 % argon.2 Compoziţia produşilor arderii 1. În acest caz se pot accepta acceleraţii mai mari şi se pot folosi arcuri mai slabe. Temperatura maximă a supapei de evacuare udată de gazele fierbinţi ajunge la 750 – 800 ºC şi variază cu regimul de funcţionare (sarcină. Un rol foarte important în cursul procesului de schimbare a gazelor îl au arcurile de supapă. cu tipul motorului şi cu procedeul de răcire. Distribuţia de temperatură este neuniformă pe talerul supapei şi depinde de forma şi modul de răcire al acesteia. 41.interferenţa minimă cu alte organe ale motorului şi şasiului.încălzirea minimă. 57. are rolul de a asigura o golire cât mai perfectă a cilindrilor de gazele de ardere reziduale în condiţiile unor rezistenţe gazodinamice minime. . 1.) oxigen. . Pentru a se asigura condiţiile normale de lucru. pentru a se reduce temperatura sub capotă.asamblarea comodă la motor şi la şasiu.

are forma Cm H n + (m + n / 4)(O2 + 3.11) 12 4 32 1. 111]. cu ajutorul coeficientutui de dozaj λ λ = A/As (1. în 12 . ecuaţia arderii complete. 45.773N 2 ) = (1. se admite. în general. În cazul λ ≥ 1 (amestec cu exces de aer.008). Masa atomică a carbonului este 12 (cu exactitate 12. c h o Os = + – [kmol/kg] (1. micşorată cu cantitatea de oxigen prezentă în combustibil (o/32). H2O. rezultând CO2.9) Combustibilii comerciali lichizi pentru motoare. În cazul λ < 1 (amestec cu lipsă relativă de aer.]. şi masa aerului ma.7) În funcţie de raportl maselor de combustibil şi aer (dozaj) se mai defineşte raportul de echivalenţă combustibil/aer Φ = (mc/ma)/( mc/ma)s = d/ds (1.2095 = 3. în aerul atmosferic. hidrogen h [kg/kgcomb.011) şi a hidrogenului 1 (1. care urmăresc definirea proprietăţilor termodinamice ale reactanţilor şi produşilor se neglijează şi prezenţa argonului. exprimată masic: carbon c [kg/kg comb. sau dozaj sărac).2095)/0.2 Compoziţia produşilor arderii Gazele de ardere sunt compuse în general dintr-un mare număr de substanţe.]. (1. ca rezultat al mecanismului complex al reacţiilor arderii [5.3) = mCO2 + (n / 2)H 2O + 3.] şi oxigen o [kg/kgcomb. a hidrocarburii CmHn. de origine petrolieră. În consecinţă. de asemenea în calculele obişnuite se consideră că azotul nu participă la reacţiile arderii.773 moli de azot. se consideră însă mai convenabil să se efectueze calculele pe baza compoziţiei elementare a combustibilului. că reacţiile de oxidare se dezvoltă complet. sau dozaj bogat). considerându-se că aerul constă din 21 % (vol. pentru fiecare mol de oxigen se consideră prin urmare (1 – 0.2.calculele obişnuite. arderea combustibilului este evident incompletă: carbonul este parţial oxidat complet. exprimat în moli. în amestec. iar masa moleculară a oxigenului 32. numit dozajul combustibilului în aer. În consecinţă.6) Raportul dintre masa combustibilului mc.) şi oxigen şi 79 % azot. ca şi gazele naturale. cantitatea de oxigen necesară pentru arderea teoretică completă a unui kilogram de combustibil va fi suma cantităţilor necesare pentru arderea carbonului şi hidrogeniilui (c/12 + h/4). d d = mc / ma . reprezintă în general amestecuri complexe de hidrocarburi şi alte substanţe organice. O2 (cantitatea în exces) şi N2.773(m + n / 4)N 2 Cantitatea de aer disponibil pentru ardere A se exprimă în funcţie de cantitatea stoichiometrică As. De cele mai multe ori.

de asemenea o parte din hidrogen este oxidat complet.2. se poate determina dozajul coeficientului de dozajul (coeficientul de dozaj λ ) pentru amestecul care a participat la ardere.5cCO + cO 2 + 0. NOx şi hidrocarburi. de asemenea. necesară de exemplu la studiul arderii sau la verificarea nivelului emisiilor poluante. În consecinţă. 67(97. în reacţia H2 + (1/2)O2 = H2O. Relaţiile de calcul cunoscute se deosebesc prin ipotezele adoptate şi numărul de componente luate în considerare (tabelul 1.5cCO ) 97. 7 – c CO – 1.329 1 + 100 h/c cCO 2 + cCO + 6c HC /(100 + 5c HC – 0.3 Determinarea dozajului pe baza analizei gazelor de ardere Analiza mai completă a gazelor de ardere. cu care se măsoară: conţinutul de CO2 şi CO (în general prin metoda spectroscopiei fără dispersie. în infraroşu). CO. CO.5c NO 2 + ⋅ –  cCO 2 +cCO  4m K + cCO /cCO 2  2  λ=  n p 1 + c – + cCO + cC3H8   CO 2 4m 2  ( Brettschneider ( ) 13 . şi cunoscând de asemenea combustibilul utilizat (rapotul h/c). Pe baza concentraţiei cunoscute de CO2. 1.416 1 + 100 h/c cCO 2 + cCO + 6c HC /(100 + 5c HC – 0. i.5c CO ) { { [ [ [ ] ] = d –1 = [ λ <1 ]} ]} ) Shell TRC II 0.1 Ecuaţii pentru determinarea coeficientului de dozaj.5c CO ) 0.1).ii iar restul rămâne neoxidat.5cCO ) λ >1    n K p cCO 2 +0. 5c CO – c O – c H O ) m a mc =d –1 = 2 2 2 8c CO + 11c CO – 4c O + 86c HC + 84Q 2 2 ma mc ma mc =d –1 = 96. se consideră că produşii arderii cuprind CO2. Tabelul 1. O2. se realizează cu analizoare specializate.9 – 100 cCO 2 + cCO + 6c HC /(100 + 5c HC – 0. H2O H2 N2. în reacţia C + (1/2)O2 = CO.reacţia C + O2 = CO2 şi parţial oxidat incomplet.7 + 100T cCO 2 + cCO + 6c HC /(100 + 5c HC – 0. pe baza analizei gazelor de ardere Relaţia Autorul Leonard 36. se pot calcula concentraţiile de H2O şi H2.

1. 1.1 2 3 8 647 + Simons + 0. căldura cedată în calorimetru este egală cu variaţia de entalpie [5.5232189 cCO 2 – 1. s-a propus valoarea 3.2.5809958 c N O2 – 1.85.. h = 0. Instrumentul realizat de exemplu de firma Nissan este o aplicaţie a traductorului de oxigen. c NO 2 .1).5cCO –cO 2 – c HC )/79 .0 1 3 9 811 cO 2 +0.1358435 cCO cCO + cCO 2 + 3cC3H8 + 0. cCO2 . 111].0 1 2 7 820 cC3H8 – 0. Q = (97.0 1 3 9 811 cCO 2 c CO 2 +c CO +c C3H 8 c NO 2 – 0. Fig. formula propusă de Brettschneider presupune echilibrul chimic în reacţia gazului de apă. % vol. au fost concepute şi instrumente destinate determinării directe a coeficientului de dozaj λ .7 – cCO2 –1. T = 3/(1 + h/c)/(1 + c/h) Astfel. 1.8656. Qp = –(Hp – Hr) = – ∆ Hr (1. cO 2 .λ= 2 1 1 +3. pentru constanta de echilibru Kc.23) unde: indicii r şi p se referă la reactanţi şi respectiv la produşi (fig.4 Căldura de reacţie.5.1619917 cO2 cCO + cCO 2 + cC3H8 cCO . cC3H8 .0795816 cC3H8 – 0.1 Căldura de reacţie la presiune constantă în diagrama entalpie/temperatură 14 .0 2 6 8 089  079 2. 45.0 0 6 9 455 cCO 2 +cCO +cC3H8  h / c    pentru c = 0. n/m – raportul numărului de atomi de hidrogen/carbon. c HC – concentraţii în gaze arse uscate. n/m = 1.7 3 6 7  h/c   – 0. În ultimii ani.1344. bazat pe pompajul electrochimic.0 4 8 8 504 cCO – 0.724079 – 1. p – raportul numărului de atomi de oxigen/carbon. rezultă λ= + 38 . Căldura de formare Pe baza primului principiu al termodinamicii şi în absenţa lucrului mecanic.

unidimensională. Se acceptă următoarele ipoteze simplificatoare: gazele au. staţionară. în amonte şi în aval de unda de ardere. Limitele de concentraţie între care este posibilă formarea şi propagarea undei de ardere se numesc limite de inflamabilitate [5. de deflagraţie şi de detonaţie. căldurile specifice ale gazelor din amontele şi avalul undei de ardere nu depind de temperatură. o compoziţie chimică constantă. Ecuaţia Hugoniot Un sistem omogen combustibil-oxidant poate fi antrenat în reacţii explozive atunci când sunt realizate anumite condiţii termodinamice şi de concentraţie. care nu depinde de regimul de propagare a undei. Caracterizarea celor două tipuri de unde de ardere.51)  γ – 1  ρ2 ρ1  2  ρ1 ρ 2  Ecuaţia (1. se poate face pe baza ecuaţiei Hugoniot. Ecuaţia Hugoniot este stabilită pentru cazul unui amestec combustibiloxidant în regim de curgere plană. 45.1. masele medii moleculare ale gazelor din amonte şi aval de unda de ardere sunt egale. 111]. care defineşte relaţia dintre proprietăţile gazelor din avalul şi amontele undei de ardere. 15 .3 Schema undei de ardere fixe în raport cu pereţii tubului în care se află amestecul combustibil Se obţine în final γ  p 2 p1  1  1 1  –  –  +  ( p 2 – p1 ) = q (1.51) este numită ecuaţia Hugoniot şi exprimă dependenţa variabilei p2 în funcţie de 1/ ρ 2 şi de mărimile cunoscute γ .3 Regimuri de ardere. p1. Fig. 1. care să asigure dezvoltarea unor reacţii rapide de oxidare. ρ 1 şi q.

72) 16 • ecuaţia energiei: i+ p • ecuaţii suplimentare: ργ = const . 1.4 Adiabata Hugonoit pentru unda de şoc fără reacţie şi unda de ardere % Ecuaţia Hugoniot se rezolvă în funcţie de p = %  2q + ( γ + 1) / ( γ – 1)  – ρ  % % p=  . v2 = i0 2 .71) (1.4 Ecuaţiille fundamentale ale dinamicii gazelor Se obţin urmatoarele ecuaţii cu ajutorul cărora se studiază mişcarea unidimensionala: • ecuaţia de continuitate: σ ⋅ ρ ⋅ v = const .54) 1.Fig. % ( γ + 1) / ( γ – 1)  ρ – 1   ρ1 ρ % % 1. (1.70) (1. cu notaţiile q = q şi p = p1 ρ2 p2 : p1 (1.69) • ecuaţia de mişcare: ∂p + v ⋅ dv = 0 ρ (1.

presupuse că sunt situate pe linia sa medie. Acest tub este evident un tub de current [4. b) Tub cu secţiune maximă σ pentru care nu este posibilă trecerea din M regim subsonic în regim supersonic. Dacă într-un punct oarecare avem o secţiune minimă σm . 1. 1. σ (1 − M ) ⋅ dv + dσ = 0 . 113.5 Curgerea stationară în tuburi şi ajutaje 1. 113. 17 . Această secţiune se numeşte col sonic sau sectiune critică şi se notează în general cu σc . dar suficient de mică astfel încât presiunea.79) Fig. 12. 12. densitatea.7 a şi 1.7 Cazul ajutajelor cu secţiune minimă şi maximă Condiţii posibile pentru dσ = 0 : a) Ajutaj convergent-divergent cu secţiunea minimă σ la care este posibilă m trecerea din regim subsonic în regim supersonic.T  µ = µ0 ⋅   T   0 n (1. 114]. rezultă ecuaţia lui Hugoniot: expresie ce reprezintă legea de curgere într-o secţiune oarecare σ . Cazul M = 1 se realizează în cazul în care curgerea poate fi subsonică sau supersonică în amonte.1 Curgerea gazelor în tuburi Se consideră un tub de curbură mică şi de secţiune variabilă de-a lungul lungimii sale. a cărui secţiune la ieşire este minimă [4. Introducând numărul Mach ( M = a ). Formula lui Saint-Venant Se consideră un rezervor oarecare.7 b).5.73) 1. sau maximă σM (figurile 1.5. 114]. temperatura şi viteza sa poată fi considerate constante în toată secţiunea şi egale cu valorile medii corespunzătoare. după care urmează expansiunea sau compresiunea.2 Ajutajul convergent. având presiunea p 0 . care contine un gaz în stare de repaus. v 2 v (1. trece prin viteza critică în secţiunea minimă ( M = 1 ). densitatea ρ0 şi temperatura T0 . în acest punct dσ = 0 . rezervorul este prevăzut cu un ajutaj. de unde rezultă dv = 0 sau M = 1 .

În literatura de specialitate se folosesc uzual următoarele valori (notaţiile conform figurii 1.).87) Ţinând acum seama de ecuaţia presiunii. Se presupune că mişcarea este izentropică şi că presiunea la ieşirea gazului din ajutaj este egală cu presiunea mediului exterior p e . fg .viteza pistonului A . 57.9. contracţia jetului în cazul orificiilor cu muchiile ascutite. vp .suprafaţa pistonului Pentru galeria de evacuare se admite viteza de curgere vg = 70…100m/s. 124]: vg ⋅ i ⋅ f g = v P ⋅ A . în cilindru [38. (1.6. 1. 41.88) 1. vom obţine ecuaţia lui Saint-Venant:  m = σ⋅ 2⋅γ ⋅ p 0 ⋅ ρ0 γ −1 p ⋅ e p  0 γ    2 în care se poate introduce şi un coeficient de debit αp <1 .viteza fluidului prin galerii.1. indicii a respectiv e reprezintă admisie respectiv evacuare): 18 .1 Metoda analitică de dimensionare a supapei Pentru a se stabili dimensiunile supapei (fig. i .numărul de cilindrii.9) se pleacă de la Fig.   p ⋅ 1 −  e p   0      γ −1  γ     (1.Prin acest ajutaj gazul curge în exterior. pentru a se ţine seama de pierderile care pot apare (de exemplu. de unde vom scoate pe v şi considerând o transformare izentropică.9 Dimensiunile principale ale supapei arhitectura şi dimensiunile galeriei de evacuare stabilite pe baza legii continuităţii curgerii gazelor de ardere. Debitul masic va fi:  m =ρ⋅v⋅σ (1. 100.91) în care: vg . pierderi prin frecare etc.suprafaţa secţiunii de curgere a fluidului în galerie.

.0.0.90)dg b -lăţimea suprafeţei de aşezare be = (0.12)dg dg . dtl=(0. Rezultă următoarele valori aproximative: hsmax = 0. 1. (1.35)dg β.diametrul galeriei d2 . (1.0. .50)dg R = (0.0.3.75)dg dt .12)dg dt1 .76….97) hsmax = 0.lungimea tijei l = (2.08….40….diametrul mare al talerului d1e = (0.0.supapa să nu atingă pistonul în timpul funcţionării.26 dg pentru β = 30º.50)dg t1 .diametrul porţiunii de prindere a elementelor de fixare ale arcurilor.05….0.diametrul mic al talerului d2e = (0.25….40)dg l .65….50….98) 19 .30 dg pentru β = 45º.10 Schemă pentru determinarea ariei orificiului oferit de supapă (d1 = dg) d1 .unghiul suprafeţei de aşezare Înălţimea maximă de ridicare a supapei hsmax se alege sau se calculează ţinându-se cont de următoarele cerinţe: .diametrul tijei dt= (0.secţiunea de curgere a gazelor pe lângă supapă fs să fie egală cu secţiunea de curgere prin galerie fg.0.25….să nu apară forţe de inerţie mari.Fig.grosimea talerului t1e = (0.

sistemul de evacuare este alcătuit (fig.16…0.jocul termic între ghid şi tija supapei de evacuare: Δe= (0.jocul termic între ghid şi tija supapei de admisie: Δa = (0. Suprafeţele de curgere oferite de supapă se verifică după aceea din punctul de vedere al vitezelor maxime realizate prin curgerea gazelor.25) dg .004…0. 1. Pentru dimensionarea sediului supapei se folosesc date statistice care în mod uzual au următoarele valori: . 2.006…0.10 b Poziţia supapei în timp - Determinarea ariei orificiului oferit de supapă (d1<dg) dacă normala din A cade în B3: 2 2 π ( d1 + d 2 ) ( d1 − d 2 ) d1 − d 2 (1. Egalând fs3 cu fg se obţin valorile lui hmax.înălţimea sediului: h = (0.1 Sistemul de evacuare.5…4)mm . Ulterior se face o verificare a presiunii pe sediu folosindu-se relaţia folosită pentru talerul supapei. având uzual următoarele valori: .5)dt .grosimea peretelui: δ = (2.grosimea sediului: δ = (0.lungimea ghidului: l = (1. prevăzută în chiulasă.75…2.0125)dt CAPITOLUL 2 ANALIZA GAZODINAMICĂ A PROCESULUI DE EVACUARE 2. fs3 = +  h s3 − tgβ  2 4 2   Suprafaţa fs3 pentru hmax trebuie să fie cel mult egală cu fg.Fig. Ghidul supapei se dimensionează din punct de vedere al cerinţelor constructive. 20 .08…0.1) din galeria de evacuare GE.01)dt .15) dg unde dg este diametrul galeriei.101)   . din conducta de evacuare CE şi amortizorul de zgomot AZ. Gradul de perfecţiune a evacuării La motorul cu admisiune normală.

.supapa de evacuare începe ridicarea de pe sediu spre finele cursei de destindere. sistemul de evacuare cuprinde în plus o turbină pusă în mişcare de gazele evacuate din cilindru. în ultima parte a cursei de evacuare aproximativ pe 120° RA..Fig. 250 m/s. Analiza procesului de evacuare la motorul turismului Dacia 1300 prezintă următoareledate date: .sub acţiunea diferenţei de presiune (p—pge) gazele scapă în galerie. când presiunea în cilindri este de câteva ori mai mare decât presiunea p0 . când supraalimentarea se efectuează cu o turbosuflantă. Evacuarea forţată are loc numai sub acţiunea pistonului.700 m/s şi se deplasează prin galeria de evacuare cu viteza de 50 . . de la θ = 600° RA. până la pme. cursa de ridicare a supapei ajunge la 58% din cursa maximă de ridicare .4 daN/cm2).la începutul evacuării presiunea pge creşte repede. 2.. . presiunea scade sensibil dar rămâne încă la o valoare ridicată (2. Valoarile unor parametri caracteristici în procesul de evacuare la motorul autoturismului Dacia 1300 sunt daţi în matricea „data” : 21 . La motorul cu admisiune forţată.. trec prin orificiul oferit cu o viteza de 600.1 Schema sistemului de admisie şi evacuare Orificiul liber OL al galeriei de evacuare este controlat de supapa de evacuare SE.

• Coloana 4-a suprapresiunea gazelor ( pg − patm ).60  0.60 0.20 7.  480   500  520  540   560  580   600 data :=  620   640  660  680   700  720   740 0.25  0.40  1.559⋅10 −3 2 ⋅θ − 3.65    1.60 0.20 2.20 5 12 25 38 45 58 65 70 80 82 85 92 2.50 2.0.2 Variaţia cursei supapei de evacuareîn funcţie de poziţia AC 22 .20 4.80 7.495⋅10 3 −9 ⋅θ 4 Fig.60 0.20 085   0. • Coloana 3-a masa gazelor evacuate.958⋅10 −3 − 0. 2.00 7.50 4.60  0.00 6.50 6.60 0.50 93 unde semnificaţia termenilor din coloane este următoarea: • Coloana 1-a grade rotaţie arbore cotit. în daN / cm 2 .30 Polinom de ajustare polinomială de gradul patru h = h(θ ) Pentru determinarea polinomului “cursa supapei de evacuare funcţie de poziţia arborelui cotit” se aplică următorul algoritm: h1( θ ) := −3. în timpul ciclului de funcţionare.592⋅θ + 2. în %.50 1.01 2.483⋅10 −6 ⋅θ + 1. în mm.50 0.90 7.01  1. • Coloana 2-a cursa supapei de evacuare.05 1.

247⋅10 ⋅ θ Fig. Această informaţie obţinută prin calcul arată că la motoarele rapide evacuarea liberă are o pondere 23 .278 − 3.4 Variaţia procentuală a gazelor evacuate în funcţie de poziţia AC Din fig.212⋅ 10 ⋅ θ Fig.895⋅10 ⋅θ − 4. în funcţie de θ ° RA. 2.236⋅ θ + 6.403⋅θ + 6. la evacuarea libere. 2.369 − 0.4 rezultă că masa de gaze evacuate m ge în procente. la motorul autoturismului Dacia 1300.211⋅ 10 ⋅ θ − 3. masa mge ajunge la 30% din masa de gaze de ardere mga.3 Variaţia suprapresiunii gazelor în funcţie de poziţia AC Polinom de ajustare polinomială de gradul trei mge = m ge (θ ) Pentru determinarea polinomului “Masa gazelor evacuate funcţie de poziţia arborelui cotit” se aplică următorul algoritm:− 3 2 −6 3 m ( θ ) := 431.Polinom de ajustare polinomială de gradul trei p = p(θ ) Pentru determinarea polinomului “Suprapresiunii gazelor din cilindru funcţie de poziţia arborelui cotit” se aplică − 4 2 următorul algoritm: 3 −7 p ( θ) := 88. 2.

57.4) evidenţiază faptul că γ r este invers proporţional cu ηv .3) la ν fp . La motoarele în patru timpi cu admisiune normală. p0 Tg ηv ( ε − 1) (2. Parţial. Dacă se notează: V0 = ηv ⋅ Vs . În momentul închiderii supapei de evacuare.2 Analiza procesului de evacuare Un parametru semnificativ al evacuării este temperatura gazelor evacuate Tge care defineşte regimul termic al motorului. Fig.3) g r şi apoi se determină γr împărţind relaţia (2. ceea ce explică dezideratul general de a micşora pe γr pentru a obţine o valoare ridicată a lui ηv . 95.70 %. 2.5 Temperaturii gazelor de evacuare 24 . Această dependenţă trebuie evaluată prudent deoarece. Totuşi. Temperatura gazelor evacuate se măsoară în galeria de evacuare sau în apropierea ei.4) Relaţia (2. În fine rezultă că γr este invers proporţional cu ε . Apoi se observă că γr este direct proporţional cu pg şi invers proporţional cu Tg.cu mult mai mică decât aceea evaluată la motoarele de turaţie mică. cu un termocuplu care indică temperatura medie a gazelor evacuate [45. ε = Vc / Vs rezulă: pg T0 1 γr = ⋅ ⋅ . la mărirea lui ε produsul T (ε−1 creşte. g 2. 111]. la presiunea pg şi temperatura Tg : pg Vc = νgr R ⋅ Tg . 59. νgr se determină presupunând că masa gazelor de ardere care ocupă volumul Vc (Volumul camerei de ardere). cu cât ε este mai mare. în cilindru mai rămân gaze de ardere . (2. . 89. la care ajunge până la 60.. efectul energetic se apreciază prin lucrul mecanic de pompare. gazele de ardere se destind mai mult în cilindru şi Tg scade. iar γ se micşorează.gazele reziduale de masă mgr sau numărul de kilomoli ν care participă la efectuarea ciclului următor. Sub aspect energetic perfecţiunea evacuării ) r se determină prin lucrul mecanic consumat pentru evacuarea gazelor de ardere. când pistonul se află la pmi.

8) unde dmgeθ este masa instantanee de gaze evacuate. sistemul de evacuare este prevăzut cu amortizorul de zgomot care obligă gazele să se destindă înainte de a ajunge în atmosferă. În matricea „dataev” se prezintă date experimentale referitoare la variaţia debitului de gaze evacuate în funcţie de poziţia arborelui cotit ( & mge ( θ ) = dm geθ / dτ ): −3  500   510   520   540   560   580 dataev :=  600   620   640   660   680   700   720   −3  21⋅10  −3  42⋅10  −3  36⋅10  −3 18⋅10  −3  8 ⋅10  −3  12⋅10  −3  18⋅10  −3  16⋅10  −3  14⋅10  −3  10⋅10  −3 8 ⋅10  − 3 0.01⋅10 unde pe coloana întâia sunt unghiurile θ0 ce definesc poziţia AC. Din relaţia debitului masic rezultă: dmgeθ = µse Wseρse Asedτ . În perioada evacuării libere pge< pcr . aceasta din urmă este determinată de presiunea din cilindru: pcr = p ⋅ [ 2 /(k e + 1) ] k e /(k e −1) k e fiind exponentul adiabatic ale gazelor evacuate. Evacuarea are loc. Curgerea în regim critic cu viteze mari reprezintă o sursă importantă de zgomot.Procesul de evacuare se cercetează pe baza diagramei de presiune care se înregistrează cu un traductor de presiune. Se înregistrează presiunea în galeria de evacuare sau în conducta de evacuare şi se obţin informaţii cu privire la rezistenţele gazodinamice ale traseului de evacuare şi la fenomenele dinamice din conductele de evacuare. Regimul de curgere este critic dacă presiunea pge din poarta supapei de evacuare este mai mică decât presiunea critică pcr (pge < pcr). parţial în regim critic de curgere.01⋅10  0. iar pe coloana 25 . parţial în regim subcritic. (2. iar indicele defineşte mărimile în orificiul oferit de supapa de evacuare. De aceea.

pentru a spori lucrul mecanic de pompaj.8) o creştere a coeficientului ϕ la cilindrii extremi cu conductă mai lungă. p u 26 . (2.0 daN/cm2). scade ηv şi se înregistrează o reducere de putere ∆ P e. 2.& & a doua valorile mărimii mge ( kg / s ).3% pentru fiecare zecime de daN/cm2 în plus.6 Variaţia debitului masic momentan de gaze evacuate în funcţie de poziţia AC Pentru a spori eficienţa procesului de evacuare. din care cauză creşte Lp şi γ r. gradul de dispersie fiind de 20%. 3.... Amortizoarele de zgomot creează rezistenţe în calea curentului. La MAC se plasează uneori în conducta de evacuare o clapetă care creează o contrapresiune în galeria de evacuare (2. La motoarele policilindrice. Pentru reprezentarea grafică a variaţiei mge (θ ) se utilizează interpolarea “Spline” cubică: Fig. Încercări experimentale cu un motor cu şase cilindri au arătat (fig. Numărul de cilindri ai motorului. de aproximativ l. Rezultă astfel o umplere neuniformă a cilindrilor. Din această cauză este recomandabil să se încerce motorul cu şi fără amortizor. 2. conductele de admisiune şi evacuare au inevitabil coturi şi lungimi diferite.3 Traseul de evacuare şi admisie Traseul de evacuare are conducte mai lungi care produc rezistenţe gazodinamice relativ mari. iar la competiţiile de viteză este permisă înlăturarea amortizorului de zgomot. Încercările cu chiulasa motorului turismului Dacia 1300 au arătat că cifrele de curgere nu sunt reproductibile de la cilindru la cilindru. Amortizorul de zgomot produce o creştere a presiunii pge. adică pentru a reduce pe mgr se impune creşterea masei mge care se defineşte prin integrare: mge = ∫ mge 0 dm geθ = µse ⋅ w se ⋅ ρse ⋅ ∫ dτ 0 − − τ .5.9) 2..

Astfel. La pme evacuarea liberă din cilindrul 4 măreşte presiunea pge care se transmite prin conductă până în poarta supapei cilindrului 3 şi împiedică evacuarea gazelor de ardere din acesta. astfel că. uşurând evacuarea din cilindrul 3. Această reprezentare a fenomenului de interferenţă a evacuării este în opoziţie cu altă reprezentare care susţine că gazele care trec din cilindrul 4 prin conducta de evacuare. La evacuarea gazelor. împiedică refularea gazelor de ardere din cilindrul 3 spre finele evacuării. Soluţiile recente de conducte de evacuare infirmă ultima reprezentare.9). 2. se caută să se atenueze efectul interferenţei evacuării. Cilindrii învecinaţi 3 şi 4 realizează succesiv evacuarea. 2. la începutul evacuării. dar evacuarea este decalată. la care conductele lungi împiedică propagarea vârfului de presiune de la un cilindru la altul. cilindrul 2. căderile de presiune se inversează ( p >> pge ) Presiunea în galeria de evacuare creşte la început repede datorită evacuării libere (fig. iar în cazul b cilindrii 2 şi 3 cu poartă „siameză" au o conductă comună. în acest scop. în perioada interferenţei evacuării. presiunea în galerie este pge < p0. produc un efect de ejecţie datorita vitezelor mari de curgere. 2. diferenţa p – pge >> 0 ar permite reducerea cantităţii de gaze reziduale. 27 . în cazul a toate conductele fiind independente. Soluţiile din fig. Golirea cilindrilor este eficientă dacă spre finele evacuării.Fig.10 elimină consecinţele fenomenului de interferenţă. schema b este înlocuită de schema c. în mod analog.8 Influenţa conductei de admisiune asupra lui ϕpu La motoarele policilindrice apare un fenomen specific: interferenţa schimbului de gaze între cilindri.

95. Proiectantul le pune în folosul schimbului de gaze în două feluri şi anume [45.10 Scheme ale conductelor de evacuare 2. se evidenţiază două fenomene distincte: fenomenul inerţial şi fenomenul ondulatoriu. 111]: 1) spre sfârşitul procesului de admisiune se realizează în poarta supapei de admisiune o creştere de presiune care intensifică postumplerea. ceea ce impune cercetarea lor distinctă. Primul este determinat de inerţia coloanei de gaz din conducte. de elasticitatea coloanei de gaz. Cele două fenomene acţionează simultan. 59. 2.Fig. unul sau altul este preponderent. 2) spre sfârşitul procesului de evacuare (perioada 28 .4 Fenomene dinamice în conducte Dacă se elimină simplificarea că curgerea prin conducte este permanentă (W = ct) iar presiunea în cilindru cvasiconstantă în cursele de pompaj. 57.9 Interferenţa evacuării la motoarele policilindrice Fig. dar. următorul. 2. 89. în anumite condiţii.

la o extremitate presiunea atmosferică p0. în esenţă. Se consideră coloana de fluid proaspăt din conducta de admisiune ca un gaz incompresibil. Depresiunea produsă la începutul admisiunii se reflectă la extremitatea conductei de admisiune cu schimbare de semn şi se reîntoarce în poarta supapei de p admisiune ca o suprapresiune ∆ care intensifică postumplerea (postumplere ondulatorie). la început. în poarta supapei de admisiune.diametrul conductei de admisiune. Mişcarea coloanei de gaz este descrisă de ecuaţia lui Newton: F = ma sau ∆p ⋅ πd / 4 = m dW dτ (2. Fenomenul inerţional este determinat de deplasarea gazelor prin conducte cu viteze variabile.) ∆se realizează în poarta supapei de evacuare o α d s depresiune care uşurează evacuarea gazelor de ardere sau baleiajul cilindrului. este τ = 2L / a fp unde τ = ∆α / 6n adică pa s 29 . 2. grupul adimensional EI = L2n2 Vs 2 afp Vca (2.viteza în conductă. La un motor monocilindric se calculează lungimea conductei L pentru ca o undă de presiune să ajungă la sfârşitul admisiunii în poarta supapei. dus-întors.13) Efectul ondulatoriu. Wca . Durata de propagare a perturbaţiei de presiune. presiunea ppsa. care se suprapune aici peste efectul inerţional.12). care produce o depresiune în poarta supapei. care se corelează apoi cu datele experimentale. prin metodele analizei numerice. psa 0 sa Pentru a evalua efectul inerţional se acţionează pe două căi: 1) se determină variaţia de viteză prin intermediul metodei care rezolvă sistemul general de ecuaţii diferenţiale al procesului de schimbare a gazelor. generate. Depresiunea se propagă în conductă (fluid compresibil sau elastic) cu viteza sunetului afp ≅ 330 m/s. iar la cealaltă extremitate. în cazul unei conducte lungi (fig. Se numeşte criteriul de similitudine al efectului inerţional.12) psa 2 ca ca ca unde: ∆p = p − p . dca . diferită de presiunea pga.masa de fluid din conductă. dar înregistrează perturbaţii care se pun pe seama efectului ondulatoriu. de modificarea continuă a ariei orificiului oferit de supapă. pe baza ecuaţiei (2. În procesul de admisiune. c). Asupra coloanei de gaz acţionează. are loc o scădere a presiunii în cilindru. Excitaţia produsă de cilindru la o extremitate a conductei generează unde de presiune care se propagă în coloana de gaz cu viteza sunetului. mca . creşterea ∆ηv cu EI este similară. 2) se elaborează un criteriu de similitudine.12.

de aceea. a). 500 m/s.16) ∆α ⋅ a fp CAPITOLUL 3 FENOMENE ACUSTICE 3. Şi în acest caz sunt necesare corecţii de forma ∆α <∆α e (durata evacuării). luând naştere o perturbaţie. La turaţia de 4000 rot/min rezultă l osc/rot (fig. care simulează conducta de evacuare. În procesul de evacuare. se transmit particulelor mediului aflat în contact cu punctul sau corpul care vibrează. este ff = age/4L (age . în pmi soseşte o undă de presiune care împiedică evacuarea gazelor de ardere. 2. 7. care intensifică evacuarea. dar cu ∆α = 72 şi n = nM..(2.14) EO = Ln / a fp (2. formându-se astfel undele elastice 30 . la început. un vârf de presiune care se propagă în conductă cu viteza medie de 400 . în funcţie de temperatura gazelor de evacuare.14).12. Pentru a obţine unda de depresiune se pune aceeaşi condiţie ca în admisiune şi se găseşte lungimea conductei.. folosind relaţia (2. Pentru age = 500 m/s şi L = 2 m rezultă ff = 63 osc/s. În acest caz rezultă L = 7. Pentru un motor cu 8 cilindri în V. al doilea comun pentru mai mulţi cilindri.viteza sunetului în gazele de evacuare). La motoarele policilindrice ramificaţiile conductei de admisiune exercită un efect de rezonanţă şi este necesară o corecţie suplimentară. Chrysler a propus o relaţie care se reduce la (2. S-a stabilit că se obţine un efect maxim pentru umplere dacă E0 = 6 . care se poate scrie EI = E0 2(Vs/ V ca ). Pentru lungimea L* s-a găsit prin experimentări relaţia: L= L* = 8.14) [ m] 12n Pentru practică s-a propus criteriul adimensional al efectului ondulatoriu.14).13).330/3000 = 0. d.5 ≅ 2 osc/rot.. Presiunea produsa la capătul conductei de evacuare se reflectă cu schimbare de semn şi se întoarce în poarta supapei ca o undă de depresiune. rezultă că în o rotaţie. o depresiune.5 rot/s. b).77 m. ceea ce se confirmă experimental (fig..5 ⋅ 10−3 ∆α eS(D / d ce ) 2 [ m ] (2.12. această perturbaţie nu rămâne localizată într-o regiune în jurul sursei de perturbaţie. iar particulele puse în mişcare antrenează particulele învecinate. Turaţia modifică frecvenţa excitaţiei coloanei de gaz. Dacă n = 2 000 rot/min = 33. 2. pe baza relaţiei (2. ca şi cele produse de un corp oarecare. evacuarea liberă produce în poarta supapei de evacuare o creştere de presiune. Mediul fiind elastic datorită interacţiunii dintre particulele mediului.15) Se observă că el apare în relaţia (2.12. ceea ce produce în pmi. Primul independent de lungimea L*. aşezat într-un mediu elastic. apar 63/33.1 Caracteristici ale vibraţiilor acustice Vibraţiile produse de un punct material. în unele cazuri se obţin pentru ηv anomalii de forma indicată în figura 2. Traseul de evacuare cuprinde două tronsoane. Frecvenţa fundamentală a unei unde staţionare într-un tub închis. în acest caz.

Undele acustice. atunci. Regiunea mediului elastic care se găseşte în stare de vibraţie. Sunetele reprezintă vibraţii acustice cu frecvenţe cuprinse în general între 16 Hz şi 20000 Hz.2) Pentru estimarea cantitativă a zgomotului se defineşte nivelul de tărie al zgomotului. Studiile acustice prezintă modul în care urechea umană percepe un anumit zgomot. atunci. 45. Acesta este cazul undelor acustice într-un fluid. sediul acestor unde ia denumirea de câmp sonor. s-a introdus nivelul de presiune acustică: L = 20 ⋅ lg p p0 (dB) (3. Cifra care corespunde diferenţei dintre valorile măsurate fără şi cu amortizor de zgomot. Al doilea şi principalul factor de zgomot.1) Deoarece urechea umană şi multe aparate acustice nu sunt sensibile faţă de intensitate. care produc senzaţia de sunet. 72. Pentru a defini exact eficacitatea practică a unui amortizor de zgomot. Problema care se pune la evacuarea gazelor din tobele de eşapament nu este de a determina efectul pe care îl are zgomotul asupra urechii umane. trebuie să se determine reducerea numărului de decibeli pe care o realizează acesta în condiţii bine precizate. se calculează cu relaţia: L I = 10 ⋅ lg I I0 (dB) (3. există mai multe categorii de efecte exercitate de zgomot asupra urechii umane (fig. când undele acustice produc senzaţia de sunet. În caz particular. Primul este zgomotul datorat funcţionării mecanismelor de distribuţie. se numeşte câmp acustic. undele corespunzătoare se numesc unde longitudinale. în decibeli. fiind sediul unor unde acustice. presiune acustică şi putere acustică. se pot împărţi în: unde sonore. Dacă traiectoria este liniară şi deplasarea particulei se produce în direcţia propagării undei. undele corespunzătoare se numesc unde transversale. Undele acustice reprezintă una dintre varietatea de unde elastice existente.care iau alternativ forma unei compresiuni sau a unei rarefieri (expansiuni) [34. ale căror frecvenţe depăşesc frecvenţa sunetului cel mai înalt perceput de organul auditiv al omului şi unde infrasonore având frecvenţe inferioare frecvenţei sunetului cel mai grav perceput de organul auditiv al omului.1). 108]. unde ultrasonore. care este un zgomot de origine mecanică. ci reducerea nivelului de tărie al zgomotului sub o anumită limită. 57. 3. exprimat prin relaţia: Λ = 20 ⋅ lg( p ) f =1kHz p0 (foni) (3. Doi factori sunt luaţi în considerare când se doreşte obţinerea unei configuraţii silenţioase. este datorat expansiunii bruşte a gazelor în atmosferă. este cea indicată ca marcă a eficacităţii 31 . Dacă traiectoria este liniară şi deplasarea particulei se produce după o direcţie perpendiculară pe direcţia propagării undelor. privite prin prisma senzaţiei pe care o produc asupra organului auditiv.3) În funcţie de nivelul de tărie al zgomotului. utilizând noţiunile de intensitate acustică. Nivelul de intensitate acustică. pe plan cantitativ.

32 . plăci fonoabsorbante şi în special cochiliile din vată minerală de diferite grosimi şi diametre interioare).valoarea nivelului de presiune acustică cu amortizor. 57. 45. Această cifră reprezintă atenuarea zgomotului realizată cu un amortizor de zgomot: ∆L = L − L a (dB) (3. pâslă minerală clasică. 108]: .amortizorului de zgomot. Prin propagarea undelor acustice în materialul fonoabsorbant apar pierderi care sunt condiţionate de frecarea vâscoasă la circulaţia gazului prin porii materialului. Viteza creşte şi astfel se produce o absorbţie a energiei acustice. precum şi de schimbul de căldură dintre gazul din pori şi structura materialului. de frecarea internă la deformarea structurii materialului. debitul de gaz se divizează pe diferiţi pori.amortizoare active . îngustându-se până la dimensiunile lor.amortizoare reactive La amortizoarele active rolul principal în reducerea zgomotului îl joacă materialul fonoabsorbant (vată minerală. 72.4) în care: L – valoarea nivelului de presiune acustică fără amortizor.2 Tipuri constructive de amortizoare de zgomot Amortizoarele de zgomot se împart după mai multe criterii: a) După modul de reducere al zgomotului [34. La incidenţa undei acustice pe suprafaţa materialului poros. 3. La . Fig.1 Nivele de zgomot 3.

3 Tip de amortizor activ Amortizarea ∆ L este: ∆L = 10 ⋅ lg A S (dB) (3.2 este prezentat un amortizor cu o cameră de secţiune transversală circulară.1 ⋅ (dB) (3.lungimea amortizorului (m). ale cărei dimensiuni sunt mari în raport cu lungimea de undă a vibraţiilor acustice. având pereţii interiori trataţi cu materiale fonoabsorbante. P. Acest tip de amortizor este prezentat în figura 3. l .8) 33 în care: . 3. 3.3. Fig. Sc .5) Sc în care: ϕ (α ) .În figura 3.diametrul interior al camerei (m).perimetrul secţiunii camerei amortizorului (m). Fig.2 Amortizor cu cameră de secţiune transversală circulară Un alt tip de amortizor activ se bazează pe pierderea de energie acustică produsă în urma unei dilatări şi comprimări a undelor la intrarea şi ieşirea din amortizor şi este realizat sub forma unei camere.suprafaţa secţiunii camerei amortizorului (m2). D i .funcţie de coeficientul de absorbţie acustică al materialului fonoabsorbant (α ) din care este realizat tratamentul acustic al amortizorului. Amortizarea ∆ L se calculează cu relaţia: ϕ(α) ⋅ P ⋅ l ∆L = 1.

45.A . reprezentate prin cavităţi de destindere în secţiunea tubului.lungimea camerei de destindere (m).manşon demontabil . Fig. S . k= 2⋅π⋅f c (rad/m).frecvenţa sunetului (Hz). În cazul vitezelor mari se pot utiliza amortizoare cu camere.10) S2 . 3. 45. fiind prezentat în figura 3. Amortizorul reactiv cel mai simplu este constituit dintr-o singură cameră. Particularitatea acestor sisteme este capacitatea lor de a lăsa să treacă fără o amortizare sensibilă.11) f . 57.raportul dintre secţiunea camerei de destindere şi cea de S1 îngustare.absorbţia fonică a camerei (m2 UA). 57. 72.secţiunea canalului axat (m2). 3. oscilaţii având frecvenţele într-unul sau în mai multe domenii şi să anuleze sau să reflecte spre sursă toate oscilaţiile având frecvenţele în afara acestor domenii. b) Constructiv deosebim [34. (3. 108]: 34 .4. 108]: .4 Amortizor reactiv Amortizarea ∆L este: ∆L = 10 ⋅ lg(1 + în care: m= 1 1 ⋅ ( m − ) 2 ⋅ sin 2 k ⋅ l c ) 4 m (dB) (3. lc . la care sistemul de evacuare al configuraţiei permite răcirea gazelor înainte de a fi eliminate. Cea de-a doua categorie reuneşte sistemele denumite “interne” sau “integrate”. funcţionarea bazându-se pe principiul filtrelor acustice.viteza de propagare a sunetului în aer (m/s).3 Principii de funcţionare ale amortizoarelor de zgomot Valoarea nivelului de presiune acustică este [34.numărul de undă. 72.integrate Cel mai răspândit dintre sistemele de reducere a zgomotului se prezintă sub forma unui manşon demontabil ce se fixează la gura configuraţiei. c . k .

Principiul de funcţionare al unui amortizor de zgomot se bazează pe realizarea unui sistem funcţional care să recicleze gazele şi să oprească expansiunea bruscă a acestora. cât şi absorbţiei în mediul care se propagă. considerată în prima aproximare proporţională cu viteza particulei în mediul considerat. ţinând seama de forţa de disipare. cazul ideal. În cazul propagării sunetului într-un mediu.4. iar raportul dintre variaţia densităţii şi densitatea iniţială. ρ.nivelul de presiune acustică datorat supapelor(dB). cazul real. L s .1 Absorbţia sunetului în mediu 3. rezultă: ∂ ξ δ = ∂ x Dacă densitatea iniţială a mediului este ρ 0. pe măsură ce ne îndepărtăm de sursa sonoră.24) Într-un mediu în care se produc pierderi de energie acustică.20) s ≈ −δ (3. intensitatea sunetului scade.13) şi (3. intensitatea scăzând invers proporţional cu pătratul distanţei.1 Ecuaţia de propagare a undei Notând cu δ dilatarea.12) în care: . Modalităţi de reducere a zgomotului 3.23) deoarece se poate neglija produsul s ⋅ δ foarte mic în comparaţie cu s sau cu δ . aproximaţia fiind valabilă şi în cazul real pentru valori a lui s şi δ care nu depăşesc 10-3 pentru undele sonore obişnuite. în urma ' perturbaţiei produse.19) Ţinând seama de relaţiile (3. este: s= Dacă s şi δ sunt cantităţi mici. numit condensare.18) (3. se poate scrie: δ= dV V0 L exp sau V = V0 ⋅ (1 + δ ) (3. În cazul propagării undelor acustice într-un mediu fără disipare de energie. notând factorul de proporţionalitate cu R.17). Această scădere se datorează atât răspândirii energiei sonore în spaţiu.nivelul de presiune acustică datorat expansiunii bruşte a gazelor (dB).1.4. în mediu producânduse o disipare de energie.L = L exp + L s + L mec (dB) (3. L mec . prin aplicarea legii a doua a lui Newton se obţine ecuaţia de mişcare a fluidului după direcţia Ox: − ∂ p ∂v = ρ0⋅ ∂x ∂ t ρ' − ρ0 ρ0 sau ρ ' = ρ 0 ⋅ (1 + s ) (3. ecuaţia mişcării fluidului se poate scrie: 35 . definită ca raportul dintre variaţia unui volum considerat şi volumul său iniţial.nivelul de presiune acustică datorat vitezei (dB).4. 3. ea va deveni. (3. evacuând gazele treptat şi înlăturând astfel efectul sonor.

40)     1 2 (3. 72. a) Efectul vâscozităţii Atunci când straturi dintr-un mediu se găsesc în mişcare unele faţă de altele.39) (3. 45. stabilită de Stokes şi Rayleigh.2 Atenuarea undelor acustice Atenuarea undelor acustice ca rezultat al disipării de energie conţinută în aceste unde se datoreşte următoarelor cauze [34. R1 2 ω2 = ⋅ ⋅η 2 ⋅ ω ⋅ ρ 0 3 ρ 0 ⋅ c3 36 . ecuaţia diferenţială a propagării undei. • radiaţia căldurii.1. 108]: • frecări interioare (efecte de vâscozitate). ca urmare.39). În cazul unui mediu gazos. este: ρ ⋅ 0 ∂2 v ∂2 t =k ⋅ ∂2 v ∂ 2 x + 4 ∂3 v ⋅ η⋅ 3 ∂ 2 ⋅∂ x t (3. • schimbări intermoleculare de energie.38). se obţine: R −ω2 + j ⋅ ω ⋅ = −c 2 ⋅ γ '2 ρ0 de unde: ω  R γ = ± ⋅ 1 − j ⋅ c  ω ⋅ ρ0  ' j⋅ ω⋅t +γ ' ⋅x ( ) +A j⋅ ω⋅t −γ ' ⋅x ( ) (3.45) iar constanta de atenuare este: αv = unde η reprezintă coeficientul de vâscozitate.− ∂ p ∂ v =ρ ⋅ +R ⋅ v 0 ∂ x ∂ t (3. • conductibilităţi termice. 57. 3.25) Ecuaţia diferenţială a propagării undelor acustice într-un mediu în care se produce disipare de energie: ρ0 ⋅ c 2 ⋅ ∂2 ξ ∂x 2 = ρ0 ⋅ ∂2 ξ ∂t 2 +R ⋅ ∂ξ ∂t (3.4. forţele de frecare datorită vâscozităţii se opun acestei mişcări.38) ∂2 ξ ∂2 t + ξ R ∂ ∂2 ξ ⋅ =c 2 ⋅ ρ ∂ t ∂ 2 x 0 Soluţia generală a acestei ecuaţii este de forma: ξ = A1 ⋅ e 2 ⋅e Înlocuind pe ξşi derivatele sale în ecuaţia (3.42) mărime ce reprezintă constanta de propagare a undelor.37) (3. notăm: γ = j ⋅ γ′ (3. o parte din energia acustică se transformă în căldură.41) În soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale a propagării undelor (3.43) (3.

straturile fluidului sunt comprimate. 3. Constanta de atenuare datorită conductibilităţii termice este: αT = unde k este coeficientul de conductibilitate termică. Acest factor este mai greu de evaluat. aceasta este invers proporţională cu pătratul frecvenţei. deoarece în timp ce α v şi αT cresc cu pătratul frecvenţei. temperatura acestora devine mai ridicată decât temperatura straturilor învecinate. Stokes dând următoarea expresie a coeficientului de atenuare:  γ − 1 q αr =   γ ⋅ 2⋅c     γ − 1 k ⋅  γ ⋅ c ⋅ρ  2⋅c   v 0 3 ω2 (3. şi care reprezintă abateri importante de la datele obţinute pe baza teoriei clasice. Mărimea conductibilităţii termice este proporţională cu gradientul de temperatură. creşte cu pătratul frecvenţei. Efectul de radiaţie este neglijabil faţă de celelalte efecte.Din această relaţie rezultă că atenuarea undelor acustice plane. puse în evidenţă în domeniul ultraacusticii. exprimată prin relaţia: θ t = θ 0 ⋅ e − q⋅t (3.53) θt este excesul de temperatură la momentul t. chiar pentru sunete de frecvenţă scăzută. iar pentru o amplitudine dată a undei acustice. b) Efectul conductibilităţii termice Atunci când. iar cv căldura specifică la volum constant. γ este raportul căldurilor specifice la presiune constantă şi la volum constant. fapt care produce o disipare a energiei.52) în care q este coeficientul caracteristic din legea răcirii masei gazului. pe timpul propagării undei acustice. De aceea. c) Efectul radiaţiei termice O dată cu încălzirea straturilor de aer care sunt comprimate se produce şi o radiaţie a acestei călduri.3 Absorbţia superficială a sunetului 37 . progresive. care sunt rarefiate. d) Efectul schimbului intermolecular de energie Experimental s-a constatat că în cazul unor gaze moleculare.1. având ca efect o disipare de energie.48) (3. deci cu atât mai mult pentru frecvenţele mai ridicate. a fost găsită în urma studierii proceselor intermoleculare. constanta de atenuare: ' (3. αr este independent de frecvenţă.54) α' = α 'v + α T + α 'r ' variază totuşi cu frecvenţa. Explicaţia acestor rezultate experimentale. astfel încât undele acustice de frecvenţe ridicate sunt mult mai atenuate decât cele de frecvenţă joasă. iar θ0 este excesul de unde temperatură la momentul iniţial. Au fost obţinute pentru α valori mai mari decât cele rezultate prin calcul. se produce o conducţie a căldurii de la straturile comprimate la cele rarefiate.4.

trebuie considerată absorbţia sunetului la suprafaţa de separare a două medii. având impedanţa acustică specifică ZS. În planul complex: 2  r 2 + x 2 + 2 ⋅ 1 −  ⋅ r + 1 = 0  α (3. Trebuie menţionat că incidenţa undelor plane pe suprafaţa materialului este normală. dacă sunetul. 57.64) relaţie care leagă impedanţa acustică specifică a unui material de coeficientul de absorbţie corespunzător. 45. α Pentru diferite valori ale parametrului variabil (coeficientul de 38 .În afară de absorbţia în volum. Raportând fluxul de energie acustică disipat în materialul din care este constituit peretele solid la fluxul de energie acustică incident pe suprafaţa de separare a mediilor se obţine un coeficient numit coeficient de disipaţie acustică [34. pe lângă energia sonoră ce se pierde prin frecarea straturilor de gaz între ele. care se propagă într-un gaz. prin conductibilitate şi radiere. acesta fiind unul dintre factorii importanţi la atenuarea zgomotului în cazul tragerii cu armamentul de calibru mic.55) (3.57) (3.63) 2 Rezultă: Z − ρ0 ⋅ c α =1 − S Z S + ρ0 ⋅ c (3. având centrele pe axa absciselor şi razele egale cu absorbţie α ) se trasează cercurile indicate în figura 3. În acest caz factorul de reflexie se poate scrie: R= ZS − ρ 0 ⋅ c ZS + ρ 0 ⋅ c (3.58) Definim coeficientul de reflexie acustică ρ= şi coeficientul de transmisie acustică τ= Φt Φi unde: Φ t este fluxul de energie transmis.6. întâlneşte un perete solid.67) reprezintă ecuaţia unei familii de cercuri. 2⋅ 1−α . 72. Φi = Φ r + Φ t (3.59) În numeroase cazuri unda acustică ce se propagă prin aer având impedanţa acustică specifică ρ0 ⋅ c este reflectată de un perete absorbant. se mai pierde energie în acest caz şi prin frecarea straturilor de gaz de peretele solid. 108]: δ= Φd Φi Φr Φi (3. Astfel.

deci coeficientul de absorbţie acustică mai mare. pentru a deforma un corp. Eficacitatea unor asemenea structuri se manifestă în special în domeniul frecvenţelor joase. table metalice etc. materiale plastice.). Sunt absorbanţi de sunet selectivi. În această categorie intră structurile absorbante de sunet sub forma rezonatorilor Helmholtz. Pentru comprimare este necesar să se folosească o anumită cantitate de energie acustică. • prin deformare. Pierderile prin frecare sunt provenite în urma frecării aerului prin porii materialului. Eficacitatea materialelor poroase se manifestă în special la frecvenţe înalte. În această categorie sunt cuprinse în general materialele poroase (vata de sticlă.Fig. Aceste pierderi sunt cu atât mai pronunţate . În această categorie intră structurile constituite din membrane vibrante (placaj. Pierderile prin deformare provin în urma consumării unei părţi din energia acustică transportată de unde. mai mari decât 400-500 Hz. Pierderile prin relaxare provin în urma comprimării şi destinderii unei porţiuni dintr-un mediu sub influenţa undelor acustice. sub 300 Hz. vata minerală. ce nu este redată în întregime pe timpul relaxării. Există mai multe modalităţi prin care un material poate disipa energia acustică incidentă pe suprafaţa acestuia şi anume: • prin frecare. 3. 39 . pe timpul mişcării. plăci fibrolemnoase etc. • prin relaxare. în special membrane subţiri. mocheta. cu cât porozitatea materialului şi rezistenţa de curgere sunt mai mari.6 Familie de cercuri în fucţie de coeficientul α Această diagramă permite calculul imediat al coeficientului de absorbţie acustică al unui material atunci când prin măsurare au fost determinate componentele r şi x ale impedanţei acustice specifice.). ce pot fi acordaţi pe anumite frecvenţe sau benzi înguste de frecvenţe.

70) S( x ) Se obţin următoarele expresii ale atenuării zgomotului.  l ⋅ tgγ  2.1 ⋅ ϕ ( α ) ⋅ ⋅ dx (3. 108]: P( x) d ( ∆L ) = 1.2 ⋅ ϕ ( α )   a 0 ⋅ b0 + 2 ⋅ a 0 + b0 ⋅ l ⋅ tgγ + 4 ⋅ l ⋅ tg γ   ∆L = ⋅ ln (3.2 Reducerea zgomotului prin modificarea profilului elementelor componente ale amortizorului de zgomot Pentru diferite tipuri de profile studiate. funcţie de profil: a) Trunchi de con  2⋅l  2. relaţia (3.2 ⋅ ϕ ( α )  ⋅  ( tgγ 1 − tgγ 2 ) ⋅ ln 0 0 + 4 ⋅ tgγ 1 ⋅ tgγ 2   a 0 ⋅ ( b 0 − 2 ⋅ l ⋅ tgγ 2 )   a 0 ⋅ b 0 + 2 ⋅ l ⋅ ( b 0 ⋅ tgγ 1 + a 0 ⋅ tgγ 2 ) + 4 ⋅ l 2 ⋅ tgγ 1 ⋅ tgγ 2    ( tgγ 1 + tgγ 2 ) ⋅ ln  a 0 ⋅b 0     (3. dar egal înclinate pe cele două baze   2 2  2. 72.2 ⋅ ϕ ( α ) ∆L = ⋅ ln  1 + ⋅ tgγ  (3.Coeficientul de absorbţie acustică variază de la un material la altul şi chiar la un acelaşi tip de material depinde de caracteristicile sale mecanice şi geometrice.4. 45. 3.71)   tgγ a0   b) Trunchi de piramidă cu baza pătrată ∆L =  2⋅l  2. 57.2 ⋅ ϕ ( α ) ⋅ ln  1 + ⋅ tgγ    tgγ a0   (3.2 ⋅ ϕ ( α )  1  2 ⋅ l ∆L = ⋅  ⋅ ln 1 + ⋅ tgγ  +  (3.5) se scrie [34.72) c) Trunchi de piramidă cu baza dreptunghiulară şi cu două feţe laterale paralele.74)    tgγ a 0 ⋅ b0     e) Trunchi de piramidă cu baza dreptunghiulară şi cu feţele laterale neparalele ( ) ∆L =  b ⋅ ( a − 2 ⋅ l ⋅ tgγ 1 )  2. de frecvenţă şi de modul în care este aplicat pe corpul amortizorului. cu variaţii diferite ale perimetrului şi secţiunii elementelor din interiorul amortizorului de zgomot.75) 40 .73)  tgγ a0 b0  2      d) Trunchi de piramidă cu baza dreptunghiulară şi cu feţele laterale neparalele.

direcţia şi mărimea granulelor. la cercetările efectuate de autorul tezei de doctorat.3. s-au obţinut următoarele valori ale intensităţii sonore: Fig. Supunerea componentelor la temperaturi înalte combinate cu o sarcină mecanică variabilă poate iniţia o deteriorare datorată oboselii.12 Variaţia intensităţii sonore la motorul de Dacia 1300 CAPITOLUL 4 STUDIUL REZISTENŢEI TERMICE ŞI DURABILITĂŢII SISTEMULUI DE EVACUARE LA MOTOARELE CU ARDERE INTERNĂ 4. La maşina Dacia 1300. Datele experimentale pentru rezistenţa la oboseală a componentelor mecanice sunt valabile doar pentru temperatură constantă.2 Analiza senzitivităţii în problemele termoelastice Principalii factori care influenţează durata de viaţă a unei componente (durabilitatea) sunt: compoziţia materialului. Aplicarea metodei DSA (Designing Streses Apply) permite optimizarea proiectării considerând rezistenţa la oboseală ca un criteriu de proiectare. 4. 3.6 Analiza vibraţiilor acustice la evacuarea gazelor din tobele de eşapament ale motoarelor cu ardere internă Intensitatea sonoră la evacuarea gazelor din tobele de eşapament depinde de regimul de funcţionare al motorului cu ardere internă. 41 .1 Noţiuni generale Rezistenţa termică şi durabilitatea structurilor sunt printre cei mai importanţi factorii în proiectarea componentelor. Metodele utilizate în DSA sunt bazate pe câmpuri de temperatură stabile cu încărcări mecanice variabile.

10. Un postulat de bază adoptat de mulţi cercetători este faptul că orice forţă aplicată ciclic va produce ruperi prin oboseală.1. deteriorare care este egală cu suma deteriorărilor produse de fiecare factor în parte. cunoscută ca ipoteza lui Palengren-Miner. Gatts. 90]. Schema este prezentată în figura 4. 4.1 Ecuaţia de conducţie a căldurii constante Se consideră un solid izotrop.4 Ecuaţiile termoelastice 4. Durata vieţii unei componente este calculată prin metoda deteriorărilor cumulative. 4.Carten-Dolan.tratamentul termic. 10. Au fost propuse multe teorii ale deteriorărilor cumulative: regula deteriorărilor liniare. De menţionat că un studiu analitic al metodei DSA este foarte dificil de implementat pentru rezistenţa la oboseală. 90]. tehnica de prelucrare. Folosind liniaritatea modelului. corodarea [4. termoelastic şi omogen. discontinuităţile geometrice. Fig. temperatura la care lucrează. De asemenea este recunoscut faptul că ruptura este permanentă şi acţiunea diferitelor forţe (factori) fiecare cu amplitudinea lui va avea ca rezultat deteriorarea componentei respective.3 Analiza sistemelor termoelastice şi analiza durabilităţii Sunt importante ecuaţiile termice şi ecuaţiile echilibrului elastic. O metodă hibridă a fost dezvoltată şi folosită de Yu pentru a aproxima momentul când se produce ruptura. 71. diagrama încărcării este obţinută prin combinaţii liniare între cazurile cu sarcină statică şi cele cu articulaţii [4. 42 .1 Metoda de analiză 4. Marin si regula dublei deteriorări liniare a lui Manson.4. starea suprafeţei. teoria deteriorarilor cumulative Marco-Starkey. Henry . 70. 71. 4. 70.2. prezentat in fig.

2 Ecuaţia căldurii in transferul termic unidimensional in regim nestaţionar.2 dispuse la distanţa ∆ x (fig. in care temperaturile absolute sunt T1 respectiv T2 Fig. T este temperatura absolută. θ∞ este temperatura mediului ambiant. Гθ1 este limita la care este prescris fluxul de căldură şi Гθ2 este limita la care este prescrisă convecţia de căldură [4. θ (4.1) Studiu de caz 4.5) . k ⋅ θ. 71. 2 .2 Modelul termic Ecuaţia de conducţie a căldurii constante şi condiţiile limită sunt: − k ⋅ θ ii =g în interiorul domeniului Ω . 4. k este conductivitatea termică a solidului. θ0 este temperatură prescrisă. Гθ0 este limita la care este prescrisă temperatura. T0 este temperatura de referinţă a stării libere a solidului. θ k ⋅ θ. pe suprafaţa Γ1 . q este vectorul fluxului de căldură. 4.5 Transfer termic prin conductibilitate în regim nestaţionar 43 . θ = θ0 pe suprafaţa Γ0 . Se consideră un corp cilindric circular drept şi secţiunile 1. 70. 90].1. i ⋅ n i + h ⋅ (θ − θ∞ ) = 0 unde θ = T .T0. 10. 4.Fig. i ⋅ n i = q 2 pe suprafaţa Γθ . . ni este vectorul unitar normal la suprafaţa corpului. h este coeficientul de transfer de căldură. g este căldura sursei interne.

24) se obţine : ∂x ∂2 T ∂x 2 = în care a2 = λ cρ . (4.25) este liniară avem soluţia generală: T ( x.23) ∂T ∆Qa = c ⋅ ρ ⋅ ∆x ⋅ S0 ∆t . Se obţin următoarele rezultate: 44 . (4. a .22) S0 fiind aria secţiunii transversale iar ∆ t interval de timp .25) se aplică metoda separării variabilelor (Fourier). Pentru rezolvarea ecuaţiei (4.25) relaţia (4. factorul a şi lungimea barei L. t ) = ∫ e −a 0 ∞ 2 ⋅µ 2 ⋅t  ψ ( t ) − ψ1 ( t ) cos µl  ⋅ ψ1 ( t ) cos µx + 2 ⋅ sin µx  ⋅ dµ (4.condiţii la limită. Deoarece ecuaţia (4.Se notează ∆ Q1 . t ) = ψ 2 ( t ) . unde : ∂T ∆Q1 = −λ S0 ⋅ ∆t . T ( L. respectiv densitatea materialului din care este confecţionat corpul. ∂x x = x 2 (4.21) ∂x x = x1 ∆Q 2 = −λ ∂T S0 ⋅ ∆t . (4. timpul t. (4. ψ1(t) = 100 − 50 ⋅ t şi relaţia 20 care exprimă variaţia temperatuii în funcţie de distanţa x. ∂ 2T Deoarece ∆Q1 − ∆Q 2 = λ 2 ∆x ⋅ S0 ⋅ ∆t . ∆ Q2 căldurile transmise prin conductibilitate.42) sin µl   ⌠ 2 2   e− a ⋅µ ⋅t ⋅ ψ2 ( t) ⋅cos ( µ ⋅x) + ψ1 ( t) − ψ2 ( t) cos ( µ ⋅L) ⋅ sin ( µ ⋅ x) d µ T ( x . t .26) T ( 0.condiţie iniţială ( (4. t fiind timpul . Se ataşază condiţiile: T( x . L) :=    sin( µ ⋅L)   ⌡0 Exemplu numeric Se consideră condiţiile la limită: ψ 2(t) = 800 . Ecuaţia de bilanţ termic se exprimă prin relaţia : ∆Q1 − ∆Q 2 = ∆Q a .23) şi (4.27) (dacă l → ∞ bara devine semiinfinită ) .0) =ϕ x ) .24) ∂t unde c. din (4.25) reprezentand ecuaţia căldurii în cazul transferului termic unidimensional prin conductibilitate. t ) = ψ1 ( t ) . 1 ∂T a 2 ∂t (4. ρ reprezintă căldura specifică.

46) t i = σ ij ⋅ n j unde f i este forţa corpului. 45 . t i este tracţiunea la limită. zi = zi0 pe suprafaţa Γ 2 . Γ0 este limita la care deplasarea este permisă (limita esenţială). Ω Γ i i (4. θ) ⋅ εij (z) ⋅ dΩ = ∫ f i ⋅ z ⋅ dΩ + ∫ 2 t i ⋅ z ⋅ dΓ .ijj = f i în interiorul domeniului Ω .7 Modelul elastic Forma ecuaţiei de elasticitate este obţinută multiplicând de ambele părţi ecuaţiile de echilibru (prima ecuaţie din 4. 4.4. 10. x. 4.3. (4. 71.46) cu o deplasare virtuală z i. Γ 2 este limita la care forţa de tracţiune este permisă (limita naturală). pot fi scrise astfel [4. prezentat în figura 4. zi este a i-a componentă a mişcării.. Fig. pe suprafaţa Γ0 .a şi L 4. 70. 90]: −σ .49) pentru toţi z ∈ Z . integrând după un domeniu fizic Ω şi apoi integrând pe fiecare parte: ∫Ω σij (z. unde Z este mulţimea deplasărilor cinematice admisibile virtuale şi Z* este mulţimea soluţiilor pentru câmpul deplasărilor.2 Ecuaţia de echilibru şi principiul lucrului virtual Condiţiile la limită şi ecuaţiile de echilibru pentru un solid oarecare.6 Variaţia temperaturii în funcţie de t.Fig.

8 Analiza elastică 4. Ω Γ Fig.49) devine: ijmn mn ij ∫Ω D (T) ⋅ ε (z) ⋅ ε (z) ⋅ dΩ = pentru toţi z ∈ Z . 4.5 Modele de oboseală uniaxiale Modelele de oboseală uniaxiale sunt foarte folosite în preconizarea iniţierii unei fisuri a unei componente dintr-o structură. Fig. 4.i ) ⋅ dΩ + ∫ 2 t i ⋅ z dΓ Se constată că problemele termice şi cele elastice sunt independente una de cealaltă. 2 E 46 . Proprietăţile de rezistenţă la oboseală ale unui material pot fi caracterizate printr-o curbă ca în fig. 60]. chiar dacă modulul lui Young şi coeficientul lui Poisson sunt dependente de temperatură.9. forma variaţiei ecuaţiei (4. 4.Folosind relaţia forţă-deformare.9 Graficul timp-deformar În conformitate cu curbele deformării. astfel încât problema elastică este încă liniară.51) i i i = ∫ (f i ⋅ z + β(T) ⋅ θ ⋅ z. Această curbă este determinată prin testarea la deformare a probelor de laborator [59.52) = ⋅ (2 ⋅ N f ) b + εf ⋅ (2 ⋅ N f )c . relaţia la rezistenţă la oboseală datorită deformării este: ∆ε σ'f ' (4. care este supusă unei încărcări pe o singură axă. (4.

Încărcătura termică se consideră a fi de tipul convecţie. 2 Nf este rezistenţa la oboseală (durata).10 Influenţa temperaturii de lucru 4. c este exponentul alungirii datorate oboselii. Pentru a transforma eforturile elastice în eforturi elasto-plastice şi deformaţii. (4. este folosită regula lui Neuber: (K t ⋅ S) 2 .unde Δε/2 este amplitudinea deformării locale uniaxiale.1. b este exponentul efortului datorat oboselii. iar rezistenţa la oboseală a acestor cicluri poate fi combinată pentru a preconiza punctul de iniţiere a fisurilor. În fig. 4.1 Modelul termic Galeria de evacuare este fabricată din fontă. până la aproximativ jumătate din temperatura de topire. rezistenţa la oboseală a fiecărui ciclu poate fi determinată. cu un coeficient ridicat de conductivitate K = 0.52). Deoarece nu sunt disponibile datele experimentale. Folosind amplitudinea Δε/2 a fiecărei deformări locale în ecuaţia (4. εf este coeficientul elastic de alungire la oboseală. unde procesul de dilatare devine important. este coeficientul elastic de efort de ' oboseală. σ şi ε sunt efortul şi respectiv deformarea (alungirea). În intervalul de temperatură de la zero pe scara Celsius.53) σε = E unde K t este factorul de concentrare al efortului.11 se ilustrează modelul termal în condiţii termice de limită. Se aplică regula de însumare a fisurilor. Temperatura medie a galeriei de evacuare este de 11000C.6. Temperatura de lucru poate avea un rol important asupra efortului datorat oboselii. Fig. Temperatura exterioară este de 230C. astfel încât suprafeţele de contur sunt considerate ca Г2θ. 4. efectul temperaturii este redus în cele mai multe cazuri. coeficienţii peliculei de convecţie se calculează aproximativ. 47 . E este modulul lui Young.0026 W/mm/K. S este efortul obţinut din analiza structurală.

.960 ⋅103 N.75 .10 8.148⋅ 10-5 W/mm2/0C.6.148⋅ 10-6 W/mm2/0C.63 . Coeficientul de dilatare este  1  α = 1.10 1.1).2 Modelul elastic Încărcarea mecanică variabilă este simulată într-un interval [0.25 ⋅ 10−5  0  . Încărcarea mecanică maximă este de 3. iar pentru valorile intermediare se se va determina prin interpolare liniară.12 Variaţia modulului lui Young în funcţie de temperatură 48 .1.25 .  C   T := 150 . iar temperatura de referinţă T0 = 230 C. Câmpul de temperatură este aplicat ca o încărcare termică. 200.10 5 . 1050 2 . iar pe suprafaţa exterioară hext. 4.Pe suprafaţa interioară coeficientul peliculei de convecţie este hint = 1. 4.10 5 5 5 4 4 150 330 510 T. X 690 870 1050 Fig. Dependenţa (variaţia în funcţie de temperatură) este ilustrată în formă tabelară (tabelul 4.11 Modelul termic 4. Încărcarea este aplicată la joncţiunea dintre galeria de evacuare şi toba de eşapament. Parametrul de ieşire al analizei termice este câmpul de temperatură care este calculat folosind metoda elementului finit.10 E( T) Y 1. = 2. Fig.1] secunde folosind o funcţie cosinusoidală. Proprietăţile elastice ale materialului se consideră dependente de temperatură.

iar 1077 de tipul cu 4 noduri. deplasările în direcţia axei z sunt constrânse la zero.1 150 330 510 T. două noduri au constrângeri suplimentare. X 690 870 1050 Fig. Acelaşi model este folosit şi pentru analiza termică şi elastică.18 0. 1050 0.25 0. tetraedre şi triunghiuri. 4.6. încărcările de convecţie sunt aplicate atât pe suprafeţele interioare şi exterioare ale galeriei de evacuare cât şi pe suprafeţele de contact dintre cilindrii motorului şi galeria de evacuare. din care 892 sunt de tipul elemente solide cu 8 noduri.13 Variaţia coeficientului Poisson în funcţie de temperatură 4.33 ν ( T) Z 0. Încărcarea 49 .2 Modelarea cu metoda elementului finit Modelul conductei realizat prin metoda elementului finit ilustrat în figura 4. Fig. Pentru a evita mişcarea corpului rigid. 4. Pentru problema de elasticitate.T := 150 .14 Modelul realizat folosind metoda elementului finit Unele elemente sunt generale ca muchii. 200 ..2 conţine 2721 noduri şi 1970 de elemente. În cazul analizei termice.

15 este ilustrat câmpul temperaturii: Fig. 4.15 Câmpul iniţial de temperatură Diagrama duratei de viaţă este ilustrată în fig 4.17. De menţionat faptul că durata minimă de viaţă nu se înregistrează în regiunile unde apar eforturile maxime datorate încărcărilor maxime. Încărcarea termică este aplicată în ambele cazuri.7 Rezultate obţinute pe modelul iniţial Câmpul de temperatură obţinut din analiza termică este aplicat ca încărcare termică în analiza elastică.16 iar diagrama von Mises pentru suprafeţele cu durata minimă de viaţă ( de rezistenţă minimă) este arătată în fig 4. În fig. ANSYS este folosit pentru ambele analize. 4.mecanică se aplică nodurilor de lângă şuruburile care conectează galeria cu toba de eşapament. unul corespunzător forţei maxime aplicate pe axa OX negativă şi unul pentru forţa maximă aplicată pe axa OX pozitivă. corespunzătoare temperaturii celei mai ridicate a gazului de evacuare. în timp ce pentru analiza elastică se folosesc două cazuri de încărcare. deoarece matricea rigidităţii corespunzătoare unei forme biliniare conţine termeni dependenţi de temperatură. nu doar de valoarea maximă în încărcările maxime. 50 . Acest comportament este datorat faptului că rezistenţa la oboseală depinde şi de variaţia efortului în timp. Pentru a simula încărcarea dinamică va fi luată în calcul combinaţia convexă a acestor două cazuri de încărcare în timp. 4. Analiza termică constă dintr-o singură încărcare.

Legătura cinematică între supapă şi arborele cu came se face prin intermediul unui lanţ cinematic format din tachet. şapte zile pe săptămână. Datorită condiţiilor de lucru. supapa de evacuare este confecţionată din 51 . tijă împingătoare şi culbutor. În cazul de faţă al motorului ce echipează autoturismul Dacia.1 secunde acesta corespunde unei durate de folosire de 1 an cu o utilizare medie de 2 ori pe zi.Fig. avem o soluţie constructivă clasică.1 Tipuri de solicitări ale supapei de evacuare Pentru a analiza solicitările mecanice ale supapelor de evacuare. este necesar a se stabili caracteristicile constructive ale acestora. sprijinită cu talerul pe scaunul supapei.61 ⋅ 107 intervale pentru modelarea iniţială. iar orificiul este deschis. CAPITOLUL 5 METODE NUMERICE UTILIZATE ÎN ANALIZA COMPONENTELOR SISTEMULUI DE EVACUARE A GAZELOR LA MOTOARELE CU ARDERE INTERNĂ 5. 4.17 Diagrama von Mises pentru suprafeţele cu durata minimă de viaţă Datele din tabel arată că durata minimă de viaţă este de 2. În timpul acesta tija culisează în ghidul supapei. caracteristicile materialelor din care sunt realizate. Orificiul din chiulasă controlat de supapă este închis cât timp ea se află în repaus. Tija supapei recepţionează comanda de mişcare. cu supapele dispuse în chiulasă şi arbore cu came dispus în blocul motor. Pentru un interval de 0. condiţiile de lucru şi funcţionale din punct de vedere al factorilor termodinamici ce acţionează pe parcursul ciclului motor.

oţeluri Cr-Ni austenitice cu compoziţia Cr-12. .70%. Fe-0.1160 MPa • limita de curgere la 800ºC – 100.38 şi începe în starea p1 = 0.. Datorită complexităţii proceselor termodinamice ce se desfăşoară în motor.7 W/mK • coeficientul de dilatare liniară – 1.1 şi fig. evoluţia va fi una izotermă şi se va termina în punctul „t” care marchează momentul deschiderii cu avans a supapei de evacuare.1) Se consideră că arderea se declanşează cu avans faţă de PMI în punctul „d” (fig....10%. datorită mişcării pistonului înspre PME.. O primă ipoteză este aceea a analizării solicitărilor pentru două regimuri funcţionale la care forţele de presiune şi cele de inerţie prezintă valori maxime... iar în faza arderii moderate sau finale arderea continuă după izobara „y-y’ ”.40%.929 bar. 5... 5. Aceste regimuri sunt: . care produc tensiuni ridicate în fibra exterioară şi cea interioară distribuite neuniform şi la nivele diferite în raport cu forma talerului. T1 = 398 K.15%.. situaţie în care forţele de presiune au valori maximale iar cele de inerţie pot fi neglijate datorită turaţiei relativ reduse..caracteristici fizice • densitatea – 7850 kg/m3 • conductivitatea termică – 14.2) şi se dezvoltă în faza arderii rapide după evoluţii politropice „dc” şi „c-y”.caracteristici mecanice • rezistenţa la tracţiune – 1000.2E-05mK-1 • căldura specifică – 523 J/kgK Referitor la condiţiile de lucru se constată că talerele supapelor sunt solicitate de forţa de presiune a gazelor şi de forţa elastică a arcurilor.5 având suprafeţele de contact cu scaunul acoperite cu stelit (Co-35.5mm grosime.5%) de 1-1. 52 . Principalele caracteristici mecanice şi fizice ale supapelor de evacuare sunt: .. 5. A doua ipoteză constă în faptul că procesul de comprimare este asimilat cu o evoluţie politropă de exponent mediu mc = 1.regimul corespunzător momentului motor maxim.. Ni-12…15%. Următoarea ipoteză constă în faptul că procesul de ardere în motor este asimilat cu un model format din patru evoluţii politrope (fig. După faza arderii moderate....25%. Cr15. pentru analizarea solicitărilor mecanice este necesar a se adopta o serie de ipoteze. Wo-10.110 MPa • alungirea la rupere – 15% . W-2…2. Mo-0.regimul corespunzător puterii maxime care ia în considerare valorile solicitărilor care au loc sub acţiunea comună a presiunii gazelor şi a forţelor de inerţie.

. (5.αd = 309˚ RAC. „y’” şi „t”.αd este unghiul corespunzător desprinderii curbei de presiune.2 Modelul evoluţiilor politrope p − α Presiunea maximă stabilită pentru un anumit regim funcţional se calculează cu relaţia [1. (5. Fig.Λ – raportul între braţul manivelei „r” şi distanţa între axele bielei „b” Se observă că relaţia (5.4) 1 + 0. 5.3) π este raportul de creştere a presiunii în timpul arderii.Fig.4) descrie presiunile din cele două regimuri funcţionale considerate în funcţie de unghiul de avans la aprindere care au următoarele valori medii: .αd = 325˚ RAC.1 Modelul evoluţiilor politrope p – V Pentru a efectua calculul solicitărilor mecanice în condiţiile primei ipoteze este necesar a se calcula parametrii de stare în punctele „y”. 5. pentru regimul de moment maxim. care în cazul MAS coincide cu unghiul de avans la aprindere. . Presiunile maxime pe ciclul motor vor avea valorile: 53 . 59]: p max = p y = p y' = π ⋅ pd . în care: pd – presiunea în punctul de desprindere al diagramei p . pentru regimul de putere maximă.α şi se calculează cu relaţia: 1 pd = p1 ⋅ ε mc m Λ   c .5 ( ε − 1) ( 1 − cos αd ) + 8 ( ε − 1) ( 1 − cos 2α d )    în care: .

. .discretizarea modelului.definirea proprietăţilor materialelor.a) am considerat cotele supapei de evacuare a motorului ce echipează autoturismul Dacia (fig. 3. pmax la putere maximă = py = 2.realizarea modelului.3. 2.4 MPa. Realizarea unui program pentru analiza unei structuri în Ansys cuprinde următoarele etape: 1.vizualizarea variaţiei în timp a rezultatelor. 5.pmax la moment maxim = py = 3.vizualizarea stării de eforturi în structură. .098 py = 3.2 Construirea modelului supapei Pentru modelul supapei de evacuare (fig. Post26: . Construirea modelului: . Valorile presiunii în cilindru la momentul deschiderii supapei de evacuare: pe moment maxim = 0. Postprocesarea: .soluţionarea modelului.3 bar. - 5. a proprietăţilor sale fizice şi a condiţiilor la limită şi realizează discretizarea modelului (PREP 7).4 MPa.postprocesorul care prelucrează rezultatele şi furnizează un set de mărimi uşor de prelucrat. rezolvă sistemul de ecuaţii liniare sau neliniare rezultate din modelul numeric şi furnizează ansamblul rezultatelor brute. Acest program. .4 bar.b).aplicarea încărcărilor şi definirea constrângerilor. Pentru analiza solicitărilor mecanice ale supapei de evacuare cu ajutorul metodei elementelor finite am utilizat programul de calcul ANSYS.definirea tipurilor de elemente.098 py = 2. 54 . 5.solverul care asamblează ecuaţiile.vizualizarea deformatei structurii. ca majoritatea programelor de element finit se compune dintr-o succesiune de module: . . Iniţierea soluţionării: . pe putere maxima = 0. .3. cu ajutorul unor tehnici CAD. descrierea geometriei modelului.preprocesorul care permite. 4. .

5. Pentru elementul ales am definit următoarele proprietăţi de material: . desenul supapei (b) Pentru discretizare s-a ales elementul Plane 2. . Având modelul realizat şi discretizat. proprietăţile de material definite se poate trece la pasul următor al analizei cu element finit şi anume la stabilirea constrângerilor. 55 . . y.5.pe porţiunea unde supapa intră în contact cu ghidul acesteia deplasările pe UX nule. Plane 2 este un element cu 2 grade de libertate în fiecare nod: translaţii pe direcţiile x.la capătul tijei supapei deplasările pe UX şi UY nule. Obţinerea soluţiei Pentru obţinerea soluţiei am considerat următoarele constrângeri: .3 Modelului supapei de evacuare (a).asupra curbei ce defineşte partea superioară a talerului acţionează presiunea gazelor din galeria de evacuare pg = 1. . a încărcărilor şi iniţierea soluţionării modelului.3. .densitatea: ρ=7850 kg/m3.4 MPa.3 MPa.asupra curbei ce defineşte partea inferioară a talerului acţionează presiunea gazelor arse din camera de ardere pe = 2. Încărcările aplicate asupra modelului cu element finit al supapei de evacuare (fig 5.6) sunt: . Discretizarea modelului supapei de evacuare este prezentat în figura 5.coeficientul lui Poison ν = 0.(a) (b) Fig.modulul de elasticitate: E = 2⋅ 105 MPa.

1…1.a. ls – braţul culbutorului dinspre supapă.3.: n = (1. mT – masa tachetului.8 Tensiuni echivalente von Mises 5. • pentru m. Se iau în consideraţie 56 . mt – masa tijei împingătoare. Jc – momentul de inerţie al culbutorului. Această forţă poate conduce la deschiderea supapelor.c.1 Metoda analitică de dimensionare a arcului supapei În procesul de funcţionare al sistemului de distribuţie al motoarelor. me – masele elementelor de prindere.s.: n = 1. 5.a. în funcţie de tipul motorului la următoarele turaţii: • pentru m. asupra resortului supapei acţionează mai multe tipuri de forţe şi anume: Forţa de inerţie Fis produsă de masele sistemului de distribuţie aflate în mişcare.12) 3 i ls unde: ms – masa supapei.Fig 5. obţinându-se relaţia: m m +m Jc mds = ms + m e + a + t 2 T + 2 (5. ma – masa arcului. i – raport de transmitere a culbutorului.11) acceleraţia supapei calculându-se.5 nnominală.6 Încărcările aplicate al supapei de evacuare Fig.2) nnominală.3 Analiza solicitărilor mecanice ale arcului de supapă 5. motiv pentru care arcurile sunt precomprimate când supapele sunt închise. Masele reduse la axa supapei a elementelor sistemului de distribuţie se obţin prin egalarea energiei cinetice a elementelor ce nu se află pe această axă cu energia cinetică a unui punct material ce se deplasează pe axa supapei cu viteza acesteia. care acţionează când supapa este deschisă: Fis = −m dsa s (5.

pentru a se evita deschiderea accidentală a acesteia. şi C = 1.. . ps – presiunea de supraalimentare.0 pentru m...a.2. ( - 2 2 la motoarele supraalimentate: Fg = 0.0. 2..diametrul spirei : δ = (1. prin aspiraţie normală şi prin supraalimentare. motoarelor au valori h s max Dimensionarea arcului se realizează pe baze de date statistice (fig 5...c.. 2.5 ..c. la motoarele rapide este necesar a se face o verificare a acestora la vibraţii deoarece se pot atinge regimuri 57 .s.6) mm.la motoarele aspirate: Fg = 0. relaţiile de calcul vor fi de forma [1. unde C reprezintă un coeficient de siguranţă având valori uzuale C = 2.a.s. când supapa este închisă.6 . Întrucât arcurile reprezintă un mediu elastic. pe – presiunea gazelor din cilindru la finele evacuării.s.08) MPa la m.0.a..10): De = (0.0.10..3 . pa – presiunea gazelor din cilindru în timpul admisiei.785 p ged ge − p a d1e .a. 5. Întrucât există două tipuri de alimentare cu fluid proaspăt.. 59]: 2 2 ..a. care pentru majoritatea f max = 1.8.5. şi m. .Casmds De asemenea.a.jocul dintre arcul interior şi tija supapei sau între arcuri măsurat pe diametru: Δ = 2 mm..turaţiile cu valorile sale maxime..785 psd ga − ped1a .7) dg când există două arcuri . De2 = (0. arcul este precomprimat. pge = (0..10 Caracteristica arcului de supapă Din diagrama trasată se obţin valorile f şi f0.10) Fig.9) dg De1 = dg pentru soluţia constructivă cu un singur arc . pge = (0. având o săgeată iniţială..5 pentru m.. ( ) ) unde: pge – presiunea gazelor din galeria de evacuare.02. Pentru a nu desprinde tachetul de pe camă este necesar ca în cazul în care hs = hsmax forţa care deformează arcul să fie egală cu: Fhmax = CFis = .11) MPa la m.. Cunoscând valorile valorile forţelor Fhmax şi Fh0 se trasează caracteristica arcului de supapă (fig 5. forţa de comprimare fiind Fh0 = CFg.0.....0. 3.06. pa = (0.c.03) MPa la m.

rezonante în timpul funcţionării. o alungirea la rupere: 5-6%. y. armonice). condiţiile de lucru şi funcţionale. y. care în cazul analizat este determinată de viteza de rotaţie a arborelui cu came nc. Solid 45 este un element cu 3 grade de libertate în fiecare nod: translaţii pe direcţiile x. Principalele caracteristici mecanice şi fizice ale arcurilor supapelor sunt: o rezistenţa la rupere: 1200…1500 MPa.2 Analiza cu elemente finite a solicitărilor mecanice ale arcului supapei de evacuare Pentru a analiza solicitările mecanice ale arcului supapei de evacuare. 58 . o limita de curgere: 1000…1200 MPa. De aceea se face numai un calcul aproximativ. care constă în determinarea coincidenţei frecvenţei de oscilaţie a arcului cu frecvenţa forţei excitatoare.12. când apare rezonanţa. este necesar a se stabili caracteristicile constructive ale acesteia. ceea ce conduce la imposibilitatea realizării unui calcul exact la vibraţii ale arcului. Datorită profilului complicat al camei nu se poate preciza expresia analitică exactă a forţei excitatoare. Am ales elementul Solid 45 un element caracterizat de 8 noduri ce poate fi utilizat pentru diferite tipuri de analize (statice. Construirea modelului Pentru realizarea modelului arcului supapei de evacuare am ales reprezentarea acestuia în spaţiu pentru o vizualizare cât mai fidelă a deformaţiilor şi tensiunilor care apar. o densitatea: 7850 kg/m3. În cazul motorului autoturismului Dacia datorită solicitărilor relativ reduse din sistemul de distribuţie este aleasă soluţia constructivă cu un singur arc elicoidal cu pas constant. Frecvenţa proprie a arcului se calculează cu relaţia: 30δ G ne = (5. dinamice. Pentru discretizare am utilizat un element de volum.22) 2 πi e De δ 5. regimuri care conduc în mod inevitabil la depăşirea valorilor admisibile legate de calităţile de elasticitate ale materialului şi implicit la rupere. caracteristicile materialelor din care sunt realizate. Discretizarea modelului supapei de evacuare este prezentat în figura 5.3.

Fig. UY nule. proprietăţile de material definite se poate trece la pasul următor al analizei cu element finit şi anume la stabilirea constrângerilor. Încărcarea aplicată asupra modelului cu element finit al arcului supapei de evacuare este forţa produsă de culbutor F = 875 N..Fig. 5. UZ.3. a încărcărilor şi iniţierea soluţionării modelului. 5. Având modelul realizat şi discretizat.modulul de elasticitate: E = 2*105 MPa. Obţinerea soluţiei Pentru obţinerea soluţiei am considerat următoarele constrângeri: pe linia de contact a spirei din partea inferioara cu suportul arcului am considerat deplasările UX. .densitatea: ρ=7850 kg/m3.13 Tensiuni echivalente von Mises în arcul de supapă 59 .coeficientul lui Poison ν = 0. .12 Discretizarea arcului de supapă Pentru elementul ales am definit următoarele proprietăţi de material: .

5. Metodele utilizate in analiza modala sunt: metoda Lanczos. fenomen care are drept rezultat disfuncţionalităţi în comandarea supapei.3. atunci va apare fenomenul de rezonanţă. metoda iteraţiilor pe subspaţii şi altele. Fig. acesta fiind un mediu elastic. 5. atunci se va produce ruperea arcului.15 Deplasările pe axa y şi deformata arcului de supapă pentru modul 1 de vibraţie 60 .15 – 5.24 (în partea dreaptă este prezentată valoarea deplasărilor iar în stânga deformata). După obţinerea soluţiei în parte de postprocesare se obţin următoarele frecvenţe proprii pentru fiecare mod de vibraţie (fig.14) : Deformata modelului precum şi valorile deplasărilor pe axa y pentru fiecare mod de vibraţie sunt prezentate în figurile 5. În cazul în care perioada proprie de oscilaţii a arcului este o armonică a funcţiei excitatoare.Analizând rezultatele grafice obţinute se observă că nivelul de solicitare este sub limita maxim admisă cu aproximativ 40%.3 Analiza modală a arcului de supapă Capătul liber al arcului este supus unor solicitări bruşte. periodice. Ajungând la extremitatea fixă a arcului ele se reflectă parţial sau total. 5. în funcţie de modul în care este fixat arcul. care generează unde ce se propagă prin arc. iar în cazul pierderii de energie prin frecare sau degajare de căldură nu sunt cel puţin egale cu energia acumulată periodic de către arc.

Toate codurile conţin în principiu trei elemente principale: − preprocesarea. CFD include intercalarea interferenţelor sofisticate pentru introducerea parametrilor problemă şi să examineze rezultatele. Pentru a furniza acces uşor la toate facilităţile de rezolvare a pachetelor comerciale. CAPITOLUL 6 MODELAREA NUMERICĂ A CURGERII ÎN TOBELE DE EŞAPAMENT 6. pe lângă multe alte facilităţi foarte utile în calculul ingineresc.COMPUTATIONAL FLUID DYNAMICS) conţine metodele de calcul şi analiză a sistemelor care cuprind curgerile fluidelor. transferul de căldură şi fenomenele asociate. cum ar fi reacţiile chimice cu ajutorul simulărilor pe calculator.16 Deplasările pe axa y şi deformata arcului de supapă pentru modul 2 de vibraţie Folosirea metodelor numerice în calculul stărilor de tensiune şi deformaţii este deosebit de utilă atât din punct de vedere al relativei uşurinţe de calcul al unor structuri complicate cât şi cel al posibilităţilor de postprocesare grafică. De asemenea metoda oferă posibilitatea discretizării diferite a regiunilor solicitate intens. 5. − postprocesarea.Fig.1 Noţiuni introductive în calculul dinamicii fluidelor În calculul dinamicii fluidelor (CFD . în acest mod crescând acurateţea rezultatelor. Codurile CFD sunt structurate în jurul algoritmilor care pot aborda problemele de curgere a fluidelor. Metoda volumului finit a fost la origine o dezvoltare specială a formulării 61 . − rezolvarea.

prin diferenţe finite. în acest caz. acestea transformă ecuaţiile integrale într-un sistem algebric de ecuaţii.2. incluzând convecţia naturală. Un set de modele de radiaţie generale poat fi folosite pentru fenomenele complexe de combustie. etc. constă în următorii paşi: − forma integrală a ecuaţiilor de curgere a fluidului peste toate volumele de control ale domeniului de soluţii. cum ar fi: de convecţie. cum ar fi spre exemplu 62 . 6. Codurile CFD conţin tehnici specifice de discretizare pentru tratarea fenomenelor de transport. difuzie şi surse. Modelarea curgerii gazelor prin tobele de eşapament construite şi a Daciei 1300. 47. Algoritmul numeric. τ este tensorul tensiunilor (descris mai jos). aşa că se cer soluţii de rezolvare iterative.2 Ecuaţiile de conservare a mişcării Conservarea mişcării în direcţia i faţă de un sistem de referinţă inerţial (neaccelerat) este descrisă de [15. 47.2. convecţie (transport datorat curgerii fluidului) şi difuzie (transport datorat variaţiei variabilei φ de la punct la punct.1 Ecuaţia de conservare a masei Ecuaţia de conservare a masei sau ecuaţia de continuitate. 48]: ∂ ∂ ∂p ∂τij ρu i u j = − + + ρg i + Fi ( ρu i ) + (6. Fi poate deasemenea să conţină şi alţi termeni în funcţie de modelul adoptat. Se pot modela moduri diferite de transfer termic. 16. ρg i şi Fi sunt forţele gravitaţionale şi cele exterioare pe direcţia i. precum şi pentru termeni sursă (asociaţi cu apariţia şi dispariţia variabilei φ ) şi viteza de schimb în unitatea de timp.3) ∂t ∂x j ∂x i ∂x j ( ) ij unde p este presiunea statică. Fenomenul fizic de ansamblu este complex şi neliniar. forţată sau mixtă cu sau fără considerearea medilor poroase sau a transferului de căldură conjugat. o gamă largă de modele matematice pentru fenomene de transport (precum transferul termic sau reacţiile chimice) este combinată cu abilitatea de a modela geometrii complexe. În FLUENT. laminare sau turbulente.1) ∂t ∂x i 6. a fost realizată cu programul Fluent. − rezolvarea ecuaţiilor algebrice printr-o metodă iterativă. 48]: ∂ρ ∂ ( ρu i ) = Sm + (6. − discretizarea cuprinde substituţia unei variabile din ecuaţiile integrale ale curgerii. reprezentând procese. 16. FLUENT furnizează o serie de capabilităţi de modelare pentru o gamă forte largă de curgeri incompresibile. poate fi scrisă [15.

3. Valoarea implicită a numarului Prandtl turbulent este Pr = 0.14)  ∂x i ∂x j  3 ef ∂x i   Termenul ce include τij ef reprezintă încălzirea vâscoasă şi este totdeauna ( ) τij ( ) necesar a fi calculat atunci când se utilizează metoda de rezolvare cuplată. Condiţiile la limită la perete pentru transportul scalar sunt tratate analog cu cele pentru impuls.3 Ecuaţia conservării energiei FLUENT rezolvă ecuaţia de conservare a energiei în forma următoare [15. utilizând o “lege la perete” corespunzătoare.2.13)  ∂x ∂t ∂x i  Prt  ∂x i  i    ( ) unde E este energia totala iar τij ( ) ef este tensorul derivat al tensiunii. Ecuaţia “modelată” a energiei este dată de [15.7. 48]: ∂ ∂ ( ρE ) + ( u i ( ρE + p ) ) = ∂t ∂x i (6. Primii trei termeni din partea dreaptă a relaţiei (6. ( ) 6. a difuzibilităţii speciilor şi a disipării vâscoase. 16. (6.3 Modele de turbulenta utilizate în integrarea numerica a ecuatiilor Navier-Stokes 6. 48]: c µ  ∂T  ∂ ∂ ∂  ( ρE ) + u i ( ρE + p )  =  k + p t  + u j τij ef  + Sh .2 Modelul k-ε σtandard 63 .8) reprezintă trensferul de energie datorat conductivităţii termice.3.1 Modelarea transferului de caldură şi masă turbulent Transportul turbulent al căldurii este modelat prin utilizarea conceptului analogiei Reynolds la transferul de impuls turbulent. definit ca:  ∂u ∂u  2 ∂u = µef  i + i  − µ ef i δij (6.8)  ∂  ∂T  k eff  + Sh = − ∑ h j′J j′ + u j τij eff  ∂x i  ∂x i j′   unde k eff este conductivitatea efectivă (k + kt. 47. iar Jj' este fluxul difuziv al speciei j'. utilizând pentru transferul de masă un numar Schmidt turbulent Sc = 0. 47.85.influenţa unui mediu poros. Sh include căldura reacţiilor chimice şi a celorlate surse termice considerate. 6. unde kt is the conductivitatea termică turbulentă care este definită de modelul de turbulenţă ales pentru curgere). Transferul de masă turbulent este tratat similar cu transferul de căldură. 6. 16.

de aceea modelul k-ε standard este validat doar pentru curgeri complet turbulente. 6. 6. 6. 48]: Dk ∂  µ t  ∂k  ρ = (6. iar efectele vâscozităţii moleculare neglijabile.  Dt ∂x i  σ k  ∂x i  şi Dε ∂ ρ = Dt ∂x i  µ t  ∂ε  ε ε2  µ +   + C1ε ( Gl + C3εG b ) − C 2ε .3. Fig.16) 6. În formele derivate ale modelului k-ε .5 Modelarea curgerii gazelor prin tobele de eşapament Considerând tobele prezentate în capitolul 7.Modelul k-ε standard este un model semi-empiric bazat pe modelarea ecuaţiilor de transport pentru energia cinetică turbulentă (k) şi viteza sa de disipare (ε ). Ecuaţia de transport a modelului pentru k este derivata din ecuaţia exactă. şi viteza sa de disipare. 16. 7). ε .15)  µ +  + G k + G b − ρε − YM . Intrarea gazului în domeniile considerate se realizază prin secţiunile transversale ale tevilor. s-au realizat modelele prezentate în figurile 6. s-a considerat curgerea complet turbulentă. sunt obţinute din urmatoarele ecuaţii de transport [15. în timp ce ecuaţia de transport a modelului pentru ε a fost obţinută utilizând considerente fizice. care conţin originea sistemului de coordonate (v.4 Geometria variantei 2 64 . 47. asemanându-se foarte puţin cu forma exacta a acestei ecuaţii.4 şi 6. k. Ecuatiile de transport pentru modelul k-ε standard Energia cinetică turbulentă.3 Geometria variantei 1 Fig. cap.5. σε  ∂x i  k k  (6.

Planul 3 de secţiune este paralel cu planul xoz la cota y = 51. Pentru pereţii interiori se consideră că transferul este neglijabil. Planul 2 de secţiune este planul xoz (se observă că acest plan conţine axa conductei de intrare în tobă).5 Geometrie toba Dacie 1300 Fig. cu coeficientul α = 5 W m K . 65 . Modelul de turbulenţă ales este k-ε . Planul 4 de secţiune este paralel cu planul xoz la cota y = 103 mm. Pentru prezentarea rezultatelor s-au folosit 4 plane de secţiune. Planul 1 este planul sistemului de coordonate yoz. .viteza gazelor la intrarea în tobe: vint rare = 16.temperatura de intrare a gazelor în tobe: t int rare = 50. 6. 6.5 m s .Fig.5 mm (se observă că acest plan conţine axa conductei. Curgerea se consideră staţionară şi turbulentă. 2° C Se consideră că pereţii care sunt în contact cu mediul exterior pierd cădulă 2 prin convecţie.6 Strat de elemente în secţiune prin planul yoz pentru toba de la Dacia 1300 Parametrii de intrare pentru toate cazurile s-au considerat: . temperatura mediului ambiant ( ) fiind de 20° C.

12 sunt prezentate distribuţiile vitezelor după planele de secţiune 1.1 Cazul tobei varianta 1-a În figurile 6. 6. 6. 6.6. 6.13 Distribuţia de temperaturi în planul de secţiune 1 66 . Fig.13 este prezentat câmpul temperaturilor în planul de secţiune 1. Fig.9 Distribuţia de viteze în planul de secţiune 1 În figurile 6.10.9.11 şi 6.2 3 şi 4.5.

În figurile 6.15, 6.16, 6.17 şi 6.18 sunt prezentate distribuţiile presiunii manometrice după planele de secţiune 1,2 3 şi 4.

Fig. 6.15 Distribuţia presiunilor manometrice în planul de secţiune 1

6.5.2 Cazul tobei varianta 2-a În figurile 6.20, 6.21, 6.22 şi 6.23 sunt prezentate distribuţiile vitezelor după planele de secţiune 1,2 3 şi 4.

Fig. 6.20 Distribuţia de viteze în plan de secţiune 1 67

În figurile 6.24 este prezentat câmpul temperaturilor în planul de secţiune 1.

Fig. 6.24 Distribuţia de temperaturi în planul de secţiune 1

În figurile 6.26, 6.27, 6.28 şi 6.29 sunt prezentate distribuţiile presiunii manometrice după planele de secţiune 1,2 3 şi 4.

Fig. 6.26 Distribuţia presiunilor manometrice în planul de secţiune 1

68

6.5.3 Cazul tobei Dacia 1300 În figurile 6.31, 6.32, 6.33 şi 6.34 sunt prezentate distribuţiile vitezelor după planele de secţiune 1,2 3 şi 4.

Fig. 6.31 Distribuţia de viteze în plan de secţiune 1

În figurile 6.35 este prezentat câmpul temperaturilor în planul de secţiune 1.

Fig. 6.35 Distribuţia de temperaturi în planul de secţiune 1 69

6. între secţiunea de intrare în tobă şi cea de ieşire.39 şi 6.37 Distribuţia presiunilor manometrice în planul de secţiune 1 Pentru varianta 1 se constată o cădere de presiune. de 647 N m 2 .40 sunt prezentate distribuţiile presiunii manometrice după planele de secţiune 1. una originală a Daciei 1300 şi două tobe experimentale proiectate de autorul tezei de doctorat. 6. pe trei tobe de eşapament. S-au măsurat viteza.38. CAPITOLUL 7 CERCETĂRI EXPERIMENTALE 7. 70 . Pentru toba de pe Dacia 1300 se constată o cădere de presiune de 706 N m 2 .37. 6.În figurile 6. Suplimentar au fost efectuate măsurări ale parametrilor precizaţi fără tobă de eşapament. se constată o cădere de presiune între secţiunile de intrare şi de ieşire.2 3 şi 4. pentru şase regimuri de funcţionare ale motorului autoturismului Dacia 1300. Pentru varianta a 2-a de tobă. Fig. de 784 N m 2 .1 Componente experimentale ale sistemului de evacuare şi aparate de măsură utilizate Cercetările experimentale s-au efectuat în Academia Tehnică Militară. temperatura şi intensitatea sonoră la işirea din toba de eşapament.

2 – perete despărţitori (3 buc). 5 . 3 – ţeavă intrare 4 – ţeavă ieşire.Tobe de eşapament experimentate Tobă eşapament Dacia 1300 Tobă eşapament varianta 1 Tobă eşapament varianta 2 Tobă eşapament Dacia 1300 1 – capac (2 buc).ţeavă Măsurarea vitezei şi a temperaturii gazelor de evacuare Măsurarea intensităţii sonore 71 .

cazul 2. .Varianta experimentală 2.012⋅ν + 5. .2 12.9 9.4.2 82.2 77.1 75. Fără tobă eşapament.7 84.4.171⋅10 −6 ⋅ν − 4.0 34.943 − 0.1 Analiza datelor experimentale de la toba de eşapament Dacia 1300  1000 6.9 16.5 51.7    1500  2000 data1 :=   2500  3000  3500  8.cazul 1.9     7. 7.7.4 20.4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru intensitatea sonoră în funcţie de turaţia AC I14 ( ν ) := 82.cazul 3.2 30.0 42.0 61. Matricea rezultatelor experimentale: „ data ”:  rotaţii  Pe coloana întâia sunt date turaţiile arborelui cotit   şi apoi în  min ut  m 0 ordine: viteza gazelor   .4 Variaţia intensităţii sonore în funcţie de turaţia AC 72 .667⋅ 10 2 − 10 3 ⋅ν Fig.1.7 75.0 76. . temperatura gazelor C şi intensitatea sonoră.cazul 4. Tobă de eşapament . Tobă de eşapament – Varianta experimentală 1.4 Analiza numerică a datelor experimentale Se analizează datele experimentale obţinute la încercările gazodinamice pe tobe de eşapament: . Tobă de eşapament Dacia 1300.2 45. s  ( ) 7.

9 11.771⋅10 ν := 1000 . 3500 90 80 Y24 I24( ν ) 70 60 50 995 1498 2001 7. v 15 18 21 v := 6 .657⋅ v + 0. 21 2 3 Fig.4 32.8 8.2106 −2.9    I24 ( ν ) := 51.6567 0.024⋅ν − 6.2 18.5 82.0 68..8 82.5 46.211 − 2.0055) I24 ( v) := 84.0 43. ν 3007 3510 Fig.2437 −0.5 75.0 79.5 62.5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentruTintensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de evacuare coeffs5 = ( 84.5 53.0055⋅v 90 85 Y14 I24( v) 80 75 70 6 9 12 Y11 . 7 .0 35. 1500. 7.9 Variaţia intensităţii sonore în funcţie de turaţia AC 73 .1 9.4.1.4.6 14.4. 7.2.2 Analiza datelor măsurate la toba de eşapament varianta experimentală I   1500  2000 data2 :=   2500  3000  3500  Matriceadatelor experimentale:  1000 4.5 Variaţia intensităţii sonore în funcţie de viteza gazelor de evacuare 7.424 + 0.7.244⋅v − 0.0 76.407⋅ 10 2 − 10 3 ⋅ν 2504 X2 ..4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru intensitatea sonoră în funcţie de turaţia AC −6 ⋅ν + 7.

10 Variaţia intensităţii sonore în funcţie de viteza gazelor de evacuare 7.0 13.1 17.637⋅10 ⋅ν ν := 1000 .048 −8.525 × 10 ( ) I25( v) := 58.478⋅v − 0.9 83.4.. 1500.5 45.3 Analiza datelor măsurate la toba de eşapament varianta experimentală II   1500  2000 data3 :=   2500  3000  3500  Matriceadatelor experimentale:  1000 4.4.7 7.8 63.2.6 9.478 −0.5 68. 7.2 52.4 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru intensitatea sonoră în funcţie−de turaţia AC − 9 3 5 2 I34 ( ν ) := 47. v 15 18 2 −4 3 ⋅v 21 Fig.7 42.2 32.032⋅ν − 1.14 Variaţia intensităţii sonore în funcţie de turaţia AC 74 .898 + 2.7.525⋅ 10 90 85 Y24 I25( v) 80 75 70 6 9 12 Y21 . X3 Fig. 7.5 75.3. 3500 90 I34( ν ) Y34 84 78 72 66 60 1000 1500 2000 2500 3000 3500 ν .9 11.048⋅v − 8.5 82.633 + 0.4 35.5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru intensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de evacuare T −4 coeffs25 = 58.0 75.5 78.4.898 2.9    7.179⋅ 10 ⋅ ν + 1.

realizează o succesiune firească în timp. . evacuarea dintr-un ciclu precede admisiunea din ciclul următor. curgerea gazelor..5 Y33 I35( v) 75 67. 7. Evacuarea influenţează astfel admisiunea.în cursa de admisiune presiunea medie în cilindru (pa) este mai mică decât presiunea atmosferică.8 14. În literatura de specialitate se consideră că schimbarea gazelor cuprinde procesele de admisiune şi evacuare.406⋅v − 0.4. 21 90 82. în două cicluri succesive şi anume. din care cauză se supun aceloraşi legi ale dinamicii gazelor.5 Determinarea polinomului de aproximare de gradul trei pentru intensitatea sonoră în funcţie de viteza gazelor de evacuare 2 −3 3 I35( v) := 60. Denumirea diagramei provine de la funcţia de pompă de fluid pe care o îndeplineşte pistonul la motorul în patru timpi în cursele de evacuare şi admisiune şi anume. în plus. v Fig. cele două procese sunt definite de o realitate fizică comună. Acestea.6 21 Y31 .049⋅10 ⋅v v := 4 . Diagrama de pompaj constituie un instrument de bază pentru studiul schimbului ele gaze. refulează gazele de ardere şi admite fluidul proaspăt.2 17.079⋅v + 1.1 Concluzii Procesul de evacuare al gazelor are ca scop evacuarea cât mai completă a gazelor de ardere din cilindru şi umplerea acestuia cu o cantitate cât mai mare de fluid proaspăt pentru a relua ciclul motor. deşi nu se succed în cadrul unui ciclu. 5 .în cursa de evacuare presiunea medie în cilindru (pg ) este mai mare decât presiunea atmosferică (p 0). Ea arată variaţia presiunii în cilindru în procesele de evacuare şi admisiune.4 10.3. 75 .15 Variaţia intensităţii sonore în funcţie de viteza gazelor de evacuare CAPITOLUL 8 CONCLUZII ŞI CONTRIBUŢII 8.5 60 4 7. Diagrama schematizată pentru motorul cu admisiune normală evidenţiază două aspecte: .7.231 + 2.

care are tendinţa să desprindă tachetul de camă pe porţiunea acceleraţiei negative. Definirea proprietăţilor termodinamice ale produşilor arderii se poate face. Dacă se renunţă la ipoteza că curgerea prin conducte este permanentă iar presiunea în cilindru cvasiconstantă în cursele de pompaj. Cele două fenomene acţionează simultan. Un sistem omogen combustibil-oxidant poate fi antrenat în reacţii explozive atunci când sunt realizate anumite condiţii termodinamice şi de concentraţie. . în cilindru mai rămân gaze de ardere gazele reziduale de masă mgr sau numărul de kilomoli ν care participă la efectuarea ciclului următor.încălzirea minimă. . Primul este determinat de inerţia coloanei de gaz din conducte. Un rol foarte important în cursul procesului de schimbare a gazelor îl au arcurile de supapă. Gazele de ardere sunt compuse în general dintr-un mare număr de substanţe. conducta sau conductele comune. la care ajunge până la 60. dacă se iau în considerare numai produşii recţiilor globale de oxidare a componenţilor combustibilului. şi trebuie deci.asamblarea comodă la motor şi la şasiu. în funcţie de θ °RA. atenuatorul de zgomot şi ţeava de evacuare) trebuie să mai asigure: . unul sau altul este preponderent.. în anumite condiţii. în timpul funcţionării trebuie să reţină supapa în poziţie închisă şi să preia acţiunea forţelor de inerţie a ansamblului mecanismului de acţionare a supapei.Elementele sistemului de evacuare (supapele de evacuare cu canalele din chiulasă. ceea ce impune cercetarea lor distinctă. colectorul de evacuare. cu o precizie în general satisfăcătoare. Dacă combustibilul conţine oxigen în structura sa moleculară. În momentul închiderii supapei de evacuare. Astfel la motorul autoturismului Dacia 1300. următorul. ca rezultat al mecanismului complex al reacţiilor arderii. .tehnologie simplă. Un parametru semnificativ al evacuării este temperatura gazelor evacuate Tge care defineşte regimul termic al motorului. să fie luat în considerare în bilanţul general al oxigenului. care să asigure dezvoltarea unor reacţii rapide de oxidare. dar. Studiul mişcării gazelor în sistemul de evacuare se realizează cu ajtorul ecuaţiilor fundamentale ale dinamicii fluidelor. În analiza sistemului de evacuare prezintă importanţă variaţia masei de gaze evacuate m ge în procente. g r 76 .70 %. Acestea. de elasticitatea coloanei de gaz. se evidenţiază două fenomene distincte: fenomenul inerţial şi fenomenul ondulatoriu. masa mge ajunge la 30% din masa de gaze de ardere mga. acesta se eliberează şi participă la reacţiile arderii.interferenţa minimă cu alte organe ale motorului şi şasiului. care se măsoară în galeria de evacuare sau în apropierea ei. . Această informaţie obţinută prin calcul arată că la motoarele rapide evacuarea liberă are o pondere cu mult mai mică decât aceea evaluată la motoarele de turaţie mică. la evacuarea libere.

presiuni şi temperaturi. 77 . 8. realizarea şi experimentarea a două tobe de eşapament. Metodele utilizate în DSA sunt bazate pe câmpuri de temperatură stabile cu încărcări mecanice variabile. • Modelarea numerică a curgerii gazelor de evacuare prin tobele de eşapament şi obţinerea distribuţiei de viteze. • Program detaliat de efectuare a cercetărilor experimentale. • Aplicarea ajustării polinomiale la prelucrarea rezultatelor experimentale obţinute la tobele de eşapament. variante ale tobei de la autoturismul Dacia 1300. temperatură şi intensitate sonoră corespunzători de la tobele de eşapament Dacia 1300 şi de la tobele de eşapament experimentale.la toba de eşapament Dacia 1300 . • Obţinerea funcţiilor de ajustare: .2 Contribuţii Cercetările efectuate de autorul tezei de doctorat pentru realizarea temei: “Contribuţii la optimizarea parametrilor constructivi şi funcţionali ai sistemelor de evacuare la motoarele cu ardere internă” s-au concretizat prin următoarele contribuţii originale: • Proiectarea. • Folosirea metodelor numerice în calculul stărilor de tensiune şi deformaţii la supapa de evacuare şi la arcurile supapei de evacuare.Măsurările efectuate de autor la evacuarea gazelor din motorul autoturismului Dacia 1300 indică următoarea variaţie. a intensităţii sonore.la toba de eşapament experimentale „Varianta II” • Evidenţierea comparaţiei între parametrii viteză.la toba de eşapament experimentale „Varianta I” . în funcţie de turaţie: Aplicarea metodei DSA (Designing Streses Apply) permite optimizarea proiectării sistemului de evacuare considerând rezistenţa la oboseală ca un criteriu de proiectare.

CRC Press LLC.. Moatar. 699 – 706.. Berbente. 1974 Mecanica fluidelor. R. Puckett. A. 5. 26. 7.. M.S.Bucureşti. J.S. 1966. AIAA Journal. C. automobilelor şi tractoarelor.. Apl.. V. St.. Bathe.. 2000 Static and Dynamic. Static and Dynamic Geometric and Nonlinear Analysis Using ADINA.Y. .. 8. 3 – 15. K. R. Berkeley. Bucureşti.. Hemiphere Publishing. S. 20.. Warming. Filip. I. Pletcher..V. S. Massachusetss.. UPB. Editura Academia Tehnică Militară. Constantinescu. Mitran. Bucureşti. Zancu.. 15.BIBLIOGRAFIE 1. 11.. Mec. 1974.. S. T. G. Băran. S. 27.. Editura Tehnică. Ciobotaru. Motoare pentru automobile şi tractoare-Construcţie şi tehnologie.. Abăitancei. C. D.. 16.. 1994 Prevenirea uzurii motoarelor de automobile. 16. N.A.A. Cristescu. Editura Tehnică.. Aramă. Anderson. Finite Element Method. AIAA Journal... Computational Fluid Mechanics and Heat Transfer. 1971 Metode numerice în dinamica fluidelor.. U. Bucureşti. L..S. depanare. Bucureşti. U. Berbente. Gh. F. Dănilă. Geometric and Material Nonlinear Analysis. Cerc. 12. Baker. 1986. Dănilă. Dănilă. E. Constantinescu. K. Chakravarty. Încercările autovehiculelor. Manoliu. 1994 An implicit factored scheme for compressible Navier – Stokes equations.. 57. Editura Academia Militară.. 4. Editura Tehnică. Editura Academiei Române. 28. Răducu. Editura Tehnică.. J. Beam. Bathe. California... 1984 Instalaţii pentru alimentarea cu combustibil a motoarelor cu ardere internă. N. Wilson. P. 1974. S.. Bucureşti. 2003 78 . 22. 13. 1983 Incercarea blindatelor. Automobilul-construcţie..A. 1987. Berkeley. C. 9. Tannebill. D. C. C... V. Colella. funcţionare. Haşeganu. 1978. 1998 Metode numerice. Bathe. Bucureşti. A. 1978 Asupra calculului fluxurilor convective pentru curgeri axial – simetrice supersonice... 24... U. 29. A Structural Analysis Program for Static and Dynamic Response of Nonlinear System. Editura Tehnică.. 1997 Euler equations – implicit schemes and boundary conditions. Peterson.. Washington. D. R. Berbente. Corporate Blyd. K. Bucureşti. 1996 Modern Numerical Methods for Fluid Flow..Îndreptar de laborator. University of California. D. 21.

Panaitescu. 1985 A finite volume method for transonic potential flow calculation. Teoria. 49. Mitrea M.. 51. Editura Academia Tehnică Militară. Editura Tehnică. 1988. Academia Militară. Grünwald. Bucureşti. Fuiorea I.. Editura Academiei Tehnice Militare. M. Editura Tehnică.. 1981. Dima. C. Metode şi lucrări practice pentru repararea autovehiculelor. 1977. G. A. Laufer. Filip.D. Editura Academiei Tehnice Militare.. Manea C. Bucureşti. Traductoare pentru automatizări industriale. 1976.. Bucureşti.. Ştefan. Gh. Construcţia şi calculul motoarelor de tracţiune – instalaţii auxiliare. Stratulat. 1985. ş. Hoffman. I.. Gh.. Groza. M.30.. C. 1973 Soluţii moderne în construcţia de automobile.. Bucureşti. Chiang. Năstase. Editura Academia Militară. Manea. Fiabilitatea şi diagnosticarea automobilelor. Bucureşti. Manea. 58. M. Bucureşti. 1975. Mecanica Automobilelor şi autoblindatelor. Autovehicule de teren şi maşini blindate pe roţi. 1977 The structure of turbulence in fully developed pipe flow.A.. S. 2000 The Finite Element Method for Engineers.. Wichita. K. M. D.. D.a. 42.. Ionescu.P. 67. 61. Bucureşti. Proc... Editura Militară. S. A. 34. 1980. Caughey. 54.a..D. 48. 52. Bucureşti.. V. calculul şi construcţia motoarelor pentru autovehiculelor rutiere. 60. Transmisii mecanice moderne. Diaconescu.. B. 1974 Calculul şi construcţia autovehiculelor. Mecanică teoretică... Editura Academiei Tehnice Militare. 1985 Mecanica fluidelor. 1953 Cinematica şi dinamica motoarelor de tracţiune.. Bucureşti. Gorianu. Asigurarea calităţii în fabricaţia de autovehicule militare. Ionescu D. Bucureşti. 35 – 54. 1997... 1972 79 .. Gorianu.P. 41. ş. 38. No.. Dudiţă Fl. Bucureşti. M. Jameson. Editura didactică şi Pedagogică. Organe de maşini. NACA TR. 65. Editura Academiei Tehnice Militare..a. 1982. H. 1978.. Editura Tehnică. E. Năstase. ş. Of 3 – rd Computational Fluid Dynamics Conference. 1980 Computational Fluid Dynamics.. 44.. V. 69. 2254. N. J.. Bucureşti.S. Editura Academia Tehnică Militară. kansas. U.. Bucureşti.. 45. Miloiu. 1979 Calculul şi construcţia automobilului. Engineering Education System.. M. E. 68. Huebner. Incercarea autovehiculelor. Florea. Editura Academiei Tehnice Militare. J.. Munteanu. Marinescu. Editura Academiei Tehnice Militare. 35. Bucureşti. Bucureşti... 56. John Willez/Sons. Frăţilă. 2002.

a XXXI-a Sesiune de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională. Bucureşti. 98. E. Hemisphere Publishing. Năstăsescu V. I. 86.P. Beliş.. Tabacu.P. Bucureşti. Referat de cercetare ştiinţifică. Preda Florinel. I.. “TEHNOLOGII MODERNE ÎN SECOLUL XXI” Bucureşti... 2004 Propagarea căldurii în corpuri omogene şi izotrope de formă cilindrică şi lungime finită.. Editura Academiei Tehnice Militare. V. Seminar de comunicări cu doctoranzii. E. 1995 Curgeri turbulente în tehnică. Loţan. Poţincu. 80.. 79. Pascariu. 94. Preda Florinel. Utilizarea metodei elementelor finite pentru determinarea parametrilor mecanici şi termici ai sistemelor de evacuare. N. 93. E.. 90. Negruş. 1978. E. Gh. a XXXI-a Sesiune de comunicări ştiinţifice cu participare internaţională “TEHNOLOGII MODERNE ÎN SECOLUL XXI” Bucureşti. S. D. Bucureşti. Măsurări electrice şi electronice. 1984 Elemente finite. 1998. Patankar.. M. Amado. Preda Florinel. A.. Ionescu. Preda Florinel. 2003 Echipamente pentru experimentarea construcţiei şi funcţionării sistemului de evacuare. Conferinşa Naţională de “Echipamente. Încercarea automobilelor. Studiu de cercetare ştiinţifică.. 1980. 92. Preda Florinel Preda Florinel. Editura Tehnică.70. I.D. a stării de tensiune şi deformaţii a eclisei exterioare a zalei lanţului de distribuţie al motoarelor cu ardere internă. 1980 Solicitări termice în construcţia de maşini. Bucureşti. Referat de cercetare ştiinţifică. S. Editura Didactică şi Pedagogică. 1985 Numerical Heat transfer and Fluid Flow.. destinate motorului Dacia 1300... 100. 89. 87.. 2004 Analiza gazodinamică a tobei de eşapament pentru motorul Dacia 1300. ATM. Racotă. Bucureşti. Bucureşti. ATM. 96. 1982. Editura Luceafărul. Nicolau. instalaţii şi inginerie de proces”. Referat de cercetare ştiinţifică. ATM..D. 95. 2005 Tipuri de tobe de eşapament experimentate în vederea optimizării gazodinamice. 2000 Automobile. 2003 Model de analiză experimentală. Hara. 74. Reynolds. Preda Florinel Analiza linear elastică prin MEF. D. Popa. ATM.. 2005 Construcţia motoarelor pentru automobile. R. Editura Militară. Litografia Universităţii din Piteşti. Popescu.. B..... Editura Tehnică. 2004 Modelarea optimă a traseelor de evacuare. . Băţagă. Logistica-secretul succesului managerial. 1982 80 91. I. J. 72.

115. Roache.. Editura Academiei Tehnice Militare.. Bucureşti. Ştefan. Universitatea “Transilvania”. 1972 Sinteza cinematică a mecanismelor plane articulate. Bucureşti. Editura Tehnică. R. Bucureşti. 1987 The finite Element Method. 113.. 1985 Analiza preciziei de estimare a funcţiilor aleatoare. Academia Militară. 119. Third International Conference in Numerical Methods in Fluid Dynamics.a. Hütte – Manualul inginerului – Fundamente. Editura Tehnică. 128. *** *** *** Finite difference methods for the Navier – Stokes equations. Stratulat. Bucureşti.. 1986 Starea tehnică a automobilelor şi siguranţa în circulaţie. I. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1978 Mecanica fluidelor. Editura Academiei Tehnice Militare.a. 1984 Cunoaşterea automobilului. 1980. O. Zienkiewics. IPB.. T. I. Tabacu. 1966.. I. 1997 Mecanica fluidelor.. Proc. M. Bucureşti.. 112. M. Braşov. 126.. Copae. Paris.. Stratulat. 1994..101. 125.. Bucureşti. 1992 Calculul şi costrucţia automobilelor – Îndrumar de laborator. 110. P. ş.. London. ş. Editura Militară. St.. S. 107. 104. Stratulat. 81 . Bucureşti. 114. Fourth Edition. 1981 Propulsia şi circulaţia autovehiculelor cu roţi. I.. Năstase. Szekely.. Bucureşti.. Tiron. Bucureşti. Bucureşti. Registrul Auto Român.. Simionescu. Condiţii tehnice pentru vehiculele rutiere în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România. Ştefan. I. 127. M. Editura Tehnică. McGrawe-Hill Book Co. Bucureşti. 1982 Sisteme de achiziţie şi prelucrare a datelor. Tazlor. 111. 1995. Editura Academiei Tehnice Militare. 1980 Procese energetice din motoare.. M. 117. Ştefan. M. Manualul inginerului II. Urdăreanu. Litografia IS din Piteşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful