You are on page 1of 2

Geniul Eminescian:

In ceea ce priveste ipostazele geniului in ,,Luceafarul",in tabloul intai omul superior este
simbolizat de Luceafar, ca astru apartinand planului cosmic, in al doilea este numai aspiratia
spirituala pentru Catalina, in al treilea este intruchipat de Hyperion, iar in ultimul este omul
superior simbolizat de Luceafar, ca simbol al lumii superioare.

In ,,Luceafarul", in tabloul intai este o poveste fantastica de dragoste, deoarecese manifesta


intre doua fiinte aprtinand unor lumi diferite, cea terestra si cea cosmicasi tocmai de aceea este si o
iubire imposibila.Asadar, planul universal-cosmic se intrepatrunde armonios cu cel uman-terestru,
geniul este astrul ceresc in ipostaza Luceafarului, fata de imparat este unica.

Metamorfozele Luceafarului in cele doua intrupari, de inger si demon, ilustreaza mitul


,,Zburatorului",preluat de Eminescu din mitologia populara.Ideea apartenentei geniului la nemurire ca
si statutul de muritoare al fetei sunt exprimate sugestiv.Puterea de sacrificiu a omului de geniu in
numele implinirii idealului este proprie numai geniului, fiind exprimata prin intensitatea de iubire, care
duce la renuntarea la nemurire: Da, ma voi naste din pacat,/Primind o alt[ lege,/ Cu vesnicia sunt
legat,/ Ci voi sa ma dezlege."

Tabloul al IV-lea imbina planul universal-cosmic cu cel uman-terestru.Luceafarul redevine astru,iar


fata isi pierde unicitatea,numele, frumusetea,fiind doar o muritoare oarecare.Chemarea fetei adresata
Luceafarului formulata in acest tablou nu mai este magica,accentueaza idea ca omul este supus intamplarii
norocului.

Finalul este o sentinta in sens justitiar,subliniind menirea creatoare a geniului eliberat de patima
iubirii.Atitudinea Luceafarului exprima o atitudine specifica geniului rece distanta,ilustrand valoarea
suprema a idealului spre care poate aspira doar omul superior.

,,Scrisoarea I" este o meditatie filozofica despre spatiu si timp, despre existenta omului in lume,
dar si o satira privind soarta nefericita a omului de geniu in societatea contemporana mediocra.

Ideea egalitatii oamenilor, a conditiei omului in lume, supus destinului, ca orice muritor in fata
mortii, este preluata de Eminescu de la Schopenhauer si redata foarte sugestiv.Oamenii devin egali in
fata mortii, statutul pe care l-au avut in timpul vietii neavand nici o importanta,deoarece cu toti sunt
robii acelorasi patimi si supusi sortii, pe care nimeni nu o poate influenta sau determina.Ideea
egalitatii oamenilor este evidentiata printr-o antiteza la nivelul versului, care faptul ca oricat de diferiti
ar fi ei in timpul vietii, au acelasi statut de muritor, ,,Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!"

Portretul savantului simbolizeaza superioritatea omului de geniu, care este preocupat de


problemele grave ale Universului.Dezinteresat de lumea materiala, opmul de siinta isi dedica intreaga
viata studierii tainelor Universului, reusind sa descifreze mistere necercetate inca.

Tabloul al treilea este o Cosmogonie, in care Eminescu mediteaza atat la nasterea lumii, cat si la
pieirea ei.Tabloul al patrulea.Ideea principala este relatia omului de geniu

cu lumea contemporana, acest tablou este o satira la adresa superficialitatii societatii contemporane
lui, prilej cu care eul liric isi exprima dispretul fata de neputinta acesteia de a avea idealuri, de a se
ridica deasupra intereselor marunte, nesemnificative.Satira contine elemente de meditatie filozofica,
avand un puternic caracter moral,iar ideeile filozofice sunt adevarate sentinte exprimate cu
amaraciune de catre poet.
Meditatia sociala debuteaza prin ideea filozofica a identitatii cu el insisi, a individului cu intregul,
a radacinii comune pentru intreaga omenire: ,,Unul e in toti, tot astfel precum una e in toate". Poetul
se intreaba daca omul de geniu, savantul, poate intra in nemurire prin opera sa, careia i-a dedicat
intreaga viata.Savantul spera ca ideeile sale stinsifice, descoperirile care l-au preocupat intreaga viata
vor ramane in eternitate, parcurgand secolele.

Eul poetic imagineaza apoi funerariile savantului, la care falsa solemnitate a inmormantarii este
ilustrata prin incapacitatea posteritatii de a descoperii si a aprecia valoarea creatiei pe care o lasa in
urma lui savantul, oamenii fiind interesati numai de ,,biografia subtire", deoarece ,,magulit e
fiecare/Ca n-ai fost mai mult ca dansul".

Ei vor rememora numai ,,pete multe, rautati si mici scandale", tot ceea ce tine de
omul obisnuit, oarecare, adica, ,,toate micile mizerii unui suflet chinuit".Ironia
dispretuitoare a eului liric se revarsa in continuare asupra ipocriziei
contemporanilor, care nu sunt in stare sa aprecieze valorile autentice, iar cel ce
va rosti necrologul nu va avea in vedere un discurs in memoria savantului, ci se
va stradui sa arate cat de inteligent si de bun orator este el:

,,Iar deasupra tuturora va vorbi un mititel,

Nu slavindu-te pe tine lustruindu-se pe el

Posteritatea este cu totul dezinteresata si incapabila sa aprecieze opera geniala,


,,lumina/Ce in lume-ai revarsat-o", ci va retine din biografia savantului numai ceea ce-l
aseamana cu ceilalti oameni,muritorii neinsemnati.

In ,, Epigonii" geniul este ipostaza de om de stat, iar in ,,Scrisoarea I " in ipostaza de


savant-ipostaza omului care aparent nu inseamna mare lucru pentru societate, dar din punct de
vedere intelectual el are capacitatea de a patrunde pana la capatul universului.