Lector univ. dr.

Mircea Tutunaru

Drept constituţional şi instituţii politice
vol. I

CUPRINS
NOŢIUNI INTRODUCTIVE............................................................... 1 Originea dreptului ......................................................................... 1 Definiţia dreptului ......................................................................... 2 Obiectul dreptului.......................................................................... 3 Subiectele de drept ........................................................................ 4 Izvoarele dreptului......................................................................... 4 Diviziunile dreptului...................................................................... 5 CAPITOLUL I STATUL ŞI DREPTUL. DREPTUL ŞI MORALA. STATUL ŞI POLITICA. DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢIA POLITICĂ ........................................................................................... 6 Statul şi dreptul ............................................................................. 6 Dreptul şi morala........................................................................... 8 Statul şi politica............................................................................. 9 Dreptul constituţional .................................................................. 10 Instituţia politică.......................................................................... 13 CAPITOLUL II RAPORTURILE JURIDICE DE DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI SUBIECTELE ACESTORA............................................................. 16 Identificarea raporturilor de drept constituţional........................... 16 Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional ................. 19 CAPITOLUL III NORMELE DE DREPT CONSTITUŢIONAL, IZVOARELE FORMALE ALE DREPTULUI CONSTITUŢIONAL ŞI LOCUL DREPTULUI CONSTITUŢIONAL ÎN SISTEMUL DE DREPT..... 22 Normele de drept constituţional ................................................... 22 Izvoarele formale ale dreptului constituţional român.................... 23 Locul dreptului constituţional în sistemul de drept ....................... 26 CAPITOLUL IV ŞCOALA ROMÂNEASCĂ DE DREPT CONSTITUŢIONAL........ 30

CAPITOLUL V DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI SOCIETATEA CIVILĂ ............35 BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLELE I-V ............................................38 CAPITOLUL VI TEORIA CONSTITUŢIEI .................................................................40 Noţiunea de constituţie.................................................................41 Apariţia, adoptarea, modificarea, suspendarea şi abrogarea constituţiei. .......................................................................................44 Apariţia Constituţiei. .............................................................44 Procedura şi tehnicile de adoptare a constituţiei....................49 Modificarea (revizuirea) constituţiei......................................52 Suspendarea şi abrogarea constituţiei ...................................55 Revoluţia română din 16-22 decembrie 1989 şi regimul constituţional stabilit imediat după ea................................................56 Constituţia din 8 dec. 1991 .....................................................58 Supremaţia constituţiei - concept, fundamentare, efecte juridice, garanţii .............................................................................................59 Conceptul de supremaţie a constituţiei...................................59 Fundamentarea ştiinţifică......................................................60 Consecinţele juridice ale supremaţiei constituţiei...................61 Garanţiile juridice ale supremaţiei constituţiei ......................62 CAPITOLUL VII EVOLUŢIA CONSTITUŢIONALĂ A STATULUI ROMÂN .............63 CAPITOLUL VIII CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR .....................77 Teoria generală.............................................................................77 Autorităţile publice competente să controleze constituţionalitatea legilor.....................................................78 Alte forme de control al constituţionalităţii legilor.................82 Constituţionalizarea dreptului, consecinţă a controlului constituţionalităţii legilor ......................................................82 Controlul constituţional al legilor în românia ................................83 BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLELE VI-VIII ......................................86

CAPITOLUL IX CETĂŢENIA ROMÂNĂ ................................................................... 89 Noţiunea de cetăţenie .................................................................. 89 Natura juridică a cetăţeniei .......................................................... 90 Reglementarea juridică a cetăţeniei române ................................. 91 Dobândirea cetăţeniei române...................................................... 92 Cetăţenia copilului găsit pe teritoriul României............................ 96 Pierderea cetăţeniei române ......................................................... 97 Dovada cetăţeniei române............................................................ 99 Cetăţenia de onoare ................................................................... 100 Dubla cetăţenie.......................................................................... 100 Cetăţenii străini şi apatrizii ........................................................ 102 CAPITOLUL X DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR ROMÂNI..................... 105 Consideraţiuni generale ............................................................. 105 Noţiunea şi natura juridică a drepturilor fundamentale ............... 106 Principiile constituţionale aplicabile drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor români............................ 114 Clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români ........................................................................................... 117 Inviolabilităţile ................................................................... 120 Drepturile şi libertăţile social-economice şi culturale ......... 134 Drepturile exclusiv politice................................................. 156 Drepturile şi libertăţile social- politice ............................... 161 Drepturile garanţii ............................................................. 173 Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor români ................ 177 Avocatul Poporului............................................................. 181 BIBLIOGRAFIE LA CAPITOLELE IX-X....................................... 185 ANEXE ........................................................................................... 188 Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429 din 31 octombrie 2003 ................................................................... 189 Legea nr. 429 din 23 octombrie 2003 de revizuire a Constituţiei României ....................................................................................... 237

..............................264 Legea cetăţeniei române nr...... 21/1991 modificată şi completată potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr................ 43 din 29 mai 2003 ....................269 ...........3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului ...........................Legea nr.....................

un stat de drept sau dimpotrivă un stat totalitar. precum şi a raporturilor între individ şi societate. din perspectiva juristului. societăţi comerciale ş. experţi în formarea lapidară a instituţiilor 1 . Practic orice individ. Nici juriştii romani. partide şi organizaţii sindicale. stat. Conceptul ştiinţific de drept este foarte greu. fiecare dintre aceste entităţi fiind titulare de drepturi si obligaţii. În jurul acestor două concepte drepturi şi obligaţii şi în legătură cu ele. dacă nu imposibil de definit cu exactitate datorită particularităţilor reglementării juridice a relaţiilor sociale. Din momentul conştientizării de către societate şi individ ca sunt titulare de drepturi şi obligaţii se poate vorbi de existenţa dreptului ca formă juridică de reglementare a relaţiilor sociale. ca istoria raporturilor între indivizi. definite de la un sistem juridic naţional la altul.NOŢIUNI INTRODUCTIVE Originea dreptului Istoria civilizaţiei umane poate fi privită. Locul acestora in ansamblul social global şi conţinutul lor definesc un stat ca fiind democrat. Modul în care fiecare dintre aceste subiecte de drept îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile asumate. au drepturi şi obligaţii. instituţii publice. defineşte la rândul său gradul de civilizaţie al unei societăţi. se desfăşoară viaţa socială din cele mai vechi timpuri până astăzi.m.a.d.

Celsus a definit dreptul ca fiind „jus est ars boni et aequi”. Acestor norme li s-a dat numele de reguli de conduită sau norme de drept şi astfel s-a născut dreptul. Originea dreptului se pierde în negura veacurilor şi este sigur că normele de convieţuire s-au cristalizat în cadrul practicii sociale. Acestea ar fi: „honeste vivere. Ulpian a definit principiile dreptului. adică pe baza unor fapte sociale repetate într-o formă identică timp îndelungat. norme a căror respectare este general-obligatorie şi asigurată prin forţa de constrângere a statului. deci ordinea juridică. raporturile între guvernanţi şi supuşi. prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile indivizilor. Definiţia dreptului Prin drept se înţelege ansamblul normelor juridice ce au fost sancţionate de stat. alterum non leadere. Relaţiile sociale din cadrul primelor comunităţi statale au început să fie reglementate printr-un sistem de norme sociale cu caracter cutumiar. modul de organizare şi funcţionare al puterilor statului şi prin care sunt instituite si apărate ordinea şi stabilitatea socială. prescripţii religioase şi alte reguli de convieţuire socială. dreptul ar fi ansamblul regulilor de conduită umană edictate şi sancţionate de către autoritatea statală şi destinate să asigure domnia ordinii şi libertăţii în relaţiile sociale. 2 . Într-o altă definiţie. suum cuique tribuere”.juridice nu au reuşit să ne lase o unică definiţie a dreptului.

purtând trăsături specifice unei anumite orânduiri. Hegel) sunt legi provenind de la oameni. În esenţa sa dreptul este instrumentul principal prin care autoritatea statală. pe care se întemeiază o anumită comunitate socială. rolul şi funcţiile de consolidare şi apărare a organismului social. politice. Dreptul nu valorează însă nimic fără forţa statului care să-1 propulseze. a relaţiilor de producţie şi sociale. Această relaţie între drept şi forţa statului este valabilă atât în interiorul acesteia cât mai ales în raporturile internaţionale.d. de reglare a comportamentului uman astfel încât să nu se lezeze valorile economice. să-l impună.a. unei anumite comunităţi istorice căreia îi aparţine ca tip istoric de reglementare a istoriei sociale. sociale. Dreptul – activitate socială prin excelenţă – este un produs al practicii şi existenţei sociale. Obiectul dreptului Obiectul dreptului constă în formarea regulilor de conduită general-obligatorii. atât pentru indivizi priviţi separat sau în grup.m. puterea de stat îşi exercită în virtutea suveranităţii sale.În literatura noastră juridică mai veche s-a considerat că dreptul nu este decât un ansamblu (sistem) de reguli de conduită impuse de puterea publică menite să asigure ordinea în societate. 3 . etice ş. Legile dreptului (sublinia în acest sens. juridice.

potrivit anumitor principii şi criterii. forma exterioară a acestora 4 . Aceste condiţii diferă. Ea este conferită de stat cu respectarea anumitor condiţii. de la un stat la altul şi de la o epocă istorică la alta. Teoria generală a dreptului grupează izvoarele dreptului în două categorii: · Izvoare materiale (sau în sens material) prin care înţelegem daturile dreptului. realităţile exterioare acestuia şi care determină acţiunea legiuitorului sau dau naştere unor reguli izvorâte din necesităţile practice · Izvoare formale (sau în sens formal) care definesc formele de exprimare a normelor juridice. decret. Subiectele de drept Subiectele de drept sunt persoanele fizice şi persoanele juridice. regulament. decret-lege. Izvoarele dreptului Izvorul de drept este forma pe care o îmbracă o prescripţie juridică: lege. cât şi pentru organismele care exercită autoritatea publică. în general. ordonanţă etc. Calitatea de subiect de drept nu este dobândită automat sau din oficiu.

cel care reglementează modalităţile prin care primul este aplicat de către organele statului sau de către organele internaţionale. Dreptul determinator indică ceea ce trebuie să se facă sau să nu se facă în societate. Din punct de vedere al obiectului imediat al normelor juridice dreptul se poate clasifica în drept material. Din punct de vedere al naturii prevederilor care sunt grupate. Din punct de vedere al sursei de formare dreptul este divizat în drept intern (expresie a voinţei societăţii organizată în stat) şi drept internaţional public (expresie a acordurilor de voinţă dintre state în raporturile dintre ele). 5 . De ex. Cea mai mare diviziune a dreptului şi cea mai folosită în practică este cea în drept public şi drept privat. adică cel care reglementează modul de comportare al oamenilor. dreptul poate fi împărţit în drept determinator şi drept sancţionator. şi drept procedural. din punct de vedere al formei de exprimare dreptul poate fi împărţit în drept scris (actul normativ) şi drept nescris (cutuma). iar dreptul sancţionator organizează reacţia socială împotriva conduitei individului care este contrară dreptului determinator.Diviziunile dreptului Întregul ansamblu de norme juridice care formează dreptul pozitiv poate fi separat în două mari categorii prin aplicarea unui criteriu de clasificare sau altul.

dar esenţa sa a rămas aceeaşi . DREPTUL ŞI MORALA. STATUL ŞI POLITICA. aşa cum sublinia Hans Kelsen. statul are două accepţiuni: una largă (ţară). DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢIA POLITICĂ ■ Statul şi dreptul Statul este strâns legat de drept. are un caracter istoric. ceea ce se exprimă prin drept. statul ca şi dreptul. Statul asigură eficienţa dreptului şi este cea mai importantă instituţie politică a societăţii umane. populaţia şi suveranitatea) şi una restrânsă (juridică). ca sumă a trei elemente (teritoriul. motiv pentru care există statul feudal. Dreptul obiectiv reprezintă 6 . Statul creează dreptul. Acesta din urmă. statul poate fi considerat o ordine juridică de constrângere. iar dreptul delimitează configuraţia şi limitează acţiunile statului. la rândul său are două accepţiuni. şi anume: obiectivă şi subiectivă. socialist. statul exprimă ordinea din natură. ca formă organizată (instituţionalizată) a puterii politice (a poporului). o putere de comandă şi are o voinţă distinctă de cea a indivizilor şi deasupra lor. Ca şi dreptul. capitalist. Structura şi funcţiile statului au evoluat.CAPITOLUL I STATUL ŞI DREPTUL.o putere de comandă sau un instrument de organizare a societăţii umane. În această accepţiune. Astfel. Ca urmare. pe care o apreciază şi este produsul istoriei societăţii umane. Statul şi dreptul au apărut deodată şi din aceleaşi cauze.

Dreptul obiectiv se împarte sistematizat în ramuri de drept. Dreptul subiectiv este posibilitatea unei persoane în temeiul căreia aceasta poate avea o conduită şi poate cere celorlalţi să i-o respecte. dreptul muncii etc. este un ansamblu sistematizat de norme juridice (legi şi alte acte normative). în calitatea lor de persoane juridice de drept public. Dreptul privat reprezintă un ansamblu de norme juridice aplicabile persoanelor fizice şi celor juridice şi raporturilor juridice dintre ele. dar nu în calitatea sa de reprezentant al interesului general şi purtător al autorităţii statale. în sens restrâns legea este unul din izvoarele dreptului. Dreptul obiectiv pozitiv reprezintă totalitatea normelor juridice în vigoare. dreptul administrativ. la rândul său. între persoanele juridice se poate enumera şi statul. Există chiar ramuri de graniţă cum este dreptul mediului.totalitatea sistematizată a normelor juridice. Se observă o tendinţă de constituţionali/are a dreptului. dreptul internaţional public etc. Dreptul public reprezintă un ansamblu sistematizat de norme juridice care privesc relaţii sociale ale persoanelor cu statul şi colectivităţile publice.) şi drept privat (dreptul civil. ca urmare a supremaţiei constituţiei. drept care. Distincţia dintre ele nu trebuie absolutizată.). care se pot grupa în două structuri: drept public (dreptul constituţional. 7 . dreptul familiei. dreptul penal. în dreptul public prevalează voinţa statului şi interesul general.

Dreptul trebuie să aibă la bază regulile morale. deja expus.Dreptul şi morala Menirea dreptului este de a asigura armonia vieţii sociale.. Cu toate acestea normele de drept fac trimitere la respectarea 8 . care se cristalizează într-o societate umană. iar la nevoie pentru a fi aduse la îndeplinire prin forţa coercitivă a statului. Regulile morale pot fi laice. îşi au fundamentul în regulile morale. ca formă a constituţiei sociale. religioase. burgheze etc. Astfel. fără de care aceasta din urmă nu este posibilă. Astfel. asemănări care au avut ca efect o anumită confuzie între normele juridice şi regulile morale. trebuie să-1 călăuzească pe legiuitor în adoptarea normelor de drept. dar şi statul. care trebuie respectate de oameni. regulile morale se ocupă de cele mai diferite domenii ale vieţii sociale. pe care fiecare om trebuie să şi le impună. diferenţa dintre bine şi rău. intră în domeniul moralei. Toate regulile de conduită neprevăzute cu sancţiune. în timp ce normele de drept se pot clasifica într-un alt mod. Ca urmare. Datorită acestui fapt dreptul are o serie de asemănări cu morala. în timp ce dreptul cuprinde norme. cu toate că sfera lor este diferită. pentru că aceste reguli îşi au sorgintea în natura de a fi a omului şi în trăsătura sa socială. dominante. într-o perioadă a istoriei societăţii umane (Leibniz). Dreptul şi morala au acelaşi scop şi anume de a asigura convieţuirea oamenilor. dreptul.

Regulile morale sunt mai aproape de dreptul natural şi acolo unde ele există totul este clar. hotărât dinainte spre deosebire de lumea politică. funcţiile şi conţinutul activităţii acestuia. Într-o altă viziune politica include problemele care interesează statul şi moralul de a fi condus. el are caracter universal adică se impune în orice societate şi este imuabil (nu se schimbă.26. concepute şi explicate în afara sferei politicii. Pe cale de consecinţă. într-un anumit stat. aşa cum opinează Alexis de Tocqueville. Dreptul pozitiv este ansamblul normelor juridice în vigoare existente la un moment dat în societate. deci are caracter permanent.regulilor morale. Statul şi politica Chiar dacă politica este greu de definit şi este mulţi funcţională. Între dreptul natural şi cel pozitiv există o legătură foarte strânsă. pentru că sfera politicii presupune participarea la soluţionarea treburilor statului şi determină forma. nici una din organizările constituţionale nu au putut fi înţelese.53 din Constituţie). coordonat.30. politica însăşi trebuie să fie morală. transmiţându-se de la o etapă la alta a dezvoltării statului). art. forma şi conţinutul politicii sunt determinate de starea socială specifică unui stat şi deci unul este conţinutul politicii într-un stat şi altul într-un alt 9 . Dreptul natural derivă din natura lucrurilor din raţiunea omenească. art. trimiteri care se găsesc chiar în constituţii (art.

La Paris prima catedră de drept constituţional a apărut în 1834. al XVIII-lea) decât celelalte ramuri de drept. 10 . În anul 1867 Simion Bărnuţiu publica la Iaşi „Dreptulu Publicu alu Româniloru”. de Dimitrie Paul Vioreanu între 25 ianuarie 1859 şi 24 octombrie 1881.stat. „Elemente de drept constituţional”. iar în 1889 Christodul J. la Brăila. pentru că politica câştigătoare în alegeri se va impune în organizarea şi funcţionarea statului şi în conţinutul normelor de drept. acelaşi autor publica „Dreptulu naturale publicu”. în Italia. pentru căt reglementează cele mai importante valori ale unei societăţi. dreptul constituţional s-a predat. Codrescu. Dreptul constituţional Dreptul constituţional este ramura cea mai importantă a dreptului şi a dreptului public. apoi la Pavia şi la Bolognia. iar în anul 1864 sub această denumire de „Drept constituţional” publicat de A.G. la Ferrara (1796). în anul 1870. un amestec de drept constituţional şi drept administrativ. În anul 1880 G. la Bucureşti. tot la Iaşi. la Academia Mihăileană. Meitani publica „Studie asupra Constituţiei României”. El a apărut mai târziu (în sec. iar în România în 1837 sub forma unui studiu al legislaţiei diferitelor popoare. Mai mult. În România. chiar exigenţele politicii se vor regăsi în stat şi în drept. Suliotis publica.

Un rol important l-au mai avut în această evoluţie Tudor Drăganu. în 1903 (la Iaşi). reglementarea relaţiilor sociale 11 . Genoveva Vrabie şi alţi autori de specialitate de mare valoare.ale lui Romulus Boilă) şi la Bucureşti (1942 . unul al lui Constantin Dissescu. Ioan Muraru. organizarea politică a statului etc. N.Consacrarea sa se face prin două cursuri. organizarea. În unele definiţii apar o serie de elemente de nuanţă cum ar fi: respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţeneşti. funcţionarea raporturile juridice dintre puterile politice. ca ramură a sistemului de drept există o diversitate de opinii. Ion Deleanu. În legătură cu definirea dreptului constituţional. în 1915 (la Bucureşti) şi altul al lui Constantin Stere. limitele puterilor publice.„Tratatul de drept public” publicat de Paul Negulescu şi George Alexianu). Dreptul constituţional reglementează: este definit ca acea ramură de drept care şi forma statului. Paul Negulescu şi George Alexianu defineau dreptul constituţional ca fiind „totalul de reguli şi principii după care se organizează şi se guvernează un stat”. Evoluţia dreptului constituţional a continuat prin mai multe cursuri care au apărut la Cluj (1920 şi 1927 . iar Dicey îl definea ca fiind format din „toate regulile care interesează direct sau indirect executivul puterii suverane în stat”. Prisca.

a dreptului familiei. a dreptului agrar.ce apar în procesul organizării şi exercitării puterii. administrativă. în acest fel dreptul constituţional apare ca o ramură conducătoare a dreptului fiecărei ţări. naţionale ale societăţii. partidele politice legal constituite au vocaţie de subiect de drept constituţional: depun candidaturi pentru mandatele de deputaţi şi senatori. prezintă candidaţi pentru funcţia de preşedinte al ţării sau pentru alte funcţii elective. financiar etc.. concretizează principiile şi normele constituţionale şi nu pot deroga de la acestea. Importanţa dreptului constituţional constă în aceea că el stabileşte structurile statal-politice. Aceste interese au o valoare şi o întindere universală. organizează viaţa socială şi 12 . Dreptul constituţional este ansamblul de reguli şi principii după care se organizează şi guvernează un stat. Din punct de vedere al raporturilor de drept constituţional. Legislaţia penală. ori al organizării puterii care ar cuprinde exercitarea puterii sau în exercitarea puterii. civilă. îmbracă în formă juridică supremă cele mai importante cerinţe sociale – acelea de a căror respectare depinde realizarea intereselor generale. al muncii. cu ocazia campaniilor electorale pentru alegeri locale sau generale. În general cetăţenii capătă periodic calitatea de subiect de drept constituţional.

Primul-ministru etc. apropie sensibil semnificaţia acestora de regimul politic. El determină şi fixează cadrul de dezvoltare a tuturor celorlalte ramuri de drept. Spre exemplu sunt instituţii politice: Preşedintele României. În această disciplină interesează instituţiile politice. Parlamentul. este o parte a ramurii de drept. precum şi formele organizatorice. dar şi o serie de deosebiri. prin instituţie de drept se înţelege un grup de norme juridice reunite datorită obiectului comun de reglementare. a vieţii sociale şi statal-politice. care are multe accepţiuni şi sensuri. Studiul simultan al dreptului constituţional şi al instituţiilor politice permite determinarea adevăratei 13 semnificaţii a dreptului constituţional. care reprezintă o parte a instituţiilor de drept. care le realizează. este o instituţie de drept. . Instituţia politică Pentru a înţelege această noţiune trebuie pornit de la noţiunea de instituţie de drept. Guvernul. în acest sens. Într-un sens larg. Într-un sens restrâns (care este şi cel juridic). viaţa şi aplicarea normelor juridice care le constituie. care ar putea să pună sub semnul întrebării asocierea lor. într-un sens restrâns. Instituţia de drept. prin plasarea acestuia în context sociologic. instituţiile politice cuprind sensul restrâns al acestora. Totalitatea instituţiilor politice şi conţinutul politic. care se referă la putere. care se adaugă lor. În alte cuvinte instituţia politică.protejează pe individ. Există astfel o strânsă legătură între dreptul constituţional şi instituţiile politice.

Termenul de instituţie politică trebuie luat într-un sens larg. prin raportare la stat. instituţiile politice sunt studiate în cadrul dreptului constituţional. atribuţiile şi prerogativele ce li se conferă sunt stabilite prin Constituţie sau alte acte normative. De aceea.) partide politice ş.a. organisme de suveranitate naţională (parlament. deşi acestea nu sunt singurele norme care concură la organizarea şi funcţionarea instituţiilor politice ca atare. Instituţia politică ca atare apare ca rezultat al conlucrării mai multor factori: a) instituţionalizarea şi autonomizarea unor relaţii şi activităţi politice prezentând similitudini şi o importanţă socială deosebită pentru viaţa socială b) specializarea organismelor (instituţiilor) care desfăşoară un anumit tip de activităţi şi unirea acestora într-un tot unitar şi coerent 14 . monarh. Organizarea şi funcţionarea lor. înţelese ca exteriorizarea cea mai generală şi abstractă a raporturilor între conduita socială. politică a indivizilor şi statul ai căror cetăţeni sunt. prim-ministru. Instituţiile la care ne referim sunt reglementate cu ajutorul normelor juridice. Acest termen indică organismele sau instituţiile care concură individual şi toate împreună la exercitarea unitară a puterii politice. forme de manifestare ale fenomenelor politice. guvern ş. Ele sunt totodată.a. preşedinte de republică.

ca şi cele juridice trebuie să fie stabile. precum şi a unor norme care sancţionează orice atingere adusă funcţionării instituţiilor politice respective. Instituţiile politice. numai astfel pot asigura o guvernare armonioasă. organizarea şi funcţionarea instituţiilor politice. 15 .c) conferirea unei haine juridice acestui ansamblu unitar prin stabilirea unor norme general obligatorii care reglementează desemnarea.

De aceea este necesar să se adopte reguli prin care să se consolideze factorii care determină conţinutul şi forma puterii. Dreptul constituţional este o „teorie despre puterea de stat.CAPITOLUL II RAPORTURILE JURIDICE DE DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI SUBIECTELE ACESTORA Identificarea raporturilor de drept constituţional Raporturile juridice de drept constituţional reprezintă obiectul de reglementare al dreptului constituţional. În procesul de instaurare. Puterea trebuie instaurată. În stabilirea obiectivului dreptului constituţional s-au ivit mai multe dificultăţi şi s-au exprimat mai multe opinii. dar şi menţinerea şi exercitarea ei în aşa fel încât voinţa guvernanţilor (cei care au instalat-o) să se realizeze ca voinţă de stat. care este organizată şi funcţionează pe baza dreptului”. adică al normelor juridice care formează această ramură de drept în accepţiunea sa de jus. menţinere şi exercitare a puterii de stat apar o serie de relaţii sociale de o deosebită importanţă care sunt reglementate de normele de drept constituţional. Raporturile juridice de drept constituţional sunt acele relaţii sociale care apar în procesul de instaurare. iar cei care au instaurat-o au interes să o menţină şi să o exercite. Normele ce reglementează aceste relaţii formează dreptul constituţional. 16 . menţinere şi exercitare a puterii de stat.

Într-o altă opinie. administrativ. care stau la fundamentul puterii de stat şi. Gh. iar celelalte ramuri îşi au sursa în constituţie. garantate prin mijloace specifice a dreptului legilor. constituţional revocarea (controlul de etc. şi apoi că principalul izvor de drept este constituţia. iar relaţiile de repartiţie. Se scoate în evidenţă ceea ce este necesar pentru existenţa puterii de stat. care precizează că toate relaţiile sociale reglementate în constituţie sunt raporturi juridice de drept constituţional. administrativă etc. nu pot fi reglementate decât în constituţie şi în dreptul constituţional. constituţionalitate parlamentarilor Consecinţele acestei opinii sunt că nu există bariere (ziduri) între ramurile de drept..Există opinia că prin constituţie s-ar reglementa alături de relaţiile sociale de drept constituţional şi altele de drept civil. socială). Reglementarea lor prin constituţie are ca efect şi dobândirea calităţii de raporturi de drept constituţional. Ne raliem opiniei prof. Iancu menţionează că prin constituţie sunt reglementate relaţii sociale de natură diferită (civilă. prof. ci aceasta consfinţeşte esenţa statului. ca atare. penal etc. pentru că principiile din constituţie trebuie respectate şi de parlament. bazele acestuia (economică.).). Relaţiile sociale reglementate privesc astfel fenomene sociale. acestea fiind adevărate obligaţii constituţionale. 17 . Iancu. de proprietate etc. Gh. sunt reglementate de alte regimuri de drept. Într-o opinie se consideră că prin constituţie nu sunt reglementate relaţii sociale. penală.

Tot relaţii sociale de drept constituţional sunt şi relaţiile ce se nasc în activitatea de exercitare a puterii de stat. Cât priveşte teritoriul. care guvernează şi determină puterea de stat în conţinutul său. şi care se realizează de către parlament. iar în ceea ce priveşte populaţia – relaţiile sociale referitoare la cetăţenie şi drepturile. Obiectul de reglementare al dreptului constituţional îl formează relaţiile sociale care se nasc în procesul de instaurare şi menţinere a puterii de stat şi care privesc bazele puterii de stat (economice. Acestea presupun adaptarea unor reguli care să asigure atingerea scopurilor sociale.) şi bazele organizării puterii de stat (teritoriul şi populaţia). care este o activitate de conducere la nivelul superior al tuturor statelor. menţinere şi exercitare a puterii de stat.Relaţiile sociale de drept constituţional sunt de două feluri: cu dublă natură juridică şi cele specifice acestei ramuri de drept. 18 . dreptul constituţional este preocupat să reglementeze relaţiile privind structura de stat şi organizarea administrativ-teritorială. sociale etc. Bazele puterii de stat (economice şi sociale) sunt elemente exterioare statului. Ceea ce este comun ambelor categorii este că se nasc în procesul de instaurare. libertăţile şi îndatoririle fundamentale. politice. Bazele organizării puterii de stat (populaţia şi teritoriul) sunt elemente exterioare statului care doar condiţionează organizarea puterii de stat.

Subiectele luate individual sunt: Trăsăturile subiectelor de drept constituţional sunt: 19 . menţinere şi exercitare a puterii în stat. însă cu condiţia ca statul să le recunoască această calitate. Subiectele – forme organizate sunt: poporul statul autorităţile publice partidele şi alte formaţiuni politice unităţile administrativ-teritoriale circumscripţiile electorale cetăţenii străinii apatrizii unul din subiecte este întotdeauna deţinătorul puterii politice (sau de stat) sau parlamentul subiectele acţionează în mod necesar în raporturile juridice ce apar în procesul de instaurare.Subiectele raporturilor constituţional juridice de drept Subiectele raporturilor juridice de drept constituţional sunt oamenii luaţi individual sau grupaţi în forme organizate.

Noi considerăm că poporul. în condiţiile art. iar alţii că doar pentru raporturile juridice de drept constituţional. 20 . menţinere şi exercitare a puterii. Deci. Statul Statul apare ca subiect direct sau indirect de drept constituţional prin organele sale. De altfel. există diverse opinii. ci cetăţenii organizaţi în circumscripţii electorale. dar unii autori consideră că doar pentru raporturile juridice internaţionale.1. Unicitatea intereselor poporului cu cele ale statului nu are ca efect imposibilitatea ca cele două să fie subiecte distincte de drept constituţional. structurii de stat etc. 2 din Constituţia României. în stabilirea formei de guvernământ. Unele opinii susţin că poporul este subiect de drept. Astfel se consideră că drepturile poporului sunt inseparabile de cele ale statului. fiind deţinătorul suveranităţii în ţara noastră. intervine în procesul de instaurare. Într-o opinie i se contestă poporului calitatea de subiect al raporturilor juridice de drept constituţional. poporul este subiect al raporturilor juridice de drept constituţional. 2. nu poporul apare ca participant la raporturile juridice. Poporul În ceea ce priveşte calitatea de subiect al raporturilor juridice de drept constituţional a poporului.

menţinere şi exercitare a puterii.) pot fi participanţi la raporturile ce apar în procesul de instaurare. Cetăţenii. alte organizaţii Partidele. Organele statului (autorităţile publice) şi instituţiile publice Autorităţile legiuitoare apar întotdeauna ca subiecte ale raporturilor de drept constituţional.3. formaţiunile politice. alte organizaţii ca forme organizate prin care cetăţenii pot participa la guvernare (prin alegeri etc. la drept de azil etc. formaţiunile politice. Organele interne ale parlamentelor pot fi şi ele asemenea subiecte. 5. ca persoane fizice (pentru realizarea drepturilor lor). Partidele. Cetăţenii străini şi apatrizii. 4. ca persoane învestite cu anumite demnităţi sau funcţii publice şi organizaţi în circumscripţii electorale (în alegerile parlamentare sau prezidenţiale) 6. 21 . în raporturile juridice referitoare la cetăţenie. celelalte doar dacă îndeplinesc trăsăturile de a fi subiect al raporturilor de drept constituţional.

Structura tehnico-legislativă este identică cu cea a oricărei alte norme juridice. Normele de drept constituţional au aceeaşi structură ca orice altă măsură juridică. dar cunoaşte un specific în dreptul constituţional şi anume că sancţiunea nu este la fel de făţişă ca în cazul alte norme 22 . sunt norme de drept constituţional. Structura logico-juridică este aceeaşi ca în cazul oricărei norme juridice. întrucât ele consfinţesc esenţa statului. IZVOARELE FORMALE ALE DREPTULUI CONSTITUŢIONAL ŞI LOCUL DREPTULUI CONSTITUŢIONAL ÎN SISTEMUL DE DREPT Normele de drept constituţional Normele de drept constituţional sunt acele reguli care reglementează conduita oamenilor în relaţiile sociale ce apar în procesul de instaurare. menţinere şi exercitare a puterii în stat. Gheorghe Iancu.CAPITOLUL III NORMELE DE DREPT CONSTITUŢIONAL. Aşa cum precizează prof. doctrina respinge teoria bivalenţei noţiunii de drept constituţional. Toate normele din constituţie. şi anume: structura tehnico-juridică şi structura logico-formală. care susţine că acesta ar cuprinde şi alte ramuri de drept sau ar avea un obiect mai limitat.

Sancţiunea. Izvoarele formale definesc formele de exprimare a normelor juridice. Izvoarele materiale (sau în sens material) determină acţiunea legiuitorului sau dau naştere unor reguli izvorâte din necesităţile practice.juridice. nu este un element indispensabil fiecărei norme juridice. În dreptul constituţional sancţiunea are un specific aparte. forma exterioară a acestora. Normele de drept constituţional se clasifică astfel: norme cu aplicare mijlocită (de emitere a unei legi) norme cu aplicare nemijlocită (ex: principiul egalităţii) Izvoarele formale ale dreptului constituţional român Izvoarele formale ale dreptului reprezintă formele de exprimare ale normelor juridice determinate de modul de edictare sau de sancţionare a lor de către stat. (de ex: sancţiunea penală a încălcării principiului constituţional al egalităţii).). însă. În doctrina de specialitate s-a arătat că trăsăturile specifice sancţiunii normei de drept constituţional ar putea fi: existenţa unei singure sancţiuni pentru mai multe norme (de ex. efectul constatării neconstituţionalităţii legii etc. nerealegerea parlamentarilor. Doctrina constituţională consideră că sunt izvoare formale ale dreptului constituţional următoarele: 23 . raportarea la întregul sistem de drept.

În perioada constituţiilor romane obiceiul era considerat izvor de drept şi acestea făceau trimitere la respectarea sa. menţinerea şi exercitarea puterii în stat. a modului său de formare şi de adaptare imediată la realităţile sociale. Legile Legile. dar există şi argumente contra acesteia. Cutuma constituţională este aspeciată în literatura de specialitate datorită supleţei sale. urmează aceea calificare ca şi constituţia – intră în categoria izvoarelor formale ale dreptului constituţional.1. Legile constituţionale (adică legile de modificare. normele constituţionale privesc în cel mai direct mod instaurarea. cuprinzând norme. ca acte juridice normative adoptate de parlament cuprind reglementări primare ale 24 . de revizuire a constituţiei) având acelaşi specific. Constituţia şi legile constituţionale Ca lege fundamentală constituţia este principalul izvor al dreptului constituţional. Nu trebuie confundat obiceiul (cutuma) constituţional cu constituţia cutumiară. 2. atât cele organice cât şi cele ordinare. În unele state obiceiul este considerat izvor formal de drept şi de aceea se consideră că de multe ori constituţiile scrise nu sunt efectul dorinţei de realizare a eficacităţii sale. ci doar o operă a unor teoreticieni. principii care stau la baza întregii legislaţii.

al Senatului şi al şedinţelor comune) Deoarece cuprind norme ce vizează raporturile juridice specifice ce privesc instaurarea. Tratatele internaţionale. menţinerea şi exercitarea puterii în stat. contenciosul administrativ. încheiate de Preşedinte şi ratificate de Parlament) sunt considerate izvoare formale ale dreptului constituţional. 4. Ordonanţele Guvernului. cetăţenia. 5. În condiţiile în care privesc reglementarea unor relaţii sociale esenţiale pentru instaurarea.). în aceleaşi condiţii ca şi legea – ca act juridic al Parlamentului. Ordonanţele Guvernului sunt izvoare formale ale dreptului constituţional. 25 .115 din Constituţie). menţinerea şi exercitarea puterii în stat. drepturile şi libertăţile fundamentale etc. Ele reglementează şi raporturile specifice dreptului constituţional care se nasc în procesul instaurării. 3. tratatele internaţionale (negociate de Guvern. menţinerii şi exercitării puterii în stat (de ex: sistemul electoral. referendumul. acestea sunt izvoare formale ale dreptului. Ordonanţele Guvernului sunt acte juridice normative adoptate de acesta în baza unei delegări legislative din partea Parlamentului (art.relaţiilor sociale. Regulamentele parlamentare (al Camerei Deputaţilor.

2 alin (1) din Legea 520/2003 prevede că „România. Considerăm că toate instrumentele internaţionale. Guvernul României precum şi ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale. (1) din Constituţie. conform căruia „Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României negociate de Guvern şi le propune spre ratificare Parlamentului. care îndeplinesc condiţiile constituţionale legale şi internaţionale indiferent din ce categorie fac parte. O astfel de reglementare este conformă prevederilor art. Art. întrun termen rezonabil”. sunt izvoare formale de drept dar şi de drept constituţional. Locul dreptului constituţional în sistemul de drept Pentru a stabili locul dreptului constituţional în sistemul de drept trebuie să avem în vedere două aspecte: 26 .Din examinarea prevederilor art. se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. Celelalte tratate sau acorduri internaţionale se încheie.11 alin (2) din Constituţie ar rezulta că acest text constituţional se referă doar la „Tratatele ratificate de Parlament” nu şi la alte instrumente internaţionale pe care legislaţia internă le defineşte. pentru care această atribuţie este prevăzută expres în legislaţia în vigoare. tratate la nivel guvernamental. pot încheia tratate la nivel de stat.91 alin. respectiv tratate la nivel departamental”.

Aceste relaţii sociale sunt reglementate în primul rând prin constituţie ca lege fundamentală a statului. socială şi politică. care se situează în fruntea sistemului de drept. normele dreptului constituţional reglementează cele mai importante relaţii sociale. Valoarea formelor juridice prin care voinţa guvernanţilor de apărare a acestor relaţii sociale devine drept Referitor la primul aspect. căci cucerirea puterii este scopul oricărei revoluţii. Examinarea celor două aspecte duce la concluzia că dreptul constituţional conţine norme elaborate în cadrul activităţii de realizare a puterii de stat care este o activitate de conducere.1. Cucerind puterea guvernanţii pot apoi să organizeze întreaga viaţă economică. adică acele relaţii fundamentale ce apar în procesul instaurării. 27 . menţinerii şi exercitării puterii. Importanţa relaţiilor sociale reglementate de dreptul constituţional 2. Relaţiile privind instaurarea şi menţinerea puterii prezintă cea mai mare importanţă pentru popor. din normele sale desprinzându-se principiile după care celelalte ramuri de drept reglementează în domeniul lor de activitate. Faţă de valoarea deosebită a relaţiilor sociale reglementate prin dreptul constituţional apare permanenta necesitate a exprimării voinţei guvernanţilor prin cele mai eficiente forme juridice şi anume prin acte normative de reglementare primară a relaţiilor sociale.

cele fundamentale care apar în procesul de instaurare. Constituţia printre alte reglementări conţine şi reglementări care privesc proprietatea. etc. organizării judecătoreşti. Dacă analizăm corelaţia dintre constituţie şi ramurile de drept putem afirma că orice ramură de drept îşi găseşte fundament juridic în normele din constituţie. organele executive şi organele judecătoreşti. Toate relaţiile sociale din aceste domenii sunt apoi reglementate detaliat prin normele dreptului civil. menţinere şi exercitare a puterii. Conformitatea normelor din celelalte ramuri ale dreptului cu reglementările de mare generalitate cuprinse în constituţie este de o importanţă deosebită privind stabilirea locului dreptului constituţional. comercial. cuprinzând reglementări care privesc activitatea de instaurare. menţinere şi exercitare statală a puterii. De aici şi valoarea deosebită a 28 . şi anume că o modificare intervenită în această ramură de drept impune modificări corespunzătoare ale normelor din celelalte ramuri de drept care conţin reglementări detaliate ale aceloraşi relaţii sociale. Dreptul constituţional reglementează cele mai importante relaţii sociale. pe care dreptul constituţional le orientează numai în principii .(ex: garantarea dreptului de proprietate. prezumţia de nevinovăţie.Constituţia ca izvor principal al dreptului constituţional este în acelaşi timp şi izvor pentru întregul drept.).

formelor juridice prin care voinţa guvernanţilor devine drept şi care reglementează aceste relaţii. 29 .

CAPITOLUL IV ŞCOALA ROMÂNEASCĂ DE DREPT CONSTITUŢIONAL În România studiul dreptului constituţional are o veche tradiţie. Codrescu ţinea la Bucureşti un curs intitulat „Drept constituţional”. care. Simion Bărnuţiu preda un curs intitulat „Drept public românesc”. Dreptul constituţional a fost predat de regulă împreună cu dreptul administrativ sub denumirea de drept public. tot la Iaşi. iar în 1889. la Brăila. Suliotis. Această catedră este deţinută de profesorii Dimitrie Paul Vioreanu (1859-1881). Constantin G. Dreptul constituţional se afirmă în perioada care urmează prin operele unor importanţi profesori: C. a folosit atât lucrările unor autori străini cât şi cursul de drept constituţional al profesorului Paul Vioreanu. Paul Negulescu (1926-1939). În dezvoltarea acestei discipline un rol important îl are Catedra de drept public de la Bucureşti.G. Dissescu la Bucureşti în anul 1915. În anul 1867. vedea lumina zilei volumul „Elemente de drept constituţional” de Christofor I. G. În 1837. la Academia Mihăileană din Iaşi.D. un curs comparat de evoluţie constituţională a diferitelor popoare. 30 . Dissescu (1881-1926). Stere la Iaşi şi C. În anul 1864. Al. după cum mărturiseşte el însuşi. Maissonabe ţinea în limba franceză.

profesorul C. au predat atât dreptul constituţional cât şi dreptul administrativ. în majoritatea cazurilor. în sensul cel mai autentic. Dissescu. Aceştia. Apărător al interesului naţional şi critic al unor reglementări pe care nu le considera potrivite specificului românesc. criticând reformele adoptate în anumite ţări în perioada interbelică prin care prerogativele parlamentului au fost considerabil reduse în favoarea executivului.G. Personalitatea profesorului C. pentru sistemul democratic parlamentar. a dominat întreaga dezvoltare a dreptului public în prima jumătate a secolului XX.G. Paul Negulescu s-a impus la rândul său ca o prestigioasă personalitate a vieţii universitare şi ca teoretician de seamă al dreptului constituţional. Rarincescu suplinind catedra între 3 noiembrie 1934 şi 4 august 1940. Gruia (1939-1947). Lucrarea sa fundamentală intitulată „Curs de drept constituţional român” din 1927 rămâne şi astăzi un model de claritate şi putere de analiză. În lucrările sale el s-a pronunţat pentru respectul suveranităţii naţionale.Ion V. Perioada interbelică s-a remarcat prin afirmarea unor puternice personalităţi în domeniul dreptului constituţional. el s-a impus ca un apărător al democraţiei. care a fost de altfel şi raportorul Constituţiei din 1923. s-a pronunţat cu hotărâre 31 . Totodată. fie sub titulatura celor două discipline distincte. fie sub denumirea generică de drept public.

Gruia. Sunt relevante punctele sale de vedere cu privire la legalitate şi legitimitate din punct de vedere juridic.V. el a desfăşurat o bogată activitate publicistică. Profesorul I. şi Ion V. Rarincescu. care s-a impus în special prin cercetările sale în domeniul contenciosului administrativ. titular al catedrei de drept constituţional până la înlăturarea sa abuzivă din învăţământ în anul 1948. Ca şi predecesorul său. împletind permanent munca didactică cu activitatea publicistică şi participarea la viaţa ştiinţifică internaţională. În rândul marilor specialişti ai perioadei interbelice trebuie menţionaţi în mod deosebit doi eminenţi profesori: C. Paul Negulescu a elaborat împreună cu eminentul profesor George Alexianu „Tratatul de drept public” în două volume. în obiceiul pământului. 32 rolul .pentru corectarea organizării defectuoase a administraţiei din timpul său. raporturile dintre organele statului. Profesorul Anibal Teodorescu a abordat în tratatul său de drept administrativ în două volume importante probleme conexe dreptului constituţional. Gruia a adus importante contribuţii ştiinţifice demonstrând existenţa unor reguli tradiţionale constituţionale originale şi proprii la români cuprinse în dreptul consuetudinar.G. un adevărat monument al gândirii juridice româneşti din perioada interbelică. cum ar fi semnificaţia principiului separaţiei puterilor în stat.

Menţionăm în această privinţă personalităţi de prestigiu ale gândirii ştiinţifice româneşti precum Ioan Muraru. După 1945. La Facultatea de drept din Cluj au ţinut cursuri apreciate şi au elaborat lucrări de specialitate Romulus Boilă. în noile condiţii istorice. Mircea Lepădătescu. s-a afirmat o puternică şcoală românească de drept constituţional. Dragoş Rusu precum şi Erast Diti Tarangul. Antonie Iorgovan şi Cristian Ionescu la Bucureşti. Nistor Prisea. activitatea deosebită desfăşurată de membrii comisiei constituţionale al cărei preşedinte a fost profesorul 33 . Tudor Drăganu. După Revoluţia din decembrie 1989.administraţiei publice. responsabilitatea administrativă. Tudor Drăganu şi Ion Deleanu la Cluj.a. şi un avânt deosebit a avut loc odată cu constituirea Institutului de cercetări juridice al Academiei Române. Mihai Oroveanu ş. manifestându-se ca un promotor consecvent al ideii responsabilităţii ministeriale şi al elaborării unui statut al funcţionarilor publici. Victor Onişor. Genoveva Vrabie la Iaşi. Din această perioadă menţionăm lucrările publicate de Ion Vântu. cercetări de drept constituţional s-au desfăşurat mai ales în centrele universitare. La Bucureşti profesorul Ion Vântu a publicat studii asupra responsabilităţii ministeriale insistând asupra necesităţii de a se realiza o răspundere politică efectivă şi a publicat pentru prima dată o „Introducere în cursul de drept public comparat”. care a fost anterior profesor şi la Facultatea de drept din Cernăuţi.

În aceeaşi perioadă s-au afirmat în literatura de drept constituţional Rodica Narcisa Petrescu la Cluj şi Dan Ciobanu la Bucureşti. Mihai Constantinescu).Antonie Iorgovan şi vicepreşedinte academicianul Vasile Gionea. printre care Gheorghe Iancu. Mihai Constantinescu şi Victor Duculescu. Ion Rusu. Mihai Bădescu. facilitat de noile condiţii istorice existente în ţara noastră. afirmându-se o nouă generaţie de specialişti. Georgeta Duculescu). Doctrină şi practică” (Gheorghe Iancu). Dorin Clocotici. „Cetăţenia română” (Barbu Berceanu). Au fost publicate numeroase manuale şi cursuri universitare consacrate dreptului constituţional. Au apărut numeroase monografii consacrate dreptului constituţional. care au contribuit la clarificarea unor probleme actuale şi la evidenţierea direcţiilor de acţiune pentru perfecţionarea cadrului constituţional al organizării de stat a României. Ştefan Deaconu. Un puternic curent de cercetare în domeniul dreptului constituţional. manifestări ştiinţifice. Simina Tănăsescu. Constanţa Călinoiu. două comentarii ale Constituţiei României (Ioan Muraru. 34 . printre care „Dreptul parlamentar” (Ioan Muraru.a. Corneliu Liviu Popescu. Nicolae Pavel. desfăşurarea cu succes a unor simpozioane. a permis apariţia unui larg schimb de idei. Victor Duculescu. „Interpretarea constituţiei. Iulian Teodoroiu. Constanţa Călinoiu ş.

el fiind folosit de Cicero pentru a desemna acele condiţii ale unei societăţi în care predomină legislaţia. în condiţii fundamental deosebite de acelea ale culturii barbare şi preurbane. civilitatea. Originea acestui termen se află în antichitate. persoanele care nu se aflau într-o societate civilă s-ar afla într-oi stare de natură. societatea dintre părinţi şi copii. având un drept comun instituit şi o cale judiciară la care să apeleze în cazul unor controverse dintre ei sau al săvârşirii unor fapte culpabile. În lucrarea sa fundamentală intitulată „Democraţia în America” Alexis de Tocqueville remarca virtuţile societăţii 35 . În viziunea sa. în cadrul societăţii civile este esenţială protecţia şi apărarea proprietăţii.CAPITOLUL V DREPTUL CONSTITUŢIONAL ŞI SOCIETATEA CIVILĂ Conceptul de societate civilă este unul dintre cele mai uzitate astăzi în teoria şi ştiinţa politică. John Locke punea semnul egalităţii între societatea civilă şi cea politică diferenţiind totuşi existenţa mai multor tipuri de societăţi: uniunea dintre soţ şi soţie. După concepţia lui John Locke. inexistenţa unei asemenea apărări fiind incompatibilă cu conceptul de societate civilă. societatea dintre stăpân şi cei dominaţi etc. În concepţia lui John Locke esenţial pentru definirea societăţii civile era unirea unor persoane într-un singur corp social. „Nici un om în societatea civilă nu poate fi exceptat de la legile acesteia” arăta el. urbanitatea.

care făceau ca poziţia şi rolul guvernării să devină mai puţin importante. Hegel făcea deosebirea între cele două laturi proprii personalităţii oamenilor care alcătuiau societatea – aceea de purtători ai propriului interes privat şi de cetăţeni participanţi la societatea civilă. Într-o opinie se consideră că societatea civilă este un „depozitar de valori şi idei. Hegel consideră societatea civilă ca fiind o societate care evoluează conform propriilor sale principii diferite de organizarea politică. adevărata purtătoare a valorilor de egalitate specifice societăţii civile. În viziunea sa era esenţială arena activităţilor economice în care fiecare satisfăcând nevoile altora îşi satisfăcea totodată şi propriile interese. de abilităţi şi de asemenea un element 36 . Conceptul de societate civilă a fost dezvoltat în numeroase studii de specialitate şi luări de poziţie ale unor factori implicaţi în acţiunile organismelor neguvernamentale. El remarca importanţa clasei de mijloc în societatea americană.americane în care nu există o putere centralizată asemănătoare celei din Franţa. a acţiunii cetăţenilor. În Dicţionarul său politic profesorul Sergiu Tămaş relevă că societatea civilă se caracterizează prin aceea că cetăţenii participă la o multitudine de asociaţii şi forme de organizare create spontan care sunt într-un anumit curs autonome în raport cu statul constituind un adevărat sistem al puterilor „non statale”. dar în care se afirmă cu vigoare forţa societăţii civile.

organismele societăţii civile îşi găsesc fundamentul în prevederile constituţionale privitoare la libertatea de exprimare. cu referire la prezenţa unor numeroase organisme neguvernamentale pe plan mondial a căror influenţă devine din ce în ce mai puternică. De asemenea s-a mai relevat că societatea civilă este o societate de oameni dinamici.30. pentru a crea resursele şi valorile. libertatea întrunirilor şi dreptul de asociere (art. în numeroase ţări ale lumii. inclusiv în ţara noastră. 37 . 36 şi 37 din Constituţia României). care se asociază pentru a-şi apăra interesele. Din punct de vedere juridic. reformele constituţionale au fost supuse unor largi dezbateri publice. în special în probleme de natură economică şi socială. Astfel.important al oricărei democraţii pluraliste”. Societatea civilă aduce un aport substanţial la elaborarea constituţiilor şi la dezvoltarea dreptului constituţional. În literatura de specialitate din ultimii ani a fost emisă şi ideea existenţei unei societăţi civile internaţionale sau globale.

George Alexianu. Lumina Lex. Drept constituţional şi instituţii politice. Ed. 1942 Corneliu Liviu Popescu. Drept constituţional şi instituţii politice. Controlul constituţionalităţii tratatelor internaţionale. Bucureşti. Casa Şcoalelor. Tratat de drept public. Lumina Lex. Bucureşti. Ed. Bucureşti. Ed. Teoria generală a dreptului. 2003 Paul Negulescu . Teoria generală a statului şi dreptului. Ed. 2003 Mihai Bădescu. 1996 Ioan Muraru. Europa Nova. Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Simina Tănăsescu. 1996 Tudor Drăganu. 2001 Constanţa Călinoiu. Drept constituţional şi instituţii politice. 2007 Ion Deleanu. Ed. Ed. Lumina Lex. Lumina Lex. Bucureşti. 1983 38 . Ed. Actami. All Beck.11/2005 Gheorghe Boboş. Ed. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti. Bucureşti. Dreptul. Rev. Victor Duculescu. Bucureşti. 2001 Nicolae Popa.Bibliografie la capitolele I-V Gheorghe Iancu. nr. Ed. Drept constituţional şi instituţii politice.

Drept comunitar european. 1996 Augustin Fuierea. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti. Bucureşti. 23 din 12 ianuarie 2004 39 . Drept administrativ. 2006 Tudor Drăganu. 204 din 23 aprilie 2001 Legea 590/2004 privind tratatele. 2000 Legea 215/2001 a administraţiei publice locale. 1998 Alexandru Negoiţă. Actele de drept administrativ. Ed. p.I. Chişinău. 1999 Sofia Popescu. Bonn. Teoria generală a dreptului. Bucureşti. 1996 Verginia Vedinaş. Instituţiile democraţiei şi cultura civică. publicată în Monitorul Oficial al României. a II-a revizuită şi actualizată. Drept administrativ. ed. Ed. Paris. Bucureşti. Ed. nr. Universul juridic SRL. p. 1992 Victor Popa. Ed. All Beck.I. Ed. Academiei Administraţiei Publice. 2004 Pierre Pactet. Lumina Lex. a II-a revăzută şi adăugită. Silvy. 2003 Genovevea Vrabie.C. nr.Sergiu Tămaş. Masson. S. Ed. Cugetarea. Bucureşti. Casa de editură şi presă „Şansa” SRL. Drept public. Droit constitutionnel. Iaşi. Milano. Institutiones politiques. Ed. publicată în Monitorul Oficial al României. Barcelona. Cluj Napoca. ed. Accent.

atât guvernanţii cât şi guvernaţii vizând. în măsura în care acestea sunt conforme cu normele şi principiile pe care le consacră. cu autoritatea publică. Chiar şi statele antice care îşi întemeiau raporturile între piramida puterii şi populaţie. se administrează şi se judecă potrivit constituţiei. constituţia s-a impus ca lege fundamentală şi stă la baza organizării şi funcţionării statului. Cu alte cuvinte. Constituţia este plasată în fruntea ierarhiei actelor normative cărora ea le conferă legitimitate juridică. potrivit unor obiceiuri şi tradiţii pe care le-am putea numi cutumă constituţională. „legea supremă”. în acest act politico juridic. Constituţionaliştii francezi sunt unanimi în a aprecia că orice stat are în mod necesar o Constituţie. „legea fundamentală a ţării”. Constituţia conţine principiile generale de drept aflate la baza întregului sistem juridic. „pactul fundamental”. investeau anumite persoane sau organisme cu prerogativele exercitării puterii.CAPITOLUL VI TEORIA CONSTITUŢIEI Experienţa istorică dovedeşte că orice stat îşi stabileşte modul de organizare şi exercitare a puterii în Constituţie. Adoptarea ei reprezintă un eveniment deosebit de important. pentru că aceasta excede juridicului fiind o realitate politico-statală. într-un stat se legiferează. În toate sistemele constituţionale. 40 .

din punct de vedere juridic tuturor celorlalte legi. Atât legile organice cât şi cele ordinare trebuie să corespundă literei şi spiritului Constituţiei. Noţiunea clasică de Constituţie îşi are originile în doctrina contractului social sau a pactului social susţinută şi sprijinită de noua clasă socială – burghezia. precum şi drepturile şi îndatoririle cetăţenilor.deoarece în constituţie sunt reglementate şi consacrate principiile fundamentale ale întregii vieţi sociale şi statale. 41 . inspirat de o anumită filozofie politică. Noţiunea de constituţie În general Constituţia se prezintă sub forma unui document politico-juridic. Experienţa constituţională a statelor lumii permite constatarea că legea supremă a oricărui stat – Constituţia – este un act juridic având o importanţă fundamentală. Constituţia este o lege superioară. având mai multe sau mai puţine articole şi care face obiectul adoptării de către popor. raporturile între acestea. începând cu secolul al XVI-lea. potrivit unei proceduri speciale şi solemne. la început cu timiditate şi insuccese militare şi sfârşind ca teorie politică dominantă în secolul al XVIII-lea – „Secolul Luminilor”. inclusiv organelor puterii. baza economică a societăţii. Obligaţia de a o respecta revine tuturor. care este adoptat de Naţiune sau în numele ei pentru a stabili modul de organizare şi funcţionare a puterilor publice. sau de către reprezentanţii acestuia.

Tot el este de părere că fiecare popor îşi are constituţia care i se potriveşte şi care i se cuvine. le promovează şi apără. primând în evoluţia sistemului legislativ. societatea. politice. constituţia apare ca o categorie istorică. Hegel în cunoscuta sa lucrare „Principiile filozofiei dreptului” spune că poporul trebuie să aibă faţă de constituţia lui sentimentul dreptului său şi al stării de fapt în care se află. Pentru stabilirea conceptului.În practica constituţională a statelor contemporane există două forme principale ale constituţiei: constituţia cutumiară constituţia scrisă În constituţii sunt consacrate principiile fundamentale ale întregii vieţi economice. în al treilea rând. morale şi juridice din viaţa unui stat. Filozoful german F. legea apare prima. în al doilea rând. a unei societăţi. noţiunii de constituţie se impun mai multe precizări. Principiile fundamentale prevăzute în constituţii sunt de regulă în concordanţă cu valorile fundamentale pe care statul. în primul rând că între constituţie şi lege nu se poate pune semnul egalităţii. constituţia apărând ulterior. în ordine istorică. sociale. 42 .

Astfel legile date de împăraţi erau denumite constituţii imperiale. a puterilor în stat. până în epoca modernă fiind folosit în general în accepţiunea de lege. în accepţiunea sa modernă.- în sfârşit. accepţiune astăzi generalizată în toate statele. Profesorul Ioan Muraru arată despre constituţie că „a fost concepută iniţial ca ansamblu al normelor juridice ce au drept scop limitarea puterilor guvernanţilor şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului”. 43 . Apoi adaugă: „fiindcă exerciţiul suveranităţii se numeşte guvern în sensul cel mai larg putem zice că constituţia e organizarea formei de guvern pe care poporul suveran şi-o dă”. constituţia exprimă o nouă ideologie politică. actuală. a dobândit sensul de lege de organizare a statului. În dreptul roman imperial. Profesorul Constantin Dissescu defineşte constituţia ca fiind: „organizarea exerciţiului suveranităţii”. Fenomenul „constituţie” îşi păstrează accepţiunea de lege până în secolul al XVIII-lea când o dobândeşte pe cea de lege fundamentală. socială şi juridică. de lege fundamentală. Deşi termenul de constituţie este foarte vechi. Termenul de constituţie vine din latinescul „constitutio” şi se traduce prin „aşezare cu temei”. „starea unui lucru”. termenul de constituţie îl găsim ca fiind sinonim cu cel de lege.

De altfel. Rousseau în „Contractul social” pentru 44 . adoptarea. utiliza cuvântul constituţie făcând prima referire din istorie în acest sens care se apropie de conţinutul actual al noţiunii. ele fiind diferite datorită conţinutului. Între constituţie şi lege nu se poate pune semnul egalităţii. menţinerea şi exercitarea puterii politice a poporului. În imperiul roman se utiliza constitutio principis (legea imperială) care nu avea nici forma şi nici conţinutul unei constituţii. Ioan Muraru opinează că prin constituţie trebuie înţeleasă „legea fundamentală” a unui stat. investite cu forţă juridică supremă şi care reglementează acele relaţii sociale fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea. cuvântul constituţie este o invenţie a secolului al XVIII-lea şi a dobândit această accepţie ca urmare a experienţei americane în elaborarea constituţiei.J. suspendarea şi abrogarea constituţiei. Apariţia. a forţei juridice şi a procedurilor de adoptare sau modificare. Aristotel. Constituţia are un caracter istoric chiar dacă ea a apărut mai târziu decât legea. modificarea. în lucrarea sa „Politica”. Aceasta a constituit efectul unei noi ideologii politice şi juridice care a creat transformări economice şi sociale începând cu secolul al XVIII-lea. Apariţia Constituţiei. constituită din norme juridice.Prof. Cuvântul constituţie este utilizat pentru prima dată de J.

Prima constituţie scrisă este considerată constituţia americană din anul 1787. Cuvântul constituţie a fost pentru prima dată utilizat în ţara noastră în Aşezământul lui Constantin Mavrocordat din 7 februarie 1740. În Europa prima constituţie scrisă este cea din Franţa (1791). Deci constituţiile pot fi scrise sau nescrise. Prima constituţie apărută în lume este Constituţia engleză al cărei proces de formare a început odată cu adoptarea Magnei Charta Libertatum (1215) şi a continuat şi după apariţia primei constituţii scrise. Doctrina arată că urmele constituţionale pot fi sistematizate fie într-un act unic fundamental. fie într-un sistem de norme scrise şi cutumiare (nescrise). Proclamarea şi garantarea drepturilor individului s-a făcut prin proclamaţia franceză adoptată la 26 august 1789. fie în mai multe acte fundamentale constituţionale în formă scrisă. Norvegia (1914). Olanda (1915) etc. Teoreticienii revoluţiei franceze întrebuinţau cuvântul constituţie pentru a desemna legile pentru organizarea statului şi pentru proclamarea drepturilor individului. chiar dacă acestea nu se regăsesc în acelaşi act normativ. Ea a fost urmată de constituţiile din Suedia (1809).desemnarea legii fundamentale. 45 . dar avea înţeles de lege ordinară şi reglementa modernizarea sistemului financiar.

claritate. Începând cu secolul al XVIII-lea se impune constituţia scrisă pe considerentul că ea oferă precizie. Reguli constituţionale cutumiare a avut şi Franţa. şi anume lupta burgheziei de a prelua şi puterea politică. 46 . australiană. precise. dacă ea nu poate fi pusă în buzunar”.: constituţia britanică. adevăratele legi fundamentale. chiar dacă au aceeaşi cauză de apariţie. greu de dovedit întinderea şi numărul cutumelor în continuă mişcare. incompletă. superioare guvernanţilor. certitudine. Momentul apariţiei constituţiei scrise nu este acelaşi cu cel al apariţiei constituţiei cutumiare. permanente şi intangibile. precedente. Constituţia scrisă apare ca o reacţie împotriva cutumei (obiceiului). Acestea ofereau burgheziei precizie în lupta sa contra feudalismului cutumiar. fără incertitudini. legile de succesiune la tron . uzanţe. Ex. Israelului etc. Constituţia cutumiară este rezultatul experienţei practicii şi a tradiţiei în domeniul relaţiilor sociale fundamentale statale ale unui popor.care admiteau principiul eredităţii. a Noii Zeelande. De asemenea se impune o constituţie scrisă şi sistematică fiindcă aşa cum scria Thomas Poine „Nu există constituţie. respectate întocmai. Canadei. clare.Constituţiile cutumiare sunt rezultatul experienţei şi practicii zilnice. al unor tradiţii. cutuma fiind considerată incertă. Burghezia dorea reguli scrise.

Ea susţine că regula de drept trebuie să fie respectată. a superiorităţii acesteia. în raport cu cea cutumiară. a început să se dezvolte din secolul al XIII-lea. Tot în practica constituţională engleză s-a născut şi ideea domniei legii care de asemenea a stat la baza apariţiei constituţiei scrise. Ideile constituţiei scrise. Teorie domniei legii presupune trei idei: guvernanţii nu au o putere arbitrară 47 . domniei legii. contractului social. Habeas Corpus Act din 1679. a fost materializată în constituţia americană din 1787. Cel mai eficient mijloc de afirmare a domniei legii a fost însă constituţia scrisă. de origine engleză.La. Bill of Rights din 1688. Actul de stabilire a succesiunii la tron din 1700 etc. în cea franceză din 1791 ca şi în toate celelalte constituţii ce au urmat. nescrisă. dar şi în luptele interne având ca scop limitarea puterii regale şi consfinţirea unor drepturi şi libertăţi materializate în încheierea unor pacte scrise din care amintim: Magna Charta Libertatum din 1215. Teoria domniei legii. a rabatului educativ al constituţiei care ridică pe individ la statutul de cetăţean prin cunoaşterea drepturilor sale. Ideea contractelor scrise s-a născut în Anglia în relaţiile acesteia cu coloniile sale. cât timp nu a fost modificată sau abrogată. baza Constituţiei scrise se află o serie de teorii şi practici care au precedat-o şi care s-au impus alături de idei ca cele ale contractelor scrise.

este cel mai important efect contractului social şi scopul acestuia. care trebuie să respecte drepturile cetăţenilor. neexistând unele de o valoare superioară altora. pentru că numai aşa putea să fie favorabil 48 . Efectul în Anglia a fost inexistenţa diferenţierii de forţă juridică între normele juridice şi deci a lipsei controlului de constituţionalitate a legii. toate regulile de drept formează regimul constituţional. deja enumerate. Această teorie a avut drept efect adoptarea actelor (pactelor) constituţionale britanice. regula de drept se aplică atât indivizilor cât şi statului. Teoria contractului social va fi examinată mai amănunţit într-o altă parte a demersului nostru. Contractul social trebuia înscris într-un document cu forţă juridică supremă şi care să îndeplinească şi celelalte trăsături ale unei legi fundamentale. Statul. apariţia controlului de constituţionalitate a legii. Aplicarea acestei teorii a avut. iar acesta să fie adoptat potrivit unei proceduri specifice. însă. în contractul social trebuie înscrise drepturile cetăţenilor. efecte diferite. Teoria contractului social este apropiată de teoria drepturilor naturale.pentru că aceasta derivă din lege. iar în Franţa crearea diferenţierii dintre legile constituţionale şi celelalte acte normative şi deci. Această diferenţiere s-a datorat temerii francezilor de a nu se înlocui o dictatură personală (regală) cu cea colectivă (parlamentară).

Adoptarea constituţiei trebuie făcută de puterea constituantă. Procedura şi tehnicile de adoptare a constituţiei Studiul diverselor constituţii arată că dintotdeauna pentru a se asigura normelor constituţionale o forţă juridică superioară. numit şi constituantul sau puterea constituantă moduri de adoptare De regulă constituţiile prevăd chiar în cuprinsul lor cine poate avea iniţiativă legislativă. pentru ai asigura constituţiei supremaţia în sistemul de drept. aşa cum se arată în literatura de specialitate. În aceste cazuri iniţiativa legislativă rezultă din sistemul normativ privind elaborarea legilor.burgheziei şi să-i sprijine scopurile în menţinerea şi exercitarea puterii. 49 . Constituţionaliştii au văzut astfel adoptarea constituţiei ca un proces complex cu profunde semnificaţii social-politice şi juridice în cadrul căreia au distins: iniţiativa constituţiei organul competent. Prin putere constituantă se înţelege organul care beneficiind de o autoritate politică specială. are dreptul de a adopta constituţia. s-a pus problema găsirii unor forme speciale numite proceduri pentru adoptare. Sunt însă şi constituţii care nu prevăd acest lucru. Puterea constituantă poate fi originară şi instituită. deja instaurate.

Dintre modurile de adoptare a constituţiilor. Este criticată fiind considerată cea mai rudimentară (ex. le amintim pe cele mai importante. (Ex.este o variantă mai dezvoltată a constituţiei acordate. De regulă statutul acordat de monarh este ratificat prin plebiscit. care sunt: constituţia acordată statutul (constituţia plebiscitară) pactul constituţia convenţie. Plebiscitul permite să se spună da sau nu şi permite formularea şi introducerea de amendamente.este în fapt constituţia dată de către monarh ca stăpân absolut.) b) Statutul . 1939. care-şi exercită puterea sa (se mai numeşte chartă concedată).: Constituţia Franţei dată de Ludovic al XVIII-lea la 4 iunie 1814. Constituţia lui Carol al II-lea din 1938 supusă plebiscitului din 21 febr. Constituţia Piemontului şi Sardiniei din 4 martie 1848 ş. Puterea instituită este prevăzută de constituţia în vigoare (sau anterioară) atât in ceea ce priveşte organizarea cât şi funcţionarea ei.a.Puterea constituantă originară intervine atunci când nu există (situaţia statelor nou apărute) sau mai există (ca urmare a unor revoluţii) constituţie în vigoare. având ca variantă constituţia referendară şi constituţia parlamentară a) Constituţia acordată . 50 .

Exemple constituţiile franceze din 1791. postându-se prin urmare pe poziţii egale. (Ex. 1873 şi 1946 unde convenţia (de tip SUA) a fost înlocuită cu adunarea 51 . d) Constituţia convenţie . S-a adoptat ca urmare a unor mişcări revendicative şi ca un mod de acces la tron al unui prinţ străin. acesta din urmă fiind reprezentat prin parlament. Statutul lui Cuza – 1864). a referendumului. Există asemănări cu constituţia pact. s-au putut impune regelui unele revendicări. Această aprobare prin plebiscit (care nu trebuie confundat cu referendumul) nu o transformă în constituţie democratică pentru că plebiscitul este o alterare. c) Pactul . 1848. şi anume că iniţiativa adoptării unei constituţii pact aparţine şefului statului. dar şi parlamentului. când profitându-se de conjuncturi favorabile. Prin ea se limitează puterea monarhului punându-i-se anumite condiţii.este o variantă considerată ca un contract între rege şi popor.Statutul Albertin – 1848. motiv pentru care ea era considerată deasupra parlamentului având dreptul de a stabili puterile delegate în stat şi competenţa puterii constituţionale. dar şi o importantă deosebire. exprimând convenţia intervenită între toţi membrii societăţii.este operă a unei adunări numită convenţie special aleasă pentru a adopta constituţia. în timp ce în cazul statutului aceasta aparţine numai şefului statului. Charta de la 14 august 1830 din Franţa şi constituţiile române din 1866 şi 1923). în sensul cezarismului.

Pentru îndreptarea acestei situaţii s-au propus ca metode: referendumul sau chiar insurecţia. iar procedura este asemănătoare celei de adoptare. Dintre metode amintim: a) prevederea în cazul constituţiei de către puterea constituantă că anumite prevederi din constituţie nu se vor putea modifica în viitor. prevăzută de art. care nu a putut fi acceptată datorită caracterului său violent şi care este dincolo de drept. modificarea lor fiind nulă de 52 . Modificarea (revizuirea) constituţiei În principiu dreptul de a revizui constituţia trebuie să aparţină aceluiaşi organism care a adoptat-o. 1952 şi 1965.este apărută ca modalitate de adoptare a constituţiei în special după cel de-al doilea război mondial. Iniţiativa. în ţările din estul Europei. elaborarea proiectului. e) Constituţia parlamentară .constituantă. discutarea publică şi adoptarea sunt prerogative ale parlamentului. Adoptarea constituţiei de către parlament se face cu o majoritate calificată (de regulă de 2/3). Exemple: constituţiile române din 1948.35 din Constituţia Franceză din 24 iunie 1793. Autoritatea competentă diferă după felul constituţiei. Adunarea constituantă putea decide chiar în dezacord cu cei care au desemnat-o. prin această modalitate adoptându-se constituţiile de către parlamente.

Constituţiile pact se pot modifica aşa cum au fost adoptate. după caz.152 din Constituţia României) b) prevederea că nici o modificare a constituţiei nu va putea să se producă într-o anumită perioadă. 53 . metodă folosită în constituţiile române din 1866. d) interzicerea revizuirii pe timpul ocupaţiei militare străine. final din Constituţia României) e) adoptarea unor condiţii speciale de exercitare a iniţiativei de revizuire a constituţiei pentru a se evita ca o astfel de iniţiativă să fie declanşată în scopuri demagogice. sau. Constituţia convenţie se poate modifica în aceleaşi forme în care a fost adoptată. c) stabilirea unei prevederi de modificare foarte greoaie.152 alin. Italia – 1948 şi art. prin acordul dintre monarh şi popor (parlament). prestabilită chiar în conţinutul acesteia (Constituţia Franceză de la 1791). nu de către cele legiuitoare Constituţiile adoptate sau statutul pot fi modificate de monarh fără acordul poporului. f) revizuirea constituţiei să se facă de către adunări constituante. 1923 şi 1938.drept (Franţa – 1884 şi 1958. parţială sau totală (Franţa – 1944 şi art. prin utilizarea plebiscitului.

Limitele revizuirii constau în faptul că dispoziţiile privind caracterul naţional. unitar şi indivizibil al statului. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum organizat în 30 de zile de la data adoptării proiectului de revizuire. În ce priveşte procedura de revizuire. integritatea teritoriului. o pătrime din numărul deputaţilor sau senatorilor precum şi cel puţin 500. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord.000 de cetăţeni cu drept de vot. iar în fiecare din aceste judeţe să se fi strâns cel puţin 20. independent. forma republicană de guvernământ. Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună. limitele revizuirii. Iniţiativa revizuirii o poate avea Preşedintele României la propunerea guvernului. hotărăsc cu votul a 3/4 din numărul deputaţilor şi senatorilor. stabilind: cine poate avea iniţiativa revizuirii.Constituţia României din 8 decembrie 1991 reglementează revizuirea sa. independenţa justiţiei. pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii. 54 . constă în adoptarea propunerii de Camera Deputaţilor şi de Senat.000 de semnături. cu o majoritate de cel puţin 2/3 din numărul membrilor fiecărei camere. Cetăţenii trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării. procedura de revizuire.

nici în parte. Unele constituţii au prevederi exprese cu privire la suspendare. în caz de guvernare prin decrete-legi ori în caz de lovituri de stat. în momentul adoptării unei noi constituţii. 55 .Revizuirea nu poate fi făcută dacă are ca rezultat subminarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau a organizaţiilor acestora. constituţia română din 1866 prevedea în art. 127 că nu poate fi suspendată nici în tot. a stării de asediu. De exemplu. altele nu. Suspendarea şi abrogarea constituţiei Suspendarea mai este desemnată în teorie ca o încetare provizorie a efectelor constituţiei. de regulă. Abrogarea constituţiei se produce. Practica constituţională arată că suspendarea constituţiilor a avut loc în perioadele de criză politică prin prelevarea stării de necesitate. Constituţia nu poate fi revizuită: pe durata stării de asediu pe durata stării de urgenţă în timp de război.

doi vicepreşedinţi. toţi aleşi din membri consiliului. municipale. Primul act normativ cu caracter constituţional a fost Decretullege nr. organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN). Preşedintelui Consiliului i s-au prevăzut atribuţii proprii funcţiei de şef al statului. Printr-un comunicat al Consiliului Frontului Salvării Naţionale s-a dispus dizolvarea tuturor structurilor de putere existente şi a uniunilor constituţionale ce le reglementau. drapelul. atribuţiile preşedintelui CFSN. iar drapelul ţării este tricolorul.S. a biroului sau executiv. 1989 privind constituirea. Biroul executiv al CFSN era format dintr-un preşedinte. Acest decret a fost emis de către guvernământul instaurat în urma revoluţiei. Decretul cuprindea şi norme referitoare la denumirea ţării. forma de guvernământ republica. atribuţiile şi actele. componenţa şi structura organizatorică. comisiile locale ale F. forma de guvernământ. Decretul-lege organizează CFSN ca organ suprem al puterii de stat şi în mod corespunzător comisiile teritoriale judeţene.N. 2 din 27 dec. un secretar şi 6 membri. Conform decretului lege s-a stabilit că numele ţării este România.Revoluţia română din 16-22 decembrie 1989 şi regimul constituţional stabilit imediat după ea. orăşeneşti şi comunale. Decretul-lege prevedea între altele: pluralismul politic 56 . funcţionarea CFSN.

Prin Decretul-lege nr. scrutinul de listă şi alegerea deputaţilor şi senatorilor prin vot universal. C. Alt act normativ important din punct de vedere constituţional este Decretul-lege nr.U.libertatea constituirii partidelor politice respectul suveranităţii. precum şi comisiile de specialitate ale consiliului. a lucrat ca un veritabil parlament. direct.N.P.N..- înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România schimbarea denumirii din miliţie în poliţie . 92/1990 privind alegerea Parlamentului României şi a Preşedintelui României a fost unul din cele mai importante acte cu caracter normativ. A prevăzut că cele două camere vor forma Adunarea Constituţională. personalul civil din Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de interne. în două tururi de scrutin. 82/1990 s-a stabilit componenţa C. secret şi liber exprimat.U. Decretul-lege nr. egal. judecătorii.P. diplomaţii. a biroului executiv al acestuia. personalul operativ al Radioteleviziunii Române. procurorii.U. care va elabora Constituţia în termen de 9 57 .P.N. Acest decret a stabilit structura bicamerală a Parlamentului. 81/1990 privind Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională C. democraţiei Legea nu permitea să facă parte din partidele politice cadrele militare.

întrunite în şedinţă comună se declară Adunare Constituantă. A fost discutat în Adunarea Constituantă pe articole între 10 septembrie şi 14 noiembrie 1991 şi votat prin vot nominal la 21 noiembrie 1991.luni. 149 din Constituţia României. când adunările se autodizolvă. Constituţia din 8 dec. aceasta intrând în vigoare pe data aprobării prin referendum. la 11 iunie 1990. Proiectul de constituţie a fost dat publicităţii la 10 iunie 1991. Adunarea Deputaţilor şi Senatul. Astfel noua Constituţie a României cuprindea următoarele titluri: Principiile Generale (Titlul I) Drepturile. Aceasta adoptă Regulamentul Adunării Constituante şi creează comisia de redactare a proiectului de constituţie. Actul normativ a stabilit atribuţiile Preşedintelui României. fiind adoptat cu 414 voturi „pentru” şi 95 voturi „contra”. Conform art. precum şi toate dispoziţiile privind alegerile din 20 mai 1990. La 8 decembrie a fost supusă şi aprobată prin referendum Constituţia României. pe aceeaşi dată a fost abrogată Constituţia din 21 mai 1965. 1991 În urma alegerilor din 20 mai 1990. dar nu mai târziu de 18 luni. libertăţile şi îndatoririle fundamentale (Titlul II) Autorităţile publice (Titlul III) 58 .

cu două articole care se referă la integrarea în uniunea Europeană şi la aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord.- Economia şi finanţele publice (Titlul IV) Curtea Constituţională (Titlul V) Revizuirea Constituţiei (Titlul VI) Dispoziţii finale şi tranzitorii (Titlul VII) La rândul lor unele titluri au capitole şi secţiuni. După modificare. nr. 429/2003 şi aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003. super legalitate 59 . 767 din 31 octombrie 2003 cu actualizarea denumirilor şi renumerotarea articolelor. garanţii Conceptul de supremaţie a constituţiei Sintagma supremaţia constituţiei folosită. de regulă. partea I. 3 din 22 octombrie 2003. fundamentare. Constituţia României cuprinde 8 titluri şi 156 de articole. îşi găseşte şi alte exprimări cum ar fi: valoarea juridică supremă. Supremaţia constituţiei .concept. titlurile „Revizuirea Constituţiei” şi „Dispoziţii finale şi tranzitorii” fiind astfel renumerotate ca Titlul VII respectiv VIII. Constituţia astfel modificată a fost republicată în Monitorul Oficial al României. dar şi în alte literaturi. efecte juridice. confirmat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr. Constituţia României din 1991 a fost revizuită prin Legea nr. A fost introdus titlul „Integrarea euroatlantică” ca Titlul VI. în literatura română de specialitate.

60 . fiind sursa tuturor reglementărilor. legea supremă. Într-o altă opinie. în deosebirile de conţinut.(Marcel Prelot) legea supremă (George Burdeanu). formă şi putere. Unii au spus că este legea legilor. Fundamentarea ştiinţifică Unii autori au invocat ca fundament principiul legalităţii pornind de la legătura deosebit de strânsă dintre legalitate şi constituţionalitate. politice. Muraru spune că prin supremaţia constituţiei se înţelege calitatea. dată de conţinutul acesteia supremaţia formală rezultată din forma în care este editată Prof. După alţii supremaţia se explică în raport cu legile ordinare. Termenul de supremaţie a fost explicat în literatura de specialitate în moduri diferite. de la faptul că legalitatea nu se poate să nu se sprijine pe constituţionalitate. Literatura de specialitate stabileşte două feluri de supremaţie şi anume: supremaţia materială. direcţiilor dezvoltării economice. trăsătura constituţiei care o situează în vârful instituţiilor politico-juridice dintr-o societate organizată în stat. legea legilor etc. sociale şi juridice. supremaţia constituţiei se explică prin faptul că legea fundamentală este temelia organizării statale. baza juridică a întregii legislaţii.

Consecinţele juridice privind adoptarea constituţiei constau. de regulă. 61 . Analizând teoriile enunţate prof. Consecinţele juridice privind modificarea. suspendarea şi abrogarea constituţiei derivă din faptul că nici o lege fundamentală nu poate rămâne neschimbată la infinit.În alte opinii. forma şi forţa juridică a normelor pe care le conţine (conţinutul). Alţi autori au fundamentat supremaţia constituţiei pe democratism. Necesitatea conformităţii întregului drept cu constituţia reprezintă o altă consecinţă a supremaţiei constituţiei. supremaţia constituţiei se sprijină pe conţinutul şi forma ei. . în recunoaşterea unor proceduri deosebite de adoptare faţă de restul legilor (adunarea constituantă şi modurile de adoptare).fundamentarea pe trăsăturile puterii de stat. Muraru observă că din opiniile autorilor lor se desprind nivelele succesive în care s-a realizat fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei constituţiei: .fundamentarea pe principiile fundamentale de organizare şi funcţionare a organelor statului .fundamentarea pe conţinutul. Consecinţele juridice ale supremaţiei constituţiei Consecinţele supremaţiei constituţiei constau în deosebirile dintre constituţie şi legi.

care implică cetăţenii în respectarea şi aplicarea corectă a constituţiei. prin stabilirea competenţelor organelor de stat si principiilor relaţiilor dintre acestea prin impunerea imperativului ca toate organele statului să-şi desfăşoare activitatea numai în conformitate şi în limitele stabilite prin constituţie. Îndatorirea fundamentală de a respecta constituţia este o altă garanţie juridică specifică. Controlul constituţionalităţii legii este o a doua garanţie a supremaţiei constituţiei şi el constă într-o activitate organizată de verificare a conformităţii legii cu constituţia. 62 . a supremaţiei acesteia în sistemul de drept.Garanţiile juridice ale supremaţiei constituţiei Controlul general al aplicării constituţiei se realizează prin activitatea statală. realizată prin organizarea şi funcţionarea autorităţii publice.

Se aveau în vedere în special emanciparea deplină a Principatelor de sub dominaţia Porţii Otomane. documentele privind organizarea constituţională au o tradiţie foarte veche. Elemente de organizare politică se regăsesc. adresate Rusiei şi Austriei. şi în Pravilniceasca condică. Pe planul organizării politice sunt de semnalat şi o serie de Memorii elaborate de reprezentanţi ai boierimii.lea al Austriei cunoscuta petiţie denumită Supplex Libellus Valachorum. în 1770. de pildă.CAPITOLUL VII EVOLUŢIA CONSTITUŢIONALĂ A STATULUI ROMÂN În România. În Transilvania.unul greco-catolic şi altul ortodox . însă. Asemenea Memorii au fost elaborate. tipărită în 1780 de către Alexandru Ipsilanti. în Aşezămintele lui Constantin Mavrocordat din 1740 şi 1743. Cele mai vechi acte de organizare politică ale ţării româneşti datează din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. din iniţiativa unor episcopi români . în 1791. Norme juridice importante se întâlnesc şi în Codul civil al lui Scarlat Calimah din 1817. prin care 63 . şi în Legiuirea Caragea din 1818. de pildă. mai ales raporturile de drept privat. şi supuse împărătesei Ecaterina a II-a a Rusiei şi în 1721.este adresată împăratului Leopold al II . Aceste din urmă reglementări vizau. care propuneau reforme politice sau chiar programe de organizare politică a statului.

Erau. Deşi Memoriul Cărvunarilor a fost în cele din urmă înlăturat. în 1821.se revendica egalitatea naţiunii române din punct de vedere politic cu populaţia de alte naţionalităţi existentă în Transilvania. Aşa. Proiectul mai prevedea garantarea dreptului de proprietate şi principiul exproprierii pentru cauză de utilitate publică. Un ecou dintre cele mai importante îl are Programul de reforme elaborat de Tudor Vladimirescu. care trebuia să devină acelaşi ca pe vremea lui Bogdan. inserate norme asemănătoare celor 64 . pe care A. de pildă. O opinie pozitivă cu privire la acest important document emite şi Dumitru Barnoschi. la rândul său. totodată. neîndoielnic dezvoltarea constituţională ulterioară. înfiinţarea Sfatului obştesc (adunare reprezentativă) din care urmau să facă parte şi boierii de rang mai mic.D. Remarcabil este şi Memoriul Cărvunarilor din 13 septembrie 1822. datorită opoziţiei unei părţi a marii boierimi.Xenopol l-a calificat ca fiind „cea dintâi întrupare a unei gândiri constituţionale în Ţările Române şi cea dintâi manifestare politică a cugetării liberale”. el conţine o serie de idei valoroase care au marcat. până atunci înlăturaţi din funcţii importante. este de remarcat recunoaşterea statutului de independenţă a Moldovei. care estimează că „originile vieţii de stat moderne democratice se încheagă la noi în Constituţia moldovenească de la 13 septembrie 1822”. că ideile cuprinse în Constituţia Cărvunarilor au contribuit la regenerarea noastră naţională. Nicolae Iorga consideră.

Aceste prevederi aveau menirea să lichideze situaţia abuzivă din trecut. denotă faptul că proiectul de constituţie a cărvunarilor anticipează din multe puncte de vedere o dezvoltarea constituţională modernă. puterea supremă în conducerea ţării. erau stabilite măsuri pentru sancţionarea abuzurilor funcţionarilor care îşi încălcau îndatoririle. În ceea ce priveşte administraţia. ce avea să se producă mai târziu în Principatele Române. împreună cu Sfatul obştesc. Constituţia cărvunarilor tindea spre restrângerea puterilor domneşti. Alte dispoziţii importante priveau organizarea finanţelor ţării. ca şi numeroase altele.cuprinse în declaraţia franceză de drepturi cu privire la libertatea individului. în condiţiunile prevăzute de pravilă. menţionându-se că ocuparea funcţiilor trebuia să se facă numai după meritul bunelor fapte şi după puterea vredniciei fiecăruia pentru slujba ce e să i se încredinţeze. urmărindu-se crearea unei armate pământene etc. Domnul exercita. încredinţând dreptul de conducere efectivă a ţării Sfatului obştesc. era garantată libertatea religioasă. egalitatea tuturor la dobândirea unor slujbe publice. În privinţa armatei se preconiza ca oştile ţării să nu poată fi recrutate dintre străini. Dovedind o concepţie novatoare. Este drept că proiectul de 65 . preconizând un control al Sfatului obştesc şi atribuţii precise pentru vistiernic. Aceste prevederi. când vistieria ţării era considerată un bun personal al domnului. organ reprezentativ.

unde aspiraţiile de unitate şi emancipare naţională. despărţi puterile judecătoreşti. printre care lipsa unor prevederi care să garanteze traducerea în viaţă a unor libertăţi nou introduse. conferirea. totuşi. el a înlocuit arbitrariul puterii domnitorilor şi a introdus norme şi instituţii moderne de organizare a statului. care denotă preocuparea pentru făurirea unei constituţii moderne. Este semnificativ. adoptat în 1831 în Muntenia şi în 1832 în Moldova. Considerat. Influenţa Revoluţiei franceze a fost deosebit de puternică în Ţările Române. Dar.constituţie conţinea şi unele insuficienţe. el rămâne însă unul dintre cele mai importante proiecte constituţionale din ţara noastră. a unor atribuţii destul de largi Domnului etc. cu toate criticile care se aduc acestui document. coroborate cu marile idei ale Revoluţiei franceze. din acest punct de vedere. De fapt. ca urmare a prevederilor Tratatului de la Adrianopol. a consfinţit o puternică influenţă a Rusiei in Principatele Române. că: „cu toate relele sale. Regulamentul aduse însă oarecari principii folositoare şi se făcea un instrument de progres. s-au regăsit în 66 . în ansamblul său. Regulamentul Organic. administrative şi legislative şi introduse regimul parlamentar”. El recunoscu în drept principiul libertăţii comerciale. nu poate fi ignorat că el a consacrat pentru prima oară principiul separaţiei puterilor şi a favorizat dezvoltarea noilor relaţii economice. după cum arată Nicolae Bălcescu.

documentele programatice ale revoluţiei de la 1848 din Transilvania. acceptată la 11 (23) iunie 1848 de domnitorul Gheorghe Bibescu sub presiunea maselor. printre care: desfiinţarea rangurilor şi privilegiilor personale sau din naştere. În Muntenia. responsabilitatea miniştrilor şi a tuturor funcţionarilor publici. Proclamaţia de la Izlaz a avut nu numai forma. neamestecul domnitorilor în activitatea instanţelor judecătoreşti. unde evenimentele revoluţionare au avut un caracter mai pronunţat. fapt ce o situează în fruntea actelor revoluţionare ale anului 1848. Spre deosebire de Dorinţele partidei naţionale din Moldova. instrucţiunea egală gratuită pentru toţi românii. dar şi valoarea unui act constituţional. În Moldova. separaţia 67 . sunt de semnalat independenţa administrativă şi legislativă. Dorinţele partidei naţionale – document iniţiat de Mihail Kogălniceanu – propune un adevărat program de reglementări democratice. desfiinţarea robiei. adunarea obştească compusă din toate stările societăţii. şi împroprietărirea ţăranilor. domn ales din toate stările societăţii. În ceea ce priveşte prevederile Proclamaţiei de la Islaz. a boierescului. libertatea individului şi a domiciliului. egalitatea drepturilor civile şi politice. a fost adoptată la 9 (21) iunie 1848. Proclamaţia de la Izlaz. Moldova şi Ţara Românească. egalitatea tuturor în privinţa impozitelor. desfiinţarea pedepsei cu moartea şi a bătăii.

puterilor. Acest document. înfiinţarea unor aşezăminte penitenciare. ca să figureze în numele său. Aşa cum se arată în acest document. care proclamau emanciparea clăcaşilor prin despăgubire. pretinde independenţa sa naţională în respectul politic. Alte idei cuprinse în Moţiunea de la Blaj se refereau la egalitatea în drepturi şi foloase ale bisericii române cu celelalte 68 . căutat în toate stările societăţii. Dintre aceste prevederi se remarcă în mod special cele menţionate la punctul 13. cât şi în administraţie”. În Transilvania se remarca. la timpul respectiv. să se servească cu limba sa în toate treburile ce se ating de dânsa. alegerea unui domn responsabil pe termen de cinci ani. mari dezbateri în rândul conducătorilor revoluţiei. dezrobirea ţiganilor. emanciparea clăcaşilor. rezimată pe principiul libertăţii şi frăţietăţii. instrucţiune egală. în acelaşi an revoluţionar. adoptată de adunarea populară de la Blaj la 4 (16) mai 1848. egalitatea drepturilor politice. Moţiunea de la Blaj. problemă ce a suscitat. expresie a unui vibrant patriotism. libertăţi democratice moderne în concordanţă cu cerinţele epocii care se afirma atunci. „Naţiunea română. ca naţiunea română să-şi aibă reprezentanţii săi în toate ramurile administrative. judecătoreşti şi militare în aceeaşi proporţiune. crearea gărzii naţionale. reducerea listei civile a domnitorului. preconizează recunoaşterea drepturilor românilor ca naţiune. atât în legislaţiune.

la libertatea industrială şi comercială. asigurarea libertăţii personale şi a libertăţii adunărilor. 69 . care cuprinde importante dezvoltări constituţionale. care alături de Adunarea electivă trebuia să constituie puterea legiuitoare. prin crearea Corpului ponderator (precursor al Senatului de azi). înfiinţarea de tribunale cu juraţi. purtarea comună a sarcinilor publice şi ştergerea privilegiilor. emise în aceeaşi perioadă. Dispoziţiile Statutului – înaintate pentru epoca respectivă – se cer întregite cu cele ale unor acte normative importante. înfiinţarea de şcoli române pe la toate satele şi oraşele. înarmarea poporului sau garda naţională. desfiinţarea cenzurii şi libertatea tiparului. Evenimentele care au dus la Unirea Principatelor sunt bine cunoscute. în această ordine de idei. Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris (1864).biserici din Transilvania. gimnazii. precum şi a unei universităţi române din casa statului. Sunt de notat. Este de remarcat. astfel. În Statutul lui Cuza este consfinţită şi ideea că ocuparea unor dregătorii sau funcţii administrative este incompatibilă cu mandatul de deputat. Ele au marcat încă o etapă pe drumul cristalizării instituţiilor moderne ale României. consfinţirea ideii de bicameralism. instituţii militare şi tehnice şi seminarii preoţeşti. cei care dobândeau asemenea funcţii nemaiputând face parte din adunările elective. proclamat de Alexandru Ioan Cuza.

formată din Nicolae Golescu. recunoaşterea drepturilor omului şi cetăţeanului. este adresată o cerere prinţului Carol de Hohenzollern. responsabilitatea ministerială. După cum arătau Paul Negulescu şi George Alexianu. separaţia puterilor. „instituţiile unui popor n-au valoare decât dacă ele sunt opera naţională a acestui popor. Cu toate că fusese proclamat ca atare de corpurile legislative. care acceptă. făurită în focul luptelor şi al 70 . Legea privind proprietăţile rurale din acelaşi an ş. considerată la timpul respectiv cea mai liberală din Europa. Constituţia de la 1866 este inspirată din Constituţia belgiană din 1831. capabile să dea expresie năzuinţelor autentice de libertate şi de dreptate ale poporului român.printre care Legea electorală din 1864. se instituie o locotenenţă domnească. Ea consfinţeşte o serie de idei importante. O comisie elaborează un proiect care este supus Domnului şi Adunării elective. principiul guvernământului reprezentativ. Lascăr Catargi şi colonelul Nicolae Haralambie. printre care: principiul suveranităţii naţionale. Ca urmare a înlăturării lui Alexandru Ioan Cuza. În legătură cu aceasta trebuie remarcat că procesul preluării a tot ceea ce a fost mai înaintat în gândirea politică a altor popoare s-a împletit în mod permanent cu elaborarea unor instituţii juridice proprii. după refuzul contelui Filip de Flandra de a primi tronul Principatelor Unite. monarhia ereditară.a.

O idee esenţială. în slujba idealului pe care viaţa l-a sădit în fiecare naţiune”. document ce a reprezentat un instrument juridic mult mai elaborat decât constituţia din 1866 şi care a fost orientată nemijlocit spre cerinţele dezvoltării societăţii într-un stat de drept. consfinţirea detaliată a drepturilor românilor. în mod special. care dispune că toţi factorii 71 . dispoziţiunile precise cu privire la prerogativele regelui. inalienabilitatea teritoriului. Dintre textele constituţiei din 1923 se cer a fi menţionate. este conceperea proprietăţii ca o funcţie socială. preocuparea tot mai accentuată faţă de problemele sociale. finanţele şi puterea armată. care caracterizează constituţia din 1923. miniştrilor şi puterii judecătoreşti. ce fusese admis încă de la revizuirea din 1917 a constituţiei anterioare. idee ce se îndepărtează de individualismul constituţiei din 1866. departajarea puterilor statului. Sunt de remarcat prevederile privind caracterul de stat naţional unitar şi indivizibil al României. a fost adoptată în ţara noastră Constituţia din 29 martie 1923. Remarcabilă este şi înscrierea în noua constituţie a votului universal. prevederile privind organizarea locală.suferinţelor. al actelor administrative şi inamovibilitatea magistraţilor. prevederile articolului 21. Ca o expresie a noilor realităţi şi a întregirii ţării după Marea Unire din 1918. înscrierea ideii de legalitate ca fundament al statului realizată prin controlul constituţionalităţii legilor.

Constituţia din 1938 72 . Aceleaşi prevederi dispun că „presa nu va fi pusă niciodată sub regimul avertismentelor. sunt de remarcat şi prevederile articolului 22. mediul internaţional neprielnic şi tendinţele de concentrare a puterii în mâinile monarhului. ea răspunzând standardelor moderne de elaborare a documentelor de acest gen. vinderea sau distribuirea oricărei publicaţii nu va putea înfiinţa. Nu este vorba de autorizaţie prealabilă a nici unei autorităţi pentru apariţia oricărei publicaţii”. de tip corporatist. care consfinţeşte libertatea tuturor de a comunica şi publica ideile şi opiniile prin grai. „nici cenzura. De asemenea. răspunderea pentru abuzul acestora nefiind de natură să ducă însă la restrângerea în sine a dreptului ca atare. Ca orientare de ansamblu. când a fost proclamată o nouă constituţie. Potrivit prevederilor constituţionale. Constituţia din 1923 a fost înlocuită – formal – la 20 februarie 1938. nici o altă măsură preventivă pentru apariţia. elaborată din iniţiativa regelui Carol al II-lea şi cu participarea colaboratorilor săi apropiaţi. constituţia din 1923 a oferit un cadru de seamă al înfăptuirii democraţiei în ţara noastră. Nici un ziar sau publicaţie nu va putea fi suspendat sau suprimat”. Datorită dispoziţiilor sale democratice.producţiei se bucură de o egală ocrotire. consacrând libertatea muncii şi dreptul statului de a interveni prin legi spre a preveni conflictele economice sau sociale. Elaborarea acestei constituţii a fost determinată de degradarea climatului politic. prin scris şi prin presă.

că ea a suscitat opinii dintre cele mai diverse. şi revenind astfel la principiile constituţiei din 1866. şi a elaborării unor instrumente juridice care să asigure tranziţia spre un sistem pluripartid şi o economie de piaţă în cadrul statului de drept. Pentru a păstra obiectivitatea ştiinţifică. îndepărtându-se de la principiile constituţiei din 1923. existent în anii dictaturii comuniste. ea admitea proprietatea şi capitalul ca drepturi inviolabile. Ca urmare a Revoluţiei din 22 Decembrie 1989. trebuie arătat că au existat şi păreri favorabile la adresa noii constituţii din partea unor specialişti străini 73 . care recunoştea proprietatea ca funcţie socială. desigur perfectibil. În acelaşi timp. Această constituţie a fost suspendată în vara anului 1940. Constituţia din 1938 concentrează. ca urmare a cunoscutelor evenimente care au dus în final la abdicarea regelui Carol al II-lea. în ţara noastră s-a pus problema eliminării vechiului cadru constituţional. este un fapt cert că în momentul de faţă ţara noastră dispune de un cadru juridic. Indiferent de faptul că noua constituţie a stârnit foarte multe dezbateri. după cum au remarcat autorii de specialitate. să limiteze individualismul şi să dea întâietate socialului. care dobândeşte prerogative deosebite de mari.încerca. puterile politice în mâna regelui. dar preferabil unei situaţii de provizorat. totodată. voind să transforme statul individualist în stat comunitar corporatist.

etnice. evitarea amestecului unei puteri în treburile celeilalte. fireşti. un respect sporit faţă de norma de drept. pentru ancorarea solidă şi sigură a democraţiei în România. în interesul oamenilor. cultivarea respectului faţă de lege trebuind să devină o raţiune a însăşi existenţei şi funcţionării statului. socio-profesionale. respectând diversitatea socială a grupurilor culturale. era necesară pentru ca o societate dirijată aproape o jumătate de secol prin mecanisme artificiale. desfăşurat după legi naturale.care au vizitat ţara noastră şi care şi-au exprimat acordul în legătură cu noile instituţii create. demnitatea şi tradiţiile lor”. un deputat ecologist avea să argumenteze în mod semnificativ: „Constituţia adoptată de noi era imperativ necesară nu numai pe considerentul că acolo unde nu este lege este posibil orice şi se înfiripă rapid anarhia. realizările. ci şi pentru a instaura statul de drept. să-şi redobândească funcţia şi calitatea de sistem social. Integrarea României în noua ordine juridică europeană revendică un rol sporit pentru drepturile şi libertăţile omului care se cer a fi respectate cu stricteţe. 74 . faţă de reglementările internaţionale la care ţara noastră a devenit parte. Este cert că funcţionarea în bune condiţii a tuturor mecanismelor prevăzute de noua constituţie implică un grad sporit de înţelegere a separaţiei puterilor în stat. Evaluând în mod realist bilanţul activităţii desfăşurate. dar şi neîmplinirile Constituţiei adoptate în 1991. dictatoriale.

se poate menţiona conceptul de suveranitate. în întregul mecanism de funcţionare al organelor şi organismelor statului nostru. care rămâne un principiu fundamental 75 . juriştilor le revine un rol esenţial ei trebuind să fie primii care să contribuie la promovarea respectului pentru statul de drept. Edificarea întregii vieţi politice româneşti pe ideile de drept şi legalitate a devenit şi devine tot mai mult o condiţie a acceptării României ca membru cu drepturi depline al comunităţii statelor lumii. În acest amplu efort. asemenea transformări de substanţă vizează nu numai litera noilor reglementări constituţionale.Evident. dar şi spiritul lor. Astfel. în raporturile dintre aceştia şi autorităţi.s-a înregistrat în mod continuu o mai mare supleţe în înfăptuirea separaţiei puterilor. Încercând să sintetizăm problema relaţiei dintre modernitate şi tradiţie în dreptul constituţional. cu cerinţa respectării neabătute a dreptului în relaţiile dintre indivizi. aplicând cu consecvenţă şi cu dreptate legile. de drepturi ale omului etc.unele concepte de drept constituţional au evoluat în mod firesc pe parcursul timpului.. care au definit mult mai profund şi mai clar profilul acestora. dobândind noi conotaţii. dorim să subliniem următoarele: . dar şi contribuind în mod direct la conştientizarea întregii opinii publice româneşti în legătură cu valoarea normelor juridice. . al unor organisme internaţionale. cerinţa respectării principiilor şi normelor juridice pe care trebuie să se întemeieze statul de drept.

de pildă. competenţa Guvernului de a legifera în anumite condiţii. de pildă. . înfăptuindu-se totodată o joncţiune între mecanismele interne de apărare a drepturilor cetăţenilor (justiţia. sub un strict control parlamentar. În acest sens poate fi menţionată. care au epuizat căile interne. curţile de conturi. . curţile constituţionale (sau consiliile constituţionale). au apărut noi posibilităţi de garantare a drepturilor constituţionale ale cetăţenilor.în dreptul constituţional modern au apărut. într-un cuvânt. menite să garanteze într-o măsură şi mai mare drepturile omului. pe durate determinate. s-au perfecţionat căile judiciare. funcţionarea mecanismelor statului de drept. instituţia Ombudsman-ului (Avocatul Poporului). recunoaşterea dreptului cetăţenilor prejudiciaţi în drepturile lor. respectul principiilor democratice. cum ar fi. excepţia de neconstituţionalitate în cadrul proceselor) şi mecanismele internaţionale. Dintre aceste instituţii noi este caracteristică. pe calea unor ordonanţe. 76 . de a se adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului. desigur. instituţii noi.de organizare politică. contenciosul administrativ.ca o consecinţă a evoluţiilor menţionate. totodată.

Controlul este înţeles ca activitate de verificare a aplicării principiului conformităţii legii cu constituţia şi ca instituţie a dreptului constituţional. legea. decrete . trebuie respectată de toate organele statului. până la începerea dezbaterilor (pe textele din iniţiativele legislative). Actele administrative se supun controlului judecătoresc. inclusiv constituţia.legi). care cuprinde reguli reunite datorită aceluiaşi obiect de reglementare. pentru că ele nu sunt legi şi pot fi retrase de iniţiator. în cadrul contenciosului administrativ. Nu se supun acestui control actele administrative. Nu se supun acestui control nici proiectele de legi. pentru că actele normative trebuie să fie elaborate conform unei proceduri prestabilite şi a Constituţiei.CAPITOLUL VIII CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR Teoria generală Controlul constituţionalităţii legilor este una din garanţiile juridice ale supremaţiei constituţiei. pentru că autorităţile administraţiei publice emit aceste acte în exercitarea legii. pe de o parte. precum şi actele normative cu forţă juridică egală cu cea a legii (ordonanţe. ca act juridic al parlamentului. Există o serie de cauze care determină neconcordanţe 77 . iar detalierea dispoziţiilor constituţionale se face prin lege. Sunt supuse controlului numai legea. iar pe de altă parte. Acest control se include în principiul legalităţii.

contradicţii între grupurile politice. rigiditatea exagerată a constituţiei. În doctrina de specialitate au fost evidenţiate mai multe clasificări ale controlului de constituţionalitate. armonizarea intereselor federale cu cele ale statelor federate). independent de parlament) şi jurisdicţional (realizat prin instanţe ordinare sau jurisdicţii speciale). Controlul politic ar fi cel realizat prin adunările legiuitoare şi prin organe din afara lor (politice. nerespectarea regulilor de tehnică legislativă. judecătoreşti şi politico78 . · Controlul politic şi judecătoresc. este primitiv. politic (exercitat de un organ politico statal. este o insurecţie violentă situată în afara dreptului şi deci. şi anume care control este cel mai eficient. în funcţie de organul competent să-1 realizeze: · Controlul prin opinia publică.între constituţie şi legi. inacceptabilă. chiar dacă ele sunt de neînţeles datorită similitudinii celor care le adoptă (contradicţiile sociale. · Controlul parlamentar. Autorităţile publice competente să controleze constituţionalitatea legilor. Multitudinea organelor care realizează controlul înseamnă dorinţa de a se găsi o soluţie la o dilemă. reacţia populară în faţa violării constituţiei.

Controlul parlamentului este considerat de unii autori ca un autentic control. Primul organ care 1-a realizat a fost „Senatul conservator” francez. Acest ultim tip de control presupune câteva precizări. în doctrină este dat ca exemplu controlul realizat de Consiliul Constituţional francez. Controlul politic cuprinde: cel realizat de autorităţile legiuitoare (parlamente) sau de organe de stat din afara lor (care au numai această sarcină sau o au şi pe aceasta alături de altele). începând cu 1799 (anul VIII). prin actele adoptate lipsesc de efecte juridice votul dat în cadrul autorităţilor legiuitoare. apărând astfel ca supraordonate lor. Gheorghe Iancu. care exercită controlul. Organele de stat din afara autorităţilor legiuitoare. Acest tip de control a fost menţinut până în 1852. Alţi autori consideră că acesta este un autocontrol şi deci nu prezintă nici o garanţie (sancţiunea nerealegerii parlamentarilor fiind prea îndepărtată). Ne raliem opiniei prof. care este 79 . făcute în doctrina de specialitate.jurisdicţionale). care consideră că ar fi necesară clasificarea în: control politic şi jurisdicţional. În prezent este întâlnit mai rar. În ceea ce priveşte controlul politic exercitat de un organ din afara autorităţilor legiuitoare. Îl prevedea art. 12 din Statutul lui Cuza şi art. pentru că parlamentul este cel mai în măsură să aprecieze conformitatea legii cu constituţia. 43 din Constituţia noastră din 1965.

inclusiv să reglementeze o asemenea diferenţiere. de tip rigid. precum şi controlul realizat prin organe judecătoreşti. exercită numai controlul anterior al constituţionalităţii legilor. În statele cu constituţii rigide s-a pus întotdeauna problema diferenţierii de faţa juridică dintre constituţie şi celelalte legi. prin decizie. dar şi contestat. dar care utilizează proceduri asemănătoare celor judecătoreşti. O astfel de diferenţiere se fundamentează pe voinţa generală. este necesar să fie îndeplinite două condiţii şi anume: o diferenţiere netă de concepţie între legile fundamentale şi celelalte legi şi o constituţie scrisă. Rousseau. membrii consiliului sunt aleşi de preşedintele Franţei şi preşedinţii celor două camere ale Parlamentului. Paul Negulescu şi George Alexianu subliniau că pentru a se asigura supremaţia constituţiei pe cale judecătorească şi deci pentru a exista controlul constituţionalităţii legii prin organele judecătoreşti. în virtutea căreia naţiunea poate face orice. iar în componenţa lui intră foştii preşedinţi ai Franţei. aşa cum demonstra J. Interes prezintă ultimul tip de control care a fost justificat. A fost justificat plecându-se de la menirea judecătorilor de a interpreta şi aplica 80 . Controlul jurisdicţional cuprinde controlul realizat de organe. pentru că este suverană. Diferenţele constau în: şeful statului francez numeşte.J.organizat şi funcţionează în mod asemănător cu cel realizat de Curtea Constituţională a României. altele decât cele judecătoreşti. pe preşedintele Consiliului.

autorităţi oficioase. exercitându-se în temeiul unor dispoziţii exprese şi clare. Controlul acesta a fost contestat plecând de la interpretarea rigidă a separaţiei puterilor în stat. De altfel. s-ar crea din el o autoritate politică şi este foarte grav dacă ar exista. eliminându-se astfel absolutismul şi abuzurile statale. Acest lucru ar fi posibil datorită garanţiilor şi principiilor care guvernează procesele judiciare. dacă s-ar recunoaşte judecătorului acest drept. Acest tip de control se găseşte şi în prezent în SUA şi este cunoscut sub denumirea de model american. care presupune independenţa totală a puterilor. în practica multor state. în care aceasta şi-a asumat abuziv dreptul de a controla conformitatea legii cu constituţia. de la exigenţa verificării. astfel. de către judecător (datorită menirii sale). El a pornit de la vestita speţă Marbury versus Madison. ori în temeiul dreptului judecătorilor.legea. de la faptul că statul este singurul judecător al actelor sale şi nu poate remite această posibilitate unui organ care nu are responsabilitatea guvernării. a limitelor în care trebuie să acţioneze parlamentul. pe care singuri şi le-au arogat. Controlul jurisdicţional. de la separaţia puterilor în stat care implică colaborarea şi controlul dintre puteri şi nu separarea lor rigidă. Totuşi acest tip de control s-a impus. soluţionată de Curtea Supremă Americană în 1803. deci şi constituţia. realizat prin alte organe decât cele judecătoreşti este cunoscut sub denumirea de model european şi a 81 .

Franţa şi în România. . un tribunal asemănător. consecinţă a controlului constituţionalităţii legilor Constituţionalizarea dreptului este principalul efect al controlului de constituţionalitate şi care se manifestă prin acţiunea complexă de interacţiune dintre constituţie şi celelalte dispoziţii 82 . în Cehia.în funcţie de timpul în care se efectuează: anterior şi posterior adoptării şi promulgării legilor. Cu puţin timp înainte. conform teoriei kelseniene. Alte forme de control al constituţionalităţii legilor În doctrina de specialitate au fost evidenţiate şi alte forme de control al constituţionalităţii legilor. Ungaria.fost fundamentat de Hans Kelsen. în anul 1920. Polonia.în funcţie de înscriere sau nu în constituţie: explicit şi implicit. s-a înfiinţat. Acestea au fost clasificate astfel: . care a înfiinţat. care se va judeca de organul competent. iar cel prin excepţie este unul defensiv şi presupune existenţa unui proces ordinar în care să se ridice excepţia. . Constituţionalizarea dreptului.în funcţie de procedurile folosite: prin acţiune şi prin excepţie (de neconstituţionalitate). Cel prin acţiune este un control ofensiv. un organ de acest tip în Austria (Tribunalul constituţional). În prezent există astfel de organe în Italia.

de aprofundare a acestor norme” (Ioan Muraru şi Simina Tănăsescu).Curtea Constituţională compusă din 9 judecători numiţi pentru un mandat de 9 ani. Trei judecători sunt numiţi de Senat. 140 din Constituţie). trei de Camera Deputaţilor şi trei de Preşedinte. prin vot secret. Primul fenomen presupune ridicarea la rang constituţional a unor norme din alte ramuri de drept. Se înnoieşte cu 1/3 din judecători din 3 în 3 ani în condiţiile prevăzute de Legea organică a Curţii (art. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. preşedintele acesteia pe o perioadă de trei ani. 1991 în baza căreia a fost adoptată Legea nr. 83 . Procesul de constituţionalizare este mai pregnant în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Judecătorii Curţii Constituţionale aleg. în ţara noastră s-a instituit un organ specializat . care nu poate fi înnoit sau prelungit. de sporire cantitativă a normelor constituţionale şi altul descendent.legale. Acest proces presupune o anumită durată în timp şi afectează toate ramurile de drept. El constă în „interpretarea progresivă a normelor din constituţie şi a celor de rang inferior constituţiei şi se manifestă prin existenţa a două fenomene: unul ascendent. Controlul constituţional al legilor în românia Conform Constituţiei României din 8 dec. iar cel de-al doilea prin impregnarea ramurilor de drept cu norme constituţionale direct aplicabile.

· · hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor. înainte de promulgarea acestora. a Curţii Supreme de justiţie. · se pronunţă asupra legalităţii regulamentelor Parlamentului. a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori precum şi din oficiu asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor 2 camere. Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: · se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor. la sesizarea Preşedintelui României. nu pot ocupa funcţii publice sau private cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară. veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui sufragiului. a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau 25 de senatori precum şi din oficiu asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitate sau în învăţământul juridic superior. Judecătorii sunt inamovibili şi independenţi. 84 României şi confirmă rezultatele . a unuia dintre preşedinţii camerelor.

· · dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. 85 .· constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României şi confirmă cele constatate Parlamentului şi Guvernului. · · verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni. veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.

Drept constituţional. Bucureşti. 2003 Mihai Bădescu. Bucureşti. 1996 86 . Ed. Ed. Lumina Lex. Drept constituţional şi instituţii politice. Ed. 2001 Constanţa Călinoiu. 2002 Gheorghe Iancu. Europa Nova. Tipografia Universităţii din Bucureşti. 1915 Paul Negulescu. Bucureşti. Actami. Teoria generală a dreptului. Ed. Bucureşti. Bucureşti. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti. Ed. Drept constituţional şi instituţii politice. Victor Duculescu. 1980 Gheorghe Iancu. 2001 Nicolae Popa. Lumina Lex. Ed. Curs de drept constituţional român. 1927 Ioan Muraru. Lumina Lex. Ed. culegere. Bucureşti. Drept constituţional şi instituţii politice. Constituţiile române. Lumina Lex. Bucureşti. Drept constituţional şi instituţii politice. 1996 Tudor Drăganu. 2007 Ion Deleanu.Bibliografie la capitolele VI-VIII Constantin Dissescu. Bucureşti. Lumina Lex. Drept constituţional şi instituţii politice.

Ed. Bucureşti. Constituţia României. Bucureşti. 2003 Ion M. 2000 Antonie Iorgovan. Ed. Lumina Lex. Bucureşti. Geneză şi explicaţii. All Beck. Ed. Lumina Lex. Dalloz. Ed. Ed. Legea de revizuire comentată şi adnotată cu dezbateri parlamentare. în Revista de drept public. Noua lege a contenciosului administrativ. 1987 87 . 2004 Marcel Prelot. Jean Boulois.Ioan Muraru. Teoria generală a statului şi dreptului. nr. 2003 Gheorghe Boboş. Simina Tănăsescu. Liberul acces la justiţie. Drept administrativ. Ed. Bucureşti. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti. Justiţia constituţională. 2003 Ion Deleanu. Roata. Institutions politiques et droit constitutionnel. All Beck. 2003 Dana Apostol Tofan. Didactică şi Pedagogică. Anghel. Paris. Bucureşti. Drept administrativ comparat. 1983 Cristian Ionescu.2/2004 Tudor Drăganu. Bucureşti. All Beck. Ed. Bucureşti. Lumina Lex. 1995 Ioan Alexandru. Reflecţii asupra unor texte din Constituţia revizuită. Ed.

Teoria generală a controlului constituţionalităţii legilor. nr. p. nr. 204 din 23 aprilie 2001 Constituţia României.758 din 29 octombrie 2003 88 . publicată în Monitorul Oficial al României. p.I. nr. p. Legea 215/2001 a administraţiei publice locale. publicată în Monitorul Oficial al României. 429/2003 de revizuire a Constituţiei.Mircea 1974 Lepădătescu. publicată în Monitorul Oficial al României. revizuită prin Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.I. Didactică şi Pedagogică.I. p.84 din 24 februarie 2000 Legea nr. 429/2003. nr. Ed.767 din 31 octombrie 2003 Legea nr.I. Bucureşti. publicată în Monitorul Oficial al României.

Străinii şi persoanele fără cetăţenie nu pot avea recunoscute drepturile politice. au recunoscute drepturile politice. În sens juridic noţiunea de cetăţenie are două accepţiuni şi anume: o accepţiune prin care se desemnează instituţia juridică a cetăţeniei. Numai cetăţenii au anumite obligaţii cum sunt obligaţiile de apărare a patriei. de fidelitate faţă de ţară. Constituţia. Prof. sociale şi culturale 89 . Numai cetăţenii exercitând puterea. principalul izvor al dreptului constituţional şi legile sunt reglementările care asigură cetăţenilor toate drepturile. inclusiv cele politice. având dreptul de a participa la guvernarea societăţii din care fac parte. etc.CAPITOLUL IX CETĂŢENIA ROMÂNĂ Noţiunea de cetăţenie Cetăţenia interesează în primul rând dreptul constituţional. Ioan Muraru. o grupă de norme juridice. deoarece în această ramură de drept îşi află reglementarea. şi o altă accepţiune prin care este desemnată condiţia juridică a unui cetăţean de a fi subiect de drept constituţional. plecând de la teza că pentru a defini cetăţenia trebuie plecat de la faptul că cetăţenia are un conţinut şi o finalitate care se corelează în realităţi economice. în timp ce persoanelor care nu au această calitate nu li se oferă decât o parte din drepturi.

în funcţie de voinţa guvernanţilor. Capacitatea juridică nu are un conţinut invariabil ci dimpotrivă variabil. Din această definiţie se desprinde faptul că cetăţenia dovedeşte în cazul românilor apartenenţa la statul român în care suveranitatea naţională aparţine poporului. politice şi juridice dintre persoana fizică şi stat dovedind apartenenţa sa la statul român şi atribuind persoanei fizice posibilitatea de a fi titularul tuturor drepturilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţia şi legile României. Natura juridică a cetăţeniei În stabilirea naturii juridice a cetăţeniei trebuie să se plece de la categoria subiectelor raporturilor juridice. Se mai desprinde faptul că numai persoana fizică are cetăţenie. nu şi persoana juridică. dintr-o societate dată. dar având şi îndatoriri cum sunt: devotamentul şi fidelitatea faţă de patrie. defineşte cetăţenia română ca acea calitate a persoanei fizice ce exprimă relaţiile permanente socialeconomice. parte componentă a capacităţii juridice. slujirea intereselor poporului şi îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor înscrise în Constituţie şi Legile ţării. 90 . ea este o categorie social-istorică. Prof Ioan Muraru consideră că cetăţenia este un element. cetăţenii români bucurându-se de drepturi şi libertăţi democratice.concrete.

Aceste norme se găsesc fie în Constituţie. Ioan Muraru. fie în Legea cetăţeniei române. sex. limbă. 91 . de avere sau origine socială şi indiferent de modul în care au dobândit cetăţenia. naţionalitate. c) cetăţenii români sunt egali în drepturi şi îndatoriri. norme care formează instituţia juridică a cetăţeniei. religie. fără deosebire de rasă. b) numai cetăţenii români sunt ţinuţi a îndeplini toate obligaţiile stabilite prin Constituţie şi Legile ţării. Din analiza normelor juridice care compun instituţia juridică a cetăţeniei. origine etnică. apartenenţă politică. aşa cum opina prof. Reglementarea juridică a cetăţeniei române Normele care reglementează cetăţenia sunt norme ale dreptului constituţional. drepturile şi obligaţiile implicate de această apartenenţă.Rezultă din cele spuse că cetăţenia este un element al capacităţii juridice. d) cetăţenia este în exclusivitate o chestiune de stat. dar al capacităţii juridice cerute subiectelor raporturilor juridice de drept constituţional. se desprind următoarele principii: a) numai cetăţenii români sunt titularii tuturor drepturilor prevăzute de Constituţie şi Legi. Cetăţenia română aşa cum este reglementată apare ca apartenenţa persoanei fizice la patria română. opinie.

al teritoriului pe care s-a născut o persoană).e) cetăţenia nu produce nici un efect juridic asupra cetăţeniei soţilor. 21/1991 publicată în M. în raport cu legăturile dintre părinţi şi copii. adăugând pe lângă jus sangvinis şi unele moduri derivate care să uşureze persoanelor care nu s-au născut din părinţi cetăţeni români. În dreptul nostru a fost adoptat sistemul bazat pe jus sangvinis. Legea nr. al României nr. pe pământul strămoşesc. sistem considerat mai potrivit. a stabilit patru moduri în care cetăţenia română poate fi dobândită. cu continuitatea neîntreruptă a generaţiilor. cu modificările şi completările ulterioare). 92 . Dobândirea cetăţeniei române Sunt cunoscute două sisteme privind dobândirea cetăţeniei şi anume: a) sistemul care are la bază principiul jus sangvinis (dreptul sângelui) b) sistemul care are la bază principiul jus loci sau jus soli (dreptul locului. Of. f) schimbarea cetăţeniei unuia dintre soţi nu produce nici un efect asupra cetăţeniei române a celuilalt soţ. dacă cer acest lucru şi dacă li se autorizează. 47/1991 (şi republicată. să dobândească totuşi cetăţenia română.

Legea cetăţeniei române prevede că este cetăţean român. legea prevede că părinţii hotărăsc pentru copiii lor minori cu privire la cetăţenie şi că minorul care a împlinit 14 ani trebuie să-şi exprime separat consimţământul. va decide tribunalul de la domiciliul minorului. b) Dobândirea cetăţeniei române prin repatriere Se prevede că persoana care a pierdut cetăţenia română o redobândeşte ca efect al repatrierii.a) Dobândirea cetăţeniei prin naştere În temeiul principiului jus sangvinis. Când părinţii nu cad de acord. copilul care se naşte din părinţi cetăţeni români. Tot cetăţean român este şi copilul născut dintr-un părinte cetăţean român şi un părinte străin cu sau fără cetăţenie română. 93 . ţinând cont de interesele acestuia. Aprobarea acestei cereri revine Guvernului la propunerea Ministerului Justiţiei. În ce priveşte copilul minor al repatriatului. Cum dobândirea cetăţeniei române de către unul din soţi nu are nici o consecinţă asupra cetăţeniei celuilalt soţ. Cererile de repatriere se depun la Ministerul Justiţiei. se prevede că soţul cetăţean străin poate cere dobândirea cetăţeniei române în condiţiile legii.

numai unul este cetăţean român. dacă acesta este cetăţean român. Dacă dintre cei doi adoptatori. precum şi natura acţiunii prin care se acordă cetăţenia română.c) Dobândirea cetăţeniei române prin adopţie Adopţia este un mod de dobândire a cetăţeniei române. va decide instanţa în funcţie de interesul adoptatului. în cazul în care este 94 . Persoana care solicită acordarea cetăţeniei române trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: s-a născut şi domiciliază la data cererii pe teritoriul României ori deşi nu s-a născut pe acest teritoriu. procedura şi organul competent să aprobe cererea. atunci când adopţia se face de o singură persoană. iar în caz de dezacord. domiciliază pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau de cel puţin 5 ani de la căsătorie. Se prevede că cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie prin adopţie. dacă adoptatorii sunt cetăţeni români sau. cetăţenia va fi hotărâtă de comun acord de ei. d) Dobândirea (acordarea) cetăţeniei române la cerere Legea permite dobândirea cetăţeniei române la cerere pentru străinii ori persoanele fără cetăţenie care îşi manifestă dorinţa în acest sens. iar în toate cazurile cel adoptat nu a împlinit 18 ani. Legea reglementează condiţiile pe care persoana solicitantă trebuie să le îndeplinească.

Această persoană va depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau consulare a României din ţara în care domiciliază. de statul şi poporul român a împlinit vârsta de 18 ani are asigurate mijloacele legale de existenţă este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care-1 face nedemn de a fi cetăţean român. Data redobândirii este data depunerii jurământului de credinţă.căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român. Aceste termene pot fi reduse în caz de motive temeinice dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa ataşamentul faţă. cunoaşte limba română în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială. Cetăţenia se dobândeşte tot din momentul depunerii 95 . Se poate acorda cetăţenie română persoanei care a avut această cetăţenie şi cere redobândirea ei. 2. cu păstrarea domiciliului în străinătate. a acordării cetăţeniei române la cerere persoanei care nu a avut-o niciodată. În a doua situaţie. Legea cetăţeniei române reglementează două situaţii de acordare a cetăţeniei la cerere: 1. legea impune domicilierea şi depunerea jurământului de credinţă faţă de România în ţară.

Sub aspect procedural. În lege sunt reglementate toate condiţiile şi situaţiile posibile ce se pot ivi în cazul cererii de acordare a cetăţeniei române. Dacă în raport se arată că sunt întrunite condiţiile cerute de lege Ministerul Justiţiei va prezenta Guvernului proiectul de hotărâre pentru acordarea cetăţeniei. Cetăţenia copilului găsit pe teritoriul României Legea română a cetăţeniei stabileşte că minorul găsit pe teritoriul român este cetăţean român dacă niciunul din părinţi nu este cunoscut. Dacă se arată în raport că nu sunt întrunite condiţiile Ministerului Justiţiei se va comunica aceasta petiţionarului. copilului găsit pe 96 . Comisia constată existenţa sau neexistenţa condiţiilor pentru acordarea cetăţeniei şi se întocmeşte un raport pe care îl înaintează ministrului justiţiei.jurământului de credinţă. cererea de acordare a cetăţeniei române se face personal sau prin mandatar cu procură specială şi autentică şi se adresează unei comisii instituite de lege pe lângă Ministerul Justiţiei. Prevederea îşi găseşte fundamentul în principiul jus sangvinis prezumându-se că cel puţin unul din părinţi a fost cetăţean român. Dacă până la împlinirea vârstei de 18 ani. Acordarea cetăţeniei române se face prin hotărâre a Guvernului care se publică în Monitorul Oficial.

Depunerea jurământului de credinţă are ca efect juridic dobândirea cetăţeniei. Pierderea cetăţeniei române Art. 97 . Cetăţenia română se poate retrage celui care: a) aflându-se în străinătate. la depunerea unui jurământ de credinţă faţă de România. el pierde cetăţenia română. Se depune în faţa ministrului justiţiei sau a subsecretarului de stat. 5 alin. Legea cetăţeniei române obligă. delegat anume în acest scop. Acest jurământ trebuie depus în termen de 6 luni de la data comunicării hotărârii prin care s-a acordat cetăţenia. La fel se întâmplă şi dacă filiaţia copilului găsit a fost stabilită numai faţă de un părinte cetăţean străin. 2 din Constituţie nu permite retragerea cetăţeniei române aceluia care a dobândit-o prin naştere.teritoriul statului român i se stabileşte filiaţia faţă de ambii părinţi şi ei sunt de cetăţenie străină. iar celălalt părinte a rămas necunoscut. săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român sau lezează prestigiul României. în cazul dobândirii cetăţeniei la cerere sau prin repatriere. Persoanei care a depus jurământul i se eliberează un certificat constatator.

Organul competent să retragă cetăţenia este Guvernul care o face prin hotărâre la propunerea ministrului justiţiei. b) este urmărit pentru debite de către stat sau faţă de persoane juridice ori fizice din ţară sau având asemenea debite. sub orice formă. Renunţarea la cetăţenia română Legea stabileşte că se poate aproba renunţarea la cetăţenia română numai cetăţeanului român care a împlinit 18 ani şi numai pentru motive temeinice. nu le achită şi nici nu prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor. d) este cunoscută ca având legături sau a sprijinit. Nu poate cere renunţarea la cetăţenia română cel care: a) este învinuit sau inculpat într-o cauză penală ori are de executat o pedeapsă penală. grupări teroriste ori a săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională. Hotărârea se publică în Monitorul Oficial şi data publicării marchează data pierderii cetăţeniei. 98 . c) a obţinut cetăţenia română în mod fraudulos.b) aflându-se în străinătate se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război.

cetăţean român. Dovada cetăţeniei române Dovada cetăţeniei române se face cu buletinul de identitate sau. numai cu acest buletin. Renunţarea la cetăţenie. Copii până la 14 ani fac dovada cu certificatul de naştere însoţit de actul de identitate al oricăruia dintre părinţi sau în cazul în care copilul este înscris în buletinul de identitate al unuia din părinţi. cu cartea de identitate sau paşaportul. Procedura este similară cu cea pentru dobândirea cetăţeniei române. nu produce efecte faţă de soţ sau copii.Aprobarea cererii care trebuie să fie individuală se face de Guvern la propunerea ministrului justiţiei. În situaţia în care adopţia este declarată. declararea nulităţii sau desfacerea adopţiei unui minor de către cetăţeni români. 99 . cetăţeni străini. b) stabilirea filiaţiei copilului găsit pe teritoriul României faţă de părinţi. Dovada cetăţeniei copiilor până la 14 ani găsiţi pe teritoriul României se face prin certificatul de naştere al acestora. copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a pierdut niciodată cetăţenia română. c) anularea. în principiu. de către cetăţeni străini. după caz. nulă sau anulată. Alte cazuri de pierdere a cetăţeniei române a) adopţia copilului minor.

Aceasta a permis rezolvarea problemelor multor cetăţeni români care locuind în afara graniţelor ţării îşi pierduseră cetăţenia română. În caz de nevoie misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României eliberează. excepţie fiind regula constituţională din art. Dubla cetăţenie reprezintă una din modalităţile de soluţionare amiabilă a unor probleme apărute de-a lungul timpului. Se acordă de către Parlamentul României la propunerea Guvernului.Cetăţenia se poate dovedi şi cu certificatul constatator. Aceasta a fost admisă după anul 1989. Beneficiarul unei astfel de cetăţenii are toate drepturile civile şi politice ale cetăţenilor români mai puţin drepturile electorale şi drepturile de a ocupa o funcţie politică. la cerere. dovezi de cetăţenie pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate. (3) din Constituţia nerevizuită conform căreia funcţiile şi 100 . Cetăţenia de onoare Legea permite acordarea cetăţeniei de onoare unor străini care au adus servicii deosebite ţării şi naţiunii române. Dubla cetăţenie După revoluţia din 1989 legislaţia română îngăduie dubla cetăţenie. 16 alin. În străinătate. dovada cetăţeniei se face prin actul valabil de trecere a frontierei emis de autorităţile române.

complicaţii care se cer şi 101 . 21/1991. modificată şi completată. de către un stat. în condiţiile în care nu există o interdicţie în acest sens. succesiunea statelor în dreptul internaţional public etc. în care se aplică principiul jus sanguinis. pe teritoriul unui stat în care se aplică principiul jus loci (soli) şi astfel acel copil să dobândească ambele cetăţenii. competenţa exclusivă a statelor de a acorda cetăţenia şi deci posibilitatea ca o persoană să dobândească chiar mai multe cetăţenii.demnităţile publice puteau fi ocupate de persoane care aveau numai cetăţenia română şi domiciliul în România. Desigur că astfel de situaţii. naşterea unui copil din părinţi ai unui stat. admit dubla cetăţenie. dar şi altele. acordarea cetăţeniei. În opinia noastră atât Constituţia. mai ales că o astfel de măsură este posibilă. iar Convenţia europeană asupra cetăţeniei o permite (art. 14). Ca urmare a revizuirii Constituţiei a fost eliminată interdicţia dublei cetăţenii şi în acest caz. reglementându-se doar condiţia cetăţeniei române şi cea a domiciliului în ţară. pentru ocuparea funcţiilor şi a demnităţilor publice. cât şi Legea nr. Între cauzele care pot genera dublă cetăţenie se pot enumera: lipsa de concordanţă între legile naţionale referitoare la cetăţenie. fără să se ţină cont de decizia ce ar trebui să o ia statul al cărui cetăţean este persoana în cauză. au darul de a crea uneori complicaţii în relaţiile dintre state.

2 lit. reguli privind prelungirea dreptului de şedere temporară şi cel al acordării dreptului de şedere permanentă. În acest scop. regimul îndepărtării străinilor de pe teritoriul României. 18 din Constituţie rezultă că pe teritoriul României locuiesc şi cetăţeni străini şi apatrizi. existând şi reglementări naţionale care exclud sau nu dubla cetăţenie. reguli privind documentele eliberate străinilor. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. dispoziţii referitoare la intrarea. a fost adoptată Convenţia europeană asupra cetăţeniei. într-un mod sau altul. regimul acordării vizelor. Germania. Italia. Ca urmare. iar prin apatrid persoana care nu are nici o cetăţenie. care are întotdeauna un caracter politic.trebuie să fie soluţionate. Elveţia. În categoria statelor de imigraţie se includ: Franţa. Suedia. Ordonanţa prevede drepturile şi obligaţiile străinilor. străinii sunt cetăţenii străini şi apatrizii. iar conform art. De regulă statele de imigraţie. în condiţiile legii şi cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte. şederea şi ieşirea lor din ţară. reguli 102 . 194/2002 a fost aprobat regimul străinilor în România. care se bucură de protecţia generală acordată de statul român persoanelor şi averilor. Acestora li se poate acorda dreptul de azil. spre deosebire de cele de emigraţie exclud dubla cetăţenie. Cetăţenii străini şi apatrizii Din prevederile art. Danemarca. a) şi b) prin străin se înţelege persoana care nu are cetăţenia română. Finlanda.

aplicate unor categorii de străini (cetăţeni ai statelor membre U. adoptată la New York la 28 septembrie 1954 prin termenul de apatrid se înţelege „o persoană care nu este considerată cetăţean al nici unui stat. Apatrizii au obligaţia. Ordonanţa prevede şi o serie de sancţiuni aplicabile în cazul încălcării dispoziţiilor sale. precum şi măsurilor luate pentru menţinerea ordinii publice. Statutul personal al apatrizilor este aprobat de legea ţării de domiciliu sau cea a ţării de reşedinţă. educaţiei publice.E. 32 din Convenţie). vor depune toate eforturile pentru a grăbi procedura de naturalizare şi de reducere. Statele vor acorda apatrizilor „acelaşi tratament ca şi cel acordat străinilor în general” (art. nonpolitice şi sindicate. în special. conform legii naţionale a acestuia”. Scopul acestei reguli este acela de a se reduce 103 . Potrivit art. dacă nu este cunoscut domiciliul. iar statele sunt obligate să respecte drepturile acestora. şi minori). ajutorului public. pe cât posibil. Apatrizii trebuie să beneficieze de tratamentul aplicat propriilor cetăţeni în cazul: aplicării unor sisteme de raţionalizare. 1 din Convenţie). 1 din Convenţia privind statutul apatrizilor. muncii. În alte cuvinte este „cetăţean al lumii”. Statele trebuie să ia măsuri pentru „asimilarea şi naturalizarea apatrizilor şi. costurile şi taxele acestor proceduri” (art. de a se conforma legilor şi regulilor ţării unde aceştia se află. 7 alin. În ceea ce priveşte dreptul de asociere statele vor acorda acelaşi tratament ca şi străinilor pentru constituirea de asociaţii nonprofit. securităţii sociale şi taxelor fiscale. fără discriminare.

care prevede o serie de reguli pentru acordarea şi pierderea cetăţeniei apatrizilor. Copilului găsit i se va aplica regula deja examinată pentru asemenea cazuri în cazul pierderii cetăţeniei de către o persoană. 2 din Convenţie prevede o serie de excepţii. însă. o crimă de război sau împotriva umanităţii. 2 lit. pentru ca aceasta să nu dobândească statutul de apatrid.cazurile de apatridie. pierderea îşi va produce efectele doar dacă se dobândeşte o altă cetăţenie. a) . se va face „la naştere. în cazul acestora. de drept sau în baza unei cereri formulate în modalităţile prevăzute de legislaţia internă”.c) că un asemenea statut nu va fi aplicabil persoanelor pentru care există motive serioase că au săvârşit o infracţiune contra păcii. 104 . o infracţiune nonpolitică gravă în afara ţării de reşedinţă. prevede. înainte de a fi aduse în această ţară. 8 pct. întrucât principiul aplicabil este că o persoană nu va putea fi privată de cetăţenia sa dacă această privare va conduce la apatridie. 1 pct. Statutul de apatrid se dobândeşte în condiţiile convenţiilor mai sus examinate. în art. acordarea cetăţeniei. motiv pentru care a fost adoptată. la New York la 30 august 1961 Convenţia privind reducerea cazurilor de apatridie. Convenţia privind statutul apatrizilor. ori au fost acuzate de săvârşirea unor fapte contrare scopurilor şi principiilor ONU. De la acest principiu art. Astfel.

Deseori drepturile fundamentale sunt definite ca acele drepturi consacrate în Constituţie şi care sunt determinante pentru statutul juridic al cetăţeanului. grupul de norme 105 . Ioan Muraru defineşte drepturile fundamentale ca fiind acele drepturi subiective aparţinând cetăţenilor. esenţiale pentru viaţă. LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR ROMÂNI Consideraţiuni generale Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului sunt nu numai o realitate ci şi formalitatea activităţii umane progresiste şi democratice. drepturi stabilite prin Constituţie şi garantate prin Constituţie şi legi. În literatura de specialitate se foloseşte şi expresia „instituţia drepturilor. de care nimeni nu se poate atinge.J. J.CAPITOLUL X DREPTURILE. indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane. libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale” în sensul de grup de norme juridice cu un obiect comun de reglementare. Rousseau sublinia că drepturile omului sunt daruri esenţiale ale naturii. Drepturile fundamentale sunt drepturi esenţiale pentru cetăţeni. Caracterizarea drepturilor fundamentale ca drepturi esenţiale este destul de veche. legi fundamentale. Prof. libertatea şi demnitatea acestora. Ca instituţie juridică. Aceste drepturi sunt subiective şi datorită importanţei lor sunt înscrise în acte deosebite cum ar fi declaraţii de drepturi.

Noţiunea şi fundamentale natura juridică a drepturilor Respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti constituie unul dintre domeniile esenţiale în care dreptul constituţional a acţionat în decursul timpului şi de care este legată însăşi configuraţia modernă a acestei discipline. care au dat expresie traducerii în viaţă a unor mari concepţii şi idei umaniste. După cum este bine cunoscut. drepturile cetăţeneşti au apărut pentru primii dată sub forma unor declaraţii de drepturi. libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor face parte din Dreptul Constituţional. Fiind de neconceput ca membrii unei comunităţi să aibă numai drepturi. ca şi legislaţia pozitivă. teoreticienii. ce s-au constituit în adevărate pledoarii pentru recunoaşterea drepturilor 106 .privind drepturile. Prof. considerate esenţiale de către popor pentru realizarea scopurilor societăţii. reunesc existenţa îndatoririlor fundamentale. fără anumite îndatoriri. Ioan Muraru defineşte îndatoririle fundamentale ca acele obligaţii ale cetăţenilor. înscrise în constituţie şi asigurate în realizarea lor prin convingeri sau la nevoie prin forţă de constrângere a statutului. făcând din ele adevărate garanţii de realizare efectivă a drepturilor fundamentale. menite să mobilizeze oamenii la realizarea scopurilor societăţii.

privite prin perspectiva istoriei. cât şi în domeniul politic. definind o viziune elaborată cu privire la raporturile dintre individ şi stat dintre om şi autoritate. de o incomparabilă relevanţă pentru definirea conţinutului politic şi juridic al instituţiei drepturilor omului.A. au reprezentat. Toate documentele elaborate.U. această limitare nu poate fi justă şi legală decât dacă se întemeiază pe o regulă de drept. cât şi mai ales după trecerea unor secole documente fundamentale. de altfel. obligaţia statului de a nu întreprinde nimic în măsură să împiedice libera dezvoltare a activităţilor pe care omul le 107 . Franţa şi S. Trebuie amintit că încă din 1215 Magna Charta Libertatum definea pentru prima oară. manifestări curajoase ale tendinţei de a proteja drepturile legitime ale cetăţeanului împotriva tentativelor puterii de a-şi extinde prerogativele în pofida drepturilor oamenilor şi în detrimentul acestora. Privind retrospectiv se poate aprecia că declaraţiile de drepturi au reprezentat – atât la timpul respectiv. la timpul lor. Ele au fundamental ideea egalităţii oamenilor atât în domeniul drepturilor civile.omului în societate şi apărării demnităţii sale împotriva oricărui arbitrar. preexistentă şi imparţial interpretată. în Anglia. o regulă de maximă importanţă: aceea că ori de câte ori guvernul unei ţări vrea să aducă o anumită limitare bunului plac al indivizilor. cu argumente temeinice. Doctrina liberală a demonstrat.

ridicând pe trepte noi principiile filosofice umaniste. Conceptul în sine de drepturi ale omului a reprezentat. o operaţiune de sinteză. O examinare – chiar şi sumară – a concepţiilor elaborate în decursul timpului cu privire la drepturile omului arată că încărcătura filosofică a acestui concept s-a reflectat nemijlocit în definirea trăsăturilor politice şi juridice ale conceptului însuşi. exercitarea drepturilor ce-i sunt recunoscute şi garantate individului de legi şi de Constituţie. în fond. Pe planul dreptului constituţional. mult mai largă decât aceea de drepturi ale cetăţeanului. toate constituţiile 108 . deoarece drepturile omului includ în egală măsură. şi protecţia străinilor şi a apatrizilor.desfăşoară. aşadar. evident. Cu toate acestea. constând din generalizarea unor idei consacrate în diferite ţări în documente juridice cu un bogat conţinut moral şi politic. redactate de jurişti de mare prestigiu. Sfera drepturilor omului este. o generalizare şi o abstractizare a tot ceea ce gândirea umană a avut mai bun. conceptul de drepturi ale omului s-a regăsit şi se regăseşte în special sub forma noţiunii de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. care au rezistat timpului. reluând elemente din gândirea religioasă şi din năzuinţele generale de libertate care se făcuseră cunoscute cu atâta vigoare în secolele XVII şi XVIII. în mod necesar. Considerăm demn de subliniat faptul că elaborarea conceptului de drepturi ale omului a constituit.

rolul şi însemnătatea deosebită a drepturilor fundamentale au făcut ca acestea să fie înscrise în acte deosebite. cum ar fi constituţii. Natura juridică a drepturilor fundamentale a format obiect de discuţie în multe teorii de specialitate mai vechi sau mai noi. care sunt direct corelate cu obligaţiile de fidelitate şi loialitate. libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor proprii. Pe de altă parte. cât şi pentru stat şi societate. la drepturi subiective şi la drepturi esenţiale ce aparţin cetăţeanului. Noţiunea de drepturi fundamentale se referă. libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţeanului român. drepturi stabilite prin Constituţie şi garantate prin Constituţie şi legi”.efectuează diferenţieri în ceea ce priveşte drepturile. şi obligaţia generală de protecţie a drepturilor omului. acestea. şi care sunt în fond determinante pentru definirea statutului juridic al cetăţeanului. prezentând o importanţă primordială atât pentru cetăţean. prin urmare. libertatea şi demnitatea acestora. 109 . legi fundamentale sau declaraţii de drepturi. după cum apreciază prof. esenţiale pentru viaţa. Ioan Muraru sunt „acele drepturi subiective aparţinând cetăţenilor. care acţionează şi atunci când este vorba de străini şi apatrizi. indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane. În ceea ce priveşte conceptul propriu zis de drepturi.

Drepturile. poluarea şi distrugerea mediului înconjurător. probleme şi deziderate ce preocupă omenirea. unele chiar au sporit. ceea ce a făcut ca în evoluţia sa instituţia drepturilor. tortura. libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale fiinţei umane ocupă un loc deosebit de important în complexul de realităţi. terorism politic şi religios. Rolul deosebit recunoscut dreptului intern în promovarea. răpirile şi asasinatele. boli. Nu este un secret pentru nimeni că deşi astăzi omenirea dispune de resurse enorme pentru a îmbunătăţi nivelul condiţiilor de viaţă ale tuturor sunt încă multe oprelişti în calea acestui proces. libertăţile Cetăţeneşti fiind periclitate de foamete. incriminarea opoziţiei şi a celor în dezacord politic cu guvernanţii. În literatura de specialitate se remarcă tentaţia statelor ca după formularea de drepturi şi libertăţi prin convenţii internaţionale să realizeze prin reglementări interne. aceste pericole n-au dispărut. libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale omului. recunoaşterea şi realizarea efectivă a drepturilor omului şi cetăţeanului implică o permanentă perfecţionare a reglementărilor 110 . ca problematica şi realitatea să depăşească graniţelor statelor devenind o adevărată problemă a lumii. arestarea fără judecată. Cu toate eforturile făcute de ONU şi în ciuda adoptării în 1948 a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. alte tratamente militare şi degradante. drepturile omului.

au prioritate reglementările internaţionale” (alin 2). 111 . Teoria drepturilor naturale (Aristotel. Franţa etc.juridice interne în concordanţă cu reglementările internaţionale din acest domeniu. În decursul vremii au fost elaborate o serie de teorii care pun în evidenţă natura juridică a drepturilor fundamentale.U. Grotius. în perioada Renaşterii şi a pregătirii revoluţiilor burgheze. la care România este parte şi legile interne. Germenii acestor teorii au apărut încă în antichitate şi s-au format apoi. modernă. Locke. în S. cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte. Conform acestui articol al constituţiei. Rousseau) pune în evidenţă existenţa drepturilor oamenilor încă din momentul naşterii lor. ca o teorie mai conturată şi cu o pondere şi influenţă puternică în gândirea filosofică şi politico-juridică. 20 din Constituţia României care reglementează corelaţia acestuia cu reglementările internaţionale.A. 1. se înscrie şi art. dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpelate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. într-o viziune nouă.. Teoria drepturilor naturale admite că dreptul s-a manifestat în societate sub două aspecte şi anume: existenţa unui drept pozitiv. în Evul mediu. iar „Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. Pe această linie a perfecţionării dreptului intern. Platon. Blackstone.

pentru realizarea „binelui comun” 2. care nu este o creaţie voluntară ci are un caracter etern. Spre exemplu. de exemplu. libertăţi necesare. Teoria dreptului natural poate fi rezumată în următoarele idei: . denumeşte drepturile fundamentale. în care oamenii trăiau în deplină independenţă între ei. O importantă idee a dreptului natural este aceea a renunţării la libertatea absolută şi acceptarea supunerii unei autorităţi. imuabil şi se impune dreptului pozitiv.creaţie a oamenilor care se concretizează în actele normative elaborate şi existenţa unui drept natural. a tuturor fiinţelor vii.condiţia existenţei omului vine de la starea de natură. .legile naturale sunt expresia exigenţelor naturale a tuturor vieţuitoarelor. . deoarece acesta singur este o fiinţă reală. Teoria individualistă susţine că sursa fiecărui drept se află în individ. ca urmare a pactului social intervenit între oameni şi autorităţi. Astfel ia naştere societatea. drepturi care au derivat din legile naturii.dreptul natural. ca o lege nescrisă. 112 .omul în stare de natură avea o libertate totală şi era egal cu ceilalţi. Blackstone califică aceste drepturi fundamentale ca absolute. Esmein. . liberă şi respectabilă. cele mai necesare dintre toate. exprimă echitatea.

toate fiind o creaţie a dreptului obiectiv. fie au afirmat că libertăţile publice pot fi considerate ca obligaţii în sarcina statului. Alte teorii. Esenţa naturii juridice a drepturilor omului o constituie faptul că acestea. împreună cu îndatoririle corelative 113 . Potrivit acestei teorii. Astfel. sunt drepturi subiective. drepturile obişnuite ar conţine în ele atât o posibilitate juridică. cât şi o putere juridică. 4. Jellinek face o distincţie pornind de la diferenţa dintre noţiunea de putere juridică şi cea de posibilitate juridică. adică limitări aduse competenţei sale care lasă să subziste o autonomie individuală. ci un fel de drepturi reflexe. 5. Teoria drepturilor reflexe nu face deosebirea de natură juridică între drepturile individuale şi celelalte drepturi subiective. a puterii sale (teoria s-a mai numit şi „teoria germană a autolimitării statului”). în timp ce drepturile publice ar fi puteri de voinţă create exclusiv de lege care nu presupun şi o activitate naturală garantată de lege. ele nu pot exista decât în cadrul unui raport juridic concret. fără deosebire că sunt drepturi fundamentale sau obişnuite. Cu toate acestea.3. fie că au considerat că drepturile fundamentale desemnează trăsăturile esenţiale ale statutului juridic al fiinţei umane. drepturile şi libertăţile nu sunt drepturi veritabile ale cetăţenilor. Acestea provin tocmai din autolimitarea statului.

cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”. Principiul de drept de incontestabilă tradiţie. 15 alin. b) Neretroactivitatea legii. libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale într-o viziune sistematică.2 din Constituţie. I) precum şi în dispoziţiile altor articole. globală şi integrală. Principiile constituţionale aplicabile drepturilor. libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale sunt consacrate în Titlul al II-lea al Constituţiei (cap. libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor români. Este un principiu admis şi recunoscut. care prevede: „legea dispune numai pentru viitor. următoarele: a) Universalitatea drepturilor. libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale. 114 libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale sunt . Universalitatea drepturilor implică şi universalitatea îndatoririlor. Regulile fundamentale care guvernează aplicarea şi exercitarea tuturor drepturilor. Acest principiu se referă atât la sfera propriu-zisă a drepturilor cât şi la titularii acestora.drepturile fundamentale formează statutul juridic constituţional al cetăţeanului. Constituţia României din 1991 abordează problematica drepturilor. Constituţia asigură tuturor posibilitatea abstractă de a se bucura de aceste drepturi şi libertăţi. actualitate şi justiţie este consacrat de art. Principiile drepturilor.

egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de religie. Străinii şi 115 . Condiţiile legate de necesitatea numai a cetăţeniei române şi a domiciliului în ţară se explică prin necesitatea asigurării fidelităţii faţă de ţară a celor care ocupă funcţii sau demnităţi publice. naţionalitate sau origine etnică.Principiul neretroactivităţii legii este o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale. Acest principiu are trei aspecte şi anume: egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii. c) Egalitatea în drepturi. limbă. f) Cetăţenii străini şi apatrizii se bucură în România de protecţie juridică (art. Alin. avere sau origine socială. 2 art. 1 acest principiu prevede: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice. opinie sau apartenenţă politică. Acest principiu consacră pentru prima dată în mod expres ideea că statul român se preocupă de situaţia cetăţenilor săi aflaţi în străinătate. 18). d) Cerinţa de a avea numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară pentru ca o persoană să poată ocupa funcţiile şi demnităţile publice. a îndeplinirii cu credinţă a acestora. e) Protecţia cetăţenilor români în străinătate şi obligaţiile lor. Consacrat de art. egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă. fără privilegii şi fără discriminări”. 16 prevede că „Nimeni nu este mai presus de lege”.16 alin. asigurându-le protecţia. Principiul este în deplină concordanţă cu normele dreptului internaţional şi cu practica altor state.

Cetăţeanul român nu poate fi extrădat din România (art. terorism. Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. Cei care primesc azil politic nu pot fi extrădaţi. traficului de femei şi copii. Extrădarea se admite în cazurile de piraterie maritimă şi aeriană. Este un act paşnic şi umanitar. 19). h) Prioritatea reglementărilor internaţionale. g) Cetăţenii români nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi din România. Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie. Cea de-a doua regulă acordă prioritate reglementărilor 116 internaţionale. genocid. etc. Din text rezultă o primă regulă în sensul interpretării şi aplicării dispoziţiilor privind drepturile şi libertăţile cetăţeneşti în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu pactele şi tratatele internaţionale. afară de acelea pentru care constituţia sau legea impun calitatea de cetăţean român. Nu se admite pentru raţiuni politice. Azilul se acordă numai celor urmăriţi pentru activităţile politice. Expulzarea se face pentru ocrotirea ordinii de drept. Codul nostru penal reglementează expulzarea străinilor în cadrul măsurilor de siguranţă.apatrizii din România se bucură de toate drepturile şi libertăţile. ratificate de . traficului de stupefiante. Corelaţia dintre dreptul internaţional şi dreptul intern este reglementată de art. Azilul este şi el reglementat pentru cetăţenii străini şi apatrizii. 20 al Constituţiei.

din cele două pacte internaţionale şi celelalte pacte juridice rezultă că sunt posibile limitări şi restricţii. orice cetăţean român. Are acces la justiţie. Clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români Clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale este o problemă deosebit de complexă luând în considerare evoluţia drepturilor şi libertăţilor. j) Caracterul de excepţie al constrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. cetăţean străin ori apatrid. Caracterul legitim sau nelegitim va fi constatat prin hotărâre judecătorească. Sunt posibile într-o societate democratică pentru a proteja securitatea naţională. ordinea publică. Nici o lege nu poate îngrădi accesul liber la justiţie. Constituţia apără numai interesele legitime. sunt proporţionale cu cauza care le-a determinat. Limitările trebuie să fie exclusiv în vederea favorizării binelui general într-o societate democratică. Din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. O altă consecinţă o constituie obligaţia constituţională pentru organele i) competente în negocierea şi încheierea tratatelor internaţionale de a observa concordanţa lor cu Constituţia. în situaţiile de neconcordanţe între ele şi reglementările interne. criteriile care au stat la baza diferitelor 117 . drepturile şi libertăţile celorlalţi etc. sănătatea sau morala publică. Accesul liber la justiţie.România.

categorie formată din acele drepturi şi libertăţi care prin conţinutul lor asigură condiţiile sociale şi materiale de viaţă. adică acele drepturi şi libertăţi care. 2. Drepturile şi libertăţile social-economice şi culturale. dreptul la un nivel de trai decent. dreptul la ocrotirea vieţii intime. dreptul de moştenire. dreptul la grevă. dreptul la libera circulaţie. inviolabilitatea domiciliului. potrivit cu criteriul conţinutului drepturilor şi libertăţilor fundamentale propune următoarea clasificare a acestora: 1. dreptul la integritate psihică. Inviolabilităţile. I. ne raliem opiniei de autoritate a prof. Aici includem: dreptul la învăţătură. familiale şi private. dreptul de proprietate. Fără a intra în amănunte care ar excede demersului nostru didactic.clasificări. dreptul la ocrotirea sănătăţii. libertatea individuală. Includem în această categorie: dreptul la viaţă. Muraru care. posibilitatea de mişcare liberă. dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii. siguranţă şi domiciliul persoanei. sistemele de drept în care au fost consacrate aceste drepturi şi libertăţi. prin conţinutul lor asigură viaţa. dreptul la integritate fizică. dreptul la 118 . educaţia şi posibilitatea protecţiei acestora. dreptul de apărare. trăsăturile epocilor în care s-a evidenţiat necesitatea clasificărilor.

căsătorie. dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă. Includem în această categorie dreptul la vot şi dreptul de a fi ales. pot fi exercitate de către cetăţeni la alegere. 4. prin conţinutul lor. 119 . dreptul de asociere. Acestea sunt: dreptul de petiţionare şi dreptul persoanei vătămate de către o autoritate publică. fapt pentru care mai sunt denumite libertăţi de opinie. fie pentru rezolvarea unor probleme sociale şi spirituale. Drepturile şi libertăţile social-politice sunt acele drepturi şi libertăţi care. prin conţinutul lor. prin conţinutul lor. pot fi exercitate de către cetăţeni numai pentru participarea la guvernare. Sunt incluse în această categorie: libertatea conştiinţei. adică drepturile care. 3. Aceste drepturi şi libertăţi asigură posibilitatea de exprimare a gândurilor şi opiniilor. fie pentru participarea la guvernare. Drepturile garanţii. libertatea de exprimare. dreptul persoanelor handicapate la o protecţie specială. libertatea întrunirilor. 5. Drepturile exclusiv politice. secretul corespondenţei. dreptul la informaţie. au rolul unor veritabile garanţii constituţionale.

precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”. În legislaţia ţării noastre.1. ucidere din culpă. 22(1)). garanţiile acestor drepturi constau şi în prevederile legii penale referitoare la infracţiunile de omor. 120 . vătămare corporală. Moartea nu poate fi aplicată în mod intenţionat decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de către un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată de lege cu această pedeapsă”. Convenţia pentru protecţia drepturi lor omului şi libertăţilor fundamentale afirmă (în art. Dreptul la viaţă este unul dintre cele mai elementare drepturi ale omului în scris în Declaraţia Universală care în art. În acelaşi sens. s-a stipulat că „Dreptul la viaţă. preluându-se dispoziţiile acestor documente internaţionale. Pactul internaţional privitor la drepturile civile şi politice stabileşte la rândul său că „Dreptul la viaţă este inerent persoanei umane. Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod arbitrar”. Inviolabilităţile a) Dreptul la viaţă. lovirea sau alte violenţe. 3 stabileşte că „Orice om are dreptul la viaţă. libertate şi inviolabilitatea persoanei”. În Constituţia României. dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei (art. 2) că „Dreptul oricărei persoane la viaţă este protejat de lege. Acest drept trebuie ocrotit prin lege.

inumane sau degradate (1984) tortura este un act prin care o durere sau suferinţă ascuţite. fizice sau mentale. Dreptul la integritate fizică şi psihică este strâns legat de dreptul la viaţă. interzic în mod expres invocarea „ordinului superiorului” sau „împrejurările excepţionale pentru comiterea actelor de tortură”. dacă o asemenea durere sau suferinţă sunt produse de un agent al autorităţii publice sau orice 121 . documentele internaţionale în această materie. care în art. În afară de interzicerea torturii. Potrivit Convenţiei contra torturii şi altor pedepse sau tratamente crude.Constituţia interzice pedeapsa cu moartea ca fiind contrară drepturilor naturale ale omului şi care. 7 prevede că „nimeni nu va fi supus torturii şi nici unor pedepse sau tratamente cu cruzime. de multe ori ea fiind efectul unor grave erori judiciare. inumane sau degradante”. În acest sens trebuie să menţionăm prevederile din Declaraţia universală a drepturilor omului şi Pactul cu privire la drepturile civile şi politice. de a pedepsi un act pe care ea sau o terţă persoană l-a comis sau se presupune de a-l fi comis. reprezintă o cruzime ce foarte rar s-a dovedit dreaptă şi niciodată eficientă. de intimida sau de a face presiune asupra sa sau de a intimida sau face presiuni asupra unei terţe persoane. sunt produse intenţionat unei persoane cu scopul de a obţine de la ea sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri. prin natura sa.

în următoarele cazuri: · · · vaccinarea pentru combaterea unei epidemii. dreptul său de a se putea comporta şi mişca liber. Altfel spus. 49 din Constituţie. 23 care preia dispoziţiile cuprinse în Declaraţia Universală („orice persoană are dreptul la libertatea şi securitatea sa”) şi în Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice („orice om are dreptul la libertate şi la securitatea persoanei sale”). libertatea individuală priveşte libertatea fizică a persoanei. efectuarea unei operaţii chirurgicale cu acordul pacientului. recoltarea de sânge pentru dovedirea intoxicaţiei alcoolice. Libertatea persoanei presupune existenţa acelor condiţii care să-i permită 122 . Restrângerea exercitării acestui drept – la integritate fizică – este posibilă numai prin lege. etc.altă persoană având o împuternicire oficială sau la instigarea sa sau cu consimţământul său expres sau tacit. Este reglementată în Constituţia României în art. b) Libertatea individuală. de a nu fi reţinut. în condiţiile art. „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile” stipulează Constituţia României. arestat sau deţinut decât în cazurile şi după formele expres prevăzute de constituţie şi legi. Garantarea prin Constituţie a respectului integrităţii fizice impune autorităţilor publice obligaţia sancţionării oricărei atingeri adusă acesteia. de a nu fi ţinut în sclavie sau în orice altă servitute.

încălcarea ordinii de drept legitimează intervenţia. excesive. reţineri. Percheziţia este o măsură penală care poate fi dispusă de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată în interesul probării săvârşirii unei infracţiuni. Trăind în societate.omului de a dispune de el însuşi. nu aduce atingere drepturilor şi libertăţilor altora şi nici bunelor moravuri. represiunea autorităţilor publice. 123 . garanţii care asigură ca aceste măsuri să nu fie ilegale (arbitrare. Ea poate fi domiciliară sau corporală şi se poate efectua numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. abuzive). În acest context. art. arestări). reţineri şi arestări. luarea unor măsuri care privesc în mod direct libertatea persoanei (percheziţii. Este admisă doar acea libertate care nu încalcă ordinea de drept. în conformitate cu dorinţele. necesităţile şi concepţiile pe care le are. aducem în discuţie conceptul de siguranţă a persoanei prin care vom identifica ansamblul garanţiilor care protejează persoana în situaţiile în care autorităţile publice iau anumite măsuri ce privesc libertatea individuală. 23 din Constituţie stipulează condiţiile în care se pot realiza percheziţii. de a se manifesta liber. omul nu poate să aibă o libertate absolută. Vorbind despre aceste măsuri.

Reţinerea presupune privarea de libertate. implică obligaţia autorităţii publice de a aduce de îndată la cunoştinţă. Arestarea este o măsură care aduce atingere gravă libertăţii individuale. care judecător este obligat să soluţioneze plângerea prin pronunţarea unei hotărâri motivate. De aceea ea este supusă unor reguli (constituţionale şi legale) stricte şi ferme. de către autorităţile competente. reţinerea: · · · · este permisă numai în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege. prevăzută şi pedepsită de lege. emiterea mandatului de arestare se face pentru o durată de cel mult 30 de zile. 124 . Astfel: · · · · arestarea se face numai în temeiul unui mandat emis de magistrat. Ca măsură procesual-penală preventivă. motivele reţinerii. arestatul se poate plânge judecătorului cu privire la legalitatea arestării. în limba pe care o înţelege. numai în cazurile şi cu procedura stabilite de lege. a persoanei faţă de care există indicii că a săvârşit o faptă. implică eliberarea obligatorie a persoanei în momentul în care motivele care au determinat luarea măsurii au încetat. nu poate depăşi 24 de ore. prelungirea arestării este posibilă dar numai cu aprobarea instanţei de judecată. pe o durată strict determinată.

ales sau numit din oficiu. dacă motivele invocate în sprijinul arestării au dispărut. sub control judiciar sau pe cauţiune. potrivit Convenţiei europene pentru 125 . eliberat. cel arestat (ca şi în cazul celui reţinut) trebuie. controlul judiciar şi cauţiunea sunt două instituţii procesual penal care garantează că persoana pusă în libertate provizorie va răspunde tuturor solicitărilor autorităţilor judiciare (solicitări legate de procesul penal în care este implicată). în mod obligatoriu. în limba pe care o înţelege. Consacrând două reguli fundamentale. prezentarea cazurilor în care poate fi dispusă privarea de libertate a persoanei. persoana este considerată nevinovată. învinuirea se aduce la cunoştinţă (în cel mai scurt termen) numai în prezenţa unui avocat. nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. termenul în care eliberarea trebuie să se producă este cel al constatării legale şi oficiale a dispariţiei motivelor. nu este lipsită de interes. de tradiţie(prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei) Constituţia stabileşte că: · · până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare. credem. · persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie. motivele arestării. În legătură cu libertatea şi siguranţa persoanei.· · · celui arestat (ca şi celui reţinut) trebuie să i se aducă de îndată la cunoştinţă.

· pentru a împiedica o persoană să pătrundă ilegal într-un stat. o persoană poate fi privată de libertate în următoarele cazuri: · · când este deţinută legal după o condamnare pronunţată de un tribunal competent. · · pentru educaţia sub supraveghere a unui minor sau pentru a-1 aduce în faţa unei instanţe competente. detenţia legală a unei persoane susceptibile de propagarea unei boli contagioase.) fiind reglementată şi forma agravată a acesteia. toxicoman sau vagabond. 126 . În legislaţia penală din ţara noastră. alcoolic. lipsirea de libertate în mod ilegal a unei persoane este considerată infracţiune (art. pentru nesupunere la o hotărâre dată conform legii de către o instanţă sau pentru garantarea executării unei obligaţii prevăzute de lege. Astfel.protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 189 C. · pentru a fi adusă în faţa instanţei când se deţin date verosimile că a comis o infracţiune sau dacă există motive credibile că va săvârşi o infracţiune sau va fugi după comiterea acesteia. sau împotriva căreia este în curs o procedură de expulzare sau de extrădare. pen. a unui alienat.

24 din Constituţie „este garantat. ori de câte ori interesul justiţiei o cere. să i se atribuie un apărător din oficiu fără plată dacă ea nu are mijloace pentru a-1 remunera. dreptul de apărare a fost introdus în toate fazele procesului.c) Dreptul la apărare Dreptul la apărare. în tot cursul procesului. Potrivit acesteia: · · · în exercitarea profesiei sale. importante precizări au fost aduse prin Legea nr. în exercitarea dreptului de apărare avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui pentru realizarea liberului acces la justiţie şi pentru un proces echitabil. avocatul este independent şi se supune numai legii. ales sau numit din oficiu”. părţile au dreptul să fie asistate de un avocat. În ţara noastră. autorităţilor şi instituţiilor. În legătură cu dreptul la apărare. potrivit art. ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. avocatul promovează şi apără drepturile şi libertăţile fizice şi juridice în faţa tuturor instanţelor. 32/1990. Dreptul la apărare este reglementat şi în documentele internaţionale în care se arată că orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni are dreptul să fie prezentă la proces şi să se apere ea însăşi sau să aibă asistenţa unui apărător ales de ea. 127 . statutului şi regulilor eticii profesionale. dacă nu are apărător să fie informată despre dreptul de a-1 avea şi.

conform mandatului încredinţat. Statutul profesiei de avocat. adoptat de Uniunea Avocaţilor precizează printre altele că: · · avocatul îndeplineşte o misiune socială. printre îndatoririle avocatului se numără „exerciţiul liber al profesiei. independenţa. angajate sau din oficiu şi să se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecată. probitatea. loialitatea. · avocatul trebuie să manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională. Potrivit art. să depună concluzii scrise sau note de şedinţă ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta sau instanţa dispune în acest sens. pusă în slujba adevărului şi a justiţiei. la organele de urmărire penală sau la alte instituţii. să pledeze cu demnitate faţă de judecători şi de părţile din proces. avocatul este dator să dea clientului său sfaturi juridice corespunzătoare prevederilor legale şi crezului său profesional. . 103 din Statut.· avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate. conştiinţa. avocatul nu poate fi supus nici unei presiuni din partea autorităţilor publice sau a altor persoane fizice sau juridice. demnitatea. umanismul. 128 onoarea. în exercitarea profesiei sale. · independenţa avocatului nu poate prejudicia însă interesele clientului său.

textul constituţional prevede două aspecte ale exercitării acestui drept şi anume. d) Dreptul la libera circulaţie Dreptul la libera circulaţie este un drept fundamental nou care-şi are izvorul în Declaraţia Universală. necesare pentru protejarea siguranţei naţionale. compatibile cu celelalte drepturi recunoscute de pact. posibilitatea liberei circulaţii pe teritoriul României şi în afara acestuia. potrivit art. 13 se precizează că „Orice persoană are dreptul să circule liber şi să-şi aleagă reşedinţa în interiorul unui stat”. în art. în acelaşi sens. ordinii publice. unde. considerate „principii esenţiale ale profesiei de avocat”. 129 . În România. în ţară şi în străinătate este garantat. 25 din Constituţie. cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii stabilite de lege. tactul şi sentimentul de cofraternitate”. legea stabilind condiţiile exercitării acestui drept”. Prin folosirea expresiei: „legea stabileşte condiţiile”. reglementat chiar în Pactul internaţional. ea trebuie să se desfăşoare potrivit unor reguli. „Dreptul la liberă circulaţie.delicateţea. sănătăţii sau moralităţii publice. că libera circulaţie poate face obiectul unor restricţii dacă acestea sunt: · · · prevăzute de lege. evidenţiem faptul. Prin această reglementare. moderaţia. legiuitorul constituant a stipulat că libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută.

Potrivit reglementării constituţionale.Art. având un conţinut complex şi fiind de mare importanţă pentru libertatea şi personalitatea individului. familială şi privată. Nimeni nu se poate amesteca sau interveni în viaţa intimă. Reglementările legale privind actele necesare trecerii frontierelor. În ceea ce priveşte libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate. aceasta este garantată prin posibilitatea emigrării dar şi a revenirii în ţară: „Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară. familială şi privată”. e) Dreptul la ocrotirea vieţii intime. 25 din Constituţia României dă posibilitatea oricărui cetăţean român să circule nestânjenit pe teritoriul statului nostru să-şi stabilească reşedinţa sau domiciliul în orice localitate. are dreptul la propria sa viaţă intimă. familială şi privată a altei persoane fără consimţământul acesteia din urmă. recunoscându-se de fapt că orice persoană fizică. inclusiv problema vizelor. „autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă. 25(2)). consimţământ care trebuie să fie explicit şi exprimat în mod 130 . orice om. 26 din legea fundamentală. familiale şi private Acest drept fundamental este reglementat de art. nu pot fi considerate restricţii la libera circulaţie ci norme care conferă un cadru eficient şi civilizat exercitării acestui drept. de a emigra. precum şi de a reveni în ţară” (art.

în art. persoana are dreptul de a dispune de corpul său (libertatea corporală). · · orice persoană are un drept exclusiv la propria imagine. de integritatea sa fizică şi de libertatea sa. se consideră atentat la viaţa intimă a persoanei ascultarea. aducerea la cunoştinţa publică a aspectelor din viaţa conjugală a persoanelor. În acest sens: · · judecătorii au obligaţia de a declara şedinţă secretă de judecată în procesele în care publicitatea ar afecta aceste valori. dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora.liber. familială şi privată o constituie dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi. În Constituţie. O componentă foarte importantă a dreptului la viaţa intimă. de altfel. autorităţilor publice revenindu-le obligaţia de a lua toate măsurile şi dispoziţiile posibile în vederea ocrotirii acestui drept fundamental. 131 . de asemenea. 26(2) se stipulează. fără consimţământul acesteia. că „Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi. ordinea publică sau bunele moravuri”. Potrivit cu această consacrare constituţională: · · numai persoana poate dispune de fiinţa sa. este interzisă. înregistrarea sau transmiterea imaginilor sau a vorbelor unei persoane.

„este interzis ca o persoană să fie supusă fără consimţământul său. 12. Ca şi alte drepturi sau libertăţi fundamentale şi dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi comportă anumite limite. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. pentru că sinuciderea prin ea însăşi este în afara oricărei reglementări convenţionale sau legale. cercetări sociologice. investigaţii. are dreptul de a accepta să se supună unor experimente medicale.· în virtutea acestui drept. medicale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri”. ştiinţifice şi de a accepta transplantul de organe şi ţesuturi. în art. precizează că „Nimeni nu va fi obiectul unei imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară. Dispoziţiile constituţionale în materie se corelează cu prevederile cuprinse în documentele juridice în domeniul drepturilor omului. Dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi este ocrotit şi de art. Aceste limite (limitări) privesc: 132 . Astfel. psihologice. în familia sa. unei experienţe medicale sau ştiinţifice”. 7 alin. Dreptul persoanei de a dispune de corpul său nu se confundă cu dreptul de sinucidere. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. potrivit căruia. nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. persoana are dreptul de a participa ca subiect de anchete.

grădina. mai precis camera (camerele) unde doarme. măsurile medicale pentru combaterea bolilor venerice şi a toxicomaniei.· · · · examenul sănătăţii impus pentru angajarea în muncă sau în vederea încheierii căsătoriei. familia sa. astfel încât nimeni să nu poată pătrunde în domiciliul sau reşedinţa sa fără ca ea să consimtă aceasta. f) Inviolabilitatea domiciliului Acest drept fundamental asigură persoanei posibilitatea de a- şi folosi nestingherită locuinţa. prin domiciliu urmând să înţelegem: · locul (locuinţa) unde trăieşte o persoană şi eventual. 133 . dar şi dependinţele. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia”. vaccinările obligatorii. 27(1) din Constituţie stabileşte că „Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. camera de hotel ori de cămin studenţesc). în mediile şcolare. Art. examene medicale periodice. În dreptul constituţional (spre deosebire de dreptul civil). · locuinţa unei persoane fizice chiar dacă aceasta nu este şi proprietarul ei (camera închiriată. noţiunea de domiciliu are o accepţiune mai largă. curtea. garajul sau orice loc împrejmuit ţinând de ele.

În acest sens. Aceste situaţii sunt rezultatul necesităţii apărării valorilor fundamentale pentru societate. 2. se poate deroga de principiul potrivit căruia domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile.Alineatul 2 al art. Învăţământul trebuie să fie gratuit cel puţin în ce priveşte învăţământul elementar şi general. integritatea fizică sau bunurile unei persoane. percheziţiile pe timpul nopţii sunt interzise. fără învoirea acesteia în următoarele situaţii: · · · pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa. pentru apărarea siguranţei naţionale sau a ordinii publice. în afara cazului delictului flagrant. 27 stabileşte situaţiile în care. 134 . prin lege. În ultimele două alineate (3 şi 4) se reglementează modalitatea efectuării percheziţiilor care „pot fi ordonate exclusiv de magistrat şi pot fi efectuate numai informele prevăzute de lege”. Drepturile şi libertăţile social-economice şi culturale a) Dreptul la învăţătură Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede că „Orice persoană are dreptul la învăţătură. în funcţie de merit”. se poate pătrunde în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane. Învăţământul tehnic şi profesional trebuie să fie accesibil tuturor pe baza deplinei egalităţi în drepturi. pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.

Educaţia trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane.În acelaşi sens. În România. Astfel: · · învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. toleranţa şi prietenia între naţiuni. potrivit legii. în condiţiile legii. sociale şi culturale (1966) stabileşte că: „Statele părţi la pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană la educaţie”. prin învăţământul liceal şi prin cel profesional. Alte reguli constituţionale cu privire la dreptul la învăţătură sunt prevăzute în următoarele alineate. este gratuit. · · · învăţământul de stat. formativă. 32(1) din Constituţie. educativă şi ştiinţifică. precum şi prin alte forme de instrucţie şi perfecţionare”. „Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu. potrivit art. acesta. prin învăţământul superior. exprime ceea marea ce permite sa forţă învăţământului profesională. a simţului demnităţii şi să întărească înţelegerea. în acelaşi timp. 135 . autonomia universitară superior este să-şi garantată. învăţământul particular se organizează şi se desfăşoară în condiţiile legii. se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională precum şi în limba minorităţilor naţionale. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice.

apartenenţă politică sau religioasă”. şi-au găsit o amplă dezvoltare în Legea învăţământului (nr. 84/1995). religie. 32 din Constituţie. naţionalitate. învăţământul urmăreşte realizarea idealului educaţional (ce constă în dezvoltarea liberă. 136 . acesta se desfăşoară în două modalităţi: învăţământ religios organizat de culte şi învăţământ religios în şcolile de stat. · dreptul la învăţătură se fundamentează pe dreptul egal de acces la toate nivelurile şi formele de învăţământ „indiferent de condiţia socială şi materială. în formarea personalităţii autonome şi creative) întemeiat pe tradiţiile umaniste. învăţământul religios în şcolile de stat este organizat şi garantat prin lege. integrală şi armonioasă a individualităţii umane.· libertatea învăţământului religios este asigurată. Învăţământul religios organizat de culte se desfăşoară potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. postliceal şi învăţământul superior. Prevederile constituţionale ale art. de sex. pe valorile democraţiei şi pe aspiraţiile societăţii româneşti. Potrivit acesteia: · în România învăţământul constituie o prioritate naţională. · sistemul naţional de învăţământ include mai multe trepte de formare educaţională şi anume: învăţământul liceal.

În vederea garantării acestui drept. 33 din Constituţie care valorifică pe deplin dispoziţiile documentelor internaţionale în materie. potrivit art. de asemenea. orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător sănătăţii sale.· învăţământul special organizat pentru preşcolarii şi elevii având anumite deficienţe se organizează în unităţi de învăţământ special. iar în art. 12 nominalizează dreptul persoanei „de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică şi mentală pe care o poate atinge”. Pactul internaţional reglementează în art. inclusiv în unităţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale. 25 din Declaraţia Universală. recunoaşterea dreptului pe care îl are orice persoană la asigurări sociale. sau în unităţi de învăţământ obişnuite. Astfel. De asemenea. b) Dreptul la ocrotirea sănătăţii Acest drept fundamental este reglementat de art. · · învăţământul nu se subordonează scopurilor şi doctrinelor promovate de partide sau alte formaţiuni politice. 9. legea învăţământului interzice în spaţiile destinate procesului de învăţământ şi cercetare. în grupe şi clase speciale din unităţi preşcolare şi şcolare obişnuite. activităţile care încalcă normele generale de moralitate. Pactul internaţional prevede măsurile pe care statele părţi trebuie să le ia pentru: 137 .

precum şi lupta împotriva acestor maladii. statul este obligat. Pentru garantarea drepturilor la ocrotirea sănătăţii. potrivit art.· · · scăderea mortalităţii noilor născuţi. 23 pct. În Declaraţia Universală. precum şi ceilalţi factori care contribuie la asigurarea igienei şi sănătăţii publice trebuie să dea dovadă de responsabilitate. receptivitate. la libera alegere a acesteia. · crearea de condiţii care să asigure servicii medicale şi un ajutor în caz de boală. endemice. întreg personalul medical. competenţă. ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a avea posibilitatea să-şi câştige 138 . profesionale şi a altora. În Pactul internaţional se prevede că: „Statele părţi la prezentul Pact recunosc dreptul la muncă. e) Dreptul la muncă şi la protecţia socială a muncii este unul dintre drepturile esenţiale ale fiinţei umane. 1 se proclamă faptul că orice persoană are dreptul la muncă. profilaxia şi tratamentul maladiilor epidemice. în art. precum şi la ocrotirea împotriva şomajului. să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. la condiţiile echitabile şi satisfăcătoare de exercitare. îmbunătăţirea igienei mediului şi a igienei industriale. a mortalităţii infantile precum şi dezvoltarea sănătoasă a copilului. În aceeaşi măsură. 33(2) din Constituţie.

evident. asigurarea odihnei. alegerea profesiei şi alegerea locului de muncă sunt libere. Dispoziţiile constituţionale privitoare la dreptul la muncă şi la protecţia socială a acesteia receptează obligaţiile ce rezultă din art. 41. care să-i asigure persoanei: securitatea şi igiena muncii. anumite coordonate de ordin economic şi. concediul de odihnă plătit. · salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii. dorinţe.existenţa printr-o muncă liber aleasă sau acceptată şi se vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept”. 7 al Pactului internaţional şi anume de a se crea condiţii de muncă juste şi prielnice. prestarea muncii în condiţii grele. Constituţia României consacră dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii în art. salariul minim pe economie. limita de 8 ore este limita peste care un salariat nu poate fi obligat să muncească. această protecţie socială are drept componente: securitatea şi igiena muncii. asemenea legi sunt în general determinate de aptitudini. limitarea acestei reglementări 139 . a timpului liber. Potrivit constituţionale: · · dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor. de voinţa celor interesaţi. · durata zilei de muncă este de 8 ore. repausul săptămânal.

concedii periodice plătite. Pactul internaţional şi Carta socială europeană recunosc dreptul fiecărei persoane la o remuneraţie care să asigure fiecărui salariat: · · · un salariu echitabil şi egal pentru muncă de valoare egală.raţională a muncii. care de regulă să coincidă cu ziua recunoscută de tradiţie şi obiceiuri în ţară sau în regiune. Situându-se pe aceeaşi linie de idei. sau reducerea timpului de lucru. reducerea progresivă a săptămânii de lucru prin creşterea productivităţii muncii. asigurarea zilei de odihnă săptămânale. sărbătorile libere plătite. dreptul la creşterea salariului pentru timpul prestat peste limita normală de muncă. Carta socială europeană în art. concediu plătit de minimum două săptămâni. fără nici o discriminare. 140 . prevede: · · · · · număr de ore pe zi de muncă rezonabile. existenţă decentă pentru salariat şi familia acestuia. 2. O altă componentă a acestui complex drept fundamental o constituie dreptul la o echitabilă salarizare. precum şi remunerarea zilelor de sărbătoare. concediul plătit suplimentar pentru muncile periculoase sau în condiţii deosebite.

Dintr-un alt unghi. Libertatea de a munci. nu mai „garantează” dreptul la muncă ci într-o formulare negativă ea spune că el „nu poate fi îngrădit”. pare a fi deci aceea de „libertate de a munci”. ci cel mult să se preocupe de respectarea protecţiei sociale. într-o economie de piaţă. de inspiraţie liberală şi individuală.· · asigurarea unei perioade rezonabile pentru preaviz în caz de încetare a perioadei de angajare. 4 şi 16 din Constituţia României. Urmare a trecerii la economia de piaţă. egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii consacrată în art. În consecinţă. salariul egal. femeilor şi bărbaţilor. Este de remarcat că actuala Constituţie. este lesne de înţeles că statul nu mai poate să garanteze acest drept pentru toţi cetăţenii. 41. în ultimul alineat (5). lăsată în întregime la discreţia individului. Egalitatea salarizării femeilor şi bărbaţilor pentru muncă egală exprimă în domeniul muncii. faţă de cea anterioară. Constituţia consacră dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu garantat al convenţiilor colective. poate fi considerată ca posibilitatea de a desfăşura o activitate socială utilă. la muncă egală. ca şi de asigurarea dreptului cetăţeanului de a-şi alege o profesiune şi un loc de muncă potrivit aspiraţiilor şi preocupărilor lor. semnificaţia reală. De asemenea. libertatea de a munci dispensează statul de orice obligaţie în acest domeniu: 141 . al art.

totodată. care interzice munca forţată şi. precum şi orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile cetăţeneşti normale. În reglementarea acestor situaţii. hotărâtă de colectivitatea salariaţilor. Greva reprezintă încetarea colectivă şi voluntară a muncii. prestată în condiţii normale. legiuitorul constituant a avut în vedere reglementările aceluiaşi art. utilizată în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de muncă a acestora. prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol. 8 din Pactul internaţional. ea este o măsură de presiune economică temporară. Acestea sunt: · · · munca unei persoane condamnate. cuprinsă în art. prestaţiile care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege. 142 . d) Dreptul la grevă Dreptul la grevă este prin natura sa atât un drept socialeconomic. cât şi un drept social-politic. potrivit căruia nu constituie muncă forţată serviciile cerute de cazurile de forţă majoră sau de sinistre care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii. în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată.individul este liber să-şi caute sau nu un loc de muncă şi să dispună asupra clauzelor unui contract de muncă. stabileşte situaţiile care nu constituie muncă forţată. 42. Strâns legată de reglementarea dreptului la muncă şi la protecţia socială a acesteia este dispoziţia constituţională.

apare ca un ultim remediu – atunci când celelalte mijloace de rezolvare a conflictului de muncă au eşuat – la îndemâna salariaţilor în vederea apărării intereselor lor profesionale şi economice. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă: · greva constituie o încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate şi poate fi declarată pe toată durata desfăşurării conflictelor de interese. potrivit Legii nr. au fost epuizate posibilităţile de soluţionare a conflictului de interese prin procedurile prevăzute de lege şi dacă momentul declanşării a fost adus la cunoştinţă conducerii unităţii de către organizatori cu 48 de ore înainte. stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept. economice şi sociale”) dar. precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate”). considerată o armă redutabilă de luptă împotriva patronatului. („Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept.Greva. În acest sens. în prealabil. 143 . Art. totodată. 43 al Constituţiei României recunoaşte dreptul la grevă („Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale. · greva poate fi declarată numai dacă.

jumătate din numărul salariaţilor care au hotărât declararea grevei renunţă la grevă. dacă se face cu încetarea lucrului. Greva de solidaritate poate fi declarată în vederea susţinerii revendicărilor formulate de salariaţii din alte unităţi. în relaţiile cu unitatea. În legătură cu organizarea şi desfăşurarea grevelor. să preceadă cu cel puţin 5 zile greva propriu-zisă. cu acordul a cel puţin jumătate din numărul membrilor sindicatelor respective. legea stabileşte următoarele reguli: 144 . inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti. · în situaţia în care după declararea grevei. aceasta încetează. propriu-zise şi de solidaritate. Greva de avertisment nu poate avea o durată mai mare de două ore. în cazurile în care se solicită suspendarea sau încetarea grevei. reprezentanţii aleşi ai salariaţilor sunt responsabile de organizarea grevelor şi îi reprezintă pe grevişti pe toată durata grevei. · sindicatele reprezentative sau după caz.· hotărârea de a declara greva se ia de către organizaţiile sindicale reprezentative participante la conflictul de interese. · grevele pot fi de avertisment. · greva nu poate urmări realizarea unor scopuri politice. în toate cazurile. Aceasta nu poate avea o durată mai mare de o zi şi trebuie anunţată în scris conducerii unităţii cu cel puţin 48 de ore înainte de încetarea lucrului. şi trebuie.

conducerea unităţii nu poate încadra salariaţi care să îi înlocuiască pe cei aflaţi în grevă. conducerea unităţii nu poate fi împiedicată să îşi desfăşoare activitatea de către salariaţii aflaţi în grevă sau de organizatorii acesteia.· · participarea la grevă este liberă. · conducerile unităţilor pot solicita suspendarea grevei pe un termen de cel mult 30 de zile de la data începerii sau continuării grevei. dacă prin aceasta s-ar pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor. organizatorii sunt obligaţi să protejeze bunurile unităţii şi să asigure funcţionarea continuă a utilajelor şi a instalaţiilor a căror oprire ar putea constitui un pericol pentru viaţa şi pentru sănătatea oamenilor. cu excepţia drepturilor salariale. De multe ori se consideră că greva funcţionarilor publici este ilicită pentru că ea vine în contradicţie cu noţiunea de serviciu public şi mai ales cu principiul continuităţii serviciilor publice. Un aspect deosebit de important priveşte greva în serviciile publice. nimeni nu poate fi constrâns să participe sau să refuze să participe la grevă. 145 . · pe durata grevei. salariaţii îşi menţin toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă. · cererea de suspendare se adresează curţii de apel teritoriale şi se soluţionează în termen de 7 zile de la înregistrare. pe durata grevei. · pe durata grevei.

De asemenea. Ministerului de Interne şi a unităţilor din subordinea acestor ministere. prin art. energie electrică. personalul Ministerului Apărării Naţionale. ale radioului şi televiziunii publice. în unităţile de transporturi pe căile ferate. de telecomunicaţii. precum şi cel din unităţile din subordinea acestuia. în unităţile sanitare şi de asistenţă socială. precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze. În legătură cu aceasta. al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale. terestre de orice fel nu pot declara greve din momentul plecării în misiune şi până la terminarea acesteia. sociale şi culturale. personalul militar încadrat în Ministerul Justiţiei. personalul din transporturile aeriene. legea nr. 146 . judecătorii. iar personalul îmbarcat pe navele marinei comerciale sub pavilion românesc poate declara greva numai cu respectarea normelor stabilite prin convenţii internaţionale ratificate de statul român. în unităţile care asigură transportul în comun şi salubritatea localităţilor. al Serviciului de Informaţii Externe. inclusiv pentru gardienii feroviari.. navale. 8 se reglementează libertatea sindicală şi dreptul la grevă şi se stabileşte că exerciţiul dreptului la grevă al membrilor forţelor armate. poliţiei sau funcţiei publice se supune restricţiilor legale. 168/1999 stabileşte că nu pot declara grevă: procurorii. personalul Serviciului Român de Informaţii.Chiar şi în Pactul internaţional relativ la drepturile economice.

cu satisfacerea necesităţilor minime de viaţă ale comunităţilor locale. dar nu mai puţin de o treime din activitatea normală. pentru lucrările de interes general. nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică. dispoziţia ori transmiterea acestui drept altei persoane. plantaţiilor 147 . 44 din Constituţie: · · · · · dreptul de proprietate. proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege. cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. precum şi creanţele statului. greva este permisă cu condiţia ca organizatorii şi conducătorii grevei să asigure serviciile esenţiale. În Constituţia României. sunt garantate.căldură şi apă. autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare. cu obligaţia însă de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului. indiferent de titular. Conţinutul dreptului de proprietate se referă atât la dobândirea proprietăţii cât şi la folosinţa. 44 şi art. 136. Potrivit art. proprietatea este reglementată în art. e) Dreptul la proprietate Dreptul la proprietate este un drept fundamental de veche tradiţie.

precum şi la respectarea celorlalte sarcini care. folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. căile de comunicaţie. prin consacrarea unor reguli clare şi ferme. despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau în caz de divergenţă. precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. 148 . proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. · dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice: bogăţiile de orice natură ale subsolului. marea teritorială. prin justiţie. Art. bunurile destinate. plajele. spaţiul aerian. potrivit legii sau obiceiului. Astfel: · · · proprietatea este publică sau privată. 136 din Constituţie reglementează de asemenea proprietatea. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental. caracterul licit al dobândirii se prezumă. · · averea dobândită licit nu poate fi confiscată. revine proprietarului. în toate cazurile. apele cu potenţial valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public.sau construcţiilor.

644-799. art. 47. f) Dreptul la moştenire Dreptul la moştenire. Acest nivel de trai include dreptul cetăţeanului la condiţii rezonabile de viaţă care să-i asigure 149 . strâns legat de dreptul de proprietate. în condiţiile legii. Reglementarea internaţională în materie. ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”. reprezintă dreptul în temeiul căruia o persoană poate dobândi pe cale succesorală. orice bun. Dobândirea dreptului de moştenire este reglementată în Codul civil. să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Protocolul adiţional la Convenţia Europeană. g) Dreptul la un nivel de trai decent Prin reglementările art.· bunurile proprietate publică sunt inalienabile. Constituţia obligă statul să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială de natură. Dreptul la moştenire este reglementat de art. precizează că „orice persoană fizică sau morală are dreptul la respectarea bunurilor sale. 46 din Constituţie („Dreptul la moştenire este garantat”). iar procedura succesorală notarială este prevăzută în Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995. în condiţiile legii.

un trai civilizat. În scopul asigurării unui nivel de trai suficient. de conservare şi de distribuire a produselor alimentare prin deplina utilizare a cunoştinţelor tehnice şi ştiinţifice. Introducerea unei obligaţii a statului de a lua măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială. hrană. 150 . sociale şi culturale consideră că statele vor trebui să adopte. individual şi prin cooperare internaţională măsuri şi programe pentru: · îmbunătăţirea metodelor de producţie. este fără îndoială. o măsură salutară. însă ea pune în discuţie limitele prerogativelor statului în economia de piaţă şi identificarea corectă a modalităţilor prin care statul poate să acţioneze pentru a asigura protecţia socială. prejudiciind desfăşurarea normală a raporturilor fireşti în cadrul unei economii libere. fără ca să afecteze principiile economiei de piaţă şi să se amestece în activitatea agenţilor economici.lui şi familiei. · difuzarea principiilor de educaţie în ce priveşte alimentaţia şi pentru dezvoltarea sau reforma regimurilor agrare. îmbrăcăminte). Pactul internaţional relativ la drepturile economice. în aşa fel încât să asigure cât mai bine punerea în valoare şi utilizarea resurselor naturale. pentru a asigura cetăţenilor un nivel de trai decent. decent (locuinţă.

bătrâneţe sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă ca urmare a unor împrejurări independente de voinţa persoanei”. Declaraţia include „dreptul la asigurare în caz de şomaj. îngrijirea medicală. 48(1) că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi. Dreptul la nivel de viaţă corespunzător cuprinde – în formularea art. 151 . la ajutor de şomaj şi la alte forme de asistenţă socială prevăzute de lege”. ţinând seama de problemele care se pun atât ţărilor importatoare cât şi ţărilor exportatoare de produse alimentare. Constituţia României în art. Tot aici. de boală. 47(2) stabileşte că „Cetăţenii au dreptul la pensie. la concediu de maternitate plătit. îmbrăcămintea. 25 din Declaraţia Universală – „hrana. Receptând aceste deziderate cuprinse în Declaraţie. locuinţa. educaţia şi instruirea copiilor”. pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea. văduvie. de invaliditate. la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat. precum şi serviciile sociale necesare”. h) Dreptul la căsătorie Constituţia României reglementează în art.· a asigura o repartiţie echitabilă a resurselor alimentare mondiale în raport cu nevoile.

49 din Constituţia României dă expresie preocupării statului român pentru ocrotirea copiilor şi tinerilor în spiritul Declaraţiei Universale şi a altor documente internaţionale la care România a devenit parte. naţionalitatea sau religia. deosebit de importantă. în cursul căsătoriei şi la desfacerea ei”. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei. Privitor la dreptul la căsătorie Declaraţia Universală afirmă că familia reprezintă elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului. i) Dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie Textul art. Constituţia stabileşte că încheierea. 152 . „bărbatul şi femeia. După cum am văzut. Reglementarea cuprinsă în art. iar căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.De asemenea. au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie. desfacerea şi nulitatea căsătoriei se stabilesc potrivit legii. Această dispoziţie constituţională exprimă de altfel exigenţele documentelor internaţionale în materie. fără nici o restricţie în ce priveşte rasa. De asemenea. 48(3) din Constituţie („copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie”) se constituie într-o măsură de protecţie a copiilor din afara căsătoriei. dispoziţiile constituţiei noastre au receptat pe deplin aceste reglementări internaţionale.

art. fără nici o discriminare din motive de filiaţiune sau din alte motive. sex.În acest sens. religie. perspectiva umană. de azi dar mai ales de mâine al societăţii. 25(pct. alte forme de protecţie socială a copiilor şi tinerilor se stabilesc prin lege. În acest context art. avere sau naştere. iar Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice subliniază că orice copil. care valorifică realitatea în sensul căruia copii şi tinerii constituie marele potenţial uman. limbă. culoare. Potrivit acestuia: · · copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. dispoziţiile constituţionale apără drepturile copiilor şi tinerilor. consacrând un regim special de protecţie şi de asistenţă de care se bucură aceştia în exercitarea drepturilor lor. 153 . În România. 49 al Constituţiei dă contur unui drept sinteză. că ei sunt continuitatea şi viitorul. statul acordă alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat.2) din Declaraţia Universală proclamă că „mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire socială”. are dreptul din partea familiei sale. origine naţională sau socială. fără nici o discriminare întemeiată pe rasă. a societăţii şi a statului la măsurile de ocrotire şi asistenţă în favoarea tuturor copiilor şi adolescenţilor.

·

este interzisă exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi ce le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală;

·

minorii sub 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi; Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea

condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică, socială, economică, culturală şi sportivă a ţării. Această dispoziţie presupune, desigur, un complex de măsuri ce trebuie luate la diferite nivele pentru a se asigura participarea deplină a tineretului la întreaga viaţă socială. De altfel, legislaţia română de după 1989 a adoptat o serie de măsuri de natură a marca drepturile tinerei generaţii, dintre care menţionăm: legea privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă, concediu plătit tinerelor mame pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la doi ani, acordarea ajutorului de şomaj tinerilor neîncadraţi în muncă, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ şi care nu au surse proprii de venit, etc. Adoptarea unor asemenea măsuri nu trebuie însă să încheie seria actelor normative ce vor trebui adoptate pentru protecţia tinerilor, acestea urmând să fie îmbogăţite, desigur, în perspectivă, cu reglementări în alte sfere de activitate, pentru a marca o preocupare tot mai puternică pentru tânăra generaţie şi viitorul său în viaţa ţării.

154

j) Dreptul persoanelor handicapate la o protecţie specială Potrivit art. 50 din Constituţie, persoanele handicapate se bucură de protecţie specială. Statul are obligaţia să asigure realizarea unei politici naţionale de prevenire, de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi integrare socială a handicapaţilor, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor. Pe această linie, preocupările internaţionale s-au concretizat în Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor handicapate, potrivit cu care: · persoanele handicapate - ca fiinţe umane - trebuie să se bucure de o serie de drepturi, care să le asigure o protecţie specială, adecvată deficienţelor fizice sau psihice pe care le manifestă. · persoanele handicapate au dreptul inerent la respectarea demnităţii lor umane, ceea ce înseamnă că - indiferent de natura, provenienţa şi gravitatea handicapului - să fie respectată ca orice fiinţă umană, să-i fie respectate drepturile, precum şi activitatea socială pe care o desfăşoară în funcţie de capacităţile sale; · persoanele handicapate au dreptul la securitate economică conform aptitudinilor ce le au să desfăşoare o activitate productivă sau să efectueze orice altă muncă utilă care să le asigure existenţa şi un trai decent;

155

·

persoanele handicapate trebuie să fie asigurate împotriva oricăror forme de exploatare, a abuzului şi a tratamentelor degradante; nimeni nu are voie să profite de situaţia în care se află în scopul de a le exploata munca;

·

persoanele handicapate au dreptul să locuiască împreună cu familiile lor sau cu părinţii lor adoptivi, care trebuie să le acorde încredere şi să le asigure participarea la toate activităţile sociale, creative sau recreative;

· · ·

persoanelor handicapate li se recunosc şi alte drepturi, precum: drepturi civile şi politice; dreptul la învăţământ şi pregătire profesională, la tratament medical, psihologic şi funcţional, dreptul la acordarea de aparate speciale necesare corectării deficienţei sau ajutorării persoanei în funcţie de infirmitatea pe care o are.

3. Drepturile exclusiv politice Drepturile exclusiv politice aparţin numai cetăţenilor, ele pot fi exercitate numai pentru participarea la guvernare. Ele sunt exclusive pentru că se pot exercita numai de către cetăţeni, spre deosebire la drepturile şi libertăţile social-politice care sunt exercitate şi de străini ori apatrizi. Este firesc să aparţină numai cetăţenilor deoarece la guvernarea unei societăţi participă numai cetăţenii, persoane aparţinătoare, politic şi juridic de statul din care fac parte. 156

Drepturile exclusiv politice, numite şi drepturi electorale, sunt: dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. a) Dreptul de vot Dreptul de vot, prevăzut de art. 34 din Constituţie, ne arată cine şi în ce condiţii poate alege. Potrivit art. 36(1) din Constituţie, „cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv”. În alineatul următor, Constituţia precizează că nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi persoanele condamnate prin hotărâre definitivă, la pierderea drepturilor electorale. Prin urmare, dreptul de vot, în România poate fi exercitat de către o persoană dacă aceasta: · · · · este cetăţean roman; are vârsta minimă de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv; este în deplinătatea facultăţilor mintale (nu este pusă sub interdicţie); are aptitudinea morală de a vota (nu a fost condamnată prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale). Dreptul de vot poate fi analizat prin evidenţierea trăsăturilor sale esenţiale, astfel cum sunt cunoscute în Constituţie (art. 62(1) şi 157

81(1)). Astfel, votul este universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Universalitatea votului este trăsătura ce exprimă faptul că cetăţenii români – sub rezerva doar a condiţiilor de vârstă şi aptitudinii intelectuale sau morale – au dreptul de a vota. La polul opus universalităţii votului (adică a posibilităţii tuturor cetăţenilor de a vota – mai puţin a celor care nu au vârsta admisă şi aptitudinea morală şi intelectuală) se situează votul restrâns; de-a lungul vremii, au existat anumite îngrădiri, anumite condiţii(censuri) ce se cereau îndeplinite pentru a putea vota. Astfel, opus votului universal (de astăzi) s-a situat votul restrâns (numit şi selectiv) care la rândul său a cunoscut două modalităţi: votul cenzitar şi votul capacitar. Votul cenzitar a fost exprimat prin condiţia de avere (censul de avere) impusă cetăţeanului pentru a putea vota. Acesta presupunea ca cetăţeanul, ce dorea să-şi exprime votul, trebuie să aibă o anumită avere. De aici şi denumirea de vot al contribuabililor. Tot ca forme (modalităţi) ale votului cenzitar s-au numărat şi censul de domiciliu, de sex şi de vârstă. Censul de domiciliu presupune că cetăţeanul, pentru a putea vota să domicilieze o anumită perioadă de timp în localitatea respectivă (unde votează). Censul de sex nu a permis multă vreme femeilor să voteze. 158

după anumite opinii) la alegeri. Votul capacitar presupune un anumit grad de instrucţie şcolară în sarcina celui ce votează. Potrivit egalităţii votului: · · fiecare cetăţean are dreptul la un singur vot pentru alegerea aceluiaşi organ de stat. ca expresie a principiului de largă respiraţie constituţională. acordul sau 159 . principiul egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor. o altă trăsătură caracteristică votului constă în aceea că alegătorii îşi exprimă direct. Votul direct. circumscripţiile electorale pentru alegerea aceluiaşi organ sunt egale ca număr de locuitori. colegiile electorale. De cele mai multe ori. Egalitatea votului presupune înlăturarea unor tehnici şi procedee electorale precum: geografia electorală. votul plural sau votul multiplu. în exercitarea dreptului de vot se impune condiţia unei anumite vârste pentru a putea vota. Alături de aceste censuri (limite) s-au întâlnit şi se mai întâlnesc: censul rasial-naţional şi censul pe profesii.Censul de vârstă înseamnă că. au fost stabilite în legislaţiile diverselor state. vârste exagerat de ridicate prin care s-a împiedicat participarea tineretului (mai uşor de „manevrat”. A doua caracteristică a votului o reprezintă egalitatea votului. personal.

printre altele (buletine uniforme. Votul liber exprimat. alegătorii votează direct şi nu prin reprezentanţi sau delegaţi. 160 . Votul secret exprimă posibilitatea cetăţenilor de a-şi exprima acordul sau dezacordul fără ca alţi concetăţeni să aibă cunoştinţă de modul cum au votat.) şi prin cabinele (camerele) de votare unde alegătorul pentru a vota (a aplica ştampila „VOTAT”). votul liber exprimat mai înseamnă posibilitatea manifestării libere a opţiunii pentru alegerea unui anumit partid politic sau a unui anumit candidat. nu le este interzisă asocierea în partide politice (precum judecătorilor Curţii Constituţionale. aceeaşi ştampilă. 37) au dreptul de a fi aleşi cetăţenii care îndeplinesc următoarele condiţii: · · · au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. În cazul în care participă la alegeri. au aptitudini intelectuale şi morale. fără semne distinctive. avocaţilor poporului. Altfel spus. intră singur. b) Dreptul de a fi ales Conform dispoziţiilor constituţionale (art. etc. cetăţeanul cu drept de vot – aflându-se în faţa exercitării(apropierii) unui drept subiectiv – poate să participe sau nu la alegeri (poate să-şi exercite sau nu dreptul subiectiv). presupune faptul că. Secretul votului este asigurat.dezacordul privind pe candidaţii propuşi.

în consecinţă. a conştiinţei şi a religiei. 4. pentru a fi aleşi în Senat sau în funcţia de Preşedinte al României. astfel: cel puţin 23 de ani. în art. Drepturile şi libertăţile social. 19 din Pact. orice nesocotire a acestora atrage nulitatea alegerii. altfel.politice a) Libertatea conştiinţei În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (în art. precum şi libertatea de a căuta. poliţiştilor şi altor funcţionari publici stabiliţi prin lege organică. îndeplinirea lor este obligatorie. militarilor. 18) se arată că orice persoană are dreptul la libertatea gândirii. de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontiere. ea putând fi 161 . În acelaşi mod este abordată această libertate fundamentală şi în art. ca urmare. De asemenea. · îndeplinesc condiţiile de vârstă minimă. 38 prevede dreptul dreptul cetăţenilor români de a fi aleşi în Parlamentul European. art. care precizează că exercitarea acestor libertăţi comportă obligaţii şi răspunderi speciale. adăugându-se că acest drept presupune libertatea de a avea opinii fără imixtiuni din afară. 19 este prevăzută libertatea opiniilor şi exprimării. Toate aceste condiţii sunt condiţii constituţionale de eligibilitate.magistraţilor. pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele locale şi cel puţin 35 de ani.

libertatea conştiinţei este garantată. mijloace. cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii. ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. reglementează libertatea conştiinţei. 29. Tot pe linia acestor limitări se înscriu şi interdicţiile art. în condiţiile legii. 20 din Pactul internaţional. în relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme. incitarea la discriminare. ordinii publice sănătăţii sau moralei publice.supusă anumitor limitări care trebuie stabilite în mod expres prin lege şi care se impun pentru a respecta atât drepturile şi libertăţile altora cât şi pentru apărarea securităţii naţionale. 162 . În deplin acord cu reglementările cuprinse în aceste documente internaţionale. în ce priveşte propaganda în favoarea războiului sau îndemnul la ură naţională. contrare convingerilor sale. la ostilitate sau violenţă. nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă. rasială sau religioasă. Potrivit reglementării constituţionale: · · · · · libertatea gândirii şi a opiniilor precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Constituţia României în art. acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.

în azile şi în orfelinate. libertatea opiniilor şi libertatea credinţelor religioase. educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. potrivit propriilor convingeri. inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată.· cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia. Din analiza acestor prevederi constituţionale. libertatea de exprimare este inviolabilă. · părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura. libertatea presei implică la rândul său : libertatea de a înfiinţa publicaţii. creaţiile de orice fel. credinţele religioase ca şi convingerile ateiste. pot fi exprimate prin viu grai. prin scris. a credinţelor. Principalele reguli constituţionale cuprinse în art. 30. în spitale. electronice. inclusiv prin mijloacele de informare în masă. a gândurilor ) şi libertatea creaţiilor de orice fel. are un conţinut complex: libertatea gândirii. în condiţii de deplină libertate. sunt inviolabile . prin definiţie propriu libertăţilor constituţionale cetăţeneşti. gândurile. în penitenciare. În orice formă s-ar manifesta. 30 se referă la faptul că: · · libertatea de exprimare (a opiniilor. 163 . opiniile. interzicerea cenzurii şi a suprimării publicaţiilor. b) Libertatea de exprimare este reglementată în Constituţia României în art. Potrivit acestuia. prin mijloace mecanice. rezultă că acest drept fundamental.

Astfel: libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea. viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. restrângeri constituţionale. contrare bunelor moravuri. organizatorului manifestaţiei artistice. incitarea la discriminare. proprietarului mijlocului de multiplicare. îndemnul la război de agresiune. rasială. onoarea. În acest sens s-au emis diferite opinii în legătură cu apărarea demnităţii persoanei ( mai ales a demnitarilor publici) oscilându-se între eliminarea oricărei răspunderi. · răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa publică revine editorului sau realizatorului. sunt interzise defăimarea ţării şi a naţiunii. de clasă sau religioasă. la ură naţională. la separatism teritorial sau la violenţă publică.obligaţia mijloacelor de comunicare în masă de a face publică sursa finanţării. autorului. 164 . precum şi manifestările obscene. În legătură cu acest ultim aspect. se impun anumite precizări. în virtutea libertăţii presei şi aplicarea unor sancţiuni penale în cazurile în care afirmaţiile au fost făcute în mod intenţionat şi cu rea credinţă. al postului de radio sau de televiziune . delictele de presă se stabilesc prin lege. Libertatea · · de exprimare comportă anumite limitări. al răspunderii pentru delictele de presă.

persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său printr-o comunicaţie audiovizuală. Considerăm că unele dintre aceste reguli îşi găsesc locul în lucrarea de faţă. Astfel: · libera exprimare a ideilor şi a opţiunilor. potrivit legii. în spiritul drepturilor şi libertăţilor constituţionale.Pornind de la cerinţa edificării unui cadru juridic adecvat liberei exprimări a ideilor şi opiniilor. iar în cazul în care aceasta i s-a refuzat are dreptul la replică. are dreptul să ceară rectificarea necesară. precum şi libera comunicare a informaţiilor prin mijloacele de radiodifuziune şi de televiziune sunt garantate prin lege. au caracter secret sau pot aduce prejudicii siguranţei naţionale. · · mijloacele de informare audiovizuală. răspunderea pentru difuzarea 165 . cenzura de orice fel este interzisă. stabilind reguli clare şi ferme. · · · este interzisă difuzarea de informaţii care. sunt interzise de asemenea programarea şi difuzarea de manifestări obscene contrare bunelor moravuri. publice şi private. selectarea cu bună-credinţă a informaţiei audiovizuale de persoanele care poartă răspunderea pentru conţinutul acestuia nu constituie cenzură. precum şi a comunicării libere a informaţiilor Legea audiovizualului reglementează libertatea mijloacelor de expresie. sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. din acest punct de vedere.

dreptul la informaţie reprezintă dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public. ca măsuri pentru securitatea naţională. apărarea ordinii şi prevenirea crimei. c) Dreptul la informaţie este un drept fundamental care este în mod expres consacrat pentru prima oară în istoria constituţională a României. fără amestecul autorităţilor publice şi fără considerarea frontierei. Reglementat în art. 31. de cinema sau de televiziune la un regim de autorizare. libertatea de expresie poate fi supusă unor formalităţi. protecţia reputaţiei sau drepturilor altora. integritatea teritorială sau securitatea publică. În planul reglementărilor internaţionale Convenţia europeană garantează în art. protecţia sănătăţii sau a moralei. 10 „libertatea de expresie” care cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei. 166 . Se mai prevăd (tot în acest articol) următoarele : · · statele pot să supună întreprinderile de radiodifuziune.rectificării sau pentru asigurarea dreptului la replică revine titularului licenţei de emisie a staţiei prin care s-a produs vătămarea . restrângeri sau unor sancţiuni prevăzute de lege. pentru a împiedica divulgarea unor informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare. condiţii.

precum şi de libertatea de exprimare. reglementată de art.Conţinutul complex al acestui drept cuprinde „dreptul persoanei de a fi informată prompt.” Reglementarea constituţională stabileşte de asemenea că: · · dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau siguranţa naţională. culturală. socială. această libertate cu caracter social-politic poate fi exercitată prin mai multe modalităţi: mitinguri. obligaţia autorităţilor guvernamentale de a crea condiţiile materiale şi juridice pentru difuzarea liberă şi amplă a informaţiei de orice natură. 39 din Constituţie. sportivă. ştiinţifică şi tehnică. demonstraţii. · organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţilor lor se reglementează prin lege organică. posibilitatea de a recepţiona direct şi în mod normal emisiunile de radio şi televiziune. opiniile. accesul liber la sursele de informaţie publică. corect şi clar cu privire la măsurile preconizate şi mai ales dispuse de autorităţile publice. d) Libertatea întrunirilor. constă în „posibilitatea pe care o au oamenii de a se întruni în reuniuni private sau publice pentru a-şi exprima gândurile. credinţele”. 167 . serviciile publice de radio şi televiziune sunt autonome. Strâns legată de libertatea conştiinţei. ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă .

Potrivit acestei legi: · libertatea cetăţenilor de a-si exprima opiniile politice. · adunările publice trebuie să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat. integritatea corporală. 168 . viaţa sau bunurile acestora ori ale domeniului public. fără să se stânjenească folosirea normală a drumurilor publice. sociale sau de altă natură. · asemenea activităţi se pot realiza numai paşnic şi fără nici un fel de arme. a transportului în comun. a celor de învăţământ. în pieţe. cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant. a unităţilor economice ori să degenereze în acţiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea şi liniştea publică. de a organiza mitinguri. pe căile publice ori în alte locuri în aer liber. procesiuni şi orice alte întruniri şi de a participa la acestea este garantată de lege. fără nici un fel de arme”.procesiuni şi orice alte asemenea întruniri. demonstraţii. siguranţa persoanelor. cultură şi sănătate. manifestaţii. Cadrul juridic legal prin care se exercită libertatea cetăţenilor de a-şi exprima opiniile politice în cadrul unor adunări publice îl reprezintă Legea nr. care „se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic. 60 din 23 septembrie 1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. funcţionarea instituţiilor publice şi private. numai după declararea prealabilă.

organizarea unei lovituri de stat sau altei acţiuni contrare siguranţei naţionale. siguranţei sau moralităţii publice. unde se prevede că exercitarea acestuia nu poate fi supusă decât restricţiilor stabilite de lege şi necesare într-o societate democratică în interesul securităţii naţionale. încălcarea ordinii. în scopul promovării unor interese. în sindicate şi alte forme de asociere. 20 din Declaraţia Universală şi în art.· sunt interzise adunările publice prin care se urmăreşte: propagarea ideilor totalitare. al securităţii personale. e) Dreptul de asociere Potrivit art. al ordinii publice. altele decât cele cu caracter patrimonial. de natură fascistă. Acest drept constituie baza pluralismului politic şi ideologic al societăţii româneşti postrevoluţionare. 21 din Pactul Internaţional. cetăţenii români se pot asocia liberi în partide politice. a drepturilor şi libertăţilor altora. 40(1) din Constituţia României. 169 . comunistă. Dreptul de asociere constituie posibilitatea recunoscută persoanelor ca în diverse forme să cumuleze permanent cunoştinţele sau activitatea lor. Dreptul de întrunire paşnică este prevăzut şi în art. a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ori punerea în pericol a sănătăţii acestora. ori pentru ocrotirea sănătăţii. şovină sau ale oricăror organizaţii terorist-diversioniste. rasistă. moralităţii publice.

constituite şi desfăşurându-şi activitatea potrivit cu statutele lor. credinţelor. culturale. De asemenea. 8 şi 9 din Constituţie care consacră pluralismul. 40(1) nu au scop lucrativ. 170 . a integrităţii sau a independenţei României. 40 trebuie coroborat cu art. opiniilor. care să poată exprima libertatea de gândire şi de exprimare a gândurilor. avocaţii poporului. contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale. Constituţia României prevede că sunt neconstituţionale partidele sau organizaţiile care prin scopurile ori prin activitatea lor. nu au ca rezultat obţinerea sau împărţirea unor câştiguri. economice şi sociale ale salariaţilor. integritatea teritorială. a principiilor statului de drept ori a suveranităţii. În privinţa limitelor exercitării acestui drept. respectând suveranitatea naţională. prevăzute în art. ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a · cetăţenilor. partidele politice şi sindicatele. nu pot face parte din partidele politice judecătorii Curţii Constituţionale. militează împotriva pluralismului politic. Asociaţiile.Art. sindicatele. ele trebuind să aibă scopuri politice. magistraţii. partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. ideilor. Astfel: · · pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale. ordinea de drept şi principiile democraţiei. religioase.

membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. În sfârşit, sunt interzise asociaţiile cu caracter secret. Reglementări în materie întâlnim şi în documentele internaţionale. Astfel, atât în Declaraţia Universală cât şi în Pactul internaţional se prevede dreptul de asociere în mod liber cu alte persoane, inclusiv dreptul de a constitui sindicate şi de a adera la ele pentru ocrotirea drepturilor persoanei. Paragraful 3 al art. 22 din Pact precizează că nici o dispoziţie din acest articol nu permite statelor părţi la Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii (O.I.M) din 1948 privind libertatea sindicală şi ocrotirea dreptului sindical, de a lua măsuri legislative sau să aplice legea într-un mod prin care să aducă atingere garanţiilor prevăzute în Convenţie. În acelaşi timp, art. 20 din Declaraţia Universală interzice obligarea unei persoane să facă parte dintr-o asociaţie, aceasta fiind o opţiune strict personală şi manifestată în condiţii de deplină libertate. f) Secretul corespondenţei Nerecurgerea la imixtiuni arbitrare în viaţa personală, de familie sau în corespondenţă, precum şi la atingeri aduse onoarei sau reputaţiei sale sunt drepturi prevăzute în art. 12 din Declaraţia Universală precum şi în art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. 171

În aceeaşi măsură, Convenţia europeană cu privire la drepturile omului (în art. 8 pct. 1) prevede expres aceleaşi aspecte, iar la punctul 2 interzice amestecul vreunei autorităţi publice în exercitarea acestora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. Receptând aceste prevederi, Constituţia României, în art. 28 stipulează că: „Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.” Prevederile legii fundamentale trebuie interpretate în sensul că obligaţia respectării secretului corespondenţei revine atât persoanelor fizice şi juridice, cât şi autorităţilor publice. De aici rezultă că nimeni „nu poate reţine, deschide, citi, distruge, da publicităţii o corespondenţă ce nu-i este adresată, având obligaţia de a o restitui destinatarului.” Secretul corespondenţei cunoaşte, ca de altfel, majoritatea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, o restrângere a exercitării necesară descoperirii infracţiunilor şi infractorilor. Această restrângere va trebui să fie prevăzută de lege şi realizată după o procedură strictă şi numai în baza autorizării interceptării comunicaţiilor emisă de procuror, cu respectarea celorlalte drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor.

172

5. Drepturile garanţii a) Dreptul de petiţionare reprezintă „posibilitatea pe care o au cetăţenii de a se adresa autorităţilor publice, societăţilor şi organizaţiilor economice, cu sesizări, reclamaţii, propuneri şi cereri privind interese personale sau publice corelate cu obligaţia acestor instituţii de a primi, examina şi rezolva petiţiile, precum şi de a comunica soluţiile adoptate.” Aşadar, dreptul de petiţionare reprezintă o garanţie a exercitării tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Consacrat în art. 51 din Constituţia României, dreptul de petiţionare are următorul cuprins: „(1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă. Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă. Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.” Reglementarea dată de Constituţie are un caracter deosebit de larg. Aceasta se exprimă prin faptul că petiţiile cetăţenilor privesc nu numai valorificarea unor drepturi, ci şi a unor simple interese personale . Prin urmare, chiar dacă un interes personal, nefiind ocrotit prin posibilitatea sancţionată de lege de a cere unui terţ 173

îndeplinirea unei acţiuni sau o abstenţiune, nu constituie un drept subiectiv, el poate fi totuşi apărat prin intermediul dreptului de petiţionare. Pe de altă parte, caracterul extins al reglementării constituţionale îşi găseşte expresie şi în faptul că, petiţiile pot avea ca obiect nu numai drepturi şi interese personale, ci şi drepturi şi interese colective. Exercitarea dreptului de petiţionare este supusă unei reguli precise: petiţiile trebuie să fie formulate numai în numele semnatarilor iar organizaţiile legal constituite trebuie să le adreseze exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă. În sfârşit, textul constituţional prevede şi obligaţia autorităţilor publice de a examina şi de a răspunde la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite de lege. În situaţia în care nu se răspunde în termenul prevăzut, persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, are dreptul să se adreseze instanţelor judecătoreşti pentru a obţine recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. b) Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică Potrivit art. 52 din Constituţia României „persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri,

174

este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei”. Analizând reglementarea constituţională putem aprecia că exercitarea dreptului prevăzut este supusă următoarelor condiţii: · · · în primul rând, este necesar să se facă dovada vătămării unui drept subiectiv; apoi, vătămarea dreptului subiectiv să fi fost cauzată de o autoritate publică; în al treilea rând, vătămarea dreptului subiectiv să se fi produs printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri. În al doilea alineat al art. 48 Constituţia se reglementează faptul că, limitele şi condiţiile exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. Astfel Legea contenciosului administrativ (nr. 554/2004) reprezintă cadrul juridic de natură să asigure drepturile legitime ale cetăţenilor împotriva abuzurilor unor autorităţi publice. Potrivit acestei legi: · orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, 175

se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege şi faptul de a nu se răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii.recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. la care România este parte. epidemiilor. Constituţia României prevede în art. dacă prin lege nu se prevede alt termen. după epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale. la secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie. · nu pot fi atacate în justiţie: actele care privesc raporturile dintre Parlament. actele de comandament cu caracter militar etc. epizootiilor şi altor evenimente de aceeaşi gravitate. potrivit legii. 52(3) că „statul răspunde patrimonial. incendiilor de păduri. Preşedintele României şi Guvern. actele emise ca urmare a stării de necesitate sau pentru combaterea calamităţilor naturale. Codul de procedură penală prevede în art. În acelaşi sens. actele administrative referitoare la siguranţa internă şi externă a statului precum şi cele referitoare la interpretarea şi executarea actelor internaţionale. · actele administrative jurisdicţionale pot fi atacate cu recurs. 504 faptul că orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul 176 . pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale”. în termen de 15 zile de la comunicare.

prevăzută în art. sunt următoarele . precum şi militarii. apărarea ţării .pr. potrivit art. Pentru obţinerea reparaţiei. îndatorirea la contribuţii financiare. Îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor români Îndatoririle fundamentale. 54 din Constituţie („fidelitatea faţă de ţară este sacră”) impune cetăţeanului o atitudine de respect faţă de trecutul ţării. îndatorirea de fidelitate faţă de ţară implică şi unele consecinţe juridice. Totodată. răspund de 177 . persoana îndreptăţită se poate adresa tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază. fidelitatea faţă de ţară. îndatorirea de exercitare a drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă. chemând în judecată civilă statul. „cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice. 506 C. Astfel. fidelitatea faţă de ţară. de identificare cu destinele ei. prevăzute în Capitolul III al Titlului II din Constituţia României. potrivit art. a) Fidelitatea faţă de ţară Îndatorire cu un conţinut predominant moral.la repararea pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputabilă ori că acea faptă nu există. pen. 54(2) din Constituţie. de devotament participativ la străduinţele colective urmărind propăşirea ei.

cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani.îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi. 55. (art. În baza unor legi speciale. sunt scutite de plata taxelor şi impozitelor următoarele categorii de cetăţeni: veteranii de război. orice alte prestaţii în afara celor stabilite prin lege în situaţii excepţionale sunt interzise . În vederea pregătirii în cadrul serviciului militar activ. 55(3) din Constituţie). vor depune jurământul cerut de lege. 178 .” b) Apărarea ţării Constituţia României în art. persoanele handicapate. urmaşii eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989. Sistemul legal de impuneri – stabileşte Constituţia – trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. De asemenea. c) Îndatorirea la contribuţii financiare Prevederea constituţională din art. 56 al legii fundamentale consacră obligativitatea cetăţenilor de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. consacră dreptul şi obligaţia cetăţenilor de a apăra România. în condiţiile legii organice. cu excepţia voluntarilor. răniţii precum şi pensionarii de invaliditate care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă în lupta pentru victoria Revoluţiei. în acest scop.

Exercitarea drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă. Abuzul de drept vizează. Potrivit prof. aduce prejudicii drepturilor şi intereselor legitime ale altor cetăţeni sau interesului general. situaţie în care subiectul de drept înfăptuieşte un act nu pentru a obţine efectele fireşti ci cu intenţia de a obţine pe cale indirectă efecte interzise de o altă normă juridică. dar prin modul în care este exercitat. 179 .d) Îndatorirea de exercitare a drepturilor şi libertăţilor cu bună credinţă reprezintă o obligaţie pentru toţi locuitorii ţării. indiferent că sunt cetăţeni români. de obicei prohibitivă. Iorgovan şi M Constantinescu. exerciţiul unui anumit drept într-o formă aparent legală. de fapt. străini sau apatrizi. A. prin folosirea unei alte norme juridice cu caracter imperativ. impune unele precizări. prin folosirea dispoziţiei unei alte norme juridice. Frauda la lege reprezintă eludarea intenţionată a dispoziţiei unei norme juridice. exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor este opusă atât abuzului de drept cât şi fraudei la lege. textul constituţional cuprins în art. 57 consacră de fapt două principii ale regimului juridic al exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului şi anume: buna-credinţă şi respectul drepturilor altuia. ori a face inaplicabile efectele unei norme imperative. fără încălcarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi. Astfel.

Raţiunea distingerii celor două concepte se explică prin faptul că dacă prin exerciţiul unui drept sau unei libertăţi se încalcă drepturile şi libertăţile altuia. aceste principii tradiţionale în dreptul civil sunt ridicate la rang de principii constituţionale cu toate implicaţiile teoretice şi practice ce decurg din această calificare îndeosebi în domeniul dreptului public.” În ceea ce priveşte buna credinţă aceasta este îndeosebi o condiţionare internă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale. Consacrarea bunei-credinţe şi a respectului drepturilor altuia este condiţia indispensabilă exercitării drepturilor şi libertăţilor constituţionale în mod egal şi democratic de către toţi cetăţenii ţării. cu respectarea cadrului lor intrinsec de raţionalitate. abuzul astfel săvârşit este suficient spre a caracteriza fapta ca nerespectare a unei obligaţii constituţionale. întrucât priveşte necesitatea exercitării drepturilor în mod corect. 180 . Referitor la respectul drepturilor altuia. se precizează că el reprezintă mai ales „o condiţionare externă.Demn de remarcat este faptul că „pentru prima oară în ţara noastră. fără a mai fi necesară dovedirea relei-credinţe. adică prin care se încalcă drepturile sau libertăţile altuia”. întrucât are în vedere evitarea unei exercitări abuzive. cinstit.

consilii judeţene). Orice persoană fizică indiferent de cetăţenie. Cererea se formulează în scris şi se expediază prin poştă sau se depune direct la registratura instituţiei. primari. Pentru soluţionarea cererilor avocatul poate decide efectuarea unei anchete 181 .Avocatul Poporului Avocatul Poporului este o instituţie independentă. printr-un act sau fapt administrativ ilegal. Avocatul Poporului examinează cererile prin care o persoană se poate plânge de acte sau fapte administrative ce provin de la administraţia publică centrală (ministere. serviciile publice descentralizate din teritoriu ale ministerelor şi a celorlalte organe centrale. menită să protejeze cetăţenii de abuzuri din partea administraţiei publice. Termenul în care se poate formula o cerere adresată Avocatului Poporului este de cel mult 12 luni de la data la care petiţionarul a luat cunoştinţă de faptele care fac obiectul plângerii. Petiţionarul poate primi un răspuns la cererea sa în scris. sex. vârstă. administraţia publică locală (consilii locale. La solicitarea petiţionarului se poate obţine şi o audienţă. departamente etc. apartenenţă etnică. atunci când se consideră vătămată în drepturile şi libertăţile sale de către un organ al administraţiei publice. precum şi de la funcţionari ai acestor organe. Acesta nu poate însă să ofere asistenţă justiţiabililor şi nici să le asigure reprezentarea în instanţă. politică sau convingeri religioase.). prefecţi.

urmăreşte rezolvarea lor. posibilitatea revocării din funcţie a Avocatului Poporului. Nu fac obiectul activităţii Avocatului Poporului cererile care se referă la acte emise de Camera Deputaţilor. incompatibilitatea cu alte funcţii publice sau private. constatată prin examen medical de specialitate. precum şi imposibilitatea de a-şi îndeplini atribuţiile luni mult de 90 de zile.proprii atunci când consideră necesar. solicitând autorităţilor sau funcţionarilor administraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor. Avocatul Poporului primeşte şi repartizează cereri privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice. repunerea în drepturi a petiţionarilor şi repararea pagubelor. Legea 37/1997 prevede. dezvoltând dispoziţiile constituţionale. decesul. Alte situaţii în care mandatul său încetează înainte de termen pot fi demisia. Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu răspund juridic pentru opiniile reprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege. să repare pagubele produse prin actul sau faptul administrativ ilegal şi să repună persoana lezată în drepturile sale legitime. Potrivit prevederilor legale. de Senat sau de 182 . După verificări el poate emite recomandări în scris prin care solicită organului administrativ ori funcţionarului public în cauză să înlăture abuzul comis.

el va cere revocarea actului ilegal şi repararea pagubelor. precum şi ale Curţii Constituţionale. Dacă astfel constată că plângerea persoanei lezate este întemeiată. În exercitarea atribuţiilor sale. cu prilejul cercetărilor întreprinse. va prezenta un raport cuprinzând cele constatate. ale Preşedintelui României şi Guvernului. totodată fiind semnalate acestora refuzul organelor administrative de a rezolva anumite situaţii ori emiterea tardivă a actelor. ale Preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale autorităţii judecătoreşti. persoanei care a adresat cererea îi vor fi comunicate rezultatele. care vor putea fi făcute publice prin mijloacele de informare în masă. solicitând informaţii şi documente. Avocatul Poporului are şi dreptul de a face anchete proprii. el sesizează autorităţile administraţiei publice asupra unor ilegalităţi. ale unor acte sau fapte administrative. lacune în legislaţie şi cazuri grave de corupţie. care nu pot fi supuse controlului parlamentar şi nici controlului judecătoresc.Parlament. Prin recomandările emise. Dacă Avocatul Poporului constată. preşedinţilor 183 . Avocatul Poporului emite recomandări. ori de nerespectare a legilor ţării. În conformitate cu prevederile legii. actele şi faptele deputaţilor şi senatorilor. Autorităţile în cauză vor lua de îndată măsurile necesare pentru înlăturarea ilegalităţilor constatate.

dar şi recomandări privind modificarea legislaţiei sau alte măsuri de natură să asigure ocrotirea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. după caz.celor două Camere ale Parlamentului sau. 184 . anual sau la cererea acestora. Legea mai precizează că rapoartele întocmite de Avocatul Poporului sunt prezentate în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului. Ele pot conţine informaţii. primuluiministru.

Apariţia şi evoluţia noţiunii de cetăţenie în dreptul constituţional. 1975 Ioan Muraru. Ed. ES. All Beck. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti. Ed. 2003 Jean Jaques Rousseau. Ed. Ed. Mihai Horia Cuc. Drept constituţional şi instituţii politice. Drepturile. Bucureşti. Revista de drept public nr. EDP. Dreptul internaţional contemporan.Bibliografie la capitolele IX-X Gheorghe Iancu. Bucureşti. Gheorghe Iancu. Lumina Lex. Ştefan Deaconu. 1992 Simina Elena Tănăsescu. All Beck. Cetăţenia europeană.2/1995 Grigore Geamănu. 2003 Gheorghe Iancu. Principiul egalităţii în dreptul românesc. 2003 Ioan Muraru. Drepturile. Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni. Gheorghe Iancu. Simina Tănăsescu. IRDO. Bucureşti. Ed. 2001 185 . 1996 Tudor Drăganu. Simina Tănăsescu. Europa Nova. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti. Bucureşti. All Beck. libertăţile şi îndatoririle fundamentale în România. Bucureşti. Bucureşti. Ed. Bucureşti. libertăţile şi îndatoririle constituţionale. 1958 Ioan Muraru. Ed. 1999 Ion Deleanu. All Beck.

Teoria generală a dreptului.Ioan Muraru. Bucureşti. Ed. Ed. Ed. 2003 Constanţa Călinoiu. Bucureşti. Lumina Lex. 1997 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului Convenţia Europeană a Drepturilor Omului 186 . Victor Duculescu. ARDU. Lumina Lex. Bucureşti. Sisteme constituţionale. Drept constituţional şi instituţii politice. Lumina Lex. Drepturile fundamentale în sistemul nordamerican în vol. 2000 Verginia Vedinaş. 2004 Cristian Ionescu. 1998 Tudor Drăganu. Ed. Lumina Lex. Ed. All Beck. 2001 Nicolae Popa. Bucureşti. Ed. Ed. Bucureşti. v. Statutul funcţionarilor publici. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. Liberul acces la justiţie. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti. 1996 Gheorghe Iancu. Ed. Actami. 1999 Cristian Ionescu. Ed.II. Nemira. 2003 Mihai Bădescu. Lumina Lex. Studii şi cercetări juridice. Avocatul poporului. Drept constituţional şi instituţii politice. instituţie de tip ombudsman. Lumea în care trăim.

p. Bucureşti. Drept constituţional şi instituţii politice.I.490 din 9 iulie 2002 OUG nr.98 din 6 martie 2000 Convenţia europeană asupra cetăţeniei. p. publicată în Monitorul Oficial al României p. p. 192/1999 pentru modificarea şi completarea Legii 21/1991.326 din 18 iunie 2001 187 .I nr. nr.48 din 20 martie 1997.Legea nr. publicată în Monitorul Oficial al României. publicată în Monitorul Oficial al României.955 din 27 decembrie 2002Gheorghe Iancu. publicată în Monitorul Oficial al României nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea Avocatului poporului. p. Lumina Lex. nr. nr.I. 2007 Legea nr. 396/2002.194/2002 privind regimul străinilor în România. 21/1991 a cetăţeniei române. 296/2001 privind extrădarea. modificată şi completată Legea nr. publicată în Monitorul Oficial al României. publicată în Monitorul Oficial al României.611 din 14 decembrie 1999 Legea nr. nr.I.I. ratificată de România prin Legea nr. Ed.

ANEXE 188 .

(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor . (2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică. precum şi prin referendum.legislativă. democratic şi social. (2) Forma de guvernământ a statului român este republica. a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.Constituţia României. (5) În România. (3) România este stat de drept. suveran şi independent. unele oraşe sunt declarate municipii. care o exercită prin organele sale reprezentative.în cadrul democraţiei constituţionale. modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429 din 31 octombrie 2003 TITLUL I Principii generale ARTICOLUL 1 Statul român (1) România este stat naţional. ARTICOLUL 3 Teritoriul (1) Teritoriul României este inalienabil. drepturile şi libertăţile cetăţenilor. ARTICOLUL 2 Suveranitatea (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român. cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional. În condiţiile legii. dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme. oraşe şi judeţe. sub aspect administrativ. 189 . şi sunt garantate. (2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. periodice şi corecte. în care demnitatea omului. constituite prin alegeri libere. în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989. executivă şi judecătorească . (3) Teritoriul este organizat. în comune. respectarea Constituţiei. libera dezvoltare a personalităţii umane. unitar şi indivizibil.

Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. ARTICOLUL 8 Pluralismul şi partidele politice (1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale. ARTICOLUL 7 Românii din străinătate Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea. de limbă. cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt. de naţionalitate. de apartenenţă politică. dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români. ARTICOLUL 6 Dreptul la identitate (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea. se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică. de opinie. de sex.(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine. lingvistice şi religioase. lingvistice şi religioase. respectând suveranitatea naţională. fără deosebire de rasă. dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice. (2) Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere. culturale. de avere sau de origine socială. integritatea teritorială. (2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea. de religie. (2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. ARTICOLUL 4 Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni (1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. 190 . ARTICOLUL 5 Cetăţenia (1) Cetăţenia română se dobândeşte. de origine etnică. la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice. (2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. culturale. ordinea de drept şi principiile democraţiei.

potrivit legii. fac parte din dreptul intern. limba oficială este limba română. în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale. întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional. culorile sunt aşezate vertical. ARTICOLUL 11 Dreptul internaţional şi dreptul intern (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. ARTICOLUL 13 Limba oficială În România.ARTICOLUL 9 Sindicatele. ARTICOLUL 10 Relaţii internaţionale România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi. ARTICOLUL 12 Simboluri naţionale (1) Drapelul României este tricolor. roşu. (2) Ziua naţională a României este 1 Decembrie. galben. patronatele şi asociaţiile profesionale Sindicatele. 191 . (2) Tratatele ratificate de Parlament. în ordinea următoare începând de la lance: albastru. în acest cadru. relaţii de bună vecinătate. ARTICOLUL 14 Capitala Capitala României este municipiul Bucureşti. (3) Imnul naţional al României este "Deşteaptă-te române". (3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei. patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor. ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei. economice şi sociale ale membrilor lor. (4) Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.

ARTICOLUL 18 Cetăţenii străini şi apatrizii (1) Cetăţenii străini şi apatrizii care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor. libertăţile şi îndatoririle fundamentale CAPITOLUL I Dispoziţii comune ARTICOLUL 15 Universalitatea (1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. pot fi ocupate. în condiţiile legii. cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară. (2) Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii. civile sau militare. ARTICOLUL 17 Cetăţenii români în străinătate Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile. (4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. 192 . de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. garantată de Constituţie şi de alte legi. cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte.TITLUL II Drepturile. (2) Nimeni nu este mai presus de lege. fără privilegii şi fără discriminări. (3) Funcţiile şi demnităţile publice. ARTICOLUL 16 Egalitatea în drepturi (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice. (2) Legea dispune numai pentru viitor.

cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile. (2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1). (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă. au prioritate reglementările internaţionale. cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte. (3) Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii internaţionale sau în condiţii de reciprocitate. ARTICOLUL 20 Tratatele internaţionale privind drepturile omului (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite. a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. ARTICOLUL 21 Accesul liber la justiţie (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor. CAPITOLUL II Drepturile şi libertăţile fundamentale ARTICOLUL 22 Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică (1) Dreptul la viaţă.ARTICOLUL 19 Extrădarea şi expulzarea (1) Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor întrun termen rezonabil. şi legile interne. la care România este parte. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. (4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăşte de justiţie. 193 . cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

ARTICOLUL 23 Libertatea individuală (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. (3) Reţinerea nu poate depăşi 24 de ore. (4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal. (5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile. (6) În faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate. (7) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. (8) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. (9) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum şi în alte situaţii prevăzute de lege. (10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. (11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată. (12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii. (13) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală. ARTICOLUL 24 Dreptul la apărare (1) Dreptul la apărare este garantat.

194

(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. ARTICOLUL 25 Libera circulaţie (1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept. (2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară. ARTICOLUL 26 Viaţa intimă, familială şi privată (1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. ARTICOLUL 27 Inviolabilitatea domiciliului (1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. (2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii: a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti; b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice; d) prevenirea răspândirii unei epidemii. (3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege. (4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante. ARTICOLUL 28 Secretul corespondenţei Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.

195

ARTICOLUL 29 Libertatea conştiinţei (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. (2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. (4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă. (5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate. (6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. ARTICOLUL 30 Libertatea de exprimare (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată. (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării. (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. (7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţă publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presă se stabilesc prin lege.

196

ARTICOLUL 31 Dreptul la informaţie (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. (2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. (3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională. (4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. (5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică. ARTICOLUL 32 Dreptul la învăţătură (1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare. (2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internaţională. (3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. (4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii. (5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii. (6) Autonomia universitară este garantată. (7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.

197

ARTICOLUL 33 Accesul la cultură (1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii. (2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită. (3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume. ARTICOLUL 34 Dreptul la ocrotirea sănătăţii (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii. ARTICOLUL 35 Dreptul la mediu sănătos (1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. (3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător. ARTICOLUL 36 Dreptul de vot (1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. (2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale. ARTICOLUL 37 Dreptul de a fi ales (1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).

198

avocaţii poporului. ARTICOLUL 39 Libertatea întrunirilor Mitingurile. demonstraţiile. (3) Durata normală a zilei de lucru este. până în ziua alegerilor inclusiv. membrii activi ai armatei. magistraţii. regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor. (2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. concediul de odihnă plătit. (2) Partidele sau organizaţiile care. ARTICOLUL 41 Munca şi protecţia socială a muncii (1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. fără nici un fel de arme. de cel mult 8 ore. în sindicate. ARTICOLUL 40 Dreptul de asociere (1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice. a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale. a meseriei sau a ocupaţiei. poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică. instituirea unui salariu minim brut pe ţară. prin scopurile ori prin activitatea lor. cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European. femeile au salariu egal cu bărbaţii. a principiilor statului de drept ori a suveranităţii. militează împotriva pluralismului politic.(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit. (3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curţii Constituţionale. (4) La muncă egală. (4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise. ARTICOLUL 38 Dreptul de a fi ales în Parlamentul European În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. precum şi alte situaţii specifice. vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României. formarea profesională. 199 . repausul săptămânal. prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor. precum şi a locului de muncă este liberă. procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic. în patronate şi în alte forme de asociere. stabilite prin lege. în medie. Alegerea profesiei. vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale.

în condiţiile prevăzute prin lege organică. pe bază de reciprocitate. sunt garantate. potrivit legii. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică. economice şi sociale. indiferent de titular. precum şi creanţele asupra statului. ARTICOLUL 43 Dreptul la grevă (1) Salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale. precum şi cele desfăşurate. precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege. (2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege. precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate. cu obligaţia de a despăgubi 200 . autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare. (2) Nu constituie muncă forţată: a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare. precum şi prin moştenire legală. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte. religioase. cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. în locul acestora. (5) Pentru lucrări de interes general. ARTICOLUL 42 Interzicerea muncii forţate (1) Munca forţată este interzisă. (4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale. din motive religioase sau de conştiinţă. stabilită potrivit legii. (2) Legea stabileşte condiţiile şi limitele exercitării acestui drept. b) munca unei persoane condamnate. politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată.(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate. prestată în condiţii normale. ARTICOLUL 44 Dreptul de proprietate privată (1) Dreptul de proprietate. c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol. etnice.

precum şi la respectarea celorlalte sarcini care. (7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi. revin proprietarului. ARTICOLUL 45 Libertatea economică Accesul liber al persoanei la o activitate economică. Caracterul licit al dobândirii se prezumă. (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. plantaţiilor sau construcţiilor. educaţia şi instruirea copiilor. precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. 201 . prevăzute de lege. de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. (3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie. la concediu de maternitate plătit. libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.proprietarul pentru daunele aduse solului. la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private. de desfacere şi de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. ARTICOLUL 46 Dreptul la moştenire Dreptul la moştenire este garantat. prin justiţie. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială. ARTICOLUL 47 Nivelul de trai (1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială. (9) Bunurile destinate. (2) Cetăţenii au dreptul la pensie. potrivit legii sau obiceiului. pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea. în caz de divergenţă. folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. potrivit legii. (6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau. la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat. ARTICOLUL 48 Familia (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi. Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă. (2) Condiţiile de încheiere.

(4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim. 202 . Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise. folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii.ARTICOLUL 49 Protecţia copiilor şi a tinerilor (1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor. (3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă. de o autoritate publică. (4) Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege. ARTICOLUL 50 Protecţia persoanelor cu handicap Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. culturală şi sportivă a ţării. (2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. (3) Exploatarea minorilor. economică. (2) Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă. socială. ARTICOLUL 51 Dreptul de petiţionare (1) Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. de prevenire şi de tratament ale handicapului. anularea actului şi repararea pagubei. (5) Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politică. în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii. ARTICOLUL 52 Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim. respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.

(2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice.(2) Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică. ARTICOLUL 53 Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune. ARTICOLUL 55 Apărarea ţării (1) Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România. să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. (3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. în condiţiile legii organice. cu excepţia voluntarilor. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. CAPITOLUL III Îndatoririle fundamentale ARTICOLUL 54 Fidelitatea faţă de ţară (1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. (2) Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică. vor depune jurământul cerut de lege. a ordinii. în acest scop. a sănătăţii ori a moralei publice. răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi. prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale. (3) Cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani. pentru: apărarea securităţii naţionale. ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. precum şi militarii. după caz. desfăşurarea instrucţiei penale. 203 . (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică.

în situaţii excepţionale. în limitele stabilite de lege. în afara celor stabilite prin lege. cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. la cheltuielile publice. anual sau la cererea acestora. fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi. ARTICOLUL 60 Raportul în faţa Parlamentului Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte.ARTICOLUL 56 Contribuţii financiare (1) Cetăţenii au obligaţia să contribuie. (2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale. prin impozite şi prin taxe. CAPITOLUL IV Avocatul Poporului ARTICOLUL 58 Numirea şi rolul (1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. (2) Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. (3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică. (3) Orice alte prestaţii sunt interzise. Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate. cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă. ARTICOLUL 59 Exercitarea atribuţiilor (1) Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile şi în libertăţile lor. (2) Autorităţile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor sale. ARTICOLUL 57 Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor Cetăţenii români. Rapoartele pot conţine recomandări privind 204 .

pentru ocrotirea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. ARTICOLUL 62 Alegerea Camerelor (1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal. până la încetarea acestora. în raport cu populaţia ţării. de asediu sau de urgenţă. direct. au dreptul la câte un loc de deputat. (2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. (3) Parlamentul nou ales se întruneşte. TITLUL III Autorităţile publice CAPITOLUL I Parlamentul SECŢIUNEA 1 Organizare şi funcţionare ARTICOLUL 61 Rolul şi structura (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. secret şi liber exprimat. egal.legislaţia sau măsuri de altă natură. (2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament. în cel mult 20 de zile de la alegeri. la convocarea Preşedintelui României. care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare. de război. 205 . (2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale. (3) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie. potrivit legii electorale. ARTICOLUL 63 Durata mandatului (1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani. în condiţiile legii electorale.

e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. pentru: a) primirea mesajului Preşedintelui României. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. (5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere. c) declararea mobilizării totale sau parţiale. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea. potrivit regulamentului fiecărei Camere. b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat. i) numirea Avocatului Poporului. (2) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune. (3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate. Camerele îşi pot constitui comisii comune.(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii. g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. 206 . Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului. ARTICOLUL 64 Organizarea internă (1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. (4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. la propunerea Preşedintelui României. h) numirea. modificate sau abrogate legi organice. (5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament. d) declararea stării de război. potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării. (2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. ARTICOLUL 65 Şedinţele Camerelor (1) Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate.

se exercită în şedinţă comună. 207 . sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. ARTICOLUL 67 Actele juridice şi cvorumul legal Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi. deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora.j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor. ARTICOLUL 70 Mandatul deputaţilor şi al senatorilor (1) Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte. ARTICOLUL 66 Sesiuni (1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. k) îndeplinirea altor atribuţii care. ARTICOLUL 68 Caracterul public al şedinţelor (1) Şedinţele celor două Camere sunt publice. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. (2) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare. la cererea Preşedintelui României. Jurământul se stabileşte prin lege organică. (2) Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete. a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. (2) Orice mandat imperativ este nul. SECŢIUNEA a 2-a Statutul deputaţilor şi al senatorilor ARTICOLUL 69 Mandatul reprezentativ (1) În exercitarea mandatului. potrivit Constituţiei sau regulamentului. în prezenţa majorităţii membrilor. hotărâri şi moţiuni. (3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

de incompatibilitate ori de deces. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere. (3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. ARTICOLUL 71 Incompatibilităţi (1) Nimeni nu poate fi. după ascultarea lor. (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. SECŢIUNEA a 3-a Legiferarea ARTICOLUL 73 Categorii de legi (1) Parlamentul adoptă legi constituţionale. deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. funcţionarea şi finanţarea partidelor politice. deputat şi senator. dar nu pot fi percheziţionaţi. reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. va dispune imediat revocarea acestei măsuri. (2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.(2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie. (3) Prin lege organică se reglementează: a) sistemul electoral. legi organice şi legi ordinare. 208 . organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. de pierdere a drepturilor electorale. (2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate. în acelaşi timp. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (3) În caz de infracţiune flagrantă. b) organizarea. cu excepţia celei de membru al Guvernului. ARTICOLUL 72 Imunitatea parlamentară (1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării. după caz. d) organizarea şi desfăşurarea referendumului. 209 . trebuie să fie înregistrate cel puţin 5. n) organizarea generală a învăţământului. amnistia şi graţierea. (4) Deputaţii. patronatele şi protecţia socială. o) organizarea administraţiei publice locale. e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. (2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale. Guvernului. (3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte. r) statutul minorităţilor naţionale din România.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. sindicatele. stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora.c) statutul deputaţilor şi al senatorilor. a teritoriului. pedepsele şi regimul executării acestora. j) statutul funcţionarilor publici. s) regimul general al cultelor. ARTICOLUL 74 Iniţiativa legislativă (1) Iniţiativa legislativă aparţine. g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă. a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi. a instanţelor judecătoreşti. precum şi regimul general privind autonomia locală. cele cu caracter internaţional. iar în fiecare din aceste judeţe. h) infracţiunile. p) regimul general privind raporturile de muncă. i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective. ca primă Cameră sesizată. senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice. l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. deputaţilor. f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război. senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi. k) contenciosul administrativ. respectiv în municipiul Bucureşti.

Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5). ca primă Cameră sesizată. articolul 105 alineatul (2). ca primă Cameră sesizată. proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv. potrivit alineatului (1). numai pentru prevederea respectivă. Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării. (5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere. k). (3) După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată. ca primă Cameră sesizată. articolul 102 alineatul (3). articolul 55 alineatul (2). articolul 118 alineatele (2) şi (3). articolul 117 alineatul (3). l). Senatului. ARTICOLUL 76 Adoptarea legilor şi a hotărârilor (1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere. articolul 73 alineatul (3) literele e). (4) În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care. prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. ARTICOLUL 75 Sesizarea Camerelor (1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate. legea se întoarce la prima Cameră sesizată. n). care va decide definitiv în procedură de urgenţă.(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte. articolul 58 alineatul (3). intră în competenţa sa decizională. proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri. În caz contrar. articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). articolul 79 alineatul (2). o). 210 . articolul 40 alineatul (3). articolul 120 alineatul (2). (2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. (2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.

(3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere. ARTICOLUL 77 Promulgarea legii (1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire. (2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii. (3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea. ARTICOLUL 78 Intrarea în vigoare a legii Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. ARTICOLUL 79 Consiliul Legislativ (1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. El ţine evidenţa oficială a legislaţiei României. (2) Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică. CAPITOLUL II Preşedintele României ARTICOLUL 80 Rolul Preşedintelui (1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. (2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

211

ARTICOLUL 81 Alegerea Preşedintelui (1) Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. (2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale. (3) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. (4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive. ARTICOLUL 82 Validarea mandatului şi depunerea jurământului (1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională. (2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!". ARTICOLUL 83 Durata mandatului (1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. (2) Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales. (3) Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă. ARTICOLUL 84 Incompatibilităţi şi imunităţi (1) În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. (2) Preşedintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător.

212

ARTICOLUL 85 Numirea Guvernului (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de primministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament. (2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. (3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru. ARTICOLUL 86 Consultarea Guvernului Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită. ARTICOLUL 87 Participarea la şedinţele Guvernului (1) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii. (2) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă. ARTICOLUL 88 Mesaje Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii. ARTICOLUL 89 Dizolvarea Parlamentului (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. (2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. (3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.

213

ARTICOLUL 90 Referendumul Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional. ARTICOLUL 91 Atribuţii în domeniul politicii externe (1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. (3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României. ARTICOLUL 92 Atribuţii în domeniul apărării (1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. (2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate. Numai în cazuri excepţionale, hotărârea Preşedintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în cel mult 5 zile de la adoptare. (3) În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului, printr-un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanşarea agresiunii. (4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări, iar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor. ARTICOLUL 93 Măsuri excepţionale (1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.

214

(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora. ARTICOLUL 94 Alte atribuţii Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii: a) conferă decoraţii şi titluri de onoare; b) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral; c) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege; d) acordă graţierea individuală. ARTICOLUL 95 Suspendarea din funcţie (1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. (3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui. ARTICOLUL 96 Punerea sub acuzare (1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. (2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. (4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

215

prin care se încalcă prevederile Constituţiei. articolul 92 alineatele (2) şi (3). articolul 93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a). ARTICOLUL 100 Actele Preşedintelui (1) În exercitarea atribuţiilor sale. se aplică articolul 95 şi articolul 98. ARTICOLUL 101 Indemnizaţia şi celelalte drepturi Indemnizaţia şi celelalte drepturi ale Preşedintelui României se stabilesc prin lege. interimatul se asigură. 216 . ARTICOLUL 99 Răspunderea preşedintelui interimar Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României săvârşeşte fapte grave. de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor. b) şi d) se contrasemnează de primul-ministru. ARTICOLUL 98 Interimatul funcţiei (1) Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile. (2) Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2). de demitere din funcţie. (2) Atribuţiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale. Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. (2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României. Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte. de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului. în ordine.ARTICOLUL 97 Vacanţa funcţiei (1) Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie.

cu excepţia celei de deputat sau de senator. asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. jurământul de la articolul 82. ARTICOLUL 104 Jurământul de credinţă (1) Primul-ministru. (2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere. miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual. votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. (2) În îndeplinirea atribuţiilor sale. (3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru. în faţa Preşedintelui României. (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. a partidelor reprezentate în Parlament. ARTICOLUL 105 Incompatibilităţi (1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate. Guvernul cooperează cu organismele sociale interesate. 217 . (2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică. începând de la data depunerii jurământului. De asemenea. în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori. miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organică. (2) Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul.CAPITOLUL III Guvernul ARTICOLUL 102 Rolul şi structura (1) Guvernul. dacă nu există o asemenea majoritate. ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament. în şedinţă comună. ARTICOLUL 103 Învestitura (1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de primministru. în termen de 10 zile de la desemnare.

(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106. De asemenea. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate. (4) Hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de primulministru. (3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare. care se dezbat cu prioritate. pentru o perioadă de cel mult 45 de zile. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei.ARTICOLUL 106 Încetarea funcţiei de membru al Guvernului Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei. (2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru. Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar. ARTICOLUL 108 Actele Guvernului (1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. respectând atribuţiile ce le revin. Interimatul. a pierderii drepturilor electorale. se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. încetează dacă primulministru îşi reia activitatea în Guvern. la propunerea primului-ministru. cu excepţia revocării. prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului. precum şi în alte cazuri prevăzute de lege. a stării de incompatibilitate. pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor. ARTICOLUL 109 Răspunderea membrilor Guvernului (1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia. a decesului. pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru. (2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. a revocării. 218 . până la formarea noului Guvern. ARTICOLUL 107 Primul-ministru (1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia. (4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului.

Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. prin intermediul preşedinţilor acestora. participarea lor este obligatorie. (2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106. (2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. cu excepţia revocării. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială. de Senat sau de comisiile parlamentare. Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat. Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. solicitarea informării este obligatorie. ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. (3) În situaţiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile prevederile articolului 103. 219 . sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor. până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern. ARTICOLUL 110 Încetarea mandatului (1) Guvernul îşi exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale. Dacă li se solicită prezenţa. Dacă s-a cerut urmărirea penală. în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor. CAPITOLUL IV Raporturile Parlamentului cu Guvernul ARTICOLUL 111 Informarea Parlamentului (1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice.(2) Numai Camera Deputaţilor. (4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) şi (2) îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice.

ARTICOLUL 113 Moţiunea de cenzură (1) Camera Deputaţilor şi Senatul. în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. (4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3). depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului. dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere. în aceeaşi sesiune. (2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori. proiectul de lege prezentat. (4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă. (2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură. (3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114. după caz. a fost votată în condiţiile articolului 113. iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. (3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2). o nouă moţiune de cenzură. modificat sau completat. ARTICOLUL 114 Angajarea răspunderii Guvernului (1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege. 220 . în şedinţă comună.ARTICOLUL 112 Întrebări. a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. asupra unui program. cu amendamente acceptate de Guvern. deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia. pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. după caz. (2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. în şedinţă comună. interpelări şi moţiuni simple (1) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori. se consideră adoptat. cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări.

dacă nu se află în sesiune. dacă este cazul. (5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere. aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului. având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. de la trimitere. în mod obligatoriu. se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau. potrivit procedurii legislative.ARTICOLUL 115 Delegarea legislativă (1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1). (8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei. (2) Legea de abilitare va stabili. până la împlinirea termenului de abilitare. (3) Dacă legea de abilitare o cere. Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei. ordonanţele se supun aprobării Parlamentului. domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. drepturile. drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. (4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. (7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3). Camerele. măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei. (6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale. după caz. 221 .

a economiei şi a teritoriului pentru apărare. 222 . numai dacă legea le recunoaşte această competenţă. în subordinea lor. (5) Pe teritoriul României pot intra. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte. ARTICOLUL 117 Înfiinţarea (1) Ministerele se înfiinţează. (2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome. pregătirea populaţiei. precum şi statutul cadrelor militare. cu avizul Curţii de Conturi. (2) Guvernul şi ministerele. şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii. (2) Structura sistemului naţional de apărare. (4) Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este interzisă. (3) Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică. a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. în mod corespunzător.CAPITOLUL V Administraţia publică SECŢIUNEA 1 Administraţia publică centrală de specialitate ARTICOLUL 116 Structura (1) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului. pot înfiinţa organe de specialitate. (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică. desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte. se stabilesc prin lege organică. ARTICOLUL 118 Forţele armate (1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii. se organizează şi funcţionează potrivit legii. a independenţei şi a unităţii statului. armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii. staţiona.

autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe. 223 .ARTICOLUL 119 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională. ARTICOLUL 122 Consiliul judeţean (1) Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti. (2) Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii. sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi. precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii. prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe. SECŢIUNEA a 2-a Administraţia publică locală ARTICOLUL 120 Principii de bază (1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării. ARTICOLUL 121 Autorităţi comunale şi orăşeneşti (1) Autorităţile administraţiei publice. (2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate. (3) Autorităţile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor. în condiţiile legii. în condiţiile prevăzute de legea organică. în condiţiile legii. în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. (2) Consiliile locale şi primarii funcţionează. participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară.

(4) Între prefecţi. (2) Justiţia este unică. CAPITOLUL VI Autoritatea judecătorească SECŢIUNEA 1 Instanţele judecătoreşti ARTICOLUL 124 Înfăptuirea justiţiei (1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii. Actul atacat este suspendat de drept. (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. în faţa instanţei de contencios administrativ. consiliile locale şi primari. precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora. în condiţiile legii sale organice. în cazul în care consideră actul ilegal. în condiţiile legii. (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. nu există raporturi de subordonare. cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.ARTICOLUL 123 Prefectul (1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. 224 . (3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică. transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii. ARTICOLUL 125 Statutul judecătorilor (1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili. (2) Propunerile de numire. precum şi promovarea. pe de altă parte. pe de o parte. un act al consiliului judeţean. (3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată. al celui local sau al primarului. (5) Prefectul poate ataca. imparţială şi egală pentru toţi.

Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii. prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale. potrivit competenţei sale. cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul.ARTICOLUL 126 Instanţele judecătoreşti (1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau. 225 . după caz. a unor persoane din afara magistraturii. pe calea contenciosului administrativ. prin interpret. de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii. (2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată. precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. (5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. afară de cazurile prevăzute de lege. (6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice. cu posibilitatea participării. (3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. în condiţiile legii organice. (4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică. ARTICOLUL 128 Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie (1) Procedura judiciară se desfăşoară în limba română. ARTICOLUL 127 Caracterul public al dezbaterilor Şedinţele de judecată sunt publice. (3) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2). după caz. (4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului. se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi. în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit. inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri. este garantat. (2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

una pentru judecători şi una pentru 226 . al imparţialităţii şi al controlului ierarhic. Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept. ARTICOLUL 132 Statutul procurorilor (1) Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii. (2) Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete. în condiţiile legii.ARTICOLUL 129 Folosirea căilor de atac Împotriva hotărârilor judecătoreşti. (2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată. din care: a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat. conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare. aceştia fac parte din două secţii. SECŢIUNEA a 3-a Consiliul Superior al Magistraturii ARTICOLUL 133 Rolul şi structura (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. în condiţiile legii. părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac. sub autoritatea ministrului justiţiei. ARTICOLUL 130 Poliţia instanţelor Instanţele judecătoreşti dispun de poliţia pusă în serviciul lor. (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri. în condiţiile legii. cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. (3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată. SECŢIUNEA a 2-a Ministerul Public ARTICOLUL 131 Rolul Ministerului Public (1) În activitatea judiciară.

(3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală. (7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile. (4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. prima secţie este compusă din 9 judecători. în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor. ministrul justiţiei. aceştia participă numai la lucrările în plen. în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei. 227 . (3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an. prin secţiile sale.procurori. aleşi de Senat. În aceste situaţii. b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile. ARTICOLUL 134 Atribuţii (1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor. iar cea de-a doua din 5 procurori. (5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret. preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică. cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2). specialişti în domeniul dreptului. preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot. c) ministrul justiţiei. potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată. (6) Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă. dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a). ce nu poate fi reînnoit. cu excepţia celor stagiari. în condiţiile legii.

protecţia concurenţei loiale. marea teritorială. precum şi menţinerea echilibrului ecologic. în concordanţă cu interesul naţional. d) exploatarea resurselor naturale. a artei şi protecţia dreptului de autor. (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. (3) Bogăţiile de interes public ale subsolului. crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate. ARTICOLUL 136 Proprietatea (1) Proprietatea este publică sau privată. bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. În condiţiile legii organice. (5) Proprietatea privată este inviolabilă. c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale. de interes naţional. plajele. f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii. de asemenea. financiară şi valutară. g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental. ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. 228 . spaţiul aerian. (2) Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. precum şi alte bunuri stabilite de legea organică. b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică. apele cu potenţial energetic valorificabil. (2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. în condiţiile legii organice. e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător.TITLUL IV Economia şi finanţele publice ARTICOLUL 135 Economia (1) Economia României este economie de piaţă.

pe care le supune. aprobării Parlamentului. ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege. În condiţiile legii organice. (2) Moneda naţională este leul.ARTICOLUL 137 Sistemul financiar (1) Formarea. întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului. iar subdiviziunea acestuia. se aprobă şi se execută în condiţiile legii. până la adoptarea noilor bugete. (3) Dacă legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar. (4) Bugetele locale se elaborează. prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene. taxe şi alte contribuţii (1) Impozitele. în limitele şi în condiţiile legii. se aplică în continuare bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat ale anului precedent. 229 . taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. (2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene. administrarea. (2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat. numai potrivit destinaţiei acestora. ARTICOLUL 139 Impozite. (5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare. banul. de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. (3) Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc. separat. litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate. bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele locale ale comunelor. ARTICOLUL 140 Curtea de Conturi (1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare. în condiţiile legii. ale oraşelor şi ale judeţelor. ARTICOLUL 138 Bugetul public naţional (1) Bugetul public naţional cuprinde bugetul de stat. În condiţiile aderării la Uniunea Europeană.

în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii. (5) Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei. (6) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Parlament. (3) Trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. cuprinzând şi neregulile constatate. în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. care nu poate fi prelungit sau înnoit. numiţi pentru un mandat de 9 ani.(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat. (4) Judecătorii Curţii Constituţionale aleg. (4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani. trei de Senat şi trei de Preşedintele României. 230 . pentru o perioadă de 3 ani. (2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători. preşedintele acesteia. din 3 în 3 ani. Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice şi raportează despre cele constatate. care nu poate fi prelungit sau înnoit. prin vot secret. din 3 în 3 ani. ARTICOLUL 141 Consiliul Economic şi Social Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare. organizare şi funcţionare. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători. în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii. TITLUL V Curtea Constituţională ARTICOLUL 142 Structura (1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. (5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament. (3) La cererea Camerei Deputaţilor sau a Senatului.

ARTICOLUL 146 Atribuţii Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor. a unuia dintre preşedinţii celor două Camere. ARTICOLUL 145 Independenţa şi inamovibilitatea Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia. excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului. e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice. a Guvernului. a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. la cererea Preşedintelui României. b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale. a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. a unuia dintre preşedinţii celor două Camere. a Avocatului Poporului. c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului. cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior. la sesizarea Preşedintelui României. d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele. la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere. ARTICOLUL 144 Incompatibilităţi Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată. din oficiu. a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.ARTICOLUL 143 Condiţii pentru numire Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară. 231 . a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere. ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. precum şi. înainte de promulgarea acestora. a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei.

constatate ca fiind neconstituţionale. h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen. i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia. acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Parlamentul sau Guvernul. în acest interval.f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat. (3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b). (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic. g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului. j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni. l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii. (2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile. 232 . dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă. ARTICOLUL 147 Deciziile Curţii Constituţionale (1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare. precum şi cele din regulamente. după caz. De la data publicării. deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. înainte de promulgarea acestora.

şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. cu respectarea prevederilor actului de aderare. cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. (5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene. în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare. se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2). prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. (2) Ca urmare a aderării. precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate. în mod corespunzător. 233 . Preşedintele României. (4) Parlamentul. (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică.TITLUL VI Integrarea euroatlantică ARTICOLUL 148 Integrarea în Uniunea Europeană (1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene. ARTICOLUL 149 Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. (3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum. ARTICOLUL 151 Procedura de revizuire (1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat. (2) De asemenea. (2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord. în şedinţă comună. 234 .000 de cetăţeni cu drept de vot. organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire. nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora. forma republicană de guvernământ. Camera Deputaţilor şi Senatul. iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20. precum şi de cel puţin 500.TITLUL VII Revizuirea Constituţiei ARTICOLUL 150 Iniţiativa revizuirii (1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului. pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii. (3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război. integritatea teritoriului. unitar şi indivizibil al statului român.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. independent. ARTICOLUL 152 Limitele revizuirii (1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional. independenţa justiţiei. (2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării. hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.

235 . La aceeaşi dată. existente la data intrării în vigoare a legii de revizuire. (2) Consiliul Legislativ. (2) Instituţiile prevăzute de Constituţie.TITLUL VIII Dispoziţii finale şi tranzitorii ARTICOLUL 153 Intrarea în vigoare Prezenta Constituţie intră în vigoare la data aprobării ei prin referendum. rămân în funcţiune până la constituirea celor noi. (4) Dispoziţiile cu privire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de revizuire. litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti ordinare. ARTICOLUL 154 Conflictul temporal de legi (1) Legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare. la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani. Pentru asigurarea înnoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani. Guvernului. în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii. Constituţia din 21 august 1965 este şi rămâne în întregime abrogată. (3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică începând cu următorul mandat prezidenţial. ARTICOLUL 155 Dispoziţii tranzitorii (1) Proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat şi se adoptă potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare intrării în vigoare a legii de revizuire. propuneri corespunzătoare. va examina conformitatea legislaţiei cu prezenta Constituţie şi va face Parlamentului sau. (6) Până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate. în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii sale de organizare. (5) Judecătorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi. după caz.

după aprobarea prin referendum. se republică de către Consiliul Legislativ. Constituţia. modificată şi completată. dându-se textelor o nouă numerotare. 236 .ARTICOLUL 156 Republicarea Constituţiei Legea de revizuire a Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al României în termen de 5 zile de la data adoptării. cu reactualizarea denumirilor.

Legea nr. Partea I. 233 din 21 noiembrie 1991. constituite prin alegeri libere.în cadrul democraţiei constituţionale. a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Alineatul (1) al articolului 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi. (5) În România. Articolul 1 se modifică şi se completează astfel: Alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) România este stat de drept. respectarea Constituţiei. dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme." 237 . nr. periodice şi corecte." După alineatul (3) se introduc două noi alineate. 429 din 23 octombrie 2003 de revizuire a Constituţiei României EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. în care demnitatea omului.legislativă. libera dezvoltare a personalităţii umane. aprobată prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991." 2. şi sunt garantate. în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989. cu următorul cuprins: "(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor . care o exercită prin organele sale reprezentative. executivă şi judecătorească . se modifică şi se completează astfel: 1. Alineatul (1) al articolului 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român. publicată în Monitorul Oficial al României. 758 din 29 octombrie 2003 ARTICOL UNIC Constituţia României. (4) şi (5). democratic şi social." 3. precum şi prin referendum.

în condiţiile legii şi pe bază de reciprocitate." 238 . cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei. economice şi sociale ale membrilor lor." 8. cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale. Alineatul (2) al articolului 15 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Legea dispune numai pentru viitor. cu următorul cuprins: "(4) În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană. Articolul 16 se modifică şi se completează astfel: Alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Funcţiile şi demnităţile publice. pot fi ocupate. civile sau militare. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. După alineatul (1) al articolului 19 se introduce un nou alineat. patronatele şi asociaţiile profesionale" Cuprinsul articolului va fi: "ART. La articolul 11 se introduce un nou alineat." 7. cu următorul cuprins: "(1^1) Prin derogare de la prevederile alineatului (1)." După alineatul (3) se introduce un nou alineat. (4). cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza convenţiilor internaţionale la care România este parte. cu următorul cuprins: "(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei." 5. 9 Sindicatele. în condiţiile legii. în condiţiile legii. Articolul 9 se modifică astfel: Denumirea articolului va fi: "Sindicatele." 6. (1^1). (3). de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor.4.

de îndată." 10. (4^2) În faza de judecată instanţa este obligată. şi legile interne. cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile." 239 . cu următorul cuprins: "(4^1) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile şi se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile. şi nu mai târziu de 60 de zile." 11. la care România este parte. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite. La articolul 21 se introduc două noi alineate. fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil. dacă motivele acestor măsuri au dispărut. (4^1). să verifice periodic. Alineatul (2) al articolului 20 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului. legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună. în condiţiile legii. (3) şi (4). cu următorul cuprins: "(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor întrun termen rezonabil. (4^2) şi (4^3). şi nu mai mult de 180 de zile. precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.9." Alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(6) Punerea în libertate a celui reţinut sau arestat este obligatorie. (4^3) Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. au prioritate reglementările internaţionale. punerea în libertate a inculpatului. dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate. Articolul 23 se modifică şi se completează astfel: Alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal." După alineatul (4) se introduc trei noi alineate.

în condiţiile legii." 12. în condiţiile legii. particulare şi confesionale. în afară de cazul infracţiunilor flagrante. b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa." 240 ." Alineatul (5) va avea următorul cuprins: "(5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat. cu următorul cuprins: "(9^1) Sancţiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natură penală. potrivit legii." Alineatul (4) va avea următorul cuprins: "(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise." 14. Articolul 32 se modifică astfel: Alineatul (4) va avea următorul cuprins: "(4) Învăţământul de stat este gratuit. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi. (9^1). d) prevenirea răspândirii unei epidemii. Alineatul (3) al articolului 31 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională. Articolul 27 se modifică astfel: Alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii: a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti. integritatea fizică sau bunurile unei persoane. c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice.După alineatul (9) se introduce un nou alineat." Alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege." 13.

stimularea artelor. cu următorul cuprins: Denumirea articolului va fi: "Accesul la cultură" Cuprinsul articolului va fi: "ART. După articolul 32 se introduce un nou articol. cu următorul cuprins: 241 .15. După articolul 35 se introduce un nou articol. protejarea şi conservarea moştenirii culturale. 32^1. (3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător. sprijinirea culturii naţionale. până în ziua alegerilor inclusiv. (3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale. 33^1. promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume. vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României. Alineatul (2) al articolului 35 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit. (2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la valorile culturii naţionale şi universale nu poate fi îngrădită. (2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. cu următorul cuprins: Denumirea articolului va fi: "Dreptul la mediu sănătos" Cuprinsul articolului va fi: "ART. 33^1 (1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. După articolul 33 se introduce un nou articol. vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale. 32^1 (1) Accesul la cultură este garantat. dezvoltarea creativităţii contemporane." 17." 18." 16. în condiţiile legii. 35^1.

(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. în condiţiile prevăzute prin lege organică." 242 . Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor. cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în Parlamentul European. în locul acestora. din motive religioase sau de conştiinţă. precum şi prin moştenire legală. prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale. repausul săptămânal. Alegerea profesiei. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte. 35^1 În condiţiile aderării României la Uniunea Europeană." 22. stabilite prin lege. în patronate şi în alte forme de asociere. Alineatul (1) al articolului 37 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice. pe bază de reciprocitate. precum şi cele desfăşurate. în sindicate. indiferent de titular." 21. concediul de odihnă plătit. precum şi alte situaţii specifice.Denumirea articolului va fi: "Dreptul de a fi ales în Parlamentul European" Cuprinsul articolului va fi: "ART." 19. precum şi a locului de muncă este liberă. potrivit legii. Alineatele (1) şi (2) ale articolului 38 se modifică şi vor avea următorul cuprins: "(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. instituirea unui salariu minim brut pe ţară. formarea profesională. a meseriei sau a ocupaţiei. Articolul 41 se modifică şi se completează astfel: Denumirea articolului va fi: "Dreptul de proprietate privată" Alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege. regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor. La alineatul (2) al articolului 39." 20. litera a) va avea următorul cuprins: "a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare.

Alineatul (2) al articolului 43 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Cetăţenii au dreptul la pensie. Alineatul (2) al articolului 45 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat. prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială. libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate. politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. (3^1). religioase.După alineatul (3) se introduce un nou alineat. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege. Articolul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins: Denumirea articolului va fi: "Protecţia persoanelor cu handicap" Cuprinsul articolului va fi: "ART. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor." 26. 41^1. la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private. cu următorul cuprins: "(3^1) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale." 23. respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor. în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii. etnice. 46 Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Articolul 48 se modifică astfel: 243 ." 27." 25. la concediu de maternitate plătit." 24. potrivit legii. 41^1 Accesul liber al persoanei la o activitate economică. cu următorul cuprins: Denumirea articolului va fi: "Libertatea economică" Cuprinsul articolului va fi: "ART. de prevenire şi de tratament ale handicapului. După articolul 41 se introduce un nou articol.

desfăşurarea instrucţiei penale. după caz." 29. 49 (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune.Alineatul (1) va avea următorul cuprins: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Articolul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Articolul 51 se abrogă. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. a sănătăţii ori a moralei publice. Articolul 52 se modifică astfel: Alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se stabilesc prin lege organică. pentru: apărarea securităţii naţionale. cu excepţia voluntarilor. anularea actului şi repararea pagubei. să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică." 244 ." Alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani şi până la vârsta de 35 de ani. a ordinii. a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor." Alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale." 28. este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim. 30. de o autoritate publică. în condiţiile legii organice.

Adjuncţii Avocatului Poporului sunt specializaţi pe domenii de activitate. 55 (1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. f^1). până la încetarea acestora. de asediu sau de urgenţă." 245 ." După litera f) a alineatului (2) se introduce o nouă literă. la propunerea Preşedintelui României. Alineatul (1) al articolului 60 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani. care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare. pentru:" Litera f) a alineatului (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării. Articolul 62 se modifică şi se completează astfel: Denumirea articolului va fi: "Şedinţele Camerelor" Alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate. de război. cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior." Partea introductivă a alineatului (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune. (2) Avocatul Poporului şi adjuncţii săi nu pot îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată." 32.31. cu următorul cuprins: "f^1) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. (3) Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică. a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii." 33. Articolul 55 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART." Litera g) a alineatului (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "g) numirea. potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere. după ascultarea lor. cu următorul cuprins: "g^1) numirea Avocatului Poporului." 35. Articolul 69 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei.După litera g) a alineatului (2) se introduc două noi litere. Articolul 70 se abrogă. Jurământul se stabileşte prin lege organică. g^2) stabilirea statutului deputaţilor şi al indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora. Articolul 71 se abrogă. Alineatul (1) al articolului 67 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte. reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte. organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie." 36. (2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului." senatorilor. 38. va dispune imediat revocarea acestei măsuri. stabilirea 34. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (3) În caz de infracţiune flagrantă. 69 (1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului. 37. deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. dar nu pot fi percheziţionaţi. g^1) şi g^2). 246 . Alineatul (3) al articolului 72 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Prin lege organică se reglementează: a) sistemul electoral.

a teritoriului." 39. precum şi regimul general privind autonomia locală. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să 247 .b) organizarea. funcţionarea şi finanţarea partidelor politice. pedepsele şi regimul executării acestora. t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice. n) organizarea generală a învăţământului. s) regimul general al cultelor. stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora. l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii. d) organizarea şi desfăşurarea referendumului. senatorilor sau unui număr de cel puţin 100. după caz. g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă. o) organizarea administraţiei publice locale. p) regimul general privind raporturile de muncă.000 de cetăţeni cu drept de vot. i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective. f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război. sindicatele. a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi. Articolul 73 se modifică astfel: Alineatul (1) va avea următorul cuprins: "(1) Iniţiativa legislativă aparţine. deputaţilor. e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. a instanţelor judecătoreşti. c) statutul deputaţilor şi al senatorilor. j) statutul funcţionarilor publici. patronatele şi protecţia socială. r) statutul minorităţilor naţionale din România. k) contenciosul administrativ. Guvernului. m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii. h) infracţiunile.

trebuie să fie înregistrate cel puţin 5. proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri. ca primă Cameră sesizată. o). Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate. k). Senatului. articolul 116 alineatul (3). iar în fiecare din aceste judeţe. articolul 101 alineatul (3). precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5)." Alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte. articolul 117 alineatele (2) şi (3). (3) După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată. ca primă Cameră sesizată. articolul 55 alineatul (3). 248 .000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării. ca primă Cameră sesizată. articolul 119 alineatul (2). proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv. articolul 125 alineatele (4) şi (5) şi articolul 140 alineatul (4). Celelalte proiecte de lege sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării. După articolul 73 se introduce un nou articol. respectiv în municipiul Bucureşti. n). ca primă Cameră sesizată. l). articolul 72 alineatul (3) literele e). articolul 37 alineatul (3)." Alineatul (5) va avea următorul cuprins: "(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei competente să le adopte. (2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. articolul 52 alineatul (2). articolul 104 alineatul (2). cu următorul cuprins: Denumirea articolului va fi: "Sesizarea Camerelor" Cuprinsul articolului va fi: "ART. articolul 79 alineatul (2). 73^1. 73^1 (1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor." 40.

prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord." 45." 41. acordată la propunerea primului-ministru. Articolul 84 se modifică astfel: Alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Preşedintele României se bucură de imunitate. Prevederile articolului 69 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător. de asediu sau de urgenţă. (3). 46. intră în competenţa sa decizională." 44. 42. În caz contrar. potrivit alineatului (1)." 249 .(4) În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care. Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului. Articolul 76 se abrogă." Alineatul (3) se abrogă. 78 Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei." 47. de război. 43. Alineatul (1) al articolului 83 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. (5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere. legea se întoarce la prima Cameră sesizată. cu următorul cuprins: "(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului. numai pentru prevederea respectivă. Articolul 78 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. Articolul 75 se abrogă. La articolul 85 se introduce un nou alineat. care va decide definitiv în procedură de urgenţă. Alineatul (3) al articolului 89 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare.

95^1. cu următorul cuprins: Denumirea articolului va fi: "Punerea sub acuzare" Cuprinsul articolului va fi: "ART. 95^1 (1) Camera Deputaţilor şi Senatul. negociate de Guvern." 50. cu următorul cuprins: "(4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul îşi continuă activitatea pe toată durata acestor stări. După articolul 95 se introduce un nou articol. iar dacă nu se află în sesiune. la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. (4) Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie.48. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. După alineatul (3) al articolului 92 se introduce un nou alineat." 49. se convoacă de drept în 24 de ore de la declararea lor." 51. cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. în şedinţă comună. (3) De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. (4). neîntârziat. Alineatul (1) al articolului 91 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României. pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege. în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. potrivit legii. Alineatul (1) al articolului 93 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Preşedintele României instituie. (2) Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce." 250 . şi le supune spre ratificare Parlamentului. într-un termen rezonabil. starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate.

cu excepţia revocării. sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile. cu excepţia revocării. 111 (1) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori. încetează dacă primulministru îşi reia activitatea în Guvern. (2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau externă ori." 55. cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei interpelări. până la formarea noului Guvern. Alineatul (3) al articolului 113 se modifică şi va avea următorul cuprins: "(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2)." Alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 105. modificat sau completat. Articolul 106 se modifică astfel: După alineatul (1) se introduce un nou alineat. interpelări şi moţiuni simple" Cuprinsul articolului va fi: "ART. pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru. pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor. ori este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile. în condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar. proiectul de lege prezentat. Alineatul (2) al articolului 109 va avea următorul cuprins: "(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 105. Interimatul. Articolul 111 se modifică şi se completează astfel: Denumirea articolului va fi: "Întrebări. după caz. (1^1).52. cu următorul cuprins: "(1^1) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru. după caz." 53. cu amendamente 251 ." 54.

iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. după caz. aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau. Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei." După alineatul (4) se introduc două noi alineate. nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 74 alineatul (1). Articolul 117 se modifică astfel: 252 . libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. (4^2) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale." Alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(5) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3).acceptate de Guvern. dacă este cazul. se consideră adoptat." 57. măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei. drepturile. Articolul 114 se modifică şi se completează astfel: Alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Camerele." După alineatul (5) se introduce un nou alineat. cu următorul cuprins: "(4^1) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere. (4^1) şi (4^2)." 56. de la trimitere. cu următorul cuprins: "(5^1) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa. având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora. (5^1). dacă nu se află în sesiune.

Articolul 119 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. Articolul 118 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. staţiona." Alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică." 59." Alineatul (5) va avea următorul cuprins: "(5) Pe teritoriul României pot intra. precum şi statutul cadrelor militare.Alineatul (1) va avea următorul cuprins: "(1) Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii. 119 (1) Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării. În condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte." 58. a economiei şi a teritoriului pentru apărare." Alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Structura sistemului naţional de apărare. a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale. pregătirea populaţiei. autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice. armata contribuie la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participă la acţiuni privind menţinerea sau restabilirea păcii. 118 Consiliul Suprem de Apărare a Ţării organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională. se stabilesc prin lege organică. şi celorlalte componente ale forţelor armate stabilite potrivit legii. desfăşura operaţiuni sau trece trupe străine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte. în mod corespunzător. participarea la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară. a independenţei şi a unităţii statului. (2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile 253 . precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii.

" După alineatul (1) se introduce un nou alineat. în condiţiile legii sale organice. precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora. (1^1). 254 . cu următorul cuprins: "(3^1) Între prefecţi." 60. pe de o parte. (3) Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică. Articolul 124 se modifică şi se completează astfel: Alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili. 125 (1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii. imparţială şi egală pentru toţi. (1^1). consiliile locale şi primari. (2) şi (3) vor avea următorul cuprins: "(1) Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti." 61. în condiţiile prevăzute de legea organică. cu următorul cuprins: "(1^1) Propunerile de numire. nu există raporturi de subordonare. (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale." După alineatul (3) se introduce un nou alineat. pe de altă parte. După alineatul (1) al articolului 123 se introduce un nou alineat. Articolul 122 se modifică şi se completează astfel: Alineatele (1).administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate." 62. Articolul 125 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. în condiţiile legii." 63. precum şi promovarea. (3^1). cu următorul cuprins: "(1^1) Justiţia este unică.

" 255 . în procesele penale acest drept este asigurat în mod gratuit. (5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. în condiţiile legii organice. cu următorul cuprins: "(3) Modalităţile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatul (2). este garantat. cu posibilitatea participării. precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii. după caz. prin interpret. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau. (4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului. se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi. potrivit competenţei sale. (4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organică. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii." După alineatul (2) se introduc două noi alineate. a unor persoane din afara magistraturii. (3) şi (4). inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri. după caz. cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul. (3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale. pe calea contenciosului administrativ." 64. Articolul 127 se modifică şi se completează astfel: Denumirea articolului va fi: "Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie" Alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată.(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. (6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice.

conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare." 67. (4) Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani. care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală. (6) Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă. aceştia fac parte din două secţii. Articolul 133 se modifică şi va avea următorul cuprins: 256 . La articolul 130 se introduce un nou alineat. una pentru judecători şi una pentru procurori. c) ministrul justiţiei. (3) Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an. Articolul 132 se modifică astfel: Denumirea articolului va fi: "Rolul şi structura" Cuprinsul articolului va fi: "ART. din care: a) 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat. (2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri. prima secţie este compusă din 9 judecători. specialişti în domeniul dreptului. dintre magistraţii prevăzuţi la alineatul (2) litera a). iar cea de-a doua din 5 procurori. aceştia participă numai la lucrările în plen. 132 (1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. (3). în condiţiile legii. (5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret. preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.65. aleşi de Senat. b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile. cu excepţia celor prevăzute la articolul 133 alineatul (2). ce nu poate fi reînnoit." 66. cu următorul cuprins: "(3) Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată. (7) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile.

257 . g). Articolul 134 se modifică şi se completează astfel: Alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Economia României este economie de piaţă. Articolul 135 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor." La alineatul (2) se introduce o nouă literă. potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. cu excepţia celor stagiari. (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată. preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot." 68. 133 (1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor. (4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică. în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei. ministrul justiţiei." Litera c) a alineatului (2) va avea următorul cuprins: "c) stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale. în condiţiile legii. 135 (1) Proprietatea este publică sau privată. În aceste situaţii." 69."ART. cu următorul cuprins: "g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene. (2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. prin secţiile sale. a artei şi protecţia dreptului de autor. (3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia. de asemenea. de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. în condiţiile legii. spaţiul aerian. astfel: "În condiţiile aderării la Uniunea Europeană. în final. litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate." Alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(4) Consilierii de conturi sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani. precum şi alte bunuri stabilite de legea organică. Articolul 139 se modifică şi se completează astfel: Alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: "(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare. care nu poate fi prelungit sau înnoit. taxe şi alte contribuţii" După alineatul (2) se introduce un nou alineat. fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. marea teritorială. plajele. cu următorul cuprins: "(3) Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc. resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental. (5) Proprietatea privată este inviolabilă. prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene." 70. Alineatul (2) al articolului 136 se completează. Articolul 138 se modifică şi se completează astfel: Denumirea articolului va fi: "Impozite. (3). În condiţiile legii organice. ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate." 71.(3) Bogăţiile de interes public ale subsolului. apele cu potenţial energetic valorificabil." 258 . în condiţiile legii organice. (4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile." 72. ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. numai potrivit destinaţiei acestora. de interes naţional. Ei sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători. În condiţiile legii organice.

cu următorul cuprins: "(5) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament. a^1). înainte de promulgarea acestora." După litera a) se introduce o nouă literă. 139^1 . a Avocatului Poporului. la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere. precum şi. cu următorul cuprins: Denumirea articolului va fi: "Consiliul Economic şi Social" Cuprinsul articolului va fi: "ART. în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii." Litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: 259 ." 75." 74. în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. (6) Revocarea membrilor Curţii de Conturi se face de către Parlament. a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. a Guvernului. a unuia dintre preşedinţii celor două Camere. Înaintea alineatului (1) al articolului 140 se introduce un nou alineat cu următorul cuprins: "(1) Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. După articolul 139 se introduce un nou articol. a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. (5) şi (6). a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. organizare şi funcţionare.După alineatul (4) se introduc două noi alineate. 139^1 Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare. Articolul 144 se modifică şi se completează astfel: Litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: "a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor. cu următorul cuprins: "a^1) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale. din 3 în 3 ani. din oficiu. la sesizarea Preşedintelui României." 73.

Articolul 145 se modifică şi va avea următorul cuprins: "ART. a unuia dintre preşedinţii celor două Camere. V^1. De la data publicării. cu următorul cuprins: "i^1) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii. constatate ca fiind neconstituţionale. după caz. excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului. Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă. Pe durata acestui termen. la cererea Preşedintelui României. După articolul 145 se introduce un nou titlu. a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii. Parlamentul sau Guvernul. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat. cu denumirea "Integrarea euroatlantică". (3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 144 litera a^1). i^1). (4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. 145 (1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare. precum şi cele din regulamente." 77." După litera i) se introduce o nouă literă." După litera c) se introduce o nouă literă." 76. cu următorul cuprins: 260 . cuprinzând două noi articole."c) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele. c^1). acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. 145^1 şi 145^2. ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept. nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. cu următorul cuprins: "c^1) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice. înainte de promulgarea acestora. în acest interval. (2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile.

145^1 (1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene. Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2). Articolul 151 se modifică şi va avea următorul cuprins: Denumirea articolului va fi: "Dispoziţii tranzitorii" Cuprinsul articolului va fi: 261 . 145^2 Aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. în mod corespunzător. cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare. şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. (4) Parlamentul." 78. (5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene. prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene." Denumirea articolului 145^2 va fi: "Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord" Cuprinsul articolului va fi: "ART. Preşedintele României.Denumirea articolului 145^1 va fi: "Integrarea în Uniunea Europeană" Cuprinsul articolului va fi: "ART. cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. cu respectarea prevederilor actului de aderare. (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică. precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate. precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. (2) Ca urmare a aderării.

modificată şi completată."ART. (5) Judecătorii în funcţie ai Curţii Supreme de Justiţie şi consilierii de conturi numiţi de Parlament îşi continuă activitatea până la data expirării mandatului pentru care au fost numiţi." 79. Constituţia. Articolul 152 se modifică şi va avea următorul cuprins: Denumirea articolului va fi: "Republicarea Constituţiei" Cuprinsul articolului va fi: "ART. 151 (1) Proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare se dezbat şi se adoptă potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare intrării în vigoare a legii de revizuire. Pentru asigurarea înnoirii Curţii de Conturi din 3 în 3 ani. după aprobarea prin referendum. (2) Instituţiile prevăzute de Constituţie. (3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică începând cu următorul mandat prezidenţial. existente la data intrării în vigoare a legii de revizuire. dându-se textelor o nouă numerotare. litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi vor fi soluţionate de către instanţele judecătoreşti ordinare. cu respectarea prevederilor articolului 147 alineatul (1) din Constituţia României. la expirarea mandatului actualilor consilieri de conturi aceştia vor putea fi numiţi pentru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani. se republică de către Consiliul Legislativ. 152 Legea de revizuire a Constituţiei se publică în Monitorul Oficial al României în termen de 5 zile de la data adoptării. (6) Până la constituirea instanţelor judecătoreşti specializate. cu reactualizarea denumirilor. rămân în funcţiune până la constituirea celor noi. (4) Dispoziţiile cu privire la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vor fi aduse la îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de revizuire." Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţele din 18 septembrie 2003. şi aprobată prin referendumul 262 .

naţional din 18 . 3 din 22 octombrie 2003. prezentată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 23 octombrie 2003. 263 . ale cărui rezultate sunt confirmate prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.19 octombrie 2003.

5. (3) În cadrul referendumului populaţia poate fi consultată cu privire la una sau la mai multe probleme. precum şi cu privire la o problemă de interes naţional şi o problemă de interes local. precum şi a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale. .Au dreptul de a participa la referendum toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv. .În România suveranitatea naţională aparţine poporului român. Art.(1) Referendumul naţional şi referendumul local se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor prezentei legi. 2. cu excepţia debililor sau a alienaţilor mintal puşi sub interdicţie. (2) În condiţiile prezentei legi se poate organiza şi desfăşura şi referendum local asupra unor probleme de interes deosebit pentru unităţile administrativ-teritoriale. c) probleme de interes naţional. Art. .Legea nr. Art.Problemele care. 3.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. Art. pe buletine de vot separate. 148 din Constituţie.(1) Referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român cu privire la: a) revizuirea Constituţiei. (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. potrivit art. care o exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum. 1. 264 . b) demiterea Preşedintelui României. nu pot fi supuse revizuirii nu pot face obiectul referendumului. . 4. .

146 şi 147 din Constituţie. 95 din Constituţie. 6.(1) Iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse normelor prevăzute la art.Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României este obligatoriu şi se stabileşte prin hotărâre a Parlamentului. 7. . 8. . astfel: Cifre absolute Procente a) Numărul persoanelor înscrise în listele pentru referendum b) Numărul participanţilor c) Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "DA" d) Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul "NU" e) Numărul voturilor nule SECŢIUNEA a 2-a Referendumul privind demiterea Preşedintelui României Art. dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale. Art. precum şi rezultatul acestuia sunt obligatorii. în condiţiile prevăzute la art. 10. .CAPITOLUL II Organizarea referendumului naţional SECŢIUNEA 1 Referendumul privind revizuirea Constituţiei Art. Art.(1) Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA” sau „NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?” (2) Rezultatul referendumului se stabileşte în funcţie de majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară. .Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA” sau „NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?” Art. iar organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabilesc prin lege. 9. 265 . (2) Organizarea şi desfăşurarea referendumului cu privire la revizuirea Constituţiei.Demiterea Preşedintelui României este aprobată. .

b) organizarea administraţiei publice locale. 11: A. d) structura sistemului naţional de apărare. Adoptarea unor măsuri privind reforma şi strategia economică a ţării B. 266 . prin decret. decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul ţării. (2) Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României. 11. f) integrarea României în structurile europene şi euroatlantice. Art.(1) Preşedintele României. poate cere poporului să îşi exprime după consultarea voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional. participarea forţelor armate la unele operaţiuni internaţionale. (3) Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat. semnarea sau ratificarea unor acte internaţionale pe durată nedeterminată sau pe o perioadă mai mare de 10 ani. Adoptarea unor decizii politice deosebite cu privire la: a) regimul general al proprietăţii publice şi private. g) regimul general al cultelor. 12. . precum şi regimul general privind autonomia locală. c) organizarea generală a învăţământului. . (2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” asupra problemei supuse referendumului. Parlamentului.SECŢIUNEA a 3-a Referendumul cu privire la probleme de interes naţional Art. printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere. organizarea armatei.(1) Sunt considerate probleme de interes naţional în sensul art. e) încheierea. a teritoriului. cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Art. care sunt direct interesate.(1) Problemele de interes deosebit din unităţile administrativ-teritoriale şi subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor pot fi supuse. . 15. CAPITOLUL IV Dispoziţii comune cu privire la desfăşurarea referendumului Art.(1) Obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc după cum urmează: a) prin lege. 95 alin. respectiv a preşedintelui consiliului judeţean. În acest caz organizarea referendumului este obligatorie. aprobării locuitorilor. cu respectarea art. (3) Proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor. (2) Cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe prin „DA” sau „NU” asupra problemei supuse referendumului. după caz. prin referendum. cu respectarea art. 267 . (3) din Constituţie. În cazul referendumului la nivel judeţean. 147 alin. în cazul referendumului privind demiterea Preşedintelui României. decizând cu majoritatea voturilor valabil exprimate la nivelul unităţii administrativ teritoriale respective. în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei. b) prin hotărâre a Parlamentului. (3) din Constituţie. în condiţiile prezentei legi. la propunerea primarului. acesta se poate desfăşura în toate comunele şi oraşele din judeţ ori numai în unele dintre acestea. 13. 14. (2) Referendumul local se poate organiza în toate satele şi localităţile componente ale comunei sau oraşului ori numai în unele dintre acestea. . oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective. . prin referendum local.(1) Problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliile locale sau judeţene.CAPITOLUL III Referendumul local Art.

16.(1) Obiectul şi data referendumului local se stabilesc şi se aduc la cunoştinţă publică cu cel puţin 20 de zile înainte de ziua desfăşurării acestuia. şi prin presă. radio şi televiziune. (2) Aducerea la cunoştinţă publică a datei referendumului naţional se face prin Monitorul Oficial al României. (2) Referendumul local se poate organiza într-o singură zi. în cazul referendumului cu privire la probleme de interes naţional. care poate fi numai duminica. (3) Aducerea la cunoştinţă publică a datei referendumului local se face prin orice mijloace de informare în masă.c) prin decret al Preşedintelui României. . Art. 268 . Partea I.

A. cetăţeni români cei care: a) s-au născut pe teritoriul statului român.Legea cetăţeniei române nr.(1) Copiii născuţi pe teritoriul României.(1) Cetăţenia română se dobândeşte prin: a) naştere. 5. 3. . (2) Cetăţenii români sunt egali în faţa legii. sunt cetăţeni români. c) acordare al cerere. declararea nulităţii. 43 din 29 mai 2003 CAPITOLUL I Dispoziţii generale Art. anularea sau desfacerea căsătoriei între un cetăţean român şi un străin nu produce efecte asupra cetăţeniei soţilor. Art. chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român. 1. Art.(1) Cetăţenia română este legătura şi apartenenţa unei persoane fizice la statul român.(1) Modurile de dobândire şi de pierdere a cetăţeniei române sunt cele prevăzute în prezenta lege. numai ei vor fi admişi în funcţiile publice civile şi militare. de asemenea. din părinţi cetăţeni români. (3) Cetăţenii României se bucură de protecţia statului român. 269 . . Prin naştere Art. (2) Sunt. CAPITOLUL II Dobândirea cetăţeniei române Art. 2.(1) Încheierea. . . 4. b) adopţie. . 21/1991 modificată şi completată potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.

la data cererii. cetăţenia adoptatului minor va fi hotărâtă. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia. C. dacă domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate. ţinând seama de interesele acestuia.(1) Cetăţenia română se dobândeşte de către copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie prin adopţie. B. iar aceasta este cetăţean român. pe teritoriul României sau. instanţa judecătorească competenţa să încuviinţeze adopţia va decide asupra cetăţeniei minorului. În situaţia în care adoptatorii nu cad de acord. dacă nici unul dintre părinţi nu este cunoscut. dacă îndeplineşte următoarele condiţii: a) s-a născut şi domiciliază. de comun acord. 8. domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau. (2) În cazul în care numai unul dintre adoptatori este cetăţean român. .b) s-au născut în străinătate şi ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română. . (3) Dacă adopţia se face de către o singură persoană. 270 . dacă acesta domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate. de către adoptatori.(1) În cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiei. iar adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani. deşi nu s-a născut pe acest teritoriu. minorul dobândeşte cetăţenia adoptatorului. dacă adoptatorii sunt cetăţeni români. 7. de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei. la cerere. (2) În cazul desfacerii adopţiei copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani pierde cetăţenia română pe data desfacerii adopţiei. în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român. copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a fost niciodată cetăţean român. Prin adopţie Art. Prin acordare la cerere Art. . Art. 6.(1) Cetăţenia română se poate acorda. (3) Copilul găsit pe teritoriul statului român este cetăţean român. persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin.

anul respectiv nu se ia în calcul la stabilirea perioadei prevăzute la alin.b) dovedeşte. părinţii vor hotărî. ţinând seama de interesele acestuia. în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială.(1) Copilul născut din părinţi cetăţeni străini sau fără cetăţenie şi care nu a împlinit vârsta de 18 ani dobândeşte cetăţenia română o dată cu părinţii săi.000 euro. a) pot fi reduse până la jumătate în cazul în care solicitantul este o personalitate recunoscută pe plan internaţional ori a investit în România sume ce depăşesc 500. 9. (2) În cazul în care numai unul dintre părinţi dobândeşte cetăţenia română. (3) Dacă cetăţeanul străin său persoană fără cetăţenie care a solicitat să i se acorde cetăţenia română se află în afara teritoriului statului român o perioadă mai mare de 6 luni în cursul unui an. e) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român. (2) Termenele prevăzute la alin. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia. prin comportament. d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă.(1) lit. acţiuni şi atitudine. în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor. loialitate faţă de statul român şi declară că nu întreprinde sau sprijină şi nici în trecut nu a întreprins sau sprijinit acţiuni împotriva ordinii de drept ori a siguranţei naţionale. c) a împlinit vârsta de 18 ani. În situaţia în care părinţii nu cad de acord. (3) Copilul dobândeşte cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele său. tribunalul de la domiciliul minorului va decide. g) cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional. 271 .(1) lit. cu privire la cetăţenia copilului. a). de comun acord. . Art. f) cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească.

dacă îndeplineşte în mod corespunzător condiţiile prevăzute la Art. .(1) Aprobarea cererilor de acordare ori de redobândire a cetăţeniei române se face prin hotărâre a Guvernului care apreciază. . (2) Dispoziţiile art. c). 10. (2) Dispoziţiile alin. tribunalul de la domiciliul minorului va decide. Art. la cerere. (3) Părinţii care solicită redobândirea cetăţeniei române hotărăsc şi în privinţa cetăţeniei copiilor lor minori.10¹ care au domiciliul sau reşedinţa în România pot depune la Ministerul Justiţiei o cerere de redobândire a cetăţeniei române după împlinirea unui termen de 4 ani de la momentul obţinerii dreptului de şedere. Soţul cetăţean străin sau fără cetăţenie al persoanei care redobândeşte cetăţenia română poate cere dobândirea cetăţeniei române în condiţiile prezentei legi. 10¹ . asupra propunerilor ministrului justiţiei. În situaţia în care părinţii nu cad de acord.(1) Foştii cetăţeni români care înainte de data de 22 decembrie 1989 au pierdut cetăţenia română din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor. Art.10 alin (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.Art. 8 alin. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimţământul acestuia.(1) se aplică în mod corespunzător şi apatrizilor foşti cetăţeni români. în acest sens. d) şi e). precum şi descendenţii acestora până la gradul II pot redobândi ori li se poate acorda cetăţenia română. b). (1) lit. respectiv al stabilirii domiciliului în România.(1) Persoanele prevăzute la art. CAPITOLUL III Procedura acordării cetăţeniei române Art. 10² .8 alin (1) lit. cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate. b). e) şi f). dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. c).(1) Cetăţenia română se poate acorda şi persoanei care a pierdut această cetăţenie şi care cere redobândirea ei. 272 . (4) Redobândirea cetăţeniei de către unul dintre soţi nu are nici o consecinţă asupra cetăţeniei celuilalt soţ. cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate. ţinând seama de interesele acestuia. 11.

care funcţionează pe lângă Ministerul Justiţiei. este desemnată. de redobândire a cetăţeniei române se face personal sau. . pentru orice explicaţii. Art.(1) În vederea soluţionării cererii. la funcţii egale. 273 . pe cheltuiala petiţionarului. 14. după caz. descendenţii acestora până la gradul II. (2) Foştii cetăţeni români sau.13 Art. Partea I. precum şi la interviu. (3) Preşedintele comisiei este magistratul cu funcţia cea mai mare sau. (2) Comisia. care solicită redobândirea. de preşedintele acestei instanţe. Partea a III-a. în cazuri temeinic justificate. desemnat de ministru.(1) Cererea de acordare sau. c) citarea oricărei persoane care ar putea da informaţii folositoare.(1) Comisia dispune. pot depune cererile la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. după caz. (2) Examinarea cererii de către comisie se va putea face numai după trecerea a 30 de zile de la data publicării acesteia. Art. formată din 5 magistraţi de la Tribunalul Bucureşti. 15. publicarea în extras a cererii de acordare a cetăţeniei române în Monitorul Oficial al României. 13. (4) Comisia are un secretariat condus de un consilier din Ministerul Justiţiei. pe o perioadă de 4 ani. . .(2) Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României. . respectiv dobândirea cetăţeniei române potrivit art.10¹. prin mandatar cu procură specială şi autentică şi va fi însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege.10 şi art. 12. care le înaintează de îndată comisiei prevăzute la art. Neprezentarea nejustificată a acestuia la două termene consecutive atrage respingerea cererii ca nesusţinută.(1) Cererea de acordare a cetăţeniei române se adresează comisiei pentru constatarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei. b) solicitarea de relaţii de la orice autorităţi. comisia poate dispune: a) invitarea petiţionarului pentru completarea actelor. magistratul cu cea mai mare vechime în funcţie. Art.

” (3) Persoana care a obţinut cetăţenia română în condiţiile prevăzute la art. comisia va întocmi un raport pe care îl va înainta. . (1). (2) În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru acordarea ori redobândirea cetăţeniei. (2) Jurământul are următorul conţinut: „Jur să fiu devotat patriei şi poporului român. . dispune respingerea cererii. în termenul prevăzut la alin. . 10 şi 10¹. (2) Orice persoană poate face întâmpinare la comisia prevăzută la Art. dacă sunt sau nu sunt întrunite condiţiile legale pentru acordarea cetăţeniei. să apăr drepturile şi interesele naţionale. 19. (2) În raport se va menţiona. depune în termen de 6 luni.(1) După examinarea cererii. împreună cu cererea de acordare a cetăţeniei române. 8. pentru redobândirea cetăţeniei române. cu stabilirea domiciliului în ţară.Art. comisia. în mod obligatoriu. jurământul de credinţă faţă de România. (4) O nouă cerere de acordare a cetăţeniei române se poate depune după 6 luni de la respingerea cererii anterioare.(1) Persoana căreia i se acordă cetăţenia română. (3) Încheierea de respingere poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Art.(1) Pe baza raportului comisiei. cu privire la cererea de obţinere a cetăţeniei române. . va depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României din ţară în care domiciliază. după caz. (1). 17. potrivit art. 13. Art.(1) Autorităţile publice care deţin date sau informaţii din care rezultă că solicitantul nu întruneşte condiţiile legale pentru acordarea cetăţeniei sunt obligate să le comunice comisiei. Art. 16. ministrului justiţiei. 10 şi 10¹. ministrul justiţiei va prezenta Guvernului proiectul de hotărâre pentru acordarea cetăţeniei române ori. prin încheiere motivată. în cazul prevăzut la alin. 18. să respect Constituţia şi legile României. în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. 274 . cu menţinerea domiciliului în străinătate. în faţa ministrului justiţiei sau a secretarului de stat delegat anume în acest scop.

aceştia vor fi înscrişi în certificatul constatator. (4) Dacă dovada cetăţeniei copilului până la vârsta de 14 ani nu se poate face în condiţiile alineatului precedent. . 20 alin. (2).(1) Cetăţenia română se dobândeşte pe data depunerii jurământului de credinţă. (2) După depunerea jurământului. (3) În cazul în care copilul este înscris în buletinul său în cartea de identitate. CAPITOLUL IV Dovada cetăţeniei române Art. 21. până la vârsta de 14 ani. la cerere. ministrul justiţiei ori şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular va elibera persoanei căreia i s-a acordat cetăţenia română un certificat constatator pe care se aplică fotografia titularului. dovezi de cetăţenie pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate.(1) Dovada cetăţeniei române se face cu buletinul de identitate sau. Art. (1). după caz. conduce la încetarea efectelor hotărârii Guvernului de acordare a cetăţeniei română faţă de persoana în cauză. 20. dovada se va putea face cu certificatul eliberat de organele de evidenţă a populaţiei. paşaportul ori cu certificatul prevăzut la Art. . 275 .Art. cu cartea de identitate. din vina persoanei căreia i s-a acordat cetăţenia română. . (5) Dovada cetăţeniei copiilor găsiţi se face. ori în paşaportul unuia dintre părinţi. dovada cetăţeniei se face cu oricare dintre aceste acte. însoţit de buletinul ori cartea de identitate. sau paşaportul oricăruia dintre părinţi. după caz. (3) Nedepunerea jurământului de credinţă faţă de România în termenul prevăzut la art.19 alin.(1) În caz de nevoie misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României eliberează. 22. cu certificatul de naştere. după caz. În situaţia în care copiii minori dobândesc cetăţenia română împreună cu părinţii. (2) Cetăţenia copilului până la vârsta de 14 ani se dovedeşte cu certificatul sau de naştere.

(1) Retragerea cetăţeniei române nu produce efecte asupra cetăţeniei soţului său copiilor persoanei căreia i s-a retras cetăţenia. . . d) este cunoscută ca având legături sau a sprijinit. Art. persoane fizice sau juridice din ţară sau. c) în alte cazuri prevăzute de lege. B. având astfel de debite. A. c) a obţinut cetăţenia română prin mijloace frauduloase. săvârşeşte fapte deosebit de grave prin care vatămă interesele statului român sau lezează prestigiul României. b) aprobarea renunţării la cetăţenia română. c) a dobândit ori a solicitat şi are asigurarea că va dobândi o altă cetăţenie.(1) Cetăţenia română se pierde prin: a) retragerea cetăţeniei române. Cetăţenia română nu poate fi retrasă persoanei care a dobândit-o prin naştere. b) nu este urmărită pentru debite către stat.(1) Cetăţenia română se poate retrage persoanei care: a) aflată în străinătate. le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor. sub orice formă. se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război. 26. 276 .(1) Pentru motive temeinice se poate aproba renunţarea la cetăţenia română persoanei care a împlinit vârsta de 18 ani şi care: a) nu este învinuită sau inculpată într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală. Prin aprobarea renunţării la cetăţenia română Art. . b) aflată în străinătate. 24.CAPITOLUL V Pierderea cetăţeniei române Art. 23. grupări teroriste ori a săvârşit alte fapte care pun în pericol siguranţa naţională. Prin retragerea cetăţeniei române Art. . 25.

(1) Pierderea cetăţeniei române prin aprobarea renunţării nu produce nici un efect asupra cetăţeniei soţului său copiilor minori. Minorului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimţământul. . Art. 29. 277 .(1) Copilul minor. copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani este considerat că nu a pierdut niciodată cetăţenia română. după caz. cetăţean român. (2) Data pierderii cetăţeniei române în condiţiile alin. C. 27. (3) Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care numai unul dintre părinţi este cunoscut sau este în viaţă. iar copilul minor se află împreună cu ei în străinătate ori părăseşte împreună cu ei ţara. părăseşte ţara după ce ambii părinţi au pierdut cetăţenia română pierde cetăţenia română pe data plecării sale din ţară. iar aceştia sunt cetăţeni străini. . dacă până la împlinirea vârstei de 18 ani i s-a stabilit filiaţia faţă de ambii părinţi. pierde cetăţenia română. a adoptatorilor. dobândeşte cetăţenia acestora în condiţiile prevăzute de legea străină. 28. minorul pierde cetăţenia română o dată cu părinţii săi. (2). cu condiţia obţinerii acordului celuilalt părinte. (5) În situaţiile prevăzute la alin. la cererea adoptatorului sau. (4) Copilul minor. copilul găsit pierde cetăţenia română. cetăţean român.(1) În situaţia prevăzută la Art. . dacă. 1 este data dobândirii de către minor a cetăţeniei adoptatorului. pe ultima dintre aceste date. în cazul în care ambii părinţi obţin aprobarea renunţării la cetăţenia română. (2) Cu toate acestea. iar dacă aceştia au pierdut cetăţenia română la date diferite. În cazul declarării nulităţii sau anulării adopţiei. pierde cetăţenia română pe aceeaşi dată cu părintele căruia i-a fost încredinţat şi la care locuieşte. pentru a domicilia în străinătate. încredinţat prin hotărâre judecătorească părintelui care are domiciliul în străinătate şi care renunţă la cetăţenie. Copilul minor care. (3) şi (4) copilului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimţământul. (3). 5 alin. adoptat de un cetăţean străin.Art. Alte cazuri de pierdere a cetăţeniei române Art.

comisia de pe lângă Ministerul Justiţiei. . celălalt părinte rămânând necunoscut. CAPITOLUL VI Procedura retragerii cetăţeniei române şi aprobării renunţării la cetăţenia română Art. 31.(2) Cetăţenia română se pierde şi în cazul în care filiaţia s-a stabilit numai faţă de un părinte cetăţean străin. Art. care va proceda potrivit prevederilor Art. în scris. (2) Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererile de renunţare la cetăţenia română la misiunile diplomatice ori la oficiile consulare ale României din ţară în care locuiesc. după caz. (3) Data pierderii cetăţeniei române în condiţiile alin. făcută potrivit procedurii prevăzute la Art. pentru persoanele cu domiciliul în România.(1) Guvernul României dispune prin hotărâre retragerea cetăţeniei române sau. ori de misiunile 278 . . . .(1) Orice autoritate său persoană care are cunoştinţă de existenţa unui motiv pentru retragerea cetăţeniei române poate sesiza. 13-18.(1) Data pierderii cetăţeniei române prin retragere sau prin aprobarea renunţării la aceasta este data publicării în Monitorul Oficial al României. Partea I. a hotărârii Guvernului. 30. Art. apreciind asupra propunerii ministrului justiţiei. (2) Comisia sesizată poate cere date sau informaţii de la orice autoritate său persoană care are cunoştinţă despre existenţa situaţiei prevăzute la Art. (2) Dovada renunţării la cetăţenia română se face cu adeverinţă eliberată de secretarul comisiei care funcţionează pe lângă Ministerul Justiţiei. 32. (1) şi (2) este data stabilirii filiaţiei copilului. având obligaţia să producă dovezile de care dispune.(1) Cererea de renunţare la cetăţenia română se face personal sau prin mandatar cu procură specială şi autentică şi se depune la comisia care funcţionează pe lângă Ministerul Justiţiei. Art. 13-18. aprobarea renunţării la cetăţenia română. 33. 24.

36. Art. CAPITOLUL VII Dispoziţii finale şi tranzitorii Art. prin derogare de la prevederile alin.(1) Cererile privind acordarea cetăţeniei române şi aprobarea renunţării la cetăţenia română sunt supuse unei taxe prevăzute de lege. b) vizitarea unei rude până la gradul IV grav bolnave. au toate drepturile şi libertăţile. (2) şi art. redobândirea cetăţeniei române potrivit prevederilor Art. . 37. (2) Prin derogare de la prevederile alin. d) efectuarea unui stagiu de perfecţionare sau ca urmare a obţinerii unei burse. c) realizarea unei intervenţii medicale în lipsa căreia sănătatea persoanei ar fi în pericol.Abrogat Art. pentru persoanele cu domiciliul în străinătate. . (1). 35. (2) Ministerul de Interne poate acorda dispensă pentru exercitarea dreptului la libera circulaţie. precurm şi obligaţiile prevăzute prin Constituţie şi prin legile ţării pentru cetăţenii români. Art. (1).(1) Persoanele cărora li s-a acordat cetăţenia română. potrivit legii.diplomatice sau oficiile consulare ale României.10¹ care au redobândit cetăţenia română cu stabilirea domiciliului în România sau care şi-au stabilit ulterior domiciliul în România nu vor putea exercita dreptul la libera circulaţie în baza paşaportului emis de autorităţile române pentru a călători în alte state decât statul de origine timp de 4 ani de la data stabilirii. respectiv a schimbării domiciliului. 37¹ . în următoarele situaţii: a) reîntregirea familiei sau vizitarea soţului ori a unei rude până la gradul II inclusiv. Art. 10¹ este scutită de plata taxelor prevăzute de lege.(1) Persoanele prevăzute la art. 34. 279 . .(1) Sunt şi rămân cetăţeni români persoanele care au dobândit şi au păstrat această cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare. . 10 alin.

40 . de către Parlamentul României. acesta trebuie făcut în forma unei declaraţii autentice date în faţa notarului public sau.e) deplasări determinate de natura ocupaţiei exercitate în România. în străinătate. cu excepţia dreptului de a alege şi de a fi ales şi de a ocupa o funcţie publică. 280 . (2) Persoanele care au dobândit cetăţenia de onoare se bucură de toate drepturile civile şi politice recunoscute cetăţenilor români. . Art. pentru servicii deosebite aduse ţării şi naţiunii române. Art.(1) Cetăţenia română cu titlu de „cetăţenie de onoare” se poate acorda unor străini. 39. fără nici o altă formalitate. la propunerea Guvernului. Art.(1) Pentru situaţiile în care se cere consimţământul celuilalt părinte sau al minorului care a împlinit vârsta de 14 ani. la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României.(1) Cererile aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor rezolva în conformitate cu prevederile acesteia. 38. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful