You are on page 1of 3

Educaţia socială bine făcută poate totdeauna să scoată

dintr-un suflet, oricare ar fi el, folosul ce conţine.


Hugo

Buna creştere a tineretului este garanţia cea mai sigură a


fericirii unui stat.
Oxenstierna

Natura şi educaţia sunt asemănătoare. Într-adevăr, educaţia


transformă pe om, şi transformându-l îi dă ( a doua ) natură.
Democritus

Tânărul nu-i în stare să judece ce e alegoric şi ce nu, ci


orice părere primeşte el, îi va rămâne neştearsă şi neschimbată.
De aceea, fără îndoială, trebuie făcut tot posibilul ca ceea ce aud
( tinerii ) pentru întâia oară, să fie expus cât mai frumos şi să se
refere la virtute.
Plato
E mai bine să fie ţinuţi în frâu copiii prin sentimentul
ruşinii şi prin îngăduinţă decât prin frică.
Terentius

După cum nu orice ogor cultivat dă roade,… tot astfel nu


orice suflet cultivat dă rezultate.
Cicero

Dacă vasul nu e curat, tot ce torni în el se oţeteşte.

Horaţius

Noi nu ne silim decât să umplem memoria şi lăsăm mintea


şi conştiinţa deşarte.
Montaigne

Corpul nostru seamănă cu animalele, iar sufletul nostru


seamănă cu îngerii. Trebuie să alegem bine imaginile pe care le
vom întipări în el ; căci nu trebuie să turnăm într-un vas atât de
mic şi de preţios decât lucruri alese.
Fenelon

Ar trebui să-i învăţăm pe copiii noştri câte ceva din orice


şi pe urmă, pe cât posibil, orice din ceva.
Brougham

Mintea unui copil este o pagină albă, pe care putem scrie


aproape tot ce voim ; dar o dată ce am scris, cerneala aproape că
nu se mai poate şterge.
Lubbock
Trebuie să cultivăm multă gândire, nu multă învăţătură.
Democritus

Aristotel spunea că rădăcinile învăţăturii sunt amare, dar


roadele dulci.
Aristoteles

Nu există în viaţă mângâiere mai dulce a nefericirii


omeneşti decât învăţătura. Căci spiritul preocupat de ştiinţă trece
pe nesimţite pe lângă nenorociri.
Amphis

Caracterul fără înţelepciune poate mult, dar inteligenţa fără


caracter nu valorează nimic.
Cicero

Talentul se formează în singurătate, iar caracterul în


societate.
Goethe

O naţiune la care s-ar învăţa desenul aşa cum se învaţă


scrisul, le-ar întrece curând pe celelalte, în toate artele gustului.
Denis Diderot

You might also like