You are on page 1of 15

Curs nr.

Curs introductiv: locul chirurgiei în practica medicală; istoricul chirurgiei


universale şi romanesti; chirurgia la Iaşi; perspectivele chirurgiei în
cadrul medicinii moderne; chirurgie clasică, modernă şi chirurgie minim
invazivă, robotică, telemedicină. Asepsia şi antisepsia: metode şi
echipamente de asepsie; metode şi substante clasice şi moderne de
antisepsie, pregătirea chirurgului şi câmpului operator în vederea
intervenţiilor chirurgicale; organizarea unui serviciu de chirurgie

Definitie

Chirurgia este ramura medicinei care se ocupă cu bolile pentru a căror


vindecare este necesar un act operator. Etimologic, provine din grecescul
„kheirourgia” adică lucru efectuat cu mâna.

ISTORIA CHIRURGIEI

Istoria medicinei se ocupă atât de evoluția medicinei ca știință,


cât și de contribuțiile diverselor personalități în acest domeniu.

Medicina nu a apărut ca știință așa cum o cunoaștem astăzi. De la


arta vracilor și șamanilor care pretindeau că alungă duhurile rele, la
medicina sacerdoților care practicau în umbra templelor, până la medicina
modernă este o cale lungă.

Dacă medicul medieval și renascentist era un erudit, bun cunoscător


atât al textelor clasice, cât și al astrologiei și alchimiei, medicul modern
trebuie să fie atât savant, cât și cetățean, care să aplice știința actuală în
scopul modificării pozitive a condițiilor de mediu natural și social.

Se pot puncta cateva mari perioade ale istoriei medicinii:

1
1. Preistorie
2. Antichitate
3. Evul mediu
4. Renaşterea şi iluminismul
5. Medicina modernă
6. Medicina actuală
7. Medicina viitorului

Înca din NEOLITIC se deschideau, prin operatii, furunculii si


carbunculii, se indepartau corpurile straine prin incizii si pensare, se rădeau
falsele membrane, sfacelurile si chistele cu diferite chiurete.

IN INDIA se faceau frecvent rezectii, trepanatii, operatii pentru


colecistite litiazice. Ultimele operatii se efectuau, de altfel, si in
Mesopotamia, Urartii, si DACIA. Tara dintre Tigru si Eufrat s-a impus, de
altfel, si prin autopsii, venesectii, operatii pe ficat, traheotornii si
laparotomii.

GRECII, de asemenea, au efectuat laparotomii, amputatii, traheotomii,


ligatura vaselor, toate sub protectie de anestezice si analgezice. Inca din
timpul lui HIPOCRATE s-au folosit inciziile renale si punctiile pleurale.

In Dacia, in afara de trepanatii, se efectuau frecvent elongatii, repuneri


ale fracturilor prin atele de lemn, precum si diferite amputatii.
Cercetarile stomatologice au fost foarte avansate in Enruria, unde se puneau
dinti artificiali si poduri dentare de aur..

Putem vorbi despre o practică chirurgicală in tratarea unor boli


incă din evul mediu, cand medici islamici îndepărtau chirurgical cataracta
cu un mileniu înainte ca medicii europeni medievali să încerce acest lucru.
Unul din marii reprezentnți în acest domeniu este Abulcasis, considerat
părintele chirurgiei moderne. Acesta a inventat o serie de unelte și
dispozitive chirurgicale. În lucrarea sa, Kitab al-Tasrif, (o enciclopedie vastă
de 30 de volume), însumează toate cunoștințele timpului său, adunate după o
carieră de 50 de ani.

2
Însă perioada în care chirurgia se transformă dintr-o “artă
minoră” lăsată pe seama meșteșugarilor și considerată înjositoare pentru
savanții medici într-o disciplină de sine-stătătoare, este perioada renaşterii.
Numeroși chirurgi au dobândit o bună reputație:

 Giovanni da Vigo (1450 - 1525), medic și chirurg italian, propune


ligatura arterelor pentru oprirea hemoragiilor și construiește noi instrumente
chirurgicale.
 Mariano Santo (1488 - 1577), chirurg italian, unul din precursorii
urologiei, propune o nouă metodă pentru extragerea pietrei din vezica
urinară.
Michelangelo Biondo (1497 - 1565), chirurg venețian, trata rănile și
contuziile cu apă rece, încercând o apropiere de natură;
 H. von Pfolspeundt, chirurg militar bavarez, poseda o vastă experiență
în tratarea rănilor produse de săgeți. Într-o lucrare din 1460 vorbește pentru
prima dată despre extragerea proiectilelor provenite din armele de foc.
Hieronymus Brundschwig (1450 - c. 1512), medic și chirurg neamț,
elimina presupusa "otravă" din rănile produse de armele de foc prin
supurație, provocată cu ajutorul unui mănunchi de fibre vegetale introduse
sub piele.
 Hans von Gersdorff (c. 1455 - 1529), chirurg german, trata rănile cu
ulei clocotit pentru a împiedica hemoragia și infectarea. La amputații, se
străduia să oprească sângele, după care introducea într-o bășică de vită
bontul membrului secționat, închizându-l bine.
 Georg Bartisch (1535 - 1607), medic german, a publicat o lucrare
ilustrată, în care figurează și o mască pentru corectarea strabismului

Dar rolul cel mai important l-a jucat contribuția lui Ambroise Paré,
părintele chirurgiei moderne. Acesta a inventat, în 1552, procedeul de
ligatură a arterelor, care a salvat de la moarte mulți pacienți care au suferit
amputări. De asemenea este considerat unul dintre deschizătorii de drum ai
chirurgiei moderne.

Primele explorari intravenoase au fost intreprinse de LEONARDO DA


VINCI in anul 1500, care a efectuat chiar injectii intravenoase.

3
Notăm ca inainte de LIGATURAREA VASELOR de catre
Ambroise Parre (1514-l590), primele asemenea ligaturi s-au efectuat in anul
200 i.e.n. in scoala medicala din ALEXANDRIA.

În perioada ILUMINISMULUI se remarcă de asemenea


personalităţi importante in domeniul chirurgical:

 Guy de Chauliac - considerat unul din precursorii chirurgiei moderne,


după chirurgul islamic Al-Zahrawi;
Realdo Colombo - anatomist și chirurg care a contribuit la explicarea
circulației mici;
Ambroise Paré - a sugerat utilizarea ligaturii în locul cauterizării
 John Hunter – chirurg
Amato Lusitano - a descris valvele ventriculare și funcționarea
acestora
 Thomas Sydenham - supranumit Hippocrate al englezilor

Istoria medicinei moderne este acea parte a istoriei medicinei


care începe în secolul al XVII-lea, când Renașterea și Iluminismul eliberează
medicina de toate dogmele și elementele pseudoștiințifice, până în epoca
modernă, mai exact până în 1945 când se consideră începutul medicinei
contemporane.

În acest secol se consolidează și se adâncesc epocalele cuceriri ale


Renașterii. În special, se afirmă cu tărie acele principii metodologice care
vor conduce la constituirea științei medicale moderne. Newton, Leibniz și
Galilei au promovat și au consfințit pentru totdeauna metoda științifică. De
aici înainte, la baza cercetării medicale observația, experimentul și
raționamentul.

La dezvoltarea chirurgiei moderne se fac remarcate personalităţi ca:

 William Morton (1819-1868) descoperitorul anesteziei generale


 Louis Pasteur (1822-1895) descoperitorul asepsiei
 Joseph Lister (1872-1912) descoperitorul antisepsiei
 TheodorBillroth (1829-1894) prima rezecţie gastricã cu anastomozã
gastro-jejunalã.

4
William Halsted (1852-1922) pionier în chirurgia tiroidei şi
oncologicã.
 Alexis Carel (1873-1944) chirurg experimental interesat în culture de
ţesuturi şi transplant de ţesuturi şi organe
 John H. Gibbon (1903-1973) pionierul chirurgiei toracice

În chirurgia românească nume ca : N. Kretzulescu, Carol Davila,


Ludovic Russ, Nicolae Turnescu, C-tin Dimitrescu-Severeanu, Thoma
Ionescu, Gheoerghe Assaky, Dimitrie Gerota, Iacob Iacobovici, Theodor
Burghele, Vladimir Buţureanu, Gheorghe Chipail, Cristian Dragomir au
facut de asemenea istorie.

Chirurgia minim invaziva – chirurgia laparoscopica

A fost introdusa in 1901, cand Kelling, a realizat o peritoneoscopie la


un caine si pe care a denumit-o “celioscopie” Internistul suedez Jacobaeusc
este creditat cu prima laparoscopie diagnostica la om in 1910, el a descris
aceasta aplicatie la pacientii cu ascita si pentru diagnosticul precoce in
leziunile maligne. Procedura chirurgicala minim invaziva care permite
examinarea organelor intraabdominale si determinarea patologiei lor,
precum si tratamentul unei palete largi de afectiuni chirurgicale. Imaginile
video ale ficatului, stomacului, intestinului, veziculei ficatului, stomacului,
intestinului, biliare, splinei, biliare, splinei, peritoneului si organelor pelvine
pot fi vazute pe un monitor dupa introducerea unui telescop in abdomen
Manipularea si biopsia viscerelor este posibila practicand mici incizii
suplimentare.

Avantajele chirurgiei minim invazive: Cosmetice, Traumatizare minima a


tesuturilor, Dureri postoperatorii minime, Complicatii intra si postoperatorii
mai scazute, Intoarcerea rapida la munca, O buna vizualizare a spatiilor
paracolice si a cavitatii pelvine.

Chirurgia robotica

5
Paradigma sau nu, chirurgia robotica isi are radacinile in chirurgia
laparoscopica, predecesorul sau de chirurgie minim invaziva, ce a inceput in
1987 cu prima colecistectomie laparoscopica. De atunci chirurgia
laparoscopica sa dezvoltat prin abordarea laparoscopica de noi conditii
patologice si rin imbunatatirea tehnicilor chirurgicale. Chirurgia
laparoscopica este poulara atat pacientilor cat si medicilor si companiilor de
asigurare (SUA). Inciziile si riscul de infectie sunt mai mici, zile de
spitalizare mai putine. Multe studii au aratat ca raspunsul postoperator (tot
ce implica el) este in favoarea chirurgiei laparoscopice in defavoarea celei
clasice. Atractiva dar cu unele limite, si anume pierderea posibilitati simtului
tactil al chirurgului, coordonarii mana-ochi si dexteritatea. Miscarea
instrumentarului laparoscopic in timp ce te uiti la un monitor 2D este
contraintuitiva, instrumentele au 4 grade de miscare in timp ce incheietura
mainii are 7, tremorul chirugului este transmisa prin instrumente- toate
acestea facand ca unele anastomoze sa devina dificile daca nu chiar
imposibile.

De la inceput insa chirurgia robotica a fost conceputa sa extinda


posibilitatile fata de chirugia laparoscopica. Conceptul de robotica in
medicaina a inceput cu Puma 560, folosit in 1985 sa execute biobsii
neurochirurgicale cu o precizie sporita. Trei ani mai tarziu a fost folosit in
rezectia transureterala a prostatei de acum numit Probod. Apare apoi
RoboDoc, un sistem robotizat destinat chirurgiei ortopedice, Primul aprobat
de FDA.

In plus, la mijlocul anilor ’80 un grup de cercetatatori NASA care


lucrau la relitatea virtuala au devenit intersati in chirurgia teleghidata.
Asadar la inceputul anilor ’90 ei au constriuit impreuna cu SRI (Stanford
Research Institute) un telemanipulator pentru chirurgia mainii. Prima tinta al
designului era de a oferi chirurgului simtul de a opera direct pe pacient.
Endoscopistii si chirurgii au contribuit impreuna cu cercetatorii la
dezvoltarea sistemului si astfel la ameliorarea limitelor chirurgiei
laparoscopice.

Armata au observat munca celor de la SRI si au devenit interesati in


reducrea procentul de mortalitate in razboi prin aducerea chirurgului la raniti

6
prin intermediul „teleprezentei” . Astfel a fost posibil, cu finatarea armatei,
la implementarea unui sistem robotic teleghidat insa, posibilitatile sale nu a
fost testat decat pe animale.

Astazi robotica chirurgicala este in plina dezvoltare; multi roboti si


echipamente asociate sau imbunatatit.

Avantaje. Dextiritatea sporita reda coordonarea mana-ochi si o pozitie


ergonomica.Acesta dextritate este posibila prin mai multe cai; sunt posibile
mai multe grade de miscare a instrumentelor si asfel tot odata posibila
manipularea cu o mai mare exactitate a lor si tesuturilor. Tremorul ste
compensat prin filtre hardware si software. Deasemeni se poate etalona
gradele de miscare astfel incat miscarile mari ale chirurgului sa devina mici
in campul operator. Este posibila focalizarea in campul operator cu o
rezolutie inalta, camerele se misca cu usurinta astfel nemai fiind nevoie de
miscari ale pozitei chirurgului in camp; sunt posibile microanostomoze.

Dezavantaje. Chirurgia robotica este o noua tehnologie a caror


posibilitati nu au fost bine crtificate. Multe proceduri sau reoptimizat pentru
o buna intrebuintare si eficienta, totusi timpul poate rezolva aceasta
problema. Un alt dezavantaj este cel al costului ce este aproape prohivitiv (1
milion $); altul este marimea sistemului ce este poate principalul dezavantaj,
avnd in vedere aglomeratia din salile de operatii din zilele noastre, marirea
salilor ar fi un plus de cost.

Telemedicina

Este o iniţiativă a NASA, care a început să se impună în toată lumea.

Tehnologiile moderne de telecomunicaţii fac din telemedicină un fapt


cotidian, costurile fiind în scădere.

Aplicatii:

• Educaţionale (specific şi non-specific)


• Informaţii medicale de ordin general pentru public şi personal
medical

7
• Cursuri medicale specifice fiecărui tip de specialitate medicală
(e-learning)
• Clinice şi Diagnostice
• Transfer de imagini şi date medicale între cei DIM şi CGTH
• Baze de date clinice – acces online
• Storage and forward - transmitere date medicale via email –
mai ales la pacienţii din cadrul programului de transplant
hepatic
• În viitor odată cu lărgirea capabilităţilor de telemedicină se vor
putea utiliza aplicaţii avansate de diagnostic la distanţă
• Videoconferinţă
• seminarii şi demonstraţii specifice pentru studenţi, medici
rezidenţi,medici specialişti şi medici primari
• tele-mentoring, teleconsulting
• intervenţii chirurgicale asistate de la distaţă

Asepsia şi antisepsia

Asepsia reprezintă totalitatea măsurilor fizico-chimice ce au rol de a


împiedica contaminarea plăgilor traumatice sau operatorii cu agenţi
microbieni saprofiţi sau patogeni. Asepsia este deci o metodă profilactică.

Antisepsia reprezintă totalitatea măsurilor ce au ca rol distrugerea


germenilor prezenţi într-o plagă traumatică sau chirurgicală cu ajutorul
agenţilor fizico-chimici. Antisepsia este o metodă curativă.

Presterilizarea constă în pregătirea materialului chirurgical în


vederea sterilizării, astfel:

Pregătirea materialului moale (câmpuri, comprese, halate, mănuşi, aţe etc.)


se face prin:

 spălare cu detergenţi speciali pentru îndepărtarea petelor de sânge,


puroi, ţesut;

 uscare, sortare, verificare, împăturire într-un anumit mod:

8
 introducerea în casolete metalice speciale, separate pe sortimente
(halate, comprese, câmpuri etc.);

Pregătirea instrumentarului: după spălare, degresare, se pun în casolete


separate, alcătuindu-se câte o trusă pentru fiecare operaţie în parte.

Există mai multe tehnici de sterilizare:

Autoclavarea este o sterilizare cu vapori de apă supraâncălziţi


0
(140 C), la o presiune crescută (2,5 atm.) timp de 30 de minute. Astfel se
sterilizează materialul moale sterilizarea fiind valabilă 24-48 ore.

Sterizarea prin fierbere în apă la 1000C timp de 30 de minute.


Pentru ridicarea temperaturii de fierbere se adaugă bicarbonat de sodiu.

Sterilizarea prin căldură uscată se face la pupinel pentru


instrumentele metalice la temperatura de 1800C, timp de o oră sau prin
flambare timp de 20 minute.

Sterilizarea cu vapori de formol utilizează un termos închis ermetic


pe fundul căruia se pun tablete de formalină, iar pe etajere se aşează
instrumentarul, sondele şi tuburile de dren din cauciuc (o oră), din siliconi
(două ore). Dezavantajul acestei metode este atmosfera de vapori de formol,
iritantă pentru ochi şi mucoase.

Sterilizarea prin iradiere cu raze gama este o metodă industrială şi


se foloseşte pentru seringi, comprese etc:

Sterilizarea cu ultrasunete este rar folosită:

Sterilizarea cu ultraviolete este folosită pentru încăperi deoarece


acţionează doar pe suprafeţe, fără a avea efect de profunzime.

Sterilizarea prin mijloace biologice (chimioterapice


antimicrobiene) se efectuiază cu medicamente cu acţiune toxică asupra
microorganismelor (bacterii, ciuperci, protozoare, rikettsii. În funcţie de
procedura de obţinere ele se clasifică în: antibiotice, chimioterapice
(sulfamide, sulfoane, metronizadol, penicilina G, eritromicina, clindamicina,

9
streptomicina, tetraciclina, cloramfenicolul, cefalosporinele etc.). Sunt
situaţii în care, dată fiind gravitatea infecţiei, tratamentul trebuie început
imediat, înainte de cunoaşterea agentului cauzal, folosind o asociaţie de
chimioterapice care să acopere un spectru microbian larg.

Antisepticele de bază sunt:

 pe bază de alcool în concentraţie de 70%, se foloseşte pentru


dezinfecţia tegumentelor. Aplicat pe plagă, alcoolul este ineficient deoarece
precipită proteinele sub care germenii rămaşi nedistruşi continuă să se
multiplice;

 pe bază de iod: alcool iodat sau iod în anumite concentraţii. Este un


foarte bun dezinfectant al tegumentelor, cu mare putere de penetraţie.
Tinctura de iod este antisepticul preferat în sterilizarea regiunii operatorii;

 pe bază de substanţe oxidoreducătoare: apă oxigenată, permanganat


de potasiu, cloramină, soluţie Dakin. Apa oxigenată este un bun antiseptic
citofilactic, cu efect hemostatic şi decolorant. Aplicată pe plăgi produce
spumă cu efect de curăţire mecanică. Are dezavantajul că topeşte catgutul.
Permanganatul de potasiu are proprietăţi oxidante, citofilactice, ceea ce îl
face util la dezinfectarea plăgilor anfractuoase, irigaţii vaginale etc.
Cloramina în soluţie de 2% are proprietăţi puternic bactericide şi în acelaşi
timp ciclofilactice, ceea ce îi conferă un larg spectru de utilizare, datorită
eliberării clorului în contact cu plaga. Soluţia Dakin are aceleaşi proprietăţi
ca şi cloramina;

 pe bază de substanţe colorante: albastru de metil, rivanol, violet de


genţiană.Sunt bune aseptice citofilactice, cu proprietăţi cicatrizante.

 Antiseptice albumino-precipitante: săruri de argint, de mercur, acid


boric. Nitratul de argint se foloseşte sub formă de creioane, cristale sau
soluţii cu diverse concentraţii. Are acţiune astringentă, caustică şi antiseptică
de tip bacteriostatic sau bactericid. Se utilizează în profilaxia oftalmiei
gonococice la nou-născuţi, în tratamentul plăgilor infectate cu bacilul
pioceanic, precum şi în diverse afecţiuni dermatologice. Oxicianura de
mercur poate fi folosită în soluţii diluate pentru dezinfectarea mucoaselor.

10
Acidul boric este recomandat în tratarea locală a plăgilor infectate cu
pioceanic:

 Antisepticele tensioactive citofilactice au atât capacitate dezinfectantă


cât şi proprietăţi de detergent curăţind plăgile de cruste şi resturi tisulare.
Astfel, bromocetul este larg utilizat la dezinfectarea tegumentelor, spălarea
instrumentarului metalic, toaletarea plăgilor şi arsurilor.

Pregătirea personalului medical pentru operaţie constă în:

 trecerea pe la camera de filtru unde personalul medico-sanitar îşi


schimbă hainele şi încălţămintea de spital;

 urmează o spălare cu apă sterilă şi săpun în trei reprize câte două


minute fiecare: o primă spălare se face până la cot, a doua până la jumătatea
antebraţului iar a treia numai mâna (în manşetă);

 îmbrăcarea halatului steril cu ajutorul asistentei;

 punerea măştii (tifon steril) care trebuie să acopere nasul şi bărbia şi a


mănuşilor;

 masa de operaţie trebuie să fie acoperită cu minim două materiale moi


(cearşafuri sterile);

 masa de operaţie se acoperă cu patru câmpuri (în strat gros) şi nu este


permisă atingerea instrumentarului de pe aceasta;

 se verifică funcţiile vitale ale pacientului, betadinarea pielii de la


nivelul mameloanelor şi până la jumătatea coapselor;

 se acoperă pacientul cu câmpuri astfel: primul câmp având o fantă,


plus patru câmpuri în cruce.

Organizarea şi funcţionarea serviciului de chirurgie

11
Secţia de chirurgie reprezintă una dintre secţiile componente ale unui
spital.

Spitalul este o unitate sanitară care deserveşte un anumit teritoriu şi


care este format din mai multe secţii de diferite specialităţi (interne,
chirurgie, pediatrie, obstetrică-ginecologie, otorinolaringologie,
oftalmologie, neurologie etc.), compartimente medicale pentru explorări
funcţionale şi imagistice (laborator, radiologie etc.), la care se adaugă
componente ale aparatului administrativgospodăresc (serviciul administrativ,
de aprovizionare, bucătărie, spălătorie etc.).

În ceea ce priveşte amplasare secţie de chirurgie în cadru spitalului,


se recomandă ca această să fie cât mai izolată de celelalte secţii (poziţionată
într-un pavilion separat sau la ultimele etaje ale clădirii) atât pentru a asigura
liniştea necesară secţiei, dar mai ales pentru a se evita declanşarea unor
infecţii intraspitaliceşti.

Secţia de chirurgie trebuie să aibă o bună legătură cu primirea


bolnavilor, cu blocul operator şi cu serviciul ATI.

Secţia de chirurgie se compune la rândul ei din: saloane pentru


bolnavi, săli de pansamente, blocul operator, secţia de terapie intensivă,
serviciul de sterilizare, camere de lucru pentru medici şi cadre medii, oficii,
săli pentru servit masa, băi, depozite pentru lenjerie şi materiale.

Saloanele pentru bolnavi

Sunt încăperi cu paturi, amenajate în aşa fel încât să permită o bună


îngrijire a bolnavilor. Se împart în saloane pentru bolnavi septici (bolnavi cu
supuraţii, gangrene etc.) şi saloane pentru bolnavi aseptici. Dimensiunile
camerei trebuie să permită intrarea brancardului şi căruţului pentru
transportul bolnavilor. Temperatura în salon trebuie să fie în jur de 20°C, iar
umiditatea de 4050%. Pentru o bună urmărire a bolnavului şi pentru a
facilita îngrijirea acestuia, paturile vor fi aşezate, în aşa fel, încât să permită
abordul bolnavilor pe 3 laturi. Saloanele pot fi prevăzute cu sisteme de
semnalizare care anunţă sora medicală în caz de nevoie.

Sala de pansamente

12
Este o încăpere specială, specifică secţiilor de chirurgie.

Se foloseşte pentru pansarea bolnavilor transportabili, dar şi pentru


efectuarea unor manevre sau proceduri speciale (spălături, anuscopii,
recoltarea de probe biologice, efectuarea de puncţii etc.), pentru unele
examene clinice ca tuşee rectale şi vaginale etc.

Într-o sală de pansamente trebuie să existe o canapea (pentru


efectuarea pansamentului), masă ginecologică, căruţ pentru pansat, dulapuri
cu instrumente, materiale sterile şi nesterile, soluţii antiseptice etc.

Blocul operator

Cuprinde un ansamblu de încăperi care funcţionează ca un tot unitar


în scopul realizării, în perfecte condiţii, a intervenţiilor chirurgicale. El se
compune din mai multe săli de operaţie şi din anexe. Blocul operator trebuie
să aibă legături cât mai scurte şi cât mai directe cu secţia de terapie
intensivă, cu serviciul de primire a urgenţelor şi cu serviciul de sterilizare. El
va fi amplasat cât mai izolat, accesul în blocul operator făcându-se prin
intermediul unor încăperi tampon, cu respectarea strictă a regulilor de
asepsie şi antisepsie.

1. camera filtru este prima cameră a blocului operator unde personalul


acestuia şi medicii îşi schimbă îmbrăcămintea cu alta curată, de preferat
sterilizată (bluză, pantaloni, saboţi, bonetă şi mască).

2. camera de pregătire a chirurgilor este destinată spălării mâinilor. În


acest scop, este prevăzută cu chiuvete speciale alimentate cu apă sterilă,
bureţi, perii şi soluţii speciale pentru spălarea mâinilor.

3. sala de operaţie trebuie să fie complet izolată de exterior, iar aerisirea se


recomandă să fie făcută prin climatizare automatizată, cu trecerea aerului
prin filtre speciale (antimicrobiene).

Sălile de operaţie sunt separate pentru operaţii aseptice şi septice.


Mobilierul din sălile de operaţie se recomandă a fi redus la strictul necesar,

13
poziţionat astfel încât să permită o uşoară mişcare şi curăţire în blocul
operator:

- masa de operaţie, de construcţie specială, concepută în aşa fel încât


să permită aşezarea bolnavului într-o serie de poziţii, în funcţie de specificul
intervenţiei chirurgicale. Mesele de operaţie sunt prevăzute cu o serie de
accesorii necesare efectuării perfuziilor, unor intervenţii speciale şi pentru
radiografii intraoperatorii.

- Masa de instrumente pentru operaţie, este prevăzută cu picior


excentric telescopic se aşează peste sau lângă masa de operaţie, fiind la
îndemâna echipei operatorii.

- Aparatul de narcoză

- Lampa scialitică

- Electrocauterul, aspiratoare, lămpi electrice.

4. camera de anestezie, aici se face preanestezia şi anestezia peridurală


precum şi trezirea bolnavului din anestezie generală. Este prevăzută cu
paturi sau canapele, brancard, dulapuri pentru substanţe necesare anesteziei,
măsuţă pentru seringi, aspirator, sursă de oxigen

5. la acestea se mai adaugă: săli de depozitare, spaţii pentru curăţirea şi


sterilizarea instrumentarului.

Personalul blocului operator şi medicii trebuie să respecte cu stricteţe


regulile de asepsie şi antisepsie. Pentru aceasta, accesul în sala de operaţie
este interzis oricărui purtător de infecţii cutanate sau rinofaringiene.
Circulaţia personalului între sălile de operaţii trebuie să fie limitată la strictul
necesar.

În spitalele clinice, accesul studenţilor în blocul operator se face cu


respectarea aceloraşi norme de asepsie şi antisepsie ca şi cele valabile pentru
medic. Asistarea la intervenţiile chirurgicale se face direct (cu păstrarea unei
distanţe de cel puţin 1 metru faţă de masa de operaţie şi a mesei de
instrumente, pentru a nu compromite actul operator) sau prin intermediu
aparaturii video (acolo unde este posibil).

14
Staţia de sterilizare

Prezintă mai multe încăperi, aşezate astfel încât să respecte circuitele


septic şi aseptic:

- camera de primire a instrumentelor şi materialelor pentru sterilizare


(circuitul septic)

- sala în care sunt montate autoclavele şi pupinelele, locul pentru


sterilizarea materialelor şi instrumentarului

- camera pentru sterilizare la oxid de etilen.

- camera de depozitare a instrumentelor sterile de unde se eliberează


în secţii prevăzut cu rafturi şi dulapuri (circuitul aseptic)

Secţia de terapie intensivă (ATI)

Secţia de terapie intensivă primeşte bolnavi din toate secţiile


spitalului, bolnavi care necesită asistenţă specială şi permanentă (intensivă),
pre- sau postoperatorie. Această secţie dispune de un număr mai mare de
cadre medii şi ajutătoare faţă de secţia obişnuită şi este dotată cu aparatură
specială, specifică.

Secţia de terapie intensivă este amplasată în apropierea blocului


operator, dar izolată pe cât posibil de secţia de chirurgie propriu-zisă. Este de
preferat ca secţia să fie subîmpărţită în boxe şi rezerve speciale pentru
bolnavii aseptici şi septici, precum şi în funcţie de gravitatea bolii. Secţia
ATI trebuie dotată cu posturi de oxigen şi de aspiraţie, monitoare, truse de
intubaţie sau pentru masaj cardiac, căruţuri de pansamente, soluţii
perfuzabile şi medicamente. Paturile trebuie să fie mobile, pentru a permite
transportul bolnavului în sala de operaţie sau pentru explorări imagistice

15