You are on page 1of 5

Acarologia

Acarologia este știința care are ca obiect studiul acarienilor.


Pe lângă cercetările taxonomice și morfo-anatomice, acarologii
studiază acarienii din punct de vedere medical și veterinar,
deoarece acarienii sunt vectorii ai mai multor maladii infecțioase.
Acarienii reprezintă un taxon de artropode din clasa arahnidelor.
Sunt organisme mici, uneori microscopice, cu capul, toracele și abdomenul în
general nediferențiate, cu aparatul bucal (o trompă alungită) adaptat pentru ros,
înțepat sau supt. Cei mai mulți acarieni au dimensiuni mici (0,08-1,0 mm), însă se
întâlnesc și exemplare relativ mari, de 10-20 mm în lungime. Se estimează că, până
în 1999, au fost descrise peste 50.000 de specii și se presupune că grupul ar putea
include circa un milion de specii. Știința ce se ocupă de studierea acarienilor se
numește Acarologie. Trăiesc pe plante, în sol, în apă, pe animale moarte sau vii.
Un număr mare de specii sunt dăunătoare agriculturii, altele sunt paraziți ai omului
și ai animalelor. Numeroși acarieni, precum căpușele, sunt transmițători ai unor
maladii grave, ca febra recurentă, encefalita la om, piroplasmozele la animale etc.

Morfologie externă

Deși sunt membrii clasei Arachnida, acarienii nu au corpul divizat în prosomă)


și opistosomă. Ele sunt foarte larg contopite, formând un corp unic. Anterior se
află chelicerele, pedipalpii și trompa formată din două buze. Toate acestea la un loc
constituie gnatosoma, sau capitulum. Restul corpului se numește idiosomă.
Chelicerele sunt în formă de clești sau formează un aparat pentru a străpunge
tegumentul gazdei. Baza lor este acoperită de lamele protectoare. Buza ventrală
este înzestrată cu proeminențe ascuțite și se numește hipostom. Pedipalpii, la fel,
intră în componența organului bucal. Atât articolele chelicerelor, cât și cele ale
pedipalpilor sunt fuzionate. Aparatul bucal este adaptat pentru mușcat, înțepat sau
supt. La căpușe idiosoma poate fi divizată în proterosomă (scutum) și histerosomă
(alloscutum). Picioarele sunt în număr de patru perechi, la larve sunt doar trei
perechi (se întâlnesc și forme adulte cu 2 sau 3 perechi de picioare).
La reprezentanții unor familii tegumentul este moale, la alții el este protejat de o
cuticulă chitinoasă.

Ecologie

După modul de hrană, acarienii sunt fitofagi și zoofagi. Majoritatea speciilor


sunt forme libere, saprofage sau prădători. Saprofagii se hrănesc cu materia
organică aflată în descompunere, contribuind la formarea humusulului în sol.
Prădătorii vânează artropode mici, insecte sau alți acarieni sau consumă ouăle
acestora. Prin aceasta, ei participă la reglarea efectivului acarienilor paraziți. Ei
locuiesc în practic toate tipurile de habitate; majoritatea sunt arahnide terestre, însă
sunt și specii acvatice, dulcicole sau marine.

Mulți acarienii pot fi paraziți vegetali și animali sau gazde. Acarienii fitofagi
pot produce gale la plante, de exemplu gen. Eriophyes are câteva sute de specii
galicole care atacă părul, vița de vie, arțarul, etc. Alți acarieni se hrănesc în sol cu
ciuperci și resturi vegetale în stare de putrefacție, având rol în procesele de
humificare, în circuitul materiei în natură.

Acarienii sinantropici

Covoarele, saltelele, pernele, păturile, animalele de pluș și praful din încăperile


călduroase, cu un nivel de umezeală ridicată sunt mediul ideal de dezvoltare al
acarienilor. Unul dintre cel mai întâlnit este acarianul de praf. La aceste elemente
se adaugă și animalele de casă. Astfel, multe persoane dezvoltă o alergie la praful
din casă, care este de fapt datorată reziduurilor provenite de la acarieni. Aceasta se
manifestează de obicei prin dureri de gât, ochii roșii care provoacă mâncărimi ori
prin strănuturi fără niciun motiv aparte .
Sistematică

Acarologii au propus un set complex de grade taxonomice pentru clasificarea


acarienilor. În prezent Acarina este considerată o subclasă a clasei Arachnida. Ea
este compusă din 2 supraordine: Acariformes și Parasitiformes. Unii autori
clasifică acarienii în 3 supraordine, al treilea fiind Opilioacariformes.
Parasitiformes posedă 1- 4 perechi de stigmate laterale posterior de coxele perechii
a doua de picioare și coxele sunt de obicei libere. Acariformes nu au stigmate
vizibile posterior de coxele perechii a doua de picioare și coxele sunt adesea sudate
cu peretele ventral al corpului. Opilioacariformes au cea mai primitivă organizare
printre acarieni și nu sunt paraziți. Actualmente, taxonomia acarienilor este
dezbătută.

Insectele reprezinta unul dintre cele mai diverse grupuri de animale de pe


pamant, traind in aproape toate mediile de viata. Exista peste un milion de specii
de insecte descrise. Ele se hranesc cu polen, nectar, cu frunzele, tulpinile, florile si
radacinile plantelor sau cu alte insecte.

Exista si insecte benefice intrucat nu toate produc pagube in gradina, ba chiar


ajuta, sau produc pagube nesemnificative pentru a fi luate in seama. In plus
anumite insecte pot sa fie daunatoare doar in stadiul de larva, insa in stadiul adult
sa fie foarte utile. De exemplu larvele viermelui rosiei, Helicoverpa zea, sunt
daunatoare culturilor, insa adultii sunt polenizatori importanti. Omizile care ne
ciopartesc plantele se transforma in stadiul adult in fluturi ce polenizeaza florile.
Ideea este nu de a scapa definitiv de insectele daunatoare, ci de a mentine un
echilibru intre numarul acestora si al celor benefice. Multi gradinari incearca sa
atraga insecte benefice pentru a mentine un control asupra daunatorilor,
asigurandu-se ca au in gradina anumite plante sau cultivand plante companion.
Insectele devin daunatoare atunci cand ataca plantele si le mananca sau le slabesc
rezistenta la boli, ciuperci si alti daunatori.

Printre daunatorii cei mai des intalniti se numara: afidele, musculitele albe,
paduchii (lanosi, testosi etc), acarienii, thripsul, fungus gnat, fluturii de varza,
gandacul de dovlecel, musculita morcovului, viermii de rosii (viermele cu corn si
viermele fructului) etc.
Afidele (Aphidoidea) – sunt insecte
mici care traiesc in colonii si care ataca
plantele sugandu-le seva. Lastarii si
frunzele atacate devin incretite, deformate
si in timp se usuca. Cresterea inceteaza sau
este foarte lenta, plantele se ingalbenesc si
recolta este mica. Adesea afidele transmit
virusi care pot omori plantele.

Multe afide sunt verzi, dar pot fi si


negre, maro, galbene, rosii, roz, cenusii. Se
inmultesc repede, in numar mare si fiind
mici si foarte usoare pot fi transportate pe
distante mari de vant.

Afidele au multi pradatori: buburuzele, sirfidele, viespiile parazite, paienjenii,


Chrysopidae-le, etc. Pe langa aceste insecte ele mai pot fi atacate de bacterii si
ciuperci. Deasemenea caldura excesiva, inghetul si ploaia sunt alti dusmani ai lor.

Ce poti sa faci cand constati ca plantele tale sunt atacate de afide:


 daca numarul lor nu este foarte mare poti sa incerci sa le indepartezi cu apa;
 daca numarul lor este foarte mare si efectele dezastruoase, rupe partile sau
plantele atacate si arde-le;
 nu arunca la compost plantele atacate sau bolnave;
 aplica insecticide ecologice;
 cultiva plante ce atrag insecte benefice;
 cultiva plante companion;
 mentine curate uneltele si sculele cu care lucrezi;
 spala-te bine pe maini dupa ce lucrezi cu sau atingi plantele infestate;
 ai grija sa nu transporti daunatorii (cu tine) la alte plante.

Musculitele albe (Aleyrodidae) – seamana cu niste fluturi albi in miniatura.


Traiesc in colonii pe partea de jos a frunzelor. Produc pagube serioase asupra
culturilor nu numai prin faptul ca sug seva plantelor, dar si prin faptul ca
raspandesc virusi si boli. Ca si afidele ele excreta un lichid care stimuleaza aparitia
de mucegai. Frunzele devin galbene, se usuca si cad, iar florile devin patate si
distorsionate.
Bibliografia:

http://vegetalshapes.com/Romana/InsecteDaunatoare.html
https://www.google.ro/search?q=acarieni&hl=ro&dcr=0&source=lnms&tbm=isch
&sa=X&ved=0ahUKEwj3yI_eq9HbAhWlxaYKHWbqBtIQ_AUICigB&biw=1366
&bih=603
http://doctorexpres.ro/index.php/2016/06/22/acarienii-inamicul-ascuns-in-fiecare-
casa/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Acarieni