You are on page 1of 55

Atlasul frumusetii

Nu este persoană din România care să nu fi auzit de „Atlasul frumuseţii”, iar dacă
încercăm denumirea în limba engleză a acestuia, „The Atlas of Beauty”, cu siguranță, sună
familiar și la nivel internațional. Totul se datorează celebrei fotografe din România,
Mihaela Noroc, care a uimit întreaga lume cu fotografiile sale în căutarea frumuseții
feminine.
 Și-a schimbat viața cu doi ani în urmă, când a decis să-și abandoneze
locul de muncă pentru a face un tur în jurul lumii. La 29 de ani,
Mihaela Noroc, și-a luat rucsacul în spate și aparatul de fotografiat,
ca într-un final să cutreiere 37 de țări, de pe toate continentele, cu
excepția Antarcticii, pentru a defini frumusețea specifică fiecărei
țări în parte, prin chipul unei singure femei.
 În timpul călătoriilor sale, Mihaela Noroc, originară din România, a
fotografiat sute de femei frumoase, de aceeași vârstă. Scopul ei a fost
de a realiza un proiect fotografic, „The Atlas of Beauty”, în care să
reprezinte cultura întregii țări printr-o singură persoană.
 Mihaelei nu i-a fost greu să comunice cu subiecții săi pentru că
vorbește cinci limbi. A încercat să-și facă modelele să se simtă
speciale și unice, să le scoată în evidență adevărata lor frumusețe
naturală.
 „Uneori aveam la dispoziție doar 30 de secunde pentru a reuși să fac un
portret, iar alteori petreceam o oră întreagă, fotografiind, după ce
găseam fața potrivită pe site-urile de socializare”, a declarat
Mihaela.
 În prezent, ea este în căutarea surselor de finanțare, pentru a-și
putea continua călătoriile, iar odată cu ele – și proiectul.
 „Acum pot afirma că frumusețea este pretutindeni. Nu este o chestiune
ce vizează produsele cosmetice, banii, rasa sau statutul social, este
vorba despre a fi tu însuți.”, a mai adăugat ea la final.
Proiectul fotografic "Atlasul Frumusetii" a devenit cunoscut la nivel international
in anul 2013 si, datorita initiativei inedite si a succesului de care s-a bucurat,
este acum pe buzele tuturor iubitorilor de fotografie si nu numai.
De asemenea, Mihaela Noroc mai spune că
iubeşte varietatea lumii, diversitatea
oamenilor şi încearcă să le descopere latura
sinceră şi autentică. Toate acestea sunt
suprinse în fotografiile sale.
Mihaela Noroc, fotograful roman care a reusit sa imortalizeze frumusetea femeilor din
peste 50 de tari, isi vede acum visul implinit.
"The Atlas of Beatuty / Albumul frumusetii", albumul foto in care apar peste 500 de
portrete de femei, va fi lansat pe 26 septembrie. Cei care sunt nerabdatori au sansa de a
precomanda albumul de pe Amazon, dupa cum a anuntat Mihaela Noroc in postarile publicate
pe Instagram si Facebook.
Medellin, Columbia Etiopia
"Prin fotografiile mele am vrut sa captez sentimentul de liniste si caldura din
ochii femeilor. Fiecare femeie este frumoasa in felul ei si frumusetea ne poate
invata sa fim mai toleranti", a explicat Mihaela Noroc.
În urmă cu doi ani a pornit în această călătorie care avea să-i răsplătească munca. A
pornit la drum cu economiile făcute şi a călătorit cu poiectul său prin 37 de ţări.
Acum se află în căutarea de fonduri pentru a-şi continua munca. Visul ei este acela
de a surprinde frumuseţea femeilor din fiecare ţară de pe glob.
În fiecare ţară vizitată, Mihaela a
fotografiat o localnică. Uneori
personajele erau imediat de acord să-şi
lase frumuseţea imortalizată, in timp ce
altele s-au lăsat convinse cu greu. Una
peste alta, proiectul a ieşit o
minunăţie, dovadă şi reacţiile pe plan
internaţional.

Platoul Tibetan, China


Tibet Maramures

"Cand am inceput acest proiect in 2013 nu mi-am imaginat ca dupa trei ani voi
vorbi in direct pentru CNN despre el, sau la emisiunea <<Super Soul Sunday>> a
celebrei Oprah Winfrey”, a mai spus Mihaela Noroc.
Foruzan, Turcia
Fotografa din România nu consideră că există o definiţie a frumuseţii. Femeile sunt o
viarietate de vârste, profesii şi medii. "Oamenii sunt intersaţi de fotografiile mele
pentru că reprezintă oameni din jurul nostru, oameni pe care-i vezi pe stradă în
fiecare zi", a explicat ea.
Mihaela Noroc, fotograf profesionist, găseşte în fiecare ţară din traseul mondial început
în august 2013 cele mai frumoase modele feminine. Proiectul ei, intitulat iniţial „Beauty
Around the World” (BAW project – „Frumuseţea în jurul lumii”), a fost dezvoltat de la an
la an, devenind ulterior The Atlas of Beauty („Atlasul Frumuseţii”).
„E un nume care transmite mai bine ideea de a realiza, pentru prima oară în lume, o
enciclopedie a chipurilor feminine de pe pământ, a diversităţii culturale care ne
înconjoară”, spunea Mihaela anul trecut. Această nouă abordare a avut şi mai mult
succes, iar mass-media internaţională i-a acordat spaţii largi.
Tânără afgană muncind la câmp.
Mamă si fiice din Siria, într-o tabără de refugiați din Grecia.
Mamă și fiu, pe străzile din Kathmandu, Nepal.
Maramures-Romania
Maramures-Romania
Alexandra Dinu-actor roman
Republica Moldova
Pentru mine femeile sunt pastrataoare de traditii mai bune ca barbatii, pentru ca sunt
mame si pentru ca social, au fost mai apropiate de casa, de locul de bastina. De aceea
am ales sa fotografiez chipuri feminine si sa surpind astfel lumea diversa in care
traim.(Mihaela Noroc)
Tadžikistan - Lola
Poți recunoaște femeile tibetane după obrajii roșii și
ținutele distinse. Sichuan Province, China,
Femeie din Tibet
Otavalo-Ecuador
Am plecat in jurul lumii la inceputul lui august, 2013. Economiile sunt pe sfarsite
asa ca acum cateva zile am demarat o mica campanie de strangere de fonduri in
speranta ca voi putea cauta frumusetea feminina prin Americi, pana in decembrie.
(Mihaela Noroc)
Mongolia
Tadjikistan
Coreea de Nord
Coreea de Nord
BISHKEK, KÂRGÂZSTAN. Fotografie făcută chiar
înaintea începerii unui dans tradițional. Foruzan, Turcia
China
Mihaela Noroc a început "Atlasul frumuseţii" în 2013, proiect care a făcut furori pe
glob. A imortalizat sute de femei de prin toate locurile pe care le-a colindat.
Finlanda
Yu Kyi in Yangon, Myanmar Rio de Janeiro, Brazil
KATHMANDU, NEPAL. Această femeie nu vorbește
engleză. Mihaela i-a spus că vrea s-o
fotografieze pentru că „este frumoasă”. „Da,
este”, i-a răspuns femeia. Foto Cali-Columbia
REYKJAVIK, ISLANDA. Thorunn este o cântăreață cunoscută în Islanda. Proaspătă
mămică, îmblânzește cu zâmbetul ei și cel mai aprig frig.
Mihaela Noroc-fotograf

Prezentare:suluioan@gmaul.com