DESPRE MÂNDRIE

Invidia, osândirea, ținerea de

minte a răului și celelalte, toate
pornesc de la mândrie

MÂNDRIA ESTE
COMANDAMENTUL GENERAL
AL TUTUROR PATIMILOR.
 De cele mai multe
ori, pagubele vin din
pricina mândriei.
Dacă unei gospodine
îi trece prin minte
gândul ca nicio altă
gospodină nu spală
vasele la fel de bine
ca ea, e posibil ca să
răstoarne întreg
dulapul cu farfurii și
să spargă toate.
 Odată, o femeie,
care lucra la un
magazin de articole
din sticlă, s-a gândit:
”Ce ușor cobor cutiile
cu pahare!”. De îndată
ce a avut acest gând, a
scăpat din mână
cutiile și s-au spart
toate paharele.
 Sau să presupunem că un
șofer vede un bătrânel
neputincios și îl ia în mașină ca
să-l ducă la destinație. Dacă îi
trece prin cap gândul: ”Vezi, care
altul ar fi făcut aceasta? Ce
cuvinte frumoase va spune acum
bătrânelul despre mine!”, îl va
părăsi Harul lui Dumnezeu și se
poate să se izbească de un stâlp
sau să se urce pe trotuar și să
lovească pe careva!
 Atunci când nu
înțelegem că prin
ajutorul lui Dumnezeu
sporim și ne mândrim
crezând că reușim de
unii singuri, Dumnezeu
Își ia Harul Său, ca să
înțelegem că ale
noastre sunt numai
voința și strădania;
puterea și roadele
sunt de la Dumnezeu.
 Toate darurile sunt de la
Dumnezeu.
Dumnezeu rânduiește, de
pildă, să-i meargă cuiva
mintea la afaceri și să-și poată
deschide o întreprindere. Să
se mândrească acum pentru
faptul că reușește în viață?
Puțin de-l va părăsi
Dumnezeu, poate să dea
faliment și să ajungă și la
închisoare.
 Cel care are
daruri, dar nu are
smerenie și-l rănește pe
aproapele cu purtarea
lui provocatoare, Îl
silește pe Hristos să ia
puțin șurubelnița și să-i
slăbească un picuț
șurubul, ca să se
smerească de nevoie.
 Unii, care sunt mari
oratori, au câte un lapsus
așa de mare că ajung în
situația de a nu mai putea
spune nici măcar un cuvânt.
În felul acesta se smeresc.
Dacă Dumnezeu ar lăsa pe
cineva să fie un mare
orator, iar acela s-ar
mândri, ce s-ar întâmpla?
Dumnezeu îi pune fiecăruia
frână într-un anume fel, ca
să nu se păgubească.
Trebuie să luăm foarte bine aminte să nu
ne atribuim harismele pe care ni le-a dat
Dumnezeu, ci să-I mulțumim și să ne
îngrijim ca nu cumva să ne arătăm
nevrednici de ele.
 Iar când vedem pe vreun
om având unele lipsuri, să ne
spunem în sinea noastră:
”Dacă acesta ar fi avut
harismele pe care mi le-a dat
Dumnezeu mie, ar fi ajuns
acum sfânt, pe când eu nu le-
am pus în valoare și, pe
deasupra, Îl mai și
nedreptățesc pe Dumnezeu,
punând pe seama mea
harismele pe care mi le-a
dat”.
 Omul care are
mândrie nu s-a cunoscut
pe sine. Dacă se cunoaște
pe sine, mândria va
pleca. Totul este să te
cunoști pe tine însuți. De
aceea lipsește smerenia,
pentru că lipsește
cunoașterea de sine. Iar
când omul se cunoaște
pe sine cu smerenie, va fi
cinstit de către oameni.
Cuviosul Paisie Aghioritul (1924 – 1994)
Patimi și virtuți