You are on page 1of 18

EVOLUŢIA IDEII MESIANICE ÎN GÂNDIREA

RABINICĂ

Prep.Drd. Cezar-Paul Hârlăoanu

Teologia biblică românească cunoaşte un mare număr de cărţi şi


studii care au drept temă mesianismul vechitestamentar. De aceea lucrarea
de faţă poate părea inoportună şi lipsită de orice noutate teologică. Modul
clasic de interpretare a textelor mesianice, a mesianismului în general este
cunoscut tuturor cititorilor interesaţi de studiul biblic: prezentarea
termenului de „Mesia” – „Hristos”, textele Vechiului Testament fiecare
cu interpretarea şi modul împlinirii lui. Desigur sunt şi excepţii de la
această practică, excepţii care arată şi modul în care a evoluat ideea
mesianică în gândirea poporului evreu, dar şi la popoarele păgâne1.
În general însă, teologia românească arată împlinirea tuturor
profeţiilor în persoana Mântuitorului Hristos. Acesta este de fapt şi
adevărul mărturisit şi de Biserica primară, prin Sf. Apostoli şi Sf. Părinţi,
adevăr descoperit ucenicilor chiar de către Mântuitorul Iisus Hristos,
plinitorul Legii şi al proorocilor: „Şi începând de la Moise şi de la toţi
proorocii, le-a tâlcuit lor din toate Scripturile cele despre El” (Luca 24,
27).
Acesta este de altfel şi modul corect în care trebuie înţeles întreg
Vechiul Testament, ca o călăuză spre Hristos (Galateni 3, 24). Unii
teologi vorbesc chiar despre claritatea descoperirilor vechitestamenatre,
despre modul în care Hristos se găseşte în fiecare carte a Vechiului
Testament. Pentru ei este cât se poate de clar că întreg Vechiul Testament
arată spre Hristos. Este atât de clar încât nu este nevoie de metode
hermineutice speciale pentru a înţelege aceasta2. Însă dacă Biserica a
văzut în întreg Vechiul Testament o profeţie despre Hristos, evreii s-au
opus încă de la început acestei interpretări a Legii Vechi. De aceea ei

1
Vezi Pr. Prof. Vladimir Prelipceanu, Mesianismul lui Iisus în raport cu
mesianismul iudaic, în „MMS”, an XLV, 1-2, 1969; Pr. Prof. Petru Rezuş, Vechiul
Testament în lumina Noului Testament, în „MMS”, an LXIV, 2, 1988 etc.
2
Gerhard von Rad, Old Testament Theology, vol. II, translated by D.M.G.
Stalker, SCM Press Ltd., London, 1979, p. 374.
210 Prep.Drd. Cezar-Paul Hârlăoanu

acuză creştinii de o denaturare a adevărului scripturistic. Pentru mulţi


dintre învăţaţii evrei, precum şi pentru unii dintre creştinii de azi,
creştinismul nu era la început decât o altă sectă iudaică, adevăratul ei
întemeietor fiind un evreu cu o viziune extraordinară, Saul din Tars3.
Pentru A. Harnack, Biserica elenizează mesajul lui Iisus, transformându-l
dintr-un mesaj clar şi simplu, într-unul filosofic. Urmarea acestui fapt este
că Iisus, profetul din Galileia, a fost prezentat lumii ca Fiu al lui
Dumnezeu, iniţiatorul acestui proces fiind Sf. Ap. Pavel4. Acuzele aduse
Bisericii sunt grave şi mai ales, nefondate. Cei două mii de ani de
creştinism au dovedit caracterul revelat al religiei creştine, precum şi
realitatea mesianităţii Mântuitorului Iisus Hristos. Cu toate acestea
poporul ales se menţine încă în afara Noului Legământ refuzând să-L
primească pe Mesia. Aşteptarea lui mesianică nu a luat sfârşit, dar s-a
schimbat mult finalitatea şi mesajul ei.

Importanţa mesianismului, ca temă a teologiei biblice


Mesianitatea Mântuitorului Hristos a constituit, în perioada Bisericii
primare, subiectul a numeroase divergenţe între nou-născuta Biserică
creştină şi lumea iudaică, ce nu reuşise încă să transceadă dincolo de
cuvintele Legii Vechi. Bază a propovăduirii apostolice în mijlocul
poporului evreu, demonstrarea mesianităţii Mântuitorului urmărea să
convingă că El este Cel pe care părinţii lor l-au aşteptat timp de secole.
Prin El şi în El se împlineau cuvintele adresate de profeţi contemporanilor
lor.
De aceea putem spune, fără a greşi, că mesianismul reprezintă însăşi
cheia înţelegerii întregii învăţături a Bisericii apostolice. Noul Testament
este de fapt împlinirea Vechiului Testament, care vorbise despre Cel ce
avea să vină. Fiecare carte a Vechiului Testament cuprinde în sine tipul
celor viitoare, ca exprimare a ideii mesianice ce arată spre „Cel ce este,
Cel ce era şi cel ce vine” (Apocalipsa 1, 8), Hristos, Cuvântul Întrupat.

3
Josy Eisenberg, O istorie a evreilor, trad. Jean Roşu, Ed. Humanitas, Bucureşti,
1993, p. 110; vezi şi Max I. Dimont, Evreii, Dumnezeu şi istoria, trad. Irina Horea, Ed.
Hasefer, Bucureşti, 1997, p. 149-150: „El (Pavel n.n.) a devenit pentru Iisus ceea ce
Talmudul a devenit pentru Tora – un comentariu şi un mod de viaţă”.
4
Fréderic Manns, Une approche juive du Nouveau Testament, Les Editions du
Cerf, Paris, 1998, p. 17.
EVOLUŢIA IDEII MESIANICE ÎN GÂNDIREA RABINICĂ 211

Speranţa venirii Răscumpărătorului inoculată protopărinţilor Adam


şi Eva imediat după căderea în păcat, a însoţit mereu întreaga omenire.
Conştiinţa venirii unui Om, unui Fiu al femeii, care va restaura neamul
omenesc la starea cea dintâi se regăseşte la diferite popoare. Scrierile
înţelepţilor antichităţii demonstrează acest lucru.
Însă, dintre toate popoarele pământului, doar unul a fost ales pentru
a păstra şi pentru a transmite mai departe nădejdea venirii
Răscumpărătorului. Acest popor, poporul lui Israel, a primit prin urmare
numele de popor ales, făcând din aşteptarea Răscumpărătorului însuşi
scopul vieţii sale. Întreaga istorie israelită este străbătută de aşteptarea şi
dorul după Mesia. „Mesianismul constituie acel izvor viu şi nesecat din
care evreul biblic îşi va adăpa întruna speranţele şi aşteptările sale într-un
viitor mai bun şi binecuvântat de Iahve”5.
Dumnezeu, prin gura profeţilor Săi, a menţinut trează această
aşteptare, pentru ca având această conştiinţă, să-L primească cu bucurie
pe Cel ce trebuie să vină. Aşteptarea lui Mesia, a lui Şilo şi restaurarea
întregului „Israel”, devin cu timpul esenţa gândirii iudaice de la care
pleacă şi spre care se îndreaptă toate activităţile lor. Dar evoluţia acestei
idei nu s-a făcut în matca ei adevărată, ci în timp sensul i-a fost denaturat.
Israel a limitat această făgăduinţă adresată întregii umanităţi, prin Adam
şi Eva, doar la o făgăduinţă de restaurare naţională, „ce avea ca obiectiv
primar eliberarea poporului israelit de duşmanii săi”6. Din textele biblice
reiese că Adam cuprindea în sine nu numai poporul legământului, ci toate
neamurile lumii. Cuvintele pe care Dumnezeu le adresează şarpelui,
„duşmănie voi pune între tine şi între femeie…” (Facerea 3, 15), sunt de
fapt cuvinte de mângâiere adresate lui Adam şi Evei, ca protopărinţi ai
întregului neam omenesc. Ele nu reprezintă o referire expresă la Israel,
deşi şi el era cuprins în potenţă între urmaşii lui Adam şi ai Evei, asemeni
celorlalte popoare. Biruinţa asupra celui rău, reprezentat prin şarpe, va fi o
binecuvântare de care se vor putea împărtăşi toate neamurile pământului,
pentru că ea va fi o restaurare a întregului neam omenesc, iar nu numai a
lui Israel. Nu va reprezenta eliberarea dintr-o stăpânire lumească, politică,

5
Vladimir Petercă, Mesianismul în Biblie, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, p. 22. Asupra
locului ocupat de ideea mesianică în cadrul gândirii iudaice vezi şi Nicholas de Lange,
An Introduction to Judaism, Cambridge University Press, Cambridge, 2000, p. 201.
6
Vladimir Petercă, op. cit., p. 23.
212 Prep.Drd. Cezar-Paul Hârlăoanu

ci dintr-o lume şi o stăpânire a păcatului. Făgăduinţa lui Iahve, vine


într-un moment al intrării păcatului în lume şi de aceea ea nu se putea
referi decât la acest aspect. Restaurarea adusă de „urmaşul femeii”, va fi
una a dreptăţii şi se va realiza prin răscumpărarea tuturor descendenţilor
lui Adam şi ai Evei, nu din puterea unei împărăţii lumeşti, ci din braţele
unei împărăţii a păcatului.
Căderea în păcat a adus neamului omenesc o depărtare faţă de
Dumnezeu, distanţă pe care păcatul o a accentuat-o în decursul istoriei.
Momentul potopului, când lui Dumnezeu îi părea rău că făcuse pe om
(Facerea 6, 6), constituie un apogeu al ignorării Creatorului de către
creaţia Sa. Începând de la păcatul primilor oameni, trecând mai apoi prin
fratricidul lui Cain (Facerea 4, 3-16) şi prin atitudinea sfidătoare a lui
Lameh (Facerea 4, 23-24), omenirea pierde conştiinţa existenţei lui
Dumnezeu. Este momentul în care Domnul îl alege pe Noe, pentru a salva
neamul omenesc, iar mai apoi pe Avraam pentru a păstra nealterată
legătura cu El.
Prin urmaşii lui Noe, prin Avraam ca fiu al lui Sem, Iahve
urmăreşte nu numai păstrarea unei conştiinţe religioase adevărate, ci şi
menţinerea ideii de răscumpărare, de restaurare a vârstei de aur a
omenirii. Făgăduinţa pe care Dumnezeu o face patriarhilor,
binecuvântarea pe care le-o acordă apare ca o flacără menită să lumineze
o lume aflată în întuneric. De aceea pe măsură ce păcatul creştea şi
acoperea lumea întreagă într-un văl al neştiinţei şi al uitării, Dumnezeu
făcea ca lumina să crească şi să devină călăuză pentru toţi, până în
momentul în care va birui asupra întunericului pentru că „unde s-a
înmulţit păcatul, a prisosit harul” (Romani 5, 20). Este ceea ce spunea şi
Sf. Ioan în prologul Evangheliei a patra: „Şi lumina luminează în
întuneric şi întunericul n-a cuprins-o…Cuvântul era Lumina cea adevărată
care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 5-9). Venirea în
lume a Mântuitorului Iisus Hristos reprezintă punctul de cotitură în istoria
umanităţii. Flacăra devenită Lumină a transformat speranţa redobândirii
paradisului într-o realitate. Iar Lumina care călăuzise lumea întreagă nu
s-a stins, nici nu a dispărut, ci s-a mutat doar în sufletele oamenilor, căci
Mesia-Hristos a trecut dintr-o realitate istorică într-o permanenţă
sufletească.
EVOLUŢIA IDEII MESIANICE ÎN GÂNDIREA RABINICĂ 213

Mesia în conştiinţa politico-religioasă a lui Israel


Căderea în păcat a adus după sine, pe lângă pedeapsa cuvenită
călcării poruncii şi făgăduinţa biruinţei asupra răului. În vederea împlinirii
acestui scop precis, care vădeşte marea iubire a lui Dumnezeu, Acesta a
creat şi destinat un anumit popor, prin care avea să vină biruinţa. Istoria
revelaţiei, prezintă acest popor ca fiind poporul lui Israel ca urmaş al lui
Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov şi al făgăduinţelor făcute de Dumnezeu
patriarhilor.
Conştient de valoarea chemării sale, Israel şi-a înrădăcinat adânc în
sufletul şi în conştiinţa sa măreţia slujirii la care a fost chemat. Faptul că
din mijlocul lui va veni Împăciuitorul (Facerea 49, 10), că din el se va
ridica o stea şi un toiag care va „lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fii
lui Set îi va zdrobi” (Numerii 24, 17), a constituit temeiul existenţei
istorice a lui Israel. Numai că, în decursul secolelor, universalitatea
mântuirii s-a transformat într-o izbăvire şi într-o eliberare naţională7 astfel
încât mesianismul ajunsese de neînţeles în afara destinului naţional al lui
Israel8. Continua decadenţă a monarhiei israelite, exilul babilonic,
dominaţia ptolemeică asupra Palestinei, stăpânirea romană etc. au dat
naştere unei justificate dorinţe de eliberare naţională. Şi astfel salvatorul
întregii umanităţi devine în gândirea israelită salvatorul şi eliberatorul
poporului evreu în exclusivitate. Speranţa restaurării naţionale se
identifică, până la a se confunda, cu nădejdea eliberării din robia
păcatului. Intensitatea cu care această idee îşi face loc în gândirea evreilor
este arătată şi de faptul că apare mereu în scrierile vechitestamentare, şi în
cărţile istorice, în cele poetice şi mai ales în cele profetice, fiind
răspândită în toate cărţile Scripturii9.
Poziţia socială a celui care va ridica pe Israel trebuia să fie una care
să îi permită acestuia să conducă poporul pe drumul spre libertate. De

7
Vezi J. Bonsirven, Le Judaisme Palestiniene au temps de Jésus Christ, vol. I, La
théologie dogmatique, Gabriel Beauchesne et ses Fils Editeurs, Paris, 1934, p. 353; vezi
şi Benjamin Gross, Messianisme et eschatology, în Encyclopedie de la mystique juive,
Ouvrage réalisé par la direction de Armand Abécassis et Georges Nataf, Berg
International Éditeurs, Paris, 1977, p. 1160.
8
Benjamin Gross, op. cit., p. 1143.
9
Charles A. Briggs, Messianic Prophecy. The Prediction of the Fulfillment of
Redemption Through the Messiah, Hendrickson Publishers, Peabody, Massachusetts,
1988, p. 61.
214 Prep.Drd. Cezar-Paul Hârlăoanu

aceea el nu putea fi decât rege10, mare preot sau profet11. Într-un cuvânt,
nu putea fi decât un „Uns” al lui Dumnezeu, un Mesia. În Vechiul
Testament, termenul de Mesia, ca referire la o anumită persoană apare de
38 de ori, dintre care de 30 de ori se referă la persoana regelui şi de 6 ori
numele îi este dat marelui preot12. Expresia Unsul Domnului,
caracteristică Vechiului Testament se referă în majoritatea cazurilor la
sămânţa davidică, la filiaţia davidică a lui Mesia. Profeţii, adevăraţi
purtători ai mesajului divin dădeau glas descoperirilor făcute de
Dumnezeu. Purtând mereu în suflet amintirea regatului davidic, a
timpurilor când legământul lor cu Dumnezeu era respectat de către toţi, ei
aşteptau şi vorbeau despre un nou David, un nou legământ şi despre o
nouă cetate a lui Dumnezeu13.
Indiferent că este rege, mare preot sau profet Mesia devine
purtătorul speranţelor poporului, iar aşteptarea lui devine un act de
credinţă, mai ales că învăţătorii au făcut din mesianism şi din aşteptarea
lui Mesia, una din dogmele teologiei iudaice14. La un moment dat dorinţa
de a-l vedea pe Mesia devenise atât de arzătoare încât orice prooroc era
privit ca fiind Cel ce trebuia să vină. Un astfel de exemplu este Sf. Ioan
Botezătorul care prin cuvintele sale mişcase atât de mult mulţimile încât
fiecare se întreba în cugetul lui dacă „nu cumva el este Hristosul?” (Luca
3, 15). Speranţa şi aşteptarea erau vii şi în sufletele preoţilor şi cărturarilor
de la templu, căci şi ei au venit la Ioan Botezătorul ca să-l întrebe cine
este de fapt. Răspunsul Botezătorului a fost categoric: „Nu sunt eu
Hristosul” (Ioan 1, 19-20).

10
În cadrul gândirii israelite se formase ideea aşteptării venirii unui rege ideal,
rege care a fost identificat mai apoi cu Mesia. Helmer Ringgren, Israelite Religion,
Translated by David E. Green, Fortress Press, Philadelphia, 1980, p. 237.
11
În tradiţia israelită timpurie, Mesia, „Cel Uns”, putea fi un preot, un profet sau
un rege. Abia în gândirea iudaică târzie, aceste trei slujiri sunt unite fiind atribuite unei
singure persoane. Vezi Howard Clark Kee, Messiah, în The Dictionary of Bible and
Religion, Edited by William H. Gentz, Abingdon Press, Nashville, 1986, p. 683.
12
Walter Grudmann, Criw, Cristo,j, în Theological Dictionary of the New
Testament, vol. IX, trad. Geoffrey W. Bromiley, Editors Gerhard Kittel, G. Friedrich,
Eedermans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1992, p. 502.
13
Gerhard von Rad, op. cit., p. 323.
14
J. Bonsirven, op. cit., p. 342.
EVOLUŢIA IDEII MESIANICE ÎN GÂNDIREA RABINICĂ 215

Dacă la venirea Sa în lume, Mântuitorul Hristos nu a fost


recunoscut de către o mare parte a iudeilor drept Mesia, alţii L-au
recunoscut de îndată ce L-au ascultat vorbind şi i-au văzut minunile, ca
fiind Cel pe care L-au aşteptat de atâta timp: femeia samarineancă (Ioan
4), Sf. Apostoli prin gura lui Petru (Matei 16, 16; Ioan 6, 69), femeia
cananeiancă15 (Matei 15, 22).
Orbirea şi neînţelegerea adevărului scripturistic a unora dintre evrei
a fost cauza necredinţei şi a neputinţei de a-L mărturisi pe Iisus ca fiind
Mesia Cel aşteptat şi profeţit, iar atitudinea lor faţă de Hristos a fost una
blasfemiatoare. Maimonide, unul dintre marii rabini şi gânditori evrei
spune despre Domnul Iisus că „părea” să fie Hristos16. Alţii spun clar şi
răspicat că Iisus nu este Mesia17. Atitudinea lor generală este una
echivocă, fără a lăsa loc de alte interpretări. De aceea afirmă cu „nu este
de ajuns să-l numeşti pe Iisus Ieşu şi Rabi pentru a-l apropia de noi…El
rămâne îndepărtat. Iar pe buzele sale, noi nu mai recunoaştem propriile
noastre versete”18. Talmudul vorbeşte şi el despre persoana Mântuitorului,
amintind că un tribunal rabinic l-a condamnat pentru idolatrie, pentru
incitarea poporului la idolatrie şi pentru ofensa adusă autorităţilor
rabinice19. Pentru a înţelege pe deplin modul în care este privită persoana
Mântuitorului este de ajuns să amintim faptul că forma ebraică a numelui
lui Iisus, Yesu, a fost interpretată ca monogramă a blestemului „să-i piară
numele şi amintirea”20.

15
Femeia cananeiancă nu-L numeşte pe Mântuitorul în mod direct Mesia sau
Hristos, dar ea îl recunoaşte ca Fiu al lui David. Descendenţa lui Mesia din regele David
era cunoscută şi recunoscută şi de către învăţătorii de Lege. În momentul în care
Mântuitorul îi întreabă al cui Fiu este Hristos-Mesia, ei au răspuns că al lui David (Matei
22, 41-43), dovedind prin aceasta o bună cunoaştere a profeţiilor Legii Vechi.
16
Risto Santala, The Messiah in the Old Testament in the Light of Rabbinical
Writings, Translated from Finnish by William Kinnaird, Keren Ahvah Meshihit,
Jerusalem, 1992, p. 18.
17
Marc – Alan Ouaknin, Dumnezeul evreilor, în vol. Cea mai frumoasă istorie
despre Dumnezeu, convorbiri cu Helene Monsacre şi Jean Louis Schlegel, trad. Maria
Ivănescu, Ed. Aion, Oradea, 1997, p. 127.
18
Emanuel Levinas, Dificila libertate. Eseuri despre iudaism, trad. Ţicu
Goldstein, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1999, p. 137.
19
Israel Shahak, Povara a trei milenii de istorie şi de religie iudaică, trad.
Domnica Ciucă, Ed. Fronde, Alba Iulia, 1997, p. 188.
20
Ibidem, p. 150.
216 Prep.Drd. Cezar-Paul Hârlăoanu

De aceea ei nu au încetat să-l aştepte pe Mesia în speranţa unei


izbăviri şi a unei restaurări naţionale. Scrierile rabinice, Talmudul
dovedesc din plin faptul că Israel încă îşi mai aşteaptă Mântuitorul, care,
paradoxal, a venit deja. Din scrierile rabinice răzbate o dureroasă
aşteptare a lui Mesia, aşteptare ce pare a fi din ce în ce mai lungă. Rabbi
Avraham, fiul Maghidului din Mezritch era numit Malach (Înger) pentru
evlavia şi viaţa sa. El obişnuia să stea în genunchi, cu capul între picioare,
în timp ce din ochii săi izvorau lacrimi. Şi din când în când, în timpul zilei
ridica capul şi din dorul lui după venirea lui Mesia striga: „Nu încă? Încă
nu a venit?”21. Dorinţa de a vedea izbăvirea lui Israel îndeplinită cât mai
curând reprezintă visul tuturor rabinilor şi gânditorilor evrei.
Rabbi Hiya ben Abba, spune că „toţi profeţii au profetizat numai
pentru epoca mesianică”22 şi de aceea această aşteptare nu poate fi în
zadar. Din moment ce idealul profetic era reprezentat de Mesia, nu se
putea ca acest ideal să rămână o idee abstractă ci este nevoie ca el să aibă
o finalitate concretă în istorie. De aceea unii rabini au arătat o răbdare
deosebită în aşteptarea lui Mesia. Rabbi Moshe din Rozvidov, vorbind
despre Mesia unui grup de înţelepţi spune că dacă ce de-al 999 an al celor
600023 de ani va fi să treacă şi se va sfârşi şi ultima zi a acelui an, iar
Mesia tot nu a venit, el nu va dispera, ci va aştepta cu speranţă venirea
lui24. Timpul venirii lui Mesia nu poate fi cunoscut căci venirea lui
depinde numai de voia lui Dumnezeu. Numai Acesta singur poate
cunoaşte când va veni Mesia şi de aceea atunci când va fi timpul potrivit

21
Rabbi Shlomo Yosef Zevin, A Treasury of Chassidic Tales on the Festivals. A
Collection on Inspirational Chassidic Stories Relevant to the Festivals, translated by Uri
Kaploun, Published by Mesorah Publications, New York, 1995, p. 458.
22
Emanuel Levinas, op. cit., p. 84.
23
Aceasta perioadă de 6000 de ani reprezintă durata existenţei lumii, potrivit
şcolii lui Eliahu. Din aceşti 6000 de ani, în primii 2000 de ani lumea va fi în haos
(datorat lipsei Legii), următorii 2000 de ani reprezintă perioada Torei, iar ultima
perioadă este a lui Mesia. Pentru mai multe detalii vezi: The Babylonian Talmud, Seder
Nezikin, vol. 4, Abodah Zarah, Translated into English under the Editorship of Rabbi Dr.
I Epstein, The Soncino Press, London, p. 43; A. Cohen, Talmudul, trad. C. Litman, Ed.
Hasefer, Bucureşti, 1999, p. 469.
24
Rabbi Shlomo Yosef Zevin, A Treasury of Chassidic Tales on the Torah,
translated by Uri Kaploun, Published by Mesorah Publications, New York, in
conjunction with Hillel Press, Jerusalem, 1997, p. 159.
EVOLUŢIA IDEII MESIANICE ÎN GÂNDIREA RABINICĂ 217

şi Dumnezeu va binevoi, Mesia va veni cu siguranţă25. Dar a cunoaşte


momentul venirii lui Mesia nu este dat oamenilor, căci voinţa lui
Dumnezeu este de a nu dezvălui „fiilor lui Adam timpul venirii lui
Mesia”26.
Rabinii aşteaptă venirea lui Mesia, care potrivit Talmudului va fi o
fiinţă omenească ce va avea încredinţată o misiune mântuitoare27. Deşi se
referă la o fiinţă omenească, limitată totuşi de caracteristicile oricărei
fiinţe umane, Talmudul vorbeşte despre o oarecare preexistenţă a lui
Mesia. „Când a început crearea lumii, Mesia exista (se născuse deja),
deoarece Dumnezeu a ţinut seama de el înainte ca lumea să fie creată”28.
Şapte lucruri, spune Talmudul au fost create înainte de facerea lumii,
printre acestea fiind şi numele de Mesia29. Cu toate că preexistenţa
numelui lui Mesia nu se referă în mod direct şi la persoana lui,
preexistenţa aceasta îi conferă, în mod clar, autoritate şi putere.
Autoritatea spirituală a lui Mesia este dată şi de faptul că timpurile
mesianice vor fi însoţite de „Lumina lui Mesia”, Lumină ce va ieşi din
locul în care Dumnezeu a ascuns-o în prima zi a creaţiei. Lumina lui
Mesia este dedicată celor care îşi consacră viaţă studierii Torei30 şi prin
aceasta Mesia apare ca cel care va desluşi misterul cunoaşterii Torei31.
Zilele lui Mesia sunt zilele când revelaţia Cuvântului lui Dumnezeu va fi
îndeplinită în totalitate32. Este ceea ce spune şi Apostolul Pavel în
prologul epistolei către evrei: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe
rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele
acestea mai de pe urmă a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor
a toate” (Evrei 1, 1-2). Şi potrivit învăţăturii creştine, Mesia, Hristos este
Cuvântul întrupat, despre care spune Ioan Evanghelistul „Cuvântul era

25
Ibidem, p. 439.
26
Alexandru Şafran, Înţelepciunea cabalei, trad. Ţicu Goldstein, Ed. Hasefer,
Bucureşti, 1997, p. 96.
27
A. Cohen, op. cit., p. 457; vezi şi Louis Jacobs, The Jewish Religion. A
Comparison, Oxford University Press, Oxford, 1995, p. 342.
28
A. Cohen, op. cit., p. 457.
29
The Babylonian Talmud, Seder Nashim, vol. 3, Nedarim, p. 124.
30
Alexandru Şafran, op. cit., p. 75.
31
Ibidem, p. 77.
32
Ibidem, p. 78.
218 Prep.Drd. Cezar-Paul Hârlăoanu

Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume”
(Ioan 1, 9).
Cunoaşterea şi desluşirea înţelesurilor Torei, a Tanakhului repre-
zintă o caracteristică esenţială a lui Mesia. Tradiţia cabalistică recunoaşte
în Mesia pe Cel care „va interpreta întreaga Toră, de la începutul până la
sfârşitul ei, potrivit tuturor combinaţiilor găsite în fiecare cuvânt. Apoi, el
va interpreta Tora ca pe un singur cuvânt, şi combinaţiile se vor ridica la o
infinitate, şi el va interpreta toate combinaţiile”33. Aceeaşi idee despre o
nouă interpretare profundă a Torei o găsim şi la Rabbi Dov Baer din
Meserici care spune că luminozitatea esenţei Torei nu a fost încă
descoperită şi că acest lucru se va face în timpul venirii lui Mesia34. Mesia
devine aşadar în gândirea cabalistică interpretul perfect al Torei, Cel care
nu schimbă Tora ci doar o interpretează în sensul ei adevărat. Din această
perspectivă deci Mesia este văzut ca un „Moise redivivus”, ce va aduce o
nouă Toră, în sensul unei interpretări a Torei în deplinătatea ei. Aceasta
face ca Tora timpurilor mesianice să rezolve toate contradicţiile şi
dificultăţile ce se întâlnesc în anumite pasaje ale Scripturii35.
Această reinterpretare a Torei a făcut-o Mântuitorul Hristos în toată
activitatea Sa. Un exemplu concludent în acest sens îl aflăm chiar în
Predica de pe Munte, când Hristos spune iudeilor „Aţi auzit că s-a spus
celor de demult…Eu însă vă spun vouă…” (Matei 5). Interpretarea pe
care o face Hristos Legii Vechi este net superioară oricărei interpretări
rabinice, anterioare, contemporane sau posterioare Mântuitorului.
Cuvintele Lui sunt pilduitoare în arătarea adevăratului înţeles al Torei:
„Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să
33
R. Ghedalia din Luniz, Sefer Teşuot Hen, Brooklyn, 1982, p. 82 apud Moshe
Idel, Perfecţiuni care Absorb. Cabala şi interpretare, trad. Horia Popescu, Ed. Polirom,
Iaşi, 2004, p. 401.
34
Rabbi Dov Baer, Maghidul din Meserici, Maghid Devarov le-Iaaqov, ed. R.
Schatz-Uffenheimer, Magnes Press, Ierusalim, 1976, pp. 17-18 apud Moshe Idel, op. cit.,
p. 83.
35
Gershom Scholem, Studii de mistică iudaică, trad. Inna Adescenco, Ed.
Hasefer, Bucureşti, 2000, p. 167. Ideea unei noi Tore aduse de Mesia este des întâlnită în
literatura rabinică. Însă nu se vorbeşte de o nouă Toră propriu-zisă, ci de o aprofundare a
Torei lui Moise, de o interpretare a ei. Moshe Idel spune că „nu este revelat un text nou,
ci sunt dezvăluite profunzimile documentului canonic aflat în poseseia evreilor”. Moshe
Idel, op. cit., p. 83. Vezi şi John Lightfoot, A Commentary on the New Testament from
the Talmud and Hebraica, vol. 2 Matthew – Mark, Hendrickson Publishers, 1995, p. 99.
EVOLUŢIA IDEII MESIANICE ÎN GÂNDIREA RABINICĂ 219

stric, ci să plinesc” (Matei 5, 17). Iar contemporanii lui Hristos erau uimiţi
de învăţătura Sa şi conştientizau înălţimea cuvintelor Sale: „mulţimile
erau uimite de învăţătura Lui. Că îi învăţa ca unul care are putere, iar nu
cum îi învăţau cărturarii lor” (Matei 7, 28-29; Matei 22, 33; Marcu 1, 22).
Dacă pe muntele Sinai a fost revelată Tora ca instrument necesar
mântuirii şi ca început în pregătirea timpurilor mesianice36, atunci plinirea
Torei, plinirea învăţăturilor Vechiului Legământ în persoana Mântuito-
rului arată că timpurile mesianice mult aşteptate au sosit deja. Tora
pregătea lumea pentru venirea lui Mesia, pentru mântuirea ce va veni prin
El, iar acest lucru s-a realizat deplin în Legea cea Nouă, prin încheierea
Noului Legământ cu casa lui David (Ieremia 31, 31-33).
Adevărul evanghelic nu a constituit pentru lumea iudaică o realitate.
Pentru evrei legea creştină era mai degrabă o denaturare a Legământului
decât o împlinire a lui. Legea cea Nouă este total diferită de Legea
mozaică chiar prin modificarea esenţei legământului. În cadrul Legii
mozaice accentul cădea asupra legământului existent între Dumnezeu şi
Israel şi asupra necesităţii păstrării nealterate a acestui legământ.
Creştinismul, din contră, afirmă învăţaţii evrei, este centrat pe persoana
lui Iisus, iar recunoaşterea lui ca Mesia constituie ideea de bază a Noului
Legământ37.
Concepţia mesianică a rabinilor şi învăţaţilor evrei tinde spre viitor,
vorbeşte despre timpurile viitoare când se vor împlini toate profeţiile
Torei. În viitor se vor împlini cuvintele privitoare la Mesia, la timpurile
mesianice şi mai ales la restaurarea naţională. Pentru ei aşteptarea lui
Mesia constituie dorinţa şi speranţa de viitor. Pentru toţi, mai puţin pentru
Hillel, un rabin din secolul al IV-lea, pentru care timpurile mesianice s-au
împlinit în timpul regelui Iezechia: „Israel nu are un Mesia (care urmează
să vină), căci Mesia i-a fost dat de acum în zilele lui Ezechia”38.
Într-adevăr, despre Iezechia Sf. Scriptură are numai cuvinte de
laudă pentru faptele pe care le săvârşise: nimicirea practicilor idolatre din
ţară, inclusiv a şarpelui de aramă ridicat de Moise în pustiu şi care
devenise idol în ochii poporului, restaurarea cultului la templu (IV Regi
18, 3-4). Pentru toate faptele sale, Scriptura îl laudă pe Iezechia spunând

36
Alexandru Şafran, op. cit., p. 178,
37
Benjamin Gross, op. cit., p. 1141-1142.
38
A. Cohen, op. cit., p. 456.
220 Prep.Drd. Cezar-Paul Hârlăoanu

că „nu a mai fost altul ca el între toţi regii lui Iuda, nici înainte, nici după”
(IV Regi 18, 5). Afirmaţia lui Rabbi Hillel poate fi pusă în legătură şi cu
textul de la Isaia 7, 14: „Pentru aceasta Domnul meu va da un semn: Iată,
Fecioara, va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui
Emanuel”. Este un lucru binecunoscut că această făgăduinţă mesianică a
fost făcută regelui Ahaz, al cărui fiu fusese Iezechia.
Însă atitudinea Sf. Scripturi nu lasă să se înţeleagă nimic legat de o
oarecare mesianitate a lui Iezechia. Mai ales că profeţiile mesianice au
continuat şi după domnia lui, însemnând că ele nu se împliniseră în
persoana lui. În afirmaţia sa Hillel nu a mai fost sprijinit de nici un alt
învăţat iudeu. Doar Rabbi Iohanan ben Zakai pare a-i da dreptate lui
Hillel, atunci când pe patul său de moarte spune ucenicilor săi cuvintele:
„Pregătiţi un tron pentru Ezechia, rege al lui Iuda; el vine”39. Cuvintele de
mai sus nu vorbesc în mod direct despre identitatea dintre Iezechia, regele
lui Iuda şi Mesia. Putem vorbi cel mult de o prefigurare a lui Mesia în
persoana regelui Iezechia. Faptele sale, dreptatea cu care a urmat Legea
Domnului, eliminarea idolatriei din viaţa poporului evreu şi îndemnul la
adorarea adevăratului Dumnezeu constituie slujiri prin care Iezechia,
regele lui Iuda prefigurează persoana lui Mesia. Profetul Isaia,
contemporan cu Iezechia a văzut în acest tipul regelui pios, păstrător al
tradiţiei poporului şi acesta este sensul în care Iezechia este numit Mesia,
ca cel care rămâne în cadrul liniei ce va fi trasată de Mesia, regele
model40. Conform gândirii rabinice, intenţia lui Iezechia de a aduna toate
cele doisprezece seminţii ale lui Israel la templu pentru a serba Paştile (II
Paralipomena 30, 1), reprezintă un act în conformitate rolul mesianic care
îi era destinat41. Mesianismul lui Iezechia este văzut mai mult prin prisma
datoriei pe care o are de îndeplinit ca rege al lui Israel, ca urmaş al casei
lui David şi nicidecum ca un adevărat mesianism sau ca o identificare
personală cu Mesia prezis de prooroci.
Potrivit gândirii iudaice Mesia a întârziat să apară, iar aceasta a
făcut ca în zbuciumata lor istorie să existe destul de mulţi impostori care

39
Ibidem, p. 457; Vezi şi J. Bonsirven, op. cit., p. 348.
40
J. Bonsirven, op. cit., p. 378.
41
Rabbi Moshe Eisemann, II Chronicles, A New Translation with a Commentary
Anthologized from Talmudic, Midrashic and Rabbinic Sources, Published by Mesorah
Publications, Brooklyn, New York, 1992, p. 240.
EVOLUŢIA IDEII MESIANICE ÎN GÂNDIREA RABINICĂ 221

să-şi aroge numele şi slujirea lui Mesia. Unul dintre cei mai cunoscuţi
„Mesia” este Simon bar Kohba, numit şi „Fiul stelei”, trăitor în secolul al
II-lea. El fost susţinut în această pretenţie mesianică de către Rabbi
Akiva, cea mai ilustră personalitate a vremii sale. Deşi Bar Kohba nu era
din casa lui David, acest lucru nu părea să contravină părerii lui Rabbi
Akiva. Văzându-l pentru prima dată pe Bar Kohba, Akiva ar fi exclamat
„Acesta este Regele, acesta este Mesia”. Numele lui Bar Kohba a
constituit un argument puternic în recunoaşterea lui ca Mesia. Kohba
înseamnă „stea”, numele său fiind pus în legătură cu profeţia lui Balaam:
„o stea răsare din Iacov” (Numerii 24, 17). Însă nu toţi învăţaţii vremii au
fost de acord cu Rabbi Akiva în a-l susţine pe Bar Kohba şi a vedea în el
pe Mesia cel mult aşteptat. Unii dintre ei au răspuns lui Akiva spunându-i
că va creşte iarba pe mormântul său, iar fiul lui David încă nu va fi
venit42. Bar Kohba împreună cu Rabbi Akiva au îndemnat evreii să se
răscoale împotriva imperiului roman. Tendinţa timpului de a vedea în
Mesia un lider politic a făcut ca mulţi să-i urmeze pe aceştia în lupta lor
împotriva romanilor şi să încerce instaurarea împărăţiei mesianice. După
doi ani de lupte sângeroase, Bar Kohba este ucis în luptă luând sfârşit
„epoca sa mesianică”43.
În secolul al XVII-lea comunităţile evreieşti au fost tulburate de
apariţia lui Sabbatai Zvi care s-a autoproclamat regele mesianic. În
această falsă activitate mesianică a sa, a fost susţinut de către Natan
Benjamin Levi, un renumit cabalist care mărturisea că Sabbatai este
Mesia. Pentru a atrage de partea sa toţi evreii el făgăduieşte că va lua
coroana sultanului, va reuni triburile lui Israel şi va instaura epoca
mesianică. Bineînţeles că profeţiile sale s-au dovedit false în totalitate
însă ele au scindat comunităţile evreieşti ale timpului. O parte îl vedeau
deja pe Sabbatai ca un rege mesianic, în timp ce alţii îl priveau cu multă
neîncredere. Însă ca o ironie a soartei, acest „fals Mesia” sfârşeşte prin a
se converti la mahomedanism, sub numele de Mehmet Efendi. Aceasta nu
a împiedicat pe o parte a adepţilor săi să-l creadă în continuare Mesia.

42
Walter Grudmann, op. cit., p. 523.
43
Max I. Dimont, op. cit., pp. 115-117.
222 Prep.Drd. Cezar-Paul Hârlăoanu

Conform acestora o fantomă cu înfăţişarea lui Sabbatai s-a convertit la


islamism, în timp ce adevăratul Mesia s-a înălţat la ceruri44.
Nici unul dintre pretinşii Mesia pe care i-a cunoscut istoria lui
Israel nu a întrunit şi nu a fost acceptat de către toată suflarea israelită.
Mai mult chiar, nici unul dintre aceştia nu arăta ca împlinindu-se în el
toate profeţiile Scripturii cu referire la persoana lui Mesia. Văzând că
Mesia întârzia să apară şi neprimindu-L în persoana Mântuitorului Iisus
Hristos, evreii au început să caute diferite cauze ale acestei întârzieri.
Cauza cel mai des invocată este păcatul care este văzut ca o reală piedică
în calea venirii lui Mesia. Într-o discuţie între Rabbi Menahem Mendel
din Kotsk şi Rabbi Yaakov David, acesta din urmă este întrebat de
învăţătorul său Rabbi Shlomo Leib din Linchna. Şi întreabă Rabbi
Menahem de ce Rabbi Shlomo strigă mereu către Cel Atoputernic ca să-L
trimită pe Mesia. Dacă doreşte atât de mult ca Mesia să vină mai repede
ar trebui să strige către evrei şi să îi îndemne la pocăinţă45, semn că
păcatele lor sunt cele care întârzie venirea lui Mesia. Talmudul vorbeşte
de prozeliţi şi de cei care se joacă cu copii, considerând că aceştia sunt
cauza întârzierii venirii lui Mesia46.
Păcatul reprezintă o realitatea crudă a timpului ce va premerge
venirii lui Mesia. Tratatul Sanhedrin din Talmud spune că „în generaţia
care va vedea venirea fiului lui David, tineretul îi va insulta pe cei maturi,
bătrânii vor fi siliţi să se ridice în faţa nevârstnicilor, fiica se va răscula
împotriva mamei sale, nora împotriva soacrei ei, faţa acestei generaţii va
fi ca aceea a unui câine (neruşinată), fiul nu va simţi nici o ruşine faţă de
tatăl său”47. Lumea ajunge la o gravă decădere morală încât va fi cu
adevărat nevoie de venirea lui Mesia pentru a restabili Legea lui
Dumnezeu pe pământ. Păcatul se va face simţit la toate categoriile
sociale, pentru că toţi vor deveni robi ai păcatului. Venirea Mântuitorului

44
Dan Cohn-Sherbok, Mistica iudaică. Antologie, trad. Sanda şi Gheorghe
Lepoev, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000, pp. 43-46. Vezi şi Josy Eisenberg, op. cit., pp.
239-240; Gershom Scholem, op. cit., pp. 176-181.
45
Rabbi Shlomo Yosef Zevin, A Treasury of Chassidic Tales on the Torah,
p. 206.
46
The Babylonian Talmud, Seder Tohorot, Niddah, pp. 88-89. Prin „cei care se
joacă cu copiii”, Talmudul înţelege fie pedofilii, fie cei care se căsătoresc minori fiind şi
nu sunt capabili de a naşte.
47
A. Cohen, op. cit., p. 460.
EVOLUŢIA IDEII MESIANICE ÎN GÂNDIREA RABINICĂ 223

în lume a coincis cu o gravă stare de păcat a lumii de atunci. „Plinirea


vremii” arătată de Sf. Ap. Pavel se referea şi la acest aspect al decăderi
morale a întregii lumi. Şi dacă mai privim şi faptul că, potrivit tradiţiei
talmudice, războaiele sunt un semn al venirii lui Mesia48, atunci
descoperim într-adevăr ca împlinite toate condiţiile necesare venirii
Unsului lui Dumnezeu în timpul şi în persoana Domnului Iisus Hristos.
Înfiinţarea a nenumărate şcoli rabinice a dus şi la o interpretare
diferenţiată a persoanei lui Mesia şi a timpurilor mesianice. Societatea
iudaică contemporană este împărţită, din punct de vedere al concepţiei
mesianice, în trei categorii distincte. Fiecare are o anumită concepţie
despre Mesia şi despre rolul pe care îl va juca el, fie în istoria politică a
lui Israel, fie în viaţa tuturor popoarelor. Timpurile mesianice se vor
împlini, potrivit tradiţiei iudaice ortodoxe de astăzi, atunci când adunaţi
cu toţii în pământul făgăduinţei, vor îndeplini din nou toate datoriile
religioase cerute de legea mozaică, inclusiv jertfele rituale de la Templul
din Ierusalim. O altă ramură este cea a iudaismului clasic reformat al
secolului al XIX-lea, care respinge ideea unui Mesia uman, transformând
ideea mesianică într-o noţiune de progres spre o perfecţiune intelectuală şi
morală a firii omeneşti. Ultima grupare a iudaismului contemporan este
reprezentată de iudaismul conservator. Adepţii acestui curent interpre-
tează credinţa în Mesia, ca o credinţă într-o eră mesianică caracterizată
prin pace universală, prin dreptate socială şi prin rezolvarea tuturor
relelor49. Pentru a se putea exemplifica această divergenţă de opinii în
sânul lumii iudaice este de ajuns a vedea modul în care vorbesc trei mari
gânditori evrei despre timpul şi modul venirii lui Mesia. Pentru Rashi ca
şi pentru mulţi alţi înţelepţi iudei, Israel nu-l mai aşteaptă pe Mesia, ci
Dumnezeu Însuşi va fi Cel care îi va elibera50. Moses Rosen afirmă că
„Mesia s-a născut pe când templul ardea…Mesia s-a născut în clipa când
se prăbuşea templul ce-şi avea locul său în spaţiu şi când se ridica templul

48
Ibidem, p. 461: „Dacă vedeţi regatele luptându-se între ele, cercetaţi unde se
află paşii lui Mesia. Să ştiţi că aşa va fi, deoarece aşa s-a întâmplat în zilele lui
Abraham”.
49
Dicţionar enciclopedic de iudaism, trad. Viviane Prages, C. Litman, Ţicu
Goldstein, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2000, p. 512.
50
Benjamin Gross, op. cit., p. 1165; vezi şi William Scott Green, Jed Silverstein,
Messiah, în The Encyclopedia of Judaism, vol II, Edited by Jacob Neusner, Alan J.
Avery-Peck, William Scott Green, Continuum, New York, 1999, p. 875.
224 Prep.Drd. Cezar-Paul Hârlăoanu

care avea să se situeze în timp”51. În accepţiunea iudaică acest lucru este


perfect posibil pentru că „în limba profeţilor noştri Mesia înseamnă dorul
de libertate şi dreptate pe care nici o sabie nu e atât de ascuţită ca să-l
poată străpunge”52. Un alt mare gânditor al culturii iudaice, Maimonide,
trăitor în secolul al XII-lea, vorbeşte totuşi despre împărăţia mesianică la
timpul viitor. Potrivit afirmaţiilor sale nu trebuie să credem că în timpurile
mesianice va interveni o schimbare în evoluţia firească a universului, ci
totul îşi va urma cursul său firesc. Iar textul mesianic de la Isaia 11, 6
(„Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă
căprioară…”) trebuie înţeles în sens figurat şi alegoric. „El semnifică că
Israel, va putea locui în siguranţă în mijlocul necredincioşilor şi a
popoarelor idolatre, care sunt comparate cu lupul şi leopardul”53.
Diferitele moduri de abordare a problemei mesianice au dus la
apariţia acestor curente în gândirea iudaică. Istoria lui Israel demonstrează
că aşteptarea lui Mesia, după venirea lui Iisus Hristos, devine apăsătoare,
lipsită de sens şi fără o finalitate concretă şi corectă. Neacceptând pe
Mântuitorul Hristos ca adevăratul Mesia, Israelul şi-a continuat debusolat
istoria, fiind minţit de diferiţi „mesia”, mai mult sau mai puţin mistici şi a
fost atras mereu spre tenebrele falsităţii şi a mântuirii ipotetice.
Adevăratul Mesia va veni pentru Israel atunci când el se va întoarce spre
Hristos şi Îl vor accepta ca Mântuitor al întregii lumi, inclusiv al
descendenţilor direcţi ai lui Avraam, Isaac şi Iacov.

51
Şef Rabin Dr. Moses Rosen, Eseuri biblice, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1992,
p. 81.
52
Ibidem, p. 82.
53
Benjamin Gross, op. cit., p. 1160; vezi şi Nicholas de Lange, op. cit., p. 203:
„scopul erei mesianice, după Maimonide, nu este acela ca israeliţii să stăpânească peste
celelalte popoare, ci doar ca ei să poată studia Tora în mod liber ca să se pregătească
pentru timpul ce va veni”.
EVOLUŢIA IDEII MESIANICE ÎN GÂNDIREA RABINICĂ 225

Bibliografie:
Bonsirven, J., Le Judaisme Palestiniene au temps de Jésus Christ, vol. I, La théologie
dogmatique, Gabriel Beauchesne et ses Fils Editeurs, Paris, 1934.
Briggs, Charles A., Messianic Prophecy. The Prediction of the Fulfillment of
Redemption Through the Messiah, Hendrickson Publishers, Peabody,
Massachusetts, 1988.
Cohen, A., Talmudul, trad. C. Litman, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1999.
Cohn – Sherbok, Dan, Mistica iudaică. Antologie, trad. Sanda şi Gheorghe Lepoev, Ed.
Hasefer, Bucureşti, 2000.
Dicţionar enciclopedic de iudaism, trad. Viviane Prages, C. Litman, Ţicu Goldstein, Ed.
Hasefer, Bucureşti, 2000.
Dimont, Max I., Evreii, Dumnezeu şi istoria, trad. Irina Horea, Ed. Hasefer, Bucureşti,
1997.
Eisemann, Rabbi, Moshe, II Chronicles, A New Translation with a Commentary
Anthologized from Talmudic, Midrashic and Rabbinic Sources, Published by
Mesorah Publications, Brooklyn, New York, 1992.
Eisenberg, Josy, O istorie a evreilor, trad. Jean Roşu, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993.
Green, William Scott, Silverstein, Jed, Messiah, în The Encyclopedia of Judaism, vol II,
Edited by Jacob Neusner, Alan J. Avery-Peck, William Scott Green, Continuum,
New York, 1999.
Gross, Benjamin, Messianisme et eschatology, în Encyclopedie de la mystique juive,
Ouvrage réalisé par la direction de Armand Abécassis et Georges Nataf, Berg
International Éditeurs, Paris, 1977.
Grudmann, Walter, Criw, Cristo,j, în Theological Dictionary of the New Testament, vol.
IX, trad. Geoffrey W. Bromiley, Editors Gerhard Kittel, G. Friedrich, Eedermans
Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1992.
Idel, Moshe, Perfecţiuni care Absorb. Cabala şi interpretare, trad. Horia Popescu, Ed.
Polirom, Iaşi, 2004.
Jacobs, Louis, The Jewish Religion. A Comparison, Oxford University Press, Oxford,
1995.
Kee, Howard Clark, Messiah, în The Dictionary of Bible and Religion, Edited by
William H. Gentz, Abingdon Press, Nashville, 1986.
Lange, Nicholas de, An Introduction to Judaism, Cambridge University Press,
Cambridge, 2000.
Levinas, Emanuel, Dificila libertate. Eseuri despre iudaism, trad. Ţicu Goldstein, Ed.
Hasefer, Bucureşti, 1999.
Lightfoot, John, A Commentary on the New Testament from the Talmud and Hebraica,
vol. 2 Matthew – Mark, Hendrickson Publishers, 1995.
Manns, Fréderic, Une approche juive du Nouveau Testament, Les Editions du Cerf,
Paris, 1998.
226 Prep.Drd. Cezar-Paul Hârlăoanu

Ouaknin, Marc – Alan, Dumnezeul evreilor, în vol. Cea mai frumoasă istorie despre
Dumnezeu, convorbiri cu Helene Monsacre şi Jean Louis Schlegel, trad. Maria
Ivănescu, Ed. Aion, Oradea, 1997.
Petercă, Vladimir, Mesianismul în Biblie, Ed. Polirom, Iaşi, 2003.
Prelipceanu, Pr. Prof., Vladimir, Mesianismul lui Iisus în raport cu mesianismul iudaic,
în „MMS”, an XLV, 1-2, 1969.
Rad, Gerhard von, Old Testament Theology, vol. II, translated by D.M.G. Stalker, SCM
Press Ltd., London, 1979.
Rezuş, Pr. Prof., Petru, Vechiul Testament în lumina Noului Testament, în „MMS”, an
LXIV, 2, 1988.
Ringgren, Helmer, Israelite Religion, Translated by David E. Green, Fortress Press,
Philadelphia, 1980.
Rosen, Şef Rabin Dr. Moses, Eseuri biblice, Ed. Hasefer, Bucureşti, 1992.
Santala, Risto, The Messiah in the Old Testament in the Light of Rabbinical Writings,
Translated from Finnish by William Kinnaird, Keren Ahvah Meshihit, Jerusalem,
1992.
Scholem, Gershom, Studii de mistică iudaică, trad. Inna Adescenco, Ed. Hasefer,
Bucureşti, 2000.
Shahak, Israel, Povara a trei milenii de istorie şi de religie iudaică, trad. Domnica
Ciucă, Ed. Fronde, Alba Iulia, 1997.
Şafran, Alexandru, Înţelepciunea cabalei, trad. Ţicu Goldstein, Ed. Hasefer, Bucureşti,
1997.
The Babylonian Talmud, Translated into English under the Editorship of Rabbi Dr. I
Epstein, The Soncino Press, London.
Zevin, Rabbi, Shlomo Yosef, A Treasury of Chassidic Tales on the Festivals. A
Collection on Inspirational Chassidic Stories Relevant to the Festivals, translated
by Uri Kaploun, Published by Mesorah Publications, New York, 1995.
Idem, A Treasury of Chassidic Tales on the Torah, translated by Uri Kaploun, Published
by Mesorah Publications, New York, in conjunction with Hillel Press, Jerusalem,
1997.

The Evolution of the Messianic Idea in the Rabbinical Thought


Abstract:The fulfillment of the Old Testament prophecies in the person of Our
Lord Jesus Christ was one of most powerful ideas in the Apostolic sermon. The main
idea was that Jesus Christ was indeed the Messiah predicted by the ancient prophets.
These expectations have been the dream that kept alive Israel for centuries. It was a time
when every prophet was seen as the Anointed One. By refusing to see in Jesus Christ the
real Messiah, the Jews continued to wait for Him. And this is the reason why their
Messianic expectations have changed during the centuries. Their Messiah is not
anymore the biblical Messiah, but He is a political and social leader and sometimes
Messiah is just an idea.