You are on page 1of 25

CHIMIE

CURS NR. 11

METALE
2. Proprietăţi mecanice

Duritatea este proprietatea metalelor de a


opune rezistenţă la zgâriere sau la
pătrunderea unui vârf ascuţit în masa lor.
Duritatea
-se măsoară prin deformarea permanentă

- se exprimă în unităţi Brinell, Vickers,


Rockewell sau

- în scara mineralogică a lui Mohs, în care


talcului i s-a atribuit duritatea 1 şi
diamantului duritatea 10, celelalte
minerale având durităţi intermediare.
În funcţie de duritate, metalele se
clasifică în:

- metale moi (metalele alcaline, alcalino-


pământoase, staniu, plumb,
zinc, bismut) şi
- metale dure (crom, mangan, cobalt,
reniu, osmiu ş.a.)
Majoritatea metalelor, sub acţiunea forţelor
exterioare, se pot deforma elastic
(reversibil) prin modificarea distanţelor
dintre atomii reţelei cristaline sau plastic
(permanent) prin deplasarea unor părţi ale
cristalelor din reţea în raport cu altele.
Rigiditatea este proprietatea metalelor de a
opune rezistenţă la deformare.
Plasticitatea este proprietatea metalelor şi
aliajelor de a fi prelucrate fără a se fisura
sau fără a se sfărâma, păstrându-şi
deformaţia şi după încetarea acţiunii
forţelor exterioare.

Aurul este cel mai plastic metal, urmat


fiind de argint, platină, magneziu,
aluminiu, plumb, staniu, niobiu, tantal,
hafniu, cupru.
Metalele crom, titan, mangan, zincul
tehnic, germaniu, osmiu, ruteniul, iridiu nu
pot fi prelucrate sub presiune şi se
numesc metale casante.
Maleabilitatea este proprietatea metalelor
şi a aliajelor de a putea fi prelucrate prin
tragere în foi prin operaţia numită
laminare. Din aur, argint, aluminiu, platină,
cupru, nichel şi tantal se pot trage foiţe cu
grosimea de câţiva microni.
Ductilitatea este proprietatea metalelor şi a
aliajelor de a fi trase în fire, în operaţia
numită trefilare.

Cele mai ductile metale sunt aurul,


argintul, platina, nichelul şi tantalul.

Dintr-un gram de aur, respectiv un gram de


argint se pot trage fire cu lungimea de
2000 m, respectiv 1800 m.
Plumbul este un metal maleabil dar foarte
puţin ductil.
3. Aliaje

În mod obişnuit, în tehnică, nu se


utilizează metale pure ci aliajele acestora
ale căror proprietăţi chimice, fizice,
mecanice etc sunt îmbunătăţite faţă de
cele ale metalelor pure.

Amestecurile de metale, sau de metale cu


nemetale, omogene în topitură precum şi
produsele lor de solidificare se numesc
aliaje.
Majoritatea metalelor se amestecă, în
stare topită, în orice proporţie. Se cunosc
şi cazuri în care topiturile metalelor nu
sunt omogene ca de exemplu în
sistemele Al - Pb, Ag- Fe, Pb - Te ş.a.

Alte metale se amestecă între ele numai


în proporţii limitate cum este amestecul
Zn - Pb.
Unele metale formează aliaje cu mercurul
numite amalgame. În amalgame
activitatea metalului este de obicei mai
scăzută (proporţională cu concentraţia
lui) în consecinţă au utilizare practică
amalgamele metalelor foarte reactive
cum sunt cele alcaline.

Aurul şi argintul formează uşor


amalgame; această proprietate se
utilizează pentru extracţia lor din
minereuri.
În industrie se utilizează pe scară largă
aliajele fierului cu carbonul:
oţeluri (C <2,11%) şi fonte (C > 2,11%).

Acestea se obţin prin procedee


pirometalurgice şi conţin adesea şi alte
elemente de aliere care le corectează
proprietăţile fizico-mecanice şi rezistenţa
la coroziune.
Oţelurile sunt aliaje fier-carbon, cu mai
puţin de 2,11% C care conţin în afară de
fier şi carbon şi alte elemente (Si, Mn, P,
S, Cr, Ni, V, Ti, Mo etc).

Caracteristica principală a oţelurilor este


deformabilitatea plastică la rece şi la
cald, prin presare sau tragere.
Varietatea mare de proprietăţi a oţelurilor
este determinată de:

-compoziţia chimică

- modul de prelucrare ( plastică, termică


sau termochimică).
Clasificarea oţelurilor

Există mai multe criterii de clasificare:


- după conţinutul de carbon
- după compoziţia chimică
- după destinaţie
-după procedeul de elaborare.
După compoziţia chimică oţelurile se
clasifică în:
- oţeluri nealiate (sau oţeluri carbon) şi
- oţeluri aliate.

Oţelurile nealiate sunt oţelurile care pe


lângă fier şi carbon conţin cantităţi mici
de alte elemente (Mn ≤ 0,8%, Si ≤ 0,5%, P
≤ 0,06%, S ≤ 0,05%).
Oţelurile cu ≤ 0,3% C se numesc oţeluri
moi, cu 0,3-0,6% C se numesc oţeluri
semidure, iar cele cu ≥ 0,8% C se numesc
oţeluri dure.

În funcţie de conţinutul total al unor


elemente (Cr, Ni, V, Ti, W, Mo, Zr, Nb, B,
La etc.) elemente oţelurile aliate se
clasifică în oţeluri slab aliate (≤ 5,0% E )
mediu aliate (5-10% E) şi oţeluri înalt
aliate (cu ≥10% E).
După destinaţie oţelurile se clasifică în:
-oţeluri de uz general
- oţeluri cu destinaţie precizată
-oţeluri pentru scule.

Oţeluri cu destinaţie precizată se împart


în oţeluri pentru şuruburi şi piuliţe,
oţeluri pentru armarea betonului, oţeluri
pentru arcuri, oţeluri pentru recipienţi,
oţeluri pentru construcţii navale, oţeluri
pentru rulmenţi etc.