You are on page 1of 496

Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

dinaintea Epocii Bronzului, îl ştiau pe Kala-Yavana, fiul lui


Gherganele Gărgya / Gherghia, drept regele Yavana - adică al Ionianilor -
în plus, învăţaţii din V Anatoliei fiind denumiţi de Indieni în
mileniul I î.C. ca Garga-Charyas: discipoli Gherga. Existenţa
Cariei în SV Anatoliei n-a fost deloc întâmplătoare: era Ţara
Gherghiţilor, a discipolilor Gherga (acolo - în Caria = Ţara
Gherghiţilor - cel mai mare aşezământ religios a fost
Sanctuarul Gherga); în Lumea Veche, Gorgonele erau ştiute
ca muierile / preotesele Ghergane, celebre în mult mai multe
părţi decât doar în Ţara Gherghiţilor. Grecii vechi le ştiau pe
Gorgone / Gherghide până şi în Bazinul Nigerului, unde
prezenţa lor a fost arătată a fi fost în mileniul IV î.C. - la
sfârşitul Epocii Pietrei - de istorici din mileniul I î.C. ca
Dionisie din Insula Lesbos, Diodor din Insula Sicilia, ş.a.
Academicianul Evreu Albert Einstein, cel care a formulat
ştiinţific teoria relativităţii, afirma că “îţi poţi trăi viaţa doar
în 2 moduri: sau crezi că nu există magie sau crezi că totul e
magie” (“Magia Albă” a rămas cunoscută ca “Teurgia”, o
practică în rezonanţă cu Ghergia; prin “Misteriile Teurgice”,
Anticii Europeni încercau să purifice “sufletul spiritual”).
Istoricul Jona Lendering - profesor universitar în Olanda - în
“Magii” din 2006 a scris: “Magii au fost experţi în tradiţiile
Geneza unei Zeităţi e interesantă în măsura în care
(probabil orale) religioase Iraniene, fiind poate Mezi; Magii
ajută surprinderea geniului religios al credincioşilor săi,
trebuie distinşi de preoţi şi n-aveau de a face cu Magia
divinitatea reuşind să-şi reveleze virtuţile prin rezultatul unei
(confuzia era foarte veche, notată şi de Heraclit din Efes în
grandioase sinteze, într-un lung proces de confruntare şi
secolul VI î.C). Magii venerau focul şi credeau în viaţa de
simbioză; percepţia veche Greacă a preoteselor care o slujeau
apoi: o idee religioasă populară în Iran. Xenofon - care în 401
pe divina Gherghiţia - Ghirghe în Epoca Pietrei - era sub
î.C. a fost în Imperiul Perşilor - i-a etichetat pe Magi ca
forma de Gorgone (la singular Γοργώ / Gorgo, în unele vechi
‘experţi în tot ceea ce era religios’ (‘Cyropaedia’ 8:3) iar
dialecte Greceşti Gorgo căpătând semnificaţia de “austeră”
filozoful Aristotel s-a simţit dator să expliciteze că ‘Magii nu
iar Gorgos căpătând semnificaţia de “rapid”), despre care
ştiu şi nici nu practică vrăjitoria’. La Perşi, Magii erau
localnicii ştiau că la început au fost Hiperboree, provenind
controlorii şi contabilii administraţiei imperiale; pentru cele
din apropierea tărâmului morţilor.
mai importante sacrificii, nu preoţii, ci Magii erau
responsabili: Magii erau implicaţi la cel mai înalt nivel în
religia de stat a Imperiului Perşilor. În Capadochia, Magii
erau ştiuţi ca aprinzătorii focurilor: ei erau păstrătorii focului
veşnic şi - după cum a scris Anatolianul Strabon în
‘Geografia’ XV 3:15 - Magii ‘îşi acopereau obrajii şi buzele’
cu un voal din înalta lor tichie (probabil pentru ca respiraţia
lor să nu polueze sacrul foc)”. Geograful Anatolian Strabon i-
a notat pe Magii păstrători ai focurilor în vetrele Capadochiei
ca “Pyraethi” (ei treceau totul prin foc). În 2008, istoricul
Elen Michael Kalopoulos a demonstrat în direct la televiziune
că lumina de la Ierusalim, apărută la Paștile ortodox fără vreo
sursă de foc se datora impregnării lumânării patriarhului cu
fosfor alb - existent din abundență în apropiere, la Marea
Moartă - substanță foarte inflamabilă (și chibritele au în vârf
fosfor), ce în contact cu aerul umed, datorat respirației din
timpul rugăciunii rostite, se aprinde spontan; cercetătorul
respectiv a afirmat despre calitățile fosforului că erau
Sf. Gorgo cunoscute din Antichitate, folosit de exemplu de către Magii
Gharghei / Chaldei în mileniul I î.C. De altfel, în 1788
Când sunt de considerat stră-Românii / vechii istoricul Britanic Edward Gibbon a scris: “Musulmanii
Români, vechii Egipteni, vechii Indieni, vechii Greci, ș.a. zâmbeau cu condescendență la flacăra miraculoasă ce se
trebuie ținut cont de faptul că în Vechea Lume ei toți și-au aprindea de Paști. Această fraudă pioasă era apreciată de
avut locurile - sociale, culturale, civilizaționale - cu trăsături cruciații Latini și este repetată anual de către preoțimea
de caracter (respectiv tipologii personale) diferite față de ortodoxă, impunând-o asupra spectatorilor creduli pentru
actualii lor descendenți. Din Epoca Pietrei, pentru Indieni beneficiul propriu și al tiranilor care îi conduc. Cu timpul,
Gorgona era Kalî, nevasta lui Şiva, credincioşii ei fiind toleranța asupra acestui fenomen a fost sporită și de interes,
denumiţi Kala (Zeului Șiva îi era asociată culoarea albastră, veniturile crescând în fiecare an datorită miilor de străini
la fel fiind de exemplu și la îngerul Gavriil); conform purănei veniți să observe fenomenul”. La Biserica “Sfântul Mormânt”
lui Brahma, Maha-Bharatei, etc., cei din N Gyagar / Gargya = din Ierusalim, miracolul nu se întâmplă cu lumânarea de
“Gargua” (Indiei) la sfârşitul mileniului IV î.C., deci ceară utilizată de catolici ori de alții, doar la cea locală având
2
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

fosfor alb, folosită ortodox (chestiunea nefiind de credință, ci


chimică).

Magi

În Banat, cu o denumire asemănătoare Themis, cel


mai important Râu se numeşte Timiş / ce nu delimitează, ci
traversează regiunea (conform şi împăratului bizantin
Constantin “Porfirogenetul” 905-959 / însemnând “Cel născut
în purpură”, Themis personifica Râul Timiş - ce ca “Ghi-miş”
/ “Ci-miş” în Graiul local putea fi mai degrabă al “moşului
Pământului” sau chiar al vechii Gheia, Mama Pământului, ca
şi Artemis / “Arte-mis” care era vechea Zeiţă Arte / Garghe -
după cum tot aşa, Zeiţa Dreptăţii Dicia, conform şi juristului
Roman Ulpian 170-223, reprezenta regiunea Daciei); e de
observat că şi în Bucegi, pe Valea Prahovei - în judeţul
Braşov - e utilizată denumirea Timiş: “Ti-miş” (în Epir / “E-
pir” = “zonă focoasă” există Râul Thyamis iar Thames a
ajuns în Anglia ca denumirea apei pe care i se află capitala,
pe malurile tuturor acelor ape curgătoare atestările fiind că au
locuit Anticii Ghergai / Keltai). În Balcani, Themis / “The-
mis” a fost ştiută ca întemeietoarea Pelasgă a Oracolului
“Matricii” - în Greacă “Delphi” / “Del-Phi” - cel mai stimat
Sanctuar în Peninsulă, pe locul unde iniţial era venerată Zeiţa
Mamă, închinat apoi lui Apollo / “A-Pollo” şi distrus de
împăratul bizantin Arcadius 377-408 (se poate vedea că
“oracole” rimează prin consoane - “C”/“G” şi “L”/“R” - cu
“Gora-Gore” / “Goragore”, respectiv ceea ce făceau unele
Ghergare, iniţiala “G” fiind aspirată); o piaţă importantă de
metale a fost indicată de poeţii vechi - Grec Homer şi Roman
Ovidiu - ca existând mult anterior lor în N Istrului / Dunării,
la Temesa (probabil în legătură cu denumirea Timiş din
Carpaţi / denumirea Tracă a Banatului fiind Tibisia, o
denumire Antică semnificativă, ca a aşezării Tibiscum - Trac
însemnând “loc mlăştinos” - azi Jupa 45,27 lat. N, 22,11 long.
E lângă Caransebeş, judeţul Caraş-Severin: capitala Ţinutului
Lumina la Sf. Mormânt din Ierusalim Gugulanilor, zonă unde Gherganii şi în prezent sunt numeroşi
/ în Evul Mediu, Caransebeşul - iniţial târgul provinciei /
“Vrăjitoarele” Gherga erau cele care purtau măştile districtului Sebeş - a fost sediul Banatului Severinului, având
asociate cu viaţa dinamică - numite Gorgoneia / Gorgoneion numai primari Români). În 1996, cercetătorul Bănăţean
în Greacă - ce reprezentau în esenţă imaginea Europenelor în Simion Lugojan a presupus că locul natal al lui Decebal -
ritualul alungării răului (în 1912, Englezoaica Jane Harrison a ultimul rege al Geto-Dacilor - a fost Diupa / Jupa, pe Râul
acordat atenţie acelei Magii arhaice în studiul său despre Timiş (lângă care s-a dezvoltat capitala Gugulană). În
originile sociale ale religiei Greceşti, explicând şi că mătuşa legătură cu Gugulanii (după cum a prezentat şi Dr. Mihai
“The-mis” / Themis - însemnând “soartă” - era un nume Vinereanu în “Dicţionar etimologic al limbii române pe baza
rămas din timpul Uriaşilor pentru fiica Cerului şi a Terrei / cercetărilor de indo-europenistică” din 2009): “a guguli”, “a
Pământului, care prezida Adunările, ajunsă pentru Grecii gugiuli”, “a giugiuli” e verbul Românesc pentru “a (se)
vechi simbolul dreptăţii; Themis - Dreptatea - a fost a doua drăgosti”, “a dezmierda”, “a mângâia” (o formaţie de natură
soţie a lui Zeus / prima soţie fiind Prudenţa, mama Atenei). imitativă); “a măguli” - adică “a flata” / “a linguşi” - e tot
autohton Românesc, similar ca formă cu “a guguli” / “a

3
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

giugiuli”, cu trecerea lui “g” iniţial la “m”, prin procesul de Înainte şi după Războiul Troian, Gorgonele /
disimilare. În “Descrierea Eladei” 10:5, Carianul Pausania a Gherganele au fost vizitate de jefuitorii şi siluitorii călători
scris despre Delfi / Delphi (Sanctuarul Peninsulei Balcanice Ahei (ca Perseu, Iason, Ulise şi alţii), mărturiile despre
ca replica Sanctuarului Insulei Cicladice Delos): “Boio, o impactul întâlnirilor lor în diverse contexte şi diferite locaţii
femeie din partea locului, care a compus Imnul pentru Delfi, având ecouri foarte puternice, pe timp îndelungat; Gorgonele
afirma că Oracolul pentru cinstirea lui Apollo a fost întemeiat erau divinele reprezentante ale vechii societăţii, surori cu
de oameni veniţi din Ţara Hiperboreilor şi că printre ei se afla nimfele, urmaşe ale lui Forcu / Phorcys, fiul Gheii (de la care
şi Olen (muzician din Licia / Anatolia); acela a fost cel dintâi a derivat “porphyra” / “Porhy-Ra” = purpura): Phorcys /
prezicător şi a fost primul care a dat prezicerile în hexametric. Phorkys - purtătorul făcliei / torţei - era fiul cuplului Pontus-
Boio a compus următoarele versuri: ‘Statorniciră într-adevăr Ga, Zeu acvatic, frate cu Ceto, care ca soţie i-a născut Graiele
aici un Oracol infailibil / Copiii Hiperboreilor’. După ce şi Gorgonele (conform Gherghinului Hesiod în “Teogonia”
enumeră câţiva Hiperborei, către sfârşitul imnului îl aminteşte 270). Din mitologia Greacă se pot observa egalităţile dintre
pe Olen: ‘Şi Olen, care a fost cel dintâi prezicător al lui Phorkys şi Gorgon ca fiu sau dintre Typhon / “Taifun” - în
Phoebos / Şi care cel dintâi a compus un cântec inspirat din vechea Greacă însemnând “vârtej” / “uragan”, conform și
vechi poeme’. Cu toate acestea, nu s-a mai păstrat amintirea “Dicționarului limbii românești” din 1939 editat de Dr.
nici unui alt prezicător iar darul profeţiei este legat numai de August Scriban - şi Pontus Gargaros ca tatăl aceluia ori linia
femei”. (Hiperboreul Olenos - care, conform poetului Roman ascendentă a vechiului rege Gargo / “Gargo-ris” la Gherghini
Ovidius, era pruncul purtătorului de păcate de pe Gargaros / / Telkini iar apoi la Gargar / Tartar; similaritatea rolurilor
Anatoliana Ida, unde era şi un stâlp de piatră în memoria sa - dintre Gorgo şi Phorcys / Forcus a fost confirmată şi de către
a trăit în Epoca Fierului; la începutul mileniului I, scriitorul specialiştii lingvişti, care au demonstrat inclusiv onomastic că
Roman Gaius Hyginus în “Astronomica” 2:13 a afirmat că numele tatălui Medusei a derivat din proto Indo-Europeanul
Olen era unul dintre Kureţi / Cureţi - fiu al lui Hefaistos / “Gorg” (“Phork” / “Forc” a derivat din “Gorg”, la fel ca şi
Vulcan - şi că a fost tatăl celor 2 nimfe care l-au îngrijit pe Indo-Europeanul “tork”, rădăcina pentru “mistreţ” = “Sus
Zeus, ceea ce înseamnă că Hiperboreul Olenos / cântăreţ în Scrofa”): Gorg a fost tatăl Medusei Gorgona. Pe de o parte, la
Anatolia, ajuns în Balcani la Delphi, purta numele celui Gherga / Gorga se poate observa apropierea nomenclaturii de
cinstit în Epoca Bronzului de Ghergari pe Gargaros din “tork” / “gorg” pentru “porc” ca având chiar valoare
timpurile străvechi ale Epocii Pietrei: la poalele Gherghidei / totemică; pe de altă parte, asocierea dintre Gorgon / Gherga
Gargaros - ale Masivului Ida, patronând la început Edenul din atât cu porcul (ca animal), cât şi cu Phorkys (ca divin), a
care făcea parte o bună parte a Anatoliei - în urmă cu 5 reflectat realitatea că nu era Semit - care nu suportă porcul -
milenii s-a format Troada / Regatul Troiei). În 2013, ci Hamit, după cum a precizat Biblia în “Facerea”:
cercetătorul Makedono-Armân Branislav Stefanoski a Ghergheseu - adică Gherghe-Sfântul - a fost nepotul lui Ham
afirmat: “Numele ‘Del’ e de origine hyperboreană şi însemna de pe arca lui Noe (de pe nava cărând numai familia Homo
‘soare’. Ştefan din Bizanţ a denumit ‘Del’ / ‘Dil’ ca Pelasgia. Sapiens, urmaşii negri Hamiţi şi negresele Hamite formând
În greceşte, soarelui i se spune ‘ilios’; în albaneză, termenul e cel mai mare număr, “Însemnaţii” Iafiţi şi hibrizii / “Corciții”
întâlnit în forma lui originară ‘dili’. Este mai mult decât Semiţi fiind în numere mai reduse). Este interesant că al
evident că între ‘Dil’ / ‘dili’ şi ‘ilios’ a existat o legătură treilea avatar al Zeului Vișnu - o ființă jumătate om, jumătate
semantică şi etimologică. În limba greacă arhaică ‘deilios’ = porc mistreț - a fost Varaha; filozoful Român Vasile
‘soarele’. După Vergiliu (în ‘Eneida’ 4:152), la sărbătorile Lovinescu a scris: “Sensul strict al termenului Avatar era
ioniene din Delos luau parte şi Agathyrsi din Carpaţi, Principiu. Avatarele din primele vârste ale umanității n-au
îmbrăcaţi în haine cusute cu flori”. (Troia era ştiută ca Ilion avut înfățișare omenească, ci au apărut ca Pește, Leu și Porc.
iar Dinastia Gherga - care în Caria a avut Sanctuarul Gherga Pământul sacru polar se numea Vârâhî = ‘Țara Mistrețului’.
şi a stăpânit Insula Delos / “cordul” Cicladelor - a cârmuit Dat fiind caracterul ‘solar’ al acestuia, apare identitatea sa cu
Troada / Regatul Troian). ‘țara solară’ sau ‘Syria’ primitivă (centrul spiritual
primordial). Pe de altă parte, rădăcina ‘Var’ - ca nume a
mistrețului - se regăsește în limbile Nordice sub forma ‘Bor’
(de aici germanicul ‘Eber’ ori englezescul ‘Boar’);
echivalentul exact este deci ‘Boreu’ și adevărul e că numele
obișnuit de ‘HyperBorea’ a fost întrebuințat de greci la o
vreme când pierduseră deja sensul acelei străvechi designații
(la noi, vântului de Nord i se spune și ‘Borilă’, de unde
‘boare’, etc). Mistrețul a reprezentat în vechime constelația
‘Ursa Mare’; se poate vedea transferul dintre urs (în germană
‘Bar’, în engleză ‘Bear’) și mistreț ‘Bor’ ori ‘Boreea’, însăși
‘Țara Mistrețului’. Istoricul Constantin Giurescu a observat
că, după Tabula Peutingeriană, Vrancea se numea mai demult
Varanha / Țara Mistreților, locul unde s-a împlinit jertfa
ciobanului din ‘Miorița’. Cloșca cu pui / Găinușa a fost
numele popular al constelației Pleiadelor. Se știe însă mai
puțin că Pleiadele - fiicele lui Atlas - au devenit, la un
moment ciclic, anume în perioada predominării atlante,
substitutul zodiacal al Ursei Mari, constelație polară (aici
atingem un nod vital de o extremă importanță, în legătură
Gorgo direct cu ‘Misterele Polului’). Într-o anumită perioadă,
4
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

numele de ‘Sapta-Rikșa’ - cei ‘7 Rikși’ / Luminători - nu a Fostul semn al bumerangului, cârjei, plugului, etc. - folosit
mai fost aplicat Ursei Mari (constelație compusă din 7 stele), pentru “G” - ulterior a produs în alfabetul Latin literele “C” și
ci Pleiadelor / Cloșca cu Pui, care și ea cuprinde 7 stele: acel “G” (fonetic fiind și K):
transfer de la o constelație polară la una zodiacală a
corespuns unei treceri de la simbolismul solstițial la acela Litera G
echinocțial, implicând o schimbare în punctul de plecare al
ciclului anual, ca și în ordinea de predominare a punctelor
cardinale aflate în relație cu diferitele faze ale acelui ciclu.
Această schimbare este de la Nord în direcția Vest, referindu-
se la perioada atlantă: faptul se găsește confirmat net de greci,
pentru care Pleiadele erau fiicele lui Atlas (eponimul
Atlantidei) și - ca atare - numite de asemenea Atlantide. Când Fenician Grec Roman
Tradiția Primordială hiperboreană și Centrul Suprem care o
păstra s-au ocultat, reprezentanții lor accesibili au fost alte
În alfabetul Grec - în care toate literele aveau
tradiții, derivate. Una din cele mai importante din acele
semnificaţii profunde - din “Gamma” Γ a derivat scrierea
tradiții substitutive - care au lăsat urme în memoria omenirii -
literei “Pi” Π (particulă des uzitată la sacralitate) iar litera
a fost civilizația atlantă; simbolismul său nu a mai fost polar
“Phi” Φ, în pronunţie “Fi”, reproducea aspectul organului
și solstițial Nord-Sud, ci solar și echinocțial Est-Vest. În
sexual feminin; după cum au studiat unii specialişti, însuşi
tradițiile Nordice, direct ieșite din Tradiția Primordială, Ursul
semnul tridentului “Psi” Ψ - simbolul Zeului Poseidon,
simboliza casta Războinicilor, pe când Mistrețul pe aceea a
semnificativ apropiat de “An-Coră” / ancoră - era legat de
Preoților. Despre civilizațiile chaldeană și egipteană se spune
reprezentarea vulvei (cu înţelegerea de către unii şi ca ghiara
că ar fi de origine atlantă. Rene Guenon crede că civilizația
curcii / puicuţei, respectiv “semnul dropiei”, pasărea tipică
celtă (numele ‘celt’ nu e designația unui popor, ci al unei
Stepei EurAsiei - “Otis tarda” - cea mai grea zburătoare din
caste sacerdotal-regale, identic cu numele de ‘chaldean’) a
lume, având trupul lung de peste un metru şi deschiderea
fost rezultatul unei întrepătrunderi dintre un curent metafizic
aripilor de aproape 3 metri):
hyperborean N-S și un curent hermetic atlant E-V. Punctul de
joncțiune principal al celor 2 curente s-a întâmplat în Dacia”.
O literă dispărută din vechiul alfabet Grec a fost “digamma”,
având sinonimul numeral denumit “stigma” - ca ecou pentru
ceea ce cândva era Barbar / arhaic - cu regăsire şi în scrierea
Troiei / Ilionului drept Wilusa, ca prima literă (numele
Sanscrit al său era “Forkwas” - ca simbol falic al sacrului
mariaj - iar în Latină a produs litera “F”):

În Bazinul Ghaggar - din N Indiei / N Gyagar -


prezenţa pe sute de sigilii = ştampile sacre a semnului
tridentului era de fapt unirea braţelor ridicate în poziţia Ka
a mătaniei (de forma “U”) împreună cu simbolul sceptrului
regal (de forma “Y” / “I” ca a Zeului Ianus) şi se citea “Ras”;
Dispărutul “DiGamma” când semnul tridentului era precedat de 3 linii verticale,
atunci era simbolul Marii Mame Găyatri / Sarasa-tri ori
Apropiat de Svastică, la începutul alfabetului Grec Saraswati (“Sa-Rasa” / “Sarasa” = “mlaştina” sau “esenţa” iar
era semnul unic “DiGamma” pentru An / Gherga (literă care “tri” era de la “treime”, astfel încât se înţelegea că ea era
a dispărut în Antichitate). În “Gramatica elementară a limbii “esenţa trinităţii”): cel mai vechi sceptru din Europa a fost
Greceşti” din 1846, Dr. Raphael Kuhner a scris despre găsit la “Var-na” / Varna, pe coasta Pontică Bulgară (de
DiGamma că “a fost dublu ‘G’, care dacă avea poziţia vechime apreciată ca Atlantă) iar mai mult, tot în arealul
fruntaşă înaintea cuvântului însemna un suflu tare iar Pontic, sceptrul Zeului Poseidon - care poseda Edenul / Raiul
pronunţia a ceea ce urma era obligatoriu silabică” (după cum - era tridentul. Este de remarcat că în Vechea Lume, religiile
a explicat acea literă dispărută în Antichitate Carianul inițiale plasau la început Trinitatea: Pământul-Mamă, Cerul-
Dionisie din Halicarnos); numele Gherga / Gher-Ga are 2 Tată și Văzduhul-Fiu. Dr. Harald Haarmann - care a observat
silabe (ambele începând cu “G”), astfel încât “dublul G” și preluarea unor semne din Scriptul Dunărean de către
DiGamma pare a fi emblematic pentru Gherga, mai ales că scrierea lineară Egeană / printre care și cel al tridentului - a
grafia sa se apropia de Svastica având 2 bumerange afirmat în documentarul din 2014 despre Civilizația
încrucişate - cu simbolistică străveche la Gherga dar şi la An - Dunăreană: “Nomazii Finici din Stepa EurAsiei au ajuns la
iar rostirea DiGamma era apropiată de cea folosită acum Varna și i-au preluat centrul lucrativ de negoț; acolo ei s-au
pentru “W”, respectiv “uau”, însă alungită, anticipativ sunând instalat ca o elită iar localnicii au trebuit să se adapteze la
ca An. De altfel, în timp a fost şi trecerea lui “P” - sau “PH” - noile condiții. Atunci când Indo-Europenii au migrat dinspre
în “F” (ca în exemplul de la termenul “pulă” la “falic” prin Nord spre acele locuri, a existat un gen de presiune asupra
“phallus”, etc.); astfel, în “Finn” - pentru cineva din tărâmul populației Europene vechi; o parte a emigrat spre Sud,
Finlandei / Suomi - se poate vedea “Sfinţenia” străveche, la producând o ‘derivă culturală’ în Balcani și zona Egeii: aceia
care se folosea particula “Pi”, aşa că Nordicii “Fini” / și-au luat cu ei - firește - vechea cultură (în mod
“Phinni” = “Ph-Ini” erau de fapt literalmente “Sfinţii Ani” corespunzător, au dus cu ei și cunoștințele de scriere spre
(denumire emblematică pentru Sfinţii oameni ai lui An).
5
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Creta, unde - după o pauză de reorganizare - au reînceput să eroii legendari de la Dunăre şi Carpaţi. În cele mai vechi
scrie)”: monumente ale literaturii Greceşti, zeul cel mare al lumii
Pelasge avea epitetul de ‘cel care ţine egida’ sau scutul;
‘Iliada’ lui Homer descrie acel scut ca foarte preţios, pe care
timpurile nu-l puteau îmbătrâni şi care nu putea pieri
niciodată. De el erau suspendaţi 100 de ciucuri de aur
împletiţi foarte frumos, având fiecare ciucur o valoare de câte
100 de boi. Jur-împrejur, acel scut al puternicului zeu era
înconjurat cu o frică religioasă. Pe el era reprezentat capul
Gorgonei. Acel scut a fost fabricat şi dăruit lui Zeus de
Vulcan. Însă după cum rezultă din alt loc al ‘Iliadei’, scutul
marelui Zeus era de marmură - dură şi lucitoare - iar la acea
particularitate se pare că se refereau cuvintele lui Homer, că
Echivalență între Scriptul Dunărean și cel Cretan linear A timpurile nu puteau îmbătrâni egida / scutul şi că egida /
scutul nu putea pieri niciodată. Acela era scutul cel miraculos
Dintre cele 3 surori Gorgone reprezentative în ce inspira - de o parte curajul de luptă, de altă parte o teroare
formarea treimii Gorgone, despre Medusa Gorgonă (cea mai marţială - şi da învingere tuturor acelora în a căror tabără se
tânără şi cea mai frumoasă dintre ele), savantul Nicolae afla. După vechile tradiţii, Zeus a apărut mai întâi cu acel scut
Densuşianu - bibliotecarul / arhivarul Academiei Române - a în luptele ce le avuse cu Titanii şi cu Giganţii. În memorabilul
scris în “Dacia preistorică” că era “Mătuşa” vestită pentru război ce-l purtară Aheii cu Troianii, Zeus trimise pe Apollo
frumuseţea ei, spre deosebire de hidoşenia ce i-a fost atribuită în ajutorul Troianilor, îi împrumută acel scut, spunându-i să-l
ulterior: “După Pindar (secolul V î.C.), în ‘Odele Olimpice’ scuture pe teatrul de război şi va face pe Ahei să se retragă
3:28 şi 8:46, Hyperboreii erau locuitorii de pe ţărmurile înspăimântaţi la corăbii (‘Iliada’ 15:229); însă Atena / fiica
Istrului sau a Dunării de Jos; după Apollodor 2:4 (secolul II lui Zeus, în înţelegere cu Hera / soţia lui Zeus, luă acel scut -
î.C.) merele de aur ale Hesperidelor erau în Ţara Hyperboree fără ştirea lui Zeus - şi alergând cu el în tabăra Aheilor îi
a lui Atlas iar Clement Alexandrinul 4:213 (secolul III), l-a îndemnă la război contra Troianilor (‘Iliada’ 2:447). După
numit Hyperboreu pe Zalmoxe. Hyperboreii, locuitorii unei cum a scris Pliniu 6:36, Gorgonele erau nişte femei sălbatice
ţări foarte fertile şi fericite, un popor pastoral şi agricol, păroase; iar după Diodor Sicul 3:54, Gorgonele erau un popor
oameni plini de virtuţi, religioşi şi drepţi, contemporani cu de femei care se aflau în continuu război cu Amazoanele.
zeii Olympului, se considerau născuţi din rasa cea glorioasă a Legenda vechii Gorgone - sau a Gorgonei cea teribilă - o
Titanilor (conform lui Pindar); ei constituiau o întinsă aflăm şi din cântecele eroice Române (după cum a cules
populaţie Pelasgă din Nordul Mării Negre şi al Istrului. În Bănăţeanul Gheorghe Cătană în ‘Balade’): ea era o fată
secolul IV î.C., cronicarul Palaiphatos - discipol al filozofului sălbatică care locuia în ‘Câmpia Nistrului’, la ‘marginea
Macedonean Aristotel - a scris în ‘Istorii incredibile’ 31 că mărilor’, o figură sinistră, căci când cineva o vedea, fiori de
tatăl Gorgonelor era Phorcys din Insula Cerne / Ruşava; e moarte îl cuprindea; eroul cel mai războinic al tradiţiei
foarte probabil că Insula Ruşavei - ce domină Strâmtoarea Române - Novac cel Bătrân - a plecat să taie capul acelei fete
Dunării în dreptul Orşovei din Banat / de la gura Cernei - a sălbatice, pe care a aflat-o adormită, o deşteptă, se luptă cu
avut în timpurile vechi un fel de ‘grădişce’ sau fortificaţie dânsa, îi tăie capul, îl puse în suliţă şi-l duse acasă, ca semn
primitivă (în timpul Roman se numea Tierna, la Procopiu 4:6 de învingere”. Ceremoniile sfinte patronate de Ghergane /
‘Zernes’). Numele celor 3 Gorgone, care locuiau pe ţărmul de Gherghide erau reminiscenţe din timpul matriarhatului; spre
Nord al râului celebru Oceanos, era - după Hesiod / exemplu, în 1819 cercetătorul American Robert Mays de la
‘Teogonia’ 276 - Stheno, Euryale şi Medusa. Mătuşa / Universitatea Princeton le-a acordat atenţie prin lucrarea sa
Medusa, una şi aceeaşi cu Clymena (‘Vestita’ de frumoasă), a despre un nou sistem de mitologie, prezentând cronologia
fost la început o personalitate cu totul distinctă de Gorgona descrierii lor începând din Epoca Bronzului (trebuie ştiut că
cea legendară. Legenda despre Atlas este următoarea: Perseu la Grecii vechi numele copilului nu era pus de mamă, ci de
- fiul lui Zeus şi al nimfei Danae - a fost trimis de tată sau de bunic, ceea ce încă o dată confirmă numele
conducătorul Insulei Serifos ca să-i aducă capul Gorgonei Gherga: atât prin credinţă, cât şi prin filiaţia paternă în
Medusa, care avea puterea magică să împietrească pe general din ultimele 5 milenii). Ele uneori erau secretoase
muritori. Perseu a sosit la cataractele Istrului - unde se aflau (datorită rarităţii unora dintre resursele utilizate, ale unor
cele 3 Gorgone legendare / conform versurilor 274-281 din manifestări câteodată de necontrolat ce nu erau sortite
‘Teogonia’ lui Hesiod - tăie capul Medusei, îl puse în traistă întotdeauna publicului, fiind greu de înţeles, etc.), de unde
şi plecă înapoi. În drumul său, Perseu se abătu pe la regele caracterul lor încărcat de Misterii. În spaţiul Grec vechi au
Atlas din Ţara Hyperboreilor, căruia îi ceru ospitalitate pentru circulat pentru secole multe monede înfăţişând Medusa
o noapte. Atlas însă aducându-şi aminte de un vechi oracol, Gorgonă, ca de exemplu:
că odată un fiu al lui Zeus îi va răpi poamele sale de aur, îi
răspunse brusc: să plece îndată mai departe, fiindcă altcum
nu-l va scăpa de mânia sa nici vitejiile sale mincinoase, nici
tatăl său Zeus. Atunci Perseu scoase din traistă capul cel urât
al Medusei şi de îndată Atlas - pe cât era de mare - fu
prefăcut într-un munte. Aceea a fost voinţa zeilor - a scris
Ovidiu în ‘Metamorfoze’ 4 - şi acum Cerul cu toate stelele
sale se reazămă pe Atlas. Titanul Atlas al mitologiei Greceşti
- acel reprezentant al vechii generaţii Pelasge - a fost unul din
6
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

amestecul straniu de fascinaţie şi oroare, de venerare şi


spaimă - a cărei menţionare a fost că s-a petrecut la întâlnirea
privirii cu Gorgona: “Cel ce vede Gorgona Medusa scoţând
limba din gura strâmbată de acel rictus teribil, cel care vede
sexul feminin (orificiul turpitudinii) din faţă, cel ce vede
‘Medusa’ cade numaidecât în starea de pietrificare (erecţie),
care este forma dintâi a artei statuare”. Frecvent s-a întâmplat
împiedicarea fugii de ceea ar fi trebuit, deseori oamenii
preferând spaima decât să-şi scape pielea; în mod asemănător,
vechii oameni se blocau în faţa frumuseţii Gherga: este ceea
ce a relatat mitul, ieşirea din aşa ceva corespunzând firii
brutale tipică unora pe atunci, prin uciderea Gorgonei (în
Zeiţa Fertilităţii era asociată cu imaginea de sensul că mai bine să nu fie, decât să tulbure privitorii).
Gardiană a Infernului / Iadului, confruntându-se cu demonii Îndeosebi în apusul Europei, în Evul Mediu, primele Biserici
pe care îi înţelegea - la intersecţia vieţii cu moartea - având catolice aveau sculpturi exhibiţioniste ale vulvei, ca ecouri ale
puterea respectării unei ordini considerată ameninţătoare Zeiţei Fertilităţii de cândva, pentru a ura noroc creştinilor -
pentru oameni (scoaterea limbii - imagine cu care uneori foşti credincioşi ai Marii Mame, care recunoşteau facil aşa
Gherganele / Gorgonele au fost reprezentate - era un obicei ceva - şi pentru a-i feri de rău:
Tibetan de alungare a spiritelor rele, Zeiţa Kali de exemplu
fiind aşa reprezentată); ajutorul necesar împotriva
necunoscutului era asigurat de către preotesele Gorgone /
Ghergane care slujeau transmiterea Misteriilor prin legăturile
ce le făceau cu supranaturalul, inclusiv prin ritualuri extatice
(ca de exemplu utilizând băuturi “magice” - vin, miere
fermentată, etc. - ce alterau mintea, determinând pierderea
identităţii proprii şi preluarea alteia). Gherganele îşi
transmiteau puternicele valori ale învăţăturilor la fiecare
generaţie, parcurgând astfel milenar istoria, prin Ghergane /
Gherghide înţelegându-se surorile Gorgone şi Graie,
împreună cu verişoarele Graţii. Mezinei Gorgone Meduza
vechii Greci i-au atribuit şi înaripatul cal Pegas / “Pe-Gas”
(nume derivat din Luvianul pentru “fulger”), Pegas într-o
legendă Evreiască fiind calul regelui Nimrod / vărul lui
Gherghe-seu (Ka-naan / Canaan din timpuri străvechi a fost
ştiut ca “Tărâmul Sacru”, în care trăiau Sfinţii Gherghe;
ulterior - la sfârşitul mileniului II î.C. - Evreii stabiliţi ajunşi
în zonă au perpetuat conceptul, ca “Ţara Sacră”, notându-i pe
Sfinţii Gherghe de acolo ca autohtonii “Gherghe-sei” /
“Ghirga-şiţi”). Arhaic - la vechii Români - bătrânei / babei i
se zicea “gorgună”.

Gorgona la Sarmisegetusa (Muzeul din Deva / reședința


județului Hunedoara)

În 1994, filozoful Francez Pascal Quignard a


încercat să explice în “Sexul şi spaima” transformarea
aceleiaşi Meduse din preafrumoasă în monstruoasă, prin
sindromul “paralizării” din cauza unei emoţii puternice -
fenomen de încremenire în faţa a ceva care stârneşte
7
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

povestea lui Perseu (“Per-seu”, adică “fiul Zeului” / “fiul lui


Zeus” - pentru ei însemnând “Distrugătorul” - sub patronajul
căruia la mijlocul mileniului II î.C. s-au stabilit Aheii între
zidurile construite de Ciclopi în Micene / Mykene, la poalele
înălţimilor Kalkani) s-au referit la existenţa Medusei
mileniului VII î.C. din actuala aşezare Armână / Aromână
Sesklo 22,49 lat. N, 39,21 long. E aflată în Tesalia / fostă
Pelasgia, de unde în Epoca Pietrei s-a dezvoltat o Cultură
Balcanică puternică, cea care a introdus cornutele / vitele
domestice în Europa, populaţia fiind demonstrată genetic ca
majoritar aceeaşi cu Amazoanele - fiicele / zânele Marii
Mame - din Caucaz; faptele au fost analizate de exemplu de
către cercetătoarea Americană Joan Marler în 2002.

Ochiul Gorgon

Scut din secolul VI î.C. cu Gorgona

În secolul I î.C., istoricul Diodor Sicul pretindea că


frumoasele Gorgone erau în conflict cu aprigele “Ama-
zoane”: competiţia era între fiicele Cerului şi Gliei /
Gherganele cu “zânele Mamei” / Amazoane (care 10 luni pe
an trăiau separat, însă 2 luni pe an trăiau împreună cu
Ghergarii). În secolul I, Romanul Pliniu “cel Bătrân”, al cărui
nume literalmente însemna ceea ce în Românește e “Plin” /
termenul Latin pentru “plin” fiind “plenus”, în “Istoria
naturii” 6:200 a consemnat că fostele Gorgone existau
inclusiv în Insulele Gorgade - din largul coastei Atlantice
Africane - fiind foarte păroase (după cum anterior a scris şi
Xenophon); Românii numeau Cosânzene pe cele cu păr
bogat: ţinând cont de Sanscritul “kesa” = “păr”, aşa ceva
însemna “părul zânei”. Perseu, expulzat din Argos de bunicul
său, n-a fost înspăimântat de “demonicele” 3 surori Gorgone
din Gorgade, tot timpul îmbrăcate în alb (simbolizând
deformările datorate forţelor pervertite a 3 pulsiuni: putere,
sex, spirit) - a căror faimă era ştiută din Gyagar (India) până
în lumea numită de Grecii vechi “Celtă” / Ghergă iar de
Romani “Gală”, a oamenilor care trăiau la N de Albia / Alpi -
Ochiul a fascinat mereu iar celui uman i-au fost şi când a ucis-o pe mezină / cea mai mică, Medusa, care era
atribuite şi puteri neobişnuite, ca “oglinda sufletului”; în gravidă cu Poseidon / Zeul Mării, fratele mai mare a lui Zeus,
Română s-a păstrat denumirea sa străveche, în legătură cu nu s-a uitat la cap, ea fiind o femeie frumoasă, în faţa sa
Marea Mamă Ga / Ka (etimologie similară avea fiul Marii bărbaţii împietrind; ca exemple ale prezenţei sale, ea în
Mame Ga / Ka, Zeul Oceanus, al cărui nume Okeanos / “O- Antichitate a fost pe scutul Atenei, acum e pe steagul Siciliei.
Kean” o reproducea pe stăpâna Pământului). Elenii vechi prin Este de ştiut că Zeiţa Atena - a cărei denumire a provenit din

8
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

transformarea străvechiului nume al Zeiței Anat - avea o Carianul / Grecul Pausania 2:21 - originar din apusul
egidă (existentă doar la tatăl Zeus şi la fiul Apollo / “A- Asiei “Mici” / respectiv din V Anatoliei, din zona unde în
pollo”): un scut de cristal pe care era reprezentat capul timpul său încă funcţiona Sanctuarul Gherga - a scris în
Gorgonei; prin simpla mişcare a egidei - ce simboliza secolul II: “În piaţa publică din Argos se află o movilă de
atributele puterii - puteau fi provocate furtuni violente pământ care - după cum se povesteşte - ar cuprinde capul
(Gurges în Latină). Ochii mari ai Gorgonei erau divini, Gorgonei Medusa. Iată ce se spune despre Medusă, lăsând la
simbolistica lor fiind în mod deosebit apreciată de vechii o parte legendele din jurul ei: Medusa a devenit regina
Egipteni dar şi azi mai ales în Anatolia, pentru alungarea populaţiilor din preajma Lacului Tritonis. Se afla în fruntea
răului. Ochii Gorgoni şi povestea lor diabolică s-au răspândit Libienilor atunci când aceia porneau la vânătoare sau război
din acele timpuri întâi în Orient iar apoi pe tot globul; şi tot în fruntea lor merse să-l întâmpine pe Perseu, care avea
amuletele ce îi reprezentau erau talismane împotriva cu el oşti destoinice din Peloponez. Şi fiind ea omorâtă cu
deochiului (privirea fixă / hipnotică fiind considerată capabilă vicleşug în timpul nopţii, Perseu a fost atât de impresionat de
să întoarcă deochiul spre emitent): frumuseţea ei, încât după ce îi reteză capul îl aduse Aheilor
spre a-l admira. Cartaginezul Procles, fiul lui Eucrates,
socoteşte tradiţia ce urmează mai verosimilă: Pustiul Libiei
hrăneşte multe fiare despre a căror existenţă nu-ţi vine a
crede. Trăiesc pe meleagurile de acolo femei şi bărbaţi în
stare de sălbăticie iar unul din aceia a fost dus şi la Roma.
Procles a presupus că - rătăcindu-se - una din femeile acelea a
ajuns în preajma Lacului Tritonis, unde omora pe locuitori,
până în clipa când a pierit de mâna lui Perseu. La Argos, în
apropierea monumentului Gorgonei se află mormântul
Gorgofonei, fiica lui Perseu. Pricina care a făcut să i se dea
acest nume este uşor de dedus după ce ai ascultat aceste
lucruri: după câte se spune, ea a fost cea dintâi femeie care a
avut 2 bărbaţi; până atunci, era obiceiul ca femeile să trăiască
în văduvie, dacă se întâmpla să-şi piardă soţul”. De fapt,
decapitarea Gorgonei de către Perseu a fost furtul unui simbol
emblematic de către acel Aheu: capul Medusei nu era decât o
mască, reprezentând caracterul ei dual. Atacarea Medusei a
Ochiul Gorgon fost caracteristică şirului agresiunilor Aheilor din Peninsula
Balcanică faţă de Minoicii din Creta şi Arhipelagul
Aşadar, legendara sursă a “aegis” / “egidei” = Cicladelor (afectaţi de dezastrul natural din Thera /
“scutului protector” a fost solara Gorgonă Aex / Aix (un Santorini), faţă de “zânele Mamei” / adică faţă de Amazoane
nume reproducând As, în Greacă “aspida” fiind “scut”). (prin furtul Lânii de Aur având norocul colaboraţionismului),
Auzind de fapta lui Perseu, bunicul lui s-a ascuns în fortăreaţa faţă de Troada / Troia (distrusă cu vicleşugul Calului de
Larisa dar nepotul a ajuns acolo şi l-a omorât. Uciderea Lemn), etc. Aheii (care îşi spuneau ei înşişi - cu mândrie -
Medusei Gorgona apare în multe sculpturi vechi: “pustiitori de cetăţi”) au fost printre predecesorii Elenilor; la
început - chiar piratând - ei s-au insinuat peste Mare în Aeria
/ Creta (cea mai Sudică Insulă Europeană, unde au terminat
Cultura Minoică) şi pe coasta Anatoliană, la Milet şi Efes /
consemnaţi de cronicele Hitite: în mileniul II î.C., Aheii /
strămoşii Elenilor şi vechii Evrei au plecat dintre Egipteni
atraşi de bogăţiile Nordicilor Ghergani (răspândiţi pe atunci
mai ales între Babilon şi Balcani). După Războiul Troian cu
strămoşii Elenilor, Gherganii Anatolieni s-au reimpus în Efes
şi Milet - oraşele patronate de gemenii Gherghiţi Artemis şi
Apollo - preluând şi controlul “Oamenilor Mării”. În 462 î.C.,
în ciuda zidurilor sale Ciclopice / ştiute ca realizate de
meşteri din Licia / Anatolia, oraşul Micene a fost distrus de
către trupe chiar din Argos.

Uciderea Medusei Ochiul Gorgon în Capadochia / Anatolia


9
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Grecul Homer, în “Iliada” 5:738, a indicat că egida /


scutul lui Zeus - vechi, din timpul luptelor Uriaşilor - avea
reprezentat capul Gorgon. În Greacă, cuvântul Gorgo a rămas
ca însemnând “teribil” iar în vechea “Ir-landeză” / Irlandeză
ca “sălbatic”. Leoaica Gargo proteja Templul din Dendera /
Egipt:

Catedrala Notre Dame

Este interesant că în vechea Armeană “mis” însemna


“carne”, oraşul Karkemiş / Gherga-mis putând fi legat şi de
“carnea lui Gherga”. A rămas binecunoscut de oricine că
extraordinarul Ochi al lui Ra / Horus - atestat Egiptean din
mileniul V î.C. - era Ochi Gorgon / Gorgan (faimos în Gyagar
/ India încă din mileniul VII î.C. - în N căreia au fost produse
“Vedele”, prezentând Cultura Vedică - principalul promotor
în lume al “magicului” ochi acum rămânând Turcia).
Gorgonia în Latină a ajuns să însemne “coral” / “mărgean”.

Groteşti reprezentări artistice frontale, inclusiv


arhitecturale, cu rolul de a speria duhurile rele şi astfel a
proteja - numite şi Gargoyle - sau Măşti Gorgone (plasate pe
porţi, ziduri, podele, morminte, etc.) au devenit universale,
fiind utilizate ca talismane populare / provenind îndeosebi din
frica de animale mari, aşa după cum de pildă Thalia Howe şi-
a publicat în 1954 studiul în “Jurnalul American de
Arheologie”; cu termenul de “gargui” e denumit jgheabul
sculptat, folosit pentru scurgerea apei de pe streaşina unui
acoperiş: garguiul gotic era de obicei o pasăre grotescă,
sprijinită de spatele cornişei şi proiectându-se în afara aceleia,
pentru a permite scurgerea apei departe de clădire (termenul
este folosit adesea în sens mai larg, pentru a desemna orice
animal fantastic, precum himerele - având obârşia în Gherga-
miş / Carchemiş - care decorează zidurile Catedralei
“Doamna Noastră” / Notre Dame din Paris, construită în
secolul XII).

10
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Poveştile diluviene pe de o parte a dereglat orbita unei comete (e bine ştiut că


activitatea soarelui determină orbitele cometelor), pe de altă
parte a grăbit / a zorit dezgheţul calotei boreale, provocând şi
mutaţii genetice - alimentând mitul stelei căzătoare de vestire
a stingerii unei vieţi importante, respectiv anunţând o naştere
importantă - apariţia Gherga probând acestea prin mai mulţi
parametri, inclusiv temporal / orizontul de timp fiind acelaşi,
genetic / radiaţia solară crescută influenţând separarea N* în
trunchiul uman, geografic / mediul de trai fiind în Sudul
gheţurilor şi ca relevanţă / numele şi neamul având mare
impact social, cultural, civilizaţional. Până atunci, de
exemplu, Canalul Mânecii putea fi parcurs pe jos (actualul
Arhipelag Britanic - ştiut iniţial ca “Albi-On” / Albion -
făcând parte în acele timpuri din continentul European) iar
conform datărilor Antice, prin sistemul astronomic Garga din
N Indiei, al lui Pliniu, ş.a., Dinastiile Gyagar / GarGya =
Indiei au început după Potopul Pontic, în 6776 î.C. odată cu
întronarea lui Manu - fiul cuplului primordial Cerul şi
Pământul - printre alţii, Dr. Harald Haarmann în 2006
Istoria poate fi enigmatică dacă se doreşte aşa. Sunt confirmând prin metodele sale timpul Potopului ca imediat
mai multe poveşti diluviene, deoarece au fost mai multe anterior acelui an: răspândirea oamenilor din jurul Pontului a
diluvii; pentru cei direct afectaţi - la un moment dat, în fost extrem de rapidă după dezastru, în Banat de pildă şi
arealul cunoscut de trai - Potopul a fost catastrofa vieţii: după datările cu carbon de asemenea relevând exact acel timp ca
Potopul Pontic de la topirea ultimei glaciaţiuni, consolidarea începutul Vechii Civilizaţii Europene. În 2010, Alexei
credinţei în Marea Zeiţă a fost ca în anterioarele Potopuri (de Kassian de la “Institutul Lingvistic” al Academiei Ruse a
exemplu spargerile Gibraltar şi Gherdap), ce au demonstrat schițat migrările esențiale din preajma Potopului Pontic:
elocvent puterea Mamei Natură. O versiune simplistă este
considerarea diluviană ca fenomen unic, prin preluarea
izolată - unilaterală / singulară - şi refuzarea existenţelor altor
evidenţe / dovezi. De exemplu, vechi scrieri orientale despre
diluvii - în condițiile Sudice mai calde și mai uscate decât
cele Nordice - apar ca ecouri ale unor alte realități decât cele
curente ale mediului în care au apărut; de pildă, vechii Evrei
au scris în Biblie / Vechiul Testament despre Potop ca
fenomen ce nu le-a cuprins doar zona lor, ci care a cuprins
inclusiv Nordul umed (unde trăiau alți oameni, evident
diferiți): ce le-o fi venit unora trăind în regiuni aride care au
consemnat situații îndepărtate în timp, cu multă apă, pot fi
explicate fie ca glumele sau fabulațiile lor ivite din iluzii După paleoliticii stră-Români s-au ivit neoliticii Kurgani și
colective (ori visări colective, fapte neargumentate științific), Ghergarii Caucazieni
fie ca relatările lor serioase ale unor întâmplări chiar
adevărate, petrecute cândva. Conform versiunii în Greaca În 1976, profesorul universitar Andre Capart din
veche a Bibliei “Codex Vaticanus” din secolul IV, Potopul ar Belgia a datat Potopul la mijlocul mileniului VII î.C iar
fi fost în 8094 î.C.; un verset din Apocalipsa Sfântului Ioan istoricul Italian Guido Mansuelli 1916-2001 a scris despre
“Teologul” descrie Potopul în termeni poetici / capitolul 8: “Civilizațiile Europei Vechi”: “Aproximativ în mileniul XI
“...şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge şi au căzut î.C., ghețarii din nordul Europei și din Alpi au început o
pe pământ; şi a ars din pământ a treia parte, şi a ars din copaci retragere de mare amplitudine. Dincolo de morene, de sub
a treia parte iar iarba verde a ars de tot şi a căzut din cer o depuneri și de sub loess, a ieșit la iveală solul și - în decurs de
stea uriaşă, arzând ca o făclie, şi a căzut peste izvoarele câteva milenii - continentul nostru a luat aspectul pe care îl
apelor şi a treia parte din ape s-a făcut ca pelinul şi mulţi are încă și astăzi sub cercul arctic. În urma topirii ghețurilor a
dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se crescut nivelul general al mărilor, izolând Arhipelagul
făcuseră amare”. Geologul Austriac Alexander Tollmann - Britanic și alte insule ale continentului european, făcând să
membru de onoare al Academiei Române din 1992 - prin pătrundă apele, uneori în profunzime, de-a lungul văilor. În
calcule astronomice pretindea în 1994 că o cometă la 23 IX timpul încălzirii, etajarea zonelor climatice a crescut: zona
7553 î.C. a dezlănţuit Potopul, la locul impactului (Kofels mediteraneană temperată a devenit subtropicală, zona
47,07 lat. N, 10,55 long. E / Austria) analizele copacilor subarctică centrală a devenit temperată, etc. Zonele ecologice
carbonizaţi confirmând data. Astronomul American Carl s-au transformat în același ritm: savana sahariană s-a ofilit,
Sagan în cartea sa “Cometa” din 1985 a observat apariţia în câmpia eurasiatică a trecut în mare parte de la tundră la stepă,
străvechile reprezentări Chineze ale cozilor de comete şi a Europa Vestică și Nordică, cea a masivelor muntoase, s-a
nucleului, cu 4 braţe îndoite prelungite din el, ca o Svastică - acoperit de păduri. Acea schimbare radicală a climei, atestată
ceea ce a impresionat - cu vizibilitate doar la suficienta de geologie, floră și faună, precizată de analizele de polen, a
apropiere de Pământ, astfel încât jeturile de gaze, deviate de constituit fundalul evoluției umane între paleolitic și neolitic.
rotaţie, ar fi putut fi văzute. Intensificarea activităţii solare ce
11
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Este sigur că mutația culturală, la scara timpurilor preistorice, Mişcarea apelor între Mările Neagră şi Mediterană /
a urmat destul de îndeaproape evoluția climatică. Încălzirea s- via Marmara a fost şi în sens invers: după umplerea cuvei, în
a înfăptuit în faze, ale căror date au putut fi evaluate și datate, Marea Neagră nivelul a continuat să se ridice, deoarece
și care au supus Europa unei succesiuni de clime: preboreală dinspre Nord continuau să sosească întârziatele ape rezultate
8200-6700 î.C., boreală 6700-5500 î.C., atlantică 5500-3000 din topirea calotei glaciare - alimentate la un moment dat şi
î.C. Pe de altă parte, transformarea consecutivă a vegetației, a de ploi abundente, consemnate biblic - ceea ce a determinat
faunei și a solurilor, adică a mediului ecologic, a fost foarte pătrunderea apelor spre Sud, în Marea Mediterană (e de
variabilă și nu a alterat în aceleași proporții diferitele regiuni remarcat că Marea Neagră a fost ştiută în trecut şi ca Marea
europene. Dar într-o foarte mare parte a continentului, în acel Sarmatică: denumirea era de la Sarmis / Hermes, bunic
mediu relativ uniform unde se dezvoltaseră imense cirezi de Gherga; de altfel, “Cronica Pascală” din 628 - scrisă în fosta
reni și de alte rumegătoare, unde predomina marea vânătoare Tracie la Constantinopol / azi Istanbul în timpul împăratului
colectivă de înalt randament, capabilă de a hrăni grupuri bizantin Heraclius / Ghergan după mamă, care a schimbat
importante și de a permite înmulțirea lor, schimbarea a fost limba oficială imperială din Latină în Greacă - a notat 1:51 că
atât de radicală, încât acele grupuri au fost nevoite, pentru a “Sarmaţii se trag din Gergesaeus”, genericul de Sarmaţi pe
supraviețui, să se împrăștie și să se organizeze pe baze cu atunci cuprinzând populaţiile Iraniene de Alani ca Roxolani,
totul deosebite. Se pare că dezorganizarea comunităților Gugulani, Iazygi, ş.a., conform istoricului Herodot Karka
paleolitice ar fi avut ca rezultat o diversificare a culturilor, 4:110 fii ai Amazoanelor / adică ai femeilor Gherga, care au
determinată de condițiile variabile cărora diferitele grupuri li ajuns şi în Bazinul Dunării, Marea Neagră în Antichitate,
s-au adaptat. Aproape pretutindeni oamenii s-au instalat în după cum a notat poetul Roman Claudian, fiind numită şi
colibe, adesea grupate în tabere pe malurile râurilor”. Astfel a “Amazonius Pontus”).
fost contextul în care a apărut și s-a dezvoltat în Europa
Estică la sfârșitul paleoliticului Imperiul Atlant.

Relieful în timpul ultimei glaciaţiuni

Academicianul Român Mircea Petrescu a scris:


“după optimul climatic dintre 7000 î.C. şi 5000 î.C. - cu o
climă temperată, mai caldă decât cea actuală - a urmat o
perioadă de climă caldă şi umedă între 5000 î.C. şi 3000 î.C. Grecul Hermes
iar apoi una caldă şi aridă”.
În secolul I î.C., Diodor din Insula Sicilia a descris
vechiul cataclism natural în a cincea sa carte de istorii: “47)
Am să acord acum atenţie Insulelor din vecinătatea Greciei şi
din Marea Egee, începând cu SamoTracia. Acea Insulă -
conform unora - s-a numit Samos în vechime, însă când
Insula ştiută acum Samos s-a consolidat, deoarece numele
erau identice, vechea Samos a devenit SamoTracia, datorită
Traciei aflată în apropiere. Pe ea erau pământeni - oameni ai
locului - astfel încât nici o tradiţie nu s-a pronunţat faţă de
cine au fost primii oameni şi conducătorii lor de pe Insulă;
însă unii afirmă că iniţial s-a numit Saonnesos şi că a primit
denumirea de SamoTracia de la cei sosiţi atât din Samos, cât
şi din Tracia. Primii locuitori vorbeau o limbă specifică lor,
din care multe cuvinte s-au păstrat până acum în ritualurile
sacrificiilor lor. Cei din SamoTracia au o poveste ce relatează
că înaintea inundării altora, un Potop a avut loc la ei, când
spaţiul dintre stâncile Bosforului s-a rupt şi apa a năvălit prin
Dardanele. Marea Neagră avea în acel timp forma unui lac,
Clima la începutul neoliticului care atâta s-a umflat de râurile ce se varsă în ea, încât apele
sale au izbucnit violent prin Dardanele şi au inundat o mare
12
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

parte a coastei Asiatice, inundând o parte apreciabilă a Balcani şoimului zicându-i-se Ghirgo: Banatul - aflat în S
SamoTraciei; acela a fost motivul pentru care mai târziu Crişanei, în mijlocul său Carpatic cuprinzând Munţii Semenic
pescarii au prins în plasele lor vestigii ale aşezărilor acoperite - este regiunea foștilor șamani, a celor “semeţi” (şi acum
de mare. Locuitorii surprinşi de inundaţie s-au refugiat pe Bănăţenii autentici fiind mari făloşi), unde Gherga azi are cea
înălţimile Insulei şi cum marea continua să crească, s-au rugat mai pregnantă prezenţă din lume. Este de ştiut despre cel mai
zeilor lor nativi iar când vieţile le-au fost cruţate, pentru a-şi înalt Munte al “Insulei-Mame” Samos / “Sa-mos” (populată
comemora salvarea au mărginit Insula cu pietre şi au dedicat de indigenii Sami) că e Vulcanul Kerkis / Κέρκης - al Mamei
altare pe care jertfesc şi în prezent; de aceea, e brevetat că au Circe / Κίρκη - iar Insula SamoTracia a fost întâi locuită de
locuit SamoTracia dinaintea Potopului. 48) După Pelasgi şi de Cariani / adică Ghergani. Pe cel mai înalt vârf al
evenimentele descrise, un localnic pe nume Saon - după unii, Insulei SamoTracia din timpurile pre-Greceşti era Sanctuarul
fiul lui Zeus cu o nimfă dar conform altora al lui Hermes cu Marii Mame, unde - conform lui Hesychius din Alexandria -
Rhene - a adunat oamenii împrăştiaţi, ale căror locuinţe au Cultul Misteriilor era derulat de Karkinoi (popular cunoscuţi
fost răvăşite şi le-a stabilit reguli; numele lui a coincis cu al apoi drept Kabeiri / Cabeiri), simbolul falic al lor fiind numit
Insulei, însă mulţimea de oameni a distribuit-o în triburi, “kerykeion” / caduceul mesagerului divin Hermes având
numite după fiii lui. Şi în timp ce SamoTracii trăiau într-o aceeaşi denumire, purtat inclusiv de către Zeul Odin originar
astfel de guvernare, se spune că acolo Zeus i-a avut cu Electra din Caucaz în Europa Nordică; divinii Cabeiri / Kabeiri - în
- care a fost una dintre Atlante - pe Dardan, Iasion şi legătură cu proto Indo-Europeanul “kabeiro” pentru “zeitate”
Harmonia. Dintre acei copii, Dardan - care avea înalte - aveau corespondenţa hindusă prin “Gardianul Nordului”
concepţii şi a fost primul care a ajuns în Asia pe o barcă Kubera, şeful spiritelor codrilor Yakşi de la poalele Himalaiei
realizată de el - a fondat aşezarea denumită Dardanos, (Fluviul Syr-Darya se numea Yaksart), Cuşit / Kuşit
organizând Regatul în acea zonă (denumit mai târziu Regatul folosindu-se “kobir” pentru “taur”.
Troiei), populat de Dardani: oameni numiţi după el; a condus
mai multe neamuri din Asia iar Dardanii care s-au stabilit
dincolo de Troia au fost colonişti trimişi de el”. În 1932,
generalul Român Nicolae Portocală a scris în cartea “Din
preistoria Daciei şi a vechilor civilizaţiuni” ce a fost la
sfârşitul neoliticului după revărsarea apelor Nordice în Marea
Eghee / Egee (eveniment catalogat ca Potopul biblic, ce a
încheiat lunga Epocă a Pietrei): “Către anul 3000 î.C., în
întreg Orientul şi în Egeea s-a produs o vastă mişcare de
popoare. Egeea s-a populat în întregime cu un popor pe care
Grecii i-au numit Pelasgi iar Tucidide Cariani: aceia n-au
venit de pe continentul European. Epoca Pietrei s-a terminat,
metalul şi-a făcut apariţia: perioada aramei a început. În
apropierea Hellespontului, colina Hisarlîk - viitoarea Troie - a
Dr. Mircea Eliade în “Morfologia religiilor” a scris:
fost locuită pentru întâia oară. În Marea Egee, eşalonarea
“Când cele 2 mări s-au unit, s-au dezlănţuit destul de mari
Insulelor dintre Asia şi Europa, presărate la distanţe scurte,
inundaţii pe insulele din Egee, ca să poată da mai târziu
făcea accesul de o uşurinţă cum nu există în nici o altă parte a
naştere legendei diluviene. Ştim că Marea Neagră avea un
lumii; într-un amestec extraordinar de pământ şi apă, prezintă
nivel mai ridicat ca cel al Mediteranei, aşa încât numai acea
o foarte mare întindere de coaste, care înlesneşte schimburile
contopire furioasă a putut produce un înfricoşător învălmăşag
comerciale şi de idei într-un mod incomparabil. Poporul care
de ape. Legenda din Samotracia era o amintire foarte veche a
a locuit în acea parte a Mediteranei a fost numit de Egipteni
contopirii apelor Mării Negre cu cele ale Mediteranei.
ca format din ‘Oamenii mării’, căci erau pretutindeni ca la ei
Ulterior, în faţa scepticilor, scoicile - din timpurile geologice
acasă”. Etimologia cuvântului Românesc barcă este
- de aproape peste tot prin munţi prin existenţa lor au ajutat
recunoscută ca orientală / Anatoliană, barca fiind în rezonanţă
ideea mitică a Potopului”. De altfel, filozoful Platon a notat -
cu Darda, respectiv Garga. Primul organizator al fostei Samos
în ultima lucrare din viaţa sa - că pe scara istoriei cel mai
/ “Sa-mos”, devenită Insula SamoTracia, Saon / “Sa-on”
recent diluviu a fost precedat de altele, pluralul diluviilor
reproducea prin numele său pe Zeul Cerului şi Timpului -
fiind consemnat de el inclusiv cu explicaţii (“Originea
“Za-On” fiind “Zeul An”, în Colchis / Georgia fiind
Gherga”, convenţional notând doar Potopurile de la sfârşitul
credincioșii Svan / Sanni, în Canaan Sf. An fiind Sion / “Si-
Erelor de Aur şi de Argint, deoarece privesc Gherga de la
On”, de la care Evreii apăruţi în zonă mult ulterior s-au
ultima mutaţie genetică încoace: Potopul 1 - fără ploaie şi
inspirat pentru mişcarea “sionistă” - iar Samos / “Sa-mos” era
fără păcat - din Marea Mediterană / Marmara = Albă în
Sfântul Moş, prin “Sa” / “Za” înţelegându-se Zeu / Sfânt iar
Marea Neagră în mileniul VII î.C. a încheiat “Era de Aur” iar
prin “moş” înţelegându-se “bătrân” / “mai vechi”; din Saon a
Potopul 2 - cu ploaie şi cu păcat - din Marea Neagră în Marea
derivat ulteriorul nume Iasion / în vechiul Grai Grec, numele
Albă = Marmara / Mediterană în mileniul IV î.C. a încheiat
mamei sale Rhene însemna “oaie”, în România limita
“Era de Argint”, peste ultimele perioade ale Epocii Pietrei
Nordică a regiunii Crişana - a străvechiului An - fiind Râul
suprapunându-se acele prime perioade metalice); în Insula
Someş / “So-meş”, notat în vechime chiar Samos / “Sa-moş”
SamoTracia, Cabirii au apărut știuți drept “Cadmiloi” în
(corespunzător paleolingvisticii, cuvântul “Sa-mos” / Samos
cultul închinat Cureţilor. E/Truscii l-au numit “Cad-mos” /
avea rădăcina pre Indo-Europeană), conectate cu aşa ceva în
Cadmos - o suprapunere peste Gat-moş - pe Hermes / “Her-
V Carpaţilor fiind, conform şi Dr. Sorin Paliga în 2006, multe
mes”, curierul Zeilor, ceea ce-i făcea pe Karkinoi, care
nume, ca Şimleu, Şimian, Şimand, Şoimuş, Simeria, Semenic
conform lui Hesychius din Alexandria au fost primii Cabiri,
dar şi “şoim” ceea ce marca prezenţa Gherga, în străvechii
13
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

preoţii Marii Mame, ca Gaţi / Guţi, patronaţi de Gherganul fost simbolul tradiției, al războinicului necruțător care trăia
Her-mes; în legătură cu termenul de “Cabiri”, se pot observa într-o societate patriarhală, unde femeia nu avea doar rol
(prin echivalarea “B”=”V”) legăturile cu “cabalinele” şi cu secundar, ci era supusă absolut bărbatului. Un stadiu
conceptul de “Cavaleri”; atât în Vest Anatolianul Sanctuar lingvistic mai vechi decât cel uzual numit indo-european a
Gherga (marele aşezământ religios al Cariei), cât şi în partea fost grupul proto-boreal, databil în intervalul mileniilor X-VII
Estică a Bazinului Dunării (unde au emigrat numeroşi î.C. din care s-au dezvoltat limbile indo-europene, uralice și
colonişti din Caria), s-a impus tipul Antic de călăreţ dârz altaice. Altfel spus, în aproximativ același spațiu est-european
denumit Cavalerul Derzis / SânGiorz, emblematic atât în în care au apărut și au evoluat limbile indo-europene, a fost o
Balcani / drept Cavalerul Trac, cât şi în Caria / drept ‘patrie primitivă’ comună nu doar unui singur grup lingvistic,
Cavalerul Gherga (tot în Anatolia, din Capadochia, a apărut ci celor 3 mari grupe lingvistice răspândite pe vastul spațiu
ulterior Cavalerul Gheorghe). Ancestrala sursă a Cavalerilor a euro-asiatic: indo-europenii, uralicii și altaicii (limba
fost anterioară apariţiei cabalinelor, fiind înrădăcinată în foştii coreeană poate să fie considerată tot de origine europeană,
Cabiri / Kabiri iar primii dintre aceia - corespunzător amintirii adică derivată din acel grup proto-boreal, prin migrarea unor
Antice atestate - au fost Karkinoi = Gherghinoi, adică grupuri umane spre est, traversând Uralii. Urmașele de azi ale
Ghergoi; se poate observa că ei proveneau din exact același acelei postulate limbi proto-uralice sunt limbile finice
areal Pontic unde inițial a fost Imperiul Atlant iar apoi - tot de (finlandeza și estona), limbile ugrice (maghiara și alte câteva
acolo - au apărut Kurganii / primii călăreți din lume, ș.a.m.d.: limbi dispersate prin Rusia europeană) precum și - probabil -
primul Potop - cel Pontic - i-a separat pe paleoliticii Karkini / idiomurile laponilor. Limbile altaice mai sunt numite și
Gherghini de neoliticii Kurgani / Gurgani iar al doilea Potop - turcice sau turco-tătare, având - după limbile indo-europene -
cel biblic - i-a separat pe acei Gurgani / Ghergani de Gargarii o mare răspândire; dacă într-adevăr și limba coreeană ar fi
/ Ghergarii (legendarii parteneri preferați ai Amazoanelor) din încadrabilă în acest grup, atunci prin răspândirea lor - produsă
Epoca Bronzului. Străvechii Cavaleri Gherghi - având tot în preistorie, paralel expansiunii indo-europene - avem un
ascendența în pre-diluvienii îngeri Veghetori Gregori / tablou impresionant al marilor migrații preistorice în spațiul
Grigori - mesageri divini - au reprezentat versiunea masculină euro-asiatic. Deja în mileniul V î.C. indo-europenii își
(luptătoare / războinică) a celebrelor Gorgone / Ghergane, cu conturaseră acea ‘ideologie a kurganelor’ (a mormintelor
puteri deosebite, slăviți din vechimea ancestrală ca Gardieni / princiare), respectiv ceea ce s-a numit ‘ideologia călărețului
păzitori ai oamenilor, credincioșii manifestându-și respectul războinic’, binecunoscută de altfel din scrierile vechi indiene
până acum și prin personalizări ca Anticul Cavaler Gheorghe și din antichitatea greco-romană. Din perspectiva teoriei
/ devenit Sfântul George sau ca nemuritorul arhanghel Gavriil proto-boreale, nu pare deloc surprinzător să constatăm că și
/ Gabriel; persistența lor, a urmașilor lor și a poveștilor lor de- uralicii și altaicii erau, la rigoare, tot ‘populații ale
a lungul timpurilor - și pe vaste teritorii - cu consacrarea kurganelor’, în mod cert provenind din aceeași tradiție a
începută mai ales în jurul Mării Negre (cu reținerea îndeosebi agresivității războinice, pe care o cunoaștem din cele mai
prin tradițiile păstrate de mediile conservatoare ale Munților vechi texte istorico-literare vechi indiene, hitite, grecești ori
Caucaz din E și Carpați din V) au reflectat de fapt existența romane. Distribuția spațio-temporală a limbilor indo-
puternicilor Gherghi / Ghergani acolo, dinaintea Potopului europene precum și a limbilor cândva înrudite, uralice și
Pontic, până în prezent. În 2009, Dr. Sorin Paliga și altaice, arată cum, dintr-o tendință de unificare lingvistică a
arheologul Eugen Teodor au scris: “Marile culturi neolitice unor idiomuri vorbite pe un vast spațiu est-european,
dintre Marea Egee, Munții Carpați și Marea Adriatică aproximativ între Urali și Nipru pe axa est-vest și între Marea
dezvoltate în intervalul mileniilor VII-IV î.C. ar fi ‘vechi Neagră și Marea Baltică pe axa sud-nord, au apărut gradual,
europene’, respectiv ‘pre indo-europene’. Acei ‘vechi prin mișcări de populație și amalgamare culturală, varii
europeni’ s-au sedentarizat gradual, trecând de la culesul grupuri etnice. Un anume nucleu convergent ‘proto-boreal’ ce
fructelor sălbatice și de la vânat la o agricultură primitivă, la poate fi considerat baza celor 3 mari grupuri lingvistice
domesticirea animalelor și - ceva mai târziu - la prelucrarea europene (indo-european, uralic și altaic) s-a conturat după
metalelor (aurul și cuprul). Era un tip de societate în care mileniul X î.C., pentru ca - pe la începutul mileniului V î.C. -
statutul social al femeii era superior, societate numită să apară nucleul indo-european = ‘kurgan’. Expansiunea
‘matrifocală’. Mai la est de acest bloc cultural - anume, în indo-europeană ‘în valuri’ (sau prin ‘roire’) nu a fost
nordul Mării Negre - începând cu mileniul V î.C. s-a conturat singulară. Mișcări similare de populații au avut loc și ulterior,
un alt grup cultural, complet diferit de ‘vechii europeni’: în diverse perioade istorice. Chiar dacă acestea nu au fost
războinic, cu rolul preponderent al bărbatului în societate (el identice, nici ca motivație, nici ca desfășurare, ne arată cum -
fiind în calitate de șef în societatea ‘patrifocală’), care - după de-a lungul mileniilor - diverse grupuri etno-sociale s-au
ce și-a însușit domesticirea calului de la populațiile trans- deplasat pe distanțe mari, unele impresionante chiar din
uralice - s-a mișcat în ‘valuri’. Aceia au fost proto indo- perspectiva omului modern. Putem considera că, începând pe
europenii sau populația ‘kurganelor’: conducătorii triburilor la jumătatea mileniului V î.C. și - mai ales - ceva mai târziu,
erau înmormântați în morminte somptuoase peste care se expansiunea indo-europeană a fost răspunzătoare de marile
ridica o movilă = ‘kurgan’. ‘Tradiția kurganelor’ a fost mutații etno-culturale ale preistoriei europene. Grecii și latinii
tradiția indo-europeană a ‘războinicilor călare’, care își nu sunt altceva decât expresia unor ample deplasări de
îngropau morții în kurgane, adesea cu amenajări subterane populație ce avuseseră loc cu câteva milenii mai înainte;
somptuoase, în cursul ritului funerar fiind sacrificate nu ideologia războinicului - așa cum ni s-a păstrat în ‘Iliada’ și în
numai animale, ci și femei. Acei ‘cavaleri războinici’ au ‘Odiseea’ - a fost expresia tipică a acelui model de civilizație,
cucerit ulterior vastul spațiu euro-asiatic, între India și Marea încă foarte tânără, care știa rușinea (de a nu fi suficient de
Baltică, între Marea Egee și Atlantic. De-a lungul timpurilor, viteaz) dar încă nu aflase mila”.
riturile de înmormântare au fost deosebit de conservatoare,
transmițând peste milenii cutumele din vechime. Kurgan a
14
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Diluviu Timp Cauză corespunzător Carianului Pausania 1:39, frate cu Pelasg era
Potop 1 secolul terestră Car - ambii ca pruncii lui Cerdo cu eroul Phoroneu - cel ce a
LXVIII î.C. dus focul în Argos, de la care a provenit numele acropolei
Potop 2 secolul celestă Karia / Caria din Megara (după cum a scris Ştefan din
XXXII î.C. Bizanţ), căci Car a domnit în Balcanica Megara 38 lat. N,
23,20 long. E; aşadar, Hiperboreus l-a avut ca tată pe Pelasg
Malurile Lacului Pontic - şi ulterior ale Mării Negre iar ca unchi patern pe Car iar faptul că Pelasg a fost născut de
- au constituit centrul de difuziune Gherga pentru 2 etape “Pământul cel negru” (după cum a afirmat vechiul poet epic
migratorii, după dublul Potop (anume, Potopul Pontic de la Asiu din Insula Samos citat de Anatolianul Pausania 8:1) o
sfârşitul paleoliticului şi Potopul biblic de la sfârşitul lega pe Cerdo sau Ghergo - mama ambilor fraţi Pelasg şi Car
neoliticului): întâi pe paleo-Râuri datorită înaintării Mării, - de Gheia / Gaia = Ga. Grupul genetic “N” al lui Gherga -
apoi numai din cauza ridicării nivelului apelor (după prima masiv răspândit Nordic / direcţia cardinală respectivă fiind
revărsare - a Mărilor Mediterană şi Marmara peste Lacul asociată cu negrul - reprezintă de fapt ceea ce în vechime era
Pontic formând Marea Neagră / ce a fost fără ploi deoarece a ştiut ca Hiperboreu. Urmaşii Hiperboreilor există printre
fost cauzată de cutremur şi n-a fost însoţită de legenda Români: Gherga - cu profilul genetic extrem Nordic - este un
păcatului - cea de-a doua revărsare, a Mării Negre peste ele, a exemplu.
fost însoţită de mesajul păcatului şi de ploaia diluviană,
menţionată în Biblie, cauzată de umiditatea crescută datorită
acumulării în atmosferă a imensei cantităţi de apă evaporate
după căderea asteroidului); mitografi de prestigiu îşi dau
silinţa discernerii celor 2 categorii de mituri - statistic, în jurul
Mării Negre fiind răspândite cele mai multe legende
diluviene din lume - corespunzătoare celor 2 diluvii numite
Potop (cele foarte vechi, fără păcat şi fără ploaie, respectiv
cele mai noi, cu păcat şi cu ploaie), mai ales că sunt
confirmaţi de cercetările istoricilor, climatologilor, geologilor
şi ale altor savanţi, în sensul corespondenţei şi a geografiei
mitice cu geografia fizică, etc. Pentru autohtonii din Asia
“Mică” / Anatolia dar şi din zona Mării Egee (Marea aflată în
comunicare - via Marmara - cu cea Neagră), aceia care au
ajuns să se mute frecvent - “ca păsările” - erau Pelasgi iar faţă
de poziţia lor, erau Hiperborei: din Nordul îndepărtat; de
altfel, “Scoliastul” lui Pindar 3:28 a anunţat că “Hiperboreus
era fiul lui Pelasgos” iar conform lui Eusebiu, tatăl lui Pelasg
a fost Phoroneu, fiul fraţilor Inachus şi Argia după cum a
scris Hyginus în Fabula 143, care erau copiii Zeului Oceanus
(nimfei frasinului Argia i se zicea “Meliae”, adică
”Mieroasa”).

Diaspora Atlantă în Europa

Ambele “valuri” umane de migraţie au păstrat


direcţia spre V, în inerţia deplasării iniţiale, pornită din Ţara
lui Gherghi / Asia Centrală, spre Europa. Înaintea Potopului
1, se bucurau de veneraţie deopotrivă pământul Ga şi soarele
Ra. După Potopul 1, întâietatea divină a căpătat-o puterea
Mamei Pământului Ga (care îl avea ca partener pe An). După
Potopul 2, respectul credincioşilor s-a îndreptat spre puterea
Tatălui Ceresc - stimat ca Mare Zeu - în detrimentul stăpânei
Gaia. Ambele orientări religioase (derivate din primordialele
culte ale Gliei şi Cerului din cele 2 Civilizaţii pre-diluviene /
cea Sudică a Cornului Abundenţei şi cea Nordică a Imperiului
Atlant) au fost cauzate de puterile conferite forţei terestre la
Potopul 1 iar apoi forţei celeste la Potopul 2. În denumirea
Mării Negre, interpretarea fonetică a cuvântului Iranian
“axena” însemnând “neagră” a fost - de către vechii Greci -
întâi “axeinos” (drept “neospitalieră”, ca amintire înfricoşată
a ceea ce a fost), apoi “euxeinos”: “ospitalieră”, când a fost
În aridul Argos / S Balcanic n-a existat nicicând vreo stăpânită de navigatori şi malurile sale populate stabil;
apă curgătoare ce să fi fost asociată cu Zeul Oceanus, astfel inclusiv geofizic Marea Neagră este o Mare “nouă”. În
încât apariţia mitică acolo de aşa gen a fost clar de import: “Mitologia română”, academicianul Romulus Vulcănescu a
15
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

demonstrat că Potopul biblic a fost de alt tip şi ulterior această făptură rece, lipsită de picioare, păr sau pene, la
Potopului Pontic prezentat de majoritatea legendelor începutul efortului amintit. În acest sens, Omul şi Şarpele
Româneşti iar totodată, despre cauzele cutremurelor se credea sunt opuşi unul celuilalt, complementari, rivali. Şarpele e
că erau provocate de zvârcolirile dispăruţilor Uriaşi / enigmatic, tainic şi nimeni nu-i poate prevedea hotărârile, la
căpcăuni, ca să iasă din peşterile lor (unde ultimii dintre aceia fel de bruşte ca şi metamorfozele sale; aservindu-şi sexele -
au fost îngropaţi de vii); dânsul a mai scris: “Arhedemonii şi aşa cum îşi aserveşte toate contrariile - şarpele e deopotrivă
spiritele rele horesc în spirale ieşind din Iad, în jurul femelă şi mascul, geamăn cu sine, ca atâţia zei creatori (care
pământului şi în văzduh. Simbolismul mitic al şarpelui apar întotdeauna - sub prima lor înfăţişare - ca şerpi cosmici).
cosmic legat de apele primordiale revine şi în mitologia din Şarpele prezintă aşadar un complex arhetipal, legat de recea,
Pontul Euxin getic. În cetatea maritimă Tomis / Constanța a lipicioasa şi subterana beznă a originilor: toţi şerpii posibili
fost descoperită statuia unui şarpe fantastic cu plete, încolăcit alcătuiesc împreună o unică multiplicitate primordială, un
în spirală (reptila desfăşurată având 4,76 metri), numit de Ceva primordial ce nu poate fi dezmembrat şi care se
tomitani Glykon. Conceput în apele Mării Negre ca un geniu răsuceşte, dispare şi renaşte neîncetat. Ce este însă acel ‘Ceva
protector al corăbierilor şi pescarilor, Glykon reeditează un primordial’, dacă nu însăşi viaţa în latenţa ei sau stratul de
mit getic mai vechi, mitul şarpelui apelor primordiale, care a viaţă cel mai adânc, rezervorul, potenţialul din care se nasc
fost preluat din paleofolclorul local pontic şi adaptat nevoilor toate manifestările? Viaţa din străfunduri trebuie tocmai să se
spirituale ale locuitorilor, pe jumătate geţi, ai cetăţilor reflecte în conştiinţa diurnă sub forma unui şarpe. Chaldeenii
maritime greceşti”. (Corespunzător “Istoriei românilor” aveau un singur cuvânt pentru ‘viaţă’ şi ‘şarpe’. În tantrism,
realizată de Academia Română în 2010, “Glykon a fost Kundalini - şarpele încolăcit la baza coloanei vertebrale,
plăsmuit în Paflagonia” / adică Anatolia, fiind “cult deasupra chakrei stării de somn - închide cu gura meatul
microasiatic”, Geţii de fapt - iar apoi și Grecii - sosind în V penisului; când se trezeşte, şarpele şuieră şi se întăreşte,
Pontic din S Pontic, adică din acel areal Anatolian; în atunci având loc ascensiunea succesivă a chakrelor: astfel
mileniul I î.C., amestecul Grecilor şi Geţilor în cetăţile urcă libidoul, reînnoita manifestare a vieţii. Din punct de
Dobrogene a dus - inclusiv prin cununii - la emanciparea vedere macrocosmic, Kundalini îl are ca omolog pe şarpele
dinaştilor Gherga, aceia instalându-se în fruntea Geţilor Ananta, care stă încolăcit la baza Axei Lumii. Înaintea
atunci când Romanii au ocupat cetăţile Grecilor de pe coastă: ridicării unei case indiene (care - ca orice casă - trebuie să se
de pildă, sub emblematicul stindard “Draco” închipuind afle în centrul lumii), se bătea un ţăruş în capul şarpelui Năga
dragonul = şarpele cu cap de lup, Decebal - ultimul rege subpământean, a cărui poziţie era în prealabil determinată de
independent al Geto-Dacilor, căci şi el a ajuns să fie înfrânt un geomant (cuvântul Năga însemna deopotrivă şarpe sau
de către Romani - a aparţinut Dinastiei Duras / Zuraz, adică elefant dar era şi genericul străvechilor indigeni). Înconjurând
Ghiura / Gurag = Gherga, filiaţie regală lansată din cetatea creaţia ca un cerc continuu, menit a-i împiedica
Dobrogeană Genucla). dezintegrarea, şarpele ce-şi muşcă propria coadă e - în sine -
împreunare sexuală, arătându-i permanenta dimensiune
autofecundătoare dar şi veşnica prefacere a morţii în viaţă,
anume moartea ce iese din viaţă şi viaţa izvorâtă din moarte.
Amintind de imaginea cercului, şarpele e mai cu seamă
dinamica acestuia, adică prima roată, aparent imobilă,
deoarece se învârte pe loc, dar a cărei mişcare e infinită, căci
reîncepe veşnic din sine; animator universal, şarpele
înghiţindu-şi coada nu e numai promotorul vieţii, ci şi acela al
duratei: el a creat timpul, după cum a creat viaţa (a fost
părintele zodiacului, un zeu străvechi, o mare divinitate
cosmografică şi geografică). Şarpe era şi Oceanul care
înconjura lumea. Şarpele a fost spiritul apei dintâi, spiritul
tuturor apelor, de sub pământ, de pe faţa pământului sau de
deasupra. Nenumărate râuri din Asia Mică se numeau Draco;
e şi cazul Mamei Gange - care ştim ce mare importanţă
religioasă are - al Maicii Volga, al oricărui ‘fluviu-zeu’. Ca
divinitate a norilor şi a ploilor fertilizatoare, şarpele îşi
adăuga uneori puterile păsării, atunci având de a face cu
dragonii înaripaţi orientali. Cel mai vechi zeu creator din
lumea mediterană a fost şarpele Atum, care a ‘scuipat’
întreaga creaţie - de la începutul timpurilor - după ce singur s-
a înălţat din apele primordiale; fiind însă singur, textele ezită
în privinţa originii acelui ‘scuipat’: unele spun că a ţâşnit nu
din gura, ci din mădularul şarpelui, care se va fi masturbat
Glykon (aşa a apărut prima pereche de zei, din care s-au născut Gheb
şi Nut, respectiv pământul şi cerul). Isis purta pe frunte cobra
În “Dicţionar de simboluri”, Francezii Alain regală, aşa numita ‘ureus’ din aur pur, simbol al
Gheerbrant şi Jean Chevalier au scris: “Ca şi omul, însă atotputerniciei, al cunoaşterii, al vieţii şi al tinereţii divine;
contrar lui, şarpele se deosebeşte de toate speciile animale. aşa s-a întâmplat şi cu Cibela (‘ureus’ apărea şi ca suport al
Dacă omul se situează la capătul unui îndelungat efort discului solar). Rolul de inspirator al şarpelui a apărut
genetic, trebuie în schimb să plasăm - în mod necesar - limpede în miturile şi riturile privitoare la istorie şi la cultul
16
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

celor 2 mari divinităţi ale poeziei, ale muzicii, ale medicinei ridică valuri de apă ca şi cum ar fi stârnite de vânt. Atunci,
şi mai ales ale divinaţiei: Apollo şi Dionysos (născut Zagreus Fetele de apă ies la suprafaţă, pe coama valurilor, se joacă,
/ ‘Saba-dios’). Ambivalenţa sexuală a şarpelui se traduce - în cântă şi se stropesc cu apă. Îndată ce se sparg valurile, încep a
acest aspect al simbolismului său - prin aceea că e deopotrivă cânta cu glas divin, încet, şi apoi din ce în ce mai tare. Când
uter şi falus; acest fapt e atestat printr-un mare număr de sfârşesc cântecul se afundă, înoată pe sub apă şi ridică la
documente iconografice din neoliticul asiatic, în care trupul oarecare distanţă alte valuri pe care ies, se joacă şi cântă alte
şarpelui (falic în totalitatea lui) e împodobit cu romburi cântece. Dacă sunt văzute de un fecior, acesta, fermecat de
(simboluri ale vulvei)”. (Este de reţinut ceea ce se ştia în N frumuseţea trupurilor şi cântecelor, încearcă să le atingă cu
Gyagar / Indiei, anume despre pasărea Garuda, că se hrănea mâna. Atunci fie că se scufundă pe fundul apelor, fie îl îneacă
cu şerpii Năga; o altă pasăre ce distruge şerpii e barza). pe băiat. Dunărea şi afluenţii săi au unit locuitorii din lungul
şi de pe malurile lor. Cel mai arhaic procedeu de traversare a
râurilor a fost căutarea vadurilor de apă. Vadul este acea
porţiune a râului unde panta de scurgere se micşorează, valea
se lărgeşte, iar apele scad în adâncime putând fi trecute de om
cu piciorul, călare pe cal sau cu carul tras de vite. Indiferent
în ce direcţii se orientau drumurile de comerţ, acestea se
strângeau mănunchi la vadurile importante ale râurilor.
Simţul de prevedere al românului de a trece o apă în siguranţă
găseşte deplină acoperire în expresia: ‘Mai bine mergi o zi în-
treagă în lungul râului, decât să te îneci dimineaţa’. Românii
au găsit ingenioase soluţii de construire la repezeală a
podurilor şi podeţelor peste ape. Procedeul simplu şi eficient
de a tăia un copac lung şi a-l sprijini pe cele 2 maluri ale
râului pentru a obţine o punte de picior este întâlnit şi astăzi
în majoritatea satelor de munte, deal şi podiş. Între trecutul
apei cu luntrea şi podul adevărat a fost o fază intermediară,
podul umblător, o podişcă sprijinită pe câteva luntre mişcată
de la un mal la altul. Podul plutitor, numit de popor corabie,
supravieţuieşte până spre zilele noastre. El deservea nevoile
În arealul Pontic, debutul Anului Piscicol a fost fixat
locale de transport ale sătenilor şi putea fi uşor demontat în
de 17 III, odată cu celebrarea Zilei Peştelui. În “Atlasul
caz de pericol. Cârmaciul acestei corabii era podarul. Acesta
etnografic român” din 2003, Dr. Ion Ghinoiu a scris despre
trecea de pe un mal pe altul al râului oamenii plecaţi la munca
“Civilizaţia piscicolă” existentă din Epoca Pietrei în spaţiul
câmpului, carele încărcate cu bucate şi fân, vitele la păşunat.
Românilor: “În paralel cu marea extindere a civilizaţiei
Nu este exclus ca peste râurile care taie chei, cu văi
lemnului şi lutului, în Delta şi Bălţile Dunării şi pe afluenţii
abrupte şi adânci, să fi existat, aşa cum spun legendele,
săi s-a dezvoltat peisajul etnografic piscicol. Abundenţa
poduri din piei de animale”.
peştelui, păsărilor de baltă, a stufului se reflectă în ocupaţia
principală a oamenilor (pescuitul), în sistemul de alimentaţie
al oamenilor, în utilizarea stufului ca material de construcţie,
în mijloacele de transport pe apă, în folclorul, obiceiurile şi
credinţele legate de apă şi de peşte. Deşi s-a restrâns neîncetat
prin înaintarea terenurilor arabile în zonele inundabile din
lungul Dunării şi râurilor importante, peisajul piscicol,
material şi spiritual, este încă bine conservat. Un exemplu îl
oferă Calendarul popular care numeşte ziua din 17 martie
Ziua Peştelui. În această zi, când se zbate peştele în apă
înainte de depunerea icrelor pentru înmulţire, pescarii nu
ieşeau la pescuit, ajunau sau prindeau un peşte mic, îl
descântau şi îl mâncau crud. Reprezentarea mitică feminină
stăpână a apelor, care se face văzută pe ape numai pe timp de
noapte, este numită Ştima apei. Ca statură, este înaltă şi
îmbrăcată în alb, cu sâni imenşi pe care îi dă pe spate. Poate
să apară şi ca sirenă: jumătate femeie şi jumătate peşte. Pe
vreme rea şi în nopţile cu lună iese la suprafaţa apei, se
scaldă, se scutură şi umblă pe uliţele satului ca un nor: ‘Dacă-
i dai pace, nu zice la nimeni nimica, dar de nu, te muţeşte, te
sluteşte. Umblă până la miezul nopţii, când încep cocoşii a
cânta. Ea trage pe om la înec zicând: Ceasul a sosit / Omul n-
a venit!’ Fiicele Ştimei apelor curgătoare sau stătătoare se
numesc Fetele de apă. Partea de sus a corpului este o femeie
cu părul despletit, partea de jos coadă de peşte. Neîntrecute în Cauza primului diluviu / Potopul Pontic a fost
frumuseţe, cu aripi albe în loc de mâini, Fetele de apă ar fi pământeană / terestră: un cutremur Anatolian în secolul
inventatoarele cântecelor. Înainte de a începe a cânta, se LXVIII î.C. (cei mai riguroşi specialişti au fixat pentru acela
anul 6777 î.C.); cauza celui de-al doilea diluviu / Potopul
17
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

biblic a fost cerească, în secolul XXXII î.C., prin căderea din astronomului Garga, cea a locației sale, respectiv Bazinul
cer a unui corp - rupt în bucăţi la intrarea în atmosferă - cu Ghagar (GhaGar / Gar-Gha) și cea a Țării sale India, adică
impact pe toată planeta (cei mai riguroşi specialişti au fixat GyaGar = GarGya în 2014, academicianul Indian Phunchok
pentru acela anul 3123 î.C). Înaintea primului Potop a fost Stobdan a scris că “Gyagar a fost denumirea Țării Sfinte
Era / Timpul de Aur; între primul şi al doilea Potop, a fost India”. Schimbările climatice provocate de bucăţile acelui
Era / Timpul de Argint: după cel de-al doilea Potop, a început corp ceresc - de exemplu, Epopeea “Ramayana” a consemnat
Epoca Bronzului (ambele Ere precedente celei a Bronzului - că în India au căzut sute de fragmente meteorice, după care a
de Argint şi de Aur - au aparţinut Epocii Pietrei şi au fost fost o ploaie diluviană - au fost urmate de schimbări istorice
separate între ele de primul Potop / diluviu, întâmplat datorită pe glob (în America au fost reţinute amintiri despre Potopul
creşterii brutale a apelor după vremurile glaciare, în timpul biblic iar în centrul Americii - după 9 ani de la impactul
topirii calotei polare, fapt ce a inundat cuva Mării Negre; Era asteroidului - Mayaşii au pornit calendarul); în lucrarea
de Aur a fost solară / sub semnul soarelui iar Era de Argint a “Etimologii” 14:6, Sf. Isidor - “Doctor al Bisericii” - a scris
fost lunară / sub semnul lunii: înaintea Potopurilor a fost ce se știa pe atunci, la vremea sa (era secolul VII): “după
paleoliticul / Epoca Pietrei cioplite iar între cele 2 Potopuri a diluviu, globul a fost într-o noapte continuă, timp de multe
fost neoliticul / Epoca Pietrei şlefuite, căci Potopul 1 a luni; unul dintre primele locuri de pe întreg Pământul
încheiat îndelungatul paleolitic şi a declanşat neoliticul iar bucurându-se de ivirea razelor solare a fost Insula Delos,
Potopul 2 a încheiat îndelungata Epocă a Pietrei şi a declanşat centrul Arhipelagului Cicladelor” (o inundație - chiar și foarte
Epoca Bronzului (neoliticul a durat între Potopul 1 şi Potopul mare - nu e nicicum însoțită de întuneric așa de îndelungat,
2). Reţinerea mitică a 2 fenomene similare - cu genericul de deci fenomenul reținut ca diluviu / potop a fost într-adevăr
Potop - însă din cauze diferite, nu a dus la compararea ceva deosebit). Producerea valurilor uriaşe de tip “tsunami” a
legendară, căci între ele au fost mai mult de 3 milenii şi dus la formarea de dune tipice pe ţărmurile Madagascarului şi
jumătate (iar un mit îşi pierde forţa după circa 3 milenii, Australiei, în N Golfului Persic fiind inundată zona joasă a
rămânând în istorie doar ca valoare documentară); al doilea celor 4 Râuri biblice găzduind Paradisul (alimentând atât
Potop a fost înregistrat şi pe o scară mai largă decât primul mitul Potopului descris de Epopeea eroului Sumerian
Potop, deoarece nu numai că s-a produs mai recent istoric - Gilgameş, adică Ghirga “moşul” - însemnând Gherga din
de exemplu scrierile fiind deja mai răspândite - ci şi pentru că vechime, notat Ghilga-meş, prin frecvent folosita suprapunere
a urmat unui fenomen ceresc vizibil pe toată planeta (şi nu lingvistică “L” peste “R” - cât şi celelalte relatări despre
simţit doar direct de către cei afectaţi teluric în primul caz, inundaţii neaşteptate); de altfel, bucăţi din acel corp ceresc au
datorat cutremurului Anatolian). Povestea lui Phaeton din căzut atunci până în centrul Australiei, la Henbury 24,34 lat.
Bazinul Dunării poate fi în legătură cu căderea cometei la S, 133,08 long. E, în Lacul Umm al Binni 31,14 lat. N, 47,06
declanşarea primului Potop, însă al doilea Potop are evidenţe long. E din Irak - pe atunci Kurgal / Sumeria - dar şi în Egipt,
mai categorice legate de cer, ca declanşator (riguros probate la Kamil 22,01 lat. N, 26,05 long. E (în S Căii Ghirga), etc. /
ştiinţific). Textele Sumeriene care reproduceau surse ce erau probabil şi în Marea Neagră, provocând revărsarea furioasă a
“vechi înscrisuri, ale înţelepţilor dinainte de Potop”, aminteau apelor în Marea Egee notată de Diodor din Sicilia,
prima catastrofă ca fenomen brusc / scurt, de pildă sub forma: alimentarea catastrofală diluviană datorându-se şi imenselor
“În acea zi, în acea zi de demult / În acea noapte, în acea ploi ce au urmat: asteroidul încins de frecarea cu atmosfera s-
noapte de demult / În anul acela, în anul acela de demult / a rupt - astronomul Garga din India a observat 3 mari părţi,
Când a avut loc Potopul”. Privind a doua catastrofă, un bucăţile mai mici fiind mai multe - majoritatea căzând în ape
asteroid căzut în 29 VI 3123 î.C. - datare conformă (căci sub o treime din suprafaţa planetei “albastre” e uscat),
Planisferei Sumeriene / ce făcea parte din ciclicul roi al producând evaporări masive, dereglându-se umiditatea
Tauridelor, adică al “stelelor căzătoare”, sub observaţia generală, rezultând ploi serioase. În Orientul Mijlociu, cel de-
astronomilor Garga din N Indiei = Gyagar încă din mileniul al doilea Potop - spre deosebire de primul diluviu, cauzat
VI î.C. - a atras la sfârşitul mileniului IV î.C. un climat rece şi terestru - a fost considerat ca un cataclism ceresc din cauza
uscat, accentuându-se efectele Oscilaţiei Piora, de reducere a păcatelor, Vechiul Testament indicând în “Facerea” /
energiei solare (efectele asteroidului s-au resimţit până pe “Geneza” când a avut loc Potopul biblic (calculele biblice au
Masivul Kilimanjaro, dovezile fiind imortalizate şi acum în dat de asemenea mileniul IV î.C., ca şi cel indicat de “Su-
gheaţa celui mai înalt vârf African şi s-a simţit până în N Meri” / Sumerieni ori de măsurătorile ştiinţifice recente).
Indiei - astfel acolo debutând actuala “Eră Întunecată” - Gherga a supravieţuit primului Potop (cel din secolul LXVIII
printre altele favorizând unirea Egiptului sub cârmuirea î.C. / când cuva Mării Negre a fost inundată), dovada fiind -
Dinastiei Gherga a primilor faraoni, ducând în V Anatoliei la pe fondul agrar al secolelor ce au urmat imediat - cultura
întemeierea de către Ghergari a puterii maritime a Troadei / centrată în Banat şi acoperind regiunile învecinate, care sub
Troiei 39,58 lat. N, 26,13 long. E / Turcia, la înfiinţarea în S patronajul Zeiţei Ghirghe / Marea Mamă a instaurat pe glob
Britanic a Observatorului Gargaros / ulterior numit premierele mondiale atestate ale scrisului și metalurgiei.
Stonehenge 51,10 lat. N, 1,49 long. V, ş.a.); e documentat de Dinaștii Gherga au cârmuit atât Imperiul Atlant, cât şi ceea ce
mulţi savanţi că la timpul căderii acelui asteroid, în Oceanul a urmat imediat, anume Vechea Civilizaţie Europeană.
Indian evenimentul a fost cu impact uriaş, ce a produs Biblicul Noe, în străvechiul limbaj, era “cel Nou”, la fel cum
craterul Burckle 30,51 lat. S, 61,21 long. E în răsăritul Insulei Novac - care anterior istoric a făcut uriaşa brazdă megalitică
Madagascar, la 3800 metri adâncime, cu diametrul de în spaţiul Român - era “cel Nou” (spre deosebire de Novac
aproape 30 km: acolo a căzut partea principală a corpului “cel Bătrân”, menţionat de o baladă Română ca posesorul
ceresc, astronomul Garga din Bazinul Ghaggar al Gyagar / măştii Mătuşii / Medusei Gorgona, probabil însuşită după
Indiei - primul astronom atestat din lume - consemnând că a Potopul precedent de la Amazoanele faţă de care s-a
fost “Trişira” (divizat în 3 părţi). Tot tridimensional poate fi delimitat, în calitatea de precursor patriarhal); e de observat
văzută onomastica Ghergară implicată, anume cea a numelui că în preistorie - atunci când lumea străveche era substanţial
18
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

înlocuită - liderii reformatori erau consideraţi cu apelativul de (care a fost în Egipt) şi de vechii Greci ca Dios / Dionisie,
“noi” (astfel încât aşa se poate înţelege mai bine calificarea crescut în Nusa / Nysa: Dio-Nus. Suidas l-a notat Nannacus,
de “Nou” la Noe sau Novac, în timpurile istorice de apoi - de Ştefan din Bizanţ l-a notat Annacus iar Eusebiu l-a notat
pildă la Evreii vechi - Noe căpătând înţelesul de Inachus, sub forma că ‘prinţul Telegon - fiul păstorului Orus /
“mângâiere”). însemnând Soare - era al şaptelea descendent din Inacho’.
Ritul din Cariana Magnezie de pe Meandru (însemnând
aşezarea ‘Manilor’ / ‘oamenilor’, nume datorat exprimării
guturale ca ‘Magni’) era ‘Mania Arkaeus’, acelaşi pentru Noe
de pe Arcă, astfel provenind şi conceptul de ‘arhaic’. Vechea
denumire pentru râu era Dă-Nu - apa lui Noe - aşa cum sunt
cele din Europa de la Dunăre în Nord (ca Nistru şi Nipru) ori
cum sunt cele din Africa de Nord (ca Nil şi Niger)”. Regele
Ghilga-meş în vizita sa la Marea Neagră a fost primit şi a
discutat cu bătrânii din familiile supravieţuitoare ale celui de-
al doilea Potop (cel din secolul XXXII î.C.); de altfel, e de
remarcat că având asemenea ascendenţă - inclusiv divină -
din Epoca Pietrei, Gherga s-a impus şi în perioadele
următoare, de-a lungul mileniilor confirmând uman ceea ce
era ştiut ca rezervat doar ne-umanilor / Zeilor, adică
nemurirea: neamul şi numele Gherga există şi azi. “Originea
Gherga” tratează primul diluviu - de la sfârşitul glaciaţiunii,
când s-a format Marea Neagră - ca Potopul “Pontic”, cazurile
de referinţă la ulteriorul diluviu (când deja Marea Neagră
exista cu aproximativ conturul actual) în lucrare fiind
precizate în mod distinct, cel de-al doilea Potop indicat ca
“biblic”; ambele evenimente diluviene au avut câte un erou
Ghergan, deoarece malurile Pontului erau populate de
Gherga, de exemplu la primul diluviu / Potop fiind eroul
În 1747, savanţii Britanici conduşi de George Sale Gheorghe cu piroga reţinut de poveştile cu “dulf” / duh iar la
au afirmat în “Istoria universală” că “primul conducător al doilea Potop fiind Dardan, cu arca (ei n-au fost lideri
menţionat de Frigieni a fost pre-diluvianul Nannacus - singuratici, ci au fost însoţiţi de neamurile Gherga şi de
Annacus / Cannacus - care avea vârsta de 300 de ani la Potop anturaje: cei care le-au perpetuat poveştile). Aşadar - după
iar post-diluvian, familia domnitoare în Frigia a fost cea cum ploaia diluviană la al doilea Potop a fost cauzată de
Gordiană, avându-l ca prim rege pe Gordius, care a întemeiat turbulenţele atmosferice apărute din cauza căderii corpului
capitala Gordium” (cei 300 de ani lunari - prin divizarea la 12 ceresc (mare parte în Oceanul Indian), incandescentele bucăţi
/ numărul lunilor dintr-un an solar - au fost de fapt 25 de ani evaporând mari cantităţi de ape, ce condensate s-au precipitat,
solari: atât era vârsta pre-diluvianului “An-nacus” / “Inacus” - însoţind mişcările nivelului Mărilor - “Lumea Veche” a fost
ori Nus / Noe - primul dintre liderii știuți de către Frigieni). terminată; Era / Timpul de Argint a încheiat Epoca Pietrei: de
Este de observat că post-diluvian, legendarul Phrixos - fiul atunci încoace au trecut peste 5 milenii şi omenirea a parcurs
nimfei norilor - a fost cel care a dus Cerga / Lâna de Aur în Epoca Bronzului - Epoca Fierului - Antichitatea - Evul Mediu
Gorghis / Kolkis, el putând fi eponimul Phrygiei / Frigiei: - Epoca Modernă. Pentru cei din Bazinul Mării Negre, primul
Ținutul preoţilor Geii / Marii Mume a Pământului, zona diluviu - peste josul Lac Pontic - a fost realul Potop; pentru
Anatoliană mai fiind ştiută în mare vechime şi ca Afriki / ei, al doilea diluviu / Potop a fost cataclismic mai mult în
“Af-riki”, onomastica similară fiind şi la Ifriqi / “If-riqi” - sensul unei mari inundaţii (ce a dus la revărsarea apelor
primul nume al Tunisiei - respectiv Africa; autori Romani ca îndeosebi în Bazinul Mării Egee): ploaia ulterioară impactului
Ovidiu, Tacit, ş.a. au consemnat că în drumul lui Phrixos spre asteroidului a fost cea decisivă în Potopul 2 (după cum au
Caucaziana Gorghis / Kolkis cu Cerga / Lâna de Aur, Helle - notat Biblia, Diodor Sicul, etc., că a umflat apele). Cauzele
sora sa geamănă - a căzut în apa Dardanelelor şi a murit, de diluviilor (la primul pământeană, prin cutremur şi inundare
atunci Strâmtoarea fiind ştiută după numele ei ca HellesPont. iar la al doilea cerească, prin asteroidul ce a lovit relativ rapid
Popular, Frigii / Frigienii - din Frigia / Anatolia - şi urmaşii şi ploaia îndelungată) au consolidat consecutiv credinţele în
lor Europeni, au fost numiţi Frânci (cu aşa denumire de marile puteri supranaturale - din perechea primordială Gher-
Frânci fiind până la Francezii actuali / foşti Gali Antici, Ga / Gherga - întâi în Zeiţa terestră, Mama Pământului
cârmuiți la începutul Medieval de Germanicii Franci Ghirghe / Kirke, apoi în Zeul ceresc: cu multe apelative, până
proveniţi din Frigia, ce Antic a fost Galia Anatoliană); după la Dumnezeu / fără nume propriu. De aceea, în Bazinul Mării
Războiul Troian din Frigia a fost o emigrație semnificativă și Negre Marea Zeiţă era în legătură cu apele (Ga / Ka - care îl
în N Italic - ca de pildă în jurul Veneției - cei de acolo fiind avea ca bărbat pe Ra / An - a devenit Rhea, uneori şi temută
de asemenea denumiți Frânci (“Dicționaru Limbii pentru răutatea ce o putea avea, ca “rea”) iar apoi - după
Românești” de Dr. Augustin Scriban din 1939 a indicat primul “val” Kurgan / al acelor Ghergani care au domesticit
despre Frânc: “European de rasă Latină, mai ales Italiană”). caii - au mai fost 2 “valuri” Ghergane / Kurgane: cel care a
Cercetătorul Englez Jacob Bryant 1715-1804 (analizând încheiat Epoca Pietrei (datorită celui de-al doilea diluviu /
mitologia) a comentat că “adevăratul nume oriental al Potop) şi curând după acela, ultimul “val” Gorgan / Kurgan -
supravieţuitorului Potopului, ştiut de Chaldei ca patriarhul de la începutul Epocii Bronzului - pentru consolidarea
Noe, era Naus - Noas / Nous - interpretat de Anaxagoras patriarhatului, inclusiv a credinţei axate pe Tatăl Ceresc.
19
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

mai obscură vechime în proprietatea Frigienilor, întocmai


după cum imaginea din Peninsula Taurică / Crimeea se afla în
posesiunea Pelasgilor din Capadochia (după cum spuneau
dânşii). Când Roma ajunse la putere - şi-şi ridică capul peste
lumea subjugată - preoţii consultând oraculele Cărţilor
Sibiline cetiră acolo, după cum se spune: ‘Mama lipseşte, te
invit Romane să cauţi pe Mama şi când va veni s-o primeşti
cu mâini curate’. Însă părinţii Romei nu sciură cum să
interpreteze acel oracul misterios: ce fel de mamă lipsea şi
unde s-o caute, ei nu sciau; tradiţiunea se pierduse. Spre acel
scop, Senatul decise a se consulta Oraculul lui Apolo din
Delphi şi de acolo li se răspunse să aducă pe Mama care se
afla pe Muntele Ida. Romanii au trimis o legaţiune în Asia
Mică - ca să le aducă simulacrul cel celebru al Mamei mari de
pe Muntele Ida - şi când regele Atal le-a predat chipul cel
vetust al zeiţei, dânsul le adresă următoarele cuvinte: ‘Pleacă!
Tu vei fi şi de aci înainte a noastră. Frigia este leagănul
eroilor Romani’ (Ovidiu, ‘Faste’ 4:259). În părţile din Nordul
Istrului şi ale Mării Negre, cultul divinităţii telurice - sau al
Mamei mari - a fost preponderent încă din cele mai depărate
timpuri pre-istorice. Sanctuarele şi templele acestei zeiţe
În “Dacia preistorică”, savantul Nicolae Densuşianu purtau în Antichitatea Greco-Romană numele de ‘Matroum’,
a studiat principalele divinităţi, notând despre Rhea (sora şi adică loc sacru, dedicat cultului religios al marii divinităţi,
soţia Timpului / Cron): “Pe când Cron / Saturn în religiunea numită Mama zeilor; această numire de ‘Matroum’ - ce era
ante-homerică era considerat ca personificarea fiinţei considerată de arhaică încă din timpurile lui Pausania 5:20 -
supreme a cerului, Rhea reprezenta divinitatea pământului; se prezintă pe teritoriul de odinioară al Daciei sub forma
numele de Rhea în vechia limbă Pelasgă era numai un simplu poporală foarte veche de Motru, originea acestui termin fiind
apelativ, având înţelesul de regină (în forma masculină, incontestabil anterioară dominaţiunii Romane. Motru este şi
cuvântul ‘Raiu’ cu înţelesul de ‘împărat’ s-a mai păstrat în astăzi numele unui însemnat râu şi numele unei mănăstiri
unele cântece eroice Române). Acelaşi cuvânt sub forma Ra / situată în judeţul Gorj; sunt urme istorice preţioase că odată
rege îl aflăm în terminologia hieratică a Egiptenilor, în această vale frumoasă şi fertilă a Motrului au existat
moştenită de la vechii Pelasgi, cari se stabiliseră în neolitic pe diferite Matrouri, un cult religios înfloritor al divinităţii
şesurile Nilului (Ra - regele zeilor şi al oamenilor, domnul binefăcătoare Pelasge, Mama zeilor, personificarea
cerului şi pământului - era adorat în Egipt). În cultul oficial pământului (pe ‘Tabula Peutingeriană’, în această regiune
Roman, Rhea avea apelativul de ‘regina’ (Macrobiu în este însemnată staţiunea Amutria = Ad Mutria, forma plurală
‘Saturnalia’ 1:12); ea era în general considerată ca zeiţa de la Matrium). Acolo unde astăzi se înalţă pe nişte ruine
agriculturii, a viticulturii, ca întemeietoarea aşezărilor (în Turnul de la Severin se construise în timpul dominaţiunii
acea calitate având numele de ‘Mater Turrita’, conform lui Romane un portic pentru comercianţi şi călători, dedicat
Vergiliu în ‘Eneida’ 7:785, Ovidiu în ‘Faste’ 4:219, etc). Cu Mamei mari, o probă că pe lângă acea colonadă a existat în
deosebire însă Rhea era venerată ca ‘Mama munţilor’ (Diodor timpurile Romane un târg şi un templu renumit, consacrate
Siculi 3:58), ca domnind peste codri, văi, izvoare, ca marii divinităţi a păstoriei şi agriculturii. Aceleaşi urme de
divinitatea protectoare a păstorilor, turmelor şi stăpâna temple şi sanctuare vechi dedicate Mamei zeilor se prezintă şi
animalelor sălbatice. În acea calitate, Mamei mari sau Rheii îi în regiunea cea admirabilă a Oltului, atât în pădurile sale de
erau cu deosebire consacrate înălţimile munţilor, izvoarele, brazi, cât şi pe luncile sale cele nesfârşite; aici aceste
râurile (Pausania 8:44) şi pescerile. Simulacrele ei primitive sanctuare purtau la populaţiunea pastorală şi rustică numele,
existau pe piscurile munţilor încă din timpurile ce trec peste unele de Motru şi altele de Mamu: templul cel mai important
toată memoria. Cultul Mamei mari sau al Rheii a fost în al Mamei zeilor se vede a fi fost acela de la Gura Motrului, la
preistorie în mare onoare pe Muntele Ida de lângă Troia, unde Mamu (în judeţul Vâlcea) acum fiind o mănăstire de maici”.
ea se şi numia ‘Mater Idaea’ (Cicero 2:9, Livi 29:10, Lucreţiu
2:612); toate extremităţile acelui munte au fost în Antichitate
consacrate divinităţii Mamei mari. Troianii şi Frigienii - cari
locuiau lângă Muntele Ida - venerau cu deosebire pe Rhea,
căreia îi făceau orgii (şi pe care o numiau Mama mare iar
după diferitele localităţi - unde se aflau sanctuarele sale - ea
purta numele de Idaea, Pessinuntica, Cybele, etc. / Strabon X
3:12). Ca divinitate a munţilor şi agriculturii, Rhea sau Mama
mare a fost una din cele mai adorate şi populare figuri în
religiunea triburilor Pelasge imigrate în Peninsula Italică; în
particular, Rhea era considerată ca ‘Mama’ sau ‘Născătoaria
poporului Latin’. Cărţile Sibiline, a căror origine se reducea
la cele mai vechi timpuri ale statului Roman, conţineau o
tradiţiune arhaică cu privire la simulacrul cel sfânt şi făcătoriu
de minuni al Rheii sau al Mamei mari, care ajunsese din cea
20
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

“Suida a conservat o preţioasă notiţă istorică despre protectoare - a avut la diferiţii Pelasgi diverse epitete, după
începutul Cultului Mamei mari la Atena: ‘Metra-Gurtes locurile unde se aflau sanctuarele sale mai renumite; de pildă,
călătorind în Atica a iniţiat acolo femeile în Cultul Mamei pe teritoriul Troiei era venerată ca ‘Mater Iliaca’. Sub numele
zeilor (după cum spun acei locuitori); pe acela, Atenienii îl de ‘Dacia’, Rhea sau Mama mare apare adorată la Nordul
precipitară într-o adâncime şi-l uciseră. Dar curând după Istrului în timpurile dominaţiunii Romane; pe una din
aceea urmă o epidemie şi oraculul îi dojeni, ca să reconcilieze inscripţiunile Romane de la Deva, ea este amintită ca
sufletul celui decedat. Atunci ei construiră pe locul unde au divinitate sub numele de ‘Terra Dacia’ iar locul ei de onoare
ucis pe MetraGurtes o curie şi împrejmuind-o, au consacrat-o este imediat după Zeus / Jupiter. În ce priveşte reprezentarea
Mamei zeilor iar lui MetraGurtes îi ridicară o statuie şi iconică a Mamei mari numită ‘Dacia’ sau ‘Terra Dacia’, ea
adâncimea o umplură cu pământ. Acel Matrou a fost apare pe o monedă din anul 112 figurată cu căciula naţională
întrebuinţat apoi pentru depunerea şi conservarea legilor’. Dacă pe cap: în mâna dreaptă ţinea spice de grâu iar în stânga
Numele de MetraGurtes nu era personal, ci o numire etnică, un sceptru imperial decorat în vârf cu figura unei acvile;
după locul de unde era originar acel propagator sau preot al lângă ea stăteau 2 copii, din cari unul îi oferea spice de grâu
Mamei mari (Cecrops - cel dintâi rege al Aticei - despre care iar celălalt un strugure, atribute ale Mamei mari, ca zeiţă a
Macrobiu spunea că a consacrat un altar acolo Rheii şi lui agriculturii şi viticulturii (şi cari totodată indică şi fertilitatea
Cron - a fost unul din eroii Pelasgi de la Istru). Pe pământului Daciei). Este foarte importantă această monedă:
monumentele Antice divinitatea Pământului sau Mama zeilor încă din timpul împăratului Traian se vede reprezentată
era de regulă reprezentată şezând pe tron, ca o matroană sau divinitatea ‘Dacia’ în formă oficială cu onoruri politice şi cu
domnitoare (regină, Rhea) iar uneori era înfăţişată pe un car atribute telurice, tronând pe Carpaţi cu sceptrul imperial în
tras de lei. Rheii sau Mamei mari îi era consacrat şi bradul, mână ca divinitatea protectoare a acestei ţări şi ca ‘Mamă’ a
ce-l mai vedem şi astăzi figurând ca un ornament viu pe lângă locuitorilor, cari sub forma a 2 prunci (Dacia superior şi
intrările şi altarele bisericilor din România, simbol dispărut al inferior) îi aduceau primiţiele din recoltele lor; e foarte
unei religiuni dispărute pastorale-montane. Simulacrele probabil că în ultimul mare război dintre Romani şi Daci - la
primitive ale Mamei mari - ce au existat odată şi în parte mai asaltul Sarmisegetuzei - divinitatea ‘Dacia’ a fost evocată.
există şi astăzi în Carpaţi - poartă, în general, numele de După cum Cronos în legendele vechi era numit ‘Dokius filius
‘Babe’ (singular ‘Babă’). Originea acestei numiri este foarte Caeli’ - adică ‘Dokiu, fiul Cerului’ - tot astfel sora şi soţia sa
veche. Sensul primitiv al cuvântului ‘babă’ în limba Română Rhea apare adorată în cultul public sub numele de ‘Dacia,
este ‘bunică’ sau ‘mamă mare’; acest termin exista şi în limba ‘Terra Dacia’ şi ‘Dacia Augusta’: ea era una dintre cele mai
poporală întocmai ca şi ‘tată’ şi ‘papă’ (moş). Întocmai după importante divinităţi ale Europei orientale. Rhea sau Mama
cum Cron/os - venerat ca părintele zeilor - era numit ‘Moşul’, mare adorată de Pelasgii din Nordul Dunării de jos apare şi în
tot astfel şi Rhea, divinitatea supremă feminină, era legendele şi în cântecele poporale Române numită ‘Dochia’ şi
considerată ca Mama mare comună zeilor şi a genului uman. ‘Dochiana’. ‘Baba Dochia’ a ieşit pe la începutul primăverii
După cum înălţimile cele mai maiestuoase ale Carpaţilor au prea de timpuriu cu oile la munte, a fost îngheţată şi apoi
fost odată consacrate divinităţii supreme a cerului, lui Cronos, prefăcută în stană de piatră pe munte; aproape toate imaginile
sub numele de Tatăl, Tatra, Tartar / Tartaros, Manea, Moşul, primitive feminine - sculptate prin stâncile Carpaţilor - sunt
Popău / Papaeus, tot astfel un număr considerabil de culmi, considerate de popor că reprezintă pe ‘Baba Dochia’. Cele
pesceri şi piramide naturale ale Carpaţilor au fost dedicate dintâi zile ale lunii lui Marte sunt numite la poporul Român
odată Cultului Mamei mari ca Terra Mater, sub numele de ‘zilele Babei Dochia’ ori ‘zilele Babelor’. În colindele
Tatoiă, Matra, Mamă, Tărtăroiă, Mănesă şi Păpuşă (forma Române - aceste cântece poporale semi-religioase - ea este
feminină de la Papaeus); Mama mare ca divinitate a celebrată şi astăzi sub numele de ‘Nina Dochiana’ sau
pământului a mai fost adorată şi sub numirea arhaică de ‘Dochiana’ şi înfăţişată ca o virgină foarte frumoasă, ce nu
Popina. În dialectul Grecesc din Insula Tasos ‘pupina’ îmbătrânea; averea ei părintească consta din multe turme,
înseamnă ‘bunică’ sau ‘babă’, acea numire fiind aplicată la mulţi peţitori cerând-o, însă ea refuzând a se mărita ‘până în
Gorganele / tumulele funerare ce se ridicau pe mormintele dalba primăvară’ (aceleaşi reminiscenţe se păstrară despre
persoanelor cu distincţiune. Originea numirii este arhaică. În Rhea sau Cybele şi la populaţiunile Pelasge din Asia Mică).
cultul vechi al triburilor Etrusce aflăm încă urme de adorarea Nu există nici un contrast în aceste 2 genuri de tradiţiuni cu
unei divinităţi ‘babe’ numită Populonia, după caracterul său privire la Baba Dochia cea împetrită şi la Dochiana cea
primitiv identică cu Mama mare (Macrobiu în ‘Saturnalia’ frumoasă. În colindele Române se celebrează tinereţea,
3:11); la Vergiliu în ‘Eneida’ 10:172 ea apare sub numele de frumuseţea extraordinară şi castitatea Mamei mari iar
‘Populonia Mater’ iar pe o inscripţiune din Dacia este legendele se referă la a doua parte a vieţii sale, în particular la
amintită ca zeiţă naţională suverană sub numele de ‘Regina apoteoza sa. (Dochia sau Dochiana din legendele şi din
Populonia Dea Patria’. Pe monumentele istorice ale colindele Române nu au de a face cu martira creştină
timpurilor Romane, Rhea sau Mama mare apare în formă Eudocia: părinţii bisericii, spre a da un caracter creştin
oficială ca o vechie divinitate etnică a Daciei; la început, ea a sărbătorii poporale păgâne din 1 martie - numită Dochia la
fost adorată aici întocmai ca şi în alte ţinuturi Pelasge, sub Istru şi poate chiar în unele părţi ale Asiei Mici - au consacrat
numele de Rhea: de pildă, pe teritoriul Sarmisegetuzei această zi unei martire Libaneze cu numele de Eudocia; e
Romane satul se numea Rhea (înălţimile din apropiere au fost interesantă istoria legendară a acelei Eudocia, Martirologul
consacrate Rheii, divinitatea supremă telurică a lumii înfăţişându-l pe împăratul Traian - cuceritorul Daciei - ca
Pelasge). Mai târziu, Rhea a apărut venerată în Nordul persecutorul Eudociei). Dochia sau Dochiana mai apare în
Dunării de jos sub numele de Dacia şi Terra Dacia, ca tradiţiunile poporului Român şi ca Mama întristată, care-şi
divinitate naţională, ca personificarea pământului ţării. După căuta în toate părţile fiul său iubit, numit ‘Caloian’: acela se
concepţiunile primitive Pelasge, Rhea sau Mama mare - rătăcise printr-un codru şi nemaiputându-se întoarce, a pierit
considerată ca divinitatea naţională binefăcătoare şi acolo”. Poate părea paradoxal, însă “călău” provine din
21
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Caloian, fiindcă aducea frumuseţea întâlnirii cu divinitatea Adunările populare - sau ale instanțelor de judecată - cu rolul
prin practicarea sacrificiului uman, foarte răspândit în Epoca de a chema participanții, aceiași Keryke / Keryx (Românii
Pietrei; de aceea călăul / gâdele era mascat în negru, pe placul având cuvântul “ciraci”) fiind în cazurile de război mesagerii
Marii Mame / Ga. În armonie cu “Valach”, prin cuvântul inviolabili dintre părți iar Parlamentul în Greacă se numește
“gealat” în Română e deopotrivă gâdele dar şi înţelesul pentru Vouli Βουλή, termen rezonând cu “voia” / legea dar și cu
om voinic / violent, gealaţii fiind Uriaşii Potopului (dar şi “bula”, de la așezarea membrilor în cerc.
muscarii suri: un soi de vrăbii ce iernează la S de Sahara, care
sosesc primăvara, obişnuit găsindu-se pe lângă apele joase ale
spaţiului Românesc). Academicianul Romulus Vulcănescu a
analizat “Hidromitologia” Română: “Dulful a fost o făptură
mitică care trăia în Marea Neagră. Pentru pescari şi corăbieri
era inofensiv atâta vreme cât nu-l provocau în vreun fel.
Noaptea ieşea din mare, se plimba pe ţărm şi unde găsea un
măr roşu, îi mânca fructele. Cei care voiau să-i obţină
ajutorul, azvârleau în valuri mere roşii, în semn că solicitau
sprijinul Dulfului, care ronţăind merele azvârlea miezul lor în
valuri înaintea bărcilor, indicând astfel drumul cel bun pe apă.
Întocmai ca o divinitate fluvială, Dunărea îi ajuta pe toţi care
îi solicitau sprijinul. În conştiinţa mitică a poporului român,
Dunărea e înfăţişată atât ca un fluviu sacru, ca o divinitate
acvatică, cât şi ca un hotar mirific. Ca apă sacră şi ca
divinitate acvatică putea asculta, dialoga cu cei care îi cereau
ajutorul dar şi putea apăra şi răzbuna pe riverani împotriva
duşmanilor. Caracterul său sacru de fluviu protector reiese
din legendele, baladele şi poveştile despre Dunăre. Dacă
considerăm Dunărea partea cea mai consolidată din brâul de
ape ce înconjoară România, se impune să subliniem ideea
conştiinţei acestei prezenţe acvatice în concepţia despre viaţă
şi lume a poporului Român. Sacrificiile şi ofrandele se făceau
de credincioşi la marginea apelor şi pe ape. Unele din acele În Era de Argint, fizic fostul nucleu Atlant din josul
sacrificii au fost umane, altele animale şi altele vegetale. Lac Pontic - aflat în N Anatoliei - nu mai era, puternica
Despre sacrificiile umane au rămas unele reminiscenţe moştenire Atlantă fiind continuată prin succesorii din V Mării
folclorice în basmele mitice cu balauri, care cereau anual Negre (Ghirghe din Vechea Civilizaţie Europeană care au
‘vama apei’ sub formă de fecioare. O reminiscenţă veche e utilizat scrisul, începând şi metalurgia, respectând cu
consemnată de sacrificiul pe o apă curgătoare a unei păpuşi în prioritate Muma pământeană), respectiv din E Mării Negre
chip de om - numită Caloian - închipuind o divinitate a apelor (Kurganii din stepa N Caucaziană, care au domesticit caii şi
pentru a îmblânzi ploile şi a rodi semănăturile. Cu apa au ridicat Gorgane, respectând cu prioritate Tatăl ceresc): în
considerată sacră sau consacrată se stropeau locurile, Era de Argint s-au mai dezvoltat 2 Civilizaţii, Ghiengar în
obiectele şi făpturile (umane, animale şi vegetale), pentru a le Mesopotamia şi Ghaggar în Gyagar / N Indiei (ambele Sudice
reda puterea sau pentru a le feri de perfidiile apelor rele; cu ea şi Asiatice faţă de cele 2 Nordice şi Europene). În 1803,
se făceau şi ‘abluţiunile’ sau spălarea rituală: a mâinilor, ca şi Britanicul George Faber - şeful “Colegiului Lincoln” al
a obiectelor sacre - tablete votive, amulete, simulacre de Universităţii Oxford - a scris: “Corespunzător lui Pherekydes,
statuete de zei, semizei şi eroi mitici - ce erau scoase din mama lui Hercule a primit de la Zeus cupa din aur
incintele sacre sau din case şi spălate ritual. La rândul lor, ‘Karkesium’, în formă de navă, tradiţia respectată - pe baza
fidelii erau purificaţi prin imersiune integrală sau numai a analizei făcută de Macrobius - fiind că Hercule a traversat
capului, ca şi prin spălarea rituală a feţei. Cu ajutorul apei se marea cu o navă având forma unei cupe aurite; tradiţia de fapt
practica hidromancia: unii vrăjitori prevesteau viitorul prin relata istoria Potopului, căci Hercule era patronul Arcei. O
divinităţi de apă; vrăjitorii de apă foloseau vase cu apă curată altă cupă ştiută a fost ‘Gaulus’, care - ca şi ‘Karkesium’ -
pentru a ghici în oglinda apei sau citeau în apele liniştite din foarte probabil era în formă de navă; e o conjunctură
fântâni cum şi unde vremuiau ploile şi zăpezilor. Cu apa rezonabilă circumstanţa că pentru Fenicieni cuvântul
lustrală se spălau pruncii la naştere (în creştinism au început ‘Gaulus’ semnifica ‘navă’: galeră. Xenophon a notat că
să se boteze copiii). La nuntă se spălau pe mâini şi pe faţă Arameii ziceau navei ‘Galleris’ iar Ovidiu a scris despre
tinerii cununaţi, se stropeau cu apă nuntaşii pentru a se Cabirii Frigieni - preoţii Cybelei - că se numeau ‘Galli’ ca
purifica nunta. Iar la moarte se spăla cadavrul, se punea apă termen acvatic, legat de arcă (iar ei au dat numele regiunii
într-un vas în camera funerară ca să-şi spele mâinile cei Anatoliene). Prin urmare, devoţiunea faţă de riturile diluviene
îndoliaţi când se întorceau de la mormânt. La apa vie - ce a unei naţiuni - care odinioară era răspândită aproape în
încheia judecata în cete, când cel analizat trebuia să plece să întreaga Europă - a dus la nume ca Gauli, Galaţi, Gali, Celţi,
aducă apă, atunci decizându-se hotărârea, conform obiceiului ş.a. (toate ca flexiuni ale aceluiaşi nume originar).
pământului - recurgeau ‘ordaliile’; amintirea ordaliilor de apă Academicianul Britanic Charles Vallancey a precizat despre
se păstrează direct sau indirect în legende şi basme cu fond Hiperborei că erau chiar cei numiţi Celţi, că Galii erau chiar
mitic”. Ordalia / Gorgaria era Adunarea Gărgară popular cei cuceriţi de Romanii lui Iuliu Cezar, etc.; e posibil ca
ştiută ca “Sfatul Bătrânilor” / “Consiliul Înţelepţilor”; vechii ‘Gallus’ şi ‘Galleris’ să fie în legătură cu Ebraicul ‘Galim’ -
Greci îi numeau drept Kerykes pe cei care proclamau însemnând ‘valurile mării’ - iar Nergal / ‘Ner-Gal’ (idolul
22
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Mesopotamiei) să fi fost în realitate ‘Oceanicul Gallus’: Noe. trăsnetului (dinţii lui fiind fulgere). În India, tridentul a fost
Lui îi era asociată flacăra veşnică a focului - simbolul mai ales emblema lui Şiva, transformatorul lumii şi
soarelui - şi cocoşul, pasărea solară (ca şi Zeului Mercur = nimicitorul aparenţelor. Cei 3 dinţi închipuiau ‘trikăla’ sau
Hermes), Latinii preluând ‘Gal’ pentru solarii Gali. Din ‘timpul întreit’ (trecut, prezent, viitor). Tridentul a fost
‘Gaulus’ a provenit ‘Cula’ pentru uterul păgânei Mari Mame emblema zeului Poseidon, arătând dominaţia sa asupra
iar Venus - dar şi Arca - au fost câteodată numite ‘Colias’ împărăţiei apelor pe care le putea tulbura sau linişti”.
(‘coloniile’ - derivate din Colo-Nus - au fost aşezările post- Delimitările oamenilor păsării Phoenix / Paskunji la
diluviene, integrând riturile comemorative ale Arcei); în S Georgieni - iubind deopotrivă soarele şi vântul - au fost
Troiei era Kolonai întemeiată de Cycnus - nume însemnând geografice faţă de Pont / Marea Neagră, în vechime iubitorii
‘lebădă’ - care a fost pruncul lui Poseidon iar Colchis / soarelui fiind “Su-Meri” / Sumerieni la S şi Saami la N iar
Georgia şi-a primit numele în onoarea Colei / Arcei”. Despre iubitorii vântului fiind Fenicieni la S şi Finici la N
“lebădă” e de ştiut că în vechea Germanică se numea “elbiz”: (etimologia Feniciană și etimologia Finică fiind conectată):
aceeaşi rădăcină lingvistică cu “alb”; lebăda era pasărea Pontul demarca populaţiile respective deoarece a fost
favorită a Hiperboreilor Gherga / respectată până azi ca sacră leagănul strămoşilor acelora; ambele soiuri de populaţii faţă
de exemplu de către populaţia Saami din Karelia. Cola / Kola de Marea Neagră / Pont - din Orientul Apropiat / Mijlociu
- denumirea pentru Arcă - deriva de la Kalî / Ka-Rî (Ga-Ra) (Sumerieni, Fenicieni) iar din Nordul chiar extrem /
apelativul Mamei Gargă, notată în Banat de prima scriere Hiperboreu (Saami, Finici) - reproduceau onomastic
post-diluviană din lume ca Ghirghe, căci avându-l ca partener legăturile ancestrale ale oamenilor lor, iubitori ai soarelui şi
pe Ra, ea patronând Pământul Ga, astfel fiind Gherga; arca vântului, exemple sinonime mai fiind la Marea Mediterană,
“de suflet” - “Ba-arca” / barca - era mai mică iar corabia mai pe coasta Asiatică Liban şi pe cea Africană Libia, pe Râurile
mare. Ca figura tridentului - legendara unealtă de pescuit a Munţilor Europeni, Români în Carpaţi şi Romani în Apenini,
Zeului Poseidon - vechii Greci au inventat litera “Psi” Ψ, Karia în Anatolia (între Marea Neagră şi Marea Mediterană)
simbolul fiind emblematic Dinastiei Rurik (patern genetic şi Karelia între Marea Baltică şi Marea Albă, ş.a.m.d.
“N” ca şi Gherga), a primilor regi Medievali din actuala Distincţiile dintre ele au apărut în neolitic / ultima perioadă a
Ucraină şi Rusie; în prezent, acela - tridentul lui Poseidon - Epocii Pietrei şi s-au conturat în Epocile Bronzului şi
constituie stema Ucrainei (în urmă cu peste un mileniu, a fost Fierului, fixându-se Antic iar geografic, nominalizările lor -
sigiliul regelui Vladimir din Dinastia Rurik - genetic patern în general, cronologic - au fost de la E spre V; e interesant că
“N” ca Gherga - care din Kiev a introdus creştinismul în centrul Europei - ca o rezonanță - vântul cald se numește
bizantin printre supuşii săi): “foehn”. Istoricul Roman Tacit în anul 98 a scris în
“Germania” 46: “Stau la îndoială dacă trebuie să număr
printre Germani sau printre Sarmaţi triburile Peucinilor,
Venedilor şi Fenilor, deşi Peucinii - pe care unii îi numesc
Bastarni - după vorbă, port, aşezare şi felul locuinţelor,
trăiesc ca Germanii. Venedii au luat multe din obiceiurile
Sarmaţilor; căci, câţi codri şi munţi se ridică între Peucini şi
Feni, pe toţi îi cutreieră cu hoţiile lor”. Prin Venedi - nume
sugerând “venirea” lor inclusiv în Pomerania / regiunea de la
gura Fluviului Vistula (cu izvorul în Carpaţi şi vărsarea în
Marea Baltică), similar cu cel de Veneti / al celor “veniţi” în
laguna Veneţiei sau de Gauli Veneti din Bretania / Peninsula
din NV Francez unde aveau capitala Gwened 47,39 lat. N,
2,45 long. V - se înţelegeau pe atunci unii Geţi de la Pont care
s-au refugiat îndeosebi printre Baltici din cauza asaltului
Romanilor (ei revenind / întorcându-se în spaţiul natal relativ
curând istoric, ca Goţi), agresiunea Romană începând cu
Dobrogea / regiunea Getă de la Pont, acolo Delta Dunării
fiind populată de Peucini; prin Feni au fost notaţi strămoşii
Finicilor / Finlandezilor de la Marea Baltică, acolo regiunea
Karelia - întinsă până la Marea Albă / Oceanul Arctic - fiind
cea populată de Saami, populaţia cea mai densă genetic
patern Gherga din Europa (spre comparaţie, tot până atunci
Karia / Caria din Peninsula Anatoliei era documentată deja de
izvoarele istorice ca “Ţara Gherghiţilor”). De altfel, în secolul
XX cercetători ca Ivan Duridanov, Dr. Harvey Mayer, ș.a. au
studiat legăturile dintre Traci și Baltici, argumentând
lingvistic evidențele respective. La mijlocul secolului II -
după cucerirea unei părți a Daciei de către Romani -
geograful Antic Ptolemeu 3:5 a scris că la marginea Sudică a
Sarmației, pe Valea superioară a Fluviului Vistula (lung de
Stema Ucrainei 1047 km, ce izvorăște în împăduriții Munți Beskizi / “Bes-
kizi” din Carpații Nordici și curge prin Polonia până în
În “Dicţionarul de simboluri” stă scris: “Tridentul a Pomerania, unde se varsă în Marea Baltică) încă trăiau Finici,
fost o emblemă solară (dinţii lui fiind raze) şi un simbol al notați “Phinnoi”: erau Hiperboreii care pe atunci - spre
23
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

sfârșitul Antic - se aflau la hotarul de miazănoapte al Daciei, circa 11% dintre Europence aparţin acestui prim grup genetic
înainte de a se retrage pe malurile celor mai mari Lacuri din feminin (care a apărut în timpul Neandertalilor):
Europa, în Karelia / răsăritul Baltic (împreună cu ceilalți corespunzător profesorului de genetică umană Bryan Sykes
Finici / Saami). de la Universitatea Britanică Oxford, acelea au fost primele
muieri Homo Sapiens care au intrat în Europa (savantul în
2001 indicându-le ca aparţinând “Clanului Ursula”, al primei
dintre cele 7 fiice ale Evei). În 2014, geneticienii Benjamin
Vernot și Joshua Akey de la Universitatea din Seattle /
Washington au susținut că s-ar putea găsi printre actualii
Homo Sapiens purtători - pe lângă media obișnuită de circa
2% moșteniri genetice Neandertale la oameni - chiar și de o
cincime, adică 20%, a genelor Neandertale, vizând îndeosebi
adaptarea la climatul rece (tipologie caracteristică prin
explicația că Neandertalii erau contemporani adaptați în
EurAsia glaciațiunii paleolitice), cu transmiterea numai prin
femei: partenerele Homo Sapiens ale Neandertalilor - și
respectiv ulterioarele mame ale oamenilor Homo Sapiens,
prunci / urmași deopotrivă de gen feminin și masculin - au
fost cele prin care s-au transmis la actualii Homo Sapiens
acele moșteniri genetice Neandertale; faptul că masiv
străvechii Gherghi au fost Hiperborei - aflați în extremitatea
Nordică a Vechii Lumi - iar în prezent sunt masați în cel mai
mare număr în cele mai Nordice părți ale globului (în
extremul Nord al EurAsiei) corespunde tocmai la așa ceva,
fiind încă unul dintre elementele științifice de identificare și
coroborare, inclusiv genetică, a realităților deopotrivă pre-
istorice dar și istorice.

Coagularea Saami

Lingvistul Nordic Ante Aikio a scris în 2006 despre


legăturile actualilor Saami cu Germanicii: “Saami foloseau
‘Guorgoj’ / ‘Kuârg’ - ‘Karko’ / ‘Karkea’ în Norsă - pentru
‘mormanul de pietre’ / ‘loc sacrificial’.” În 2007, același a
cercetat toponimia Saami din Suomi / Finlanda (unde e
Karelia) și a afirmat: “Kaareeh era renul pletos pe gât (Finii
foloseau Kirakka)”; de altfel, “jacheta” tradițională / populară
Saami - confecționată din piele de ren - se numește “gakti”.
Este de ştiut că genetic feminin - pe linie maternă - grupul
“U5” e cel mai vechi din Europa şi este cel mai des întâlnit în
populaţiile Saami, Estonă şi Finică (Nordice / Baltice);
conform colectivului de specialişti coordonat în 2012 de către
Doron Behar de la Universitatea Tartu / Estonia şi de către
Mannis van Oven de la Universitatea din Rotterdam / Olanda, Ruta primelor Homo Sapiens spre Europa

24
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

În Europa Nordică, combinaţia dintre cele mai vechi Chaldei, Georgieni, Gali, Ghergai / Ghergoi (Keltoi / Celţi),
Europene (din “Clanul Ursula”) şi cei mai recenţi Europeni Gheri, Goţi, Germani, ş.a.; o populaţie nesemnificativă n-ar fi
(din “Clanul Gherga”) relevă rolul cârmuitor Gherga din putut crea descendenţi aşa numeroşi: din timpuri primordiale
urmă cu milenii: în Europa, asocierea femeilor Homo Sapiens (atât pre-diluviene, cât şi post-diluviene), Gherga s-a
din primul soi n-a fost aşa de mare cu Românii din grupul manifestat ca o forţă etnonimică esențială în Vechea Lume.
genetic masculin “I” ori cu Europenii din grupul genetic
masculin “R”, ci tocmai cu bărbaţii Homo Sapiens din cel
mai nou soi, aparţinând grupului genetic masculin Gherga
“X”, fost “N”. Pe de altă parte, existenţa celui mai vechi grup
genetic masculin major - pe linie paternă - anume “I” (cel mai
mare şi la Români) fiind în proporţia cea mai mare din
Europa în Bosnia şi Herţegovina, este tocmai acolo asociat şi
cu cel mai mare procentaj al grupului genetic al bărbaţilor
Gherga din Europa Sudică: de altfel, chiar în acea zonă
Balcanică e şi densitatea cea mai mare de persoane înalte din
Europa, într-o proporţie asemănătoare regăsindu-se în zona
Baltică. Aşadar, iată că şi numai masculin în Europa e
apropierea dintre cel mai vechi soi uman important şi cel mai
nou soi uman important, ceea ce relevă rolul cârmuitor
Gherga din urmă cu milenii (mereu - oriunde şi oricând - cei
mulţi au fost cârmuiți de către cei puţini / invers nici n-ar prea
avea sens); încă sunt observabile în Europa Sudică
procentajele masculine relevante pentru Gherga iar în Europa
Nordică procentajele mixte (adică masculino-muiereşti)
relevante pentru Gherga, ambele de fapt ca mărturii ale
puternicei dominaţii avute vreme îndelungată de către
Gherghi printre Europeni. De altfel, cele mai mari proporţii
genetice umane masculine cumulate ale grupurilor bărbăteşti
majore ale Europei - “I”, “R” şi “X”/”N” - sunt în Țările
Balcanice şi Baltice, între care e regiunea Banat (în prezent -
corespunzător statisticilor genetice stricte pe Țările Europene Europa post-glacială
- doar bărbații din cele 3 grupuri sunt în majorități absolute,
anume “I” la Bosnieci, “R” la Britanici și “N”/“X” la Finici, Despre “Misterele Mării Negre” a scris Erica
restul grupurilor masculine umane din Europa fiind în Negreanu, în 2014: “Marea Neagră are o zestre mitologică
majorități relative; dintre cele mai semnificative 3 grupări extrem de bogată, care îi leagă trecutul de Potop, de
bărbătești ale Europei, cel mai răsăritean e “N”, care e și cel Atlantida, de făpturi legendare precum Sirenele. În Marea
mai redus numeric, ceea ce s-a datorat mutației genetice de Neagră lipsesc curenţii verticali. În prezent, în adâncurile
tip Gherga, care a fost cea mai recentă dintre toate: așadar, Mării Negre nu există oxigen, ci doar hidrogen sulfurat, care
“R” e cel mai numeros grup, “I” e cel mai vechi grup iar “N” face ca apele de pe fund să rămână moarte; marea e formată
- transformat de mutația genetică care a dus la clasificarea din 2 părţi: una vie şi una moartă. La ţărmul Mării Negre, în
“X” - e cel relevant pentru Gherga, instalat la cârmuirea vecinătatea oraşului rusesc Ghelendjik / Torikos există un
Europei după glaciațiune). Este de ştiut - după cum au scris în munte ce poartă numele de Ararat. În acea zonă s-ar fi
2002 Ain Haas, Andres Peekna şi Robert Walker în “Ecouri refugiat oamenii şi animalele care au supravieţuit Potopului.
Baltice ale străvechilor cataclisme” - că la mijlocul mileniului Adevăratul stăpân al Insulei Şerpilor a fost de fapt Poseidon,
VII î.C. au apărut Strâmtorile Daneze, atunci apele sărate ale stăpânul apelor, în cinstea căruia fusese ridicat pe insulă un
Mării Nordului amestecându-se cu cele dulci ale uriaşului altar. În urma unor săpături făcute în secolul XIX pe insulă au
Lac Ancylus, formându-se Marea Baltică (concomitent cu fost descoperite într-adevăr ruinele unui templu pătrat, de
formarea Mării Negre prin năvala apelor sărate ale Mării dimensiuni foarte mari, o latură a aceluia măsurând 29,8
Marmara / Mediterana peste dulcele Lac Pontic): de aceea metri. Construcţia avea numeroase încăperi, dintre care una
urmaşii oamenilor fostului Rai Atlant din E Europei s-au era destinată sacrificiilor şi ofrandelor oferite în onoarea lui
regăsit preponderent post-diluvian între zonele Balcanică şi Poseidon, iar o alta, era destinată ritualului oracolului. Marii
Baltică (Țările riverane Baltice sunt - în sens orar - Suomi / ‘raportori’ ai antichităţii, Strabon, Ovidius şi Ptolemaios, au
Finlanda, Rusia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, menţionat toţi acel templu în scrierile lor, notând că geţii
Germania, Danemarca şi Suedia, ele cumulând cele mai pontici respectau zona ca pe un loc sacru. O teorie, la fel de
ridicate procente de bărbaţi genetic Gherga din Europa). răspândită ca aceea legată de Potop, susţine că Atlantida ar fi
Îndeosebi în EurAsia, Gherganii au fost în evidente legături, fost localizată în Marea Neagră şi că Insula Şerpilor ar fi o
de-a lungul timpului, cu cei cunoscuţi istoric ca Gherghi din mică bucată rămasă din ce a dispărut. Fiului cel mare, Atlant,
coridorul Pamir-Altai, ca îngerii Gregori, ca Ghergarii Poseidon i-a dat în stăpânire regiunea bogată centrală a Atlan-
Caucazieni / favoriţii Amazoanelor, ca Gorgani / Kurgani, ca tidei, întinsă pe 160 mii kmp. În urma unor inundaţii,
Gherghini / Telchini, Garghinoi / Karkinoi, ca Gherghiţi Atlantida s-a scufundat în mare rapid şi de atunci a tot fost
Anatolieni, Karki / Cariani, ca Sfinţii prinţi Gherghe / Ghirga căutată de numeroşi istorici, apărând chiar ştiinţa numită
din Golan-Galileea şi Canaan (Gherghe-seii / Ghirga-şiţii ‘atlantologie’. Una din aceste teorii susţine că Atlantida s-ar
biblici), ca Guţi, Ghargoi, Greci, Gheţi / Geţi, Gharghei / fi scufundat în marea cunoscută de egipteni sub numele de
25
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

‘Siriath’, care ar corespunde cu Marea Neagră. În zona unde Epopeea lui Ghilgameș, Tăblița 11: ‘Să-și spele petele în apa
este localizată Insula Şerpilor, arheologii ruşi au descoperit curată ca zăpada / Să lepede pieile, să le ducă marea departe,
ruine subacvatice, pe care le atribuie atlanţilor. Ei susţin că ca să poată fi văzută finețea corpului său’. Nu a fost greu de
Insula Şerpilor este ultima rămăşiţă a Atlantidei, şi că în observat, încă din cele mai vechi timpuri, că apa constituie
trecutul îndepărtat, locuitorii insulei purtau numele de factorul esențial al apariției și conservării vieții, la un anumit
‘Blajini’ sau ‘Preafericiţi’ (grecii le spuneau ‘makaron’, ‘feri- grad de deshidratare organismele vii încetând să mai existe.
ciţi’) şi erau văzuţi ca fiind descendenţii atlanţilor”. Populațiile străvechi - ancorate într-o religiozitate foarte
“Megaron” - adică primele realizări arhitecturale din neolitic pronunțată - obișnuite cu numeroase practici rituale, între care
- au fost încăperile rectangulare având acoperişurile ridicate postul reprezenta un eveniment obișnuit, nu puteau evita
pe coloane, cu “ochi” = “oculus” în mijloc (acoperişurile constatarea că în timp ce organismul poate suporta un post
aveau câte o gaură / deschidere centrală circulară, spre cer): ‘negru’ - cu excluderea totală a alimentației - un timp relativ
prototipul “megaron” - după cum a studiat şi arheologul îndelungat, până la 30 zile (despre Iisus se susține - Luca 4:2
American Valentine Muller în 1944 - a apărut în Sudul Rusiei - chiar că n-a mâncat nimic timp de 40 zile), nu se poate
şi a devenit tipic Egeii (aşa ceva reflectând mişcarea renunța la apă mai mult de 3 zile fără ca organismul să fie
neoliticilor la miazăzi de Bazinul Pontic). Echivalarea Zeilor serios afectat. Apa, simbolizând - concomitent - matricea în
Greci cu dinaștii Atlanți a apărut la cercetători ca de exemplu care se formează și abisul în care dispare viața, era de așteptat
congresmenii Americani John Baldwin 1809-1883 în ca la cea mai mare parte a popoarelor vechi să apară, încă din
“Națiunile preistorice” și Ignatius Donnelly 1831-1901 în vremi inexplorabile azi, într-o întreagă mitică acvatică, apei
“Atlantida: lumea pre-diluviană” dar și la savanți specific atribuindu-i-se virtuți anamorfozice, de conturare, de
consacrați în domeniu, ca arheologul Scoțian Alexander realizare a formelor și în același timp, catamorfozice, de
Murray 1841-1904 în “Manual de mitologie” (membru destrămare, de degradare a formelor. Botezul - de exemplu -
corespondent al Academiei Germane), ș.a. act care se realizează prin scufundare în apă, simbolizează
simultan moartea ființei vechi și nașterea unei ființe noi,
regenerarea ființei, ca intenționalitate implicată ritualului
botezului. Imersiunea reprezintă destrămarea formei ființei
vechi (catamorfoza) iar emersiunea înseamnă apariția ființei
într-o formă nouă, ilustrând acțiunea de îmbogățire a
pământului propriu-zis - a matricei generatoare de viață - cu
prima formă vie plămădită în apă (anamorfoză). Acțiunea
purificatoare a apei era acceptată și practicată la toate
popoarele străvechi de la care ne-au parvenit informații
referitoare la această temă. În cartea 5 din ‘Manava-Dharma-
Sastra’ (intitulată ‘Reguli de abstinență și de purificare’)
pentru zeci de întinări sau abateri de la reglementările rituale
se prescria purificarea prin îmbăiere, prin spălare cu apă. La
romani se practicau - din timpuri imemoriale - ritualuri de
purificare prin stropirea cu apă. Un astfel de ritual se practica
la 21 aprilie, în cadrul sărbătorii Parilia (după cum a scris și
Ovidiu în ‘Faste’). De sărbătoarea romană Parilia se leagă
unele practici, atașate la popoarele creștine sărbătorii
Sfântului Gheorghe (23 aprilie, în loc de 21 aprilie, data la
care se celebra Parilia): purificarea oamenilor prin scăldatul
într-o apă curgătoare înainte de răsăritul soarelui sau spălatul
cu rouă. La numeroase popoare se practică, cu vechiul destin
purificator, spălatul ritual, cu ocazia evenimentelor
Savantul Român Gabriel Gheorghe a scris în cartea determinante pentru existența individuală: la naștere, la botez,
“Mitul potopului. Inadvertențe în interpretarea religioasă” din la căsătorie, la moarte. Toate acestea arată că se conferă apei
1982 și despre “Simbolismul acvatic”: “Încă din cele mai virtuți purificatoare, că s-a observat că este elementul cel mai
îndepărtate vremuri s-au observat virtuțile apei ca esență a la îndemână, din natură, pentru a spăla, a îndepărta - la
existenței. La aproape toate popoarele, din momentul în care propriu și la figurat - murdăria, atât cea fizică, cât și pe cea
intră într-o existență istorică - după apariția și utilizarea simbolică, referitoare la spirit. Oamenii își spală diferite părți
scrisului - se regăsesc exprimate astfel de concepții. În ale trupului, la sculare și la culcare, când se așază la masă iar
‘Cosmogonia’, Berossos scria: ‘A fost un timp în care Totul după masă își spală gura, obicei ritual practicat de câteva
era întuneric și apă. Peste toate viețuitoarele ar fi domnit o milenii la vechile populații ale spațiului carpato-danubian (și
femeie cu numele Omoroca (care nume tradus grecește - cel puțin - și la hinduși). Iată 3 exemple din cartea 2
înseamnă Thalassa), când încă Totul era în stare lichidă și ‘Manava-Dharma-Sastra’:
când în el au luat naștere viețuitoarele’. Thales din Milet  (ucenicul) ‘după ce a obținut hrană în cantitate
credea că tot ce există își are obârșia în apă, care este o suficientă și după ce a arătat-o învățătorului său
substanță veșnică. Tot ce are existență se conturează din apă - Guru - fără șiretenie, după ce s-a purificat
și când dispare se transformă din nou în apă. Pindar scria (în spălându-și gura, să-și ia masa cu fața întoarsă
‘Olimpica’ 1:1) că apa este cel mai important element. spre răsărit’
Euripide în una din piesele asupra Ifigeniei a scris: ‘Marea  ‘cel născut de 2 ori - ucenicul - după ce și-a
spală petele și rănile lumii’. Aceeași idee se regăsea în făcut abluția (spălarea rituală), trebuie să ia
26
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

masa într-o stare de perfectă reculegere; odată botez; sau - cu alte cuvinte - potopul reprezintă botezul
masa terminată, el trebuie să-și spele gura într- speciei umane iar botezul, potopul individului, evident în sens
un fel convenabil și să-și stropească cu apă cele metaforic. Prin supraviețuitorii potopului, specia a renăscut
6 părți deschise / scobite ale capului (ochii, purificată, aceia devenind strămoși mitici ai speciei
urechile și nările sale)’ regenerate, imaculată prin distrugerea de către apele
 (ucenicul) ‘să se ferească să mănânce ceva în potopului a formelor (inșilor) impure. Este rațiunea pentru
intervalul dintre cele 2 mese ale sale - de care - în toate formele mitului cu substrat religios - condiția
dimineață și de seară - de a lua o prea mare salvării celor destinați refacerii speciei e considerarea lor fără
cantitate de alimente și de-a merge oriunde după pată, sfințenia constituind criteriul de selecție. Din analiza
masă fără să-și fi spălat mai întâi gura’ semnificațiilor date, atât în mitologiile precreștine cât și în
creștinism - celor 2 reprezentări pertinente la tema noastră,
ale simbolicii acvatice - rezultă că atât în sfera individului, cât
și în aceea a speciei, cufundarea în apă are sensul moral al
unei morți simbolice, nu reale, a unei coborâri temporare în
catamorfoză, după care ieșirea din apă semnifică revenirea la
momentul morfologic anterior, prin regenerarea formei
(anamorfoză). Diferențierea între cele 2 stadii o constituie -
metaforic - gradul de puritate”.

Pilat - când a văzut că nu-l poate cruța pe Iisus, deși


i se părea nevinovat - ‘luând apă şi-a spălat mâinile înaintea
mulţimii, zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului
acestuia. Voi veţi vedea’ (Matei 27:24). Ne oprim aici cu
exemplificările, nu fără a nota că spălarea rituală a fost - și
este practicată - pe toate meridianele pământului. Această
răspândire a purificării reale sau simbolice prin intermediul
apei emerge dintr-un simbolism acvatic care se regăsește
răspândit în toate mitologiile, din care am notat câteva
exemple mai înainte și care reprezintă fundamentul ritualului
botezului. Numărul celor care au constatat, au analizat și au
discutat echivalența dintre potop și botez - ca forme ale
purificării simbolice prin imersiune în apă - este imens. Povestirea biblică din Vechiul Testament - în
Textele și comentariile pertinente la această idee acoperă “Facerea” / “Geneza” - despre timpurile pre-diluviene (traiul
multe mii de pagini în care se regăsesc nenumărate exemple primilor oameni în Grădina Raiului, mutarea apoi din Grădina
de practici rituale de genul celor citate, în care apa constituie Raiului spre răsărit, uciderea fratelui păstor Abel / “A-Bel” de
agentul purificator. În esență, toate aceste expuneri și către fratele agricultor Cain / “Ka-In”, ș.a.m.d., poate fi o
comentarii sunt reductibile la constatarea calităților compilație a sfârșitului Epocii Pietrei consemnată în Epoca
purificatoare și generatoare ale apei - pe care tocmai le-am Bronzului (vechii Evrei au plecat din Egipt la începutul
enunțat - și pe care le-am putea rezuma în următoarea Epocii Fierului cu acea carte, ceea ce înseamnă că ea a fost
formulare aparținându-i lui Mircea Eliade: ‘în apă totul se scrisă înaintea Războiului Troian, adică în Epoca Bronzului
dizolvă, orice formă este dezintegrată, orice istorie e abolită; cel puțin): datele din “Facerea” / “Geneza” - prima carte a
nimic din ceea ce a existat înainte nu subzistă după o profetului Moșe / Moise - despre cele dinaintea Potopului
imersiune în apă, nici un semn, nici un eveniment. Imersiunea biblic, ploios și păcătos, petrecut la sfârșitul Epocii Pietrei și
echivalează pe plan uman, morții și pe plan cosmic, la începutul Epocii Bronzului, au cuprins descrierile
catastrofei / potopului, care dizolvă periodic lumea în oceanul deopotrivă ale unor elemente paleolitice și neolitice, ca de
primordial. Dezintegrând orice formă și abolind orice istorie, pildă despre politeismul de la începuturi (cu mai mulți Zei și
apele posedă această virtute de purificare, de regenerare și de mai mulți fii divini, îngeri și Uriași / din paleolitic, victoria
renaștere; pentru că tot ce e imersionat în ea moare și - ieșind agriculturii / din neolitic, ș.a). Dr. Nicu Steinhardt 1912-1989
din apă - este asemenea unui copil fără păcate și fără istorie, (scriitor Evreu desemnat membru post-mortem al Academiei
capabil să primească o nouă revelație și să înceapă o nouă Române) a spus: “Așezați literele ROMÎNIA în altă ordine.
viață proprie’. Ca atare, se poate spune că echivalența potop- Ce iese? OM ÎN RAI. Asta înseamnă România! Să nu uitați
botez reprezintă exprimarea aceleiași alegorii, la scări asta niciodată!”
diferite, la scara speciei pentru potop, la scara insului pentru
27
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

inundându-l pentru totdeauna, urmaşii - salvați datorită


corabiei, adică o barcă mai mare, știută ca arcă - au numit
diferit întemeietorul fostului Imperiu: unii ca Zeul timpului şi
cerului - căci neamul său a domnit mulţi ani şi era divin,
având bunicul sosit cu strălucitorul car solar din cer - iar alţii
ca Zeul apelor sărate, pentru că moştenirea de la el în final a
ajuns sub acelea. Lacul lui Pont - cel mai mare din Imperiu -
nu mai avea apă dulce. Dragile aşezări de pe maluri au fost
toate înghiţite de apele sărate iar peştii au murit. Şi Insula
primului împărat, a nepotului lui Pont, a fost distrusă de apa
sărată iar palatul şi Templul lui au ajuns acoperite de Marea
ivită peste Lac. Impresionaţi de uriaşa putere a Pământului,
supravieţuitorii - totuşi numeroşi - s-au strâns la sfat în
Adunări Gherga; Marea înfricoşătoare, devenită neospitalieră,
au numit-o Pontus Axeinos, acum Marea Neagră. Bătrânii
înţelepţi, tinerii războinici, marii pescari, voinicii păcurari,
harnicii cultivatori şi toate sufletele afectate sau care au văzut
ce s-a întâmplat, au hotărât atunci să plece în lume spre locuri
mai bune, începând să se mute, ca păsările. S-au împărţit în
mulţimi Gargare către diverse direcţii şi de atunci n-au mai
vorbit aceeaşi limbă: cei care s-au dus în răsărit şi-au început
noul calendar la poalele celor mai înalţi Munţi din lume -
Povestirea primului Potop, imediat posterior unde cârmuiți de Gărga şi-au fondat o măreaţă Țară, acolo
glaciațiunii - rezumată în stil Gherga - poate fi astfel: A fost unde s-a născut stăpâna pământului Ga, cea însoţită de
odată ca niciodată Zeul Apelor, unul din fiii Cerului şi leoaice - iar cei stabiliţi în apus au venerat-o mult pe
Pământului, nobil așa de strălucitor, încât auriul îi era străvechea Zeiţă Ga, căreia îi ziceau Ghirghe, ca fiind a
caracteristic. Cerul, tatăl său, se numea Gher; semnul lui era Sfântului neam, ei lucrând metalele din măruntaiele
cercul turcoaz. Glia, mama sa, se numea Ga; semnul ei era pământului şi apucându-se de scris; despre cei care s-au dus
pătratul purpuriu. Acest fiu Gher-Ga, ca Zeul Apelor, era la miazănoapte mult timp nu s-a mai auzit decât că au
fericit că vântul cald dinspre miazăzi topea gheaţa de la îmblânzit lupii ca pe câini şi că se înţelegeau cu urşii şi cerbii
miazănoapte şi astfel avea multe ape, pe care le străbătea cu iar cei care au ajuns la miazăzi - cârmuiți de Gregori şi
barca. Datorită aşa multor ape, mereu acest Ghergar Ghiengar - au încercat să refacă grădinile paradisiace ale
deschidea căi noi pe tărâmul său şi fiindcă a făcut multe Raiului pierdut. Toţi, în fiecare primăvară, la celebrarea
punţi, i se zicea Pont Gargar. Soarele era tot mai cald - şi de naşterii stăpânilor Cerului şi Pământului - adică a gemenilor
aceea foarte iubit de toţi - iar păsările erau tot mai numeroase, strămoşi - au rămas mereu vizitaţi de păsările căutând cele ce
venite cu ajutorul vântului dinspre miazăzi, bucurându-se de au fost cândva. Poveşti ca aceasta, de spus nepoţilor, au fost
bogăţia tot mai mare a apelor, pline cu peşti. Pont Gargar - multe, oamenii neuitând de împărăţia lui Gherga din timpurile
Zeul Apelor - a avut mulţi feciori, ştiuţi ca Gherghini: acei de aur şi argint, când trăiau împreună cu Zeii, folosind până
meşteri - dintre care unii erau Ciclopi, având câte un ochi pe acum atât cercul carului solar al Cerului, cât şi pătratul babei
frunte - făureau uneltele Zeilor; au fost şi primii sculptori din Ga a Pământului, considerate încă importante. Chiar şi azi
lume. Unul dintre ei - fiul Gorgon al lui Pont Gargar - a avut mai poate fi găsit vreun Gherga, care să confirme tot.
fete devenite vestite: Graiele grăind chiar şi păsăreşte,
împreună cu Gorgonele, care erau cele mai frumoase femei
din lume, în faţa celei mai tinere bărbaţii împietrind. Soarele,
când într-o zi şi-a încetat fierbinţeala - rămânând aşa cum e
ştiut până azi - a făcut ca vântul cald dinspre miazăzi să se
oprească. Deja, tărâmul era plin de ape dulci îmbelşugate,
stăpânit împreună de Zei şi de oameni fericiţi, mari
meşteşugari şi artişti, dansatori în hore şi cântăreţi în cor.
Dintre Ghergari, fratele lui Pont Gargar era Zeul apelor dulci.
Fiul aceluia, nepotul lui Pont, după ce s-a iubit cu mezina
Gorgonă, nepoata lui Pont, care însă era singura muritoare
dintre Ghergari şi a răposat, s-a cununat cu orfana Grigo - o
altă muritoare - având împreună cu ea zece prunci şi a
întemeiat un Imperiu scăldat de apele dulci ale tatălui, pentru
a rămâne urmaşilor, începând cu cei zece prinţi. Vestea
despre asemenea loc s-a dus în toată lumea şi mulţi oameni au
ajuns să trăiască acolo. În împărăţie, toţi s-au bucurat, pentru
mulţi ani, de grădini grozave, în care petreceau fericiţi, având
tot ce-şi doreau, păzindu-şi însă ca Gardieni tărâmul - pe
care-l posedau ca moştenire de la întemeietor - spre veşnica
pomenire. După ce s-a întâmplat însă că Pământul s-a
scuturat tare şi apele sărate deodată au năvălit peste tărâm,
28
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Numele Gherga pământului, a ovinelor, vitelor, păsărilor, etc. În noaptea de


Sf. Gheorghe înflorește nucul, numit și ‘pomul lui Gheorghe’.
La Sângeorz - în 23 aprilie - începe Anul Păstorilor. De
Sfântul Gheorghe se aleg turmele pentru vărat, se angajează
ciobanii şi văcarii, se închid ţarinile de păşune şi se rup mieii
de la supt, de se înseamnă. Ciobanii / păstorii îşi aleg la
Sfântul Gheorghe ciomegele din lemn de corn, alun şi sânger.
Începe tunsul şi urcatul la munte al turmelor, zi de mare
petrecere şi sărbătoare străbună. În lumea vegetală de acum
se seamănă busuioc şi mei. În seara de Sfântul Gheorghe se
face focul, rugul aprins al lui Sângeorz, pe care se aruncă
sare, se împart colăcei, se bea vin pelin şi se trâmbiţează în
toate zările anunţând începutul Anului Pastoral. Aceste datini
fac trecerea de la energiile malefice, zise ale Iernii, îmbunate
în ajun de mânecătoare, care deschid energiile de Vară,
inaugurate de Focul sacru (aici pe Vatra Soarelui, la geto-
daci). Mânecătoarea era o specie de stejar din care se făcea
focul din Ajunul de Sângeorz. În zilele noastre planta este
înlocuită cu răchita, ce se anină la porţi, la ferestre, pe stâlpii
gardurilor, în staulul vitelor, la streşinile caselor, etc. De
Sângeorz se îngroapă drobul de sare sub pragul saivanelor sau
pe potecile pe unde trec zilnic oile. Din acest drob de sare
ling oile de prăsilă. Se afumă strunga oilor, grajdul vitelor şi
pomii fructiferi cu plante de leac. Se unge cu usturoi meliţa,
În legătură cu 2 elemente identitare importante,
uşile, ferestrele, porţile şi sălaşul animalelor domestice pentru
numele şi neamul, există 2 axiome: una e că numele Gherga
alungarea şi îmbunarea Mânecătoarei ce poate lua mana
se găseşte purtat şi de oameni care genetic nu-s Gherga;
vitelor, în ziua din ajun, la 22 aprilie. Ajunul de Sângeorz se
cealaltă e că sunt oameni genetic Gherga care însă nu poartă
numea ‘Proor’. (Steagul bisericesc numit ‘Prapor’ vine din
numele Gherga: de aceea, natura unor oameni - care nu-s
vremea Marilor Preotese ‘Ore’). A împroora însemna să anini
ştiuţi din neamul Gherga ori nu-s numiţi Gherga - e foarte
crengi ale copacilor din pădure în gospodărie. Se anină
apropiată de cei care deopotrivă se numesc Gherga şi sunt
ramuri de jugastru, arţar, stejar, salcie ca jertfe vegetale în
genetic Gherga (o cauză de pildă a apărut în trecut datorită
toată gospodăria. Fetele se spală cu roua florilor,
unor rituri ce mizau pe puterea Magică proprie numelui și se
culeasă magic, cu sita aşezată pe plante, noaptea, după un
putea ca unui prunc de exemplu să i se schimbe numele, ca să
ceremonial străvechi: o rugăciune străbună a
nu-l cunoască boala). În general, forma scurtă a numelui a
farmagiilor (farmacistele) geto-dacilor. Crengile de copaci
precedat forma lungă a numelui, un exemplu fiind: întâi
aduse în gospodărie se numeau ramuri de vrajă fiindcă se
Gherga, apoi Gheorghe. În Antichitate, numele Georgios era
făcea focul cu ele şi se scurmau tăciunii aprinşi; prima
divin, după cum de pildă a consemnat învățatul Roman
persoană care intra în casă venea cu ramura de vrajă. În ajun
Aelius Herodianus în secolul II, care l-a notat ca “teofor”,
de Sfântul Gheorghe băieţii mergeau în pădure şi îmbrăcau pe
adică “purtător de Zeu” (creștinul Anatolian Gheorghe -
unul dintre ei cu crenguţe înfrunzite de fag sau de jugastru, îl
născut în secolul III - a fost martirizat în secolul IV, deci a
suia pe un cal, iar în urma lui alaiul masculin chiuia, dansa ca
devenit Sfânt ulterior acelei atestări documentare). În 2012,
la nuntă. În sat se mergea pe la case, se arunca apă pe
cercetătoarea Română Olimpia Cotan-Prună a enunțat: “De la
Călăreţul Sângiorzan şi se bea vin. Sfântul Gheorghe este
‘hore’ la ‘orhe’ nu e decât o anagramă temporală. Pe aria
replica religiei creştine ce consfinţeşte patriarhatul, aspect ce
geto-dacă se află cetatea Orhei, Orheiul Bistriței, Orheiul
determină schimbarea traiectoriei trecutului cultic istoric, care
Secuiesc și neamurile orheenilor. La geto-daci exista gura
s-a refugiat în datini, obiceiuri, mitologie. Sfântul Gheorghe
sacră a Dunării, Orhe, ce s-a transformat în patriarhatul
ce-a refuzat să ucidă nu poate fi simbol nici cel puţin în
creștin în Gheorghe, ca și denumirile de plante cum sunt
războaiele de apărare. Preoţii care însoţeau bătăliile nu
‘gherghinele’ sau ‘gherghinarul’ ori copacul multisecular,
binecuvântau actele criminale, ci invocau actele pacifiste.
numit popular ‘dracilă’, adică ‘Dea Ra’, acea zână a Soarelui
Aspectul cel mai revelator este întreaga prezentare a lumii
cu puternice valențe vindecătoare de păcate grele (am auzit o
matriarhale cu denumiri patriarhale, când arheologia
ironie din bătrâni care spune că dacă un om a săvârșit un
argumentează lumea Marilor Preotese în activitatea cultică,
mare păcat - pe care nu-l putea mărturisi nici duhovnicului -
economică, de apărare şi iniţiere străveche, uitând că tot ce
se ducea și se spovedea la gherghinar, ce se usca preluând
există are mai întâi O Mamă. Mulţimea de artefacte litice
acel păcat). În Evul mediu românesc, pe ruinele unei
descoperite mai ales în zona istriană, numite Cavaleri
străvechi cetăți dacice s-a înălțat cetatea de scaun Gherghița,
Traci ori Cavaleri Danubieni, voinici, vânători, eroi, nu au
la confluența râului Teleajen cu Prahova. În ‘Gramatica
nici o legătură cu aşa zişii Cavaleri, fiindcă după înfăţişare,
limbii traco-geto-dace’, autorul Ioan Luca a arătat că ‘orhei’
după ţinută, sunt luptătoarele străvechi ale geto-dacilor -
în vechime însemna ‘punte’ (loc de trecere peste ape / râpe):
Amazoanele - dintre care a răzbit până în timpurile noastre
orheiul era călăuza / podarul locului. Iată că Sângeorz are
Artemiza, sora geamănă a lui Apollo, ultima reprezentantă,
aceeași semnificație cu Gheorghe: ‘heorhe’ care în zilele
zână, a matriarhatului geto-dac. Elementul de legătură a
noastre este Gheorghe. De Sf. Gheorghe se reiau ciclurile
fost calul, iar cei mai vestiţi erau caii geto-schyţilor nord
vegetale și agricole ale plantelor de leac, se invocă fertilitatea
dunăreni, de unde Hercule lua iepe de prăsilă, ca şi câţi alţi
29
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

mari împăraţi ai lumii. Caii erau vehiculele Antichităţii şi cei una nouă. Aşa cum am amintit, Orheiul era trecerea dintr-un
mai importanţi în luptă încă din vechimile istoriei. Dimitrie loc în altul, de la o lume cultică la alta, doborând balaurul,
Cantemir scria că în Câmpia schytică erau mari herghelii de simbolul lunii cultice peste care s-a înălţat religia creştină.
cai sălbatici, cu copite late de nu era nevoie să îi potcoveşti. Multe biserici româneşti au hramul Sfântului Gheorghe, dar
Geto-daco-schyţii îşi apărau teritoriile cu prisăcile de albine, Mânăstirea Voroneţ, numită Capsula Timpului de către Silviu
aşezate pe graniţe, care au dat şi numele multor garnizoane Dragomir, are o importanţă aparte pentru dăinuirea
din trecători până în zilele noastre. Cabalinele sunt atacate de înţelepciunii străbune. A fost înălţată de Ştefan cel Mare, are
albine care nu suportă mirosul cailor, spun bătrânii apicultori. hramul acestui sfânt care este prezent de 4 ori în pictura
Iată motivul pentru care mulţi istorici antici nu au fost în murală interioară şi o dată pe peretele sudic exterior, având
Schyţia sacrilor geţi şi au scris din auzite că dincolo de dimensiuni gigantice, indicând măreţia civilizaţiilor oreene
Dunăre era numai pustie şi albine. Imaginile ce reprezintă străvechi, preluat în patriarhat de către Orhe, Gheorghe,
călăreţii antici se apropie foarte mult de ţinuta femeilor Sângeorz. În pisania Mănăstirii Voroneţ, Sfântul Gheorghe
luptătoare de la Istru, Amazoanele, urmaşele Orelor. Bluzele este numit vestitorul, marele purtător de izbândă. Imaginile
specifice, din pânză subţire cu o croială feminină, ce interioare îl prezintă şi ca: apărător al fecioarelor
evidenţiază sânii, sunt lungi şi cad în cute subţiri peste (fiicele orelor) când doboară balaurul ameninţător, ca
şolduri, purtate de vânt la portretul Călăreţului dunărean. mântuitor al nedreptăţilor, luptător împotriva răului din viaţa
Zâna Leto, mama gemenilor divini, este prezentă în oamenilor, dar şi portstindard al cauzei neamului fiindcă
iconografia anticilor ţinând caii de frâu în 2 părţi. Pe cei 2 cai îndruma familia voivodală, curăţa pământul de energiile
se disting clar diferenţele vestimentare dintre Apollo şi negative şi conducea mulţimea oştirilor pentru izbânda
Artemiza. Garda imperială a lui Constantin cel Mare era binelui uman. Sfântul Gheorghe a fost replica Zânei Orhe din
formată din daci, care purtau mantii dacice albe cu agrafe, iar străvechimea Marilor Preotese geto-dace. Imaginea sfântului
ca avangardă aveau draconarul, ce înălţa draca dacică - este prezentă pe cele mai vechi steaguri păstrate integral din
drapelul numit Balaurul Dacic - în cele 3 culori de bază ce s- vremea lui Ştefan cel Mare. Sfântul Gheorghe este un sfânt al
au păstrat până în zilele noastre: roşu, galben şi albastru, care Pământului, nu numai cu sensul de ţăran, ci şi de protector al
compun lumina astrală strălucitoare, deci albă. Mantaua albă ţinuturilor geto-dace, unde trăiesc sedentarii şi domnii
era sacră. O purtau şi preoţii războinici ca veşmânt sacru pământului neatârnat. Sfântul Gheorghe a fost Sângeorzan al
precum Confreria Cabirilor, Cavalerii Dunăreni, Sarabii geto-dacilor, simbolul protejării şi cunoaşterii legităţilor
Terrei, regii geto-daci, voivozii / domnitorii. Este corect să existenţiale, având cheile anotimpurilor
apropii imaginea străveche a femeilor luptătoare cu cea a şi orândelor străbune”.
Sfântului Gheorghe, fiindcă numele său era legat de Orhe,
mare preoteasă a graiului ceresc. Acea Mare Preoteasă se
numea Ora şi adora Soarele de pe înălţimile insulare situate în
Cerurile de deasupra norilor de după Potop, numite orăştine,
ponoare, gruiuri, picioare de plai, ormenişuri, etc. (‘Orațiile’
cuprindeau informații transmise direct - prin viu grai - de
către ‘orante’, ‘oratoare’, ‘oratori’, până în zilele noastre. ‘O-
Ra’! era ruga de adorație a Soarelui, motiv ce ne conduce la
înțelegerea locurilor de rugăciune de pe înălțimi, cât mai
aproape de Soare. La localități, particula ‘ora’ la singular /
‘orele’ la plural se găsește numai la români: de regulă,
particula ‘oara’ / ‘oare’ indica activitatea de ‘oratoare’;
cuvântul ‘odinioară’ ne semnalează vremuri îndepărtate din
timpul unor personalități cu numele de ‘Ora’, zeul Odin fiind
venerat de nordicii Europei. ‘Mi-Orița’ - ‘a mea Orița’ - l-a
vestit pe mândrul ciobănel ce-l aștepta. ‘Orgiile’ au fost
consfătuirile - vorovirea / boscorodeala - la întâlnirile unde se
stabilieau ‘orânduielile’: întruniri ce se încheiau prin ospeţele
iniţiatice organizate cu acel prilej, gustând din licoarea sacră, Faptul că vechii Greci l-au apropiat pe Gheorgos /
ce se putea foarte bine să se numească ‘horincă’, mai ales Ghiorgos de înţelesul “plugar” / “agricultor” a confirmat că
că dansul specific al Orelor era Hora. ‘Ororile’ erau știrile Gherga / Gheorghe era de fapt exponentul falic al foştilor
rele iar ‘a fi onorat’ însemna șansa de a fi prezentat favorabil Pelasgi, care s-au sedentarizat, ca ţărani; tratarea în batjocură
în orația de elogierea meritelor și înălțarea în ochii celorlalți: a “ţărăniei” (ca de pildă despre agricultorul / plugarul
înălțarea a fost mereu ținta eticii străvechi. Legat de locul Gherga) n-ar fi decât ecoul tardiv al celor invidioşi pe potenţa
unde se realiza ‘Înălţarea de sub Soare’, se conservă cele mai cuiva care a fost clar evidenţiat şi drept fecundatorul fruntaş
multe denumiri de sub Soare: gorgan, grui, gură, hoară, în societăţile vechi. Ca atare, interpretarea oricui că Gherga ar
măgură, morman, movilă, maldăr, orgele, ogradă, orăţie, fi derivat din Gheorghe e chiar superficială (Gherga e
orăştina, ponor, pridvor, surlă, urmeniş, urlat, urcuş, etc). literalmente exact notat aşa în Greaca veche ori în Română,
Învăţăturile primordiale şi-au purtat energiile esenţiale ca Gheorgos / Ghiorgos în noua Greacă fiind Gheorghe în
liant timpului şi în domeniul cultic, unde icoana acestui sfânt Română). Printre dovezile fizice de nume în formă scurtă
ne dovedeşte că vechile iniţieri au fost temelie credinţelor precedând forma lungită sunt de pildă cele Anatoliene, unde
celor noi. Icoana Sfântului Gheorghe este corectă în sensul că Cavalerul SânGiorz - regăsit ulterior în Balcani şi România ca
păstrează învăţături de preţ legate de lumea veche, fiindcă îl Trac / Dunărean - exista în marele Sanctuar Gherga din Caria
prezintă ca moment de trecere de la o lumea cultică veche la / Anatolia săpat în piatră din mileniul I î.C. exact sub numele
30
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

“Gherga” iar Sf. Gheorghe (Cavalerul creştin) a apărut repetarea rituală a scenariului cosmogonic. Credinţa arhaică
ulterior, în mileniul I, tot din Anatolia / anume din presupunea că participarea la prototip, prin reiterarea - de câte
Capadochia: aşadar - inclusiv acolo, în Anatolia - forma ori era nevoie - a gestului unic şi primordial al creaţiei
numelui Gherga a precedat forma numelui Gheorghe. Despre cosmogonice, conferea celui care îl repeta puteri mari asupra
cum a fost la stră-Români, Dr. Ion Ghinoiu a scris în “Zeii lumii. Trecerea de la ontosul natural (universul fizic) la
pastorali” din 2014: “Sângiorzul, patron al verii pastorale, ontosul artificial (universul cultural) a echivalat cu procesul
protector al animalelor şi holdelor semănate, a fost substitutul de transformare a creaţiei cosmice într-o paradoxală creaţie
zeului geto-dac cioplit în piatră numit de arheologi Cavalerul umană: mitul cosmogonic. Abordarea psihanalitică i-a condus
Trac. Din suprapunerea zilei de celebrare a Marelui Mucenic pe hermeneuţi la concluzia că gândirea primitivă era o
Gheorghe peste Cavalerul Trac a rezultat o reprezentare gândire de tip oniric. Asemeni visului, ea se servea de
mitică cu nume de sfânt şi cu atribuţii de zeu (în privinţa simboluri, prezente deopotrivă în rituri şi mituri. Relaţia
reprezentărilor mitice, românii au - se pare - mai multe simbolică ce apropia discursul mitic de realitate pare a fi de
asemănări cu panteonul celtic decât cu cel greco-roman). natură ontogenetică: ceea ce astăzi este corelat simbolic,
Dacii şi celţii pe de o parte iar urmaşii pe de altă parte au avut probabil în timpuri preistorice era unit printr-o identitate
unele reprezentări mitice comune şi un calendar pastoral cu conceptuală şi verbală. Având în vedere că lumea este
sărbători şi obiceiuri asemănătoare”. (Egalarea Cavalerului dihotomic împărţită între sacru şi profan, sacrul - definit
Trac Derzis - Duras / Zuraz la Geto-Daci - cu SânGiorz a fost negativ din punctul de vedere al acţiunii umane (intangibil,
sugestivă prin sine atât la Români, cât şi la vechii Greci: insesizabil, incognoscibil, etc.) - apare ca fiind neprofanul,
onomastic având multe posibilităţi, echivalarea tocmai aşa a respectiv tot ce nu este profan. Paradoxul constă în aceea că,
anteriorului Cavaler, atât de către stră-Români, cât şi prin asemeni ‘principiului’ grecilor de odinioară, sacrul nu poate fi
inscripţionarea cu numele Gherga în Sanctuarul Anatolian din cunoscut decât prin intermediul semnelor sale. Or, fiind la
Caria cu acel nume, incluzând apariţia ulteriorului Cavaler îndemâna intuiţiei şi a percepţiei umane, aceste semne sunt
creştin Gheorghe originar tot din Anatolia care n-a fost deja profane. Ipostazierea simbolică a lor în cuvânt, idol sau
accidentală, mai ales că s-a petrecut în timpi diferiţi, la etnii gest ritualic evidenţiază doar aspiraţia omului către sacru,
diferite, în medii religioase şi geografice diferite, acumulează dorinţa sa de a rezona cu acesta, prin intermediul unor
prea multe coincidenţe pentru a fi o întâmplare). mijlocitori sacralizaţi într-o modalitate convenţională”.

Despre simbolistica numelui Gherga poate


consideraţiile Dr. Traian Stănciulescu din “Miturile creaţiei”
sunt utile: “Motivaţia simbolică a mitului filtrează ontosul
prin logos, imitând nu de dragul lucrurilor, ci pentru a
exprima atitudinea oamenilor faţă de ele. Dreapta potrivire a
cuvintelor-nume invocată de Platon, respectiv ipoteza unei
anumite ‘naturalităţi a limbajului’ se regăseşte în limbajul
mitic în simbolistica numelui, în convingerea omului arhaic
că legătura dintre nume şi persoana denumită cu ajutorul
acestuia nu este numai o asociaţie arbitrară şi ideală, ci o
legătură reală şi esenţială ce uneşte numele cu persoana.
Tocmai prin această consubstanţialitate - având deopotrivă rol
de cauză şi efect pentru practicile magice - se explică

31
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Câteodată grafierea unor denumiri - personale,


toponimice, ş.a. - au fost aproximative, transcrierile din unele
dialecte neavând criterii uniforme (de exemplu, limbile au
evoluat permanent din vechime până în prezent, unele
localităţi având şi mai multe nume / utilizate chiar în paralel
un timp, etc). Puterea Magică acordată semnelor grafice şi
literelor alfabetului în diferite culturi îşi are explicaţia în
faptul că toate inscripţionările vechi au derivat din ideografia
peşterilor: desenele rupestre erau - în esenţă - figuri
mitologice combinate cu semnele contabilizării elementare de
tip “răboj”; la sacralizarea alfabetelor a contribuit şi puterea
cuvântului întemeietor (cuvintele nu se pot măsura - şi nici
cântări greutatea lor - oamenii fiind impresionaţi de greutatea
reflectată prin rostirea adevărului ori minciunii / câteodată
grele ca pietrele). Datorită rolului social al scrisului, semnele
grafice deveneau purtătoare de sens ascuns şi ţineau de sfera
sacrului iar provenienţa lor era divină (de exemplu, apariţia
Sanscritei în N Indiei, care avea “anna” pentru “hrană”, era
atribuită Zeiţei Găyatri / Sarasvati iar Egipteanul Thot -
străbun Gherga - era atât scrib, cât şi stăpân / “stă-pân” al
Într-o monografie sumară interesează concret poate destinului; Găyatri / Sarasvati din N Gyagar (Indiei), adică
numai ultimele generaţii, cele mai recente, nu şi detaliile Marea Mamă, conform lui Polybius din secolul II î.C. în
etapelor anterioare (respectiv, ca poreclele - un fenomen “Istorii” 10:27 iar apoi şi corespunzător lui Plutarh în “Viaţa
caracteristic Bănăţean - ca influenţele documentate lui Artaxerxe” 27, ş.a., avea cu numele Anahita la poalele
interdisciplinar, ca rădăcinile neamului, etc.); în timpurile Muntelui Orontes în Ecbatana, capitala Mediei / Gherganiei
îndepărtate, o persoană putea să-şi schimbe numele sau “cel mai glorios sanctuar din lume”, în Armenia - vecina
porecla ori de câte ori îşi schimba categoria de vârstă (dar şi apuseană a Mediei / Gherganiei - fiind adorată ca Anahit:
cea ocupaţională ulterioară): astfel, cineva putea primi de la cunoscută ca “Imaculata”, Zeița fertilității, dragostei și apelor
naştere un nume vag, apoi unul cunoscut, apoi unul secret, era reprezentată ca fecioară, înveșmântată cu pelerină aurie,
apoi un nume de clan, ş.a. având diademă de diamante și însoțită de păunică - numită
corcodină de Români - fiind considerată virgina din care a
apărut Iranianul Mitra într-o grotă, la nașterea sa fiind
prezenți păstori, el având o duzină de discipoli și s-a sacrificat
pentru pacea lumii, înălțându-se în Rai, rămânând drept
amintiri că știa calea și adevărul).

Prenumele cele mai frecvente în Europa actuală Zeul luminii Mitra (“Soarele nebiruit”), fiul Zeului Mazda
32
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Literele au apărut ca abrevieri ce se puteau desfăşura imersiunea fertiliza şi sporea potenţialul de viaţă şi creaţie; ea
în aserţiuni de mare importanţă; umplerea de sens mistic a conferea o ‘nouă naştere’ printr-un ritual iniţiatic, ea vindeca
fiecărei litere s-a datorat punerii în relaţie cu elementele printr-un ritual magic, ea asigura o re-naştere. Încorporând în
cosmice, cu punctele cardinale, cu culorile înfăţişate complet sine toate virtualităţile, Apa a devenit simbolul ‘vieţii fără de
de curcubeu, cu părţile trupului omenesc, ş.a.m.d. (în multe moarte’ (‘apa vie’): bogată în germeni, ea fecunda -
culturi s-a păstrat omologia între prelucrarea pământului şi pământul, animalele, femeia”. În majoritatea religiilor, apa
scriere: textul era văzut ca un câmp presărat cu seminţe / “vie” îşi are locul cinstit: aşa după cum Indienii şi în prezent
litere, rândurile fiind brazde iar citirea - strângerea recoltei, se îmbăiază ritualic în Gange coborând la apa “sfântă” pe
etc). Numele reflecta esenţa şi legitima existenţa, fiind o căile denumite “Ghat”, Antic Geto-Dacii ritualic beau din
prerogativă divină (la botez, adesea pruncii primeau numele Istru / Dunăre (şi se îmbăiau), străvechiul ritual al botezului
unor eroi vrednici, încărcaţi de glorie sfântă); în vechime se fiind tot prin cufundarea în apă, etc.; cronicarul Iordanes a
credea şi că a cunoaşte numele însemna a-i stăpâni purtătorul, scris că Dunărea inferioară a fost numită Istru de către Trakii
de unde au rezultat manipulări Magice (pericolul de a rosti / Tracii Besi - “Pesi / Vesi” = “Lupii Munţilor” Haemus -
numele pentru a nu dezlănţui manifestările unor forţe s-a venerând-o pe Iştar, Marea Mamă (Zeiţa Iştar - Inana / Anunit
reflectat şi în menţinerea secretă a numelor, prin înlocuirea la SuMeri / Sumerieni respectiv Anahit la Armeni / vecinii
lor cu porecle, fenomenul de folosire a poreclelor fiind încă Iranienilor, din stocul prinţilor Anuna / Gregori - era stăpâna
foarte puternic de exemplu în Banat). În 2004, Dr. Napoleon cerului).
Săvescu - cercetător Român stabilit în New York / SUA - a
scris: “Să luăm cuvântul pelasgic ‘Ban’ și să vedem cum îl
tratează arheologia lingvistică; ‘Ban’ este unul din cele mai
vechi relicve lingvistice, cotat ca datând cel puțin din
mileniul III î.C. A participat și el la ‘roirea’ populației ariene
din spațiul carpato-danubian, ajungând până în Asia Centrală,
în scrierea sanscrită, având sens principal de ‘Stăpân’.
Polonezii l-au preluat ca ‘Ban’ = ‘Pan’ iar în grecește el a
ajuns să însemne mare, celebru, puternic: Pan. Panonia este
provincia Panilor / Banilor; în România este întâlnit peste tot:
Banat, Drumul Banului, Băneasa, etc”.

Bazinul Dunării

În “Morfologia religiilor”, Dr. Mircea Eliade a


considerat: “Principiu al nediferenţiatului şi al virtualului -
temei al oricărei manifestări cosmice, receptaculul tuturor
germenilor - Apele au simbolizat substanţa primordială din
care toate formele s-au născut şi în care toate se întorc; ele au
fost la început, ele revin la încheierea oricărui ciclu, ele vor fi Stema României
neîncetat (deşi niciodată nu vor fi definitiv numai ele), pentru
că Apele sunt germinative, cuprinzând în unitatea lor Pescuitul - exercitat special de pescari ca ocupaţie
nefragmentată latenţele tuturor formelor. În cosmografie, în distinctă / permanentă - exista din Epoca Pietrei (atât pre-
mit, în ritual, în iconografie, Apele au îndeplinit aceeaşi diluvian, printre vânători şi culegători, cât şi post-diluvian,
funcţie, oricât de variate au fost structurile ansamblurilor printre păcurari şi cultivatori); e de observat că în Română
culturale în care s-au găsit: ele au precedat orice formă şi au năvodului - plasei de pescuit - i se zice “cercală”: un cuvânt
suportat orice creaţie. Imersiunea în apă simboliza în legătură cu Gerga / Gherga. În lucrarea “România, inima
regresiunea în preformal, regenerarea totală, noua-naştere; vechii Europe” din 2006, Dr. Lucian Cueşdean susţinea că
căci o imersiune echivala cu o disoluţie a formelor în modul numele de “rumân” nu semnifică nicidecum “urmaş al
nediferenţiat al pre-existenţei iar ieşirea din Ape repeta gestul Romei” (aşa cum spunea cronicarul Grigore Ureche 1590-
stabilirii ferme într-o configuraţie precisă. Contactul cu Apa a 1647 în a sa lucrare), ci “Om de pe Râu”: “Rumân este primul
implicat întotdeauna regenerarea: pe de o parte, pentru că ţăran european. Firesc, numele lui este legat de râu. Nu există
disoluţia era urmată de o ‘nouă naştere’ şi pe de altă parte, agricultură fără apă. Rumânii sunt primul popor de agricultori

33
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

din Europa. Istoria Europei începe cu românii. Nu poate Academicianul Petriceicu Haşdeu a scris în 1894:
exista nici un fel de urbanism fără agricultură, fără o sursă “Cine anume să fi fost Pelasgii, acei autohtoni dintre Marea
constantă de hrană. Rumânii nu sunt urmaşii Romei, ci Neagră şi Marea Adriatică şi din care în timpul lui Herodot
oamenii de pe râuri”; dânsul mai susţinea că întâi au apărut abia mai rămânea licărind o urmă? Este probabil că Pelasgii
“rumânii” iar abia apoi au apărut “vedii” şi “tracii” iar n-au fost Indo-Europeni, ci mai curând Hamiţi. Aşezămintele
cuvântul “rumân” ar fi compus din “ru” - o eufonie, o lor în Asia Mică şi Europa Sudică sunt în dreptul
prescurtare pentru “râu” - şi “mân” o eufonie pentru “man” / continentului African, unde Egiptul a strălucit ca centru al
care înseamnă “om” în limbile mai multor popoare înrudite Hamitismului. Zidurile Ciclopice ale Pelasgilor par a fi surori
“rumânilor”: “astfel se explică şi obiceiul de a include numele cu piramidele Egiptene - cu care le şi asemăna în vechime
râului în numele de grup ale ‘rumânilor’, ca de exemplu Pausania - pe când Indo-Europenilor nu le plăceau niciodată
someş-eni, mureş-eni, olt-eni, argeş-eni, etc”. Prin faptul că construcţiile uriaşe. Oricum, fie Hamiţi, fie Indo-Europeni,
vocabularul Român are “vâlcea” ca “vale puțin adâncă” iar Pelasgii n-au fost Greci şi n-au fost Traci; însă Tracii şi
“vâlc” echivala cu “Gârg” / “Gorg” - după cum utilizau Grecii, descălecând în Europa, găsiseră o groasă pătură
vechii Iranieni, care au ajuns din Ghergania și în spațiul Pelasgă şi pretutindeni s-au amestecat cu ea, astfel că ei ştiau
Român, inclusiv de exemplu în Vâlcea pe Valea Oltului - se că nu sunt Pelasgi dar ştiau totodată că se trăgeau din Pelasgi,
pot corela Valahii Gherga cu Românii de pe Văile Râurilor, de unde aserţiunile contradictorii în aparenţă la scriitorii
inclusiv din vâlcele: iată legături ale Gherghilor cu Românii, Antici, care deosebeau foarte lămurit pe Pelasgi, pe Traci şi
anume cu “Râurenii” = oamenii de pe Râuri, respectiv cu pe Greci unii de alţii şi totuşi adesea îi împleticeau laolaltă.
Valahii = oamenii de pe Văi / vâlcele. Este de ştiut că Arimii Cu acest raport de strat şi substrat s-a început istoria
/ Ariminii au fost Pelasgii care populau actualul spaţiu al Peninsulei Balcanice”. Numele în forma “Ghe-erga” a
Românilor / înaintea Geţilor, Zeul lor cel mai mare fiind inspirat pe unii să vadă prin vechea Greacă înţelesul la
Armunus, numit de Capo-Daci - adică aceia din Capadochia / Gherga de “lucrătorul pământului”, căci “Ghe” = Pământ, cu
“Capa-Dochia” - ca Zeus “Dakiu” iar de Romani ca Jupiter “erga” în legătură cu “ergon” = “muncă” (în Armeană
“Ruminus”; dramaturgul Eschil - “părintele tragediei” - “muncă” = “gorc”, în Gotă = “waurkjan”, în vechea Engleză
afirma în secolul V î.C. că “Pelasg a fost fiul lui Gaea şi a lui “wyrkan” / “weorc”, etc.); chiar şi numele popular al lunii
Marte, la început ginta Pelasgă stăpânind Pământul”. Stră- Aprilie a fost apropiat de Gherga (în multe Graiuri). Fondul
Românii “hoinari” / Pelasgi au fost cunoscuți și ca Armâni, lingvistic Românesc e bogat în cuvinte străvechi, aşa după
Arimi, Ramuni, Rămâni, Râmi, Râmni, Rumâni, Rumi, ș.a. cum de exemplu în hindi mai sunt şi acum reminiscenţe
(până în Epoca Modernă chiar, cei mai mari turmari ai Sanscrite, Greaca nouă încă mai reflectă multe din Greaca
Europei au fost păstorii Români, care hoinăreau - în veche, etc.; de altfel, comparând vechi limbi, cercetătorul
transhumanțe - pe distanțe impresionante, ca nimeni altcineva Român Petre Morar în “Dacia Ariană” a observat că Graiul
de pe continent, atestările despre așa ceva începând cu Ionian - din Vestul Anatoliei - era apropiat nu doar de
neoliticul / de exemplu prin scheletele de animale “koine” = vechea Greacă populară, ci și de Latină. Ru-mânii /
domesticite, demonstrate ca înrudite cu cele din Carpați); Râ-mânii care se bucurau de luciul soarelui în oglinzile apelor
toponime cu rădăcini Pelasge (arhaic Europene) se întâlnesc au fost ştiuţi şi ca Ra-mani: “Oamenii soarelui”. Ambele
în multe locuri, ca: Ramaiah, Rambouillet, Ramdala, denumiri - de Ru-man şi Râ-man / Ra-man - au fost utilizate
Ramdevra, Ramdurg, Ramhusen, Ramidava, Ramjibanpur, până în Evul Mediu, stabilizându-se în Epoca Modernă ca
Ramiona, Ramlewo, Ramna, Ramsovo, Ramultowice, Ro-mân; de altfel, de la foştii “oameni ai soarelui Ra” Ra-
Ramvik, Rămeți, Râmești, Râmetea, Râmnicu - Sărat, Vâlcei mani şi de la “oamenii de pe Râuri” Râ-mani au provenit
- Rimforsa, Rimhorn, Rimini, Rimpar, Rimogne, Rimsberg, numele Romanilor şi Rumânilor / Românilor. Medieval -
Rimsdorf, Rumanova, Rumbach, Rumejki, Rumelange, întocmai ca un sinonim Gherga pentru înţelesul de ţăran al lui
Rumes, Rumenka, Rumhult, Rumia, Rumligen, Rumney, Gheorghe - “rumânie” însemna “ţărănime”, Rumânii fiind
Rumohr, Rumoka, Rumont, Rumpel, Rumy, etc. (“a râmni” ţăranii legaţi de glie (într-un sens actual de “cetăţeni”).
echivalează verbul “a râvni”, pentru posesia dorită cu ardoare Denumirea din Epoca Pietrei a parcurs neîntrerupt mileniile,
de către înflăcărații Români). prin Anticii Romani, Medievalii Romanoi - cetăţenii bizantini
- până azi, ca Români, purtătorii fiind de la cetăţenii Romani
(ai Imperiului Roman) până la cetăţenii Români (ai
României), în structuri teritoriale ca Anticele provincii
Romane, Medievalele Romanii populare (Țările Rumânilor în
S Dunării) şi Ţara Românească în N Dunării, până la
România Epocii Moderne; în mod similar şi numele neamului
Gherga a traversat istoria, pe aceleaşi locuri dar şi pe glob.
Româna Modernă - ca şi Latina ori celelalte limbi Românice -
este major Indo-Europeană; centrul de difuziune al limbilor
Indo-Europene n-a fost Roma (capitala Imperiului Roman), ci
Bazinul Mării Negre / spaţiul Pontic. Mulţi lingvişti Români
s-au preocupat de influenţa Latinei asupra Românei (care a
acoperit influenţa proto-Românei asupra Latinei: aceea nu e
uşor de decantat, ambele Graiuri fiind acum dispărute); dar
oricine observă că în calea (temporală, geografică, lingvistică,
etc.) dintre Bazinul Mării Negre (centrul de difuziune Indo-
European) şi Roma (centrul de difuziune Latin) e spaţiul
Român iar - în consecinţă - propagarea realizată de strămoşi
34
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

n-a “sărit” zona Română doar pentru ca apoi, în timp istoric pentru Georgia, acolo în Antichitate regrupându-se şi
relativ scurt / în aceeaşi Antichitate, să se întoarcă în spaţiul refugiaţi Gherghesei din Galileea, de altfel inclusiv azi pentru
Carpato-Dunăreano-Pontic, odată cu cucerirea Romană a unei “lup” în Tadjikă fiind termenul “gurg”, în Kurdă e “gurjî”, în
mici părţi a sale. În absenţa scrisului dar în prezenţa celorlalte Turcă e “kurt”, etc., cuvintele respective aparținând “familiei
argumente, e iraţională plasarea “începutului” la Roma, lingvistice” Gherga). Comparând cantitativ vocabularele, se
putând fi remarcată şi izolarea răsăriteană a Românilor faţă de poate lesne remarca bogăţia celui vechi Românesc - cu zeci
corpul celorlalte populaţii Românice, ceea ce denotă puterea de mii de cuvinte arhaice - faţă de săracul dicţionar Latin
limbii Române (mai ales că spaţiul Român a fost relativ puţin (având câteva mii de cuvinte): vocabularul Românesc vechi
timp şi doar parţial stăpânit de Romani iar multe alte zone şi formează o comoară lingvistică foarte incomodă celor cu
populaţii din Imperiul Roman - mai mult timp şi integral adevăruri “gata făcute” despre cele demult spuse. Cele
stăpânite - n-au rămas cu “moştenire” Latină); cel mai facil vorbite de Geţi şi Daci erau mai apropiate de Graiurile
pentru lingvişti a fost documentarea influenţei Latinei asupra Româneşti decât ar putea accepta azi unii: de aceea - cu toate
limbilor Românice din mileniul I, fiindcă a fost cel mai recent eforturile depuse - n-a fost găsită limba Dacă distinctă
fapt pe scara istorică: doar unii specialişti s-au încumetat să (explicaţia fiind că în loc să fie căutată ca limbă Românică,
exploreze ce a fost înaintea Latinei (ca fapt istoric din până acum efectiv a fost căutată o limbă ce n-a existat); toate
mileniul I î.C., e de ştiut că atestarea existenţei limbii Latine limbile Antice dispărute au lăsat urme serioase dar paradoxal
utilizată de Romani a fost după atestarea existenţei Geţilor în nu şi Geto-Daca vorbită tocmai de cel mai numeros popor
ceea ce acum e România iar în acel timp - după cum a afirmat European iar după Antichitate - în Evul Mediu - Valahii n-au
istoricul Grec Herodot - Geţii erau mai numeroşi decât ştiut să vorbească limba Getă, limba Dacă sau limba Valahă /
Romanii). În logica oricui, ceea ce e mai nou nu poate să fi versiunile Antice, respectiv Getă sau Dacă, desigur fiind
fost baza a ceva anterior; spre deosebire de ceilalţi Latini / “dispărute”, Valahii constituind cazul ciudat al unei naţiuni
Românici (Italieni, Spanioli, Portughezi, Francezi, ş.a.), fără limbă maternă, căci populaţia Valahă vorbea încă de la
numai Românii vorbesc Româneşte; Românii (iar nu ceilalţi începutul Medieval nu limba Valahă, ci limba Română (un alt
ocupaţi de Romani, integral stăpâniţi pentru mai mult timp) paradox - susţinut de unii - ar fi formarea limbii Române la
vorbesc tocmai “Româna”, deoarece noţiunea de Rumân - sfârşitul Antic / începutul Medieval, înaintea formării însă a
“Ru-mân” / om de pe Râu, fost om al soarelui Ra - a precedat actualului popor Român / curiozitatea fiind astfel că Româna
Roma şi Imperiul Roman, faptul respectiv, de mare la început nu era vorbită de Români, etc). Stolnicul
importanţă în geneza popoarelor dintre Mările Neagră şi Constantin Cantacuzino 1639-1716 / unchiul domnitorului
Mediterană, manifestându-se cu mult anterior, iniţial în Constantin Brâncoveanu (al cărui fiu - Ștefan Cantacuzino - a
spaţiul Român: ca şi Rumânii / Românii = “Oamenii de pe urcat pe tronul Țării Românești după acela), în capitolul
Râuri”, Roma a fost a oamenilor de pe un Râu - anume acolo “Vlahii de unde să zic Vlahi, sau alt nume iar mai tot așa,
Tibru - cetate realizată în Epoca Fierului, Romanii în căruia scriitoriu cum i-a plăcut puindu-le numele și mai ales
Antichitate având Imperiul Roman, ş.a.m.d. Nici unul dintre de unde se trag ei” din “Istoria Țării Românești” - prima mare
popoarele de pe cele 3 continente unde au stăpânit Romanii cronică Românească - a scris: “Iară Dachii prea veche a lor
nu s-au autonumit apropiat de aceia (nici măcar Italienii, osebită limbă având, cum o lăsară și cum o lepădară așa de
Roma acum fiind capitala Italiei); se ştie doar despre cel mai tot, și luară a romanilor, aceasta nici să poată socoti, nici
vechi nume folosit de Români pentru ei înşişi că a fost cel de crede”. (După peste 3 secole de la afirmația de atunci a
Rumâni, nu de Geţi sau Daci (care au stăpânit spaţiul unde învățatului, acum - în prezent - sunt destule persoane care
trăiau Ru-mânii în Epoca Fierului şi Antichitate): înaintea susțin însă contrariul). Dr. Nicolae Leonăchescu - profesor
Latinităţii Românei de fapt a fost Românitatea Latinei. Poate universitar în Bucureşti, care a identificat o mulţime de
este elocventă observaţia că la întâlnirea a 2 persoane care nu termeni tehnici Geto-Daci în Română - a afirmat în 2001:
se cunosc, pentru dialog dintotdeauna cercetarea de bază - “Unele modele politice reducţioniste au formulat chiar ideea
consemnată de pildă Medieval / dinaintea legalizării statale a ‘omului nou’, care - într-un timp dat - ar trebui să renunţe la
României Moderne - mereu s-a întâmplat sub forma simplă toată zestrea sa genetică şi să asimileze limbaje,
“ştii Rumâna?” / “vorbeşti Româneşte?” (iar nu “vorbeşti comportamente şi mentalităţi convenabile unor ocupanţi sau
Geta?” / “vorbeşti Daca?” sau “vorbeşti Latina?” ori unor factori de putere discreţionari. Conform unui aşa model,
“vorbeşti Vlaha?”: interogaţia respectivă a traversat timpurile dacii au renunţat brusc la limba lor şi au adoptat-o pe cea a
astfel deoarece era dinaintea atât a vehiculărilor de tip Geto- cuceritorilor romani într-un timp când radioul, televiziunea,
Dac, Latin sau Vlah - dintre care oricare, în cazul că era de şcoala, dicţionarele, cărţile şi cadrele didactice bilingve nu
bază, putea fi preluat în expresie - cât şi dinaintea proclamării existau sau nu operau pe toate coclaurile! Viaţa şi analizele
României, cu Românii ca naţiune, din Epoca Modernă). pe temă au demonstrat aberaţia şi falimentul unor atare
Etnonimul naţional al Românilor e din lexicul propriu, nu e puncte de vedere”. În viziune etnografică, oricine poate
cuvânt dat de străini; Româna aparţine Românilor: n-a fost o compara elementele de vestimentaţie specifice Romanilor pe
limbă “împrumutată” după secolul II de la Romani, ci doar de o parte şi specifice Geto-Dacilor pe de altă parte,
vag influenţată Latin iar limba Latină - acum dispărută - s-a înfăţişarea Geto-Dacilor de pe Columna lui Traian - de la
născut din jargonul religios utilizat de credincioşii Zeiţei începutul mileniului I - fiind în fapt cea Rumânească /
Leto, cu care era asociată lupoaica (simbolistica respectivă în ţărănească chiar și de la sfârşitul mileniului II, în așa mult
cronologie întâi fiind la Gheto-Daki şi apoi la Romani / Râul timp cei din N Dunării nepreluând nimic serios sau
Tibru pe care e Roma derivându-şi denumirea de la Iberii semnificativ din hainele Sudului (este semnificativ că până la
Caucazieni, adică foştii Gorghi, actualii Georgieni, aflaţi Columna lui Traian, Romanii n-au ridicat vreo columnă
printre strămoşii Geto-Dacilor, de asemenea sub semn lupesc, monumentală pentru a-și marca victoria imperială - și se aflau
istoricul Georgian Giorgi Melikishvili 1918-2002 susţinând la apogeul Imperiului Roman - ceea ce reflecta
etimologia “Iberă” ca derivată din apelativul Armean “Virk” extraordinarele raporturi dintre puterile Antice ale Vechii
35
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Lumi; Romanii au făcut-o după ce au reușit ocuparea unei izvoarelor istorice, că s-au întors în patria strămoşilor lor,
mici părți a vastelor teritorii Geto-Dace, deoarece așa ceva rădăcinile Troiane (din care s-au desprins Tracii, vecinii
era chiar faptă deosebită în Lumea Veche: până în secolul II - răsăriteni ai Makedonilor) fiind foarte stimate de ei, până la
când a apărut Columna împăratului Traian - au fost porți sfârşitul Imperiului Roman. Un element important de
monumentale la Babiloneni ori Kheti / Hitiți sau arcuri de considerat despre cele vorbite de cei vechi trăind în N
triumf la E-Trusci ori ca acela ridicat de împăratul Roman Balcanic - între Mările Neagră şi Adriatică / Mediterană - a
Domițian pentru fratele său Titus, care a demolat Templul din fost faptul admis de toţi lingviştii ca fiind mai aproape de
Ierusalim al vechilor Evrei). Vreme de aproape 2 milenii, Română decât de Italiană (limba Italiei, statul cu capitala
portul Nord Dunărenilor s-a păstrat consecvent, puternic Roma, din Peninsula Italică), însă paradoxul indus de unii
conservator (doar la limbă autohtonii ar fi renunţat - conform este apariţia Românei ca ulterioară dispariţiei Imperiului
propagandei oficiale din România Modernă - suspect de Roman, ceea ce o pune doar în legături Medievale cu
repede, începând imediat cu sosirea Romanilor din Sud, “într- Graiurile Nord Balcanice; în consecinţă, concluzia - ce nu
o sminteală generală”, după cum plastic s-a exprimat în 2012 convine unora, din motive / interese obscure - este că până la
cercetătorul Român Constantin Olariu, care a mai afirmat: mijlocul mileniului I î.C. “Barbara” Tracă era limbă proto-
“Termenii noştri care definesc vestimentaţia tradiţională sunt Română / proto-Latină (de altfel, străvechii Români - din
mult mai vechi decât cotropirea Daciei de către romani şi nu vremuri îndepărtate, dinaintea apariției Indo-Europenilor -
au nimic în comun cu limba acelor invadatori. Geţii locuiau nici n-au fost așadar Indo-Europeni, fiindu-le anteriori
în cătune, fiind organizaţi pe şatre. Romanii pripăşiţi trăiau în acelora; dacă n-au fost Indo-Europeni, atunci n-au fost nici
aşezările de lângă taberele militare. Nu era nimic comun nici Latini, aşa după cum neştiinţific şi chiar violent s-a acreditat
în sistemul administrativ”). ulterior). O altă diversiune a fost acreditarea în Epoca
Modernă a așa-zisei “perioade Elenistice” de aproape 3
secole - declarată între dispariția împăratului Makedon
Alexandru cel Mare și apariția primului împărat Roman -
când rolul major în Lumea Veche nu l-au avut Elenii
Balcanici din Sudul Makedonilor, ci Grecii din Anatolia (ca
urmare a colaborărilor cu Makedonii din Nordul Elenilor):
atunci a fost “Grecizarea” unora din Asia Centrală / Orientul
Mijlociu și din Bazinul Mediteran (inclusiv din Galileea).
Stolnicul Constantin Cantacuzino a pomenit în “Istoria Țării
Românești” de existența la limita apuseană - în Ținutul
Hațegului din Ardeal / vecin cu Ținutul Gugulanilor din
Banat - a unor vechi Makedoni: “Cum dupre Alexandru
Machidon voivozii lui cei mai aleși prin țările cele mai mari
și mai bune în Asia au rămas și s-au așezat, și feciori și
nepoții lor pe urmă multe neamuri moștenire le-au rămas
acele țări. Așa și aici dară au rămas de aceia, și până în
O situaţie manipulată similar s-a înregistrat de vremile de pre urmă s-au tras; și doară vreo rămășiță de ale
exemplu privind limba vorbită în Macedonia Antică (Țară azi acelora și până astăzi, de nu aici, iar în Ardeal pot fi, cum unii
împărţită faţă de dimensiunea sa istorică, ocuparea din den Hațeg adeverează și să țin să fie. Acum dară, acestea și
prezent fiind sub forma: Sudul de către Eleni, Nordul de către aceștia așa viind și fiind, iată mai încoace numele Vlahi le-au
Slavi); izvoarele istorice de pildă au anunţat în mod explicit răsărit, și așa și până astăzi să trage. Ce dară ce de acest nume
că limba maternă a împăratului Macedon Alexandru “cel să zice, și de când acest nume să zice, și de când acest nume
Mare” nu era Greaca (populară pe atunci în Peninsula le-au rămas mai osebit al lor, de nu le zic alții acum nici
Balcanică, în N căreia a crescut el, vorbită de Eleni în S şi de Gheti, nici Dachi, nici Romani, ci Vlahi mai ales”. Este de
Greci ca limba lor maternă în vecina Peninsulă Anatolică / știut că până în Epoca Modernă, preoții Gherga din răsăritul
din E). Din secolul precedent împăratului Makedon, în vecina Banatului - din vecinătatea Ținutului Pădurenilor / Ținutului
Peninsulă Italică / din V a apărut Latina, tot din secolul Hațegului - și-au afirmat sorgintea Makedonă / Aromână; de
precedent ştiindu-se despre cel mai numeros popor din lume - exemplu, bunicul autorului acestei lucrări “Originea Gherga”
după cel Indian / din Asia - ca fiind cel Trac / din Europa (iar / preotul ortodox Aurel Gherga din Blajova, tatăl său / preotul
nu populația Romană din zona unde acum e capitala Italiei). ortodox Ioan Gherga din Icloda și bunicul său / preotul
Limba maternă vorbită de Macedonii Antici (care a fost ortodox Damaschin Gherga din Pădurani - toți decedați în
atestată că nu era Greaca iar Slavii au apărut doar Medieval) secolul XX - și-au susținut ascendența Aromână / Makedonă:
putea fi atunci ori “Barbară” / a apropiaţilor şi numeroşilor așadar acum, tatăl autorului acestei lucrări “Originea Gherga”
Traci ori Latină / a Romanilor mai îndepărtaţi şi mai puţini; / Vasilie Gherga, autorul acestei lucrări “Originea Gherga” /
evidenţele - până azi - dau doar o limbă constantă a Eugen Gherga ori fiul autorului acestei lucrări “Originea
autohtonilor Makedoni, anume Macedo-Româna / Aromâna, Gherga” / Șerban Gherga - toți trăind în Timișoara secolului
versiune Românică vorbită de Vlahii / Armânii arealului, ceea XXI - n-au motive pentru a respinge cele mai recente și mai
ce în Epoca Modernă a şi fost recunoscută oficial în fosta apropiate mărturii (culese chiar în propria familie) despre
republică iugoslavă a Macedoniei drept “limba naţiunii înaintașii neamului, fie că acestea “convin” sau nu, pe linie
constituante” (neadmisă însă de către celelalte state Balcanice paternă, adică bărbătească / masculină, despre Gherga fiind
care în secolul XX au hăcuit Macedonia istorică). Romanii de reținut elementul Aromân. La începutul secolului XVIII a
din Peninsula Apenină / Italică apoi - când au ocupat fost notificată de “Istoria Țării Românești” / “Letopisețul
Peninsulele Balcanică şi Anatolică - au afirmat, tot conform Cantacuzinesc” prezența Makedonă / Aromână în Ținutul
36
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Hațegului; în secolul XIX, tot la S de Râul Mureș ca și Arheologic, România este centrul geometric al
Ținutul Hațegului, în vecinătatea Bănățeană, a fost preistoriei Civilizaţiei Europene; există o triplă continuitate
înregistrată - în Tradiția tipică a cununiilor între Aromâni / civilizațională în același spațiu, anume: Civilizația Atlantă -
Makedoni - cununia dintre neamurile preoțești Makedone / Civilizația Dunăreană - Civilizația Română (caracteristica
Aromâne Gherga și Barzu, ș.a.m.d.: în consecință, în timpul acvatică fiind permanentă, de la cea “oceanică” Atlantă, prin
ultimelor secole s-a confirmat o realitate mult mai veche, a cea “fluvială” Dunăreană, la cea “riverană” Română). Dr.
prezenței Makedone în areal, confirmările provenind atât de Michael Robinson - profesor la Universitatea Americană
la stolnicul cronicar din București, cât și după peste 3 secole Ohio, specializat pe inundațiile catastrofale - a afirmat că pe
de la Gherga din Banat. Ținutul Pădurenilor - din răsăritul teritoriul României a fost Atlantida și a egalat scufundarea
Bănățean - are denumirea sugestivă; despre Ținutul Hațegului aceleia (care și-a avut capitala pe o Insulă din marginea
- din vecinătatea sa Ardeleană - e de știut că însemna Ținutul apuseană a Lacului Pontic) cu Potopul Pontic. Un alt savant
“Pădurii Tinere” (căci “hațeg” avea acel înțeles), fiind fostul American - profesorul Ralph Rowlett de la Facultatea de
domeniu Gherțeg / regal de vânătoare al liderilor Geto- Antropologie a Universităţii Missouri - a afirmat:
Dacilor, aflat înspre Sarmați: codrul vechi a fost în Munții “Arheologia Română este în mod special interesantă deoarece
Rușchei / Poiana Ruscă - în care e Ținutul Pădurenilor - la N conţine elemente ce se regăsesc în aproape toate părţile
de Ținutul Gugulanilor, existent tot în răsăritul Bănățean Europei. Pe teritoriul României poţi afla - prin intermediul
(corespunzător “Dicționarului de arhaisme și regionalisme” arheologiei - informaţii despre cea mai mare parte a
publicat în 2002 de Dr. Gheorghe Bulgăr și Dr. Gheorghe preistoriei Europene. Teritoriul României - situat în centrul
Constantinescu-Dobridor “ruscă” = “râpă”, Munții Poiana geometric al continentului - a servit deseori drept punte între
Ruscă - găzduind Ținutul Pădurenilor - având multe râpi dar Europa de Est şi cea de Vest, între Europa de Sud şi cea de
și plaiuri cu multe pășuni, acolo platoul cu pajiște, din poiană, Nord. Teritoriul României actuale a fost - încă acum mai bine
purtând denumirea concludentă de “ghergheleu”). Autori de 6 milenii - unul dintre primele locuri propice pentru
Antici ca Elenul Eschil în fragmentul 73 a notat că Fluviul expansiunea culturilor Indo-Europene, întemeiate pe migraţii
Istru era o mare apă curgătoare a Munților Riphaei, Romanul ample, explicabile prin folosirea cailor şi a căruţelor şi care
Pliniu “cel Bătrân” în “Istoria naturii” 5:7 a scris despre aveau o ceramică bine dezvoltată. De aici, respectivele culturi
Munții Riphaei ai Hiperboreilor, ș.a. (Munții “Riphaei” erau s-au răspândit înspre Europa de Vest, spre Marea Mediterană,
notați și “Ripaeos” = “Ri-Paeos”): unii cercetători au localizat Orientul Mijlociu şi Asia de Sud”. (Vechea Civilizație
acei Munți ca fiind Carpații Vestici populați de Geto-Daci; la Europeană din neolitic - continuatoarea directă a Civilizației
invazia Romanilor, mulți băștinași s-au refugiat în Poiana Atlante din paleolitic - datorită Gorganilor / Kurganilor a
Ruscă (o analogie onomastică se poate face cu o grupare devenit Civilizația Mării Negre / respectiv Civilizația
umană din Canaan / Trans-Iordania, anume cea a Uriașilor / Dunăreană până la începutul Epocii Bronzului).
Găliganilor Refaiți / Refaimi - “Rephaimi”, consonantic
notați de Fenicieni “RPM” / aceiași consonantic având
“RMN” pentru ceea ce ulterior a devenit Liban - menționați
de vechii Evrei în Vechiul Testament ca vecinii biblicilor
Gherghe-sei). În 1892, academicianul Simeon Marian în
“Naşterea la Români” a scris că “Românii numeau
binecuvântata femeie însărcinată drept ‘grea’ - în Banat
‘greoană’ - iar un proverb străvechi zice: ‘mulţimea copiilor,
bucuria Românului’ sau ‘mulţimea copiilor, averea
Românului’; deci, una dintre dorinţele cele dintâi ale noilor
însurăţei - şi cu deosebire ale tinerei neveste - era şi aceea de
binecuvântare cu naştere de fii şi fiice sau, cum se mai zice,
cu ‘gloată’. La Români pentru mult timp s-a păstrat obiceiul
ca soţia să ia numele soţului nu de la cununie, ci după ce a
născut primul prunc”. Între spaţiul etnogenetic Român - care
din Epoca Pietrei până în prezent a produs nenumărate
generaţii, unele foarte numeroase la timpurile lor - și cel al O scurtă privire în urmă este tema următoarelor
Vechii Civilizaţii Europene (iar pre-diluvian, acel spaţiu a rânduri: în înţeles străvechi, Gherga ar însemna “cultivator de
aparţinut Raiului) sunt echivalențe clare: păducel” (de exemplu, meşterul grădinar în gardurile vii la
grădini, etc.); în vechea Greacă, “ăkherdos” însemna tot
“păducel” / “gherghin” în Română (cele mai bune săgeţi se
confecţionau din gherghin / păducel). Planta respectivă a
însoțit oamenii permanent, încă din preistorie. În zonele
așezărilor lacustre din Epoca Pietrei au fost găsite cantități
importante de semințe de păducel / gherghin, ceea ce
sugerează că a fost utilizat și ca aliment pe atunci. Vechii
Greci - care au folosit pentru păducel vechiul termen
“ăkherdos” - considerau gherghinul un simbol al speranței,
fericirii, dragostei și cununiei. Păducelul / Gherghinul a
provenit din Asia Centrală și Bazinul Mediteran (N Africii și
Spațiul Vechii Europe și spațiul etnogenetic Românesc S Europei): tulpina îi e contorsionată, are lemnul tare, crește

37
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

îndeosebi în zonele de stepă, până pe dealurile chiar înalte. a soarelui, cât a plantelor - se poate observa că reproduce
De numele Gherga este legată denumirea arhaică Gherghin / fidel Ră-Să-Rhea).
Ghergh’in a păducelului (arbust cu ramuri spinoase de mai
mulţi metri - ce înfloreşte primăvara - care preferă soarele
direct cât mai mult, aflat îndeosebi la marginea pădurilor de
foioase de pe coline; planta, numită inclusiv Gherghinar,
ştiută ştiinţific drept “Crataegus” din familia trandafirilor
“Rosaceae”, este cu frunze crestate, are flori albe, dispuse în
bucheţele - uneori spunându-i-se “măceş alb” sau “mărăcin
alb” - şi face fructe rotunde de culoare roşie, comestibile, din
ea producându-se un ceai a cărui infuzare ajută mai ales
tratarea bolilor cardiace); de altfel, în vechea Română -
conform şi lingvistului Român Vasile Ioniţă - pentru mărăcini
se folosea şi radicalul “arcia” (regăsit şi în vechea Latină).

În Epoca Pietrei, prima Civilizaţie a fost cea a


lemnului de fapt, actualul teritoriu Român fiind pe atunci
majoritar împădurit (codrul oferea adăpost, îmbrăcăminte,
hrană: plante comestibile, fructe de pădure, ciuperci, miere,
vânat, peşte, etc.); păducelul / gherghinul e specific emisferei
Nordice (în Ierusalimul Antic, cununa de spini avută de Iisus
la răstignire a fost realizată din ramuri cu ghimpi de gherghin,
plantă foarte răspândită în Canaan / conform studiilor
paleobotanice). În 2011, cercetătoarea Română Rodica
Demian în “Leacurile pădurii” a scris: “Păducelul, cunoscut
în popor cu numele de gherghin, este printre primii arbuşti
care înfloresc primăvara. Cine o ia la drum prin crânguri de
prin aprilie va vedea pretutindeni exploziile de păducel,
luminând pădurile abia înmugurite. Dar pe lângă dorul de
primăvară şi de natură pe care îl împlineşte cu înfăţişarea lui
diafană, păducelul este şi o miraculoasă plantă de leac,
magicul dar al naturii pentru obositele inimi omeneşti.
Cunoscut în Carpaţi încă de pe vremea dacilor, păducelul /
În vechiul Egipt, sucul şi ceaiul faraonilor era din
gherghinul era ştiut mai ales ca plantă magică, cu renume
măceşul / răsura numit Karkade - obţinut prin infuzia
pentru puterea de a rupe vrăjile şi de a dezlega de deochi. În
petalelor trandafirului roşu Abisinian - cu multe beneficii în
vechile obiceiuri populare de primăvară, din ramuri de
sănătate: hipotensiv, calmant, stimulent în creşterea părului,
păducel înflorit se întocmeau porţi prin care cine trecea se
în grăbirea vindecării rănilor, puternic antioxidant, etc. În
curăţa de păcate. Toate suferinţele trupului rămâneau agăţate
2003, profesorul Olandez Paul Beekes a atras atenţia că
în spinii plantei, care apoi se ardea. Frunzele şi lemnul de
“numele oamenilor nu derivă din al plantelor”, ci e invers;
păducel sunt folosite şi azi la fumigaţii menite să alunge răul
Dr. Mircea Eliade în “Morfologia religiilor” a consemnat că
din casă. Toiegele cioplite din lemn de gherghin / păducel
“uneori a fost considerată şi ascendenţa neamului într-o
apărau de oboseală. Păducelul, prin simpla sa prezenţă în
anumită specie vegetală - identificată drept strămoş mitic - ca
natură, le face bine atât oamenilor foarte activi, cât şi celor
de exemplu ceea ce a relatat un episod din ‘Mahâbhârata’
care se simt mereu obosiţi. O expunere regulată în faţa lui, în
(1:63): ‘din Gautama - fiul lui Saradvat - şi o tufă de măcieş
perioada de înflorire, pe cei irascibili îi linişteşte, pe cei
s-au născut 2 gemeni, ea Krpî şi el Krpa’; solidaritatea dintre
epuizaţi îi întremează pe loc. Este practic acelaşi efect pe care
om şi vegetaţie a fost intuită ca un circuit între nivelul uman
îl are planta şi asupra tensiunii arteriale, pe care o scade când
şi cel vegetal sub forma că o viaţă omenească căreia i se
este prea mare, sau o creşte când e vorba de hipotensiune.
punea capăt în chip violent se continua într-o plantă (de pildă,
Foarte dezvoltată în Scandinavia, mai ales în Finlanda,
la locurile bătăliilor, unde cădeau eroi, răsăreau măcieşi sau
energizarea cu arbori conţine câteva tehnici ce trebuie
trandafiri). Abandonarea condiţiei umane se reîntorcea - sub
aplicate, pentru ca exerciţiul să aibă efect. Silvoterapia oferă
formă de ‘seminţe’ - în vegetaţie, ca o formulă concretă
exprimând o trecere de nivel: oamenii se reintegrau în posibilităţi nelimitate de a ne adânci relaţia cu natura şi cu
pământul, de a ne reaminti că arborii sunt elemente vii ale
matricea germinală, concepţia fiind legată de Mama-Pământ
firii, că poartă în făpturile lor scânteia vieţii; silvoterapia
şi de misticele agricole”. (Gautama a fost unul dintre cei 7
vindecă prin energia fenomenală a copacilor, pe care trebuie
“rişi” - legendari înţelepţi ai Indiei - şi l-a avut ca discipol pe
s-o captăm, prin contemplare şi prin atingere”. Extractele de
Gărgya / menţionat de aceeaşi Epopee ca nepot al Bharata,
gherghin / păducel sunt cele mai apreciate medicamente de
vechiul nume al Indiei, Bhărat / “Bha-Arata“ literalmente
natură vegetală; planta este cunoscută în Europa ca a “vieţii”
însemnând “Sacrul Pământ”; la Români, gemenii divini au
sau a “tinereţii veşnice”, conferindu-i-se aceleaşi virtuţi ca şi
rămas şi ca asocierile lunii cu Ileana Sânziana pe partea
Ginseng-ului de către Asiatici (de exemplu, în secolul I
feminină, respectiv a soarelui cu Făt Frumos pe partea
doctorul Grec Dioskoride îi ştia proprietăţile, la începutul
masculină / despre verbul “a răsări” - referitor la apariţia atât
secolului XI medicul Uzbec Avicenna - care a lucrat în marile
38
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

biblioteci / “biblio-teci” din Gurganj 42,20 lat. N, 59,09 long. Lingvistul Jacob Grimm 1785-1863 în “Istoria
E / Turkmeni-stan şi Gorgan 36,50 lat. N, 54,29 long. E / Iran limbii Germane” a afirmat: “Denumirile Dace de plante,
- îl recomanda pentru deranjamente stomacale, în secolul XVI păstrate la Grecul Dioscoride, pot fi găsite şi în fondul limbii
alchimistul Elveţian Paracelsus introducea păducel / gherghin Germane”. Se poate observa că în aceeași familie botanică cu
în elixirele de tinereţe şi de viaţă lungă iar în Banat ca mijloc Curcuma și Ghimbirul - adică “piperul alb” - este
de luptă împotriva vampirilor ce se presupuneau că erau cei Cardamomul / “Karda-momul” (unul dintre cele mai scumpe
mai activi în noaptea ce preceda sărbătorirea Sfântului condimente din lume, întrecut doar de șofran / Sumerian
Gheorghe - pe lângă usturoi / “ai” în Banat, ce creşte apetitul numit “Kurkanu”) originar din India, cunoscut și ca puternic
sexual - era gherghinul). În 2007, acupuncturistul Canadian afrodisiac. Specific despre Gherghin - arbust tipic de stepă -
Dan Micu afirma că gherghinul previne depresia şi alterarea cercetătorul Român Ilie Tudor în 2011 a scris ce Tradiţie
capacităţilor mentale ivite odată cu vârsta, studiile făcute în practicau Celţii (Keltaii / Ghergaii ce în mileniul I î.C. au
spitale universitare arătând creşterea cu aproape jumătate a trecut prin spaţiul în care acum e România): “Un ritual antic
capacităţii de efort a bătrânilor trataţi cu păducel (stimulativ era ca tinerii să fie împodobiţi cu ghirlande de gherghin /
în doze moderate, însă în doze mari produce somnolenţă). păducel, pentru a-şi păstra sufletul viu şi pentru a-şi iubi
Pentru cei vechi, ierburile medicinale îşi datorau valorile perechea toată viaţa. Cei răniţi în dragoste se retrăgeau sub un
curative faptului că fuseseră pentru prima oară descoperite de gherghin, încredinţându-şi într-un fel de transă sufletul acelui
Zei. În privinţa valorii magice sau farmaceutice a anumitor arbust sacru, pentru a-l tămădui. Când se întorceau - odată cu
ierburi, ea se datora unui prototip celest al plantei; nici o apariţia stelelor pe cer - de la ritualul de sub gherghin,
plantă nu era preţioasă în sine, ci numai prin participarea la sufletele erau curăţate, fiind din nou libere” (e de observat că
un arhetip sau prin repetarea anumitor gesturi şi cuvinte care - în vechea Română, pentru “ghirlande” se utiliza şi formularea
izolând planta de spaţiul profan - o consacra. De exemplu, în “gherdane”, prin ghirlande de păducel - în Graiul vechi -
secolul I, medicul şi botanistul Dioscorid / “Dios-corid” din înţelegând gherdane de gherghin). Este de observat că în
Anazarbus 37,15 lat. N, 35,54 long. E, Cilicia / Anatolia - vechea Slavă, pentru păducel se folosea “glogu”. În Epoca
fostă Kilikia / Ghirighia - a scris “Despre materia medicală”, Pietrei, dinaintea Potopului, în lume exista o mare cultură
unde a consemnat 2:178 că “Dacii foloseau Kerker” / şamanică; dintotdeauna şamanii ştiau că toate plantele au o
Ghergher sau “Curcuma” în Latină dar și în Arabă, o plantă poveste. Gherghie - de altfel - a fost un cuvânt Românesc
utilizată pentru proprietățile sale ca anti-septică, anti- utilizat în general pentru ierburi (conform etimologului
bacteriană și anti-inflamatoare în medicina Ayur-Vedică, Alexandru Ciorănescu 1911-1999). “Garigă” este
adică în terapiile alternative, cu derivare multimilenară din formaţiunea vegetală formată din stejari, tufe şi ierburi, care
“Atharva Veda” (identificată cu brânduşa galbenă ca şofranul îmbracă solurile calcaroase din regiunile Mediterane. Gerba =
/ “Krokos” în Greacă = “Anagallis Arvensis” - arbust cu flori Jerba a rămas în Română înţelegerea pentru mănunchiul sau
roşii şi fructe rotunde - buruiană afrodisiacă şi pentru tratarea buchetul de flori aşezate astfel încât să aibă faţa orientată
rănilor / ce în amestec cu mierea vindeca ulceraţia ochilor, numai într-o parte (arhaic, prin “ghearbă” se înţelegea
folositoare şi la muşcăturile de viperă, zisă de Romani mănunchiul cu câteva fire de cânepă, câlţii fiind firele scurte
“macia”, ştiută popular de Români deopotrivă şi ca de cânepă). Dr. Mircea Eliade a scris despre expresia “copil
“scânteiuţa”, adică “merinana” / “meri-nana”, “Moehringia din flori” (căruia doar mama îi ştia tatăl) că era în legătură cu
Trinervia” = “mierea ursului”): străvechea maternitate a Pământului - pe care creşteau florile
- loc de naştere la multe popoare: “când femeile erau apucate
de durerile facerii, se aşezau jos pentru a naşte de-a dreptul pe
pământ / obicei observat inclusiv în nordul Indiei şi la
români”. Gherghetin sau Ghergheci se zicea muşcatelor -
“Erodium Cicutarium”, respectiv “Geranium Pratense” -
popular ştiute ca “pliscul cucoarei” sau “ciocul berzei” =
“buruiana de făcut copii” cum îi ziceau stră-Românii (datorită
calităţilor afrodisiace); în “Zeii pastorali” din 2014, Dr. Ion
Ghinoiu a remarcat: “În satele de la sud de Carpaţi unele
dintre primele cuvinte învăţate de copii de la mamele lor sunt
‘ciocul’ şi ‘păsărica’, simboluri ale virilităţii şi fecundităţii
universale”.

Gherghin

Ghergher în manuscrisul lui Dioskorid Păducel

39
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

contra spiritelor celor necurate şi rele, mai ales contra Ielelor;


Gherghetin dar - deoarece nu fiecare moaşă putea să aibă măceş
dindemână - de aceea punea deasupra uşii un canaf sau altă
materie roşie, care după credinţa generală avea putere
apărătoare, mai cu seamă în contra deochiului. Jertfele pentru
zeiţa Carda / Carna au fost îndeosebi măruntaiele godacilor /
purceilor (cârnaţii la Romani erau folosiţi mai ales în timpul
Festivalului Lupercalia - sub semnul lupoaicei - la mijlocul
lunii februarie). Tot la Romani, prima zână a naşterii a fost
Parca: ursitoarea care cânta ursita atunci când torcea firul
vieţii omeneşti. Toate popoarele vechi - dar şi moderne - au
crezut şi cred că privirea ochilor omului are o putere magică
Pliscul cucoarei şi periculoasă, care nu se poate înlătura decât cu nişte
ceremonii particulare. Această superstiţie se urcă în vremurile
Ghergheci vechi până la Indieni, care numesc deochiul ‘docha’. În toată
Abisinia (adică Etiopia = Africa la S de Egipt) se crede şi
astăzi în deochi şi când vreo persoană cu distincţie vrea să
bea, o slugă îi pune înaintea ochilor o pânză, pentru apărarea
de ochii răi. Fiindcă locuitorii Pontului - Mării Negre - aveau
nişte ochi mari, melancolici, ardenţi şi serioşi, dăduse ocazie
la mai mulţi fiziologi din timpul clasic ca să se ocupe mai
înadins cu eroarea cauzelor pentru care acest popor era aşa de
renumit pentru deochiare. Pliniu în ‘Istoria naturii’ vorbeşte
de vrăjitorii Iliri a căror privire ameţea şi putea să dea chiar
moartea; tot Pliniu, vorbind despre deochi, zicea: ‘Este de
însemnat că aceşti oameni au câte 2 pupile în fiecare ochi’.
Credinţa aceasta se întinde nu numai asupra copiilor celor
frumoşi, ci chiar şi asupra semănăturilor şi a animalelor, care
de asemenea pot fi deochiate. Romanii - ca şi Românii -
credeau în aşa ceva, după cum se poate judeca din versul lui
Vergiliu ‘Nu ştiu ce ochi mi-au ameţit mieluşeii’. Românii
cred că - mai cu seamă - un copil de ţâţă nici unei boli nu e
aşa expus ca deochiului: de e grăsuţ şi frumuşel, de are ochi
vioi şi nu e scump la râs, cum se uită cineva lung la dânsul,
Ciocul berzei mai cu seamă însă o persoană ‘rea de ochi’ sau una cu ‘ochii
albi’ şi nu va zice îndată ‘să nu-i fie de deochi’, stupind în
“Nu-men” / “Numen” în Latină era folosit pentru acelaşi timp, asupra lui, îndată se deoache; asemenea, dacă se
divin şi însemna “spiritul gardian”, în 1907 Cyril Bailey de la miră cineva de un copil sau îl laudă că e frumos, bun, isteţ,
Universitatea Britanică Oxford demonstrând că era mai etc., încă se deoache. Şi dacă nu s-ar întrebuinţa imediat
apropiat de magica mană, trebuind să fie distins faţă de diferite mijloace, copilul deochiat lesne ar putea nu numai să
Latinul “deus” pentru “zeu”: “puterea duhului - zisă ‘numen’ se bolnăvească, ci chiar să şi moară. Aşa, Muntencele nu
- devenea ‘deus’ când dobândea personalitate şi primea un arată pe copiii lor cei mai mici în oglindă până nu împlinesc
nume; ‘numen’ era chiar androgin şi mai vechi decât ‘deus’ anul, căci - după credinţa lor - arătându-se, se deoache singur
(la început, Romanii se închinau fără reprezentări imagistice). văzându-şi chipul; alte Românce, nicicând nu pun 2 copii
Fondatorul religiei Romane a fost regele Numa, primul mici faţă în faţă, pentru că - după credinţa lor - asemenea se
legiuitor. În gospodăria Romană erau 2 divinităţi primordiale: deoache. Dacă însă, cu toată precauţiunea copilul totuşi se
Geniul (sfântul patron / îngerul păzitor al ginţii / clanului) şi deoache, atunci nu rămâne altă nemică de făcut decât să caute
Larul (Gardianul / străjerul vetrei); Geniul / Genius a fost - cât mai degrabă - ca să-l vindece; mijloacele cele mai bune
totdeauna mai apropiat de ‘numen’.” În timp, numerele contra deochiului sunt - după credinţa poporului - mai întâi
zeităţilor feminine şi masculine au ajuns sensibil egale, stingerea cărbunilor iar după aceea descântecele de deochi.
importanţele fiind conferite întâi divinităţilor feminine, apoi Oricare mamă care presupune că e deochiat copilul ei ia
celor masculine. Academicianul Simeon Marian în “Naşterea îndată cărbuni aprinşi şi-i stinge în apă neîncepută; mama ia
la Români” a scris: “Romanii aveau o zeiţă numită Carda sau apa - care e bună de leac - şi o parte dintr-însa o dă copilului
Cardea, despre care credeau că păzea odaia în care se afla bolnav de băut iar cu cealaltă parte îl spală pe piept şi pe cap
femeia ce a născut, stând la uşă, ca să nu intre spiritele cele (datina de a stinge cărbuni e de obârşie păgână, ca şi credinţa
rele înăuntru; de aceea ea a fost considerată ca zeiţa intrării şi în deochiere). Neajutându-i copilului bolnav stingerea
a ieşirii, pentru că se pricepea la artele miraculoase şi iubea cărbunilor, atunci îi descântă de deochi. Se credea că puterea
ascunzişul. Atributul acelei zeiţe era măceşul sau păducelul, de a deochia - a celor ‘răi de ochi’ - era a celor întorşi la ţâţă,
căruia nu numai în Italia, ci şi în Asia şi Grecia i se atribuia o adică înţărcaţi de 2 ori; de aceea, mamele îşi ungeau sânii cu
putere mare contra influenţelor demonice, din care cauză se funingine, ca pruncul să nu mai vrea să mai sugă: odată
anina la naşteri şi înmormântări deasupra uşii sau se ardea înţărcaţi, pruncii - şi dacă tânjeau - era bine să rămână
dinaintea uşii ori se ungeau atât pe sine, cât şi casele, cu alifie înţărcaţi pentru totdeauna”. La cei vechi, amuletele cu
făcută dintr-însul. După credinţa Românilor, măceşul apăra albastrul / turcoazul Ochi Gorgon - caracteristic Gherganelor
40
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

- serveau la întoarcerea privirilor provocatoare ale deochiului,


oferind protecţia purtătorilor / prin distragerea acţiunii rele
(acţiunea fiind în complementaritate cu Mărţişoarele, având
acelaşi rol); în plus, în Insula Lesbos - în virtutea vechii
Tradiţii - şi acum se mestecă usturoi contra deochiului.
Cartograful Flamand Abraham Ortelius 1527-1598 şi-a însoţit
harta Daciei cu o descriere în care a consemnat că unii Tribali
de la Dunărea inferioară aveau 2 pupile la un ochi şi că
puteau ucide cu privirile - probabil aveau o incidenţă crescută
de glaucom, afecţiune cauzată genetic - totodată a pomenit şi
alte fapte, de pildă că Geţii nu plecau la luptă până nu beau
apă din Dunăre ori că mai demult, regii Babilonului păstrau
apă din Dunăre în visteriile lor alături de cele mai de preţ
lucruri, etc.; melatonina - hormonul nocturn care învigorează
potenţa şi împiedică îmbătrânirea - înlătură şi anumite
maladii grave (dintre care, vindecă anumite forme de
glaucom).

“Sus Scrofa”
Pe de altă parte, “Cardo” a intervenit la Romani în
planificarea aşezărilor principalul bulevard (orientat N-S) iar Francezii Alain Gheerbrant şi Jean Chevalier au
episcopul Got Isidor din Sevilla a explicat că aşa au fost scris în “Dicţionar de simboluri”: “Simbolismul mistreţului,
definite şi direcţiile, drept “cardinale”; anterior lui, Romanul de origine străveche, acoperă cea mai mare parte a lumii
Macrobiu a enunţat despre Zeiţa Sănătăţii Carna - de la care indo-europene, ba chiar - sub anumite aspecte - o depăşeşte.
provin cuvintele carnal, carne, etc. - că era şi Gardiana Mitul se trage din tradiţia hiperboreană. Mistreţul
cordului / inimii, inclusiv a principalelor părţi ale corpului, întruchipează aici autoritatea spirituală, care putea fi pusă în
având puterea de a evita strigoii, des reprezentaţi în vechime legătură cu retragerea brahmanului ori a druidului în pădure
prin bufniţe (numite “ghione” de către Aromâni, “khargală” sau cu proprietatea mistreţului de a dezgropa trufele,
de către vechii Indieni, ş.a.): singurele păsări care pot deosebi misterioasele produse ale trăsnetului - după cum povestesc
culoarea albastră. Este de ştiut despre costumele şamanilor unele legende - şi de a se hrăni cu fructele stejarului, arbore
Altaici şi Tunguşi / Siberieni că erau împodobite cu aripi de sacru. Lui i se opune ursul, emblemă a puterii seculare. Ca şi
bufniţă. La vechii Europeni - între care şi stră-Românii - în Grecia, în Galia mistreţul a fost vânat şi chiar sacrificat.
dintre semnele morţii nici unul nu era aşa de temut ca acela al Este imaginea puterii spirituale urmărite de cea seculară.
cântării bufniţei / cucuveicii: cucuveaua / buha, pasărea Mistreţul are un caracter hiperborean, deci primordial. El a
morţii (mai ales ziua pe casă sau în nemijlocita apropiere a fost avatarul sub care Vişnu a readus pământul la suprafaţa
aceleia, precum pe un arbore din grădină; credinţa era că apelor şi l-a organizat. Mistreţul era Vişnu intrând în pământ
atunci cineva din casă sau apropiat celor din casă va muri, ea căutând piciorul stâlpului de foc - care nu era altceva decât
- singura pasăre ce distinge culoarea albastră - fiind simbolul lingamul lui Şiva - în timp ce Brahma îi căuta vârful în slava
Atenei). De fapt, cultul “sănătoasei” Carna - alternativ celui cerului. Pentru kirghizi, porcul e un simbol nu numai de
al nimfei Cranea - s-a desprins din Carda, pentru protecţia perversitate şi de murdărie, dar şi de răutate. Totuşi, din cauza
faţă de demoni fiind jertfite măruntaiele porcului / cârnaţii (în înfăţişării prospere a scroafei cu purceii ei, ideea porcului ca
locul organelor vreunui copil), consumul ritualic al porcului simbol al belşugului a apărut la vechii egipteni pe amuletele
înlocuind consumul ritualic canibalic în Vechea Lume / zeiţei Nut - muma veşnică a aştrilor - sub chipul unei scroafe
gustul cărnii de porc fiind cel mai apropiat de gustul cărnii de alăptându-şi purceii. În legendele greceşti, magiciana Circe
om; e de observat că vechiul nume pentru porcul mistreţ era avea obiceiul să-i prefacă pe bărbaţii care o pisau cu
“gligan” - însemnând făptură groasă - iar paznicul de porci se dragostea lor în porci; alteori, îi atingea cu bagheta ei
numea “ghigar”, porcul necastrat fiind “gir” / “jir” (la Perşi / fermecată, transformându-i în animale josnice, porci, câini,
Iranieni, mistreţul era “gorăz”). etc., fiecare conform tendinţelor adânci ale caracterului şi
naturii sale” (în Vechea Greacă, pentru “purcel” se uzita

41
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

cuvântul “khoiros” provenit din rădăcina pre Kurgană / Euro-


Indiană “ghor”, după cum a studiat și lingvistul Rus Serghei
Starostin). Parca a fost primul nume pentru ursitoare, ulterior
acele zâne - temute de Zei - înmulţindu-se la Grecii vechi şi
Romani, cu nume ca Nuna, Kere, Moroi, ş.a. În 2009, Dr.
Mihai Vinereanu în “Dicţionar etimologic al limbii române” a
scris: “În traco-dacă dar şi în unele dialecte greceşti, labio-
velarele au pierdut componenta velară devenind labiale
simple; mai exact ‘Gu’/‘G’ a devenit ‘B’ iar ‘Ku’/‘K’ a
devenit ‘P’. Greaca a transformat aspiratele sonore (‘gh’,
‘dh’, ‘bh’) în aspirate surde (‘ch’, ‘th’, ‘ph’); acest fapt se
explică prin evoluţia aparte a limbii proto-greceşti, întrucât
grecii s-au stabilit în peninsula balcanică în mileniul II î.C.,
venind din Asia Mică. ‘Metateza lichidelor’ - manifestată prin
poziţia lichidelor ‘L’ şi ‘R’ din poziţie silabică finală în
interiorul silabei - a fost un fenomen necunoscut în traco-dacă
şi în română (ca şi în albaneză) iar dacă totuşi a apărut, a avut
caracter cu totul sporadic”. (Astfel, în multe denumiri vechi
se pot vedea nume şi mai vechi, ca de pildă Gargani în
Balcani, Karca în Parca - Zâna Naşterii la Români - ş.a.m.d.
iar prin metateza lichidului “R” în onomastica Gherga
existenţa dubletelor de genul Cărciun-Crăciun, Gheorghe-
Grigore, etc). Pe lângă Gorgonă, numele acelor Zeiţe ale
naşterii, împodobite cu ghirlande - Gardiana Carda, sănătoasa
Carna şi ursitoarea Parca - se pot remarca în evidentă
Carda
rezonanţă cu Garga, care era o versiune folosită în vechime la
Gărga / Gherga; în mod specific, Romanii aveau pentru Parca
denumirea de “Fata” (de la care au derivat feeria Magică,
faima, etc). Parca a fost numele folosit de Latini pentru
“destin”, vechii Greci având termenul “Moira” (fiicele Zeiţei
Themis au fost Moire). În “Dicţionarul de simboluri” stă
scris: “Moirele erau ţesătoare, care înnodau firul destinului,
fiind divinităţi lunare (a ţese semnifica a crea forme noi);
meşteşugul ţesutului era o muncă de creaţie, o procreare
(când ţesătura era terminată, ţesătoarea tăia firul ce o lega de
meseria ei şi - făcând aceasta - pronunţa formula de
binecuvântare pe care o spunea moaşa tăind cordonul
ombilical al nou-născutului, căci totul se petrecea ca şi cum
ţesutul traducea într-un limbaj simplu o anatomie tainică a
omului). Ţesut, fir, război de ţesut, instrument servind la tors
sau la ţesere (fus, furcă de tors) erau toate - în acelaşi timp -
simboluri ale destinului; ele aveau rolul de a desemna tot ceea
ce conducea sau intervenea în destin: luna ţesea destinele. Carna
Nenumărate zeiţe au ţinut în mână fusuri şi furci de tors,
supraveghind nu numai naşterile, ci şi desfăşurarea zilelor ori
înlănţuirea actelor”. Moirele au fost muierile ursitoare numite
“Torcătoare” de stră-Români. Conform “Dicţionarului de
arhaisme” din 2011, vechii Români denumeau conducerea
ursirii prin “Gogă” la “Vergel”, în seara de Crăciun sau în
ajunul Anului Nou (“Vergel” era tradiţionalul revelion al
Românilor arhaici, când se prezicea soarta îndeosebi a
tinerilor - folosind beţişoarele / vergelele de la ţesut pe care se
legau firele urzelii în sul, fire de păr de porc, se ghicea în
boabe ori se urmăreau imaginile flăcărilor din vatră -
petrecerea în vechime durând câteva nopţi, vizând anul ce
urma, petrecerea având un puternic caracter social).

Parca

42
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Religia elementară a fost totemică: cea mai veche neînsufleţite au fost mai rare (însă cu carieră şi ele în
formă de veneraţie, de pe timpurile când societatea era dezvoltarea religiei); universul conceput de totemism era
omogenă, a fost organizată pe bază de clan (familie lărgită); străbătut de forţe pe care imaginaţia le reprezenta sub forme
din credinţa totemică a derivat cultul. În clan, strămoşul în mare parte împrumutate din regnuri (vegetal sau animal):
eponim era prezentat drept fiinţă omenească dar - în urma totemul era mijlocul prin care persoanele erau puse în
unor peripeţii - ar fi fost nevoit să trăiască o perioadă de timp legătură cu forţa manei (a energiei dispersate în tot universul,
(mai mică sau mare) printre plante sau animale fabuloase, ce asigura principiul nesfârşit al vieţii). Totemul era blazon -
astfel menţinându-se afinităţi între planta sau animalul din emblemă heraldică, arhaic având la vechii Greci, Români,
specia totemică respectivă şi membrii clanului; participarea ş.a., numele de “gherg” / “gherb” - cu redare pe stânci,
oamenilor pe lângă totemul sacru le conferea şi lor sacralitate, locuinţe, tatuat, sculptat, reprezentat pe scuturi, etc. (omul a
caracterul difuz al sacrului din ei fiind în locuri privilegiate început să deseneze nu atât pentru a fixa forme frumoase care
ale trupului / ca oasele, sângele, părul lor, etc. (de exemplu, să-i încânte simţurile, cât pentru a-şi traduce material
n-a existat ceremonie religioasă la care sângele să nu fi fost gândirea / valoare totemică aveau şi purtarea keryke-ionului /
prezent / începând cu iniţierile prin tatuare, tăierea rituală a caduceului, circumcizia, tatuarea, tunsoarea, etc.); riturile
părului era un gest făcut numai cu faţa către direcţia din care legau făpturile totemice şi membrii clanului.
a descins clanul, etc.: de pildă, geograful Roman Pomponius
Mela a notat în “Descrierea Pământului” 7:11 că “e lucru
îndeobşte cunoscut că din indivizi fără cusur se nasc uneori
copii cu defecte iar din indivizi cu defecte fizice, copii fără
cusur; însemnarea de pe braţul Dacilor se transmite până la a
patra generaţie” iar la vechii Români s-a păstrat tradiţia
orientală a tăierii de către nun / naş a moţului copilului - nu la
botez, ci la înţărcare - ceremonie realizată numai într-o zi
însorită, părul tăiat fiind păstrat de mamă, din el arzându-se
câteva fire să-i treacă de “speriat” copilului, în caz că pica
bolnav). Sufletul şi - mai ales - spiritul erau sacre, ele fiind
subiectele ritului: credinţa era de punere la adăpost a
sufletelor într-un totem (lucru exterior), punând concepţia
vieţii pe seama fecundării produsă de spirite. Adorarea
corpurilor cosmice (ca Pământul, Cerul sau mai specific a
lunii, soarelui, stelelor, etc.) nu se datora atât naturii lor
intrinseci ori trăsăturilor lor specifice, cât faptului că erau
concepute ca participând la unica forţă energetică - abstractă /
impersonală - ce conferea lucrurilor caracter sacru, regăsită
pătrunsă peste tot: mana; sufletele şi spiritele au constituit Caduceu
obiectele riturilor - fiind investite cu sfinţenie - deoarece
încorporau ceva din acea forţă energetică “mana” = sursa Transmisia totemului - prin stabilirea în alte părţi - a
oricărei religiozităţi. Principiul - la fel cum se încorpora fost în funcţie de tipul societăţii întâlnite în difuziune,
trupului - putea fi ataşat şi gesturilor ori cuvintelor. Mişcările matriarhal / pe linie muierească sau patriarhal / pe linie
şi vocea îi slujeau de vehicul şi (prin intermediul lor) masculină; uneori s-a ajuns chiar ca membrii clanului să nu se
produceau efecte; sufletele şi spiritele erau imaginate ca nişte mai numească după strămoş, ci după totem / plantă, pasăre,
efluvii vagi, manifestând tendinţa de a se elibera din trup prin animal, obiect. Între persoană şi totem exista o identitate de
orice deschizătură: prin toate orificiile, prin privire, prin natură, ce o implica şi pe cea de nume (totemul era impus fie
respiraţie, prin cuvânt, etc. Persoanele care compuneau clanul la naştere, fie la iniţiere); indivizii respectau specia căreia le
se considerau unite printr-o legătură de rudenie cu totul aparţinea totemul, străduindu-se s-o protejeze de străini. De
specială: nu prin legăturile de sânge, ci fiindcă purtau acelaşi pildă cu timpul, imaginea fiinţei totemice - vegetală sau
nume. Ele considerau că formau aceeaşi familie în virtutea animală - a ajuns uneori mai importantă decât fiinţa totemică
faptului că purtau acelaşi nume, recunoscând îndatoririle ce - însăşi, căci nu era libertate deplină ca să se consume din
din toate timpurile - reveneau rudelor: asistenţă, vendetă, totem (miturile relatau că strămoşii fondatori ai clanului
doliu, etc. Numele purtat era cel cu care clanul credea că avea mâncau regulat din totem, însă ulterior fără rezerve se putea
legături de “rudenie”: acela servea circumscrierii clanului şi doar până totemul n-ajungea la maturitate, apoi interdicţia
folosea totemul; clanuri diferite din acelaşi trib nu puteau subzistând la părţile cele mai sacre, limitele nefiind la cei
avea acelaşi totem, întrucât apartenenţa într-un clan însemna ajunşi cu înalte demnităţi religioase ori la bătrâni, care fiind ei
a avea un nume (totemul clanului era şi totemul fiecăruia înşişi sfinţi, puteau consuma lucruri sfinte; în cursul anumitor
dintre membrii săi). S-a întâmplat ca un clan să nu locuiască ceremonii religioase solemne se consuma - obligatoriu dar
în întregime într-o aşezare, ci avea reprezentanţi în locuri moderat - din totem dar ritual aia nu implica nicicum că astfel
diferite, unitatea lui neîncetând a fi simţită, chiar fără bază totemul ar fi devenit hrana obişnuită a clanului): prohibiţia nu
geografică; obligaţia membrilor era de a nu se căsători între era absolută - figurile reprezentând totemul fiind înconjurate
ei. În virtutea regulii exogamice, soţii trebuiau să aibă cu mai mult respect decât cel datorat fiinţei a cărei formă o
totemuri diferite şi mai ales prin stabilirea unuia dintre soţi în reproducea - planta totemică sau animalul totemic putând fi
aşezarea celuilalt s-a petrecut dispersia: grupul totemic n-a consumate dacă erau oferite de membrii altui clan. Azi
avut bază teritorială. Obiectele ce serveau de totem au interdicţii totemice, de tip tabu, de exemplu sunt la hinduşi -
aparţinut regnului vegetal şi mai ales animal iar cele care nu mănâncă vită dar beau lapte, utilizează balega, etc. -
43
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

sau la Semiţi, care nu se ating de porc / totemul lui Set, care Numele este o realitate esenţială, care nu poate fi
şi-a ucis fratele Osiris, însă comercializează porci şi carne de trecută cu vederea. Chemând pe numele său o persoană, e
porc, ş.a. (prin tabu e de înţeles Magia neautonomă, căci nu chemată fiinţa acelei persoane - cu întreg modul său de a fi
există decât în contrapartidă cu ritul / ceremonia pozitivă); sau exista. Se poate zice că numele - dacă nu reprezintă însuşi
sacrificarea porcului în ajunul solstiţiului de iarnă de la fiinţa - exprimă ceva din ea sau aşa ar trebui; ţine de fiinţa
început a echivalat cu alungarea întunericului şi izbânda omului într-un anume fel. Este de remarcat că nu tuturor le e
luminii: un foarte important act de cult, care asigura şi uşor a se prezenta pe sine şi că oamenii nu-şi cunosc direct 2
belşugul (prin carnea porcului sacrificat de Crăciun, pe lângă momente esenţiale ale existenţei: naşterea şi moartea; alţii
crăcile / crengile şi butucii Crăciunului de ars peste iarnă). trebuie să le reţină (şi e de observat că istoricul Gherga e
Numele Gherga a rezultat din fuziunea simbolică (prin foarte bogat). Realitatea este că majoritatea covârşitoare a
“cununia”) corpurilor cosmice Cer + Pământ; totemismul omenirii trăieşte o “buimăceală” cvasi-totală: oamenii nu îşi
vegetal Gherga a fost legat de trandafirul sălbatic = măceş în ştiu trecutul, aşa cum nu îşi ştiu nici viitorul. Prin extrapolare
3 importante Bazine din 3 continente în care a fost semnalată globală: omenirea nu ştie nici când s-a născut şi nu ştie nici
vechea sa prezenţă - al Dunării / Europa, Ghaggar / Ghargar când va dispărea (dacă se va întâmpla / poate e
din N Indiei / Asia şi al Nilului / Africa - iar de Marea Mamă “nemuritoare”). Sunt cumplit de rari cei care îşi ştiu înaintaşii
Ghirghe şi de ramurile descendenţilor a fost legat totemismul mai demult decât străbunicii, din urmă cu numai un secol
animal, cu mai multe forme (măceşul şi muşcatele au căpătat (oricine poate verifica imediat aceasta, în propria familie ori
denumire Gherghină iar păsările asociate Mamei Ghirghe de investigând prietenii); şi mai rari sunt cei care îşi pot imagina
asemenea, însă faţă de celelalte vieţuitoare - parte a ce va fi cu nu mai mult decât un secol de acum înainte.
totemismului animal al urmaşilor Gherga - fenomenul Așadar, proporțional: un mileniu (egal cu 10 secole)
onomastic s-a diluat). Gherganii au fost utilizatori înseamnă foarte mult iar 10 milenii - așa cum tratează
îndemânatici ai bumerangului, acela fiindu-le asociat ca prezenta lucrare, Originea Gherga - este, într-adevăr,
simbol, din timpuri primordiale, semnul bumerangului extraordinar de mult (până acum - după știința autorului -
regăsindu-se în reprezentarea Gherga mai ales din Banat până nimeni pe glob n-are filiația descrisă pe un interval temporal
la singurul loc din lume unde se întâlnesc 3 continente: în E așa imens). În urmă cu circa 10 milenii, în Vechea Lume s-a
Mediteran (fiind notat similar la vechii Greci - inclusiv înregistrat reducerea drastică a numărului de bărbaţi faţă de
Europeni - cu Γ / Gamma, la Fenicienii Asiatici cu prima cel al femeilor, aşa după cum a rezultat dintr-un studiu -
consoană din lume Ghimel, la vechii Egipteni / Africani cu publicat în 2015 de către cercetarea genomului uman - făcut
hieroglifa Gherg, etc). de către un amplu colectiv de geneticieni de pe glob, cu titlul
“Reducerea diversităţii cromozomiale masculină coincide cu
schimbarea culturală mondială” (bărbaţii în stânga, femeile în
dreapta):

Situaţia pe Europa - redând reducerea populaţiei


umane masculine din urmă cu 10 milenii - a fost detaliată prin
următoarea schiţă (în care femeile au fost redate cu roşu iar
bărbaţii cu portocaliu):

Bumerangul: simbol Gherga Europenii (femei şi bărbaţi) în timp


44
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

În 2015, un larg colectiv de specialişti geneticieni - Pe ansamblu, principalele grupuri masculine umane
coordonat de către Dr. Monika Karmin de la Universitatea au fost genetic detaliate, putându-se observa ca majore 2
din Tartu / Estonia şi Dr. Toomas Kivisild de la Universitatea dintre ele, anume “N” - care a avut rolul conducător - şi “R”
Britanică Cambridge - a publicat ce s-a întâmplat tocmai (ai cărui descendenţi azi formează majoritatea Europenilor);
acum 10 milenii: “În urmă cu 10 milenii, genetic s-a culorile redau originile, galbenul fiind alocat Europei iar
înregistrat un ‘efect de gâtuire’ paternă, neîntâlnit de la violetul fiind alocat Siberiei:
Adam. A fost o reducere masivă în diversitatea genetică
masculină a oamenilor de atunci, ceea ce a cauzat schimbări
culturale, deoarece a fost afectată foarte serios
reproductivitatea umană; analizând sute de secvenţe genetice
din întreaga lume, între concluzii a apărut faptul că mulţi
bărbaţi actuali descind dintr-un mic număr de ‘patriarhi’
neolitici iar deoarece cele mai multe mitologii conţin relatări Reducerea populaţiei umane masculină a început
despre ‘primii’ bărbaţi şi despre etnonimii fondatori de acum 10 milenii în Sudul Asiei şi s-a extins spre Africa,
neamuri - întemeietori de naţiuni - ele se dovedesc cel puţin respectiv spre restul EurAsiei (în V / Europa şi în N /
parţial adevărate, asemenea bărbaţi ultra-prolifici existând în Siberia):
capul multor linii masculine de urmaşi, în special EurAsia
fiind rapid colonizată de către aceştia”. În cercetarea
respectivă - explicând concret ce a fost acum 10 milenii - s-au
implicat în mod egal şi savanţi Albanezi, Americani, Armeni,
Australieni, Croaţi, Danezi, Francezi, Georgieni, Germani,
Indonezieni, Kazahi, Mongoli, Norvegieni, Olandezi, Ruşi,
Ucraineni, Uzbeki, ş.a. (în total, de la 66 de instituţii); o altă
“sugrumare” a populaţiei umane masculine - şi mai severă, în
timp ce populaţia feminină umană creştea - a corespuns
Potopului biblic (din mileniul IV î.C.):

Josie Webster a scris despre “Ridicarea regilor” în


2015: “Studierea genetică a redat ivirea regilor în urmă cu 8
milenii, din cauza gâtuirii / sugrumării reproducerii
masculine; după apariția agriculturii s-a ajuns la disproporția
că în medie la 17 femei și doar 1 bărbat s-au transmis genele
următoarei generații (acei puțini și norocoși bărbați au
constituit primele elite din lume ale celor sănătoși și
puternici). Reducerea numărului bărbaților fertili s-a
demonstrat științific că a fost pe întreg globul: toate popoarele
au avut mai multe femei decât bărbați, la momentul maxim al
gâtuirii bărbătești fiind de fapt chiar o majorare a populației
generale, cauzată de apariția unei elite masculine, care a
acaparat imense bogății, puteri și acces la femei, în dauna
altor bărbați; acea elită a prosperat de-a lungul a mai multor
generații succesive, cărora le-a transmis bunăstarea și
succesul reproductiv. Cauza acelei inechități a fost
agricultura. Societățile nomazilor vânători și culegători aveau
ierarhii foarte plate, căci bărbații vânau iar femeile culegeau,
bunăstarea depinzând de împărțirea resurselor în mod cvasi-
egal; odată cu dezvoltarea societăților sedentare agricole, mai
multă hrană - provenind deopotrivă din animalele domesticite
și din plantele cultivate - a dat mai multe resurse decât cele
strict necesare supraviețuirii, ceea ce a permis unor membri ai
societății să aibă alte ocupații (față de cele agricole): unii - ca
războinici și ca preoți - au devenit chiar prestigioși iar urmașii
lor s-au consolidat în comunitățile permanente care s-au
Schiţă de Sabine Deviche, 2015 dezvoltat rapid pe văile fertile ale râurilor. Doar după milenii
diversitatea genetică masculină a reapărut, căci până în

45
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

vremurile istorice recente a existat disproporția reproducerii minte şi răbdători, cu convingeri ferme, îndrăzneală şi
de 4 femei la 1 bărbat. Melissa Sayrse de la Universitatea capacităţi de conducere, pricepuţi la specularea
Arizona - una din cercetătoarele de vârf - a susținut că nu oportunităţilor ivite, reproşându-li-se (printre defecte)
biologia, ci cultura a reținut unii fermieri de la reproducere, adeseori tupeul şi încăpăţânarea. Un element fundamental cu
afirmând că în loc de supremația celui mai adecvat bărbat în relevanţă deosebită a fost cel al componentei sociale a vieţii,
sens biologic, acumularea de bunăstare și de putere a mărit cele mai importante momente fiind publice, la bucuriile şi la
succesul reproducției unui număr limitat de bărbați, respectiv durerile individului participând întreaga comunitate,
a fiilor lor”. Încă din trecutul îndepărtat, oamenii primeau caracterul colectiv din ciclul vieţii având o însemnată
curând după naştere un prenume în funcţie de ceea ce părinţii conotaţie practică: în lipsa actelor de stare civilă doar
doreau să inducă viitorului micii fiinţe. (În trecut ursitoarele - mărturia participanţilor - cu funcţii bine definite de actanţi
toate fecioare, având ca sinonim soarta - patronau naşterile / rituali dar şi de martori oculari - putea certifica producerea
de exemplu, Moţii au păstrat mult timp străvechea tradiţie ca respectivelor evenimente. Viaţa era privită ca o permanentă
înaintea sosirii ursitoarelor să ungă cu unsoare de urs gura trecere dintr-o stare în alta. Naşterea - începutul vieţii - pe
pruncului; ursitoarele stabileau destinul pruncilor în primele solul / pământul de lângă vatră, însemna intrarea în cadrul
nopţi, pentru toată viaţa, întâlnirea lor cu copilul fiind comunităţii, definitorie fiind recunoaşterea legitimităţii
mediată de moaşă: ursirea nu era neapărat predestinare, ci era apartenenţei noului născut la ea; integrarea pruncului în lume
o alternativă la menire, rezultatul ursirii aflându-se prin era prin săvârşirea unor acte Magice aparţinând riturilor de
interpetarea visului lăuzei / ori dacă mama murea la naştere, trecere (din pre-existenţă în existenţă): închinarea la lună,
al moaşei). Ca urmare, la naştere părinţii erau preocupaţi de soare, brad / “Copacul Cosmic”, etc., scalda rituală, primirea
prenumele pe care îl vor da, atenţi la semnificaţia lui care se ursitoarelor, ş.a. Deoarece seminţiile Indo-Europene
presupunea că va marca destinul; prenumele a reprezentat recunoşteau şi se întemeiau numai pe linie paternă, în secolul
întotdeauna un aspect important al personalităţii. În vechile III Cartaginezul Septimius Florens zis “Tertulian” (poreclă
societăţi, numele nu era necesar în situaţiile când fiecare însemnând “de 3 ori puternic”, ceea ce, prin vechile translaţii
cunoştea personal pe cei cu care intra în contact, deoarece Mediterane “T” peste “G” şi “L” peste “R” de fapt rezona cu
puţini erau aceia care călătoreau dincolo de zona natală; însă Ghergurian) a scris că nou-născuţii erau puşi la picioarele
atunci când o făceau, obiceiul - atestat din Epoca Bronzului, tatălui: pe pământ. Istoricul din Maramureş George Cadar în
ca de exemplu prin Epopeea “Iliada”, de Grecul Homer / “Valahii - Părinţii Europei” din 2012 a susţinut că “Pelasgos”
urmaş al ostaticilor Gherghini din Troada / Troia - era de a / “Pelasgios” a căpătat înţelesul de “pielea de pe jos” / “pielea
chema pe cineva după numele strămoşilor (în primul rând al pământului”: “Pelas-Gos” (e de observat că în Greacă πέλας /
tatălui, patronimicul) adăugat la prenume, reprezentând astfel “pelas” = “client”, ceea ce ar duce simpla înțelegere PelasGă
şi o modalitate de elogiere a persoanelor respective, a căror de “clientul Gaii” / anume al Marii Mame). Pe harta
ascendenţă nu rămânea obscură. În Europa, printre primii următoare se pot vedea colorate ramurile Indo-Europene:
care au utilizat împreună prenumele şi numele au fost Truscii
/ Etruscii, la începutul mileniului I î.C. (Truscii proveneau
dintre Gherghiţii Troiei). În timp, oamenii însă n-au fost
atraşi de folosirea numelor - acelea evidenţiindu-se doar din
partea celor externi lor, întâi din motive religioase ori
lingvistice şi nu neapărat etnice - mai ales Medieval ele
instituţionalizându-se, ca mijloc de control: din perspectivă
militară ori pentru încasarea taxelor, în prezent fiind folosite
global. Vechii Greci credeau că numele avea puterea
influenţării destinului, îndeosebi adepţii Antici ai lui
Pytagoras / Pitagora (care a crescut printre Gherganii Sami
din Samos) dezvoltând onomanţia: arta divinatorie bazată pe
analiza numelui; Romanii au preluat-o, cu dictonul “numele
atrage soarta” (erau atât de convinşi de puterea numelui de a
influenţa lucrurile, încât au extins aplicaţiile onomanţiei
inclusiv asupra toponimiei / denumirilor locurilor). Una
dintre cele mai folosite metode onomantice era de analiză a
începutului numelui, considerat cu puterea de influenţare cea
mai mare, prima literă având cel mai mare impact, aducând
informaţii preţioase despre reacţiile la stimuli (de natură
fizică, mentală, emoţională şi intuitivă); de exemplu, literele
“C” şi “K” conduceau la răspunsuri emoţionale iar “G” la Indo-Europenii
răspunsuri intuitive. Regula vocalelor susţinea că influenţa
acelora dacă erau în număr par conduceau la imperfecţiuni În 1864, istoricul Francez Fustel Coulanges în
fizice pe partea stângă a trupului, prima vocală - la rândul ei - “Cetatea Antică” a comentat: “Acea religie nu se propaga
oferind indicii cu privire la reacţiile instinctive avute în faţa decât din tată-n fiu; acea religie nu se propaga decât din
surprizelor / schimbărilor neaşteptate: de pildă, “E” primea bărbat în bărbat, idee legată de felul cum oamenii înţelegeau
foarte bine noul. Despre litera “G” se spunea că imprima pe vremuri naşterea. În timpurile primitive se credea - aşa
atitudini întreprinzătoare şi perspicace, cu părere bună despre cum stau mărturie Vedele, precum şi diferite referiri din
sine şi multă încredere în capacităţile proprii, oamenii care dreptul Grecesc şi Roman - că puterea de reproducere
purtau acea literă fiind hotărâţi, practici, perseverenţi, ageri la aparţinea exclusiv tatălui. Numai tatăl poseda principiul
46
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

misterios al fiinţei şi numai el transmitea scânteia vieţii”. anumită de bocete, ce sunt cunoscute şi uzitate, după câte ştiu
Cununia avea un rol deosebit în ciclul vieţii, atât prin până acuma, numai în Banat şi care se cântă nemijlocit
caracterul său deliberat, cât şi prin dimensiunea ei socială: înainte de revărsatul zorilor sau la revărsatul zorilor şi mai
cununia / căsătoria avea un rol major în definirea familiei şi a ales în prima dimineaţă după repauzarea / răposarea unui
spiţei de neam (deci a relaţiilor de rudenie), marcând fecior, a unei fete sau a unei neveste tinere. Numirea vine
întemeierea unei noi unităţi structurale a comunităţii; dată aşadar, parte de la zânele Zori care se invocă spre deşteptarea
fiind importanţa actului în sine, cununia era supusă unei celui repauzat, parte de la timpul când se cântă. Iar cântarea
stricte supravegheri (de exemplu, în ceremonialul nupţial sau bocirea se exprimă prin verbul ‘a striga’, mai rareori ‘a
mirii erau iniţiaţi sexual de naşi - “nuni” în vechea Română, cânta’. De aici vine că în unele părţi acţiunea acestei specii de
până în secolul XIX - iar desfacerea cununiei era verbală, bocete se numeşte ‘strigarea zorilor’ iar în altele ‘cântecul
etc). În acelaşi secol XIX, Bănăţeanul Damaschin Bojincă zorilor’. În comunele din jurul Maidanului cum moare cineva
1802-1869 (profesor de drept civil) a consemnat: “Românii în familie şi se lăţeşte vestea despre cazul morţii, mâine zi în
poporeni au obiceiu de a pune pe cel muritor (muribund) la zori, femei venind la casa celui mort se aşează, cu părul
pământ înainte de a muri, când văd că nu mai este nădejde de despletit, jumătate la un colţ al casei şi cealaltă în celălalt colţ
scăpare”. Moartea era privită ca o trecere în eternitate, ca o de-a lungul casei - pe latura dinspre răsărit - şi încep
integrare în veşnicie; mortul era spălat, îmbrăcat în straiele alternativ a striga zorile cântând. Grupa primă din cântătoare
cele mai bune şi pregătit pentru drumul către celălalt tărâm începe a cânta strofa întrebătoare, dar până ce cântă grupa
(în funcţie de calităţile sau defectele avute, mortul era aceasta, cealaltă ţine secunda (isonul - tonotând), după aceea
considerat a fi curat ori spurcat): din perspectivă comunitară, răspunde grupa a doua strofa dătătoare de răspuns, ţinând
moartea însemna alăturarea defunctului la ceata strămoşilor, grupa primă secunda. Aceste ‘Zori ale mortului’, când vin
un obicei funerar - existent la Români până în Evul Mediu - muierile cântătoare pe neştiute (face oarecare din consângeni
fiind venirea “unchieşilor” (flăcăi mascaţi grupaţi în afara dispoziţie) în revărsatul zorilor şi încep a cânta, fac un astfel
aşezării şi sosiţi la defunct în cortegiu cu pas de toiag / cârjă de efect surprinzător, încât deşteptându-se din somn, încep a
însoţit de sunet cadenţat din bucium, dispuşi în cerc în jurul plânge toţi membrii familiei şi toţi vecinii, care aud cântecul.
mortului, executând un dans monoton presărat cu incantaţii / În fine, în alte părţi ale Banatului, ‘Zorile mortului’ se strigă
ei reprezentând înaintaşii neamului, însoţitorii sufletului nu numai după repauzarea omului, ci mai vârtos şi după
decedatului). înmormântarea lui, în prima dimineaţă, la mormânt, ce se
tămâiază din toate părţile, anume ca să scutească pe mort de
strigoi, respectiv moroi. Pretutindeni se credea că strigoii
ieşeau noaptea din morminte (ca fantome), cu deosebire în
seara spre Sf. Gheorghe. Trandafirul - şi cu deosebire cel
sălbatic - a jucat un rol foarte mare în mitologia Daco-
Română; la Românii de pretutindeni, trandafirul - fiind
binecuvântat divin - avea puterea să depărteze de locul unde
era nu numai relele, ci totodată şi pe toate spiritele cele
necurate. Rămurelele cele tinere de trandafir, poporul le
întrebuinţa pentru vindecarea celor stricaţi de ‘vântoase’ /
Iele. Trandafirul înseamnă ‘rosă’ / ‘rujă’: ‘rosa’ este cel mai
însemnat simbol al frumuseţii, e frumuseţea pământului,
lumina şi ochiul plantelor, simbolul amorului; rosa este
bucuria zilelor şi a oamenilor, frumuseţea graţiilor, amica
muzelor şi a nimfelor. Trandafirul - după ştiinţa simbolică
mitologică - înseamnă un simbol de dragoste consacrat
reginei naturii, care este urzitoarea vieţii înfloritoare dar
trandafirul totodată înseamnă şi floarea morţii: ca ‘floarea
vieţii’, i se împiedică înflorirea la privirea despărţirii
sufletului de trup, adică încetarea vieţii acesteia; ca ‘floare a
morţii’, iar porneşte şi înfloreşte, căci moartea este începutul
vieţii viitoare. Din toate acestea se dovedeşte vechitatea şi
însemnătatea tradiţiei trandafirului inclusiv în cântecele
Academicianul Simeon Marian în secolul XIX a morţilor la Români”. Academicianul Bănăţean Simeon
scris în “Înmormântarea la Români”: “Mai demult era datină Mangiuca nota în “Petrecerea mortului” din 1882, spre o
în Banat ca la fiecare mort, de-ar fi fost acela de orişice etate înţelegere a dualităţii simbolului în gândirea arhaică Magică:
sau gen, să se cheme o cunoscătoare - de regulă, o moaşă - “De mare însemnătate este acea împrejurare cum cântecul
care trebuia să-i provadă cadavrul cu cele necesare, ca nu nostru întrebuinţează trandafirul în ambele sale însuşiri, ca
cumva să se întoarcă, ca strigoi pe pământ. Chemata floare a vieţii - deoarece ca atare i se împiedică înflorirea la
străpungea mai întâi scăfârlia mortului cu un ac lung, apoi îi încetarea vieţii - şi ca floare a morţii, când iară porneşte şi
ungea trupul în diferite locuri cu unsoare de la un porc - ce s- înfloreşte, căci moartea e începutul vieţii viitoare. La moarte,
a tăiat la Ignat / solstiţiul de iarnă - şi pe urmă punea alăturea semnificaţia era călătoria spre apus. Soarele purcede de la
cu dânsul un rug / băţ ghimpos de măceş (trandafir de câmp), răsărit spre apus, asemenea purced în călătoriile lor şi eroii
care era menit a-l opri să iasă din groapă, pentru că, luminaţi (de soare / solari) din poveştile Româneşti. După
încolotocindu-se cu vestmintele în ghimpii aceluia, mortul nu vechea credinţă, celălalt tărâm era la apus, peste Ocean - după
putea ieşi afară. Sub cuvântul ‘zori’ se înţelege o specie Iberica Gadiz, căci încolo a călătorit şi Hercule - iar în
47
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Grădinile Hesperide era Raiul şi Tartarul înainte de ce a (ascuns), tot astfel şi Tartarul - ca împărăţie a morţii - a fost
devenit pus sub pământ. După vechile păreri, hotariul dintre pus sub pământ (căci înainte de ‘păcatul originar’, el era pe
cele 2 lumi nu era la tot locul apa, ci putea fi şi pământul, faţa Pământului, ca şi Raiul), moartea şi împărăţia ei nefiind
adică munţii mari, munţii de glajă / cristal sau râuri şi munţi încă date, până la săvârşirea păcatului celui dintâi”. Tartarul
deodată; după ce s-a străpuns Tartarul de pre pământ sub deseori - prin confuzie - a fost asociat Satanei /
pământ, atunci şi-au închipuit cei vechi cum că printr-o “adversarului” divinităţii (care îşi avea locul însă în cealaltă
văgăună (gaură, grotă) din pământ se trece din această lume partiţie, anume în Iad / în Infern); numele de Tartar îl
în ‘cealaltă lume’. Aşa cum a scris Omer / Homer în reproducea pe cel de Gargar (“T” suprapunându-se peste “G”
‘Odiseea’ 24:13, mortul ajungea în ‘lumea cealaltă’ la 2 încă din mare vechime). În imaginea următoare apare Sisif -
câmpuri: unul cu flori, altul cu spini. Acele câmpuri erau fiul lui Eol / stăpânul vânturilor - în Tartar, vegheat de Kore
Raiul şi Iadul, cari - după credinţa celor bătrâni - stăteau (ceramică din secolul VI î.C.):
lângo-laltă, până când mai târziu a fost Iadul despărţit în 2: în
Infern şi în Tartar iar acesta din urmă s-a pus sub pământ,
însă şi mai târziu tot a rămas ideea confuză”.

Îngerași străvechi

O legendă la Români - publicată în 1882 la


Bucureşti cu titlul “Arhanghelul Mihail, slugă la Lucifer” şi
reluată de folclorista Tony Brill 1910-1986 în “Legendele
cosmosului” - este: “Dumnezeu îşi avea ca slujitori cetele
îngereşti şi Sarsailă cetele dracilor. Ei trăiau în bună
înţelegere cu toţii în Cer. Dar odată ce le dă dracilor în gând?
Să-şi puie ei scaunele mai presus decât ale lui Dumnezeu şi
ale îngerilor. Dumnezeu înţelegând gândul dracilor, a pornit
cu sfântul arhanghel, mai marele îngerilor, să doboare pe
draci din Cer, jos pe Pământ. Sfântul arhanghel a dat poruncă În 2003, Aurelia Bălan în “Dicţionar onomastic
îngerilor de sub stăpânirea lui să dea brânci dracilor din Cer, creştin - repere etimologice şi martirologice” a afirmat: “De
jos pe Pământ. Îngerii cei mai voinici au dat cu dracii tocmai regulă, copilul primea chiar 2 nume, cel divin şi cel ales de
în fundul Pământului; alţii mai slăbănogi abia le-au dat brânci naşi sau părinţi: în centrul atenţiei stătea adesea data
din Cer şi au rămas dracii aceia pe Pământ şi spânzuraţi prin calendaristică a naşterii copilului, cu sfinţii prăznuiţi în ziua
văzduh şi aşa stau până azi”. În 1891, Gazeta Transilvaniei a aceea, numele lui fiind ales pentru a-l ocroti (prin nume se
publicat semnificativa legendă “Îngerii răi vor să se urce la înţelegea invocarea sfântului respectiv, intermediar între
cer pe rug”: “Vezi măceşul acesta? A fost pom frumos, ca fiinţă şi divin, care primea rugăciunile sfinţilor; alt criteriu era
bradul de mare şi cu ruji mari, dar fără ghimpi. După ce a moştenirea numelui de la părinţi sau rude, ceea ce a făcut ca
alungat Dumnezeu pe îngerii cei răi din ceriu pre pământ, multe dintre numele de botez să devină nume de familie).
aceia pe pomul ăst frumos au vrut să se urce iarăşi la ceriu, Credem că onomastica românească este moştenitoarea directă
dar Dumnezeu a prefăcut rugul cât se vede şi l-a înzestrat cu a patrimoniului greco-latin şi izvor pentru limbile slave ce s-
ghimpi, cu unghiile lui ‘Ucigă-l toaca’, cât nici că se mai au dezvoltat mai ales pe trunchiul creştin al românilor din
putură dracii descleşta din ghearăle măceşilor, iar cari sudul Dunării, legaţi direct de cei din nordul Dunării - deci al
scăpară, fug de rugi până-n ziua de azi; nici strigoile nu pot romanităţii orientale - până la întemeierea statelor cu limbă
trece peste rug, de aceea pun oamenii rugi sălbatici la porţi, la naţională slavă”. În mileniul I s-a manifestat disiparea
ferestri şi la uşi, spre ziua de Sfântu George, ca să nu poată numelui Gherga în multe regiuni, cu excepţia arealului
trece strigoile şi să ieie laptele de la vaci”. (Strigoii au fost A/Român, unde s-a păstrat puternic şi în mileniul II, la
numiţi şi “vârcolaci” iar plantei ierboase foarte lipicioase, cu începutul mileniului III fiind restrâns în rest, rămânând bogat
foliole dinţate ce se prind de lâna oilor ca scai mărunt - având mai ales în Banat; prima formă a numelui a fost chiar Gherga,
fructele acoperite cu ghimpi agăţători - i se zice “cornăţel” / care a dat naștere multor versiuni, în funcții de locuri și de
“turiţă”: “Galium Aparine”; Dr. Sanda Larionescu a scris că vremuri. Lingvistul Vasile Bogrea (1881-1926) a scris în
“În satele din Banat există obiceiul ca morţii-strigoi să fie “Buletinul Muzeului Limbii Române” din 1922: “Dintre
unşi cu untură înainte de a fi aşezaţi în sicriu, având credinţa prescurtările de la numele biblice care se găsesc şi la
că untura îi fixează, împiedicându-i să se reîntoarcă şi să se DacoRomâni, însemnat e Georgios: Gheorga, Gherghina,
răzbune pe cei vii”). Dr. Viorel Boldureanu în “Cultura Gane - de la Ghergana - Gheorghe, Goga, Gheorghina,
românească în Banat” din 1994 a comentat: “în sensul Gheorghiţă, Ghiţă, Gachi / Gheorgachi ca nume de aşezare,
modelului mitic, aşa cum Abel a fost pus sub pământ Giurgiu (din Ghiurghevo)”; același cercetător a arătat în 1926
48
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

că “Gheorghiu e NeoGrecul lui Gheorghe”. Lingvistul confunda cu numele transmise prin calendar, ca Gordu, etc. O
Bănăţean Emil Petrovici 1899-1968, doctor în nazalitatea altă fază a fost dominată de influenţa cultă a ierarhiei bisericii
Românei, a scris: “E probabil că limba română a avut tendinţa ortodoxe de limbă slavă din statele române, începând din
de a articula numele de bărbaţi întocmai ca pe cele de femei, secolul XII: în acel timp, biserica ortodoxă a impus
cum se face în limba albaneză, unde fiecare nume de bărbat onomastica de formă greco-slavă, conţinută în cărţile de ritual
are, după terminaţie, un articol (masculin sau feminin): Gjerg slavon, aşa-numitele nume biblice; alături însă de numele
(Gheorghe) - Gjergji, Gike (ipocoristic de la Gjerq) - Gika, purtate în forma oficială, cultă ca Gheorghie, etc. s-au
etc. (‘-i’ este articolul masculin iar ‘-a’ cel feminin). Ceea ce adăugat o sumedenie de derivate, unele create de români,
a împiedicat ca articularea numelor de bărbaţi să fie generală altele împrumutate de la vecini. Forma românească redă, cu
ca la numele de femei a fost cu siguranţă mulţimea de nume puţine diferenţe, forma greacă sau slavă a numelor
slave, intrate prin biserică sau direct pe cale populară, a căror hagiografice (Gheorghie = grec Gheorgos, slav Gheorghii),
finale nu puteau uşor fi articulate; la numele de femei, acest cu modernizarea George, în loc de Gheorghe, în forma
procedeu s-a putut menţine deoarece finala ‘-a’ a fost simţită actuală. Gherga este un nume calendaristic scurtat, cu
ca articol (ca de asemenea şi la numele de bărbaţi terminate în impresia patronimică de Ghergan (prin sufix), întâlnit
‘-a’ / ca Gherga). Obiceiul de a nu articula numele de familie medieval şi ca Ghergăe sau Gherga sasul / transcriere a
a intrat la popor încât, în cazul când porecla coincide cu germanului Georg, burgmeister din Sibiu. Forma Gherg se
numele de familie, cea dintâi e articulată iar cel din urmă poate explica şi prin germanul Georg, prin grecul Gheorghiu,
nearticulat: ‘Ion a lu Belinţanu’ (poreclă din satul Belinţ) are prin albanezul Gyergi, Gergj sau bulgarul Gherga. De
numele oficial Ion Belinţan sau mai degrabă Belinţan Ion”. exemplu, la Gheorghiu sufixul ‘-iu’ - obișnuit la nume străine
- s-a răspândit la noi, prin imitație, în locul lui ‘-escu’.
Privind forma Gheorga: Gheorganii = familie oltenească.
Boierul Ghika și-a luat numele, ca Domn, ‘Gheorghe Ghika’,
făcând din prenume un nume de familie ‘Ghiculeștii’. Se
poate conchide și la o relație între Horga, Orga și Gorga.
Iorga e fonetism neogrec. Albanezul Jordi a fost prenumele
lui Gheorglie Castriota. Jurcă = Giurcă. Zorza, stolnic la 1400
în Țara Românescă, probabil în grafie germană era Sors,
Zorzi fiind zis și Jurge. Etc”. Este de ştiut că “burgăr-
meşterul” era termenul folosit în acea zonă a Arghealului /
Ardealului pentru alesul orăşenilor ca să îndeplinească funcţia
de jude / administrator: azi primar. Străvechea denumire
pentru Ardeal era Argheal, o altă derivaţie Gherga, prin
aspiraţia dialectală a iniţialei “G”, ca şi la Altai. Stabilit în
Timişoara / capitala Banatului, cercetătorul Român Pachia
Tatomirescu - doctor în filologie, originar din Oltenia - a
făcut legătura între Argheal / Ardeal şi denumirea Râului Olt
(ce curge din Ardeal în Dunăre şi de la care regiunea din
partea sa inferioară şi-a tras denumirea): “Spaţiul cultural
civilizatoriu din ‘inima’ Daciei Arudela-Ardeal e legat de
numele dacic Aruta al râului - latin Alutus - de fapt Alutua,
care a evoluat în Olt. Arutela era şi numele cetăţii de pe malul
Oltului, la Cozia - ale cărei ruine se văd şi azi - zona fiind
binecuvântată demiurgic cu ziduri-munţi din arcul carpatic; în
toponimul dacic, ‘Aru/t’ îşi revendică radicalul ‘arg’ / ‘are-g’
însemnând ‘a închide’ cetatea / casa (‘argea’ fiind Argeal)”.

Sf. Gheorghe

În “Dicţionar onomastic românesc” din 1963, editat


de Academia Română, e consemnat: “În dezvoltarea
antroponimiei române se pot distinge mai multe faze: În
epoca de formare a poporului şi a limbii române au circulat
nume daco-romane, ca cele menţionate de inscripţiile aflate în
provinciile dunărene romanizate, precum şi nume de sfinţi,
îndeosebi ale martirilor creştini din această regiune.
Transformate ulterior după legile fonetice ale limbii române,
acele nume s-au menţinut, ca şi toponimele cunoscute din
opera istoricului Procopius, până în epoca convieţuirii cu
slavii. Dintre acele nume n-au supravieţuit în grai decât Ardeal, în centrul României
puţine nume de sfinţi şi de sărbători, ce circulau şi ca nume
de persoană, ca Giorzu / Zorj şi încă unele care se pot
49
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

De altfel, se poate observa că Olt rezonează peste Români. Este de ştiut că - fiind alofonia lui cioban - jupanul
Org - component Gorg - cu respectarea străvechii suprapuneri era stăpânul feudal iar jupa era rezidenţa sa (denumirea
consonantice “L”/“R” şi “T”/“G”; în Oltenia, ambele Râuri derivând din Anticul Jupiter, care era “tatăl stăpân”); în
mari paralele - Olt şi Jiu - au câte un afluent numit Alunul: secolul IX - cu jurisdicţie asupra Dobrogei - şi-a început
numele iniţial Get al Râului Jiu era Gii (de la Mama Gaia), activitatea Episcopia Silistrei, întemeiată în 870 de către
Latin ştiut ca Rabon / de la bunul soare Ra. Conform unor Gheorghi (acelaşi episcop Gheorghi / George înfiinţând şi
specialişti - ce au făcut legătura între Gherga şi Gheorghe - Episcopia Belgradului): la 836 - în Bălţile Dunării, Delta
printre care a fost lingvistul George Pruteanu 1947-2008, Dunării şi pe ambele maluri, cu un târg important Gherghina /
“atestarea Medievală a numelui în lumea Românească a fost acum Galaţi, jurisdicţia fiind îndeosebi în Dobrogea - a luat
din anul 1400 sub forma Latină a nobilului Sebastian Georgii fiinţă, cu sprijin bizantin, primul stat Românesc atestat istoric
de Timişoara, Zorza / Jorja tot la 1400, cneazul / ‘kinezul’ (în 839 atestat şi de către prima cronică Turcă). Despre
Bănăţean ereditar Georgius cu reşedinţa lângă Remetea / începutul aceluia, e de ştiut că în 813 Bulgarii / Sciții au
judeţul Timiş în 1408, la 1415 s-a găsit Gherghina, după care deportat mii de familii creştine Rumâne din S Dobrogei peste
Gherghiţa, etc. Georgius (născut în 1422 la Romoş / judeţul Dunăre iar în 836, prin lupte dure în Dobrogea cu Sciții /
Hunedoara), a realizat un valoros incunabul despre Bulgarii, bizantinii câştigători au împuternicit Blahii / Vlahii
începuturile otomanilor; Gheorghe abia mai târziu în secolul autohtoni de la Dunărea inferioară - dintre Silistra şi Sulina -
XV a devenit foarte curent în textele ce s-au păstrat” (cu toate să se organizeze într-o formaţiune statală proprie, pentru
că, de pildă, în Dobrogea la Lazu 44,06 lat. N, 28,36 long. E stăvilirea Sciților / Bulgarilor din S şi a Ungurilor /
din comuna Agigea / judeţul Constanţa există o cruce de Maghiarilor din N (influenţa acelei Ţări Rumâne, după cum a
marmură de la sfârşitul secolului VI având textul în Latina notat cea mai veche cronică Turcă, nu era doar în Dobrogea
vulgară “Osa ec sunct Georgi conservus servo tuo Georgio ci în răsărit şi după gurile Dunării, până la Nipru, acolo
filio Murini” = “Oasele de aici sunt ale lui Gheorghi, depuse ajungând în atingere / vecinătate cu Garðarii care apoi, în
în amintirea robului Tău Gheorghi, de fiul lui Murini”, cea acelaşi secol IX, au întemeiat statul Rus, dinastia cârmuitoare
mai mare Biserică din complexul rupestru Basarabi-Murfatlar peste Ruşi - denumită Rurik / Ru-rik, a “regilor roşii” ai
44,10 lat. N, 28,24 long. E / judeţul Constanţa are inscripţii Ruşilor - având, conform analizelor efectuate la începutul
din secolul X unde apar judecătorul George şi jupanul secolului XXI, acelaşi tipar patern genetic ca Gherga). Este
Gheorghe, conform lui Ştefan Ştefănescu în lucrarea din 1971 de remarcat că la vărsarea celui mai vechi braţ al Fluviului -
“Din istoria Dobrodcei”, având cuvintele Pamiriene în extremitatea răsăriteană a deltei - singura localitate unde se
“Gardianul / garantul şi jupanul Gheorghe îţi promite 80 de pot vedea laolaltă Dunărea şi Marea Neagră e Sf. Gheorghe
piese din aur, aşa să fie!” şi cu textul Grec - conform Dr. 44,53 lat. N, 29,36 long. E / judeţul Tulcea (cu atestarea
Mircea Păcurariu în “Istoria Bisericii Ortodoxe Române” din documentară Medievală ca San Giorgio / de exemplu şi pe
1991 - ca “Jupan Gheorghe, Țara se prăbuşeşte, Tăngan harta realizată de Petrus Vesconte la 1327 în Veneţia); de
împreună cu tine, amândoi s-au săvârşit; Doamne, ajută pe altfel, Tulcea - oraşul de la intrarea în Delta Dunării, ce a dus
robul Tău Iosif, 10 III 982”, în Ţinutul Haţegului este cea mai la denumirea judeţului Românesc cuprinzând delta Fluviului -
veche Biserică Ortodoxă de zid păstrată în picioare din îşi are etimologia bazată pe Gurga / Turcea. Cei 2 lideri
România, la Strei-Sângeorgiu 45,43 lat. N, 23,01 long. E / nominalizaţi în Biserica din Basarabi - jupanul Gheorgu /
judeţul Hunedoara, din secolul XI / de la schismă, cu hramul Gheorghe şi judecătorul George - cârmuiau formaţiunea
“Sf. Gheorghe”, actele Maghiarilor au menţionat de timpuriu Română întemeiată în Dobrogea cu ajutor bizantin (că era a
Gheorghe în Banat şi Ardeal, ca de pildă “pristaldul” / adică Rumânilor / Românilor - pe lângă că geografic se afla în vatră
funcţionarul Gheorghe din Cenad pedepsit în 1213 de un Română - au indicat şi istoricii bizantini, orientali, ş.a). În
judecător Maghiar din Oradea prin marcarea cu fierul roşu ori lucrarea “Complexul rupestru de la Murfatlar-Basarabi” din
sub forma magistrului Georgius aflat la 1277 în Timişoara, 2009 a Academiei Române, Oana Damian de la “Institutul de
Gherg/a - realizatorul monumentului funerar al herţegului Arheologie Vasile Pârvan”, împreună cu Andra Samson şi
Negru Vodă, primul domnitor al Ţării Româneşti 1290-1310, Mihai Vasile de la “Muzeul Naţional de Istorie” al României,
etc). au scris: “Inscripţiile runice au fost considerate asemănătoare
cu aşa zisele rune turcice descoperite în Mongolia, în sudul
Rusiei, cu unele semne izolate aflate în aşezările de la Pliska,
Madara, Preslav sau de pe teritoriul Ungariei. O încercare de
clasificare a runelor de la Basarabi-Murfatlar stabileşte
existenţa mai multor categorii de texte gotice, gotico-vechi,
germane, vechi germane şi proto-bulgare, putând fi atribuite
populaţiilor turcice (protobulgari, pecenegi) sau unor rămăşiţe
ale goţilor creştini, care trăiau în apropierea Constanței ori
chiar unor populaţii nordice (vikinge). Ca încercări de
descifrare amintim numele greceşti Agathon, Khariton şi
Agathonik pentru inscripţia formată din 3 rânduri scurte din
stânga intrării bisericii rupestre 4, numele patriarhului
monofizit al Constantinopolului, Ioan din Efes, pe peretele de
est al aceleiaşi bisericuţe şi numele George Areopagita în cea
Exact în anul 982 - când în Dobrogea Gheorghe cu 11 semne de pe peretele de vest al naosului bisericii
cârmuia ca jupan iar George era cel care judeca - în Guzgan / rupestre 4”, acea “biserică rupestră nr. 4” fiind cea mai mare
N Afgani-stanului, lucrarea de geografie “Limitele lumii” = dintre Bisericile complexului (în vechea Greacă, prin
“Hodud al-Alam” a consemnat că la răsărit de Carpaţi existau
50
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

calificativul “Areopagit” al lui George se înţelegea precum şi familia limbilor caucaziene de sud (de exemplu,
“judecător”). georgianele ‘a-ma’ = ‘acela / acesta’, ‘a-ka’ = ‘aici’, ‘a-se’ =
‘aşa’, etc.); acest prefix deictic se întâlneşte şi la formele
corespunzătoare din aromână (ca ‘acela’, ‘acesta’, ‘acum’,
‘aici’, ‘acolo’, ‘aşa’, etc).”

Gheorgu / George “Areopagitul” = Judecătorul Gherga

Pe teritoriul Românesc, termenul de jupan avea


semnificaţia de cârmuitor politico-militar al unui organism
social: jupa; iniţial funcţia respectivă a apărut în izvoare Lingvistul Român George Pruteanu a continuat:
scrise numai în Banat şi Dobrogea (în Banat anterior “Popularul devenit Gheorghe (prezent la peste 5% dintre
Dobrogei, ca de exemplu pe un vas de aur din secolul VIII al Români, statistic între primele ca răspândire actuală - alături
tezaurului de la Sânnicolau Mare / judeţul Timiş, scris în de Ion, Nicolae şi Vasile - cu toate derivaţiile) provine din
Turca veche cu litere Greceşti). După mutarea în secolul VII Greacă: Georgios sau Gheorghios, nume care apare şi în
a Rumânilor din Voivodina - inclusiv Banat - cârmuiți de scrierile lui Platon / care a fost student al lui Socrate şi apoi
Cuber, jupan Scit / Bulgar, de pildă jupanul Rumân Buta îi dascăl al lui Aristotel. În acest nume se disting bine cele 2
cârmuia în Banatul secolului VIII pe cei rămaşi, în secolul IX părţi din care e compus: cuvântul vechi ge (sau gea, geo,
regiunea Banatului fiind vasală Imperiului Scito-Vlah / gheo), care înseamnă ‘pământ’ şi cuvântul ergon, care
Bulgaro-Armân (în secolul X, Banatul devenind înseamnă ‘muncă, lucru’. Iată, deci, pe Georgete, Gete,
independent); pentru încadrare, e de consemnat că Imperiul Georgiane, Gine, George, Gheorghe, Gigi, Gelu, Ghiţă, etc.
Bulgaro-Armân a fost în secolele VII-XI iar în secolele XII- înrudiţi - prin nume doar! - cu respectabilele ştiinţe care îl au
XIII a fost Imperiul Româno-Bulgar. În Evul Mediu, Gherga pe geo sau pe erg în denumire: geometrie (măsurarea
era deja un nume foarte vechi - mult mai vechi decât pământului), geografie (descrierea pământului), geologie
Gheorghe - răspândindu-se consistent şi în lumea (ştiinţa pământului) sau ergonomie (disciplina care studiază
Românească (expertul Cicerone Poghirc, în “Romanizarea metodele şi condiţiile de muncă în general) sau denumirea
lingvistică şi culturală în Balcani”, indicând: “specific unităţii de măsură pentru energie ori lucru mecanic - ergul. Se
aromânilor e un ‘a’ protetic - mai ales în faţa consoanelor ‘r’ observă că în cuvântul ‘energie’ se află topită bucăţica
şi ‘l’ - cu un ‘o’ neaccentuat, sincopat”; astfel - în Grai esenţială -erg. Aşadar, numele - pornind de la Greacă - zice
Armân / Aromân - Gherga era Ghearga sau Gheorghiu, în ‘lucrătorul pământului’ ori altfel spus: ţăranul, agricultorul;
vecinătatea onomastică Gherga fiind foarte evident aşa ‘ţăran’ înseamnă ‘omul pământului’ (de la latinescul terra,-
Gheorghe). În 2009, Dr. Mihai Vinereanu în “Dicţionar ae) iar ţăran fără pământ e un non-sens, e ca şi cum s-ar spune
etimologic al limbii române (pe baza cercetărilor de indo- ‘avion submarin’ iar agri-cultor e un cuvânt care are exact
europenistică)” a scris: “Prefixul pronominal deictic ‘a’ este aceleaşi componente ca şi George-Gheorghe: ager, -gri =
folosit la formarea multor pronume demonstrative şi adverbe pământ şi colo- ere- ui- cultum = ‘a munci, a lucra, a cultiva’.
(de exemplu a-cesta, a-cela, a-ici, a-cum, a-tunci, a-şa, etc.); Din această etimologie se vede frumosul înţeles pe care îl are
prefixul deictic ‘a’ are echivalente în limbile caucaziene de expresia ‘om cultivat’: un om care s-a muncit pe sine,
sud (grupul kartvelian). În aceste limbi există prefixul deictic nelăsându-se în paragină, obligându-se să dea roade. Marele
‘a’ care indică - în general - apropierea. Acest paralelism între poet Roman Vergiliu (secolul I î.C.) a scris un amplu şi
română şi grupul kartvelian nu se poate explica prin frumos poem intitulat Georgicele, titlul însemnând: poemele
împrumuturi, mai ales că astfel de forme nu se împrumută, iar închinate muncii câmpului. Gheorghe duce câteodată la cele
contacte între vorbitorii de română şi caucazienele de sud nu mai neaşteptate nume de botez sau de familie, ca Iorgu sau
au existat. Pe de altă parte, aceste asemănări nu sunt Iorga - care sunt variante; la fel, nume care par cu totul
întâmplătoare, ele explicându-se prin fondul nostratic. Din diferite, cum ar fi Giurcă sau Iuga sau Iureş sau Iordache sau
macro-familia nostratică fac parte mai multe familii de limbi, Giurgiu sau Gociu - se trag toate din aceeaşi rădăcină.

51
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Gherguş, Ghica, Goga, Gogea, Gane, Giurea, Giurcă nu sunt Giurjea, Giuroiu, Giurul, Goaga, Goagă, Gog, Gogă, Gogan,
decât variante ale numelui Gheorghe. Şi lista nu-i epuizată. Gogancea, Gogeală, Gogealea, Gogean, Gogescul, Gogioiul,
Oricât ar părea de ciudat, tot derivate de la numele de bază Gogiulescu, Goglea, Gogoi, Gogoiasa, Gogoiescu, Gogoiu,
Gheorghe sunt şi nume ca Iuraşcu, Iurie, Iureş sau Gorea - Gogolea, Gogoncea, Gogotă, Gogotan, Gogoţea, Gogu,
acestea fiind metamorfoze, transformări în timp ale lui Gogul, Gogulescu, Goguţ, Gorgan, Gorganu, Gorgea,
Gheorghe. Gheorghe apare în toate limbile, iată doar câteva Gorgescu, Gorghe, Gorghea, Gorghi, Gorghias, Gorghie,
exemple: la Albanezi Giergi ori Gherghi, la Italieni Giorgio Gorghieş, Gorghină, Gorghiţă, Gorgiulescu, Gorgoae,
sau Gina, la Ruşi Gheorghi sau Egor sau Iurii, la Spanioli are Gorgoceală, Gorgoiu, Gorgon, Gorgonie, Gorgos, Gorgota,
formele Jorge şi Guerga, la Unguri Gyorgy ori Gyorok, Gorgotescu, Gorgul, Gorguţa, Gorjea, Guţă dar şi Diorde,
ş.a.m.d. E întâlnit foarte adesea şi ca nume de locuri; de pildă, Diordei, Diurdea, Dorda, Dorde, Horghea, Horghie,
în ţară pot fi menţionate: Sfântu Gheorghe (oraşul şi - Ieordache, Iocuşeni, Iorda, Iordăchescu, Iordachia,
respectiv - unul din braţele Dunării), Gheorghieni, Iordăchioiu, Iordăcuţă, Iorg, Iorgă, Iorgache, Iorgachi, Iorgan,
Sângeorgiu de Pădure, Sângeorz-Băi, Găneşti, Giurgiu şi Iorgea, Iorghiceni, Iorgociu, Iorgulescu, Iuca, Iucaş,
altele”. Iucaşanul, Iucşa, Iucşă, Iucul, Iucuş, Iurgachi, Iurghiceni,
Jorj, Jorja, Jorje, Jorjeni, Jurca, Jurcă, Jurcani, Jurchescu,
Jurg, Jurga, Jurgea, Jurj, Jurja, Jurjă, Jurjanescul, Jurje,
Jurjea, Jurjiu, Jurjoaia, Jurjon, Jurjuman, Orgache, Orghie,
Orgon, etc.; în relaţie cu numele Române, sonorizări şi
caligrafieri vecine au Gorgonie care a dus la nume de familie
în formele Gorga, Gorgu, etc., Grigorie cu variante ca
Gherghel, Gurgu, ş.a. iar Grighentie este atestat şi
Gherghentie, Ghirgo, etc. În “Analele” Universităţii de Vest
din Timişoara din 2008, despre “Antroponimul grecesc
Georgios în onomastica europeană”, Dr. Viorica Goicu şi Dr.
Simona Cealmof au scris: “Numele de botez Gheorghe este
unul din cele mai răspândite şi frecvente prenume atât la
români, cât şi la celelalte popoare europene. Numele îşi are
originea în Grecia antică, având la bază apelativul georgos
‘lucrător al pământului, agricultor, ţăran’, apariţia lui ca nume
personal fiind strâns legată de creşterea rolului agriculturii în
economia vechilor greci. Grecescul Georgios este, în acest
caz, sinonim cu latinul Agricola sau românul Ţăranu.
Răspândirea şi popularitatea grecescului Georgios este legată
de existenţa cultului mai multor sfinţi, dar mai cu seamă al
unui martir creştin din Capadochia, din timpul împăratului
Diocleţian (secolul IV), celebru în toată Galia din secolul VI.
Dacă urmărim direcţiile de răspândire ale numelui grecesc în
“Dicţionarul onomastic creştin”, realizat în 2003 de Europa, constatăm că în inscripţiile latine din secolele III-IV
Aurelia Bălan, alătură numelui Gherga o lungă listă de apare forma scrisă veche greacă Georgius, care stă la baza
derivate pe lângă Gheorghe, între care din vechime (1489) au formelor actuale din limbile românice apusene şi germanice,
fost reţinute Ganea, Giurge, Ghiura iar dintre cele mai cu pronunţii deosebite, datorate modificărilor unor sunete
recente, mai frecvente sunt / alfabetic: Gărgan, Georgeta, proprii acestor limbi. Numele grecesc este atestat sub forma
Georgică, Geta, Getuţa, Gheordache, Gheore, Gheorgan, Γεώργιος în secolele VI-VII în Creta, apoi prin Georgius în
Gheorganii, Gheorghea, Gheorghelaş, Gheorghi, Gheorghian, inscripţiile latineşti creştine din Galia şi Spania, Georius în
Gheorghică, Gheorghie, Gheorghieş, Gheorghiţa, Gheorghiţă, 769 în Italia (episcop de Palaestrina), Iorgii la sfârşitul
Gheorghiu, Gheoroaia, Gheoroe, Ghergăe, Gherghe, secolului VIII la Chartres, Giorius în 811 în Gorze, Jorgio în
Ghergheasa, Gherghei, Gherghena, Gherghentie, Ghergheş, 830 la Jumieges, Georius în 889 în Germania, Georgius şi
Ghergheşan, Gherghescul, Gherghin, Gherghinar, Iorius din secolul IX în Catalania, Jorius în 924 în Narbonne.
Gherghinica, Gherghinoiu, Gherghiş, Gherghişanu, În prezent, în sudul Italiei este răspândită forma Iorio, iar în
Gherghiţă, Gherghiţoiu, Gherghiu, Ghergul, Ghergulescu, Grecia, Jorgos. În limbile slave, numele grecesc a intrat mai
Ghergu, Ghican, Ghicul, Ghiculescu, Ghiculeţ, Ghierghie, târziu, pe 2 căi distincte: pe cale orală a pătruns pronunţia
Ghiorghina, Ghiorghinescu, Ghiorghinoiu, Ghiorghioiu, grecească destul de mult modificată încă din primele secole
Ghiorghion, Ghiorghişor, Ghiorghiţan, Ghiorghiu, Ghioroaie, ale erei noastre, grecul Georgios fiind pronunţat aproximativ
Ghirghi, Ghirghie, Ghirgiu, Ghiroghină, Ghiroghiţă, Ghiţa, Iorios, cu varianta Iurios, devenită Iurii în limbile slave de
Ghiţan, Ghiţău, Ghiţea, Ghiţeş, Ghiţescu, Ghiţoi, Ghiţoiu, răsărit la sfârşitul secolului X, impunându-se printre slavii
Ghiţuică, Ghiţulan, Ghiţulescu, Ghiţun, Ghiurca, Ghiureş, meridionali formele Gherga, Gheorghii, Georgie, Giuragi,
Ghiurghiu, Ghiurghiuleţ, Ghorgoman, Gică, Giorgia, Giorgiu, Georgii, Giurgi, etc.; pe cale cultă a fost folosită o copie
Girgina, Giuca, Giucă, Giura, Giuran, Giurău, Giurcani, modificată în partea finală a formei scrise greceşti Gheorghii
Giurcanu, Giurconiu, Giurcu, Giurculescu, Giurescu, Giurg, care, odată intrată în uz, a suferit serioase modificări fonetice.
Giurgachi, Giurgea, Giurgeaca, Giurgeală, Giurgeni, În limbile slave de sud, cea mai veche atestare o are forma
Giurgescu, Giurgeu, Giurgi, Giurgică, Giurgilă, Giurgin, adjectivală Giurgev (1198); la 1222 apare forma Georgie, la
Giurgiov, Giurgiţa, Giurgiuca, Giurgiuman, Giurgiuv, 1254, ca nume, apare Giuragi, la 1293, Georgii şi Ghergo, la
Giurgiuvan, Giurgiuvean, Giurgiuvul, Giurica, Giurja, 1322 este atestat Giurgi şi tot din secolul XIV apare
52
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Gheorghii. La români, popularitatea de care s-a bucurat numele zeiţei Pales, ocrotitoarea turmelor. Ca atare, păstrarea
numele Gheorghe de-a lungul timpului nu se poate explica formei mai vechi Sângeor(d)z, alături de forma mai nouă
numai prin existenţa cultului pentru martirul cu acest nume, Sfântul Gheorghe se datorează atât importanţei social-
ci mai ales prin persistenţa vechilor credinţe, obiceiuri, religioase a acestei sărbători, cât şi faptului că, la început, a
ritualuri şi practici din epoca păgână, când sărbătoarea este fost vorba de o sărbătoare păgână de care sunt legate multe
considerată începutul primăverii. Despre sărbătoarea creştină credinţe. El este sfântul cel mai venerat de păstorii din
în onoarea Sfântului Gheorghe din 23 aprilie, Nicolae Iorga Balcani şi din Carpaţi. La huţuli, denumirea populară a lunii
arată că s-a suprapus unei alte sărbători păgâne a unui erou mai este Jurija, din ucraineanul Jurij ‘Gheorghe’, iar luna
trac. Cultul acestui sfânt a început să se răspândească mai ales aprilie este denumită popular în unele dialecte slovene
în secolul X, de la Constantinopol, de unde a iradiat spre Jurijevscak, în maghiară Szent Gyorgy şi în estonă, Jurikuu.
nord, prin Bulgaria, până la gurile Dunării. Numele oraşului În bulgară, de la numele sfântului s-au format 70 de
Giurgiu şi al braţului sudic al Deltei Dunării amintesc iarăşi hipocoristice, în onomastica din Transilvania în jur de 20. În
de cultul aceluiaşi sfant. Braţul Sfântul Gheorghe, numit în documentele noastre este atestată prezenţa diferitelor forme
antichitate ‘Braţul sfânt’, era notat în harta lui Pietro ale numelui Gheorghe încă de la începutul secolului XV:
Vesconte din 1311 prin Sanct Georgi sau Georgy. De Zorza 1400, Gherghi 1417, Gherghiţa, toponim 1453,
asemenea, primul document medieval românesc, biserica din Gheorghe 1465, Iuga şi Ganea 1475, Găneşti, toponim 1480,
Streisângeorz (azi oraşul Călan, judeţul Hunedoara), datând Jurj şi Jurja în documentele moldovene din timpul lui Ştefan
din 1313, are hramul ‘Sfântul Gheorghe’. Numele popular al cel Mare, când 30 de persoane au acest nume, Giurge, Giurcă,
sărbătorii Sângiorz (Sâmgiorz), cu păstrarea elementelor Ghiura 1489, etc. Este important de menţionat faptul că
latineşti (Sanctus Georgius), cuprinde cea mai mare parte a localităţile din Transilvania, care şi-au format denumirea de
Transilvaniei cu Maramureşul, Crişana şi Banatul. În restul la compusul notat în documente prin Sanctus Georgius, apoi
teritoriului daco-roman apare forma mai nouă Sfântul prin maghiarul Szent Gyorgy sau săsescul Sankt Georgen, au
Gheorghe, care a pătruns prin intermediul Bisericii. În fost românizate după numele mai vechi al sărbătorii, cel de
aromână este înregistrat sub forma Sâm-Georgiul şi Ayu Sângeorz. Există, pe de o parte, oiconimul oficial Sângeorz-
Yoryi, un împrumut din greacă iar în megleno-română prin Băi (judeţul Bistriţa-Năsăud), cu prima atestare sub forma
Sâmgiordu şi Sfeti D’ord, preluat de la bulgari. Sărbătoarea Zenthgyurgh 1440, nume care a fost dat, probabil, sub
Sfântului Gheorghe şi cea a Sfântului Dumitru (popular influenţa călugărilor minoriţi aşezaţi în Rodna. Urmărind
Sâmedru, Sumedru) sunt foarte importante, întrucât aceşti 2 atestările documentare ale acestei localităţi, se observă că în
sfinţi sunt cei mai veneraţi la români. La Sfântul Gheorghe unele se recunoaşte uşor forma populară românească
începe renaşterea naturii după iarna care la noi durează între 3 Sângeorz, notată chiar în pronunţia locală, unde digraful (dz)
şi 5 luni. Această sărbătoare a reprezentat o dată importantă reprezintă africata (ð) pe cale de dispariţie în graiurile daco-
în viaţa socială. Contractele de arendare a pământului române, prin transformarea ei în (z). Şi în Banat există o
începeau în această zi şi se terminau de Sfântul Dumitru iar în localitate cu denumirea actuală Sângeorge (judeţul Timiş) cu
viaţa pastorală, de Sfântul Gheorghe se tocmeau ciobanii, prima atestare: villa Sancti Georgii 1319. Numele popular al
văcarii, etc. Obiceiul vechi era ca în ajunul Sfântului satului este Sângeoarge, iar localnicii îşi spun sângeorgeni.
Gheorghe oamenii să se împroure, adică să se stropească unii Tot în Banat, în catedrala din Cenad, s-au păstrat moaştele
pe alţii şi în acelaşi timp staulele şi vitele cu apa descântată Sfântului Gheorghe pe care regele Ştefan cel Sfânt le-a răpit
sau neîncepută, adusă de la râu. Această stropire cu apă, ca în războiul purtat împotriva bulgarilor. În evul mediu, Sfântul
mijloc de curăţire a tuturor relelor, o găsim la multe popoare Gheorghe (maghiarizat Szent Gyorgy) a fost unul dintre cei
şi se practica, de asemenea, de păstori exact în aceeaşi mai populari sfinţi şi în Ungaria, fapt confirmat de prezenţa
perioadă, la Palilia (21 aprilie), după cum scrie Ovidiu. Se numelui în 119 oiconime, în primul rând pentru că în întreaga
afumau vitele şi staulele cu tămâie sau cu diferite ierburi, dar Europă răsăriteană cultul său a fost foarte răspândit, iar, pe de
la noi trebuie să fie tot un obicei păstrat de la romani, care în altă parte, sărbătoarea de care se leagă numele său este
ziua de Palilia obişnuiau să afume turmele de oi. În ajunul considerată începutul primăverii. Mai adăugăm şi faptul că
Sfântului Gheorghe se obişnuia să se facă un foc viu: ‘se maghiarul Gyorgy, un nume de botez frecvent şi astăzi, este
freacă 2 lemne uscate unul de altul atâta până ce, mai apropiat fonetic de românescul Gheorghe şi de bulgarul
înfierbântându-se, se aprind şi încep a arde. Aprind apoi cu Gheorghi decât de latinescul Georgius. Ca atare, numeroasele
dânsul grămada de lemne pe care au strâns-o puţin înainte de oiconime formate de la numele acestui sfânt balcanic,
aceasta; iar când lemnele au început a arde cumsecade şi para răspândite în toate regiunile care au aparţinut Ungariei,
focului a se înălţa, atunci încep şi ei a juca împrejurul focului reflectă popularitatea de care s-a bucurat Sfântul Gheorghe nu
şi a sări peste dânsul. Săturându-se de jucat şi de sărit, numai printre creştinii ortodocşi, ci şi printre cei catolici.
aşteaptă până ce focul începe a se stinge, iar după aceea, Întrucât limba greacă foloseşte frecvent între sufixele
luând fiecare puţin jeratec şi câte un tăciune, se întorc acasă şi diminutivale masculinul -akis, acesta apare şi în formaţiile
afumă vitele, mai ales mieluşeii, cu tăciunii din focul viu’. româneşti de tipul Filipache, Gheorgache, dar şi în variantele
Ceea ce este însă extraordinar, arată în ‘Iarba fiarelor’ Aurel acestuia Iorgache, Iordache, sufixul fiind ataşat la numele
Cândea ‘e faptul că singuri românii au păstrat amintirea personale Iorgu, Iorga. În prima jumătate a secolului XIX,
acestei datini - facerea focului viu, sărirea peste el şi trecerea odată cu introducerea numelor latineşti din istoria şi
vitelor prin mijlocul lui - în acelaşi fel cum o practicau în ziua mitologia romană, a pătruns la români şi tipul George cu
de Palilia, exact în aceeaşi epocă (diferenţa e numai de o zi), derivatele sale, care a intrat în concurenţă cu formele vechi,
păstorii de acum 2000 de ani’. Poetul Ovidiu relatează fenomen ce poate fi observat şi în zilele noastre. Dacă în
amănunţit acest obicei al romanilor, la început un popor mediile orăşeneşti sunt preferate noile forme, în mediul rural
alcătuit numai din păstori, care şi-au ales ca dată a întemeierii se observă coexistenţa formelor vechi şi noi ale aceluiaşi
Romei ziua de 21 aprilie, pe care au numit-o Palilia, de la nume. Astfel, forma Gheorghe ca nume de familie, conform
53
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Bazei de date antroponimice a României pentru anul 1994, se înfrânge vrăjitoarele şi le zădărniceşte actele magice, în
situează pe locul 4 în grupa a doua de frecvenţă cu 83413 special pe cele de luare a manei laptelui, protejând astfel
apariţii pe ţară, după Dumitru - 95702. Ca prenume actual, cirezile şi turmele, cel care arată aleşilor comorile,
Gheorghe apare pe primul loc cu 662265 de apariţii pe ţară în smulgându-le de la diavol, chezaşul tuturor tocmelilor şi
aceeaşi Bază de date, în timp ce George e pe locul 29 cu patronul tinerilor şi al armoniei familiale. Popularitatea în
67120 de apariţii pe ţară. La fel, alături de prenumele general nu este legată, în principal, de martiriul eroului
feminine mai vechi - Gheorghiţa înregistrat în 1994 pe poziţia sărbătorit şi sanctificat de biserică, ci de vechi ritualuri legate
55 cu 37585 de apariţii, Gherghina pe poziţia 76 cu 29769 de de ciclurile vegetaţiei, care şi-au găsit un ecou larg în
apariţii - se află prenumele mai noi: Georgeta pe locul 13 cu folclorul multor popoare. Sfântul Gheorghe este agricultorul
103858 de apariţii şi Georgiana pe locul 65 cu 35874 de care ucide ‘balaurul’ - elementul teriomorf, malefic, duhul
apariţii. Dacă aşteptăm un răspuns la întrebarea în ce măsură rău al pământului - pentru a-i elibera forţa vitală, energia
onomastica a contribuit la identitatea Europei, examinarea biologică, germinativă, care este primăvara, cu întregul ei
răspândirii şi a popularităţii descendenţilor din vechiul cortegiu de binefaceri. De fapt, grecescul ‘Georgos’ înseamnă
antroponim grecesc Georgios în limbile europene ne arată ţăran, cultivator de pământ. Ziua lui fixată la 23 IV
atât unitatea, cât şi surprinzătoarele analogii în spatele unei marchează începutul primăverii, începutul păstoritului, un
aparente diversităţi formale. Prezenţa civilizaţiei greceşti şi nou ciclu de vegetaţie. În ipostaza populară erau folosite
răspândirea creştinismului în Europa au avut un rol unificator, numeroase practici magice, de-a lungul unui ciclu de 3 zile,
fără să se fi produs, de-a lungul secolelor, o reală cu scopul de a se asigura protecţia gospodăriei, oamenilor,
fragmentare”. (Este de remarcat la menţiunile cercetătoarelor animalelor, recoltei, pentru fertilitate, belşug, sănătate şi
Bănăţene despre rădăcinile păgâne că în Latină sensul pentru pentru atragerea ‘forţelor benefice’. Funcţia apotropaică a
“păgân” era de “ţăran”, ulterior regionalismul “pogan” - apei a fost preluată în creştinism ca purificatoare, în
derivat din el - însemnând “vânjos”; e de ştiut că terminaţia ritualurile ecleziastice. Peste această zeitate a vegetaţiei,
Greacă “os” era mai veche decât cea Romană “us” iar în protector al cailor, vitelor cu lapte şi holdelor semănate,
legătură cu sărbătoarea Pariliei / Paliliei, Românii încă identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul trac,
folosesc “pălălaie” pentru focul mare / “gălgară” în Ardeal, creştinismul a suprapus pe Marele Mucenic Gheorghe.
conform “Dicţionarului etimologic român” din 1966). Despre Această reprezentare mitică se numeşte Sângiorz în
ceremonii e de observat că în timp desacralizarea a dus la Transilvania şi Banat şi Sfântul Gheorghe în rest. Sângiorzul
laicizare, “cura sufletelor” ajungând “însănătoşirea şi Sântoaderul cel Mare - celebrat prin Caii lui Sântoader -
trupurilor” iar sărbătorile reducându-se de regulă doar la o zi divinităţi pastorale de origine indo-europeană, au în
când nu se lucrează. Dr. Paraschiv Peţu a scris “În constelaţia credinţele, folclorul şi iconografia românească trăsături
numelui” din 2011 că “aproape un milion de români şi-au comune cu Cavalerul trac: sunt divinităţi tinere, purtate în
aniversat onomastica la data de 23 IV 2010, de sărbătoarea spate de cai (Sângiorz) sau au ei înşişi copite (Caii lui
Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (759886 bărbaţi, din care Sântoader), purifică spaţiul de forţele malefice, omoară
589215 purtau prenumele de Gheorghe / Ghiorghe iar dintre balaurul, încuie iarna şi descuie vara. Mânecătoarea e o
femeile sărbătorite la aceeaşi dată, 137430 purtau prenumele divinitate a Panteonului românesc, soră cu Sânjorjul,
de Georgeta)”. celebrată la Sângiorzul Vacilor (22 IV), sărbătoarea nocturnă
din ajunul zilei de Sângiorz. Acum vitele sunt lăsate să pască
libere, pe unde vor. Este timpul când se crede că se fac
diferite vrăji şi farmece pentru a se fura mana vitelor
(fertilitatea şi laptele) şi rodul pământului, de către
vrăjitoarele (moroaie sau strigoaie) care, dezbrăcate până la
brâu, rostesc diferite formule magice, efectuează diferite
practici rituale, cu efecte ‘sigure’ care se pare că au
credibilitate în majoritatea zonelor ţării. La Mânecătoare se
pune măcieş în coarnele vacilor, pentru ca vrăjitoarele să nu
le poată lua mana, pentru ca descântecele lor să nu le poată
atinge deloc. Pentru a se apăra, oamenii îşi împodobesc
acareturile cu Ramura Verde. Atât de întemeiată era credinţa
De sărbătoarea ce începea la o lună după echinocţiul şi spaima oamenilor că strigoii vii, care în acea noapte îşi
de primăvară - aşa cum onomastic de Gherga sunt legaţi părăsesc trupurile, se bat cu limbile meliţelor la răscruci şi
Grigore şi Gheorghe - au fost legate ambele semnificaţii post- hotare de drum, apoi vin şi intră din nou în trupurile lor, ca să
diluviene ale principalelor profile ocupaţionale (pastoral şi ia ‘mana vacilor, rodul câmpului, visul fetelor şi norocul
agricol), derivate din preocupările faţă de animale ale băieţilor’, încât în această noapte, pentru a-i speria şi pune pe
vânătorilor Nordici şi faţă de plante ale culegătorilor Sudici, fugă, pentru a contracara farmecele vrăjitoarelor, toată
din Epoca Pietrei: în 23 IV era debutul sezonului pastoral prin aşezarea participa la nişte contrafarmece şi mijloace de luptă,
sărbătoarea lui Gheorghe, nume ulterior major consacrat pentru a se apăra de forţele malefice. În primul rând era
agricol; cumularea celor 2 virtuţi - pastorală şi agricolă - în zgomotul - strigăte puternice, chiuituri, tulnice, buciume. Se
aceeaşi celebrare, sub acelaşi patronaj, reflectă sorgintea ascundeau limbile de meliţă pe care călăreau strigoii sau se
comună Gherga. Etnologul Maria Cristea din Viena / capitala ungeau cu usturoi, mai mult chiar, se folosea o unsoare făcută
Austriei a cercetat “Sângiorz - Anul Nou Pastoral”: “Sân- din usturoi şi plante apotropaice. Pentru a ţine departe strigoii
Georgiul, ipostaza populară românească a sfântului creştin, şi a apăra gospodăria, cu acea unsoare se ungeau pragurile
este stăpânitorul vremii calde, sfântul cel mare peste câmpuri, uşilor, porţile, ferestrele, fântâna, vitele şi oamenii. La sate, în
înverzitorul naturii şi semănătorul tuturor seminţelor, cel ce ziua de Sângiorz se puneau la stâlpii porţilor, la ferestre şi uşi,
54
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

la streaşină şi fântână, grajduri şi coteţe, în cimitire şi pe niciodată peste tot anul, crezându-se că acea casă în care s-ar
morminte, crenguţe verzi care, după trecerea sărbătorii, erau afla un astfel de foc are mare noroc şi nici un rău nu se poate
strânse şi uscate de către gospodină, pentru a fi folosite la apropia de ea. Acest obicei ancestral de obţinere a focului
oameni ca leacuri împotriva frigurilor iar tocate mărunt se ‘curat’ mai este folosit de către bulgari şi în India de către
puneau în nutreţul animalelor pentru a fi sănătoase şi fertile. brahmani. La stână ciobanii aprindeau 2 focuri vii - prin
Creanga era tăiată întotdeauna de un bărbat - capul familiei - acelaşi procedeu ancestral. Odată aprinse, ei săreau peste -
şi era ‘un substitut al zeului vegetaţiei, protector al vitelor, spunând diferite descântece magice cu caracter pastoral,
cailor şi holdelor semănate’. Se credea că în această zi de pentru a se purifica, iar când flăcările se mai ogoiau, printre
cumpănă între Vechiul An şi Noul An Pastoral, forţele cele 2 focuri erau trecute şi oile, tot în acelaşi scop precum şi
malefice erau deosebit de active, iar crengile verzi aveau rolul pentru a le feri de primejdii şi de boli. Aceste focuri trebuiau
de a apăra oamenii, vitele, semănăturile, de a contracara păstrate aprinse până la coborârea oilor de pe munte şi era
farmecele făcute la Mânecătoare şi pentru rod bogat, interzis de a se împrumuta. În cadrul ceremonialului era şi
fertilitate şi noroc în Noul An. În unele regiuni, flăcăii, în purificarea oilor - într-un vas de lut se punea untură de porc,
semn de prietenie sau dragoste, împodobeau în ascuns porţile usturoi zdrobit şi verdeţuri, peste care se punea jăratic iar
caselor fetelor de măritat. Bucăţi de pământ cu iarbă erau când acea combinaţie începea să fumege, ciobanii afumau
puse sub cloşcă pentru ca puii să fie feriţi de boli şi oile, blana şi ugerele lor. Din acea compoziţie se făcea o alifie
primejdii. Era o tradiţie cu caracter de carnaval bucolic, care tămăduitoare pentru bolile de piele, de la oameni şi animale,
s-a păstrat în unele aşezări din Transilvania până spre de asemenea se ungea ugerul oilor la Sângiorz, pentru a
mijlocul secolului XX, având drept scop stimularea forţelor preveni Furatul Manei de către vrăjitoare. Ziua de Sf.
creatoare a naturii, a fertilităţii vitelor şi pământului. Ea purta Gheorghe era termenul la care se tocmeau ciobanii, pentru
denumiri diferite, în funcţie de localitate, cum ar fi: toată vara. Este o datină a păstoritului, la început de an
Gheorghe, Goţoi, Păpălugă, Păpăluhară, Plugari, etc., de fapt pastoral, ca proprietarul oilor împreună cu oierii să
fiind denumirea costumului şi măştii din frunze şi scoarţă de stabilească exact timpul când trebuiesc scoase oile la păscut,
copac, purtate de flăcăul care dorea astfel să sugereze locul exact al păşunii, locul unde se face strunga oilor precum
reînvierea simbolică a zeului vegetaţiei şi fecundităţii. şi coliba ciobanilor. Obiceiul este să se unească mai mulţi
Întregul ceremonial aminteşte de riturile de iniţiere. În proprietari de oi şi să se formeze o turmă mare, apoi să se dea
noaptea de ajun a zilei de Sf. Gheorghe, flăcăii se strângeau arvună păstorilor şi să se stabilească Alesul (Timpul). De
în pădure, stabileau cine va interpreta personajul obicei Timpul este în 21-23 IV. După ce se face strunga şi
Sângiorzului, îşi confecţionau straie din frunze înverzite coliba, se separă şi se închid mieii iar oile sunt lăsate toată
prinse direct pe veşminte, mască şi opinci din coajă de copac noaptea să pască (21 IV) timp în care ciobanii le veghează,
şi dimineaţa, cu un băţ înfrunzit în mână, însoţiţi de un alai de stând răzămaţi în bote (bâte), cântând din cimpoi, tulnice sau
băieţi care chiuiau sau cântau din fluiere improvizate, într-o fluiere. În dimineaţa următoare vin cu oile la strungă iar
larmă îngrozitoare spărgeau liniştea satului, stârnind hămăitul primul muls se face într-un ritual special, în găleţi spălate cu
câinilor şi veselie între săteni - dar mai ales între copii. Cel apă neîncepută şi iarbă, pe buza cărora este pus un colac din
care reprezinta pe zeul fitomorf intra în curţile caselor, pâine nedospită, care, după terminarea lucrului este împărţit
încerca să sărute fetele şi femeile, atingea oamenii cu urzica, şi mâncat de păstori. Din acel lapte se face primul caş. Seara,
iar gospodarii aruncau asupra lui găleţi întregi de apă. Felul păstorii pleacă din nou cu turma la păscut, de data aceasta şi
acestui cortegiu era diferit, în funcţie de regiune. Dacă un cu mieii. În dimineaţa de Sf. Gheorghe se reia ritualul
gospodar nu reuşea să ude Păpăluga (deoarece era apărată de mulsului, după care stăpânii şi oierii petrec până seara. Iar de
anumiţi membri ai cortegiului), era semn rău pentru bunul acum, sezonul păstoritului este deschis. O piele de şarpe,
mers al gospodăriei. Ceata Sângiorgiului era apoi cinstită de jupuită de Sf. Gheorghe şi purtată la gât, se credea că ferea de
către stăpânii casei, cu diferite daruri. În final, după ce a friguri. La Sf. Gheorghe se ungea cu usturoi ţâţele vacilor,
cutreierat întregul sat, personajul ‘murea simbolic’, era pentru ca fermecătoarele să nu le poată lua mana. La Sf.
aruncat în apă, sau costumul de frunze era dezbrăcat în anume Gheorghe se ungeau şi ferestrele / uşile cu usturoi. În
locuri: în codru, pe malul apei, în curtea gospodarului care a Muntenegru, fetele se duceau la fântână în zorii zilei de Sf.
ieşit primul la arat - în funcţie de ritualul regional. În unele Gheorghe pentru a privi în adâncul ei până ochii li se
regiuni, el era îngropat ca un mort. În altele, din frunzele umpleau de lacrimi, crezând că astfel vedeau în apă chipul
costumului se alcătuiau cununile pe care mirii le purtau pe ‘ursitului’ lor. Băieţii le udau pe fete ca să nu se apropie de
cap - ca simbol al fertilităţii. După unele surse, acest obicei s- ele strigoaicele sau pentru ca fetele să nu se transforme în
a mai păstrat în sudul Ardealului. Deosebit de interesant este strigoaice. Se credea că udatul se face de bucurie primăvara;
faptul că o tradiţie asemănătoare este consemnată în anumite cine se spala în dimineaţa acestei zile cu rouă, toată vara
regiuni din Austria, unde în fiecare an, la sărbătoarea Sf. urma să fie sănătos şi nu-i ieşeau pete pe obraz: în ajunul zilei
Gheorghe, este celebrată de sate întregi. În ajunul sau în ziua de Sf. Gheorghe, fetele se spălau pe faţă cu rouă pentru a fi
de Sângeorz - străvechi început de An Pastoral - se aprinde mai frumoase şi mai atrăgătoare. Avem o mitologie bogată cu
Focul Viu, după metode primitive, pentru ca prin puterea care orice popor s-ar putea mândri. Dacă sunteţi obosiţi, dacă
purificatoare a focului, a luminii şi a fumului să se alunge doriţi să faceţi o adevărată infuzie de vigoare spirituală,
forţele malefice rămase din timpul iernii, pentru a goni părăsiţi pentru câteva zile lumea oraşului şi faceţi de sărbători
vrăjitoarele, forţele distructive ale naturii (furtunile, grindina, o incursiune în lumea satului (acolo unde tradiţiile s-au mai
trăsnetul, bolile animalelor, atacul animalelor sălbatice). păstrat - cel puţin în parte); profitaţi atâta timp cât ele mai
Producerea Focului Viu se face de către bărbatul casei, există, cât se mai păstrează. Chiar dacă istoria, timpurile şi în
frecând 2 lemne uscate până se aprind. El se aprinde în ultimul timp natura este parcă potrivnică, ţăranul român
fiecare gospodărie şi la hotarul satelor. Acest Foc Viu se continuă să-şi respecte tradiţiile, atâtea cât s-au păstrat, din
păstrează apoi cu mare băgare de seamă ca să nu se stingă respect pentru înaintaşii lui, deoarece ‘în sufletul lui nu va
55
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

mai trăi atunci omul cel vechi, omul din viaţa de toate zilele - frecvent în mediul rural, Gheorghe a ajuns să aibă valoarea
în sufletul lui se vor deştepta sufletele strămoşilor lui, care unui termen generic cu sensul de ‘ţăran’, cei care l-au folosit
vor trăi clipe de viguroasă viaţă în cadrul vieţii unui cu acea semnificaţie neştiind că grecul Georgios însemna
îndepărtat strănepot’.” Cercetătorul Român Ilie Tudor a scris: chiar ‘ţăran’. O modificare semantică asemănătoare a suferit
“Se credea că în Focul Viu sălăşuia însuşi Gheorghe; prin şi un vechi hipocoristic al lui Gheorghe, Gogo sau Gogu.
acel foc era încuiată iarna şi era declanşată înverzirea Ceva mai târziu, numele grecesc a intrat şi în limbile slave, de
pajiştilor şi codrilor, Gheorghe ferind păstorii şi turmele de astă dată pe 2 căi distincte: pe cale verbală a pătruns
fiare. Focul Viu de SânGiorz era unul dintre focurile pronunţia grecească destul de mult modificată (G a suferit o
importante de peste an (cum era de pildă cel ritualic de la slăbire, astfel că Georgios a ajuns să fie pronunţat
solstiţiul de iarnă - al bucuriei şi comuniunii - destinat aproximativ Iorios) şi pe cale cultă - adică prin intermediul
strângerii relaţiilor dintre rude, vecini şi prieteni, cel de cărţilor de cult - folosindu-se o copie modificată în partea
Dragobete, ş.a.m.d.; pentru cei cu inima slabă, în Focul de finală a formei scrise greceşti; astfel se explică - în unele
Dragobete se puneau câteva mâini de gherghine / păducel iar limbi slave - existenţa a 2 grupuri de forme, unele având la
câte un pic din cenuşa rezultată - strânsă într-o oală - era pus bază pe Iuri (atestat în limbile slave de răsărit la sfârşitul
apoi în fiecare dimineaţă în ceai şi era dat pentru întărirea secolului X) iar altele pe Gheorghi (această formă cultă a
inimii)”. suferit serioase modificări fonetice care au generat nume de
multe ori greu de sesizat de nespecialişti ca făcând parte din
familia lui Gheorghe). Majoritatea formelor cunoscute în
onomastica popoarelor slave există şi la români, lucru perfect
explicabil ţinând seama de contactul destul de timpuriu dintre
populaţiile slave şi cele romanizate de pe teritoriul vechii
Dacii şi la sud de Dacia. După cum uşor se poate bănui,
familia lui Gheorghe este una dintre cele mai bogate în forme,
hipocoristice şi derivate, din onomastica noastră; lucrul este
normal, deoarece un nume suferă mai multe modificări
(printre altele, impuse de nevoia de diferenţiere) cu cât este
mai frecvent: din acest punct de vedere, Gheorghe se situează
în frunte chiar în epoca contemporană, când ne-am fi aşteptat
la o scădere a frecvenţei sale. Alături de formele create în
română, există împrumuturi numeroase din limbile
popoarelor vecine: pe primul loc, prin număr, se situează
formele slave, urmează apoi influenţele neogreceşti, maghiare
şi germane. Vom prezenta o parte dintre acestea, selectând pe
Calendarul Ortodox Român - despre semnificaţia cele mai frecvente dar şi pe cele mai deosebite (menţionăm că
numelor sărbătorite în prezent - consemnează: “Sărbătoarea o parte circulă azi ca nume de familie sau au devenit nume de
de care se leagă numele Gheorghe este considerată la noi locuri): 1) Gheorghe (Gheorgh’e, Gheorghieş, Ghiorghian,
începutul primăverii (moment de început al anului pastoral, Gheorghina, Gheorghişor, Gheorghiţă, Gheorghitan, Ghiţă —
odinioară cu celebrare de 3 zile); reînceperea unui nou ciclu hipocoristic foarte frecvent — Gheorgan, Gane/a,
de viaţă al naturii şi al omului a fost întotdeauna, pe toate Gheorghică, Ghica, etc.); 2) Gherghe (Ghierghie, Gherga,
meleagurile, prilejul unor ceremonii deosebite (nu trebuie Ghergu/l, Gherguş, Gherghin, Gherghina - iniţial folosit şi
uitat că între cele mai vechi divinităţi se numără zeii care mor pentru masculin - Gherghinica, Gherghiţa, etc.); 3) Gorghie
şi renasc, simboluri clare ale ciclurilor vegetaţiei). Pentru (Gorghe/a, Gorghi, Gorghiţa, etc.); 4) Gog (Goga - nume
populaţiile în a căror economie predomina creşterea frecvent la aromâni - Gogan, Gogancea, Goganici, Gogea,
animalelor, începutul primăverii coincidea cu un eveniment Gogota, Gogu — frecvent astăzi - Goguţa, Guţă); 5) Ghiura,
de maximă importanţă în viaţa colectivităţii: începutul Ghiureş; 6) Giura (Giurea, Giurău, Gioroiu, Giuran, Giurcă,
păstoritului. O deosebită valoare aveau în ziua lui Gheorghe Giurcan); 7) Iorga (Iorgea, Iorgache, Iurgachi, Iorgan, Iorgu);
practicile legate de îndepărtarea spiritelor nevăzute care 8) Iordache — provenit din Iorgache - Iorda; 9) Iuca (Iucas,
puteau provoca multe rele turmelor, împodobirea casei, Iucasan, Iocusan, Iucsa); 10) Giurgiu (Giorgiu, Giurgea,
gardului, porţilor şi chiar a vitelor cu ramuri verzi; primul Giurgica, Giurgilă, Giurgin, Giurgiţa, Giurgiucă, Giurjea);
păscut noaptea se făcea sub pază severă, îndepărtarea 11) Jurj (Jurg, Jurga, Jurgea, Jurja, Jurje); 12) Jura (Jurea,
spiritelor rele prin producerea unor zgomote puternice, prin Jurel); 13) Iurg, Iurga, Iurgachi; 14) Iura (Iuras, Iuraşcu, Iurie
ţipete sau cântece, împrourarea ori stropirea cu apă, afumatul şi Iurii — frecvente - Urie, Iureş, Iurca, Iurincu); 15) Iuga
vitelor, focul viu şi trecerea animalelor prin el. Alături de (Iugan, Iugas); 16) Gociu, Gorea, Gota, Gotea, Gotu, Gota,
acele credinţe privitoare la păstorit şi animale, sunt legate şi Gotea (aceste nume cu tema Go- ar putea avea şi altă
câteva obiceiuri privitoare la om: scăldatul într-o apă origine); 17) Gheta, Ghete; 18) Zorz (Zorza, Zorzila); 19)
curgătoare chiar înaintea răsăritului soarelui, spălatul cu rouă, George (Georgel, Georgela, Georgeta, Georgica, Georgina,
culegerea ierburilor de leac, urzicarea, etc. (ţinerea cu Gina, Gica, Gela, Gelu, Jorj, Geo); 20) ş.a.” În “Dicţionarul
stricteţe a tuturor acestor vechi obiceiuri care se practicau la de mitologie română” din 2013, Dr. Ion Ghinoiu a
începutul primăverii, valoarea şi semnificaţia lor, sunt de consemnat: “Prima plantă comestibilă a primăverii e urzica,
natură să lămurească popularitatea de care s-a bucurat dedicată zeului Marte; era o plantă sacră. Pentru a fi iuţi şi
Gheorghe la români şi la multe alte popoare). Numele în sănătoşi, tinerii se sorcoveau (se urzicau) cu frunze de urzică
discuţie avea o mare frecvenţă mai ales în mediile păstoreşti în ziua de Sângiorz ori de Paşti. Urzica - culeasă împreună cu
din Pind şi Carpaţi. Mai târziu, când a devenit extrem de primele flori ale primăverii de fete şi flăcăi în ziua de
56
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Dragobete - apare frecvent în lirica de dragoste. Urzica este Universităţii de Vest din Timişoara, ş.a., principalul erou al
cea mai folositoare buruiană din România, este un apreciat basmelor Românilor era Arghir / popular ştiut drept Făt-
leac pentru vindecarea bolilor şi colorant vegetal; din Frumos (în 1778, Albert Gergej a tradus “Istoria lui Argirus”
tulpinele ei se obţineau fibre textile foarte rezistente pentru în Maghiară, după un secol academicianul Petriceicu Haşdeu
confecţionarea sacilor”. din Bucureşti notând în “Cuvinte den bătrâni”: “Misteriosul
Albert Gergej luând un basm Românesc - foarte popular la
fraţii noştri de peste Carpaţi - l-a transformat într-o carte
ungurească versificată, sub o altă formă, ca o noutate în limba
lor”). Despre Arghir = Făt-Frumos, rezultat (prin aspiraţia
“G”) din Garghir, de exemplu academicianul Bănăţean
Athanasie Marienescu - care susţinea că Arghir era
Gharghirul / Ghergarul Apollo - a scris, tot în secolul XIX:
“Arghir e tradiţiunea noastră cea mai veche şi frumoasă în
Dacia; acesta e tezaurul cel mai Antic în poezia şi literatura
noastră. Tradiţiunea aceasta se află şi la Italieni iar pentru
aceasta unii se învoiesc a crede că în limba Italiană e
originală. Aceasta nu poate fi! Tradiţiunea s-a creat în orice
mod în Dacia, iară nu în Italia. Cum că se află şi în Italia e
lucru firesc, căci Romanii din Dacia au avut comunicaţiune
reciprocă şi cu asemenea ocaziuni s-a transplantat şi în Italia,
Numele Gherga nu s-a răspândit întâmplător sau
atingând şi pe cezarii şi strămoşii lor. Au primit-o pentru că -
individual în multe zone, ci datorită faptului că era al unei
ca şi de fraţii lor - ei se interesau mai aproape de noi şi au
străvechi populaţii, documentată încă din Epoca Pietrei,
susţinut-o pentru că ei n-au păţit atâtea fatalităţi ca şi noi prin
numită ca atare deseori - prin referinţele la plural - în istoria
emigrarea popoarelor către apus şi mai bine şi-au putut păstra
lumii: Caucazian Ghergari, oriental Gherghe-sei, Anatolian
literatura. În spiritul respectivei continuităţi susţinute prin
Gherghiţi, Balcanic Gheorghi, Româneşte Ghergani, etc. (şi
unitatea literaturii (mitologie populară - folclor - poezie şi
acum, multe alte nume îşi reflectă provenienţa prin
literatură cultă), adică prin continuitatea culturii, faptul
onomastică, de exemplu la Români Ardeleanu, Olteanu,
semnificativ pentru istoria culturii noastre e de extindere a
Moldoveanu, ş.a., redând sursa geografică Ardeal, Oltenia,
acelei ‘tradiţiuni’ dincolo de timpul colonizării. Tradiţiunea
Moldova, etc., pildele fiind nenumărate); Gherga a
aceasta recade şi cu 2 milenii înainte, adecă arată ce putere
reprezentat religios cununia Cerului şi Gliei = Gher-Ga /
mare au tradiţiunile în spiritul poetic, caracterul şi viaţa
Gherga. În prezent, fonetic şi literar, Gherga în Albaneză e
poporului Român. Acestea sunt baza poeziei noastre şi poezia
Gjergj, în Arabă e Jirja, în Bască e Gorka, în Bulgară e
e baza literaturii. Durere că noi mai toată poezia epică şi lirică
Georgi, în Croată e Grga, Jerko, în Cehă e Jarka, în Daneză e
o avem încă în gura poporului resfirată, lucru trist că în atâta
Jerrik, în Engleză e Gerga, Gerge, George, Garrick, Greg,
timp nu ne-am gătat geneza, cartea dintâi de poezie, încă nu
Greig, Gregg (Baza de date Britanică indică drept cel mai
ne-am putut strânge baladele, colindele, doinele, horele,
vechi nume Ghergan de familie acolo pe al lui Hugo Georgii
tradiţiunile / legendele, adecă cântecele întregului popor
în comitatul Norfolk / Anglia, 1222), în Estonă e Georg, în
Român”. Mulţi oameni - din mare vechime până la recenţii
Finică e Jarkko, Jyrkj, în Georgiană e Giorgi, în Germană şi
savanţi - au observat că pentru vechea populaţie a Europei n-a
Norvegiană e Jorg (Baza de date Germană indică drept cel
fost utilizat un nume specific (ci acoperirea a fost doar sub
mai vechi nume Ghergan de familie în Germania pe al lui
genericul Pelasg, al celor mutându-se frecvent, ca păsările);
Everadus Georgii în Hamburg, 1256), în Greaca Modernă e
de exemplu, cercetătorul Ardelean Alex Imreh în 2011 a
Georga, în Italiană e Ghirga, Giorgio, în Macedonă e Gorgi,
afirmat despre cei din Panonia / “Pa-nonia” (în al cărei colţ
Gjorgji, în Maghiară e Gergo, Gyorgy, Gyorgyi, în Poloneză
SE e Banatul, regiunea cu cea mai mare populaţie Gherga,
e Jarek, Jurek, în Portugheză şi Spaniolă e Jorge, în Rusă e
“Pa-nonia” reflectând “Sfinţii prunci” / “Sfinţii nuni”, cu
Georgiy, Georgy, în Slovacă e Juraj, în Slovenă e Jurica,
atributul de Sfântă “Pa” pentru prunci “nuni” ca Gherga, de
Jurij, în Suedeză e Jerk, în Slavonă a fost şi Georgei, biblic a
pildă “Ca-naan” / Canaan - unde şi biblic au fost atestaţi
fost şi Jericho, etc. - şi acesta (atât antropologic, etnonimic,
Gherghe-sei / Sfinţi Gherghe - fiind regiunea prinţilor
cât şi cultural) constituie subiectul principal al materialului -
Pământului Ka): “În Panonia cei de acum 10 mii de ani au
cu variaţiile respective de referinţă la plural ca Gherghesei,
rămas tot timpul un substrat dar s-au adăugat şi alte straturi.
Ghirgasiţi, Gherghiţi, Ghergani, etc. (Este de remarcat că prin
Politic - ca elite conducătoare - e clar că s-au perindat ca şi pe
cultură se înţelege capacitatea umană de clasificare,
teritoriul României, mulţi. Lingvistic şi cultural pe teritoriul
codificare şi comunicare a experienţelor iar prin Civilizaţie se
României este o altă continuitate; se pare că lingvistic nu a
înţelege nivelul de dezvoltare spirituală şi materială a
fost continuitate pe teritoriul Panoniei. Pe teritoriul muntos
societăţii la un moment dat; nu toate culturile se răsfrâng
învecinat Câmpiei Panonice a putut rezista o continuitate
civilizaţional, însă toate Civilizaţiile se fundamentează
lingvistică pentru că la fiecare strat de migratori, stratul vechi
cultural). De altfel, unii Români - printre care cu toate că se
s-a putut păstra în munţi. Italianul Michelangelo Naddeo a
află majoritatea Gherga - şi în prezent des stâlcesc numele
făcut studii la nivelul unor simboluri regăsite în toată
Gherga, în pronunţie (ca Gherca, Gherghe, ş.a.) ori în scris
EurAsia; el a identificat un popor cu acea continuitate de
(ca Gerga, Gergha, Gierga, etc.); aşa cum au identificat
simboluri, cu acea continuitate culturală, religioasă. Greşeşte
folcloristul Anton Pann 1793-1854, academicianul Bănăţean
cine nu ţine cont de faptul că fiecare pas în migrarea acelor
Athanasie Marienescu 1830-1914, Dr. Viorel Boldureanu,
semne a însemnat o modificare genetică, adică un amestec de
profesor la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie a
popoare şi - în acelaşi timp - a însemnat schimbări la nivelul
57
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

lingvistic; el alegând să facă abstracţie de studiile lingvistice  argumentul lingvistic (adică onomastica Gherga,
a avut oarecum avantajul că a putut vedea legătura între începând de la stăpânirea Pământului - ca “Ghe-
popoare care lingvistic mai ales par diferite (genetic este o rga”, unde “Ghe” = Pământ și “rga” = regalitate
mare asemănare între popoarele de pe teritoriile actuale ale - până la a fi expresia cumulată “Gher-Ga” a
României, Ungariei şi Bulgariei, chiar dacă acum vorbim de Cerului “Gher” și a Pământului “Ga”, fie
un popor ‘latin’, de unul maghiar şi de unul ‘slav’). El afirmă datorită cununiei între acelea, fie datorită
primordialitatea culturii din Bazinul Dunării care a inventat veștilor purtate între acelea)
scrisul şi l-a exportat în Sumer; mai spune de roirea din  argumentul mitic (cu relatări chiar mitologice
teritoriul Dunării spre Finlanda şi revenirea ulterioară: adică, despre primii cârmuitori Gherghi în Vechea
cei din mezolitic s-au format aici, au roit spre nord cu Lume, transmise încă de la Uriași prin Marea
retragerea gheţii, apoi au revenit spre rudele din sud. Zeitate Ghirghe - Kirke / Circe - până la îngerii
Confuzia de bază vine de la asocierea populaţiilor de pe Veghetori Gregori sau ulteriorii lideri)
teritoriul Ungariei la un nume prea legat de grupul Arpad care  argumentul logic (mai mult ca intuiția, gândirea
a venit spre sfârşitul mileniului I; din acel grup se pare că - nu Magică, ci logică - ar corela / corobora
genetic ‘N’ a rămas doar 1%, chiar dacă membrii săi au elementele existente, pentru dispunerea lor la
schimbat limba Panoniei. E curios că la populaţii genetic atât baza numelui Gherga)
de asemănătoare limba s-a păstrat mai bine în România şi s-a
modificat atât de mult la vecini: felul în care s-a făcut
‘deznaţionalizarea lingvistică’ este mai evident la slavi, care
este mai intens (adică, slavii în Bulgaria şi Timoc au
deznaţionalizat lingvistic mai mult şi mai intens în ultimii 200
de ani decât maghiarii în 1000 de ani în Transilvania)”.
Totuşi, e de observat ce a publicat baronul Wesselenyi
Miklos despre numărul Valahilor din 1843: “În Transilvania
1010080, în Ungaria 1085000”; conform datelor oficiale,
acum în Ungaria mai sunt doar câteva mii de Români.

Primii regi din lume se numeau Gherga; asemenea


afirmație - poate tulburătoare - izvorâtă din străvechea Gherga în Genografie
divinitate / regalitate Gherga, cu transmiterea în decursul
vremurilor a nobilului nume Gherga, s-ar explica prin cel
puțin 5 argumente semnificative:
 argumentul arheologic (primele sceptre - divine
ori regale - din Vechea Lume, denumite și
“Kerykeion” au fost atestate chiar în spațiul
stră-Român, unde și în prezent e cel mai
răspândit numele Gherga)
 argumentul genetic (elita emancipată la sfârșitul
Epocii Pietrei - în vremurile descreșterilor
severe ale numărului bărbaților din cauza
răspândirii agriculturii - cu acumulări de mari
bogății, puteri, acces la femei, etc., a fost
formată mai ales din războinici și preoți, ale
căror bunăstări s-au acumulat îndeosebi în
fertilele Bazine ale celor mai importante ape,
succesul transmițându-se peste multe generații
inclusiv prin numele reținut de vechii Greci ca
Gheorgos, echivalentul fermierului) Harta similarităţii genetice umane
58
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Societatea “National Geographic” şi compania


“IBM” au lansat în 2005 “Proiectul Genografic” ca o
iniţiativă de cercetare menită să urmărească istoria migrărilor
speciei umane; acest parteneriat de cercetare foloseşte
tehnologii sofisticate de laborator şi analize ADN prelevate
de pe tot globul, pentru a contura modul în care a fost populat
Pământul, creându-se totodată cea mai mare bază de date
genetice din lume. În ADN (acidul dezohiribonucleic, cu
structura în spirală dublă, identificat în 1869 de Elveţianul
Friedrich Miescher şi descifrat în 1953 de către Britanicul
Francis Crick) este prezentă întreaga istorie a umanităţii, de la
începutul speciei; informaţia înmagazinată a sa depăşeşte
capacitatea cumulată a tuturor computerelor existente
deocamdată pe planetă: identitatea individuală este dată de o
minusculă diferenţă a codului genetic. Fiecare om primeşte
jumătate de ADN de la tată şi jumătate de la mamă.
Geneticienii pot indica strămoşii comuni ai oricărei persoane,
utilizând ADN. Astfel, poate fi urmărită genealogia umană
până la rădăcini. Cromozomul Y este transmis exclusiv de la
tată la fiu, în vreme ce ADN-ul mitocondrial este transmis de
mamă la toţi copiii ei (cromozomul Y este cel care determină
sexul masculin iar mitocondriile - care provin numai de la
mamă - sunt structuri de foarte mici dimensiuni ce intră în
compoziţia tuturor celulelor, găsindu-se în citoplasma din
jurul nucleelor, cu rolul de a ajuta celulele să folosească
oxigenul pentru producerea de energie). Omul are 46 de
cromozomi (grupaţi în 23 de perechi, fiecare pereche având
un cromozom feminin şi unul masculin); spre deosebire,
maimuţele au 24 de perechi - adică 48 de cromozomi - ceea
ce înseamnă, în teoria strămoşului comun, că lipsa unei
perechi la om s-a datorat fuziunii cromozomilor respectivi,
astfel fiind explicată evolutiv apariţia omului (spre exemplu,
maimuţele n-au o tendinţă anume la nivel populaţional în a fi
dreptace sau stângace, însă oamenii - făuritori de unelte, etc. -
sunt predominant dreptaci). În om se întâlnesc animalul şi
divinul: omul are o parte jivină şi o parte divină, sufletul fiind
legat de partea jivină iar spiritul fiind legat de partea divină.
Crearea omului - teorie mult mai veche / de fapt, prima - Cercetătorii au identificat în Africa cel mai vechi
indică apariţia omului prin acţiune divină; cele mai vechi ADN uman, masculin “A”, acolo fiind şi cea mai mare
relatări nu pomenesc despre evoluţia oamenilor, ci despre diversitate genetică umană, cele mai puţine mutaţii genetice
crearea oamenilor. în prezent avându-le oamenii tufişurilor Africani - Boşimanii
din partea Sudică - ce practică un limbaj nazal pleoscăit,
caracteristic celor mai vechi Graiuri (de altfel, în limba lor se
proclamă ca fiind din neamul KhoiKhoi / al primilor oameni);
în 1944, Dr. Nicolae Petrescu - antropolog Român - nota în
cartea “Primitivii” că ei (dar şi pigmeii din junglă) aveau cea
mai veche guvernare din lume, supravieţuitoare a trecutului: o
organizare din teama de forţe supranaturale, fără “Sfatul
Bătrânilor” ori şef suprem. Este de știut că în secolul XVIII,
mulatrii rezultați din Europenii sosiți prin Olanda în Colonia
Capului (azi Cape Town 33,55 lat. S, 18,25 long. E / capitala
legislativă a Africii de Sud) și Boșimane - respectiv femeile
Khoi - au format populația de bastarzi “Griqua”; e de
remarcat că până în secolul XII Olandezii (vecini cu
Germanii = “Deutsch”) și-au zis “Dieți”: cârmuitorii lor -
deopotrivă ai Germanilor și Olandezilor - au fost urmași ai
Anticilor Daci (din Bazinul Dunării). Tot în Africa dar în
partea Nordică “GroGro” / “Gro-Gro” (oamenii grotelor) au
ajuns a fi nuanţat numiţi Tro-Glo / Troglodiţi, adică Zeităţile
sau Sfinţii Troglo: cei trăind în sânul Pământului (în grote şi
în preajma lor, având adăposturi subterane, sub nivelul
solului), conceptul vechi Grec de Tartar / GarGar fiind strâns

59
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

legat de acea existenţă; în pre Indo-Europeană, rădăcina


pentru “grotă” a fost “ghordo”.

Tabloul genetic patern din România

Despre grupul genetic patern “N” - căruia îi aparţine Opţiunea alegerii paterne a fost atât datorită faptului
Gherga - în 2015 geneticienii Ruşi coordonaţi de Vadim că doar bărbaţii deţin cromozomul “Y”, cel cu cea mai rapidă
Urasin au susţinut că e înrădăcinat în urmă cu 36 de milenii evoluţie din întregul cod genetic uman, ca o casă în
iar geneticienii Americani coordonaţi de Bennett Greenspan permanentă reconstrucţie (ce le conferă masculinitatea şi-l au
i-au prezentat legăturile în N planetei (cuprinzând EurAsia şi numai ei, căci nu există la femei), cât şi datorită transmiterii -
America de N), aşa cum s-a putut vedea în imaginea în prezent, prin organizarea societăţii mai ales astfel - a
anterioară. numelui neamului. La Români şi unii Aromâni, cel mai
consistent grup genetic patern e “I”, regăsit tot în cea mai
mare proporţie în Orient la Iranienii Vestici, Kurzii din
Nordul Irakului, ş.a., în Caucaz la Darghinii din Daghe-stan
iar strict European - continent dominat de grupul genetic
patern “R” - grupul respectiv “I” aflându-se pe primul loc
printre Norvegieni, Suedezi, Ruşii extrem Nordici (la Est de
Kareli, lângă Marea Albă), Găgăuzi, Bulgari, Sârbi, Bosniaci,
Croaţi, Macedoni, Sardini / foști Cerdeni, ş.a.; ambele grupuri
genetice paterne - “I” / major la Români şi “R” / major la
Europeni - au avut ultimele mutaţii în Orientul Mijlociu, tipul
uman Cro-Magnon numărându-se printre strămoșii lor (în
Ruta globală Gherga lume, cea mai mare răspândire paternă “I” e între Bosniaci iar
“R” e între Basci). În Epoca Pietrei (la sfârşitul paleoliticului
În 2006, Dr. Spencer Wells - coordonatorul pe glob / începutul neoliticului, adică la Potopul Pontic) “şuvoiul”
al Proiectului Genografic tocmai lansat în anul precedent - patern “N” - mai recent numit “X” - în spaţiul dintre Karia /
poposit în România, a afirmat: “România este o ţară deosebit Caria şi Karja / Karelia, mai precis în cel Carpato-Dunăreano-
de incitantă pentru antropologi; pe acest teritoriu au trecut Pontic, a fost peste grupurile umane genetic masculine “I” /
‘valuri’ succesive de migraţii iar poporul din această ţară - cel mai numeros al Românilor şi respectiv “R” / cel mai
deşi are o limbă românică - se înrudeşte din punct de vedere numeros al Europenilor; răspândirea celor 3 tipuri esenţiale -
genetic mai curând cu grecii, ucrainenii, ruşii şi populaţiile pe linia genetică paternă - a fost schiţată în 2008 de
din Italia. Acest proiect este la fel de important pentru profesorul Kalevi Wiik de la Universitatea Turku din
omenire ca aselenizarea. Cercetările făcute au dus la Finlanda / Suomi (locul 1 = “R” / Europeni, locul 2 = “I” /
înţelegerea mai profundă a cromozomului Y şi a abilităţii Români, locul 3 = “N” / Ghergani):
acestuia de a dezvălui migraţiile umane timpurii. Una din
metodele recente de cercetare a fost studiul comparat al
genotipurilor, care a adus noutăţi despre evoluţia şi
metabolismul omului”. Proiectul Genografic indică Gherga
pe linie paternă ca actual N1* (LLY22G) / o grupă genetică
rară în România (însă dintre vecinii Românilor, tipul genetic
Gherga aflându-se în cel mai ridicat procent la aproape 8%
din Ucraineni), într-o proporţie evidenţiată cu galben pe
imaginea următoare:

60
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Între atâtea grupe genetice bărbăteşti, dominaţia în (inclusiv prin canibalism ritualic ori de preluare a calităţilor
Europa tocmai ale celor 3 tipuri - dintre toate celelalte - prin omor), etc.; aşadar, respectul celor din trecut pentru cei
reflectă realitatea ultimelor 10 milenii: Românii “I” au format aparţinând viitorului s-a reliefat chiar în acceptarea cârmuirii
străvechiul popor Atlant al Raiului, sub cârmuirea Gherghilor societăţilor lor de către cei având mai multe energii, fiind mai
“N”, continentul ajungând dominat de Europenii “R” (de 2 puternici / aceia fiind tinerii (sau fiind tipul uman mai recent -
feluri, răsăriteni şi apuseni), profilul Gherga devenit “X” din instinctiv recunoscut şi acceptat - anume cel genetic al lui
“N” în nomenclatorul genetic acum regăsindu-se masiv doar Gherga).
în Estul Baltic; de asemenea, vechea grupare genetică paternă
“I” se regăseşte partajată - ca şi aceea mai recentă “R” -
gruparea genetică masculină “I” fiind pe de o parte în zona
A/Română (fostă Valahă) şi pe de altă parte în zona
Scandinavă (fostă Varegă / Vikingă), aparţinând deopotrivă
locuitorilor Văilor care mereu au iubit valurile apelor, din
Atlantida la Atlantic, adică începând cu paleolitica Atlantida
din Pont - de la Marea Neagră - până la Atlanticul Medieval
şi Modern: deplasarea Atlanţilor pe aceeaşi direcţie - din
Atlantida la Atlantic - a fost înregistrată de către istoricii
Antici şi în N Africii. Foştii albi Caucazieni, care în urmă cu
10 milenii populau Bazinul Pontic, formând Imperiul Atlant
(în general având părul şi ochii deschişi la culoare), după
dezgheţarea calotei / respectiv după Potopul Pontic şi-au
continuat Civilizaţia în spaţiul Românesc, predominant în
Bazinul Dunării inferioare iar o bună parte a ajuns în Bazinul
Baltic, predominant în Scandinavia: ei au fost majorii
strămoşi ai Europenilor actuali; în Europa, mişcarea de la SE Răspândirea umană post-diluviană
la NV a rămas consemnată că a fost cea iniţială şi principală
(precedând-o pe cea generală ulterioară de la E la V). Pe Țări, Vechii Evrei au notat în Vechiul Testament - după
cele 3 grupuri genetice masculine dominante în Europa “I”, ce au constatat că în Vechea Lume post-diluviană contau 3
“R” şi “X” - fost “N” - apar în imaginea următoare (grupul tipuri de bărbați - că mai vechii “Iafiți” / “Însemnați” și
genetic patern “N”/“X” al lui Gherga fiind evidenţiat cu “Semiți” / “Corciți” au fost urmați de mezinii Hamiți: pe
violet în 4 Țări Est Baltice, anume în Lituania, Letonia, aceia mai recenți - mai tineri / mai viguroși și mai numeroși -
Estonia şi Finlanda / Suomi): evident cu invidie i-au blestemat ca să-și servească frații mai
vârstnici (însuși întâmplarea descrisă în textul biblic ca sursa
blestemării fiind semnificativă, fiii găsindu-și tatăl Noe
deopotrivă beat și gol, alegoria conectând Tradiția pre-
diluviană / a celor vechi cu respectul post-diluvian / al celor
noi).

Grupurile genetice bărbăteşti principale pe Țări

Tot din Orient - ca şi cele 2 tipuri majore “I” şi “R” -


dar cu originea mai răsăriteană, din Asia Centrală, a provenit
grupul genetic patern “N” al lui Gherga (redenumit
provizoriu ca “X” în 2013, aflat acum într-un amănunţit
proces de reconsiderare ştiinţifică, atenţia deosebită fiind şi
pentru că genetic e vorba despre cei mai recenţi bărbaţi din
lume, purtând titulatura generică de “Novac”, însemnând
“Nou”, cu zicerea “Noe”). Încă din timpuri imemoriale, cei
vechi investeau încredere în cei noi, fapte regăsite prin aceea
că bătrânii transmiteau tinerilor Tradiţiile ori existând
credinţe ca de pildă ale perpeutărilor însuşirilor morţilor în vii Bazinul Tisei superioare
61
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

În 2014, cercetările geneticienelor Elvețiene Joelle lume (prin comparaţie cu clasificarea maşinăriilor - ca
Apter și Tamara Brown - pentru proiectul internațional autovehicule, avioane, computere, etc., la care în general
“iGenea” - despre bărbații Homo Sapiens inițiali din spațiul ultimele modele sunt cele mai sofisticate - Gherganii pot fi
României, s-au concretizat prin concluzia că dintre ei au asemănaţi cu cele mai noi “modele” umane, de tip uman ştiut
ajuns circa 21% să fie identificaţi ca Finico-Ugri, care popular Româneşte ca “Novac”, adică Nou / orice asemănare
majoritar aparțineau aceluiași grup genetic ca Gherga. Tot în cu Noe de la Potop sau cu Iorgu Iorgovan având uriaşa
2014, în Câmpia Panonică - la Ludaş / Varjudulo, Ungaria - a Brazdă megalitică în N Dunării inferioare - cel mai mare
fost de pildă analizat de către un colectiv internaţional de megalit din lume - nefiind întâmplătoare): ca atare, apariţia
specialişti coordonat de Cristina Gamba şi Ron Pinhasi de la acestei lucrări “Originea Gherga” nu are de ce uimi, deoarece
Şcoala de Arheologie din Dublin / Irlanda rămăşiţele umane expune rădăcinile celor mai noi Homo Sapiens pe linie
de la începutul mileniului I î.C. (din Epoca Fierului, paternă (iar toţi oamenii au filiaţii genetice anterioare celor 10
aparţinând Culturii Mezocsat de lângă Mişcolţ) având milenii tratate). Actualul tip genetic masculin Gherga e ultima
haplogrupul patern “N”, cu evidenta provenienţă din stepele versiune umană a unui program vechi de foarte multe milenii.
EurAsiei: acolo a fost apoi o necropolă Celtă. Iată aşadar - Genetica e una dintre resursele ştiinţifice aflate la baza
foarte concret - o dovadă genetică masculină Gherga în Valea acestui material - întărind aserţiunea că poate nu orice
Tisei, din Epoca Fierului (de la sfârşitul secolului X î.C., deci asemănare de nume este doar o coincidenţă - prin care
cu mult dinaintea stabilirii în spațiul Carpato-Dunăreano- voluntariatul Gherga special făcut în 2007 (ca o contribuţie în
Pontic a nomazilor Asiatici formând etniile “tradiționale” din proiectul mondial Genografic) s-a concretizat cu analize
prezent / inclusiv minoritari Medievali sau Moderni ca Arabi, genetice comparate efectuate la Universitatea Arizona,
Chinezi, Evrei, Iranieni, Indieni, Turci, Țigani, ș.a.): pe acolo, difuzate în 2008 şi ulterior prin mai multe comunicări: în
pe atunci, populaţia indigenă era formată din Geto-Daci (iar 2009 a încolţit ideea realizării lucrării Originea Gherga iar în
Gherga a aparţinut - pe linie paternă - chiar dinastiei regale); 2010 aceasta a fost pregătită pentru lansare, apariţia sa fiind
arheologul Britanic Barry Cunliffe - de la Universitatea în premieră mondială în 2011, pe Internet (actualizată de
Oxford - a apreciat că “în acel timp, regiunea respectivă era atunci anual, până la prezenta ediţie); e de ştiut că psihologii
nodală în vecinătatea Carpatică şi a trecerilor pe direcţia de la aceeaşi Universitate Arizona au cercetat “imaginea
Nord-Sud, descoperirile arheologice indicând o creştere morţii”, din trecut - ca desene, sculpturi, picturi, icoane, etc. -
vădită a puterii fortificaţiilor şi afinităţi tipologice cu şi din prezent ca fotografiile, filmele celor dragi, etc.,
Culturile Stepelor, inclusiv importarea de cai pentru călărit, concluzionând că reprezentările încurajează oamenii în faţa
care / căruţe şi unele tehnici metalurgice”. Savantul - în cartea destinului inevitabil. În prezenta lucrare - ca în refacerea unui
“Europa dintre oceane”, prin care i-a studiat perioada de 10 cartof după cojile sale tăiate - itinerariul Gherga are secvenţe
milenii dintre anii 9000 î.C. şi 1000 - a constatat că oarecum grupate în tronsoane geografice, prezentând unele
Europenii, tocmai deoarece nu erau aşa de vechi ca vecinii lor staţii ale traseului Gherga şi unele momente Gherga din
Africani sau Asiatici, au ajuns în fruntea omenirii, prin istoria cunoscută: uneori sunt amănunţite ceva aspecte pentru
neobositele lor acţiuni de schimbări şi adaptări. descrierea mai largă a situaţiilor (se ştie că şi cel mai mic
detaliu, fie şi cât de depărtat, poate prezenta un deosebit
interes în explicarea labirintului trecutului); alteori - pentru a
nu se prelungi materialul prin prezentări de context având
legături indirecte cu Gherga - sunt solicitate cunoştinţele
generale sau documentări contextuale, empatia (respectiv
capacitatea de a înţelege sentimentele şi faptele altora) ori
imaginaţia pentru acest “domino” Gherga / academicianul
Albert Einstein 1879-1955 afirmând chiar că imaginaţia -
puntea de legătură între minte şi trup - este mai importantă
decât cunoaşterea. În 2015, cercetătorul Armean Sjur
Papazian a scris: “În neolitic / sfârşitul Epocii Pietrei, primul
grup genetic masculin care a pătruns în Scandinavia - inclusiv
în Finlanda şi Laponia - în timpul tranziţiei agricole
(începând cu mileniul V î.C.) a fost ‘I’, care a provocat
‘efectul fondator’, deoarece era în exclusivitate; a doua
migrare majoră în Nordul Europei a fost în Epoca Bronzului a
grupului genetic patern ‘R’, despre care se crede că şi-a
răspândit graiul până în centrul continentului. Acum,
haplogrupul ‘I’ se găseşte la o treime din bărbaţii Nordici: e
cel mai vechi grup major masculin European (probabil Cro
Magnon în general era ‘I’). Deoarece - din cauza climei reci -
culturile au fost destul de restrânse în Nord, acum printre
Scandinavi sunt procentual mai mulţi bărbaţi de tip ancestral
faţă de ceilalţi Europeni. Distribuţia cromozomilor paterni
printre Saami e dominată de 3 grupe majore: ‘N’, ‘I’ şi ‘R’ (în
Procentele grupului genetic “N” în Estul European ordinea procentuală); ‘R’ e răspândit printre Indo-Europeni,
în timp ce ‘N’ se corelează cu limbile Finico-Ugre.
Pe imensa scară istorico-genetică - datorită ultimei Haplogrupul ‘N’ e tipic Nordului EurAsiei; e considerat
mutaţii - Gherga se află printre cei mai recenţi oameni din relativ recent, apărut după glaciaţiune: a descins din
62
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

macrogrupul ‘NO’ după dispariţia punţii Bering (şi de aceea istoriei sale, atunci când independenţa sa politică era distrusă
nu s-a aflat în Americi), în prezent 1 din 5 Ruşi fiind genetic aproape peste tot locul şi când numele său începe să dispară.
‘N’. Probele au arătat că bărbaţii ‘N’ au avut cel mai Din nefericire însă, chiar şi aceste puţine date, fragmentare,
important rol în culturile neolitice ale Siberiei; au ajuns până ce ne-au rămas despre Pelasgi, ne sunt transmise de cei cari i-
în răsăritul European, Saami din Laponia fiind ultimii au cucerit, i-au distrus, i-au persecutat, i-au împrăştiat şi, în
vânători din Europa (apoi au trecut la creşterea animalelor, în urmă, i-au calumniat. Astfel că istoria epocei lor de înflorire,
special a renilor: domesticirea acelora întâi au făcut-o în de putere şi de extensiune teritorială în Europa, Asia şi
Nordul Asiei)”. Pe lângă calculele mai recente ale Africa, istoria imperiilor şi instituţiunilor sale, a artelor şi
geneticienilor, există deja cercetările specialiștilor istorici: industriei lor, a rămas înmormântată. Pelasgii apar în
savanți din mai multe Țări au estimat numărul foștilor Kerghi tradiţiuni şi în monumente ca oameni avizi de glorie.
/ Gherghi - de-a lungul timpurilor - de ordinul milioanelor; Ambiţiunea lor era să aibă morminte colosale şi memoria lor
într-adevăr, așa ceva e relevat de însuși uriașul impact al să fie celebrată în cântări de generaţiunile viitoare. A ştii că
înaintașilor Gherga din Vechea Lume încoace, căci - pe lângă după moarte oamenii îi celebra gloria, era cea mai mare
forța rezultată din calitatea de persoane puternice - inclusiv fericire pentru un erou din timpul Pelasg. Pelasgii au fost
un număr semnificativ trebuie să fi justificat faima lor oamenii cei avuţi ai Lumii Vechi. Ei dispuneau de turme
milenară și pe spații foarte largi. nenumărate de oi, cirezi de boi uriaşi şi de herghelii mari de
cai minunaţi, totodată şi de cantităţi enorme de aur şi aramă.
Pelasgii erau în stare să răscumpere un prizonier de război cu
preţ infinit de mare. Troia Pelasgă trecea ca avută de aur şi de
aramă (‘Iliada’ 10:315, 18:289). Dardan, patriarhul Troianilor
şi al Romanilor, era după legende cel mai avut om din toţi
muritorii lumii sale. În ruinele cetăţilor şi ale mormintelor
Pelasge, arheologia găseşte astăzi cele mai preţioase vase şi
ornamente de aur şi de argint, cari ne deşteaptă totodată o
adevărată uimire de opulenţa acelui popor. Încă în
Antichitatea Grecească, Pelasgii au fost poporul cărora
tradiţiunile şi poeţii le-au atribuit numele de Uriaşi. Lor le
aparţineau construcţiile Titanice de pietre enorme. Lor li s-a
atribuit o deosebită forţă fizică individuală şi o valoare
războinică mare. Marte, Zeul Pelasg, protectorul Troianilor -
a cărui reşedinţă se afla la Dunărea de Jos - avea la Homer
(‘Iliada’ 7:208) numele de ‘Uriaş’. Pentru poporul Grecesc,
Pelasgii erau cei mai vechi oameni de pe Pământ. Rasa lor li
se părea atât de arhaică, atât de superioară în concepţiuni,
Proiectul Genografic confirmă în secolul XXI ceea puternică în voinţă şi în fapte, atât de nobilă în moravuri,
ce a studiat cândva, anterior cu aproape un secol - şi a încât tradiţiunile şi poemele Greceşti atribuiau tuturor
publicat în “Dacia preistorică” - savantul Român Nicolae Pelasgilor epitetul de ‘divini’ / ‘dioi’, adecă oameni cu calităţi
Densuşianu, originar din Ţinutul Haţegului, de la graniţa cu supranaturale, asemenea zeilor, un nume ce ei întru-adevăr l-
Banatul (locuitorii Ţinutului Haţegului - conform şi au meritat prin darurile lor fizice şi morale. Grecii îşi
cercetătorului Petre Făgaş 1924-2010 - numindu-se Gugani, perduseră de mult tradiţiunea, când, cum, şi de unde au venit
fiind în atingere cu Ţinutul Gugulanilor din Banatul Montan), ei în ţinuturile Eladei; însă, ei aveau o tradiţiune că înainte de
care a scris nu numai că strămoșii Românilor au sosit din dânşii a domnit peste pământul ocupat de ei un alt popor, care
Asia Centrală, ci și despre “cele 2 diluvii legendare”, etc.: a desecat mlaştinile, a scurs lacurile, a dat cursuri noi râurilor,
“Încă înainte de emigraţiunea Grecilor, Celţilor şi a a tăiat munţii, a împreunat mările, a arat şesurile, a întemeiat
Germanilor din ţinuturile Europei, cea mai mare parte a oraşe, sate şi cetăţi, a avut o religiune înălţătoare, a ridicat
acestui continent era ocupată de o rasă de oameni veniţi din altare şi temple zeilor şi că aceştia au fost Pelasgii. După
Asia, pe cari autorii Greceşti îi numeau, în general, Pelasgi. vechile tradiţiuni Greceşti, Pelasgii locuiseră în părţile
Aceşti Pelasgi formaseră, în timpurile ante-Elene, cel mai Greciei încă înainte de cele 2 diluvii legendare ce se
întins, mai puternic şi mai remarcabil popor, o naţiune, care vărsaseră, unul în timpul regelui Ogyges şi altul în timpul lui
din punct de vedere moral şi material, a schimbat faţa Europei Deucalion. Ei domniseră aşadar încă înainte de timpul lui
arhaice. Pelasgii ne apar în fruntea tuturor tradiţiunilor Noe. Un ram al poporului Pelasg, Arcazii, care locuiau în
istorice, nu numai în Elada şi în Italia, dar şi în regiunile din Peloponez, aveau tradiţiunea că dânşii au fost pe Pământ încă
Nordul Dunării şi ale Mării Negre, în Asia Mică, în Asyria şi înainte de ce Luna ar fi apărut pe Ceriu. Cu privire la această
în Egipet. Ei reprezintă tipul originar al popoarelor aşa- importantă tradiţiune, scoliastul lui Apolloniu din Rodos se
numite Arice, care a introdus în Europa cele dintâi beneficii exprimă astfel: ‘Se pare că Arcazii au existat încă înainte de
ale civilizaţiunii. Urmele extensiunii lor etnografice, precum Lună, după cum scrie Eudoxus în scrierea sa Periodos. Iar
şi ale activităţii lor, le mai aflăm şi astăzi pe cele 3 continente Theodor scrie că Luna a apărut pe Ceriu cu puţin înainte de
ale Lumii Vechi; începând din munţii Norvegiei până în războiul lui Hercule cu Giganţii. Tot astfel ne spun Aristo din
pustiurile Saharei, de la izvoarele fluviilor Oxus şi Arax până Chios şi Dionysiu din Chalcida în cărţile lor despre Origini’.
la Oceanul Atlantic. Însă, istoria lor politică şi istoria În fine Ephor, unul dintre scrutătorii cei mai diligenţi ai
civilizaţiunii lor sunt acoperite de întunericul vechimii. Antichităţii şi istoric iubitoriu de adevăr, care trăise în seculul
Puţinele date, ce ne-au rămas asupra Pelasgilor, ne înfăţişează V î.C., a scris: ‘Tradiţiunea ne spune că Pelasgii au fost cei
pe acest mare şi admirabil popor numai în ultimul period al mai străvechi cari au domnit peste Grecia’. Când Pelasgii
63
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

apărură pentru prima oară pe pământul Eladei, ei nu aflară - arheologia din neolitic. Pelasgii ne apar - după vechile
după cum ne spun tradiţiunile - decât o populaţiune rară şi tradiţiuni istorice - ca una şi aceeaşi populaţiune cu neoliticii,
sălbatică, risipită prin munţi şi păduri, trăind în caverne, fără cari introduc în Europa cele dintâi elemente ale civilizaţiunii,
societate, fără legi, fără religiune şi fără cunoştinţe utile. animalele domestice, cultura cerealelor şi o artă mai
Arcazii, popor pastoral şi viteaz, cei mai vechi locuitori în progresată. Chiar şi olăria neolitică poartă semne de
Elada, povesteau - după cum ne spune Pausania - că cel dintâi ornamentaţiune şi simboale mistice Pelasge. Tot astfel,
om născut pe Pământ a fost Pelasg, un bărbat care se tradiţiunile Greceşti atribuie Pelasgilor cel dintâi cult al zeilor
distingea prin mărimea, prin puterea şi frumuseţea figurei sale în Europa. Cu deosebire, se spunea despre Arcazi că dânşii au
şi care apoi a întrecut pe toţi ceilalţi muritori apăruţi prin fost cei dintâi cari au făcut sacrificii şi ceremonii religioase
facultăţile spiritului său; că acel Pelasg, după ce a început să zeilor. Grecii, de altă parte, după cum ştim, împrumutaseră
domnească, a fost cel dintâi care a învăţat pe oameni să-şi principalele lor divinităţi de la Pelasgi. Jupiter / Joe cel vechi
construiască colibe / ‘calybas’, spre a se apăra de al Romanilor purta în mână o peatră în loc de fulgere şi pe
incomodităţile frigului, ale ploilor şi căldurilor; că el a învăţat acest Jupiter Lapis, Romanii făceau cele mai obligatoare şi
pe oameni să-şi facă haine din piei de oaie, le-a interzis ca să mai solemne jurăminte ale lor. Chiar şi în ritualul
se nutrească şi mai departe cu frunze, cu buruieni şi rădăcini, jurămintelor, Romanii păstrară până târziu uzul petrilor sfinte
din cari unele erau periculoase sănătăţii; că el a învăţat pe de silex / cuarţ. Pelasgii au fost adevăraţii fundatori ai stării
oameni ca să nu mai mănânce tot feliu de ghinde, ci numai noastre actuale”. Iată aşadar că în urmă cu peste un secol
ghinda de fag. Un alt reprezentant al vechii civilizaţiuni savantul Român Nicolae Densuşianu explicit relata despre 2
Pelasge a fost divinul Prometeu, fiul lui Iapet, fiul Gaaei. diluvii, cel dintâi fiind legat de numele Ogyges - veche
Poetul Eschil, în una dintre cele mai frumoase lucrări ale sale, pervertire Greacă a lui Okeanos - unchiul lui Poseidon /
înfăţişează pe Prometeu expunând singur beneficiile ce le-a Neptun (adică “Nepotul”), care i-a avut ca primi născuţi pe
adus dânsul omenirii: ‘Oamenii - zicea Prometeu - erau la gemenii Pelasgi Atlas şi Prometeu / Gadeiros; e de remarcat
început cu mintea de copii şi eu i-am făcut înţelepţi şi cu şi că în Peninsula Gharghi-diki = Khalkidiki primul nume al
putere de judecată. La început, lucrurile pe care ei le vedeau, Muntelui Athos a fost Ogygia: în secolul V î.C. - înainte de
le vedeau în zadar, şi cele ce le auzeau nu auzeau. Timp Platon - dramaturgul Eschil din Eleusis şi în secolul III î.C.
îndelungat ei confundau toate lucrurile unele cu altele, Licofron din Khalkida / capitala Insulei NegroPonte =
întocmai precum se confundă fantomele unor visuri. Oamenii Euboea (după Creta, cea mai mare dintre Insulele Egeii) au
aceia - urmă Prometeu - nu cunoşteau nici arta cum să scris că Ogygos şi-a avut Regat în Egipt iar corespunzător lui
construiască case de cărămizi expuse la lumina Soarelui, nici Wilamowitz Moellendorf în 1956, Walter Otto în 1969, ș.a.,
modul cum să lucreze lemnele, ci locuiau pe sub pământ în Insula Negro-Ponte / Eubeea - în vechime numită și Doliche /
ascunsurile cele întunecate ale cavernelor, întocmai ca Chalcis - a fost locuită de Traci. Conform lui Platon, Atlas l-a
furnicile cele agile; ei nu aveau nici un semn sigur ca să avut ca frate geamăn pe Gadeiros (acela fiindu-i numele nativ
cunoască când are să fie iarna, când are să sosească - în Graiul Atlant - după cum a specificat filozoful în
primăvara, anutimpul florilor, când are să fie vara, anutimpul “Dialogul Critias”, în versiunile Elenă / Greacă acelaşi nume
fructelor, ci duceau o viaţă de pe o zi pe alta, lipsiţi de orice fiind şi pentru păstorul Eumelos / chibzuitul Prometeu);
cunoştinţe, până când eu i-am învăţat să cunoască răsăritul corespunzător Anatolianului Hesiod în “Teogonia”, frate cu
stelelor şi apusul lor, lucruri de altminterea greu de însemnat. Atlas era Prometeu - gemeni după cum a completat şi poetul
Afară de acestea, i-am învăţat sistemul tuturor ştiinţelor utile; Claudian 2:470 - ei având-o ca mamă pe Pontica / Oceanida
eu am aflat modul de scriere cum oamenii pot să ţină în minte Clymena şi ca tată pe “Însemnatul” Iapet (purtând probabil pe
toate ştiinţele. Eu - cel dintâi - am prins în jug animalele, ce frunte Ciclopicul “al treilea ochi”, însemn avut şi azi de
pot servi la transporturi. Nime’ altul decât eu singur am hinduşi, vechii Greci ştiindu-l pe Iapet ca frate cu Cronos /
inventat corăbiile cu pânze, ca oamenii să poată trece peste Crăciun): Anticii apreciau că Prometeu a adus multe beneficii
mare. Mai înainte, dacă se întâmpla ca cineva să se civilizaţionale, el fiind eliberat - din Caucazul unde a fost
bolnăvească, murea din lipsa mijloacelor de vindecare, până pironit de furiosul Zeus - de către Hercule, care era în drum
când le-am arătat cum au să compună leacurile şi cum se pot spre Grădinile Hesperide (în general - în marele trecut -
vindeca de toate boalele; am introdus diferite moduri de a vechii Europeni îi recunoșteau pe albii care nu erau de-ai lor
cunoaşte viitorul şi - în fine - cine poate să afirme că ar fi prin faptul că erau “însemnați”, căci în afara castrării
aflat mai înainte de mine lucrurile cele folositoare ascunse practicate şi de Europeni, albii Africani se însemnau prin
sub pământ, cum sunt metalele? Rezumând toate acestea în circumcizie iar albii Asiatici se însemnau prin marcarea pe
puţine cuvinte: să ştiţi că toate artele (adică ştiinţele), oamenii mijlocul frunții cu ochiul Magic). Iniţial, circumcizia repeta
muritori le-au învăţat de la Prometeu’. Pelasg şi Prometeu secţionarea cordonului ombilical practicată la naştere şi
sunt personificări ale vechii culturi Pelasge şi tot ce ne spun simboliza o nouă naştere, adică accesul la o nouă fază a vieţii
tradiţiunile că a inventat, ori că a creat spiritul lor, aparţine (tăierea împrejur fiind pe băieţii ajunşi la vârsta bărbăţiei);
întregului popor. De asemenea, există în Creta o veche exista la unii Egipteni vechi şi la unii orientali Asiatici (din
tradiţiune, relatată de Diodor din Sicilia 5:64, că Dactylii şi Orientul Apropiat / Mijlociu): de exemplu, ritul nu era folosit
Corybanţii - triburi Pelasge - au fost cei dintâi în acea insulă de Babiloneni, Fenicieni, ş.a. Învăţăturile Prometeice /
care au învăţat pe oameni să formeze turme de oi, să Atlante - începând cu întreţinerea vitalului foc în vetre, pentru
domesticească şi alte genuri de animale, porci, capre, vite, căldură şi gătit, până la focurile mari rituale numite de vechii
cai, că ei au învăţat pe oameni măiestria de a arunca cu lancea Români “pălălăi” / “gălgare” - au fost propagate de “Vede” în
(arma naţională Pelasgă) şi de a trăi în societate comună, că ei India, de “Avesta” în Iran, de Vesta în Europa, etc. În
- cu deosebire - au fost autorii bunei înţelegeri, a vieţii diversitatea genetică a Europei (ale cărei maxime densităţi la
regulate şi cumpătate. Datele ce le avem despre istoria veche începutul mileniului III sunt evidenţiate luminos pe analiza
a Pelasgilor corespund pe deplin cu faptele ce ni le procură efectuată de specialiştii geneticieni, ca Zoe Rosser, Tatiana
64
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Zerjal, Matthew Hurles şi mulţi alţii) se poate observa în


răsăritul continentului că în afara Munţilor Caucaz şi Ural -
de la limita cu Asia - primele zone de impact sunt regiunile
Baltică şi Banatică:

Meteoritul Hoba

Datorită tensiunilor imense acumulate de-a lungul


timpului între plăcile Oceanelor Indian şi Pacific, tot în urmă
cu 74 de milenii a fost colosala erupţie Toba 2,37 lat. N,
98,49 long. E din Indonezia - cu un crater de 3 mii kmp / de
atunci nu s-a manifestat un vulcan mai mare - eveniment ce s-
a dovedit catastrofic, pentru un timp planeta intrând într-o
Genele Gherga iarnă forţată foarte severă, ceea ce a creat mari probleme
tuturor vieţuitoarelor, inclusiv hominizilor (au rămas doar
câteva mii pe tot globul); în Bazinul Nilului superior, la
ieşirea din acea situaţie, supravieţuitorii umani au dus la
apariţia primului bărbat de tip Homo Sapiens de pe linia
paternă ce în prezent e Gherga: naşterea strămoşului Gherga
s-a datorat Mamei Natură.

Certificatul genetic Gherga

Cea mai mare sursă de meteoriţi din Sistemul Solar e


centura dintre Marte şi Jupiter (următoarele planete de la
Pământ, faţă de Soare, planeta Marte fiind vecina planetei
Pământ / Terra): acei mii de asteroizi din centură se rotesc în
jurul stelei centrale pe acelaşi sens ca planetele, orbitele
unora intersectându-se însă cu cea a Terrei (astronomii
estimează că masa tuturor acelor asteroizi din centură
împreună ar fi sub cea a Lunii / Selenei). Geologii au stabilit
că în urmă cu 74 de milenii în N Namibiei a căzut meteoritul
Hoba 19,35 lat. S, 17,56 long. E, cel mai mare meteorit
cunoscut pe Pământ - are circa 60 de tone - constituind cea
mai mare bucată de fier natural din lume (ce la impact a
influenţat prin urmările sale firava grupare de hominizi Homo
Sapiens existenţi pe atunci în Africa):

Vulcanul Toba

65
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Tot cam de atunci datează cea mai veche urmă Cel care i-a urmat Zeului generic numit “Ur-An” -
ritualică Neandertal din Europa, în Peştera Rece din carstul corespunzător miturilor dar şi legăturii logice a succesiunii,
Ponor al Parcului Naţional Munţii Apuseni / România, sub inclusiv din perspectiva ştiinţifică - mult mai târziu în timp, a
forma a 4 cranii ale unor urşi de peşteră aranjate în cruce - fost Zeul “Cr-On” / Cron, ca rod al dragostei dintre Titanul /
prinse într-o crustă de calcit - cu datarea în opinia Dr. Marin Neandertalul Ur-An şi Muma Pământului Kirke / Ghirghe (ea
Cârciumaru poate chiar cu 6 milenii dinainte de evenimentele ca Homo Sapiens, denumirea sa ca Ghirghe / Kirke fiind aşa
planetare Hoba-Toba (e de știut că în toate religiile ştiută din Epoca Pietrei): “Cr-On” / Cron - Crăciun / “Crăci-
precreștine, crucea iniţial era simbolul Lunii / iar Un” la Români - probabil era Cro Magnon, hibridul /
religiozitatea Neandertală era îndeosebi nocturnă, astfel încât corcitura celor 2 specii (apoi au urmat restul urmaşilor, dintre
Cultul Craniului ursului de peşteră a deschis simbolic aşa care primii au fost zeificaţi - cei mai semnificativi ca Gherga-
ceva, ocupând un loc important în viaţa paleoliticilor): Ani / Ghergani - de către Homo Sapiens). În imaginea
următoare se poate vedea un schelet Cro Magnon de 1,90
metri expus în “Muzeul din Monte Carlo” / Monaco:

Geneticienii au stabilit că în prezent pe planetă


descendenţii cu profil similar Gherga au ajuns îndeosebi în
populaţiile aflate din Siberia până în Scandinavia, în timp
având unele mutaţii genetice. Referitor la Gherga aparţinând
genului Homo Sapiens: în urmă cu 60 de milenii (deci după
calmarea efectelor Hoba-Toba din Africa şi Asia), tipul
codificat genetic mult ulterior ca M 168 a fost localizat în E
Africii, cu o capacitate intelectuală mărită, utilizator de unelte
din piatră; genele Gherga indică şi în urmă cu 50 de milenii
localizarea acolo - timp şi loc unde deja se utilizau săgeţi, etc.
Linia genetică Gherga ce pleacă din Riftul African (de la
izvoarele Nilului - cel mai lung Fluviu din lume) este singura
În timpul iernilor sau glaciaţiunilor, în general comună oricărui descendent uman neafrican. În urmă cu 45
peşterile ofereau temperaturi pozitive (mai ospitaliere decât de milenii, Gherga exista în N African (pe atunci Sahara era
exterioarele supuse temperaturilor negative), ceea ce le savană). Seceta apărută în urmă cu 40 de milenii a determinat
făceau atractive şi pentru oameni. Uriaşul “Tătâne” Montan / intrarea Gherga în Orientul Mijlociu (în stepele căruia a
Muntean care a scos urşii din grote / peşteri pentru a-şi avea apărut o invenţie grozavă - acul de cusut), o mică parte dintre
locaşuri de cult în ele a fost personificat ca Titanul Uran / acei Ghergani mutându-se spre V, intrând în Anatolia şi
“Ur-An” (primul An): era Neandertal şi a făcut-o cert în urmă Balcani; e de remarcat că pe când peşterile / grotele Banatului
cu circa 80 de milenii - după cum a rămas dovada Carpatică - erau deja folosite ritualic şi chiar locuite iar altarul Babelor
un timp când Homo Sapiens trăia doar în Africa şi patern era din Bucegi / adică primul Sfânt / Sfinx din lume funcţiona -
de tip uman Adam, adică genetic “A”, înaintea primei mutaţii după cum au documentat cercetătoarea Oana Ghiocel, Dr.
genetice (survenită la momentul fenomenului Hoba-Toba); în Robert Scoch, ş.a. - a fost construit, în urmă cu 23 de milenii,
opinia Dr. Marin Cârciumaru, conform stratigrafiei din zidul cel mai vechi din lume, la poalele Meteorelor (zonă
Boroşteni 45,05 lat. N, 23,01 long. E, comuna Peştişani / Balcanică unde au fost documentaţi descendenţi Ghergani
judeţul Gorj, cele 8 recipiente pentru vopsirea cu ocru ale până în prezent, ca Armânii / Aromânii Gherga): era după
Neandertalilor descoperite acolo ar data tot de atunci. Inițial, impactul în Nordul American al unui meteorit uriaş, rupt în
Neandertalii existau numai în EurAsia iar Homo Sapiens mai multe fragmente, ce a lăsat la Barringer 35,01 lat. N,
existau numai în Africa, între ei fiind Homo Erectus, așa cum 111,01 long. V / Arizona un crater cu diametrul de 1265
se poate vedea schițat în imaginea următoare: metri, adânc de 175 metri, cu valuri de pământ de 45 metri
înălţime, având efecte - prin urmările produse - pe toată
planeta (inclusiv alăturându-se factorilor care au dus la
extincţia ultimilor Neandertali, în Europa). Cardinal şi
cromatic, e de ştiut că pentru mult timp - mai ales în stepele
EurAsiei - principalelor direcţii le erau asociate culori: N
negru, E albastru, S roşu, V alb (poziţia centrală era galbenă /
pretutindeni şi oricând culoarea aurului); în N Africii, adică
în Sahara şi în vechiul Egipt, culorile pentru S şi V erau
inversate - consacrându-se pentru S albul strălucirii soarelui
la amiază şi pentru V roşul apusului său - iar în Munţii

66
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Caucaz lipseau culorile pentru poziţia centrală şi pentru Vest, Severinului, inclusiv cu Bănia / Oltenia, lângă Muntenia). O
practicându-se doar tripartiţia N negru, E alb şi S roşu (în formă simplă a traseului spre locul cu cea mai ridicată
cheia corespunzătoare străvechii convenţii a stepelor populaţie actuală având tiparul genetic Gherga se poate vedea
EurAsiei, tricolorul Românesc - ale cărui culori erau utilizate în schiţa următoare:
şi de Geţi prin stindardul lor în mileniul I î.C., după cum a
reliefat cercetătorul Alexandru Soare în 2010 - denotă poziţia
Sud-Estică).

În parcursul său milenar, după extincţia Neandertal,


neamul Gherga din stepele Orientului Mijlociu s-a oprit în
Asia Centrală, la poalele Himalaiei; în ceea ce este cunoscut
ca nodul Pamirului - azi dominant în Tadjiki-stan (cu fostul
nume Dadjik, având populaţie Dahă) și Afgani-stan, unde
încep cei mai înalţi Munţi din lume - s-a produs o despărţire,
unii luând-o în N spre Siberia, alţii în S spre ceea ce acum e
Paki-stan şi India. Nodul Pamirului - a cărui parte Vestică
până recent a fost cunoscută ca Gherghi-stan, adică “Ţara lui
Gherghi” - este în Nordul Himalaiei, influenţele sale genetice
directe fiind până în Caucaz (cei mai înalţi Munţi ai Europei):

Uriaşul crater din Arizona

După cum a studiat și Dr. Rudiger Schmitt în 1989,


datorită convențiilor cromatice, în Vechea Lume așa cum în
Nord exista Marea Neagră, în Sud prin Marea Roșie se
înțelegea inclusiv Oceanul Indian (în Evul Mediu, față de
Nordicii Finici și Vikingi, Rușii - însemnând Roșii - erau
Sudici). De la Munţii Caucaz până la Marea Caspică se afla
Ţara Ghergarilor - care era în răsăritul Caucazian - şi de
aceea, fiind în Estul Caucazului, “Ţara Sfântului Suflet” a
fost denumită şi “Ţara Albă” / Albania, nume cuprinzând
până târziu în timpul istoric ceea ce însemna de la început, ca
Țara nunilor Garghi / albi: Albania, la poalele Caucaziene.
Culorile asociate orientării au dus la unele denumiri
topografice - ca de exemplu Antica Albanie “albă” populată
de Ghergari în răsăritul Munţilor Caucaz - sau a împărţirii
migratorilor în “albi”, “negri” însemnând Nordici (în mare Geografii au stabilit că în timp înfăţişările unor
vechime culoarea pielii oamenilor nefiind atât de relevantă ca locuri de pe traseul Gherga s-au modificat semnificativ -
ulterior rasial), ş.a.: un exemplu târziu este al familiei uneori radical - condiţiile naturale fiind de la fluctuaţii
întemeietorului Ţării Româneşti din Evul Mediu, ştiută ca a climatice, schimbarea cursurilor unor ape, până la
G/herţegului Negru-Vodă (căci o ramură a sa era veche Turcă despăduriri, etc.; pe lângă câteva transformări de relief (ca
/ Cumană, sosită din Nordul EurAsiei; acela a fost îngropat - secarea unor albii şi Lacuri însoţite de apariţia altora,
după cum apare pe inscripţia de pe mormântul său - prin grija traversarea unei mari glaciaţiuni, ş.a.), unele plante şi
lui “Gherg”, meritul dinastiei sale fiind de a întregi vieţuitoare au dispărut, schimbările faunei şi florei
Medievala Ţară Românească prin includerea Banatului
67
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

influenţând şi condiţiile de viaţă ale oamenilor, inclusiv ale Gherga este stabilit genetic şi istoric ca marcat
Gherganilor. Siberian / Uralian din urmă cu 10 milenii iar acum în Europa
marcajul e similar cu al Eschimoşilor / “Eski-moşilor” Saami,
trăind sub luminile magice ale aurorei boreale, la N de taiga
(din N European - Karelia, Laponia - aceia fiind în zonă cei
mai vechi indigeni, crescători de reni / cerbi Arctici, animale
de la care îşi procură carnea şi laptele, însoţind migraţiile
turmelor, în călătorii adăpostindu-se în corturi făcute din piele
de ren, ajunşi acolo din Bazinul Gorga / Volga, al celui mai
mare Fluviu European, ştiut Antic de ei cu numele Ră sau
Rau / Rha, în limba lor Finico-Ugră Kerga însemnând
“Geografia” umană “tăiere” - înţeles de provenienţă Anatoliană / conform unei
cercetări filologice din 1964, cu răspândirea aşa şi în
Gerontologii au stabilit că doar unii oameni trăiau Dialectul Siberian Tungus - în Lituaniană, paloşul fiind
mult mai mult decât alţii - majoritatea semenilor fiind “karda”; în Finică, pentru “ren” se întrebuinţează cuvântul
reumatici, afectaţi de paraziţi şi de multe boli ori epuizaţi “poro” / “po-ro” - în care prefixul “po” are semnificaţia de
datorită condiţiilor de viaţă - genele fiind printre factorii ce au “suprem” - în vechea Norvegiană “renna” însemnând “a
determinat prelungirea vieţii la unii, Gherganii făcând parte curge” iar pentru “turmă” se foloseşte “karja”, lingvistul
din aşa ceva, în alternanţă generaţională însă cu predestinări Britanic Adrian Room anunţând-o ca rădăcina denumirii
scurte, moştenite de la ambii părinţi (deci atât pe linie regiunii Karelia). Se poate observa că aşa după cum trăsnetul
maternă, cât şi paternă), ceea ce a condus la dezvoltări foarte - suliţe de energie în zig-zag, ca descărcare violentă de
diverse, rămase inclusiv în mărturiile istorice. energie - a fost uneori înlocuit cu un trident (considerat atât
armă divină, cât şi instrument), în stele se considera că era
energie acumulată, fiecare având valoarea de trăsnet fixat;
securea - zisă şi “piatră de trăsnet” - însemna trăsnet
concentrat: trăsnetul era energie explozivă neconcentrată, în
vreme ce securea reprezenta energie structurată, instrument al
creaţiei ivite din neant. Este de ştiut că în prezent animismul -
adică venerarea naturii - şi şamanismul încă se practică de
către unii Saami din Suomi / Finlanda.

Siberia este separată de Europa prin Munţii Ural


(Oral în Kazahă) iar în N Kareliei - la Marea Albă din
Oceanul Arctic - e Peninsula Kola: în Siberia, renii sunt şi în
prezent folosiţi ca animale de hrană, de povară ori de călărie
(ca suprafaţă, Siberia este mai întinsă decât Europa; de la
sfârşitul Evului Mediu, Siberia face parte din Rusia / e
interesant că semnul ideografic Chinez “ren” reprezintă
“omul”). Este de observat că denumirea de “arctic” a derivat
din Garghic (Gharghic, adică al lui Gherga) iar denumirea de
“boreal” - pentru Nord - e cea reproducând Sfântul Suflet al
Marii Mame, numele său fiind între prefixul sufletului şi
sufixul divin: Ba+Rhea+Al; prin “boreali” se pot înțelege nu
numai Nordici, ci și - prin echivalența “B”/“V” - se pot
considera orășenii din urbile “var”, anume străvechii
“Varahi” / “Valahi” (oamenii dinspre Boreas, adică din
Nord).

Spațiul Karelian
68
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

civilizaţionale pe cele mai de seamă planuri (religios, militar,


politic, economic, social, cultural, etc.) ulterior şi în toate
zările, anume în Bazinele Nordic / Dunării, Estic / Ghaggar,
Sudic / Mesopotamian, Vestic / Nilului: urmaşii riveranilor
din fostul Rai, anume Românii - oamenii de pe Râuri,
respectiv Valahii, iubind Soarele Ra - au descins din cei care
au continuat Civilizaţia Atlantă în Europa, începând cu
neolitica Veche Civilizaţie Europeană, respectiv Civilizaţia
Dunăreană (însuşi Fluviul Dunărea / “Dună-Rea” şi-a primit
denumirea din faptul că a fost ax în Rai - ca principala apă
curgătoare - rezultatul numirii “Râului Râurilor” fiind prin
compunerea particulelor “Dănu” şi “Rhea” = Marea Mamă /
regina Raiului, în mariaj acolo cu divinul An).

Soarele Lapon

Este de ştiut că în mare vechime, soarele era


imaginat drept conducător al lumii de sus şi al celei de jos, pe
care o vizita zilnic (după ce apunea la orizont). Etimologic,
denumirea de Saami / “Saa-mi” a “Sfinţilor moşi” de la
capătul sacrului Pământ Ga / Ka = “Es-Ki-mo” / Eskimo, e
legată şi de Sama - numele soarelui din Sumer, acolo unde
Şamaş / “Șa-maș” era Zeul Soarelui - Saami fiind “Oamenii
Soarelui”, cârmuiți de şamani (denumirea de “şaman”
provenind din Tungusul / Siberianul pentru “om înălţat”,
istoricul religiilor Mircea Eliade precizând că la gura
Fluviului Tunguska inferioară - la izvorul căruia trăiesc
Yakuţii / “Ya-Kuții” = însemnând literalmente “Luminoșii
Kuți”, care constituie populaţia similară genetic în procentul
cel mai numeros din lume cu Gherga - ce se varsă în Fluviul
Enisei, cei sortiţi să devină şamani erau iniţiaţi în tainele
meseriei de către Khargi iar asistentul său Ioan Culianu
afirmând în 1991 prin lucrarea “Călătorii în lumea de
dincolo” că “baza din care se cristalizează toate sistemele
religioase este şamanismul primordial, întâlnit la toate
popoarele de pe pământ”; de pildă, Dr. Mircea Eliade în
“Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului” l-a descris şi
pe primul şaman din istoria lumii, Ghirgan / Gyrgan de la
Lacul Baikal - “Ochiul albastru al Siberiei” - locul de unde e
alimentat Fluviul Enisei / însemnând Fluviul Mamei =
Fluviul e alimentat de Râul Angara, singura apă ce curge din
Lacul Baikal): Yenisei / Enisei se poate silabisi ca “Eni-sei”,
adică “An-Sfânt” (prefixul Yen / En = “An” iar sufixul
Asiatic / oriental “sei” având semnificaţia de “Sfânt”).
Denumirea Fluviului Yenisei / “Eni-sei” - ca Fluviul Sf. An -
poate fi legată în Asia Centrală de termenul Iranian “Dănu”
pentru “Fluviu” (ca “al divinului An” = “Dă-Ănu”); se ştie că
dinaştii An au cârmuit Raiul - tărâmul bogat udat de Râuri - Yakută în Yakutsk / capitala Yakuției
aflat la N de Anatolia, dimensiunea acvatică, chiar abisală, a
unora dintre apele acelea rămânând legendară (după Potopul În imaginea precedentă - datând din 2007 - se poate
Pontic - adică ulterior topirii calotei Nordice - dinaştii “As” / vedea o Yakută / “Ya-Kută” contemporană (din Epoca
foşti “An” au stăpânit în EurAsia, la extrema apuseană Modernă) în portul tradițional, purtând pe piept vulturul
rămânând numiți “Atlanți”). Ramura lor formată din Gherghi bicefal și discul solar. În 2008, Dr. Edward Vajda de la
a fost foarte importantă - atât pre-diluvian, cât şi post- Universitatea Washington a documentat legăturile lingvistice
diluvian - acei Munteni păzindu-i hotarele şi porţile / dintre indigenii Nord Americani și populația “Ket” -
trecerile, timpi îndelungaţi, situându-se între fruntariile însemnând “Om” / conform “Catalogului Populațiilor
69
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Imperiului Rus” editat în Estonia de Dr. Ants Viires - din Influențele pre-diluviene Kete din mijlocul Siberiei
Bazinul Enisei / în centrul Siberiei, la V de Lacul Baikal, până în America de Nord, numite “Na-Dene” (așa cum au
grupând ultimii nomazi vânători și pescari Siberieni fost documentate că au avut loc inclusiv de către specialiști ca
(Dialectul celor mai Nordici numindu-se “Kureika”, apropiat Bernard Comri, Michael Fortescue, Victor Gola, Eric Hamp,
de dispărutul Grai “Kot”): “Antropologic, populația Ket e cea James Kari, Michael Krauss, Jeff Lear, Johanna Nichols,
mai enigmatică din Asia. Cei din Bazinul Enisei sunt Heinricch Werner, ș.a.) argumentează și influențele post-
descendenții primilor Siberieni, genetic mai apropiați ca diluviane Kete în general în EurAsia; printre cei mai
înrudire cu cei din Tibet, față de ceilalți Siberieni. Limba lor e importanți nomazi ai Asiei au fost nu doar Siberienii Keți, ci
diferită în comparație cu oricare limbă din Siberia și lingvistic și (în timpul și după Imperiul Khet / Het = Hitit) Marii Geți,
sunt probe că a rămas neschimbată de milenii (are asemănări numiți Jați în Asia Centrală, respectiv MasaGeți de către
cu Navajo / America, Tibetana / Asia și Basca / Europa): vechii Greci - adică “Masivii Geți” - urmașii lor în Europa
proto-limbajul comun e vechi de circa 20 milenii. Legendele fiind simpli numiți Geți, respectiv Goți.
Ket anunță că la sfârșitul Epocii Pietrei strămoșii au migrat
dinspre Sud din cauza Indo-Europenilor - și diverse detalii
etnografice confirmă aceasta - iar din nou au înaintat spre
Nord în Antichitate din cauza Hunilor și la începutul
Medieval din cauza Kirghizilor (care ulterior au devenit
Kazahi); populația Ket probabil că a fost vecină în Antichitate
cu proto-Samoyezii, în Altai. În taigaua Bazinului Enisei,
Keții probabil s-au amestecat cu rudele Eskimo; o seamă de
cuvinte Ket sunt Eskimo. Studierea toponimiei pre-Ruse
confirmă Tradiția Ketă despre originea Sudică, la fel ca
variate detalii etnografice Kete. Multe dintre numele Râurilor
Sudului Siberian sunt de sorginte Ketă. Însuși îmbrăcămintea
Ketă din taiga denotă că inițial a apărut într-un climat Sudic
iar ulterior a fost adaptată la condițiile extrem Nordice: caftan
ca acela Ket nu se mai găsește niciunde în taiga. Keții - ca
reprezentanții cei mai Nordici ai triburilor din Bazinul Enisei
- încă din vremuri ancestrale au fost pescari și vânători
nomazi: săgețile de lemn le otrăveau cu ulei de pește putrezit; Cel mai vechi Siberian în America
vânau - cu ajutorul câinilor - îndeosebi reni (vara mai mult
pescuiau din bărcile tip canoe iar iarna coabitau cu turmele de În 2015, colectivul coordonat de către Pavel
reni - pentru încălzire reciprocă - dar și se hrăneau cu unii din Flegontov de la Universitatea Cehă din Ostrava 49,50 lat. N,
ei). Keții erau transhumanți, între sălașurile de iarnă / Sudice 18,17 long. E și Tatiana Tatarinova de la “Institutul
și cele de vară / Nordice (pe frig mare înhămau la convoaie Kharkevich” al Academiei Ruse a evidențiat că strămoșii Keți
pe lângă reni și pe câini iar ei utilizau sănii și schiuri): știau să au fost paleo-Eskimoși, înrudiți cu cei care au colonizat
gospodărească turme de reni - ca vecinii Samoyazi - dar acea America peste Strâmtoarea Bering la sfârșitul glaciațiunii:
ocupație pentru ei nu era prioritară, ci contau vânatul și “Componente genetice Kete s-au regăsit - în această ordine
pescuitul, practicat totdeauna în grup / nu solitar (ei nici nu descrescătoare - și în Altai, în regiunea Volga-Ural, în Asia
aveau echipamente personale, ci doar de uz colectiv). Centrală (la Kazahi, Kîrghizi, Uzbeki, Tadjici, Turkmeni și
Societatea Ketă era patriarhală și șamanică: spiritul ceresc se Indieni), în răsăritul Siberiei la Yakuți, în Caucaz la Inguși, în
numea Es iar animalul venerat era ursul. Keții își îngropau Finlanda și în Groenlanda; Keții aveau rădăcini Neandertale,
morții în pământ, câteodată împreună cu câinii preferați”. regăsindu-se aceleași urme ale dietelor bogate în proteine de
carne”.

Înrudiri Kete

În 2009, cercetătorul Robert Lindsay din California


a scris despre înrudirea Nord-Americanilor nativi cu
Siberienii Keți: “împreună cu Samoyezii, sunt din aceeași
familie Uralică”; în prezent, majoritatea Ket trăiește pe cursul
mijlociu al Fluviului Enisei. Privind Siberienii Keți - al căror
totem a ajuns să fie vulturul - e interesant că timp de milenii
cei mai puternici EurAsiatici au fost Marii Geți (cărora li se
ziceau “Gheti”); de exemplu, în Anatolia mileniului II î.C.,
Influențe Kete în America de Nord imperialii Hetei / Hitiți, având ca emblemă vulturul bicefal
70
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

numit Ghreb, au fost știuți drept Kheti iar în Europa


mileniului I ultimii dinaști regali ai Gheților / Geților -
strămoși ai Românilor - s-au numit Gurag / Gherga (printre
succesorii lor - înrudiți cu Goții - au fost Vikingii Garðar
având corbul ca simbol, care au colonizat Groenlanda și
America de Nord). Dr. Adrian Botez a considerat: “Corbul - o
altă hieroglifă a bivalentului Zalmoxis”; e interesant despre
străvechea “Pasăre Măiastră” (la stră-Români), știută ca
“Phoenix” (la vechii Greci) că era cu numele vulturului
“Garuda” (la vechii Indieni). Străvechii Gherghi migraţi din
Asia Centrală în răsăritul Europei, care foloseau numele
Karka pentru vultur, o cinsteau pe Marea Mamă Ghirghe /
Kirke ale cărei preotese erau Gorgone, acolo autohtonele
Amazoane intrând în parteneriat cu Ghergarii, rămânând de Străveche pelerină polară
legendă relaţiile lor sexuale, apoi Kurganii = Indo-Europenii -
pruncii / prinţii urmaşi - reuşind să instaureze patriarhatul, Este interesant că în centrul zonei populate de
astfel debutând Epoca Bronzului şi istoria (anterior, în Epoca Saami, pe malurile Lacului Onega, e singurul loc de pe glob
Pietrei, au fost fazele precedente, ale Erei de Aur / unde se găseşte şunghit (formă de carbon aproape pur, sosit
paleoliticul şi Erei de Argint / neoliticul). din spaţiu / meteoric): minereul e ştiut din vechime ca având
proprietăţi miraculoase pentru sănătatea oamenilor (absoarbe
şi elimină ceea ce reprezintă un pericol pentru viaţă -
refăcând ceea ce este benefic - ca de pildă purifică apa,
protejează organismele de radiaţiile electromagnetice,
vindecă diverse afecţiuni, etc.); a şi fost unul dintre motivele
pentru care - după topirea calotei glaciare - unii învăţaţi
Sudici indicau Nordul ca loc miraculos. În continuare se
poate vedea fulerena (structura sferică a carbonului din
şunghit, unică pe glob) şi o formă piramidală prelucrată din
acel minereu:

În 2002, Dr. Markku Niskanen de la Universitatea


din Oulu 65,01 lat. N, 25,28 long. E / Suomi = Finlanda a
studiat antropologia fizică Baltică, Finică şi Saami în
comparaţie cu cea Scandinavă - ţinând cont de afinităţile
lingvistice mai apropiate de Ural decât de Altai, inclusiv de
genetica lor în comparaţie cu cea Mongoloidă - ajungând la
concluzia (triplu confirmată, corespunzător analizelor
genetice, Graiurilor şi fizionomiilor) că populaţiile de Finici,
de Saami şi în general Scandinave, respectiv Baltice, au
rădăcini Caucaziene, vechi de 10 milenii; la începutul
mileniului III aşadar nu mai e de mirare că de exemplu în
reprezentările din mileniul I î.C. ale vechilor Greci erau încă
prezenţi printre ei în Anatolia şi Balcani numeroşi blonzi
Nordici, mult apreciaţii “Hiperborei”.

71
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

În vechime, piatra neagră era un simbol asociat În 2011, cercetătoarea Suomi = Finică / Finlandeză
Zeiţei Pământului Gheia / Ghirghe (un exemplu elocvent a Eeva Lehtinen (cu profilul genetic patern Gherga), a semnalat
fost dat la începutul secolului II î.C. de Romani, care cu existenţa numelui Gerga - având dublă corespondenţă, nu
statuia de meteorit negru a Gherghiţiei din prima capitală a numai onomastică, ci şi genetică, cu Gherga din România - în
Frigiei / Anatolia au inaugurat în capitala lor primul Templu Karelia, de exemplu în Jaakima / 61,31 lat. N, 30,07 long. E,
pe Colina Vaticanului, cinstind acolo Tronul Marii Mame / lângă Lacul “Al-Doga” = “La-Doga” / Ladoga, cel mai mare
Sfântul Scaun, acum putând fi ocupat doar de un catolic: Lac din Europa, cu un Bazin colector în suprafaţă mai mare
papa). Ugro-Finicii şi-au explicat dintotdeauna o seamă de decât România, oglinda având-o de 17700 kmp, la graniţa
boli prin profanarea sau necurăţenia apelor curgătoare; Rusiei cu Suomi / Finlanda, vecin cu Lacul Onega; Karelia -
“izvoarele tămăduitoare” aveau “apă vie”, cu virtuţi împărţită acum de Rusia şi Suomi / Finlanda - este cunoscută
binefăcătoare în care se concentrau valenţele germinative şi ca “Țara Lacurilor” (are mii de Lacuri, de la cel mai mare Lac
creaturale ale apei primordiale: apa, prin puterea sa Magică, din Europa, până la cel mai mic Lac din Europa, rămase din
putea “absorbi” răul, datorită potenţelor sale de asimilare şi topirea calotei polare din ultima glaciaţiune: Suomi / Finlanda
dezintegrare a tuturor “formelor”. Purificarea prin apă se - exceptând imensa Rusie - e cea mai umedă Țară Europeană
datora proprietăţii de a dezintegra orice formă şi de a aboli şi gruparea celor genetic Gherga în areal nu-i deloc
orice istorie; imersiunea echivala cu dizolvarea, pentru întâmplătoare, căci confirmă şi prin acest mod ceea ce a fost
renaştere: apa restaura integritatea (apoi, botezul însemna locuirea acvatică Atlantă, prin retragerea Hiperboree post-
regenerarea spirituală). Pe o hartă Franceză din 1720 se poate diluviană spre Cercul Arctic din fostul Imperiu Atlant centrat
vedea regiunea Rusă denumită Cargapol / Kargopol, aflată în pe Pont, care cu reţeaua sa hidrografică Nordică a fost
zona Kurgană din răsăritul Lacului Onega / respectiv din E “leagănul” celor migraţi către marginea calotei polare).
Kareliei (este în Bazinul Râului Onega, ce curge în Marea
Albă):

Navă străveche în Suomi / Finlanda

Karelia / Karjala - iniţial fiind Karja, conform


Pe malurile acelor ape Kareliene (cele mai mari lingvistului Riho Grunthal, ca denumire derivată în secolul
Lacuri din Europa) e cea mai mare aglomerare de petroglife VIII acolo din numele neamului dominant Garðar - este
neolitice din lume - ca de exemplu la Capul Peri Nos de pe regiunea Nord Europeană dintre Marea Albă și Marea Baltică
malul Rus al Lacului Onega, etc. - reliefând că Marea Mamă (având în Europa cea mai mare grupare genetică “N” ca a
era stăpâna Soarelui. Gherga, însă familiile cu acelaşi model genetic patern au
acum numele foarte diverse, îndeosebi ca o urmare
matriliniară din vechime, când transmiterea numelor era pe
linie maternă: pe vremuri, familiile erau ştiute mai ales după
numele mamei, abia din Evul Mediu înmulţindu-se utilizările
ca “fiica tatălui”, numele de familii mai deosebindu-se şi
după locaţiile unde trăiau - pe malurile unor ape, în anumite
localităţi, ş.a. - după ocupaţiile lor de bază / în care excelau
profesional, etc., doar recent istoric consolidându-se fixarea
nominală patriarhală, astfel încât azi inclusiv în N European
sunt diferențe între şablonul genetic şi tiparul onomastic). În
prezent, cel mai răspândit nume de familie din Suomi /
Finlanda e Korhonen, format din “Korho” / “Korhu”
însemnând în dialectul E Finic “mândru” / “bogat” şi sufixul
“nen”, o reminiscenţă de la “nun” pentru “prunc” / “prinţ”:
Korho-nen = pruncul Korho / prinţul Korho (o rezonanţă a
străvechiului Gorgo). Tradiţionalele ţesături Kareliene
(majoritatea alb-roşii) se numesc “Kaspaikka”, cu motive
stilizate de păsări sacre, Arborele Vieţii, etc.:

72
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Procentajul genetic uman masculin azi în Turcia

Se poate facil observa că răspândirea genetică


Gherga între Karia / Turcia şi Karja / Finlanda - în număr
echilibrat şi de mărimea milioanelor - corespunde exact
retragerii de-a lungul timpului a apelor rezultate din topirea
gheţurilor ultimei calote polare Nordice; comunicările
preluate de Ruși / Varegi la sfârșitul mileniului I între
Nordica Mare Baltică și Sudicele Mări Caspică și Neagră au
demarcat pe locurile lor actuale bărbații genetic Gherga.

Kaspaikka Mormânt Antic Gherga în Caria / V Anatoliei

Este de remarcat că între Nordica Karja / acum O echipă internaţională de geneticieni, de la


Karelia şi Sudica Karia / Caria, din V Anatoliei au fost universităţi din Italia şi Germania, coordonată de Alessandro
legături masive, documentate din Epoca Pietrei până la Achilli, a observat surprinzătoarea legătură genetică pe linie
începutul Evului Mediu, Gherga fiind prezent în ambele maternă între Berberii N Africani şi Saami Scandinavi printr-
regiuni (de pildă, atât la vechii Greci, cât şi la Saami, hainele un studiu publicat de către “Jurnalul American de genetică
scurte - utile mişcărilor - având mâneci lungi, se numeau umană” în 2005; în 2010, cercetătorii Diego Marin, Ivan
“kerake” / în Turcia termenul se mai foloseşte rar iar în lume Minella şi Erik Schievenin au scris că “Petroglifele din
şi azi, însă sub forma “caraco”); la sfârșitul mileniului I, în Munţii Fezzan / Libia înfăţişează femei purtând tichia conică
Estul Europei se învecinau Turkii din S cu Finicii din N, cele a Amazoanelor, căci în Sahara matriarhatul era la putere în
2 popoare fiind despărțite de ivirea Rușilor / Varegilor. paleolitic: aşa erau reprezentările Marii Mame, cult anterior
Acum, populaţiile din grupul genetic “N” ca al Gherga sunt sosirii Pelasgilor în Europa. Încă şi azi, Berberii se auto-
aproximativ egale ca mărimi în Turcia şi Suomi / Finlanda numesc ‘Amazigh’ iar în societatea lor femeile deţin poziţii
(aproape 3 milioane de oameni în fiecare dintre acele 2 Țări: importante”. Saami - peste trei sferturi dintre ei fiind
cele mai mari grupări genetice de populaţii tip Gherga din Caucazieni, conform cercetării Cavalli Sforza din 2006 dar şi
Europa). a altora, Saami numind pe toți oamenii diferiți de ei ca Dacca
- au fost inventatorii schiurilor şi fac distincţie în peisajul
73
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

genetic European, fiind foarte deosebiţi de restul ambele populații vorbesc Finico-Ugric și sunt reciproc
continentului. De altfel, în 1929 antropoloaga Americană asociate. Există consensul că Saami au fost primii locuitori ai
Grace Murray a scris în cartea “Rituri şi ceremonii antice” că Nordului European. Genele Saami sunt diferite de ale
“primitivii Kergi - sau Circasianii în variantă Italiană / celorlalți Finico-Ugri Europeni, deosebiri fiind chiar și în
Cherchezii în variantă Turcă, însemnând Caucazienii Nordici cadrul heterogen Saami, ceea ce întărește concluzia că
- erau înalţi, majoritatea şateni, cu ochi verzi, femeile lor populația e mai degrabă bazată pe modul său anumit de viață
măritate având tatuaje pe ceafă; îşi legau oase lustruite de decât ca având o anumită componentă genetică. Din vremea
tălpi pentru a se deplasa pe zăpada îngheţată şi pe gheaţă, cu glaciațiunii - începând cu Karelia - Saami au trăit în izolare
mare viteză”. (În Turcă - e de reținut că Medieval Turkii și față de restul lumii timp de câteva milenii; patern, în areal au
Finicii s-au învecinat în Câmpia Est Europeană - termenul fost identificate 2 mari linii fondatoare masculine, una Saami
pentru “nea” / “zăpadă” e “kar”, la Kareli fiind “lumi”; și una Finică. În ultimul timp, s-a crezut că au migrat dinspre
Românii uneori zic luminii puternice că e strălucitoare ca răsărit și că aveau fond genetic din Asia mai degrabă decât
neaua / zăpada). European (presupunându-se un fond Mongoloid); această
falsă credință a fost indusă îndeosebi de lingviști, datorită
limbilor Finico-Ugre provenind din E. În realitate, trăsăturile
Mongoloide nu apar într-o rată medie mai mare ca la ceilalți
Europeni: un mare număr de date indică proveniența lor dintr-
o zonă mai apropiată de casa lor curentă, testarea genetică
punând capăt concluziilor eronate despre originea lor strict
Asiatică. Cu ajutorul tehnologiilor Moderne, s-a demonstrat
că Saamii și Finicii au deviat dintr-un străvechi grup
European, înaintea diversificărilor lingvistice și culturale
ulterioare: fenotipurile Saami și Finic sunt identice cu cele
Europene, ei totuși formând populații heterogene în
înfățișarea fizică (pigmentări datorate adaptărilor la radiații
ultraviolete scăzute, polimorfisme ca urmări ale efectului
fondator și nu selecției sexuale, etc.; dimensiunile craniilor
sau pomeții ridicați pentru mestecarea hranei dure n-au
relevanțele considerate majore în studiile trecutului). Așadar,
s-au stabilit atât rădăcinile lor din Europa, cât și izolarea lor
îndelungată. Cu toate acestea, la un moment dat au apărut
Finicii. Cine formează această populație? Când a intrat în
existență? De ce sunt legături istorice cu Saami? Ei bine, cele
2 grupuri aparțin aceleiași familii lingvistice, cu răspândire
cândva în răsăritul Baltic și din N German până în
Scandinavia; acum în areal se vorbesc limbi Indo-Europene,
Saamii și Finicii menținându-și identitatea separată, cu
influența Uralică: în urmă cu milenii, ambele populații au
provenit din același grup European, Finicii aducând
agricultura. Laponii vorbesc chiar un grai mai vechi decât al
tuturor iar numeroase toponime din N European - mai ales
nume de ape - nu au rădăcini lingvistice Urale ori Finico-
Ugre. Până acum, știința a cam greșit în privința istoriei
Saami și încă există o mare cantitate de informații pentru a
elucida misterul istoric al trecutului foarte vechi Saami”.

În prezent, “ziua unităţii naţionale” din Karelia Rusă


e sărbătorită prin Festivalul Kerghi / Kergi. Cercetătorul
Aleksandr Natveev din Ekaterinburg - capitala Urală - în
studiul “Substratul toponimelor Saami din Rusia Nordică” din
2004 a scris: “În Bazinul Râului Jerga din Rusia, numeroase
terenuri şi păduri şi-au păstrat rădăcinile toponimelor Saami,
forme ce denotă că acolo vorbitorii Finici i-au înlocuit la un
anumit moment din istorie pe străvechii Saami”. În 2005,
cercetătoarea Americană Melissa Stroud a scris despre
originea genetică Saami: “Începutul Laponilor / Saami e
complex și dificil de urmărit; e strâns legat de al Finicilor:
74
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

24,56 long. E / capitala Finlandei este de 50 km - cea mai


mică distanţă din lume între 2 capitale - în capătul Estic al
Golfului Finic dintre ele fiind Sankt Petersburg 59,57 lat. N,
30,19 long. E (oraşul Karelian ce a fost capitala Imperiului
Rus atunci când acela a dobândit cel mai mare teritoriu din
lume); aflat pe țărmul Sudic al Golfului Finic - coastă știută
cu vechiul nume Revala - capitala Estonă și-a avut Medieval,
cu mențiune documentară în 1154, denumirea după un
cârmuitor Kalev / Caleb (poate Khazar, numele fiind cel
purtat de tatăl adevărat al profetului Moise, însemnând
“Câine”): așa ceva însemna o migrare dinspre S acolo, ceea
ce nu era deloc neobișnuit pe atunci. Populaţiile din jurul
Golfului Finic - Finicii / Finlandezii, Karelii şi Estonii - sunt
Golful Finic din aceeaşi mare familie Finico-Ugră, în care prezenţa
genetică Gherga este însemnată. Australianul Wade Cox, în
Senatorul Gaius Tacitus, care din anul 112 până la “Originea genetică a naţiunilor” din 2007, a făcut legături
moartea sa a guvernat Caria / Karia pentru Romani, în inclusiv biblice reconfirmate de surse istorice, în arborele
lucrarea “Privind originea şi situaţia Germanicilor” pe care a genetic uman, dezvoltat convenţional de la grupul primitiv /
scris-o în anul 98 - pe atunci Anatoliana Karia deja aparţinea iniţial “A”, prezenţa actuală Gherga în grupul “N” - din 2013
Imperiului Roman - a menţionat populaţiile din răsărit / Est, reconsiderat ca “X” - indicând o ramură evolutivă faţă de
de Aesti / Estonii de azi şi cea de la finele lumii descrise de mulţi alţi oameni (ultimele litere fiind cele mai recente). O
el, formată din Fenni / cei din Finlanda de astăzi (vechii Greci versiune opusă susţine că mutaţiile nu sunt decât de 2 feluri:
numeau Nordicii extremi - inclusiv de la Marea Baltică - ca neutre (cele care nu scad capacitatea de supravieţuire) şi
“HyperBorei”); privind Nemții, cei mai răsăriteni dintre ei - degenerative - cele care duc la slăbire sau dispariţie - astfel
aflați pe cursul Dunării mijlocii - sunt în Austria, adică mutaţiile neaducând nimic nou, ci doar reducând ceea ce deja
Osterreich / “Oster-reich”, însemnând “Regatul Estic”. există. Aceasta se explică şi prin cele 2 modele, de orientare
evoluţionistă (înmulţirea prin mecanismul transformărilor, de
la simplu la complex) sau de orientare creaţionistă
(diversificarea pe baza potenţialului mare de variabilitate
genetică); e de observat că nici o mărturie stră/veche nu s-a
referit la evoluţia omului, ci doar la un aspect: omul a fost
creat, prin intervenţie divină.

Segmentele genetice Gherga


Parcursul Homo Sapiens
Lennart Meri, preşedintele Estoniei 1992-2001, Țară
numită “Viro” de către Finici, a catalogat Saami ca “populaţia Dr. Richard Dawkins - evoluţionist Britanic - a scris
lebedei”, ce este pasărea naţională a Finlandei (încă din mare în “Gena egoistă”: “Deşi evoluţia poate să pară, într-un sens
vechime, şamanii Sameni / Saami călăreau lebede, păsările destul de vag, un ‘lucru bun’, mai ales de vreme ce oamenii îi
acvatice stimate Baltic, aşa cum mai la Sud erau iubite sunt produsul, în realitate nimic nu ‘vrea’ să evolueze.
berzele). Distanţa dintre Tallinn 59,56 lat. N, 24,44 long. E Evoluţia este ceva care se petrece, vrând-nevrând, în pofida
capitala Estoniei / fostă Kalevan şi Helsinki 60,10 lat. N, tuturor eforturilor prin care genele încearcă s-o împiedice de a
75
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

se produce. O genă călătoreşte intactă de la bunic la nepot, unul? La oameni, erecţia se realizează numai prin presiunea
trecând de-a dreptul prin generaţia intermediară, fără a se sângelui. Nu este plauzibilă sugestia că tăria erecţiei ar fi un
contopi cu alte gene. Dacă genele s-ar amesteca tot timpul echivalent al tensiometrului, utilizat de femele pentru a
unele cu altele, selecţia naturală - aşa cum o înţelegem acum - examina starea de sănătate a masculilor. Dacă, din orice
ar fi imposibilă. Noi putem spera să trăim câteva decenii; motiv, eşecul erecţiei este un sensibil şi timpuriu semnal de
genele însă au o speranţă de viaţă ce trebuie măsurată nu în boală, fizică sau mentală, o versiune a teoriei poate fi
decenii, ci în multe milenii. Reproducerea sexuată nu este operaţională. Femela nu are nevoie decât de un instrument de
replicare. Aşa cum o populaţie este contaminată de altă nădejde pentru diagnostic. Medicii nu folosesc un test de
populaţie, tot astfel posteritatea unui individ e contaminată de erecţie în controalele lor generale de rutină, ei preferă a-ţi
cea a partenerei sexuale. Copiii voştri sunt numai jumătate cere să scoţi limba. (Dar se ştie că erecţia ratată este un
din voi, nepoţii voştri numai un sfert. În câteva generaţii, nu simptom de diabet sau de anumite boli neurologice; cel mai
puteţi spera mai mult decât un mare număr de descendenţi, adesea, ea este rezultatul unor factori psihologici: anxietate,
fiecare dintre ei purtând numai o mică parte din dvs. - câteva depresie, pierderea încrederii de sine, stres, suprasolicitare şi
gene - chiar dacă vreo câţiva vă poartă (de asemenea) şi toate de acest gen). Nu este plauzibilă ideea că, după ce şi-au
numele. Indivizii nu sunt lucruri stabile, ci trecătoare. La rafinat prin selecţie naturală aptitudinile de diagnostic,
rândul lor, cromozomii se amestecă şi cad în uitare, ca nişte femelele ar putea să culeagă tot felul de informaţii despre
mâini la jocurile de cărţi, de îndată ce au fost jucate. Dar sănătatea unui mascul, precum şi despre capacitatea lui de
cărţile de joc supravieţuiesc repetatelor amestecări. Cărţile de rezistenţă, observând tonusul şi ţinuta penisului său. Un os ar
joc sunt genele. Genele nu sunt distruse, doar îşi schimbă fi însă un obstacol! Oricine ar putea să aibă un os în penis;
partenerii şi merg mai departe. Ele sunt replicatorii iar noi pentru o erecţie bună, n-ar mai fi nevoie să fii deosebit de
suntem mecanismele lor de supravieţuire. Atunci când ne-am sănătos ori de rezistent. Astfel, presiunea selectivă din partea
îndeplinit misiunea suntem înlocuiţi; genele însă femelelor i-a silit pe masculi să piardă osul penian, deoarece -
supravieţuiesc. Gena se defineşte ca o bucată de cromozom, neajutaţi de acela - doar masculii cu adevărat sănătoşi şi
îndeajuns de scurtă ca să dureze, potenţial, suficient de mult puternici ar putea prezenta o erecţie completă iar femelele ar
timp încât să funcţioneze drept unitate semnificativă de putea să pună un diagnostic nedistorsionat”. Grupul “N” al lui
selecţie naturală. Atunci când 2 gene - precum cea de ochi Gherga se poate vedea în schema următoare, pe cel mai
căprui şi cea de ochi albaştri - rivalizează pentru acelaşi recent nivel al profilului genetic uman patern:
sector al cromozomului, ele se numesc ‘alele’ una faţă de
cealaltă (sinonime cu rivale). Genele concurează direct cu
alelele lor pentru supravieţuire, de vreme ce alelele lor din
fondul genetic sunt rivale în lupta pentru un loc în
cromozomii generaţiilor viitoare. Orice genă care se
comportă în aşa fel încât să-şi sporească propriile şanse de
supravieţuire în cadrul fondului genetic, pe seama alelelor
sale, va tinde - prin definiţie - să supravieţuiască. Gena este
unitatea de bază a egoismului. Fără îndoială că unii dintre
verii sau unchii dvs. au murit în copilărie, însă nici unul
dintre strămoşii dvs. n-a făcut-o; strămoşii n-au murit
niciodată la tinereţe! Un trup nu arată ca şi cum ar fi produsul
unei federaţii libere şi temporare de agenţi genetici care abia
dacă au timp a face cunoştinţă unii cu alţii, înainte de a se
îmbarca în spermatozoizi şi în ovule pentru a face pasul
următor al marii diaspore genetice. El are un creier devotat
răspunderilor sale, care coordonează o asociaţie de mădulare
şi organe de simţ, în vederea unui scop. Trupul arată şi se
comportă ca un agent destul de energic, cu drepturi depline.
Toate genele arată la fel, exact aşa cum şi toate benzile
magnetice de înregistrări audio sau video arată la fel.
Diferenţele importante dintre gene se manifestă numai în
EFECTELE lor. Un penis uman în erecţie poate fi atât de tare
şi de băţos, încât lumea se miră, în glumă, că n-are nici un os
pe dinăuntru. Este real faptul că multe mamifere posedă un os
de întărire ‘os penis’, care ajută erecţia. Mai mult decât atât,
este ceva obişnuit la primate; până şi cimpanzeul posedă aşa
ceva, deşi - ce-i drept - e unul foarte mic, care se poate afla,
din punct de vedere evolutiv, pe cale de dispariţie. Pare să fi
existat o tendinţă de reducere a osului penian la primate.
Oamenii se bizuie întru totul pe un sistem hidraulic de
pompare, pe care nimeni nu poate să-l simtă ca fiind un mod
de procedură întortocheat. Şi - după cum bine se ştie - erecţia
poate să eşueze (fapt nefericit, folosind cea mai atenuantă
expresie, pentru succesul reproductiv). Care este remediul
evident? Un os în penis, fireşte. Atunci, noi de ce nu avem
76
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Mutaţiile genetice - fie “pozitive”, “neutre” ori prin această lucrare a mai fost triplu redusă, deoarece
“negative” - se datorează influenţei mediului şi constituie referințele din “Originea Gherga”:
sursele de noi caractere; atunci când apar - foarte rar - rezultă  din totalul alfabetic a urmărit mai ales
că verişorii au acelaşi tipar genetic dar fraţii nu (ele au apărut persoanele Gherga / deci începând cu litera “G”
şi datorită încrucişărilor dintre rude, deoarece piramidele  din totalul genetic a urmărit în special
genealogice nu puteau fi infinite, nimeni nefiind “pur”: persoanele din haplogrupul “N” / acum “X”
matematic, nici un om actual nu poate descinde mai devreme  din filiație a urmărit îndeosebi descendențele
de Evul Mediu decât din rude / la intersecţia maximă a 36 de persoanelor pe linie paternă (din tată-n fiu)
generaţii în urmă; în istorie au fost încrucişări între fraţi,
părinţi şi copii, veri, etc., cu timpul societăţile impunând
restricţii combinaţiilor apropiate iar în timpul istoric, de-a
lungul a sute de generaţii - cu valabilitate la oricine - trebuie
admis că rudele s-au împreunat de multe ori, cu atât mai mult
cu cât a fost mai în vechime ori în zone mai izolate). De
exemplu, la verii primari în mod sigur procentajul fiecăruia
de câte un sfert - 25% - e comun (cel puțin, căci poate fi și
mai mult, în funcție de înrudirile părinților). O realitate a
amestecului uman continuu - din care au tot ieşit noile
generaţii - n-a făcut decât să alimenteze în diverse culturi
tematica “reîncarnărilor” (şi fenomenul regresiilor la “vieţile
anterioare”); toţi oamenii au provenit de fapt mereu şi mereu
din acelaşi “aluat”, periodicitatea concretă ale reproducerilor
fiind de câteva secole la majoritatea (mai degrabă decât cea Dr. Richard Dawkins de la Universitatea Oxford în
rară milenară la o parte umană minoritară): astfel, “Un râu pornit din Eden” din 1995 a scris: “Începem cu un
reproducerile / replicile sau avatarurile / “clonele” îşi au exerciţiu de pur raţionament (relevanţa lui va deveni curând
confirmate existenţele (atât fizic - probate de mărturii “la limpede): Ai 2 părinţi, 4 bunici, 8 străbunici, ş.a.m.d. Ne
cald” - cât şi prin calcul “la rece”). întoarcem cu ‘g’ în urmă generaţii şi numărul strămoşilor este
2 înmulţit cu el însuşi de ‘g’ ori: 2 la puterea ‘g’. Deci - prin
calcul pur teoretic - constatăm că aşa ceva nu este posibil. Ca
să ne convingem noi înşine de aceasta trebuie doar să ne
întoarcem puţin în timp, să zicem, pe vremea lui Iisus, cu
aproape 2 milenii în urmă. Dacă presupunem (fără a exagera),
4 generaţii pe secol - adică faptul că oamenii se cunună şi
nasc copii în medie la vârsta de 25 de ani - 2 milenii
totalizează numai 80 de generaţii. Cifra reală este probabil
mai mare (până de curând multe femei deveneau mame la o
vârstă foarte fragedă) dar acesta este doar un calcul simplu iar
concluzia este aceeaşi indiferent de asemenea detalii. 2
Oricine poate socoti că pentru cineva, în urmă cu o multiplicat cu 2 de 80 de ori este un număr formidabil, un
generaţie = 2 părinţi, în urmă cu 2 generaţii = 4 bunici, în trilion de trilioane. Ai avut un milion de milioane de milioane
urmă cu 3 generaţii = 8 străbunici, în urmă cu 4 generaţii = 16 de milioane de strămoşi care erau contemporanii lui Iisus. Şi
bunici ai bunicilor, în urmă cu 5 generaţii = 32 străbunici ai la fel am avut şi eu. Dar întreaga populaţie a lumii la acea
bunicilor, în urmă cu 10 generaţii = 1024 persoane, în urmă dată era o fracţiune neglijabilă din numărul strămoşilor pe
cu 20 generaţii = 1048576 persoane, în urmă cu 30 generaţii care tocmai i-ai calculat. Evident, am greşit undeva, dar
= 1073741824 persoane, ş.a.m.d. (similar despre puterile lui unde? Am făcut calculul corect. Singura greşeală a constat în
2, un exemplu practic e și exercițiul împăturirii aceleiași coli presupunerea dublării numărului în fiecare generaţie. De fapt,
de hârtie de 20 ori de pildă, fapt fizic nereușit de nimeni); am uitat că rudele se cunună. Presupun că fiecare avem 8
deja Medieval - puterile lui 2 demonstrând asta - pentru străbunici. Dar orice copil rezultat din cununia între veri
existenţa oricui este epuizată populaţia planetei (peste un primari are doar 6 străbunici, deoarece bunicii comuni ai
milion de fişe pentru doar 20 de generaţii - în locul actualului verilor sunt străbunicii copiilor. ‘Şi ce-i cu asta?’ ai putea
exemplu prin circa 2 mii de pagini a filogeniei Gherga / cu tot întreba. Oamenii se cunună întâmplător cu rudele lor dar cu
cu imagini, acoperind însă de 20 ori mai multe generaţii - siguranţă nu se întâmplă suficient de des ca acel fapt să fie
justifică de ce nimeni prin prezentarea propriei origini n-a luat în calcul? Ba da, trebuie, deoarece ‘rudă’ include veri de
fişat vreodată o bună parte a omenirii care a existat şi de gradul 2, 5, 16, ş.a.m.d. Când iei în calcul veri atât de
aceea nimeni n-are vreo genealogie extinsă, colosala bază de îndepărtaţi, fiecare cununie este una dintre rude. Auzi uneori
date fiind “misiune imposibilă”: pe de o parte, există oameni care se laudă că sunt rude îndepărtate ale reginei dar e
dificultatea realizării iar pe de altă parte - chiar imaginând o mai degrabă o vanitate a lor, pentru că noi toţi suntem rude
genealogie maximă - însuşi o viaţă de om n-ar ajunge pentru îndepărtate ale reginei - şi cu toţi ceilalţi - din mai multe
parcurgerea sa, deci produsul integral, presupus complet puncte de vedere decât vor putea fi stabilite vreodată.
făcut, în lipsa vreunui utilizator uman concret fiind fără Singurul aspect special al regalităţii şi aristocraţiei este că în
folos). Privind altfel chestiunea, față de imensa situație - cazul lor se poate stabili înrudirea cu exactitate. Rezultatul e
păstrând durata limitată la ultimele 10 milenii - abordarea că suntem rude mult mai apropiate unii cu alţii decât ne
închipuim în mod normal şi că avem mai puţini strămoşi
77
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

decât arată calculul simplu. Modelul ascendenţei ce ne-a


condus la calcularea unui număr exagerat de strămoşi a fost
un arbore care se ramifica la infinit. Întors cu susul în jos - şi
la fel de greşit - este modelul arborelui descendenţei. Un
individ obişnuit are 2 copii, 4 nepoţi, 8 strănepoţi, ş.a.m.d. în
jos spre imposibile trilioane de descendenţi peste câteva
secole. Un model mult mai realist - al ascendenţei şi
descendenţei - este râul de gene care curge: între malurile
sale, genele sunt un râu ce se rostogoleşte la infinit prin timp.
Curenţii se învolburează, se despart şi se unesc din nou tot
aşa cum genele se amestecă şi se despart mergând pe râul
timpului. Scoate la interval o găleată de apă din diverse
puncte aflate de-a lungul râului. Perechi de molecule din
găleată au mai fost companioane înainte - la interval - în
timpul înaintării lor pe râu în jos şi vor mai fi companioane
încă o dată; ele au fost - de asemenea - foarte îndepărtate în De altfel, actuala regină Britanică descinde direct,
trecut şi vor fi din nou. Este greu să stabileşti punctele de fiind “de sânge” - ca parte a generaţiei 16 - din nobila
contact, însă putem matematic fi siguri că, dacă 2 gene nu Ghergană Rada, sora marelui pârcălab Gherghina al Ţării
sunt în contact într-un anumit loc, nu va trebui să căutăm Româneşti (cu care era cumnat Vodă Vlad “Ţepeş” /
departe, în ambele direcţii de-a lungul râului, până când ele se “Dracula”); anterior acelei descendențe, alți monarhi Britanici
vor găsi din nou împreună. Să presupunem că eşti cu un grup au fost înrudiți cu Gherganii (ca de pildă după ce Anabella
mare de oameni - să zicem la un concert sau la un meci de Drummond - strănepoată a Gherganului domnitor Negru
fotbal - priveşti în jur publicul şi reflectezi asupra următorului Vodă al Românilor - a devenit în 1390 regina Scoțienilor). Nu
lucru: dacă vei avea totuşi câţiva descendenţi în viitorul doar calculele, ci şi evidenţele istorice documentate au relevat
îndepărtat, există probabil oameni la acelaşi concert ale căror la Ghergani uneori cununii între rude, alteori lupte între rude.
mâini le poţi strânge în calitate de co-ancestori ai viitorilor tăi Deosebiri genetice Gherga au apărut prin botez, însuşiri în
descendenţi; co-bunicii aceloraşi copii de obicei ştiu că sunt diverse circumstanţe ale numelui, adulter ori viol, etc.;
co-ancestori şi aceasta trebuie să le dea lor un anumit diferite ramuri Gherga au dispărut de-a lungul vremurilor -
sentiment de afinitate, fie că le place, fie că nu le place. Se când linia paternă a acelora s-a întrerupt - fie datorită
pot uita unul la altul spunând: ‘Ei bine, pot să nu-l plac prea extincţiilor violente prin războaie, boli, etc., fie prin urmaşe
mult, însă ADN-ul lui este amestecat cu al meu în nepotul doar feminine / ajungându-se la lipsa numelui (şi doar uneori
nostru comun şi putem spera să avem descendenţi comuni în a neamului). După cum acelaşi tipar genetic se regăseşte la
viitor, mult timp după ce nu vom mai fi; desigur, asta crează oameni cu diverse nume, e şi invers: acelaşi tipar onomastic
o legătură între noi’. Dar părerea mea este că - dacă totuşi vei se regăseşte la oameni diferiţi genetic; aşa după cum în
fi binecuvântat cu descendenţi - unii dintre străinii de la prezent grupul genetic “N” se găseşte la Gherga şi la multe
concert vor fi probabil co-ancestorii tăi. Poţi observa publicul alte nume, în mod similar numele Gherga - inclusiv derivatele
şi să meditezi care indivizi - bărbat sau femeie - sunt meniţi sale - acum există nu numai la cei marcaţi genetic patern “N”,
să aibă descendenţi comuni cu tine şi care nu. Tu şi cu mine - ci şi la unii cu alte gene (spre exemplu, orfanii crescuţi în
oricine ai fi şi orice culoare sau sex ai avea - putem fi foarte devălmăşie de către supravieţuitori după unele molime ori
bine co-ancestori. ADN-ul tău poate fi destinat să se amestece lupte preluau diverse nume, căci fie ajungeau de
cu al meu. Salutări! Ronald Fisher - părintele statisticii nerecunoscut, fie nu mai erau cei apţi să-i recunoască).
moderne - a spus în 1930: ‘Doar barierele geografice şi alte Corespunzător probelor istorice, filonul principal patern
bariere care se interpun relaţiilor sexuale între diferiţi oameni Gherga actual este genetic “N”.
împiedică întreaga specie umană să aibă - cu excepţia
ultimului mileniu - practic o origine identică. Ascendenţa
membrilor unei aceleiaşi naţii poate fi puţin diferită după 5
secole; la 2 milenii, singurele diferenţe care s-ar părea că
rămân ar fi acelea dintre etnografiile distincte: acestea pot fi
într-adevăr extrem de vechi, însă s-ar întâmpla numai în cazul
în care pentru un timp îndelungat schimbul de sânge între
grupurile separate ar fi aproape inexistent’. Este tentant să
compari ADN-ul fiecăruia dintre noi cu o Biblie de familie.
ADN-ul este o bucată de text foarte lungă, scrisă cu alfabet de
4 litere (A, C, G şi T, de la adenină, citozină, guanină şi
timină / bazele azotate din ADN); literele au fost meticulos
copiate de la strămoşii noştri - şi numai de la ei - cu o
remarcabilă fidelitate, chiar în cazul unor strămoşi foarte
îndepărtaţi. Testele ADN prelevate au fost comparate - cu
mare succes, literă cu literă - pentru a construi arbori
genealogici; e chiar posibil să pui datele pe ramuri”.

78
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

europenilor au fost întreprinse sub semnul vânătorului prin


excelenţă, al carnasierului. Membrii confreriilor militare
indo-europene şi cavalerii nomazi ai Asiei Centrale se
comportau faţă de populaţiile sedentare pe care le atacau
asemeni carnasierilor ce vânează, sugrumă şi devoră
erbivorele stepelor sau vitele ţăranilor. Numeroase triburi
indo-europene şi turco-mongole aveau ca etnonimi animale
de pradă (în special lupul)”. Se ştie că primele animale
domesticite pentru hrană au fost porcii, ce se trag din mistreţi,
apoi vitele şi oile - domesticite întâi, acum aproape 10
milenii, în Bazinul Ghargar / în prezent Valea Indului -
respectiv caprele în Munţii Zagros din Iran, etc. (Gherga a
fost printre cei care au domesticit câinii, caprele, caii, ş.a.); e
de remarcat că fina lână a caprei, cu care în Caşmir se fac şi
în prezent şaluri celebre în toată lumea, este numită şi azi
“kork” (Hindu-stan e N Indiei, în opoziţie cu Deccan, ce e S
Indiei): spre sfârşitul Epocii Pietrei, în Orientul Apropiat şi
Vechea Europă a dobândit mare popularitate “gaida”,
instrumentul muzical a cărei confecţionare e din piele de
capră (încă numit aşa în S Dunării, denumit cimpoi în N
Arborele genetic uman masculin Dunării).

Indiferent de toate acestea, înaintea Potopului - pe


măsură ce animalele mari, între care mamuţii, erau în număr
tot mai mic - profilul Gherga a fost de sedentarizare,
înlocuind vânătoarea cu domesticirea animalelor (începând cu
câinii ce se trag din lupii cenuşii) şi practicând pescuitul;
imaginea lupului era benefică: deoarece vede în întuneric,
lupul era simbolul luminii, al soarelui şi al focului (forţa şi
ardoarea lui în luptă l-a făcut simbolul războinicilor, care
practicau ca tehnică de luptă urgia - năpasta dezlănţuită prin
atac colectiv - fonetic şi structural fiind în legătură cu Gherga,
inclusiv targa fiind etimologic astfel legată).

Cimpoi

Sub influenţa “gaida”, în limbile Germanice se


foloseşte “goat” pentru capră, pentru Dumnezeu “Gott” în
Germană iar de exemplu - cu aceeaşi etimologie - “kid” în
Engleză e “pruncul”, dintotdeauna văzut ca dar divin şi
Mamut deoarece regalitatea a provenit din Cer, copilul regesc era
“prinţul” (toate aceste derivate Gherga s-au manifestat de
În “Istoria ideilor şi credinţelor religioase”, Dr. pildă şi prin numele populaţiei Gută ce domina la sfârşitul
Mircea Eliade a scris ce a fost după Potop: “Un anumit număr Epocii Pietrei Munţii Zagros din Iran / locul unde au fost
de vânători - care refuzau să participe la economia domesticite pentru întâia dată în lume caprele, vechii Greci
cultivatorilor - au fost folosiţi ca apărători ai satelor (la numind ţapii “tragos” iar “tragedia” - acţiunea încheiată
început împotriva fiarelor sălbatice care îi hărţuiau pe printr-o catastrofă - derivând din aşa ceva, un străvechi
sedentari şi distrugeau ogoarele, iar mai târziu împotriva exemplu tragic, implicându-l pe Gherga, fiind Potopul: proto
tâlharilor); primele organizaţii militare s-au constituit pornind Indo-Europeanul “tork” / “trog” a fost rădăcina atât pentru
de la acele grupuri de vânători, apărători ai satelor porcul mistreţ, cât şi pentru ţap); în Evul Mediu s-a ajuns de
(războinicii şi aristocraţiile militare au prelungit simbolismul la Zeul Godan al lumii Gote (după cum l-a notat pe Zeul Odin
şi ideologia vânătorului exemplar). După mai multe milenii de exemplu Diaconul Paul = Sirianul Pavel din Alep)
de la triumful economiei agricole, invaziile şi cuceririle indo- deopotrivă la “good” pentru “bun”, “wood” pentru “codru”,

79
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

“woda” pentru “apă”, etc. Este de observat că post-diluvian în să fecundeze, atunci ea era presupusă a fi cea mai indicată să
Bazinul Ghargar / Ghaggar din Nordul Gyagar (Indiei) s-a ajute creşterea plantelor, aşa că lucra pământul); e de
dezvoltat prima Civilizaţie din lume; denumirea o avea de la remarcat că nu din alte motive decât cele religioase au
Gărga - forma Indiană cea mai des folosită pentru Gherga - început a fi cultivate cerealele, ce prin fermentaţie produceau
dată atât marelui Fluviu ce-l forma, populat cu delfini (azi berea: nu pentru hrană, ci ca băutură sacră / după cum a
secat, acum într-o albie paralelă cu cea veche fiind Fluviul demonstrat arheologul Canadian Brian Hayden (e de ştiut că
Ind, cu debit mai mic), cât şi cârmuitorilor de pe malurile sale prima fabrică de bere de pe teritoriul României Moderne a
la începuturi: Gherga / respectiv Gărga (în forma regională). fost la Timişoara din 1717, când unor întreprinzători Evrei li
Ca exemplu de pervertire / corupere lingvistică - practicată în s-a acordat permisiunea pentru producerea berii în capitala
N Gyagar / N Indiei de către populaţiile trăind acolo - în Banatului, scopul fiind însă pecuniar, de făcut bani prin
prezent este larga gamă a denumirilor unei alte ape vânzarea sa militarilor Austrieci cantonaţi în garnizoana
curgătoare, traversând regiunea Terai, populată cu delfini în locală). Gherganii au fost printre cei mai vechi berari din
partea sa inferioară, ştiută printr-o largă paletă de denumiri, lume, atestări explicite fiind de pildă pe Valea Bârzavei la
ca: Ghargara, Ghirwa / Girwa, Gorga, Gagra, Ghaghara, Berzovia / judeţul Caraş-Severin ori consemnarea berarilor
Ghăghara, Ghăghra, Gogra, Karnali, Kauriala, Kauriălă, etc. Gherga - hieroglific notaţi Kerke - în mileniul II î.C. la curtea
(are 1080 km, porneşte din Tibet şi se varsă în Gange, Fluviul celui mai mare faraon, Ramses II. Miroslava Derenko de la
Zeiţei Ganga), pe acelaşi şablon - după cum au studiat cei mai Academia Rusă a observat în 2007 varietatea genetică mai
buni lingvişti ai lumii - ajungându-se în timp şi la mare a grupului “N” în răsăritul Europei (prezent de la
transformarea din Gherga în Ghaggar sau din Garga în Ganga începutul mileniului VI î.C.) decât în Siberia, adică Nordul
/ Gange; spre deosebire de rostirea gângavă ori de cea sâsâită Asiei; acei oameni generic au fost ştiuţi Antic drept
orientală, “rârâiala” / rotacizarea - adică particularitatea Hiperborei - cu certe influenţe începând din N Gyagar / N
fonetică de accentuare a consoanei “R” / obişnuit ultima Indiei - mărturiile cele mai vechi fiind despre liderii lor că
exprimată clar de copii când învaţă vorbirea - tipică erau Gherga. Hiperboreii erau masiv respectaţi datorită
Pelasgilor, nu s-a manifestat în N Indiei la Ganga / Gange, ci străvechii lor culturi, primatul pe timpuri fiind acordat nu
în Caucaz, la Gargari, de unde s-a răspândit până în Balcani, numai calităţilor, ci şi în baza recunoaşterii celor dintâi în
de exemplu piscul Gargan al Masivului Anatolian Ida fiind lume; Hiperboreii categoric au precedat Europenii iar valorile
denumit Gargaros, populaţia Istro-Română a fost de Rumeri lor au constituit bazele dezvoltării Civilizaţiei.
(în loc de Rumâni / Români), etc. În N Indiei = Gyagar,
consolidarea Ghaggar ca denumire pentru “Mama Fluviilor”
reproducea prin cele 2 silabe ale sale de fapt relaţia Glie-Cer
a lui Gherga, prin inversiunea lingvisto-culturală practicată în
areal, în exprimarea de acolo Pământul Gha fiind anterior
Cerului Ggar, înţelesul Gha-Ggar = Pământ-Cer rămânând
acelaşi cu Gher-Ga = Cer-Pământ (specificul regional ducând
silabele Gher-ga la rostirea prin rotirea lor, rezultând
Ghaggar).

Actuala răspândire a grupului genetic “N” în lume

În lume, cele mai mari proporţii, prin cele mai


ridicate procente ale grupului genetic “N” - căruia îi aparţine
Gherga - sunt acum printre populaţiile Turanice de Cheremi /
Mari (din Bazinul Ră / Volga, în zona unde s-au stabilit vechi
Bulgari / Sciți în secolul VII) 50%, Ciukci 58% (care au
crescut inteligenţii câini Siberieni Husky - denumire
provenind de la Eskimo / Eschimoşi - cei mai vechi câini din
lume, domesticiţi de Homo Sapiens în Gargai / Altai acum 33
de milenii, în plus fiind de ştiut că nici un câine nu deosebeşte
În 1972, Americanul Marshall Sahlins a demonstrat
culorile), Tofalari 59%, Finici 63%, Komi (din V Munţilor
că înaintea Potopului Pontic vânătorii / culegătorii aveau o
Oral / Ural) 68%, Udmurţi 85% (cei mai roşcaţi oameni din
viaţă îmbelşugată (nu lucrau mai mult de un sfert din zi) şi
lume, în V Munţilor Ural / Oral) şi Iacuţi / Yakuţi 88% (în
sedentarizarea s-a datorat măririi perioadei de muncă
Bazinul Siberian Lena - însemnând “Răsărit” - din E Munţilor
necesară dobândirii resurselor, pentru că populaţia umană s-a
Ural); în fotografia următoare se poate vedea un Yakut / “Ya-
mărit şi astfel şi zona de acoperit pentru asigurarea resurselor
Kut”, pe un cal tipic Yakuților / “Ya-Kuților”:
s-a mărit, ceea ce în final a schimbat modul de viaţă,
determinând oamenii să se apuce după Potopul Pontic de
culturi agricole şi creşterea animalelor: orice calcul conduce
la constatarea că de-a lungul vieţii, o persoană consumă zeci
de tone de hrană. Agricultura a fost o descoperire a femeilor
(exista şi o concepţie că femeia dacă prin natură era destinată
80
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Istoricul Indian Kuttikhat Chon în “Remedierea


fraudelor despre hinduism” din 1991 a scris că “savanţii au
fost surprinşi să găsească la Yakuţi antigenul B70, ce există
doar la oamenii din N Indiei; evidenţele arheologice din
Bazinul Indului şi măsurătorile oaselor umane rămase indică
originea Siberiană” (de altfel, Buriaţii Siberieni reproduc în
denumirea lor vechiul nume Bharat al Indiei, au acelaşi ADN
şi Tradiţii, etc.): pe de altă parte, în sângele Yakuţilor / “Ya-
Kuților” există şi antigenul B17 - de asemenea tipic celor din
N Indiei - în combinaţie cu antigenul “European” A1.
Cantitativ, în Europa cei mai mulţi din grupul genetic Gherga
trăiesc în prezent în Turcia şi Suomi / Finlanda (în răsăritul
European numărul în ansamblul populaţiilor crescând dinspre
S către N, în procente mai semnificative fiind în preajma
Golfului Finic, la Suedezi 14%, Ruşi 16%, Letoni 37%,
Estoni 40% şi Lituanieni 43%). În 2014, geneticienii conduşi
de Simon Meyers de la Universitatea Britanică Oxford au
publicat “Atlasul genetic al istoriei amestecului uman”, în
Turanicii - adică foștii credincioși în Zeul Tură / care Românii - printre care se află acum Gherga - la nivelul
Tengri, respectiv în Moșul An știut Sumerian “Din Cer” / Medieval apar astfel (analiza genetică publică a Românilor
“văz-duh”, care îl avea ca fiu pe Kayra - cuprinzând așadar confirmând după 7 ani analiza genetică personală
popoarele Turcice și Altaico-Urale, au ca principale limbi Gherga):
Altai, Azera, Bașkira, Ciuvașa, Găgăuza, Kazaha, Kârgâza,
Nogai, Tătara, Turca, Turkmena, Uigura, Uzbeka, Yakuta /
“Ya-Kuta”, ș.a.m.d. (au dispărut “A-Vara” / Avara, Cumana,
Pecenega, Scita / vechea Bulgară, etc.); se poate observa
apropierea dintre termenul Turanic pentru “ochi” = “goz” și
cel pentru “trib” = “oguz” (termenul pentru “federație” =
“orda” are echivalentul Românesc “hoarda”). Sumerienii -
care în urmă cu milenii, în neolitic, îl venerau pe Anu “Din
Cer” / “văz-duh” au dispărut în Epoca Bronzului iar unii
Turanici (de pildă Altaici / din Asia Centrală) încă îl
venerează pe Tengri / “Din Cer”; Românii utilizează și în
prezent cuvântul An/u, la fel ca în Epoca Pietrei - identic ca
în urmă cu și mai multe milenii decât Sumerienii - înțelesul
rămânându-i tot “Din Cer” (și această formulă avându-și
semnificația exactă tocmai - și numai - în Română).
Tengrismul este o religie caracterizată de un amestec între
șamanism, animism și totemism, cu baza în Cultul Legăturile genetice ale Românilor Medievali
Strămoșilor (de exemplu, în Evul Mediu - stabiliți ca vecini ai
Românilor - Sciții / Bulgarii la S în secolul VII și Ungurii / Mutaţiile Gherga
Maghiarii la V în secolul IX au avut aceeași religie: credința
în eternul cer albastru patronat de supremul Zeu Tengri;
anteriori lor au fost Hunii, credincioși în puternicul An, ca și
păgânii stră-Români). Dr. Mircea Eliade a afirmat în 1958 că
tengrismul, în comparație cu religia oricui din Orientul
Mijlociu, e cel mai apropiat față de religia proto Indo-
Europeană (care îl avea pe Dyeus ca Zeu suprem).

Tengrism Începutul Gherga


81
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Conform nomenclatorului geneticienilor, marile 2011, savantul Rus Anatole Klyosov - președintele
mutaţii ale ramurii Gherga - cronologic şi geografic - au “Academiei de genealogie genetică” - a prezentat formarea și
survenit astfel (datările precedente ultimei mutaţii - adică 9 şi expansiunea bărbaților genetic “N” astfel:
89 - sunt doar estimate, într-un plafon temporar şi temporal
având amplitudine multimilenară):
 168 pentru grupul din Etiopia, în urmă cu circa
50 de milenii
 89 pentru grupul din Orientul Mijlociu, în urmă
cu circa 45 de milenii
 9 pentru grupul din Iran, în urmă cu circa 40 de
milenii

Migrarea bărbaților “N” între Estul Asiei și Estul Europei

În 2013, geneticienii Chinezi conduşi de Dr. Hong


Shi de la “Institutul Zoologic” din Kunming 25,04 lat. N,
102,41 long. E (SV Țării, lângă India) au studiat evidenţele
migrării paleolitice a grupului uman “N“ către N: “Am
efectuat mii de analize genetice şi cea mai mare diversitate a
ancestralelor subgrupuri genetice ‘N’ le-am identificat în
168 Sudul Asiei. Propunem cea mai timpurie migrare spre Nord -
pornind din Sudul Chinei - în urmă cu circa 21 de milenii
(adică în mileniul XIX î.C.), atingând Siberia în urmă cu circa
13 milenii (adică în mileniul XI î.C.) şi mutarea spre Vest,
către Europa, în urmă cu circa 9 milenii (adică în mileniul VII
î.C.); cei având mutaţia 231 - strămoaşa grupului genetic ‘N’
- sunt doar 6% din populaţia Est Asiatică, însă prezintă cea
mai mare răspândire geografică. Diversitatea N* 231 /
LLY22G este mai mare în S Asiei decât în N Asiei şi am
realizat astfel harta migrării paleolitice”:

89

Bărbații Gherga - aparținând grupului genetic “N” -


au fost mai apropiați structural de străvechii Europeni “I”
decât de mai numeroșii “R” (care în prezent formează
majoritatea Europenilor): totuși - temporal - bărbații Gherga
sunt cei mai noi Europeni, datorită ultimei mutații genetice
majoră (intervenită acum 10 milenii, în Asia Centrală). În
82
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

genetică”: strămoșul direct Gherga a fost printre cei ajunși de


acolo - din Șamo / Gobi - în Pamir, la sfârșitul glaciațiunii
(iar din Pamir apoi - relativ curând - urmașii au înaintat mai
departe spre Vest, în zona umedă Atlantă, zisă “Eden”, cu
resursele cele mai abundente de hrană din Lumea Veche a
acelor vremuri îndepărtate).

Cea mai îndepărtată dispersie

Ultima mutaţie la Gherga a fost 232 / LLY22G


(N1*) pentru grupul din S Siberiei, în mileniul VIII î.C. /
dominantă acum printre bărbații Finlandei = Suomi. Schiţa
următoare a fost publicată în 2013 de către geneticienii
Chinezi Chun Chao şi Hui Li (cu centrul de difuzie din N
Mongoliei al mutației M231, Gherga având mutația M232,
întâmplată în nodul Pamirului):

În 2015, colectivul de geneticieni coordonaţi de


Kang Hu şi Shi Yan de la Universitatea Tibet / China a
publicat studiul asupra bifurcării / dihotomiei existente în
grupul genetic uman masculin “N” (al lui Gherga): “Mutaţia
231 în cromozomul uman se regăseşte din E Asiei până în N
Europei, fiind una dintre cele mai frecvente la populaţiile
Altaice şi Uralice (în China, dezvoltarea sa a pornit de la
sfârşitul paleoliticului). Filogenia ne permite cercetarea
populaţiilor umane despre care nu sunt urme scrise în
izvoarele istorice. O cheie spre înţelegerea populaţiilor
timpurii Sino-Tibetane, Altaice şi Urale poate fi mutaţia 231
din Asia; foarte frecvent, grupul genetic ‘N’ apare în culturile
neolitice de-a lungul Marelui Zid Chinezesc: probabil că a
fost şi o componentă majoră în populaţiile nomade Uigure /
Turce din Marea Stepă a EurAsiei (cele mai mari proporţii
sunt la Yakuţi şi Baltici / Finici). În Tibet, circa o treime din
locuitorii Yi şi Lhoba de pe înaltul Platou Tibetan aparţin
grupului patern ‘N’. Din sutele de probe examinate, definim
împărţirea ‘N1’ în Nord / spre Mongolia - incluzând
Tunguşii, Tuva, ş.a. până la Balticii Europeni - şi ‘N2’ în Sud
/ spre Tibet, Birmania, etc.: Chinezii Han sunt împărţiţi astfel
În 2014, cercetătorul Asko Vuorinen din Finlanda a între cele 2 ramuri genetice ‘N’. LLY22G a existat dinaintea
scris: “Cel mai mare grup genetic uman din Finlanda e N- separării ‘N’ în ‘N1’ şi ‘N2’: afirmăm că mutaţia LLY22G e
M232, căruia îi aparțin 60% din bărbații Țării; rădăcinile au echivalentă cu mutaţia 231 (o recurenţă, conform teoriei
fost printre cei care au trăit în apropierea Munților Ural în conversiei genetice)”. De altfel, din 20 XI 2014 “Societatea
urmă cu 10-6 milenii”. Având mutația respectivă (“N- Internațională de Genealogie Genetică” a renunțat la uzul
M232”), bărbații Gherga din România sunt clar parte a acelui nomenclaturii LLY22G, înlocuind-o cu codarea
profil; în urmă cu 10 milenii, când intensificarea radiației CTS11499/L735/M2291; cel mai recent bărbat Gherga a
solare a determinat sfârșitul ultimei glaciațiuni în emisfera apărut la momentul disocierii 231/232, în nodul Pamirian.
Nordică dar și începerea aridizării stepei zisă “Șamo”
brăzdată de Râuri cu lunci puternic împădurite ce a devenit
Gobi - cel mai mare deșert din lume după Sahara - prin
încetarea aportului umed Sudic (dinspre Oceanul Indian, ce s-
a calmat și nu a mai trecut de Himalaia / barajul format de cei
mai înalți Munți de pe glob), a fost contextul ce a dus la
părăsirea zonei respective de către străvechii Gherga, după
cum a studiat în 2014 grupul bărbătesc “N” și cercetătorul
Igor Rojanski / Rozhansky de la “Academia de genealogie Prezențe Gherga după ultima mutație genetică bărbătească
83
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

În 2017, o echipă interdisciplinară de la “Institutul Marile mutaţii genetice Gherga, în ordinea lor din
Max Planck” din Germania, printre care arheologul Patrick preistorie, au fost numerotate convenţional, 168 (de la
Roberts, Chris Hunt de la Universitatea din Liverpool / rădăcină la grupul “F” - prezent azi mai ales în Caucaz /
Anglia, Damian Evans de la “Școala Franceză a Orientului Georgia, Armenia şi Asia Centrală / Iran, Uzbeki-stan şi
Îndepărtat” / Extremului Orient din Paris, ș.a., au afirmat că Kazah-stan), 89 (de la grupul “F” la grupul “K” - prezent azi
“încă din urmă cu 45 de milenii în SE Asiei oamenii au mai ales în Orient / Indonezia şi China) şi 9 (de la grupul “K”
început să ardă pădurile tropicale pentru a-și stabili așezările la grupa “NO”), în Europa apărând prin mutaţia 231 sub
sezoniere, în acele poiene cultivând unele plante, crescând codul LLY22G din grupul “N” - cu violet pe harta inclusă:
găini, etc. (limita dintre viața nomadă și cea sedentară pe
atunci și pe acolo fiind flexibilă); în urmă cu 20 milenii de
exemplu în ecuatoriala Mlaștină Kuk din Melanezia erau
exploatări bananiere: la tropicul Asiatic oamenii practicau
agricol monocultura, pastoralismul dar și urbanismul din
timpuri străvechi - ale ultimei glaciațiuni din paleolitic - ceea
ce în final a însemnat evitarea destinului Neandertal de către
Homo Sapiens”.

Cu violet răspândirea genelor Gherga

Grupurile “N” şi “O” sunt înfrăţite (“O” fiind


răspândit în Orientul Îndepărtat / Extremul Orient în urma
mutaţiei 175, “N” fiind şi la Est de Munţii Altai). Proiectul
Genografic a descris pe scurt istoria genetică Gherga astfel:
“Grupul ancestral NO e foarte rar în populaţia actuală; se
găseşte mai ales în N Chinei. Marcajul Siberian 231 a apărut
în ultimele 10 milenii. În prezent, sunt zeci de milioane de
Homo Sapiens - unii vânători, pescari, alţii agricultori, etc. -
care vorbesc îndeosebi limbi Urale. Unul dintre bărbaţii unui
grup al clanului care a călătorit spre Nord prin nodul
Pamirului a lansat marcajul 231 ce defineşte ascendenţa
haplogrupului ‘N’. Probabil că în ultimii 10 mii de ani s-a
născut în Siberia. În prezent, se poate urmări eficient migraţia
descendenţilor săi în ultimele milenii ca oameni vorbind
limbi Urale. Acest neam s-a dispersat de-a lungul generaţiilor
iar acum se găseşte mai ales în Sudul Scandinav, precum şi în
Nord-Estul EurAsiatic. Culturile vorbitorilor de limbi Urale
sunt extrem de diverse. Cei mai mulţi vorbitori de limbi Urale
din Nordul Europei au fost agricultori. Maghiarii, în istoria
lor timpurie, au fost nomazi călăreţi ai stepei. Mulţi Ruşi din
extremul Nordic sunt, de asemenea, membri ai haplogrupului
‘N’. Saami - poporul indigen din N Rusiei, Finlandei, Suediei
şi Norvegiei - se sprijină în mod tradiţional pe vânătoare şi
pescuit, circulaţia lor fiind dictată de efectivele de reni. În
prezent, s-ar putea să fi rămas maxim 85 mii de Saami. Micile
comunităţi indigene, ca ale lor, au fost forţate, prin reducerea
habitatului (ca de exemplu datorită mineritului, silviculturii,
etc.) şi de căutarea slujbelor, să se alăture masei lumii
globalizate de azi. Proiecte precum Proiectul Genografic
poate ar fi ultima şansă de a captura date ce să dezvăluie o
parte din primele noastre modele de migraţie. Aici traseul
dvs. genetic - aşa cum îl ştim acum - se încheie; cu toate
acestea, asiguraţi-vă că veţi reveni: pe măsură ce date
suplimentare sunt colectate şi analizate, se vor afla mai multe
despre locul dvs. în istoria bărbaţilor şi femeilor care au
Cu albastru: genele Gherga azi

84
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

populat la început Pământul. Vom actualiza aceste poveşti de- 13 milenii - făcând parte Gherga); ulterior (începând din urmă
a lungul vieţii proiectului”. cu 10 milenii, prin mutaţia LLY22G petrecută în coridorul
Altai-Pamir), N1*-LLY22G s-a desprins genetic ca tipic
Gherga şi curând a ajuns în E Europei. În 2007, Universitatea
Chineză Shanghai a redefinit grupul “N” considerând mutaţia
231 valabilă până la N* iar LLY22G ca ducând la împărţirea
în N1*-LLY22G, N1a-M128, N1b-P43 şi N1c-Tat, Gherga
aparţinând ramurii N1*-LLY22G. Este de observat că mutaţia
genetică a afectat un singur bărbat Gherga - fraţii săi Gherga
nefiind afectaţi la fel - ceea ce în timp a dus la ramurile
genetice respective de tip “N”, prin multiplicarea transmisă
de urmaşii Gherga.

Grupul genetic uman “N” are ramurile N*, N1, N2 şi


N3) iar Gherga e N1* / coloana din stânga a imaginii În 2017, geneticienii Americani Rajiv McCoy, Jon
următoare indică mileniile, conform “Jurnalului European de Wakefield și Joshua Akey au evidențiat că oamenii cu o
genetică umană”: moștenire mai importantă de ADN Neandertal sunt mai
sensibili la schizofrenie și mai înalți decât ceilalți; în studiul
lor - printre altele - au prezentat: “Moștenirile timpurilor
străvechi se regăsesc în expresia genetică a oamenilor actuali.
Secvențele Neandertale nu sunt discrete, ci au impact
măsurabil, de exemplu influențând înălțimile oamenilor dar și
riscul la schizofrenie”. La Gherga s-a înregistrat asemenea
tipologie, deopotrivă mulți bărbați Gherga fiind mai înalți
decât media iar în legătură cu sensibilitatea schizoidă, e de
știut că unele mătuși pe linia paternă a autorului Gherga - în
Epoca Modernă - au fost schizofrenice. Ereditatea, mediul din
fragedă copilărie, factorii neurobiologici, procesele
psihologice și sociale apar drept factori importanți care
contribuie la apariția tulburării schizofrenice iar unele droguri
par a înrăutăți simptomele. Schizofrenia este o psihoză
caracterizată prin deteriorarea gândirii, cu răspunsuri
Linia genetică Gherga emoționale inadecvate (tulburarea se manifestă prin
halucinații auditive, deliruri paranoide sau bizare ori prin
Paragrupul * este totdeauna distinct în grupul vorbire dezorganizată, însoțită de disfuncție socială /
genetic - pentru grupul “N” fiind rar - iar mutaţia respectivă i- ocupațională semnificativă); e cauză majoră de handicap (în
a întărit masa musculară dar l-a făcut sensibil la schizofrenie lume însă demența fiind mai răspândită, apoi este psihoza
(există opinii că grupa “NO” a premers grupurile “N” şi “O” activă, respectiv schizofrenia). Printre simptomele de prim
prin mutaţia 214 din răsăritul Lacului Aral în urmă cu 35 de rang identificate sunt incluse delirul de a fi sub controlul unei
milenii iar prin mutaţia 231 în urmă cu 21 de milenii, forțe externe, credința că gândurile proprii sunt difuzate altor
petrecută în S Asiei, s-a desprins grupul genetic “N”, din a oameni, auzirea de voci halucinatorii care ar comanda
cărui subgrupă N* - individualizată în S Siberiei în urmă cu gândurile / acțiunile, etc. Plecând de la premiza existenței
85
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

unei baze ereditare, o întrebare este de ce s-au perpetuat însă mai bun ori nu în comparație cu celălalt, fiecare sistem
genele care măresc probabilitatea de a avea o psihoză, imunitar având avantajele și dezavantajele sale).
presupunând că acest lucru ar fi o proastă adaptare din punct
de vedere evolutiv. O teorie pleacă de la ideea de gene legate
de evoluția limbii și a naturii umane. O pistă de răspuns poate
fi aceea legată de observația corelației între creativitate,
genialitate și un coeficient înalt de inteligență pe de-o parte și
schizofrenie pe de cealaltă: studiile - ca ale lui Melanie
Molan, Brad Folley, Sohee Park în 2005, Dr. Richard Emes
în 2012, ș.a. - au arătat că indivizii cu comportament și limbaj
bizar (personalități de tip schizotipic, gen Van Gogh sau
Albert Einstein) sunt mai creativi decât indivizii normali; de
exemplu, matematicianul John Nash = “o minte sclipitoare”,
premiat cu Nobel pentru economie în 1994, suferea de
schizofrenie. Conform Dr. Stanley Zammit, Theresa More,
Thomas Barnes, Peter Jones, Margaret Burke, ș.a. în 2007,
consumul de cânepă Indiană = canabis / marihuana s-a corelat
cu creșterea riscului de psihoză / schizofrenie. În 2010,
Suedezii Andreas Calborg, Kajsa Winnerback, Erik Jonsson,
ș.a. au observat că la schizofrenici există un procent mărit de Grupa genetică Gherga
sinucigași, printre factorii de risc fiind sexul masculin,
depresia și coeficientul de inteligență înalt (traiul obișnuit în Polimorfismul LLY22G este localizat pe banda
fum, respectiv fumatul, s-a mai dovedit puternic corelat); genetică la poziţia Yq11.223 de pe cromozom.
schizofrenia a fost uneori asociată cu o rată ridicată de acțiuni
violente, deși ele s-au datorat în mod primar folosirii
drogurilor (după cum au studiat Seena Fazel, Gautam Gulati,
Matthew Large, ș.a., în 2009).

Cercetători ca Ulysses Torres, Stefan Borgwardt, ș.a.


în 2013 au evidențiat că schizofrenicii au ventriculele laterale
ale creierului mărite (e de observat că Neandertalii aveau
emisferele creierului mai mari decât Homo Sapiens iar la
Neandertali nu exista creierul “mare” și creierul “mic” ca la
Homo Sapiens, împărțirea Neandertală fiind simetrică).
Academicianul Dilip Jeste - președintele Asociației
Psihiatrilor Americani - Dr. Oury Monchi din Canada, Dr.
Gene Cohen 1944-2009 din SUA, ș.a. au observat că la
oamenii Homo Sapiens în etate creierele nu mai sunt rapide
dar la cei sănătoși ajung mai elastice prin acumularea de
mielină, ceea ce ajută concluzionarea / înțelepciunea (e
redusă impulsivitatea și e accelerată transmiterea neuronală,
mărindu-se raționalitatea): la cei în vârstă, câteodată
emisferele cerebrale ajung să lucreze concomitent, astfel fiind
favorizată creșterea intuiției. În 2016, Quintana Murci de la
“Institutul Pasteur” din Paris / Franța împreună cu Dr. Luis
Barreiro de la Universitatea din Monreal / Canada au
demonstrat că străvechii Europeni / Neandertali și Africani /
Homo Sapiens aveau sisteme imunitare diferite (nici unul
Localizarea polimorfismului Gherga pe cromozom

86
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Încă dinainte de fenomenele Hoba-Toba (din urmă 42%, Letonia 38%, Estonia 34%, Rusia 23%, Suedia 9%,
cu 74 de milenii), oamenii nu s-au schimbat esenţial, ci doar Bosnia 6%, Bielorusia 5%, Ucraina 5%, etc. Iată evoluţia
parţial, prin câteva mutaţii: practic, azi oamenii sunt grupării genetice N, de la mutaţia majoră precedentă (cu anii
aproximativ aceiaşi din Epoca Pietrei; totuşi, e de observat că înainte de prezent, în rest fiind vizibile - în paralel - grupurile
frecvenţa mutaţiilor genetice la oameni a fost mai deasă genetice majoritare în Europa):
temporal decât la alte vieţuitoare, fiind în legătură mai ales cu
mărimea oaselor şi a dinţilor, sistemele imunitar şi digestiv,
capacităţile spermei şi creierului, etc. Analizele Gherga au
fost efectuate prin procedura standard pe prima duzină de
segmente ADN din harta genetică: 19 (cunoscut ca 394) / 14,
385a / 11, 385b / 13, 388 / 12, 389-1 / 13, 389-2 / 16, 390 /
23, 391 / 11, 392 / 14, 393 (cunoscut ca 395) / 14, 426 / 11 şi
439 (cunoscut ca Y-GATA-A4) / 10, în secvenţele repetate de
atâtea ori cât indică numerele respective după “/”; astfel, câte
14 secvenţe 394 şi 395 sunt repetate la genele SRY (a
determinării sexuale), RPS4Y şi ZFY (a deprinderilor
gospodăreşti), PCDHY (a dezvoltării creierului) şi AMELY
(a dinţilor), restul secvenţelor repetându-se în numerele
respective lor la gena deprinderilor casnice SMCY şi la
genele fertilităţii AzF şi AzFa. Numărul repetării secvenţelor
genetice ajută la identificarea prin comparaţia cu altele a
generaţiilor / respectiv anilor din urmă când au avut acelaşi
strămoş, în plus numele jucând un rol crucial la potrivire.
Conform Dr. Bruce Walsh, genetician American, dacă toată
duzina de secvenţe se repetă identic la 2 persoane, atunci
acelaşi strămoş poate fi până în urmă cu 29 de generaţii, dacă
11 secvenţe corespund atunci strămoşul comun poate fi până
în urmă cu 47 de generaţii iar dacă se potrivesc 10 secvenţe,
atunci strămoşul comun poate a fost cu mai mult de o sută de
generaţii în urmă (de altfel, cu cât incursiunea în trecut e mai
îndepărtată, cu atât oamenii sunt mai înrudiţi). Secvenţele
genetice obligatorii pentru înrudire - care trebuie să
corespundă exact - sunt 385, 389 şi 439; un alt indicator
caracteristic e 390 - cu valoarea de 23 - prezent la Gherga pe
linie masculină, ce se găseşte în Scandinavia dar nu şi în Ural,
identic de exemplu cu cel al lui Rurik, primul rege al Ruşilor
(aspectul mai Mongoloid al Yakuţilor / “Ya-Kuților” - grupul
genetic patern cu cea mai mare concentraţie Gherga - şi
aspectul mai Caucazian al Saami, ambele populaţii fiind
Nordice în EurAsia, cu exact acelaşi profil genetic masculin,
se datorează mamelor Asiatice la Yakuţi / “Ya-Kuți” şi
mamelor Europene la Saami).

În actuala Europă, procentele genetice “N” cele mai


semnificative - conform şi altor studii, măsurătorile fiind pe
Țări, nu pe naţiuni - sunt în Suomi = Finlanda 60%, Lituania
87
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

În EurAsia este un amestec serios de populaţii, în


care neamul Gherga e integrat deosebit acum în spaţiul
European; prezenţa EurAsiatică Gherga în spaţiul Românesc
nu este singulară: similar, în România / Europa au ajuns din
Asia minorităţile considerate în prezent “tradiţionale” - adică
stabilite de un oarecare timp - ca Evreii, Maghiarii / Ungurii,
Romii / Ţiganii, Tătarii, Turcii, ş.a. Pe parcursul sutelor de
generaţii umane de la Potopul Pontic încoace, în decursul
mileniilor / miilor de ani, au fost deplasări pe mii de km ale
unor populaţii, dintre cele mai recente fiind de menţionat
migraţiile Medievale ale Asiaticilor printre Europeni ori
colonizările peste Oceanul Atlantic din Lumea Veche în
Lumea Nouă; în urmă cu 2 generaţii, un exemplu al secolului
XX a fost Vasile Guţu (16 III 1909 - 7 IV 1973), bunicul
matern al autorului, fiul lui Ioana şi Ioan Guţu, născut în
Sălcuţa 46,34 lat. N, 29,15 long. E, comuna Căuşeni, judeţul
Tighina / Imperiul Ţarist - acum comuna Sălcuţa din raionul
Căuşeni / republica Moldova - care s-a mutat din Basarabia în Ultima mutaţie genetică Gherga
Banat: o mie de km la apus.
Despre Gergesaeus ca părintele Sarmat / aşa după
cum a fost notat şi de “Cronica Pascală” bizantină,
academicianul Maghiar Horvath Istvan 1784-1846 împreună
cu istoricul Mailath Johann 1786-1855 au scris: “Numele
Gergesaeus - foarte important pentru Maghiari - s-a regăsit
Sirian şi Scit; Gergesaeus şi Georgius sunt sinonime.
Parcurgând vechile documente Maghiare se poate observa că
pe vremuri se utiliza forma de nume Gergh / Gerg; rădăcina
Gerg a fost la baza apariţiei Georgius din Gergesaeus,
Girtgaschim din Gergithae, etc. Între Egipt şi Eufrat, cândva
trăiau Gergesaeos / Gergetae. Moise ştia de existenţa naţiunii
Gergesaeum, ca mai puternică decât a lui. Maghiarii i-au avut
ca strămoşi pe Gergesaeus, aşa cum Hunii i-au avut ca
strămoşi pe Canaanei: o denonimare similară cu cea Bulgară
în Ragusa / Raguza; aşa cum Pelasgii au fost în EurAsia şi
Filistinii / Palestinienii din Asia au ajuns în Europa. Cine însă
erau Pelasgii Ioniani? Eleni sigur nu erau. Dar atunci cine
erau? Cei din Georgia au trecut şi prin Bazinul Niprului în
Bazinul Dunării, ca să trăiască în Carpaţi / Valahia. Din
timpul lui Homer se ştia de agricultorii Geurga, capi
Distribuția genetică masculină actuală întreţinători de familii, conducătorii comerţului cu grâne;
numele s-a consolidat ca Georgius, derivat din Chorasmul
Migraţiile oamenilor n-au caracterizat doar trecutul, Georgu. În Caucaz - aşa cum a scris şi Pliniu cel Bătrân în
ci continuă şi în prezent / ca proporţii, la scară similară. Aşa ‘Istoria naturii’ 6:12 - Georgi şi Amazoanele convieţuiau,
după cum au putut unii chiar din mare vechime să se mute la formând acelaşi neam; el a mai indicat (6:13) că Gherganii /
mari distanţe - Gherganii nefăcând excepţie - procesul Georgu şi Amazoanele trăiau pe o arie mai extinsă decât cea
continuă şi azi; e de ştiut că Românescul “tata mare” (de costală Sarmată. Oare naţiunea Maghiară mai reţine
origine Tracă) are echivalentul Sanscrit “tata-maha” pentru rădăcinile Chorasme şi Caucaziene Georgiare? Sciţii regali se
“bunic”. Gherga a fost marcat istoric (în timp) şi geografic numeau Jurianum, ceea ce era în legătură cu Magyaria şi
(pe hartă), inclusiv genetic, ca de pildă tronsonul Asiatico- Georgia. Cronicarul Simon de Keza a scris ceva în acest sens:
European de la ultima mutaţie, după cum relevă ruta paternă Panonia era secundară, pământul matern a fost Chorasmia -
Gherga după Potopul Pontic - dintre prima Civilizaţie din zona din care se trăgea neamul lui Attila - iar marea armată a
lume şi prima Civilizaţie din Europa - documentată de lui Attila era majoritar formată din ţărani / agricultori. Apoi
Proiectul Genografic şi de alte structuri preocupate despre Gepizii au fost numiţi de către bizantini ca oamenii
ceea ce a fost. Datorită ultimei mutaţii genetice Gherga - pământului (Ge / Gi = Pământ): adică experimentaţi, educaţi,
petrecută când calota glaciară Nordică s-a topit şi de aceea înţelepţi. Toţi oamenii de pe timpuri - din Armenia până la
apoi Lacul Pontic / Sarmat s-a transformat în Marea Neagră, vechii Greci - aveau legături cu pământul, aşadar de ce nu şi
din cauza aportului de apă - a fost prima deplasare majoră Ungurii cu agricultura? În Cronica lui Carol Robert al
Gherga, de la răsărit la apus, din Altai în Banat / via Caucaz Ungariei din 1323 e scris că Georgius era fiu Maghiar: un
(simplificată matematic, a fost ca deplasarea de la punctul nume mai vechi decât Hungar. Slavii au preluat ca Jury ceea
“A” la punctul “B”, prin punctul “C”). ce Ungurii au drept George, ca de exemplu Gyurka la Ruşi”.
Prin Scit / Scut în mileniul I î.C. se înţelegea nomadul din
zona Bazinului Oxos / Amu Darya şi a Mării Caspice, locaţie
numită Iranian Ghergania iar Grec Hyrcania, acolo fiind

88
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

ulterioara Chorasmia (denumire Iraniană compusă din “Khar” Raportul Proiectului Genografic din 2016 a explicat
pentru zona Deltei Oksos / Oxos şi “zam” pentru ţinut): câte ceva din ultimele cercetări genetice, pentru profilul
“izvor” Asiatic de migraţii şi Imperii, de pildă împăratul masculin Gherga: “Strămoşul patern al tuturor oamenilor
Attila al Hunilor - cu familia provenită din areal - având Homo Sapiens a fost un African născut în urmă cu 140 de
descendenţi dovediţi patern ca făcând parte din grupa milenii; el n-a fost primul bărbat, nici singurul om care a trăit
genetică “N”, ca a lui Gherga; Raguza / Ragusa - dominată atunci. El a fost singurul bărbat a cărui paternitate se
Medieval de nobila Casă Georgi, la acel timp fiind cea mai regăseşte azi genetic. Toţi bărbaţii din lumea actuală îşi au
importantă localitate Dalmată / pe coasta Mării Adriatice - ascendenţa într-unul din urmaşii săi. De exemplu, segmentul
reflectă prin denumirea sa Ra-Gu-Za / Ra-Gu-sa sfinţenia genetic A - cel mai vechi - este numai în Africa. În urmă cu
soarelui Ra şi a pământului Ga. Situația grupului genetic de peste 100 de milenii, strămoșul era caracterizat de mutația
care aparține Gherga printre actualii bărbați Români este convențional notată P305. În urmă cu circa 80 de milenii, s-
redată cu violet: au desprins multe ramuri - începând cu B - având inclusiv
mutaţia convenţional numerotată M42, a vânătorilor-
culegătorilor care au început să părăsească Africa, cu
destinaţia Orientul Mijlociu (acum 74 de milenii). Printre
primii care au ieşit din Africa au fost cei care în urmă cu circa
70 de milenii au avut mutaţia genetică numerotată
convenţional M168 - probabil survenită în Marele Rift dar în
afara Africii, pe coasta Arabă a Mării Roșii - iar în urmă cu
circa 65 de milenii aceia s-au regăsit în S Peninsulei Arabe
(unii din ei au migrat de-a lungul coastelor Sudice ale Asiei şi
acum 50 de milenii au ajuns până în Australia, fiind strămoşii
aborigenilor de acolo). În urmă cu circa 55 de milenii, în
Orientul Mijlociu a survenit mutaţia numerotată convenţional
M89; datorită aridităţii ce însoţea glaciaţiunea din emisfera
Nordică, întoarcerea în Africa nu era o opţiune: ei s-au mutat
Bărbații Români actuali
în stepele din Asia Centrală iar un mic grup - via Anatolia - a
pătruns în Europa, prin Balcani (acei nomazi căutau o climă
Iată răspândirea procentuală aproximativă din
mai bună şi atunci a intervenit o mare schimbare în
prezent în Europa a grupului genetic patern ca al lui Gherga:
capacităţile intelectuale, îmbunătăţindu-se uneltele şi armele,
abilităţile de planificare şi cooperare reciprocă, migrările
rapide după noi resurse determinându-i să înceapă înlocuirea
Neandertalilor). Acum 50 de milenii, printre cei din Peninsula
Arabă care nu s-au dus în Nord spre Bazinele Caspic și Pontic
a intervenit mutația notată M578. După circa 5 milenii, între
cei rămaşi în Orientul Mijlociu a survenit mutaţia genetică
numerotată convenţional P128, ai cărei bărbaţi au luat-o spre
Nord (majoritatea Europenilor provin din acel grup). Printre
cei care au luat-o spre răsărit, ajunși la Nord de Peninsula
Indiei, acum 42 de milenii a apărut mutația notată
convențional M526. În urmă cu circa 35 de milenii, în Asia
Centrală a survenit mutaţia genetică numerotată convenţional
M214, dintre care mulţi au ajuns în Siberia şi Scandinavia. În
În 22 XI 2013, geneticienii Vincent Tilroe din fine, mutaţia genetică notată convenţional M231 a survenit în
Canada, Christian Rottensteiner din Italia, Andrew Grierson urmă cu circa 20 de milenii în Sudul Siberiei, poate - cel mai
din Marea Britanie şi Gregory Magoon, Raymond Banks, târziu - la începutul mileniului XIII î.C., bărbaţii săi luând-o
Bonnie Schrack din SUA - luând în considerare mii de spre Vest (de exemplu, a fost identificată la 11% din
analize - au propus o schimbare revoluţionară a clasificării Mongoli): în Europa, aceia azi sunt urmaşii vorbitorilor de
generale genetice paterne în arborele universal, sub forma limbi Altaice (ca de pildă 23% din Tătari sau 28% din
revizurii radicale, datorită identificării factorului “X” ca sursa Ciuvaşi) și de limbi Uralice (ca de pildă 46% din Saami ori
grupării N* a lui Gherga; denumirea sub forma “X” - aşa cum 63% din Finici), între Eschi-moşi ei fiind 55%”. Actualul tip
au afirmat cercetătorii respectivi - e până la încadrarea precisă patern Gherga a apărut la începutul mileniului VIII î.C. în
de către comunitatea ştiinţifică internaţională a descoperirii în nodul Pamirului iar pentru potrivirea sa în tabloul genetic
arborele genetic uman (problema este deosebită / specială, general uman încadrarea încă e studiată pentru desluşirea cât
deschisă pentru explorările genetice viitoare): mai exactă de către savanţii Moderni, cercetările ştiinţifice
fiind acum în plină desfăşurare.

89
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

În sânge, pe lângă globulele roșii și albe, există


somatidele / somatoidele: micro-organisme poliformice, mai
mici decât globulele, care reacționează la boli, fiind ca niște
“artefacte” existând parcă accidental în trup; cu pH-ul ușor
alcalin, sângele a fost mereu considerat important ca
asigurând viaţa iar în vechime - pentru comuniunea cu divinul
- s-au practicat felurite sacrificii sângeroase. Relativ recent,
analizele genetice au confirmat atât unele Tradiţii şi mituri
multi-milenare, cât şi unele probe istorice, respectiv dovezi
arheologice; variaţia genetică de pildă măsurată de Cavalli
Sforza pentru Academia Americană de Ştiinţe în 1997 faţă de
Schema genetică paternă (2014) spaţiul Antic Grec al mileniului I î.C. - în care Gherga a
existat, cu Templu personal vizibil şi acum în V Turciei -
“Atlasul Genetic” a identificat grupul bărbaților indică pe prima dintre cele 7 trepte de evaluare similaritatea
genetic Gherga ca fiind cel mai dinamic printre populațiile Nordului extrem European cu spațiul Românesc dar și cu
Nordului globului: Anatolia, Canaan, etc. (vecinii din imediata apropiere de
Anticul spaţiu Grec):

Explicațiile - cu ilustrarea relevantă din prezent - au


fost redate de către “Atlasul Genetic” în 2017 astfel:

Variaţia genetică faţă de Grecia Antică

Se ştie că regenerarea trupului uman - de la care


Gherga nu face excepţie - este prin reînoirea integrală a
celulelor în cicluri de aproximativ 7 ani, organismul
“acordându-se” cu toate cele 3 bioritmuri (fizic, emoţional,
intelectual), corespunzând celor 3 dimensiuni ale corpului
(anume trupului, sufletului și spiritului), o dată la circa 248
zile, interval care a fost numit an “biologic”, deci deosebit de
Răspândirea bărbaților genetic Gherga în 2017 anul “calendaristic” al celor 365 zile / bisectul având 366 zile.

Sângele Gherga

Răspândirea actuală în Europa a grupului genetic “N”

Sângele dintotdeauna a fost considerat drept


vehiculul informaţiei (transmisă prin fluidul vital). Grupele
Templul Anatolian Gherga sanguine - la fel ca şi culorile pielii, ochilor, părului, etc. - n-
90
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

au mare importanţă în moștenirea umană, căci determinarea Slovacia - se poate observa, dintre cele 4 Peninsule mari ale
este binară (dată doar de părinţi), astfel încât în timp Nordului Mediteranei, adică Anatolică, Balcanică, Apenină /
Gherganii au putut avea oricare sânge: cel mai vechi O I (al Italică şi Iberică, înregistrarea mai redusă a iradierii solare în
vânătorilor), Antic A II (de la agricultori), cel apărut la Peninsula Balcanică (în N căreia e spaţiul Român / fostul
Barbari B III sau combinaţia Medievală AB IV; acestea sunt Rai), energia solară mai redusă ajunsă la nivelul solului
de altfel în ordine nu numai cronologică, ci şi procentele de datorându-se cerului acoperit timp mai îndelungat, favorizând
răspândire ale lor pe glob în prezent, denumirile fiind preluate astfel acolo puţin mai mult, prin comparaţie,
de la Cehul Jan Jansky prin cifre Romane (1907) şi de la conservatorismul Nordic / spre deosebire de restul Sudic
Austriacul Karl Landsteiner (1930) prin litere Latine. European:

Iradierea solară

Variaţiile semnificative între populaţii rezultă din


adaptarea la climă. La fel în timp s-a păstrat în Europa
proporţia craniilor, în răsărit fiind în general mai mari decât
în apus (“S” = Epoca Pietrei, “J” = Epoca Fierului, “N” =
prezent):
Culorile pieilor oamenilor

Spre exemplu, harta din 1940 a culorii pielii


oamenilor arăta ca şi cea anterioară ei cu milenii, aşezarea
oamenilor devenind destul de stabilă după Potop; pierderea
culorii pielii nu este specifică unei populaţii anume, ci variază
cu latitudinea: pielea cea mai închisă la culoare se găseşte în
apropierea ecuatorului iar cea mai deschisă la culoare în
apropierea polilor (cazul Scandinavilor în N Europei şi al
Boşimanilor în S Africii), caracteristicile evoluând în
corelaţie direct cu intensitatea luminii solare / e de ştiut că în
proto Indo-Europeană “polul” era “gherdh”, lingviştii
susţinând că de pildă Germanicul Gerda / Gherda îşi are astfel
etimologia. Pe harta următoare - realizată de un satelit - se
poate vedea intensitatea radiaţiei ultraviolete:

Radiaţia ultravioletă
Mărimile craniilor Europenilor
Melanina - pigmentul pielii - este un ecran natural şi
Este de ştiut că în timp creierul uman şi-a micşorat
prezenţa sa în pielea închisă la culoare serveşte drept
dimensiunile, de la Neandertal la Homo Sapiens (deoarece
protecţie împotriva razelor ultraviolete, ce provoacă arsuri ori
schimbările comportamentului conduc la adaptări fizice şi
cancere ale pielii (în Macedo-Română / Aromână, “cancer” =
mentale, nu invers); reacţia la stresul supravieţuirii a fost
“cărkin”). La nivelul anului 2014 - după cum au coordonat
motorul cel mai puternic al dezvoltării mentale, conducând la
studiul geografii Marcel Şuri şi Tomaş Cebecauer din
91
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

moduri de gândire şi de existenţă inovatoare, cumulative


(accelerate brusc în ultimele 10 milenii).

Culorile părului Europenilor (blond și roșcat)

Spre deosebire de acestea, hărţile Europene recente -


la început de mileniu III - a culorii părului, respectiv a culorii
ochilor (următoarele), reflectă doar tipul majoritar / şi sunt
Înălțimile medii ale bărbaților și femeilor foarte diferite faţă de cele din trecutul îndepărtat; e de ştiut că
din cele mai vechi timpuri, în multe culturi, oamenii purtau
Media staturii Europenilor (bărbați și femei) variază părul foarte lung - tăierea fiind considerată de rău augur -
însă mult - acum fiind, ca densitate proporțională față de femeile având părul câteodată până la călcâie iar bărbaţii
populațiile înconjurătoare, de la cea mai scundă printre bărbi lungi până la brâu (de exemplu, la începutul mileniului I
Laponi / Nordul continentului până la cea mai înaltă printre î.C., Grecul Hesiod în “Catalogul Femeilor” - papirusul 98
Balcanici / Sudul continentului, în centrul Alpilor Dinarici - păstrat în “Muzeul din Berlin” / Germania - făcea referire la
înălţimea în general fiind influenţată de adaptabilitatea la “părul bogat al lui Gorga” / desigur Gherga, căci ei erau din
mediu, incluzând temperatura medie, puterea gravitaţională a acelaşi oraş V Anatolian Cume, populat de Gherghini,
zonei de trai, hrana şi alte condiţii: doar în câteva generaţii probabil și din același neam). În vechime se considera că
persoanele din regiunile mai calde devin mai înalte, cu braţele podoaba capilară reflecta omul, pletele fiind unite de om prin
şi picioarele mai lungi, pentru a li se permite pierderea mai legături de simpatie (derivând astfel cultul moaştelor,
rapidă a căldurii (cele din regiunile reci devin mai scunde, începând cu şuviţele de păr); tăierea părului era ca o
având braţele şi picioarele mai scurte, pentru a-şi putea păstra capitulare, însemnând renunţarea la propria personalitate:
mai bine căldura trupului); în SE European, statura înaltă femeile îşi ascundeau părul ca să nu fie ispititoare datorită
Ghergană a corespuns acelui model, fiind a celor ajunşi în puterii de seducere - ori “vrăjire” - ce putea fi emanată, până
zonă din răcoarea ultimei glaciaţiuni, prin coborârea din în prezent rămânând Tradiţiile Evreicelor, creştinelor,
Munţii nodului Pamirului ori ajunşi dinspre Nordul EurAsiei musulmanelor, ş.a. de a-şi acoperi părul, îndeosebi la
ori din Siberia (pe glob, cele mai înalte persoane sunt la serviciile religioase (în plus, fundamentalistele oricăreia
izvoarele Nilului - mai ales în Burundi - iar ca medie dintre confesiuni făcând-o şi oriunde în public).
planetară, în 2016 cel mai mult au Europenii).

92
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Gherga tată Gherga fiu

În 2008, Dr. Hans Eiberg de la Universitatea din


Copenhaga - capitala Danemarcei - a coordonat colectivul de
geneticieni care au stabilit că ochii albaştri au apărut la Marea
Neagră în urmă cu 7 milenii, din cauza afectării genei OCA2
programată pentru producerea melaninei / responsabilă de
culoarea pielii, părului şi ochilor oamenilor iar în 2014,
geneticieni Catalani și Americani - printre care Inigo Olalde,
Michael DeGiorgio de la Universitatea Californiei, ș.a. - au
relevat că ochii albaștri au apărut înaintea pielii albe. Hărţile
înfăţişând culorile părului şi ochilor oamenilor corespund
geografic prin distribuţie cu actuala răspândire genetică
Gherga, fiind evidentă accentuarea multidimensional
Culorile ochilor Europenilor (albaștri și verzi) consolidată şi de repartiţia lingvistică (cu albastru sunt
limbile Indo-Europene, cu galben sunt limbile Uralice /
Ochii Mongoloizi sunt utili în zonele reci: adaptarea Finico-Ugrice iar cu gri sunt limbile Altaice):
la condiţiile de vânt îngheţat, împotriva viscolului, etc. este
cu un pliu suplimentar al pielii - având rol protector -
deasupra pleoapelor. Majoritatea Caucazienilor au la naştere
ochi albaştri datorită cantităţii scăzute de melanină, pigment a
cărui concentraţie la nivelul irisului creşte după primii ani de
viaţă (ochii verzi se întâlnesc mai des în Afgani-stan, Irak,
Ungaria şi Islanda: populații dispersate în EurAsia); toţi
bebeluşii se nasc cu ochi albaştri iar la câteva ore după
naştere, culoarea se poate schimba. Metamorfozele
înfăţişărilor se petrec în cursul vieţii fiecărei persoane, uneori
în cote puternice; ca exemple, iată şi transformări ale
Bănăţenilor Gherga - tată şi fiu - de la copii blonzi la maturi
şateni (de-a lungul vieţii, ochii nu-şi mai schimbă culoarea /
putându-se observa tatăl cu ochi căprui şi fiul cu ochi
albaştri):

Răspândirea actuală în Europa a familiilor lingvistice

În Europa, Finico-Ugrii există la întâlnirile celor 3


mari familii Europene, anume ale Românicilor, Germanicilor
93
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

și Slavilor; de exemplu, în Panonia / Pa-nonia Maghiarii


(parte a ramurii Finico-Ugre) sunt vecini cu Românii -
Românicii cei mai răsăriteni - printre care există Gherga; e de
ştiut că termenul de Ugric provine din Yugra (regiune Urală
dominată de bărbaţi genetic ca Gherga, vorbitori de Grai
apropiat celui al Ungurilor). În general, actualii Scandinavi
sunt urmaşii direcţi ai primilor Europeni, amestecaţi cu cei
mai recenţi Europeni; în 1988, Americanul Robert Sokal de la
Universitatea de Stat din New York a indicat într-un model
tridimensional proximităţile dintre principalele familii
lingvistice Europene pe axe reprezentând răspândirea,
respectiv (pe înălţime) mărimea asemănării lor:

Motive populare

În urmă cu 10 milenii, strămoşii actualilor blonzi cu


ochi albaştri din jurul Mării Baltice au fost albii Caucazieni
dintre Mările Caspică şi Neagră: încet-încet, de-a lungul
mileniilor, “centrul lor de greutate” s-a tot deplasat în Europa
dinspre SE spre NV (ei fiind reţinuţi de restul omenirii ca
“Hiperborei” = “extrem Nordici”, poziţia lor în mod constant
fiind la marginea de miazănoapte a Civilizaţiei),
caracteristicile albilor Caucazieni din timpul glaciaţiunii în
general transmiţându-se actualilor albi Baltici. Capacitatea de
a consuma produse lactate este cea mai ridicată acum în
acealaşi areal din NV Europei, după cum se poate observa pe
În 2013, cercetătorul Alex Imreh din Cluj-Napoca a schiţa distribuţiei lactozei (ca urmaşii albilor păstori):
afirmat despre “Istoria neştiută a geţilor şi genomul
european”: “Înainte de litere, au fost semnele. Mare parte din
istoria omenirii a fost desenată. Am folosit ‘traseul semnelor’,
pentru a-l suprapune peste hărţile întocmite pe baza studiilor
de azi, ce urmăresc genetic strămoşii pe linie maternă şi
paternă. Se leagă. Oamenii au lăsat în urma lor semne. Nu
poţi practica agricultura decât dacă stai pe loc (în cadrul
populaţiei sedentare). Când cultivi pământul, e vitală
fertilitatea solului, prezenţa apei, soarele, anotimpurile. Vei
folosi semnele mai mult cusute, pe pânză, căci ai la îndemână
culturi de in şi cânepă. Dacă eşti dintr-un neam de păstori,
eşti mereu pe drum. N-ai in şi cânepă, dar ai lână. Din lână
trebuie să faci haine, covoare şi cort, pentru că n-ai o casă cu
pereţi. Vei folosi semnele mai mult ţesute, semne care sunt
importante pentru nomazi: steluţa nordului (călăuza),
coarnele berbecului, cârligul ciobanului, colţii lupului,
cumpăna. Prin România au trăit mereu şi agricultori şi
păstori; e o ţară mare, relief variat. Au stabilit relaţii, au avut
nevoie unii de alţii; şi-au împrumutat semnele şi le-au folosit
în atâtea combinaţii, încât varietatea modelelor de la noi este
copleşitoare, ameţitoare, fără sfârşit. Pentru că noi le avem pe
toate. Legende sunt multe şi multe se verifică. Cel mai
‘românesc’ semn este coloana. Este cel mai vechi semn
(descoperit până acum) pe teritoriul nostru; vechimea:
mijlocul mileniului XI î.C., descoperit pe o piatră, într-o grotă
din Mehedinţi. Genomul europenilor scoate la iveală o
înrudire care - dacă ar fi conştientizată - multe conflicte ar fi
înăbuşite din ‘faşă’. Pentru că - la origine - toţi suntem fraţi,
mai mult sau mai puţin vitregi! Dacă se ia în considerare
părul blond şi ochii albaştri, mutaţie genetică apărută la
Marea Neagră - după cum au constatat geneticienii din Suedia
şi Danemarca - toţi sunt fraţi cu geţii! Şi dacă tot am pomenit
Danemarca, e bine de amintit că istoricii danezi spun că se
trag din daci?”

94
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Harta fericirii realizată pe baza raportului


Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2013 despre nivelele sale a
reliefat că Europenii sunt cei mai fericiţi oameni din lume,
Țările cu cele mai înalte cote de fericire fiind - în ordinea lor -
Danemarca, Norvegia, Elveţia, Olanda, Suedia, Suomi /
Finlanda, etc. (în 2018, cei mai fericiți oameni din lume au
ajuns Finicii / Finlandezii = Suomi / “Su-omi”, literalmente -
conform “Dicționarului etimologic” realizat în 2004 de Kaisa
Hakkinen, studiilor lui Jorma Koivulehto în 1993, Vihtori
Laurila în 1964, ș.a. - însemnând “Sfinții oameni”); o
rădăcină multimilenară a populaţiilor acelor Țări Europene a
fost între vechii Caucazieni, până la Potop renumiţi drept cei
mai fericiţi din lume, împreună cu cei din V şi N lor (anume,
Anatolienii şi cei din spaţiul Carpato-Dunăreano-Pontic),
mutaţi - din cauza tragică a diluviului - înspre V şi N Europei,
locuri unde urmaşii le sunt azi:

Media coeficientului de inteligență

În Vechea Lume, de pe traseul albilor Caucazieni de


la graniţa cu Asia până în N Europei, Gherga a fost reţinut în
spaţiul Român de ceva îndeajuns de semnificativ, anume ca
să-i cârmuiască pe cei care au trăit în areal (de aceea profilul
genetic regăsindu-se în zonă - însă nu în proporţia de masă ca
în N bătrânului continent - ci în cea concludentă dinastică),
Gherga desprinzându-se în urmă cu milenii dintre cei care au
ajuns în Nord / făcând parte dintre cei cândva numiţi ca
Hiperborei. De exemplu Danezii, aflaţi în Nordul Germanilor
- care se autonumesc “Doici” - ei avându-i ca strămoşi pe
Daci / aceiaşi înaintaşi Antici ca ai Românilor, sunt cei mai
fericiţi acum dintre cele 3 popoare tocmai nominalizate: în
prezent, Nemţii sunt ceva mai serioşi iar Românii nu au
rămas în general decât cu nostalgiile după faimoşii Blajini /
Fericiţi de odinioară. În vocabularul Românesc, “a râde” / “a
râ-de” pare un verb înrădăcinat în ocrotitorul bucuriei /
fericirii celor străvechi, anume “Ra-Domnul” / Zeul Solar:
datorită străvechii sale venerări a ajuns să fie desigur cuprins
de Dr. Mihai Vinereanu în “Dicţionarul etimologic al limbii
române, pe baza cercetărilor de indo-europenistică”, în
analiză cu termenul opus de “ruşine” (în Sanscrită “vrida”);
după cum just a analizat Dr. Alexandru Ciorănescu, cuvântul
“ruşine” a derivat de la “a roşi”, aşa că ambele - râsul şi
ruşinea - au provenit din culoarea roşie a Soarelui “Ra”
(începând cu fericirea adusă de răsăritul său şi respectiv cu
Fericirea și nefericirea acum sentimentul opus datorat retragerii adusă de asfinţitul său),
temperamentele asociate apariţiei şi dispariţiei Soarelui fiind
Comparativ, în Uniunea Europeană cea mai conectate de temperaturile latitudinilor trăitorilor. Mai mulţi
nefericită parte se află în partea sa Sud-Estică, în centrul savanţi, printre care în 1958 hematologul Britanic Arthur
căreia e România (așa cum se poate vedea în ilustrarea unui Mourant, au observat la Laponi cea mai neobişnuită
studiu). Alte cercetări recente au indicat printre cele mai distribuţie de homozigoţi nu numai de pe continent, ci din
sigure Țări din lume ca fiind cele Nord Europene iar Finlanda lume (apariţie frecventă acolo de exemplu la aproape
- găzduind cei mai mulți bărbați genetic de tip Gherga - s-a jumătate din populaţia cu sângele A II, pe harta următoare cu
plasat în vârful topului continental privind atât coeficientul de culoare închisă):
inteligență, cât și siguranța umană.

95
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

subcontinentul Indian a fost primul punct major de


sedentarizare (India e pe locul 2 al diversităţii genetice din
lume): în general, diversitatea genetică Indiană este un subset
al diversităţii genetice Africane, la fel cum diversitatea
genetică în afara lor este un subset al celei din India. Fiecare
grupă de sânge are o specificitate biologică, atât de structură
cât şi de manifestare, indiferent dacă analiza e “matematică”
sau “organică”.

Sunt 4 grupe sanguine dar există multe subgrupe


sanguine (grupele sanguine sunt determinate de membranele
Distribuţia alelei P2 în Europa globulelor roşii). O repartizare în subgrupe - cea mai
cunoscută - este cea care are la bază Rh-ul / purtătorul de
Prin alelă se înţelege una din multiplele forme pe oxigen din sânge: negativ (adică având predominant cupru,
care le poate avea o genă (gena este un segment specific al fiind la circa 15% din indivizii umani, în Europa cele mai
acidului dezoxiribonucleic ce determină expresia fenotipică a semnificative valori existând printre Laponi) sau pozitiv
unui caracter); alela heterozigotă determină boli genetice ce (adică având predominant fier, la aproximativ 85% din
se transmit de-a lungul generaţiilor după modul dominant iar indivizii umani). O altă repartizare este în funcţie de statutul
cea homozigotă e recesivă: spre comparaţie, caractere de secretor (cam 80% din populaţie posedă antigenul întâlnit
dominante pot fi ochii drepţi, pleoapele mari, părul închis, în majoritatea secreţiilor organismului: salivă, spermă, etc.)
pielea închisă la culoare iar respectivele caractere recesive sau statutul de nesecretor (până la 20% din populaţie are
pot fi ochii piezişi, pleoapele mici, părul deschis şi pielea antigenul întâlnit strict la nivelul sângelui). Sunt şi alte
deschisă la culoare. Structura acidului dezoxiribonucleic are 2 repartizări care tind să diversifice mai mult sau mai puţin
spirale răsucite una în jurul celeilalte; fiecare spirală semnificativ cele 4 grupe sanguine de bază, să “creeze”
reprezintă un lanţ lung (polimer) de nucleotide ce se repetă: indubitabil un “particular” din ce în ce mai bine precizat;
adenina, citozina, guanina şi timina. Cele 2 spirale conţin fiecare dintre elementele de particularizare este înglobat într-
informaţii complementare: adenina formează legături de o medie dată de practicile şi linia cercetărilor ce au loc
hidrogen doar cu timina iar citozina doar cu guanina permanent la nivel medical, psihologic şi chiar zodiacal, în
(calculatorul este bizar de asemănător cu aparatul de sensul că oamenii au fost creaţi pentru a rezista unei abordări
codificare genetic; codul genetic nu este un cod binar ca în de medie: trupul permite de multe ori “corectări” / “retuşuri”
calculator, ci un cod cuaternar, cu 4 simboluri). Grupul ale erorilor de estimare de la medie la particular. Medicina
genetic “N” al Gherga e definit de polimorfism actuală - chiar supertehnologizată - depinde de acumulări de
uninucleotidic, adică are o variaţie de la guanină la adenină - observaţii efectuate de practicieni într-o perioadă de timp mai
numită mutaţia 231 în cromozomul patern - care a apărut la mult sau mai puţin îndelungată, toate aceste observaţii fiind
strămoşul comun al tuturor celor aparţinând azi grupului concentrate şi sintetizate pentru a avea o rezultantă generală
genetic “N”; e de reţinut că în 1995 geneticienii de la cât mai viabilă pentru un grup cât mai mare de oameni, în
Universitatea din Te/Salonic au cercetat frecvenţa neobişnuit baza unor proceduri bine stabilite. Sângele reprezintă toate
de crescută a alelei P2 constatată în N republicii Elene faţă de valorile “întrupate” în viaţă, precum şi tot ceea ce este legat
restul Țării: acelaşi indicator genetic P2 existent şi în N de frumuseţe, generozitate, elevare (fără a uita de simbolistica
Scandinav. Despre “efectul de fondator”, genetica prezintă că generală a culorii roşii); de multe ori el este considerat a fi
atunci când o colonie nou formată este mică, fondatorii pot ceva fundamental precum însăşi creaţia (din punct de vedere
afecta puternic constituţia genetică a populaţiei departe în natural şi religios fiind considerat a fi chiar viaţa iar din punct
viitor: în populaţia rămasă cu un efectiv redus timp de mai de vedere medical reprezentând semnătura strămoşilor
multe generaţii, alelele prezente relativ rar la început au transmisă pe lungul drum al istoriei). Mai mult, pretutindeni,
evoluat spre extremă, o anume alelă având posibilitatea el este considerat a fi vehiculul de principiu al re/generării.
răspândirii frecvente în majoritatea indigenilor. Despre Sângele mai corespunde şi căldurii vitale şi trupeşti, precum
“efectul de fondator în serie”, genetica afirmă că a apărut şi pasiunilor; fie prin asociere, fie axiomatic, sângele este
atunci când populaţiile au migrat pe distanţe lungi (de obicei vehiculul sufletului, ajungând a fi considerat simbolul
mişcări rapide, urmate de perioade de sedentarizare): comuniunii prin sânge sau al legăturii de înfeudare prin
populaţia fiecărei migraţii transporta doar un subset al jurământul sângelui: rudenia “de sânge”, “legăturile de
diversităţii genetice ce caracteriza migraţia anterioară şi ca sânge”, “legământul de sânge” - întâlnite la toate popoarele.
rezultate, diferenţele genetice au crescut în raport cu Magia sângelui a apărut odată cu omul, Civilizaţiile, triburile,
distanţele geografice, aşa cum au fost descrise de modelul monarhiile, elementarele legături de rudenie şi altele
“izolării prin distanţă”. Migraţia oamenilor Homo Sapiens în asemenea fiind dovada vie că sângele a stat la baza istoriei şi
afara Africii - în Asia fiind Denisovanii iar în Europa fiind evoluţiei umanităţii; mai nou (datorită studiilor Moderne de
Neandertalii - s-a caracterizat prin “efectul de fondator în medicină, genetică, psihologie, etc.) s-a ajuns până la o
serie” (Africa are şi acum cea mai mare diversitate genetică); simbolistică a sângelui legată de sănătate, longevitate şi
după migrarea iniţială Homo Sapiens din Africa,
96
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

vitalitate, precum şi de manifestarile generale de natură Grupa O I


psihologică sau de prestaţie intersocială: s-a ajuns până la a se Prima grupă sanguină, O I, este “suprapusă”
identifica o relaţie directă şi concretă de interpretare a perioadei de evoluţie a omului spre vârful lanţului trofic şi -
variaţiilor individuale, atât în caz de boală, cât şi în starea totodată - perioadei de alimentaţie preponderent proteică
sănătoasă. În plus, sângele - prin grupele sanguine şi (carnivoră / crudă). Pe atunci - în Epoca Pietrei - indivizii
elementele genetice - a ajuns să fie o măsură de identificare erau deosebit de bine adaptaţi vieţii în mişcare, în continuu
mai sigură decât oricare alta / cum ar fi actele de identitate, efort, căliţi şi rezistenţi la factorii de mediu (acum suportul
cultura, religia, ş.a. (cu utilizare directă în medicina legală şi fizic s-a deteriorat enorm de mult dar poate fi exploatat în
criminalistică, în determinarea unor comportamente special în domeniile sportive). Predominanţa sa e demnă de
psihologice de bază, etc; în trecut se credea că puterea / luat în seamă la nivelul Africii şi e caracterizată de un sistem
“mana” oamenilor se afla în sângele lor, din aşa ceva imunitar puternic şi bine înzestrat; este grupa de sânge care
derivând riturile de sacrificiu sângeros). Străvechiul concept caracterizează inteligenţa nativă, rezistenţa, îndrăzneala,
tridimensional uman în perspectivă fizică avea ca referinţă intuiţia, viclenia şi optimismul înăscut. Oamenii cu această
materială trupul iar ca referinţe imateriale lega sinele / grupă sunt cei mai înclinaţi spre “beneficiile” eforturilor
sufletul de inimă şi spiritul de creier; de altfel, cercetători fizice, organismul acestora având un metabolism “de efort”
Moderni ca Americanii Gregg Braden, Lynn McTaggart, Dr. care exploatează bine şi conservă substanţele nutritive, fiind
James Oschman şi alţii au reliefat că legea rezonanţei cu genul care îşi “descarcă” eficient stresul pe fondul efortului
universul pentru conectarea la fluxul vieţii se realizează la fizic, însă aceştia au o intoleranţă ridicată la schimbarea
oameni tridimensional, prin intermediul trupului - adică gene condiţiilor de mediu, dietă, bioritm, etc. (tractul digestiv,
/ ADN - prin intermediul inimii şi prin intermediul creierului sistemul nervos şi sistemul imunitar al acestor persoane fiind
(măsurătorile arătând că puterea sufletului este mai mare deosebit de viguroase dar numai în condiţii de stabilitate şi de
decât a spiritului, deoarece câmpul electromagnetic al inimii “exploatare normală”). Persoanele de grupa O I se simt mult
este mult mai puternic decât al creierului); faţă de puterea mai bine în condiţiile în care activitatea lor solicită efort fizic,
câmpurilor planetei, puterea câmpurilor electromagnetice ale aceasta având darul de a le calma şi de a le mări moralul; ele
oamenilor (chiar în cumulare cu ale tuturor vieţuitoarelor) se bizuie aproape în exclusivitate pe propriile puteri, fiind
este însă minisculă. În prezent, filiaţiile sunt atestate genetic caracterizate prin mare concentrare, siguranţă, beneficiind de
iar nu sanguin dar interesante sunt suprapunerile originare ale o “completare” a acestor calităţi cu înclinarea spre acţiune şi
grupelor de sânge cu traseul şi tipologia Gherga, descrise de un dezvoltat simţ al autoconservării, fapt care le propulsează
specialiştii în zodiac sanguin (profesorul Francez Leone de multe ori în ierarhia socială. (Tipul O I este extravertit,
Bourdel a emis ipoteza conform căreia între sânge şi cercetător, coleric şi generos, gelos fără a fi ranchiunos,
comportamentul psihologic există legături iar matematicianul realist, organizat, concentrat, afectuos, puţin agresiv şi
Japonez Masahiko Nomi le-a studiat statistic, demonstrând că nervos, uneori prea orgolios ori încăpăţânat). Dieta
fiecare grupă sanguină corespunde unui caracter precis, hiperproteică şi hiperlipidică îi determină metabolismul
metoda sa de caracteriologie fiind acum de pildă frecvent cetonic - optim pentru reacţii rapide şi instinctuale, o altă
folosită în Japonia şi SUA de către psihologi). În imaginea rezultantă fiind starea de relativă euforie (de neimplicare mai
următoare sunt grupele sanguine majoritare pe glob: cu mult sau mai puţin accentuată în “responsabilitatea”
galben O I, cu roşu A II, cu albastru B III (grupa AB IV fiind vremurilor trăite; acest tip de metabolism este cel care
minoritară). favorizează cel mai bine alcoolismul. Statisticile indică ca
deţinătorii grupei O I au acea capacitate necesară liderilor de
a intui drumul corect, având simţul conducerii. Este grupa de
sânge a celor melodici, care se adaptează cu uşurinţă
pretutindeni. Riscurile medicale sunt predispoziţiile evidente
către ulcer (în formele gastrice sau duodenale) precum şi spre
complicaţii hepatice de genul colecistitelor, hepatitelor, etc.
ori spre bolile intestinale inflamatorii cum ar fi colitele, cu o
localizare demnă de luat în seamă în special la nivelul
colonului; următoarea “pondere” de risc o deţin afecţiunile
inflamatorii, în special cele de tip reumatic - care merg foarte
uşor până la manifestările cardiace care ţin de acestea sub
forma stenozelor, cardiopatiilor, etc. Pot apărea carenţe
vitaminice severe mai ales la nivelul complexului de vitamine
B (cu manifestări la nivelul psihomotor - tulburări de atenţie,
depresie, hiperactivitate, etc.) sau de vitamina K (favorizând
tulburările hemoragipare). Mai pot fi alergiile şi tulburările
endocrine (îndeosebi cele tiroidiene, datorită lipsei iodului
din alimentaţie - cu “rezultate” directe în ceea ce priveşte
supraponderalitatea). Grupa are o uşoară intoleranţă în ceea
ce priveşte alimentaţia lactată, fapt ce poate merge până la
apariţia afecţiunilor legate de lipsa de calciu / destul de des
semnalate.

97
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

această grupă, el este în directă relaţie cu activităţile


intelectuale (producând anxietate cu reacţii de inhibare şi /
sau ostracizare de tip protectiv, iritabilitate şi / sau
hiperactivitate cu reacţii de cele mai multe ori violente -
sociabilitatea ridicată neînsemnând că indivizii A II n-au fost
şi printre cei mai buni războinici). O realitate deosebit de
importantă pentru posesorii de grupa A II este necesitatea de
a îmbina activitatea fizică cu cea psihică; fiind caracterizaţi
de isteţime dar şi de sensibilitate, ei sunt cei mai înclinaţi
pentru activităţile mentale de tip meditativ atât în sens
constructiv, de implicare în viaţa de zi cu zi (cu reacţii de
răspuns la stimuli), cât şi în sens direct (cu reacţii de
integrare). Reversul în privinţa acestei “puteri” este o mare
Grupa A II
În urmă cu 20 de milenii, în Orientul Mijlociu a sensibilitate la “dezintegrarea” sistemelor de valori construite
apărut grupa sanguină A II, datorită şi trecerii omului de la eronat sau neacceptate de societate; dacă aceasta apare şi este
stadiul preponderent de carnivor la cel de omnivor / albii au “conştientizată”, poate duce la reacţii grave la nivelul
apărut prin modificarea metabolismului vitaminei D; albilor organismului, cu efecte din cele mai diverse - cum ar fi
la început li se atribuiau de către ceilalţi oameni - a căror prăbuşirea sistemului imunitar (ca un fel de renunţare la
piele nu era albă - cele mai mari rele (albul este şi în prezent luptă), cancer (ca un fel de autodizolvare punitivă), boli
asociat doliului la mulţi, în special în Asia). Este de remarcat cardiovasculare severe (ca un fel de interiorizare a neputinţei
că Gherganii ca albi / Garghi au apărut acum 10 milenii, în proprii), etc. Gherganii cu această grupă de sânge pot fi
Asia Centrală. Necesitatea colaborării indivizilor nou apăruţi sensibili la boli ereditare - ca erorile de metabolism -
a dus la structurarea lor psihologică în sensul deoarece sunt homozigoţi, adică genele cu aceeaşi funcţie,
interdependenţei oamenilor pe fondul noului regim alimentar. situate la acelaşi nivel şi purtate de cromozomii aceleiaşi
Aglomerarea a născut probleme legate de rezistenţa la boli, perechi sunt identice (majoritatea umană e heterozigotă).
fapt ce a dus la creşterea fondului imunologic al acestor
indivizi (în prezent, rata de supravieţuire este superioară faţă
de cei cu grupa O I), ceea ce i-a făcut să fie recunoscuţi ca
mai puternici şi mai utili grupurilor umane şi dezvoltării,
asigurând progresul omenirii până la cotele actuale. Grupa
este caracterizată prin capacităţi crescute de organizare,
abilităţi în sensul planificării şi muncii în echipă, printr-un stil
predominant cooperant, răspunzând destul de bine la diverse
cerinţe de adaptare în condiţiile în care acestea sunt cunoscute
şi acceptate (atât din punct de vedere al organismului, cât şi
din punct de vedere intelectual). Membrii săi sunt inteligenţi
dar şi lenţi, mai ales dacă sunt puşi în faţa cerinţelor de
reacţie rapidă (de aici existând un fond psihologic destul de
“înclinat” spre ordine şi societate ordonată). Principalul câştig
Grupa B III
este legat de o dezvoltare a respectului faţă de ceilalţi,
Prin amestecul albilor cu galbenii în urmă cu 15
inclusiv faţă de proprietăţi (comparativ cu fondul psihologic
milenii, al locuitorilor stepelor dintre Ural şi Ind, a apărut
al deţinătorilor de grupa O I, care sunt “necomplexaţi” din
grupa sanguină B III, care caracterizează începuturile
acest punct de vedere). Un oarecare dezavantaj al “integrării”
cerinţelor reale de adaptare versatilă a indivizilor umani.
este legat de diminuarea capacităţilor de cârmuire (în care
Nomazi sau sedentari, ei au fost obligaţi să devină mult mai
deţinătorii de grupa O I excelează), în favoarea cooperării.
creativi, mai inventivi, mai practici şi mai tehnici decât
Totuşi, sunt capabili de a fi lideri mult mai eficienţi şi mai
înaintaşii lor, fapt ce a dus la apariţia unei linii psihologice
carismatici decât oricine; au caractere tari, deoarece au
clare a deţinătorilor grupei, fiind una a adaptării. În plus, a
tendinţe spre căderile psihice cărora le rezistă mocnit (mai
intervenit o creştere a cerinţelor de rezistenţă fizică (necesară
ales că “pun totul la inimă”). Este grupa de sânge a celor
deplasării pe distanţe mari sau a muncii susţinute pentru
armonici, care se dezvoltă şi se împlinesc în măsura în care se
sedentari). Este grupa de sânge a celor ritmici, perseverenţi,
găsesc în acord afectiv cu mediul în care trăiesc. Datorită
capabili să-şi urmeze drumul fără să sufere prea mult din
tendinţelor spre statornicie, cei din grupa A II sunt destul de
pricina loviturilor vieţii (sunt pasionali, intuitivi, originali şi
sensibili mai ales în condiţiile schimbărilor de mediu ori de
creativi, acestei grupe aparţinându-i mulţi artişti; dezinhibaţi,
activitate, reacţionând pozitiv doar dacă le este permisă o
sunt adesea seducători dar sunt imprevizibili, solitari, uneori
perioadă de adaptare. (Tipul aparţinând grupei A II este
deprimaţi şi neascultători). Din punct de vedere organic,
ordonat, stabil, organizat, fidel în dragoste, la care raţiunea
aceşti oameni beneficiază de capacităţi net superioare tuturor
însă domină afectivitatea; este tipul dragostei de durată,
celorlalte grupe sanguine, caracteristice fiind un sistem
frecvent pesimist, timid, încercând uneori o lipsă de încredere
imunitar cu adevărat puternic, un suport psihologic de
în sine). Sistemele imune şi toate celelalte componente ale
adaptare dintre cele mai eficiente şi având sistemul digestiv
organismului sunt sensibile la schimbări rapide. Stresul este
cel mai flexibil (în comparaţie cu deţinătorii de alte grupe
destul de uşor de “căpătat” şi “închiderea” persoanei, lipsa de
sanguine); totuşi, această “flexibilitate” are reversul ei,
randament sau altele asemenea sunt destul de “garantate”; la
deoarece sistemul digestiv tolerant favorizează deficite
98
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

semnificative la nivelul metabolismului magneziului, cu


repercusiuni la nivelul sistemului imunitar - “căderi”
imunitare severe. Sedentarii sunt mult mai adaptaţi
aglomerărilor, fiind orientaţi spre evoluţie individuală (în
detrimentul evoluţiei de grup, a muncii în echipă) iar cei
nomazi sunt mult mai pragmatici. Dotaţi cu capacitatea de a
suporta privaţiuni şi tensiuni pentru o perioadă de timp
îndelungată, au totuşi predispoziţia spre oboseală cronică sau
Combinaţii sanguine
cedări ale sistemului endocrin (în special la nivel pancreatic -
cu rezultante diabetice semnificative), mai ales pe fondul
dezechilibrării sistemului nervos sau al excesului de efort Copilul primeşte grupa sanguină în funcţie de părinţi
fizic / caracteristic acestora fiind efortul fizic moderat. şi familia poate trece de-a lungul generaţiilor prin toate
Empatici prin excelenţă, deţinătorii de grupa B III au grupele sanguine; de exemplu, Vasilie Gherga - tatăl
autorului lucrării “Originea Gherga” - are grupa sanguină O I
capacitatea de a se înţelege foarte uşor cu cei din jurul lor.
iar fiul are grupa sanguină A II (ca a mamei). Ceea ce se ştie
din bunul simţ popular este împrumutul în sensul că foarte
des fiica seamănă tatălui şi fiul mamei iar nepoţii moştenesc
evident bunicii iar cu trecerea vârstei diminuarea naturală a
metabolismului uman este foarte redusă, cu circa două
procente la fiecare deceniu de viaţă. Transfuziile mici de
sânge integral sunt în sensul de la O I (donator universal) la
AB IV (receptor universal) dar pentru transfuzii mari - mai
mult de jumătate de litru - trebuie aceeaşi grupă sanguină /
pentru evitarea producerii în exces a anticorpilor.

Grupa AB IV
Grupa sanguină AB IV (cea mai nouă şi mai puţin
răspândită) este cea a asimilării şi complexităţii, caracterizată Compatibilităţi sanguine
prin cea mai bună rezistenţă la boli transmisibile sau boli
autoimune dar şi cea mai slabă faţă de cancer sau stress; a Mama Gherga
luat naştere din amestecul populaţiei albe de grupă sanguină
A I cu populaţia nomadă având grupa sanguină B III, după
momentul istoric al “valurilor” migratoare (care au “rupt”
graniţele stabilite de societăţile dominante din acea perioadă),
fiind grupa complexităţii dar şi a nesiguranţei, caracterizată
prin evitarea eforturilor fizice exagerate iar la nivel
psihologic marcată de anxietate şi iritabilitate. (Membrii
grupei AB IV sunt foarte sensibili, intuitivi, adesea
imprevizibili, generoşi, sociabili şi diplomaţi; totuşi, sunt
irascibili, indecişi şi uneori ranchiunoşi şi nedisciplinaţi). Pot
avea afecţiuni cardiace grave şi anemii greu de controlat.
Datorită “fundamentului” bazat pe toate celelalte grupe de
sânge, AB IV este deseori numită şi grupa “cameleonică”. Pe
planul aptitudinilor, membrii săi sunt foarte dotaţi dar adesea
instabili, fiind fie “excelenţi” moştenitori de zestre ai grupelor
“iniţiale”, caracterizaţi printr-un răspuns optim la stres în plan
spiritual sau fizic, fie “bastarzi” moştenitori ai deficienţelor, În “Mituri, vise şi mistere”, Dr. Mircea Eliade a
integraţi în mediu până la anularea persoanei ori inhibaţi la enunţat: “Depozitele paleolitice ale Asiei şi Europei au
nivelul activităţilor comunitare; mândri şi spirituali, foarte furnizat un mare număr de statuete din os reprezentând o
atrăgători şi populari, au un comportament relativ bizar zeiţă goală, prototipul nenumăratelor zeiţe ale fecundităţii,
datorat abordărilor aspectelor vieţii, fără a conştientiza atestate aproape pretutindeni în neolitic. Se ştie că Zeiţele-
integral consecinţele şi responsabilităţile (de aceea există de Mame nu au fost apanajul culturilor agricole; ele n-au făcut
multe ori pericolul ca “să aibă 2 feţe” sau să fie uşor decât să obţină o poziţie privilegiată după descoperirea
interpretaţi a fi lipsiţi de loialitate). Cancerul - mai ales cel agriculturii. Marile Zeiţe au fost cunoscute la triburile de
gastric - le penalizează imediat erorile de comportament, vânători: dovadă Marea Mamă a Fiarelor, întâlnită de
având o incidenţă crescută, atât prin intermediul exemplu şi în extremul arctic al Asiei. Anterior ei - şi anterior
dezechilibrelor psihice, cât şi prin ale celor alimentare. hierogamiei - Fiinţa Supremă era androgină: bărbat şi femeie
Delicateţea posesorilor de grupă AB IV este completată de în acelaşi timp, Cer şi Pământ. Androginia exprima
reala lor înclinaţie spre mister (spre exemplu, a fost totalitatea, coincidenţa contrariilor; mai mult decât o stare de
identificat ca AB IV sângele de pe giulgiul din Torino). plenitudine şi de autarhie sexuală, androginia simboliza
99
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

perfecţiunea stării primordiale necondiţionate. Urme ale


androginiei s-au găsit la zeiţa Cybela; fenomenul e uşor de
înţeles: viaţa ţâşnea dintr-un prea-plin, dintr-o totalitate.
Androginia era o formulă generală pentru a exprima
autonomia, forţa, totalitatea; a spune despre o divinitate că era
androgină însemna a zice că era Fiinţa Absolută, realitatea
ultimă. Androginia era - în cele din urmă - un atribut al
Divinităţii şi nu poate spune nimic despre structura sa intimă:
un zeu - bărbat prin excelenţă - poate fi androgin la fel de
bine ca şi Zeiţa-Mamă; în consecinţă, dacă se spunea că
Fiinţele Supreme ale primitivilor au fost androgine, aceasta
nu exclude în nici un fel ‘masculinitatea’ sau ‘feminitatea’
lor. Matriarhatul n-a luat naştere decât după descoperirea
culturii plantelor şi a proprietăţii asupra terenurilor
cultivabile. ‘Feminitatea’ şi ‘masculinitatea’ e un mod de a fi
particular; or - pentru gândirea mitică - acel mod particular
era obligatoriu precedat de un mod de a fi ‘total’: capacitatea
de creaţie era simţită nediferenţiat (starea primordială era o
totalitate neutră şi creatoare). În religiile primitive un rol
important îl juca şi cosmogonia. Mitul creaţiei prin moarte
violentă a depăşit mitologia Pământului-Mamă. Ideea
fundamentală era că viaţa nu se putea naşte decât printr-o altă
viaţă sacrificată. Moartea violentă era creatoare în sensul că
viaţa sacrificată se manifesta într-o formă mai strălucită la un
alt nivel de existenţă. Sacrificiul opera un uriaş transfer: viaţa
concentrată într-o persoană depăşea acea persoană şi se
manifesta la stare colectivă. O singură fiinţă se transforma
sau renăştea: o ‘totalitate’ vie se dezmembra şi se dispersa
(regăsindu-se schema cosmogonică bine cunoscută a
‘totalităţii’ primordiale distruse şi fragmentate prin actul
creaţiei. De aceea mitul creaţiei din corpul unei fiinţe divine
sacrificate a fost încorporat mitologiei Pământului-Mamă:
pământul era acea matrice universală şi hrănitoare prin
excelenţă. Posibilităţile sale de creaţie erau nelimitate: crea Râsul şi răspândirea sa
prin hierogamie cu Cerul dar şi prin partenogeneză sau prin
imolarea ei înseşi. Pământul-Mamă încarna arhetipul Râsul Carpatin - specia comună de “Lynx” - e nativ
fecundităţii, al creaţiei ne-exhaustive; din acel motiv avea în pădurile EurAsiei: este o felină de circa un metru lungime
tendinţa să-şi asimileze atributele şi miturile altor divinităţi (încă şi acum, în afara Rusiei, cea mai mare populaţie de
ale fertilităţii, fie lunare, acvatice sau agricole: Luna lincşi e în România); toţi râşii au perii albi la piept şi pântece
simboliza devenirea universală, Apele erau bogate în germeni (nu acceptă compania mai micuţelor pisici sălbatice - ce sunt
iar în ceea ce priveşte zeiţele agriculturii, câteodată erau răspândite acum îndeosebi în Delta Dunării - şi sunt activi
dificil de distins de zeiţele telurice. Pământul-Mamă era o mai ales noaptea, putând sări chiar şi 6 metri). Sistematic,
‘formă deschisă’, absorbind şi miturile legate de viaţă şi Marea Mamă a fost asociată cu marea felină, care a fost
moarte, de sacrificii voluntare, etc. Sacrificiile umane reale au leoaica Asiatică (“Panthera leo persica”, mai mică decât cea
fost aproape pretutindeni atestate în religiile agrare, cu toate din S Saharei): aurie / galbenă în EurAsia şi arămie / roşie în
că de foarte multă vreme acele sacrificii au devenit simbolice; N Africii (dispărută în Epoca Modernă), după cum se poate
orgia ce însoţea sacrificiul sângeros avea o semnificaţie: vedea arealul său maxim de răspândire în imaginea
victima era asimilată seminţei care fecunda Pământul- următoare; peste Oceanul Atlantic, echivalentul leoaicei a
Mamă”. fost puma, din aceeaşi familie a felinelor. În 2011, Iulia
Gorneanu a scris despre Colinda Leului din Ţinutul
Pădurenilor (la limita dintre regiunea Banatului şi Ţinutul
Haţegului): “Unii cercetători argumentează apariţia leului în
colindele româneşti, susţinând ipoteza prezenţei acestui
animal în spaţiul balcanic până la sfârşitul mileniului I,
imaginea lui fiind păstrată din străvechime în memoria
sacrală a oamenilor. La rândul lor, analiştii cultului mithraic -
prezent în numeroase forme de manifestare la noi -
demonstrează că feciorul în lupta cu leul era însuşi Mithra, în
ipostaza sa războinică, de vânător. În acest sens, Cristian
Istrătescu susţine că Mithra - la chemarea Atotputernicului -
era ‘singurul care ar fi fost în stare să învingă leul, să-l îm-
blânzească şi să-l folosească mai târziu ca ajutor în lupta cu
taurul - Întunericul’, leul întruchipând focul, lumina Soarelui

100
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

pe Pământ. Adrian Fochi propune o posibilă derivare a contacte reciproce, care au devenit tot mai dese, căpătând de-
Colindei Leului din mitul lui Herakles. Colinda leului a lungul vremii un caracter aproape instituţional. În cadrul
povesteşte despre o vânătoare alegorică, în care feciorul caută primelor astfel de contacte se pare - judecând după datele
leul, îl găseşte dormind, îl trezeşte, îl provoacă la luptă etnografice - că schimbul de femei, însoţite de daruri, ca
dreaptă şi îl învinge. ‘Pe foaia mălinului / Găsi urma leului / rezultat al exogamiei, constituia scopul principal, din aşa ceva
Sub rechita mohorâtă / Găsi leul d’adormit’. Este o vânătoare decurgând apoi şi diferitele forme de cooperare
neînfăptuită deoarece feciorul nu omoară leul, ci îl leagă şi îl intercomunitară. Schimbul de daruri însoţind acele schimburi
aduce în sat, spre mândria comunităţii şi a mamei lui. ‘Ferice, matrimoniale a prilejuit valorificarea unor bunuri materiale cu
Doamne, de mine / Ce-am băiat şi ce-am scăldat / Că-mi caracter special: acele bunuri aveau în primul rând importanţă
aduce leu legat / Leu legat năvătămat / Noi umblăm şi socială precisă, ca bunuri de prestigiu (podoabe, arme, etc.),
colindăm / Şi lui (numele celui colindat) i-o-nchinăm / Să ne marcând rangul social al deţinătorilor şi abia în al doilea rând
fie sănătos / Pe cum îi nalt şi frumos / Trăiască!’ Prezenţa o importanţă economică / adesea aceea fiind chiar neglijabilă.
leului în colinde poate fi privită ca relicvă a vechilor rituri de Concomitent aveau loc schimburi de practici cultice.
iniţiere, când tinerii se identificau simbolic cu totemul, fie Intensificarea schimburilor intercomunitare a dus şi la
prin naştere, fie prin mimarea comportamentului animalului dezvoltarea laturii economice, fiind vehiculate şi bunuri cu
venerat. Iniţierea culmina cu vânătoarea ritualică în care valori utilitare. Nu se poate vorbi pentru preistorie de un
tânărul trebuia să se confrunte cu leul într-o luptă egală: ‘Nici comerţ în accepţia de mai târziu a termenului. Nu erau
cu arcu săgetatu / Numai cu lupta luptatu’. Privită din această sistemele de echivalare a bunurilor iar ideea de troc era
perspectivă, interdicţia omorârii leului se regăseşte în depăşită în acele schimburi cu caracter complex, ce
practicile arhaice în care animalul totemic era, de cele mai cuprindeau schimburi matrimoniale, rituale şi abia apoi
multe ori, prins de viu şi hrănit de trib. La acest lucru se bunuri cu valoare economică. În afara bunurilor propriu-zise,
referă şi Ion Taloş atunci când afirma că, în străvechime, erau vehiculate şi idei, modele ornamentale, tehnici privind
unele animale nu erau ucise ci ‘supuse de om pentru ca acesta domesticirea animalelor şi cultivării plantelor, etc. Doar în
să le poată folosi puterea’.” epoca bronzului a apărut categoria socială care s-a afirmat în
cadrul organizării acelor schimburi pe care, controlându-le,
le-a utilizat pentru afirmarea rangului social, atât prin
tezaurizare, cât şi prin redistribuire”. Aşadar, în Epoca Pietrei
femeile - măritate cu bărbaţi din alte locuri decât ale lor /
totuşi, întâi părinţii căutau ginere în ginta lor - au avut rolul
esenţial la propagarea culturii în aşezările unde s-au stabilit
(pe de o parte, “mirii” erau atunci când mireasa se stabilea la
mire iar pe de altă parte, când bărbaţii se cununau în alte
aşezări erau “măritaţi”, atunci cuplul fiind de “însurăţei” /
termen utilizat când mireasa lua pe mire la sine); podoabele
de pe capetele mirilor se numeau “parure”, acum rămânând
semnificativă cu denumirea de “parură” doar coroniţa miresei
(slăvirea solară prin forma rotundă şi prin onomastică -
inclusiv falică - a rămas evidentă). Există o observaţie:
Modern, un fenomen contrar exogamiei (însă nu vechea
endogamie) se poate dezvolta prin discriminarea genetică.
Profesoara de istoria religiilor Momolina Marconi 1912-2006
de la Universitatea Milano / Italia a explicat în mai multe
lucrări, solid argumentate (ca de exemplu în “Kirke”, “De la
Circe la Morgana”, etc.): în Epoca Pietrei, Gherghi erau
oamenii Marii Mame Kirke / Ghirghe, din Gyagar = India
până în Europa. Istoricul Basarabean Alexandru Gonța a
scris: “Prima formă de organizare a oamenilor din paleolitic a
fost desigur hoarda. În cadrul aceleia, ei își asigurau existența
mai ușor, atât la găsirea hranei, cât și la apărarea de fiarele
sălbatice. Căsătoriile se făceau - pe atunci - prin folosirea de
către grupuri de bărbați, în comun, a unor grupuri de femei,
neținându-se seama de înrudirea de sânge. Cu timpul, din
hoardă societatea a evoluat la o formă superioară de
organizare socială, interzicându-se căsătoria între rudele de
Răspândirea leoaicei Asiatice sânge: părinți, frați și surori, permițându-se numai între
grupuri de bărbați cu grupuri de femei de sânge străin, dar
“Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a înrudite între ele, ajungându-se astfel la familia endogamă.
României” a descris situaţia din Epoca Pietrei: “Bazate în Așa s-a născut cea de-a doua formă de organizare socială -
special pe autosubzistenţă, comunităţile umane preistorice nu ginta - în care gospodăria era comună tuturor membrilor.
duceau lipsă de cele strict necesare traiului, schimbul între ele Apoi tribul, alcătuit din mai multe ginți, a determinat apariția
nefiind deci necesar din acel punct de vedere. Pe de altă parte, familiei pereche, subminând astfel instituția gintei. Cu familia
o serie de factori sociali - între care exogamia a ocupat un loc pereche s-a introdus căsătoria exogamă, adică între bărbații
important - au determinat comunităţile umane să intre în unei ginte, cu femei din altă gintă. Devenită instituție de bază
101
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

în perioada barbariei, familia pereche a stat la baza alternanţele diurno-nocturne, anotimpuri (care provin din an
proprietății private ca rod al muncii personale și la crearea şi timp ca unităţi de măsură), configuraţia magnetică a
comunității teritoriale”. În “Morfologia religiilor”, Dr. Mircea Pământului, compoziţia atmosferei, etc.; în ultimele decenii,
Eliade a enunțat: “Orice divinitate tinde în conştiinţa frecvenţa - “bătaia de inimă a planetei” - mereu a crescut, în
credincioşilor ei să devină ‘tot’, să se substituie tuturor etape ciclice corespunzând “numărului de aur”, ştiut ca “şirul
celorlalte figuri religioase, să comande asupra tuturor lui Fibonacci” / Italian din Pisa considerat cel mai talentat
regiunilor cosmice. Puţine divinităţi au avut, ca Pământul, matematician din Occidentul Medieval, utilizând cifrele
dreptul şi puterea să devină ‘tot’. Atât hierogamia cu Cerul, respective, pe care le-a preluat din India Antică.
cât şi apariţia divinităţilor agrare, au stăvilit ascensiunea
Mamei-Pământ la rangul de zeitate supremă, dacă nu chiar
unică. Mama-Pământ nu şi-a pierdut însă niciodată
privilegiile arhaice, de ‘stăpână a locului’, de izvor al tuturor
formelor vii, de păzitoare a pruncilor şi de matrice în care
morţii erau îngropaţi ca să se odihnească, să se regenereze şi
să se reîntoarcă, prin sfinţenia Mamei telurice, din nou în
viaţă”. Din cele mai vechi timpuri, la Gherga s-a manifestat
atitudinea şamanică bazată pe iubire şi iertare, ce era asupra
percepţiilor semenilor şi nu direct asupra semenilor /
“frătuților” - precepte regăsite în toate religiile şi constant la
mulţi oameni înaintea morţii; perpetuarea Gherga s-a datorat
atât celor care o venerau pe Mamă (în vechime, în Epoca
Pietrei, ascendenţa era ştiută prin mamă - cea care năştea şi
creştea copiii), de la începuturi bărbaţii Gherga fiind cei care
respectau mult asta / o devoţiune ce s-a transmis atât de-a
lungul timpului, cât şi în spaţiile de trai ale Gherganilor,
pentru fortificarea prin trăirea prezentului - rezistând faţă de
viitorul impus de modificările altora. O reconstituire a
înfăţişării ei a fost realizată după o sculptură Europeană într-
un fildeş de mamut (masiva rudă a elefantului din emisfera
Nordică, ultimii mamuţi - cei lânoşi - supravieţuind până în
Epoca Bronzului în N Siberiei, în zona dominată de grupul
genetic uman “N” ca al Gherga / Iakuţii numindu-i “taurii
apelor”, dispariţia din lume fiind în mileniul IV î.C., odată cu
al doilea Potop, cel biblic):

“Radiaţia Schumann” are lungimea de undă egală cu


circumferinţa Pământului iar intensitatea sa uşor fluctuantă
des coincide cu aceea a undelor cerebrale umane -
sincronizarea realizându-se mai ales în timpul somnului dar
armonia putându-se împlini şi în stare de conştienţă - ajutând
recuperarea şi menţinerea stării energetice prin efectele ce le
provoacă la nivel celular (fiecare fiinţă umană are propriul
câmp bioenergetic care vibrează pe frecvenţa specifică
Doamna-zeu nivelului de viaţă, datorită însumării nenumăratelor impulsuri
ce controlează activităţile organelor, creierul centralizându-le
În 1899, Armânul / Aromânul (cel puţin după iubita şi controlându-le, undele cerebrale constituind o expresie
sa mamă Georgica) Nicolae Tesla - mare inventator al măsurabilă); de pildă, la astronauţi “răul de cosmos” / “cos-
mileniului II, “părintele curentului alternativ”, cel care în mos” prin depăşirea atmosferei, cu ieşirea din zona pulsatorie
1895 a inaugurat prima hidrocentrală din lume, la Cascada a planetei, ar apărea prin lipsa mediului electromagnetic
Niagara 43,08 lat. N, 79,07 long. V / pe actualul teritoriu al terestru şi de aceea aparatura de la bordul fiecărei nave
României prima hidrocentrală a fost centrala hidroelectrică spaţiale ce transportă oameni include obligatoriu un generator
reprezentată de turbinele de pe Bega, terminate în 1910 la special pe extrem de joasa frecvenţă a radiaţiei Pământului.
Timişoara - în căutările sale de energie a experimentat şi a Dr. Dumitru Dulcan în cartea din 2008 “În căutarea sensului
documentat rezonanţa electromagnetică globală exercitată pierdut” a enunţat: “Problematica conştiinţei a preocupat
între pământ şi atmosferă / cer iar fizicianul German Otto omul din clipa în care s-a conştientizat pe sine ca fiinţă
Schumann 1888-1974 a exprimat matematic modelul gânditoare. De la picturile rupestre, trecând prin scrierile
radiaţiei, măsurătorile arătând-o ca având foarte joasa anticilor şi ajungând la preocupările lumii moderne, avem
frecvenţă de 7,83 Herţi / cicli pe secundă, cu armonici dovada materială a acestui interes. Să încercăm o definire a
datorate perturbaţiilor induse de fulgere, activităţile soarelui, conştiinţei. Etimologic, conştiinţa înseamnă ‘cu ştiinţă’. Nu
102
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

avem încă o definiţie unică pentru conştiinţă, cum de altfel nu Apropiat, ci o civilizaţie echivalentă celor din Anatolia şi
avem nici pentru inteligenţă. Marele psihiatru francez Henry Mesopotamia din intervalul de timp menţionat”.
Ey definea conştiinţa ca fiind actualizarea experienţei, în care
sunt reprezentaţi propriul eu şi lumea înconjurătoare. Trebuie
să fie făcută obligatoriu distincţia între conştienţă şi
conştiinţă. Conştienţa exprimă starea de receptivitate, de
veghe a creierului şi are un sens fiziologic. Conştiinţa
exprimă nivelul de conceptualizare, implicând inclusiv
valenţe de ordin etic. Misterul conştiinţei, ca reflectare
subiectivă a unei lumi obiective, capacitatea materiei de a se
gândi pe sine, de a vorbi prin creierul nostru a incitat
dintotdeauna cunoaşterea. Pentru o înţelegere mai clară am
putea schematiza astfel: realitatea virtuală - realitatea cuantică
- realitatea fizică. La interferenţa dintre primele 2 realităţi -
virtuală şi cuantică - s-ar situa leagănul materiei. Aici ar fi
situate ca potenţialitate informaţiile, modelele morfogenetice
ale lumii în devenire (ideile despre care vorbea Platon,
arhetipurile lui Jung); acolo este însă şi sursa inteligentă, care
ordonează toate formele materiei cunoscute şi necunoscute.
Este mintea primordială a Universului, cauza primă a tuturor
lucrurilor. Mintea noastră însăşi, ca parte a marii minţi
cosmice, pare să-şi aibă originea aici. Mintea cosmică este un
câmp nelocalizat de informaţie şi câmpul conştiinţei noastre
pare a fi doar o prelungire la nivel individual a conştiinţei
cosmice. Avem acum explicaţia de ce în prezenţa conştiinţei
noastre cuantele iau formă de particule iar în afara conştiinţei În 1987, aceeaşi savantă în “Civilizaţie şi cultură -
umane, ele se comportă ca unde. Plecând de la ideea situării vestigii preistorice în Sud-Estul European” a scris: “România
la acest nivel, a cauzei esenţiale a lumii fizice, i s-a atribuit este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate
rolul de ‘spaţiu spiritual’, sursă a întregului existent. Câmpul culturală cuprinsă între mijlocul mileniului VII î.C. şi
conştiinţei localizate - expresie a marii conştiinţe cosmice - mijlocul mileniului IV î.C., axată pe o societate matriarhală,
are în primire un corp pe care îl construieşte şi îl dotează cu teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a
un creier prin care vorbeşte. Sunt o mulţime de argumente - precedat societăţile indo-europenizate patriarhale de luptători
este adevărat, doar intuitive - care mă determină să afirm că din epocile bronzului şi fierului. Această străveche civilizaţie
modelul nostru morfogenetic este prezent mai întâi în câmpul europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană,
conştiinţei, care înconjoară corpul ca o matrice energo- războinică şi violentă. În Vechea Europă nu existau
informaţională şi îl transmite prin gene la celule. Schema fortificaţii elaborate şi nici arme. Absenţa reprezentărilor
primară a tuturor fiinţelor, inclusiv a plantelor, cred că se află privind o societate războinică sau condusă de bărbaţi reflectă
mai întâi sub forma de câmp în care este depozitată toată o structură socială în care femeile aveau rolul principal şi în
informaţia morfologică şi funcţională necesară în geneza lor. care atât bărbaţii, cât şi femeile activau în mod egal întru
Genetica actuală ne explică doar mecanismul de creştere la binele comun. A fost o perioadă de reală armonie în deplin
nivel de celulă dar nu ne spune nimic despre modul în care acord cu energiile creatoare ale naturii. Trebuie să
sunt aşezate într-o simetrie perfectă structurile perechi (cum recunoaştem realizările strămoşilor noştri ‘vechi europeni’
sunt ochii, membrele, emisferele cerebrale, etc.), toate aceste aşa cum au fost: constructori de temple, producători de
elemente construindu-se concomitent din ambele laturi. Nu ni ceramică admirabil pictată şi de obiecte de cult, creatori de
se explică - de asemenea - cum se conectează organele, care sculpturi şi de figurine reprezentând divinităţi într-o mare
se construiesc iniţial independent. Când cordul este construit, varietate de tipuri, organizatori de şi participanţi la ritualuri
după 3 săptămâni de la concepţie, creierul este de abia în sezoniere, funebre şi de alte feluri. Acei oameni au folosit o
formare. Va funcţiona mai întâi pe cont propriu, cu un ritm scriere sacră începând cu cel puţin sfârşitul mileniului VI
propriu, până când creierul îl va lua mai târziu în primire şi-i î.C.”. Este de ştiut că în urmă cu 8 milenii - adică mileniul VI
va impune un ritm propriu de activitate graţie conectării î.C. - în spaţiul Român a fost o climă Mediterană /
nervoase. Creaţia unui făt este unul dintre cele mai mari subtropicală, ce a ţinut circa 2 milenii (fauna cuprindea
miracole şi este greu de admis că se petrece în afara unui plan antilope, lei, etc.); învăţaţi cu aşa ceva, cei din Civilizaţia
inteligent, care depăşeşte nivelul informaţiei din cele 2 celule Dunăreană s-au retras apoi înspre Sud, regăsindu-se până în
germinative”. În 1973, arheoloaga Lituaniană Marija Africa de Nord (unde e un aşa climat şi în prezent, chiar mai
Gimbutas din Los Angeles 34,03 lat. N, 118,15 long. V / cald spre Tropicul Racului). Undele electromagnetice de
California în “Vechea Europă, 7000-3500 î.C. - cea mai joasă frecvenţă sunt generate şi de fenomene naturale ce au
veche civilizaţie europeană înainte de infiltrarea popoarelor efecte la scară foarte mare, distingându-se Munţii înalţi ce
indo-europene” a consemnat: “Curând după introducerea unei primesc mai multă radiaţie solară (la suprafaţa Mării energia
economii producătoare de alimente în timpul mileniului VII solară ajunsă este jumătate din cea intrată în atmosferă).
î.C., Sud-Estul Europei s-a consolidat într-un bloc cultural cu Fulgerele manifestate în cavitatea rezonatoare formată de
rădăcini şi o identitate a sa proprie. Acela a fost un complex planetă cu atmosfera ei - câte circa o mie în fiecare clipă pe
cultural cu desăvârşire îndreptăţit a fi considerat o entitate glob - ce reprezintă descărcări imense de energie, la scară pot
independentă, nicidecum o reflectare a evoluţiilor Orientului fi asemuite cu impulsurile nervilor trupului, Pământul
103
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

comportându-se ca un uriaş condensator electric (dacă n-ar emisii de unde cerebrale generate de descărcări
exista fulgere în permanenţă într-o parte sau alta a globului, electromagnetice ce caracterizează activitatea neuronală mult
sarcina atmosferei s-ar difuza în câteva minute, însă prin peste media puterii semnalelor obişnuite ale oamenilor (transa
intermediul lor se redistribuie constant); în decursul unei zile religioasă pentru mulţi a fost vecină cu orgasmul). În trecut,
pot fi puse în evidenţă un maxim de câteva ore a amplitudinii oamenii îşi dedicau mai mult timp decât acum atât
sarcinii deasupra celui mai mare continent - Asia - urmat de o contemplării cerului cât şi introspecţiei organismului (fiind
activitate cu durată aproape la fel în Africa (Aromânul mai aproape de natură decât în prezent, când mediul artificial
Nicolae Tesla a studiat energia fulgerelor - la timpul său - cel creat mai ales de Epoca Modernă a îndepărtat petrecerea
mai profund din lume, de exemplu armata Americană în al îndelungată directă sub bolta cerească a multora ori contactul
doilea război mondial utilizându-i cunoştinţele în Proiectul desculţ direct cu glia iar avuţia s-a extins la mai mult decât
Curcubeul, pentru invizibilitatea pe radar a navelor). propriul corp); se poate observa că noţiunile de “natură” şi
“naţiune” au un trunchi comun în majoritatea limbilor,
datorită raportărilor culturale la mediul natural (de altfel,
cercetătorul Olandez Solco Tromp a descoperit în 1963 că
“nu există organ din trupul uman asupra căruia să nu aibă
efect schimbările meteo, acele efecte reflectându-se în
procesele mentale ale persoanei”): de altfel, în vechime
instrumentului muzical i se spunea “organ” iar aşa ceva nu
era întâmplător, căci rezona pe frecvenţa agreată de către
organism. Despre “Al şaselea simţ” a scris şi cercetătorul
Român Andrei Cheran, în 2015: “Demult, în preistoria
omenirii, al şaselea simţ era la fel de activ ca auzul şi văzul.
Printre ‘primitivii’ planetei, el funcţionează şi azi (de
exemplu, premoniţia, vizualizarea, telepatia, etc. sunt pentru
ei modalităţi de a supravieţui). În vise - fără o precizie
deosebită - apar percepţii extrasenzoriale iar unii oameni au
puterea de a presimţi evenimente. Percepţia extrasenzorială
acoperă mai multe manifestări psihice distincte, studiate de
parapsihologie, cum ar fi: telepatia (transmiterea gândului la
Bobina Tesla, 1891 distanţă), clarviziunea (perceperea obiectelor sau a
evenimentelor imperceptibile pentru cele 5 simţuri
Proporţional cu percepţiile umane, acordarea undelor ‘normale’), premoniţia (darul de a simţi evenimentele din
cerebrale cu frecvenţa radiaţiei Pământului revitalizează viitor), retrocogniţia (capacitatea de a cunoaşte intuitiv
centrii energetici umani - alimentându-i din imensa energie evenimente petrecute în trecut şi necunoscute), psihokinezia
liberă disponibilă - conştiinţa extinzându-se astfel cu beneficii (acţiunea gândului asupra materiei, fără contact fizic).
ca “reîncărcarea bateriilor” organismului uman, cu efecte ca Aceasta din urmă depinde de calităţi energetice care sunt încă
amplificarea vitalităţii, buna dispoziţie, pregnanta blândeţe, necunoscute: ea permite fie deplasarea obiectelor (telekine-
dispariţia anxietăţilor, etc. (acestea fiind printre motivele unor zia), fie deformarea lor (psihokinezia). De-a lungul timpului,
proceduri şi utilizării unor anumite stiluri de muzică, aceste ‘daruri’ s-au bucurat de o credibilitate diferită. Fapt
dansurilor şamanice, incantaţiilor, drogurilor, exorcizărilor remarcabil, percepţia extrasenzorială şi-a avut timpurile de
sau altor tehnici de gen, ca organizarea spaţiului de trai prin glorie în societăţile aşa-zis primitive sau la popoarele în curs
exploatarea proprietăţilor locale electromagnetice ale de dezvoltare tehnologică. De exemplu, pentru aborigenii
mediului terestru, începând cu construcţiile şi terminând cu australieni sau nomazii africani percepţia extrasenzorială se
aranjamentele interioare şi exterioare, ce şi-au probat înscrie în viaţa curentă. Exploratorul Lawrence Post a ob-
eficienţa în timp). Trupul uman are centrii din partea servat că nomazii îşi alegeau itinerariile peregrinărilor fără
superioară a corpului în legătură cu energiile cerului iar cei nici un reper aparent. Când au fost întrebaţi ce principiu le
din partea inferioară în legătură cu energiile pământului / ghida paşii, nomazii au răspuns că ‘vedeau locurile unde se
gliei; partea superioară a corpului uman este legată de viaţa găseşte apă şi vânat din belşug’. Percepţia extrasenzorială le
spirituală iar cea inferioară este legată de cea fizică (o era familiară şi de mare ajutor. Într-o zi, un aborigen
funcţionare corectă a corpului este asigurată de deschiderea australian a anunţat în mod subit că trebuie să abandoneze
tuturor centrilor săi, atât a celor superiori, cât şi a celor vânătoarea, pentru că nevasta lui naşte şi doreşte să fie alături
inferiori). Chiar şi anumite cuvinte din rugăciuni - rostite cu de ea. El se găsea la 100 km de casă şi era imposibil să fi aflat
credinţă - reprezintă mantre (cuvinte-cheie), ce fac ca un fior acel lucru prin mijloacele obişnuite de comunicare. În faţa
interior, ca un curent, să străbată corpul din cap până în stupefacţiei exploratorului şi a întrebărilor sale, oamenii
picioare: explicat religios, acela este răspunsul divin primit de tribului s-au mirat, amuzându-se: ‘Cum de nu pricepeţi nişte
credincios. Este certificat ştiinţific faptul că toate organismele lucruri aşa de simple?’. Mai târziu, s-a aflat că femeia
planetei detectează şi absorb semnalele electromagnetice ale născuse exact în clipa precizată de vânător, când se hotărâse
mediului dar le şi răspund, investigaţiile demonstrând că la să plece spre ea... În comparaţie cu Lawrence Post, mulţi
oameni fenomenul de comunicare e în principal pe oameni de ştiinţă dau dovadă de scepticism în ceea ce
meridianele acupuncturii; de exemplu, cercetătorii în multe priveşte fenomenele paranormale, în general, şi percepţia
laboratoare au evidenţiat că practicienii terapiilor ştiute ca extrasenzorială, în particular. Faptul că aceasta din urmă trece
orientale combinate cu tehnici de respiraţie, cei aflaţi în stare dincolo de legile cunoscute ale naturii i-a făcut pe cercetători
de relaxare indusă prin masaj, în meditaţie ori în transă, au să nege, pur şi simplu, existenţa ei. Nici măcar nu au
104
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

considerat aceste premoniţii drept nişte coincidenţe. Cât fiecărui Crăciun ştie ce cadouri va primi, chiar înainte de a le
despre parapsihologi, aceştia se aliază cu ideea nomazilor din desface. Niciodată nu învaţă pentru lucrările de control, însă
deşert: percepţia extrasenzorială a ajuns pentru ei un lucru totdeauna ia nota cea mai mare, pentru că citeşte răspunsurile
normal. Şi recunosc că omul a pierdut puţin câte puţin din în mintea profesoarei’. Experţii care l-au examinat pe băiat pe
aceste simţuri, datorită progreselor tehnologice care le-au când avea 7 ani au concluzionat că putea citi gândurile cu o
redus importanţa. În materie de comunicare, spre exemplu, acurateţe de 85%. Băiatul nu poate să explice cum ştie ceea
tehnica a făcut inutilă practica telepatiei. Alţi specialişti ai ce gândesc ceilalţi. ‘Pur şi simplu, aşa se întâmplă!’ zice el”.
problemei merg chiar şi mai departe. Pentru biologul ‘radical’ (Copiii au o deschidere completă către adevăr, revelaţie şi
Rupert Sheldrake, al şaselea simţ ar fi echivalentul la om al intuiţie; copiii - de pildă cei până în 12 ani - pot fi antrenați
instinctului pe care îl au animalele. Cum se întorc porumbeii rapid să-și deschidă centrul de percepție informațională și să
călători, după ce au parcurs distanţe foarte mari? Păsările vadă cu mintea la fel de bine cum văd cu ochii fizici: ei nu se
migratoare nu se îndreaptă cu un instinct sigur spre locurile raportează la experiențele anterioare, nu sunt blocați în
cu peşte mult? Percepţia extrasenzorială ar fi o formă de amintiri, în ceea ce au învățat, deja, că pot face sau nu pot
instinct de supravieţuire care există, indiferent dacă îl face. Cu adulții lucrurile sunt mai complicate; ei încearcă să
conştientizăm sau nu. Încăpăţânarea ştiinţei în negarea ghicească, să pipăie, să simtă cu inima, să folosească
existenţei unui al şaselea simţ nu i-a împiedicat pe unii simțurile cunoscute pentru a vedea și de aceea folosesc mai
cercetători, tot la fel de încăpăţânaţi, să-şi continue studiile. puțin acest centru fantastic al percepției informaționale iar
În 1882, la Cambridge a fost fondată ‘Societatea pentru antrenamentul cu ei se dovedește a fi mult mai dificil).
Cercetare Psihică’, al cărei prim scop a fost aplecarea spre
telepatie. Fără îndoială că acea iniţiativă a reprezentat doar o
anecdotă în istoria ştiinţei, dar a avut meritul de a face din
percepţia extrasenzorială un subiect de discuţie şi studii în
universităţile occidentale de prestigiu. Astfel, la începutul
secolului XX, departamente de parapsihologie au apărut la
universităţile americane Harvard şi Stanford, cât şi la
universitatea olandeză Groningen. Dar, mai ales, trebuie
salutată munca de pionierat a lui Joseph Rhine, începută în
1930, la universitatea americană Duke: el a fost acela care a
creat termenul de ‘percepţie extrasenzorială’ şi a definit
metodele ştiinţifice pentru a o cerceta în laborator. O
experienţă celebră a pornit de la ideea colegului Karl Zener,
anume identificarea unei cărţi de joc dintr-un pachet,
demonstrându-se în mod categoric că la oamenii dotaţi cu al
şaselea simţ performant succesul testului nu putea fi pus pe
seama hazardului sau a unor coincidenţe fericite. Dr. Charles
Tart - psiholog american - a dus mai departe experimentele. Homer, primul poet European (Gherghin născut în
Louisa Rhine - soţia cercetătorului - a adunat probele ce Chipros / Cipru, care s-a lansat artistic în portul Cume din V
demonstrau autenticitatea a 10 mii de evenimente Anatoliei) a închinat Gheii un imn: “Voi cânta pământul,
paranormale. În cercetările sale, ea a descoperit că percepţia mamă universală cu temeinice aşezări, străbună venerabilă
extrasenzorială variază ca acuitate în funcţie de momentele care hrăneşte pe solul său tot ce există. Ţie ţi se cade să dai
din zi sau din noapte. Astfel, numai 10% din experienţe se viaţa muritorilor şi să le-o reiei. Fericit acela pe care tu-l
petrec când nu dormim, 30% în momentul adormirii şi restul cinsteşti cu bunăvoinţa ta! El are totul în abundenţă. Pentru
de 60% în timpul somnului. Cercetătorii americani Montague el, ţarina vieţii e grea de recoltă; pe câmpurile sale, turmele
Ullman şi Stanley Krippner au demonstrat că se pot transmite prosperă şi casa lui se îndestulează de bogăţii”. Istoricul
imagini mental, de la o persoană în stare de veghe, la una care religiilor Mircea Eliade în studiul despre sacru şi profan
doarme adânc. Exemplele viselor premonitorii şi ale eveni- descria că trăsătura esenţială a omului arhaic era dorinţa de
mentelor extrasenzoriale sunt numeroase. Cu toate acestea, întoarcere la origini, pentru a se regăsi într-o lume puternică,
comunitatea ştiinţifică - ce a acceptat în rândul său proaspătă şi curată - aşa cum era iniţial - considerând că astfel
departamentele de parapsihologie - rămâne în continuare îşi asumă o mare responsabilitate. Anticii au definit sacrul şi
sceptică, ba chiar ostilă în ceea ce priveşte teoriile care afirmă profanul: în secolul I î.C., jurisconsultul Roman Trebastius
existenţa unui al şaselea simţ, oricare ar fi natura sa. Dar Testa în prima carte a lucrării sale “Despre lucrurile sfinte” a
această situaţie nu-i descurajează pe puţinii cercetători care scris că “sacru este tot ceea ce e socotit ca fiind a zeilor” iar
caută să furnizeze oamenilor de ştiinţă probe ce să Macrobius 385-430 în a treia carte a lucrării “Saturnalia” a
demonstreze existenţa percepţiei extrasenzoriale. Institutul scris că “despre profan toţi sunt de părere că înseamnă ceea
Metapsihic Internaţional din Paris a stabilit ştiinţific existenţa ce e în afara templului, departe de un loc sfinţit, departe de
fenomenelor de percepţie extrasenzorială; cercetătorii săi cult” (exemplu a dat Vergiliu - cel mai mare poet Roman - în
explorează creierul cu ajutorul unor noi tehnologii, pentru a “Eneida” 6:258: “Departe, rămâneţi departe, voi cei profani -
descoperi unde se află originea ‘câmpului de forţă sau de a strigat Sibila / Circe - nu vă apropiaţi de dumbrava sacră /
energie, necunoscut până în prezent, singurul responsabil unde e intrarea în Infern”). Referitor la Circeea / Circe - una
pentru producerea fenomenelor de percepţie extrasenzorială’. din formele Latine pentru Ghirghe / Gherga - în 2006,
Australianul Eddie Paterson (născut în 1991) poate citi cercetătorul Român Timotei Ursu (mutat la New York / SUA)
gândurile celor din jur. ‘El ştie totdeauna ce gândim’ spune a precizat: “pronunţarea latină reală a grupurilor Ce-Ci şi Ge-
mama lui. ‘Nu putem să ascundem nimic de el. Cu ocazia Gi era Ke-Ki şi Ghe-Ghi”. Concretizându-şi experienţa
105
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

religioasă, mai strâns legată de viaţă, Marea Zeiţă legată de galbenă, cu vârfurile aripilor negre şi care face un cuib
pământ pentru omul arhaic a devenit mai accesibilă, spânzurat şi lucrat cu mare artă sau ‘auşel’ / ‘auş’ provenind
acumulând şi puteri cereşti / preluate prin omologare în din ‘bătrân’ / ‘moş’ = ‘Regulus Cristatus’.”
ritualuri (ca mamă era însoţită de câte un mamifer mare, fiind
în vârstă era însoţită de o pasăre); de altfel, în numeroase Ghirghilic
culturi încă se utilizează termenii de “ţara-mamă”, “limba
maternă”, etc. / deoarece în trecut Pământul era popular
personificat ca “Maica Domnului” iar prin ceremonie -
cuvânt arhaic - se înţelege şi în prezent oficierea unui act
solemn (posibil derivat din străvechea solemnitate religioasă
a nunţii Gliei cu Cerul, ce a fost anual sărbătorită în Epoca
Pietrei).

Pitulice

Gurgulică

Reconstituirea unei aşezări de la sfârşitul mileniului VII î.C.

Deoarece pasărea era asociată Marii Mame Ghirghe


/ Kirke - ca uliul Ghirghe în Banat, din acelaşi Ordin
“Falconiformes” cu vulturul Cherges din Caucaz şi şoimul
Ghirgo / Kirko din Peninsula Hemului şi Hemi, adică Balcani
şi Egipt - iar ulterior cocostârcul / cocorul Guerga a devenit
asociată bărbatului ei Ghergar, iată câteva consideraţii: în
cazul păsărilor teritoriale, masculul care ocupă teritoriul este
cel ce cântă; când este vorba de păsări neteritoriale, cântă Turturică
masculul care este gata de împerechere. Pentru masculii din
aceeaşi specie, cântecul unei păsări semnalează că este Ghearga / Caia
pregătită să îşi apere proprietatea (cuibul, teritoriul,
partenera). În cele mai multe cazuri cântecul previne rivalii
păsărilor de a se apropia de teritoriul său. Totuşi, dacă rivalul
percepe cântecul mai slab sau mai puţin sofisticat decât al său
pot apărea conflicte. Conflictul se rezolvă cu un concurs de
cântec, rareori cu o luptă şi în cazuri excepţionale prin
uciderea rivalului. Pentru o femelă care îşi caută un partener
cu un teritoriu îmbelşugat acelaşi cântec înseamnă o ofertă
matrimonială şi pentru “soţia” unui cântăreţ înseamnă că
teritoriul este protejat de partenerul său. În cele mai multe
cazuri masculul este cel care cântă şi femelele îşi aleg
partenerul în funcţie de cântec. La unele specii, perechi de
păsări cântă împreună: în duet. Cântecul unei specii nu
înseamnă nimic pentru o altă specie: este ca o limbă străină
pentru ele. Majoritatea masculilor care locuiesc în zona
Prepeliţă / Pitpalac
climatului European cântă numai primăvara. Unele specii
continuă să cânte până vara târziu. Când sezonul de
În vechea Română, despre pitulice / “Phylloscopus”
împerechere se încheie, păsările comunică prin sunete scurte
se ştia ca despre “Ghirghilic”: pasăre cântătoare cu picioare
care au puţin în comun cu cântatul. De asemenea, există
relativ lungi (raportate la talia suplă); este din acelaşi Ordin
multe specii de păsări care nu cântă deloc şi pentru a semnala
“Passeriformes” cu corbul / “Corvus” - cea mai grea pasăre
că sunt gata de împerechere folosesc gesturi sau îşi arată
cântătoare, mitologic ştiută ca solul Zeilor, asociată de
penajul colorat. Gaiţa, graurul / grangurul şi multe alte păsări
exemplu lui Apollo, patronul profeţilor - ce Medieval era şi
se pot regăsi în legătură cu Gherga (inclusiv mierlei aurii
pe blazonul Armânilor Giorgi (de altfel, se poate observa
vechii Români îi ziceau gurgula); Dr. August Scriban în
despre corghi / corbi că rezonează cu Gorghi, în proto-Turcă
“Dicţionarul Limbii Româneşti” a scris: “Grangure - Latin
corbului zicându-i-se Karga). Guguştiucului / porumbelului
‘galgulus’ - o pasăre (numită şi ‘tartalac’) din neamul mierlei,
106
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

sălbatic - ştiut ca “al lui Noe” - i se zicea “Gurgulică” /


“Gârgăriţă”, rămas în vocabular (prin frecventa translaţie
lingvistică “G”/“T”) ca “turturea”; în Bulgară încă i se zice
“gurgulica”, în Spaniolă “gorgojo”, etc.: “cântăreaţa”
turturică / “Streptopelia Turtur” - de care e legat şi verbul “a
turui” - preferă pădurile de la deal şi câmpie din preajma
terenurilor agricole, fiind migratoare (în Bazinul Dunării
soseşte în Aprilie şi pleacă în Septembrie). “Legenda
turturelei” - publicată de folclorista Tony Brill, ca
semnificativă în Banat şi Argheal / Ardeal - este: “A fost
odată ca niciodată un împărat mare, mare peste mulţi
împăraţi. El avea numai o fată frumoasă şi toţi ceilalţi feciori
de împărat voiau să o aibă de nevastă, dar ea nici că se uita la
ei. Odată, veni la acel împărat un om cam slab îmbrăcat şi-l
rugă să-l ia de slugă. Dar împăratul nici nu voia să ştie de una
ca asta, fiindcă omul era în zdrenţe, era însă chip de
frumuseţe. Fata când îl văzu, îi pică cam adânc la inimă şi de
asta îl rugă pe tatăl ei, împăratul, să-l ia de slugă. Împăratul îl
primi de slugă la oi şi-l mână la stână. Cum auzi fata, se rugă
s-o lase tatăl ei şi pe dânsa la stână. El a lăsat-o. Dar
împăratul tot băga de seamă că fata lui se îndrăgostea de
cioban şi se hotărî să se ducă la stână. Zis şi făcut. Cum
ajunse, îl şi omorî pe cioban, iar pe fata lui o lăsă la oi. Atunci
se rugă fata la Dumnezeu s-o facă o pasăre, adică o turturică.
Şi de atunci, când mulgea ea oile, tot cânta ‘tur-tur’ şi a rămas
turturică”. Prepeliţei (“Coturnix” / pasăre migratoare ceva
mai dezvoltată decât porumbelul) în vechime i se zicea
“Ghearga”, încă având aşa denumire păstrată în Eire / Irlanda: Cocor
obiceiul său e de sosire în Bazinul Dunării primăvara - în
Aprilie, la deschiderea sezonului agricol - iar toamna e de Deosebiţi de berzele ce vestesc primăvara, cocorii
plecare în zone mai calde; este cunoscută şi ca “pitpalac”, des sunt păsări mai mari. După cum a consemnat şi lingvistul
întâlnită în poveştile vânătoreşti (era vânată cu ajutorul Român Dorin Ştef în 2011 ca termen arhaic, cocorii erau
şoimilor). Ghearga / prepeliţa este o pasăre foarte iubită de ştiuţi drept “gârgălăi” (în mitologia populaţiei Saami din
lucrătorii câmpurilor, între care Gheorghe / Gheorga s-a Suomi / Finlanda - genetic majoritar ca Gherga -
evidenţiat mereu, deoarece îi însoţeşte mereu cu cântecele cu conducătorul cocorilor era Guerga); în Bazinul Dunării
care îşi adună puii (în Reto-Romană / Latină vulgară - vorbită trăiesc 2 specii: cocorul “mare” ce cuibăreşte în Delta Dunării
între Veneţia şi Elveţia - şi acum i se zice dialectal “quacra” şi cocorul “mic” (văzut mai rar, fiind în trecere), ce cuibăreşte
în Romanşă, “caia” în Ladină, “lor” în Armeană, etc). în Asia Centrală şi iernează în Delta Nilului. Zborul lor
Pleiadele - fiicele lui Atlas, însoţitoarele Zeiţei Artemida - şi- maiestuos - cocorii / gârgălăii sunt gregari, formând cârduri
au tras denumirea din aceeaşi rădăcină cu prepeliţele; la mari - şi dansurile lor nupţiale spectaculoase (femela şi
vechii Români, Pleiadele au purtat numele de Cloţa-cu-pui masculul “se cheamă” reciproc, plimbându-se cu mândrie)
sau Găinuşa (“găinuţa” / “găinuşa” nu însemna deloc “mică“, sunt fascinante; gârgălăii / cocorii sunt fiinţe înalte,
ci “pestriţă”). “vocalizează” iar pentru a-şi proteja puii se strâng în grupuri
şi dorm laolaltă, în timp ce câteva păsări stau de pază.
Gârgălău / Guerga Ţipetele gârgălăilor / cocorilor se aud de la kilometri; preferă
să stea pe lângă ape / ţinuturile mlăştinoase şi sunt păsări
omnivore (adică se hrănesc atât cu vegetale, cât şi cu animale:
şerpi - e de ştiut că aceia nu pot auzi - şopârle, broaşte,
rozătoare mici).

Ghirghe

Uliu
107
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Gergiev e directorul Operei din St. Petersburg / Rusia. Carca-


Ghirgo sa / carcasa s-a păstrat în dicţionar ca având înţelesul de
“totalitatea oaselor ce alcătuiesc un schelet”, regăsindu-se cu
forme asemănătoare şi în actualele Bască, Engleză, Franceză,
Galeză, Galiciană, Italiană, Malteză, Olandeză, Portugheză,
etc. (de altfel şi denumirea de “organ” e în legătură cu forma
Latină “organa” şi cea veche Greacă “ergon”, în conexiune cu
Gherganul Gorgan). Totemic, străvechii Gherghi purtau
penele acelor păsări.

Ţarca

Şoim

Cherghes

Coţofana
Gaiţa

Vultur

Uliul Ghirghe / ştiinţific “Accipiter” - pasăre


răpitoare de zi, la fel ca şoimul - a fost de exemplu
reprezentat pe măştile din cel mai timpuriu sanctuar aflat în
spaţiul Român (mai vechi decât Templele Malteze ori
piramidele Egiptene), la Parţa, în Banat, unde inscripţiile -
realizate în prima scriere din lume - o slăveau pe Marea
Mamă Ghirghe; din aceeaşi familie păsărească, acvila /
“Aquila” - ca întruchipare a puterii şi frumuseţii - a devenit
simbolul heraldic principal pe stema României, aşa cum a
fost folosită întâi de Vlaicu Vodă, domnitorul Ţării
Româneşti / văr primar cu Nicolae Gherga, devenit Sf.
Nicodim de la Tismana, Mănăstire la poalele Munţilor Alunar
Vâlcan. Este de observat că în străvechile Grecia, Egipt, etc.
şoimului i se zicea “Ghirgo” / “Kirko” iar vulturul - pasăre Corcodel
răpitoare din aceeaşi familie cu uliul, şoimul şi acvila - era
numit în Caucaz “Cherghes” de Alani / Oseţi, “Karkhăsa” în
N Iranului, inclusiv în Daxia / Bactria, “Carkas” în Sogdia /
Sogdiana (între Bazinele Amu Darya şi Syr Darya), etc.; în
1989, cercetătorii Americani David Flattery şi Martin
Schwartz au enunţat într-un studiu publicat de Universitatea
California că versiunea Osetă / Alană Cherghes / “Caergaes”
era anterioară chiar proto-Iranienei (Alanii / Oseţii - acum
împărţiţi de Georgia şi Rusia - îşi numesc limba ce o vorbesc
ca “Iron”, de la Arian, însemnând “nobil”, nume pe care şi-l
dădeau Indo-Iranienii, de la care provine şi numele Iranului:
lingviştii consideră limba Alanilor / Oseţilor ca martoră
importantă în analiza numelor străvechi, căci a supravieţuit în
cei mai înalţi Munţi ai Europei de la începuturile Indo-
Zarzăr
Europene). În prezent de exemplu, Osetul / Alanul Valery
108
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Apropiate de Gherga au fost inclusiv păsările din


familia Corvidae - a corbilor / croncanilor - şi corcodeii: din
familia corbilor, ţarca / coţofana, foarte gălăgioasă -
considerată aducând norocul în Asia şi nenorocul în Europa -
preferă locurile luminoase deschise, ca smârcurile, grădinile
şi terenurile agricole (cu numele ei fiind denumite muierile
guralive) iar gaiţa, având şi numele de alunar, preferă codrii,
în caz de pericol atenţionând celelalte vieţuitoare prin strigăte
de alarmă specifice. Corcodeii / zarzării sunt migratori, cu gât
lung, corp zvelt şi penaj brun-gălbui, fiind acvatici /
“cufundaci”: au mărimea raţelor - ori mai mari - şi iernează în
N Africii; cu o denumire asemănătoare - însă pentru fructe -
din spaţiul Român până în Turki-stan (adică leagănul Turanic
Corbi
al Turcilor), caiselor şi corcoduşelor li se zic şi acum zarzăre,
Georgienii având pentru “caise” termenul “gargari”.
Corbii / Karga şi-au dobândit statutul mitic deoarece
erau mediatori între viaţă şi moarte; pe câmpurile de luptă
Karga
erau “sanitari naturali”: consumau trupurile celor căzuţi.
Aceste păsări - specie protejată în România - sunt foarte
deştepte, adaptându-se uimitor mediului în care trăiesc (dintre
toate, au cele mai mari creiere), ceea ce a atras respect dar şi
legende. Gherganii erau cei care nu s-au mai limitat la
legătura teriană / pământeană, ci au reprezentat trecerea la
nivel superior - a fuziunii cu cerul - şi deci de a trăi expresiv
dimensiunile lărgite ale unei alte paradigme (decât cea
anterioară, veche şi oarecum limitată). Corbul / corboaica e o
răpitoare longevivă (de aceea având timp şi să acumuleze
experienţe, fiind o pasăre deşteaptă), ce dresată ajută la
vânătoare. În “MahăBhărata”, corbii au fost comparaţi cu
mesagerii morţii; în majoritatea credinţelor, corbii erau
călăuzele ultimei călătorii, deoarece descopereau fără greş
tainele întunericimilor (la nomazi - vânători şi pescari - erau
pozitivi, aspectul lor negative ivindu-se odată cu viaţa
sedentară / dezvoltarea agriculturii); în Dialectul Gheg din
Balcani “kerkon” = “călător” (în Albaneză, același termen
“kerkon” înseamnă “necesită”). La vechii Greci, corbul era
asociat Zeului Apollo iar la vechii Scandinavi, 2 corbi
încadrau tronul Zeului Odin: reprezentau principiul creaţiei.

Gaia roşie
109
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

‘Ga! Ga!’ - când invocă ploaia în zilele caniculare ale verii.


Este puţin probabil ca oamenii s-o fi numit vreodată altfel
decât gaia”. Suedeza Kristina Berggren şi Americanul James
Harrod notau în “Jurnalul religiilor preistorice” din 1996:
“Divinitatea feminină era uneori diferită de mama fertilă, însă
era venerată sub acelaşi nume; ei îi erau asociate simboluri
geometrice şi animale prin statui sau desene care nu
întotdeauna erau religioase, ci aveau şi scop practic de joacă
ori pentru decor. Un simbol pe atunci era mai mult decât o
metaforă ori o alegorie. Artiştii pre-istorici intenţionau prin
lucrările lor să sugereze numeroasele puteri ale vieţii şi de
aceea utilizau multe simboluri geometrice iar exprimarea nu
cuprindea doar cuvinte ci şi imagini, dansuri, ritualuri, etc”.
În “Spiritualitatea Vechii Europe”, Dr. Marija Gimbutas a
consemnat: “Creaţia cea mai caracteristică a Culturii Vechii
Europe este figurina ce reprezintă o zeiţă alături de servitorii
sau adoratorii ei şi amulete cu imaginea sa. Judecând după
stereotipurile figurinelor menţinute de-a lungul mileniilor,
religia Vechii Europe era politeistă şi dominată de zeităţi
feminine. Se poate aprecia că acele aşa-numite stereotipuri se
pot grupa în 3 categorii principale. Prima a fost ‘Creatoarea’,
reprezentată ca o zeiţă antropomorfă şi asociată cu o pasăre;
ipostazele sale se refereau la funcţia de dăruitoare a vieţii dar
Gaia brună şi de curmătoare a ei: moartea. A doua categorie era a ‘Zeiţei
Transformării’, reprezentând renaşterea forţei vitale ori
Dr. Ion Ghinoiu în “Lumea de aici, lumea de potenţialul embrionic al vieţii; des era asociată cu peştele
dincolo” a scris: “În cântecele de Zori, cea mai mare (urmaşele sale au fost nimfele). A treia categorie era
frecvenţă o are Zeiţa Morţii cu chip de pasăre de pradă, de zi reprezentată de fertilitate - mai ales a pământului - fiind
sau de noapte. Gaia este o pasăre răpitoare de zi care face ‘Mama-Glie’, asociată cu şarpele (nemuritor, căci îşi schimbă
parte - alături de vulturi, acvile, şoimi, ulii - din acelaşi ordin, pielea şi fiind o creatură ce hibernează apare la începutul
spre deosebire de buha mare, bufniţa, cucuveaua, striga, care primăverii, în mod asemănător Mama-Glie apărând primăvara
sunt răpitoare de noapte, grupate în alt ordin. Gaia are statură ca o zeiţă tânără - chiar sacru gravidă - devenind toamna
robustă şi aerodinamică, gheare ascuţite şi tăioase la cele 4 Hârcă; şarpele din credinţele ‘vechi europene’ era aducător de
degete, cioc puţin curbat şi turtit lateral, penaj colorat care bine, nu de rău aşa cum s-a întâmplat în ulterioara
variază cu vârsta; simţul său cel mai dezvoltat este văzul. În simbolistică indo-europeană). Pământul gravid sau Mama
România, 2 specii prezintă importanţă deosebită: grânelor au fost aspecte care au apărut la începutul erei
 Gaia roşie (‘Milvus milvus’) cu penaj roşcat, agricole, supravieţuind ca Mama-Glie. La începutul
pictat cu brun şi cu coada scobită; cuibăreşte în neoliticului (mileniul VII î.C.) ea apărea încoronată şi pe tron.
pădurile carpatice iar toamna se îndreaptă spre Mama gravidă era asociată cu peştera, movila, mormântul,
iernare în sud-estul Europei, Turcia, Africa de cuptorul, etc. În timp ce principiul feminin era considerat
nord-est (în iernile blânde, unele exemplare creator şi etern, cel masculin era privit ca spontan şi efemer
rămân pe meleagurile de vărat) (acesta din urmă reprezentat prin bărbaţi cu măşti de animale
 Gaia brună (‘Milvus migrans’) cu penaj brun, - ca ţapi sau tauri - care adorau zeiţa: forme timpurii ale lui
roşcat pe piept şi cu coada mai puţin scobită ca Dionysos / Dionis, zeul regenerării anuale). Zeiţele Epocii
a găii roşii; cuibăreşte în copacii din pădurile Pietrei erau în primul rând creatoare ale vieţii - nu frumuseţi -
mai joase şi migrează toamna în Asia de sud- şi în mod hotărât nu soţii ale zeităţilor masculine. Principiul
vest şi Africa centrală masculin servea la regenerarea puterilor zeiţei; divinitatea
Gaia are însuşirile după care oamenii culturilor masculină era un zeu al vegetaţiei, întrupat mai târziu în Pan
preistorice îşi alegeau - din lumea vieţuitoarelor - divinităţile ori Silvanus (stăpânul pădurilor şi păşunilor). Tărâmul
adorate: este o pasăre misterioasă atât prin apariţia şi zeiţelor era cerul, pământul şi lumea sub-pământeană.
dispariţia neaşteptată din peisajul cotidian, cât şi prin Conceptul de principiu divin feminin se manifesta prin ciclul
ascensiunile ce le face în zbor până dispare în înaltul Cerului; infinit al vieţii, morţii şi renaşterii. Aşadar, fertilitatea era
dacă suntem de accord cu specialiştii că bioritmurile de numai una din multiplele funcţii ale zeiţei; nu aceasta era
reproducere, inclusiv rutele de migraţie generate de acestea, funcţia principală a zeiţei şi nu avea nimic de-a face cu
sunt extreme de stabile în timp, atunci zonele de cuibărit ale sexualitatea”. În imaginea următoare se poate vedea Zeul Pan
găii din ţinuturile central şi sud-est europene trebuie să fi - protectorul păstorilor şi turmelor - fiul Zeului Hermes:
rămas aceleaşi din neoliticul Vechii Europe până astăzi.
Dintre răpitoare, gaia este cea mai frumoasă şi mai plăcută
pasăre. Gaia aduce / prevesteşte ploaia şi - împreună cu
aceasta - rodul şi fertilitatea, în verile secetaose şi zilele
caniculare, aşa cum o făcea (fără îndoială) şi cu milenii în
urmă. Gaia este puternică, crudă, rapace, invincibilă; şi-a
impus numele în memoria oamenilor prin propriul ei glas -
110
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

piatra megaliţilor, datorită răspunsului lor vibratoriu diferit,


până în Evul Mediu majoritatea locaşelor de cult fiind
realizate fără a încorpora piese prelucrate din metal în
construcţia lor, deoarece exista o consideraţie spirituală
deosebită pentru materialele provenite direct din sânul
Mamei-Pământ). Este de remarcat că în Bazinul Dunării
inferioare au fost primele ansambluri din lume de obiecte din
aur (metalele - pepitele de aur şi cuprul nativ / pur - au fost
modelate iniţial ca pietrele, prin prelucrarea la rece, fiind
folosite la început pentru fabricarea bijuteriilor şi abia mai
târziu pentru confecţionarea uneltelor, înlocuind astfel piatra;
totuşi, unele “geme”, adică pietre “preţioase” /
“semipreţioase” - ca de pildă obsidianul - au continuat să fie
preţuite şi folosite iar metalurgia bronzului a fost în Balcani
din mileniul VI î.C., prin topirea azuritului). Arheologul
Evgeny Chernykh de la Academia Rusă în 2008 a schiţat
metalurgia lumii din mileniul V î.C. (considerând că aşa s-au
şi declanşat culturile stepelor EurAsiei, pornind din interiorul
Carpatic):
Capra şi Zeul Pan

Cultul pentru Marea Zeiţă sau Mama Divină era


nelipsit din religia primordială a oamenilor în Epoca Pietrei,
cultura maternă fiind cea care a făurit monumentele
megalitice (ce făceau mereu referire la ea, uneori şi sub
aspectul teribil de regină a morţilor, ca “Doamna Albă” - şi în
ipostaza păsării de pradă gaia care ia sufletul la moartea
omului - până azi propagându-se ideea că “totul din ţărână
este şi în ţărână se întoarce”); decedaţii pe atunci erau
îngropaţi în poziţia ghemuită a fătului, în camera mortuară
având forma de ou sau uter, ca respect pentru Marea Mamă
(savantul Francez Alain Danielou 1907-1994 a numit acea
poziţie ghemuită ca “postură Yoga”). Legenda “Gaia” -
culeasă din S Român în 1898 - era: “Demult - foarte demult -
pe când nu erau atâtea izvoare, vara însetau toate vietăţile de Pentru omul arhaic, purtarea rituală a zorzoanelor /
pe pământ. După ce şi-au ales păsările împăratul, acela a podoabelor era asociată cu participarea lor la anumite
chemat sfat, ca să-şi sape cu ciocul o groapă mare, unde să se principii sau legături simbolice cu cosmogonia. Ritualul
adune apa pentru vreme de ispită. Şi s-a întâmplat că au culegerii ierburilor de leac era de asemenea legat de repetarea
primit toate paserile sfatul împăratului, numai gaia n-a voit unui act cosmogonic iniţial. Reîntoarcerea la cosmogonie se
să-l primească. Şi dacă s-a hotărât, s-au pus ziua şi noaptea pe realiza simbolic şi în actul luării în stăpânire a unui ţinut
lucru. Şi lucrau cu sârguinţă, una mai mult decât alta, şi aveau sălbatic / nelucrat (ce echivala cu transformarea haosului în
spor la lucru, că erau cu milioanele. Şi au lucrat aşa paserile cosmos, prin intermediul cosmogoniei): munca pământului
în bună înţelegere şi au isprăvit lucrul cu mare bucurie. Şi simboliza acel act dar deplina stăpânire nu se instituia decât
dacă a plouat, s-a umplut balta cu apă şi aşa nu mai duceau după ridicarea unui altar, ca simbol al desfăşurării lumii în
lipsă de apă. Se zice că cu timpul, din acea baltă s-au format jurul unui centru bine definit. Cosmogonia era actualizată nu
râurile, din ce în ce mai lungi şi mai late. Şi acum au toate doar la Anul Nou - de Ziua Zeiţei / când instaurarea Noului
vietăţile apă în îndestulare, numai gaia nu! De aceea, vara An impunea recitarea mitului cosmogonic - ci şi la naşteri, la
când e secetă mare, vedem gaia coborându-se pe la râuri, ca cununii, la clădirea locuinţelor, etc., adică acolo unde ceva
să înghită un strop de apă, dar sărmana o păţeşte amar, de o începea. Printr-o atare începere, omul arhaic anula timpul
zăresc celelalte paseri, că o iau dinainte; iar ea se suie până-n scurs, realizând pe Pământ - în orizontul existenţei sale
vânătaie şi de acolo - cu glasul ei răguşit - cere mereu ploaie profane - imaginea spaţio-temporală a unui sacru Rai
de la bunul Dumnezeu, căci ea numai când plouă poate să-şi primordial, doar în aparenţă pierdut; pe acea cale, sacrul
astâmpere setea ei cea înfocată”. Măsurătorile au constatat că devenea un mister accesibil omului de rând, fiind posibil de
la sacrii megaliţi apele freatice jucau un rol important în re/întrupat în profanul formelor banale ale existenţei.
combinaţie cu energia telurică a solului unde erau, ce
împreună cu geometria şi orientarea astronomică a
monumentelor induceau curenţi de frecvenţă joasă în câmpuri
electromagnetice influenţând prin experienţa iluminării
oamenii supuşi ritualurilor / manifestările obişnuite în
perimetrul lor fiind de agitaţie, anxietate, ameţeală,
nervozitate, refacere, slăbiciune, etc. (iar de aceea primele
metale utilizate în istorie au fost cele bune conducătoare de
electricitate - ca aurul şi cuprul - folosite însă separat de
111
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

În secolul XIX, folcloristul Român Petre Ispirescu a fântânei. Într-una din zile, păscând pe ici pe colea, se apropie
cules în Bucureşti basmul “Gheorghe cel viteaz” (având de stuful cu flori. Cum dete de copil, se puse lângă dânsul,
multe ingrediente tipic asociate de-a lungul timpurilor cu începu să-l lingă şi să-şi apropie ugerul de guriţa copilaşului.
Gherga): “A fost odată ca niciodată un împărat şi o Acesta, cum simţi, începu să sugă şi supse până ce se sătură
împărăteasă. 10 ani au vieţuit ei în căsătorie şi nu putură face bine, şi aşa dor prinse capra de copil, încât o lună de zile nu
şi ei măcar o stârpitură de copil. În cele de pe urmă, împăratul se depărtă de lângă dânsul. Călugărul, văzând că nu-i mai
porunci împărătesei soţiei lui, că dacă într-un an de zile de aci vine capra, începu s-o caute, şi caut-o în sus, caut-o în jos,
înainte nu-i va face un copil, să ştie că pâine şi sare pe un capra nicăiri. Îşi luase nădejdea de la dânsa, când într-o zi se
taler cu dânsul nu va mai mânca. Dacă auzi aşa împărăteasa, pomeneşte cu ea. Pustnicul o văzu, începu s-o mângâie:
mult se mâhni în sufletul ei, căci trăiau bine. Se puse şi ea - Capra-tatii! Capra-tatii! voind să puie mâna pe
dară a cere sfaturi de la vraci şi vrăjitori, de la moaşe şi dânsa. Dar aşi! Unde e pomana aia?
descântătoare. Luă tot felul de leacuri. Când, într-o noapte, ce Capra, ţâşt! în dreapta, ţâşt! în stânga, se depărta
văzu se spăimântă. Se făcea că umblă pe o câmpie verde şi mereu. Călugărul după dânsa. Dacă văzu că nu poate pune
frumoasă. Pe acolo toate firicelele de iarbă erau însoţite, şi 2 mâna pe ea, se întoarse în chilioara lui, făcu o strachină cu
câte 2 se încovoiau una către alta şi părea că se sărută. Până şi tărâţe şi începu a se lua pe lângă dânsa cu binele, tot strigând-
flutureii umblau tot 2 câte 2. Visa şi totuşi credea că este o şi mângâind-o:
aievea ceea ce vede. Nu se bucură mult de priveliştea cea - Capra-tatii! Capra-tatii!
frumoasă, şi iată că un balaur, bala dracului, venea, măre, Dar nici aşa nu izbândi; căci capra nici nu voia să se
spre dânsa ca un vârtej. Pasămite, el gonea o porumbiţă; uite la strachina lui cu tărâţe, ci tot înainte trăgea să se ducă.
aceasta, tremurând ca varga, fugi în sus, fugi în jos, şi, văzând Pustnicul se luă după dânsa, d-a minune, să vază unde se
că n-are scăpare de vrăjmaşa fiară sălbatecă, se repezi şi se duce. Capra, nici una, nici alta, merse drept, ca pe ciripie, la
ascunse în sânul împărătesei. Balaurul, văzând una ca aceasta, stuful cu flori, unde era copilul, şi se puse lângă dânsul,
se repezi şi el asupra împărătesei. Dar împărăteasa dete un dându-i să sugă. Călugărul intră după dânsa şi, când o văzu,
ţipet şi se deşteptă. Îi sărise inima de frică şi-i tremurau toate stătu locului, temându-se să nu fie vreo nălucă. Se închină,
cărnurile. P-aci, p-aci era să şi leşine. Spuse împăratului făcu rugăciunea ca să-l apere Dumnezeu de rele şi să piară
pocitania de vis, şi rămase şi el înmărmurit de groază. A doua năluca dinaintea lui. Aşi! Unde? Ce nălucă să piară? Căci
zi se simţi îngreunată şi peste 9 luni de zile născu o bunătate ceea ce vedea el era aievea un copil frumos ca un îngeraş.
de copilaş de drăguleţ. Bucuria ce fu la curtea împăratului nu După ce se încredinţă că nu era ceva necurat, ba încă un copil
se poate spune. Se hotărâră să boteze pruncul. Pe atunci se botezat, de milă către omenire îl luă, îl duse la chilioara lui şi-
botezau copiii într-o fântână sub un munte. Şi fiindcă de câtva l puse în pătuceanul său. Capra sări şi ea şi se aşeză lângă
timp se ivise nişte tâlhari pe acel munte, cari pândeau pe cei copilaş. Văzând astă minune, călugărul o lăsă de-i dete ţâţă
ce veneau să-şi boteze copiii şi-i omora, straşnică poruncă până ce se sătură, apoi luă copilul, îl desfăşă, îl spălă şi-l
dete împăratul ca să puie oaste împrejurul fântânei, să primeni cu nişte rupturi de haine de ale sale. El citi mărgelele
păzească şi să apere pruncul, când va fi să se ivească tălharii. de la gâtul copilului şi află că se numeşte Gheorghe şi că este
Nu se mulţumi cu atât, ci mai porunci împăratul de scrise pe fecior de împărat. După ce se mai mări, călugărul îl învăţă să
nişte pietre scumpe câte o slovă; după aceea înşiră pietrele şi citească şi să scrie. Plânse Gheorghe şi călugărul, când muri
alcătui numele copilului. Acest şir de pietre nestemate îl legă capra, de nu li se zvântă lacrimile de la ochi multă vreme. O
de gâtul copilului. Astfel pregătiţi, plecă împăratul cu îngropară ca pe oameni. Gheorghe se tângui mai cu foc de
împărăteasa să-şi boteze copilul, luând cu dânşii şi mai mulţi pierderea ei. El ştia bine că nu-l făcuse capra, dar o cinstea ca
ostaşi călăreţi şi înarmaţi. Ajungând la poalele muntelui, le pe o mamă, ca pe una ce-l hrănise şi-l crescuse. Nu trecu
ieşiră înainte tâlharii, şi nici una, nici alta, începură a da multă vreme, şi iată că muri şi călugărul. Îl îngropă Gheorghe
vârtos. Împăratul trimise pe împărăteasa să boteze pruncul, şi pe acesta, cu toată evlavia. Apoi, după ce mai plânse şi se
căci el va sta să dea piept cu tâlharii, până se va întoarce ea. mai tângui o toană, se hotărî să iasă la lume; căci nu-i mai
Împărăteasa se supuse poruncei şi plecă. Când să se întoarcă plăceau locurile acelea, unde murise mă-sa şi părintele său cel
de la botez, veni până la un loc; aci, stând şi nemaiauzind duhovnicesc. Apucă şi el pe cărarea ce o văzu mai aproape şi
zăngănitul armelor şi zgomotul luptei, îi dete un fier ars în se lăsă pe dânsa a-l scoate oriunde va voi ea, după ce-şi
inimă. Atunci, nemaicutezând să meargă înainte, se întoarse închelbără un rând de haine ca de urs, alcătuite din nişte piei
înapoi şi ascunse copilul după fântână, într-un stuf de flori. de vulpe ce găsi în podul chilioarei, unde şezuse el cu
Pasămite tâlharii răzbise oastea împărătească şi o răpusese pe pustnicul. Merse ce merse pe acea potecă, până ce văzu că
dânsa. Împărăteasa plecă singură la împăratul. Pe drum, când copacii încep a se rări, apoi se coborî în nişte câmpii cu fel de
ajunse la locul de luptă, văzu un băltău de sânge şi alături o fel de buruieni. Mai merse o bucată de loc şi intră într-o
groapă mare unde erau îngropaţi oamenii împărăteşti. Închise cetate. Se ameţi şi se fâstâci când se văzu încongiurat de o
ochii să nu vază acea groază şi porni înainte, când deodată se mulţime de lume, şi-l asurzise zgomotul ce se făcea în acel
pomeneşte cu 2 tâlhari că pun mâna pe dânsa. După ce le oraş. Mergea, şi nici el nu ştia unde se duce. După ce-şi veni
spune cine este, tâlharii o duse la căpitanul lor. Acesta, cum o în simţiri din ameţeală, îşi ţinu firea şi, luându-şi inima în
auzi cine este, fără judecată, fără nimic, porunci să o bage dinţi, începu a umbla, uitându-se prin toate prăvăliile şi
într-o peşteră părăsită şi să i se dea câte un sfert de pâine şi mirându-se de toate celea ce vedea. Se ţinea lumea după
câte o cană de apă pe zi, până ce s-o prăpădi acolo. Copilul dânsul ca după urs. Pasămite unde era îmbrăcat ca neoamenii.
rămăsese în stuful de flori. Dumnezeu, purtându-i de grije, nu Dacă colindă o mare parte din oraş, ajunse la o fierărie, şi
lăsa nimic rău să se apropie de dânsul, care putea să-l vatăme. acolo, văzând şi buzdugane, intră şi ceru să-i dea şi lui o sabie
Prin preajma locului aceluia trăia un pustnic într-o văgăună şi un buzdugan.
de munte. Acel pustnic avea o capră şi el, după sufletul lui. - Alege-ţi de care pofteşti, îi răspunse negustorul.
Ea venea totdeauna, spre a se adăpa, la apele cele limpezi ale
112
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

După ce alese un săbioi ce de abia oamenii ceilalţi îl acestei fiară blestemată şi nici un rău nu se va mai atinge de
ţinea în mână şi un buzdugan năprasnic, voi să plece. tine în toată viaţa ta, şi să nu mai ai frică de nimeni, afară de
- Plăteşte întâi, băieţaş, şi apoi să pleci. Dumnezeu.
- Ce va să zică aceea să plătesc? întrebă dânsul. Voinicul de Gheorghe făcu precum îl învăţă
- Iaca să ne tocmim, şi să-mi dai bani cu cât ne-om păsărica; când ieşi din scăldătoare, păsărica văzu pe spinarea
învoi. lui Gheorghe lipită o frunză de copaci şi-i zise:
- Ce este aceea bani? mai întrebă el. - Gheorghe, ţi-a mai rămas un locşor pe trupul tău
Negustorul, văzând că are a face cu ursul din pădure, supus la metehne; dară, dacă te vei păzi bine, habar să n-aibi.
îi deschise capul şi-l făcu să priceapă cum merg lucrurile prin Apoi voinicul, punând capul scorpiei într-un burduf,
oraşe. Se miră Gheorghe deocamdată de toate nagodele ce-i şi în celălalt cărbunii ce făcuse, se întoarse la prăvălia
tot povestea negustorul; apoi, dacă văzu că n-are încotro, ceru stăpânului său, îşi luă fierul pentru care muncise un an şi se
să slujească fierarului pentru sabie şi buzdugan. Se învoiră, puse a-şi făuri o sabie şi un buzdugan. După ce le isprăvi, îşi
deci, ca pentru aceste lucruri să slujească un an şi aşa se băgă încercă sabia, dând cu dânsa într-un drug de fier, şi se rupse
ucenic. Iscusinţa lui Gheorghe ajunsese de poveste: unde alţii în 2; o lepădă şi, luând buzduganul, îl aruncă în slava cerului,
nu puteau face unele lucrări de fierărie nici în 3 ani, el într-o şi când căzu jos se turti; îl lepădă şi pe acesta. Acum ce să
jumătate de an lucra ca o calfă veche. Barosul cel mare pe facă? Sta în loc şi fluiera a pagubă. Tot gândindu-se, îşi aduse
carele nici 3 oameni nu-l putea ridica, el se juca cu dânsul. Şi aminte a fi văzut, în codrul unde a crescut el, un fier gros
toţi se temeau de el. Dacă îşi împlini anul, se mai băgă pe un înfipt în pământ. Se duse tocmai acolo. Când se apucă să-l
an, ca să-i dea fier şi cărbuni să-şi făurească el o sabie şi un scoată, ce să vezi? Fierul nu era înfipt, ci era o vână din
buzdugan, după pofta inimii sale. Împlinindu-se şi acest an, munţi. Se apucă de el, îl trase, îl smuci, îl răsuci, până ce,
stăpânul porunci să-i dea fier şi cărbuni. Calfa cea mai mare, rupând vâna, o smulse şi o luă la spinare ca un voinic ce era,
temându-se să nu-i ia locul, îi pusese gând rău şi căuta cum să se întoarse la prăvălie şi izbuti a-şi face o sabie şi un
facă să-l prăpădească. Îi spuse, deci, că fier este destul, dară buzdugan cari să-i fie tovarăşi nedespărţiţi. După aceea se
nu sunt cărbuni de ajuns, ci să se ducă la pădurea neagră să-şi duse cu tovarăşii săi la fântâna botezului şi le boteză, punând
facă, căci de acolo aduc şi ei. Aceasta nu era adevărat. Acolo, săbiei numele de ‘Balmut ajutătorul meu’ şi buzduganului
la pădurea neagră, se iscodise o scorpie care omora pe oricine ‘Omorâtorul vrăjmaşilor mei’; apoi se întoarse iarăşi la
mergea în acea pădure, şi de aceea îl trimitea pre dânsul prăvălie ca să-şi ia ziua bună, fiindcă voia să plece să-şi caute
acolo, ca să se prăpădească. Gheorghe nu ştia de unele ca părinţii. Când se întoarse la prăvălie, găsi pe toţi morţi
acestea. El era cu inima curată şi fără făţărnicie. Îşi alese din buşteni. Pasămite ei, în lipsa lui, căutară în burduful său, şi
prăvălia stăpânului său o sabie rămasă de la Novaci, pe care o dete peste capul scorpiei. Câţi o văzură, toţi muriră. Dacă
păstra în prăvălie ca pe un odor din vechime, luă nişte văzu aşa, îi păru rău; dară n-avu ce face. Ieşi pe poartă afară
burduşe mari pentru cărbuni, făcute din 2 piei de bivol şi şi plecă. Pe drum se întâlni cu un ucenic carele nu fusese
plecă să-şi facă cărbuni în pădurea neagră. Merse ce merse şi, acolo când umblase călfile în burduful lui Gheorghe. Acesta,
ajungând la un sat, întrebă că încotro se află pădurea neagră. cum îl văzu, se duse la dânsul să-şi ia ziua bună.
Cum auziră sătenii, începură să-şi facă cruce şi să-şi scuipe în - Da unde te duci, nene Gheorghe?
sân de frică. Apoi îi spuseră toată şiretenia cu scorpia. - Iaca, unde oi vedea cu ochii şi mă va lumina
Gheorghe le tăie cuvântul şi le zise: Dumnezeu.
- Dacă nu voiţi a-mi spune, încetaţi cu astfel de - Ia-mă şi pe mine cu dumneata, nea Gheorghe, se
parascovenii ce n-au seamăn. rugă ucenicul.
Oamenii, dacă îl văzură atât de înţestat, îi arătară - Lasă-mă în pace, că n-am eu singur unde să-mi
drumul şi-l lăsară să se ducă unde îl va duce orânda lui. plec capul, darămite să-mi iau şi licheaua după mine!
Ajungând la pădure, tăie cu sabia o mare mulţime de copaci, Plecând Gheorghe şi mergând singur, singurel, se
din cari făcu o grămadă de nu-i putea da nimeni de seamă şi îi abătu într-un colnic să facă un popas, când iată şi băiatul cu
puse foc. Stând pe lângă foc, simţi că un oarecare lucru, un care ucenicise că vine şi se aşează lângă dânsul. Pasămite, se
fel de sorbitură îl trăgea şi îl tot mişca din loc; se întoarse; luase după el şi, cât colea, îl urmări până îl ajunse.
când, ce să vezi? unde venea, măre, vericule, asupra lui - Dară asta, mă? îi zise Gheorghe.
năbădăioasa de scorpie, şi tot sugea văzduhul, ca să tragă într- - Iată-mă şi eu, răspunse ucenicul. Ce? Dacă n-ai
însa şi pe bietul Gheorghe. Acesta, cum văzu ce plăcintă i se vrut să mă iei, socoteşti că eu n-am putut să mă ţin de
pregăteşte, înfipse sabia în pământ, se propti într-însa şi dumneata?
rămase neclintit. Astfel aştepta el şi priveghea să vază ce are După ce râse niţel Gheorghe şi, făcându-i-se milă de
să i se întâmple. Scorpia, cum veni, dete cu coada şi risipi dragostea ce-i arăta băiatul, se înduplecă să-l ia, zicându-i:
focul, apoi se repezi asupra lui Gheorghe ca să-l soarbă pre el. - Dacă este aşa, tovarăş să-mi fii.
Voinicuţul de Gheorghe unde smuci odată sabia din pământ Apoi lungi pasul la drum, şi aide, aide, 3 zile şi 3
şi, mai iute decât ai gândi, o aduse şi tăie în 2 scorpia. Apoi se nopţi merseră până ajunseră la o pădure mare. Acolo stătură
luă după dânsa, care fugea către scorbura unde vieţuia, şi, să se mai odihnească şi să şi îmbuce câte ceva. Pe când stau
ajungând-o, îi tăie capul. Atâta sânge mohorât curse din ei acolo, auziră o guiţătură de porc şi tot deodată şi văzură un
spurcăciunea de scorpie, încât se alcătui o baltă. Când era să porc mistreţ mare, fugind, şi un vânător alergând după dânsul
se întoarcă într-ale sale, deodată auzi un grai dulce care îi călare, iară după vânător se luase un alt porc şi mai năprasnic.
vorbea şi-i zicea pre nume. Când se uită, ce să vază? O Vânătorul întinse arcul şi, când zbură săgeata, prăvăli fiara
păsărică drăgulică şi frumuşică sta pre o ramură şi-i zicea: sălbatică din gura căreia gâlgâia sângele ca dintr-o saca.
- Gheorghiţă cel viteaz, spre mulţumire că mi-ai Atunci fiara de la urmă, unde se repezi o dată şi dintr-o
scăpat pe ai mei de la pieirea acestei scorpii necurate, care în săritură fu lângă calul de vânător, căruia îi şi vărsă maţele,
toţi anii îmi sorbea puii, te sfătuiesc să te scalzi în sângele sfâşiindu-i burta cu colţii lui cei grozavi. Vânătorul căzu
113
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

morman de pe cal şi, pe când porcul cel mistreţ umbla să-l că-l aşteaptă; şi mă-sei nu-i va da drumul până nu se va istovi
facă mici bucăţi, Gheorghe cel voinic sări de acolo de unde de tot în închisoarea unde este băgată. Această osândă zicea
era şi, mai iute decât gândul, fu lângă vânătorul cel nenorocit, el că i se cuvine pentru înfruntarea ce i-a făcut oarecând în
cu sabia goală în mână. Dintr-o lovitură făcu în 2 spurcata tinereţe, neprimindu-l a-i fi soţ, când a cerut-o de la părinţii
fiară. În mai puţin de o clipă de ochi, veniră şi ceilalţi tovarăşi ei, lucru pentru care s-a şi făcut el haiduc. Până să vie cu
ai vânătorului, cari rămaseră înmărmuriţi de groază pentru răspunsul, căpitanul de haiduci puse de tăie o curcă, o fripse
cele ce era să se întâmple. Aceşti oameni erau din împărăţia şi-l trimise împărătesei, zicându-i să mănânce cea mai de pe
tătâne-său. Ei cu toţii mulţumiră lui Gheorghe pentru urmă mâncare bună, căci el are să se lupte cu fiul ei,
izbăvirea domnului lor. Apoi se puseră la masă şi traseră un împăratul, pe care fără doar şi poate are să-l omoare. Acesta
chef, de să se ducă pomina, de bucurie. Şi fiindcă era cald, se este, zicea el, pomana ce face fiului ei, căci după ce va pieri,
dezbrăcară de hainele de pe deasupra, rămâind mai uşori. nu va mai avea cine să-i facă pomană. Împărăteasa, cum auzi
Atunci, unul din meseni zări mărgelele de la gâtul lui că trăieşte fiul ei şi că este împărat la împărăţia tătâne-său,
Gheorghe. Se dete pe lângă dânsul binişor, îi citi numele şi-l nici că se atinse de curcă, ci trimise răspuns căpitanului de
cunoscu. Spuind şi celorlalţi minunea dumnezeiască, cum se tâlhari că ea, cum a trăit 24 de ani numai cu pâine şi apă, va
descoperi împăratul lor, vânătorul cel cu pricina veni lângă trăi şi de aci nainte, până ce Dumnezeu, care cunoaşte toate
dânsul şi-i zise: ascunsurile inimei şi ştie nevinovăţia ei, o va mântui de aceste
- Mulţi ani să trăieşti, doamne şi al nostru stăpânitor! munci de cari nu este vrednică. Gheorghe se cătrăni de mânie
Şi să ştii că împăratul locului acestuia a răposat în Domnul şi când văzu necuviincioasa purtare a haiducului şi poftirea cea
eu, sluga nevrednică a domnului meu, îi ţin locul, până se va vrednică de râs ce-i făcea. Atunci porni cu ceata lui cea aleasă
găsi moştenitorul său cel pierdut de la botez. Adunarea şi se otărâră ca nici în ruptul capului să nu se întoarcă acasă
bătrânilor m-a însărcinat cu aceasta. Acum mulţumesc fără mă-sa, pentru care se bucura, auzind că încă trăieşte. Tot
Domnului pentru cele ce mi s-au întâmplat, că mi te trimise atunci, căpitanul de tâlhari îşi adună ceata într-o culă sub
Dumnezeu de mă scăpaşi de la moarte, căci cunoscui în tine nişte dărâmături de ziduri ce se aflau în muntele acela şi unde
pe fiul acelui bun împărat care ne-a cârmuit omeneşte atâta era locuinţa lor, şi se puse a cina. Pe când ei beau şi se
mare de ani. Gheorghe, care căscase gura şi bleojdise ochii la veseleau, vorbind verzi şi uscate şi bătându-şi joc de scrisele
cele ce spunea vânătorul, zise: împăratului şi de răspunsul împărătesei, odată se despică
- Dară de unde ştiţi voi, oameni buni, că eu sunt fiul zidul şi se ivi o umbră, care puse pe masă 2 lumânări aprinse
împăratului despre care îmi vorbiţi? de piatră, o carte şi o cheie. Apoi umbra se făcu nevăzută.
- Mărgelele de la gâtul tău ne-au spus. Să fie lăudat Tâlharii rămaseră ca scrişi pe părete şi tăcură mâlcă. Se putea
numele Domnului că am dat peste tine, şi de azi înainte tu să auzi musca zbârnâind, atâta linişte şi tăcere se făcu. Căpitanul
ne cârmuieşti. luă cartea, îi rupse pecetea, o deschise şi citi: ‘Firul
Toţi mesenii se sculară şi i se închinară ca la un nelegiuirilor tale s-a sfârşit. Glasul nenorociţilor pe care fără
împărat. Gheorghe plecă cu dânşii şi cu băiatul cu care milă i-ai jertfit s-a auzit la cer. Sângele cel nevinovat ce atâta
ucenicise el, şi se duse la palaturile împărăţiei. Sfară se dete amare de timp ai vărsat cere răsplătire. Eşti blestemat. În
în ţară de această fericită întâmplare. Şi alerga poporimea din ascunzătoarea ce este în colţ la dreapta, şi pe care tu n-ai
toate părţile, cu mic cu mare, să vază pe acela carele mort a ştiut-o, este o uşcioară pe care o veţi descoperi căutând-o cu
fost şi a înviat, pierdut şi s-a aflat, lăudând numele Domnului. una din aceste lumânări. Ia cheia ce ţi s-a pus pe masă şi o
Iară dacă s-a aşezat Gheorghe în scaunul tătâne-său, începu a deschide. În această ascunzătoare vei găsi nişte haine şi
pune lucrurile la cale, cum să meargă bine trebile. Băiatul cu podoabe de împărăteasă, pe cari le vei da nenorocitei
care ucenicise Gheorghe ajunse să fie mâna dreaptă a împărătese, muma lui Gheorghe, să se îmbrace cu ele. Ea te
împăratului, atât se ciopli şi se supţie în puţină vreme. va ierta pentru trudele şi chinurile ce i-ai pricinuit de sunt
Cercetând noul împărat în dreapta şi în stânga, de cum s-a acum 24 de ani. În celălalt sipeţel vei găsi o piele de urs şi un
întâmplat pierderea lui, află şiretenia pricinei din fir până în lanţ cu care piele te vei îmbrăca tu, căci urs ai să rămâi până
aţă, cum adică s-a bătut tată-său cu tâlharii, cum aceştia i-au îţi vei ispăşi păcatele. Împărăteasa te va duce de lanţ şi te va
înfrânt oastea şi cum împăratul cu ai săi, dând dosul, n-a mai da în mâna împăratului. Şi să nu cutezi a face în alt chip, căci
ştiut nimic nici despre dânsul, nici despre mama sa, şi cum mânia cerului va cădea peste tine şi mai îngrozitoare’. La
împăratul a fost coprins de mâhnire şi de obidă până la citirea acestei scrisori, căpitanul rămase ca lovit de trăsnet. Şi
moartea sa, şi cum a murit nemângâiat, nemaiaflând nimica neavând încotro, scoase toate avuţiile ce adunase de când
despre dânşii. Atunci el alcătui o ceată de oameni tot unul şi tâlhărea şi le făcu 12 părţi, deopotrivă, pe cari le împărţi la cei
unul şi porni la fântâna botezului, ca să stârpească codrul de 12 tovarăşi ai săi. Aceştia, după ce-şi luară ziua bună de la
acei tâlhari. Dară până una, alta, ca să nu i se întâmple ceva căpitanul lor, se împrăştiară ca puii de potârniche, care şi pre
rău mă-sei, socoti mai nemerit să poftească pe căpitanul unde. Iară el, căpitanul, deschise sipeţelele şi află toate celea,
tâlharilor printr-o carte scrisă ca să dea drumul împărătesei. întocmai precum îi zicea cartea. Luă hainele şi podoabele de
Şi scrise carte. Iară dacă văzu că oştenii lui se cam codesc, împărăteasă şi le dete mumei lui Gheorghe, ca să se îmbrace
primi cererea băietului cu care ucenicise el, şi-l trimise pe cu ele. Aceasta primi bucuroasă, căci hainele de pe dânsa se
dânsul. Acesta dacă plecă, ajungând în codrul unde era hărtăniseră, se muceziseră şi se putreziseră, rămâind mai
fântâna botezului, se pomeni înconjurat de 12 haiduci, cari şi goală. Apoi îşi ceru iertăciune pentru relele ce-i făcuse el, pe
puseră mâna pe dânsul. Aceştia chibzuiau cu ce moarte să-l care iertăciune o şi dobândi, fiindcă împărăteasa avea o inimă
omoare; dară după ce auziră că merge cu carte la căpitanul foarte bună. După ce căpitanul de tâlhari se îmbrăcă în pielea
lor, îl duseră la dânsul şi aşteptară să vază ce le porunceşte el. de urs, care se lipi de trupul său ca şi când ar fi fost de acolo,
Căpitanul râse, după ce citi scrisoarea. Şi scrise şi el carte în împărăteasa îl luă de lanţ şi se îndreptă către scaunul fiului
care zicea împăratului că dacă îi e voia să mai fie cu viaţă, să său. Pe drum se întâlni cu Gheorghe, care venea, măre, ca un
stea locului, iară dacă i s-a urât de a mai trăi, să vie să se bată leu, şi călare pe un şoimulean sireap de mânca foc. Gheorghe
114
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

era cu sabia lui, ce o ţinea goală în mână. Mumă-sa, cum îl constituie cea marcând păgânul An Nou, cea a Mărțișorului /
văzu, îl cunoscu, căci era leit tată-său, şi se închină lui ca unui “Mărți-șorului”, cu sărbătorirea din Epoca Pietrei la 1 Martie
împărat. Gheorghe se dete jos de pe cal şi îmbrăţişase pe (Anul bisericesc ortodox începe exact opus, la distanță de
împărăteasa ca pre muma lui, după ce află cine este. Mumă-sa jumătate de an, în 1 Septembrie, dată considerată tradițional
îi spuse cum Dumnezeu, cunoscându-i nevinovăţia, a izbăvit- ca fiind aceea când a început crearea lumii). Fizic, Mărţişorul
o prefăcând în urs pe prigonitorul ei. Apoi dete pe urs de lanţ / “Mărți-șorul” reprezintă în fapt firul răsucit roşu-alb şi nu
în mâna împăratului. Acesta se înduioşi de osânda lui şi-i dete obiectul ornamental care se leagă de acel fir (component
drumul, zicându-i: adăugat ulterior), purtat la sfârşitul iernii, din dimineaţa de 1
- Destul îţi este ţie urgia dumnezeiască. Du-te şi cată Martie / ziua Marii Mame - dinaintea răsăritului soarelui -
de-ţi ispăşeşte păcatele. până după sosirea primelor berze vestind primăvara, anume
Ursul într-o clipă de ochi se făcu nevăzut, intrând în până la înflorirea gherghinului / păducelului, când se lega de
codru. Iară împăratul, cu mumă-sa, cu credinciosul şi cu acela, atunci celebrându-se Paștile, la încheierea purtării
ostaşii săi se întoarseră la scaunul împărăţiei, mulţumind lui Mărțișorului; e de știut despre ceremonia pascală -
Dumnezeu pentru toate arătările lui. Şi domniră în pace şi în caracterizată dintotdeauna prin ouă roșii - că marca marea
linişte până ce, vrând Dumnezeu, i-a mutat din lumea aceasta. sărbătoare pre-creștină și pre-mozaică (datând din vremurile
Iară întâmplările lor au rămas de poveste şi vor rămânea în păgâne ale Epocii Pietrei) a încheierii dezghețului și a
veacul veacului. Şi încălecai p-o şea şi vă spusei povestea instalării primăverii: aceste Tradiții - Mărțișoarele și Paștile -
aşa”. datează de multe milenii, originile lor fiind păgâne. Înţelesul
esenţial al Mărțișorului din Epoca Pietrei era ca sărbătorirea
începutului de an, culorile sale îmbinând nuanţa zorilor:
roşiaticul crepuscului de dimineaţă cu albul zilei (zis “dalb” /
albastrul foarte deschis al zilei). În 2012, cercetătorul Român
Gheorghe Șeitan a scris: “Din punctul nostru de vedere, cele
2 culori trebuie să fie obligatoriu roşu şi alb, nu doar pentru
că spre această concluzie ne împinge realitatea vizibilă, ci
mai ales datorită structurii simbolice care este tantrică, sacră
şi multimilenară. Ele au la bază culorile celor 2 energii ce se
află la originea apariţiei noii vieţi - sămânţa bărbatului viril
(albă) şi menstrele femeii (roşie), căci dacă nu ar exista
acestea 2 nu ar exista nici perpetuarea speciei umane; orice
scandalizare cu privire la folosirea unor motive sexuale într-
un ritual sacru nu-şi are rostul, pentru că el vine dintr-un timp
istoric şi preistoric, care avea valori diferite faţă de cele
actuale. Mărţişorul îşi extinde valabilitatea prin cele 2 forţe
cosmice misterioase şi asupra macrocosmosului, pentru că el
se dă şi pentru fertilitatea ogoarelor, animalelor, păsărilor şi
copacilor; de aceea el se agaţă în copaci, la sfârşitul perioadei
de purtare, de aceea se ţine până sosesc berzele (aducătoare
de copii) sau, după caz rândunelele, ori se aruncă în sus după
o pasăre sau se agaţă în coarnele animalelor. Dar textele
tantrice merg şi mai departe, omologând macrocosmosul cu
microcosmosul uman; Jean Varene în ‘Tantrismul’ din 2002 a
Mărţişoarele
documentat: ‘Pentru că sperma este Luna / şi umoarea roşie
este Soarele / adevăratul yoghin năzuieşte / în adâncul său la /
unirea celor două’. Cu alte cuvinte, fiecare individ iniţiat,
bărbat ori femeie, trebuie să-şi unească în propia sa fiinţă cele
2 polarităţi, lunar şi solar, ynul şi yangul chinezesc, pentru a
obţine acel Unic Absolut, egal cu Divinitatea Supremă. Cât
este de vechi mărţişorul cu înţelesurile lui fizice şi metafizice
pe scara istoriei? Cercetările arheologului Vasile Boroneanţ
în aşezarea de la Schela Cladovei, datată acum 8 milenii, au
scos la lumină pietre de râu vopsite în culorile alb şi roşu,
aducând o dovadă de majoră semnificaţie”.

Mărţişorul

În prezent la Români încă o puternică Tradiție


păgână (străveche, cu mult dinaintea creștinismului) o
115
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

şi lunii (în Latină, ‘calendae’ are forma verbală ‘calare’ = ‘a


vesti’ şi ‘calatores’ erau Romanii care vesteau sub influenţa
Cultului lui Mitra; mai târziu - prin aculturaţie creştină -
colindătorii vesteau naşterea lui Iisus). În privinţa Cultului de
Soare, Colinda noastră poate să-şi aibă originea în ‘Choros’,
de unde a derivat primul predicat al Zeului Solar. Colinda
care sună poate să-şi tragă etimologia chiar şi din jocul Hora -
Horeia în Greacă / Chorea în Latină - cu privinţă la soarele
personificat drept zeu şi jucător giur-împrejur. După Isidor,
Colinda noastră poate deriva ca şi Latina ‘colenda’, cu înţeles
de ‘a aduce cult’, ‘a adora’, ‘a cânta întru preamărirea unei
zeităţi’.” Colinda în legătură cu Chorea provenea din Cult,
adică Gurg: reminiscenţă Gherga. Reînnoirea continuă a
timpului cu ocazia Anului Nou se făcea prin ceremoniile
sfârşitului şi începutului (de an), începând cu rituri de
purificare ca expulzarea demonilor, bolilor şi păcatelor: Anu
a fost primul Zeu al omenirii - ca personificarea soarelui - şi
de la miezul nopţii Anului Nou îşi căpăta denumirea de An
Vechi; speranţa era de regenerare a universului înconjurător,
marea divinitate An respectată de Man - adică Om -
născându-se, crescând, îmbătrânind şi murind împreună cu
calendarul, după care renăştea (e de remarcat că în Sumer /
Sumeria numele Zeului Cerului era Anu, a cărui femeie a fost
Zeiţa Pământului Ki - denumită acolo Mami / adică Marea
Mamă - urmaşii lor fiind prinţii Gargari, veneraţi în
Mesopotamia mai ales la Karkara / Al Jidr şi Girsu /
Dnin.Gir.su, celebrând Anul Nou primăvara, de exemplu şi
acum oficial Anul Nou la echinocţiul de primăvară fiind
celebrat de Kurzi, în Kîrgî-stan, Kazakh-stan, Iran, Afgani-
stan, Uzbeki-stan, Tadjiki-stan, Turkmeni-stan, Azerbaidjan,
Georgia, Albania, Kosovo, ş.a). Ceea ce în lumea Vedică din
N Indiei era ştiut ca Manu - fiul Mamei, primul om - în lumea
“Mărți-șorul” / Mărţişorul e un fel de talisman, Sumeriană era Anu (Manu apare în Vede ca prima persoană
destinat să poarte noroc. În trecut el se oferea de Anul Nou, care a făcut un sacrificiu, fiind cunoscut ca întâiul rege,
care începea în martie, cu colinde agrare, împreună cu urările strămoşul după Potop al oamenilor); cu prinţii “Su-Meri” /
- neschimbate până azi - de bine, de sănătate, de bucurii, de Sumerieni descendenţi din Anu erau rude observatorii
dragoste (e de ştiut că în Europa Tradiţia colindatului se mai Ghergari / Grigori de pe Înălţimile Golan din N Galileii -
păstrează cu preponderenţă doar pe teritoriul Românesc; din după cum a scris patriarhul Enoh - care propagau
Epoca Pietrei, colinda se cânta în cercul închis al Amazoanelor / fiicelor Marii Mame învăţăturile Şcolii
colindătorilor - desemnând discul solar - fiind un obicei Gherga / “Gărga Kula” din N Indiei (înfiinţată de astronomii
masculin de binecuvântare, protecţie şi bună-vestire, de Anul Gărga / Garga şi atestată în mileniul VI î.C. în Bazinul
Nou, darul oferit de gazde colindătorilor de obicei fiind Ghargar / acum al Indului). An / Anu - în Sumer / Kurgal
colacul în formă de soare). Filozoful Vasile Lovinescu scria iniţial Zeul păcurarilor - era reprezentat ca taur / animal
în 1937: “Există în România un gen de incantanţii, Colindele; terian, acolo ajungând să fie părintele Zeilor, fiind Zeul
acest cuvânt nu este altul decât Calendae: tinerii se adună de calendarului şi al regilor (care purtau un acoperământ pentru
Anul Nou în grupuri pentru a vesti Vestea cea Bună. cap şi o pereche de coarne: simbolul puterii); la Români, Ana
Colindele urcă la obârşia proto-Pelasgică, într-o vechime era femeia lui iar titlul de Ioan (format din IO = stăpân şi An
abisală; ele sunt tot ce e mai misterios în poezia populară = cer), însemnând singurul stăpân al cerului - şi al timpului -
Română”. Anterior de altfel, academicianul Aromân / a devenit mai târziu numele propriu cel mai răspândit, în
Bănăţean Simeon Mangiuca 1831-1890 a constatat: “Colinda parteneriat cu Ioana: Io+Ana = “stăpâna”. La trecerea de la
Română e Cultul Soarelui personificat ca zeu, constând în ciclul vechi (Anul Vechi) la ciclul nou (Anul Nou) se
integritatea şi sistema instituţiunilor (datinelor, unităţilor desfăşura un spectacol ritual ce urmărea, în esenţă, un singur
structurale componente) sale, precum Colinda colindătorilor, scop: renovarea simbolică a luminii (obţinerea unei figuri
Colinda pluguşorului, Colinda junilor, Colinda-colac, circulare denumită An a devenit simbolul fundamental al
Colinda-bât, etc., precum a colindat şi Omer / Homer copiii stăpânirii timpului iar divina Mamă Gherga era Ana Gherga =
din Grecia. Ţurca şi Cerbuţul constituie parte întregitoare şi stăpâna Ioana Gherga ori Sfânta Ileana Gherga / “Il”
dramatică a obiceiului colindatului; ele încă se ţin de Cultul însemnând Sfântă + Ana); înnoirea anului cuprindea ideea
Soarelui şi formează cu Colinda laolaltă o unitate sistemică. perfecţiunii începuturilor, a beatitudinii “vârstei de aur”,
Latina ‘Calendae’ nu s-a urzit din Latina ‘calare’ / motiv pentru care oamenii tuturor timpurilor aşteptau cu mare
‘chiemare’, ci e legată de Greaca ‘Kalindo’ / ‘Cholindeo’ care nerăbdare sosirea Noului An (ca jertfă divinităţii adorate,
înseamnă ‘rotire’, ‘întoarcere’, ‘învârtire’ de soare ori de schimbarea anului cerea sacrificiu uman, înlocuit după
lună, în solstiţii şi lunistiţii iar acelea se condiţionează de la realizarea Brazdei lui Iorgu, în actualul spaţiu Românesc, cu
Cultul Solar şi Lunar, adecă de la curgerea împrejur a soarelui cel al porcului: animalul era sacrificat în cinstea neamului lui
116
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Osiris - fiind favoritul fratelui aceluia, Set / care a generat parte (Romanii imperiali strict ţintind Dobrogea / gurile
numele Satan - începând de la solstiţiul de iarnă şi consumat, Dunării, capitala Sarmisegetusa şi aurul din Munţii Apuseni):
căci anotimpul rece favorizează conservarea, până la sosirea se pare că nici n-aveau forța imperială pentru ca să se avânte
primăverii / obicei rămas şi azi la Români). Din faptul că după alte resurse, iar atunci Imperiul Roman se afla la
deseori “L” s-a suprapus peste “R” - astfel străvechiul nume apogeu. Calendarul universal din prezent se bazează pe cel
solar Ra devenind La - au apărut de pildă în N Indiei “ilu” solar introdus de Romanul Iuliu Cezar în 46 î.C., care l-a
pentru iluzia Maya, oriental ştiindu-se că prima femeie a lui preluat din Egipt / loc unde a fost prima oară adoptat în lume;
Adam a fost Lila / Li-La, apoi impunându-se particula “Al”, de aceea la Români s-au păstrat în colindele de “pluguşor” -
“El” ori “Il” pentru nobil / Sfânt, în Anatolia Marea Mamă a ale Anului Nou - atâtea teme agricole, ale începutului de
Pământului devenind alintată ca Ida, etc. (corespunzător primăvară (nefireşti pentru 1 ianuarie): e de remarcat că la
echivalării “R”/“L”, s-ar întrezări: “iRu” la ilu-zie, respectiv Finici “plugului” i se spune şi acum “aura”.
Rira ca prima femeie, “Ar”/“Ir” ca particula nobleții, ș.a).
Este de observat că (după credinţele tradiţionale ale
Românilor) scroafa era considerată un animal înzestrat, cu
puterea de a prevesti schimbarea timpului, fiind - ca şi ursul /
ursoaica - “făcătoare şi desfăcătoare de timp”. Este de
remarcat că până în prezent se face împărţirea cărnii în “albă”
şi “roşie” iar Mărțișorul / “Mărți-șorul” îmbină exact acele 2
culori (roșie, a energiei, așa cum în Anatolia la vechii Greci
era asociată Artemidei și albă, a strălucirii luminii, așa cum
era asociată geamănului ei Apollo); în Epoca Pietrei, din
India / Gyagar până în Europa - inclusiv prin Sumer şi Egipt -
comunicarea exista (desigur, la scara posibilităţilor de
atunci): societăţile nu trăiau izolat. Învăţatul Suedez
Waldemar Liungman (învăţat e omul care nu termină
niciodată de învăţat) a indicat în 1938 că “originea
sacrificiilor trebuie căutată în jertfele umane din Egipt cu
prilejul culegerii recoltei, ceremonii reconstituite astfel: în
timpurile preistorice, un om era înfăşat într-un snop de
papirus (prototip al coloanei Dger), i se tăia capul şi era
aruncat în apă, i se azvârlea organul generator în eleşteu iar Zilele săptămânii, deoarece în vechime omul era mai
restul trupului era îngropat de popor pe câmp; cu prilejul impresionat decât acum de corpurile cereşti, le reflectă pe
sacrificiului victimei aveau loc lupte între 2 cete: cele ce pot fi văzute cu ochiul liber, soarele şi luna + cele 5
ceremonialul identifica pe ‘Bătrânul’ / Osiris în omul legat în planete, Marte, Mercur, Jupiter, Venus şi Saturn, adică (în
snop şi sfâşiat iar pe Set în cel care îl lovea sau îl azvârlea în ordinea vizibilității astrelor sistemului solar) după duminică:
apă (răzbunarea lui Osiris se împlinea sacrificând un animal luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă. În secolul I,
ce-l reprezenta pe Set, poate porc, ţap, etc.)”. Toate popoarele Romanii au preluat acel concept oriental, căci până atunci ei
vechi - în special cele din zona geroasă - adorau prioritar n-aveau săptămână, ci un ciclu de 8 zile (de altfel, trebuie
soarele Ra; de exemplu, academicianul Român George ştiut că un astronom Gherga - notat Gărga în Sanscrită - în N
Coşbuc 1866-1918 afirma că Mărţişorul / “Mărți-șorul” era în Indiei încă din mileniul anterior Romanilor se referea la
legătură cu vechiul Cult al Soarelui şi mai târziu al focului săptămâna de 7 zile, de duminică până sâmbătă, legiferată
(fetele purtau Mărţişorul / “Mărți-șorul” şi ca să nu le ardă astfel din 2010 şi de către Biserica Ortodoxă Română: aşa
soarele, să fie albe la faţă şi deci frumoase corespunzător după cum în spaţiul Persan duminica era ziua sfântă a Zeului
etaloanelor Epocii Pietrei, când majoritatea oamenilor erau Luminii Mitra - care îşi avea echivalentul în Prometeu
bronzaţi datorită activităţilor în mediu extern - îndeosebi Gadeiros, reprezentantul Civilizaţiei Pelasge din Epoca
lucrări agricole - “paloarea” celor feriţi fiind foarte apreciată / Pietrei - Ziua Domnului a devenit punctul de căpătâi al
acum în general e invers: cei bronzaţi - arşi de ultraviolete - săptămânii creştine, al luminii solare). Este de remarcat că
ar fi “frumoşi”). Abia de la sfârşitul Evului Mediu Românii între limbile Românice, doar în Română zilele săptămânii au
celebrează Anul Nou în 1 Ianuarie, până atunci prima lună a denumiri feminine, în toate celelalte fiind masculine. Luna
anului fiind Martie iar ultima lună din an era Februarie - de era asociată principiului feminin, primenirii timpului şi
aceea şi lunile se numesc Septembrie / a şaptea lună, renovării naturii (calendarul lunar l-a precedat pe cel solar);
Octombrie / a opta, Noiembrie / a noua, Decembrie / a zecea; deoarece într-o perioadă de 28 de zile luna se naşte, creşte
anii bisecţi au mai mult cu o zi, adăugată la fiecare 4 ani chiar până devine plină şi apoi moare, în vechime - datorită
la sfârşitul ultimei luni a fostului calendar (cea mai scurtă a dispariţiei pe 3 nopţi - luna era considerată moartă dar apoi şi
anului): Februarie. Este de ştiut că în 153 î.C., magistraţii prima care învia, fiind atât măsura timpului, cât şi făgăduiala
Romani au decis începutul anului la 1 Ianuarie din motive explicită a veşnicei reîntoarceri, evocând subconştientul, visul
strategice (decalarea cu 2 luni fiind pentru a face posibile şi imaginaţia (creștinismul astfel și-a găsit teren fertil, ca ecou
campaniile militare în zonele marginale, depărtate de Antic al serioasei credințe din Vechea Lume). Luna Martie şi-
metropolă - tradiţionale odată cu declanşarea primăverii, a primit numele de la Marte, populara divinitate Pelasgă care
începând cu Martie / luna războiului - comunicaţiile a inventat şi organizat oştirea; “Su-Merii” / Sumerienii
necesitând timp între capitala Roma şi posturile îndepărtate); numeau “Martu” pe cei aflaţi la V de ei iar moartea este
actualul spaţiu Românesc a fost ocupat de Romani doar evident legată onomastic de Martie - când murea Anul Vechi
pentru scurt timp - între secolele II şi III - şi doar în mică - ulteriorul Marte / Zeul Războiului doar confirmând vremea
117
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

începutului războiului, ce inevitabil aducea moartea. În multe culori fiind Andorra, Armenia, Belgia, Germania, Lituania,
săpături arheologice din România s-au găsit Mărţişoare / Macedonia, Muntenegru, România și Spania.
“Mărți-șoare” de la sfârşitul mileniului VII î.C.; sub forma
unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, ele erau înşirate
pe aţă şi se purtau la gât. Tradiţia Mărţişoarelor există
păstrată în lume numai între Macedonia şi Moldova - un
spaţiu în centrul căruia este Banatul - regiune unde prezenţa
Gherga e cea mai numeroasă din lume. Culoarea roşie, dată
de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii; în
schimb, albul, conferit de limpezimea apelor, de aspectul
norilor, era specific înţelepciunii bărbatului (preoţii Epocii
Pietrei se îmbrăcau obligatoriu în alb). De ziua Marii Mame -
1 Martie - cadoul era sosirea Noului An; o dublă aniversare -
în aceeaşi zi - Mărţişorul înfăţişând sugestiv, prin împletire,
acel eveniment, de unire a brunetei Zeiţe Ga a Pământului cu
bărbatul alb, din Cer: tema Gher-Ga / Gherga (atunci - de
ziua lor - le era logodna, nunta fiindu-le după 3 săptămâni, la
echinocţiul de primăvară, în 21 III). De altfel, şnurul Steagul Român
Mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor 2
principii ca o permanentă mişcare a materiei; el semnifică Culorile roşie şi albastră sunt parte a tricolorului
schimbul de forţe energetice vitale care dau naştere viului Românilor - culoarea galbenă fiind centrală - ele universal
(convenţional, se poate considera sufletul ca purpuriu spre fiind convenţionale acum şi pentru utilităţi curente ca apa
roşu şi spiritul ca roz spre alb, din vechime sufletul fiind caldă şi cea rece, etc. Albastrul - emblematic Imperiului
considerat mai cald şi spiritul mai rece) iar în necurmatul Atlant - era legat deopotrivă de apă şi de cer (de exemplu, în
ciclu al naturii albul putea fi văzut şi ca o reminiscenţă a asemenea sens e sugestiv fondul stelelor de pe steagul
imensităţii ultimei glaciaţiuni - caracteristic iernilor, adică American) iar culoarea roşie era legată şi de glie. În
lipsei de viaţă - împreună cu roşul vitalităţii, fertilităţii: continuare se poate vedea spectrul cu culorile “calde” și
combinaţia alb-roşie s-a regăsit pe blazonul Gherga, în “reci” (roșu, galben și albastru fiind culorile primare), în
imediată conexiune cu nobila combinație aurie-purpurie a partea “caldă” tronând 2 dintre cele 3 culori primare - anume
regalității Gherga. În 1837, baronul Francez Frederic Portal a culorile roșie și galbenă - putându-se remarca că purpuriul și
scris: “De la început, în Imperiul Bizantin au existat legi care auriul s-au regăsit pe blazonul Gherga, ca expresie a nobleții /
interziceau folosirea culorii roşii pe blazoane. Codul lui regalității sale ancestrale.
Iustinian îi condamna la moarte pe cel care ar fi vândut sau ar
fi cumpărat o stofă de purpură. Altfel spus, purpura era
simbolul puterii supreme: roşul şi albul au fost cele 2 culori
consacrate de creştini Domnului, ca zeul dragostei şi al
înţelepciunii. ‘Gueules’ = roşul heraldic (ca pluralul
substantivului ‘gueule’ = ‘gură’ / ‘gâtlej’, de la culoarea
bucăţilor de piele tăiate din gâtlejul animalelor) trimitea la
ambivalenţa ‘gurii’ şi pe blazoane denota printre virtuţile
arzătoare iubirea de divin şi de aproape iar printre vicii,
cruzimea şi măcelul, dintre temperamentele umane
reflectându-l pe cel coleric”. Academicianul Român Florea
Marian 1847-1907 a observat că Mărţişoarele / “Mărți-
șoarele” Geţilor - între sfârşitul mileniului II î.C. şi începutul
mileniului I - erau şi alb-negru (albastrul închis era apropiat
de negru), cu şnurul împletit din lână neagră şi lână albă.
Ulterior, combinaţia negru-roşu - în vechime a bucuriei şi
vitalităţii - a fost declarată creştin ca a Satanei, dintre ele
totuşi culoarea feminină roşie (asociată prin Tradiţie
Atlantelor, care erau subordonate albilor Hiperborei, după
cum a observat şi filozoful Francez Rene Guenon 1866-1951)
de exemplu ajungând pe steaguri cea mai răspândită; acum Curcubeul, de la cald la rece
steaguri alb-roşii - de diverse nuanţe, până la purpuriu /
vișiniu - au Anglia, Austria, Bahrain, Canada, Danemarca, De altfel, împărţirea pe culori şi-a găsit expresia şi în
Elveţia, Georgia, Gibraltar, Groenlanda, Hong Kong, capitala bizantină, cum a fost de exemplu acolo împărţirea pe
Indonezia, Japonia, Letonia, Liban, Malta, Man, Monaco, partide a facţiunilor / miliţiilor - roşie, albă, albastră, verde -
Nepal, Polonia, Qatar, Singapore, Tonga, Tunisia, Turcia, etc. ce asigurau paza zidurilor Constantinopolului şi organizau
iar steaguri galben-roşii în diferite nuanţe (reproducând curse de care între ele dar se implicau şi în răscoale pentru
străvechea combinaţie auriu-purpuriu) au mai puţine teritorii, puterea imperială, ca în anii 532, 695, etc. (când militarul
ca Burgenland, Catalania, Ciuvaşia, Languedoc-Roussillon, Gregorios din Capadochia era starețul Mănăstirii Florus /
Provenţa-Coasta de Azur, Scania, Sicilia, Sudul Olandei, Phloros din capitala Imperiului Bizantin). Francezii Jean
Valonia, ş.a., Țările Europene având în steaguri acele nobile Chevalier şi Alain Gheerbrant au scris în “Dicţionar de
118
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

simboluri”: “Împreună cu roşul sau cu ocrul galben, albastrul Magic de a asigura oamenilor o nouă viaţă în “Cealaltă
a făcut sensibile hierogamiile sau rivalităţile dintre cer şi Lume”; superstiţiile şi credinţele în legătură cu puterile
pământ. În nesfârşita stepă asiatică, cerul şi pământul se aflau supranaturale ale acestei culori au supravieţuit mult timp, în
dintotdeauna faţă în faţă; nuntirea lor zămislea astfel toţi eroii cele mai diverse arii geografice sau culturale (de exemplu,
stepei: potrivit tradiţiei, Gingis-Han - fondatorul marii lumea Antică practica ştergerea cu sângele animalelor
dinastii a conducătorilor mongolilor - s-a născut din unirea sacrificate, ceea ce avea semnificaţia unei renaşteri iniţiatice;
lupului albastru cu căprioara roşcată. Lupul albastru era eroul pentru a feri corpul de rele şi a stimula forţele, deseori
gestei kirghize, care purta armură albastră şi ţinea în mâini un trupurile oamenilor erau pictate cu vopsea roşie). Baba Hârca
scut şi o lance albastre. Leii şi tigrii albaştri - care abundă în / Dochia - ştiută cu numele aşa în corelaţie cu mult mai târzia
literatura turco-mongolă - erau tot atâtea atribute ale lui Dacia - a fost o realitate în Epoca Pietrei, documentată de
Tengri, părintele altaicilor, care locuia deasupra munţilor şi mulţi savanţi Români, fiind socotită bătrână / adică din
cerului. În lupta cerului cu pământul, albastrul şi albul s-au vechime (de altfel, academicianul Român Nicolae Drăganu
aliat împotriva roşului şi verdelui, aşa cum a dovedit-o adesea 1884-1939 a corelat etimologiile hircă-ghircă; Baba Hârca /
iconografia creştină, mai ales în reprezentările dintre Sfântul Gherga a fost în evidentă legătură cu practicile Magice cu
Gheorghe şi balaur. În Bizanţ, cele 4 facţiuni care se cranii umane, ce aveau un rol important în cadrul cultelor
înfruntau pe hipodrom aveau ca însemne de o parte roşul sau străvechi, dinaintea Daciei: în mitologia din spaţiul Român a
verdele, de cealaltă albul sau albastrul; acele jocuri din Roma rămas ştiută ca personaj benefic, fiind prezentată ca dând
Orientală aveau o semnificaţie religioasă şi cosmică, sfaturi utile tinerilor războinici cinstiţi). Calendarul bizantin a
constituind un teatru sacru, unde era reprezentată rivalitatea ajuns ca pe 1 Martie s-o celebreze pe frumoasa Samariteană
dintre pământ şi cer. Istoria a făcut din acele confruntări nişte Evdokia / Eudochia, convertită la creştinism de către monahul
lupte cât se poate de reale, în care grupuri opuse au continuat Gherman (ei au trăit pe timpul lui Marcu Traian din ginta
să poarte aceleaşi culori emblematice, în numele dreptului Ulpia / însemnând a “lupilor”, primul împărat al Romanilor
divin şi al dreptului uman pe care fiecare dintre ele pretindea născut în afara Peninsulei Apenine / Italice - cel mai mare
că-l încarna; acestea sunt culorile politice care se înfruntă şi împărat Roman, care i-a cucerit pe Gheţi / Geţi - sub el
azi în lume”. În majoritatea culturilor lumii, roşul e culoarea Imperiul Roman ajungând la apogeu). Cu 36 de ani înaintea
focului şi a sângelui, a dragostei şi a vieţii, a speranţei şi a Marii Uniri a Românilor de la sfârşitul primului război
sacrificiului (în Româna veche “gurgurel” - termen legat de mondial, “Călindariul poporal Român” publicat la Oraviţa
vinul roşu - era “persoana dragă” / mai ales când vinul 45,02 lat. N, 21,41 long. E / judeţul Caraş-Severin de
stăpânea mintea): un sinonim al frumuseţii şi elevaţiei, al academicianul Bănăţean Simeon Mangiuca a cuprins la “1
abnegaţiei şi vigorii în luptă. Martiu: Mărţişioru. Baba Dochia cade totdeauna pre 1
Mărţişioru. Baba Dochia este cap de primăvară. Facerea
Mărţişorului. Facerea apei de dragoste. Dragobetele de
dragoste. Cu apa de neauă (zăpadă) de prima Mărţişor se
spală fetele spre a se face frumoase şi drăgăstoase”. Zilele
“babei” (adică ale femeii din vechime, nu neapărat bătrâne în
sensul de vârstnică) sunt în preajma începutului primăverii, ca
un scenariu de înnoire a anului însoţit de aprinderea rituală a
focurilor - cu vreascuri uscate pentru a produce multe scântei,
în semn de bunăstare - afumarea anexelor gospodăreşti,
prepararea alimentelor specifice, etc.; de Tradiţia ei se leagă
semnificaţia celui mai frumos obicei de primăvară -
Mărţişorul - adevărată funie a anului care adună laolaltă iarna
şi vara, simbolizat de şnurul bicolor făcut cadou la începutul
anului. Mărţişoarele în plus - pe lângă Tradiţia din Martie - în
timpul anului erau legate totdeauna de lehuză / lăuză şi de
prunc, pentru a-i feri de deochi (obicei păstrat până în Epoca
Modernă în Macedonia şi Vlaho-Clisură). În 2015,
cercetătoarea Olimpia Prună a scris despre “Mărțișorul ca nod
dacic de cosmogonie sacră”: “În sud-estul Europei există o
datină unică, veche de peste 8 milenii, numită Mărţişor,
dăinuind din vremea Marilor Preotese ce punctează
Calendarul anual străvechi al Babelor, cu cele 2 anotimpuri:
vara şi iarna de pe Funia Anului, răsucită în lumină şi energie.
Datina Mărţişorului e criptată în codurile obiceiurilor,
trăirilor, sărbătorilor străvechi ce se înnoadă pe calea vremii
existenţei omeneşti. Mărţişorul indică transformările
climatice de pe Terra când iarna geroasă îşi înmoaie puterile
sub lucirea timidă a razelor solare, din prima parte a verii,
Reconstituirea primului fermier European ştiută de primă-vară, când vremea vremuieşte, până când vara
se instalează deplin. Omul a testat vremea pentru a-şi jalona
După datele arheologiei, culoarea roşie a fost activităţile din prima parte a verii, numită primă-vară, cu zile
valorificată din Epoca Pietrei: vopsirea craniilor în ocru / roşu vântoase, cu ninsoare slabă, lapoviţă, dar şi cu zile călduroase
sau desenele în roşu de pe pereţii peşterilor aveau rostul de se dezleagă izvoarele ce curg pe coastele încălzite, atunci
119
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

când se curăţă pomii de ramurile uscate, se greblează pe Funia Anului prezent cu alb-lumină şi roşu-energie, este şi
grădinile, se ard uscăturile. În lumea originilor păstoritului, pe steagul căluşarilor şi pe bradul de nuntă, etc. exprimând
important era urcatul pe munte al turmelor Dochiei, care dualismele lumină-întuneric, cer şi pământ, iarnă-vară, viaţă-
împletea, înnoda în sacralitate capetele Sforii Anului şi moarte, bine-rău, frig-căldură, etc., ce sunt citite pe semnele
dispărând începuturile în infinitatea timpului. Ioan Marchiş a naturii, cum apar de sub zăpadă Omătuţele-Ghioceii, trimişi
demonstrat că împletitul, răsucitul, înnodatul firelor - în cazul de Geea-Mama Pământ, ce deznoadă apele, dar şi laptele
nostru alb şi roşu - arată că nodul dacic era sacru: capetele mânzărilor, când se coc fragii cei roşii, vin rândunelele,
sforii se unesc şi dispare începutul. În acelaşi mod şi berzele, cântă cucul, se ară pământul etc. (semnele că vara a
stindardul dacic era făcut din fire înnodate, multicolore. În biruit sunt: înflorirea trandafirului, cuvânt codat ca mai toate
străvechimea valahă geto-dacă, Anul Nou începea la 1 ce indică pe Teea Ra în Dar pe Firul - Funia Anului, când
Martie, cu Zilele Babelor, înţeleptele lumii matriarhale. De înfloresc pomii, vin berzele şi cocorii). La
mult de tot Mărţişorul era Cap de primăvară pe Funia romani, Mărţişorul se numea Matronallia, anterioară Zeului
Anului pe care se înnodau lunile, săptămânile, de când Marte, când începeau Idele lui Marta. Matronallia romană era
începea Prima Vară şi apoi Vara (vera = adevărată). Cumplita patronată de zeul Marte în patriarhat, ştiut din vechime de la
iarnă a fost zguduită prin forţa megaenergiilor cosmice ce-au păstorii valahi-mocani veniţi în transhumanţă de pe Tisa,
dezgheţat parţial Pământul, ce îşi încălzeşte atmosfera treptat numiţi acolo tusci, că în toată lumea mediteraneană se vorbea
şi are nevoie de o perioadă de trecere în care se manifestă geto-daca străveche. Prima lună din Anul Dacic se numea
multe fenomene atmosferice-climatice. Iniţierile străvechi au Baba Marta. Toate lunile anului şi zilele săptămânilor ce au şi
păstrat codat aceste fenomene în legendele Mărţişorului - în zilele noastre nume de Mari Preotese, vechi de peste 8
Anului Nou de la 1 Martie - urmând semnele din bătrâni. milenii, au fost opera Arienilor carpatici. Mărţişorul străvechi
Iordache Golescu avea o condică cu Pilde, povăţuiri, şi era răsucit de fetele mari, de mamele pricepute, care înnodau
poveşti cu trebuincioase lămuriri în care scria despre la capătul şnurului câte un ciucure delicat, unul alb ca un
Mărţişorul de la 1 Martie, despre Căluşari, Crăiţe, etc. După ghiocel şi celălalt roşu ca o frăguţă coaptă. Se purta înnodat la
un secol, Simion Florea Marian scria despre Mărţişor, gât, la mână, la picior, la căciulă şi prins în piept, cu
Mărţiguş, Marţ, consemnând îndemnul de a-l purta. Funia ciucuraşii ca nişte clopoţei, şi la gâtul mieilor, iezilor,
Anului era împletită, înnodată, de Zâna Dochia când urca pe mânjilor, viţeluşilor, căţeilor, pisicuţelor. În timp s-au legat
munte, dar timpul îi spune că trebuia înnoit şi înnodat, întărit pe Mărţişor inimioare, gărgăriţe cusute ca purtătoare de veşti
prin nora sa care să împletească o nouă Funie a Anului cu bune, simboluri de viaţă lungă, de sănătate, specifice pentru
care să înconjoare Pământul, cum scria Ion Ghinoiu tineret, copii, mame, bunicuţe, feciori, taţi, bunici, etc. Şi
în Dicţionarul de obiceiuri populare de peste an. Şi iată că astăzi parcă Dochia toarce firul vieţii din energia şi lumina
ziditoarea Nika, ştiută mai târziu drept Baba Dokia, a fost Mărţişorului, şi-l înnoadă în infinitul existențial”.
prezentă în mitologia cosmică română, păstrată scriptic de
culegătorii de obiceiuri şi datini din satele româneşti, despre
care scria şi Antonio Maria del Chiaro în lucrarea Revoluţiile
Valahiei, din vremea lui Constantin
Brâncoveanu. Această Salbă a Anului este plină de noduri
sacre codate străvechi în lumea geto-dacă, balcanică a
vlahilor păstori, că Dochia a fost o prezenţă de păstoriţă
străveche, de când era lumea lume şi avea diverse nume
precum: MartiNika, Marta, Marţolea, Matronallia, Dokia,
Babele, Vântoasele, etc., prezentă în Patriarhat ca MărţişOr,
Mărţiguş, Marţ, Mâţişor, Marte-Zeu. Cu ani în urmă, în
calitate de profesor, am fost în excursie cu elevii în Bulgaria
şi le-am dus mărţişoare celor de acolo. Ghidul s-a minunat de
frumuseţea martinikilor - cum le spun ei. Elevii au strigat în
cor că-s Mărţişoare. bulgarii au preluat legenda mărţişorului Horele
de la valahii-mocani prezenţi în toate ţinuturile dunărene. La
bulgari se schimbă Mărţişoarele-Martinike între tineri, apoi se
agaţă în copacii înfloriţi. La aromâni Mărţişorul e
numit Marţu ca şi la megleno-românii şi la istro-românii din
Albania, Croaţia, Macedonia, Serbia. Iată că MăciNikele -
megaenergiile de sub orânda Zânei Nika, mesagerul înnoirii
ce a pecetluit săcriile străbune ale Anului Nou, la 1
Martie, când Nike - Zeea Prometee, primul Om Zeu, prin
acţiune Urieşească, a creat condiţiile existenţiale de pe
Terra. Toate datinile Anului Nou din zilele noastre se
regăsesc în datinile de Mărţişor printre care: citirea semnelor
primăverii, activităţile de păstorit, agricultură, pomicultură,
încremenirea Anului vechi. Înnoirea timpului ce adaugă o
verigă ca o mărgică pe Calea în Dar (calendar) de
la Nika, legat de ştiinţa mişcării astrelor cu trimitere la
mişcarea de rotaţie şi de revoluţie a Pământului în jurul
Soarelui, etc. Mărţişorul - împletire de energie şi lumină Horă: ceramică neolitică din România
120
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Dansul național al Românilor e “hora”, în care necunoscute; exact acea lume încercau oamenii s-o
oamenii se prind de mâini și formează un cerc; la stră- reactualizeze în timpul anumitor sărbători, când legile şi
Români “hora” însemna și “coroana boreală” / “constelație” interdicţiile erau suspendate”. (Despre o aşa veche atitudine,
iar mitologic, Horele erau știute ca fiind divinitățile prezidând dramaturgul Englez William Shakespeare a afirmat: “Nimic
anotimpurile dar și scurgerea timpului cotidian (la Bulgari = nu e în sine bun sau rău dar gândurile noastre îl pot face să
vecinii Sudici ai Românilor “hora” e “khour” - popular zisă și devină astfel”).
“kolkola” - la Greci “hora” / “ora” a ajuns să însemne “timp”,
la vechii Iranieni “ahura” era “divin” / în contrapondere cu
Vedicul “asura” pentru “demonic”, etc). În “Istoria ideilor şi
credinţelor religioase”, Dr. Mircea Eliade a scris: “În Epoca
Pietrei, dansul circular a fost extrem de răspândit: el era
practicat pretutindeni de vânători, fie pentru a împăca sufletul
animalului doborât - prin încingerea jocului în jurul hoitului /
leşului prăzii - fie pentru a asigura înmulţirea vânatului; în
ambele cazuri, continuitatea cu ideologia religioasă
vânătorească a fost evidentă. În plus, ‘solidaritatea mistică’
între grupul vânătorilor şi vânat lasă să se presupună existenţa
unui anumit număr de ‘secrete ale meseriei’ în posesiunea
exclusivă a bărbaţilor; asemenea ‘secrete’ erau comunicate
adolescenţilor prin intermediul iniţierilor. Dansul circular
(reprezentat de artiştii Epocii Pietrei în peşteri) ilustrează
admirabil persistenţa riturilor şi a credinţelor preistorice în
culturile arhaice. Un anumit număr de mituri erau familiare
populaţiilor paleolitice, în primul rând miturile cosmogonice
şi miturile de origine (ale omului, vânatului, morţii, etc). Un
mit cosmogonic punea în scenă apele primordiale şi creatorul
- antropomorf sau sub formă de animal acvatic - plonjând în
fundul apei pentru a aduce materia necesară creării lumii;
enorma difuziune a acelei cosmogonii şi structura sa arhaică
indică o tradiţie moştenită din cea mai veche preistorie. La Dansul circular al vânătorilor din jurul vânatului
fel, miturile, legendele şi riturile în legătură cu urcarea la cer capturat s-a transmis tuturor beneficiarilor din trib - celorlalţi
sau ‘zborul magic’ au fost universal atestate; or, acele mituri bărbaţi care n-au participat la vânătoare, femeilor şi copiilor
erau solidare cu experienţele extatice specifice şamanismului care aşteptau încheierea vânătorii - fiind universal recunoscut
şi arhaismul lor este indubitabil. Tot atât de răspândite au fost sub forma horei, ce literalmente era dansul sacru / sfânt (în
miturile şi simbolurile curcubeului şi ale replicii sale terestre - Epoca Pietrei, pe un larg areal, “hor” / “her” - ca jumătate din
puntea - legături prin excelenţă cu cealaltă lume. Putem, de Gherga, cu cuprinderea în interiorul numelui - exact aşa ceva
asemenea, să presupunem existenţa unui ‘sistem’ cosmologic însemna: “Sfânt” / “sacru”, încă o dată relevându-se - şi
articulat, pornind de la experienţa fundamentală a unui astfel, cu har - înţelesul Gherga, ca însemnând Sfinţenia
‘centru al lumii’, în jurul căruia s-a organizat spaţiul. Tot Cerului şi Gliei). În “Miturile creaţiei”, Dr. Traian
astfel, e greu să ne imaginăm o societate de vânători lipsită de Stănciulescu a consemnat: “Prin cercul în care se executa
mituri asupra originii focului - cu atât mai mult cu cât dansul magic era sugerat simbolul soarelui dătător de viaţă
majoritatea acelor mituri puneau în evidenţă activitatea (rotit în sens invers mişcării soarelui, îl desfăşurau
sexuală - şi în fine, trebuie ţinut seamă de experienţa participanţii la dansul focului); pentru cultul lunii - ocrotirea
sacralităţii cerului şi a fenomenelor atmosferice: era una din feminităţii - s-a adoptat simbolul spiralei: oamenii din neolitic
rarele experienţe ce revelau spontan ‘transcendenţa’ şi au simţit dansul ca pe o forţă a naturii care izvora din propriul
maiestatea, în plus, ascensiunile extatice ale şamanilor, lor corp”. Din timpuri străvechi, semnul cercului a fost
simbolismul zborului, experienţa imaginară a altitudinii ca considerat de o importanţă copleşitoare, crezându-se că are
eliberare de povara greutăţii contribuind şi ele la consacrarea forţe Magice: el reprezenta forma soarelui; ghirlandele,
spaţiului celest ca sursă şi locuinţă prin excelenţă a fiinţelor coroanele, cununile, colierele, brăţările, inelele, centurile, etc.
supraumane: zei, spirite, eroi civilizatori; dar tot atât de nu întâmplător au forma de cerc, ci ca acest simbol Magic să
importante şi semnificative erau şi ‘revelaţiile’ nopţii şi ale apere de forţele răului, ce nu pot trece peste graniţa imaginară
tenebrelor, omorârea vânatului şi moartea unui membru al - fără sfârşit şi fără început - reprezentând infinitul (Tradiţia
familiei, catastrofele cosmice, eventualele crize de entuziasm, dansului în care oamenii se ţin de mâini sau pe după umeri
de nebunie sau de ferocitate ale membrilor tribului. Un rol alcătuind hora având aceeaşi semnificaţie). Conform
decisiv au avut valorizările magico-religioase ale limbajului; dicţionarelor Românești, “hora” este vechi dans popular -
anumite gesturi puteau să indice epifania unei puteri sacre sau strămoşesc - cu ritm în general domol, în care jucătorii se
a unui ‘mister’ cosmic: gesturile figurilor antropomorfe erau prind de mâini, formând un cerc; horele sunt răspândite în
încărcate nu numai de semnificaţie, ci şi de putere. Ideea de toată România, având şi semnificaţia de “coroană boreală”.
strămoş mitic şi cultul strămoşilor domina, importanţa acelui
complex religios explicându-se prin amintirea erei glaciare,
când strămoşii îndepărtaţi trăiau într-un fel de ‘rai al
vânătorilor’: un timp de aur, într-un rai terestru în care
vânatul abunda şi în care noţiunile de bine şi rău erau practic
121
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

divinităţilor, a asimilat de-a lungul timpului funcţii noi:


schimb de produse - oale aduse de crişeni vândute pe unelte
din lemn lucrate de moţi - petrecere, distracţie” (Valahele -
fetele din Văi - urcând la târg pentru a-şi întâlni aleşii
Montani, acela fiind principalul motiv al evenimentului,
foarte popular, timp extrem de îndelungat, până şi în prezent:
ele se găteau apoi cu văl / ce e și azi purtat la cununii de
Românce). Crucea încadrată în cerc era simbolul străvechi al
Pământului / Gheii, pe lângă pătrat, în Antichitate preotesele
Gete care slujeau soarelui celebrând-o pe Marea Mamă de
exemplu prin dansuri şi cântece în hora Ciuleandra / cu ritm
progresiv accelerat, în secolul I î.C. istoricul Diodor Sicul
indicând că horele erau tipice Hiperboreilor (ele reflectând
Cultul Spiralei Solare din Epoca Pietrei - simbol ascensional -
în hora deschisă dansatorii fiind conduşi într-o spirală
reprezentând urcarea la cer: un concept şamanic). Despre
Ciuleandra = Şuleandra / “Șu-leandra” (planta denumită
“leandru” e toxică) e de ştiut că era dansul început de
preotesele Soarelui înaintea sacrificiului uman, când cel Ales
urma să fie trimis la Cer; academicianul Român Liviu
Rebreanu 1885-1944 a descris dansul Ciuleandra: “Pornește
ca o horă oarecare, foarte lent, foarte cumpătat. Jucătorii se
adună, se îmbină, probabil după simpatii, ori la întâmplare,
indiferent. Pe urmă, când se pare că oamenii s-au încins puțin,
muzica prinde a se agita și a se iuți. Ritmul jocului se
accelerează, firește. Jucătorii, cuprinși de după mijloc,
formează un zid compact de trupuri care se mlădie, se
îndoaie, se răsucește și tresaltă cum poruncesc lăutarii. Cu cât
se aprind mai tare jucătorii, cu atât și muzica se ațâță, devine
mai zvăpăiată, mai sălbatecă! Picioarele flăcăilor scapără
vijelios, schițează figuri de tropote, sărituri de spaimă,
zvâcniri de veselie. Apoi deodată, cu toții, cu pașii săltați și
Coroana Boreală = Constelație Nordică în formă de arc foarte iuți, pornesc într-un vârtej. Zidul viu se avântă când
încoace, când încolo, lăutarii pișcă vehement strunele
În raport cu scurgerea anului, la solstiţiul de vară, înăsprind și ascuțind sunetele cu câte-un chiot din gură, la
maica Dârdaica / Drăgaica era Sânziana - tânără / matură - care încearcă să răspundă altul, din toiul jucătorilor, curmat
transformările sale celebrate în târguri fiind amintirea însă și înghițit de năvala ritmului. Acuma șirul, tot
matriarhatului, când era Kirke / Ghirghe, cu dans în cerc încovoindu-se și strângându-se, ca un șarpe fantastic, începe
(numele popular al sărbătoririi vara a Drăgaicei - “a dragii să se încolăcească, să se strângă, să se grămădească, până ce
mame” - Ana / Ioana era de Sfântă, ca Sânziana, stăpâna se transformă parcă într-un morman de carne fierbinte, care
surorilor, împărăteasa holdelor); ritualul era nocturn - în cea se zvârcolește pe loc un răstimp, ca apoi, pe neașteptate, să se
mai scurtă noapte din an, maxim până în zori - sub lumina destindă iarăși, ostenit ori prefăcut, în tact cuminte, lăsând să
lunii, astru aflat în Mesopotamia sub patronajul Zeului Sîn / se vadă fețele roșite și vesele ale jucătorilor. Dar lăutarii se
Su-En, fiul Zeului Enlil (Sân-zienele astfel fiind ale lunii / înfurie că s-a înmuiat jocul, își întărâtă iar cântecul, mai
Selenei): atunci - la acel moment astronomic unic din an - se puternic, mai stăruitor. Şiragul de jucători, parc-ar vrea să
oficia inițierea preoteselor, în stilul străvechi al Cultului sfideze și sa stârnească pe lăutari, se repede mai furtunos,
Fecundității și Fertilității (în Vechea Lume, la târguri mai picioarele hurducă pământul cu bătăile, vârtejul pornește din
mult decât animalele sau mărfurile existente contau nou, mai strâns, mai încăpățânat, se încolăcește iar și se
tranzacțiile directe ale oamenilor, căci se negociau cel puțin descolăcește și, în cele din urmă, se încheagă într-un
prostituate - cu care erau orgii în crângurile din jur - se vălmășag de trupuri zdrobite. Așa, pe loc, câteva minute, nu
negociau împerecheri umane / cununii ca soții / soți, sclave / știu cât timp, în același ritm nebunesc, flăcăi și fete se
sclavi, ș.a.m.d). Târgul Drăgaicei, tradiţional la solstiţiul de frământă, tremură, tropăie… De câteva ori clocotul de patimă
vară, era dedicat Marii Zeiţe neolitice, spre deosebire - e străpuns de chiote prelungi, țâșnite parcă din străvechimea
conform Dr. Ion Ghinoiu - de manifestările cultice din vremurilor, sau de vreun țipăt de fală cu sânii aprinși de
Carpaţi numite Nedei (anagramă ca aliteraţia Indiei) dedicate strânsoare… Şi așa, jocul pare că va continua până ce toți
Zeului Solar pastoral; de exemplu, în Carpaţii Apuseni, pe jucătorii își vor topi sufletele într-o supremă înflăcărare de
Muntele Găina - la limita dintre Crişana şi Ţinutul Moţilor - pasiune dezlănțuită… Dar, brusc, ca și când l-ar fi tăiat cu
Târgul de Fete (cel mai mare din România) aparţinând foarfecele, cântecul se frânge și îngrămădirea de tineri se
calendarului matriarhal agrar se ţine în mijlocul verii risipește într-un hohot de râs sălbatec, ca geamătul unei
patriarhale pastorale: “Perioada Târgului de Fete se situează imense plăceri satisfăcute, încât chiar văile se umplu de un
într-un timp ritual, de manifestare plenară a fertilităţii şi cutremur, parcă furia patimii omenești ar fi deșteptat până și
fecundităţii naturale la care aderă, firesc, şi omul. instinctele de amor de mult înțelenite ale pământului”.
Manifestarea preistorică, la care se înălţau probabil rugi
122
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

Este de ştiut că motivul spiralei întâi a fost cunoscut


Dunărean şi mult ulterior - via Insulele Mediterane - în
Egiptul horelor pentru Hor / Horus iar după cum a arătat
academicianul N. Iorga în 1936, un ritual horit în spaţiul Marile stepe din apusul coridorului Pamir-Altai
Român era denumit Kolo (o stranie rezonanţă a numelui
Zeiţei Kalî din India), când în timpul dansului oamenii se Taurolatria a fost atestată în India Vedică, Sumer /
înfrăţeau Magic: horele în spirală creau senzaţia unui enorm Sumeria, vechiul Egipt, Creta minoică, ş.a.: taurul roşcat
corp, pulsând de viaţă şi de energie radiantă. La origine un pentru Şiva, taurobolia - sacrificiul ritualic de tauri - în
dans sacru, hora se juca mai ales la răsărit, în sensul mişcării cinstea lui Mitra / la vechii Iranieni, tiara cu coarne de taur a
aparente a soarelui pe cer; ridicarea mâinilor în dans, iniţial regilor Sumeriei / Sumerului, taurul Apis / Hapi la Egiptenii
desprinse şi apoi prinse din nou în joc, era o preamărire a vechi pentru Osiris, capul de bour / taur pe emblema
soarelui - o formă de adulaţie - iar baterea pământului cu Moldovei, etc. (bivolul - Ardelean zis şi “ghibol” - este o rudă
piciorul era un act prin care glia era fertilizată cu energie a boului, la bo-ur şi ta-ur putându-se observa legarea cerească
solară. Hora era un act Magic, menit să alunge şi întunericul, de Ur-An); ca exemplu, în vechiul Egipt se ştia că taurul
să risipească tenebrele şi să invoce lumina izvorâtă din soare: sacru Hapi / Apis s-a născut dintr-o vacă fecundată de raza
“ochiul divin”. Conform cercetătorului Român Adrian solară a lui Ră.
Bucurescu, denumirea horei Ciulandra a preoteselor soarelui
provenea de la jertfele făcute, precum ale cerbilor, singurele
animale din spaţiul Carpato-Dunăreano-Pontic care puteau
înfrunta şi învinge urşii (Constantin Olariu în “Migraţia
Nordică” a scris că “cerbul în română vine din limba vorbită
prin mileniul V î.C. şi care se regăseşte în sumeriană astfel:
cer = lumina zilei, bu = bou, având înţelesul de taur ceresc ce
vine să aducă fertilitate şi prosperitate pe pământ”); mult
timp, cerbul a fost cel mai vânat animal, coarnele sale fiind
utile ca brăzdare de plug, din oasele şi copitele sale
confecţionându-se alte unelte, ca pahare, cuţite, ace, etc. (ca
reprezentant însemnat al fecundităţii, cerbul era totodată
animal funerar şi călăuzitor al răposaţilor, omorârea sa fiind
simbolic solidară cu moartea tragică a eroilor). Dr. Mircea
Eliade în “Indo-ariani, finico-ugriani, altaici” a scris că
vânarea unui cerb miraculos / solar - ştiut drept “cerbul de
aur” în N Indiei - făcea parte din miturile nomazilor Asiei
Centrale “desigur solidare cu arta lor, în care motivul
dominant este constituit de scene de vânătoare: cerbi zburând În “Morfologia religiilor”, Dr. Mircea Eliade a
în galop, grifoni înaripaţi ucigând mufloni, păsări de pradă dezvoltat tema: “Unul dintre elementele de unitate ale tuturor
sărind asupra cerbilor, etc. Vânătoarea unui cervideu ducea la religiilor proto-istorice din aria asiatico-afro-europeană era
descoperirea şi la cucerirea unui teritoriu, reactualizând un ansamblul Cer pluvios - taur - Marea Zeiţă; fără îndoială,
mit al originii: strămoşul mitic - carnasierul - urmărea un accentul cădea pe funcţia genezic-agrară a zeului taurin-
cervideu şi cucerea patria viitoare a descendenţilor săi. uraganic. Ceea ce se venera nu era caracterul celest, ci
Popoarele stepelor eurasiatice, locuind în zone periferice în virtuţile fertilizante. Sacralitatea deriva din hierogamia cu
raport cu centrele de înaltă civilizaţie, au păstrat timp mai Marea Mamă agrară. Esenţa celestă era valorificată genezic:
îndelungat tradiţii arhaice asemănătoare”. Cerul era regiunea unde ‘mugeau’ trăznetele, se adunau norii
şi se asigura rodnicia holdelor, făcând posibilă continuitatea
vieţii pe pământ. Divinităţile orientalo-mediterane erau
înfăţişate sau omagiate cu atribute taurine. Singura divinitate
a Cerului pluvios şi a fecundităţii care a izbutit să-şi păstreze
autonomia, în pofida hierogamiei cu Marea Zeiţă, a fost
acelaşi care a evoluat pe linia suveranităţii: cel care (după
Epoca Pietrei), alături de fulger şi-a păstrat sceptrul,
123
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

rămânând garantul ordinii universale, păzitor al normelor şi horă); în vechea Greacă, “horas” era zona / regiunea agricolă
încarnare a legii: Zeus”. Porţile Cerului erau norii, pe care ce asigura hrana aşezării. Negeile / Nedeile Epocii Pietrei -
horele îi adunau sau împrăştiau - în funcţie de anotimpuri - sau rugile - la care horele nu lipseau, mai există şi azi în
căci horele deschideau ori închideau Porţile Cerului, pentru a Banat (acum la hramurile Bisericilor): o dată pe an, rudele şi
îngădui comunicarea sau chiar trecerea Zeilor. Spirala de prietenii se adună nu numai pentru a petrece, ci mai ales
altfel e caracteristică galaxiilor, inclusiv Căii Lactee - în care pentru împărtăşirea faptelor fiecăruia, supuse neamului spre
este sistemul solar - cu aceeaşi formă: autentificare (e de ştiut că în nici un Grai European Modern
nu există cuvântul corespondent pentru Nedeia; în Greaca
veche “Ne Dia” era formulă sacramentală de jurământ).
Despre împărtăşire (practicată nu doar acum - inclusiv pe la
rugi - ci din marea vechime), profesorul Mircea Eliade s-a
referit în articolul “Lucruri de taină...” astfel: “În societăţile
aşa-numite ‘primitive’, orice secret era o primejdie. Lucrul
tăinuit devenea - prin simpla lui tăinuire - primejdios omului
şi colectivităţii. Un ‘păcat’ era un fapt grav, desigur; dar un
‘păcat’ nemărturisit - ţinut ascuns - devenea un fapt teribil.
Forţele magice provocate de actul tăinuirii ameninţau cu
timpul întreaga comunitate; de aceea, când se întâmpla vreo
nenorocire - când dispărea vânatul, nu ploua sau se pierdeau
bătăliile - toţi membrii colectivităţii se grăbeau să-şi
mărturisească ‘păcatele’. Confesiunea se făcea - de obicei -
Hora - o denumire evident înrudită cu Gherganul înaintea sau în timpul unei activităţi esenţiale pentru viaţa
Hor / Horus - destăinuia în simbolismul ei primar unirea întregii comunităţi (vânătoare, pescuit, războaie, etc). În timp
jucătorilor ca pe cea cu divinitatea tutelară imaginată în ce bărbaţii vânau ori se luptau, femeile rămase acasă îşi
centru, legănarea domoală a horitorilor denota drumul parcurs mărturiseau păcatele - nu cumva secretul pe care l-au păstrat
pe cer de soare şi lună, baterea pământului cu piciorul să ruineze eforturile bărbaţilor. De aceea, societăţile arhaice
şi ‘primitive’ nu cunoşteau secrete ‘particulare’; fiecare ştia
traducea contactul cu Zeiţa-Mamă, chiuiturile peste horă erau
relicvele incantaţiilor către Cer, starea de Magie fiind a despre vecin tot ce se referea la viaţa sa intimă (ştiau lucrurile
părtaşilor aceluiaşi destin mitic, acceptat brav şi senin; e acelea nu numai prin confesiunile ‘păcatelor’, ci prin însuşi
interesant că pentru “a sforăi” mult timp s-a utilizat “a horăi”: felul de a trăi - de fiecare zi - al oamenilor din jur). În
răsuflarea zgomotoasă din somn era asimilată cu sunetele asemenea societăţi nu existau secrete personale; cu o formulă
horei extenuante (în vremurile străvechi dansată bucuros fără cam prea accentuată, s-ar putea spune că oamenii erau
transparenţi unul faţă de altul. Tot ce făceau şi tot ce
instrumente muzicale): verbul “a horcăi” / “a hârcâi” - adică
“a respira greu / cu zgomot”, chiar până la “a-și da sufletul” - însemnau ei în cadrul comunităţii era mărturisit prin
provine din același fond, la muribunzi uneori așa fiind embleme, culori, veşminte, gesturi; iar atunci când un individ
sunetele aspre scoase (sacrificiile umane și apoi jertfele săvârşea ceva, se grăbea să aducă acel lucru la lumină,
animale erau practici străvechi, însoțite de horele bucuriei mărturisindu-l cu glas tare. În asemenea societăţi arhaice şi
pentru trecerea pe Lumea “Cealaltă”). ‘primitive’, secretul era exclusiv dogmatic, niciodată
episodic; cu alte cuvinte, anumite lucruri erau păstrate în
taină, bine păzite de curiozitatea celorlalţi - dar acele lucruri
nu se refereau la viaţa profană a individului (cine era, unde se
ducea, ce ‘păcat’ a săvârşit, etc.), ci la o realitate
transcendentă, sacră. Oamenii aceia păstrau anumite secrete
în legătură cu religia şi concepţia lor metafizică şi care n-o
comunicau decât tinerilor, printr-o ceremonie de iniţiere; tot
ce cădea însă în sfera existenţelor individuale, tot ce depindea
de om ca atare - era public sau era făcut public prin
confesiunile orale: stare socială, vocaţie, origină, intenţii, etc.
‘Primitivii’ nu acceptau să confere întâmplărilor profane o
stare de taină, ce nu era firească şi necesară decât realităţilor
sacre; secretul era firesc şi obligatoriu numai atunci când se
referea la lucruri sacre şi la teorii metafizice (pentru că, oricât
ar părea de stranie afirmaţia, ‘primitivii’ - ca şi popoarele de
cultură arhaică - aveau concepţii metafizice foarte coerente,
deşi erau formulate prin mijloace pre-discursive:
arhitectonică, simbolism, mit, alegorii, etc). De aceea, orice
întâmplare profană ‘prea umană’ ce încerca să se ascundă, să
devină tainică, se transforma într-un centru de energii nocive.
În Epoca Pietrei, hora era elementul de legătură între Secretul nu se potrivea lucrurilor din acea lume. Calitatea de
Cultul Zeiţei Mamă şi Cultul Solar, fiind expresia colectivă a taină nu putea fi uzurpată de un simplu accident în oceanul
spontaneităţii creatoare. Verbul “a hori” e derivat de la devenirii universale decât cu riscul de a transforma acel
“horă”, semnificând “a cânta / din gură sau fluier” dar şi “a ‘secret profan’ într-un izvor negativ, aducător de nenorociri
striga strigături” în timpul jocului (corul / “chorus” derivă din asupra întregii comunităţi. Întocmai după cum era un
124
Eugen Gherga - 2019 - Originea Gherga - Volumul II

sacrilegiu tratarea realităţilor într-un mod profan - tot aşa era reprezentării Muntene pentru barză - şi părul lung: ca
un sacrilegiu acordarea lucrurilor profane valoare sacră; într- “zurzuri” erau ştiute ornamentele iar ca “zorzoane” erau
un caz şi în celălalt, era o răsturnare de valori. Iar pentru orice ştiute podoabele (e de observat şi mult mai târziul alint
logică riguroasă (aşa cum era logica primitivă), o răsturnare creştin al lui Iisus, ca “miel” / adică fiul oii).
de valori aducea după sine o perturbare în întreaga armonie
cosmică; universul era solidar cu omul. De aceea, secretul era
o primejdie pentru societăţile primitive: pentru că turbura
ritmurile cosmice, provoca secetă, nenoroc la pescuit, etc”.

“Raţca”: oi ţurcane

Dr. Condrea Drăgănescu - după ce a studiat oile


ţurcane din Banat - în “Păstoritul şi etnogeneza Românilor.
Rasa de oi Valahă cu coarne în tirbuşon (‘Raţca’)” a scris:
“Rasa Valahă de oi cu coarne în tirbuşon - unică şi interesantă
prin forma coarnelor sale spectaculoase - ce indică o trecută
existenţă a unui trib Valah, implicit o contribuţie Valahă la
etnogeneza etniilor din România, Ungaria şi Serbia unde e
crescută, aminteşte de Antica oaie a Egiptenilor. Ungurii au
numit această rasă ‘Racka’, neobservând că înseamnă
‘Sârbă’; Sârbii o numesc Valahă cu coarne în tirbuşon
(‘Vlaska vitoroga’): denumirea internaţională - denumirea
Maghiară - dă o indicaţie greşită (= Sârbă). ‘Baluşa’ - o rasă
din Kosovo, la care numai berbecii au coarne în tirbuşon şi
oile sunt ciute, ca la o fostă rasă Antică Iraniană - poate
indica existenţa a încă unui trib Valah. Rasa de oi Valahă cu
coarne în tirbuşon e sedentară, inaptă pentru transhumanţă şi
chiar pentru întreţinerea în turme mari, neadaptată pentru a
ierna în câmp deschis ori să stea în ploaie; e o resursă genetic
şi chiar cultural importantă, interesantă chiar estetic pentru
aspectul coarnelor sale, fapte ce impun aplicarea unui riguros
program de conservare genetică. Fiecare rasă locală de
Gurga / Turca animale domestice este de fapt un document în istoria
comunităţii care a creat-o. În urma unui studiu de filologie
Până în secolul XIX, în zona Gherdap şi S comparată, consacrat ‘păstoriei la Români’, Petriceicu
Ardealului a rămas foarte populară “turca” (peste arhaica Haşdeu concludea că de fapt ‘Sârbii şi Ungurii au învăţat
“gurga”), devenită “ţurca”: hora jucată după solstițiul de iarnă păstoria de la Români’ (1874); observaţia este de fapt valabilă
în centrul căreia era junele mascat în cerb / căprioară pentru toate popoarele din zonă. Denumirea sugerează că
(înlocuirea fiind în timp cu capra). Pe atunci, de pildă în această rasă a fost rasa unui trib Valah, respectiv Român,
Ţinutul Haţegului la jocul “ţurca” sau “cerbul” se cânta: fiind cunoscut că aşa era denumirea dată