ANATOMIA FUNCŢIONALĂ A SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Sistemul nervos central uman reprezintă cea mai înaltă treaptă de organizare şi perfecţionare a ţesutului nervos din toată seria animală. În conflictul permanent dintre organism şi mediul ambiant în continuă modificare, sistemul nervos central s-a perfecţionat morfologic şi funcţional în raport cu necesităţile sporite de adaptare impuse de legile evoluţiei şi selecţiei naturale. Speciile, care nu au fost capabile să-şi creeze mecanisme de adaptare, nu au reuşit să elaboreze un răspuns adecvat şi eficient stimulilor nociceptivi din mediul extern, au dispărut. Perfecţionarea a constat în crearea de noi şi complicate circuite neuronale, de mecanisme de integrare a acestora şi de stocare a experienţei, de structuri care să elaboreze răspunsurile cele mai adecvate pe baza experienţei acumulate. Din punct de vedere morfologic complicarea s-a manifestat prin adăugarea în timp de noi etaje, diferite ca vârstă filogenetică. Aceste etaje sunt dependente unele de altele. Etajele superioare, filogenetic mai noi, au legături cu periferia numai prin intermediul etajelor inferioare, filogenetic mai vechi. Funcţiile principale ale sistemului nervos central, în ordinea apariţiei, sunt: 1- adaptarea la condiţiile în continuă schimbare ale mediului extern; 2 – menţinerea constantă a mediului intern; 3 – memoria şi inteligenţa, în sensul adaptării răspunsului la o situaţie nouă prin raportarea ei la experienţa trecutului, stocată în structurile sale; 4 – având la bază funcţia reflexă, stabileşte legătura organismului cu mediul în care activează şi se dezvoltă, realizând unitatea organism – mediu; 5 – coordonează activitatea organelor şi aparatelor corpului, realizând unitatea funcţională a organismului. Prin intermediul sistemului nervos are loc integrarea tuturor organelor şi sistemelor de organe într-un tot unitar. Sistemul nervos topografic se împarte în sistem nervos central şi periferic. Sistemul nervos central include encefalul şi măduva spinării. Sistemul nervos periferic cuprinde 12 perechi de nervi cranieni, 31 perechi de nervi spinali cu ramurile şi plexurile nervoase, ganglionii nervoşi formaţi de corpurile neuronilor, terminaţiile nervoase. Sistemul
– 332 –

nervos periferic conectează sistemul nervos central cu organele şi ţesuturile corpului. De aceea, sistemul nervos periferic este răspunzător de trimiterea semnalelor aferente şi eferente către şi dinspre sistemul nervos central. Semnalele, ce vin la sistemul nervos central, sunt numite aferente, iar cele ce pornesc de la sistemul nervos central către periferie – eferente. Din punct de vedere funcţional, sistemul nervos se diferenţiază în două porţiuni: sistemul nervos somatic şi sistemul nervos vegetativ sau autonom. Sistemul nervos somatic realizează, în special, inervaţia pielii, muşchilor scheletici, ligamentelor, articulaţiilor, oaselor. Prin intermediul organelor de simţ şi a receptorilor distribuiţi în piele, organismul exercită funcţiile de legătură cu mediul ambiant. Sistemul nervos vegetativ inervează viscerele, glandele, musculatura netedă a viscerelor, a pielii, a vaselor sangvine şi celor limfatice, a cordului. Acest sistem contribuie la reglamentarea proceselor metabolice în ţesuturi şi organe. În cadrul sistemului nervos vegetativ deosebim: partea simpatică, pars sympathica, şi partea parasimpatică, pars parasympathica. La fiecare din aceste părţi distingem formaţiunile centrale şi periferice. Divizarea menţionată a sistemului nervos este convenţională şi acceptată din considerente de ordin didactic, facilitând studierea şi înţelegerea anatomiei sistemului nervos. În structura sistemului nervos deosebim două componente: ţesutul nervos şi stroma conjunctivo-vasculară. Studiul ţesutului nervos este o problemă a histologiei, însă ne vom opri doar la datele generale necesare înţelegerii anatomiei funcţionale a sistemului nervos. Ca unitate morfofuncţională de bază a sistemului nervos sunt considerate celulele nervoase specializate pe care Waldeyer le-a numit neuroni. neuronii sunt elemente înalt diferenţiate morfologic. În alcătuirea unui neuron distingem corpul celular şi una sau mai multe prelungiri. Acestea pot fi de două tipuri: dendritele, prelungiri arborescente celulipete (majoritatea neuronilor au mai multe dendrite), prin care neuronul primeşte impulsuri nervoase, şi axonul, care funcţional este celulifug, prelungire unică a neuronului ce transportă impulsurile nervoase de la corpul neu– 333 –

ronului către alte structuri. Axonul poate atinge lungimi de 1 m şi grosimi de 1 – 1,5 µ; se termină prin butoni terminali ce se pun în contact cu alt neuron, formând sinapsă interneuronală, sau cu muşchiul striat prin placa motorie. Dendritele şi axonii constituie căi de conducere nervoasă fie în nevrax (de la măduva spinării până la cortex şi invers), fie constituie nervi extranevraxiali. Ca formă şi dimensiuni, neuronii sunt foarte diferiţi: de la neuroni mici de 5 – 7 µ (stratul granular din cerebel), până la neuroni giganţi – 130 – 150 µ (celulele piramidale Betz din cortexul cerebral şi celulele coarnelor anterioare ale măduvei spinării). Forma neuronilor este variabilă: stelată, sferică sau ovală, piramidală şi fusiformă. În funcţie de numărul prelungirilor, neuronii pot fi (fig. 184): - unipolari (celulele cu conuri şi bastonaşe din retină); - pseudounipolari – se află în ganglionii spinali, au o prelungire care se divide în “T” dendrita se distribuie la periferie, iar axonul pătrunde în sistemul nervos central;

5

5

7 6

8

5

6

1

2

3

4

Fig. 184. Tipuri de neuroni: 1- neuron unipolar; 2 – neuron bipolar; 3- neuron pseudounipolar; 4 – neuron multipolar; 5 – axon; 6 – dendrit; 7 – prelungiri centrale; 8 – prelungiri periferice. – 334 –

La nivelul lor are loc o transmitere a impulsului nervos. coarnele anterioare din măduva spinării). . fiind legaţi între ei prin sinapse. În sistemul nervos periferic. prin aglomerarea fibrelor mielinice. cu cele două prelungiri pornind de la polii opuşi ai neuronului (neuronii ganglionului vestibular Scarpa. Sinapsele sunt formaţiuni structurale specializate care realizează contactul atât între neuroni. neuronul are două proprietăţi fundamentale: excitabilitatea şi conductabilitatea. Ei întră în componenţa sistemului nervos central şi a celui periferic. catecolaminergici (depaminergici şi noradrenergici) şi serotoninergici. care sunt dispuşi pe traiectul nervilor.multipolari – au o formă stelată. ovală sau fusiformă. se formează substanţa albă. piramidală sau piriformă şi prezintă numeroase prelungiri dendritice şi un axon (scoarţa cerebrală. Conductibilitatea este proprietatea neuronului de a propaga excitaţia în lungul prelungirilor sale. prin intermediul mediatorilor chimici. neuronii formează elementele anatomice şi funcţionale ale sistemului nervos. mucoasa olfactivă).. În sistemul nervos central. Excitabilitatea reprezintă proprietatea neuronului de a răspunde la un stimul printr-un potenţial de acţiune. o verigă intermediară a unei căi nervoase ascendente sau descendente. cât şi între neuroni şi celulele efectoare. iar fibrele formează – nervii. În sistemul nervos central fibrele nervoase formează fascicule sau tracturi care constituie un segment. corpurile neuronilor formează ganglionii nervoşi. retină. După funcţie neuronii pot fi: somatosenzitivi şi viscerosenzitivi care prin dendrite recepţionează excitanţii din mediul exterior sau din interiorul organismului. După tipul de mediator chimic elaborat. iar prin aglomerarea corpurilor neuronilor substanţa cenuşie. În – 335 – .bipolari – de formă rotundă. În diferitele segmente ale sistemului nervos central corpurile neuronilor se grupează şi formează centri sau nuclei nervoşi. somatomotori şi visceromotori ai căror axoni sunt în legătură cu organele efectoare. intercalari (de asociaţie) care fac legătura între neuronii senzitivi şi motori. neuronii realizează o reţea vastă. neuronii se împart în: colinergici.

sistemul nervos periferic. fiind implicate în acest proces atât din punct de vedere mecanic. sau.al doilea neuron este situat în coarnele posterioare ale substanţei cenuşii a măduvei spinării. ultimul neuron al lanţului trimite axonul spre o anumită zonă a scoarţei cerebrale la nivelul căreia se realizează o anumită senzaţie conştientă. de formă şi dimensiuni diferite. este reprezentat de neuronii nucleului senzitiv al acestor nervi. În majoritatea cazurilor. constituie o cale nervoasă senzitivă sau ascendentă. realizând aici sinapse cu neuronii nucleilor motori ai nervilor cranieni sau cu neuronii motori ai măduvei spinării. Al doilea component de tip celular al sistemului nervos central sunt celulele neurogliale sau gliale.al treilea neuron. este situat în talamus. în elementele aparatului locomotor sau la nivelul viscerelor) spre măduva spinării şi de aici spre encefal. cu excepţia căii olfactive. neurogliile sunt celule care se divid intens (sunt singurele – 336 – . iar prelungirile variabile ca număr. Lanţurile de neuroni care conduc influxul nervos prin substanţa albă a encefalului spre trunchiul cerebral sau spre măduva spinării. formând plexuri nervoase. un asemenea lanţ de neuroni care conduce influxul nervos de la receptor. neuronii realizează lanţuri interneuronale ce pot conduce influxul nervos de la organele de recepţie (receptorii situaţi la suprafaţa corpului. în cazul nervilor cranieni. senzitiv sau descendent motor. . Graţie sinapselor. cât şi biochimic. constituie căile de conducere motorii sau descendente. calea nervoasă este un lanţ interconectat de neuroni cu conducere în sens definit: ascendent. apoi prin sistemul nervos central spre scoarţa cerebrală.primul neuron este reprezentat de celulele pseudounipolare ale ganglionului spinal sau de celulele pseudounipolare ale ganglionilor situaţi pe traiectul trunchiurilor nervilor cranieni. De cele mai multe ori o asemenea cale este realizată prin interconectarea sinaptică a trei neuroni: . neuroni a căror axoni transmit prin nervii cranieni sau spinali influxul spre efector (muşchi striaţi. ramificaţiile nervilor se unesc între ele. Celulele tecii Schwann reprezintă neuroglia sistemului nervos periferic şi au rol în formarea tecii de mielină. Deci. . netezi sau glande). prin nervii periferici.

Fig. numite arcuri reflexe. se implică în fenomenele de cicatrizare ale ţesutului nervos (în caz de lezare a unei regiuni din sistemul nervos central formează o reţea ce înlocuieşte ţesutul nervos). 185). 2 – ganglion spinal (i neuron). 4 5 1 Cel mai simplu arc reflex este format din doi neuroni: senzitiv şi motor (fig. care determină conducerea influxului nervos într-un sens bine definit. neuronii ganglionilor sistemului nervos periferic şi ai substanţei cenuşii a sistemului nervos central contactează între ei prin sinapse formând lanţuri neuronale. neuronii senzitivi şi cei motori sunt legaţi prin neuronii intercalari sau asociativi. participă la sinteza tecii de mielină şi la sinteza de ARn şi a altor substanţe pe care le cedează neuronului. Termenul de reflex a fost introdus în urmă cu 300 ani de către matematicianul şi filozoful francez Rene Descartes. de protecţie. Prelungirile periferice ale – 337 – . care trece printr-un centru nervos. trofic. 4 – neuronul iii. Arc reflex somatic simplu: 1 – receptor. 3 – neuronul ii intercalar. Primul neuron (aferent) este localizat în ganglionul spinal sau în ganglionul senzitiv al nervului cranian. 3 un arc reflex reprezintă un lanţ 2 neuronal interpus între receptor şi efector. 5 – muşchi striat (efector). În majoritatea cazurilor.celule ale sistemului nervos care dau naştere tumorilor din sistemul nervos central). Mecanismul fundamental de funcţionare a sistemului nervos este actul reflex sau reflexul. Aceste celule au rol de suport pentru neuroni. fagocitar. Reflexul reprezintă reacţia de răspuns a centrilor nervoşi la stimularea unei zone receptoare. 185.

o parte din neuronii intercalari dispun de câte un axon care formează sinapse cu neuronii motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării la nivelul segmentului respectiv. alţii – pentru senzaţia de rece. dar un grup sau câteva grupuri musculare.termoreceptori – sesizează schimbările de temperatură. excitarea receptorului poate fi transmisă nu numai neuronilor unui anumit segment medular. dând naştere unui arc reflex în cadrul unui singur segment medular. se deosebesc cinci tipuri principale de receptori. baza anatomică a actului reflex este arcul reflex alcătuit din cinci componente anatomice: receptorul. la reacţia de răspuns se va contracta nu un singur muşchi. prin care ajung la efector. La nivelul receptorilor are loc transformarea energiei excitantului în influx nervos. nivelul oxigenului în sângele ar– 338 – . . În limitele măduvei spinării. Prin urmare. Prin prelungirile centrale neuronul aferent face legături sinaptice cu neuronul ii senzitiv (intercalar) situat în coarnele posterioare ale substanţei cenuşii a măduvei spinării. Axonii altor neuroni intercalari.acestor neuroni trec în componenţa nervului spinal sau cranian unde la periferie se termină cu receptorii care asigură recepţia. şi anume: .chemoreceptori – detectează gustul (situaţi în cavitatea bucală). efector. Deci.mecanoreceptori – detectează deformările mecanice ale receptorului sau ale celulelor vecine.nociceptori sau receptori ai durerii – detectează lezările tisulare. centrii nervoşi. . calea aferentă. Drept urmare. ramificându-se în o ramură ascendentă şi alta descendentă. contactează cu neuronii motori din coarnele anterioare ale segmentelor vecine. encefalul) se conectează cu al treilea neuron – neuron motor. dar şi neuronilor din segmentele vecine. unii receptori fiind specializaţi pentru senzaţia de cald. Prelungirile neuronului iii părăsec sistemul nervos central în componenţa nervului spinal sau al nervului cranian. În funcţie de tipul excitantului. mirosul (situaţi în cavitatea nazală). indiferent dacă acestea sunt de natură fizică sau chimică. . Axonii acestui neuron în cadrul sistemului nervos central (măduva spinării. calea eferentă şi efectorul.

fascii.terial. – 339 – .exteroceptori – la nivelul tegumentelor. b – terminaţii nervoase arboriscente. 186): . muşchi. concentraţia dioxidului de carbon şi. probabil. c – corpuscul Pacini. ligamente. După localizare deosebim: . d – corpuscul Krause. După structura receptorului deosebim (fig.proprioceptori – la nivelul aparatului locomotor. a altor substanţe importante în biochimia organismului. Percep modificările componenţei chimice a mediului intern al organismului şi a presiunii din organe şi ţesuturi.terminaţii dendritice libere.interoceptori – la nivelul viscerelor şi al vaselor sangvine. . Aceste structuri reprezintă receptori ai sensibilităţii generale. . perceptând excitaţiile din capsulele articulare. a b c d Fig. tendoane. Tipuri de receptori: a. 186.

precum şi în hipotalamus şi în scoarţa cerebrală. circuitele neuronale medulare pot reproduce mişcările mersului automat. nivelul subcortical şi nivelul cortical. Calea aferentă este reprezentată de neuronul senzitiv al ganglionului spinal sau al ganglionului nervului cranian. unde va contacta cu un neuron senzitiv din coarnele posterioare ale măduvei spinării sau chiar direct pe un neuron motor. Nivelul medular. mişcările gastrointestinale şi multe alte funcţii. auditivi.. Convergenţa este un mod de distribuţie în care un singur neuron central primeşte contacte sinaptice de la mai multe fibre aferente. Însă şi după secţionarea măduvei la nivel cervical superior multe din funcţii se menţin.organe receptoare cu structură complexă (retina. organul Corti etc). Sistemul nervos central are trei nivele majore cu atribute funcţionale specifice: nivelul măduvei spinării (medular). . . Măduva spinării deseori este considerată doar ca o cale de conducere a semnalelor de la periferie către encefal sau invers. Centrii unui reflex prezintă totalitatea structurilor din sistemul nervos central care participă la actul reflex respectiv. Divergenţa constă în ramificarea unei singure fibre aferente la mai mulţi neuroni centrali.corpusculi senzitivi. vizuali. constituind majoritatea receptorilor gustativi. Complexitatea şi întinderea unui centru depind de complexitatea actului reflex pe care îl efectuează. De exemplu. reflexele care determină sprijinirea antigravitaţională a corpului pe membrele inferioare şi reflexele care controlează vasele sangvine locale. Axonul neuronului cranian va contacta cu neuronii nucleului senzitiv din trunchiul cerebral. de la encefal către organe şi sisteme de organe. De exemplu. vestibulari). în punte. Distribuţia căii aferente în centrii nervoşi se face în două moduri: convergent şi divergent. reflexele de retragere a segmentelor corpului faţă de diferite obiecte. iar axonul pătrunde în sistemul nervos central. centrii reflexelor respiratorii se află în bulbul rahidian. – 340 – .celule senzoriale (celule epiteliale diferenţiate şi specializate. dendritele cărora se îndreaptă spre periferie terminându-se cu receptorul.

Controlul echilibrului este o funcţie a structurilor cerebelului şi a substanţei reticulare din bulb. talamusul. amigdală şi hipotalamus.De cele mai multe ori centrii nervoşi superiori trimit semnale nu direct la periferie. Cortexul cerebral este esenţial pentru cele mai multe din procesele de gândire. Efectorii. Principalii efectori sunt muşchii striaţi. hipotalamusul. cerebelul şi nucleii bazali. Calea eferentă este constituită din axonii neuronilor motori somatici şi vegetativi prin care se transmite comanda către organul efector. controlul presiunii arteriale şi al respiraţiei se realizează în principal în bulbul rahidian şi în punte. muşchii netezi şi glandele. iar multe din funcţiile subconştiente au originea şi sunt executate exclusiv de către centrii subcorticali. În cazul sistemului nervos vegetativ calea eferentă este formată dintr-un lanţ de doi neuroni motori: un neuron preganglionar. numeroasele informaţii depozitate în memorie la nivel cortical fac ca activitatea centrilor subcorticali să fie foarte bine determinată şi precisă. dar centrilor medulari pentru ca aceştia să-şi excercite funcţiile. Nivelul cortical. Cortexul nu funcţionează niciodată singur. Astfel. Reflexele alimentare sunt controlate de formaţiuni din trunchiul cerebral. fiecare parte a sistemului nervos îndeplineşte funcţii specifice. şi un neuron postganglionar din ganglionii vegetativi periferici. punte şi mezencefal. situat în coarnele laterale ale măduvei spinării sau într-un nucleu vegetativ din trunchiul cerebral. Deci. Pentru ca influxul nervos să poată fi condus de la receptor la centru sau de la centru la efector. Nivelul subcortical. fibra nervoasă trebuie să îndeplinească anumite condiţii: – 341 – . funcţiile centrilor subcorticali sunt adesea imprecise. Cea mai simplă cale eferentă o întâlnim în cazul reflexelor monosinaptice (bineuronale) şi este formată de axonul motoneuronului din coarnele anterioare ale măduvei spinării. Multe din funcţiile integrative sunt bine dezvoltate la nivelul măduvei spinării. Majoritatea activităţilor subconştiente sunt controlate de formaţiunile subcorticale: trunchiul cerebral. În absenţa cortexului. ci numai împreună cu centrii nervoşi inferiori.

amielinice şi predomină în sistemul nervos vegetativ. perineurium. Fibrele eferente conduc influxul nervos de la centru la periferie şi pot fi somatice sau vegetative. – 342 – . Fibrele nervilor motori conduc influxul nervos cu o viteză de 60 – 120 m/sec. 3 – să conducă influxul nervos numai într-un singur sens. Membranele conjunctive ale nervului conţin vase sangvine şi limfatice. la rândul lor. Fibrele aferente conduc influxul nervos de la periferie spre centru şi pot fi somatice sau vegetative. Cele somatice sunt mai groase. Fiecare fascicul este învelit de o teacă conjunctivă. deci să nu fie comprimată. epineurium. numită perinevru. în fibrele mielinice viteza de conducere este mai mare. învelişurile unui nerv sunt: . Fibrele nervoase ale unui nerv sunt reprezentate prin fibre aferente şi fibre eferente.perineurium – pentru fascicule de fibre nervoase. iar fibrele motorii în sens centrifug (de la centru la periferie). în fibrele senzitive de 30 – 70 m/sec.6 – 2 m/sec. mielinice şi predomină în sistemul nervos somatic. care permit activităţi strict specializate. iar toate fasciculele unui nerv sunt acoperite. decât în fibrele amielinice.1 – să fie intactă. numindu-se fibre somatomotorii şi fibre visceromotorii. de la exterior către interior.epineurium – pentru nerv. În structura unui nerv deosebim fibre somatice şi vegetative. în fibrele amielinice de 0. 2 – să conducă influxul nervos independent de celelalte fibre din nerv şi chiar din acelaşi fascicul. Astfel. terminaţii nervoase. Această conducere izolată are mare importanţă în executarea unor contracţii izolate ale anumitor muşchi. Nervul este format din fascicule de fibre nervoase ce constituie calea de conducere a influxului nervos. iar cele vegetative sunt subţiri. . Astfel. Deci. lezată sau secţionată. Viteza de conducere a influxului nervos nu este aceeaşi la toate fibrele nervoase. numindu-se fibre somatosenzitive şi fibre viscerosenzitive. numită epinevru. de o membrană din ţesut conjunctiv lax. fibrele senzitive conduc influxul nervos în sens centripet (de la periferie la centru).

nucleii senzitivi ai fibrelor aferente somatice şi vegetative se află în neuronii pseudounipolari din ganglionii spinali şi în ganglionii echivalenţi ai nervilor cranieni. un nerv motor care inervează un muşchi. implicit. nucleii motori ai fibrelor somatice se găsesc în coarnele anterioare ale măduvei spinării şi în nucleii motori ai nervilor cranieni din trunchiul cerebral. cu rol de a transmite la centru starea muşchiului. de la nivelul efectorilor porneşte spre centri un circuit recurent care îi informează asupra modului de îndeplinire a comenzii. În lipsa acestor mecanisme de aferentaţie inversă adaptarea organismului la mediul ambiant este imposibilă. Comanda şi controlul exercitate de centrii nervoşi sunt de natură reflexă. – 343 – . S-a descoperit existenţa unor circuite nervoase eferente care leagă centrii de organele receptoare. Prin intermediul acestora centrii nervoşi pot regla pragul de excitabilitate al receptorilor şi. Răspunsul reflex poate surveni imediat după acţiunea stimulului sau poate întârzia minute. precum şi în nucleii echivalenţi din trunchiul cerebral. nucleii motori ai fibrelor vegetative se află în coarnele intermedio-laterale din măduva toracolombară şi din cea sacrală. Astfel. În acest sens centrii nervoşi nu sunt numai senzitivi sau numai motori. În ultimele decenii s-au evidenţiat noi componente anatomice şi mecanisme funcţionale care participă la controlul modului în care se execută comanda.nu există nervi numai motori sau numai senzitivi. Mecanismul reflex şi arcul reflex cu cele cinci componente ale sale reprezintă un model incomplet al desfăşurării activităţii reflexe. ci reprezintă centri de integrare senzitivo-motorie. un asemenea control asupra efectorilor musculari este exercitat de către centrii motori extrapiramidali şi cerebelici. Fibrele nervoase care constituie un nerv pornesc de la nucleii motori şi de la nucleii senzitivi. zile sau ani. iar un nerv senzitiv cutanat conţine şi fibre eferente (motorii sau secretorii) pentru vasele sangvine şi glandele din piele. conţine şi fibre aferente (senzitive). intensitatea stimulilor aferenţi. În acelaşi timp. Existenţa semnalizării bilaterale prin lanţuri reflexe circulare permite efectuarea şi modificarea în permanenţă a reacţiilor de răspuns ale organismului la tot felul de modificări ale mediului extern şi intern.

În unghiul format de ectodermul cutanat şi cel neural pe toată lungimea embrionului se vede o masă celulară – crestele neurale. E – tub neural.DEZVOLTAREA SISTEMULUI NERVOS Sistemul nervos central se dezvoltă din placa neurală de origine ectodermală care apare la un embrion de 18 zile. 187). D. Stadiile precoce de dezvoltare a sistemului nervos. A C B E 1 2 D Fig. Formarea tubului neural: A – placă neurală. se separă de ectodermul cutanat transformând şanţul neural în tub neural. – 344 – . Din neuroblaşti se diferenţiază toate categoriile de neuroni. majoritatea devenind unipolari sau multipolari. placa neurală este pluristratificată şi mai îngroşată. 1 – ectoderm. iar spongioblaştii se vor diferenţia în astrocite cu rol fagocitar şi oligodendroglii producătoare de mielină. 187. ulterior aceste plici fuzionează. marginile lui proeminente formând plicile neurale (fig. În partea centrală apare şanţul neural care se adânceşte. C – şanţ neural. Celulele plăcii neurale se diferenţiază în două direcţii: celule nervoase primare sau neuroblaşti. iniţial toţi neuronii sunt bipolari. Spre deosebire de ectodermul cutanat. B. ulterior puţini rămân ca atare. 2 – creastă neurală. şi celule de susţinere sau spongioblaşti. Tubul neural se închide la ambele extremităţi între zilele 25-27.

în care se găsesc prelungirile neuroblaştilor din zona manta care se vor organiza în tracturi şi fascicule. osteoblastele arcurilor branhiale. ele se fragmentează segmentar. unele celule rămânând pe loc. celulele rămase devin celule ependimare. la orice nivel. 2 – zona ependimară. 2) zona ependimară. 188): 1) membrana limitantă internă. fiecare grup de celule devenind un ganglion spinal. 3 – zona manta. Structura peretelui tubului neural: 1 – membrana limitantă internă. Fiind situate între tubul neural şi ectoderm. prin tubul neural. meningiale. în rest ele dispar. 5 – membrana limitantă externă. odontoblaste. dinspre lumenul tubului spre periferie. 5 1 6 4 3 2 Fig. celule cromafine. iar altele vor migra prin tot organismul unde se vor diferenţia în celule pigmentare. Cele două creste neurale se desprind de ectoderm paralel cu închiderea tubului neural. amintind mărgele înşirate pe un fir de aţă.Mielinizarea prelungirilor neuronilor se face treptat începând din luna a 4-a şi până la adolescenţă. Ea va deveni substanţa cenuşie. Când procesul se încheie. 188. 6 – mezoderm. 4) zona marginală. deosebim (fig. caracterizată prin prezenţa neuroblaştilor apolari. formând substanţa albă. acelulară. – 345 – . Celulele rămase pe loc formează în dreptul fiecărui miomer o masă celulară. Este zona producătoare de neuroblaşti. 4 – zona marginală. Legăturile dintre masele celulare persistă numai în sistemul nervos vegetativ. 3) zona manta sau mijlocie în care pătrund neuroblaştii proveniţi din proliferarea stratului precedent. 5) membrana limitantă externă. În secţiunea transversală.

Evoluţia segmentului caudal al măduvei spinării (după A. 2 – filum terminale. Măduva spinării se formează din contul porţiunii mijlocii şi inferioare a tubului neural. 1 1 L1 1 2 L1 L1 L3 1 2 2 3 S1 L1 S1 2 3 S1 3 S1 A B C 4 5 D Fig. 3 – arahnoida. B – în luna a şasea: 1 – măduva spinării. – 346 – . După separarea crestelor neurale. 189). Începând din luna a 3-a. D – la adult: 1 – spaţiu subarahnoidian. tubul neural în regiunea cefalică se îngroaşă considerabil. măduva creşte mai lent decât coloana vertebrală (fig. 2 – pia mater. iar la adult – la frontiera dintre corpurile vertebrelor L1 – L2. 3 – ganglion spinal. 189. C – la nou-născut: 1 – con medular. 2 – filum terminale. La început măduva spinării umple întreg canalul vertebral. Andronescu): A – la opt săptămâni: 1 – dura mater. 4 – fund de sac arahnoidian dural. la luna a 8-a – în dreptul vertebrei L4. astfel încât în luna a 6-a se termină la nivelul vertebrei L5. 2 – rădăcina nervului sacral. constituind primordiul encefalului. 5 – ligament coccigian. 3 – nerv sacral1 (cauda equina).Lumenul tubului neural se diferenţiază în timp în canal medular şi sistem ventricular al encefalului. la naştere – la nivelul L3.

Acest dezechilibru de creştere dintre măduvă şi coloana vertebrală conduce la lungirea rădăcinilor nervilor lombari şi sacrali, orientate în sens vertical spre orificiile sacrului, formând în jurul filului terminal coada de cal. Limita inferioară a măduvei fiind la nivelul vertebrei L2 conduce la aceea că segmentele ei nu corespund cu cele ale coloanei vertebrale fiind restrânse pe un spaţiu mai mic. Limita inferioară a porţiunii cervicale a măduvei corespunde vertebrei C6; a porţiunii toracale vertebrei T8; a porţiunii lombare până la vertebra T11, iar segmentul sacrococcigian ajunge până la vertebra L2. La începutul lunii a 3-a canalul medular, caudal de vertebra L5 se dilată formând ventriculul terminal. La sfârşitul lunii a 4-a segmentul distal al măduvei spinării se diferenţiază într-o porţiune extradurală, ligamentul coccigian, şi una intradurală, filum terminale. În decursul lunii a 4-a se formează intumescenţele cervicală şi lombosacrală. Apariţia intumescenţelor este legată de primele mişcări ale membrelor şi, deci, de necesitatea de sporire a numărului de neuroni motori şi senzitivi.

Dezvoltarea encefalului
În porţiunea cefalică a tubului neural, la embrionul de patru săptămâni, se formează trei vezicule primare cerebrale separate prin nişte strangulări ale pereţilor tubului neural: prosencephalon sau creierul anterior, mesencephalon sau creierul mijlociu şi rombencephalon sau creierul posterior (fig. 190). Către săptămâna a 5-a creierul anterior şi cel posterior se divid în câte două vezicule, encefalul prezentând în final cinci vezicule. Din prozencefal se separă: telencefalul, telencephalon, din care apar două evaginări laterale – emisferele cerebrale primitive, rinencefalul sau creierul olfactiv, corpii striaţi şi cortexul cerebral; diencefalul, diencephalon. Mezencefalul rămâne ca atare şi va da coliculii cvadrigemeni, tegumentul şi pedunculii cerebrali.
– 347 –

Telencefal Diencefal Mezencefal Metencefal Rombencefal Mielencefal

Prosencefal Mezencefal

A

B

Fig. 190. Modificările extremităţii cefalice a tubului neural: A – stadiul cu 3 vezicule; B – stadiul cu 5 vezicule.

Rombencefalul se împarte în: creierul posterior, metencephalon, care va da puntea şi cerebelul, şi mielencefal, myelencephalon, care va deveni bulbul rahidian, medulla oblongata. Mezencefalul este separat de metencefal prin istmul mezencefalului. Paralel au loc transformări în canalul central, formând un sistem de cavităţi: la nivelul bulbului rahidian şi a punţii se formează ventriculul iV; la nivelul mezencefalului – apeductul mezencefalic Sylvius, care uneşte ventriculele iV şi iii; la nivelul diencefalului – ventriculul iii, iar la nivelul telencefalului ventriculii laterali (i şi ii), care comunică cu ventriculul iii prin orificiul interventricular Monro. Spre finele săptămânii a 6-a veziculele cerebrale au un ritm de creştere intens, se întind caudal asigurând apariţia lobului temporal care acoperă feţele laterale şi dorsală ale diencefalului. În luna a 3-a veziculele se extind şi acoperă şi mezencefalul, iar în luna a 5-a şi cerebelul.
– 348 –

În peretele veziculelor cerebrale se disting trei zone bine distincte: 1) area olfactivă din care se vor forma veziculele olfactive, bulbii olfactivi, tracturile olfactive, rinencefalul, septul pelucid, fornixul, stria terminală, corpul amigdaloidian, girii olfactivi, girul parahipocampal şi girul cingular. Toate aceste formaţiuni fac parte din lobul limbic; 2) area striată, ce va da corpul striat în continuare directă cu talamusul atât ca dezvoltare, cât şi funcţional; 3) area palleală, ce va da cortexul cerebral în care se vor diferenţia centrii corticali. numărul definitiv de neuroblaşti este atins în luna a 7-a, în continuare înmulţindu-se numai prelungirile lor. neuroblaştii rezultaţi migrează din zona manta în cea marginală, unde participă la formarea cortexului primar. Prin zona manta, lipsită de neuroblaşti, trec prelungirile neuroblaştilor din cortex spre periferie şi viceversa. În acest mod ea devine substanţa albă a emisferelor. Începând din luna a 5-a substanţa cenuşie corticală se delaminează în straturi. Procesul este foarte rapid, astfel încât în luna a 6-a toate cele şase straturi există, dar diferenţierea ultimelor trei va avea loc postnatal, până la mijlocul copilăriei. ultimul strat care apare şi are dezvoltarea cea mai mare este stratul supragranular sau piramidal extern. Din cauza creşterii rapide a cortexului şi lentă a substanţei albe centrale, neopalliumul se cutează formând girii, separaţi între ei de fisuri şi şanţuri. Girii apar ca un rezultat al evoluţiei. Apariţia de noi arii corticale necesită o suprafaţă corticală mai mare care se obţine numai prin încreţirea ei. Ontogenetic fisurile apar începând din luna a 2-a (fig. 191). Primele se conturează pe faţa medială a telencefalului. În luna a 5-a apare insula de o formă triunghiulară, delimitată de trei şanţuri: anterior, superior şi inferior. Acoperirea insulei de lobul temporal se definitivează la finele primului an postnatal. În raport cu apariţia, profunzimea şi stabilitatea fisurile de pe suprafaţa emisferelor se clasifică în: - primare – apar primele pe encefalul embrionar, sunt adânci, stabile şi separă între ele lobii emisferelor; - secundare sau intergirare – apar mai târziu şi delimitează circumvoluţiile din cadrul unui lob;
– 349 –

Apariţia membranelor este legată strict de existenţa lichidului cefalorahidian. 2 – fisura laterală. spaţiul se întinde rostral şi caudal astfel încât către lunile 3–4 de dezvoltare intrauterină înconjoară encefalul în întregime. localizarea şi numărul lor determinând diversitatea şi complexitatea reliefului emisferelor cerebrale. C – fetuş de 35 săptămâni: 1 – şanţ central. 1 Fig. 2 – cerebel. 3 – bulb. 1 2 3 2 A B 2 Mezodermul. 3 – insula. inconstante.3 dă.. iar cel interior va da pia mater şi arahnoida. care înveleşte tubul ne. 3 – insula. – 350 – . În săptămâna a 8-a dura mater este vizibilă. 191.terţiare – apar după naştere şi sunt superficiale. formează în jurul encefalului o capC sulă completă ce reprezintă primordiul membranelor cerebrale. D – adult: 1 – fisura laterală. 1 2 – fisura laterală. B – fetuş de 26 săptămâni: 1 – şanţ central. Apariţia fisurilor şi circumvoluţiilor emisferelor cerebrale: A – fetuş de 13 săptămâni: 1 – emisfera nete. inominalizate.3 ural. Stratul exterior al capsulei se va diferenţia în dura mater şi 1 oasele de membrană. provenit din activitatea secretorie a plexurilor coroide. Pe măsură D ce cantitatea de lichid sporeşte.

Hidrocefalia apare prin exces de lichid cefalorahidian. este asimptomatică.meningocel. Anencefalia – substanţa cerebrală degenerează. se formează spina bifida cu meningocel. muşchii dorsali şi tegument. Agenezia corpului calos – poate fi totală sau parţială. însă nu se dezvoltă mintal. dar poate induce deficienţe mintale. Polimicrogirie – encefal cu circumvoluţii mici şi numeroase. Diastematomielie – măduva spinării este tăiată în două jumătăţi de o lamelă osoasă sau o membrană fibroasă. Dacă pătrunde şi lichid cerebrospinal. Pahigirie – encefal cu circumvoluţii grosolane şi puţine. În marea majoritate malformaţiile măduvei spinării sunt însoţite de defecte ale ţesuturilor vecine: arcurile vertebrale.ANOMALIILE DE DEZVOLTARE A MĂDUVEI SPINĂRII ŞI ENCEFALULUI Spina bifida cistică – meningele herniază prin defectul arcului vertebral. Microcefalia reprezintă un creier mic nedezvoltat şi poate fi cauza închiderii premature a suturilor şi fontanelelor craniului. fiecare jumătate având sacul ei dural. malformaţia se numeşte spina bifida cu mieloschizis. Dacă există defecte ale oaselor craniului apoi prin ele pot hernia meningele . Hidranencefalia – emisferele cerebrale lipsesc total sau parţial. păstrându-se nucleii bazali şi mezencefalul. Dacă şi tubul neural este deschis. Agirie – encefal neted fără circumvoluţii. Mai frecvent poate fi cauzată de stenoza apeductală congenitală ce atrage o dilatare excesivă a ventriculilor superior de locul obstrucţiei. dacă are loc hernierea măduvei – spina bifida cu meningomielocel. Exencefalia – encefalul este acoperit numai de tegument. meninge. fiind înlocuită cu o masă spongioasă. Copiii se nasc normali.meningoencefalocel. – 351 – . Anomaliile encefalului sunt determinate în principal de defectele şi variaţiile de volum ale veziculelor cerebrale. meningele şi substanţa cerebrală .

Între peretele osos şi măduvă se află cele trei membrane care asigură protecţia şi nutriţia măduvei. 192). înconjurat de dura mater şi care prezintă pe faţa laterală rădăcinile nervilor coccigieni 2 şi 3. Filum terminale este o parte nedezvoltată a tubului neural şi este înconjurat de rădăcinile ultimilor nervi spinali. astfel că diametrul transversal depăşeşte cu puţin diametrul antero-posterior. şi ocupă 2/3 superioare ale – 352 – .segmentul inferior perforează dura mater şi ieşind prin hiatul inferior al canalului sacral se înseră pe faţa dorsală a corpurilor vertebrelor coccigiene 2 sau 3 prin ligamentul coccigian. Ea nu ocupă toată grosimea canalului vertebral. Măduva spinării se continuă superior cu bulbul rahidian. Faptul că măduva îşi are limita inferioară în dreptul vertebrei L2. pe care însă nu-l ocupă în întregime.ANATOMIA MĂDUVEI SPINĂRII Măduva spinării este situată în canalul vertebral. iar în raport cu scheletul prin tuberculul anterior al atlasului şi marginea superioară a acestei vertebre. Limita inferioară. ce formează coada de cal (fig. se explică prin ritmul de creştere al coloanei vertebrale mai rapid decât cel al măduvei. conică – conul medular. care ajunge la faţa posterioară a celei de-a doua vertebre coccigiene. Ca traiect măduva spinării urmează toate curburile coloanei vertebrale. de care este separat printr-un plan orizontal ce trece prin extremitatea inferioară a decusaţiei piramidale. conus medullaris – este situată într-un plan orizontal ce trece prin faţa superioară a corpului vertebrei L2. Măduva spinării are formă de cordon cilindric uşor turtit în sens antero-posterior. atât în plan sagital. Filum terminale prezintă două segmente: . Lungimea măduvei este de 43 – 45 cm cu variaţii individuale. Tot din această cauză. Limita superioară a măduvei corespunde orificiului occipital mare prin care canalul vertebral comunică în sus cu cavitatea craniană. iar limita inferioară corespunde vertebrei L2.segmentul superior. . rădăcinile nervilor spinali lombari şi sacrali au o direcţie oblică în jos. Vârful conului medular se continuă cu filum terminale. cât şi frontal.

şi alta intumescenţa lombosacrală. datorită mişcărilor mai ample ale coloanei în aceste porţiuni. restul fiind ocupat de filum terminale. Raporturile anterioare ale măduvei spinării pot explica afectarea sa în caz de hernie de disc sau în caz de fracturi de corpi vertebrali. Spaţiul perimedular este mai larg în regiunea cervicală şi lombară. LI-V – rădăcinile nervilor lombari. arcurile vertebrale şi apo– 353 – . b – aspect posterior): 1 – intumescentia cervicalis. SI-V – rădăcinile nervilor sacrali. Raporturile posterioare cu ligamentele galbene. 5 – conus medullaris. Dezvoltarea mai considerabilă a măduvei la nivelul acestor umflături corespunde funcţiilor complexe ale membrelor superioare şi a b inferioare. în comparaţie cu cea toracală. 6 – cauda equina. unde îşi au originea nervii plexului bra5 hial şi corespunde vertebrelor C3 – T2. 1 2 3 Măduva spinării prezintă două re4 giuni mai voluminoase. Faţă de pereţii canalului vertebral. C1-VIII – rădăcinile nervilor spinali cervicali. intumescentia lumbosacralis. 3 – dura mater spinalis. Măduva spinării (a – aspect anterior. 4 – intumescentia lumbosacralis. Fig. şi corespunde vertebrelor T9 – L2. Th1 –XII – rădăcinile nervilor toracali. 2 – ganglion spinalis. 192. intumescentia cervicalis. din care pleacă 6 nervii plexului lombar şi sacral.canalului vertebral între C1 şi L2. intumescenţa cervicală. măduva spinării este mai apropiată de peretele anterior – corpii vertebrali şi discurile intervertebrale.

fizele spinoase au importanţă în neurochirurgie. metamerică. 193. 193). 6 Fig. 11 – conus medullaris. 10 – intumescentia lumbosacralis (Th12-S3). 3 – truncus n. constituită din 8 neuromere. îndeosebi la efectuarea laminectomiei. 12 – pars spinalis fili terminalis. măduva spinării prezintă o structură segmentară. ce for5 mează o pereche de nervi spinali (fig. 4 – radix anterior. Pe măduva spinării se disting 31 de segmente medulare. segmente cervicale. spinalis. 7 8 9 10 11 12 La măduva spinării deosebim cinci porţiuni: . 5 – intumescentia cervicalis (C5-Th1). segmenta cervicalia (1 – 8). Lateral se găsesc pediculii vertebrali şi orificiile intervertebrale spre care se orientează rădăcinile anterioare şi posterioare ale nervilor spinali.partea cervicală. Elemente de suprafaţă ale măduvei spinării: 1 – radix posterior. 6 – fisura mediana anterior. Seg1 ment este considerată o porţiune 2 a măduvei spinării constituită 3 din substanţa albă şi substanţa 4 cenuşie împreună cu rădăcinile anterioare şi posterioare. 2 – ganglion spinalis. 9 – sulcus anterolateralis. iar în interior după segmentele funcţionale ale substanţei cenuşii – neuromere. – 354 – . ce poate fi identificată la suprafaţă doar după rădăcinile nervilor spinali. 8 – sulcus posterolateralis. Ca şi coloana vertebrală. segmentele C4 – T1 formează intumescenţa cervicală. 7 – segment al măduvei spinării. pars cervicalis. ce se află între vertebrele C1 – T1.

nervii spinali C1 – C7 ies prin orificiile intervertebrale deasupra vertebrelor corespunzătoare.partea coccigiană. şi conţine neuromerele T12 – S3. 5 perechi de nervi spinali lombari. pars lumbalis. pars thoracica.Fig.partea lombară. segmenta coccigea (1 – 3). Până în luna a 3-a de dezvoltare intrauterină poziţia fiecărui segment al măduvei spinării corespunde cu poziţia fiecărei vertebre aflate în dezvoltare. . Deoarece există numai 7 vertebre cervicale. – 355 – . nervii spinali sunt numiţi şi numerotaţi în concordanţă cu ieşirea din canalul vertebral. . După această perioadă coloana vertebrală creşte în lungime mai rapid decât mă. 194). constituită din segmente coccigiene.partea toracală. formată din 5 segmente lombare. pars coccigea. Restul nervilor spinali prezintă ieşirile sub vertebrele corespunzătoare (fig. Din porţiunile medulare numite pleacă: 8 perechi de nervi spinali cervicali. este constituită din 12 segmente. Topografia duva spinării. Mai frecvent această porţiune conţine numai un segment medular.partea sacrală. se află între vertebrele T10 – L1. segmenta thoracica (1 – 12). Segmentele sunt numite şi numerotate în concordanţă cu legăturile lor cu nervii spinali. . nervul spinal C8 iese între C7 şi T1. cu cinci segmente sacrale.. La naştere măduva se termină la medulo-vertebrală. 5 perechi de nervi sacrali şi 1 –2 perechi de nervi spinali coccigieni. 194. segmenta lumbalia (1 – 5). cuprinsă între vertebrele T2 – T10. 12 perechi de nervi spinali toracali. Conul medular se află la nivelul vertebrei L2 şi conţine segmentele S4-5 şi Co1. pars sacralis. segmenta sacralia (1 – 5).

nivelul discului intervertebral dintre L2 şi L3. Creşterea în continuare a coloanei vertebrale conduce la situarea (la adult) porţiunii caudale a măduvei spinării la nivelul discului intervertebral dintre L1 – L2. Relaţia dintre segmentele spinale şi cele vertebrale este importantă clinic. Discorcondanţa dintre neuromere şi vertebre se identifică după formula lui Chipault, unde pentru porţiunea cervicală la numărul vertebrei cervicale se adaugă cifra 1 (n + 1) prin care determinăm numărul neuromerului ce-i corespunde; în regiunea toracală superioară (T1 – T5) se utilizează formula n + 2; în regiunea toracală inferioară (T6 – T11) formula n + 3; la nivelul vertebrelor T11 – T12 se află neuromerele L3,4,5; inferior de vertebra T12 şi până la L2 se situează neuromerele S1-5 şi Co1 (tab. 6). Tabelul 6 Raporturile segmentelor măduvei spinării cu vertebrele

Segmentele măduvei spinării C8 T6 L1 Sacral

Corp vertebral C6-7 T4-5 T11 L1

Proces spinos C6 T3-4 T10 T12-L1

La suprafaţa măduvei spinării se află o serie de şanţuri longitudinale care limitează feţele şi cordoanele medulare perechi şi simetrice: anterior, lateral şi posterior (fig. 195). Faţa anterioară prezintă pe linia mediană fisura mediană anterioară, fisura mediana anterior, un şanţ îngust dar profund, în care se poate identifica comisura albă anterioară; prin ea trec vasele spinale anterioare. Faţa posterioară prezintă pe linia mediană şanţul median posterior, sulcus medianus posterior, mai puţin profund. De la el pleacă în profunzime până la comisura cenuşie posterioară septul median posterior format din ţesut glial. Pe feţele laterale, corespunzător locului de
– 356 –

ieşire a rădăcinilor anterioare ale nervilor spinali, se află şanţul lateral anterior, sulcus anterolateralis, iar postero-lateral de ele, corespunzător pătrunderii rădăcinilor posterioare, şanţul lateral posterior, sulcus posterolateralis. Între acest şanţ şi şanţul median posterior al porţiunii cervicale şi toracale superioare se găseşte şanţul intermediar posterior, sulcus intermedius posterior, care separă între ele fasciculul gracilis (Golf) şi cuneat (Burdach).
Fig. 195. Structura măduvei spinării în secţiune transversală (schemă). 1 – fissura mediana anterior; 2 – sulcus medianus posterior; 3 – sulcus anterolateralis; 4 – sulcus posterolateralis; 5 – sulcus intermedius posterior; 6 – canalis centralis; 7 – substantia grisea; 8 – substantia alba. 2 5 4 6 7 8 1 3

Măduva spinării îndeplineşte două funcţii principale: funcţia de centru reflex şi funcţia de conducere. Funcţia de centru reflex este îndeplinită de centrii somatomotori şi visceromotori prin arcul reflex medular, prin care se efectuează reflexe medulare somatice şi reflexe medulare vegetative. Funcţia de conducere este îndeplinită de substanţa albă a măduvei spinării prin fasciculele care alcătuiesc cordoanele anterioare, laterale şi posterioare. Aparatul de conducere este alcătuit din: căi ascendente (senzitive) şi căi descendente (motorii).

– 357 –

Structura internă a măduvei spinării
Pe o secţiune transversală măduva spinării prezintă: - canalul central; - substanţa cenuşie dispusă în centru; - substanţa albă dispusă la periferie sub formă de cordoane. Canalul central, canalis centralis, este situat pe linia mediană, puţin posterior de şanţul median anterior, şi se întinde pe toată lungimea măduvei spinării. Are un aspect punctiform şi este situat în substanţa cenuşie. Superior se deschide în ventriculul iV, iar în jos se întinde până în partea mijlocie a filum terminale. La nivelul extremităţii inferioare a conului medular uneori prezintă o dilataţie, numită ventriculul terminal al măduvei sau ventriculul al V-lea. Are un diametru de 0,1 – 0,2 mm şi un lumen pe alocuri obliterat de proliferări ale celulelor ependimare, care-l tapetează. Conţine lichid cerebrospinal. Substanţa cenuşie, substanta grisea, situată central este formată din corpii neuronilor aşezaţi în grupuri celulare similare funcţional, dispuse longitudinal numite columne cenuşii, columnae griseae, sau nuclei, simetrice, plasate de ambele părţi ale canalului central. unii din aceşti nuclei se întind de-a lungul măduvei spinale, în timp ce alţii se găsesc numai la anumite niveluri. Spre exemplu, substanţa gelatinoasă şi nucleul propriu senzorial, care au legătură cu impulsurile dureroase provenite de la toţi nervii spinali, se întind de-a lungul măduvei spinării, iar alţi nuclei, precum nucleul dorsal şi nucleul intermediolateral, se află numai în anumite segmente spinale. După aşezarea lor în raport cu şanţurile mediane, coloanele dispuse de o parte şi de alta a şanţului median anterior poartă denumirea de coloane anterioare, columna anterior, iar cele dispuse de o parte şi de alta a şanţului median posterior de coloane posterioare, columna posterior. Coloanele anterioare sunt mai scurte şi mai voluminoase, iar cele posterioare mai ascuţite şi ajung până aproape de suprafaţa măduvei. Între coloanele anterioare şi cele posterioare, începând de la C8 şi până la L2, se află coloanele intermedio-laterale, columna intermediolateralis.
– 358 –

Cornul lateral. În segmentele lombare şi sacrale coarnele anterioare şi Fig. numite comisura anterioară şi comisura posterioară. în stânga sunt prezentate secţiuni transversale prin diferitele regiuni ale măduvei spinării. ce corespund columnelor anterioară şi posterioară. 196). Pe lângă variaţiile de formă externă. unde deosebim cornul anterior. În secţiune transversală substanţa cenuşie are forma literei “h”. cornu anterius. – 359 – . fapt ce se poate observa pe secţiuni transversale duse prin diferite regiuni ale măduvei. ce se observă de-a lungul măduvei spinării. cornu laterale. unde conţin un număr mare de neuroni destinaţi inervaţiei membrelor. ea prezintă şi variaţii de structură internă. în regiunea toracală (T1 – T12) şi lombară superioară (L1 – L2).Columnele substanţei cenuşii sunt mai voluminoase la nivelul intumescenţelor cervicală şi lombară. este vizibil în regiunea cervicală inferioară (C8). şi cornul posterior. Măduva spinării în canalul vertebral. Volumul substanţei cenuşii şi structura ei la nivelul intumescenţelor variază în comparaţie cu celelalte porţiuni. cornu posterius. 196. Anterior şi posterior de canalul central al măduvei spinării aceste columne sunt unite prin bande de substanţă cenuşie. Secţiunile transversale ale măduvei spinării din cele patru regiuni pot fi deosebite unele de altele prin dimensiunea şi forma substanţei cenuşii respective (fig.

nucleus posteromedialis. Substanţa albă ce înconjoară substanţa cenuşie în porţiunea sacrală este mult mai subţire decât cea din regiunea lombară. nucleul anteromedial. neuronii α cît şi neuronii γ sunt de tip multipolar. Datorită volumului muscular al membrelor superioare. Cele trei coarne sunt unite prin comisura cenuşie în centrul căreia se găseşte canalul central. şi nucleul central. Comisura cenuşie anterioară este separată de şanţul median anterior printr-o bandă îngustă de substanţă albă – comisura albă a măduvei. Cea mai redusă cantitate de substanţă cenuşie se observă în segmentele toracice. care deserveşte muşchii intercostali şi subcostali ai toracelui. nucleus anterolateralis.197. şi comisura cenuşie posterioară. corpul lor având diametre de 70 – 150 µ. în timp ce axonul neuronului γ ajunge la porţiunea periferică (contractilă) a fibrelor musculare din structura fusului neuromuscular. nucleul posteromedial. commissura grisea posterior. iar în regiunile umflăturilor se mai adaugă şi nucleii posterolaterali. Cornul posterior în segmentul toracic şi în cel cervical este mai îngust comparativ cu segmentele lombare şi sacrale. nucleus centralis. numită placa motorie. Coarnele anterioare sunt mai scurte şi mai late decât cele posterioare şi mai bine dezvoltate în regiunea intumescenţelor cervicală şi lombară. commissura grisea anterior. posteromediali şi centrali. nucleus anteromedialis. Cantitatea substanţei albe scade cu fiecare segment dinspre superior spre inferior. Aceşti neuroni se aglomerează formând cinci nuclei (fig. nucleus posterolateralis.198): nucleul anterolateral. – 360 – . coarnele anterioare în porţiunea cervicală sunt mai pronunţate decât în segmentul toracic. commissura alba.posterioare sunt mai bine dezvoltate. Axonul neuronului α ajunge la muşchiul striat cu care formează o sinapsă neuroefectorie. Ele conţin două tipuri de neuroni somatomotori: neuroni α (alfa) şi neuroni γ (gama). În regiunea toracală se formează numai doi nuclei – anteromedial şi anterolateral. Substanţa cenuşie intermediară centrală din jurul canalului este împărţită în comisura cenuşie anterioară. ai căror axoni formează rădăcina anterioară a nervilor spinali. nucleul posterolateral.

Substanţa cenuşie: 1 – cornu anterius; 2 – cornu posterius; 3 – cornu laterale; 4 – formatio reticularis; 5 – substantia intermedia centralis. Substanţa albă: 6 – funiculus anterior; 7 – commissura alba; 8 – funiculus lateralis; 9 – funiculus posterior; 10 – fasciculus gracilis; 11 – fasciculus cuneatus.

11 2

10

9

4 5 3 1 7 6 8

Cornul posterior este mai alungit până în apropierea de suprafaţa măduvei. În sens anteroposterior, acestui corn i se descriu următoarele porţiuni: - baza, basis, prin care se continuă cu substanţa cenuşie intermediară;
Fig. 198. Topografia nucleilor substanţei cenuşii a I 1 II măduvei spinării (schemă III 2 3 IV după F. Sido): V 4 5 VI 1 – nucleus marginalis; 6 VII x 2 – substantia gelatinosa; 7 Ix VIII 3 – nucleus proprius; 8 Ix Ix 4 – nucleus thoracicus; 5 – nucleus bazilaris (Bechterew); 6, 7 – nucleus intermediomedialis et nucleus intermediolateralis; 8 – nuclei motorii. În dreapta este ilustrată structura lamelară a substanţei cenuşii.

Fig. 197. Structura măduvei spinării; substanţa cenuşie şi substanţa albă în secţiune transversală (schemă).

– 361 –

- colul, cervix, o parte mai alungită; - capul, caput, cu dimensiuni transversale mai mari decât ale colului; - vârful, apex, care este separat de şanţul posterolateral printr-o lamelă subţire de substanţă albă, numită zona marginală. Coarnele posterioare conţin neuroni senzitivi cu dimensiuni mai mici ca în coarnele anterioare, care sunt dispuşi sub formă de grupe, relativ structuralizate, numite nuclei. neuronii coarnelor posterioare sunt influenţaţi în principal de către impulsurile ce întră în măduvă pe calea rădăcinilor posterioare. În structura coarnelor posterioare deosebim: sub zona marginală, descrisă între apexul cornului şi periferia măduvei, se află stratul spongios al coarnelor posterioare ce se caracterizează prin stroma glială macroareolară ce conţine numeroşi neuroni intercalari mici. Posterior de ea se află un grup de neuroni de dimensiuni mici, care alcătuiesc substanţa gelatinoasă, substantia gelatinosa. Cei mai mare parte a neuronilor cornului posterior formează nucleul propriu, nucleus proprius. În porţiunea medială a bazei cornului posterior se află nucleul toracic, nucleus thoracicus, care este mai pronunţat la nivelul segmentelor toracice Xi, Xii şi primului segment lombar. În partea laterală a bazei cornului posterior este situat nucleul bazal lateral (Bechterew). Coarnele posterioare sunt bogate în neuroni intercalari aranjaţi în mod difuz. Ei sunt neuroni multipolari mici asociativi şi comisurali, axonii cărora se termină în limitele substanţei cenuşii de aceeaşi parte (neuronii asociativi) sau de partea opusă (neuronii comisurali). neuronii de asociaţie pot fi intrasegmentari sau intersegmentari. În substanţa cenuşie a măduvei spinării se află mulţi neuroni diseminaţi, axonii cărora pătrund în substanţa albă, unde imediat se divid în două ramuri: una ascendentă mai lungă şi alta descendentă mai scurtă. Aceste fibre nervoase constituie fasciculele proprii ale substanţei albe care aderă nemijlocit la substanţa cenuşie. De la ele pornesc multe colaterale care formează sinapse pe corpul neuronilor motori din coarnele anterioare a 4 – 6 segmente vecine ale măduvei spinării. Sunt descrise trei perechi de fascicule proprii ale măduvei spinării: anterioare, late– 362 –

rale şi posteriore, fasciculi proprii ventrales, laterales et dorsales. Între coarnele anterioare şi cele posterioare este situată zona intermediară de substanţă cenuşie proeminenţa căreia formează coarnele laterale. Coarnele laterale, care se evidenţiază în limitele dintre segmentul cervical Viii şi segmentul lombar ii, conţin neuroni vegetativi, ce constituie focarul sistemului nervos simpatic. Axonii acestor neuroni trec prin coarnele anterioare şi părăsind măduva spinării în componenţa rădăcinii anterioare a nervului spinal, prin ramura comunicantă albă, fac sinapse cu neuronii lanţului simpatic. În coarnele laterale se determină: neuronii viscerosenzitivi, care mai puţin sunt grupaţi în nuclei şi participă la formarea căilor reticulare ascendente pentru sensibilitatea viscerală normală; neuronii visceromotori, care constituie centrii simpatici şi parasimpatici. Centrii vegetativi simpatici formează în ansamblu substanţa intermediară laterală, substantia intermedia lateralis. Această coloană se întinde între neuromerele C8 – L2 şi are un calibru neuniform, prezentând umflături metamerice. La nivelul C8 – T3 se află centrul ciliospinal; între T2 – T5 – centrul cardioaccelerator; T3 – T4 – centrul viscerelor mediastinului posterior; T5 – T10 – centrii viscerelor cavităţii abdominale; T12 – L2 – centrii viscerelor cavităţii pelviene; la nivelul segmentelor S1 şi S3 se află centrul parasimpatic pelvin (micţiunea, defecaţia, erecţia, ejacularea); centrii vasoconstrictori, pilomotori şi sudoripari sunt dispuşi segmentar la toate nivelele. În zona intermediară, aproape de canalul central, este localizată substanţa intermediară centrală, substantia intermedia centralis, ce conţine neuroni vegetativi preganglionari pentru partea somatică (muşchii netezi, glande sudoripare). nucleii parasimpatici, sau coloana parasimpatică, sunt reprezentaţi de nucleul intermediolateral, nucleus intermediolateralis, întins între segmentele S2 – S4, axonii cărora părăsesc măduva spinării prin nervii sacrali S2 – S4. Între coarnele laterale şi posterioare, în substanţa albă se află formaţia reticulară spinală, formatio reticularis spinalis, mai bine individualizată în regiunea cervicală şi formată din neuroni dispuşi în reţea.
– 363 –

Neuronii interni au un corp celular de dimensiuni mici şi axoni scurţi. Lamela iX. neuronii cordonali medulari au corpul dispus în substanţa cenuşie. în general. îndeplineşte funcţii motorii somatice. – 364 – . divizată în lamine. în substanţa albă se mai conţin vase şi ţesut glial. de asemenea. Aceste fascicule înfăptuiesc legătura dintre diferite segmente ale sistemului nervos şi se numesc căi de conducere. neuronii asociativi intra. Zece lamine formează substanţa cenuşie spinală şi sunt numerotate dinspre posterior spre anterior. situate. Cornul posterior include laminele i – Vi. fasciculele măduvei spinării se împart în: senzitive (aferente. Pe lângă prelungirile neuronale. ascendente). zona intermediară este în principal lamina Vii. Ele sunt constituite din fascicule de fibre nervoase ascendente. 198). formând fasciculele cordoanelor homolaterale şi heterolaterale sau şi bilaterale. care nu părăsesc măduva spinării. neuronii formaţiunii reticulare. descendente – situate profund faţă de precedentele. După locul unde îşi trimit axonii. care prin şanţuri este divizată în cordoane. localizată în cornul anterior al substanţei cenuşii. periferic. este situată la periferia măduvei. posterior şi lateral. fiind constituită din prelungiri neuronale (axoni) mielinizate. cornul anterior conţine o parte din lamina Vii şi laminele Viii şi iX. şi fascicule de asociaţie. Lamina X este aria comisurală din jurul canalului central. situate cel mai profund. neuronii măduvei spinării pot fi: radiculari. de exemplu. substantia alba. ce efectuează legătura dintre segmentele măduvei spinării sau legătura măduvei cu encefalul. în imediata vecinătate a substanţei cenuşii.sau intersegmentari etc. Din punct de vedere funcţional. cordonali şi interni. În funcţie de poziţie deosebim trei cordoane dispuse simetric de ambele părţi: anterior. descendente) şi asociative. Neuronii radiculari prin axonii săi participă la formarea rădăcinii anterioare. Substanţa albă. iar axonul trece în substanţa albă.Substanţa cenuşie a măduvei spinării poate fi. rezultate în urma stratificării neuronilor similari morfologic şi funcţional (fig. motorii (eferente. Lamelele dispuse în zona intermediară constituie cea mai veche parte filogenetică cu funcţii proprioceptive şi vegetative motorii. Ca structură funcţională lamele i – Vi au funcţii senzitive somatice şi viscerale.

Cordonul lateral. 13 – fasciculi proprii. . funiculus lateralis. 10 – tractus tectospinalis. iar cea a cordoanelor posterioare – căi ascendente (fig. care urmând traiectul rădăcinii posterioare. 199).origine medulară – axonii neuronilor cordonali sau radiculari.origine encefalică – axonii unor neuroni din scoarţa cerebrală sau nucleii trunchiului cerebral care ocupă în măduva spinării o anumită topografie cordonală. Fig. funiculus anterior. apoi în substanţa cenuşie a cornului posterior sau în cordonul posterior. Cordonul posterior. în secţiune 6 transversală): 7 1 – fasciculus gracilis 3 Goll. 9 – tractus corticospinalis anterior. este cuprins între şanţul median posterior şi şanţul lateral posterior. cea a cordoanelor laterale – atât descendente cât şi ascendente. Cordonul anterior. pătrund în zona marginală. 2 – fasciculus cu12 neatus Burdach. 6 – tractus rubrospinalis.origine extranevraxială – axonii neuronilor ganglionului spinal. 4 – tractus 10 9 spinocerebellaris posterior Flechsig. commissura alba anterior. fibrele substanţei albe medulare pot avea: . 12 – tractus reticulospinalis. 199. Substanţa albă a cordoanelor anterioare conţine în special căi conductoare descendente. – 365 – . 5 – tractus corticospinalis lateralis. este cuprins între şanţurile laterale anterior şi posterior. . Topografia 1 2 căilor conductoare în cordoanele substanţei 5 4 albe a măduvei spinării 13 (schemă. este cuprins între fisura mediană anterioară şi şanţul lateral anterior. funiculus posterior.După originea lor. 11 – tractus vestibulospinalis. 3 – trac11 8 tus spinocerebellaris anterior Gowers. 7 – tractus spinothalamicus lateralis. Cordoanele anterioare drept şi stâng sunt unite între ele prin comisura albă anterioară. 8 – tractus spinothalamicus anterior.

tractus tectospinalis. care transmite sensibilitatea proprioceptivă a părţii inferioare a trunchiului şi a membrelor inferioare. unele din ele fiind comune cu cordoanele anterioare. tractus spinocerebellaris anterior (Gowers). . Căile ascendente ale cordoanelor anterioare: . tractus spinothalamicus anterior.fasciculul longitudinal dorsal.fasciculul spinotectal. la fel.Cordonul anterior reprezintă următoarele căi conductoare descendente (eferente): . fasciculus longitudinalis dorsalis. fasciculus spinoreticularis. tractus vestibulospinalis.tractul tectospinal.fasciculul spinoolivar.tractul spinocerebelar posterior. . are originea în nucleii vestibulari ai perechii a Viii-a de nervi cranieni şi se termină în neuronii motori ai coarnelor anterioare. . sub forma căilor descendente hipotalamoreticulospinale se proiectează pe neuronii vegetativi spinali simpatici şi parasimpatici. tractus corticospinalis anterior. Acest fascicul este situat medial de calea precedentă. fasciculus spinovestibularis.tractul vestibulospinal. fasciculus spinotectalis. Cordonul lateral.tractul reticulospinal.tractul corticospinal anterior. .tractul spinocerebelar anterior. .tractul spinotalamic anterior. are originea în formaţiunea reticulară a trunchiului cerebral şi se găseşte pe toată lungimea măduvei. ajunge în nucleul ventral din talamus şi propagă impulsurile senzaţiei tactile. care realizează legătura dintre centrii subcorticali optici şi auditivi cu nucleii motori din coarnele medulare anterioare. în imediata vecinătate de fisura mediană anterioară.fasciculul spinoreticular. . . este încrucişat şi la fel transmite impulsurile proprio– 366 – . tractus spinocerebellaris posterior (Flechsig).fasciculul spinovestibular. conţine fascicule ascendente şi descendente. Căile conductoare ascendente în marea sa majoritate sunt încrucişate: . . are originea în aria motorie (neuronii Betz) şi ocupă porţiunea anteromedială a cordonului. . fasciculus spinoolivaris. tractus reticulospinalis.

şi fasciculus cuneatus (Burdach). . tractus olivospinalis. .tractul rubrospinal.tractul olivospinal.tractul vestibulospinal. urcă atât prin cordonul lateral. tractus spinotectalis. se plasează în cordonul lateral şi anterior şi se termină în nucleii vestibulari.tractul spinovestibular lateral. situat în vecinătatea şanţului median posterior. . are originea în coliculii cvadrigemeni superiori şi se termină în coarnele anterioare şi laterale ale primilor patru neuromere cervicale. situat între fasciculul precedent şi versan– 367 – . tractus vestibulospinalis.ceptive spre cerebel de la partea inferioară a trunchiului şi membrele inferioare. descinde în măduva spinării prin toată întinderea sa în cordonul anterior şi cel lateral şi intervine în păstrarea echilibrului static şi dinamic al corpului. tractus corticospinalis lateralis. îşi are originea în neuronii din olivele bulbare şi se termină în neuronii motori din regiunea cervicală. Căile descendente: . tractus rubrospinalis.tractul tectospinal. are rol în reglarea tonusului muscular. coboară în partea profundă şi posterioară a cordonului lateral şi face sinapsă cu motoneuronii din coarnele anterioare ale măduvei spinării. . cât şi prin cel anterior spre coliculii superiori ai tractului mezencefalic.tractul spinotectal.tractul corticospinal lateral. . transmite impulsurile nervoase spre coarnele anterioare ale măduvei spinării cu rol în controlul tonusului muşchilor scheletici şi a mişcărilor inconştiente. încrucişat. fiind cu rol în mecanismele de control al tonusului muşchilor extensori. . Cordonul posterior la nivelul segmentelor cervicale şi toracale superioare constituie două fascicule ascendente senzitive spinobulbare: fasciculus gracilis (Goll). este încrucişat şi trece prin cordonul lateral de partea opusă şi reprezintă calea sensibilităţii exteroceptive termice şi dureroase. tractus spinovestibularis lateralis. tractus spinothalamicus lateralis. este o cale motorie extrapiramidală.tractul spinoreticular lateral. . are un traiect ascendent. tractus spinoreticularis lateralis. tractus tectospinalis.tractul spinotalamic lateral. .

hetero.tul medial al cordonului posterior. arahnoida şi pia mater. În imediata vecinătate a substanţei cenuşii. – 368 – . pachymeninx. Situate în jurul substanţei cenuşii ele formează fasciculele proprii în cordoanele anterior şi lateral. Aceste fascicule sunt homolaterale. Ramurile scurte şi cele mijlocii pătrund în substanţa cenuşie. De la exterior către interior distingem: dura mater sau pahimeningele. numite meninge spinale. leptomeninx (fig. Fibrele acestor fascicule îşi au neuronii în substanţa cenuşie şi îndeplinesc funcţia integrativă dintre segmentele medulare de la diferite niveluri. Fasciculul gracilis este constituit din fibrele nervoase ce vin de la membrele inferioare şi de la regiunile inferioare ale trunchiului. pătrund în cordonul posterior. Fasciculul cuneat se formează din fibrele nervoase emergente din neuronii ce inervează membrele superioare şi porţiunile superioare ale trunchiului. mijlocii şi lungi. Fibrele acestor fascicule îşi au originea în neuronii pseudounipolari din ganglionii spinali. numit fascicul intersegmentar sau fundamental. în fiecare cordon se află un fascicul de fibre nervoase. Arahnoida şi pia mater formează leptomeningele. 200). Fibrele străbat distanţe mai lungi sau mai scurte realizând conexiuni intersegmentare medulare şi pot fi homo-. unde dau ramuri scurte. Fasciculele intersegmentare ale măduvei spinării Structura segmentară descrisă mai sus are numai o valoare teoretică. Orice reflex este plurisegmentar şi aceasta se realizează prin intermediul căilor de asociaţie intersegmentate. axonii cărora urmează traiectul rădăcinii posterioare prin şanţul lateral posterior. deoarece segmentele medulare sunt unite între ele anatomic şi funcţional.şi bilaterale faţă de originea lor. Meningele măduvei spinării Măduva spinării este înconjurată de trei membrane conjunctive. neîncrucişate. din bulbul rahidian. iar cele lungi iau un traiect ascendent şi se termină în nucleul Goll şi Burdach de aceeaşi parte.

spinalis. are o structură lamelară fibroasă. spatium epiduralis. 6 – ganglion sensorium n. În interiorul canalului vertebral dura mater trimite prelungiri laterale ce continuă în tecile perineurale ale nervilor spinali. denticulatum. Aceste prelungiri aderă la orificiile intervertebrale. poate fi utilizată procedura. 7 – n. inferior dura mater se întinde până la nivelul vertebrei sacrale ii unde se termină cu un fund de sac. extragerii acestui lichid pentru anali– 369 – . fără riscul lezării măduvei spinării. dura mater spinalis. 200.Fig. ea nu va ocupa tot sacul dural. 1 2 3 4 5 6 7 Dura mater spinală. unde se continuă cu periostul vertebrelor. filul terminal şi lichid cerebrospinal. În această regiune. numită puncţie lombară. Între vertebrele L2 şi S2 sacul dural conţine coada de cal. spinalis. Ea se practică în scopul determinării presiunii fluidului cerebrospinal. Acesta conţine ţesut conjunctiv. rezistentă şi este separată de pereţii canalului vertebral prin spaţiul epidural. 8 5 – radix anterior. având inserţii strânse la marginea orificiului occipital mare. formând împreună cu acesta ligamentul coccigian. Deoarece măduva spinării se întinde până la vertebra L2. ţesut adipos şi plexul venos vertebral intern. Superior. 4 – radix posterior. 9 – lig. între L3 şi L4 (fig. 201). 2 – spatium epidurale. 8 – spatium subarachnoideum. ultimul fuzionează cu ligamentul longitudinal posterior şi se inseră pe periostul coccigian. Meningele măduvei spinării şi spaţiile intermeningiale (în secţiune transversală): 1 – dura mater spinalis. Învelind elementele cozii de cal ea continuă sub forma unei teci în jurul filum terminale. continuă cu dura mater craniană. 9 3 – pia mater spinalis.

este o membrană formată din ţesut conjunctiv fin. 2 – conus medullaris. spatium subdurale. 201. Raporturile sacului dural şi puncţia măduvei spinării: 1 – medulla spinalis. pentru a introduce agenţi terapeutici. La acest nivel sau prin hiatul sacrat se practică anesteziile epidurale. 9 – disc intervertebral. 3 – dura mater. 8 – terminaţia caudală a sacului dural. Ca şi dura mater trimite prelungiri în – 370 – . 5 – fluid cerebrospinal în spaţiul subarahnoidian. 6 – ac pentru puncţie lombară. 1 9 LV-1 2 LV-2 LV-3 LV-4 LV-5 SV-1 3 4 5 7 6 8 SV-2 Fig. 7 – filum terminale. 4 – cauda equina. arachnoidea spinalis. fiind separată de dura mater prin spaţiul subdural. substanţe anestezice.ză. nu este recomandată efectuarea puncţiei mai sus de spaţiile L2 – L3 la adult şi mai sus de L4 – L5 la nou-născuţi şi copiii mici. Arahnoida spinală.

care aderă intim la măduva spinării. De pe feţele laterale pleacă expansiuni ale stratului epipial sub formă de o lamelă fină. fiecare conţinând rădăcinile corespunzătoare ale nervilor spinali. este o membrană conjunctivă subţire vasculară. În structura pia mater deosebim două straturi: stratul intern. care fixează măduva în sens frontal. intima pială. În porţiunea inferioară se prelungeşte cu filum terminale. se află o bandă de ţesut conjunctiv care conţine artera spinală anterioară şi partea iniţială a ramurilor sale. Ea trece peste şanţurile măduvei spinării fără a urma reliefurile acestuia. prelungire a fundului de sac dural care îmbracă filum terminale. Măduva spinării. spatium subarachnoideum. rămâne fixă şi aproape imobilă în porţiunea centrală a canalului rahidian. numită ligament dinţat. pia mater spinalis. pe unde trec nervii spinali în traiectul lor către orificiile intervertebrale. formând teci pentru nervii spinali. aderent la ţesutul nervos. Mijloacele de fixare ale măduvei spinării. pătrunzând în şanţuri şi fisuri. în dreptul fisurii mediane. stratul extern epipial. care conţine lichid cerebrospinal. fiind înconjurată de învelişurile protectoare meningeale. Între arahnoidă şi pia mater se găseşte spaţiul subarahnoidian. de ţesutul adipos al spaţiului epidural. ultimul ligament trece între nervii spinali T12 şi L1.ligamentul coccigian al măduvei. . Ea rămâne independentă de mişcările coloanei şi nu ajunge niciodată în contact cu pereţii osoşi înconjurători. Între cele două straturi. de lichidul cefalorahidian. care leagă măduva spinării de dura mater. alcătuind 21 de arcade. care se continuă cu trabeculele arahnoidiene. urmărind strict reliefurile acestuia.continuitatea sa cu bulbul rahidian. liquor cerebrospinalis. Pia mater spinală. – 371 – . Ele sunt aşezate în plan frontal între rădăcinile nervilor spinali.ligamentele dinţate. .jurul nervilor spinali. Aceasta are loc datorită mijloacelor de fixare reprezentate de: . ligamentum denticulatum. Acest spaţiu este divizat de ligamentele dinţate într-o lojă anterioară şi alta posterioară.

202).. 2 – ganglion spinal. senzitivă. motorie. Nervii spinali Măduva spinării este conectată cu receptorii şi efectorii printr-un număr mare de nervi spinali – 31 perechi cu o dispoziţie metamerică. care sunt bine fixaţi la nivelul orificiilor intervertebrale. 4 – neuroni motori ai cornului anterior. este formată de fibre aferente. radix anterior. anterioară. Acest ganglion este format din neuroni somato. comunicante şi meningeală (fig. Pe traiectul rădăcinii posterioare se află ganglionul spinal senzitiv.prezenţa celor 31 perechi de rădăcini ale nervilor spinali. 8 – trunchiul nervului spinal. 6 – rădăcina posterioară. 202. radix posterior. un nerv spinal. este format din trei componente principale: rădăcini – anterioară şi posterioară. 3 6 2 8 1 4 7 5 Fig. Rădăcina anterioară. trunchi şi ramuri – posterioară. 5 – efector. iar axonii spre măduva spinării. 7 – rădăcina anterioară. localizat în orificiul intervertebral. care îşi trimit dendritele spre periferie – receptori. nervus spinalis. 3 – neuroni senzitivi ai cornului posterior. Formarea nervului spinal şi segment al măduvei spinării (schemă): 1 – receptor. care transmit impulsurile de la receptori spre măduva spinării.şi viscerosenzitivi pseudounipolari. conţine fibre nervoase eferente. axoni ai neuronilor somatomotori din coarnele anterioare şi ai – 372 – . Rădăcina posterioară.

spre muşchii striaţi. distribuite musculaturii netede.neuronilor visceromotori din coarnele laterale. 5 perechi sacrali şi o pereche coccigiană. 5 perechi lombari.fibrele aferente somatice generale. Ramurile ventrale sunt mai groase ca cele dorsale şi. . meningeală şi comunicante albă şi cenuşie. . nervul spinal trimite ramurile sale: ventrală. care este mixt. Din cele 31 de perechi de nervi spinali putem identifica: 8 perechi de nervi cervicali. Aceste fibre transmit informaţii de la măduva spinării. muşchii netezi şi glandele trunchiului şi a membrelor. Trunchiul nervului spinal iese la exteriorul canalului vertebral prin orificiul intervertebral. . Fasciculele nervoase trec prin spaţiul subarahnoidian umplut cu lichid cerebrospinal.fibrele eferente somatice generale. un nerv spinal conţine două componente aferente şi două componente eferente: . dorsală. Ramurile ventrale ale nervilor toracici se numesc nervi intercostali şi sunt în număr de 12 perechi.fibrele aferente viscerale generale. Teaca durală se continuă distal cu epinervul nervilor periferici. cu excepţia celor din regiunea toracală. Rădăcinile anterioară şi posterioară se unesc şi formează trunchiul nervului spinal. Ramura meningeală a nervului spinal conţine fibre senzitive şi vasomotorii pentru meninge. prin trunchiul şi ramurile nervului spinal. care vor forma câte o teacă meningeală pentru fiecare rădăcină. inimii şi glandelor. 12 perechi toracali.fibrele eferente viscerale generale. Ramurile ventrale şi dorsale ale nervilor spinali sunt mixte şi au în structura lor fibre motorii şi senzitive. apoi întâlnesc arahnoida şi dura mater. ramura comunicantă cenuşie este constituită din fibre postganglionare ce pornesc de la ganglionii lanţului simpatic spre nervul spinal. distribuite în muşchii striaţi. Ramura comunicantă albă conţine fibre preganglionare mielinice cu originea în neuronul visceromotor din coarnele laterale ale măduvei spinării. înainte ca acestea să formeze trunchiul nervului spinal. anastomozează şi formează plexuri. După un scurt traiect. – 373 – .

prosencephalon constituit din: a) diencefal. Rombencefalul. în structura encefalului deosebim: rombencefalul. alcătuiesc trunchiul cerebral. care la rândul său este constituit din: a) mielencefal. Fig. 4 – pons. şi porţiunea dorsală – cerebelul. mesencephalon. precum şi impulsurile motorii pentru mişcările voluntare. 203). Cele trei etaje ale trunchiului cerebral sunt despărţite prin două şanţuri vizibile pe faţa 2 1 antero-laterală: şanţul bulbo-pontin şi şanţul ponto-peduncular. telencephalon (fig. 203. una din trăsăturile comune ale componentelor trunchiului cerebral este prezenţa substanţei reticulare. metencephalon – porţiunea ventrală – puntea. 3 4 5 6 La nivelul trunchiului cerebral se află nucleii nervilor cranieni iii – Xii. 2 – diencephalon. ce transmit informaţia somatosenzorială din toate regiunile corpului spre centrii corticali. este locul de tranzit pentru numeroase fascicule lungi ascendente şi descendente (căi conductoare). truncus encephali. mezencefal. care este situat în fosa craniană posterioară. 5 – cerebellum. prozencefal. Raport spaţial dintre trunchiul cerebral şi telencefal: 1 – telencephalon. De asemenea.Anatomia funcţională a trunchiului cerebral În conformitate cu ontogeneza prenatală. Datorită naturii vitale a multora dintre centrii situ– 374 – . mezencefalul şi diencefalul. şi b) metencefal. 3 – mesencephalon. rombencephalon. myelencephalon – bulbul rahidian. 6 – myelencephalon. unde şi este vizibilă aparenţa acestor nervi. cu excepţia cerebelului. diencephalon şi b) telencefal.

intraventriculară. ce reprezintă prelungiri ale şanţurilor măduvei spinării. trunchiul cerebral este împins în jos de către masa cerebelului ce herniază prin orificiul occipital mare spre măduva spinării. Fasciculele acestor două piramide se încrucişează. pătrund în cordoanele laterale ale măduvei spinării formând încrucişarea piramidelor. care este întreruptă doar la nivelul decusaţiei piramidale. Are două părţi: extraventriculară inferioară cu configuraţie asemănătoare măduvei spinării. Puncţia lombară efectuată la un pacient la care presiunea intracraniană este crescută îi poate pune viaţa în pericol prin afectarea trunchiului cerebral. separată de piramidă prin şanţul anterolateral. ce se află la limita dintre bulb şi măduvă. se întinde de la măduva spinării până la punte (fig. una posterioară şi două feţe laterale. De o parte şi de alta a fisurii mediane anterioare se găsesc piramidele bulbare. Superior de olivă. sulcus posterolateralis. sulcus retroolivaris. pyramis bulbi.aţi în trunchiul cerebral. sau şanţul retroolivar. Lateral de piramide se află oliva. Presiunea exercitată asupra centrilor cardiovasculari şi respiratori de la nivelul bulbului conduce rapid la moarte. 204. ce formează triunghiul bulbar al fosei romboide. oliva. În această situaţie. medulla oblongată. Faţa anterioară este străbătută de fisura mediană anterioară. în şanţul bulbo-pontin se află foseta supraolivară în care au originea aparentă nervul facial (Vii) şi nervul vestibulocohlear (Viii). sulcus anterolateralis. decussatio pyramidum. leziunile trunchiului cerebral sunt frecvent fatale. vag (X) şi accesor (Xi). Bulbul rahidian. unde au originea aparentă nervii glosofaringian (iX). Olivele sunt delimitate posterior de şanţul posterolateral. – 375 – . fissura mediana anterior. îndeosebi la nivelul bulbului rahidian. 205). delimitate între ele prin şanţuri. ce reprezintă două proeminenţe semicilindrice verticale date de fasciculele corticospinale sau piramidale descrise la măduva spinării. Bulbului rahidian i se descriu o faţă anterioară. Prin acest şanţ din bulb apar rădăcinile nervului hipoglos (perechea a Xii de nervii cranieni).

– 376 – . 23 – sulcus anterolateralis. accessorius. glossopharyngeus. 20 – fissura mediana anterior. 38 – substantia perforata anterior. trochlearis. 13 – n. 6 – corpus mammilare. 39 – tractus olfactorius. 204. 29 – pedunculus cerebellaris inferior. 40 – gyrus rectus. 36 – tractus opticus. 24 – funiculus anterior. 32 – sulcus basilaris. 27 – oliva. 7 – fossa interpeduncularis. 30 – n. vestibulocochlearis. trigemini. vagus. 21 – funiculus lateralis. 5 – tuber cinereum. 9 – n. 34 – substantia perforata posterior. faţa anterioară: 1 – fissura longitudinalis cerebri.37 36 35 34 33 32 31 30 29 39 38 40 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 28 27 26 25 24 23 22 21 13 14 15 16 17 18 19 20 Fig. 2 – gyrus subcallosus. 16 – n. 28 – pyramis medullae oblongatae. 4 – infundibulum. 25 – decussatio pyramidum. 17 – n. 11 – radix motoria n. 19 – radix anterior n. 31 – pedunculus cerebellaris medius. 35 – pedunculus cerebri. Trunchiul cerebral. facialis. 8 – tractus opticus. 37 – uncus. 3 – chiasma opticum. 33 – n. cervicalis. 26 – fibrae arcuatae externae. 10 – ganglion trigeminale. 14 – n. 15 – n. abducens. 18 – n. trigemini. 22 – medulla spinalis. oculomotorius. 12 – radix sensoria n. hypoglossus.

2 – thalamus. aşezat lateral. sulcus medianus posterior. 14 – fasciculus cuneatus. 22 – corpus pineale. 3 – colliculus superior. Trunchiul cerebral. 17 – area vestibularis. vagi. şi tuberculul cuneat. 23 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 13 14 12 Prin mijlocul feţei posterioare a bulbului trece şanţul median posterior. 8 – colli. În partea superioară ele se îndepărtează unul de altul continuându-se în pedunculul inferior al cerebelului. pedunculus cerebellaris inferior. Cordonul posterior. 9 – pedunculus 20 cerebellaris inferior. 19 – fovea superior. 23 – adhesio interthalamica. hypoglossi. În regiunea unghiului inferior al fosei romboide aceste fascicule formează corespunzător doi tuberculi: tuberculul gracil.Fig. 20 – n. şi fasciculul cuneat. Aceste proeminenţe sunt determinate de nucleii gracil şi cuneat. Aceşti pedunculi delimitează unghiul inferior al fosei romboide. tuberculum cuneatus. fasciculus gracilis (Goll). trochlearis. – 377 – . 6 – lemniscus lateralis. 16 – tri16 gonum n. plasat medial. 15 – nucleus gracilis. este împărţit în două fascicule: fasciculul fin.21 culus facialis. 10 – striae medulares ventriculi quarti. tuberculum gracile. 21 – pedunculus cerebri. 22 4 – brachium colliculi inferioris. 19 11 – fovea inferior. prin şanţul intermediar posterior. 7 – pedunculus cerebellaris superior. 13 – fasciculus gra17 cilis. fasciculus cuneatus (Burdach). de părţile laterale ale căruia se află continuarea cordoanelor posterioare ale măduvei spinării. 12 – trigo18 num n. faţa posterioară: 1 – trigonum habenulae. 18 – pedunculus 15 cerebellaris medius. 205. 5 – colliculus inferior.

4 – nucl. olivaris accessorius medialis. 9 – pyramis. rubrospinalis. 18 – fasc. sunt fragmentate în nuclei. tectospinalis. 12 – hilus nuclei olivaris. tractus spinalis n. hilum nuclei olivaris inferioris. nucleus olivaris inferior. vagus. de formă dinţată cu hilul. 17 – pedunculus cerebellaris inferior. orientat în sus şi medial (fig. hypoglossus.Substanţa albă şi cea cenuşie ale bulbului rahidian îşi schimbă aspectul care devine astfel diferit faţă de cel al măduvei spinării. 11 – oliva. 7. trigemini. ca urmare a încrucişării fibrelor ascendente şi a celor descendente. 8 – n. Bulbul rahidian (secţiune transversală la nivelul olivei): 1 – velum medullare posterior. iar substanţa cenuşie este localizată în interior. n. 206. ambiguus. În porţiunile inferolaterale se află nucleul olivar inferior. 1 2 3 18 19 4 17 16 5 15 14 6 13 7 12 11 10 8 9 Fig. 6 – nucl. accessorius. longitudinalis medialis. hypoglossi. 3 – nucl. 10 – n. La exteriorul bulbului rahidian se află substanţa albă. 19 – nucl. 15 – tr. olivares. unde coloanele ei. 14 – n. olivocerebellaris. 206). – 378 – . 2 – formatio reticularis. 13 – tr.16 – nucll. 5 – tr.

nucleii motori ai nervilor cranieni iX. X. Formaţiunea reticulară. tractus solitarii. olivares. este dispusă profund. 10 – nucl. În anumite zone. 2 – nucl. accessorii. 11 – nucl. în general rău – 379 – . mai deosebim nucleii formaţiunii reticulare şi nucleus gracilis et cuneatus (fig. formatio reticulares. 207. ambiguus. 7 – nucl. vagi. concentrări de celule realizează numeroşi nuclei. În bulb sunt localizaţi nucleii echivalenţi cornului anterior al măduvei spinării. 207). 9 – nucl. dorsalis n.9 10 11 12 1 2 3 4 Ix x 7 xII 6 5 8 Fig. formatio reticularis. dimensiuni şi prelungiri extrem de variate. salivatorius inferior. cuneatus. 4 – nucl. Structura internă a bulbului rahidian: 1 – nucleus n. ce face parte din nucleii proprii. motorius n. bine conturaţi morfologic şi funcţional. nucleii senzitivi ai nervilor iX şi X şi nucleii vegetativi parasimpatici. 3 – nucl. gracilis. echivalenţi cornului lateral al măduvei pentru nervii iX şi X. În afară de nucleul olivar inferior. răspândită difuz printre fasciculele de substanţă albă şi nucleii de substanţă cenuşie. 6 – ganglion superius. 5 – ganglion inferius. hypoglossi. Formaţiunea reticulară este constituită din: a) un număr imens de celule nervoase cu formă. 12 – nucl. diseminate neuniform. nucleii echivalenţi ai cornului posterior al măduvei spinării. Aceste celule sunt inegal răspândite. Xi şi Xii. 8 – nucl.

pons (puntea lui Varolio). la fel şi centrii ce sunt asociaţi cu deglutiţia. fiind dispusă în jurul nucleilor de substanţă cenuşie. cu cerebelul şi cu emisferele cerebrale. care se încrucişează formând decusaţia lemniscului medial. În bulbul rahidian sunt localizaţi şi centrii de importanţă vitală – centrul circulaţiei sangvine şi centrul respirator. altele amielinice. spre deosebire de măduva spinării. în bulbul rahidian există şi fascicule de asociaţie. În afara căilor ascendente şi descendente. Superior de încrucişarea lemniscurilor mediale se află fasciculul longitudinal posterior. fibrae arcuatae internae. Aceste fibre formează lemniscul medial. Însă. Faţa anterioară are aspect striat transversal datorită poziţiei superficiale a fibrelor ponto-cerebeloase. b) numeroase fibre nervoase (prelungiri neuronale) cu morfologie extrem de variată. Faţa dorsală formează triunghiul pontin al fosei romboide şi este acoperită de cerebel cu care în sens lateral este legat prin pedunculii cerebeloşi mijlocii. ea nu mai realizează o sistematizare anatomică în cordoane de substanţă albă. iar prin cele dorsolaterale căile ascendente. serveşte locul apariţiei nervului trigemen – 380 – . mişcările limbii. ca şi cea a măduvei. are forma unei caştane cu limita inferioară prezentată de şanţul bulbo-pontin. Pe linia mediană remarcăm şanţul bazilar. care leagă între ei nucleii trunchiului cerebral sau leagă nucleii din formaţiuni supra – sau subiacente. iar cea superioară de şanţul ponto-peduncular (fig. prin care trece artera omonimă. Substanţa albă a bulbului rahidian are. realizând strânse reţele fibrilare în jurul celulelor nervoase. voma. Puntea Puntea. fasciculus longitudinalis posterior. Între nucleii olivari inferiori se află fibrele arcuate interne. tusea. constituite din prelungirile neuronilor nucleilor gracilis şi cuneatus. lemniscus medialis.delimitaţi. directe sau încrucişate. o situaţie periferică. unele mielinice. Ca linie limitrofă dintre punte şi pedunculul cerebelos mediu. care fac legătura măduvei spinării cu trunchiul cerebral. sulcus basilaris. pedunculus cerebellaris medius. 204). Prin porţiunile anterioare ale bulbului trec fibrele descendente piramidale şi extrapiramidale. decussatio lemnisci medialis.

reglând automatismul şi coordonând tonusul muscular al muşchilor antagonişti şi sinergişti. Printre fibrele corpului trapezoid sunt localizaţi nucleii corpului trapezoid. lemniscului spinal. printre care se găsesc conglomerări de neuroni. ce formează nucleii proprii ai punţii. fiind separat de emisferele cerebrale prin cortul cerebelului. Cerebelul. Vii şi Viii. Vi. iar ceva mai lateral rădăcinile nervilor facial (Vii) şi vestibulocohlear (Viii). este segmentul encefalului situat în fosa posterioară a craniului. constituit din fibre transversale ce fac parte din calea de conducere a analizatorului auditiv. Drept frontieră serveşte corpul trapezoid. şi tegumentul sau partea posterioară a punţii. posterior de punte şi de partea superioară a bulbului rahidian cu care delimitează cavitatea ventriculului iV. corpus trapezoideum. şi fibrele transversale. lateralis et medialis corporis trapezoidei. pars bazilaris pontis. Reprezintă cea mai voluminoasă parte a rombencefalului. tegmentum pontis. numărul-cheie asociat cerebelului este trei. fasciculul longitudinal posterior. laterali şi mediali. în structura ei deosebim partea bazilară sau anterioară. ultimele reprezintă prelungirile neuronilor din nucleii punţii. Puntea este constituită din multiple fascicule de fibre nervoase ce întră în componenţa căilor conductoare. superior de corpul trapezoid trec fibrele lemniscului medial. la care deosebim nucleii anteriori. organul de coordonare a mişcărilor fine. fibrae transversa. care pornesc spre cerebel şi formează pedunculii cerebeloşi mijlocii. fasciculus longitudinalis posterior. Pe partea anterioară a punţii trec fibrele longitudinale ale punţii. fibrae pontis longitudinalis. cerebellum. nuclei corporis trapezoidei. o formaţiune a durei mater cerebrale. nuclei pontis. nuclei anterior. În şanţul transversal dintre punte şi piramidele bulbului rahidian sunt aparente rădăcinile nervului abducens (Vi). nucleii nervilor cranieni V. Pe secţiunea transversală efectuată prin punte. deoarece este divizat sagital în trei arii şi orizontal în trei lobi. fibrele ascendente ce reprezintă prelungirea căilor conductoare senzitive ale bulbului rahidian. – 381 – . al mişcărilor involuntare automate şi al echilibrului. lemniscus spinalis. lemniscus medialis. În partea posterioară a punţii se localizează formaţiunea reticulară.(V) din trunchiul cerebral. ce aparţin căii piramidale şi celor corticopontine.

ce trece pe marginea posterioară a emisferelor. 208). 12 – flocculus. 7 – fissura horizontalis. 5 – pedunculus cerebellaris medius. în profunzimea căruia se află partea inferioară a vermisului la care aderă faţa dorsală a bulbului rahidian. 11 – fissura posterolateralis. hemispheria cerebelli (fig. slab vizibil pe faţa superioară. alungită sagital. 14 1 2 3 4 13 5 12 11 6 7 8 9 Fig. 6 – pedunculus flocculi. impară. vallecula cerebelli. eferenţele sale se fac prin trei nuclei şi pot fi identificate trei sindroame cerebeloase.fiind conectat la trunchiul cerebral prin trei perechi de pedunculi. denumită vermisul cerebelului. 3 – pedunculus cerebellaris superior. vermis cerebelli. 13 – velum medullare inferius. 10 Cerebelului i se descriu două feţe – superioară şi inferioară – separate prin fisura orizontală. 8 – lobulus semilunaris inferior. 208. cortexul său este compus din trei straturi. Vermisul este separat de emisferele cerebeloase prin şanţul paramedian. Faţa inferioară pe linia mediană prezintă un şanţ mai adânc valecula. două porţiuni laterale voluminoase – emisferele cerebeloase. fissura horizontalis. 4 – pedunculus cerebellaris inferior. 14 – velum medullare superius. Cerebelul: 1. Anterior şi posterior emisferele sunt separate prin câte o – 382 – . 10 – vermis. Este format dintr-o porţiune mediană. 2 – lingula cerebelli. 9 – vallecula cerebelli.

Graţie unui număr mare de folii suprafaţa cerebelului la adult constituie 850 cm2. 209): Lob anterior Fisura primară Intermediar Lateral Fisura posterolaterală Lob floculonodular Intermediar Vermis Lateral Emisfera Fig. 209. incizura anterioară este orientată către ventriculul iV. – 383 – . Din punct de vedere filogenetic. Aceste şanţuri se continuă şi pe vermis. realizând astfel o corespondenţă între lobulaţia vermisului şi cea a emisferelor cerebeloase. ultimele reprezintă nişte circumvoluţiuni lungi şi înguste pe suprafeţele emisferelor. iar cea posterioară este mai largă şi în ea se observă extremitatea posterioară a vermisului. Pe suprafaţa cerebelului se găsesc şanţuri mai adânci – fisuri.incizură – una anterioară şi alta posterioară. lobuli et folia cerebelli. ce împart cerebelul în lobi. ontogenetic şi funcţional cerebelul este împărţit în trei lobi (fig. lobus cerebelli. şi şanţuri mai superficiale ce îl împart în lobuli şi folii. Schematizarea suprafeţelor superioară şi inferioară ale cerebelului (după A. Tot în această incizură pătrunde coasa cerebelului. Young).

lobus flocculonodularis. care cuprinde nodulul. au o dispoziţie inversă decât în măduva spinării – substanţa cenuşie fiind situată la periferie. prezintă paleocerebelul.lobul flocculonodular. Prin pedunculul flocului. lobul mic. Acest lobul împreună cu lingula constituie partea cea mai veche a cerebelului – arhicerebelul. de unde şi denumirea de arborele vieţii. nodulus. aflată în strânsă corelaţie cu sistemul vestibular şi cu rol în monitorizarea echilibrului. Limita de separaţie a celor două substanţe are.. pe secţiune transversală. archicerebellum. corpus medullare cerebelli. cele două feluri de substanţe. În structura cerebelului. iar pe faţa inferioară este separat de lobul floculonodular prin fisura posterolaterală. flocculus. nucleii cerebeloşi (fig. .lobul anterior. este cea mai mare parte a cerebelului şi se află între fisurile posterolaterală şi primară. formează corpul medular al cerebelului. 210) se găsesc în profunzimea substanţei albe. Substanţa albă. iar substanţa albă spre interior. iar cea aşezată central constituie nucleii cerebelului. albă şi cenuşie. arbor vitae. . nuclei cerebelli. pedunculus flocculi. Substanţa cenuşie dispusă periferic formează scoarţa cerebelului. fiind dispusă la interior. Este conectat cu proprioreceptorii prin căile spinocerebeloase şi are rol în coordonarea tonusului muscular. neocerebellum. care aderă la faţa ventrală a pedunculului cerebelos mediu. care a fost asemănat cu coroana unui arbore. cortex cerebellum. Cel mai izolat şi mai vechi filogenetic este lobulul flocul.lobul posterior. paleocerebellum. ce prezintă o porţiune a vermisului. de-o parte şi de alta a liniei mediane. un aspect caracteristic. ambii floculi şi pedunculii floculilor. lobus posterior cerebelli. lobus cerebelli anterior. Dinspre medial spre lateral – 384 – . şi prezintă conexiuni puternice cu cortexul cerebral îndeplinind rolul de coordonare a actului motor voluntar. este situat cel mai inferior şi posterior de fisura posterolaterală. este situat cel mai superior. floculul se uneşte cu nodulul. despărţit de lobul posterior prin fisura primară (vizibilă pe faţa superioară a cerebelului). Filogenetic este cea mai nouă parte a cerebelului – neocerebel.

imediat deasupra plafonului ventriculului iV. Prin intermediul formaţiunilor nervoase cu care este – 385 – . nucleus globosus et emboliformis. hilus nuclei dentati. orientată medial şi dorsal. 2 – nucleus globosus. Pedunculii cerebeloşi inferiori. dislocat lateral faţă de nucleul globos şi emboliform. nucleus fastigii. pedunculi cerebellares inferiores. precum şi fibre care trec de la nucleii cerebeloşi dintr-o emisferă la cei din emisfera cerebeloasă opusă. prin pedunculii cerebeloşi medii trec căi aferente prin care scoarţa cerebrală se leagă de cerebel. pedunculi cerebellares medii. Ele sunt cele mai groase şi au în alcătuirea lor fibre care fac legătura între nucleii din punte şi scoarţa cerebelului. unesc cerebelul cu bulbul rahidian şi măduva spinării. ce fac legătura cerebelului cu trunchiul cerebral. De asemenea. ce aparţine arhicerebelului. numită hilul nucleului dinţat. fac legătura între cerebel şi părţile superioare ale encefalului. pedunculi cerebellares superiores. Substanţa albă centrală se continuă cu cele trei perechi de pedunculi. fibre care fac legătura între scoarţa cerebeloasă a unei emisfere şi scoarţa cerebeloasă a celeilalte emisfere. Pedunculii cerebeloşi medii. Nucleii ce4 rebelului (schemă): 1 – nucleus fastigi. ce unesc foliile şi lobii cerebeloşi. 210. nucleul globos şi emboliform. 1 2 3 Fig. nucleul dinţat. este de dimensiuni mai mari. situat în regiunea anterioară a vermisului. Pedunculii cerebeloşi superiori. 4 – nucleus dentatus.aceştia sunt: nucleul fastigial. cu partea deschisă. Substanţa albă a emisferelor cerebeloase este constituită din fibre aferente şi eferente la care se adaugă fibre proprii de asociaţie. leagă cerebelul cu puntea. 3 – nucleus emboliformis. aparţine neocerebelului. aparţine paleocerebelului şi sunt situaţi medial de nucleul dinţat. nucleus dentatus.

211. 11 – ventriculus quartus. – 386 – . cerebelul intervine în reglarea echilibrului. 3 – vermis. 2 – corpus pinealis. a tonusului muscular şi în coordonarea în timp şi în spaţiu a mişcărilor voluntare şi semivoluntare. unul superior şi altul inferior. 7 – fissura horizontalis cerebelli. 12 1 2 3 4 5 6 11 7 9 10 8 Fig. ventriculul iV prezintă doi pereţi: unul inferior – planşeul. Ventriculul IV. reprezintă o cavitate asemănătoare unui cort. Ventriculul IV: 1 – commissura posterior. 12 – corpora mamillaria. posterior. 5 – laminae albae. 8 – velum medullare inferius.conectat. 10 – n. 211). 4 – velum medullare superius. anterior. 6 – hemispherium cerebelli. Este cavitatea ventriculară a rombencefalului (fig. ventriculus quartus. aşezată între cerebel. punte şi bulbul rahidian. patru margini şi patru unghiuri – două laterale. şi altul superior – plafonul. Din punct de vedere descriptiv. 9 – tela chorioidea ventriculi quarti. oculomotorius.

205). şi vălul medular superior. sulcus medianus. Ca limită dintre punte şi bulb.triunghiul nervului hipoglos (xII).partea anterosuperioară. velum medullare superius. care în partea superioară. colliculus facialis. fossa rhomboidea (fig. striae medullares ventriculi quarti. de formă triunghiulară situată în unghiul lateral al fosei romboide.aria vestibulară. Triunghiul bulbar al fosei romboide este alcătuit din trei arii triunghiulare: . – 387 – . pe suprafaţa fosei romboide. . şi celălalt superior – pontin. în regiunea pontină.triunghiul nervului vag (x). mai profund şi lateral de care se află nucleul nervului facial (Vii). are în profunzime nuclei vestibulari şi auditivi ai nervului vestibulocohlear (Viii). trigonum nervi hypoglossi. la nivelul punţii.Planşeul este reprezentat de feţele posterioare ale bulbului şi punţii care formează fosa romboidă. area vestibularis. Ele împart rombul în două triunghiuri: unul inferior – bulbar. De o parte şi de alta a acestui şanţ se află câte o proeminenţă – eminenţa medială. racordat între ele. ce trec transversal prin unghiurile laterale ale fosei romboide. în porţiunea inferioară a fosei romboide. tuberculul acustic. Şanţul median. De la nucleii auditivi spre şanţul median pornesc striile medulare ce reprezintă fibre ale căii conductoare a analizatorului auditiv. formează coliculul facial. trigonum nervi vagi. Tavanul ventriculului IV. ce corespunde proiecţiei nucleului motor a nervului omonim. împarte fosa romboidă în două părţi egale. servesc striile medulare ale ventriculului IV. în profunzimea căruia este situat nucleul vegetativ al nervului vag. tegmen ventriculi quarti. Acest colicul corespunde proiecţiei nucleului nervului abducens (Vi). situat lateral de triunghiul sus-numit. formată de pedunculii cerebeloşi superiori. . este alcătuit din trei părţi: . Această arie prezintă superior. eminentia medialis. Din părţile laterale fosa romboidă este delimitată de pedunculii cerebeloşi superiori şi cei inferiori.

velum medullare inferius. 213 prezintă substanţa cenuşie a măduvei spinării şi fragmentarea ei la nivelul trunchiului cerebral în nucleii echivalenţi ai nervilor cranieni Nervul trigemen. prin apeductul Sylvius. nucleus motorius n. Viii. Vi.faţa inferioară a cerebelului ce aparţine vermisului cerebelos. în special viscere – nervul vag. trigeminus (V). – 388 – . 213). iar cei motori medială. nucleul tractului mezencefalic al nervului trigemen. nucleii senzitivi ocupă în fosa romboidă poziţie laterală. aflate la nivelul unghiurilor laterale ale fosei romboide. trigemini. iX. şi nucleul tractului spinal al nervului trigemen. Dispoziţia nucleilor nervilor cranieni în fosa romboidă Trunchiul cerebral este conectat cu receptorii şi efectorii prin nervii cranieni. Fig. nucleus pontinus n. superior. 212. trigemini. Xi. comunică cu ventriculul iii şi mai prezintă trei orificii de comunicare cu spaţiul subarahnoidian al encefalului: 1) apertura mediană. ce ajung astfel în spaţiul subarahnoidian. în care pătrund parţial prelungirile plexurilor coroidiene.. . tela choroidea ventriculi quarti.partea posteroinferioară formată de vălul medular inferior. apertura mediana (orificiul lui Magendi) ce se afla la nivelul unghiului inferior al fosei romboide. între ei fiind localizaţi nucleii vegetativi. gâtul şi părţi din trunchi. pare. posedă patru nuclei: nucleul motor. nucleus mesencephalicus n. trigemini. nucleul senzitiv. 2) apertura laterală. n. Xii de nervi cranieni (fig. Vii. Substanţa cenuşie a fosei romboide conţine nucleii perechilor V. X. şi de pânza coroidiană a ventriculului IV. trigemini. nucleus spinalis n. În regiunea triunghiului pontin sunt amplasaţi nucleii nervilor cranieni V – Viii. ce aderă la el. constituit din două porţiuni – nucleul pontin al nervului trigemen. care inervează o parte mai redusă a corpului – capul. apertura lateralis (orificiul lui Luschka). Cavitatea ventriculului iV inferior continuă cu canalul central al măduvei spinării.

facialis. 17 – nucl. 11 – nucl. 14 – nucl. n. vagi. 212. solitarius nervi iX. accessorius n. 6 – nucl. 9 – nucl. 18 – nucl. trochlearis. n. salivatorius superior. 19 – nucl. vestibularis medialis. n. n. 12 – nucl. vestibularis superior. Proiecţia nucleilor nervilor cranieni în fosa romboidă: 1 – nucl. accessorii. oculomotorii. 8 – nucl. 15 – nucl. 2 – nucl. pontis n. ambiguus. 10 – nucl. n. cochlearis dorsalis. trigemini. abducentis. 4 – nucl. 7 – nucl. 16 – nucl.X. salivatorius inferior. – 389 – . 20 – nucl. n. vestibularis lateralis. trigemini. motorius n. oculomotorii. trigemini. 3 – nucl. dorsalis n. hypoglossi.1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Fig. mesencephalicus n. 5 – nucl. 13 – nucl. cochlearis ventralis.

x V V Ix. un nucleu vegetativ parasimpatic. n. Echivalenţa componentelor substanţei cenuşii a măduvei spinării cu nucleii nervilor cranieni din trunchiul cerebral. nucleus salivatorius superior. 213. x. – 390 – . nucleus nervi abducentis. nucleul salivator superior. nucleus tractus solitarii. facialis. facialis (Vii). iX şi X de nervi cranieni. Cifrele romane reprezintă numărul nucleilor nervilor cranieni. nervul facial. nucleus n. Ix. nR – nucleul rotund. Nervul abductor. posedă un singur nucleu motor. nDV – nucleul dorsal al vagului. senzitiv al nervului iX. n.V IV V VII VI VII NSS Ix NSI x NDV VIII NR VII. nSS – nucleul salivar superior ce aparţine nervului intermediar Wrisberg sau Vii bis. nucleul tractului solitar. abducens (Vi). are trei nuclei: nucleul nervului facial. situat lateral de coliculul facial. nSi – nucleul salivar inferior al nervului glosofaringian. motor. xI xII Fig. senzitiv şi comun pentru perechile Vii.

Nervul vestibulocohlear. nucleul vestibular superior. comun pentru perechile Vii. vestibulocochlearis (Viii). motor. hypoglossus (XII). n. posedă două grupuri de nuclei: doi nuclei cohleari – nucleul cohlear ventral. nucleus solitarius. nucleus vestibularis inferior (Roller). sulcus lateralis mesencephali. Nervul hipoglos. lemniscus lateralis. senzitiv. n. nucleus ambiguus. senzitiv. Istmul rombencefalului. care continuă şi în substanţa cenuşie a măduvei spinării până la nivelul segmentelor 5 – 6 cervicale. Acest triunghi este delimitat din partea anterioară de braţul coliculului inferior. nucleul tractului solitar. dispune de trei nuclei. Xii. nucleus vestibularis medialis (Schwalbe). velum medullare superius. ultimul este separat de istm prin şanţul lateral al mezencefalului. vălul medular superior. nucleus salivatorius inferior. şi trigonul lemniscului. nucleus vestibularis superior (Behterev). nucleus nervi accessorii. vegetativ. nucleus vestibularis lateralis (Deiters). motor. nucleus ambiguus. nucleus nervi hypoglossi. Nervul glosofaringian. nucleul dorsal al nervului vag. nucleus cochlearis dorsalis. isthmus rhombencephali. pedunculi cerebellares superiores. Nervul vag. nucleus cochlearis ventralis. iX şi X de nervi cranieni. Nervul accesor. n. posedă trei nuclei: nucleul ambiguu. nucleus solitarius. vagus (X). dispune de nucleul motor al nervului accesor. glosopharyngeus (iX). În profunzimea triunghiului se află fibrele lemnisculului lateral (acustic). dintre care cel motor este comun şi pentru perechile X şi Xi de nervi cranieni: nucleul ambiguu. parasimpatic. vegetativ. nucleul vestibular inferior. nucleus dorsalis nervi vagi. Xi. nucleul vestibular lateral. nucleul salivator inferior. În triunghiul bulbar al fosei romboide sunt situaţi nucleii ultimilor patru perechi de nervi cranieni – iX. X. şi nucleul cohlear dorsal. n. n. are un singur nucleu motor situat în triunghiul omonim – nucleul nervului hipoglos. – 391 – . posterior de pedunculul cerebelos superior şi lateral de pedunculul cerebral. reprezintă formaţiunile de la frontiera dintre rombencefal şi mezencefal: pedunculii cerebeloşi superiori. nucleul tractului solitar. trigonum lemnisci. şi patru nuclei vestibulari – nucleul vestibular medial. parasimpatic. accessorius (Xi).

cu corpii geniculaţi mediali. Extremitatea inferioară se continuă cu puntea. iar cea superioară în masa emisferelor cerebrale în regiunea subtalamică şi în capsula internă. 204. brachium colliculi superioris. Este străbătut de apeductul Sylvius. sunt conectaţi cu corpii geniculaţi laterali. brachia colliculi inferiores. vălul medular superior de o parte şi alta a căruia se află câte o fosetă. Anterior se prezintă ca două cordoane de substanţă nervoasă albă – pedunculii cerebrali. fiind unit cu cerebelul prin pedunculii cerebeloşi superiori. şi două extremităţi (fig. în sus şi în afară – pedunculii cerebrali. Este situat între punte (inferior) şi diencefal (superior). substantia perforata posterior. colliculi superiores. Pe marginea medială a pedunculului cerebral se găseşte originea aparentă a perechii a iii-a de nervi cranieni. Faţa anterioară este caracterizată de prezenţa a două benzi oblic divergente înainte. prin care îşi fac apariţia rădăcinile nervului oculomotor (iii). originea pedunculilor cerebeloşi superiori. fossa interpeduncularis. sulcus nervi oculomotorius. Pe faţa medială a pedunculilor trece un şanţ longitudinal – şanţul nervului oculomotor. care prin braţul coliculului superior. sulcus lateralis mesencephali. singurul nerv cranian cu origine aparentă pe faţa dorsală a trunchiului cerebral. conectaţi prin braţele inferioare. coliculii inferiori. pedunculis cerebri. şanţul cruciform ce separă tuberculii între ei. la nivelul căreia apare din profunzime nervul trohlear (iV). Feţele laterale prezintă şanţul lateral al mezencefalului. – 392 – . colliculi inferiores. Între cei doi pedunculi cerebrali se delimitează fosa interpedunculară.205). posterioară şi două feţe laterale – dreaptă şi stângă. iar posterior ca patru coliculi – tectul (lama cvadrigemină). Faţa posterioară prezintă: coliculii superiori. Mezencefalul prezintă patru feţe: anterioară. care reprezintă un derivat al veziculei cerebrale mijlocii şi care face comunicarea dintre ventriculul iV şi ventriculul iii. care conţine substanţa perforată posterioară.Mezencefalul Mezencefalul este cea mai scurtă parte a trunchiului cerebral.

12 – nucl. iii – tractus corticospinalis lateralis. nervi trochlearis. V – tractus corticopontinus occipitotemporalis. 8 – lemniscus lateralis. 4 – nucl. 13 – substantia nigra. substantia nigra. 14 – aqueductus mesencephali. 214. ce se conţine în celulele nervoase de aici. ii – tractus corticonuclearis. 6 – decussatio ventralis tegmenti Foreli. iV – tractus corticospinalis anterior. 9 – formatio reticularis. – 393 – . Căile eferente prin crus cerebri: i – tractus corticopontinus frontalis. 214): lama cvadrigemină. la nivelul pedunculului cerebral se evidenţiază substanţa neagră. 12 14 11 8 9 4 9 4 II 1 2 10 7 V IV III 13 I 53 6 Fig.Structura internă a mezencefalului Pe secţiunea transversală în structura mezencefalului deosebim (fig. Substanţa neagră aparţine sistemului extrapiramidal şi contribuie la menţinerea tonusului muscular şi a activităţii inconştiente a muşchilor scheletici. Structura internă a mezencefalului: 1 – nucl. 3 – decussatio dorsalis. colliculi inferioris. 7 – lemniscus medialis. 5 – tractus rubrospinalis. 11 – nucl. Culoarea întunecată se datoreşte cantităţii mari de pigment – melanina. 10 – fasciculus longitudinalis medialis. lamina quadrigemina. tractus mesencephalici nervi trigemini. ruber. sau lamina tecti. 2 – tractus tectospinalis. ce se extinde de la punte şi până la diencefal.

Aceşti coliculi sunt separaţi între ei prin două şanţuri ce se intersectează sub un unghi drept. pars parvocellularis. bulbul rahidian şi punte. nucleul roşu este alcătuit din două părţi: una magnocelulară. predomină la om. şi alta parvocelulară. tegmentum mesencephali. tracturile – 394 – . printre care sunt localizaţi nucleii mezencefalului. şi din substanţă albă. Din punct de vedere structural. în tegumentul mezencefalic se observă un fascicul de fibre ce întră în componenţa lemniscului medial. este mai veche ca apariţie şi de la ea pleacă la măduva spinării tractul rubro-spinal. pars magnocellularis. coliculii sunt formaţi din substanţă cenuşie. Lama cvadrigemenă este constituită din patru coliculi – doi superiori. basis pedunculi cerebralis. Tegmentul mezencefalic este constituit din căile conductoare ascendente. Cel mai voluminos este nucleul roşu. lateral şi superior de nucleul roşu. talamus şi scoarţa cerebrală. şi alta anterioară – baza pedunculului cerebral. fiind localizat dorsal de substanţa neagră. Fibrele nervoase ale lemniscului medial reprezintă prelungirile neuronilor ii ai căilor sensibilităţii proprioceptive. de apariţie mai recentă pe scara filogenetică. dispusă la exterior. iar extremitatea lui inferioară prelungeşte cu frâul vălului medular superior.Substanţa neagră împarte pedunculul cerebral în două porţiuni: una posterioară – tegmentul mezencefalului. ce conţin fibre nervoase ce pornesc de la scoarţa emisferelor mari spre măduva spinării. Pe o secţiune frontală. dispusă în interior. care se întinde de la nivelul coliculilor inferiori şi până la talamus. şanţul transversal separă coliculii superiori de cei inferiori. formată din celule mari situate spre periferie. nucleus ruber. din celule mici. se leagă de formaţiunile de apariţie mai recentă ale encefalului: cerebel. scoarţa cerebrală (fibre corticotectale). ce se îndreaptă spre talamii optici. Baza pedunculului cerebral este formată de către căile conductoare descendente. Coliculul cvadrigemin superior primeşte fibre aferente de la corpul geniculat lateral. şi doi inferiori ce conţin centrii subcorticali auditivi. Extremitatea superioară a şanţului longitudinal formează o lojă pentru corpul pineal. în care sunt localizaţi centrii subcorticali ai analizatorului vizual.

fără să participe la perceperea luminii. La coliculul cvadrigemin inferior vin fibre aferente din calea auditivă. El reprezintă cea mai îngustă parte a sistemului ventricular. bulb (tectobulbare) şi măduvă spinării (tectospinale). pentru muşchii gâtului şi tractusul tectospinal. ei constituie un centru reflex pe calea vizuală. ei constituie un centru reflex pe calea auditivă. iar podişul îl constituie tegmentul pedunculilor cerebrali. care sunt dependente de centrii din coliculii inferiori. prin întoarcerea capului în direcţia unde s-a produs sunetul. hidrocefalia obstructivă datorată blocajului apeductului este frecventă în această locaţie. nucleul nervului facial (Vii). coliculul superior. fără să joace un rol în perceperea sunetelor. unde un rol important îl joacă nucleul nervului oculomotor şi nucleul nervului facial. este un canal care uneşte cavitatea ventriculului iii cu cea a ventriculului iV. ale cărui fibre se distribuie la nucleul nervului oculomotor (iii). mezencefalul îndeplineşte funcţii importante în distribuţia normală a tonusului muscular unde un rol important îl joacă nucleul roşu şi substanţa neagră. un rol important îl are nucleul nervului accesoriu. provenind din lemniscul lateral. Centrii mezencefalici intervin şi în reflexele de orientare. la apariţia bruscă a unui excitant luminos.0 cm. iar de la el pornesc fibre eferente către corpul geniculat medial. Coliculii cvadrigemini inferiori sunt destinaţi căii auditive. Coliculii superiori sunt destinaţi căii optice. De exemplu. Apeductul mezencefalic. coliculii inferiori (fibre auditive) şi măduva spinării prin tractul spinotectal. delimitat superior de lamina tecti. pentru muşchii globului ocular şi orbicular al ochiului. la nucleii motori din punte (tectopontine). Prin intermediul acestor legături.optice. aqueductus mesencephali. lungimea căruia nu depăşeşte 2. adică la fenomenele propriu-zise ale vederii. iar de la el pornesc fibre eferente. la nucleul nervului accesoriu (Xi). în majoritate încrucişate: tractusul tectonuclear. Reflexe de orientare apar şi la producerea bruscă a unui sunet. ale cărui fibre se termină la neuronii somatomotori din coarnele anterioare ale segmentelor cervicale. – 395 – . sau aqueductus cerebri (Sylvius). se produce orientarea globilor oculari spre excitant.

precum şi căi proprii trunchiului cerebral ce conectează diferitele sale etaje. în regiunea subapeductală sunt localizaţi nucleii a două perechi de nervi cranieni. substantia grisea centralis. al celui cortical şi în controlul reflexelor spinale. cum sunt activitatea cardiovasculară. în vecinătatea liniei mediane. nucleu impar parasimpatic. El conţine centrii subcorticali vizuali auditivi şi centri de reglare ai unor funcţii vitale. al echilibrului şi al posturii. respiratorie şi digestivă. este localizat nucleul par al nervului trohlear. trunchiul cerebral. Deci. La nivelul coliculilor superiori. nucleus nervi oculomotorius. Ceva mai superior de acest nucleu se află nucleul intermediar. de la care sunt inervaţi muşchii globului ocular. La nivelul trunchiului cerebral se află formaţiunea reticulară. prelungirile neuronilor participă la formarea tractului reticulospinal şi a fasciculului longitudinal posterior. de la care sunt inervaţi muşchii netezi ai globului ocular (muşchiul sfincter al pupilei şi muşchiul ciliar). Tot aici se închid o serie de reflexe. precum şi nucleii de releu cu cerebelul. La nivelul trunchiului se află nucleii de releu ai căilor ascendente şi descendente. deoarece se conţin nuclei senzitivi şi motori care au aceleaşi funcţii senzitive şi motorii pentru regiunile feţei şi a capului. prin el trec toate căile ce leagă măduva spinării de etajele superioare ale sistemului nervos central. Ventral de acest nucleu este localizat nucleul accesor al nervului oculomotor.În jurul apeductului mezencefalic se află substanţa cenuşie centrală. La nivelul coliculilor inferiori. – 396 – . În primul rând. În porţiunile laterale ale substanţei cenuşii centrale se află nucleul mezencefalic al nervului trigemen. nucleus mesencephalicus nervi trigemini. nucleus oculomotorius accessorius (iacubovici). cu rol în reglarea tonusului muscular. nucleus intermedius. îndeplineşte numeroase funcţii dintre care unele sunt de importanţă vitală. nucleus nervi trochlearis. în porţiunea ventrală a substanţei cenuşii centrale. se află nucleul nervului oculomotor. al substanţei reticulare. fiind primul component al encefalului.

iar posterior – 397 – . reprezintă porţiunea encefalului. la adult are o greutate de aproximativ 1500 g. fiind acoperit de o parte şi de alta de emisferele cerebrale. comportament instinctiv. ulterior începe să piardă în greutate. apărare. . El este constituit din emisferele cerebrale şi comisurile lor.5 ani de 800 g. nucleii neurosecretori şi centrii superiori ai sistemului nervos vegetativ. Cavitatea diencefalului este ventriculul iii. din jurul ventriculului iii.arhiencefalul constituie prima schiţă a neoencefalului şi este reprezentat de formaţiuni ce aparţin sistemului limbic. această parte are rol în reglarea funcţiilor viscerale. Diencefalul Diencefalul. El este localizat sub corpul calos. Prin substanţa albă trec toate căile conductoare ascendente şi descendente. alimentare etc. Liniile limitrofe ale diencefalului pe faţa bazală a encefalului trec anterior prin chiasma optică. diencephalon. Prozencefalul este format din trei părţi apărute succesiv în decursul filogenezei: . . Encefalul creşte în greutate din ce în ce mai puţin odată cu înaintarea în vârstă. situată în continuarea şi deasupra mezencefalului. a memoriei. metabolice şi al impulsurilor instinctive: reproducere. între 35 şi 65 ani rămânând staţionar.paleoencefalul constă din: diencefal şi corpul striat. La diencefal se referă şi două glande endocrine – hipofiza şi epifiza. iar la 1. nucleii formaţiunii reticulare. intervine în personalitatea inconştientă şi involuntară: dispoziţie. Din punct de vedere ontogenetic prozencefalul este constituit din diencefal şi telencefal. atac.Prozencefalul Greutatea encefalului la naştere este de aproximativ 300 g. căpătarea automatismelor. Substanţa cenuşie a diencefalului formează nucleii subcorticali. astfel încât la 90 ani pierde aproximativ 100 g prin deshidratare. lateral de tracturile optice.neoencefalul la om are cea mai mare dezvoltare şi răspunde de activităţile personalităţii conştiente şi voluntare.

10 – thalamus. 9 – corpus pineale. 215. 7 – commissura posterior. şi metatalamus. 1 2 12 3 4 5 11 6 7 10 9 8 Fig. 5 – commissura anterior. metathalamus (fig. Stria terminală este limita dintre partea dorsală a diencefalului şi telencefal. – 398 – . Pe faţa dorsală linia limitrofă posterioară reprezintă şanţul ce desparte coliculii superiori de marginea posterioară a talamusului. epithalamus. hypothalamus. 3 – septum pellucidum.prin marginea anterioară a substanţei perforate posterioare şi pedunculii cerebrali. 215). şi partea ventrală – hipotalamusul. thalamencephalon. epitalamus. 12 – nucleus caudatus (caput). 6 – adhesio interthalamica. Talamencefalul la rândul său este constituit din: talamus. Diencefalul şi mezencefalul. thalamus. În structura diencefalului deosebim două porţiuni: partea dorsală – talamencefalul. 4 – fornix. aspect superior: 1 – corpus callosum. 2 – cavum septi pellucidi. 11 – ventriculus tertius. 8 – tectum mesencephali.

pulvinar thalami. adhesio interthalamica. Lateral de substanţa neagră se află nucleul subtalamic. Sunt circa 60 nuclei. Sub talamus este situată aşa-numita regiune subtalamică. Conexiunile talamusului sunt grupate în conexiuni intratalamice. care pot fi la rândul lor: subcorticale şi corticale. vizuale.) care pot fi specifice şi nespecifice. grupul nuclear medial. pe care se prind plexurile coroidale ale ventriculului lateral. care secretă lichid cefalorahidian. Fiecare talamus prezintă: pol anterior. sulcus hypothalamicus. de o parte şi de alta a cavităţii ventriculului iii. Spre talamus confluează majoritatea căilor senzitive (extero-.Talamusul. interoceptive. faţa medială ce formează peretele lateral al ventriculului iii şi prezintă stria medulară a talamusului. regio subthalamica. unite pe linia mediană printr-o comisură cenuşie intertalamică. auditive. numit pulvinar. faţa superioară participă la formarea podelei ventriculului lateral împreună cu nucleul caudat şi prezintă tenia talamusului. care continuă inferior cu tegumentul pedunculilor cerebrali. proprio-. tuberculum anterius thalami. Substanţa cenuşie a talamusului este împărţită în mai multe grupe nucleare prin straturi de substanţă albă. care participă la formarea capsulei interne. faţa laterală separată de nucleii bazali prin braţul posterior al capsulei albe interne. etc. grupul nuclear posterior. thalamus. formând posterior prin unirea lor comisura habenulară de care atârnă glanda epifiza. despărţiţi prin substanţa albă şi uniţi cu scoarţa cerebrală prin corona radiată. pol posterior mai lat. nucleus subthalamicus (corpul Luys). între nucleii talamici. şi extratalamice. stria medullaris thalami. este format din două mase ovoide de substanţă cenuşie. mai ascuţit ce conţine tuberculul anterior al talamusului. grupul nuclear lateral. taenia thalami. Această regiune este separată de talamus prin şanţul hipotalamic. nucleii talamusului sunt grupaţi în complexe nucleare denumirea cărora este în funcţie de localizarea lor topografică: grupul nuclear anterior. laminae medullares thalami. După ce fac staţie (releu) talamică se proiectează pe scoarţa – 399 – . Din mezencefal în regiunea subtalamică continuă şi se termină în ea nucleul roşu şi substanţa neagră a mezencefalului.

somatoendocrină (prin hipotalamus şi hipofiză) etc. Conexiunile talamusului cu lobul frontal şi sistemul limbic explică implicarea sa în memoria asociativă. 16 1 2 3 15 4 14 13 17 7 8 12 11 10 9 Fig. la limita dintre diencefal şi mezencefal. Metatalamusul şi hipotalamusul: 1 – aqueductus cerebri. 4 – substantia nigra. şi corpul geniculat medial. 2 – nucleus ruber. 7 – substantia perforata anterior. 17 – tractus opticus. 15 – corpus geniculatum mediale. 12. metathalamus. Talamusul este considerat ca fiind ultimul releu spre scoarţa cerebrală a majorităţii căilor senzoriale. fie prin fibre talamocorticale specifice. le prelucrează. 14 – corpus geniculatum laterale. 6 – corpus mamillare. 8 – trigonum olfactorium. El este format din corpul geniculat lateral. Conexiunile în dublu sens ale talamusului cu nucleii subcorticali şi diferite arii corticale permite talamusului roluri de integrare somatovegetativă (conexiuni cu hipotalamusul). Metatalamusul. 16 – pulvinar. 13 – substantia perforata posterior.cerebrală. corpus geniculatum mediale (fig. 11 – n. le integrează şi echilibrează semnalele eferente.tuber cinereum. Talamusul selecţionează semnalele primite. cu excepţia celor olfactive. 216). corpus geniculatum laterale. 3 – tegmentum. este localizat postero-inferior de talamus. 9 – infundibulum. – 400 – 5 6 . gândire şi creativitate. 216. opticus. 5 – pedunculus cerebri. 10 – chiasma opticum. fie prin căi talamoreticulo-corticale (nespecifice).

Epitalamusul. harvey Williams Cushing (1869 –1939). inferior de care se deschide apeductul cerebral (Sylvius). Hipotalamusul. comissura posterior. El este aşezat în partea postero-inferioară a tavanului ventriculului iii şi include epifiza. reprezintă o prelungire transversală a ventriculului iii. a sistemului nervos vegetativ şi a comportamentului emoţional. situat la baza epifizei. epithalamus. habenula. se ascund resorturile esenţiale ale vieţii instinctive şi afective. care poate fi acoperită cu pulpa unui deget. lemniscus lateralis. comissura habenularum. glandula pinealis. trigonurile habenulare. hypothalamus. se unesc cu faţa medială a talamilor optici. care este unită cu coliculul cvadrigemen superior prin intermediul braţului coliculului superior.Corpul geniculat lateral este o mică masă ovoidă situată infero-lateral de pulvinar. Este situat antero-inferior de talamus şi constituie un important centru de coordonare a funcţiilor endocrine. pe care omul se străduieşte să le acopere cu o manta a unui cortex de inhibiţie”. aşezată inferior de spleniul corpului calos şi deasupra coliculilor cvadrigemeni superiori. recesul pineal. La nivelul corpului geniculat medial se termină fibrele lemniscului lateral (auditiv). hipotalamusul uman reprezintă 0. lateral de coliculul cvadrigemen superior. 215). reprezintă porţiunile ventrale ale diencefalului. El ocupă spaţiul cuprins între chiasmă şi tracturile optice anterior şi cei doi pedunculi cerebrali posterior. cu origini şi roluri diferite (fig. Corpul geniculat medial este situat pe faţa inferioară a pulvinarului. El reprezintă o staţie la nivelul căii optice. trigona habenulae. este alcătuit dintr-un complex de structuri. subliniind marea importanţă a hipotalamusului spunea că “în această mică zonă arhaică de la baza creierului. În lama inferioară se află comisura posterioară. Este singura parte vizibilă a diencefalului. ce reprezintă încrucişarea capetelor posterioare ale habenulelor înainte de a intra în corpul pineal. recessus pineale. denumită şi glanda pineală.3% din masa totală a encefalului. ce se formează la unirea habenulei cu stria medulară a talamusului. care prin intermediul frîurilor epifizei. limitat de o lamă superioară şi una inferioară. având un volum de aproximativ 4 cm3. – 401 – . comisura habenulară.

mai voluminoasă. numită infundibul. vine spre corpul geniculat lateral. Chiasma optică. sunt două proeminenţe emisferice. iar de părţile laterale trec tracturile optice. formează aria hipotalamică medială. corpora mamillaria. mai bine reprezentat posterior. ocolind pedunculul cerebral din partea lui laterală. radix lateralis. care parţial se încrucişează. tuber cinereum. mai bine reprezentat anterior unde formează aria preoptică. formată din fibrele nervilor optici. este situată în porţiunea anterioară a hipotalamusului. În secţiune frontală la nivelul hipotalamusului se observă dispunerea celulelor nervoase în trei straturi . Tuberculul cenuşiu. Lateral şi posterior chiasma optică continuă cu tractul optic. hipofiza şi tuberculii mamilari (fig. cu structură şi funcţie complexe. se află posterior de chiasma optică. . Substratul subţire de substanţă albă şi substanţă cenuşie.stratul lateral. considerată zonă independentă a hipotalamusului. chiasma opticum. area hypothalamica medialis. În tuberculii mamilari se termină stâlpii anteriori ai fornixului. De la exterior la interior acestea sunt: . formează aria hipotalamică laterală. se termină cu două rădăcini în centrii subcorticali vizuali. dar care are legături cu acesta. nuclei corporis mamillaris mediales et laterales. Tuberculul cenuşiu are o prelungire conică. În pereţii tuberculului cenuşiu se conţin nucleii tuberali. tuber cinereum cu infundibulul. situată în interior. . nucleii corpilor mamilari reprezintă centrii subcorticali ai analizatorului olfactiv. area preoptica.arii succesive în jurul cavităţii ventriculului iii. 216).stratul periventricular. prin care se leagă cu hipofiza. anterior de tuberculii mamilari. Tuberculii mamilari. formează nucleii mediali şi laterali ai corpului mamilar. infundibulum. mai subţire. area hypothalamica lateralis. radix medialis.Din hipotalamus fac parte chiasma optică.stratul medial mai bine reprezentat anterior. tractul optic. ultimul. Rădăcina laterală. paramedian şi anterior de substanţa perforată posterioară. nuclei tuberales. iar rădăcina medială. tractus opticus. ajunge la tuberculul cvadrigemen superior. dispuse posterior de tuberculul cenuşiu. – 402 – .

10 – n. 6 – n. paraventricular. 13 – n.preoptic paraventricular . . arcuat. între comisura albă anterioară şi chiasma optică.nucleul lateral – 403 – . hipotalamic anterior. mamilar medial. 2 – n. Aria preoptică este o zonă mică situată în partea anterioară a hipotalamusului. posterior de lama terminală.nucleii tuberali .nucleul tubero-mamilar . preoptic medial. 14 – aria hipotalamică laterală.preoptic medial . 9 – n. 12 – n. 5 – n.preoptic lateral Aria hipotalamică laterală este limitată lateral de capsula internă şi regiunea subtalamică şi se continuă anterior cu nucleul preoptic lateral. Această arie conţine următorii nuclei: . medioventral. Nucleii hipotalamusului. mamilar lateral. secţiune sagitală: 1 – n. suprachiasmatic. hipotalamic posterior. 217): 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 Fig. mediodorsal. Această arie conţine trei nuclei (fig. pediculul mamilar şi fasciculul retroflex.Între ariile hipotalamice laterală şi medială se găsesc columna fornixului. preoptic lateral. supraoptic. 8 – n. 3 – n. 4 – n. 7 – n. 217. 11 – n. intercalat.

conexiuni internucleare reprezentate prin fibre care leagă diferiţi nuclei hipotalamici între ei. care se distribuie la grupări celulare diferite ale hipotalamusului şi totodată la formaţiunile înconjurătoare: talamus.Aria hipotalamică medială este împărţită dinspre anterior spre posterior în trei regiuni: I.nucleul infundibular (arcuat) situat înspre tija pituitară . Complexitatea conexiunilor constă în gruparea în fascicule a unor fibre de origine variată. mezencefal. şi oxitocina. – 404 – . El are următoarele conexiuni: .nucleul ventromedial situat superior de precedentul .posterioară sau hipotalamusul posterior cu funcţie ergotropă (simpatomimetică). Regiunea mamilară este formată din doi nuclei: . produsă de nucleul supraoptic. regiunea subtalamică. Regiunea supraoptică care conţine patru nuclei: . dar extrem de dificil de sistematizat pe grupe de nuclei. hipotalamusul reprezintă zona centrilor subcorticali vegetativi superiori. produsă de nucleul paraventricular.nucleul mamilar medial .nucleul dorsomedial situat superior de şanţul hipotalamic . Conexiunile hipotalamusului sunt foarte numeroase.nucleul supraoptic situat călare pe chiasma optică .anterioară sau hipotalamusul anterior cu funcţie hipotropă (parasimpatomimetică) .nucleul mamilar lateral Aria hipotalamică medială este împărţită din punct de vedere funcţional în două zone: . Regiunea tubelară are patru nuclei: .nucleul posterior aşezat posterior de precedenţii doi III.nucleul anterior care se continuă fără o limită exactă cu aria preoptică nucleii supraoptic şi paraventricular alcătuiesc glanda diencefalică cu rol în secreţia de hormoni: vasopresina.nucleul suprachiasmatic situat posterior de chiasmă . II.nucleul paraventricular aşezat juxtafornical .

prin tractul optic. la hipofiză. de la calea optică. la buna funcţionare a organelor interne. hipotalamusul. armonizează activităţile viscerale cu cele somatice. mai ales extreme . exprimarea stărilor afectivoemoţionale. făcând legătură dintre nucleii vegetativi din hipotalamus şi cei din bulb. nucleul dorsal al vagului. motivaţia comportamentală. descoperit de Gr. de la nucleul dorsal al vagului. şi prin fibre care. Prin conexiunile sale hipotalamusul realizează funcţiile integratoare. are un grad marcant de independenţă faţă de scoarţa cerebrală în ceea ce priveşte reglarea funcţiilor interne. T. sistemul extrapiramidal şi de la scoarţa frontală. homeotermiei etc. iar hipotalamusul. tonusul cortical mai coborât sau mai ridicat. hipotalamusul prezintă o legătură dublă cu hipofiza. de stres. Legătura vasculară este realizată prin intermediul sistemului port hipotalamo-hipofizar. atât nervoasă cât şi vasculară. armonizându-le cu activităţile somatice pentru o cât mai bună integrare în mediul înconjurător. Artera hipofizară superioară după ce pătrunde prin partea antero-superioară a tijei hipofizare. Fielding în anul 1930. etc. în condiţii normale. la rândul lui. pe de o parte.conexiunile eferente. Legătura nervoasă este reprezentată de două tracturi: supraoptico-hipofizar şi tubero-infundibular. de la talamus.conexiuni aferente. ce merg prin tija hipofizară până la nivelul adenohipofizei. se capilarizează în jurul terminaţiilor axonilor tractului tubero-infundibular. Popa şi u. atât în condiţii normale cât şi de stres influenţează scoarţa cerebrală intervenind în ritmul somn-veghe. – 405 – . Este un sistem vascular dublu capilarizat. contribuind substanţial. şi pe de altă parte. De la acest nivel ele vor continua cu canalele venoase ale sistemului port. reprezentate prin fibre care duc incitaţii eferente la mezencefal şi talamus.. scoarţa frontală. . reprezentate prin fibre care aduc excitaţii de la mezencefal. ajung la retină. Conexiunile în dublu sens cu majoritatea ariilor corticale indică faptul că în anumite împrejurări. păstrarea homeostazei. scoarţa cerebrală poate să-şi exercite controlul asupra hipotalamusului. formaţiunile olfactive.

5 – hipofiza anterioară. 218. de care este separat prin braţul posterior al capsulei interne şi este integrat în sistemul motor extrapiramidal. extremităţile craniale ale nucleului roşu şi substanţei negre. Sistemul port hipotalamo-hipofizar: 1 – capilare primare. de la nucleii cerebelului şi nucleii trigeminali. 218). nucleus subthalamicus. 2 – eminenţa mediana. Subtalamusul este alcătuit din formaţiuni cenuşii proprii – nucleul subtalamic. 3 – tija hipofizară. ventral de talamus. nucleul roşu şi măduva spinării. 1 2 4 3 Subtalamusul. Lezarea sa poate duce la mişcări violente. La nivelul său se continuă formaţiuni ale tegmentului. situată ventral de talamus. Fig. 4 – vene porte. 7 – capilare secundare ale sistemului port hipofizar. Zona incretă. este reprezentată de o bandă de substanţă cenuşie. – 406 – .5 6 thalamus. lateral de hipotalamus şi medial de capsula internă şi nucleul lentiform. sub. zona incretă şi fascicule de fibre proprii sau în tranzit spre alte etaje ale sistemului nervos. Funcţiile zonei increte sunt încă puţin cunoscute. Nucleul subtalamic. este o zonă de 7 trecere între talamus şi mezencefal situată cranial de tegumentul mezencefalic. 6 – hipofiza posterioară.unde se vor capilariza din nou în jurul celulelor glandulare formând sinusoidele hipofizare (fig. necontrolate. este aşezat medial de globus palidus. Eferenţele sunt spre nucleul subtalamic. probabil este integrată în tot sistemului motor extrapiramidal. zona increta. Ea primeşte aferenţe din ariile senzitivo-motorii ale emisferelor cerebrale. cum ar fi lemniscul medial.

tela choroidea ventriculi tertii. Pânza coroidă a ventriculului iii are o formă triunghiulară. Peretele superior este format de pânza coroidă a ventriculului III. – 407 – . dispuse median. ventriculus tertius. Pe faţa ventriculară a pânzei coroide se găsesc plexurile coroide ale ventriculului iii. reprezentată de două foiţe ale piei mater. unde se vor continua cu plexurile coroide ale ventriculilor laterali. Aceste regiuni sunt separate prin intermediul şanţului hipotalamic. Orificiile interventriculare sunt delimitate posterior de adeziunea intertalamică şi anterior de columnele fornixului. prin orificiile interventriculare Monroe cu ventriculii laterali. 215). prin intermediul apeductului cerebral Sylvius cu ventriculul iV. cu baza orientată posterior. delimitată de şase pereţi: superior. recessus infundibuli. se găseşte o punte de substanţă cenuşie. stâlpii anteriori ai fornixului şi comisura anterioară a encefalului. superior de care se găseşte comisura albă posterioară (comisura epitalamică). recessus opticus. anterior. Peretele anterior este format de lama terminală. Peretele inferior sau podişul îl constituie însuşi hipotalamusul şi prezintă două recesuri: recesul optic. Superior de aceasta se situează epifiza în vecinătatea căreia se găsesc alte două recesuri: pineal şi suprapineal. aşezată în plan sagital.Ventriculul III. Ventriculul iii are trei comunicări: inferior. în 1/3 inferioară de faţa superioară a hipotalamusului. îngustă. localizat anterior de chiasmă. între cele două feţe mediale ale talamilor optici. antero-lateral. La nivelul acestui perete. numită adeziunea intertalamică. şi recesul infundibular. inferior. Peretele posterior prezintă orificiul superior al apeductului lui Sylvius. este cavitatea diencefalului. care se îndreaptă spre orificiile Monro. şi este dispusă în plan orizontal. Peretele lateral este format: în 2/3 superioare de faţa medială a talamusului. posterior şi doi pereţi laterali (fig.

care se pun în contact cu mulţi neuroni reticulari. – 408 – . bine conturaţi morfologic şi funcţional. se descrie şi al treilea component – formaţiunea reticulară. Colateralele acestor axoni fac sinapsă cu celule din nucleii specifici ai trunchiului cerebral sau scoarţa cerebrală. iar unii axoni se bifurcă în T. concentrări de neuroni realizează nuclei. . .corpii neuronilor reticulari sunt variabili ca formă şi dimensiuni. Căile de conducere reticulare sunt dificil de delimitat şi sunt ascendente. structurile reticulare sunt considerate ca fiind cele mai vechi.Formaţiunea reticulară În structura sistemului nervos central. . Astfel o stimulare unilaterală poate conduce la răspunsuri bilaterale sau chiar globale. în anumite zone. care preiau o parte din funcţiile sistemului vechi. Din punct de vedere filogenetic.axonii neuronilor reticulari pot fi mai scurţi sau mai lungi. Formaţiunea reticulară este un sistem multisinaptic. cu conexiuni numeroase şi difuze. peste care se adaugă în cursul evoluţiei structuri noi. bogat ramificată. parţial încrucişate şi neîncrucişate. diseminaţi neuniform în lungul trunchiului cerebral. şi poate face aproximativ 25000 de sinapse – divergenţă. un neuron reticular poate primi aproximativ 4000 de sinapse – convergenţă.dendritele au dispoziţie simplă. sau chiar giganţi. format din câmpuri neuronale şi fibre amestecate. care este mai evident organizată în trunchiul cerebral. neuronii formaţiunii reticulare se deosebesc de neuronii altor componente ale sistemului nervos şi prezintă unele particularităţi morfologice: . iar celălalt descendent. După dimensiuni se disting neuroni de talie mică şi neuroni de talie mare. răspândită difuz printre fasciculele de substanţă albă şi nucleii de substanţă cenuşie. Este dispusă profund.neuronii sunt inegal răspândiţi. un braţ fiind ascendent. interpătrunsă cu prelungirile altor neuroni. reprezentând o reţea primitivă. pot fi ascendenţi sau/şi descendenţi. pe lângă substanţa albă şi cenuşie. întinsă transversal. descendente.

nuclei ventrali Formaţiunea reticulară nu transmite mesaje specifice senzitive. Topografic. lentă. dar le primeşte pe toate şi le fuzionează într-o informaţie generală difuză care asigură tonusul sistemului nervos central. Deosebim: căi conductoare reticulopetale.nuclei paramediani . senzitivă sau motorie. ce vin de la majoritatea structurilor encefalului spre nucleii formaţiunii reticulare.. unele mielinice altele amielinice. Funcţionând ca un tot unitar reglează activitatea ansamblului format din structurile nervoase şi endocrine care au rolul de a menţine organismul în stare de funcţionare normală. Formaţiunea reticulară este considerată funcţional principala structură integratoare. descendente. Paralel cu nucleii proprii ai trunchiului cerebral.nuclei reticulari dorsali . transversale şi oblice în toate direcţiile. spre nucleii encefalului şi măduvei spinării. viteza de conducere a impulsului nervos este foarte mică. la nivelul formaţiunii reticulare se disting: . sunt descrişi şi nucleii formaţiunii reticulare. Ea reprezintă un generator de energie pentru scoarţa emisferelor şi contribuie la re– 409 – . motorii sau vegetative. Formaţiunea reticulară are conexiuni cu toate porţiunile sistemului nervos central. Ea constituie calea finală comună pentru totalitatea informaţiilor din mediul extern şi intern. polisinaptic. Datorită numărului mare de neuroni şi de sinapse realizate în formaţiunea reticulară. cu viteza de conducere redusă. formează o reţea densă de fibre ascendente.prelungirile neuronilor cu morfologie extrem de variată. căile conductoare reticuloreticulare ascendente şi descendente ce efectuează legătura dintre nucleii formaţiunii reticulare din diferite regiuni ale trunchiului cerebral. Funcţiile formaţiunii reticulare. unde nu există specificitate somatică sau vegetativă. Căile conductoare ale formaţiunii reticulare.nuclei laterali . Se realizează un sistem multineuronal.nuclei mediani . în diferitele etaje ale trunchiului cerebral. căi conductoare reticulofugale ce pornesc de la formaţiunea reticulară spre scoarţa emisferelor. longitudinale.

trei margini şi trei poli (fig. 6 – sulcus centralis. 17 7 – sulcus postcentralis. Fiecare emisferă cerebrală prezintă pentru descriere trei feţe. numită corpul calos. 1 Fig. care desparte emisferele creierului de emisferele cerebelului. 8 – gyrus postcentralis. În porţiunea lor mijlocie emisfera dreaptă şi cea stângă sunt unite prin printr-o lamă de substanţă albă. 18 – sulcus 13 12 11 centralis. hemispheria cerebri. 17 – gyrus 14 supramarginalis. separate între ele prin fisura longitudinală a creierului. 13 – lobulus parietalis superior. fissura transversa cerebri. 14 – lobulus parietalis infe. Fisura longitudinală în partea sa posterioară se uneşte cu fisura transversală a creierului. 15 – sulcus intraparietalis. 219. corpus callosum. 10 9 – 410 – 2 3 4 5 8 7 6 . 9 – sulcus cinguli. 2 – sulcus frontalis superior.glarea excitabilităţii şi tonusului tuturor porţiunilor sistemului nervos central.16 rior. Telencefalul Telencefalul. 5 – gyrus prae.18 centralis. 3 – sulcus frontalis inferior. este partea cea mai voluminoasă a encefalului şi este reprezentat prin emisferele cerebrale. 19 – lobus frontalis. 10 – fissura longitudinalis cerebri. 219). 11 – polus occipitalis. telencephalon. 15 16 – gyrus angularis. Faţa superioară a emisferelor cerebrale: 19 1 – polus frontalis. intervine în reglarea tonusului muscular şi selectarea impulsurilor din mediul intern şi extern. 12 – gyri occipitalis. Joacă un rol determinant în ciclul somn-veghe. 4 – sulcus praecentralis. fissura longitudinalis cerebri.

care împart circumvoluţiunile în porţiuni mai mici şi nu sunt constante. facies inferior. Marginele: superioară. Şanţul central. .Feţele: superolaterală. care apar primele. facies medialis. Acest aspect al evoluţiei permite o mare suprafaţă a scoarţei cerebrale. Fiecare emisferă prin cele trei şanţuri primare este împărţită în patru lobi cerebrali: frontal. Prin prezenţa şanţurilor şi circumvoluţiilor suprafaţa emisferelor se măreşte de aproximativ trei ori. facies superolateralis. desparte lobul parietal de cel occipital. au un caracter mai constant ca aşezare şi delimitează lobii emisferelor cerebrale – şanţurile central. margo inferomedialis.şanţuri terţiare. separă feţele superolaterală şi inferioară. sulcus centralis (scizura Rolando). medială. lateral. – 411 – . sulcus parietooccipitalis. parietal. desparte lobii frontal şi parietal de cel temporal. sulci cerebri. Aria totală a cortexului uman este de aproximativ 2200 cm2 din care doar 1/3 este vizibilă la suprafaţă. inferolaterală. temporal. desparte lobul frontal de lobul parietal. sulcus lateralis (scizura Sylvius).şanţuri secundare care delimitează circumvoluţiile. polus frontalis. care după momentul apariţiei şi după adâncimea lor au fost împărţite în trei grupuri: . Caracterul giral al paliumului este rezultatul extinderii mai mari a cortexului cerebral faţă de substanţa albă subiacentă. plană şi faţa inferioară. occipital. Pe suprafaţa emisferelor cerebrale se găsesc o serie de şanţuri. margo inferolateralis. separă feţele medială şi inferioară. şanţul parietooccipital. margo superior. mai puţin adânci. convexă. Polii: frontal. fără o modificare importantă a capacităţii craniene. temporal şi occipital. parietooccipital. polus occipitalis.şanţuri primare. separă feţele superolaterală şi medială. inferomedială. ele sunt mai adânci. polus temporalis. iar 2/3 sunt prezente pe buzele şanţurilor sau în fundul acestora. chiar în perioada fetală. şanţul lateral. .

13 – fissura transversa cerebri. 6 – sulcus postcentralis. pornesc două ramuri: ramura ascendentă. 2 – gyrus frontalis superior. 9 – pars triangularis. 3 – sulcus frontalis superior. 19 – sulcus lateralis. 18 – gyrus temporalis superior. În porţiunea inferioară şanţul lateral prezintă un sector lărgit. 220. ramus anterior. 7 – gyrus postcentralis. are un traiect oblic în direcţie superioară şi posterioară. 10 – giri occipitales. în lobul parietal. fossa lateralis cerebri. 11 – sulcus horizontalis cerebelli. 15 – sulcus temporalis inferior. – 412 – . Şanţurile şi circumvoluţiunile feţei superolaterale ale emisferei cerebrale: 1 – gyrus frontalis medius.1 2 3 4 5 6 7 8 9 22 21 201918 17 16 15 14 13 12 11 10 Fig. 16 – gyrus temporalis medius. 22 – sulcus frontalis inferior. 17 – sulcus temporalis superior. 12 – cerebellum. care merg în lobul frontal. 8 – operculum. 14 – gyrus temporalis inferior. la nivelul substanţei perforate anterioare. De la acest şanţ. în partea anterioară. Şanţul lateral începe pe faţa inferioară a emisferei. se îndreaptă lateral între lobul frontal şi temporal. 20 – pars orbitalis. şi ramura anterioară. 4 – gyrus precentralis. Faţa superolaterală este străbătută de două şanţuri importante: lateral – Sylvius şi central – Rolando. curbându-se la capătul terminal. 21 – gyrus frontalis inferior. ramus ascendens. care poartă denumirea de fosa laterală a creierului. 5 – sulcus centralis.

de care totdeauna este separat prin girusul arcuat. se îndreaptă posteroinferior delimitând lobulul parietal superior. Partea anterioară este girusul supramarginal. gyrus frontalis superior. care se dispune posterior şi paralel cu şanţul central şi delimitează girusul postcentral.Şanţul central porneşte de la marginea superioară (puţin de pe faţa medială). începe de la mijlocul şanţului postcentral. lobulus parietalis superior. gyrus frontalis medius. Anterior şi paralel cu şanţul central este prezent şanţul precentral. lobus parietalis. ce trece pe faţa medială a emisferei. De la şanţul precentral pornesc două şanţuri paralele între ele – şanţul frontal superior. sulcus postcentralis. girul frontal mijlociu. sulcus precentralis. Girusul frontal superior se continuă peste marginea superioară a emisferului cu girusul frontal mediu. gyrus precentralis. sulcus parietooccipitalis. şanţul intraparietal. pars triangularis. sulcus frontalis inferior. zona dintre ramura anterioară şi ascendentă. posterioară şi inferioară. gyrus frontalis medius. şi lobulul parietal inferior. Străbătând marginea superioară a emisferei. coboară pe faţa superolaterală. şi girul frontal inferior. fiind întrerupt de obicei printr-o punte. şi şanţul frontal inferior. care limitează girusul precentral. Posterior de şanţul central se află lobul parietal. lobulus parietalis inferior. sulcus frontalis superior. Lobulul parietal inferior are trei diviziuni: anterioară. localizat inferior de şanţul intraparietal. ce se află inferior de ramura anterioară. oblic anteroinferior şi se termină la mică distanţă de şanţul lateral. Pe faţa superolaterală a lobului parietal se observă două şanţuri: şanţul postcentral. şi pars opercularis – zona dispusă posterior de ramura ascendentă. sulcus intraparietalis. Girusul frontal inferior prin intermediul ramurilor anterioară şi ascendentă ale şanţului lateral este divizat în trei părţi: pars orbitalis. ce se află superior de şanţ. dar ele pot fi şi continue. gyrus supramarginalis. care împart lobul frontal în girul frontal superior. acest şanţ continuă puţin pe faţa superolaterală. gyrus frontalis inferior. ce se arcuieşte peste capătul posterior al şanţului lateral – 413 – . gyrus postcentralis. delimitat posterior de şanţul parietooccipital. Acest şanţ are o parte superioară şi una inferioară.

sulcus temporalis inferior. Porţiunea din lobul temporal ce acoperă fosa laterală a creierului formează operculul temporal. Lobul temporal. El este delimitat de restul scoarţei cerebrale prin şanţul circular al insulei. extremitatea posterioară a căruia se numeşte pol occipital. operculum temporale. gyrus temporalis medius. Lobul occipital. Comparativ cu alţi lobi are dimensiuni mai reduse. sulcus occipitalis transversus. Porţiunea inferioară a lobulului parietal inferior împreună cu regiunile inferioare ale circumvoluţiilor pre. Pe faţa superioară a acestei circumvoluţiuni. sulcus temporalis superior. operculum parietale. gyrus temporalis superior. gyrus temporalis inferior. Şanţul temporal inferior. delimitează împreună cu şanţul temporal superior girul temporal mijlociu. partea posterioară.şi postcentrală constituie operculul parietal. lobus temporalis. fiind acoperită de operculii frontal. se află posterior de şanţul parietooccipital. sulci temporales transversi. se observă 2 – 3 circumvoluţiuni temporale transversale. conturează extremitatea posterioară a şanţului temporal superior.Sylvius. – 414 – . Extremitatea sa anterioară. trece paralel cu şanţul lateral şi delimitează împreună girul temporal superior. lobus occipitalis. inferior de acest şanţ se găseşte girul temporal inferior. parietal şi temporal. formează polul temporal. 221). gyri temporales transversi (heschl). ascunsă în adâncul şanţului lateral. Lobul insulei. girusul angular. rotunjită. cuprinde regiunile inferolaterale ale emisferei şi este separat de lobul frontal şi parietal prin intermediul şanţului lateral. gyrus angularis. prezintă o porţiune a cortexului cerebral situată în profunzimea fosei laterale a creierului. insula. separate una de alta prin şanţurile temporale transversale. Dintre acestea mai bine pronunţat este numai şanţul occipital transvers. sulcus circularis insulae (fig. astfel încât pentru al vedea trebuie îndepărtate artificial buzele şanţului lateral. Faţa laterală a lobului temporal prezintă două şanţuri: şanţul temporal superior. fiind străbătut de şanţuri dificil de sistematizat.

20 21 19 18 22 23 1 2 3 4 5 6 7 17 16 15 14 13 9 8 10 11 12 Fig. sulcus centralis insulae. 19 – gyrus supramarginalis. care o împarte în partea anterioară mai mare şi partea posterioară mai mică. 14 – sulcus temporalis superior. 15 – gyrus temporalis medius. – 415 – . 4 – gyrus frontalis superior. 20 – sulcus intraparietalis. 9 – pars orbitalis. 8 – polus frontalis. 221. 21 – sulcus postcentralis. 3 – sulcus circularis insulae. gyrus longus insulae. 12 – polus temporalis. 5 – sulcus frontalis superior. gyri breves insulae. 17 – polus occipitalis. şanţul central al insulei. 18 – gyrus angularis. 7 – sulcus frontalis inferior. 23 – sulcus centralis. 10 – gyri breves insulae. 16 – gyrus longus insulae. iar pe partea posterioară este o circumvoluţiune lungă. 13 – gyrus temporalis superior. 22 – gyrus postcentralis. Partea anterioară este subîmpărţită în 3 – 4 girusuri scurte. Lobul insulei: 1 – gyrus precentralis. Suprafaţa insulei este brăzdată de un şanţ oblic anteroinferior spre vârful lobului insulei. 11 – limen insulae. 6 – gyrus frontalis medius. 2 – sulcus precentralis.

ce continuă posterior cu lama rostrală. extremitatea posterioară. Sinelnikov). . continuă posterior şi orizontal cu genunchiul. îngroşată şi rotungită. până la comisura albă anterioară. situat anterior şi superior de rostru. cu excepţia insulei. D. splenium. sulcus cinguli. are aspect de arc care în sens anteroposterior prezintă: . situat la extremitatea anterioară şi inferioară a corpului calos. sulcus hippocampalis. . este convex anterior şi mult mai gros. prin care este despărţit de restul feţei mediale a emisferei. În adâncul acestui şanţ se găseşte girusul dinţat. lamina rostralis. . sulcus corporis callosi.trunchiul. Corpul calos. – 416 – . Paralel şi mai sus de şanţul corpului calos trece şanţul cingular. gyrus dentatus. care este înconjurat pe toată circumferinţa lui de şanţul corpului calos. participă toţi lobii emisferei.Faţa medială a emisferei cerebrale La formarea acestei feţe.genunchiul. rostrum. 222. truncus. Relieful feţei mediale a emisferei cerebrale (după R. Acest şanţ continuă anterior şi în jos cu şanţul hipocampului. genu. Faţa medială prezintă în partea ei inferioară cea mai mare formaţiune comisurală – corpul calos. La nivelul spleniului corpului calos şanţul cingular con- Fig. corpul callosum.rostrul.spleniul.

situată posterior de spleniul corpului calos.regiunea situată anterior de acest şanţ se numeşte gir frontal medial. înconjoară faţa superioară a corpului calos şi ajunge să se continue posterior cu girul parahipocampic. Această faţă este împărţită de partea iniţială a şanţului lateral Sylvius într-o parte mai mică. precuneus. Între şanţul corpului calos şi şanţul cingular se află girul cingular. Între şanţul calcarin şi cel parietooccipital se delimitează cuneusul. 223) şi este formată de feţele respective ale lobilor: frontal (regiunea orbitală). – 417 – . într-un şanţ unic ce reprezintă limita inferioară a istmului girului cingular. care are aspectul unui triunghi cu apexul orientat spre punctul de confluere a şanţurilor delimitante şi corespunde feţei mediale a lobului occipital. de formă patrulateră. Porţiunea feţei mediale a emisferei. gyrus fornicatus. dispusă posterior. sulcus subparietalis. gyrus frontalis medialis. care au traiect către medial şi fuzionează aparent sub spleniusul corpului calos. prin intermediul unei regiuni îngustate. şi şanţul calcarin. Regiunea posterioară a feţei mediale este străbătută de două şanţuri relativ adânci. isthmus gyri cinguli. cuneus. lobulus paracentralis. istmul şi girul parahipocampic formează girul fornicat. şi o parte mai mare. situată superior de şanţul cingular. Girul cingular începe sub rostrul corpului calos.tinuă cu şanţul subparietal. sulcus parietooccipitalis. este divizată în două regiuni de extremitatea superioară a şanţului central. denumită istmul girului cingular.regiunea situată posterior. şanţul parietooccipital. . localizat pe faţa medială a lobului parietal. care înconjoară şanţul central. sulcus calcarinus. Girusul cingular. temporal şi occipital. care coboară puţin şi pe faţa medială a emisferei: . Faţa inferioară a emisferelor cerebrale Faţa inferioară a emisferelor are un relief foarte complicat (fig. dispusă anterior. este reprezentată de lobulul paracentral. gyrus cinguli. Între segmentul ascendent al şanţului cingular şi şanţul parietooccipital se delimitează precuneusul.

35 33 32 31 30 29 34 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 28 27 26 25 24 23 22 16 17 19 20 18 21 Fig. 15 – aquaeductus cerebri. 8 – infundibulum. 3 – bulbus olfactorius. 17 – splenium corporis callosi. 28 – sulcus collateralis. 34 – trigonum olfactorium. – 418 – . 6 – uncus gyri hippocampi. 23 – sulcus calcarinus. 10 – substanţa perforata posterior. 20 – sulcus parietooccipitalis. 12 – sulcus hippocampi. 21 – polus occipitalis. 223. 14 – tegmentum. 35 – gyri orbitales. 31 – tractus opticus. 33 . 9 – corpus mamillare. Relieful feţei inferioare a encefalului: 1 – fissura longitudinalis cerebri. 30 – substanţa nigra. 4 – n. opticus. 19 – gyrus cinguli. 24 – nucleus ruber. 11 – crus cerebri. 25 – corpus geniculatum mediale. 7 – chiasma opticum. 29 – sulcus temporalis inferior. 18 – gyrus occipitotemporalis medialis. 5 – polus temporalis. 32 – tuber cinereum.striae olfactoria. 16 – colliculus superior. 26 – corpus geniculatum laterale. 22 – cuneus. 2 – polus frontalis. 13 – gyrus occipitotemporalis lateralis. 27 – sulcus occipitotemporalis.

numită uncus. Scoarţa cerebrală. gyrus parahippocampalis. se dispune la suprafaţa emisferelor cerebrale ca un strat de substanţă cenuşie. unde delimitează medial girul parahipocampic. Are o suprafaţă de 2200 cm2. . porneşte de pe polul occipital. care are rolul principal în integrarea organismului în condiţiile mediului. precum şi în integrarea părţilor organismului într-un tot unitar. numită şi regiunea orbitală. Partea posterioară corespunde feţelor inferioare ale lobilor temporal şi occipital şi prezintă următoarele elemente: şanţul colateral. grosime între – 419 – . gyrus rectus. se orientează anterior paralel cu şanţul calcarin. şanţul colateral trece apoi pe faţa inferioară a lobului temporal. înconjurând extremitatea anterioară a girului parahipocampic. gyrus lingualis. sau manta. Arhitectura emisferelor cerebrale Emisferele cerebrale sunt constituite din următoarele formaţiuni: scoarţa cerebrală.şanţul occipitotemporal. sulcus rhinalis. nucleii bazali şi ventriculele laterale. girii orbitali. Cortexul cerebral atinge cea mai mare dezvoltare la om. reprezintă faţa inferioară a lobului frontal şi întruneşte următoarele elemente: şanţul olfactiv. separă girii occipitotemporali medial şi lateral. sulci orbitales. şanţul olfactiv este ocupat de bulbul olfactiv. fiind paralel cu marginea medială a lobului frontal. care se îndreaptă spre polul temporal. numită pallium. care sunt instabili. de care este despărţit prin girul lingual. substanţa albă. bulbus olfactorius. după care se arcuieşte spre medial.Partea anterioară. cu o direcţie anteroposterioară. care se găsesc lateral de girul drept şi şanţul olfactiv delimitaţi de sulcii orbitali. Din ultima porţiune a şanţului colateral se desprinde şanţul rinal. ce reprezintă o continuarea occipitală a girusului parahipocampal. pallium. sulcus occipitotemporalis. locul celor mai complexe funcţii de relaţie cu mediul înconjurător. gyri occipitotemporalis medialis et lateralis. cortex cerebri. gyri orbitales. tractul olfactiv. se află lateral şi este paralel cu şanţul colateral. sulcus olfactorius. sulcus collateralis. cu care delimitează girul drept. uncus. este sediul conştiinţei şi al limbajului. tractus olfactorius.

realizarea automată a unor acţiuni dirijate. Cortexul cerebral nu constituie o pătură omogenă. prezintă o dispoziţie în straturi suprapuse ale corpilor celulari şi fibrelor de substanţă albă (fig. postcentrală şi a lobulului paracentral. Arhipalliumul. motivate spre atingerea unui scop. arhicortexul. Controlul arhicortexului este asigurat de neocortex. Divizarea neocortexului în arii (zone) funcţionale bazate pe citoarhitectonică propusă de K. când acest control se pierde pentru un timp. Astfel. care uneori poate fi antrenat în activităţi ale arhicortexului. care pătrund printre nevroglii. nevroglii şi vase sangvine. ce este alcătuită din: neuroni de tipuri. forme şi mărimi diferite. cel mai vechi filogenetic. este constituit dintr-o parte străveche. Cea mai groasă este scoarţa din regiunea superioară a circumvoluţiilor precentrală. 224).2 şi 5 mm şi cuprinde zeci de miliarde de neuroni. neocortexul este cel mai nou pe scara evoluţiei şi constituie aproximativ 90% din totalul cortexului cerebral. având rol în comportamentul general şi al vieţii instinctive. iar neopalliumul este reprezentat de neocortex. la om. locul de elaborare a fenomenelor motorii şi senzoriale conştiente care în ansamblu formează aşa-numita viaţă individuală. Cortexul cerebral uman este divizat din punct de vedere filogenetic în două părţi: arhipalliumul şi neopalliumul. se poate vorbi de o citoarhitectonică pentru modul de aranjare în straturi orizontale ale corpilor celulari. la rândul său. neocortexul. în timp ce arhicortexul. neuronii pot fi grupaţi în două subdiviziuni: celule piramidale şi celule nepiramidale sau granulare. fibre nervoase. Arhipalliumul este dotat cu memorie genetică. neocortexul este locul de terminaţie ale căilor senzitivo-senzoriale şi locul de origine pentru căile motorii voluntare şi automate. examinat microscopic. constituie formaţiunea hipocampică. Atât paleocortexul cât şi arhicortexul sunt părţi ale sistemului limbic. Paleocortexul este situat la baza emisferelor cerebrale şi este asociat cu sistemul olfactiv. – 420 – . Aici este sediul vieţii psihice a fiecărui individ. Brodman. precum şi locul zonelor de asociaţie care domină net în suprafaţă în comparaţie cu primele două.

care a evidenţiat 53 de arii citoarhitectonice. observate microscopic. iar ultima împarte substanţa cenuşie în coloane celulare verticale existente în toţi lobii cerebrali. devine din ce în ce mai discutabilă pe măsură ce investigarea funcţiilor cortexului progresează. Straturile cortexului cerebral obţinute după coloraţii Golgi. (după F. Golgi Nissl Weigert Fig. Scoarţa în structura sa prezintă o dublă laminare: orizontală şi verticală. cu excepţia lobului frontal. 224. Prima împarte substanţa cenuşie în straturi histologice. Nissl şi Weigert (de sus în jos – straturile I-V). – 421 – . dar aceasta rămâne valabilă până la elaborarea altor hărţi corticale. Sido).

Aceste circuite mai mult sau mai puţin complicate au ca funcţie transmiterea influxului nervos aferent la neuronul eferent. care formează o pătură de protecţie pentru straturile mai profunde. mijlocii şi mari. format din celule granulare. De la suprafaţă spre profunzime aceste straturi sau lame sunt următoarele: 1. Aşadar. deoarece fiecare şir conţine toate elementele necesare pentru realizarea unui circuit complet – aferente. 3. unităţile verticale alcătuite din lanţurile scurte neuronale se întrepătrund şi sunt legate unele de altele prin sisteme neuronale orizontale situate în toate straturile. asociaţie şi eferente. Stratul granular extern. primeşte aferente corticale şi trimite răspunsuri prin prelungirile neuronilor afectori. Coloanele celulare verticale conţin mii de neuronii interconectaţi în direcţie verticală şi sunt privite ca unităţi funcţionale. coloanele verticale sunt organizate în grupuri neuronale orientate perpendicular pe suprafaţă. fie dendritele unor celule nervoase. care reprezintă fie prelungirile axonice ale micilor celule nervoase din această pătură. Aici se află multe fibre nervoase. Stratul piramidal extern este constituit din celule piramidale mici. fiecare lanţ constituind o unitate funcţională. Acest strat este unul din sediile motricităţii. precum şi celule piramidale mici şi reprezintă unul din sediile sensibilităţii. Stratul molecular sau plexiform. primind fibre de la nucleii talamici specifici. scoarţa prezintă un sistem funcţional unitar alcătuit din lanţuri sinaptice verticale multiple în formă de coloane. aşezate în păturile mai profunde. 2. se află în raport cu pia mater şi este alcătuit din neuroglii. care poate fi activat prin intermediul sinapselor.Deşi neuronii cortexului sunt aranjaţi în şase straturi orientate paralel cu suprafaţa. neuronii sunt dispuşi paralel cu suprafaţa cortexului în şase straturi orizontale. – 422 – . Este stratul unde se fac legăturile complexe ale prelungirilor celulelor nervoase din diferite straturi subiacente. Fiecare coloană ocupă toată grosimea pe suprafaţa acesteia. dar în special în stratul i. şi din puţine celule nervoase foarte mici.

Axonii celulelor fusiforme formează fibre de proiecţie şi asociaţie.zona senzorială auditivă. numeroşi axoni ai celulelor piramidale mici întră în structura corpului calos ca fibre comisurale. Stratul granular intern. în special fibre arciforme scurte pentru girusurile apropiate. Acest strat nu are limite bine definite faţă de substanţa albă subiacentă. în girul central anterior. în neocortex deosebim: zone senzitive. Axonii acestor celule întră în substanţa albă. 6. 5. Aceste regiuni se află posterior de şanţul central Rolando. temperatură şi mio-artro-kinetice. de durere. în timp ce în alte locuri lipsesc unele pături. îndeosebi sub forma fibrelor de proiecţie spre straturile subcorticale şi mai puţin ca fibre de asociaţie. constituind sediul motricităţii. Straturile cu celule piramidale mijlocii. Ele formează: . Celulele granulare şi piramidale mici primesc excitaţii de la organele de simţ.4. în girul central posterior. Stratul multiform este format din celule nervoase fusiforme. pe faţa externă. gigantice. polimorfe şi triunghiulare. Zonele senzitive sunt regiunile corticale care recepţionează excitaţiile tactile. fiind sediul sensibilităţii. iar în altele cele piramidale. reprezintă cel de-al doilea sediu al sensibilităţii. Deoarece în unele regiuni predomină straturile granulare. Zonele senzoriale sunt regiunile corticale care recepţionează excitaţiile auditive. zone senzoriale. celule Beţ. format din celule nervoase mici. în mod special în ariile senzoriale şi de asociaţie. – 423 – . olfactive. părţi caracterizate ca neocortex heterotopic. După caracterele diferitor câmpuri neurocorticale se pot identifica diferite tipuri de neocortex. localizată în lobul temporal. gustative şi vizuale. cu subtipuri granular şi agranular sau piramidal. trimiţând impulsuri către periferie. formează neocortexul homotipic. zone motorii şi zone de asociere. trecând şi în lobul frontal. Stratul piramidal intern este format dintr-un mare număr de celule piramidale mari. Celulele granulare sunt în număr mare în toate ariile corticale. primind fibre de la nucleii talamici nespecifici. Acolo unde sunt prezente cele şase straturi. mari şi gigantice sunt considerate ca straturi cu celule nervoase motorii.

situată pe faţa internă a lobului temporal şi faţa inferioară a lobului frontal. ci prin faptul că dispariţia lui schimbă anumite raporturi dintre ceilalţi centri din scoarţă. prin distrugerea anumitor arii sau centri. situată în lobul occipital. dar care nu au exclusivitate în determinarea funcţiilor. Ele se află în lobul frontal. cât şi prin funcţia pe care o îndeplinesc. localizată în vecinătatea zonei olfactive. unde o zonă motorie este localizată în girul central anterior. de unde pornesc căile piramidale. se explică nu prin faptul că acest centru ar conduce funcţia respectivă. ceea ce determină schimbarea unei anumite stări funcţionale a scoarţei. Pavlov admite existenţa unor centri care au o anumită specializare în analizarea anumitor excitaţii. Zonele de asociere sunt regiunile corticale alcătuite din celule mici care au rolul de a stabili legătura între diferite arii corticale. ceea ce caracterizează scoarţa cerebrală este interdependenţa funcţională a diferitelor ei centri. dispusă în faţa zonei motorii.. mari şi gigantice Beţ. – 424 – .zona senzorială gustativă. mai nediferenţiate). Aceasta înseamnă că. de unde descind unele fascicule extrapiramidale (pentru reglarea tonusului muscular şi a mişcărilor mai puţin fine. P. scoarţa cerebrală funcţionează ca un tot unitar. şi o zonă premotorie. al cărei diferite părţi se integrează într-un anumit fel. i. . care se deosebesc între ele atât prin structura lor. numite arii.zona senzorială vizuală. numeroase cercetări au demonstrat că în interiorul zonelor pot fi identificate regiuni.zona senzorială olfactivă. de o parte şi de alta a scizurii calcarine. în stare normală. Pierderea unor funcţii. în regiunea girului central posterior. . În concepţia lui Pavlov. În toate aceste zone predomină straturile granulare. Zonele motorii sunt regiunile corticale în care predomină celulele piramidale mijlocii.

În cadrul nucleului au loc analiza. deoarece în cortexul cerebral sunt nuclei şi elemente dispersate. se găsesc arii sau câmpuri corticale cu funcţii bine stabilite (fig. Câmpurile corticale (după G. existenţa elementelor dispersate asigură posibilitatea compensării parţiale a funcţiei lezate. Mitchell (1953). 225 este dată harta acestor arii după G. În caz de distrugere a nucleului. A. 225. Elementele dispersate sunt distribuite printre aceşti nuclei şi aparţin segmentelor corticale adiacente ale analizatorilor. din punct de vedere funcţional şi corespunzător arhitecturii sale microscopice. A. La nivelul scoarţei cerebrale. 226). scoarţa cerebrală a fost divizată în arii corticale. i. b – vedere pe faţa medială.şi mieloarhitectonice.Principalele arii funcţionale ale scoarţei emisferelor mari După caracteristicile cito. În fig. Pavlov a demonstrat că aria corticală a oricărui analizator nu reprezintă vre-o zonă cu limite precise de demarcaţie. 2 5 6 3 4 10 7 8 a 9 13 11 12 14 15 b 16 3 4 1 Fig. P. sinteza şi integrarea funcţiilor la nivelul cel mai înalt. – 425 – . Mitchell): a – vedere pe faţa superolaterală.

după care urmează trunchiul şi inferior membrele superioare. Turaghin): a – faţa superolaterală. 15 – centrul analizatorului gustativ. 2 – centrul analizatorului motor al vorbirii în scris.Fig. 1. 1 – nucleul analizatorului motor ce asigură funcţia de deviere conjugată a capului şi ochilor în sens a opus. 4 – centrul sensibilităţii generale. El reprezintă zona de integrare a motalităţii corpului. iar capul spre extremitatea in– 426 – . 12 – centrul lexic. b – faţa medială. 16 – centrul de proiecţie a analizatorului vizual. de la el plecând majoritatea fibrelor tractului corticospinal şi corticobulbar. Localizarea funcţiilor în scoarţa emisferelor mari (după V. 8 – centrul analizatorului vestibular. 3 – centrul analizatorului motor.V. 9 – centrul analizatorului b auditiv. 11 – centrul steriognoziei. 6 – centrul cortical al recepţiei viscerale. 5 – centrul vorbirii articulate. Nucleul analizatorului motor se află în zona motoare a cortexului – girul precentral (ariile 4 şi 6) şi lobul paracentral de pe suprafaţa medială a emisferei bogate în celule piramidale mari (Beţ). 13 – centrul asociativ al analizatorului vizual. 7 – centrul analizatorului auditiv. 226. Centrii de comandă a mişcărilor segmentelor corpului sunt reprezentaţi pe aceste arii în sens răsturnat: cel al membrelor inferioare în sus. 10 – centrul praxiei. 14 – centrul analizatorului olfactiv.

orientate spre atingerea unui scop definit. doloră) şi proprioceptive se află în girusul postcentral. iar muşchii membrelor sunt uniţi numai cu o singură emisferă. În consecinţă. mişcările opuse ale trunchiului şi extremităţilor. 2. în comparaţie cu celelalte segmente. Aceste arii au aceeaşi proiecţie răsturnată ca şi motilitatea. 4. masticaţia. Acest nucleu este unilateral şi la dreptaci se află în emisfera stângă. deglutiţia. se află în girusul supramarginal. tactilă. ariile 8 şi 6. dar numai apraxie. Nucleul analizatorului motor. iar la cei stângaci în emisfera dreaptă. O întindere mare o au centrii mişcărilor policelui şi limbii. care vin spre cortexul cerebral. iar cea a capului în partea inferioară. Distrugerea acestei arii conduce la lipsa de coordonare a mişcărilor complexe şi nu dă paralizii. aşa-numita zonă premotoare. ca mişcarea conjugată a capului şi ochilor. şi în lobul parietal superior. adică pierderea capacităţii de a efectua mişcări compuse şi complicate. Ariile motoare de asociere. Lezarea – 427 – . girusurile postcentrale ale fiecărei emisfere sunt unite de jumătăţile contrlaterale ale corpului. 3. laringelui şi cei ai faringelui au legături cu zonele motoare din ambele emisfere. Lezarea lor produce tulburări de sensibilitate. se intersectează la nivelul diverselor segmente ale măduvei spinării şi la nivelul bulbului rahidian. 5. aria 40. muşchii trunchiului. cu sensibilitatea membrelor inferioare în partea superioară a ariei. 3. concentrate pentru un anumit scop. ariile 5 şi 7.ferioară a girului precentral. Nucleul analizatorului sensibilităţii de recunoaştere a obiectelor prin pipăit – stereognozia. coordonând mişcările complexe. se află în lobul parietal superior. Nucleul analizatorului cortical al sensibilităţii generale (termică. se află în porţiunea posterioară a girului frontal mediu. 2. rolul funcţional al căruia constă în realizarea sintezei tuturor mişcărilor compuse şi combinate. Căile conductoare. Deoarece căile piramidale ce pornesc de la celulele piramidale mari se încrucişează la nivelul trunchiului cerebral (calea corticonucleară) sau la nivelul segmentelor medulare (calea corticospinală). zona motoare din fiecare emisferă e legată cu muşchii scheletici din partea opusă a corpului. ariile 1. Lezarea ariei 40 nu provoacă paralizii.

În scoarţa cerebrală. 9. pe hipocamp şi în partea anterioară a operculului parietal. iar pe de altă parte între aceştia şi alţi neuroni de la diferite niveluri ale encefalului. Lezarea bilaterală a nucleului provoacă surditate totală. legături între neuronii senzitivi şi cei motori din scoarţă. ceea ce îi face să se influenţeze unul pe altul. care au rolul de a stabili. alte tipuri de sensibilitate generală rămânând intacte. 8. formând plexuri. Nucleul analizatorului olfactiv este localizat pe faţa inferioară a lobului temporal. Între centrul senzorial gustativ şi cel olfactiv sunt legături strânse. 18. 7. 42. pe lângă neuronii senzitivi şi neuronii motori. numărul neuronilor de asociere este mult mai mare decât al neuronilor senzitivi şi motori. Datorită acestor conexiuni scoarţa cerebrală se prezintă ca o unitate funcţională. Legăturile dintre diferitele straturi ale scoarţei se măresc şi prin faptul că dendritele şi axonii celulelor nervoase de aici trimit colaterale în direcţie orizontală.acestui centru va conduce la pierderea funcţiei de a recunoaşte obiectele prin pipăit. Spre acest nucleu vin căi conductoare de la receptorii din ambele părţi. 52. care au originea în diferite straturi ale scoarţei. Nucleul analizatorului vizual se află pe girii ce delimitează şanţul calcarin de pe faţa medială a lobului occipital. – 428 – . 19. pe de o parte. în regiunea uncusului şi parţial în regiunea hipocampului (aria 11). În centrul analizatorului din emisfera stângă sunt proiectaţi receptorii jumătăţii laterale a ochiului stâng şi ai jumătăţii mediale a ochiului drept. pierderea simţului gustativ. O leziune în această arie conduce la anestezie gustativă controlaterală. 6. se găseşte un număr mare de neuroni de asociere. numai la o lezare bilaterală a nucleului analizatorului vizual survine o cecitate corticală totală. ariile 41. de aceea o leziune unilaterală în aria auditivă nu conduce la pierderea semnificativă a auzului datorită bilaterismului căilor auditive. Nucleul analizatorului auditiv se află în porţiunea medie a girului temporal superior din profunzimea şanţului lateral dotată cu girii transverşi heschl. aria 43. Deci. Nucleul analizatorului gustativ se află în girusul postcentral. ariile 17.

la forme de agnozie. în primul rând. precum gândirea analitică. apare bâlbâiala. va fi nevoit să devină stângaci. ce conţine centrii înţelegerii şi producerii limbajului. în special limbajul. nici funcţional. Ele au o activitatea complexă integrativă. nici senzitive. orientarea spaţială şi abilităţile artistice şi muzicale sunt funcţii ale unei singure emisfere. fapt ce se va reflecta şi în reorganizarea dominaţiei emisferei drepte. înţelegerea limbajului şi producerea gândirii emoţionale şi intuitive. imposibilitatea recunoaşterii obiectelor şi situaţiilor. este numită emisferă dominantă. Din gruparea neuronilor de asociere rezultă şi formarea centrilor corticali de asociere. De exemplu. În cazul lipsei de dominanţă a unei emisfere. Limbajul este reprezentat în emisfera stângă – 429 – . Cu toate că la prima vedere cele două emisfere par simetrice ca formă şi dimensiuni. în realitate ele nu sunt strict identice nici morfologic. Bolnavul ştie ce trebuie să facă. Ca urmare a acestei observaţii a apărut concepţia de emisferă dominantă. cu condiţia ca accidentul să se producă până la vârsta de 12 ani. Lezarea ariilor asociative conduce la tulburări în ce priveşte relaţiile spaţiale cu mediul înconjurător. intra. altele se formează în timpul vieţii şi au caracter temporar. Dominaţia este un caracter ereditar. dar nu poate executa. existând funcţii care nu sunt reprezentate în ambele emisfere. Organizarea mişcărilor are un caracter de dominantă în emisfera stângă la dreptaci şi invers la stângaci. Funcţiile superioare. a formei şi dimensiunilor prin examinare tactilă. dar împreună cu aria specifică funcţionează ca un tot unitar. emisfera dreaptă poate prelua integral funcţiile acesteia. Termenul de arie asociativă evocă. putând fi influenţată şi prin educaţie.În ea întâlnim două feluri de legături: unele există din naştere şi au caracter definitiv. Ariile de asociaţie nu sunt nici motorii. Emisfera. Dacă emisfera stângă este scoasă din funcţie.şi interareale. existenţa conexiunilor intracorticale scurte şi lungi. în special sub aspect funcţional. Ei constituie un fel de centrală de legătură între centrii motori şi senzoriali de pe toată scoarţa cerebrală. nu poate reproduce o figură simplă geometrică. care ţine sub control membrul superior stâng. interemisferice comisurale. dacă un dreptaci îşi pierde membrul superior drept. fără ajutorul altor simţuri sau la tulburări praxice.

excelează în gândirea emoţională. cuvinte. rezonatorii (sinusurile) sunt coordonaţi în actul vorbirii de către centrii corticali ce formează poligonul vorbirii a lui Pierre Marie (fig. propoziţii care au ca scop transmiterea de informaţii dintre oameni. Centrii limbajului articulat şi diferite tipuri de afazii: MS – centrul motor al cuvintelor scrise a cărui lezare evoluează cu agrafie. probabil. percepţia spaţială şi. partea superioară a tubului digestiv (cavitatea bucală. recunoaşterea feţelor. MS M V ICV ICS Fig. limba. precum desenatul şi compunerea muzicii. Limbajul articulat. buzele. format din organe ale sistemului respirator. emisfera stângă excelează în procesele intelectuale. precum gândirea analitică. 227). Alături de dominanţa limbajului. emanate din gândire – trecerea de la gând la exprimarea orală a acestuia şi invers. în general cea dreaptă. – 430 – . iCS – centrul înţelegerii cuvintelor scrise (cecitate verbală – pierdere a capacităţii de a citi sau de a înţelege sensul limbajului scris). 227. efectuarea calculelor şi verbalizarea.la un procent mai mare de subiecţi: mai mult de 95% dintre persoanele ce utilizează cu precădere mâna dreaptă şi aproximativ 75% dintre subiecţii ce utilizează cu precădere mâna stângă. silabe. MV – centrul motor al vorbirii sau al lui Broca (anartrie – incapacitatea patologică de a articula cuvintele). Emisfera nondominantă. iCV – centrul înţelegerii cuvintelor vorbite (surditate verbală). în calităţile artistice. este format din litere. caracteristica esenţială ce deosebeşte omul de animale. dinţii. Aparatul fonator. faringele).

29. insulă. Lobul frontal. Se consideră că ariile 9. cuvântul este perceput ca un vuet şi nu are nici o semnificaţie. Centrul motor al limbajului vorbit este situat în porţiunea inferioară a girusului precentral al emisferei dominante (locul de proiecţie a capului şi gâtului). însă nu poate vorbi. cingular. individul înţelege tot ce i se spune. unde se face analiza şi interpretarea senzaţiilor auditive şi integrarea lor în percepţii complexe. sunt doi: . este sediul personalităţii umane. individul nu înţelege cuvintele scrise. Centrii senzoriali. Lezarea acestui centru conduce la imposibilitatea înţelegerii cuvintelor auzite. Lezarea lor pot produce tulburări de comportare. hipotalamici şi porţiunea olfactivă a sistemului limbic. individul nu mai poate articula cuvintele. pentru el acestea nu reprezintă decât nişte pete întunecate. Lezarea acestui centru conduce la tulburări în executarea scrisului – agrafie. hipocamp. Dintre centrii de asociere motori cităm: centrul motor al limbajului vorbit şi centrul motor al limbajului scris. aria 40.Centrul înţelegerii cuvintelor vorbite se află în girusul temporal superior al emisferei dominante. aria 22 (aria Wernike). 24. la fel. al creaţiei. 30 şi 33 sunt localizate pe faţa inferioară şi medială a lobilor frontali şi anume: în girii orbitali. aria 44 sau centrul Broca (de la numele fiziologului francez care l-a descoperit). Ariile vegetative 23.Centrul înţelegerii cuvintelor scrise se află în girusul parietal inferior. Dacă acest centru este lezat. al mişcărilor personale specifice fiecărui indi– 431 – . Acest centru conduce mişcările necesare pentru a pronunţa cuvintele şi a le face să se succedă într-o anumită ordine. anterior de centrul motor al mâinii şi degetelor. ariile 40 şi 39. 10 şi 11 de la nivelul lobului frontal reprezintă formaţiuni ale intelegenţei umane şi ale integrării sentimentelor de stăpânire a emoţiilor.Centrii de asociere sunt de două feluri: motori şi senzoriali. inteligenţiei. 26. . 10. care împreună formează creierul visceral. 11. Centrul motor al limbajului scris se află tot în lobul frontal al emisferei dominante. uncus. Vorbirea este una din cele mai complexe forme de activitate a scoarţei cerebrale. Lezarea acestui centru conduce la afazie motoare. El este conexionat în ambele sensuri cu nucleii talamici. mai dezvoltat la om. în extremitatea posterioară a girusului frontal mijlociu. 27.

15 8 campus. – 432 – . 229). 11 15 – pulvinar. 8 – hippo. 228. 2 20 Nucleii bazali: 3 1 – caput nuclei caudati. ci se găseşte şi în profunzimea substanţei albe. inhibiţie. 4 – globus 17 pallidus. 7 – nu. 7 6 – claustrum. reprezentaţi prin: corpul striat. sinteză etc. Fig.16 cleus ruber. Secţiune ori1 zontală prin encefal. 9 – tectum me. Pavlov). Centrii verticali cu localizarea lor în ariile descrise mai sus nu funcţionează izolat. al emoţiilor estetice şi sentimentelor. nuclei basales. Scoarţa cerebrală reprezintă din punct de vedere funcţional un sistem dinamic. 11 – cerebellum (vermis).vid. 13 – radiatio optica. activând în strânsă legătură cu ceilalţi centri. 18 – crus posterior capsulae internae. nucleul amigdalian şi claustrul (fig. la baza encefalului. 228. extrem de complex (i. 10 – sulcus calcarinus. Nucleii bazali şi substanţa albă a telencefalului În emisferele cerebrale.14 sencephali. având la bază mecanismele intime de excitaţie. 16 . 12 – calcar 9 13 avis. 17 – nucleus subthalamicus. ci în strânsă corelaţie.corpus geniculatum mediale. 19 – capsula externa. sau nucleii subcorticali. 3 – ventri. 5 – putamen.19 18 culus tertius. 10 12 14 – fimbria hippocampi. analiză. formând nucleii bazali. substanţa cenuşie nu este dispusă numai la suprafaţa lor. 45 2 – crus anterius capsu6 lae internae. 20 – commissura anterior.

este o masă de substanţă cenuşie localizată în centrul emisferelor cerebrale. 11 – tractus olfactorius. Nucleul caudat. 15 – capsula externa.16 17 12 3 15 14 13 4 5 6 7 8 9 12 10 Fig. 17 – lobus frontalis. 9 – lobus temporalis. 5 – nucleus lentiformis. reprezentată de nucleul caudat şi nucleul lenticular. care seamănă cu o coadă. Fiind situat în lobul frontal al emisferei. numele de caudat ţine de forma sa. 229. 7 – insula. 13 – rostrum corporis callosi. Secţiune frontală prin encefal la nivelul părţii anterioare a septului pelucid: 1 – cavum septi pellucidi. corpus striatum. nucleul caudat este format din cap. 8 – area subcalosa. nucleus caudatus. Capul nucleului caudat. 4 – capsula interna. caput nuclei caudati. are forma unei virgule. 11 Corpul striat. 6 – sulcus lateralis. 12 – sulcus olfactorius. 3 – caput nuclei caudati. 2 – radiatio corporis callosi. capul nucleului caudat se învecinează inferior cu substanţa perforată – 433 – . paraventricular. El este apropiat de cel de partea opusă de care este separat prin septul pelucid. corp şi coadă. are o lungime de 10 – 11 cm. 14 – claustrum. 10 – gyri orbitales. 16 – laminae septi pellucidi. reprezintă extremitatea cea mai voluminoasă a nucleului şi proemină în cornul frontal al ventriculului lateral. situat lateral şi superior de talamus.

reprezintă extremitatea posterioară subţiată a nucleului caudat. corpus nuclei caudati. nucleul lentiform este divizat în trei porţiuni prin intermediul a două lamele de substanţă albă: o parte laterală – putamen. Aceste prelungiri dau aspect striat complexului lenticulo-caudat. la nivelul căreia se uneşte cu nucleul lentiform. şi lama medulară internă. Faţa inferioară a nucleului lentiform aderă la substanţa perforată anterioară şi se fuzionează cu nucleul caudat prin zone subţiri de substanţă cenuşie ce se întind de-a lungul braţului anterior al capsulei interne. Nucleul lentiform. care separă putamenul de globus pallidus. De talamus nucleul caudat e separat printr-o fâşie de substanţă albă – genunchiul capsulei interne. La acest nivel coada este unită cu nucleul amigdalian. stria terminalis. faţă de care este situat lateral. Cele două lame de substanţă albă sunt: lama medulară externă. substantia perforata anterior. partea posterioară a capului nucleului se îngustează şi continuă cu corpul nucleului caudat. are formă de piramidă cu baza situată inferior ce corespunde cozii nucleului caudat. cauda nuclei caudati. Lateral de capul nucleului caudat se află o fâşie de substanţă albă – braţul anterior al capsulei interne. care participă la formarea tavanului cornului inferior (temporal) al ventriculului lateral. Coada nucleului caudat. care-l separă de nucleul lentiform. Pe toată lungimea sa nucleul caudat trimite prelungiri care traversează capsula internă şi sfârşesc în nucleul lenticular. Corpul e separat de talamus printr-o bandeletă de substanţă albă – stria terminală. nucleus lentiformis. lamina medullaris externa. fapt care a adus acestui complex numele de corp striat. şi două părţi mediale – globus pallidus. La nivelul orificiului interventricular Monroe. Capsula internă îl separă de talamus şi nucleul caudat.anterioară. – 434 – . care împarte globus pallidus în două părţi: una laterală – globus pallidus lateralis. care se află în profunzimea lobului parietal şi formează planşeul porţiunii centrale a ventriculului lateral. lamina medullaris interna. şi alta medială – globus pallidus medialis.

Ele converg spre talamus şi corpul striat. Fibrele de proiecţie separă nucleul caudat şi talamusul de nucleul lentiform şi participă la formarea capsulei interne. formată din globus pallidum. crus posterior. formaţiune filogenetic mai nouă. Corpul amigdalian. nucleii bazali. comisurale şi de asociaţie. trunchiul cerebral. capsula externa. Claustrul. şi genunchiul capsulei interne. crus anterior. paleostriatum. este situat în profunzimea lobului temporal. măduva spinării). între capul nucleului caudat şi nucleul lentiform. capsula extrema. neostriatum. venind din aceste regiuni. paleostriatul. în aproprierea polului său. Substanţa albă a emisferelor cerebrale este formată din trei sisteme de fibre nervoase: de proiecţie. de care este despărţit prin capsula extremă.Filogenetic şi funcţional corpul striat este împărţit în: neostriatul. între talamus şi nucleul lenticular. formată din nucleul caudat şi putamen. capsula interna. de care este separat prin intermediul capsulei externe. fie că pornesc din scoarţă spre aceste regiuni. şi nucleul lentiform. – 435 – . corpus amygdaloideum. claustrum. genu capsulae internae. este o lamelă de substanţă cenuşie situată între insulă. 230). lângă pereţii medial şi superior al cornului inferior al ventriculului lateral. Este divizată într-un braţ anterior. În plan orizontal. talamus şi nucleul lentiform. Fasciculele de proiecţie realizează legătura între cortex şi etajele subiacente (talamus. unde se întâlnesc cele două braţe. Dorsal el fuzionează cu coada nucleului caudat. şi un braţ posterior. formând coroana radiată. capsula internă. are formă de unghi diedru cu deschiderea laterală în care pătrunde nucleul lentiform (fig. fie că se termină în scoarţă. situat între nucleul caudat. o formaţiune mai veche. cerebel.

corticonuclearis. c – tr. 10 – caput nuclei caudati. 6 – cortex insulae. d – fibrae corticospinales. Schema dislocării căilor de conducere: 1 – crus anterius capsulae internae.fasciculul pentru membrul superior. de la talamus la scoarţa lobului frontal. i – radiatio optica. BnA). Capsula internă. g – tractus parietooccipitopontinus.1 2 3 4 d e 5 f 6 g h i 7 10 c 9 b a Fig. Prin el trec fibrele fronto-pontine şi fibrele talamocorticale. 3 – claustrum. 9 – genu capsulae internae. Braţul anterior al capsulei interne serveşte exclusiv conexiunile lobului frontal. frontothalamicus. h – radiatio acustica. e – fibrae thalamoparietales. Genunchiul este format din fibre cortico-nucleare care ajung la nucleii de origine ai nervilor cranieni. Braţul posterior conţine fibre cortico-spinale dispuse în trei fascicule în următoarea succesiune dinspre anterior spre posterior: . 4 – capsula externa. 5 – capsula extrema. 230. 7 – crus posterius capsulae internae. – 436 – . a – radiationes thalamicae anteriores (tr. f – fibrae corticothalamicae. 2 – nucleus lentiformis. 8 – thalamus. b – tractus frontopontinus.

este cea mai mare comisură între emisferele cerebrale. comisura anterioară. Braţul posterior conţine de asemenea şi fibre cortico-pontine (cu originea în câmpurile 4 şi 6) şi cortico-bulbare. 5 6 – striae longitudinalis lateralis indussi grisei. corpus callosum. fornix. Are forma unei lame semieliptice de substanţă albă ce prezintă un corp. Este situat în fundul fisurii mediane. mai voluminoasă spleniumul corpului calos. splenium corporis callosi (fig. rostrum corporis callosi. comisura posterioară. genus corporis callosi..fasciculul pentru membrul inferior.fasciculul pentru trunchi. 8 – splenium corporis callosi. 5 – striae longitudinales mediales indusii grisei. Fasciculele comisurale reprezintă fibrele ce fac legătura între cele două emisfere cerebrale şi sunt reprezentate de: corpul calos. 231). 1 Fig. acoperit de lobii occipital. şi alta posterioară. parietal şi frontal. ve2 dere superioară: 1 – genus corporis callosi. rostrul corpului calos. 222. 7 – for6 ceps major (occipitalis). 3 – truncus corporis callosi. Corpul calos. Corpul calos. 231. 7 Corpul calos este format din câteva milioane de fibre care leagă între ele puncte simetrice sau asimetrice de – 437 – 8 . fiind o lamă de substanţă albă ce formează tavanul ventriculilor laterali. care se continuă cu o parte subţiată. numită genunchiul corpului calos. truncus corpori callosi. . şi două extremităţi: una anterioară curbată în jos. 3 4 – radiatio corporis callo4 si. 2 – forceps minor (frontalis).

232. 1 2 Fig. formând aşa-numiţii pilieri ai fornixului – doi anteriori şi doi posteriori. crura fornicis. columna fornicis. care trec prin splenium. 232). formând o curbă cu concavitatea anterioară. care trec prin genunchi. Fibrele. Fornixul. corpus fornicis. numită forcepsul posterior sau major. Fibrele transversale ale corpului calos formează în fiecare din cele două emisfere radiaţia corpului calos. este situat sub corpul calos şi reprezintă o formaţiune alcătuită din două coloane de substanţă albă care în segmentul lor mijlociu se alătură una de alta.pe scoarţa celor două emisfere cerebrale (fig. fornix (fig. Pilierii posteriori. se îndreaptă posterior ocolind polul posterior al talamusului corespunzător şi diri– 438 – . forceps major. unesc între ei lobii frontali. radiatio corporis callosi. Cei anteriori se numesc columna fornixului. Fibrele. continuă în jos şi puţin lateral până la baza encefalului. numită forcepsul anterior sau forcepsul minor. care trec prin trunchiul corpului calos. formând o curbă cu concavitatea posterioară. Anterior şi posterior de corp coloanele rămân distanţate între ele. 233). fac legătura dintre centrii substanţei cenuşii din lobii temporal şi parietal ai emisferelor. formând corpul fornixului. Fibrele comisurale ale corpului calos (1) şi ale comisurii anterioare (2) (secţiune frontală). unesc lobii occipitali. Fibrele. unde ajung la corpii mamilari.

arcuate. circa 2 milioane. septum pellucidum. 234 a. La acest nivel se pot dezvolta chisturi ce pot comunica cu ventriculii laterali. reprezintă o lamă nervoasă aşezată sagital de la corpul calos la fornix. unde se continuă cu fimbria şi hipocampul. Septul este format din două lame nervoase alăturate. cavum septum pellucidi. Fornixul face parte din fasciculele de asociaţie ale sistemului limbic şi joacă un rol important în comportamentul instinctiv – emoţional şi în viaţa afectivă. Fig. giri şi lobi ai emisferelor de aceeaşi parte. b) sunt fibre care fac legătura între arii. 5 – hippocamp. Fibrele de asociaţie (fig. Fibrele transversale sunt mai puţin numeroase şi la nivelul corpului formează comisura fornixului. pătrund în cornul temporal al ventriculului lateral respectiv. unind circumvoluţii vecine sau lungi. în care se conţine un lichid transparent. 3 – commissura fornicis.jându-se în jos şi înainte. Însă rolul său principal este în procesul de memorizare. formând cinci fascicule importante: – 439 – . comissura fornicis. 233. ultimele sunt mai profunde şi trec de la un lob emisferic la altul. 2 3 4 1 6 5 În structura fornixului deosebim fibre longitudinale şi transversale. Fibrele longitudinale sunt cele mai numeroase. Septul pelucid. Fornix: 1 – corpora mamillaria. 4 – crus fornicis. genunchiul şi trunchiul corpului calos şi limitează medial cornul anterior al ventriculului lateral. 6 – corpus amygdaloideum. Secţionarea fornixului produce amnezia de fixare a informaţiilor recente. care delimitează între ele o cavitate mică. El se prinde între lamina rostrală. columnele fornixului. fibrae arcuatae cerebri. Ele pot fi scurte. 2 – columnae fornicis.

importanţa acestui fascicul constă în faptul că el stabileşte legătura între aria receptoare şi cea efectoare a limbajului. temporal şi occipital. Sistemul de fascicule asociative din substanţa albă (schemă) (faţa superolaterală): 1 – fasc. Sistemul de fascicule de fibre asociative din substanţa albă. fasciculus longitudinalis superior. . 1 2 Fig. şi aparţine îndeosebi sistemului limbic. . face legătura între lobul frontal (aria limbajului articulat). 4 – fasc.fasciculul uncinat. leagă polul frontal cu polii occipital 2 şi temporal. este situat în profunzimea girilor cinguli şi parahipocampic. 2 – fasc.fasciculul frontooccipital. 3 – fasc. fasciculus uncinatus. face legătura între lobii occipital şi temporal. leagă partea anterioară a lobului frontal cu lobii parietal. .fasciculul longitudinal inferior. insulă şi lobul temporal. fasciculus longitudinalis inferior. 2 – fibrae arcuatae. faţa medială (schemă): 1 – cingulum. . 3 – 440 – 1 4 . longitudinalis inferior. 3 – fibrae arcuatae. 234a. 3 Fig. uncinatus..fasciculul longitudinal superior. 234 b. longitudinalis superior. cingulum.fasciculul cingular. Lezarea acestui fascicul este urmată de afazie de conducere. fasciculus frontooccipitalis. longitudinalis superior.

Comisura albă anterioară prin partea ventrală (olfactivă) leagă substanţa cenuşie din trigonurile olfactoare ale ambelor emisfere. 4 – aria septală. omul are o capacitate olfactivă mult redusă fiind microsmatic. substanţa perforată anterioară. tractus olfactorius. fiind cel mai vechi constituent al emisferelor cerebrale. bulbus olfactorius. reprezintă un cordon îngust cu direcţie transversală. commissura alba posterior. este situată anterior de columnele fornicale şi inferior de nucleul lenticular. tractul olfactiv. 3 – uncus. partea vizibilă pe faţa mediană a emisferei cerebrale: 1 – gyrus cinguli. aşezat pe marginea posterioară a ventriculului iii. trigonum olfactorium. În structura rinencefalului deosebim porţiunea periferică şi porţiunea centrală. între epifiză şi deschiderea apeductului mezencefalic. şi aceasta a condus la o diminuare a centrilor şi căilor olfactive.Fig. Rinencefalul Rinencefalul este situat la limita dintre telencefal şi diencefal. Se prezintă ca un cordon alb. – 441 – . alcătuit din: bulbul olfactiv. Comisura albă anterioară. cu direcţie transversală. 4 1 4 2 Comisura albă poste3 rioară. 235. Lobul limbic. commissura alba anterior. În comparaţie cu unele animale vertebrate. 2 – gyrus parahipocampalis. Toate aceste formaţiuni sunt situate pe faţa inferioară a lobului frontal. substantia perforata anterior. triunghiul olfactiv. Porţiunea periferică o constituie lobul olfactiv. iar prin partea dorsală (temporală) uncusul şi nucleii amigdalieni.

gyrus dentatus.Din porţiunea centrală fac parte: circumvoluţia fornicată. triunghiul olfactiv. girusul dentat. nucleii anteriori nespecifici ai talamusului şi hipotalamusului. iar celelalte formaţiuni se împart în structuri limbice corticale şi subcorticale. Limitele anatomice ale sistemului limbic. ce se află în adâncul şanţului hipocampic. Cele corticale sunt: girusul fornicat. hipocampul. elemente ale sistemului olfactiv – bulbul olfactiv. substanţa perforată anterioară. Formaţiunile sistemului limbic sunt filogenetic vechi. hippocampus. gyrus fornicatus. nucleul amigdaloid. Formaţiunile subcorticale sunt reprezentate de nucleul caudat. Acestea sunt dispuse pe un arc de cerc pe faţa medială a emisferei cerebrale. scoarţa emisferelor ce înconjoară corpul calos. girusul dinţat. polul lobului temporal. aparţinând arhi. El a descris lobul limbic format din două circumvoluţii ce înconjoară trunchiul cerebral – cingulat şi parahipocampic (fig. De aceea. Aceste formaţiuni întreţin numeroase conexiuni cu diferite structuri ale sistemului nervos central cărora le trimite şi de la care primeşte fibre cu mediaţie diferită. porţiunea anterioară a insulei. scoarţa suprafeţei orbitale a lobului frontal.şi paleopalliumului. localizat în cornul inferior al ventriculelor laterale. Sistemul limbic cuprinde. între diencefal şi neocortex. hipocampul este considerat ca o structură asociativă cu înalte – 442 – . până când. Graţie numeroaselor şi extinselor sale conexiuni. la nivelul hipocampului sosesc practic toate tipurile de modalităţi senzoriale. hipocampul. Sistemul limbic Termenul de limbic a fost pentru prima dată utilizat de către Broca în anul 1878 şi semnifică margine. nu sunt determinate şi de diferiţi autori sunt interpretate diferit. care în regiunea polului temporal se termină cu uncus. în primul rând. 235). graniţă dintre emisfere şi trunchiul cerebral. tractul olfactiv.

Subiectul îşi reaminteşte evenimentele din trecutul îndepărtat. emoţiilor şi memoriei. comportamentul şi întregul sistem autonom. cortexul orbitofrontal şi girusul cingulat au rol în percepere. Funcţiile sistemului limbic Sistemul limbic reprezintă centrul suprem de reglare a activităţii sistemului nervos vegetativ şi a hipofizei. Înlăturarea bilaterală a acestei formaţiuni. hipotalamusul controlează activitatea viscerală şi ca principal efector al sistemului limbic.funcţii integratoare. care sunt majoritar bidirecţionale. reproducerea. conectată la alte structuri cu organizare complexă. Este un sistem complex de integrare a informaţiilor somatice. Deoarece prezintă atât componente neurale cât şi endocrine. declanşează fenomenele asociate emoţiilor. sistemul endocrin. nucleul amigdaloid joacă un rol important în comportament şi emoţii. somnul. intelegenţa rămânând intactă. – 443 – . viscerale şi olfactive. reproducere). implică practic toate structurile cerebrale. conduce la pierderea profundă a memoriei recente sau de scurtă durată şi a abilităţii de învăţare. Prin conexiunile sale neurale şi vasculare acesta influenţează balanţa hidrică. o procedură chirurgicală rar utilizată pentru tratamentul epilepsiei. Formaţiunea hipocampică joacă un rol cheie în fenomenele de învăţare şi memorizare. iar hipotalamusul asigură exprimarea emoţiilor. intervenind în adaptarea comportamentului primar (nutriţie. hipotalamusul îşi exercită influenţa prin sistemul nervos şi circulator. aportul alimentar. Persoanele ce au suferit o asemenea procedură chirurgicală nu-şi pot aminti nimic din ceea ce s-a întâmplat cu câteva minute înainte (amnezie anterogradă). nucleul amigdalian prin conexiunile sale extrem de vaste. cum sunt formaţiunea reticulară. hipotalamusul şi scoarţa cerebrală.

pars centralis. 13 10 – gyrus dentatus. secţiune orizontală: 25 3 1 – cavum septi pellucidi. independente. Fiecare ventricul lateral (fig. 8 – crus fornicis. 236-237) este format dintr-o parte centrală. 7 – cor20 11 nu inferius ventriculi lateralis. – 444 – . reprezintă două cavităţi neregulate. ventriculi laterales. 16 – forceps major. de la care pleacă trei prelungiri ce pătrund fiecare în câte un lob: cornul anterior. 25 – corpus callosum. 21 – hippocampus. 19 12 9 – fimbria hippocampi. 12 – trigonum collate15 rale. 5. 13 – calcar avis. cornu anterius. 4 23 5 3 – caput nuclei caudati. în lobul frontal. 18 17 16 14 – bulbus cornu posterior. sau ventriculii i şi ii. 24 – cornu anterius ventriculi lateralis. 15 – cornu posterius ventriculi lateralis. Ventriculii late1 2 rali ai encefalului. 22 – plexus choro9 ideus ventriculi laterales. voluminoase. 24 2 – lamina septi pellucidi. ce corespunde lobului parietal. 17 – sulcus calcarinus. 6 22 4 – foramen interventricu7 8 lare. 14 11 – hyppocampus. 18 – splenium corporis callosi. 21 10 6 – corpus fornicis.Ventriculii laterali Ventriculii laterali. în lobul temporal. 236. 20 – thalamus. Fig. cornul posterior. 19 – commissura fornicis. în lobul occipital şi cornul inferior. care comunică fiecare cu ventriculul iii prin orificiul lui Monro şi sunt situate în regiunile medială şi inferioară ale substanţei albe a emisferelor. cornu inferius. cornu posterius. 23 – stria terminalis.

care cu marginea superioară aderă la corpul calos. 6 – corpus callosum. iar medial în calitate de perete serveşte corpul fornixului. afixa. tapetum) şi mai lateral de radiaţiile optice. iar cu cea inferioară la fornix. .medial. Partea centrală reprezintă un spaţiu fisural lung delimitat de sus de către fibrele transversale ale corpului calos. 3 – arteria choroidea anterior. 237. 5 – fornix.1 23 4 5 6 13 12 11 7 8 10 9 Fig.superior. format din radiaţiile frontale ale corpului calos. 9 – ventriculus tertius. – 445 – . 2 – plexus choroideus ventriculi lateralis. prezentând doi pereţi: superolateral format din corpul calos (forcepsul posterior. constituit din septul pelucid. 4 – vena cerebri interna. planşeul e reprezentat de către corpul nucleului caudat şi o parte din faţa dorsală a talamusului. 7 – tela choroidea ventriculi tertii. 11 – lam. 10 – thalamus. Cornul anterior sau frontal este cel mai lung şi prezintă trei pereţi: . Cornul posterior sau occipital este scurt şi se termină ascuţit în lobul occipital. situată între coarnele frontale drept şi stâng. Secţiune frontală a encefalului la nivelul porţiunii centrale a ventriculilor laterali: 1 – pars centralis ventriculus lateralis. 13 – nucl. o lamă despărţitoare. caudatus. 12 – vena talamostriară.

stria terminală. care este continuu cu plexul coroid al porţiunii centrale şi cornul inferior. forma acestuia este triunghiulară. glomus choroideus. atrium. situat de-a lungul peretelui său anterior. glomusul. 238. separate între ele printr-un şanţ – bulbul cornului posterior. este delimitat posterior de către polul anterior al talamusului. care se sfârşeşte cu nişte tuberculi. calcar avis. Acest plex reprezintă o consecinţă a prolabării în cavitatea ventriculului a pia mater cerebrale împreună cu vasele sangvine pe care le conţine. care este dată de proeminarea spre ventricul a şanţului colateral. se află plexul vascular. hyppocampus. care reprezintă regiunea cea mai largă a ventriculului lateral. Plexul coroid are aspectul unor cordoane granulare de culoare roşiatică. prin orificiul interventricular. Orificiul lui Monro. – 446 – . iar superior. Cornul inferior sau temporal pătrunde profund în masa lobului temporal. ce corespunde proeminării spre ventricul a scizurii calcarine. precum şi în cornul inferior al ventriculului lateral. plexul vascular. În structura ventriculului lateral se mai evidenţiază o porţiune. eminentia collateralis. În porţiunea centrală. reprezentat prin fibrele corpului calos şi pintenul de cocoş. anterior şi inferior. În partea anterioară a ventriculului lateral. faţa inferioară a talamusului. numiţi degetele hipocampului. coada nucleului caudat şi tapetum. Forma şi raportul dintre ventriculii encefalului sunt prezentate pe fig. Anterior este în relaţie cu fornixul şi pulvinarul. îndreptându-se spre polul acestuia. bulbus cornu posterioris. foramen interventriculare (Monro). După cum implică şi numele. plexus choroideus ventriculi lateralis. numită trigonul sau atrium.peretele inferomedial are formă triunghiulară şi prezintă două proeminenţe de substanţă albă. Peretele lateral şi tavanul sunt formaţi de către substanţa albă a emisferei cerebrale. care înconjoară la mică distanţă polul anterior al talamusului. Peretele medial al cornului inferior este format de hipocamp. de către stâlpul anterior al fornixului. Trigonul conţine un plex coroid abundent. Pe planşeul cornului inferior se observă o proeminenţă triunghiulară – eminenţa colaterală. digitationes hyppocampi. face legătura cu plexul vascular al ventricului iii. fiind orificiul de comunicare dintre ventriculul lateral şi ventriculul iii.

iar epiteliul ependimar care le acoperă are caracter secretor. 2 – partea centrală. De la exterior spre interior ele sunt: dura mater sau pahimeningele. 8 6 – orificiul median al ventriculului iV. 3 – ventriculul lateral. albă. poartă numele de meninge. Plexurile coroide secretă lichidul cerebrospinal care ocupă cavităţile nevraxului şi spaţiile subarahnoidiene. Imagine de ansamblu a sistemului ventricular al encefalului: 1 – cornul anterior al ventriculului lateral. densă. arahnoida şi pia mater. care aderă strâns de suprafaţa internă a cutiei craniene. este o membrana fibroasă. Plexurile coroide sunt formate din formaţiuni mai mici.Fig. – 447 – . Meningele cerebral şi lichidul cerebrospinal Membranele. care învelesc encefalul şi măduva spinării. leptomeninx (meninge moale). 5 – apeductul mezencefalic. alcătuite din ghemuri vasculare acoperite de ependim. de ţesut conjunctiv. dura mater encephali. 8 – cornul inferior. 4 – cornul posterior. 2 1 3 4 5 IV 7 6 Plexurile coroide sunt acoperite de ependim. fiind vascularizate de capilare arteriale şi venoase. coarnele frontale sunt lipsite de plex coroid ceea ce le face un loc excelent pentru poziţionarea şunturilor în sistemul fluidului spinal. Pia mater şi arahnoida au structuri similare şi sunt numite leptomeninge. Aderenţa de os este puternică. 7 – orificiul lateral al ventriculului iV. 238. Cornul occipital de asemenea este lipsit de plex coroid. strălucitoare. Dura mater a encefalului. meninges. Clinic.

formându-le câte o teacă care se întinde până la orificiul de ieşire al nervului. Dura mater trimite prelungiri pe porţiunea intracraniană a nervilor cranieni. Sinusurile pahimeningelui cerebral. cortul cerebelului. aşezat în plan mediosagital. Ele necesită trepanaţie. coasa cerebelului şi cortul hipofizei (fig. de formă semilunară. 3 – sinus petrosus superior. cu fenomene de compresiune cerebrală. falx cerebri. Aceste lame meningeale sunt: coasa creierului. 6 – sinus occipitalis.servind concomitent şi ca periost pentru faţa internă o oaselor craniului cerebral. fără a atinge corpul calos. Pahimeningele formează o serie de septuri care subîmpart cavitatea craniană în mai multe compartimente. 4 – sinus 8 sigmoideus. aspect lateral: 1 – sinus cavernosus. 7 – sinus sagittalis superior. 9 2 – sinus petrosus inferior. există o zonă unde dura mater poate fi mai uşor decolată. În regiunea fosei cerebrale posterioare pahimeningele concreşte cu marginile marelui orificiu occipital şi continuă cu pahimeningele spinal. 239. este cel mai mare sept meningeal. unde aderă strâns la marginile acestor orificii. 5 – sinus 7 transversus. 239). 10 6 5 4 3 2 1 Coasa creierului. şi se întinde de la crista – 448 – . în dreptul solzului temporalului şi osului parietal. Ea pătrunde între cele două emisfere. 8 – sinus rectus. 10 – falx cerebri. care în traumatisme pot da hematoame extradurale. 9 – sinus sagittalis inferior. La nivelul fosei cerebrale mijlocii. cu evacuarea hematomului şi ligatura vasului rupt. Fig. în care se găsesc ramurile arterei meningiene mijlocii.

perechi. Aproape de vârful piramidei pahimeningele formează cavul trigeminal care conţine o parte din ganglionul trigeminal şi originea celor trei ramuri ale sale. unde sinusul sagital inferior continuă cu sinusul drept. traiectul căreia coincide cu şanţul sinusului sagital superior de pe bolta craniană. Pereţii sinusurilor sunt rezistenţi. dreaptă şi stângă. În grosimea acestei margini se formează sinusul occipital. tentorium cerebelli. pentru emisferele cerebrale. care vin în raport cu feţele mediale ale emisferelor şi două margini . Marginea superioară. aşezat peste fosa hipofizară a sfenoidului şi perforat de orificiul de trecere al tijei hipofizare. Prezintă două feţe.superioară şi inferioară. prin ele sângele venos se scurge în direcţia de la encefal spre vena jugulară internă. Coasa cerebelului. În grosimea marginei inferioare trece sinusul sagital inferior. sinus durae mater.gali până la protuberanţa occipitală internă. conţine sinusul sagital superior. care separă parţial cele două emisfere ale cerebelului. Cortul hipofizei. formate prin dedublarea pahimeningelui. şi un compartiment posterior. şi în caz de secţionare – 449 – . În acest mod. numite sinusurile venoase ale durei mater. diaphragma sellae. Marginea posterioară a coasei cerebelului aderă la creasta occipitală internă până la marginea posterioară a marelui orificiu occipital. nu colabează. La nivelul protuberanţei occipitale interne coasa creierului concreşte cu cortul cerebelului. Sinusurile pahimeningelui În grosimea durei mater se găsesc canale colectoare ale sângelui venos intracranian. Cortul cerebelului. este dispus orizontal. falx cerebelli. septele durale descrise împart cavitatea craniană în două compartimente laterale. unic pentru cerebel şi trunchiul cerebral. reprezintă un mic sept dural mediosagital. este dispus adânc în fisura orizontală a encefalului şi separă lobii occipitali ai emisferelor cerebrale de emisferele cerebelului şi se inseră pe marginile şanţului sinusului transvers al occipitalului şi pe marginile superioare ale piramidelor temporale.

se află în marginea superioară a coasei creierului. 12 – sinus rectus. 3 – sinus occipitalis. sinusurile nu dispun de valve. Sinusurile venoase ale durei mater comunică cu venele superficiale ale capului prin mici vene comunicante. iar în partea centrală prezintă o serie de dilatări. Se întinde de la nivelul orificiului orb până la nivelul confluenţei sinusurilor. creşte în dimensiuni spre posterior şi inferior. 8 – sinus cavernosus. numite vene emisare. 239. situate în grosimea durei mater. 13 – si. 5 – plexus bazi. Sinusul sagital superior. 1 – 450 – 7 8 9 10 11 12 13 . 4 9 – sinus petrosus inferior.ele rămân întredeschise. care la rândul său se varsă în venele ţesuturilor moi externe ale capului. Aceste particularităţi morfologice ale sinusurilor pahimeningelui permit circulaţia liberă a sângelui de la encefal.240). vv. independent de ondulaţiile presiunii intracraniene. 3 10 – sinus petrosus superior. numite lacune laterale. 11 – sinus sigmoideus. 6 4 – plexus venosi vertebrales interni.2 nus transversus. venae diploicae. lacunae laterales. 1.5 laris. Sinusurile pahimeningelui mai dispun de legături şi cu venele diploice. Sinusurile pahimeningelui cerebral de la baza craniului: 1 – sinus sagittalis superior. 6 – sinus intercavernosi. sinus sagittalis superior. Deosebim următoarele sinusuri ale pahimeningelui (fig. 2 – confluens sinuum. 240. emissaria. situate în substanţa spongioasă a oaselor bolţii craniene. în ordinea mărimii sunt: Fig. Ele sunt variabile ca mărime şi număr. Spre deosebire de vene. 7 – sinus sphenoparietalis.

2. Sinusul sagital inferior. occipital şi sinusul drept se numeşte confluentul sinusurilor. Sinusul drept. 5. îl înconjoară din spate şi din părţile laterale. confluens sinuum. corespunde şanţului sigmoid şi este continuarea directă a sinusului transvers până la orificiul jugular. În sinusul drept se varsă marea venă cerebrală. Sinusul occipital. sinus sigmoideus. continuă sinusul sagital inferior şi este situat la linia de joncţiune a coasei creierului cu cortul cerebelului. 4. 6. cerebri magna. cunoscute sub denumirea de vilozităţi arahnoidiene. sinus transversus. v. coboară de-a lungul crestei occipitale interne şi la nivelul marelui orificiu occipital. creşte ca dimensiuni în sens posterior şi se termină în sinusul drept. şi se întinde de la fisura orbitală superioară până la vârful stâncii temporalului. La nivelul acestui orificiu sinusul sigmoid trece în vena jugulară internă.parietală. Ramificaţiile acestui sinus se varsă în sinusul sigmoid. sinus cavernosus. El se varsă în porţiunea medie a sinusului transversal. denumită confluentul sinusurilor. bifurcându-se în două ramuri. Sinusul sigmoid. el se continuă cu sinusul sigmoid din dreptul locului de vărsare a sinusului pietros superior. 7. ele conţin trabecule şi lichid cefalorahidian şi cu vârsta se pot calcifica devenind granulaţii arahnoidiene. Sinusul transvers. sinus rectus. Sinusul sagital superior comunică prin vene emisare cu venele superficiale ale capului şi cu lacunele laterale. situat în cele două treimi dorsale ale marginei inferioare a coasei cerebrale. meningeale şi niciodată vene cerebrale. Specific – 451 – . Sinusul cavernos. În lumenul lor se văd prelungiri ale arahnoidei. este localizat în marginea posterioară a cortului cerebelului şi corespunde şanţului sinusului transversal al occipitalului. Porţiunea lui în care se varsă sinusurile sagitale superior şi inferior. sinus sagittalis inferior. occipitală şi frontală. sinus occipitalis. 3. iar extremitatea lui superioară confluează cu sinusul transvers. şeii turceşti şi hipofizei. este situat pe feţele laterale ale corpului osului sfenoid. este un sinus mic în grosimea marginii posterioare a coasei cerebelului. În lacune se varsă vene diploice.

în fosa endocraniană posterioară. Sinusul sfenoparietal. fapt ce încetineşte aici fluxul sangvin. Sinusul pietros inferior. 8. iV şi Vi. Sinusurile pietroase inferioare drept şi stâng. Se pot produce comunicări arteriovenoase între sinusul cavernos şi artera carotidă internă care dau naştere la o tumefiere pulsativă în orbită. Sinusul pietros superior. meningită. sinus intercavernosi anterior et posterior. în regiunea porţiunii bazilare a occipitalului se unesc între ele prin câteva vene ce formează plexul bazilar. iar ieşirea sângelui din sinus se datorează în parte pulsaţiilor arterelor carotide. Curentul sangvin poate circula în orice direcţie. sinus sphenoparietalis. uneori supuraţii ale cavităţii nazale şi ale sinusurilor paranazale pot conduce la tromboze ale sinusului cavernos şi. face legătura între sinusul cavernos şi bulbul superior al venei jugulare interne. plexus basilaris. în grosimea marginii de inserţie a cortului. Plexul bazilar se dispune în dura mater. este localizat în pahimeningele fixat pe marginea liberă a aripilor mici ale sfenoidului. Încetinirea circulaţiei sângelui şi structura spongioasă reprezintă particularităţi care pot favoriza trombozele de sinus cavernos extrem de periculoase şi cu o simptomatologie complexă. situat pe marginea inferioară a piramidei osului temporal. sinus petrosus superior. În acest caz se face ligatura arterei carotide interne. Sinusul cavernos are conexiuni cu sinusul transvers. – 452 – .acestui sinus este faptul că conţine în lumenul său o serie de trabecule care îi dau aspectul cavernos. rotund. vena jugulară internă. şi are legături cu sinusul cavernos şi plexul venos al canalului vertebral. În porţiunea anterioară a sinusului cavernos se varsă vena oftalmică superioară şi sinusul sfenoparietal. spinos. sinus petrosus inferior. nervii iii. consecutiv. formând în totalitate un sinus hipofizar circular. Învelite în endoteliu. 10. situat în şanţul de pe marginea superioară a piramidei temporalului. prin masa sinusului cavernos trec artera carotidă internă cu plexul simpatic pericarotidian. face legătura între sinusul cavernos şi sinusul transvers. 9. peste clivus. Sinusul cavernos drept comunică cu cel stâng prin sinusul intercavernos anterior şi posterior. plexul pterigoidian şi faringian prin venele mici ce trec prin orificiile oval.

7 – arachnoidea. care trece peste şanţurile cerebrale ca o punte fără a pătrunde în fisurile şi şanţurile emisferelor. De la nivelul arahnoidei pornesc prelungiri care pătrund prin dura mater. Vilozităţile arahnoidei. 9 – pia mater. sinusurile venoase formând vilozităţile arahnoidiene. 3 – villi arachnoideae. cavitas subarachnoidale. arachnoidea encephali. situată între dura mater şi pia mater. fără a urma reliefurile acestora. secţiune frontală la nivelul sinusului sagital superior: 1 – dura mater. Ea se prelungeşte pe o distanţă scurtă de-a lungul rădăcinilor nervilor cranieni. numeroase de-a lungul sinusului sagital superior (fig. Între arahnoidă şi dura mater există un spaţiu virtual subdural. 2 – calvaria. liquor cerebrospinalis. 6 – v. este o membrană subţire. 241.Arahnoida encefalului. 11 – falx cerebri. Aceste vilozităţi se pot calcifica cu vârsta. Spaţiul situat între arahnoidă şi pia mater se numeşte spaţiul subarahnoidian. 5 – cutis. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Fig. transformându-se în granulaţii arahnoidiene. şi este umplut cu lichid cerebrospinal. emissaria. ce conţin lichid cefalorahidian. 10 – encephalon. 241). – 453 – . 8 – cavum subarachnoidale. 4 – sinus sagittalis superior.

este situată la nivelul şanţurilor laterale ale lui Sylvius. .cisterna cerebelomedulară. la nivelul ei se găseşte a. Prelungirile spaţiului subarahnoidian se fac de-a lungul trunchiurilor nervoase. Fig. nervul facial. ocupă fosa interpedunculară şi conţine cercul arterial. cisterna magna. în jurul nervilor spinali). Aceste cisterne sunt: . cisterna interpeduncularis. . La nivelul bazei encefalului şi în alte regiuni spaţiul subarahnoidian se dilată şi formează cisterne subarahnoidiene. 242.cisterna chiasmatică.Spaţiul subarahnoidian prezintă variaţii locale de formă şi dimensiuni datorită neregularităţilor de pe suprafaţa encefalului. 8 – cisterna lamei terminale.cisterna interpedunculară. 5 – cisterna pontină. cisterna fossae lateralis cerebri. 1 8 7 6 5 3 4 2 – 454 – . cerebrală medie. este una dintre cele mai mari cisterne situată între bulb şi cerebel. 242). nervul vestibulocohlear. cât şi extracranian (nervul optic. cisterna chiasmatis. cisterna cerebellomedullaris.cisterna fosei laterale a creierului. Puncţia acestei cisterne se execută introducând acul între osul occipital şi arcul posterior al atlasului. 2 – cisterna cerebeloasă. circulus arteriosus cerebri. . 4 – cisterna magna. situată pe faţa anterioară a mezencefalului. 3 – ventriculul iV. Cisternele subarahnoidiene: 1 – cisterna pericaloasă. este situată anterior de chiasma optică. În această cisternă se deschide ventriculul iV prin orificiile Magendie şi Luschka. 7 – ventriculul iii. în intimitatea ţesutului nervos. cisternae subarachnoideales (fig. 6 – cisterna interpedunculară.

În aşa regiuni ca tavanul ventriculului iii. liquor cerebrospinalis. pătrunzând în toate şanţurile şi fisurile. Toate substanţele din plasma sângelui sunt prezentate şi în lichidul cerebrospinal. Se consideră normală prezenţa a 1-5 celule pe mm3 de lichid (de obicei limfocite). motiv pentru care lichidul va trece spre sistemul venos. Ele sunt variabile ca număr şi localizare. aderentă la ţesutul nervos. Pia mater a encefalului. Vilozităţile şi granulaţiile arahnoidiene sunt considerate a fi locul principal de drenare a lichidului cerebrospinal din spaţiul subarahnoidian spre sistemul venos. la fiecare 3-4 ore această cantitate se reînnoieşte. porţiunea inferioară a tavanului ventriculului iV şi pe pereţii mediali ai ventriculelor laterale. Granulaţiile arahnoidiene sunt mai mari şi mai numeroase pe măsura înaintării în vârstă şi tind să se calcifice. pia mater encephali. fiind înconjurate de o lacună venoasă a sinusului sagital superior. plexus choroideus. Volumul lichidului cefalorahidian este condiţionat de ritmul secreţiei sale şi respectiv al drenării sale. Pia mater prezintă două straturi: intern. pia mater pătrunde în cavităţile acestor ventriculi. deci în plin spaţiu subarahnoidian. Presiunea hidrostatică este mai mare în spaţiul subarahnoidian decât în sinusurile venoase. este o membrană vasculară subţire. Prin acumulare de lichid cefalorahidian în sistemul ventricular se dezvoltă hidroencefalie internă. Sistemul ventricular şi spaţiul subarahnoidian conţin aproximativ 125 ml de lichid cerebrospinal. Vasele cerebrale sunt plasate pe faţa externă a piei mater. ce aderă strâns la suprafaţa creierului. Este secretat la nivelul ventriculilor cerebrali de către plexurile coroide. avasculară. granulationes arachnoidales (granulaţiile Pacchioni). unde formează plexuri vasculare. dar în cantităţi diferite. Lichidul cerebrospinal. – 455 – . este un lichid clar. care conţine cantităţi mici de proteine şi glucoză.Granulaţiile arahnoidiene. reprezintă nişte evaginări a pia mater şi arahnoidei care. proemină în interiorul sinusului sagital superior. O secreţie în exces sau un drenaj deficitar poate conduce la tulburări grave ale activităţii sistemului nervos. iar în spaţiul subarahnoidian – hidroencefalie externă. perforând dura mater. şi extern sau epipia. pia intimă.

8 – spaţiu subarahnoidian. Circulaţia lichidului cerebrospinal: 1 – ventriculul lateral. 10 – plex coroid. ajunge în ventriculul iii (din centrul diencefalului). prin orificiile Monro. participă la menţinerea constantă a presiunii intracraniene. de unde merge în două direcţii: 1 – canalul ependimar al măduvei spinării. 12 – sinus sagital superior. 4 – apeduct cerebral. 12 11 1 2 3 4 56 10 9 8 7 Pentru funcţionarea normală a neuronilor. în sinusurile venoase (fig. în ventriculul iV (între cerebel şi trunchiul cerebral). realizează transferul unor substanţe nutritive spre encefal şi eliminarea unor metaboliţi. 2 – orificiul interventricular. prin apeductul Sylvius. 6 – cisterna subarahnoidiană. 7 – sac dural. 11 – granulaţii arahnoidiene. Circulaţia lichidului cerebrospinal se face astfel: din ventriculii laterali drept şi stâng (din emisferele cerebrale). contribuie la elaborarea unui mediu constant biochimic. 3 – ventriculul iii. dinspre lichid spre sângele venos. de unde excesul este resorbit prin vilozităţile arahnoidiene. 5 – ventriculul iV. de aici.Lichidul cerebrospinal are rol de protector şi amortizor al encefalului şi măduvei spinării. Fig. 2 – prin orificiul median Magendie (de la partea inferioară a plafonului ventriculului iV) ajunge în spaţiul subarahnoidian. 243. permiţând schimbul dintre vase şi ţesutul nervos. în structura sistemului nervos central sunt determinate trei bariere: sânge-encefal sau hema– 456 – . 9 – apertura mediană. 243) Vilii arahnoidieni funcţionează ca nişte valve care permit trecerea numai într-un singur sens.

Căile de conducere ale encefalului şi măduvei spinării Căile nervoase sunt lanţuri de neuroni interconectaţi sinaptic. termice. se disting formele de sensibilitate generală exteroreceptivă şi proprioceptivă conştientă şi inconştientă.căile exteroceptive transmit impulsurile dolore. şi motorie. aferente sau senzitive. liberi sau incapsulaţi. capsule articulare. gustativ. cu sens de conducere ascendent sau descendent şi cu funcţie senzitivă. 2 – transmisia se face printr-un lanţ de trei neuroni interconectaţi. al treilea fiind un neuron talamic. constituită din peretele capilarelor şi prelungirile astrocitelor. informând formaţiunile corticale despre starea mediului intern al orga– 457 – . Conform caracterului impulsurilor vehiculate căile ascendente sunt grupate în trei categorii: . olfactiv. tendoane. . tactile şi de presiune care apar la influenţa mediului extern asupra pielii. 3 – proiecţia se face pe o arie corticală bine determinată. Ele sunt cuprinse în cordoanele medulare şi în substanţa albă a trunchiului cerebral. transmiţând informaţii despre poziţia diverselor segmente de corp. ligamente. diencefal şi emisfere.căile proprioceptive conduc impulsurile de la muşchi. la fel şi impulsurile de la organele senzoriale – vizual. despre amplitudinea şi direcţia mişcării. care formează plexurile coroide. formată din peretele capilarelor şi stratul de ependim secretor. . Receptorii ocupă o situaţie diferită şi sunt specializaţi în înregistrarea diferitelor forme de sensibilitate. sau de celule senzoriale.to-encefalică. cerebel. encefal-lichid cerebrospinal formată din căptuşeala ependimară a ventriculelor şi elementele gliale adiacente. După topografia receptorilor şi specializarea lor. Căile ascendente. sânge-lichid cerebrospinal.căile interoceptive transmit impulsurile nervoase de la viscere. gradul de contracţie musculară. sunt organizate în linie generală după aceeaşi schemă: 1 – recepţia este asigurată de aparate – receptori simpli. acustic.

7 – exteroreceptorii cutanaţi. 244. 3 – neuronul al iii-lea (talamul optic). – 458 – 7 . intensitatea metabolismului. 5 – tractul spinotalamic lateral. 6 – girusul postcentral. 4 – comisura cenuşie anterioară. chimismul sângelui şi al limfei. Calea conductoare a sensibilităţii dolore şi termice – tractul spinotalamic lateral.nismului. Primul neuron al căii de conducere (protoneuronul) este situat 6 3 5 2 1 4 Fig. 244). tractus spinothalamicus lateralis (fig. presiunea din vase şi alte cavităţi. Receptorii acestei forme de sensibilitate sunt terminaţii nervoase libere situate în piele. Calea sensibilităţii dolore şi termice: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 2 – neuronul al ii-lea (nucleii proprii).

tractul gangliospinotalamocortical. La nivelul celulelor nucleului talamic dorsolateral acest fascicul face sinapsă cu cel de al treilea neuron. Protoneuronul (neuronul i) este localizat în ganglionul spinal a cărui dendrite ajung la receptori. fiind prezentat de celule pseudounipolare. care leagă talamusul cu cortexul. formând coroana radiată. sau la nivelul neuronului trei. corona radiata. Cele descendente fac legături sinaptice cu neuronul doi localizat în substantia gelatinosa (această cale se numeşte tractus gangliospinalis). constituie fasciculul talamocortical. Fibrele neuronului al iii-lea al acestei căi conductoare. iar axonii în componenţa rădăcinii dorsale pătrund în cordonul posterior al măduvei spinării. ajung în circumvoluţiunea postcentrală. Axonul primului neuron pătrunde prin rădăcina posterioară a măduvei spinării în cornul posterior al substanţei cenuşii unde formează sinapse cu celulele celui de-al doilea neuron – nucleul propriu. unde la rândul său se împart în ramuri ascendente şi descendente. Calea spinotalamică laterală. 245). tractus gangliospinothalamocorticalis (fig. O afectare a primului neuron sau a celui de al doilea neuron până la decusaţie conduce la tulburarea sensibilităţii de aceeaşi parte a corpului. Prelungirea periferică a acestui neuron transportă impulsurile de la receptor spre corpul celular. în care este localizat centrul cortical al analizatorului sensibilităţii generale. prin comisura cenuşie anterioară trece de partea opusă a măduvei spinării şi ajungând în cordonul ei lateral. spre circumvoluţia postcentrală. în caz de lezare a uneia din cele două jumătăţi a măduvei spinării la nivelul neuronului doi. Axonii acestor celule trec prin braţul posterior al capsulei interne şi mai departe. unde se termină prin sinapse pe celulele nervoase din stratul al iV-lea. specializaţi în senzaţia de presiune şi atingere. Axonul celui de al doilea neuron. Calea de conducere a sensibilităţii tactile şi de presiune. iar cele ascendente. deoarece toate fibrele neuronului doi trec de partea opusă. fiind o cale de conducere complet încrucişată. după încrucişare. intră în componenţa tractului spinotalamic lateral. conduce impulsurile de la receptorii pielii.în ganglionul spinal. mai jos de nivelul leziunii. va avea loc tulburarea sensibilităţii termice şi dolore din partea opusă a corpului. la rândul – 459 – .

3 – al iii-lea neuron (nucleul gracil şi cuneat). 2 – al ii-lea neuron (substanţa gelatinoasă). 5 – tractul bulbotalamic. 9 – girusul postcentral. 4 – tractul spinotalamic anterior. pătrund în bulb unde fac sinapsă cu neuronul doi. 6 – al iV-lea neuron (talamul optic). situat în nucleus gracilis et nucleus cuneatus (acesta este tractus gangliobulbaris). – 460 – . Calea sensibilităţii tactile şi de presiune: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 7 – decusaţia lemniscului medial. 9 6 5 7 3 4 2 1 8 10 Fig.său. 8 – comisura albă. 245. trecând în componenţa cordonului posterior al măduvei spinării. 10 – exteroreceptorii responsabili de simţul tactil şi de presiune.

Axonii urmează traiectul rădăcinilor posterioare. Această cale se termină prin sinapse cu celulele celui de al treilea neuron. Din cauza aceasta. dereglarea sensibilităţii de partea opusă va avea loc nu la nivelul afecţiunii. În caz de lezare unilaterală a acestui fascicul. porţiunile laterale ale cordonului posterior constituie fasciculul cuneat sau Burdach format de către axonii – 461 – . Deci. pătrund în cordonul posterior al măduvei spinării. lemniscus medialis. unde formează fasciculele lui Goll şi Burdach şi ajung în bulbul rahidian. dar cu 2-3 segmente mai sus. situat în nucleii Goll şi Burdach. la nivelul măduvei spinării deosebim două căi conductoare a sensibilităţii tactile: una încrucişată şi alta neîncrucişată. În aşa mod. dar mai jos de ea. care trece de partea opusă. Cu cât axonii provin de la un ganglion spinal mai jos situat. cu atât ocupă o poziţie mai medială în cordonul posterior.Axonii neuronului doi din coarnele posterioare. situat în nucleul talamic dorsal. la lezarea unilaterală a măduvei simţul tactil şi de presiune a pielii din partea opusă nu dispar complet. trec în cordonul lateral de partea opusă în componenţa tractus spinothalamicus lateralis pe care şi îl formează. Calea de conducere a sensibilităţii proprioceptive conştiente de orientare corticală Primul neuron este situat în ganglionul spinal. La nivelul talamusului se află al treilea neuron care prin tractul talamocortical. unde fac sinapsa cu al doilea neuron. tractus thalamocorticalis. periostali. decussatio lemnisci medialis. formând încrucişarea lemniscului medial. Axonii neuronului doi din bulbul rahidian ajung la talamus în componenţa lemniscului medial. de la nivelul capsulelor articulare şi a tendoanelor. străbate capsula internă (braţul posterior) şi asigură proiecţia pe girusul postcentral. important pentru clinică este de a ţine cont că încrucişarea fibrelor fasciculelor tractului spinotalamic are loc nu la nivelul pătrunderii rădăcinii posterioare în măduva spinării. Dendritele acestor neuroni înregistrează stimulii de la nivelul proprioceptorilor musculari ligamentari. prin comisura albă.

Calea de conducere a sensibilităţii proprioceptive conştiente de orientare corticală: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 4 – decusaţia lemniscului medial. 5 – zona motorie a scoarţei. 246. 7 – fibre arcuate externe dorsale.proprioceptorii. 8 . a regiunii toracice superioare şi a membrelor superioare. 3 – al iii-lea neuron (talamul optic). 6 – fibre arcuate externe ventrale. – 462 – . Axonii porţiunii mediale a cordonului posterior constituie fasciculul Goll şi transmit impulsurile proprioceptive de la partea inferioară a trunchiului şi de la membrele inferioare.celulelor. 5 3 6 4 7 2 1 8 Fig. 2 – al ii-lea neuron (nucleul gracil şi cuneat). care realizează inervaţia proprioceptivă a regiunii cervicale.

fibrae arcuatae internae. care pornesc prin pedunculul cerebelos inferior din partea sa şi se termină în cortexul vermisului cerebelos. neuronul al doilea în nucleii Goll şi Burdach. trec de partea opusă şi prin pedunculul cerebelos inferior se îndreaptă spre cortexul vermisului cerebelos. 247).Axonii neuronului doi. Axonii celulelor neuronului al treilea trec prin braţul posterior al capsulei interne şi în componenţa coroanei radiate ating circumvoluţia postcentrală. voluntare dirijate şi corigente. şi parcurgând toate etajele trunchiului cerebral se termină prin sinapse pe celulele neuronului al treilea din nucleul dorsal lateral al talamusului. fibrea arcuatae externae anteriores. O parte din fibrele nervoase ale neuronului doi sunt orientate lateral şi se desfac în doi fasciculi: fibre arcuate externe posterioare. Fibrele arcuate externe anterioare şi posterioare conduc impulsurile nervoase spre cerebel. formând încrucişarea lemniscului medial. ca şi a sensibilităţii tactile. decusatio lemnisci medialis. Fibrele orientate medial au primit denumirea de fibre arcuate interne. nucleul analizatorului cutanat se află în lobulul parietal superior (fig. lemniscus medialis. În caz de lezare a măduvei spinării dispare posibilitatea aprecierii poziţiei diverselor părţi de corp în spaţiu şi are loc dereglarea coordonării mişcărilor. gradul de extindere a tendoanelor. trece în componenţa fasciculelor Goll şi Burdach la care primul neuron este localizat în ganglionii spinali. să realizeze mişcări conştiente. – 463 – . fibrele celui de al doilea fascicul – fibrele arcuate externe anterioare. fibrae arcuatae externae posteriores. Calea proprioceptivă de orientare corticală este încrucişată la nivelul bulbului rahidian. Calea de conducere a sensibilităţii cutanate spaţiale – stereognozei (facultatea de a identifica obiectele prin simţul tactil) Calea de conducere a acestui tip de sensibilitate cutanată. la nivelul unghiului inferior al fosei romboide trec de partea opusă. Prin intermediul căii de conducere a sensibilităţii proprioceptive se transmit semnalele despre tonusul muscular. şi reprezintă porţiunea iniţială a lemniscului medial. iar neuronul al treilea în talamus. despre starea aparatului locomotor în ansamblu ceea ce îi permit individului să aprecieze just poziţia părţilor corpului său în spaţiu în timpul mişcării şi în repaus.

– 464 – . Calea de conducere a stereognozei: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 4 – lobul temporal superior. 247. 5 – decusaţia lemniscului medial. 2 – al ii-lea neuron (nucleul gracil şi cutanat).4 3 5 2 1 6 Fig. 6 – exteroreceptori. 3 – al iii-lea neuron (talamul optic).

Axonii neuronilor din nucleul intermediomedial se încrucişează şi trec în cordonul lateral din partea opusă. în componenţa cordonului lateral al măduvei spinării. formând tractul spinocerebelos anterior (încrucişat) Gowers. unde prin pedunculul cerebelos superior se termină în cortexul vermisului. trece în cordonul lateral al măduvei spinării de partea opusă. Semnalele transmise pe această cale informează cerebelul asupra situaţiei de moment a contracţiei musculare. tractus spinocerebellaris anterior. prin rădăcina posterioară. 249). ajunge la bulbul rahidian şi apoi în componenţa pedunculilor inferiori ai cerebelului pătrunde în cortexul vermisului. Primul neuron se găseşte în ganglionul spinal. gradul de tensiune a tendoanelor musculare. tractus spinocerebellaris posterior et anterior (fig. 248. Pe traiectul său prin măduva spinării şi prin bulbul rahidian el nu se încrucişează şi de aceea se numeşte tract cerebelos direct. tractus spinocerebellaris posterior. iar axonul. Astfel tractul spinocerebelos anterior este de două ori încrucişat. se ridică în sus şi la nivelul istmului rombencefalului aceste fascicule formează o nouă decusaţie. unde va face sinapsă cu al doilea neuron din nucleul toracic şi nucleul intermediomedial. Tractul spinocerebelos anterior. dendritele vor culege informaţii de la proprioceptori. va pătrunde spre cornul posterior al măduvei spinării.Căile de conducere a sensibilităţii proprioceptive inconştiente impulsurile senzitive de la receptorii aparatului locomotor ajung la cerebel prin intermediul căilor proprioceptive spinocerebeloase posterioare şi anterioare. Axonii neuronilor din nucleul dorsal trec în cordonul lateral de aceeaşi parte formând tractul spinocerebelos posterior (direct) Flechsig. întorcându-se de partea sa. Aceste fascicule vor proiecta informaţii legate de starea de tensiune din muşchii somatici şi modificările lungimii acestora în cerebel şi în ultima instanţă în scoarţa cerebrală. efectuând o decusaţie în comisura albă. Tractul spinocerebelos posterior. poziţiei şi ratei mişcărilor părţilor de corp şi forţelor ce acţionează asupra suprafeţei corpului. – 465 – .

248. neuronii medulari sunt excitaţi de stimulii motori sosiţi de la scoarţa cerebrală prin căile corticospinale. – 466 – . 5 – nucleul dinţat al cerebelului. Tractul spinocerebelos posterior Flechsig: 1 – primul neuron (ganglionul spinal). 2 – al ii-lea neuron (nucleul toracic). 6 – proprioreceptorii. 3 – tractul spinocerebelos posterior. 4 – scoarţa cerebeloasă.4 5 7 2 3 1 6 Fig. 7 – pedunculul cerebelar inferior. Tractul spinocerebelos anterior primeşte informaţii preponderent centrale şi puţine informaţii periferice.

2 – al ii-lea neuron (nucleul toracic). 6 – tractul spinocerebelos posterior. fie spre măduva spinării prin – 467 – . 3 – comisura albă. Conducerea extrem de rapidă prin căile spinocerebeloase este foarte importantă deoarece informează instantaneu cerebelul asupra modificărilor ce au loc în statusul corpului. 7 – velul medular superior. 5 – proprioreceptorii. 249.7 8 4 6 2 1 5 3 Fig. informaţiile se transmit fie spre scoarţa cerebrală pe un traiect cerebelo-rubro-talamo-cortical. 8 – pedunculul cerebelar superior. Din cerebel. 4 – scoarţa cerebelului. Tractul spinocerebelos anterior Gowers: 1 – primul neuron (ganglionul spinal).

– 468 – . VII 2 2 5 6 8 7 Ix. 7 – tractul corticospinal lateral. 250. 6 – tractul corticospinal anterior. nu cuprinde decât doi neuroni: neuronul motor central şi neuronul motor periferic. 9 – comisura albă. Calea piramidală. IV V. sau calea motricităţii voluntare. 250). xII 9 3 Fig. Calea piramidală: 1 – primul neuron (celulele Beţ). tractus pyramidalis (fig. 8 – decussatio pyramidum. 5 – tractul corticospinal. 4 – tractul corticonuclear. x. 2 – al ii-lea neuron (nucleii motori ai nervilor cranieni. 1 4 2 III.tractul cerebelorubrospinal unde intervin în sistemele de reglare a tonusului muscular şi condiţionarea în timp a actelor motorii. xI. 3 – al iii-lea neuron (nucleii motori ai măduvei spinării). VI.

În conformitate cu direcţia fasciculelor. iar de aici spre muşchii scheletici. precum şi de localizarea neuronului doi şi poziţia fibrelor în componenţa cordoanelor măduvei spinării. deoarece asupra lui converg toate căile descendente. Prin determinarea diametrului fibrelor căii motorii voluntare s-a demonstrat că numai 2-3 % din fibrele fasciculului piramidal provin din celulele Beţ (axoni de mare calibru – 20 microni). Neuronul motor periferic. ale căror prelungiri vor transmite influxurile spre neuronii motori periferici. este reprezentat la nivelul trunchiului cerebral de neuronii nucleilor motori ai nervilor cranieni.tractul corticospinal anterior. Restul fibrelor îşi au originea în alte arii corticale ale lobului frontal. Aceste celule formează corpii primului neuron. Circa 40 % din fibrele fasciculului piramidal provin din celulele piramidale ale circumvoluţiei precentrale. 3. iar 75% se termină pe neuronii intercalari. lobului parietal şi occipital. Se consideră că numai lobul temporal nu trimite fibre în fasciculul piramidal. flască şi atrofie musculară. Se admite că numai 25 % dintre fibrele piramidale se termină direct pe celulele coarnelor anterioare. de neuronii motori ai cornului anterior. sau neuronul doi. Axonii acestor neuroni se grupează în substanţa albă a centrului oval şi prin corona radiata coboară în capsula internă (genunchiul şi două treimi anterioare ale braţului posterior) şi pleacă spre nucleii motori ai nervilor cranieni şi spre nucleii motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării. neuronul motor periferic mai este denumit şi cale motorie finală comună. – 469 – . Leziunea sa duce la paralizie totală. iar la nivelul măduvei. 2 – tractul corticospinal lateral. Fibrele neuronilor centrali (corticali) nu se termină direct la neuronii motori periferici. calea piramidală este divizată în trei părţi: 1 – calea corticonucleară.Neuronii motori centrali sunt reprezentaţi de celulele piramidale ale stratului V din circumvoluţia precentrală şi de celulele gigantopiramidale ale lui Beţ. impulsurile recepţionate de neuronii motori periferici urmează traiectul nervilor cranieni motori sau al rădăcinii anterioare a nervilor spinali şi se rezolvă în ultima instanţă la plăcile neuromotorii ale muşchilor striaţi. ci la nivelul unor neuroni intercalari.

prin comisura albă a măduvei spinării. toate fibrele componentelor căii piramidale sunt în– 470 – . Xii – în bulbul rahidian. tractus corticospinalis. Vii – în punte. iar celelalte fibre rămân de partea sa. ultimele. trecând de partea opusă. fiind cele pentru membrul inferior. Prelungirile neuronilor motori ai nervilor cranieni menţionaţi abandonează creierul şi pornesc spre muşchii scheletici ai capului şi ai gâtului. Decusaţia se face pe pachete de fibre: primele pachete care se încrucişează sunt cele pentru membrul superior. Aşadar. tractus corticospinalis lateralis. V. puntei şi bulbului rahidian fibrele căii corticonucleare fac legături sinaptice cu neuronul doi localizat în nucleii motori ai nervilor cranieni: iii. formează tractul corticospinal. Mai departe. Xi. şi cele mai caudale. la nivelul cărora o parte din fibrele tractului corticospinal în proporţie de 70-90% trec de partea opusă şi coboară în continuare prin cordonul lateral al măduvei spinării. unde se termină prin sinapse cu celulele motoare din coarnele anterioare contrlaterale. apoi cele pentru trunchi. iV – în mezencefal.Calea corticonucleară. formând tractul corticospinal anterior. X. O porţiune a căii piramidale ce trece prin partea anterioară a braţului posterior al capsulei interne şi face legături sinaptice cu neuronii motori ai coarnelor anterioare a măduvei spinării. trecând prin baza pedunculului cerebral. Fasciculele acestui tract parţial se încrucişează. la nivelul mezencefalului. În bulbul rahidian această cale formează piramidele bulbare. Fibrele tractului corticospinal care nu participă la formarea decusaţiei piramidale descind în componenţa cordonului anterior al măduvei spinării. constituie porţiunea medială a căilor piramidale şi reprezintă un fascicul de prelungiri ale celulelor piramidale gigantice. Această porţiune a căii piramidale ce constituie încrucişarea piramidelor. tractus corticospinalis anterior. Fibrele acestui tract. trec treptat de partea opusă. care din cortexul treimii inferioare a circumvoluţiei precentrale descinde şi trece prin genunchiul capsulei interne. în dreptul fiecărui segment. Tractul corticospinal lateral există numai la om şi maimuţele superioare. tractus corticonuclearis. Vi. se numeşte calea corticospinală laterală. iX. decussatio pyramidum.

prin intermediul acestora fiind asigurat controlul automatismelor şi armonizarea mişcărilor. Căile extrapiramidale Căile extrapiramidale sunt considerate căi descendente somatice ce intervin în reglarea tonusului muscular. Cortexul cerebral influenţează funcţiile motoare ale măduvei spinării prin intermediul cerebelului. cortexul cerebral dirijează funcţiile motrice ale organismului prin căile extrapiramidale şi piramidale. În circuitul lor sunt căi polisinaptice. el fiind un important modulator al activităţii motorii. Căile extrapiramidale sunt căi ale motricităţii autonome. Deci. Fibrele plecate de la nivelul acestor zone corticale descind şi fac legături sinaptice în centrii subcorticali. prin nucleii vestibulari. nucleii subtalamici. De aceea. prin formaţiunea reticulară. nucleii formaţiunii reticulare a trunchiului cerebral. îndeosebi în cele extrapiramidale. Originea acestui sistem este reprezentată de scoarţa cerebrală. substanţa neagră. Aceste formaţiuni formează legături cu nucleii motori din coarnele anterioare ale măduvei spinării prin: – 471 – . nucleii vestibulari. nucleul olivar inferior. Zonele corticale de origine ale căilor extrapiramidale sunt diseminate pe mari suprafeţe corticale la nivelul lobilor frontal. a mişcărilor automate. care prin conexiunile sale descendente face relee cu nucleii bazali. Axonii neuronilor din coarnele anterioare ale măduvei spinării pleacă în componenţa rădăcinilor anterioare. a tonusului postural. nucleul roşu. la lezarea unilaterală a căilor piramidale survine o paralizie a muşchilor din partea opusă. apoi a nervilor spinali spre musculatura striată a trunchiului şi a membrelor. prin nucleii roşii. Morfologic. care constituie formaţiuni ale sistemului extrapiramidal: corpii striaţi. care nu trec prin piramidele bulbare. aceste căi se caracterizează prin includerea mai multor legături sinaptice. temporal şi occipital. talamusul. de o extremă complexitate. parietal. Cerebelul este considerat ca organ colateral în căile ascendente şi descendente.crucişate.

2 – al ii-lea neuron (neuronii motori ai măduvei spinării). 5 1 4 5 3 3 2 Fig. substanţa neagră).calea rubrospinală. nucleii formaţiunii reticulare. are originea în nucleul roşu. Calea sistemului extrapiramidal. tractul rubrospinal: 1 – primul neuron (nucleul roşu). – 472 – . talamusul. corpul subtalamic Luys. 251. 5 – formaţiunile subcorticale (corpul striat. trece de partea opusă. tractus rubrospinalis (fig. 3 – tractul rubrospinal. şi descinde prin cordonul lateral al măduvei spinării până la neuronii motori ai coarnelor anterioare. 4 – decusaţia ventrală (Forel). formând decusaţia Forel.. 251).

Această cale are originea în nucleii vestibulari lateral şi medial de unde descind prin cordonul medular anterior şi se termină pe neuronii motori din cornul medular anterior. şi în menţinerea echilibrului. – 473 – . exercită influenţe facilitante sau inhibitorii asupra motoneuronilor medulari şi ar putea interveni asupra controlului unor mişcări. tractus reticulospinalis.calea vestibulospinală.tractul reticulospinal. care nu necesită o anumită specializare. . leagă nucleii nervului vestibular cu coarnele anterioare ale măduvei spinării şi asigură menţinerea echilibrului static şi dinamic.. tractus vestibulospinalis.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful