You are on page 1of 9

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI

SPORTULUI

UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI” din BACĂU

FACULTATEA de INGINERIE

Calea Mărăşeşti, Nr. 157, Bacău, 600115, Tel./Fax +40


234 580170

TEHNICI SPECIALE DE
PRELUCRARE A PRODUSELOR
ECOLOGICE

TEMA PROIECTULUI:
TEHNOLOGIA DE OBȚINERE A
VINULUI ORGANIC

COORDONATORI:
Ș. L. dr. ing. PATRICIU Oana - Irina
Ș. L. dr.ing. SIMION A. I. .

MASTERAND: BOGATU CRISTINA-ELENA


Bacau, 2019

CUPRINS:

INTRODUCERE

1. Prezentarea tehnologiei de obținere a vinului organic


2. Diferenţierea vinului organic faţă de vinul nonorganic

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE

Vinul organic, ca şi celelalte produse alimentare organice, nu este un produs nou.


El reapare după explozia dezvoltării viticulturii convenţionale numită şi industrializată,
care folosea intensiv fertilizanţi chimici, pesticide, fungicide şi alte substanţe de sinteză.
Termenul de "viticultură organică" stârneşte vii discuţii, deoarece strugurii fiind
organisme vii, nu poate exista o viţă de vie "neorganică". Ar putea fi desemnată
viticultură alternativă, viticultură biodinamică sau viticultură durabilă, însă în prezent
majoritatea specialiştilor o denumesc viticultură organică, dar şi viticultură ecologică
sau biologică.
Începând cu anii '70 un număr tot mai mare de viticultori au revenit la folosirea
metodelor tradiţionale de cultivare a viţei de vie, dar producerea şi comercializarea
vinului organic au înregistrat o dezvoltare importantă începând cu anii '90. Franţa
rămâne patria vinului organic, denumit deseori vin biologic, unde se află mai mult de
jumătate dintre viticultorii înregistraţi că practică o viticultură organică, fiind dezvoltată
mai mult în zona sudică caracterizată printr-un climat cald şi uscat. Şi în alte ţări
viticultura organică are o ponderea apreciabilă, aşa cum sunt: Spania, Germania, Italia,
SUA şi altele, ceea ce a dus la creşterea semnificativă a producţiei de vin organic.
În ţara noastră s-au făcut paşi timizi în această direcţie. Cadrul legislativ pentru
produsele alimentare organice a apărut în anul 2000, de aceea nu există o piaţă
dezvoltată a vinului organic ca şi a celorlalte produse alimentare organice. De peste
două decenii pe plan mondial există o preocupare susţinută pentru reglementările
referitoare la definirea termenilor şi certificarea produselor organice, un număr tot mai
mare de organizaţii şi instituţii naţionale şi internaţionale ocupându-se cu certificarea,
standardizarea şi monitorizarea viticulturii organice, producerii şi comercializării
vinului organic. Cu toate acestea şi în prezent în termeni legislativi, standardele vinului
organic (însemnând reguli, tehnici, metode de obţinere a strugurilor şi de producere a
vinurilor etc.) diferă foarte mult, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări (mai ales de
organismele de certificare). Divergenţele apar chiar de la definirea vinului organic.
Caracteristica fundamentală a vinului organic este producerea lui din struguri
obţinuţi fără utilizarea fertilizanţilor chimici, a pesticidelor şi a altor substanţe de
sinteză, deci din viticultura organică.
Organizaţia Naţională a Alimentelor Organice din S.U.A prin intermediul
Consiliului Naţional al Standardelor Organice defineşte vinul organic ca fiind vinul
obţinut din struguri organici fără adaos de anhidridă sulfuroasă. Condiţia impusă de a
nu se permite adaosul de SO2, acesta fiind admis în vin numai în doze extrem de mici,
100 ppm, de origine naturală, limitează foarte mult posibilitatea utilizării denumirii de
vin organic, întrucât vinurile cu adaos SO2 pot fi comercializate numai sub denumirea
de vinuri obţinute din struguri organici. Astfel, industria vinului devine singura industrie
care nu-şi poate defini produsele organice, chiar dacă conţine 99,99% în cazul în
care are 100 ppm SO2) materie primă organică. Restricţia dezavantajează şi
descurajează şi viticultorii care, practicând o viticultură organică, produsele obţinute din
struguri organici nu pot fi încadrate în categoria vinurilor organice.
Trebuie precizat că nu toate vinurile realizate fără adaos de anhidridă sulfuroasă
pot fi denumite organice, deşi de cele mai multe ori consumatorii asimilează vinurile
organice cu vinurile fără SO2.
În Europa, ca un vin să poată fi catalogat organic sau ecologic (pe scurt ECO)
trebuie ca strugurii să fie obţinuţi respectând prevederile Reglementării CCE 2092/91
referitoare la obţinerea produselor vegetale şi animale organice. Acestea prevăd printre
altele o perioadă de conversie de la viticultură nonorganică la cea organică de cel puţin
3 ani, când este interzisă folosirea substanţelor chimice şi a organismelor modificate
genetic în lucrările de fertilizare şi protecţie a plantelor. Sunt admise numai substanţe
organice şi anorganice naturale cum sunt gunoi de grajd, dejecţii de animale, roci
măcinate (fosforita, bentonita, s.a), plante compostate, copite, coarne, oase uscate şi
măcinate, capcane cu feromoni pentru insecte etc. Scopul este ca planta să se dezvolte
sub influenţa factorilor exclusivi naturali, iar metabolismul să nu fie ajutat artificial.

1. Prezentarea tehnologiei de obținere a vinului organic

Vinul organic sugerează o tehnologie care realizează o procesare minimă a


strugurilor fără adăugarea unor aditivi chimici, o atenţie deosebită fiind focalizată
asupra a trei aspecte importante: utilizarea anhidridei sulfuroase, conducerea şi
desfăşurarea fermentaţiei alcoolice, condiţionarea şi stabilizarea vinurilor. Problema cea
mai discutată şi controversată rămâne cea privind conţinutul vinurilor în anhidridă
sulfuroasă. După cum este ştiut acest produs este folosit de foarte multă vreme
(antichitate), la început pentru igienizarea încăperilor şi vaselor, pentru ca apoi să fie
utilizat cu succes şi la musturi şi vinuri în diferite scopuri (antimicrobian, antioxidant,
deburbant). Cu toate eforturile depuse nu s-a găsit un înlocuitor care să posede toate
însuşirile, dar să nu prezinte nici o acţiune dăunătoare asupra organismului. De aceea s-
a recurs la substituirea parţială cu alţi compuşi, dar mai ales la folosirea unor struguri
de calitate şi sănătoşi, precum şi utilizarea unei tehnologii care să ducă la minimizarea
dozelor de SO2. Vinurile fără SO2 sunt considerate un accident al naturii, întrucât chiar
fără adaos de SO2, ele conţin cantităţi între 6 şi 40 ppm, datorită activităţii drojdiilor
(metabolizarea aminoacizilor care conţin sulf sau chiar a unor compuşi anorganici cu
sulf).
În consecinţă, întrucât în vinuri se formează pe cale naturală SO2, standardele
diferitelor instituţii naţionale permit ca acestea să aibă un anumit conţinut. Astfel
Consiliul Naţional pentru Standardele Organice (NOSB) acceptă ca vinurile organice să
conţină maximum 100 ppm SO2 din care 30 ppm liber. Majoritatea vinurilor certificate
ca organice din diverse ţări corespund acestei cerinţe având un conţinut mediu de SO2
total de 40 ppm pentru vinurile roşii, 60 ppm pentru vinurile albe şi 80 ppm pentru
vinurile spumante.
În SUA, după proporţia de struguri organici şi conţinutul în SO2 ,vinurile se împar
în patru categorii:
• 100% organic - vinul obţinut din struguri organici, fără adaos de SO2, însă poate
conţine până la 100ppm SO2 de provenienţă naturală.
• organic - vinul obţinut din cel puţin 95% struguri organici, 5% poate reprezenta
struguri nonorganici sau adaosuri non-organice, fără adaosuri de SO2, dar poate avea
un conţinut natural de până la 100ppm.
• vin cu ingrediente organice (produs cu struguri organici) - vinul obţinut din cel puţin
70% materie primă şi ingrediente organice. Poate să aibă un conţinut de până la 100
ppm de SO2 natural sau adăugat. Nu poate fi comercializat ca organic.
• vin cu câţiva ingredienţi organici - vinul obţinut din materie primă şi ingrediente
organice în procent mai mic de 70%. Nu poate fi comercializat ca organic.
Întrucât în viticultura organică strugurii obţinuţi sunt de bună calitate cu o
compoziţie chimică echilibrată, declanşarea şi desfăşurarea fermentaţiei alcoolice se
desfăşoară în bune condiţii fără să necesite adaosuri suplimentare de nutrienţi decât în
cazuri speciale (condiţii climatice nefavorabile, atac de dăunători etc). Totuşi, în
tehnologiile moderne se apelează la culturi de drojdii selecţionate (cele mai indicate
sunt cele provenite din microbiota autohtonă), preparate enzimatice şi activatori de
fermentaţie care trebuie să îndeplinească cerinţele impuse de standardele alimentelor
organice ce se referă în primul rând la interzicerea utilizării unor produşi de sinteză sau
a celor care au suferit mutaţii genetice.
O contribuţie majoră asupra evoluţiei vinului şi păstrării însuşirilor calitative şi
a naturaleţii o au şi procedeele de condiţionare şi stabilizare. În cazul vinurilor organice
se cere să se realizeze o procesare minimă, prin utilizarea în cât mai mare măsură a
procedeelor fizice (căldură, frig) dar mai ales a celor mecanice (centrifugare, filtrare) în
detrimentul celor chimice.
Vinurile organice se obţin după aceleaşi tehnologii de preparare a vinurilor albe,
roşii sau speciale nonorganice, cu luarea unor măsuri care permit reducerea la minim a
necesarului de SO2 şi folosirea în doze cât mai reduse a substanţelor de natură chimică.
O tehnologie de obţinere a vinurilor organice care să respecte principalele cerinţe
impuse producerii vinurilor organice este prezentată succint în continuare.
Strugurii certificaţi organici se recomandă să fie recoltaţi manual pentru a
permite selecţionarea lor după gradul de maturare şi starea de sănătate. Sunt admişi
recipienţi din lemn şi oţel inoxidabil, dar sunt toleraţi şi cei smălţuiţi ca şi lădiţele din
material plastic. Se transportă rapid la centrele de. vinificare pentru a se evita
contaminarea cu microorganisme şi substanţe chimice, dar şi impurificarea sau
substituirea cu struguri nonorganici.
După o selecţie manuală pe bandă de transport, strugurii se supun unei procesări
menajate pentru a se evita stresul şi constă în desciorchinarea şi zdrobirea lor
(obligatoriu în această ordine) cu ajutorul unor utilaje moderne de mare productivitate,
construite din oţel inoxidabil, cu luarea unor măsuri de limitare a proceselor oxidative,
cel mai indicat fiind prelucrarea în atmosferă de gaz inert.
Mustuiala obţinută este supusă unei presări uşoare la o presiune mică de 1,2 bari
cu ajutorul preselor pneumatice cu membrană. În continuare, mustul este răcit la 8 -
10°C şi lăsat în repaus în vederea limpezirii şi deburbării, operaţii benefice (la vinurile
albe şi roze), pentru obţinerea unor vinuri de bună calitate şi fără defecte, deoarece se
îndepărtează din masa mustului o serie de impurităţi. Astfel, se elimină parţial mai mulţi
compuşi nedoriţi printre care şi polifenolii oxidabili ce contribuie la creşterea
potenţialului de oxidare şi brunificare, se diminuează conţinutul de substanţe azotate
implicate în creşterea nivelului de alcooli superiori cu influenţă negativă asupra
buchetului vinurilor, se îndepărtează o parte semnificativă de microorganisme şi enzime
etc.
Fermentaţia alcoolică se desfăşoară în vase din oţel inoxidabil prevăzute cu
sisteme de răcire pentru a menţine o temperatură care să nu depăşească 15° - 16°C, ce
asigură păstrarea caracterului de fructozitate, prospeţime şi tipicitate de soi a vinului
deoarece se evită pierderea aromelor primare ( varietate şi cele care se formează în
timpul fermentaţiei alcoolice). La acest nivel al temperaturii fermentaţia durează 3-4
săptămâni. Fermentaţia alcoolică poate fi declanşată de către microbiota epifită a
strugurilor, dar este admisă şi utilizarea unor culturi levuriene active, fiind recomandate
cele obţinute din microbiota autohtonă. Este interzisă folosirea drojdiilor şi a altor
microorganisme, precum şi a preparatelor enzimatice modificate genetic. ·
În cazul unor recolte de struguri cu o compoziţie chimică deficitară, dar şi pentru
declanşarea şi asigurarea unui ritm susţinut a fermentaţiei alcoolice, se admite adaosul
unor nutrienţi organici.
În ceea ce priveşte modalitatea de utilizare a anhidridei sulfuroase este acceptată
soluţia apoasă de 5% pentru igienizarea butoaielor, sticlelor şi utilajelor. Sunt tolerate
fitilele de SO2 având ca suport celuloza şi SO2 gazos pentru igienizarea vaselor. dar
sunt prohibite fitilele pe suport de azbest şi metabisulfitul de potasiu. Pentru corectarea
acidităţii musturilor/vinurilor se recomandă cupajarea produselor cu aciditate diferită şi
stimularea fermentaţiei malolactice/maloalcoolice. Se tolerează folosirea acizilor tartric,
malic şi fumaric obţinuţi din surse naturale precum şi carbonatul de calciu ( maxim
75ppm) având ca origine sărurile tartrice ale musturilor/vinurilor. Corijarea culorii
(colorare / decolorare) a musturilor / vinurilor nu este recomandată, dar
este tolerată decolorarea cu cărbune natural activ.
Condiţionarea şi stabilizarea vinurilor în vederea păstrării (maturizării /
învechirii) sau punerii în consum prezintă o verigă tehnologică de mare importanţă cu
implicaţii majore în păstrarea sau chiar îmbunătăţirea însuşirilor calitative ale vinurilor.
La producerea vinurilor organice sunt admise şi recomandate procedeele fizice şi
mecanice cum sunt: refrigerarea, pasteurizarea, centrifugarea, filtrarea cu mase filtrante
din celuloză sau filtrarea sterilizantă cu membrane. Ca agenţi de limpezire sunt toleraţi
gelatina nehidrolizată din oase, bentonita, caolinul, diatomita, cazeina şi albuşul de ou
proaspăt. Sunt prohibite utilizarea gelatinei hidrolizate şi filtrarea având ca masă
filtrantă azbestul. Pentru stabilizarea vinurilor sunt tolerate utilizarea următoarelor
substanţe: acidul citric, acidul tartric, acidul malic, acidul ascorbic, acidul fumaric
provenit din surse naturale (nesintetice) şi interzise : ferocianura de potasiu, acidul citric
de sinteză, acidul metatartic, acidul sorbic.
Depozitarea vinurilor se recomandă să se realizeze în vase din lemn sau oţel
inoxidabil, ţinute pline, iar vrana acoperită cu silicon de bună calitate. În cazul vaselor
incomplet pline spaţiul liber va fi umplut cu gaz inert. Pot fi folosite şi vase din material
plastic care corespund cerinţelor standardului pentru păstrarea apei potabile.
Îmbutelierea vinului trebuie să asigure păstrarea şi îmbunătăţirea calităţii pe o
perioadă cât mai lungă. Unii specialişti au introdus şi sintagma de stabilitate
organoleptică (cea fizico - chimică şi microbiologică fiind cunoscute de mult) prin care
se înţelege calitatea vinului îmbuteliat de a-şi păstra însuşirile senzoriale iniţiale timp
de 2 ani. Pentru vinurile organice se recomandă recipienţii din sticlă trataţi înainte de
umplere cu gaz inert, procesul de îmbuteliere efectuându-se în aceeaşi atmosferă de gaz
inert (azot). Sunt prohibite ambalajele din mase plastice. Pentru astuparea sticlelor sunt
recomandate dopurile din plută naturală de calitate şi tolerate dopurile din plută
compactate cu elastomeri de bună calitate fără utilizarea unor solvenţi, agenţii
plasticizanţi, ş.a. Este interzisă utilizarea plutei plastice sau tratate cu fungicide şi
pesticide.

2. Diferenţierea vinului organic faţă de vinul nonorganic

Vinul este un sistem polifazic complex alcătuit din peste 1000 de componente ce se
află în proporţii diferite şi inconstante, găsindu-se sub diferite stări (molecule
nedisociate, sub formă de ioni, macromolecule, gaze dizolvate s.a).
Compoziţia fizico-chimică ca şi însuşirile senzoriale sunt dependente de o
multitudine de factori dintre care mai importanţi sunt: soiul, gradul de maturare şi starea
de sănătate a strugurilor, factorii ecologici, procedeele de procesare a strugurilor
(îndeosebi modul de presare) şi de condiţionare şi stabilizare ale vinurilor ş.a În afara
solului, factorii edafici dar îndeosebi climatici îşi pun amprenta în mod hotărâtor asupra
însuşirilor compoziţionale şi senzoriale ale vinurilor. De aceea, cercetările întreprinse
până în prezent privind influenţa viticulturii organice asupra compoziţiei fizico -
chimice a vinurilor, nu au dus la rezultate certe datorită variaţiilor mari determinate de
stresul abiotic (influenţa factorilor ecologici în deosebi climatici, factorilor agrotehnici
şi a celor tehnologici).
Cele mai vizibile diferenţe între vinurile nonorganice şi cele organice se
înregistrează în privinţa sanogenezei, vinurile organice fiind mai sănătoase întrucât nu
mai conţin substanţe remanente folosite la tratarea şi fertilizarea viţei de vie,
contaminării etc., iar conţinutul de anhidridă sulfuroasă este extrem de redus. Cu privire
la prezenţa şi proporţia diferiţilor compuşi de vinuri se înregistrează variaţii
apreciabile, dependente de factorii amintiţi mai sus. Cert este conţinutul mult mai mic
al vinurilor organice în substanţe minerale şi metale grele, consecinţă a modului de
fertilizare a solului şi de combatere a bolilor şi dăunătorilor viţei de vie. Cercetări
aprofundate au fost efectuate asupra conţinutului în compuşi fenolici. Aceştia în afara
faptului că au o contribuţie majoră asupra însuşirilor senzoriale îndeosebi ale
vinurilor roşii, cărora le conferă culoare, extractivitate astrigentă s.a. prezintă interes şi
în privinţa beneficiilor ce le aduc asupra stării de sănătate a consumatorilor.
Compuşii fenolici, îndeosebi acizii fenolici şi flavonoidele au multiple acţiuni
favorabile asupra organismului, mai importante fiind: însuşiri antioxidante, inhibarea
oxidării lipoproteinelor cu densitate mică (LDL), acţiune antiinflamatoare şi de inhibare
a trombocitelor, însuşiri antimicrobiene s.a. Consumul moderat de vin (îndeosebi roşu)
reprezintă o protecţie împotriva bolilor coronariene, dar şi a altor boli inclusiv cele de
natură canceroasă.
Soiul de viţă de vie îşi pune în cel mai înalt grad amprenta asupra conţinutului
de compuşi fenolici, de aceea prezenţa şi cantitatea acestora depind în primul rând de
soi, atât la vinurile organice cât şi la cele convenţionale.
Cu privire la acizii fenolici s-a dovedit că acizii galic, siringic şi ferulic se găsesc
în cantităţile cele mai mari în vinul organic din soiul Cabernet Sauvignon; acidul 2,3
dihidrobenzoic în vinul din soiul Carignan, iar acidul p-cumaric şi acidul vanilic în vinul
nonorganic din soiul Merlot. Aceleaşi cercetări au demonstrat că vinul nonorganic
Merlot s-a caracterizat printr-un conţinut total de compuşi fenolici de 3500 mg/l şi
însuşiri antioxidante mai mari faţă de vinul organic din soiul Cabernet Sauvignon care
a avut un conţinut de 2550 mg/l compuşi fenolici.
Un compus fenolic care a atras atenţia oamenilor de ştiinţă este resveratrolul.
Are structura chimică a unui polifenol din grupa fitoalexinelor fiind trans-3.5,4
trihidroxistilben. Se află sub două forme izomere trans şi cis, izomerul trans fiind
preponderent şi formă activă. Este biosintetizat de către unele plante şi se găseşte în
fructele acestora (struguri, coacăze, alune, afine, prune) pentru a asigura fitoprotecţia
(creşte activitatea endotelială a NO sintetazei) faţă de stresul biotic sau abiotic (acţiunea
fungilor, a razelor ultraviolete s.a.).
Prin procesul de macerare - fermentare resveratrolul trece din pieliţa strugurilor
în vin, vinurile roşii fiind mai bogate în resveratrol decât cele albe. Asupra organismului
are o influenţă benefică datorită însuşirilor antioxidante privind prevenirea apariţiei şi
dezvoltării bolilor cardiovasculare cu acţiune de longevitate Anti Aging prin reducerea
nivelului de lipide din sânge. Reduce la minim posibilitatea apariţiei mutaţiilor genetice
ca urmare a acţiunii radicalilor liberi, scade rezistenţa celulelor tumorale şi sinteza
ADN-ului din aceste celule, având astfel o acţiune anticancerigenă şi măreşte efectul
unor chimioterapice. Se găseşte mai ales în vinurile roşii tinere, consumul moderat al
acestor vinuri constituind o măsură de prevenire a bolilor cardiovasculare.
Întrucât în viticultura organică nu se folosesc substanţe chimice de combatere a
bolilor şi dăunătorilor, viţa de vie este expusă mai mult la atacul acestora. Pentru a se
proteja, planta biosintetizează cantităţi mai mari de compuşi fenolici printre care şi
resveratrol, de aceea în vinurile roşii organice acesta se găseşte în cantităţi semnificativ
mai mari decât în vinurile nonorganice.
Astfel, studiile efectuate pe diverse vinuri roşii din Franţa, obţinute în diferite
regiuni viticole au constatat că vinurile nonorganice conţin în medie 2,9 mg/I trans-
resveratol, iar cele organice 5,6 mg/l cu un maxim de 14,5 mg/l.
Vinurile roşii obţinute din soiul Uvalino din regiunea Piemonte din Italia, se
caracterizează prin conţinut ridicat mai ales prin trans-resveratrol glicoxilat ce poate
ajunge până la 70mg/l. Vinurile provenite din struguri albi conţin întotdeauna cantităţi
mai reduse de resveratrol fiind în concordanţă cu concentraţiile mai scăzute de polifenoli
din pieliţa strugurilor, astfel vinurile din soiurile Sauvignon din California conţin în
medie doar 1,30 mg/l, cele din Elveţia numai 0,27 mg/l, iar cele din Italia (regiunea
Montepulciano) până la 3,50 mgll. Prezenţa şi cantitatea de resveratol sunt dependente
mai ales de zona geografică şi în mai mică măsură de soiul de viţă de vie.
Dacă asupra conţinutului vinurilor în diverşi compuşi există opinii diferite şi
chiar contradictorii, ceea ce se apreciază în unanimitate este faptul că toate vinurile
organice păstrează " Terroir-ul" (caracteristica generică a vinurilor ce defineşte
ansamblul de însuşiri datorat factorilor naturali specifici).
În viticultura convenţională situaţia este diferită întrucât fertilizarea se realizează
în general cu aceleaşi îngrăşăminte chimice, care oferă aceleaşi combinaţii de nutrienţi
anorganici pentru viile din toate podgoriile care au folosit fertilizanţii de sinteză.

CONCLUZII

Cu toate divergenţele cu privire la denumirea vinului organic, considerăm că poate fi


definit ca fiind vinul obţinut din struguri organici, care au fost supuşi unei procesări minime
fără adaosul de SO2, dar care poate să conţină cantităţi extrem de mici (100ppm), cu folosirea
în cantităţi minime a unor produse naturale, exclusiv a produselor modificate genetic sau/şi
iradiate.
Vinul organic trebuie perceput ca "un produs natural a cărui compoziţie fizico-
chimică se află în deplină concordanţă cu principalele funcţii ale organismului uman, fiind
în măsură să contribuie la refacerea funcţiilor metabolice, dacă acestea nu au fost degradate
prin neglijenţa omului."
Vinul organic dezvăluie consumatorului bogăţia naturală a strugurilor, îmbrăţişând
armonios darul pământului, puritatea aerului şi mângâierea catifelată a soarelui.

BIBLIOGRAFIE:

1. Prof.dr.ing. Lucian Oprea, PRINCIPII ECOLOGICE IN ALIMENTAŢIA PUBLICĂ, Suport de curs


destinat studenţilor de la cursul postuniversitar de specializare Tehnologie şi Control în
Alimentaţie Publică şi Turism, FACULTATEA DE ŞTIINŢA ŞI INGINERIA ALIMENTELOR, Galati,
2010, pag 50-58.