You are on page 1of 28

Scris de Baronu

'
Friday, 22 April 2005
Acvariul plantat – acvariul olandez

Diferenta dintre un acvariu plantat si un acvariu olandez nu este intotdeauna vizibila, dar
in cazul acvariului olandez “spiritul verde” este acela care se pune in valoare, in timp ce
pestii si elementele de decor sunt cit mai putine pentru a da prioritate vedetei regnului
vegetal.
Acest tip de acvariu presupune inclinatia spre gradinarit (intertinere adesea plictisitoare),
un anume simt estetic pentru asocierea reusita a plantelor si bune cunostinte in domeniul
biologiei.
Acest articol vrea sa raspunde intrebarii: cum sa fac sa-mi creasca plantele?

ACVARIUL

Dimensiunea minima va fi de 130x60x60 cm (Lxlxh). Bazinul va avea profunzimea (l)
ceea ce va permite creearea unei perspective frumoase si un spatiu suficient pentru buna
dezvoltare a plantelor. Inaltimea joasa a coloanei de apa va fi propice pentru o iluminare
buna a substratului si pentru a facilita intretinerea bazinului.

FILTRAREA

Va fi scazuta (maxim o data volumul acvariului/h), jetul nu trebuie sa produca miscari
puternice la suprafata apei pentru a nu se pierde CO2-ul. Sistemele de aerare ale apei sunt
interzise, cel putin in timpul zilei. Tinind cont de numarul mic de pesti cu care va fi
populat acvariul, se poate folosi orice sistem de filtrare, mai putin filtrele de substrat si
filtrarea semi-umeda.
Filtrarea suprafetei va permite evitarea formarii peliculei bacteriene deasupra apei,
favorizind schimbul de gaze si patrunderea luminii. In ciuda pierderii de lumina datorata
taninilor, unii acvaristi utilizeaza filtrarea cu un pic de turba sau filtrarea cu extract de
turba sau de frunze de stejar intrucit culoarea galbena absoarbe razele albastre ale luminii
care dauneaza algelor si este deci buna pentru plante.
Nu se recomanda carbunele activ sau lampile germicide UV, ozonizatoare, spumatoare,
etc. pentru a nu risca sa inlaturam efectele ingrasamintelor lichide din comert. Utilizarea
unui denitrator nu este utila, intrucit acest rol revine plantelor. In plus, denitratorului nu
functioneaza bine intr-o apa cu un pH basic.

APA

Marea majoritatea a plantelor acvatice sunt cultivate intr-o apa dulce si usor acida, cu un
GH de 5-10 grade, conductivitate de maxim 600μs/cm2 si un pH intre 6,5-7. Nu va
contine nitrati sau fosfati pentru a se evita aparitia algelor. Apa tratata cu un dedurizator
menajer nu se foloseste in acvarii deoarece poate fi bogata in saruri de soiu.
Nota: Pentru aprofundarea chimiei apei va recomand articolul “Despre Apa”.

INCALZIREA
Fiecare planta prefera un anumit nivel de temperatura, insa pentru speciile de origine
tropicala se poate considera ca temperatura optima este cea cuprinsa intre 22-26 grade.
Incalzitorul va fi asezat in apropierea filtrului pentru o mai buna repartitie termica. In
comert se gasesc incalzitoare care se pot baga in substrat si care favorizeaza cresterea
plantelor. Acestora, ca si noua de altfel, le place sa aiba “picioarele” la caldura (acest
lucru este adevarat mai ales in ceea ce priveste bazinele mai putin incalzite). Acest
procedeu, asociat cu incalzirea clasica, prezinta avantajul ca aeriseste substratul datorita
miscarilor apei cauzate de caldura, dar este incompatibil cu solul nutritiv care se
formeaza apoi, din cauza oxidarii elementelor nutritive sau a eliberarii de H2S.

SUBSTRATUL

Exista doua metode opuse pentru fertilizarea plantelor – metoda hidroponica si cea cu un
sol nutritiv argilo-humic. Prima se bazeaza doar pe furnizarea plantelor a unei game
complete de ingrasaminte de la firme de renume, urmind cu strictete recomandarile
fabricantilor, solul nutritiv permitind o apropiere mai naturala si mai putin costisitoare, cu
mici dezavantaje inerente ca de exemplu putrefactia posibila a substratului, riscul mare de
aparitie al algelor sau necesitatea schimbarii substratului dupa circa 10 ani.
Citeva variante de retete: amestecati foarte bine (fara apa) 30% argila verde pudra marca
ARGILETZ (argila aceasta contine fier) cu 20% cu pamint vegetal fara adaosuri (in stare
pura) sau, in locul acestuia turba de muschi curata sau pamint de frunze foarte descompus
si 50% nisip de riu cu granulatia de 1 mm. Adaugati o cantitate mica de calciu (praf de
oase, cenusa de coarne sau nisip fin de coral) pentru 10l de amestec, care apoi se
batatoreste bine (uscat sau umezit) in acvariu intr-un start de 10 cm grosime. Unele
persoane adauga tuf de cenusa vulcanica sfarimat, zeolit sau carbune activ in amestec
pentru o mai buna fixare a radacinilor. Lateritul poate avea acelasi rol ca si argila.
Se instaleaza un gratar de plastic cu ochiuri de 4 mm largime pentru a evita stricaciunile
cauzate de eventualii sanitari. Unii acvaristi contesta folosirea gratarului, tinind cont de
faptul ca un acavariu olandez nu ar trebui sa adaposteasca sanitari sau alti pesti care
scormonesc nisipul. In plus, folosirea acestuia face dificila dezradacinarea plantelor mari
cu radacini puternice, ca de ex. Echinodorusul. Se acopera totul cu 4 cm de pietris cu o
granulatie de 2-3 mm.
Desi acesti constituenti sunt destul de dificil de gasit, utilizarea lor este foarte importanta.
Acest tip de sol este gata preparat de catre HAGEN si se numeste FERTIL+.
In comert se gasesc foarte multe tipuri de soluri pseudo-nutritiv, dar cel mai bun este cel
argilo-humic, care garanteaza cresterea luxurianta a plantelor in timp.
Pentru a evita ca unele plante sa nu acapareze tot acvariul, este util sa se confectioneze
jardiniere de sticla, sau sa compartimenteze fundul bazinului cu straifuri de sticla lipite cu
silicon.

LUMINA

Lumina zilei nu este buna pentru iluminarea unui bazin plantat pentru ca este mult prea
schimbatoare si in plus, favorizeaza aparitia algelor. Este indicat ca acvariul sa fie asezat
cit mai departe de ferestre. Nu trebuie sa ne zgircim in privinta intensitatii luminii si vom
instala 1 watt pe litrul de apa pentru iluminare.
Plantele de suprafata trebuie evitate pentru ca filtreaza lumina. Vom avea grija sa curatam
periodic tuburile, reflectoarele si geamurile situate intre tuburi si apa (la care ar fi bine sa
renuntam daca nu sunt absolut necesare) pentru ca bazinul sa beneficieze din plin de
lumina. Tuburile se schimba pe rind (este important pentru a nu stresa plantele) cel putin
o data pe an (6.000 ore) deoarece intensitatea si spectrul luminos se degradeaza in timp.
Utilizarea balastului electronic de buna calitate prelungeste durata de viata a tuburilor.
Tuburile cu diametrul de 16 mm (T5) special concepute pentru balastul electronic
diminueaza si mai mult consumul de energie electrica Pentru o inaltime a coloanei de apa
mai mare de 60 cm, se vor utilize lampile mai puternice ca de ex HQL sau HQI (pentru
bazinele descoperite). In timp ce HQL are un CRI foarte prost si da o culoare
predominant galbena, HQI (becuri de 5.200K sau 6.500 K) produce o culoare foarte
naturala si are o putere mai mare.
Ce tip de tuburi sa alegem?
Fie cumparam tuburile speciale pentru acvaristica care sunt destul de scumpe sau optam
pentru un amestec jumatate lumina zilei (Daylight) pentru planul din spate al acvariului,
jumatate tuburi horticole pentru planul din fata. Fiecare acvarist are anumite preferinte in
asocierea diferitelor tuburi si o reteta exacta devine riscanta.
Tuburile horticole au un CRI scazut deoarece sunt concepute pentru a face plantele sa
creasca (emit in special unde rosii si albastre), care nu sunt placute ochiului. Ca o mica
paranteza, se pare ca plantele cresc foarte bine cu ajutorul lampilor cu vapori de sodium,
lampile galbene de iluminat public, dar in cazul acesta trebuie sa renuntam la “placerea
vizuala”.
Site-ul http://optimal.free lauda efectele tubului BIOLUX, dar dupa verificari, acesta nu
aduce nimic revolutionar. Pentru cei care vor ca bazinul sa fie mai bine luminat, acestia
pot utiliza tuburile trifosforice cu performante ridicate. Plantele de origine tropicala au
nevoie de un ritm de 12 ore de intuneric, urmat de 12 ore de lumina. Plantele care provin
din regiunile temperate au nevoie de 15 h de lumina in timpul verii. Asadar cumpararea
unei prize programabile este absolut necesara.
Acvaristii specializati pe bazine olandeze ar trebui sa verifice anumite date tehnice ca de
exemplu: lumina bogata in lungimi de unde rosii si infrarosii dimineata si seara (marcind
inceputul si sfirsitul fotosintezei), aprinderea si stingerea progresiva, prezenta UV
(plantele mai putin sensibile, dar cu o crestere mai lenta si care prezinta un risc crescut de
aparitie a algelor). O cantitate mai mare de lungimi de unde albastre favorizeaza
dezvoltarea plantelor pe orizontala, in timp ce undele rosii au tendinta de a le face sa
creasca spre suprafata.
Nota: Pentru aprofundarea problematicii legate de lumina va recomand articolul “Despre
tuburi fluorescente”.

CO2

Acest gaz este vital pentru plante, asa cum este oxigenul pentru noi. Nu toate plantele de
acvariu au nevoie de CO2 ca ingrasamint complementar, el fiind produs in mod natural
de catre bacterii si prin respiratia pestilor. Totusi, pentru acvariile olandeze sau pentru
cele in care duritatea apei este mai mare de 8, acesta devine indispensabil. Pentru o buna
crestere a plantelor, cantitatea de CO2 trebuie sa fie mai mare de 10mg/l si mai mica de
20mg/l, optima fiind cea de 15mg/l. Exista numeroase procedee de difuziune artificiala a
CO2, dintre care cele mai multe sunt artizanale. Unul dintre cele mai serioase este acela
care utilizeaza o butelie sub presiune cu un regulator de presiune, o valva
electromagnetica, numarator de bule, reactor CO2 si un Ph metru electronic pentru cele
mai avansate. Pentru bazinele mici, exista si o alta solutie, in ciuda tendintei de scadere a
KH, aceea a difuziunii prin electroliza unui anod in carbon. CO2 joaca un rol important
in chimismul apei din acvariile noastre. De retinut este faptul CO2, pH si KH sunt
interdependente si cunoscind 2 dintre aceste valori, putem sa o deducem pe a treia.
Nota: Mai multe detalii despre CO2 in articolul colegului nostru Sandu.

MACROELEMENTELE

Denumite si elemente plastice sau elemente de baza, sunt indispensabile plantelor si
servesc drept hrana acestora. Acestea sunt asociate oligoelementelor din ingrasamintele
lichide sau solide din comert. Acestea sunt: azotul (N)- in doze mici!, sulful (S), calciul
(Ca), magneziul (Mg), fosforul (P), potasiul (K), carbonul (C), oxigenul (O) si hidrogenul
(H).
Legea fundamentala a regnului vegetal aceea a baronului Justus von Liebig (1803-1873)
denumita in mod curent si legea lui Liebig sau legea minimului afirma ca cresterea
plantelor este limitata de elemetul nutritiv mai rar.

OLIGOELEMENTELE

Au acelasi rol ca si macroelementele, dar sunt prezente doar ca faza de trecere. Acestea
sunt: borul (B), cuprul (Cu), fierul (Fe), manganul (Mn) si molibdenul (Mo). Dozajul
fierului se face destul de empiric, deoarece testele masoara continutul de fier total si nu
cel de fier util (Fe++) plantelor.

METABOLITII

Acestia sunt substante ca polizaharidele, vitaminele, hormonii, aminoacizi prezenti in
mod natural in acvariu.

INGRASAMINTELE SOLIDE PENTRU SUBSTRAT

Se folosesc dupa ce plantele si-au format radacini puternice si sunt utile pentru redarea
tonusului unui sol argilos- humic invechit. Se introduc de obicei in mod regulat in
substraturile putin nutritive. Sunt folosite des pentru plantele “gurmande” ca
Echinodorusii de talie mare, Crinum, Aponogeton, Nimphaea, etc.

AUXILIARE UTILE

Exista si animale utile pentru plante, unele care se hranesc cu alge si altele care aereaza
solul, ingropind deseurile la fel ca rimele din gradini. Cele mai eficiente in aceasta munca
sunt:
- pestii mincatori de alge: Gyrinochelius aymonieri, Garra sp., Otocinclus affinis,
Ancistrus sp., Pekoltia sp., Crossochelus siamensis, Ameca splendens, Poecillia
reticulata, P. latipina, Xiphophorus helleri, X.maculatus.
- melcii : Melanoides tuberculata, Ampullaria sp. (mininca si plantele firave), Planorbis
sp. (Helisoma nigricans) (trebuie limitat numarul acestora din aceleasi motive)
- crevetii: Caridina japonica
Nota: Pentru mai multe detalii vezi: Studiul comparativ al unor consumatori de alge

ALEGEREA PLANTELOR

In acelasi fel cum facem cuparaturile pentru a ne asigura o masa buna, tot asa vom
proceda si cu alegerea plantelor. Acestea trebuie sa fie sanatoase, fara pete sau urme de
putrezire, cu radacinile puternice si sa aiba lastari noi. Lucrul acesta nu prea este evident,
tinind cont de maniera in care unii comercianti le depoziteaza. Vom opta pentru plantele
de origine europeeana si mai putin pentru cele care provin din Asia. Acestea se recunosc
dupa radacinile ingropate intr-un burete (adesea colorat in verde datorita algelor), iar
vasele folosite sunt de culoare neagra si gaurite. Unii producatori asiatici au descoperit
acest truc si fac concurenta europenilor cu produse contrafacute. Dar trebuie sa
recunoastem ca si calitatea plantelor acestora tinde sa se imbunatateasca. Perioada cea
mai buna pentru a cumpara plantele este mai-octombrie. Acum sunt in cea mai buna
forma si exista mai multe sanse pentru a se prinde. Marea majoritate a plantelor
comercializate sunt de fapt plante heliophitae (de balta) care au fost cultivate in mediu
emers, ceea ce poate crea probleme de aclimatizare dupa ce le vom cultiva in acvariile
noastre in mediu submers. Anumite plante ca de ex. Cryptocorynele isi pot pierde toate
frunzele, ca apoi sa dea altele noi, adaptate de aceasta data la viata acvatica. Dar acest
efort suplimentar le poate fi fatal daca nu sunt sanatoase.
Fiecare planta are propriile necesitati in ceea ce priveste cresterea si cultivarea si trebuie
deci sa ne informam inainte de a cumpara una. E de condamnat faptul ca multe magazine
vind plante fara a specifica si denumirea acestora.

ACLIMATIZAREA SI PLANTAREA

Pentru a fi transportate, plantele se scurg de apa si se pun intr-o punga de plastic etansa,
umpluta cu aer. Punga se impacheteaza in ziar si/sau o alta punga izoterma. Plantele
trebuie sa fie aclimatizate la fel ca si pestii. Speciile mai sensibile ca Alternanthera si
Crypthocoryne pot sa nu isi mai revina dupa un soc termic sau osmotic. Cutia de plastic
si buretele trebuie inlaturate, folosind, daca este necesar, un jet de apa calduta. Se inlatura
partile deteriorate si se taie cam 1/3 din radacini cu o foarfeca bine ascutita. Plantele se
sadesc un pic mai adinc, fixind bine radacinile, apoi inaltindu-le pentru a-si mentine
pozitia potrivita.
Plantele cu rizomi (Microsorium) sau cu bulbi (Aponogeton) nu trebuie sa fie sadite prea
adinc ca sa nu putrezeasca. Plantele care au tija se vor sadi la distanta de citiva
centimetrii unele de altele, pentru ca si portiunea aflata deasupra substratului sa
primeasca lumina suficienta. Speciile heliophitae (cele care iubesc soarele) se vor aseza
in centrul acvariului, unde este mai multa lumina. Se recomanda ca plantarea acvariului
sa fie facuta dupa o saptamina de la umplerea acestuia cu apa.
INTRETINEREA

Acvariul plantat se intretine la fel ca si celelate, schimburile de apa se fac in mod regulat
pentru a elimina nitratii si fosfatii in exces si aducind anumite elemente nutritive prezente
din apa proaspata. Volumul de apa schimbat nu este important, deoarece pestii vor fi
putini, iar plantele au si ele o actiune de improspatare. Acvariile fara substrat argilo-
humic se fertilizeaza urmind indicatiile fabricantilor. Pentru o fertilizare regulata (lucru
foarte important), se gasesc in comert pompe mici care dozeaza cantitatea de fertilizant.
Unii acvaristi introduc elementele nutritive diluate cu ajutorul unei seringi mai mari la
radacina plantelor “gurmande”.
Bazinele cu un substrat nutritiv nu au, dupa parerea mea, intr-adevar nevoie de
ingrasaminte de baza, doar de un supliment de fier chelat si de oligo-elemente.
Grosul sedimentelor va fi sifonat, iar daca acvariul merge bine si pestii sunt putini si de
marime mica, sedimentele se incorporeaza in substrat si devin ingrasaminte naturale.
Trebuie sa avem grija ca substratul sa nu se colmateze. In acest scop putem folosi o
furculita pentru a-l afina, fara sa deterioram radacinile. Trebuie sa stiti ca lucrarile de
“gradinarit” sunt foarte importante si cu atit mai necesare cu cit plantele dominante le vor
priva pe celelalte de lumina. In natura, rareori intilnim mai mult de doua specii impreuna.

ALGELE

Orice acvariu are nevoie de timp pentru a ajunge la maturitate si este adevarat ca ciclul
azotului se realizeaza dupa minim o luna, dar trebuie sa se ia in calcul inca una inainte de
a considera bazinul complet echilibrat (da, acvaristica inseamna in primul rind rabdare!).
Aceasta perioada va lasa timp algelor flaminde dupa medii tinere sa se prolifereze.
Ele vor sufoca plantele dind un aspect neingrijit bazinului. Daca prezenta lor in cantitati
mici poate fi considerate normala, excesul se datoreaza unui dezechilibru sau a unei
carente care trebuie remediate. Algele se situeaza pe treapta cea mai de jos a scarii
evolutiei (sunt probabil primele fiinte aparute) si au ca urmare o mare putere de adaptare,
spre disperarea acavaristilor.
Trebuie evitata folosirea produselor algacide din comert, acestea fiind mai daunatoare
plantelor si pestilor decit algelor inasasi. In ultima instanta, se vor folosi produsele de
origine naturala ca extractele de turba sau “PROTALON”. In lupta cu algele, este mai
bine sa sa prevenim aparitia lor decit sa inercam sa cistigam lupta impotriva acestora.
Fiecare autor care a scris un articol despre alge isi expune propriile solutii pentru
inlaturarea lor, dar din pacate, acestea sunt adesea contradictorii.
Putem spune insa, fara teama de a gresi, ca toate tipurile de alge prezentate mai jos se
inmultesc atunci cind apa este prea bogata in nitrati sau in fosfati, cind adaugam prea
multe ingrasaminte, cind tuburile TL sunt prea vechi sau cind acvariul este luminat de
lumina soarelui, cind filtrarea este slaba, cind sunt prea putine plante cu crestere rapida,
cind exista deseuri nesifonate pe substrat, cind potentialul redox al apei este prea slab si
cind nu exista mincatori de alge.
-Algele maro (Diatomee) – deranjeaza rareori si apar datorita unei carente de iluminare.
Se intilnesc de cele mai multe ori in acvariile tinere si sunt favorizate de un pH mai mare
de 7.
-Algele verzi filamentoase (Cladophora si Spirogyra) sunt semnele unui bazin sanatos. Se
pot inlatura folosind o racleta. Pentru a evita aparitia lor, se diminueaza lumina, cantitatea
de CO2, duritatea si pH
-Algele verzi suspendate (apa verde) sunt inlaturate eficient prin tratarea apei cu o lampa
UV sau cu ajutorul dafniilor. Atentie, (algele) sa nu le introduceti odata cu hrana vie.
Diminuati lumina.
-Algele verzi cu cruste sau in forma de puncte verzi ( Chaetophora, Ganggrosira,
Hormidium) sunt greu de inlaturat.
-Algele ascutite (Auduinella si Rhodophycae), in general de culoare neagra sunt
favorizate de un pH acid si sunt greu de inlaturat.
-Algele albastre (Cyanophycae) sunt semnele unui dezechilibru. Intr-un acvariu abia
umplut cu apa, ele pot intrerupe ciclul azotului si se hranesc cu componenetele organice
inainte ca bacteriile sa le degradeze. Aceste alge apar in ape dulci, cu temperature mai
ridicate de 20 grade, cu un pH mai mare de 6,5, unde substratul compact este in
descompunere, unde exista un exces de CO2 si o carenta de potasiu sau fier.
Incalzitoarele care se baga in substrat ar fi o modalitate eficienta de lupta impotriva lor.
Pentru cazuri cu adevarat disperate (dar de evitat, caci se distruge echilibrul biologic): o
lingura de supa cu alb de zinc pentru 100l sau fosfat de eritromicina.

INMULTIREA PLANTELOR

Daca ati urmat toate sfaturile mele, nu ar trebuie sa intimpinati probleme cu inmultirea
plantelor. In functie de specie, se foloseste butasirea, marcotajul, se separa stolonii si
plantutele nou aparute pe axa florala, se divid rizomii sau se seamana semintele intr-un
mediu cu umiditate atmosferica foarte ridicata. O modalitate foarte buna de a face
plantele sa creasca foarte repede este aceea de a le cultiva in mediu emers intr-o
atmosfera foarte umeda. In aceste conditii ele cresc foarte repede si infloresc.

De evitat

Este bine sa ne ferim de medicamente si mai ales de cele pe baza de nufirpirinol care
poate fi cauza distrugerii plantelor. Lemna minor (lintita, planta mica plutitoare) trebuie
evitata pentru ca invadeaza bazinul si este greu de inlaturat. Atunci cind se pune in
functiune un acvariu nou, este inutil sa-l umplem de la inceput cu plante cu crestere lenta
ca Anubias sau Cryptocoryne, deoarece doar speciile cu crestere rapida sunt capabile sa
lupte impotriva algelor, care apar in toate bazinele noi. Ii avertizez pe “chimistii”
incepatori ca o reteta gresita sau o supradozare a ingrasamintelor poate avea consecinte
nefaste.

Concluzii

Sper ca ati reusit sa retineti si eventual sa invatati cite ceva despre plantele din acvariile
noastre si ca de acum incolo nu vor mai fi privite ca simple “ornamente”. Ii sfatuiesc pe
cei interesati de un acva – terarium sa agate citeva orhidee (de ex. Phalaenopsis) pe
marginea acestuia o noua pasiune garantata. Aceasta noua pasiune mi-a insuflat-o cineva
de pe forum, nu spun cine. Hai sa nu va mai fierb ca nu este un secret. Este din Timisoara
se numeste Dana Raluca, colega noastra de moderare, o mare iubitoare de orhidee.

P.S. Multumesc pe aceasta cale colegei noasre dolly care m-a ajutat la redactarea acestui
material.
Ultima actualizare ( Thursday, 28 April 2005 )

Scris de Baronu'
Saturday, 20 August 2005
A. Patologie - Paraziti comuni

I. PROTOZOARE

Boli cu manifestari externe produse de protozoare

1. Dinoflagelatele (Oodinium, Amylodinium - in apele sarate)

Acesti paraziti sunt alge microscopice, din grupa dinoflagelatelor, care provoaca boala
numita Oodiniaza, (Oodinioza), "Catifea", "Velvet disease" sau "Boala Recifului de
Corali", "Coral Reef Disease" in cazul Amylodinium. La pestii dulcicoli de acvariu
(Xiphophorus, Puntius, Rasbora, Colisa, Macropodus, Betta, etc.) s-a identificat specia
Oodinium (Piscinoodinium) pillularis cu o marime de 0.05-0.07mm si care dispune de
cloroplaste in citoplasma celulei. Aceste dinoflagelate ridica probleme foarte mari si in
ceea ce priveste pestii marini. Pentru acesti pesti (Amphiprion, Premnas, Dascyllus,
Balistes, Chaetodon, etc.) s-a evidentiat specia Amyloodinium ocellatum, care are o
dimensiune de 0.02-0.07mm si nu dispune de cloroplaste. Amylodinium are un ciclu de
viata identic cu cel al lui Ichthyophthirius.
Parazitii au forma ovoidala si sunt prevazuti cu un peduncul de fixare la partea
posterioara. Parazitii se fixeaza pe tegumentul si pe branhiile pestilor.

Ciclul de viata:
Parazitii distrug tesutul epitelial prin prelungiri protoplasmatice in interiorul
tegumentului, iar la maturitate se desprind si cad in substrat, unde se inchisteaza.
Marimea chistului este de aprox. 0.3mm.
Prin diviziuni repetate sunt generati spori (32-34 in cazul Oodinium si 128-256 in cazul
Amylodinium). Sporii au forma ovala si sunt prevazuti cu doua santuri perpendiculare. In
aceste santuri se gaseste cite un flagel spiralat. Folosind flagelii, sporii se pot deplasa pina
gasesc o gazda. Daca intr-un interval de 12-24 de ore nu gasesc o gazda, sporii se
inchisteaza devenind un parazit permanent.

Patologie:
Examinarea pestelui suspect de boala se face folosind lumina indirecta; de exemplu, intr-
o camera intunecata se pozitioneaza o lanterna deasupra pestelui, iar acesta se
examineaza din lateral. Pestele va parea imbracat intr-un praf auriu sau in "catifea". Un
diagnostic corect se face prin examenulul histologic al tegumentului si tesutului
branhiilor. Parazitii se pot vedea la microscop (100x-200x), pe un raclat tegumentar sau
branhial, sub forma unor formatiuni ovalare imobile.
Pestii bolnavi inoata molatec la suprafata apei, fac eforturi de respiratie, iar pe tegument,
branhii si cavitatea bucala prezinta formatiuni chistice de culoare galbuie sau cenusie.
Pentru pestii dulcicoli, chistii fiind foarte mici, pestele pare "pudrat" (catifea). La pestii
marini, chistii fiind ceva mai mari, pestii par presarati cu gris. De aici si confuziile cu
Cryptocaryon irritans. Infectiile severe pot cauza hiperplazie epiteliala, inflamatii,
hemoragii si necroze.
Tratamentul de baza se face cu formalina (formol), hipermanganat de potasiu si sare
(NaCl).
Alternative:
- tripaflavina 0.2-0.4cmc la un litru de apa, bai cu durata de 2-12 ore;
- albastru de metilen solutie 1%, 0.2-0.4cmc la un litru de apa, bai de lunga durata timp
de 6-10 zile.

Semne ale infestarii:
Puncte foarte mici pe suprafata pielii si pe inotatoare, inot molatec, greutate in respiratie.

Foto: peste dulcicol infestat cu Oodinium pillularis.

2. Ichthyobodo necator (Henneguy, 1883) (Costia)

Ichthyobodo necratix cunoscut mai demult sub numele de Costia necatrix (Costiaza), mai
nou Ichthyobodo necator este un flagelat de dimensiuni reduse (0.01-0.02 mm), care
infecteaza suprafata externa a pestilor si branhiile. Afectiunea se mai numeste si "Boala
mucusului albastru" ("Blue Slime Disease") din cauza producerii unei cantitati mari de
mucus ca raspuns la infectie. Culoarea acestui "voal" laptos evolueaza catre nuante mai
intunecate si formeaza plagi rezistente care au tendinta sa se dezvolte. In stadii avansate
poate produce vizibile leziuni sangvinolente. Hiperplazia epiteliala poate fi, de asemenea,
prezenta.

Ciclul de viata:
Acest parazit traieste in forma latenta pe majoritatea speciilor de pesti dar devine agresiv
numai in conditiile in care pestii sunt slabiti sau stresati din diverse motive. In timpul
ciclului de dezvoltare, traieste implantat in tegumentul pestilor. Parazitul nu poate trai
mai mult de 30 de minute in lipsa unei gazde.

Patologie:
Diagnosticul se face pe baza examinarii la microscop (300x-400x) a unui raclat de piele
pentru a se evidentia parazitii. Miscarile rapide, caracteristice parazitului, si ventuzele cu
care se fixeaza pe epiteliu pot ajuta la identificarea lui.
Simptome asemanatoare se manifesta si in cazul infestarii cu Chilodonella, Trichodina,
Laernaea, Seryphidia si sunt foarte contagioase.
Tratament: In faze incipiente nu constituie o problema. Ca tratament specific se
recomanda sulfat de cupru sau formalina. Totusi, utilizarea sulfatului de cupru trebuie
facuta cu precautie si numai dupa ce celelalte tratamente nu au dat rezultate, deoarece
este foarte toxic. Aceste parazitoze pot fi tratate eficient cu permanganat de potasiu
(KMnO4) in doze de 2 ppm. Formalina nu va fi utilizata in doze mai mari de 75 ppm,
deoarece devine stresanta pentru pesti. Aceasta boala poate fi tratata numai prin cresterea
temperaturii, daca pestii suporta o astfel de crestere. Aceste protozoare nu suporta
temperaturi mai mari de 32°C iar o crestere treptata a temperaturii pina in jurul aceste
valori este recomandata inaintea oricarui tratament. Se pot folosi si medicamente speciale
pentru pesti.
Boala apare in general prin aducerea unor pesti bolnavi. Factorii care favorizeaza aparitia
si dezvoltarea bolii sunt: un pH prea ridicat, o temperatura scazuta, subalimentatie,
aglomerarea bazinului.
Deoarece parazitii nu pot trai fara gazde, nu este necesara o dezinfectie totala a bazinului
dupa declansarea bolii. Este suficient sa scoatem toti pestii intr-un bazin-spital, unde se
va face si tratamentul. Pestii nou achizitionati se vor tine in bazine de carantina timp de
minim doua saptamini.

Semne ale infestarii:
Pestii se freaca de decor, tin inotatoarele strinse, inoata molatec. Moartea survine in urma
atacarii branhilor.

Foto: Xipho infestat cu Costia.

3. Ichthyophthirius multifiliis (Fouquet, 1876) (Cryptocaryon irritans (Brown, 1951) - in
apele sarate)
"Gris", "Ich" sau "Boala punctelor albe" este o infestare parazitara externa provocata de
un protozoar, si este extrem de periculoasa atit pentru pestii dulcicoli cit si marini ("gris
marin"). In acvariile in care temperatura curenta este mai mica de 20°C se pot inregistra
pierderi masive atit in rindul pestilor adulti cit si a puietului, indiferent de specie.
Agentul cauzator care provoaca imbolnavirea pestilor dulcicoli este protozoarul ciliat
Ichthyophthirius multifiliis. Acest protozoar are o marime de 0.1-1mm, este sferic si
acoperit cu cili raspinditi uniform pe tot corpul. El se caracterizeaza printr-un
macronucleu in forma de potcoava (caracter pentru recunoastere) care inconjoara toti
micronucleii.
Pestii marini sunt infestati cu specia Cryptocaryon irritans care seamana destul de bine cu
Ichthyophthirius multifiliis. Forma acestuia este globuloasa sau piriforma si la exterior
sunt prevazuti cu cili dispusi in siruri regulate. Este mai mic decit Ichtylophthirius
multifiliis, atingind 0.027-0.048 x 0.35-0.45mm. Ca si confratele sau dulcicol,
Cryptocaryon irritans se caracterizeaza prin macronucleul in forma de U (caracter pentru
recunoastere).
Punctele albe care se observa pe pesti sunt parazitii adultii (trofozoizi), care sunt in
stadiul de hranire si sunt fixati de piele sau pe branhii. Leziuni majore se produc prin
intrarea sau iesirea parazitului in sau din interiorul organismului pestelui. Parazitul se
raspindeste cu rapiditate in acvariu. De aceea, nu este recomandabil sa hranim pestii de
acvariu cu pesti proveniti din lacuri sau balti, sau sa-i tinem pe acestia din urma ca pesti
de acvariu. Majoritatea pestilor sunt predispusi infestarii cu Ichtylophthirius multifiliis.

Ciclul de viata:
Parazitii maturi formeaza pustule pe pielea gazdelor. Cind - dupa cca. 15 zile - o pustula
se sparge, parazitii ajunsi la dimensiunea adulta de 1mm sunt eliberati, se raspindesc in
apa si se fixeaza pe diverse elemente din mediul acvatic. Cilii parazitului formeaza un
chist cu un invelis gros, care incepe sa se divida, producind sute, chiar mii de noi celule.
Astfel, prin diviziuni repetate, se formeaza dintr-un singur chist aprox. 2000 de noi ciliati
piriformi de 0.07mm marime pentru Ichthyophthirius multifiliis si peste 200 de ciliati
ovalari de 0.035-0.036mm pentru Cryptocaryon irritans. S-a constatat ca la temperaturi
mai mari de 27°C multiplicarea nu se mai produce (in cazul Ichthyophthirius multifiliis).
Descendentii parasesc chistul, devin liberi in apa si incep cautarea unei noi gazde. Acestia
au forma unei lacrimi in al carei virf ascutit se gaseste aparatul de fixare. Fara gazda, pot
supravietui maxim 90 de ore. Odata ce gasesc o noua gazda, patrund sub solzi si prin
epiderma pestelui, unde se maturizeaza.

Patologie:
Parazitul afecteaza pestele in doua feluri:
1. Lezeaza invelisul epidermei, marind producerea de mucus
2. Intervine in schimburile de gaze, afectind filamentele branhiilor (acolo unde oxigenul
intra in singe)
In functie de temperatura apei, ciclul de viata este de 7-14 zile. Patologia cauzata de acest
parazit include hiperplazia epiteliala si necrozele. Pestele este afectat de faptul ca
parazitul intra si iese din el.
Diagnosticul se face pe baza observarii a numeroase puncte albe pe suprafata pestelui.
Prezenta parazitilor poate fi observata la microscop, prin examenul histologic al
tegumentului si tesutului branhiilor. Protozoarul ciliat. caracterizat printr-un macronucleu
in forma de C, poate fi observat cu ajutorul unei lupe (5x). Parazitul poate fi, de
asemenea, vazut in timpul evolutiei sale histologice pe piele si pe branhii.
Tratamentul se face folosind in special preparate pe baza de formalina sau sulfat de
cupru. Precizari in legatura cu folosirea acestui tip de tratament le gasiti in acest foarte
interesant articol. Alte tratamente recomanda bai de lunga durata cu verde de malachit, in
concentratie de 0.15mgr/litru. Este important de stiut ca tratamentul se va face de 3-4 ori,
la interval de 3 zile, pentru ca este valabil doar pentru descendentii care parasesc pestele
si inoata liber. Pentru sustinerea tratamentului se va creste treptat temperatura apei cu 2-
3°C Trebuie sa va asigurati ca pestii din acvariu suporta cresterea respectiva de
temperatura. Se pot utiliza si medicamentele specifice care se gasesc in magazinele de
specialitate, respectind indicatiile din prospectele respective. Pentru majoritatea speciilor
s-a constatat ca tratamentul cu sare si crestere de temperatura da rezultate bune. Un
tratament de acest gen consta in marirea progresiva a concentratiei de sare in apa pina la
max. 5 gr/l, concomitent cu o crestere graduala a temperaturii pina la 30°C.
Ciliatii tineri de Ichthyophthirius multifiliis se pot distruge prin adaugare de sare neiodata
in acvariu, in concentratie de 1.5-2% timp de 24 de ore. In cazul lui Cryptocaryon irritans
se recomanda ca pestii sa fie indepartati din acvariul in care a aparut boala, iar acesta sa
ramina nepopulat 7-10 zile.

Semne ale infestarii:
Pestii se freaca de obiecte si inoata cu aripioarele strinse.

Foto: Peste dulcicol infestat cu Ichthyophthirius multifiliis.
Foto: Peste marin infestat cu Cryptocaryon irritans.

4. Trichodina sp. (Ehrenberg, 1830) (Paratrichodina, Trichodinella, Tripartiella,
Vauchomnia)

Trichodina sp. face parte din familia Trichodinidae, care include genurile Paratrichodina,
Trichodinella, Tripartiella si Vauchomnia. Termenul folosit pentru parazitozele produse
de aceste protozoare poate fi gasit in literatura de specialitate sub denumirea de
"Trichodinioza".
Trichodina este un protozoar ciliat peritrihial, discoidal, cu diametrul cuprins intre 25 si
75 micrometri, care inoata liber. In citoplasma se poate obseva un macronucleu in forma
de semiluna, un micronucleu si mai multe vacuole digestive. Pe fata ventrala poseda un
inel de cirlige (crosete) cu care se fizeaza pe pielea pestilor.

Ciclul de viata:
Multiplicarea acestui parazit se face prin bipartitie transversala. Diferitele specii de
Trichodina supravietuiesc in stare libera in jur de 24 ore, interval in care pot parazita un
peste. De obicei, parazitul este introdus in acvariu odata cu hrana vie. Trichodina
pediculus poate fi adus in acvarii in acelasi timp cu introducerea accidentala a hidrelor.

Patologie:
Prezenta parazitului nu este vizibila cu ochiul liber, fiind nevoie de o examinare
microscopica (100x-200x) a unui raclat de piele. O prima leziune care se observa este o
necroza a tesutului epitelial. In stadii mai avansate apare un "voal" fin atit pe piele cit si
pe branhii. De cele mai multe ori o infestare cu Trichodina este un fenomen secundar al
altor parazitoze, cel mai adesea fiind asociat cu Ichthyophthirius. Trichodina paraziteaza
cu precadere pestii slabiti. O infectie severa este in general asociata cu apa de proasta
calitate.
Tratament: formalina, sulfat de cupru, permanganat de potasiu.
Alternative:
- Bai de scurta durata 5-10 minute in solutie de sare de bucatarie neiodata 1-3%;
- Acid acetic (1ml pentru 5 litri de apa);
- Formol (1ml pentru 4 litri de apa);
- Permanganat de potasiu (0,1g pentru 50 litri de apa);
- Bai de lunga durata (8-10 ore) in solutii de verde de malahit sau tripaflavina (1,5 mg
pentru 10 litri de apa)
De asemenea, se impune imbunatatirea calitatii apei.
Semne ale infestarii:
In prezenta parazitului, pestii se freaca de substrat, misca branhiile des si au probleme
respiratorii, "pipind" suprafata apei.

5. Epistylis (Ehrenberg, 1830) si Heteropolaria (Foissner & Schubert, 1977)

Acest organism actioneaza in general atunci cind apa este bogata in fertilizanti sau are un
continut crescut de materii organice. Apare foarte rar in acvarii dar destul de des in
bazinele de gradina. Numele comun al acestei boli este "Boala petelor rosii" - "Red Sore
Disease".
Epistylis si Heteropolaria sunt paraziti protozoari asemanatori. Sunt organisme
unicelulare, care traiesc grupati in colonii ramificate de 5-10 mm lungime, vizibile sub
forma unui invelis de puf de culoare alba spre maro (asemanator bumbacului.)
Ramificatiile coloniilor sunt rigide si nu se contracta. Celulele terminale se numesc
zooide. Orificiul oral este prevazut cu cili care se contracta in timpul hranirii. Coloniile
de Epistylis si Heteropolaria se aseamana cu ciupercile (mucegai), dar se diferentiaza de
acestea cu ajutor examenului microscopic (40x-100x).

Ciclul de viata:
In faza primara inoata liber si traiesc pe plantele acvatice. Acesti paraziti se gasesc de
obicei pe tegument si pe inotatoare. Paratitul se fixeaza strins pe suprafata solzilor sau pe
filamentele inotatoarelor. Epistylis si Heteropolaria se inmultesc prin diviziune, formind
asa numitul Teletroch – sau faza de mobilitate juvenila. Teletroch-ul se ramifica si se
ataseaza pe o colonie deja formata. Epistylis se hraneste cu bacteriile din mediul
inconjurator.

Patologie:
Pestele prezinta leziuni albe sau singerinde pe corp. Parazitul produce ulceratii in locul
unde se fixeaza pe peste. La catfish leziunile afecteaza sira spinarii si oasele care se afla
sub tegumentul capului. Parazitii se pot localiza si pe icre. Uneori este nevoie de citeva
saptamini pentru inlaturarea tuturor coloniilor. Aparitia Epistylis este rezultatul proastei
calitati a apei si necesita masuri urgente de tratament. Parazitii pot provoca slabirea sau
chiar moartea pestilor. Ulcerele produse de infectiile cu Epistylis pot provoca alte infectii
secundare, bacteriale sau fungice. De exemplu, "Boala petelor rosii" se poate asocia cu
Aeromonas.
Tratamentul clasic impotriva Epistylis si Heteropolaria se face cu sare neiodata dupa
urmatorul tratament: sare marina sau sare neiodata de la magazinele de profil, care se
dizolva in apa. Doza indicata este de 30 grame/l pentru bai de 2-3 minute. Sau 10 grame/l
pentru bai de 30 de minute. Se mai poate utiliza formalina sau hipermanganat de potasiu.

Semne ale infestarii:
Se observa ulceratii pe suprafata tegumentului sau portiuni acoperite de un puf
asemanator bumbacului pe solzi sau pe inotatoare care vor produce leziuni de culoare
rosie.
Foto: Crap Koi infestat cu Epistylis.

6. Chilodonella (Strand, 1928) [Chilodonelaza]

Literatura de specialitate descrie mai multe specii ale genului, dintre care doua sunt
patogene pentru pesti: Chilodonella hexasticha (Kiernik, ?) si Chilodonella cyprini
(Moroff, 1902). Chilodonella este un protozoar plat si oval, cu siruri paralele de cili si o
crestatura in partea anterioara. Inoata dezordonat la fel ca Ichthyobodo, dar este ceva mai
mare avind 0.03-0.07mm lungime si 0.02-0.04mm latime. La examenul microscopic
(50x-100x) poate fi pus in evidenta pe un raclat proaspat de piele sau pe portiuni umede
ale branhiilor.

Ciclu de viata:
Chilodonella cyprini se imulteste prin diviziune transversala. La temperaturi peste 20 de
grade sau la lumina intensa, diviziunea nu se mai produce. In aceste conditii parazitul se
inchisteaza. Formatiunile chistice se desprind de pe corpul pestilor si cad pe substrat sau
plutesc in masa apei. In cazul in care conditiile de dezvoltare devin optime, chistii ajunsi
in branhiile pestilor trec in stadiul de parazit. Infestarea pestilor se produce prin trecerea
parazitului de la un peste la altul.

Patologie:
Acest parazit poate produce pierderi mari in acvarile cu temperaturi sub 20 de grade.
Parazitul infesteaza suprafata corpului inotatoerele si branhiile, indiferent de specia
pestilor. Din cauza iritarii provocate de paraziti, corpul pestilor se acopera cu mucus
secretat de epiteliu. In cadrul infestarii pielii se constata pete albicioase transparente si
ingrosate. Aceste pete se pot extinde pina intreaga piele devine ingrosata si albicioasa.
Pestii ai caror branhii au fost infestate, inoata la suprafata apei si dau semne de anoxerie.
In cazul in care filamentele branhiale ale pestilor sunt acoperite cu o mare cantitate de
mucus survine moartea prin asfixie.
Tratament de baza se face cu formalina, CuSO4 si KMnO4. Alternativ se poate incerca
combaterea parazitozei cu bai de verde de malahit 0.5gr/100 litri pentru o durata de 10-15
minute. Rezultate satisfacatoare s-au obtinut si cu bai de de solutie salina 2-3% pentru o
perioada de max. 5 minute. In mod normal un singur tratament efectuat corect este
suficient. Acvariile infestate se scurg si se usuca 2-3 zile.

7. Ambiphrya (Raabe, 1952) sin. Scyphidia si Apiosoma (Blanchard, 1885) sin.
Glossatella

Ambiphrya (denumita si Scyphidia) are forma de butoias si se prinde de tegumentul
pestilor cu ajutorul unor ventuze plate si late aflate la capatul posterior. Protozoarul are
un inel de cili in jurul gurii si un altul la mijlocul sau, numit cordon ciliar. Ambiphrya are
nucleul in forma de funda. Cind este prezent in numar foarte mare si calitate apei este
proasta, atunci reprezinta o adevarata problema
Apiosoma (denumita si Glossatella) are forma unui vas usor alungit, a carui baza ingusta
o foloseste pentru prindere. Nu are cordon ciliar, doar cili in jurul orificiului oral si nuclei
compacti de forma conica sau triunghiulara.
Patologie:
Parazitul nu produce leziuni distincte pestilor, dar poate bloca fluxul de oxigen cind se
gaseste in numar mare pe branhii. Apa de proasta calitate si aglomeratia din bazin
contribuie la inmultirea protozoarilor care, in numar mare, reprezinta o problema pentru
sanatatea pestilor.
Aceste organisme folosesc pestele ca un “suport" pentru a se hrani cu bacteriile si
materiile organice suspendate in apa. In numar mare, reduce capacitatile functionale ale
branhiilor.
Totusi, masurile de prevenire, ca reducerea numarului de pesti si micsorarea ratiilor de
mincare pot face fata cu success acestui parazit.
Diagnosticul se pune dupa examinarea la microscop (100x), prin examenul histologic al
tegumentului si tesutului branhiilor.

Tratament : formalina, CUSO4 sau KMnO4. Daca insa conditiile nu sunt imbunatatite,
infectia poate sa reapara.

8. Brooklynella hostilis(Lom & Nigrelli, 1970) - in apele sarate

Brooklynella hostilis se mai numeste si "Clownfish disease" sau "Angelfish disease".
Boala apare frecvent la pestii marini dar mai rar decit infestarile cu Cryptocaryon irritans
si Amyloodinium ocellatum. Brooklynella hostilis este un protozoar ciliat care se
aseamana in multe privinte cu protozoarul de apa dulce Chilodonella.
Cind conditiile devin favorabile, parazitii se multiplica foarte rapid prin reproducere
asexuata, provocind epuizarea si moartea pestelui.
Prezenta parazitului trebuie confirmata prin examen microscopic (100-200x). Pentru
examenul microscopic, se ia o lamela curata care se trece pe jumatatea posterioara a
pestelui, inclusiv pe inotatoarea caudala. Parazitul va aparea sub forma unei celule de 50-
80 micrometri in forma de rinichi sau inima inconjurata de o coroana difuza de cili.
Apa de proasta calitate, stresul provocat de transport, nivelul crescut al amoniacului sau
al nitritilor pot influenta declansarea brusca a numarului de paraziti.

Patologie:
Pestii infestati devin letargici si isi pierd apetitul. Respiratia devine greoaie pe masura ce
branhiile sunt intens parazitate. Pe corp se evidentiaza pete decolorate pe arii mici care,
pe masura ce infectia prograseaza, se inmultesc. Descuamarea epiteliului este stadiul final
al bolii.

Tratament: Literatura de specialitate nu prezinta un tratament specific pentru aceasta
boala. Parerile sunt impartite si in ceea ce priveste folosirea sulfatului de cupru.
Combinarea tratamentelor de mai jos a dat bune rezultate pentru eliminarea parazitilor, in
multe cazuri cu grade diferite de infectie, folosind cel putin doua metode si uneori toate
patru. Cu multa atentie, parazitii pot fi adusi sub control (chiar eliminati), dar tratamentul
nu trebuie sa dureze mai putin de 24 de ore.
- pestele se introduce in apa dulce cu aceeasi temperatura si acelasi pH ca al bazinului
marin timp de 15 minute (trebuie tinut sub observatie pentru a evita stresul pestelui, caz
in care acesta trebuie scos imediat)
- baie in apa de mare cu formalina in doza de 1000 ppm timp de 15 minute
- acriflavina adaugata in apa din bazin pentru o perioada de 2 saptamini, dupa cele doua
metode anterioare
- imbunatatirea calitatii apei concomitent cu inlaturarea dejectiilor depuse
Daca apar infectii secundare produse de alte bacterii, atunci trebuie folosite antibiotice.
Folosirea lampilor UV poate preveni infectiile secundare.

9. Trichophrya (Claparede & Lachmann in 1859) sin. Capriana

Exista citeva specii de Trichophrya. Trichophrya este un parazit suctorian care se
localizeaza in special pe branhiile pestilor. Infectiile severe pot provoca tumori, anemii si
erodarea tesutului branhiilor. Diagnosticul se face dupa examinarea microscopica (100x),
prin examenul histologic al tegumentului si tesutului branhiilor.

Ciclul de viata:
Acest protozoar ciliat in stadiul adult nu mai este mobil. Se reproduce prin diviziune, iar
noii teletrochi (larvele tinere care inoata liber) seamana cu Trichodina, dar nu au
dentricule. Se hraneste prin niste tentacule care ies dintr-o celula sferica, care seamana cu
o perna cu ace. Aceste tentacule sunt deseori absente si reprezinta granulele caracteristice
organice, de culoare maro. Unii cercetatori nu considera Trichophrya ca fiind un parazit,
aceasta traind pe suprafata pestilor si hranindu-se cu materiile organice din mediul
inconjurator, in timp ce altii il considera un parazit care poate produce stresul si moartea
pestilor atunci cind este prezent in numar foarte mare.

Patologie:
S-a observat ca numarul mare de Trichophrya poate produce moartea pestilor, dar nu
intotdeauna. Exista posibilitatea ca unele specii de Trichophrya sa fie mai virulente decit
altele si /sau diferite specii de pestii sa reactioneze diferit in prezenta parazitului.
Trichophrya este un parazit specific al branhiilor si poate cauza moartea pestilor prin
blocarea fluxului de oxigen. Un mediu bogat in substante organice (ex – pondurile)
permit inmultirea excesiva a parazitului.

Tratament: Sulfatul de cupru este singurul tratament eficient impotriva acestui parazit.
Rezultate bune s-au obtinut si cu formalina.

10. Tetrahymena corlissi (Thompson, 1955)

Dupa toate probabilitatile, microorganismele din grupul Tetrahymena au fost primele
organisme unicelulare care au putut fi observate si descrise. Acest lucru a fost facut
pentru prima data, cu 3 secole in urma de Anton Leuwenhook. Multa vreme, in literatura
de specialitate nu a fost mentionata decit o singura specie de Tetrahymena - Tetrahymena
pyriformis. Astazi se cunosc mai multe specii. Aproape in toate studiile, Tetrahymena
erea considerata ca fiind total inofensiva si prezenta doar la pestii foarte slabiti sau
muribunzi.
Tetrahymena corlissi este un protozoar ciliat, care paraziteaza tegumetul si branhiile
pestilor de apa dulce. Acest ciliat este mobil (inoata liber), de forma ovalara si are o
dimensiune de 50 - 70 micrometri. Parazitul se identifica prin examinarea la microscop a
unui raclat de piele (40x - 100x). Cunoscut si sub numele de "Guppy killer", face ravagii
in aglomerarile de Guppy infestind atit adultii dar mai ales alevinii. Citeva imagini
sugestive se pot vedea pe acest site. Boala poate afecta si alte specii de pesti care traiesc
in acvariu sau in ponduri.
Ca rezultat al cercetarii structurii acizilor nucleici din organismul Tetrahymenei, a
modului lor de organizare, s-au obtinut date legate atit de aspectul biologic al acestui
microorganism cit si despre ale altor specii strins inrudite cu aceasta. A aparut astfel
termenul de Complexul Tetrahymena pyriformis, prin care se are in vedere existenta unui
grup care cuprinde cca. 14 tipuri foarte asemanatoare si cu o evolutie foarte rapida.
Poseda o mare capacitate de a trece de la alimentatia cu microorganisme la alimentatia cu
tesuturi provenind de la animale superioare.
Tetrahymena se poate intilni si la lipitori, la larvele de tintari, melci sau chiar in vezica
urinara a ciinilor.
In fermele piscicole cu apa calda din tarile tropicale, specializate in cresterea pestilor
exotici, Tetrahymena gaseste conditii favorabile de dezvoltare si inmultire, astfel ca se
poate intilni la fiecare al 6-lea exemplar de Guppy adusi din import. La alti pesti tropicali,
frecventa este insa mai redusa – in jur de 1/10.

Patologie:
Tetrahymena nu este numai un parazit al tegumentului, ci si al muschilor, al cavitatii
abdominale, al corpul vitral al ochilor (lichidul ocular) si chiar al creierului. Din punct de
vedere clinic, se observa necroze si hemoragii ale tegumentului. In cazuri severe,
abdomenul pestelui se eviscereaza si pot aparea exoftalmii severe. Infestarile externe cu
Tetrahymena sunt specifice pestilor morti sau muribunzi culesi de pe fundul acvariilor si
sunt adesea asociate cu un mediu bogat in materii organice. Atit timp cit Tetrahymena
este prezenta doar pe suprafata externa a pestilor, tratamentul se face usor cu ajutorul
medicamentelor. De retinut este faptul ca se inmulteste foarte repede si poate fi letala
pestilor. Odata ce a reusit sa patrunda in muschi, in organele interne sau in cavitatea
abdominala, pestele nu mai poate fi salvat.

Tratament: verde de malachit – 0,04 mg/l timp de 3 zile.

Semne ale infestarii:
Leziuni pe tegument si pe branhii, inotatoarele strinse pe linga corp, respiratie rapida,
pestele se freaca de obiecte.

11. Uronema marinum (Dujardin, 1841) – in ape sarate

Uronema marinum este parazitul de apa sarata, asemanator cu Tetrahymena. Este un ciliat
care inoata liber si poate provoca numeroase pierderi in rindul pestilor, afectindu-le in
special creierul dar care infesteaza si tegumentul si muschii pestilor marini. Acesti
paraziti nu ataca decit pestii bolnavi sau cu un sistem imunitar slabit.
Paraziteaza numeroase specii de pesti, printre care cele din genul Zebrasoma (Tang) – in
special Zebrasoma flavescens (Yellow Tang), speciile de Pomacanthus, calutii de mare,
speciile din genul Centropyge, multe specii de Chaetodon (Butterfly fish), diferite specii
de Opistognathus (Jawfish) si in special Opistognathus aurifrons (Jawfish cu capul
galben), etc.

Ciclul de viata:
Se realizeaza prin diviziune mitotica simpla. In acvariile marine, excesul de materii
organice contribuie la inmultirea lor.

Patologie:
Comportamentul pestilor – In stadiile incipiente ale infectiei, pestii sunt foarte agitati si
se freaca de obiecte pentru a scapa de iritatii. Pe masura ce infectia progreseaza, acestia
devin letargici, se vor ridica la suprafata apei pentru a respira, deoarece branhiile sunt din
ce in ce mai afectate de parazit, iar respiratia este greoaie. Pestii se ascund de ceilalti si de
vizitatori.
In primul stadiu al bolii, pe corp, se observa o paloare a culorii. Pe masura ce boala
avanseaza, apar necrozele si hemoragiile. In stadiile avansate, ochii devin cetosi, iar
pestele poate sa orbeasca.
Examinarea branhiilor pestilor afectati pune in evidenta numarul mare de paraziti.
Odata ce parazitii s-au fixat pe tegument, apar pete de culoare gri spre alb. O infectie
secundara cu ciuperci poate agrava starea de sanatate a pestelui. Tegumentul produce un
exces de mucus.

Histo-patologie:
Diagnosticul se face pe baza examinarii (100x-200x) unui raclat de piele, care va pune in
evidenta sute de ciliati cu dimensiuni de cca. 40x20 microni. Infectia se poate observa si
prin examinarea ureterului si a rinichilor. Dupa cum s-a mai precizat anterior, infectia
poate afecta si creierul.
Prognoza este variabila. Infectiile produc leziuni necrotice ce duc in final la moartea
pestilor, agravate de infectiile secundare.

Tratament:
Bai prelungite in apa dulce (de 15-30 minute), repetate citeva zile la rind pentru rezultate
favorabile. Apa proaspata trebuie sa aiba o temperatura constanta, iar pH-ul sa fie acelasi
cu cel din acvariu.
Pestele trebuie observat atent pentru a nu interveni stresul – cei mai multi vor suferi in
urma schimbarii, dar fara socuri majore. Totusi, daca boala este intr-o faza avansata,
procedeul ar putea fi fatal pestelui, atit din cauza stresului, cit si a existentei leziunilor
necrotice majore, a schimbarii produse in presiunea osmotica (care distruge parazitul –
acesta este incapabil sa suporte presiunea osmotica – pur si simplu explodeaza). Gerald
Bassleer recomanda in plus folosirea verdelui de malachit, sau combinatia de malachit +
formalina, care ar trebui sa fie eficace – aceasta actionind si asupra altor ciliati inruditi.
Deoarece doza nu este precizata, trebuie luate masuri de precautie cind se alege acest gen
de tratament. Se recomanda de asemenea folosirea albastrului de metil sau combinatia
cloramfenicol si nifurpirinol – fara precizarea dozajului, care au insa efect si asupra
infectiilor secundare, care sunt foarte adesea cauzele finale ale mortii pestilor.

Semne ale infectiei cu Uronema marinum:
Apa de proasta calitate, excesul de nitriti si/sau fosfati, concentratii mari de material
organic, sunt factori favorizanti.
Culoarea tegumentului devine alb spre gri, apar zone hemoragice si necroze pe tegument
si pe muschi.

Foto: Butterfly infestat cu Uronema marinum.

Boli cu manifestari interne produse de protozoare

12. Henneguya (Thélohan, 1892)

Henneguya este un parazit mixosporidian, cu doua capsule opuse una alteia si cu o
prelungire a invelisului asemanatoare unei codite. Se gaseste in chistii aflati pe piele,
inotatoare si branhiile pestilor. Devine o adevarata problema in bazinele dulcicole atunci
cind este prezent in numar mare pe branhii, reducind capacitatea functionala a acestora;
sanitarii pot suferi infectii severe. Daca acesti chisti sunt sparti si examinati microscopic
(100x – 200x), vor fi vizibili numerosi microspori alungiti. Microsporii sunt elipsoidali
cu o lungime 10 -14 microni si un diametru de 6 -7 microni. Diagnosticul se pune dupa
examenul histologic a tesuturilor.

Ciclul de viata:
Nu este cunoscut. Se presupune ca viermii Oligochaete sp. au un rol indirect in ciclul
vietii parazitului, care are stadii sexuate si asexuate in vierme si in pestii sanitari.

Patologie:
Din punct de vedere clinic, pestele prezinta numerosi chisti de culoare alba pe tegument
si pe branhii. Pe masura ce acestia se maresc, pot conduce la hiperplazii epiteliale si in
final la anoxie. Formele interlamelare pot cauza necroze ale branhiilor si ocazional,
moartea. Tratamentul chimioterapeutic este de obicei ineficient si poate provoca decesul.
O alta boala care se asociaza cu Henneguya este "Boala branhiilor umflate"
("Proliferative Gill Disease"). Henneguya exilis kudo (Kudo, 1929) a fost considerat
initial ca fiind cauza "Bolii branhiilor umflate". Aceasta se caracterizeza printr-o
hiperplazie severa cu granulocite infiltrate in jurul chisturilor si care sunt considerati
paraziti imaturi. In acest caz, se observa si necroze ale cartilajelor lamelei branhiale
primare. De asemenea, aceasta este o boala in special a branhiilor, chistii cu paraziti
imaturi putind fi observati rareori in organele interne. Exista anumite dovezi care
confirma faptul ca parazitii care produc "Boala branhiilor umflate" pot avea un ciclu de
viata asemanator cu cel al mixosporidianului (Myxobolus cerebralis) care sunt purtatorii
“Bolii virtejurilor" ("Whirling Disease" - vezi mai jos). In cazul sau, viermele acvatic
Dero digitata poate servi drept gazda intermediara si poate provoca o infectie denumita
Aurantiactinomyxon sp. care produce imbolnavirea pestelui. Sporii maturi nu au fost
observati in "Boala branhiilor umflate". Cercetarile recente pun in evidenta faptul ca
formele interlamelare ale parazitilor care produc leziuni inflamatorii grave ar apartine
altui parazit mixosporidian sau a unor exemplare aflate in faza extrasporogenica a
mixozelor Sphaerospora ictalu.
Boala nu are tratament.

13. Myxobolus cerebralis (Hofer, 1903); sin. Myxosoma cerebralis [Boala virtejului]

Myxobolus cerebralis este un parazit mixosporidian alcatuit dintr-un spor oval cu
dimensiunea de 10 microni, cu doua capsule polare piriforme. Parazitul infesteaza in
general salmonidele (pastravii curcubeu fiind cel mai des afectati). Myxobolus cerebralis
provoaca "Boala virtejului" ("Whirling disease"). Boala si-a capatat acesta denumire
deoarece pestele infestat devine confuz si inoata adesea in cercuri. Cind pestele este
infestat, parazitul intra in cartilajul cordonului medular principal. Pe durata reproducerii
parazitului, cartilajul este afectat. Semnul bolii este acela al "cozii negre" – "black tail" –
pestele prezinta deformari fizice, in special curbarea coloanei vertebrale, asociate cu
tulburari neurologice.

Ciclul de viata:
Ciclul de viata al parazitului include un peste pentru un spor matur si viermele acvatic
Tubifex ca gazda intermediara. Cind pestii infestati mor, sporii sunt inghititi de catre
tubifex unde are loc metamorfoza si apoi sunt eliberati din viermi sub forma de
Triactinomyxon sp. Acesta penetreaza branhiile sau este inghitit de peste. Sporii inghititi
se dezvolta in sporoplasme, patrund in intestine si ajung in oase si cartilaje. In cartilaje,
sporoplasmele se dezvolta in trofozoizi. In urma mitozelor asexuate, acestia formeaza
numerosi spori care infesteaza cartilajul. Dezvoltarea sporilor este influentata de
temperatura – temperaturile joase prelungesc dezvoltarea acestora.

Patologie:
Din punct de vedere clinic, pestele are coada innegita, iar capul si coloana vertebrala
deformate (scolioza) si incepe sa inoate dezordonat (in cercuri). Din punct de vedere
histologic se observa necroze ale cartilajelor si numerosi spori prezenti in zona inflamata.
Necroza cartilajelor reprezinta cauza deformarilor.
Transmiterea parazitului se face prin inghitirea sporilor sau prin agatarea acestora de
tegument, branhii, urmata de patrunderea in interiorul organismului.
Boala nu are tratament.

14. Microsporidii (Glugea sp., Loma sp., Plistophora sp., Nosema sp., Thelohania sp.,
Spraguea sp.

Microsporidiile reprezinta un numar mare de paraziti sub forma de spori cu dimensiunea
de 1 – 2 microni, care formeaza chisti in diferite organe. Unele specii ale acestor
organisme sunt patogene, in timp ce altele nu prezinta riscuri pentru sanatatea pestilor.
Microsporidia este prezenta uneori in chisturi mari sau in xenome. In cazul xenomelor
abdominale, se poate observa o necroza a organelor care au fost afectate.
Unele chisturi parazitare pot conduce la hipertrofierea celulelor afectate (Glugea, Loma,
Spraguea), altele nu (Plistophora).

Patologie :
Din punct de vedere clinic, parazitii se prezinta sub forma unor chisti individuali sau
multiplii care se pot mari si iau aspectul unui neoplasm (xenome). Contin numerosi spori
refractili.
Glugea si Loma ataca celulele macrofage sau mezenchimale, ceea ce duce la hipertrofiere
severa, provocind deformarea organelor interne (ficat, ovare, intestin), infectii ale
muschilor si subcutanate.
Pleistophora hyphessobryconis (Boala neonilor) afecteaza sarcoplasma fibrelor
musculare. Nu exista reactii inflamatorii in jurul chistilor.
Transmiterea bolii se face prin contactul direct.
Boala nu are tratament.

Nota:
Adevarata "Boala a neonilor" este cauzata de microsporidul Plistophora
hyphessobryconis (Schaeperclaus, 1941). Aceasta maladie mortala si incurabila este
extrem de rara si de cele mai multe ori este confundata cu infestarile produse de
Flexibacter columnaris (Bernardet si Grimont 1989) – falsa "Boala a neonilor" care poate
fi tratata.
Specia Plistophora hyphessobryconis se localizeaza in fibrele musculare si uneori in
tesutul conjunctiv. In sectiuni microscopice se pot observa noduli sferici de 0.05 – 0.06
mm, in care se gaseste un numar mare de spori. Sporii sunt ovoidali si au dimensiunea de
0.004 – 0.006 mm. La capatul anterior al sporului se afla o vacuola in care sta rulat un
filament lung, iar la mijloc sporoplasma ameboidala.
Pestii infestati prezinta pe suprafata corpului pete alburii si/sau ulceratii. Musculatura
invadata devine palida si capata un aspect sticlos. In parazitari severe pestii se recunosc
dupa pozitia aproape verticala de inot si izolarea fata de cird. Moartea survine prin
epuizarea pestilor.
Diagnosticul se stabileste prin identificarea la microscop (800x) a sporilor din materialul
raclat de pe musculatura pestilor bolnavi. Boala nu are tratament dar s-a observat o
imbunatatire a starii de sanatate intr-o apa bogata in substante humice si tanante.

Foto:
Glugea anomala (Moniez,1887)
Loma salmonae (Putz, Hoffman si Dunbar, 1965)
Plistophora hyphessobryconis (Schaeperclaus, 1941)

15. Cocidioza

Maladie produsa de protozoarele din genul Eimeria. Diverse specii de Eimeria au putut fi
observate la diferite specii de pesti.
Infesteaza pestii de apa dulce si sarata. Afecteaza tegumentul, diferite organe interne si
gonadele. Ridica probleme in crescatoriile de crapi si carasi.
- Eimeria subepithelialis – la Cyprinidae – portiuni nodulare de culoare alba in partea
medie si anterioara a intestinului
- Eimeria carpelli – la Cyprinidae – provoaca enterite hemoragice si ulceratii
- Eimeria sardinae – la pestii marini – provoaca reactii granulomatoase in ficat si
testicule.

16. Hexamita

Vezi articolul de pe site: Despre Hexamita (Octomita) si tratament.

17. Boala proliferativa a rinichilor [Proliferative Kidney Disease] ( PKD, PKX, X
Disease)

Este cauzata de parazitul mixosporidian Sphaerospora sp., dar taxonomia sa nu este foarte
bine cunoscuta.
Parazitul creeaza numeroase probleme in crescatoriile de salmonide (pastravi curcubeu si
somoni) din Europa si in America de Nord. In pondurile infectate, mortalitatea ajunge la
cca 10% - 95%. Apa cu o temperatura de 16 grade favorizeaza dezvoltarea parazitului.

Ciclul de viata:
Ciclul de viata nu este cunoscut.
Zonele inflamate sunt un raspuns al organismului pestelui infectat, iar lipsa sporilor
maturi poate fi o dovada ca pestele este doar o gazda ocazionala.

Patologie:
Din punct de vedere clinic, pestele se inchide la culoare, apare exoftalmia, ascita, iar
brahiile se decoloreaza. Intern, rinichii sunt inflamati si prezinta portiuni cu granuloame
albe, infectioase. Boala poate duce la anemie si hipoproteinomie. Din punct de vedere
histologic, rinichii prezinta nefrite intestinale cu celule macrofage si limfocite care
inconjoara parazitul amoeboid. (15 micrometrii in diametru, in special celulele fiice) .
Parazitul poate sa se localizeze si in splina, ficat, muschi, branhii si intestine. Se produc
distrugeri importante in tesuturile hematopoetice.

18. Cryptosporidioza

Maladie produsa de un protozoar extracitoplasmatic intercelular.
Protozoarul infesteaza intestinele citorva specii de pesti: Cyprinidae, Acanthuridae,
sanitari, (Plecostomus sp.) si Cichlidae.
Nu este cunoscuta importanta sa ca patogen al pestilor. Poate cauza debilitati si infectii
secundare in urma slabirii sistemului imunitar.

II. METAZOARE

1. Trematozii monogenetici (Gyrodactylus, Dactylogyrus)
Trematozii monogenetici reprezinta un grup de viemi, cu ciclul de viata intr-o singura
gazda. O caracteristica principala a acestor viermi este organul de prindere. Acesta este
reprezentat de capatul posterior si poate avea 0, 2 sau 4 ventuze si niste cirlige mici de jur
imprejur. O prima identificare o reprezinta prezenta sau absenta petei in forma de ochi.
Leziunile sunt, in prima faza, hemoragice si necroze ale tesutului epitelial al branhiilor si
al pielii.

a. Gyrodactylus
Parazitoza provocata de viermii monogeni ai genului Gyrodactylus mai este cunoscuta si
sub denumirea de “Gyrodactylaza” sau “viermi de piele”. Viermii se localizeaza in
special la suprafata tegumentului (baza inotatoarei dorsale sau caudale) dar si pe
inotatoare sau branhii. Sunt cunoscute mai multe specii de Gyrodactylus.
- Gyrodactylus bullatarudis (Turnbull, 1956) descoperit de Turnbull in 1956 parazitind
populatiile de Poecilia reticulata in acvariile din America. Mai tirziu, Putz si Hoffman in
1963 si Malberg in 1970 identifica acelasi parazit si in Europa si tot pe Poecilia reticulata.
Viermele are o marime de 0.405 x 0.044 mm, este alungit, lipsit de pete oculare si cu
capatul anterior bilobat. La capatul posterior poseda un disc de fixare care are pe margini
16 mici cirlige, iar la mijloc doua crosete.
- Gyrodactylus turnbulli (Harris, 1986) care a fost pus in evidenta pe specile salbatice de
Poecilia reticulata in Trinidad.
- Gyrodactylus rasini (Lucky, 1973) pus in evidenta la Xiphophorus hellerii, este foarte
asemanator cu Gyrodactylus bullatarudis numai ca este ceva mai mic. Cele 16 cirlige de
ancorare sunt si ele mai mici iar latimea corpului nu depaseste 0.033 – 0.036 mm.
- Gyrodactylus salaris specie de apa sarata.

Ciclul de viata:
Monogenele genului Gyrodactylus sunt vivipare. La mijlocul corpului se gaseste un uter
saciform in care se dezvolta un embrion foarte asemanator cu adultul, in al carui uter
poarta alt embrion. In acest fel puterea invaziva este foarte mare. Un singur vierme poate
elibera intr-o luna de zile 1453 de descendenti.

Patologie:
In faze incipiente pestii se freaca de substrat sau decor. Pestii parazitati masiv sunt mult
slabiti, inoata molatec si nu reactioneaza la stimuli. Pe suprafata corpului se constata
depozite de mucus, iar ochii sunt infundati in orbite. In faza terminala, pe suprafata
corpului, dar mai ales la baza inotatoarei caudale se constata ulceratii si lepidortoza (solzi
zbirliti) ca urmare a edemului de la baza solzului. Infestarea se realizeaza prin trecerea
viemilor de la peste la peste. S-a constatat insa ca viermii, in lipsa unei gazde, nu pot
rezista mult timp.
Diagnosticul parazitozei se stabileste la microscop (10x) pe un raclat de piele.
Boala este usor de tratat daca este descoperita din timp. Un tratament foarte eficient este
cel cu sare de bucatarie. Pestii se vor imbaia timp de 4 – 5 minute intr-o solutie de 2.5 –
3%. Rezultate foarte bune au dat si tratamentele uzuale cu formalina sau hipermanganat
de potasiu.
Evident ca tratamentul pe baza de sare este valabil pentru speciile dulcicole. In infestarile
marine se recomanda imbaierea pestilor intr-o solutie de 1% clorura de amoniu timp de
un minut.

b. Dactylogyrus

Parazitoza cunoscuta si sub denumirea de Dactylogyriaza sau “viermii branhiilor”. Este
intilnita atit la pestii dulcicoli cit si marini.
Agentii cauzatori sunt diferite specii ale genului Dactylogyrus. S-a constatat ca specii ale
acestor viermi paraziteaza cu precadere specii inrudite de pesti. Astfel Dactylogyrus
extensus (Mueller si Van Cleave, 1932) specific crapului paraziteaza si carasul auriu.
Toate speciile de Dactylogyrus paraziteaza numai lamelele branhiale.
In general sunt viermi alungiti de pina la un milimetru lungime, iar la partea posterioara
poseda aparatul de fixare inzestrat cu 14 cirlige. La mijlocul discului de fixare exista si
cele doua crosete. Determinarea speciilor de Dactylogyri se face dupa forma acestor
crosete si a aparatului copulator.

La pestii dulcicoli din acvariile europene sunt citate in special doua specii ambele gasite
la carasii aurii:
- Dactylogyrus formosus (Kulwiec, 1927), cu o lungime de 0.3 – 0.5 mm si 0.05 – 0.07
mm latime
- Dactylogyrus baueri (Ergens si Yukhimenko, 1975 ?) cu o lungime de 0.3 mm si o
latime de 0.07 mm. Diferenta principala fata de Dactylogyrus formosus este data de
forma si marimea crosetelor.

Ciclul de viata:
Dactilogyrii sunt hermafroditi. Ciclul de viata a unui Dactylogyr se deruleaza in cca. 1-12
zile in functie de specie.
Dactylogyrii sunt mult mai putin prolifici decit Gyrodactylii. Ei elibereaza putine oua
care ramin in cavitatea branhiala a pestilor sau cad in apa. Aceste oua eclozeaza si apar
larvele (onchomiracidum) care poseda cili si care le ajuta sa se deplaseze in cutarea unei
gazde. Larvele se agata de corpul pestilor si apoi migreaza spre cavitatea branhiala.
Larvele pot patrunde insa si direct in cavitatea branhiala prin respiratie. Ajunse in
cavitatea branhiala, larvele pierd cilii, isi formeaza discul de fixare si organele sexuale si
devin adulti.

Patologie:
In general pestii suporta fara mari probleme infestarile usoare. In infestarile masive pestii
se aglomereaza la suprafata apei si prezinta anoxie. Datorita leziunilor produse, de cele
mai multe ori apar infestari secundare cu ciuperci, bacterii sau alte protozoare. Moartea
survine prin epuizarea pestilor.
Diagnosticul se stabileste fie la microscop (10x), fie cu o lupa puternica, examinind
lamelele branhiale.
Combaterea Dactylogyrilor se face pentru speciile dulcicole prin imbaierea pestilor intr-o
solutie de sare de bucatarie 2.5 – 3% timp de 3 – 5 minute.
In cazul pestilor marini se foloseste o solutie de clorura de amoniu 0.1 – 0.15% pentru
imbaieri de 30 – 60 de secunde.
Tratamentele cu formalina sau hipermanganat de potasiu sunt eficiente.

2. Trematozi bigenetici

Tremazoizii bigenetici sunt viermi intestinali care au nevoie de mai multe gazde pentru
un cliclu complet de viata. In general, ciclul de viata al trematozilor bigenetici este format
dintr-un vierme adult care traieste in intestinul pasarilor care se hranesc cu pesti. Ouale
viermilor sunt eliminate in apa odata cu dejectiile pasarilor. Acestea eclozeaza sub forma
de larve care inoata liber (miracidium). Miracidium trebuie sa gaseasca o alta gazda.
Odata aceasta gasita, miracidium trece prin mai multe stadii de dezvoltare si ajunge apoi
la stadiul de larva care inoata liber (cercar). Cercarul va gasi un peste gazda si va migra
spre o anumita parte a acestuia unde se inchisteaza devenind (metacercar) – vierme.
Pestele infestat cu metacercar trebuie sa fie mincat de o alta pasare pentru ca parazitul sa-
si incheie ciclul de viata. Unelii metacercari se localizeaza in anumite tesuturi sau organe
ale pestilor. De obicei, prezenta acestor paraziti nu prezinta consecinte severe pentru
sanatatea pestilor. Totusi, in infectiile severe sau ale anumitor organe (Diplostonum sp. –
albeata (galbeaza) ochiului poate cauza orbirea), pestii pot suferi consecinte grave.
Diagnosticul se bazeaza pe examenul microscopic al tesuturilor. Identificarea genului si
speciei presupune cunoasterea ciclului vietii si al gazdei primare din mediul inconjurator.
Nu exista tratament.

Printre cei mai cunoscuti tremazoizii bigenetici se pot enumera:

a. Diplostomum spathaceum (Rudolphi, 1819) – Albeata ochiului (Eye fluke)
Metacercariile reprezintind faza infectioasa.
Pescarusii si pelicanii sunt gazdele finale. Melcii (Lymnaea sp.) sunt primele gazde, iar
pestii (in general salmonidele) – a doua gazda intermediara.
Din punct de vedere clinic, metacercariile sunt prezente sub forma unor puncte albe; cu
timpul, ochii devin opaci, iar orbirea intervine in infectiile severe. Metacercariile se
gasesc in camera anterioara, in corpul vitros si in cristalin cauzind cataracta.

b. Uvulifer ambloplitis (Hughes, 1927) – Boala punctelor negre (Black spot disease)
Metacercariile reprezintind faza infectioasa.
Bitlanii si pescarusii reprezinta gazda finala, melcii prima gazda intermediara iar pestii a
doua gazda intermediara.
Din punct de vedere clinic se observa numeroase pete negre – maronii mai mari de 1 mm
diametru pe tegument, branhii si ochi. Petele sunt alcatuite din metacercarii inconjurate
de un tesut conjunctiv fibros, puternic pigmentat.

3. Acanthocephalanus

Acanthocephalanus sunt viermi cu capul ascutit (Thorny headed worm), care in stadiul
adult se gasesc in intestinele pestilor.
Infestarile sunt date de Pomphorhynchus sp. (Monticelli, 1905) si Acanthocephalus sp.
Prezenta lui Acanthocephalus s-a observat la multe specii de pesti de apa dulce si sarata.
Parazitii adulti traiesc in intestine. Faza larvara secundara intermediara poate fi inchistata
in ficat, splina sau mezenter.
Infectiile severe se observa in special la pestii salbatici. Pestii infectati nu prezinta
obligatoriu semne de infectie. Totusi, unii pesti pot fi emaciati si au abdomenul umflat. In
infectiile grave se pot observa noduli ascutiti sub seroasa intestinului. Histologic – se
observa prezenta unei reactii severe granuloase asociata nodulilor. Daca parazitul
perforeaza seroasa intestinala, se produce peritonita.
Ciclul de viata este complex: un amfipod va servi ca prima gazda intermediara. In
interiorul gazdei, acantorul se transforma in cistacant. Se presupune ca pestii mici ar
putea fi a doua gazda intermediara (gazda paratenica) pentru cistacant. Ciclul de viata
este completat prin ingestia cistacantului si transformarea acestuia in vierme adult.
Nu exista tratament pentru Acanthocephalanus.

4. Cestodele

Cestodele sunt paraziti ai pestilor, care se localizeaza in tubul digestiv in stadiul de viermi
adulti, sau in diverse tesuturi si organe sub forma larvara. Ciclul de viata este foarte
complicat si impune o gazda intermediara (un artropod). Cel mai serios impact asupra
pestilor este infectia grava a tesuturilor produsa de formele larvare. Acestea migreaza prin
interiorul tesuturilor producind leziuni organului respectiv.
Diagnosticul se bazeaza pe examenul microscopic al tesuturilor.
Nu exista tratament.

5. Nematodele

Nematodele au un ciclu de viata complicat, care necesita una sau doua gazde
intermediare. Citeodata, pestele este gazda finala, parazitul dezvoltindu-se in interiorul
acestuia. Larvele de nematode se gasesc sub forma de chisti localizati in diverse organe si
tesuturi.
Diagnosticul consta in examenul microscopic al tesuturilor.
Anisakis este un parazit care cauzeaza multe probleme pestilor si poate fi o amenintare
serioasa. Larvele de culoare maronie sau alba (al treilea stadiu) se pot observa in intestine
si in musculatura pestilor. Multe mamifere marine servesc ca gazda definitiva pentru
aceste nematode care traiesc in stomacul acestora
Nu exista tratament.

6. Crustaceele (Copepode si Branchiuran)

Unele specii de crustacee pot parazita pestii.
Lernea (Salmincola sp. si Lepeophtheirus sp.) – “viermele ancora” (‘the anchor worm”)
este de fapt femela adult a speciei. Infesteaza toate speciile de pesti reprezentind o
problema majora la ciprinidae (crapi, carasi). Formele imature de masculi sau femele sunt
nevertebrate acvatice care inoata liber in apa. Dupa ce imperecherea are loc, masculul
moare, iar femela isi cauta un peste - gazda. Parazitul se fixeaza de corpul pestelui printr-
un dispozitiv de “ancorare” care se dezvolta sub piele, in special in tesutul muscular.
Parazitul paraseste apoi pestele, tirind in urma sa 2 saci plini cu oua.
Acesti paraziti infesteaza un numar considerabil de animale acvatice, iar infectiile pot
avea drept consecinta leziuni care se pot infecta la rindul lor cu bacterii sau cu ciuperci.
Pentru pestii de talie mica, infectiile pot fi letale. Ulceratiile produse se vindeca greu.

Simptome: pestii infestati cu Lernea sunt speriosi, agitati si se freaca de obiecte. Daca
parazitii sunt in numar mic, nu creeza probleme. In schimb, daca numarul acestora este
mare, pestii slabesc, devin letargici si refuza hrana. Ranile cauzate pe tegument si in
muschi sunt adesea sursa unor infectii secundare.

Pestii care sunt foarte slabiti din cauza parazitilor au sanse minime de supravietuire. Cu
toate acestea, baile cu formalina ar putea elimina parazitii. Formalina se foloseste in
concentratie de 200 ppm in bai cu o durata de 50 de minute intr-un bazin separat. Apa din
bazin va fi aerata timp de 15 minute inainte de introducerea pestelui in bazin si in timpul
tratamentului. Acesta trebuie repetat in mod succesiv. Daca pestele da semne de agitatie,
va fi scos imediat. Formalina nu se foloseste in cazul in care pestii prezinta rani deschise,
deoarece le poate provoca moartea. Se mai poate folosi si baile cu hipermanganat de
potasiu in doza de 5 – 10 ppm, timp de o ora; pentru ponduri, tratamentul va fi facut in
doza de 1-5 ppm pe perioade indelungate. Dozajul in cazul pondurilor depinde de
incarcatura organica a acestora.

Tratament: Masotene, Sera Cyprinopur, MYXAZIN. STERAZIN

Un alt parazit comun este Ergasilius. Se fixeaza de obicei pe branhiile pestilor cu ajutorul
unor cirlige – “limbi de gheata” (ice tongs).

Argulus – este cunoscut si sub denumirea de “paduchele crapului”. Este un parazit de 5
mm, aplatizat, cu doi ochi puternic pigmentati, care se ataseaza de gazda cu ajutorul a
doua trompe si ii perforeaza tegumentul printr-un ac care ii provoaca pestelui durere,
inflamatii si umflaturi in zona respectiva. Argulus suge singele pestilor si provoaca iritatii
tegumentului, ceea ce va duce la alte infectii secundare.

Simptome: pestii devin agitati, incep sa inoate cu viteza si sa se frece de substrat sau de
decor pentru a scapa de paraziti.

Tratament: daca numarul de pesti parazitati cu Argulus nu este mare, parazitii se pot
inlatura cu ajutorul unei pensete. In caz contrar se foloseste Masotene – 0,4 –0,8 mg/l sau
Sera Cyprinopur.

Bibliografie:
1. Paul R. Bowser, Diseases of fish, Cornell University, 1999.
2. Dr. Ion Radulescu, ing. Vasile Voican, ing. Laurentiu Lustun, Bolile pestilor de acvariu
si ale altor animale acvatice, Ed. Ceres, 1983.
3. Robert M. Durborow, Protozoan parasites, Kentucky State University, Buletin
S.R.A.C. 4701, 2003
4. Robert B. Moeller Jr., Diseases of fish, University of California, 2001
5. Gerald Bassleer, Guide des maladies des poissons, Ed. Baasleer, 1982

Ultima actualizare ( Wednesday, 31 August 2005 )