ANATOMIA FUNCŢIONALĂ A SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Sistemul nervos central uman reprezintă cea mai înaltă treaptă de organizare şi perfecţionare a ţesutului nervos din toată seria animală. În conflictul permanent dintre organism şi mediul ambiant în continuă modificare, sistemul nervos central s-a perfecţionat morfologic şi funcţional în raport cu necesităţile sporite de adaptare impuse de legile evoluţiei şi selecţiei naturale. Speciile, care nu au fost capabile să-şi creeze mecanisme de adaptare, nu au reuşit să elaboreze un răspuns adecvat şi eficient stimulilor nociceptivi din mediul extern, au dispărut. Perfecţionarea a constat în crearea de noi şi complicate circuite neuronale, de mecanisme de integrare a acestora şi de stocare a experienţei, de structuri care să elaboreze răspunsurile cele mai adecvate pe baza experienţei acumulate. Din punct de vedere morfologic complicarea s-a manifestat prin adăugarea în timp de noi etaje, diferite ca vârstă filogenetică. Aceste etaje sunt dependente unele de altele. Etajele superioare, filogenetic mai noi, au legături cu periferia numai prin intermediul etajelor inferioare, filogenetic mai vechi. Funcţiile principale ale sistemului nervos central, în ordinea apariţiei, sunt: 1- adaptarea la condiţiile în continuă schimbare ale mediului extern; 2 – menţinerea constantă a mediului intern; 3 – memoria şi inteligenţa, în sensul adaptării răspunsului la o situaţie nouă prin raportarea ei la experienţa trecutului, stocată în structurile sale; 4 – având la bază funcţia reflexă, stabileşte legătura organismului cu mediul în care activează şi se dezvoltă, realizând unitatea organism – mediu; 5 – coordonează activitatea organelor şi aparatelor corpului, realizând unitatea funcţională a organismului. Prin intermediul sistemului nervos are loc integrarea tuturor organelor şi sistemelor de organe într-un tot unitar. Sistemul nervos topografic se împarte în sistem nervos central şi periferic. Sistemul nervos central include encefalul şi măduva spinării. Sistemul nervos periferic cuprinde 12 perechi de nervi cranieni, 31 perechi de nervi spinali cu ramurile şi plexurile nervoase, ganglionii nervoşi formaţi de corpurile neuronilor, terminaţiile nervoase. Sistemul
– 332 –

nervos periferic conectează sistemul nervos central cu organele şi ţesuturile corpului. De aceea, sistemul nervos periferic este răspunzător de trimiterea semnalelor aferente şi eferente către şi dinspre sistemul nervos central. Semnalele, ce vin la sistemul nervos central, sunt numite aferente, iar cele ce pornesc de la sistemul nervos central către periferie – eferente. Din punct de vedere funcţional, sistemul nervos se diferenţiază în două porţiuni: sistemul nervos somatic şi sistemul nervos vegetativ sau autonom. Sistemul nervos somatic realizează, în special, inervaţia pielii, muşchilor scheletici, ligamentelor, articulaţiilor, oaselor. Prin intermediul organelor de simţ şi a receptorilor distribuiţi în piele, organismul exercită funcţiile de legătură cu mediul ambiant. Sistemul nervos vegetativ inervează viscerele, glandele, musculatura netedă a viscerelor, a pielii, a vaselor sangvine şi celor limfatice, a cordului. Acest sistem contribuie la reglamentarea proceselor metabolice în ţesuturi şi organe. În cadrul sistemului nervos vegetativ deosebim: partea simpatică, pars sympathica, şi partea parasimpatică, pars parasympathica. La fiecare din aceste părţi distingem formaţiunile centrale şi periferice. Divizarea menţionată a sistemului nervos este convenţională şi acceptată din considerente de ordin didactic, facilitând studierea şi înţelegerea anatomiei sistemului nervos. În structura sistemului nervos deosebim două componente: ţesutul nervos şi stroma conjunctivo-vasculară. Studiul ţesutului nervos este o problemă a histologiei, însă ne vom opri doar la datele generale necesare înţelegerii anatomiei funcţionale a sistemului nervos. Ca unitate morfofuncţională de bază a sistemului nervos sunt considerate celulele nervoase specializate pe care Waldeyer le-a numit neuroni. neuronii sunt elemente înalt diferenţiate morfologic. În alcătuirea unui neuron distingem corpul celular şi una sau mai multe prelungiri. Acestea pot fi de două tipuri: dendritele, prelungiri arborescente celulipete (majoritatea neuronilor au mai multe dendrite), prin care neuronul primeşte impulsuri nervoase, şi axonul, care funcţional este celulifug, prelungire unică a neuronului ce transportă impulsurile nervoase de la corpul neu– 333 –

ronului către alte structuri. Axonul poate atinge lungimi de 1 m şi grosimi de 1 – 1,5 µ; se termină prin butoni terminali ce se pun în contact cu alt neuron, formând sinapsă interneuronală, sau cu muşchiul striat prin placa motorie. Dendritele şi axonii constituie căi de conducere nervoasă fie în nevrax (de la măduva spinării până la cortex şi invers), fie constituie nervi extranevraxiali. Ca formă şi dimensiuni, neuronii sunt foarte diferiţi: de la neuroni mici de 5 – 7 µ (stratul granular din cerebel), până la neuroni giganţi – 130 – 150 µ (celulele piramidale Betz din cortexul cerebral şi celulele coarnelor anterioare ale măduvei spinării). Forma neuronilor este variabilă: stelată, sferică sau ovală, piramidală şi fusiformă. În funcţie de numărul prelungirilor, neuronii pot fi (fig. 184): - unipolari (celulele cu conuri şi bastonaşe din retină); - pseudounipolari – se află în ganglionii spinali, au o prelungire care se divide în “T” dendrita se distribuie la periferie, iar axonul pătrunde în sistemul nervos central;

5

5

7 6

8

5

6

1

2

3

4

Fig. 184. Tipuri de neuroni: 1- neuron unipolar; 2 – neuron bipolar; 3- neuron pseudounipolar; 4 – neuron multipolar; 5 – axon; 6 – dendrit; 7 – prelungiri centrale; 8 – prelungiri periferice. – 334 –

fiind legaţi între ei prin sinapse. Sinapsele sunt formaţiuni structurale specializate care realizează contactul atât între neuroni. În diferitele segmente ale sistemului nervos central corpurile neuronilor se grupează şi formează centri sau nuclei nervoşi. piramidală sau piriformă şi prezintă numeroase prelungiri dendritice şi un axon (scoarţa cerebrală. . somatomotori şi visceromotori ai căror axoni sunt în legătură cu organele efectoare. cu cele două prelungiri pornind de la polii opuşi ai neuronului (neuronii ganglionului vestibular Scarpa. iar fibrele formează – nervii. prin intermediul mediatorilor chimici. intercalari (de asociaţie) care fac legătura între neuronii senzitivi şi motori. neuronul are două proprietăţi fundamentale: excitabilitatea şi conductabilitatea. o verigă intermediară a unei căi nervoase ascendente sau descendente. În sistemul nervos central fibrele nervoase formează fascicule sau tracturi care constituie un segment.bipolari – de formă rotundă. Excitabilitatea reprezintă proprietatea neuronului de a răspunde la un stimul printr-un potenţial de acţiune. prin aglomerarea fibrelor mielinice. După tipul de mediator chimic elaborat. În – 335 – .. mucoasa olfactivă). Ei întră în componenţa sistemului nervos central şi a celui periferic. În sistemul nervos central. neuronii formează elementele anatomice şi funcţionale ale sistemului nervos. iar prin aglomerarea corpurilor neuronilor substanţa cenuşie. cât şi între neuroni şi celulele efectoare. corpurile neuronilor formează ganglionii nervoşi. La nivelul lor are loc o transmitere a impulsului nervos. catecolaminergici (depaminergici şi noradrenergici) şi serotoninergici. neuronii se împart în: colinergici. În sistemul nervos periferic. neuronii realizează o reţea vastă. coarnele anterioare din măduva spinării). După funcţie neuronii pot fi: somatosenzitivi şi viscerosenzitivi care prin dendrite recepţionează excitanţii din mediul exterior sau din interiorul organismului. Conductibilitatea este proprietatea neuronului de a propaga excitaţia în lungul prelungirilor sale. retină. se formează substanţa albă. care sunt dispuşi pe traiectul nervilor.multipolari – au o formă stelată. ovală sau fusiformă.

În majoritatea cazurilor. un asemenea lanţ de neuroni care conduce influxul nervos de la receptor. . de formă şi dimensiuni diferite. constituie o cale nervoasă senzitivă sau ascendentă. .primul neuron este reprezentat de celulele pseudounipolare ale ganglionului spinal sau de celulele pseudounipolare ale ganglionilor situaţi pe traiectul trunchiurilor nervilor cranieni. De cele mai multe ori o asemenea cale este realizată prin interconectarea sinaptică a trei neuroni: .sistemul nervos periferic. neuroni a căror axoni transmit prin nervii cranieni sau spinali influxul spre efector (muşchi striaţi. Al doilea component de tip celular al sistemului nervos central sunt celulele neurogliale sau gliale. netezi sau glande). Graţie sinapselor. constituie căile de conducere motorii sau descendente. în elementele aparatului locomotor sau la nivelul viscerelor) spre măduva spinării şi de aici spre encefal. Celulele tecii Schwann reprezintă neuroglia sistemului nervos periferic şi au rol în formarea tecii de mielină. ultimul neuron al lanţului trimite axonul spre o anumită zonă a scoarţei cerebrale la nivelul căreia se realizează o anumită senzaţie conştientă. este situat în talamus.al doilea neuron este situat în coarnele posterioare ale substanţei cenuşii a măduvei spinării. prin nervii periferici. sau. apoi prin sistemul nervos central spre scoarţa cerebrală. ramificaţiile nervilor se unesc între ele. este reprezentat de neuronii nucleului senzitiv al acestor nervi. senzitiv sau descendent motor. cât şi biochimic.al treilea neuron. realizând aici sinapse cu neuronii nucleilor motori ai nervilor cranieni sau cu neuronii motori ai măduvei spinării. Lanţurile de neuroni care conduc influxul nervos prin substanţa albă a encefalului spre trunchiul cerebral sau spre măduva spinării. cu excepţia căii olfactive. formând plexuri nervoase. calea nervoasă este un lanţ interconectat de neuroni cu conducere în sens definit: ascendent. în cazul nervilor cranieni. neurogliile sunt celule care se divid intens (sunt singurele – 336 – . neuronii realizează lanţuri interneuronale ce pot conduce influxul nervos de la organele de recepţie (receptorii situaţi la suprafaţa corpului. Deci. fiind implicate în acest proces atât din punct de vedere mecanic. iar prelungirile variabile ca număr.

Reflexul reprezintă reacţia de răspuns a centrilor nervoşi la stimularea unei zone receptoare. neuronii senzitivi şi cei motori sunt legaţi prin neuronii intercalari sau asociativi. se implică în fenomenele de cicatrizare ale ţesutului nervos (în caz de lezare a unei regiuni din sistemul nervos central formează o reţea ce înlocuieşte ţesutul nervos). Prelungirile periferice ale – 337 – . 4 5 1 Cel mai simplu arc reflex este format din doi neuroni: senzitiv şi motor (fig. Mecanismul fundamental de funcţionare a sistemului nervos este actul reflex sau reflexul. care determină conducerea influxului nervos într-un sens bine definit. Arc reflex somatic simplu: 1 – receptor.celule ale sistemului nervos care dau naştere tumorilor din sistemul nervos central). numite arcuri reflexe. Termenul de reflex a fost introdus în urmă cu 300 ani de către matematicianul şi filozoful francez Rene Descartes. 4 – neuronul iii. fagocitar. 185. Fig. trofic. neuronii ganglionilor sistemului nervos periferic şi ai substanţei cenuşii a sistemului nervos central contactează între ei prin sinapse formând lanţuri neuronale. 3 un arc reflex reprezintă un lanţ 2 neuronal interpus între receptor şi efector. Primul neuron (aferent) este localizat în ganglionul spinal sau în ganglionul senzitiv al nervului cranian. Aceste celule au rol de suport pentru neuroni. 185). care trece printr-un centru nervos. 5 – muşchi striat (efector). În majoritatea cazurilor. 3 – neuronul ii intercalar. 2 – ganglion spinal (i neuron). de protecţie. participă la sinteza tecii de mielină şi la sinteza de ARn şi a altor substanţe pe care le cedează neuronului.

alţii – pentru senzaţia de rece. Prelungirile neuronului iii părăsec sistemul nervos central în componenţa nervului spinal sau al nervului cranian. encefalul) se conectează cu al treilea neuron – neuron motor. prin care ajung la efector. se deosebesc cinci tipuri principale de receptori. calea aferentă. Prin urmare. o parte din neuronii intercalari dispun de câte un axon care formează sinapse cu neuronii motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării la nivelul segmentului respectiv. Axonii altor neuroni intercalari. În limitele măduvei spinării. . centrii nervoşi. baza anatomică a actului reflex este arcul reflex alcătuit din cinci componente anatomice: receptorul. . Deci. la reacţia de răspuns se va contracta nu un singur muşchi.termoreceptori – sesizează schimbările de temperatură. calea eferentă şi efectorul. dând naştere unui arc reflex în cadrul unui singur segment medular. dar şi neuronilor din segmentele vecine.mecanoreceptori – detectează deformările mecanice ale receptorului sau ale celulelor vecine. În funcţie de tipul excitantului. nivelul oxigenului în sângele ar– 338 – . indiferent dacă acestea sunt de natură fizică sau chimică. efector. şi anume: . ramificându-se în o ramură ascendentă şi alta descendentă.chemoreceptori – detectează gustul (situaţi în cavitatea bucală). Prin prelungirile centrale neuronul aferent face legături sinaptice cu neuronul ii senzitiv (intercalar) situat în coarnele posterioare ale substanţei cenuşii a măduvei spinării. Axonii acestui neuron în cadrul sistemului nervos central (măduva spinării. . excitarea receptorului poate fi transmisă nu numai neuronilor unui anumit segment medular. La nivelul receptorilor are loc transformarea energiei excitantului în influx nervos. Drept urmare.nociceptori sau receptori ai durerii – detectează lezările tisulare. dar un grup sau câteva grupuri musculare. contactează cu neuronii motori din coarnele anterioare ale segmentelor vecine. mirosul (situaţi în cavitatea nazală). unii receptori fiind specializaţi pentru senzaţia de cald.acestor neuroni trec în componenţa nervului spinal sau cranian unde la periferie se termină cu receptorii care asigură recepţia.

tendoane. fascii. 186. ligamente. Percep modificările componenţei chimice a mediului intern al organismului şi a presiunii din organe şi ţesuturi.terminaţii dendritice libere. Tipuri de receptori: a. b – terminaţii nervoase arboriscente.exteroceptori – la nivelul tegumentelor. .proprioceptori – la nivelul aparatului locomotor. c – corpuscul Pacini. probabil. . – 339 – . a altor substanţe importante în biochimia organismului. concentraţia dioxidului de carbon şi. 186): . muşchi. După localizare deosebim: .interoceptori – la nivelul viscerelor şi al vaselor sangvine. Aceste structuri reprezintă receptori ai sensibilităţii generale. d – corpuscul Krause. perceptând excitaţiile din capsulele articulare.terial. După structura receptorului deosebim (fig. a b c d Fig.

unde va contacta cu un neuron senzitiv din coarnele posterioare ale măduvei spinării sau chiar direct pe un neuron motor. Sistemul nervos central are trei nivele majore cu atribute funcţionale specifice: nivelul măduvei spinării (medular). Distribuţia căii aferente în centrii nervoşi se face în două moduri: convergent şi divergent. reflexele de retragere a segmentelor corpului faţă de diferite obiecte. mişcările gastrointestinale şi multe alte funcţii. în punte. Însă şi după secţionarea măduvei la nivel cervical superior multe din funcţii se menţin. reflexele care determină sprijinirea antigravitaţională a corpului pe membrele inferioare şi reflexele care controlează vasele sangvine locale. nivelul subcortical şi nivelul cortical. centrii reflexelor respiratorii se află în bulbul rahidian. organul Corti etc). dendritele cărora se îndreaptă spre periferie terminându-se cu receptorul. iar axonul pătrunde în sistemul nervos central. circuitele neuronale medulare pot reproduce mişcările mersului automat. De exemplu. vestibulari). . Axonul neuronului cranian va contacta cu neuronii nucleului senzitiv din trunchiul cerebral. Divergenţa constă în ramificarea unei singure fibre aferente la mai mulţi neuroni centrali.. constituind majoritatea receptorilor gustativi. auditivi.celule senzoriale (celule epiteliale diferenţiate şi specializate. Convergenţa este un mod de distribuţie în care un singur neuron central primeşte contacte sinaptice de la mai multe fibre aferente. Măduva spinării deseori este considerată doar ca o cale de conducere a semnalelor de la periferie către encefal sau invers. Centrii unui reflex prezintă totalitatea structurilor din sistemul nervos central care participă la actul reflex respectiv. – 340 – . Complexitatea şi întinderea unui centru depind de complexitatea actului reflex pe care îl efectuează. Calea aferentă este reprezentată de neuronul senzitiv al ganglionului spinal sau al ganglionului nervului cranian. Nivelul medular. De exemplu. vizuali. de la encefal către organe şi sisteme de organe.organe receptoare cu structură complexă (retina. precum şi în hipotalamus şi în scoarţa cerebrală. .corpusculi senzitivi.

De cele mai multe ori centrii nervoşi superiori trimit semnale nu direct la periferie. În cazul sistemului nervos vegetativ calea eferentă este formată dintr-un lanţ de doi neuroni motori: un neuron preganglionar. dar centrilor medulari pentru ca aceştia să-şi excercite funcţiile. Cortexul nu funcţionează niciodată singur. fiecare parte a sistemului nervos îndeplineşte funcţii specifice. Cea mai simplă cale eferentă o întâlnim în cazul reflexelor monosinaptice (bineuronale) şi este formată de axonul motoneuronului din coarnele anterioare ale măduvei spinării. amigdală şi hipotalamus. şi un neuron postganglionar din ganglionii vegetativi periferici. situat în coarnele laterale ale măduvei spinării sau într-un nucleu vegetativ din trunchiul cerebral. iar multe din funcţiile subconştiente au originea şi sunt executate exclusiv de către centrii subcorticali. Nivelul cortical. Controlul echilibrului este o funcţie a structurilor cerebelului şi a substanţei reticulare din bulb. hipotalamusul. ci numai împreună cu centrii nervoşi inferiori. Majoritatea activităţilor subconştiente sunt controlate de formaţiunile subcorticale: trunchiul cerebral. controlul presiunii arteriale şi al respiraţiei se realizează în principal în bulbul rahidian şi în punte. Calea eferentă este constituită din axonii neuronilor motori somatici şi vegetativi prin care se transmite comanda către organul efector. Reflexele alimentare sunt controlate de formaţiuni din trunchiul cerebral. punte şi mezencefal. cerebelul şi nucleii bazali. Cortexul cerebral este esenţial pentru cele mai multe din procesele de gândire. Principalii efectori sunt muşchii striaţi. muşchii netezi şi glandele. Multe din funcţiile integrative sunt bine dezvoltate la nivelul măduvei spinării. Nivelul subcortical. Deci. Pentru ca influxul nervos să poată fi condus de la receptor la centru sau de la centru la efector. fibra nervoasă trebuie să îndeplinească anumite condiţii: – 341 – . În absenţa cortexului. numeroasele informaţii depozitate în memorie la nivel cortical fac ca activitatea centrilor subcorticali să fie foarte bine determinată şi precisă. funcţiile centrilor subcorticali sunt adesea imprecise. talamusul. Astfel. Efectorii.

epineurium. Fibrele aferente conduc influxul nervos de la periferie spre centru şi pot fi somatice sau vegetative. Viteza de conducere a influxului nervos nu este aceeaşi la toate fibrele nervoase. Nervul este format din fascicule de fibre nervoase ce constituie calea de conducere a influxului nervos. Fibrele eferente conduc influxul nervos de la centru la periferie şi pot fi somatice sau vegetative. de o membrană din ţesut conjunctiv lax. Fibrele nervilor motori conduc influxul nervos cu o viteză de 60 – 120 m/sec.epineurium – pentru nerv. numită epinevru.1 – să fie intactă.perineurium – pentru fascicule de fibre nervoase. în fibrele mielinice viteza de conducere este mai mare. numindu-se fibre somatomotorii şi fibre visceromotorii. Cele somatice sunt mai groase. care permit activităţi strict specializate. numindu-se fibre somatosenzitive şi fibre viscerosenzitive. mielinice şi predomină în sistemul nervos somatic. numită perinevru. iar cele vegetative sunt subţiri. fibrele senzitive conduc influxul nervos în sens centripet (de la periferie la centru). În structura unui nerv deosebim fibre somatice şi vegetative. amielinice şi predomină în sistemul nervos vegetativ. Fiecare fascicul este învelit de o teacă conjunctivă. 2 – să conducă influxul nervos independent de celelalte fibre din nerv şi chiar din acelaşi fascicul. de la exterior către interior. iar toate fasciculele unui nerv sunt acoperite. 3 – să conducă influxul nervos numai într-un singur sens. perineurium. deci să nu fie comprimată. în fibrele senzitive de 30 – 70 m/sec. Astfel. iar fibrele motorii în sens centrifug (de la centru la periferie).6 – 2 m/sec. lezată sau secţionată. Deci. la rândul lor. Fibrele nervoase ale unui nerv sunt reprezentate prin fibre aferente şi fibre eferente. Membranele conjunctive ale nervului conţin vase sangvine şi limfatice. învelişurile unui nerv sunt: . Această conducere izolată are mare importanţă în executarea unor contracţii izolate ale anumitor muşchi. decât în fibrele amielinice. Astfel. . terminaţii nervoase. – 342 – . în fibrele amielinice de 0.

În acelaşi timp. de la nivelul efectorilor porneşte spre centri un circuit recurent care îi informează asupra modului de îndeplinire a comenzii. Existenţa semnalizării bilaterale prin lanţuri reflexe circulare permite efectuarea şi modificarea în permanenţă a reacţiilor de răspuns ale organismului la tot felul de modificări ale mediului extern şi intern. Comanda şi controlul exercitate de centrii nervoşi sunt de natură reflexă. Astfel. un asemenea control asupra efectorilor musculari este exercitat de către centrii motori extrapiramidali şi cerebelici. S-a descoperit existenţa unor circuite nervoase eferente care leagă centrii de organele receptoare. intensitatea stimulilor aferenţi. – 343 – . Răspunsul reflex poate surveni imediat după acţiunea stimulului sau poate întârzia minute. Fibrele nervoase care constituie un nerv pornesc de la nucleii motori şi de la nucleii senzitivi. În acest sens centrii nervoşi nu sunt numai senzitivi sau numai motori. conţine şi fibre aferente (senzitive). implicit. precum şi în nucleii echivalenţi din trunchiul cerebral. nucleii motori ai fibrelor somatice se găsesc în coarnele anterioare ale măduvei spinării şi în nucleii motori ai nervilor cranieni din trunchiul cerebral. Prin intermediul acestora centrii nervoşi pot regla pragul de excitabilitate al receptorilor şi. cu rol de a transmite la centru starea muşchiului. un nerv motor care inervează un muşchi. zile sau ani. Mecanismul reflex şi arcul reflex cu cele cinci componente ale sale reprezintă un model incomplet al desfăşurării activităţii reflexe. iar un nerv senzitiv cutanat conţine şi fibre eferente (motorii sau secretorii) pentru vasele sangvine şi glandele din piele. nucleii motori ai fibrelor vegetative se află în coarnele intermedio-laterale din măduva toracolombară şi din cea sacrală. În lipsa acestor mecanisme de aferentaţie inversă adaptarea organismului la mediul ambiant este imposibilă. În ultimele decenii s-au evidenţiat noi componente anatomice şi mecanisme funcţionale care participă la controlul modului în care se execută comanda.nu există nervi numai motori sau numai senzitivi. ci reprezintă centri de integrare senzitivo-motorie. nucleii senzitivi ai fibrelor aferente somatice şi vegetative se află în neuronii pseudounipolari din ganglionii spinali şi în ganglionii echivalenţi ai nervilor cranieni.

D. 2 – creastă neurală. Tubul neural se închide la ambele extremităţi între zilele 25-27. Stadiile precoce de dezvoltare a sistemului nervos. 187). placa neurală este pluristratificată şi mai îngroşată. – 344 – . Spre deosebire de ectodermul cutanat. E – tub neural. Celulele plăcii neurale se diferenţiază în două direcţii: celule nervoase primare sau neuroblaşti. iniţial toţi neuronii sunt bipolari. ulterior aceste plici fuzionează. În unghiul format de ectodermul cutanat şi cel neural pe toată lungimea embrionului se vede o masă celulară – crestele neurale. A C B E 1 2 D Fig. În partea centrală apare şanţul neural care se adânceşte. iar spongioblaştii se vor diferenţia în astrocite cu rol fagocitar şi oligodendroglii producătoare de mielină. 187. marginile lui proeminente formând plicile neurale (fig. 1 – ectoderm. Formarea tubului neural: A – placă neurală. ulterior puţini rămân ca atare. Din neuroblaşti se diferenţiază toate categoriile de neuroni. majoritatea devenind unipolari sau multipolari. C – şanţ neural.DEZVOLTAREA SISTEMULUI NERVOS Sistemul nervos central se dezvoltă din placa neurală de origine ectodermală care apare la un embrion de 18 zile. şi celule de susţinere sau spongioblaşti. B. se separă de ectodermul cutanat transformând şanţul neural în tub neural.

celule cromafine. fiecare grup de celule devenind un ganglion spinal. în rest ele dispar. 5) membrana limitantă externă. caracterizată prin prezenţa neuroblaştilor apolari. acelulară. meningiale. Legăturile dintre masele celulare persistă numai în sistemul nervos vegetativ. 4 – zona marginală. 5 1 6 4 3 2 Fig. – 345 – . 4) zona marginală. odontoblaste. Fiind situate între tubul neural şi ectoderm. 5 – membrana limitantă externă. prin tubul neural. amintind mărgele înşirate pe un fir de aţă. 2 – zona ependimară. Cele două creste neurale se desprind de ectoderm paralel cu închiderea tubului neural.Mielinizarea prelungirilor neuronilor se face treptat începând din luna a 4-a şi până la adolescenţă. În secţiunea transversală. 2) zona ependimară. 188. Celulele rămase pe loc formează în dreptul fiecărui miomer o masă celulară. deosebim (fig. Când procesul se încheie. Ea va deveni substanţa cenuşie. celulele rămase devin celule ependimare. ele se fragmentează segmentar. iar altele vor migra prin tot organismul unde se vor diferenţia în celule pigmentare. dinspre lumenul tubului spre periferie. la orice nivel. Structura peretelui tubului neural: 1 – membrana limitantă internă. 188): 1) membrana limitantă internă. unele celule rămânând pe loc. 6 – mezoderm. formând substanţa albă. Este zona producătoare de neuroblaşti. în care se găsesc prelungirile neuroblaştilor din zona manta care se vor organiza în tracturi şi fascicule. 3) zona manta sau mijlocie în care pătrund neuroblaştii proveniţi din proliferarea stratului precedent. osteoblastele arcurilor branhiale. 3 – zona manta.

B – în luna a şasea: 1 – măduva spinării. Măduva spinării se formează din contul porţiunii mijlocii şi inferioare a tubului neural. 3 – ganglion spinal. la naştere – la nivelul L3. măduva creşte mai lent decât coloana vertebrală (fig. 2 – filum terminale. Evoluţia segmentului caudal al măduvei spinării (după A. 2 – filum terminale. 2 – rădăcina nervului sacral. 5 – ligament coccigian. D – la adult: 1 – spaţiu subarahnoidian. 2 – pia mater.Lumenul tubului neural se diferenţiază în timp în canal medular şi sistem ventricular al encefalului. 1 1 L1 1 2 L1 L1 L3 1 2 2 3 S1 L1 S1 2 3 S1 3 S1 A B C 4 5 D Fig. tubul neural în regiunea cefalică se îngroaşă considerabil. constituind primordiul encefalului. Începând din luna a 3-a. 3 – nerv sacral1 (cauda equina). Andronescu): A – la opt săptămâni: 1 – dura mater. la luna a 8-a – în dreptul vertebrei L4. 189. astfel încât în luna a 6-a se termină la nivelul vertebrei L5. iar la adult – la frontiera dintre corpurile vertebrelor L1 – L2. După separarea crestelor neurale. – 346 – . C – la nou-născut: 1 – con medular. 189). La început măduva spinării umple întreg canalul vertebral. 4 – fund de sac arahnoidian dural. 3 – arahnoida.

Acest dezechilibru de creştere dintre măduvă şi coloana vertebrală conduce la lungirea rădăcinilor nervilor lombari şi sacrali, orientate în sens vertical spre orificiile sacrului, formând în jurul filului terminal coada de cal. Limita inferioară a măduvei fiind la nivelul vertebrei L2 conduce la aceea că segmentele ei nu corespund cu cele ale coloanei vertebrale fiind restrânse pe un spaţiu mai mic. Limita inferioară a porţiunii cervicale a măduvei corespunde vertebrei C6; a porţiunii toracale vertebrei T8; a porţiunii lombare până la vertebra T11, iar segmentul sacrococcigian ajunge până la vertebra L2. La începutul lunii a 3-a canalul medular, caudal de vertebra L5 se dilată formând ventriculul terminal. La sfârşitul lunii a 4-a segmentul distal al măduvei spinării se diferenţiază într-o porţiune extradurală, ligamentul coccigian, şi una intradurală, filum terminale. În decursul lunii a 4-a se formează intumescenţele cervicală şi lombosacrală. Apariţia intumescenţelor este legată de primele mişcări ale membrelor şi, deci, de necesitatea de sporire a numărului de neuroni motori şi senzitivi.

Dezvoltarea encefalului
În porţiunea cefalică a tubului neural, la embrionul de patru săptămâni, se formează trei vezicule primare cerebrale separate prin nişte strangulări ale pereţilor tubului neural: prosencephalon sau creierul anterior, mesencephalon sau creierul mijlociu şi rombencephalon sau creierul posterior (fig. 190). Către săptămâna a 5-a creierul anterior şi cel posterior se divid în câte două vezicule, encefalul prezentând în final cinci vezicule. Din prozencefal se separă: telencefalul, telencephalon, din care apar două evaginări laterale – emisferele cerebrale primitive, rinencefalul sau creierul olfactiv, corpii striaţi şi cortexul cerebral; diencefalul, diencephalon. Mezencefalul rămâne ca atare şi va da coliculii cvadrigemeni, tegumentul şi pedunculii cerebrali.
– 347 –

Telencefal Diencefal Mezencefal Metencefal Rombencefal Mielencefal

Prosencefal Mezencefal

A

B

Fig. 190. Modificările extremităţii cefalice a tubului neural: A – stadiul cu 3 vezicule; B – stadiul cu 5 vezicule.

Rombencefalul se împarte în: creierul posterior, metencephalon, care va da puntea şi cerebelul, şi mielencefal, myelencephalon, care va deveni bulbul rahidian, medulla oblongata. Mezencefalul este separat de metencefal prin istmul mezencefalului. Paralel au loc transformări în canalul central, formând un sistem de cavităţi: la nivelul bulbului rahidian şi a punţii se formează ventriculul iV; la nivelul mezencefalului – apeductul mezencefalic Sylvius, care uneşte ventriculele iV şi iii; la nivelul diencefalului – ventriculul iii, iar la nivelul telencefalului ventriculii laterali (i şi ii), care comunică cu ventriculul iii prin orificiul interventricular Monro. Spre finele săptămânii a 6-a veziculele cerebrale au un ritm de creştere intens, se întind caudal asigurând apariţia lobului temporal care acoperă feţele laterale şi dorsală ale diencefalului. În luna a 3-a veziculele se extind şi acoperă şi mezencefalul, iar în luna a 5-a şi cerebelul.
– 348 –

În peretele veziculelor cerebrale se disting trei zone bine distincte: 1) area olfactivă din care se vor forma veziculele olfactive, bulbii olfactivi, tracturile olfactive, rinencefalul, septul pelucid, fornixul, stria terminală, corpul amigdaloidian, girii olfactivi, girul parahipocampal şi girul cingular. Toate aceste formaţiuni fac parte din lobul limbic; 2) area striată, ce va da corpul striat în continuare directă cu talamusul atât ca dezvoltare, cât şi funcţional; 3) area palleală, ce va da cortexul cerebral în care se vor diferenţia centrii corticali. numărul definitiv de neuroblaşti este atins în luna a 7-a, în continuare înmulţindu-se numai prelungirile lor. neuroblaştii rezultaţi migrează din zona manta în cea marginală, unde participă la formarea cortexului primar. Prin zona manta, lipsită de neuroblaşti, trec prelungirile neuroblaştilor din cortex spre periferie şi viceversa. În acest mod ea devine substanţa albă a emisferelor. Începând din luna a 5-a substanţa cenuşie corticală se delaminează în straturi. Procesul este foarte rapid, astfel încât în luna a 6-a toate cele şase straturi există, dar diferenţierea ultimelor trei va avea loc postnatal, până la mijlocul copilăriei. ultimul strat care apare şi are dezvoltarea cea mai mare este stratul supragranular sau piramidal extern. Din cauza creşterii rapide a cortexului şi lentă a substanţei albe centrale, neopalliumul se cutează formând girii, separaţi între ei de fisuri şi şanţuri. Girii apar ca un rezultat al evoluţiei. Apariţia de noi arii corticale necesită o suprafaţă corticală mai mare care se obţine numai prin încreţirea ei. Ontogenetic fisurile apar începând din luna a 2-a (fig. 191). Primele se conturează pe faţa medială a telencefalului. În luna a 5-a apare insula de o formă triunghiulară, delimitată de trei şanţuri: anterior, superior şi inferior. Acoperirea insulei de lobul temporal se definitivează la finele primului an postnatal. În raport cu apariţia, profunzimea şi stabilitatea fisurile de pe suprafaţa emisferelor se clasifică în: - primare – apar primele pe encefalul embrionar, sunt adânci, stabile şi separă între ele lobii emisferelor; - secundare sau intergirare – apar mai târziu şi delimitează circumvoluţiile din cadrul unui lob;
– 349 –

Apariţia membranelor este legată strict de existenţa lichidului cefalorahidian. B – fetuş de 26 săptămâni: 1 – şanţ central.3 ural. localizarea şi numărul lor determinând diversitatea şi complexitatea reliefului emisferelor cerebrale. formează în jurul encefalului o capC sulă completă ce reprezintă primordiul membranelor cerebrale. Pe măsură D ce cantitatea de lichid sporeşte. care înveleşte tubul ne. D – adult: 1 – fisura laterală. inconstante. 2 – fisura laterală. 3 – bulb. – 350 – . 191.terţiare – apar după naştere şi sunt superficiale. Apariţia fisurilor şi circumvoluţiilor emisferelor cerebrale: A – fetuş de 13 săptămâni: 1 – emisfera nete. 3 – insula.. 1 2 3 2 A B 2 Mezodermul. În săptămâna a 8-a dura mater este vizibilă. provenit din activitatea secretorie a plexurilor coroide. Stratul exterior al capsulei se va diferenţia în dura mater şi 1 oasele de membrană. 1 2 – fisura laterală. iar cel interior va da pia mater şi arahnoida.3 dă. spaţiul se întinde rostral şi caudal astfel încât către lunile 3–4 de dezvoltare intrauterină înconjoară encefalul în întregime. 3 – insula. 2 – cerebel. inominalizate. 1 Fig. C – fetuş de 35 săptămâni: 1 – şanţ central.

meninge. Copiii se nasc normali. păstrându-se nucleii bazali şi mezencefalul. În marea majoritate malformaţiile măduvei spinării sunt însoţite de defecte ale ţesuturilor vecine: arcurile vertebrale. muşchii dorsali şi tegument. Agirie – encefal neted fără circumvoluţii. Hidrocefalia apare prin exces de lichid cefalorahidian. dar poate induce deficienţe mintale. Diastematomielie – măduva spinării este tăiată în două jumătăţi de o lamelă osoasă sau o membrană fibroasă. însă nu se dezvoltă mintal. fiecare jumătate având sacul ei dural. Exencefalia – encefalul este acoperit numai de tegument. meningele şi substanţa cerebrală .ANOMALIILE DE DEZVOLTARE A MĂDUVEI SPINĂRII ŞI ENCEFALULUI Spina bifida cistică – meningele herniază prin defectul arcului vertebral. Hidranencefalia – emisferele cerebrale lipsesc total sau parţial. Dacă există defecte ale oaselor craniului apoi prin ele pot hernia meningele . Microcefalia reprezintă un creier mic nedezvoltat şi poate fi cauza închiderii premature a suturilor şi fontanelelor craniului. este asimptomatică. Mai frecvent poate fi cauzată de stenoza apeductală congenitală ce atrage o dilatare excesivă a ventriculilor superior de locul obstrucţiei. fiind înlocuită cu o masă spongioasă.meningoencefalocel. Dacă pătrunde şi lichid cerebrospinal. – 351 – .meningocel. Anomaliile encefalului sunt determinate în principal de defectele şi variaţiile de volum ale veziculelor cerebrale. Pahigirie – encefal cu circumvoluţii grosolane şi puţine. dacă are loc hernierea măduvei – spina bifida cu meningomielocel. se formează spina bifida cu meningocel. Dacă şi tubul neural este deschis. Agenezia corpului calos – poate fi totală sau parţială. Polimicrogirie – encefal cu circumvoluţii mici şi numeroase. Anencefalia – substanţa cerebrală degenerează. malformaţia se numeşte spina bifida cu mieloschizis.

Filum terminale prezintă două segmente: . iar limita inferioară corespunde vertebrei L2. pe care însă nu-l ocupă în întregime. Între peretele osos şi măduvă se află cele trei membrane care asigură protecţia şi nutriţia măduvei. Măduva spinării are formă de cordon cilindric uşor turtit în sens antero-posterior. . Ca traiect măduva spinării urmează toate curburile coloanei vertebrale. conică – conul medular. astfel că diametrul transversal depăşeşte cu puţin diametrul antero-posterior. Tot din această cauză. Lungimea măduvei este de 43 – 45 cm cu variaţii individuale. Măduva spinării se continuă superior cu bulbul rahidian.segmentul inferior perforează dura mater şi ieşind prin hiatul inferior al canalului sacral se înseră pe faţa dorsală a corpurilor vertebrelor coccigiene 2 sau 3 prin ligamentul coccigian. de care este separat printr-un plan orizontal ce trece prin extremitatea inferioară a decusaţiei piramidale. Ea nu ocupă toată grosimea canalului vertebral. conus medullaris – este situată într-un plan orizontal ce trece prin faţa superioară a corpului vertebrei L2. Limita superioară a măduvei corespunde orificiului occipital mare prin care canalul vertebral comunică în sus cu cavitatea craniană. înconjurat de dura mater şi care prezintă pe faţa laterală rădăcinile nervilor coccigieni 2 şi 3.segmentul superior. rădăcinile nervilor spinali lombari şi sacrali au o direcţie oblică în jos. ce formează coada de cal (fig. 192). Filum terminale este o parte nedezvoltată a tubului neural şi este înconjurat de rădăcinile ultimilor nervi spinali. atât în plan sagital. care ajunge la faţa posterioară a celei de-a doua vertebre coccigiene. şi ocupă 2/3 superioare ale – 352 – . cât şi frontal. Limita inferioară. Vârful conului medular se continuă cu filum terminale. iar în raport cu scheletul prin tuberculul anterior al atlasului şi marginea superioară a acestei vertebre. se explică prin ritmul de creştere al coloanei vertebrale mai rapid decât cel al măduvei. Faptul că măduva îşi are limita inferioară în dreptul vertebrei L2.ANATOMIA MĂDUVEI SPINĂRII Măduva spinării este situată în canalul vertebral.

din care pleacă 6 nervii plexului lombar şi sacral. restul fiind ocupat de filum terminale. 6 – cauda equina. 192. intumescentia lumbosacralis. Raporturile anterioare ale măduvei spinării pot explica afectarea sa în caz de hernie de disc sau în caz de fracturi de corpi vertebrali. 5 – conus medullaris. SI-V – rădăcinile nervilor sacrali. 3 – dura mater spinalis. Th1 –XII – rădăcinile nervilor toracali. unde îşi au originea nervii plexului bra5 hial şi corespunde vertebrelor C3 – T2. datorită mişcărilor mai ample ale coloanei în aceste porţiuni. Măduva spinării (a – aspect anterior. şi corespunde vertebrelor T9 – L2. Faţă de pereţii canalului vertebral. LI-V – rădăcinile nervilor lombari. Fig. 2 – ganglion spinalis. în comparaţie cu cea toracală. intumescentia cervicalis. intumescenţa cervicală. măduva spinării este mai apropiată de peretele anterior – corpii vertebrali şi discurile intervertebrale. Raporturile posterioare cu ligamentele galbene. Spaţiul perimedular este mai larg în regiunea cervicală şi lombară. Dezvoltarea mai considerabilă a măduvei la nivelul acestor umflături corespunde funcţiilor complexe ale membrelor superioare şi a b inferioare. b – aspect posterior): 1 – intumescentia cervicalis. şi alta intumescenţa lombosacrală. 4 – intumescentia lumbosacralis. 1 2 3 Măduva spinării prezintă două re4 giuni mai voluminoase.canalului vertebral între C1 şi L2. C1-VIII – rădăcinile nervilor spinali cervicali. arcurile vertebrale şi apo– 353 – .

11 – conus medullaris. 5 – intumescentia cervicalis (C5-Th1). pars cervicalis. segmentele C4 – T1 formează intumescenţa cervicală. 6 Fig. 10 – intumescentia lumbosacralis (Th12-S3). – 354 – . iar în interior după segmentele funcţionale ale substanţei cenuşii – neuromere. Elemente de suprafaţă ale măduvei spinării: 1 – radix posterior. Lateral se găsesc pediculii vertebrali şi orificiile intervertebrale spre care se orientează rădăcinile anterioare şi posterioare ale nervilor spinali. 12 – pars spinalis fili terminalis. Seg1 ment este considerată o porţiune 2 a măduvei spinării constituită 3 din substanţa albă şi substanţa 4 cenuşie împreună cu rădăcinile anterioare şi posterioare. ce for5 mează o pereche de nervi spinali (fig. măduva spinării prezintă o structură segmentară. ce se află între vertebrele C1 – T1. 193). 6 – fisura mediana anterior. 8 – sulcus posterolateralis. Pe măduva spinării se disting 31 de segmente medulare. constituită din 8 neuromere. ce poate fi identificată la suprafaţă doar după rădăcinile nervilor spinali. 7 – segment al măduvei spinării. metamerică. spinalis. Ca şi coloana vertebrală. segmenta cervicalia (1 – 8). 4 – radix anterior. 2 – ganglion spinalis. 3 – truncus n. segmente cervicale. 193. îndeosebi la efectuarea laminectomiei. 7 8 9 10 11 12 La măduva spinării deosebim cinci porţiuni: .partea cervicală. 9 – sulcus anterolateralis.fizele spinoase au importanţă în neurochirurgie.

segmenta thoracica (1 – 12). 5 perechi de nervi sacrali şi 1 –2 perechi de nervi spinali coccigieni. Din porţiunile medulare numite pleacă: 8 perechi de nervi spinali cervicali. pars lumbalis. nervul spinal C8 iese între C7 şi T1. După această perioadă coloana vertebrală creşte în lungime mai rapid decât mă. Restul nervilor spinali prezintă ieşirile sub vertebrele corespunzătoare (fig.Fig.partea sacrală. . 12 perechi de nervi spinali toracali. Deoarece există numai 7 vertebre cervicale. segmenta sacralia (1 – 5). cuprinsă între vertebrele T2 – T10. nervii spinali C1 – C7 ies prin orificiile intervertebrale deasupra vertebrelor corespunzătoare. Mai frecvent această porţiune conţine numai un segment medular. segmenta coccigea (1 – 3). 194. 5 perechi de nervi spinali lombari. şi conţine neuromerele T12 – S3. Topografia duva spinării.partea toracală. 194). . pars thoracica. . nervii spinali sunt numiţi şi numerotaţi în concordanţă cu ieşirea din canalul vertebral. Segmentele sunt numite şi numerotate în concordanţă cu legăturile lor cu nervii spinali. segmenta lumbalia (1 – 5). constituită din segmente coccigiene. formată din 5 segmente lombare. Conul medular se află la nivelul vertebrei L2 şi conţine segmentele S4-5 şi Co1.partea coccigiană. Până în luna a 3-a de dezvoltare intrauterină poziţia fiecărui segment al măduvei spinării corespunde cu poziţia fiecărei vertebre aflate în dezvoltare.partea lombară. cu cinci segmente sacrale. se află între vertebrele T10 – L1. La naştere măduva se termină la medulo-vertebrală. – 355 – . pars sacralis. este constituită din 12 segmente. pars coccigea..

nivelul discului intervertebral dintre L2 şi L3. Creşterea în continuare a coloanei vertebrale conduce la situarea (la adult) porţiunii caudale a măduvei spinării la nivelul discului intervertebral dintre L1 – L2. Relaţia dintre segmentele spinale şi cele vertebrale este importantă clinic. Discorcondanţa dintre neuromere şi vertebre se identifică după formula lui Chipault, unde pentru porţiunea cervicală la numărul vertebrei cervicale se adaugă cifra 1 (n + 1) prin care determinăm numărul neuromerului ce-i corespunde; în regiunea toracală superioară (T1 – T5) se utilizează formula n + 2; în regiunea toracală inferioară (T6 – T11) formula n + 3; la nivelul vertebrelor T11 – T12 se află neuromerele L3,4,5; inferior de vertebra T12 şi până la L2 se situează neuromerele S1-5 şi Co1 (tab. 6). Tabelul 6 Raporturile segmentelor măduvei spinării cu vertebrele

Segmentele măduvei spinării C8 T6 L1 Sacral

Corp vertebral C6-7 T4-5 T11 L1

Proces spinos C6 T3-4 T10 T12-L1

La suprafaţa măduvei spinării se află o serie de şanţuri longitudinale care limitează feţele şi cordoanele medulare perechi şi simetrice: anterior, lateral şi posterior (fig. 195). Faţa anterioară prezintă pe linia mediană fisura mediană anterioară, fisura mediana anterior, un şanţ îngust dar profund, în care se poate identifica comisura albă anterioară; prin ea trec vasele spinale anterioare. Faţa posterioară prezintă pe linia mediană şanţul median posterior, sulcus medianus posterior, mai puţin profund. De la el pleacă în profunzime până la comisura cenuşie posterioară septul median posterior format din ţesut glial. Pe feţele laterale, corespunzător locului de
– 356 –

ieşire a rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali, se află şanţul lateral anterior, sulcus anterolateralis, iar postero-lateral de ele, corespunzător pătrunderii rădăcinilor posterioare, şanţul lateral posterior, sulcus posterolateralis. Între acest şanţ şi şanţul median posterior al porţiunii cervicale şi toracale superioare se găseşte şanţul intermediar posterior, sulcus intermedius posterior, care separă între ele fasciculul gracilis (Golf) şi cuneat (Burdach).
Fig. 195. Structura măduvei spinării în secţiune transversală (schemă). 1 – fissura mediana anterior; 2 – sulcus medianus posterior; 3 – sulcus anterolateralis; 4 – sulcus posterolateralis; 5 – sulcus intermedius posterior; 6 – canalis centralis; 7 – substantia grisea; 8 – substantia alba. 2 5 4 6 7 8 1 3

Măduva spinării îndeplineşte două funcţii principale: funcţia de centru reflex şi funcţia de conducere. Funcţia de centru reflex este îndeplinită de centrii somatomotori şi visceromotori prin arcul reflex medular, prin care se efectuează reflexe medulare somatice şi reflexe medulare vegetative. Funcţia de conducere este îndeplinită de substanţa albă a măduvei spinării prin fasciculele care alcătuiesc cordoanele anterioare, laterale şi posterioare. Aparatul de conducere este alcătuit din: căi ascendente (senzitive) şi căi descendente (motorii).

– 357 –

Structura internă a măduvei spinării
Pe o secţiune transversală măduva spinării prezintă: - canalul central; - substanţa cenuşie dispusă în centru; - substanţa albă dispusă la periferie sub formă de cordoane. Canalul central, canalis centralis, este situat pe linia mediană, puţin posterior de şanţul median anterior, şi se întinde pe toată lungimea măduvei spinării. Are un aspect punctiform şi este situat în substanţa cenuşie. Superior se deschide în ventriculul iV, iar în jos se întinde până în partea mijlocie a filum terminale. La nivelul extremităţii inferioare a conului medular uneori prezintă o dilataţie, numită ventriculul terminal al măduvei sau ventriculul al V-lea. Are un diametru de 0,1 – 0,2 mm şi un lumen pe alocuri obliterat de proliferări ale celulelor ependimare, care-l tapetează. Conţine lichid cerebrospinal. Substanţa cenuşie, substanta grisea, situată central este formată din corpii neuronilor aşezaţi în grupuri celulare similare funcţional, dispuse longitudinal numite columne cenuşii, columnae griseae, sau nuclei, simetrice, plasate de ambele părţi ale canalului central. unii din aceşti nuclei se întind de-a lungul măduvei spinale, în timp ce alţii se găsesc numai la anumite niveluri. Spre exemplu, substanţa gelatinoasă şi nucleul propriu senzorial, care au legătură cu impulsurile dureroase provenite de la toţi nervii spinali, se întind de-a lungul măduvei spinării, iar alţi nuclei, precum nucleul dorsal şi nucleul intermediolateral, se află numai în anumite segmente spinale. După aşezarea lor în raport cu şanţurile mediane, coloanele dispuse de o parte şi de alta a şanţului median anterior poartă denumirea de coloane anterioare, columna anterior, iar cele dispuse de o parte şi de alta a şanţului median posterior de coloane posterioare, columna posterior. Coloanele anterioare sunt mai scurte şi mai voluminoase, iar cele posterioare mai ascuţite şi ajung până aproape de suprafaţa măduvei. Între coloanele anterioare şi cele posterioare, începând de la C8 şi până la L2, se află coloanele intermedio-laterale, columna intermediolateralis.
– 358 –

Secţiunile transversale ale măduvei spinării din cele patru regiuni pot fi deosebite unele de altele prin dimensiunea şi forma substanţei cenuşii respective (fig. În secţiune transversală substanţa cenuşie are forma literei “h”. şi cornul posterior. cornu laterale. 196). în stânga sunt prezentate secţiuni transversale prin diferitele regiuni ale măduvei spinării. ea prezintă şi variaţii de structură internă. 196. în regiunea toracală (T1 – T12) şi lombară superioară (L1 – L2). – 359 – .Columnele substanţei cenuşii sunt mai voluminoase la nivelul intumescenţelor cervicală şi lombară. ce se observă de-a lungul măduvei spinării. unde deosebim cornul anterior. Volumul substanţei cenuşii şi structura ei la nivelul intumescenţelor variază în comparaţie cu celelalte porţiuni. Pe lângă variaţiile de formă externă. Măduva spinării în canalul vertebral. este vizibil în regiunea cervicală inferioară (C8). Cornul lateral. cornu posterius. numite comisura anterioară şi comisura posterioară. fapt ce se poate observa pe secţiuni transversale duse prin diferite regiuni ale măduvei. unde conţin un număr mare de neuroni destinaţi inervaţiei membrelor. Anterior şi posterior de canalul central al măduvei spinării aceste columne sunt unite prin bande de substanţă cenuşie. ce corespund columnelor anterioară şi posterioară. În segmentele lombare şi sacrale coarnele anterioare şi Fig. cornu anterius.

Coarnele anterioare sunt mai scurte şi mai late decât cele posterioare şi mai bine dezvoltate în regiunea intumescenţelor cervicală şi lombară. commissura grisea anterior. Cea mai redusă cantitate de substanţă cenuşie se observă în segmentele toracice. Substanţa cenuşie intermediară centrală din jurul canalului este împărţită în comisura cenuşie anterioară. commissura grisea posterior.197. În regiunea toracală se formează numai doi nuclei – anteromedial şi anterolateral.198): nucleul anterolateral. Cantitatea substanţei albe scade cu fiecare segment dinspre superior spre inferior. nucleus centralis. Aceşti neuroni se aglomerează formând cinci nuclei (fig. nucleul anteromedial. Cele trei coarne sunt unite prin comisura cenuşie în centrul căreia se găseşte canalul central. nucleus anteromedialis. numită placa motorie. nucleul posteromedial. şi nucleul central. Axonul neuronului α ajunge la muşchiul striat cu care formează o sinapsă neuroefectorie. neuronii α cît şi neuronii γ sunt de tip multipolar. în timp ce axonul neuronului γ ajunge la porţiunea periferică (contractilă) a fibrelor musculare din structura fusului neuromuscular. nucleus anterolateralis. nucleus posteromedialis. corpul lor având diametre de 70 – 150 µ. Substanţa albă ce înconjoară substanţa cenuşie în porţiunea sacrală este mult mai subţire decât cea din regiunea lombară. Ele conţin două tipuri de neuroni somatomotori: neuroni α (alfa) şi neuroni γ (gama). Cornul posterior în segmentul toracic şi în cel cervical este mai îngust comparativ cu segmentele lombare şi sacrale. iar în regiunile umflăturilor se mai adaugă şi nucleii posterolaterali. Comisura cenuşie anterioară este separată de şanţul median anterior printr-o bandă îngustă de substanţă albă – comisura albă a măduvei. nucleus posterolateralis.posterioare sunt mai bine dezvoltate. – 360 – . coarnele anterioare în porţiunea cervicală sunt mai pronunţate decât în segmentul toracic. commissura alba. nucleul posterolateral. posteromediali şi centrali. ai căror axoni formează rădăcina anterioară a nervilor spinali. Datorită volumului muscular al membrelor superioare. care deserveşte muşchii intercostali şi subcostali ai toracelui. şi comisura cenuşie posterioară.

Substanţa cenuşie: 1 – cornu anterius; 2 – cornu posterius; 3 – cornu laterale; 4 – formatio reticularis; 5 – substantia intermedia centralis. Substanţa albă: 6 – funiculus anterior; 7 – commissura alba; 8 – funiculus lateralis; 9 – funiculus posterior; 10 – fasciculus gracilis; 11 – fasciculus cuneatus.

11 2

10

9

4 5 3 1 7 6 8

Cornul posterior este mai alungit până în apropierea de suprafaţa măduvei. În sens anteroposterior, acestui corn i se descriu următoarele porţiuni: - baza, basis, prin care se continuă cu substanţa cenuşie intermediară;
Fig. 198. Topografia nucleilor substanţei cenuşii a I 1 II măduvei spinării (schemă III 2 3 IV după F. Sido): V 4 5 VI 1 – nucleus marginalis; 6 VII x 2 – substantia gelatinosa; 7 Ix VIII 3 – nucleus proprius; 8 Ix Ix 4 – nucleus thoracicus; 5 – nucleus bazilaris (Bechterew); 6, 7 – nucleus intermediomedialis et nucleus intermediolateralis; 8 – nuclei motorii. În dreapta este ilustrată structura lamelară a substanţei cenuşii.

Fig. 197. Structura măduvei spinării; substanţa cenuşie şi substanţa albă în secţiune transversală (schemă).

– 361 –

- colul, cervix, o parte mai alungită; - capul, caput, cu dimensiuni transversale mai mari decât ale colului; - vârful, apex, care este separat de şanţul posterolateral printr-o lamelă subţire de substanţă albă, numită zona marginală. Coarnele posterioare conţin neuroni senzitivi cu dimensiuni mai mici ca în coarnele anterioare, care sunt dispuşi sub formă de grupe, relativ structuralizate, numite nuclei. neuronii coarnelor posterioare sunt influenţaţi în principal de către impulsurile ce întră în măduvă pe calea rădăcinilor posterioare. În structura coarnelor posterioare deosebim: sub zona marginală, descrisă între apexul cornului şi periferia măduvei, se află stratul spongios al coarnelor posterioare ce se caracterizează prin stroma glială macroareolară ce conţine numeroşi neuroni intercalari mici. Posterior de ea se află un grup de neuroni de dimensiuni mici, care alcătuiesc substanţa gelatinoasă, substantia gelatinosa. Cei mai mare parte a neuronilor cornului posterior formează nucleul propriu, nucleus proprius. În porţiunea medială a bazei cornului posterior se află nucleul toracic, nucleus thoracicus, care este mai pronunţat la nivelul segmentelor toracice Xi, Xii şi primului segment lombar. În partea laterală a bazei cornului posterior este situat nucleul bazal lateral (Bechterew). Coarnele posterioare sunt bogate în neuroni intercalari aranjaţi în mod difuz. Ei sunt neuroni multipolari mici asociativi şi comisurali, axonii cărora se termină în limitele substanţei cenuşii de aceeaşi parte (neuronii asociativi) sau de partea opusă (neuronii comisurali). neuronii de asociaţie pot fi intrasegmentari sau intersegmentari. În substanţa cenuşie a măduvei spinării se află mulţi neuroni diseminaţi, axonii cărora pătrund în substanţa albă, unde imediat se divid în două ramuri: una ascendentă mai lungă şi alta descendentă mai scurtă. Aceste fibre nervoase constituie fasciculele proprii ale substanţei albe care aderă nemijlocit la substanţa cenuşie. De la ele pornesc multe colaterale care formează sinapse pe corpul neuronilor motori din coarnele anterioare a 4 – 6 segmente vecine ale măduvei spinării. Sunt descrise trei perechi de fascicule proprii ale măduvei spinării: anterioare, late– 362 –

rale şi posteriore, fasciculi proprii ventrales, laterales et dorsales. Între coarnele anterioare şi cele posterioare este situată zona intermediară de substanţă cenuşie proeminenţa căreia formează coarnele laterale. Coarnele laterale, care se evidenţiază în limitele dintre segmentul cervical Viii şi segmentul lombar ii, conţin neuroni vegetativi, ce constituie focarul sistemului nervos simpatic. Axonii acestor neuroni trec prin coarnele anterioare şi părăsind măduva spinării în componenţa rădăcinii anterioare a nervului spinal, prin ramura comunicantă albă, fac sinapse cu neuronii lanţului simpatic. În coarnele laterale se determină: neuronii viscerosenzitivi, care mai puţin sunt grupaţi în nuclei şi participă la formarea căilor reticulare ascendente pentru sensibilitatea viscerală normală; neuronii visceromotori, care constituie centrii simpatici şi parasimpatici. Centrii vegetativi simpatici formează în ansamblu substanţa intermediară laterală, substantia intermedia lateralis. Această coloană se întinde între neuromerele C8 – L2 şi are un calibru neuniform, prezentând umflături metamerice. La nivelul C8 – T3 se află centrul ciliospinal; între T2 – T5 – centrul cardioaccelerator; T3 – T4 – centrul viscerelor mediastinului posterior; T5 – T10 – centrii viscerelor cavităţii abdominale; T12 – L2 – centrii viscerelor cavităţii pelviene; la nivelul segmentelor S1 şi S3 se află centrul parasimpatic pelvin (micţiunea, defecaţia, erecţia, ejacularea); centrii vasoconstrictori, pilomotori şi sudoripari sunt dispuşi segmentar la toate nivelele. În zona intermediară, aproape de canalul central, este localizată substanţa intermediară centrală, substantia intermedia centralis, ce conţine neuroni vegetativi preganglionari pentru partea somatică (muşchii netezi, glande sudoripare). nucleii parasimpatici, sau coloana parasimpatică, sunt reprezentaţi de nucleul intermediolateral, nucleus intermediolateralis, întins între segmentele S2 – S4, axonii cărora părăsesc măduva spinării prin nervii sacrali S2 – S4. Între coarnele laterale şi posterioare, în substanţa albă se află formaţia reticulară spinală, formatio reticularis spinalis, mai bine individualizată în regiunea cervicală şi formată din neuroni dispuşi în reţea.
– 363 –

care prin şanţuri este divizată în cordoane. în general. situate cel mai profund. posterior şi lateral. localizată în cornul anterior al substanţei cenuşii. în imediata vecinătate a substanţei cenuşii. 198). şi fascicule de asociaţie. iar axonul trece în substanţa albă. Lamelele dispuse în zona intermediară constituie cea mai veche parte filogenetică cu funcţii proprioceptive şi vegetative motorii. cordonali şi interni. Lamina X este aria comisurală din jurul canalului central. descendente) şi asociative. Cornul posterior include laminele i – Vi. neuronii cordonali medulari au corpul dispus în substanţa cenuşie. Substanţa albă. substantia alba. Din punct de vedere funcţional. Aceste fascicule înfăptuiesc legătura dintre diferite segmente ale sistemului nervos şi se numesc căi de conducere. zona intermediară este în principal lamina Vii. ascendente). Zece lamine formează substanţa cenuşie spinală şi sunt numerotate dinspre posterior spre anterior. neuronii formaţiunii reticulare. Ca structură funcţională lamele i – Vi au funcţii senzitive somatice şi viscerale. În funcţie de poziţie deosebim trei cordoane dispuse simetric de ambele părţi: anterior. Pe lângă prelungirile neuronale. ce efectuează legătura dintre segmentele măduvei spinării sau legătura măduvei cu encefalul. rezultate în urma stratificării neuronilor similari morfologic şi funcţional (fig. descendente – situate profund faţă de precedentele. Lamela iX. – 364 – . fasciculele măduvei spinării se împart în: senzitive (aferente. divizată în lamine. îndeplineşte funcţii motorii somatice. neuronii măduvei spinării pot fi: radiculari. cornul anterior conţine o parte din lamina Vii şi laminele Viii şi iX. este situată la periferia măduvei. de exemplu. care nu părăsesc măduva spinării. de asemenea. Neuronii radiculari prin axonii săi participă la formarea rădăcinii anterioare. formând fasciculele cordoanelor homolaterale şi heterolaterale sau şi bilaterale. situate. periferic.Substanţa cenuşie a măduvei spinării poate fi. motorii (eferente. Neuronii interni au un corp celular de dimensiuni mici şi axoni scurţi.sau intersegmentari etc. După locul unde îşi trimit axonii. fiind constituită din prelungiri neuronale (axoni) mielinizate. Ele sunt constituite din fascicule de fibre nervoase ascendente. neuronii asociativi intra. în substanţa albă se mai conţin vase şi ţesut glial.

. funiculus lateralis. Fig. fibrele substanţei albe medulare pot avea: .origine medulară – axonii neuronilor cordonali sau radiculari. 6 – tractus rubrospinalis. Cordonul posterior. iar cea a cordoanelor posterioare – căi ascendente (fig. 9 – tractus corticospinalis anterior. Topografia 1 2 căilor conductoare în cordoanele substanţei 5 4 albe a măduvei spinării 13 (schemă. cea a cordoanelor laterale – atât descendente cât şi ascendente. commissura alba anterior. funiculus anterior. Cordonul anterior. . 5 – tractus corticospinalis lateralis. 199. care urmând traiectul rădăcinii posterioare. 10 – tractus tectospinalis. Substanţa albă a cordoanelor anterioare conţine în special căi conductoare descendente. este cuprins între şanţurile laterale anterior şi posterior. 12 – tractus reticulospinalis. apoi în substanţa cenuşie a cornului posterior sau în cordonul posterior. funiculus posterior.origine encefalică – axonii unor neuroni din scoarţa cerebrală sau nucleii trunchiului cerebral care ocupă în măduva spinării o anumită topografie cordonală.După originea lor. Cordonul lateral. 2 – fasciculus cu12 neatus Burdach. – 365 – . în secţiune 6 transversală): 7 1 – fasciculus gracilis 3 Goll. 4 – tractus 10 9 spinocerebellaris posterior Flechsig. este cuprins între fisura mediană anterioară şi şanţul lateral anterior. 199). Cordoanele anterioare drept şi stâng sunt unite între ele prin comisura albă anterioară.origine extranevraxială – axonii neuronilor ganglionului spinal. 7 – tractus spinothalamicus lateralis. pătrund în zona marginală. 8 – tractus spinothalamicus anterior. 13 – fasciculi proprii. 11 – tractus vestibulospinalis. este cuprins între şanţul median posterior şi şanţul lateral posterior. 3 – trac11 8 tus spinocerebellaris anterior Gowers.

Acest fascicul este situat medial de calea precedentă.fasciculul spinotectal. la fel. . fasciculus spinovestibularis. are originea în formaţiunea reticulară a trunchiului cerebral şi se găseşte pe toată lungimea măduvei. ajunge în nucleul ventral din talamus şi propagă impulsurile senzaţiei tactile. are originea în aria motorie (neuronii Betz) şi ocupă porţiunea anteromedială a cordonului. . unele din ele fiind comune cu cordoanele anterioare. fasciculus longitudinalis dorsalis.Cordonul anterior reprezintă următoarele căi conductoare descendente (eferente): .tractul spinocerebelar anterior.fasciculul spinoolivar. fasciculus spinotectalis. în imediata vecinătate de fisura mediană anterioară. care transmite sensibilitatea proprioceptivă a părţii inferioare a trunchiului şi a membrelor inferioare.tractul spinocerebelar posterior. . tractus spinocerebellaris anterior (Gowers). . tractus tectospinalis. conţine fascicule ascendente şi descendente. sub forma căilor descendente hipotalamoreticulospinale se proiectează pe neuronii vegetativi spinali simpatici şi parasimpatici.fasciculul spinoreticular. . fasciculus spinoreticularis. care realizează legătura dintre centrii subcorticali optici şi auditivi cu nucleii motori din coarnele medulare anterioare. .tractul vestibulospinal. Căile ascendente ale cordoanelor anterioare: .tractul corticospinal anterior. .fasciculul longitudinal dorsal.tractul tectospinal. are originea în nucleii vestibulari ai perechii a Viii-a de nervi cranieni şi se termină în neuronii motori ai coarnelor anterioare. tractus spinocerebellaris posterior (Flechsig). tractus vestibulospinalis. .tractul spinotalamic anterior. Cordonul lateral. tractus reticulospinalis. .tractul reticulospinal. fasciculus spinoolivaris. Căile conductoare ascendente în marea sa majoritate sunt încrucişate: . tractus corticospinalis anterior. este încrucişat şi la fel transmite impulsurile proprio– 366 – . tractus spinothalamicus anterior.fasciculul spinovestibular.

tractul olivospinal. tractus vestibulospinalis. tractus spinothalamicus lateralis. este o cale motorie extrapiramidală. tractus spinoreticularis lateralis.tractul spinotectal. .tractul rubrospinal.tractul spinoreticular lateral.tractul vestibulospinal. situat între fasciculul precedent şi versan– 367 – . . are originea în coliculii cvadrigemeni superiori şi se termină în coarnele anterioare şi laterale ale primilor patru neuromere cervicale. tractus rubrospinalis. tractus tectospinalis. este încrucişat şi trece prin cordonul lateral de partea opusă şi reprezintă calea sensibilităţii exteroceptive termice şi dureroase. îşi are originea în neuronii din olivele bulbare şi se termină în neuronii motori din regiunea cervicală.tractul spinotalamic lateral. tractus corticospinalis lateralis. are un traiect ascendent. descinde în măduva spinării prin toată întinderea sa în cordonul anterior şi cel lateral şi intervine în păstrarea echilibrului static şi dinamic al corpului. coboară în partea profundă şi posterioară a cordonului lateral şi face sinapsă cu motoneuronii din coarnele anterioare ale măduvei spinării.tractul tectospinal. şi fasciculus cuneatus (Burdach). fiind cu rol în mecanismele de control al tonusului muşchilor extensori. situat în vecinătatea şanţului median posterior.tractul spinovestibular lateral. . se plasează în cordonul lateral şi anterior şi se termină în nucleii vestibulari. . . urcă atât prin cordonul lateral. tractus olivospinalis. . Căile descendente: . cât şi prin cel anterior spre coliculii superiori ai tractului mezencefalic. Cordonul posterior la nivelul segmentelor cervicale şi toracale superioare constituie două fascicule ascendente senzitive spinobulbare: fasciculus gracilis (Goll). tractus spinotectalis.tractul corticospinal lateral. transmite impulsurile nervoase spre coarnele anterioare ale măduvei spinării cu rol în controlul tonusului muşchilor scheletici şi a mişcărilor inconştiente. are rol în reglarea tonusului muscular. încrucişat.ceptive spre cerebel de la partea inferioară a trunchiului şi membrele inferioare. . . tractus spinovestibularis lateralis.

200). Orice reflex este plurisegmentar şi aceasta se realizează prin intermediul căilor de asociaţie intersegmentate. Fasciculul gracilis este constituit din fibrele nervoase ce vin de la membrele inferioare şi de la regiunile inferioare ale trunchiului. De la exterior către interior distingem: dura mater sau pahimeningele.şi bilaterale faţă de originea lor. numit fascicul intersegmentar sau fundamental. Fasciculele intersegmentare ale măduvei spinării Structura segmentară descrisă mai sus are numai o valoare teoretică. axonii cărora urmează traiectul rădăcinii posterioare prin şanţul lateral posterior. hetero. – 368 – . În imediata vecinătate a substanţei cenuşii. Fibrele acestor fascicule îşi au originea în neuronii pseudounipolari din ganglionii spinali. leptomeninx (fig. Fibrele străbat distanţe mai lungi sau mai scurte realizând conexiuni intersegmentare medulare şi pot fi homo-. Arahnoida şi pia mater formează leptomeningele. unde dau ramuri scurte. în fiecare cordon se află un fascicul de fibre nervoase. deoarece segmentele medulare sunt unite între ele anatomic şi funcţional. din bulbul rahidian. arahnoida şi pia mater. Situate în jurul substanţei cenuşii ele formează fasciculele proprii în cordoanele anterior şi lateral.tul medial al cordonului posterior. pătrund în cordonul posterior. Ramurile scurte şi cele mijlocii pătrund în substanţa cenuşie. pachymeninx. iar cele lungi iau un traiect ascendent şi se termină în nucleul Goll şi Burdach de aceeaşi parte. Fasciculul cuneat se formează din fibrele nervoase emergente din neuronii ce inervează membrele superioare şi porţiunile superioare ale trunchiului. mijlocii şi lungi. numite meninge spinale. Fibrele acestor fascicule îşi au neuronii în substanţa cenuşie şi îndeplinesc funcţia integrativă dintre segmentele medulare de la diferite niveluri. Meningele măduvei spinării Măduva spinării este înconjurată de trei membrane conjunctive. Aceste fascicule sunt homolaterale. neîncrucişate.

între L3 şi L4 (fig. ultimul fuzionează cu ligamentul longitudinal posterior şi se inseră pe periostul coccigian. inferior dura mater se întinde până la nivelul vertebrei sacrale ii unde se termină cu un fund de sac. În această regiune. 201). spatium epiduralis. ea nu va ocupa tot sacul dural. continuă cu dura mater craniană. Acesta conţine ţesut conjunctiv. Meningele măduvei spinării şi spaţiile intermeningiale (în secţiune transversală): 1 – dura mater spinalis. poate fi utilizată procedura. filul terminal şi lichid cerebrospinal. Învelind elementele cozii de cal ea continuă sub forma unei teci în jurul filum terminale. 2 – spatium epidurale. rezistentă şi este separată de pereţii canalului vertebral prin spaţiul epidural. Deoarece măduva spinării se întinde până la vertebra L2. fără riscul lezării măduvei spinării. Aceste prelungiri aderă la orificiile intervertebrale. spinalis. Ea se practică în scopul determinării presiunii fluidului cerebrospinal. unde se continuă cu periostul vertebrelor. 200. are o structură lamelară fibroasă. extragerii acestui lichid pentru anali– 369 – . denticulatum. având inserţii strânse la marginea orificiului occipital mare. 8 5 – radix anterior. 7 – n. În interiorul canalului vertebral dura mater trimite prelungiri laterale ce continuă în tecile perineurale ale nervilor spinali. Superior.Fig. 8 – spatium subarachnoideum. 1 2 3 4 5 6 7 Dura mater spinală. 4 – radix posterior. ţesut adipos şi plexul venos vertebral intern. 6 – ganglion sensorium n. formând împreună cu acesta ligamentul coccigian. Între vertebrele L2 şi S2 sacul dural conţine coada de cal. spinalis. 9 – lig. 9 3 – pia mater spinalis. dura mater spinalis. numită puncţie lombară.

5 – fluid cerebrospinal în spaţiul subarahnoidian. 4 – cauda equina. substanţe anestezice. fiind separată de dura mater prin spaţiul subdural. 201. pentru a introduce agenţi terapeutici. Ca şi dura mater trimite prelungiri în – 370 – . La acest nivel sau prin hiatul sacrat se practică anesteziile epidurale. spatium subdurale. 2 – conus medullaris.ză. Arahnoida spinală. este o membrană formată din ţesut conjunctiv fin. Raporturile sacului dural şi puncţia măduvei spinării: 1 – medulla spinalis. 9 – disc intervertebral. nu este recomandată efectuarea puncţiei mai sus de spaţiile L2 – L3 la adult şi mai sus de L4 – L5 la nou-născuţi şi copiii mici. 1 9 LV-1 2 LV-2 LV-3 LV-4 LV-5 SV-1 3 4 5 7 6 8 SV-2 Fig. 3 – dura mater. 8 – terminaţia caudală a sacului dural. arachnoidea spinalis. 6 – ac pentru puncţie lombară. 7 – filum terminale.

rămâne fixă şi aproape imobilă în porţiunea centrală a canalului rahidian. Ea trece peste şanţurile măduvei spinării fără a urma reliefurile acestuia.ligamentul coccigian al măduvei. . De pe feţele laterale pleacă expansiuni ale stratului epipial sub formă de o lamelă fină. pătrunzând în şanţuri şi fisuri. Măduva spinării. aderent la ţesutul nervos. este o membrană conjunctivă subţire vasculară. . stratul extern epipial. Ea rămâne independentă de mişcările coloanei şi nu ajunge niciodată în contact cu pereţii osoşi înconjurători. ligamentum denticulatum. care fixează măduva în sens frontal. în dreptul fisurii mediane. urmărind strict reliefurile acestuia. Între cele două straturi. pia mater spinalis. Mijloacele de fixare ale măduvei spinării. formând teci pentru nervii spinali. Între arahnoidă şi pia mater se găseşte spaţiul subarahnoidian. Ele sunt aşezate în plan frontal între rădăcinile nervilor spinali.ligamentele dinţate. care leagă măduva spinării de dura mater. Aceasta are loc datorită mijloacelor de fixare reprezentate de: . Acest spaţiu este divizat de ligamentele dinţate într-o lojă anterioară şi alta posterioară. prelungire a fundului de sac dural care îmbracă filum terminale. alcătuind 21 de arcade.continuitatea sa cu bulbul rahidian. de ţesutul adipos al spaţiului epidural. În porţiunea inferioară se prelungeşte cu filum terminale.jurul nervilor spinali. numită ligament dinţat. – 371 – . de lichidul cefalorahidian. intima pială. spatium subarachnoideum. În structura pia mater deosebim două straturi: stratul intern. fiind înconjurată de învelişurile protectoare meningeale. liquor cerebrospinalis. se află o bandă de ţesut conjunctiv care conţine artera spinală anterioară şi partea iniţială a ramurilor sale. ultimul ligament trece între nervii spinali T12 şi L1. Pia mater spinală. care conţine lichid cerebrospinal. fiecare conţinând rădăcinile corespunzătoare ale nervilor spinali. care aderă intim la măduva spinării. pe unde trec nervii spinali în traiectul lor către orificiile intervertebrale. care se continuă cu trabeculele arahnoidiene.

conţine fibre nervoase eferente. Formarea nervului spinal şi segment al măduvei spinării (schemă): 1 – receptor. trunchi şi ramuri – posterioară.prezenţa celor 31 perechi de rădăcini ale nervilor spinali. Nervii spinali Măduva spinării este conectată cu receptorii şi efectorii printr-un număr mare de nervi spinali – 31 perechi cu o dispoziţie metamerică. senzitivă. care îşi trimit dendritele spre periferie – receptori. axoni ai neuronilor somatomotori din coarnele anterioare şi ai – 372 – . localizat în orificiul intervertebral. radix anterior. 6 – rădăcina posterioară.. comunicante şi meningeală (fig. 8 – trunchiul nervului spinal. 4 – neuroni motori ai cornului anterior. iar axonii spre măduva spinării. 202. 5 – efector. care sunt bine fixaţi la nivelul orificiilor intervertebrale. 3 6 2 8 1 4 7 5 Fig. 3 – neuroni senzitivi ai cornului posterior. nervus spinalis. Acest ganglion este format din neuroni somato. 202). radix posterior. Pe traiectul rădăcinii posterioare se află ganglionul spinal senzitiv. anterioară. un nerv spinal.şi viscerosenzitivi pseudounipolari. 2 – ganglion spinal. este format din trei componente principale: rădăcini – anterioară şi posterioară. motorie. care transmit impulsurile de la receptori spre măduva spinării. Rădăcina anterioară. este formată de fibre aferente. 7 – rădăcina anterioară. Rădăcina posterioară.

un nerv spinal conţine două componente aferente şi două componente eferente: . Ramurile ventrale ale nervilor toracici se numesc nervi intercostali şi sunt în număr de 12 perechi. Ramura meningeală a nervului spinal conţine fibre senzitive şi vasomotorii pentru meninge. meningeală şi comunicante albă şi cenuşie. 12 perechi toracali. . spre muşchii striaţi. După un scurt traiect. Rădăcinile anterioară şi posterioară se unesc şi formează trunchiul nervului spinal. Fasciculele nervoase trec prin spaţiul subarahnoidian umplut cu lichid cerebrospinal. distribuite în muşchii striaţi.fibrele eferente somatice generale. Ramurile ventrale şi dorsale ale nervilor spinali sunt mixte şi au în structura lor fibre motorii şi senzitive. care vor forma câte o teacă meningeală pentru fiecare rădăcină. Aceste fibre transmit informaţii de la măduva spinării. anastomozează şi formează plexuri.fibrele aferente somatice generale. apoi întâlnesc arahnoida şi dura mater. distribuite musculaturii netede. 5 perechi sacrali şi o pereche coccigiană. . dorsală. Teaca durală se continuă distal cu epinervul nervilor periferici. – 373 – . .fibrele eferente viscerale generale. cu excepţia celor din regiunea toracală. Ramurile ventrale sunt mai groase ca cele dorsale şi.fibrele aferente viscerale generale. inimii şi glandelor. Trunchiul nervului spinal iese la exteriorul canalului vertebral prin orificiul intervertebral. Ramura comunicantă albă conţine fibre preganglionare mielinice cu originea în neuronul visceromotor din coarnele laterale ale măduvei spinării.neuronilor visceromotori din coarnele laterale. înainte ca acestea să formeze trunchiul nervului spinal. prin trunchiul şi ramurile nervului spinal. muşchii netezi şi glandele trunchiului şi a membrelor. nervul spinal trimite ramurile sale: ventrală. 5 perechi lombari. ramura comunicantă cenuşie este constituită din fibre postganglionare ce pornesc de la ganglionii lanţului simpatic spre nervul spinal. care este mixt. Din cele 31 de perechi de nervi spinali putem identifica: 8 perechi de nervi cervicali.

ce transmit informaţia somatosenzorială din toate regiunile corpului spre centrii corticali. metencephalon – porţiunea ventrală – puntea. Datorită naturii vitale a multora dintre centrii situ– 374 – . Cele trei etaje ale trunchiului cerebral sunt despărţite prin două şanţuri vizibile pe faţa 2 1 antero-laterală: şanţul bulbo-pontin şi şanţul ponto-peduncular. diencephalon şi b) telencefal. 3 – mesencephalon. truncus encephali. 4 – pons. şi b) metencefal. 6 – myelencephalon. De asemenea. myelencephalon – bulbul rahidian. telencephalon (fig. precum şi impulsurile motorii pentru mişcările voluntare. 3 4 5 6 La nivelul trunchiului cerebral se află nucleii nervilor cranieni iii – Xii. Fig. şi porţiunea dorsală – cerebelul. rombencephalon. alcătuiesc trunchiul cerebral. care este situat în fosa craniană posterioară. mezencefalul şi diencefalul. Raport spaţial dintre trunchiul cerebral şi telencefal: 1 – telencephalon. în structura encefalului deosebim: rombencefalul. 203). 2 – diencephalon. prozencefal. unde şi este vizibilă aparenţa acestor nervi. cu excepţia cerebelului. Rombencefalul. prosencephalon constituit din: a) diencefal. 203. care la rândul său este constituit din: a) mielencefal. mesencephalon. este locul de tranzit pentru numeroase fascicule lungi ascendente şi descendente (căi conductoare). 5 – cerebellum. mezencefal. una din trăsăturile comune ale componentelor trunchiului cerebral este prezenţa substanţei reticulare.Anatomia funcţională a trunchiului cerebral În conformitate cu ontogeneza prenatală.

ce se află la limita dintre bulb şi măduvă. Fasciculele acestor două piramide se încrucişează. îndeosebi la nivelul bulbului rahidian. separată de piramidă prin şanţul anterolateral. În această situaţie. Bulbul rahidian. sulcus retroolivaris. care este întreruptă doar la nivelul decusaţiei piramidale. Are două părţi: extraventriculară inferioară cu configuraţie asemănătoare măduvei spinării. Bulbului rahidian i se descriu o faţă anterioară. Puncţia lombară efectuată la un pacient la care presiunea intracraniană este crescută îi poate pune viaţa în pericol prin afectarea trunchiului cerebral. ce reprezintă prelungiri ale şanţurilor măduvei spinării. sulcus posterolateralis. De o parte şi de alta a fisurii mediane anterioare se găsesc piramidele bulbare. Presiunea exercitată asupra centrilor cardiovasculari şi respiratori de la nivelul bulbului conduce rapid la moarte. delimitate între ele prin şanţuri. pyramis bulbi. Prin acest şanţ din bulb apar rădăcinile nervului hipoglos (perechea a Xii de nervii cranieni). unde au originea aparentă nervii glosofaringian (iX). sau şanţul retroolivar. ce formează triunghiul bulbar al fosei romboide.aţi în trunchiul cerebral. – 375 – . Superior de olivă. sulcus anterolateralis. 205). Lateral de piramide se află oliva. se întinde de la măduva spinării până la punte (fig. fissura mediana anterior. vag (X) şi accesor (Xi). 204. intraventriculară. Olivele sunt delimitate posterior de şanţul posterolateral. ce reprezintă două proeminenţe semicilindrice verticale date de fasciculele corticospinale sau piramidale descrise la măduva spinării. oliva. în şanţul bulbo-pontin se află foseta supraolivară în care au originea aparentă nervul facial (Vii) şi nervul vestibulocohlear (Viii). una posterioară şi două feţe laterale. leziunile trunchiului cerebral sunt frecvent fatale. trunchiul cerebral este împins în jos de către masa cerebelului ce herniază prin orificiul occipital mare spre măduva spinării. medulla oblongată. Faţa anterioară este străbătută de fisura mediană anterioară. pătrund în cordoanele laterale ale măduvei spinării formând încrucişarea piramidelor. decussatio pyramidum.

18 – n. Trunchiul cerebral. accessorius. 12 – radix sensoria n. 8 – tractus opticus. 29 – pedunculus cerebellaris inferior. 22 – medulla spinalis. 16 – n. facialis. vagus. 23 – sulcus anterolateralis. 9 – n. hypoglossus. 32 – sulcus basilaris. 25 – decussatio pyramidum. cervicalis. 21 – funiculus lateralis. 11 – radix motoria n. 24 – funiculus anterior. trigemini. 36 – tractus opticus. 15 – n. faţa anterioară: 1 – fissura longitudinalis cerebri. 4 – infundibulum. – 376 – . 26 – fibrae arcuatae externae. 10 – ganglion trigeminale. glossopharyngeus. trigemini. 35 – pedunculus cerebri. 7 – fossa interpeduncularis. 39 – tractus olfactorius.37 36 35 34 33 32 31 30 29 39 38 40 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 28 27 26 25 24 23 22 21 13 14 15 16 17 18 19 20 Fig. 34 – substantia perforata posterior. 37 – uncus. trochlearis. 14 – n. 13 – n. 40 – gyrus rectus. 33 – n. 3 – chiasma opticum. 17 – n. oculomotorius. 204. 30 – n. 31 – pedunculus cerebellaris medius. 19 – radix anterior n. 6 – corpus mammilare. 27 – oliva. 38 – substantia perforata anterior. 2 – gyrus subcallosus. 28 – pyramis medullae oblongatae. vestibulocochlearis. 5 – tuber cinereum. abducens. 20 – fissura mediana anterior.

3 – colliculus superior. 19 – fovea superior. 5 – colliculus inferior. Aceşti pedunculi delimitează unghiul inferior al fosei romboide. 15 – nucleus gracilis. 22 4 – brachium colliculi inferioris. Aceste proeminenţe sunt determinate de nucleii gracil şi cuneat. 205. Trunchiul cerebral. 22 – corpus pineale.Fig. plasat medial. 2 – thalamus. 19 11 – fovea inferior. hypoglossi. fasciculus cuneatus (Burdach). prin şanţul intermediar posterior. 18 – pedunculus 15 cerebellaris medius. 23 – adhesio interthalamica. 14 – fasciculus cuneatus. sulcus medianus posterior. pedunculus cerebellaris inferior. 21 – pedunculus cerebri. 7 – pedunculus cerebellaris superior. 16 – tri16 gonum n. tuberculum gracile. 20 – n.21 culus facialis. 9 – pedunculus 20 cerebellaris inferior. faţa posterioară: 1 – trigonum habenulae. aşezat lateral. Cordonul posterior. 10 – striae medulares ventriculi quarti. 12 – trigo18 num n. fasciculus gracilis (Goll). – 377 – . 23 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 13 14 12 Prin mijlocul feţei posterioare a bulbului trece şanţul median posterior. 13 – fasciculus gra17 cilis. şi fasciculul cuneat. este împărţit în două fascicule: fasciculul fin. şi tuberculul cuneat. de părţile laterale ale căruia se află continuarea cordoanelor posterioare ale măduvei spinării. În regiunea unghiului inferior al fosei romboide aceste fascicule formează corespunzător doi tuberculi: tuberculul gracil. 17 – area vestibularis. 6 – lemniscus lateralis. 8 – colli. tuberculum cuneatus. vagi. În partea superioară ele se îndepărtează unul de altul continuându-se în pedunculul inferior al cerebelului. trochlearis.

n. 18 – fasc. tectospinalis. olivaris accessorius medialis. 4 – nucl. 6 – nucl. 19 – nucl. 206). În porţiunile inferolaterale se află nucleul olivar inferior. hypoglossi. 206. ca urmare a încrucişării fibrelor ascendente şi a celor descendente. 7. vagus. 10 – n. rubrospinalis. accessorius. sunt fragmentate în nuclei. 15 – tr. 5 – tr. iar substanţa cenuşie este localizată în interior. 12 – hilus nuclei olivaris. 11 – oliva. olivares. ambiguus. – 378 – . 17 – pedunculus cerebellaris inferior. 8 – n. unde coloanele ei. trigemini. 2 – formatio reticularis. 1 2 3 18 19 4 17 16 5 15 14 6 13 7 12 11 10 8 9 Fig. 13 – tr. tractus spinalis n.16 – nucll. 14 – n. nucleus olivaris inferior.Substanţa albă şi cea cenuşie ale bulbului rahidian îşi schimbă aspectul care devine astfel diferit faţă de cel al măduvei spinării. 3 – nucl. La exteriorul bulbului rahidian se află substanţa albă. hilum nuclei olivaris inferioris. longitudinalis medialis. Bulbul rahidian (secţiune transversală la nivelul olivei): 1 – velum medullare posterior. de formă dinţată cu hilul. 9 – pyramis. hypoglossus. orientat în sus şi medial (fig. olivocerebellaris.

7 – nucl. în general rău – 379 – . olivares. răspândită difuz printre fasciculele de substanţă albă şi nucleii de substanţă cenuşie. Structura internă a bulbului rahidian: 1 – nucleus n. În afară de nucleul olivar inferior. 4 – nucl. 207). formatio reticularis. motorius n. ce face parte din nucleii proprii. gracilis.9 10 11 12 1 2 3 4 Ix x 7 xII 6 5 8 Fig. Formaţiunea reticulară. diseminate neuniform. tractus solitarii. În bulb sunt localizaţi nucleii echivalenţi cornului anterior al măduvei spinării. Xi şi Xii. 6 – ganglion superius. cuneatus. 207. formatio reticulares. mai deosebim nucleii formaţiunii reticulare şi nucleus gracilis et cuneatus (fig. 11 – nucl. ambiguus. În anumite zone. 9 – nucl. dorsalis n. 12 – nucl. accessorii. 2 – nucl. hypoglossi. nucleii senzitivi ai nervilor iX şi X şi nucleii vegetativi parasimpatici. nucleii motori ai nervilor cranieni iX. 10 – nucl. nucleii echivalenţi ai cornului posterior al măduvei spinării. Aceste celule sunt inegal răspândite. Formaţiunea reticulară este constituită din: a) un număr imens de celule nervoase cu formă. bine conturaţi morfologic şi funcţional. concentrări de celule realizează numeroşi nuclei. 3 – nucl. 8 – nucl. dimensiuni şi prelungiri extrem de variate. 5 – ganglion inferius. vagi. este dispusă profund. echivalenţi cornului lateral al măduvei pentru nervii iX şi X. X. salivatorius inferior.

are forma unei caştane cu limita inferioară prezentată de şanţul bulbo-pontin. iar prin cele dorsolaterale căile ascendente. mişcările limbii. altele amielinice. Aceste fibre formează lemniscul medial. cu cerebelul şi cu emisferele cerebrale. Însă. Faţa anterioară are aspect striat transversal datorită poziţiei superficiale a fibrelor ponto-cerebeloase.delimitaţi. constituite din prelungirile neuronilor nucleilor gracilis şi cuneatus. serveşte locul apariţiei nervului trigemen – 380 – . lemniscus medialis. care se încrucişează formând decusaţia lemniscului medial. în bulbul rahidian există şi fascicule de asociaţie. voma. ea nu mai realizează o sistematizare anatomică în cordoane de substanţă albă. directe sau încrucişate. ca şi cea a măduvei. 204). prin care trece artera omonimă. Pe linia mediană remarcăm şanţul bazilar. spre deosebire de măduva spinării. Substanţa albă a bulbului rahidian are. pedunculus cerebellaris medius. fibrae arcuatae internae. În bulbul rahidian sunt localizaţi şi centrii de importanţă vitală – centrul circulaţiei sangvine şi centrul respirator. b) numeroase fibre nervoase (prelungiri neuronale) cu morfologie extrem de variată. Puntea Puntea. sulcus basilaris. Prin porţiunile anterioare ale bulbului trec fibrele descendente piramidale şi extrapiramidale. decussatio lemnisci medialis. pons (puntea lui Varolio). fiind dispusă în jurul nucleilor de substanţă cenuşie. Între nucleii olivari inferiori se află fibrele arcuate interne. Faţa dorsală formează triunghiul pontin al fosei romboide şi este acoperită de cerebel cu care în sens lateral este legat prin pedunculii cerebeloşi mijlocii. care leagă între ei nucleii trunchiului cerebral sau leagă nucleii din formaţiuni supra – sau subiacente. o situaţie periferică. iar cea superioară de şanţul ponto-peduncular (fig. care fac legătura măduvei spinării cu trunchiul cerebral. Ca linie limitrofă dintre punte şi pedunculul cerebelos mediu. Superior de încrucişarea lemniscurilor mediale se află fasciculul longitudinal posterior. realizând strânse reţele fibrilare în jurul celulelor nervoase. În afara căilor ascendente şi descendente. la fel şi centrii ce sunt asociaţi cu deglutiţia. tusea. unele mielinice. fasciculus longitudinalis posterior.

lateralis et medialis corporis trapezoidei. superior de corpul trapezoid trec fibrele lemniscului medial. fibrae transversa. tegmentum pontis. ce formează nucleii proprii ai punţii. ultimele reprezintă prelungirile neuronilor din nucleii punţii. laterali şi mediali. Reprezintă cea mai voluminoasă parte a rombencefalului. Drept frontieră serveşte corpul trapezoid.(V) din trunchiul cerebral. fasciculul longitudinal posterior. reglând automatismul şi coordonând tonusul muscular al muşchilor antagonişti şi sinergişti. numărul-cheie asociat cerebelului este trei. care pornesc spre cerebel şi formează pedunculii cerebeloşi mijlocii. fibrele ascendente ce reprezintă prelungirea căilor conductoare senzitive ale bulbului rahidian. nuclei anterior. fasciculus longitudinalis posterior. fibrae pontis longitudinalis. Cerebelul. la care deosebim nucleii anteriori. în structura ei deosebim partea bazilară sau anterioară. iar ceva mai lateral rădăcinile nervilor facial (Vii) şi vestibulocohlear (Viii). lemniscus medialis. Printre fibrele corpului trapezoid sunt localizaţi nucleii corpului trapezoid. lemniscus spinalis. – 381 – . printre care se găsesc conglomerări de neuroni. al mişcărilor involuntare automate şi al echilibrului. Vii şi Viii. o formaţiune a durei mater cerebrale. nucleii nervilor cranieni V. În şanţul transversal dintre punte şi piramidele bulbului rahidian sunt aparente rădăcinile nervului abducens (Vi). pars bazilaris pontis. nuclei pontis. deoarece este divizat sagital în trei arii şi orizontal în trei lobi. şi fibrele transversale. Pe secţiunea transversală efectuată prin punte. nuclei corporis trapezoidei. este segmentul encefalului situat în fosa posterioară a craniului. corpus trapezoideum. posterior de punte şi de partea superioară a bulbului rahidian cu care delimitează cavitatea ventriculului iV. organul de coordonare a mişcărilor fine. fiind separat de emisferele cerebrale prin cortul cerebelului. cerebellum. şi tegumentul sau partea posterioară a punţii. Puntea este constituită din multiple fascicule de fibre nervoase ce întră în componenţa căilor conductoare. constituit din fibre transversale ce fac parte din calea de conducere a analizatorului auditiv. În partea posterioară a punţii se localizează formaţiunea reticulară. Pe partea anterioară a punţii trec fibrele longitudinale ale punţii. Vi. ce aparţin căii piramidale şi celor corticopontine. lemniscului spinal.

slab vizibil pe faţa superioară. 11 – fissura posterolateralis. în profunzimea căruia se află partea inferioară a vermisului la care aderă faţa dorsală a bulbului rahidian. Faţa inferioară pe linia mediană prezintă un şanţ mai adânc valecula. 14 – velum medullare superius. 10 Cerebelului i se descriu două feţe – superioară şi inferioară – separate prin fisura orizontală. Cerebelul: 1. 208.fiind conectat la trunchiul cerebral prin trei perechi de pedunculi. 5 – pedunculus cerebellaris medius. 9 – vallecula cerebelli. 6 – pedunculus flocculi. vermis cerebelli. Anterior şi posterior emisferele sunt separate prin câte o – 382 – . 13 – velum medullare inferius. 10 – vermis. Este format dintr-o porţiune mediană. denumită vermisul cerebelului. 14 1 2 3 4 13 5 12 11 6 7 8 9 Fig. 4 – pedunculus cerebellaris inferior. 8 – lobulus semilunaris inferior. 12 – flocculus. fissura horizontalis. ce trece pe marginea posterioară a emisferelor. eferenţele sale se fac prin trei nuclei şi pot fi identificate trei sindroame cerebeloase. alungită sagital. două porţiuni laterale voluminoase – emisferele cerebeloase. cortexul său este compus din trei straturi. impară. 7 – fissura horizontalis. vallecula cerebelli. 2 – lingula cerebelli. 208). Vermisul este separat de emisferele cerebeloase prin şanţul paramedian. 3 – pedunculus cerebellaris superior. hemispheria cerebelli (fig.

209. ultimele reprezintă nişte circumvoluţiuni lungi şi înguste pe suprafeţele emisferelor.incizură – una anterioară şi alta posterioară. Din punct de vedere filogenetic. ontogenetic şi funcţional cerebelul este împărţit în trei lobi (fig. ce împart cerebelul în lobi. Tot în această incizură pătrunde coasa cerebelului. Schematizarea suprafeţelor superioară şi inferioară ale cerebelului (după A. iar cea posterioară este mai largă şi în ea se observă extremitatea posterioară a vermisului. Young). Graţie unui număr mare de folii suprafaţa cerebelului la adult constituie 850 cm2. lobuli et folia cerebelli. – 383 – . Aceste şanţuri se continuă şi pe vermis. lobus cerebelli. Pe suprafaţa cerebelului se găsesc şanţuri mai adânci – fisuri. realizând astfel o corespondenţă între lobulaţia vermisului şi cea a emisferelor cerebeloase. şi şanţuri mai superficiale ce îl împart în lobuli şi folii. incizura anterioară este orientată către ventriculul iV. 209): Lob anterior Fisura primară Intermediar Lateral Fisura posterolaterală Lob floculonodular Intermediar Vermis Lateral Emisfera Fig.

ce prezintă o porţiune a vermisului. Cel mai izolat şi mai vechi filogenetic este lobulul flocul. care cuprinde nodulul. 210) se găsesc în profunzimea substanţei albe. şi prezintă conexiuni puternice cu cortexul cerebral îndeplinind rolul de coordonare a actului motor voluntar. lobul mic. . În structura cerebelului. cele două feluri de substanţe. Prin pedunculul flocului. lobus posterior cerebelli. Substanţa albă. este cea mai mare parte a cerebelului şi se află între fisurile posterolaterală şi primară. Acest lobul împreună cu lingula constituie partea cea mai veche a cerebelului – arhicerebelul. un aspect caracteristic. pedunculus flocculi. floculul se uneşte cu nodulul.lobul flocculonodular. Dinspre medial spre lateral – 384 – . care aderă la faţa ventrală a pedunculului cerebelos mediu. iar pe faţa inferioară este separat de lobul floculonodular prin fisura posterolaterală. nuclei cerebelli. Filogenetic este cea mai nouă parte a cerebelului – neocerebel. lobus cerebelli anterior. pe secţiune transversală. ambii floculi şi pedunculii floculilor. corpus medullare cerebelli. lobus flocculonodularis. este situat cel mai superior. archicerebellum. Substanţa cenuşie dispusă periferic formează scoarţa cerebelului. au o dispoziţie inversă decât în măduva spinării – substanţa cenuşie fiind situată la periferie. formează corpul medular al cerebelului. flocculus. de-o parte şi de alta a liniei mediane. . neocerebellum. fiind dispusă la interior. de unde şi denumirea de arborele vieţii. iar substanţa albă spre interior. Este conectat cu proprioreceptorii prin căile spinocerebeloase şi are rol în coordonarea tonusului muscular. paleocerebellum.lobul posterior. prezintă paleocerebelul.. nucleii cerebeloşi (fig. Limita de separaţie a celor două substanţe are. arbor vitae. iar cea aşezată central constituie nucleii cerebelului. este situat cel mai inferior şi posterior de fisura posterolaterală. cortex cerebellum.lobul anterior. albă şi cenuşie. care a fost asemănat cu coroana unui arbore. aflată în strânsă corelaţie cu sistemul vestibular şi cu rol în monitorizarea echilibrului. despărţit de lobul posterior prin fisura primară (vizibilă pe faţa superioară a cerebelului). nodulus.

aceştia sunt: nucleul fastigial. orientată medial şi dorsal. Pedunculii cerebeloşi inferiori. Pedunculii cerebeloşi medii. dislocat lateral faţă de nucleul globos şi emboliform. Prin intermediul formaţiunilor nervoase cu care este – 385 – . aparţine neocerebelului. pedunculi cerebellares superiores. unesc cerebelul cu bulbul rahidian şi măduva spinării. prin pedunculii cerebeloşi medii trec căi aferente prin care scoarţa cerebrală se leagă de cerebel. este de dimensiuni mai mari. Substanţa albă a emisferelor cerebeloase este constituită din fibre aferente şi eferente la care se adaugă fibre proprii de asociaţie. leagă cerebelul cu puntea. nucleus globosus et emboliformis. nucleul globos şi emboliform. hilus nuclei dentati. De asemenea. Substanţa albă centrală se continuă cu cele trei perechi de pedunculi. situat în regiunea anterioară a vermisului. numită hilul nucleului dinţat. aparţine paleocerebelului şi sunt situaţi medial de nucleul dinţat. nucleus fastigii. Ele sunt cele mai groase şi au în alcătuirea lor fibre care fac legătura între nucleii din punte şi scoarţa cerebelului. nucleus dentatus. 1 2 3 Fig. 4 – nucleus dentatus. 3 – nucleus emboliformis. pedunculi cerebellares inferiores. 2 – nucleus globosus. ce aparţine arhicerebelului. ce unesc foliile şi lobii cerebeloşi. precum şi fibre care trec de la nucleii cerebeloşi dintr-o emisferă la cei din emisfera cerebeloasă opusă. cu partea deschisă. ce fac legătura cerebelului cu trunchiul cerebral. Nucleii ce4 rebelului (schemă): 1 – nucleus fastigi. 210. fac legătura între cerebel şi părţile superioare ale encefalului. fibre care fac legătura între scoarţa cerebeloasă a unei emisfere şi scoarţa cerebeloasă a celeilalte emisfere. imediat deasupra plafonului ventriculului iV. nucleul dinţat. pedunculi cerebellares medii. Pedunculii cerebeloşi superiori.

posterior. 10 – n. 12 – corpora mamillaria. 2 – corpus pinealis. Din punct de vedere descriptiv. ventriculus quartus. unul superior şi altul inferior. Ventriculul IV: 1 – commissura posterior. – 386 – . 211. reprezintă o cavitate asemănătoare unui cort.conectat. cerebelul intervine în reglarea echilibrului. 11 – ventriculus quartus. 6 – hemispherium cerebelli. punte şi bulbul rahidian. ventriculul iV prezintă doi pereţi: unul inferior – planşeul. oculomotorius. 12 1 2 3 4 5 6 11 7 9 10 8 Fig. Ventriculul IV. şi altul superior – plafonul. 4 – velum medullare superius. 9 – tela chorioidea ventriculi quarti. aşezată între cerebel. 7 – fissura horizontalis cerebelli. 211). anterior. Este cavitatea ventriculară a rombencefalului (fig. patru margini şi patru unghiuri – două laterale. 3 – vermis. 5 – laminae albae. a tonusului muscular şi în coordonarea în timp şi în spaţiu a mişcărilor voluntare şi semivoluntare. 8 – velum medullare inferius.

trigonum nervi hypoglossi. Ele împart rombul în două triunghiuri: unul inferior – bulbar. Această arie prezintă superior. în regiunea pontină. are în profunzime nuclei vestibulari şi auditivi ai nervului vestibulocohlear (Viii). . în profunzimea căruia este situat nucleul vegetativ al nervului vag. racordat între ele.Planşeul este reprezentat de feţele posterioare ale bulbului şi punţii care formează fosa romboidă. tuberculul acustic. împarte fosa romboidă în două părţi egale. şi celălalt superior – pontin. care în partea superioară. Triunghiul bulbar al fosei romboide este alcătuit din trei arii triunghiulare: . colliculus facialis. pe suprafaţa fosei romboide. formează coliculul facial. eminentia medialis. .partea anterosuperioară. fossa rhomboidea (fig. Ca limită dintre punte şi bulb. formată de pedunculii cerebeloşi superiori. la nivelul punţii. sulcus medianus. Tavanul ventriculului IV. şi vălul medular superior. Din părţile laterale fosa romboidă este delimitată de pedunculii cerebeloşi superiori şi cei inferiori. în porţiunea inferioară a fosei romboide. tegmen ventriculi quarti. este alcătuit din trei părţi: . de formă triunghiulară situată în unghiul lateral al fosei romboide.triunghiul nervului vag (x). De la nucleii auditivi spre şanţul median pornesc striile medulare ce reprezintă fibre ale căii conductoare a analizatorului auditiv.aria vestibulară. striae medullares ventriculi quarti. ce corespunde proiecţiei nucleului motor a nervului omonim. – 387 – . ce trec transversal prin unghiurile laterale ale fosei romboide. De o parte şi de alta a acestui şanţ se află câte o proeminenţă – eminenţa medială. velum medullare superius. area vestibularis. 205). Şanţul median. trigonum nervi vagi.triunghiul nervului hipoglos (xII). mai profund şi lateral de care se află nucleul nervului facial (Vii). situat lateral de triunghiul sus-numit. Acest colicul corespunde proiecţiei nucleului nervului abducens (Vi). servesc striile medulare ale ventriculului IV.

trigemini. aflate la nivelul unghiurilor laterale ale fosei romboide. trigeminus (V). trigemini. – 388 – . iX. Substanţa cenuşie a fosei romboide conţine nucleii perechilor V. şi nucleul tractului spinal al nervului trigemen. trigemini. comunică cu ventriculul iii şi mai prezintă trei orificii de comunicare cu spaţiul subarahnoidian al encefalului: 1) apertura mediană. nucleus mesencephalicus n. Fig. în care pătrund parţial prelungirile plexurilor coroidiene. Xii de nervi cranieni (fig. care inervează o parte mai redusă a corpului – capul. iar cei motori medială. posedă patru nuclei: nucleul motor. prin apeductul Sylvius. În regiunea triunghiului pontin sunt amplasaţi nucleii nervilor cranieni V – Viii. Dispoziţia nucleilor nervilor cranieni în fosa romboidă Trunchiul cerebral este conectat cu receptorii şi efectorii prin nervii cranieni. în special viscere – nervul vag. Xi. n. . pare. 212. nucleus motorius n. nucleul senzitiv.faţa inferioară a cerebelului ce aparţine vermisului cerebelos. apertura lateralis (orificiul lui Luschka). trigemini. X. nucleul tractului mezencefalic al nervului trigemen. superior. constituit din două porţiuni – nucleul pontin al nervului trigemen. gâtul şi părţi din trunchi. Vii. ce aderă la el. Cavitatea ventriculului iV inferior continuă cu canalul central al măduvei spinării.partea posteroinferioară formată de vălul medular inferior. nucleus spinalis n. Vi. velum medullare inferius. 2) apertura laterală. 213 prezintă substanţa cenuşie a măduvei spinării şi fragmentarea ei la nivelul trunchiului cerebral în nucleii echivalenţi ai nervilor cranieni Nervul trigemen. nucleii senzitivi ocupă în fosa romboidă poziţie laterală. Viii.. nucleus pontinus n. şi de pânza coroidiană a ventriculului IV. ce ajung astfel în spaţiul subarahnoidian. 213). tela choroidea ventriculi quarti. apertura mediana (orificiul lui Magendi) ce se afla la nivelul unghiului inferior al fosei romboide. între ei fiind localizaţi nucleii vegetativi.

salivatorius superior. trigemini. 212. vestibularis lateralis. accessorii. vestibularis superior. motorius n. 7 – nucl. oculomotorii. n. 9 – nucl. 12 – nucl. salivatorius inferior. 13 – nucl. Proiecţia nucleilor nervilor cranieni în fosa romboidă: 1 – nucl. cochlearis ventralis. hypoglossi.X. 14 – nucl. 5 – nucl. pontis n. cochlearis dorsalis. ambiguus. abducentis. trigemini. 20 – nucl. facialis. 17 – nucl. 4 – nucl. 6 – nucl. oculomotorii. 19 – nucl. 3 – nucl. trigemini. dorsalis n. n. n. n. 16 – nucl. accessorius n. solitarius nervi iX. n. – 389 – . mesencephalicus n. 15 – nucl.1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Fig. 2 – nucl. vagi. 11 – nucl. n. 10 – nucl. trochlearis. 18 – nucl. vestibularis medialis. 8 – nucl.

nucleul tractului solitar. n.V IV V VII VI VII NSS Ix NSI x NDV VIII NR VII. Ix. senzitiv şi comun pentru perechile Vii. Echivalenţa componentelor substanţei cenuşii a măduvei spinării cu nucleii nervilor cranieni din trunchiul cerebral. n. situat lateral de coliculul facial. 213. nucleus nervi abducentis. nSS – nucleul salivar superior ce aparţine nervului intermediar Wrisberg sau Vii bis. nervul facial. facialis (Vii). xI xII Fig. un nucleu vegetativ parasimpatic. nucleus n. nR – nucleul rotund. senzitiv al nervului iX. motor. facialis. nDV – nucleul dorsal al vagului. posedă un singur nucleu motor. Cifrele romane reprezintă numărul nucleilor nervilor cranieni. nucleus salivatorius superior. – 390 – . x V V Ix. abducens (Vi). x. Nervul abductor. nSi – nucleul salivar inferior al nervului glosofaringian. iX şi X de nervi cranieni. nucleus tractus solitarii. nucleul salivator superior. are trei nuclei: nucleul nervului facial.

posterior de pedunculul cerebelos superior şi lateral de pedunculul cerebral. nucleus vestibularis lateralis (Deiters). sulcus lateralis mesencephali. Acest triunghi este delimitat din partea anterioară de braţul coliculului inferior. nucleus dorsalis nervi vagi. nucleus ambiguus. Nervul hipoglos. Nervul vag. – 391 – . nucleul vestibular superior. n.Nervul vestibulocohlear. reprezintă formaţiunile de la frontiera dintre rombencefal şi mezencefal: pedunculii cerebeloşi superiori. velum medullare superius. nucleus solitarius. isthmus rhombencephali. vagus (X). iX şi X de nervi cranieni. posedă două grupuri de nuclei: doi nuclei cohleari – nucleul cohlear ventral. lemniscus lateralis. vălul medular superior. parasimpatic. motor. şi nucleul cohlear dorsal. posedă trei nuclei: nucleul ambiguu. nucleul dorsal al nervului vag. Xi. vestibulocochlearis (Viii). nucleul tractului solitar. n. nucleul salivator inferior. nucleul vestibular lateral. dispune de nucleul motor al nervului accesor. care continuă şi în substanţa cenuşie a măduvei spinării până la nivelul segmentelor 5 – 6 cervicale. nucleul vestibular inferior. Xii. dintre care cel motor este comun şi pentru perechile X şi Xi de nervi cranieni: nucleul ambiguu. nucleus cochlearis ventralis. nucleus vestibularis superior (Behterev). nucleus nervi hypoglossi. motor. Nervul glosofaringian. În profunzimea triunghiului se află fibrele lemnisculului lateral (acustic). Istmul rombencefalului. comun pentru perechile Vii. şi patru nuclei vestibulari – nucleul vestibular medial. senzitiv. X. accessorius (Xi). n. hypoglossus (XII). are un singur nucleu motor situat în triunghiul omonim – nucleul nervului hipoglos. n. n. glosopharyngeus (iX). nucleul tractului solitar. Nervul accesor. vegetativ. senzitiv. vegetativ. nucleus vestibularis medialis (Schwalbe). nucleus ambiguus. nucleus salivatorius inferior. pedunculi cerebellares superiores. parasimpatic. În triunghiul bulbar al fosei romboide sunt situaţi nucleii ultimilor patru perechi de nervi cranieni – iX. nucleus cochlearis dorsalis. nucleus solitarius. ultimul este separat de istm prin şanţul lateral al mezencefalului. nucleus nervi accessorii. şi trigonul lemniscului. dispune de trei nuclei. trigonum lemnisci. nucleus vestibularis inferior (Roller).

Pe faţa medială a pedunculilor trece un şanţ longitudinal – şanţul nervului oculomotor. – 392 – . Faţa posterioară prezintă: coliculii superiori. Pe marginea medială a pedunculului cerebral se găseşte originea aparentă a perechii a iii-a de nervi cranieni. prin care îşi fac apariţia rădăcinile nervului oculomotor (iii). fiind unit cu cerebelul prin pedunculii cerebeloşi superiori. sulcus nervi oculomotorius. 204. substantia perforata posterior. Este străbătut de apeductul Sylvius. brachia colliculi inferiores. vălul medular superior de o parte şi alta a căruia se află câte o fosetă. conectaţi prin braţele inferioare. brachium colliculi superioris. Faţa anterioară este caracterizată de prezenţa a două benzi oblic divergente înainte. care prin braţul coliculului superior. colliculi superiores. pedunculis cerebri.205). Este situat între punte (inferior) şi diencefal (superior). şanţul cruciform ce separă tuberculii între ei. originea pedunculilor cerebeloşi superiori. la nivelul căreia apare din profunzime nervul trohlear (iV). singurul nerv cranian cu origine aparentă pe faţa dorsală a trunchiului cerebral. iar posterior ca patru coliculi – tectul (lama cvadrigemină). sulcus lateralis mesencephali. colliculi inferiores. posterioară şi două feţe laterale – dreaptă şi stângă. cu corpii geniculaţi mediali. în sus şi în afară – pedunculii cerebrali. şi două extremităţi (fig. iar cea superioară în masa emisferelor cerebrale în regiunea subtalamică şi în capsula internă. Feţele laterale prezintă şanţul lateral al mezencefalului. fossa interpeduncularis. coliculii inferiori. sunt conectaţi cu corpii geniculaţi laterali. care conţine substanţa perforată posterioară.Mezencefalul Mezencefalul este cea mai scurtă parte a trunchiului cerebral. Extremitatea inferioară se continuă cu puntea. Mezencefalul prezintă patru feţe: anterioară. Anterior se prezintă ca două cordoane de substanţă nervoasă albă – pedunculii cerebrali. care reprezintă un derivat al veziculei cerebrale mijlocii şi care face comunicarea dintre ventriculul iV şi ventriculul iii. Între cei doi pedunculi cerebrali se delimitează fosa interpedunculară.

– 393 – . 10 – fasciculus longitudinalis medialis. substantia nigra. 9 – formatio reticularis. ruber. tractus mesencephalici nervi trigemini. iii – tractus corticospinalis lateralis. 214): lama cvadrigemină. Căile eferente prin crus cerebri: i – tractus corticopontinus frontalis. Culoarea întunecată se datoreşte cantităţii mari de pigment – melanina. nervi trochlearis.Structura internă a mezencefalului Pe secţiunea transversală în structura mezencefalului deosebim (fig. Structura internă a mezencefalului: 1 – nucl. iV – tractus corticospinalis anterior. 2 – tractus tectospinalis. 14 – aqueductus mesencephali. 12 – nucl. colliculi inferioris. Substanţa neagră aparţine sistemului extrapiramidal şi contribuie la menţinerea tonusului muscular şi a activităţii inconştiente a muşchilor scheletici. 214. la nivelul pedunculului cerebral se evidenţiază substanţa neagră. 12 14 11 8 9 4 9 4 II 1 2 10 7 V IV III 13 I 53 6 Fig. 6 – decussatio ventralis tegmenti Foreli. lamina quadrigemina. 7 – lemniscus medialis. ii – tractus corticonuclearis. 8 – lemniscus lateralis. V – tractus corticopontinus occipitotemporalis. 11 – nucl. sau lamina tecti. 3 – decussatio dorsalis. 4 – nucl. ce se conţine în celulele nervoase de aici. 13 – substantia nigra. ce se extinde de la punte şi până la diencefal. 5 – tractus rubrospinalis.

tracturile – 394 – .Substanţa neagră împarte pedunculul cerebral în două porţiuni: una posterioară – tegmentul mezencefalului. dispusă la exterior. nucleul roşu este alcătuit din două părţi: una magnocelulară. tegmentum mesencephali. ce se îndreaptă spre talamii optici. formată din celule mari situate spre periferie. fiind localizat dorsal de substanţa neagră. pars parvocellularis. şi doi inferiori ce conţin centrii subcorticali auditivi. şi alta parvocelulară. Din punct de vedere structural. Aceşti coliculi sunt separaţi între ei prin două şanţuri ce se intersectează sub un unghi drept. iar extremitatea lui inferioară prelungeşte cu frâul vălului medular superior. predomină la om. Extremitatea superioară a şanţului longitudinal formează o lojă pentru corpul pineal. dispusă în interior. lateral şi superior de nucleul roşu. nucleus ruber. Coliculul cvadrigemin superior primeşte fibre aferente de la corpul geniculat lateral. Cel mai voluminos este nucleul roşu. şi alta anterioară – baza pedunculului cerebral. Tegmentul mezencefalic este constituit din căile conductoare ascendente. se leagă de formaţiunile de apariţie mai recentă ale encefalului: cerebel. coliculii sunt formaţi din substanţă cenuşie. Lama cvadrigemenă este constituită din patru coliculi – doi superiori. basis pedunculi cerebralis. bulbul rahidian şi punte. printre care sunt localizaţi nucleii mezencefalului. şanţul transversal separă coliculii superiori de cei inferiori. în care sunt localizaţi centrii subcorticali ai analizatorului vizual. ce conţin fibre nervoase ce pornesc de la scoarţa emisferelor mari spre măduva spinării. care se întinde de la nivelul coliculilor inferiori şi până la talamus. în tegumentul mezencefalic se observă un fascicul de fibre ce întră în componenţa lemniscului medial. scoarţa cerebrală (fibre corticotectale). Pe o secţiune frontală. pars magnocellularis. Baza pedunculului cerebral este formată de către căile conductoare descendente. din celule mici. este mai veche ca apariţie şi de la ea pleacă la măduva spinării tractul rubro-spinal. Fibrele nervoase ale lemniscului medial reprezintă prelungirile neuronilor ii ai căilor sensibilităţii proprioceptive. de apariţie mai recentă pe scara filogenetică. şi din substanţă albă. talamus şi scoarţa cerebrală.

ale cărui fibre se distribuie la nucleul nervului oculomotor (iii). Coliculii cvadrigemini inferiori sunt destinaţi căii auditive.0 cm. fără să joace un rol în perceperea sunetelor. Reflexe de orientare apar şi la producerea bruscă a unui sunet. La coliculul cvadrigemin inferior vin fibre aferente din calea auditivă. în majoritate încrucişate: tractusul tectonuclear. bulb (tectobulbare) şi măduvă spinării (tectospinale). El reprezintă cea mai îngustă parte a sistemului ventricular. pentru muşchii gâtului şi tractusul tectospinal. iar de la el pornesc fibre eferente. nucleul nervului facial (Vii). la apariţia bruscă a unui excitant luminos. coliculul superior. Coliculii superiori sunt destinaţi căii optice. hidrocefalia obstructivă datorată blocajului apeductului este frecventă în această locaţie. ale cărui fibre se termină la neuronii somatomotori din coarnele anterioare ale segmentelor cervicale. adică la fenomenele propriu-zise ale vederii. – 395 – . care sunt dependente de centrii din coliculii inferiori. la nucleii motori din punte (tectopontine). provenind din lemniscul lateral. unde un rol important îl joacă nucleul nervului oculomotor şi nucleul nervului facial. Prin intermediul acestor legături. prin întoarcerea capului în direcţia unde s-a produs sunetul. aqueductus mesencephali. iar de la el pornesc fibre eferente către corpul geniculat medial. Centrii mezencefalici intervin şi în reflexele de orientare. ei constituie un centru reflex pe calea vizuală. la nucleul nervului accesoriu (Xi). Apeductul mezencefalic. coliculii inferiori (fibre auditive) şi măduva spinării prin tractul spinotectal. ei constituie un centru reflex pe calea auditivă. se produce orientarea globilor oculari spre excitant. lungimea căruia nu depăşeşte 2. iar podişul îl constituie tegmentul pedunculilor cerebrali.optice. pentru muşchii globului ocular şi orbicular al ochiului. mezencefalul îndeplineşte funcţii importante în distribuţia normală a tonusului muscular unde un rol important îl joacă nucleul roşu şi substanţa neagră. delimitat superior de lamina tecti. un rol important îl are nucleul nervului accesoriu. fără să participe la perceperea luminii. De exemplu. sau aqueductus cerebri (Sylvius). este un canal care uneşte cavitatea ventriculului iii cu cea a ventriculului iV.

În jurul apeductului mezencefalic se află substanţa cenuşie centrală. nucleus nervi trochlearis. se află nucleul nervului oculomotor. nucleus nervi oculomotorius. de la care sunt inervaţi muşchii globului ocular. nucleu impar parasimpatic. al celui cortical şi în controlul reflexelor spinale. El conţine centrii subcorticali vizuali auditivi şi centri de reglare ai unor funcţii vitale. cum sunt activitatea cardiovasculară. al echilibrului şi al posturii. În primul rând. precum şi nucleii de releu cu cerebelul. respiratorie şi digestivă. nucleus intermedius. precum şi căi proprii trunchiului cerebral ce conectează diferitele sale etaje. La nivelul trunchiului cerebral se află formaţiunea reticulară. în porţiunea ventrală a substanţei cenuşii centrale. prelungirile neuronilor participă la formarea tractului reticulospinal şi a fasciculului longitudinal posterior. este localizat nucleul par al nervului trohlear. Tot aici se închid o serie de reflexe. de la care sunt inervaţi muşchii netezi ai globului ocular (muşchiul sfincter al pupilei şi muşchiul ciliar). La nivelul coliculilor superiori. La nivelul coliculilor inferiori. În porţiunile laterale ale substanţei cenuşii centrale se află nucleul mezencefalic al nervului trigemen. al substanţei reticulare. prin el trec toate căile ce leagă măduva spinării de etajele superioare ale sistemului nervos central. Ceva mai superior de acest nucleu se află nucleul intermediar. substantia grisea centralis. cu rol în reglarea tonusului muscular. fiind primul component al encefalului. îndeplineşte numeroase funcţii dintre care unele sunt de importanţă vitală. în vecinătatea liniei mediane. deoarece se conţin nuclei senzitivi şi motori care au aceleaşi funcţii senzitive şi motorii pentru regiunile feţei şi a capului. nucleus mesencephalicus nervi trigemini. Deci. – 396 – . La nivelul trunchiului se află nucleii de releu ai căilor ascendente şi descendente. Ventral de acest nucleu este localizat nucleul accesor al nervului oculomotor. trunchiul cerebral. nucleus oculomotorius accessorius (iacubovici). în regiunea subapeductală sunt localizaţi nucleii a două perechi de nervi cranieni.

diencephalon. reprezintă porţiunea encefalului. lateral de tracturile optice. această parte are rol în reglarea funcţiilor viscerale. Diencefalul Diencefalul. iar la 1. Liniile limitrofe ale diencefalului pe faţa bazală a encefalului trec anterior prin chiasma optică. nucleii neurosecretori şi centrii superiori ai sistemului nervos vegetativ. . Prozencefalul este format din trei părţi apărute succesiv în decursul filogenezei: . Cavitatea diencefalului este ventriculul iii. fiind acoperit de o parte şi de alta de emisferele cerebrale. comportament instinctiv. la adult are o greutate de aproximativ 1500 g. atac.5 ani de 800 g.neoencefalul la om are cea mai mare dezvoltare şi răspunde de activităţile personalităţii conştiente şi voluntare. Prin substanţa albă trec toate căile conductoare ascendente şi descendente. situată în continuarea şi deasupra mezencefalului. El este localizat sub corpul calos. Substanţa cenuşie a diencefalului formează nucleii subcorticali.paleoencefalul constă din: diencefal şi corpul striat. La diencefal se referă şi două glande endocrine – hipofiza şi epifiza. El este constituit din emisferele cerebrale şi comisurile lor.Prozencefalul Greutatea encefalului la naştere este de aproximativ 300 g. intervine în personalitatea inconştientă şi involuntară: dispoziţie. din jurul ventriculului iii. căpătarea automatismelor. apărare. astfel încât la 90 ani pierde aproximativ 100 g prin deshidratare. între 35 şi 65 ani rămânând staţionar.arhiencefalul constituie prima schiţă a neoencefalului şi este reprezentat de formaţiuni ce aparţin sistemului limbic. nucleii formaţiunii reticulare. alimentare etc. metabolice şi al impulsurilor instinctive: reproducere. iar posterior – 397 – . . a memoriei. Din punct de vedere ontogenetic prozencefalul este constituit din diencefal şi telencefal. Encefalul creşte în greutate din ce în ce mai puţin odată cu înaintarea în vârstă. ulterior începe să piardă în greutate.

215. 1 2 12 3 4 5 11 6 7 10 9 8 Fig. Pe faţa dorsală linia limitrofă posterioară reprezintă şanţul ce desparte coliculii superiori de marginea posterioară a talamusului. thalamencephalon. 3 – septum pellucidum. Talamencefalul la rândul său este constituit din: talamus. şi metatalamus. În structura diencefalului deosebim două porţiuni: partea dorsală – talamencefalul. 6 – adhesio interthalamica. 12 – nucleus caudatus (caput).prin marginea anterioară a substanţei perforate posterioare şi pedunculii cerebrali. aspect superior: 1 – corpus callosum. 215). hypothalamus. 2 – cavum septi pellucidi. epithalamus. 5 – commissura anterior. thalamus. 10 – thalamus. 9 – corpus pineale. Diencefalul şi mezencefalul. epitalamus. metathalamus (fig. 7 – commissura posterior. Stria terminală este limita dintre partea dorsală a diencefalului şi telencefal. şi partea ventrală – hipotalamusul. – 398 – . 4 – fornix. 8 – tectum mesencephali. 11 – ventriculus tertius.

care continuă inferior cu tegumentul pedunculilor cerebrali. grupul nuclear lateral. Spre talamus confluează majoritatea căilor senzitive (extero-. thalamus. care secretă lichid cefalorahidian. Din mezencefal în regiunea subtalamică continuă şi se termină în ea nucleul roşu şi substanţa neagră a mezencefalului. faţa superioară participă la formarea podelei ventriculului lateral împreună cu nucleul caudat şi prezintă tenia talamusului. interoceptive. După ce fac staţie (releu) talamică se proiectează pe scoarţa – 399 – . Această regiune este separată de talamus prin şanţul hipotalamic. faţa laterală separată de nucleii bazali prin braţul posterior al capsulei albe interne. taenia thalami. este format din două mase ovoide de substanţă cenuşie.Talamusul. mai ascuţit ce conţine tuberculul anterior al talamusului. faţa medială ce formează peretele lateral al ventriculului iii şi prezintă stria medulară a talamusului. stria medullaris thalami. care participă la formarea capsulei interne. etc. Lateral de substanţa neagră se află nucleul subtalamic. nucleii talamusului sunt grupaţi în complexe nucleare denumirea cărora este în funcţie de localizarea lor topografică: grupul nuclear anterior. care pot fi la rândul lor: subcorticale şi corticale. de o parte şi de alta a cavităţii ventriculului iii. grupul nuclear posterior. Fiecare talamus prezintă: pol anterior. între nucleii talamici. formând posterior prin unirea lor comisura habenulară de care atârnă glanda epifiza. Sunt circa 60 nuclei. pulvinar thalami. adhesio interthalamica. pol posterior mai lat. proprio-.) care pot fi specifice şi nespecifice. şi extratalamice. laminae medullares thalami. Conexiunile talamusului sunt grupate în conexiuni intratalamice. unite pe linia mediană printr-o comisură cenuşie intertalamică. nucleus subthalamicus (corpul Luys). despărţiţi prin substanţa albă şi uniţi cu scoarţa cerebrală prin corona radiată. pe care se prind plexurile coroidale ale ventriculului lateral. sulcus hypothalamicus. grupul nuclear medial. numit pulvinar. Substanţa cenuşie a talamusului este împărţită în mai multe grupe nucleare prin straturi de substanţă albă. auditive. Sub talamus este situată aşa-numita regiune subtalamică. tuberculum anterius thalami. vizuale. regio subthalamica.

Metatalamusul şi hipotalamusul: 1 – aqueductus cerebri.cerebrală. 6 – corpus mamillare. şi corpul geniculat medial. 9 – infundibulum. opticus. 216. la limita dintre diencefal şi mezencefal. corpus geniculatum laterale. gândire şi creativitate. 11 – n. le prelucrează. metathalamus.tuber cinereum. 7 – substantia perforata anterior. – 400 – 5 6 . Conexiunile în dublu sens ale talamusului cu nucleii subcorticali şi diferite arii corticale permite talamusului roluri de integrare somatovegetativă (conexiuni cu hipotalamusul). 16 1 2 3 15 4 14 13 17 7 8 12 11 10 9 Fig. corpus geniculatum mediale (fig. El este format din corpul geniculat lateral. fie prin căi talamoreticulo-corticale (nespecifice). 14 – corpus geniculatum laterale. 4 – substantia nigra. este localizat postero-inferior de talamus. Conexiunile talamusului cu lobul frontal şi sistemul limbic explică implicarea sa în memoria asociativă. 16 – pulvinar. 216). 5 – pedunculus cerebri. Metatalamusul. 17 – tractus opticus. Talamusul este considerat ca fiind ultimul releu spre scoarţa cerebrală a majorităţii căilor senzoriale. fie prin fibre talamocorticale specifice. somatoendocrină (prin hipotalamus şi hipofiză) etc. 2 – nucleus ruber. 12. 10 – chiasma opticum. Talamusul selecţionează semnalele primite. 15 – corpus geniculatum mediale. 8 – trigonum olfactorium. le integrează şi echilibrează semnalele eferente. cu excepţia celor olfactive. 3 – tegmentum. 13 – substantia perforata posterior.

limitat de o lamă superioară şi una inferioară. El ocupă spaţiul cuprins între chiasmă şi tracturile optice anterior şi cei doi pedunculi cerebrali posterior. reprezintă o prelungire transversală a ventriculului iii. lemniscus lateralis. aşezată inferior de spleniul corpului calos şi deasupra coliculilor cvadrigemeni superiori. subliniind marea importanţă a hipotalamusului spunea că “în această mică zonă arhaică de la baza creierului. care prin intermediul frîurilor epifizei. El este aşezat în partea postero-inferioară a tavanului ventriculului iii şi include epifiza. harvey Williams Cushing (1869 –1939). se ascund resorturile esenţiale ale vieţii instinctive şi afective. având un volum de aproximativ 4 cm3. glandula pinealis. reprezintă porţiunile ventrale ale diencefalului. recessus pineale. denumită şi glanda pineală.Corpul geniculat lateral este o mică masă ovoidă situată infero-lateral de pulvinar. comissura posterior. – 401 – . lateral de coliculul cvadrigemen superior. este alcătuit dintr-un complex de structuri. care poate fi acoperită cu pulpa unui deget. ce se formează la unirea habenulei cu stria medulară a talamusului.3% din masa totală a encefalului. Corpul geniculat medial este situat pe faţa inferioară a pulvinarului. trigonurile habenulare. habenula. Hipotalamusul. În lama inferioară se află comisura posterioară. ce reprezintă încrucişarea capetelor posterioare ale habenulelor înainte de a intra în corpul pineal. Este singura parte vizibilă a diencefalului. pe care omul se străduieşte să le acopere cu o manta a unui cortex de inhibiţie”. Este situat antero-inferior de talamus şi constituie un important centru de coordonare a funcţiilor endocrine. inferior de care se deschide apeductul cerebral (Sylvius). trigona habenulae. recesul pineal. 215). epithalamus. hipotalamusul uman reprezintă 0. situat la baza epifizei. El reprezintă o staţie la nivelul căii optice. cu origini şi roluri diferite (fig. Epitalamusul. comissura habenularum. La nivelul corpului geniculat medial se termină fibrele lemniscului lateral (auditiv). a sistemului nervos vegetativ şi a comportamentului emoţional. se unesc cu faţa medială a talamilor optici. care este unită cu coliculul cvadrigemen superior prin intermediul braţului coliculului superior. comisura habenulară. hypothalamus.

nuclei corporis mamillaris mediales et laterales. dispuse posterior de tuberculul cenuşiu. paramedian şi anterior de substanţa perforată posterioară. Tuberculii mamilari. cu structură şi funcţie complexe. mai subţire. formează aria hipotalamică medială. Chiasma optică. area hypothalamica lateralis. mai bine reprezentat posterior. anterior de tuberculii mamilari. ultimul. dar care are legături cu acesta. . ajunge la tuberculul cvadrigemen superior. chiasma opticum. tuber cinereum cu infundibulul. Substratul subţire de substanţă albă şi substanţă cenuşie. formează nucleii mediali şi laterali ai corpului mamilar. mai bine reprezentat anterior unde formează aria preoptică. iar de părţile laterale trec tracturile optice. 216). iar rădăcina medială. care parţial se încrucişează. De la exterior la interior acestea sunt: . – 402 – . sunt două proeminenţe emisferice. radix lateralis. nuclei tuberales.stratul lateral.arii succesive în jurul cavităţii ventriculului iii. prin care se leagă cu hipofiza. este situată în porţiunea anterioară a hipotalamusului. Rădăcina laterală. hipofiza şi tuberculii mamilari (fig. Tuberculul cenuşiu are o prelungire conică. nucleii corpilor mamilari reprezintă centrii subcorticali ai analizatorului olfactiv. se află posterior de chiasma optică. tractul optic.Din hipotalamus fac parte chiasma optică. area hypothalamica medialis. considerată zonă independentă a hipotalamusului.stratul periventricular. area preoptica. radix medialis. În secţiune frontală la nivelul hipotalamusului se observă dispunerea celulelor nervoase în trei straturi . corpora mamillaria. În tuberculii mamilari se termină stâlpii anteriori ai fornixului. Lateral şi posterior chiasma optică continuă cu tractul optic. Tuberculul cenuşiu. numită infundibul. situată în interior. formează aria hipotalamică laterală. În pereţii tuberculului cenuşiu se conţin nucleii tuberali. vine spre corpul geniculat lateral. . mai voluminoasă.stratul medial mai bine reprezentat anterior. se termină cu două rădăcini în centrii subcorticali vizuali. tuber cinereum. formată din fibrele nervilor optici. infundibulum. ocolind pedunculul cerebral din partea lui laterală. tractus opticus.

Această arie conţine următorii nuclei: . mamilar lateral. suprachiasmatic. 2 – n.nucleul tubero-mamilar . Nucleii hipotalamusului. supraoptic. 12 – n. între comisura albă anterioară şi chiasma optică. 7 – n.preoptic paraventricular . Aria preoptică este o zonă mică situată în partea anterioară a hipotalamusului. paraventricular. 14 – aria hipotalamică laterală. 5 – n.preoptic lateral Aria hipotalamică laterală este limitată lateral de capsula internă şi regiunea subtalamică şi se continuă anterior cu nucleul preoptic lateral.Între ariile hipotalamice laterală şi medială se găsesc columna fornixului. intercalat. mamilar medial. medioventral. 13 – n. 8 – n. posterior de lama terminală. 11 – n. mediodorsal. . 217): 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Fig. pediculul mamilar şi fasciculul retroflex. 4 – n.nucleul lateral – 403 – . hipotalamic anterior.nucleii tuberali . 6 – n. 10 – n. secţiune sagitală: 1 – n.preoptic medial . arcuat. 9 – n. Această arie conţine trei nuclei (fig. 217. hipotalamic posterior. preoptic lateral. preoptic medial. 3 – n.

nucleul suprachiasmatic situat posterior de chiasmă . Regiunea tubelară are patru nuclei: .posterioară sau hipotalamusul posterior cu funcţie ergotropă (simpatomimetică). El are următoarele conexiuni: . care se distribuie la grupări celulare diferite ale hipotalamusului şi totodată la formaţiunile înconjurătoare: talamus.anterioară sau hipotalamusul anterior cu funcţie hipotropă (parasimpatomimetică) . produsă de nucleul paraventricular. mezencefal. hipotalamusul reprezintă zona centrilor subcorticali vegetativi superiori. regiunea subtalamică. dar extrem de dificil de sistematizat pe grupe de nuclei.nucleul paraventricular aşezat juxtafornical .Aria hipotalamică medială este împărţită dinspre anterior spre posterior în trei regiuni: I.nucleul mamilar lateral Aria hipotalamică medială este împărţită din punct de vedere funcţional în două zone: . Complexitatea conexiunilor constă în gruparea în fascicule a unor fibre de origine variată.nucleul infundibular (arcuat) situat înspre tija pituitară . Conexiunile hipotalamusului sunt foarte numeroase.nucleul dorsomedial situat superior de şanţul hipotalamic . – 404 – . Regiunea supraoptică care conţine patru nuclei: . II. Regiunea mamilară este formată din doi nuclei: .nucleul mamilar medial . produsă de nucleul supraoptic.conexiuni internucleare reprezentate prin fibre care leagă diferiţi nuclei hipotalamici între ei.nucleul supraoptic situat călare pe chiasma optică .nucleul anterior care se continuă fără o limită exactă cu aria preoptică nucleii supraoptic şi paraventricular alcătuiesc glanda diencefalică cu rol în secreţia de hormoni: vasopresina.nucleul posterior aşezat posterior de precedenţii doi III. şi oxitocina.nucleul ventromedial situat superior de precedentul .

atât în condiţii normale cât şi de stres influenţează scoarţa cerebrală intervenind în ritmul somn-veghe. ajung la retină. sistemul extrapiramidal şi de la scoarţa frontală. Este un sistem vascular dublu capilarizat. în condiţii normale. scoarţa frontală. Legătura nervoasă este reprezentată de două tracturi: supraoptico-hipofizar şi tubero-infundibular. contribuind substanţial. făcând legătură dintre nucleii vegetativi din hipotalamus şi cei din bulb. homeotermiei etc. etc. şi prin fibre care. la buna funcţionare a organelor interne. . nucleul dorsal al vagului. armonizându-le cu activităţile somatice pentru o cât mai bună integrare în mediul înconjurător. scoarţa cerebrală poate să-şi exercite controlul asupra hipotalamusului. Fielding în anul 1930. Popa şi u. exprimarea stărilor afectivoemoţionale. mai ales extreme . prin tractul optic. reprezentate prin fibre care aduc excitaţii de la mezencefal. de la nucleul dorsal al vagului. hipotalamusul. Artera hipofizară superioară după ce pătrunde prin partea antero-superioară a tijei hipofizare. descoperit de Gr. tonusul cortical mai coborât sau mai ridicat. reprezentate prin fibre care duc incitaţii eferente la mezencefal şi talamus. ce merg prin tija hipofizară până la nivelul adenohipofizei. armonizează activităţile viscerale cu cele somatice. la rândul lui. Prin conexiunile sale hipotalamusul realizează funcţiile integratoare. Legătura vasculară este realizată prin intermediul sistemului port hipotalamo-hipofizar. de la talamus.conexiuni aferente. de la calea optică.. motivaţia comportamentală. de stres. se capilarizează în jurul terminaţiilor axonilor tractului tubero-infundibular. păstrarea homeostazei. atât nervoasă cât şi vasculară. Conexiunile în dublu sens cu majoritatea ariilor corticale indică faptul că în anumite împrejurări. la hipofiză. şi pe de altă parte. – 405 – . are un grad marcant de independenţă faţă de scoarţa cerebrală în ceea ce priveşte reglarea funcţiilor interne. pe de o parte. De la acest nivel ele vor continua cu canalele venoase ale sistemului port. T. formaţiunile olfactive. iar hipotalamusul. hipotalamusul prezintă o legătură dublă cu hipofiza.conexiunile eferente.

5 – hipofiza anterioară. Zona incretă. ventral de talamus. 2 – eminenţa mediana. Fig. necontrolate. este o zonă de 7 trecere între talamus şi mezencefal situată cranial de tegumentul mezencefalic. 218). La nivelul său se continuă formaţiuni ale tegmentului. nucleus subthalamicus. zona increta. cum ar fi lemniscul medial.unde se vor capilariza din nou în jurul celulelor glandulare formând sinusoidele hipofizare (fig. situată ventral de talamus. Lezarea sa poate duce la mişcări violente. de la nucleii cerebelului şi nucleii trigeminali. Sistemul port hipotalamo-hipofizar: 1 – capilare primare. Funcţiile zonei increte sunt încă puţin cunoscute. extremităţile craniale ale nucleului roşu şi substanţei negre. 7 – capilare secundare ale sistemului port hipofizar. 1 2 4 3 Subtalamusul. – 406 – . lateral de hipotalamus şi medial de capsula internă şi nucleul lentiform. zona incretă şi fascicule de fibre proprii sau în tranzit spre alte etaje ale sistemului nervos. 218. Subtalamusul este alcătuit din formaţiuni cenuşii proprii – nucleul subtalamic. 3 – tija hipofizară. 4 – vene porte. Nucleul subtalamic. de care este separat prin braţul posterior al capsulei interne şi este integrat în sistemul motor extrapiramidal. este aşezat medial de globus palidus.5 6 thalamus. 6 – hipofiza posterioară. este reprezentată de o bandă de substanţă cenuşie. nucleul roşu şi măduva spinării. Ea primeşte aferenţe din ariile senzitivo-motorii ale emisferelor cerebrale. Eferenţele sunt spre nucleul subtalamic. probabil este integrată în tot sistemului motor extrapiramidal. sub.

cu baza orientată posterior. 215). Aceste regiuni sunt separate prin intermediul şanţului hipotalamic. şi recesul infundibular. inferior. posterior şi doi pereţi laterali (fig. Pânza coroidă a ventriculului iii are o formă triunghiulară. Peretele inferior sau podişul îl constituie însuşi hipotalamusul şi prezintă două recesuri: recesul optic. tela choroidea ventriculi tertii. Orificiile interventriculare sunt delimitate posterior de adeziunea intertalamică şi anterior de columnele fornixului. recessus infundibuli. în 1/3 inferioară de faţa superioară a hipotalamusului. delimitată de şase pereţi: superior. superior de care se găseşte comisura albă posterioară (comisura epitalamică). şi este dispusă în plan orizontal. care se îndreaptă spre orificiile Monro. recessus opticus. La nivelul acestui perete. anterior. reprezentată de două foiţe ale piei mater. – 407 – . prin intermediul apeductului cerebral Sylvius cu ventriculul iV. este cavitatea diencefalului. Superior de aceasta se situează epifiza în vecinătatea căreia se găsesc alte două recesuri: pineal şi suprapineal. localizat anterior de chiasmă. antero-lateral. numită adeziunea intertalamică. Pe faţa ventriculară a pânzei coroide se găsesc plexurile coroide ale ventriculului iii. aşezată în plan sagital. stâlpii anteriori ai fornixului şi comisura anterioară a encefalului. Peretele posterior prezintă orificiul superior al apeductului lui Sylvius. între cele două feţe mediale ale talamilor optici. prin orificiile interventriculare Monroe cu ventriculii laterali. Peretele anterior este format de lama terminală. unde se vor continua cu plexurile coroide ale ventriculilor laterali.Ventriculul III. Peretele lateral este format: în 2/3 superioare de faţa medială a talamusului. se găseşte o punte de substanţă cenuşie. Peretele superior este format de pânza coroidă a ventriculului III. Ventriculul iii are trei comunicări: inferior. ventriculus tertius. îngustă. dispuse median.

. Din punct de vedere filogenetic. care este mai evident organizată în trunchiul cerebral. concentrări de neuroni realizează nuclei. . iar unii axoni se bifurcă în T.axonii neuronilor reticulari pot fi mai scurţi sau mai lungi. format din câmpuri neuronale şi fibre amestecate. parţial încrucişate şi neîncrucişate. diseminaţi neuniform în lungul trunchiului cerebral.neuronii sunt inegal răspândiţi. .Formaţiunea reticulară În structura sistemului nervos central. structurile reticulare sunt considerate ca fiind cele mai vechi. un neuron reticular poate primi aproximativ 4000 de sinapse – convergenţă. – 408 – .corpii neuronilor reticulari sunt variabili ca formă şi dimensiuni. se descrie şi al treilea component – formaţiunea reticulară. întinsă transversal. După dimensiuni se disting neuroni de talie mică şi neuroni de talie mare. pe lângă substanţa albă şi cenuşie. neuronii formaţiunii reticulare se deosebesc de neuronii altor componente ale sistemului nervos şi prezintă unele particularităţi morfologice: . bogat ramificată. răspândită difuz printre fasciculele de substanţă albă şi nucleii de substanţă cenuşie. şi poate face aproximativ 25000 de sinapse – divergenţă. peste care se adaugă în cursul evoluţiei structuri noi. care preiau o parte din funcţiile sistemului vechi. Formaţiunea reticulară este un sistem multisinaptic. sau chiar giganţi. Colateralele acestor axoni fac sinapsă cu celule din nucleii specifici ai trunchiului cerebral sau scoarţa cerebrală. reprezentând o reţea primitivă. Astfel o stimulare unilaterală poate conduce la răspunsuri bilaterale sau chiar globale. pot fi ascendenţi sau/şi descendenţi. Este dispusă profund. interpătrunsă cu prelungirile altor neuroni. bine conturaţi morfologic şi funcţional. în anumite zone. descendente. cu conexiuni numeroase şi difuze.dendritele au dispoziţie simplă. care se pun în contact cu mulţi neuroni reticulari. un braţ fiind ascendent. Căile de conducere reticulare sunt dificil de delimitat şi sunt ascendente. iar celălalt descendent.

viteza de conducere a impulsului nervos este foarte mică.nuclei laterali . Topografic. căile conductoare reticuloreticulare ascendente şi descendente ce efectuează legătura dintre nucleii formaţiunii reticulare din diferite regiuni ale trunchiului cerebral. Ea constituie calea finală comună pentru totalitatea informaţiilor din mediul extern şi intern.nuclei paramediani . formează o reţea densă de fibre ascendente. Căile conductoare ale formaţiunii reticulare. descendente. Funcţiile formaţiunii reticulare. ce vin de la majoritatea structurilor encefalului spre nucleii formaţiunii reticulare. Paralel cu nucleii proprii ai trunchiului cerebral. longitudinale. unele mielinice altele amielinice. lentă. spre nucleii encefalului şi măduvei spinării. Formaţiunea reticulară are conexiuni cu toate porţiunile sistemului nervos central. transversale şi oblice în toate direcţiile. sunt descrişi şi nucleii formaţiunii reticulare. Se realizează un sistem multineuronal. Ea reprezintă un generator de energie pentru scoarţa emisferelor şi contribuie la re– 409 – . cu viteza de conducere redusă. în diferitele etaje ale trunchiului cerebral..nuclei reticulari dorsali . Datorită numărului mare de neuroni şi de sinapse realizate în formaţiunea reticulară. polisinaptic. motorii sau vegetative. la nivelul formaţiunii reticulare se disting: . Deosebim: căi conductoare reticulopetale. unde nu există specificitate somatică sau vegetativă.nuclei ventrali Formaţiunea reticulară nu transmite mesaje specifice senzitive.prelungirile neuronilor cu morfologie extrem de variată. Formaţiunea reticulară este considerată funcţional principala structură integratoare. Funcţionând ca un tot unitar reglează activitatea ansamblului format din structurile nervoase şi endocrine care au rolul de a menţine organismul în stare de funcţionare normală. căi conductoare reticulofugale ce pornesc de la formaţiunea reticulară spre scoarţa emisferelor.nuclei mediani . senzitivă sau motorie. dar le primeşte pe toate şi le fuzionează într-o informaţie generală difuză care asigură tonusul sistemului nervos central.

fissura transversa cerebri. 18 – sulcus 13 12 11 centralis. intervine în reglarea tonusului muscular şi selectarea impulsurilor din mediul intern şi extern. care desparte emisferele creierului de emisferele cerebelului. 5 – gyrus prae. 13 – lobulus parietalis superior. 10 – fissura longitudinalis cerebri. corpus callosum. trei margini şi trei poli (fig. 12 – gyri occipitalis. 219). telencephalon. Telencefalul Telencefalul. 6 – sulcus centralis. 10 9 – 410 – 2 3 4 5 8 7 6 . separate între ele prin fisura longitudinală a creierului. numită corpul calos. 17 7 – sulcus postcentralis.glarea excitabilităţii şi tonusului tuturor porţiunilor sistemului nervos central. 219. fissura longitudinalis cerebri. hemispheria cerebri. 3 – sulcus frontalis inferior. 2 – sulcus frontalis superior. 14 – lobulus parietalis infe. este partea cea mai voluminoasă a encefalului şi este reprezentat prin emisferele cerebrale.18 centralis. Joacă un rol determinant în ciclul somn-veghe. În porţiunea lor mijlocie emisfera dreaptă şi cea stângă sunt unite prin printr-o lamă de substanţă albă. 11 – polus occipitalis. Faţa superioară a emisferelor cerebrale: 19 1 – polus frontalis. Fiecare emisferă cerebrală prezintă pentru descriere trei feţe. 8 – gyrus postcentralis. 17 – gyrus 14 supramarginalis. 9 – sulcus cinguli.16 rior. Fisura longitudinală în partea sa posterioară se uneşte cu fisura transversală a creierului. 4 – sulcus praecentralis. 15 16 – gyrus angularis. 1 Fig. 15 – sulcus intraparietalis. 19 – lobus frontalis.

desparte lobii frontal şi parietal de cel temporal. margo superior. polus occipitalis. facies superolateralis. separă feţele superolaterală şi medială. . ele sunt mai adânci. Pe suprafaţa emisferelor cerebrale se găsesc o serie de şanţuri. Marginele: superioară. polus frontalis. margo inferolateralis. Polii: frontal. fără o modificare importantă a capacităţii craniene. separă feţele medială şi inferioară. Şanţul central. plană şi faţa inferioară. şanţul parietooccipital. inferolaterală. facies medialis. şanţul lateral. iar 2/3 sunt prezente pe buzele şanţurilor sau în fundul acestora. sulci cerebri. margo inferomedialis. sulcus centralis (scizura Rolando). desparte lobul frontal de lobul parietal. Prin prezenţa şanţurilor şi circumvoluţiilor suprafaţa emisferelor se măreşte de aproximativ trei ori. occipital.şanţuri primare.şanţuri secundare care delimitează circumvoluţiile. Aria totală a cortexului uman este de aproximativ 2200 cm2 din care doar 1/3 este vizibilă la suprafaţă.şanţuri terţiare. Caracterul giral al paliumului este rezultatul extinderii mai mari a cortexului cerebral faţă de substanţa albă subiacentă. temporal şi occipital. inferomedială. facies inferior. Fiecare emisferă prin cele trei şanţuri primare este împărţită în patru lobi cerebrali: frontal. parietal. au un caracter mai constant ca aşezare şi delimitează lobii emisferelor cerebrale – şanţurile central. care apar primele. sulcus parietooccipitalis. temporal. . convexă. care după momentul apariţiei şi după adâncimea lor au fost împărţite în trei grupuri: . lateral. – 411 – . care împart circumvoluţiunile în porţiuni mai mici şi nu sunt constante. desparte lobul parietal de cel occipital. separă feţele superolaterală şi inferioară. chiar în perioada fetală. polus temporalis. medială. mai puţin adânci. parietooccipital.Feţele: superolaterală. Acest aspect al evoluţiei permite o mare suprafaţă a scoarţei cerebrale. sulcus lateralis (scizura Sylvius).

În porţiunea inferioară şanţul lateral prezintă un sector lărgit. 220. 7 – gyrus postcentralis. 22 – sulcus frontalis inferior. 19 – sulcus lateralis. curbându-se la capătul terminal. în lobul parietal. 3 – sulcus frontalis superior. 12 – cerebellum. care poartă denumirea de fosa laterală a creierului. 4 – gyrus precentralis. 13 – fissura transversa cerebri. Şanţul lateral începe pe faţa inferioară a emisferei. se îndreaptă lateral între lobul frontal şi temporal. 9 – pars triangularis. 20 – pars orbitalis. are un traiect oblic în direcţie superioară şi posterioară. care merg în lobul frontal.1 2 3 4 5 6 7 8 9 22 21 201918 17 16 15 14 13 12 11 10 Fig. 10 – giri occipitales. ramus anterior. Şanţurile şi circumvoluţiunile feţei superolaterale ale emisferei cerebrale: 1 – gyrus frontalis medius. la nivelul substanţei perforate anterioare. – 412 – . 6 – sulcus postcentralis. pornesc două ramuri: ramura ascendentă. 14 – gyrus temporalis inferior. 16 – gyrus temporalis medius. 11 – sulcus horizontalis cerebelli. 8 – operculum. 2 – gyrus frontalis superior. şi ramura anterioară. 21 – gyrus frontalis inferior. 17 – sulcus temporalis superior. în partea anterioară. 15 – sulcus temporalis inferior. fossa lateralis cerebri. 18 – gyrus temporalis superior. 5 – sulcus centralis. ramus ascendens. Faţa superolaterală este străbătută de două şanţuri importante: lateral – Sylvius şi central – Rolando. De la acest şanţ.

oblic anteroinferior şi se termină la mică distanţă de şanţul lateral. sulcus frontalis inferior. şi şanţul frontal inferior. lobulus parietalis inferior. care se dispune posterior şi paralel cu şanţul central şi delimitează girusul postcentral. ce se află superior de şanţ. lobus parietalis. girul frontal mijlociu. şi pars opercularis – zona dispusă posterior de ramura ascendentă. care limitează girusul precentral. gyrus frontalis inferior. gyrus postcentralis. coboară pe faţa superolaterală. se îndreaptă posteroinferior delimitând lobulul parietal superior. Anterior şi paralel cu şanţul central este prezent şanţul precentral. lobulus parietalis superior. sulcus frontalis superior. posterioară şi inferioară. Lobulul parietal inferior are trei diviziuni: anterioară. gyrus supramarginalis. Partea anterioară este girusul supramarginal. zona dintre ramura anterioară şi ascendentă. fiind întrerupt de obicei printr-o punte. ce se află inferior de ramura anterioară. sulcus parietooccipitalis. Girusul frontal inferior prin intermediul ramurilor anterioară şi ascendentă ale şanţului lateral este divizat în trei părţi: pars orbitalis.Şanţul central porneşte de la marginea superioară (puţin de pe faţa medială). şanţul intraparietal. Girusul frontal superior se continuă peste marginea superioară a emisferului cu girusul frontal mediu. acest şanţ continuă puţin pe faţa superolaterală. pars triangularis. sulcus intraparietalis. gyrus frontalis superior. sulcus precentralis. sulcus postcentralis. ce trece pe faţa medială a emisferei. şi lobulul parietal inferior. gyrus precentralis. şi girul frontal inferior. gyrus frontalis medius. care împart lobul frontal în girul frontal superior. Acest şanţ are o parte superioară şi una inferioară. localizat inferior de şanţul intraparietal. de care totdeauna este separat prin girusul arcuat. Străbătând marginea superioară a emisferei. Pe faţa superolaterală a lobului parietal se observă două şanţuri: şanţul postcentral. Posterior de şanţul central se află lobul parietal. dar ele pot fi şi continue. începe de la mijlocul şanţului postcentral. De la şanţul precentral pornesc două şanţuri paralele între ele – şanţul frontal superior. ce se arcuieşte peste capătul posterior al şanţului lateral – 413 – . delimitat posterior de şanţul parietooccipital. gyrus frontalis medius.

sulci temporales transversi. lobus temporalis. extremitatea posterioară a căruia se numeşte pol occipital. parietal şi temporal. inferior de acest şanţ se găseşte girul temporal inferior. Comparativ cu alţi lobi are dimensiuni mai reduse. Lobul insulei. Pe faţa superioară a acestei circumvoluţiuni. insula. gyrus angularis. fiind acoperită de operculii frontal. se observă 2 – 3 circumvoluţiuni temporale transversale. prezintă o porţiune a cortexului cerebral situată în profunzimea fosei laterale a creierului. Dintre acestea mai bine pronunţat este numai şanţul occipital transvers. Şanţul temporal inferior. astfel încât pentru al vedea trebuie îndepărtate artificial buzele şanţului lateral. fiind străbătut de şanţuri dificil de sistematizat. se află posterior de şanţul parietooccipital. rotunjită. operculum parietale. sulcus temporalis inferior. lobus occipitalis. sulcus occipitalis transversus. ascunsă în adâncul şanţului lateral. girusul angular. sulcus circularis insulae (fig. cuprinde regiunile inferolaterale ale emisferei şi este separat de lobul frontal şi parietal prin intermediul şanţului lateral. separate una de alta prin şanţurile temporale transversale. Porţiunea inferioară a lobulului parietal inferior împreună cu regiunile inferioare ale circumvoluţiilor pre. gyrus temporalis medius. Lobul occipital. formează polul temporal. El este delimitat de restul scoarţei cerebrale prin şanţul circular al insulei. gyrus temporalis superior. partea posterioară. Porţiunea din lobul temporal ce acoperă fosa laterală a creierului formează operculul temporal. gyrus temporalis inferior.şi postcentrală constituie operculul parietal. Extremitatea sa anterioară. gyri temporales transversi (heschl). operculum temporale. trece paralel cu şanţul lateral şi delimitează împreună girul temporal superior. conturează extremitatea posterioară a şanţului temporal superior. – 414 – . delimitează împreună cu şanţul temporal superior girul temporal mijlociu. 221).Sylvius. sulcus temporalis superior. Faţa laterală a lobului temporal prezintă două şanţuri: şanţul temporal superior. Lobul temporal.

şanţul central al insulei. 10 – gyri breves insulae. Suprafaţa insulei este brăzdată de un şanţ oblic anteroinferior spre vârful lobului insulei. 20 – sulcus intraparietalis. sulcus centralis insulae. gyrus longus insulae. – 415 – . gyri breves insulae. 16 – gyrus longus insulae. iar pe partea posterioară este o circumvoluţiune lungă. 22 – gyrus postcentralis. 11 – limen insulae. 4 – gyrus frontalis superior. 6 – gyrus frontalis medius. 12 – polus temporalis. 3 – sulcus circularis insulae. 221. 8 – polus frontalis.20 21 19 18 22 23 1 2 3 4 5 6 7 17 16 15 14 13 9 8 10 11 12 Fig. 2 – sulcus precentralis. 23 – sulcus centralis. 13 – gyrus temporalis superior. 19 – gyrus supramarginalis. 7 – sulcus frontalis inferior. 9 – pars orbitalis. Partea anterioară este subîmpărţită în 3 – 4 girusuri scurte. Lobul insulei: 1 – gyrus precentralis. 21 – sulcus postcentralis. 14 – sulcus temporalis superior. 5 – sulcus frontalis superior. 18 – gyrus angularis. 15 – gyrus temporalis medius. 17 – polus occipitalis. care o împarte în partea anterioară mai mare şi partea posterioară mai mică.

splenium. rostrum.trunchiul. . îngroşată şi rotungită. Sinelnikov). – 416 – .Faţa medială a emisferei cerebrale La formarea acestei feţe. 222. truncus. situat anterior şi superior de rostru. până la comisura albă anterioară. extremitatea posterioară. corpul callosum. situat la extremitatea anterioară şi inferioară a corpului calos.genunchiul. . care este înconjurat pe toată circumferinţa lui de şanţul corpului calos. prin care este despărţit de restul feţei mediale a emisferei. Relieful feţei mediale a emisferei cerebrale (după R. Paralel şi mai sus de şanţul corpului calos trece şanţul cingular. sulcus cinguli. are aspect de arc care în sens anteroposterior prezintă: . Faţa medială prezintă în partea ei inferioară cea mai mare formaţiune comisurală – corpul calos. genu. Corpul calos.spleniul. sulcus hippocampalis. D. gyrus dentatus. lamina rostralis. continuă posterior şi orizontal cu genunchiul. ce continuă posterior cu lama rostrală. La nivelul spleniului corpului calos şanţul cingular con- Fig. Acest şanţ continuă anterior şi în jos cu şanţul hipocampului. sulcus corporis callosi. este convex anterior şi mult mai gros. . În adâncul acestui şanţ se găseşte girusul dinţat. participă toţi lobii emisferei. cu excepţia insulei.rostrul.

de formă patrulateră. Girul cingular începe sub rostrul corpului calos. . gyrus cinguli. denumită istmul girului cingular. Între segmentul ascendent al şanţului cingular şi şanţul parietooccipital se delimitează precuneusul. dispusă posterior. dispusă anterior. şi şanţul calcarin. situată posterior de spleniul corpului calos. şi o parte mai mare. Această faţă este împărţită de partea iniţială a şanţului lateral Sylvius într-o parte mai mică. istmul şi girul parahipocampic formează girul fornicat. care înconjoară şanţul central. situată superior de şanţul cingular. – 417 – . cuneus.regiunea situată posterior. gyrus fornicatus. gyrus frontalis medialis. care are aspectul unui triunghi cu apexul orientat spre punctul de confluere a şanţurilor delimitante şi corespunde feţei mediale a lobului occipital. Între şanţul calcarin şi cel parietooccipital se delimitează cuneusul. Porţiunea feţei mediale a emisferei. este divizată în două regiuni de extremitatea superioară a şanţului central. Girusul cingular. 223) şi este formată de feţele respective ale lobilor: frontal (regiunea orbitală). înconjoară faţa superioară a corpului calos şi ajunge să se continue posterior cu girul parahipocampic. şanţul parietooccipital. temporal şi occipital. isthmus gyri cinguli. localizat pe faţa medială a lobului parietal. lobulus paracentralis. este reprezentată de lobulul paracentral. prin intermediul unei regiuni îngustate. care coboară puţin şi pe faţa medială a emisferei: . sulcus calcarinus. precuneus.tinuă cu şanţul subparietal. într-un şanţ unic ce reprezintă limita inferioară a istmului girului cingular. care au traiect către medial şi fuzionează aparent sub spleniusul corpului calos. sulcus subparietalis. sulcus parietooccipitalis.regiunea situată anterior de acest şanţ se numeşte gir frontal medial. Faţa inferioară a emisferelor cerebrale Faţa inferioară a emisferelor are un relief foarte complicat (fig. Regiunea posterioară a feţei mediale este străbătută de două şanţuri relativ adânci. Între şanţul corpului calos şi şanţul cingular se află girul cingular.

30 – substanţa nigra. 5 – polus temporalis. 28 – sulcus collateralis. 14 – tegmentum. 24 – nucleus ruber. 20 – sulcus parietooccipitalis.striae olfactoria. 10 – substanţa perforata posterior. opticus.35 33 32 31 30 29 34 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 28 27 26 25 24 23 22 16 17 19 20 18 21 Fig. 18 – gyrus occipitotemporalis medialis. 23 – sulcus calcarinus. – 418 – . 32 – tuber cinereum. 16 – colliculus superior. 4 – n. 25 – corpus geniculatum mediale. 22 – cuneus. 2 – polus frontalis. 13 – gyrus occipitotemporalis lateralis. Relieful feţei inferioare a encefalului: 1 – fissura longitudinalis cerebri. 11 – crus cerebri. 19 – gyrus cinguli. 3 – bulbus olfactorius. 26 – corpus geniculatum laterale. 12 – sulcus hippocampi. 31 – tractus opticus. 9 – corpus mamillare. 34 – trigonum olfactorium. 7 – chiasma opticum. 17 – splenium corporis callosi. 6 – uncus gyri hippocampi. 15 – aquaeductus cerebri. 21 – polus occipitalis. 223. 35 – gyri orbitales. 33 . 8 – infundibulum. 29 – sulcus temporalis inferior. 27 – sulcus occipitotemporalis.

Din ultima porţiune a şanţului colateral se desprinde şanţul rinal. sulcus rhinalis. separă girii occipitotemporali medial şi lateral. bulbus olfactorius. nucleii bazali şi ventriculele laterale. gyri orbitales. gyrus parahippocampalis. se dispune la suprafaţa emisferelor cerebrale ca un strat de substanţă cenuşie. cu o direcţie anteroposterioară. după care se arcuieşte spre medial. uncus. de care este despărţit prin girul lingual. pallium. Partea posterioară corespunde feţelor inferioare ale lobilor temporal şi occipital şi prezintă următoarele elemente: şanţul colateral. sulcus occipitotemporalis. numită şi regiunea orbitală. locul celor mai complexe funcţii de relaţie cu mediul înconjurător. porneşte de pe polul occipital. numită uncus. se află lateral şi este paralel cu şanţul colateral. grosime între – 419 – . Arhitectura emisferelor cerebrale Emisferele cerebrale sunt constituite din următoarele formaţiuni: scoarţa cerebrală. care sunt instabili. Are o suprafaţă de 2200 cm2. sulcus olfactorius.Partea anterioară. se orientează anterior paralel cu şanţul calcarin. ce reprezintă o continuarea occipitală a girusului parahipocampal. şanţul olfactiv este ocupat de bulbul olfactiv. sulci orbitales. înconjurând extremitatea anterioară a girului parahipocampic. sau manta. gyrus lingualis. care se îndreaptă spre polul temporal. care se găsesc lateral de girul drept şi şanţul olfactiv delimitaţi de sulcii orbitali. girii orbitali. sulcus collateralis. substanţa albă. cortex cerebri. este sediul conştiinţei şi al limbajului. unde delimitează medial girul parahipocampic. care are rolul principal în integrarea organismului în condiţiile mediului. fiind paralel cu marginea medială a lobului frontal. cu care delimitează girul drept. gyrus rectus.şanţul occipitotemporal. precum şi în integrarea părţilor organismului într-un tot unitar. tractus olfactorius. Cortexul cerebral atinge cea mai mare dezvoltare la om. şanţul colateral trece apoi pe faţa inferioară a lobului temporal. reprezintă faţa inferioară a lobului frontal şi întruneşte următoarele elemente: şanţul olfactiv. Scoarţa cerebrală. numită pallium. . tractul olfactiv. gyri occipitotemporalis medialis et lateralis.

neocortexul este locul de terminaţie ale căilor senzitivo-senzoriale şi locul de origine pentru căile motorii voluntare şi automate. examinat microscopic. care uneori poate fi antrenat în activităţi ale arhicortexului. Cortexul cerebral uman este divizat din punct de vedere filogenetic în două părţi: arhipalliumul şi neopalliumul. Atât paleocortexul cât şi arhicortexul sunt părţi ale sistemului limbic. constituie formaţiunea hipocampică. Arhipalliumul. Paleocortexul este situat la baza emisferelor cerebrale şi este asociat cu sistemul olfactiv. 224). ce este alcătuită din: neuroni de tipuri. locul de elaborare a fenomenelor motorii şi senzoriale conştiente care în ansamblu formează aşa-numita viaţă individuală. realizarea automată a unor acţiuni dirijate. prezintă o dispoziţie în straturi suprapuse ale corpilor celulari şi fibrelor de substanţă albă (fig. care pătrund printre nevroglii. Cea mai groasă este scoarţa din regiunea superioară a circumvoluţiilor precentrală. neuronii pot fi grupaţi în două subdiviziuni: celule piramidale şi celule nepiramidale sau granulare. la rândul său. în timp ce arhicortexul. Divizarea neocortexului în arii (zone) funcţionale bazate pe citoarhitectonică propusă de K. nevroglii şi vase sangvine. Astfel. este constituit dintr-o parte străveche. se poate vorbi de o citoarhitectonică pentru modul de aranjare în straturi orizontale ale corpilor celulari. arhicortexul.2 şi 5 mm şi cuprinde zeci de miliarde de neuroni. Arhipalliumul este dotat cu memorie genetică. Cortexul cerebral nu constituie o pătură omogenă. având rol în comportamentul general şi al vieţii instinctive. Aici este sediul vieţii psihice a fiecărui individ. neocortexul este cel mai nou pe scara evoluţiei şi constituie aproximativ 90% din totalul cortexului cerebral. postcentrală şi a lobulului paracentral. când acest control se pierde pentru un timp. neocortexul. la om. cel mai vechi filogenetic. Brodman. forme şi mărimi diferite. – 420 – . precum şi locul zonelor de asociaţie care domină net în suprafaţă în comparaţie cu primele două. iar neopalliumul este reprezentat de neocortex. fibre nervoase. motivate spre atingerea unui scop. Controlul arhicortexului este asigurat de neocortex.

Golgi Nissl Weigert Fig. observate microscopic. (după F. Straturile cortexului cerebral obţinute după coloraţii Golgi. Nissl şi Weigert (de sus în jos – straturile I-V). dar aceasta rămâne valabilă până la elaborarea altor hărţi corticale. Sido). Prima împarte substanţa cenuşie în straturi histologice. iar ultima împarte substanţa cenuşie în coloane celulare verticale existente în toţi lobii cerebrali. devine din ce în ce mai discutabilă pe măsură ce investigarea funcţiilor cortexului progresează. cu excepţia lobului frontal. – 421 – .care a evidenţiat 53 de arii citoarhitectonice. Scoarţa în structura sa prezintă o dublă laminare: orizontală şi verticală. 224.

precum şi celule piramidale mici şi reprezintă unul din sediile sensibilităţii. Aceste circuite mai mult sau mai puţin complicate au ca funcţie transmiterea influxului nervos aferent la neuronul eferent. Aşadar.Deşi neuronii cortexului sunt aranjaţi în şase straturi orientate paralel cu suprafaţa. coloanele verticale sunt organizate în grupuri neuronale orientate perpendicular pe suprafaţă. 2. unităţile verticale alcătuite din lanţurile scurte neuronale se întrepătrund şi sunt legate unele de altele prin sisteme neuronale orizontale situate în toate straturile. 3. care formează o pătură de protecţie pentru straturile mai profunde. fie dendritele unor celule nervoase. fiecare lanţ constituind o unitate funcţională. aşezate în păturile mai profunde. asociaţie şi eferente. De la suprafaţă spre profunzime aceste straturi sau lame sunt următoarele: 1. care reprezintă fie prelungirile axonice ale micilor celule nervoase din această pătură. primeşte aferente corticale şi trimite răspunsuri prin prelungirile neuronilor afectori. se află în raport cu pia mater şi este alcătuit din neuroglii. scoarţa prezintă un sistem funcţional unitar alcătuit din lanţuri sinaptice verticale multiple în formă de coloane. neuronii sunt dispuşi paralel cu suprafaţa cortexului în şase straturi orizontale. şi din puţine celule nervoase foarte mici. care poate fi activat prin intermediul sinapselor. Stratul piramidal extern este constituit din celule piramidale mici. Coloanele celulare verticale conţin mii de neuronii interconectaţi în direcţie verticală şi sunt privite ca unităţi funcţionale. Fiecare coloană ocupă toată grosimea pe suprafaţa acesteia. dar în special în stratul i. – 422 – . primind fibre de la nucleii talamici specifici. Aici se află multe fibre nervoase. format din celule granulare. Acest strat este unul din sediile motricităţii. Stratul molecular sau plexiform. deoarece fiecare şir conţine toate elementele necesare pentru realizarea unui circuit complet – aferente. Stratul granular extern. mijlocii şi mari. Este stratul unde se fac legăturile complexe ale prelungirilor celulelor nervoase din diferite straturi subiacente.

trimiţând impulsuri către periferie.zona senzorială auditivă.4. format din celule nervoase mici. gustative şi vizuale. Deoarece în unele regiuni predomină straturile granulare. Zonele senzoriale sunt regiunile corticale care recepţionează excitaţiile auditive. constituind sediul motricităţii. părţi caracterizate ca neocortex heterotopic. Celulele granulare sunt în număr mare în toate ariile corticale. După caracterele diferitor câmpuri neurocorticale se pot identifica diferite tipuri de neocortex. Stratul granular intern. în mod special în ariile senzoriale şi de asociaţie. primind fibre de la nucleii talamici nespecifici. Zonele senzitive sunt regiunile corticale care recepţionează excitaţiile tactile. Acest strat nu are limite bine definite faţă de substanţa albă subiacentă. 6. în neocortex deosebim: zone senzitive. pe faţa externă. Straturile cu celule piramidale mijlocii. numeroşi axoni ai celulelor piramidale mici întră în structura corpului calos ca fibre comisurale. cu subtipuri granular şi agranular sau piramidal. Acolo unde sunt prezente cele şase straturi. polimorfe şi triunghiulare. Aceste regiuni se află posterior de şanţul central Rolando. Stratul piramidal intern este format dintr-un mare număr de celule piramidale mari. iar în altele cele piramidale. Celulele granulare şi piramidale mici primesc excitaţii de la organele de simţ. 5. reprezintă cel de-al doilea sediu al sensibilităţii. formează neocortexul homotipic. gigantice. de durere. zone motorii şi zone de asociere. trecând şi în lobul frontal. Stratul multiform este format din celule nervoase fusiforme. fiind sediul sensibilităţii. îndeosebi sub forma fibrelor de proiecţie spre straturile subcorticale şi mai puţin ca fibre de asociaţie. mari şi gigantice sunt considerate ca straturi cu celule nervoase motorii. temperatură şi mio-artro-kinetice. localizată în lobul temporal. celule Beţ. în timp ce în alte locuri lipsesc unele pături. în girul central posterior. Axonii acestor celule întră în substanţa albă. în special fibre arciforme scurte pentru girusurile apropiate. Axonii celulelor fusiforme formează fibre de proiecţie şi asociaţie. în girul central anterior. olfactive. zone senzoriale. – 423 – . Ele formează: .

zona senzorială vizuală. situată pe faţa internă a lobului temporal şi faţa inferioară a lobului frontal.. mari şi gigantice Beţ. localizată în vecinătatea zonei olfactive. – 424 – . În toate aceste zone predomină straturile granulare. P. scoarţa cerebrală funcţionează ca un tot unitar. de o parte şi de alta a scizurii calcarine. de unde pornesc căile piramidale. se explică nu prin faptul că acest centru ar conduce funcţia respectivă. Ele se află în lobul frontal. mai nediferenţiate). dar care nu au exclusivitate în determinarea funcţiilor. în regiunea girului central posterior. ceea ce caracterizează scoarţa cerebrală este interdependenţa funcţională a diferitelor ei centri. care se deosebesc între ele atât prin structura lor. Zonele motorii sunt regiunile corticale în care predomină celulele piramidale mijlocii. i. În concepţia lui Pavlov. numeroase cercetări au demonstrat că în interiorul zonelor pot fi identificate regiuni. Pavlov admite existenţa unor centri care au o anumită specializare în analizarea anumitor excitaţii. cât şi prin funcţia pe care o îndeplinesc. Aceasta înseamnă că. ci prin faptul că dispariţia lui schimbă anumite raporturi dintre ceilalţi centri din scoarţă. . de unde descind unele fascicule extrapiramidale (pentru reglarea tonusului muscular şi a mişcărilor mai puţin fine. . Zonele de asociere sunt regiunile corticale alcătuite din celule mici care au rolul de a stabili legătura între diferite arii corticale.zona senzorială olfactivă. şi o zonă premotorie. situată în lobul occipital. numite arii. al cărei diferite părţi se integrează într-un anumit fel. Pierderea unor funcţii. în stare normală. prin distrugerea anumitor arii sau centri. dispusă în faţa zonei motorii. ceea ce determină schimbarea unei anumite stări funcţionale a scoarţei.zona senzorială gustativă. unde o zonă motorie este localizată în girul central anterior.

226). Elementele dispersate sunt distribuite printre aceşti nuclei şi aparţin segmentelor corticale adiacente ale analizatorilor.Principalele arii funcţionale ale scoarţei emisferelor mari După caracteristicile cito. P. În cadrul nucleului au loc analiza. sinteza şi integrarea funcţiilor la nivelul cel mai înalt. i. din punct de vedere funcţional şi corespunzător arhitecturii sale microscopice. 2 5 6 3 4 10 7 8 a 9 13 11 12 14 15 b 16 3 4 1 Fig. La nivelul scoarţei cerebrale. – 425 – . deoarece în cortexul cerebral sunt nuclei şi elemente dispersate.şi mieloarhitectonice. existenţa elementelor dispersate asigură posibilitatea compensării parţiale a funcţiei lezate. A. 225 este dată harta acestor arii după G. Mitchell (1953). Pavlov a demonstrat că aria corticală a oricărui analizator nu reprezintă vre-o zonă cu limite precise de demarcaţie. scoarţa cerebrală a fost divizată în arii corticale. În fig. b – vedere pe faţa medială. În caz de distrugere a nucleului. A. Mitchell): a – vedere pe faţa superolaterală. se găsesc arii sau câmpuri corticale cu funcţii bine stabilite (fig. 225. Câmpurile corticale (după G.

Turaghin): a – faţa superolaterală. 5 – centrul vorbirii articulate. de la el plecând majoritatea fibrelor tractului corticospinal şi corticobulbar. 16 – centrul de proiecţie a analizatorului vizual. Centrii de comandă a mişcărilor segmentelor corpului sunt reprezentaţi pe aceste arii în sens răsturnat: cel al membrelor inferioare în sus. iar capul spre extremitatea in– 426 – . 14 – centrul analizatorului olfactiv. după care urmează trunchiul şi inferior membrele superioare. 2 – centrul analizatorului motor al vorbirii în scris. 4 – centrul sensibilităţii generale. 3 – centrul analizatorului motor. 10 – centrul praxiei. b – faţa medială.V. 15 – centrul analizatorului gustativ. 6 – centrul cortical al recepţiei viscerale. 1 – nucleul analizatorului motor ce asigură funcţia de deviere conjugată a capului şi ochilor în sens a opus. Nucleul analizatorului motor se află în zona motoare a cortexului – girul precentral (ariile 4 şi 6) şi lobul paracentral de pe suprafaţa medială a emisferei bogate în celule piramidale mari (Beţ). 12 – centrul lexic. 13 – centrul asociativ al analizatorului vizual. 11 – centrul steriognoziei. El reprezintă zona de integrare a motalităţii corpului.Fig. 7 – centrul analizatorului auditiv. 226. 8 – centrul analizatorului vestibular. 9 – centrul analizatorului b auditiv. 1. Localizarea funcţiilor în scoarţa emisferelor mari (după V.

O întindere mare o au centrii mişcărilor policelui şi limbii. dar numai apraxie. coordonând mişcările complexe. tactilă. ariile 5 şi 7. 5. Deoarece căile piramidale ce pornesc de la celulele piramidale mari se încrucişează la nivelul trunchiului cerebral (calea corticonucleară) sau la nivelul segmentelor medulare (calea corticospinală). aria 40. concentrate pentru un anumit scop. Lezarea lor produce tulburări de sensibilitate. mişcările opuse ale trunchiului şi extremităţilor. Nucleul analizatorului motor. 3. rolul funcţional al căruia constă în realizarea sintezei tuturor mişcărilor compuse şi combinate. În consecinţă. deglutiţia. Lezarea – 427 – . care vin spre cortexul cerebral. ariile 1. ariile 8 şi 6. Nucleul analizatorului cortical al sensibilităţii generale (termică. Căile conductoare. se află în lobul parietal superior. iar cea a capului în partea inferioară. aşa-numita zonă premotoare. Ariile motoare de asociere. doloră) şi proprioceptive se află în girusul postcentral. se află în porţiunea posterioară a girului frontal mediu. Distrugerea acestei arii conduce la lipsa de coordonare a mişcărilor complexe şi nu dă paralizii. iar la cei stângaci în emisfera dreaptă. 2. 2. adică pierderea capacităţii de a efectua mişcări compuse şi complicate. masticaţia. şi în lobul parietal superior. se intersectează la nivelul diverselor segmente ale măduvei spinării şi la nivelul bulbului rahidian. Nucleul analizatorului sensibilităţii de recunoaştere a obiectelor prin pipăit – stereognozia. Aceste arii au aceeaşi proiecţie răsturnată ca şi motilitatea. 4. Lezarea ariei 40 nu provoacă paralizii. zona motoare din fiecare emisferă e legată cu muşchii scheletici din partea opusă a corpului. cu sensibilitatea membrelor inferioare în partea superioară a ariei. Acest nucleu este unilateral şi la dreptaci se află în emisfera stângă. laringelui şi cei ai faringelui au legături cu zonele motoare din ambele emisfere. orientate spre atingerea unui scop definit.ferioară a girului precentral. girusurile postcentrale ale fiecărei emisfere sunt unite de jumătăţile contrlaterale ale corpului. se află în girusul supramarginal. ca mişcarea conjugată a capului şi ochilor. în comparaţie cu celelalte segmente. 3. iar muşchii membrelor sunt uniţi numai cu o singură emisferă. muşchii trunchiului.

Nucleul analizatorului olfactiv este localizat pe faţa inferioară a lobului temporal. Nucleul analizatorului gustativ se află în girusul postcentral. 8. aria 43. În centrul analizatorului din emisfera stângă sunt proiectaţi receptorii jumătăţii laterale a ochiului stâng şi ai jumătăţii mediale a ochiului drept. se găseşte un număr mare de neuroni de asociere. care au originea în diferite straturi ale scoarţei. legături între neuronii senzitivi şi cei motori din scoarţă. 18. pe de o parte. Legăturile dintre diferitele straturi ale scoarţei se măresc şi prin faptul că dendritele şi axonii celulelor nervoase de aici trimit colaterale în direcţie orizontală. 42. Datorită acestor conexiuni scoarţa cerebrală se prezintă ca o unitate funcţională. ceea ce îi face să se influenţeze unul pe altul. ariile 41. Nucleul analizatorului vizual se află pe girii ce delimitează şanţul calcarin de pe faţa medială a lobului occipital. Spre acest nucleu vin căi conductoare de la receptorii din ambele părţi. iar pe de altă parte între aceştia şi alţi neuroni de la diferite niveluri ale encefalului. Între centrul senzorial gustativ şi cel olfactiv sunt legături strânse. formând plexuri. de aceea o leziune unilaterală în aria auditivă nu conduce la pierderea semnificativă a auzului datorită bilaterismului căilor auditive. O leziune în această arie conduce la anestezie gustativă controlaterală. Deci. 7. 19. pe hipocamp şi în partea anterioară a operculului parietal. numai la o lezare bilaterală a nucleului analizatorului vizual survine o cecitate corticală totală. în regiunea uncusului şi parţial în regiunea hipocampului (aria 11). pe lângă neuronii senzitivi şi neuronii motori. În scoarţa cerebrală. numărul neuronilor de asociere este mult mai mare decât al neuronilor senzitivi şi motori. ariile 17. 52. alte tipuri de sensibilitate generală rămânând intacte. care au rolul de a stabili. Lezarea bilaterală a nucleului provoacă surditate totală. pierderea simţului gustativ. 6. Nucleul analizatorului auditiv se află în porţiunea medie a girului temporal superior din profunzimea şanţului lateral dotată cu girii transverşi heschl. 9. – 428 – .acestui centru va conduce la pierderea funcţiei de a recunoaşte obiectele prin pipăit.

la forme de agnozie. nici senzitive. Termenul de arie asociativă evocă. orientarea spaţială şi abilităţile artistice şi muzicale sunt funcţii ale unei singure emisfere. imposibilitatea recunoaşterii obiectelor şi situaţiilor. dar împreună cu aria specifică funcţionează ca un tot unitar. putând fi influenţată şi prin educaţie. Dacă emisfera stângă este scoasă din funcţie. va fi nevoit să devină stângaci. Emisfera. Funcţiile superioare. altele se formează în timpul vieţii şi au caracter temporar. De exemplu. care ţine sub control membrul superior stâng.şi interareale. Ele au o activitatea complexă integrativă. înţelegerea limbajului şi producerea gândirii emoţionale şi intuitive.În ea întâlnim două feluri de legături: unele există din naştere şi au caracter definitiv. dacă un dreptaci îşi pierde membrul superior drept. nu poate reproduce o figură simplă geometrică. Bolnavul ştie ce trebuie să facă. precum gândirea analitică. Ariile de asociaţie nu sunt nici motorii. fără ajutorul altor simţuri sau la tulburări praxice. în special limbajul. Lezarea ariilor asociative conduce la tulburări în ce priveşte relaţiile spaţiale cu mediul înconjurător. intra. interemisferice comisurale. ce conţine centrii înţelegerii şi producerii limbajului. este numită emisferă dominantă. în special sub aspect funcţional. existând funcţii care nu sunt reprezentate în ambele emisfere. Organizarea mişcărilor are un caracter de dominantă în emisfera stângă la dreptaci şi invers la stângaci. existenţa conexiunilor intracorticale scurte şi lungi. a formei şi dimensiunilor prin examinare tactilă. dar nu poate executa. Ca urmare a acestei observaţii a apărut concepţia de emisferă dominantă. nici funcţional. Ei constituie un fel de centrală de legătură între centrii motori şi senzoriali de pe toată scoarţa cerebrală. fapt ce se va reflecta şi în reorganizarea dominaţiei emisferei drepte. apare bâlbâiala. în realitate ele nu sunt strict identice nici morfologic. Din gruparea neuronilor de asociere rezultă şi formarea centrilor corticali de asociere. Cu toate că la prima vedere cele două emisfere par simetrice ca formă şi dimensiuni. Limbajul este reprezentat în emisfera stângă – 429 – . Dominaţia este un caracter ereditar. în primul rând. cu condiţia ca accidentul să se producă până la vârsta de 12 ani. În cazul lipsei de dominanţă a unei emisfere. emisfera dreaptă poate prelua integral funcţiile acesteia.

– 430 – . emisfera stângă excelează în procesele intelectuale. Limbajul articulat. MS M V ICV ICS Fig. 227). este format din litere. Centrii limbajului articulat şi diferite tipuri de afazii: MS – centrul motor al cuvintelor scrise a cărui lezare evoluează cu agrafie. faringele). în general cea dreaptă. probabil. caracteristica esenţială ce deosebeşte omul de animale. format din organe ale sistemului respirator. limba. MV – centrul motor al vorbirii sau al lui Broca (anartrie – incapacitatea patologică de a articula cuvintele). dinţii. 227. Alături de dominanţa limbajului. cuvinte. precum desenatul şi compunerea muzicii.la un procent mai mare de subiecţi: mai mult de 95% dintre persoanele ce utilizează cu precădere mâna dreaptă şi aproximativ 75% dintre subiecţii ce utilizează cu precădere mâna stângă. excelează în gândirea emoţională. efectuarea calculelor şi verbalizarea. Aparatul fonator. partea superioară a tubului digestiv (cavitatea bucală. recunoaşterea feţelor. precum gândirea analitică. percepţia spaţială şi. Emisfera nondominantă. rezonatorii (sinusurile) sunt coordonaţi în actul vorbirii de către centrii corticali ce formează poligonul vorbirii a lui Pierre Marie (fig. emanate din gândire – trecerea de la gând la exprimarea orală a acestuia şi invers. buzele. în calităţile artistice. iCV – centrul înţelegerii cuvintelor vorbite (surditate verbală). iCS – centrul înţelegerii cuvintelor scrise (cecitate verbală – pierdere a capacităţii de a citi sau de a înţelege sensul limbajului scris). silabe. propoziţii care au ca scop transmiterea de informaţii dintre oameni.

Lezarea acestui centru conduce la afazie motoare. inteligenţiei. Vorbirea este una din cele mai complexe forme de activitate a scoarţei cerebrale. Centrii senzoriali. ariile 40 şi 39. hipocamp. individul înţelege tot ce i se spune. hipotalamici şi porţiunea olfactivă a sistemului limbic. individul nu înţelege cuvintele scrise. 10 şi 11 de la nivelul lobului frontal reprezintă formaţiuni ale intelegenţei umane şi ale integrării sentimentelor de stăpânire a emoţiilor. 27. pentru el acestea nu reprezintă decât nişte pete întunecate. este sediul personalităţii umane. Dacă acest centru este lezat. la fel. El este conexionat în ambele sensuri cu nucleii talamici. Ariile vegetative 23. Lezarea acestui centru conduce la imposibilitatea înţelegerii cuvintelor auzite. însă nu poate vorbi. . 30 şi 33 sunt localizate pe faţa inferioară şi medială a lobilor frontali şi anume: în girii orbitali. unde se face analiza şi interpretarea senzaţiilor auditive şi integrarea lor în percepţii complexe. 29. 11. anterior de centrul motor al mâinii şi degetelor. Centrul motor al limbajului scris se află tot în lobul frontal al emisferei dominante.Centrul înţelegerii cuvintelor scrise se află în girusul parietal inferior. cuvântul este perceput ca un vuet şi nu are nici o semnificaţie.Centrul înţelegerii cuvintelor vorbite se află în girusul temporal superior al emisferei dominante. care împreună formează creierul visceral. aria 22 (aria Wernike). mai dezvoltat la om. 24. al creaţiei. 26. Acest centru conduce mişcările necesare pentru a pronunţa cuvintele şi a le face să se succedă într-o anumită ordine. Lezarea acestui centru conduce la tulburări în executarea scrisului – agrafie. cingular. 10. uncus. în extremitatea posterioară a girusului frontal mijlociu. Lezarea lor pot produce tulburări de comportare. individul nu mai poate articula cuvintele. aria 44 sau centrul Broca (de la numele fiziologului francez care l-a descoperit). aria 40. Lobul frontal. sunt doi: . Dintre centrii de asociere motori cităm: centrul motor al limbajului vorbit şi centrul motor al limbajului scris.Centrii de asociere sunt de două feluri: motori şi senzoriali. Se consideră că ariile 9. al mişcărilor personale specifice fiecărui indi– 431 – . insulă. Centrul motor al limbajului vorbit este situat în porţiunea inferioară a girusului precentral al emisferei dominante (locul de proiecţie a capului şi gâtului).

corpus geniculatum mediale. 2 20 Nucleii bazali: 3 1 – caput nuclei caudati. 8 – hippo. sinteză etc. 9 – tectum me. activând în strânsă legătură cu ceilalţi centri. 13 – radiatio optica. ci se găseşte şi în profunzimea substanţei albe. ci în strânsă corelaţie.19 18 culus tertius. 18 – crus posterior capsulae internae. 20 – commissura anterior. 12 – calcar 9 13 avis. Nucleii bazali şi substanţa albă a telencefalului În emisferele cerebrale. analiză. reprezentaţi prin: corpul striat. 4 – globus 17 pallidus. Secţiune ori1 zontală prin encefal. Fig. Scoarţa cerebrală reprezintă din punct de vedere funcţional un sistem dinamic. Centrii verticali cu localizarea lor în ariile descrise mai sus nu funcţionează izolat. 228. 229). 5 – putamen. 10 12 14 – fimbria hippocampi. substanţa cenuşie nu este dispusă numai la suprafaţa lor. 16 . inhibiţie. 11 15 – pulvinar.14 sencephali. – 432 – . 10 – sulcus calcarinus. 17 – nucleus subthalamicus. extrem de complex (i. 45 2 – crus anterius capsu6 lae internae. 19 – capsula externa.vid. 228. sau nucleii subcorticali. având la bază mecanismele intime de excitaţie.16 cleus ruber. formând nucleii bazali.15 8 campus. 7 6 – claustrum. 3 – ventri. 7 – nu. la baza encefalului. Pavlov). nuclei basales. al emoţiilor estetice şi sentimentelor. 11 – cerebellum (vermis). nucleul amigdalian şi claustrul (fig.

este o masă de substanţă cenuşie localizată în centrul emisferelor cerebrale. corp şi coadă. Nucleul caudat. 12 – sulcus olfactorius. Secţiune frontală prin encefal la nivelul părţii anterioare a septului pelucid: 1 – cavum septi pellucidi. caput nuclei caudati. situat lateral şi superior de talamus. 17 – lobus frontalis. Fiind situat în lobul frontal al emisferei. 11 Corpul striat. 4 – capsula interna.16 17 12 3 15 14 13 4 5 6 7 8 9 12 10 Fig. care seamănă cu o coadă. corpus striatum. 8 – area subcalosa. reprezentată de nucleul caudat şi nucleul lenticular. 5 – nucleus lentiformis. nucleus caudatus. 13 – rostrum corporis callosi. 14 – claustrum. El este apropiat de cel de partea opusă de care este separat prin septul pelucid. capul nucleului caudat se învecinează inferior cu substanţa perforată – 433 – . reprezintă extremitatea cea mai voluminoasă a nucleului şi proemină în cornul frontal al ventriculului lateral. numele de caudat ţine de forma sa. paraventricular. Capul nucleului caudat. 7 – insula. 6 – sulcus lateralis. 3 – caput nuclei caudati. are forma unei virgule. 229. 15 – capsula externa. nucleul caudat este format din cap. 11 – tractus olfactorius. are o lungime de 10 – 11 cm. 16 – laminae septi pellucidi. 10 – gyri orbitales. 2 – radiatio corporis callosi. 9 – lobus temporalis.

reprezintă extremitatea posterioară subţiată a nucleului caudat. care separă putamenul de globus pallidus. nucleul lentiform este divizat în trei porţiuni prin intermediul a două lamele de substanţă albă: o parte laterală – putamen. la nivelul căreia se uneşte cu nucleul lentiform. partea posterioară a capului nucleului se îngustează şi continuă cu corpul nucleului caudat. Faţa inferioară a nucleului lentiform aderă la substanţa perforată anterioară şi se fuzionează cu nucleul caudat prin zone subţiri de substanţă cenuşie ce se întind de-a lungul braţului anterior al capsulei interne. care se află în profunzimea lobului parietal şi formează planşeul porţiunii centrale a ventriculului lateral. şi alta medială – globus pallidus medialis. stria terminalis. substantia perforata anterior. De talamus nucleul caudat e separat printr-o fâşie de substanţă albă – genunchiul capsulei interne. nucleus lentiformis.anterioară. Capsula internă îl separă de talamus şi nucleul caudat. faţă de care este situat lateral. Corpul e separat de talamus printr-o bandeletă de substanţă albă – stria terminală. fapt care a adus acestui complex numele de corp striat. care-l separă de nucleul lentiform. corpus nuclei caudati. Lateral de capul nucleului caudat se află o fâşie de substanţă albă – braţul anterior al capsulei interne. lamina medullaris externa. La nivelul orificiului interventricular Monroe. Pe toată lungimea sa nucleul caudat trimite prelungiri care traversează capsula internă şi sfârşesc în nucleul lenticular. Cele două lame de substanţă albă sunt: lama medulară externă. care împarte globus pallidus în două părţi: una laterală – globus pallidus lateralis. Coada nucleului caudat. şi două părţi mediale – globus pallidus. lamina medullaris interna. – 434 – . La acest nivel coada este unită cu nucleul amigdalian. are formă de piramidă cu baza situată inferior ce corespunde cozii nucleului caudat. Aceste prelungiri dau aspect striat complexului lenticulo-caudat. şi lama medulară internă. cauda nuclei caudati. care participă la formarea tavanului cornului inferior (temporal) al ventriculului lateral. Nucleul lentiform.

capsula interna. talamus şi nucleul lentiform. crus posterior. formaţiune filogenetic mai nouă. măduva spinării). de care este separat prin intermediul capsulei externe. şi nucleul lentiform. şi genunchiul capsulei interne. capsula internă. corpus amygdaloideum. formând coroana radiată. are formă de unghi diedru cu deschiderea laterală în care pătrunde nucleul lentiform (fig. Corpul amigdalian. Claustrul.Filogenetic şi funcţional corpul striat este împărţit în: neostriatul. crus anterior. în aproprierea polului său. formată din nucleul caudat şi putamen. Fasciculele de proiecţie realizează legătura între cortex şi etajele subiacente (talamus. fie că pornesc din scoarţă spre aceste regiuni. trunchiul cerebral. este o lamelă de substanţă cenuşie situată între insulă. Ele converg spre talamus şi corpul striat. fie că se termină în scoarţă. o formaţiune mai veche. de care este despărţit prin capsula extremă. Dorsal el fuzionează cu coada nucleului caudat. capsula extrema. comisurale şi de asociaţie. paleostriatul. capsula externa. neostriatum. unde se întâlnesc cele două braţe. situat între nucleul caudat. cerebel. nucleii bazali. şi un braţ posterior. – 435 – . este situat în profunzimea lobului temporal. Substanţa albă a emisferelor cerebrale este formată din trei sisteme de fibre nervoase: de proiecţie. paleostriatum. Fibrele de proiecţie separă nucleul caudat şi talamusul de nucleul lentiform şi participă la formarea capsulei interne. În plan orizontal. formată din globus pallidum. venind din aceste regiuni. lângă pereţii medial şi superior al cornului inferior al ventriculului lateral. 230). claustrum. între capul nucleului caudat şi nucleul lentiform. între talamus şi nucleul lenticular. Este divizată într-un braţ anterior. genu capsulae internae.

1 2 3 4 d e 5 f 6 g h i 7 10 c 9 b a Fig. h – radiatio acustica. d – fibrae corticospinales. 9 – genu capsulae internae. 7 – crus posterius capsulae internae. Schema dislocării căilor de conducere: 1 – crus anterius capsulae internae. – 436 – . Braţul posterior conţine fibre cortico-spinale dispuse în trei fascicule în următoarea succesiune dinspre anterior spre posterior: . 2 – nucleus lentiformis. 4 – capsula externa. 230. i – radiatio optica. 3 – claustrum. c – tr. de la talamus la scoarţa lobului frontal. f – fibrae corticothalamicae. 5 – capsula extrema. 10 – caput nuclei caudati. b – tractus frontopontinus. Prin el trec fibrele fronto-pontine şi fibrele talamocorticale. Genunchiul este format din fibre cortico-nucleare care ajung la nucleii de origine ai nervilor cranieni. BnA). 8 – thalamus. g – tractus parietooccipitopontinus. Capsula internă. Braţul anterior al capsulei interne serveşte exclusiv conexiunile lobului frontal. frontothalamicus. e – fibrae thalamoparietales. 6 – cortex insulae.fasciculul pentru membrul superior. corticonuclearis. a – radiationes thalamicae anteriores (tr.

rostrum corporis callosi. 231. 5 6 – striae longitudinalis lateralis indussi grisei. 3 – truncus corporis callosi. 231). comisura anterioară. Corpul calos. Corpul calos. Fasciculele comisurale reprezintă fibrele ce fac legătura între cele două emisfere cerebrale şi sunt reprezentate de: corpul calos. truncus corpori callosi. şi două extremităţi: una anterioară curbată în jos. genus corporis callosi.fasciculul pentru membrul inferior. acoperit de lobii occipital. splenium corporis callosi (fig. rostrul corpului calos. 3 4 – radiatio corporis callo4 si. Braţul posterior conţine de asemenea şi fibre cortico-pontine (cu originea în câmpurile 4 şi 6) şi cortico-bulbare. 222. numită genunchiul corpului calos. şi alta posterioară. 7 Corpul calos este format din câteva milioane de fibre care leagă între ele puncte simetrice sau asimetrice de – 437 – 8 . comisura posterioară.fasciculul pentru trunchi. mai voluminoasă spleniumul corpului calos. . fiind o lamă de substanţă albă ce formează tavanul ventriculilor laterali. 7 – for6 ceps major (occipitalis). Este situat în fundul fisurii mediane. Are forma unei lame semieliptice de substanţă albă ce prezintă un corp. fornix. 1 Fig. care se continuă cu o parte subţiată. corpus callosum. 8 – splenium corporis callosi. ve2 dere superioară: 1 – genus corporis callosi.. este cea mai mare comisură între emisferele cerebrale. parietal şi frontal. 5 – striae longitudinales mediales indusii grisei. 2 – forceps minor (frontalis).

continuă în jos şi puţin lateral până la baza encefalului. Fibrele. numită forcepsul posterior sau major. care trec prin trunchiul corpului calos. 232. unesc lobii occipitali. unde ajung la corpii mamilari. crura fornicis. Anterior şi posterior de corp coloanele rămân distanţate între ele. se îndreaptă posterior ocolind polul posterior al talamusului corespunzător şi diri– 438 – . Fibrele comisurale ale corpului calos (1) şi ale comisurii anterioare (2) (secţiune frontală). corpus fornicis. care trec prin genunchi. care trec prin splenium. 233). formând corpul fornixului. 1 2 Fig. Fibrele. columna fornicis. fornix (fig. formând aşa-numiţii pilieri ai fornixului – doi anteriori şi doi posteriori. formând o curbă cu concavitatea posterioară. numită forcepsul anterior sau forcepsul minor. unesc între ei lobii frontali. radiatio corporis callosi. Fornixul. Cei anteriori se numesc columna fornixului. Fibrele.pe scoarţa celor două emisfere cerebrale (fig. forceps major. este situat sub corpul calos şi reprezintă o formaţiune alcătuită din două coloane de substanţă albă care în segmentul lor mijlociu se alătură una de alta. formând o curbă cu concavitatea anterioară. 232). Fibrele transversale ale corpului calos formează în fiecare din cele două emisfere radiaţia corpului calos. Pilierii posteriori. fac legătura dintre centrii substanţei cenuşii din lobii temporal şi parietal ai emisferelor.

cavum septum pellucidi. fibrae arcuatae cerebri. 6 – corpus amygdaloideum. septum pellucidum. formând cinci fascicule importante: – 439 – . unind circumvoluţii vecine sau lungi. unde se continuă cu fimbria şi hipocampul. pătrund în cornul temporal al ventriculului lateral respectiv. El se prinde între lamina rostrală. care delimitează între ele o cavitate mică. Ele pot fi scurte. circa 2 milioane. giri şi lobi ai emisferelor de aceeaşi parte. 2 3 4 1 6 5 În structura fornixului deosebim fibre longitudinale şi transversale. Secţionarea fornixului produce amnezia de fixare a informaţiilor recente. reprezintă o lamă nervoasă aşezată sagital de la corpul calos la fornix. Fornixul face parte din fasciculele de asociaţie ale sistemului limbic şi joacă un rol important în comportamentul instinctiv – emoţional şi în viaţa afectivă. în care se conţine un lichid transparent. Septul pelucid. comissura fornicis. 5 – hippocamp. columnele fornixului. 233. b) sunt fibre care fac legătura între arii. Septul este format din două lame nervoase alăturate. Fibrele longitudinale sunt cele mai numeroase. 2 – columnae fornicis. Fibrele de asociaţie (fig. Fibrele transversale sunt mai puţin numeroase şi la nivelul corpului formează comisura fornixului. 234 a. ultimele sunt mai profunde şi trec de la un lob emisferic la altul. La acest nivel se pot dezvolta chisturi ce pot comunica cu ventriculii laterali. 4 – crus fornicis. Fig. Fornix: 1 – corpora mamillaria. Însă rolul său principal este în procesul de memorizare. genunchiul şi trunchiul corpului calos şi limitează medial cornul anterior al ventriculului lateral. arcuate. 3 – commissura fornicis.jându-se în jos şi înainte.

şi aparţine îndeosebi sistemului limbic.. fasciculus longitudinalis inferior. 3 – fibrae arcuatae. leagă partea anterioară a lobului frontal cu lobii parietal. faţa medială (schemă): 1 – cingulum. temporal şi occipital. 2 – fibrae arcuatae.fasciculul frontooccipital. 4 – fasc.fasciculul uncinat. 234 b. longitudinalis superior. uncinatus. longitudinalis inferior. fasciculus uncinatus. importanţa acestui fascicul constă în faptul că el stabileşte legătura între aria receptoare şi cea efectoare a limbajului. 3 Fig. fasciculus frontooccipitalis. este situat în profunzimea girilor cinguli şi parahipocampic.fasciculul longitudinal inferior. 234a. 3 – 440 – 1 4 . longitudinalis superior. Sistemul de fascicule de fibre asociative din substanţa albă. 1 2 Fig. face legătura între lobul frontal (aria limbajului articulat). leagă polul frontal cu polii occipital 2 şi temporal. fasciculus longitudinalis superior. insulă şi lobul temporal. . . cingulum. 2 – fasc. .fasciculul cingular. Sistemul de fascicule asociative din substanţa albă (schemă) (faţa superolaterală): 1 – fasc. Lezarea acestui fascicul este urmată de afazie de conducere.fasciculul longitudinal superior. face legătura între lobii occipital şi temporal. 3 – fasc. .

bulbus olfactorius. substantia perforata anterior. 3 – uncus. aşezat pe marginea posterioară a ventriculului iii. cu direcţie transversală. iar prin partea dorsală (temporală) uncusul şi nucleii amigdalieni. omul are o capacitate olfactivă mult redusă fiind microsmatic.Fig. Toate aceste formaţiuni sunt situate pe faţa inferioară a lobului frontal. tractul olfactiv. triunghiul olfactiv. 2 – gyrus parahipocampalis. trigonum olfactorium. commissura alba anterior. Comisura albă anterioară. substanţa perforată anterioară. commissura alba posterior. În structura rinencefalului deosebim porţiunea periferică şi porţiunea centrală. fiind cel mai vechi constituent al emisferelor cerebrale. În comparaţie cu unele animale vertebrate. tractus olfactorius. 4 – aria septală. Lobul limbic. reprezintă un cordon îngust cu direcţie transversală. Porţiunea periferică o constituie lobul olfactiv. 235. între epifiză şi deschiderea apeductului mezencefalic. este situată anterior de columnele fornicale şi inferior de nucleul lenticular. alcătuit din: bulbul olfactiv. – 441 – . Se prezintă ca un cordon alb. Comisura albă anterioară prin partea ventrală (olfactivă) leagă substanţa cenuşie din trigonurile olfactoare ale ambelor emisfere. 4 1 4 2 Comisura albă poste3 rioară. şi aceasta a condus la o diminuare a centrilor şi căilor olfactive. partea vizibilă pe faţa mediană a emisferei cerebrale: 1 – gyrus cinguli. Rinencefalul Rinencefalul este situat la limita dintre telencefal şi diencefal.

între diencefal şi neocortex. hipocampul. triunghiul olfactiv. Sistemul limbic cuprinde. hipocampul este considerat ca o structură asociativă cu înalte – 442 – . hipocampul. De aceea. elemente ale sistemului olfactiv – bulbul olfactiv. gyrus fornicatus. scoarţa emisferelor ce înconjoară corpul calos. girusul dinţat.Din porţiunea centrală fac parte: circumvoluţia fornicată. nucleul amigdaloid. Formaţiunile sistemului limbic sunt filogenetic vechi. în primul rând. El a descris lobul limbic format din două circumvoluţii ce înconjoară trunchiul cerebral – cingulat şi parahipocampic (fig. polul lobului temporal.şi paleopalliumului. girusul dentat. graniţă dintre emisfere şi trunchiul cerebral. Graţie numeroaselor şi extinselor sale conexiuni. iar celelalte formaţiuni se împart în structuri limbice corticale şi subcorticale. Cele corticale sunt: girusul fornicat. nu sunt determinate şi de diferiţi autori sunt interpretate diferit. ce se află în adâncul şanţului hipocampic. până când. nucleii anteriori nespecifici ai talamusului şi hipotalamusului. substanţa perforată anterioară. scoarţa suprafeţei orbitale a lobului frontal. Acestea sunt dispuse pe un arc de cerc pe faţa medială a emisferei cerebrale. localizat în cornul inferior al ventriculelor laterale. hippocampus. 235). Limitele anatomice ale sistemului limbic. porţiunea anterioară a insulei. care în regiunea polului temporal se termină cu uncus. tractul olfactiv. Aceste formaţiuni întreţin numeroase conexiuni cu diferite structuri ale sistemului nervos central cărora le trimite şi de la care primeşte fibre cu mediaţie diferită. gyrus dentatus. Formaţiunile subcorticale sunt reprezentate de nucleul caudat. la nivelul hipocampului sosesc practic toate tipurile de modalităţi senzoriale. Sistemul limbic Termenul de limbic a fost pentru prima dată utilizat de către Broca în anul 1878 şi semnifică margine. aparţinând arhi.

sistemul endocrin. – 443 – . hipotalamusul îşi exercită influenţa prin sistemul nervos şi circulator. cum sunt formaţiunea reticulară. Este un sistem complex de integrare a informaţiilor somatice. somnul. care sunt majoritar bidirecţionale. intervenind în adaptarea comportamentului primar (nutriţie. comportamentul şi întregul sistem autonom. o procedură chirurgicală rar utilizată pentru tratamentul epilepsiei. hipotalamusul controlează activitatea viscerală şi ca principal efector al sistemului limbic. Formaţiunea hipocampică joacă un rol cheie în fenomenele de învăţare şi memorizare. nucleul amigdaloid joacă un rol important în comportament şi emoţii. Înlăturarea bilaterală a acestei formaţiuni. conduce la pierderea profundă a memoriei recente sau de scurtă durată şi a abilităţii de învăţare. hipotalamusul şi scoarţa cerebrală. implică practic toate structurile cerebrale. Persoanele ce au suferit o asemenea procedură chirurgicală nu-şi pot aminti nimic din ceea ce s-a întâmplat cu câteva minute înainte (amnezie anterogradă). aportul alimentar. conectată la alte structuri cu organizare complexă. Funcţiile sistemului limbic Sistemul limbic reprezintă centrul suprem de reglare a activităţii sistemului nervos vegetativ şi a hipofizei. Deoarece prezintă atât componente neurale cât şi endocrine. nucleul amigdalian prin conexiunile sale extrem de vaste. reproducerea. reproducere). viscerale şi olfactive. Prin conexiunile sale neurale şi vasculare acesta influenţează balanţa hidrică. iar hipotalamusul asigură exprimarea emoţiilor.funcţii integratoare. declanşează fenomenele asociate emoţiilor. cortexul orbitofrontal şi girusul cingulat au rol în percepere. intelegenţa rămânând intactă. emoţiilor şi memoriei. Subiectul îşi reaminteşte evenimentele din trecutul îndepărtat.

19 12 9 – fimbria hippocampi. 13 10 – gyrus dentatus. ce corespunde lobului parietal. Ventriculii late1 2 rali ai encefalului. Fig. 18 – splenium corporis callosi. 4 23 5 3 – caput nuclei caudati. voluminoase. care comunică fiecare cu ventriculul iii prin orificiul lui Monro şi sunt situate în regiunile medială şi inferioară ale substanţei albe a emisferelor. 24 – cornu anterius ventriculi lateralis. 21 – hippocampus. 20 – thalamus. în lobul occipital şi cornul inferior. 236-237) este format dintr-o parte centrală. în lobul temporal. de la care pleacă trei prelungiri ce pătrund fiecare în câte un lob: cornul anterior. 24 2 – lamina septi pellucidi. secţiune orizontală: 25 3 1 – cavum septi pellucidi. 236. independente.Ventriculii laterali Ventriculii laterali. pars centralis. 18 17 16 14 – bulbus cornu posterior. 19 – commissura fornicis. 15 – cornu posterius ventriculi lateralis. 22 – plexus choro9 ideus ventriculi laterales. în lobul frontal. 5. 23 – stria terminalis. sau ventriculii i şi ii. cornu posterius. 16 – forceps major. 17 – sulcus calcarinus. 6 22 4 – foramen interventricu7 8 lare. – 444 – . cornu anterius. reprezintă două cavităţi neregulate. 13 – calcar avis. 12 – trigonum collate15 rale. 21 10 6 – corpus fornicis. Fiecare ventricul lateral (fig. 14 11 – hyppocampus. 8 – crus fornicis. cornul posterior. 7 – cor20 11 nu inferius ventriculi lateralis. ventriculi laterales. 25 – corpus callosum. cornu inferius.

prezentând doi pereţi: superolateral format din corpul calos (forcepsul posterior. 11 – lam. 10 – thalamus. Cornul posterior sau occipital este scurt şi se termină ascuţit în lobul occipital. 6 – corpus callosum.1 23 4 5 6 13 12 11 7 8 10 9 Fig. format din radiaţiile frontale ale corpului calos. situată între coarnele frontale drept şi stâng. planşeul e reprezentat de către corpul nucleului caudat şi o parte din faţa dorsală a talamusului. – 445 – . o lamă despărţitoare. .superior. 7 – tela choroidea ventriculi tertii. tapetum) şi mai lateral de radiaţiile optice.medial. iar cu cea inferioară la fornix. Partea centrală reprezintă un spaţiu fisural lung delimitat de sus de către fibrele transversale ale corpului calos. 4 – vena cerebri interna. 13 – nucl. 3 – arteria choroidea anterior. 9 – ventriculus tertius. 237. 5 – fornix. Secţiune frontală a encefalului la nivelul porţiunii centrale a ventriculilor laterali: 1 – pars centralis ventriculus lateralis. constituit din septul pelucid. Cornul anterior sau frontal este cel mai lung şi prezintă trei pereţi: . iar medial în calitate de perete serveşte corpul fornixului. afixa. care cu marginea superioară aderă la corpul calos. 2 – plexus choroideus ventriculi lateralis. 12 – vena talamostriară. caudatus.

eminentia collateralis. În structura ventriculului lateral se mai evidenţiază o porţiune. După cum implică şi numele. care este continuu cu plexul coroid al porţiunii centrale şi cornul inferior. foramen interventriculare (Monro). stria terminală. plexus choroideus ventriculi lateralis. Cornul inferior sau temporal pătrunde profund în masa lobului temporal. Anterior este în relaţie cu fornixul şi pulvinarul. precum şi în cornul inferior al ventriculului lateral. Pe planşeul cornului inferior se observă o proeminenţă triunghiulară – eminenţa colaterală. Peretele lateral şi tavanul sunt formaţi de către substanţa albă a emisferei cerebrale. Forma şi raportul dintre ventriculii encefalului sunt prezentate pe fig. hyppocampus. Acest plex reprezintă o consecinţă a prolabării în cavitatea ventriculului a pia mater cerebrale împreună cu vasele sangvine pe care le conţine. situat de-a lungul peretelui său anterior. Orificiul lui Monro. forma acestuia este triunghiulară. numită trigonul sau atrium. glomusul.peretele inferomedial are formă triunghiulară şi prezintă două proeminenţe de substanţă albă. coada nucleului caudat şi tapetum. În partea anterioară a ventriculului lateral. În porţiunea centrală. bulbus cornu posterioris. 238. ce corespunde proeminării spre ventricul a scizurii calcarine. digitationes hyppocampi. – 446 – . se află plexul vascular. care este dată de proeminarea spre ventricul a şanţului colateral. care reprezintă regiunea cea mai largă a ventriculului lateral. reprezentat prin fibrele corpului calos şi pintenul de cocoş. numiţi degetele hipocampului. Trigonul conţine un plex coroid abundent. Plexul coroid are aspectul unor cordoane granulare de culoare roşiatică. glomus choroideus. care se sfârşeşte cu nişte tuberculi. de către stâlpul anterior al fornixului. Peretele medial al cornului inferior este format de hipocamp. anterior şi inferior. calcar avis. fiind orificiul de comunicare dintre ventriculul lateral şi ventriculul iii. atrium. este delimitat posterior de către polul anterior al talamusului. faţa inferioară a talamusului. îndreptându-se spre polul acestuia. prin orificiul interventricular. care înconjoară la mică distanţă polul anterior al talamusului. separate între ele printr-un şanţ – bulbul cornului posterior. iar superior. face legătura cu plexul vascular al ventricului iii. plexul vascular.

densă. 7 – orificiul lateral al ventriculului iV. 238. 4 – cornul posterior. este o membrana fibroasă. fiind vascularizate de capilare arteriale şi venoase. Pia mater şi arahnoida au structuri similare şi sunt numite leptomeninge. strălucitoare. albă. coarnele frontale sunt lipsite de plex coroid ceea ce le face un loc excelent pentru poziţionarea şunturilor în sistemul fluidului spinal. 3 – ventriculul lateral. 8 6 – orificiul median al ventriculului iV. 2 – partea centrală. iar epiteliul ependimar care le acoperă are caracter secretor. Aderenţa de os este puternică. arahnoida şi pia mater.Fig. Dura mater a encefalului. poartă numele de meninge. care aderă strâns de suprafaţa internă a cutiei craniene. alcătuite din ghemuri vasculare acoperite de ependim. Plexurile coroide sunt formate din formaţiuni mai mici. de ţesut conjunctiv. 5 – apeductul mezencefalic. Meningele cerebral şi lichidul cerebrospinal Membranele. care învelesc encefalul şi măduva spinării. 2 1 3 4 5 IV 7 6 Plexurile coroide sunt acoperite de ependim. leptomeninx (meninge moale). De la exterior spre interior ele sunt: dura mater sau pahimeningele. Clinic. – 447 – . dura mater encephali. meninges. Plexurile coroide secretă lichidul cerebrospinal care ocupă cavităţile nevraxului şi spaţiile subarahnoidiene. Imagine de ansamblu a sistemului ventricular al encefalului: 1 – cornul anterior al ventriculului lateral. Cornul occipital de asemenea este lipsit de plex coroid. 8 – cornul inferior.

239. 9 – sinus sagittalis inferior. unde aderă strâns la marginile acestor orificii. coasa cerebelului şi cortul hipofizei (fig. aspect lateral: 1 – sinus cavernosus. 7 – sinus sagittalis superior. 9 2 – sinus petrosus inferior. 5 – sinus 7 transversus. 8 – sinus rectus. cu fenomene de compresiune cerebrală.servind concomitent şi ca periost pentru faţa internă o oaselor craniului cerebral. în dreptul solzului temporalului şi osului parietal. şi se întinde de la crista – 448 – . 6 – sinus occipitalis. 239). falx cerebri. 10 – falx cerebri. aşezat în plan mediosagital. Aceste lame meningeale sunt: coasa creierului. este cel mai mare sept meningeal. Pahimeningele formează o serie de septuri care subîmpart cavitatea craniană în mai multe compartimente. Ele necesită trepanaţie. 3 – sinus petrosus superior. cortul cerebelului. există o zonă unde dura mater poate fi mai uşor decolată. 10 6 5 4 3 2 1 Coasa creierului. fără a atinge corpul calos. de formă semilunară. formându-le câte o teacă care se întinde până la orificiul de ieşire al nervului. care în traumatisme pot da hematoame extradurale. Dura mater trimite prelungiri pe porţiunea intracraniană a nervilor cranieni. În regiunea fosei cerebrale posterioare pahimeningele concreşte cu marginile marelui orificiu occipital şi continuă cu pahimeningele spinal. 4 – sinus 8 sigmoideus. cu evacuarea hematomului şi ligatura vasului rupt. La nivelul fosei cerebrale mijlocii. în care se găsesc ramurile arterei meningiene mijlocii. Fig. Sinusurile pahimeningelui cerebral. Ea pătrunde între cele două emisfere.

conţine sinusul sagital superior. Cortul cerebelului. unde sinusul sagital inferior continuă cu sinusul drept. falx cerebelli. septele durale descrise împart cavitatea craniană în două compartimente laterale. În grosimea marginei inferioare trece sinusul sagital inferior. şi în caz de secţionare – 449 – . care vin în raport cu feţele mediale ale emisferelor şi două margini . În acest mod.gali până la protuberanţa occipitală internă.superioară şi inferioară. Cortul hipofizei. Marginea posterioară a coasei cerebelului aderă la creasta occipitală internă până la marginea posterioară a marelui orificiu occipital. pentru emisferele cerebrale. perechi. În grosimea acestei margini se formează sinusul occipital. dreaptă şi stângă. este dispus orizontal. Aproape de vârful piramidei pahimeningele formează cavul trigeminal care conţine o parte din ganglionul trigeminal şi originea celor trei ramuri ale sale. numite sinusurile venoase ale durei mater. nu colabează. aşezat peste fosa hipofizară a sfenoidului şi perforat de orificiul de trecere al tijei hipofizare. Sinusurile pahimeningelui În grosimea durei mater se găsesc canale colectoare ale sângelui venos intracranian. Pereţii sinusurilor sunt rezistenţi. este dispus adânc în fisura orizontală a encefalului şi separă lobii occipitali ai emisferelor cerebrale de emisferele cerebelului şi se inseră pe marginile şanţului sinusului transvers al occipitalului şi pe marginile superioare ale piramidelor temporale. Prezintă două feţe. reprezintă un mic sept dural mediosagital. formate prin dedublarea pahimeningelui. Marginea superioară. La nivelul protuberanţei occipitale interne coasa creierului concreşte cu cortul cerebelului. tentorium cerebelli. unic pentru cerebel şi trunchiul cerebral. şi un compartiment posterior. care separă parţial cele două emisfere ale cerebelului. diaphragma sellae. traiectul căreia coincide cu şanţul sinusului sagital superior de pe bolta craniană. prin ele sângele venos se scurge în direcţia de la encefal spre vena jugulară internă. sinus durae mater. Coasa cerebelului.

12 – sinus rectus. Aceste particularităţi morfologice ale sinusurilor pahimeningelui permit circulaţia liberă a sângelui de la encefal. iar în partea centrală prezintă o serie de dilatări.240). situate în grosimea durei mater. Sinusul sagital superior. 6 4 – plexus venosi vertebrales interni. Se întinde de la nivelul orificiului orb până la nivelul confluenţei sinusurilor. în ordinea mărimii sunt: Fig. 239. 6 – sinus intercavernosi. lacunae laterales. 7 – sinus sphenoparietalis. creşte în dimensiuni spre posterior şi inferior. Ele sunt variabile ca mărime şi număr. 5 – plexus bazi. venae diploicae. 240. numite lacune laterale. 13 – si. 2 – confluens sinuum.5 laris. sinus sagittalis superior. 3 10 – sinus petrosus superior. 1 – 450 – 7 8 9 10 11 12 13 .2 nus transversus. 4 9 – sinus petrosus inferior. Sinusurile pahimeningelui mai dispun de legături şi cu venele diploice. situate în substanţa spongioasă a oaselor bolţii craniene.ele rămân întredeschise. Deosebim următoarele sinusuri ale pahimeningelui (fig. Spre deosebire de vene. 3 – sinus occipitalis. care la rândul său se varsă în venele ţesuturilor moi externe ale capului. sinusurile nu dispun de valve. Sinusurile venoase ale durei mater comunică cu venele superficiale ale capului prin mici vene comunicante. independent de ondulaţiile presiunii intracraniene. se află în marginea superioară a coasei creierului. 1. numite vene emisare. Sinusurile pahimeningelui cerebral de la baza craniului: 1 – sinus sagittalis superior. 8 – sinus cavernosus. emissaria. vv. 11 – sinus sigmoideus.

El se varsă în porţiunea medie a sinusului transversal. Sinusul cavernos. bifurcându-se în două ramuri. denumită confluentul sinusurilor. cerebri magna. ele conţin trabecule şi lichid cefalorahidian şi cu vârsta se pot calcifica devenind granulaţii arahnoidiene. Sinusul sigmoid. sinus cavernosus. occipitală şi frontală. sinus sigmoideus. v. Porţiunea lui în care se varsă sinusurile sagitale superior şi inferior. continuă sinusul sagital inferior şi este situat la linia de joncţiune a coasei creierului cu cortul cerebelului. este situat pe feţele laterale ale corpului osului sfenoid. sinus sagittalis inferior. În lacune se varsă vene diploice. situat în cele două treimi dorsale ale marginei inferioare a coasei cerebrale. creşte ca dimensiuni în sens posterior şi se termină în sinusul drept. îl înconjoară din spate şi din părţile laterale. În lumenul lor se văd prelungiri ale arahnoidei. este localizat în marginea posterioară a cortului cerebelului şi corespunde şanţului sinusului transversal al occipitalului. 7. 3. sinus rectus. şeii turceşti şi hipofizei. meningeale şi niciodată vene cerebrale. 6. sinus transversus. Ramificaţiile acestui sinus se varsă în sinusul sigmoid. 5. este un sinus mic în grosimea marginii posterioare a coasei cerebelului. La nivelul acestui orificiu sinusul sigmoid trece în vena jugulară internă. Sinusul occipital. el se continuă cu sinusul sigmoid din dreptul locului de vărsare a sinusului pietros superior. şi se întinde de la fisura orbitală superioară până la vârful stâncii temporalului. iar extremitatea lui superioară confluează cu sinusul transvers. Sinusul transvers. occipital şi sinusul drept se numeşte confluentul sinusurilor. 2. cunoscute sub denumirea de vilozităţi arahnoidiene. Specific – 451 – . Sinusul sagital inferior. În sinusul drept se varsă marea venă cerebrală. sinus occipitalis. 4. Sinusul drept.parietală. corespunde şanţului sigmoid şi este continuarea directă a sinusului transvers până la orificiul jugular. Sinusul sagital superior comunică prin vene emisare cu venele superficiale ale capului şi cu lacunele laterale. coboară de-a lungul crestei occipitale interne şi la nivelul marelui orificiu occipital. confluens sinuum.

Plexul bazilar se dispune în dura mater. sinus intercavernosi anterior et posterior. Sinusul pietros superior. prin masa sinusului cavernos trec artera carotidă internă cu plexul simpatic pericarotidian. uneori supuraţii ale cavităţii nazale şi ale sinusurilor paranazale pot conduce la tromboze ale sinusului cavernos şi. Sinusul sfenoparietal. spinos. în fosa endocraniană posterioară. meningită. şi are legături cu sinusul cavernos şi plexul venos al canalului vertebral. fapt ce încetineşte aici fluxul sangvin. rotund. face legătura între sinusul cavernos şi sinusul transvers.acestui sinus este faptul că conţine în lumenul său o serie de trabecule care îi dau aspectul cavernos. iV şi Vi. Sinusul pietros inferior. peste clivus. sinus sphenoparietalis. În acest caz se face ligatura arterei carotide interne. plexul pterigoidian şi faringian prin venele mici ce trec prin orificiile oval. plexus basilaris. situat în şanţul de pe marginea superioară a piramidei temporalului. Sinusul cavernos are conexiuni cu sinusul transvers. sinus petrosus inferior. situat pe marginea inferioară a piramidei osului temporal. – 452 – . 10. face legătura între sinusul cavernos şi bulbul superior al venei jugulare interne. Curentul sangvin poate circula în orice direcţie. Învelite în endoteliu. este localizat în pahimeningele fixat pe marginea liberă a aripilor mici ale sfenoidului. Încetinirea circulaţiei sângelui şi structura spongioasă reprezintă particularităţi care pot favoriza trombozele de sinus cavernos extrem de periculoase şi cu o simptomatologie complexă. în regiunea porţiunii bazilare a occipitalului se unesc între ele prin câteva vene ce formează plexul bazilar. consecutiv. În porţiunea anterioară a sinusului cavernos se varsă vena oftalmică superioară şi sinusul sfenoparietal. nervii iii. sinus petrosus superior. 9. iar ieşirea sângelui din sinus se datorează în parte pulsaţiilor arterelor carotide. vena jugulară internă. în grosimea marginii de inserţie a cortului. 8. Sinusurile pietroase inferioare drept şi stâng. Sinusul cavernos drept comunică cu cel stâng prin sinusul intercavernos anterior şi posterior. formând în totalitate un sinus hipofizar circular. Se pot produce comunicări arteriovenoase între sinusul cavernos şi artera carotidă internă care dau naştere la o tumefiere pulsativă în orbită.

– 453 – . 10 – encephalon. 241). şi este umplut cu lichid cerebrospinal. 4 – sinus sagittalis superior. care trece peste şanţurile cerebrale ca o punte fără a pătrunde în fisurile şi şanţurile emisferelor. este o membrană subţire. Aceste vilozităţi se pot calcifica cu vârsta. 3 – villi arachnoideae. Spaţiul situat între arahnoidă şi pia mater se numeşte spaţiul subarahnoidian.Arahnoida encefalului. Ea se prelungeşte pe o distanţă scurtă de-a lungul rădăcinilor nervilor cranieni. ce conţin lichid cefalorahidian. 5 – cutis. 6 – v. 11 – falx cerebri. 9 – pia mater. emissaria. arachnoidea encephali. fără a urma reliefurile acestora. transformându-se în granulaţii arahnoidiene. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Fig. numeroase de-a lungul sinusului sagital superior (fig. liquor cerebrospinalis. secţiune frontală la nivelul sinusului sagital superior: 1 – dura mater. situată între dura mater şi pia mater. 7 – arachnoidea. 2 – calvaria. sinusurile venoase formând vilozităţile arahnoidiene. cavitas subarachnoidale. Vilozităţile arahnoidei. Între arahnoidă şi dura mater există un spaţiu virtual subdural. 8 – cavum subarachnoidale. De la nivelul arahnoidei pornesc prelungiri care pătrund prin dura mater. 241.

. 242). În această cisternă se deschide ventriculul iV prin orificiile Magendie şi Luschka. La nivelul bazei encefalului şi în alte regiuni spaţiul subarahnoidian se dilată şi formează cisterne subarahnoidiene. în intimitatea ţesutului nervos. 5 – cisterna pontină. cisterna fossae lateralis cerebri. Puncţia acestei cisterne se execută introducând acul între osul occipital şi arcul posterior al atlasului. circulus arteriosus cerebri. nervul facial.cisterna fosei laterale a creierului. cisterna interpeduncularis. . nervul vestibulocohlear. la nivelul ei se găseşte a. ocupă fosa interpedunculară şi conţine cercul arterial.cisterna cerebelomedulară.Spaţiul subarahnoidian prezintă variaţii locale de formă şi dimensiuni datorită neregularităţilor de pe suprafaţa encefalului. . cisterna magna. Fig. cât şi extracranian (nervul optic. 6 – cisterna interpedunculară. cisterna cerebellomedullaris. Cisternele subarahnoidiene: 1 – cisterna pericaloasă. Prelungirile spaţiului subarahnoidian se fac de-a lungul trunchiurilor nervoase. 4 – cisterna magna. 7 – ventriculul iii. 8 – cisterna lamei terminale. cisternae subarachnoideales (fig. 3 – ventriculul iV. 2 – cisterna cerebeloasă. 242. situată pe faţa anterioară a mezencefalului. este una dintre cele mai mari cisterne situată între bulb şi cerebel.cisterna interpedunculară. cisterna chiasmatis.cisterna chiasmatică. cerebrală medie. Aceste cisterne sunt: . în jurul nervilor spinali). 1 8 7 6 5 3 4 2 – 454 – . este situată la nivelul şanţurilor laterale ale lui Sylvius. este situată anterior de chiasma optică.

pia intimă. proemină în interiorul sinusului sagital superior. Volumul lichidului cefalorahidian este condiţionat de ritmul secreţiei sale şi respectiv al drenării sale. Vilozităţile şi granulaţiile arahnoidiene sunt considerate a fi locul principal de drenare a lichidului cerebrospinal din spaţiul subarahnoidian spre sistemul venos. care conţine cantităţi mici de proteine şi glucoză. şi extern sau epipia. aderentă la ţesutul nervos. O secreţie în exces sau un drenaj deficitar poate conduce la tulburări grave ale activităţii sistemului nervos. motiv pentru care lichidul va trece spre sistemul venos. liquor cerebrospinalis.Granulaţiile arahnoidiene. este un lichid clar. deci în plin spaţiu subarahnoidian. ce aderă strâns la suprafaţa creierului. porţiunea inferioară a tavanului ventriculului iV şi pe pereţii mediali ai ventriculelor laterale. fiind înconjurate de o lacună venoasă a sinusului sagital superior. dar în cantităţi diferite. Vasele cerebrale sunt plasate pe faţa externă a piei mater. Pia mater a encefalului. pia mater pătrunde în cavităţile acestor ventriculi. Ele sunt variabile ca număr şi localizare. Toate substanţele din plasma sângelui sunt prezentate şi în lichidul cerebrospinal. – 455 – . la fiecare 3-4 ore această cantitate se reînnoieşte. pătrunzând în toate şanţurile şi fisurile. pia mater encephali. Presiunea hidrostatică este mai mare în spaţiul subarahnoidian decât în sinusurile venoase. Sistemul ventricular şi spaţiul subarahnoidian conţin aproximativ 125 ml de lichid cerebrospinal. Se consideră normală prezenţa a 1-5 celule pe mm3 de lichid (de obicei limfocite). avasculară. Este secretat la nivelul ventriculilor cerebrali de către plexurile coroide. plexus choroideus. Pia mater prezintă două straturi: intern. este o membrană vasculară subţire. unde formează plexuri vasculare. Lichidul cerebrospinal. reprezintă nişte evaginări a pia mater şi arahnoidei care. granulationes arachnoidales (granulaţiile Pacchioni). Prin acumulare de lichid cefalorahidian în sistemul ventricular se dezvoltă hidroencefalie internă. iar în spaţiul subarahnoidian – hidroencefalie externă. perforând dura mater. În aşa regiuni ca tavanul ventriculului iii. Granulaţiile arahnoidiene sunt mai mari şi mai numeroase pe măsura înaintării în vârstă şi tind să se calcifice.

realizează transferul unor substanţe nutritive spre encefal şi eliminarea unor metaboliţi. 243) Vilii arahnoidieni funcţionează ca nişte valve care permit trecerea numai într-un singur sens. Fig. 2 – orificiul interventricular. 6 – cisterna subarahnoidiană. 3 – ventriculul iii. Circulaţia lichidului cerebrospinal: 1 – ventriculul lateral. 7 – sac dural. 12 – sinus sagital superior. 5 – ventriculul iV. de unde excesul este resorbit prin vilozităţile arahnoidiene. 243. 9 – apertura mediană.Lichidul cerebrospinal are rol de protector şi amortizor al encefalului şi măduvei spinării. Circulaţia lichidului cerebrospinal se face astfel: din ventriculii laterali drept şi stâng (din emisferele cerebrale). de aici. dinspre lichid spre sângele venos. prin apeductul Sylvius. permiţând schimbul dintre vase şi ţesutul nervos. în ventriculul iV (între cerebel şi trunchiul cerebral). în sinusurile venoase (fig. prin orificiile Monro. în structura sistemului nervos central sunt determinate trei bariere: sânge-encefal sau hema– 456 – . 8 – spaţiu subarahnoidian. de unde merge în două direcţii: 1 – canalul ependimar al măduvei spinării. contribuie la elaborarea unui mediu constant biochimic. 10 – plex coroid. 11 – granulaţii arahnoidiene. ajunge în ventriculul iii (din centrul diencefalului). 4 – apeduct cerebral. participă la menţinerea constantă a presiunii intracraniene. 12 11 1 2 3 4 56 10 9 8 7 Pentru funcţionarea normală a neuronilor. 2 – prin orificiul median Magendie (de la partea inferioară a plafonului ventriculului iV) ajunge în spaţiul subarahnoidian.

informând formaţiunile corticale despre starea mediului intern al orga– 457 – . cerebel. olfactiv. sunt organizate în linie generală după aceeaşi schemă: 1 – recepţia este asigurată de aparate – receptori simpli. constituită din peretele capilarelor şi prelungirile astrocitelor. capsule articulare. aferente sau senzitive. şi motorie. se disting formele de sensibilitate generală exteroreceptivă şi proprioceptivă conştientă şi inconştientă.căile proprioceptive conduc impulsurile de la muşchi. formată din peretele capilarelor şi stratul de ependim secretor.căile interoceptive transmit impulsurile nervoase de la viscere. la fel şi impulsurile de la organele senzoriale – vizual. După topografia receptorilor şi specializarea lor. sânge-lichid cerebrospinal. Ele sunt cuprinse în cordoanele medulare şi în substanţa albă a trunchiului cerebral. 2 – transmisia se face printr-un lanţ de trei neuroni interconectaţi. gradul de contracţie musculară.căile exteroceptive transmit impulsurile dolore. gustativ. Receptorii ocupă o situaţie diferită şi sunt specializaţi în înregistrarea diferitelor forme de sensibilitate. transmiţând informaţii despre poziţia diverselor segmente de corp. liberi sau incapsulaţi. encefal-lichid cerebrospinal formată din căptuşeala ependimară a ventriculelor şi elementele gliale adiacente. diencefal şi emisfere. Căile de conducere ale encefalului şi măduvei spinării Căile nervoase sunt lanţuri de neuroni interconectaţi sinaptic. Conform caracterului impulsurilor vehiculate căile ascendente sunt grupate în trei categorii: . ligamente. tendoane. care formează plexurile coroide. 3 – proiecţia se face pe o arie corticală bine determinată. .to-encefalică. tactile şi de presiune care apar la influenţa mediului extern asupra pielii. termice. . Căile ascendente. acustic. al treilea fiind un neuron talamic. sau de celule senzoriale. despre amplitudinea şi direcţia mişcării. cu sens de conducere ascendent sau descendent şi cu funcţie senzitivă.

5 – tractul spinotalamic lateral. tractus spinothalamicus lateralis (fig. chimismul sângelui şi al limfei. Primul neuron al căii de conducere (protoneuronul) este situat 6 3 5 2 1 4 Fig.nismului. intensitatea metabolismului. 244). 244. Receptorii acestei forme de sensibilitate sunt terminaţii nervoase libere situate în piele. 7 – exteroreceptorii cutanaţi. Calea conductoare a sensibilităţii dolore şi termice – tractul spinotalamic lateral. 2 – neuronul al ii-lea (nucleii proprii). 3 – neuronul al iii-lea (talamul optic). presiunea din vase şi alte cavităţi. – 458 – 7 . 6 – girusul postcentral. 4 – comisura cenuşie anterioară. Calea sensibilităţii dolore şi termice: 1 – primul neuron (ganglionul spinal).

spre circumvoluţia postcentrală. Calea de conducere a sensibilităţii tactile şi de presiune. prin comisura cenuşie anterioară trece de partea opusă a măduvei spinării şi ajungând în cordonul ei lateral. deoarece toate fibrele neuronului doi trec de partea opusă. Fibrele neuronului al iii-lea al acestei căi conductoare. mai jos de nivelul leziunii. fiind prezentat de celule pseudounipolare. Axonul celui de al doilea neuron. unde la rândul său se împart în ramuri ascendente şi descendente. Axonii acestor celule trec prin braţul posterior al capsulei interne şi mai departe. care leagă talamusul cu cortexul. Axonul primului neuron pătrunde prin rădăcina posterioară a măduvei spinării în cornul posterior al substanţei cenuşii unde formează sinapse cu celulele celui de-al doilea neuron – nucleul propriu. unde se termină prin sinapse pe celulele nervoase din stratul al iV-lea. sau la nivelul neuronului trei. în caz de lezare a uneia din cele două jumătăţi a măduvei spinării la nivelul neuronului doi. iar cele ascendente. intră în componenţa tractului spinotalamic lateral. la rândul – 459 – . Prelungirea periferică a acestui neuron transportă impulsurile de la receptor spre corpul celular. în care este localizat centrul cortical al analizatorului sensibilităţii generale. conduce impulsurile de la receptorii pielii. corona radiata.în ganglionul spinal. Protoneuronul (neuronul i) este localizat în ganglionul spinal a cărui dendrite ajung la receptori. fiind o cale de conducere complet încrucişată. tractus gangliospinothalamocorticalis (fig. iar axonii în componenţa rădăcinii dorsale pătrund în cordonul posterior al măduvei spinării. ajung în circumvoluţiunea postcentrală. Cele descendente fac legături sinaptice cu neuronul doi localizat în substantia gelatinosa (această cale se numeşte tractus gangliospinalis). constituie fasciculul talamocortical. 245). Calea spinotalamică laterală. după încrucişare. O afectare a primului neuron sau a celui de al doilea neuron până la decusaţie conduce la tulburarea sensibilităţii de aceeaşi parte a corpului. va avea loc tulburarea sensibilităţii termice şi dolore din partea opusă a corpului. specializaţi în senzaţia de presiune şi atingere. tractul gangliospinotalamocortical. La nivelul celulelor nucleului talamic dorsolateral acest fascicul face sinapsă cu cel de al treilea neuron. formând coroana radiată.

pătrund în bulb unde fac sinapsă cu neuronul doi. 7 – decusaţia lemniscului medial. 3 – al iii-lea neuron (nucleul gracil şi cuneat). trecând în componenţa cordonului posterior al măduvei spinării. 6 – al iV-lea neuron (talamul optic). situat în nucleus gracilis et nucleus cuneatus (acesta este tractus gangliobulbaris). 245. 8 – comisura albă. 4 – tractul spinotalamic anterior. 2 – al ii-lea neuron (substanţa gelatinoasă). – 460 – . 5 – tractul bulbotalamic. 9 – girusul postcentral.său. Calea sensibilităţii tactile şi de presiune: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 9 6 5 7 3 4 2 1 8 10 Fig. 10 – exteroreceptorii responsabili de simţul tactil şi de presiune.

tractus thalamocorticalis. de la nivelul capsulelor articulare şi a tendoanelor. Deci. la nivelul măduvei spinării deosebim două căi conductoare a sensibilităţii tactile: una încrucişată şi alta neîncrucişată. La nivelul talamusului se află al treilea neuron care prin tractul talamocortical. Calea de conducere a sensibilităţii proprioceptive conştiente de orientare corticală Primul neuron este situat în ganglionul spinal. dar mai jos de ea. În aşa mod. prin comisura albă. cu atât ocupă o poziţie mai medială în cordonul posterior. unde fac sinapsa cu al doilea neuron. periostali. Această cale se termină prin sinapse cu celulele celui de al treilea neuron. dar cu 2-3 segmente mai sus. Dendritele acestor neuroni înregistrează stimulii de la nivelul proprioceptorilor musculari ligamentari. situat în nucleii Goll şi Burdach. unde formează fasciculele lui Goll şi Burdach şi ajung în bulbul rahidian. care trece de partea opusă. trec în cordonul lateral de partea opusă în componenţa tractus spinothalamicus lateralis pe care şi îl formează.Axonii neuronului doi din coarnele posterioare. pătrund în cordonul posterior al măduvei spinării. străbate capsula internă (braţul posterior) şi asigură proiecţia pe girusul postcentral. Axonii neuronului doi din bulbul rahidian ajung la talamus în componenţa lemniscului medial. la lezarea unilaterală a măduvei simţul tactil şi de presiune a pielii din partea opusă nu dispar complet. porţiunile laterale ale cordonului posterior constituie fasciculul cuneat sau Burdach format de către axonii – 461 – . formând încrucişarea lemniscului medial. decussatio lemnisci medialis. Axonii urmează traiectul rădăcinilor posterioare. În caz de lezare unilaterală a acestui fascicul. Cu cât axonii provin de la un ganglion spinal mai jos situat. situat în nucleul talamic dorsal. Din cauza aceasta. lemniscus medialis. dereglarea sensibilităţii de partea opusă va avea loc nu la nivelul afecţiunii. important pentru clinică este de a ţine cont că încrucişarea fibrelor fasciculelor tractului spinotalamic are loc nu la nivelul pătrunderii rădăcinii posterioare în măduva spinării.

5 3 6 4 7 2 1 8 Fig. 8 . care realizează inervaţia proprioceptivă a regiunii cervicale. 3 – al iii-lea neuron (talamul optic). a regiunii toracice superioare şi a membrelor superioare. 5 – zona motorie a scoarţei. 4 – decusaţia lemniscului medial. 6 – fibre arcuate externe ventrale. Axonii porţiunii mediale a cordonului posterior constituie fasciculul Goll şi transmit impulsurile proprioceptive de la partea inferioară a trunchiului şi de la membrele inferioare. 7 – fibre arcuate externe dorsale.celulelor. Calea de conducere a sensibilităţii proprioceptive conştiente de orientare corticală: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 246. 2 – al ii-lea neuron (nucleul gracil şi cuneat). – 462 – .proprioceptorii.

fibrae arcuatae externae posteriores. decusatio lemnisci medialis. fibrae arcuatae internae. gradul de extindere a tendoanelor. şi reprezintă porţiunea iniţială a lemniscului medial. fibrea arcuatae externae anteriores. Prin intermediul căii de conducere a sensibilităţii proprioceptive se transmit semnalele despre tonusul muscular. În caz de lezare a măduvei spinării dispare posibilitatea aprecierii poziţiei diverselor părţi de corp în spaţiu şi are loc dereglarea coordonării mişcărilor. neuronul al doilea în nucleii Goll şi Burdach. care pornesc prin pedunculul cerebelos inferior din partea sa şi se termină în cortexul vermisului cerebelos. 247). Axonii celulelor neuronului al treilea trec prin braţul posterior al capsulei interne şi în componenţa coroanei radiate ating circumvoluţia postcentrală.Axonii neuronului doi. formând încrucişarea lemniscului medial. iar neuronul al treilea în talamus. nucleul analizatorului cutanat se află în lobulul parietal superior (fig. ca şi a sensibilităţii tactile. lemniscus medialis. trec de partea opusă şi prin pedunculul cerebelos inferior se îndreaptă spre cortexul vermisului cerebelos. trece în componenţa fasciculelor Goll şi Burdach la care primul neuron este localizat în ganglionii spinali. despre starea aparatului locomotor în ansamblu ceea ce îi permit individului să aprecieze just poziţia părţilor corpului său în spaţiu în timpul mişcării şi în repaus. Calea proprioceptivă de orientare corticală este încrucişată la nivelul bulbului rahidian. la nivelul unghiului inferior al fosei romboide trec de partea opusă. – 463 – . voluntare dirijate şi corigente. Fibrele arcuate externe anterioare şi posterioare conduc impulsurile nervoase spre cerebel. O parte din fibrele nervoase ale neuronului doi sunt orientate lateral şi se desfac în doi fasciculi: fibre arcuate externe posterioare. Fibrele orientate medial au primit denumirea de fibre arcuate interne. Calea de conducere a sensibilităţii cutanate spaţiale – stereognozei (facultatea de a identifica obiectele prin simţul tactil) Calea de conducere a acestui tip de sensibilitate cutanată. fibrele celui de al doilea fascicul – fibrele arcuate externe anterioare. să realizeze mişcări conştiente. şi parcurgând toate etajele trunchiului cerebral se termină prin sinapse pe celulele neuronului al treilea din nucleul dorsal lateral al talamusului.

5 – decusaţia lemniscului medial. 2 – al ii-lea neuron (nucleul gracil şi cutanat). 3 – al iii-lea neuron (talamul optic). 6 – exteroreceptori. 4 – lobul temporal superior. – 464 – . Calea de conducere a stereognozei: 1 – primul neuron (ganglionul spinal).4 3 5 2 1 6 Fig. 247.

tractus spinocerebellaris anterior.Căile de conducere a sensibilităţii proprioceptive inconştiente impulsurile senzitive de la receptorii aparatului locomotor ajung la cerebel prin intermediul căilor proprioceptive spinocerebeloase posterioare şi anterioare. Semnalele transmise pe această cale informează cerebelul asupra situaţiei de moment a contracţiei musculare. formând tractul spinocerebelos anterior (încrucişat) Gowers. unde prin pedunculul cerebelos superior se termină în cortexul vermisului. unde va face sinapsă cu al doilea neuron din nucleul toracic şi nucleul intermediomedial. tractus spinocerebellaris posterior. iar axonul. Axonii neuronilor din nucleul intermediomedial se încrucişează şi trec în cordonul lateral din partea opusă. Tractul spinocerebelos anterior. Pe traiectul său prin măduva spinării şi prin bulbul rahidian el nu se încrucişează şi de aceea se numeşte tract cerebelos direct. Aceste fascicule vor proiecta informaţii legate de starea de tensiune din muşchii somatici şi modificările lungimii acestora în cerebel şi în ultima instanţă în scoarţa cerebrală. întorcându-se de partea sa. va pătrunde spre cornul posterior al măduvei spinării. în componenţa cordonului lateral al măduvei spinării. ajunge la bulbul rahidian şi apoi în componenţa pedunculilor inferiori ai cerebelului pătrunde în cortexul vermisului. trece în cordonul lateral al măduvei spinării de partea opusă. poziţiei şi ratei mişcărilor părţilor de corp şi forţelor ce acţionează asupra suprafeţei corpului. tractus spinocerebellaris posterior et anterior (fig. – 465 – . Astfel tractul spinocerebelos anterior este de două ori încrucişat. gradul de tensiune a tendoanelor musculare. dendritele vor culege informaţii de la proprioceptori. se ridică în sus şi la nivelul istmului rombencefalului aceste fascicule formează o nouă decusaţie. efectuând o decusaţie în comisura albă. Axonii neuronilor din nucleul dorsal trec în cordonul lateral de aceeaşi parte formând tractul spinocerebelos posterior (direct) Flechsig. Primul neuron se găseşte în ganglionul spinal. 249). 248. prin rădăcina posterioară. Tractul spinocerebelos posterior.

7 – pedunculul cerebelar inferior. 2 – al ii-lea neuron (nucleul toracic). 5 – nucleul dinţat al cerebelului. 248. – 466 – . 3 – tractul spinocerebelos posterior. neuronii medulari sunt excitaţi de stimulii motori sosiţi de la scoarţa cerebrală prin căile corticospinale. 4 – scoarţa cerebeloasă. 6 – proprioreceptorii. Tractul spinocerebelos posterior Flechsig: 1 – primul neuron (ganglionul spinal).4 5 7 2 3 1 6 Fig. Tractul spinocerebelos anterior primeşte informaţii preponderent centrale şi puţine informaţii periferice.

4 – scoarţa cerebelului. 2 – al ii-lea neuron (nucleul toracic). informaţiile se transmit fie spre scoarţa cerebrală pe un traiect cerebelo-rubro-talamo-cortical. 6 – tractul spinocerebelos posterior. 5 – proprioreceptorii. 3 – comisura albă. 249. 8 – pedunculul cerebelar superior. Tractul spinocerebelos anterior Gowers: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). Conducerea extrem de rapidă prin căile spinocerebeloase este foarte importantă deoarece informează instantaneu cerebelul asupra modificărilor ce au loc în statusul corpului. Din cerebel. fie spre măduva spinării prin – 467 – . 7 – velul medular superior.7 8 4 6 2 1 5 3 Fig.

1 4 2 III. 9 – comisura albă. VI. 250). 2 – al ii-lea neuron (nucleii motori ai nervilor cranieni. IV V. 3 – al iii-lea neuron (nucleii motori ai măduvei spinării). 6 – tractul corticospinal anterior. 5 – tractul corticospinal. xI. 4 – tractul corticonuclear. x. nu cuprinde decât doi neuroni: neuronul motor central şi neuronul motor periferic. Calea piramidală. 7 – tractul corticospinal lateral. VII 2 2 5 6 8 7 Ix. tractus pyramidalis (fig. sau calea motricităţii voluntare. Calea piramidală: 1 – primul neuron (celulele Beţ).tractul cerebelorubrospinal unde intervin în sistemele de reglare a tonusului muscular şi condiţionarea în timp a actelor motorii. xII 9 3 Fig. 8 – decussatio pyramidum. 250. – 468 – .

Restul fibrelor îşi au originea în alte arii corticale ale lobului frontal. 2 – tractul corticospinal lateral. flască şi atrofie musculară. Neuronul motor periferic. precum şi de localizarea neuronului doi şi poziţia fibrelor în componenţa cordoanelor măduvei spinării.Neuronii motori centrali sunt reprezentaţi de celulele piramidale ale stratului V din circumvoluţia precentrală şi de celulele gigantopiramidale ale lui Beţ. lobului parietal şi occipital. Fibrele neuronilor centrali (corticali) nu se termină direct la neuronii motori periferici. 3.tractul corticospinal anterior. Leziunea sa duce la paralizie totală. Circa 40 % din fibrele fasciculului piramidal provin din celulele piramidale ale circumvoluţiei precentrale. iar 75% se termină pe neuronii intercalari. deoarece asupra lui converg toate căile descendente. Axonii acestor neuroni se grupează în substanţa albă a centrului oval şi prin corona radiata coboară în capsula internă (genunchiul şi două treimi anterioare ale braţului posterior) şi pleacă spre nucleii motori ai nervilor cranieni şi spre nucleii motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării. neuronul motor periferic mai este denumit şi cale motorie finală comună. este reprezentat la nivelul trunchiului cerebral de neuronii nucleilor motori ai nervilor cranieni. sau neuronul doi. Se consideră că numai lobul temporal nu trimite fibre în fasciculul piramidal. Aceste celule formează corpii primului neuron. iar la nivelul măduvei. iar de aici spre muşchii scheletici. impulsurile recepţionate de neuronii motori periferici urmează traiectul nervilor cranieni motori sau al rădăcinii anterioare a nervilor spinali şi se rezolvă în ultima instanţă la plăcile neuromotorii ale muşchilor striaţi. ale căror prelungiri vor transmite influxurile spre neuronii motori periferici. ci la nivelul unor neuroni intercalari. calea piramidală este divizată în trei părţi: 1 – calea corticonucleară. În conformitate cu direcţia fasciculelor. – 469 – . Se admite că numai 25 % dintre fibrele piramidale se termină direct pe celulele coarnelor anterioare. Prin determinarea diametrului fibrelor căii motorii voluntare s-a demonstrat că numai 2-3 % din fibrele fasciculului piramidal provin din celulele Beţ (axoni de mare calibru – 20 microni). de neuronii motori ai cornului anterior.

ultimele. Mai departe. O porţiune a căii piramidale ce trece prin partea anterioară a braţului posterior al capsulei interne şi face legături sinaptice cu neuronii motori ai coarnelor anterioare a măduvei spinării.Calea corticonucleară. Aşadar. Xi. decussatio pyramidum. tractus corticonuclearis. formând tractul corticospinal anterior. trec treptat de partea opusă. în dreptul fiecărui segment. formează tractul corticospinal. Fasciculele acestui tract parţial se încrucişează. tractus corticospinalis lateralis. Vi. trecând prin baza pedunculului cerebral. prin comisura albă a măduvei spinării. iV – în mezencefal. toate fibrele componentelor căii piramidale sunt în– 470 – . Această porţiune a căii piramidale ce constituie încrucişarea piramidelor. În bulbul rahidian această cale formează piramidele bulbare. Vii – în punte. tractus corticospinalis anterior. X. Decusaţia se face pe pachete de fibre: primele pachete care se încrucişează sunt cele pentru membrul superior. constituie porţiunea medială a căilor piramidale şi reprezintă un fascicul de prelungiri ale celulelor piramidale gigantice. la nivelul mezencefalului. trecând de partea opusă. care din cortexul treimii inferioare a circumvoluţiei precentrale descinde şi trece prin genunchiul capsulei interne. Fibrele acestui tract. puntei şi bulbului rahidian fibrele căii corticonucleare fac legături sinaptice cu neuronul doi localizat în nucleii motori ai nervilor cranieni: iii. V. fiind cele pentru membrul inferior. la nivelul cărora o parte din fibrele tractului corticospinal în proporţie de 70-90% trec de partea opusă şi coboară în continuare prin cordonul lateral al măduvei spinării. Xii – în bulbul rahidian. tractus corticospinalis. şi cele mai caudale. Prelungirile neuronilor motori ai nervilor cranieni menţionaţi abandonează creierul şi pornesc spre muşchii scheletici ai capului şi ai gâtului. apoi cele pentru trunchi. iX. iar celelalte fibre rămân de partea sa. Fibrele tractului corticospinal care nu participă la formarea decusaţiei piramidale descind în componenţa cordonului anterior al măduvei spinării. unde se termină prin sinapse cu celulele motoare din coarnele anterioare contrlaterale. Tractul corticospinal lateral există numai la om şi maimuţele superioare. se numeşte calea corticospinală laterală.

care prin conexiunile sale descendente face relee cu nucleii bazali. care nu trec prin piramidele bulbare. Deci. prin formaţiunea reticulară. îndeosebi în cele extrapiramidale. prin intermediul acestora fiind asigurat controlul automatismelor şi armonizarea mişcărilor. apoi a nervilor spinali spre musculatura striată a trunchiului şi a membrelor. de o extremă complexitate. nucleul olivar inferior. Căile extrapiramidale sunt căi ale motricităţii autonome. cortexul cerebral dirijează funcţiile motrice ale organismului prin căile extrapiramidale şi piramidale. nucleii vestibulari. În circuitul lor sunt căi polisinaptice. parietal. nucleii subtalamici. la lezarea unilaterală a căilor piramidale survine o paralizie a muşchilor din partea opusă. talamusul. De aceea. Originea acestui sistem este reprezentată de scoarţa cerebrală. prin nucleii vestibulari. temporal şi occipital. nucleii formaţiunii reticulare a trunchiului cerebral. aceste căi se caracterizează prin includerea mai multor legături sinaptice. prin nucleii roşii. a mişcărilor automate. Zonele corticale de origine ale căilor extrapiramidale sunt diseminate pe mari suprafeţe corticale la nivelul lobilor frontal. Fibrele plecate de la nivelul acestor zone corticale descind şi fac legături sinaptice în centrii subcorticali. Căile extrapiramidale Căile extrapiramidale sunt considerate căi descendente somatice ce intervin în reglarea tonusului muscular. nucleul roşu. Aceste formaţiuni formează legături cu nucleii motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării prin: – 471 – . substanţa neagră. Cerebelul este considerat ca organ colateral în căile ascendente şi descendente. Axonii neuronilor din coarnele anterioare ale măduvei spinării pleacă în componenţa rădăcinilor anterioare. el fiind un important modulator al activităţii motorii. Morfologic. Cortexul cerebral influenţează funcţiile motoare ale măduvei spinării prin intermediul cerebelului. care constituie formaţiuni ale sistemului extrapiramidal: corpii striaţi. a tonusului postural.crucişate.

tractus rubrospinalis (fig. tractul rubrospinal: 1 – primul neuron (nucleul roşu). 251. 251). are originea în nucleul roşu. şi descinde prin cordonul lateral al măduvei spinării până la neuronii motori ai coarnelor anterioare. 5 – formaţiunile subcorticale (corpul striat. – 472 – . talamusul. 3 – tractul rubrospinal. corpul subtalamic Luys. trece de partea opusă.calea rubrospinală. Calea sistemului extrapiramidal. 4 – decusaţia ventrală (Forel). substanţa neagră). 2 – al ii-lea neuron (neuronii motori ai măduvei spinării). formând decusaţia Forel. 5 1 4 5 3 3 2 Fig. nucleii formaţiunii reticulare..

leagă nucleii nervului vestibular cu coarnele anterioare ale măduvei spinării şi asigură menţinerea echilibrului static şi dinamic.calea vestibulospinală. tractus reticulospinalis. care nu necesită o anumită specializare. – 473 – . . tractus vestibulospinalis.. Această cale are originea în nucleii vestibulari lateral şi medial de unde descind prin cordonul medular anterior şi se termină pe neuronii motori din cornul medular anterior. şi în menţinerea echilibrului.tractul reticulospinal. exercită influenţe facilitante sau inhibitorii asupra motoneuronilor medulari şi ar putea interveni asupra controlului unor mişcări.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful