You are on page 1of 11

Mihail Kogălniceanu

(prozator, publicist, istoric, om politic)

Tinerețea și studiile lui Mihail Kogălniceanu

Mihail Kogălniceanu s-a născut la 6 septembrie 1817 în Iași din Ilie Vornicul și din
Catinca fiica Medelnicerului Stavilă. Lăsând la o parte originea îndepărtată a neamului său,
el se trăgea prin tata și mamă, din neam românesc și cu mare mulțumire exclamă el ,,De pe
tata și de pe mamă, din moși și strămoși, mă fălesc dar, că sunt român moldovean, cu
mândrie recunosc, că familia mea nu a căutat nici odata originea sa în țări și în neamuri
străine’’1.

El primise primele începuturi de invătătură în casa părintească, iar mai târziu a fost
dat într-un pension francez. La 1834 Domnitorul Mihail Sturdza își trimite copiii la Paris și
ca să îndeplinească sfânta dorință a mamei sale, trimite și pe Mihail Kogălniceanu . Astfel la
17 august 1834 începea o călătorie de studii, împreună cu un grup de tineri anume selectați
de domn. La colegiul din Lunéville, condus de abatele Lhommé, continuă să studieze
“umanioarele”, să adune materiale pentru istoria neamului sau, frecventând totodată presa,
teatrul, pinacotecă. Are nostalgia patriei, pe care ar dori să o știe “neatârnată”. Pe Alecsandri,
care studia la Paris, îl sfătuia să nu-și piardă cumpătul, să nu se mai lamenteze, căci țara avea
nevoie de talentul său.2

În vara anului 1836 însă dupa dorința guvernuluI rusesc, strecurată în vre-o
convorbire a poruncitorulul consul din Iași, tinerii sunt luați de Tissot, trimisul luI Vodă și
duși la Berlin, unde niciunul nu se gândise că va ajunge așa de curând. Oraș sever și rece, dar

1
Biblioteca populară minerva, ,,Mihail Kogălniceanu, scriitor și bărbat de stat’’, Editura Institut de Arte Grafice și
Editura Minerva, București, 1901, pag.7
2
M. D. CIUCA, Kogalniceanu catre Alecsandri: “Iubeste-ti si serveste patria”, în Magazin istoric, IV, 1970, 6, p. 7-9.
fierbând de o viață intelectual deosebit de puternică, punct central al unei mișcări care va
crea o strălucită civilizație modernă care va da lumii un Imperiu. Kogălniceanu se bucura că
află aici o viață mai linistită, instrucție mai adâncă, moravuri mai nevinovate și obiceiuri mai
patriarcale.3

În Berlin, la îndemnul lui Alexander von Humboldt a întocmit o schiță monografică


despre țigani, destul de importantă pentru a fi tradusă în germană și a nutri apoi disertația
doctorală a olandezului F.R. Spengler.4

În același mediu, a scris un eseu cuprinzător despre limba si literatura română 5, urmat
de o sinteză parțială asupra trecutului românesc 6, pentru care adunase cu osârdie
“documente” de tot felul.

Profesor de istorie modernă la Universitatea din Berlin i-a fost însuși Leopold von
Ranke, căruia avea sa-i trimită mai târziu felicitări la o aniversare, semn că întâlnirea cu
studiosul român n-a rămas fără ecou7.

Însă impresiunile dobân dite de Kogălniceanu din capitala Prusiei nu era să rămînă
numai impresiuni. Și precum zice d. Xenopol: ,,Când oțelul lovește în cremene se desfac din
el scântei de foc iuți și fierbinți, ce respândesc lumina și aprind unde cad’’. Tot așa și mintea
lui Kogălniceanu, când se atinse de cultura apuseană, deveni producătoare de idei. În toate
împrejurimile el se silea să ridice poporul său în mintea lumii culte europene. De data aceasta
i se ivi un prilej foarte fericit.8

3
Nicolae Iorga, ,,Istoria Literaturii Româneșt’’, Editura Institut de Arte Grafice și Editura Minerva, București, 1908,
pag. 13
4
F.R. SPENGLER, Dissertato historico-juridica de Cinganis sive Zigeunis, Lugdunum, 1839.
5
Mihail Kogălniceanu, Romänische oder wallachische Sprache und Literatur, Berlin, 1837.
6
Idem, Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens, I, Berlin, 1837 (ed. II,
1854).
7
N. CARTOJAN, M. Kogalniceanu la Berlin, în Arhiva româneasca, III, 1939, p. 29-141.
8
Biblioteca populară minerva, ,,Mihail Kogălniceanu, scriitor și bărbat de stat’’, Editura Institut de Arte Grafice și
Editura Minerva, București, 1901, pag.10
Întoarcerea în țară

Prin scrierile sale la Berlin, Kogălniceanu își capată renume de om învățat încât la
întoarcerea lui în țară, Domnitorul îi făcuse mare plăcere să-l aibă printre aghiotanții săi. 9

Ipostaza de istoric, bine conturată deja la 20 de ani, precede astfel acțiunea sa


novatoare, sub unghi social-politic, acțiune pe care a pregătit-o, pas cu pas, pe tărâmul
culturii și prin slujbele împlinite în administrația statului. Aghiotant domnesc, urcând în
ierarhie pâna la gradul de colonel, Kogălniceanu a știut să-și păstreze mereu o marjă de
libertate, profesând avocatura și gestionând tot felul de antreprize lucrative: tipografie,
cantora (adica editură), fabrica de postav, comerț cu grâne, antreprenoriat etc., oriunde ne-am
îndrepta ochii, dăm peste Kogălniceanu, inventiv si infatigabil, însă fără prea mult noroc la
câstig.10

În 1838 harnicul muncitor Gheorghe Assachi adaoga la gazeta politică Albina


românească, un supliment literar, care purta numele de Alăuta românească. În acest
supliment publica Kogălniceanu mai multe scrieri. Însă din cauza unui articol în care se
făcea mențiune de o Putere, al cărui nume trebuia sa fie cinstit atât de guvern, cat și de
cetățenii unei țări, ce-i este datoare existența și prosperitatea chiar in decursul acelui an
Domnitorul îi interzice aparițiunea.11

Dupa suprimarea Alăutei românești, Kogălniceanu iși face planul să scoată el o


revistă literară, de data aceasta sub direcțiunea lui. Însa, fiindcă voia să întocmească pentru
aceasta o tipografie deosebită și îi lipseau mijloacele, se adresează lui Eliade Rădulescu.
Acesta-i procură uneltele trebuitoare și astfel în 1840 apare Dacia literară.12

Kogălniceanu și Dacia literară

9
Biblioteca populară minerva, ,,Mihail Kogălniceanu, scriitor și bărbat de stat’’, Editura Institut de Arte Grafice și
Editura Minerva, București, 1901, pag.14
10
Virgil Ionescu, Mihail Kogalniceanu. Contribuții la cunoașterea vieții, actvității si concepțiilor sale, București, 1963
11
Biblioteca populară minerva, ,,Mihail Kogălniceanu, scriitor și bărbat de stat’’, Editura Institut de Arte Grafice și
Editura Minerva, București, 1901, pag.16
12
Ibidem, pag 16-17.
Încă din primavara anului 1840 , apăruse revista de beletristică a lui Kogălniceanu,
Dacia literară. Această publicație o legitirnează, el prin faptul ca este acum literatură
românească, ce se numără cu mândrie între literaturile Europei, că ea nu poate să aibe, decât
un caracter național unitar cu totul general.13

Nu era o arma de luptă, Dacia literară, dar ea întelegea să reprezinte o direcție nouă,
pornită de la o nouă generație și de la concepțiile moderne superioare ale luI Kogălniceanu
însuși. Acest repertoriu general al literaturii românești, care va strânge în jurul aceluiași altar
de ideal pe moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni, bucoveni, nu va opri pe nicio ramură a
românilor de a-și păstra ideile, limba și chipul. Kogălniceanu, noul Apollon Musagetul, nu
vrea sa fie dătător de decaloage lingvistice, unificator cu sila al graiurilor, strivitor al
personalitaților în legătură cu deosebite ținuturi ce-și au viața răspicată și tocmai de aceea,
prețioasă.14

Îndreptarea nouă e în altceva, cu total deosebit de vechile tendințe personaliste,


tiranice și violente. Kogălniceanu înțelege că fiecare popor are sufletul său, format în sute și
mii de ani, din firea pământului, din freamătul codrilor, din floarea albă a primăverii, din raza
soarelui, din ceata toamnelor și gerul iernilor, din toate frământările, suferințele, silința,
gloria, din nesfârșit de multele amintiri îngrămădite pe urma morților care astfel n-au murit
întregi, ci din adâncul zăcerii lor sprijină răsfățarea la lumină a urmașilor ce au venit din ei și
trăiesc după dânșii.15

În timpul când Kogălniceanu se îndeletnicea cu foaia literară nu lăsa în părăsire știința


pe care a iubit-o mai mult: istoria. Astfel scoate Archivele românești menită a reproduce
documente vechi, ce ar putea desluși istoria românească. 16

Plecarea la Paris si desbinarea de Domn


13
Nicolae Iorga, ,,Istoria Literaturii Româneșt’’, Editura Institut de Arte Grafice și Editura Minerva, București, 1908,
pag. 30
14
Ibidem, pag.30
15
Ibidem, pag 31
16
Biblioteca populară minerva, ,,Mihail Kogălniceanu, scriitor și bărbat de stat’’, Editura Institut de Arte Grafice și
Editura Minerva, București, 1901, pag.19
La 1845 Kogălniceanu pleacă la Paris. Aici își petrece tot timpul cugetând cum să
treacă de la idei la aplicarea lor. Soluțiunea este găsită: absoluta necesitate de a se desbina de
Domnia lul Mihail Surdza. Pentru aceasta se petrece mare forțare în mintea lui trebuind să
nesocotească totul pană și datoria de recunoștiință către Domnitorul Mihail Sturdza. Dar,
precum zice D-1 Xenopol: ,,Omul este, nu numal individ, ci și membru al sociețății din care
face parte, si nu se poate pretinde, că partea minții lui, ce reprezintă întregul, să atârne de
legăturile lui individuale’’.17 Din vreme intrevăzu mintea lui Kogălniceanu neputința ori-
cărei propășiri față de stavilele impuse de Regulamentul organic. Pentru aceea făcu pasul
îndrăzneț de a hotărâ răsturnarea principiilor de cârmuire stabilite de a-tot puternica Rusie.

Cu astfel de idei reformatoare apare Kogălniceanu pe terenul politic. Cunoștiințele


literare și aprofundarea trecutului poporului său îi serveau îndestul spre a stabili principiile
pentru regenerarea neamului. Faptele săvârșite de acest mare bărbat în domeniul politic vor
rămâne vecinic ca deșteptătoare ale vieții și culturii noastre naționale. 18

Kogălniceanu își face prima aparițiune ca om politic prin participarea sa la mișcarea


din 1848. Toate scrierile sale de la 1848 sunt scoase dintr-un studiu adânc și conștiincios al
istoriei române. Astfel in vestita sa scrisoare: Dorințele partidei naționale din Mol dova,
atacând organizarea din statele române instituită în virtutea Regula mentului organic, el
număra reformele de nevoie pentru înălțarea poporului din înjosirea în care zăcea. 19

Pe când Revoluția din Muntenia țintea la darârmarea clădirii subrede ce adăpostea


viața românească., Partidul național din Moldova intr-o lucrare adânc cugetată expune
tocmai amă-nuntele cladirii din nou a statului român. Din studierea tratatelor încheiate
reduce el dreptul țărilor române de a se guverna singure. În fața iubiri de neam, pe care
dorea să-1 vadă înălțat la traiul liber și vrednic de oameni el lovește de-o potrivă pe fostul
său bine făcător Mihail Sturdza si pe presupușii protectori al țărilor române, pe ruși. 20

17
Biblioteca populară minerva, ,,Mihail Kogălniceanu, scriitor și bărbat de stat’’, Editura Institut de Arte Grafice și
Editura Minerva, București, 1901, pag.30
18
Ibidem, pag.31
19
Ibidem, pag.31-32
20
Biblioteca populară minerva, ,,Mihail Kogălniceanu, scriitor și bărbat de stat’’, Editura Institut de Arte Grafice și
Editura Minerva, București, 1901, pag.32
Anul 1848

La 1848, în epoca Unirii și sub domnia lui Cuza Voda, în anii ce au urmat, marcați de
eforturile modernizării instituționale, de instalarea monarhiei străine, de războiul
independentei și de noul statut al României, Kogălniceanu a jucat un rol de seamă, adesea
proeminent, nu o data și decisiv, dacă ne gândim la Unire si la Independență. La toate el “a
pus pietricica” sa, după propria-i expresie: “Nu e o singura reforma, un singur act national
în care sa nu figure numele meu. Toate legile cele mari sunt facute si contrasemnate de
mine”.21
Unind ideile liberale cu experiența autohtonă, Kogălniceanu a elaborat de timpuriu o
sinteză, un program de înnoire a societății românesti, în pofida oricăror impedimente. “Ne-
am adus dar aminte, se confesa el la un timp, de proclamarea drepturilor omului, de
egalitatea fiecăruia în fata legii si de drepturile acordate fără deosebire de confesiune.
Povățuiți am fost de aceste drepturi proclamate în Francia; am găsit însă începutul lor în
însășiț tara noastră”, recunoștea militantul, adăugând că “istoria noastră are multe exemple
pe care mai târziu le-au imitat si alte țări mai înaintate decât noi”22. Nu e vorba aici de o
viziune protocronistă avant la lettre, ci de constatarea unui fapt existent la mai toate
popoarele, acela de a fi produs pe cont propriu instituții valabile și în alte zone ale lumii.
Simpla analogie istorică îndruma spre o asemenea concluzie, motivată în cazul nostru și de
rațiuni pedagogice. Constrânși a trăi secole de-a rândul în servitute, românii înclinau să-și
subestimeze istoria, alimentând adesea un discurs negativ, mizerabilist, pe care Kogălniceanu
a căutat să-l elimine pe cât posibil. Mai mult, el socotea că datoria istoricului e să întărească
fibră morală a națiunii. Marile „suveniruri“ din trecut se cuveneau deci puse în slujbă unui
proiect resurecțional, după exemplul altor națiuni, “marele 1789” constituind, în opinia lui
Kogălniceanu, modelul pe care se putea sprijini grosso modo și regenerarea românească.23

21
N. IORGA, Mihail Kogalniceanu scriitorul, omul politc si românul, Bucuresti, f.a., p. 20-24.
22
Alexandru. Zub, op. cit., p. 96-97.
23
Mihal Kogălniceanu, Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie nationala în Academia Mihaileana,
Iasi, 1843.
Exilurile lui Mihail Kogălniceanu

M. Kogălniceanu avea în tinerețe idealul să vadă Parisul. Când plecase din Iași la
1834, chiar așa fusese planul : să termine liceul la Luneville și apoi să studieze dreptul la
Paris. Dupe un an de ședere la Luneville e dus, împreună cu fiii lui Mihail Sturdza, la Berlin.
Modificarea planului se făcuse după sfăruința consulului rusesc din Iași. 24
Idealul acela însă n-a pierit. M. Kogălniceanu 1-a urmărit mereu. În 1844 se decide
să-1 realizeze singur. Una din surorile sale îmbolnăvindu-se de ochi și trebuindsă-și facă
operație la Viena, se duce cu ea pană acolo, cu gândul să plece singur mai departe la Paris.
Consulul rusesc află și intervine ca să fie oprit de a se duce mai departe de Viena. 25
Înfuriat de răul tratament la care era supus din cauza atotputerniciei politicii rusești de
atunci în țările noastre, profită de un proces al orașului Botoșani cu schitul Popăutii din
apropiere pentru niste moșii, proces în care orașul îl angajase unde rostește o filipică vestită
contra străinăismului la noi. Îndată după proces e trimis la Râsca, unde stă de la 25 octombrie
până la 26 noembrie 1844. 26
Al doilea exil, este cel cunoscut mai bine, cel de după revoluțiunea din 1848. A fugit
din Iași la Cernăauți și de acolo venea până la granița Moldovei și se întâlnea cu fratele său
Alexandru, sau cu alte rude, care veneau și ele dela Iași și Botoșani în scopul acesta. La
Cernăuți era în curent cu mișcarea revoluționării din Austria și din Ungaria. Îndemna pe
frate-său să sprijine el mai departe pe sub mână nemulțumirea contra lui Mihail Sturdza,
trimițând corespondența cu ziare străine despre reaua administrație a Moldovei :,, Cercetează
furtișagurile lor, rușfeturile lor, risipa cu proviantul (aprovizionarea) rusesc, relațiile lor cu
rușii, isprăvile acestora din urmă, et27c’’.
Se pregătește el însuși să ducă acțiunea mai departe cerând fratelui său acte necesare
în scopul acesta, precum și ziarele din București, care veneau aceluia.

24
A se vedea scrierea lui Nicolae Iorga în Studii Literare", articolul Tineretea lui M. Kogalniceanu", precum prefața la
volumul M. Kogalniceanu, Scrisori din tmpul studiilor
25
Mihail Kogălniceanu, Scrisori din exil, Editura Tipografiile Române Unite, Buurești, 1934, pag 12 (din prefață)
26
Ibidem, pag. 13 (din prefață)

27
Mihail Kogălniceanu, Scrisori din exil, Editura Tipografiile Române Unite, Buurești, 1934, pag 13-14 (din prefață)
Stă la Cernăuți până la 10 ianuarie 1849. Pleacă apoi la Paris, oprindu-se în drum o
săptămână la Viena.28

Viața lui Mihail Kogălniceanu dupa 1859

După 1848 Kogălniceanu continuă iarăși lucările sale literare și istorice. El publică în
1852 Letopisețele Moldovei, a căror publicare începuse încă de la 1845, dar mersese încet
mai întâi din cauza dizertației lui, apoi din pricina turbulărilor și a revoluțiunei, în sfârșit din
cauza nevoilor materiale.29 Deși el nu a făcut o edițiune critică a textului cronicarilor, totuși
printr-o alegere criticp ne-a dat textul cel mai aproape de adevăr. Alegerea textului este
fãcutã cu simțul cel mai sănătos.
Pe când cronicile muntenești sunt mai mult o înșirare de date istorice cu puține
cugetări asupra întâmplărilor povestite, cronicile Moldovei sunt insuflețite de focul cel sfânt
al iubirii de neam. Printr-ânsele ne înfățișează Kogălniceanu modele nepieritoare de dulce
limbă românească, limba în care românul și-a povestit durerile și veselia lui prin doinele și
horele sale.30
În perioada următoare, publicarea acestor letopisețe aveau să dea roade, deoarece
avea să se ivească o împrejurare. Europa avea să asculte dorințele românilor asupra viitoarei
organizări ai țării lor.
Dupa multe framântări Moldova isbutește să aleagă un Divan ad-hoc, curata rostire a
cugetului poporului. Aci rostește Kogălniceanu cu adâncă rațiune cel dintâi discurs împotriva
egumenilor de Neamț și Vorona, care fuseseră rânduiți de guvern în locul a doi deputați ai
mănăstirilor închinate, a căror alegere fusese respinsă de călugarii greci. 31
În urma reușitei poporului de a-și alege un Divan ad-hoc, se proclamă desființarea
privilegilor, astfel, Kogălniceanu putând trece la o a doua chestiune însemnată pentru Țările
Române, alegerea Domnului țării.

28
Ibidem, pag.15 (din prefață)
29
Biblioteca populară minerva, ,,Mihail Kogălniceanu, scriitor și bărbat de stat’’, Editura Institut de Arte Grafice și
Editura Minerva, București, 1901, pag.33
30
Ibidem, pag.34.
31
Biblioteca populară minerva, ,,Mihail Kogălniceanu, scriitor și bărbat de stat’’, Editura Institut de Arte Grafice și
Editura Minerva, București, 1901, pag.37
Kogălniceanu combătea candidaturile lui Mihail si Grigore Sturdza și se silea din
răsputeri sã încredințeze autoritatea suprernă unui membru din partidul national. După
energice forțări se înteleserã în sfârșit să-și concentreze toți voturile asupra lui Alexandru
Ioan Cuza.32
O altă mare împrejurare în care îl vedem pe Kogălniceanu tot mai mult devotat
pentru viața românească fuseseră secularizrea averilor mănăstirești.
Românii încă de la 1821 întreprinseră lupta pentru luarea averilor maănăstirești din
mâna călugarilor greci. Odată ce românii iși văzuserã un vis împlinit prin recunoașterea lui
Cuza, ca Dornn al țărilor-unite, își întoarse privirile spre noul pericol ce-i amenința: averile
mănăstirești.
La 13 Decembrie 1863 se seculariseaza averile tuturor mănastirilor, atât ale celor
libere, cat și ale celor închinate locurilor sfinte din răsărit. Călugarii greci protestează cu cea
mai mare energie la toate puterile. Guvernul lui Cuza arată tuturor, că plângerile lor sunt
neînterneiate, de vreme ce nu respectaseră condițiunile în care primiseră moșiile acelor
mănăstiri. 33
Între toate actele mari ale lui Kogălniceanu cel mai mare fuseseră înapoierea
proprietăților la 800.000 de familii române, de care o lipsise viforul vremurilor trecute.
Aceasta faptă, care a făcut și mai înflăcărată iubirea de moșie a fost : împroprietărirea
clăcașilor. Țăranii nu pierduseră nici odată proprietatea pământului pe care se hrăniseră, dupa
cum sună și articolul I al legei din 1864, că sătenii clăcași sunt și rămân proprietari pe
locurile supuse posesiunei lor. Ei nu se gândiseră nici odată la înstrăinarea parnântului și
recunoșteau , că erau îndatoriți să-și răscumpere libertatea brațelor, îndatorirea clacei si a
altor munci pe care trebuia să îndeplinească boerilor 34
Legătura între români și moșia lui era atât de strânsă, încât când se întimpla să se
răscumpere numai pe capul lui, fără de moșie se arăta aceasta în acea vreme. Toate aceste
fapte ne învederează în destul păstrarea proprietății de către tărani.

32
Ibidem, pag.43
33
Ibidem, pag.45.
34
Biblioteca populară minerva, ,,Mihail Kogălniceanu, scriitor și bărbat de stat’’, Editura Institut de Arte Grafice și
Editura Minerva, București, 1901, pag.37
Deputații tăranilor merg mai departe. Ei cer să se desființeze boerescul și țăranii să
aibe dreptul de a lucre mai departe pământul trebuitor pentru hrană, fără să-l poată alunga
cineva de pe el.35
La 1860 vine in discuțiune un priect de lege asupra relațiunei dintre proprietari și
lucrători de pământ. Și acum cei mai multi fiind partisani ai pro prietarilor susșin, că
împroprietărirea aduce nimicirea proprietății; că țăranii ar fi numai niste chiriași ai pă-
mânturilor, pe care se hrănesc, plătindu-și chiria în muncă și dijmă ; cã proprietarii și țăranii
ar forma doue clase deosebite, care ar alcătui între ele o tovărăși și din care cea dintâiu ar
pune capital în pamânt bani, iar cea de-a doua în brațe, vite si muncă. 36
Kogălniceanu publica prioectul în Monitor, lucru, care atrage nemulțumirea Adunărei.
Astfel Kogălniceanu trebuia sã cadă prin formularea unui idel, căreia și-a sacrificat toată
viața
Văzând, că luptă de o întreagă viață nu duce la țelul dorit, el părăsește contra legii,
calcă Constituțiunea spre a realiza o dreptate mai mare, mai sfintă, deși nescrisă încă în con-
dicele de legi : împunerea împroprietărilor prin ascutișul baionetelor.
Numele său va străbate prin veacuri alipit de tot ce s-a făptuit mare și însemnat în
memorabila epocă a regenerării noastre.

Bibliografie:
1. Biblioteca populară minerva, ,,Mihail Kogălniceanu, scriitor și
bărbat de stat’’, Editura Institut de Arte Grafice și Editura Minerva,
București, 1901
2. Nicolae Iorga, ,,Istoria Literaturii Românești’’, Editura Institut de
Arte Grafice și Editura Minerva, București, 1908
35
Ibidem, pag,49
36
Ibidem, pag.50
3. Mihail Kogălniceanu, Scrisori din exil, Editura Tipografiile
Române Unite, Buurești, 1934
4. Mihal Kogălniceanu, Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie
națională în Academia Mihaileană, Iasi, 1843.

Realizat de: Dacian Meșesan