Coordonatorul colecţiei: Şerban Papacostea

COLECŢIA „BIBLIOTECA ENCICLOPEDICĂ DE ISTORIE A ROMÂNIEI"

P. P. PANAITESCU

INTERPRETĂRI ROMANEŞTI
STUDII DE ISTORIE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ
Ediţia a Ii-a

Postfaţă, note şi comentarii de Ştefan S. Gorovei şi Măria Magdalena Szekeiy

flD
EDITURA ENCICLOPEDICA BUCUREŞTI, 1994

Coperta Veniamin & Veniamin

© Toate drepturile rezervate „EDITURII ENCICLOPEDICE"

ISBN 973-45-0074-0

PREFAŢA

Timp de un secol, începând cu generaţia istoricilor revoluţionari din 1848, istoriografia română a urmat un itinerar ascendent în parcurgerea căruia, impulsul ei prim, ideea naţională, s-a împletit tot mai strâns cu tendinţa de integrare în marile curente ale ştiinţei istorice europene. Patru generaţii de istorici cărora o zodie politică favorabilă le-a îngăduit să menţină neîntrerupt deschis contactul cu ştiinţa istorică de peste hotare, din ţările unde ideile istorice se reînnoiesc permanent, urmând ritmurile accelerate ale transformărilor survenite în societate, au făcut posibilă tranziţia istoriografiei române spre formele superioare ale erudiţiei şi gândirii istorice, evoluţie care începuse să impună scrierile istoricilor români pe plan general european. La capătul acestei evoluţii s-a aflat generaţia elevilor lui Nicolae Iorga între fruntaşii căreia e şi autorul cărţii de faţă, Petre P. Panaitescu. în opera istoriografică de mare amploare a lui Petre P. Panaitescu, cartea Interpretări româneşti arc o semnificaţie deosebită, ş t i i n ţ i f i c ă şi simbolică totodată. Ştiinţifică deoarece culegerea de studii cuprinsă în această carte e expresia stadiului superior atins de istoriografia română care, după acumulări erudite îndelungate, a fost capabilă să se înalţe în sfera superioară a reflecţiei asupra marilor realităţi ale trecutului românesc din toate timpurile. Cartea l u i Petre P.Panaitescu răspunde la câteva din cele mai de seamă întrebări ale istorici noastre medievale, adică din vremea cea mai văduvită de surse istorice: adoptarea hainei literare slavone de către români şi desprinderea lor din aria culturală a Occidentului; începuturile procesului invers, de înlăturare a învelişului cultural slavon; integrarea spaţiului românesc în marile circuite ale comerţului internaţional; dezvoltarea subsecventă a comunelor în lumea românească; originile boierimii române; pluralismul statal românesc şi semnificaţiile l u i ; numele poporului şi al statelor româneşti. Deşi dedicate trecutului nostru medieval, studiile de faţă oferă materie abundentă tuturor celor care îşi consacră reflexia destinului istoric românesc. Valoarea simbolică a cărţii l u i Petre P. Panaitescu e tragic semnalată de chiar anul apariţiei înscris pe foaia ei de t i t l u , 1947. an de ruptură în i s t o r i a

omânească. Produs al unei desfăşurări istoriografice superioare, derivată din libertatea societăţii româneşti, car'ea Interpretări româneşti a asumat tragica semnificaţie de a încheia ciclul istoriografiei naţionale româneşti, căreia i-a pus brutal capăt totalitarismul negator de libertate şi naţiune impus de ocupaţia străină. Bucureşti, 10 noiembrie 1993 Şerban Papacostea

aparţine în chip evident. în anii '70. antumă. care se reproduce după manuscris şi nu după ediţia dată în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie «A. abrevierile folosite pentru unele periodice sau serii şi am îndreptat tacit ceea ce am socotit drept greşeală de tipar (indicaţii de numere. pe cât posibil. în realizarea acestei ediţii. 1947). D. în măsura în care le-am putut restitui forma corectă. O soartă privilegiată are doar studiul Renaşterea şi românii. Acţiunea noastră asupra acestor texte a fost minimă. De aceea. aducem un omagiu şi soţiei savantului care. Panaitescu care n-a existat ca atare. Am uniformizat. s-a străduit să-i păstreze amintirea şi să-i pună în valoare munca. notele de subsol prezintă un număr neaşteptat de mare de inadvertenţe la titlurile citate sau la ani (de apariţie ori calendaristici). din motive necunoscute. 1985. evident din memorie. de Doamna Silvia P. pagini). aceluiaşi ciclu de Interpretări. Câteva texte au fost dactilografiate (după volum). având credinţa că o asemenea acţiune ar echivala cu o mistificare: ea ar crea imaginea unui P. De altfel. am considerat ca definitive textele editate în 1947 şi ne-am mărginit să consemnăm în notele finale rezultatul confruntării cu cele tipărite anterior în reviste. ani. am adăugat Renaşterea şi românii. P. în unele texte. lăsându-1 nepublicat. text care. dar foarte riguros în fondul construcţiei. De asemenea. XXII/2. le-am grupat într-o listă din finalul volumului. mai puţin rigid în formă (chiar şi în exprimare). cu atâta devotament. datat 1945. n-am considerat oportună adnotarea „pas cu pas" a textelor lui P. prin structură şi concepţie. în speranţa editării lor într-o culegere de studii. Panaitescu (1897—1986). pe care mersul firesc al 7 . Panaitescu pentru a indica orice ediţie nouă de documente sau de cronici ori pentru a atrage atenţia asupra unor precizări mărunte. N-am intervenit masiv şi ordonator în aparatul de subsol. nu am beneficiat de un manuscris sau măcar de un volum cu adnotările şi îndreptările autorului. la acestea. Mica neglijenţă sau inconsecvenţă. chiar dacă. omiterea câte unui loc ori an de apariţie şi altele de acest gen exprimă personalitatea autorului. volume. pe acestea. n-am socotit potrivită refacerea lui conform normelor noastre severe de astăzi. Folosindu-le acum. Iaşi. nu însă şi titlurile citate eronat. autorul însuşi nu 1-a inclus în volumul din 1947. Xenopol»" . P. a Interpretărilor româneşti ("Bucureşti.NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI Volumul de faţă reproduce integral prima — şi singura — ediţie. cu cele nouă studii în ordinea stabilită de autor.

să devie. monete. Bucureşti. fundarelfundator. datorate în loc de datorite. 25 septembrie 1993 . trebuiesc/trebuieşte. Petre Muşatin. Am păstrat formele grafice folosite consecvent şi care constituiau particularităţi de exprimare ale autorului {aci. Am aplicat normele ortografice în uz şi am îndreptat tacit greşelile de ortografie şi punctuaţie. Petre Rareş. să puie. Cedren. cirilic. umanism în loc de humanism. Pentru o mai uşoară folosire a studiilor. socotind. noi în loc de nouă. care în loc de cari. Mahomed în loc de Mahomet etc). Iorga. în cazul acestora din urmă. cruciate. e foarte probabil că marea majoritate sunt datorate chipului neîngrijit în care s-a realizat ediţia din 1947. Tuchitide etc).cercetărilor le-a adus la lumină între timp. că . se strecor. şi nu autorului. Am îndreptat şi uniformizat acele forme depăşite sau între care istoricul însuşi a oscilat (autarhice în loc de autarche. în această privinţă. străin în loc de strein. turburi. am adoptat punctul de vedere exprimat mai demult de regretata Măria Holban. p. 1974. am numerotat în continuare notele de subsol. mănăstire în loc de mănăstire. Notă asupra versiunii româneşti la : N. Notele noastre de la finele acestui volum nu au altă menire decât să informeze cititorul de azi despre studii ulterioare care au adus confirmări sau infirmări ale tezelor lui Panaitescu. s-a adaus. Istoria vieţii bizantine. alături de ea. să ţie. să vie. ipoteză în loc de hipoteză. Iaşi. vremi.orice asemenea încercare ar fi constituit un fel de falsificare a datelor iniţiale ale cercetării expuse" (Măria Holban. Asupra unora din aceste cazuri atragem atenţia şi în postfaţă.7). Cinam.

aşa cum a prezentat-o prea des o erudiţie strâmtă. . acum apar pentru întâia oară. a literaturii în limba naţională. Iar. nici o monstruozitate. originea oraşelor medievale. p. o unitate în privinţa evoluţiei economice şi sociale. dar cele mai întinse şi. în Revista Istorică Română şi în Revista Fundaţiilor Regale. slavii balcanici şi în parte pentru Rusia. Influenţa slavă medievală asupra acestei lumi şi în special la noi n-a fost o decădere. după judecata autorului. istoria noastră n-a fost nici o minune. pe de altă parte. 7. în acelaşi timp. convingerea verificată că trecutul românilor este parte integrantă din istoria Europei. de aci şi o evoluţie specială a culturii pentru Polonia. ci din cauza temeliilor economice şi sociale. ci forma potrivită. adică dezvoltarea unei societăţi izolate. Nici una din problemele cu adevărat mari ale istoriei noastre: feudalitatea. nu din spirit de imitaţie.INTRODUCERE Interpretările istorice adunate în acest volum sunt o serie de nouă* studii în parte publicate. Ungaria. Aceasta am încercat s-o facem pentru problemele din prezentul volum. cât şi oraşele şi fenomenul literaturii în limba vulgară. Europa răsăriteană şi sud-estică — preferăm termenul de Europa agricolă şi sătească — a format. originea statului (a principatelor). dar şi în Moldova şi Ţara Vezi mai sus. care impun o dezvoltare asemănătoare a societăţilor. Nota asupra ediţiei. derivă de la o preocupare centrală: interpretarea economică a istoriei românilor ca metodă de cercetare şi. România. cele mai importante: Problema originii clasei boiereşti. deşi în aparenţă tratează subiecte foarte deosebite între ele. cu forme particulare şi unice. nu se poate înţelege fără un studiu comparativ pe baze economice cu instituţiile din Europa. nu numai în Ardeal. formarea clasei nobile. oraşele de tip apusean în veacul al XlV-lea şi al XV-lea. Comunele medievale în Principatele Române. de la problema influenţei slavilor asupra românilor până la chestiunea originilor literaturii române. Instituţiile istorice trec de graniţele ţărilor şi popoarelor: cele româneşti sunt o parte a instituţiilor europene. începând din 1933. s-au ivit la noi în aceleaşi condiţii ca în restul continentului. cum s-a spus adesea. Toate aceste studii. Numele neamului şi al ţării noastre. în interiorul unităţii mari europene. Atât clasa boierilor. rezultatul situaţiei economice şi sociale a românilor în Evul Mediu.

expresia cercetare ştiinţifică în sens greşit. sociale sau naţionale. o evoluţie inversă de cea din apusul Europei. 10 . al căror interpret se face. ale vremii sale. Istoria este o cercetare ştiinţifică. deci să stabilească valori. Cei ce slujesc adevărul cu buna-credinţă ridică valoarea creaţiei culturale a neamului lor. mi-ar fi fost teamă să fac istorie. deci ştiinţifică. neslujind cu voie ţeluri politice. aşa şi trecutul omenirii este luminat mai mult în anume aspecte sociale ale lui de curiozitatea ştiinţifică şi de interpretarea istorică a diferitelor epoci. însă. „Dacă aş fi avut convingerea că slujesc cauza românismului făcând fizică. a literaturii. între problemele infinite ale mării de fapte ale trecutului. şi un alt patriotism decât cel declamator şi propagandistic: cel constructiv şi ştiinţific. numai întru cât cercetătorul este de bună-credinţă. exagerat. istoricul nu poate rămâne pasiv. Toate liniile mari ale dezyoltării istoriei româneşti — şi ne-am mărginit numai la Evul Mediu şi epoca modernă ~ erau puţin studiate până acum. putem spune: este ceva solid în ace'. dar aflăm în schimb o istorie organică. Când adâncim studiul comparativ al instituţiilor. de structura generală europeană. tocmai pentru a arăta că e vorba de intervenţia gândului istoric. privind trecutul nostru. fără substrat. al liniilor mari ale istoriei. el trebuie să aleagă. înlăturăm imaginea falsă a unei minuni istorice. ieşită după o anume istoriografie din nimic. Dar. care vede în veacul al XVI-lea zorile capitalismului comercial. ci şi a originilor claselor sociale. Iar acest studiu metodic şi ştiinţific are compensaţiile lui. însă. După cum opera unui mare artist este eternă. liniile mari ale evoluţiei istorice. Când e vorba de istorie. legată de pământ. aş fi făcut fizică". oricât ar fi de bine clasat. în orice caz cu alte puncte de vedere. întreruperea drumurilor de comerţ europene în răsăritul Europei face ca aceste ţinuturi să devie centre agricole cu un nou feudalism. el pune întrebări. sunt dovada pătrunderii şi la noi a instituţiilor apusene în plin veac de mijloc. Dar avem şi noi sinceritatea noastră: dacă aş fi avut convingerea că făcând istorie trebuie să slujesc „ cauza românismului". Atunci.Românească. Ne amintim cum un bătrân învăţat ne spunea că s-a făcut istoric pentru a sluji cauza românismului. Un fals patriotism declamator împiedica pe istorici să privească lucrurile în chip ştiinţific: nu era îngăduit să spui că slavii au format boierimea română. adică partea structurală a istoriei noastre. de cercetare. nu-şi dezvăluie secretele esenţiale. Rolul personalităţii istoricului nu trebuie. să nu luăm. în faţa materialului documentar. întru cât urmează o metodă critică. materialul brut. Am adunat toate aceste cercetări sub titlul Interpretări. însă. întrebările pe care le pune sunt ale societăţii. Este. neam. spunea el şi adevărul ştiinţific nu-l neliniştea. nu numai în privinţa continuităţii. că românii nu se aflau pe drumul de pătrundere al turcilor spre Europa centrală. dar altele sunt mereu laturile deosebite pe care le admiră generaţiile succesive. de munca omului. la începutul epocii moderne. [altminteri] materialul nu-l va ajuta. ce doreşte să ştie. Istoricul trebuie să ştie dinainte ce vrea să întrebe. Dacă întrebările nu sunt puse. Dar.

adunate acum. credem că vor putea prezenta un tot folositor pentru cei ce vor să privească cu bună-credinţă mai adânc înţelesul istoriei noastre. . însă. unele primite cu polemici sau neînţelegere.Lucrarea de faţă e o piatră de încercare. împreună şi completate cu studii noi. o adunare de studii scrise în răstimp de 12 ani.

.

cultura slavonă şi. în aproape toate istoriile literaturii noastre. întrucât moştenirea traco-dacică trage mai mult în cumpănă în această din urmă privinţă. Românii sunt ortodocşi. nici fabulişti. acest zid chinezesc între noi şi civilizaţie? De ce cultura apuseană se opreşte la graniţele noastre şi nu trece mai departe? Răspunsul se află în toate cărţile de istorie a românilor. de limbă şi cultură latină. şi ortodoxia. Când în Italia. tradiţia ei ne este scumpă şi e un impuls puternic al vieţii naţionale. sau romanele satirice. spanioli. In calitate de ortodocşi. Ginta Latină. în actele private. portughezi. până 13 . şi mai ales ca unii ce ne adăpam la izvoarele turburi ale culturii slavone. într-o unanimitate impresionantă: de vină este slavonismul şi. după părerea istoricilor noştri. nu puteam să ne bucurăm de binefacerile culturii europene. Dar această ramură orientală a romanităţii a avut o soartă diferită de a celorlalte popoare romanice: francezi. creaţii eterne care îmbogăţesc patrimoniul sufletesc al omenirii. chansons de geste. Abia în veacul al XlX-lea. tot ce a făcut farmecul vieţii nobile din Apus. lumina culturii occidentale începe să vie şi asupra noastră. Dacă românii au avut în adevăr o artă bisericească medievală de stil bizantin. în parte. Franţa şi până în Polonia. românii n-aveau oraşe mari. Românii sunt un popor romanic. Mai întâi. romanicii sunt catolici. nici dramaturgi. Abia în secolul al XVII-lea au fost cunoscute unele din aceste opere în traducere românească. în schimb le-a lipsit literatura profană a acestei epoci. nici filosofi. românii n-au participat la marile eflorescente ale culturii apusene. noi n-am avut până în secolul al XVII-lea nici o şcoală de cultură superioară. în numele ei au luptat marii cărturari ai Şcolii Ardelene şi pe ea o invoca Vasile Alecsandri în poema premiată la Montpellier. A fost o mare nenorocire pentru români această influenţă slavonă. Dacă românii n-ar fi avut nenorocirea să fie în drumul năvălirilor slavilor. dacă n-ar fi adoptat liturghia slavonă în Biserică şi de aci şi în cancelaria domnească. care a compensat lipsa catedralelor gotice. deci fără contact sau în antagonism cu cultura popoarelor catolice. după secole ce par amorţite. epopeile eroice. Evul Mediu cunoştea universităţile scolastice. în vremea când domnea Ludovic al XlV-lea la Versailles. italieni.I „PERIOADA SLAVONA LA ROMANI ŞI RUPEREA DE CULTURA APUSULUI 'U Nenorocirea slavonă. Ei au păstrat numele Romei. în cronici şi în literatură. nu s-ar fi ridicat un zid între români şi apusul Europei. Germania. romans courtois. dacă nu de sânge. Care să fie cauza acestei rupturi între cultura apuseană şi română.

ed. care este impresionantă.] I. dar cu atât mai capabilă de a împiedica"4.. 14 . Istoria literaturii române vechi. I.. nu rtât prin logică. o pată pe istoria noastră. Cartojan. domni cu un sceptru de ferru assupr'a romanilor: un poporu. Dar nu numai latiniştii înfioraţi de visul lor roman erau de această părere. p. III. de carea nece un românu nu si pote adduce amente fore oretia si înfiorare. în întuneric.] II.. Închis în formele învechite ale culturii bizantino-slave. ed. ^ N.D. Dar dacă din punctul de vedere al integrităţii etnice ortodoxismul ne-a adus servicii incontestabile. E o adevărată ruşine. alipirea noastră la cultura slavilor sud-dunăreni a restrâns însă în chip simţitor orizontul vieţii noastre literare"5. 1925. Culturi superioare şi inferioare. o literatură bogată şi variată . fiind o limbă liturgică. Xenopol spune : „La noi slavismul tâmpit. Această teorie. pe când în apusul Europei întrebuinţarea limbii latine aduse şi efecte pozitive şi rodnice asupra cugetării omeneşti. Ea a fost fatală pentru toată cultura noastră veche. la români predominarea slavonismului distruse numai cât. întăreşte aceste păreri: „Intrarea ţărilor noastre în zona culturii de sud slave este un fapt capital în istoria românească. Istoria literaturii române. Literatura ce se dezvoltă mai departe în Occident pe temeliile Renaşterii. dela petrecerea romanilor cu bul°arii şi attingerea lor cu alte naţiuni slavine. aproape Timotei Cipariu.. orb şi lipsit de orice idee. gretia pentru barbaria şi înfiorare pentru stricatiunea ce ne-au causatu sclavonismu în limba şi în cultura intelectuale" 1. Istoria românilor din Dacia superioare. Timotei Cipariu tuna la Academia Română: „Secii pleni de întunerecu şi de barbaria. Bucureşti. 62. un balast care ne-a ţinut în urma. N. 1851. 14—15. suptu limba străina. faîi de popoarele care înaintau cu pas repede pe calea progresului. de stângace contrafacere bizantină şi care mai avea pentru noi dezavantajul că. nu se puteau dezvolta şi împiedicau contactul nostru cu Apusul.. N. chiaru liberu fiindu. de osând'a aquea orozava a limbei slavone quare de mai multe secole. şi o limbă populară. fără a crea nimic"3. 1867. incapabilă de a se dezvolta. Viena. p. Bucureşti. în loc de a-1 împrăştia. Iorga. [voi. ^ A. 19. p. p. Iorga este de aceeaşi părere: „Aceasta (dezvoltarea literaturii) nu s-a putut face din cauza stricteţii imobile a slavonismului ortodox. Papiu Ilarian. fără să-i aducă nici un folos. Xenopol. Cartojan. era pentru o parte din locuitorii Balcanilor. ci prin faptul că a strâns în jurul ei. 122. ortodoxia ar fi de esenţă inferioară. îngrosiă întunereculu nesciintiei. apăsa ca un munte asupra cugetului poporului român. I. Istoria românilor din Dacia Traiană. Iar acum în urmă. geme suptu o suppunere amara" 2. N.la un punct. [în] „Analele Societăţii Academice Române". rămâne străină sufletului românesc. de altfel exceientă. I.. De aceea. ci ea se perpetuează în cultura noastră şi este împărtăşită de autorităţile cele mai incontestabile. cu atât mai puţin de a se întinde şi a cuceri. II. intră în beseric'a romanesca. 12. Limba slavonă înăbuşi gândirea românească. p.. Iar Papiu Ilarian scria: Romanii scappară prin aquesta (traducerea cărţilor bisericeşti). 1940. cu puţine excepţii. Discursu asupra istoriei limbei române. Al. D.. îngroşând tot mereu întunericul care-i cuprinsese minţile. [voi. în Istoria literaturii române vechi. A..

ci stadiul de dezvoltare a societăţii. care sunt adevăratele cauze ale treptei inferioare culturale pe care au stat românii până în veacul al XlX-lea. academii de studii clasice. prezintă. dacă un popor are nevoie de cultură şi a ajuns la un stadiu în care poate s-o adopte. trebuie să punem câteva principii de temelie ce reies din studiul culturii. o limbă săracă se îmbogăţeşte de către scriitori şi prin împrumuturi. înainte de a analiza faptele istorice. am avut o artă bisericească. adică originile şi rezultatele influenţei slavone la noi. Aceste principii foarte simple şi general verificate sunt. Există. am dat 15 . deci. Au venit apoi legislaţiile (pravilele din secolul al XVII-lea). care astăzi este în decădere. din mai multe motive: un popor independent. se poate dezvolta. altele dimpotrivă. de care trebuie să ţinem seama când judecăm problema slavonismului la români. este acela că nu există culturi impermeabile. Este. compus din elemente eterogene. prin potenţialul lor de dezvoltare? Desigur că nu. Sunt şi momente favorabile. sărăcit. Există. este într-o condiţie de creaţie optimă. de la început. îndeobşte. Aceasta. slabe copii ale culturilor străine. ale lipsei de contact şi de schimb de influenţe între români şi cultura Apusului şi apoi de ce românii s-au „complăcut". cultura nu e superioară sau inferioară în sine. Al doilea principiu. clar că nu cultura şi influenţa slavonă au împiedicat pe români să se împărtăşească în trecut de cultura Apusului şi să se dezvolte în cadrul culturii lor slavone la o treaptă superioară a învăţăturii şi a creaţiei. Aşadar. cu posibilităţi proprii de evoluţie. întâi. O cultură slabă. în Evul Mediu şi până în veacul al XVIII-lea. Trebuie dar să cercetăm. desigur. inferioară. posibilităţi de optimă realizare a culturii. popoare pe o treaptă de cultură inferioară şi altele pe o treaptă superioară. al Renaşterii. Dacă românii n-au avut universităţi. n-au avut filosofi şi n-au avut pe un Michelangelo şi o Capelă Sixtină. ci depinde de societăţile ce o crează.unanimitatea istoricilor şi a istoricilor literari. însă. o cultură care nu este de dispreţuit. culturi superioare şi inferioare prin esenţa lor. al lui August. am avut o organizaţie de stat proprie şi originală. Oricare ar fi deosebirile religioase. anarhizat. în loc să repete cele spuse de autorităţile ştiinţifice. unitar din punct de vedere politic. Cultura este o manifestare a societăţii. Fără îndoială că românii au avut. nu slavonismul se opunea în principiu culturii universitare. el primeşte influenţele vecine sau mai depărtate. serioase nedumeriri pentru cei ce gândesc. unele popoare cu cultură originală şi bogată. bine organizat economiceşte şi omogen. filosofiei şi picturii Renaşterii. nu va da o mare cultură naţională. căci sunt ignorate de susţinătorii teoriei „nenorocirii slavone". independente de societate. un capitol evoluat şi original al artei bizantine. şcolile înalte domneşti de la Trei Ierarhi şi Sf. Atunci vom avea marile secole de cultură: al lui Pericle. pe lângă bogata cultură populară. oare. au adoptat şi au trăit în formele culturii slavone de origine bizantină şi de spirit ortodox? Posibilităţile de cultură superioară în istoria românilor. nu este de sine stătătoare. al lui Ludovic al XlV-lea. cunoscute şi totuşi a fost nevoie să le prezentăm. Sava. un popor divizat sub stăpâniri străine. când evoluţia armonioasă a poporului coincide cu aceste condiţii externe favorabile. o literatură bisericească şi mai ales una istorică de valoare. conflictele politice şi deosebirile de limbă.

Independenţă am avut de fapt în cele două principate înainte de suzeranitatea turcească. iar războaiele vechi din Evul Mediu se făceau cu oştirile mici şi ciocnirile cele mai multe. fără aglomeraţii mari de populaţie. din care nici unul n-a fost an de pace. afară de bătălii mari ca cea de la Valea Albă. geografiei universale pe Nicolae Milescu. unde^ cetele de tătari călări nu puteau pătrunde. iar Milescu a devenit geograf. cum ar fi cele religioase şi cele de 100 de ani şi de 30 16 . Care este cauza acestei diferenţe de treaptă de cultură? Esenţa inferioară a culturii slavone? Este o glumă. se pomenesc în istoria noastră câteva. care descoperea drumul spre India. Cum puteau românii să aibă grijă de cultură. Germania. deci. cultura noastră medievală si chiar modernă este mult în urmă. Petru Movilă a fost în Polonia creatorul Academiei ortodoxe. au trăit în războaie continue pentru apărarea ţării lor şi. Olanda. pentru apărarea şi a vecinilor. când picta Rafael şi când scria Erasm. Portugalia. dacă facem o comparaţie cu Franţa. Erau. Italia au chiar cu ţări mai mici. căci suzeranitatea ungurească şi cea polonă au fost mai mult forme feudale decât realităţi politice. fără instalaţii industriale. prădăciunile nu puteau însemna altceva decât arderea unor recolte şi răpirea unor vite şi acestea erau de obicei ascunse din vreme în munţi sau păduri. când turcii exploatau veniturile principale. după înfrângerea lui Ioan vodă cel Cumplit. sa nu uităm. deşi istoria noastră a rost in adevăr zbuciumată în comparaţie cu a Apusului (care a suferit şi el. în genere. cerută de mediul de acolo. cum se face adesea de către necunoscători ai istoriei noastre. Dar. Ştefan cel Mare a domnit 47 de ani şi a avut 44 de războaie. Prin urmare. ca să nu mai vorbim de cei ce deveniseră iobagi pe moşiile nobililor unguri din Ardeal? Lipsa de linişte şi lipsa de independenţă politică sunt. cu satele. iar Mihai Viteazul numai opt ani. Să fie românii de rasă inferioară? Desigur că nu. într-o ţară agricolă. Dar. şi dovadă că atunci când anume români au fost puşi în mediul cultural favorabil. şi a culturii lor. -are au împiedicat pe români să se ridice la o cultură originală şi creatoare. au putut da mari realizări de cultură: Dimitrie Cantemir a trebuit să se ducă la curtea de învăţaţi a lui Petru cel Mare ca să scrie Istoria Imperiului Otoman şi Descrierea Moldovei. istoriografiei pe Dimitrie Cantemir. dar cam la un secol o dată : la 1574 în Moldova. împrejurări defavorabile culturii la noi în ţară. nu erau prea sângeroase. desigur. ca Suedia. oraşele şi mănăstirile. pentru că a avut prilejul să meargă în China şi a găsit oameni străini care se interesau de rezultatul acestei călătorii. care abia silabiseau. Te uşi. Prădăciuni mari ale ţării întregi. aceste două împrejurări nu trebuiesc exagerate. Iar răstimpuri de pace au fost totuşi în istoria noastră. cu toate acestea. prin aceasta.todoxiei pe un Petru Movilă. unele destul de lungi. două cauze importante. Şi nu numai atât: pe lângă războaie a fost stăpânirea străină. zice cronicarul. şi la 1650 sub Vasile Lupu. războaie cumplite. noi nu aveam decât dascăli semiculţi. într-un război de un an de zile nu piereau decât câteva sute de oameni. de altfel. Românii n-au avut linişte. Chiar sub turci s-a păstrat autonomia internă a principatelor. Când portughezii dădeau pe Vasco da Gama. Slavonismul n-a împiedicat pe poloni să dea un Copennc şi nici ortodoxia n-a împiedicat reformele culturale ale lui Petru cel Mare.

nici concentrarea forţelor vii ale neamului spre un ideal de cultură unic. Curtea domnească era apropiată de cei dintâi. Civilizaţia este strălucirea şi luxul popoarelor bogate. dar. nici secolul Renaşterii într-o Italie unificată. fiecare gospodărie boierească sau ţărănească trăia din produsul ei propriu şi-şi fabrica nu numai hrana. ci forma de viaţă a societăţii noastre. Spania lui Carol Quintul şi a lui Cervantes. tot de aci rezultă o oarecare impermeabilitate pentru influenţele culturale străine. Această societate agricolă nu era numai agricolă ca organizaţie economică. monumente. o unitate politică. redusă la o exploatare agricolă şi a creşterii vitelor. cu Braşovul şi Sibiul). Dar. Credem că o cauză mai importantă încă decât zbuciumul eroic al strămoşilor noştri este lipsa unităţii politice româneşti. Cultura secolului lui August a venit după unificarea imperiului şi stingerea războaielor civile. formând aproape o autarhie economică. ea a fost străină. O asemenea economie închisă (vorbim de aspectul ei general.de ani). mai ales din veacul al XVI-lea înainte. Românii au trăit până în veacul al XVIII-lea în mare sărăcie. Franţa lui Ludovic XIV a dat marea ei eflorescentă de cultură în generaţia ce a urmat după unificarea creată de Henric IV şi de Richelieu. o mare operă culturală de valoare eternă. pe lângă această consideraţie de ordin politic. nu era posibilă cu această destrămare de forţe. a marelui imperiu colonial. românii. cu comerţul genovez şi polono-săsesc. românismul nu se putea realiza în creaţia de cultură. economia era mai mult naturală. clădirile şi toate cele necesare pentru membrii ei. Popoarele care au izbutit să aibă o maximă dezvoltare a culturii lor. De asemenea. avea nevoile unei c u l t u r i ţărăneşti populare. Comerţul foarte redus nu aducea bani în ţară. Câtă vreme a existat în secolul al XV-lea. totuşi acest aspect nu trebuie exagerat şi nu el este cauza unică a lipsei de dezvoltare culturală mai înaltă. care întotdeauna vin întâi pe calea legăturilor economice. curte bogată. cea de la Suceava şi cea de la Târgovişte? Fără Ardeal. se mai adaugă şi o împrejurare economică. Grecia fusese unită sub egida Atenei în lupta naţională cu perşii şi Italia. sub o formă sau alta. în lupta contra cuceritorilor francezi. sub egida papei Iuliu II. a urmat după unificarea politică creată de Ferdinand Catolicul şi de Isabela de Castilia. a tehnicii. când restul ţării era împărţit în două domnii deosebite. nu erau venituri cu ce să le ţ i i . Ce cultură originală şi mare se poate naşte la un popor la care nu era o solidaritate în vederea unui ţel unic? Cultura înaltă presupune unitate spirituală şi aceasta e legată de cea politică. au fost cele care au izbutit mai întâi să închege. când aveam Ardealul cu Maramureşul şi Banatul sub unguri. nu permitea dezvoltarea artelor. Puteam da noi. a şcolilor. Nici temelia materială pentru această creaţie. o burghezie bogată în târgurile noastre. ea cuprindea şi multe excepţii: comerţul cu grecii. nemţi şi armeni. dar şi îmbrăcămintea. Clasele sociale româneşti se reduceau la o boierime de proprietari agricoli şi la cultivatorii pământului. Nu cultura slavonă-ortodoxă era impermeabilă. sătenii. o realizare a posibilităţilor de creaţie. Este adevărat că secolul lui Pericle n-a fost într-o Grecie unitară. ci şi ca spirit. Organizaţia noastră economică şi cea socială legată de dânsa era. centre universitare. în realitate. uneltele. simţea ţărăneşte. a ştiinţei. cu toată 17 .

18 . iar oraşele au creat catedralele.înţelepciunea ei naturală. Dar rămâne întrebarea: de ce a fost preferată culturii apusene de ce în lupta între influenţa apuseană. Este clar. şi între influenţa slavă-'jalcanică. curtea lor a fost centru de creaţie culturală. au venit regii unificatori: Carol Quintul. deci. Aceste forme de cultură corespundeau nevoilor sufleteşti. şi-a întărit poziţia economică în ţară. oraşe mari n-am avut şi cele ce purtau acest nume erau sate mai importante sau erau străine. poemele eroice. au apărut şi catedralele gotice. a romanilor. a învins cea din urmă ? Trebuie să admitem că românii n-au adoptat cultur apuseană. tipul de cultură occidental. au trecut pe la noi căile de comerţ de la Baltica la Marea Neagră şi din Ardeal spre Dunăre. nici să asimileze o cultură superioară. tocmai pentru că societatea era redusă la seniorii proprietari şi la şerbii lor şi abia după ce au apărut oraşele comerciale din Flandra. deci. Noi. dar şi. cu curte războinică în castele. epoca merovingiană şi cea care a urmat până la cruciate nu a dat o mare înflorire de cultură. pe care societatea românească nu era încă aptă să le primească. universităţile. prestigiu care-i dădea autoritate şi-1 diferenţia de nobili. dar nu simţea nevoia unei culturi tehnice şi intelectuale superioare. universităţile. La noi n-au existat nici nobilime de cavaleri cruciaţi. mai bine zis. Aceasta explică de ce cultura de influenţă slavonă-bizantină a trecutului nostru n-a fost dusă mai departe. Domnia s-a îmbogăţit prin vămi. ci mai ales de spirit deosebit între culturi sau. Francisc I şi Ludovic XIV. nu numai pentru că ea ajunsese la forme superioare de manifestare. Nobilimea a creat poemele truverilor. românii. dar societatea românească tot agricolă a rămas. mai ales. căci boierii noştri au fost nişte seniori ai pământului. nu era în condiţii favorabile ca să creeze. legaţi de agricultură. era unul din instrumentele de stăpânire şi de atracţie. literatura individualistă şi profană. Elisabeta a Angliei. Italia şi Germania. în Franţa şi în genere în tot Apusul. Nu este. umanismul. până către sfârşitul veacului al XVIII-lea. Societatea românească şi cultura apuseană. s-a născut o cultură mare. rezultă că societatea românească. tehnică şi intelectuală în stil mare. dar şi practice ale nobilimii de cavaleri luptători pentru idealuri abstracte. Cultura apuseană a fost la început o cultură a nobilimii independente feudale şi a oraşelor. între neamurile ce poartă aceste culturi. în cruciate şi turnire. era străin de această societate românească. numai o chestiune de grad de cultură. După concluziile la care am ajuns. n-au dat o civilizaţie originală şi abia după ce au luat din mâna cartaginezilor şi a grecilor comerţul mediteranean şi oraşele maritime. Ungaria şi prin negustorii italieni care treceau pe la noi. n-a dat o eflorescentă de talente creatoare la noi şi o dezvoltare literară. ca şi ale oraşelor bogate în care trăia un lux artistic rafinat. arta picturii. Chiar când. cultura făcea parte din politică. câtă vreme romanii au fost agricultori în Italia centrală. în secolul al XV-lea. artistică şi tehnică. în Imperiul Roman. comerţul acesta a fost în primul rând de tranzit şi un tranzit în mâna străinilor. pentru că structura însăşi. Mai târziu. epopeile şi descoperirile ştiinţifice. ce putea veni la noi prin Polonia. prin ea se ridica prestigiul regelui în ochii supuşilor. că structura societăţii noastre şi împrejurările în care au trăit românii nu îngăduiau o dezvoltare culturală.

Secretari poloni şi italieni se ivesc la curţile domneşti şi la Academia lui Vasile Lupu de la Trei Ierarhi se învaţă latineşte. anume elemente ale boierimii. ea nu se poate schimba. avea mode apusene: paftaua din mormântul lui Radu vodă zis Negru era de aur cizelat. alături cu cavalerii apuseni 6. în măsura în care anume forme de cultură apuseană erau potrivite sufletului românesc. în loc să cânte lăutarii ţigani. " P. reprezentând un cavaler şi doamna lui în balcoanele unui castel feudal. Armata lui Mircea cel Bătrân. curtea în epoca ei de glorie. iar la Curtea Veche de pe malul Dâmboviţei s-ar fi jucat tragedii. Dar. septembrieoctombrie. Şi. Este cea mai mare greşeală credinţa că. în ţara noastră de ţărani şi de boieri. apoi desigur că între boierii de la cramele din Cotnari şi de pe valea Teleajenului s-ar fi născut un Rembrandt. în organizaţia dregătorilor noştri de curte erau influenţe ale organizaţiei ungureşti şi polone de tip apusean. atunci când boierimea este totul. apropiate de formele de viaţă apuseană. adică cei ce pe lângă pământ. ca arcul frânt la ferestre şi contraforturi de cetate. Am arătat într-un studiu recent că în epoca lui Radu Negru şi a lui Mircea au existat şi la noi. dacă noi am fi fost catolici şi nu ortodocşi şi dacă n-am fi avut formele culturii slave. se încuscresc cu nobilii poloni şi copiii lor (nu mai mult de 10—15 familii). boierii cei mai bogaţi din Moldova. P. cum se vorbeşte îndeobşte. Iar în secolul al XVII-lea. Iar în Braşov. curtea domnească de la Argeş. ca să zicem aşa. în măsura în care în viaţa lor socială erau totuşi elemente mai evoluate. e plină de nuanţe şi nimic nu e absolut. Cultura este în legătură cu formele sociale şi. 19 . puţin lucru în comparaţie cu însăşi cultura apuseană în centrele sale de înflorire şi desigur că n-au atins straturile adânci ale poporului român. ele au fost primite de români. pe de altă parte. Aşa şi în problema pe care o cercetăm. când avem la noi o perioadă aristocratică. cavaleri români îmbrăcaţi în zale. Astfel. Aceste influenţe occidentale sunt. însă. adoptarea culturii apusene se făcea în chip firesc.Convorbiri Literare". de formele acestei culturi străine de structura noastră socială. cu o burghezie rafinată şi bogată şi nici o mare curte a unei regalităţi româneşti. fără evoluţia lor. care luară parte la un turnir de la Buda. un Corneille şi un Voltaire..nici oraşe mari şi luxoase. iar Mircea cel Bătrân apare pe tabloul ctitoresc de la Cozia îmbrăcat în haine apusene. sub influenţa Reformei. existenţa lor arată că viaţa ortodoxă şi sla-vobizantină de la noi nu era. De aceea. mai ales când lucrează cu noţiuni generale. La curtea lui Ştefan cel Mare din Suceava erau brocarturi veneţiene şi bisericile moldoveneşti de stil bizantin au multe elemente gotice. Românii au avut o viaţă agricolă şi de aceea n-au adoptat cultura apuseană. au fost totuşi adoptate şi în trecutul nostru mai îndepărtat influenţe apusene pe fondul de temelie al culturii răsăritene. pentru scurtă vreme. Coresi tipărea cărţi în româneşte. Dar. totuşi. impermeabilă faţă de Apus şi apoi că acolo unde în societatea românească existau organe de adaptare. îmbogăţită prin vămile comerţului internaţional. iar domnul nu mai este aproape nimic. încă din veacul al XVI-lea. 1942. Desigur că istoria. Panaitescu. [înl . în veacul al XlV-lea. învaţă la iezuiţi latineşte şi se scriu cronici imitate după cele polone. vite şi şerbi aveau şi ceva bani. nu puteam adopta şi n-aveam nevoie.

care a predominat la români în Evul Mediu cu prelungiri până în veacul al XVIII-lea. firească. agricultorul este static şi tradiţionalist. slavii şi ortodoxia. ele cad în veacul al X-lea. noi nu puteam adopta cultura apuseană şi nu acestea sunt de vină că n-am adoptat-o. împăratul grecilor şi bulgarilor. totuşi. dovadă terminologia creştină a limbii române — este de ordin politic. cel puţin a părţii centrale şi sudice. legat de mersul vremii. de origine bizantină şi de spirit ortodox. este clar că adoptarea ei s-a făcut într-o vreme anterioară cuceririi Transilvaniei. sunt însă excepţii în tabloul vieţii româneşti de odinioară. Imperiul Bulgar al lui Simion. Orăşeanul care face negoţ cu socoteli şi afaceri e raţionalist. cultura de limbă slavonă. cât şi spiritul nostru? Spre deosebire de cultura apuseană. cum se intitula ţarul de la Preslav. care a pus bariera graniţelor regatului apostolic la mijlocul românilor. precum şi influenţe în arta bisericească de la bulgari. nu numai în aprecierea valorii trecutului nostru. adică după creştinarea slavilor de sud şi crearea alfabetului cirilic (până la anul 900) şi înainte de cucerirea Transilvaniei de către unguri. Cavalerul ca şi curteanul şi orăşeanul. era această cultură răsăriteană forma cea mai autentică de manifestare a românismului medieval? Sau. Orăşeanul care creează întreprinderi noi cu risc este dinamic si creator. unde se întâlnea cu marginile înaintate ale 20 . Românii au împrumutat liturghia slavă şi. precum spun cei mai mulţi istorici ai noştri. între cultura Apusului şi aceea a poporului nostru. dar şi pentru directivele culturii noastre în viitor. are loc după anul 1000. a fost un accident nenorocit. săteanul care trăieşte în comunitate de munca este o parte a unui tot. sunt individualişti. trăieşte în comunitate şi prin comunitate. Dar chestiunea pe care o studiem are două laturi: întrebarea dacă puteau românii să primească şi să asimileze în trecut cultura apuseană. şi apoi a doua întrebare necesară: era. Noi am trăit o viaţă agricolă în forme patriarhale. intuitiv. ci de spirit. adică după vremea lui Ştefan cel Sfânt. o dată cu ea. Iar motivul pentru care românii au adoptat în veacul al X-lea limba slavă în Biserică — şi nu ne îndoim că înainte de această dată ei au avut limba latină în liturghia lor. Originile şi caracterul culturii slavo-bizantine la români.Dar aceste elemente apusene ale culturii noastre vechi. în schimb. iar cultura apuseană de spirit orăşenesc sau curtean ne era străină ca structură intimă. trebuie mai întâi să lămurim natura acestei culturi slavone de la noi şi împrejurările în care a /ost adoptată de poporul românesc. până la graniţele Moraviei (cehilor) şi până Ia Tisa. împrejurările în care s-a exercitat această influenţă sud-dunăreană nu sunt bine cunoscute. adecvată. întrucât aceeaşi liturghie slavonă e comună şi românilor din Ardeal şi celor de dincoace de Carpaţi. deşi importante. atât pentru forma socială a poporului nostru de atunci. îşi întindea autoritatea politică şi militară şi asupra vechii Dacii din nordul Dunării. o abatere de la adevăratele rosturi intime ale evoluţiei noastre istorice şi a trebuit. Este clar că şi în cazul când n-ar fi existat niciodată Bizanţul. de periodicitatea timpurilor. să vie influenţa franceză din secolul al XlX-lea să ne puie din nou pe calea cea dreaptă? Pentru a răspunde la această întrebare plină de grave consecinţe. agricultorul e fatalist. multe elemente de organizare politică. Cucerirea Transilvaniei. Atâtea deosebiri care nu mai sunt de formă.

Dar prin convieţuirea seculară a românilor cu s l a v i i . când cronicarii bizantini şi ruşi de la Kiev vorbesc pentru întâia oară de românii din nordul Dunării ca de un popor romanic deosebit de slavi. de fapt slavi bulgari. desigur. E greu de spus când a fost încheiat acest proces de omogenizare a poporului român. pentru ca românii s-o îmbrăţişeze multe veacuri de-a rândul? Conservarea culturii slavone de către români. Sunt o serie de istorici români pudici. tradiţia slavă. Am spus că ea este numai de limbă slavă. slavii din Dacia dispar cu totul în veacul al Xll-lea şi al XHI-lea. Aşadar. ca să nu mai vorbim de cauzele economice. a sângerării în războaie în special a boierimii. Aci stă originea culturii slave la noi şi nici o altă explicaţie dată de istorici nu este suficientă (căci adoptarea unei limbi străine în Biserică şi ca limbă de stat prin simpla influenţă a vecinătăţii este imposibilă şi nu există nici un caz asemănător în istorie.Imperiului Carolingian. deci. 21 . pe de altă parte. până la sfârşitul veacului al XVII-lea. ci de înlocuirea ei cu o altă elită. care nu vor să vadă această imposibilitate)7. slavonă şi ea redusese în ascultare pe rumâni. cultura lor bisericească şi politică încă cinci veacuri. Slavismul etnic era. nu mai erau urmaşii de sânge ai cuceritorilor slavi. ridicată pe încetul din rândurile luptătorilor de jos. şi aceştia. această cultură nu era aşa de străină spiritului românesc. cei de sus. Nu este vorba numai de o deznaţionalizare totală a elitei războinice de proprietari slavi. nu însă în privinţa originilor şi spiritului ei. aceia care se despărţiseră de masa slavă din părţile Vistulei şi trecuseră în sudul Dunării în veacul al Vl-lea d. trebuie să examinăm natura acestei culturi. Slavii dacici. boierii lui Mihai Viteazul nu mai erau. al căror nume devenise sinonim cu şerbi. ce nu s-a putut împlini decât de o societate omogenă. în Dacia erau pe atunci mai multe stătuleţe conduse de voievozi slavi — pe unele din ele le pomeneşte vestitul Notar Anonim al regelui Bela —. Această clasă nobilă din Ţările Române a adoptat liturghia slavă. cu atât mai mult. De altfel. multe veacuri după stingerea ca naţiune a slavilor dacici. poate mai interesant decât însăşi problema originilor influenţei slave asupra românilor. românească. prin fireasca permeabilitate a clasei nobile de proprietari de către celelalte clase de jos. este un fenomen istoric. în veacul al X-lea.. alături de voievozii români. urmaşii celor din vremea lui Ştefan cel Mare. Cultura slavă ortodoxă din Evul Vezi pe larg articolul nostru în acest volum: Problema originii clasei boiereşti. adică de forma exterioară. Pentru a înţelege acest lucru. limba de cancelarie slavă. Cum este cu putinţă aşa ceva? Nu înseamnă oare că. trecerea de la trib la stat. credem că aceasta a avut loc în veacul al XH-lea. sărăcirea unor proprietari şi ridicarea altora noi. mai puţin numeroşi. în afară de limbă. ca o preţioasă tradiţie. slavonismul etnic. a selecţiei boierimii de proprietari militari pe baza criteriului eroismului. clasa boierilor noştri s-a primenit de mai multe ori. cu obligaţii feudale faţă de domn şi. în plină dezagregare la noi în această epocă şi ultimele lui urme au dispărut în preajma întemeierii principatelor. care era în esenţa ei militară. Clasa cuceritoare a boierilor era. nu erau încă romanizaţi. H. au fost românizaţi. iar spiritul acestei culturi rămâne în haină românească până în veacul al XlX-lea. act de energie românească. cei mai mulţi. dar totuşi românii păstrează. de pe urma vremurilor turburi.

în artă. de religie a maselor anonime cu tradiţie de umilinţă şi de înfrăţire. puterea de asimilare a culturii la ei era redusă. Acolo a înflorit filosofia. Slavii au adoptat. care să înveţe pe cei fără ştiinţă de carte faptele Mântuitorului şi ale sfinţilor tutelari. puterea domnului român în Evul Mediu era organizată prin marile dări. Bizanţul a fost cel mai strălucit centru de cultură al primei perioade a Evului Mediu. poc/in. a fost îmbrăţişată de sla> t. prin misionarii săi. adică cu legătură de la om la om cu boierii. dar pictura bisericească pe zid în tempera. în special în natură (şi de la vămi). adoptată şi păstrată de români timp de nouă veacuri. Economiceşte. cu viaţa ei economică şi spirituală din Evul Mediu. pictură cât mai multă. Cultura bizantină are ca temelie credinţa. de supunere Celui de Sus. din marea cultură bizantină. era un şef patriarhal. a concretului asupra abstracţiei şi intelectualismului. Dar cultura bizantină era creată pentru un imperiu. creştinându-i. ca şi în originalul bizantin. de la care se distribuiau apoi mănăstirilor şi oştenilor 22 . Domnul cu titlul interesant slavonesc. cu sate de răzeşi exploatate în comun şi sate boiereşti cu pământ mult. pe slavi. stăpânirea centrală în contrast cu feudalismul cavaleresc apusean. cu mentalitate ţărănească. istoria bizantină în genul retoric al lui Tuchitide era de neînţeles. arta arhitecturii şi mozaicului. Societatea românească. proverbele isteţe erau potrivite pentru popoarele de ţărani. sau aglomerare de curţi boiereşti cu toate acareturile lor. cu aspect de sate mari. adică pe bulgari. pe sârbi şi pe ruşi. Bizanţul a cucerit pentru cultură. monarhiile lor erau patriarhale şi agricole. este de influenţă bizantină. care a dat în româneşte sensul de bun administrator al unei averi. Aceasta este natura acelei culturi. ceea ce au înţeles. pentru Noua Romă. Aceeaşi viaţă agricolă. arta politică şi ştiinţa administrativă. putem s-o caracterizăm ca o cultură bisericească de origine bizantină-răsăriteană. ei au tradus numai predicile pentru popor ale călugărilor. lucrat de ţăranii supuşi. Aşadar. potrivit cu gradul şi cu genul lor de organizare socială. filosofia creştină bizantină nu era necesară. această cultură adoptată şi de români era bizantină în originile ei. tradiţia Antichităţii greceşti şi romane. istoria. Slavii de sud au fost chiar mai multe veacuri sub stăpânirea bizantină. adaptată unor popoare agricole-patriarhale. slavii au cules din marea cultură bizantină numai părţile populare: cultura slavă este o cultură bizantină pentru popor.Mediu. Bizanţul înseamnă predominarea clasicului. erau binevenite. Pentru aceşti ţărani şi păstori cu o curte creştină şi patriarhală. nu era mult deosebită de aceea a slavilor de sud. precum era legătura acestora cu ţăranii. ceea ce au putut asimila. Arta mozaicurilor strălucite era prea luxoasă pentru ei. cu faptele trecute ca în calendar. care se adunau în depozitele „casei domneşti". iar slavii erau popoare de săteni. teologia creştină. Şi pentru că accentul ei este totuşi bisericesc. cântecele simple de laudă a Fecioarei îndurătoare. în care numai haina exterioară era slavonă. în politică. întreruptă în Apus. Societatea românească faţă de cultura slavo-bizantină. credinţa în formă răsăriteană. Vieţile asceţilor şi ale mucenicilor. de gospodar. învăţătura înaltă. ortodoxă. aşa cum apare la slavii de sud. oraşe puţine. în litere. comerţ de tranzit executat de negustori străini. Prin urmare. dar cronicile scrise la curte an cu an.

o economie agricolă condusă de un mare gospodar. Mai mult. Am rezistat împotriva năvălirilor. aşa cum a fost înţeleasă şi trăită de români. cu imagini concrete. în limba română. în contrast direct cu cultura Apusului. a stăpânirilor străine. cu acelaşi spirit şi conţinut. a propagandei cultelor străine şi a sărăciei. deci. să strângă veniturile şi să dea milostenii. dar neînfrântă. ea a continuat şi după secolul al XVII-lea. De la curte plecau regulat în tară. şi o autoritate părintească acordată lui de tradiţie şi de Biserică. numai oastea toată era a domniei. în chipul în care am definit-o în paragraful precedent: o cultură religioasă. toţi cam pe aceeaşi treaptă. herghelii de cai în anume sate. unificarea societăţii printr-o cultură puţin dezvoltată. precum şi cea de instrucţie elementară o împlinea Biserica. Dar chiar departe de a fi o nenorocire în istorie. tot mai numeroase. Domnul avea în diferite părţi ale ţării mori la oraşe. operă imensă şi de mare importanţă istorică. şi anume în organizarea economică unitară sub egida domnului. Se ştie că cea mai mare calitate pe care toţi istoricii au recunoscut-o poporului român. Cultura aceasta fiind populară nu era străină. deci. Cu această oaste. legătura sufletească de la om la om. ea a creat o omogenitate de cultură şi. Că această cultură a fost la noi în limba slavonă. boieri. în Evul Mediu şi până în epoca modernă. pături. cu suflet sătesc. Oastea noastră veche era bazată pe două principii. Acestei societăţi i se potrivea întru totul cultura bizantină. oastea de curteni. buţi cu vin. casării la stânele de munte. i-a ajutat în această rezistenţă. Caracterul esenţial al acelei epoci pare a fi. orăşenească. cultura bizantină-slavă — o putem numi acum cultura veche românească — ne-a adus însemnate servicii în trecut. a fost aceea de a rezista. corespunzătoare altui stadiu economic.roţi de caşcaval. Funcţia de binefacere. Moldova şi Muntenia. câteodată o rezistenţă activă. precât se poate străbate în zgârcenia de amănunte a izvoarelor istorice. aşa cum a fost modificată. ei judecau. în formele ei tehnice a fost naţională. pietre de ceară. dar de o mare putere de solidaritate dată de ortodoxie. unde erau scutiţi de dări şi prestaţii în schimbul îndatoririi de a fi gata mereu cu armele în slujba domnului. Cultura bizantină-ortodoxă. Această epocă din cultura noastră corespunde cu dezvoltarea de atunci a societăţii noastre şi era. în adevăr. cu literatură de poveşti înţelepte. săteni. ca să judece. denumită „oastea cea mică" sau curtea. abstractă. a câştigat Ştefan cel Mare toate 23 . ar fi absurd să ne închipuim că altfel de cultură s-ar fi potrivit mai bine sau măcar ar fi putut să fie suportată. care cu peşte sărat. împotriva deznaţionalizărilor. aşezaţi în satele domneşti. a fost o simplă întâmplare. s-a creat o omogenitate între românii din Ardeal. hotărâtoare pentru a-i întări într-un bloc de apărare. în care nu pătrundeau funcţionarii domniei. putem spune. de cele mai multe ori pasivă. ei încasau birurile. însă. dar împărtăşind aceeaşi credinţă vie ortodoxă. n-a creat nici o prăpastie între clasele dominante şi cele supuse. a fost. ţărani militari şi privilegiaţi. pescării cu cherhanale la Dunăre. satele şi oraşele se administrau autonom cu sfatul oamenilor buni şi bătrâni. Boierii cu drepturi feudale aveau sate imune (ohabe). de simţiri între domnie. care avea. popularizată de slavi. precum şi în organizarea armatei. care nu existau în Apus. boieri şi dregători trimişi ai domniei. funcţionari ambulanţi. necesară. Altfel. de asistenţă socială a ţării.

Pe când slavonismul era forma tradiţiei hieratice a domniei. dimpotrivă. în mare parte. formele ei nu s-au schimbat. lupta in codru a fost tactica lor particulară. cu tactica militară: marile bătălii de rezistenţă câştigate de români au fost toate în codru. care înseamnă sfârşitul slavonismului. călăuzit de sentimentul religios ortodox şi de ideea solidarităţii creştine în afară. Putem spune cu drept cuvînt că.victoriile Iui. care înseamnă începuturile literaturii române şi introducerea limbii române în Biserică. Ea coincide cu schimbarea societăţii româneşti la sfârşit. Cultura aceasta în formele ei pure dispare în veacul al XVII-lea. la Călugăreni. Pe de altă parte. la Vaslui. deci. trecerea de la perioada voievodală la cea aristocratică-boierească. adică a proprietarilor de pământ. în funcţie de organizarea noastră socială în trecut şi nicidecum nu este cauza ei. cât şi în cea politică. spiritul adânc al culturii româneşti şi chiar. adică atunci limba slavonă în Biserică. ia Codrii Cosminului. era. a fost efectul acestei forme de viaţă datorită împrejurărilor economice. Toate aceste valori morale formează un tot spiritual. a stăpânirii boiereşti. semnif. Deşi literatura reprezintă de acum mentalitatea boierilor şi nu a curţii. apoi noi. dacă privim consecinţele pentru trecut ale acestei culturi slavo-bizanane la noi şi dacă este îngăduit istoricului să judece şi să aprecieze valorile. să-i fim recunoscători: ea ne-a asigurat coeziunea şi consolidarea neamului în ceasurile cele mai grele ale trecutului. atât în viaţa economică. aceste mentalităţi o- In prezentul volum. 1 secolului al XVI-lea. dând vina pe această cultură. cuminţenia răzeşilor. Totuşi. codrul a fost cetatea naturală.caţia acestei schimbări. a românilor. românii. Valorile morale fac parte integrantă dintr-o cultură: în această vreme noi am avut eroismul luptei seculare împotriva turcilor pentru creştinătate. aşa a fost la Rovine. Ea este rezultatul unei anume structuri a societăţii şi se schimbă o dată cu modificările ce le suferă această structură. la Valea Albă. constatare care întăreşte concluziile noastre privitoare la cultura slavă-bizantină. fac o confuzie între cauză şi efect. oricât de mare ar fi importanţa schimbării ce s-a produs în cultura românească în veacul al XVII-lea. In definitiv. rezultatul unei schimbări sociale în ţara noastră. este. în stat şi în literatură face loc celei naţionale. ci tocmai. de legătura între clasele sociale înăuntru. Sfârşitul culturii slavo-bizantine la români. cultura slavobizantină se identifică la noi cu vechiul regim dinaintea perioadei burgheze şi capitaliste a istoriei noastre. e uşor de văzut din cele precedente că acei istorici care deplâng starea înapoiată a culturii noastre în epoca slavonismului. Cultura slavo-bizantină n-a fost cauza pentru care societatea românească a rămas multe veacuri într-o formă de viaţă simplă şi patriarhală. Am arătat într-un articol intitulat începuturile literaturii în limba roinâncfî. înţelepciunea lui Ştefan cel Mare. aşa de importantă. dârzenia boierilor. vitejia lui Mihai Viteazul. literatura în limba română a fost forma naţională a vieţii mai simple. Această schimbare în cultura noastră. deci. Ea a fost expresia spirituală adecvată a acestui stadiu al dezvoltării noastre istorice. am zice naţională. Domnia în forma dinastiei patriarhale dispare şi e înlocuită cu predominarea boierimii. în al doilea rând. 24 .

conchide la respingerea atât a raţiunii. cronicari moldoveni. ci iarăşi unei schimbări sociale adânci. Cultura noastră devine din religioasă laică. Nu ne este posibil să dezvoltăm aci această temă. precum se ştie. Zeletin. dar nici stilul bisericesc bizantin. se face atunci marea descoperire a latinităţii noastre. din agricolă orăşenească (adică o cultură tehnică şi de şcoli înalte). ţărănesc. începând la noi în jurul anului 1821. Metafizica. Cum şi de ce s-a format clasa burgheză la români. lipsa completă a raţionalismului. trad. La sfârşitul veacului al XVIII-lea şi mai ales la începutul celui următor. 1 -36. arta este religioasă. introduc la noi lumina Apusului. că această schimbare nu se datoreşte unei simple „influenţe" a şcolilor şi literaturii apusene. nu s-a schimbat esenţial şi chiar alfabetul cu care se scria limba română a rămas. deşi totuşi lucrul nu apare lămurit în opera tuturor istoricilor noştri. începe în Europa " D. Cantemir. noua clasă ce în scurt timp devine dominantă. a fost un imn de slavă religioasă. tot cel slavonesc-cirilic. ca Nicolae Milescu şi Dimitrie Cantemir. care până la sfârşitul secolului al XVIII-lea nu avea decât agricultori. considerând ca singur izvor revelaţia divină9. N. '" N. acest autor care cunoştea lucrările apusenilor (Van Helmont. Iorga. Unii boieri. tot ceea ce e superior e pentru slava lui Dumnezeu. chiar la cele mai înalte culmi. I. care sunt şi ele în stil mănăstiresc. iar noua cultură este expresia noii societăţi burgheze. singura creaţie de artă. a l ţ i i . în „Revue historique du Sud-Est europeen". Locusteanu. Este clar. în speţă celei franceze 10. cât şi a experienţei ca izvoare ale cunoaşterii. Societatea românească rămâne tot patriarhală şi agricolă. acest lucru este azi destul de limpede lămurit în urma studiilor lui Şt.nu erau profund deosebite. Acelaşi spirit sfătos. în realitate. Dispariţia vechiului regim este opera burgheziei şi a capitalismului comercial. Zâne. chiar şi palatele brâncoveneşti. 1928. 1924. la Şcoala Patriarhiei din Constantinopol. Bucureşti. cultura ortodoxă bizantină continuă: acelaşi spirit ortodox religios predomină. O schimbare mai serioasă s-a produs abia la începutul veacului al XlX-lea. 250-296 (priveşte însă şi secolul al XlX-lea). Cultura epocii brâncoveneşti. La penetration des idees de iOccident dans le Sud-Est de VEurope aux XVII-e et XVIlI-e siecles. p. e uşor de înţeles că tradiţia medievală s-a păstrat neschimbată la restul scriitorilor şi al purtătorilor de cultură. filosof experimental). G. care este cauza acestei transformări a societăţii noastre. de pildă. învăţând în şcolile iezuite din Polonia. în Metafizica lui Dimitrie Cantemir. proprietari şi muncitori. Dacă aşa este cu figura cea mai îndrăzneaţă a culturii noastre vechi. Nu numai spiritul culturii româneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea a rămas cel religios ortodox ca în Evul Mediu. cu viaţă spirituală medievală. L. Manoilescu. aceasta e formula culturii noastre de atunci. Biblioteca Universală. Cu toate acestea. Operele istorice ale cronicarilor sunt opere de morală şi învăţătură. unde predomina învăţământul clasic cu profesori ce studiaseră în Italia. dar se poate dovedi din analiza operei lui Dimitrie Cantemir că acest scriitor a fost în primul rând un scriitor ortodox. pentru că atunci se naşte burghezia română. Pătrăşcanu. 25 . M. atunci abia se poate vorbi de o influenţă apuseană adâncă în cultura noastră. putem spune că.102—138.

fii de preoţi şi de chiaburi. Este. e o întrebare pe care n-o puterii dezbate aci pe larg. nu numai că ne-a despărţit de cultura superioară a Apusului. care începe din secolul al XVI-lea). din funcţionarii locali şi. absurd să socotim această cultură veche ca o nenorocire şi o pată. cărora nu le putem acorda numele de burghezie. dar ne-a rupt de originile romane. coborând în clasa burgheză. căderea şi valoarea ei. eventual. când s-a transformat. societatea. devenea de fapt o burghezie prin angrenarea ei în capitalismul comercial internaţional. influenţa occidentală era să ducă la sărăcirea ţărănimii. ţinându-ne într-o stare de inferioritate faţă de celelalte popoare. în cele culturale. care au pro1 ocat biciuirea ironică a unui Eminescu şi verva satirică a lui Caragiale. acest personal a fost burghezia românească.capitalismul propriu-zis (spre deosebire de Friihkapitalismus. Dar această chestiune se îndepărtează de obiectul nostru. ca ranguri şi ca avere. din membrii vechilor bresle din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea. ci boieri tineri. în cele economice. deci. adică. ea a fost firească şi şi-a împlinit rolul istoric. care studiaseră la Paris şi în alte centre din Apus. o mică parte de ţărani aşezaţi la oraşe. iar în interior agenţii exploatării capitaliste a negoţului. Am lăsat dinadins deoparte până acum argumentul în aparenţă cel mai puternic al celor care privesc cu o sfântă oroare epoca slavonismului la români şi o socotesc o nenorocire istorică. Latinism şi slavonism. Bălcescu). spun aceşti istorici ai noştri. noul val de invenţii. e vorba de boierimea mică şi mijlocie. reţinem un fapt stabilit: cultura slavo-bizantină a făcut loc unei alte faze culturale la români numai atunci când acest lucru a fost firesc din punct de vedere social. nici chiar în vremea fanarioţilor). personalul acestui comerţ. coborâtă de la conacurile moşiilor la oraşe si care capătă o educaţie tehnică. Din ce elemente sociale vechi s-a recrutat această burghezie românească nu este uşor de spus. care nu era până atunci cunoscută comerţului internaţional. Dacă introducerea masivă în forme de copie servilă a culturii franceze la noi în secolul al XlX-lea a fost o fericire pentru cultura noastră. 26 . dispărând numai atunci când nu a mai fost manifestarea organică a unui stadiu de evoluţie socială. E drept că s-ar putea obiecta că cei ce au introdus cultura occidentală la noi la începutul veacului al XlX-lea şi chiar autorii revoluţiei de la 1848. Rosetti). imitaţia a dus la forme adesea ridicole. care este numai vechea cultură românească de caracter slavo-bizantin. care nu era înainte. alţii tipografi (CA. n-au fost burghezi. acest capitalism a început să se intereseze şi de România. ca si a pământului. cu caracter local şi interese reduse. Pentru cele ce voim a arăta. Unii boieri devin ofiţeri (Kogălniceanu. Slavonismul bizantin şi ortodox. dar pare a fi dintr-o proporţie egală din mica boierime. Anume proprietarii mijlocii deschid comerţul de grâne şi de vite cu Austria şi încep capitalismul comercial la noi (ce a adus atâtea nenorociri şi exploatarea ţărănimii. se face atunci „descoperirea" grâului românesc. Intrarea României în comerţul internaţional a creat instrumentele. care în cele politice este reflexul noii culturi româneşti. noua expansiune colonială duc la un capitalism internaţional mondial. nu numai că prin esenţa sa inferioară a împiedicat orice progres. originile. Dar această boierime.

cu viaţă culturală de oraş. La noi nu s-a putut întâmpla aşa ceva. în această judecată se face. fapt care este un fenomen general european.întrerupând firul normal al dezvoltării noastre ca neam. Lot. în ţara noastră n-au fost oraşe. Prăbuşirea Imperiului Roman şi trecerea de la Antichitate la Ev Mediu a însemnat o ruralizare. pe care am văzut-o când am examinat cealaltă latură a problemei. mai ales când s-au format centre orăşeneşti. de intervertire a termenilor de cauză şi efect. La sfârşitul republicii şi în vremea imperatorilor. cel puţin nu oraşe româneşti. ci slavonismul a venit mult mai tîrziu. care la noi a fost întreruptă şi nu a putut fi regăsită decât peste veacuri. dar organizaţia lor nu a fost rurală şi patriarhală decât în epoca regalităţii şi a începuturilor republicii. desigur de la părăsirea Daciei de către armata romană sub Aurelian. cu sclavi care ţineau locul maşinilor de azi. a curţilor regilor iubitori de cultură şi a marii nobilimi. tradiţia romană. am fi păstrat. nu slavonismul a întrerupt cultura antică. ele erau pe model de oraş. o organizare socială redusă la clasa seniorilor proprietari şi a ţăranilor muncitori11. ci în viaţa feudală predomină influenţa şi formele de gândire şi închipuire germanică. prin Biserica catolică. cu ajutorul universităţilor. am văzut de ce. temple. nu a putut fi nici o renaştere a civilizaţiei orăşeneşti şi imperiale romane. nici o regalitate puternică şi bogată ca în Apus. de fapt. în locul culturii antice a urmat o cultură ţărănească primară şi patriarhală. Roma a fost o cetate. romanii au fost agricultori. Exploatarea pământului se făcea de către senatori. nu numai în Dacia. ai uesimuiui nwuu ^ Dacă am fi păstrat legăturile cu Apusul. dispariţia oraşelor. Prin urmare. ea era pierdută la noi în formele ei. statul roman a fost o vastă organizare economică pe baze capitaliste. 1927. reducerea întregii economii la agricultură. Antichitatea a renăscut. ca la centru. aceeaşi greşeală de logică. Paris. Ruperea fusese aceeaşi şi pentru apusul Europei dar. anume dacă cultura slavo-bizantină a fost o cauză de inferioritate. în provincie de către cavaleri. Chiar coloniile de mici proprietari ale veteranilor de pildă. Stilul culturii romane era acela al unui stat cu autoritate centrală. cultura romană antică a suferit o eclipsă din cauza schimbării sociale. erau miei orăşele cu magistraţi. Organizaţia socială. A venit apoi Renaşterea cu cultul Antichităţii în slovă şi imagini. Ruperea legăturilor de cultură cu Roma este mult mai veche decât slavonîsmul nostru. Olanda. comerţul mediteranean fiind baza bogăţiei imperiului. Dar civilizaţia medievală târzie a secolelor al XHI-lea şi al XlV-lea în Apus nu este pur latină. de la o vreme. arhitectura civilă. oriunde erau colonii romane. în toată Europa. n-a fost o mare nobilime feudală. ca şi ţările catolice. literatura clasică. încă o dată se face aci confuzia de a 1 ' F. cum erau atâtea în Dacia. urbs. Renaşterea a fost rezultatul ridicării oraşelor bogate de negustori din Italia. nu el a provocat-o. ca o urmare a ruperii acestor legături. Deci. La fin du monde antique el le debut du Moyen Âge. Imperiul Roman a fost extensiunea urbei. colecţia „L'evolution de l'humanite". toate erau la diapazonul acestui stil. E drept. statui. Franţa. religia de stat. 27 . prin contactul cu francezii şi cu Parisul. decăderea culturii.

iar o cultură care se adaptează nevoilor sufleteşti ale neamului întreg. în definitiv. Nu avem dreptul să depreciem trecutul nostru. deci. Nici ortodoxia. când în realitate civilizaţia antică a dispărut în toată Europa şi a renăscut mult mai târziu. putem socoti reabilitată o întreagă şi glorioasă perioadă a istoriei noastre. De asemenea. potrivită unui popor agricol. o întrerupere în civilizaţia romană. nici înţelege. In istoriografia noastră. Slavonismul n-a fost o cauză a ruperii noastre de Oc ident. anume aptitudini de ordine socială. cu alte cuvinte să plângem pe strămoşii noştri că au fost altfel de cum înţelegem noi viaţa cu ideile noastre de azi? Perioada aceasta aşa de lungă a trecutului nostru nu a fost. o perioadă nefericită. valorile morale fac pe oameni mai fericiţi decât cele materiale. şi ca o consecinţă a concluziei de mai sus. pe care urmaşii trebuie să-1 respecte. este rezultatul unei situaţii sociale şi economice care a dăinuit la noi în tot Evul Mediu. în Apus. dacă Roma a murit la noi în formele culturii superioare şi în organizaţia socială. desigur. care s-a făcut prin contrastul vieţii economice şi sociale. nici bizantinismul. Perioada patriarhală a culturii noastre este bogată în valori morale: solidaritate socială. Putem oare s-o socotim o nenorocire. Ceea ce ni se potrivea din cultura occidentală am adoptat la timp încă din Evul Mediu. spirit eroic. O cezură. şi atâtea obiceiuri la sărbători. care se identifică la noi cu „vechiul regim". în forme schimbate. a fost. ci un fenomen istoric general. această rupere se făcuse cu mai multe veacuri înainte şi slavonismul a venit mai târziu. o anume ordine fastă a vieţii. sub influenţa unor factori sociali şi politici care au lipsit la noi. nu datorită zidului ridicat de slavonism. Lipsa acestor factori a fost cauza înscăunării culturii slavo bizantine la noi şi a imposibilităţii de a se relua cultura romană. este un bun spiritual. prelungit până la sfârşitul veacului al XVIII-lea. nu numai la noi. nici măcar slavonismul n-au putut fi o piedică pentru păstrarea acestei mari tradiţii. anume măsură etică a poporului nostru care sunt romane. ca o consecinţă a acestei ruperi. ci podoabe ale zilei. cele mai multe în general cunoscute.. ci rezultatul acestei ruperi. Ele nu sunt vinovate cu nimic de pierderea culturii antice la noi. nu pentru că slavonismul (adică bizantinismul popular) ar fi fost un zid între noi şi Occident. care nu sunt copilării. într-un anume stadiu al evoluţiei sale. ideile simple şi formulele de-a gata sunt adesea 28 . Adaug că. Din analiza unor fapte. ci pentru că nu era în spiritis'. în nevoile societăţii noastre. Cultura aceasta. am ajuns la o preţuire mai dreaptă a culturii aşa-zise slavone la noi. Cultura apuseană de caracter tehnic şi orăşenesc n-am putut-o adopta. în ceea ce are esenţial nu a murit niciodată: limba noastră. privită de mulţi cu dispreţ sau cu dezgust. care a fost în realitate o cultură patriarhală şi religioasă. numai că la noi a durat mai mult. ci din cauza vieţii noastre de economie agricolă. avânt religios. nu este drept să spunem că slavonismul (cu înţelesul şi cuprinsul ce i-am dat mai sus) ar fi provocat ruperea noastră de moştenirea latină.învinui civilizaţia de stil patriarhal slavo-bizantină că ar fi cauza întreruperii civilizaţiei romane de stil orăşenesc şi imperial. Concluzii. numele nostru. care s-au pierdut. în decurs de lungi veacuri. ceea ce înseamnă o moştenire spirituală mai adâncă decât formele exterioare ale culturii.

ci o dezvoltare organică între viaţa materială şi cea spirituală.repetate şi ţin loc de judecarea trecutului. Numai din dreapta ei preţuire vom înţelege că istoria noastră n-a fost un lung accident nenorocit. / 944 . este una din cele dintâi care trebuie revizuită pentru înţelegerea adevărată a istoriei noastre. a valorii culturii „slavone". Istoricii români au ajuns azi la un stadiu destul de înalt al cunoaşterii faptelor şi al criticii istorice. ca să poată păşi la înţelegerea reală a valorilor trecutului. Problema aceasta.

.

Apărătorii boierimii. în care boierii au fost sprijinul dinastiei. a introdus cultura apuseană la români. Azi. Xenopol. ca un bun concret şi aducător de venituri. Istoria românilor din Dacia Traiană. şefi ai comunităţilor. 31 . 1920. Clasa nobilă la români. conservatori. nici împărţirea ei între vecini. 1907. III. ed. Bucureşti. teoria lui Radu Rosetti despre uzurparea proprietăţii pământului de către cnezi. umple paginile istoriei cu vitejia. a întreţinut o anarhie care aminteşte rivalităţile între vecini pentru o bucată de pământ. a urmat o epocă boierească sau aristocratică. a adus o economie agricolă nouă. sau formarea ei treptată. p. Giurescu. care ar fi fost primari. Dar nu acest rol istoric este subiectul prezentului studiu. Despre boieri. mai târziu. a fost întunecată de judecata de valori ce fatal trebuia făcută. anume printr-un proces de cucerire a provinciei. a supus ţărănimea şi n-a putut împiedica supunerea ţării sub fanarioţi şi turci.] III. după perioada voievodală sau monarhică a istoriei noastre. în parte după întemeiere 4 .II PROBLEMA ORIGINII CLASEI BOIEREŞTI Introducere. ne mulţumim să afirmăm că. a boierimii româneşti. expusă şi în alte studii. începând cu stingerea celor două dinastii româneşti. Pământul. D. Bucureşti. A judeca imparţial opera istorică a boierimii române nu e uşor: putem spune că ea a apărat ţara ca o moşie. Deoarece luptele sociale sunt cele mai aspre şi lasă amintirile cele mai amare. dimpotrivă. care este o problemă mai specială. la sfârşitul veacului al XVI-lea. Astfel. 4 A. ca în toate celelalte provincii ale Imperiului Roman. au susţinut originea naţională a acestei clase2. cu ură sau. când e vorba de aprecierea istorică a unei clase sociale. sătenii şi stăpânii In Moldova. problema rolului boierimii în istoria noastră a fost discutată cu patimă. Dar şi chestiunea originii boierimii. ' R. opera boierimii este încheiată şi poate fi privită în perspectiva istoriei cu spirit imparţial. de supunere a populaţiei romanice şi acaparare a proprietăţii. despre originea străină. a creat o cultură românească în locul celei slavone şi. lorga. epocă ce ţine până în veacul al XlX-lea. în paginile următoare vom menţine părerea noastră. N. mai pe scurt. rivalităţile ei. cu părtinire sau exagerare. era menită să justifice răscoalele ţărăneşti 1. C. Rosetti. Constatări istorice cu privire la viata agrară a românilor. 1908. marea ei vechime şi derivarea ei din clasa moşnenilor 3 . [voi. Bucureşti. boierii. 171—172. anarhia. slavonă.

având ei în de ei ştiinţă numai. capitalul său. în numeroase studii de la noi. Şi eupatrizii din Atena. distinct de acela de nobil. Dissescu. aspecte ale istoriei românilor. toată acea moşie împreună. Ţăranul proprietar. fireşte. senatorii Romei. acestea derivă din situaţia sa economică de proprietar de pământ. ale finanţelor. Dacă nobilul a avut atribuţii militare. Aşadar. răzeşul nostru. salariaţi sau fermieri. Bucureşti. a fost legată de proprietatea pământului. Ghibănescu. p. el depinde de felul muncii. Am crezut necesar să adun împreună toate argumentele care militează în favoarea originii slavone a boierimii şi să discut totdeodată celelalte ipoteze despre originile boierimii. cred că cel dintâi care a afirmat-o a fost un jurist. căci avem şi proprietate ţărănească Ia noi. câtă parte i să vine fiştecăruie într-acea moşie. Toate discuţiile care s-au dus până acum asupra acestei probleme au fost cuprinse numai în subsidiar în studii ce priveau boierimea în general. defineşte astfel proprietatea răzăşească: „Stăpânire răzăşească este aceea unde o bucată de loc încongiurată cu hotară o stăpânesc multe obraze. Deşi în istoriografia apuseană termenii sunt bine precizaţi. după împrejurări şi regim. însă fără să fie partea nimărui dispărţită cu hotară. între nobilimea apuseană şi a noastră este o deosebire importantă. Boierul este o anume categorie de nobil. este un muncitor care-şi lucrează singur pământul. deci. 1899. dar şi mai importante. ci stăpânesc toţi. înainte de a fixa caracterul deosebitor al boierului. domneşte confuzie asupra subiectului. nici locul cunoscut undi este partea fiştecăruie. şerbi. 40). Un act de judecată moldovenesc. în toate ţ ă r i l e şi vremile. 32 . Prin ce se deosebesc aceste două feluri de proprietari? Răspunsul e uşor de dat pentru cine este familiarizat cu chestiunile sociale. Dissescu5. pe când a nobilului este. nu este boier. De aceea. De aceea. XII. din 1819. C. politice. care-şi valorifică moşia cu munca braţelor sătenilor. Surele şi izvoade. toată nobilimea medievală din Europa au fost clase de moşieri. într-un studiu special. socotim folositor punerea din nou şi pe larg a întregii probleme a originilor boierimii şi suntem convinşi că examinarea ei pe plan ştiinţific va contribui la luminarea unuia din cele mai complicate. pe boierul român ca pe un proprietar de pământ. ca şi nobilimea egipteană veche şi. Aceasta. Originile dreptului românesc. împreună stăpânitori cu toţii. asociaţie de muncă şi propfietate 6. Ce este un boier? Boierii formau clasa nobilă la români. e necesar să definim ce înseamnă un nobil. deşi. Nobilimea. Numai cel ce are pământ făcea parte din această clasă socială Dar nu orice proprietar este nobil. Definim.Teoria originii slavone a boierimii române a fost susţinută până acum de mai mulţi istorici români. în sensul că el fructifică moşia. principial. cu atât mai mult cu cât. Prima calitate a nobilului este posedarea moşiei. privilegii şi imunităţi fiscale. ca şi în alte ţări. cum vom vedea imediat. Deosebirea e precisă şi de aci rezultă că moşia ţăranului este foarte mică sau este cuprinsă într-o devălmăşie. cu munca unor robi. ale politicii nu sunt nobili sau seniori. care lipseşte până acum în istoriografia noastră. Nobilul e un fel de capitalist. căpeteniile comerţului. o proprietate mijlocie sau mare. nici nu poate fi C. menţinem termenii de boier şi boierime. stăpânită de toţi împreună" (Gh.

ci de clasa socială. care C. Ţara Românească n-a avut nici un alt semn de nobilitate decât moşia părintească {Istoria Imperiului Otoman. nu titluri. erau stăpâni fără act de proprietate asupra pământului şi fără titluri. apoi. în realitate. Paris. 1923. în schimb. s-a născut dubla semnificaţie a cuvântului boier: demnitar al curţii şi proprietar de pământ8. Hrisovul se defineşte ca un privilegiu de proprietate dat cu pecetie domnească. Bloch 9. Cu aceasta nu am definit încă situaţia socială a boierului. neamestec al autorităţilor pe moşie) şi cu un titlu. Ki. Giurescu. 1939. constatăm că boierul este un senior în sensul vechilor seniori anteriori nobilimii carolingiene.confundat cu el. cu imunitatea proprietăţii. 242. postelnicul) erau funcţii. cărora Bloch le contestă titlul de nobili. adică scutirea de dări şi slujbe. cit. iar imunitatea. Prin urmare. dregătoriile (logofătul. C. pe lângă faptul că la noi n-au existat titluri ereditare de nobleţe. Iurie Trifonov. este privilegiat cu privilegiul de imunitate (scutire de impozite. 8 7 33 . Aceşti seniori. mu şciui wm balcanic. în Occident au fost două feluri de nobili. II. O confuzie ce se făcea în trecut este aceea între boier demnitar al domniei şi curţii şi boier proprietar. *^ Şi Dimitrie Cantemir spune: până pe timpii lui Şerban Cantacuzino. adoptate şi de români în împrejurări pe care le vom arăta în paginile ce urmează. Giurescu credea că sensul dublu al termenului boier s-a născut pe teren românesc. căci. A existat la noi o adevărată boierime feudală. C. 625). cum a arătat în ultimul timp şi M. boier (boliar.Mt Btnpoca 3a CTap SbJirapcKOTO SontpcTBO {Problema boierimii vechi bulgare). drept de judecată şi administraţie. mai întâi o clasă de seniori proprietari. Pe lângă străvechii seniori se formează. Dacă ne întoarcem la situaţia din Ţările Române. care nu este un privilegiu asupra pământului şi nu are pecetie. p. Ambele semnificaţii au fost. Aceasta nu înseamnă că n-a existat la noi şi o nobilime privilegiată cu act de proprietate şi imunitate dată de domnie. în „Spisanie" a Academiei Bulgare. interzicerea funcţionarilor domniei de a-şi exercita funcţia în domeniul feudal al boierului. în sensul vechii clase de proprietari din Apus 10. pentru motivele arătate mai sus. Pe lângă străvechii seniori proprietari fără acte şi fără imunitate. în Moldova uric. că s-a născut confuzia de termeni din faptul că din clasa socială a boierilor proprietari se alegeau demnitarii curţii şi aceştia au luat numele generic de boieri în sens mai restrâns. spre deosebire de vechiul senior. 43. de unde şi termenul boierie. vornicul. p. rezultată din cucerirea germanică a provinciilor romane. care alcătuiesc alte categorii sociale. La societefeodale. 9 M. adică funcţie. ca urmare a unei situaţii istorice specifice ţării noastre7. drept de judecată şi administrare a supuşilor. p. II. moşneanul sau razeşui. proprietarii neprivilegiaţi tot boieri erau. în Bulgaria medievală. op. Bloch. Nobilul. Bineînţeles că ' în acest studiu ne ocupăm nu de boierii dregători. o nobilime propriu-zisă. are obligaţii militare şi de slujbă faţă de rege sau de suzeranul său. de unde l-au împrumutat şi românii şi ruşii. nu este un hrisov. XXVI. boliarin) este numele clasei nobile bulgare. începând cu epoca carolingiană. cum a arătat istoricul bulgar Trifonov. Giurescu a arătat că boierii fără funcţii erau mai mulţi ca cei cu funcţii. şeful comunităţii de păstori. avem boierii cu imunitate: privilegiul de proprietate se numeşte la noi hrisov. se numeşte în Ţara Românească ohaba. boierimea era un seniorat. orice act.

a acaparat şi proprietatea pământului". III. Autorul afi mă că boierii se trag. sunt identici cu 1 ' A. unde n-a fost o domnie românească. în perioada răscoalelor ţărăneşti. desigur. reprezentanţii sătenilor faţă de Coroana ungurească. Xenopol. sătenii şi stăpânii în Moldova. Părerile istoricilor despre originea boierimii române. cu monarhia dinastiilor Ţării Româneşti şi Moldovei. iar nici o domnie întemeiată pe un asemenea act nu s-ar fi putut menţine. 171-172. Am spus că originile boierimii au fost văzute în chip diferit de istoricii noştri. românii. o drujină. boierimea este creaţiunea domniei. putere. Noi.nu trebuieşte confundată. Teoria lui Xenopol nu explică în ce chip s-a făcut această împroprietărire: a făcut domnul a expropriere a pământurilor moşneneşti. în Moldova. el nu distinge clar între clasa proprietarilor şi cea a slujbaşilor. D.. care este general românească şi exista şi la slavi. cum o fac mulţi istorici. a robit el jumătate din populaţia ţării şi i-a luat pământurile şi satele în folosul unei mici clase de favoriţi? O asemenea cumplită s i l ni c i e nu ne-o închipuim. în adevăr. stăpâni ai lor şi ai pământului. op. ocupând slujbele curţii. Teoria este neverosimilă şi nu rezistă criticii: nicăieri. când ele au început să fie reprezentate faţă de autoritatea centrală de aceşti cnezi. din cnezi. cine a muncit acele pământuri. care erau. ceea ce infirmă teoria lui Radu Rosetti. Ce interes ar fi avut domnii Moldovei să îngăduie asuprirea a sute de mii de supuşi de ai lor în favoarea primarilor din sate. pământuri fără proprietari? Dar. Banat şi Maramureş. cărora nu Ie datorau nimic? Pe de altă parte. Radu Rosetti a publicat o carte specială asupra problemei ţărăneşti. unde s-au găsit deodată sutele de mii de colonişti ca substrat al întregii clase sociale a nobilimii? Nu din Maramureşul sărac şi slab populat! O asemenea teorie nu ţine seamă şi de existenţa unei boierimi româneşti în Ardeal. cnezii erau oamenii liberi. p. Comunităţile stăpâneau pământul în devălmăşie până la venirea domnilor. pe când boierimea propriu-zisă. cu o simplă scutire de dări. Aceştia câştigă. în acest chip. Oare s-a mulţumit domnul să dea boierilor numai aşa-zisele „locuri pustii". cil. şefi ai comunităţilor săteşti. n-am cunoscut feudalitate. în actele moldoveneşti din primele veacuri. în devălmăşie. Pământul. în Muntenia. cum vom arăta mai jos. care. care s-o împroprietărească. s-a întărit şi o clasă de proprietari. Dar în Moldova cneazul există şi alături de boier în numeroase sate. devenind în curând. la fel şi cnezii români din Galiţia. a fost stăpânit răzăşeşte. mai ales în veacul al XlV-lea. nu se vorbeşte de procesele. pentru a putea analiza în cele următoare problema originilor. Pentru Xenopol. Pământul. existenţi înainte de întemeiere. ca în Rusia. pe care asemenea încălcări le-ar fi ridicat. Această nobilime feudală este creaţia domniei. atunci. Deocamdată ne-am mulţumit să fixăm definiţia boieriei. după Xenopol. 34 . din simpli reprezentanţi ai sătenilor. este o clasă socială mult mai veche. şefi ai comunităţilor colonizate în regiunile stăpânite de regii Poloniei. după Rosetti. când. Fenomenul general românesc al clasei boiereşti infirmă hotărât o asemenea părere. de cei ce-1 munceau. Cei din Ardeal sunt. este sigur că Radu Rosetti n-a înţeles bine instituţia cnezilor.

Istoria românilor. nu ne explicăm românizarea lor în decursul. 1935. n-a fost o colonizare. cu prilejul exercitării lui şi numai în acest caz. şi domnul nu putea casa hotărîrea jurătorilor.moşnenii. Teoria slavă a originii boierimii a fost. cât şi cei ce-şi munceau sinsuri pământul propriu. la început. că boierul este un proprietar de pământ. în lucrarea sa Despre boieri. aceştia au pus mâna pe moşii şi au supus pe băştinaşi. că boierimea română se trage din slavii cuceritori. Origines et formation de Vunită roumaine. C. cneazul era omul liber în general (în documente. ca în Ardeal sau în Galiţia. veacurilor. Brătianu. numele de boier. 12 sau 24. două categorii sociale total deosebite. câteodată. Giureseu. Nu o origine comună. care au supus pe vechii băştinaşi. boierul să se tragă din moşneni şi din cuceritori. C. cu interese opuse. în orice caz. Giurescu. e tot atât de valabilă şi concluzia opusă. Franţa) judecători ai nobililor. Acelaşi drept exista şi la noi. I. ed. adică o exceptare de sub jurisdicţia regală. Giurescu se întemeia. nu numai şefii comunităţilor. totuşi. într-un curs litografiat despre Instituţiile vechi româneşti. Spania. purtau şi ei numele de boieri. C. slavii nu erau cuceritori. n-a fost o stăpânire străină. în acelaşi timp. face să se dea moşnenilor. Această definire a boierimii ar confunda. în ipoteza sa. ci ar fi venit ca supuşi ai avarilor. prin extindere a termenului.. „s-au făcut cnezi" echivalează cu „s-au liberat"). pe faptul că în unele documente din veacul al XVII-lea. Brătianu12. pentru întâia oară. dar crede că. trimiţând cazul în faţa unui număr îndoit de jurători. IV. p. însă. Abia după întemeierea principatelor s-ar fi început deosebirea între cele două categorii de proprietari. Const. care nu puteau fi judecaţi decât de egalii lor şi acest drept constituia o imunitate. cnezii au fost. Giurescu. moşnenii din Ţara Românească se numesc „boieri din acel sat" şi anume în cazul special cînd sunt chemaţi ca jurători în juriul de judecată al egalilor lor. admisă de I. ci comunitatea unui privilegiu special. în Ţara Românească. Pentru d. Brătianu. 81—82. s-a putut forma clasa boierilor. Bucureşti. înseamnă că alcătuiau o majoritate şi. C. deci. deci un privilegiu feudal. ele îi sunt opuse ca un fenomen social deosebit. Giurescu. iar dacă slavii ar fi format şi clasa moşnenilor. în acest principat. admitea. Filitti. însă. Bucureşti. 35 . Aşadar. nu munceşte cu braţele alături de dânsul. apoi. erau în tot Apusul (în Anglia. împreună cu C. în aceleaşi forme. Filitti. sub aceeaşi denumire.C. stabileşte. C. I. noi vedem în fenomenul din Muntenia forma nrimitivă a instituţiei cnezilor. ci cel mult putea să dea lege peste lege. nu mai vechi. p. erau boieri atât cei care foloseau munca ţăranilor pentru cultivarea moşiilor lor. numele de boier. ci o proprietate veche stabilă. Cuceritorul supune pe învins. 264 şi urm. moşnenii care aveau şi ei acest privilegiu boieresc. care au rămas şi după întemeiere şi există şi azi. Proprietatea solului în Principatele Române. la început. în cazul special al jurătorilor. G. moşnenii exercitau un privilegiu nobiliar. în număr de 6. Adaug că C. Nu credem că se poate trage o concluzie asupra originii boierimii din această denumire specială a moşnenilor. ci şi membrii lor. cum că se dă moşnenilor. unde dreptul supuşilor a trebuit să fie adaptat dreptului stăpânului. Jurătorii. Giurescu şi Gh. Nu din aceste comunităţi libere. la o anume epocă. 1943. deşi între aceste teorii există o evidentă contrazicere. Nu poate. proprietari în devălmăşie.

Lukinich. cu drepturi egale şi privilegii nobiliare. la cucerirea Ardealului de către unguri. Serbia. Vechimea boierimii: Ardealul. E. idem. în Ardeal şi în părţile româneşti din Ungaria. Nobilii români nu erau aici privilegiaţi (cu acte). până în veacul al XVI-lea. 1926 (Sân-Giorgiu pe Strei. Croaţia şi Dalmaţia. extras din aceeaşi publicaţie. Nobilimea română din Ardeal este o clasă anterioaia venirii ungurilor. G. Cluj. Ardeal. Clasa socială a boierilor. a unei clase de proprietari şi de conducători politici15. 1945. ce stăpânesc moşiile cu acte regale. Nobilii români din Ungaria veche ridicau biserici ortodoxe pe moşiile lor. cu inscripţii în limba slavonă şi picturi cu portretele lor în haine asemănătoare cu cele ale boierilor din Muntenia. să cercetăm condiţiile aşezării slavilor în Ţările Române şi atunci vom putea discuta şi vederile d-lui G. în paragrafele următoare. Aceşti „nobiles Olachi" iau parte la dietele generale ale nobilimii ardelene. saşi şi nobili unguri până în 1291. s-ar fi aşezat pe urma lor şi au dat o coloratură slavă culturii româneşti. aduşi de avari. Când şi de la cine au cuprins ungurii Ardealul?. Deocamdată. 44—45. Nici unul din aceşti boieri români din ţinuturile Coroanei ungureşti nu avea privilegiu scris. De altfel. a nobililor. deci înainte de întemeierea principatelor Munteniei şi Moldovei. Hemus. alături de secui. maghiare catolice. trebuie. p. scutiri. 1931 şi Gh. Vechile biserici din Zarand şi ctitorii lor în sec.".iar slavii. Dej. în Maramureş. este unitară pe tot pământul românesc. nobilii români sunt pomeniţi în documentele din veacul al XlII-lea. Faptul hotărâtor care fixează vechimea boierimii române este existenţa acestei clase la toate subdiviziunile politice ale neamului românesc din nordul Dunării: în Ţara Românească. 1941. luptători în oastea de arcaşi şi era o viaţă economică în jurul exploatării salinelor. Moldova. S. 1408). Brătianu. I. Iorga. drepturi militare şi. cât mai adânc în trecut. mai întâi. nu a existat această clasă nobilă de proprietari. Notarul Anonim. Budapest. Rămâne. în inscripţii. Motogna. se trage dintr-o aşezare fără rânduială scrisă. ca toţi nobilii. în „Anuarul Com. se pomenesc duci româno-slavi. în decursul veacurilor. în Macedonia. Diplome maramureşene. ei se numesc jupani şi chiar boieri^4. Gesta Hungarorum. Maramureş. Ist. sunt proprietari de pământ. ed. p. în numeroase comitate din Ardeal. 36 . existenra unei nobilimi ortodoxe în Ardeal nu se poate concepe ca o creaţie a Coroan '. Mihâlyi. Documenta Valachorum in Ungariam illuslrantia. în ducatele româneşti pomenite de cronica Notarului Anonim. în schimb. Dragomir. XIV şi XV. Banat. Cluj. Cea mai veche ctitorie de nemeşi români din Ardeal. Bucureşti. 1932. V. Dar toate aceste date impun existenţa unei nobilimi. N. Popa-Lisseanu. la românii din sudul Dunării. I. Din cercetarea situaţiei nobilimii române din Ardeal rezultă că ea este anterioară cuceririi ungureşti. Brătianu. Bucureşti. adică veacului al XI-lea16. nici catolici. spre deosebire de unguri şi saşi. să urmărim existenţa boierimii româneşti. 1930. e clar că sunt resturile unei ordini sociale anterioare instituţiilor Coroanei Sfântului Ştefan. când nobilimea română se maghiarizează sau îşi pierde moşiile13. ca să putem porni de la o temelie ştiinţifică în stabilirea originilor ei. Ctitorii bisericii din Bărseu. 208—215. Prezenţa nobililor români este atestată în Banat. Tradiţia istorică despre întemeierea statelor romaneşti. Monum. este un fenomen social anterior.

câteva decenii după întemeiere. în hrisoavele domnilor munteni. este clar că simpla reuniui^ a voievodatelor parţiale cu unul dintre stăpânii locali nu a putut crea o clasă nou^ e proprietari de pământ. Voievodatul Româneşti a fost întemeiat în împrejurări obscure. care. că nu e vorb^ e triburi nediferenţiate social. deci înainte de anul \(ft®-Aceste consideraţii ne duc la epoca migraţiunii popoarelor. cnezatele lui Ioan şi Farcaş. ceea ce nu trebuie să ne mire. 249—253. nu s-a adus un fapt pozitiv pentru o asemenea ipot£ za -Tradiţia (care nu e o tradiţie. probabil în Vâlcea şi dincoace de Olt. locuri fără proprietar. prin reuniunea micilor voievo^ ate la începutul veacului al XlV-lea. Aceasta înseamnă că orig clasei boiereşti trebuiesc căutate. se pomenesc veniturile pescăriilor. 457. Hurmuzaki. Documente.21 dispuneau de mari sume de bani şi de oaste proprie. fireşte cu căpeteniile ei. ci o combinaţie literară a cronicarilor din veacu' a' XVII-lea). nu se aflau şi la fel fac toţi domnii ce înzestrează cu moşii mănăsti rlleBoierimea munteană din acea vreme. 1/1. date boierilor pef tru 17 18 Gh. cuprinzând Ş1 ° clasă de boieri. care se întindea în multe judeţe cu moşiile e>» nu era privilegiată cu acte. Vechimea boierimii: Ţara Românească şi Moldova. ci şi înainte de stabilirea ungurilor în Ardeal. trib utu' şi chiar privilegii feudale (privilegii de moară19). deci locuri libere la îndemâna lui. Este limpede. op. Actele interne ale Ţării Româneşti în veacul al XlV-lea şi XV-lea confirma existenţa străvechii aşezări demografice şi sociale în acest voievodat. cu ostile ungureşti. La 1277 avem pomenită lupta între voievodul Litovoi şi fratele S au> Bărbat.Cu t mai mult cu cât numele de boier apare şi în Ardeal. Nici un ac* nu pomeneşte colonizări în pustiu. p.ceea ce arată că ei sunt rezultatul unui fenomen social politic identic şi concomit^ ntAcest fenomen trebuie să fie. să dateze dintr-o vreme în care condiţiile sociale ?' economice să fi fost identice. I. Ibidem şi p. Deşi teoria unui descălecat a aflat azi noi parti/ am între istoricii români17. în chip necesar. nu poate fi un izvor istoric pentru evenimente petrecute patru veacuri ^^ înainte. e nevoit să cumpere moşii boiereşti. Existenţa micilor voievodate din secolul al XlII-lea pe teritoriul ce urm# sa formeze mai târziu Ţara Românească. este adeverită documentar prin privilep111' regelui Bela IV din 1247 pentru Cavalerii loaniţi (voievodatul lui Litovoi în V^ ea Jiului. pentru colonizări. înzestrează mănăst irea Cozia. cit. nu numai înainte de întemeierea celor principate. afară de bălţile Dunării' nu existau aici la dispoziţia domniei. căci toate nobilimile europene datează din această epocă şi nu ne put em închipui că românii formează o excepţie istorică în mijlocul celorlalte popoare. Din ştirile date de documente rezultă că cei doi voie"*'0. înainte de existenţa graniţelor politice între ei. ci de o organizaţie militară feudală. voievod atu' lui Seneslav18). deci. Brătianu. anterior despărţirii politice îf tre românii din nordul Dunării. n-a putut crea o clasă de proprietanCând Mircea cel Bătrân. 37 . Dacă renunţăm la basmul descălecării. deci.^ n teritoriile lor exista o organizaţie fiscală.

un sat care în decursul vremilorîşi schimbase numele21. venirea succesivă a celor doi voievozi români din Maramureş. să fie menţionat în actele posterioare de întărire. ci ea este anterioară întemeierii statului. astfel. au fost locuri pustii fără proprietar. care au făcut o întinsă operă de colonizare. atunci când donatorul era cunoscut. deci boierimea moldovenească creată de domn forma o minoritate faţă de cea veche. Atunci când moşia a fost dăruită sau întărită de domn boierului. ci e vorba de stăpâniri ereditare (ocina. dat la 1370. deşi în acest voievodat sunt unele condiţii economice deosebite. Din citirea documentelor muntene. domnul nu are pământ. asupra stărilor sociale în Ţara Românească. şi unii boieri noi. Dragoş şi Bogdan. creând. Observaţiile de mai sus. deci nu s-a creat atunci boierimea munteană. întru nimic datele problemei pentru Moldova. apoi trecuse la domnie. ce dovedesc existenţa unei clase nobile. pe de altă parte. în actul lui Vladislav vodă peniru Vodiţa. nu afirmă în acte că moşia lui se datoreşte daniei lui Bogdan întemeietorul din Maramureş. nici un boier moldovean din vremea lui Alexandru cel Bun şi a urmaşilor săi. moşie din străbuni). spre deosebire de voievodatul vecin. adică moşie de la părinte. Bucureşti. a fost un descălecat. dar se pustiise cu vremea (siliştea = sat pustiu). avem şi în Moldova. Ibidem. când nu se ştia cine a dat moşia. Majoritatea proprietăţii boiereşti intră în această categorie. Rezultă clar de aci că. deci. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare. Nici un singur act din veacurile XIV şi XV nu pomeneşte o moşie dăruită cu prilejul întemeierii ţării de primul ei domn. în actul lui Mircea pentru Tismana din 1388 e vorba de siliştea Stăncişoara. 2 voi. I. Cf. nu s-a făcut o împroprietărire. cu prilejul întemeierii statului. O împroprietărire făcută de acesta cu prilejul venirii lui de peste munţi nu s-a făcut. a cărei origine străveche nu se cunoştea22. Satul fusese. a căror origine nu se indică niciodată. deşi e vorba de acte abia câteva decenii după întemeiere. al proprietarului Costea cu mai multe generaţii înainte. Toate acestea nu schimbă. sat în Mehedinţi. deşi era un obicei stabilit în cancelarie ca. în Moldova.confirmarea moşiilor. desigur pentru că era necunoscută şi se pierde în negura timpului. p. reflectate în hrisoavele domnilor. care vor fi adus cu ei şi ceva însoţitori. Panaitescu. Aceleaşi aspecte sociale. înainte de întemeiere. Adaug că niciodată. 1931 — 1932. dedina. însă. 38 . ce aparţinuse odinioară unui boier Costea. P. se folosea formula: „iar hotarele să fie pe unde din veacuri au umblat". se aplică şi la Moldova. Documentele Ţării Româneşti. colecţia din care sunt extrase toate faptele de mai sus. căci ar fi lăsat urme în actele ulterioare (boierii P. aceasta se menţionează în întăririle date de domnii următori. anterioare fundării statului. Costăchescu. 1938. unde a fost odinioară satul Bresniţa. 37 şi 44. în Moldova. Iaşi. colecţia de documente M. niciodată nu se aminteşte că moşia ar fi fost dăruită de vreun domn. la dispoziţia domnilor. vreo 40 de ani după întemeiere. rezultă un aspect de aşezare străveche. domnul întăreşte mănăstirii siliştea lui Costea.. proprietatea este completă din străbuni20.

este pomenit. din nord-vestul ţării. uneori. astfel. desigur nu din Maramureşul sărac şi puţin populat28. 27 Idem. ceea ce arată o viaţă economică de schimb. Ei sunt fiii panului (boierului) Ştefan.obişnuiau să ceară întăriri succesive ale proprietăţii lor de la diferiţii domni. Urkundenbuch. valea Moldovei. 455—456. regele Ludovic al Ungariei cercetează pe ruda sa. în care sunt menţionate câteva râuri. cronica vorbeşte de marea mulţime de provinciali (deci. dintre care ultima. lui Dan vameşul satul Iacobeşti. ajungem. Despre o viaţă socială diferenţiată în Moldova înainte de întemeiere avem şi unele ştiri directe. adică fiul „moldoveanului". n-a fost. ce nu poate fi decât din Moldova. 23 Skrzypek. p. ceea ce constituie un obicei feudal. după râul ce o străbate. era o regiune bine populată. La 1334—1335. La 1352. ceea ce nu înseamnă din ţara Moldovei. Poludniowo-wschodnia polytika Polski. la Lemberg. care nu exista pe atunci. Hist. în actele acestui domn se dă. Socotind Ia 30 de ani o generaţie. Istoria românilor. E vorba de stăpânire individuală. UbriXIII. Toate acestea nu înseamnă că domnii Moldovei. Este clar că Moldova. la 1325. ceea ce înseamnă şi şefi militari. Iorga. de nobilii locali. 1714. avem o indicaţie directă despre boierii din Moldova: regele Carol Robert al Ungariei. p. 132: la 1419. ed. la 1331. şi trece prin Bucovina. deci iar trei generaţii. Baia. 191. VII. 29 Zimmermann. care slujiseră răposaţilor domni dinainte de Alexandru. ca să se poată stabili dreptul asupra pământului. mai ales după ce au ieşit. în Ardeal şi Ţara Românească. Historiae Polonicae. imediat după întemeiere. I. 1. până în veacul al XVI-lea. Florianus. o armată. p. Când Bogdan a respins ostile regelui Ludovic al Ungariei. la II februarie 1400. Fontes III. deci înainte de venirea lui Dragoş şi a lui Bogdan23. are un sigiliu cu inscripţie latină. genealogia proprietarilor. 40. filiaţiune ce atinge adesea trei generaţii. creând. la pomenirea proprietarilor de pe la 1300. 2 " N. Alexa Moldaovicz. ci din Târgul Moldovei. şi s-au întins spre răsărit şi sud. 989. n-au făcut colonizări în pământurile pustii. numită şi Târgul Moldovei. o imigrare din alte părţi. Cazimir al Poloniei. 32: Alexandru cel Bun confirmă. Bratislava. avea o organizaţie politică cu oraşe. 39 . I. sub Muşatini. p. deci. 1884. şi boieri noi. Leipzig. localnici) ce se strânsese în jurul lui. Studii si documente. p. Astfel. col. domnii 23 Ibidem. fiul lui Borâlo. De altfel. 2 ° Cronicon Dubnicense. Colonizarea s-a făcut pe încetul. despre a cărei origine nu se ştia nimic. unde a fost lacob fiul lui Orbul (deci trei generaţii). nu de comunităţile săteşti. Situaţia proprietăţii boiereşti în vremea lui Alexandru cel Bun este aceea a stabilităţii unei situaţii străvechi. 109. p. 24 Dlugosz. Dar aceştia s-au adăugat pe fondul străvechi al boierimii locale. în legătură cu beneficiul moşiei). a luptat alături de poloni contra cehilor 24. înainte de întemeiere. Colonizările „în pustiu" sunt numai în mică parte boiereşti. Hungariae. satele lor. o oaste românească. cu data 130027. pentru epoca 1400—1430. confirmă lui Dragomir şi Ioanaş. p. 204. ceea ce înseamnă proprietate boierească29. Organizaţia anterioară întemeierii presupune o reglementare a proprietăţii şi clase sociale la fel ca la celelalte ramuri de români. Baia26. se plânge că moşiile episcopiei Milcovului au fost răpite după năvălirea tătarilor de la 1241 de „cei puternici ai acelui ţinut". II. precum şi Târgul Şiretului25.

Grundriss der Soziologie. afară de Filip. Lot. cuceriri. Germania. adică se romanizase. Numele tuturor regilor Franţei până la Napoleon este germanic: Ludovic. Astfel s-a născut noua ordine socială în Europa. Paris. nobilimea germană a francilor a cucerit pământurile romanilor. Introducere în sociologie. nu făcuse o expropriere a celor locuite. Onomastica franceză (numele de persoane) rămâne germanică. încă din veacul al X-lea31. a creat nobilimea franceză. dar se poate urmări mai uşor în Evul Mediu.dădeau mai bucuros aceste locuri răzeşilor şi curtenilor (sate de oşteni privilegiaţi cu proprietate în devălmăşie). nobilii şi regii continuă să poarte nume germanice. dând numele ei acestui popor romanic. de fapt. M. cu câteva rare excepţii. Les invasions germaniques. din epoca migraţiunii popoarelor. Toate nobilimile popoarelor de azi ale Europei se trag din această epocă şi la multe din ele se cunoaşte exact căror fapte se datoreşte crearea acestei clase. burghezia. Slavia. de pildă. Constatarea aceasta a dat naştere aşa-numitei teorii sociologice a lui Gumplovicz. Acelaşi proces istoric se vede şi în Spania. 1899. 1944. din care a ieşit nobilimea şi băştinaşii reduşi la serbie. Robert. în Gallia. se deznaţionalizase. Dacă teoria lui Gumplovicz ridică îndoieli în privinţa creării unor clase mai noi. Din aceste consideraţii rezultă un fapt precis: boierimea română se trage din împrejurări sociale anterioare întemeierii statelor. cu-n este. Ralea. care. Se poate afirma. Migraţiunile sau năvălirile au fost. clasă ce se află în toată Europa medievală. de către statele noi creştine. o ordine socială a proprietăţii. deşi este deznaţionalizată după un număr de generaţii. 1940 şi pentru exemplele următoare din Spania şi Italia. Francisc. cf. Henric. Nobilimea şi cuceririle. deşi nobilimea străină. Această afirmaţie este adevărată şi pentru nobilimile din Antichitate. apoi cucerirea teritoriului barbar. luptele între ele aduceau supunerea unora şi învinşii devin şeioii învingătorului. unde nobilimea de origine vizigotă ocupă moşiile şi. Adaug că însuşi faptul că domnul nu dispunea decât de locurile pustii. I. F. Cucerirea a însemnat şi o luare în stăpânire a pământului de către'clasa militară a cuceritorilor. Ferdinand Bucureşti. clasa seniorilor moşieri. cucerirea provinciilor Imperiului Roman. înseamnă că domnia găsise. francă. p. la întemeiere. 108. aşa că studiul pe bază de analogie poate fi folositor pentru dezlegarea problemei care ne preocupa. vizigote: Alfonso. 40 . Avaria. Gumplovicz. după care lupta de clasă este o continuare a luptei dintre rase. este clar că nobilimea militară s-a născut peste tot ■. astfel se nasc clasele sociale30. Astfel. a silit-o să muncească ogoarele pentru noii stăpâni. create de năvălitori pe ruinele imperiului. ca şi o mare parte a numelor de locuri. francezii. că nobilimea din Europa s-a format ca o urmare directă a migraţiunilor din prima parte a Evului Mediu. de care nu s-a atins.a rezultatul unei cuceriri şi a subjugării băştinaşilor. Carol. căci Filip I era fiul unei principese din Kiev. subjugând populaţia băştinaşă romanizată. în epoca hoardelor nediferenţiate social.

în Germania. care deposedează. în acest cadru de istorie universală. onomastica familiilor domnitoare. de la dezagregarea Imperiului Roman până în veacul al X-lea. reduse la serbie. clasa proprietarilor nobili. care au dat numele ţării. care are în serviciul ei vechile comunităţi săteşti ale băştinaşilor. a unei mari părţi din clasele populare. Berenguar etc. la 1066. numele ţării (Franţa. clasa dominantă a fost creată de mongoli. ei crează o nouă nobilime a lorzilor {lord = stăpân). 41 . ce poartă un nume mongolic (boilas. La bulgari. a nobilimii şi. de la nobilii străini a rămas.' vechea nobilime anglo-saxonă. Henric. Isabella. care s-ar putea defini astfel: în prima parte a Evului Mediu.(Fernando). o mare parte din onomastica . Astfel se naşte clasa nobililor şi a şerbilor. cu prilejul războaielor pentru creştinarea bavarilor şi saxonilor. Avem. normanzi scandinavi. interesanta comunicare a d-lui Domanovski la Congresul Istoricilor din Varşovia. Nobilimea bulgară s-a slavizat încă din veacul al IX-lea. proprietari de moşii. Oleg. în parte. Ei dau numele lor poporului şi ţării (Ross. Desigur că înnoirea clasei proprietarilor. grăbeşte procesul de deznaţionalizare. numele lor sunt tot germanice: Ludovico. şef militar). cu vremea se deznaţionalizează. adică. popor slav. Ruric. de unde Rusia). deci. supun pe slavi şi crează statele de la Kiev şi Novgorod. în ţările slave. adoptă. în privinţa cuceririi lumii germanice de către noile state creştine. care a lăsat puţine urme în cea bulgară. care stăpânesc pământurile. limba supuşilor. iar o parte din toponimie (numiri de locuri) este germanică. Şi aci nobilimea de limbă franceză este deznaţionalizată după două secole. Carlos. a clasei boiereşti. Mathilda. puţini şi trăind în mijlocul băştinaşilor. avem în Marea Britanie o dublă cucerire. prin imitaţie. asemenea şi cea polonă. în Italia. a boierilor. după cei mai serioşi cercetători ai istoriei sociale polone 32. Olga. normanzii au contribuit la crearea familiilor nobile din peninsulă. şi cea normandă cu Wilhelm Cuceritorul.clasei stăpânitoare este de origine scandinavă: Vladimir (Valdemar). nobilimea a fost creată de baronii lui Carol cel Mare. însă. s-a schimbat structura socială a popoarelor europene prin cuceriri. cea anglo-saxonă. Totuşi mongolii sau topit în masa slavă din sudul Dunării. Normanzii veneau din Normandia franceză şi erau francizaţi. herulii. prin elementele ce se ridicau din clasele de jos. Nobilimea veche rusă se trage din varegi. Rusia. Supunerea popoarelor agricole de către cele militare a creat o nobilime de proprietari de pământ. la 1933: ei formează tot o clasă de moşieri. de unde numele poporului englez. Bulgaria). adesea. Totuşi. au pierdut limba lor. a face cu un proces social general european. iar ostrogoţii. precum şi o puternică influenţă în numele de locuri (toponimie). Carlo. Cuceritorii fiind. trebuie studiată şi originea nobilimii române. 32 Pentru originea nobilimii maghiare din şefii cuceritori. varegii. observăm aceeaşi nobilime de cuceritori: în Rusia. Lombardia poartă numele longobarzilor.

Praga. p. Niederle. p 215-218 şi L. ţarul Simion al bulgarilor a fost infrânt de unguri la Dunăre şi tot atunci s-a produs aşezarea pecenegilor în Muntenia. în schimb. cu un termen geografic. Slovanske starozitnostL II. care a influenţat pe cea românească şi a dat naştere toponimiei slave de la noi. constatăm. rezultă că slavii trăiau sub conducerea unor *ectores.Slavii şi românii. o toponimie slavă. în Panonia. Provinciile romane din apusul Europei au fost cucerite de popoare germane. care au format acolo state: Francia. recunoscând supremaţia militară a hanului bulgar. în sudul Dunării. însă. se crează. Spania etc. numiţi. a fost limba veche bulgară. o onomastică slavă. în legătură cu influenţa slavilor asupra românilor. Lot. Les invasions barbares. din locurile lui de formaţie. ca şi în opera lui Constantin Porfirogenet. unde a rămas stabilă. bineînţeles înainte de a purta acest nume mongolic şi de a fi stăpânit de aristocraţia mongolă. 42 . la un popor romanic. Filologii admit că în această epocă slavii erau diferenţiaţi ca limbă. Asupra epocii când s-a produs această aşezare. slavii dacici trăiau deosebit şi se aflau sub suzeranitatea haganului avarilor. care în veacul al IX-lea se creştinează prin opera elevilor lui Metodie şi Chirii. dovadă influenţa slavă asupra românilor în general. o marcă germano-francă. fraţii de la Salonic. De la început. probabil voievozi locali. ele au fost de scurtă durată. 1895. 47-48. unde era capitala hanului bulgar. Din cronicile germane. Până în această epocă. p. căzut în luptele de pe malul Tisei. Jagic. Lombardia. ce exercitau conducerea efectivă. 446-454. ci o parte s-a aşezat în Dacia. boieri. în secolul al VH-lea. Restul pământurilor dependente de Imperiul Avar cad atunci sub suzeranitatea Imperiului Bulgar. înaintea unei analize istorice adâncite. iar într-o inscripţie aflată la Aboba. slavii. ba chiar şi liturghia şi cultura oficială în limba slavonă. deşi au fost stăpâniri germane. Dar. F. V. statul bulgar. izvoarele istorice indică secolul al Vl-lea33. la 900. ale vizigoţilor şi gepizilor în special. în cronicile germane ale vremii. analele de la Fulda. să cercetăm împrejurările istorice ale cuceririi slave în Dacia. înainte de a trage concluzia ce se impune. pentru români. slavii dacici au fost o ramură a poporului slav bulgar. avem o nobilime cu nume slav (adoptat de slavi de la mon°oli). în „Archiv fur slavische Philologie". s-au aşezat ca o urmare a trecerii acestui popor de la nord. nelăsând urme adânci. I. de istoricii mai noi. în veacul al Vl-lea. o asemănare izbitoare cu cele spuse mai sus despre crearea nobilimii la popoarele europene: la români. adică începuseră să se formeze diferitele limbi slave de azi. XVII. Atunci s-au aşezat slavii meridionali în patria lor de azi. e pomenit un oştean al lui. deci Bulgaria se întindea atunci peste toată Dacia. lângă Şumla. Slavii din ţările noastre. se vorbeşte de vecinătatea ţării bulgarilor cu a carolingienilor şi cu Moravia. Dar. Din izvoarele vremii se vede că moravii şi cehii importau sare din salinele ardelene ce se aflau în Bulgaria. Limba slavă. trebuie. la sfârşitul veacului a VUI-lea. a cărui reşedinţă era în pusta ungurească. slavii dacici. Desigur că nu toţi slavii veniţi de la nord au trecut Dunărea. rolul jucat de germani în formarea popoarelor romanice din Apus l-au jucat. spre sud. Cea mai veche ştire despre slavi la Dunăre e din anul 517. în Dacia. Carol cel Mare distruge Imperiul Avar şi întemeiază. Ein Kapitel aus der Geschichte der sud-slavischen Sprachen. din sudul Dunării.

care nu se afla. la începutul aşezării lor. care erau liberi. nu şi cea socială. 43 . istoricul bizantin înţelege numai organizarea politică. MopaBHX H Marnaphl. voievozi. Monumenta Poloniae. op. ed. Gesta Hungarorum. au suferit apoi stăpânirea politică bulgară. Locuinţele lor sunt rare şi sărăcăcioase. Brătianu. cu prilejul războiului din nordul Dunării al generalilor bizantini sub împăratul Mauriciu. în această epocă. voievozii slavi locali au rămas liberi. între localnici. p. C. dar rezultă din cuvintele lui că erau adunări de războinici care aveau prilejul de a alege pe şef. dar toţi sunt nobili*' 36. care vorbesc de prădăciuni cumplite ale slavilor din Dacia în sudul Dunării. Porfirogenet. sub conducerea unui rege. 174 şi Geograful Bavar. Observăm că scriitorul bizantin vorbeşte de democraţia slavilor prin aceea că ei nu aveau un şef unic. De observat că ei erau liberi în epoca aşezării în Dacia şi. în Omagiu lui I. G. p. după cum rezultă din cronicile bizantine. Xenopol. 104: „Vulgarii regio qui terminat in finibus nostris". în veacul al Xl-lea. Teofilact Simokates. cit. Procopios din Cezareea. Paris. avem informaţiile altui cronicar bizantin. în jurul anului 600. ci erau despărţiţi în triburi. ci duc o viaţă democratică (populară) şi de aceea câştigul şi paguba la ei sunt în comun. istoriograful oficial al lui Justinian (527—565). ■" Notarul Anonim. 446—457. Moscova. p. Despre organizarea politică şi socială a slavilor din Dacia avem puţine ştiri şi de aceea pasajul lui Procopios. ed. De administrando Imperio. la Bielowski. 36 Procopius. cumani şi tătari. scrie în Istoria războiului cu goţii: „Slavii şi anţii nu sunt supuşi unui singur om.. despre slavii din Dacia. Aşadar. Democraţia lui Procop nu poate fi decât o formă politică a unei societăţi aristocratice militare. Aceşti războinici reprezintă o aristocraţie militară a slavilor. La venirea ungurilor în Ardeal. se împărţeau în două ramuri: anţii la răsărit de Nistru.D. I. 11 (istorice). 1887. 25. deci ca la un veac după Procop. Bonn. 45: Kean dux Bulgarorum et Sclavorum. Niederle. Numeroase date şi la L. în veacul al Vl-lea. nobilii de care vorbeşte Procop. aceluiaşi. stăpânirea slavilor a fost de lungă durată şi ei reprezentau clasa conducătoare în Dacia. independent de avari. Gh. dând pe rectorii sau ducii cronicilor latine. care se aflau sub stăpânirea avarilor şi slavii propriu-zişi în Dacia. I. desigur. Les Roumains au Moyen Âge. Popa-Lisseanu. sub unguri. Dacia era sub stăpânire avară şi ostile greceşti urmăresc pe acelea ale cneazului 34 Pentru stăpânirea bulgară în Dacia traiană. ca la germani. adică nu formau un imperiu. 55—62 şi 235—237. care au venit mai târziu. ceea ce arată calitatea lor de cuceritori. 1885. Grot. III. în veacul al Xl-lea. cf. 57. I. cei din Ţara Românească şi Moldova de mai târziu au rămas sub autoritatea popoarelor turce: pecenegi. p. despre caracterul războinic al incursiunilor lor.Aşezarea slavilor n-a fost o simplă infiltrare. Lupaş. care a ţinut şi ea un veac şi jumătate. 201 — 228 şi 396 (cu cea mai completă indicare a izvoarelor). Din această scurtă expunere istorică rezultă că slavii bulgari aşezaţi în Dacia. 86 — 97. sunt pomeniţi încă „duci" slavi în această provincie românească 35. 14. cei din Ardeal. p. în adevăr. este deosebit de preţios. 96 şi Simon de Keza. p. Const. Aceasta nu exclude existenţa unei aristocraţii. după cum spune acelaşi autor. ci o cucerire.aşa că s-a pus capăt supremaţiei bulgare asupra Uaciep-*. numiţi. Aşezarea slavilor în Dacia s-a făcut sub o aristocraţie militară. ed. Bulgaria în nordul Dunării. p. pomeniţi în vechile cronici ungureşti au încăput. A.

aristocraţia militară de la noi avea nevoie de moşii pentru hrana ei. Astfel s-a format clasa nobilă în ţara noastră. C. Rămâne. Aşadar. exista cel puţin de la întemeierea ţării.] Secţ.. Aşezarea stabilă şi de durată a unei aristocraţii militare slave în Dacia înseamnă. ed. Ist. o inovaţie ce se iveşte în secolul al XVI-lea. 0 cnoBt SojitpHHT. în cele următoare. după căderea Imperiului Avar. Am spus mai sus că. cât şi populaţia românească. Popa-Lisseanu. M OCK . cu resturi germanice din Dacia. cu obligaţia prestării gratuite a muncilor. Giurescu. caracterizată prin elemente esenţiale de drept: obligaţia de a sluji boierului. Bucureşti. cum rezultă din cronica amintită. 94—98. hotărât. în chip necesar. vom prezenta dovezile ce arată că. Avarii nu aveau aşezări stabile în Dacia. [Mem. aşezate înaintea slavilor 37. o consecinţă a împrejurărilor istorice a aşezării lor. adică. Cel mai însemnat termen istoric pentru această problemă este numirea Theofilact Simokates. .Musoc în părţile râului Museos (Buzău). H MII . p. Rom. Mircea cel Bătrân. la noi. O punere în posesie a şefilor militari slavi pe pământul Daciei este. datorită unor împrejurări sociale şi politice speciale. boierimea noastră este de origine slavă.. la ruşi38. care nu se poate concepe fără ea39. în realitate. 37 44 . Despre rumâni. triburile slave din Dacia. Nu trebuie. Din cercetările mai noi ale istoricilor români rezultă. 1915 şi idem. o6ui.° I. Atunci va fi căpătat aristocraţia slavă din Dacia numele de boier şi tot atunci a trecut termenul. în chip necesar. ca numai în legătură cu aşezarea slavilor să cercetăm formarea boierimii româneşti. deci. împrejurările politice favorabile pentru crearea boierimii slave la români. că serbia. Pieragast). 1944. Acad. Dacia în autorii clasici. P. ca slavii. Aceasta este străveche şi o socotim tot aşa de veche ca şi nobilimea. Vechimea rumâniei în Ţara Românească. confundată serbia cu legătura de glie sau iobăgia. deci din prima epocă a organizării ţării. luarea în stăpânire a pământului şi supunerea la muncă a băştinaşilor se poate căuta în veacurile VI-X. stabilită după venirea şi aşezarea slavilor. Panaitescu. în chip neîndoios. Terminologia românească privitoare la clasele sociale. Spania şi Anglia. care pe atunci era complet slavizat. moşii care erau cultivate de băştinaşi. oastea duşmană era compusă din slavi cu şefii locali (d..P. p. prin români. Originea slavă a boierimii române: terminologia socială. Serbia este. însă. întocmai ca în Franţa. II. Părerile mai vechi despre înfiinţarea serbiei sub Mihai Viteazul sau în cursul veacului al X'/I-lea nu mai rezistă în faţa textelor precise ale documentelor publicate în ultimul timp: obligaţia de slujbă şi de supunere a ţăranilor de pe moşiile boierilor şi mănăstirilor apare încă sub Mircea cel Bătrân. despre care nu e cazul să discutăm aci. Venelin. epocă ce corespunde cu vechimea pe care am stabilit-o mai sus pentru originile boierimii noastre. şi o bază economică a puterii sale. la raporturile între şerbi şi boieri şi la stăpânirea pământului este revelatoare pentru problema originilor boierimii. XXXVII. 2—14. ci se mulţumeau cu o supremaţie militară asupra acestora. în adevăr. dependenţa personală faţă de el. e. cât şi în Moldova. adică dependenţa personală a ţăranului de boierul proprietar. au trecut sub dominaţia Imperiului Bulgar din sudul Dunării. ibidem. după ce am expus acest cadru istoric. atât în Ţara Românească.ecTBa H HCTopH a p e B 1 6 4 7 . VII.

adică cel venit din vecini să se aşeze ca supus pe moş proprietarului. erau liberi. el însuşi de origine bizantină: paroikos. uumwa naţional devine acela al unei categorii sociale. în devălmăşi lucrate cu braţele. nu e de admis. boier.şeronor in ţara Komaneasca: ruinau = şciu. autohtonii. franţuzeşte. Caracteristic e faptul că obligaţia de slujbă făcută boierului se nume rumânie. ai fost supuşi şi anume unei stăpâniri sociale străine: românul devine şerb şi slujei străinului care era boier. aven în locul său termenul vlah. cun că rumân înseamnă „om simplu. rezultă şi din legislaţia francilor. dedină. I. De altfel. în mare parte. sunt de origine autohtonă: un bătrân (veteranus) se numeşte bucată de pământ cuvenită unei familii din comunitatea devălmaşă: moşneni su proprietari ţărani în devălmăşie. şerb. fără altă calitate socială"40. adică de legătura dependenţă. Termenii care arată stăpânirea sunt slavi: stăpân. Un om liber. Sakâzov. de asemenea. rumânu era indicat în acte numai cu o calitate socială. Bulgariens Wirtschaftsgeschichte. se numea boieresc. Şi ceilalţi termeni sociali ai limbii române sunt tot atât de caracteristi pentru problema noastră. aceea a obligaţiei muncii. Dacă român a devenit sinonim cu şerb. dar numele comunităţilor de proprietăţi mici. cit. rumânia. adică românii. termen latin care traduce pe slav sused. numele cla: nobile. Punem acum întrebarea: dacă boierimea moldoveana ar fi venit di Maramureş. Iorga. Pe când numele roman al românilor ajunge sinonim cu şerb. adică slavilor cuceritori. anume al supuşilor. clasa şerbilor cu nume roman şi cea nobilă cu nume slav. la un moment dat. în unele acte slavone. a sluji. jupa gospodar. pe când urmaşii romanilor era şerbi. Iorga. sunt. şerb (servus Când e vorba de calitatea de supus faţă de proprietar. 87-92. ceea ce înseamnă moştenitor al pământului (c N. balcanic Singura explicaţie este că. în greceşte. avem iarăşi numiri slave: slugă. fără avere. fără altă calitate. Se poate face o apropiere cu termeni sociali asemănători din alte limbi. de aci s numele instituţiei. boierii slavi. în Moldova şi în une documente muntene. ca N. este de origine slavă. ocină. au adoptat acest termen slav balcanic pentru supuşii Io Numele proprietăţii boiereşti. runuuuc — şciui^. Faptul nu se poati explica decât prin aceea că. de altfel. Explicaţiile unor istorici. franc înseamnă liber (franctireur este oştean \\bsr. cum se explică faptul că supuşii ei poartă un nume sud-slavic. aceasta înseamni că românii au devenit şerbii năvălitorilor. nu era u rumân. latini: ţăran. p. 45 . Este singura explicaţii mulţumitoare a acestui termen în limba română. înainte de întemeiere. adică nobilii. nu se poate să nu reiasă originea istorică respectivă celor două clase. 41 Cf. iar munca însăşi. în legătură c stăpânirea Imperiului Bulgar. datorată boierului. rumânii. aşa cum. şerbul se numeşte vecin. franco — liber de vamă) şi cuvântul derivă de la numele francilo Numai francii cuceritori. Termenul există ca atare la slavii de sud şi a fost tradus cu acest sens români41. i i m ui meu v. op.franchise — liberta sau privilegiu. cei care arată clasa de jos sunt. Puse faţă în faţă. înseamnă la propriu veci prin extensiune. de origir slavă la români.

din moş. italieni şi spanioli. unele identice cu cele din sudul Dunării. răzeşii. cu alt prilej. fiind despărţiţi prin populaţia de limbă ruteană. Bratei. din cele spuse în acest paragraf. Rosetti. Nandriş. am putea zice. care imitau clasele de sus. „y<iu laciu m oşnean împărăţiei cerului" j. Ulea. Acelaşi lucru în Moldova. nu aflăm decât prea puţine identice cu boierimea maramureşeană (nume de boieri români din Maramureş. Adaug că numele boierilor moldoveni nu corespund. IX. în plus cu o influenţă rusă apuseană la numele de boieri. dar. Vlad.termenul um ICAICIC icugjuasc. Diplome maramureşene. Aprişa. ce lipseşte în Ţara Românească (nume de boieri moldoveni în veacul XV: Dajbog. credem că rezultă în chip luminos originea clasei nobile la români printr-o cucerire slavă şi o aristocraţie care a supus populaţia romanică. nu e probabilă. adică la popoarele romanice din Apus. Tatău. 46 . Dan. Drag. mai sus. Nan. Steţco. Loconei. Faptul acesta ciin urmă este caracteristic. ce nu dovedesc nimic. care a creat porecle din fondul său propriu de limbă (astfel. privilegiul clasei stăpânitoare şi arată originea ei. I. După colecţia de documente M. că rezultatul cuceririlor a fost formarea onomasticii de origine germană la francezi. Ghinea45). prin modă. limba fiind oglinda trecutului. Sur quelques termes du Daco-Roumain relatifs ă la propriete terrienne. propusă de Gr. 3 P. Bogdan). Vranin. Maruş. de câteva nume occidentale şi turce (cumanice). probabil tracic. Stravici. Costăchescu. avem o mare majoritate de nume slavone. Originea slavă a boierimii române: onomastică şi toponimie. Dan.P. Vlad. s-a coborât şi la burghezi şi ţărani. Ştefan. nu e vorba de un împrumut din sudul Dunării. originea termenului este controversată. Dacă analizăm numele domnilor Ţării Româneşti şi Moldovei. Dragoş. O statistică ar arăta că majoritatea numelor boierilor moldoveni din veacurile al XlV-lea şi XV-lea sunt slave44. Iurg. Radu. Panaitescu. pe lângă un număr de nume din calendar. pentru Ţara Românească şi Bogdan. Bârsan. Onomastica este. în parte. în Moldova. Oprea. ci de o clas. term en autohton. Mircea. noi n-am avut contact direct cu Polonia. originea poloneză din rycerz (cavaler). etimologia ungurească este mai posibilă42. altele formate pe teren românesc. ''azan. comună cu cea creştină. ceea ce arată că originea nobilimii moldovene nu se poate căuta în Maramureş. Miroslav. 69. Erdeu. Echivalentul moşnenilor din Ţara Românească sunt. Manea.1 cu limbă slavă. Onomastica românească de azi este. p. chiar pentru ţărănime (Stanciu. Mircea cel Bătrân. Domăncuş. Afară de nume calendaristice. Dragomir. regilor şi nobililor. cu acelea ale boierilor români din Maramureş din acea epocă. Clănău. Am arătat. în genere. numele boierilor munteni din veacul al XlV-lea şi XV-lea43. cit. Mihâlyi. Sa'racin. Am cercetat. Dar. găsim o majoritate de nume slave: Vladislav. Ioan. în parte slavonă. Ghinea. ce nu se află în Moldova: Valutin. op. reducând-o la serbie. AI. Moghilă). Iuga. pe baza poreclelor din limba slavă vorbită de slavii din Dacia. Sin). Dolh. în „Bulletin linguistique". pentru Moldova. Onomastica străină se aplică claselor de sus.

Dacă. sunt slavone (solniţă. slavii din Dacia nu formau un nucleu masiv de populaţie. acelea care privesc produsele obţinute de ţărani sunt romanice: grâu. totuşi. Padina. cizmă). grapă. cele fabricate în casă. mei. pentru că bălţile au fost proprietăţi cu drepturi feudale. profunzimea influenţei lor. Moldova. dar oamenii ce le purtau. Pentru limba engleză s-a făcut un studiu de 47 . dacă am admite că ei ocupau întinderi mari şi unitare în Evul Mediu. Dragomireşti). cele pescăreşti. Cuvinte care arată obiecte fabricate. A doua categorie de nume de locuri. Nici nu poate fi explicată altfel influenţa slavă în onomastica şi toponimia românească. populaţia lor de atunci putea fi românească. ci. o mulţime de nume de localităţi. erau probabil români. localităţi cu terminaţii slave caracteristice în -ov şi -ova). derivate din cuvinte pentru care limba română are termeni latini sau de altă origine (exemple: Crasna. deşi au rădăcină slavă. dimpotrivă. în genere. ci. o categorie de nume slave fără semnificaţie în limba noastră. şi în limba română: Ruda (minereu). Un studiu din acest punct de vedere al elementului slav în limba română nu s-a făcut încă. a unei influenţe de clasă. pe de alta. Onomastica şi toponimia sunt indicii. e posibil ca în lexic el să denote că elementele care privesc agricultura stăpânului (uneltele de lucru) sunt slave (plug. clasa stăpânitoare. fie că erau şefii sau întemeietorii comunităţilor săteşti. în chip necesar. opincă. nu ne-am explica românizarea totală şi fără urmă a slavilor din Dacia. au înţeles. in: elementele păstoreşti sunt romanice. în privinţa acestora e de făcut o distincţie: sunt nume de locuri ce derivă din onomastică. Aceste localităţi.O altă latură a urmelor clasei nobile slave la români este toponimia slavă pe pământul României de azi. ca germanii din Franţa şi Spania. Visoca. însă. nu erau. fie că erau proprietarii satelor. carul) sunt latine. după ce au lăsat urme aşa de adânci. rariţă). E vorba. făină. Craiova şi. ci stăpânite de slavi. unele importante: Ialomiţa. Rămâne. Ocna. ce se cumpără la târg. Satele cu nume slave nu erau neapărat locuite odinioară de slavi. exercitată de slavi asupra românilor. întrucât sunt regiuni de prezenţă masivă a acestor numiri. cuprinzând nume de râuri. ce rămân să fie verificate de specialişti. ca îmbrăcămintea (cămaşă. adică din nume de oameni (Bucureşti. Târnava. Săliştea. Zimnicea (bordeiul). ale numelor satelor. Drăgăşani. nu ne-am explica dispariţia totală a slavilor dacici. mai ales. prin numărul lor. Topolniţa. Crişana şi cele două principate. care nu sunt slave. Suşiţa. Dacă slavii ar fi exercitat această influenţă asupra românilor. Islaz. însă. în număr de vreo mie pe teritoriul românesc. Ne mulţumim numai cu câteva sugestii. cărora proprietarii le-au dat nume în limba lor. Numirile slavone se întind şi în Ardeal. de o influenţă culturală. ca să nu mai vorbim de influenţa în limbă. ca şi în cazul influenţei germane la romanicii apuseni. un popor romanic trăieşte într-o ţară cu nume de locuri în parte slavone şi purtând el însuşi nume slavoneşti. se explică influenţa lor asupra njmelor de locuri (ca şi în onomastică) şi. în toponimia românească. Aceste nume sunt rezultatul onomasticii slave. prin ascendentul clasei superioare şi atunci se explică pe de o parte slăbiciunea rezistenţei etnice a slavilor dacici. dispariţia lor totală. Izvorul. Suhaia. au fost considerate ca o dovadă a colonizării slave pe acest pământ. Bistriţa. după terminaţiile în -eşti şi -eni. Dâmboviţa. Maramureş. însă. în acelaşi timp. Cerneţi. slavi. Totuşi. sunt slave. dimpotrivă. nu de mase. Prahova.

Desigur că aşezarea stăpânirii catolic^ ungureşti în Ardeal n-ar fi putut favoriza. nici măcar îngădui înlăturarea creştinismului latin al românilor şi înlocuirea lui cu liturghia slavă ortodoxă. Deocamdată. Totuşi. zisă şi limbă veche slavă bisericească. Dar ea se întâlneşte atât în Biserica românilor ardeleni. în chip necesar. care a devenit limba bisericească a slavilor ortodocşi. Limba slavă bisericească la români n-a fost un fenomen mărginit la liturghie. creştin. 48 . existenţa unei clase nobile slave în Evul Mediu în aceste părţi. pentru scrierea limbii slavone46. deci. sărbătoare. la noi. boul consumat de stăpâni are nume francez (beef). scrisori de comerţ. biserică. Pe de altă parte. Jagic. în chip permanent. înlăturată de propaganda latină şi ea a fost salvată numai în Bulgaria. în Bulgaria a fost introdusă liturghia slavă. limba slavă bisericească. Berlin. Limba slavonă a fost. Atunci a fost creat şi un nou alfabet. Cei doi fraţi au tradus liturghia şi cărţile sfinte în limba slavă cunoscută lor: dialectul macedonean al limbii bulgare din veacul al IX-lea. numele ţarii. dovadă hotărâtoare este terminologia creştină de origine latină a limbii române (Dumnezeu. Un popor romanic. Putem. cuminecătură. Aşadar. o limbă politică de stat. dar chiar acte particulare. introducerea liturghiei slave a fost. chiar în actele particulare. când s-a stabilit pentru prima oară în Bulgaria. liturghia slavă la români este anterioară epocii cuceririi ungureşti. inscripţiile pe monete şi cele mormântale erau în slavoneşte. Se ştie că liturghia slavă a fost creată în veacul al IX-lea de Metodie şi Chirii. Toate privilegiile domneşti sunt scrise. crescut de ţărani. alfabetul cirilic. ea a fost şi limba oficială a statului. ne mulţumim să stabilim faptul că onomastica şi toponimia slavă la români dovedesc. Bineînţeles. a adoptat ca limbă liturgică şi ca limbă oficială a statului. prin normanzi (pork). până la sfârşitul veacului a! XVII-lea. 1913.acea epocă V. la cehi. care au fost chemaţi din Salonic de principele morav Rostislav pentru a creştina pe supuşii lui. Românii au avut la început un creştinism latin. testamente şi scrisori familiale se scriau în. prin venirea elevilor lui Metodie şi Chirii în această ţară. fapt unic în istorie. ca latina în statele catolice. Timp de mai multe veacuri. boul crescut de ţărani are un nume saxon (ox). preot. are un nume saxon (pig)'. în Moravia. porcul viu. el trebuie să fie anterior despărţirii neamului sub diferite stăpâniri politice. Originea slavă a boierimii române: liturghia slavă. preciza introducerea liturghiei slave în cursul veacului al X-lea. cât şi în ac*ea a românilor din Moldova şi Muntenia. cruce. care a dat rezultate surprinzătoare: carnea de porc consumată de nobili are un nume francez. păgân. păcat). până în a doua jumătate a veacului al XVII-lea. Titlul domnului. în slavă bisericească. lege. însă. adică veacului al Xl-lea. sub ţarul Simion. în jurul anului 900. introducerea liturghiei slave la români nu poate fi mai veche decât anul 900. Entstehungsgeschichte der Kirchenslavischen Sprache. fiind vorba de un fenomen cultural religios comun tuturor românilor din nordul Dunării.acest fel. liturghia slavă a fost adoptată în epoci foarte vechi de români şi o găsim odată cu primele ştiri istorice interne româneşti. în Biserica română s-a slujit în limba slavonă.

anume altă vorbire. existenţa unei organizaţii de stat. Dar aceasta şi existenţa unor şefi locali slavi nu ajunge. bulgar de neam.în slavoneşte. a ţinut la curtea din Suceava predici în limba slavonă. însă. s-a introdus liturghia slavă la români. adică. zice raportul polon. 48 49 . recurg la caracterul lor păstoresc din acea vreme. Interesant. care nu ni s-au păstrat49. La litterature slavo-roumaine. Panaitescu. această explicaţie este insuficientă şi naivă: dacă un număr de preoţi români şi nu toţi (căci nu ne închipuim că preoţii din satele ardelene făceau drum la Vidin) se duceau odată în viaţa lor peste Dunăre. acolo se vorbeşte deosebit. fără a avea o ierarhie politică şi o clasă cultă? în adevăr. cuvânt de origine slavonă şi derivat din slavul dvor = curte. La 1619 domnea în Moldova Gaspar Graţiani. afirmă că preoţii români luau hirotonia de la episcopii bulgari din Vidin şi Silistra şi. Cronica Ţării Moldovei. de asemenea. pentru că vorbea slavoneşte. deci de cultură. ed. în chip obligatoriu. cronicile. La 1401 — 1403. în limba noastră. p.P. Se pune întrebarea dacă limba slavonă nu era chiar vorbită la curtea domnească şi în clasele superioare ale societăţii. II. Bucureşti. într-o discuţie cu un sol polon. o limbă moartă. Vorba de origine slavă. pentru a explica presupusele migraţi uni ale românilor în Evul Mediu. de neam croat. nu mai rămâne decât o singură explicaţie valabilă: liturghia slavă şi limba slavă de stat au fost introduse la români de clasa superioară. Am arătat că putem aşeza introducerea limbii slavone ca limbă cultă la români în veacul al X-lea. scrise de grămătici români. trăind timp îndelungat în mijlocul slavilor de sud. Explicaţia introducerii limbii slave bisericeşti la români a fost dată de unii învăţaţi prin teoria lui Roesler. stă alături de cuvântul latin. Astfel. aceasta nu poate fi cauza unui fenomen religios şi cultural aşa de adânc şi răspândit pe tot pământul românesc. aşa că se pune întrebarea: cum a putut aduce. 1913. 39. măcar în forme primitive. vorba de curte. 4 " P. neştiind limba ţării. Toată literatura. în slavoneşte. Documentele lui Ştefan cel Mare. în această privinţă. măcar în anume împrejurări. au adus cu ei în nordul fluviului limba liturgică slavonă. tocmai în vremea când Imperiul Bulgar şi-a întins dominaţia politică asupra românilor din nordul fluviului. Pe de altă parte. pe care le înţelegea48. Românii. pentru a explica întinderea şi adâncimea fenomenului. prin această legătură. 1944. şi. Bogdan. iar Costea Bucioc vornicul traducea în româneşte cuvintele slavone. ca adoptarea slavonismului la români. limba slavă a trebuit să fie limba maternă a clasei 47 I. într-un chip mai înalt decât în popor. Ştefan cel. Vorba. 479. Praga.P. Numeroase acte slavone sunt. Bucureşti. adică a formării românilor în sudul Dunării. însă. încă o dovadă că slavona era limba societăţii înalte. P. învăţaţii români. adoptarea liturghiei în limbă străină presupune. p. Fireşte. s-a supărat şi i-a strigat câteva cuvinte „în ruseşte". prin excelenţă. cea slavonă. se adresa supuşilor în limba lui. pravilele şi legendele erau. Mare. Dar aceiaşi învăţaţi. 1929. pentru românul medieval este aceea de la curte. 6. în pribegie. Cuvintele reproduse sunt. este cuvântul românesc vorbă. în aceste condiţiuni. Panaitescu. de altfel. Miron Costin. p. în slavo-rusă 47. când nu ocolesc întrebarea. Grigore Ţamblac. un neam de păstori.

în Europa medievală şi modernă. Carol cel Mare a impus creştinismul cu sabia. Ferenţ. introducerea unei religii noi sau a unei mari reforme religioase a fost opera stăpânirii şi a claselor nobile. au pretins şi ei parte la stăpânirea pământurilor de cultură.I. înfiinţându-se pentru ei o episcopie a cumanilor în părţile Milcovului. în stepele vecine cu Moldova. dimpotrivă. şi cumanii. şi astfel au trecut la catolicism. direct cu Sfântul Scaun. nu a existat liturghia slavă. de-al lui Clovis. deşi într-o măsură mult mai mică decât slavii. introducerea creştinismului se leagă de numele regelui Ştefan cel Sfânt. la germani. adică pe pământ românesc50. ea presupune. ca toate reformele religioase. aşezarea celor din urmă trei popoare turce amintite mai sus a înrâurit formarea politică şi socială a românilor şi toponimia ţării. a fost creştinarea cumanilor. După căderea Imperiului Avar şi a stăpânirii bulgare în Dacia. huni şi avari. cu acces mai deschis spre românii din sudul Carpaţilor. de aceea la ei nu s-a produs acelaşi fenomen cultural ca la ramura nord-dunăreană. mai puţin de tătari. care au trăit întotdeauna în mijlocul slavilor. n-au lăsat urme asupra ro nanilor. La unguri. încă multă vreme. Adăugăm un alt aspect caracteristic al problemei: la românii macedoneni. Reforma lui Lutherîşi datoreşte succesul în ţările germanice adeziunii principilor dornici de a acapara pământurile Bisericii. care îşi aveau centrul în pusta Ungariei. care au ordonat cu forţa adoptarea liturghiei slavo-bulgare. deci. păgâne. Chiar introducerea creştinismului primitiv în Imperiul Roman s-a făcut întâi prin clasele superioare. Dar faptul care a contribuit ca unul din aceste popoare să lase influenţe mai adânci în ţară. în limba oficială a Imperiului Bizantin. în chip necesar. prin mijlocirea Ordinului Minoriţilor. Este limpede că introducerea liturghiei slave la români a fost. să admitem că la constituirea clasei de boieri proprietari la români au luat parte. opera clasei superioare. Blaj. desigur. întrebuinţarea limbii slavone ca limbă a curţii până în veacul al XVII-lea dovedeşte că de sus în jos a pornit introducerea slavonismului. Cumanii şi episcopia lor. a bolianior şi de aceea a tost impusă şi românilor. Toţi aceşti suverani au fost ajutaţi în opera lor de nobilimea din jurul lor. Boris şi fiul său. sub a cărui stăpânire au trăit până la venirea turcilor. la ruşi. astfel. între care au fost aşezări importante numericeşte de pecenegi şi cumani. care se afla în aceste părţi şi. această regiune a fost stăpânită de popoare de limbă turcă: pecenegii (secolul XI). că această clasă era de limbă slavă. însă. . Românii macedoneni n-au avut clasa nobilă. Precedentele atingeri cu barbarii stepei. Ei intră în contact cu regatul Ungariei şi. Prin aceasta. iar satele au rămas. au adus şi au impus cu autoritatea lor pe predicatorii slavi.superioare. ţarul Simion. cumanii (secolul XII) şi tătarii (secolul XIII). 50 . pe cale de românizare. 1931. la franci. Trebuie. ci cea greacă. nu cunosc pe boieri. Rolul cumanilor. creştinarea a fost opera lui Viadîmir şi a Olgăi. Deosebirea între aceste migraţiuni şi cele precedente stă în aceea că centrul lor era la răsărit. cumanii au trecut în rândul popoarelor aşezate cu un început de cultură şi căpeteniile lor au intrat în contact cu boierimea slavă. odată cu acapararea pământurilor şi cu şerbirea unei părţi a locuitorilor. la bulgari. căci paganus înseamnă sătean. La noi.

deplin stabilită şi admisă de istorici şi filologi52. în boierimea română din veacurile XIV şi XV. De altfel. Basarabii de la Argeş. odată cu populaţia veche. nu de familie. la indice. Conea. că aceşti cumani formau o pătură suprapusă de stăpânitori. alături de cele slavone. Panaitescu. în „Rânduiala". Am arătat sensul onomasticii străine în Apus şi în Rusia. când Brâncovenii. Originea cumană a acestui nume este. care înseamnă în limba turcă „pădure grozavă". Cumanii ca popor de stepă nu erau agricultori şi populaţia băştinaşă a trebuit să lucreze pământul pentru-ei. că între voievozii locali. Trei domni din veacul al XV-lea şi unul în cel următor sau mai numit aşa. Iarcân. cumanii au creat o nobilime de proprietari..Ist. Este. Covurlui şi Bârlad). Basarab. 51 . cumanii au lăsat urme şi în toponimia ţării. între membrii dinastiei române se află unii care poartă un nume cuman. Fost-au locuite aceste regiuni în chip masiv de cumani. Toxabă. nu clasa muncitorilor ogoarelor. Astfel. în realitate. Filologii admit că numele topice terminate în -ui. toponimia nu e o indicaţie pentru limba maselor. el se întâlneşte la rorrânii din Caraş-Severin şi Haţeg53. Imperiul cumanilor şi domnia lui Băsarabă. [Meni] Secţ. dinainte de întemeiere. Ca şi în cazul slavilor.. Urme cumane. ■" I. Tăzlui şi Teleorman. erau şi cumani. ei nu făceau parte din vechea dinastie românească.. Bahlui. se văd. adică a boierilor cumani în regiune. Este limpede.sfârşitul veacului al XlV-lea şi de la începutul celui următor poartă nume turje. clar că în clasa stăpânitoare erau adânci infiltraţii cumane. Acad. Basarab a fost nume personal. sunt cumane. Ţara Românească de la răsărit de Olt se numeşte Cumania. în aşa fel încât au suprimat. III. Talabă. ce s-a confundat apoi repede cu boierimea mai veche şi mai numeroasă de origine slavă. deci. ci proprietate cumanică. p. Vadul Cumanilor în apropiere de Calafat. ci pentru aceea a stăpânilor pământului. 51 52 P. dar într-o măsură mai redusă. arobabil tocmai pentru că. dar aceasta nu înseamnă neapărat că dinastia munteană era de origine cumană. N. Abia în veacul al XVII-lea. Dar nu numai în rândurile boierimii avem nume cumane. 68 şi colecţia citată a lui M. Un altul în câmpia din sudul Ţării Româneşti: Călmăţui. P. şi anume cele de ape. şi numele de locuri anterioare? Desigur că nu. între membrii ei se află şi nume necumane. influenţa ei se exercită prin clasa superioară. deci. la 1247. Iorga. chiar dacă aceşti turci creştini erau romanizaţi. Ca şi slavii. avem un prim grup de topice cumane de pământ românesc în centrul şi sud-estul Moldovei (Vaslui. VIII. Numele cumane a numeroase localităţi şi râuri din ţară nu înseamnă o aşezare în masă a cumanilor în acele părţi. şi anume chiar cel dintâi. cel mai celebru dintre numele domnitorilor din Ţara Românească: lasarab. începând ţu Matei aga. 1935. ceea ce înseamnă o influenţă a onomasticii cumane: Aga. s-a socotit acest nume ca al dinastiei. Ca şi în cazul slavilor. cu câteva veacuri mai înainte. ci şi un nume domnesc. Rom. I. însă. Costăchescu. Talabă Turcul şi asemenea în Moldova lui Alexandru cel Bun: Berindei. ser. şi-au adaus numele de Basarab. tom. astăzi. Comari 51. fundatorul ţării. Mircea cel Bătrân. în diploma amintită a regelui Bela IV dată Cavalerilor Ioaniţi.

Problema. cum e uşor de înţeles. cu un rol important în istoria ţării. Pădurea cea Mare de pe Argeşul de jos. prin situaţie insulară. La societefeodale. cu luminişuri mari şi văi transversale. care a rămas de la început liberă de influenţă şi amestec străin. în zilele noastre. 385 şi II. pământul a trecut complet sub stăpânire feudală. în Frizia (nord-vestul Germaniei). comunităţile libere săteşti au dispărut. I. sub formă de vasalitate şi fermaj. Se ştie că întinderea pădurilor a fost. întreaga populaţie romanică a fost supusă la muncă pentru stăpânii străini sau a fost numai parţială. în chip logic rezultă că împroprietărirea nobilimii slave pe pământ românesc n-a fost totală. în Apus şi centrul Europei. mult mai mare ca acum: întregul şes muntean era acoperit de păduri. 54 M. care a scăpat cuceritorilor. are o importanţă capitală pentru felul cum s-a format organizaţia socială şi politică a poporului român. în adevăr. 134. regiuni unde cucerirea germanică n-a fost totală şi s-au păstrat comunităţi de proprietate ţărănească. rămânând regiuni în stăpânirea autohtonilor. în Evul Mediu. este aceea dacă acapararea pământului de către nobilimea seniorilor slavi a fost totală. p. clasa militară a cuceritorilor a pus stăpânire pe pământ şi a supus la serbie pe băştinaşi. lăsând regiuni întinse vechilor locuitori romanici. odinioară. fiind reduse la serbie sau au păstrat o libertate economică relativă. . în chip firesc. să afirmăm că proprietarii în devălmăşie. în parte. codrii acopereau regiuni întinse în vestul şi centrul ţării. regiuni ferite de năvăliri. Ne gândim nu numai la munţi. deci. p. afară de Bărăgan şi de valea Dunării lăţită spre nord în Teleorman şi Oltenia.română s-a format prin cucerirea slavilor. 248. au scăpat de cucerire şi sunt urmaşii autohtonilor (vezi şi originea tracică a cuvântului moş. au fost. De observat că e vorba de regiuni ferite de la natură. dar şi la păduri. erau păduri mari în Făgăraş. ca cea mai românească dintre clasele sociale. în care casta militară n-a putut pătrunde. în Evul Mediu. trebuie. Hunedoara şi în nord. Moşnenii sau cnezii în Muntenia. păduri ce au dispărut. Prima problemă care se pune. munţi. Dacă am explica formarea boierimii printr-o cucerire. în Ardeal. care munceau singuri pământul. în România. Clasa moşnenilor şi a răzeşilor apare. ci numai cel dintâi. regiunile celtice din Marea Britanie54. în Sardinia. începând cu veacul al Vl-lea. Teleormanul sunt numiri ce atestă codrii de odinioară. în acest chip. în chip necesar. cu munca desţelinării pentru cucerirea pământului arabil. păduri sau bălţi. Există. încercuind „câmpia" de la mijloc. fie pentru că nuiărul cuceritorilor nu era aşa de mare ca să ocupe toate pământurile. Bloch. dacă. Râul Dâmboviţa este „râul stejarilor". răzeşii în Moldova şi comunităţile săteşti în Ardeal şi Banat arată existenţa unei stăpâniri străvechi a pământului. unde sunt sate şi agricultură. şi excepţii. Pădurile. Situaţia la români e deosebită faţă de cea din Apus: avem o puternică clasă de săteni proprietari în devălmăşie. moşnean). pentru că străbate pădurea de stejari. 377. în Moldova. fie că unele regiuni nu erau accesibile de la natură aşezării străine. codrii Vlăsiei. Nu au trăit alături două regimuri de proprietate: cel feudal şi cel ţărănesc.

Aceste păduri, mai degrabă regiuni păduroase intens locuite, cu sate ae-a lungul drumurilor şi cu agricultură, în special cultura meiului, n-au fost luate în stăpânire, în mare parte, de către slavi, ci au rămas vechii populaţii. Sunt indicaţii caracteristice în această direcţie; astfel, numele Codrilor Vlăsiei, care înseamnă „al Vlahiei", adică românesc, Vlaşca, judeţ de codri, care înseamnă, în bulgăreşte, România. Deoarece Vlaşca este, prin excelenţă, judeţul românesc, înseamnă că stăpânirea slavă a numit în limba ei acest judeţ „al românilor", căci, spre deosebire de regiuni învecinate stăpânite de nobili slavi, aci pământul era al românilor şi ei aveau, poate, o organizaţie proprie voievodală. Acelaşi lucru se poate spune şi pentru Codrul Vlăsiei, regiune de proprietate colectivă românească. în Ardeal e pomenit, în 1224, în diploma regelui Andrei II dată saşilor, ca şi în diploma Cavalerilor Teutoni (1222), la marginea pământurilor concedate în Ţara Bârsei, Sylva Blachorum (Pădurea Românilor), numită şi Terra Blachorum (Ţara Românilor55). Era şi acolo, ca în Vlaşca şi Vlăsia, o pădure a românilor, identică cu ţara românilor. Această ţară nu se numea a românilor din pricină că locuitorii ei erau români, căci români se mai aflau şi în alte părţi ale Ardealului, dar pentru că era stăpânită de români, spre deosebire de regiunile învecinate cu pământuri supuse nobililor, saşilor sau Cavalerilor Teutoni. De aceea, Făgăraşul şi ţara aceasta a Oltului au fost, mai târziu, un feud dat de regii unguri domnilor munteni. Regii nu puteau ceda domnului valah pământ stăpânit de nobilii unguri sau de saşi privilegiaţi, ci numai pământ valah şi aci se vede că numele unei regiuni nu derivă de la caracterul etnic al populaţiei, ci de la proprietarul pământului. Observăm că regiunile stăpânite de români, în care nu s-a infiltrat nobilimea slavă, sunt regiuni de păduri. Se pune, deci, întrebarea dacă între regiunile moşneneşti şi cele boiereşti n-a fost, la început, o delimitare precisă şi dacă întrepătrunderile dintre ele nu s-au făcut decât mai târziu. Adică, regiunea şeasă şi deschisă să fi fost boierească şi cea păduroasă şi muntoasă în special mosnenească. O asemenea delimitare ar fi preţioasă şi pentru înţelegerea formării politice a statelor româneşti în Evul Mediu 56. Cercetări recente, încă incomplete, confirmă această părere a delimitării între zonele moşneneşti autohtone şi cele boiereşti slave. Astfel, pentru Moldova, d. V. Tufescu, întemeiat pe vechi statistici ale răzeşilor raportate la hartă, arată că se pot delimita destul de bine regiunile răzăşeşti de cele boiereşti, cele dintâi fiind în codrii Chigheciului, Fălciu,Vrancea etc57. Pentru Ţara Românească pregăteşte un studiu complet d. I. Donat, întemeiat pe vechile statistici ale moşnenilor şi alte date din documente, din care rezultă că regiunile moşneneşti se grăniţuiesc cu cele boiereşti printr-o linie care începe la Dunăre, la sud de Severin, trece la nord de Craiova şi Caracal, taie în două, la limita pădurilor, judeţul Teleorman, trece spre sud în judeţele păduroase Vlaşca şi Ilfov, apoi apucă spre nord prin Prahova şi Buzău şi atinge Carpaţii în acest din urmă judeţ. Toată regiunea la nord şi vest de această
Zimmermann, Urkimdenbuch, I, p. 20—35. " N. Bălcescu, Despre starea socială a muncitorilor plugari, în Opere, ed. Zâne, Bucureşti, 1940,1, p. J89: „Acum încă cei mai mulţi moşneni se află la munte". 57 V. Tufescu, Răspândirea satelor de răzeşi, în „Arhivele Basarabiei", VI, 1934.
5 55

53

linie rămâne a moşnenilor, cu infiltraţii mai târzii mănăstireşti şi boiereşti, in special în jurul capitalelor (Câmpulung, Târgovişte, Argeş)58. Fireşte, aceste studii nu sunt încă complete şi nu se poate trage o concluzie hotărâtă pe temeiul lor. Boierii şi rumânii. Contrar părerii multor istorici, societatea medievală românească dinainte de întemeiere n-a fost simplă ca aceea a unui clan omogen, ci de la năvălirea slavilor cuprindea o structură socială complexă. Existenţa clasei micilor proprietari băştinaşi, alături cu cea boierească este o dovadă şi, implicit, trebuie să admitem, tot înainte de întemeiere, şi a treia clasă, aceea a şerbilor. Am arătat, în cele precedente, cum cuceritorii au acaparat pământul şi au supus pe băştinaşi, dar nu trebuie să ne facem o imagine falsă despre sensul acestei acaparări şi supuneri şi de aceea e necesar să precizăm raportul social şi juridic între şerbi (rumâni, vecini) şi proprietari (boieri). Acest raport stabilit cu prilejul migraţiunilor popoarelor a fost, în linii mari, acelaşi în toată vechea lume romanică, nu pentru că „barbarii" s-ar fi supus unei norme juridice unice, ci pentru că nevoile economice erau aceleaşi în epoca ce a urmat după căderea Imperiului Roman. Este o epocă lipsită, în general, de comerţ mare şi de oraşe, adică tocmai dimpotrivă cu nota esenţială a economiei imperiului, care se întemeia pe comerţul mediteranean şi pe centrele urbane. De aceea, în prima parte a Evului Mediu nu există monetă, ci economie naturală, nu există, în general vorbind, alt venit decât al roadelor pământului şi al animalelor. Barbarii cuceritori erau militari, aveau nevoie de braţe care să le lucreze pământul pentru hrană, nu aveau, însă, robi ca latifundiarii romani, căci comerţul cu robi încetase din lipsă de bani şi, de altfel, chiar în imperiu sistemul exploatării agricole cu robi făcuse loc sistemului colonatului; colonii, viitori şerbi, lucrau pământul pentru marii proprietari. Popoarele ce cuceriseră imperiul sunt nevoite să recurgă la un fel de contract social care este impus, dar foloasele sunt pentru ambele părţi, o colaborare între supuşi şi cuceritori, între năvălitori şi băştinaşi, în nici un caz o robire. între şerbul medieval şi ob era o deosebire esenţială; primul era un colaborator al proprietarului, al doilea, o marfă. Barbarii găsiseră în imperiu instituţia colonatului, comunităţi de ţărani care lucrau pământul sub conducerea unui senior, ce nu putea plăti bani, ci lăsa în folosinţa ţăranului, în schimbul dijmei, o parte din moşie sau chiar toată moşia. Ţăranul era un fel de fermier legat ereditar de pământul lucrat. Colonatul a existat în imperiu din primele secole, deci a fiinţat şi în Dacia; cuceritorii n-au creat o instituţie nouă, ci au trecut în favoarea lor colonatul roman. Au lăsat, deci, ţăranului folosinţa pământului, mulţumindu-se cu dijma. Dijmă este cuvânt slav de origine latină (decima = a zecea parte din produse). Prin urmare, nu era o exploatare în regie, ci de fermaj. Ţăranul era fermier, arendaş pe pământul proprietarului, dar pe viaţă şi ereditar; nu se putea vinde pământul fără el, nici pe el fără pământ. Legătura de glie, privită cu groază de istoricii şi sociologii naivi, devenea, de fapt, un drept de proprietate59. în Evul Mediu feudal nu exista un drept de proprietate absolut: peste
I. Donat, Dalele principale din istoria Olteniei până la 1600, în volumul Oltenia, Craiova, 1943, harta regiunilor moşneneşti (Harta nr. 4). M. Bloch, op. cit., II, p. 10; P. P. Panaitescu, Mircea cel Bătrân, p. 75. O bună expunere a

54

dreptul proprietarului, care se reducea la dijm şi la im a unităţi, se aşeza urepiui

suprapus al regelui sau al domnului, despre care vom vorbi în paragraful următor. Dar şi sub dreptul nobilului era acel al ţăranului muncitor, care era real, el avea drept la rodul muncii sale şi nu putea fi deposedat, nici el, nici urmaşii, de bucata de pământ ce o muncea. Migraţiunile popoarelor au fost adesea prezentate ca o catastrofă pustiitoare, dar, în realitate, au reprezentat o colaborare între lumea veche şi cea nouă. Dacă cuceritorul lua dijma, el era, însă, în acele vremi când lipsea o autoritate de stat, apărătorul v i e ţ i i şi averii supuşilor, e militarul care are arme şi apără sau organizează apărarea în lipsa unei organizaţii militare centrale. Situaţia proprietăţii solului a fost la fel şi la români şi vom vedea, în cele următoare, că şi la noi a existat un feudalism. Rumânii şi vecinii, ca şi şerbii din Ardeal, nu erau robi, ci, am zice, ca în Apus, sub-proprietari, cu drepturi ereditare, pe care le exercitau în schimbul dijmei în natură, adică o parte a produselor se cuvenea boierului, iar rumânul nu putea fi vândut fără pământ. Raportul era exact ca în Gallia feudală. Astfel, ca să dăm un exemplu de la începuturile vieţii de stat ale Ţării Româneşti, un oarecare Tâmpa supune mănăstirii Cozia moşia sa, închinare pe care Mircea cel Bătrân o confirmă, însă precizează în hrisovul mănăstirii ca Tâmpa să-şi ţie şi de acum înainte proprietatea şi să ia venitul60. E clar că dreptul mănăstirii era numai dijma şi, în caz de imunitate, se treceau asupra ei şi dijmele şi prestaţiile datorate domnului, adică statului. în actele din vremea lui Mircea se vorbeşte de supunerea şi ascultarea faţă de proprietar, de slujba datorată de ei boierului sau mănăstirii, dar termenul consacrat pentru actul de supunere al unui şerb faţă de proprietar era cel feudal, „închinare". Era, deci, recunoaşterea unei suprapuneri de drepturi. Este, deci, limpede, după cum rezultă din situaţia identică a şerbilor de la noi cu a celor apuseni, că închinarea lor primitivă s-a făcut în aceleaşi condiţiuni sociale şi istorice ca în Apus. La venirea slavilor, o parte din autorităţile autohtone, de voie, de nevoie, s-au închinat cuceritorilor. A fost şi aci o colaborare între romanici şi militarii cuceritori şi acest caracter al cuceririi explică de ce a rămas intactă populaţia băştinaşă, de ce n-a fost o supunere sângeroasă şi instabilă, ci o colaborare socială temeinică, ce a ţinut mai multe veacuri. Serbia este anterioară întemeierii statului la români şi este foarte probabil că întemeierea n-a avut o înrâurire mare asupra organizării raporturilor sociale la noi. O evoluţie mai însemnată în situaţia şerbilor, a raportului lor faţă de proprietari, se produce abia în veacul al XVI-lea, când moşiile sunt obligate să producă mai mult grâu, căci ţara devine „grânarul împărăţiei turceşti", deci exploatările noastre agricole nu mai sunt autarhice, ci produc pentru exportul de grâne. Am arătat, în alt studiu, că Principatele Române n-au fost întotdeauna ţări „eminamente agricole", cum se crede îndeobşte, ci , dimpotrivă, până la mijlocul veacului al XVI-lea, Muntenia şi Moldova nu exportau grâu şi cereale, ci importau regulat grâu din Ardeal
istoriei ţăranului medieval în româneşte. G. Ciorogaru, Păcatul istoriei, istoria ţăranilor, Bucureşti, 1945. p. 55-56. °" P. P. Panaitescu, Documentele Ţării Româneşti, p. 83.

55

(pâinea era un lux pe lângă populara mămăligă de mei 61). Economia noastră a fost bazată în acele veacuri pe comerţul central european cu exportul vitelor şi abia în cursul veacului următor se produce o schimbare esenţială de orientare economică (care înseamnă şi o întorsătură în civilizaţie): economia bazată pe exportul cerealelor în sudul Dunării. în tarifele vămilor de la Dunăre apare, pentru întâia oară, taxa de export, bineînţeles pentru grâne, în veacul al XVI-lea. Dubla schimbare economică, de marfă şi de direcţie, are influenţe adânci pentru istoria noastră. Exportul grânelor, care cere producţie peste nevoile locale, schimbă economia agrară a Ţărilor Române şi raporturile dintre proprietari şi şerbi. Pe de altă parte, necesitatea plăţii hameiului în bani pentru turci cere ţării, deci ţăranilor, să producă pentru vânzare. în această epocă, pe care am numit-o cu alt prilej aristocratică, spre deosebire de cea precedentă, voievodală, încetează în mare parte la noi şi comerţul saşilor şi al Lembergului, drumurile comerciale sunt tăiate, veniturile bogate ale domnului din vămi dispar. Dinastiile se sting şi sunt înlocuite cu o anarhie nobiliară, întocmai ca în Polonia sau Ungaria, ţări cu evoluţie economică asemănătoare cu a noastră. Fireşte că toate acestea au adus o înrăutăţire a situaţiei şerbilor; li se cere să producă mai mult şi supunerea lor sub bunul plac al nobilimii atotputernice este mai mare. în forme care încă n-au fost studiate bine, în centrul, estul şi sud-estul Europei, sisterul dijmei, care însemna un fel de coproprietate, este înlocuit cu acel al corvezii personale a şerbului, adică prin exploatarea în regie a pământului de către proprietar, care devine abia atunci un adevărat proprietar62. La români apare un sistem mixt: erau domenii ale proprietarului, pe care lucrează gratuit ţăranul un număr de zile şi loturi date în schimb, în dijmă, sau în pane ţăranului. în orice caz, faţă de situaţia medievală, care cunoştea aproape numai sistemul dijmei, schimbarea era în defavoarea ţăranului. Numai aşa se puteau sroate banii pentru plata tributului turcesc şi numai astfel putea proprietarul să vândă gelepilor, negustorilor turci şi greci, grânele ţării. De aci rezultă pentru istoria socială a românilor fenomenele caracteristice pentru veacul al XVI-lea şi mai ales pentru cele următoare: menţionarea sufletelor de rumâni în actele de vânzare ale moşiilor, obligaţia legăturii de glie, care până acum era un drept de la sine înţeles şi favoriza pe ţărani, dar acum devine o grea obligaţie cerută de stat, pentru asigurarea veniturilor fiscului, şi de proprietar pentru a avea braţe de muncă la exploatarea domeniului său. Accentuăm că nu facem aci istoria socială a românilor, ci ne mulţumim să lămurim originile; dar aceste chestiuni nelămurite în istoriografia românească trebuiesc prezentate în subsidiar pentru explicarea problemei centrale ce ne preocupă. Constatăm, deocamdată, că, în formele ei medievale, serbia prezintă exact aceeaşi
P. P Panaiteseu, Mircea cel Bătrân, p. 82—86. H. Pirenne, Histoire de l'Europe, Paris, p. 61—63; I. Rutkowski, La genese du dualisme dans l economie agraire de l'Europe Orientale, în Communications ale Congresului Internaţional al Istoricilor din Oslo, 1929.
61

56

formă de sistem al dijmei ca în Apus, deci putem trage şi de aci concluzia.unei origini identice a formării raporturilor între „barbari" şi băştinaşi. Feudalitatea românească. Am arătat, în introducerea prezentului studiu, că au existat două boierimi la români, cea străveche slavă, provenită din cucerire, fără privilegiu de imunitate, cea nouă, care foarte bine putea să fie ridicată din rândurile vechilor seniori, cu privilegiu domnesc. Cea din urmă poate fi numită nobilime feudală, în sensul imunităţilor de care se bucura şi a dependenţei faţă de domn. După unii cercetători superficiali ai istoriei noastre, la noi n-a existat feudalitate, românii ar fi trăit în forme economice şi sociale deosebite de ale Occidentului. Cei mai mulţi cercetători au evitat problema feudalităţii la români, ea n-a fost pusă în chip clar şi complet. Nu este intenţia noastră în acest studiu, care priveşte originile, să tratăm pe larg această chestiune, ci o vom indica numai în legătură cu evoluţia boierimii după aşezarea proprietarilor slavi. Un studiu asupra feudalităţii româneşti ar fi de mare folos şi revelator pentru înţelegerea istoriei noastre. Negarea influenţei feudale la români se datoreşte faptului că nu este un consens cu privire la termenul feudalitate^. Economiştii îl văd ca un regim pur economic, foarte larg, neglijând aspectele juridice. Pentru ei, feudalitate înseamnă acea fază a vieţii unui popor sau a unei regiuni, în care autarhia economică a domeniilor agricole este urmarea lipsei sau a neînsemnătăţii legăturilor de comerţ. Ca urmare a acestei situaţii, proprietarii pământului, singurul capital productiv, sunt elementul social preponderent în economie şi în politică, stăpânirea civilă a pământului devine o stăpânire politică, seniorul proprietar se substituie statului în disoluţie, stat care nici nu mai este necesar, pentru că nu mai există nici o unitate economică. Seniorul judecă supuşii, încasează impozitele, altcum datorate statului, uzează de prestaţii, conduce oastea supuşilor de pe moşie, ţăranii devin şerbii lui. Istoricii recunosc aspectele fundamentale ale feudalismului, aşa cum le-am definit mai sus, dar restrâng noţiunea prin condiţiile juridice: pentru ca să existe feudalism, trebuie să fiinţeze dependenţa vasalului de suzeran, dependenţă personală care înlocuieşte legătura abstractă către stat, cu jurământul de credinţă, dominium eminens al suzeranului asupra pământului vasalului (drept suprapus de proprietate), privilegiul scris de imunitate al seniorului, obligaţiile militare ale nobilului faţă de suzeran, titlul de nobleţe. Toate acestea constituie nu numai formalismul feudal, dar stabilesc legătura personală între suzeran şi vasal, care este, zic istoricii, esenţa adevărată a feudalismului64. în această din urmă înţelegere a fenomenului, pe care o adoptăm în aceste rânduri, feudalismul este mărginit la epoca medievală, prelungită numai şi peste o mică parte a epocii moderne. Deşi nu s-au cercetat încă împreună toate aspectele feudale la români, avem din studiile făcute până acum elemente destule ca să putem afirma că feudalitatea în sensul ei formal şi juridic a existat la români în Evul Mediu.
63 64

Cf. Calmette, La societe feodale, Paris. 1926 şi Bloch, op. cit.. II, p. 242. M. Bloch, op. cit., II, p. 122.

57

căci funcţionarii de stat n-au drept să calce pe moşie. N. privilegiu purtând sigiliul imperial). deci. lorga. Ea se numea în Muntenia ohabă. Rutkovvski. din mila deosebită l domniei mele. Asupra moşiei boierului exista un dominium eminens. formau cetele boierilor. Acesta judecă în ultimă instanţă pe ţăranii l u i . oamenii de pe moşia boierilor din oastea cea mare (ridicarea în masă a ţării în caz de primejdie). 1910. Paris. Pentru acordarea imunităţii era nevoie de un act scris. încercare asupra dommiului eminens. Seniorul încasează în profitul propriu dările cuvenite aiurea în ţară statului. Este sigur că şi armata.. sau dacă se stingea familia în linie masculină. fără fundament real. Această boierime privilegiată nu constituia decât o parte a boierimii'propriu-zise. 77-79. 66 Cf. Panaitescu. cum s-a interpretat până acum. era un domeniu ereditar. care se numeşte în Muntenia hrisov (de la bizantinul chrisobullon = pecetie de aur. nici imunitate — o excepţie conferită de domn. Sakâzov. fiscale şi juridice sunt cedate boierului. La question agraire eu Russie. dar dacă boierul voia să-1 vândă. Confirmarea domnească lua forma unei donaţii. după imunitate. cunoscut în toate ţările cu sistem feudal. P. în marginile legale ale muncilor datorate statului. vânzarea. E. care nu aveau privilegii scrise. în Închinare lui N. Bulgariens Wirtschafisgeschiehte. I. un bun al familiei. Domnul acorda boierului favorizat sau mănăstirilor imunitate pentru domeniile lor. care au acelaşi caracter juridic ca raporturile dintre vasal şi suzeran în apusul Europei.. Stoian Novakovic. prin act scris. drept suprapus de proprietate al domnului67. Petersburg. p. dania sau trecerea moşiei la rudele în l i n i e femeiască. Poddanstwo Wloscian w Polsce i nieklorych innych krajach Europy. Prin urmare. 1931. Nu e vorba de o simpă formulă juridică. Belgrad. nobilimea avea privilegii feudale întărite prin scris de domnie. îl constituie relaţiile boierimii feudale cu domnia. numit aşa după obiectul său (probabil la început se zicea carte de uric). Cluj. Este un mic stat în stat. să-1 treacă într-altă familie. Baştină i boljar în r " . în Moldova uric. pune la muncă pe ţărani. Moşia numită ocină. P. 506 p. P. boierimea imună constituie o nobilime nouă. Autoritatea statului încetează la hotarele moşiei ohabnice. 1933. nu un statut de drept al boierimii —. I. ci trec în favoarea proprietarului. Schaff. Proprietarii erau.. ne întemeiem pe existenţa imunităţii^. se adăuga: „Am dat şi am dăruit şi domnia mea.întocmai ca in apusul huropeio:\ în primul rând. ci de dreptul real suprapus de proprietate. după ce se menţiona preţul vânzării. ca şi toate prestaţiile. în pământul domniei mele". creată de domnie. 1923. că toate moşiile ar fi ale lui. toate funcţiile administrative. şi şefii militari ai domeniului lor. Mircea cel Bătrân. Arion. o pretenţie a domnului. Pavlov-Silvanskii. iprietate părintească. 1913. 58 . Leipzig. 1921. în Moldova uric. 3 Pentru existenţa unui regim feudal în ţările vecine cu românii şi cu condiţii economice asemănătoare: cf. încasările de impozite şi prestaţiile nu se aplică prin dregătorii statului. impozitele în natură datorate de locuitori domnului nu sunt şterse. p. nu o simplă scutire de impozite. 337 p. căci majoritatea nu se bucura de imunitate. Dinu C. Al doilea aspect esenţial al feudalităţii româneşti. judecătorii domneşti nu au voie să intervie pe moşie. $eoziaJIH3M 1 b Bl yatJlHOH PycH. Varşovia.. atunci intervenea dreptul de proprietate superior: domnul trebuia să confirme. Spre deosebire de seniorii vechi proprietari de pământ. ci pe moşiile imune prin organele fiscale proprii ale boierului.

adică afară de plata sumei ce se dădea pentru cumpărarea de la vechiul proprietar. că i s-a acordat imunitatea pentru că a slujit cu credinţă. Logofeţii. Contribuţii la studiul marilor dregători în secolul XIV—XV. ci reprezintă. în adevăr. 257. mai sus. postelnicii. °° I. era dator cu slujbă la curtea domnului. în alte forme. paturile şi corespondenţa curţii. 24.Buletinul Comisiunii Istorice". C. II. nu e vorba de o simplă taxă de înregistrare. în realitate. grajdurile. Prădalica să nu fie. Trecerea unei moşii de la un neam la altul. a existat şi acesta. Filitti. Giurescu. °" P. extras din . că boierul era vasalul domnului ca deţinător al moşiei. reprezintă un punct de vedere deosebit de al nostru. deci. iar preţul moşiei era de 600 de aspri 69. ci de stăpânii lor. Vălenii de Munte. era de la sine înţeles. care se fixa la jumătatea preţului dat proprietarului de fapt. Deci. ci de o răscumpărare cu bani grei a dreptului de proprietate superioară a domnului. judecată asupra căreia domnul nu avea autoritate.. trebuia cumpărată. care aveau grijă de pivniţele. 1932. jurământul omagial. ca şi vasalul feudal. faptul n-ar fi fost menţionat în hrisoave. Boierul. p. P. în număr de 6. moşneni şi. şerbii nu erau judecaţi de egalii lor. de aceea domnul îl numeşte în privilegii. când domnul o confirma. în „Revista Istorică Română". numai pe proprietarii de pământ. întocmai cu slujbele vasalului pe lângă suzeran. acela ca un boier să nu poată fi judecat decât de egalii lui. adică miniştri sau funcţionari de stat. gărzile armate. paharnicii nu erau dregători ai ţării. ci putea relua moşia pe seama lui. se mai cuvenea şi domnului un cal sau un cal şi o cupă. 1926. dar. Jurătorii nu judecau decât pe boieri. 70 C. Această credinţă nu este o simplă formulă de cancelarie. 59 . Este clar. de aceea nu erau plătite cu leafă. Cu credinţă este numai boierul care a depus un jurământ de credinţă. Documentele Ţării Româneşti. „sluga domniei mele". slujitori ai domnului. de aci dreptul ca numai boierii să fie dregători ai curţii. erau dregători ai curţii.Domnul nu acorda totdeauna trecerea proprietăţii la altă familie. dar şi o menţiune specială în hrisoave. C. Nu numai jurământul la ridicarea noului domn în scaun. 12. care se făcea la mitropolie şi despre care avem mărturii. adică în privilegiile de imunitate. boierii formau cea mai însemnată oaste a domnului. că instituţia jurătorilor înseamnă şi ea un drept feudal. Am arătat. Prădalice erau moşiile domneşti (la noi şi în Balcani) dobândite prin stingerea familiilor boiereşti în linie masculină. clucerii. că boierul căruia i se acordă imunitatea este un credincios al domnului. De asemenea. în general. vornicii. acest drept de retragere a proprietăţii în cazurile amintite se numea prădalica6^. dacă era o situaţie sentimentală şi nu s-ar fi întemeiat pe dovezi concrete. în toate hrisoavele nu lipseşte menţiunea care face parte din formularul diplomatic. bucătăriile. în Ţara Românească. S-ar părea că din formalismul feudal lipseşte la noi numai omagiul. ajutorul militar. Un document muntean din veacul al XV-lea precizează: „au dat (domniei mele) un cal bun de 300 de aspri". jurământul de credinţă feudal. ci gratuite1®. care exista în toată Europa. Panaitescu. în veacul al XV-lea şi al XVI-lea. nu consideră pe dregători în cadrul feudal. Altfel. cea mai importantă slujbă a vasalului.

Românizarea boierimii. boierimea nu era o castă. Pe lângă aceasta. fie pe cale politică (merite militare care câştigă favoarea şefilor şi împroprietărire). cea vare°ă din Rusia. cuprinde elemente medio-bulgare din vremea secolelor XII—XV şi chiar neo bulgare (limba bulgară de azi). Recenzie. Limba slavă. ci o limbă vie. în parte. p. 1933. o boierime nouă. Este. P. mulţi au putut pătrunde în clasa boierilor. în „Archiv fur slavische Philologie". Panaitescu. Fenomenul românizării clasei superioare este natural şi a fost ajutat de o serie de împrejurări. Nobilimile germane din statele latine din Apus. I. deosebită de vechii seniori slavi. deci. Bogdan şi de subsemnatul72. în locul boierimii slavone stăpânitoare. de sânae românesc. III. Deci. astfel. Ea este rezultatul creării unei noi boierimi. 1905. 1893. la prima vedere pare simplă şi logică: câtă vreme s-a folosit limba slavonă la români ca limbă oficială a statului şi Bisericii. p. proprietari autohtoni cu drepturi feudale. în „Revista Istorică Română". 60 . folosită în principate L. a lui Metodie şi Chirii. era o populaţie care o vorbea în principate ca limbă maternă 71 . Miletici aduce un argument lingvistic: limba slavă a hrisoavelor din Principatele Române şi aceea a actelor particulare nu este vechea slavă bisericească. Jirecek. Recenzie la lucrarea lui Miletici. au intnxas limba română în Biserică şi în cancelarie.Din toate acestea rezultă o concluzie pentru cercetarea noastră: a existat o feudalitate românească. alături de clasa stăpânilor străini. o limbă de tradiţie. în mare parte. deci. în mare parte. din cea veche. adică trebuie să aşezăm această transformare în veacul al XVII-lea. I. 88-89. Relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi Ţara Ungurească. folosită în Principatele Române. Când boierii s-au românizat. izolarea boierimii cuceritorilor. cu afluxuri de jos. ci. Odată cu colonizarea pământurilor pustii şi desţelinare se formează. însă. MaKO-PoMUHHTt „Sbornic". în ce epocă. înseamnă că boierii ştiau : lavoneşte şi aceasta era limba lor maternă. p. Savantul filolog bulgar Miletici a expus o părere. XIX. prin îmbogăţire şi lăţirea proprietăţilor. în vremea domniilor. o clasă minoritară în mijlocul unei majorităţi româneşti. noi credem că limba slavă. IX. Pentru susţinerea teoriei sale. am început să avem o nobilime românească. H Tt>XHaTa cuasJiHCKa uncMenocTb. împroprietăririle şi imunităţile au fost cauze care au grăbit această primenire. pe cale economică. Contrar părerii lui Miletici. cum este latina în statele catolice. Miletici. contopindu-se cu populaţia băştinaşă. 161-370. românizarea boierimii corespunde cu epoca românizării limbii oficiale. 33—34. 598—612 şi P. p. Boierimea română s-a primenit cu sânge de mai multe ori în decursul veacurilor. 1897. Bogdan. dintre moşneni. Jirecek. Bucureşti. Teoria a fost combătută mai târziu de C. Această întrepătrundere a fost favorizată la noi de existenţa clasei moşnenilor. C. cu toate formele şi drepturile din Apus. în primul rând. în I. ci o clasă socială permeabilă. Sofia. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la români: boierimea istorică din vremile mai noi este de limbă română şi. mai greu de spus când s-a produs românizarea boierimii. care. cea turanică din Bulgaria s-au deznaţionalizat după câteva veacuri. boierime privilegiată care este opera domniei. nu ar fi. vorbind aceeaşi limbă cu supuşii. ridicată de domnie.

a fost o tradiţie literară. româneşte75. procesul de românizare a boierimii slavone. existenţa unei nobilimi slave care s-ar fi păstrat în Schiltberger. trimisă la Sibiu. contemporanul lui Ştefan cel Mare. în acelaşi an când Schiltberger trecu prin Ţara Românească. ed. domnii şi boierii vorbeau. îi numesc olahi şi nu se cunosc în veacul al XlII-lea boieri slavi în Ardeal. într-altă ordine de idei. învăţaţii străini. nu după supuşi. Aşadar. iar în unele texte e numită Vlaşca Zemlia. el spune că aici se vorbeşte o limbă romanică. O scrisoare a cancelariei regelui. nu aminteşte nimic de faptul că domnul şi boierii. iar cosmografia germană a lui Hartman Schedel. unguri nobili. scriitorii germani şi italieni vorbesc numai despre limba română şi ignoră cu totul o presupusă limbă maternă străină a clasei superioare. 57 şi 97. Panaitescu. care înlocuise în scaunul de la Argeş pe marele Mircea. 61 . Langmantel. dovadă că nu mai subzistau în acea epocă. adică Valahia (România) dinspre unguri. aşezate în ţară cu opt veacuri mai devreme (în veacul al VI-lea). Valahia. în Ardeal. o serie de scriitori. P. De asemenea. cu exemple. în actele solemne ale lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. Rusovlahia (Valahia dinspre Rusia). Alături de aceste argumente directe. Urkimdenbuch. în descrierea Ţării Româneşti. în genere. cumani. avem şi dovezi de altă natură despre românizarea boierilor încă din veacul al XlV-lea: Ţara Românească se numeşte. şi păstrată de curtea domnească şi boierimea românizată de la curte. Ungrovlahia. latinitatea limbii române. istorici şi geografi italieni din epoca Renaşterii primitive. în veacul al XlV-lea. în actele Patriarhiei. că ţara devenise românească. unde existau şi alte naţiuni: saşi. p. rămasă din vremea când boierimea era slavonă. se întinde peste întreaga ţară. La 1396. la curtea de la Argeş. Biserica Moldovei se numeşte. * Zimmermann. Cu alte cuvinte. se numea Moldovlahia (Valahia moldovenească). la epoca în care se întemeiază Principatele Române. care a luptat la Nicopole alături de Mircea şi a trecut apoi din nou prin ţară. în recenziile citate mai sus. secui. în veacul al XlV-lea. un număr de scriitori străini vorbesc despre români. cel mai important fiind Schiltberger. adică ţările românilor. ar vorbi altă limbă care ar fi aceeaşi ca în Bulgaria 73. amândouă. v i n în contact întâi cu clasa stăpânitoare şi cultă şi după ea îşi fac idee de caracterul ţării. în actele slave. cu care a fost în contact. afirmă că românii vorbesc o limbă romanică 74. în frunte cu Enea Silvius Piccolomini (Pius II) amintesc. documentele ungureşti. încă de la sfârşitul veacului al XlV-lea. numele Valahia. în chip necesar. Sunt numeroase argumente care dovedesc că boierimea română în veacurile al XlV-lea şi al XV-lea era românească. era încheiat. regele Sigismund al Ungariei trimite un sol la curtea lui Vlad vodă. 165—166. III. Ţara Românească. cere ca solul să fie însoţit la curtea domnului muntean de un tălmaci care să ştie limba română. De ce se numesc ţările. ceea ce înseamnă. chiar în actele slavone. nume dat mai întâi eparhiei bisericeşti de la Argeş de către Patriarhia de Constantinopol. Totuşi. dacă stăpânii acestor ţări n-ar fi fost români? O ţară se numeşte după stăpânire. privitoare la boierii români din Ardeal. în veacul al XlV-lea.după întemeierea lor ca state. odinioară restrâns la câteva regiuni. Indicaţiile bibliografice la C. călătorii oficiali. Reisebuch. Jirecek şi P. p.

Cine erau aceşti scriitori? Erau. P. cei din Muntenia — unii o versiune bulgară. E interesant de observat că. rezultat al epocii apuse în care stăpânirea fusese efectiv slavonă în ţară. cum tot ca o tradiţie s-a menţinut scrierea cu alfabet cirilic a limbii române până în veacul al XlX-lea sau păstrarea onomasticii slave la români până în zilele noastre. nu era unitară. în special acte de proprietate. nu putem trage concluzii pentru limba maternă a întregii boierimi din vremea lor. încă din veacul al XlV-lea. Numărul scriitorilor publici era restrâns. alţii o versiune sârbă. în cronica Notarului Anonim al regelui Bela (secolul XII). probabil tocmai pentru că până atunci ei formau populaţia supusă şi străinii cunoşteau regiunea după stăpânitori. dar. ruşi. o mulţime de românisme. Diplomatica slavo-romănă în veacurile XIV ai XV. fie că e vorba de lexic. pe când limba slavilor dacici dinainte de întemeiere trebuie să fi fost o limbă unitară. 62 . în veacurile XIV şi XV. 1938. limba medio-bulgară. slavona a fost. o limbă vie în Dacia. precum am arătat. cum arată influenţa ei asupra celei româneşti. în adevăr. totuşi indicaţii nu ne lipsesc complet pentru cercetarea noastră. Bucureşti. Nu scria toată lumea. învăţaseră limba slavă de la aceştia. se află ştirea că la venirea ungurilor în Ardeal. cum ar fi un meşteşug. limba grămăticilor de cancelarie în Moldova şi Ţara Românească. o epocă foarte săracă în ştiri istorice. Rămâne să analizăm problema actelor slave din Ţările Române. la care se adresau cei ce aveau nevoie de scrisoare. Bogdan. cei din Moldova scriau o versiune rusească a limbii slave bisericeşti. momentul deznaţionalizării nobilimii slave. fie de forme gramaticale: scriitorii de la curte introduc fără voie elemente ale limbii lor naţionale. rămăsese o tradiţia literară şi sacră. Rezultă clar. dacă erau români. alături de rusisme. dar. epoca introducerii liturghiei slave. precum se ştie. cunoscând limba vie. sunt. care şi ea devine. caută să păstreze formele limbii bisericeşti. trebuie să căutăm în epoca anterioară. în general. Deci. Ai mai degrabă impresia că scriitorii vor să păstreze formele arhaice tradiţionale şi obligatorii ale limbii bisericeşti. un veac 76 D. boierimea era românizată în veacul al XlV-lea. pe baza textelor scrise de grămătici. adică între veacul al X-lea. Este. după întemeierea principatelor. limba română76. adică fiecare scriitor după limba slavă pe care o ştia de la profesorii lui. Până în veacul al XH-lea. Este adevărat că în actele oficiale şi private din cele două principate se strecor elemente ale limbii v i i bulgare. o limbă literară. că slavona. ei constituiau în Evul Mediu o profesiune. dimpotrivă. Acest caracter compozit al limbii slave în actele publice este o dovadă că nu avem a face cu o limbă vorbită în ţară ca limbă maternă. iar în Moldova. nu ar fi rămas necunoscută. bulgari sau sârbi. în veacul al XV-lea. dar ea a supravieţuit mai multe veacuri deznaţionalizării seniorilor slavi. ci numai profesioniştii scrisului. bulgărisme şi sârbisme. deci. unii din ei. şi al XlV-lea. Dacă. epocă de la care începem să avem numeroase documente pentru această provincie. alunecă adesea spre forme populare. cât şi în principate. ca să vedem dacă se poate trage din ele concluzia pe care a stabilit-o filologul bulgar Miletici. La început.veacul al XlV-lea. Chiar în cele mai multe hrisoave din principate. p. atât în Ardeal. nu avem ştiri în izvoarele străine despre românii din nordul Dunării. 59.

dar după aceea valahii (românii) i-au alungat. Pentru scriitorul rus din veacul al XII-lea. înrudiţi ca limbă cu bulgarii. nu mai erau. începând cu secolul al Vl-lea. 1943. Socotim aceasta o dovadă de energie românească liberată şi o dovadă de omogenitate. Două veacuri mai târziu. vorbind despre expediţia lui Manuel Comnen împotriva ungurilor prin Muntenia. ed. care a ţinut până în veacul al X-lea. Au mai trebuit încă două veacuri pentru ca şi aceşti noi străini. 7 " Nestor. odinioară. în această epocă. pătrunderea lor în clasa boierimii. care de şase veacuri erau în Dacia şi formaseră clasa stăpânitoare. Stăpânirea lor a fost întărită după căderea Imperiului Avar. cade în serbie şi numele naţional devine sinonim cu şerb. ed. bizantinul Cinam. erau acolo şi slavi şi olahi. necunoscând situaţia în amănunte. la sfârşitul veacului al VlII-lea. căci ş t i r i l e lui Cinam şi ale cronicarului rus sunt ale unor străini care scriu de departe. Concluzii. p. Simon de Keza. 57 şi 95. Populaţia băştinaşă.mai devreme. Deşi conducătorii oastei trebuie să fi fost boieri locali. pe cale de românizare. ediţia aceluiaşi. ca apoi să poată fi format un stat românesc unitar. Serbia etc. ed. astfel. 159. prezenţa lor acolo rămăsese o amintire istorică79. în veacul al XII-lea. se înfiinţează cele două domnii. Popa-Lisseanu. II. are loc fenomenul politic cel mai important din istoria românilor: întemeierea principatelor. au fost cuceritorii aşezaţi în Dacia ca proprietari de pământ şi au format aci ramura slavilor dacici. ea este completă în al XIV-lea. erau românizaţi măcar în parte. slavii dacici. romanii (rumânii). să fie românizaţi. din mai multe părţi deodată. deci. slavi în Dacia. scriitorii încep să vorbească despre români. că unii duci (voievozi) erau slavi". 78 Cinam. 77 63 . 1864. când Dacia traiană şi şefii triburilor slave au trecut sub conducerea superioară a Imperiului Bulgar. ca urmare a acestei schimbări. Aşadar. spune că a luat cu sine oaste mare a unui popor care se trage din coloniştii romani. Concluzia noastră este. p. El afirmă că. fără de care nu s-ar fi putut înfăptui această trecere. Nu însă toate pământurile încăpuseră în marginile regimului seniorial al Notarul Anonim. le-au luat locul şi de atunci slavii sunt aşezaţi în Bulgaria. adică trecerea de la forma de trib la cea de stat. Slavii veniţi din direcţia nord-estică. a întârziat întemeierea principatelor. procesul de românizare a boierimii era efectuat şi în Ardeal. s-a introdus liturghia slavă în Biserică şi limba oficială slavă în stat. Gesta Hungarorum.Boierimea română se încadrează între nobilimea de seniori proprietari de pământ. care scrie la începutul veacului al XH-lea. p. în această epocă şi ca o urmare a slavismului clasei superioare de nobili. când. Moscova. slavii locuiau la Dunărea de Jos. Popa-Lisseanu. p. creată prin migraţiunile popoarelor şi punerea în stăpânire a cuceritorilor pe pământurile din fostele provincii ale Imperiului Roman. 2—3. 45. Mai caracteristice încă sunt cuvintele cronicarului rus din Kiev. Dar în veacul al XH-lea. cronicarul bizantin nu vorbeşte decât de originea romană a locuitorilor78. Dacia în autorii clasici. deci. limpede: în veacul al XII-lea începe dezagregarea slavonismului în clasa stăpânitoare. pătrunşi în clasa stăpânilor pământului. Este posibil că năvălirea cumanilor în veacul al XII-lea.

însă. pusese stăpânire pe tot pământul şi nu lăsase să subziste comunităţi ţărăneşti de proprietari liberi. alfabetul cirilic în scrierea limbii române până în veacul al XlX-lea. începutul exploatării în regie a pământului de către boieri şi legarea de glie a ţăranilor. adică în forma normală pentru toate nobilimile europene. întocmai ca în provinciile apusene ale Imperiului Roman. domnii crează o nouă nobilime sau. După întemeiere.cuceritorului. acest proces este încheiat şi abia atunci societatea românească închegată în toate clasele sociale poate trece de la forma triburilor rurale la viaţa de stat. care lucrează moşiile pentru ei. feudală. decât în câteva colţuri izolate ale Europei. creştinarea lor si intrarea lor în clasa proprietarilor de pământ. ca urmare a pătrunderii elementelor moşneneşti în clasa boierească şi prin deznaţionalizarea boierilor slavi în mijlocul românilor. deosebită de cea veche. prin întemeierea Principatelor Române. mai bine zis. când economia de export a grâului în Imperiul Otoman şi haraciul plătit în bani aceluiaşi imperiu aduc o schimbare economică esenţială. Bineînţeles că aşezarea slavilor ca seniori proprietari presupune şi existenţa unei populaţii băştinaşe de agricultori. clasa seniorilor se românizează în mare parte. Regimul feudal al dijmei plătite în natură de ţărani se modifică. care rămâne. întârzie procesul de omogenitate al societăţii. explicăm în chip logic influenţa adâncă a slavonismului asupra românilor. dar venirea şi aşezarea cumanilor. tot până atunci. fără privilegii şi fără acte scrise. spre deosebire de cea slavă. Acmiţând că boierimea românească s-a format în acest chip. abia în veacul al XVI-lea. . provoacă o discriminare în rândurile boierimii. totuşi. nobilime de moşieri creată prin luarea pământului de către cuceritori în perioada migraţiunilor. onomastica şi toponimia slavă până în zilele noastre. deci presupune continuitatea elementului latin în Dacia traiană. Abia în veacul al XlV-lea. limba slavonă din actele publice. în veacul al Xll-lea. întrucât migraţiunea germană în provinciile apusene ale imperiului. Din originile slavone ale vechii nobilimi rămân ca o tradiţie: liturghia slavă în Biserică până în veacul al XVII-Iea. clasă care constituie o particularitate a societăţii româneşti. din aceşti proprietari s-a născut clasa moşnenilor sau a cnezilor şi a răzeşilor. prin acordarea imunităţii cu hrisov se crează o nobilime privilegiată. în rândurile boierimii. ci o mare par:e rămăsese in mâinile băştinaşilor sub formă de proprietate colectivă ţărănească.

Aşa cere spiritul limbii noastre. nume care s-a generalizat sub influenţa şcolii (Petru Maior zicea de-a dreptul romani şi romanilor. Ţara Românească era principatul dintre Carpaţii Meridionali şi Dunăre. durere. Panaitescu. Numele românilor vine de la Roma. Aşa şi romanus a dat rumân. Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească. („szty rumyneszte?")1. 3. unii grămătici înlocuiau numele rumân cu român. 2 Palia d'Orăştie. ce se făceau în veacul al XVIII-lea pentru curţile boiereşti. 1929. dedicată regelui Sobiesk. adică: bun. unde vremelnic numele statului a înlocuit numele neamului. pe care s-au apucat s-o corecteze. rus. dar acestea sunt cazuri cu totul sporadice. Paris. adică acei oameni mai învăţaţi care ştiau că numele neamului nostru se trage din acel al romanilor. 1925. cuvintele latine. dar atunci această transformare savantă n-a prins împotriva limbii populare. deşi oamenii îşi ziceau moldoveni. aşa cum 1-a păstrat tradiţia. aşa scriu toţi cronicarii şi aşa este tipărit în cărţile vechi bisericeşti şi în actele domneşti. au zis consecvent români. pe temeiul acestui nume. nomen. p. rumân. De fapt. numele. au transformat pe o în u. Câteodată. sub influenţa Şcolii Ardelene din Blaj. dar când întreabă de limbă în toate vremile ziceau: „Ştii româneşte?". era numele poporului peste despărţirile de stat. când au trecut în limba noastră. ca în Moldova. precum observa încă din 1684 Miron Costin în poema sa polonă. P. ed.) Numele acesta. în copiile de letopiseţe. dolor. Chiar în anume regiuni. era un nume naţional care nu se acoperă cu ideea de supuşi ai unui stat. Acad. bulgar. să zicem şi noi de acum înainte român. p. că suntem singurii descendenţi autentici care n-am lepădat numele de familie dintre toate popoarele romanice. P. căci nici unul afară de al nostru n-a păstrat acest nume. cum ar fi francez. ca bonus. nume. Şi azi în popor şi chiar la oameni cu carte se aude zicîndu-se rumân. Rom. oamenii învăţaţi. Numai pe cale cărturărească rumân s-a transformat mai târziu în român. 65 .. e cea mai autentică dovadă a originii noastre şi am putea spune. 50-52. este rumân şi Ţara Rumânească. Abia în veacul al XlX-lea. cum se zice azi. ed.III NUMELE NEAMULUI ŞI AL ŢĂRII NOASTRE Numele românilor. morire. 1 Miron Costin. au crezut că rumân este o greşeală. în loc de român. Primii care au scris român (românilor) sunt tocmai editorii Vechiului Testament tipărit la Orăştie la 1585 (Palia de la Orăştie) 2. Mario Roques. murire.

ca şi nemţii. numele neamului are o arie generală. România. cel dintâi care 1-a folosit. Daniel Philippide. sub titlul 'Iaropia rrfs-'Povtiovvias. aproape tot aşa de interesante şi instructive pentru noi sunt celelalte nume ale neamului: cele date de Mrăini {vlahi) sau cele particulare unei părţi din poporul nostru {munteni. înţelegând prin el cele două principate ale Munteniei şi Moldovei reunite în acelaşi studiu. se poate rezuma la întrebarea: de ce ne numim noi români şi care au fost condiţiile istorice care au determinat adoptarea şi păstrarea acestui nume? Formarea numelor popoarelor europene. în definitiv. numele neamului este foarte vechi. când cele două principate. mult mai întinsă decât numele statului. în al doilea rând. ţara noastră s-a numit oficial România.căruia 1 se mai zicea Muntenia (mai ales de către moldoveni). este bineînţeles în legătură cu condiţiile în care s-a format însuşi acest popor. invers de ceea ce s-a petrecut cu popoarele romanice. este o formaţie contemporană. Vailiant. este geograful grec. Adoptarea unui nume pentru o comunitate de limbă şi de origine înseamnă crearea unei conştiinţe de solidaritate în sânul acelei comunităţi. dar români erau din vechime şi cei din Moldova. Sava din Bucureşti. vom putea trage câteva concluzii interesante pentru istoria noastră. în 1816. moldoveni). un francez. România nu s-a impus imediat după unirea de la 1859. în urma vieţii particulare a provinciilor şi crearea de dialecte ale limbii vulgare. în limba franceză şi a intitulat-o: La Românie. după vechea formă românească: Roumain. obţinându-se aprobarea Porţii şi a Marilor Puteri pentru unirea definitivă. De asemenea găsim acest nume sub forma nimeri la coloniile româneşti din Peninsula Istria. la 1840. Ca nume oficial al ţării. cercetarea noastră. vom compara această situaţie a românilor cu felul cum s-a format numele altor popoare vecine sau mai îndepărtate. profesor la colegiul Sf. Totuşi. formarea acestui nume. a publicat o carte istorică despre români în general. mai bine indicată ca „migraţiunea popoarelor". numele statului şi diferitele nume de stat sub care au trăit românii sunt mai noi. în scrierea tipărită greceşte la Leipzig. când legăturile politice şi economice cu restul lumii romane au fost rupte. Pâ-nă acum această cercetare comparativă Ia noi nu s-a făcut. deci Rumunia. căci postpunerea unui a este un fenomen fonetic al dialectului aromân şi nu constituie nicidecum un alt nume. Prin urmare. reunite sub domnia lui Cuza vodă. Acestea din urmă. Popoarele de azi ale Europei s-au format în Evul Mediu. Walachei). Această deosebire este foarte importantă pentru formarea numelui neamului. Rumănien. alcătuite prin dividerea unei mase mari. mai ales. adică poporul 66 . pe lângă problema centrală a numelui român. Roumanie. ba chiar şi aromânii (armânii). unele din ruperea masei romane în popoare romanice. Când romanii din provincia Spania s-au simţit deosebiţi de cealaltă romanitate. Mai târziu. Ungrovlahia şi Valahia (de către străini: Valachie. francezii. se numeau Principatele Unite şi abia la 1862. care nu are pretenţia decât a unei schiţe. şi azi zic. profesor la Academia domnească din Iaşi. Dacă vom cerceta mai adâncit sensul acestei constatări şi dacă. Prin urmare. asociate şi ridicate la viaţa de stat. altele prin aşanumita năvălire a barbarilor. ei şi-au zis spanioli. Căci numele unui popor. Numele de stat. s-au format prin reuniune de triburi.

francii au impus numele lor întregului neam. o împrejura asemănătoare cu crearea numelui poporului francez. sunt slavi. La fel s-a petrecut şi cu bulgarii. sub c 67 . câmp. Bulgarii sunt slavi şi vorbesc o limbă slavă. Pe încetul. de mult deznaţionalizat şi înghiţit în masa autohtonă. Interesant şi mai complicat este felul de formare a poporului francez şi . Ieşi. numelui său. Ruşii poartă numele unui popor cuceritor străin. întocmai ca francezi şi la ruşi. trecut pe Nipru şi Bug spre Marea Neagră şi au format primul stat rusesc. nemţi. Alte popoare slave s-au format prin reunirea triburilor şi predominarea un din ele asupra celorlalte. s-a întins asupra întregii ţări. spre deosebire de numele dat vecinilor. supunând unificând triburile slave. el înseamnă „c ce vorbesc". Prin război ş absorbirea celorlalte triburi.deosebit al romanilor din Spania. Slavi atinşi mai târziu decât alte popoare de civilizaţia „statală" romană. vizigoţii. s-a născut poporul englez. de aci numele de leahi. numele lor s-a păstrat în numele poporului rus. la noi românii. când numeroasele inoun uc augu şi MAI format o coeziune naţională. din care a predominat tribul „celor de la câmp" (poleanii). Numeroasele triburi slave aşezate în Dunăre şi Munţii Balcani au fost unificate şi cucerite de un neam străin. ei poartă numele germanic al cuceritorilor. Astfel. Invers. de astă d< de origine turcă şi de rasă galbenă: bulgarii. Numele de slavi sau sloveni nu este un nume naţional. toţi cei a căror limbă se poate înţelege. Populaţia romanică în Gallia a fost despărţită de romanitate prii cucerirea germană. Bulga turanieni au creat statul bulgar. Deşi ross-'u au fost înghiţiţi de băştinaşi după câte generaţii. au trăit mul vreme sub forma de triburi mici. este vorba de normanzi s de varegii scandinavi. de la niemi. c numele lor este acela al cuceritorilor medievali. fermentul creator de stat. Acest fenomen. numele acestui u care nu ocupa decât un teritoriu restrâns. E. Avem două exemple foarte caracteristice la popoarele slave Formarea numelui naţional la slavi este mai interesantă pentru problem noastră românească. nu est particular pentru francezi. lacul Ilmen. coborând de la Marea Baltică pe văile râurilor mari. care se mai numeau şi ross adică „oameni cu părul roşu Varegii. aspectul regiunilor: timocenii de la Timoc. Numeroase au fost triburile germane aşezate în Gallia: francii împărţiţi şi ei în ripuari şi salieni. mut. De observat că triburile erau numite după râuri s. care a fost deznaţionalizat. de la slovo. poleanii de pole. în Polonia de mai târziu erau numeroase triburi. moravlenii de la Morava. de vreme ce slavii au trăit în Evul Mediu în contact cu romârj şi au avut o organizare socială şi economică asemănătoare cu a românilor. veniţi din părţile Volgii. de mult dispăruţi. Totuşi numele unui alt trib din regiunea Cracoviei a rămas ca nume paralel cu cel poleanilor şi anume al tribului leh. O asemenea noţiune deosebitoare nu poate constit dovada unei conştiinţe de neam unitar. a fost totuşi aci fermentul creator de viat naţională deosebită şi. adii muţi. în acelaşi timp. Dvina. Elementu germanic. dar şi aci clasa cuceritoare. mai puţin numeroasă fost deznaţionalizată de supuşi. ca un popor de azi să poarte numele unui neam cucerita străin din Evul Mediu. spre deosebire de c ce nu pot fi înţeleşi. Deş francezii sunt un popor romanic. cuvânt. alamanii. deci. burgunzii.

în privinţa numelor triburilor germane. XLI (1937). Deutsch. francii. un nume străin. a urmărit veac după veac întinderea în spaţiu a numelui sârb asupra celorlalte triburi4 Hrvaţii (croaţii). Numele sârbilor s-a format în acelaşi chip. 630-647. ungurii. în Evul Mediu şi chiar în epoca modernă. Franconia. a cărui limbă nu se deosebeşte nici azi aproape deloc de a sârbilor. „oameni ai celor sfinte". arătând calităţile tribului: bastarnii. Zetei etc). Bavaria. numite după triburile respective. 1935. este iar numele unui singur trib. de fapt. unde am < ăzut că numele de triburi sunt de origine teritorială. ci numele unui trib germanic5. Numele poporului german. care mai târziu au format mici state în epoca feudală: Saxonia. prin reunirea tuturor triburilor primitive. Beograd.. însă. dat de romani. în vremea când Tacit scria Germania sa. deci după un nume propriu. era împărţită în triburi. IlI-a. îumele triburilor nu sunt teritoriale. saxonii numiţi după o armă a lor. 1934. alamanii. ci formate sau după un strămoş. într-un studiu al său. sârbi. în sfârşit. poloni. după râuri mai ales. p. Gregoire. Thuringia. un alt trib slav. de curând răposat. De observat că numele dat de francezi germanilor. nu este. Otto Schuchardt.i^u . Savantul istoric sârb. care însă nu este slav.Zeitschrift fur deutschen Morgenlândischen Gesellschaft". ele s-au format altfel decât la slavi. sau prin cucerire străină s-a impus numele poporului cuceritor. Aceste două nume ale aceluiaşi popor sunt. Sârbii erau numai unul şi nu cel mai mare dintre ele. care s-a întins peste tot poporul grecesc. sau de celţi. poporul romanic distinct luând numele provinciei respective (Italia. Cu numele germani. numiţi şi maghiari. reapare fenomenul pe care l-am constatat mai sus şi la unele popoare slave: un trib din cele multe. un alt nume comun al germanilor. ruşi. sahs. Le no/n el l'origine des Hongrois. 37-48. Numele acesta este acela al unui trib. ci finic. au rămas până în vremea noastră cu un nume deosebit din pricina deosebirii de religie (croaţii sunt catolici. englezi. „cei amestecaţi".lunicic uu ai u i au vecin al uiu nu nostru. p. sau un nume războinic. în . ed. cehi). Stanoje Stanojevic. ferment de viaţă naţională distinctă (francezi. 68 . Stanoje Stanojevic. Frizia. Suabia. teutonii. bulgari). Alt Europa. familii mari. numele a două triburi care trăiau alături şi s-au contopit. unul dintre ele a dat numele său neamukii întreg (germani. încă din vremea când ungurii trăiau în regiunile din sudul Rusiei de azi3. Portugalia. germani. Ia Homer. arătând organizarea pe ginţi. Sunt şi popoare europene numite după o localitate: Porto Cale. Berlin. al alamanilor. Regiunea apuseană a Peninsulei Balcanice era ocupată de numeroase triburi slave cu diferite nume (jupanatele Rasciei. „cei liberi". rezultă că numele popoarelor de azi din Europa s-au format în trei feluri: sau prin despărţirea din masa romanică. Rezumând cele spuse mai sus. dar ei reprezentau numele unui singur trib grecesc din nordul Peloponezului. sârbii ortodocşii. Spania). al cărui nume este adoptat de toate celelalte ca nume comun general. Se pot lua exemple asemănătoare şi din Antichitate: acheii erau. Allemands. Există. Deutsches Reich. Iznaseproslosti. cum s-a crezut multă vreme. La germani. sau după aşezarea H. Germania n-a format o unitate. numele tuturor grecilor care luptau uniţi împotriva Troiei.

Această provincie bogată şi populată forma. nu aceste elemente. 5-14. nu era decât la primele ei începuturi. Trebuie să ţinem seamă. au rămas dezlipiţi de împărăţie şi tocmai aceştia. 1 ara de Jos. ue ia suu. portughezi şi italieni. decisive pentru formarea altor popoare europene. Păstrarea numelui Romei la români. trebuie să mai cercetăm încă o problemă conexă. prin despărţirea unei vieţi provinciale din masa romană şi crearea unei conştiinţe naţionale particulariste locale. Cum a arătat istoricul francez F. să cercetăm întru cât poporul românesc s-a format în condiţii deosebite de celelalte popoare europene şi de ce numai el a păstrat numele comunităţii romanice. Paris. romanii au fost siliţi să cedeze provincia „federaţilor" goţi. cf. ceea ce înseamnă că nu ne-am considerat ca o parte desprinsă din romanitate. au păstrat numele de romani. atacară Dacia de la răsărit. Un mare număr de romani. adică nici prin reunire de triburi cu predominarea unuia din ele. se produce o dezagregare internă a Imperiului Roman. Se pune întrebarea dacă în nomenclatura poporului nostru n-a rămas ceva d i n t r . coborâţi din nord în Rusia Meridională. însă. a fost Dacia lui Traian. însă. în vremea lui Aurelian. 115-159. un ieşind al teritoriului imperiului în lumea barbară şi când popoarele germanice. au fost hotărâtoare ia formarea poporului nostru. 69 . Lot.L'evolution de l'humanite". provincialii d i n Gallia. cel slav legat de loc.o eventuală viaţă românească împărţită pe triburi. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge. spanioli. cel german de origine genetică. decăderea oraşelor şi reducerea vieţii romanilor la agricultură şi economie sătească închisă si locală. în legătură cu aceasta. Peninsula Iberică şi chiar locuitorii din Italia s-au numit francezi. de vreme ce noi am rămas romani. adică un fel de serbie ereditară cu obligaţia cultivatorilor de a nu se muta de pe pământul lor. care să fi dat fermentul vieţii de stat. iNicuenanu. La toate acestea se adausă o criză a autorităţii. apoi ruralizarea imperiului de pe urma ruinei economice. E de remarcat că numele poporului român nu intră în nici una din aceste categorii şi de aceea avem dreptul să tragem deocamdată o concluzie negativă: poporul nostru nu s-a format în aceleaşi condiţiuni ca popoarele de mai sus. strămoşii daco-romanilor. dezagregarea internă a imperiului s-a făcut pe căi multiple: instituirea colonatului. normanzii. sueaia. în orice caz. deci. La fin du monde antique et le debut du Moyen Âge6. goţii şi bastarnii. nici. 1927. Lot. pe când cei mai recent despărţiţi. Am arătat că popoarele europene neromanice au trecut printr-o fază de organizare de trib anterioară fazei de naţiune şi anume cu două tipuri de triburi. nici prin cucerirea străină. deci după părăsirea Daciei.ţarii: iNorvegia. contrar aparenţelor. ° F. „oamenii ue ia nora . care a fost pierdută de imperiu. S-ar părea un fapt paradoxal păstrarea numelui roman tocmai la acel fragment al romanităţii care dintre toate s-a desprins cel dintâi din unitatea politică a imperiului. Cea dintâi provincie romană din Europa. în clasica lui operă. p. 62-98. Urmează. colecţia . cei dintâi izolaţi de conducerea imperiului. care în veacul al III-lea. de faptul că în veacurile al IV-lea şi al V-lea..

ci numai de la şeful local şi de la proprietarii de moşie. XLVIII-XLIX. putem conchide din aceste constatări că locul de formare a poporului român este valea Dunării pe ambele maluri până la Balcani. pe ambele maluri ale Dunării de Jos. în „Denkschriften der K. asemenea şi românii din Istria. căci numele acesta avea atunci sensul unei unităţi reale. Die Romanen in den Slădten Dalmatiens wăhrend des Miltelalters. se numesc în dialectul lor armâni. o importantă masă a romanităţii orientale a rămas între marginile imperiului. Numai mai târziu. Românii macedoneni au păstrat şi ei numele Romei. Ne dăm seama imediat că această explicaţie nu este. Poporul românesc nu s-a format izolat. Această romanitate orientală era masată în veacurile II-VI d. cetăţenii de acolo au continuat să se simtă romani. adică a tuturor romanilor din partea răsăriteană a Imperiului Roman. tracii au suferit aci influenţa greacă. Serbia de la Dunăre cu o adâncime în interiorul peninsulei. Dobrogea. particularistă şi provincială. prin acţiunea slavilor şi printr-o lentă şi seculară deplasare. iar în sudul Dunării. Această dezagregare a produs. suntem urmaşii romanităţii orientale întregi. suficientă. ci oameni ai provinciilor lor. au păstrat singuri ideea ideală despre unitatea sa. când Dacia a fost ruptă de la corpul imperiului. afară de oraşele de pe coastă. intră în zona romană. o parte a lui a emigrat spre Macedonia. în toată partea muntoasă interioară a Peninsulei Balcanice inscripţiile sunt în greceşte. Wien. In acest chip. dar despărţirea între ramurile româneşti n-a fost deplină decât abia în veacul al XH-lea. deosebirile dialectale începuseră să se adâncească şi astfel. Hist. totuşi trebuie să ţinem seamă de existenţa unei mase româneşti în sudul Dunării. în valea Moravei. Noi. Dacia romană în nordul Dunări intră. deoarece romanii nu s-au aşezat în regiunile ce nu erau potrivite pentru agricultură7 Aşadar. Dimpotrivă. în zona latină. regiune ocupată odinioară de romanitatea orientală. In această zonă toate inscripţiile sunt în latineşte şi populaţia băştinaşă a tracilor a fost romanizată. 70 . numai la nordul Dunării. Akademie der Wissenschaften".ujicapw piuici_iic uc ia împărat şi de la organele oficiale. de la o vreme. ai şefului local. ale acelei părţi a imperiului care s-a numit Imperiul de Răsărit C. Istoricul C. alta spre Adriatică. bineînţeles. deci explicaţia dată mai sus nu este suficientă. în imperiu. românii. toată Bulgaria (Moesia) între Dunăre şi Balcani. o viaţă politică locală. care nu văzuseră decăderea totală a imperiului. cum e uşor de înţeles. în Dacia lui Traian acest fenomen nu a avut vreme să se producă cu toate consecinţele sale. însă. elementul roman a fost rupt în mai multe bucăţi. Am putea spune că romanii din Dacia. Klasse. Jirecek. Aceste ramuri ale românismului au trăit în marginile imperiului şi na s-au despărţit de unitatea romană odată cu românii rămaşi în nordul Dunării. Foştii cetăţeni ai Romei nu s-au mai simţit romani. aceşti „urmaşi ai Romei" nici nu s-au mai numit romani.C. De aceea tot ei singuri au păstrat şi numele romanilor. Jirecek a stabilit pe hartă zona de întindere a romanităţii orientale pe baza pietrelor de mormânt şi a inscripţiilor votive ridicate în cinstea zeilor. Deşi explicarea de mai sus este un argument în plus în favoarea teoriei continuităţii românilor în Dacia.

Era o unitate etnică ce nu se putea despărţi nume diferite. obstacol uşor de trecut. chiar dacă nu se afla exact în aceleaşi condiţiun romanii din nordul Dunării. în întregimea ei. Chiar grecii din Constantinopol îşi ziceau romei. n-a atins c prea puţin Imperiul de Răsărit. romanii din imperiu. numele Romei. imperiu nu era Dunărea. ci Balcanii (Hemus). în tin războaielor împăratului în Italia. ea a fost cuprinsă de goţi. un curent loca deplasări etnice. trebuie să ţinem seamă de faptul că Dun. Cu toată stăpânirea barbar în multe privinţe chiar din cauza acestei stăpâniri. Totuşi. cum renunţase la D< Aşa că aceste regiuni de graniţă au trăit mult timp alături şi în afară de rrn proces de dezagregare a imperiului semnalat mai sus. oraşele şi civilizaţia urbană au continuat să înflore. căci influenţa culturală. o graniţă reală. Pe când crearea vieţii particulariste a di fărâmarea din interior a Imperiului de Apus. câteva decenii după pară: Daciei. de vreme ce e un împărat şi stăpânirea lui era o realitate. Din cele spuse mai sus rezultă că. spre deosebire de cei din Apus. când ca o regiune de li colonizare cu învoirea împăratului. s-au creat între populaţiile de cele două maluri relaţii de schimb comercial şi de braţe de muncă.şi anume în partea de nord a lui. când ca o cucerire. adică ron noţiunea unităţii Imperiului Roman s-a păstrat. Numeh romani. se aplică numai bazinului occidental al Mării Meditera provinciilor din jurul lui. deşi Imperii Răsărit nu a renunţat niciodată formal la cele două Moesii. când s-a înfiripat creştinismul. Din veacul al IV-lea până în al Vl-lea. nu a fost şi nu este o barieră etnică. caracterizat. De altfel. n-a suferit procesul de dezagregare pe provincii şi u autarhe. Cu atât mai mult. în al doilea rând. cel de Răsărit a rămas întreg şi de a s-a bucurat de o viaţă politică adesea glorioasă de o mie de ani. descrisă ( Lot în scrierea amintită. prin cr< unor particularisme romane. cum am spus. de ace limbă şi în legături cu cei din nord. Evoluţia economică şi socială. economică şi chiar polit Imperiului de Răsărit asupra romanităţii orientale a fost constantă. în realitate. este toarte tiresc şi expuc că şi această parte a romanităţii rămase în imperiu să fi păstrat. trebuie să ţinem seama de împrejurarea tot aşa de importantă că romani orientală. pe lângă explicaţia despărţirii timpi romanităţii din Dacia de imperiu. ceea ce era firesc. chiar în n< 71 . chiar în vreme. regiunea dintre Dunăre şi Balcani a făcut parte. Imperiul de Răsărit şi-a păstrat coeziunea. Socotim această din urmă cauză poate chiai importantă decât prima. deci. Mai întâi. poate chi anume forme schimbate. Dacia Ripensis este ocupată câtva timp de gepizi şi de goţi. în Răsărit. Justinian. care s-a produs în Apus. spre Dunăre. au continuat să se numească romani. spre deosebire cea occidentală. cu toate consecinţele sociale şi politice. acest proces de dezagregare. odată păstrat în nordul Dunării. mai bogat încă. provinciile au fost guvernate de funcţio împăratului şi păzite de armata lui. pentru a lămuri păstrarea numelui de roma români. după căderea < de Apus. abia pi decenii au stăpânit romanii efectiv regiunile de la Dunăre. apoi legături religioase. timj perioade destul de lungi. comerţul cu Asia şi comerţul pe mare s-a dezvoltat ca mai înainte. mai mult nominal din imperiu. nu putea fi părăsit de cei din sud. graniţa naturală între „barbari. roman rămas romani.

E drept. mai puternic. care au fost supuşi de barbari. a supus celelalte triburi. vechiul Latium. cehi. Se pune pentru noi întrebarea dacă au existat triburi româneşti în nordul Dunării. însă. erau teritorii rurale în Evul Mediu. în . 9 I. La peninsule Balkanique. p. ci teritoriul oraşului Roma) şi o putem adopta. mai există şi alte Romanii. de aceea n-au luat numele regiunii sau al barbarilor cuceritori. De la stat. nefiind organizate de fapt în state separate. prin alianţe sau cuceriri. Am văzut că. 72 . Iorga observase că pe lângă România noastră. zicea Iorga. cu voievozii lor în frunte. III. în anume regiuni muntoase ale Peninsulei Balcanice. cel puţin cu valoarea negativă. 1924. este de amintit şi alta. clisură care Ia bizantini înseamnă cetate de apărare şi pentru că cetăţuile erau la trecători. lorga. cuvintele bizantine în limba noastră (între cuvintele greceşti din perioada bizantină pătrunse în limba română. Nu şovăim a răspunde afirmativ la această întrebare. 35-50. şeful său a devenit şeful statului şi statul nou înfiinţat a căpătat numele tribului învingător. după cum arată savantul etnograf sârb I. ci au rămas romani ca nume. deşi o N. p. fără să mai vorbim de cunoscutele triburi albaneze. Procesul istoric corespunzător acestei formări a numelui este clar: la început. în acest chip avem un răspuns: cauze multiple au contribuit ca românii să fi fost păstrătorii unici. Indicaţii interesante se pot scoate din comparaţia între felul cum s-a format numele altor neamuri şi acel al neamului nostn . Interesant de ştiut este că. au existat triburi. Teoria lui Iorga este ademenitoare (afară de exemplul Romagnei din Latium. Cvijic. că nici această explicaţie nu ţine seamă de românii din Imperiul de Răsărit. din diferite părţi ale Europei: astfel. fragmente din romanitate. care nu este un teritoriu rural.. 323. caracteristice sunt drum. în sfârşit.Cvijic {La peninsule Balkanique)9. care n-au intrat în formele vieţii de stat create de popoarele cuceritoare germanice şi de aceea au păstrat numele Romei. Alături de aceste explicaţii date de noi pentru numele neamului nostru. misionarii creştini. de la sudul Dunării. unul din triburi. dintre toate neamurile romanice. numele acesta a trecut şi asupra tuturor triburilor supuse. Paris. mai mititele. între stânci. care arată o pătrundere comercială. Toate aceste regiuni. 1918. mai târziu. La „România" danubienne et Ies barbares au Vl-e sieele. nu o naţiune unitară. deci trei popoare slave vecine cu noi. dovadă tezaurele de monete bizantine aflate în România. fără oraşe şi fără stat. Romagna din jurul Romei. o Românie este în Sardinia. Numele neamului şi triburile româneşti. alta în Alpii din sudul Elveţiei şi. în legătură şi cu celelalte explicaţii date mai sus: românii n-au intrat în organizarea unui regat barbar. la sârbi. dacă românii au trecut prin forma aceasta de viaţă politico-socială într-o anume epocă a istoriei lor. continuă să existe şi azi triburi slave neunificate în văile izolate. dată de N.Dunării. clisura a început de la o vreme să însemne însăşi strâmtoarea din munte).Revue belge de philologie et d'Hîstoire". poloni. a numelui Romei. Aceeaşi situaţie şi la românii din nordul Dunării. Iorga. dar n-au intrat în organizarea unui regat barbar8. numeie naţional s-a creat prin predominarea unuia dintre triburi asupra celorlalte.

în ep medievală. fără or şi fără organizaţie economică. E clar că păstrarea numelui naţional antic peste perioada istorică a triburilor presupu o viaţă aşezată cu strânsă coeziune între triburile juxtapuse în spaţiu. dar între ele trebuie să fi fost o circula continuă. s-a păstrat. Dar o asemenea ipoteză ar fi posibilă numai cu existenţa ur triburi călătoare fără coeziune între ele. Olt. triburi şi la români. Jiul de sus şi jos) arată existenţa de triburi vechi cu judele lor. în mod necesar. Popa-Usseanu. e vo de voievodatele („ducate") aflate de unguri în Ardeal la venirea lor acolo. Totuşi. VI. faptul că nu numele unui trib a învi dovedeşte conservarea unei reale coeziuni naţionale peste toată perioada medieve Au fost. desigur. Aşad trecerea prin faza organizaţiei de trib nu a rupt coeziunea naţională. care este anterior acestei faze. când românii trăiau o viaţă pur rurală. adică o comunitate socială locală autarhc autonomă. numite de obicei ca la jupele slave (ta organizaţie pe triburi) cu nume de râuri (Buzău. fără conştiinţa unei unităţi naţionale. în Oltenia şi dincoace de Olt (Litovoi. Ca să sintetizăm lucrurile. Deci. Această organizaţie pe triburi era rezultatul unui anume stadiu econon asemănător cu acela al tuturor popoarelor care au avut sau mai au acea organizaţie. cu celelalte triburi. I. stadiu prin care au trecui românii. Bucureşti. şi numele judeţelor. cehi şi polc numele unui trib să dea numele unui stat şi de aci al neamului. 249—253. cu trecutul. Nomazii ntradiţie. în decurs de câteva secole.ea nu este studiată sub aspectul ei social şi economic de istoricii noştri. Argeş. 1934 40-46. ed. Ioar Farcaş)11. din acest punct de vedere. p. di mărturia Notarului Anonim10 al regelui Bela şi de cele amintite de diploma d Cavalerilor Ioaniţi la 1247. dimpotrij neamul este anterior statului. 1 ' Hurmuzaki. rezultă că ace unităţi ar fi triburile genetice (căci n-a fost o cucerire. numele unitaij neamului. Nu e vorba numai de păstrai unei mari tradiţii. Seneslau. Să privim acum. De altfel. Documente. ce erau aşa-numitele voievodate. la noi. G. Prahova. deci organizaţii militar familii mai mari. n-au legătură cu pământul. Izvoarele istoriei românilor. în mase mici. locuitorii din fiecare regii unitară trebuie să fi constituit un trib. organizate pe văi. el a dat numele său statului (Ţara Românească). anterior fazei medievale a vieţii de trib. decât triburi. put spune că la slavi statul a creat numele neamului. datorită aşezărilor străvechi în aceste locuri. unificându-I. viaţa aproape pur rurală şi patriarhală. Cum o admigrare în masă nu e pomenită izvoarele istorice. întocmai ca c din Balcani. ipoteza admigrării din suc Dunării a românilor în Dacia traiană. ci s-a păstrat num cel vechi. în epoca ce încetează cu întemeierea principatelor. Conservarea numelui unitar al neamului. care s-au conte mai târziu în cele două state: Ţara Românească şi Moldova. care nu s-ar fi putut perpetua timp de zece veacuri de la părăsi Daciei până la întemeierea principatelor fără obiect. rămase şi azi ca resturi ale organizaţiei sociale din Evul Mediu. 73 . De altfel. la români nu s-a întâmplat acelaşi fenomen ca la sârbi. în mod consecvent. în acest eh '" Cesta Himgarorum. toţi partizanii acestei teorii spun că românii au trecut Dunărea încetul. ci de perpetuarea unei realit. nu putea exista un stat.

oficială a statului lor. Am spus că unele popoare vecine cu noi şi-au format numele naţional de la unul din triburi. IV. Curs litografiat. la care în chip necesar trebuie să recurgă în acest caz. organizaţie socială şi politică şi în limba Bisericii. 74 . III. Brătianu. că slavii au format cândva o minoritate dominantă la noi. Istoria limbii române. au supus pe băştinaşi şi au împărţit în mare parte pământul între ei. Fost-a ceva asemănător în istoria românilor? Fost-au triburile româneşti supuse unei stăpâniri politice (şi sociale) străine în Evul Mediu. 297-299. toponimie. Doar dacă cei ce resping părerea noastră. N. ca bulgarii în Moesia. Supremaţia slavilor asupra românilor. mai bine zis. Drăganu. C. care îi carmuia pe toţi". C. 265). 24-25. 1943. p. la bulgari cu bulgarii turanici? Şi de data aceasta răspundem afirmativ. din care vom pomeni pe scurt următoarele: şerbii se numesc la noi rumâni. 1933. I. Bucureşti. p. care a creat statul şi unitatea naţională. va fi avut rolul acesta de iobagi. Este. Rosetti. însă. în aceeaşi perioadă a Evului Mediu. clar că slavii au jucat în istoria românilor acelaşi rol ca francezii în Gallia. G. Bucharest. în secolele VI-XII: Sextil Puşcariu. Ei au dat clasa stăpânitoare a boierilor. statul crease neamul. Numai în decurs de mai multe veacuri. 1941-1942. 592. p. măcar o parte a lor. exemplul francezilor. 1940. triburile au fost cucerite şi stăpânite unitar de un neam străin. ca varegii în Rusia. spre deosebire de aceste i *? Pentru această chestiune.păstrarea numelui Romei arată continuitatea românilor în Dacia. clasa stăpânitoare slavă a fost asimilată. p. p. iar în Apus. Giurescu. Şi totuşi. Dovezi că aşa s-au petrecut lucrurile sunt mai multe. au fost reduşi la serbie pe moşiile boierilor slavi. numele populaţiei băştinaşe. ed. Problema originii clasei boiereşti. 81—82 şi acelaşi. 225-229: „Cred că într-adevăr populaţia băştinaşă. Anume. iar băştinaşii români. Acest lucru nu s-a putut împlini decât într-o perioadă în care clasa conducătoare a românilor era de neam şi de limbă slavonă. Al. Românii în veacurile IX-XIV. când cuceritorii au fost înghiţiţi. Alte neamuri s-au creat. Acad. Românii au adoptat î>' Biserica lor liturghia în limba slavă şi aceeaşi limbă slavă bisericească a fost limbi. câtă va fi fost. onomastică. Dacă nu admitem. Origines e! formation de Vuniţi roumaine. Istoricii şi filologii serioşi de la noi admit luarea în posesie a pământului de către slavi şi formarea unei boierimi de seniori slavi în România de azi. deci. p. Istoria românilor. admit teoria lui Roesler. dizolvaţi în masa supuşilor. totuşi numele lor s-a păstrat. de muncitori de pământ taillables et corveables. căci neamul nu mai avea un alt nume propriu al său: străinul crease statul. c iar ţaţă de slavi. în acest volum. A treia alternativă nu este. aşa cum s-a întâmplat la francezi cu francii germani. Slavii au venit în veacul al Vl-lea în calitate de cuceritori în Dacia. stăpânire care să fi lăsat o clasă nobilă asimilată mai târziu de masa supusă. Mai târziu. I. 264-275 („Ei [slavii] au luat în stăpânire pământul şi au supus populaţia romanică pe care au găsit-o aci". vezi articolul meu. nu avem cum explica influenţa lor aşa de adâncă în limbă. Chestiunea Mării Negre. Am dat la începutul acestui studiu exemplul bulgarilor şi al ruşilor în lumea slavă. Dar e necesar să privim şi cealaltă latură a acestei probleme comparative. Limba română. iar nobilii se numesc boieri cu un nume de origine slavă. 1940. însă. Rom. adică romani. altfel.. însă în orice caz faţă de slavi numai ca reprezentanţi ai stăpânirii avare. p. la ruşi cu ross-n scandinavi. cucerirea străină a unificat neamul prin supunere şi i-a dat un nume străin. s-a ridicat o boierime naţională care i-a luat locul şi procesul de dezagregare a păturii dominante străine a avut loc în veacul al XH-lea şi al XHI-lea12.

cum este regula. alături de clasa boierilor proprietari. ca francii. românii nu s-au numit după numele cuceritorului. care deosebeşte istoria noastră de aceea a celorlalte neamuri? Două explicaţii simple v i n cele dintâi în mintea cercetătorului care examinează aceste împrejurări ale istoriei noastre. dar nu un stat care să dea apoi numele său poporului. mai întâi blachi. valahi. însăşi existenţa unei clase de boieri slavi cuceritori în Dacia din nordul Dunării implică existenţa unei clase de băştinaşi agricultori român-i. Dacă slavii au redus la serbie. ci l-au adoptat pe al supuşilor. Deci. ar fi luat numele statului. Mai întâi. Dar de aci se impun anume concluzii necesare. încă din veacul al VH-lea. varegii sau bulgarii. în acest chip-. slavii în Dacia n-au format un stat. la noi. răzeşi sau moşneni. un regim seniorial al proprietăţii. Românii n-au venit din regiunile sud-dunărene. cum s-a întâmplat cu clasa similară a romanilor din Gallia. la unguri. Originea acestui nume este destul de neclară şi de aceea în vremurile vechi s-au făcut tot felul de ipoteze ciudate. De ce? Cum se explică acest fenomen. mai înseamnă ceva. pe când în nordul fluviului rămân cu organizaţia de triburi rurale. românii trebuie să fi fost băştinaşi. apoi olachi. volohi. Dacă românii ar fi venit dintr-o regiune cu organizaţie de stat. căci acolo erau state slave. Dar păstrarea numelui antic roman şi ca nume al neamului întreg în timpul şi după stăpânirea slavă. implică în chip necesar continuitatea elementului roman în Dacia. Slavii au avut state în sudul Dunării. şi mai ales faptul că slavii asimilaţi n-au lăsat numele lor neamului supus. iar altă parte a muncitorilor băştinaşi a rămas necotropită. contrar celor ce s-au întâmplat la alte popoare în cazuri similare. adică i-au făcut muncitori agricoli pe moşiile lor. numele românilor sa păstrat. dovadă că.popoare. Este limpede că însăşi existenţa stăpânirii slave. Numele apare sub diferite forme: la slavii de sud şi la bizantini. au dat o clasă de proprietari. Străinii n-au numit pe români cu numele pe care şi l-au dat ei înşişi. nu păstori nomazi. Serbia şi Bulgaria. peste care organizaţia de trib a slavilor nu a " putut prinde rădăcini adânci. Era o mare masă românească omogenă. ci numai o parte. la apuseni. Numai astfel se explică de ce slavii cuceritori n-au impus numele lor românilor şi aceştia şi-au păstrat numele lor antic. ca rnime al clasei supuse. păstrarea numelui neamului românesc lămureşte o întreagă epocă a istoriei noastre. Spania. ţărani liberi. care lucrau pământul pentru dânşii. Bulgaria şi Serbia. Numai de aceea şi faţă de această împrejurare a stăpânirii străine. ci au fost în regiunea unde nu era stat şi au trăit împreună cu slavii o viaţă rurală în nordul Dunării (ca şi în Macedonia). ci le-au zis vlahi sau valahi. care-şi munceau singuri cu braţele moşia. Eneas Silvius Piccolomini (papa 75 . la slavii de răsărit. s-a păstrat şi o clasă de mici proprietari în devălmăşie. cum afirmă partizanii teoriei roesleriene. nu tot poporul român a fost supus de proprietarii cuceritori ca în Apus. vlahi. ei au continuat organizaţia de triburi şi voievodate. ci şi-au păstrat străvechiul nume tradiţional. spre deosebire de Apusul feudal. trecerea numelui „rumânilor". O altă explicaţie este şi aceea că slavii din Dacia n-au cuprins tot pământul. Vlahii şi valahii.

Murnu. Vlahia Mare. Serbia şi Macedonia. slavii au numit pe români vlahi. cea mai veche menţiune cunoscută a numelui acestuia este la cronicarul Cedren. 1122. Astfel. woloszy înseamnă români. leagă numele de vlah de tribul italiot al volscilor14. Acest fapt confirmă cele spuse mai sus despre existenţa unei coeziuni naţionale româneşti chiar în epoca vieţii de trib. Bucureşti. Vlaşca V. cit. vlahi. cât şi pe români. vlah este traducerea cuvântului roman. a fost ucis de nişte vlahi. a cărui cronică e scrisă la Kiev pe la 1112. col. 2-3. în al doilea rând. Dlugosz. în polonă. italieni. germanii numeau pe celţi velşi si cum celţii romanizaţi din Gallia erau vecinii germanilor. Cu acest nume numesc ei şi azi atât pe romanii apuseni. deci. op. Leipzig. 1864. wolochi. este un nume unitar. E drept că în izvoare termenul apare întâi în cronicile bizantine. voloch este traducerea în limba slavă a cuvântului roman. care spune că şeful bulgar din Macedonia. p. Nestor. De neamul moldovenilor. 1913. Dar bizantinii au împrumutat termenul de la slavi. 14 15 16 I. I. Până azi. cât şi cei din sud. Giurescu. dată la care avem. Aşadar. iar cu bizantinii nu aveau decât un contact periferic. discuţia la Miron Costin. şi-1 dădeau ei înşişi. p. Mai întâi. Letopis prepodohnago Nestora po Lavrentievskomu spisku. judeţul Vlaşca. prin extindere. Pentru acest pasaj. Bucureşti. acest nume dat de slavi. la început. atât cei din nordul Dunării. p. că numele vlah derivă de la generalul roman Flachus. Din aceste constatări asupra originii numelui vlah putem trage câteva conclu . cunoaşte pe slavi sub numele a o mulţime de triburi.ii. 1711. Historiae Polonicae. nu ca triburi separate. în slavoneşte. Bulgaria. guvernul italian a cerut celui polon. Faptul se petrece pe la anul 980 16 . wolochi11. care ar fi cucerit Dacia13. în Dacia. adică romani. valachi. desigur traducând numele pe care şi pe atunci. Vlahii în Evul Mediu. ed. prima menţiune documentară despre poporul românesc. vlasi. el este de origine germană şi între Bizanţ şi germani nu exista contact direct. Am spus că numele vlah este un nume dat de străini românilor. în secolul al XV-lea. în prima parte a Evului Mediu. în anume cazuri speciale. o dovadă luminoasă a originii noastre latine15. ci Italia. începând cu Miron Costin. De observat că Nestor. Această denumire comună dată românilor şi italienilor a fost pentru cronicarii noştri din veacurile trecute. 13—14. vlah. Slavii cunoşteau pe români ca o unitate de neam.Pius II) credea. Pe la 1923. Fapt este că pentru slavi. David. Totuşi. toţi romanii au fost numiţi velşi. p. Miron Costin. cronicarul rus de la Kiev. rumâni.. 3—14. 1914. în realitate. printr-o notă diplomatică. acest nume străin a fost acceptat şi adoptat de români. iar wlochi. C. precum am spus. 7-8. Acest nume. dar când e vorba de români. a trecut la slavi sub formele vlochi. Moscova. îi numeşte încă de pe atunci numai cu numele unitar. Ungurii numesc pe italieni olaszi şi pe români olah\ în secolul al XH-lea. ca în Polonia numele statului lor să nu mai fie Wlochy. trăiau amestecaţi cu slavii. numeşte atât pe romanii apuseni cât şi pe români. care de la o vreme însemna pentru germani romani. căci. G. 76 . cum pronunţau ei. tot în acel secol. Astfel este cazul numelui unui judeţ al ţării noastre. iar cronicarul polon Dlugosz.

un judeţ acoperit de păduri mari. Ungrovlahia. dar care pesemne. însă. singurele acte interne emanate din cancelaria statului din veacul al XlV-lea până în al XVII-lea. Această pădure. regiunea păduroasă era lăsată pe seama românilor. I. erau cucerite de slavi şi boierii slavi îşi împărţiseră moşiile. 35. Cum. scurt timp mai târziu. Sylva Blachorum. Numele acesta. dacă nu toate judeţele vechi. în care nu pătrundea regimul seniorial al boierimii slave. XIV/l. Werner. pentru că acolo nu era nici o stăpânire de moşie a nobilimii maghiare şi regiunea păduroasă era lăsată pe seama românilor cu organizaţia lor voievodală. în această regiune ferită astfel de năvăliri. care se întinde la nordul judeţului Ilfov şi la sudul judeţului Prahova. în titlul din interiorul documentelor. atunci când Patriarhia a înfiinţat. p. se numeşte Codrul Vlăsiei (adică al Valahiei). încă o mitropolie la Suceava. adică a Vlahiei (României) dinspre ruşi19. C. Când. spre a face deosebirea clară. capul Bisericii ortodoxe din Bizanţ. decât tot o organizare veche autonomă în părţi păduroase. Dovadă că aşa stau lucrurile este şi faptul că. Domnia Ţării Româneşti în actele slavone. în actele ungureşti. Mitropolia Ţării Româneşti a rămas cu numele de Mitropolia Ungrovlahiei. ci numai sate de moşneni români. Urkundenbuch. Vlaşca Zemlia. chiar după ce această regiune a fost înglobată în statul Ţării Româneşti. a numit-o întâi a Rusovlahiei. ţara vlahilor. înainte de veacul al XlV-lea. foste voievodate particulare. în celălalt principat românesc. întrucât principatul dintre Carpaţi şi Nistru avea un nume al său care nu dădea loc la nici o confuzie: Moldova. care cunoştea o altă Vlahie. pădurea Vlaşca de la Dunăre nu avea un nume politic deosebitor. azi în mare parte tăiată. ci şi întregul stat. Hurmuzaki. De ce. p. Vlaşca este şi era. adică a Vlahiei dinspre Ungaria. a fost dat de Patriarhia grecească de la Constantinopol. cu binecuvântarea Patriarhului. Dar nu numai fragmente din Ţara Românească se numeau cu numele dat de străini. însă. 21 (din 1395). Interesant este un alt fapt. Este probabil că regiunile învecinate. care confirmă ipoteza noastră despre sensul numirii judeţului Vlaşca. fără boieri slavi. Până azi. Documente. al cărei sens nu poate fi altul. Zimmermann. Dar acest din urmă nume nu a fost menţinut. era deci ţara valahilor prin excelenţă. judeţul Vlaşca este ţara românilor prin excelenţă şi apoi de ce s-a adoptat aci numele străin? Am spus că e probabil că multe. 19. în schimb. 77 . apărată în chip natural. se ştie. s-a dezvoltat desigur o mică organizare voievodală românească. acolo nu era boierime slavă. mai ales pe vremuri. se numea. pe când Ţara Românească însemna Vlahia şi se putea confunda cu celelalte Vlahii.este Valahia. se întindea mai mult. Vlahia. 18 19 F. o mitropolie la Argeş. pe slavoneşte. s-a înfiinţat. unindu-se cu codrii din Vlaşca. reprezintă triburi unificate mai târziu. aceea din Peninsula Balcanică. la 1359. anume numele pădurii celei mari. Un caz asemănător se petrece în veacul al XIII-lea în Ardeal: pădurea cea mare din părţile Făgăraşului e numită. în epoca stăpânirii slave. a păstrat numele străin dat de slavii ce avuseseră supremaţie în Dacia. „pădurea valahilor"18. a Ungrovlahiei. a numit noua eparhie. iar mai scurt.

românii din nordul Dunării au trecut de la viaţa de trib la viaţa de stat şi au întemeiat în spaţiu de câteva decenii două principate pe marginile exterioare ale cetăţii ardelene. Polonii. care. Bucureşti. Letopiseţul de la Bistriţa. zice el. derivă din oltani. domnia dintre Carpaţii Meridionali şi Dunăre mai are şi al doilea nume: Muntenia sau Ţara Muntenească. Primul principat. românii din Ţara Românească nu şi-au zis munteni şi n-au numit ţara lor Ţara Muntenească. Miron Costin. se ocupa în veacul al XVII-lea cu explicarea nomenclaturii naţionale româneşti. E uşor de înţeles de ce moldovenii n-au numit principatul vecin Ţara Românească şi pe locuitorii lui români. la care s-a prepus un m (de ce?). în realitate. Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească. nu se punea înainte familia întemeietoare. P. în titlul domnului Ungrovlahia a fost înlocuită cu Ţara Românească. căci. P. De ce au fost Ţara Românească şi Moldova ţări separatei. a văzut această nepotrivire şi a încercat o explicaţie cam naivă a numelui munteni. Dar mai neclar este motivul alegerii acestui nume: muntean. munteni şi aceasta din epoci foarte vechi. dimpotrivă. Se ştie. Bogdan. p. Deci. ci întotdeauna s-au dat drept români din Ţara Românească. termenul muntean21. Ţara Românească. nici locul (ca în cazul Moldovei). Că acest nume era considerat de domni şi de dregători ca o traducere slavonă a termenului românesc. cu un alt nume. în acest volum. Bucureşti. cu termenul străin. de la Biserică a trecut numele Ungrovlahia în cancelaria slavonă (care era compusă din elevi ai clericilor) ca nume al statului. deci numele munteni nu înseamnă la origine oameni de la munte. cea de-a doua era şi ea o ţară românească. ci moltani. Muntenia şi muntenii. şesul dunărean ocupă un spaţiu mult mai întins ca munţii. românii numesc ţara lor Vlahia. mult mai greu de explicat. că muntenii au descălecat din Ţara Oltului din Transilvania. De ce au fost două state şi nu unul singur. zice Miron Costin. în Cronice inedite atingătoare de istoria românilor. După câte ştim. însă Ţara Românească nu este o regiune esenţialmente muntoasă. când vorbesc de supuşii domnului de la Târgovişte. ed. deci trebuia găsită o numire care s-o distingă. dar pentru deosebire a trebuit să-şi ia un alt nume: Moldova. mai bine zis prima domnie. Moldovenii au numit pe vecinii lor de peste Milcov. Bineînţeles. Ţara Făgăraşului 22 . Panaitescu. 78 . în cronica slavă cea mai veche a Moldovei este. spune cronicarul nostru. muntean înseamnă om de munte. probabil încă de la început.Deci. statul românilor. în textul slavon. P. I. deci. 30 (394). 1929. Muntenia şi Ţara Muntenească sunt numiri de origine moldovenească. am arătat cu alt prilej20. Dar. slavonă. ci neamul. Panaintescu. a luat numele neamului: Ţara Românească. căci români se simţeau şi ei şi ţara lor era şi ea tot o ţară românească. Moltani. Ţara Românească înseamnă. aceasta este clar. de îndată ce actele oficiale au început să fie date în româneşte. 1895. nu pronunţă munteni. p. precum am văzut. nu de la pronunţia P. ci locuitori de la Olt. pe lângă acest nume oficial. 41 22 ■ Miron Costin. Fireşte'că. în veacul al XlV-lea. numai în actele scrise în limba străină.

sârbii). 2 " Letopis prepodobnago Nestora. în cazul improbabil al unei coborâri de populaţie de la munte spre şes. ba chiar în al XU-lea. De altfel. dintre vecinii noştri (polonii. erau în viitoarea Ţară Românească o serie de mici voievodate şi cnezate în Valea Jiului. Xenopol vedea în acest nume o puternică dovadă pentru îndreptăţirea ipotezei descălecatului. adică al întemeierii. Xenopol. îi socoate pe „volohi" aşezaţi în epoci străvechi la Dunăre)26. III. Documentele Ţării Româneşti. Brătianu. p. aşezaţi mai recent la răsărit de Carpaţi. P. moldovenii. Rom. în veacul al XIH-lea. este sigur că românii erau aşezaţi de mult în şesul Dunării (cronicarul Nestor. polonii ziceau consecvent principatului românesc celui mai depărtat de graniţele lor: Basarabia. nu prin coborârea unei populaţii de la munte în momentul „descălecatului". nu de la Olt. la începutul veacului al XU-lea. iar în vremea lui Mircea şi în veacul al XV-lea. iar tribul cel mai puternic. Am văzut că multe popoare. a dat numele său statului. loc.. Dar teoria „descălecatului" a trăit. deci. 21. Gh. voi.polonă trebuie să pornim ca să explicăm numele ţării. adică a unei coborâri încete a „muntenilor" de la munte spre şesul dunărean. cehii. Tradiţia istorică a descălecatului Ţării Româneşti în lumina nouălor cercetări. a Argeşului şi în Vâlcea (diploma Cavalerilor Ioaniţi din 1247). 24 23 79 . plină de „locuri pustii" la dispoziţia domnului colonizator. deschisă. Deci. se poate vedea că aşezările româneşti de la şes şi chiar cele de la bălţile Dunării apar ca străvechi în secolele al XlV-lea şi al XV-lea şi nici urmă de colonizare în şesul Ţării Româneşti. ca să se ferească de furia lor. Problema numelui Munteniei şi al muntenilor rămâne. cit. A. Şi întemeierea Principatelor Române s-a petrecut tot ca o reunire de triburi. recunoaşte o coborâre de elemente politice unificatoare venite din Ardeal. coborâţi la şes23. ed. n-aveau motiv să-şi amintească de ea ca să dea un nume Ţării Româneşti. pentru explicarea formării acestui nume. ci tot de la munte se trage numele muntenilor. după ce în timpul năvălirilor barbare românii trăiseră adăpostiţi în munţi. în chipul colonizării din aceeaşi epocă în partea de răsărit a Moldovei. A. ci care sunt originari de la munte. D. Bucureşti. ceea ce nu ştia Miron Costin. D. în veacul al XIH-lea. 1942. însă. care s-a constituit prin reunirea triburilor. după numele lui Basarab. după întemeierea statului lor. din cele mai depărtate (germanii) şi-au format numele de la stat. întemeietorul ţării. III. [Mem. aşa că. oameni care locuiesc la munte. numele moltani apare în Polonia abia în a doua jumătate a veacului al XVI-lea (în al XVIII-lea termenul începe să însemne. nu o admigrare a populaţiei pe şesul muntean 24. Vom expune mai jos o ipoteză proprie. care a încercat de curând s-o readucă la lumină. Ist. deci statul muntean nu s-a putut forma decât prin reunirea lor. De altfel. Din ultimele publicaţii de documente25. căci nu trebuie să uităm că Muntenia este un nume dat de moldoveni. căci polonii mai depărtaţi de Ţara Românească îl împrumutaseră de la Moldova vecină. deci. Muntenii nu ar însemna. Moldova). XXV. Istoria românilor din Dacia Traiană.. Acad. ca să se deosebească de aceşti vecini. Aşadar. Brătianu. aşa-numitele voievodate. G. I. 1938. ea s-a făcut în epoci străvechi şi nu în legătură cu întemeierea statului. chiar d. cel mai important.] Secţ. 25 P. I (1362—1490). Panaitescu.

80 . care mai târziu a unificat ţara. Cum acest oraş este cam excentric faţă de întinderea ţării. 249—253. sub voievodul Seneslav 27. nu cuprindea decât valea Moldovei. p. Vom vedea imediat că o împrejurare analogă se constata în formarea numelui Moldovei. Suceava. N. este ca ţara să poarte numele unui râu secundar. pomenit la Lemberg la 1339. adică bazinul acestui râu. Baia. acolo era. Ţara Moldovei nu poate însemna altceva decât voievodatul din valea Moldovei şi atât. posibilă legătura peste munţi cu Maramureşul. Documente. însă. III. numele său 1-a luat târgul. un caz. unificarea Ţârii Româneşti. p. la 1247. deci. de unde pornise dinastia. e pomenit în adevăr un voievodat „dincolo de Olt". a dat numele său statului. care se mai numea şi Târgul Moldovei. Rădăuţii cu mormintele domneşti. în valea Argeşului de sus. întâi a fost râul. Era firesc ca de aci să înceapă ridicarea statului. Şiretul cu Episcopia 27 Hurmuzaki. Un negustor de acolo. pe acest râu se află târgul Baia. când o parte a neamului. deci. la început. a fost prima capitală a Ţării Româneşti. căci colţul de nord-vest era partea cea mai bogată şi mai populată a ţării în Evul Mediu. de altfel. „Die Stadt Mulde". Ceea ce pare. Istoria românilor. Ar fi. cel puţin în limba vecinilor. a fost în realitate ţara Moldovei şi numai mai târziu a pornit de acolo unificarea întregului spaţiu care s-a numit mai târziu astfel. Deci. ceea ce întăreşte ipoteza noastră privitoare la Muntenia. care erau la şes? Oraşul Argeş. voievodatul de la munte. dar vecinii cunoşteau şi numele voievodatului particular. Voievodatul acesta era. culegând toate apele de pe stânga şi de pe dreapta. arată că târgul exista înainte de întemeierea ţării 28. „Alexandru Moldaowicz". Iorga. spre deosebire de celelalte. urmaşul lui Seneslav. Acolo a fost Dragoş. I/l. mai târziu numit Curtea de Argeş. care ştiau de unde pornise procesul de unificare şi familia domnitoare. ciudat la prima vedere. de unde a pornit apoi Basarabă. numele principatului românesc vecin. despre care legenda spune că a venit din Maramureş la vânătoare după un zimbru. avem dreptul sa conchidem că alegerea lui ca loc al scaunului domnesc este datorată faptului că acolo se afla scaunul voievodului local. adică voievodatul de la munte. prima capitală a ţării. cunoscut şi în istoria altor ţări.Nu cumva unul din aceste voievodate a reunit sub sceptrul şefului său pe celelalte şi numele său era Muntenia. primele capitale. afluentul Şiretului în partea de nord-vest a ţării. cu numele vechi Ţara Muntenească. deci. deci înainte de întemeierea principatului. Acesta este. apoi toată ţara. îi ziceau saşii colonişti în aceste locuri. cf. Ţara a luat numele râului. Când văile Prutului şi ale Şiretului străbăteau ţara de la miazănoapte la miazăzi. orientat spre munţi. Moldova este ţara de pe malurile râului Moldova. de ce ţara a luat numele unui afluent al Şiretului din colţul de nord-vest al ţării? Un singur răspuns se poate da la această întrebare: ţara. la început. în Bucovina şi în judeţele Neamţ şi Baia erau târgurile mari care făceau negoţ cu Lembergul. o organizaţie politică locală pe bază de trib. Moldova şi moldovenii. 204. în diploma dată de regele Bela IV Cavalerilor Ioaniţi. Noul stat s-a numit Ţara Românească. pentru epoca începuturilor.

cu oraşe şi cu bani veniţi de pe urma negoţului. î hrisoavele lor slavone. tocmai pentru că. Acad. căci izvoare nu avem. Iorga. op. Restul ţării era mai rar populat. mai risipite. M.catolică. cit. Costăchescu. Aceasta nu înseamnă. poate prin luptă. 362. pe vremea când domneau Dragoş ş Bogdan numai în valea Moldovei? Nu ştim sigur. ci MoldovlahiaP-. Iaşi. I. înainte de coborârea domniei în acele părţi. 32 N. n Moldova. Historiae Polonicae. al lui Ştefan cel Mare. 7. din cronica Iu Dlugosz aflăm de nişte voievozi. care se luptau între ei pentr stăpânire în părţile de nord ale ţării. Aceste voievodate fuseseră odinioară tributare tătarilor. 622. Atâta aflăm că. pentru întâia oară domnia atinsese marea29. p. 13. 1711. p. Patrahirul lui Alexandru cel Bun. o pretenţie de a reuni sub sceptrul lor ambele principate. la 1332. în acest chip. II. peste toată ţara. 52. Moldova şi Valahia adică Ţara Românească. deci. Documentele tui Ştefa. la sud şi la răsărit. p. Moldova era si ea o Valahie. XXXV 1913. 147. Era. oraşe cu populaţie în parte nemţească şi armenească. tot In acea parte a ţării s-au ridicat. numel ţării vine de la numele unui voievodat. 30 2 81 . Pe de altă parte. I. focare d învăţătură şi de viaţă evlavioasă. 99. adică o Românie si moldovenii din veacu " M. ca şi mănăstirile ce fac fala artei vechi moldoveneşti. p. 1931. 361. adesea. în inscripţii de pe broderii. Hurmuzaki. 311. până la Nistru. cum şi-au închipuit unii istorici a noştri. adică mic voievodate. de voievodul cel puternic din nord-vest. cu oraşe ma mici. 307. Aşadar. Rom. [Mem.. şi un alt voievodat şi.. dar domnii şi poporul aveau conştiinţa c această ţară era românească. în valea Moldovei s-au pu primele temelii ale ţării. era o Moldovă românească. p. 286. în titlu domnilor din veacul al XV-lea. Erau. deci. şi altele pe care nu le ştim. şi în Moldova. de la un prim nucleu din valea râului Moldova. Petru şi Ştefan. desigur. boieri cu moşii în Moldov de Jos. I. deci. Domnii noştri nu purtau titluri deşarte. 3 ' Dlugosz. cel Mare. organizare pe triburi mari rurale. E tot fenomenul cunoscut pe care l-am amintit pe o scară mai mare la germani şi la unele popoare slave vecine Ca şi pentru Muntenia. II. Moldova. episcopie catolică a ordinulu Minoriţilor. tocmai în vremea în care Bogdan domnea 1 Baia31. din partea cea ma bogată şi populată a ţării. apoi au fos supuse. Costăchescu. acela care a provocat unificarea statului. al lui Alexandru cel Bun. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare. 1122—1124. în partea de nord-vest era centrul de greutate până la mijlocu veacului al XVI-lea. I. unde lucrul apare mult mai lămurit. Ţara n era nepopulată şi organizarea politico-socială de dinainte de întemeiere trebuie să 1 fost aceeaşi ca pe tot pământul românesc. fuseseră încălcate de către „boierii" ic potentibus illarum partium) din acele părţi30. Ţara s-a numit. cu pretenţii fărî substrat real. p. col. numele ţării este. 1/1. Dar. Dar ce era în restul ţării. 356. Leipzig. Secţ. ser. Documente. la 1392 Roman vodă Muşatin se intitula pentru întâia oară: „domn de la munte până la mare" schimbând titlul cel vechi al domnilor Moldovei. după patru decenii abia de la întemeiere. deci. 212. cum spune un raport trimis papei. numele unui voievodat particular s-a întins asupra ţării întregi un trib a unificat celelalte triburi şi a dat numele său ţării. I. Ţara Moldovei s-a format. De aceea. Ist]. 344. până la graniţele muntene. când se mută capitala la Iaşi. pământurile Episcopiei de Milcov. Bogdan. 467.

care sunt începătorii celor două popoare de fraţi de sânge. cronicarul Moldovei. în Popa-Lisseanu. cit. ţara vlahilor (românilor) din părţile Moldovei. Nu este. Gesta Hunnorum el Hungarorum. Roman şi Vlahata. Aceşti fraţi se numeau Roman şi Vlahata (Vlahata este forma slavă bulgară articulată a lui vlah). vorbind aceeaşi limbă sau limbi apropiate. spune că românii se trag din doi fraţi. I. erau arătaţi ca fiind fraţi. Vlah şi Roman. Dar aci nu sunt popoare deosebite. Era un obicei foarte răspândit al cronicarilor medievali să afirme că popoarele îşi trag numele de la o persoană. p. Zice cronica slavonă a Moldovei din veacul al XV-lea. a frăţiei dintre neamurile celor două principate româneşti de dincoace de Carpaţi. purtătorii numelui. 1891. Roman şi Vlahata. totuşi. adausă la sfârşitul cronicii ruseşti de la mănăstirea învierii (Voskresenskaia) că neamul românesc se trage din Italia. Vechile cronice moldoveneşti pană la Urechia. Moldova şi Ţara Românească. Moldovlahia înseamnă pur şi simplu România moldovenească. Astfel. care scrie probabil în vremea lui Petru Rarcş. urmând moda cronicărească medievală şi credinţa că originea şi numele popoarelor se trag de la anume indivizi fundatori. Bogdan. români şi vlahi. Avem în această cronică. 341. într-o formă legendară. Simon de Keza. vrând să arate prin aceasta că leşii (polonii) şi cehii sunt popoare înrudite prin limbă şi origine34. care corespund celor două nume ale poporului nostru. numele intern şi numele dat de străini. deci. 82 . Dlugosz. atunci strămoşii lor. hunii şi maghiarii35. La fel. 22. Izvoarele istoriei românilor. Hunor şi Mogar. de la doi fraţi veniţi de la Veneţia tocmai în aceste părţi. e vorba de două state. iar când erau neamuri înrudite. 1943 I. un strămoş al marii familii. 6-7. cronicarul polon Dlugosz din veacul al XV-lea spune că au fost doi fraţi care au dat naştere la două popoare. Bucureşti. de mirare că. 185. cronicarul ungur Simon de Keza spune că au fost odinioară doi fraţi. p. Suntem în drept să socotim că cei doi fraţi. reprezintă în mintea cronicarului originea celor două principate române. Din aceşti doi fraţi şi din urmaşii lor s-a născut poporul românesc33.. op. prima afirmare românească internă (cele străine sunt mai vechi) a unităţii. col.al XV-lea nu uitaseră acest lucru. anume Leh şi Ceh. IV. ca în cazul leşilor şi cehilor sau al maghiarilor şi al hunilor.

Kutrzeba. Acest drum se prelungea spre sud sub numele de „drumul tătăresc" şi ajungea. Dabrowski. alipise această provincie Ungariei 3 . măcar în parte. se făceau schimburile între aceste oraşe şi negustorii italieni care aveau în această epocă un fel de monopol al comerţului oriental în porturile Levantului şi ale Mării Negre. Drumul comercial din Polonia spre Marea Neagră era. în Crimeea. când în Rusia Roşie (Galiţia orientală) se aflau state ruseşti independente. trecând prin Podolia. unde se afla colonia genoveză Caffa2. ' St. Polonia şi Moldova. un debuşeu al negoţului oraşelor hanseatice şi flamande spre Orient. Ostatnie lata Ludowika Wielkiego (1370—1382) (Ultimii ani ai lui Ludovic cel Mare). Charewiczowa.IV DRUMUL COMERCIAL AL POLONIEI LA MAREA NEAGRĂ ÎN EVUL MEDIU Originile comerţului polon prin Moldova. Cracovia. De fapt. 39—59. 3 J. exista un drum de negoţ pentru mărfurile ce erau aduse din nordul Europei 1. 1899. stăpânirea polonă în Rusia Roşie nu deveni stabilă decât mai târziu. E vorba. moştenitorul său. 15—26 şi L. de o cale de importanţă general europeană. în 1387. Comerţul polon îndreptat spre Marea Neagră la sfârşitul Evului Mediu este unul dintre faptele economice ce avu urmările cele mai însemnate pentru istoria Poloniei şi a Principatelor Române. 2 N. în realitate. deci. datorită trecerii negustorilor străini. Iorga. în 1343. căci la moartea lui Cazimir cel Mare (1370). p. Pe această cale de uscat. în ceea ce priveşte Moldova. p. 83 . Ludovic al Ungariei. încă înainte de anexarea acestei regiuni la Polonia. Cracovia. Mai multe privilegii concedate de principii din Liov şi Halici pentru Cavalerii Teutoni şi negustorii din Germania dovedesc că. p. Deschiderea acestui drum pentru negustorii ce veneau din Polonia începe din prima jumătate a veacului al XlV-lea. Handel sredniowiecznego Lwowa (Negoţul Poloniei în Evul Mediu). 287-312. Bucureşti. s-au bucurat de mari avantaje şi se ridicară la un oarecare grad de bogăţie. Handel Polski ze Wschodem w wiekach srednych (Comerţul oriental al Polofliei în Evul Mediu). Ţările străbătute de această cale. acest drum fu deplin asigurat. împotrivirea ei îndărătnică şi mult timp fericită împotriva turcilor şi a altor vecini puternici în veacul al XV-lea se explică. Dar numai după ce polonii puseră mâna. 1903. prin bogăţia oraşelor ei. pe cnezatul Liovului. 1918. Abia după ce. Studii istorice asupra Chiliei şi Cetăţii Albe.

Nistor. puţin înainte de achiziţia definitivă a Rusiei Roşii de către Polonia 5. cit. p. drumul tătăresc este părăsit şi locul îi este luat de drumul moldovenesc. Arhivele municipale din Liov cuprind un bogat material pentru studiul comerţului acestui oraş cu Moldova 10. şi St. 7 I. cit.. Liov. Ar fi nefolositor să analizăm în amănunte aici toate aceste chestiuni 11 . O. mult timp disputat Ţării Româneşti. op. 53—61. Chilia (Licostomo). VII. p. op. 4 volume. p. Kutrzeba. p. pană la 1450. Acest nou drum de comerţ sfârşeşte la Cetatea Albă. 39-90. op. Cracovia. Pomnihi dziejowe Lwowa z archiwum miasta (Documente istorice din Liov extrase din arhivele oraşului). Akta Grodzkie i Ziemskie. cit. cit. Nistor. 'orga. mai ales. vinuri. erau cumpărate de genovezi şi armeni în Moldova. 1497 (Cetatea Albă. 153—168.. Charewiczowa. cuprind amănunte asupra naturii mărfurilor vândute. N. p. Les Bulgares ă Cetatea Albă au debut du XlV-e siecle. ° Charewiczowa. Al doilea port al Moldovei. Gotha. 1906. op. 3—4. se simţiră urmările politice. în timp ce în Moldova acest rol a fost jucat mai ales de Cetatea Albă. judecate la Liov. negustorii nu puteau. op. Oraşul Liov. Kilja a wyprawa r. a naţionalităţii negustorilor. 1900. Czolowski. Lewicki. p.. 31 —53. preţurile. adică. II. El a fost centrul acestei mişcări economice în Polonia8. piper şi sclavi)7. A. Chilia şi expediţia din 1497). dar deja în 1382 se constată un negustor din Şiret. p. Aceste documente. 6 N. 17— 84 . în acest chip a fost deschis un mare drum de comerţ spre Orient. mai ales postavurile.. să treacă prin oraş cu mărfurile lor. anume suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei. cit. 1892-1921 . 119—120.. Kutrzeba. dar a fost în schimb punctul final al drumului comercial unguresc9. Cf. Era. G. Bucureşti. Die auswărtigen Handelsbeziehungen der Moldau im XIV-XVI Jahrhuiidert. IX şi XIII. la gura Nistrului. Relaţiile comerciale cu Lembergul. p. p. Ajunge să spunem că cea mai veche tranzacţie de comerţ cunosc ută a unui cetăţean din Liov cu Moldova este aceea a germanului Klepel. 5 4 Cf. se bucura de dreptul de depozit. o veche cetate bizantină care trecu sub mai multe stăpâniri în cursul Evului Mediu6. Cracovia. p. n-a avut decât o importanţă secundară pentru comerţul polonez. Brătianu. în „Byzantion". Dragi handlowe w Polsce w wiekach srednych (Drumurile de comerţ în Polonia în Evul Mediu). Comerţul Liovului şi al Cracoviei prin Moldova^. op. Moldova. Bialogrâd. Lewicki. fixează data 1386. la Liov. voi. care aduceau în schimb produsele orientale (stofe. dar curând domnii Moldovei o alipiră stăpânirilor lor. Mărfurile din Germania şi Flandra. 74. Liov. St. III. căci primul tratat de vasalitate al acestei ţări datează chiar din acelrşi an. 1932. 17-78 şi 178-196. 1923. în Polonia.. 74—88.Vladislav Iagello o recuceri definitiv pentru Polonia4. vămile şi procesele dintre negustori. o colonie comercială genoveză. Iorga. VI. De atunci. Zary. ci erau nevoiţi să le depună şi să le vândă pe loc. L.s historij Polski (Schiţă de istorie a Poloniei). Gorka. cit. Varşovia. care au fost publicate în parte. a cărui primă menţiune în actele din Liov este din anul 1382.documente cuprinzând actele cele mai vechi. 1925. Al. Vezi mai jos. 1911.

op. în regiunile de pe ambele părţi ale Carpaţilor este un fapt general 16. '8 I.. IV.originar din Cracovia. Bucureşti. p. Aceste relaţii luară în curând o mare dezvoltare. 17 După mărturia lui Angiolello. secretarul lui Mahomed II. cit. Nu aflăm. 8. Aceasta se explică prin decăderea comerţului cu Moldova în ultimii ani ai veacului al XV-lea. II.. 3 unguri. chestiune asupra căreia vom reveni mai jos. Dimpotrivă. 14 A. p. 3 nemţi. Kultura wloska wiekow srednych w Polsce (Cultura italiană medievală în Polonia). 19 I. 71. pe lângă nemţi. Bujakowi. 375—414. bineînţeles. 3 cehi şi 4 diverşi. Wittram13. Nistor. Pe de altă parte. genovezii şi veneţienii. 1910. Lwovv. editorul n-a putut identifica localitatea Civitas Moldaviensis. 1907. I. Pashko de Şiret (1441)22 şi poate Wassil aus der Walachey (1448)23. pe care mi-o datoreşte numitul Wittram. ce urma să fie reclamată negustorului din Liov. scris în nemţeşte. erau marii capitalişti care alimentau această mişcare comercială19. 2 voi. Gotha. Historia Turchesca. în „Przeglad Warszawski". în această epocă şi clasa negustorească a oraşului Liov. p. 108— 109. Niclas Hecht. p. care alcătuiau. se pot aminti. Gilevvicz. lasă în testamentul său. Czolowski. de altfel. 21 Ibidem. 1921. în alte târguri moldoveneşti şi chiar la Liov18. italienii. Czolowski. 15 I. Cernăuţi. 20 Al. Dar. p. Numai catolicii aveau dreptul de a obţine drept de cetăţenie în Evul Mediu în oraşele din Polonia15. se constată că numeroşi orăşeni din Moldova obţinură drept de cetăţenie în oraşul Liov. 68. 23 lbidem. Ursu. după 1495. cu un oarecare Zimmerman din Şiret în Moldova. 56—57. 4 nemţi şi 3 de alte neamuri. aşa încât. 30. Kaindl. 290. Hecht explică donaţia sa astfel: „Averea pe care mi-o datoreşte cetăţeanul din Liov Wittram. totuşi. Obywatelstwo miejskie w dawnej Polski (Cetăţenia orăşenească în vechea Polonie). în Studja poswiecione pr. bieţii mei prieteni sunt prea slabi şi prea săraci. averea sa întreagă municipalităţii din Liov pentru biserici şi opere de binefacere._ cit. în 1421. Expansiunea burgheziei comerciante germane. III. I. români. AI. p. avere care consta dintr-o creanţă foarte însemnată. p. în al treilea rând. Przijecie do prawa miejskiego we Lwowie w latach 1405-1605 (Dreptul de cetăţenie la Liov în anii 1405—1605). cetăţean din Baia (Civitas Moldaviensis).. p. nu mai găsim nici un moldovean cu drept de cetăţenie la Liov14. Aceşti „moldoveni" nu erau. Ptasnik. Geschichte der Deutschen in der Karpathenlăndern. Iwan Woloschyn pellifex în 142221. p. Printre negustorii străini ce obţinură drept de cetăţenie în Liov între anii 1405 şi 1426 se numără 5 moldoveni. Oraşele din Moldova de nord erau locuite mai ales de germani. în mare parte. 7 unguri. 1922. " R. Ptasnik. azi dau această avere. din anul 138212. p. dar între 1461 şi 1495 aflăm 18 moldoveni. De aceea. ca să i-o poată pretinde şi obţine. în schimb. IV. op. mulţi comercianţi români la Liov până la mijlocul veacului al XV-lea. ed. la sfârşitul Evului Mediu. oraşului Lemberg". IV. 1931. I. Handel und Wandel in der Moldau. 22 lbidem. şi armenii formau colonii compacte la Cetatea Albă17. 90. 1912. Varşovia. 13 12 85 . 145—154. numele lui Vlad Walachus în 140720. Akta Grodzkie i Ziemskie. Donato da Lezze. Prin Valachia se înţelegea în Polonia pe atunci numai Moldova.

Domnii Moldovei erau ei înşişi interesaţi în afacerile comerciale din Liov şi aveau acolo agenţii lor de comerţ. Comerţul domnilor şi marilor boieri este caracteristic pentru organizarea economică a Principatelor Române până în veacul al XVI-lea. Produsele Moldovei, din care o zeciuială se cuvenea domnului, afară de cele ale moşiilor privilegiate ale unor mănăstiri şi boieri, se vindeau în străinătate, în Polonia şi Ardeal, prin negustorii domneşti24. Pe de altă parte, domnii aveau dreptul, după tratatele de comerţ, să aleagă ei, cei dintâi, mărfurile necesare pentru dânşii şi curtea lor, dintre cele aduse de negustorii ce treceau prin capitala lor 25. Astfel, s-a dezbătut în 1445 un lung proces în faţa judecătorilor din Liov între nobilul polon Mihail de Buczacz şi domnul Moldovei, Ilie, împreună cu soţia sa „ducesa", fiica ducelui Andrei de Kiev (era sora Sofiei, ultima soţie a regelui Poloniei Vladislav Iagello26). Dintre boierii mari din Moldova, logofătul Mihul, care fu exilat în Polonia după 1457, a avut mai multe procese la Liov între anii 1471-147927. Acest comerţ al Moldovei cu oraşul Liov nu era exclusiv, căci „dreptul de depozit" al acestui oraş nu era absolut şi de aceea trebuie să studiem şi comerţul moldovenesc cu alte»oraşe poloneze. Mai ales Cracovia invidia situaţia privilegiată a Liovului şi de aci se ivi un lung proces între cele două oraşe pentru comerţul cu Moldova, ca şi pentru cel care trecea pe drumul tătăresc. Procesul, care începe în 1400, ţine până în 1504 şi regii Poloniei, prin sentinţe repetate, dădură câştig de cauză capitalei, îngăduind negustorilor din Cracovia să-şi facă negoţ „ad partes Valachiae" 28 . Un proces asemănător a fost judecat în 1462 de către regele Cazimir IV. Oraşul Cameniţa, lângă Nistru, reclamase dreptul de a transporta mărfurile cumpărate în Moldova dincolo de Liov, ceea ce refuzau cetăţenii acestui oraş, impunând dreptul de depozit. Negustorii din Cameniţa cerură acest privilegiu, ca despăgubire pentru pierderile suferite de dânşii în regiunile „de dincolo de mări, în Moldova şi în alte locuri, din pricina nesiguranţei provocate de războaie". Sentinţa fu, însă, dată în favoarea oraşului Liov29. Numai Cracovia rămase cu dreptul de a exercita, împreună cu Liovul, negoţul prin Moldova. De aceea, aflăm şi la Cracovia negustori din Moldova care obţinuseră dreptul de cetăţenie. Astfel, încă din anul 1403, găsim acolo pe Petrus Woloch (moldoveanul) şi, în acelaşi an, [pe] Petrus Pomalubogat (pe malul bogat),
1. Nistor, Handel und Wandel, p. 46—48. " Vezi mai jos. " Akta Grodzkie i Ziemskie, XIV, p. 160, 169, 173. Pentru afacerile comerciale ale lui Ilie vodă la Liov, cf. şi Czolowski, op. cit., IV, p. 27 (din anul 1441). 21 Akta Grodzkie i Ziemskie, XV, p. 179, 185, 498. L ° Ibidem, III, p. 148—149 (din 1400); A. Prochaska, Materialy archiwalne wyzete z metryki litewskiej (Materiale de arhivă scoase din metrica litvană), Liov, 1890, p. 13 (15 martie 1403); Codex diplomaticus miasta Krakowa, în Monumenta Medii Aevi Poloniae illustrantia, V, p. 146 (24 iunie 1403); ibidem, p. 153 (15 mai 1406); ibidem, p. 319-321 (16 septembrie 1504); vezi şi St. Kutrzeba, Handel Krakowa w wiekach srednych (Comerţul Cracoviei în Evul Mediu), în „Rosprawy" ale Academiei din Cracovia, secţ. istorică, ser. II, XLIV (1903), p. 108— 115; Nistor, Auswartigen Handelsbeziehungen, p. 19. 29 Akta Grodzkie i Ziemskie, VII, p. 69—71.
24

86

care sunt urmaţi de mulţi alţii în tot veacul al XV-lea. în 1445, „Petir de Nyemcze de Walachia" se înscrie ca cetăţean al Cracoviei iar în 1485 „Gregorius Wlach (italianul) de Walachia". Se constată, în total, până la 1500, 16 negustori din Moldova care obţinură dreptul de cetăţenie al Cracoviei, cu ajutorul unei scrisori de recomandaţie emisă fie de oraşele lor de origine, fie de negustori poloni cunoscuţi30. Existenţa unor numeroşi studenţi originari din oraşele Moldovei universitatea din Cracovia în veacul al XV-lea31, este o urmare a acestor reiaţi comerciale. Fireşte că e vorba de catolici, mai ales de saşi, stabiliţi în oraşele Moldovei. La Poznan, de asemenea, se întâlnesc în veacul al XV-lea negustori din Moldova (în 1435 Andrei din Cetatea Albă şi încă alţii32). Pătrunderea negustorilor din Moldova în Polonia în veacul al XV-lea a fost deci, mai adâncă decât se credea până acum33. Privilegiile de comerţ. Ca pretutindeni în Europa medievală, comerţu practicat pe drumul din Polonia spre Marea Neagră prin Moldova era reglementat de către privilegiile care ţineau loc de tratate de comerţ. Trecerea negustorilor din Lio\ şi Cracovia prin Moldova nu era îngăduită decât în virtutea unui privilegiu dat de domnii acestei ţări. Aceste privilegii, în limba slavă bisericească, au fost publicate de mai multe ori34. Cel mai vechi este al lui Alexandru cel Bun, din 1408, urmat de al fiului său, Ştefan, în 1434 şi de cele ale lui Petru Aron (1456) şi Ştefan cel Mare (1460)35. Ele sunt intitulate aşezăminte de vămi sau, mai pe scurt, privilegii. Textele acestor privilegii succesive sunt aproape la fel. Diferitele categorii ale comerţulu polon în Moldova sunt specificate deosebit: mai întâi, importul produselor din Flandra şi Germania, aproape numai postavuri, care puteau fi vândute în Moldova, dar ş transportate dincolo de mări. în al doilea rând, sunt specificate „mărfurile tătăreşti", aşa numite nu pentru că e vorba de produse tătăreşti, dar pentru că ele proveneau din Orient şi erau transportate în Moldova prin intermediul coloniei genoveze de la Caffa în Crimeea tătărească. Trebuie, deci, să înţelegem prin mărfuri tătăreşti produse orientale şi extrem orientale (piper, stofe), aduse din Asia de caravane şi cumpărate de
3 " K. Kaczmarczyk, Librijuris civilis Cracoviensis (1329-1506), în colecţia Wydawnictwo aktow dawnych miasta Krakowa, V, Cracovia, 1913, p. 36, 54, 97, 191, 197, 216, 227, 238, 264 şi 306. 31 Vezi lista în prefaţa lui E. Barwiriski în ediţia Miron Costin, Chronicon lerrae Moldavicae Bucureşti, 1912, p. VII, după Album sludiosorum universitatis Cracoviensis, ed. A. Chimel, I şi II (până îr 1551), Cracovia, 1887-1892. 32 K. Kaczmarczyk, Akta radzieckie Poznanskie (Actele municipalităţii din Poznan), I (1434— 1470), Poznan, 1926, p. 47, 169, 236 şi L. Charewiczowa, op. cit., p. 142. 33 I. Nistor, Auswărtigen Handelsbeziehungen, p. 21, crede că sentinţele în favoarea Cracovie pentru comerţul moldovenesc „au rămas numai pe hârtie". Actele citate ale oraşului Cracovia, publicate di atunci, dovedesc contrariul. 34 E. Kaluzniacki, Dokumenta moldawskie i multanskie z archiwum miasta Lwowa (Document! moldoveneşti şi muntene din arhivele oraşului Liov), extras din Akta Grodzkie i Zietnskie, VII, Liov, 1878 M. Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, II, Bucureşti, 1932; I. Bogdan Documentele lui Ştefan cel Mare, II, Bucureşti, 1913. " Analiza lor la I. Nistor, op. cit., p. 24—29 şi L. Charewiczowa, op. cit., p. 66—71.

87

negustorii saşi în Moldova şi Polonia. Privilegiile menţionează dreptul ca aceste produse tătăreşti să poată fi cumpărate în toate târgurile din Moldova. Privilegiile de negoţ aşazâ îti al treilea rând exportul produselor moldoveneşti, dar nu menţionează cerealele, care nu erau în Evul Mediu un articol de export al Moldovei, ci numai vite, piei şi ceară. De fapt, se vede bine că acest comerţ local, precum şi importul din Ţara Românească (peşte sărat şi ceară), era puţin lucru faţă de marele comerţ de tranzit, care făcea să treacă mărfurile orientale spre nordul Europei şi produsele din aceste regiuni spre Orient. Numai existenţa acestui comerţ a ridicat importanţa drumului prin Moldova. E de observat că privilegiile de negoţ pentru Liov şi Polonia arată ca punct final al acestui drum în Moldova oraşul Cetatea Albă, fără să menţioneze Chilia, a cărei importanţă pentru comerţul polonez era nulă. Textul acestor privilegii dă indicaţii asupra organizării comerţului în Moldova. Această organizaţie este complet apuseană, asemănătoare cu a statelor care au o organizaţie feudală şi comunală. Comerţul în Evul Mediu nu era liber; dimpotrivă, era limitat de numeroase excepţii şi privilegii în favoarea unor oraşe. Cele două temelii principale ale comerţului privilegiat erau dreptul de depozit, adică, cum am văzut mai sus pentru oraşul Liov, obligaţia impusă negustorilor de a se opri în oraş şi de a nu trece mai departe cu mărfurile, ci de a le depune în magazii sau a le vinde pe loc. Numai negustorii acestui oraş aveau dreptul de a revinde mai departe mărfurile. A doua bază a comerţului privilegiat era obligaţia de a urma un anume drum, adică drumul indicat prin privilegiile ce favorizau anume oraşe cu acest mijloc36. Privilegiile acordate de domnii Moldovei negustorilor poloni arată că oraşul Suceava, capitala Moldovei, se bucura de dreptul de depozit pentru postavuri, principalul articol al comerţului din Polonia în Moldova. Postavul nu putea să fie vândut în nici un alt oraş moldovenesc, afară de Suceava, dar e vorba de postavurile ce se desf 'ceau în Moldova; pentru cele în tranzit nu se aplica nici un drept de depozit. Al Joilea principiu al comerţului apusean, obligaţia de a urma un drum indicat, reiese clar din aceleaşi privilegii, în care se menţionează oraşele şi drumurile pe unde puteau trece negustorii. Dreptul obţinut de negustorii din Liov, de a ţine o casă, un fondacco, la Suceava, este şi el un obicei apusean. Pe de altă parte, sistemul vămilor moldoveneşti favoriza oraşele şi comunele libere, căci nu erau vămi propriu-zise, ci, tot ca în Apus, un fel de accize la oraşe37. Documentele moldoveneşti menţionează vama cea mică şi cea mare, prima asupra mărfurilor ce se desfăceau pe piaţa oraşului, a doua — o vamă de tranzit a mărfurilor ce trec prin oraş, fără a fi vândute. Această vamă dublă, cu numirile mare şi mică, se regăseşte în Italia şi în Germania în veacul al XV-lea38.
Pentru principiile organizaţiei comerţului în Evul Mediu, Charewiczowa, op. cit., p. 31-53 şi
"3"7

Vezi, pentru organizarea comerţului oraşelor în Apus, G. L. Maurer, Geschichte der 38"
I. Nistor, Der moldavische Zollwesen im 15. u. 16. Jahrundert. Leipzig, 1912, extras din St. Lewicki Lemberg's Stapelrecht, Lwow, 1909.

Vezi, pentru organizarea corner,. .
Stădteverfassung in Deutschland, Erlangen, 4 voi., 1869— 1871. I. Nistor, Der moldavische Zollwese, „Jahrbuch fur Gesetzgebung", XXXIV, 1912, p. 247.

88

Am arătat mai sus interesul domnilor Moldovei în afacerile comerciale. Privilegiile pentru negustorii din Liov şi Polonia prevăd de aceea pentru anume mărfuri dreptul domnului de a alege el cel dintâi şi numai după aceasta se putea pune restul în vânzare pe piaţă. Trebuie să observăm, însă, că sus-zisele privilegii nu erau o afacere privată între domnii Moldovei şi negustorii lioveni, ci erau patronate de regii Poloniei. Solii acestui rege sunt trecuţi ca martori în privilegiile din anii 1456 şi 1460. Pe de altă parte, actele din Liov amintesc de solii moldoveni trimişi la regele Poloniei, cu prilejul concedării acestor p r i v i l e g i i de către domn, ceea ce arată că p r i v i l e g i i l e moldoveneşti erau completate cu altele asemănătoare, azi pierdute, ale regilor Poloniei în favoarea negustorilor din Moldova39. Era vorba, deci, de o afacere de stat şi Polonia patrona, cu puterea ei politică, semnarea acestor tratate de comerţ, care asigurau un debuşeu la Marea Neagră. Trebuie, aşadar, să conchidem că privilegiile de comerţ erau în strânsă legătură cu drepturile politice pe care le pretindea Polonia asupra Moldovei40. Drumul comercial şi suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei. Din cele spuse mai sus despre participarea statului polon la tratatele de comerţ cu Moldova, rezultă în chip lămurit că Polonia avea un interes primordial de a-şi asigura controlul politic al drumului comerţului său oriental. Prin acest interes economic trebuie să explicăm sforţările pe care le-a făcut acest stat, de la sfârşitul veacului al XlV-lea până în al XVIII-lea, de a avea un drept de suzeranitate asupra Moldovei. Vasalitatea Moldovei datează din anul 1387, epocă în care domnul acestei ţări, Petre Muşatin, a depus jurământ de credinţă regelui Vladislav Iagello la Liov 41. Această dată corespunde cu aceea a recuperării Rusiei Roşii de la unguri de către acest rege şi, prin aceasta, cu deschiderea comerţului pe drumul moldovenesc pentru negustorii poloni. Puţine studii sunt consacrate sensului şi explicării cauzelor acestui act de vasalitate în 1387 şi a celor care urmară. O explicaţie economică n-a fost încă luată în consideraţie. Un studiu datorat unui jurist român, d. Condurachi, explică starea de vasalitate prin nevoia Moldovei de a avea un apărător puternic împotriva dorinţelor de cucerire ale turcilor şi ungurilor42, ceea ce este drept, dar nu explică interesul Poloniei de a oferi protecţia sa Moldovei. După un studiu special, azi învechit, datorat Iui Niemczewski, pretenţiile de suzeranitate poloneză asupra Moldovei ar fi o tradiţie moştenită de Polonia de la statele rutene din Rusia Roşie, mai ales din Halici, care s-ar fi bucurat odinioară de
-'" I. Nistor, Auswărligen Handelsbezielumgen, p. 26. " Aceleaşi concluzii reies din analiza privilegiilor domnilor munteni pentru Polonia. Privilegiul lui Mircea (fără dată) şi al lui Vlad Dracul (1439) publicate de Kaluzniacki, op. cit., p. 22 — 23 şi 28—29 nu dau multe amănunte asupra organizării comerţului, fiind rezumate mai pe scurt ca ale domnilor moldoveni. 41 Textul latin al actului de vasalitate la M. Costăchescu, op. cit., II. p. 599—601. 4 ^ Condurachi, Suzeranitatea ungaro-polonă şi efectele ei asupra suveranităţii Principatelor Române până la 1500. Cernăuţi, 1923, 23 p.
4

89

anume drepturi politice asupra Moldovei43. Dar această explicaţie nu se întemeiază pe nici un fapt precis şi nu poate fi adeverită de documente. N. lorga, în sfârşit, consideră suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei'ca o urmare a anexării Pocuţiei şi a altor teritorii aşezate pe malurile Nistrului, la Moldova. Aceste teritorii ar fi fost fiefuri cedate de Polonia domnilor Moldovei44. Trebuie să ne oprim ceva mai mult asupra acestei ipoteze. Pocuţia şi teritoriile obţinute de Moldova în Polonia au fost puse zălog de regele Vladislav pentru un împrumut. Acest împrumut a avut loc după omagiul lui Petru vodă, în 138845. N. lorga credea că acest împrumut a fost un fel ocolit din partea regelui Poloniei de a recunoaşte în drept o ocupaţie anterioară a acestor teritorii de către moldoveni46. Dar actul prin care regele recunoaşte datoria nu confirmă această ipoteză; din scrisoarea din 1388 a regelui Vladislav rezultă că acesta se obligă să pună zălog teritoriul Haliciului, numai în cazul când împrumutul nu va fi restituit după trecere de trei ani. Deci, polonii nu cedaseră încă nimic Moldovei. Pe de altă parte, în actele omagiale ale domnilor Moldovei către regii Poloniei se vede că cei dintâi depuneau jurământ de credinţă pentru toată Moldova (cum tota gente sua, în 138747;... gentem ac terram suam, Valachiae castra, în acelaşi an4^; toată ţara Moldovei, în actul slav din 146849) şi chiar domnii Moldovei care renunţaseră la Pocuţia, ca de pildă Ştefan Muşatin în 1395, au depus jurământ de credinţă 50. Pocuţia nu era un fief acordat de regele Poloniei, ci un zălog pentru un împrumut şi acest împrumut era o realitate. Cazul zălogirii Pocuţiei nu este izolat. S il i t să facă grele jertfe pentru a susţine războaiele împotriva Cavalerilor Teutoni, regele Vladislav avea nevoi urgente de bani şi, pentru a-i procura, punea zălog stăpânirile Coroanei. Astfel, în 1404, acelaşi rege ceru nobilimii o contribuţie extraordinară pentru a plăti un împrumut de 40 000 florini Cavalerilor Teutoni, pentru care pusese zălog Ţara Dobrzynska51. în 1412, în schimb, Vladislav Iagello împrumută împăratului Sigismund 40000 de kopeici şi primi ca zălog 13 oraşe din Zyps 52. în sfârşit, pentru a obţine Podolia,
4

^Niemczewski, Untersuchung des polnischen Oberhoheitesrechts liber die Moldau,

Inaugural-Dissertation, Leipzig, 1872, p. 42. 44 N. lorga, Polonais et Roumains, Bucureşti. 1921, p. 7—9: „Din pricina acestei frontiere de la nord se depuseseră toate omagiile, omagiu pentru toată ţara, pentru a putea avea ca graniţă de nord Nistrul". Cf. acelaşi, în jurul pomenirii lui Alexandru cel Bun, Acad. Rom., Mem. Secţ. Ist., ser. III, XIII, 1932, p. 177. Jurământul de credinţă al lui Alexandru cel Bun către regele Vladislav „era singurul mijloc pentru Moldova de a obţine Bucovina şi Galiţia şi el ajurat de fapt numai pentru aceste teritorii" (subliniat de autor). 4 ^ Textul la Costăchescu, op. cit., II. p. 605. 4 " N. lorga, Polonais et Roumains. loc. cit. 47 Costăchescu, op. cit., II, p. 599-601. 48 Ibidem, II, p. 601-602. 4 " I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, II, p. 300. 50 Costăchescu, op. cit., II, p. 611—612 şi actul de renunţare la Pocuţia, ibidem, II, p. 609-610. 3' St. Kutrzeba, Seym walny dawnej rzeezypospolitej Polskiej (Dieta generală a vechii republici a Poloniei), Varşovia, fără dată, p. 48. -^ Lewicki, Zarys historij Polski, p. 127.

90

p. a căror valoare era de 200 aspri greceşt monetă de argint54. regele Vladislav o răscumpără. op. Moldovei. Ne mărginim să constatăm că Pocuţia nu era un fief acordat de regi Poloniei. FeHye3KHX-b B£ POCHH (Despre monetele genoveze ' Rusia). în veacul al XV-lea. Părvan. singurul profit pe care Polonia îl trăgea din această suzeranitate. era destul de importantă. Rubla de argit franc corespunde cu summi argenti de Caffa. la sfârşitul veacului al XlV-lea şi în al XV-lea. pentru a-şi asigura astfel un drum de negoţ spre mare. polonii aveau un mare interes să apere Moldova împotrivi ungurilor şi turcilor. 1933 şi Kolankowsk Dzieje Litwy (Istoria Lituaniei). Bogdan. secţ. dimpotrivă. p. în „Rosprawy" al Academiei din Cracovia. Podole lennen Korony (Podolia vasală a Coroanei). P.. Zălogirea Haliciului la 1388 şi a Pocuţiei la 1411 d către acelaşi rege al Poloniei. în volumul în amintirea lui V.". Prochaska. în totul 60000 de aspri. parte dintr-un sistem folosit în acea epocă. W. Este natural. cit. dar această chestiune ne-ar atrage pre departe. 162. fără a ţine seama de Mazovia: domnu Moldovei şi marele maestru al Cavalerilor Teutoni. 54 Jurghievic. p. ci. ist. Er. domnii acestei ţări erau vasali regelui pentru toat stăpânirile lor. Sobieski. p 159 şi I. Witold din Lituania. putea să-şi îngăduie să fie bancherul regeli Poloniei. pentru a-şi asigura coastei Balticei e explicată de către toţi istoricii prin dorinţa acestei ţări de a-şi crea ur debuşeu comercial la vărsarea Vistulei57. Unul deţinea cheia comerţulu polonez spre Marea Neagră.ocupată de vărul său. O MOHeraxi. deci. doi vasali mai însemnaţi. Aceasta face. pentru un împrumut acordat de domnul Moldove făcea. XII. 91 . 56 P. op. Suma împrumutată de căti Petre vodă. 5 şi urm. 53 A. să admitem că omagiu. trebuie să ţinem seamă de simpatia populaţiei rutene ortodoxe di această regiune pentru domnii moldoveni56. că problema Pocuţiei este deosebită de aceea suzeranităţii Poloniei asupra Moldovei. Der Kampf um die Ostsee. 57 Vezi. 55 I. moldovenesc răspundea la aceeaşi necesitate în ce priveşte Marea Neagră. era debuşeu comerţului polon spre Marea Neagră şi am văzut mai sus însemnătatea europeană acestui comerţ. Deci. Panaitescu. 217-218. „Situaţia geografică a Poloniei şi a Lituaniei pe bazinul Vistulei. p. 3000 de ruble de argint franc. când ne gândim că în veacul al XV-lea o mare donaţie a lui Ştefan c« Mare pentru o mănăstire cuprindea abia 500 de aspri pe an55. deci. Nu afirmăm că împrumutul celor 3 000 d ruble explică singur lupta seculară a Moldovei pentru stăpânirea Pocuţie dimpotrivă. Petre Rareş fi Moscova.. îi veacul al XV-lea. H apxecn. plătin 20000 de kopeici. cit. mai recent. 90. deci. 1872. II. celălalt — a comerţului spre Marea Baltică. din toate acestea. a Niemenului şi al Dvinei cerea stăpânirea gurilor lor. cele doui debuşee maritime posibile pentru Polonia. în „3anncKH OaeccKaro oBmecTBa HC T . Bogdan. Moldova. Rezultă. XXXII. Leipzig. împrumutate de la nobilul Spytko de Melsztyn. I. Marea luptă a Poloniei. Aceasta deveni cu atât mai necesar cu cât malurile porturile Balticei începură să câştige o importanţă comercială europeană". O apropiere sugestivă dovedeşte dreptatea acestei afirmaţii: Polonia avea. o sumă destul d importantă. Domnul Moldove bogat mai ales prin produsul vămilor. căruia îi las jumătate din ţară ca zălog53.

. că Polonia îi este favorabilă şi -1 sfătuieşte să nu depuie jurământ de credinţă regelui decât în calitate de vasal al Poloniei. cit. p. domnii Moldovei au luat parte în realitate. Conform dreptului feudal. ed. 352 şi acelaşi. op. II.. prin delegaţii lor. Prochaska. 607-608 şi 625. De aceea. Bogdan. Costăchescu. Numai aceste două obligaţii apar în actele omagiale (în slavă şi latină) ale domnilor Moldovei pentru Polonia60. împotriva dorinţei regale. ceea ce ajungea pentru asigurarea comerţului. dar este sigur că din partea Poloniei ea nu consta decât într-un drept de protecţie şi o alianţă militară şi nimic mai mult. p. p. ceea ce nu putem face în aceste rânduri. Bogdan. şi o singură dată podanost (subiectionem)62. îritrebarea dacă. 92 . Opera omnia. deci. domnul Moldovei a trimis reprezentanţii săi pentru a participa la 5 ° A. Prin aceste acte. se raportă la obligaţia de consilium feudal. Această restricţie a fost suprimată de la 1395 (ibidein. Przezdziecki. nu şi al Ungariei. II. act din 1485. II. Bogdan. XII-2. 62 I. cit. vasalul datora suzeranului consilium şi auxilium. Prin consilium se înţelege participarea la sfatul suzeranului şi prin auxilium — ajutor militar59. cu prilejul alegerii succesorului lui Vladislav Iagello. este folosit curent. în conformitate cu dreptul feudal. 906. 301-302). op. op. în veacul al XV-lea. omagiului moldovenesc şi lunga ceartă între Polonia şi Ungaria. 59 J. XIII. 64 Costăchescu. Sprawy woloskie w XV wieku (Treburile moldoveneşti în veacul al XV-lea). 63 Primele acte de vasalitate menţionează că această obligaţie nu se întindea dincolo de Cracovia spre nord (act din 1393). Se pune. Faptele pozitive pe care le avem în acest sens sunt următoarele: la 1434. 40—41.. p. în „Przewodnik naukowy i literacki". p. în realitate.. domnii Moldovei se oblică să vie în ajutorul Poloniei cu forţele lor militare63. 1887. la sfatul Coroanei polone? Chestiunea ar trebui supusă ■anei cercetări adâncite. dar şi cu sens de fief 61. Actele folosesc termenul polon de origine germană hold pentru a indica omagiul. p. II. cit.Aceasta explică preţul pe care polonii îl atribuiau. II. 400 de călăreţi moldoveni să lupte împotriva Cavalerilor Teutoni în Prusia (Dlugosz. Dar se face şi menţiune de consilium prin expresiile: dobra rada raditi în actul din 1393. Condiţiunile de drept internaţional ale vasalităţii Moldovei nu au fost studiate. cit. în „Atheneum". în vremea uniunii personale între Polonia şi Ungaria sub regele Vladislav III. Varşovia. dobroiu radu raditi în cel din 140464. op. cit. 607 — 608. 371 şi 375. La societe feodale. op. Paris. Este clar că aceste expresii. II. hotărăşte să comunice lui Ştefan. Dieta făcu cunoscut regelui în scris că nu trebuie să primească jurământul domnului Moldovei decât în calitate de rege polon58. p.. p. II şi de I. 1923. dieta polonă de la Piotrkov. Uchwaly zjuzdu w Piotrknwie r 1444 (Hotărârile dietei din Piotrkow în 1444).. 1888. care căutară timp de două veacuri să atragă de partea lor această suzeranitate. op. deoarece comerţul unguresc din Ardeal avea aceleaşi interese pentru un debuşeu prin portul Chilia pe Dunăre. cil. care înseamnă „a da bun sfat". în 1444. p. Vezi pentru acest termen la I. 611) şi de fapt Alexandru cel Bun trimise în 1422. domnul Moldovei. Calmette. 286. Bogdan crede că termenul nu mai există în Polonia modernă. în mare parte o rivalitate economică. ™ Actele de vasalitate până la 1500 sunt publicate de Costăchescu. XVI.

alegere65. în 1501, Ştefan cel Mare, a participat, prin reprezentanţii săi, la alegerea regelui Alexandru al Poloniei66. în 1506, senatorii poloni invitară pe Bogdan III al Moldovei ca să participe la alegerea urmaşului lui Alexandru Iagellonul67. Martin Cromer, în oraţia sa funebră în cinstea regelui Sigismund I, afirmă că acest rege invitase, în calitate de vasal al Coroanei, pe Ştefan cel Tânăr al Moldovei (1517— 1527) să ia parte la şedinţele senatului (sfatul demnitarilor regali) din Polonia68. Suzeranitatea Poloniei asupra Moldovei era, deci, în conformitate cu obiceiul feudal, cuprindea un jurământ de credinţă depus personal de vasal69, şi un jurământ deosebit al nobililor (boierii), precum şi cele două obligaţii amintite, auxilium şi consilium. Ea nu prevedea nici un avantaj imediat pentru Polonia, afară de siguranţa pentru negustorii ce trec prin ţara vasală. Cromer, marele cronicar polon din veacul al XVI-lea, caracterizează legământul de vasalitate dintre Polonia şi Moldova ca o clientelă în sensul antic al cuvântului70. Comerţul dincolo de mări. Privilegiile de comerţ ale domnilor Moldovei prevăd cumpărăturile făcute de negustorii din Polonia în Moldova de mărfuri „de dincolo de mări" {za morskij) şi dreptul lor de a trece în ţara turcească 71. Cronicile polone din veacul al XVI-lea vorbesc despre acest comerţ pe mare, în care Moldova nu figura decât ca o ţară de trecere. O informaţie ce se regăseşte aproape identică la cronicarii Ioachim Bielski, Stanislav Sarnicki şi Alexandru Guagnin, toţi din veacul al XVI-lea, afirmă că, în veacul precedent, Cetatea Albă era un port principal pentru
^ Dlugosz, op. cit., XIII, p. 542, citat şi de Niemczewski, op. cit., p. 30. Szujski. Jeszcze o elekcyi w epoce Jagellonow (încă ceva despre alegerile din epoca Iagellonilor), în Opowiadania i roztrasnienie historyczne, Varşovia, 1882, p. 307—311, întemeiat pe manuscrisul Modus eligendi din 1501. Cf. şi Hurmuzaki, Documente H/1, p. 488—489. 67 Acta Tomiciana, I, p. 5 reprodus de Hasdeu, Arhiva Istorică, 1/1 p. 59—60. Cromer, Oratio super obitu Sigismundi I, în colecţia lui Pistorius, Corpus Historiae Poloiricae, Basel, 1582, 111, p. 18. O polemică a avut loc în istoriografia polonă asupra dreptului vasalilor de a participa la alegerile regale. Cf. W. Zych, W sprawie wdzialu lennikow w elekcyach Jagellonskich (Problema participării vasalilor la alegerea Iagellonilor), în ..Kvvartalnik Historyczny", XXV, 1911, p. 177— 196; Kolankowski, Elekcja Zygmunta I (Alegerea lui Sigismund I), în „Przewodnik naukowy i literacki". 1906, p. 865—875 şi darea de seamă asupra acestui studiu de L. Finkel în ..Kvvartalnik Historyczny". XXI, 1907. p. 491—496; L. Finkel, W sprawie wdzialu lennikow w elekcyach lagellonskich (Chestiunea participării vasalilor la alegerea Iagellonilor), ibidem, XXVII, 1913, p. 67—100. Finkel era de părere că solii vasalilor erau simpli observatori ai alegerilor regale. Protestul lui Albert al Prusiei, în 1530, împotriva alegerii, făcută în timpul vieţii predecesorului, a lui Sigismund August, care avu loc fără participarea lu i, primi un răspuns din partea senatului polon care afirmă că vasalii nu aveau dreptul să participe la alegerile regilor. Finkel conchide că protestul lui Albert al Prusiei nu era întemeiat, dar i-a scăpat din vedere că şi domnul Moldovei, Petre Rareş, refuză şi el să recunoască pe Sigismund August, ales fără participarea vasalilor. Acta Tomiciana. XIII, p. 12—69 (scrisoarea Iui Petre Rareş) şi ibidem, p. 90 (răspunsul regelui Sigismund 1). 6 " Textul jurământului depus de domnii Moldovei, Juramentum palatini Moldaviae. în Volumina Legum, ed. St. Petersburg, I, 1854, p. 151. '® M. Cromer, Polonia sive de situ, populis, moribus... regni Poloniei, ed. Czermak, Cracovia, 1901, p. 14. Vezi şi F. Papee, Polska i Litwa (Polonia şi Lituania), I, Cracovia, 1904, p. 202. 7 ' I. Bogdan. Documentele lui Ştefan cel Mare. II, p. 273.
66 6

93

negoţul cerealelor din Podolia, care erau transportate pe mare până în insula Cipru 72. Această tradiţie dovedeşte că drumul comercial al Poloniei prin Moldova se prelungea pe mare de la Cetatea Albă, unde se aflau două ramificaţii ale acestui drum: una de-a lungul coastei spre ţările tătăreşti, adică spre Caffa (de aceea privilegiile amintesc la Cetatea Albă „vama tătărească"), alta de-a dreptul pe mare. Acest drum de negoţ, care ajungea până în Cipru, era folosit şi de diplomaţi. Astfel, în 1432, Baldovin de Noris, mareşalul regelui Ciprului, Ioan de Lusignan, trimis pe lansă regele Poloniei, Vladislav Iagello, a sosit în Polonia pe această cale: „Solia pornise pe mare pe o corabie proprie şi a debarcat la Cetatea Albă, port în Moldova, apoi, cumpărând cai, a străbătut Moldova, unde a avut de suferit multe din partea poporului incult şi răuvoitor, care, dacă nu s-ar fi temut de regele Vladislav, i-ar fi şi omorât. La urmă a ajuns totuşi în ţările rutene şi în Polonia", spune Dlugosz. Dar, la întoarcere, solii au preferat să apuce drumul spre Veneţia, „din cauza cruzimii moldovenilor"73. Rămâne, deci, stabilit că în veacul al XV-lea erau relaţii între Polonia, Cetatea Albă şi, de acolo pe mare, cu insula Cipru. Privilegiul lui Mahomed II pentru Cetatea Albă. Un document care aruncă o lumină nouă asupra acestor relaţii comerciale dincolo de mări este privilegiul sultanului Mahomed II, concedat în 1456 negustorilor din Cetatea Albă, care n-a fost încă supus unei analize amănunţite pentru a se extrage dintr-însul toate elementele ce privesc istoria comerţului. Textul acestui privilegiu în limba turcă era păstrat în arhivele din Moscova, o copie fotografică se află şi la Academia Română între actele lui Ion Bogdan, după care orientalistul vienez Fr. von Kraelitz a executat o traducere germană74. Iată textul, în româneşte: „Mahomed, fiul lui Murad han, întotdeauna învi.igător. Am făcut pace cu distinsul între domnitori Petre, actual domn al Moldovei. Am uitat duşmăniile dintre noi şi am poruncit ca negustorii care se află în provincia sa de la Cetatea Albă să poată veni cu corăbiile lor şi să exercite comerţul prin cumpărături şi vânzări cu poporul de la Adrianopol, Brussa şi Constantinopol. Nici unul din subalternii noştri, bei, căpeteniile districtelor, spahii sau slujitori, nu trebuie să aducă nici cea mai mică pagubă persoanei şi mărfurilor acestor negustori în timpul călătoriei lor, căci dacă aflu că li s-a făcut vreo pagubă într-un fel sau altul, împotriva poruncii noastre, voi trimite împotriva lor ostile mele, care le vor face mult
Bielski, Kronika polska, ed. Turowski, p. 222; Guagnini. Sarmacya, trad. Paszkowski, în Zbior dziejopisow polskich, p. 427; Sarnicki, Descriptio Poloniae, în anexele la ediţia din Leipzig a lui Dlugosz, Chronica Poloniae, II, 1712. col. 1890: „Cetatea Albă a fost odinioară un port celebru şi folositor pentru oamenii noştri. Căci în vremurile lui Cazimir pluteau corăbiile pline cu grâu din Podolia până în Cipru. Acum, însă, barbarii obişnuiesc să facă atâtea greutăţi la fluviul de la Cetatea Albă, încât comerţul nu se mai poate face fără primejdia vieţii". 73 Dlugosz, Opera omnia, ed. Przezdziecki, XII, p. 477. Acad. Rom., Fotografii, pachet nr. 24. F. von Kraelitz, OsmanisChe Urkunden in tiirkischen Sprache aus der zweilen Hălfte des 15. Jahrhunderts, „Denkschriften" Academia Viena, Secţ. Ist., CXCVII. Cf. traducerea N. Iorga, în „Revista Istorică". X, 1924, p. 105.

94

rău. Acestea să fie ştiute cu siguranţă, iar negustorii să aibă încredere. Scris în ziua 5-a a lunii Regeb, anul 860 la Rudnic" (9 iunie 1456). Sultanul se afla atunci în Serbia şi pornise cu ostile împotriva Belgradului, unde-1 aştepta o înfrângere răsunătoare. Acest privilegiu comercial este de pus în legătură cu actul politic prin care sultanul Mahomed II acceptă tributul de 2000 galbeni făgăduit de către domnitorul Petre Aron75. Privilegiul sultanului confirmă existenţa unui comerţ dincolo de mări, începând de la Cetatea Albă, şi face o interesantă menţiune a corăbiilor negustorilor din Cetatea Albă, cu care aceşti cetăţeni ai portului moldovenesc veneau în Turcia. Se vede că ei aveau afaceri la Adrianopol şi la Constantinopol, dar şi la Brussa, în Asia Mică. Italienii şi comerţul Poloniei spre Marea Neagră. Prelungirea drumului comercial din Polonia şi Moldova pe mare, până la Constantinopol, în Asia Mică şi în Cipru, se explică prin aceea că, în veacul al XV-lea, negoţul pe Marea Neagră era urmarea celui întreprins încă de mult, cu câteva secole înainte, de către genovezi şi veneţieni. Aceste relaţii comerciale, ieşite din raporturile între cele două republici italiene şi Imperiul Bizantin, avură ca rezultat stabilirea coloniilor italiene pe coastele Mării Negre, dintre care cea mai însemnată era Caffa în Crimeea 76. în veacul al XV-lea, deşi sufereau concurenţa saşilor şi a armenilor, negustorii italieni se aflau în număr destul de mare în oraşele celor două ţări. Documentele din Liov amintesc numeroşi negustori italieni care aveau afaceri în Polonia şi în Moldova; ei cumpărau vite şi postavuri şi vindeau, în schimb, vinuri din insulele arhipelagului şi mărfuri orientale aduse de caravane77. Deci, prin aceşti italieni s-a făcut legătura drumului de comerţ pe uscat prin Moldova cu calea maritimă a Mediteranei orientale. Este nevoie să definim bine rolul acestor italieni pe marea cale comercială; ei nu sunt negustori detailişti, sau ca armenii ce urmau căruţele lor ce se mişcau greu de-a lungul drumurilor rele. Din toate tranzacţiile lor, rezultă că italienii din Moldova şi Polonia erau capitalişti şi se poate afirma că negoţul în veacul al XV-lea pe drumul ce-1 studiem era finanţat de bancherii italieni. Mărimea afacerilor, care treceau de graniţele mai multor state, sumele colosale pentru acele vremi menţionate în procesele lor la Liov, sunt o dovadă pentru aceasta. Capitaliştii italieni luau în arendă vămile şi minele Coroanei, atât în Polonia, cât şi în Moldova. Astfel, în 1483, genovezul Domenico de San Romalo arendase vămile Galiţiei şi avea, în acelaşi timp, afaceri comerciale în Moldova, dintre care una singură se ridica la cifra de 1500 de galbeni ungureşti78. între 1453 şi 1464, Dorinus Cathaneus din Genova, stabilit la Liov şi apoi la Suceava, era cămăraş şi vameş al Ţării Moldovei19, ceea ce înseamnă
Hurmuzaki, Documente, II/2, p. 67. " G. Brătianu, Le commerce ge'nois dans la mer Nnire au XlII-e siecle, Paris, 1929. 77 I. Ptasnik, Kultura wloska wiekow srednych w Polsce, Varşovia, 1922 şi N. Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, Bucureşti. 1899, p. 39—59 şi 282-301. 78 I. Ptasnik, op. cit., p. 55—56 şi 177. 19 Ibidem, p. 51.
73

95

că luase în arendă vămile moldoveneşti. Aceste două exemple, care ar putea fi uşor completate cu altele, dovedesc caracterul capitalist al acestor negustori italieni pe drumul moldovenesc. Cu toate uşurările date negustorilor prin privilegiile regilor Poloniei şi ale domnilor Moldovei, ar fi greu de explicat înflorirea acestui negoţ în veacul al XV-lea fără intervenţia finanţei italiene, singura de altfel cu oarecare importanţă pe atunci în Europa80. Dar această intervenţie însăşi arată îndestul importanţa europeană a comerţului pe drumul Poloniei şi Moldovei spre Marea Neagră. Coloniile genoveze stabilite pe coastele acestei mări depindeau de banca di San Giorgio din Genova81 şi cea mai importantă dintre colonii, Caffa, avea în veacul al XV-lea strânse legături cu Moldova82. Precum am spus, drumul care ajungea în Moldova la Cetatea Albă, urma apoi de-a lungul coastei spre Caffa. Acest oraş genovez era un centru important, care atrăgea spre dânsul o parte a comerţului Moldovei şi Poloniei şi de aceea se stabiliră şi relaţii diplomatice între cele două principate române şi Caffa. La 22 decembrie 1459, un sol al lui Ştefan cel Mare se afla la Caffa, unde se fac cheltuieli importante pentru primirea lui83. în 1462, solii lui Vlad Ţepeş sosesc, la rândul lor, în oraşul genovez, urmaţi după un an de alţi soli ai lui Ştefan al Moldovei84. E probabil că scopul soliilor era de natură comercială. în sfârşit, la 1470, doi soli genovezi însoţiră pe ambasadorul persan Isac, care trecuse de la Caffa ca sol trimis la voievodul Moldovei 85. Relaţii de aceeaşi natură legau Caffa şi de Polonia 8 6 . Relaţiile religioase fură urmarea tranzacţiilor comerciale, dominicanii poloni se aşezară la Caffa 87, iar după căderea oraşului sub stăpânire turcească, episcopii titulari de Caffa erau poloni şi rezidau în Polonia88. Pe de altă parte, se constată la 1462 vizita în Polonia a „căpitanului de Caffa", care vine la Cracovia 89 . în acelaşi an, Caffa recunoaşte suzeranitatea Poloniei 90 şi în 1463 Galeazzo de Caffa vine în Ucraina poloneză, cu intenţia de a recruta trupe pentru aoărarea oraşului91. Aceste relaţii comerciale, care-şi ating apogeul sub Ştefan cel
L. Andre, Histoire economique, ed. III, Paris, 1925, p. 18—20 şi H. See, Les origines du capitalisme modeme, Paris, 1926, p. 13.
oi

Manfroni, Le relazioni fra Genova, l'Impeho Bizantino e i Turciri, în „Atti della Societa Ligure di storia patria", XXVIII/3, 1898, p. 577-856. N. Iorga. Chilia şi Cetatea Albă, p. 115— 119, 134— 137 şi acelaşi, / genovesi net Mar New, Genova. 1925, extras din buletinul „II Comune de Genova", nr. 6, iunie 1925. °- Inedit, copii extrase din registrele Băncii di San Giorgio, registro 1420, p. 75, în hârtiile lui B. P. Hasdeu la Academia Română, pachet nr. 2. N. Iorga, Ades et fragments relatifs ă l'histoire des Roumains, III, Bucureşti, 1897, p. 39—41. 85 Hârtiile Hasdeu, copii din Genova, acelaşi registru, p. 67. M. Dubiecki. Kaffa, osada genuenska i jej stosunek do Polski (Caffa, colonie genoveză şi relaţiile ei cu Polonia), în „Przeglad Powszechny'', XII, 1886, p. 56—64 şi 216—227. 87 Ibidem, p. 64. 88 Ibidem, p. 225. oy Ibidem, p. 227. Pentru corespondenţa regelui Cazimir cu Caffa, Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, p. 124-126. 90 Kolankowski, Dzieje Lirwy (Istoria Lituaniei), I, Varşovia, 1930. p. 294. Pentru relaţiile politice ale_Caffei cu Polonia în 1475, ibidem, p. 322. 91 ii Al. Przezdziecki. Podole, Wolyn, Ucraina, II, Vilna, 1841, p. 59-60.

96

Mare, urmau să fie, însă, de scurtă durată, căci anume împrejurări politice şi economice trebuiau să-i puie capăt la sfârşitul veacului al XV-lea. Sfârşitul comerţului mare pe drumul moldovenesc. Cauza care a contribuit mai mult la decăderea comerţului pe drumul moldovenesc a fost căderea oraşelor comerciale de pe coastele Mării Negre sub stăpânirea turcilor: Caffa în 1475, Chilia şi Cetatea Albă în 1484. Marea Neagră deveni un lac turcesc rezervat flotei otomane. în Polonia, Liovul decăzu, populaţia lui scade şi relaţiile lui comerciale, odinioară aşa de prospere, nu mai au aceeaşi importanţă92. Italienii dispar din Moldova şi din Polonia. Scriitorul polon Matei de Miechow, la începutul veacului al XVI-lea se face ecoul acestei situaţii, scriind: „Toate ţările rutene sunt roditoare în privinţa grânelor, care cresc în mare cantitate şi în vremile vechi erau importate la Genova şi la Florenţa, oraşe italiene, dar acum abia dacă se mai culeg, căci cele mai multe pământuri rămân necultivate sau cu grâne ce rămân neculese şi se usucă pe câmp"93. Locul negustorilor italieni fu luat atunci de greci. Aceştia, aproape cu totul absenţi în legăturile de negoţ din veacul al XV-lea în Polonia şi Moldova, se fac tot mai numeroşi în al XVI-lea şi al XVII-lea94. Trebuie să facem, însă, o deosebire între comerţul grecesc şi cel italian. Grecii, afară de câteva excepţii, nu aveau capitaluri mari şi bănci ca acele ale Genovei, Veneţiei şi Florenţei şi nu puteau face negoţ decât pe o scară mai redusă95. Pentru afacerile mai mari, negustorii din veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea erau nevoiţi să se asocieze în număr mare. Astfel, în 1610, un document foarte interesant cuprinde dezbaterile unui proces între polonul Paul Lacki şi „negustorii moldoveni", care erau o asociaţie ce cuprindea greci, armeni, moldoveni, ruşi din Moldova şi din Polonia şi chiar negustori din Sofia, în Bulgaria: „Chaczarus Warteriszovic, Nastur Hrehorowicz, Gregorius Ulubejowicz de Soczawa, Bochos, Haceris et Bohdan de Corathyn, Alexa Husczyn grecus, Costa et Dedul de Kotnar (Cotnari), Wilenka Gierbowicz, Paulus Czulowicz de Romanskie (Roman), Boczka Kossowic, Dzorman Mikailowitz de Berlad", „locuitori ai oraşelor moldoveneşti... şi alţi concetăţeni ai lor şi asociaţi, în număr de şaptezeci şi cinci, împreună cu Procopie, Nikula şi lani, din oraşul Sofia, supuşi ai împărăţiei sultanului turcesc"96. Cu toate aceste încercări de asociaţie, comerţul mare pe drumul moldovenesc nu mai exista şi nu s-a mai înnoit. Urmările politice şi sociale ale decăderii negoţului au fost foarte adânci pentru români şi poloni, dar nu putem să facem cu acest prilej o cercetare amănunţită
"^ L. Charewiczowa, Handel sredniowiecznego Lwowa, p. 109—120. M. Miechowski, Sarmatia asiana atque europea, în Pistorius. Corpus scriptorum historiae polomcae, 1, Basel, 1582, p. 141. 9 4 N. Iorga, Istoria comerţului românesc, I, Vălenii de Munte, 1915, p. 199—220. 95 Pentru rolul negustorilor greci la Liov, v. în special W. Loziriski. Patrycyat i mieszczanstwo Iwowskie w XVI i XVII wieku, ed. II, Liov, 1892 (Patriciatul şi orăşenii din Liov în veacurile 'al XVI-lea şi XVII-lea). Pentru Papara, p. 256—258; Veveli, p. 183 şi 186-187; pentru fraţii Constantin şi Mihail Corniactos din Creta, cei mai bogaţi dintre negustorii greci din Liov, ]a sfârşitul veacului al XVI-lea. p. 315-318. 96 Inedit în Arhivele municipale din Liov, Inducta Judicii civilis, t. XXV (1610). p. 113 şi urm.
93

97

I. ruperii legăturilor comerciale cu centrele de origină şi populaţia rămasă izolată se topeşte repede în mijlocul celei băştinaşe. legătura de g l i e nu se iveşte decât în veacul al XVI-lea 99. Dimpotrivă. invers de ce se petrece în Apus. 110 şi I. Secţ. Clasele sociale în trecutul românesc. Filitti. singura bogăţie a acestor ţări. e constituită. cât şi în oraşele moldovene. ce le-am dat. de agricultură şi vite. în România. epocă în care ţara nu mai poate opune turcilor o împotrivire serioasă. ser. ci ne mulţumim numai cu câteva indicaţii. se românizează sau se polonizează97. Rom. Astfel. p. Lewicki. acesta este cel mai important100. Nistor. Polonia şi Ungaria. Aceste fapte sunt semnele atotputerniciei proprietarilor de pământ.şi documentată a schimbărilor structura politice şi sociale la aceste două popoare in veacul al XVI-lea. Giurescu. la Congresul Istoricilor din Varşovia în 1933. sunt suficiente ca să arate însemnătatea armărilor ruinei comerţului pe drumul moldovenesc în veacul al XVI-lea. care nu mai sunt străbătute de comerţul mare. germană şi armeană. atât la Liov.. Acest fapt este datorat.. p. România. atât în Polonia cât şi în Moldova. singurii stăpâni ai vieţii economice. mai ales din cauza lipsei de mijloace financiare. în Principatele Române. 98 98 . 51 — 52. Am îndreptat după varianta franceză (1933). iau o importanţă tot mai mare în viaţa politică şi socială. 1916. în Polonia. St. în veacul precedent. forma de viaţă economică feudală se prelungeşte. în epoca modernă. Acad. desigur. ca să-şi stabilească puterea în epoca modernă. în această epocă. Mem. în a doua jumătate a veacului al XVI-lea. extras din „Convorbiri Literare". Astfel. pe lângă alţi factori de ţinut în seamă. XXXVIII. dieta votează legătura totală a ţăranului de glie98. Aceste ţări agricole n-avură burghezia bogată şi puternică din Apus şi monarhia nu se putu întemeia pe această clasă. prin banii pe care acest principe îi încasa de pe urma comerţului. Dar şi alte urmări mai adânci s-au făcut simţite. 241.. în Polonia. 1933 [1] In ediţia din 1947. o comunicare prezentată în limba franceză. în veacul al XVI-lea. decăderea începe după sfârşitul dinastiei Iagellonilor. de asemenea. datorată tocmai ruinei comerţului. p. 1925. la 1532. adică nobilimea. Desigur că schimbările politice şi sociale din răsăritul şi sud-estul Europei în acea epocă nu se explică numai prin închiderea acestei căi de comerţ. Ist. Pe de altă parte. burghezia străină. p.C. Bucureşti. 100 prezentul articol reprezintă. cu unele modificări. deşi fenomenul serbiei este mult mai vechi. Ruina comerţului grăbeşte decăderea politică a Moldovei în veacul al XVI-lea. Indicaţiile scurte. dar. op. Charewiczowa. 99 C. în mare parte. Handelund Wandel. Zarys historji Polski. II. cil. rezistenţa eroică de 47 de ani a lui Ştefan cel Mare împotriva tuturor vecinilor se explică. proprietarii de moşii. 210. Despre rumâni.

ci de un aspect politic special. Ţara Românească şi Moldova. E datoria istoricului să răspundă de ce. geografice şi economice. adesea duşmane? Era aceasta o simţ întâmplare. n-a fost aşa. unor deoseb organice. s-a lămi aproape definitiv când şi cum s-a născut. într epocă în care ideea naţională nu făcea încă parte din patrimoniul sufletesc omenirii. multă vreme mai tari decât unitatea etnică? întrebarea este cu atât mai legitimă. Istoricii noştri. au rămas faţă în faţă. două state româneşti cu două domnii. De ce s-au format în veacul al XIV-1< aproape în acelaşi timp. acest lung răstimp (tocmai 500 de ani de la întemeierea Moldovei—1359—până Unire—1859). povârnişurile dealurilor şi cu şanţurile cu apă de jur împrejur. împotriva aparenţelor favorabile. englez şi cel spaniol. Problema unirii Principatelor Române a f( pusă adeseori. sau dualitatea formei de stat corespunde unor cauze adânci. Dar faţa cealaltă a problemei e mult mai puţin cunoscută şi totuşi trebi pusă neapărat. Această unitate.DE CE AU FOST ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI MOLDOVA ŢĂR] SEPARATE ? Dualismul politic românesc. cu o fericită comparaţie. cel francez. ca a Italiei sau a German medievale. în chip ştiinţific sau în legătură cu anume comemorări. Nu e vorba de o împărţire multiplă. de care am pomenit mai sus. complicate din istoria noastră. în . încercuită de munţi. au fost. Ca să înţelegem problemele de geograf politică. şi de veacuri de-a rândul. Aspectul geografic al chestiunii. ca s-o înţelegem pe cea dintâi. trebuie să pornim de la geografia fizică. Această unitate este o realita 99 . două state româneşti. în cazul nostru — de la acea unita a pământului românesc. cu cât alte popoare. Problema acestui dualism apare astfel ca una din cele mai importante şi m. începând cu paginile poetice ale lui Nicolae Bălcescu d Istoria lui Mihai Viteazul au arătat doară. în ce împrejurări interne şi internaţionale izbândit Unirea de la 1859. şi-au făcut unitatea politică la sfârşitul Evului Mediu. cel puţin pentru o durată aşa de lungă: dualismul politic românesc. timp de cinci veacuri. pe provincii. care n-are elemente de comparaţie Europa. podişul Ardealului. unitatea organi a pământului românesc: o cetate. care e o unitate geografică şi economică în acelaşi tim trebuia să dea o unitate politică şi totuşi. în legătură cu secolul naţionalităţii' ideea unităţii naţionale la români.

dar cu condiţia ca podişul Ardealului. unitatea unui ţinut şi configuraţia sa depind. regiunile / rămase libere nu mai formau. pe locurile sale străvechi. împreună. în veacul al XlV-lea (de ce tocmai în veacul al XlV-lea?). care explica fundarea celor două Principate Române. Aşadar. nimic. a fundat. a ajuns la un moment dat. au fost nevoiţi să părăsească în cete mari ţara lor de baştină şi să treacă dincolo de munţi. ca şi în Moldova. în Evul Mediu şi chiar mai târziu. Se credea anume că. însă. aveau o însemnătate cu mult mai mare decât azi. aşa-zisul „descălecat". cărora le lipseşte tocmai nucleul central.românească întemeietoare de stat în Ţara Românească şi în Moldova a fost de aici. Rupându-se unitatea pământului românesc. în chip fatal. a fost o teorie scumpă istoricilor. elementul geografic de unitate nu mai exista de trei secole prin introducerea unui stat puternic militar. direcţii divergente. scurgerea unei populaţii întregi prin păsurile munţilor. în centrul pământului românesc. Geografii antici. de invaziune. "Cucerirea Ardealului de unguri. afară de tradiţii legendare păstrate de cronicari ce scriu cu sute de ani după întemeiere. influenţe culturale de la vecini — au format state. râurile. în~prfmul rând. până la o vreme. In adevăr. la o maturitate politică şi. românii. Fără Ardeal. pentru că. abia în veacul al XlV-lea. prin stăpânirea străină în podişul Transilvaniei. atunci când. sigur că punctul de plecare al situaţiei speciale în care a trăit politiceşte poporul românesc timp de atâtea veacuri este stăpânirea Ardealului de unguri. să fie în stăpânire românească. Dacă ar fi fost aşa (nu examinez aici posibilitatea ca nişte fugari să înfiinţeze repede state puternice). în realitate. în urma schimbării împrejurărilor de la Dunărea de Jos — deschidere de drumuri comerciale. Cel mult. cele două regiuni în care s-au înfiinţat statele româneşti au. nicidecum. în principate. punând temeliile unor state noi. însemnau totdeauna direcţia spre care „se îndreaptă" ţinutul iyergit versus septemtrionem). căci condiţiile economice şi culturale din acea epocă nu îngăduiseră încă românilor trecerea de la concepţia de trib (voievodate) la aceea de stat. Nu numai din 100 . când descriau o regiune. ar fi putut forma un singur stat. prigoniţi pentru credinţa lor răsăriteană. atunci emigraţia pornită în acelaşi timp. românii ardeleni. Populaţia. în ţinuturi aproape pustii. . în această privinţă. De aceea. Problema aceasta a fost întrucâtva greşit înţeleasă. care trebuie pusă în veacul al Xl-lea. nu dovedeşte vreo emigraţie în mase mari de români peste munţi. în epoca medievală. au trebuii să fie două state pe teritoriul rămas liber de cucerirea ungurească. pentru Moldova se poate admite venirea din Maramureş a elementelor de conducere. şi o configuraţie deosebită care le desparte. o unitate teritorială şi de aceea n-au putut forma nici o unitate politică. ca linii de comunicaţie. Poporul^rofHâriesct_ear_ejJ£jQtdeauna era în Câmpia Munteniei (păstrarea numelui traco-scitic al Dunării şi a terminologiei latine în limba română o dovedeşte). este anterioară naşterii primului stat românesc în nordul Dunării. de direcţia apelor. conform cu configuraţia geografică a regiunilor. Este. deci. privind harta.Muntenia şi Moldova au. oricine îşi dă seama. două state. care formează centrul acestui sistem de provincii şi elementul de legătură între ele. Trebuie să renunţăm azi la mitul descălecării. pe lângă aşezarea lor în colţ. că Moldova şi Ţara Românească sunt două provincii excentrice. din acelaşi loc şi din aceleaşi cauze.

deal. constatăm din documente populaţie deasă în tot şesul şi numeroase aşezări omeneşti străvechi. Examinând comparativ situaţia Munteniei şi a Moldovei. într-un cuvânt. privite schematic. schimbă uşor. încât constatăm în acela secol. spre gurile Dunării şi Marea Neagră. Muntenia sau Ţara Româneas< formează un ţinut armonios. constatăm aspecte divergente.pricina eventualei navigaţii ce s-ar fi făcut pe ape. Şiretul. constatăm că Moldo\ este mai puţin unitară. ele unesc păsurile munţilor cu Dunărea. o ser de râuri. înaintarea statului moldovean din colţul c nord-vest spre gurile Dunării şi ale Nistrului. de la început. că mănăstirile d i n munţii Olteniei aveau boga proprietăţi cu sate la bălţile de la gura Ialomiţei. pădurile acoperea 1 suprafeţe cu mult mai întinse ca acum. acopereau aproape făi întrerupere întreaga câmpie a Ţării Româneşti. sunt perpendiculare pe aceste doi graniţe. şi căruţele mănăstireşti cu peş sărat străbăteau mereu ţara de-a curmezişul. nici nu se leat de acel al ţării vecine. cuprinzâr întreg ţinutul de la munte până la Nistru şi la mare. cu populat românească la bălţile Dunării. Consecinţa acestei situaţii este unitate a regiunilor dintre munte şi Dunăre şi legături strânse între munte. în această epocă. ce< ce dezminte hotărât concepţia unui descălecat de populaţie de la munte. este sigur că primul stat moldovenesc cuprindea numai bazinul râului Moldov "căci altfel nu ne-am explica de ce ţara poartă numele acestui râu secundar. din punct de vede al curgerii apelor. străbătând toată ţara. Prutul şi Nistrul constituie un fel de bariere spre răsăi şi izvoarele lor sunt în afara graniţelor ţării. Din prime timpuri ale principatului muntean. s 101 . Această unitate s-a făcut î etape. mai puţin legată decât Ţara Românească. în al doilea rând. De acee principatul moldovean nu s-a format. în ţara noastră. târziu. păstrând numele râul rămas cu o importanţă secundară. de la Carpaţi —la nord. şes baltă. Pădurea Românilor (Vlăsia). Pădurea cea Mare (în Ilfov). până la Dunăre —la sud. în afara ţinutului locuit de român Numai spre vărsarea lor ele se apropie între dânsele şi anume spre colţul de sud-est ţării. de la Olt până la marginii Bărăganului. secolul întemeierii. circulaţia comercia internă şi de tranzit în Ţara Românească se făcea de la munte spre Dunăre şi inver aceste drumuri. lunci de râuri. ceea ce ara mărimea şi importanţa acestor codri medievali. Din această constatare rezultă întâi < Moldova are un sistem hidrografic deosebit. mai ales de la Brăila până la Călăraşii de azi. nu se continuau în Moldova. ci sui paralele cu Carpaţii. Astfel. Legături între munte şi Dunăre erau aşa de strânse şi de lesnicioase. şi nu se completau < drumurile acestei ţări. Moldova are alt aspect hidrografic. legătura de drumuri dintre cele două principate nu e: naturală şi lesnicioasă în primele timpuri. care erau îndreptate în altă parte. Şi m. ca în Muntenia. ea a rămas cu amintirea acestei forme de la început. ca o unitate politică. în secolul al XlV-lea. râurile ei mai importante nu coboa: perpendicular pe linia munţilor. către care ducea sistemul ei de ape. sunt aproape paralele. Produsele specifice ale fiecăreia din aceste regiuni. în lipsa unor drumuri lucrate (j mână omenească. şi luncile râurilor deschideau drumuri naturale care tăiau aceste pădur. care se completează. dar şi prin faptul că. care nu se completează. Erau singurele drumuri prin codrii care purtau numele de Pădurea Nebun (Teleorman). populaţia trebuie şi poate să stea în continuă legătură.

în vreo 50 de ani. cele trei porturi ale traficului dunărean. pe aşa-numitul „drum ităresc". Sibiul şi Braşovul. în studiile d-lor N. drumul oraşelor săseşti. Gorka. lombard era numele generic al bancherilor. adevărate colonii. la Caffa. şi la 1392 apare prima oară litoralul mării în stăpânirea unui domn moldovean. care erau apoi încărcate pe corăbiile italieneşti şi negustorii italieni le schimbau. Cel dintâi. şi într-un studiu al autorului acestor rânduri1. După consolidarea statului moldovenesc. vecină cu Ţara ^TJomânească. Atunci când Moldova a ajuns. în special aşezarea văilor apelor. Nistor şi ale istoricului polon O. avem prin ţările noastre. în sfârşit. Drumul moldovenesc se îndrepta. la Brăila. Numărul mare de italieni bogaţi şi importanţa capitalurilor investite de ei pe drumul moldovenesc (pe lângă comerţ. Dar. formarea divergentă a celor două state româneşti. centrul comerţului oriental fiind. această din urmă ţară era de mult constituită în chip solid. şi oraşele din Italia—Genova şi Veneţia — care. Italienii erau cei mai mari capitalişti ai Europei la sfârşitul Evului Mediu (se ştie că în această epocă de Friihkapitalismus exista numai capitalismul comercial. iar pentru Moldova. care făceau comerţ cu Polonia. prin capitalurile investite. pe lângă aceste drumuri locale. Apele cu văile lor au alcătuit cele mai vechi legături interne de comunicaţie între sate şi ţinuturi. aveau aşezări. Legătura cu coloniile italiene se făcea într-o vreme prin Polonia. la Lemberg sau la Cetatea Albă. apoi prin ţinuturile tătăreşti ale Rusiei sudice şi în Crimeea. Importanţa lor a fost studiată şi s-a arătat influenţa ce au asupra dezvoltării noastre sociale şi economice. principala colonie genoveză. prin ramificaţiile sale depărtate şi prin numărul negustorilor. cu produsele aduse de negustorii din Germania. din timpul cruciatelor. Erau două drumuri mari: drumul Lembergului (Liovului). Două grupuri de oraşe comerciale din Europa erau interesate în acest tranzit comercial prin Moldova: oraşele hanseatice din Germania de nord. de la început.făcut încet. la origine. de la nord spre sud-vest. la Chilia şi Cetatea Albă şi nu spre Galaţii vecini cu Ţara Românească. în special comerţul cu postavuri. ei închiriau vămile de la domnul Moldovei şi salinele din Galiţia de la regele Poloniei) arată rolul european al acestui drum comercial. -----'— împrejurările geografice. aşadar. curând după întemeiere. Vezi în acest volum: Drumul comercial al Poloniei la Marea Neagră în Evul Mediu. Liovul. oraş care nici nu exista fa secolele al XlV-lea şi al XV-lea. în schimb. era mult mai însemnat. explică. Iorga. Drumurile de comerţ. acesta prezenta mai multe garanţii de siguranţă a mărfurilor şi a negustorilor. prin Moldova şi drumul oraşelor săseşti din Ardeal. aşa că drumul moldovenesc a înlocuit pe cel tătăresc. Din Asia se aduceau produsele transportate de caravane până la ţărm. în loc de Caffa Crimeii. marile drumuri de comerţ 'internaţional de la sfârşitul Evului Mediu şi de la începutul evului modern. In Ţara Românească. nu încă şi cel industrial). şi capetele lui au fost la Chilia şi la Cetatea Albă. 102 . Cetatea de Floci (la gura Ialomiţei) şi Giurgiu. I. în Orientul Apropiat şi pe coastele Mării Negre. prin Ţara Românească. trecea prin păsurile Turnu-Roşu şi Bran şi de aici apuca spre Dunăre. în special Braşovul şi Sibiul.

ce trecea prin Ţara Românească. Zonele de influenţă politică. au trecut prin ţările noastre drumuri de negoţ de importanţă internaţională. ca şi la Sofia. obţinuse privilegii de negoţ de la craii sârbi şi de la suveranii Imperiului Româno-Bulgar. Nodul de legătură al comerţului raguzan cu cel săsesc a fost la Vidin. Drumuri de ţară. ca negustorii de acolo să poată străbate cu mărfurile lor drumurile interioare de uscat ale peninsulei şi să cumpere şi să vândă în târguri. nici o legătură. pe lângă acest drum spre Marea Neagră. drumul moldovenesc de la Liov până la Cetatea Albă era cu mult mai important. puterea şi strălucirea domniilor unui Mircea sau a unui Ştefan. cu case de negoţ şi cu biserici catolice. ţară vasală. şi de la padişahul turcesc. Jurămintele omagiale depuse de domnii moldoveni de la Petre Muşatin până la Ştefan cel Mare. Bistriţa Ardealului şi Braşovul au avut legături comerciale şi cu Moldova şi mărfurile săseşti ajungeau până la Chilia. Veacul al XlV-lea şi mai ales al XV-lea au fost pentru istoria noastră economică o epocă deosebită. Şi. la Cavarna şi la Silistra. E vorba de drumul spre Adriatica. cu Ungaria. Rezultatul acestor interese comerciale poloneze este suzeranitatea polonă asupra Moldovei. 103 . dar mai puţin. acest drum comercial. Dar. noroioase. Ţara Românească şi Ardeal. deci. încărcate cu mărfuri rare. nu erau numai simboluri medievale. prin ridicarea economică a ţării. dar interesele comerciale ale Poloniei. dat de ţarul bulgar Sraţimir. între drumurile de comerţ din Ţara Românească şi cele din Moldova nu era. Drumul acesta nu era străbătut în întregime de negustorii saşi din Ardeal. era îndreptat spre sud-vest. la Belgrad. în veacul al XVIII-lea.şi apoi pe apă. cele două ţări aveau orientări economice deosebite. de la împăraţii bizantini şi. în primul rând. tocmai în direcţia opusă celui moldovenesc. semn al prosperităţii economice a acestui oraş. de asemenea. de asemenea. Regele polon. în special în Ţara Bârsei. Mărfurile apusene erau aduse până la Dunăre de raguzani. nimeni nu le putea face concurenţă. se ridicase acolo un tarat bulgar deosebit de cel de la Târnovo şi moneta de argint vidineană circulă şi în Muntenia lui Mircea şi în Ardeal. cu celebra scenă a cortului de la Colomeea. spre mare. Acest oraş croat cu civilizaţie apuseană. oraş pentru care raguzanii aveau un privilegiu de comerţ special încă din anul 1240. Aşadar. mai târziu. dar tot aşa de important. călăuzite de negustori ce vorbeau limbi stranii şi purtau costume din ţări depărtate. dădea o fizionomie deosebită comerţului muntean. Vidinul a fost un centru comercial de legătură foarte important între Raguza. Aşezările lor. ele însemnau protectoratul politic şi economic al Poloniei asupra Moldovei. erau pretutindeni şi înfloreau. cu Polonia. căci genovezii şi veneţienii atingeau doar porturile. neîngrijite. un alt drum mai puţin studiat de istorici. săpate de roţile căruţelor ce treceau scârţâind. a luat sub protecţia lui Moldova. aşezat la Marea Adriatica. Comerţul moldovenesc era în legătură. de la ţarul Ioan Asan II. dar care au făcut. în negoţul Peninsulei Balcanice. şi numai atunci. atunci. pentru a-şi asigura debuşeul mărfurilor la Marea Neagră. ci se străbăteau drumuri întoarse cu multe întreruperi. cel mai vechi privilegiu comercial acordat saşilor din Braşov este tot pentru acest oraş bulgăresc. spre Adriatica. în Peninsula Balcanică nu era o linie directă. Se cunoaşte rolul important pe care Raguza (Dubrovnik) 1-a jucat în Evul Mediu şi până târziu.

continuitatea statului. Tradiţia dinastică. ca să explice de ce Ţara Românească şi Moldova au alcătuit două organisme deosebite. în vremea lui Mircea. ce erau urmarea zonelor de influenţă comercială: zona ungurească era în Muntenia. afară de un singur caz. urmată imediat de protestul polon la Buda. socotim că stările de azi sunt rezultatul transformării stărilor de ieri şi cele de mâine vor rezulta din 104 . Dar drumurile principale ale negoţului venind aici din Ungaria. pentru gândul oamenilor de atunci. Aceasta se vede bine din răspunsul scris dat de boierii din Râmnic. o asigurare a drumului de scurgere şi de aducere a mărfurilor. în Ţara Românească. care avea si ea interese comerciale de apărat în Moldova. Ungaria n-a izbutii. privilegii comerciale pentru negustorii din Polonia. Această situaţie politică se adaugă situaţiei economice şi geografice analizate mai sus. ca şi în Moldova. cu familia lui. regele polon îl reclama cu îngrijorare şi. astăzi. care era paznicul şi garanTut^c^Ste1^s1îuliţirrcre"caTe"am vorbit. un domn supus turcilor. până ce turcii au înlăturat-o definitiv în veacul al XVI-lea. iar Moldova cădea în zona de interese şi de influenţe polone. face parte din această serie de sforţări. veşnică. elementul superior de conducere care personifică păstrarea tradiţiei. Şi aici. faţă de tradiţia stăpânilor lor cei vechi. vasalitatea în forme feudale faţă de Ungaria a fost o urmare a legăturilor comerciale. fapt caracteristic. legăturile comerciale cu Polonia erau mai slabe. totuşi. să dispute ungurilor suzeranitatea asupra ei. Noi. Brăila şi Buzău lui Ştefan cel Mare. Dacă nu ţinem seama de câteva episoade de scurtă durată din istoria Moldovei. Pentru ei. suzeranitatea asupra acestei mici ţări româneşti şi vestita luptă a lui Matei Corvin cu Ştefan cel Mare la Baia. strălucirea de învingător pentru Cruce a domnului vecin nu era nimic. se formează foarte repede la noi două tradiţii dinastice. s-au închegat. care a rămas sub suzeranitatea polonă. devine. domnul cu neamul său sunt lăsaţi de Dumnezeu. Această tradiţie dinastică reprezenta. venit din Moldova să răstoarne palida umbră de pe tronul Munteniei. zic boierii munteni şi rar se găseşte în Evul Mediu românesc. de aceea regătuTlagelIoni lor n-a încercat. Ungaria. Ţara Românească a rămas sub suzeranitatea Coroanei Sfântului Ştefan. aşa de măsurat şi de hieratic. Cu alte cuvinte. în favoarea ei. tratatele politice — e vorba de contractele feudale încheiate în scris între Moldova şi Polonia — erau întotdeauna completate cu tratate de comerţ. să-şi întindă influenţa politică asupra ţ ă r i i vecine dintre Carpaţi şi Nistru. Marele Ştefan al Moldovei. Pe temeiul acestor împrejurări economice. încetul cu încetul. în veacul al XlV-lea şi în al XV-lea. cu uşurări de vamă şi asigurarea trecerii paşnice prin ţară a negustorilor şi a mărfurilor. cele două state româneşti şi din neamul întemeietorilor s-au întărit _dou^dinasţiKj)omnul. să răpească Poloniei. o pagină mai sarcastică şi mai trivială. ca aceea trimisă de boierii de la marginea Ţării Româneşti. „Avem domnul nostru bun şi mare".De câte ori domnul Moldovei întârzia depunerea jurământului. o stare permanentă. lui Ştefan. în această credinţă se îmbină şi o credinţă religioasă. gândim evolutiv. a încercat în mai multe rânduri. erau două zone deosebite de influenţă politică.

cu un caracter de protectorat militar. datorită celor două dinastii ce personificau. Epoca din istoria noastră. la sfârşitul secolului al XlV-lea. fiecare. vistieria domnilor noştri a -început să se golească. 105 . pentru aceşti oameni. o orânduială deosebită. n-au existat Basarabi şi nici Muşatini. s-au ruinat economiceşte. Sibiul şi Bistriţa în Ardeal. dinastia. italienii dispar de pe aceste meleaguri. elementele pe care se întemeia dualismul politic românesc. în frunte cu Suceava. cea otomană. existenţa a două organisme de stat româneşti de sine stătătoare. împrejurările geografice şi economice constituiseră două state deosebite. Ca urmare a pierderii debuşeurilor comerciale în ţările noastre şi a înaintării turceşti. pe rând.schimbarea fatală a celor de azi. pe căile noi ce se deschideau acum pe oceane spre America şi India. Brăila. nu de nume de familii. cât va ţine Dumnezeu mâna sa asupra ţării. e vorba de nume proprii individuale. marele comerţ de stofe şi de vite din Moldova şi Polonia a fost ruinat. o unitate fixă. de formă. ce realităţi bine aşezate şi închegate erau fiecare dintre ele. Veacul al XVI-lea a văzut răsturnându-se întreagă această situaţie. cu boierii semeţi şi ţăranii umili şi supuşi. că ar fi de viţă domnească. departe. Puterea domnească a căzut şi domn putea ajunge orice boier sau orice pretendent care afirma. existenţa a două dinastii adânc înrădăcinate în viaţa sufletească a neamului.. interdicţie care a fost ridicată abia în veacul al XVIII-lea. Caracterele ei esenţiale sunt: trecerea marilor drumuri de comerţ prin ţările noastre. de care am vorbit până acum. vechile dinastii s-au stins. căzură Giurgiul. Lembergul în Polonia. ca şi Biserica. era. moldoveni ajung să domnească în Muntenia şi munteni în Moldova. arată cât de adâncă a fost sciziunea politică a celor două state româneşti. neclintită de-a lungul veacurilor. Chilia. Toate acestea erau. Li s-a zis domnilor munteni Basarabi. Şi. La acest sfârşit de secol. amândouă aproape în acelaşi timp. nici unei corăbii de negoţ creştine nu-i mai fu îngăduit să plutească pe apele Mării Negre. uns de Dumnezeu. cum am spus. Atunci se gândea alttel: ţara. Au fost două dinastii: dinastia Moldovei şi dinastia Ţării Româneşti şi crearea lor. Cetatea Albă. veşnic. ţine de la întemeiere până în a doua jumătate a veacului al XVI-lea. suzeranitatea feudală a Poloniei şi a Ungariei asupra Moldovei şi a Ţării Româneşti a fost înlăturată şi înlocuită cu o singură suzeranitate asupra ambelor ţări. durata lor de două secole şi jumătate. Porturile de la Dunăre şi de la mare au fost cucerite de turci şi transformate în posturi militare. puţine state din Europa centrală şi răsăriteană aveau acest element politic. semn de stabilitate. oraşele din nordul Moldovei. sau au fost înlăturate din drepturile lor tradiţionale. Epoca aristocratică a istoriei româneşti. ierarhică şi hieratică. suzeranitatea feudală a Ungariei şi a Poloniei. deşi. în fapt. capitalismul comercial îşi caută aiurea fructificarea. Braşovul. Tot atunci^ la sfârşitul veacului al XVI-lea. care pe atunci nu se obişnuiau în Răsăritul ortodox. mai ales dacă ne gândim că. dar cu condiţia să se bucure de favoarea boierilor. în frunte cu domnul ei. trebuia să fie aşa. Curând. în urma înaintării otomane spre Europa centrală. această dualitate coborâse în conştiinţe ca o ordine permanentă.

o burghezie nu s-a putut constitui. fireşte. nefavorabilă unităţii politice. de pildă Henri Pirenne. singurii stăpâni ai produselor. de aceea. un demeniu agricol independent din punct de vedere economic devenea. unde nu mai treceau drumuri "comerciale. temporari şi fără drept de a-şi numi urmaşi. singurul izvor de venit "rămâne pământul cu roadele lui. această perioadă aristocratică. încât ei devin o jucărie în mâinile nobilimii atotputernice. ca şi stătuleţele feudale ale Europei apusene din „înaltul Ev Mediu". care slăbeşte pe aceea a nobililor. regii. a restabilit unitatea economică şi apoi şi cea politică. sprijiniţi de burghezia bogată. să stăpânească şi statul. Burghezia are nevoie de linişte şi de unitate ca să poată munci şi agonisi şi. că elementele care constituiau unitatea organică deosebită a fiecăruia nu mai existau. se înfăţişează. din veacul al XVI-lea pună în al XlX-lea. Avem. în Răsărit. Moldova şi Ţara Românească. fiecare ţinut era autarhic într-o viaţă de economie agricolă şi de industrie casnică. însă. în această privinţă. că atunci s-ar fi putut face unirea lor într-un singur stat. independent şi politiceşte. Numai deschiderea drumurilor de comerţ prin cruciate. spre a obţine unificarea statului. Istoricii Evului Mediu. îşi croiesc latifundii pe ruinele micii proprietăţi. apoi. evoluţia politică a fost în epoca modernălocmai opusă: coeziunea statului se destramă. în realitate. deci. în Ungaria. ca şi "TîTa statelor vecine pomenite. Aceasta era urmarea deschiderii drumurilor comerciale spre Orient. prin aceasta. recunosc azi că principala cauză a fărâmiţirii politice a Europei apusene şi centrale în această perioadă este lipsa legăturilor economice dintre diversele regiuni. Figura de tragedie a lui Mihai Viteazul. îşi întemeiază inileTeă pe înfrângerea şi decăderea economică a nobilimii de mari proprietari funciari. prin marile descoperiri geografice. domnul devine un reprezentant al lor. deci. împotriva aspiraţiilor nobile şi cavalereşti. apoi pe oceane. la noi.S-ar părea că zidurile cele vechi de despărţire între cele două principate se năruiseră atunci. că nici aceste împrejurări nu erau mai favorabile unei fuziuni. de aici. o ştergere'a fărâmiţirii feudale. întâi. La fel ca în Apusul medieval. favorabilă unei contopiri a celor două state româneşti? Numai în aparenţă. urmând după cea voievodală. începând cu sfârşitul veacului al XVI-lea. 106 . lucrurile în liniile lor mari şi neglijând anume excepţii. deci nobilii. iroul care a încercat mai mult decât putea un domn atunci şi a fost nevoit să urmeze directivele politice date de boieri. Boierii. O ivire maj adâncită asupra noii situaţii economice şi politice care a înlocuit pe cea veche arată. luând. Era. sunt aleşi. epoca modernă a fost o epocă de unificare a statelor. să fie stăpâni pe viaţa economică a ţărilor agricole şi. dimpotrivă. Era firesc ca proprietarii pământului. ——"—tn"apusul Europei. unde. Principatele Române străbat acurn o perioadă de autarhie economică. în istoria noastră. în aceste ţări. fatal. sprijină pe rege. îl aleg din rândurile lor şi-1 schimbă mereu. situaţia Principatelor Române. a ridicării unei noi clase de mijloc. din punct de vedere economic. o perioadă pe care o putem numi aristocratică. în Polonia. supun din ce în ce mai mult ţărănimea. cade în această perioadă. puterea suveranilor scade în asa arad. şi pe cea politică. nobilimea este stăpână pe viaţa economică şi.

Un Miron Costin. află originea latină a poporului nostru. greceşti şi italiene. dar este vorba de o exploatare economică. întemeiaţi pe dovezi. o mişcare intelectuală importantă. pentru aprovizionarea Constantinopolului şi a oştirii turceşti. fără să aibă nevoie una de cealaltă. românii. românii. în ambele principate. cu ideea politică a unui stat unitar românesc. Dar să ne ferim să confundăm solidaritatea între diferitele ramuri ale poporului nostru. autorul anonim al unei cronici a Moldovei. apoi şi cei munteni. că acest neam unitar trebuia să formeze un stat unitar? în vremea cronicarilor. la marii cronicari. moldoveni şi ardeleni din acea vreme. eponimii poporului nostru. al clasei stăpânitoare. unul se chema Roman. aducea ea consecinţa. în mare parte. care este un sentiment. tătarilor. viaţa lor izolată. Aşadar. ce nu prea aduce bani în ţară.. Ideea unităţii şi concepţia politică a separatismului. scrisă în slavoneşte. Dar această idee a unităţii neamului. ceea ce constituie un ferment de unitate. firească pentru noi cei de azi. formează o unitate etnică. închise în viaţa lor de economie agricolă. ne tragem din romani. un Constantin Cantacuzino ştiu că poporul nostru. Putem afirma. importau foarte puţin. cele două state româneşti au continuat. fireşte că nu mai poate fi vorba. celălalt Vlahata. Exportul a început să se mărească. stăpânii lumii de odinioară. cronică anexată mai târziu unui letopiseţ mai mare rusesc. la 1717. fatal. că o asemenea idee 107 . peste graniţele politice. Mihai Racoviţă. a originii comune.ţări agricole păstoreşti care. erau acum unităţi economice autarhice. ceea ce este cu totul altceva. Astfel. care nu putea încă să îmbrace haina cugetării limpezi şi se ascundea în negura legendei. începută din alte pricini şi în alte condiţii. un Dimitrie Cantemir. Statul era al suveranului. în veacul al XVII-lea. e spusă răspicat: noi. cu care năvălise asupra Maramureşului. dovezi de solidaritate naţională între munteni. două ramuri ale aceluiaşi popor. ideea se limpezeşte. deci cu două veacuri înainte de Miron Costin. suntem un singur popor. Sunt. căci originile comune impun ideea unităţii neamului. ideea de stat nu acoperea ideea de neam. să cruţe în prada lor cumplită numai casele românilor din acel ţinut. Am putea găsi şi mai înainte slabe indicii despre ideea unei origini comune a neamului nostru. De ce doi fraţi? Pentru că sunt două principate şi aceste principate sunt doi fraţi. Cronicarii moldoveni cei dintâi. O idee timidă.în veacul al XVII-lea se naşte în ţara noastră. Este o mare descoperire a secolului al XVII-lea care pregăteşte formarea unei conştiinţe naţionale. exportau iarăşi puţin în urma închiderii drumurilor de comerţ. exemplele au fost deseori repetate de istorici şi ne vom mărgini numai ia cel mai caracteristic: porunca dată de domnul Moldovei. a cărei manifestare mai însemnată este literatura istorică a cronicarilor. chiar la unii scriitori români medievali. spune că noi. şi o spun cu mândrie şi ţării şi străinilor. nu se născuse încă principiul naţionalităţilor. român şi vlah. unităţi mici. din cauza industriei casnice foarte dezvoltate pe atunci. ca stătuleţele autarhice din „înaltul Ev Mediu" apusean. De comerţ de tranzit. iau contact cu cultura clasică în şcolile polone. fireşte. în vremea Iui Ştefan cel Mare. ne tragem din doi fraţi veniţi de la Veneţia.

sfetnic bătrân. un domn ortodox al Moldovei şi. Iar mai mult să nu ştie că se amestecă. că stăpânul cel nou este din neamul ţăranilor ardeleni.nu exista în veacul al XVII-lea. aflând de planul unirii celor două principate sub sceptrul lui Brâncoveanu. în scaunul princiar al Ardealului. Aceasta o mărturisesc cronicile ungureşti contemporane 108 . gândeau aşa despre unitatea politică a românilor. românii au fost uniţi prin faptă românească. de nu-1 va asculta şi va face peste voia lui. găsim un sentiment de solidaritate românească. i-a răspuns: „Să-şi păzească treaba şi grija ţării sale. Dovezi de solidaritate sunt acum multe şi bine cunoscute: când Mihai a intrat în Ardeal. . originea comună a poporului român. mulţi au crezut că a sunat ceasul liberării din iobăgie şi au pus mâna pe furcă şi pe topor. pe fostul domn al Moldovei. la curtea otomană. ca să atace castelul proprietarilor. că apoi. tocmai aceia care dăduseră la iveală originile comune ale românilor. Constantin stolnicul Cantacuzino. însă lipsa totală a oricărei idei politice de unificare. Constantin stolnicul. în chip lămurit. este clar că ideea aceasta era cu totul străină cugetării politice de atunci. era privită ca o absurditate şi ca o primejdie de cei mai luminaţi dintre intelectuali şi oamenii de stat. Aşa cugeta cronicarul care trâmbiţase cel dintâi. deci. Şi povesteşte cronicarul Neculce cum marele vizir oferise lui Constantin Brâncoveanu şi tronul Moldovei. un moment dat. nici un român ortodox n-ar fi putut sta. Măcar câteva luni. dar concepţiile politice ale vremii se împotriveau unei asemenea idei. era gata să părăsească ţara şi să fugă peste graniţă. el va înhăma în căruţă şi va trece în Ardeal". bine să ştie că când va | încăleca el la Udriu (Adrianopol). la auzul ei. nobilimea maghiară. stolnicul era unchiul şi sfătuitorul domnului. încât. Dar şi aci. în Ţara Românească. după Miron Costin. se ştia. dacă scrutăm de aproape împrejurările. în cronica lui. bogatul şi trufaşul Vasile Lupu. Stolnicul Cantacuzino socotea unirea principatelor o nebunie aşa de mare. Două exemple puţin cunoscute sunt deosebit de caracteristice: Miron Costin povesteşte. care subliniaseră cu glas profetic în scrierile lor unitatea etnică a neamului. doară. Şi cronicarul observă cu acest prilej: „Care lucru nu ştim cum ar hi putut fi pentru lege". Nu pentru că aceştia nu-şi iubeau ţara. Dincolo. „Iar Brâncoveanul vodă. S-ar putea obiecta acestor consideraţii cu epopeea fulgerătoare a lui Mihai Viteazul. era de altă lege. dacă au auzit aşa. Cronicarul luminat. în vremea lui Brâncoveanu. pe care-1 avea. calvină. cum a fost vorba. o mare bucurie s-a aprins în colibele umile ale sătenilor români de acolo. dar a cerut răgaz să se sfătuiască şi cu unchiul său. Miron Costin şi Constantin stolnicul Cantacuzino. foarte îi era cu voia să fie domn la două ţări". mai mult. ideile lui Miron Costin despre originea neamului şi unitatea lui fuseseră reluate cu mai multă lărgime de vederi şi cu argumente noi de învăţatul boier şi om de stat. Adică. Nu e nevoie să adaug că Brâncoveanu a răspuns vizirului că „nu va putea purta de grijă a două ţări ce sunt de margină". pentru că în acea tară clasa guvernantă. fără îndoială. unde domniseră până atunci numai principi din nobilimea maghiară. Dacă oamenii cei mai culţi ai vremii. pe lângă acel al Ţării Româneşti. nici chiar în al XVIII-lea. ca turcii să impuie pe tronul principatului Ardealului.

De ce a cucerit Mihai Ardealul şi Moldova? însufleţit de un ideal creştin. nu prin concepţia lui politică. Mihai. ci prin fapta lui. până la sfârşitul veacului al XVIII-lea. mai puţin civilizat. întemeietorul Mitropoliei româneşti din cetatea domniei. când schimbările de domnie au adus desfacerea alianţei şi părăsirea luptei de către cei doi vecini. se descoperă atunci grâul românesc. cuprind toate ţinuturile locuite. în Ţara Românească. un separatism care excludea ideea politică a unirii. Fireşte. De altă parte. Odată cu legăturile 109 . este ţara noastră. ajungem. părăsite de comerţul mondial de la sfârşitul Evului Mediu. sunt faptele principale care au rupt vechea autarhie patriarhală a ţărilor noastre şi le-a pus în contact cu Apusul. el a refăcut alianţa creştină cu sabia. fiind cu o situaţie mai înaltă.din Ardeal. în schimb. devine o piaţă a produselor industriale şi. în Ardeal. Alta a fost cauza intrării ţărilor noastre în cercul de preocupare a economiei apusene: Orientul. S-a spus de unii istorici că pacea de la Adrianopol (1829). Ca orice faptă. Nicolae. Viaţa comercială. porunceşte dietei ardelene să ia măsuri pentru satele româneşti. mărginite până acum Ia anume regiuni restrânse şi speciale ale globului. Ţări necunoscute pentru comerţul mondial sunt acum „descoperite". acel tratat a însemnat prea puţin. descoperirea grâului românesc de către Europa apuseană în veacul al XlX-lea. prin urmare. de asemenea. ea se valorifică în chip deosebit în timp. Aceasta înseamnă solidaritate. de economie agricolă. în realitate. Dar orânduielile politice au altă înfăţişare: în Moldova. pentru ridicarea situaţiei preoţilor români. Descoperirea vitelor româneşti în Austria şi la Lipsea. iar mai târziu petrolul. cucerirea Bărăganului de către agricultura românească (în a doua jumătate a veacului). căile de circulaţie a mărfurilor şi câmpurile de producţie şi de desfacere. produsele lor încep să fie preţuite. la sfârşitul veacului al XVIII-lea. ci a trebuit să vie Apusul să forţeze barierele autarhiei noastre. căci la Bucureşti guverna fiul său. care acum este din nou descoperit. în domeniul economic. şi la Iaşi — nepotul (sau presupusul nepot). pentru păşunatul vitelor lor. Cercetând ideile politice ale vremii. Mihai. izolată. Principatele Române cultivă. Perioada contemporană. Mai mult chiar. cum s-a dovedit în timpul din urmă. este partea sufletului. mai târziu a celui industrial. asupra produselor pământului nostru. a deschis ţara noastră comerţului mondial. erau sub Mihai trei guverne (divane) deosebite şi chiar trei domni. trebuie să se ştie că între Ţara Românească şi Ardeal se plătea vamă de trecere în vremea lui Mihai vodă. Mihai Viteazul este. Marcu vodă. el era legat de alianţa împotriva turcilor cu principii acestor două ţ ă r i . pe când Mihai stătea la Alba Iulia. Bogăţiile latente încep acum să fie valorificate pentru industrie şi comerţ şi unul din ţinuturile bogate. pentru schimbarea vieţii economice a principatelor. Mihai rămâne totuşi un precursor. la aceeaşi concluzie: trăind viaţa lor patriarhală. care ar fi înlăturat monopolul turcesc (mult mai puţin efectiv decât se crede). care era a vremii sale. unul din ei. aşezat în scaunul din Alba Iulia. după ecoul pe care-1 trezeşte în societatea ce evoluează continuu. o uriaşă expansiune a capitalismului comercial. Iniţiativa legăturilor comerciale n-a venit de la românii descătuşaţi. Perioada contemporană în istoria lumii înseamnă. descoperirea petrolului. sub oblăduirea l u i .

se menţin de-a lungul veacurilor se poate rezolva. Acest curent apusean la noi. o maturitate politică a poporului nostru. căci economia era mai mult turală Pentru ca un boier să poată merge la Paris. şi de ceva bani.are era necesar pentru noi. în ■ursul veacului următor. studiat fiind de istorici şi de istorici literari. Pentru lămurirea adevărată şi ompletă a istoriei noastre. Pentru a ace faţă nevoilor marelui comerţ mondial. înainte vreme. au început şi legăturile culturale cu acelaşi Apus. Astfel. Autarhia se desface. . Când aceste mprejurări speciale au fost înlăturate. ceea ce înseamnă. recunoaştem că împrejurările economice explică în multe privinţe. care iu adus schimbarea civilizaţiei româneşti. dar. trebuiau să se unească în organisme mari . fireşte. cum este şi problema pe care am ercetat-o.-omerciale. la care s-a adăugat ideea politică de stat laţional. aproape imposibile. ca odinioară în Apus. Acum. în care trăiau cele două ări. de care. după descoperirile »eografice. practic. au început să vie străini la noi şi să meargă românii în Apus. să se facă schimb de bani cu ările străine. Neamul cu limba şi originea sa de rasă amâne o realitate peste care nu se putea trece. care a putut pătrunde la noi din Apus. ideile ie libertate ale burgheziei franceze au pătruns şi la noi. pe care l-am putea defini în acest chip: oamenii care se pot înţelege iiîrif nevoiţi să se înţeleagă. luând aici caracterul special. au stat la studii ani de zile la Padova. nu trebuie să negăm aportul curentului de idei pentru ibertate. Fără îndoială. asemenea ături erau. care cerea neapărat şi completarea unităţii omâneşti. în orma de bani valabili pentru schimbul cu Apusul. libertatea naţională. aceasta înseamnă că familia lor dispunea de mense averi naturale şi. excepţional. Dacă inii fii de boieri. aşa că nu vom stărui aici isupra lui. prin aceasta. ca o urmare a lor. unităţile economice mici nu-şi mai au rostul. cu originile şi rezultatele lui. un instinct. că problema existenţei a două principate româneşti eparate ce. introducerea culturii jccidentale la noi. Fără să fim partizani exclusivi ai materialismului istoric. Unirea celor două principate. dar pe o scară mult mai întinsă. încep să vie bani în ţară. în primul rând. foarte puţini. Astfel se naşte secolul îaţionalităţilor. în acelaşi timp. în secolul al XVII-lea. la Constantinopol ■au în Polonia. nu dispunea aproape nimeni. este rezultatul desfacerii autarhiei economice. începând de la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi treptat tot mai mult.conomice teritoriile locuite de acelaşi neam. numai atunci unirea s-a putut face. Solidaritatea laţională era un sentiment vechi. onsiderând împrejurările economice în care a trăit neamul nostru. ar fi trebuit o avere. este nevoie să facem apel şi la ajutorul pe care ni-1 dă tudiul acestor împrejurări 938 110 . prin deschiderea legăturilor. ceea ce nu înseamnă că nu-i recunoaştem importanţa. Lipsa de bani este in fapt caracteristic al istoriei noastre din veacul al XVI-lea până în a doua jumătate a ■elui de-al XVIII-lea. Trebuie să considerăm ca un lucru sigur că. însă. aşa cum im arătat. înfăţişări ale istoriei noastre politice. lipseau banii. Ea a împiedicat relaţiile externe. este destul de ) ine cunoscut.

deşi împărăţia turcului trecuse peste Ţările Române şi Ungaria fusese făcută paşalâc iar Semiluna se ivise sub zidurile Vienei. plătesc un tribut anual. prinde a se ridica din nou. această fază a luptei se terminase: românii se fac vasali ai sultanului. o nădejde de libertate cât de mică şi vâlvătaia. având oastea lui ardelenească şi nu oastea regatului unguresc şi apoi. Cea dintâi luptă mare între români şi turci. p. Fiecare din cele trei provincii româneşti şi-a dat pe rând contribuţia în acest „război de o sută de ani". totuşi românii se scoală mereu în lupta pentru libertatea lor. Constantin vodă Şerban în Ţara Românească cu Gheorghe II Râkoczi. Despre proporţiile sacrificiului românesc pentru creştinătate mărturiseşte un istoric italian în serviciul regelui Ungariei: „războiul cu turcii a provocat aşa de mare pustiire acestei ţări (Ţara Românească). în_Moldova. astfel. e vremea marilor răzmeriţe. veacuri întregi. Bonfinius. adesea fără nădejde: cu Radu vodă de la Afumaţi. la Dunăre a întâlnit pe români. şi Mircea a înfrânt cu oamenii lui. boieri şi ţărani. Ultimii domni români răsculaţi împotriva turcilor au fost Ştefan vodă Petriceicu în Moldova. a ţinut. cel dintâi cavaler român al creştinătăţii. Pasajul citat priveşte luptele lui Vlad Dracul (1436—1446) cu turcii. Ştefan cel Mare. Colonia. a fost la Rovine. Lupta românilor cu turcii începută de marele Mircea. 111 . mai ales. mai târziu domnii se duc să ceară investirea la picioarele tronului padişahului. cu Mihai vodă cel Viteaz. Dar acum urmează faza a doua. Ion vodă cel Cumplit şi. Boierii ridică voievozi de răscoală. A fost. care este. 1690. găsesc viteji gata de luptă între români. ostile Răsăritului ale sultanului Baiazid. După epoca de Rezistenţă urmează acum epoca răscoalelor. De câte ori vecinii cei mari ai românilor: împăratul de la Viena şi craiul din Cracovia. vor să pornească război împotriva turcilor. Când Ştefan a închis ochii. încât abia mai rămân oameni care să cultive ogoarele"1. detaşamente româneşti luptaseră dincolo de Dunăre alături de slavi. cu întreruperi. pe pământ românesc. o jumătate de veac. care se credea stinsă. a luptat Ioan Corvin cu puterile Ardealului. 331. principele ungur al 1 A. întâi. un veac în care s-a încercat oprirea valului turcesc. Historia Panonica. Se ştie că acest istoric a fost secretarul lui Matias Corvin.VI DE CE N-AU CUCERIT TURCII ŢĂRILE ROMÂNE Cucerire sau vasalitate? Când cucerirea otomană s-a întins în Europa ca o mare care acoperă pământurile. în 1394. Cu câteva decenii înainte. după Mircea. împotriva năvălitorilor asiatici.

Organizaţia militară feudală. care este rară la noi. cât stăpânirea cetăţilor care fixau durabil pe învingător pe pământul cucerit. " S e ştie că românii au jjuârziat înaintarea otomană asupra centrului continentuIurşTaceastă întârziere n-a însemnat numai. întârzierea provocată de rezistenţa românească n-a însemnat numai o luptă de uzură a forţelor turceşti. Nu atât bătăliile în câmp deschis erau hotărâtoare în războaiele din Evul Mediu pentru supunerea unei ţări sau provincii. ci cu ostile cu arme de foc. 112 . pe măsură ce armamentul se perfecţiona. fiecare din cele două state. Ardealul a urmat aceeaşi soartă. în schimb. După . care "dlînuTaîn Europa până la sfârşitul veacului al XV-lea. puşti şi tunuri. pentru că ei se aruncă în luptă cu convingere nebunească spre moarte sigură. ar fi fost incapabilă să reziste năvălirii turceşti. apoi. şi al treilea. în această privinţă. au căzut şi ele şi aşa s-au dărâmat zidurile Moldovei. căci cred că fiecare are scris în frunte cum şi când trebuie să moară. ca şi în lupta de la Mohâcs (1526). cum se ş t i e şi cum era firesc. ea a fost hotărâtoare: a îngăduit transformarea armatelor în vederea înfrângerii năvălitorilor. la 1529). lucrul s-a vădit în marea ciocnire dintre floarea cavaleriei apusene şi Turcia la Nicopole (1396).~BraU a şi Turnu Măgurele. puterea otomană a început să dea înapoi. oastea de ţărani şi boieri. pentru că turcii trăiesc fără pâine şi fără vin şi adesea le ajunge orez şi apă" (citat de Gerhard Geissler. Europăische Dokumente aus fiinf Jahrhunderten. Ea a dat timp Europei apusene să primească lupta într-o fază mult mai favorabilă pentru ea cu alte arme şi altă organizaţie militară. ea nu s-a mai ciocnit cu oastea feudală a nobililor. Căderea -Plâdlei Mari în mâinile turcilor a însemnat înfrângerea rezistenţei lui Gheorghe II ^Rakoczi_împotriva oştilor trimise de vizirul Ahmed Kiupruli. dar să întârzie înaintarea ei. când a pierit în mlaştini oastea feudală a Ungariei cu regele ei 2. era în stare nu să distrugă puterea otomană. Leipzig. Episcopul Paulo Giovio scria împăratului Carol Quintul în legătură cu lupta de la Mohâcs: „Turcii sunt mai buni soldaţi decât ai noştri din trei motive: întâi. Cetatea Albă. Turcii ocupând GiurgiuT. cum s-a spus de către istoricii nosTri. câte una deosebită.Ardealului care a luptat cu mijloace româneşti. toţi în a doua jumătate a veacului al XVII-lea. ^ ş ş ş Căderea cetăţilor a fost elementul decisiv pentru apunerea independenţei TFnncîpatelor Române. a fost ruptă. înaintarea Semilunii a fost întâi oprită. din pricina disciplinei. în faţa uriaşelor forţe militare otomane. cele mai importante ale Europei de atunci. al doilea. legată de codri şi păsurile munţilor româneşti. Aceste oşti moderne — suntem în epoca mercenarilor specializaţi în arta războiului — erau acum superioare ca tehnică şi armament celor turceşti. 1939. Aşadar. Totuşi. ale regilor. o slăbire a puterii ofensive turceşti uzate prin împotrivirea de la Dunăre. p. 84). apărarea locală românească a fost răzbită în cele din urmă. Când înaintarea turcească a fost în stare să-şi îndrepte grosul forţelor asupra Europei centrale (primul asediu al Vienei. Lupta Ţării Româneşti şi a Moldovei cu turcii s-a încheiat în dauna noastră atunci când cununa de cetăţi ce înconjură. Ostile de cavalerie grea în zale şi de arbaletieri nu erau pe măsura infanteriei ienicerilor şi a cavaleriei uşoare a achingiilor. linia de apărare a Ţării Româneşti de la sud a fost străpunsă şi independenţa militară a statului muntean a ajuns la termen.

t transformată în paşalâc şi pământul Ardealului lucrat de ţăranii români fuseste împărţit proprietarilor nobili unguri în epoca ce a urmat după cucerirea acestei ţării. Niciodată turcii n-au avut voie să se aşeze îm satele noastre ca proprietari şi nici în clipele de supremă umilinţă ale veacului al XVIII-lea. să transforme Ţara Românească. altele în ciflicuri de şerbi ai unui bei sau spahiu.a ţara şi un paşă turc. Noi. vestita luptă de la Cosovo sau Câmpia Mierlei (1389) nu a fost decisivă. Poporul bulgar. nu ne-am pierduit "autonomia politică. atunci Serbia a fost transformată în paşalâc turcesc (1459).a târgoveţilor. în Serbia. dar cuprinderea cetăţii Budei. pe când vecinii noştri.a u păstrat o nobilime numai în Ardeal. După o sută de ani de rezistenţă a primei faze de lupte şi mai ales după experienţa tristă a marilor zvârcoliri neizbutite din perioada a doua. trebuie să recunoaştem că.După căderea cetăţilor care asigurau otomanilor controlul asupra teritoriuluii neîntărit al ţării. ar fi putut pune un paşă la Suceava şi la Târgovişte. aşa cum atu spus mulţi istorici. care domină de p. ei ar fi putut s-o cucerească. De ce nu s-a întâmplat acelaşi lucru cu Principatele Române dup. românii. căci ţara şi-a păstrat autonomia sub fiul craiului Lazăr. ca şi cesl sârbesc. au căzut cetăţile Târnovei. n-am fost robii turciloir. în definitiv. cum se crede îndeobşte. Nicopole şi Vidin şi urmarea imediată a fost încorporarea ţării ca parte integrantă a Imperiului Otoman. precum şi o clasă de negustori. Să nu ne înşelăm spunând că. a Brăilei şi a Cetăţii Albe? Cum se face că noi. Dar când au căzut cetăţile Golubaţ şi Semendria. am trăit sub domnii noştri. în Bulgaria. Nici lupta de la Mohâcs n-a fost decisivă pentru căderea Ungariei sulb turci. Tot neamul devine un neam de robi. toată populaţia cădea îm serbie şi dispărea nu numai întreaga boierime de proprietari de pământ. La greci s-a păstrat o nobilime în jurul Patriarhiei ortodoxe de la Fanar. precum şi clas. averrn dreptul să afirmăm cu mândrie că niciodată. Cucerirea turcească însemna. 113 . cu cârmuire românească. Unguriii ş i . co împuţinare a organismului naţional. Este o foarte mare deosebire. niciodată nu s-a ridicat un mecet în ţara noastră. din care veneau şşi seimenii. în decursul veacurilor. deci. Cucerirea otomană însemna împărţirea întregului pământ coloniştilor militari turci. urmări adânci asupra structurii sociale. dair fără legătură cu stăpânirea pământului. oşteni mercenari ai domnilor noştri din veacul al XVII-lea). pământul nostru a rămas al nostru. au fost frânte în organismul lor naţional.e înălţimi valea Dunării (1540). bulgaTÎ şi sârbi. românii.ă căderea Giurgiului. Moldova şi Ardealul în paşalâcuri. au pierdut clasa boierească militară. a adus automat trecerea ţării magnaţilor trufaşi sulb călcâiul turcesc. mândri că se pot numi şi ei stăpâni pe un petec de pământ diin ţară. ca şi cea a micilor cultivatori proprietari (afară de satele militare. în ultimii ani ai veacului al XlV-lea. nu este mare deosebire între un domn fanariot care storce. în vremea domniei la noti a lui Mircea cel Bătrân. dacă turcii ar fi voit. dar şsi moşnenii şi răzeşii. moşiile erau transformate în timare (fiefuri militare turceşti). în locul palizilor domnitori care cumpărau domnia pe banti de la dânşii. întreaga naţiune a fost redusă la o singură clasă socială — a ţăranilo»r supuşi. pentru că această ţară n-a fos. căci ( ţara cuprinsă de turci devenea efectiv proprietatea lor. unguri. ceea ce la noi nu s-a întâmplat. au fost robii padişahului şi ţara lor a fost proprietatea lui? Întrebarea aceasta este esenţială pentru istoria noastră.

dar care se potrivea şi pentru vremi mai vechi. Tomis.Se vede uşor de aci importanţa problemei pusă mai sus: de ce n-au fost cucerite de turci Ţara Românească. care în timp se întind pe o perioadă de mai multe veacuri. Abia în Câmpia Dunării au afTat turcii regiuni bune de agricultură. în Italia şi mai departe chiar. Vom examina. fuseseră aşezate în acele părţi în calitate de emporii de comerţ. cu această excepţie. Histria. termen uzitat în veacul al XVIII-lea. Eîudes sur l'approvisionnement de Constantinople. vite (afară de porci. Moldova şi Transilvania. G. ca o funcţie istorică. Numai Egiptul. d. aduse din Ţara Românească şi Moldova şi mai puţin din Ardeal. bineînţeles) şi ceară împărătească. cu câmpii mănoase. când e vorba de probleme istorice. Bulgariei. tot de atâtea ori s-au retras? Ca de obicei. Brătianu. Callatis. Greciei şi Ungariei? De ce s-au mulţumit turcii cu câteva puncte de sprijin întărite. Ţara Românească şi Moldova. până în Silezia şi Boemia. Aşadar. în volumul Etudes byzantines i 114 . coloniile greceşti de la Marea Neagră. întinsele stăpâniri ale Imperiului Otoman în Europa. Grecia. într-un studiu intitulat L'approvisionnement de Constantinople. era un adevărat grânar. prin care negustorii aduceau mărfurile din interior. hrana capitalei Imperiului Otoman şi a oştilor europene ale sultanului era întemeiată pe transporturile regulate de grâne. care mijloceau aducer a grânelor şi peştelui sărat pentru îndestularea ţinuturilor sărace din Grecia. Bizanţul şi altele. cu marea cultură de albine în prisăci. Principatele Române au devenit „grânarul împărăţiei". Asia şi Africa erau în mare parte ţări muntoase sau cu mari întinderi pustii. Brătianu a arătat sistemul de aprovizionare a capitalei Imperiului Bizantin. Exploatarea grânarului împărăţiei. devenită mai târziu capitala turcilor şi rolul pe care I-au jucat Principatele Române în acest sistem3. Ţările Române aşezate în regiunile mănoase de la nordul Dunării de Jos au fost jrânarul din care-şi trăgeau subzistenţa ţările sudice mai sărace. G. în schimb. Aşa a fost şi în timpul suzeranităţii otomane. cu cultura grânelor. singurul material pentru luminat. când nu exista încă zahărul. explicaţiile ce reies din cunoaşterea liniilor mari ale istoriei şi ale situaţiei geografice a poporului român. după chipul Serbiei. şi ceara. sunt mai multe cauze care concurg spre acelaşi rezultat. în Evul Mediu. le încărcau pe corăbii înalte cu pânze şi le duceau în Orient. De la o vreme. aşa-numitele raiale. şi n-au cucerit ţara întreagă şi de câte ori ostile turceşti au cuprins-o. Acelaşi rol l-au jucat apoi. care furnizau mierea. economice şi politice. pe rând. coloniile genoveze din Chilia şi Cetatea Albă. care cuprindea şesurile şi dealurile. cu uriaşele turme de vite şi herghelii de cai. am putea caracteriza Imperiul Otoman ca fiind compus din ţări relativ sărace. Dar. Tyras. aliment esenţial în Evul Mediu. erau într-un contrast izbitor cu regiunile mai sărace de dincolo de Dunăre. care puteau hrăni mulţimile împărăţiei. cucerit de sultanul Selim în veacul al XVI-lea. ţară de mult islamizată şi de limbă arabă. încă din Antichitate. Istoricul care urmăreşte explicarea fenomenelor trecutului nu trebuie niciodată să se oprească la o singură pricină a lor. vestite pe vremuri în toată Europa. dată fiind complexitatea vieţii sociale. de ce n-au fost încorporate Imperiului Otoman.

pour n'en pas prendre la defense sur le champ. spune că. „Timarele". Aceasta este cauza principală a căderii Imperiului Otoman. Ei nu îmbogăţeau provinciile cucerite prin introducerea unei tehnici superioare. p. în această lumină. care au arătat definitiva decădere a turcilor. averi şi biruri ce urmau să treacă prin cucerire în vistieria împărăţiei. aveau mereu la dispoziţie pământuri noi de exploatat şi prin aceasta ţineau în frâu pe privilegiaţi. Ruina economică a Imperiului Otoman n-a dus la imediata lui destrămare. dar şi Franţa. din punct de vedere economic. marele Montesquieu face o observaţie foarte subtilă în celebrele sale Considerations sur Ies causes de la grandeur des Romains et de leur decadence. căci teritoriile lui serveau popoarelor cu dezvoltare mare economică din Europa ca debuşeu al mărfurilor lor. 115 . fără a crea izvoare noi de bunuri. sau făcut apărătoarele Turciei în veacul al XlX-lea. care fuseseră exploatate sălbatic şi ruina economică a Turciei a precedat prăbuşirea ei politică. romanii în provinciile lor. creând noi cete de credincioşi. 171 —177. ca moşieri ce trăiau de pe urma creştinilor. p. ci le-au lăsat în seama administraţiei locale a domnilor şi boierilor români? Aci atingem o chestiune esenţială din istoria Imperiului Otoman. Aceasta este explicaţia faptului că Anglia în special. Dar când epoca cuceririlor a încetat. Montesquieu scrie: „L'empire des Turcs est â present â peu-pres dans le meme degre de faiblesse ou etait autrefois celui des Grecs. ele apărau un teritoriu pe care stăpânii nu ştiau să-1 chivernisească şi de aceea urma să fie exploatat economiceşte de „apuseni". şi. deci. înainte de războaiele ruso-turce ale Ecaterinei II. n-au fost ca în Apus cauza unei anarhii feudale. am zice în regie. în special. în epoca de creştere a imperiului. ci secătuiau bogăţiile. în această privinţă. cum făcuseră. ea se arunca asupra alfeia învecinate. de pildă. Puterea sultanilor a stat în putinţa de a coloniza ostaşi pe pământul cucerit. Să se noteze că această carte a apărut în 1734. Franţa şi Olanda. şi ele au devenit din această cauză apărătoarele integrităţii lui. nu o fructificare. Cucerirea şi stăpânirea ţinuturilor dobândite de turci au fost făcute până la extincţia completă a bogăţiilor. turcii n-au putut să se menţie ca mare putere pe temeiul stăpânirilor celor vechi. Propăşirea imperiului se baza numai pe cuceriri noi. 4 Se înţelege: Anglia. Cest leur felicite que Dieu eut d'histoire economique et sociale. fiefurile militare otomane. problema pusă de noi mai sus se pune acum în acest chip: de ce n-au exploatat turcii aceste bogăţii direct. a fost o exploatare. mais ii subsistera longtemps. stăpânirea Principatelor Române era esenţială pentru turci. când recunoştinţa celor vechi începea să se răcească. Paris. Cucerirea turcească a fost pur militară şi după secătuirea unei regiuni. căderea lui se poate asemăna cu aceea a Imperiului Spaniol. care a fost tot un imperiu de rea organizaţie economică a cuceririlor care n-au fost fructificate. Ies trois puissances commercantes de l'Europe4 connaissent trop leurs affaires. căci sultanii. 127 şi urm. în această privinţă. pe mărfuri.Se poate. 1938. en poursuivant ses conquetes. în capitolul XXIII. Turcii n-au avut niciodată calităţi de colonişti şi de organizatori în domeniul economic. Car si quelque prince que ce fut mettait cet empire en perii.

storcând \ iaga populaţiei şi a pământului. poate cea mai însemnată. Monetele de argint bătute de domnii români şi moneta măruntă pentru schimbul uzual au ridicat viaţa economică a ţării. Braşov. socot că este de prisos. Sultanii otomani şi mai marii împărăţiei ştiau acest lucru. cu răzeşi şi curteni. Domnii au fost mari gospodari în sensul actual al cuvântului. şi. profesiune pe care o aveau în sânge. că nu s-au înfiinţat culturi noi şi bogăţiile miniere au fost lăsate în părăsire — organizarea economică a Principatelor Române sub egida domnilor şi a boierilor a fost . dacă zidul românesc se prăbuşea. care le este prea rar recunoscută. domnii noştri atrăgeau în ţară pe negustorii din Liov. să fie bine gospodărit şi gospodăria bună o asigura numai administraţia românească. deci. nu de cuceritori. Sibiu. fiindcă lucrul e prea vădit. cu legături politice şi economice tot mai slabe cu centrul împărăţiei. Românii şi drumul ofensivei otomane. în contrast vădit cu exploatarea nepricepută a turcilor. Românii au fost şi sunt un neam de agricultori muncitori. Domnii Moldovei au făcut din veacul al XlV-lea până în al XVI-lea o uriaşă operă de colonizare a pământurilor pustii dintre Prut şi Nistru. fructificând aceste moşii ale ţării. pentru care turcii n-au cucerit Principatele Române şi nu le-au înglobat la împărăţia lor. că ea este seraiul (cetatea) Ţării Ungureşti şi al Poloniei şi este straja acestor două craii. Afară de asta. fără de care ar fi murit de foame oştirea şi capitala. boierilor şi răzeşilor români în construirea economică a ţărilor noastre. După ce armele româneşti au apărat timp de mai bine de un veac neatârnarea Jării. Prin tratatele de comerţ cu vămi anume întocmite. herghelii de cai în anume locuri alese şi potrivite ale ţării. domnii aveau livezi de nuci.cuminte şi fructuoasă. fiindcă turcul s-a împiedicat de mine. operă esenţială în istoria noastră. pescării organizate la Dunăre. că aceasta e una din cauzele. în Muntenia. Credem. Domnii români au fructificat cu înţelepciune bogăţiile ţării. priceperea în cele economice a ferit la rândul ei ţara de cotropirea străină. paşalele devin. mai ales în secclul al XVIII-lea. Era în interesul împărăţiei ca grânarul e i . cerând ajutor împotriva păgânilor: „Nu vreau să mai spun cât de folositoare este pentru trebile creştineşti această ţărişoară a mea. ar risipi bogăţiile. Ei ştiau că trimiţând un paşă în scaunul Ţării Româneşti şi al Moldovei. buna gospodărie românească.permis qu'il soit dans le monde des nations propres â posseder inutilement un grand empire". seniori locali aproape independenţi. mulţi creştini au rămas în linişte". erau specialişti în agricultură şi creşterea vitelor. întemeiaţi pe trupele lor locale. Mircea cel Bătrân a deschis cu meşteri saşi minele de aramă de la Baia de Aramă. Ştefan cel Mare a adus în Moldova viţa de Tokaj şi a înfiinţat vestitele vii de la Cotnari. primejdia cuceririi asiatice atingea ţările catolice din centrul continentului şi apoi cele din Apus. Civilizaţia creştină în 116 . Ştefan cel Mare scria dogelui Veneţiei şi papei. credea Ştefan. Nu s-a arătat în chip complet marele merit al domnilor. în comparaţie cu nepriceperea şi exploatarea sălbatică turcească — e destul să spunem că pădurile Peninsulei Balcanice au fost tăiate şi nu au fost replantate. Pe aci urma să treacă năvălirea otomană. demnitarii otomani corupţi şi necinstiţi ar trage asupra lor toate foloasele.

p. trebuia să treacă Balcanii prin păsurile strâmte de la răsărit. spre marele scandal a opiniei publice. de bizantini. sau pe uscat. împotriva Ungariei sau a Austriei. ape obstacolul Dunării. Munţii Apuseni. adică pe o cal lungă şi întoarsă. căci valurile năvălirii păgâne nu împotriva ei se îndreptau 6 Principatele Române erau totuşi. Soliman la Mohâcs şi Buda. Sofia. regatele şi imperiile urmau să ss prăbuşească sub noua năvălire a barbarilor. lângă Orăştie. Realitatea istorică si raţiunea situaţiei Poloniei în sud-est (în limba polonă Varşovia. singura breşă deschisa îi această direcţie este câmpia Ungariei. Balcanică spre centrul continentului. care s-au oprit. ci pe i linie secundară. Niş. nu prin Moldova. pe Dunărea centrală.întregime sta să piară. Direcţia ofensiva otomane spre Europa centrală nu putea fi decât aceasta. Atât Mahomc II la Şabaţ şi Belgrad. cum spune Ştefan vodă. tăiată de piedici naturale aproape de netrecut. ostile turceşti veneau de la Belgrad cetate cucerită cu cinci ani înainte de sultanul Soliman Magnificul. Constantinopol-Adrianopol-Belgrad şi Dunărd mijlocie. 14). folosită pe rând de romani.a căzut Buda şi când în două rânduri a fost atacată Viena (1529 şi 1683). spre Buda. 1939 („Polonia n-a fost un zid al creştinătăţii". vechile centre de cultură. Era singurul drum deschis şi potrivit pentru pătrunderea din Peninsul. nu prin Ţara Românească au trecut turcii când ai cucerit Ungaria. di cruciaţi şi la urmă de turci5. în acelaşi timp. 6 O. de-a curmezişul şi putea fi continuat pe apă. Aşadar. Gorka. Viena şi Germania. Jirecek. pj marginile lui. Polonia nu era pe linia principală a cuceririi otomane. poartă pentru Ungarii ş Polonia. la urmă. Sinan paşa la Keresztes. 17 1 . Die Heerstrasse von Belgrad nach Konstanlinopel und die Balkanpăsse. Carpaţii şi. Belgrad a fost încă din Antichitate principala arterj de comunicaţie a Peninsulei Balcanice. E destul ca cineva să privească harta. Şi mai târziu. şi de aceea acum câţiva ani istoricul O. Lupta cea mare. spunea că se înşală cei ce socot această ţară ca un zid a creştinătăţii în trecut. E drept că incursiuni turceşti au fost făcute şi pe această cale (lupta de 1 Câmpul Pâinii. în care a pierit regele Ludovic II şi toată nobilimea Va dat la Mofiacs (1526). spre se convinge de acest adevăr. Abia în secolul a XVII-lea au fost expediţii turceşti de cucerire şi spre Polonia. Ca o armată turcească să poată ataca Ungaria pri această „poartă". drum militar şi. au ales cu toţii calea deschisă pe la Belgrad şi nu cea pri principate. Conştient sau nu. 1479). adică în direcţia nord-vest. cu corăbiile pe Dunăre. Kar Mustafa la Viena. ci numai o poartă secundară. Era un drum pietruit de romani. dar spre Polonia nu se îndreptau turcii. fără căi d pătrundere. tot p< acelaşi drum mare al armatelor. câne . Principatele Române nu se aflau pe direcţia principală a cuceriri turceşti. Gorka. drun. sub conducerea sultanului. au trecut otomanii spre Europa centrală. însă. ^comercial. Prag! 1877. ele ocupau o poziţie lăturalnică faţă de această linie. sultanii turci tindeau s cucerească una după alta provinciile în direcţia Europei mijlocii. Drumul militar de la Bizanţ prii Adrianopol. Şi totuşi. îi Podolia şi la Cameniţa. Filipopol. care străbătea peninsul. de aci. dar niciodată n-a trecut pe aci o mare oaste d cucerire. iar pentru Ungaria nu era poirt principală. Ocuparea lq 5 C.

Flota otomană ar fi putut veni pe Marea Neagră şi pe Dunăre spre Europa centrală. Tighina. 1944 7 Gordon East. Aceasta este concluzia istoriei şi a geografiei. 324—325 şi 333—336. sau invers. Drumul pe apă era tăiat de obstacolul Porţilor de Fier. dacă înţelegem că. dacă nu era drumul tăiat la Porţile de Fier. p. făceau» imposTbîîăTtrecerea corăbiilor cu pânze sau cu vâsle. Importanţa acestui obstacol în istorie a fost bine arătată de istoricul englez Gordon East 7 . prin aceasta. chiar a celor mai mici. Cetatea Albă. cum se zicea în vechime. Ţările Române erau o regiune alături de drumul năvălirii. 118 . Drumul pe valea Dunării nu era deschis din direcţia Ţării Româneşti. nu ne-am putut folosi de ea din cauza unor mici stânci ce se află în albia fluviului. „la iuţeli". deci. când s-a săpat cu dinamită canalul de la Porţile de ~FÎer~şT?-â deschis comunicaţia pe apă între România şi Europa centrală. nu mai constituia o cale de legătură si de pătrundere.integrală de către turci nu era. Turnu Măgurele. cu Germania şi. Geographie historique de l'Europe. dar nu de acolo urm a să pornească taberele mari şi nu acolo eraifcentrele de concentrare a oştirii otomane. de la vărsare în sus. deşi aşezaţi pe malul celei mai importante artere de comunicaţie fluvială a Europei. la Chilia. Se puteau mulţumi cu câteva garnizoane în puncte întărte. ce veneau de la Viena şi de la Buda. 1939. necesară din punct de vedere strategic. Până târziu. Stâncile dese_ si aşezate neregulat îrT albia Dunării. la Porţile de Fier. nevoie de Principatele Române ca punct de sprijin pentru ofensivele lor spre Europa. O mare parte din istoria noastră se luminează. Dunărea de la Viena la Belgrad este o cale de comerţ şi o cale militară. spre centrul Europei. iar Principatele Române rămâneau alături de drum. a existat "acest obstacol de netrecut. îrT vremea regelui Carol I. şi acest fapt al obstacolului Porţilor de Fier are însemnătatea sa. Trebuie să mai ţinem seamă încă de un fapt geografic hotărâtor pentru istoria noastră. în cadrul problemei ce ne interesează. deci. Turcii nu aveau. Dar acelaşi fluviu de la Belgrad spre vărsarea sa în Marea Neagră. Brăila. trebuiau descărcate la Belgrad şi mărfurile urmau să ia calea uscatului. Corăbiile încărcate cu mărfuri. I. Paris. spre Sofia şi Cohstantinopol. Prezenţa lui a avut urmări hotărâtoare pentru istoria "" noastfaT el a împiedicat legăturile comerciale ale Principatelor Române cu Viena. şi legăturile şi influenţele culturale. nu în calea ei.

Istoria Târgu-Jiului. 1910. Gorovei. A. cu spirit burghez şi chiar arta gotică). 2 volume. care apar şi înfloresc începând cu epoca cruciatelor. 419—460. dar ne-a lipsit de integrarea cunoştinţelor despre trecutul nostru în cadrul istoriei universale. Istoria Bucureştilor. II. Cele câteva pagini închinate oraşelor de N. C. Bucureşti. Iorga şi capitolul lui C. Monografia comunei Târgu-Frumos. în afară de merituoase monografii locale. C. care sunt forme de viaţă socială ce trec peste graniţele ţărilor. C. a fost o gravă lacună în istoriografia noastră. Iorga. Un aspect caracteristic al istoriei Europei centrale şi apusene la sfârşitul Evului Mediu este viaţa şi civilizaţia comunelor urbane. s-au întins peste toată Europa centrală şi apuseană şi chiar în Ardeal. Fenomenul oraşelor în istoria noastră. 159-191. N. Aceste oraşe libere. Monografia oraşului Botoşani. Cetatea de Floci. Bucureşti. Iorga. Giurescu2 privesc. Cunoaştem azi epoca în care apar oraşele. nu a fost studiat în chip unitar1. au avut un rol hotărâtor în istoria economică (naşterea comerţului internaţional şi a capitalismului comercial). Am arătat cu alt prilej că feudalismul a avut o perioadă cu manifestările sale complete în Ţările Române. Bogdan. prin oraşele săseşti. C. aşa cum se face de obicei la noi. Iaşi. titlurile dregătorilor care le conduceau în trecut şi cam atât. aspectul exterior al problemei. 2 N. Ştefulescu. 1930. 1926. Geschichte des rumanischen Volkes. p. Giurescu. Nu s-a studiat până acum organizarea internă a oraşelor noastre în Evul Mediu. a adus lumină asupra unor probleme de amănunt. Cercetarea istoriei românilor. Oraşul Iaşi. ca să zicem aşa. Al. 1916. Istoria românilor. Iaşi. cea politică (sprijinul dat regilor împotriva feudalilor şi naşterea monarhiilor unitare) şi culturală (cultura burgheză în limba naţională. şi anume în cele două principate ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Dan Iliescu. A. Botoşani. I. p. ca un fenomen izolat. în special necunoaşterea instituţiilor din istoria universală. local. cu o organizaţie economică şi politică tipică. neamurilor şi religiilor. situaţia lor juridică faţă de stat. Istoria Câmpu lungului. iar Renaşterea a fost şi ea parte integrantă din cultura noastră veche. deosebirea acestei Citez: N. 1 119 .VII COMUNELE MEDIEVALE ÎN PRINCIPATELE ROMÂNE Introducere. 1939. naţionalitatea vechilor locuitori. Oraşele medievale. Credem că dezvoltarea statului şi neamului românesc apare într-altă lumină. Nicolae Dărângă. Aricescu. Gotha. dacă ş t i m s-o integrăm în istoria instituţiilor Europei şi a dezvoltării sale economice şi sociale.

iar. care au dus o viaţă politică independentă şi n-au încăput sub conducerea occidentală a Coroanei Sf. Aceste privilegii şi organizaţia politică şi economică a oraşelor. Un oraş antic sau modern nu este o comună în sensul medieval al cuvântului. este foarte asemănătoare pentru tot continentul. dar comunitate specialăl'J. care trage în oraş anume funcţionari ai stăpânirii ce-şi exercită acolo oficiul. ducând la forme de viaţă socială comune. şi anume drumuri de negoţ de interes european în ţările noastre. ci la principatele Moldovei şi Ţării Româneşti. Ştefan.şi a snuaiiei ae arepi iaţa oe aceea a regimului satelor şi proprietarilor agricoli. trebuie să precizăm termenii cercetării noastre. problema imunităţilor. Până şi numărul membrilor consiliului comunal. 120 . Avem a face. constatăm comune medievale cu statutul lor juridic şi politic întocmai ca în Apus. având în vedere greutăţile de comunicaţie în Evul Mediu. iar formulele privilegiilor sunt. care acum fac parte din atribuţiile statului. această organizaţie orăşenească cu forme identice la depărtări colosale. având nu numai drepturile de azi ale municipalităţilor. justiţie proprie. care ne preocupă în acest studiu. în acest sens. Ce este o comună orăşenească? Ea nu trebuie confundată cu orice aşezare urbană. înainte de a purcede la prezentarea materialului şi argumentelor care duc la această concluzie. care au o organizare occidentală recunoscută şi studiată de istorici competenţi3. Totuşi. Comuna este o enclavă juridică într-o regiune cu drepturi feudale sau regale distincte de ale lor. ci pentru o comunitate. de la Londra la Novgorod şi de la Florenţa la Iaşi. ca orice drepturi în Evul Mediu. în cele două state dunărene. ci şi drepturile politice. oaste şi monetă proprie. pe care n-o leagă înrudiri de sânge ca ale moşnenilor. împrejurări care cereau crearea oraşelor există şi la Dunărea de Jos. O comună medievală este un oraş ai cărui locuitori formează o comunitate autonomă. nu e o dovadă în plus a spiritului de imitaţie al omului. Se va vedea atunci că au fost Ia noi comune medievale organizate întocmai şi cu viaţă economică asemănătoare ca în comunele din Flandra sau din alte părţi ale Europei. Dreptul administrativ penal şi civil al comunei nu este identic cu al ţării în care se află. Sibiu. în mare parte. ceea ce înseamnă în Evul Mediu conducerea politică proprie. adică vama şi fiscul propriu. Mai ales rămâne de cercetat comparativ această istorie a instituţiei oraşelor româneşti cu aceea a comunelor medievale din Europa apuseană şi centrală. Aceste drepturi. cu toată existenţa de tipuri deosebite în Europa. nici spirituale ca ale călugărilor din mănăstiri. E chiar un mare fonomen al istoriei. privilegiată şi închisă. este acelaşi în toate aceste oraşe. Geschichle der siebenburgischen Sachsen. Totuşi. Nu ne referim în acest studiu la oraşele ardelene. ea se bucură de imunitate. deloc. comunele le au în baza unor privilegii. cu un aspect al istoriei Europei care atinge şi cuprinde istoria românilor. Totuşi. Desigur că în Principatele Române erau unele condiţii economice deosebite de cele din Apus: economia păstorească şi agricolă care predomină la noi. în veacurile al XlV-lea şi al Teutsch. ca pentru moşiile seniorilor. socotite de obicei ca făcând parte din Orient. la fel. fundate de saşi. ci interese economice. Viaţa economică şi socială a oraşelor în trecut e puţin cunoscută. 12. ci deosebit şi rezervat numai pentru ea. ci de o necesitate economică. numai că nu e vorba de un privilegiu personal sau de familie.

cultivate de orăşeni. îi adevăr. p. Documente moldoveneşti înainte dt Ştefan cel Mare. I. 231. Studii şi documente. II. p. II încrucişarea lor. de navigaţia orientală a flotelo Veneţiei şi Genovei. p. şi la locurile de desfacere. negustorii care întreprin în prima perioadă negoţul în ţările noastre sunt aceiaşi ca şi cei din Apus şi Europ. Marginih administrative ale comunelor. I. op. de mirare că formele vieţii orăşeneşti sunt şi li noi aceleaşi ca în Europa catolică şi mai ales în acest domeniu al instituţiilo trecutului nostru trebuia să ne aşteptăm să aflăm asemănări izbitoare cu cele dii restul continentului. Totuşi. deci. La 1532 4 La 1453. XXII. Istoria Bucureştilor. Iorga. pentru Roman. ca şi târgoveţii" (Costăchescu. Melchisedec. Pentru moşia Slatinei. condiţiile pentru existenţa unei vieţi orăşeneşti erau aceleaşi îi ţara noastră ca şi în Apus. spre sud. p. germanii şi flamanzii colonizaţi în Ardeal armenii din Polonia. Aşadar. Oraşe şi ocoale. cit. este cel mai important.1. pe de o parte spre Brăila. 39. 476. 121 . o unitate care se compunea din târgu propriu-zis şi moşiile sale din jur. în acelaşi timp. I. Ca ş sătenii. din pricina bogăţiei de vite a ţărilo) noastre şi a bogăţiei în peşte şi ceară. 75 „hotarul Băii" Ia 1424. hotarul târgului. ca şi satele. op. unde oraşele s-au fundat pe drumurile de negoţ. " Bogdan. Bogdan. în Ţara Românească este drumul de ma mică importanţă al saşilor din Ardeal. p. oraşele vechi româneşti din principate aveau. iar al Vasluiului era şi mai mare6. pe mare. şi libertăţi. Pe un drum comercial. ca centre de schimb.XV-Iea. Vechile aşezări urbane din Ţara Românească şi Moldova târguri sau oraşe. Studii şi documente. Bucureştii la 1636 aveau „moşii şi vii" şi s< pomenea hotarul pus de Mircea Ciobanul în secolul precedent 5. centrală: italienii din Veneţia şi Genova. Costăchescu. pentru Dorohoi. mergeau la câmp peste marginile spaţiulu de locuinţe: arau. de alta spre Vidin legat cu comerţul Mării Negre şi al Mării Adriatice. nu trebuie să n închipuim că între oraş şi sat era o completă deosebire în privinţa muncii sau i ocupaţiilor locuitorilor. Suceava. Documentele lui Ştefan cel Mare. fără de care viaţa comercială nu e posibilă. Astfel. înglobând sat( numeroase. Iorga. 463). nu se opreau la perimetrul regiuni locuite de târgoveţi. Hotarul Bârladulu cuprindea un diametru de circa 18 km. Nu este. comerţul local. adică iarmaroace. Mai mult chiar. Drumul Poloniei spre Marea Neagră. 5 Ionescu-Gion. a atras pe negustorii străini. p. căci orăşenii de la noi erau în mare parte şi ei agricultori. V p.. lega spre nord de oraşele hanseatice. pe lângă vatra ci locuinţe. cit. să samene grâu şi si cosească fân în ţarina târgului Sucevei. deci. sau măcar o parte a lor. p. Alexandrei vodă al Moldovei îngăduie unor săteni „să are. centre d< negustori şi meseriaşi. se nasc oraşele. semănau. II. ibidem. deci drumul de comerţ dă naştere în chip necesar unor aşezări de tip urban. 454-455. Cronice Romanului. Pe de altă parte. V. care şi-au căutaj aşezări şi. orăşenii. cu < organizaţie deosebită de a satelor moşneneşti şi boiereşti. 163. erau centre în care locuiau negustori şi unii meseriaşi. p. Oraşul vechi românesc era. 62 ş urm. şi ţarinile oraşului. al Bârladului la 1495. c< depozite de mărfuri. 27. de la Lemberg spre Cetatea Albă. secerau ca nişte adevăraţi ţărani 4 . adică oraşul propriu-zis.. ci cuprindeau moşii adesea întinse de jur împrejur.

p. ca o mică organizaţie. La 1617. la capitolul închinat lui Iuga vodă. V. tot pre la locuri bune.. morile. însă. Despre ocoalele târgurilor face menţiune şi un adaus târziu la cronica lui Grigore Ureche vornicul. Actele vremii arată în chip precis această deosebire cu prilejul unor procese: „satul cutare umblă cu ocolul. XXIV. Acad. selistele. care se afla în jurul său. de ne lua vitele şi ne bătea"10. într-un hrisov. Documente româneşti. Studii şi documente. VI. „ocolul curţii noastre de la Iaşi" (1554): G. Vasluiul şi Piatra aveau numeroase sate' în Ţara Românească. cu o conducere unică. Regiunea dependentă de oraş. se numea în Moldova ocol. Ne mulţumim deocamdată să constatăm că ocolul oraşului era într-o dependenţă oarecare. „moşnenii oraşului Câmpulung" (Muscel). Ţăranii din satele cuprinse în ocoalele târgurilor erau în genere şerbii orăşenilor. deosebită de a judeţului şi a ţinutului. militară sau judecătorească a ţinutului în care se aflau. Oraşul vechi românesc apare. 32). adică de autoritatea domnească prin reprezentanţii ei aşezaţi în târg. adică uzufructuarii moşiilor. I. (1630). termen care arată că e vorba de o moşie care ocoleşte de jur împrejur târgul.domnul Ţării Româneşti. Numărul satelor care intrau în hotarul oraşului este destul de mare: în Moldova. XX/195. despre care va fi vorba în paragraful următor. administraţiei orăşeneşti. „Ocolul curţilor noastre de la Piatra": I. deci. ci se cârmuiau deosebit prin autorităţile orăşeneşti. Documentele lui Ştefan cel Mare. Râmnicul Sărat. de curtea domnească din fiecare târg. Bârladul. şi le-au ales „Arhivele Olteniei". că n-au fost de ocol şi domnia mea încă am lăsat să fie cu ţinutul" (I. Bianu. în Ţara Românească. înlocuită în alte porunci domneşti (numai în Moldova) cu formula: „sat atârnător de curtea noastră din târgul cutare". p. ed. p. „sat ascultător de curţile de Ia Bacău": ibidem. Radu Mihnea către oraşul Piatra. 96—97). bălţile şi viile" 7. Moşia oraşului era atârnată. iar dregătorii de târg de Piatra i-au fost trăgând cu satele de ocol" (ibidem. Domnii Moldovei sau Munteniei. 1018. Expresia de mai sus era. cuprinzând sate şi ţarine. Buzăul şi Roşiorii aveau fiecare câte 12 sate. 7 122 . Era. de la ocolul Botoşani" 11. 1021. vorbeşte de oraşul Craiova „cu satele. Acad. cuprinzând un centru urban înconjurat de moşii şi sate. aşadar. Cronica lui Ureche despre ocoalele iugaene.. „răzeşii din Ruşi. p. p. deci supusă. Astfel. p. I. nu umblă cu ţinutul. se plâng la 1672. pe care rămâne s-o precizăm mai jos. Rom. 232. el este înlocuit cu numele hotarul sau moşia oraşului. ţiganii. 1891. despre un sat din ţinut: „să nu-1 învăluiţi cu ocolul. pârcălabul ţinutului să nu aibă nici un amestec" 8. 1' Ibidem. „am plătit multă nevoie de târgoveţi. 0 Iorga. în secolul al XVII-iea. Satele din ocolul oraşului nu depindeau de administraţia fiscală. întrebuinţează termenul „atârnător": satul cutare atârnător de ocolul târgului. Bogdan. „satele ce sunt ascultătoare de curtea noastră din Suceava" (1507): ibidem. 89. supuşi ocolului de la Târgul Frumos. predecesorul lui Alexandru cel Bun: „au descălecat oraşe prin ţară. Popovici. Rom. ceea ce înseamnă acelaşi lucru cu sat de ocol orăşenesc9. 465. 77 şi urm. despărţit de moşiile şi satele boiereşti sau mănăstireşti de jur împrejurul său. plângere a mănăstirii Aron vodă că „satele au fost cu ţinutul Neamţului. când dau hotărâri privitoare la satele ocolului. un hotar unic al oraşului. Dar unii erau şi răzeşi. p. La 1624. în „Convorbiri Literare". ţăranii din Găneşti. p.

de o fundaţie domnească. 13—14. Giurgiu etc. deci. în care domnul Moldovei a surprins într-o noapte de iarnă oastea ungurească. domnul Munteniei. ca într-un sat mare. în schimb. castele. p. I. Iorga. Braşovul. 17 Dlugosz. la p. p. 337. Fundgruben. ar fi cumpărat sau obţinut numeroase moşii şi sate în jurul tuturor târgurilor şi le-ar fi alipit la acestea. ed. ce închideau un spaţiu relativ strâmt. Bistriţa. Paris. însă.51. care să înconjure toată vatra locuită a târgurilor cu casele ei. avem a face cu instituţii ieşite din străvechea dezvoltare a societăţii şi a vieţii economice în ţările locuite de români. Giurescu. Cronicarul sas Ostermayer spune că. 20. în oraş sau la marginea l u i . la ţarinile cultivate tot de orăşenii plugari. a întărit Bucureştii cu un şir de pari de lemn de jur împrejur16. p. p. Totuşi. Ştefan cel Mare a cumpărat pe seama sa un număr de sate. pe la 1550. oraşul era neîntărit şi de la casele locuitorilor se trecea în chip firesc. era o deosebire: oraşele din Apus. ultimul fiind o simplă anexă pentru hrana oraşului. Les democraties italiennes. V. 62-68. Existenţa moşiilor târgurilor şi în Ţara Românească 1 4 arată că era o situaţie generală. p. ca şi cele ardelene. 175. cu centru urban. 13 12 123 . Ştefan cel Mare. la noi. apoi le-a alipit la hotarele târgurilor Vaslui şi Bârlad 13. cf. 1910. Vechile oraşe din Principatele Române erau. Ştefan cel Mare confirmă hotarul Bârladului la 1495. şi oraşele săseşti din Ardeal. nu e vorba. Niirnberg sau Sibiu. Paris. p. ed. Este sigur că unii domni moldoveni au făcut asemenea operaţii. prototipul organizării orăşeneşti în Europa apuseană. spune că acest târg moldovenesc. impusă de condiţiile vieţii orăşeneşti la noi. de pildă. exemplul Sienei. aveau şi ele moşii în jurul lor15. nici domnia. op. Sibiul şi altele. dar e vorba de cetăţi. în Moldova şi în Ţara Românească avem cetăţi: Suceava. Totuşi. Iuga vodă. De asemenea. dacă orăşenii nu puteau ridica întărituri de zid în jurul târgului lor. alături de sătenii din satele ocolului. dar şi cu exploatare agricolă în jur. pentru că nu aveau. cit. sunt excepţii. Cronica. în nici un caz de întărituri ca la Carcassone. Ursu. 1920. între oraş şi ocol era zidul de despărţire. înfiinţarea ocoalelor se datoreşte unei iniţiative domneşti. Opera Omnia. care n-a domnit decât câteva luni (1399—1400). in realitate. Bogdan. Przezdziecki. Pirenne. 495—496. limitate de zidurile lor. Pe de altă parte. Tipul flamand nu era. o relaţie despre vestita luptă de la Baia dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin (1467). palisade de pari. nici ei. nu e mai puţin adevărat că strânsa legătură între ocol şi Gr. Les anciennes democraties des Pays-Bas. Totuşi. p. Studii şi documente. 16 Hieronim Ostermayer. deci. Dar e vorba aci de o adăugire şi nicidecum de înfiinţarea însăşi a ocoalelor. totuşi întărituri de lemn. nu rezultatul vreunei reforme făcute la un moment dat de Iuga vodă sau de alt domn. I. Ureche. care delimita în chip clar terenul urban de cel rural. 15 H. După cronicarul moldovean. general pentru Europa. Luchaire. C. XIV. 476-486 şi II. la Kemeny. tot au existat şi la oraşele noastre în anume epoci.sate şi le-au făcut ocoale pren pregiur"12. J. erau înconjurate de ziduri. mijloacele băneşti ale marilor oraşe apusene. I. cele italiene. cele româneşti aveau moşiile lor. Mircea Ciobanul. ocoalele Buzăului şi Râmnicului Sărat (1635). Romanul. 14 P. Desigur. Spre deosebire de oraşele flamande. nişte moşii mari. era pe atunci întărit cu palisade de lemn17.. nu o parte integrantă a lui. „care de veacuri s-a ţinut de acel târg al Bârladului". aveau ţinutul lor dependent.

de aci. unde erau moşneni. Lupaş. Oraşul românesc vechi trebuie considerat. în Omagiu lui I. Zagoriţ. care este apoi cultivată în devălmăşie de către toţi urmaşii lui. şi cu alte aspecte de viaţă sătească şi de regim agricol ale oraşelor româneşti. iar moşia devine ocolul târgului. Sturdza şi Colescu-Vartic. p. moşneni din Băicoi. M. Cercetând relaţiile între oraşe şi domnie în Muntenia şi Moldova. în primul rând. 299-313. fireşte. Oraşele erau. Cf. acest oraş nou este Ploieştiul22. Oraşele proprietate domnească. pe care-1 are în Evul Mediu. care erau ale boierilor. şi le dăduse în schimb satul Băicoi. lăsat în uzufructul noilor orăşeni. Costăchescu. spre deosebire de sate şi moşii. deci.. şi A. în chip logic. se specifică la art. Târgovişte şi Bucureşti. 55 şi 94. avem acte ale acestui voievod prin care cumpără de la particulari mai r. constatăm că raportul de dependenţă a târgurilor faţă de puterea supremă a variat cu vremea. care exercitau stăpânirea domnului asupra moşiei târgului. al lui Petre cel Mare cu Dimitrie Cantemir. cit. Rom. Mihai Viteazul achiziţionează la 1600. A. 1915. a cui era această moşie. I. cât şi în Ţara Românească. cu bani domneşti. Se pune. cum vom vedea. ca o moşie. o curte cu funcţionari..iulte sate şi le alipeşte de hotarul „târgului domniei mele Bârlad" (şi Vaslui). Nu e vorba de o donaţie făcută orăşenilor: Ştefan spune că-şi „constituie sieşi şi urmaşilor uric cu tot venitul"21.oraşul care cuprindea şi agricultori. era. va stăpâni toate oraşele Moldovei ca proprietatea sa"20. p. deci. întrebarea. p. înţelegând. CVVII/139. după vechile obiceiuri. deci. moşnenilor sau mănăstirilor: „satele domniei mele. Se ştie că proprietăţile moşneneşti sunt împărţite pe bătrâni. „târgul sau oraşul domniei mele'". Câmpulung (Muscel) era împărţit. în privinţa exploatării moşiei de către orăşeni. Sava. Acte şi documente. Bogdan. Ploieştii se fac târg. I. p. Târguri şi oraşe între Buzău. Documente privitoare la târgul ^ ţinutul Lăpuşnii. un sat în judeţul Prahova şi-1 face târg domnesc. în veacul al XV-lea şi în prima parte a celui următor. şi satul Ozeneşti alipit de Ioan cel Cumplit ocolului Hârlău: M. Mihai luase satul Ploieştii de la Manole logofătul şi nepotul său. atât în Moldova. cf. I. ale domnului şi el mărise moşia sa proprie prin cumpărături. Domnul. Un sat Turda în Moldova. D. în „Anuarul Seminarului de Geografie". doc. Costăchescu. Documente moldoveneşti de la Bogdan III. Ştefan cel Mare reprezintă prima fază a acestor realităţi. dar întotdeauna domnul ţării a considerat oraşele şi moşiile lor ca pământ domnesc. când vorbeşte de oraşe în actele oficiale. 476. 140 (din 1507). domnul era bogat şi Document comunicat de I. ce reprezintă partea fiecăruia dintre străbunii fundatori. ce sunt sub ascultarea scaunului cetăţii Sucevei"19. Am spus că în actele moldoveneşti ocoalele târgurilor se numeau atârnătoare de curtea domniei din târg. p. aminteşte pe aceea a satelor moşneneşti. curte domnească. op. mai ales că se întregeşte. VIII: „Domnul. 17. pe 54 de bătrâni^. le numeşte de obicei. în tratatul de la Luck. La 1666. este o caracteristică de care trebuie să ţinem seamă. câte nu erpj dăruite boierilor şi mănăstirilor. proprietatea în sensul relativ. în Ţara Românească. în actele din diferite epoci. Iliaş Alexandru alipeşte Vistiernicenii la hotarul Chişinăului. Chiar organizarea moşiilor orăşeneşti. Donat. Acad. 124 . dându-i-se zi de bâlci.

nu numai danii din moşiile târgurilor în favoarea boierilor sau mănăstirilor. Se constată. Cf.. 25 Constantin Cehan Racoviţă dăruieşte. 125 23 . Buhuş o bucată din hotarul Târgului Frumos pe patru cai (Ghibănescu. după epoca adăugirii şi aceea a desfacerii din veacurile precedente. op. 24 La 1448. spre deosebire de restul ţării. dar şi numeroase schimburi şi chiar vânzări24. Dar. le acorda imunitatea moşiilor lor. II. atât în Moldova. Documente Callimachi. p. dosar 1043/1 la Creditul Rural. de la o vreme. Uricarul. acum. Studii şi documente. p. ibidem. II. iar banii „vor fi în trebuinţa ţării" (Iorga. Moşiile şi satele dăruite sau schimbate de domn din ocoalele oraşelor încetau. A. care se vede că n-aveau nici un cuvânt de spus la aceste hotărâri ale proprietarului. 272. „daţi în treaba ţării" (ibidem. Studii şi documente. pe Ia 1630. din clipa daniei. proprietatea orăşenească. să mai fie atârnătoare de târg şi ieşeau din administraţia ocolului. în veacul al XVIII-lea. I. iar numărul imunităţilor. Daniile din hotarele târgurilor se fac tot mai numeroase. Nicolae Mavrocordat „făcuse o socoteală Condica Fundenii Doamnei. 426. Vintilă vodă cumpărase. Şerban Cantacuzino dăruieşte lui Mihai spătarul Cantacuzino 21 de stânjeni din moşia Bucureştilor. p. s-a făcut aşa de mare. La 1475. op. la 1683. cât şi în Ţara Românească şi totuşi niciodată domnul nu aminteşte vreo consultare măcar a orăşenilor sau a autorităţilor orăşeneşti. p. P. târgul propriu-zis. care uzează şi abuzează de ea. unele donaţii. vinde hatmanului D.p. iar la 1765. înzestrând sfintele locaşuri. „prin tufele oraşului [. încât domnul şi-a văzut venitul scăzut şi din această parte şi nu mai avea cu ce dărui pe credincioşi. p. Acelaşi domn dăruieşte Romanul. avem a treia fază a relaţiilor între domnie şi oraşe. La 1795. Formarea proprietăţii în Moldova. Ştefan cel Mare dă lui Cosma satul Tortoşeşti „şi noi înşine l-am luat încă din hotarul nostru al Pietrii. Astfel. cil. unde-i va plăcea în hotarul târgului: Tanoviceanu. Surele şi izvoade.] pentru că nu aduce nici un venit domniei''23. 18). Mihai Suţu dăruieşte Vasluiul lui Costache Ghica hatmanul: Codrescu.. Alexandru Iliaş vinde pe 100 de galbeni „o selişte de sat domnească din ocolul târgului Bârlad". încă din veacul al XV-lea se făcuseră de către domni. Suceava. 222). de altfel. care erau ereditare. p. sunt proprietatea domnului. Petru vodă dăruieşte unui boier satele Pănceştii pe Obârşia din hotarul Vasluiului şi un loc de moară. din hotarele târgurilor. dependenţa financiară faţă de Imperiul Otoman s-a făcut tot mai grea. ed. 144 şi urm. p. p. Iorga. Astfel. bineînţeles. la 1534. I. tot din Piatra. p. Era o perioadă de desfacere totală a averii statului. X. 243. domnul dăruieşte sau vinde chiar vatra oraşului. episcopiei de acolo: Iorga. şi Costăchescu. 360.. dar principiul de drept pentru această desfacere rămâne acelaşi: târgurile. Cazuri de vânzare: la 1623. Duca vodă dă un sat din ocolul Botoşanilor pe 250 galbeni. p. ele se îndesesc în veacurile următoare. 486. Vasluiul fură dăruite în deplină proprietate unor particulari25. p. în Prinos lui D.ll. VI. n. 205. 1. p.. VI. cit. . nici nu pot pretinde vreo despăgubire. Romanul. ocolul întreg e dăruit Mitropoliei de Bucureşti: Zagoriţ. Uricarul. drumurile comerciale s-au închis. 465. 210. la 1667. tăiate de turci şi veniturile vămilor au scăzut. I. el este nevoit să recurgă la rezerva sa. în timpul domniilor fanariote. moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare. Documentele Cantacuzinilor. Bogdan. ca acel sat să fie dat lui de la noi"': I. când situaţia financiară a stăpânirii celor două principate devine catastrofală. „livada domnească" la Bucureşti. la 1756.vatra târgului".puternic şi veniturile lui creşteau prin vămi.. II. Sturdza. Hârlăul bisericii Precista din Roman: Codrescu. Miron vodă Barnovschi. satele din jurul Gherghiţei şi le alipise Ia ocolul oraşului. Suceava era dăruită Mitropoliei: Iorga. 323—324. nici a îmbuna mânia lui Dumnezeu. N. Doc. Când voia să ţie în dependenţă pe boieri. 155-157).

iar domnul n-are drept decât la bezmen şi camănă. îngăduind vânzarea unui loc din hotarul Pietrii. [vol. orăşenii încep să protesteze. Ilie Grancea. face din cauza intervenţiei celor interesaţi 26. apoi pentru că originile vechilor aşezăminte din ţară se dau uitării şi aceste instituţii înseşi încep să fie contestate. Cantemir. pentru casele orăşenilor. pe lângă dările şi prestaţiile obişnuite. p. pentru că trecerea de la proprietatea domnească la cea particulară devine o mare apăsare. pe când în oraş domnul era şi proprietar şi stat. primul efect al acestui drept de proprietate era dijma cuvenită domnului din produsele moşiilor târgului. Ştefănescu. ! i privilegiul lui Mihai vodă. Documente Calliinachi. Afirmaţiile celor două părţi. p. Ceara de la Târgul Frumos cuvenită domnului. în acestea. ibidem. că nu mai au unde să hrăni". la 1451.pentru hotarele târgurilor domneşti". 486. nu are. cu acest prilej. Astfel. P. fără ca până atunci să se fi ridicat vreo împotrivire din partea târgoveţilor din Moldova sau Ţara Românească. în schimb. la 1448: Costăchescu. căci. p. Aşadar. Iaşi. ca semn al răscumpărării lor 31 . Doc. privitor la o donaţie în Târgovişte (1418). chiar dacă dăruiau bucăţi din moşia târgului. Dar aceasta o avea domnul şi de la moşiile particulare. La 1798. 377. Ceara era un produs Kogălniceanu. II. Pentru prima oară. p. care în Moldova se numea bezmen. în acest document este amintit birul. darea în bani. I. ţăranii aveau două feluri de îndatoriri. o făceau numai din ocol şi mai lăsau şi pentru hrana târgului. târgoveţii nu puteau vinde moşia târgului sau părţi din ea. încă din veacul al XV-lea 30. Anularea daniilor nu se poate. I. acest drept fusese exercitat timp de mai multe veacuri. p. Iorga. Ioan vodă Mavrocordat. 397. adică domnul. 365. orăşenii plăteau domnilor un impozit special. ^ D. Comunicat de prof. Totuşi. seniorul oraşului. 86. şi la proprietăţile rurale se amintesc şi altele noi. Letopiseţele Moldovei. căreia domnul îi dăruise oraşul. însă. 21 ianuarie 1746. afară de cele imune. căci erau numai uzufructuari. produs orăşenesc. D. De aceea domnia avea în oraşe venituri mult mai mari ca cele ce se ridicau din domeniile rurale. p. 85. Pentru folosinţa caselor din târg şi a curţilor lor. spune precis: „măcar că târgoveţii nu sunt volnici a vinde ei locul domnesc"28. unele către proprietar. să se dăruiască domnului o turtă de ceară. într-o vreme când în ţările noastre predomina încă economia în natură 29. 103—104. Descripţia Moldaviae. ci o dădea locuitorilor în dijmă. 29 P. ed. Panaitescu. comunicat de d. o dare specială ce se cuvine de fiecare casă. putere să dea sau să vânză oraşul. adică pentru domn. şi voia să anuleze daniile mai recente. în această epocă. Bezmenul era o dare în natură şi anume în ceară. Ca orice proprietar din Evul Mediu. I. nu cultiva în regie moşia sa. altele citre stat. la Suceava. zice cronicarul. pentru că domnii mai vechi. deci. Amintesc în această privinţă obiceiul păstrat până târziu la Târgul Fălciului. moldoveneşti înainte de Ştefan. cum este şi dreptul de proprietate domnească asupra oraşelor. II. sunt foarte interesante: orăşenii afirmă că târgurile cu moşiile lor sunt proprietatea colectivă a locuitorilor.J II. se naşte un mare proces între orăşenii din Roman şi episcopia de acolo. nici părţi dintr-însul 27. 2 126 . Documentele Ţării Româneşti. fiul lui Mircea. de fapt o chirie. Veniseră „jalbe de la târgoveţi de la câteva târguri. L Inedit în actele mănăstirii Agapia.

care se deosebeau de cele datorate de ţară. p. 3 Iorga. sunt indicaţi că moara constituia în vechile timpuri şi la noi un privilegiu. Descriptio Moldaviae. veniturile Botoşanilor au fost cedate doamnei. cf. Studii şi documente. 258. p. 104 (cu obligaţia orăşenilor de „lucru la moară"). şi p. care era repartizată apoi de autorităţii* orăşeneşti după puterile fiecăruia32. erau mori domneşti 1. 344. ibidem. Cum aceste venituri nu erau dăruite unor persoane. op. un act al şoltuzului şi pârgarilor din Neamţ. Poemă în versuri polone. şi adesea se menţionează în act< pietrele de ceară. Frumos. în veacul al XVII-lea. Melchisedec. Mem. au fost. soţia domnitorului în funcţiune lua veniturile domneşti de la Botoşani 34. târguri şi mori boiereşti şi mănăstireşti pe moşiile privilegiate. VI. 17. postelnicul au încasat veniturile sau părţi din veniturile unor târguri moldoveneşti35.. 37. Impozitul oraşului către domn era după sistemul cislei. p. la Baia33. 35 D. VI. la Didrih (1464). P. Documentele Ţării Româneşti. la Râmnic (1392): ibidem. op. la 1402: Costăchescu. p. op. Studii şi documente. pe lângă aceasta. 33 Morile domneşti la Baia. să macine la moar. Bogdan. care derivau tot din dreptul său de proprietate. Pentru comerţul periodic şi permanent din târguri se lua de către domr un venit special. ca într-o moşie cu privilegiu. 45. au început să fie plătite din veniturile târgurilor. P. numai seniorul avea dreptul să aibz moară şi ţăranii erau obligaţi. pe timpul cât îşi îndeplineau funcţia şi ca o răsplată din partea 32 Cf. cit. p. p. p. p. pe lângă oraşele domneşti propriu-zise erau şi târguri. Roman. p. avem moriU domneşti de la Piteşti. p. Dar prezenţe morilor domneşti tocmai la oraşe. la Târgul Şiret. în sfârşit. VII. Secţ. vama târgului. un privilegiu feudal. 411. ed. dregătoriile boierilor la curte n-au mai fost considerate ca o slujbă feudală datorată de vasal. Este de remarcat că în Moldova. Tg. în special în Moldova. Cantemir. atât în Moldova. vornicul. Panaitescu. Cantemir. P. Pe lângă aceste impozite. Când. cât şi în Ţara Românească. târgul săptămânal şi târgul permanent. p. astfel. 272 şi D. cf. Panaitescu. Didrich. Deşi nu putem determina în chip precis situaţia din Ţările Române. la o dată pe care n-< putem preciza. împreună cu ocoalele sau hotarele lor. 50.. Râmnic. moşii domneşti. al căror venit era concesionat de domnie.. 127 . se pare că cele mai vechi mori de apă. adică viaţa negustorească a oraşului ci prăvăliile lui. Rom. p. 298. Se ştie ci în oraşe se ţineau iarmaroacele cele mai însemnate din ţară şi. în Ţara Românească. domnu avea în oraşe şi alte venituri. Ist. Târgovişte.. la 1473: I. logofătul. proprietate domnească) erau aşezate mai ales la oraşe.orăşenesc foarte preţios. Acad. 56. 78 — 80 şi Miron Costin. 1929. în Moldova. Târgovişte. De aci şi obligaţia târgoveţilor să muncească Ia morile domneşti: ibidem. la 1661: au fugit locuitorii şi dările lor au rămas pe cei ce mai plătiseră. cit. p. în veacul al XV-lea. p. p. 10. I. căci „cisla n-o putem lepăda": Iorga. Din toate aceste fapte rezultă că oraşele. Produsele moşiiloi neprivilegiate se măcinau la morile din târg sau de pe moşiile ohabnice. 440—441. este iar o afirmare z dreptului de proprietate domnească în târguri. p. adică o sumi globală asupra întregii comunităţi. cit. lui. în schimbul unei dări în natură. Astfel. Moara era în Evul Mediu apusean. Cronica Romanului.. 181. ci erau cedate unor demnitari ai curţii domneşti. Morile domneşti la Piteşti (1388): P. I.

Domnul în schimb. ca proprietar. Ibidem. li se confiscă moşiile şi Craiova este dăruită lui Hamza banul. Cârmuirea oraşelor în Ţara Românească şi Moldova era foarte asemănătoare. nota 7. Faptele pe care le avem la îndemână sunt destul de numeroase ca să putem afirma că oraşele vechi româneşti. defini ca o comunitate autonomă şi privilegiată. o îngemănare a două drepturi. Raporturile cu domnia şi drepturile comunităţii erau fixate într-un privilegiu. adică ale domnului. la sfârşitul veacului al XVI-lea sau la începutul celui următor. Dar şi mai înainte. de alta. ei au devenit salariaţi ai statului şi domnul. ele nu sunt pomenite în vremea lui Mircea cel Bătrân şi abia în a doua jumătate a veacului al XV-lea Craiova devine oraş. Administraţia oraşelor. 202. în ambele principate. proprietate domnească şi numai prin trecere la domnie un sat putea deveni târg. Craioveştii. autonomia orăşenească. LIV. Craioveştii cad în dizgraţie. fostă proprietate particulară cumpărată de Mihai Viteazul. nu toate oraşele în tot trecutul românesc erau moşii domneşti. p. în orice caz. 128 . apărarea drepturilor proprietarului. seliştele. deci. îşi avea funcţionarii lui care îi ridicau veniturile. la 1532. de o parte. şi prin privilegiu dat de domn. bălţile. Proprietatea particulară a oraşelor este o excepţie. 196. erau. marele oraş Craiova a fost proprietatea cunoscutei familii boiereşti a Craioveştilor. morile. Aceste două drepturi care par opuse în interesele lor. care nu avea un buget de venituri. De obicei. la origină. La fel. erau astfel organizate ca să poată colabora în chip armonios. Ea era întemeiată pe o dublă autoritate. Un moment dat. Un târg românesc vechi se poate. ca urmare a favoarei domneşti către boierii Craioveşti. Situaţia ei constituia o excepţie. în „Convorbiri Literare". numai după ce încape în stăpânirea domniei. care apare numai mai târziu. devine oraş. Astfel. avea drept de judecată proprie. ţiganii.domnului. slujba feudală a acestora a încetat. care-şi avea acolo şi sediul banului. Filitti. venituri proprii şi-şi alegea singură cârmuitorii. câte au ţinut Barbu şi Preda (Craiovescu)"36. 1922. p. am amintit daniile de oraşe întregi făcute de domni în veacul al XVIII-lea. curtea şi scaunul de judecată proprie în oraş. s-a făcut o transformare în raporturile dintre domn şi boieri. Ploieşti. viile. 36 37 I. adică se administra singură. concesionarea acestor venituri este încă o dovadă şi o urmare a proprietăţii domneşti în târguri. „cu satele. era un sat şi cu prilejul acestei cumpărări devine oraş şi se stabileşte acolo o curte domnească. un sat devenea oraş numai când trecea în stăpânirea domnească. numai unele titluri ale funcţionarilor erau diferite. C. aşezată pe o moşie domnească. a plătit din veniturile oraşelor sale. Târgul Bengăi (azi Târgul Gilortului) era numit aşa pentru că era proprietatea boierului Benga (secolul XVII)37. despre care va fi vorba în paragraful următor. Dar acestea nu sunt cele mai vechi oraşe ale ţării. după întemeierea principatelor cel puţin cu un veac şi ceva. toate. în Ţara Românească. Caracalul era la 1583 proprietatea jupânesei Caplea şi este numit satul Caracal. Bineînţeles. Comunitatea orăşenească era autonomă. Când. Orginizaţia administrativă a oraşelor vechi arată şi ea în chip lămurit acest lucru.

p. este traducerea germanului Richter) şi în consiliul comunal. Ilie: ibidem. 148—149. 90. p. cu scriitori în diferite limbi. când venea tot felul de lume străină în oraş. Arhiva Istorică. Iorga... „Sub Vasile vodă şi Gheorghe Mutul. VI. pe la 1750.. Hasdeu. act din 20 octombrie 1762. constatăm că în fiecare an avem alt nume de şoltuz. p. Rom. şoltuz cu 12 pârgari": ibidem. deci. se pierde autonomia oraşelor şi aflăm că divanul Craiovei „orânduieşte" ca judeţ al oraşului pe Neaţul Lăcusteanu. Mavrocordat. 10-11. 186. format întotdeauna din numărul invariabil de 12 membri. în câteva oraşe moldoveneşti. 12. ei schimbă banii străini cu cei ce aveau curs în Moldova: ibidem. 375-376. 62. p. în care se transcriau actele „după vechiul obiceiu": „Ioan Neculce". „Când am fost eu Belcea şoltuz cu 12 pârgari. p. Acte de acest fel din oraşele noastre se cunosc în limba slavonă. 66. p. funcţionează neîntrerupt de la 1659 la 1673. I-II. 3 129 . p. şi o cancelarie cu pecetia târgului. 41 Cf. Catastiful târgoveţilor la Iaşi. Iacob a Franciscanilor din oraş: Iorga. ci şoltuz (de la germanul Schultheis) şi această deosebire îşi are sensul ei. la Fălciu: ibidem. Bogdan. I. Domnul nu se amesteca în numirea consiliului şi abia în veacul al XVIII-lea. 39 Voit la Bârlad: N. I. în adevăr. II. 103. 75. Alegerea consiliului şi a primarului se făcea de către comunitate. p. 12. p. în „Arhivele Olteniei". care se numeşte în Ţara Românească judeţ^ (termen ce nu trebuie confundat cu jude. pentru că era putred: Iorga. şi cei 12 pârgari din târgul cutare scriem sau poruncim". purtau corespondenţă cu oraşele comerciale din Polonia şi Ungaria şi cu domnia şi aveau. 1934. I. 16. Singura deosebire este faptul că în Moldova primarul nu se numea judeţ. judeţul Câmpulungului (Muscel). 13 şi VII. VII. Studii şi documente. p. 53. 397. în locul titlului de şoltuz aflăm pe cel de voit (tot un termen de origine germană. Donat.": Iorga. în schimb Andrea. Documentele lui Ştefan cel Mare. cetăţeni liberi ai oraşelor). p.Autoritatea comunei îşi avea organele sale alese în persoana primarului. adică 14 ani42. Iorga. la Tecuci: ibidem. p. Cf. Studii şi documente. 182. 43 I. Trebuie să subliniem. Studii şi documente. după reforma lui Const. Nu se ştie exact pe cât timp era ales. Şoltuzul din Suceava încasa amenzi şi taxa de bâlci la Sf. de la Vog?)39Şoltuzul sau judeţul cucei 12 pârgari administrau oraşul. 73. actele comunale din Moldova şi Ţara Românească începeau cu titulatura: „Eu. 26. pârgari (de la germanul Biirger. 31 şi 109. II. judeţul (sau şoltuzul). Geschichte des rumănischen Volkes. 531 şi VII. Acad. 213. au venit înaintea noastră şi înaintea scaunului nostru. Iaşi: Iorga. dacă vrem să înţelegem organizaţia complicată şi în ** Stan judeţul cu 12 pârgari din Bucureşti întăresc casele şi prăvălia lui Ianache cizmarul la 1589. Studii şi documente. Relaţiile cu Lembergul. în unele cazuri mai rare. 1-2. Geschichte der Deutschen in Karpathenlander. atât în Moldova. făceau anchete şi hotărnicii poruncite de domn. p. VI. p. Material pentru istoria Craiovei. Iorga. Tot ei se îngrijeau de poliţia oraşului şi a bâlciului. indicându-i atribuţiile fiscale şi administrative43. aveau drept de judecată asupra orăşenilor. Şoltuzii confiscă postavul adus de negustorii din Lemberg sub Ştefan cel Mare. germană şi română41. V. XCVI/140. p. Studii şi documente. 42 La Câmpulung Muscel alegerea se făcea în piaţă cu strigăte: „trăiască judeţul": Kaindl. cât şi în Muntenia. p. care se intitulau. VI. 40 Arhiva şi pecetea târgului Câmpulung (Muscel) era ţinută la biserica Sf. V. dar comparând actele succesive din veacul al XVII-lea emise de municipalitatea Bârladului. hotărau distribuirea dreptului de muncă în ţarina oraşului. o arhivă şi catastiful târgului 40. 292—293. precum vom vedea mai jos. încasau veniturile şi hotărau cheltuielile. latină. doc. p. IV.

în veacul al XV-lea. juridiceşte. Aceasta se vede lămurit din faptul că în unele oraşe erau două comunităţi distincte care conlocuiau amestecate între ele. autonomia oraşelor nu însemna numai o organizaţie cu funcţionari proprii. V. Bogdan. adesea în natură. Astfel. adunare care. 265. Bogdan. nu se mărginea probabil. pe când cel mare ar reprezenta adunarea generală în piaţa târgului a tuturor orăşenilor cu drepturi. tranzacţiile.. p. nici de şerbi. Bogdan. totuşi putem bănui că sfatul cel mic este consiliul restrâns al şoltuzului şi pârgarilor. ci se aduna şi cu alt prilej. I. ~~. în frunte cu voitul sau şoltuzul armenesc şi cei 12 pârgari cu drepturi şi venituri deosebite de ceilalţi orăşeni44. 280. Deşi avem prea puţine date asupra acestor două consilii. 46 Vornici de Ia Baia: I. VI. când era să ia hotărâri mai importante. Pentru libera trecere a mărfii în târg se lua Pecetie de la vornic": ibidem. care reprezentau Jrepturile moşierului. în 1488: I. La Rădăuţi. vămile. I. judecată a vornicilor: ibidem. p. Documente moldoveneşti din arhivul Braşovului. Documentele lui Ştefan cel Mare. Acolo stătea vornicul oraşului. curtea domnească. p. 57. însă. „Buletinul Comisiunii Istorice Române". I. De aceea. Desigur că şi satele aveau în trecut un fel de autonomie cu sfatul lor. p. lorga. comunitatea orăşenească avea alte rosturi decât cea sătească. 10-12. Ştefan cel Mare. Documente bărlădene. II. XXXIX. întrucât era vorba de legături cu străini care veneau cu negoţul lor în oraş sau de negustori ai târgului care mergeau în ţări străine. p. cu dreptul de a se strămuta chiar în ţări străine. dar pe lângă deosebirea constituită de privilegiile speciale orăşeneşti. 16—18. în epocile cele mai vechi ale vieţii de stat în Moldova. Documentele lui Ştefan cel Mare. I. După aceea erau problemele de drept comercial: depozite. aflăm în oraşe un dublu consiliu: sfatul cel mare şi cel mic. * Pe lângă organizaţia consiliului comunal ales de obştea autonomă a târgoveţilor. trebuie să ţinem seama că. 232. Studii fi documente. Ar spus. 6). io. p. p. în veacul al XV-lea. p. 9. La 1741. Ca în orice moşie. termen polono-rutean care înseamnă sfetnici^. Ia 1479. „Grigore şoltuzul armenesc de târg de la Suceava". Arhiva Istorică.<X aceste organe autonome nu reprezentau oraşul ca teritoriu. titlu de origină slavonă care derivă din avor (curte) şi înseamnă comandantul curţifâ. Negustorii braşoveni aveau privilegiul de a nu fi judecaţi de vornici sau şoltuzi: ibidem. preţurile. VIII. Vornicii.. care aveau organizaţia ei deosebită. domnul Moldovei scrie vornicului Ţării de Jos: „şi pe cine pune dumnealui vornic la târgul bârladului" (Antonovici. La 1452. ca mai târziu. p. Comunitatea orăşenească nu era nici de moşneni. căci în vremurile de mai târziu nu sunt pomenite. dar cu drepturi şi organe deosebite. se vede că vornicii de târg luau vama la bâlci împreună cu joltuzu: I. numai Ia alegerea pârgarului şi a şoltuzului. p. că această comunitate liberă se afla aşezată pe pământ domnesc şi de aceea domnul avea şi el organele sale în oraş. în trebile orăşeneşti se puneau şi probleme de drept internaţional. ^ I. Bogdan. 342). II. ci o comunitate sui generis de oameni liberi pe pământ domnesc. ambele reprezentând comunitatea târgoveţilor şi membrii acestor consilii se numesc în actele slavone roiţi. ci şi o situaţie juridică deosebită de a restului ţării. se afla în târg o curte a stăpânului.. Doc. K. Pe lângă vornic erau vameşii domnului la târg (la oman. 139. 72 (1669).. în „Convorbiri Literare".. ci comunitatea omenească. p. 130 . p. VII. la Suceava era comunitatea armenească.. 379 şi XI. fie că erau ai ţării sau ai 44 Hasdeu. I.

Melchisedec. să nu se amestece căpitanul": ibidem. urice). 259: la Târgul Frumos. 13. şefii unei garnizoane. Hasdeu. în care supuşii erau judecaţi de proprietar. p. Panaitescu. CUX/4. stăpânii şi ţăranii în Moldova. 342 —343. 137. p. VI. la Vaslui (1521). Pârcălăbia de târg e cedată la Câmpulung (Muscel) de Matei Basarab mănăstirii de acolo. Alături de judecata aceasta. Desigur că pe vremea vornicilor aceştia aveau şi atribuţii militare în legătură cu paza târgului şi a curţii. rânduia târgul şi oborul de vite47. unde sunt târguri": P. 314. Documentele Ţării Româneşti. înlocuirea vornicului prin ureadnic înseamnă trecerea autorităţii domneşti din oraşe de la regimul militar la cel civil şi bănuim că această trecere s-a făcut într-o epocă în care situaţia militară a domniei a trecut pe planul al doilea şi nevoile fiscale erau mai grabnice şi mai apăsătoare.. V. spre deosebire de Moldova. Ureadnicul figurează adesea alături de şoltuzi şi pârgari în actele municipale care prevăd chestiuni de judecată şi delimitări de proprietăţi. V. Iorga. Rosetti. 12. 1695). Iorga. R. 4 " P. Pârcălabul muntean lua vama. VII. VI. Cel mai vechi ureadnic cunoscut în Moldova la un târg este din anul 1521. la 1647: Acad. un funcţionar orăşenesc pentru bâlciuri. Vechea organizaţie judecătorească a ţărilor noastre era complexă. P. folnogul (termen unguresc. boieri şi moşneni. la Huşi. Iorga. 33.. la Bârlad. corespondenţa comercială cu alte târguri etc. p. cit. Iorga. Alături de ureadnic stăteau şi alţi funcţionari domneşti. op. p. în primul rând. administrator) şi pristavul49. erau domeniile imune (ohabe. ci el ţinea în târguri şi scaun de judecată. I. 138. Arhiva Istorică. care în chestiuni de proprietate de pământ erau judecaţi numai de egalii lor. fiscale: ei strângeau venitul cuvenit domnului şi vegheau la încasarea lui. op. Pârcălabul de ţinut din Moldova era înlocuit în Muntenia cu căpitanul de judeţ. P. pentru Buzău. op. Iorga. Cf. la Hârlău. VII. Pârcălabul lua vama domnească. cit. un rost militar. p. Atribuţiile ureadnicului erau. 48 Ureadnicii la Botoşani. Cronica Huşilor. p. la Baia. p. fiul lui Mircea cel Bătrân. Vornicii încetează să funcţioneze la o dată pe care n-o putem fixa în cursul veacului al XVII-lea şi sunt înlocuiţi sau dublaţi în Moldova cu un alt funcţionar numit ureadnic sau namestnic. 284. rânduiala oborului de vite: Studii şi documente. Pe de o parte. ce rezidau cu o putere armată. din 1451. ca de altfel în toată Europa medievală. p. I. pe lângă vornicul de târg. I. 11 3 . Documentele Ţării Româneşti. Rom. aveam amintiţi. la Piatra. p. după dreptul feudal. Dar dreptul domnului în oraşe nu se mărginea la reprezentanţii săi în calitate de proprietar al solului. 227. în castelul domnesc ce forma nucleul târgului. 103.. cât şi de judecata judeţului şi ' „Pârcălabi de oraşe. 339 (Ruşii de Vede.. op. p. în Ţara Românească. „pârcălabul să ţie vama într-acest târg. stătea şi pârcălabul.. erau întotdeauna funcţiuni militare. p. al doilea prin locţiitor. pe lângă vornic. folnogy. Panaitescu. cit. venitul ocolului. primul prin dregător. p. 337. la Vaslui48. Costăchescu. 117. care era reprezentantul domnului. Pământul. dar reprezentanţii domniei nu se amestecă niciodată în chestiunile ce privesc judecarea orăşenilor între ei. cit. adică de 6. 287. 15. Documente moldoveneşti de la Stefăniţă vodă. termeni slavi ce se traduc. V. doc. Studii şi documente. apoi privilegiaţii. 24 jurători. în privilegiul lui Mihai vodă (coregent). p. Putem defini vornicii de oraş ca nişte castelani ai domnului.oraşelor.

p. Dar nu numai judecătorii domnului îşi aveau sediul în oraş. 51 N. Cf. prin mijlocirea unui cuvânt unguresc. 12. ibidem. care depindeau de jurisdicţia lor autonomă. „Pârcălabul îngrijeşte de administraţia ţinutului". Pentru Roman. de pildă). p. După cum se vede din sensul acestor titluri. Documentele lui Ştefan cel Mare. în actele vechi se arată că în cazurile privitoare la târg şi la satele ocolului. ci şi alţi reprezentanţi ai autorităţii centrale în reşedinţele de ţinut sau judeţ. I. nu. ca şi în cazul pârcălabului. ca o instanţă superioară. p. 159. 132 . loc de refugiu în caz de primejdie pentru ţăranii care fugeau din câmpiile deschise năvălitorilor. 1/1. Dacă în târg sau alături de târg este o cetate domnească (ca la Neamţ. Documente româneşti. Pârcălabul era. Arhiva Istorică. avem a face. cât şi căpitanul au atribuţii militare. 36. nu al capitalei urbane a acestui ţinut. atât pîrcălabul (de la o vreme au fost câte doi. Bogdan. ci ca o jurisdicţie care coexista alături de celelalte. în veacul al XVII-lea. p. cu un t i t l u de influenţă apuseană. E de precizat că aceşti judecători îşi aveau sediul în oraş. şefii ţinuturilor se numeau capitaneus. Ştefan cel Mare aminteşte. din germanul Burggraf). Nu o data. am zice azi prefecţi. 10. 29. ce nu trebuie confundată cu curtea din târg. care fixa libertăţile orăşeneşti şi gradul lor de autonomie politică. p. ca acelea aşezate pe pământul boierilor şi mănăstirilor. VI. de un caz care se judecă la judecătorii noştri din oraşul Dorohoi50. pâr. ea este sub paza pârcălabului. şi în Ţara Românească se numea căpitan de judeţ. ălabul n-are a se amesteca. alţi judecători de târguri. Credem că explicaţia acestui fapt. Iorga. în epoca decăderii oraşelor. Autoritatea lui. cu jurisdicţii deosebite. judecau pe oamenii din satele din ţinut. erau judecători permanenţi şi stabili. avea şi judecata ambulantă a judecărilor care mergeau din sat în sat şi apoi judecătorii stabili de la oraşe. p. nu pe orăşeni. D. 213 şi VU. Aşadar. Cu toate că el stă în oraş şi are în paza sa cetatea. însă. unul pentru cetate.pârgarilor din târguri. ca şi a căpitanului muntean. Studii şi documente. p. 431. de pildă. ^" I. cu scaun de judecată în oraşe. Pentru Bacău. Domnul judecă în divan sau sfatul domnesc. I. 14. Domnul era proprietarul solului. Comunitatea orăşenească era liberă şi autonomă în virtutea unui privilegiu scris sau recunoscut tacit. începea numai acolo unde înceta teritoriul oraşului şi începea ţinutul. „pentru că acel sat merge cu ocolul. stă în aceea că pârcălabul deţinea în oraş cetatea de pază a ţinutului. care pare paradoxal. Cantemir. care în Moldova se numeau pârcălabi (cuvântul pârcălab derivă. p. deci. Rezultă din această expunere că oraşele vechi româneşti erau comunităţi autonome. 166. o aşezare neîntărită. Hasdeu. altul pentru ţinut). Bianu. De observat că în toate ţările apusene şi catolice. cum s-a spus adesea greşit. 9. I. 30. exista şi judecata domnească. ibidem. ca şefi ai administraţiei judeţene. ibidem. un prefect al ţinutului rural. ca şi în Polonia şi Ungaria. dar nu erau ai praşului. nu cu ţinutul"51. în care se afla totuşi reşedinţa lui. Caracteristica juridică a Evului Mediu este coexistenţa în aceeaşi ţară a mai multor drepturi independente unul de celălalt. p. Aceste scaune de judecată domnească în oraşe dispar. 91 şi 373. dar comunitatea nu era formată din şerbii l u i . pârcălabul nu avea autoritate asupra târgului şi a moşiei lui. 29. Descripţia Moldaviae.

cum am văzut. privilegiile municipale au existat la noi întocmai ca apusul şi centrul Europei. fie că se numea diplomă. „Legea şi judecata lor să fie stătătoare". ca şi nobilul. săseşti (fier) şi interne (ceară)53. Privilegiul Câmpulungului. La Bârlad.. ! libertăţile orăşeneşti nu se pot concepe fără privilegiu şi se ştie că în Apus. la 1425.Privilegiile oraşelor. fiul lui Mircea cel Bătrâ pentru Câmpulung. I. să nu plătească vamă în oraş pentru negoţul lor. nu putem spune că cele scrise erau regule generale. 131 —132. casată de alte scaune de judecată. El numeşte i orăşeni „moşteni din oraş" şi cuprinde scutirile de impozite (şi de găleţi de grâ deci orăşenii erau şi agricultori) şi de slujba domnească. adică definitivă. cu un tarif redus pentru mărfurile orientale (pipi şofran). din moşi strămoşi. în privilegiul Vasluiului. ca cei ce trăiesc în Bârlad să nu plătească vama cea mi afară de cei ce aduc peşte. adică toate oraşele noastre erau privilegiate cu acte scrise. V. I.. charte Oraşul liber se bazează pe privilegiu. pârgarii. orice ar vinde sau cumpăra. afară de cei aduc peşte în târg (un peşte la maja). târgoveţii şi săracii din satele ce se ţin de târg l-au ruj să delimiteze hotarul ce din veacuri se ţine de oraş. Apoi „am miluit şoltuzii şi pârgarii oamenii din Vaslui". Cel mai vechi privileg de oraş pentru Ţara Românească e al lui Mihai voievod. Bogdan.. p. până la Severi plătind vamă numai în oraşul lor. strănepoţilor. ceea ce şi face. uric sau hrisov.331 şi urm. P. Documentele lui Ştefan cel Mare.. actul lor de libertate se numea charta (în franţuzeşte. Privilegii pentru oraşe care să fixeze drepturile şi îndatoririle comunităi faţă de domnie există şi în Moldova şi Ţara Românească. Domnul se obligă să nu dăruiască boierilor d moşia târgului. prestrănepoţilor". 62—68.. adică s dădeau în marginile unui privilegiu.. cân era vorba de oraşe. Documentele Ţării Româneşti. dar târgoveţii nu pot vinde aceste locuri unor oameni străini comunitate. ci să rămâie urmaşilor. -" P. domnul constituie prin cumpărături din aveij sa ocolul oraşului: „Am lipit toate aceste de mai sus numitele sate şi silişte căi târgul nostru Vasluiul. p. II. Domnul întăre „obiceiul lor cel vechi". Bineînţeles că unele a „Magazin istoric pentru Dacia". să nu li se ia moarte. Ocolul oraşului cuprindea munţi şi plaiuri baştină. Deşi. Al doilea privilegiu cunoscut este cel dat de Dan II. Se pun apoi hotarele târgului. 54 Pentru Vaslui. I. 334 şi urm. libertăţile erau privilegiate. Panaitescu. a fost apoi săpat în piatră şi aşezat în piaţa publică. Stei declară că şoltuzii. case sau loc în moşia târgului. nici publicate împreună. Până acum n-au fo analizate într-un studiu comparativ. prin care acorj locuitorilor din Târgovişte dreptul de a face negoţ în toată ţara. fără a putea. Ştefan cel Mare concede oraşelor Bârlad şi Vaslui câte un privilegiu în ai 1491 şi 1495. Proprietăţile târgoveţilor. orăşeanul e un privilegiat şi pri aceasta se deosebeşte mai lămurit oraşul Evului Mediu de cel antic. pentru Bâr ibidem. adaus şi modificat în secol al XVII-lea. în Evul Mediu. un peşte de maja54. de la întemeierea oraşului"52. 476—485. să fie domniei mele uric cu tot venitul şi fiilor domniei melej nepoţilor. i repetă textul actului primitiv. 52 133 . p. care nu s-a păstrat decât în confirmarea domnilor următori. p. p.

p. Istoria Câmpulungului. nevoie -5 Aricescu. ca toţi cei statorniciţi la Câmpulung. Rom. cele de la graniţe sau vaduri erau de mică importanţă. „să fie duşi la urma lor de unde sunt". întemeiat pe mercantilism şi protecţionism. pe lângă privilegiile scrise şi un drept. Târgovişte şi Bucureşti. care în limba noastră arată atât oraşul. negustorii străini ce aduc marfă folositoare trebuie încurajaţi. iar pentru import foarte puţin sau deloc. Astfel. desigur. în „Anuarul Seminarului de Geografie". plătea vamă mare marfa de tranzit. târgurile boiereşti Filipeştii şi Măgurenii devin târguri când domnia le fixează ziua de târg56. adică loc de adunare pentru negoţ. După concepţia economică a vremii. Studii şi documente. Ploieştii. Erau. 337. dreptul la o zi de târg şi la iarmarocul anual. din târgul oraşului cu prăvălii. Nici un străin nu se putea aşeza în oraş ca târgoveţ. ab antiquo. scrise sau consuetudinare. Dar şi acestea aveau sfatul lor de judeţ şi pârgari.. în Evul Mediu se plătea vamă pentru export. Ia Buzău şi Râmnicul Sărat (1695). cea mare şi cea mică. multe oraşe fără privilegiu. Comerţul era îngăduit numai la prăvălii şi la târg: „cei ce fac târg pe ascuns pe a casele lor" urmau să fie amendaţi58. ca urmare a acestuia şi dreptul de vamă. însă. dar rămân. doc. în loc de duminică. în trecutul nostru. I. Negoţul era de două feluri: permanent. Târguri anuale erau şi la unele sate mari. oraşe cu hrisov şi altele fără. 57 Acad. la 1633. Vama era a domnului. de asemenea. 277 şi urm. veniturile lor. care. G. Matei Basarab hotărăşte. folosinţa ocolului. Erau şi privilegii domneşti de schimbare a zilei de târg. Aceasta înseamnă că acele oraşe nu se bucură de anume scutiri. la bâlciuri sau iarmaroace. 134 . Astfel. dar era de două teluri. VI. episcop de Roman. un obicei orăşenesc nescris. fixată prin ordin domnesc. cât şi locul de adunare al negoţului (d. 1915. întocmai ca în proprietatea boierească şi moşnenească. aleşi cu drept de administraţie şi judecată. marţi sau miercuri 57. se pot rezuma în felul următor: ca şi în Apus. era si el un privilegiu. să schimbe ziua de târg ce se face în Roman. la 1600. în secolul al XVII-lea. Libertăţile şi drepturile orăşeneşti. de Ia 1612 încoace. p. Iorga. Târguri şi oraşe între Buzău. de anume venituri. Totul se petrecea ca şi cum ar fi existat. uneori şi a domnului. Zagoriţ. ziua târgului. Ştefan Petriceicu împuterniceşte pe Teodosie. şi periodic. Urlaţii. se percepeau în primul rând la oraşe. dar cu drept nescris. 176. de aceea şi identitatea termenului târg. O comunitate orăşenească este aceea care are drept să ţie târg. fără voia municipalităţii. bineînţeles în natură. oraşul avea. Ultima se plătea la trecerea pe teritoriul oraşului. dar concede ca cei care au apucat birul în oraşul Câmpulung mai înainte. târgoveţii din principate formau o comunitate privilegiată şi în acelaşi timp închisă. Vămile. ce se plătea de către cumpărător. cea mare era vama de târg la desfacerea mărfurilor.s-au pierdut. dar oraşul mai avea şi târgul săptămânal. LXI/89. La 1673 martie 30. de fapt. dacă au. P lângă privilegiul de târg. p.e. ca vămile ce erau concedate celor privilegiate. Trebuie să observăm că sistemul vamal medieval era tocmai inversul celui contemporan. să fie primiţi de acum ca orăşeni55. târgul de vite).

Studii şi documente. 144. extras din . Bineînţeles că între privilegiile orăşeneşti trebuie socotit şi cel de administraţie şi judecată proprie. Popovici. ca o ţară săracă în produse fabricate. dar care se vede din tratatele comerciale: obligaţia negustorilor străini de a trece pe un anume drum. II. Panaitescu. Mircea cel Bătrân. 235. 94—95. dreptul unor oraşe de a monopoliza comerţul unor anume produse. 60 P. neputând evita oraşele în care se plătea vamă. aşa de răspândit în toată Europa. 96. I. Panaitescu. să atragă negustori străini. neînscris în privilegiile orăşeneşti. Singur Neagoe Basarab stabileşte. din 1683. şi aceste proprietăţi. de unde o vindeau mai departe localnicii sau veneau s-o caute negustorii din alte părţi. Am arătat cu alt prilej că cele mai vechi vămi se plăteau în natură sub forma tricessimei (a treizecea parte). mai departe nu putea trece şi dacă-i rămânea marfa. pentru mărfurile aduse din Ţările Româneşti. 68. Mircea cel Bătrân. dreptul de depozit (Stappelrecht). II. Catastiful de dajde al oraşului Galaţi. făcea pe orice negustor ce venea cu acele produse în ţară să se oprească într-un anume oraş şi să vândă acolo marfa. P. 146. deşi sunt cazuri când aceasta este concedată unei mănăstiri61. p. l-am întâlnit în privilegiul lui Dan II pentru târgovişteni. însă.. La noi nu exista. dar încă din vremea lui Mircea cel Bătrân se trece la vama în bani. de tranzit. Jahrhundert. 135 .Jahrbuch fur Gesetzgebung". ca represalii pentru că negustorii lui nu erau lăsaţi în Ardeal să treacă peste Braşov şi Sibiu până la Cluj şi Oradea62. care a fost venitul principal al domnilor în veacul al XV-lea 60. 1912. I. Mărfurile de tranzit aduse din ţări depărtate erau obiecte preţioase. anume. Ca o urmare a sistemului vămilor la oraşe era şi faptul.de mărfurile noastre. und 16. p. domnii. Leipzig. peste care funcţionarii domneşti nu puteau trece. să plătească spre a le avea. Nistor. privilegiul domnesc fixează îndatoririle fiscale ale târgoveţilor.. „vama la porţile cetăţilor": I. p. VI. târgoveţii luau pe cea mică. acest privilegiu orăşenesc. întrebare la un recensământ: „vămile la ce târguri sunt?"': Iorga. cit. Bogdan. Dreptul unor negustori ai unui anume oraş de a negocia în alte târguri. în caz de expropriere. acordându-se scutiri ce difereau după oraşe. p. Venitul vămilor era împărţit între domn şi comunitatea târgoveţilor. cel puţin la târgurile privilegiate. iar hotamica moşiei târgului îngăduie folosinţa acestei moşii domneşti de către târgoveţi63. fără a plăti vama. p. oraşul era împărţit în cercuri fiscale ce corespund ^ în Condica lui Constantin Mavrocordat. 1017. trebuiau să le cumpere: cf. p. p. la 1519. Das moldauische Zollwessen im 15. pentru care se putea plăti mai mult 59. p. I. Sibiul şi Braşovul în Ardeal. 63 Folosinţa era în comun. era nevoit s-o depuie în magazinul oraşului. Documentele lui Ştefan cel Mare. în sfârşit. op. domnul lua vama cea mare (a târgului permanent şi a bâlciului). obligaţia drumului este una din temeliile comerţului medieval. G. 149151 şi 429. „vama cea mică şi mare": ibidem. P. arată cum se distribuia cisla oraşului pe atunci. cit. ţara noastră practica comerţul liber şi căuta. 62 P. de care am vorbit. Lembergul în Polonia aveau drept de depozit concedat de regii respectivi. afară de vii şi de case care erau folosite individual de târgoveţi. op. Bogdan. I. Cealaltă temelie. ele constituiau principiul autonomiei orăşeneşti. drept de depozit pentru Câmpulung şi Târgovişte.

Studii şi documente. 361-441. pe temeiul stării de fapt. Angiolello. Cum erau organizate aceste cete ale târgurilor. 66 Paul Nicorescu. p. ca număr şi ca oaste de şoc. P. X. funcţionarii. deosebit apoi.cu straturi sociale: armata. s-au mulţumit cu monetă regelui respectiv. Ist. târgul cu negustorii. secretarul sultanului Mahomed II. şi care în aparenţă lipsesc la noi. boierilor şi târgurilor 67. Când se apropie duşmanul. în realitate. sunt state separate. Panaitescu. p. dar ea era constituită din cete separate ale curţii. p. armeni şi poloni.de primejdie. S-a dovedit că atât în vremea lui Ştefan cel Mare. afirmă că o mare parte din oastea lui Ştefan cel Mare care a luptat cu turcii era formată din armeni68. în ce priveşte oastea. fireşte că ea era a ţării. 1943. aşa că nu e de mirare că nici târgurile noastre mai sărace nu au avut nici ele acest drept. dar în sens feudal aceasta nu înseamnă prea mult. ridicare în masă. vecine cu Principatele Române.. XVI. călăraşii cu un vătaf.. mai la îndemâna domnului în caz. LXXVII/ 143. privilegiile oraşelor noastre în trecut. care arată în cazul comunelor apusene că. 1908. cele mai importante din toate. p. Studii şi documente. Iaşi. în privilegiul lui Antonie Ruset din 1676 se scutesc de camănă mare şi mică şi bezmen o pivniţă şi o dugheană a Mitropoliei în Iaşi. 6' Miron Costin. Letopiseţul Ţării Moldovei. adică fără soldă. în Uliţa Nouă. Documentul Râzenilor din 1484 şi organizarea armatei moldovene în secolul al XV-lea. Monete moldoveneşti din Cetatea Albă. Vasile Lupu „strigă târgul în dobândă". doc. unde veneau negustori italieni. Totuşi. ser. Mem. Acestea din urmă erau. avem un caz excepţional al unui oraş moldovenesc din Evul Mediu. Ursu. II. Cf. ed. 6^ Donato da Lezze. Domnul era comandantul suprem al oştirii. I. XXV. a domnului. Chiria ce se plătea domnului pentru case şi prăvălii în târg constituia camăna şi bezmenul. erau strigate numai la oastea cea mare. adică diacii şi slugile pârcălabilor. Bistriţa. E vorba de dreptul de a bate monetă şi de a ridica oaste proprie. au jucat un rol de prim plan în ostile marelui domn. până şi în veacul al XVII-lea. Sibiul. Atât oraşele antice cât şi cele medievale au bătut adesea monetă. ed. datând din mijlocul veacului al XV-lea66.". Satele. Rom. 13. 89. Caii oraşelor sunt pomeniţi în diferite Iorga. 65 64 136 . târgoveţi prin excelenţă. Secţ. Historia Turchesca. Rom. Bogdan. dar trebuie să mai vorbim de două alte aspecte. „Analele Acad. nu ştim. P. Acad. emporiul unui comerţ internaţional. afară de cele de curteni. Lembergul. obligaţiile fiscale ale orăşenilor din Râmnicul Vâlcea: Iorga. I. numai pe temeiul prăzii 6^. cetele târgurilor erau chemate întâi şi astfel se explică de ce armenii. numai în al treilea rând. dar nu este un caz general. deci sub mâna lui. căci centrele urbane reprezentau aglomeraţii mai mari de oameni. erau pe moşia domnului. 223 şi urm. după curteni şi târgoveţi. care arată suzeranitatea politică a oraşelor de tip apusean. p. 124. este vorba de Cetatea Albă. în săpăturile executate acolo s-a aflat o monetă de argint cu inscripţie slavonă a oraşului. ordinul e dat cămănarilor şi bezmănarilor65. popii şi ţăranii din ocolul târgului64. care a bătut monetă. Acestea ar fi. este probabil că au existat cai şi care pentru transportul trupelor.

cai şi o organizare pentru cazuri de nevoie. p. Existe consiliu "de 12 pârgari şi un şoltuz cu titlu german nu este suficient pentru a 70 Iorga. Geschichte des rumănischen Volkes. în vremea mai veche. poate cu amintiri ale obiceiurilor săseşti şi armeneşt în ţară de târgoveţii de aceste neamuri stabiliţi în oraşele noastre. înseamnă că în oraşe permanent anume depozite. Organizaţia privilegiată a oraşelor româneşti vechi este. E afirmăm că dreptul de Magdeburg nu făcea parte din privilegiile oraşelor noa e pomenit. Ausgewălte Vrkunden zur Verfassungsgeschichte Deutst MittelaUer. în nici unul din privilegiile pe care le cunoaştem. funcţionar militar. I. I. pentru siguranţă. desigur. era de origine locală. luna lipseşte. P. de un sat care e „atârnător de steagul de la Tutova" 72 .. 137 . 72 P. iar în unele cazuri grele de judecată se cerea| municipalităţii acestui' oraş german. p. Obywatelstwo miejskie w dawnej Polsce. 7 ' Actele mănăstirii Agapia. Iorga. avem o oaste s orăşenească în Moldova şi în Ţara Românească. inedit. N. într-un hrisov al lui Uie vodă (1432). la constatăm ceva asemănător. Lembergul). Aşadar. 264. Temeiul acestei păreri ar fi afirmaţia a autor că oraşele moldoveneşti ar fi fost întemeiate şi chiar organizate de j veniţi din Polonia73. dacă nu şi comanda. „Hergheliile" târgului păşteau pe moş ocol 70 . cum vom \ paragraful următor. 129. Oastea nu era permanentă. din 1665. N. „Carele de oaste" făcute de târgoveţii din Piatra Neamţului. cele dintâi chemate. VI. 74 1. în „Przeglad Warszawski". doc. p. e deci vorba de un c pământului special pentru oraşe. deci. vornicul oraşului. de altfel. nici apel până la îndepărtatele maluri ale Elbei şi nj privilegii orăşeneşti copiate după formule diplomatice ale celor germane75. „Cal de oaste" plătit de orăşenii de la Arge Acad. I. P. LXXIX/163. Calul datorat de târgovişteni sub Mircea cel Bătrân: P. 108.'e posibil ca autorităţile municipale să fi asumat măcar ridicării ostaşilor. domnii ţării amănunte asupra acestui cod de legi în privilegiile lor. centre permanente. Studii şi documente. erau. deci nu putea fi oraşe. afară de anume străji ale târgului. Desigur că dreptul după care judecau magistraţii orăşeneşti. 189. Se ştie că în Polonia municipalităţile au adus în arhr codicele de Magdeburg. nici codicele de Magdeburg citit de cinstiţii negij la Bârlad sau de la Iaşi. 1895. Iorga a în mai multe rânduri că dreptul oraşelor moldoveneşti era dreptul de 'Mag adică un drept codificat al acestui oraş german. în fn era. asemănătoare cu cea din Europă. P Documentele Ţării Româneşti. 19: 75 Textul german al privilegiului de drept de Magdeburg şi Breslau din anul 1261 germană) la Altmann und Bernheim. p. 377-385. Mircea cel Bătrân. Rom. cu expediţiei lui Dabija vodă (1664) în ajutorul turcilor împotriva imperialii* menţionate în mai multe acte71. deşi nu putem Vorbi de oastea oraşelor. imitat ca un model de all germane şi polone (d. d înlăturarea lui.e. ca o autoritate juridică74. Berlin. după datina căruia se călăuzeau şoltuzii şi din târgurile româneşti. Ptasnik.acte muntene din veacul al XV-lea. steaguri în oraş. p. Istratie Dabija. Totuşi. în special la bâlcii făptui că existau cete ale târgurilor. Panaitescu.

comunităţi libere. juridic. ei fiinţează şi în multe alte oraşe germane. ce aveau nevoie de libertatea pe care n-o găseau în regimul dominial precum şi de asigurarea mărfurilor. Louvain etc. 1927. însă. dar originea instituţiei stă tot în identitatea nevoii econcnice76. care se mulţumeau cu ridicarea drepturilor fiscale ale seniorului. care stăteau în castelul din oraş. Les anciennes democraîies des Pays-Bas. de a proteja comerţul sau industria locală prin măsuri speciale. Aceste caracteristici europene se aplică. crearea comunelor libere se datoreşte reluării comerţului şi ridicării unei clase de negustori. erau comunităţi libere ridicate şi îmbogăţite din pricina comerţului postavurilor fabricate în această regiune. Les villes du Moyen Âge. aleşi şi ei. Oraşele erau. H. că între privilegiile orăşeneşti de la noi. essai d'histoire economique et sociale. tot astfel. existau diferite tipuri. păstrează un castelan al său în oraş. comercianţii circulau şi aveau legături depărtate. datorate condiţiilor locale. însă. iar comunitatea este o republică. Puterea lor se exercita pe tărâm administrativ. in 8°. St. Paris. Pirenne. şi comunelor româneşti. înlocuiţi din veacul al XVII-lea cu juraţi. care nu au nici o legătură cu oraşul Magdeburg. H. în marginile unui drept orăşenesc. întocmai precum feudalitatea s-a întins peste toată Europa ca o consecinţă a autarhiei vieţii agricole. în marginile acestei instituţii cu caracterele ei generale. aşa cum le-am analizat în prezentul paragraf. pe timp de un an. Gând. Omer. ca şi cei dintâi. Conchidem. Tipul de comune cel mai bine cunoscut din pricina unirii armonioase a activităţii comerciale cu cea industrială este cel flamand77. Aceasta era autonomă şi reprezentată prin consiliul celor 12 scabini (eschevins). Din cele spuse mai sus ne putem face o idee destul de completă asupra organizării şi statutului juridic al vechilor oraşe româneşti. dacă luăm în seamă cele de mai sus. Ypres. fiscal. Puterea acestuia se exercita. bailli. Bruxelles. castelanii au fost înlocuiţi cu funcţionari civili. Tournai. deci. fundate pe moşii regale. N. Desigur că. Libertăţile comunei se întemeiază pe dreptul de a ţine târg permanent sau săptămânal. nu figurează şi concederea acestui drept. ca să putem pune acum problema integrării instituţiei româneşti în cadrul general al instituţiei medievale a oraşelor în Europa. 138 . 1910. Cum. guvernată prin reprezentanţi aleşi pe un timp limitat. Organizarea oraşelor româneşti faţă de cele apusene. formele de viaţă comunală sunt apropiate şi chiar identice în diferite ţări. Oraşele flamande Bruges. în tot continentul central şi apusean. şi prin judecătorii care ţineau scaun de judecată în oraş şi colaborau cu reprezentanţii comunităţii.modelul Magdeburgului. polone şi săseşti. exercitând o politică de dirijare a economiei prin fixarea preţurilor şi a dreptului de a exercita comerţul şi meseriile. De la o vreme. în secolul al XlII-lea. pe a episcopului local) şi proprietarul solului exercita autoritatea sa prin castelanii lui. ce'nu se putea pretinde în câmpiile deschise. 203 p. Pentru aceste amănunte. Comunele erau aşezate în special pe moşiile ducelui de Flandra (Liege. Pirenne. libertatea lor este asigurată printr-un privilegiu dat de proprietar care specifică veniturile ce i se cuvin.

J. Aceste teritorii nu depindeau numai juridic de oraşe. Identitatea aceasta încetează. înconjurat cu un ocol agricol. un oraş flamand er. a meseriilor şi comerţului. G. în parte. La saşi 79 . ci şi numărul lor (12). care guvernează oligarhi oraşul (d. era. oraşele aveau în jurul lor sate dependente. când cercetăm condiţiil generale de viaţă economică. doisprezece oameni buni conduc Florenţa. de pildă Sighişoara—satul Vâlcan. concedat de senior. Comerţul oraşelor flamande era consecint industriei locale a postavurilor. aleşi pe un an. Modelul de comparaţie cel mai apropiat de oraşele noastre trebuie căutat î ţările vecine. Aceste oraşe au armate. Medio Evo italiano. Ca î toate ţările. olatul cu sate a Braşovului. în Ţara Românească. închis între ziduri. însă. familia Medicis la Florenţa. s formează o aristocraţie a negustorilor.Tot ei puteau ridica cetele armate ale breslelor şi luau măsuri pentru funcţionare.e. 79 139 . Ne mulţumim. al celor româneşti era consecinţa produselo teritoriului rural (vitele) şi a tranzitului. care du războaie între ele şi flote de război şi de comerţ. Sibiul cu aşa-numitul Hermannstadter Gau. Al doilea tip caracteristic de comună medievală este cel italienesc78. ca şi cele flamande. Conducerea comunităţilor er încredinţată tot unor reprezentanţi aleşi. Teutscl Geschichte der siebenbiirgischen Sachsen. Fireşte că dezvoltarea uimitoare a republicilor orăşeneşti în Italia nu s potriveşte cu viaţa săracă de la noi. populaţia se ocupa cu industria şi breslele lui d< meseriaşi produceau pentru toată Europa. Şefii oraşelor se numeau podesta. Miiller. deocamdată. dar aci. p. cu care am avut relaţii directe: oraşele săseşti şi cele din Polonia. Les democraties italiennes. Aşadar. cu independenţă totală. dezvoltarea complexă a vieţii orăşeneşti cere o conducere mai numeroasă cu împărţirea atribuţiilor. Volpe. Monetel oraşelor italiene sunt cele mai preţuite în Europa (florinul Florenţei şi ducatu veneţian). 1929. Un târg moldovean sau muntean medieval er. chiar numele reprezentanţilor este identic cu cel de la noi (juraţi). Die siebenbiirgisch-săchsischen Stuhle und Distrikte. Pari 1920. si acumulează mari bogăţii şi orăşenii pot răscumpăra drepturile senioriloţ înlăturând orice amestec al proprietarilor solului în conducerea lor. fapte asupra cărora urmează să tratăm în cel următoare. nobilimea veneţiană). Florenţa. Astfel la 1234. un căpitan al poporului. iar consiliile sunt mai multe în fiecare oraş. Luchaire. însă. 1 Florenţa. în curând. charta Perugiei este gravată pe piatră în centrul oraşului. cu moşii întinse în jurul lor. dar la origină apar baze comune ale instituţiei. 81 —106. Dai în curând. I. 1939. din cauza marelui comerţ oriental. ci erau considerai 78 G. patriciatul comunal. care se numeau la origine boni hominei oameni buni. oraşele devi adevărate state. alături de care stătea. la 1081. G. întocmai ca ma târziu la Câmpulung. un sat mare de plugari. pe lângă comerţ. să constatăm identitatea formelor d organizare a comunelor libere la două capete opuse ale Europei medievale. din sate privilegiate cu drept de târg p moşiile ducilor şi seniorilor. Aceste drepturi erau asigurate printr-un privilegii scris (chartă). Sibiu. 106—123. Orăşel italiene s-au format. târgului. pentru că au baza cea mai solidă. ca. şi în Italia libertăţile oraşelor sunt întemeiate pe privilegii scrise.

222. inferioară din punct de vedere economic. op. cit. Adăugăm că şi în Polonia erau oraşe germane pe teritoriul regal. I. Şi aci regele alipea sate la ocoalele oraşelor. aprovizionaţi şi îmbrăcaţi pe socoteala oraşelor80. Cf. la Bistriţa. Datoriile oraşelor săseşti faţă de rege erau cuprinse într-un privilegiu oeneral. ci. Caro. Organizarea oraşelor era asemănătoare cu cea de pretutindeni: cu dubla autoritate a regelui şi a comunei autonome.. p. deci. cu ocolul. celebra bulă de aur (Goldener Freibrief). apoi recrutarea a 500 de ostaşi pentru oastea regală. Martin). Vechile centre de colonişti orăşeni germani din Cracovia şi Liov se formaseră cu prilejul pătrunderii elementului german urban în estul şi sud-estul Europei. Este clar că această organizaţie a fost imitată în oraşele din Moldova şi Ţara Românească. II. Btirger. 195. p. Numai la Bistriţa şi în nordul Ardealului primarul se numea Schultheis. II. Regele ungur a dezlipit nu o dată sate din ocoalele oraşelor săseşti. 140 . De observat chiar. Corespondenţa oficială şi cărţile oraşelor erau scrise în nemţeşte în epoca cea mai veche. obligaţiile fiscale şi militare ale comunităţii autonome faţă de stăpânire. Kaindl. că deosebirea de titlu între şeful comunităţii moldoveneşti şi a celei din Muntenia. Geschichte Polens. comunitatea încasa veniturile moşiilor.. mai degrabă. adică în veacurile XII-XIII. 178. o treaptă mai săracă.. p. judeţ şi şoltuz. Teutsch. Carol Robert dărui unor nobili satul Biserica Albă al Sighişoarei şi chiar Mediaşul întreg. ducele Boleslav al Mazoviei alipeşte jumătate de sat la ocolul oraşului Kazimierz sau. comunităţi autonome aşezate pe domeniul regal unguresc. Dar şi aci avem de făcut distincţia de care am vorbit cu prilejul oraşelor flamande: oraşele săseşti erau centre de industrie locală (unelte şi arme). sunt cazuri când dăruieşte nobililor din satele dependente de oraşe82. cu importante bresle care construiseră cu cheltuiala lor ziduri de piatră cu turnuri ce înconi irau tot târgul. Această nuanţă nu mai lasă nici o îndoială că forma organizării oraşelor din Principatele Române este o înrâurire a celei săseşti. „Martinszins" (se încasa la Sf. a vieţii orăşeneşti. op. aşezarea pe pământ domnesc. unde funcţiona şoltuzul. 308-362. fiscale şi juridice. în relaţii cu Ţara Românească. 213. Atribuţiile lor erau administrative. corespunde cu deosebirea dintre organizaţia saşilor din sudul Ardealului. 172. Richter (judeţ). Avem de adăugat numai că primarii oraşelor din 80 81 82 Kaindl. ea însăşi o imitaţie după cea flamandă şi renană. Geschichte der Deutschen in Karpathenlănder. p. La 1370.~579-580. numirile de Biirger (pârgari). aspectul lor în parte agricol arată nu o formă de viaţă deosebită. I. cit. cu ocoale în jur. Geschichte Polens.proprietăţile lor. astfel. Roepell. dăruindu-le nobililor unguri. Ptasnik. Regele avea în oraş reprezentantul său cu drept de judecată: iudele regal. 161-163. op. dubla administrare. Reprezentanţii comunităţii autonome erau Burgermeisterul. în care se asigura autonomia oraşelor în schimbul unui cens de 500 mărci de argint anual. Palisadele de lemn ale târgurilor noastre. consiliul de 12 cetăţeni. dimpotrivă. unde aflăm pe judeţ şi a celor din nord. Dar oraşele se aflau pe pământul crăiesc (fundus regius). în relaţii cu Moldqva. I. voievodului Ladislau al Ardealului81. cit. Richter-ul (judeţul) şi un consiliu de 12 cetăţeni. p. erau. 103-106.

Acesta este rezultatul la care am ajuns prin cercetarea vechii organizaţii a oraşelor noastre şi prin compararea ei cu aceea a oraşelor apusene sau! din ţările vecine. întâi. dar şi de sfatul cel mare al oraşului. De obicei. atunci când actele încep să-j pomenească. se deschid. Influenţa organizaţiei oraşelor polone în Moldova este. Populaţia oraşelor. deci. Produsele noi care nu există într-o ţară suni aduse de obicei dîn regiunea care le produce şi o dată cu produsele v i n şi reprezentanţii producătorilor care se aşază în piaţa de desfacere. ajutau de consuli ce formau consiliul restrâns. ba chiar şi mai multe generaţii de negustori. a căror origine ardeleană este sigură. Câmpulung (Muscel). arată o stare identică în unele târguri moldoveneşti cu două comunităţi în marginile lui. în cele mai vechi timpuri cunoscute. de la o vreme. Nu ne putem aştepta ca ţăranii şi boierii unei ţări agricole să se transforme în negustori şi să umble în lume după nevoile lor. cu un sfat şi drept de judecată propriu. cu aspecte mai asemănătoare cu tipul special săsesc şi întrucâtva şi cu cel polon. pentru că această populaţie se afla în oraşele moldovene şi muntene aşezate aproape de graniţa ardeleană şi care aveau legături prin păsurile Carpaţilor cu oraşele săseşti din Ardeal: astfel. Pentru că în unele oraşe erau colonii armeneşti. mult mai puţin generală ca cea săsească de tip bistriţean. în Polonia. care au trăit multă vrejne în forme economice autarhice şi numai din produsele solului. în concluzie. aceea a populaţiei vechilor oraşe moldoveneşti şi muntene. Aceste nevoi crează chemarea agenţilor schimbului. Consilierii se numeau în polonă raici. negustorii de profesie vin să aducă marfa acolo unde simt că este nevoie. Tot în Polonia trebuie să căutăm modelul acelui consiliu mare. De asemenea. ca. adică sfetnici. cu vojtul lor separat. în loc de şoltuz aveau un voit. ci. trebuie să punem problema originilor şi. cu voitul ei şi drept armean. în primul rând sunt saşii. care ne dă cheia originii Iar. adică a negustorilor. consiliul municipal al pârgarilor se alege din mijlocul lor şi ei par a fi stabiliţi de mai multe generaţii. oraşele din Moldova şi Ţara Românească erau constituite în comunităţi autonome după chipul general european al instituţiei medievale. dreptul de fiinţare a comunităţii armene distincte. Târgul Trotuş. drumuri de comerţ. Am amintit faptul că unele oraşe din Moldova. Oraşele româneşti. nu ca populaţie flotantă. ca la Liov şi Cameniţa. primii negustori dintr-o ţară. sunt străini şi e uşor de înţeles de ce. iar creşterea şi diferenţierea populaţiei impune. Polonia se intitulau aupa un cuvani germ an. în special la Liov şi Cameniţa. apar cu o populaţie străină de negustori stabiliţi ca orăşeni. nevoi noi. Ei formează „cetăţenii" celor mai vechi oraşe. Râmnicul Vâlcea. ele obţinuseră o organizaţie autonomă. in puiuna »u m icaua vuji. care a existat. în legătură cu ea. care cuprindea pe toţi cetăţenii privilegiaţi (cu drept de târgoveţi) şi ai cărui membri se intitulau şi în Moldova raici. însă. Baiai 141 . şi la noi. dimpotrivă. un moment dat. în ţările agricole. Dar acest rezultat cere o explicaţie: care este cauza acestor influenţe de organizaţie şi de unde provine identitatea de forme politice şi administrative? Pentru aceasta.vogi.

La 15V2. p. altele din cele următoare. VII. voi. Pietrele de mormânt din cimitirul catolic din Baia. Inscripţiile sunt toate în limba latină88. XV/l. şoltuzul din Baia se numea Peter Bender şi scria nemţeşte83 . alte scrisori nemţeşti din Baia: ibidem. 660. după cum am văzut. Barwifiski. La Târgul Şiret era alt centru săsesc şi existenţa tocmai acolo a celeilalte episcopii catolice arată aceasta90.i argui iNeamţ. indicând existenţa unei burghezii avute şi cu simţul importanţei şi distanţelor. Iorga. La 1630. p. la 1527. Iorga. 715. II. ed. unele din veacul al XV-lea. °^ Hurmuzaki. ci dintre nemţii din oraşele polone. care era imitată. p. Neamţ. Bucureşti. De altfel. Relaţii cu Lembergul. MI. 277. 88 N. Cel mai vechi act municipal din Moldova. domnul scria către „popii saşi din oraşul domniei mele Câmpulung"87. 274. 1931. Arhiva Istorică. 11. Şiret. Inscripţiile mormântale latine din Baia. 183-186. Istoria Bisericii româneşti. p. Documente. sunt frumos săpate în piatră. desigur. Suceava. Giurescu. Roman85. 113. toţi cu nume din calendarul catolic. p. Cronica. târgoveţi din Câmpulung se numeau: Broz Sasul. în „Revista Istorică". Panaitescu. I. 15. Saşi mai erau şi la Cotnari. 158. în Ţara Românească. 1923. p. La 1602. chiar pentru locuinţa de veci a trupului supus destrămării. p. Iaşi. 293. IX. C. ed. 226. Documente. în acest veac aflăm pe matricolele studenţilor acestei universităţi un număr de studenţi din oraşele moldoveneşti. ed. 142 . Hasdeu. La Baia. 103. 292. îşi permiteau luxul să trimită la studii superioare pe copiii lor până la îndepărtata universitate catolică din Cracovia. lacov Sasul. p. în veacul al XV-lea. cu toţii. °" Iorga. I. Prezenţa unui mare număr de orăşeni saşi din Moldova ca studenţi la Universitatea din Cracovia arată caracterul economic oarecum internaţional al acestei burghezii şi bogăţia ei în veacul al XV-lea. p. p. 1929. P. Cronicarul Ureche spune precis: „Târgul Baia scrie că l-au descălecat nişte saşi"86. introducerea editorului. Studii şi documente. era episcopia catolică pentru saşii de acolo şi ruinele ei de piatră cu forme gotice se văd şi azi în vechiul târguşor decăzut şi sărăcit. p. E posibil ca o parte din această populaţie în nordul Moldovei să fi venit nu din Ardeal. în „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice". 178—180 şi acelaşi. centrul săsesc cel mai important era Câmpulungul <" Hurmuzaki. 87 Iorga. 273. 1/1. Aceşti saşi bogaţi întreţineau legături comerciale active cu Lembergul: la 1421. °° Ureche. care o ducea şi la nevoi de cultură91. Universitatea din Cracovia nu îngăduia înscrierea schismaticilor între studenţii facultăţilor ei. 78. unul din ei îşi scrie testamentul în nemţeşte şi lasă averea sa importantă în bani municipalităţii marelui oraş polon. p. şoltuzul Sucevei era Ianoş Tischler 84 . XV/l. °" P. 90 N. 9 ' Miron Costin. pentru opere de binefacere 89. saşi. scrisori germane ale municipalităţii sucevene: ibidem. Chronicon Terrae Moldavicae. 44. din Baia. Gaspar Gotman. după tipul oraşelor săseşti. Geschichte des rumănischen Volkes. Patru Sasul. încă din vremea lui Alexandru cel Bun. Vechimea şi importanţa populaţiei săseşti din târgurile moldovene şi muntene reiese din faptul că ea a dat organizarea târgurilor noastre vechi. 1912. Bucureşti. Negustorii bogaţi din târgurile Moldovei.

143 . 1934. Ei erau capitalişti. se succed în tot secolul al XVII-lea şi la 1 înnoire numărul familiilor catolice este tot mai mic. r oraş. armenii sunt elemente pur urbane foarte vechi în Moldc aveau. ce se menţin şi azi î părţi. dar poate transmis prin intermediu sase oraş moldovenesc cu nume unguresc este Bacău. cu privilegii domneşti. p. C a unei populaţii rurale aşezată în satele din apropiere.(Muscel). La Râmnicul Vâlcea. ales la Chilia şi Cetatea Albă. IV. Italienii din Genova şi Veneţia erau aşezaţi la Suceava. organizaţia lor separată. istoria vechii biserici catolice clădite sub Mircea cel Bătrân. E vorba. Actele comunităţii săseş Câmpulung. aci. pom de colonia catolică nemţească şi de viaţa ei trudită în aceste părţi neliniştit* Argeş. în anul 1401. Peter Christian. populaţia aceasta avea un comes în fruntea ei încă din anul (mormântul lui în biserica catolică din Câmpulung92) şi se menţine multă vre biserica ei numită popular cloaşter (Kloster). însă. ci de o infiltraţie de populaţie rurală din S în fostul judeţ Secuieni. în schimb. din veacul al X episcopia catolică mutată de la Baia. Arhiva Istorică a României. în veacul al XVIII-lea. Documentele Ţării Româneşti. Roman. 9 ^ Anno Domini 1300 comes Laurencius de Longo campo: Iorga. făceau afaceri cu sum< închiriau vămile (un italian. odinioară între judeţele Buzău şi Prahova. de asemenea. datând din ve XV-lea. Studii şi docume p. cu voitul lor la Suceava şi tot î târg domnesc se afla şi scaunul episcopiei armeneşti întemeiate prin hrisovul Alexandru cel Bun. p. la 138196. P. Hrisovul lui Alexandru cel Bun pentru episcopia armeană din Su 9 9< 97 „Revista Istorică Română". Dorino Cattaneo. din testamentul lui Petriman. nu e vorba de o pătrundere cu caracter comercial ca a saşilor. Am pomenit faptul că armenii din Baia şi Cetatea Albă au jucat important în luptele marelui Ştefan cu turcii97. dar mai Moldova de sud-vest. > P. deci. vameşul do Moldovei) şi exploatau salinele din Polonia. Panaitescu. îr noastre acelaşi caracter social ca cea nemţească. aveam n dintre orăşenii nemţi: David Has. de o pătrundere în unele târguri (Bacău. ^ Hasdeu. unde a fost. cum am spus. pe la 1440. 273. şi ultimul din ele. 168. " Acte inedite la biserica catolică din Câmpulung. în 1425. p. în oraşele noastre vechi sunt ungurii. Panaitescu. 145. Baia. este. 47. P. Armenii aveau mănăstirile lor la Suceava (: Hagigadar). Mircea cel Bătrân. Şiret. I. varoş este de origină ungurească. P. dat de Alexandru Ipsilanti. Panaitescu. şi biserici ale comunităţilor la Iaşi şi Botoşani. Kontz. Populaţia ungurească nu are. 1/2. în al doilea rând ca importanţă. Hanos purgar Târgovişte. P. unde a dat naştere ceangăilor. nu mai menţionează decât şase 1 săseşti la Câmpulung93. 9 ^ P. o colonie catolică provoacă ridicarea episcopiei catol fiinţează acolo încă din vremea lui Radu vodă. La Suceava aveau un fondacco. privilegii de natură fiscală (reducere de impozite) sunt înnoite şi de domnii fa. Adjud.

a căror întemeiere este cunoscută. în „Kwartalnik historyczny". o organizaţie municipală autonomă după chipul oraşelor italiene. care să fi contribuit la întemeierea vechilor noastre târguri. Giurgiuman (Baia). 37-67. întrebarea dacă oraşele noastre au avut o populaţie românească veche.comerţ oficială 98 . avem numeroase oraşe vechi. însă. Braşovul şi Bistriţa. care trebuie ţinută în seamă. care este faptul mai recent. 1922. statutul lor juridic. atunci când se cercetează origina târgurilor din Ţara Românească şi Moldova. ca să poată ajunge la necunoscut. Sibiul. Ieremie (Cotnari). Consulii erau consilierii municipali la Florenţa şi în alte oraşe italiene după înlocuirea aşa-numiţilor oameni buni. Vorbim. Cunoaştem din rezultatele cercetării expuse în paragrafele precedente ale prezentei lucrări. p. limba oficială a ţării. ceea ce arată că. Kultura wloska wiekow srednych w Polsce. Se pune. începând mai ales cu a doua jumătate a veacului al XVI-lea. Şeful ales al comunităţii se intitula „consul Francorum"99. în veacul al XVII-lea această corespondenţă se face de-a dreptul în româneşte. Origina oraşelor româneşti. Numele negustorilor din Argeş. nu ştim nimic despre origina lor ce cade într-o epocă din care nu avem nici o urmă documentară. alături de cea străină. într-o cercetare istorică s-ar părea că ar fi normal să se studieze întâi originile instituţiei sau formei politice care constituie subiectul în realitate. XVI. 1UU ]sjurne culese din diferite acte municipale din sec. pe lângă populaţia străină. Charewiczowa. iar la Chilia. 1924. târgurile noastre aveau o veche şi numeroasă populaţie autohtonă. Cârstea Dănică (Bârlad). y 144 . Vaslui. Faptul că în afară de actele nemţeşti şi latineşti. Ptasnik. destinate expunerii rezultatelor dobândite anterior. care stabilesc faptele noi. adică pornind de la cunoscut. Cazul instituţiei comunelor în Ţările Române este tipic. nu de cele pragmatice. problema originilor este întotdeauna cea mai complicată din cauza lipsei ştirilor directe şi de aceea istoricii sunt nevoiţi să procedeze invers. locul lor între comunele medievale ale Europei şi felul populaţiei lor primitive. încă din veacul al XV-lea se făcea în slavoneşte. ale şoltuzilor moldoveni: Mihalache Vrabie. Fireşte că într-o regiune în care teritoriul rural şi stăpânirea sunt româneşti. Grecii intră în viaţa economică a ţării abia atunci când comerţul de vite cu Ardealul şi Polonia şi marele comerţ de tranzit cu aceste ţări este înlocuit cu un comerţ local de cereale cu Imperiul Otoman. bineînţeles. adică 1 origini. Iaşi sunt în mare parte româneşti 100. vechea organizare a oraşelor medievale româneşti. impunând o asemenea metodă: alături de o serie de oraşe noi. nu se poate ca elementele rurale să nu pătrundă şi în oraşele înconjurătoare şi în legătură strânsă cu ele. vechea corespondenţă a târgurilor noastre cu municipalităţile săseşti. Numai pe aceste date posterioare ne putem întemeia ca să stabilim pe bază de OR L. QQ I. Precup (Bârlad). Handel Lwowa z Moldawja i Multanami. ce apar în acte o dată cu primele ştiri despre principatele Moldovei şi Ţării Româneşti. Varşovia. Belcea (Bacău). e o dovadă în acest sens. de cercetările critice. şi nu în nemţeşte. al şoltuzilor din Bârlad.

145 . Târgşor. Chilia şi Baia103. atât în Moldova. dovezi puţine. comes de Lungo-Campo. cu excepţia câtorva puncte de legătură cu Dunărea şi marea. Alexa Moldaowicz. avea o pecetie a consiliului comunal cu legenda în latineşte şi cu data 1300. Se ştie că Cetatea Albă şi Chilia erau foste colonii genoveze. ne putem pune întrebarea dacă sunt anterioare întemeierii. Numărul acestor dovezi este redus din pricina lipsei generale de ştiri din această epocă. nu însă Bucureştii. Iorga. p. regele Ungariei. Baia. Este clar că viaţa urbană a cunoscut într-o anume epocă o deplasare. deci înainte de venirea lui Bogdan din Maramureş. avem în această epocă oraşele spre păsurile Carpaţilor: Târgul Trotuş. Avem. Giurgiu şi Brăila. iar la 1352. Studii şi documente. cât şi în Ţara Românească înainte de întemeierea principatelor şi anume pe la 1300. nu însă şi Craiova şi Caracalul care sunt noi. aşadar. G. Deocamdată ne mulţumim să constatăm că cele mai vechi oraşe ale celor două principate erau aşezate înspre Carpaţi şi mai mult înspre nordul ţării. Câmpulung. p. p. dar este probabil că şi alte târguri din cele pomenite în primele decenii după întemeiere au o vechime tot atât de ? 101 102 103 104 Iorga. Târgovişte. Cetatea Albă şi Chilia. aşa cum se descifrează pe actele mai târzii101. în cadrul acestei mişcări este şi iutarea capitalelor Moldovei. în biserica catolică din acest târg se află piatra de mormânt din anul 1300. Poludniowo-wschodnia polytika Polski. Ludovic cel Mare. Botoşani şi în partea de sud-vest: Tecuci. Vechimea acestor oraşe amintite în primele decenii după întemeiere nu se poate stabili documentar. Dorohoi. vicariatul Rusiei. Nu existau ca oraşe Focşani. Istoria românilor. Baia. Astfel. Râmnicul Sărat. Râmnicul. Suceava. Singurul oraş muntean despre care avem o dată certă dinainte de întemeiere este Câmpulungul. Galaţi şi Chişinău. 202. Bucureşti. adică din Târgul Moldovei 102. sunt grupate în apropierea graniţelor Ardealului şi Poloniei. Piteştii. în Moldova. la 1335. 1941. III. care n-a însemnat numai fundări de oraşe noi. 40. Catolicismul în Moldova până la 1400. fiind aşezată pe apa cu acelaşi nume. Cetatea Albă. Iaşi. Gherghiţa şi Buzău. Ploieştii. 109. în adevăr. de la Argeş şi ârgovişte la Bucureşti. în Oltenia: Severinul. dar şi o schimbare a importanţei oraşelor ca număr de populaţie şi însemnătate economică. la răsărit de Olt: Argeşul. Hotin. pentru a trece în Polonia străbate Bucovina şi anume este pomenit în călătoria lui Târgul Şiret104. care este disputată Ţării Româneşti. de la Suceava la Iaşi. Huşi. în Ţara Românească. a lui Laurentius. Hârlău. Bârlad. a Ţării Româneşti. Rădăuţi. că existau târguri. Bacău. Târgul Jiului. Varşovia. Călăraşii. Skrzypek. cunoaştem în această epocă.conjunctură origina oraş. Cele mai vechi oraşe româneşti. care se numea Târgul Moldovei. 1930. care nu existau în epoca fixată de noi ca cea mai veche. înfiinţat de Ordinul Franciscanilor cuprindea şi oraşele Şiret. cunoscute imediat după întemeierea principatelor până la 1430.eiui româneşti. oraşele de câmpie fiind mai noi. La 1345. apoi spre nord: Hotin. p. în Moldova. VII. Tot din Baia avem un negustor în Polonia. dar suficiente. Moisescu. 87. pentru câteva din ele avem dovezi precise. iar la Dunăre: Turnu (Măgurele). Roman (fundat după întemeiere).

înainte de primirea hrisovului. proprietatea pământului de exploatare seniorială. deşi erau anterioare întemeierii statului. Aceşti şefi locali trebuie să fi avut unele centre unde-şi aveau o curte cu garda lor şi o casă de locuit. curţii şi oastei. puţin probabil ca în câţiva ani să se fi fundat atâtea oraşe în Ţările Române. Astfel. care a trecut apoi pe seama domnului unitar al ţării. în aceste centre. lor.e voievozilor şi cnezilor dinainte de întemeiere. bucuroşi de a avea pe lângă ei oameni care le aduceau cele necesare. că înainte de întemeiere erau anume mici organizaţii de triburi. în acest volum. este clar că trebuie să fi existat şi anume proprietăţi ale şefilor de triburi. după întemeiere. Negustorii şi orăşenii saşi sunt pomeniţi în primele vremi ale vieţii de stat româneşti în nordul Dunării. la anume zile de iarmaroc. le-au dat privilegii (nescrise). următoarea: în jurul unor mici centre fiscale. deci epoca dinainte de întemeiere. în adevăr. păstrându-şi autonomia şi obiceiurile din oraşele de unde veniseră. curţi locale ale şefilor de văi. însă. Este. în jurul centrelor stăpânite odinioară de voievozii locali s-au aşezat negustorii străini şi astfel s-au format pe pământ domnesc (proprietăţile cnezilor şi ale voievozilor au devenit. voievozi sau cnezi. Proprietatea la noi fiind mai veche decât domnia. s-au strâns negustori veniţi în special dintre saşii ardeleni. cum am arătat cu alt prilej. aşezate în văile râurilor. Trebuie să le înţelegem ca mici centre militare şi administrative. oraşele au precedat statul. întrucât. Să nu uităm că am constatat că cele mai vechi târguri româneşti erau toate pe proprietatea domnească. cele mai multe oraşe româneşti erau fără privilegii scrise şi totuşi erau organizate aproape întocmai ca cele cu hrisov. deci. veniţi din regiunea unde se lucrau instrumente şi arme. militare şi administrative. cea boierească. care aveau curtea lor militară pe aceste moşii. şi-ar fi căpătat dreptul de autonomie într-o vreme îndepărtată. Ei s-au aşezat tocmai în aceste centre pentru că acolo găseau protecţie militară şi posibilitate de desfacere a mărfurilor. Ipoteza noastră despre întemeierea primelor târguri româneşti este. proprietăţi ale domnilor). Argumentele în favoarea acestei ipoteze reies din faptele expuse până acum. adică din oraşele industriale săseşti. să ţie târg. există ţi o altă indicaţie în acest sens: pe lângă oraşele privilegiate. să se aşeze pe pământul lor. s-au adunat negustori străini cu familiile lor. De altfel. care erau curţi. Numai astfel se explică de ce toate oraşele vechi erau proprietate domnească. pe proprietăţile voievodale. iar stăpânii locului. Lucrurile stau ca şi cum aceste oraşe şi chiar cele privilegiate. nu existau încă domni ai ţărilor. 146 . ca formând nucleul populaţiei orăşeneşti în cele mai vechi şi importante 1US pro\)iema originii clasei boiereşti. căci oştenii şi dregătorii curţii aveau nevoie de produse manufacturate din părţile de peste munţi. cu câte o căpetenie numită voievod sau cneaz. Ei făceau schimb cu vitele româneşti. în care nu se obişnuia decât dreptul nescris şi convenţiile cu stăpânirea nu căpătau o formă scrisă. cele mai vechi oraşe sau târguri româneşti. Prin urmare. exista cu multe veacuri înainte de întemeierea Principatelor Române 105. Să nu uităm. în epoca întemeierii celor mai vechi şi mai multe oraşe. e clar că cei mai vechi negustori străini s-au aşezat ca o comunitate privilegiată pe pământ voievodal. în chip natural.mare.

La fel cu târguri mai vechi. Bistriţa. m cta . ci domeniul cu proprietăţile şefului văii. a lui Roman voievod" scrie acest domn Ia 1392: Costăchescu. Aşa se face că moşiile şi curţile voievozilor au devenit centre de atracţie pentru negustorii străini şi cum aceşti negustori s-au aşezat cu privilegiu pe pământ domnesc. Cetatea Dâmboviţei (Bucureşti). Astfel. aceste centre nu erau nişte simple posturi de pază. Ipoteza noastră este verificată şi prin cele ce s-au întâmplat mai târziu. ins e ia v u iig ii lic iu u c iu c ic u ie p c l. Romanul care poartă numele domnului. în jurul şefului văii. Suceava. Astfel. în care se observă un fenomen la prima vedere ciudat: există un număr de localităţi care îşi iau numele după râurile ce le străbat. Târgul Neamţ. cum am arătat. I. uneori cu nume dublu. Suceava. iar în Ţara Românească: Târgul Jiului. care nu apare aşa de general în nici o altă ţară. Braşov (Bârsa). la Baia — al văii Moldovei. şi chiar în Ardeal: Târgul Mureş. Târgul Moldovei (Baia). Moldovei. Baia. 9. dar şi ca organizaţie. Pe străinii bogaţi şi care aduc venit îi încurajezi. Aceasta este o dovadă că în epoca voievodatelor separate dinainte de întemeiere erau pe văi anume puncte de adunare ale negustorilor. Un argument serios în favoarea ipotezei noastre reiese din toponomia românească. Argeş (Curtea). nu numai ca populaţie. Ploieştii. Vaslui. acordându-le privilegii. în Moldova: Târgul Bahluiului (Hârlău). 147 . mai înainte foste centre de voievozi locali. 106 p p Panaitescu. Mircea cel Bătrân. p. numele duble. Comunităţile orăşeneşti de la noi n-ar fi avut drept de autonomie. în schimb. Aceste localităţi sunt întotdeauna târguri. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare. Târgşorul (Forum Novum) întemeiat de Mircea106. Roman vodă107. desigur. fără îndoială. curtea era centrul primitiv al târgului. c iiiicc p a ^ u iu g a iu it. de tip săsesc. numai aşa se explică de ce comunele medievale la români erau. în favoarea comunităţii aşezate acolo. Numai prin aşezarea unor străini pe pământul domnesc se explică autonomia oraşelor. o explicaţie istorică: lucrurile apar ca şi cum. la origine. Râmnicul Sărat. p. Buzău. ÎHtr-o epocă depărtată. Târgul Şiret. adică drepturi şi scutiri. '°' „în cetatea noastră. care înseamnă că la Hârlău era târgul văii Bahluiului. în această privinţă. Târgul Trotuşului. o serie de sate în mijlocul cărora se afla un centru de schimb şi de pază.u u c îv iu v i ii iv iu u i. Bârlad. Acest fenomen foarte caracteristic are.a ijju n . aşa cum le aflăm după întemeiere. . Interesante sunt. Am spus că ocoalele erau arătate ca „atârnătoare"de curtea domnească din târg. Târgul Gilortului (Cărbuneşti). văile râurilor formau unităţi economice separate. Râmnicul Vâlcea. prin cumpărare de către Mihai Viteazul devenind pământ domnesc. Buzăului etc. târgul văii respective. Rolul esenţial al acestor saşi în formarea primelor târguri este de netăgăduit. un sat mai înainte. al Gilortului. localnicii. fenomen toponimic special românesc. aşa era concepţia medievală. dacă n-ar fi fost de la început străine. 64. Argeş. Existenţa unor ocoale cu sate în jurul târgurilor arată că. i se dă privilegiu de târg. erau şerbi ai domnului proprietar. unde se ţinea târgul văii respective. Cele mai multe oraşe româneşti întemeiate după fundarea statelor au fost create printr-un privilegiu domnesc pe pământ domnesc.

dar o putem circumscrie destul de strâns. care se poate urmări istoriceşte. în istoriografia noastră. adică în perioada cruciatelor. de o parte. Dar majoritatea proprietăţii vechi la noi. seniorul de Anghiari liberează pe şerbii săi. la 1163. la început politic. Aceste consideraţii sunt. ci din necesitate economică: negustorul are nevoie de protecţia mărfurilor sale şi numai un centru apărat i-o poate da. o serie de oraşe celebre îşi trag origina din aceleaşi conditiuni de viaţă socială. w formau o comunitate. 28—29) vede în ocoalele oraşelor „un obicei slav". Este clar că şi în Principatele Române lucrurile s-au petrecut la fel. Gând. aproape o lege a evoluţiei sociale. în jurul castelelor. unde s-au stabilit coloniştii pe baza unui privilegiu. nu numai a târgurilor. R. Am văzut. p. 52Ş şi urm. şi apoi căpătarea privilegiului pentru comunitate. naşterea bâlciurilor şi a centrelor de schimb de Ia Viena pe Dunăre în jos. p. în privinţa epocii întemeierii acestor târguri. VI. Trecerea saşilor. pornirea populaţiei urbane urmând drumurile de comerţ din Flandra şi de la Rin (saşii în unele documente vechi se numeau flandri) spre estul şi sud-estul 108 p p panajtescu Mircea cel Bătrân. este fenomenul. 64. Iorga (Studii fi documente. bineînţeles că nu avem date precise. L. La 1104. după întemeiere. fiindcă n-aveau stăpân ereditar. Am văzut că Baia. aproape general în Europa. de alta. şi cel oriental al Genovei şi Veneţiei. curs litografiat. N. într-o regiune agricolă. La fel şi saşii din Ardeal au înfiinţat oraşele lor pe fundus regius. şi Câmpulung. nu prin pură imitaţie. Tanoviceanu (Formarea proprietăţii funciare în Moldova. Asupra originii târgurilor şi moşiilor lor la noi. era fără hrisov. Pic (Die rumănische Gesetze und ihr Nexus mit dem bizantinisch-slavische Recht.întemeierea vechilor târguri ca aglomeraţii de negustori şi meseriaşi în jurul unui centru. însă. existau la 1300. p. 148 . Şi în Flandra. ai formării oraşelor medievale. Ypres. în Prinos Sturza. suficiente spre a întemeia ipoteza noastră asupra originii târgurilor şi oraşelor româneşti109. I. care nu ţin seamă de istoria instituţiei în general. împăratul Frederic îi dă privilegiu imperial108. în Moldova. credem. cele mai vechi târguri româneşti sunt rezultatul expansiunii saşilor dincoace de munţi. ipoteze ciudate. stăpânii şi sătenii în Moldova. la 1147. deci sunt fundate înainte de această dată. pe proprietăţile ducelui sau ale episcopilor s-au format primele târguri. care urmau să aibă un viitor aşa de strălucit: Liege. este la început tot curtea şefului local cu oştenii şi curtenii lui. în Muntenia. Ţările din această parte a continer'ului erau regiuni agricole fără viaţă orăşenească şi datorită unor cauze asupra cărora nu putem insista cu acest prilej: formarea unei legături de-a curmezişul continentului. în Italia. între comerţul hanseatic şi flamand. 137) spune că oraşele erau considerate domneşti. Rosetti (Pământul.) are o părere aproape asemănătoare. Louvain. p. constituind o evoluţie economică firească. în epoca cruciatelor. are nevoie Je posibilitate de desfacere şi schimb şi aceasta. care au alte pretenţii decât ţăranul şi moşierul ce duc o viaţă economică închisă. 162) crede că ocoalele târgurilor au fost fundate de domni. prin cumpărături. că Ştefan cel Mare vorbea de „hotarele de veacuri" ale Bârladului. p. Giurescu (Comentarii la „Descrierea Moldovei". s-au emis până acum. adică a flamanzilor şi renanilor înspre estul şi sud-estul Europei se produce în veacurile al XH-lea si al XHI-lea. din această origine se trage dubla conducere a castelanului ducal şi a comunităţii privilegiate. 413) crede că ocoalele târgurilor s-au format prin săteni care au venit ca toleraţi de târgoveţi şi domnul a pus mâna pe târguri pentru că erau proprietăţi fără hrisov. p. ei constituie o comună. Cum am spus. C.

afară de cel local. VI. op. Este probabil că veacul al XlII-lea a văzut fundându-se primele aşezări modeste de târguri dincoace de Carpaţi. ci oraşele au transformat viaţa socială şi apoi cea politică a regiunii. 355. întemeierea oraşelor a dus la necesitatea organizaţiei de stat. la viaţa orăşenească. aşezând şi castre dincoace de Carpaţi. cu comerţul vitelor. mai precis la sfârşitul lor. Deşi teoria aceasta are o parte de adevăr. Saşii din 110 Kaindl. p. cu capete de drumuri la Dunăre. întemeierea oraşelor româneşti este o parte a acestui mare fenomen istoric. căci legăturile economice locale au fost transformate în legături peste graniţe ale provinciei întregi. export de vite (nu de grâne. care erau deficitare) spre centrul Europei. cnezate). în jurul curţilor voievozilor locali. ed. N. pe când aşezările din sudul Ardealului sunt mai vechi110. care n-a putut opri această expansiune economică şi trecere a negustorilor spre regiunea bogată în vite şi în posibilităţi de tranzit spre Orient de la Dunărea de Jos. Aşadar. Ungaria. şi primele ştiri despre voievodatele româneşti din Oltenia şi de dincoace de Olt. întemeierea Ţării Româneşti şi a Moldovei se dator este trecerii-de la economia rurală. oaste). II. Teutsch. 12-14. Boemia. economic românesc). venituri în bani. Năvălirea tătarilor a fost o furtună trecătoare. fără schimb. N. Atunci (1247) avem. Cavalerii Teutoni deschid drumul peste munţi. II. Am arătat că cele mai vechi oraşe româneşti erau grupate spre graniţa Ardealului. Faza rurală. Tot în această epocă. Aşezarea corespunde cu expansiunea saşilor spre Orient. cu o viaţă politică şi economică mai dezvoltată (mori. capătă ei privilegiul general de la regele Ungariei. cu comercianţi şi orăşeni saşi. 249—253.. îndreptate spre Ardeal. Andrei II. p. ocoleşte miezul problemei: nu drumurile. Bistriţa ardeleană e fundată către 1240. pescării. Drumurile decomerţ creatoare ale statelor româneşti. Evoluţia istorică a oraşelor româneşti. ale lui Litovoi. Hurmuzaki. care cuprinde fundarea vieţii orăşeneşti în tot estul şi sud-estul Europei. Rodna cam tot atunci. care au deschis cale de comerţ de tranzit prin Ţările Române. O urmare indirectă a acestei noi forme de viaţă economică în aceste părţi a fost şi întemeierea Principatelor Române. Croaţia. a produs organizarea politică pe triburi mici (voievodate. la 1224. Ioan şi Farcaş. Geschichte der siebenbiirgischen Sachsen. Seneslav. I. 1928 (Institutul 149 . în epoca cruciatelor. Această viaţă economică nouă a creat statele româneşti. Iorga. fără oraşe. prin aceste târguri începe şi un export din ţările dintre Dunăre şi Carpaţi. Oraşele româneşti s-au format ca un rezultat al pătrunderii vieţii economice negustoreşti apusene spre regiunile agricole ale răsăritului şi sud-estului continentului. Această situaţie corespunde cu prima fază a istoriei oraşelor noastre. păstorească şi agricolă. Documente. ceea ce aduce după sine şi nevoia unor târguri pentru schimb de mărfuri111. 112 111 Bucureşti. p.Europei a dat naştere vieţii orăşeneşti în Polonia. în acelaşi timp. de altfel. Iorga a arătat că întemeierea principatelor se datoreşte deschiderii drumurilor de comerţ şi domnii lor au devenit paznicii acestor drumuri112. cit. Saşii s-au aşezat în Ardeal în veacul al Xll-lea.

când începe întoarcerea comerţului iar spre Occident. rolul lor este încheiat şi politiceşte la 1821. de care am vorbit. nu mai e vorba acum de un mare comerţ de tranzit. Târgşorul. dar în locul lor apar grecii. evreii sunt. în locul exportului acestora avem acum pe al grânelor. se topesc în masa românească. Târgul Gilort. Genovezii şi veneţienii aduceau pe apă produsele asiatice transportate până la ţărm cu caravanele. Bucovinei (1775). Târgul Trotuş. Rămâne să vedem. Grecii. atunci. apoi dispar. oraşele încep să se occidentalizeze (secolul XIX). în această de-a doua fază înfloresc oraşele pe drumurile dinspre Dunăre şi capitalele se mută pe linia noii direcţii economice: la Iaşi.oraşe făceau comerţ de tranzit la Dunăre şi mare cu italienii şi de aci populaţia italiană din oraşele Moldovei. pe drumul Prutului. cu grecii. a Banatului (1718). în a treia. Galaţii. Şiret. 150 . drumul era folosit şi de armeni. agenţii comerţului cu Imperiul Otoman. ca odinioară italienii şi saşii. tăiaţi de legăturile lor peste graniţe. Anume. cea turcească. ceea ce explică şi prezenţa lor în târgurile moldoveneşti în cea mai veche fază a istoriei oraşelor noastre. oraşele şi boierii. Comerţul cu Austria este iarăşi un comerţ de vite. pe care în prima fază nu le căutau Ungaria şi Europa centrală agricolă. în a doua sunt îndreptate spre Constantinopol şi Balcani. cea ungaro-polonă. De aci populaţia grecească ce apare în veacul al XVII-lea în târgurile româneşti şi chiar se ridică în rândurile boierimii. Caracalul. factorii noului comerţ austriac şi ei dau încă o dată un aspect nou oraşelor. Faza primă durează până la mijlocul veacului al XVI-lea. spre mare. ci numai de al produselor locale. decad. de vitele româneşti. A treia perioadă din istoria oraşelor româneşti se deschide în veacul al XVIII-lea. comerţul maritim. lupta între burghezia comunelor şi nobilimea de proprietari agricoli. Italienii pleacă din ţară. Domnia. Austria devine ■ ecina ţărilor noastre. cu interese economice opuse. iar din Polonia. prin anexarea succesivă a Transilvaniei (1699). Ploieştii. în a doua. însă. pe drumul Giurgiului. fără îndoială. la Bucureşti. mai ales pentru Moldova. de unde veneau saşii. e oprit prin ocuparea porturilor de la Dunăre şi de la mare de către turci şi prin exploatarea tot mai accentuată a Ţărilor Române de către Imperiul Otoman. deci comerţul mare de tranzit prin ţările noastre. ca în prima fază. însă. cereau asigurarea circulaţiei mărfurilor. saşii şi armenii. Marea dramă socială a sfârşitului Evului Mediu in apusul şi sudul Europei a fost. cea austriacă ce deschide porţile influenţelor occidentale în general. plini de turme. în schimb. Atunci se ridică oraşe noi: Craiova. Pe lângă schimbarea direcţiei comerţului şi a obiectului lui. Balcanii şi Pindul. iar acum oraşele româneşti încep să intre în raza de acţiune a capitalismului. Focşanii şi. trebuie să mai notăm şi schimbarea factorilor economici. dacă alături de influenţele externe n-a contribuit la evoluţia oraşelor şi politica internă a domnilor români. decad până aproape de dispariţie oraşe înfloritoare în prima fază: Baia. Galiţiei (1771). în schimb. De unde oraşele noastre erau îndreptate în prima fază spre Ardeal. Burghezii aveau nevoie de reducerea preţurilor produselor agricole. n-aveau nevoie. Cele trei faze din istoria oraşelor în Principatele Române corespund cu trei epoci de influenţe externe politice: în prima.

nu avea venit de la moşiile scutite ale nobililor privilegiaţi şi de aceea a sprijinit în general oraşele în lupta lor împotriva nobililor. oraşele.fără vămi interne şi privilegii locale. centrul comerţului lânii la Dunăre. prin dictatura patriciatului urban în Veneţia. iar în altă expediţie specială dă foc Târgului de Floci. se pune întrebarea. De aceea. Domnii Ţării Româneşti şi ai Moldovei au fost călăuziţi în politica lor de datină. de război şi nesiguranţă. fără a încerca să intervie. pe ţiganii şi meşteşugarii de 151 . Această luptă ce izbucneşte în forme dramatice şi sângeroase în special în Flandra. pe de o parte. în privinţa oraşelor se poate urmări o politică bine caracterizată de ocrotire şi ridicare a lor. a urmat o politică economică de ridicare a târgurilor Moldovei şi de distrugere a concurenţei târgurilor din principatul vecin al Ţării Româneşti. Din această alianţă a elementelor de stabilitate ale societăţii vechi împotriva nobilimii a ieşit sfârşitul feudalităţii şi stabilirea monarhiei unitare şi absolute în apusul Europei. producători de grâne. centre comerciale. şi salariaţii lor din industriile orăşeneşti ce formează proletariatul urban. luând cu el. adică în general n-au fost inovatori. până la mijlocul veacului al XVI-lea. Italia şi Germania. în Moldova. burghezia a sprijinit monarhia peste tot. se dă pe planul al doilea altă luptă de clasă. Romanul de Roman Muşatin etc). precursorii capitalismului. întru cât lupta socială în oraşe a fost trăită şi în istoria românilor. prin care se scurgea şi o parte a comerţului moldovenesc. Regele avea venit de la vămi. distrugând mărfurile şi casele negustorilor. Orăşenii medievali se diferenţiază social în patriciat şi proletariat urban. pe lângă această luptă. dimpotrivă. aşa cum am văzut. bâlciuri şi de la produsele manufacturate. cum am spus. Apoi. scutiri şi uşurări economice. politica de ocrotire a târgurilor a fost urmată în chip conştient de domnii ambelor ţări. Acesta fiind principalul aspect al vieţii orăşeneşti în Europa. Dar. ea a făcut puterea şi strălucirea fără seamăn a monarhiei în Franţa. şi a doua oară izbuteşte. adică întocmai ca în Apus. el trăgea venituri mari de la oraşe. Totuşi. în veacul al XlV-lea. Afară de privilegiile acordate oraşelor. O politică burgheză a regilor poate fi clar urmărită. în sânul însuşi al oraşelor. El încearcă în două rânduri. de alta. la 1470. în prima perioadă a istoriei oraşelor. Florenţa şi alte oraşe italiene. adică marii negustori internaţionali din Flandra. târgul comercial muntean de la Dunăre. care erau moşiile lui. ci au urmat cele lăsate din părinţi. dar în special în Franţa. să cucerească Chilia. de jaful pe drumuri nesigure. arde Brăila. în special. care se întinde. cât şi în Franţa şi Italia. se crează bâlciuri şi se încheie tratate de comerţ favorabile orăşenilor. Nobilii. Din rândurile burghezilor îşi aleg regii sfetnici în veacul al XV-lea şi în al XVII-lea. se constată că domnii măresc ocoalele târgurilor prin cumpărări de moşii. Şi aci interesele domnului erau alături de ale comunelor. Oraşelor li se acordă privilegii. cu scutiri de impozite şi concedarea vămii celei mici orăşenilor. cereau mărfuri manufacturate ieftine. duce la înfrângerea proletariatului cu ajutorul regelui în Franţa şi în Flandra. ei erau cei ce se bucurau de vămile interne. tot atât de înverşunată. De aceea. Ştefan cel Mare. ba chiar crează târguri noi (Târgşorul de către Mircea. prin vama târgului aduceau aproape singurul venit în bani al visteriei şi tot oraşele furnizau cetele mai importante ale oştirii domneşti. conformându-se mersului societăţii.

v. de unde trece în obiceiul comercial sârbesc (uprava).acolo113. o politică economică a domnilor români. deci. plătind un surplus de vamă din vistierie concesionarilor vămilor. politică ce se poate pune alături cu aceea a monarhilor apuseni faţă de burghezia din ţările lor. ca să poată acorda o scutire negustorilor lioveni. El făcu apel nu numai la vecini. pentru că reprezentau ieşirea ei la mare114. Vechile târguri româneşti nu aveau nevoie să urmeze o politică alimentară de ieftinire a grânelor ca în Apus. ca să înţelegem importanţa ce dădea marele domn problemelor comerciale. Dar. adică se confiscă marfa unor negustori străini din ţară pentru împlinirea datoriilor neplătite ale negustorilor locali în ţara respectivă. Pe când în Flandra. care treceau cu comerţ peste graniţele ţării. Mircea făcu chiar anume sacrificii. U6 lbidem. Ea se întâlneşte întâi în relaţiile comerciale dintre oraşele italiene din Evul Mediu117. pe care le cultivau ei. reclamaţii şi chiar ameninţări pentru oprirea mărfurilor sau neplata datoriilor. p. rugăminţi. P. aveau moşiile târgurilor. documentele lui Ştefan cel Mare. Târgoveţii din Moldova şi Ţara Românească nu erau meseriaşi. ci negustori şi agricultori. II. când veneau să târguiască în ţară. 17 Luchaire. Costăchescu. oraşele medievale. reiese şi din tratatele comerciale încheiate cu oraşele săseşti ardelene şi cu Lembergul. 101-104.. 4 152 . chiar de la acei ce trăiau grele tulburări politice. Politica economică a domnilor. 115 Cf. aşa de caracteristic pentru istoria socială a Apusului. P. Zeci de asemenea scrisori emană de la fiecare domn. ce trebuiau neapărat atraşi în ţară 116. drumuri ce treceau întotdeauna prin anume oraşe 115. Panaitescu. ceea ce înseamnă admiterea unei răspunderi colective a negustorilor dintr-un anume oraş. Braşovul şi Bistriţa este plină de intervenţii în favoarea negustorilor români. p. Arderea Târgului Floci şi a lalomiţei în 1470.Nu e vorba de simple expediţii de pradă. din pricina situaţiei speciale a târgurilor într-o ţară agricolă. Iaşi. deci aceste sate mari nu aveau conflicte cu cele mici. 1935. în favoarea târgurilor moldoveneşti. spune că ele sunt toată Moldova". dar la toată Europa ca să apere aceste oraşe şi în solia trimisă dogelui Veneţiei şi papei. de protejare a oraşelor. în mijlocul autarhiei agricole. Pe de altă parte. Bogdan. A existat. căci erau ei înşişi agricultori. apoi la noi. Interesele boierimii noastre nu erau direct opuse acelora ale târgoveţilor. E destul să amintim de lupta neobosită a lui Ştefan pentru păstrarea Chiliei şi Cetăţii Albe contra turcilor. ale noastre 113 M. op. erau nevoite să-şi cumpere hrana. lipseşte la noi. în tratatul lui Mircea cel Bătrân cu Braşovul şi în acel al lui Alexandru cel Bun cu Liovul se fixează drumul pe care trebuiau să-1 străbată negustorii străini. cit. 94—95. Mircea cel Bătrân. se opreşte aplicarea represa'iilor'prin înţelegeri între domnii noştri şi municipalităţile oraşelor străine. 108. p. Nu o dată se aplica dreptul de represalii. domnii români se îngrijeau întotdeauna de afacerile negustorilor din târgurile ţării. 1. Totuşi. politică ce ar fi lovit în proprietarii de ogoare. de la o vreme. ci de o adevărată încercare de a ruina comerţul oraşelor Ţării Româneşti la Dunăre. Corespondenţa domnilor noştri cu Sibiul. 346. care ţinea la ridicarea negoţului în târguri. conflictul dintre burghezie şi nobilime.

14. care erau oraşele. cum vom vedea mai jos. Dimpotrivă. pe la 1550. nemaiavând alte venituri. răscumpără. deci. e nevoit să-şi vândă moşia unui negustor. căci aci un patriciat orăşenesc. dimpotrivă. sate sau ţarine din ocoale. „pentru că nu Gr. pe când. din consumarea capitalului său. lipseşte în istoria noastră socială. omogenă. dar e vorba acum de o politică în favoarea boierilor. patroni ai salariaţilor meseriaşi. vămile târgurilor. Nu numai pentru că domnii. în veacurile XV şi XVI. Este. un contrast izbitor între politica de adăugire a oraşelor din prima perioadă şi sacrificarea lor în a doua. 153 . adică din moşiile sale. cu vremea când proprietarii de pământ sunt totul şi oraşele nu mai prezintă pentru domn avantajele de odinioară. dar interesele ce legau domnia de oraşe în perioada precedentă dispar. care corespunde cu a doua perioadă din istoria oraşelor. drumurile comerţului mare prin ţările noastre fiind tăiate. coi cu mărfuri locale întreprins de greci. Bucureşti. de altfel. însuşi Mihai Viteazul. în legătură cu interesele sale. Aceasta este. 1877. a comunităţii târgurilor. la Lemberg de pildă. Şi în această perioadă domnul duce o politică economică deplin conştientă. Pe de altă parte. prin el a dus lupta împotriva nobilimii şi a creat unitatea ţării. Fireşte că în această perioadă a istoriei noastre. nota 14. un boier scăpătat şi plin de datorii. ca să zicem aşa. până ajung la desfacerea unor târguri întregi. până şi la graniţele noastre. cu venit în bani pentru domnie. întemeiat pe exportul de grâne) nu mai poate fi vorba de o politică de ocrotire a oraşelor din partea domniei. după perioada voievodală a istoriei noastre. Această diferenţiere socială. ceea ce nu s-a putut face în micile principate dintre Dunăre şi Carpaţi. însă. invers ca în Apus. aşa cum am caracterizat-o în paragraful precedent (oraşe orientate spre sud. e nevoit să trăiască. în veacurile următoare ei vând sau donează din aceste moşii. dau întreaga lor atenţie numai clasei boiereşti. Mircea Ciobanul confiscase. unde găsim numai forma primitivă. fiind aleşi dintre boieri. la sfârşitul veacului al XVI-lea. o perioadă aristocratică. Astfel. spunând în hrisovul său: . nu mai sunt. domnii adăugau.erau producătoare de pâine. cum am văzut. Domnul ţării.fl-am vrut să las să intre alţii în sate boiereşti"118. Motivul este. la ocoalele târgurilor moşii noi prin cumpărături. Regalitatea s-a sprijinit în Apus numai pe patriciat. în adevăr. Domnul. Pe de altă parte. caracterul pur comercial şi necreator de bunuri al acestor comunităţi din ţara noastră. Doamna Stanca. despre ale cărei cauze şi caractere am vorbit mai sus. şi una din cauzele pentru care în Moldova şi Ţara Românească domnia nu s-a putut consolida şi nu a reuşit să înlăture puterea politică a boierimii. deci o clasă de capitalişti care să finanţeze puterea centrală. Tocilescu. un sat boieresc. care se vede foarte clar în Apus. p. căruia îi era debitor. Sacrificarea oraşelor de către domnie corespunde cu perioada aristocratică a istoriei noastre. Aci stă deosebirea esenţială între oraşele româneşti şi cele apusene. urmează. Mavrichi cupeţul. Danciul vornicul. viaţa economică a oraşelor româneşti nu a putut duce la ridicarea unei clase de bogătaşi. dar Mihnea Turcitul (1577—1583) îl restituie. moşia din banii vistieriei şi o restituie boierului risipitor. n-a existat.

la Sibiu şi Braşov fabricate de metal. căci aşa ceva nu se cade" 119. p. va trebui să aşteptăm tocmai până în zilele lui Carol I. nu şi industrial. nu aveau bresle de meseriaşi. nu însă cu produse industriale de la noi. dimpotrivă. pentru cheltuielile curente şi extraordinare {nevoi ale ţării). în aceeaşi perioadă. ruinând în acest chip oraşele. să împiedice pe orăşeni să desfacă în favoarea lor această proprietate. Panaitescu. Marele cronicar. la Florenţa şi Veneţia lucrările de sticlărie. aspect social ce iese din subiectul acestui studiu. în această perioadă a istoriei. Schimbul în oraşe este în bani. ţară cu aspecte de viaţă economică asemănătoare cu ale noastre. deşi am constatat origini asemănătoare ale oraşelor noastre cu cele din Apus. la împărţirea acestui stat feudal în mijlocul Europei moderne. Cu alte cuvinte.este lege ca domnii să vândă sate boiereşti. Pe când în Flandra înfloreau breslele postăvarilor. de desfacere a produselor agricole şi ale produselor aduse de peste graniţe de negustori. ed. orăşenii nu dispuneau de bani şi politica economică a domnului se sprijinea pe boieri. un intens comerţ de schimb între vitele noastre şi produsele fabricate ale saşilor. dator să apere proprietatea boierească. Această caracteristică lipseşte. Italia şi chL: din Ardeal. 69. Un oraş apusean este o excepţie economică în mijlocul domeniilor agricole. însă. Târgurile moldoveneşti şi muntene n-au avut meserii speciale de export. Aşadar. La noi. deci. în St. până încasa veniturile. Cauza stă într-o viaţă economică diferită în oraşele româneşti. Letopiseţul Ţării Moldovei. domnul. nu ca la ţară în natură. ce se hrănesc şi se îmbracă din produse proprii. p. piele şi dantele. iar în Polonia. 20 Miron Costin. Se ştie că politica de expediente a domniei la noi a dus la ruina economică din vremea fanarioţilor. Dar atunci nu mai e vorba de comune medievale. Nicolaescu. reproduce cuvintele „înţelepte" ale acestui voievod: „De mare folos şi cinste este domnului şi ţării boierinul înţălept. 154 . în privinţa politicii domneşti ne lămureşte un pasaj din cronica lui Miron Costin. regele burgheziei. că dacă are domnul cinci şase boiari avuţi. lăsând liber comerţul grânelor şi vitelor. Acesta este caracterul ce deosebeşte târgurile noastre de cele europene: ele aveau caracter comercial. Documente slavo-roinăne. făcea împrumuturi de la câţiva boieri avuţi făcând faţă nevoilor. Ele erau simple centre de schimb. brocart. vieţii economice a oraşelor româneşti. în veacul al XV-lea. P. Pentru ca puterea centrală să ducă la noi din nou o politică burgheză. vorbind de domnia lui Radu Mihnea în Moldova (1623 — 1626). Viaţa economică. P. faţă de cele din Flandra. cei care aveau bani lichizi pentru monarh erau tocmai burghezii. 62. ci de o burghezie capitalistă a ţării. nice de o nevoie a ţării nu să teme" 120. o asemenea politică ar fi fost imposibilă. în apusul Europei. în Polonia. nobilimea impune prin dietă scăderea preţului produselor manufacturate din oraşe şi interzicerea exportului lor. în aceste oraşe era. Domnul se credea. se poate spune că economia în bani a reapărut în Europa o dată cu înflorirea comunelor. totuşi evoluţia lor a urmat căi deosebite.

Bâlciuriie erau fixate de domnie cu privilegiu şi în urma înţelegerii cu negustorii. Bâlci este un termen unguresc. schimbul periodic predominând asupra celui permanent. p. Produsele agricole. ele reprezentau economia de schimb a produselor satelor (vite şi grâne). Ştefăneşti) erau sate mari cu drept de târg săptămânal. cit. Existenţa unor târguri mari româneşti în veacul al XVlea. şi bâlciul de oraş. Jahrmarkt (târg anual) este un termen german. deci ale boierilor. Drăgaica—la Buzău etc. arată mai bine ca orice alt argument că ele erau centre de schimb. „unde va fi adunarea negustorilor noştri". 123 Hasdeu. I. la 1579. în regiunea Năsăud. Ilie—la Câmpulung. ca şi şoltuz sau pârgar şi ne duc la epoca influenţei comerţului săsesc în principate. pe care veneau sătenii să le cumpere în schimbul produselor125. francez foire sunt anuale. La noi.. Breslele apar în Moldova abia în veacul al XVII-lea. face o adunare a tuturor negustorilor. bâlciuriie anuale erau la sate. Astfel. 12 " Comunicat de prof. care se găseşte de altfel şi în limba sârbă. Aşa-numitele târguri în Moldova (Darabani. marche. se numesc mercati. 1862. Economia breslelor în Moldova. cât şi iarmaroacele sau bâlciuriie anuale. De la bâlci se lua vama cea mare de desfacere şi traficul era supravegheat de dregătorul târgului124. II. veneţiană. aşezate pe căi de tranzit. p. în apusul şi centrul Europei. erau. II. asemenea şi în Ţara Românească. 1938. bâlciul de ţară. în revista „Din Moldova". ca în Apus126. Medio Evo italiano. Este uşor de înţeles de ce la noi bâlciuriie au jucat un rol mai important decât Cf. bâlciuri şi târguri erau la oraşe şi la câteva sate mari. la oraşe erau târguri săptămânale cu produse manufacturate. în Ardeal. tocmai în al XVIII-lea121. fără bresle. la Moşi (ziua morţilor) —la Bucureşti. a schimbului local între satele aceleiaşi văi la curtea voievodului slav. în Moldova. anual. p. atât târgurile săptămânale. Bucureşti. la Câmpulung sau la Baia nu se cunoşteau încă breslele. Grancea. întrebându-i şi apoi mută iarmarocul din Botoşani la Lenţeşti. Târgurile periodice. Dabija vodă scrie şoltuzului şi pârgarilor din Iaşi: „Voi care aveţi a striga la toate zilele de târg" (Codrescu. breslele apar încă din veacul al IX-lea)122. pe când în restul Europei ele sunt esenţiale pentru viaţa orăşenească (la Veneţia. rămas din epoca anterioară întemeierii comunelor libere. 122 12 155 . 17-19. cele săptămânale. ed. erau în genere tot la oraşe. la ţară. nu şi de producţie. Firenze. 1929. ceea ce subliniază încă o dată caracterul aproape rural al oraşelor noastre. Un cuvânt interesant în această ordine de idei este şi piaţă. puncte de vamă. până în zilele noastre. se aduceau şi se vindeau în oraşe. au jucat un rol însemnat în istoria economică a românilor până în veacul al XlX-lea. iar iarmaroc. în schimb. Dricarul. bâlciuriie. este un termen slav. 47. Târg. de origine italiană. Petru Şchiopul. ca şi oraş. în Muntenia. la sat. op. X. locuri unde se ţineau târgurile periodice. Pavlescu. 124 La 1662. E o urmă a pătrunderii economice italiene în aceste părţi.aceeaşi epocă. Bâlciuri vestite erau în ţara noastră în legătură cu un sfânt: la Sf. negustorilor de acolo123. moşnenilor şi mănăstirilor. 125 G. Hotărârea e comunicată şi în Polonia. săptămânal. Luchaire. 114). la oraşe. Primele fiere. Volpe.

ei aveau acolo o prăvălie. Satele care aduceau produse la oraş plăteau o taxă la târg. Documentele Ţării Româneşti. produs vestit al bălţilor noastre încă din Antichitate. la 1500. „piua de bătut P. Panaitescu. 636. era organizat în legătură cu oraşele. Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare. negustorii erau legaţi de oraş şi nu-şi puteau muta centrul afacerilor în alt târg. nu este nici urmă de centru comercial cu hală. Comerţul la noi. apoi peştele sărat. la Baia. ca şi în Apus. p. se prevede că negustorii din Liov vor avea voie să ţie la Suceava o casă de comerţ permanentă (un fundacco se numea o asemenea casă a străinilor la Veneţia): „Le-am dat voie. ce se vede până şi la Braşov. italiene şi germane. 220 şi 226 (din 1451). din cel actual şi din câte ştim din stampe şi descrieri de călători. ci lipsa ringului comercial arată lămurit slăbiciunea comerţului permanent în târgurile româneşti. scria Alexandru cel Bun. nu concentrate spre o piaţă.ot un comerţ permanent. Astfel. unde se afla şi turnul oraşului. Totuşi. dar importanţa sa era secundară faţă de comerţul vitelor şi grânelor aduse de ţărani la oraş. P. comerţul permanent avea şi el o parte din viaţa vechilor târguri româneşti. 13. toate acestea se aduceau de la ţară. când se aduceau la anume date produsele agricole la oraş pentru vânzare. Primul semn îl constituie existenţa negustorilor legaţi de anume oraşe. De asemenea. mai târziu grânele. magazii şi ateliere. care singuri aveau privilegiul acestor produse128). 156 . p. la 140T confirmat apoi de ceilalţi domni moldoveni. să-şi ţie o casă la Suceava. i Costăchescu. Panaitescu. Deşi târgurile noastre vechi au fost reclădite şi nu ştim care era planul lor în Evul Mediu. să nu facă bere. Aşadar. în oraşele flamande. aflăm la Râmnic un Lăslău protomeşter. era. i. Neculae de Târgovişte. oa U0 Ibidem. sunt indicii că negoţul permanent n-a lipsit cu totul în oraşele româneşti în veacul al XV-lea şi al XVI-lea. La 1440. iar în Moldova. era un centru comercial cu o hală a negustorilor în piaţa centrală a târgului. nici să nu vândă pâine" (pentru a nu concura pe orăşeni. Gheorghe. P. Oraşele noastre vechi erau cu planul de străzi încrucişate.comerţul permanent: produsele de export ale ţării erau vitele. deci ca satele. I. cere ca judeţul şi pârgarii din acest din urmă oraş să anunţe printr-o scrisoare municipalităţii din Sibiu mutarea. 192. Documente slavo-române din Sibiu. p. deci. nevoit din cauza ciumei să se mute la Argeş. 129 P. aspect general al târgurilor. deoarece făceau parte dintr-o comunitate închisă. la fel pentru oraşele moldoveneşti. în privinţa meseriilor există excepţii de la aspectul comercial al târgurilor noastre aşa cum l-am schiţat în general. nu erau produse decât în mică măsură în oraşe şi de aceea predomina comerţul periodic. adică vama. probabil ungur 130. în actele Braşovului. negustorii din Ţara Românească sunt numiţi Petre de la Argeş. dar în această casă să nu ţie cârciumă. Nu e vorba de o simplă deosebire de aspect estetic. II. în tratatul de comerţ al lui Alexandru cel Bun cu liovenii. nici măcelărie. nici mied. Pe de altă parte. Oraşul garanta pentru ei. nu ca oraşele apusene. p. asemenea şi pentru cumpărăturile ce făceau la târg129. alături de cel periodic al bâlciurilor. mierea şi ceara. ca să nu aibă vreo piedică în comerţul lui în marele oraş ardelean şi să fie primit la târg" 127. negustor din Râmnic. iar la Lio\ şi Cracovia.

Panaitescu. 16—17. ele nu figurează în nici un tratat de comerţ al domnilor noştri. Documentele lui Ştefan cel Mare. sunt în legătură cu această activitate. Cea mai veche. într-o vreme când ceara era singurul produs pentru luminat. p. p. se vindea la cârciumi132. 236. Sărarea peştelui pentru export era o industrie a târgurilor dunărene: se săra cu maja. căldări. Unele târguri erau aşezate în jurul unei industrii miniere. opreşte aducerea în ţară a obiectelor manufacturate. Bogdan. Arhiva Istorică. 134 Ibidem. cuie. 3. I. de Bacău (1457): I. La Argeş. avea nevoie de zugravi şi de aceea a înflorit înaintea altor meşteşuguri această meserie cu evlavioase scopuri. 97. cu multe biserici şi mănăstiri. ale boierilor. cu atât mai mult nu puteau exista meserii de specialitate pentru export. Economia breslelor. găsite în ruinele palatului domnesc de acolo. 136 pavlescu. morile domneşti şi ale unor mănăstiri. 133 p p panajtescu. la un trafic cu mărfurile locale şi la exportul grânelor în Imperiul Otoman prin intermediul grecilor. 132 131 157 . Ceara de Târgul Frumos: Hasdeu. Mircea cel Bătrân. ca Ocnele Mari în Vâlcea (Anghel de la Ocnă e pomenit într-un hrisov al lui Mircea. epocă de înflorire a lor în Costăchescu. Baia de Aramă în Mehedinţi. Am arătat că după căderea porturilor de la Dunăre şi mare. 333. unde exploatarea aramei era concesionată de Mircea unui sas. Toate acestea nu se produceau în ţară. din care domnul avea zeciuială. Mircea cel Bătrân. 90. din corespondenţa comercială a ţărilor noastre cu Braşovul şi Sibiul în veacul al XV-lea. 64. ibidem. hamuri de cai. la noi breslele de meseriaşi. Este. oraşele aveau prisăci care dădeau aceste preţioase mărfuri. p. 135 Ibidem. întreruperea comerţului cu Ardealul şi Polonia sau slăbirea lui în această fază. funii137. negoţul ţărilor noastre este redus. era o altă specialitate meşteşugărească.. Oraşul capitală. p. pe care le-am fi crezut între produsele ţării: săpun. Ceara în Evul Mediu.şi de la alte târguri constituiau un produs important. în schimb. II. dacă şi produse de prima necesitate se importau. p. la 1570136. 137 P. ce s-a păstrat până astăzi. Tocmai atunci apar. 91. p. furci. p. în veacul al XVII-lea. şi tăierea drumurilor de comerţ. „venitul cerii din cârciumile din Baia" (1458): ibidem. cit. o parte a produselor agricole erau prelucrate la oraş. se importau. P. 102. cu carul şi cu corabia133. 93. p. arcuri.sumane" (1443) şi torcătoria de lână (1448)131. care nu existau în Evul Mediu. căci am spus că în veacurile XV şi XVI grânele nu se exportau. Czop Hanoş135. I. 187 şi 314. la Baia de pildă. în acest chip. Am spus că şi morile erau concentrate la târguri. aflăm că se importau din Ardeal produse neaşteptate. el donează o moşie mănăstirii Cozia 134). şi frumoasele resturi de ceramică cu scenele de luptă în relief. p. nu însă pentru export. breaslă cunoscută în veacul al XVI-lea este aceea a zugravilor de la Suceava. la Şiret. însă. p. Ceara era prelucrată în pietre de ceară la oraşe şi pietrele de ceară de la Piatra Neamţ. în vechea capitală munteană. la Târgul Neamţ: ibidem. iar mierea pentru îndulcit hrana. Toate aceste activităţi nu erau adevărate meserii şi nu puteau duce la crearea breslelor. căruţe. p. clară lipsa meseriilor în oraşele noastre. op. deci. aceea a olarilor. 1/1. II.

Storia delle rivoluzione dela Valachia. M. Breslele aveau. la 1700139. 50. op. aveau biserica lor. p. deci. dar numai pentru nevoile locale. unde erau anume bresle sau frăţii ortodoxe cu scopuri economice şi religioase. apar abia acum. Cantacuzino. Industria cu caracter local pentru nevoile regiunii a dus. Oraşele noastre în epoca lor de decădere. Pentru unele bresle din veacul al XVIII-lea se foloseşti. nu erau organizate în bresle. de ziua căruia se făcea praznicul. clopotarilor. ci pe moşiile domneşti sau boiereşti. un termen slav. în fruntea breslei se afla un staroste {bătrân. la noi. şi înseamnă învăţăcel. slavoneşte. de unde şi numele de breaslă. au abia atunci aspectul unor centre de producţie. op. cu oaste şi organizaţie liberă. Autonomia comunelor. ed. rupta. se constituie abia acum. Numele slav al breslei (bratstvo) Wne. de la braţ. Acum apar fabricile de postav (la Afumaţi) în veacul al XVII-lea. Pavlescu. Pentru toate amănuntele. cum se poate ajunge calfă sau patron. Analiza lor la Pavlescu. care cârmuia pe temeiul unui statut. Reducerea importului şi a traficului comercial în general este explicaţia acestui fenomen economic. Am arătat că în Moldova şi Ţara Românească oraşele din Evul Mediu erau. Desfiinţarea comunelor libere la români. ca în Apus. Iorga. XVIII). în veacul al XVII-lea şi al XVIII-lea. între altele. Asociaţiile erau pe specialităţi şi membrii între ei se numeau fraţi. de hârtie (moara de hârtie a lui Matei Basarab). care deşi mai vechi. cu un aspect deosebit al breslelor cu produse de export din Italia. dar nu erau constituite pe specialităţi de meserii şi tot acolo se folosea titlul de staroste. menţionează în Ţara Românească următoarele fabrici: fabrica de postav. 478.yrafe. a fierarilor-potcovari la Iaşi. de sticlă. Del Chiaro. cit. se pare. o organizare religioasă şi profesională în acelaşi timp140. ce se ridică de pe urma închiderii comerţului cu Ardealul şi Polonia. începe să decadă în Europa încă din veacul al XVI-lea si cauza acestei decăderi a libertăţii 1^8 io ° Pavlescu. Genealogia Cantacuzinilor. Fabrica de sticlă exista şi sub Brâncoveanu. însă. influenţe fireşti în vremea comerţului sud-dunărean. de la uciti. ed. adică convenţia cu vistieria pentru suma ce urma să fie plătită anual de breaslă ca o unitate fiscală privilegiată141. op. de hârtie. ca şi în Apus. din Galiţia. care scrie Genealogia Cantacuzinilor la 1769. Perioada înfloritoare a vechilor bresle româneşti este veacul al XVIII-lea. Flandra şi Ardeal. cit. a învăţa. Mihai banul Cantacuzino. cu sfântul patron. epocă de decădere a oraşelor. a blănarilor la Suceava şi Botoşani. p. tot termen slav). porţelan (sec. la crearea breslelor la noi. cit. obligaţiile membrilor între ei pentru înlăturarea concurenţei. breslele apar atunci când se simte nevoia unor meserii locale. ca şi vestita breaslă a calicilor (invalizi)138. Breasla tălpălarilor. cât şi privilegiile domneşti (statutul era aprobat de domn). 158 . comune autonome cu imunitate. Iorga. Ucenic este. termenul turcesc esnaf şi tot turcesc este titlul de calfă. dar nu la oraşe. Chiar celelalte ocupaţii. care trebuie să se întreţie singure. a lumânărarilor. însă. ce se zugrăvea şi pe steagul breslei.Apus. un fel de stat în stat. ce prevedea.

care rupe barierele protecţioniste medievale ale oraşelor. întocmai precum era odinioară. Pirenne. în legătură cu ea se produc reformele lui Constantin vodă Mavrocordat în Ţara Românească şi Moldova. Astfel. de către divanul Craiovei. ale navigaţiei şi ale circulaţiei generale cer desfiinţarea piedicilor pe care le-o impune politica oraşelor. e destul să spunem că ele au un caracter modern şi apusean. Comerţul mare se găseşte acum în faţa economiei urbane. la origine poziţia oraşelor în faţa economiei agricole. ceea ce este mai caracteristic. dar abia la începutul perioadei a treia. Nu este cazul să arătăm pe larg aici spiritul general al acestor reforme. care nu mai sunt decât o piedică a libertăţii"142. deşi ele n-au fost studiate din acest punct de vedere. de desfiinţare a privilegiilor locale şi de unificare a condiţiilor juridice. încetează existenţa comunelor libere în Moldova şi Muntenia. la Craiova. privilegii. Comerţul mare tinde şi el spre dreptul comun şi desfiinţarea privilegiilor municipale. se desfiinţează chiar dreptul comunităţii orăşeneşti de a-şi alege reprezentanţii. 159 . El pretinde desfiinţarea pieţelor privilegiate. Judeţul sau soltuzul (înlocuit cu un ispravnic) este numit de domn. adică în vremea când şi ţările noastre vin în atingere cu capitalismul comercial european. 1945 [ 1 ] Pasaj neclar: probabil „dar o imunitate specială".comunale este capitalismul comercial. oraşele au avut mult de pătimit de pe urma politicii domneşti şi a decăderii economice. 234—235. fără privilegii deosebite şi. de pildă. la mijlocul veacului al XVIII-lea. Les anciennes democraţie* des Pays-Bas. "2 H. Am spus că începutul acestor relaţii la noi este de pus în legătură cu pătrunderea Austriei în sud-estul Europei. în Ţările Române. dominiale. drept de depozit. p. se desfiinţează autonomia oraşelor. desigur. în perioada a doua a istoriei oraşelor. între privilegiile şi autonomiile desfiinţate de Constantin Mavrocordat sunt şi acele ale oraşelor: ele devin o parte a administraţiei domneşti. în special prin comerţul de vite. oprirea concurenţei. „Progresele capitalismului. a monopolurilor industriale. când avem un comerţ pe scară mai mică şi îndreptat spre sudul Dunării. a dreptului de depozit. La începutul acestei pătrunderi şi.

.

cu orientarea mediteraneană a Italiei şi cu expansiunea ei colonială. care fac să se adune într-un anume loc populaţia mai numeroasă. un centru al comunicaţiilor fluviale. din epoca politică raţionalistă contemporană. capitala întregii Românii. drept capitală a noului regat al Italiei. aproape de Valea Prahovei. mult discutat în timpul din urmă. Sunt şi capitale nefireşti. în centrul economic. nu departe de acest fluviu. de la 1870. dar. de obicei. Washington. acolo unde se încrucişează drumurile de negoţ. în care viaţa provincială joacă un rol politic precumpănitor şi autoritatea centrală e de mai mică importanţă. pentru că era „o fereastră spre Occident". însă. nefiresc. Astfel. Dacă acest oraş nu este centrul geografic al ţării. prin unirea de la 1859. se ştie că Petersburgul a fost clădit de Petru cel Mare pe Neva. exploatată încă din Evul Mediu. fosta capitală a principatului Ţării Româneşti. deşi oraşele din regiunile bogate agricole şi industriale din nord. însă. ci şi din motive economice. cel mai românesc dintre marile oraşe ale ţării. este centrul cel mai populat al ţării şi aceasta nu numai ca o creaţiune artificială a centralizării politice. aşezat spre centrul bogăţiilor naturale ale Galliei (agricultură şi vii). de unde se poate supraveghea ţara. este o creaţie artificială. aşezat în apropiere de regiunea minieră de la Avala. O capitală nu se mută. centrul de greutate al peninsulei s-a mutat din nord spre 161 . cu ieşirea spre Marea Baltică. înainte de a se ţine seama de complexul de influenţe economice şi demografice. în acelaşi timp. oraşul acesta este cel mai populat şi. sunt alese din motive economice în primul rând. unde e centrul regiunilor de producţie şi se adună în chip natural populaţia.VIII CUM AU AJUNS BUCUREŞTII CAPITALA ŢĂRII ? Cum se naşte o capitală. Capitalele. din cauza amintirilor istorice. în sfârşit. sau strategice. cu izvoarele de petrol. Parisul este un nod de comunicaţii fluviale. Proiectul. sau în centre bine apărate. Abia în zilele noastre. pe lângă aceasta. cu cerealele. De asemenea. în aceste condiţiuni. apoi prin unirea cea mare. rămâne. Bucureştii. De aceea. şi de Câmpia Dunării. Belgradul este un punct strategic. în special Milanul. Roma a fost aleasă. de a se schimba capitala ţării. dar nu trebuie să uităm că Statele Unite sunt un stat federativ. care datează. erau mai potrivite. nu trebuie mutată. pe o înălţime ce domină vărsarea Savei în Dunăre. un oraş de importanţă secundară faţă de New York sau Chicago. care a devenit. atrăgând după dânsa şi autoritatea centrală. capitala Statelor Unite. ar fi. printr-o hotărâre administrativă. arteră comercială de transport. esenţială pentru noi.

dar de scurtă durată. acolo a stat Basarab întemeietorul. prin trecut. de obicei la anume perioade ale anului. şi înaintaşii lui Basarab. Era. unde erau „curţi domneşti": în Moldova. ci poate lămuri. că domnii noştri. în Europa. Schimbarea capitalelor Ţării Româneşti: Curtea de Argeş. plecând apoi mai departe. cauzele care au adus la stările de azi. într-o vreme în care bogăţiile petrolifere nu erau încă exploatate şi Dunărea nu avea aceeaşi importanţă pentru comerţul internaţional? întrebarea este legitimă. desigur. în Ţara Ro îânească. cum i s-a zis mai târziu). încă de la începuturile noastre. această organizaţie înaintată în scara societăţilor omeneşti. 1-a urmărit oastea regelui Carol Robert şi. Vaslui. că dintre curţile domneşti. Trebuie să spunem mai întâi că erau în Evul Mediu. care rămânea centrul statului. în care domnii trebuiau să-şi vadă mereu oblăduiţii. din când în când. organizaţii judecătoreşti de încredere. să străjuiască peste ţară scaunul domniei.sud şi Roma a devenit cel mai important oraş al Italiei. regiuni fără capitale. poate răspunde. împărţind dreptatea şi luând măsuri într-un loc. ca să-i ţie în supunere? Din cercetarea hrisoavelor. care a intrat în compunerea României de azi. Bucureşti. de la Suceava şi Iaşi. aşadar. cu organe locale. o capitală a ţării. Capitala noastră a fc->i. la sfârşitul hrisoavelor domneşti. şi de asemenea. Aceste deplasări au făcut pe unii istorici să conchidă că noi n-am avut capitale stabile. cutreierând prin toată ţara. se mutau din loc în loc. în cele din urmă. Vechile capitale ale Ţării Româneşti. cu o instanţă supremă. în legătură cu centrul. necesitatea organjcă a statului nostru pentru ca aici. fără legătură cu deplasările personale ale domnului. o viaţă de stat aşezată şi bine orânduită. după nevoi. Cea mai veche capitală a Ţării Româneşti a fost la Argeş (Curtea de Argeş. Gherghiţa sau Râmnic. într-acolo. Stăpânitorul se muta de la un loc la altul cu dregătorii săi. atunci când aceste hrisoave erau date în capitală. Câmpulung. una singură era adevăratul „scaun" al domniei. de la Târgovişte şi Bucureşti. Existenţa unei capitale înseamnă maturitate politică: o organizaţie administrativă centrală bine alcătuită. Nu s-a observat. Bârlad. la 162 . Noi am avut concepţia unei capitale din cele mai vechi timpuri. tot acolo au stat. care nu este o simplă însirare de anecdote. moştenită de la statul mai mic Ţara Românească. arată oscilări importante şi trebuie să aflăm care a fost. întocmai ca regii patriarhali. la Piatra. în adevăr. şi istoria. într-o călătorie continuă. se vede că. acte de proprietate date de domnii noştri. că deplasările domnului erau fireşti. deci. sau au fost vechile noastre principate stătuleţe patriarhale. Se pune întrebarea: de ce au ajuns Bucureştii capitala Ţării Româneşti. ei se deplasau cu dregătorii în anume oraşe. termen însoţit câteodată şi de adjective: „în minunata şi strălucita cetate de scaun". această maturitate. zice cronica ungurească. şi nu în altă parte. Era. spre „castrum Argis". Târgovişte. la Gherghiţa şi Râmnicul Vâlcea. românii. ceea ce indică. care nu se mută de la un loc la altul. Aceste menţiuni lipseau totdeauna când domnul dădea un act din Piteşti. Am avut noi. de pe la 1250 (Seneslav şi Tihomir). încă din veacul al XlV-lea găsim menţiunea „cetatea de scaun". o treaptă mai înaltă a organizaţiei politice. însă.

1 Două acte în limba latină ale lui Vlad Ţepeş (13 iunie 1458 şi 4 iunie 1460) sunt date „lângă râul apei Dâmboviţa". Cele două acte menţionate mai sus sunt în slavoneşte şi au apărut în colecţia noastră de documente.început. supus al turcilor şi luptător împotriva Moldovei lui Ştefan cel Mare. Când regele ungur Carol Robert a ars Argeşul la 1330. lângă pasul Branului. p. „Şi am scris eu. 163 . Nici mutarea capitalei la Bucureşti. Cercetând vechile hrisoave slavone ale domnilor munteni din aceste vremi. fiul şi urmaşul lui Mircea cel Bătrân. vechea capitală nu s-a mai putut ridica şi Basarab. de la Mihai vodă. însă. Cel dintâi act dat de un domn muntean în scaunul de la Târgovişte este din 22 iunie 1418. cu mulţi negustori. La Târgovişte a rămas capitala o jumătate de veac şi apoi s-a mutat la Bucureşti. bogate în peşte. din 10 februarie 1461. ci adevăratul părinte nu este altul decât cruntul făcător de dreptate. care rezida în acest oraş şi în vremea când era coregent pe lângă tatăl său. precum selişte înseamnă „loc de sat". în Iugoslavia. Istoriografia noastră nu cunoştea până acum împrejurările acestei schimbări de capitală. De obicei. spre Olt şi apoi spre Sibiu. nu este un fapt lămurit în istoriografia noastră. după spusa domnului". De aceea. Cel dintâi act domnesc cunoscut în istorie datat din scaunul ţării Bucureşti. învingătorul mândrului rege. Documentele Ţării Româneşti. de Ia Severin la Brăila. de la munte la Dunăre. pe drumul negustorilor saşi din Braşov. Argeşul era. Relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul. târg mare şi bogat. se află acolo. Vlad Ţepeş. reşedinţa lui. Abia al treilea domn al Ţării Româneşti. comerţul cu Braşovul şi la Dunăre erau mai importante ca cel cu Sibiul. Târgovişte înseamnă „loc de târg".atribuie frumosului Radu titlul de părinte al capitalei noastre. Alexandru. Bogdan. de la pasul Branului la bălţile Dunării. acoperit cu o frumoasă piatră săpată cu litere slavone. însă. Constantin. Mutarea capitalei la Bucureşti. p. al cărui mormânt. dat din acelaşi oraş. capitala sangiacatului cu acelaşi nume (pazar. chiar din punct de vedere cronologic. Noua capitală a fost aşezată la Târgovişte. deşi a fost apoi cumplit bătut de ostile româneşti. este de la Vlad Ţepeş. 320—321). Tot la Argeş au stat şi urmaşii lui. după care urmează altul. scrie strămoşul cel mai depărtat al funcţionarilor capitalei noastre1. un drum cotit şi greu ducea de acolo. excentric. Acest nume îl mai poartă şi alte două oraşe ale slavilor de sud: Târgovişte. pe drumul de negoţ ce ducea pe calea acestui râu. Argeşul a fost părăsit de domnie şi zidurile vechi ale bisericilor şi ale curţilor bolovănite au rămas pustii şi pline de amintiri. centrul unui mic voievodat. şi Târgovişte. Cele mai multe din actele marelui Mircea sunt date din Argeş. lângă Ialomiţa. desigur. Dar acest drum nu era o cale de comerţ principală pentru ţară. se mută din nou la Argeş. vechiul nume al lui Novi-Pazar. în biserica zisă a lui Negru vodă. lângă Şumla. până la Mircea cel Bătrân. am aflat. istoricii socotesc că domnul care a mutat capitala ţării pe malurile fericite ale Dâmboviţei a fost Radu cel Frumos. bazar este traducerea turcească a cuvântului „târg"). La Câmpulung a murit Basarab şi fiul său. sub munţi (judeţele Argeş şi Muscel) şi care a devenit mai târziu capitala întregii ţări. prin Ţara Loviştei. a mutat scaunul domniei la Câmpulung. I. Vladislav. că pe nedrept i se. în vechea capitală reclădită. tot din Bucureşti (I. din 20 septembrie 1459. care nu cuprindea decât o parte a ţării. în Bulgaria. 244 şi 246.

nu poate fi vorba de o cauză politică. în realitate. românii.Atunci se clădeşte şi cetatea Bucureştilor sau a Dâmboviţei. la începutul domniei sale. Târgoviştea era socotită mai mult ca un fel de loc de exil. Cauzele ridicării Bucureştilor. sau. 164 . n-am fugit din calea barbarilor. în scaunul domniei mele la Bucureşti. unii domni întorcându-se din nou. am fost aici şi am rămas. de ce s-au adunat îi acest loc. Bucureştii devin capitala statornică a ţării. la 1480.. negustori. unde era mai aproape de Ardeal şi mai departe de turci.". încât ac st centru a atras atenţia domniei ca reşedinţă? Unii istorici. noi. dar după ce acest oraş a fost ars de turcii lui Sinan Paşa. care cuprindea curtea domnească şi unele din dealurile de pe Dâmboviţa. unde au stat şi alţi domni răposaţi. după vremi şi împrejurări economice sau politice. lângă Dunăre. Bucureştii erau acum scaunul consfinţit de tradiţie. în aceste vremuri turburi.. Alexandru vodă Coconul. pentru scurt timp. „cetatea nouă". pe malurile Dâmboviţei. Alexandru voievod şi răposatul bunic al domniei mele. Nu vom urmări aici istoria de glorie. temându-se să nu fie atacat pe neaşteptate de boieri ce se răsculaseră împotriva lui. Un cronicar sas (Ostermayer) aminteşte că. Acesta este punctul de vedere solid al istoriografiei noastre de azi. ţărani. n-am lăsat duşmanilor pământul. poezie şi durere a urbei noastre. străbunul domniei mele. S-au căutat şi alte explicaţii ale mutării capitalei. spune: „Când am venit domnia mea de la Târgovişte aici. sub ochii turcilor. In această părere este o parte de dreptate. ci ne vom întoarce la întrebarea pe care am pus-o la început: de ce au fost aleşi tocmai Bucureştii drept capitală. Mircea Ciobanul. la 1545. s-a retras cu curtea şi oştenii lui din nou între vechile ziduri domneşti de la Târgovişte. . în locul Argeşului şi al Târgoviştei. dar. turcii nu s-au amestecat în trebile interne ale domniei. aşezate mai aproape de Ţara Ungurească. Era poate o incintă lărgită a vechii cetăţi care înconjura curtea si care trebuie să fi fost de piatră sau de cărămidă. reşedinţa domnească a oscilat între Bucureşti şi Târ°ovişte. Abia în veacul al XVII-lea. La 1626. în vechea reşedinţă. Dar azi nu mai admitem această coborâre a poporului întreg de la munţi. Io Radul voievod. oşteni. la Bucureşti (el a clădit pe Dâmboviţa podul care în veacul al XVII-lea îi poartă numele). mai bine zis. au spus că poporul cel des s-a coborât pe încetul de la munte spre Dunăre şi acest mers al populaţiei e însemnat cu mutarea treptată a capitalelor spre sud: Argeş. Bucureşti.noua cetate de scaun". amintindu-şi de vechea poveste a descălecării de peste munţi. s-a dărâmat la sfârşitul veacului al XVI-lea. scrie Basarab vodă cel Tânăr. au fost siliţi să se aşeze la Bucureşti. „a poruncit să fie înconjuraţi Bucureştii cu nari mari de stejar". Geograful german Traugot Tamm a emis această părere. Târgovişte. lume multă. Alţi istorici au spus că suzeranitatea turcească a impus domnilor noştri să-şi aleagă o reşedinţă mai aproape de ţara padişahului şi. vorbind într-un hrisov despre întoarcerea sa de la Târgovişte la Bucureşti. Mihnea voievod şi răposatul părinte al domniei mele. refugiaţi în vremea năvălirilor barbare în părţile muntoase. Mihai Viteazul a stat. văzând în ea o dovadă a continuităţii românilor în Dacia. Cetatea.

pe malurile lacurilor din jurul oraşului nostru. azi culcaţi în mare parte la pământ. a fost un loc de apărare împotriva barbarilor din Evul Mediu. Moscova este aşezată într-o astfel de regiune. numit în vechile hrisoave „mănăstirea Bolintinul din pădurea cea mare". este o regiune de bălţi bogate: Snagovul. Această aşezare. dăruite de domnii şi boierii evlavioşi. de pildă) au rămas numirile Teleormanului („pădure nebună"'). mănăstirile din Oltenia. Cozia în special. Era. am fi înclinaţi să primim această părere drept bună. în veacurile al XVI-lea şi al XVlI-lea. Căldăruşanii şi altele. pe toată întinderea şesului muntean. a Vlăsiei. cărăuşi. înlocuirea ei cu Rusia codrilor de la Moscova. moşii întinse erau stăpânite de călugări. s-a dovedit că în aceste părţi. se afla o mare pădure. ca autor al acestui act. datorat mutării populaţiei spre aceste regiuni mai ferite. cu capitala la Kiev. în vechime. şi decăderea Rusiei de sud. întreruptă pe alocuri de luminişuri şi de luncile râurilor. aveau şi un rol comercial important. Dar am văzut mai sus că nu este aşa. în jurul lor şi în legătură cu ele. au fost numeroase localităţi preistorice.Dacă am admite pe Radu cel Frumos. care a dăinuit întreg până târziu. mănăstire pomenită încă din vremea lui Mircea cel Bătrân. din primele vremuri ale principatului muntean. adică al României prin excelenţă. Aceste mănăstiri. Bolintinul. azi dispărută. este un fenomen bine studiat în istoria Rusiei. Codrul. Şi în istoria altor ţări. mai la sud. cel mai înverşunat duşman al turcului. din care au rămas azi numai întinderi relativ mici. vătăşei de moşii. care nu este altceva decât „codrul Valahiei". până la marginile stepei Bărăganului. De la această pădure. Astfel. pomenită tot sub Mircea. tocmai Vlad Ţepeş. domn adus de turci şi supus al lor. întemeiată de un logofăt al aceluiaşi domn. pe Argeş. şi nu numai munţii. adică atunci când încetase relaţiile cu păgânii. cu luminişurile sale şi cu luncile râurilor. codrii cu luminişuri au jucat un rol de apărare şi conservare a naţiunii în vremea marilor năvălitori. „a stepelor". este deosebit de favorabilă pentru schimbul care se făcea între produsele regiunii pădurilor şi aceea a câmpiilor. Rolul acestor codri uriaşi. un rezervor de populaţie românească. Erau locuri prielnice pentru viaţa omenească şi ferite de năvălirile prădalnice ale duşmanilor. ce coboară de la munţi spre Dunăre. în aceste părţi se ridicaseră. Pe linia ce despărţea odinioară regiunea codrilor mari din şesul dunărean de stepa deschisă popoarelor nomade (Bărăganul) se află oraşul Bucureşti. aveau în stăpânire bălţile 165 . a Rusiei de pildă. Produsele moşiilor mănăstireşti erau vândute pe bani buni şi aceste moşii se întindeau adesea în judeţe depărtate de mănăstirea proprietară. către sfârşitul domniei lui. pe o insulă a lacului. aproape de Giurgiu. în special înspre nord şi nord-est de Bucureşti (pădurea Snagovului. pe lângă rolul lor religios. Codrul se întindea aproape neîntrerupt de la Olt până la Dâmboviţa (slav: „râul stejarilor") şi Argeşul inferior. o serie de mănăstiri: Snagovul. trăia o lume de negustori. chiar pe marginea pădurii. Locul unde sunt aşezaţi Bucureştii este o veche aşezare omenească. La mijlocul acestei linii. a mutat capitala ţării. Strugalea. după năvălirea tătarilor. a fost foarte însemnat în trecutul nostru.

dar şi cu pârcălabul. în special în Ardeal. Vezi pe larg studiul nostru. la Creditul Rural). pentru ca un oraş să fie înfloritor. deci. şi erau mult mai importante decât cele de la marginea ţării. Dreptul de a ţine târg de vite sau de alte produse era un privilegiu. cu un consiliu ales de târgoveţi. Un astfel de centru. 166 . să se ridice pe Dâmboviţa un loc de popas şi de târg. nici de vornici". de obicei. dacă era proprietatea domniei. pentru trecerea căruţelor cu marfă şi o vamă mare. în frunte cu un judeţ şi cu 12 pârgari (Biirger). trebuia să fie la mijlocul unui drum comercial.bo°ate cu peşte de la Dunăre. la păsurile munţilor sau la vadurile Dunării. deci. Capitala. între centre de producţie diferită sau de drumuri de comerţ. de cele mai multe ori. căruţelor încărcate ale mănăstirilor nu li se putea lua vamă „nici de pârcălabii de oraşe. pe care o plăteau domnului.. Trebuie să lămurim acum. după chipul comunelor din Apus. ca şi alte târguri ale ţării. mai multe sate. nici aduce un venit domniei" (Condica Fundenii Doamnei. Aceste vămi la târguri s-au numit mai târziu accize. Comunele medievale în Principalele Române. Cu alte cuvinte. unde sunt târguri. Este plină dă tufe şi dă mărăcini şi nu este nici de o hrană. stânjeni 250 de moşie. cu toate casele şi moşia târgului dimprejur. care era a domnului: o vamă mică. proprietate domnească.. folosită de târgoveţi. spre a le deosebi de vămile de la graniţă. ca să poată veni negustorii din ţinuturi deosebite. Aşadar. avea privilegiul de bâlci şi de organizare autonomă. Avea o organizare municipală autonomă. Şi Bucureştii au fost proprietate a domniei. Situaţia înfloritoare era condiţionată de aşezarea la mijloc. ca în acest important centru comercial. de desfacere a mărfurilor în iarmaroc. Şirurile nesfârşite de căruţe încărcate cu peşte sărat străbăteau ţara de la un cap la celălalt şi treceau şi peste graniţă. conform privilegiilor domneşti din veacul al XV-lea. între mănăstirile bogate. De această moşie domnul putea dispune şi putea face danii dintr-însa. moşia domniei. pe scurt. cuprinzând. Organizarea vechilor târguri2. carea să şi hotărăşte din sus cu moşia mănăstirii Căldăruşanilor şi din jos cu moşia mănăstirii lui Mărcuţă. în schimbul unei dări speciale. Mihai. Un târg sau un oraş se deosebea de un sat prin aceea că era o aşezare de negustori şi meseriaşi în jurul unui bâlci sau iarmaroc. era. oraş se putea numi o aşezare omenească cu privilegiu domnesc de târg şi care era. Ele erau o adevărată bogăţie pentru vistieria domnească. Bucureştii. în acelaşi timp. pe care-1 putea da numai domnul şi. până ce dă de capul moşiei în matca Colentinei. nu-1 dedea decât aşezărilor care erau proprietatea domniei. pentru desfacerea produselor în târg. la vărsarea Ialomiţei. punct de trecere şi. care au fost domnească şi se începe lungul ei din capul oraşului Bucureştilor despre târgul de afară şi merge prin tufele oraşului. ce erau târgurile vechi. Era firesc. în jurul Bucureştilor era o moşie domnească. De altfel. „ca să-i fie lui dar şi milă de la domnia mea. reprezv ntantul domniei. să cumpere şi să vândă. în prezentul volum. Şerban Cantacuzino dăruieşte la 1683 fratelui său. Târgul avea şi drept de a lua vamă. Astfel. în veacul al XVIII-lea. locuitorii puteau avea case şi parte la moşia târgului.

aduse de veneţieni şi genovezi pe mare. cu Brăila.Bucureştii şi comerţul sud-dunărean. azi dispărut — şi. Prin aceste cumpărături. Pe ce drum de comerţ era aşezat târgul Bucureştilor? Era. desigur. Negustorii care se ocupau cu acest negoţ erau. ce e drept. cât şi vestitele republici din Italia. pe drumul Ialomiţei — artera cea mai însemnată a comerţului muntean în veacurile al XlV-lea şi al XV-lea — care unea Braşovul. capitalei şi provinciilor întinsului lor imperiu. Astfel se explică. dar totuşi acest negoţ devine principalul izvor de bogăţie adusă din afară. când au decăzut. pentru aprovizionarea oastei. care purta în documente numele de „drumul Slatinei". şi aceste colonii înaintate ale germanilor din Ardeal au decăzut. Principalele produse de atunci ale ţării. în veacul al XVI-lea. însă. Dar aceasta nu era de ajuns ca să se ridice Bucureştii deasupra Târgoviştei. drum ce trecea de-a curmezişul ţării. Când acest comerţ a încetat. care luaseră în mână întreaga viaţă comercială a Imperiului Otoman. din Oltenia. centru important al comerţului săsesc cu Orientul. la gura Ialomiţei. ca un centru secundar. se aduce. mai întâi. când marile descoperiri geografice. care fac din ţările noastre grânarul imperiului padişahului. aşezat pe acest drum. Ceea ce a produs căderea Târgoviştei şi înlocuirea ei cu Bucureştii a fost. cum am spus. unde veneau corăbiile de pe mare. Târgoviştenii aveau. peştele. la un moment dat. suzeranitatea turcească lega strâns. pe lângă care Bucureştii apăreau. grânele şi lemnele încep să fie cumpărate în mare parte de turci. nu prin fuga lor la căderea Constantinopolului. bănet în ţară. nu aşa de mult ca prin marele comerţ italian şi săsesc din Evul Mediu. aveau case de negustori raguzani de la Adriatica şi alţi occidentali. să încheie. în special greci. pe o linie laterală. Târgoviştea a împlinit aceste condiţiuni. un drum bătătorit. un drum al carelor cu peşte şi în genere al mărfurilor mănăstirilor. Era la mijloc. într-o perioadă când această viaţă era. prin pasul Branului — cel mai umblat pas al Carpaţilor noştri pe atunci — cu Dunărea. Ţara Românească de Imperiul Otoman. De altă parte. privilegii domneşti speciale pentru negoţul lor. şi oraşele hanseatice. Ei întreţineau legături strânse cu saşii din Braşov. în special cele ale oraşelor hanseatice din Germania. influenţa grecească şi mulţimea de greci care vin de atunci şi se aşază în ţara noastră. călătoriile în jurul Africii şi în America au atras spre alte meleaguri pe negustori şi capitalişti. spre balta Dunării. trebuie să fi atras negustori mulţi şi să fi făcut afaceri mănoase. şi cele din Orient. în decădere. încă din vremea lui Dan II (1413—1431). Comerţul cu imperiul turcesc e aşa de important la sfârşitul veacului al XVI-lea. grupaţi în jurul vechii biserici catolice. ci şi economiceşte. Un târg domnesc. Multă vreme. cu obligaţia negustorilor străini de a se opri în târgul lor. mai la nord. Oraşele săseşti din Ardeal au fost bogate cât timp puteau face schimb între produsele Apusului. în veacul al XV-lea. avea o însemnătate atât de vitală pentru ţară. pentru popasul de la Olt. până în secolul al XVI-lea. oraşul bogat pe drumul mare al negoţului extern. nu numai politiceşte. încât însuşi Mihai Viteazul e silit. Ia Târgul de Floci — care era târgul lânii mocanilor. căci turcii plătesc prost. decăderea comerţului săsesc în principate şi suzeranitatea turcească. în cursul vestitelor sale lupte cu turcii. vitele. Era mai mult. un stâlp al vieţii economice a ţ ă r i i . 167 .

Acolo. Bucureştii erau popasul principal. aliatul său. creşte importanţa Bucureştilor. Nu trebuie să pierdem. înconjurate cu ziduri. în orice caz. Bucureştii sunt clădiţi pe o serie de dealuri înalte. motivând această măsură faţă de împăratul nemţesc. 168 . pe la 1450.prin aceea că ţara a sărăcit. în locul drumurilor spre Ardeal. în legătură cu drumul peştelui şi cu mănăstirile de la marginea pădurii. în şesul muntean mijlociu. această cetate căzuse definitiv în stăpânirea otomană. şi aceasta a contribuit la ridicarea oraşului şi la alegerea lui drept sediu al domniei. mlăştinos şi străbătut de râurile Dâmboviţa. întemeiat mai de mult. din vedere nici importanţa politică sau. din punct de vedere militar şi economic. aşadar. mai mult un armistiţiu. Cea mai importantă din raiale. Cronica lui Baltazar Walter. cu cetăţui în vârful lor. iar legăturile cu Occidentul şi centrul Europei slăbesc. Acolo era locul de scurgere a celei mai mari părţi a produselor cumpărate de turci în ţară. ceea ce se vede prin schimbările de reşedinţă. Mitropolia. în ţara noastră. Târgoviştea a rămas capitală şi. Argeş şi Neajlov.pace cu sultanul. la marginea pădurilor. o importanţă de prim ordin. comerţul nostru este în special sud-dunărean. sub apărarea oştenilor. Drumul Giurgiului devine principalul drum al comerţului nostru. dar odinioară se ridicau mândre. dar şi ale negustorilor. treptat rămase pe planul al doilea. Când negoţul nostru se îndreaptă hotărât spre Dunăre şi cel săsesc decade. el capătă. care reproduce pe a lui Tudosie Rudeanu. Este. câteva cetăţi întărite care erau locuri de pază şi de trecere ale oştirii. spre a se reface3. pe unde trecea drumul cel rftai scurt spre Constantinopol. întrece ca populaţie Târgoviştea şi dorinul îşi aşază aici scaunul. este un punct mai înalt de pază la marginea pădurii. cinstiţii negustori puteau să se aşeze în jurul bisericilor închinate sfinţilor de către breslele lor. adevărat că suzeranitatea turcească a făcut să se mute scaunul ţării. Importanţa strategică. mai bine zis. româneşte. era Giurgiu. Radu vodă. mănăstirile Mihai vodă. târgul cel mai mare pe acest drum al Giurgiului. Turcii aveau dincoace de Dunăre. începând din a doua jumătate a veacului al XVI-lea. şi. care atrage pe toţi negustorii şi pe cei doritori de a se îmbogăţi. ţara noastră face parte dintr-un organism economic balcanic prin direcţia drumurilor.. neamurile negustorilor şi felul mărfurilor. nemaiputând face comerţ peste Dunăre şi are nevoie de un timp de răgaz cu reluarea negoţului. strategică. punct de pază pentru oşteni şi de observaţie spre Dunăre. dar pricina schimbării a fost economică şi nu politică. poate pe locul unde s-a ridicat mai târziu Mitropolia. aceste dealuri s-au tocit foarte mult de pe urma lucrărilor edilitare. Aceste cetăţi turceşti purtau numele de raiale. Azi. a aşezării Bucureştilor. Câtă vreme drumul Ialomiţei şi comerţul cu Ardealul a fost mai însemnat. Nu ştim pe care din aceste dealuri era vechea cetate a Dâmboviţei din veacul al XV-lea. impor'anţa celor două oraşe a stat în cumpănă. după luarea Giurgiului de către turci şi după concentrarea comerţului în această direcţie. loc unde se puteau aduna locuitori mulţi. multă vreme. însă. Bucureştii erau pe un loc mai înalt şi mai ferit în şes.

De altă parte. datorată cauzelor naturale.O evoluţie naturală a împrejurărilor economice şi situaţia strategică în câmpie au impus alegerea capitalei Ţării Româneşti. ce trebuiesc cercetate cu atenţie. ce urmează centrul de greutate al vieţii economice a ţării. a unui centru politic. Această constatare are o importanţă deosebită pentru înţelegerea trecutului nostru în adevărata lui lumină. înseamnă o viaţă politică organizată pe o treaptă înaintată şi acest fapt îşi are importanţa lui. am văzut că existenţa unei capitale la noi. cât evoluţia lentă. 1938 . Trebuie să vedem în istoria noastră mai veche nu atât elementul personal al reformatorilor.

.

dar şi a filosofiei. nu numai în privinţa fondului (eroism şi aventuri erotice). nu se poate exprima decât în câteva limbi. epopei medievale. povestiri romanţate ale faptelor cavalerilor (romans courtois) care se citeau la castele şi în „camerele femeilor". povestiri pentru femei. una din cele mai anevoioase şi în general este ocolită de cercetătorii prudenţi. apoi în cea mai înaltă. la limba vulgară pentru expresia literară şi ştiinţifică. Cu alte cuvinte. în toate domeniile. limba Bisericii. Literatura în limba latină era în genere opera clerului cult şi a universităţilor. dar şi ca limbă. pe când limba vorbită de popor. problema originilor în datele ei prime este asemănătoare cu aceea din literaturile apusene ale Europei. Provenţa. limba naţională. limbile clasice. a luat iniţiativa acelei literaturi de povestiri eroice. Istoricii literari apuseni sunt de acord admiţând că originea literaturilor în limba naţională — e vorba numai de cele beletristice — purcede de la nobilime. aşa că 171 . stă deci la intrarea clasei nobile în creaţia literară. Nobilimea era mai puţin cultă decât clerul şi curţile regale. ar fi incompatibilă să îmbrace tot ceea ce este delicat. Limba poporului a pătruns târziu de tot în filosofie şi în ştiinţă. şi în genere cea distractivă. în Apus. Originea literaturii în limba naţională în apusul Europei. originea literaturii în limba naţională se explică pe baze sociale. Nu putem intra în amănunte în această chestiune. în literatura noastră. limba vulgară. limba latină era nu numai limba Bisericii catolice. adică trecerea de la limba clasică.IX ÎNCEPUTURILE LITERATURII ÎN LIMBA ROMÂNĂ Problema originii literaturii în limba vulgară. Literaturile medievale erau dominate de concepţia că ceea ce rămâne ca idee şi ca formă aleasă. regiune de nobili bogaţi şi puternici. care a înrâurit apoi literatura franceză şi cea italiană. iar ca să intre în Biserică. ea nu putea mânui cu aceeaşi uşurinţă şi nu putea înţelege limba lui Virgil. a trebuit o revoluţie religioasă: Reforma. Problema originilor este întotdeauna. A trebuit să se facă o revoluţie în spirite. pentru că aceste limbi sunt desăvârşite ca structură. aşa cum a rămas până astăzi. care pentru scopul urmărit de noi este numai un punct de plecare. ştiinţei şi literaturii. limba vulgară. subtil şi abstract. şi anume este opera nobilimii provensale. conduse şi ele de clerici. ca să se poată admite mai întâi în literatura socotită uşoară. care a avut drept urmare mii de morţi şi o serie de războaie ce au ţinut un veac şi mai bine. Fără influenţa provensală nu se poate concepe opera revoluţionară a lui Dante în introducerea limbii naţionale. de aceea a creat o literatură pe seama ei.

deci. un dialect macedonean al limbii bulgare care în secolul al XV-lea se transformă sub influenţa elementelor medio-bulgare. Bucureşti. de la Biserică ar purcede literatura noastră naţională. pentru literatura provensală. 1921. au creat. o dată cu acest curent. Roma. adică în româneşte. Al. 1880. 1927 (extras din „Făt Frumos". A. A. Les origines de la poesie lyrique en France. 172 . II. în această transformare a cugetelor: când şi de ce şi sub ce înrâuriri s-a produs ea? Istoriile literaturii române admit în genere că de la Biserică a pornit exemplul: primele traduceri ale cărţilor sfinte. 1930. la un moment dat. ed. Densusianu. a venit o epocă în care oamenii au început a gândi altfel. 1932. îngăduia traducerea cărţilor bisericeşti în limba Cf. un curent literar şi. în special pentru cea istorică. Sextil Puşcariu. La litte'rature francaise au Moyen Âge. O. Gaston Paris. Pentru cea franceză. O. p. Bineînţeles. 1888. Anglade. N. Panaitescu. 1930. A. ea a dat o literatură istorică: letopiseţele Moldovei în limba slavonă. Părerea mai veche a lui N. 1931. Limba română în secolul al XVI-lea. Iorga. p. aceeaşi problemă. 62—73. limba slavonă întrebuinţată la noi. G. este că marea revoluţie religioasă a husitismului a pătruns prin Maramureş la români şi a determinat la începutul veacului al XV-lea începuturile literaturii în limba română. decât în calitatea ei de limbă sacră Limba slavonă la noi n-a fost numai limba Bisericii. p. limba Bisericii. J. desigur. o revoluţie în spirite. anume literatura slavonă. 1904. Paris. Paris. Şi la noi s-a produs. Paris. Iorga. 1. Arhetipul husit al Catehismelor noastre luterane. Istoria literaturii religioase (Introducere la Studii si documente. Jeanroy. Problema originilor stă. în privinţa influenţelor care au determinat trecerea l . Istoria literaturii române. P. Procopovici şi J. Praga. 1934. Alte ipoteze demne de menţionat sunt şi acelea ale lui Ilie Bărbulescu: influenţa catolicismului. Bucureşti. Paris. chiar proscrise. încetul cu încetul.teraturii bisericeşti de la limba slavonă la cea română. la început izolate. Epoca veche.ne-am mulţumit să schiţăm problema pentru Apus în formă foarte generală '. Pentru cea italiană. la un moment dat a încetat şi a făcut loc literaturii în limba „vulgară". deci. ? XVI—XLI (aici s-a emis întâia oară această ipoteză). 1916. o literatură juridică.8 şi Al. didactică: învăţăturile lui Pseudo-Neagoe Basarab. La litte'rature slavo-roumaine et son importance pour l'histoire des litte'ratures sLyes. Histoire de la langue roumaine. Al. II. Astfel. Rosetti sunt de părere că cele mai vechi texte bisericeşti în româneşte datează abu din veacul al XVI-lea şi au fost rezultatul influenţei Reformei luterane introduse în mijlocul pământului românesc de către saşii ardeleni 4. Suceava. VIIJ. 1889. Candrea. Introducerea. Rosetti. Histoire sommaire de la litte'rature meridionale au Moyen Âge. în literatura română există. de unde până atunci credeau că nu se poate şi nu se cuvine. şi chiar versificată 2. împărtăşită de Sextil Puşcariu. Procopovici. Bartoli. 5-9.A. P. Torino. Jeanroy. părerile sunt împărţite. J. XLI-XCII. Paris. care. Sibiu. e vorba de limba traducerilor cărţilor sfinte de către Metodie şi Chirii. Bucureşti. Densusianu şi apoi Al. însă. nu are dreptul la calificativul de clasică. 11 Duecento. p. Şi la noi a existat o literatură în limba „clasică". A. Psaltirea Scheiană. La poesie epique des troubadours. care. II). Iprimi due secoli della letteratura italiana. Bertoni. Candrea 3. 1914. pentru motive de propagandă. au văzut că se poate şi se cuvine a scrie româneşte. în literatura bisericească se naşte şi un imbold pentru literatura profană.

stilul lor arată un grup de traducători din slavoneşte. Rom. care să fi necesitat părăsirea limbii slavone. 1943.. E locul să spunem aci. părerile sunt împărţite. calvinism la unguri). pe care Biserica şi neamul românesc n-a primit-o. E drept că între textele rotacizante şi tipăriturile lui Coresi au existat legături şi că tipografii de la Braşov au folosit aceste texte. Psaltirea şi Codicele Voroneţean. Am spus că asupra vechimii lor şi a influenţelor care le-au produs. E vorba. Scripturi. iar de curând Milan Şesan şi Ştefan Ciobanu au afirmat că o mişcare internă în Biserica ortodoxă română din veacul al XV-lea. ei n-au primit religia naţiunilor dominante (luteranism la saşi. tom. Totuşi. 1—26. p. Fenomenul rotacismului.naţională. Cele mai vechi texte româneşti sunt. comandată de eterodocşi şi stând sub influenţa lor directă. Codicele Hurmuzachi. ibidem. deci în regiuni unde nu românii erau stăpâni. 1939. deci. 1941. Cele mai vechi texte româneşti. ci cuprinde pe filioque. Fenomenele de istorie naţională câştigă întotdeauna când sunt puse într-un cadru de istorie universală. limba. iar catehismele româneşti care fac parte din aceeaşi grupă de texte. Psaltirea Scheiană. Literare. manuscrisele care poartă numele date de cercetătorii zilelor noastre. în adevăr. Originea fi timpul primelor traduceri româneşti ale Sf. Amestecaţi cu alte neamuri. de o literatură pentru români. Şt. începuturile scrisului in limba română. şi I. Deoarece „simbolul credinţei"din Psaltirea Scheiană nu este cel pravoslavnic. vechi de un veac. este o dovadă că au fost scrise în Maramureş sau Ardealul de nord. că folosirea de către Coresi a traducerilor maramureşene este pentru noi o dovadă că primele traduceri româneşti ale cărţilor sfinte datează din secolul al XVI-lea. plus alte câteva fragmente. 173 . cf. a fost determinată ca prima influenţă literară în limba naţională la noi5. în aceeaşi regiune. părăsite de toată lumea şi e logic să admitem că au ^Ilie Bărbulescu. modificând particularităţile dialectale. putem conchide că influenţa literară care a dat naştere acestor texte este neortodoxă. însă. sunt vădit de influenţă luterană. sub aceeaşi influenţă. Cariile liturgice din Bucovina şi introducerea limbii române în Biserică. 1900. Cercetări istorico-filologice. Credem că problema trebuia pusă pe alt teren şi anume pe acela pe care a fost pusă pentru literaturile occidentale şi că în acest chip vom dobândi rezultate neaşteptate pentru istoriografia noastră literară. în subsidiar. Ciobanu. iar analogiile istorice sunt întotdeauna instructive. XXIII. precum se ştie. deci pe teren românesc. care se vede în aceste manuscrise. " Milan Şesan. sub influenţa husită. sub influenţa luterană. şi nu din al XV-lea. care lucrau în acelaşi timp. câteva fapte sigure: toate aceste texte sunt înrudite. Autorii acestei teorii nu arată de altfel cauzele sociale şi intelectuale schimbate. Sunt. românii ardeleni au suferit în oarecare măsură influenţa lor. pentru că românii l-au respins. Bucureşti. aşa că putem spune că textele rotacizante reprezintă o influenţă străină. Cernăuţi. un grup de catehisme. editorii şi tipografii din Braşov n-au putut face cercetări arhivalice ca să dezgroape manuscrisele uitate. Această constatare fixează locul acestor texte în literatura română: ele n-au putut crea un curent naţional de literatură română. XXV. fără a mai alerga la influenţe externe. toate texte bisericeşti. a produs această schimbare 6. Acad. care din punct de vedere politic stăteau pe o treaptă superioară. Memoriile Secţ. Nistor.

Rom. Dar I. . Bianu a arătat. acest ajutor tehnic nu a putut fi cauza care a provocat literatura de traduceri în româneşte. ca şi ale şcolii mai vechi de la curtea lui Matei vodă. mişcare care se termină prin-trun insucces complet din punctul de vedere al credinţei. Cărţile lui Coresi nau servit ca model. discurs de recepţie. se poate dovedi uşor că toate traducerile lui Varlaam. adevăratul început al literaturii române este independent de mişcarea de traduceri dm Ardeal din veacul al XVI-lea. dar şi prăpastia deosebirii de credinţă. iar tipăriturile l-au transpus în dialectul din sudul provinciei. începuturile literaturii române. nici nu se poate dovedi folosirea lor în traducerile din Muntenia şi Moldova. Chiar dacă am admite cu unii cercetători influenţa coresiană asupra Cazaniilor lui Varlaam. care probabil că nici nu le-au cunoscut. Despre introducerea limbii româneşti în Biserica românilor. Operele ieşite din influenţa luterană şi calvină su. trebuie în chip necesar să admitem o legătură. acele cărţi pe care şi Biserica catolică le admite în limba vulgară şi nu cărţile fundamentale ale liturghiei: Liturghierul şi Şf^ Scriptură*. între centrele de traduceri maramureşene din nord si iniţiativa de răspândire prin tipar din sud.it un episod local şi izolat în timp şi în spaţiu. sunt traduceri executate direct după manuscrisele sau cărţile slavone şi nu reproduceri sau prelucrări ale traducerilor tipărite în Ardeal în secolul al XVI-lea7 . Acad. că sub egida acestor domni s-au tipărit numai cărţi româneşti de lectură pentru învăţătura preoţilor: Cazanii. I. 174 . Nu de la acest model eretic s-a tras opera de traduceri ale cărţilor bisericeşti din veacul al XVII-lea în Principatele Române. Dimpotrivă. şi cu atât mai puţin lui Dosqftei şi Antim Ivireanu. ca un curent continuu. Bianu. Introducerea limbii române în Biserica ortodoxă din principate şi din Ardeal în locul celei slavone se constată numai începând din a doua jumătate a veacului al XVII-lea. Prin nimic nu se poate face o legătură de cauză la efect între mişcarea de traduceri luterane şi calvine pentru românii din Ardeal. Lucrări eretice din punct de vedere românesc. încă din 1904.. domnii luminaţi şi protectori ai culturii pravoslavnice. ele n-au putut crea un curent de imitaţie. între acestea din urmă şi curentul de traduceri din Muntenia şi Moldova este nu numai o prăpastie de un veac. voit de străini pentru români.continuat cu meşteşugul tiparului acelaşi curent început cu puţin înainte pe calea manuscriselor. Dosoftei. nici ca ajutor traducătorilor din principate. trebuiesc căutate abia în veacul al XVII-lea. Nicăieri cărţile lui Coresi nu sunt citate. Trebnicul. din marea epocă a lui Vasile Lupu şi Matei Basarab. 1904. Introducerea limbii române în Biserică. ci faptului că unele au fost alcătuite în nordul Ardealului în dialectul de acolo. Adevărata introducere a limbii în Biserică. Deosebirile dintre limba tipăriturilor coresiene şi aceea a textelor maramureşene se datoresc nu depărtării seculare în timp dintre ele. e r e n-au creat un curent şi nu pot sta la originea literaturii române. Cu acestea nu se împlineşte introducerea limbii naţionale în biserici. Multă vreme s-a crezut că această mare operă naţională se datoreşte lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. Dar nici tipăriturile lui Coresi nu pot fi socotite ca stând Ia începutul literaturii române. şi între introducerea limbii române în Biserica ortodoxă în veacul al XVII-lea. Bucureşti.

Bucureşti. Patrologia Orientalis. dar mi s-a răspuns că acest abuz în cele religioase a fost introdus în zilele noastre pentru că mulţi preoţi.184. Prefaţa la această carte decisivă pentru evoluţia literaturii noastre bisericeşti arată temeiurile marei reforme din Biserica română. şi traducere Vasile Radu. p. spune că. Cantemir. tipăreşte la mănăstirea Snagov o gramatică slavonă pentru preoţii români 9. când au fost hirotonisiţi. în al doilea rând. 154. traducea bătrânului său părinte. la 1702. căci Antim Ivireanu. la mănăstirea Galata de lângă Iaşi. Voyage du Patriarche Macaire d'Antiochie. p. pasajul respectiv e trunchiat. în traducerea E. ed. Iorga. fireşte. p. Când Dosoftei. la 1679. în plină epocă brâncovenească. XXIV. p.de carte. Cu toate acestea. când diaconul arab Paul de Alep. reeditată la 1629 şi 1648. Preoţii binecuvântau mesele bisericeşti în slavonă. 1900. „în corul de la dreapta cântau greceşte şi în cel de la stânga româneşte" 10. Constantin Cantemir (1685 — 1693). p. despre care lucru eu mi-am arătat mirarea faţă de câţiva boieri. cealaltă jumătate în greceşte. Dimitrie Cantemir spune şi el în aceeaşi epocă că adesea. 175 . publică la Iaşi primul Liturghier românesc. Dobrescu. care scrie după 1716 şi a cărui mărturie este foarte importantă : „Chiar în unele biserici din Ţara Românească s-a adoptat limba română. pe atunci. p. Câteva mărturisiri rămase neobservate de istorici. căci e vorba numai de anumite cântări. când vodă era de faţă. în amintirile sale de călătorie. în Oltenia. Vita Constantini Cantemirii. ed. copii de casă (paji) ai domnului cântau. Dar opera de românizare a cultului nu era împlinită nici în vremea lui Brâncoveanu. din vremea lui Vasile Lupu. nici atunci introducerea limbii române în Biserică nu e deplină. sunt decisive pentru această datare. la curtea domnească din Iaşi. Istoria Bisericii în Oltenia. 1914. ed. 11 Del Chiaro. liturghia slavă se menţine în biserică [până] la 172613. 454. 44. este. totuşi. că în cele mai multe biserici muntene slujba e rostită în slavoneşte. Scriptură slavonă în româneşte. îşi dă seama că face operă de inovator şi iniţiator. 1619. iraţn ureceanu traauc pemru prima oară 5/ Scriptură în româneşte.abia la 16 /y Dosoîtei traduce Liturgnierut şi. Introducerea limbii române în Biserică este. 92. treptat. Bucureşti. Călătoriile Patriarhului Macarie deAntiohia. Cioranu. în serile de iarnă. nu era nici un text românesc al Sf. în cele două coruri de la strană. nu ştiau altă limbă decât cea românească" 11 . N. p. Iorga. Vălenii de Munte. la 1700. 12 D. sunt " Despre izvoarele şi sensul acestei gramatici voi publica un studiu cu alt prilej. Paris. 10 Paul d'Alep. om fără ştiinţă . victoria limbii române nu era încă un fapt împlinit. mult mai târzie decât se crede îndeobşte. 1934. jumătate de liturghie era în slavoneşte. 1925. pasaje din Sf. " N. Călătorul englez Chisthult spune. iar după secretarul italian Del Chiaro. Deci. spune că la Mitropolia din Iaşi şi azi (la 1716). Dar aceasta nu înseamnă că liturghia propriu-zisă şi cetirea Evangheliei se făcea în limba ţării. ea datează de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi de la începutul celui următor şi s-a făcut. când voi arăta că ea este o reproducere a Gramaticii slave a lui Meletie Smotricki din Evjia. N. Aşadar. Cea mai veche dovadă că se cânta liturghia în româneşte în unele biserici. 87—88. deci. la sfârşitul veacului al XVII-lea. la 1653. liturghia siriacă şi cea armeană. Scripturi12. Storia delte moderne rivoluzione dela Valachia. întîi sunt precedente: ortodoxia de origine greacă a îngăduit şi în alte părţi liturghia în limba naţională. ia ie>««. Tot Cantemir în Descriptio Moldaviae. 32.

aşadar. Dar. ereacă şi latină. ia formă hotărâtă prin traducerea liturghiei. se poate spune că prefaţa aceasta a lui Dosoftei din 1679 este prefaţa introducerii limbii române în Biserică căci ea cuprinde dezlegarea pentru această reformă. tâmplându-să în Iaşi Svinţia sa.. Prima cronică în limba română este aceea a lui Mihai Viteazul (intercalată în compilaţia lui Stoica Ludescu). arătând că e permisă liturghia în limba naţională: „Deci ceea ce-s pravoslavnici întru totu şi de va fi de eikneasca limbă totul nepartnici. Analele Acad! Rom. tipărit din porunca lui Şerban Cantacuzino15. ravei şi din alte lucrări ale părinţilor Bisericii. în genere. au fost. 225 şi pasajele adaose de Dosoftei in ediţia Liturghierului din 1683. ser. în istoriile literaturii române. alături de aceste justificări canonice : „Să înţeliagă toţi. Imediat după apariţia Liturghierului lui Dosoftei la Iaşi. Bianu şi N. Dar istorici în limba slavonă am avut în Moldova şi poate şi în Ţara Românească (dacă începuturile cronicii muntene. este lipsită de originalitate. prin cărţi de lectură. o reformă pe care cu drept cuvânt o putem numi în istoria culturii noastre târzie. Ibidem 1. ibidem. am tipărit această svânta carte". în mijlocul veacului al XVII-lea. Ea are particularitatea de a fi. precedată de alte fenomene culturale. capitolul privitor la literatura bisericească precede pe cel închinat cronicarilor. apare şi Liturghierul românesc din Bucureşti. carii nu-nţălegu sârbeşte sau ellineşte"14. ci I. Deci. El începe în formă timidă. Cronicele muntene. cum se pare. Bibliografia românească veche. la 1680. în slavă. Această cronică este vădit. care au putut-o influenţa. 229—237. 1899. desigur. Nevoia pentru popor şi preoţi de a avea liturghia într-o limbă pe înţeles este.citatele din epistoia ir. I. producţia literară e dominată de două genuri. II. „luându de la Svinţia sa voe. traduse din greceşte în Bulgaria şi Serbia. 10— 11. Noi n-am avut teologi medievali. Apoi s-a cerut pentru Biserica Moldovei dezlegare de la Patriarhul Alexandriei. alcătuite la început în slavoneşte). Această aşezare a materiei provine din ideea preconcepută că originile literaturii române se trag de la Biserică. cea istorică reprezintă o sforţare originală de a pune în scris faptele de seamă ale voievozilor. păstrate azi în mai multe compilaţii româneşti. nu o cronică a domnului. 262. N. înainte de a stabili cauzele care au dus la introducerea limbii române în Biserică. nu o traducere17. dar la o mai atentă cercetare a faptelor se vede uşor că ea nu este îndreptăţită. pe când literatura rt'igioasă ortodoxă la români. I. popor prea modest şi cuviincios. prin natura ei. şi ea arătată. muiiumindu-se cu reproducerea textelor slave. Este. Aşadar. p. p. în veacurile al XV-lea şi al XVI-lea. am fixat datele fenomenului. Românii. p. Hodoş. o operă originală. pre limba sa să slujească Sf. Literatura istorică a precedat pe cea bisericească. Liturghie". adică începuturilor literaturii istorice. cu o prefaţă justificativă din punct de vedere canonic al reformei (1679) şi nu este o operă împlinită decât la începutul veacului al XVIII-lea. 17 176 . Iorga. după limbă. XXI. n-au cutezat a se înălţa cu gândul până la legile lui Dumnezeu şi au primit supuşi şi respectuoşi cuvântul Bisericii venit de la Bizanţ. prin mijlocire slavă. p. Reforma nu era totală: în acelaşi an apare şi un Liturghier slavon la Bucureşti16. cel religios şi cel istoric. în epoca slavonă a literaturii noastre. 16 Ibidem.

Ioanid. Acad. descoperită de I. Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească. retragerea lui Mircea după lupta de la Rovine şi amănuntul că Baiazid a lăsat garnizoane în Ţara Românească). Bogdan. Dar este clar. Este. I. p. rezultă o concluzie interesantă : istoriografia în limba română a precedat cu aproape un veac introducerea limbii române în Biserică. Cronica. p. Pentru izvoarele lui Moxa: I. că vechiul „letopiseţ moldovenesc". când marele domn cutează să nu asculte de sfatul Buzeştilor: „Mihai vodă îşi înalţă mintea de sfatul cel neînţelept"18. Cuvente den bătrâni. p.a familiei boiereşti a Buzeştilor olteni. p. Grigore Ureche el însuşi moare la 1647 şi a scris probabil cronica sa pe la începutul domniei lui Vasile Lupu. 66. Eustratie a ocupat funcţia aceasta înainte de domnia lui Vasile Lupu şi a mai trăit fără slujbă sub acest domn. Deoarece Ureche lucrează ca un compilator.P. folosit ca izvor de Grigore Ureche."23). 481 — 536. XL.. Bucureşti. în „Archiv fur slavische Philologie". Istrate logofătul al treilea. cronica bulgară. ed. Bucureşti. este opera predecesorului său. C. Este autorul unei traduceri a Pravilelor din neogreacă (1632). 1916. 1933. Din aceste fapte amintite pe scurt.. 1859. apare la 1600. în „Arhiva" (Iaşi). 88. ed. Cronicarul face chiar rezerve asupra lui Mihai vodă. 1934. Panaitescu. trebuie s-o fi scris pe a lui pe la 1625—1630. aceea a lui Mihai Viteazul. 65 şi 81. Istoria Tzerrei Româneşti. CA. iar introducerea limbii naţionale ' Cronica anonimă a Ţării Romaneşti. 2 M. X. p. avem şi al doilea după dânsul. XIII. iar Eustratie. p. Publicat de Hasdeu. 22 Despre Eustratie. ce apare pe primul plan în toată lucrarea aceasta plină de viaţă şi de pasiune. nu este greu de aflat care sunt pasagiile din cronica lui culese din vechiul letopiseţ moldovenesc al lui Eustratie (aceste pasaje sunt indicate în genere astfel : „spune letopiseţul nostru cel moldovenesc. Rom. ed. Eustratie. cel mai vechi cronicar al ţării care scrie româneşte a fost Eustratie logofătul al treilea : „Istoricul cel dintâi. Contribuţii la biografia lui Eustratie logofătul. Stoide. cf. în Moldova. P. Ureche. Bucureşti. 1929. Giurescu (Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron vodă). 1891. 123-127 şi XLI. deci. unde se publică şi cronica bulgară folosită de Moxa. privitoare la istoria românilor20 (Moxa omite din izvorul său. p. Costin.. cu modificări şi adausuri la sfârşit. o operă istorică românească din jurul anului 1600. pe Ureche vornicul" 21. cu adausuri din legende: minunile sfântului Procopie şi ale sfântului Dimitrie24. 2-12. o traducere după cronica medio-bulgară a lui Manasse şi după cronica bulgară din veacul al XV-lea. Cronica lui Eustratie apare ca o scriere istorică independentă de vreun partid sau domnitor. Bogdan. după mărturia lui Miron Costin. Ein Beitrag zur bulgarischen und serbischen Geschichtsschreibung. o traducere a vechilor anale slavone. care este mai vechi decât dânsul. 313—406. 20 19 177 . 23 Gr. 24 Ibidem. Dacă ţinem seamă de faptul că prima cronică românească cunoscută. pe baza acestei afirmaţii a lui Miron Costin. iar letopiseţul său în formă originală s-a pierdut 22. Tot în Ţara Românească iese Ia iveală Cronograful lui Mihai Moxa. scris la 1620 19 . 1877.

au început deodată să le scrie româneşte. Alcătuirea letopiseţului domnesc din veacul al XV-lea s-a făcut la curtea domnească. O. Nu putem preţui prea puţin această problemă. Bucureşti. Chestiunea introducerii limbii române în istoriografie este tot aşa de interesantă ca şi aceea a introducerii acestei limbi în Biserică. Bogdan. Cronica epocii lui Ştefan cel Mare. XXXI. se scriau în limba română. Aşadar. căci naşterea literaturii istorice în limba română a fost o revoluţie. Gorka. exemplul şi influenţa altor ţări. faptele cele veşnice ale veacurilor? A fost hotărâtor un model străin. Este. Aceste cronici moldoveneşti sunt destul de numeroase. 1937 şi I. ca rezultat al faptelor măreţe ale acestui domnitor. sunt neprecise. privitoare la istoria Moldovei dinaintea domniei lui Ştefan. sub ce influenţe sau în legătură cu ce transformări interne. Ştirile din letopiseţ. Bucureşti. avem o distanţă de un veac între aceste două fenomene literare. o face în limba slavonă. Secţ.C. cronica moldo-polonă şi cea a lui Ştefan cel Mare sau mol-dogermană. întocmai ca şi aceea a naşterii literaturii religioase româneşti. deşi denumirea nu e deplin justificată. Acad. atunci când autorul citează pasaje din Sf Scriptură. care scriau până atunci faptele trecutului în slavoneşte. trebuie să ne întrebăm care este originea literaturii istorice româneşti.. sau lucrul se datoreşte unui imbold intern? Originile literaturii în limba română. cu istoriografie în limba naţională. 1895. 178 . II. ce nu se cuveneau să fie lăsate uitării.. ca şi alte materiale. greşită părerea că literatura română purcede de la Biserică. idem. instrucţiuni de soli şi socoteli. Casa Şcoalelor. Letopiseţul lui Azarie. Rom. 1891. Ist. care reprezintă la 1675 apogeul şcolii cronicarilor. deşi scrisori particulare. Foarte instructiv şi elocvent este faptul că în cronica lui Miron Costin. peu-ru veacul al XV-lea avem cele două versiuni. 1909. deci.în Biserică se face abia la sfârşitul veacului. pentru că nu cunoştea nici o traducere românească. limba clasică a Bisericii. Cronica lui Ştefan cel Mare. adică de la slăvirea faptelor trecutului românesc. mai puţin eterne ca istoria domnilor şi cartea Bisericii. Mem. Ce s-a întâmplat ca scriitorii să aibă deodată curajul de a scrie româneşte. Din cercetarea lor atentă (pasaje identice ca formă de expresie în slavoneşte) rezultă că ele derivă dintr-un letopiseţ comun. în limba mişeilor. literatura română purcede de la istorie. ed. în secolele al XV-lea şi al XVI-lea se socotea că numai limba slavonă. Bucureşti. dacă vrem să punem corect problema originilor. Tot de la acest letopiseţ comun derivă şi formele străine ale letopiseţului moldovenesc: letopiseţul anonim rusesc (la sfârşitul cronicii Voskresenskaia). Cele mai vechi cronici româneşti sunt cele slavone din Moldova. numite de editorul lor Letopiseţul de la Bistriţa şi de la Putna. poate cuprinde laudele domnilor drepteredincioşi apărători ai Bisericii. românii. Chiţimia. scurte şi adeseori cu date greşite. Cronicile moldoveneşti până la Ureche. Acestui gen îi revine întâietatea în privinţa originilor literaturii noastre. ser. Letopiseţul comun din care derivă toate aceste versiuni a fost scris în vremea lui Ştefan cel Mare. Cronici inedite atingătoare de istoria românilor. idem. Nu numai pasajul despre Ediţii: I. versiuni alcătuite pentru informarea străinătăţii 25. 1942. căci literatura bisericească în limba română a fost precedată de genul istoric. Bucureşti.

. Bogdan. Macarie scrie din porunca lui Petru Rareş. Cronicile moldoveneşti. 55 şi militare la p. Letopiseţul lui Azarie. şi inspirată din spirit boieresc. Pentru Ureche. Letopiseţul slavon al lui Ştefan cel Mare este.. Iorga. nu numai pentru că autorii lor sunt boieri. pentru Azarie : „Mă voi sili şi eu. I. după putinţele noastre. I. 146). P. literatura istorică în limba română. întreaga istoriografie slavonă din Moldova (pe cea munteană n-o cunoaştem) este. proslăvind acest neam boieresc şi criticând pe însuşi Mihai vodă. un letopiseţ domnesc. 59. cronica lui Eustratie şi aceea a lui Ureche. a le scrie pe scurt" (ibidem. Bogdan. Vlădescu. I. el este un boier mândru. p. dar în privinţa inspiraţiei lor domneşti nu se deosebesc de acelea. ci şi anume date şi amănunte precise despre lupte şi legăturile diplomatice cu vecinii arată că autorul era din anturajul domnului şi nu izolat într-o mănăstire în munţi 26. care-1 copiază. întreaga operă a cronicarilor noştri din veacul al XVII-lea este datorată boierilor. amănunte diplomatice la p. nu clericilor. ed. a duce mai departe şirul povestirii. Panaitescu. Petru voievod". Aceste opere nu mai sunt anonime ca cele din veacul precedent. a lui Eftimie.. prin superioritatea ei de cultură şi de avere. oficială. sunt cronici caracteristice boiereşti. vol. letopiseţul domnesc este continuat prin cronica lui Macarie. înfierând puterea abuzivă a domnilor celor răi. adecă a lui Petru al doilea (Şchiopul). 1925. Istoria literaturii române. 27 Pentru Macarie: „Să ne silim dar şi noi. 26 Letopiseţul de la Bistriţa şi Letopiseţul de la Putna.. egumenul de la Căpriana. La fiecare pagină aproape răsare spiritul aristocratic. p. p. Bogdan. La fel. Izvoarele istoriei românilor. operele lor sunt letopiseţele domneşti27. atât cea munteană. Rom. 198. pentru Eftimie: „Cele ce s-au întâmplat de aci înainte evlaviosul Ion Alexandru voievod mi-a poruncit mie ieromonahului Eftimie. Sunt toţi clerici. episcop de Roman.. care nu scriu din porunca nimănui. Bucureşti. deci. 179 . Acad. în Moldova. o operă oficială. P.. Cronicile inedite (Letopiseţul de la Bistriţa). . ca să împlinim domneştile porunci ale strălucitului. p. Bogdan în introducerile la ediţiile citate. deci. 1925.un cutremur „când şedea domnul la prânz" (deci autorul era la curte).. în această privinţă. care sunt din punct de vedere stilistic mai complicate. uciderea lui Ştefan Rareş e aprobată de acelaşi cronicar pentru că se purta rău cu boierii. când acesta nu e de acord cu Buzeştii. singura menită. Influenţa polonă în opera cronicarilor Ureche şi Miron Costin. cronica lui Miron Costin este cea mai caracteristică.. şi Azarie călugărul. Bucureşti. Petru Şchiopul este lăudat de Ureche pentru că nu ieşea din cuvântul boierilor. 43: „Fost-au un mare cutremur peste tot pământul. 1925. cf.I. o istoriografie domnească. sub influenţa versiunii medio-bulgare a cronicii lui Manasse. Cu totul altfel se prezintă. în care nobilii guvernează. să conducă Studii critice asupra cronicilor : I. cucernicul domn" (I. care crede în boierime. 212). pornind din iniţiativa şi sub directa supraveghere a curţii voievodale. pe vremea când domnul şedea la prânz". 129—130. a merge mai departe şi a împlini poruncă domnească. iar monarhul este ca o „matcă fără ac"28. p. 28 Pentru ideile politico-sociale ale lui Ureche. N. în această privinţă. dar şi ca spirit. cât şi cea moldovenească. care începe de la 1600. idealul unui stat este democraţia şleahtei polone. în veacul al XVI-lea. Eftimie din a lui Alexandru Lăpuşneanu şi Azarie îşi pune pana în serviciul lui Petru Şchiopul. Bucureşti. apărând pe boierii socotiţi ca stâlpii ţării. scriitori oficiali..II-a. Am arătat cum „cronica lui Mihai Viteazul" este în realitate cronica boierilor Buzeşti.

care cultiva exemplele eroice. îndată ce meşteşugul istoricesc trece din mâna domniei şi a clerului în acea a boierilor. 115. II. nici măcar să iscălească 31. cuprinzând şi pe boieri. Era de aşteptat. ed.. aşa cum le-am schiţat la începutul acestui studiu : acolo. cronica bălăcenească. Rom. 1915. A. clasă militară. p. Dezbateri. fireşte. p. Domnii din secolele al XV-lea şi al XVI-lea aveau o cancelarie cu grămătici de slavonie. adică limba naţională. a trebuit să se facă loc limbii poporului. O istoriografie a boierilor pentru boieri nu putea fi în slavoneşte. căci nu poate fi o simplă coincidenţă în schimbarea limbii de expresie. de la 1600. domnia n-a mai avut istoriografia ei. Pentru C. un bătrân boier militar. deosebirea nu este numai de limbă. la începutul veacului al XVII-lea. „Neştiind a scrie dumnealui postelnicul Costin. reprezentau o treaptă mai de jos a culturii. Documentele lui Ştefan cel Mare. tatăl lui Miron Costin. 479. Boierii. ci şi prin faptul că una este a domniei. Cantemir: I. cealaltă a nobilimii. pe tradiţia de familie. Acelaşi lucru se poate spune despre Neculce şi despre cronicile de partide boiereşti din Muntenia: cronica Bălenilor. nu ştiau carte. 1936. în această privinţă se poate face o analogie cu cele petrecute în Apus. ca istoria ţării să constituie o nevoie sufletească pentru boieri. ibidem. Cronica. 1913. ea a rămas în slavoneşte. Câtă vreme cultura literară a fost numai a curţii domneşti şi a mănăstirilor. Neculce. nici Constantin Cantemir. Bucureşti. XXXVII. în literatură. Procopovici. Aşa s-a petrecut şi la noi. în chip automat. în intrarea unei noi clase sociale. Dintre toate genurile literare. cu deosebirile inerente mediului de cultură românesc. Dar pentru a înţelege deplin chestiunea. ^ I. rămânem datori cu o explicaţie: de ce.ţara. a Cantacuzinilor. cel eroic al istorie. Nici Costin postelnicul. 74—75. îndată latina a făcut loc limbii naţionale. Aci stă şi cauza introducerii limbii române în istoriografie. Boierimea era o clasă nobilă întemeiată. erau ei înşişi ştiutori de slavoneşte (Ştefan cel Mare se adresează în slavoneşte solului polon Firley. dezbrăcarea formelor slave şi coborârea la limba poporului. care în raportul său reproduce textual convorbirea cu marele domn)30. mulţi nici nu ştiau să scrie. Ştefan biv logofăt" (zapis din 1630). însă. literatura latină era a clerului şi a curţii regale. deci. de îndată ce cercul literaturii s-a lărgit. ci numai în româneşte. ajuns domn la sfârşitul vieţii. cei mai mulţi nu ştiau slavoneşte. între istoriografia slavonă din veacurile al XV-lea şi al XVI-lea şi cea românească din al XVII-lea. Bogdan. Originea literaturii istorice în limba română stă. Domnii pentru el sunt instrumentele sau cel mult emanaţia trecătoare şi schimbătoare a clasei boiereşti29. 31 Pentru Costin postelnic: Acad. Craiova. am scris eu numele dumisale. şi cultul strămoşilor se concretiza pentru ea în scrierea istoriei. clasă care a căutat o nouă formă de expresie potrivită cu gradul ei de cultură. Trecerea istoriografiei la boieri a însemnat. a renunţat la istoriografia oficială şi de ce tocmai atunci începe cea boierească? Cf. când nobilimea a început să creeze opere eroice şi erotice. după învăţătura dumisale. tatăl lui Dimitrie vodă. p. 3 29 180 . de altfel. era cel mai apropiat de spiritul boierimii şi de aceea ea a creat literatura cronicilor româneşti.

putem spune totuşi că roii domnului era superior. cu voievodul ei. coloniile comerciale italiene au fost retrase. lucrurile se schimbă. Acolo se întâlneau negustorii germani cu cei din răsărit: armeni. Cauza principală este. Ei aduceau î schimbul mărfurilor locale. Panaitescu. pentru că dispunea de mijloace. moldoven dar mai ales italieni. Aceştia erau cei mai mari capitalişti de la sfârşitul Evului Medi şi aveau coloniile lor la Chilia. afară de moşiile imune (ohabnice). forma o altă cale europeană a negoţului prii Ardeal şi Ţara Românească. Domnul era ereditar ] familia sa. ] Lemberg. care este o perioadă de lentă tranziţie. mirodenii. Puterea economică a domniei scade şi apoi se prăbuşeşte. vechile privilegii de negoţ ale lui p. el era judecător şi armai toată era a l u i . şi a lui Ştefan. Fără a neg puterea şi rolul politic al boierimii în secolul al XV-lea. cu aşezări comercial importante în vremea lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare. şi c explicaţie economică: ţara. Cu venitul provenit din comerţi extern. iar puterea ei politică urmează aceeaşi cale. Moldova şi Muntenia. de la Baltica. Lembergul a decăzut. pe lângă aceea a meritelor personale. oprit pentru corăbiile creştine. în secolul al XV-lea şi în parte şi în cel următor. fără calităţi comerciale. Principatele Române. aduse de caravane din Asia: piper. Bran. comerţul european prin ţările noastre a scăzut. Ia Marea Adriatică (Raguza). schimba pe sfetnici şi pe dregători. unitatea ţărilor şi independenţa lor.p. care e nevoit să puie zălog o provincie a Coroanei. bumbac Drumul moldovenesc a fost un mare drum de comerţ al Evului Mediu32. Astfel. şi a celor hanseatice (postavuri de Flandra] mărfuri „de peste mare". popor cuceritor. ca şi a Brăilei. statul românesc până în veacul al XVI-lea poate fi caracterizat ca un stat voievodal. cu vămile şi iarmaroacele locale participarea economiei ţării la acest comerţ european. prin Braşov. închiderea drumurilor comerciale ce treceau prin ţara noastră. în mâinile turcilor. Astfel se explică de ce domnii în această epocă. sau cum poate Petru Muşatin din Moldova să împrumut* sume mari regelui polon. Marea Neagră a devenit un lac turcesc. sunt opera voievozilor. în special vite. este perioada voievodală a istoriei noastre. au îmbogăţit pe domni români. fără îndoială. căci „steagurile" de adunare erau în cetăţile domneşti. Drumul de comerţ. în ambele principate. de 32 de ani. pentru că exista o dinastie ereditară şi pentru că putere economică a domniei întrecea pe cea a boierimii. putea rezista decenii întregi vecinilor ma mari. XVI-lea. 181 . reprezenta puterea supremă. cu talentele militare şi politice a reprezentanţilor lor. Drumul comercial al Poloniei la Marea Neagră.Istoriografia şi transformarea societăţii şi statului românesc în veacul . După căderea Chiliei şi Cetăţii Albe. ca şi Braşovul şi Sibiul. strânge impozitele din ţară. domnia era mult mai bogată decât boierimea redusă la produsele agricole ai moşiilor. ba monetă proprie de argint. Pocuţia Şi splendida sforţare eroică a lui Mircea. au. până s-a stins cu totul. Brăila şi Sibiu Vidin. care erau ale domniei. câteva artere al comerţului internaţional treceau peste pământul nostru: cea mai importantă era cale ce pornea din Flandra şi de la oraşele hanseatice. Dar în veacul al XVI-lea. Cetatea Albă şi Suceava. Ce două dinastii româneşti au ţinut cu autoritatea lor. de 47 de ani d< războaie aproape neîntrerupte. Pe o scări ceva mai redusă. comerţul saşilor din Ardeal. prin Polonia. în acest volum. vămile domneşti de la noi au sărăcit.

Domnii români au încetat a mai bate monetă din primele decerni nle veacului al XVI-lea (în Muntenia şi mai devreme). în veacul al XVII-lea sunt boieri care stau în demnităţi 20—30 de ani. în veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea se produce un proces de deposedare a micii proprietăţi răzăşeşti în favoarea latifundiilor boiereşti. Am văzut cum isto lografia în limba română este creaţia boierimii.Alexandru cel Bun şi Mircea au căzut în desuetudine. 182 . ci boierimea mare. şi moşiile erau în mâinile boierilor. Puterea domnilor a scăzut într-atâta. în prezentul volum. Trecerea de la istoriografia domnească în limba slavonă la cea boierească în limba română coincide. în curând. deci. după domnia regilor unguri. Veacul al XVII-lea şi al XVlII-lea formează în istoria noastră o nouă perioadă. istoriografia a fost a curţii în legătură cu Biserica de rit slavon. Istoriografia românească s-a născut la trecerea de la statul voievodal la cel aristocratic. ca o urmare a ridicării clasei boiereşti în locul ocupat până atunci de domnie. cu epoca trecerii statului şi societăţii româneşti de la perioada voievodală la cea aristocratică. pe când cea slavonă era a domniei. care formează obiectul prezentei cercetări. Veacul al XVII-lea cade în domeniul politic în perioada aristocratică. Perioada aristocratică a istoriei noastre îşi are rădăcinile în schimbările economice din secolul al XVI-lea şi completa ei dezvoltare este în veacul al XVII-lea. Cât timp a ţinut perioada de autoritate a domniei şi au dăinuit vechile dinastii întemeietoare. perioada aristocratică. se ridică a boierilor şi cauza trecerii autorităţii în clasa aristocratică este uşor de înţeles. Când veniturile comerciale scad (comerţul grecesc din veacul al XVII-lea la noi n-are amploarea celui germano-italian din veacurile precedente). stăpânii economiei ţării şi. o legătură de cauză la efect. Veacurile al XV-lea şi al XVI-lea sunt. după cea voievodală 33. a urmat perioada principatului ardelean din veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea. Elementul de continuitate în politica ţării nu mai este domnia. De îndată ce puterea voievozilor a scăzut şi a fost înlocuită în rosturile ei de către boierime. Dintre istoriografiile străine din ţările vecine ce Cf. pentru istoria politică. pentru istoria literară — perioadă slavonă. Pe măsură ce decade puterea domnească. studiul De ce au fost Moldova şi Ţara Românească lari separate ?. în cel literar — în perioada românească. în treacăt numai. care şi mai înainte erau impozante. dar voievozii domnesc în medie 4—5 ani şi sunt tot dintre boieri. adică venitul moşiilor. fenomenul din Ardeal nu ne interesează pentru problema literaturii în limba naţională. şi stăpânii politici. aceasta a luat asupra sa sarcina de a păstra amintirea trecutului ţării şi anume în forma populară. în lumina celor spuse mai sus. Am făcut acest excurs în istoria socială şi economică a românilor. perioadă voievodală. înlocuind autoritatea şubrezită a domnilor. pentru a pute i explica momentul naşterii istoriografiei în limba naţională. Numai că această nobilime fiind de origine străină. între aceste două fenomene este. trebuie să examinăm şi ipoteza unui model străin care ar fi dat naştere istoriografiei naţionale. singura bogăţie a ţării rămâne cea agricolă. în acest chip. încât dinastiile Moldovei şi Ţării Româneşti au pierdut scaunele domneşti la sfârşitul veacului al XVI-lea şi în locul familiilor domneşti se înscăunează pe rând diferiţi boieri. Boierii devin. care nu erau os de domn. Şi în Ardeal s-a petrecut acelaşi fenomen. condus de nobilii ardeleni.

ci mai mult să se vadă că poate şi în limba noastră a fi acest feliu de scrisoare. dovada a fost făcută prin apariţia cronicilor că se poate scrie literatură în româneşte. în al doilea rând. ci numai transformarea politică şi socială dinăuntru. care începe cu dânsa. de la scrierile bisericeşti. Cum am arătat mai sus. a fost înlăturată. Totuşi. ideea preconcepută că limba vulgară nu există pentru aşa ceva. A. pe care o ştia adânc înrădăcinată. precum am dovedit. care n-au cunoscut cronicile şi poate nici limba polonă. Pentru Biserică se puneau alte probleme şi impedimente. Şi nu numai acesta. exemplul istoriografiei a fost un real imbold. a servit de punte de trecere spre cel bisericesc. au dat naştere istoriografiei în româneşte. de n-ar fi covârşit veacul nostru cel de acum de mari greutăţi şi să fie şi spre învăţăturile scripturei mai plecată a locuitorilor ţării noastre voie"34. că nu un impuls venit dinafară. 183 . rămâne întrebarea dacă. Genul istoric mai concret. Existenţa acestui impediment psihologic şi lupta unora dintre cărturarii noştri vechi spre a-1 înlătura e reală. Oare ivirea unui gen literar în limba naţională n-a putut avea prin imitaţie vreo influenţă şi asupra celorlalte? Ar fi. întregii literaturi româneşti. o concepţie prea simplistă. De vreme ce. unul din cele care au îngăduit traducerea cărţilor cultului în limbă vulgară. literatura românească purcede de la istorie şi nu. V. Dacă. desigur.ar fi putut influenţa pe cronicarii noştri la începutul secolului al XVII-lea. istoriografia a precedat literatura religioasă în limba română şi în genere ea are întâietate asupra întregii literaturi româneşti scrise. care cere o limbă mai abstractă şi a servit ca îndemn pentru el. astfel. în acest sens putem aduce câteva argumente şi anume : cu cronicile s-a făcut dovada că se poate scrie româneşte într-un domeniu mai înalt şi mai subtil. pe când cele dintâi cronici în limba naţională sunt aceea a Buzeştilor în Muntenia şi a lui Eustratie în Moldova. ce se cheamă stihuri. trecerea la altă limbă de cult era o chestiune care atingea primejdia ereziei. însă. 490. trebuie să ţinem seama că. Opere complete. deci mai simplu. Piedica pe care am numit-o psihologică. dar influenţa literaturii polone se simte numai în Moldova şi abia începând cu Grigore Ureche. de la o vreme. nu cumva istoriografia în limba română a avut vreo influenţă asupra introducerii limbii române în cărţile bisericeşti. II. Se vede cum scriitorul moldovean luptă să înlăture o prejudecată. Martin şi Ioachim. una din piedici era înlăturată şi pentru scriitorii bisericeşti. Este limpede. Când Miron Costin scrie întâia oară versuri româneşti. el compune o prefaţă în care spune : „Nu să poftesc vreo laudă dintr-această puţină osteneală. cum se crede îndeobşte. numai cea polonă dăduse câteva lucrări în limba naţională până atunci: cronica Ienicerului. împotriva limbii vulgare. deci. ci şi alte dăscălii şi învăţături ar putea fi pe limba noastră. invers de ce s-a crezut până acum. Ureche. Influenţa literaturii istorice asupra celei bisericeşti. înalţii ierarhi ai Bisericii ■ Miron Costin. cu excepţia operelor izolate de traduceri reformate din Ardeal. ed. dacă am socoti că introducerea limbii române în Biserica ortodoxă s-ar datora numai influenţei istoriografiei. Concluzia noastră asupra originilor istoriografiei româneşti se aplică. p. acelea ale celor doi Bielski.

traduce pentru tiparniţa lui Vasile Lupu şi Şapte taine ale Bisericii. prin rangurile ei înalte. boier din Moldova. Veniamin Costache. în chip firesc au trecut şi la înfăţişarea operelor bisericeşti în haină românească. Se ştie că Dosoftei era dintr-o familie de negustori orăşeni bogaţi din Lemberg. traducătorul liturghiei în româneşte. pe care o tipăreşte în două din cărţile lui bisericeşti (Psaltirea şi Molitvelnicul). iar Eustratie logofătul. devine din domnească. autor sau traducător de cărţi de istorie în ruseşte. Scaunele episcopale de unde porneau iniţiativele de publicaţii bisericeşti. Petru Movilă. autorul Letopiseţului moldovenesc. fiind. este primul traducător al Bibliei în româneşte. ci de boieri. înscăunat încă dinainte de urcarea în scaunul domnesc a fratelui său. aceleaşi persoane. pare evident că literatura istorică a mers mână în mână cu cea bisericească şi de vreme ce aceleaşi persoane au scris istorie în româneşte. deci cu aceeaşi mentalitate şi cultură. Mitropolitul şi episcopii. nu putem.române erau în parte boieri. Aceeaşi mentalitate. dar alţii au fost boieri mari. Nu cunoaştem sigur originea tuturor episcopilor şi mitropoliţilor români din veacul al XVII-lea. O influenţă a literaturii istorice asupra naşterii celei bisericeşti în româneşte este. Calinic Miclescu. între cele două genuri nu era o deosebire în privinţa persoanelor ce le scriau. ca Gheorghe Movilă. la dispoziţia aceloraşi boieri iubitori de istorie şi neştiutori de slavonă. fireşte. aceeaşi cultură. Deşi apariţia cronicilor româneşti precede introducerea limbii române în Biserică şi deşi între scrierile istorice şi cele bisericeşti au fost legături vădite. boierească. devin un fel de dregători ai ţării. cum este istoria. dovedită. dar traduce şi o Pravilă bisericească din slavoneşte. de curte. Se poate spune că după decăderea puterii domneşti şi după stingerea dinastiilor naţionale. iar Radu Grecianu. boieri mari au fost mitropoliţi. Mihail Moxa compilează un cronograf. unul din traducătorii Bibliei lui Şerban Cantacuzino este şi autorul cronicii lui Constantin Brâncoveanu. Biserica nu mai e legată de permanenţa dinastiei. din clasa care dăduse naştere genului istoric în româneşte. Mai mult. este autorul unei cronici versificate a Moldovei. scriau şi istorie şi literatură bisericească. să explicăm marea reformă a ritualului bisericesc împlinită la români la sfârşitul veacului al XVII-lea numai prin influenţa unui gen aşa de depărtat de cuvântul divin. adică 184 . De fapt. am constatat mai sus că Biserica. a influenţat direct traducerea cărţilor bisericeşti în Muntenia. deci. Dosoftei era prieten cu Miron Costin şi marele cronicar a publicat versuri despre descălecat în fruntea Psaltirei în versuri a lui Dosoftei. în aceste condiţiuni. în adevăr. şi Biserica. ci aceleaşi cauze sociale care au dat naştere mişcării istorice au putut da naştere şi celei de traduceri bisericeşti. întocmai ca şi statul. Mitropolitul Dosoftei. măcar în parte. Costache Stamate. era în mâna boierilor. Mitropolitul Moldovei. care judecă şi deliberează în divan alături de boieri. Nicolae Milescu. ca Gavril Callimachi. fratele lui Ieremia vodă. Biserica ortodoxă si transformarea socială a veacului al XVI-lea. succesiunea în timp nu dovedeşte o legătură genetică. Papară. s-a produs în chip firesc o întrepătrundere între cele două genuri. în veacurile al XVIII-lea şi al XlX-lea. istoricii scriau cărţi bisericeşti şi clericii lucrări istorice. mitropolit la Kiev.

îi face de două ori mai lungi. Depărtându-se de curte şi de tradiţia ei medievală şi apropiindu-se de popor. Dacă lucrurile stau aşa. Am văzut cu câte asigurări. care a produs şi naşterea istoriei în limba naţională. decât să traducă sau să alcătuiască cronografe şi cronici. ia pilde din viaţa ţărănească moldovenească. ca nu cumva să fie judecat drept eretic. decât să traduci cărţile sfinte. de teamă de a nu păşi greşit în faţa legii divine. Dosoftei. Mitropolitul Dosoftei. 185 . nu putea fi cineva învinuit de erezie. Bucureşti. nu se datoresc aceleiaşi cauze: trecerea statului şi societăţii româneşti de la forma voievodală la cea aristocratică. când a tradus liturghia. Putem spune cu siguranţa de a nu greşi că şi introducerea limbii române în Biserică este în legătură cu aceeaşi transformare socială din veacul al XVI-lea şi al XVII-lea. ridicarea la putere a boierimii. era mai uşor să scrii în limba vulgară istorie. socotim ca deosebit de semnificativ în favoarea teoriei noastre. iar înainte de dânsul Varlaam. Pe de altă parte. Scriptură. p. pe care am constatat-o de la început. din cauza perifrazelor pe care e silit să le întrebuinţeze şi tot el se exprimă astfel despre munca sa istovitoare : „Tâlcovania (traducerea) acestei sfinte cărţi. pare a se fi inspirat şi din versul popular. traducând Psalmii în versuri româneşti. Psaltirea în versuri. conform tradiţiei. 4. s-a produs mai înainte acolo unde era mai uşor şi mai firesc să se producă. O dată cu această trecere a fost părăsită slavona şi înlocuită cu limba ţării. în aceste condiţiuni. I. cum ar fi fost cazul cu cel ce se atingea de forma cuvântului lui Dumnezeu. Slavona era forma de expresie hieratică a statului voievodal cu aspectul său de tradiţie sacră. 1887. în slavoneşte. operă ce aminteşte în mic marile reforme din scrisul medieval apusean.ruperea cu slavonismul şi coborârea la popor. Pentru scrierea unei cronici în limba română nu se puteau ivi scrupule în legătură cu dreapta credinţă. este uşor de înţeles de ce scriitorii români din perioada boierească au început cu genul istoric şi numai mai târziu. mai uşor de mânuit pentru un scriitor. introducerea limbii vulgare. româna a devenit forma de expresie naţională a statului boieresc. Reforma de cultură. adică privilegiile de proprietate date de domni sub pecetia lor. Afară de rare excepţii de ~" Dosoftei. materia istorică este concretă. în Cazanii. când traduce Psaltirea în versuri. decât abstracţia teologică. Bianu. au cutezat să se adreseze domeniului mai greu şi mai delicat al literaturii bisericeşti. Dar aceasta nu înseamnă că ambele mişcări de naţionalizare a scrisului. se pune întrebarea de ce istoriografia românească s-a născut mai întâi şi literatura bisericească mai târziu şi nu s-au întemeiat simultan? Este uşor de înţeles motivul distanţei în vreme. cu multă trudă şi vreme îndelungată" 35. E vorba de cancelaria domnească. Limba veche românească era o limbă mai mult săracă şi greu maleabilă în formele ei topice şi sintactice. ierarhii Bisericii merg direct spre introducerea limbii vulgare în Biserică. în această privinţă. argumente şi aprobări de sus s-a înconjurat Mitropolitul Dosoftei. erau scrise. când au văzut posibilităţile limbii române. Hrisoavele domneşti. ed. constatarea epocii în care s-a introdus limba românească în locul celei slavone într-alt domeniu mai depărtat de preocupările literare. în stadiul în care se afla în secolul al XVII-lea şi numai cu multă caznă şi îndemânare putea îmbrăca bogăţia de limbă a cărţilor sfinte. Mai mult au şovăit românii să traducă liturghia şi Sf.

215. în legătură cu căderea independenţei Bulgariei şi Serbiei. Atunci s-a recurs. P. dar cea mai mare parte din hrisoavele lui Matei Basarab sunt în slavoneşte38.fi zapise. abia la sfârşitul secolului al XVII-lea hrisoavele sunt date regulat în româneşte. 3 36 186 . Simonescu. atât în Muntenia. Secarea izvorului slavoniei este pus. Hrisovul era legat de cancelaria domnească. De aceea limba slavonă s-a menţinut în acest domeniu timp mai îndelungat.hrisoave româneşti date în grabă. p. Ja Ibidem. III. şi robirea acestor ţări de către turci şi. Alexandru Iliaş. la 1459. încep a scrie regulat româneşte. 134— 135. (orga. 39 G. Această teorie nu are. Radu Leon la 1665) 39 . la 1629. dar şi aci. op. 1877. 1 — 2. op. p. adică după începerea literaturii istorice şi a primelor cărţi bisericeşti în limba naţională 42. Urmaşii lui. este abia la începutul perioadei slavonismului literar la noi. 47. Istoria literaturii române vechi. este abia cu o jumătate de veac mai târziu decât a Bulgariei şi să se noteze că limba cancelariei domneşti şi a literaturii în Ţara Românească era medio-bulgară şi nu medio-sârbă. la vremuri de nevoie. dar totuşi se mai ivesc din când în când şi hrisoave slavone (d. Surele şi izvoade. toate hrisoavele erau în slavoneşte. p. iar căderea definitivă a Serbiei. dar Vasile Lupu are cele mai multe hrisoave slavoneşti. 148. unde tradiţia era mai puternică şi a rămas mai multă vreme ideea că un act de proprietate n-ar fi investit cu toate formele juridice. cit. şi I. hrisoavele emise de cancelaria domnească rămân. în scurta sa domnie de luptă în Tara Românească36. în cele din urmă. temeiuri solide. Bucureşti. Căderea Bulgariei. p. Zapisele (contracte) particulare încep ceva mai devreme să fie scrise româneşte. când slavoneşti41. Hasdeu. însă. V. p. D. I. 107-129. ca cele scrise în limba ţării. De ce s-a împuţinat cunoaşterea limbii slavone? Cu acest prilej. p. Ghibănescu. 4 ' Ibidem. la limba română. cit. Documente slavo-române din Gorj. Ghibănescu.e. dispariţia culturii lor43. 145 şi urm. p. vrând nevrând. Literatura de ceremonial. pe când Gheorghe Ştefan (1654—1657) începe a da când hrisoave româneşti. Nistor. trebuie să ' înlăturăm o părere scumpă altor autori care s-au ocupat cu istoria literaturii române. cât şi în Moldova. Ştefulescu. Oameni ştiutori de limba cărţilor bisericeşti în slavoneşte au rămas în Serbia şi B. în vremea lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. de aceşti autori. domnii sub care apar cărţi tipărite în limba română. 219. ' Al. Istoria literaturii române. ca ale lui Simion Movilă. Ghibănescu. totuşi.. a Ii-a. dacă n-ar fi scris în limba slavonă. 3 Pentru teoria dispariţiei naturale a slavonismului prin necunoaşterea limbii : N. în slavoneşte. Deci. implicit. hpisoace . I. ed. dă un hrisov în româneşte37. passim şi G. 107. în Moldova. N. după 1654. din momentul ce s-a împuţinat numărul celor ce ştiau slavoneşte şi nu mai era cine să înveţe această limbă. anume că în definitiv înlăturarea slavonismului şi înlocuirea lui cu limba română s-ar fi făcut în chip firesc. passim. 4 " G. 4 ^ Gheorgaki al II-Iea logofăt scria încă la 1762: „mai de cinste şi mai de credinţă" sunt uricile slavoneşti. tocmai la 1393. Gaşpar Graţiani dă o poruncă românească la 162040. Cuvente den bătrâni. se pare. curentul de limbă naţională inaugurat de boierime a învins. p. 562. Cartojan.

el traducea pentru popor cuvintele slavone ale lui Gaşpar Graţiani. Aşadar.Bulgaria şi după cucerirea turcească. ^ Pentru sinodul de la Aiud: Şt. Este adevărat că într-un sens s-a împuţinat cunoaşterea limbii slavone .P. înlăturarea limbii slavone trebuie căutată nu în influenţele dinafară sau în căderea lor. dăinuiau neatinse sub turci. cucerirea turcească asupra slavilor balcanici nu a adus nici o schimbare şi nu coincide în timp. 643-644 (în bulgăreşte). Numărul ştiutorilor de carte a crescut în rândurile boierimii. p. această influenţă ca hotărâtoare. curtea însăşi s-a românizat prin ridicarea de boieri mulţi şi noi cu învăţătură mai puţină. Astfel. 1944. ca şi cele sârbeşti de la Fruşca Gora şi erau în strânse legături cu domnii noştri. câtă vreme ea a fost apanajul curţii şi al cancelariei domneşti. 83-84. Alexandru Ipsilanti face danie mănăstirii bulgare Sf. Limba aceasta s-ar fi putut oricând împrospăta la noi cu oameni de cultură bisericească de la Liov şi Kiev. diecii şi cunoscătorii de slavonie erau suficienţi. s-a simţit înrâurirea Reformei adoptate de conducerea ţării şi chiar. de Biserica ortodoxă (sinodul de la Aiud. 1935. Chiar la sfârşitul perioadei fanariote. printr-o revoluţie internă. P. Meteş. Bacicovo. formal numai. a dispărut slavonismul în ţările noastre şi s-a pregătit izbânda limbii române. cu căderea slavonismului la noi. Bucureşti. Foarte numeroşi boieri munteni şi moldoveni din secolele al XV-lea şi al XVI-lea scriu slavoneste ţidule către municipalităţile din Braşov şi Sibiu. în locul celei slavone (e vorba de Biserica ortodoxă. de ce în Moldova a scăzut şi a dispărut slavonia la un moment dat? La această întrebare n-a răspuns până acum nimeni. 45 187 . Ardealul secolului al XVII-lea era tributar în privinţa culturii 44 I. în această provincie. s-a împlinit tot în secolul al XVII-Iea. la Rilo. Cu atât mai mult părerea amintită nu se potriveşte cu Moldova. Naum de la Ohrida 44. aşa cum am arătat mai sus. deci. chiar boierii din cauza contactului lor cu curtea ştiau slavoneste şi chiar vorbeau această limbă. Să nu uităm că şi în Ardeal a existat o Biserică românească. în această privinţă. dovadă că popii din oraşe şi sate au cântat liturghia în slavoneste în tot timpul stăpânirii otomane şi erau destui ca să vie şi până la noi. ci în transformarea internă a societăţii româneşti. atunci nu mai era necesar să înveţi slavonă. ed. în limba slavonă. Antichităţi bulgare din Macedonia. Sofia. Bucioc vornicul. ed. Letopiseţul Ţării Moldovei. Sibiu. Mănăstirile bulgare. de origine croat 45. p. limba bisericească şi literară nu era medio-bulgară. al dregătorilor mari. deşi în această provincie nu mai era atunci o boierime românească. p. Dar când curtea n-a mai însemnat aşa de mult. întrucât ortodocşii au păstrat legea lor şi nu s-au lăsat ademeniţi de Reformă. domnul Moldovei. Explicaţia izbândei limbii române este alta. în această ţară. Ivanov. O altă obiecţie contra teoriei noastre ar putea fi scoasă din faptul că în Ardeal introducerea limbii române în Biserică. vorbea slavoneste. nu de cea calvinizantă). nu slavonească. însă. ci versiunea rusă-apuseană a limbii slave bisericeşti. Nu considerăm. spre deosebire de Muntenia şi Moldova. Panaitescu. anume. I. focare de limbă slavă. Miron Costin. unde erau episcopii şi şcoli slavoneşti. nici măcar pe departe. pe măsură ce aceasta se îmbogăţea. Istoria Bisericii româneşti din Transilvania. dar au fost ştiutori de carte românească. 39. 1932. a Ii-a. 1569)46. la 1619.

începuturile literaturii în limba naţională apar ca o operă comună românească. introducerea limbii române în Biserică după reforma din principate. Dovadă că Ardealul a urmat principatele în introducerea limbii române în Biserică este faptul că în această provincie cu conducători străini. Iată cum Ardealul a urmat reforma ritualului. le foloseau. peste graniţele ce despărţeau vremelnic pe români. 1943 N. în diferite părţi ale Ardealului se menţine liturghia slavă (Oradea. cărţile bisericeşti tipărite la Bucureşti. şi mai ales a Bisericii. Snagov şi Iaşi au fost trimise în tot Ardealul şi toate bisericile române. Pâclişanu. 783-786. celor două principate. 1933. LXVI. Contribuţii la introducerea limbii româneşti în Biserica din Ardeal. Urme vechi de cultură românească în Bihor. Mitropoliţii ortodocşi români de Alba Iulia erau hirotonisiţi la Târgovişte. în acest chip. Cazaniile lui Varlaam se află în biserici din satele pierdute în Munţii Apuseni şi în părţile Sighetului47. Buzău. Ţara Oltului)48. 1922. la 1750—1767. în „Convorbiri Literare".româneşti. până în Maramureş şi Bihor. p. Z. catolici sau calvini. liturghia slavă s-a menţinut mult mai târziu ca în Muntenia şi Moldova. Astfel. Năsăud. 47 188 . Oradea Mare. Firu. tocmai pentru că acolo nu exista o boierime românească.

Cu toată tendinţa anti-istorică a unor contemporani. descoperirile sufleteşti şi materiale ale generaţiilor. Fapte de cultură în apusul şi centrul Europei. organică prin tradiţiile ei. fiecare. deocamdată. cinstirea frumosului şi un anume sens al politicii. Orientul ortodox: Rusia. însă. Culturile care au trecut direct de la Evul Mediu la [cel] contemporan sunt incomplete. ne preocupă numai problema Renaşterii în cultura noastră. Desigur. Un popor care n-a avut Antichitate. sau o cultură de imitaţie? în special. fără sevă. nu este de înţeles o cultură scrisă pe o tablă albă. ca nevoi spirituale ale vremii. Adevăratele popoare de cultură sunt popoarele vechi în cultură. românii.X RENAŞTEREA ŞI ROMÂNII I. Renaşterea este unul din cele mai importante straturi ale culturii moderne. Renaşterea este o parte integrantă a culturii popoarelor moderne. Renaşterea înseamnă individualism. par a fi rămas străini de unele curente mari de cultură internaţională din Evul Mediu şi în vremile moderne. feudalism sau Renaştere poate împrumuta în epoca contemporană de-a gata elementele culturii de la popoarele civilizate. cu rădăcini adânci în istorie. se transmit apoi în curente ce trec cu undele lor peste graniţele politice şi etnice. unificând în 189 . Negrii care poartă joben şi umblă cu picioarele goale. brutal. o fază istorică după care a urmat alta total deosebită. neînţelese de ei. Să punem acum. care întrebuinţează cuvinte abstracte. ce reprezintă. cum s-ar putea crede. fără rădăcini în istorie. mahalagiii lui Caragiale. şi în Renaştere. o revoluţie spirituală care înseamnă începutul gândului modern. să dea aparenţa superficială a unei culturi. nu. originală şi nici nu va avea forţe creatoare noi. ci o palidă imitaţie. precum cinstirea femeii se trage din Evul Mediu. spirit critic. deşi părtaşi ai comunităţii europene. Renaşterea în Orientul ortodox. cum nu poate fi concepută fără creştinism sau fără tezaurul culturii antice. sunt elemente moarte pentru noi. sunt forme exagerate şi comice ale aceleiaşi adaptări pripite şi neproductive. dar sensul abstract al justiţiei de la romani purcede. în lumina celor afirmate mai sus: este cultura românească o cultură completă. o cultură întreagă şi integrată în spiritul european nu poate fi concepută cu lipsa aportului Renaşterii. fără sucul bogat al straturilor succesive. întrebarea. un fenomen depăşit al trecutului. nu va fi o participantă a culturii europene. care se nasc aproape simultan în mai multe centre. Această cultură nu va fi. Cultura europeană trebuie înţeleasă ca o sinteză de elemente succesiv adause pe fondul primitiv. ca şi în Antichitate sau în cultura Evului Mediu. Balcanii.

fără bariere naturale vizibile pe teren. adică o dezvoltare de elemente noi a culturii pe temelia medievală şi pe fondul naţional. 190 . Renaşterea ca stare de spirit a societăţii. Greşit a fost considerată Renaşterea ca o simplă imitaţie a Antichităţii. cum ar fi cultura bizantină. cel nutin în aparenţă. Fără ziduri chinezeşti. p. în epoca în care înfloreau în Apus. trebuie să privim acest fenomen istoric sub aspectul său general. ea nu este o imitaţie sau o compilaţie. cu un salt brutal de la Evul Mediu la cultura contemporană. Aceasta este adevărat. S-ar putea răspunde la această învinuire adusă culturii româneşti că. I. anume aspecte ale ei. dar cu alte elemente. Nici măcar Renaşterea Burckhardt. dar nu ca o imitaţie artificială. dar vom încerca să arătăm. ci o perioadă în istoria generală a omenirii. Dar talazurile lor par a se opri la graniţele religioase ale ortodoxiei. ca şi în viaţa economică. ne rezervăm să arătăm. că ortodoxia este ea însăşi un fapt de cultură deosebitor de cele din apusul şi centrul continentului. Renaşterea este o epocă a istoriei umanităţii cu o anume înnoire în starea de spirit a societăţii. răspândirea marilor curente înnoitoare de idei. într-o anumită măsură. întocmai precum romantismul. cu literatura eroică şi erotică legată de el. că nici Renaşterea n-« lipsit din cultura noastră. sub alte aspecte ea s-a manifestat cronologiceşte mai târziu. Ir. pe care n-a avut-o Occidentul. adică a fost o Renaştere în ideile politice.undele lor neamurile continentului. în viaţa morală. în ştiinţă. n-a fost numai o şcoală literară. în schimbul acestor perioade ale culturii apusene. datorită unor împrejurări economice diferite în această parte a Europei. II. cu repercusiuni în toate manifestările vieţii omeneşti. chiar în epoca „Renaşterii" apusene. Cu alte cuvinte. în veacul al XlX-lea. ea a avut înrâuriri la noi. Ne mulţumim să constatăm acum că atât cavalerismul feudal. nu un fapt fundamental. ce lipsesc în a noastră. Deocamdată nu analizăm această afirmaţie. la sfârşitul acestui articol. fundamental deosebită de cea apuseană. graniţele între regiunile ortodoxe si cele catolice (sau reformate) opresc. organică şi ea. un fapt derivat. Din această constatare generală vom desprinde fenomenul Renaşterii în le°ătură cu cultura românească. în cele ce urmează. cultura noastră ar fi o cultură răsăriteană. sunt alte perioade de creaţie pe care le-a avut Răsăritul. ci o epocă generală a civilizaţiei. Motivele acestei îniârzien se pot cerceta şi stau în legătură cu cauzele generale ale fenomenului Renaşterii. ci o regenerare1. cât şi Renaşterea şi umanismul n-au avut centre şi n-au dat roade de creaţie eternă pentru omenire în ţările din răsăritul şi sud-estul Europei. [La civilisalion en Italie au temps de la Renaissance]. simţire şi forme. Dacă vrem să studiem înrâurirea Renaşterii într-o ţară. 215. aşa şi Renaşterea n-a fost numai o perioadă în istoria artei. cum am spus. cunoscutul istoric francez al artei. Lipsa Renaşterii în istoria culturii româneşti ar echivala. spunea că religia este principalul fapt de cultură. lipsa unei verigi organice şi normale în istoria culturii europene. care fixează graniţele între civilizaţiile de caracter deosebit. Ortodoxia este o urmare. Hurticq. ci tot ca un aport organic în cultura românească.

însăşi Reforma religioasă are rădăcini în umanism. 151. Renaşterea a fost în realitate un fapt general („Ainsi. în literatură şi în ştiinţă. Umanismul. 191 . ştiinţă şi politică. Les debuts de l'âge moderne. precum se ştie. nota caracteristică a individualismului. muzical şi evocator al imperiilor şi maselor. L'elaboration du monde moderne. arta. de o politică a culturii. de pildă. catedralele gotice sau cele bizantine. Storia deliumanesimo dai XIII al XV secnlo. Cele două mari pasiuni ale Renaşterii: cărţile şi monumentele. Principala caracteristică a spiritului Renaşterii a fost individualismul. Roma. ed. 171. ca în Evul Mediu. Renaşterea a preferat pe Cicero. în Renaştere nimeni nu se teme să se remarce şi să fie altfel decât ceilalţi oameni3. Arta Renaşterii nu mai este. Poeţii şi literaţii de curte. p. laică. ci un solo care poartă mai mult pecetia cântăreţului decât inspiraţia divină. spiritul critic. p. 3 Burckhardt.italiană nu este centrul unic din care au pornit mişcări de imitaţie. Politica de cultură a Renaşterii era. fiecare sculptură poartă pecetia originalităţii autorului ei. arta Renaşterii este. „Clio". acelaşi spirit individualist se manifestă. ci numai de încurajarea personalităţilor mari. care acum (în special începând cu Petrarca) câştigă o mare actualitate. Dezvoltarea personalităţii ajunge până la formarea marilor personalităţi atotcuprinzătoare: l'uomo universale4.p. pentru epoca Renaşterii. nu mai este un cor către dumnezeire. ci o operă personală şi individuală. ca spirit. fără scopuri practice de răspândire a învăţăturii. moda protejării lor. " Giuseppe Toffanin. Era o datorie şi o mândrie pentru un suveran din vremea aceea să aibă cât mai mulţi scriitori de geniu. fără adâncime 6 . colecţia „Peuples et civilisations". p. Hauser et Renaudet. Calmette. Renaşterea se distinge radical de Evul Mediu şi stă la temelia vremilor noi. în literatură. en somme. Preferinţele gustului Renaşterii sunt caracteristice pentru noul spirit individualist : Evul Mediu a iubit pe Virgil. partout en Occident de nouvelles formules artistiques prosperaient. Deşi încă religioasă ca subiect. transformau curţile din Renaştere în centre de adunare a marilor personalităţi creatoare. Paris. 358. Suflul poeziei 2 J. Faţă de opera de creaţie socială colectivă a Evului Mediu. 1940. 165. adică cu intervenţia spiritului critic. în acest sens. Acest aspect fundamental al Renaşterii se manifestă în artă. un fait general" 2). Cercetarea şi cultul literaturii antice exista şi în Evul Mediu. 4 5 [Ibidem]. orator şi filosof eclectic. poetul mistic. prin atitudinea critică faţă de textele religioase 5. p. reprezintă aceeaşi predominare a individualismului. Aspectul cel mai strălucit a fost. a Ii-a. Cicero. cum sunt. Se poate vorbi. 106-108. o operă colectivă şi anonimă. mândria principilor de a avea în jurul lor spiritele cele mai cultivate. Prin individualism şi prin corolarul său. al marilor legende ce se pierd în ceaţa timpurilor de glorie. care este aspectul literar al Renaşterii. de artă pentru artă. La Renaissance a donc ete. dar nu de o cultură pentru mase. sunt în legătură cu colecţiile personale. Una din prerogativele principilor. artişti şi oameni de ştiinţă. Fiecare pictură. a împăraţilor şi regilor era încoronarea poeţilor laureaţi. un fel de consacrare din partea statului. 1929. dar în Renaştere această cercetare e bazată pe „metoda liberului examen".

8 7 192 . în religie. [Ibidem]. p. 10 Hauser et Renaudet. Dar era necesar să precizăm câteva puncte de reper care ne vor ajuta să putem urmări comparativ pătrunderea ei la Ibidem. aceasta ne-ar depărta de scopul nostru. 2. scolastica aristotelică apune. specială pentru Renaştere. cu o răspândire peste toată Europa. p. concept total necunoscut Evului Mediu. p. ^e poate citi : „Sapete che delle cose grandi e arrischiate nella guerra. E chi per guadagno e altra causa a cio si muove. Se poate vorbi de o politică a Renaşterii. Statul este un concept ştiinţific. în sfârşit. 13 Apud Toffanin. op. E che la vera gloria sia quella.adevărate apusese. cit. 176 şi mai ales Toffanin. însăşi expresia stat. Faptele unui cavaler medieval erau închinate umil dumnezeirii. oltre che mai non fa cosa buona. 293. 1 ^urckhardt. op. ii vero stimolo e la gloria. din Antichitate. 9 Ibidem.. Renaşterea a cunoscut trufia splendidă a gloriei 12. El convenea spiritului de comunitate al Evului Mediu. op. închise în timpul Evului Mediu. p. a lui Niccolo Machiavelli. Imboldul care împinge pe stăpânitor spre acţiune este acum gloria. Gloria este numele bun pe care îl capătă cineva pentru el şi pentru faptele sale. care au scris şi despre ţările noastre)10.. el presupune o ştiinţă de a guverna şi de aci apariţia unor doctrine ale guvernării în epoca Renaşterii. non merita essere chiamato gentiluomo. cum se ştie. spiritul critic al Renaşterii deschide porţile cercetărilor ştiinţifice. dar acum capătă o nouă şi adâncă înţelegere. acel manual al omului perfect al Renaşterii. în filosofie. ^Pentru rolul politic al gloriei în Renaştere. care este numai cercetarea influenţei Renaşterii asupra românilor. p. adesea se înecau în opera colectivă. I. I. spre deosebire de conceptul natural al ţării. cu viziunea integrală a lumii. dintre care cea mai celebră este. nota. Io stato în loc de stăpânire sau ţară vine din Renaşterea italiană11. apoi urmează medicina şi matematica. cit. eccetto quegli infelici che gustate non l'hanno" 13.cit. este acum atacat şi contestat. o răsturnare totală a politicii vechi. o înţelegere a destinelor statelor şi neamurilor. cu justificarea logică şi completă a universului. Cu umanismul. „cultura" ia locul poeziei. Evul Mediu a cunoscut datorie şi smerenie. fireşte. Beheim. Aristotel. 129. Nu intenţionăm să dăm aci o imagine completă a Renaşterii în toate caracterele ei deosebite. dar nu mai convenea analizei şi spiritului critic umanist7. Nu e nevoie să explicăm de ce o asemenea concepţie pur individualistă nu-şi putea avea locul în Evul Mediu. în Corteggiano de Castiglione. cu şcolile geografice din Niirnberg şi Viena (Seb[astian] Miinster. ogmn po comprendere. p. doctrina unei „docta pietas" înlocuieşte doctrina ignoranţei sfinte8. dar mai ales în Germania. după ce domnise ca o revelaţie divină în scolastica medievală. ma vilissimo meaante. 290 şi urm. 296—297. Burckhardt. în special rolul geografiei este hotărâtor în Italia9 . Gloria medievală este derivată. op. 315-316. p.. Setea de glorie este unul din aspectele esenţiale şi deosebitoare ale politicii din vremea Renaşterii.cit.p. 116. che si commenda al sacro tesoro delle lettere..

op cit. Dante. O a doua explicaţie. Pskov. a originilor Renaşterii.p. câte un oraş. Ferrara şi Florenţa. Desigur că între ridicarea oraşelor italiene şi originea Renaşterii este o strânsă legătură. care. 163 şi urm. Azi. spiritualistă. 1924. temelia spirituală a Renaşterii. Multă vreme s-a crezut că Renaşterea în Italia se datoreşte trecerii în Italia a grecilor învăţaţi. au existat. p. cu organizaţie comunală autonomă. Polibiu. 177-198. 107—116. Bizanţul a păstrat intactă comoara culturii antice şi ar fi transmis-o. trebuie să punem problema. Italiei. Boccaccio) au sosit grecii la Florenţa (Manuel Chrisoloras îşi începe învăţământul la Florenţa la 1397). Abia în a doua perioadă a Renaşterii (după epoca lui Petrarca. în toată Europa. şi studiul său : Le problbme des origines de la Renaissance16 a pus temeliile explicaţiei materialiste a Renaşterii. individualismul fiind. înseamnă o trecere de la Evul Mediu spre vremile noi. însă. în ultima perioadă a Evului Mediu. nu o cauză a ei. chiar în Răsărit (Novgorod. pe temelia unei culturi splendide a secolelor XIII şi XIV. istoricul norvegian H. literare şi artistice. când au fost primiţi grecii în Florenţa şi alte oraşe cu învăţământul lor. state mici. cunoaşterea temeliei pe care stau splendidele producţii de artă şi ştiinţă din veacurile XV-XVI ne vor ajuta să înţelegem de ce anume elemente ale culturii Renaşterii nu s-au putut implanta pe temelia deosebită românească. căci libertatea politică a burghezilor nu este o cauză suficientă.. în clasica lui istorie a Renaşterii în Italia : organizarea statelor italiene. oraşele săseşti din Ardeal etc). dem '5 Burckhardt. prin reprezentanţii de seamă în exil. silind fiecare cetăţean să ia parte la trebile publice 15. Originile Renaşterii. înainte de a trece la studiul influenţei Renaşterii la români. p. ca urmare a conciliilor de la Constanţa. azi mult dezbătută. I. cu organizaţie republicană. cum am mai spus. M . în 1924. Renaşterea italiană s-a dezvoltat pe teren italian. Astfel s-ar explica renaşterea Antichităţii pe un teren unde ea apusese în întunericul Evului Mediu. în forme originale. Strabon14 . l4 193 . 16 „Revue de synthese historique". dar ne rămâne să explicăm de ce în aceste oraşe s-a născut nevoia unei culturi superioare. Premisele Renaşterii erau de mult puse. Introducerea studiilor greceşti şi începerea învăţământului limbii greceşti în Italia este o urmare a Renaşterii. Papa Nicolae V spunea că a traduce o operă din greceşte înseamnă a mântui un suflet din Purgatoriu. Originile Renaşterii. Koth a dat formă definitivă unor concepţii care pluteau şi înainte în atmosfera studiilor istorice. a originilor. III. siliţi să-şi părăsească patria în urma căderii Imperiului Bizantin.români. a dezvoltat individualismul. a interesului oamenilor de cultură din acea ţară pentru cultura antică grecească. Este clar că şi această explicaţie este insuficientă : oraşele libere. este aceea a lui Burckhardt. Atunci abia încep traducerile din greceşte (în latineşte) din Tucidid. de ce altele s-au putut ivi mai târziu. Dar. nu numai în centrele de origină ale Renaşterii. această explicaţie este perimată şi nimeni nu mai crede în ea. ce deschid calea grecilor în Italia.

credem. ce nu se bucură de ploaia de aur din Apus. aruncă în 15 ani imense cantităţi de argint în Europa. Renaşterea coincide cu începuturile capitalismului în Europa şi desigur că nu e vorba de o simplă coincidenţă. în secolul al XV-lea se pregăteşte şi în cel următor are loc o revoluţie economică cu primele victorii ale capitalismului comercial (Friihkapitalismus)17. se întinde peste tot continentul. Devalorizarea monetei şi creşterea preţurilor aduc o mare circulaţie a monetei în ţările cu civilizaţie orăşenească. forma cea mai rafinată a luxului. 194 . pentru Orient. legăturile cu ţari şi civilizaţii depărtate. pentru a explica originile spiritului Renaşterii şi ale bazelor materiale pe care s-a clădit dezvoltarea culturii. 18 19 20 Hauser et Renaudet. anume în civilizaţia comunală burgheză. posibilitatea întreţinerii marilor lucrări publice. iar civilizaţia individualistă a Renaşterii este o urmare a culturii comerciale liberale din oraşele care făceau comerţ peste mare şi a aristocraţiei urbane ieşite din negustori. Comerţul italian cu Orientul era un negoţ de lux. de spiţerii. Ruperea zăgazurilor protecţioniste şi a organizaţiei strâmte. Dar. Mdem. a îngăduit îmbogăţirea negustorilor din Veneţia. Anglia. în Europa secolului al XVI-lea. fundat de aceste oraşe după cruciate. circulaţia ideilor. drumuri desfundate de expediţiile cruciate. în acelaşi timp. atingând chiar moneta turcească divizionară. deci. în adevăr. zahăr şi metale preţioase. nu însă şi cea de aur. pentru această perioadă. o întârziere în dezvoltarea culturii. Spania.. care rămâne valută forte. cu legături depărtate cu alte civilizaţii. cil. Spaniolii şi portughezii au descoperit ţările de peste mare. a operelor de artă.Originea Renaşterii stă. deci creşterea preţurilo1. p. Aceste explicaţii sunt suficiente. care s-a dezvoltat de pe urma liberalismului comercial. întreţinere foarte costisitoare)18. arta. banca „di San Giorgio" la Genova. cantităţi care se socot. Ibidem. băncile germane (Fugger) şi cea din Amiens. în ridicarea oraşelor italiene. devalorizarea înseamnă îngreunarea legăturilor cu Occidentul. pe bresle închise. Descoperirea minelor de argint de la Potosi. până ce capitalismul va începe să se intereseze de comerţul grâului. din oraşele medievale a făcut loc. ca şi prin venirea grecilor în Italia. pentru ţările cu civilizaţie agricolă autarhică sau semi-autarhică. Deschiderea drumurilor de comerţ din Italia spre Orient. Ibidem. la 266 000 kg20. crearea unei burghezii bogate. Pentru asigurarea acestui comerţ. se nasc primele bănci. Influenţa grecească a artei si literaturii bizantine se poate explica tot aşa de bine prin trecerea italienilor în Grecia. p.393—420. 305. unui comerţ liber. 329-330. cea mai însemnată caracteristică a revoluţiei economice a secolului al XVI-lea' \ Devalorizarea monetei în Europa începe în Apus: Franţa. cu posibilitate de emulaţie între orăşeni. o devalorizare generală a monetei. care avea mijloace să cultive luxul şi. 60 etc. singurul comerţ posibil în starea de atunci a tehnicii navale (drumuri lungi.) au finanţat comerţul în aceste ţări. asprul. op. dar germanii ( în special cei din Bavaria — Fugger etc. Florenţa şi de aiurea. izolare şi sărăcire. pentru comerţul peste oceane. în America (1545). Rezultatul acestui comerţ mondial a fost. în cele italiene.p.

spirit veşnic cercetător. Valahul. Antonio Tebaldeo scrie în italieneşte o operă specială : Oratio adMathiam invictissimus Pannoniae regem21. Matei Corvin era căsătorit cu o principesă italiană. Ţara Românească şi Moldova. în formele ei cele mai pure. Oamenii Renaşterii. nu cum s-ar fi cuvenit pe drept. marele cosmograf din Nurnberg. Nicolae Olachus (adică Românul). şi prin ea a pătruns influenţa italiană în Ungaria. scriau despre Matei Corvin şi-i preamăreau numele. ci muntean. Hartman Schedel. De aceea. unde a rămas o colonie de urmaşi ai legionarilor romani. A'. în Germania. anume prin umaniştii din jurul Curiei romane. Cel dintâi. Rom. regele român al Ungariei. Existenţa unui neam latin în ţinuturile îndepărtate de la Dunăre. p. apoi Sebastian Munster au vorbit despre originea latină a românilor şi despre limba lor în monumentalele lor „cosmografii" (geografie universală).Umanismul la români. umanistul. M. însă. După el. ci Matei Corvin. căci nu era de origine român ardelean. poetul favorit al lui Lorenzo de Medicis. Umaniştii italieni şi germani ai veacului al XV-lea au fost primii învăţaţi apuseni care s-au interesat şi au scris despre români. Campionul acestei lupte pentru alungarea Semilunii din Europa era socotit. Ac. 21 22 G. Ştefan cel Mare. 195 . cit. care s-ar fi adaptat cu totul mediului unguresc. sunetele clare ale limbii latine. Doi umanişti români (N. tip perfect al umanistului. o dovadă a atingerii Renaşterii. a fost un mare umanist. Bezdechi.144—145. vedeta opiniei publice europene a veacului. în ce priveşte primii umanişti din Principatele Române autonome. în special studiul lui Şt. Dar şi pe altă cale au fost cunoscuţi românii de oamenii Renaşterii. are o importanţă mai mică. măcar cu o parte a românismului. pierdut pentru noi. Olahus. deci. Umaniştii români din Ardeal sunt. op. cu românii. Nu e vorba de un român deznaţionalizat. un istoric şi filolog erudit. Cf. cărţi care s-au bucurat de nenumărate ediţii şi traduceri. Valahul). în acea epocă au apărut primii umanişti din acea ţară care. fără exagerare. în scrierile sale : Olachus = „Românul". care au păstrat. erau români. Lupaş. avem dreptul să revendicăm pe Nicolae Olachus. prin genealogia care arată cu mândrie descendenţa din familia domnitoare a Ţării Româneşti. unde ideea cruciatei împotriva păgânilor rămânea mereu trează. pentru români22. ci de un om care şi-a manifestat calitatea de român prin numele ce-1 purta. arhiepiscop de Strigoniu. Olahus şi M.. Beatrice de Milan. autor de scrieri erudite în latineşte. Ultimul. apoi I. studii asupra Antichităţii. Polizian. nu putea să nu deştepte curiozitatea şi simpatia celor ce cultivau Antichitatea şi considerau Roma ca leagănul tuturor virtuţilor şi ştiinţelor. că românii au fost descoperiţi pentru ştiinţă de către umanişti. Se poate spune. Eneas Sylvius Piccolomini (Papa Pius II). a căutat să explice originea colonilor ai căror urmaşi vorbeau o limbă aşa de apropiată de cea latină şi a născocit explicaţia etimologică: Flachus-Valachus. în mijlocul barbariei.IV. dând exemple şi de cuvinte româneşti. şi alţii mai mărunţi. Bruneto Latini şi Poggiof'l Braciollini au subliniat romanitatea românilor. Toffanin.

domnul Moldovei. totuşi. Aceste fapte sunt caracteristice: s-au făcut tentative.. perfect îndreptăţită. un domn care era. călătorise în Franţa şi Italia. scenele de război. încercarea lui de a introduce Reforma în Moldova. Viteazul. Dacă vrem să aflăm primele începuturi temeinice ale umanismului la români. a mitologiei şi a istoriei grecilor şi romanilor este foarte veche la noi. era autor de poezii şi scrieri latineşti. cum se ştie. Rezultatul este acelaşi ca în Moldova: peste doi ani. Ieremia vodă Movilă: „Despot. forma cea mai obişnuită a acestei reforme culturale. care pare îndrăzneaţă. intrigile boierilor îl alungă din scaun şi Petre Cercel e ucis. ci prin Bizanţ. în secolul Renaşterii. între datină şi revoluţia umanistă în Moldova secolului al XVI-lea. P. acesta. scrisese cele şapte dialoguri despre arta războiului împotriva armatelor de mercenari). mai simple. ed. Despre Despot. 55]. cu mentalitate medievală. nu era un venetic. s-a impi i învingătoare. ci însăşi încercarea lui de a dărâma datina. patru decenii mai târziu. dar cunoaşterea anticului nu a venit prin umanism. să schimbe datina ţării şi de aceea s-a pierdut pe sine şi ţara odată cu el" 23. ca ea să fie introdusă şi la noi prin patronaj domnesc. Este limpede că nu era un mediu receptiv de cultură apuseană Ia noi şi încercările celor doi domni au fost episoade trecătoare. antice. încă din veacul al XV-lea. scrisoarea lui I. însă. Douăzeci de ani după Despot apare în Ţara Românească un domn umanist. datina a învins. care.^n frunte cu Pinturichio. La noi a fost o înfrângere. autor al unor dialoguri în limba latină si al unui studiu de artă militară (Machiavell. ci un vlăstar al neamului domnesc. a transmis-o şi ţărilor ortodoxe.. iubitor de învăţătură. Movilă. la P. adică ale culturii clasice. Petre Cercel. aduce în ţară un secretar italian şi încearcă să introducă între supuşii săi obiceiurile apusene: paturi în loc de rogojini. când au circulat la noi. se poate spune că se confundă cu începuturile culturii în ţările noastre. 196 . Deux vies de Jacques Basilicos. Bizanţul. la Constantinopol. în forme mai rudimentare. Această afirmaţie. O spune precis. Despot înfiinţează colegiul umanist latin de la Cotnari. Documente privitoare la M. de la care le-au luat şi românii. aduce profesori şi erudiţi din Germania şi Polonia şi chiar pictori. manuscrise în limba slavonă. în cele din urmă. trebuie să cercetăm epoci ceva mai târzii. care a fost adusă de sus claselor superioare. Nu numai pe temă religioasă. probabil în stilul preferat de o şcoală a Renaşterii. se află în Moldova şi în Ţara Românească istorii universale. [p. Dar nu e mai puţin adevărat că rămân ca puncte de reper ale istoriei Renaşterii la români. Legrand.putem spune că cel dintâi a fost lacob Heraclide Despotul. copiate la mănăstiri şi la curţile domneşti. fost profesor la Universitatea protestantă din Rostock. încercările de patronaj n-au avut urmări şi datina boierimii de proprietari agricoli. în Moldova. care a încercat repede şi cu mijloace puţine. a păstrat mai bine ca Apusul amintirea culturii clasice şi. Reformele lui Despot n-au prins şi acesta e un moment foarte caracteristic pentru istoria culturii : răscoala boierilor moldoveni a adus repede prăbuşirea şi moartea lui. a fost cauza căderii lui. care zugrăvesc pe pereţii caselor domneşti de la Suceava luptele lui împotriva lui Alexandru vodă Lăpuşneanu. P[anaitescu]. Cunoaşterea Antichităţii. în care se vorbeşte de greci şi de romani ca urmare a istoriei biblice. ce cultiva. în aceeaşi epocă. este.

se înfiinţează primul colegiu iezuit din Iaşi. şi în cele cu populaţie ortodoxă ruteană de la marginea Moldovei (colegiile din Lemberg. Bar). alcătuit la curtea din Suceava. în schimb. La sfârşitul manuscrisului. dar elevii din Moldova. Cameniţa.vornic.spătar etc. este limpede că noţiuni de cultură antică s-au păstrat în ţările noastre şi în epoca limbii slavone medievale. după cum se vede în listele de daruri ce se trimiteau şcolii de către boierii ce-şi aveau odraslele la carte. colegiul aşezat în curtea mănăstirii Trei Ierarhi. şcoală 197 . spre a-şi arăta erudiţia. este un vocabular în care se lămuresc cuvintele ce înseamnă demnităţi romane : praetor . e vorba de Universitatea din Cracovia. Mai mult chiar. iezuiţii au trecut cu şcolile lor de limbă latină chiar în Moldova. în vremea lui Ştefan cel Mare s-a copiat. Suceava şi care se pregăteau pentru preoţie. Deşi nu putem vorbi încă de umanism la noi. Macarie. cu influenţe depărtate de drept roman. care s-au fundat începând cu ultimele decenii ale veacului al XVI-lea peste toate provinciile polone. fără întreruperi serioase. patricius. cu aceste scrieri de factură bizantină. trebuie să ajungem la influenţa culturii polone în Moldova. încă din vremea lui Petre Şchiopul (pe la 1585). Miron Costin. dux . se arată originea românilor din cei doi fraţi eponimi: Roman (român) şi Vlahata (vlah). apoi. dialectica. a trăit în Moldova un prelat erudit. şcoala ortodoxă a lui Vasile Lupu de la Iaşi. acolo s-au format. germani catolici din târgurile moldoveneşti: Baia. erau deschise şi pentru ortodocşi. Mai mult din pedanterie. retorica şi poetica latină.Numele şi faptele împăraţilor romani erau cunoscute boierilor şi clericilor români. Şiret. care devine episcop de Roman. care citeau slavoneşte în cronografele de origine bizantină. pentru judecătorii domneşti. Profesorii erau foşti dascăli ai Academiei lui Petru Movilă din Kiev. pentru umanismul român. însă. Chiar conştiinţa originii noastre romane se iveşte în una din cronicile slavoneşti ale Moldovei: în letopiseţul anonim al Moldovei. crescut într-o mănăstire românească. Giigore Ureche. pravila bizantină a Iui Matei Vlastares. înscrişi în matricolele acestei universităţi în veacul al XV-lea nu erau români. De asemenea. din care nu puţine s-au copiat şi s-au păstrat în mănăstirile noastre. Şcolile iezuite. învăţământul era în limba latină şi floarea boierimii moldoveneşti a studiat în şcolile iezuite. în tot veacul al XVII-lea. se învăţa gramatica. fundată la 1400. după cum îi arată numele. şi anume. în vremea domnilor însetaţi de cultură din familia Movileştilor. întrebarea primordială care se pune e. era o şcoală latină. păstrat în anexele cronicii ruseşti Voskresenskaia lietopis. Ca să putem. materiile se predau în limba latină şi. continuat. Şcoli latine au fost în Polonia şi înainte de această epocă. în prima jumătate a veacului al XVI-lea. mitologia gre-coromană. Viniţa. Influenţat de cronica bizantină versificată a lui Constantin Manasses. Macarie foloseşte calendarul roman când povesteşte evenimentele istoriei Moldovei şi astfel avem date după calende şi ide sub pana acestui călugăr. aceasta: în care şcoli au învăţat românii mai întâi latineşte? Este limpede că boierii moldoveni au învăţat latineşte în şcolile iezuite din Polonia. la iezuiţi. avea primele elemente umaniste apusene la noi. iar moldovenii au început să le frecventeze: cronicarii noştri. ci. în scrierea sa. în traducere slavă. şi de atunci. autorul unei cronici slavoneşti a lui Petre Rareş. el cunoaşte şi foloseşte din belşug. care au venit în aceste părţi din Italia. după modelul colegiilor apusene. unde.

ştia cine este Cicero ca orator. pune în faţa cititorilor lui numărul provinciilor şi izbândelor romane. înfiinţată la 1649. unii boieri. în De neamul moldovenilor. adică nobilă. era şi mai înainte introdusă la noi pe calea bizantinismului. artele şi ştiinţele apusene. deci nobil. la Dunăre. ai*-tudiat chiar în Italia. şi cea mai importantă figură a culturii româneşti vechi. sub stăpânire turcească). de aceea. socotită ca o Renaştere a românilor sau asemănată cu Renaşterea. fundată de marele prelat de origine românească. în special Miron Costin. să precizăm în acest studiu special închinat Renaşterii la români. iar Cantemir în latineşte: să afle popoarele mari creştine că aici. ci valorificarea ei pentru cultura românească. Dovadă este că Miron Costin. apoi Dimitrie Cantemir. care trebuie salvat. boierimii române i se deschide mai întâi orizontul culturii latine. în majoritate de origine latină. Pentru Bizanţ. Dosoftei Mitropolitul o afirma lămurit: „limba noastră este de bun neam". înfiinţată de Patriarhul Chirii Lucaris. ca pentru umanişti. şi că probabil îl citise. celebru centru universitar italian. Un al treilea centru de învăţătură latină. şi anume la Padova. la care au studiat românii în veacul al XVII-lea. ci şi faptul că numele lui Cicero. Cronicarii şi scriitorii români din veacul al XVII-lea au descoperit Antichitatea ca o valoare general omenească. în secolul al XVII-lea. nu o minune. este un popor latin. Trebuie. însă. spuneau ei. pentru nici unul. căci nu se cuvine să fie lăsat în ghearele barbariei. la moşia căruia se adăpostise în vreme de bejenie. şi cu mândrie strigă: „acum priveşte-te ca într-o oglindă". poporul român. că pentru a-i arăta sentimentele de recunoştinţă ar trebui să fie un „Cicero eloquentissimus". Constantin stolnicul Cantacuzino. cum am spus. dar nu avem dovezi că au fost pe acolo elevi din principate. Interesant nu numai faptul că Ieremia vornicul. Miron o scrie şi în limba polonă. Iritaţii. geograful qare a descris China. afirmau nobleţă acestei limbi. înlocuind. a fost Academia Patriarhiei din ConstantinopoJ. Perioada marilor cronicari şi a scriitorilor din veacul al XVII-lea şi de la începutul celui următor a fost. Ideea latină a fost o idee forţă 198 . scria unui nobil polon. pe Virgil. se studia limba latină. în cuvintele sale. Elevi români în acest de-al treilea!2! centru universitar latin au fost : Nicolae Milescu. ce elemente de Renaştere conţine şcoala literară românească a veacului al XVII-lea. mai apoi domn al ţării. care nu poate fi înţeleasă fără pregătirea lui la Academia din Constanţinopol. în sfârşit. academie în care.ortodoxă latină. Cronicarii. care înconjurau lumea toată. cum am văzut. alături de greacă. Antichitatea era o perioadă din istoria proprie. au arătat originea latină a colonilor care au format. apare sub pana unui boier moldovean. deci nu în secolul Renaşterii. de mai multe ori. Caracteristic este că Ieremia Movilă. Atunci când Udrişte Năsturel şi mai târziu Nicolae Milescu afirmau că limba română este. Descoperirea trebuia comunicată şi străinilor. Nu era. un model al perfecţiunii. rezultatul unei cercetări erudite. care. Dimitrie Cantemir. care era idolul Renaşterii. Primul şi cel mai important este nu cunoaşterea Ant :. Un al patrulea centru în care boierii noştri ar fi putut învăţa latineşte în această epocă era Ardealul şi Ungaria (şcoala superioară din Buda. Fapt este că. în special Constantin stolnicul Cantacuzino. ci un veac mai târziu. boier şi domn care aparţine veacului al XVl-lea (+1606). ci o afirmare de nobleţă a neamului. cu profesori formaţi la Padova.

la Dosoftei. veniţi de la Troia. conceptul frumosului literar. model de limbă bună. ci concepţia centrală a personalităţii sale creatoare este ortodoxia. în care fraza este evident moldovenească şi voit influenţată de sintaxa şi de topica latină. s-au găsit. cel dintâi. o teorie nouă asupra timpului şi de apărare a ortodoxiei. precum şi în Hronicul [vechimei a] rom[ano]-moldo-vlahilor. Importanţa lui Cantemir stă. ca banii cei buni. în sfârşit. ci cultura. o cumulare de idei moderne : combaterea Iui Aristotel. cel dintâi român modern. Pasiunea Renaşterii pentru monumente şi opere antice artistice se vede şi la noi: M. de valul lui Traian. Ideea aceasta este o idee esenţialmente de Renaştere şi prezenţa ei în cultura noastră arată din plin prezenţa Renaşterii în cultura noastră. continuând cu Şcoala Ardeleană. Preocupările de limbă literară tot atunci apar. Cantemir aminteşte cu dragoste în Istforia] Imp[eriului] Otoman de operele antice din palatul său de pe Bosfor: un relief de marmură antică ce se afla în posesia lui. noi. Preocuparea de limbă literară se întăreşte la Mitr[opolitul] S[imion] Ştefan. revoluţie premergătoare aceleia a şcolii latiniste. Cantemir. Cantemir a încercat o revoluţie în limba română. Nu e grec cine e de neam grec. D. pe Ovid (pe care nu-1 cunoştea direct). atât în sintaxă. în al doilea rând. ai căror urmaşi suntem. M. ea ne-a dat curaj şi ne-a făcut mândri şi încrezători. în ultima şi cea mai perfectă operă a sa : De neamul moldovenilor. în Istoria hieroglifică. în aceea că el este.-ul de la Coşula). filosof. în opera lui Miron Costin. în primele lor forme practice. lângă Galaţi. care spune că în jud[eţul] Iaşi se vorbeşte o limbă mai aleasă. Costin citează pe Cicero. cunoaşterea clasicilor în secolul al XVII-lea şi traducerea lor este destul de dezvoltată. N. geograf. cu combaterea lui Aristotel. matematician. compozitor muzical. dar e vorba mai ales de cei greci: Herodot e tradus în româneşte în secolul al XVII-lea (mss. datorită apropierii curţii domneşti. dar menită aceleiaşi înfrângeri în faţa ridicării realiste şi solide a limbii populare. Ţesar. citează pe Aristotel. Latina pe care o scriau şi o vorbeau boierii noştri era pronunţată după tipicul german venit prin Polonia. bani de-ai romanilor. un om de Renaştere complet: istoric. dar în acelaşi timp ţine nu la chestiuni de credinţă. Concilierea ortodoxiei cu ideile Renaşterii poate fi studiată ca un fenomen cultural rar şi cu mari consecinţe pentru înţelegerea culturii noastre în opera lui D. viţe etc. începând cu cronicarii. conceptul de experienţă. ci de cultură greacă. C[antemir]: Sfacrosanctae] sfcientiaej indepingibilis imago. care are. cât şi în lexic şi ortografie. Miron Costin înserează în cronica lui pasaje din Plutarch.pentru toată cultura românească. apare în opera latină a lui D. idolul scolasticii. a cunoaşterii prin revelaţie. scriere ciudată. Cantemir stabilea că romanii se trag din grecii lui Eneas. Costin spune cum la Gherghina. preocupări ştiinţifice tocmai în aceleaşi cercuri creatoare 199 . deci. ca idei şi cunoştinţe. la Dimitrie Cantemir. în ruinele unei cetăţi romane. de altfel. D. o schimbare faţă de Evul Mediu slavon. Nu cuceririle şi războaiele romanilor şi grecilor au fost faima lor. arată cum le-a văzut cu ochii lui. care caută cuvintele care umblă peste tot. de podul aceluiaşi împărat la Severin. Costin aminteşte de turnul lui Sever. Filosofia Renaşterii.

descrierea regiunii Caucazului). exagerarea Renaşterii. 1700. deci aspecte străine de umanism. Miron Costin şi fiii lui ţineau oraţii latine. Secolul al XVII-lea este. cultura umanistă devine o retorică banală şi 200 . Costin şi alţi boieri. Cantemir. Cantemir. cu primele hărţi ale ţărilor noastre (harta stolnicului la Padova. când e vorba de cultura literară. Un istoric francez se exprimă astfel despre cultura iezuită : „Lipsită de tot ce-i dăduse îndrăzneală şi preţ în veacul precedent. între care şi de perpetuam mobile. ci de ideile ei filtrate în epoca decadentă a iezuitismului. a Moldovei de D. o serie de caracteristici ale Renaşterii se găsesc în cultura noastră. Este clar că nu e vorba de Renaşterea propriu-zisă. Bibliotecile boiereşti şi domneşti aveau cărţi latine şi greceşti. Traducerea operei celei mai importante a latinităţii medievale. lipsesc unele caracteristici ale adevăratei Renaşteri: individualismul manifestat prin spirit critic. pedanterie şi umflare a virtuţilor anticului. fără linii clare în gândire. amândouă acoperă aceeaşi perioadă din istoria civilizaţiei. Se ştie că Năsturel îşi schimbase numele din Udrişte în clasicul Oreste. dar se putea fare înţeles de toată Europa cultă. D. ci a unei post-feţe a acestei mişcări culturale: e vorba de cultura iezuită. dar. secolul iezuit. M. a mişcării catolice produse de Contrareformă. de altfel. de erudiţie (N. Am spus că ideile Renaşterii au trecut la noi mai ales prin şcolile iezuite din Polonia.completează această atmosferă de Renaştere. de învăţaţi cu spirit critic. El vorbea. pe de altă parte. nu sunt răsturnători de idei. Cantemir era matematician şi se preocupa de probleme de fizică. în al doilea rând. Se remarcă o umflare pedantă a cunoştinţelor clasice. D. în care învăţau f i i i boierilor moldoveni. Explicaţia este simplă: influenţele de cultură clasică n-au venit la români pe calea propriu-zisă a Renaşterii. Costin). o şcoală umanistă care a redus Renaşterea la elementele sale esenţiale în cultura românească. opera geografică a lui Cantemir (descrierea] Moldovei. Descrieri geografice ale Moldovei şi în opera lui Miron Costin se întâlnesc. însă. cu două secole după cea apuseană şi. care a lăsat urmări fecunde în istoria noastră. toţi boierii moldoveni. Scriitorii moldoveni sunt tradiţionalişti creduli (D. Totuşi. 1716). sunt de făcut unele observaţii: e vorba de o Renaştere târzie. Cunoaşterea limbii latine era destul de răspândită. curent această limbă. pe care pretindea că 1-a rezolvat. de altfel. autodidacţi. în artele plastice este cunoscut sub numele de perioada barocului. termenul de iezuit celui de baroc. de şcoală iezuKă. Imitatio Christi. înşirări de nume bombastice din mitologie (M. Costin. Umanismul a fost o cultură laică. au învăţat latineşte. Costin citează pe Cicero. perioada iezuită a însemnat trecerea studiului culturii antice pe mâna călugărilor iezuiţi. cum o vorbea şi N. mai mult istorice şi religioase decât pur literare. lipsa puterii de creaţie. Cantemir scria latineşte. E o imitarel 3! fără energie de luptă şi fără revoltă. Dar preferăm. ci de o mişcare organică. în slavoneşte. înlocuită cu o imitaţie searbădă. zice cu exagerare iezuitul Renzi la 1680. în cultura literară. Dar nu e vorba de nişte elemente disparate şi întâmplătoare. Cantemir). lipsa spiritului critic la călugării conformişti. Geografia. într-un sens. N. Iezuitismul sau barocul este. a lui Thomas â Kempis de către Udrişte Năsturel (1647) se face. Aşadar. o sărăcire a ei. o latină macaronică. Costin credeau în semnele cerului).

E vorba de influenţa elenismului asupra românilor. intervenţii la curtea ţarului. numai că e vorba de vulgarizarea. Podolia şi în Moldova. lipsa de spirit critic. Cultura popularizată putea mai uşor străbate decât ştiinţa pură la popoarele mai depărtate de centrele de cultură şi de altă credinţă. fundată de Petru Movilă. au fost şcoli greceşti şi se poate spune că noi am avut mai bine de un veac şi jumătate un învăţământ superior 24 Hauser et Renaudet. de o cultură de şcoală. în colegiile lor" 24. Influenţa şcoalei apusene a pătruns la Moscova prin elevii Academiei latine din Kiev. Influenţa culturii eline la rdmâni. Conflictul între cele două şcoli s-a manifestat prin polemici. Se poate vorbi. în regiunile schismatice. De altfel. şi de ce spiritul critic a fost înlocuit cu dogmatismul de catedră. Fiind vorba. de individualism puternic. Avem. o pătrundere a clerului grecesc în locul celui naţional a grecizat Biserica şi cultul sârbilor şi bulgarilor încă din a doua jumătate a veacului al XVI-lea. căci se cerea o comunicare cu personalităţile superioare. a intrat într-o perioadă organică a culturii noastre. dar şi în tot sud-estul Europei şi chiar în Rusia de la sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul celui următor. a fost curând grecizată. de răspândirea prin şcoli a acestor idei. Storia dell'umanesimo. Dimpotrivă. nepericuloasă (pentru dreapta credinţă). de revoluţie creatoare. până ce Petre cel Mare a decis definitiv soarta culturii ruseşti în favoarea Occidentului. în Principatele Române. fără exagerare. V. putem de pe acum găsi o explicaţie a faptului că Renaşterea propriu-zisă n-a putut pătrunde la români. p. colegiile iezuite erau răspândite în toate centrele provinciale. Rămâne fapt stabilit că Renaşterea umanistă. despre o adevărată luptă între influenţele apusene şi cele greceşti. şi. Giuseppe Toffanin. influenţa greacă -prin grecii veniţi de la Constanţinopol. Academiile domneşti care au funcţionat la Iaşi şi la Bucureşti. ce se împacă uşor cu respectul tradiţiei şi al credinţelor impuse de iezuiţi ca program. Les debuts de iâge moderne. 201 . cu toate ideile ei principale. ca în Galiţia. cu centrele de cultură. în frunte cu Patriarhul Dositei de Ierusalim. ci tot de Renaştere: iezuiţii sunt moştenitorii autentici şi geloşi ai ideologiei umaniste25. 334.goală. 535. din veacul al XVII-lea până la 1822. Fără a prejudicia asupra concluziilor acestui studiu. învinuiri de erezie. nu numai la noi. Epoca zisă a cronicarilor sau a culturii româneşti a veacului al XVII-lea poate fi numită cu un nume mai precis: perioada Renaşterii iezuite la români. este uşor de înţeles de ce îi lipseşte geniul creator înlocuit cu popularizarea. nu e vorba de altă cultură. Tocmai aceste lipsuri le găsim la noi. a lui Vasile Lupu. însă în forma şi cu spiritul iezuit. însă. şcoala latină de tip kievean de la Iaşi. însă. cum am spus mai sus. profesorii de cultură apuseană au fost alungaţi şi înlocuiţi cu profesori greci. un alt aspect al umanismului la români: contactul nostru cu clasicismul s-a făcut şi pe o altă cale decât aceea a legăturilor destul de precare cu Apusul în secolul al XVII-lea. care până acum rămăseseră în sferele restrânse ale marilor spirite creatoare. în Rusia a fost o rivalitate vie între reprezentanţii elevilor şcoalelor latine apusene şi ai celor greceşti. în Peninsula Balcanică. p.

se resimte de pe urma acestei influenţe culturale. campionul culturii greceşti în Rusia. cu multă putere de a lua din viaţă tot ce e frumos şi senin. în mijlocul bibliotecilor lor de cărţi rare. dar mai târziu au pătruns la noi toate ideile şi pasiunile Renaşterii. că influenţa apuseană umanistă. ale lui Nicolae Mavrocordat şi ale fiului său. Această perioadă a culturii noastre nu trebuie bagatelizată. a fundat tipografii greceşti în cele două capitale româneşti şi a patronat pe profesorii greci de la şcolile domneşti. la mănăstirea Văcăreşti. Unii. Noi nu am avut Renaştere propriu-zisă. de care cultura noastră s-a grăbit să se descotorosească ca de o pată ruşinoasă. învăţământ de caracter grecesc. este privit cu multă uşurătate de istoriografia noastră. Un anume stil al vieţii boierilor vechi. care a stăpânit cultura noastră până în veacul al XlX-lea. Patriarhul Dositei de Ierusalim. că lupta între Apus şi Răsărit s-a terminat la noi prin victoria celui din urmă. însă. erau perfect conştienţi de frumuseţile acestei limbi clasice. totuşi. adversarul lui Petre cel Mare. sunt faptul că noi am avut o epocă umanistă românească de studii clasice care. Am arătat importanţa şcolii cronicarilor pentru introducerea culturii apusene la noi şi am spus că ea înseamnă Renaşterea noastră. cuprindeau sute de manuscrise de scrieri clasice adunare din Orient de care se auzise şi la curtea regală din Paris. care ne silea să învăţăm limba lui. care cronologic se confundă cu perioada politică a domnilor fanarioţi. Românii au trăit în cultură antică. Cultura greacă din Academiile domneşti nu se făcea în limbă neo-greacă. momentul cronicarilor şi al lui Cantemir. Constantin. Goleştii între alţii. a precedat romantismul şi naturalismul modern. de factură iezuită. îndeobşte. Deşi mai târziu marii ardeleni de la Blaj au reluat-o şi au fost adevăraţi continuatori ai lui Miron Costin şi Cantemir. A prezenta influenţa greacă asupra societăţii româneşti înalte ca o înrâurire a poporului grecesc. trăind epicureic. această comoară de cultură nu ne-a rămas străină prin contactul cu curentele culturale ce-au venit mai târziu. Se poate spune. au încercat chiar să prelucreze în româneşte dialoguri în stil platonic. în ritm de seninătate antică. cultura apuseană a suferit la noi o lungă eclipsă. Consecinţele pentru cultura noastră. păstrate şi azi. pe Platon şi pe Aristofan. traduceau şi comentau operele clasice greceşti. dacă integrăm în ea această perioadă şi n-o respingem cu dispreţ. deci. la ţară. înseamnă a prezenta lucrurile în chip necomplet şi uşuratic. caracterul acestei influenţe elenice. alţii — Grigore Brâncoveanu — editau.sub oblăduirea domnească. au fost în stare să citească şi să guste în original pe Homer. 202 . Cu o intensitate mult mai mare decât în şcolile iezuite. ca şi în Apus. Sutele de caiete de elevi ii şcolilor domneşti. ci elină. dovedesc că elevii români ştiau să compună în limba elină. vestite şi în Apus. Aceleaşi efecte culturale ca ale Renaşterii s-au produs la noi. Toate comorile literaturii şi filosofiei antice au fost dezvăluite tinerilor boieri români. fiind înlocuită prin elenism. generaţii întregi de boieri au învăţat limba greacă veche. a fost înăbuşită de elenismul ortodox învingător. cum se face îndeobşte. Bibliotecile. Am avut o epocă de umanism elin de mare valoare în cultura noastră pe altă cale decât în Apus. fără multă voinţă. a stat şi la Iaşi şi la Bucureşti în vremea lui vodă Brâncoveanu.

în arta ţărilor apusene. Chiar în Franţa. totuşi. Unele fapte se pot aduce. arta tradiţională a Bisericii. Renaşterea a fost mai mult o fecundare a forţelor vii locale. în definitiv. stârni admiraţia contemporanilor. Arta românească din veacul al XVI-lea şi al XVII-lea continuă să stea în formele stilului bizantin. cu aceleaşi aspecte în toate ţările. artele plastice sunt forma cea mai cunoscută şi eternă a acestei mari mişcări de renovare a spiritului omenesc. în cadrele artei răsăritene din ţările noastre. ea a rămas ca forma esenţială a acestei revoluţii când se vorbeşte de ea şi în alte ţări. pe care azi o socotim de prost gust. Renaşterea artistică. Nu se constată şi nu se ştie dacă ei au lucrat ceva în Moldova. Arta bizantină are caractere esenţial medievale: artă religioasă. privitor la dezvoltarea artelor plastice şi a arhitecturii: „Progresele imitaţiei străinătăţii rămân. 203 . Les dfbuts de l'âge moderne („Peuples et civilisations"). Dar Golia rămâne un fenomen izolat. vizitând Moldova în vremea aliatului său. apare o biserică cu ornamente exterioare clasice de Renaştere. în vremea lui Vasile Lupu. treceau prin Moldova. Care este pricina acestei deosebiri la români între două domenii înrudite.VI. în schimb. Miron Costin scrie despre Golia că. Dacă umanismul este latura literară a Renaşterii. bizantin şi leşesc (adică apusean). şi cele din veacul al XVII-lea se poate constata o decadenţă pe aceeaşi linie stilistică. caracter de creaţie comună. Paris. mediocre. Dacă în domeniul umanist avem. între bisericile Iui Ştefan cel Mare şi ale lui Neagoe. după fire. deocamdată. care la noi nu se constată decât într-o măsură redusă. apar totuşi aspecte de Renaştere. dar fură opriţi de domnul Moldovei la curtea lui. în arta bisericilor româneşti nu se constată nici o discontinuitate. covârşeşte toate celelalte biserici moldoveneşti. germană sau spaniolă. a existat o revoluţie. în acest domeniu. 114. de influenţă parţială apuseană. pictori italieni (Bartolomeo Fioravanti) chemaţi la Moscova de ţarul Ivan III cel Mare. reprezintă aspecte specifice şi naţionale întemeiate pe vechile culturi locale medievale şi populare. coloane corintice încastrate în zid. Fapt este. o Renaştere literară românească. ca în Apus. unde influenţele italiene au fost aşa de numeroase. pe lângă bisericile de stil tradiţional bizantin (Trei Ierarhi. în istoria artei româneşti. p. un istoric al Renaşterii constată. în sensul unor manifestări de cultură generală. fie şi locală. zicea despre Golia că are meşteşug arăbesc. a existat o Renaştere franceză. măcar în forme târzii. în genere. 1929. decât o imitaţie" 26. caracteristice pentru această perioadă. Dar chiar aşa. Totuşi. La sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare. de pildă). Una dintre ele ar fi patronajul 26 Hauser et Renaudet. între secolele al XlV-lea şi al XV-lea şi cele două următoare. Nu se poate vorbi de Renaştere într-o ţară fără înflorirea artelor şi tocmai în acest capitol se pare că nu am avut o Renaştere românească. nici o revoluţie. iar ţarul Petre cel Mare. grecesc. o vom arăta la sfârşitul acestui studiu. care nu sunt acelaşi lucru cu cea italiană. Dimitrie Cantemir. că Renaşterea nu trebuie considerată ca o mişcare internaţională. Din pricina strălucirii Renaşterii italiene şi a răspândirii influenţei ei. în cel artistic nu putem vorbi de aşa ceva. stilizare spiritualistă. Cel mult. Această inovaţie.

dar cu trunchiul şi rădăcina alături de celelalte. Un principe italian e ctitor de opere de artă. elementul geografic caracteristic pentru apărarea Moldovei. însă. Despot vodă. Un stăpânitor medieval a fost în Moldova Ştefan cel Mare. Şi-a apărat ţara fără idei mari de politică imperialistă. cit. e un om al poporului moldovenesc. care nu erau numai închinători de opere religioase. pe când palatele acestui domn au loggii deschise. deci. 204 . a cărui coroană străjuieşte deasupra celorlalţi. Construcţiile sale n-au fost numai religioase. a lucrat la o mare operă de colonizare a „pământurilor pustii" prin curteni (ţărani oşteni). cu ziduri groase închise şi ferestruici mici. cu cuminţenia bărbătească a ultimelor veacuri ale Evului Mediu. ca un boier care-şi apără hotarele moşiei împotriva vecinilor hrăpăreţi. Scrie puţin şi se dăruieşte puţin. ţărani şi orăşeni ai ţării. ci şi civile : palatele brâncoveneşti de la Mogoşoaia şi Potlogi. de aceea a dus numai războaie defensive. ca toţi stăpânitorii din vremea l ui . Spiritul Renaşterii în viaţa politică. Burckhardt. oaste de ţară. Dar mai ales patronajul artistic al lui Brâncoveanu are un aspect pronunţat de Renaştere. V. în „republica creştină". nu cu Leon X şi Michelangelo. el luptă pentru gloria individuală. iar ca secretar pe scriitorul Del Chiaro. sunt contemporane. din pădure. în acest domeniu restrâns este. a chemat la curtea lui profesori şi scriitori din Apus. 8. iar înăuntru cu chilii de mănăstire. înconjurat de oameni de talent. De observat că şi aci. un arbore mai înalt. Brâncoveanu trimisese elevi români în şcolile apusene. săli mari. cât de a fi un patron al artelor şi al artiştilor. care dau cu ferestre pe parcuri cu flori şi bazinuri. Nu este omul legat cu fibre adânci de comunitate. Omul politic al Renaşterii este esenţial deosebit de cel medieval. Şi la noi au fost asemenea ctitori. fiind adesea un aventurier. în bătăliile lui foloseşte pădurea. în care. o schimbare şi la noi. după tradiţia medievală. învăţaţi greci au stat la curtea lui Matei Basarab şi a lui Vasile Lupu. alături de influenţe ornamentale răsăritene. VII. atraşi din alte ţări 27. Credea. ele apar mult mai târziu. ca să nu fie niciodată singur. Ştefan luptă cu o armată de boieri. după reţeta Renaşterii. este o personalitate care se ridică prin meritele sale deasupra celorlalţi. se înconjura de elenişti de seamă. primul umanist în România. op. I. dacă e vorba de aspecte de Renaştere. a pus să se picteze pe pereţii palatului său luptele sale cu Alexandru vodă Lăpuşneanu. se remarcă şi înrâurirea stilului veneţian. p. ci sfătos şi cu bun simţ popular. unitatea politică ideală a tuturor principilor creştini. în politica externă a fost întotdeauna prudent şi aliat cu unii vecini împotriva celorlalţi. ci aveau o curte de artişti. datori să lupte solidar împotriva turcilor : aşa spune în soliile către papă şi către dogele Veneţiei. E un aspect de artă şi frumuseţe în locul celui războinic şi închis al epocii precedente. Un principe de Renaştere nu caută atât o faimă de războinic. în politica sa internă. luminate. moştenitorul datinei dinastice. Brâncoveanu a avut la curte arhitecţi italieni. S-a observat cu drept cuvânt că vechile locuinţe domneşti şi boiereşti până la Brâncoveanu erau cetăţi clădite pentru apărare. ci cu marele secol al lui Ludovic XIV. nu e retoric în scrisori.cultural şi artistic al curţii domneşti.

II. în politica externă. sprijină pe boieri împotriv ţărănimii deposedate de pământ. a domnilor din Evul Mediu. Burckhardt. de mai mică mărime în epoca lui Ştefan: Vh Ţepeş. e ctitor de opere de artă religioasă şi profană. a fc mai ales aceea a lui Brâncoveanu 29. Mihai n-a rămas în amintirea oamenilor. pentru că era numai Mihai Viteazul.. hainele domnului erau de mătase. un fachir care şi-a arătat minunii Curtea de la Iaşi. Sunt două epoci a stau fa în faţă. La curtea lui Vasile vodă.în faţa lui stă. o spune. s-au clădit cerdace. la Tecuci. la curtea 1 Şerban Cantacuzino a fost adus un artist indian. Neagoe Basarab şi o serie de stăpânitori de Renaştere : vremea lui Mihai: Despot vodă. una medievală. în veacul al XVI-tea. e să lase un nume de glorie î istorie: e o mare personalitate. pentru serbările de curte din Renaştere. adică lux şi patronaj artistic. Ştefai când se adresează oştenilor. o curte. prin răsturnarea prede:esorulu Armata lui este de lefegii străini.cu flori c aur brodate. La nunta fetei lui Rac Mihnea. în scrisori e elocvent. p. 205 . ca un contrast. cu covoare şi vase chinezeşti. Renaşterea înseamnă o cotitură în istoria politică. alergări pe cai împodobiţi. oamenii. Atunci. ctitori de tipografii penti cultura poporului. 134—135. 7. Rad Şerban şi toţi boierii deveniţi domni prin merite personale. o individualitate puternică în stilul Renaşterii. Contrastul cu curtea veche. la sfârşitul secolului al XVII-lea. alături de aceste două mari figuri caracteristice. visează cucerire Constantinopolului şi a Poloniei. era împodobită cu ceramii olandeză. şi boierii îndrăzneţi. fără osdomnes încap pe scaunele domneşti. cit. în politica internă. avem şi aci un aspect al Renaşter 28 2 Ibidem. militară şi aproa| ascetică. iar de izbândă să nu ne mândrim noi. se ştir şi la noi dinastiile Basarabilor şi Muşatinilor. p. ci să privii umili la voia Celui de Sus. Ştefan a rămas în conştiinţa populară. aventurierul care aminteşte pe Cesar Borgia. se dădeau serbări cu bucătari din ţa străine. cu arme de foc. Dorinţa lui. începând cu Matei vodă şi Vasile Lup fundatori de şcoli. în sens de Renaştere. op. ^ Ci. este flagrant. e vremea căderii principiului dinastic28. îşi dăruieşl viaţa şi tinereţile pentru fapte de glorie. E vremea liraniei ( sensul antic al cuvântului). dar Mihai aminteşte boierilor originea lor -omană | cheamă în discursuri strălucite pe oşteni la fapte eroice. ar cuvinte de foc. Mihai Viteazul: este viteaz erou. Deosebirea nu e o întâmplare datorată temperamentelor diferite : sunt don faze în istoria politică a neamului nostru. luată şi ea cu ajutorul boierilor. necunoscute oamenilor de ţari după pilda condottierilor italieni. jocuri de măscăricii4]. Desigur. în veacul XVII-lea avem şi noi asemenea domni. biciuiri de fulger. la care aducea oameni învăţa într-un cadru de lux. aducând profesori din ţări străine. cealaltă de Renaştere. pentru că se confunda cu Moldov veche. C este aşa se vede din faptul că. clădiri ca nişte decoruri de teatru. sentimental. avem serie de alţi stăpânitori medievali. Radu cel Mare. mişcător. Un principe al Renaşterii avea o curte. Această schimbare politică de la Ev Mediu la epo< modernă se verifică şi pentru aspecte secundare. le spune că înfrângerea e pedeapsă de la Dumneze pentru păcatele noastre. războaiele lui sunt de cucerire. când personalităţi puternice iau locul vlăstarelor vechili dinastii. pest graniţele ţării.

sunt dintre reformele esenţiale ale fanarioţilor. de îmbunătăţire a situaţiei poporului. nu de ideea de progres."au fost abia domnii fanarioţi. şi într-un caz şi în celălalt. de sticlă. 206 . cu legea scrisă şi nu cum fuseseră codicele lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. Calmette. o reformă făcută pe temeiul unei idei de iubire de oameni. Şi mai ales în spiritul răsăritean. ci probabil de anume reforme care aveau în vedere pur şi simplu creşterea veniturilor domneşti şi consolidarea militară a poziţiei domnului. declară liberi pe şerbi. Fanarioţii au fost în ţara noastră primii reformatori în sens occidental ai vieţii politice şi economice româneşti: dar nu poate fi vorba aci de Renaştere. care înlocuiesc obiceiul pământului. Dar nu e vorba de concepţie de progres. lichidarea treptată a proprietăţii moşneneşti în favoarea celei boiereşti. el spune că nu se cuvine ca un frate să robească pe un alt frate întru Christos. Este. L'e'laboration du monde moderne („Clio"). Se poate spune că primii reformatori în sens modern în ţările noastre. anume reforme de caracter social devin necesare. de porţelan. iniţiativa conducătorilor statelor româneşti este foarte mică : ea există. care face şerbi din ţăranii mutaţi de pe o moşie pe alta. tipografia lui Mavrogheni de la Cişmea) înseamnă o încurajare cu privilegiu domnesc a iniţiativei particulare. spiritul religios al Evului Mediu înţelege lumea ca fiind dată de Dumnezeu. în faţa datinei. Reformatorul este o individualitate care stăpâneşte vremile şi oamenii şi vrea să le dea alt curs decât cel hotărât de natură. cărora mâna şi spiritul omului nu le poate da altă direcţie. care subînţelege un anumit idealism. Introducerea paşapoa'rtelor. în veacul al XVI-lea şi al XVII-lea. bogăţiile şi mizeriile ei. în Adunarea obştească a ţării. din cauza evoluţiei lente a stării proprietăţii. lucru care nu intră în mentalitatea medievală. pe când morile de hârtie ale lui Matei vodă. aplicabile alături de obiceiul pământului. care apare mai puţin şi mai târziu la români. în marginile acestui proces social este şi „legătura" lui Mihai Viteazul. dărâmători de datină.al felului cum se înţelegea viaţa unui principe în această epocă nouă. Ideea de progres este o idee a Renaşterii30. Introducerea industriei în ţară sub fanarioţi (fabrici de postavuri. dreptul consuetudinar. Evul Mediu este stăpânit de datină. e vorba de măsuri de necesitate imediată. un alt aspect al vieţii politice a Renaşterii. această concepţie statică a lumii este mai ales valabilă. Caragea şi Callimah sunt legi influenţate de cele occidentale. Codicele de legi fanariote ale lui Ipsilante. tipografiile Iui Brâncoveanu sau exploatarea ocnelor înseamnă monopoluri domneşti. în special franţuzească. e drept. Dar. p. 311. dar trebuie să cercetăm şi problema dacă starea societăţii 30 J. cu toate faptele. nişte simple manuale pentru judecători. însă. de frânghii. instituţiile. a poştei publice. reformele monetare şi iniţiativele de comerţ internaţional ale lui Mircea cel Bătrân. în spiritul de iniţiativă fanariot se ascunde educaţia lor occidentală. cu ţeluri mari în viitor. reforma lui Miron Barnovski de a restitui răzeşilor ocinele lor pierdute. întreprinsă de domnii moldoveni sunt dovezi că şi noi am avut stăpanitori activi. Desigur. şi în Evul Mediu. în cazuri grele. Ideea aceasta înseamnă o revoluţie. cu Renaşterea începe epoca reformatorilor. opera de colonizare a pământurilor pustii. Când Constantin Mavrocordat.

ortodoxia. studiu. care sunt. Totuşi. faţă de economia şi cultura orăşenească a apusului şi centrul Europei. ostile şi funcţionarii lui pătrunseseră în Ardei 207 . dacă este creaţia burgheziei. au fost încercări de pătrundere a capitalismului comercial în teritori românesc în veacul al XVI-lea şi anume în Ardealul mai deschis drumurilor ce vin c Europa centrală. dacă nu existenţa un Renaşteri româneşti. cum am arătat într-un . apoi în statele unitare regale. ci dimpotrivă. Aceasta este cauza principală care a împiedicat înflorirea Renaşte la români: lipsa temeliei sociale şi economice care a existat în Apus. Venim astfel problema centrală a acestui studiu : care au fost împrejurările care au îngăduit sa dimpotrivă. descoperirea şi cultivarea Antichităţii. trebuie să explice de ce nu a putut înflc complet Renaşterea la noi şi apoi care au fost totuşi condiţiile care au îngădi dezvoltarea unor aspecte parţiale ale ei. ceea ce 1 înseamnă. în mare parte. slavonismul sau alte forme de cultură. o viaţă feudal Cultura românească din veacul al XVI-lea nu putea fi decât reflexul feudalităţ cultura boierească. aflăm o vădită întârziere pentru unele aspecte.româneşti îngăduia „reforme" în veacul al XVIII-lea. faţă < Occident. Totuşi. examinând situaţia de la noi. Flandra Germania. ale Renaşterii politice. ca. Am arătat care sunt ultimele concluzii asupra originilor Renaşteri Renaşterea nu poate fi despărţită de ivirea capitalismului comercial în Europ Capitalismul comercial începe să apară în veacul al XV-lea şi înfloreşte în eh splendid în cel următor. trebuie recunoaştem că. chiar de secole. Am semnalat o ser întreagă de manifestări de cultură şi politică ce dovedesc. Aceste caracteristici a istoriei noastre nu erau până acum recunoscute de istorici. Cu alte cuvinte. nici uni de cultura Renaşterii în trecutul nostru. politică de parveniţi (gloria). care nu vorbesc. când Ferdinand de Austria a încercat să ia tronul Ungari' după dezastrul de la Mohâcs. în lumina acestei constatări. trebuie să constatăm că în privin intensităţii mişcării. umanismul cronicarilor secolului al XVII-lea se reduce la v cerc restrâns de boieri bogaţi. cu aspecte religioase medievale prelungite peste sfârşitul Evul Mediu în Europa. aspecte bogăţie şi lux. de pildă. urmările şi nu cauzele fenomenelor economice şi sociale. politii de glorie şi a altor aspecte ale acestei revoluţii culturale. cum greşit s-a spus. unele caractere esenţiale ale Renaşterii lipsesc aproape < totul. De aci şi caracterele ei : individualism. pe când în veacurile preceden anume împrejurări sociale nu erau potrivnice unor astfel de iniţiative. De asemenea. înflorirea artelor plastice profane. care este dator cerceteze cauzele fenomenelor istorice. în ca monarhia se sprijină pe aceeaşi clasă socială. Deci. Acesta es rezultatul inventarului nostru privitor la Renaşterea la români. Originea lui stă în oraşele comerciale din Italia. în principatele de la Dunăre avem o economie agricolă. Temeliile economice şi sociale ale Renaşterii la români. rezultatul direct sau indirect ridicării acestei clase sociale. prezenţa în istoria culturii româneşti a elementelor esenţiale a umanismului. în tot cazul. au împiedicat dezvoltarea revoluţiei Renaşterii pe teren românesc? VIII. o viaţă ţărănească. în ce priveşte epoca apariţiei fenomenelor caracteristii de Renaştere. Istoricul. deci în dezvoltarea burgheziei. Renaşterea. Astfel. este.

Dintre marii capitalişti ai veacului al XVMea. fără burghezie. la prima vedere. căci acolo circulaţia monetară era foarte redusă. care era moneta de --■--------------------------------------------------. în apusul şi centrul Europei. fapt care. p. pare paradoxal. Ţările agricole fură lovite de această devalorizare a argintului. de încercări care n-au izbutit sau n-au avut urmări. însă.bcătiile miniere ale provinciei fură concesionate casei Fugger. în veacul al XVI-lea. Familia Thurzo era originară din Levocea (Leutschau). 32 Ibidem. unde se întâlnea cu comerţul maritim genovez şi veneţian şi care a îmbogăţit ţările noastre în vremea lui Ştefan cel Mare. dar se explică prin întinderea mare a stepelor şi pădurilor şi prin extinderea culturii meiului. O ţară agricolă. Dintre creaţiile noi ale capitalismului în secolul al XV-lea şi al XVI-lea. De notat că. p. care se ocupau cu comerţul mătăsii şi al spiţeriilor. morile de hârtie şi fabricarea armelor de foc (pe lângă fabricarea postavurilor. Acolo. sunt şi membrii familiei Thurzo. industria „mare" a Evului Mediu)32. oraş care fusese transformat într-o comună italiană. însă. Albert Laski şi familia lui îşi datorau ridicarea capitaliştilor Thurzo şi. s-a ridicat familia Laski. în Spitz. cum am arătat la începutul acestui studiu. Germania. Căderea bruscă a monetei de argint atinge asprul turcesc. cu ostile de mercenari. celebri capitalişti din Augsburg şi Niirnberg. Prin urmare. Năvălirea oştilor lui Petre Rareş. Erau asociaţi cu Fuggerii şi aveau afaceri în Italia. Trebuie să mai ţinem seama de un alt fapt. ruinează planurile Fuggerilor şi agenţii lor sunt puşi pe fugă. care a mai fost relevat: comerţul medieval de tranzit al Hansei prin Polonia în Moldova. de mirare că revoluţia bufgheză a Renaşterii nu s-a putut produce în ţările noastre. Hieronim Laski a fost ambasadorul sultanului Soliman. până la mijlocul veacului al XVI-lea.m _ i ____________________________________________________________ Hauser et Renaudet. care stăpâneau piaţa europeană a epocii. Am arătat. în Evul Mediu şi în secolul al XVI-lea. principala -ireală cultivată de plugarul român în această epocă. cit. la Amiens şi la Lisabona. se întâmplă o evoluţie exact contrară. deşi nu cunoaştem bine aceste împrejurări. 345-348. datorită marelui import de argint din America. ci numai de vite.. Este vorba. ale căror produse se scumpiseră foarte mult. El încetează. 341 —342. credem că finanţarea expediţiei lui Despot în Moldova trebuia să aibă ca urmare logică pătrunderea afacerilor familiei Thurzo în această ţară. 1 208 . caracteristica veacului al XVI-lea a fost o cădere masivă şi repede a monetei în toată Europa. ca sprijinitor al lui ioan Zăpolya şi vasal al sultanului Soliman Magnificul. deci. cu arhitectură veneţiană31. Ian Laski. când turcii taie drumul comercial prin cucerirea Chiliei şi Cetăţii Albe şi blocarea Mării Negre. op. un mare scriitor şi reformator. că. nu putea lua parte la mişcarea capitalistă. într-un studiu asupra epocii lui Mircea jel Bătrân. în Slovacia. Rezultatul a fost îngreunarea legăturilor comerciale între ţările agricole şi cele industriale. drumul european de comerţ ce trecea pe la noi în Evul Mediu se închide şi caracterul exclusiv agricol şi păstoresc al ţărilor noastre se accentuează într-o epocă în care. principatele dunărene nu erau exportatoare de grâu. Dimpotrivă. Albert Laski a adus în Moldova pe Despot vodă. Ţara Românească importa grâu din Ardeal. Nu este. în acel oraş. avem industria : tipografiile.

comerţul grânelor care. căci olandezii erau pe atunci principalii clienţi ai Imperiului Otoman. Producţia autarhică. Moneta olandeză. precum şi florinul unguresc. nu exista în veacul al XV-lea. din punctul de vedere economic. se iveşte un izvor nou de bani în ţară: este comerţul grânelor cu Imperiul Otoman. în adevăr. legând pe ţăran de glie. Cu atât mai mult costau palatele brâncoveneşti. când statul a devenit 209 . totuşi aducea bani în ţară. care n-au fost studiate până acum. în veacul al XVI-lea şi mai ales în cel următor. Boierii moldoveni învaţă în şcolile iezuite din Polonia. Fiind singurii clienţi. între care Constantin stolnicul Cantacuzino. de grânele româneşti. nu pot fi prezentate aci decât sumar. a marilor domenii medievale e înlocuită în parte. cheltuieli ce nu existau în veacul al XV-lea. „însă după cum umbla asprul pe atunci" (Arhivefle] Statfului]. ca opere de binefacere pentru înzestrarea bisericilor. pentru aprovizionarea Constantinopolului şi a armatei lor. politică şi spirituală a ţării. Toate aceste fenomene economice. Când. a avut urmări deosebite pentru economia ţării.circulaţie în veacul al XVI-lea în ţara noastră. care nu se mai bate. care nu sunt specifice [numai] pentru ţara noastră. Deocamdată. Limba slavonă era tradiţia medievală a domniei. apare atunci ca monetă a ţării noastre. s-a ridicat boierimea. pentru a lămuri problema Renaşterii. care ne preocupă. leul. Domnia lui Mihai Viteazul înseamnă. am arătat că în veacul al XVII-lea anume aspecte ale umanismului şi ale Renaşterii au pătruns şi la noi. ci şi pentru celelalte state agricole din Răsărit: Ungaria şi Polonia. câtă vreme domnul şi curtea lui au patronat cultura. boierii intensifică producţia pe moşiile lor. pentru nevoile casei şi satului. el se scuză faţă de împăratul Rudolf II că a fost nevoit s-o facă. iar beneficiarii erau. pentru prima oară. Totuşi. bineînţeles. ea a rămas îmbrăcată în haina slavonă. într-un studiu intitulat începuturile^ literaturii în limba română. unde înlocuise moneta naţională. ajung până în Italia. Agenţii acestui comerţ nou erau negustorii greci. Acest comerţ devenise esenţial încă sub Mihai Viteazul. boieri. Ne rezervăm să revenim în chip documentat asupra lor într-un studiu special. însă. Devalorizarea a atins ţara noastră în epoca lui Mihai Viteazul. românii nu mai aveau cu ce trăi. tipografiile care lucrau în pierdere. schimbând exploatarea în dijmă cu exploatarea în regie. Fireşte. Cultura meiului a fost înlocuită cu a grâului pe marile domenii boiereşti. Turcii aveau nevoie. care ţine până în 1829 şi care nu era menit să ridice preţurile. ostile de mercenari nemţi. căci contractele şi confirmările de vânzări de moşii de la sfârşitul domniei amintesc de preţurile de la începutul ei. doc[ument] inedit). cu o exploatare pentru export. Când marele domn încheie pace cu turcii la 1598. Atunci boierimea înlocuieşte în rosturile de conducere domnia şi ia conducerea economică. o repetăm. împins de necesităţi economice imperioase: fără negoţul peste Dunăre. ei crează un fel de monopol. şi pentru aceea trebuiau bani grei. am arătat că înlocuirea limbii slavone în cultura noastră prin cea naţională a fost rezultatul ridicării boierimii în locul autorităţii casei domnitoare. boierii proprietari. trebuie să analizăm care au fost urmările pentru cultura românească ale acestor stări de lucruri în viaţa economică. un moment crucial din istoria noastră.

proprietarii agricoli au rămas singura putere economică în stat. mai ales individualismul laic. în „Rev. 33 210 . concepţia progresului. se datoreşte deschiderii comerţului Peninsulei Balcanice şi Ţărilor Române cu Austria în veacul al XVIII-lea. cu comerţul de tranzit din veacul al XV-lea. legată de Biserică ca şi de pământ. cu Imperiul Otoman. schimbarea în unele privinţi a datinei medievale. de care am vorbit şi care înseamnă contactul mai fecund al culturii româneşti cu Antichitatea. Fund. De asemenea. ci şi unul pozitiv: ridicarea boierimii a fost însoţită de o nouă intensificare a culturii grânelor şi de comerţul cu grâne în sudul Dunării. Tot din această pricină. Comerţul acesta a adus ceva bani în ţară. a noastră a fost boierească. Regale". După venirea grecilor în ţară. spiritul critic şi reformator al burgheziei bogate din Apus nu a pătruns la boierimea noastră. la noi. pe scurt. aleasă din rândurile boierilor. Dar este limpede că pentru cultura noastră fac parte din complexul de manifestări culturale ce urmează ridicării boierimii în veacul al XVI-lea în locul ordinii voievodale. dimpotrivă. 1 septembrie 1943. începuturile^' literaturii în limba română. însă. atunci şi cultura a devenit apanajul nobilimii de proprietari. ce n-au mai încetat până azi. pentru prima oară. fiind tăiate drumurile de negoţ. în cele din urmă. şi în Biserică 33 . epocă în care această ţară ajunge în expansiunea sa până la Carpaţii Meridionali şi la Dunărea de Jos (la Belgrad şi în Banat). marile opere P. că influenţa apuseană la noi. în sensul că. Pfanaitescu]. Nu e cazul să ne depărtăm aci de subiectul nostru prin dezvoltări ale unor chestiuni colaterale. însă. începuturile literaturii în limba vulgară nu formează propriu-zis o caracteristică a culturii Renaşterii. bani care nu mai. şi a trebuit să aşteptăm perioada fanarioţilor ca să avem. cu oşteni mercenari şi cu anume creaţii în ţară. E uşor de înţeles de ce : Renaşterea apuseană a fost burgheză. dar şi direcţia specială pe care au luat-o aceste influenţe. Am spus că negoţul grânelor se făcea prin negustorii greci. cum fusese cazul. Astfel au putut boierii să-şi trimită copiii peste graniţă la studiu. Din acest complex fac parte şi toate aspectele de Renaştere pe care le-am analizat în paginile precedente. în epoca fanariotă. în prezentul studiu am arătat. dar putem spune. s-a putut introduce umanismul elenic al şcolilor domneşti. Comerţul grânelor nu constituia o legătură cu Apusul şi centrul Europei. Grecii au pătruns în acest chip în ţările noastre şi aceasta este principala cauză a pătrunderii şi influenţei grecilor în Principatele Române. că ridicarea boierimii în veacurile al XVI-lea şi al XVII-lea nu are numai un aspect negativ.intrau în vistieria domnească. să susţie pe seama lor o nouă domnie. Boierii nu ştiau slavoneşte şi de aceea ridicarea lor coincide cu introducerea limbii române în locul celei slavone în istoriografie.aristocratic din voievodal. P. Acele aspecte ale culturii Renaşterii apusene care contraziceau mentalitatea agrară feudală a boierimii noastre nu s-au putut împământeni în Moldova şi în Ţara Românească. ele se ivesc în Evul Mediu. nu numai posibilitatea ivirii unor aspecte de cultură de Renaştere la noi. în cancelarie şi. îmbogăţirea boierilor explică. prin vămi. începutul unor legături economice şi apoi culturale. ci în a boierilor. în Apus. îi întorcea spatele (creşterea preţurilor ridica bariere între români şi Apus).

" . Jilava. caracteristice pentru o societate bogată şi îmbogăţită. în manuscris. în concluzie. 21 februar 1945 l în text. care nu exista la noi. de stil iezuit. în integrarea istoriei românilor în istoria universală. cercetarea ei dovedeşte că se poate înţelege trecutul ne numai în legătură cu marile curente ce au străbătut Europa şi au transformat spi ei şi. aspecte interesant Renaştere în mentalitatea politică. Urmează un cuvânt ilizibil. „al doilea". nu. apoi grecesc. Ea a fost în legătură.. Am avii strălucit umanism românesc. Urmează un cuvânt ilizibil. şi de aceea an aspecte ale acestei revoluţii culturale lipsesc Ia noi. în manuscris. însă boierimea. cu burghezia. „Braccio".. lipsa Iui nu modifică sensul propoziţiei. Renaşterea n-a lipsit din istoria culturii româneşti.de artă. nu au fost imitat români. în care a trăit poporul românesc. în acelaşi timp. întârzie sau iau altă formă. care bani mulţi nu aveau şi numai îmbogăţiţi n-au fost în perie Renaşterii. ca în Apus. idei şi forme de Renaştere chiar în viaţa artis Renaşterea face parte integrantă din cultura noastră. „Originile. economice şi sociale. cum au fost transformate sau întârziate aceste curent împrejurările speciale. problema Renaşteri o importanţă capitală.

ABREVIERI*

ACMI = Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice AO = Arhivele Olteniei A1IAC = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie din Cluj A1IA1 = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie „A. D. Xenopol" Iaşi (din 1990,
A1IX)

ARMSI = Academia Română. Memoriile Secţiunii Istorice ARMSL = Academia Română. Memoriile Secţiunii Literare BCMl- Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice CI = Cercetări Istorice CL = Convorbiri Literare RFR = Revista Fundaţiilor Regale Rdl = Revista de Istorie /?/= Revista Istorică (ambele serii) RIR = Revista Istorică Română RRH= Revue Roumaine d'Histoire SMIM= Studii şi Materiale de Istorie Medie

* Sunt cuprinse în această listă titlurile publicaţiilor mai des citate în paginile care urmează.

213

BIBLIOGRAFIE*

A — Akta Grodzkie i Ziemskie z czasow Rzeczypospolitej polskiej z Archiwum tak zwanego Bernardynskiego we Lwowie, 25 voi., Liov, 1868—1935. — Wilhelm Altmann und Ernst Bernheim, Ausgewălte Urkunden zur Erlăuterung der Verfassungsgeschichte Deutschlands in Mittelalter, Berlin, 1895. — Louis Andre, Histoire economique depuis l'antiquite jusqu'ă nos jours, ediţia a IlI-a, Paris, 1925. I. Antonovici, Documente bârlădene, 5 voi., Bârlad, 1911-1926. C. Aricescu, Istoria Câmpulungului, prima reşedinţă a României, 2 voi., Bucureşti, 1855-1856. — Dinu C. Arion, încercare asupra domeniului eminent în principatele Munteniei şi Moldovei, în secolele XV şi XVI, în închinare lui N. lor ga, Cluj, 1931. B — N. Bălcescu, Opere. Scrieri istorice, politice şi economice, ed. G. Zâne, voi. I, Bucureşti, 1940. — Şt. Bezdechi, Nicolaus Olahus. Primul umanist de origine română, Aninoasa-Gorj, 1939. — I. Bianu, N. Hodoş, Dan Simonescu, Bibliografia românească veche (1508—1830), 4 voi., Bucureşti, 1903, 1910, 1912, 1944. — I. Bianu, Introducerea limbii româneşti în Biserică, discurs de recepţie la Academia Română, Bucureşti, 1904. — J. Bielski, Kronika polska Mar cina Bielskiego nowo przez Joachima Bielskiego synajego wydana, Cracovia, 1597. — Damian P. Bogdan, Diplomatica slavo-română din secolele XIV şi XV, Bucureşti, 1938 I. Bogdan, Cronice inedite atingătoare de istoria românilor, Bucureşti, 1895. Idem, Documente moldoveneşti din sec. XV şi XVI în arhivul Braşovului, în CL, nr. 7-8,9-10,1905.
* Vezi nota asupra ediţiei (p. 7).

215

— Idem, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în sec. XVşi XVI, I (1413—1508), Bucureşti, 1905. — Idem, Documentul Râzenilor din 1484 şi organizarea armatei moldoveneşti în sec. XV, în ARMSI, seria II, tom XXV, 1908. Idem, Vechile cronici moldoveneşti până la Ureche, Bucureşti, 1891. Antonio Bonfini, Rerum Hungaricarum decades, Koln, 1690. G. Brătianu, Etudes sur l'approvisionnement de Constantinople et le tnonopole du ble ă l'epoque byzantine et ottomane, în Etudes byzantines d'histoire economique et sociale. Paris, 1938. — Idem, Recherches sur le commerce genois dans la mer Noire au XIIIe siecle, Paris, 1929. — Jakob Burckhardt, La civilisation en Italie au temps de la Renaissance, traduction par M. Schmitt, ediţia a Vil-a, 2 voi., Paris, f.a.

C J. Calmette, L'elaboration du monde moderne, colecţia „Clio", Paris, 1934. I. A. Candrea, Psaltirea Şcheiană comparată cu celelalte psaltiri din secolele XVI şi XVII traduse din slavoneşte, I — Introducere, Bucureşti, 1916. — Mihail Cantacuzino banul, Genealogia Cantacuzinilor, ed. N. Iorga, Bucureşti, 1902. Jacob Caro, Geschichte Polens, voi. II, Gotha, 1863. Lucja Charewiczovva, Handel Lwowa z Moldawja i Multanami w wiekach srednich, în „Kwartalnik historyczny", Liov, XXXVIII, 1924. Eadem, Handel sredniowiecznego Lwowa, Liov, 1925. Anton Măria Del Chiaro, Storia delle moderne rivoluzione della Valachia, ed. N. Iorga, Bucureşti, 1914. — Ştefan Ciobanu, începuturile scrisului în limba românească, în ARMSL, seria III, tomX, 1941. — Gh. I. Ciorogaru, Păcatul istoriei. Scurtă privire asupra soartei ţăranului de-a lungul veacurilor, Bucureşti, 1945. — Ioan D. Condurachi, Suzeranitatea ungaro-polonă şi efectele ei asupra suveranităţii Principatelor Române până la 1500, Cernăuţi, 1923. — I. Conea, Basarabii din Argeş. Despre originea lor teritorială şi etnică, în „Rânduiala", I, nr. 2, 1935. — M. Costăchescu, Arderea Târgului de Floci şi a lalomiţei în 1470. Un fapt necunoscut din luptele lui Ştefan cel Mare cu muntenii, Iaşi, 1935. — Idem, Documente moldoveneşti de la Bogdan voievod (1504—1517), Bucureşti, 1940. Idem, Documente moldoveneşti de la Ştefăniţă voievod (1517-1527), Iaşi, 1943. Idem, Un sat „ Turda " în Moldova lui Ştefan cel Mare, în Omagiu lui Ioan Lupaş la împlinirea vârstei de 60 de ani, Bucureşti, 1943. — Miron Costin, Chronicon Terrae Moldavicae ab Aarone Principe, edidit Eugenius 216

A. ed. Wiktor Czermak. Opere complete. 217 . LIV. 1878. Panaitescu. Paris. 3. în ACMI (secţiunea pentru Transilvania). ed. Cluj. 1929. Vechile biserici din Zărand şi ctitorii lor în sec. ex officina oporiniana. Istoria Bisericii române din Oltenia în timpul ocupaţiunii austriece (1716-1739). 1933. Urechia. E. 1944. în ACMI (secţiunea pentru Transilvania). Material pentru istoria Craiovei şi a judeţului Dolj. I. P. în AO. — Jovan Cvijic. 1888. Ctitorii bisericii din Bârsău în judeţul Hunedoarei. Donat. 1932. 1930. ediţia a VUI-a. 1906. Christum. ed.P. XlV-lea şi XV-lea. 1941. Drăganu. Academia Română (Studii şi cercetări. D — Jan Dlugosz. L. în ARMSI. Accessit indicium Francisci Rebortelli Utinensis. libri XII. G. Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron vodă încoace. I. Idem. Lukinich. Al. 1886. Przezdziecki. 1918. Bucureşti. Idem. în Opera omnia. L. — N. Bucureşti. 1939. Historiae Polonicae.. Funebris eusdem authoris oratio. Bucureşti. Paris. F — Faptele ungurilor de secretarul anonim al regelui Bela. _ Idem. în CL. nr. 2 voi. C. ed.P. 1934. Panaitescu. geographie humaine. — Idem. de authore & libro. 1922. — I. Bucureşti. Craioveştii.4. Dobrescu. 1912. XXI). — N. XIII. Bucureşti. Cracovia. La Peninsule Balcanique. Gâldi. Geographie historique de l'Europe. ed. Makkai. nr. P. 71-73. —Silviu Dragomir. moribus. Cracovia. seria III. 1934. tom X. ed. Bucureşti. an. populis. — Documenta historiam Valachorum in Hungaria illustrantia usque ad annum 1400 p. — Martin Cromer. ed. Evoluţia claselor sociale în trecutul Principatelor Române (rezumat). Cluj.Barvvinski. Polonia sive de situ. Martini Cromeri De origine et rebus gestis Polonorum. Fekete Nagy. Românii în veacurile IX—XIV pe baza toponimiei şi a onomasticii. Budapesta. Istorie în versuri polone despre Moldova şi Ţara Românească. Basiliae. în CL. E — Gordon East. Sigismundi Regis vitam compendiose complexa & aliquoties iam prius edita. libri XXX tertium ab auttore diligenter recogniti. V. 5. 1901. magistratibus et republica Regni Poloniei. Popa-Lisseanu. — Idem. Filitti. în Izvoarele istoriei românilor.

1902. Idem. Curs universitar (litografiat). Documente privitoare la familia Cantacuzino. Bialogrod i Kilja a wyprawa r. St.. în „II Comune de Genova". — C. 3 voi. G. I genovesi nel Mar New. Giurescu. 1497. nr. Imperiul cumanilor şi domnia lui Băsărabă. Vechimea rumâniei în Ţara Românească şi legătura lui Mihai Viteazul. în „Sprawozdania z posiedzen Tovvarzystwa Naukovvego Warszawskiego". Bucureşti. 1915. Monografia oraşului Botoşani. II. nr. 1899. tom VIII. — Historiae Hungaricae fontes domestici.. Iliescu. 1611. 1926. în Studja z historji spolecznej i gospodarczej poswiecone Prof. tom XXXVII. Cronicele muntene. Un vechi oraş dispărut: Cetatea de Floci. 1931. H B P. t. Documente privitoare la familia Callimachi. Bucureşti. 1930. Vălenii de Munte. secţ. 2 voi. I — Dan M. Idem. 1924). XXV. Kronika Sarmacjej Europskiej. Idem. — Const. seria II. 1935. 1915. 1899.. 1881 (în limba rusă). Bucureşti. Bucureşti. XIV—XV. tom XXI. 1877. 4. 1925 (integral în „Arhiva pentru Ştiinţă şi Reformă Socială". 1932. Artur Gorovei. Ionescu-Gion. Fălticeni. 4 voi. Petersburg. încercare de monografie. seria III. Franciszkowi Bujakowi. iunie. Lipsca-Budapesta. seria II. V. C. Les debuts de l'âge moderne. în ARMSI. 1878. Bucureşti. dr. La Renaissance et la Reforme. în ARMSI. 1927-1928. Bucureşti. — Idem. 1926. — Olgierd Gorka. trad. Contribuţiuni la studiul marilor dregători în sec. N. Florianus. Przyjecie do prawa miejskiego we Lwowie w latach 1405—1605. seria II. Despre rumâni. 1 -4. 1916. 6. 218 . Henri Hauser et Augustin Renaudet. Gvvagnin. 1929. Iorga. Idem. 1902—1903. Martin Paszkovvski. G — A. Moravia şi maghiarii de la mijlocul veacului al IX-lea până la începutul celui de-al X-lea. Idem. în ARMSI. — Al. „Descriptio Moldaviae". 1914—1915. Giurescu. Cuvente den bătrâni. în ARMSI. Proprietatea solului în Principatele Române până la 1864. Cracovia. colecţia „Peuples et civilisations". ed. 1881-1885. Istoria Bucureştilor. M. Bucureşti. 2.LVII. Paris. Gilewicz. K. Hasdeu. Liov. tom XXXVIII. Grot. 1925. Idem. 1881.

Patrahirul lui Alexandru cel Bun: cel dintâi chip de domn român. tom XXXV. Bucureşti. nr. 1872-1874. 1935. Relations politiques. Idem. voi. Sanok. Bruxelles. Kolankowski. Idem. Wydanie Kaz. în Izvoarele istoriei românilor. Idem. Varşovia. — Mihail Kogălniceanu. 1924. 2 voi. Bălgarski starini iz Makedonia. Turowskiego. în „Przeglad Polski". tom XLIV. în „Revue belge de philologie et d'histoire". istorică. Bucureşti. Idem. Jirecek. K — Simon de Keza.-hist. Iordan Ivanov. economiques et culturelles. în „Rosprawy Polskiej Akademii Umiejetnosci". Bucureşti. 1. Relaţiile comerciale ale ţărilor nostre cu Lembergul. Paris. J. 1859. Classe". Cronica ungurilor. Cronicele României sau letopiseţele Moldaviei şi Valahiei. — L. G. Idem. ed. 1934. Die Romanen in den Stădten Dalmatiens wăhrend des Mittelalters. 1903. Etudes de litterature francaise et compar ee. La poesie lyrique des troubadours. Ioanid. Akademie der Wissenschaften. Dzieje Wielkiego Ksiestwa Litewskiego za Jagiellonow. 1934. 1913. Paris. I. Sofia. 1932. I (1377— 1499). Idem. în ARMSI. Pietrele de mormânt ale saşilor din Baia. seria II. Kutrzeba. 2 voi. în ARMSI. 1925. secţ. 1903. XLVIII-XLIX. tom XIII. Bucureşti. 1901-1904. C. 3 voi. I—II. Idem. în BCMI. G.. 1931. — Idem. XXIV. Viena. Istoria Ţării Româneşti. Kronika Marcina Bielskiego. Bucureşti. ed. 1921. în „Denkschriften der K. 1889. seria III. tom III. 1929. ediţia a H-a. în jurul pomenirii lui Alexandru cel Bun. Phil. 1856. St. voi. IV. Istoria literaturii româneşti. Handel Krakowa w wiekach srednych. seria II. Istoria Bisericii româneşti şi a vieţii religioase a românilor. 1900. ediţia a Ii-a. 1932. PopaLisseanu. Pârvan. 1930.. Bucureşti. î — în memoria lui V.. Handel Polski ze Wschodem w wiekach srednych. Les origines de la poesie lyrique en France au Moyen Âge.— Idem. ediţia a Ii-a. Bucureşti. Polonais et Roumains. Idem. J — Alfred Jeanroy. 219 . Bucureşti. IM „România Danubienne" et Ies barbares au VIe siecle.

. 1869. Cărţile liturgice *din Bucovina şi introducerea limbii slavone în Biserica românească. Bucureşti. Murnu. Slovanske starozitnosti. Historia Turchesca (1300—1514). Cronica. Cernăuţi. Bielovvski. Documente slavo-române cu privire la relaţiile Ţării Româneşti şi Moldovei cu Ardealul în secolele XV şi XVI. 1913. 1937. und 16. C. Kazimierz Kaczmarczyk. Gcorge G. Als Belag zu den Acten des Vertrages in Lublau am 15. Vlahia Mare (980—1259). Bucureşti.. 1943. Bucureşti. 1906—1927. seria III. Istoria Bisericii şi a vieţii religioase a românilor din Transilvania. în ARMSL. Niederle. — Matei Miechowita (Miechovvski). 2 voi. Diplome maramureşene din sec. I. 6 voi. Libri juris civilis Cracoviensis (1392 — 1506). voi. ed. Zarys historyi Polskiej az do najnowszych czasow. XIV şi XV. 1582. Untersuchung der polnischen Oberhoheitesrechts uber die Moldau. ed. în CI. 220 . 10 voi. Les invasions barbares et le peuplement de l'Europe. XVII. Stoica Nicolaescu. Monete moldoveneşti bătute la Cetatea Albă. I. Tractatus de duabus Sarmatiis. — I. I. Liov. Nistor.. Lupaş. 1874. N Ion Neculce. 1932. Cracovia. — Idem. 1872. Procopovici. 1929. Giurescu. Idem. 1864—1893. Mihălyi de Apşa. Ursu. voi. 2 voi. 1913. 1909. Liov. Jahrhunderts. Monumenta Poloniae Historica. 1905. ediţia a H-a. — Ion I.. ed. A. Mărz 1412. — Ferdinand Lot. Paris. Praga. Cracovia. J. M — Melchisedec. Jahrhundert. L. Doi umanişti români în secolul al XVI-lea.1936. 1935. Lemberg's Stapelrecht. Istoria românilor din Pind. Bucureşti. Cronica Romanului. Bucureşti. Monumenta Medii Aevi historica res gestas Poloniae illustrantia. Cronica Huşilor şi a Episcopiei cu asemenea numire. în Polonicae historiae corpus. Leipzig. Inaugural-Dissertation. Das moldauische Zollwessen im 15. I. 1912. Handel und Wandel in der Moldau bis zum Ende des 16. 1900. Sibiu. I. Paul Nicorescu. ed. Stanislavv Lewicki. Sighet. în „Jahrbuch fur Gesetzgebung. 1943. Anatol Lewicki. Niemczewski. Joannis Pistorius. ed. 1923. 1916. — Idem. Istratie logofătul şi alţii de Simion Dascălul. Bucureşti.L — Letopiseţul Ţării Moldovei îraocmit după Grigore Ureche vornicul. Basel. 1910. tom XXV. Craiova. Ştefan Meteş. Bucureşti. ed. Studiu istoric după izvoare bizantine. 1876— 1894. Al. Vervvaltung und Volksvvirtschaft im Deutschen Reiche". Donado da Lezze. ediţia a Ii-a. Cracovia.

Arhetipul husit al Catehismelor noastre luterane. I. Procopovici. Prochaska. traducere de E. Polska i Litwa na pnelomie wiekow srednich. Bucureşti. 1934. Patrologia Orientalis. Paris. Academia Română (Studii şi cercetări. — Stojan Novakovic.P. 3—4. Gesellschaft der Wissenschaften". Cronica lui Ureche despre ocoalele iugaene. 1938. 1900. seria III. Rosetti. Voyage du Patriarche Macarie d'Antiochie. Hamburg. în „Sitzungsberichte der K. IX. 1931. Economia breslelor în Moldova. nr. H. 1927. Bucureşti. Die rumănische Gesetze und ihren Nexus mit dem biiantinischen und slavischen Recht. 1925. 1904. ed. Panaitescu. 1925. în „Sbornik prace I Zjezdu slovanskych filologii v Praze 1929". Sur quelques termes du Daco-Roumain relatifs ă la propriete terrienne. tom IV. Cioran. — Idem. Fryderyk Papee.. Praga. Documente slavo-române din Sibiu (1470—1653). 1936. Pirenne. Pic. în ARMSI. Radu. 12. — Al. „Baştină" und „Boljar" in der Sud-slavischen Terminologie des Mittelalters. 1912. P — Palia d'Orăştie (1581 — 1582). Paul de Alep. Cracovia. în „FătFrumos". 1891. Preface et livre de la Genese. L. — A. Praga. Al. 1840. Influenţa polonă în opera şi personalitatea cronicarilor Grigore Ureche şi Miron Costin. 1890. Suceava. Bucureşti. V. G. XXIV. Paris. în CL.hiov. Paris. 1941. Bucureşti. în „Bulletin linguistique". 1913. II. — P. 1938. Materialy archiwalne wyzete glownie z metryki litewskiej od 1348 do I607r. 1943. Călătoriile Patriarhului Macarie de Antiohia. Documente privitoare la istoria lui Mihai Viteazul. Bucureşti. XXXII). Bolim. — Idem. — Idem. avec la texte hongrois de Heitai et une introduction par Mario Roques. nr. Belgrad. Les anciennes de'mocraties des Pays-Bas. — Idem. 1910. 1886.XXXIV. XXIV. La litterature slavo-roumaine (XV6—XVIIe siecles) et son importance pour l'histoire des litteratures slaves. 221 . Leipzig. O — Omagiu lui loan Lupaş la împlinirea vârstei de 60 de ani. în „Glas srpske Kraljevske Akademije". Eugen Pavlescu. R Richard Roepell. Popovici. Geschichte Polens.

1 kn.D. Ştefulescu. Sibiu. 1934. Teutsch. V — I. 1939. Sturdza şi C. Tiibingen. 1847. Von den ăltesten Zeiten bis zur Gegenwart. Condica lui Gheorgachi. Acte şi documente relative la istoria renascerei României. 1937. O slove bolerin. De la origini până la 1834. soţia lui Mihai Viteazul (1560—1604). G. 1906. — D. Leipzig. Bucureşti. Literatura românească de ceremonial. S Aurel Sava. Doamna Stanca. Iz naăe proSlosti. Berlin-Leipzig. T — Ion Tanoviceanu.— Radu Rosetti. Istoria Târgu-Jiului. Geschichte der siebenbtirger Sachsen. sătenii şi stăpânii în Moldova. Gr. 1930. Jiu. Tg. Belgrad.A. Documente slavo-române relative la Gorj (1406—1665). ed. U — Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenburgen. III. Bucureşti. Bucureşti. Alteuropa. Dan Simonescu. Formaţiunea proprietăţii funciare în Moldova. 1762. — J. I. Bucureşti.: Slike iz kulturne istorije srednjega veka. 1903. Sibiu. Franz Zimmermann. Tocilescu.A. ed. 1877. 1908. în „Ctenija v imperatorskom obScestve istorii i drevnostej rossijskich". 1900. Valentin Langmantel. — Waclaw Sobieski. K. I. Bucureşti. Liov.. Pământul. Schuchardt. Ş — Al. 222 . Cari Werner. Moscova. Sturdza. Jiu. Documente privitoare la târgul şi ţinutul Lăpuşnei. Skrzypek. 1885. 1892. Bucureşti. Hans Schiltbergers Reisebuch nach der NUrnberger Handschrift herausgegeben. 1933. Venelin. — Idem. Poludniowo-wschodnia polytika Polski od koronacji Jagielly do smierci Jadwigi i bitwy nod Worskla (1386-1399). în Prinos lui D. Colescu-Vartic. voi. Tg. 1925. 1907. 1935. — Stanoje Stanojevic. I. Der Kampf um die Ostsee. Kulturen-Rassen-Volker. I. Pământul gospod.

Bucureşti. — Gioacchino Volpe. Florenţa. . Les Roumains au Moyen Âge. 1885. II Medio Evo. Izvoarele istoriei românilor. ediţia a Ii-a. Vlădescu.— I. 1926. Letopiseţul de la Bistriţa şi Letopiseţul de la Putna. Paris. X — A. Une enigme historique. 1929. Xenopol.D.

.

am rămas uimit — spune d-l Nistor — cetind articolul d-lui Panaitescu. şi de o parte şi de alta — transcriem discuţiile purtate în plenul Academiei. Jirecek şi alţi slavişti contemporani. care a examinat cu de-a-măruntul teza lansată de învăţaţii bulgari cu privire la originea slavonă a boierimii române. „D-l ION I. al căror nume devenise sinonim cu şerbi».NOTE LA EDIŢIA A DOUA I. 138 « că clasa cuceritoare a boierilor era desigur în veacul al X-lea slavonă şi ea redusese în ascultare pe rumâni. colegul nostru corespondent. NISTOR zice: în numărul pe ianuarie 1944 al Revistei Fundaţiilor Regale. d-l P. XI. Panaitescu publică un articol asupra «Perioadei slavone la Români». mai departe. nr. teza sa de bază fiind socotită o „erezie".P. de vreme ce a apărut în nr. a primit la rândul său cuvenita replică din partea regretatului nostru coleg Ioan Bogdan. „PERIOADA SLAVONA" LA ROMÂNI ŞI RUPEREA DE CULTURA APUSULUI Publicat în RFR.a însuşit concluziile ei. începuturile literaturii în limba română — dar şi numelui neamului. 1 din 1944!). Teza aceasta. în ziua de 3 martie 1944. dar printre ultimele ca redactare (1943. Ea fusese susţinută cu zeci de ani mai înainte de cercetătorii bulgari Miletici şi Agura în ediţia documentelor vlaho-bulgare. Graţie adâncii sale erudiţii şi recunoscutei sale competinţe de slavist. pe cât de şubredă. îngrijită de ei. care nu face decât să reediteze teza învechită a lui Miletici şi Agura. Teza aceasta. Acest studiu a provocat o vie reacţie în sânul Academiei Române. susţinând la pag. în fond. nu este nouă. Investigaţiile mai recente au ajuns şi ele la rezultate care adeveresc şi confirmă teza contrară a reputatului nostru slavist. Pentru a înlesni cunoaşterea mai exactă a reacţiilor de acum o jumătate de veac — marcând. care atinge una din coordonatele cardinale ale structurii etnice şi sociale a neamului românesc. Ioan Bogdan a reuşit să demonstreze până la evidenţă netemeinicia tezei lui Miletici şi Agura. apreciat de Jagic. Istoriografia română a luat cunoştinţă de replica lui Bogdan şi ş i . 1944. acest studiu conţine „matricea" (dacă se poate spune aşa) pentru mai multe „interpretări": explicaţia pentru „slavonismul cultural" se îngemănează cu aceea dată originii boierimii — de aici. Stând astfel lucrurile. pe atât de îndrăzneaţă.l. toate ridicându-se dintr-un teren comun. o adevărată dramă. Primul din volum. înăsprind-o încă şi prin gratuita afirmaţie că «rumânii» n-ar fi fost decât «şerbii» 225 .

pot clădi absurda teorie. chiar dacă o asemenea afirmaţie ar fi întemeiată precum nu este De asemenea nu se poate vorbi la noi despre o cultură sla o> ■ când ştim că în realitate aceasta pretindă cultură schieică nu era decât cultura romano-bizantină. daci ştiu puţină slavonească. După câte vede din cele semnalate Ac d-1 Nistor — fiindcă n-a citit articolul incriminat slavistul român stabileşte cu absurditate veacul a! IX-lea ca epocă precisă a prelinsei cuceriri slave. învăţatul nostru e obsedat. Se ştie doară că rumânii sau vecinii nu erau decât provincialii daco-romani din cele trei Dacii carpatine. unguri. întruchipată în Academie. am avut în \edere rolul pe care Academia Rjmână îl îndeplineşte în calitatea ei de suprem areopag al conştiinţei naţionale şi fi! spiritualităţii romaneşti în calitatea aceasta a ei. dominat de cruntul Krum şi de urmaşul său Omortag. Moldova şi Transilvania Am lămurit însă. care au adoptat cultura romană în limba latină. tălmăcită în limba paleoslnvenică. Dar !a începutul acelm veac. robi nu erau încercarea d lui Panaitescu de a atenua greutatea tezei învăţaţilor bulgari prin afirmarea că «aproape îoate nobilimile popoarelor din evul mediu au fost de origine din cuceritorii pământului». asupra cărora se abătuseră dominaţiile vremelnice ale seminţiilor barbare schimbătoare. socotind că bulgarii au stăpânit atunci toată câmpia Dunării. Să ne gândim la germani. Nistor pentru faptul de a fi ielevat cu atâ'a căldură şi cu atâta îndreptăţire falsitatea problemei ridicată de d-i P. — continuă d-1 Bănescu — pe baza textelor ignorate de toţi aceşti savanţi: e vorba de Bugeacui 226 . in împrejurările cele mai neprielnice. Dacă mi-am îngăduit însă să le ridic în şedinţa intimă a Academiei.livântui în aceeaşi chestiune. nu putea rămâne fără cuvenita întâmpinare. Conştiinţa naţională. Dai nu este intenţiunea mea de a . căutând cu orice chip originalitatea. făcându-se azi. D-sa arată cat de ridicolă e pretenţia acestor cercetători unilaterali. dedarând câ este într-adevăr uimitor cu câtă îndrăzneală dezleagă unii probleme atât de grave şi de complexe ale istoriei. acum douăzeci de ani. Şi aceasta în clipele cele mai tragice ale destinului nostru.ţioneze când loviturile pornite dinafară găsesc sprijin înlăuntru şi încă din partea Jnui membru corespondent al Academiei. fără Îns5 ca acestea să fi atins structura lor etnică şi socială. luând .P. singurele cate ne dau ştiri asupra slavilor în epoca de care ei se ocupă. bulgarii n-au pus niciodată piciorul in ţinuturile noastre. Panaitescu în articolul sdu. D-1 ANDREI RĂDULESCU felicită pe d-1 Ion I. D ■! N. csniri asemănătoare există în abundenţă. recunoscută de toată lumea. Trebuie să i se dea o publicitate mai întinsă şi în orice caz să se tipărească într-o broşură în memoriile Secţiunii Istorice. cehi sau poloni. abăiut cândva asupra lui. în înţelesul său literal. însăşi existenţa poporului român este grav ameninţată de cel mai mare pericol din •. de expresia Anonimului vieţii iui Lecr. constituie o slabă mângâiere pentru noi.nâ angaja aici în polemici cu d-1 Panaitescu. desigur. se asociază la protestul îndreptăţit al d-Hi! Nistor. Crede însă că nu este destul ca protestul d-sa!e să fie numai trecut în procesul-verbal 2! acestei şedinţe. nu poate să nu rea. BĂNESCU. expresie pe care ei o iau şi astâz. care îi reprezentau în faţa stăpânitorilor străini şi aplanau certurile dintre ei. Din rândurile acestor «rumâni». De aceea mă opresc Ia reeditarea tezei lui Miletici şi Agura. când fără nici cea mai mică dovadă istorică se încearcă a se zgudui însăşi temelia pe care se reazemă i etnică şi structurală a originii poporului român. care. supuşi barbarilor s-au ridicat mai mari! lor. Obiecţiunile acestea s-ar fi putut face fireşte. mai bine prin presă sau prin coloanele revistelor de specialitate şi este foarte probabil ca ele să fie reluate pe această cale.-. Cu toată contestaţia d-lui Panaitescu.aristocraţiei slavone. care socor că. Se ştie doar din nenumăratele mărturii narative şi documentare c? rumânii sau vecinii. fără să cunoască izvoarele bizantine. Academia nu poate să nu se seziseze de incidentul regretabil. înţelesul adevărat al acestei expresii.: «Bulgaria de dincolo de Istru». ca şi colegii săi slavi.

Pe de altă parte. P. pune însă această cucerire în epoca năvălirii barbarilor. întrucât volumul nostru de Anale va apărea abia la finele anului curent sau chiar în anul următor.. la năvălirea lor în Balcani. deşi nu citise „articolul incriminat".basarabean. LAPEDATU aduce mulţumiri d-lui coleg Nistor că observă ereziile istoricilor noştri şi nu le lasă fără replică. Pentru prestigiul acestei ştiinţe. îngropându-l sub ironii deplasate. incapabili de a-şi întocmi un stat. o comunicare. tipărită în acelaşi an sub egida Institutului de Studii Bizantine din Bucureşti). Dezbaterile. Vechiul stat bulgar şi ţările române. Panaitescu a dezvoltat teza sa despre obârşia slavă a boierimii anterioare întemeierii statelor — în studiul (nedatat. îl va aşeza imediat după „Perioada slavonă1'. Dacă autorul s-a gândit însă la sfărţilul veacului ai IX-lea.. de unde Asparuch coborâse cu hoarda sa în Balcani. spre a-1 face vrednic de marea lui ambiţie imperialistă. mare numai prin cuceririle ei. D-l Secretar General ALEX. tom. Această discuţie— care ne aduce în faţa ochiior o jalnică tentativă de damnatio memoriae (N. p. până ia închiderea sesiunii. Asemenea erezii ar putea scuza ignoranţii. 1943-1945. pe care. în planul ştiinţific. vă puteţi închipui cum aceşti sălbatici. în Academii. Dar domnul cu teoria e un rnare ambiţios şi caută cu orice chip senzaţia: revoluţionar politic. Pentru astfel de note se cere o difuzare imediată. seria III. necum academică. 1947 (o versiune franceză.. consemnând părerea lui Giurescu-senior. est. o stăpânire nominală şi e posibil ca unele elemente să fi rămas încă acolo.P. după trecerea hoardei în Balcani. Theophylaktos. complet de simţul unei organizaţii politice. Toată literatura epocii lui Simeon e o umilă operă de traduceri şi adaptări după cea bizantină şi ea are un caracter absolut religios. de unde veniseră. fără cunoştinţa istoriei universale. După două sute de ani barbaria era adâncă între bulgari. Nota d-lui coleg Nistor va fi publicată în Anale-Dezbateri la şedinţa de astăzi. Bulgarii îşi păsuau încă în acea regiune de ia nordul gunior Dunării. dar prin aceasta ea nu este răspândită spre a fi cunoscută la timp de marele public. fireşte. din nenorocire. unde ele vor avea ecoul cerut" (Analele Academiei Române. Ni-i arată de o sălbăticie care-i aşază alături de cei mai crunţi dintre barbari. D-sa nu ştie (pentru aceasta trebuie să ştii greceşte) în ce colori înfiorătoare ne sunt descrişi slavii. Panaitescu a răspuns cu un 227 . la aceasta. s-au putut aşeza la noi ca «boieri» (clasă siăpânitoare).difuzarea în şedinţele noastre publice. de vechiul "OyXo? al lui Theophanes. tomul LXIV. Lipsiţi. înfăţişată de bulgari ca o epocă de mare strălucire intelectuală. vrea acum să revoluţioneze ştiinţa. pe lângă aceasta. Bucureşti. la domnia ţarului Simeon.) — nu a rămas fără urmări. nimeni nu le înfrânează. voi face. pe care. cele mai autentice izvoare contemporane ne atestă starea de cumplită barbarie a bulgarilor în această domnie. Cea mai proprie. Bănescu. 1946. XXIX. transformând pe autohtonii civilizaţi înrobi. s-au continuat cercetările în juruJ „Bulgariei de dincolo de Dunăre": N. în care adversarii noştri pot exploata aceste erezii în foiosui cauzei lor. 15-11). ceea ce nu poate fi un model de atitudine ştiinţifică. spre a documenta ridicolul acestor puerile păreri. încurajată de ţar tocmai pentru a ridica din crasa lui ignoranţă şi din adânca-i barbarie poporul său. fără o cârmuire centralizată. Bănescu nici nu mai rosteşte numele „ereticului". Este recomandabil deci ca ele să fie citite în şedinţele noastre publice. în Interpretări româneşti. mai cu seamă în epoca actuală. în ARMSI. care Ie-a venit târziu numai prin impulsuri dinafară. Pe de o parte. marele nostru Iorga avea toată dreptatea când afirma că. Celălalt partizan al «cuceririi» noastre prin slavi. dar databil 1945). nu se pot atinge asemenea complicate probleme. cum ne-o învederează corespondenţa celebră a arhiepiscopului de Ohrida. de istoricii bizantini.

Faţă de textul din „Revista Fundaţiilor Regale". 20. § 1. 1950. întrucât pasajele eliminate în 1947 sunt grăitoare pentru ansamblul gândirii istorice a autorului.". iar coloniştii lui Traian nu erau din Italia. urmează: „Faptul că 228 . 13. numai prin cultură şi limbă — latini (căci populaţia băştinaşă de aci e dacică rasial. dar de spirit răsăritean". P. cultură superioară". Etnopsihologia şi mai ales studiul legăturilor ei cu rasa nu au dat încă rezultate definitive. daci.. Desigur. § 1. Petre P. apoi la ceilalţi slavi. le reproducem în continuare. după „. urmează: „Aci atingem o latură mult mai adâncă şi mai complicată a problemei. cu suflet de colectivitate. la adoptarea formelor de cultură slavă şi dovada cea mai bună este că până azi limba liturgică în bisericile ruseşti este cea slavă bisericească de origine bulgaro-macedoneană. iar în vremea când domnea. urmează: „înainte de toate. § 1. nu numai că nu trebuie să învinuim slavonismul şi bizantinismul. dar — unele din ele — şi pentru contextul ingrat în care a apărut volumul. învăţaţii care au studiat ortodoxia noastră.. I. suntem. după „. influenţe ale limbii ruse-apusene. în parte.adoptată de poporul românesc". noi nu suntem rasial romani. originari din Salonic. cel reprodus în Interpretări româneşti prezintă unele omisiuni. în sensul medieval al influenţei culturale dezvoltate asupra românilor. o spun antropologii. 1947 (cf.... urmează: „Renaşterea şi umanismul n-au atins nici ele ţările noastre. P. adică italieni. Astfel sunt concluziunile lui Nae Ionescu. cultura este în legătură cu structura socială. traco-daci. dar rasa în mai mare parte. românii. prin rasă. Rusia nu a avut nici un rol la crearea liturghiei slave. Ştefan S. 521.. după „. după „. în A1IAI. deci. 15. dacă spiritul culturii apusene ne este congenital străin. semnat: A. Sunt apoi împrejurări favorabile pentru cultură şi altele nefavorabile: un popor independent. indicând pagina din actuala ediţie la care ele se inserează. după „. şi sunt altele superioare. cei care au studiat sufletul popular românesc s-au pronunţat hotărât în acest sens: noi suntem urmaşii şi perpetuarea unei rase orientale. P.". cu cortegiul lor de artişti învăţaţi. Gorovei.. împrumutând-o târziu de la ceilalţi slavi. Lucian Blaga. 21.. mai ales din Orient). § 3. urmează: „sunt rase inferioare. care nu pot realiza creaţii superioare de cultură. prin opera fraţilor Metodie şi Ciril. Mai întâi s-a ivit lumina cărţii la slavii din Macedonia. ci tot provinciali romanizaţi. $i atunci. de vină că n-am adoptat-o".. n. Vasile Băncilă. iubitor de forme plastice şi nu de abstracţiuni. aplicate poporului român. ale stadiilor procesului evoluţiei sociale şi economice? Noi. 1982.. din ce în ce mai mult.studiu care urma să apară în RIR. Este drept că în actele domnilor moldoveni predomină. nu înseamnă rusesc. XVII. unii prin ortodoxie.. dar e vorba de cea ucraineană sau ruteană şi istoricii şi filologii serioşi admit că ruşii şi ucrainenii sunt două popoare deosebite. nu vor să vadă această imposibilitate)".. p. P. întrebarea: nu cumva românii sunt legaţi de spiritul Răsăritului prin ceva mai adânc decât împrejurările. P. cu spirit static tradiţionalist. dar cine creează această structură? împrejurările geografice.. dar care nu a văzut lumina tiparului decât trei ani mai târziu {Bulgaria în nordul Dunării în veacurile al IX-X-lea. trebuie înlăturată o confuzie foarte răspândită la noi: slavonesc. Se pune. în genere. în „Studii şi Cercetări de Istorie Medie". Rusia moscovită a fost ultima din ţările slave care s-a deşteptat la cultură. 243). Românii au împrumutat liturghia slavă.. întocmai precum sunt animale superioare şi inferioare. Panaitescu — coordonate ale unei evoluţii. dar aceasta este. alţii prin catolicism.. 20.. ci trebuie să ne gândim la posibilitatea de dezvoltare a unei culturi româneşti mari şi originale.din mai multe motive". Această rasă dacică pare a aparţine spiritual mai mult Orientului decât Occidentului. Grecu). rezultatul spre care se îndreaptă aceste cercetări.. XIX.". § 1. ce se pot schimba.

urmează: „Toate aceste popoare au devenit tributare culturii bizantine. de vizigoţi. prin baronii cuceririi carolingiene. o dată cu trecerea acestei faze. noiembrie-decembrie 1941". cu comerţul austriac în principate".. 27. Originile şi destinul burgheziei româneşti.. 229 . după „. P. cu viaţă culturală de oraş". P. urmează nota 1. care au menţinut la un nivel redus manifestările de cultură la români şi anume: lipsa unităţii politice şi lipsa unei regalităţi româneşti de prestigiu general. Bucureşti. ci ea începe la sfârşitul veacului XVIII. rezultatur unui proces istoric social. P. dimpotrivă. prin normanzii varegi. ci şi cauze politice. au imitat-o în chip servil şi n-au sporit-o cu mare lucru. în Spania. după „.. § 2. în Italia. după „. după „. în subsol.. se află o notă de subsol. după „. s-a produs un potenţial de cultură superioară românească iar domnia lui Carol I a însemnat o cultură naţională patronată de regalitate. în Bulgaria. § 3. în „Convorbiri Literare". a acestei elite. a elitei războinice de proprietari slavi".". La acest pasaj. ultima frază a paragrafului are următoarea formă: „Prin urmare. adoptarea culturii slave la noi este. § 2. că viaţa agricolă continuă să fie predominantă la noi. Destin românesc. pe care nimeni nu o poate învinui de inactualitate şi neorganicitate. urmează: „ci.".. mai ales în latura organizării tehnice. de ce suntem ortodocşi şi nu catolici. că noi suntem dintre cei ce cred că ortodoxia răsăriteană este expresia sufletului nostru dacic. nobilimea franceză s-a format din cuceritorii germani. Manoilescu. ar fi prea lungă aci o discuţie completă. de pe urma măcinării fireşti. pierderea culturii antice la noi".. nobilimea lorzilor s-a alcătuit prin cucerirea normando-franceză a lui Wilhelm Cuceritorul... 1942. pe scurt. M. eliminată şi ea: „Cf. urmează: „care ne deosebesc de nebuloasa slavă". ortodoxia noastră nu este o influenţă slavă. ci o nouă fază a culturii româneşti. chiar după unirea parţială de la 1859... are următoarea cuprindere: „Cf. prin cuceritorii turanici. Aci n-a fost ruptă o tradiţie. după „. coborând în clasa burgheză". în Germania. aşa cum e trăită de români.. aptitudini de ordine socială". în Anglia. în Gallia. Am arătat mai sus că nu numai cauzele economice şi sociale au produs caracterul patriarhal al culturii noastre vechi.. în schimb.. urmează: „cu viaţă economică capitalistă". creştinându-i". P.. P..". 21. nimeni nu va susţine azi că trebuie să rămânem în formele şi spiritul vechiului regim. de înlocuirea ei totală cu o altă. 28. § 2. 26.". Aproape toate nobilimile popoarelor din Evul Mediu au fost de origine străină. § 2. a culturii bizantine şi religioase. care. francii. Vom spune. în vremuri turburi. P. P. din limba cărora a rămas şi numele de boier.. dacă ţinem seama că rasa continuă şi-şi cere drepturile. Dar această chestiune. § 1. diferit de sufletul apusean.. Unitatea completă românească poate prezenta condiţii optime pentru o eflorescentă de cultură originală românească.nobilimea proprietarilor de pământ a fost la noi de origine străină şi se trage din războinici cuceritori este în concordanţă cu situaţia similară din toată Europa medievală. verva satirică a lui Caragiale". asemănător cu cele din viaţa tuturor popoarelor medievale din Europa: stăpânirea străină şi formarea clasei nobile. vom înţelege mai bine tendinţele de azi de restaurare în această cultură a ortodoxiei şi a tradiţionalismului. şi pe ruşi. 26. după „. este o expresie a rasei. s-a păstrat o moştenire străveche într-o formă creştină". Dar prin convieţuirea seculară. deci. ci. Ea îşi împlinise rostul în legătură cu o anume fază întrecută a evoluţiei nostre sociale şi. Nu o cultură occidentală pură poate înlocui pe cea medievală românească. Dar. Acest lucru apare azi posibil. 22.. în Rusia. 28. § 2.. Tot acolo. ci. această cultură adoptată şi de români era cultura bizantină în spiritul şi originile ei". urmează: „Fireşte. studiul nostru. din cuceritorii pământului.. din longobarzi şi ostrogoţi.. Singura obiecţie ce aş aduce luminoasei expuneri a autorului este că nu anul 1829 este hotărâtor pentru introducerea capitalismului comercial. Slavii de sud. urmează: „în ce priveşte problema specială religioasă. a trebuit să facă loc unei culturi orăşeneşti şi tehnice..

Panaitescu are. a limbii slave pentru Biserică şi cultură. 15. aducând o altă linie directoare („moştenirea rasială traco-dacică"). în urma aşezării slavilor în spaţiul românesc nord-dunărean. eliminarea. chiar în rândul 2 al studiului. dreptate când spune că păstrarea slavonismului cultural atâtea secole după dispariţia celui etnic „este un fenomen istoric. „elita războinică" a acestor migratori a generat cea mai veche „boierime". ca o preţioasă tradiţie. în ediţia de faţă. textul din 1947 se mai deosebeşte de cel din 1944 prin încă un amănunt grăitor: eliminarea. poate mai interesant decât însăşi problema originilor influenţei slave asupra românilor" (p. în discuţie. indică apartenenţa acestuia din urmă la acelaşi ciclu. a cuvântului „rasă" (sau a derivatului „rasial"). însă. desigur. limba slavă ca mijloc de comunicare. deci. creaţia culturală autohtonă nu s-a văzut împiedicată de haina slavonă pe care trebuia s-o îmbrace. în afara omiterii acestor pasaje şi a unor ameliorări de stil. poate să arate că există o parte a populaţiei care înţelegea liturghia în limba slavă. a cărei asimilare treptată în masa autohtonilor s-ar fi încheiat mult înaintea întemeierii statelor: slavonismul etnic dispare „cu totul în veacul al XH-lea şi al XHI-lea. § 2. în sensul că. „evoluţia armonioasă. § 1. 230 . Astfel. 21).. 21). ca toate reformele religioase. nici de păstorii care vorbeau (stră)româna. dar şi modificările pe care le-a suferit structura Interpretărilor româneşti în anii 1945—1947. după întemeierea principatelor româneşti extracarpatice. Panaitescu însuşi. a pasajelor reproduse mai sus justifică şi neincluderea. nici de agricultori. textul iniţial era „moştenirea rasială traco-dacică". devine evident că Destin românesc era menit să aparţină acestui ciclu. în studiul următor: „introducerea liturghiei slave la români a fost.. în ediţia din 1947.Mai semnalăm că. Pe de altă parte. 50). Panaitescu introduce. Indiferent care au fost raporturile romanităţii nord-dunărene cu primul tarat bulgar. Explicaţia sa — reluată şi amplificată în studiul următor — porneşte tocmai de la presupunerea că. afirmând originea slavă a vechii pături conducătoare din spaţiul nord-dunărean. O spune răspicat. venind în urma elaborării studiului Renaşterea şi românii. până la sfârşitul veacului al XVH-lea (p. de altminteri. „cât şi spiritul rasei noastre" a devenit „cât şi spiritul nostru". şi pe acela etnic. Oricum. care avea. însă.a poporului" era. slavonismul cultural este o realitate şi. la p. desigur. „a rasei". renunţarea la aprecierea că Renaşterea şi umanismul au lipsit culturii noastre. ea presupune. că această clasă era de limbă slavă" (p. opera clasei superioare. şi nu pe aceea în greacă sau latină. demonstraţia lui Panaitescu a rămas valabilă. în chip necesar. 20. Astfel. de câteva ori. cultura lor bisericească şi politică încă cinci veacuri. această parte a populaţiei nu putea fi decât pătura conducătoare — ucenicii lui Metodiu şi Chirii n-au fost chemaţi. a Destinului românesc. alături de slavonismul cultural. la p. dar totuşi românii păstrează. iniţial. Aceste precizări conduc nemijlocit la unele concluzii privind nu numai evoluţia ideilor lui Panaitescu. în privinţa sa. adoptarea scrisului slav.

40). Stroiceştii.lj care nu sunt ale lui Grigore Ţamblac etc). în schimb boierii lui Ieremia Movilă er. de-a lungul secolelor. unele pot fi discutabile. Les Grands Boiars ont-ils constitue dans Ies principautes roumaii une veritable oligarchie institutionnelle et he're'ditaireî. Ioan Aurel Pop. O istorie a boierimii-aristocraţie din Ţările Române nu* există încă pentru acest subiect (cu atât de diversele sale aspecte) s-a scris enorm. pecetea Băii care nu are în legendă anul 1300. Studiul lui Panaitescu priveşte unul din subiectele cele mai complexe istoria noastră medievală. Buhuşeştii e care stăpânesc pământul „din descălecătoare". altele — nefondate. asupra căruia trebuie încă să se lucreze. 1987. dar această primenire nu exclude continuitatea sânge. toponil liturghia slavă — derivă direct din studiul precedent. e drept că. v. acea continuitate e de acceptat fără greutate şi pentru etapa anterioară. se continuă în cel următor. Lunga pledoarie pentru originea slavă a clasei boiereşti — luârj consideraţie mai multe elemente: terminologia socială. PROBLEMA ORIGINII CLASEI BOIEREŞTI Publicat prima dată în Interpretări româneşti. predicile de la „1401 . „clasa boierilor noştri s primenit de mai multe ori" (p. descălecatul care nu i „basm". dacă neamurile mari de la 1650 sau 16( nu mai erau aceleaşi ca la 1450. „ţărănimea liberă". Demonstrabilă documentar pentru veacurile XIV —XVII. docume îngăduie o abordare mai coerentă dinspre spaţiul transilvan spre cel extracarpat de exemplu. privind transformarea etnonimului în nume de clasă sd aservită. din epoca migraţi popoarelor" (p. Adunările cnni 231 . 21). 45). despre „perioada slava după cum concluzia sa. descendenţii acelora din vremea lui Ştefan cel Mare şi Alexandru cel Bun: exempl cel mai elocvent îl constituie Movileştii. adică de la întemeierea stătu marcând o incontestabilă continuitate prin femei. Neagu Djuvara. că „boierimea ron se trage din împrejurări sociale anterioare întemeierii statelor. rumâni („numele naţional devine acela al unei categorii sociale. observaţiile şi precizările însemnate pentru studiul precedent sunt val şi aici. dar şi Urecheştii. Pentru această chestiune. Dintre condu: autorului. cercetarea genealogică arată clar că. Astfel.în ceea ce priveşte continuitatea acestei pături. Instituţii medievale româneşti. 1947. II. a supuşilor" — p. viziunea lui Panaites* trebuie uşor corectată. despre numele neamului şi alJ Explicaţiile sunt într-o evidentă şi inseparabilă înlănţuire şi interpătrunderj acest sens. onomastica. în „Siidost-Forschuflge XLVI. e o realitate pe care nimeni nu o mai poate pune la îndoială toate îndreptările şi precizările care se pot aduce (poziţia răzeşilor şi moşnet faţă de boierimea-aristocraţie.

1969. însă. Ovid Sachelarie. cu o bogată bibliografie). XVI-XVII. Bucureşti. 5). Vlahii. Pentru spaţiul intracarpatic: David Prodan. 1980. 1960) şi Despre terminologia ţărănimii dependente din Ţara Românească în sec. Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Principatele Române. urcând vechimea unui neam cnezial românesc până spre sfârşitul veacului XIII). 7. în RRH. CIuj-Napoca. în RRH. 3. 1947. însă. Ţara Maramureşului în veacul al XlV-lea. 1. Structure et e'volution. 232 . Bucureşti.colului al XVIU-lea). îndemnând. Grigoraş. Jurătorii. Controverse de istorie socială românească. 1987. 1962. 26. Ciurea. nr. 27. Contribuţii la studiul formulei „prădalica să nu fie". insuficient explicat — şi nefiresc. Teza lui Panaitescu. valabilă. Bucureşti. 1968. 1970. XIV—XVI (în „Studii". în cadrul explicaţiilor existente — e despărţirea în boieri şi vlahi (ca totalitate a oamenilor liberi din sate şi oraşe). înfrăţirea de moşie. însă. 1. Boieri şi vecini în Ţara Făgăraşului în sec. „Greşita identificare a feudalismului nostru cu cel apusean"). Bucureşti. VI. 1940) şi. La noblesse roumaine de Transylvanie. şi Dinu C. în cea mai mare parte. la o tratare (până la un punct) unitară. 1991. Ţara Haţegului. 1977. Evoluţia şi rolul politic al clasei dominante din Moldova în secolele XV-XVIII. Bucureşti. nr. fără ca această „decădere" a etnonimului să nemulţumească ori să nedumerească. 15. Radu Popa. Gorovei. 1988 (cu revelatoarele descoperiri de la Streisângeorgiu. în Rdl. Valeria Costăchel. Imunităţi le şi privilegiile fiscale în Moldova (de la începuturile statului până la mijlocul i ^. VI. mai apoi. Instituţii medievale româneşti. O micro-sinteză pentru Moldova: D. Tradiţia „descălecatului": înţelesuri şi confuzii. Stahl. Arion. XVII. în AIIAI. necesară pentru unul din argumentele aduse din domeniul terminologiei sociale. Les immunites dans Ies Principautes Roumaines aux XIV^ et XV* siecles. Pleşia. O nuanţare este.nobiliare (boiereşti) din Transilvania în secolele XIV—XVI. V. în AIIAI. reconstituirea propusă rămânând. a se vedea şi următoarele lucrări: H. Gheorghe I. şi Dan Gr. ca şi cum boierii n-ar fi vlahi ca origine etnică (v. Ceea ce rămâne. 1974. Gheorghe Cronţ. La începuturile evului mediu românesc. clasă socială în voievodatele româneşti. se întemeiază pe o sumă de constatări. L'evolution de l'immunite feodale en Valachie aux XIV e -XVI e siecles. nici măcar pe boierii cărturari care tocmai descopereau descendenţa romană a românilor! Pentru alte aspecte ale problemelor atacate de Panaitescu în acest studiu. XX. enunţată încă în studiul anterior (unde formează unul din pilonii demonstraţiei). Ştefan S. 1973. IV. idem. anume explicaţia pentru transformarea numelui neamului în numele categoriei aservite: rumânii. in AIIAC. N. 1969 (cap. Brătianu. Evry. însăşi desemnarea vecinilor (purtând acest nume încă în veacul XV) drept rumâni. nr. Bucureşti. a se vedea studiile lui Ştefan Stefănescu: Consideraţiuni asupra termenilor „vlah" şi „rumân" pe baza documentelor interne ale Ţării Româneşti din veacurile XIV—XVII (în SMIM. în SMIM. legate într-o interpretare logică. 1983. Ştefan Stefănescu. în acest sens. 1963.H. nr.

Les Petchenegues au Bas-Danube. fără îndoială. două sunt de provenienţă ungurească şi nu slavă: Clănău şi Domăncuş). Evoluţia conştiinţei de unitate teritorială în lumina denumirilor interne. IV. încă nerezolvată — originea numelui Muntenia. NUMELE NEAMULUI ŞI AL ŢĂRII NOASTRE Publicat prima dată în Interpretări româneşti. 1972. idem. apropiate de subiectul în discuţie: N. expresie a descălecatului de peste munţi (chiar între exemplele de nume date de Panaitescu. Panaitescu are. folosită curent de boierime şi de pătura cultă în veacurile XIV —XVII. în Rdl. în ceea ce priveşte limba slavă. 1960. România. 1968. nr. 1983). în cazul acestora. 46. Diaconu. în „Studii". Adolf Armbruster. Beldiceanu. la p. pentru cadrul general: P. 10. în fine. Bucureşti. o problemă care necesită o cercetare atentă. idem. colectiv Constituirea statelor feudale româneşti. dreptate când arată că grămăticii care scriau actele slavone erau români şi — adăugăm acum — nu aparţineau clerului. şi o influenţă ungurească. în „Probleme de Geografie". Geneza noţiunii de „ România ". Despre originea boierimii şi domnii Ţării Româneşti. 28. Vasile Maciu. 9. Alte contribuţii: Eugen Stănescu. Semnificaţia denumirii statelor istorice române. colectiv Unitate şi continuitate în istoria poporului român. an. The 233 . 1985. s-au adunat mai multe contribuţii notabile. pentru o etapă mai târzie. Bucureşti.Aportul pecenego-cuman la formarea clasei boiereşti este încă prea puţin lămurit. 3 — 4 (multigrafiat). XII. 6. Notes sur le bir. 1970. Bucureşti. de asemeni. nr. Unitatea teritoriului românesc în lumina menţiunilor externe. în „Buletinul Bibliotecii Române". 1952. Pentru numele Muntenia: Ion Conea. Freiburg. nr. Pentru unele aspecte speciale. XIII (XVII). Chestiunile generale sunt tratate de Adolf Armbruster (Romanitatea românilor. Bucureşti. 1978. Români şi turanici. românesc. Victor Spinei. Terminologia politico-geografică a ţărilor române în epoca constituirilor statale. în „Orizonturi". în jumătatea de veac trecută de atunci. Nicoară Beldiceanu et Irene Beldiceanu-Steinherr. Bucureşti. 1947. Realităţi etnice şi politice în Moldova meridională în secolele X—XIII. 21. cercetările în această direcţie trebuie continuate. Les Coumans au Bas-Danube aux XI e et XIJ e siecles. este de luat în considerare. III. Problema cercetată în 1943 de Panaitescu a continuat să intereseze şi. în voi. 1968. les eşclaves tatars et quelques charges dans les Pays Roumains. „Valahia" şi sensurile ei. Istoria unei idei. 1986 (Omagiu Halii Inalcik) şi versiunea în limba română. care corespunde întemeierii principatelor extracarpatice. 1986. în „Journal of Turkish Studies". 1975. 21993) şi de Vasile Arvinte (Român. Iaşi. 1980. Este. O problemă veche. în voi. Ion Donat. Bucureşti.

Vasile Neamţu. Baia de azi. I (LXVII). Numele însuşi al râului Moldova are o origine controversată. Societate. Pentru oraşele care au fost cele dintâi reşedinţe ale principatelor româneşti extracarpatice: Nicolae Constantinescu. Interpretări istorice. 4-8. Teoria descălecatului „a trăit". Brătianu. colectiv Stat. nr.Romanians South of the Carpathians and the Migratory Peoples in the tenth — Mrteenth Centuries. P. I. Stela Cheptea. Bucureşti. . Iaşi. nepoţii acestuia — P. 1984. XXI. opinia cea mai apropiată de adevăr şi cu cea mai mare verosimilitate e aceea care atribuie numelui Moldova o origine germanică (Dragoş Moldovanu. 4. Gorovei) -Veniamin Ciobanu. 79). IX. ci „o coborâre de elemente politice unificatoare venite din Ardeal". cum scrie Panaitescu (p. 1984. 80) era un locuitor din Civita. Nucleul lexical autohton xMold. v. Pentru legenda fraţilor Roman şi Vlahata. 81) nu sunt contemporanii lui Bogdan I. în AIIAI. oamenii Evului Mediu înţelegeau nu „coborârea unei populaţii" întregi. în voi. Bucureşti. 1991. retipărit în Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti. 1945 (ediţie nouă. Dar cu acest cuvânt. Eugenia Neamţu. Cihodaru. nr. în voi. doar în sensul că nimeni nu mai crede azi în vidul de populaţie în spaţiul extracarpatic înaintea fondării principatelor. \ oievozii Petru şi Ştefan. 1369 la C. Din nou despre „lupta de la Plonini". citat în notele la studiul precedent. Bucureşti. amintiţi de Dlugosz în cronica sa pentru anul 1359 (p. 1980). Din istoria luptei pentru independenţa Moldovei în veacul al XlV-lea. Iaşi. I—II. colectiv Retations between the Autochtonous Populatlon and the Migratory Populations on the Territory of România. ci. XXVIII. 1975. Pentru numele Moldova: Victor Spinei. Roman şi Vlahata în tradiţia istorică a descălecatului Moldovei (1945). Etimologia hidronimului Moldova. în „Studii". Nu e deloc sigur că „Alexa Moldaovvicz" de la 1339 (p. 1982.şi numele Moldova. Primele lupte pentru independenţă ale Ţărilor Române.P. Cluj-Napoca. Oraşul medieval Baia în secolele XIV—XVII. Pentru acest termen şi înţelesurile sale — Ştefan S. Tradiţia „descălecatului": înţelesuri şi confuzii. Iaşi. Terminologia politică a spaţiului estcarpatic în perioada constituirii statului de sine stătător. în „Teologie şi viaţă". cum avea să demonstreze Panaitescu însuşi mai târziu. de un remarcabil polisemantism. 1981 — 1982/A). foarte probabil. în „Anuar de Lingvistică şi Istorie Literară". şi Gh. Curtea de Argeş (1200—1400). Moldavia (sau Moldaviensis). Panaitescu. 1980—1985. Pentru datarea acestui episod (1377 la P. 1956. Gorovei. Panaitescu. O altă opinie la Ion Popescu-Sireteanu. 1367 la Ştefan S. Naţiune. Câteva precizări mărunte. Asupra începuturilor Ţării Româneşti.

III. Racoviţă. în două volume. 1947. 1973. Mohov. în SMIM. XVI. 1988). Moscova. 1977. 1983 (reluat în Geneza statului în Evul Mediu românesc. 1974. 1979. Cluj-Napoca. Matei Cazacu. X. din 1933) — s-a tipărit în k!R.IV. 1. Nicolae Stoicescu. 1940. 1938. Bucureşti. Cu neînsemnate nuanţări de amănunte. în voi. împrejurările şi urmările statornicirii lui pe pământul românesc. Des origines ă la conquete ottomane.I. 1933. în AII AI. 235 . Şerban Papacostea. Le preţ accorde en 1388 par Pierre Muşat ă hdisias Jagellon. Sub acest aspect. Demonstraţia şi concluziile lui Panaitescu. şi-au păstrat valabilitatea. 27— 28 martie 1975.. nuanţări şi precizări s-au adus în studii ulterioare: C. XII. o întregire a imaginii din acest studiu — dar fără modificări esenţiale — o pot oferi unele lucrări mai noi. începuturile suzeranităţii polone asupra Moldovei (1387—1432).A. Craiova. Problema centralizării statelor feudale româneşti Moldova şi Ţara Românească. present sovietique. Louvain-Paris. Munchen. cum ar fi: Manole Neagoe. începuturile politicii comerciale a Ţării Româneşti şi Moldovei (secolele XIV—XVI). Pentru alte aspecte: G. Iliescu. Bucureşti. în RRH. Moldavskij torgovyj put' v XIV—XV vv. Etudes ojfertes â Alexandre Bennigsen. privind importanţa drumului comercial. Poziţia internaţională a Moldovei în a doua jumătate a veacului lui XlV-lea. La mer Noire. O. Unitatea românilor în Evul Mediu. Ştefan S. 1977. rom.. în RIR. nr. Dualismul statal româiesc nu poate fi cercetat — aşa cum rezultă şi din studiul lui Panaitescu — decât în cadrul larg al unităţii de neam. A propos de l'expansion polonolituanienne au nord de la mer Noire aux XIV e—XVe siecles. N. Bucureşti. Studii critice. răspunsul formulat de Panaitescu la întrebarea din titlu şi-a păstrat până azi valabilitatea. nr. V. X. 1986 Pentru relaţiile cu genovezii — studiile adunate în volumul Colocviul româno-italian „Genovezii la Marea Neagră în secolele XIII—XIV". 1988). 1969 (ed. Spinei. DRUMUL COMERCIAL AL POLONIEI LA MAREA NEAGRA IN EVUL MEDIU Publicat prima dată în Interpretări româneşti. colectiv Pol'Sal Rus'. 6. DE CE AU FOST ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI MOLDOVA SEPARATE ? Publicat în RFR. Versiunea franceză — La route commerciale de Pologne â la mer Noire au Moyen Âge (comunicare la Congresul Internaţional de Istorie de la Varşovia. V. Gorovei. Drum şi stat. în Passe turco-tatar. Brătianu. îngrijită de V.

DE CE N-AU CUCERIT TURCII TARILE ROMANE Publicat în RFR. Bucureşti. s-a hotărât. Cine cunoaşte istoria noastră. latura dinspre Dunăre a drumului de cuceriri trebuia asigurată. de jur împrejur. § 4.Bucureşti. § 3. 112. deşi nu era necesar să fie cucerite. Am arătat la începutul acestui articol preţul plătit de Românii pentru această întârziere. Concluzia studiului este de neclintit: fără îndoială. amestecul de rase şi decăderea vechii rase de luptători asiatici)". Le semnalăm în continuare. şi ce valoare are această întârziere pentru aranjarea apărării Europei: tocmai timpul necesar pentru trecerea de la armata feudală la cea cu arme de foc.: Tahsin Gemil. P. se ştie. Astfel. Paragraful se încheia cu această frază: „Este rolul de istorie universală jucat de români... urmează: „pentru istoria Europei". Românii şi otomanii în secolele XIV—XVI. chiar numai în linii generale. 1944. Ţările Române nu se aflau nemijlocit în calea expansiunii otomane spre inima Europei iar administrarea (şi controlarea) lor prin interpuşi creştini era infinit mai profitabilă.". ştie că existenţa unor principate autonome la Dunărea de Jos constituie un capital creştin. prin această concluzie. „rolul pe care l-au jucat Principatele Române" era definit drept „rolul hotărâtor pe care . Ion Toderaşcu. 5.. graţie României. Faţă de textul din revistă. prin atragerea oştilor turceşti în această parte. din gloria istorică a luptei noastre seculare contra păgânilor. P. P. urmează: „şi Tighina". desemnându-li-se şi conducătorii (beilerbei). 1991. 112. 118. P. P. § 3. transformarea lor în paşalâcuri.. cele trei mari râuri. 115. după aproape jumătate de veac de studiere a relaţiilor româno-otomane pe baza unor documente scoase din arhivele fostului Imperiu Otoman. § 3. cel din volum prezintă o singură deosebire — cel de-al treilea pagraf al studiului se încheie astfel: „. după „Aceasta este cauza principală". după. după „. după mărturia lui Bonfinius. au fost eliminate ultimele două paragrafe. care acoperă gruparea forţelor oştirilor". cel din volum prezintă uşoare deosebiri. Bucureşti... Cercetarea acestei probleme ar merita. VI.. „Bineînţeles. Românii au întârziat. după „. Nistrul şi Tisa"..Chilia. însă.. începea astfel: „Ce a însemnat această luptă pentru Europa. Dunărea.. în veacurile XVI şi XVII. urmează: „(este şi o cauză rasială. 111. Nu s-ar putea obiecta că prin concluzia noastră a doua se întunecă rolul nostru de apărători ai Europei. ea a fost hotărâtoare". Faţă de textul din revistă. Nu am pierdut nimic. P. 114. o reluare. Unitatea românească medievală. 1983. le transcriem. la sfârşitul paragrafului 3... rol de avangardă de sacrificiu. XI.". se scoală mereu în lupta". urmează: „pentru creştinătate şi pentru libertatea lor". nr.. 1988. § 2. prin necesitatea ce se pune pentru turci a-şi asigura laturile drumului de cucerire. Doar în momente de criză. a putut fi pregătită această 236 . nu lipsite însă de interes. Cetatea Albă". Principatele Române trebuiau supuse. P. la Istanbul.. 112. Pentru contextul relaţiilor româno-otomane. v.

Organizarea administrativă a statului feudal Moldova (sec. Cluj-Napoca. Geneza oraşelor medievale româneşti. iar poziţia noastră geografică. despre care o largă sinteză a dat Const. C. în AIIAI. Pentru administraţia orăşenească — D. 1969. 62) iar între studiile rămase în manuscris. 1969.. 1970. XIV.. I. Jahrhundert (lucrare inedită. p. în „Studii şi Articole de Istorie". 21. Premisele majore ale procesului de constituire a oraşelor medievale la est şi sud de Carpaţi. III. ne-i ferit de soarta stăpânirii streine". 1967. al XVIII-lea. şi studiile ulterioare ale acestui istoric). 9). Ştefan Olteanu. X1V-XVIII).Moldau. Bucureşti. N. în schimb. Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea. Materialul documentar a orientat pe cercetători în special către cercetarea oraşelor Moldovei medievale. Pentru prezenţa şi rolul elementului german — Hugo Weczerka. în „Studii şi Cercetări de Istorie Veche". 1965. Ciurea. Probleme actuale ale cercetării istoriei oraşului medieval. COMUNELE MEDIEVALE IN PRINCIPATELE ROMÂNE Publicat prima dată în Interpretări româneşti. Die Entstehung und Entwicklung der mittelalterlichen moldauischen Stădte bis Ende des XVI. Bucureşti. teoretic şi metodologic.apărare. II. O altă cercetare sintetică: Renate Mdhlenkamp. nr. Dacă eliminarea considerentelor de rasă nu surprinde. de exemplu. Şerban Conceptions et methodes dans l 'etude de l 'histoire des villes medievales roumaines. în stadiul actual. de asemeni. Mircea D. a cercetării Sub raport general. VII. —18. C. 1972. Organizarea de stat până la mijlocul sec. adun „material documentar pentru istoria organizării municipale la români" {Pagini d jurnal. 1947. 25. nr. îr „Nouvelles Etudes d'Histoire". 237 . în „Studii". Istoria oraşelor 1-a interesat pe Panaitescu toată viaţa: la 22 de ani. Giurescu. Instituţii feudale din Moldova. von seinen Anfangen bis zu seinem Untergang (13. în pregătire pentru tipar). nr. ca şi economia cuminte a domnilor noştri. Matei. idem. completări şi îndreptări se pot afl în foarte multe lucrări din ultimele decenii. III. 1960 (v. Grigoraş. Pentru problemele atinse în acest studiu. apare d neînţeles renunţarea la sublinierea valorii europene a rezistenţei româneşti împotriv Imperiului Otoman. 1974. 5. 1965. Bibliografia este cu adevărat uriaşă — semnalărr doar câteva lucrări de la care s-ar putea încerca o reluare. Jahrhundert). Das mittelalterliche und fruhneuzeitliche Deutschtum im Fiirstentum. de când la cercetarea „fenomenului oraş" început să contribuie şi arheologia. la moartea unul conţine Observaţii asupra originii oraşelor moldoveneşti (fragmente s-au tipări în „Magazin Istoric". Miinchen. 3. v.

Pentru patriciatul orăşenesc — Radu Manolescu. împărtăşite de specialiştii istoriei oraşelor: existenţa unor aşezări ca oraşe înainte de întemeierea statelor în spaţiu extracarpatic şi organizarea lor după chipul comunelor din Europa occidentală. în „Jahrbiicher fur Geschichte Osteuropas". Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. apoi a României — vezi: Dan Berindei. 1981. 1988. 1970. IV. 1966. V. încă o dată. Iorga. „bănuiala" a fost înlocuită cu precizarea că însuşi fiul lui Mircea folosise Târgoviştea încă în timpul vieţii tatălui său: „care rezida în acest oraş şi în vremea când era coregent pe lângă tatăl său". Panaitescu scrisese monografia despre Mircea (apărută în 1944). 1971. cit. cum afirmă Panaitescu în mai mai multe locuri din carte. nr. reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti 1459—1862. v. Câteva observaţii preliminare. 1963.. Bucureşti. Bucureşti. atenţia asupra faptului că în vechea pecete a oraşului Baia (Civitas Moldaviensis) nu figurează anul 1300. Două din ideile de bază ale acestui studiu al lui Panaitescu nu mai sunt. urmaşul lui Mircea cel Bătrân". în volum. Bucureşti. Gorovei. Astfel. Die ăltesten Siegel moldauischer Stădte. Pentru alte lămuriri privind împrejurările în care oraşul Bucureşti a devenit capitala — întâi a Ţării Româneşti. nr. 8. Const. după „. VIII. 1976. 29. 3. Giurescu. Oraşul Bucureşti. 1938. CUM AU AJUNS BUCUREŞTII CAPITALA ŢĂRII ? Publicat în RFR. în AlIAI. Braşov. V. Ştefan S. cu privire la acest sigiliu. azi. Cu privire la patriciatul orăşenesc în Moldova medievală. în Xumidava". 238 . între timp. Oraşul medieval Baia în secolele XIV—XVII. urma fraza: „Cum marele domn murise abia de câteva luni la această dată şi nu ştim unde a stat în ultimii ani ai domniei.. Stela Cheptea. Singura deosebire dintre textul din revistă şi cel din volum marchează evoluţia documentării. XXV/l. Cu privire la problema patriciatului în oraşele Ţării Româneşti şi Moldovei (secolul al XV-lea — prima jumătate a secolului al XVI-lea). Vasile Neamţu. Atragem şi aici. Cetatea de scaun a Bucureştilor. preluând o eroare pusă în circulaţie de N. la p. Paul Cernovodeanu. şi Eugenia Neamţu.Bucureşti. 163 (din prezenta ediţie). un act de chibzuinţă politică. § 4. Renate Mohlenkamp. ce se potriveşte cu înţelepciunea lui cunoscută". C. suntem în drept să bănuim că Mircea a fost acela care a mutat capitala de la Argeş la Târgovişte. Paul Simionescu.

în Contribuţii la istoria culturii româneşti. în AIIAI. Astfel. în realitate. în ceea ce priveşte Moldova.cit. 176). La numai nouă ani după Liturghier. despărţite prin lungul răstimp pe care îl presupunea Panaitescu. 1985). Ursu prin precauţia pe care ierarhii ortodocşi din principatele extracarpatice au trebuit să o manifeste faţă de traducerile influenţate. După studiul din 1943. Originile scrisului în limba română. 1990). nr. Retipărit în Contribuţii la istoria culturii româneşti. 249—253). 1943. distanţa dintre cele „două fenomene literare" se reduce considerabil. Ursu (Dumnezăiasca Liturghie. Problema scrisului în limba română a constituit un subiect faţă de care Panaitescu a dovedit un puternic ataşament. 418) — pare să fi fost scrisă. Iaşi. întârzierea cu care Biserica românească a introdus limba naţională în cult este explicată de N. Contribuţii la istoria literaturii române vechi.A.V n A l/Y V Publicat în RFR. Bucureşti. X.IA ir>H . Biblia însăşi va vedea lumina tiparului în limba română (Bucureşti. până la sfârşitul vieţii sale. în Transilvania. op. drept „prima cronică scrisă în româneşte" (vezi studiul său. Astfel. 1972. XXVI/l. L1II/K 1 U 11 K A K M . mai degrabă. Bucureşti. masiv. Ursu. Sunt de regândit şi unele din afirmaţiile lui Panaitescu privind literatura religioasă şi cea istorică în limba română. p. Ion Gheţie şi Alexandru Mareş.L-* L/11V » IV 1D \_/l. pentru această cronică. cercetările sale s-au materializat în mai multe contribuţii. Liturghierul lui Dosoftei a cunoscut o ediţie critică.A. Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron vodă — opera lui Simion Dascălul. 1965 (demonstraţie în care ideile de bază nu mai au. Bucureşti. în limba slavă (I.A. 383—459). 1688). traduceri în limba română. de Reformă. 1981. Chiţimia. începuturile istoriografiei în Ţara Românească. iar cercetări recente sugerează mai pregnant posibilitatea (întrevăzută şi anterior) ca şi cronica lui Grigore Ureche să fi fost scrisă tot în limba slavă (N. azi. Dar munca la aceste traduceri a durat ani buni: momentul apariţiei nu este şi momentul traducerii! Cele „două fenomene literare" în limba română nu sunt. nu mai are. vezi şi Dan Zamfirescu. zona bănăţeano-hunedoreană — şi nu cea maramureşană — este cea care a dat.C. în lumina cercetărilor ulterioare. realizată de N. 9. apărut în 1962. Chiţimia. p. până la monografia începuturile şi biruinţa scrisului în limba română. 178). Trebuie precizat că. temeiurile pe care i le atribuia autorul. _-lir» J 1 U 1LE. s-a arătat că până la Grigore Ureche nu a putut exista o istoriografie în limba română (I.C. 1971. Bucureşti. 157. Probleme de bază ale literaturii române vechi. p. după cele mai noi cercetări.. 1989 şi XXVII. p. temelia pe care autorul o socotise aşa de solidă — cf. Opinia că „literatura istorică a precedat-o pe cea bisericească" (titlul capitolului de la p. până în pragul sfârşitului său. 239 . şi anume că „avem o distanţă de un veac între aceste două fenomene literare" (p. 1980). cronica lui Mihai Virteazul sau a Buzeştilor — pe care Panaitescu a socotit-o cu fermitate. 1971.

şi: Virgil Cândea. XXII/2. 1979. în legătură cu tema acestui studiu. de „expresie naţională" (română). X. explicată prin originea slavă a celei mai vechi aristocraţii (din epoci anterioare întemeierii statului) şi se încheie cu perioada în. Forma de faţă a fost stabilită după manuscrisul original. 1984. Epoca Renaşterii în literatura română?. Panaitescu şi Dan Zamfirescu.care boierimea. v. după o variantă pregătită pentru tipar de Silvia P. transformă „statul voievodal". RENAŞTEREA ŞI ROMÂNII Publicat prima dată în AIIAI. demult românizată cu totul. 1985. XXII/2. Literatura română în epoca Renaşterii. Raţiunea dominantă. 1985. Dan Horia Mazilii.Trebuie observată simetria pe care Panaitescu a dat-o cărţii sale: ea se deschide cu „perioada slavonă". Andrei Pippidi. Cluj-Napoca. . Bucureşti. în AIIAI. de expresie hieratică (slavonă) într-un „stat aristocratic".

cercetători. 9 martie 1993).. 2 Matei Cazacu. Nu mai puţin. Amintim numai monografia Mihai Viteazul (1936). deopotrivă. ni connu. a căpătat „tovarăşi de drum" dintre cei care. că şi ultima-i carte. credem. oglindind-o dramatic pe aceea a autorului lor. redactată prin 1945—1947 şi care. în „Studii". 1970. fireşte. apărută postum. punctul de pornire pentru o dispută celebră. 2. de ' Măria Magdalena Szekely. Dar amintim.P. dar n-am văzut-o şi nu ştiu ce conţine".P Panaitescu. o parte din primul volum al unei ample sinteze. Interpretările româneşti au avut o soartă mai ciudată. trecut în lumea umbrelor. se opreşte la sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare1 — încă a fost de natură să provoace o vie discuţie2. fie delimitări şi puneri la punct. 23. omul n-a ajuns a fi iertat de semenii săi.. Pentru ceilalţi — ni vu. continuarea unei ma vechi stări de fapte. din anumite puncte de vedere. una din întrebările unui test cerea studenţilor — viitori profesori. Introducere la istoria culturii româneşti (1969) — de fapt. Panaitescu trebuie să se vadă o îmbinare de reacţii contradictorii.P. Din 11 participanţi la acest seminar. Din câtexărţi a scris P. Cât a trăit.POSTFAŢA în cadrul unui seminar la o grupă de specializare în istorie medievală.P: Panaitescu. 371-378. aproape toate au stârnit fie nemulţumiri şi proteste. ilustrând. muzeografi. A fost şocantă această experienţă. cu rădăcini încă în vremea vieţii sale. iar istoricul a rămas un incomod. p. îi fuseseră indiferenţi ori neprieteni. în necrologul pe care 1-a închinat lui P. Nu e nimic greşit. profesorul Emil Turdeanu constata cu nedumerire şi mâhnire: „O existenţă întreagă de muncă.P. Pe marginea lucrării lui P. în cadrul „scandalului" care în acea vreme opunea „şcoala nouă" şi „şcoala veche" de istorie. comunicare la simpozionul „In memoriam P. Din acest punct de vedere. Căci în atitudinea generală faţă de P. în afirmaţia că autorul acestei cărţi a făcut parte din categoria personalităţilor incomode. cartea aceasta a fost şi a rămas incomodă. un singur student a răspuns: „este titlul unei cărţi a lui P. O operă inedită şi geneza unei cărţi. Istoria românilor. şi c istoric. oamenii. — să precizeze ce anume le evocă sintagma Interpretări româneşti. Panaitescu. Panaitescu" (Iaşi. A avut prieteni care au sfârşit prin a-i deveni ostili. 241 . Panaitescu „Introducere la istoria culturii româneşti". a fost incomod şi ca om. neterminată. dacă nu chiar polemici.P.

în AIIA1. 1183— 1194. 499—523. Un stagiu la Cracovia (1923-1924) şi unul la Paris (1924-1926. 473. „Şcoala nouă" de istorie. dar care s-a întrerupt în 1941. p.P. în „Revista Istorică" a lui N. a cărei expresie a fost „Revista Istorică Română" (1931). întotdeauna de-a băţul în raport cu soluţiile admise şi. la Ştefan S.. Petre P. Un om cu aparenţă amabilă. şi totuşi dificil în relaţii. p. Panaitescu. cu menţiunea „magna cum laude". puţin din polemicile pe care le provocau lucrările sale. şi totuşi sigur de el. Niciodată o muncă de esenţă n-a fost răsplătită cu aşa de puţine satisfacţii şi niciodată un om competent şi devotat misiunii sale n-a cunoscut aşa puţină glorie [. puţin din convingerile sale politice. Silvia Panaitescu şi Dan Zamfirescu.P. Gorovei. Bibliografie critică. Cantacuzino. ed. Scarlat Lambrino. 1993. IV. a aderat la partidul liberal al lui Gh. Gheorghe 1. p. în consecinţă. Se cuvine. XXIli/1 (1986) şi XXIV/2 (1987). 620—633. în: P. Giurescu şi Victor Papacostea. întotdeauna noi. ca bursier la Şcoala Română de la Fontenay-aux-Roses) au făcut din tânărul Panaitescu specialistul multilateral pe care ni-1 arată totalitatea lucrărilor sale^. începe în 1927 o carieră universitară (conferenţiar. la 17 ani. 1988. Nicolas Spathar Milescu\ 6 Pentru viaţa şi activitatea acestuia: Confluenţe istoriografice româneşti şi europene. Iorga a fost atacat violent de Constantin G.M. bibliografia stabilită de Dan Zamfirescu. Un om modest. adesea contestabile. 1982.]. prea sigur şi prea dur uneori. 9 Cf. 1968. îndeobşte. aşa încât se poate spune că a lucrat pe tărâmul cercetărilor istorice o întreagă jumătate de veac. în 1930. apoi profesor) care se anunţa deosebit de rodnică. Paul Cernovodeanu. Constantin Rezachevici. P.P. XXII/l (1985). 11-12. tot cu menţiunea magna cum laude6. p. a susţinut un ciclu de conferinţe la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte — mărturie grăitoare a preţuirii de care se bucura din partea lui N. 1971. 1977. în 1922. Gorovei. I. Mărturii documentare. în MIM. Panaitescu — o operă de renume. N. 6 Se socoteşte. la Universitatea din Bucureşti. în RI. înainte de a ne ocupa mai îndeaproape de carte. Panaitescu — coordonate ale unei evoluţii. Lucian Nastasă şi Petre Ţurlea. în paginile ei9. RI. Iaşi. ca titlu al tezei. Revista Istorică Română. Era încă elev de liceu când şi-a făcut debutul. Brătianu7.realizări uimitoare şi de nenoroc. că şi-a trecut doctoratul cu lucrarea Influenţa polonă în opera şi personalitatea cronicarilor Grigore Ureche şi Miron Costin. Brătianu. De unde i-a venit această ostracizare? Puţin din caracterul său închis şi intransigent. Iaşi. Doctor în litere (istorie) în 1925. P. ceea ce a declanşat o furtună uriaşă. G. Panaitescu s-a născut la 27 februarie/11 martie 1900 la Iaşi şi a murit la 14 noiembrie 1967 la Bucureşti. Contribuţii la istoria culturii româneşti. XIX. XLVII. Giurescu. pe diploma de doctor în litere figurează. chiar din primul an de apariţie. Iorga. Bucureşti. 1992. III. ° în aşteptarea unei cercetări speciale a acestui fenomen. coordonator Victor Spinei. de aceea. 1931 — 1947. 3 242 . să aducem câteva date despre autorul ei4. Constantin G. alături de profesorii Alexandru Rosetti. Bucureşti. în valurile căreia s-au lăsat antrenaţi — de partea „şcolii noi" sau de partea „şcolii în „Revue des Etudes Slaves". Această solidaritate politică s-a manifestat în plan ştiinţific prin ceea ce s-a numit „şcoala nouă" de istorie 8. totuşi. ' Cf. 4 Mai pe larg. o viaţă puţin cunoscută. trimitem la documentele publicate de Ştefan S.. Iorga. până la a brava-convenienţele cele mai simple"3. 1—2. Proaspăt licenţiat în litere.

Un episod trist di sa — când nu s-a putut opune excluderii din universitate a unor colegi (toc care-1 salvaseră în 1938.. apariţia monografiei Mihai Viteazul. din iniţiativa lui Iorga10). 243 . atunci când aşa ceva s-ar fi aşteptat de Proclamarea „statului naţional-legionar" în septembrie 1940 a făcut di Panaitescu rectorul Universităţii bucureştene. Când va fi constatat că sfârşitul este nega aproape. cit. director de se| Institutul de Cercetări Balcanice (1948). o carte în care să exprime. Institutul de Istorie poartă numele lui N. însă. Iorga. în 19 acel an. convingerile sale asupra istoriei medievale româneşti. reuşind să păstreze raporturi normale cu N. lucrurile mergând până în pragul proces (oprit. în aceşti ani de foarte rodnică activitate. de medicii fran< mai 1965). Mărturii documentare (II). a dorit să lase. încheindu-şi definitiv şi cariera universitară. „Şcoala nouă" de istorie. Cu întreruperi cauzate de arestări sau „ pentru cercetări". A plătit un preţ uriaş pentru acest episod: a pierdut cat pierdut stima şi prietenia unor oameni a căror duşmănie îl va urmări până la sfi zilelor (sale şi ale lor). ci a luat o parte din manuscrisul mai vechi. Atins de o boală gravă şi incurabilă (maladia lui Parkinson). Intervenţia energică a unora dintre cole i-a evitat trimiterea. Pana: n-a putut răspunde cu un gest similar. P. XXIII/1 (1986) 380. redactată — am precizat deja acest lucru — în anii 1945—1947. detaşat la Biroul Păcii (or creat pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri cu scopul de a aduna docum socotită necesară pentru apărarea drepturilor României în momentul în războiului).| ti vată sub umbra morţii. Panaitescu este angajat la 1 ianuarL la Institutul de Istorie din Bucureşti.. atacată imediat de Iorga.vechi" — mulţi dintre intelectualii vremii. în această calitate. se pare.. liberat de constrângerile ideologice cărora le plătise un tribut neaşt mare. în chip testamentar. Interpretările româneşti din 1947 şi Introducerea la istoria româneşti din 1967 (Cuvântul înainte e datat cu mai puţin de trei luni înainte 10 Cf. în lagărul de la Miercurea Ciuc. în cercetare şi la catedră. Din păcate.. a rămas în această instituţie până la pensionarea sa. Suspendat din învăţământul superior. în condiţii foarte m amărât şi de boala soţiei sale. şi-a consumai de om politic. Doi ani târziu. al unei /J românilor. ceea ce a fost de natură să-i înstrăine simpatiile de care se bucurase anterior. include şi pe Panaitescu în marea polemică. şi-a trăit ultimii ani lucrând cu febrilitate. în 1938. Iorga. Introducere la istoria culturii româneşti a apărut la după ce autorul trecuse la cele veşnice.. consilier tehnic la Muzeul Româno-Rus (1946). Panaitescu a aderat la mişcarea legionară. loc. clar temeri.) şi când i-a lipsit o atitudine fermă şi demnă în mo asasinării lui N. însă. pe care că o poate stăvili printr-o operaţie la creier (refuzată. i^a & rămas în afara polemicii. şi nu numai istorici. < ^ărui sprijin — materializat într-un referat elogios — a fost ales (28 mai l 1 membru corespondent al Academiei Române (la Secţiunea Istorică). Iorga. Nu a scris o ca de teorie şi metodă.P.

Acestui spaţiu. ea nu „s-a născut". nici cel despre numele neamului şi al ţării. 503. Şi iată cele două linii directoare ale Interpretărilor româneşti.la 25 august 1967) sunt — despărţite de un răstimp de două decenii doar prin datele de apariţie . este databilă în intervalul 1945-1947. perspectiva integratoare. lăsându-se apoi atras de istoria vieţii culturale (ne ferim a folosi termenul „cultură" pur şi simplu. Introducere la Interpretări româneşti. p. nedatat. nici cel despre dualismul statal românesc. 14 Introducere. Ideea unei sinteze de istorie românească era veche. Reeditat anastatic în 1990. Istoria românilor. prin care Panaitescu a ajuns la explicaţiile formulate în studiile respective: rolul factorului economic (însă „fără să fim partizani exclusivi ai materialismului istoric" 16) şi rolul influenţei slave. nr. o istorie a ideilor17. o întrevedem cu claritate în însemnările de tinereţe ale lui Panaitescu. ediţia de faţă. Dintre studiile inedite incluse în volum în 1947. convingerea verificată că trecutul românilor este parte integrantă din istoria Europei"14. asupra căruia s-a exercitat influenţa slavă. 244 . mai apoi şi în manualul tipărit în 194212. întrucât se citează. studiile înmănunchiate în Interpretări româneşti datează din intervalul 1933-1945: o spune autorul însuşi („studii scrise în răstimp de 12 ani". întrucât marele istoric îi dădea alt înţeles decât acela care e . de la un capăt la celălalt. Panaitescu — coordonate ale unei evoluţii.Dar aceluiaşi interval îi aparţin şi marile monografii despre Mi hai Viteazul (1936) şi Mircea cel Bătrân (1944). europene". l5Ibidem. îi aparţin şi românii. în cursul pe care 1-a ţinut în anul universitar 1929—1930 11. nu este întâmplător. a fost reprodus ulterior şi în Republica Moldova. 110. două sunt datate: Numelui neamului şi al (arii noastre e din 1943 iar Comunele medievale în Principatele Române e din 1945. lucrări apărute în chiar aceşti ani. spaţiu care s-a individualizat „în interiorul unităţii mari. în acelaşi timp. studii în parte publicate. ieşite din aceeaşi (reluăm cuvinte din Introducerea la Interpretări româneşti) „preocupare centrală: interpretarea economică a istoriei românilor ca metodă de cercetare şi. începând din 1933")13. într-o primă formă. o vedem chiar materializată. ci „Perioada slavonă" la români şi ruperea de cultura Apusului. 8/1993. 9. cit.—^_ Câteva fragmente s-au publicat în „Magazin Istoric". fireşte. 9 şi 11. în note. rămasă în manuscris. Din acest punct de vedere. Contrar celebrei fraze din Crez. Ce însemna Europa pentru românii veacului de mijloc? însemna spaţiul estic şi sud-estic al continentului. ci „s-a făcut"! Dacă în anii tinereţii visa să scrie o istorie „psihologică".două cărţi ieşite din aceleaşi preocupări şi din aplicarea aceloraşi metode. Interpretări româneşti. pentru a forma „o unitate în privinţa evoluţiei economice şi sociale"15. Gorovei. că în fruntea volumului său a aşezat acel studiu care i s-a părut că poate oferi. Petre P.. p. studiul despre Problema originii clasei boiereşti e tot din 19441945. Acest studiu nu putea fi. As jzarea studiilor în cuprinsul volumului urmează o altă ordine decât aceea în care ele au fost scrise. p. dintru început. credem. Cf. în studiile reunite în Interpretări româneşti suntem înclinaţi a vedea etarjp din munca de creaţie care trebuia să se încheie cu Istoria românilor. Firesc: Interpretări româneşti n-a fost gândită ca o carte care să fie scrisă. după un plan anume. Ştefan S. p.

în volum.. se publică după manuscris. Bucureşti. Panaitescu. apare abia în 1944. 11: „Cultura este întreaga creaţie colectivă a societăţii". 1992. V. 11 — 12. aceste două studii n-au mai fost tipărite în reviste. Occident la începuturile culturii medievale româneşti (secolele X—XIV). 2 ® Pentru datare. sau măcar unul din ele. în ianuarie 1941 — a scris studiul despre Ştefan cel Mare 24 („1 — 14 februarie 1941. 1974. în prezenta ediţie. în împrejurările de după 23 august 1944. 245 . în Renaşterea şi românii21. despre Nicolae „Milescu" (1925) şi Petru Movilă (1926) sunt ilustrative în acest sens. De ce au fost Ţara Românească şi Moldova ţări separate? (nr. 9/1943) şi Numele neamului şi al ţării noastre (netipărit anterior. Memorii. când prezenta la Congresul Internaţional de Istorie de la Varşbvia comunicarea (absolut înnoitoare pentru subiect) despre Drumul comercial al Poloniei la Marea Neagră în Evul Mediu — apreciată de N. ne întrebăm dacă nu cumva şi celelalte două studii datate 1945. 21 Publicat în CL. Bizanţ. în „Revista Fundaţiilor Regale". nr. v. Scris în închisoare"). ultimele două dintre studiile incluse în volumul din 1947— şi. Ştim. totodată. Studiul cu care se va deschide cartea. Bucureşti. Balcani. cele mai ample şi mai profunde (alături de Drumul comercial şi de „Perioada slavonă") — datează din 1945: Problema originii clasei boiereşti şi Comunele medievale în Principatele Române2®. Introducere la istoria culturii româneşti. alte două studii din viitorul ciclu al Interpretărilor. p. despre originea boierimii şi despre comunele medievale. 1939.. VII. p. că într-o altă recluziune — cea de după înăbuşirea rebeliunii legionare. de altminteri. 22 Publicat în A1IAI. n. se pare. 6/1938) şi Cum au ajuns Bucureştii capitala ţării? (nr. Primul a fost scris şi publicat în 1941. însă. Va trebui să treacă încă cinci ani.P. 1943). abia peste încă cinci ani va scrie începuturile literaturii în limba română (publicat în aceeaşi revistă. 8/1938).. 21 februarie 1945. al doilea a fost scris în închisoare şi nu a fost niciodată publicat de autor: manuscrisul e datat Jilava. intrând direct în volum.nr. în fine. Cum în acel an. cel despre „Perioada slavonă" la români. încă două: Destin românesc21 şi c&rent azi18) — întinsele studii fundamentale despre Grigore Ureche şi Miron Costin (1925). 29: «sensul dat de regretatul învăţat „culturii" [. 13. XXIX. mai multă vreme în recluziune23. însă. 5/1944). după o dactilogramă pregătită de soţia autorului. 19 N. 106. supra.fragmente în „Magazin Istoric".] corespunde cu ceea ce pentru noi înseamnă în chip limpede sfera mai largă a civilizaţiei»". 1945. Iorga chiar atunci ca fiind „mai uşor comprehensibil(ă)" şi având „o formă fină" 19 — Panaitescu nu pare să fi avut gândul acestui volum. cit. în primul număr din acel an al „Revistei Fundaţiilor Regale" — deci redactarea lui trebuie plasată în 1943 — urmat de cel care trebuia să răspundă la întrebarea De ce n-au cucerit turcii Ţările Române (nr. 1188. LXIV. 1985. p.. Foaia finală a *° P. Răzvan Theodorescu. p. 1941. până când să apară. XXII/2. nu vor fi fost redactate (fie şi parţial) în aceleaşi condiţii (numărul sporit de inadvertenţe în notele de subsol pare a pleda în acest sens). Bucureşti. p. 1969. datat.proiectul iniţial al Interpretărilor româneşti. Nici în 1933. 1 -18. Iorga. Avem credinţa că celor nouă studii înşirate până aici li se adăugau. istoricul a petrecut. nr. în care. 24 Editat acum în AIIX. op. respectiva comunicare va constitui cel mai vechi dintre textele incluse. 23 Constantin Rezachevici. 2/1991.

provocând astfel noi cercetări care. procesul lor de elaborare se află. poate. pentru că — şi ne grăbim să adăugăm precizarea — Panaitescu a ştiut să facă mai totdeauna o demarcaţie netă între munca lui ştiinţifică şi opţiunea lui politică 2 7 . De aceea. Panaitescu. p.. Acest proces ia înfăţişarea unui lanţ a cărui diversificare e continuă şi. că o expertiză valorează atâta cât valorează cel care o efectuează. Nu ne sunt cunoscute. înrudirea cu ciclul Interpretărilor. mărturii despre chipul în care Panaitescu a gândit şi a lucrat aceste studii. poate. arătând şi luminând calea de urmat. nota [29]. trebuind să răspundă unor întrebări care veneau din realităţile trecutului — de aici şi forma interogativă a unor titluri. explicaţiile pe care. ca orice derivă Jintr-un „teren" comun ca preocupări şi metodă (situaţie pe care verbele franceze engendrer şi imbriquer o definesc cu nuanţe bogate în sugestii).P. Caz singular. şi Constantin Rezachevici. nemărginită (ca şi cunoaşterea însăşi) — limitele ei (periodice) stau în chiar limitele existenţei umane. spre sfârşitul aceluiaşi an. la rândul lor. Se întâmplă adesea că istoricul „ţine" o explicaţie. un criminalist dezleagă misterele cauzelor pornind de la cine ştie ce detaliu. invalidează concluzii mai vechi. e tributar ideologiei din care autorul îşi făcuse un crez26. într-un chip sau altul în mai toată opera majoră a lui P. practic. cu idei care se regăsesc. s-au cerut (dacă se poate spune aşa) unele pe altele. şi mărturia profesorului Nicoară Beldiceanu. între ele. aşadar. citată de Ştefan S. concluzii ale unora devenind premise ale altora. Panaitescu le-a căutat. acea „compunere" a „forţelor" pe care le reprezintă cercetătorul şi izvoarele. acum. Renaşterea şi românii — explicaţia stă în faptul că studiul acesta. Destin românesc15 — titlul însuşi al textului care. însă. la care a ajuns nu printr-o cercetare specială. p. 1188. oferă puncte de sprijin pentru altele. op. pune în lumină netemeinicia unor interpretări. dacă totuşi el nu figurează în ediţia de azi — care recuperează. 18. e un fenomen în care se reflectă. cil. într-un colţ. Detaliul acela şi lumina pe care el o 25 lbidem. sens. după cum se întâmplă în orice cercetare autentică: lămurirea unor probleme sau aspecte scoate la iveală altele. Un detectiv. în jurnalul său (pierdut?!) sau în corespondenţa sa (în scrisorile expediate de el). S-a spus. V.p. cercetările lui Panaitescu. 518-519 (nota Gorovei. 246 .. însemnarea unor precizări >rde adăugat". V. Cu drept cuvânt Panaitescu a putut vorbi. dar care pentru el e revelator. şi aşa mai departe. despre o convingere verificată. neclare. neînsemnat în ochii altora. de pildă. rodite în studiile din acest volum. în drept.manuscrisului acestui studiu poartă. se înrudesc şi pe alocuri se suprapun. lucrând pe alte subiecte. este evident că explicaţiile s-au chemat. Destin românesc rămâne un text surprinzător. în introducerea la această carte. în Interpretări româneşti sunt. ci printr-un fel de înţelegere directă şi globală a „trecutului studiabil". credem. dar nu în afara explicaţiilor. Judecând după dezvoltarea şi înlănţuirea demonstraţiilor. şi Constantin R In acelaşi In acelaşi sens. va vedea lumina tiparului în „Convorbiri Literare". Lectura atentă a acestui text îi arată clar. într-o continuă întretăiere şi regrupare generatoare de sistem. 218)..

1985. ce doreşte să ştie. mai jos. Kirileanu sau viaţa ca o carte. nu-şi dezvăluie secretele esenţiale. Bucureşti. p. Bucureşti. Bănescu să aducă problema în discuţia Academiei.P. că unele din studiile reunite între coperţile ei fuseseră deja „primite cu polemici sau neînţelegere" 29.. el e cerut. p.. „Perioada slavonă" la români şi ruperea de cultura Apusului. cartea lui Panaitescu n-a mai apucat să stârnească nici o reacţie: în 1945—1947. a mâhnit pe N. Constantin Bostan. în plin război. 29 30 Ibidem. ed. în lumina acestei afirmaţii. Ieşită de sub teasc în 1947 — în a doua parte a anului. Istoricul trebuie să ştie dinainte ce vrea să întrebe. chiar. în introducerea la cartea sa. Constantin Turcu şi părintele său spiritual. Şi. M. liniile mari ale evoluţiei istorice. prin destinul ei.T. Rareori o carte poate să ilustreze. istoricul nu poate rămâne pasiv. o bună parte a Secţiunii Istorice se va regăsi în spatele gratiilor).. 265. 230). de sensul frazei. dar şi să asculte. astfel. p. Panaitescu însuşi evocă acest proces. aşa de pregnant. Şi continuă: „în faţa materialului documentar. însă. ca să acorde vreo atenţie acestui volum. el pune întrebări. desigur. marxiste a istoriei românilor31! Apariţia. [altminteri] materialul nu-1 va ajuta"28.T. 10. „Revista Istorică Română" şi „Revue Historique du Sud-Est Europeen" în 1947) iar colegii de breaslă — prieteni ori adversari — erau treptat reduşi la tăcere (după desfiinţarea Academiei Române. 11. „Arhiva Românească" şi „Revista Istorică" în 1946. vechile noastre reviste de istorie şi-au văzut apărând ultimele numere („Balcania" a încetat în 1945.T. în G. 32 G. „Cercetări Istorice".p. destinul însuşi al autorului. nu putea să bănuiască. 3' Cf. Cartojan32 şi 1-a determinat pe N. Kirileanu scria lui C. şi nota 35. a unora dintre studiile incluse în volum putuse stârni reacţii violente. într-un paragraf din introducerea la cartea de faţă. Dumitru Ivănescu. „Asemenea 2 ° Introducere la Interpretări româneşti. deşi felul în care autorul aborda subiectele era atât de apropiat de ceea ce se preconiza atunci. cum avea să fie primită asamblarea lor în ceea ce el spera să fie „un tot folositor pentru cei ce vor să privească cu bună-credinţă mai adânc înţelesul istoriei noastre"30. 1977. 247 .. în text.poate aduce „vorbesc"... cuvântul dintre [ ] lipseşte în ediţia din 1947. Corespondenţă. G. oricât ar fi de bine clasat. Kirileanu. ed. explicând sensul titlului ei — Interpretări — ales „tocmai pentru a arăta că e vorba de intervenţia gândului istoric"." (cf. de „colaborare" între istoric şi materia primă a muncii sale. Autorul însuşi spune. că Interpretări româneşti era prima carte de cercetare de pe poziţii. pare-se 30bls — la pragul dintre lumi.. în iunie 1948. apărut în ianuarie 1944 în „Revista Fundaţiilor Regale". Panaitescu. ne putem gândi dacă Destin românesc nu este şi el răspunsul la o întrebare pe care „materialului brut" i-a adresat-o un istoric „instigat" de „gândul filosofic" al unui Cioran sau Blaga. Turcu: „Cu mare greutate mi-am procurat de la Bucureşti noua carte Interpretări româneşti a lui P. însă. Dacă întrebările nu sunt puse. Handoca. Iar ceea ce se voia a fi noua istoriografie era prea preocupată de alte (cu totul alte!) probleme. 3Obis La 31 octombrie 1947. Ibidem. materialul brut. încât s-a putut afirma. doar aceluia care ştie nu numai să audă..

Ar fi fost de aşteptat ca Interpretările lui Panaitescu. Mărturie a istoricului Petre Ş. este deosebit de sugestiv „memoriul" lui M. când auctor patibulo. Bucureşti. de a fi fost „întâia carte de istorie românească marxistă în România" 35.. p. semnându-1 „Al. 9 martie 1993).erezii ar putea scuza ignoranţii" — afirma bizantinistul plin de indignare. oricum. acea carte marxistă pe care o bănuiseră unii. a medieviştilor mai cu seamă. publicat de Marian Ştefan şi Gheorghe Neacşu şi comentat pe larg de Florin Constantiniu în „Curierul Naţional Magazin". Or. comunicare la simpozionul „In memoriam P. Iaşi. 34 Cf. dar tezele „slavofile" ale lui Panaitescu.. 2/1950 (an. P.. Am amintit deja „faima" care a însoţit.. Roller. de natură să irite puternic pe reprezentanţii istoriografiei „burgheze". un asemenea studiu putea să pară o pledoarie pro-slavă. op. Panaitescu! Pentru situaţia în care se afla P. cazurile semnalate de Ştefan S. fără voia autorului. op. ele exprimau. Şi. şi Constantin Rezachevici. urmează o precizare bibliografică — „Izvoarele principale pentru comentariul istoric [. şi nu numaidecât prin recenzii. acest gen de teze avea să devină.. să aibă un mare răsunet şi să fie îmbrăţişate instantaneu.. G"." (p. însă. Desigur. în 1947. în chip paradoxal. în chip ciudat. Panaitescu în acei ani. LXIV (1943—1945). cit. Dezbateri.. aceeaşi optică se regăseşte. ci mai ales în anii şi deceniile care au urmat: dacă în Interpretări româneşti s-ar fi văzut. în cartea cuiva Care a fost contemporan cu P. Pregătirea Eteriei şi a renaşterii politice româneşti. nu mai erau condamnabile pentru istoriografia care încolţea după 1944—1945 — mai mult chiar. implicând politica într-o discuţie care ar fi trebui să rămână pur ştiinţifică. nu putea fi „lăudat" pentru ele. Cum s-ar spune. „subsemnatul" care în 1933 publicase Corespondenţa lui Constantin Ipsilanti cu guvernul rusesc (1806-1810).P. cartea lui Panaitescu a fost întâmpinată si de noua istoriografie cu aceeaşi tăcere. dar autorul. ea ar fi avut toate şansele să devină un fel de (rcicar!) vademecum în breasla istoricilor. un punct de vedere care. el însuşi un cărturar incomod. nepotrivită într-o vreme când România se afla angrenată într-un război cu însuşi mentorul lumii slave. O apreciere ca aceasta s-ar fi putut verifica. Stahl (1901 — 1991). (p. Or. vrea acum să revoluţioneze ştiinţa"33. 202—205). 101 şi următoarele (1993).. Revistă de Istorie şi Filosofie". Ipsilante publicată de subsemnatul. cartea lui Panaitescu... adăuga: Dar domnul cu teoria e un marc ambiţios şi caută cu orice chip senzaţia: revoluţionar politic. 1946. nr.P. din 1955. un element pentru identificarea precisă a autorului: sub semnătură.P.] sunt următoarele" — cu mai multe titluri. de data aceasta tezele erau (mai mult decât) acceptabile. Panaitescu publică un mic comentariu despre Monumente comemorative din secolul al XlX-lea ale armatei ruseşti pe teritoriul R. Panaitescu"..R. cit. Năsturel (P. după patru decenii. el adaugă. nu era altul decât. Un caz sugestiv: în nr. III) din „Studii. Panaitescu şi despre care am fi fost înclinaţi a crede ca a putut păstra totdeauna o cumpănă dreaptă în judecăţile sale. 205).P.P. era cel mai apropiat de istoriografia a cărei construire se profila.P. Am reprodus în întregime discuţiile în nota consacrată acestui studiu. cu adevărat. Sociologul Henri H. adunând opiniile sale cu 33 Analele Academiei Române. Gorovei. 77. după 1947. Panaitescu — aşa cum l-am cunoscut. 248 . când opus igne.. dar şi de . patriotism. întemeiate pe evidenţierea şi cercetarea factorului economic şi a influenţei slave. între care şi „Corespondenţa lui C. dovadă sigură şi singură de ştiinţă înaltă. un damnat care curând nu va mai avea nici drept de semnătură34.

Interpretări româneşti. a apărut în 1945.. p. Panaitescu era. Mai întâi.. recunoaştem că împrejurările economice explică în multe privinţe. cum este şi problema pe care am cercetat-o. Edit.P. ca şi faptul că Panaitescu a reprodus respectivele studii fără actualizări.. înfăţişări ale istoriei noastre politice. 38 Interpretări româneşti. 38 Cf. la întrebări. ca şi cum la acea pagină (257) s-ar afla ceva din care să se poată deduce că în 1947 Panaitescu socotise „sosit momentul să procedeze la o reinterpretare. la p. 257". Panaitescu. 1947.. ceea ce nu putea să fie necunoscut lui Henri H. în acest sens.. a cărei marcare am păstrat-o şi în citat.. 35—37. 1/1944 al „Revistei Fundaţiilor Regale". din oportunism. Ştim. faptul că unul din studiile Interpretărilor româneşti — De ce au fost Ţara Românească şi Moldova ţări separate? — se încheie astfel: „Fără să fim partizani exclusivi ai materialismului istoric. a adăugat. Citarea lui Pătrăşcanu trebuie văzută mai degrabă ca o completare bibliografică şi nu numaidecât ca o punere „pe linie". p. convertit însă de curând la o concepţie materialist-istorică sui generis.). judecând după cele scrise de Henri H. Ar crede cineva. „incomode". într-un singur loc am întâlnit o modificare care ar putea trece drept actualizare: în studiul despre „perioada slavonă". G. 116.. p. Pătrăşcanu38. că aceste cuvinte Panaitescu le-a adăugat studiului său abia în 1947. Prin urmare. Afirmaţiile acestea cuprind. studiile reunite în acest volum fuseseră redactate — am invocat deja mărturia autorului însuşi — în anii 1933—1945 şi două treimi din ele fuseseră deja publicate. ' Henri H. Universul. 257 se află. în nota 10. Tabla de materii. inevitabil.. din păcate — neaşteptat şi întristător — o prezentare cu totul falsă a datelor problemei. In realitate. Un veac de frământări sociale. Bucureşti. 1992. Acest istoric — continuă Stahl — a considerat în 1947 sosit momentul să procedeze la o reinterpretare a istoriei românilor10. Pentru Henri H.Stahl.. în 1947 — în momentul apariţiei Interpretărilor româneşti — un istoric „de veche formaţie [.]. adică a ceea ce ştiuse şi apucase să scrie pe vremuri"37. Probleme confuze în istoria socială a României. 3 3 249 . studii de istorie economică si socială.. Stahl. este nevoie să facem apel şi la ajutorul pe care ni-1 dă studiul acestor împrejurări" 40. numele lui Pătrăşcanu lipsea. nici nu putea fi altfel: cartea acestuia.. Stahl. că Panaitescu privise cu simpatie această lucrare a comunistului Pătrăşcanu — om de aceeaşi vârstă cu el (era născut în 1900) şi aparţinând aceleiaşi clase sociale — prezentând-o amănunţit într-o recenzie care nu a văzut lumina tiparului decât patru decenii mai târziu39. în şirul celor care cercetaseră formarea burgheziei româneşti — Şt.. în textul apărut în nr. p. — „convertirea" sa la „o concepţie materialist-istorică sui generis".P. E foarte sugestiv.. Pentru lămurirea adevărată şi completă a istoriei noastre.privire la ceea ce socotea el a fi Probleme confuze în istoria socială a României^. 25. p.. a formulat caracterizări care conduc. Zâne şi M. ca să dovedească — măcar cu un ceas înaintea altora . azi. nici vorbă nu poate fi de „o reinterpretare [. Manoilescu — numele lui L. 1986.] a ceea ce ştiuse şi apucase să scrie pe vremuri". 110.. din păcate pentru cel care a văzut în " Editura Academiei Române. se indică: „P. P. 38 Interpretări româneşti.". Stahl în 1984. după revenirea lui la suprafaţa vieţii sociale (şi în fruntea celei politice. Zeletin. Dar. Almanahul „Ateneu".

în cele spirituale. Istoricul se mărturisea încă din 1928 deschis spre materialismul istoric. conform acestei doctrine. De asemenea. în „Revista Fundaţiilor Regale". prin studiul lor se va putea da istoriei un caracter în adevăr ştiinţific. sunt o serie de alte fapte care le produc. dar această concepţie are defectul că este unilaterală. a silit pe locuitori la colonizare. ci aceştia din urmă pot.P. prin faptul că pământul Greciei. Dar acolo unde materialismul istoric a avut o influenţă mai adâncă este în istoria claselor sociale. de pildă). veneţieni. Panaitescu — şi ar fi fost de aşteptat ca Henri H. raţionamentul şi bunul simţ al negustorului. Să reactualizăm aceste fragmente. Să reţinem: în 1938. Şi. Pentru cei care cunosc biografia lui P. cum ar fi religia. a fost un izvor bogat de explicaţii. „suprastructură". să fi fost printre aceştia — nu e o taină că istoricul şi omul politic (în măsura în care se poate vorbi şi despre aşa ceva) au mers pe căi diferite. în revelarea rolului istoric al claselor sociale în evoluţia istorică. Materialismul istoric adoptat de istorici a adus o imensă lărgime de orizonturi. Ele fiind în afară de domeniul schimbător al voinţei şi inteligenţei omeneşti. constituită în bresle şi asociaţii cu legi severe. unde negustorii florentini. aceste cuvinte figurează. experienţa. nu a mai avut răbdarea să facă el însuşi această operaţie (nu mai puţin. însă (atunci!). materialismul istoric rămâne încă un însemnat ajutor al studiilor istorice. Renaşterea a fost o liberare a creaţiei individuale de vechea creaţie colectivă a Evului Mediu (catedralele. provenită din psi250 . De aci legături cu toate celelalte culturi. navigaţie. că el aduce o viziune unilaterală. genovezi au putut crea depozite mari de numerar (de pildă rolul bancherilor Medicis etc). s-a explicat Renaşterea italiană prin concentrarea capitalurilor în Italia.. Faptele economice. Faptele istorice şi instituţiile sunt mult mai complexe şi. lăsându-se purtat de vreo veche ranchiună. om al aceleiaşi generaţii. spune această doctrină. se vor putea chiar face prevederi pentru viitor. (De pildă: rolul evreilor şi influenţa lor în viaţa economică.). pe lângă aceasta şi paralel cu ea.. pe lângă factorii economici. şi în finalul textului tipărit în 1938. care vede atâtea imagini înaintea ochilor. influenţa pe cei dintâi. determină cultura intelectuală. fără nici o modificare. însă. factorii economici nu sunt numai „substructura" celor intelectuali. Pe de altă parte. sărac şi stâncos. chiar în domenii înalte spirituale. Stahl. socială şi politică. la rândul lor. Stahl. fantezia şi imaginaţia călătorului. cu regretul că savantul care a fost Henri H. emigraţie. Nimeni nu mai neagă rolul hotărâtor al factorilor economici. socotind. ca o consecinţă a liberării economice. Deşi azi înlocuit în mare parte cu doctrina sociologică. în lumina cărora trebuie recitite Interpretările româneşti. în care pătrunde marea. Civilizaţia greacă e explicată. şi cu regretul că trebuie să contrazicem un savant pentru care păstrăm cele mai respectuoase sentimente): Materialismul istoric mai poate fi numit şi concepţia economică a istoriei.cartea lui Panaitescu „o reinterpretare a istoriei românilor". Ac'ste capitaluri au permis individualităţilor să se libereze de constrângerea vieţii economice medievale. când opţiunea politică a autorului era deja cunoscută (lagărul de la Miercurea Ciuc abia fusese evitat.

Aceste „interpretări" (care cuprind totuşi — trebuie s-o recunoaştem — câteva contribuţii valoroase). cel mai vechi dintre cele subsumate sintagmei Interpretări româneşti. cit. 251 . în cuvintele din introducerea la Interpretări româneşti — acele cuvinte în care el vedea primii paşi ai „convertirii" istoricului — Panaitescu nu spunea nimic nou. 1936. 4Ibis 42 Henri H. O aplicare mai strictă — şi încă mai rodnică — a metodei se vede în monografiile Mihai Viteazul (1936) şi Mircea cel Bătrân (1944). o cumpănă dreaptă: nimic în cuvântul introductiv pus de Panaitescu în fruntea culegerii sale de studii. Stahl omitea faptul că. La fel de neîntemeiate sunt şi reproşurile şi sentinţele care urmează în cartsa lui Henri H. Bucureşti. p. Stahl. 1187. 1937.P. 44 Mircea cel Bătrân. 1944. Un an mai târziu. că „va studia. 116. nimic în vreunul din aceste studii nu justifică aceste afirmaţii. totuşi. Iorga. ideea era afirmată şi mai răspicat: „economicul şi politicul sunt nedespărţiţi"43. Aşa gândea P. 43 în jurul lui Mihai Viteazul..P. în: P. în cursul polemicii cu N. probabil. în 1947. Ele sintetizau credinţa acestuia.hologia şi religia acestui popor.. Iorga în jurul acestei cărţi. 7-8. 8. Pe de o parte. p. Stahl: «Aşadar. cit. op. câtă vreme studiile respective fuseseră tipărite cu ani în urmă?! Pe de altă parte. p. op. p. Să ţinem. Răspuns d-lui N. p.".. Mihai Viteazul. „Metoda dea porni dinăuntru în afară [. despre Drumul comercial al Poloniei la Mare Neagră. cit. p. cum ar fi făcut Panaitescu o „tentativă de tălmăcire" marxizantă într-o carte în care reafirmă ceea ce afirmase la fel de net în 1938: „Fârâ să fim partizani exclusivi ai materialismului istoric. Ceea ce. O „reinterpretare" la nivelul anului 1947 nu există şi nu e drept ca această carte să fie judecată în lumina a ceea ce avea să se întâmple după acest an. peste ceea ce se putea oricum şti din activitatea de până atunci a istoricului. cercetând starea economică şi cea de spirit a claselor sociale" era astfel clar definită în 1936. 22. de vreme ce dânsul pune la „bază" „factorul economic"."?! Purtat de o ciudată animozitate cu reverberaţii postume. Henri H. Nu altul va fi chipul în care va realiza cercetarea domniei lui Mircea cel Bătrân: şi aici l-au interesat „elementele interne structurale ale societăţii".. în cartea închinată domnului primei uniri 42. Bucureşti. încrederea sa în metode care îl conduseseră deja la rezultate remarcabile — mărturia cea dintâi e chiar studiul din 1933. Contribuţii la istoria culturii româneşti. aşa gândea în 1938 şi tot aşa gândea în 1947. cum a arătat Werner Sombart)"41. cum ar fi declarat Panaitescu.. Panaitescu afirmă că va studia istoria socială a României graţie unei concepţii economice a istoriei. i se părea a fi echivalentul unei „concepţii materialist-istorice". sunt o interesantă tentativă de tălmăcire cu intenţii declarat marxiste a istoriei noastre»41 bis. Panaitescu în 1928. Panaitescu.]... 4 ^ Constantin Rezachevici. temeiurile vieţii sociale şi economice44. dat fiind că şi ea era redusă la o „comparaţie pe baze economice". VII. Această „continuitate de gândire şi metodă" — subliniată şi foarte recent 45 — este evidentă pentru oricine a urmărit evoluţia preocupărilor şi a ideilor 41 Istorie şi cultură (1928).. Metoda comparativă i se părea de asemenea a fi marxistă. 6—7. în prefaţa acestui volum. extras din RIR.

fireşte. Renunţările nu ectează fondul demonstraţiilor (care. îndreptări) menite să îmbunătească textele. Cenzură a ocupaţiei ivietice sau autocenzură? înclinăm pentru a doua soluţie (care nu exclude. folosirea lor în continuare. Se adaugă atenuarea unor constatări cu privire la „vocaţia" îlturală a slavilor (sau. eliminări. Din notele la ediţia de faţă. viziunea sociologului nu ■espunde întotdeauna cu a istoricului. ale căror ecouri străbat. se poate vedea ce anume a renunţat P. în chip evident. vizibil. încă se cunoaşte că în Interpretările româneşti ale lui P.).P. Nu ne rămâne decât să conchidem că marele sociolog păstrase o amintire onată despre cartea lui Panaitescu — amintire poate influenţată (negativ. de senţă a creaţiunii culturale. nu i s-a mai adresat direct. oare. pe alocuri. la un singur studiu. înainte ca prefacerile. filonul traco-dacic şi dimensiunea europeană a rezistenţei imâneşti în Evul Mediu. Sunt. probabil. de obicei. explicaţiile date pentru 46 r Interpretări româneşti. Panaitescu în 1947. lăsându-se purtat şi de anumite ■sentimente. scare constituie un răspuns la o întrebare. doar ■vansa postumă a sociologului pentru ironia cu care istoricul scrisese despre jociologii naivi"46?! Cum se întâmplă. în 147. Să fie. fireşte) de »chea opţiune politică a autorului şi de aderarea sa ulterioară la „istoriografia nouă" . trebuie să atragem în chip deosebit snţia cititorului. 54.P. altminteri. în limbajul autorului. a „rasei slave"). Panaitescu a mai putut profita . versiunea definitivă a studiilor respective. ca aceea a lui Henri H. Stahl (a cărui itică se reduce. a trecut neobservat tocmai ceea ce merita acar o remarcă: nu în toate cazurile. însă. Nu ne propunem să le comentăm. ar fi blocat.. la acea dată. „consilier linie" la Muzeul Româno-Rus.si că scriind despre ea. devin. totuşi. Că „perioada slavonă" nu a fost o epocă de întuneric. modificări (adăugiri. asupra unora. însă. însă. ultimul răgaz de respiraţie mai liberă pentru a da el însuşi. şi în alte locuri. totuşi. p. 252 .• P P Panaitescu. fluenţa situaţiei generale a României în acei ani.. în unele cazuri — validate de istoriografia românească şi sunt azi muri definitiv câştigate. Dar chiar şi într-o apreciere negativistă. S-ar părea că Henri H. nici măcar să le ventariem. să ia un ritm ucigător. nu la acestea ne referim. Panaitescu sunt şi „câteva mtribuţii valoroase". în aceste pagini. Vi vederea „convertirii" definitive. Fiecare din studiile înmănunchiate în Interpretări româneşti are ţinta lui. mai întregi dacă le tim recuperând pasajele în cauză) şi nu marchează un avans făcut materialismului toric. cel despre originea boierimii). Ceea ce face încă şi mai bizare reproşurile unui cărturar din -opria-i generaţie. renunţând ceea ce. pasajele eliminate se grupează în jurul trei idei: ideea de rasă. Stahl a socotit cercetările lui Panaitescu privinţa obştiilor ca o imixtiune în domeniul sociologiei. e un fapt unanim acceptat azi... într-o recţie care era deja evidentă. textele publicate în „Revista Fundaţiilor «eale" în 1938—1944 au fost reproduse tale-quale în Interpretări româneşti. Răspunsurile ca atare au fost — cu lanţări ulterioare.

peste decenii. 109. formând organizaţii prestatale. Operând cu atâtea probleme neclare şi controversate.P. Târziu. în cartea despre obştea ţărănească. unde se ţinea târgul văii respective în jurul şefului văii" 49. Acest gen de probleme (de care istoriografia noastră nu duce lipsă!) se află şi în discutarea unor amănunte pe care. dinainte de întemeiere. 253 . înainte de formarea statelor feudale" 50. Aceasta este o dovadă că în epoca voievodatelor separate.] al uniunilor de obşti se caracterizează prin aşezarea pe văi. 50 p... astfel. 1977. Dar cel mai frumos exemplu de intuiţie — rod al „gândului istoric" de care vorbea Panaitescu în introducerea cărţii sale — ni se pare acela care priveşte cnezatele de vale.). p. Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova. referindu-se la monopolul otoman. Bucureşti. văile râurilor formau unităţi economice separate. el strecoară într-o paranteză observaţia: „mult mai puţin efectiv decât se crede"47. P. Constantin C. dar care valorifica un text redactat în anii 1945—1947: „înainte de apariţia 47 Interpretări româneşti. C. Controversate au fost şi au rămas în special chestiunile sociale. se pot deosebi şi pe teritoriul ţării noastre. propunând sau sugerând soluţii pentru unele. erau pe văi anumite puncte de adunare a negustorilor. în 1964. o serie de sate în mijlocul cărora se afla un centru de schimb şi de pază. p. Probleme controversate în istoriografia română. Panaitescu întrezărise posibilitatea ca vechile formaţiuni teritoriale tare au precedat statele noastre medievale să se fi închegat pe văile râurilor: „într-o epocă depărtată.. de asemenea. Interpretări româneşti.]. fie pentru a exemplifica.dualismul statal românesc. în 1969. Giurescu avea să demonteze definitiv teza monopolului otoman48. într-un punct sau altul al demonstraţiilor sale.. sunt şi ele achiziţii definitive. Şi iată argumentarea aceleiaşi idei în Introducere la istoria culturii româneşti — cartea apărută postum. argumentând o anume filiaţie: „Tipul slav [. Panaitescu le evocă. pentru numele poporului şi al ţării. în studiul său despre oraşe {Comunele medievale. controversate. Bucureşti. Se poate discuta asupra tezelor de bază din studiile care privesc originea clasei boiereşti şi oraşele medievale — ambele sunt probleme complexe. 147. târgul văii respective [. 111-120. delicate.. p. Const. P. va reveni. Aceste uniuni de obşti. Giurescu. cu nunţe noi şi terminologie nouă. P. 1964.. rolul pe care drumul comercial al Poloniei spre Marea Neagră — aşa-zisul „drum moldovenesc" — 1-a avut în viaţa economică a Moldovei şi în statornicirea statutului ei internaţional (până la sfârşitul veacului XV) e. Panaitescu şi-a presărat cartea cu o sumedenie de idei care pot fi tot atâtea puncte de pornire pentru noi tentative de soluţionare a vechilor probleme — cele din cartea sa ori altele. în studiul despre dualismul statal românesc. fie pentru a sprijini o afirmaţie. Unele din aceste idei au căpătat mai târziu o soluţionare în sensul intuit de Panaitescu. explicat într-o formă care a rămas definitivă şi fertilă încă.29. dând rezolvări (pe care le socotea definitive) pentru altele. satele de pe [o] vale alcătuiesc o unitate economică şi militară. esenţiale pentru înţelegerea Evului Mediu şi cu implicaţii în celelalte segmente ale vieţii medievale. Orânduirea feudală.

Mai încolo. totodată.]. Acest fenomen arată că. cu voievodate separate [. cum a preferat Panaitescu să-1 numească (transpunând terminologia europeană: Haut Moyen Âge. Cei pe care azi. în Maramureş şi în Haţeg. Acolo veneau şi negustorii străini. 1988. în care „văile cu sate. sediul voievodului. aceste observaţii teoretice sunt aplicate Maramureşului. La începuturile Evului Mediu românesc. vezi şi Ioan Aurel Pop. în veacul al XlV-lea erau mai multe voievodate pe văi. cei din urmă ridicându-se dintre cei dintâi. înainte de ridicarea oraşului respectiv. târgurile de schimb ce interesau valea unui râu. pe care i-a denumit. Cluj-Napoca. care a pus capăt multor confuzii din literatura de specialitate53... pentru unele aspecte. Văile formau legături de viaţă economică şi se prezentau în înaltul Ev Mediu ca asociaţii de obştii"51. văile formau unităţi economice separate. din al cărei prim volum (repetăm) s-a extras materia pentru Introducerea la istoria culturii Introducere la istoria culturii româneşti. Ibidem. „haina" în care ea a fost înveşmântată într-un moment sau altul al evoluţiei istoriografiei noastre (în lucrarea din 1964. mai jos. a luminat o întreagă perioadă din istoria noastră — acel „înalt Ev Mediu". pe care Panaitescu şi-o făurise încă în 1945. De observat că târgul râului era pe partea superioară a văii. 52 51 254 . cnezi de sat şi cnezi de vale. îi numim „cnezi de vale" erau. Apariţia târgurilor de râuri în istoria ţărilor române [. Ţara Haţegului.. Unele din aceste oraşe au un nume dublu: unul al aşezării.] este un fenomen îi! mare parte necunoscut de alte popoare [. altul al funcţiei în voievodatul văii [. în mijlocul cărora se afla centrul de schimb şi de pază. p. apelul la „tipul slav" de obştii. în acelaşi timp. Bucureşti. idem.. în regiunea de câmp [. întrucât el serveşte nu numai pentru a ilustra ideea enunţată. două categorii de cnezi. p.. Aceste târguri ale văilor sunt mărturia unei vieţi româneşti în regiunile de deal. de pildă.]. fericit şi sugestiv. 320.. unde cobor iarna oile. 1991. în feudalitatea maramureşană mai întâi. Dar am ales intenţionat acest exemplu. Această viziune a organizării româneşti anterioară întemeierii principatelor (termenul prestatul ni se pare lipsit de un conţinut precis şi real). 1970. Pe de altă parte. cu voievozi aleşi de sate"52. istoria românilor a cunoscut anumite aspecte premergătoare: proprietatea cnezială (sau a juzilor) înaintea celei boiereşti şi nobiliare. Adunările cneziale şi nobiliare (boiereşti) în secolele XIV-XVI.. în urma lucrărilor regretatului Radu Popa. trecuţi în categoria „voievozilor". Bucureşti.. Ţara Maramureşului în veacul al XlV-lea.. o premisă pentru adâncirea cercetărilor54. îndeobşte. aristocraţi a căror demnitate era ereditară. într-o epocă îndepărtată. se poate surprinde. cu satele lor.feudalismului în formele sale asemănătoare cu cele din restul Europei. în regiunea păşunilor şi dealurilor. în special Radu Popa. Instituia medievale româneşti. s-a putut vedea legătura directă — enunţată şi ea la începutul acestor însemnări — dintre Interpretările româneşti şi Istoria românilor. urmărind evoluţia unei idei. şi tot acolo s-au ridicat primele oraşe. el a distins. Această preţioasă disociere. şi doar mai târziu s-a format câte un oraş mai important. sunt toate ale afluenţilor Tisei.. avea să fie strălucit confirmată de amănunţitele cercetări ale regretatului Radu Popa.]. folosirea termenului „prestatal" etc). 282—283.]. V. înşirarea acestor citate a putut să pară fastidioasă. Hochmittelalter) — constiti nd. pe vale.

Trecând peste faptul că. P. locurile şi anii de apariţie se pot afla în mai multe variante în diferite lucrări. ne limităm la un singur exemplu: celebra lucrare a lui Radu Rosetti. determină soluţii şi construcţii care diferă — care trebuie să difere — de la un cercetător la altul. că am citit cartea lui P. lungi citate din documente 255 . Panaitescu de mai multe ori — cândva. fără nici o îndoială. pregătind această ediţie. De aceea. topindu-se în ea. Interpretări româneşti merită (merita de mult!) o ediţie nouă tocmai prin faptul că tezele ei sunt incitante şi fertile — oricum. deopotrivă. Omul însuşi ni s-a revelat din paginile cărţii sale. aşa de frumos numit de Panaitescu însuşi. Trebuie să mărturisim. şi aceasta se vede foarte bine din manuscrisele sale. despre Numele neamului şi al ţării noastre. enunţate într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat.româneşti: studiile reunite în volumul din 1947 au pregătit sinteza. trebuie subliniat caracterul de oralitate al acestui stil. un model şi un îndemn. „Gândul istoric". urmărind o problemă sau alta. însă. încheind aceste însemnări finale. în fond (s-a spus demult!). ci desfăcute pe ideile din cuprinsul lor şi reaşezate fiecare la locul său. ca un tot unitar şi de sine stătător. stăpânii şi ţăranii. cartea aceasta este. nimic mai dăunător. Pământul. Am constatat. nuanţări. dar nu fiecare în integralitatea sa. acum. alimentate şi de memoria formidabilă a lui Panaitescu. în viitor. Există această tendinţă. Alături. trebuie să avertizăm pe cititorii nespecialişti să nu creadă că vor găsi în această carte soluţiile definitive ale problemelor cercetate. periculoasă pentru progresul real al cunoştinţelor. Bucureşti. o raritate chiar şi în biblioteci. Aceasta ne îndeamnă să propunem ca. desigur. sătenii şi stăpânii (I. lucrând asupra aceluiaşi material. reeditarea unei cărţi mari. Panaitescu nu a fost un om care să lucreze îndelung asupra formei. revizuiri ale propriilor teze. Istoria românilor să fie editată aşa cum s-a păstrat în manuscris. apărută în condiţiile evocate deja. P. Panaitescu. apare o dată citat sub forma Numelui neamului noastrul Aceste neglijenţe au fost. a unei cărţi fundamentale — şi Interpretări româneşti este. inclus în acest volum. orice medievist se va întoarce la Interpretările lui P. în fiecare etapă a acestei munci. alţi istorici pot ajunge la alte concluzii. şi asupra câtorva constatări am vrea să atragem atenţia — pentru că. iar Introducerea la istoria culturii româneşti — aşa cum a pregătit-o Panaitescu însuşi în ajunul morţii. sătenii şi boierii şi mai rar în forma corectă! Ba chiar propriul său studiu. titlurile. când sub forma Pământul. există reveniri. fie pentru a le combate. renunţări. de neocolit pentru cei care doresc să studieze Evul Mediu românesc. câteodată supărătoare. dar cu altă optică şi cu alte metode. Faţă cu toate acestea. Autorii. în munca fiecărui istoric. de a socoti o reeditare drept o „reabilitare" a unor puncte de vedere: nimic mai greşit. De aici provine acea tentă de neglijenţă a scrisului său. de multă vreme. una dintre acestea — se face în primul rând pentru a pune la îndemâna specialiştilor şi a iubitorilor de istorie. în primul rând. le style c'est l'homme meme. în studiile scrise în închisoare. mai ales în notele de subsol. Fie pentru a le urma. de la un capăt la altul. 1907) e citată când sub forma Pământul.

în fine. Observaţii asupra originii oraşelor moldoveneşti. o propunere adresată. lorga. Panaitescu nu mai revizuia manuscrisul şi nu mai confrunta trimiterile din note cu lucrările respective. fireşte. dacă nu cu totul falsă58). nici apel până la îndepărtatele maluri ale Elbei. în legătură cu presupusa existenţă a dreptului de Magdeburg în vechile noastre oraşe: „Ia noi nu constatăm ceva asemănător. lipsite de simţul umorului. începuturile statelor româneşti în Evul Mediu. dar şi . pe această calitate. Este ceea "'Interpretări româneşti. Românii în Evul Mediu. în loc să cânte lăutarii ţigani". „necunoscute" rămân. presărate cu descrieri nostime şi cu mici desene hazlii. într-un mod care nu corespunde realităţii. texte neterminate etc. Bizuindu-se. din păcate. prezentate. atribuindu-i-se lui Panaitescu o lucrare intitulată Contribulion ă l'itude des origines de l'ancien droit 256 . încă. apoi desigur că între boierii de la cramele din Cotnari şi de pe Valea Teleajenului s-ar fi născut un Rembrandt. în aceleaşi texte. „Este cea mai mare greşeală credinţa că. sine ira et studio. în lumina relaţiilor cu ceilalţi istorici ai vremii lui.). e uşor de înţeles cât de nesuferit putea să pară spiritelor strâmte. cazul relaţiilor sale cu I.. nu putem să nu atragem atenţia şi asupra altei caracteristici a scrisului său. 58 Acesta este. legătura dintre om şi operă se vede ilustrată în cazul lui P. Roller şi B. Si. Editurii „Minerva" a rămas fără rezultat.colaborarea" cu M. p. dacă noi am fi fost catolici şi nu ortodocşi şi dacă n-am fi avut formele culturii slave.. Noi contribuţii.. nu mai puţin. Ridicarea gloatelor în vremea feudalismului românesc (secolele XIV-XVI). din pricina unei confuzii — să-i zicem — bibliografice. O dată mai mult. între acestea: Istoria românilor (2 voi. Husitismul în Sud-Estul Europei. acum câţiva ani.P. Dacă omul era aşa. Sunt forme care ne amintesc şăgălnicia din scrisorile de tinereţe. 56 Bogata sa corespondenţă poate face obiectul unui volum deosebit de interesant.P. Panaitescu: scrisul său. Cercetări asupra organizaţiei armatei moldovene în Evul Mediu.C.. a omului şi a operei — fiecare în integralitatea sa — acest lucru e cu deosebire necesar.T." 55 . 19 şi 138. Astfel.sau cronici. Contribuţii la istoria întemeierii Ţării Româneşti. acum câţiva ani. un Corneille şi un Voltaire. titluri de cărţi sunt redate şi ele din memorie. câteva recenzii. căci. întemeierea Ţării Româneşti. la moartea lui N. a propriei evoluţii). Mai există un număr mare de referate. în acest sens. Pentru o evaluare cumpănită. iar la Curtea Veche de pe malul Dâmboviţei s-ar fi jucat tragedii. redate în forme care nu alterau conţinutul şi nici nu se depărtau foarte tare de cuvintele originalului. Panaitescu. rigide. Câmpina — şi în operă (arhiva sa conţine un număr însemnat de inedite56) şi în ceea ce priveşte relaţiile sale cu contemporanii57 (prezentate uneori într-o lumină neclară. Societatea feudală românească văzută de autorii români din secolele XVI—XVIII. Contribuţii la instituţia „prădalica" în Ţara Românească. şi în biografie — şi menţionăm doar episodul arborării doliului la Universitate. probabi!. Filitti. oglindită în studiile reunite în Interpretări româneşti: ironia. opera sa de istoric se cuvine cercetată şi înţeleasă atât în cadrul evoluţiei istoriografiei româneşti (şi. cât şi în raport cu fazele vieţii sale şi cu firea sa şi. Fie-ne îngăduit să cităm două asemenea fragmente. nici codicele de Magdeburg citit de cinstiţii negustori de la Bârlad sau de la Iaşi. în ceea cel priveşte pe P.

Bucureşti. Panaitescu. „cea mai bună istorie a istoriografiei e. grupate pe probleme. Panaitescu uită să-1 citeze şi atunci Filitti. concizia şi limpezimea stilului"» (Georgeta Penelea. Opere alese. cu sentinţa: „Fără comentarii". Recenzii şi note critice la lucrările altora. Filitti. publică in extenso scrisoarea afectuoasă din 1928. 3 octombrie 1993 coutumier roumain. înţelegem lesne dorinţa de a reda în culori cât mai luminoase portretul autorului studiat. ci George Fotino. Filitti. istoria istoricilor înşişi"60. p. Iaşi. Pour l'histoire. p. Totuşi. un studiu relativ Ia istoria dreptului de proprietate. bucurându-se din partea acestuia de o „recenzie călduroasă". Paris. în 1935. pot fi avute în vedere studiile ample. recenzia la Mihai Viteazul. dar aceasta nu trebuie să vină din „înnegrirea" altora. se afirmă următoarele: «Mai apoi însă. 54—59. Mihai Viteazul: „Lucrarea se deosebeşte prin ordine şi înşirarea faptelor. însă. Bibliografia lui Panaitescu nu înregistrează. Bucureşti. nu mai trebuie amestecate studiile dintr-o etapă cu cele din altă etapă! 60 Pierre Chaunu. resentimentele sau dezamăgirea sunt date uitării. Şi e cu atât mai grav atunci când aşa ceva se întâmplă dintr-o nevinovată confuzie bibliografică: autorul pe care Filitti îl acuza de ingratitudine nu era P. Zub. la p. fireşte. Cuvânt înainte la: I. Filitti nu poate fi acuzat aici de spirit partizan.ce istoricii pot să întreprindă. 1984. 1937. el va scrie despre „minunata sinteză" a aceluiaşi P.P. Panaitescu. p. 145... Pentru că. pe care ar fi tipărit-o la Paris în 1928 şi pe care i-ar fi trimis-o lui Filitti ca „hommage respectueux". 257 . 4—6 şi 6—7.C. deocamdată. Bucureşti. Când are în faţă o lucrare de valoare. A se vedea Ioan C.P. aşteptând reeditarea operei sale majore 59 şi în pregătirea ei. p. XXVII). 1985. tipărit la Paris în 1928. 10 — apud: Al.P. Un châpitre de l'histoire de la propriete au Moyen Âge. care formează volume compacte. Istorie şi finalitate. precizie în exprimarea lor. 59 în afară de marile monografii (Mihai Viteazul şi Mircea cel Bătrân). în 1936. aşa cum obserya mai de mult Pierre Chaunu. acuzându-1 de ingratitudine. 1991. în nici un caz. P.

.

.......................... „Perioada slavonă" la români şi ruperea de cultura Apusului.......189 Abrevieri.............................................................................................. Drumul comercial al Poloniei la Marea Neagră în Evul Mediu............................................................................................................................................................................................................................................. De ce n-au cucerit turcii Ţările Române.........................................................................................31 II...................................................... 9 I.......................................99 II............................................ De ce au fost Ţara Românească şi Moldova ţări separate?................................ Renaşterea şi românii.......\ [ 1 II..........................215 Note la ediţia a doua........................................................ Numele neamului şi al ţării noastre........................... Comunele medievale în Principatele Române... Cum au ajuns Bucureştii capitala ţării?..................55 II...............................................83 II.............................. Problema originii clasei boiereşti......................................................................225 Postfaţă.......................................................5 Notă asupra ediţiei..13 II.......CUPRINS Cuvânt înainte.......................... începuturile literaturii în limba română.........................7 Introducere.......................................................................................213 Bibliografie.........171 II..................................................119 II...241 ...................................161 II................................................................

.

inaugurează la Editura Enciclopedică o prestigioasă colecţie — „Biblioteca Enciclopedică de Istorie a României" —. Descoperirile cele mai însemnate cuprinse în acest volum se datorează demersului novator al autorului. Enigma şi miracolul nu au fost altceva decât continuitatea românească în condiţiile aspre care au însoţit permanent istoria românească.. proces în desfăşurarea căruia întemeierea Ţării Româneşti a alcătuit turnantul decisiv. cu forţele care au slujit-o. Cartea Românii în secolul al XIII-lea. legat. 1 600 lei. poporul român. şi-a creat acum statul propriu. punctul de reazem absolut necesar al constituirii si dezvoltării naţiunii române. 2 100 lei. Lucrarea înfăţişează evoluţia lumii româneşti în secolul al XIII-lea. 192 p. .în Colecţia „BIBLIOTECA ENCICLOPEDICĂ DE ISTORIE A ROMÂNIEI" au apărut: Şerban Papacostea — Românii în secolul al XIII-lea. militare şi spirituale şi a efortului românilor de a-şi apăra identitatea şi de a-şi salva existenţa colectivă în marile înfruntări ale vremii. care a integrat datele de istorie românească cunoscute în dinamica marilor procese de istorie contemporană care le conferă semnificaţia reală şi profundă. continuu întreruptă de invazii şi ocupaţii străine. şi desăvârşirea continuităţii prin crearea unui stat românesc. Ciocnirea celor două mari forţe universale — Cruciata. broşat. între cruciată şi Imperiul mongol. în cadrul larg al marilor desfăşurări de istorie universală în care s-a desăvârşit acest proces. E istoria unei vaste ciocniri de forţe politice. e istoria etapei finale a îndelungatei tranziţii a lumii româneşti de la etnie la naţiune. între cruciată şi Imperiul mongol cuprinde în paginile ei un fragment însemnat din ceea ce istoricii au numit: o enigmă şi un miracol istoric. în împrejurările extrem de grele create de aspiraţiile de hegemonie şi dominaţie ale marilor puteri şi pentru a se putea apăra cu eficacitate împotriva tendinţelor acestora. şi Imperiul mongol — a alcătuit şi cadrul general al lumii româneşti care. trecerea ei de la formele străvechi de organizare în care a vieţuit timp de secole la statul de sine stătător — de la voievodat la domnie —. Cartea Românii în secolul al XIII-lea. consacrată celor mai însemnate aspecte şi procese ale istoriei naţionale şi universale. aparţinând reputatului istoric Şerban Papacostea. între cruciată şi Imperiul mongol.

1 850 l ei. aceea a identităţii poporului român în dimensiune istorică. legat. Creaţie fundamentală a istoriografiei postbelice.Adolf Armbruster — Romanitatea românilor. în colecţia Bi bli ot e ca Enc ic l ope di c ă de Is t o ri e a Ro m â ni e i' ' c o or d o n a t ă d e academicianul profesor Şerban Papacostea. Istoria unei idei. Cartea lui Max Demeter Peyfuss. 2 400 lei. Acestei lucrări unice. 344 p. o dată cu afirmarea pe arena politică a aromânilor ca grup etnic revendicându-şi drepturi egale cu ale altor popoare şi autonomie culturală şi religioasă în interiorul unui alt stat (Imperiul Otoman). etnografic şi lingvistic în examinarea „chestiunii aromâneşti". este un studiu consacrat evoluţiei istorice a aromânilor. vastul material investigat sau. Intre cărţile ce urmează să apară în prezenta colecţie: Max Demeter Peyfuss — Chestiunea aromânească. competenţa. autorul i-a consacrat ceea ce era mai valoros în fiinţa lui: pasiunea cercetării. Problema diplomatică şi politică aromânească s-a ivit în a doua jumătate a secolului trecut. Cartea lui Adolf Armbruster este — aşa cum s-a mai arătat — „rezultatul întâlnirii dintre o temă istorică majoră şi un istoric pe măsura însemnătăţii ei". o versiune dezvoltată a tezei de doctorat susţinută de autor în anul 1971 la Facultatea de filosofie a Universităţii din Viena. Lucrarea Romanitatea românilor. last but not least. de a duce până la capăt actul de creaţie intelectuală. revăzută şi adăugită. prezentul volum tratează şi rezolvă una dintre cele mai de seamă probleme ale istoriei naţionale. ca aceea a etnogenezei aromâneşti. convins fiind că informaţia istorică exactă este singura modalitate de a tempera „manifestările exacerbate ale subiectivităţii". 262 . care i-a permis să exploreze cele mai variate şi dificile terenuri ale documentaţiei.. vede acum lumina tiparului la Editura Enciclopedică într-o a doua ediţie. Autorul analizează unele chestiuni controversate. broşat. Autorul aduce argumente de ordin istoric. din care a rezultat masa imensă de informaţie erudită aşezată la temelia construcţiei. cu alte cuvinte. aparţinând cunoscutului istoric sas Adolf Armbruster. adică de a organiza. şi. aşa cum a înţeles-o ştiinţa istorică europeană în Evul Mediu. Istoria unei idei. capacitatea de a domina.

din Evul Mediu târziu până în epoca modernă. Stările şi monarhia întemeiată pe stări au caracterizat o clapă însemnată din istoria Europei. ulterioare întemeierii Ţării Româneşti şi Moldovei. Expresie a unei concepţii ierarhice asupra societăţii. Gheorghe J. în funcţie de rostul lor social-economic. cartea Sfatul domnesc şi Adunarea stărilor în Principalele Române. „Chestiunea aromâneasca" rămâne deschisă cercetătorilor. cartea e deopotrivă expresia unei etape tragice a istoriei naţionale si un moment culminant al istoriografiei române. ale fiecărui individ. ca şi al reflecţiilor istoricului asupra grelelor împrejurări prin care trecea România în timpul celui de Al doilea război mondial şi după încheierea acestuia. 2C3 . grupuri socioprofesionale şi politice definite prin statute diferite. care sunt invitaţi să studieze în continuare arhivele din Bucureşti. lumea stărilor şi-a găsit instrumentul de reprezentare corespunzător faţă de monarhia centralizatoare şi apoi faţă de cea absolută. precum şi asupra perspectivelor regimului constituţional al ţării. redactată in regimul domiciliului obligatoriu ia care a fost supus autorul <1948— 1950). Brătianu — Sfatul domnesc şi Adunarea stărilor în Principatele Române. Brătianu şi una din cele mai însemnate realizări ale istoriografiei române. Rod a! unor îndelungate cercetări şi al unui şir de studii pregătitoare. Paris S. este una dintre cele mai de seama creaţii ale activităţii istoriografice a lui Gheorghe I. Este unul din meritele cele mai de seamă ale marelui istoric care a fost Gheorghe I. societatea europeană a fost structurată pe stări şi ordine. în limba română. în i n s t i t u ţ i a Adunărilor de Suiri.3. de a fi definit rostul şi specificii! lor şi de a fi urmărit evoluţia lor de la primele atestări documentare. până când ierarhia aristocratică şi privilegiul s-au destrămat sub loviturile revoluţiilor democratice din secolul al XVIII-Jea şi al XlX-lea. înlăuntrul acestora. Londra. până în secolul al XlX-lea. precursoare a parlamentelor moderne. politic şi spiritual. Brătianu de a fi descoperit şi în istoria medievală românească existenţa stărilor şi a regimului de stări. care stabilea deopotrivă îndatoririle si drepturile sau privilegiile fiecărui ordin şi ale fiecărei stări si.printre care situează naţionalismul excesiv. Apărută în exil. la aproape un sfert de secol după moartea silnică a autorului ei. Timp de câteva secole. Atena. în raport cu locul ocupat în viaţa socială şi politică de membrii lor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful