You are on page 1of 2

Statele Unite vor să pună Venezuela pe

lista statelor care sponsorizează
terorismul
Adăugarea Venezuelei pe această listă ar putea limita asistenţa economică americană
şi ar impune restricţii financiare pentru o ţară care suferă deja de hiperinflaţie, migraţie
în masă şi de lipsa alimentelor şi medicamentelor.
Un interval de timp pentru decizia de a adăuga Venezuela pe lista de terorism nu a
fost încă stability.
Va fi o provocare pentru administrati Trump sa furnizeze dovezi concrete care sa
relationeze guvernul Maduro cu terorismul, daca decide sa puna Venezuela pe lista.
Rubio şi alţi doi senatori republicani au trimis o scrisoare secretarului de stat Mike
Pompeo în luna septembrie, îndemnându-i să numească Venezuela un sponsor al
terorismului şi să o acuze de legături cu gruparea militantă Hezbollah din Liban şi
forţele armate revoluţionare din Columbia (FARC), dar nu au oferit nicio dovadă în
acest sens.
Administraţia Trump a impus mai multe runde de sancţiuni împotriva guvernului
socialist condus de Maduro începând din 2017, acuzându-l de subminarea
democraţiei. Pe 1 noiembrie, preşedintele Donald Trump a semnat un ordin executiv
menit să întrerupă exporturile de aur ale Venezuelei.
Maduro, care neagă limitarea libertăţilor politice, a declarat că este victima unui "război
economic" condus de Statele Unite.

www.mediafax.ro
20.11.2018

în locul lui Lucian Şova.a susținut că refuzul președintelui pentru ca el să ocupe funcția ministru al Dezvoltării este un act de antisemitism.2018 .11.Târgu Mureş susţin că nimic nu o recomandă pe Olguţa Vasilescu să preia Ministerul Transporturilor. Ulterior. pe care nu o recomandă nimic pentru acest post. www.propus de PSD pentru a ocupa fotoliul de ministru al Dezvoltării .libertatea.ro 20. Ilan Laufer .news. cerându-i preşedintelui României să analizeze cu "mare atenţie" această nominalizare. www. Ieșenii vor să o alunge pe Olguța Vasilescu de o la Transporturi.11. Asociaţiile ieşene "Moldova vrea Autostradă" şi "Împreună pentru A8" au trimis. ținută marți seara.2018 Ilan Laufer îl acuză pe Klaus Iohannis de antisemitism pentru că a refuzat să-l numească în funcția de ministru al Dezvoltării În cadrul unei conferințe de presă. Laufer l-a mai acuzat pe Klaus Iohannis și că a contribuit inclusiv la sabotarea ședinței comune între guvernele României și Israelului. campania fiind declanşată în urmă cu o lună. Se tem că nu vor vedea autostradă Asociaţiile civice ieşene care militează pentru construirea Autostrăzii Iaşi . în care îşi exprimă îngrijorarea că la Ministerul Transporturilor a fost nominalizată Olguţa Vasilescu. Asociaţiile ieşene "Moldova vrea Autostradă" şi "Împreună pentru A8" continuă strângerea de semnături pentru a forţa Guvernul să înceapă cât mai repede construcţia de autostrăzi în Moldova. Laufer a mai spus că respingerea numirii sale de către Iohannis este neconstituțională. Totodată. o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis. luni seară. Comitetul Executiv al PSD a decis ca Olguţa Vasilescu să preia Ministerul Transporturilor.ro 20.