You are on page 1of 10

O.R.L.

OTORINOLARINGOLOGIE

Rinologia. Noțiuni de anatomie

Nasul este o proeminență situată în mijlocul feței, având aspectul unei piramide egiptene.

Scheletul nasului este format din :

 Oase
 Cartilage
 Țesut fibros

Scheletul osos al nasului este alcătuit din :

 Oasele proprii nazale
 Apofizele oaselor maxilare (vârful)

Țesutul cartilaginos (scheletul cartilaginos) este situat în regiunea inferioară a nasului și este
acoperit de mușchii nazali, care au rol în mimica feței.

Toate aceste elemente sunt menținute în contact prin țesutul fibros (piele).

Vascularizația nasului este asigurată de artera facială și ramurile ei și artera dorsală a nasului.

Vestibulul nazal este partea anterioară a cavității nazale, și anume narinele (nări).

Vestibulul nazal conține vibrize (fire de păr) și glande sebacee. Este un loc frecvent pentru
dezvoltarea foliculitelor și furunculilor nazali.

La nivelul peretelui intern al cavității foselor nazale este reprezentat septul nazal, care prin
dezvoltare excesivă sau posttraumatică duce la obstrucția completă al unei fose nazale.

Peretele intern al foselor nazale (septul nazal) este foarte bine vascularizat, iar în urma unor
traumatisme apare epistaxis (sângerare de nas).

Funcțiile nasului :

 Olfactivă
 Respiratorie
 De protecție
 Fonatorie
1. Funcția olfactivă
- Este slab dezvoltată, în comparație cu celelalte viețuitoare

1

Se realizează prin sistemul mucociliar cu un bogat conținut în lizozim. medial : cu fosa nazală. Sinusul sfenoidal . Este în raport cu fosa cerebrală. nervul optic. Este format din 6-10 cavități (celule) . G. indiferent de temperatura exterioară  Umidificarea : se realizează prin evaporarea apei din secreția nazală  Purificarea aerului : datorită filamentelor de mucus de la nivelul mucoasei nazale 3. M și G . precum și la realizarea timbrului vocal Sinusurile paranazale 1. dar în ventilație maximă (efort) ajunge până la 50-70 l/min . Etmoidul (labirintul etmoidal . O cavitate dezvoltată în grosimea osului frontal .În mod normal ventilația este de 6 l/min. Are o capacitate între 4-7 ml . iar inferior este în raport cu orbita 3. Funcția respiratorie . Sinusul frontal . Funcția de protecție . N. imunoglobulinelor A. Are raporturi cu : glanda hipofiză..Se realizează prin participarea la alcătuirea consoanelor M. Se află posterior. Sinusul maxilar se dezvoltă complet numai după apariția dentiției definitive 2.La nivelul foselor nazale aerul suferă 3 modificări :  Încălzirea aerului : se datorează circulației sangvine foarte bogate la nivelul foselor nazale. temperatură și umiditate corespunzătoare 4. Peretele anterior are o grosime aproximativă de 4-5 mm și posterio între 1-3 mm . artera carotidă internă Mucoasa sinusurilor 2 . Funcția fonatorie . în corpul osului sfenoid . Sinusul maxilar . plașeul inferior : cu primul și cu al doilea premolar .5 – 3 ml . cu orbita și posterior se învecinează cu sinusul sfenoidal 4.34°C. Raporturi : superior se învecinează cu orbita și etmoidul.Ea este indispensabilă vieții întrucât gustul este în strânsă legătură cu mirosul 2. unde se remarcă o temperatură de 31 .Pentru buna funcționare avem nevoie de un PH adecvat. Este cel mai mare sinus paranazal cu o capacitate de până la 15 ml . Dezvoltarea începe în jurul vârstei de 6-7 ani și este completă în jurul vârstei de 10-12 ani . Este format în osul maxilar și se deschide la nivelul foselor nazale în neantul mijlociu . Are raport cu fosa nazală. Are o capacitate de 0.

.  Se continuă : . fiind un epiteliu cilindric ciliat . Orofaringe (bucofaringe) . Orofaringele  Se întinde de la nivelul palatului moale superior. Vascularizația arterială este asigurată de ramuri din sistemul carotidian extern și artera facială . lateral : arterele carotide .  Este difuzat în trei etaje principale : . la nivelul pereților laterali : conține consilele palatine Hipofaringele  Se întinde de la nivelul marginii superioare a epiglotei până la limita inferioară a cartilajului cricoid a laringelui. 3 . intern : vena jugulară internă . Nazofaringe . Este asemănătoare cu cea din fosele nazale. iar inferior până la marginea superioară a epiglotei  Raporturile anatomice ale orofaringelui : . Posterior : cu esofagul . Anterior : cu laringele Funcții principale :  Funcția de deglutiție  Funcția respiratorie  Funcția imunologică  Funcția fonatorie Funcția de deglutiție  Deglutiția este un act reflex declanșat de bolul alimentar ajuns la nivelul bazei limbii. Hipofaringe Nazofaringele  Se întinde de la baza craniului până la nivelul unui plan imaginar prin care trece palatul moale. Inervația : ramura maxilară a trigemenului FARINGELE  Are forma unui tub muscular de aproximativ 12-13 cm.

Etajul supraglotic : corzile vocale.  Este împărțit în trei etaje : .  Corespunzător ultimelor 4 vertebre cervicale. Funcția fonatorie  În vorbire corzile vocale sunt în abducție. își au sediu edemațieri ale laringelui datorită posibilelor reacții alergice de cauză infecțioasă anumitor intoxicații Funcții : Funcția respiratorie  Se realizează prin abducția (îndepărtarea) corzilor vocale și adducția corzilor vocale. faringele sunt importante în voce și în realizarea timbrului specifical vocii prin modularea sunetului ajuns sau emis la nivelul corzilor vocale. epiglota . limba. faringiene de la nivelul bazei limbii. LARINGELE  Organ esențial al fonației. tansilele palatine. Funcția imunologică  Datorită bogatului țesut limfatic de la nivelul laringelui care cuprinde fosilele faringiene (amigdalele). Funcția de tuse și expectorație  Se caracterizează prin inspirație profundă cu închiderea glotei și apoi deschiderea bruscă a glotei și expulzarea sub presiune a aerului și ale unor secreții. Funcția fonatorie  Cavitatea bucală. Etajul subglotic : bogat țesut celular lax. Funcția respiratorie  În timpul pasajului aerului inspirat sau expirat deglutiția este inhibată. iar în relaxare sunt în adducție.  Situat în regiunea cervicală anterioară. 4 . reglând automat debitul de aer inspirat sau expirat. Etajul glotic : benzile ventriculare .

Urechea este împărțită în trei componente :  Urechea externă  Urechea medie  Urechea internă Urechea externă Este alcătuită din :  Pavilionul urechii  Conductul auditiv extern Pavilionul urechii  Reprezintă o plică tegumentară cu schelet fibrocartilaginos care se inseră pe fața laterală a craniului  Pe fața externă a pavilionului prezintă o depresiune centrală denumită CONCA  În fața concăi se află o proeminență cartilaginoasă cu numele de TRAGUS  Posterior de concă se găsește o proeminență denumită ANTEHELIX. și anume LOBUL Conductul auditiv extern  Este un conduct de aproximativ 25 mm lungime și înălțime de aproximativ 10 mm  Nu are un traiect rectiliniu. iar pavilionul este străbătut de o bordură cu numele de HELIX  Partea inferioară a pavilionului aplică o plică cutanată. ci descrie forma literei S 5 . URECHEA Paviliunul urechii Urechea este analizatorul acustico-vestibular.

Urechea internă  E situată în profunzimea osului temporal. Casa timpanului . iar labirintul posterior constituie segmentul analizatorului vestibular (echilibrul)  Cohleea este un tub osos care se înfășoară ca o spirală în jurul unui ax și are aspectul unei cochilii de melc 6 .  Este așezat aproape perpendicular pe fața laterală a craniului Raporturi ale canalului auditiv extern  Inferior : se învecinează cu glanda parotidă  Anterior : cu articulația temporo-mandibulară  Posterior : raporturi cu mascoida  Superior : cu endocraniul Urechea medie Este constituită din : . în care se găsesc cele 3 oscioare ale urechii medii : o ciocan o nicovală o scărița  Oscioarele se articulează între ele în această ordine Trompa lui Eustachio Trompa lui Eustachio este un conduct care face comunicarea între casa timpanului și peretele lateral al rinofaringelui. care are rol în auz. Trompa lui Eustachio Casa timpanului  Reprezintă o cavitate de forma unei lentile biconcave situată în extremitatea profundă a conductului auditiv extern  Are o formă rotundă  Are o culoare strălucitoare  Peretele intern al casei timpanului vine în raport cu urechea internă. iar partea anterioară a acesteia se numește COHLEE.

7 . Labirintul posterior este compus dintr-o cavitate centrală. numită VESTIBUL și din canalele semicirculare  Înăuntrul acestora se află o substanță gelatinoasă în care plutesc cristale de calciu.

infecții Hiperestezia 8 .  mucoasă (rinite cronice). muco-apoasă in cantitate mică  Patologic devine abundentă – rinoree Secreția nazală poate fi:  apoasă.  crustoasă (rinite atrofice) Sindromul senzitiv  Durerea poate fi provocată de afecțiuni rinosinusale  Durerea apare în cazul unor traumatisme. tumori. tumori).  mucopurolentă (rinite cronice. sinuzite). ale rinofaringelui  Traumatisme  Polipoza nazală Sindromul secretor  Secreția nazală există în mod fiziologic.  seroasă. fie ale rinofaringelui Cauze la copii :  Vegetații adenoide  Malformații congenitale  Traumatisme nazale  Corpi străini  Fibrom nazofaringian Cauze la adulți :  Deviații de sept  Tumori ale foselor nazale. SINDROAME ALE NASULUI Sindromul obstructiv  Se manifestă clinic cu respirație nazală dificilă uni/bilaterală  Se datorează fie unor afecțiuni ale foselor.  sangvinolentă (traumatisme.

fără consecințe grave  Epistaxis posterior – hemoragia provine din porțiunea posterioară a foselor nazale. episoade de isterie. dar apare și în boli mai grave (tumori ale glandei suprarenale) Perturbări calitative :  Parosmia – se manifestă prin perceperea denaturată a unor mirosuri sau perceperea unui miros inexsitent. a corpilor străini.  Cacosmia – prin perceperea unui miros ca fiind dezagreabil. de cele mai multe ori se oprește spontan. apare de obicei în cazul tumorilor ale foselor nazale. apare în obstrucții nazale. rinitelor atrofice Sindromul vascular  Se manifestă prin hiperemia (roșeața) mucoasei care apare în cadrul afecțiunilor acute rinosinuzale Anemia mucoasei : după utilizarea vasoconstrictoarelor nazale Epistaxis : hemoragia ce are punct de plecare fosele nazale și se manifestă printr-o scurgere sanguină pe una sau ambele orificii narinare. a sinuzitelor cronice. În funcție de anatomia topografică a foselor nazale vom deosebi :  Epistaxisul anterior – când sângerarea provine de la nivelul petei vasculare. aceste hemoragii sunt de cele mai multe ori grave fiind abundente  Epistaxis difuz – hemoragia „în pânză” gravă. apare în cazul bolilor hematologice 9 .  Manifestată ca o senzație neplăcută în inspir  Apare în inflamații Hipoestezia  În cazul rinitelor atrofice  Se manifestă prin lipsa totală / parțială a transmiterii simțurilor în mucoasa nazală Sindromul senzorial  Olfacția poate fi perturbată atât cantitativ cât și calitativ Perturbări cantitative :  Hiposmia / Anosmia – scade capacitatea de olfacție. gripă  Hiperosmia – este o calitate (somelie). este superficial. în graviditate. în crizele epileptice.

Măsurile anamnestice în epistaxis (diagnostic)  Anamneza : să se exemplifice localizarea topografică exactă a epistaxisului  Măsurarea TA  Efectuarea de coagulogramă Tratamentul are ca scop :  Oprirea hemoragiei  Tratarea șocului hemoragic  Tratarea afecțiunii Tratament simptomatic :  Aigurarea unui mediu liniștit bolnavului  Se recomandă să respire pe gură în poziție șezândă. se prinde capătul și se trage tamponul cu sonda. ușor aplecat cu cu capul puțin în jos  Se recomandă să efectueze compresie digitală (10-12 minute)  I se recomandă evitarea efortului fizic prelungit.72 ore. se produce hemostaza. picante. băi calde. aplecarea capului în jos pentru o perioadă mai lungă Tratament local :  Oprirea hemoragiei prin diferite metode aplicate în zona afectată  Pacientul este invitat să-și sufle nasul deasupra unei tăvițe renale pe fiecare nară în parte eliberând fosele nazale de cheaguri  După aceasta avem posibilitatea de a examina fosele nazale și de a stabili exact locul epistaxisului  În cazul unui epistaxis anterior de la nivelul petei vasculare se practică o anestezie locală cu soluție de xilină 1%  Ulterior se poate practica cauterizarea chimică cu soluție de nitrat de argint  Dacă cauterizarea chimică nu oprește hemoragia atunci trebuie să se efectueze tamponamentul anterior cu ajutorul unei pense „cioc de pasăre” în fosa nazală afectată o mesă de tifon îmbibată în soluții hemostatice (70 cm lungime. se fixează la exterior  Actualmente se utilizează merocelul (un burete higroscopic) care prin îmbibare cu ser fiziologic și destinde. 10 . Se menține 48 . 1 cm înălțime)  Se efectuează și bucofaringoscopie pentru evidențierea eventualelor epistaxisuri posterioare  Tamponamentul anterior : Se menține 48 ore după care se îndepărtează.  În epistaxisurile grave care nu pot fi stăpânite prin tamponament se poate practica legătura vasculară a arterei carotide externe la nivelul mușchiului sternocloeidomastoidian. iar dacă hemoragia reapare în decurs de 15 minute se retamponează din nou pentru 48 ore  Tamponamentul posterior (în epistaxis masiv) : Se introduce o sondă de cauciuc Nelaton în fosa nazală a pacientului până la nivelul orofaringelui de care se leagă un tampon din tifon împăturită sub forma unui dop. perioadă în care nu se produce lezarea mucoasei. alimente fierbinți.