You are on page 1of 37

CARPICA

XLVII

VOLUM DEDICAT

CENTENARULUI MARII UNIRI

ŞI ÎMPLINIRII A 50 DE ANI DE LA APARIŢIA PRIMULUI


VOLUM AL ANUARULUI „CARPICA”
COJERI – UN SAT DISPĂRUT DE LA ȚINUTUL ISTORIC AL
FĂLCIULUI (SEC. XVII-XIX). DOCUMENTE INEDITE

Costin Clit

Cojeri – a lost village from the historical land of Fălciu


(XVII-XIX Century). Unplubished documents
Abstract

The evolution and flow of land and landowners in the villages and estates in
the historical land of Fălciu remain a less researched theme, although the progress
of Vaslui’s historiography is evident and noted in specific works.
In the present study, using the edited and unplublished documentary
resources, we value the estate and the village of Cojeri, embedded today in the
village of Stoişeşti, Banca village, Vaslui county, dominated over time by
Constantin Bujoranul, the great crotch Grigore Hăbăşescu, Grigore Miclescu, the
hatman Lupu Costache and his descendants, Vasilachi Râșcanu and his sons, the
Scărlet family, Scărlat Mavrogheni, Grigore Gh. Perticari. The documents used
also provide genealogical information about the village rulers

Keywords: land andowners, Cojeri, Banca village, Vaslui county, missing village,
documents, lords, judgments, genealogy, boyars’ families.
Cuvine cheie: proprietate funciară și proprietari, Cojeri, comuna Banca, județul
Vaslui, sat dispărut, documente, domni, judecăți, genealogie, familii boierești.

Într-o lucrare recentă se atribuie numele Cojeri satului Stoișești sau a


unei părți din el1. Geografic, este situat între dealurile Podeiul și Hâncul,
fiind străbătut de pârâul Stoișești2. Toponimul pare să-și aibă originea în
cuvintele coarjă – corjăști, corjări-corjeri, corjăni.
Moșia Cojeri/ Cojări, situată în ținutul istoric al Fălciului (astăzi în
județul Vaslui) se învecina cu moșiile: Văleni (nord), Stoișești, „ce să
chiamă Petrișori” (sud), râul Bârlad (vest) și Scripțăneștii, Dodeștii și
Tămășenii (părțile vornicului Neculai Grecianu, răzășească și a Mănăstirii
Florești). Pe moșia Cojeri am identificat potrivit hărții Valea Adâncă, Gura
Porcenilor, Dealul și Valea Bahnariului3.
1
Gheorghe Gherghe, Marin Rotaru, Comuna Banca Pagini de monografie, Bârlad, Editura
Sfera, 2002, p. 98.
2
Ibidem, p. 99.
3
BAR, Plan topografic pentru moșiile Stoiceștii și Cojării de la țânutul Fălciului a
144 Costin Clit

Satul Stoișești este atestat la 25 martie 1546, când Petru Rareș


întărește lui Badea și soției sale Mușa jumătate de sat de sub Făgetul
Leahului cumpărată cu 200 de zloți tătărăști de la Anghelina, jupâneasa
fostului vornic Hrană, fiica Marușcinei, nepoata lui Jurjea Pântecele și
nepoții ei, Dumitru, Petru și Teodosia, frați, care la rândul lor o aveau
cumpărătură din timpul lui Ștefan cel Mare4.
O primă atestare documentară a Cojerilor este din 14 iunie 1603, așa
cum ne atestă zapisul stolnicului Chicoș și al Chiței prin care zălogesc
jumătate din satul Sârbi cu locuri de prisăci și vad de moară pentru o sută de
lei și vând „40 di pământuri în 40 di lei la Ruptură din Cojeni din hotar(ul)
Sirbilor”. Zapisul respectiv a fost scris de popa Vasile din Cojări5.
La 23 februarie 1658, Constantin Bujoranul dă „lui Gligorașco
Hăbășe(s)cul sărdariul satul Cojerii ce să va alege parte(a) socru-mieu
armașului”, printre martori fiind fratele său Necula, Gavril și Toader Păladi,
Todosi din Greci, Ionașco din Hulpășeni și Gavril, fiul Cazacului6, danie
urmată de cea din 25 februarie 1659 a feciorilor lui Maftei Părpalea din satul
Stoeșești de pe Horăeta, Tănase căpitanul, Dubilașcu și surorile lor, „câtă
parte se va alege de la părinții noștri la satul Cojerii ce este în ținutul
Fălciului, cu totu vinitul”7. La aceiași dată, Tănase căpitanul, Ilașco și
surorile lor, frații lui Maftei Părpalea din Costești de pe Horăiata dau
sărdarului Gligorașco Hăbășescu „câtă parte să va alége de la părinții noștri
la sat Cojérii”, „din câmpu, și din siliște(a) satului, și din pădure, și din
pomătu, și din vadu di moar(ă), și din tot vinitul acelui hotaru cât să va alége
partea”8. La 2 martie 1658 domnul Gheorghe Ghica întărește „lui Grigoraș
Hăbășăscul” satul Cojări, „cu câmp, cu păduri, cu pomăt și cu vad de
moară”9.
Grigore Hăbășescu, fost mare armaș, al doilea serdar cunoscut din
istoria Moldovei, dregătorie deținută din 1656, începe astfel un șir de
cumpărături în satul Cojeri10.

boerului agă Gheorghie Costachi și alăturatile moșii lor la țânutul Fălciului, ridicat de
inginerul statului I(osif) A(nton) fon Baiardi la anul 1844.
4
DIR., XVI, A. Moldova, I, p. 426-427, nr. 389.
5
Arhivele Naționale Iași (ANI), Fond Eforia Școalelor Moldova, I / 2.
6
ANI, Colecția Documente, 513 / 6; Petronel Zahariuc, Țara Moldovei în vremea lui
Gheorghe Ștefan voievod (1653-1658), Iași, Editura Unversității „Alexandru Ioan Cuza”,
2003, p. 445, nota 490.
7
ANI, Colecția Documente, 513/ 7; Petronel Zahariuc, op.cit., p. 445, nota 491.
8
ANI, Colecția Documente, 519/ 8; Petronel Zahariuc, op.cit., p. 445, nota 491.
9
ANI, Colecția Documente, 579/ 21, f. 2, nr. 3 (rezumatul documentului original).
10
Petronel Zahariuc, op.cit., p. 444-445
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 145

La 25 mai 1659, Ioana, femeia Cazacului, cu feciorii și fetele ei, Ion,


Gavril, Dochia și Anița din Hulpășeni dau hatmanului Grigorașcu
Hăbășescul partea lor din Cojeri, „din vatra satului, și din țarină, și din vad
de moară, și din tot locul, și cu tot vinitul, ce să va alége toată partea
noastră”11.
Gligorie Hăbășescul, „hatman i pârcălab Suceavschii”, primește la 6
iunie 1659 danie părți din Cojeri de la Constantin Urlatul12.
Ajuns mare paharnic în timpul domnului Ștefăniță Lupu, Gligorie
Hăbășescu este trimis împotriva lui Constantin Șerban în două rânduri și
fiind acuzat de trădare va fugi în Polonia. În locul său este numit Grigore
Miclescu, care devine și „răzeș” în Cojeri13.
Străhilat Cărăban, Pântileiu Blaga, Iftimie Corciovă, Toader Pârciul,
Chiriac feciorul Blagăi și Călin, feciorul lui Ghenadie, Enachie din Văleni
cu frații săi, vând la 15 august 1661 marelui paharnic Gligorie părțile lor din
Cojeri, ținutul Fălciu, „ce au fostu cumpărătură de moșul nostru Lazor din
Ghermănești de la Simion stolnicul”, cu 102 de lei bătuți gata, iar Enachie
din Văleni a patra parte din bătrânul Parpalea „din vatra satului și din cânpu
și din păduri, din vaduri de moar(ă), ce sintu în apa Bârladului și din tot
venitul satului”, cu 100 de lei14.
Simion, feciorul lui Ștefan, nepotul Nastei, vinde la 12 aprilie 1662
marelui paharnic Gligorie a sa dreaptă ocină și moșie din satul Cojeri, a treia
parte dintr-un bătrân „dreptu trei zăci de lei, din câmpu și din vadu de
mo(a)ră întru apa Bârladului, și din fânațiu și din tot vinitul ce va hi pre
hotarulu satului”15, iar Chirica, Ion și Maria, feciorii lui Costantin, nepoții
Nastei, partea lor cu 25 de lei16.
Enachie și Ghenia, femeia sa, fata Ursei, preoteasa popii Simion,
nepoata lui Ionașco armașul, strănepoata Ștefăniei Parpalea, vând la 28
august 1662 marelui paharnic Gligorie, a lor ocină și moșie din satul Cojeri,
ținutul Fălciu17.
Văsile căpitanul de Fălciu mărturisește la 20 mai 1663 plata dării
„curteniască” de către marele paharnic Grigore pentru Blaga din Cojeri 18, iar
11
ANI, Colecția Documente, 513/ 8; Petronel Zahariuc, op.cit., p. 445, nota 491.
12
ANI, Colecția Documente, 513/ 9; Petronel Zahariuc, op.cit., p. 445, nota 491.
13
Petronel Zahariuc, op. cit., p. 445-446, nota 491.
14
ANI, Colecția Documente, 513/ 13; Petronel Zahariuc, op.cit., p. 445, nota 491.
15
ANI, Colecția Documente, 513/ 14.
16
ANI, Colecția Documente, 513/ 15.
17
ANI, Colecția Documente, 513/ 19; Petronel Zahariuc, op.cit., p. 446, nota 491.
18
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 1v., nr. 11 (rezumat).
146 Costin Clit

la 23 iunie 1663 de primirea a 15 lei bătuți de la marele paharnic Gligorii


pentru Blaga de Cojeri la plata părții de dajdie19. Blaga, cu soția sa Irina și
nepoții, vând la 26 aprilie 1664 paharnicului Grigore părțile lor din Cojeri
pentru dajdiile plătite, anume 50 de pământuri aflate în bătrânul
Băhnăreanului20. Mereuță, soția și feciorii lor vând la 27 aprilie 1664 lui
„Grigorașcu păharnicu(l)” părțile lor din Cojeri „ci să cuprindu în 17
pământuri”21.
Istratie Dabija întărește marelui paharnic Grigore la 20 iunie 1663
părțile din Cojeri aflate lângă cele ale lui Grigore Hăbășescu, care „n-au fost
în țară, ce-au fost în Țara Leșască, iar după aceea au venit în zilele domniei
mele în țară”22. Evstratie Dabija îi întărește vel ceașnicului Grigori la 20
iulie 1663 stăpânirea asupra ocinilor cumpărate în Cojeri, „ce sânt pe apa
Vasluiului”(?)23. Într-un opis din 20 iunie 1855 este dat în rezumat ispisocul
domnului Evstratie Dabija din 20 iulie 1663 „prin care după giudecata ci au
avut Grigorii marile păharnic cu Grigorii Hăbășăscul, fostul păharnicu”, îi
întărește primului „toati părțili din Cojări, adică atât acele cumpărati de
dânsul, câtu și cele cumpărati di Hăbășăscul”24.
Gligori Hăbășescu, biv ceașnic și pârcălab de Hotin, cu Safta și copii
lor, dăruiesc la 11 septembrie 1664, marelui paharnic Gligori Miclescu,
pentru binele făcut, toată partea sa de moșie ce se va alege din satul Cojeri,
cu mori în râul Bârlad, renunțând astfel la răzeșia sa25, iar la 12 septembrie
1664 oamenilor din sat pentru a le aduce la cunoștință „că au vândut”26.
Paharnicul Gligori cumpăra la 15 mai 1666 de la Andrei, feciorul lui
Butuman, partea sa din Cojeri, pentru al scoate de la o nevoie, însă ulterior
„s-au sculat Nacul brat Tănasie ș-au poprit pe dumnealui păharnicul și nu l-au
lăsat s-o cunperi, fiind Nacul răzeși, și o am vândut dumisali Nacului”27.
Decesul marelui paharnic Grigore Miclescu este anterior datei de 10
19
ANI, Colecția Documente, 513/ 18; ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 1v., nr. 12
(rezumat); Petronel Zahariuc, op.cit., p. 446, nota 491.
20
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 1v., nr. 13 (rezumat); Petronel Zahariuc, op.cit., p. 446,
nota 491.
21
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 1v., nr. 14 (rezumat)
22
Petronel Zahariuc, op.cit., p. 446, nota 491.
23
Petronel Zahariuc, Lucian-Valeriu Lefter, Documentele familiei Miclescu. Colecția Emil
S. Miclescu, Iași, 2014, p. 99, nr. 43.
24
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 1v., nr. 10 (rezumat).
25
ANI, Colecția Documente, 513/ 21; Petronel Zahariuc, op.cit., p. 446, nota 491; ANI,
Colecția Documente, 579/ 66, f. 1v. nr. 16 (rezumat, cu data 13 septembrie).
26
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 1v., nr. 15 (rezumat).
27
ANI, Colecția Documente, 513/ 25.
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 147

martie 1666, când soția sa Maria era văduvă. Gheorghiță și Toderașco, fii lui
Dumitrașco, fratele marelui paharnic Grigore Miclescu se judecau la 21
septembrie 1667 cu răzeșii satului Fășcani28.
Andonie Bostan și femeia sa Irina, Anița, fiica lui Gruzav/ Grozav,
vând la 25 iunie 1667 lui Toderașcu a lor dreaptă ocină și moșie din satul
Cojeri cu 12 lei și două vaci cu viței29.
În izvodul de moșii din 1726-1728 din condica logofătului Gavril
Miclescu, pe care le-a vândut jicnicerului Vasile sunt menționate și satele
Cojeri, Hioci, cu părțile din Stoeșești30.
La 1 iunie 1671 Necula și Nastasiia, feciorii lui Stahie și Aftănasiei,
nepoții lui Hulpaș din Răcicani (Râșcani) dau Butii, vornicului de poartă, a
lor ocină și moșie din Stoișești și Petrișori31; la 10 august 1688 Andrii, fiul
lui Ionașcu Butuman vinde lui Cazahaseu (?) jumătate dintr-un bătrân din
Stoișești partea părintească cu tot venitul din vatra satului și câmp 32. La 12
noiembrie 1695 Constantin Duca scrie biv vel vistiernicului Lupu Costachi
să cerceteze pricina dintre Buta vornicul de poartă și nepoții lui Bantaș cel
bătrân, primul se plângea de casele făcute pe moșia Stoișești de Mereuță
Șuică/ Șuncă, Toderachi și nepoții lui Bantaș „când mergea împăratul la
Camenița”(1673)33.
Domnul Constantin Duca voievod scrie la 12 noiembrie 1695 biv vel
vistiernicului Lupu Costachi să cercetaze jaloba lui Buta vornicului, care
„cumpărat o moșie de la Necula, nepotul lui Hulpaș la Stoeșăști” împotriva
lui Mierăuță, care s-a „sculat pe cili vrimi de foamite și au dat o mirță două
de pâine unii vére a lui Neculai Hulpaș și au intrat în moșie și pe Buta nu l-au
întrebat c-au fost cumpărătoriul el mai vechiu și răziș”34.
Vasilache căpitan dă danie hatmanului Lupu Costache la 15 iulie 1704
partea sa din satele Cojeri și Stoieșești, cumpărate de la Cărăbăț, ginerele lui
Tanasie din Cojeri35, iar Todirachi, fiul lui Tănasie din Cojeri îi vinde la 17
28
Petronel Zahariuc, op.cit., p. 446, nota 491.
29
ANI, Colecția Documente, 513/ 28.
30
Petronel Zahariuc, Lucian-Valeriu Lefter, op.cit., p. 152, nr. 111; a se vedea și BAR,
Documente istorice, MCCCXXXI/ 26.
31
ANI, Colecția Documente, 513/ 47; ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 4, nr. 1 (rezumat).
32
Ibidem, f. 4, nr. 2 (rezumat).
33
Iacov Antonovici, Episcopul Hușilor, Documente bârlădene, Bârlad, Tipografia și
legătoria de cărți Const.D. Lupașcu, 1924, IV, p. 153-155, nr. XCIII; ANI, Colecția
Documente, 579/ 66, f. 4, nr. 3 (rezumat, scris Mereuță Șuncă).
34
ANI, Colecția Documente, 515/ 17.
35
ANI, Colecția Documente, 515/ 11; ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 4, nr. 5
(rezumat, cu data 15 noiembrie 1703).
148 Costin Clit

decembrie 1705 partea sa din Stoișești, cumpărată de la Blaga, „din câmp și


din vatra satului, și din tot locul”, împreună cu „un zapis de cunpărătur(ă) tij
din Stoișești, partea lui Andrii, ficior lui Butuman, de(n) țarină, și din vatra
satului, și din tot locul” și cu partea lui Vasile Lebădă36, iar Vasile, biv vel
jicnicer, fiul lui Gligorie, fostul mare paharnic, și soția sa Maria, îi vând la
13 martie 1709 a lor dreaptă ocină și moșie din Cojeri și Stoeșești, lui Lupu
Costachi, marele vornic al Țării de Jos, cu 190 de lei bătuți gata37.
Todirașcu, fiul lui Tănasă (Tanasie) vinde vornicului Lupu Costachi la 28
octombrie 1708 partea din Cojeri cumpărată de la Antonie și Ana38, iar la 18
noiembrie același an, Gheorghi Trânca și Maria, fii lui Ifrim Trânca, îi fac
danie vel vornicului Lupu Costachi „părțile ci li să vor alegi din Cojări”39.
Mihai Racoviță întărește la 1709 vel vornicului Lupu Costachi
stăpânirea asupra moșiei Cojeri după „zapisă de cumpărătură” de la moșenii
de acolo40.
Nicolae Mavrocordat poruncește fostului mare ban Dabija să cerceteze
pricina dintre marele logofăt Antiohie Jora și marele vornic Lupu Costachi,
ale cărui mori ridicate în apa Bârladului le îneacă pe cele ale logofătului și îi
aduc pagube. „De va fi după cum jăluiește Antiohie Jora, să taie morile de la
Cojări și să stâlpească hotarele moșiilor Văleni și Stolniceni, țin. Fălciu,
după dresele ce au. Aceste moșii au fost cumpărate de Lupul vornic de la
Radul paharnic-acestuia fiindu-i date de zestre de către socrul său, Ștefan
Scărlet, fost armaș-fără a întreba atunci pe Antiohi Jora, marele logofăt,
fiind răzeș în Cojări”. Divanul a hotărât schimbul moșiilor, lui Antiohie Jora
revenindu-i Stolnicenii, situată lângă Văleni, iar Lupului Costachi Cojării,
cumpărată de Antiohie Jora de la Vasilie jicnicer. „Și s-au înțeles să aleagă
bine locul morilor ce ar face la Cojări, ca să nu înece morile de la Văleni,
„fiind vadul mai bătrân și mai vechi decât alte vaduri câte sânt pe apa
Bârladului”41.
În anul 1721 se judecau pentru moșia Cojeri vel clucerul Iordachi
Costachi și feciorii lui Vasilachi Râșcanu, care ar fi luat-o „de la Vasile
36
ANI, Colecția Documente, 516/ 15; ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 4, nr. 6
(rezumat).
37
ANI, Colecția Documente, 516/ 23; ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 4, nr. 7
(rezumat).
38
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, nr. 20 (rezumat).
39
Ibidem, f. 2, nr. 21 (rezumat).
40
Gheorghe Ghibănescu, Surete și izvoade, X, p. 132, nr. LXXVI; a se vedea și Idem,
Familia Râșcanu, în „Ioan Neculce”, Buletinul Muzeului Municipal Iași, Fascicula 6, 1926-1927,
p. 244.
41
CDM, IV, p. 344-345, nr. 1258.
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 149

jicnicer, brat lui Gavril Miclescu vornic drept 190 lei și l-au fost neguțat pe
acel sat Cojeri Lupul vornic tatăl lui Iordachi clucer cu Vasilachi Râșcanu
iarăș drept acei bani ”, din care și-a achitat numai suma de 30 de lei, fiind
prezentate și alte trei zapise de datorii, și astfel cuantumul datoriilor se
ridica la 356 de lei. După moartea vornicului Lupu Costachi moșia Cojeri
revine fiilor lui Vasilachi Râșcanu în schimbul datoriei neachitate, iar „pe
feciorii Lupului vornic i-au dat rămași din giudecată și încă arată pe feciorii
Lupului Costachi că s-au lepădat de moșiile părințești”. Scarlatachi Costachi
recunoștea prin zapisul din 1733 „cum că l-au dat la mâna lui Toader
armașul că fiind tatăl său datoriu lui Vasilachi Râșcanul, tatălui lui Toader
armașul, și eșind la divan, i-au luat moșia Cojerii și s-au rugat lui Toader
armașul și lui Vasilachi Râșcanul să-i de 180 lei cu 30 lei ce i-au dat
fratesău Iordachi” pentru răscumpărarea moșiei amintite42. Iordache
Costache sfârșește executat în 1731 prin tăierea capului la cișmeaua din fața
curții domnești43.
Constantin Mavrocordat prin cartea domnească din 24 iulie 1742
volnicește pe Toader Râșcanu biv vel jitnicer să stăpânească părțile din
moșia Petrișori de la ținutul Fălciului44.
Scarlatache, fiul mai mic al lui Lupu Costache, implicat și el în
complotul organizat de fratele său Iordache, depune eforturi extraordinare
pentru redobândirea satului Cojeri45.
Prin anaforaoa boierilor înaintată domnului Grigore al III-lea Ghica la
27 iunie 1766 a fost îndreptățit Gheorghe Costachi, fiul banului Scarlatachi,
să restituie datoria de 50 de lei cu dobânda lor (în total 100 de lei)
paharnicului Constantin Râșcanul, fiul jicnicerului Teodor Râșcanul și nepot
al lui Vasilachi Râșcanu de la 1721, pentru a primi în stăpânire moșia
Cojerii46.
Jalba stolnicului Scărlătachi Costachi asupra lui Toader Scărlet este
urmată de porunca domnului47 din 20 octombrie 1770 către ispravnicul
42
Gheorghe Ghibănescu, Surete și izvoade, X, p. 132, nr. LXXVI; a se vedea și idem,
Familia Râșcanu, p. 244.
43
Ioan Neculce, Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija-vodă până la a doua domnie a lui
Constantin Mavrocordat, în Letopisețul Țării Moldovei, ediție Tatiana Celac, Chișinău,
Editura Hyperion, 1990, p. 431
44
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 4v., nr. 8 (rezumat).
45
Elena Monu, Familia Costache. Istorie și genealogie, Bârlad, Editura Sfera, 2011, p.118.
46
Gheorghe Ghibănescu, Surete și izvoade, X, p. 132-134, nr. LXXVI; a se vedea și idem,
Familia Râșcanu, p. 244; ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 2, nr. 23 (rezumat).
47
Este precizat Matei Ghica, numai că între 27 septembrie 1769 și septembrie 1770
Moldova s-a aflat sub ocupație militară rusă. Să fie greșit veleatul?
150 Costin Clit

ținutului Fălciu în privința cercetării pricinii moșiei Stoișești și elaborării


mărturiei hotarnice pentru întărire, „fugindu numitul Scărlet din
giudecată”48.
Vasâlachi sin Antohi din Fedești prin mărturia din 5 mai 1802
încredințată de spătarul Grigoraș Costachi „întri altile mărturisăște cum că
țini minti că au vândut înainte(a) tătarilor Toma Buta Petrișorii
c(u)c(onului) Lupu, nepotul banului Scărlătachi”49. Ultima invazie a
tătarilor în Moldova a fost în iarna anului 1770.
Satul și moșia Stoișești revin, după decesul lui Gheorghe, lui Matei
Costache, fiul mijlociu al banului Scarlatache, mort la rândul său după 6
iulie 1814 și înainte de 1816, conform ultimelor cercetări50. Domnul
poruncește la 9 decembrie 1814 foștilor mari spătari Gavril Iamandi și Ioana
Jora, însărcinați cu despărțirea hotarelor dintre Stoișești și Cojeri, să
cerceteze pricina dintre Matei Costachi, mare postelnic, cu sărdarul
Costache Lambrino care îneacă cu moara sa de pe moșia Ghermănești pe
cea de pe moșia Cojeri pe râul Bârlad51. Putem fixa data morții lui Matei
Costachi după 9 decembrie 1814 și înainte de 1816.
Prin mărturia hotarnică din 20 august 1803 spătarul Ștefanache Sturza și
banul Gavril Iamandi, rânduiți să cerceteze împresurarea făcută de Matei
„Scărlătache” cu moșia sa Cojării moșiei Văleni a stolnicului Ioan Codreanul,
se stabilește că „din gura văei Porcenilor în sus se încep Vălenii și în gios să
încep Cojării”. „Și hotărăscu bo(i)erii rânduiți ca pintre Văleni și Cojări să se
păzască tot acele hotară vechi dispărțitoari pe cari le mărturisește hotarnica
Vălenilor, precum au dat și cunoștința dum(nealo)r, cum arată mărturiia
aceasta”52. Hotarnica din 23 august 1760 realizată de paharnicul Iordache
Costache, vornicii de poartă Ștefan Popăscul și Neculai Tiron, Gheorghie
Jeverdean (Juverdean) și Costanin Talpeș pentru părțile de moșiei ale
stolnicesei Ilinca Jora din Văleni (Stolniceni), Dănceni și Sirbi (Sârbi) face
referire și la hotarul Cojărilor. „Și întâiu au măsurat capul hotarului despre
apus, începându din matca văei Vălenilor în gios pe drumul cel mare și pân(ă)
în hotarul Cojărilor drept gura vâlcelei Porcenilor, unde au pus piatră hotar
din deal de drumul cel mare, și s-au aflat 37 funii, 10 stânjăni”53.
Începând cu anul 1804, moșia Stoieșești este disputată în justiție de
48
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 4v., nr. 9 (rezumat).
49
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 4v., nr. 11 (rezumat).
50
Elena Monu, op.cit., p. 123.
51
ANI, Colecția Documente, 598/ 54.
52
ANI, Eforia Școalelor Moldova, I/ 73, f. 14-15, nr. 33.
53
Ibidem, f. 13-14, nr. 32.
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 151

familiile Scărlet și Costache, până la 5 decembrie 1848, când prin hrisov


domnesc serdarul Ion Scărlet primește dreptul de a stăpâni o suprafață de
pământ ce măsura 182 de fălci și patru prăjini, fără ca domnescul divan să se
exprime asupra „modului stăpânirei, adică dacă asemenea au fost cu bună
sau ră credință”, așa cum se stipulează prin capitolul 428 din codul civil.
Pământul amintit s-ar fi stăpânit „cu rea credință” de postelnicul Matei
Costache și fiul său, aga Gheorghe Costache între 1804 și 1853, abuz ce
face obiectul jalbei serdarului Ion Scărlet din 17 iunie 185554.
Aga Gheorghe Costache s-a remarcat ca epitrop al fraților săi,
Iordache și Iorgu, ultimul căsătorit cu Catinca, fiica vornicului Gheorghieș
Sturza. Decesul lui Iorgu Costache lasă în urmă „îndestule datorii, între
care” și „banii zestrei soției sale Catinca”, a cărei părinte se adresează
Divanului de apel și scoate la vânzare „prin mezatu moșia Cojării, cu părțile
din Stoeșești”, pentru care s-au „făcut trei succesive tranzacții din partea”
comisului Iordache Costache, a Rucsandei Miclescu, mama sa, și a treia
pentru datorie55. Logofeția dreptății se adresa la 22 februarie 1845 Divanului
apelativ al Țării de Jos pentru vânzarea prin mezat a moșiei Cojeri și părților
din Stoieșești după pretenția financiară a vornicului Gheorghe Sturza pentru
zestrea fiicei sale Catinca, fosta soție a răposatului vornic Iorgu Costache56,
a cărei îndestulare i se cerea Rucsandei Costachi în termen de 20 de zile,
„căci la dinprotivă să va harecilui moșie fără a vă mai rămâne vreun
cuvânt”57.
Comisia stabilită de către Domnescul Divan era nemulțumită de
activitatea inginerului ținutal Iosif von Baiardi în pricina dintre Soltana
Ivanov și „nobilul” Ioan Scărlet (cei doi erau probabil frați) cu aga
Gheorghe Costache și aga Costache Lambrino, solicitându-i deplasarea din
satul Văleni la Tămășeni „spre înaintaria lucrării”58.
În lipsa protestului Scărlăteștilor, timp de șase luni, termenul legiuit,
aga Gheorghe Costache cumpără moșia respectivă, din care primește la 24
iulie 1845 jumătate spătăreasa Catinca Mavrogheni, sora cumpărătorului.
Aga Gheorghe Costache trece în vânzare veșnică părțile sale din Cojeri și
Stoeșești agăi Scarlat Mavrogheni (postelnic la 1855), asupra căruia își
îndreaptă judecătoria lucrările specifice în urma jalbei serdarului59.
54
ANI, Colecția Documente, 418/ 324 bis.
55
Ibidem.
56
ANI, Colecția Documente, 579/ 41.
57
ANI, Colecția Documente, 579/ 40.
58
ANI, Colecția Documente, 592/ 89.
59
ANI, Colecția Documente, 418/ 324 bis.
152 Costin Clit

Ecaterina (Catinca) s-a logodit în iunie 1817 cu Nicolae Mavrogheni60.


În proces era implicat serdarul Ion Scărlet cu surorile sale, Soltana și
Zoița, ultima decedată, fără a fi căsătorită. Judecătoria dă câștig de cauză în
1857 postelnicului Scarlat Mavrogheni, iar procesul va fi închis la 7 iunie
1858 de către domnescul divan, „văzând că rămașii din judecată frații
Scărlătești n-au urmat a-și face cuvenitele apelații”61.
Un alt proces s-a desfășurat între Scărlătești, „cari să numiau când
proprietari pe o parte din moșia Stoișeștii, când pe altă parte din
Ghermănești”, și aga Costachi Lambrino, „stăpânitorul de Ghermănești,
numită și Pogonești”, primii pretinzând o bucată de loc din Ghermănești, ce
ar fi fost stăpânită de ei până la 1806, „când s-ar fi îndepărtat după o
învoială slobozită de părintele lor, și încă iar fi scos și din o mică așăzare ce
ar fi avut pe o parte de locu din moșia Stoișeștii, făcându-l tot locu din
Ghermănești, cu care chipu Ghermăneștii le-ar mai stăpâni și o altă moșie
numită Pogoneștii”62. Învoiala din 1806 dintre tatăl Scărlăteștilor și stolnicul
Potlog, socrul lui Lambrino, prezenta hotarele moșiilor Ghermănești și
Pogonești, prima „cu sâliște la capătul despre amiazăzi să hotărăști cu
Fedeștii și Râșcanii, înțăles pre lămurit că Ghermăneștii și Pogoneștii acum
<1850-N.A.> nu pot ave(a) la acel capăt mai multă întindere decât au
Fedeștii și Râșcanii, când după stăpânirea de față Ghermăneștii și Pogoneștii
să întindu mai mult și decât Râșcanii și-ș(i) dau capăt cu Scripțăneștii”63.
Conform documentelor hotarul dintre moșiile Râșcani și Scripțănești era
fixat la drumul săpat64. Hotarnica moșiei Râșcani din 22 iunie 1813 arată
capătul dinspre apus al acesteia ce să hotărăște cu „Petrișorii sau Stoișeștii,
iar când măsoară margine(a) Râșcanil(o)r ce(a) din gios despre Fedești cu
începere de la punctul 11, zice curat că începe din colțul Ghermăneștil(o)r și
merge spre răsărit, dovadă desăvârșită că acolo la No. 11 este colțul
Ghermăneștil(o)r despre Fedești, Râșcani, precum și despre Stoișești”65.
Alexandru Moruzi poruncește la 19 ianuarie 1805 spătarului Grigoraș
Costachi, spătarului Ștefan Sturza și banului Gavril Iamandi să cerceteze
jalba stolnicesei Todusâica, fiica banului Scărlătachi Costachi, pentru
scrisorile moșiei Stoișești ce i „s-ar fi prădat dintr-un cergariu de la Eș a
logofetesăi Pălădoaii de cătră moscali, s-ar fi descoperit la un Vasâli
60
Elena Monu, op.cit., p. 123.
61
ANI, Colecția Documente, 418/ 324 bis.
62
ANI, Colecția Documente, 427/ 308, f. 1.
63
Ibidem, f. 6.
64
Ibidem, f. 6v.
65
Ibidem, f. 7v.-8.
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 153

Plăcintă”66. Cartea domnului Alexandru Moruzi din 16 iunie 1805 (în


rezumatul documentului este trecut anul 1815?) amintește jalba lui Matei
Costachi după judecata de la divan cu șătrarul Grigoraș Scărlet din 20
septembrie 1804 (?) prin care își manifestă nemulțumirea „cu cuvântu că
pârâtul șătrariu n-ar ave(a) nici o înpărtășâri în moșie Petrișorii și Stoișeștii”,
stabilindu-se și zi de soroc pentru 26 octombrie 180567. Copia încredințată a
învoielii iscălite de „răpos(atul) Grigorașcu Scărlet” din 30 ianuarie 1806
arată lipsa pretenției de stăpânire a moșiei Ghermănești, încredințată, „avându
numai a șăde(a) pe dânsa până cându îș(i) va scoate alti părți, cum și că
această moșii Ghermăneștii să lovești în capiti cu Fedeștii i Râșcanii și de
acolo purcedi a-ș(i) da coasti cu Stoișeștii i Cojării până în apa Bârladului”68.
Stăpânirea moșiei Stoișești de către ftori post. Matei Costachi și părinții lui
este mărturisită de 11 oameni bătrâni spătarului Grigoraș Costachi la 21
februarie 180669, iar o altă mărturie a 4 oameni bătrâni din 13 august 1806,
încredințată de 5 boieri, arată „că din veche stăpânire de 80 ani știu în frica lui
Dumnezău” despre stăpânirea moșiei Stoișești de neamul lui Matei Costachi,
„iară niamul șătrariului Grigoraș Scărlet stăpâne(a) în Ghermănești” fără a
exista stări conflictuale între cele două familii70. Cartea domnească din 25
noiembrie 1814 amintește tânguirea ftori post. Matei Costachi împotriva
spătarului Ioan Jora și agăi Costachi Conachi față de hotărâtul efectuat prin
care s-a luat „o bucată mari de loc din trupul moșii Stoișeștii ce-i zic și
Petrișorii cătră moșia Ghermăneștii a sărdariului Lambrino”, cerându-se
efectuarea cercetărilor de de spătarul Gavril Iamandi71. La 8 decembrie 1814
domnul poruncește foștilor mari spătari Ioan Jora și Gavril Iamandi să
deosăbească de moșia Stoișeștii „ci să chiamă și Petrișorii, ace(a) a trie parti a
șătrariului Scărlet”72, iar la 9 decembrie 1814 să cerceteze pricina dintre
Matei Costache și sărdarul Costache Lambrino73.
Rucsandra, soția lui Matei Costachi, se plânge la 24 martie 1818 în
pricina judecății cu porușnicul rus Anastasâi Ivanovici, ginerele șătrarului
Grigorașcu Scărlet pentru moșia Stoișești74.
66
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 4v.-5, nr. 13 (rezumat).
67
Ibidem, f. 4v., nr. 12 (rezumat).
68
Ibidem, f. 5, nr. 17 (rezumat).
69
Ibidem, f. 5, nr. 14 (rezumat).
70
Ibidem, f. 5, nr. 16 (rezumat).
71
Ibidem, f. 5-5v., nr. 19 (rezumat).
72
Ibidem, f. 5v., nr. 20 (rezumat).
73
ANI, Colecția Documente, 589/ 54.
74
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 5v., nr. 21 (rezumat).
154 Costin Clit

Prin anaforaoa obșteștii adunări din 1820 întărită de domnul Mihai


Suțu (1819-1821) și hrisovul din 1834 s-a dat câștig de cauză agăi Costachi
Lambrino pentru stăpânirea „în bună pace” a moșiilor Ghermănești și
Pogonești și îndepărtarea Scărlăteștilor „din stăpânire(a) ce ave(a) acolo aga
Lambrino”75.
Jalbele din 27 mai 1825 și 3 februarie 1829 sunt îndreptate împotriva
anaforalei din 1820 dată agăi Costachi Lambrino „după giudecata ci au avut
cu porușnicu(l) Rosâenescu, ginerile sărd(arului) Grigorașcu Scărlet”, prin
care s-a „făcut mare strâmbătate în moșie Stoișeștii”76.
Prin răvașul din 20 octombrie 1827 serdarul Scărlet cere Rucsandrei
să-și „dejma de pe un ogor de popușoi a moșii Cojării”77.
Hotarnica din 10 iulie 1809 a vornicului porții Gheorghe Talpiș arată
„dispărțirea ci au făcut Dodeștilor dispri Cojări cu pietri hotară”78.
Prin cartea divanului din 16 august 1811, vornicul Lupul Maleș (?)
este însărcinat să cerceteze jalba părintelui agăi Gheorghe Costachi pentru
presupusa împresurare a moșiei Cojeri dinspre cea a Tămășenilor 79. Spătarul
Gavril Iamandi, la rândul său, primește cartea domnului Scarlat Callimachi
din 25 noiembrie 1814 pentru împresurarea amintită80, urmată de cea din 8
decembrie 181481. Anaforaua domnului Scarlat Callimachi, încredințată de
spătarul Toma Luca la 18 februarie 1818 se referă la scoaterea de sub
împresurare a capătului moșiei Cojeri „dispri păduri”82.
Prin porunca domnească înaintată isprăvniciei ținutului Fălciu la 29
mai 1825, în urma jalbei agăi Gheorghe Costachi, se solicită cercetarea
împresurării „ci pătimești moșie Cojării dispre Dodești și Tămășăni cu
pietrile pusi di vornic(ul) porții Ghiorghii Talpiș, să o scoată di supt
înpresurari, puind și p(i)etri pi undi va ceri trebuința”83. Postelnicul Ioan
Cuza dă mărturie la 19 iunie 1825 „prin cari statornicești colțul din sus a
Cojărilor pi zarea dealului Tămășănilor”84, „după învoirea ci au urmat din
partea stăpânitorilor a moșiilor acelora ci să megieșăscu la acil colțu cu
75
ANI, Colecția Documente, 427/ 308, p. 1-1v.
76
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 5v., nr. 22 (rezumat).
77
Ibidem, f. 5v., nr. 24 (rezumat).
78
ANI, Colecția Documente, 579/ 21, f. 3, nr. 3.
79
Ibidem, f. 2v., nr. 5 (rezumatul documentului).
80
Ibidem, nr. 6.
81
Ibidem, nr. 7.
82
Ibidem, nr. 8.
83
Ibidem, nr. 9.
84
Ibidem, nr. 10.
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 155

Cojării”85, însă divanul judecătoresc îi cere inițierea unei noi cercetări la 6


octombrie 183086, pentru că „învoiala întri două moșii nu poati sluji di
îndreptari și cătră al triilea”87. Din 7 aprilie 1829 datează cercetarea
realizată de stolnicul Costantin Tulburi și vornicul porții Fotachi Fulgir,
„arătând că răzășii di Dodești nu să întind pisti pietrili statorniciti di
vornicul Ghiorghii Talpiș”88, pe al cărei temei, divanul judecătoresc
poruncește la 14 martie 1830 să se „împuternicească stăpânirea pân(ă) la
pietrili lui Talpiș”89. Căminarul Ghiorghi Vasiliu înștiințează la 25 martie
1831 isprăvnicia ținutului Fălciu despre suprafața de pădure tăiată de pe
moșia Cojeri90, iar divanul judecătoresc cere isprăvniciei ținutale să
cerceteze jalba lui Iorgu Costachi îndreptată împotriva răzeșilor din moșiile
Dodești și Scripțănești care „trecu piste zarea Tămășănilor și să pogo(a)ră
în moșie Cojării, arătând dum(nealui) aga că în puterea acistor
ducumenturi ceri aș statornici capătul Cojărilor pi zarea Tămășănilor”, în
timp ce răzeșii amintiți se „găsăsc statorniciți după ispisocul lui Ștefan
vodă” din 700391 (3 februarie 1495)92. Răzeșii din Dodești au mai prezentat
mărturia stolnicului Tulbure, cartea divanului către aga Gheorghe Costachi,
porunca isprăvniciei de Fălciu către armașul Manolachi și rezultatul
cercetării sale93. Tribunalul ținutului Fălciu dă dreptate răzeșilor de Dodești,
care rămân mulțumiți de hotărârea respectivă (semnează Ioan Mal,
Costandin Dănăilă și Ion Sălivestrul), în timp ce Iorgu Costachi își
manifestă nemulțumirea și primește documentele prezentate pentru
încheierea jurnalului și semnează în locul agăi Gheorghe Costachi după
otnășenia acestuia din 29 noiembrie 1833.
Aga Gheorghe Costachi, proprietarul moșiei Cojerii și a două părți din
Stoișești continuă judecata cu răzeșii din Dodești și Scripțănești începând cu
anul 1832, care s-ar fi „întins în moșia Cojării”, până la hrisovul din 1839, prin
care „s-au statornicit ca de la colțul moșii Timișănilor <Tămășănilor-N.A.>,
acel despre Dodești, să-s(e) tragă linie driaptă până în colțul
Scripțăneștil(o)r, acel de către Dodești, în dreptul sămnului numit Groapa
85
Ibidem, f. 4.
86
Ibidem, f. 2v-3, nr. 11.
87
Ibidem, f. 4.
88
Ibidem, f. 3-3v, nr. 5.
89
Ibidem, f. 3, nr. 6.
90
Ibidem, f. 3, nr. 12.
91
Ibidem, f. 3, nr. 1.
92
DRH, A. Moldova, III, p. 320-322, nr. 177.
93
ANI, Colecția Documente, 579/ 21, f. 3.
156 Costin Clit

Gliganului, în care linie să stei capetele” moșiilor Cojeri și Dodești94.


Scărlăteștii, neștiind „unde ar fi bucățica lor de moșie”, l-au reclamat
pe aga Gheorghe Costachi, și astfel divanul domnesc decide cercetarea
locală la 31 octombrie 1835. Potrivit agăi Gheorghe Costachi moșia
Stoișești era stăpânită „mai toată de aga Lambrino supt nume de moșia
Pogoneștii”95.
Divanul domnesc înaintează în 1844 o anafora domnului Mihail
Sturza, întărită prin hrisovul din noiembrie, „prin care au prefăcut
închiiare(a) sa ace(a) din 1835 oct(ombrie) 31, zicând că hotărâre(a)
cuprinsă prin hrisovul din 1834 în unire cu anaforaoa din 1820 ia de temeiu
pe lângă altele și învoiala din 1806, arătătoare hotarilor de giur înpregiur a
moșiilor Ghermăneștii și Pogoneștii”, iar prin invocarea articolului 364 din
regulamentul organic aga Lambrino nu putea fi supus la cercetării privitoare
la suprafața sau poziția moșiilor amintite, motiv pentru desființarea și
refacerea încheirii din 31 octombrie 183596. Astfel aga Lambrino a „căutat
prileju și fără a să giudeca cu nimene au câștigat ace(a) al doile(a) anafoara
la 1844 și ace(a) al doile(a) întăritură cu care acum ar vroi să să apere de
toț(i) megieșii, supt cuvânt că ar fi mărginite hotarăle moșiilor sale în
vreme(a) când nu s-au giudecat cu nimene pentru lămurire(a) hotarălor
moșiil(o)r sale și nici învoiala de la 1806 sau hotărâre(a) din (1)820 ori
hrisovul din 1834 nu-i mărginesc moșiile despre toț(i) megieșii în o vecinică
mărime”97.
Procesul dintre Scărlătești și proprietarii Stoișeștilor, „numiții și
Petrișorii”, prin care s-a „desbrăcat pe aga Lambrino” revine în atenția
domnescului divan în 1848 pentru a hotărî stăpânirea Scărlăteștilor pe a treia
parte din Stoișești98.
Harta stării locului aprobată de comisie dovedește că „pământul ce
stăpânești supt nume de Cojări și Stoișești, ce să chiamă și Petrișori este în
mărime de 1092 fălci, 24 prăjini, 1 stânjăn”, pentru a fi împărțit în două:
„546 fălci, 12 prăjini, 1/2 stânjăn” (Cojerii) și „546 fălci, 12 prăjini, 1/2
stânjăn” (Stoișeștii), ambele cu capetele lor în partea estică în apa
Bârladului. Moșia Stoișeștii se împărțea în trei, din care două sub stăpânirea
agăi Costachi și agăi Mavrogheni, „alăture cu moșia dum(i)lorsale Cojării”,
iar a treia parte (182 fălci și 4 prăjini) Scărlăteștilor, „chibzuindu-să la
94
ANI, Colecția Documente, 427/ 308, f. 1v.
95
Ibidem, f. 2.
96
Ibidem, f. 2v.
97
Ibidem, f. 3.
98
Ibidem, f. 3-3v.
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 157

această împărțiri ca satul și așăzările pârâțol(o)r să rămâ(i)e pe pământul de


proprieta a dum(ilo)rsale”. Divanul domnesc stabilește la 1848 suprafața
moșiilor Cojeri și Stoișești cu 60 de fălci mai mare decât cea a moșiilor
Ghermănești și Pogonești a lui Lambrino, la stăruința sa, față de hotărârea
din 1820 câns s-a decis o împărțire egală99.
Vornicul Iacovachi Leon, membru al divanului de apel, este însărcinat
cu ofisul din 23 mai 1850 să aducă în împlinire hrisovul din 1848100, prin
aplicarea celui din 1834 dat agăi Lambrino pentru moșia Ghermănești și
altele, însă acesta a luat în considerare numai pe cel al Scărlăteștilor de la
1848, lucrare urmată de plângerile spătăresei Mavrogheni101.
La 14 iulie 1850 se considera necesară statornicirea postelnicesei
Profira Mavrocordat „cătră care au trecut dreptățile” agăi Lambrino „în
hrisovul din 1834, ca unul ce este mai vechi și pentru că ace(a) ace(a) lucrari
să ceri și de însuș hrisovul din 1848, după cari să-s(e) statornicească
lucrarea hrisovului Cojărilor din 1839 și apoi să-s(e) dei Scărlăteștil(o)r o a
treia parte din Stoeșești după adevăratul înțăles al hrisovului din 1848”102.
Moșiile Ghermănești și Pogonești erau despărțite de Beșicani și
Călinești de movila cu piatră.
Lucrările hotărniciei din 1851 constituie obiectul anaforalei cu nr.
4897 înaintată domnului și trimisă divanului domnesc prin apostilul din 7
septembrie 1851 în vederea observării lucrărilor comisiei și redactării
socotinței prin analiza jalbei postelnicului Alecu Mavrocordat și înlocuirea
comisiei din 1850103.
O nouă anafora datează din 15 iulie 1853, fiind rânduită și o comisie
formată din vornicul Dimitrie Ralet, vornicul Alecu Donici și un inginer, când
sunt anulate toate hrisoavele cu excepția celui din 1848 ce urma să fie împlinit104.
Vornicul Dimitrie Ralet, împreună cu prezidentul judecătoriei Tutova și
geometrul ținutal se deplasează la fața locului și au încheiat un jurnal la 2
octombrie 1853, după respingerea protestului agăi Costachi și Mavrogheni105.
Domnul dă următoarea rezoluție pe anaforaoa din 7 ocotmbrie 1853: „fiind
că cu aplicația de față a hrisovului din 1848 să precurmă totate
răstălmăcirile, atât a anaforalei din 1850, No. 2089, cum și a comisâ(i)ei
99
Ibidem, f. 4.
100
Ibidem, f. 4v.
101
Ibidem, f. 5.
102
Ibidem, f. 5v.
103
Ibidem, f. 8v.-9.
104
Ibidem, f. 11v.
105
Ibidem, f. 12
158 Costin Clit

urmată după aceia (...) odată cu zisul hrisov și în ar(ti)c(olul) 364 din
reglement, apoi pe de o parte să întărești lucrare(a) de față, iar pe de alta se
va trimite divanului domnesc”.
Aga Gheorghe Costache vinde partea sa la 20 iunie 1855 lui Scarlat
Mavrogheni106. În opisul documentelor moșiilor Cojeri și Stoișești, aga
Gheorghe Costache arată la 16 martie 1855 trecerea „în vecinică vânzari
cătră dumnialui nepotul meu aga Scarlat Mavrogheni”, obligându-se a i le
da în termen de 35 de zile107.
Soltana Scărlet este înștiințată la 30 mai 1857 de fixarea termenului
procesului dintre serdarul Ioan Scărlet și Scarlat Mavrogheni pentru venitul
a 182 fălci și 4 prăjini din moșia Stoieșești la care figurează și ea108.
În 1899 sunt constatate două acte de împrumut, unul în valoare de
147.000 de lei al Mariei Perticari, iar al doilea al Eufrosinei Mavrogheni ce
datora 158.408 lei. Societatea de credit funciar român din București, potrivit
actului ipotecar din 1/13 decembrie 1887, supune la licitație în vânzare publică
la 18 noiembrie 1899 moșia Stoișești și Cojeri, cu toate siliștile și trupurile,
pădure, acarete și îmbunătățiri, situată în comuna Țifu, județul Fălciu,
proprietatea Mariei Perticari, născută Mavrogheni, care se învecina cu Văleni și
Viltotești (nord), Tămășeni, Dodești și Țifu (est), Ghermănești (nord) și râul
Bârlad (vest). Întinderea moșiei, fără pământul cedat clăcașilor prin legea rurală
din 1864, măsura 816 fălci, din care 152 de fălci cu pădure109.
Lângă biserica din satul Stoișești se păstrează piatra de pe mormântul
lui Scarlat Mavrogheni, decedat la 1 septembrie 1874, a soției sale
E(u)frosina, născută „Sc. Miclescu”, decedată la 5 decembrie 1927, și a lui
Grigore Gh. Perticari, decedat la 3 aprilie 1937.
De actele lui Gr. Perticari, proprietarul moșiei Stoișești, s-a folosit și
preotul Ioan Antonovici (viitorul episcop al Hușului), cum ar fi porunca
domnului Grigorie Alexandru Ghica din 28 martie 1766 (publicată),
hotarnica din 30 noiembrie 1766110.
O coroană de flori este depusă la înmormântarea dr. Constantin
106
Gheorghe Ghibănescu, op.cit., p. 138.
107
ANI, Colecția Documente, 579 / 66, f. 6.
108
ANI, Colecția Documente, 579 / 69.
109
„Monitorul oficial”, nr. 177, din 7 / 19 noiembrie 1899, p. 6169; a se vedea și „Monitorul
oficial”, nr. 161, din 19 octombrie 1899; „Monitorul oficial”, nr. 171, din 31 octombrie 1899;
„Monitorul oficial”, nr. 215, din 23 decembrie 1899/ 4 ianuarie 1900, p. 7400.
110
Preotul Ioan Antonovici, Mănăstirea Florești din plasa Simila, județul Tutova. Studiu
istoric cu hărți și ilustrațiuni urmat de documente, inscripții și însemnări, București,
Atelierele grafice SOCEC & Co., 1916, p. 20-21, nr. XVIII și nota de la sfârșitul
documentului; a se vedea și p. 125, diata lui Gavriliță Costachi din 1687 (copie).
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 159

Codrescu din 2 februarie 1891 de către Maria și Gh. Perticari111.


În 1896, Grigore G. Perticari, proprietar, domiciliat în Bârlad, declară
împrumutul de 82.000 de lei de la Ghiță Ioan, proprietar din București,
obligația restituirii în termen de trei ani și ipotecarea a părții sale de moșie
Izvorul de Sus, județul Argeș, plasa Teleorman, unde era proprietar și fratele
său Dimitrie Perticari, aleasă în 1895. Pentru eventualele citații, sentințe și
alte acte procedurale, Grigore Perticare face „alegere de domiciuliu în
București, strada Popa-Tatu, No. 49”. Actul de ipotecă a fost autentificat de
notar la 16 iulie 1896112.
La 7 noiembrie 1918 se solicită în urma ceririi cu nr. 20865 din 1915
scoaterea la vânzare a „moșiei Stoișești și Cojari, lot No. 1”, proprietatea
Zoe Perticariu cu domiciliul în Stoișești, pentru „îndestularea” ei cu suma de
120.000 de lei „cu procente de 8 ½ la sută pe an, de la 16 ianuarie 1915, cu 4
la sută onorar de advocat” și alte cheltuieli. Moșia pusă în discuție măsoară
572 de hectare, pământ arabil, șes, imaș, din care și 7 hectare pădure pe
malul râului Bârlad, ce poartă diverse denumiri: Puricari, Movila, Valea-
Adâncă, Podișul, Poroiana și Coasta. În cuprinsul moșiei era construită o
casă de cărămidă acoperită cu tablă, din 8 camere, antret și balcon de sticlă,
cu alte atenanse, anume o casă de cărămidă învelită cu tablă, cu 4 camere,
antret și bucătărie cu două odăi, o clădire din vălătuci învelită cu tablă,
lăptăria, magazia, o droșcărie, grajd, pivniță pietruită, construcții pentru
păsări, toate pe o întindere de 6 hectare, împrejmuite cu gard de nuiele, cu
grădină de pomi fructiferi, situate în satul Stoișești113.

111
Iacov Antonovici, Episcop Hușilor, Documente bârlădene, Huși, Atelierele Zanet
Corlăteanu, Huși, 1926, vol. V, p. 170
112
„Monitorul oficial al României”, nr. 152, din 7 octombrie 1899, p. 5180; vezi și nr. 184,
din 16 noiembrie 1899, p. 6383-6384; nr. 215, din 23 decembrie 1899 / 4 ianuarie 1900, p.
7391-7392.
113
„Monitorul oficial”, nr. 187, din 11 / 24 noiembrie 1918, p. 3289.
160 Costin Clit

DOCUMENTE

1. 1603 (7111) iunie 14. Cruceanu Bumbar și Chița zălogesc lui Chicoș
stolnicul, jumătate din satul Sârbi cu locuri de prisacă și vad de moară pe Bârlad,
cu 100 de lei pe timp de două luni și vând 40 de pământuri la Ruptura din Cojeni
cu 40 de lei.

† Crucean Bumbar, făcut-am zapisul mieu la mâna lui Chicoș stolnicului, și eu


Chița, precum am pus zălog giumătati di sat di Sârbi ci esti pi apa Bârladului cu locuri
di prisăci, cu-n vad di mo(a)ră pi apa Bârladului, drept o 100 di lei în 2 luni, iar nefiind
banii până la zi să fie moșie ficiorilor și nepoților și a toată seminție lui véci di veci, și
am mai vândut 40 di pământuri în 40 di lei la Ruptură din Cojeni din hotar(ul) Sirbilor.
Și când am făcut a(ces)1t zapis au fost șoltuzul Sandul din Bârlad cu 12 pârgar(i), cari
mai gios s-au pus pecețili, Gligori, Gavril, Dumitrașc(u), Neculaiu, Ion, Ursul, Guiul,
Căzacul, Dediul, Tașlica, Ursul, Dumitrașc(u). Aiasti o(a)meni sint toț(i) din târg din
Bârlad. Să aibă a faci și dresi domnești pi scriso(a)r(a) no(a)stra, precum scriu eu
Crucean di s-a faci v(re)o smint(e)al(ă) nedând banii la zi, să-i dea la zi orcini va fi din
seminție me(a) să aibă ai sco(ate) di pi za(pi)sul, iar celi 40 zeci di pământur(i) vor sta
din Sirbi la mân(a) dum(i)sa(li).
Pe cum m-am iscălit eu C(r)ucean Bumbar.
Eu Chița mi-am pus digitul cu ficiorul.
Și eu Cosmița.
Popa Vasili am scris zapisul ot Cojăr(i).
Vă let =zrÌay <7111 / 1603> mi<s>é]a iun<ye> dÆy <14>.

<Pe verso>: Acestu zapis nu esti intrat în hotarnica ci-a(u) dat răzăși(i) la
mâna dumisali Jorăi (?) Niculai la let (17)86 și pe acest loc au fost moara Jorăștilor,
iar loc(ul) arătat în zapis să atăpânești, însă nu deplin.

ANI, Fond Eforia Școalelor Moldova, I/ 2.


EDIȚII: CDM, I, p. 272, nr. 1160.

2. 1658 (7166) februarie 23. Costantin Bujoranul dă partea ce i se va alege


din satul Cojeri sărdariului Gligorașco Hăbășescu.

† Adecă eu Costantin Bujoranul scriuși mărturisăscu cu cest zapis al mieu cum


de nime nevoit nice sâlit ce de a me(a) bună voe am dat și am dăruit dumisale lui
Gligorașco Hăbășe(s)cul sărdariul satul Cojerii ce să va alege parte(a) socru-mieu
armașului, acias(tă) sâliște am dăruit dumisale pentru sufletul socru-mieu și a
so(a)cră-me(a). Dece nime dentru ruda me(a) să n-aibă a strica aciastă danie ce am
dăruit că eu le dau rudii mele aiurele caré cine va stricasă hie treclet și proclet și am
daat denainte(a) frățâne-mieu Neculei și a lui Gavril Păladi și denainte(a) lui
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 161

Toader Păladi, și a lui Todosi den Greci, și a lui Ionașco den Hulpășeni, și
denainte(a) lui Gavril, ficiorul Căzacului. Și să a(i)bă dumnialui a-ș(i) face și
deresu domnești și am și iscălit să fie dumisale acest zapis de credință.
L<1>t<o> =zrÌxq <7166> f\urar cÆg <23> dn<i>.
† Și am scris eu Gavril Păladi.
Az Gavril P\ladi, iscal.
Az To<a>der P\<la>di, iscal.
† Az C\rsti2n Dabija s0n C0zac.
(...), iscal.
Necula Bujoranul.
Todosi.
Iona[co.

<Pe versoul filei a doua>: † Zapisul de danie de la Costantin Bujoranul pre o


parti di ocină din Cojeri di ținutul Fălciiului pre apa Bârladului, nepot armașului./
7167 fev(ruarie) 23./ 19/ Cere parte.

ANI, Colecția Documente, 513 / 6, original, difolio, documentul rescris în pagina a doua,
cu o transcriere în grafie latină; ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 1, nr. 1 (rezumat).

3. 1659 (7167) februarie 25. Feciorii lui Maftei Părpalea din satul Stoeșești
de pe Horăeta, Tănase căpitanul, Bilașcu și surorile lor, dau serdarului
Gligorașcu Hăbășescu partea lor din satul Cojeri, ținutul Fălciului.

Adecă noi toți frații ficiorii lui Maftei Părpalea din satu din Stoeșești de pre
Horoeta, asemene cu Tănase căpitanulu și Dubilașcu1 și cu surorile noastre scriem
și mărturisim cu acestu zapis al nostru de nime neîndemnați nici asupriți ci de a
no(a)stră bună voe amu datu și am dăruitu lui dumisale Gligorașcu Hăbășesco
sărdarului, câtă parte se va alege de la părinții noștri la satul Cojerii ce este în
ținutul Fălciului, cu totu vinitul. I-am dat d(umi)sale și din câmpu și din sâliștea
satului și din pădure și din pomătu și din vadulu de mo(a)ră și din totu venitulu
acelui hotar câtu se va alege partea precum mai sus scriem și ca se-i hie dumisale
dire(a)ptă ocină și moșie și danie de la noi în veci, și nime se n-aibă treabă din
seminția no(a)stră a se mai amesteca preste acestu zapis ce s-au făcutu de la noi,
înse când s-au făcutu acest zapis, prilejitu-s-au mulți bo(i)eri și ficeori boerești și
mulți o(a)meni buni, și pentru credința toți ne-am pusu pecețile și iscăliturile se se
știe. Și eu Cârstiean Dabija am scris acestu zapis. Iasi ez znaem.
7167 fevruari(e) 25
Tănase Parpale căpitan.
Ionașc(u) pârcălab.
Manoli Pandu.
Scorțescu.
162 Costin Clit

Dubilașcu1141.
Ionașcu Cohabașăscu.
<Alte iscălituri>.

ANI, Colecția Documente, 513 / 7, transcriere târzie în grafie latină.

4. <1659 (7167)> februarie 25. Feciorii lui Maftei Părpalea din satul
Costești de pe Horăeta, Tănase căpitanul, Bilașco și surorile lor dau serdarului
Gligorașcu Hăbășescu partea lor din satul Cojeri, ținutul Fălciului.

† Adecă noi toți frații ftorii lui lui Mafteiu Părpalei de sat de Costești de pre
Horuiata, anume, eu Tanase căpitanul și Bilașco și cu surorile noastre, scriem și
mărturisim cu cestu zapis al nostru de neme neîndemnați nici asupriți, ce de a
noastră bună voe am datu și am dăruit dumisale lui Gligorașco Hăbășescul
sărdariuluiu câtă parte să va alége de la părinții noștri la sat Cojérii ce iaste în
ținutul Fălciului, cu totul vinitul, i-am datu dumisali și din câmpu, și din siliște(a)
satului, și din pădure, și din pomătu, și din vadu di moar(ă), și din tot vinitul acelui
hotaru cât să va alége partea, precum mai sus scriem, ca să-i hie dumisale direaptă
ocină și moșie și danie de la noi în di véci, și nime să n-aibă treabă din sămențiia
noastră a să mai amesteca preste acesta zapis ce s-au făcut de la noi. Însă cându s-
au făcut acestu zapis prelejitu-s-au mulți boiari și ficiori boiari și mulți oameni
buni, și pentru credința toți ne-am pus pecețile și iscăliturile să-s(e) știe. Și eu
Crâstiian Dabij(a) am scris acestu zapis. Za si2 znaet.
fev<ruarïe> cÆe <25>.
Lupul.
Ionașcu căpitan, pârcălab ot Tecuci.
Tănase Părpal(ea) căpitanul.
† Trincul.
† Manol(e) Pă(...).
† Nistor Giuvl(e)an(u).
Az {tefan H\ki, iscal.
† Bilașco.
Turcul izbașa.
Az Ghiorghi Bou, cupari.
† Ionașco
† Ion.

<alte iscălituri>

ANI, Colecția Documente, 519 / 8, original; ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f.
1, nr. 2 (rezumat).
114
Bilașcu.
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 163

5. 1659 (7167) martie 2. Gheorghe Ghica voievod întărește sărdarului


Gligorașco Hăbășescu părțile de moșie din satul Cojeri, ținutul Fălciului, pe apa
Bârladului, date și dăruite de Costantin Bujoranul, precum și de Tănasie
căpitanul, Bilașcu și surorile lor, feciorii lui Maftei Părpalea din satul Costești de
pe Horăiata.

+ Io Giorgi Gica voevo<da>115, <bojï6>116 m<i>l<o>sti6 g<os>pdar6,


Z<e>mli Moldavscoi. Adecă au vinit înnaintea noastră și înnaintea a tuturor
boiarilor noștri moldovenești a mari și a mici, boiarinul nostru credincios
Gligorașco Hăbășescul, sărdariul, și ne-au arătat un zapis de mărturie de la mulți
oameni buni, anume Necula și Gavril Păladie, și Toader Păladie, și Tudosie din
Greci, și Ionașco din Hulpășiani, și Gavril, ficiorul Căzacului, și de la mulți oameni
buni megieși, scriindu într-acel zapis cum au vinit înnaintea lor Costantin
Bujoranul de a lui bună voe, de nimi nevoit, nici asuprit, au dat și au dăruit pentru
sufletul său a sa dreaptă ocină și moșie toată partea lui câtă să va alége din sat din
Cojeri, acéia parte de ocină o au dat și o au dăruit boiarinului nostru ce mai sus
scriem ca să-i hie dreaptă ocină și moșie. Și așijderea au vinit înnaintea noastră și
înnaintea a tot sfatului domniei mé(l)i boiarinul nostru giupânul Gligorașco,
sărdariul, și iarăș ne-au arătat un zapis de mărturie de la mulți oameni buni,
anum(e) Ionașco, căpitanul, și Tănasăe Părpalea, căpitanul, și de la Trincul, și de la
Manoli, căpitanul, și de la Nistor Giovleanul, și de la Ștefan, căpitanul, și de la
Bilașco, și de la Turcul iuzbașia, și de la Ghiorghie Boul, cupariul, și de la Ionașco,
și de la Ion, și de la alți oameni (...)117, scriindu cum iarăș înnaintea l(or)118 au venit
Tănasie, căpitanul, și Bilașcu, și cu surori(le) lor, toț(i) ficiorii lui Mafteiu Părpalea
din sat din C(o)119stești de pre Horuiata, și de a lor bună voe de nim(e) nevoiți, nice
asupriți, au dat și dăruit a lor dreaptă ocină și moșie câtă să va alége partea
părinților lor din sat din Cojeri, ce-i în ținutul Fălciiului, din siliștea satului, și din
câmpu, și din pădur(e), și din pomet, și din vadu de moară, și din tot locul cu tot
vinitul acelui hotar, au dat și-au dăruit giupânului Gligorașco Hăbășescul, sărdariul,
acele părți de ocină ce mai sus scrie. Pentru acéia și domniia mea deaca am văzut
acéli mărturii scriindu de la acei oameni buni și de la domniia mea am dat și am
înntărit boiarinului noostru ce mai sus scrie pre toate pre aceli părți de ocine ce
scriu mai sus ca să-i fie dumisali drepte ocine și moșii din tot locul cu tot vinitul, și
altu nim(e) să n-aibă a să amesteca nice altădat(ă) în veci preste cartea domnii meli.
Si ]e pi[em g<os>pod<stvo> mi.
U @s, v<ă> l<1>t<o> =zrÌxz <7167> mart<ye> vÆ <2> dni.
† Sa<a>m g<os>p<o>dnă vel'l.
115
Rupt.
116
Rupt.
117
Rupt.
118
Rupt.
119
Rupt.
164 Costin Clit

(...)5 vel log<o>f<e>t.


<Pe verso>: † Ispisoc pre sat pre Cojeri ot v(o)lost Fălcii pre apa Bârladului,
să-s(e) știe. / 7167, mar(tie) 2; Ispisoc(ul) mări(i) sali Ghiorghi Ghica voi(e)vod.

ANI, Colecția Documente, 459/ 35, original, rupt, pecete rotundă; ANI, Colecția
Documente, 579/ 66, f. 1, nr. 3 (rezumat).

6. 1659 (7167) mai 25. Ioana, femeia Căzacului, cu feciorii și fetele ei, Ion,
Gavril, Dochia și Anița din Hulpășeni dau hatmanului Grigorașcu Hăbășescul
partea lor din Cojeri.

† Adecă eu Ioana (fem)eia Căzacului, neputul lui Ionășcu ce au fostu armaș,


și cu ficiorii mii, cu Ion, și cu Gavril, și cu Gligorie, și cu fétele méle, cu Dochia, și
cu Anița din Hulpășéni, scriem și mărturisim cu cestu zapis al nostru, de nime siliți
și neasupriți, ce de a noastră bună voe am dăruit partea noastră de ocină ce să va
alége din Cojeri de pre apa Bârladului, din vatra satului, și din țarină, și din vad de
moară, și din tot locul, și cu tot vinitul, ce să va alége toată partea noastră, o am
dăruit dumisali lui Gligorașcu Hăbășăscul hatmanul, ca să-i fie dumisali diriaptă
ocină și moșie și cuconilor dumisali în véci de véci. Iar după urma noastră cine să
va ispiti să întoarcă acesta loc să fie treclét și proclét și lepădat de 318 oteți ce-au
fostu în Nic(he)i120, și la ceastă danii ce mai sus scriim s-au prilejit și Dumitrașcu
Roșca, vornicul de poartă, și Cărăiman, vornicul de trăgu, și Tănasii pârcălab, ce-au fostu
căpitan, și Ghiorghiță, ficiorul lui Manole de Tecuciu, și pentru mai mari credința
și mărturie pusu-n-eam pecețili și iscăliturili noastre ca să fie de credință și ca să să
știe.
U @s l<1>t<o>=zrÌxz <7167> mai cÆe <25>.
Az Dumitra[co Roșca dvo<rnic>.
† C\r\iman vornicul.
† T0nassii c0pitanul.
Giorgiţi Manole.
† Io<a>na C\z\kas'.
† Ion.
† gavril\.

<Pe verso-ul filei a doua>: † Zapis de danie de la Ioanna și de la ficiorii ei


pre partea ei den Cojeri./ 7167 mai 25/ A.

ANI, Colecția Documente, 513/ 8, original, difolio, cu o transcriere în grafie latină;


ANI, Colecția Documente, 579 / 66, f. 1, nr. 4 (rezumat).

120
Rupt.
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 165

7. 1659 (7167) iunie 6. Constantin Urlatul cu soția și feciorii săi vând a lor
dreaptă moșie din Cojeri lui Gligorie Hăbășescul, hatman și pârcălab Sucevii.

† Adică eu Costantin Urlatul, scriem și mărturisăsc cu cestu zapis al mieu


sângur pre mine și cu fămeia mea, și cu ficiorii miei, cum avem moșie direaptă a
noastră în satu în Cojeri, în ținutul Fălciiului, a patra parte din partea armașului
Ionașco, ce să va veni. Deci noi de bună voia noastră de nime asupriți nici sâliți, ce
de a noastră voe am dat deanie dumisale lui Gligorie Hăbășescul, hatman i pârcălab
Suceavschii, ca-s(ă) fie dumisale direaptă ocină și moșie în veci de veci, și den
ficiorii miei, și den nepoții miei, și den sămențiia noastră nime nice o treabă să n-aibă
denu partea mea ce să va alege, ce să fie dumisale deanie în véci de veci. Și la
deanie noastră când am dat dumisale lui Gligorie Hăb(ă)șescul hetman au fostu
dumnealui Chiriiac Sturza, vel jicnicer, și dumnealui Frătița vel armașu, și
denaintea dumisa(le)121 Gheorghie Catargiul, vel șătrariu, și dennaintea dumisale
lui Elie Sturza, ftorii ceașnic, și dennaintea dumisali lui Dumitrașc, ftor(i)
vistiernic, și dennaintea vornicilor de poartă, anumi Condrea vornicul, și dinaintea
lui Dorin tij vornicul, și dinaintea lui C(hi)rilă, tij vornicul, și dennaintea
Dimitrașco, tij vornicul, și au fost și Costantin Budacul. Și pre mai mare credință
pusu-ne-am și pecețili și iscăliturile ca să-s(e) știe în veci.
„ V<\> l<1>to=zrÌxz <7167> m<1>s<é]a> iun<ye> qÆ <6>.
Az Fr\ti]a vel arma[, iscal.
Az Cir2c Sturz1 jic<niker>, iscal.
(...)
Dimitra[co vist<ie>rnic iscal.
George Catargiul vel [etrar.
Cirila vor<nic>.
(...)
Costantin Budacul.

<Pe verso-ul filei a doua>: † Zapis de danie de la Costantin Urlatul pe partea


lui din Cojeri./ 7167 iuni(e) 6.

ANI, Colecția Documente, 513 / 9, original, difolio, cu o transcriere în grafie


latină; ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 1, nr. 5 (rezumat).

8. 1661 (7169) august 15, Iași. Străhilat Cărăban, Pântileiu Blaga, Iftimie
Corciovă, Toader Pârciul, Chiriac feciorul Blagăi și Călin, feciorul lui Ghenadie,
Enachie din Văleni cu frații săi, vând marelui paharnic Gligorie părțile lor din
Cojeri, ținutul Fălciu,

121
Rupt.
166 Costin Clit

† Adecă eu Străhilat Cărăban și Pânteleiu Blaga și Iftimie Cociorvă și


Toader Pârciul și Chiriiac, feciorul Blagăi și Calin, feciorul lui Ghenadie, scriem și
mărturisim cu cestu zapis al nostru, cum am vândut noi de bună voia noastră de
nime nevoiți, nici asupriți, a no(a)stră ocină și moșie din sat din Cojéri, ce sintu în
ținutul Fălciiului, pre apa Bârladului, ce au fostu cumpărătură de moșul nostru
Lazor din Ghermănești de la Simion stolnicul. Acéia parte noi am vândut-o
dumisale lui Gligorie, marile paharnic, derept o sută și doi lei bătuți bani gata, care
parte faci din patru bătrâni un bătrân, ce iaste partea moșului nostru lui Lazor, ce
scriem mai sus, cu partea noastră toat(ă) cât să va alége din vatra satului și cu o
sut(ă) și 2 de pământuri în țarină, și cu locuri de fânaț(u)ri, și cu vaduri de moară
într-apa Bârladului, și în cânpu și în pădure, și din tot hotarul cu tot venitul ce să va
alégi din satul, partea noastră ce scrie mai sus, și ne-au plătit d(u)mnealui deplin în
mânule noastre.
Așijderea și eu Enachie din Văléni și cu toți frații miei, așijderea am vândut
dintr-un bătrân a patra parte din satu din Cojéri din bătrânul Parpa(lea)122 ce să va
alége partea noastră (a)123ceia am vândut noi de bună voia noastră de nime nevoiți
dumisale lui Gligorie păharnicului celui mare derept o sut(ă) de lei bătuți, din vatra
satului și din cânpu și din păduri, din vaduri de moar(ă), ce sintu în apa Bârladului
și din tot venitul satului, ce să va alegi partea noastră. Și ace(a)sta tocmală s-au
făcut denaintea lui Darie, ce-au fost spătariu mare, și Frătița, ce-au fost comis
mare, și Roșca, vornicul de po(a)rtă, și Vétriș vornicul, și mulți boiari, și Caragea
căpitanul, și Cărăiman căpitanul, și Luca căpitanul, și Pascal Corlat, ce-au fost
cămăraș, și Ion(a)șco Florea din Brăițéni, și Tănasie din Ghermănești, și Blaga din
Cojéri, și Onilă sn(ă) Lupan, și Crucean din Văléni și mulți oameni buni. Și pri mai
mari credință ne-am pus iscălituril(e) și pecețile să-s(e) știe.
U @s v<\>l<1>t<o> =zrÌxø <7169> av<gust> eÆy <15>.
Az Darie b<i>v sp\t<r>, iscal.
Az Lupan, iscal.
Az Dumitra[co Roșca dvornic.
Caraç1.
C0r\iman.
Toder.
C\r\ban.
Ciri2c.
P\ntelei.
En2cie.
Az Pascal Corlat biv cém<\>ra[, iscal.

ANI, Colecția Documente, 513 / 13, original, difolio; ANI, Colecția Documente,
579/ 66, f. 1, nr. 6 (rezumat).
122
Rupt.
123
Rupt.
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 167

9. 1662 (7170) aprilie 12. Simion, feciorul lui Ștefan, nepotul Nastei, vinde
marelui paharnic Gligorie a sa dreaptă ocină și moșie din satul Cojeri.

Adecă eu Simionu, feciorulu lui Ștefan, nepotu(l) Nastei, scriem și


mărturisim cu cestu zapis cum de buna voea am vândutu a mea dire(a)ptă ocină și
moșie din satu din Cojeri, de nime nevoitu, nici asupritu, dintr-u(n) bătrân a tre(i)a
parte, înse cu to(a)te părțile sămânției mele carele me-au datu ei mie de buna voea
loru să le vânzu să mă plătescu dintr-o nevo(i)e ce am avutu, anume Danailă și
Gligorie, feciorii Nastei, și Necolai și Ion, feciorii lui Gavrilă, nepoții Nastei și
Alecsandrei, surore-me(a), toți feciori și nepoți Nastei, și am vândut-o d(umi)sale
lui Gligorie, paharnicul cel mare, dreptu trei zăci de lei, din câmpu și din vadu de
mo(a)ră întru apa Bârladului, și din fânațiu și din tot vinitul ce va hi pre hotarulu
satului, și ace(a)sta tocmală s-au făcutu dinaintea Stroescul vornicului și a Roșcăi
vornicului și a lui Vetriș vornicului și Pascal Corbâi124 și Cărăiman căpitanulu și
Antim din Jiurcani125 și a Flerei126 din Brăițeni și dinaintea tuturoru e-am datu noi
toți de bună voea no(a)stră cu zapisulu nostru se le vânză și pentru mai tare
credințe pusu-ne-am pecețile și iscăliturile ca se se știe.
V(e)leat 7170 april(ie) 12
Hulpaș.
Cărăiman căpitanul.
Roșca vornic.
Simion.
Ion.
Nicola.
Dănăilă.
Gligorie.

ANI, Colecția Documente, 513 / 14, transcriere târzie în grafie latină; ANI,
Colecția Documente, 579/ 66, f. 1, nr. 8 (rezumat).

10. 1662 (7170) aprilie 12. Chirica, Ion și Maria, feciorii lui Costantin,
nepoții Nastei, vând marelui paharnic Gligorie a lor dreaptă ocină și moșie din
satul Cojeri.

†Adecă eu Chirica, ficiorul lui Costan(tin) și Ion frate-mieu, și Mariia soru


no(a)stră, feciorii lui Costantin, nepoții Giurgei, scriem și mărturisim cu cestu zapis
al nostru cum noi de bună voia noastră de nimi voiți nici asupriț(i), am vândut a
no(a)stră direaptă ocină și moșie din sat din Cojéri dintr-u(n) bătrân den a treia
parte doo părți și am vândut-o dumisale lui Gligorie păharnicului celui mare
124
Corlat.
125
Giurcani.
126
Florea.
168 Costin Clit

dereptu doozăci și cinci lei, din cânpu și din vaduri de mori într-apa Bârladului și
din fânațu și din tot venitul satului și ne-au dat banii deplin câț(i) scrie mai sus. Și
într-această tocmală au fost Frătița ce-au fost comis mari, și Ilie Sturzea păharnic,
și Stroescul vornicul de po(a)rtă și Roșca vornicul și Vétriș vornic și Cărăiman
căpitan și Caragea căpitan și Pascal Corlat biv căm(inar), și Antim din Giurcani și
Florea din Brăițeni și mulți oamini buni și d(u)mnealui păharnicul ca-s(ă) aibă a-ș(i)
faci dirése domnești. Și pentru mai mari credință pusu-ne-am pecețile și iscăliturili
să-s(e) știe.
=zrÌo127 <7170> ap<rilye> vÆy <12>.
Caraiman c\p<itan> iscal.
Az Lupan, iscal.
Flor1.
Antim.
Ion.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapisul di la Chirica pentru Cojări./ 7170 apr(ilie) 12.

ANI, Colecția Documente, 513/ 15, original, difolio, cu transcriere în grafie latină;
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 1, nr. 6 (rezumat).

11. 1662 (7170) august 28. Enachie și Ghenia, femeia sa, fata Ursei,
preoteasa popii Simion, nepoata lui Ionașco armașul, strănepoata Ștefăniei
Parpalea, vând marelui paharnic Gligorie, a lor ocină și moșie din satul Cojeri,
ținutul Fălciu.

Adică eu Enachie și cu femeia mea me(a) Gheniia, fata Ursii, preuteasa


popei lui Simion, nepoata lui Ionașco armașul, strenepoata Ștefăniei Părpăloae,
scriem și mărturisim cu cestu zapis al nostru cum noi de bună voia noastră de nime
nevoiț(i) nici asupriți am vândut a noastră direaptă ocină și moșie din sat din Cojéri
pre apa Bârladului în ținutul Fălciiului, dintr-un bătrân a patra parti din bătrânul
armașului, partea din sus despre hotarul Vălénilor, acéia am vândut dumisali lui
Gligorie, păharnicul cel mare, dereptu (...)128 lei, din vatra satului și din fânațu și
din apa Bârladului și din pământuri ce sint pre acea a patra parti bătrân doazăci și
cinci de pământuri și din tot locul cu tot venitul. Și o am vândut denaintea Blagăi
de Cojéri și denaintea lui Caragea căpitanul și Dănăil, nepotul Arimiei de Cojéri și
Tănasie de-acolea și Cârstoae, sora lui Tănasie, denainti(a) lui Costantin
B(u)129joranul, ginereli lui Ionașco armașul, și Străhilat Căbăran și Pânteleiu,
feciorul Blagăi, și Onilă de Văléni, și Vasilie de-acolo și Crucean de-acolo, și
Vasilie, feciorul Lăvriceasei de Streșenești și Merăuță zét Cârsto(a)e de Cojéri și
127
Rupt.
128
Spaţiu gol.
129
Rupt.
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 169

denaintea a mulți oamini buni. Și pentru credința ne-am pus pecețili și acești
oameni buni toți să-s(e) știe.
U @s l<1>t<o> =zrÌo <7170> av<gust> cÆi <28>.
Caragea căpitan.
Az Lupan, iscasl.
Enacie.
Tănasie.
D\n\il.
P\ntelei.
†Treisprăzăci zloț(i) s-au dat pre ciastă moșie pre mâna lui Enachie și a lui
Crucean.
† 1 ug s-au dat Costachieas.
† 2 ug(hi) Costantin zet Costichieas.

<Pe fila a doua>: † Adecă eu Enachie din Cojéri, feciorul popei lui Simion,
n(po)130tul Părpalei, strenepotul lui Ionașco armașul și cu feméia mea.
<Pe verso-ul filei a doua>: Zapis de Cojéri / 7170 av(gust) 28.

ANI, Colecția Documente, 513/ 19, original, difolio, cu transcriere în grafie latină;
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, f. 1v., nr. 9 (rezumat).

12. 1663 (7171) mai 20. Adeverința lui Vasile căpitanul pentru Blaga din
Cojări.

„7171 maiu 20 / Adiviri(n)ța lui Vasâli căpitanul di curteni prin cari arată că
păharnicul cel mari au plătitu pentru Blaga din Cojări curteniasca”.

ANI, Colecția Documente, 579/ 66, nr. 11 (rezumat).

13. <1663 (7171)> iunie 23, Vaslui. Văsile căpitanul de Fălciu mărturisește
primirea a 15 lei bătuți de la marele paharnic Gligorii pentru Blaga de Cojeri la
plata părții de dajdie.

†Adecă eu Vasilii căpitanul de Fălciiu mărturisăscu eu cu cestu zapis al miu


cumu me-au datu dumnealui Gligorii, marele păharnic, cinspré(ze)ci lii bătuți în
mâna mea pentru Blaga de Cojéri, de l-au plătitu de dajdi(a) ce i-au fostu partea lui,
iară eu i-am făcutu dum(i)sali mărturii de la noi la mâna dumisali cându au mărsu
Dabijé vod(ă) în ța(ra) ungurească. Pre mai mult(ă) credinți ne-amu pus pecétea să-
s(e) știe.
U Vasluiu iun<ye> cÆg <23>.
130
Rupt.
170 Costin Clit

ANI, Colecția Documente, 513 / 18, original, cu transcriere în grafie latină; ANI,
Colecția Documente, 579/ 66, f. 1v., nr. 12 (rezumat).

14. 1664 (7173) septembrie 11. Gligori Hăbășescu, biv ceașnic și pârcălab
de Hotin, cu Safta și copii lor dăruiește marelui paharnic Gligori partea sa de
moșie ce se va alege din satul Cojeri, ținutul Fălciului.

† Adic(ă) eu Gligori Hăb(ă)ș(e)sc(u), biv ceașnic și pârcălab di Hotin, și cu


fimeiia mea cu Safta și cu cuconii m(e)i, scriu și mărturisăscu cu acéstu zapis al
mieu cum de a mea bună voe am dat și-am dăruit toată partea mea câtă să va alege
pi zapis ce am la sat la Cojéri ci-i în ținutul Fălciiului cu mori gata într-apa
Bârladului, am dat și i-am dăruit dumisali pintru bini ce me-au făcut dumnealui
Gligori, marile paharnic, și dumisali și giupâniasăi dumisale și cuconilor dumisale
în veci, și să aibă a-ș(i) faci dumnialui și zapis(e) domnești, și zapis(le) ci-am avut
ei li-am dat toati la mâna dumisali. Pentru credința am iscălit.
†Și-am luat di la dumnialui șes(e)zăci di oi și doi (...).
U Pot<...> <=zrÌ>131og <(71)73> s\p<temvryie> aÆy <11>.
Az Gligori H\bă[ăscu biv kea[nic i părcălab Hotinsci, iscal.

ANI, Colecția Documente, 513/ 21, original,cu transcriere în grafie latină.

15. 1666 (7174) mai 15. Andrei, feciorul lui Butuman, vinde paharnicului
Gligori partea sa din Cojeri, poprit de Nacul, fratele lui Tănasie, care dă 14 lei și
doi boi buni și i-a „scos capul” la nevoie.

Adecă eu Andrei, ficiorul lui Butuman, scriu și mărtur(i)sescu cu cest


(ad)132evărat zapis al meu de nimi nisilit, nici asuprit, ci de a mea bună voe, mi-am
vândut a mea parte de ocină din Cojer(i), ce iaste partea părinților mei lui Ionașcu
Butuman, cari parte vroin(d) dumnealui paharnicul Gligori să o cumpiri să mă
plătească di la o nivo(i)e ci căzusem, apoi s-au sculat Nacul brat Tănasie ș-au
poprit pe dumnealui păharnicul și nu l-au lăsat s-o cunperi, fiind Nacul răzeși, și o
am vândut dumisali Nacului pi cum mai sus scrii, ș-au dat dumnealui de m-au plătit
patrusprăzeci lei și doi buni și m-au plătit de la acea nivo(i)e și mi-au scos capul și
i-am vândut câ(m)p, den țarină, și din vatra satului, și din vadul morii, și din tot
locul ci mi-s(e) va alégi partea părinților miei. Și când am vândut eu această parti
de ocină mulți răzeși s-au tânplat, anumi Blaga ot Cojer(i), și Ștefan ot tam, și
Arsănie Țiful ot Ghirmăniști, și Cârstea Bosiiuc ot Cojer(i), și Lungul căpitanul ot
tam, și Parpalie ot Horăiata, și preutul Simion ot tam, și Țuțul ot tam, și Năbârșie ot
131
Rupt.
132
Rupt.
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 171

Docolin(a), și Crucean ot Luncă, și mulți oamini buni migieaș(i) s-au tânblat133ș-au


iscălit și ș-au pus dégitili pi ceastă ca să-s(e) știe.
Și eu Gavril dascalul ot Bârlad am scris zapisul.
U @s l<1>t<o> =zrÌod134 <7174> mai eÆy <15>.
An(drei) (Bu)135tuman.
Blaga.
Ștefan.
Arsenie.
Cârstea.
Lungul.
Gavrila dascal (?)
Parpalii.
Țițul.
Năbârșie.
Crucean.
Lupul.
PopaSimion.

<Pe verso>: Zapisul lui Butuman di Cojări/ 7174 mai 15.

ANI, Colecția Documente, 513 / 25, original,cu transcriere în grafie latină; ANI,
Colecția Documente, 579/ 66, nr. 17 (rezumat).

16. 1667 (7175) iulie 25. Andonie Bostan și femeia sa Irina, Anița, fiica lui
Gruzav, vând lui Toderașcu a lor dreaptă ocină și moșie din satul Cojeri cu 12 lei
și două vaci cu viței.

†Adecă eu Andonie Bostan și cu femeie mea Irina, și eu Anița, fata lui


Gruzav, scriem noi și mărturisim cu cestu adevărat zapisal nostru de nimi nisiliți,
nici asupriți, ci de-a noastră bună voe ne-am vândut a no(a)stră dereaptă ocin(ă) și
moșie, ci avem noi în sat în Cojéri, partea părinților noștri, am vândut dumisali lui
Toderașc(u) dereptu doisprezeci lui și două vaci ci vițăi, din câ(m)p, și din vatra
satului și din vadul (morii)136 ce să va alegi (părțile no(a)stre, ca să fie dre(a)ptă
ocină și moșie)1372(...)138 ot tam, și Ștefan Năvărici ot D(o)139colina, și Crucean ot
133
Tânplat.
134
Rupt.
135
Rupt.
136
Rupt.
137
Rupt. Completat după varianta transcrisă.
138
Rupt.
139
Rupt.
172 Costin Clit

L(un)140că și Gavril ot tam, și Lungul căpitan, și Parpalie ot Horăiata. (Și)141 eu


Vas(i)lie, nipotul lui Vrâncean, am scris zapis(ul) ca-s(ă) știe.
L<1>t<o> =zrÌoe <7175> iul<ye> cÆe <25>.
Andonii.
Anița.
Blaga.
Az Vas<i>lie Vr0n<kean>.
Parpalii.
Cojan.
Necula.
Gavril.
Lungul.
Crucean.
Dumitraș.

ANI, Colecția Documente, 513/ 28, original, rupt,cu transcriere în grafie latină;
ANI, Colecția Documente, 579/ 66, nr. 18 (rezumat).

17. 1671 (7179) iunie 1. Necula și Nastasiia, feciorii lui Stahie și Aftănasiei,
nepoții lui Hulpaș din Răcicani (Râșcani) dau Butii, vornicului de poartă, a lor
ocină și moșie din Stoișești și Petrișori.

† Adecă eu Necula și soru-mea Nastasiia, ficior lui Stahie și a Aftănasii,


nepoții lui Hulpaș din Răcicani, scriem și mărturisim cu acestu adevărat zapis al
nostru, cum noi de bună voia noastră, de nime nevoiț(i), nice siliț(i), ce de a noastră
bună voe am dat ș-am dăruit a noastră driaptă ocină și moșie ce-am avut noi de pre
îmă no(a)stră Aftănăsiia, fetii lui Hulpaș de Râcicani, toată partea noastră ce să vă
alege din sat din Stoișești și din Petrișori, din câmp și din și din s(ilișt)142e, și
d(in)143 (vadul de mo(a)ră)144(și di)145nlocur(i) prisăci, și d(in)146 fânață, și din tot
vinit(ul)147ce va fi pre acesti părți a noastre ce s-or alegi. Aceasta toat(ă)148 am dat
ș-am dăruit dumisali Butii vornicului de poartă, și giupânesii, și cuconilor
dumilorsale, ca să fii dumilorsal(e)149 driaptă ocină și moșie și danie, o am dat
140
Rupt.
141
Rupt.
142
Rupt. Completat după varianta transcrisă.
143
Rupt. Completat după varianta transcrisă.
144
Rupt. Completat după varianta transcrisă.
145
Rupt. Completat după varianta transcrisă.
146
Rupt. Completat după varianta transcrisă.
147
Rupt. Completat după varianta transcrisă.
148
Rupt. Completat după varianta transcrisă.
149
Rupt. Completat după varianta transcrisă.
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 173

denaintea dumilorsale vornicilor de poartă și a megieși și răzeș(i) de loc de acolo,


denaintea dumisale Roșcăi vornicul, și Pătrășcan, și Necula, și Rusul, și Neculai,
vornicii de poartă (a) domnului Ducăi vodă, și a preutului Gavr(il)150 din Râcicani,
și a preut(ulu)151 i Mierăuț(ă) din Pătești, (...)152 și Necula, ginerilui Cărăiman, și
Gligorie Baraghi(n)153 din Pincești. Și după acest zapis de danie ce-au făcut
du(mi)lorsale să aibă a-ș(i) face și dresă domnești, iar pentru credința noi singuri
am iscălit și ni-am pus dégetele. (Și eu)15413 Pascal Corlat căm(ă)rașu(l) am scris
zapisul să să știe.
U @s v<\> l<1>t<o> =zrÌoø <7179> iun<yie> aÆ <1>.
Dumitra[co Ro[ca, dvor<nic>.
Az P\tr\[canvornic, iscal.
Rusul.
Eu Nicola, fekiorulluiStahii.
Și eu Ștefan Scărlet sulger m-am prilejit la acestu zapis și-am și iscălit.
Az Stefan Sc\rlet sulger, iscal.
† Și încă m-am tâmplat la ace(a)stă danie.
Az Silionvornic, iscal.
Az<...>, iscal.

<Pe verso-ul filei a doua>: Jăluiști (?) GhiorghiButa; Zapis din Râșcan(i) i di
Pitri(șori).

ANI, Colecția Documente, 513/ 47, original, rupt,cu transcriere în grafie latină;
ANI, Colecția Documente, 513/ 48, copie din 25 septembrie 1795.

18. 1695 (7204) noiembrie 12. Constantin Duca voievod scrie lui Lupul
Costachi biv vel visiernic să cercetaze jaloba lui Buta vornicului împotriva lui
Mierăuță.

+ Io Costantin Duca voevoda, b<o>j<ï6> m<i>l<o>st<ï6> g<os>pdar6,


Z<e>mli Moldavscoi. Scriim domniia mea la credincios boiarinul nostru
dumnialui Lupul Costachi biv vil visternic. Facim știri dumitali că aici au făcut
jalubă la domniia mea Buta vornicul, zicând cum au fost cumpărat o moșie de la
Necula, nepotul lui Hulpaș la Stoeșăști din zilili răpoosat părintilui domnii mili,
precum ari și zapis de cumpărătură și dres, iară un om Mierăuți (s)155-au sculat pe
cili vrimi de foamite și au dat o mirță două de pâine unii vére a lui Neculai Hulpaș
150
Rupt. Completat după varianta transcrisă.
151
Rupt. Completat după varianta transcrisă.
152
Rupt. Completat după varianta transcrisă.
153
Rupt. Completat după varianta transcrisă.
154
Ilizibil.
155
Rupt.
174 Costin Clit

și au intrat în moșie și pe Buta nu l-au întrebat c-au fost cumpărătoriul el mai vechiu și
răziș. Pentru acéia iată că scriim dumitali să li iei sama pe driptati dipsri niimi fățărindu și
de (vei)156 afla c-au avut Buta mai de mult cumpărătură acolo și Mierăuți au mărsu
(de)157 de au intratu făr(ă) știrea Butei, numai cu acili 2, 3 mirță de pâinipe foami(te)158să
lipsască Miirăuți din moșie, iară de or hi avându alti poviști și or (a)159vea ceva mai mult
a răspunde să li dai zi să vii, și să faci mărturii la mâna cui s-a vini să avem știri.
U @s l<1>t<o> =zsÌd <7204> noi<m>v<ryie> vÆy <12>.
Vel log<o>f<et> uki.

ANI, Colecția Documente, 515/ 17, original, pecete, rupt.

19. 1704 (7212) iulie 15. Vasilache căpitan dă danie hatmanului Lupu
Costache partea sa din satele Cojeri și Stoieșești, cumpărate de la Cărăbăț,
ginerele lui Tanasie din Cojeri.

+ Adecă eu Vasilache căpitanulu scriu și mărturisescu cu acestu adevăratu


zapis)160 al miu la mâna dumisali Lupului Costache hatman, cum eu di bun(ă) voe,
di nimi silitu, nici asupritu, ci de a mea bun(ă) voe am dat danii to(a)tă parti(a) mea
di sat di Cojeriși di Stoișăști, cari moșie îm(i) este cumpărături di la Căr(ă)bățu,
ginirile lui Tanasie di Cojeri, ca să-i fie dumisali dre(a)ptă ocin(ă) și moșie în veci,
și cuconilor dumilorsale. Și cându s-au făcut acest zapis s-au prilejitu mulții
oameni buni megieșii și răzeșii, și pentru credința am și iscălit ca să-i fie dumisali
de mari credință și să-și fac(ă) și dires domnescu pe ace(a)stă parti.
L<1>t=zsÌvy <7212> iul<ye> eÆy <15> .
Az Vas<i>lace căpitan.
Ion <...>.
Neculai <...>.
<...> VORNIC.
<...>.
Toadir sulgiu.
ªtefan Bed<...>.
<...>.
Nicola Plukintă.
<Pe verso>: Danie de Cojări vornicului Lupului, fiind atunci hat(man), de la
Vasâlachi căp(i)t(an), și cere parti di moșie. / 7212, iuli(e) 15.

ANI, Colecția Documente, 515/ 11, original, rupt, cu o transcriere în grafie latină,
156
Rupt.
157
Rupt.
158
Rupt.
159
Rupt.
160
Rupt. Completat după varianta transctisă.
Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 175

20. 1705 (7214) decembrie 17. Todirachi, fiul lui Tănasie, vinde vornicului
Lupu Costachi, părțile din Stoișești cumpărată de la Blaga, a lui Andrii și Vasile
Lebădă.

Adecă eu Todirachi, ficiorul lui Tănasie ot Cojér(i), scriu și mărtiurisescu eu


cu cestu adevărat zapis al miu, de nim(e)ni silit, nici asuprit, ci di a mea bună voe,
am vândut eu a mea dereaptă ocină și moșie din Stoișiști, cari am eu direaptă
ocin(ă) și moșie cunpărătur(ă) ce-am cunpărat eu de la Blaga den Cojeari, ce-s(e)
va alégi partea Blagăi, o am vândut d(u)misali vornicului Lupului Costachi, cari
mai sus scrie, din câmp și din vatra satului, și din tot locul.
Așijdér(ea) am mai vândut dumisali un zapis de cunpărătur(ă) tij din
Stoișești, partea lui Andrii, ficior lui Butuman, de(n) țarină, și din vatra satului, și
din tot locul, ce i să va alégi partea lui Andrii, o am vândut tij dumisali vornicului
cari mai sus scrie deriptu șapti lii și o vac(ă), și pri partea Blagăi cari mai sus scrie
o am vândut deript șeas(e) lei și un gon(i)tor.
Așijderea i-am mai vândut un zapis de cunpărătur(ă) tij den Stoișiști partea
lui Vas(i)lie Lebădă ce să ba alége den țarină, și din vatra satului, și din tot locul,
dereptu șés(e) lii și un bou.
Și cându i-am vândut dumisali mulți megiiași s-au tânplat, Vas(i)lachi căpitan, și
Ion Hornici, și Iacob, și Ștefan Goe(scu), și Nicula Plăcintă, și Arhiri tij și Dumitrașcu ot
Banca. Și pentru credința ni-am pus dégiteli, piciati și am iscălitca-s(ă) știi.
L<1>t=zsÌdy <7214> dec<emvrye> zÆy <17> .
Iacob.
Az Todiraşco iscal.
Arhirie.
Dumitrașco.
Ștefan.
Nicula.
Ion.
<Pe verso-ul filei a doua>: Zapis di Cojiri și di Stoișiști a lui Toderache,
ficior lui Tănas. / No. 39.

ANI, Colecția Documente, 516/ 15, original, cu o transcriere în grafie latină (cu
veleatul 7214/1706 aprilie 16); ANI, Colecția Documente, 579/ 66, nr. 19 (rezumat,
cu data 6 decembrie).

21. 1709 (7217) martie 13, Iași. Vasile, biv vel jicnicer, fiul lui Gligorie,
fostul mare paharnic, și soția sa Maria, vând a lor dreaptă ocină și moșie din
Cojeri și Stoeșești, ținutul Fălciului, lui Lupu Costachi, marele vornic al Țării de
Jos, cu 190 de lei bătuți gata.

†Adec(ă) eu Vasilie, biv vel jicnicer, ficiorul răpoosatului Gligorie, ce-au


176 Costin Clit

fost păharnic mari, și cu soțul nie(u) Mariia, scriem și mărturisim cu acest


adevăratu zapis al nostru, cum noi de a noastră bun(ă) vo(i)e, de nimene siliți, nici
asupriți, am vândut a noastră dr(e)aptă ocin(ă) și moșie, toati părțili ce-am avut noi
despre părinteli nostru Gligorie păharnicul, la sâliști la Cojeri și la Stoeșești, ce
sintu la ținutul Fălciiului, alături cu apa Bârladului, cu vatră de sat, cu câmpu, cu
țarin(ă), cu fânaț, cu locuri de prisăci, cu pomet, cu vad de moară în Bârlad, cu tot
locul și cu tot vinitul acelui loc, ori moșie, ori cumpăr(ă)turi, ori danii ce-ar hi fost
a părinților noaștri la aceli sâlești ce scriem mai sus la Cojeri și la Stoeșești li-am
vândut noi dumisali Lupului Costachi, vornicul cel mari de Țara de Gios, ca să-i
hie dumisali de la noi dr(e)apt(ă) ocin(ă), cumpăr(ă)tur(ă) în veci, și giupânesăi
dumisali și cuconilor și nipoților. Și ni-au făcut dumn(e)alui plată deplin întru
mânuli noastre 190 lei bătuți bani gata pe tocmala ce-am avut, denaintea a boieri
mari de curte și mai mici ș(i)-altor oameni buni ce s-au tâmplat, carii mai gios s-au
iscălit, și noi încă ni-am iscălit să hie de credință. Însă am întrebat pe toți frații miei
și alti săminție ca-s(ă) cumperi și nime n-au vrut s-o cumperi, iar dumnialui
vornicul Lupul Costachi ni-au făcut plată deplin toți acei bani ce scriu mai sus, și-s(ă)
aibă dumnialui a-ș(i) faci și dres domnești peste zapisul nostru. Și eu Vasilie
Niagul uricar am scris zapisul.
U @s, l<1>t<o> =zsÌzy <7217> mart<ïe> gÆy <13>.
Antiohie Jora vel log<o>f<e>t, martur.
(...).
Az Ion Buhu[ vel log<o>f<e>t.
Dimitra[co Covrig hat<man>.
D1d6l vel sp\t<ar>.
(...).
Gavril p\h<arnic>, iscal.
Ion P\lad<e> <...>, martur.
Costantin <...> v<e> llog<o>f<e>t.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapis(ul) luiVasâle jicnicer pentru Stoișești i


Cojeri/ 7217 mart(ie) 13.

ANI, Colecția Documente, 516 / 23, original, difolio; cu o transcriere.


Cojeri – un sat dispărut de la Ţimutul istoric al Fălciului 177

Piatra de pe mormântul lui Scarlat Mavrogheni, decedat la 1 septembrie 1874, a


soției sale E(u)frosina, născută „Sc. Miclescu”, decedată la 5 decembrie 1927, și a
lui Grigore Gh. Perticari, decedat la 3 aprilie 1937 (lângă biserica din satul
Stoișești).
178 Costin Clit

BAR, Plan topografic pentru moșiile Stoiceștii și Cojării de la țânutul Fălciului a


boerului agă Gheorghie Costachi și alăturatile moșii lor la țânutul Fălciului, ridicat
de inginerul statului I(osif) A(nton) fon Baiardi la anul 1844.