You are on page 1of 15

CAPITOLUL V

REGIMUL FANARIOT (1714-1821)

„Les Phanariotes étaient en quelque sorte un second État dans l'Empire Ottoman”
(M. P. ZALLONY)

Se poate considera că anul 1714 marchează o nouă deteriorare a
statutului politic şi social al celor două Principate. Infiltrarea progresivă a
elementului grec, în precedenţii şaizeci de ani, avea să fie urmată de un secol de
dominaţie greacă, în forma specifică dată de fanarioţi. Până la acel moment, pe
ambele tronuri se aflaseră domnitori pământeni, la început aleşi din dinastiile
autohtone, apoi din rândul marilor boieri, toţi fiind reprezentanţi ai îngustei
pături conducătoare. Durata mandatului lor era deja foarte nesigură, iar
confirmarea în funcţie implica sacrificii teribile şi secarea constantă a resurselor
populaţiei. Prin firea lucrurilor, aceşti principi nu se remarcaseră niciodată
printr-o loialitate specială faţă de Poartă, iar turcii, la rândul lor, îi priveau cu un
dispreţ arogant, fiind desigur mulţumiţi că tributul şi furniturile soseau la timp şi
că disensiunile interne împiedicau formarea unei forţe armate serioase. La
începutul primului deceniu al secolului al XVIII-lea, Turcia era într-un declin
evident, apărându-se cu disperare în faţa puterii renăscute a Austriei şi Rusiei.
Oamenii de stat turci erau conştienţi de pericol şi resimţeau nevoia urgentă de a-
şi întări controlul strategic asupra acestor provincii periferice şi în special asupra
cetăţilor de pe Dunăre şi Nistru. Trebuiau oprite cu orice preţ intrigile pe care
principi precum Brâncoveanu şi Cantemir le ţeseau cu Viena şi Moscova şi se
cerea reimpusă subordonarea completă a acestor provincii, care căpătau atunci
importanţa deosebită de a fi grânarele capitalei turceşti.
După detronarea celor doi domnitori, Poarta a plănuit mai întâi
transformarea Ţării Româneşti şi a Moldovei în simple paşalâcuri. Dar, la o nouă
analiză, s-a hotărât că acestea erau mai în siguranţă în mâinile grecilor fanarioţi,
care nu întreţineau legături cu puterile străine, care, prin interese şi tradiţie, erau
complet dependenţi de stăpânii lor turci şi care, prin manipulări financiare, le
puteau procura cele mai mari venituri. Printr-un curios paradox al istoriei,
Principatele au fost mult mai eficient controlate de la Constantinopol în secolul
al XVIII-lea, când Turcia se afla deja în declin complet şi ruina sa era adesea
profeţită, decât în veacul al XVI-lea, când făcea să tremure întreaga Europă.
Şi în calitate de domnitori ai Principatelor, fanarioţii au continuat la
Stambul intrigile diplomatice în care deveniseră deja adevăraţi maeştri. Vechea
lor obişnuinţă de a dovedi un servilism abject faţă de stăpâni părea să îi
transforme în instrumente potrivite pentru noul sistem de guvernământ impus de
Poartă, unul cu totul lipsit de perspective, căci noii principi erau aproape

adesea perfizi şi se gândeau numai la propriile lor interese materiale. cu generozitate. numărul total de principi domnitori nu a fost 77. ci 33. Cantacuzinii şi Mavrocordaţii. mulţi au trecut de pe un tron pe altul. am supune răbdarea cititorului unui chin prea mare încercând orice fel de prezentare detaliată a domniilor lor. Aceşti oameni complotau permanent unii împotriva altora. teama de pedeapsă nu-i împiedica pe succesorii lor să continue. cei mai mulţi dintre aceşti principi merită. dar acum aflat în cădere liberă. Nu există vreo figură cu adevărat remarcabilă nici chiar în rândul domnitorilor. clasa boierească este degradată şi aservită. SETON-WATSON întotdeauna rapace. Caracterul incredibil al regimului este exprimat în mod elocvent de câteva statistici simple. în celălalt 24. toţi aceştia făcând parte din doar 12 familii (opt dintre ele complet greceşti. . în Moldova. iar masele sunt afundate în ignoranţă şi apatie. ci este. sub dominaţia unui cuceritor străin. În primul caz au fost 23 de domnitori. Deşi politica fiecărui domnitor nu este decât de interes limitat. şi un exemplu clasic al rezultatelor unei proaste guvernări.W. a domnit mai mult de douăzeci de ani. Ei pot fi comparaţi cu un fermier care. este interesant să schiţăm tabloul general al condiţiilor politice şi al deplorabilelor lor consecinţe sociale şi economice. chiar şi în lunga şi variata istorie a tiraniei turceşti. parţial româneşti pe linie femeiască. Iar cum. în vreme ce Racoviţă şi Callimachi – de fapt Calimagi – erau români grecizaţi). căci cititorul străin ar lectura o astfel de relatare doar cu multă nerăbdare şi cu proteste. Un singur principe. Totodată. 36. durata medie de domnie a unui principe a fost de circa doi ani şi jumătate! Într-un cuvânt. epuizând şi distrugând acel pământ. nu găsim un alt exemplu mai instructiv. Constantin Mavrocordat. pe perioada unui întreg secol. alte două. Imposibil de conceput o misiune mai ingrată decât aceea de a prezenta în detaliu istoria Ţării Româneşti şi a Moldovei în acest secol. total la care se ajunge adunând nu mai puţin de şase scurte domnii în Ţara Românească şi trei în Moldova (deşi între 1731-49 a domnit consecutiv într-unul dintre cele două Principate). de asemenea. să fie daţi uitării. Între 1714 şi 1821 au avut loc 41 de schimbări de tron în Ţara Românească. Principalele evenimente sunt invaziile străine şi ocupaţiile repetate. iar între 1711 şi 1821. în diferite momente.106 R. Din acest punct de vedere. unii dintre ei fiind numiţi de mai multe ori. clasa de mijloc este practic inexistentă. iar intriga a fost în floare până la sfârşitul regimului. neavând în vedere decât o arendă pe termen scurt. fără să ţină cont de principiile de recoltare şi de rotire a culturilor. în special principii moldoveni încercau să obţină premiul mai mare reprezentat de tronul Ţării Româneşti. altădată puternic. încearcă să scoată un profit cât mai mare din acel pământ. Schimbările de tron sunt mult prea numeroase pentru a servi ca repere. Ajungem astfel la surprinzătorul rezultat că. Şi deşi plăteau adesea cu capul pentru ambiţiile lor. Căci situaţia Principatelor Române în perioada regimului fanariot nu reprezintă doar un factor important în ceea ce de acum se numea „Chestiunea Orientală”.

Essai sur les Fanariotes. unde se citea firmanul de învestitură. primeau titlul de „Unsul lui Dumnezeu” şi convocau o întrunire a adunării. erau în mod invariabil acordate fanarioţilor care se bucurau de încrederea noului venit sau făceau parte din propria lui suită. Este adevărat că anumite funcţii erau rezervate boierilor autohtoni. domnitorul nu are trupe. fiind primiţi cu muzică şi onoruri militare. 368. nu este decât un sclav abject. Reiches. din care se trăgeau dragomani. care se făcea în etape mici şi dura trei sau patru săptămâni. Se producea astfel o infiltrare treptată a parveniţilor greci în rândurile nobilimii române şi nu mai e nevoie să spunem că mulţi domnitori au obţinut câştiguri considerabile vânzând asemenea funcţii înalte unor nou veniţi ambiţioşi. Această adunare reprezenta o simplă formalitate. Zallony. p. spioni. Ei nu tolerau intruşii. precum afacerile interne şi externe. Wilkinson. în acelaşi timp. 46. Nu este suficient de cunoscut faptul că. episcopi. Destul de des. 42. Odată numiţi. 138-64. p. Un subtil observator englez. În timpul călătoriei lor către Bucureşti sau Iaşi. paracliseri şi în fine principii Valahiei şi Moldovei. mai întâi au trebuit să se căsătorească cu soţii având sângele Mavrocordaţilor” 3 . în 1785 (Voyage en Moldavie. IV. Beschreibung der Moldau. mitropoliţi. Macmichael (Journey from Moscow to Constantinople. REGIMUL FANARIOT 107 Cu greu s-ar putea găsi o situaţie asemănătoare celei a acestor prinţi. „fanarioţii formau o castă închisă. în vreme ce faţă de sultan şi de principalii săi miniştri făceau figură de sclavi abjecţi. 107). logofeţi. patriarhi. conform căruia supuşii domnitorului „sont des esclaves d’un homme qui tremble devant les esclaves de la Porte”. 368). 2 A se vedea Dimitrie Cantemir. în afara unei gărzi formate din 20 de sârbi şi albanezi”. îşi făceau o intrare oficială. p. iar principele rostea un discurs de pioase banalităţi 2 . iar dacă mai târziu un Alexandru Ipsilanti sau un Costache Moruzi au ajuns în cele mai înalte posturi accesibile creştinilor. . căci toate numirile erau în întregime la latitudinea prinţului. Account of the Principalities. erau investiţi de însuşi sultanul cu aceeaşi pompă ca în cazul oricărui paşă sau vizir. a făcut un comentariu similar în 1817 – „fenomenul extraordinar al unui despotism absolut exercitat de un principe grec care. puţinele funcţii militare care mai existau şi cea de mare intendent. dar toate poziţiile cheie. prinţul le acorda rangul de boier şi privilegiile specifice. p. erau de regulă însoţiţi de o gardă de corp de două sute de albanezi ortodocşi şi de o suită de alte câteva sute de persoane. Faţă de supuşii lor erau despoţi absoluţi. extrem de intransigenţi. des osman. trăind zilnic la limita dezastrului şi măcinaţi de teama zilei de mâine. agenţi diplomatici. pp. La sosire. erau binecuvântaţi de mitropolit la Catedrală. înalţi demnitari ai <<Marii Biserici>> de la Constantinopol. în viziunea profesorului Iorga. W. mari dragomani. fără nici un fel de reacţie la capriciile stăpânului 1 . Ce se adaugă la curiozitatea unui fapt atât neobişnuit este că această formă de guvernare violentă este menţinută fără ajutorul vreunei forţe armate: nicăieri nu există nici cea mai mică urmă a unei armate. Apoi se îndreptau în procesiune solemnă către Biserica Patriarhiei. aranjându-le căsătorii cu fiicele boierilor pământeni. 11 Se pot aminti aici spusele contelui Hauterive. p. 3 Gesch.

Soţiile lor. fiind capabil să se răzbune cu atrocitate pentru un fapt insignifiant. îşi supuneau inferiorii aceloraşi umilinţe. p. călătorind spre Constantinopol în 1805. cai. bijuterii. 2 Carra. Căci nu exista practic nimic care să poată împiedica micile capricii ale principelui. „Interesant la aceşti despoţi. ar fi fost cu adevărat neputincios. Contele Vincent Batthyány. ţinându-l pe după umeri când acesta mergea dintr-o cameră în alta 1 . banii. acelaşi om era mai arogant faţă de curtenii săi decât cei mai mari suverani din Occident. scria Carra.108 R. totodată. consemnează că la cină bărbaţii nu le vorbeau niciodată consoartelor lor. Hist. dar se bucurau de puţină consideraţie şi ocupau un statut inferior.W. Raicevici relatează că. 93. Chiar şi boierii erau rar primiţi la masa principelui şi a familiei sale. Boierii respectau cu slugărnicie dorinţele prinţului. le permitea să-i sărute mâinile sau genunchii. Unul dintre primii rezidenţi austrieci în Principate. consiliu sau audienţe se derulau cele mai umilitoare ceremonii. forţându-i pe boieri să-l care în braţe. principele Constantin Racoviţă (1753-6) a ordonat arestarea unui doctor german care-l ofensase şi a dispus dezbrăcarea şi biciuirea acestuia în faţa sa. ne spune că a văzut adesea câte un boier făcându-şi semnul crucii înainte de a fi primit în audienţă. blănuri. iar la divan. p. Luxul exterior afişat era imens – veştminte bogate. scriind în anii ‘80 ai secolului al XVIII-lea. Doar câtorva dintre cei mai mari boieri li se permitea să stea aşezaţi în prezenţa lui. iar boierii aveau puţine soluţii să nu intre în dizgraţie sau să li se confişte averile. . care nu aveau nici un mijloc de apărare şi erau storşi fără milă din toate părţile. Acest servilism îşi are explicaţiile sale. dar erau fericiţi să-i sărute picioarele sau poalele veştmintelor. Împărtăşeau cu acesta obiective cinice. până când doctorul a murit. Boierii. 184. mulţi nu aveau voie nici măcar să-i sărute mâna. când era bine dispus. 1 Macmichael descrie această situaţie în anul 1817. prin palat. care. dintr-o cameră în alta. fără sprijinul lor. de asemenea. ceea ce putea fi realizat numai pe seama ţăranilor. bijuteriile. într-o zi. seară de seară. SETON-WATSON La curte domnea cel mai mare lux. purtau cele mai costisitoare blănuri şi rochii. trăsuri. căci fiecare turc care venea la principe putea fi un spion şi oricare paşă de la Giurgiu. Brăila sau Bender putea ajunge într-o zi mare vizir. de la Moldavia et de la Valachie (1781). este că toate averile lor. În vreme ce principele dădea dovadă de atâta slugărnicie faţă de reprezentantul sultanului încât să descalece şi să meargă către un paşă pe jos pentru a-i săruta în public poala hainei. Era atribuţia marilor oficiali să-l ajute pe prinţ să se deplaseze. principele afişa atitudinea imobilă a demnitarilor turci. la rândul lor. urmărind o îmbogăţire rapidă. colecţiile şi accesoriile de lux sunt întotdeauna în bagaje şi cufere de călătorie. în lucrarea Journey from Moscow to Constantinople. ca şi cum ar fi mereu pe picior de plecare” 2 .

Astfel. Avea în permanenţă un ambasador la Constantinopol. a căror existenţă depindea de intrigi de moment şi de puterea infinită de a corupe. iar atunci căderea principelui era catastrofală.500 de oameni. să-şi recupereze cât mai repede pierderile. Jongla în privinţa cursului de schimb al monedelor străine. Marsillia. desigur. REGIMUL FANARIOT 109 Astfel. însuşindu-şi marile surse de venit ale acestuia pe perioada prelungită de vacanţă a funcţiei. Putea interzice importul anumitor produse – de exemplu prunele transilvănene din care se făcea celebra ţuică – şi apoi organiza contrabanda cu acel produs. de regulă. totodată. un curier peste Dunăre. De regulă. Zallony 1 . el însuşi grec. cu atâtea căruţe şi atâta leafă. având grijă să încarce cheltuielile pentru numărul total prevăzut de Poartă. reuşeau să obţină o mică informaţie în legătură cu decizia şi să trimită. căci multe depindeau de abilitatea lui diplomatică. în primul rând. Oricând Constantinopolul ordona impunerea unui impozit special. cunoscut sub numele turcesc de Bash-Kapukihaya. capuchehaia ajungea să râvnească tronul pentru el însuşi. căci în acest caz nu mai existau avertismente prealabile. dacă era destul de norocos să rămână în funcţie puţin mai mult decât de obicei. „Schimbarea domnilor. principele se înţelegea cu vreun contractor grec şi folosea numai vreo 1. Fiecare prinţ sosea împovărat de datorii. o rudă de-a sa.000. care era. Dacă Poarta ordona construcţia sau repararea unei cetăţi de pe graniţă şi fixa un număr de lucrători care trebuiau angajaţi. spune un proverb contemporan. 1824. Au existat situaţii când l-a depus pe mitropolit. Trebuia. principele îl dubla imediat. să spunem 10. pentru a-şi spori veniturile. căci oferise preţul cel mai mare la licitaţia pentru tron. agenţii. de felul în care ştia să flateze Poarta şi să dea douceurs convenabile mai marilor de la Stambul. trebuia să adune rezerve proaspete din care să poată face o nouă ofertă pentru unul sau altul dintre tronuri. Şi. prinţul avea de obicei timp să falsifice condicile de socoteli şi să sece tezaurul înainte de 1 Essai sur les Fanariotes. dacă simţea că înlocuirea era iminentă – iar „flerul” era în acest caz factorul esenţial al succesului – principele vindea funcţii fără nici un fel de scrupule. cu toată viteza. îl creştea chiar de patru sau de cinci ori. din cauza sumelor pe care le plătise. să urmărească şi să contracareze intrigile celor doi-trei principi destituiţi sau ale unor aspiranţi ambiţioşi. reducându-le valoarea în perioada în care colecta impozitele şi ridicând-o din nou când făcea plăţile către Constantinopol. deşi Poarta păstra secretul în privinţa schimbărilor iminente de domnie. ne prezintă metodele la care recurgeau cei mai mulţi domnitori. exploatarea rapidă reprezenta începutul şi sfârşitul oricărei politici pentru principii care nu aveau nici un fel de siguranţă asupra domniei şi nu ştiau niciodată când puteau fi înlăturaţi. Trebuia. Uneori. bucuria nebunilor”. . Această persoană era stăpână pe destinul principelui. cu toată grija dovedită în îndeplinirea responsabilităţilor postului. iar apoi băga în buzunar diferenţa sau o împărţea cu boierii.

au devenit mai târziu cinici şi au renunţat la pretenţia de a impune reforme eficiente. fie nu ţineau cont de voinţa acestuia. se poate spune că Poarta. scria acesta. 1788. în consecinţă. Spre exemplu Stavraki. Comerţul era controlat în totalitate de străini. p. Reformele au fost în mare parte anulate de succesorii lor. ex dragoman şi atotputernic în chestiunile româneşti. „deoarece un asemenea intermediar este în stare să se întoarcă şi să strige în piaţa din Constantinopol că principii sunt rebeli.. încât părea că urmăreşte omorârea găinii care face ouă de aur. .W. numai numărul redus de posibili candidaţi o împiedica să folosească şi mai mult această practică. pe noi plăţi. Viena. dar caustic al realităţilor româneşti – nota într-o lucrare publicată în 1788 în limba italiană: „Toate funcţiile. dar şi macedoneni. 2 Ibid. reuşea să impună domnitori obedienţi pe ambele tronuri şi jefuia toate clasele cu o imparţialitate implacabilă. se baza pe schimbări constante de domnitori şi. deşi trebuie spus că principalul obiectiv al simplificării era să facă şi mai grea sarcina aproape intolerabilă la care erau supuşi ţăranii. SETON-WATSON sosirea succesorului său. reprezentantul Moldovei la Poartă. Câţiva principi. câţiva români ardeleni. al căror număr 1 Bemerkungen uber die Moldau und Wallachey (tradusă din italiană). întregul sistem devenise atât de eficient. precum Constantin Mavrocordat şi Alexandru Ipsilanti.000 de oi din Principate. 51. un alt trimis. de la cea mai mare până la cea mai mică. care era. ea însăşi la fel de venală şi rapace. Impozitele erau atât de mari încât uneori ţăranii îşi omorau vitele pentru a scăpa de plata „văcăritului” (taxa pe vaci) sau îşi distrugeau casa pentru a evita „fumăritul” (taxa pe horn). Consulul austriac Raicevici – un raguzan italienizat. şi jefuiau pe cont propriu. În cele din urmă. cumpărate la un preţ fixat de ei înşişi. la ordinele directe ale Porţii. Chiar şi aceşti principi. nu numai că aduc un venit bun. Toţi călătorii contemporani relatează aceeaşi poveste în legătură cu „brigandajul organizat” de principe şi de turma de funcţionari greci care fie îi executau dispoziţiile. Nicolae Suţu. ca urmare a dezastrului şi îngrijorării provocate de ticăloşiile lui. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. „Nimeni nu îndrăznea să se opună”. Era distrusă orice intenţie de a lucra sau de a îmbunătăţi situaţia într-o ţară foarte înzestrată de natură. Raicevici descrie din nou cum în fiecare primăvară negustorii greci veneau cu un firman al Porţii şi luau cu ei 5-600. 78. la mijlocul secolului al XVIII-lea. capuchehaia era mult mai puternică decât principele. armeni şi evrei din Galiţia. p. că ei complotează cu ruşii şi cu germanii şi că nu le permiteau să cumpere oile necesare pentru a salva de la foamete poporul profetului” 2 . ci implică şi dreptul de a jefui poporul” 1 . în principal greci. Pe scurt. unii relativ luminaţi. au încercat să reformeze şi să simplifice impozitarea prin suprimarea sarcinilor indirecte. a fost şi el executat. Uneori. observator subtil.110 R. Patru ani mai târziu. a fost sugrumat din ordinul sultanului în anul 1765.

respectiv. unt. spre sfârşitul domniei sale. de asemenea. Educaţia lipsea aproape complet. lordul Baltimore. Poarta menţinea un fel de monopol special. Cu alte cuvinte.000 de piaştri şi că din aceştia doar 132. Cedarea Crimeii către Rusia. Căci prin jefuirea sistematică a bogatelor resurse naturale şi oprimarea unei populaţii docile şi muncitoare. nu exista o clasă de mijloc. exportate fraudulos dincolo de graniţă. în 1783. miere. cai. brânză. Principatele. iar casele „cu un etaj. prin contrabandă sau prin mituirea funcţionarilor de la vamă. nota 40 de ani mai târziu că oraşul capitală a Moldovei era mult mai bine construit.000 de cai erau trimişi în Polonia şi Ungaria. În plus. regiunile care un secol mai târziu aveau să producă grâne de foarte bună calitate pentru piaţa europeană erau folosite doar pentru creşterea vitelor. 70 de biserici – o dovadă a generozităţii pioase a multor generaţii de boieri prosperi. era incredibil de înapoiat şi neglijat. însă persecutate de destin”. vite. devenite grânarul de unde Constantinopolul primea cantităţi enorme de porumb. în pofida fertilităţii naturale şi a bogăţiilor solului. era în mod indiscutabil mai rea decât a sârbilor şi bulgarilor. până când. Pe la sfârşitul secolului. majoritatea populaţiei româneşti era afundată într-o mizerie extremă şi situaţia se deteriora de la un deceniu la altul. joase şi mizerabile şi cu puţin mai bune decât cele din pământ. prin urmare. deşi mai mic.000 şi 40. În pofida acestui fapt. Asupra celor mai multe dintre aceste produse. ceară şi chiar lemn pentru arsenal. în condiţiile în care băştinaşii nu aveau dreptul să le vândă în pieţele publice. Într-adevăr. rapacitatea şi incompetenţa Porţii. În această perioadă. Pe durata acestui secol. Însă Wilkinson. era în creştere constantă. îmbogăţirea ţării era frânată în mod artificial. cu 366 şi. conform aprecierilor sale. În 1764. iar emigraţia dincolo de Carpaţi. S-a calculat că. mergând de la Constantinopol către Occident. aşezate de-a curmezişul”. mai mult decât cumplitele masacre şi opresiuni din Grecia şi Serbia. „sunt favorizate de natură. condiţiile economice din cele două Principate reprezentau o acuză dură la adresa regimului otoman. subliniind. în Transilvania. turcii şi-au deturnat propriile obiective şi au secat fântâna de la izvorul său. aveau 80.000 erau cheltuiţi pentru problemele interne. cum a fost pe bună dreptate numit. Bucureştii şi Iaşii. erau doar foarte puţine oraşe. în timp ce un număr considerabil de vite de pe păşunile înalte ale Carpaţilor erau. a crescut foarte mult importanţa teritoriilor româneşti. achiziţia produselor făcându-se prin tranzacţii forţate. Acest „Peru al grecilor”. Constantin Brâncoveanu avea un venit anual de 492. în satele risipite” ale ţării. plata mercenarilor . REGIMUL FANARIOT 111 începea acum să crească. la sfârşitul secolului. unul dintre primii consuli britanici la Bucureşti. scria generalul rus Langeron. „nu a putut intra în Iaşi înainte de venirea zorilor. sarcina fiscală impusă de guvernarea turcească a sporit dincolo de orice imaginaţie. în fiecare an.000 de locuitori. exportul era complet interzis şi. din cauza noroiului adânc care înconjura oraşul” şi a găsit străzile acoperite cu „bârne de brad. populaţii complet subjugate. circa 20.

în fapt. în timpul celei de-a doua domnii. a revocat aceste concesii. cum vom vedea. şantaje sau cum mai vrem să le numim. Aceste cheltuieli au crescut continuu pe parcursul secolului şi. 1806-12. cămătarii greci şi evrei. SETON-WATSON etc.. Şi cu cât erau mai jefuiţi. în mod firesc. Este astfel dificil să înţelegem lejeritatea extremă cu care turcii se încredeau în asemenea oameni – chiar dacă ne amintim nivelul până la care corupţia şi venalitatea contaminaseră toate clasele societăţii turceşti. Totodată.000 fiind tributul legal şi 225. n-ar fi promovat o evoluţie naţională sănătoasă. orice altceva era de preferat faţă de prima ipoteză. Urmarea a fost că Grigore Ghica al Moldovei a redus în 1766 numărul de zile obligatorii de clacă pentru ţărani. în timp ce 360. mai mult decât orice consideraţii politice. 1736-9. jafurile. totodată. însă ne putem încă întreba dacă extinderea dominaţiei austriece asupra Principatelor.W. dar în 1775. ciuma şi epidemiile care le însoţeau – contribuiau şi mai mult la înrăutăţirea unei situaţii deja incerte şi mizere. Evident. 1787-92. n-ar fi evitat multe calamităţi în întreaga regiune de sud-est a Europei şi. o scădere a numărului de familii care plăteau impozite. Domnitorii fanarioţi. În plus. a înlăturat alternativele şi mai rele ale unei stăpâniri turceşti directe sau a cuceririi Principatelor de către una dintre marile puteri. Şi nu se poate nega că dificila lor situaţie internă stimula agresiunile Austriei şi Rusiei şi reprezenta. un simptom care-i făcea pe oamenii de stat austrieci şi ruşi. 1769-74.000 de piaştri erau daţi turcilor – 135. în totalitatea lor. Uneori se consideră că regimul fanariot. Ţăranii s-au afundat într-o totală dependenţă faţă de clasa boierească şi faţă de paraziţii săi. a transformat spaţiul românesc într-un pion în ofensiva diplomatică a Europei împotriva şubredului Imperiu Otoman. au ajuns la apogeu în perioada 1790-1810. repetatele ocupaţii străine 1 despre care vom vorbi acum – cu indisciplina. ca şi pe alţii din Europa. 1 În 1711. Poziţia geografică a celor două Principate.000 reprezentând toate tipurile imaginabile de impuneri ilegale. cu atât erau mai puţin interesaţi să prospere. . iar uneori situaţia făcea să izbucnească o émeute serioasă. în cadrul unui stat supra-naţional puternic. a existat. oricât de rău a fost. continuau să urzească intrigile diplomatice pe care le învăţaseră la Poartă şi aproape întotdeauna făceau un joc dublu. cadouri. la rândul lor. * * * Un proverb turcesc îi descrie pe domnitorii Ţării Româneşti şi Moldovei ca fiind „cei doi ochi ai Porţii întorşi către Europa”. să creadă în prăbuşirea iminentă a puterii turceşti. emigraţia fiind una continuă – mai ales către Transilvania.112 R. bacşişuri. fapt care avea să dureze mai bine de un secol.

XX. se afirma. iar fratele lui. Iar planul turcilor era de a-i dezrădăcina pe români. pare să-i fi convins pe Carol al VI- lea şi pe prinţul Eugeniu de Savoia. în italiană – Hurmuzaki. . spre deosebire de cea occidentală. a redus pentru o vreme sarcinile impuse clerului şi poporului. cu Austria tot mai implicată în ostilităţi. Totuşi. În al doilea rând. insistându-se foarte mult asupra importanţei Benderului şi a Hotinului. a fost numit Statthalter imperial în locul său. Dar dacă turcii construiesc mari cetăţi pe frontierele creştine. În timpul celei de a doua domnii. Nicolae Mavrocordat a fost luat prizonier şi dus la Braşov. În termeni moderni. O altă consecinţă a fost ocuparea Bucureştilor. Documente. după 1716. Poziţia sa în Ţara Românească. realizată de o coloană rapidă de numai 1. iar în octombrie a urmat cucerirea Timişoarei şi a întregului Banat. Imperiul Habsburgic putea să nu acorde mare importanţă celor două Principate. beneficiind de o amânare a pretenţiilor lor excesive. În primul rând. era împotriva intereselor austriece să se facă vreo schimbare în constituţia Moldovei şi a Ţării Româneşti. de a coloniza tătari în locul lor şi de a stabili paşale şi guvernare militară în ambele provincii 1 .200 de persoane – în cea mai mare parte voluntari sârbi. REGIMUL FANARIOT 113 Oricum. dar acum ele aveau graniţă directă cu Ungaria şi datorită fertilităţii lor puteau uşor adăposti 60. faptul este considerat neglijabil”. a trebuit să se sprijine tot mai mult pe elementul grecesc. N-a fost niciodată popular şi.000 de soldaţi turci pregătiţi de un atac imediat prin trecătorile Transilvaniei. primul dintre aceşti domnitori. a reuşit să exploateze temerile turcilor şi. însăşi structura statului turc forţa Viena să intre în conflict cu Imperiul Otoman: „pentru turci. cucerind Corintul şi Nauplia. 72. în care a pierit însuşi marele vizir. „Dacă regele Franţei”. iar pacea este moarte”. Ion. contrar tratatelor. Nicolae Mavrocordat. O incursiune ulterioară în Moldova a fost mai puţin încununată de succes: oraşul Iaşi a fost ocupat şi apoi abandonat. poziţia strategică a României reprezenta argumentul decisiv. a fost influenţată de complicaţii externe. hoardele tătare hărţuind trupele imperiale în 1 1716 (nedatată). Marele comandant militar şi-a încununat poate cea mai faimoasă dintre toate campaniile sale cu bătălia de la Petrovaradin (5 august 1716). Un document contemporan din arhivele vieneze enumără motivele care păreau să facă războiul inevitabil. se argumenta. nr. cel care a condus Moldova din 1709 până în 1710 şi din nou între 1711-6 şi Ţara Românească între 1716-30. Această interpretare abilă a ceea ce poate fi numit şcoala de gândire orientală. politicienii pretind că reprezintă primul bastion al dominaţiei universale. În 1714 turcii reîncepuseră războiul împotriva Veneţiei. simţind că era considerat străin. nu merită o asemenea condamnare radicală. Anterior. războiul reprezintă viaţă. faptul că principele a adresat boierilor o dare de seamă asupra veniturilor statului poate fi considerat o primă licărire a unui sistem constituţional. „construieşte pe Rin un mic fort.

poate chiar cucerirea Bizanţului şi reunirea celor două coroane imperiale. eliminându-i pe turci din ultimul bastion al cuceririlor lor în Ungaria. „der edle Ritter”. ci. A. Nu numai că Habsburgii au recucerit întregul Banat. În plus faţă de contribuţiile directe. iar sub dominaţia austriacă centrul ecleziastic a fost mutat de la Karlowitz la Belgrad. deşi de mai mică intensitate. reprezintă apogeul puterii şi prestigiului său în Orient. administraţia austriacă din Ţara Românească nu a reuşit să justifice speranţele românilor. au anexat Belgradul şi întreg nordul Serbiei (inclusiv celebra regiune Šumadia. Un acord comercial garanta imperialilor dreptul de negoţ liber în posesiunile turceşti. obţinute fără vreun alt ajutor (Rusia era redusă la inacţiune chiar sub domnia celui mai mare dintre conducătorii săi). Berr. Sentimente asemănătoare. să convoace şi să consulte Stările – prin care erau desemnaţi. Dacă nu le putea asigura eliberarea completă de sub jugul turcesc. păreau să prevestească expansiunea rapidă a Austriei în întreaga Peninsulă Balcanică. SETON-WATSON retragere. astfel par să fi fost şi socotelile populaţiilor creştine. nu dintre greci sau alţi străini. la schimb cu doi generali austrieci capturaţi de turci. La un an după lupta de la Petrovaradin. dar mai ales cele cinci judeţe româneşti cunoscute atunci sub numele de „Valahia Mică” – întregul teritoriu dintre Porţile de Fier.114 R. însă deocamdată îi lipseau mijloacele necesare şi s-a mulţumit să solicite veneţienilor epuizaţi cedarea Moreei. Aceste câştiguri substanţiale. în vreme ce Poarta a promis să-i ţină sub supraveghere pe exilaţii maghiari şi la distanţă de frontierele comune. p. Contactele dintre sârbii din Turcia şi confraţii lor din noile frontiere militare din sudul Ungariei au fost foarte strânse. Din nefericire. din 21 iulie 1718. râul Olt şi Dunăre. Mihail Racoviţă i-a torturat şi executat pe boierii suspectaţi că au ajutat inamicul. În ajunul negocierilor de pace. anumite districte din nord-vestul Bosniei. prinţul Eugeniu. Die Orientalische Politik Œsterreichs. Pacea de la Passarowitz (Požarevac). deoarece turcii erau cu siguranţă condamnaţi. fără îndoială. Carpaţi. Pentru Austria. împăratul a fost rugat să stipuleze ca de acum înainte să fie numiţi domnitori numai dintre pământenii români. funcţionarii au găsit o situaţie intolerabilă. populaţia era supusă unei serii 1 Cit. Ca detaliu. o deputăţie condusă de Radu Golescu şi Ştirbei a mers la Viena. o petiţie a românilor din Transilvania a ajuns la prinţul Eugeniu 1 . corespunzând în linii mari primului stat sârb autonom de peste un veac).W. Rezultatul final era doar amânat. 7. . în acelaşi timp. Poarta ar fi dorit să continue războiul şi cocheta cu Francisc Rákoczy şi cu emigrés maghiari. Este interesant de menţionat că. a luat cu asalt Belgradul şi a respins trupele turceşti de întărire. La sosirea lor. boierii şi clerul. existau şi în rândul românilor. solicitându-i împăratului să-l numească voievod pe Gheorghe Cantacuzino. Pentru a-şi dovedi devotamentul faţă de Poartă. voievodul Nicolae Mavrocordat şi familia sa au fost eliberaţi. în plus.

cornute. Mai trebuie spus că bazele necesare pentru impunerea unui sistem de autoguvernare – principiu destul de străin pentru acel moment şi loc – erau aproape inexistente. a încheiat o alianţă cu Ecaterina I a Rusiei. existau numai în aceste cinci judeţe 50.000 de porci şi 200. epuizată de eforturile recente. REGIMUL FANARIOT 115 de impozite speciale – pe albine. bazată pe documente din Hurmuzaki.000 de oi. fără îndoială că o asemenea politică ar fi avut o altă justificare într-o provincie bine populată în comparaţie cu deşertul paludic în care turcii transformaseră Banatul. În această perioadă de ocupaţie. funcţionarii austrieci nu ştiau să aplice vechiul proverb românesc „Să furi cloşca de pe ouă fără să facă cotcodac”. însoţite de bătaie şi chiar tortură. dar satisfacţia pe care acest fapt ar fi produs-o a fost cu totul neutralizată de greşeala subordonării Episcopiei de Râmnic faţă de mitropolia sârbă de la Karlowitz şi de întemeierea unei episcopii catolice pentru sprijinul prozeliţilor bulgari. tutun. la fel ca şi nobilii din Ungaria. 300. postavuri. Oricum.000 de vite. trupelor le lipsea disciplina. lucrare pe care nu am reuşit să o procur. fân. Die cisleithanische Walachei unter kaiserlicher Verwaltung. iar orice tentativă de a o aplica ar fi condus la noi fricţiuni. însă valoarea unora dintre cele rămase a fost mărită. Fraudele. Austriecii au redus cu înţelepciune numărul impozitelor. conform unei estimări austriece din 1731. Clerul. hornuri. Dacă dominaţia austriacă ar fi rezistat. Ţăranii aveau tot interesul să pară cât mai săraci. iar încercarea de a impozita în mod egal toate categoriile sociale – unul dintre principalele merite ale regimului – a stârnit o mare indignare în rândul boierilor. care. Cea mai detaliată relatare se găseşte la Jacubenz. porci. Însă ofiţerii de transport militar s-au dedat la multe abuzuri. 100. Nu se dădeau nici un fel de adeverinţe de plată. a reuşit să obţină mai multe scutiri speciale. La rândul său. rapace şi ignorant. care i-a întrerupt toate ambiţiile occidentale. 202-7. II. bogăţiile naturale ale Olteniei erau atât de mari încât. 300. în 1726. cereau o completă scutire de la plata taxelor.000 de cai. Oricum. . care a reprezentat începutul a aproape două 1 Xenopol realizează o prezentare clară a perioadei dominaţiei austriece în lucrarea Hist. Cu siguranţă. în judeţele mai îndepărtate. marele avantaj era că acum aveau de plătit sume fixe şi ştiau câte zile de clacă trebuiau să facă într-un an. Turcia a fost reţinută de tulburări interne şi de o lungă dispută cu Persia. vin. oi. peşte afumat. iar construcţia şi repararea de drumuri au fost impuse cu multă rigoare. se poate presupune că politica de colonizare prin care Banatul şi Bačka au fost recâştigate pentru civilizaţie ar fi fost aplicată şi în Oltenia. fiind posibil ca aceeaşi taxă să fie colectată de două ori. abuzurile şi dezorganizarea domneau peste tot.000 de stupi de albine. iar cei care aveau animale le ţineau cât mai departe posibil. des Roumains. Austria era distrasă de la problemele Orientului Apropiat de afacerile germană şi italiană. Documente. Deprecierea monedei a cauzat nemulţumire şi confuzie generale 1 . VI. înspre munte. Toate acestea erau impuse prin metode arbitrare. Pentru ţărani. pp.

iar în Moldova până la Prut. Niciuna dintre aceste noi cuceriri nu a fost păstrată. care nu avea nici un motiv să iubească Austria. în august 1739. Nişul a căzut. Wallis şi Neipperg. în vreme ce Austria dorea să-şi extindă frontierele nu numai în Bosnia şi Serbia.W. mareşalul Münnich [3] să ocupe Iaşii. spre surpriza tuturor contemporanilor. În 1739. Oceakovul şi Hotinul. Belgradul însuşi era în pericol. p. unul mai incompetent ca altul. fiind aclamat de populaţie. în Moldova. Scurta sa dominaţie în Iaşi şi excesele trupelor de cazaci au determinat o considerabilă răcire a sentimentelor rusofile din Moldova. Dar mantia „micului Capucin” nu le era rezervată şi generalilor Seckendorf. iar Ali Paşa i-a spus în faţă negociatorului austriac. Ruşii au avut mai mult succes. este interesant să menţionăm că atât clerul.116 R. la înstrăinarea în egală măsură a laicilor şi a clerului. el a tratat Moldova ca pe o provincie cucerită şi a impus asupra acesteia sarcini grele – tactică cu atât mai bizară cu cât pare să fi avut pretenţii serioase la tronul Moldovei. . iar turcii. în 1736. s-a îndreptat în mare viteză către Niş şi Vidin. cât şi boierimea au răspuns cu entuziasm chemării. de Villenueve [4]. împiedicarea desfăşurării unui congres 1 Vandal. regrupându-se. Niciuna dintre părţi nu era modestă. avertizându-i pe turci în privinţa pregătirilor militare ruseşti şi furnizându-le proviziile necesare. a jucat un rol semnificativ prin promovarea disensiunilor austro-ruseşti. ignorând atitudinile binevoitoare ale lui Petru cel Mare. ci şi în Ţara Românească până la Dâmboviţa sau chiar Brăila. Grigore Ghica a jucat un rol la fel de viclean. Când. Si. Prin ea. Vasalul lor pe tronul muntean. că ştia drumul către Viena şi că va lăsa o dâră de foc şi sânge până la porţile sale. pentru a vedea eşecul Austriei. libertatea Strâmtorilor şi independenţa Moldovei şi a Ţării Româneşti sub protectoratul său. făcând incursiuni paralele asupra Bucureştilor şi Iaşilor. 265. Umilitoarea pace de la Belgrad – 18 septembrie 1739 – (în încheierea căreia ambasadorul francez. a apărut situaţia de casus belli. Une Ambassade française. Aroganţa sa a condus. Trimisul francez Bonneval [1] avea dreptate când scria că „să iei Austria de mediator e ca şi cum te-ai confesa unei vulpi” 1 . SETON-WATSON secole de acţiuni comune ale celor două puteri. cucerind treptat Azovul. a lansat un manifest prin care îi invita pe locuitorii „Valahiei Imperiale” să revină la vechea vasalitate. În cele din urmă. se pregăteau să recucerească Oltenia şi chiar Belgradul. pentru ca. deoarece asemenea modificări semnificative puteau fi smulse de la Turcia numai după o victorie zdrobitoare. Războiul a decurs rău pentru aliaţii creştini. Austria garanta posesiunile europene ale Rusiei şi se angaja să intervină dacă aceasta era atacată de Turcia. Această încetineală în îndeplinirea obligaţiilor stipulate de tratat era datorată dificultăţilor de a-şi împăca ambiţiile rivale în privinţa moştenirii turceşti. Între timp. Austria s-a străduit să medieze între Rusia şi Turcia. Austria s-a alăturat războiului împotriva turcilor şi. contele Neipperg [2]. în scurt timp. Nu s-a ajuns la nici o înţelegere. sperând să-i poată surprinde. căci Rusia solicita Crimea şi Kubanul.

însă în perioada următorilor patru ani numărul lor a scăzut la jumătate şi. În pofida unor dificultăţi enorme. lipsa de pretendenţi potriviţi pentru cele două tronuri româneşti a oferit o bună ocazie singurei persoane de valoare din rândul principilor fanarioţi: Constantin Mavrocordat. iar poziţia Rusiei de coreligionară a tuturor creştinilor ortodocşi (ruşii fiind singurii ortodocşi care nu se aflau sub dominaţia necredincioşilor). Austria şi Rusia erau deja umăr la umăr în întrecere. Petersburg. către teritoriul turcesc. principele era întărit de creşterea alarmantă a emigraţiei. a domnit de nu mai puţin de şase ori în Ţara Românească şi de patru ori în Moldova. instrucţiunile lui Fleury către Villeneuve. solicitând ajutorul rus. Une Ambassade française en Orient sous Louis XV. Iar „rubla care se rostogoleşte” a devenit deja o expresie familiară între vecinii suspicioşi ai Rusiei. aproape singur între cei din categoria sa socială. la fel ca şi cu un veac înainte. proprietarii de pământuri aveau un control mai mic asupra muncii 1 Hurmuzaki. . Acest exod era îndreptat în principal spre cealaltă parte a Dunării. precise şi bine documentate. au reprezentat un puternic avantaj în favoarea sa. pe de alta. Documente. în secolul al XVIII- lea se poate vedea o lungă procesiune de episcopi.000 de familii de ţărani. Conform informaţiilor generalului von Bauer. pare să fi elaborat teorii precise de guvernare şi să fi înţeles că piramida socială nu se poate sprijini la nesfârşit numai pe vârful său. fiind chiar în pericol de a fi devansată de acest contracandidat. fiul domnitorului Nicolae. un recensământ rudimentar din anul 1741 arătase existenţa în Ţara Românească a 147. faptului că Austria şi Rusia erau absorbite de problemele din nordul Europei – mai ales de chestiunea succesiunii Habsburgilor în perioada domniei Mariei Tereza. trebuia să admită pretenţiile unui rival. la sfârşitul domniei lui Mavrocordat. de care nu a întârziat să profite. oferind turcilor un foarte necesar răgaz de douăzeci de ani. În anii de pace care au urmat Tratatului de la Belgrad. unde exista aceeaşi corupţie şi neajunsul suplimentar al unei dominaţii militare străine. dar unde. după ce în 1718 fusese singură pe scenă şi acţionase ca unic pretendent. În perioada anilor ‘40. 292. Mavrocordat. În convingerea sa. Pacea a dăinuit în sud-estul Europei vreme de aproape treizeci de ani – cea mai lungă perioadă de la venirea turcilor în Europa! Situaţia se datora pe de o parte epuizării şi preocupărilor interne din Imperiul Otoman şi. la un sfert. Astfel. ca şi relaţia de sânge cu neamurile slave. 2 A se vedea strălucitul studiu al lui Vandal. IX. din cauza disperării determinate de impunerile perceptorilor fiscali şi ale clasei proprietarilor funciari. oricât de incredibil ar părea. nr. care. REGIMUL FANARIOT 117 general sau medierea anglo-austriacă 1 şi convingerea incompetentului Neipperg să facă unele concesii 2 ) a reprezentat un grav pas înapoi pentru aliaţii creştini. totalul general al acestor domnii fiind de doar douăzeci şi doi de ani. Pacea era extrem de gravă pentru Austria. arhimandriţi şi alţi clerici mai puţin importanţi care merg la Moscova şi St. de ambiţiile teritoriale ale Prusiei şi de apetitul de cuceriri stârnit de declinul rapid al puterii poloneze. cel puţin.

p. Domnitorul şi-a păstrat punctele de vedere şi a decis şi acolo. În plus. fiind colonizaţi pe fertilul pământ al Ucrainei. Constantin Mavrocordat a încercat. a fost detronat. fiecare ţăran neliber primea dreptul de a-şi cumpăra libertatea pentru suma de zece piaştri. impunerea unei serii de reforme cu adevărat radicale. cel puţin. A fost exilat în Lemnos şi. în încercarea inutilă de a dovedi că românii sunt mai puţin fecunzi decât maghiarii! Este evident că rigidul sistem feudal al dominaţiei maghiare nu putea atrage decât pe cei mai disperaţi. Această din urmă direcţie a fost mult exagerată de propagandiştii maghiari. mijlocaşi şi codaşi sau posesori de doisprezece. emanciparea vecinilor. în 1749. că îi tratau ca pe ţigani … separând copiii de părinţi şi mutându-i dintr-un loc în altul” 2 . pe la sfârşitul anului 1749. 2 A. opt şi. Prima sa măsură a fost să-i împartă pe ţărani în trei clase – fruntaşi.W. În condiţiile acestei crize. în Banat (unde contele Mercy [5] desfăşura marea sa operă de colonizare pe principii paternaliste. 190. patru boi – şi să le asigure un minimum de pământ pentru a-l cultiva. pentru a-şi asigura eliberarea. cei mai valoroşi primind chiar burse şi fiind trimişi la un faimos colegiu grec din Veneţia. vădrăritul (pe presele de vin). Aceste reforme au determinat o puternică efervescenţă în rândul boierilor. Dar a atins prea multe interese pentru a nu fi contestat şi. care a obligat Poarta să-l mute pe Constantin Mavrocordat în Moldova. supuşi unui sistem crud”. în favoarea „fraţilor lor întru Hristos. principele s-a angajat să stopeze procesul care de mai bine de un secol depreciase statutul ţăranilor liberi până la nivelul de simpli şerbi şi făcea din „vecini” (săteni care la început fuseseră prizonieri de război şi erau legaţi de glie) şi „rumâni” (pe vremuri ţărani liberi proprietari de pământ) termeni aproape identici. După ce a abolit cele trei impozite care cântăreau cel mai greu asupra boierilor 1 şi a scutit clerul şi mănăstirile. respectiv. . Sturdza. între anii 1743 şi 1746. Aceste măsuri au fost incluse într-un document semnat de boieri şi de episcop. Adunarea făcea referire la „plângerile în privinţa faptului că termenul <<serviciu>> nu diferă de <<sclavie>>. Constantin Mavrocordat a încercat să îmbunătăţească situaţia clerului. că unii proprietari obişnuiau să vândă şerbi (vecini) ca pe robi. păşuni libere pentru animale şi dreptul de a tăia lemne pentru încălzire. în special pentru boierii tineri. A existat şi o emigraţie îndreptată către vest. insistând ca reprezentanţii acestuia să fie obligaţi. pogonăritul (pe podgorii). La Terre et la Race Roumaine. să ştie să scrie şi să citească! A publicat o nouă Psaltire românească şi alte cărţi bisericeşti şi a înfiinţat şcoli. SETON-WATSON ţăranilor. spre Transilvania. o mare parte dintre foştii imigranţi sârbi în sudul Ungariei s-au revoltat împotriva opresiunii feudale maghiare şi că mulţi supravieţuitori au acceptat invitaţia împărătesei Elisabeta a Rusiei.118 R. trebuie semnalat că. Ratificând acest document. A. Ca un corolar la grija faţă de ţărănime. exact în această perioadă. dar luminate) şi către nord. A fost restabilit de două ori pe tronul 1 Văcăritul (pe vite). a trebuit să plătească marelui vizir 300 de pungi.

Nu a reuşit. în care boierii făceau tot ceea ce doreau. iar impozitele pe care le anulase au fost reimpuse treptat. În provinciile româneşti. însă în 1763 a fost din nou destituit de Poartă şi. p. boierii aveau atât putere. REGIMUL FANARIOT 119 muntean. „slăbirea autorităţii centrale şi creşterea influenţei austriece şi ruseşti au redus provinciile româneşti la statutul de no-man's-land politic. boierii îi presau în mod constant pe domnitori să adopte măsuri care să sporească aceste servituţi. Cuza şi Kogălniceanu. şi d-na Hammond scriau în Village Labourer că <<în Anglia aristocraţia avea putere. cât şi privilegii. 1 The Land and the Peasant in Roumania. ei erau în fapt deţinătorii şi apărătorii atotputernici ai propriilor lor interese de proprietari funciari. 2 Ibid. Dl. printr-un decret semnat cam împotriva voinţei de Grigore Ghica al II-lea. 16. în Franţa aristocraţia avea privilegii. a fost aruncat în celebra închisoare Şapte Turnuri. deposedat de toate bunurile. Vom vedea că şi în epoca Regulamentelor Organice luminatul Kiseleff a trebuit să combată o tendinţă similară. totalul prevăzut ca normă zilnică de muncă fiind de două-trei ori mai mare decât ceea ce era fizic posibil. Numele lui stă. . între pionierii libertăţii clasei ţărăneşti. Teoretic înalţi funcţionari numiţi de principe. p. chiar la sfârşitul regimului fanariot.. O personalitate precum Constantin Mavrocordat merită cu atât mai mult credit. Procesul de supunere totală nu a ajuns niciodată atât de departe ca în feudalismul occidental sau cel din centrul Europei şi este curios faptul că sistemul a fost oprit într-un moment când libertatea politică era la un nivel foarte scăzut. Şi împărţiseră pământul între ei” 2 . dar nu putere>>. În 1766. Oricum. Sistemul „urbarial” inaugurat de Mavrocordat a fost foarte bine descris de istoricul Mitrany ca fiind „un regim hibrid. pe durata ultimelor domnii. 23. căci într-o perioadă de apus a unei epoci de fier a păstrat standarde morale şi o anumită concepţie de justiţie socială. o reducere a şerbiei fără acordarea unei libertăţi depline” 1 . alături de cel al lui Vladimirescu. în Moldova a fost extins sistemul muncii forţate. Oricum. să extindă sau să consolideze reformele. dar nu privilegii. în 1756 şi 1761. deschizându-se astfel drumul pentru extinderea nelimitată a numărului zilelor de corvoadă.