You are on page 1of 27

CHIMIE

CURS NR. 8
Purificarea apei

Purificarea apei se realizează prin diferite


procedee în funcţie de destinaţia ei finală.

Din apa potabilă, impurităţile mecanice se


îndepărtează prin sedimentare, etapă în care se
adaugă şi substanţe chimice cu proprietăţi
coagulante ca de exemplu Al2(SO4)3 care prin
hidroliză se transformă în Al(OH)3, sub formă de
gel ce înglobează o parte din impurităţi:

Al2(SO4)3 + 6H2O 2 Al(OH)3  + 3H2SO4


După sedimentare apa se filtrează prin straturi de nisip
din ce în ce mai fin şi în final se sterilizează cu diferiţi
agenţi oxidanţi: ozon, hipoclorit de natriu, clor, radiaţii
ultraviolete.

Apa pură din laboratoare se obţine prin distilarea apei


potabile. Apă de înaltă puritate se poate obţine prin
distilare dublă (apă bidistilată), triplă etc.

Apa industrială, utilizată ca agent termic sau ca materie


primă în sinteze, se purifică prin dedurizare şi
demineralizare.

Dedurizarea este operaţia de îndepărtare a ionilor de


Ca2+, Mg2+ şi Fe2+ din apa dură. Operaţia se realizează
prin precipitarea acestor ioni sau prin reţinerea lor pe
schimbători de ioni.
Duritatea temporară se poate îndepărta prin:

a) fierberea apei dure:


o
t C
Ca(HCO3)2 nH2O 
.  CaCO3  + CO2  + (n+1) H2O

b) tratarea apei dure cu lapte de var:

Ca(HCO3)2.nH2O + Ca(OH)2 = 2CaCO3  + (n+2) H2O

c) tratarea apei dure cu hidroxid de sodiu (sodă caustică):

Ca(HCO3)2.nH2O + 2NaOH = CaCO3  + Na2CO3 + (n+2) H2O


Duritatea totală se poate înlătura prin:

a) tratarea apei dure cu carbonat de natriu (sodă de rufe):


CaCl2 nH2O + Na2CO3 = CaCO3  + (nH2O + 2NaCl)
.

b) tratarea apei dure cu fosfat trisodic sau cu polimetafosfat


de sodiu:

3CaCl2.nH2O + 2Na3PO4 = Ca3(PO4)3  + (3nH2O + 6NaCl)


mCaCl2.nH2O + 2(NaPO3)m = mCa(PO3)2  + (mnH2O + 2mNaCl)
c) trecerea apei dure peste schimbători de ioni.
Schimbătorii de ioni sunt substanţe macromoleculare
naturale (zeoliţi), artificiale (permutiţi) sau sintetice (răşini)
care au proprietatea de a schimba ionii lor cu ionii din soluţiile
cu care intră în contact şi în care nu se dizolvă.

Zeoliţii se notează Z-Na, unde Z este un rest


macromolecular; ei sunt silicaţi hidrataţi care conţin ioni de
aluminiu şi ioni ai metalelor alcaline.
Permutiţii, se notează P-Na unde P este un rest
macromolecular; ei sunt silicaţi dubli de aluminiu şi sodiu,
obţinuţi prin topirea cuarţului cu caolin, cu carbonat de sodiu
sau cu sulfură de sodiu şi cărbune.

Răşinile sintetice, conţin un rest organic, R, care este un


produs reticulat de copolimerizare, de tip stiren-divinilbenzen.
Pe acesta se află grefate grupe active acide (carboxil, -COOH,
sulfonice, -SO3H sau fenolice -OH) sau bazice (amine, -NH2,
sau amine N-substituite).

Răşinile acide şi sărurile lor cu metale alcaline (uzual cu


sodiu) au proprietatea de a schimba cationii pe care îi conţin,
inclusiv H+ cu cationi din soluţiile cu care vin în contact. Aceste
răşini sunt cation-active şi se numesc cationiţi. În reacţiile de
schimb ele se simbolizează R-H respectiv R-Na.
Răşinile cu caracter bazic sunt anion-active, se numesc
anioniţi şi au proprietatea de a reţine anionii din soluţiile cu care
vin în contact. În reacţiile de schimb ionic se simbolizează R-
OH sau R-Cl funcţie de anionul ce poate fi schimbat (hidroxid,
respectiv clorură).

Sortimente de răşini schimbătoare de ioni, fabricate sunt de


tip Virolite, Amberlite, Wolfatite, Dowex, Sephadex, Duolite etc.

Pentru dedurizarea apei, schimbătorii de ioni sunt încărcaţi în


coloane de dimensiuni corespunzătoare cu debitul de apă care
se tratează. Schimbul ionic se realizează de obicei în două
coloane – una de cationit, cealaltă de anionit – care
funcţionează în paralel cu alte două coloane în care se face
regenerarea schimbătorilor uzaţi.
Dacă se consideră că duritatea este imprimată de prezenţa
CaCl2, schimbul ionic care duce la dedurizarea apei poate fi
reprezentat prin ecuaţiile:
Z-Na + (CaCl2.nH2O)  Z2Ca + (nH2O + 2NaCl)
P-Na + (CaCl2.nH2O)  P2Ca + (nH2O + 2NaCl)
apă dedurizată
Reacţiile care au loc la trecerea peste un cationit sintetic
conduc la obţinerea de apă dedurizată, cu caracter acid:

R-COOH(s) + (CaCl2.nH2O)(l)  (R-COO)2Ca(s) + (nH2O + 2HCl)(l)


2R-COOH(s) + (Na2SO4.nH2O)(l)  2RCOONa(s) + (nH2O + H2SO4)(l)
Prin trecerea apei rezultate peste un anionit se obţine apă în
care nu se mai găsesc nici un fel de ioni străini, numită apă
demineraliazată:
R-NH2(s) + (nH2O + HCl)(l)  R-NH3]+Cl-(s) + nH2O(l)

Dacă se utilizează răşini schimbătoare de ioni, apa dură


este trecută întâi peste un cationit apoi peste un anionit.

Pentru regenerarea schimbătorilor de ioni se folosesc


soluţii concentrate de clorură de sodiu (saramură), soluţii
concentrate de acizi (de obicei HCl 4n) respectiv soluţii
concentrate de hidroxid de sodiu sau soluţii de concentraţii
medii de carbonat de sodiu:
P2Ca + 2NaCl  2 P-Na + CaCl2
(R-COO)2Ca + 2HCl  2R-COOH + CaCl2
2[R-NH3]]+Cl- + Na2CO3  2R-NH2 + 2NaCl + CO2 + H2O
[R-NH3]]+Cl- + NaOH  R-NH2 + NaCl + H2O
Apă dură care conţine ioni de Na+, Ca2+, Cl-, SO42-
Schema procesului
de demineralizare a apei cu
schimbători de ioni
C
COOH C
C NH2
C
C
cationit COOH
C C NH2 anionit
COOH C
C C NH2

H+, Cl-, SO42-


Apă dedurizată Apă deionizată
(apă
Apă “demi”)
demineralizată
ECHILIBRUL CHIMIC. LEGEA ACŢIUNII MASELOR

Reacţiile chimice pot fi clasificate după randamentul lor în:


reacţii totale şi parţiale.
1. Reacţii totale (ireversibile) sunt reacţiile chimice ale
căror reactivi se transformă complet în produşi de reacţie:

AgNO 3 + HCl AgCl + HNO 3


169,87 36,46 143,32 63,31
206,33 206,33
+ -
AgCl AgCl Ag + Cl
pp dizolvat disociat
Practic, toate reacţiile sunt mai mult sau mai puţin
reversibile, dar într-un mare număr de cazuri această
reversibilitate se manifestă atât de slab, încât se poate
neglija şi considera reacţia ca practic ireversibilă.

Exemple de reacţii ireversibile:


- reacţii de precipitare
- formare de compuşi volatili
- formare de complecşi etc.
2. Reacţii reversibile (parţiale) sunt reacţiile ale căror
reactivi se transformă parţial în produşi de reacţie.
Randamentul lor este mult mai mic decât 100%.
Să considerăm, de exemplu, reacţia reversibilă:

v1
A + B C + D
v2

unde A, B, C şi D sunt substanţe cu compoziţie diferită.


În ecuaţiile reacţiilor reversibile, semnul de egalitate
este înlocuit cu săgeţi duble simbolizând reversibilitatea.

Reacţia directă are loc de la stânga la dreapta ()


Reacţia inversă are loc de la dreapta la stânga ()

Reacţiile reversibile conduc la stabilirea unui echilibru


chimic în care găsim în soluţie, atât substanţele iniţiale cât
şi produşii de reacţie.
Stabilirea echilibrului chimic se produce în momentul
egalării vitezelor reacţiei directe şi reacţiei inverse.

Viteza reacţiilor chimice este o măsură a variaţiei


concentraţiilor reactanţilor în unitatea de timp.

dc
v
dt
Viteza de reacţie este proporţională cu
concentraţia.

- depinde de:
- natura substanţelor sau reacţiilor implicate
- temperatură
- catalizatori.
Reactanţii A şi B introduşi iniţial, încep să
reacţioneze, concentraţia lor scade continuu, pe măsură
ce concentraţia produşilor de reacţie C şi D creşte.

Prin urmare, viteza reacţiei inverse se accelerează


continuu pe parcursul reacţiei.
Este evident că la un moment dat cele două viteze
devin egale.
v1 = v2
Starea unui sistem format din substanţe care
reacţionează până când viteza reacţiei directe şi a reacţiei
inverse devin egale, se numeşte echilibru chimic.

Odată echilibrul chimic atins, vor intra în reacţie în


unitatea de timp tot atâtea molecule din fiecare dintre
substanţele A, B, C, D câte de formează în urma reacţiei
inverse.

Concentraţiile tuturor substanţelor participante la


reacţie nu se mai modifică.
Starea de echilibru este descrisă de legea acţiunii
maselor a lui Guldberg şi Waage:

La echilibru, raportul dintre produsul concentraţiilor


produşilor de reacţie şi produsul concentraţiilor reactanţilor
este constant la temperatură dată şi se numeşte constantă de
echilibru.
Pentru reacţia: A+B C+D

K
 C   D 
 A    B
În cazul general, pentru reacţia: mA + nB pC + qD

 C   D 
p q

K
 A    B
m n

Legea acţiunii maselor explică deplasarea echilibrului chimic.


Principiul lui Le Chatelier
Dacă se modifică una sau toate condiţiile unui sistem în
echilibru, echilibrul se deplasează în sensul reacţiei care
se opune factorului perturbator.

Echilibrul chimic al unei reacţii este influenţat de:


- concentraţie;
- temperatură;
- presiune.
Deplasarea echilibrului poate fi realizată modificând
unul sau toţi factorii menţionaţi mai sus.
Principiul lui Le Chatelier

Să admitem că s-a atins echilibrul în reacţia reversibilă:

K K 
      
NHNH 
4  OH 
4  OH 

 NH NH
3   3H
 2OH2 O
NH3 + H2O +
NH4 + HO-

Dacă vom adăuga unul dintre reactanţi, de exemplu apă,


numitorul fracţiei va creşte iar această fracţie va deveni mai
mică decât K. Pentru ca echilibrul să se restabilească, fracţia
trebuie să fie egală cu K.
Principiul lui Le Chatelier

Pentru restabilirea echilibrului, numitorul


trebuie deci să scadă şi numărătorul să crească
datorită derulării reacţiei directe a cărei viteză, ca
urmare a creşterii concentraţiei unuia dintre reactanţi,
depăşeşte viteza reacţiei inverse.

Prin urmare echilibrul se va deplasa spre dreapta.

25
Principiul lui Le Chatelier
În acelaşi mod, adăugarea unuia dintre produşii de
reacţie, adică a unei sări de amoniu sau unei baze tari
(creşterea numărătorului fracţiei), va accelera viteza
reacţiei inverse.

mulţumesc pentru
atenţie!