You are on page 1of 7

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723) a fost domnul Moldovei în două
rânduri (martie - aprilie 1693 și 1710 - 1711) și un mare cărturar alumanismului românesc. Printre
ocupațiile sale diverse s-au numărat cele
de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru
al Academiei de Științe din Berlin.

Dimitrie era fiul domnului moldovean Constantin Cantemir. La moartea tatălui


său în 1693, a fost proclamat domn după modelul lui Constantin Brâncoveanu,
însă Poarta nu l-a confirmat în domnie. Și-a petrecut următorii ani
la Constantinopol, unde a fost capuchehaie, și a însoțit armata otomană în
expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii otomanilor în Bătălia de
la Zenta, unde s-a convins de decadența Imperiului Otoman.

În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe


Brâncoveanu, bănuit de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a
încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru cel Mare. Armata rusă
ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor
în Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze
în Rusia, unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale.

Cuprins
[ascunde]

 1Viața și cariera politică


 2Posteritate
 3Opera
o 3.1Opere principale
o 3.2Alte opere
 4Note
 5Bibliografie
 6Legături externe
 7Vezi și

Viața și cariera politică[modificare | modificare sursă]

Portret din tinereţe

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673 într-o familie nobilă, în


localitatea Silișteni din comuna Fălciu, azi în comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, în partea
de sud a orașului Huși.[necesită citare] A fost fiul lui Constantin și al Anei, născută Bantaș. La 14 ani a
fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 12 ani, ca zălog al tatălui său pe
lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.
În perioada martie - aprilie 1693, după moartea tatălui său, a fost domn al Moldovei, dar Înalta
Poartă nu l-a confirmat, astfel încât s-a întors la Constantinopol pentru a-și continua studiile la
Academia Patriarhiei Ecumenice. Cu prilejul unui război turco-Austriac, soldat cu bătălia de la Zenta,
a traversat Banatul. Antioh, fratele mai mare, și-a însușit întreaga moștenire, lăsându-l într-o situație
precară. Din 1695 a fost capuchehaie, adică reprezentant la Constantinopol al fratelui său Antioh,
acesta fiind ales domn.

S-a căsătorit cu fiica lui Șerban Cantacuzino, Casandra, care i-a dăruit pe Matei, Constantin,
Șerban, Maria și Antioh (viitorul poet, scriitor și diplomat rus Antioh Cantemir (1709 - 1744). Din a
doua căsătorie (după moartea Casandrei), cu fiica unui general rus, a avut o fată: Anastasia.

Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iași în 1710, având încredere în el, dar noul domn-
cărturar a încheiat la Luțk în Rusia, la 2 aprilie-13 aprilie 1711, un tratat secret de alianță cu Petru
cel Mare, în speranța eliberării țării de sub dominația turcă și precizând integritatea granițelor și
faptul că ele vor fi apărate de armata Moldovei. Tratatul a fost publicat de Cantemir în spațiul
german. În politica externă s-a orientat spre Rusia ca entitate ortodoxă, opusă Islamului. A fost un
adept al domniei autoritare, adversar al atotputernicei mari boierimi și a fost împotriva transformării
țăranilor liberi în șerbi.

Gravură poloneză, reprezentându-l în timpul domniei (1710 - 1711)

Stema

După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat lui Petru


cel Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub
suzeranitate rusească. După ce creștinii au fost înfrânți de turci în Bătălia de la Stănilești -
ținutul Fălciu pe Prut, neputându-se întoarce în Moldova, a fugit în Rusia, unde a rămas cu familia
sa. A devenit consilier intim al lui Petru I (după ce a fost ajutat de ambasadorii Olandei și Franței la
Înalta Poartă) și a desfășurat o activitate științifică rodnică. Lângă Harkov i s-a acordat un domeniu
feudal și a fost investit cu titlul de Principe Serenissim al Rusiei la 1 august 1711. A contribuit la
cartografierea Rusiei și a lucrat în sistem Mercator. Colecția sa de hărți, scrise în latină, se află în
Arhiva Cabinetului lui Petru cel Mare de la Petersburg. A scris Hronicul a vechimei romano-moldo-
vlahilor, susținând latinitatea limbii și a poporului format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că
româna are patru dialecte. Această lucrare a devenit o referință fundamentală pentru corifeii Școlii
Ardelene.

Ca membru al Academiei din Berlin a corespondat cu Leibniz, încercând să stabilească principiile


fondării unei Academii Ruse. A murit în refugiu, după campania lui Petru cel Mare la Marea Caspică,
în zona Derbent 1723 și a fost înmormântat în Rusia, la Dmitrievka (actualul Dmitrovsk⁠(en)), în
biserica Sf. Nicolae, construită după planurile sale și cu hramul ca al Bisericii Domnești din Iași.

Posteritate[modificare | modificare sursă]


Actualmente, osemintele sale se odihnesc în Biserica Trei Ierarhi din Iași, repatriate grație
lui Nicolae Iorga, în 1935. Pe lespedea raclei sale este scris următorul text: „Aici, întors din lunga și
pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al
Moldovei”.[1]

Memoria lui Cantemir este onorată prin atribuirea numelui său unor străzi importante din București și
din alte orașe ale României, prin liceele și universitățile care îl au ca patron.

În 1975, în România a fost turnat un film artistic de lung metraj, intitulat Cantemir și Muschetarul
român, în regia lui Gheorghe Vitanidis, iar în Republica Moldova, în 1973,Dimitrie Cantemir de Vlad
Ioviță și Vitali Kalashnikov.

În aprilie 2003 un parc din Istanbul a primit numele lui Dimitrie Cantemir.[2]

La 25 iunie 2007, președintele Traian Băsescu a inaugurat la Istanbul Muzeul Dimitrie Cantemir,
aflat în Casa Cantemir din cartierul Fener, unde cărturarul a locuit.[3][4][5][6]

Colegiul economic din Suceava îi poartă numele. În curtea instituției de învățământ a fost amplasat
un bust închinat voievodului.

Marcă poştală din URSS,1973


Bancnotă de 100 de ruble transnistrene din 2007.

Marcă poştală din Republica Moldova

Coliţă poştală din Republica Moldova

Bust amplasat în curtea colegiului economic ce îi poartă numele dinSuceava

Opera[modificare | modificare sursă]


În opera lui Cantemir, influențată de umanismul Renașterii, s-au oglindit cele mai importante
probleme ridicate de dezvoltarea social-istorică a Moldovei de la sfârșitul secolului al XVII-lea și
începutul secolului al XVIII-lea.

Opere principale[modificare | modificare sursă]

 Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul, scrisă în română și
tipărită la Iași în 1698. Această operă este prima lucrare filozofică românească. În această
lucrare întâlnim disputele medievale despre timp, suflet, natură sau conștiință. Dimitrie Cantemir
sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, face din om un stăpân al lumii,
susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, încearcă să definească
concepte filosofice și să alcătuiască o terminologie filosofică.

 Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago 1700, lucrare filosofică în care încearcă să


integreze fizica într-un sistem teist, în linia lui Bacon, un fel de împăcare între știință și religie,
între determinismul științific și metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit
pentru astrologie și științele oculte, sacre, specifice Renașterii.

 Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 - 1705). Este considerată prima
încercare de roman politico-social. Cantemir satirizează lupta pentru domnie dintre partidele
boierești din țările române. Această luptă alegorică se reflectă printr-o dispută filosofică între
două principii, simbolizate de Inorog și Corb. Lucrarea cuprinde cugetări, proverbe și versuri
care reflectă influența poeziei populare.

 Istoria Creșterii și Descreșterii Curții Otomane (Istoria creșterii și descreșterii curții otomane),
redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae)
între 1714 și 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman și a
analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat și asupra posibilităților
popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă și publicată în limbile
engleză, franceză și germană.

Prima publicare a operei s-a făcut în limba engleză, în 1734, prin efortul pastorului Nicolas
Tindal, care era maestru în artele liberale și vicar la Great Waltham (în comitatul Essex).[7]

 Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor în
română[8] (1719 - 1722), cuprinde istoria românilor de la origini până la descălecare. Susține
ideea lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor românești. Pentru scrierea
acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române și străine în limbile
latină, greacă, polonă și rusă.
 Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când trăia în Rusia,
la cererea Academiei din Berlin.
Alte opere[modificare | modificare sursă]

Paginile 147 și 148 din tomul al 8-lea al lucrării Russische Bibliothek deHartwig Bacmeister (publicată în 1783),
conținând începutul traducerii în germană a scrierii Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu
și a Cantacuzinilor. Bacmeister a fost primul care l-a identificat pe Cantemir drept autor, în nota de la pagina
148.[9]

 Compendiolum universae logices institutionis (Prescurtare a sistemului logicii generale)


 Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturală a monarhiilor)
 Sistema religiei mahomedane în rusă Kniga sistema muhamedanskoi relighii
 Cartea științei muzicii (Kitab-i-musiki)

Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului
domnitor, concepută în perioada vieții acestuia din Istanbul. Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat
al muzicii otomane laice și religioase, primul sistem de notație muzicală al muzicii otomane (a fost
contemporan cu Johann Sebastian Bach) savantul punând în discuție și importanța muzicii
religioase ortodoxe și influențarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Studiul se referă
la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor și tematicilor, exemplificate printr-o redare a
notelor și gamelor într-un sistem de note. Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil
savant. Finalul studiului este însoțit de o culegere de melodii a diverselor compoziții otomane, dar și
folclor din Moldova, precum și un număr de 20 de creații proprii. Datorită acestei lucrări, Dimitrie
Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice și studios al celei religioase
sub numele de Cantemiroglu(fiul lui Cantemir), primind titlul de pașă cu trei tuiuri (ceilalți domni
aveau două tuiuri) de la Ahmed al III-lea, cunoscut drept mare susținător al artelor.[10]