You are on page 1of 33

CHIMIE

CURSUL NR. 4

1
Structura electronică a moleculelor

• Legătura chimică - interacţiunea dintre atomii


elementelor prin intermediul electronilor de
valenţă şi care conduce la formarea
substanţelor chimice.

• În funcţie de natura interacţiunilor dintre


atomi, legătura chimică poate fi de mai multe
tipuri:
• legătură ionică,
• legătură covalentă şi
• legătură metalică.
2
De-a lungul timpului au fost emise mai
multe teorii care au condus la elucidarea
tipurilor de interacţiuni dintre atomi.

Primele teorii au fost cele precuantice:


- teoria electrovalenţei emisă de W. Kossel
în anul 1916 şi
- teoria covalenţei formulată de G. N. Lewis
în anul 1916 şi I. Langmuir în anul 1919.

3
Explicarea formării legăturilor chimice
prin modificarea straturilor electronice
periferice ale atomilor participanţi s-a
realizat pe baza teoriei mecano-
cuantice.

Tratarea mecano-cuantică a legăturii


chimice a demonstrat caracterul unitar
al acesteia.

4
Legătura ionică şi cea covalentă reprezintă
cazuri limită ale uneia şi aceleiaşi legături.

Legăturile reale existente între atomii


diferiţilor compuşi nu sunt pur covalente
sau pur ionice ci intermediare între aceste
tipuri.

5
Legătura covalentă poate fi localizată
între doi atomi sau delocalizată între mai
mulţi atomi.

Când norul electronic de legătură este


delocalizat de un număr foarte mare de
atomi dintr-o reţea metalică, legătura
devine de tip metalic.

6
Teoria electrovalenţei

7
În anul 1916, Walter Kossel elaborează
teoria electrovalenţei.

Unii atomi cedează electronii de valenţă


şi se transformă în ioni pozitivi, cu
configuraţia electronică a ultimului
strat ca cea a gazului rar situat în
sistemul periodic înaintea lor (ns2np6),
iar alţi atomi acceptă electroni pe
stratul de valenţă devenind ioni
negativi cu configuraţia electronică a
gazului rar imediat următor din
sistemul periodic.
8
Între ionii de semn contrar se stabileşte
o legătură chimică de natură
electrostatică numită legătură ionică.

Legătura ionică constă în atracţia


electrostatică între ionii de semn
contrar (anioni şi cationi) cu formarea
unei substanţe solide.

În cazul substanţelor ionice, noţiunea


de moleculă are sens formal, indicii
dintre atomii componenţi indicând doar
raportul de combinare dintre aceştia. 9
• Legătura ionică se realizează foarte
uşor atunci când un element cu energie
de ionizare mică ( puternic
electropozitiv - metale) reacţionează cu
un element puternic electronegativ
(nemetale).

• Când diferenţa de electronegativitate


dintre două elemente este mare,
acestea vor forma un compus ionic
(prin transfer de electroni).
10
• De exemplu, formarea legăturii chimice
între atomii de sodiu şi clor se
modelează astfel:

Na· → Na+ + e-

11
-ionul de sodiu rezultat prin cedarea
unui electron de pe ultimul strat al
atomului (3s1) are configuraţia
electronică identică cu cea a neonului
Ne [1s22s22p6];

- atomul de clor care a primit electronul


cedat de sodiu s-a transformat în ion
negativ (ion clorură) a cărui configuraţie
este identică cu cea a argonului
Ar [1s22s22p63s23p6]. 12
Na  Na+ + e-
1s22s22p63s1  1s22s22p6 + e-

13
Cl + e-  Cl-
1s22s22p63s23p5 1s22s22p63s23p6

14
Prin transfer de electroni de la unii
atomi la alţii, concomitent cu
încărcarea lor electrică, între ionii de
semn contrar formaţi se manifestă forţe
de atracţie electrostatică puternice care
generează legătura ionică:

15
16
Aceste forţe determină aşezarea ionilor
într-o structură spaţială cât mai stabilă,
cu cea mai joasă energie posibilă.
Ionii se aranjează într-o reţea cât mai
compactă cu respectarea neutralităţii
întregului cristal.

Clorura de sodiu 17
Ionii monoatomici stabili au un număr
mic de sarcini electrice, cu valori
cuprinse între –3 şi +3.

Electrovalenţa +3 este întâlnită mai rar;


de exemplu, ionul Al3+ este întâlnit ca
atare în unii compuşi ionici în stare
solidă, în soluţie existând numai sub
formă hidratată [Al(H2O)6]3+.

18
19
Stabilitatea ionilor este cu atât mai
mică cu cât valoarea absolută a sarcinii
ionului este mai mare.

Ionii poliatomici sau complecşi, cu un


număr mare de sarcini, sunt mai stabili
decât cei monoatomici cu aceeaşi
sarcină, deoarece aceasta este
repartizată pe toţi atomii speciei
chimice
De exemplu, ionul P3- este mai puţin
stabil decât PO43-. 20
Cu3P Schreibersite

21
(Fe,Ni)3P
Ca5(PO4)3(F,Cl,OH)

22
Nitruri

Nitraţi

23
Pentru o pereche de ioni monoatomici
de formă sferică:
rc ra

Na+ Cl-

Energia de reţea, U, se poate calcula cu


relaţia:

24
unde:

- N - numărul lui Avogadro


- A – constanta lui Madelung, caracteristică unui
anumit tip de reţea
- e – reprezintă sarcina electrică elementară
- Za – sarcina anionului
- Zc – sarcina cationului
- r - reprezintă distanţa interionică
- n depinde de compresibilitatea reţelei cristaline
25
Valoarea energiei de reţea în cazul NaCl
calculată cu relaţia de mai sus este:
U=-774 kJ/mol
identică cu valoarea obţinută din date
termochimice.

În procesul invers de transformare a unui


mol de NaCl în stare de ioni gazoşi
independenţi se vor consuma +774,02
kJ/mol.

26
Caracteristicile legăturii ionice derivă
tocmai din modul de formare a acesteia.

Acestea sunt:
• este de natură fizică
• este nedirecţionată, ionii au câmpul de
forţe distribuit în toate direcţiile;
• este nesaturată, un ion putând atrage în
jurul său mai mulţi ioni de semn contrar,
corespunzător dimensiunilor acestora,
fără a-şi compensa câmpul de forţe;
27
• este puternică pentru distanţe interionice
mici din reţele cristaline şi slăbeşte cu
creşterea acestor distanţe.

• numărul de coordinaţie este determinat de


raportul dintre raza cationului şi cea a
anionului:
rc / ra N.C. Structura cristalină
1,000 - 0,0732 8 Cubică centrală intern
0,732 - 0,414 6 Octaedrică
0,414 - 0,225 4 Tetraedrică
0,225 - 0,155 3 Triunghiulară
0,155 2 Liniară

28
Compuşii ionici sunt, în condiţii
normale, substanţe cristaline.

Aceste substanţe au următoarele


proprietăţi:
• au cristale dure;
• prezintă puncte de fierbere şi de topire
ridicate;
• prezintă solubilitate în solvenţi polari;
• conduc curentul electric în topitură şi
în soluţii apoase (sunt electroliţi).
29
30
Soluție
apoasă

31
Teoria electrovalenţei a lui Kossel
explică:

• formarea şi a ionilor di- şi polivalenţi,

• nu reuşeşte să explice formarea ionilor


ale căror configuraţii electronice sunt
diferite de cele ale gazelor rare (Cu+,
Ag+, Zn2+, Fe2+, Fe3+ etc).

32
FeO

FeS2

Fe2O3 33