FACULTATEA DE CONSTRUCŢII

DEPARTAMENTUL DE CONSTRUCŢII METALICE ŞI

UNIVERSITATEA
MECANICA CONSTRUCŢIILOR
“POLITEHNICA”
Centrul de Excelenta pentru Mecanica Materialelor şi Siguranţa Structurilor
TIMIŞOARA
CEMSIG
Ioan Curea 1, 300224 Timişoara, ROMÂNIA
Telefon Fax
Departament: ++40.256.403911 ++40.256.403917
CEMSIG: ++40.256.403932 ++40.256.403932
e-mail: dan.dubina@ct.upt.ro http://cemsig.ct.upt.ro

Contract nr. 424/08.12.2009

Verificarea la stabilitate a elementelor din oţel în
conformitate cu SR EN 1993-1.1
Recomandări de calcul, comentarii şi exemple de
aplicare

Redactarea I-a

Timişoara, august 2010

 COLECTIV DE ELABORARE

Şef Proiect

Prof. Dr, Ing. Dan DUBINĂ _____________________

Membri:

Conf. Dr. Ing. Viorel UNGUREANU _____________________

Conf. Dr. Ing. Raul ZAHARIA _____________________

Asist. Dr. Ing. Adrian DOGARIU _____________________

Drd. Ing. Andrei CRIŞAN _____________________

Drd. Ing. Iulia ŢUCA _____________________

Drd. Ing. Călin NEAGU _____________________

 CUPRINS

1. INTRODUCERE

2. FENOMENUL DE PIERDERE AL STABILITĂŢII. ASPECTE GENERALE

2.1 Pierderea stabilităţi prin bifurcarea şi prin limitarea echilibrului
2.1.1 Stări de echilibru
2.1.2 Flambajul prin bifurcarea echilibrului
2.1.3 Flambajul prin limitarea echilibrului
2.2 Forme de instabilitate a barelor comprimate centric
2.3 Instabilitatea barelor încovoiate
2.4 Probleme specifice de stabilitate pentru profile cu pereţi subţiri

3. ELEMENTE SOLICITATE LA COMPRESIUNE

3.1 Calculul încărcării critice de flambaj la prin încovoiere la bare ideale comprimate centric.
Determinarea lungimilor de flambaj
3.2 Efectul imperfecţiunilor
3.3 Flambajul prin răsucire. Flambajul prin încovoiere-răsucire
3.4 Determinarea caracteristicilor eficace a secţiunilor transversale pentru profile cu pereţi subţiri
3.5 Verificarea la flambaj a barelor comprimate centric în conformitate cu SR EN 1993-1-1
3.6 Voalarea elementelor realizate din plăci plane
3.7 Flambajul barelor compuse uniforme solicitate la compresiune centrică
3.7.1 Bare compuse din ramuri puţin depărtate
3.7.2 Flambajul elementelor componente ale barelor comprimate solidarizate cu zăbrele
respectiv cu plăcuţe
Exemplul E.1. Verificarea stabilităţii generale a unui stâlp supus la compresiune uniformă
(flambaj)
Exemplul E.2. Verificarea de pierdere a stabilităţii generale a unui element cu secţiunea de clasa
4 supus la compresiune uniformă
Exemplul E.3. Determinarea rezistentei la flambaj a unui stâlp cu blocaje laterale
Exemplul E.4. Determinarea lungimii de flambaj a unui stâlp dintr-un cadru multietajat
Exemplul E.5. Determinarea lungimilor de flambaj pentru un stâlp in trepte
Exemplul E.6. Determinarea rezistenţei la pierderea stabilităţii a unui element compus supus la
compresiune uniformă
Exemplul E.7. Calculul caracteristicilor geometrice eficace ale secţiunii transversale a unui profil
cu secţiune de tip C formată la rece, solicitată la compresiune
Exemplul E.8. Calculul caracteristicilor geometrice eficace ale secţiunii transversale a unui profil
cu secţiune de tip C formată la rece, solicitată la încovoiere
Exemplul E.9. Calculul unui stâlp cu secţiune transversală de tip C formată la rece, solicitat la
compresiune
4. ELEMENTE SOLICITATE LA ÎNCOVOIERE
4.1. Determinarea momentului critic elastic pentru bare solicitate la încovoiere
4.2 Efectul modului de încărcare şi al condiţiilor de rezemare
4.3 Efectul imperfecţiunilor şi efectul plasticizării
4.4 Verificarea la flambaj lateral prin încovoiere – răsucire a barelor încovoiate în conformitate
cu SR EN 1993-1-1
4.4.1. Metoda generală de calcul
4.4.2 Metoda alternativă de calcul pentru profile laminate sau secţiuni sudate
echivalente
4.4.3 Metode pentru îmbunătăţirea capacităţii elementului structural încovoiat
4.5 Metoda simplificată pentru grinzi cu legături transversale, făcând parte din structuri
Exemplul E.10. Determinarea rezistenţei la pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire
Exemplul E.11. Determinarea rezistentei la pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire a unui
element cu legaturi transversale continue
Exemplul E.12. Calculul unei grinzi cu secţiune transversală de tip C formată la rece, solicitată la
încovoiere

5. BARE SOLICITATE LA COMPRESIUNE ŞI ÎNCOVOIERE

5.1 Aspecte generale. Producerea fenomenelor
5.2 Rezistenţa barelor comprimate şi încovoiate la pierderea stabilităţii generale
5.2.1 Bazele teoretice
5.2.2 Flambajul prin încovoiere şi flambajul prin încovoiere-răsucire
5.3 Bare supuse la încovoiere şi compresiune cu secţiune transversală uniformă. Utilizarea
factorilor de interacţiune folosind metoda din anexa A (Metoda 1), respectiv anexa B (Metoda 2)
conform SR EN 1993-1-1
5.4 Metoda generală de verificare a elementelor structurale la flambaj prin încovoiere şi flambaj
prin încovoiere – răsucire a componentelor structurale
Exemplul E.13. Determinarea rezistenţei la pierderea stabilităţii – interacţiunea M-N
Exemplul E.14. Determinarea rezistenţei la pierderea stabilităţii a unui cadru portal
Exemplul E.15. Determinarea unei secţiunii echivalente pentru verificarea elementelor cu secţiune
variabila supuse la M-N
Exemplul E.16. Calculul unui stâlp cu secţiune transversală de tip C formată la rece, solicitat la
compresiune cu încovoiere

ANEXA I: Coeficientul de zvelteţe transformat pentru barele cu secţiuni cu o axă de simetrie

supusă la compresiune axială care flambează prin încovoiere-răsucire

ANEXA II: Lungimi de flambaj ale stâlpilor structurilor multietajate

II.1 Baze teoretice
II.2 Determinarea lungimilor de flambaj ale stâlpilor structurilor multietajate cu metoda
Wood
II.3 Metoda Merchant - Rankine
ANEXA III: Lungimi de flambaj ale stâlpilor structurilor parter

ANEXA IV: Lungimi de flambaj pentru bare care fac parte din grinzi cu zăbrele

ANEXA V: Monogramele pentru coeficienţi C1 şi C2, pentru elemente structurale sub efectul
combinat al momentelor încovoietoare aplicate la capete şi al încărcărilor transversale direct
aplicate

ANEXA VI: Clase de secţiuni

ANEXA VII: Calculul prin metoda elementului finit (MEF) conform Anexei C din SR EN 1993-
1-5
VII.1 Utilizarea imperfecţiunilor
VII.2 Proprietăţile materialelor
VII.3 Încărcări

ANEXA VIII: Imperfecţiuni

VIII.1 Imperfecţiuni pentru analiza globală a cadrelor
VIII.2 Imperfecţiuni pentru calculul sistemului de contravântuiri
VIII.3 Imperfecţiunile elementelor

BIBLIOGRAFIE
1. INTRODUCERE

Problemele de stabilitate a structurilor metalice sunt nu numai complicate dar şi cu pondere

majoră în asigurarea siguranţei structurilor. În SUA se elaborează de către SSRC – Structural
Stability Research Council, periodic (la 5 ani), Ghidul pentru verificarea la stabilitate a
structurilor metalice, care conţine circa 600 de pagini. În Europa, Convenţia Europeana pentru
Construcţii Metalice a editat şi publicat în 2008 un Manual explicativ pentru calculul la
stabilitate a structurilor metalice, în conformitate cu EN 1993-1-1 cu exemple, având 250 de
pagini. În Marea Britanie, Steel Construction Institute a elaborat o serie întreaga de documente
dedicate verificărilor şi calculelor de stabilitate a diferitelor tipuri de elemente structurale. La fel,
astfel de materiale au fost elaborate în Franţa, la CTIM şi OTUA, sau în Germania
documentaţiile DASt.

Pe plan naţional nu există documente cu caracter normativ sau ghiduri de proiectare care să
abordeze problema verificărilor de stabilitate în format Eurocode (SR EN 1993-1-1), în condiţiile
în care verificările de stabilitate, în format SR EN 1993-1-1, diferă formal de cele cu care
proiectanţii români erau obişnuiţi in conformitate cu STAS 10108/0-78. În ultimele decade s-au
investit eforturi uriaşe în dezvoltarea Eurocodurilor pentru construcţii, a căror scop este de a
dispune de un set de documente care sa formeze o bază comună în Europa pentru proiectarea
structurilor realizate din diverse materiale. Versiunea finală a Eurocodurilor se bazează pe
cercetări recente şi introduc astfel, formule de calcul noi, care permit o proiectare mai
economică. De asemenea, în EN 1993 sunt date metodologii de rezolvare cu ajutorul
programelor de calcul structural a unor probleme de stabilitate. Prin urmare, procedurile SR EN
1993 sunt noi nu numai în conţinut, dar şi ca formă, în comparaţie cu procedurile din STAS
10108/0-78.

Documentul de faţă este conceput ca un instrument de explicitare şi aplicare a SR EN 1993-1-1.

Versiunea finală a SR EN 1993-1-1 are o abordare complexă, uneori confuză a problemelor de
stabilitate a structurilor din bare. Pentru elementele care îşi pot pierde stabilitatea prin
încovoiere–răsucire, în norma se dau trei metode, din care se alege, de către proiectant, cea care
se aplică, existând însă condiţii impuse şi restricţii în aplicarea acestora la anumite cazuri sau
clase de probleme. În normă nu se dau indicaţii pentru determinarea momentului încovoietor
critic sau a altor formule similare. Nu sunt precizări explicite pentru verificarea la stabilitate
generală, a elementelor cu secţiuni de clasa 4, trebuind combinate prevederile din EN 1993-1-1
cu cele din EN 1993-1-3 şi EN 1993-1-5. Nu sunt prevederi explicite pentru stâlpii cu secţiune
variabilă, liniară sau în trepte şi cu condiţii de rezemare altele decât cele corespunzătoare
cazurilor fundamentale. Toate aceste aspecte (şi nu numai) sunt tratate în cadrul prezentului
manual, care prezintă baza normativă (SR EN 1993-1-1, SR EN 1993-1-3, SR EN 1993-1-5)
pentru verificarea la stabilitate a elementelor structurale din oţel, cu relaţiile de calcul şi
prevederile de proiectare, respectiv comentarii privind aplicarea acestora, însoţite de aplicaţii.
Manualul tratează verificarea la stabilitate a barelor din oţel. Manualul nu tratează verificarea la
stabilitate a structurilor din plăci plane solicitate la încărcări în plan sau în afara planului şi nici
verificarea la stabilitate a plăcilor curbe subţiri.

Manualul prezintă si informaţii complementare neconflictuale cu prevederile SR EN 1993. Unele

dintre aceste informaţii sunt strict necesare în calcule, altele sunt prezentate datorită caracterului
practic. Ca sursă de documentare s-a folosit şi baza Access Steel (www.access-steel.com, 2006).

În cuprinsul manualului s-au utilizat coeficienţii de siguranţa stabiliţi prin Anexele Naţionale. În
Anexa Naţionala SR EN 1993-1-1:2006/NA:2008 s-a păstrat valoarea recomandată în cadrul EN
1993-1-1, adică valoarea unitară pentru coeficientul parţial de siguranţă γM1 pentru verificarea de
stabilitate. În cadrul SR EN 1993-1-3/NB:2008, s-a adoptat coeficientul γM1 =1,10 (faţă de
valoarea unitară recomandată în EN 1993-1-3) datorită fenomenului de interacţiune a modurilor
de flambaj local şi general, care caracterizează comportarea profilelor cu pereţi subţiri. În zona
de interacţiune, influenţa imperfecţiunilor creşte, producând eroziunea încărcării critice teoretice.

Capitol 2 al manualului debutează cu prezentarea unor aspecte generale referitoare la fenomenul

de pierdere al stabilităţii. Se prezintă noţiunea de încărcare critică de flambaj şi problema de
bifurcare a echilibrului, după care se prezintă metoda divergenţei echilibrului cu considerarea
imperfecţiunilor structurale şi a celor geometrice. În acest capitol se prezintă flambajul prin
încovoiere, prin răsucire şi prin încovoiere – răsucire a barelor comprimate centric, respectiv
pierderea stabilităţii barelor încovoiate. Tot în acest capitol se prezintă problemele specifice de
stabilitate pentru profile cu pereţi subţiri.

Capitolul 3 este destinat fenomenului de pierdere a stabilităţii elementelor comprimate centric.

Capitolul debutează cu calculul încărcării critice de flambaj prin încovoiere la bare ideale
comprimate centric, însoţit de determinarea lungimilor de flambaj pentru cazurile elementare de
rezemare. Sunt date în continuare formulele de calcul pentru încărcarea critică de flambaj prin
răsucire şi pentru încărcarea critică de flambaj prin încovoiere-răsucire. Ca informaţie
complementară neconflictuală cu prevederile SR EN1993-1-1, în relaţie cu acest capitol, Anexa I
prezintă calculul coeficientului de zvelteţe transformat pentru barele cu secţiuni cu o axă de
simetrie supusă la compresiune axială care flambează prin încovoiere-răsucire.

Tot in cadrul acestui capitol se prezintă modul de determinare a caracteristicilor eficace a

secţiunilor transversale pentru profile cu pereţi subţiri, pentru a ţine cont de efectul voalării
pereţilor secţiunii transversale (flambajul local). Capitolul prezintă în continuare efectul
imperfecţiunilor şi procedura de verificare la flambaj a barelor comprimate centric în
conformitate cu SR EN 1993-1-1.

Pentru cazul general al unui element într-o structură, pentru stabilirea încărcării critice şi implicit
a lungimii de flambaj, în Anexa II se prezintă o metodologie de determinare a lungimilor de
flambaj pentru stâlpii structurilor în cadre multietajate (metoda Wood), iar în Anexa III se
prezintă tabele pentru determinarea lungimilor de flambaj pentru stâlpii structurilor parter cu
secţiune constantă sau în trepte. De asemenea, în Anexa II, se prezintă o metodă de determinare a
încărcării ultime de cedare (Metoda Merchant-Rankine) pentru structuri multietajate cu noduri
rigide. Deşi aceste metodologii de verificare nu apar în norma SR EN 1993-1-1, s-a considerat
utilă prezentarea acestora, ca informaţie complementara neconflictuală, necesară în calculul de
verificare la stabilitate, sau având în vedere caracterul practic al acestora (Metoda Merchant-
Rankine).

Capitolul tratează în final particularităţile verificării la flambaj a barelor compuse uniforme

solicitate la compresiune centrică (cazul barelor comprimate compuse ale căror ramuri sunt în
contact sau sunt puţin depărtate şi legate cu fururi), respectiv a barelor comprimate solidarizate
cu zăbrele respectiv cu plăcuţe.

Exemplele de calcul aferente acestui capitol conţin verificarea stabilităţii generale a barelor
supuse la compresiune uniformă, inclusiv a celor cu secţiunea de clasa 4 (cu determinarea
caracteristicilor eficace) şi a barelor cu secţiune compusă solidarizată cu plăcuţe, influenţa
blocajelor laterale, determinarea lungimii de flambaj a stâlpilor dintr-un cadru multietajat,
respectiv determinarea lungimii de flambaj a stâlpilor cu secţiune variabilă în trepte.

Capitol 4 este destinat fenomenului de pierdere a stabilităţii elementelor încovoiate. Se prezintă

instabilitatea în domeniul elastic, urmată de instabilitatea în domeniul inelastic, cu determinarea
momentului critic elastic pentru elemente solicitate la încovoiere. Se studiază efectele modului
de încărcare şi a condiţiilor de rezemare la capetele barei asupra momentului critic elastic,
precum şi efectul imperfecţiunilor şi efectul plasticizării.

Se prezintă metodele de verificare la flambaj prin încovoiere – răsucire, conform SR EN 1993-1-

1, atât Metoda generală de calcul, cât şi Metoda alternativă de calcul pentru profile laminate sau
secţiuni sudate echivalente. Se prezintă şi metoda simplificată pentru grinzi cu legături
transversale, făcând parte din structuri.

Ca informaţie complementară neconflictuală cu prevederile SR EN 1993-1-1, în relaţie cu acest

capitol, Anexa V prezintă o procedură de calcul pentru coeficienţi C1 şi C2, pentru elemente
structurale sub efectul combinat al momentelor încovoietoare aplicate la capete şi al încărcărilor
transversale direct aplicate.

Exemplele de calcul aferente acestui capitol conţin determinarea rezistenţei la pierderea

stabilităţii prin încovoiere-răsucire a barelor încovoiate pentru cazul barei simplu rezemate
nefixate lateral (se prezintă de asemenea, determinarea momentului critic pentru diverse situaţii
de încărcare, rezemare, respectiv fixare laterala), respectiv a unei pane de acoperiş solicitată
alternant (se verifică condiţiile în care tabla asigură fixarea tălpii superioare şi se consideră de
asemenea ipoteza utilizării unor tiranţi de fixare laterală). Exemplele de calcul prezintă de
asemenea verificarea barelor cu secţiuni de clasa 4.

Capitolul 5 prezintă stabilitatea elementelor solicitate la încovoiere cu compresiune axială. La

început se tratează aspecte legate de producerea fenomenului, respectiv bazele metodelor de
calcul aplicate în practică. În continuare se prezintă metodele de verificare a elementelor
conform SR EN 1993-1-1: (1) Bare supuse la încovoiere şi compresiune cu secţiune transversală
uniformă. Utilizarea factorilor de interacţiune folosind metoda din anexa A (Metoda 1), respectiv
anexa B (Metoda 2) conform SR EN 1993-1-1; (2) Metoda generală de verificare a elementelor
structurale la flambaj prin încovoiere şi flambaj prin încovoiere – răsucire: aplicare la
componentele structurale şi la cadre parter.

Exemplele de calcul aferente acestui capitol conţin determinarea rezistenţei la pierderea

stabilităţii a barelor cu secţiune constantă, a barelor cu secţiune variabilă (3 tălpi) şi a barelor cu
secţiune compusă solidarizate cu plăcuţe. De asemenea, se prezintă determinarea secţiunii
echivalente pentru verificarea barelor cu secţiune variabilă supuse la interacţiunea M-N, precum
şi verificarea barelor cu secţiuni de clasa 4.

Manualul se adresează firmelor de proiectare, experţilor, verificatorilor, precum şi unităţilor de

învăţământ de profil.
2. FENOMENUL DE PIERDERE AL STABILITĂŢII. ASPECTE GENERALE

2.1 Pierderea stabilităţi prin bifurcarea şi prin limitarea echilibrului

2.1.1 Stări de echilibru

Teoria clasică a stabilităţii stabileşte condiţiile în care un sistem structural, sau un element
structural aflat iniţial în stare de echilibru, încetează a mai fi stabil. În termeni generali,
stabilitatea unui sistem fizic poate fi definită ca abilitatea sistemului respectiv de a se întoarce în
starea de echilibru iniţială, după ce a fost uşor perturbat.

Pentru un sistem mecanic (fenomenul de pierdere a stabilităţii elementelor de rezistenţă utilizate

în construcţii poate fi descris utilizând noţiunile de mecanică clasică) poate fi adoptată definiţia
dată de Dirichlet: “Echilibrul unui sistem mecanic este stabil, dacă prin deplasarea punctelor
sistemului din poziţia de echilibru cu o cantitate infinitezimală şi dând fiecărui punct o viteză
iniţială, deplasările diferitelor puncte ale sistemului rămân, în timpul mişcării, conţinute între
anumite limite”.

În spiritul definiţiei date de Dirichlet, dacă se consideră un sistem elastic conservativ aflat iniţial
în stare de echilibru sub acţiunea unui set de forţe, sistemul va părăsi starea de echilibru doar
dacă va fi acţionat de o forţă exterioară sistemului iniţial în echilibru (în conformitate cu prima
lege a Mecanicii Clasice aşa cum a fost enunţată de Newton – Legea inerţiei). Considerând
energia totală, E, introdusă în sistem de către forţa perturbatoare, se poate scrie următoarea
ecuaţie de echilibru, în virtutea legii de conservare a energiei:

E = Ec + Ep = constant (2.1)

în care Ec este energia cinetică a sistemului, respectiv Ep este energia potenţială a acestuia.

O creştere a energiei cinetice este însoţită de o scădere a energiei potenţiale şi invers, în

conformitate cu legea conservării energiei. Dacă sistemul este iniţial într-o configuraţie de
echilibru cu energie potenţială minimă, atunci energia potenţială din ecuaţia de conservare a
energiei creşte şi în aceste condiţii energia cinetică datorată mişcării sistemului, trebuie să scadă.
Astfel, deplasarea din starea iniţială de echilibru în urma perturbării sistemului cu o forţă
exterioară va rămâne mică şi starea de echilibru este una stabilă.

Acest fenomen poate fi foarte bine ilustrat pe modelul mecanic binecunoscut din Figura 2.1, cu
ajutorul unui corp rigid sferic pe o suprafaţă curbă. Dacă în starea iniţială de echilibru sfera se
află pe o suprafaţă concavă (a se vedea Figura 2.1a), atunci echilibrul este stabil; dacă sfera este
scoasă din poziţia iniţială cu energie potenţială minimă, aceasta va începe să oscileze şi, în cele
din urmă, va reveni la poziţia de echilibru. Dacă sfera se afla pe o suprafaţă convexă, într-o
poziţie de energie potenţială maximă (a se vedea Figura 2.1c), atunci o perturbare a poziţiei
iniţiale conduce la creşterea energiei cinetice, respectiv la scăderea energiei potenţiale şi sfera se
va îndepărta cu viteză tot mai mare de poziţia iniţială de echilibru. În acesta situaţie se spune că
echilibrul este instabil. Starea de echilibru indiferent este ilustrată de modelul mecanic prin sfera
pe un plan orizontal (a se vedea Figura 2.1b), în care pentru orice vecinătate a poziţiei iniţiale de
echilibru, energia potenţială este aceeaşi.

Se poate face mai departe o analogie între comportamentul modelului mecanic cu corp rigid şi
comportamentul unui element structural (bara comprimată) pentru definirea stărilor de echilibru
ale acestuia. Se presupune bara ideală comprimată (perfect dreaptă, fără imperfecţiuni, cu un
comportament de material perfect elastic) din Figura 2.1a, aflată iniţial în stare nedeformată,
solicitată la o forţă axială de compresiune N.

a) echilibru stabil b) echilibru indiferent c) echilibru instabil

Fig. 2.1: Analogia între comportamentul modelului mecanic cu corp rigid şi comportamentul
unui element structural pentru definirea stărilor de echilibru

Dacă se perturbă poziţia de echilibru a acesteia, spre exemplu cu o forţă concentrată de

intensitate redusă aplicată orizontal la mijlocul înălţimii, bara va suferi o încovoiere. Poziţia de
echilibru stabil, prin analogie cu modelul mecanic, presupune ca după anularea forţei
perturbatoare, bara revine în poziţia dreaptă sub acţiunea forţei N.

Dacă se măreşte treptat forţa N, se constată că bara revine din ce în ce mai greu la poziţia iniţială
nedeformată după anularea forţei perturbatoare. Pentru o anumită valoare a forţei de
compresiune N = Ncr, bara nu mai revine în poziţia iniţială după anularea forţei perturbatoare şi
va rămâne în poziţia deformată sub acţiunea forţei Ncr. Aceasta este situaţia de echilibru
indiferent pentru bara comprimată, în care, la limită, pot exista sub acţiunea forţei de
compresiune Ncr, două configuraţii de echilibru a barei: poziţia iniţială dreaptă, în absenţa forţei
perturbatoare, sau poziţia deformată, după acţiunea forţei perturbatoare cu intensitate redusă.

Dacă forţa de compresiune este mai mare decât valoarea Ncr, bara se deformează accentuat la cea
mai mică forţă perturbatoare. Depăşirea lui Ncr conduce la pierderea stabilităţii echilibrului
(cedarea elementului prin pierdere de stabilitate, sau cedarea elementului prin flambaj). Situaţia
N > Ncr corespunde situaţiei de echilibru instabil.

2.1.2 Flambajul prin bifurcarea echilibrului

Exemplele intuitive prezentate mai sus arată că stabilitatea unui sistem este legată de energia
potenţială a acestuia. Cu toate acestea, stabilitatea unui sistem elastic (a unui element structural
sau a unei structuri) poate fi exprimată şi prin conceptul de rigiditate al sistemului. Cu referire la
Figura 2.1a, în cazul modelului mecanic, derivata energiei potenţiale în raport cu deplasarea este
rigiditatea sistemului dată de panta suprafeţei.
În cazul barei comprimate, rigiditatea sistemului este dată de rigiditatea la încovoiere a acesteia,
care depinde de secţiunea transversală, lungimea barei, modulul de elasticitate al materialului din
care este alcătuită şi nu în ultimul rând de condiţiile de rezemare. Toate aceste caracteristici
reprezintă, în calculul structurilor pentru construcţii, parametrii care condiţionează fenomenul de
instabilitate.

În consecinţă, o rigiditate pozitivă a sistemului implică o stare stabilă de echilibru, în timp ce în

situaţia de echilibru indiferent rigiditatea devine nulă. Pentru o structură de rezistenţă, rigiditatea
este dată sub forma matriceală (matrice de rigiditate a structurii), care dacă este pozitiv definită
garantează starea de echilibru stabil a structurii. Punctul în care starea unui element sau sistem
structural elastic trece din starea de echilibru stabil în cea de echilibru indiferent defineşte “starea
limită de stabilitate” a elementului sau a structurii.

Comportamentul barei ideale comprimate din Figura 2.1 poate fi definită prin caracteristica forţă
de compresiune – săgeată la mijlocul barei deformate, aşa cum se arată în graficul din Figura 2.2
(ESDEP, 1994). Punctul critic din acest grafic, corespunzător atingerii forţei Ncr, după care,
pentru o forţa perturbatoare foarte mică deplasările sistemului devin mari şi se produce flambajul
barei, se numeşte “punct de bifurcare”. Acest tip de pierdere a stabilităţii echilibrului unui
element structural (sau a unei structuri), în care în punctul de bifurcare sunt posibile două forme
de echilibru, aşa cum se arată şi în Figura 2.2, una descrisă de caracteristica forţa-deplasare
primară de echilibru (echilibru instabil în configuraţia nedeformată), respectiv de caracteristica
secundară de echilibru, în configuraţia deformată (curba post-critică), se numeşte pierdere de
stabilitate prin bifurcarea echilibrului, sau flambaj prin bifurcare.

Fig. 2.2: Stabilitatea barei comprimate drepte fără imperfecţiuni – flambaj

prin bifurcarea echilibrului (ESDEP, 1994)

Dacă bara nu este iniţial dreaptă (există imperfecţiuni, definite printr-o curbură iniţială a barei)
săgeata creşte odată cu încărcarea N şi nu se mai produce o pierdere de stabilitate bruscă prin
bifurcarea echilibrului; în acest caz există o creştere continuă accentuată a deplasărilor, aşa cum
se arată în Figura 2.3 (ESDEP, 1994). Acest fenomen este numit “divergenţă a echilibrului” şi nu
mai există, în acest caz, o limită strictă de stabilitate. Dacă materialul rămâne elastic, aşa cum s-a
presupus iniţial, rigiditatea barei comprimate (dată aici de panta caracteristicii forţă - deplasare)
este întotdeauna pozitivă, dar o creştere mică de forţă axială implică un spor important de
deplasare.

(a) Bara comprimata cu imperfecţiuni (b) caracteristica forţă axială - deplasare

Fig. 2.3: Stabilitatea barei comprimate drepte cu imperfecţiuni iniţiale (ESDEP, 1994)

Reducerea rigidităţii unui element structural se datorează în general schimbării în geometria

acestuia, sau a proprietăţilor mecanice. Reducerea rigidităţii datorită doar modificării geometriei
elementului în cazul elementelor ideale, cu un comportament de material perfect elastic, nu
cauzează întotdeauna pierderea de stabilitate, dar conduce la deplasări mari. Pe de altă parte,
reduceri substanţiale de rigiditate ale elementului pot fi rezultatul schimbării proprietăţilor
mecanice, care conduc la cedarea elementului. Acest aspect important va fi discutat în secţiunea
3.2. Este de menţionat aici, totuşi, faptul că modelul fizic cel mai apropiat de realitatea
fenomenului de instabilitate este cel al divergenţei echilibrului, aşa cum a fost definit de către
Dutheil (1966), care stă la baza calculului de stabilitate al elementelor structurale din oţel, în
conformitate cu normele de calcul europene. Acest model se aplică la bara reală, afectată de
imperfecţiuni, care pot fi asimilate cu o curbură iniţială (a se vedea Figura 2.2a). Dacă în acest
model se ţine cont şi de plasticizarea materialului, odată cu creşterea încărcării, gradul de
plasticizare a celei mai solicitate secţiuni transversale (secţiunea de la mijlocul barei, pentru
modelul de bară dublu-articulată la capete cu curbură iniţială, solicitată la compresiune cu
încovoiere), micşorează la un moment dat gradientul de creştere al momentului încovoietor,
obţinut prin reducerea forţelor interioare. Astfel, creşterea efortului moment încovoietor ajunge
în “divergenţă” cu creşterea momentului exterior (dat de forţa de compresiune prin săgeata barei)
şi echilibrul devine instabil, producându-se astfel cedarea barei (Mateescu ş.a., 1980). Aşa cum
s-a menţionat anterior, aspectele legate de plasticizare vor fi reluate în secţiunea 3.2. În
continuare, în această secţiune, se vor prezenta doar aspectele legate de cedarea prin flambaj a
elementelor care prezintă un comportament al materialului perfect elastic.

După punctul de bifurcare, aşa cum a fost definit în Figura 2.2, pentru caracteristica de
comportament forţă – deplasare post-critică pot să apară trei situaţii, funcţie de tipul sistemului
structural. Figura 2.4 prezintă curbele de echilibru ale sistemului perfect, respectiv a sistemului
cu imperfecţiuni (imperfect) pentru cele trei situaţii menţionate. În această figură, N este
încărcarea aplicată,  este o deplasare a unui punct din structură şi  este amplitudinea
imperfecţiunii.
Figura 2.4a (ESDEP, 1994) prezintă situaţia flambajului prin bifurcare simetrică stabilă. În
această situaţie, comportamentul post-critic nu este afectat de semnul imperfecţiunilor (spre
exemplu, la bara comprimată cu imperfecţiuni din Figura 2.3, nu contează sensul curburii iniţiale
în comportamentul post-critic). Imperfecţiunile pozitive sau negative au efect similar şi conduc
la o curbă post-critică stabilă, în care creşterea deplasărilor se face odată cu creşterea
încărcărilor. Acest tip de comportament apare spre exemplu la bara dreaptă comprimată (a se
vedea Figura 2.2), la plăci plane, sau la structuri, cum este cazul cadrului dublu-articulat din
Figura 2.5 (ESDEP, 1994).

Figura 2.4b (ESDEP, 1994) prezintă situaţia flambajului prin bifurcare simetrică instabilă. În
aceasta situaţie, imperfecţiunile joacă un rol important în modificarea comportării sistemului
structural, acestea introducând o încărcare de cedare mai mică decât încărcarea critică. Acest tip
de comportament apare spre exemplu la cilindrul circular comprimat sau la arcul dublu-articulat
încărcat radial, aşa cum se arată în Figura 2.6 (ESDEP, 1994).

a) Bifurcare simetrică stabilă

b) Bifurcare simetrică instabilă

c) Bifurcare nesimetrică
Fig. 2.4: Comportamentul post-critic (ESDEP, 1994)
Figura 2.4c (ESDEP, 1994) prezintă situaţia flambajului prin bifurcare nesimetrică. În această
situaţie, comportamentul post-critic depinde de sensul imperfecţiunilor. Pentru valori mici ale
imperfecţiunilor negative, spre exemplu, aşa cum se arată în Figura 2.4c, curba post-critică este
stabilă. Pentru valori mici ale imperfecţiunilor pozitive, sistemul îşi poate pierde stabilitatea la o
încărcare limită (încărcare ultimă Nu) mult redusă faţă de încărcarea critică Ncr. Un exemplu tipic
de structură cu acest tip de comportament este prezentat în Figura 2.7 (ESDEP, 1994) (bara
cotită, pentru care imperfecţiunea pozitivă sau negativă este dată de punctul de aplicare al forţei
concentrate, spre exteriorul cadrului în cazul comportării post-critice stabile, respectiv spre
interiorul cadrului în cazul comportării post-critice instabile).

Fig. 2.5: Exemplu de flambaj prin bifurcare simetrică stabilă (ESDEP, 1994)

Fig. 2.6: Exemplu de flambaj prin bifurcare simetrică instabilă (ESDEP, 1994)

Fig. 2.7: Exemplu de flambaj prin bifurcare simetrică instabilă (ESDEP, 1994)
În concluzie, flambajul prin bifurcarea echilibrului apare în general la structuri ideale, fără
imperfecţiuni, sau la structuri pentru care deformaţia primară a componentei pre-critice nu
cuprinde deformaţia de instabilitate. În cazul în care deformata primară pre-critică cuprinde
deformata de instabilitate, pierderea de stabilitate se produce, la fel ca în exemplul din Figura 2.7
pentru imperfecţiuni pozitive, prin limitarea echilibrului şi încărcarea limită în această situaţie se
numeşte încărcare ultimă Nu. Nu toate structurile ideale, fără imperfecţiuni, îşi pierd stabilitatea
prin bifurcare; pot să apară situaţii în care o structură fără imperfecţiuni îşi pierde stabilitatea
prin limitarea echilibrului, aşa cum se arată în continuare.

2.1.3 Flambajul prin limitarea echilibrului

Aşa cum s-a menţionat în 2.1.2, flambajul prin bifurcarea echilibrului nu este singura formă de
instabilitate care poate să apară. Pentru anumite structuri elastice, pentru care deformata
pre-critică cuprinde deformata de instabilitate, flambajul prin limitarea echilibrului apare atunci
când caracteristica încărcare-deplasare iniţială stabilă devine instabilă la atingerea unui maxim
local al încărcării (încărcarea ultimă Nu), denumită punct limită al sistemului structural, aşa cum
se arată în Figura 2.8 (ESDEP, 1994). În aceeaşi figură, se arată că pentru astfel de sisteme
structurale, răspunsul aceluiaşi sistem cu imperfecţiuni este similar cu cel al sistemului perfect,
diferenţa constând în valoarea încărcării ultime a sistemului cu imperfecţiuni, care poate fi
superioară sau inferioară încărcării ultime a sistemului perfect, funcţie de sensul
imperfecţiunilor. Tipic pentru acest mod de pierdere al stabilităţii este că după atingerea
încărcării ultime deplasările cresc fără creşterea suplimentară a încărcărilor.

Fig. 2.8: Flambaj prin limitarea echilibrului pentru un sistem fără imperfecţiuni geometrice,
respectiv pentru un sistem cu imperfecţiuni (imperfect) (ESDEP, 1994)

Există structuri cu o configuraţie similară care îşi pot pierde stabilitatea în cele două moduri
diferite. Acesta este, spre exemplu, cazul arcului pleoştit ideal, fără imperfecţiuni, care în cazul
rezemării articulate îşi poate pierde stabilitatea prin bifurcare (deformata primului mod de
flambaj nesimetrică, corespunzătoare încărcării critice minime, aşa cum se arată în Figura 2.6),
în acest caz deformata primară fiind diferită de deformata post-critică, respectiv care în cazul
rezemării încastrate îşi pierde stabilitatea prin limitarea echilibrului (deformata simetrică după
atingerea încărcării ultime), în acest caz deformata primară fiind aceeaşi cu deformata de după
atingerea încărcării ultime.
2.2 Forme de instabilitate a barelor comprimate centric

Flambajul barelor zvelte comprimate centric se produce, în general, prin încovoiere în jurul axei
principale minime de inerţie a secţiunii transversale, sub forţa de compresiune critică, Ncr, aşa
cum se arata în Figura 2.9a.

În cazul barelor cu secţiune transversală deschisă, dublu-simetrică (centrul de tăiere coincide cu

centrul de greutate), sau chiar cu secţiune mono-simetrică (T, corniere cu aripi egale), la care
rigidităţile la încovoiere în raport cu axele principale sunt apropiate ca valoare, poate să apară
flambajul prin răsucire sau torsiune, sub forţa de compresiune critică, Ncr,T. Flambajul prin
răsucire se produce prin rotirea secţiunii transversale în jurul axei longitudinale, aşa cum se arată
în Figura 2.9b (daSilva ş.a., 2010).

Flambajul prin încovoiere–răsucire, sub forţa critică de compresiune, Ncr,TF, apare la barele cu
secţiune transversală deschisă mono-simetrică sau cu secţiune oarecare, la care centrul de tăiere
nu coincide cu centrul de greutate şi pentru care rigiditatea la încovoiere în raport cu axa de
simetrie are valori apropiate de rigiditatea la încovoiere în raport cu axa perpendiculară cu axa de
simetrie. Flambajul prin încovoiere – răsucire se produce prin rotirea secţiunii transversale în
jurul axei longitudinale, concomitent cu încovoierea elementului în lungul axei, aşa cum se arată
în Figura 2.9c (daSilva ş.a., 2010).

Pierderea de stabilitate prin încovoiere – răsucire este caracteristica elementelor comprimate cu

secţiune transversală deschisă, cum ar fi spre exemplu corniere, profile U, sau secţiuni în T,
pentru care rigiditatea la torsiune este redusă. Evident, există întotdeauna posibilitatea pierderii
stabilităţii prin încovoiere în raport cu axa de inerţie principală minimă şi o astfel de verificare
trebuie efectuată. Pentru barele comprimate cu secţiune I sau H, modul critic de pierdere a
stabilităţii este, în mod normal, flambajul prin încovoiere. Totuşi, în prezenţa imperfecţiunilor,
inerente, şi aceste bare îşi pot pierde stabilitatea prin răsucire, prin urmare o verificare din acest
punct de vedere este necesară. Doar barele comprimate cu secţiuni tubulare, circulare sau
rectangulare, pot fi considerate la adăpost de pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire.

a) Încovoiere b) Răsucire c) Încovoiere-răsucire

Fig. 2.9: Flambaj prin încovoiere, răsucire şi încovoiere – răsucire pentru bare comprimate
centric (daSilva ş.a., 2010)

2.3 Instabilitatea barelor încovoiate

Dimensionarea barelor sub acţiunea momentului încovoietor conduce la secţiuni cu rigiditate la

încovoiere mare în planul de acţiune al momentului încovoietor şi mult mai redusă în plan
perpendicular. Flambajul lateral prin încovoiere – răsucire este caracterizat printr-o translaţie a
zonei comprimate a secţiunii transversale (talpa comprimată, spre exemplu, în cazul profilelor I
sau H), perpendicular pe planul de simetrie al secţiunii care conţine axa principală minimă de
inerţie, concomitent cu o răsucire a secţiunii elementului în jurul axei longitudinale. Această
parte a secţiunii transversale se comportă ca un element comprimat, care îşi pierde stabilitatea
prin încovoiere, dar are deplasarea împiedicată de zona întinsă din secţiune, care nu are iniţial
tendinţa de a se deplasa lateral. Aşa cum se arată în Figura 2.10, în care flambajul lateral prin
încovoiere - răsucire este ilustrat pentru o grindă în consolă, deformarea rezultantă a secţiunii
transversale include atât încovoierea laterală (după axa minimă de inerţie a profilului) cât şi
torsiunea, de unde şi denumirea fenomenului.

Fig. 2.10: Flambajul lateral prin încovoiere - răsucire pentru elemente încovoiate

2.4 Probleme specifice de stabilitate pentru profile cu pereţi subţiri

Utilizarea profilelor cu grosimi reduse şi a oţelurilor cu rezistenţe ridicate implică rezolvarea

unor probleme de proiectare deosebite, care nu sunt întâlnite în proiectarea structurilor din oţel
clasice. Instabilitatea structurală se produce mai repede, ca rezultat al voalării pereţilor secţiunii
transversale, care interacţionează cu flambajul global al elementului. Utilizarea oţelurilor cu
rezistenţe ridicate poate face însă ca tensiunea critică corespunzătoare voalării pereţilor secţiunii
transversale să fie aproximativ egală cu limita de curgere.

În analiza comportării barelor cu pereţi subţiri trebuie să se ţină cont de cele trei moduri specifice
de pierdere a stabilităţii care apar, după cum se prezintă în Figura 2.11:
1. Modurile de instabilitate locale, care se produc prin voalarea unuia sau mai multor pereţi
componenţi ai profilului. În acest caz nodurile care descriu secţiunea transversală îşi
păstrează poziţia iniţială şi, are loc deformarea pereţilor între aceste noduri.
2. Modurile de instabilitate distorsionale, sunt moduri de instabilitate care se produc atunci când
rebordurile secţiunii transversale nu au suficientă rigiditate şi, astfel, are loc o rotire a
ansamblului talpă-rebord în jurul inimii, deci nodurile care descriu secţiunea transversală nu
îşi mai păstrează poziţia iniţială ca în cazul voalării.
3. Moduri globale de instabilitate, care au loc prin flambajul barei prin încovoiere, prin
încovoiere-răsucire (în cazul elementelor comprimate) sau prin încovoiere laterală cu
încovoiere-răsucire (denumit în literatura de specialitate şi „lateral-torsional buckling” sau
„deversement”, caracteristic barelor solicitate la încovoiere pură).

Modurile locale şi distorsionale de instabilitate apar cu precădere în cazul zvelteţilor de bară

reduse, şi sunt caracterizate de lungimi de semiundă diferite. Flambajul local şi cel distorsional
pot fi considerate ca fiind moduri de flambaj secţional şi pot interacţiona atât între ele cât şi cu
moduri globale de flambaj (Dubina, 1996).

Din punct de vedere al analizei de stabilitate, o bară cu pereţi subţiri se caracterizează prin:
- zvelteţea redusă de bară  ; 
- zvelteţea redusă de perete (  p );
- forţa critică elastică (Ncr) sau momentul critic elastic (Mcr) pentru flambajul de bară,
instabilitatea globală;
- forţa critică (NL) pentru voalarea pereţilor (instabilitatea locală).


Funcţie de valorile zvelteţilor reduse  şi (  p ), respectiv de valoarea raportului (Ncr/NL), se
disting trei categorii de bare:
- bare scurte, care sunt caracterizate de instabilitatea locală sau distorsională;
- bare lungi, care sunt caracterizate de instabilitatea globală;
- bare de lungime medie, la care apar şi interacţionează ambele moduri de instabilitate.

În Figura 2.10 se prezintă câteva moduri de flambaj simple şi cuplate pentru o secţiune C
solicitată la compresiune. Rezultatele au fost obţinute printr-o analiză de stabilitate cu element
finit.

(a) (b) (c) (d) (e)

(f) (g) (h) (i) (j) (k)

Fig. 2.11: Moduri de flambaj pentru un profil C format la rece comprimat
Moduri simple: (a) local (L); (b) distorsional (D); (c) încovoiere (F); (d) torsional (T); (e) încovoiere-răsucire (FT).
Moduri cuplate (interacţiune): (f) L + D; (g) F + L; (h) F + D; (i) FT + L; (j) FT + D; (k) F + FT.
Pentru o secţiune dată se pot obţine diferite moduri de pierdere a stabilităţii funcţie de lungimea
de flambaj, aşa cum se arată în Figura 2.12 (Hancock, 1998). Figura 2.12 s-a obţinut în urma
unei analize cu un program bazat pe metoda fâşiilor finite şi descrie modificarea forţei critice de
flambaj funcţie de lungimea de semiundă. Primul minim (punctul A) apare pe curbă la o lungime
de semiundă de 65mm şi reprezintă flambajul local. Flambajul local se produce prin deformarea
inimii elementului, fără rotirea ansamblului talpă-rigidizarea în jurul punctului de legătura dintre
inimă şi talpă. Al doilea minim pe curbă apare în punctul B, la o lungime de semiundă de
280mm. Acesta este modul de flambaj prin distorsiune, şi se produce prin rotirea ansamblului
talpă-rigidizarea faţă de inima profilului, fără o deplasare de ansamblu a secţiunii transversale.
Efortul corespunzător flambajului distorsional (în punctul B) este uşor mai mare decât efortul
corespunzător flambajului local (în punctul A) şi în cazul unui profil lung solicitat la
compresiune, împiedicat să flambeze global, este de aşteptat ca acesta să îşi piardă stabilitatea
prin flambaj local, mai repede decât printr-un flambaj distorsional. Elementul îşi pierde
stabilitatea generală prin încovoiere sau încovoiere-răsucire la lungimi de semiundă mari
(punctele C, D şi E). În acest caz particular, pentru secţiunea considerată în Figura 2.12,
pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire apare până la lungimi de semiundă de aproximativ
1800mm. La lungimi de semiundă mai mari se produce flambajul prin încovoiere.

Linia punctată din Figura 2.12, adăugată figurii originale a lui Hancock (1998), reprezintă curba
modurilor cuplate de flambaj. Efectul interacţiunii dintre modurile de flambaj secţionale şi
globale constă în creşterea sensibilităţii elementului la imperfecţiuni, conducând la eroziunea
încărcării critice de flambaj (zonele haşurate în Figura 2.12). De fapt, în realitate, datorită
prezenţei imperfecţiunilor, interacţiunea modurilor de flambaj apare întotdeauna în cazul
profilelor formate la rece cu pereţi subţiri, în special în cazul barelor cu lungimi medii şi lungi.

800 Distorsiune
Voalare
700
Rezistenta la flambaj (Mpa)

600
Flambaj prin
500 incovoiere-
rasucire
400
A
300 B
Toate modurile (interactiune) C
200 Incovoiere-rasucire

100 65mm 280mm

D E
0
10 100 1000 10000
Lungime de semi-unda (mm)
Fig. 2.12: Moduri de flambaj funcţie de lungimea de semiundă pentru un profil C
solicitat la compresiune (Hancock, 1998)

Figura 2.13 arată diferenţa de comportament dintre o bară cu pereţi groşi şi o bară de aceeaşi
lungime cu pereţi subţiri. Atât cazul barei ideale cât şi cazul barei cu imperfecţiuni sunt
prezentate. Pentru prima situaţie (bara cu pereţi groşi), se poate observa că în punctul B, când
fibrele marginale încep să se plasticizeze, bara începe să îşi piardă rigiditatea până la atingerea
stării limită ultime, Nu, în punctul C, după care tinde asimptotic spre curba teoretică de
comportament rigid-plastic. Teoria elastică este capabilă să determine deplasările şi tensiunile
până în punctul în care se atinge limita de curgere. Poziţia curbei rigid-plastice determină limita
absolută a capacităţii portante.

În cazul în care bara este cu pereţi subţiri, fenomenul de instabilitate prin voalare locală a
pereţilor apare înaintea începutului plastificării secţiunii, în punctul L. Prin voalarea pereţilor
apare o pierdere prematură de rigiditate a barei, însă nu se produce cedarea acesteia. Plastificarea
începe în punctul B, la colţurile secţiunii transversale, cu puţin înainte de cedarea elementului,
când flambajul secţional se transformă într-un mecanism plastic local, simultan cu apariţia
flambajului general (Dubina, 2000). În acest caz, încărcarea ultimă a barei este mai mică decât
cea a unei bare la care nu apare voalarea. De fapt, flambajul secţional apare înaintea flambajului
general, iar în practica proiectării se operează cu caracteristici geometrice reduse ale secţiunii
transversale.

N N N

Npl Rigid-plastic Npl Rigid-plastic

f0
Ideal elastic Ideal elastic

Ncr f Ncr
Elastic cu imperfectiuni
Elastic cu imperfectiuni
Nu Nu Elasto-plastic
C D N B C D
B Elasto-plastic NL L
Initiatiere plastificare
Initiatiere plastificare Aparitie voalare
f f

f0 f0

Fig. 2.13: Comportarea unui profil comprimat cu (a) secţiune obişnuită şi (b) pereţi subţiri
3. ELEMENTE SOLICITATE LA COMPRESIUNE

3.1 Calculul încărcării critice de flambaj la prin încovoiere la bare ideale comprimate
centric. Determinarea lungimilor de flambaj

Aşa cum s-a arătat în 2.1, încărcarea critică elastică de flambaj prin încovoiere, Ncr (încărcarea
critică Euler), se defineşte ca fiind valoarea forţei de compresiune pentru care, o bară ideală,
încărcat exclusiv cu forţa axială, poate să prezinte şi deplasări laterale. Flambajul prin încovoiere
a unei bare ideale comprimate centric este ilustrat în Figura 3.1 (daSilva ş.a., 2010). Încărcarea
critică corespunde punctului de bifurcare a echilibrului.

Pentru calculul încărcării critice elastice a barei comprimate rezemata articulat la ambele capete,
cu secţiune transversală constantă pe toata lungimea elementului, se consideră următoarele
ipoteze:
- materialul are un comportament liniar elastic;
- nu există imperfecţiuni geometrice şi nici tensiuni reziduale;
- încărcarea se aplică perfect centric;
- este valabilă teoria micilor deplasări.

Fig. 3.1: Flambajul prin încovoiere al barei ideale (Euler) (daSilva ş.a., 2010)

Până în momentul atingerii încărcării critice elastice de pierdere a stabilităţii, bara se deformează
doar axial. După pierderea stabilităţii, bara este încovoiată şi apar deplasări laterale. Condiţia de
echilibru static în poziţia deformată, luând în considerare şi momentul încovoietor produs de
forţa axială (după axa z) prin deplasările laterale, este dată de următoarea ecuaţie:

d2y
EI  Ny  0 (3.1)
dx 2

în care E este modulul de elasticitate al materialului şi I este momentul de inerţie al secţiunii

transversale după axa perpendiculară pe planul încovoierii (după axa z).

Ecuaţia diferenţială are soluţia:

y  C1 sin kx   C2 coskx  (3.2)

în care: k 2  N /  EI  .
Impunând condiţiile de margine (deplasările laterale sunt nule pe reazeme), rezultă:
pentru y(x = 0) = 0  C2 = 0;
pentru y(x = L) = 0  C1 sin (k L) = 0;
 soluţia C1 = 0, care nu interesează, deoarece înseamnă că bara nu se deformează,
sau
 rămâne rezolvarea ecuaţiei sin (k L) = 0:
 soluţia k = 0 nu interesează, deoarece înseamnă că P = 0 şi deci nu ar exista
forţa de compresiune,
 soluţia ecuaţiei este, în aceste condiţii kL = nπ.

Încărcarea critică de pierdere a stabilităţii se obţine în consecinţă din:

n 2 2 N
kL  n  k  2  2
(3.3)
L EI

Încărcarea critică minimă, corespunzătoare configuraţiei deformate din Figura 3.1 este dată de
formula:

 2 EI
N cr  (3.4)
L2

În concluzie, pentru o bară ideală, încărcarea critică elastică de pierdere a stabilităţii depinde de
rigiditatea la încovoiere, de lungimea acesteia şi de condiţiile de rezemare. Pentru alte condiţii de
rezemare, ca alternativă la rezolvarea ecuaţiei diferenţiale, încărcarea critică poate fi obţinută
direct, înlocuind în formulă lungimea reală L cu lungimea de flambaj Lcr. Lungimea de flambaj
Lcr a unui element este definită ca lungimea barei echivalente dublu articulate, pentru care
încărcarea critică este egală cu încărcarea critică a barei reale. Lungimea de flambaj mai poate fi
definită ca fiind distanţa dintre două puncte de inflexiune succesive pe deformata de pierdere a
stabilităţii barei, egală cu lungimea unei semiunde. Aceasta interpretare este ilustrată în Figura
3.2 (daSilva ş.a., 2010), în care sunt arătate lungimile de flambaj pentru bara ideală cu diverse
condiţii de rezemare.

Fig. 3.2: Lungimea de flambaj Lcr funcţie de lungimea reală a barei, pentru
diverse condiţii de rezemare (daSilva ş.a., 2010)
Tensiunea critică se obţine împărţind încărcarea critică la aria secţiunii transversale a barei:

 2 EI  2E
 cr   (3.5)
AL2E 2

în care λ = Lcr / i este zvelteţea barei şi i  I / A este raza de giraţie a secţiunii.

Pentru o bară fără imperfecţiuni, cu un material având un comportament elasto-plastic (aşa cum
se poate considera, în mod ideal, pentru oţelul obişnuit pentru construcţii), cedarea se produce
prin flambaj în domeniul elastic, dacă tensiunea critică este inferioară limitei de curgere fy.
Pentru o bară scurtă, cu zvelteţe redusă, cedarea se produce prin curgerea secţiunii transversale,
când tensiunea aplicată este egală cu limita de curgere, adică atunci când σ = N·A = fy.

Limita dintre cele două tipuri de comportament este dată de o valoare a zvelteţii, notată λ1, care
depinde de limita de curgere a materialului, dată de:

 2E E
 cr   f y  1   (3.6)
12 fy

Funcţie de zvelteţea λ1, zvelteţea relativă a barei (adimensională) se obţine cu formula:

 Af y
  (3.7)
1 N cr

Comportamentul unei bare fără imperfecţiuni, solicitată la compresiune, funcţie de zvelteţea

acesteia, este reprezentat în Figura 3.3.

Fig. 3.3: Relaţia tensiune – zvelteţe pentru bara comprimată fără imperfecţiuni

3.2 Efectul imperfecţiunilor

În structurile reale, imperfecţiunile nu pot fi evitate şi, în general, cedarea se produce înainte de
atingerea valorii încărcării critice, aşa cum a fost definită anterior. Imperfecţiunile pot fi
clasificate în două tipuri: imperfecţiuni geometrice (curburi ale elementelor, excentricităţi ale
încărcărilor) şi imperfecţiuni de material (tensiuni reziduale).

Pentru a determina efectul imperfecţiunilor, se consideră bara comprimata din Figura 3.4a
(daSilva ş.a., 2010), cu o configuraţie iniţial deformată cu o curbură sinusoidală:

 x 
y0  e0 sin   (3.8)
L

Ecuaţia diferenţială a echilibrului barei dublu-articulate cu imperfecţiuni este:

d2y
EI  N ( y  y0 )  0 (3.9)
dx 2

a) Deformata iniţială sinusoidală b) relaţia încărcare – deplasare laterala

Fig. 3.4: Bara cu imperfecţiune iniţială (daSilva ş.a., 2010)

Introducând expresia (3.8) în ecuaţia (3.9) şi considerând condiţiile de margine y(0)=0 şi y(L)=0,
se obţine următoarea soluţie:

e0  x 
y sin   (3.10)
N cr L
1  
N

în care Ncr este încărcarea critica elastică Euler.

Ecuaţia deformatei totale a elementului se obţine funcţie de încărcarea aplicata N cu formula:

1  x 
yt  y  y 0  e0 sin   (3.11)
N L
1
N cr

Valoarea maximă, notată cu e, care se obţine pentru x=L/2, este dată de formula:
 e0
e (3.12)
N
1
N cr

O deformată iniţială a barei, chiar pentru valori reduse ale forţei axiale N, produce un moment
încovoietor, dat de formula:

1  x 
M ( x)  N ( y  y0 )  N e0 sin   (3.13)
N L
1
N cr

care cauzează o creştere progresiva a deplasării laterale.

Relaţia dintre deplasarea laterală maximă şi încărcarea aplicată este reprezentată în Figura 3.4.b.
Pentru un element cu un comportament de material perfect elastic, cu o configuraţie iniţială
deformată, deplasările încep să crească de la valori reduse ale încărcării, în mod asimptotic, pe
măsură ce încărcarea aplicată tinde spre încărcarea critică (pentru bara fără imperfecţiuni). În
această situaţie, nu mai există punct de bifurcare a echilibrului.

Referitor la imperfecţiunile de material, în cazul elementelor din oţel, tensiunile reziduale apar
datorită răcirii diferenţiate pe secţiunea transversală, în urma laminării la cald sau a altor procese
tehnologice care implică temperaturi înalte (sudare, tăiere cu flacără etc.), sau în urma formării
secţiunilor transversale la rece prin îndoire. Aceste tensiuni schimbă comportamentul secţiunii
transversale pe ansamblu, chiar dacă formează un sistem în echilibru, aşa cum se arată în Figura
3.5 (daSilva ş.a., 2010), în care se exemplifică distribuţia tensiunilor reziduale care apar pe
secţiunea transversală a unui profil I în urma laminării la cald.

compresiune

întindere
Fig. 3.5: Tensiuni reziduale într-un profil I laminat la cald (daSilva ş.a., 2010)

Figura 3.6 (daSilva ş.a., 2010) ilustrează rezultatele unor teste experimentale pe bare
comprimate, având zvelteţi diferite, în comparaţie cu comportamentul teoretic al elementelor fără
imperfecţiuni (ECCS, 1976). Se observă că pentru valori reduse ale zvelteţii relative, cedarea
barei se produce prin plastificarea secţiunii transversale (valorile raportului tensiune / limită de
curgere mai mari decât unitatea apar datorită ecruisării). Pentru valori mari ale zvelteţii relative,
cedarea se produce prin flambaj în domeniul elastic, imperfecţiunile neavând o influenţă
importantă. Pentru valori intermediare ale zvelteţii relative, cedarea se produce prin flambaj
elasto-plastic. Acesta este domeniul în care imperfecţiunile joacă un rol important, în care
rezultatele experimentale deviază mult de la curba teoretică.
Calculul rezistenţei barelor comprimate centric în SR EN 1993-1-1, se bazează pe curbele
europene de flambaj (ECCS, 1977), care relaţionează raportul tensiune şi limita de curgere (dată
de factorul de reducere χ =  / fy) şi zvelteţea adimensională  . Ca rezultat al unui important
program experimental şi numeric (ECCS, 1976), care a considerat toate imperfecţiunile posibile
ale elementelor reale (curbura iniţială, excentricitate a încărcării, tensiuni reziduale), au fost
stabilite cinci curbe de flambaj, funcţie de tipul secţiunii transversale şi axa principală a secţiunii
transversale după care se produce flambajul. Imperfecţiunile au fost definite statistic în urma
unei campanii extinse de măsurători (Strating şi Vos, 1973) care a permis adoptarea unor
imperfecţiuni iniţiale sinusoidale în simulările numerice.

curba Euler

Fig. 3.6: Rezultate experimentale pe elemente comprimate (daSilva ş.a., 2010)

Formularea analitică a curbelor de flambaj (determinarea factorului de reducere χ), prezentată în

continuare, a fost realizată de către Maquoi şi Rondal (1978), fiind bazată pe formula Ayrton-
Perry, considerând o deformată iniţială sinusoidală, în care amplitudinea deformatei a fost
calibrată astfel încât să reproducă efectul tuturor imperfecţiunilor.

Pentru a calcula factorul de reducere χ, se consideră elementul comprimat centric, dublu-

articulat, cu o configuraţie a deformatei iniţiale sinusoidală, dată de formula (3.8). Considerând
că elementul nu are tensiuni reziduale, plastificarea fibrelor extreme ale secţiunii transversale se
produce când este îndeplinită următoarea condiţie:

N max N max e
  fy (3.14)
A Wel

în care:
Nmax este valoarea maximă a forţei de compresiune N (limitată de Ncr);
e este deplasarea laterală corespunzătoare forţei Nmax;
Wel este modulul de rezistenţă elastic al secţiunii transversale.

Relaţia poate fi scrisă într-o forma adimensională înlocuind amplitudinea deformatei cu formula
(3.12) şi împărţind toţi termenii la fy:

N max N max e0 A
 1 (3.15)
N pl  N N pl 
Wel 1  max  N pl
 N N 
 pl cr 
Dacă se notează   N max / N pl se obţine:

 e0 A
 1
2
(3.16)
(1    ) Wel
sau
2 e0 A
(1   )(1    )     (3.17)
Wel

care reprezintă forma de bază a ecuaţiei Ayrton-Perry (Maquoi şi Rondal, 1978). Notaţia η
reprezintă imperfecţiunea generalizată iniţială care poate fi utilizată pentru estimarea efectelor
tuturor imperfecţiunilor care apar într-un element real. Deoarece influenţa unora dintre aceste
imperfecţiuni este legată de lungimea elementului, s-a ales exprimarea termenului η prin
următoarea formulă:

   (  0.2) (3.18)

în care factorul de imperfecţiune α depinde de forma secţiunii transversale, axa principală după
care se produce flambajul etc., iar 0.2 defineşte lungimea platoului în lungul căruia factorul de
reducere χ are valoare unitara.

Formula (3.17) poate fi astfel rescrisă astfel:

2
(1    )(1   )     (  0.2) (3.19)

iar soluţia minimă a ecuaţiei este:

2
  2  
 (3.20)
2
în care

2
  0.5[1   (  0.2)   ] (3.21)

Expresia finală a factorului de reducere, care ţine cont de riscul de pierdere al stabilităţii
elementului comprimat prin încovoiere, aşa cum se regăseşte şi în SR EN 1993-1-1, este (funcţie
de zvelteţea adimensională şi de factorul de imperfecţiune):

1
 (3.22)
2
    2

3.3 Flambajul prin răsucire. Flambajul prin încovoiere-răsucire

Aşa cum s-a arătat în paragraful 2.2, în cazul barelor cu secţiune transversală deschisă, este
posibil ca rezistenţa barei la flambaj prin răsucire sau prin încovoiere-răsucire să fie inferioară
rezistenţei la flambaj prin încovoiere.

Încărcarea critică de flambaj prin răsucire pentru elemente comprimate centric se calculează cu
formula:
 1   2 EI w 
N cr ,T   GI t   (3.23)
io 2  LT 2 

Încărcarea critică de flambaj prin încovoiere-răsucire pentru elemente comprimate centric se

calculează cu formula (a se vedea Figura 2.9c):

1 ( N 2 
N cr ,TF 
2  cr , y  N cr ,T )  ( N cr , y  N cr ,T )  4  N cr , y N cr ,T  (3.24)

în care:
io este raza de giraţie polară, io2  yo2  ( I y  I z ) / A ;
G It este rigiditatea la torsiune a secţiunii transversale;
It este momentul de inerţie la răsucire liberă al secţiunii transversale;
E Iw este rigiditatea la răsucire împiedicată a secţiunii transversale;
Iw este momentul de inerţie la răsucire împiedicată al secţiunii transversale;
LT este o lungime de flambaj echivalentă care depinde de condiţiile de rezemare din punct
de vedere al răsucirii şi deplanării la capetele secţiunii;
Ncr,y este încărcarea critică pentru flambaj prin încovoiere după axa de inerţie y-y a secţiunii
transversale (axa y-y este axă de simetrie); Atunci când secţiunea este simetrică după axa z-z, în
ecuaţia (3.24), Ncr,y trebuie înlocuit cu Ncr,z.
β este un factor care se calculează cu formula β =1−(yo / io)2, în care yo este distanţa în
lungul axei y dintre centrul de tăiere şi centrul de greutate al secţiunii transversale.

În Anexa I se prezintă coeficientul de zvelteţe transformat pentru barele cu secţiuni cu o axă de

simetrie supusă la compresiune axială care flambează prin încovoiere-răsucire.

3.4 Determinarea caracteristicilor eficace a secţiunilor transversale pentru profile cu pereţi

subţiri

În secţiunea 2.4 s-au prezentat problemele specifice de stabilitate pentru profilele din oţel cu
pereţi subţiri. Reducerea rigidităţii barei cu secţiune transversală de acest tip, ca urmare a
voalării, poate fi modelată cu ajutorul unei secţiuni transversale reduse a profilului în comparaţie
cu secţiunea sa brută. Această secţiune se numeşte “secţiune eficace” şi se obţine evaluând
“lăţimile eficace” ale pereţilor.

Pentru definirea lăţimii eficace de perete, se poate utiliza exemplul unui element comprimat. De
exemplu, inima profilului se comportă ca o placă rectangulară lungă, perfect plană iniţial,
articulată după cele două laturi longitudinale şi supusă în sens longitudinal unei solicitări de
compresiune uniformă (a se vedea Figura 3.7).

Când această compresiune uniformă depăşeşte efortul unitar critic de voalare  cr al plăcii, apar
unde de voalare care se amplifică pe măsură ce creşte tensiunea. Fibrele longitudinale situate în
zona undelor, datorită curburii lor, prezintă o rezistenţă mai mică la compresiune, care se va
descărca asupra zonelor mai rigide, către reazeme. Rezultă o diagramă de efort unitar care
prezintă o adâncitură la mijlocul lungimii ei, respectiv valori majorate către reazeme. În final,
aceste valori majorate pot atinge limita elastică a materialului fy (a se vedea Figura 3.8).
 Fig. 3.7: Voalarea pereţilor comprimaţi

fy< 1max < cr 2max = fy

2max
1max

b b b
Fig. 3.8: Starea de efort unitar într-un perete plan care voalează

Pornind de la aspectul diagramelor din Figura 3.8, a apărut ideea înlocuirii plăcii în stare voalată
prin două fâşii longitudinale, având fiecare lăţimea beff/2 şi reprezentând zona eficace (activă) a
secţiunii. Astfel, rezultă efortul unitar majorat  max considerat uniform pe întreaga lăţime
eficace, aşa cum se vede din Figura 3.9.

max max
P>Pcr P>Pcr
med x(y)

y bef/2 y
x x
P>Pcr a P>Pcr bef/2 a
b b

Fig. 3.9: Secţiunea eficace a unui perete voalat

Se admite că rezistenţa ultimă a plăcii se atinge atunci când  max devine egal cu fy. Pentru a
determina lăţimea eficace beff a plăcii în stare limită ultimă, se utilizează ipoteza lui Von Karman
(autorul conceptului de lăţime eficace) conform căreia tensiunea  max corespunzând
domeniului post – critic, este egală cu tensiunea critică elastică corespunzând lăţimii eficace,
deci  max   cr eff .

Ştiind că în general tensiunea critică de voalare a plăcii se scrie:

2
 t
 2E 
 cr  k   (3.25)
2 b 
12( 1   )  p 

rezultă:
 2 2
 2E  t   bp 
 max  ( cr )eff  k     cr   (3.26)
12(1   2 )  beff 

 beff 
 

în care:
k este coeficient de voalare;
E este modul de elasticitate;
 este coeficientul lui Poisson.

La starea limită ultimă:

2
 bp 
 max   cr ef .   fy (3.27)
 beff 
 

sau:

beff  cr
 (3.28)
bp fy

Deci, conform ultimei relaţii, lăţimea eficace, beff, se obţine înmulţind lăţimea plană totală a
plăcii, bp, cu un coeficient de reducere   1 (deci beff    b p ), în care:

 cr 1
  (3.29)
fy p
fy
iar  p  este zvelteţea redusă de placă.
 cr

Coeficientul de voalare k ia valori diferite funcţie de modul cum este rezemată placa şi de tipul
solicitării în planul plăcii (compresiune, încovoiere, forfecare). Astfel, se poate face deosebirea
între pereţii rigidizaţi (plăci rezemate pe cele două laturi longitudinale) şi pereţii nerigidizaţi
(plăci rezemate pe o singură latură longitudinală). Pe baza lăţimilor eficace determinate, se pot
obţine mai departe caracteristicile eficace ale secţiunii.

Procedeul de fabricaţie influenţează anumite caracteristici mecanice şi geometrice ale profilelor

formate la rece. În primul rând, formarea la rece produce modificarea curbei caracteristice a
oţelului. Prin ecruisare, laminarea la rece conduce la creşterea limitei de curgere, uneori şi a
rezistenţei la rupere, fenomen mai accentuat în colţurile profilelor şi apreciabil în inimi şi tălpi.
Presarea la rece lasă aceste caracteristici aproape neschimbate în inimi şi tălpi.

Profilele laminate la cald sunt afectate de tensiuni reziduale de tip membrană, care depind de
forma secţiunii transversale şi au o influenţă semnificativă asupra comportamentului la
stabilitate. De aceea, tensiunile reziduale au constituit factorul cel mai important pentru
încadrarea profilelor laminate la cald pe diferite curbe de flambaj în normele de calcul europene.
În cazul profilelor formate la rece, tensiunile reziduale sunt în principal de încovoiere, iar
influenţa acestora asupra comportamentului la stabilitate este mai puţin importantă decât cele de
tip membrană. Pe de altă parte, procedeul de formare la rece influenţează mărimea tensiunilor
reziduale; laminarea la rece produce tensiuni reziduale de încovoiere mai mari decât presarea la
rece. Datorită faptului că proprietăţile mecanice ale profilelor formate la rece sunt diferite de cele
ale profilelor formate la cald, ar trebui luate în considerare curbe de flambaj distincte, dar pentru
simplitatea procesului de proiectare se utilizează aceleaşi curbe de flambaj ca şi pentru profilele
formate la cald.

În Figura 3.10 se prezintă comparaţia dintre curbele de flambaj pentru un profil C solicitat la
compresiune, calculate în conformitate SR EN 1993-1-1, considerând caracteristicile brute ale
secţiunii transversale (fără considerarea flambajului local) şi caracteristicile reduse ale secţiunii
(caz în care se produce interacţiunea dintre modul secţional şi cel global).

N=N/Npl
(Npl=Afy)
NE (Euler) Eroziune datorita
imperfectiunilor
Eroziune datorita +
imperfectiunilor efectul voalarii
1.0 Sectiune bruta (A)

N=Aeff/A<1

Sectiune redusa (Aeff)

0 0.2 1.0 2.0

Zveltete element (  )
Fig. 3.10: Efectul voalării pereţilor secţiunii transversale asupra capacităţii portante
a unui profil comprimat

3.5 Verificarea la flambaj a barelor comprimate centric în conformitate cu SR EN 1993-1-1

În conformitate cu clauza 6.2.4 (1) din SR EN 1993-1-1, rezistenţa secţiunii transversale a unui
element încărcat axial centric se verifică cu următoarea formulă:

N Ed
 1.0 (3.29)
Nc, Rd

în care NEd este valoarea de calcul a efortului de compresiune pe secţiune şi Nc,Rd este valoarea de
calcul a rezistenţei secţiunii transversale, dată de 6.2.4(2) din SR EN 1993-1-1, după cum
urmează:

- pentru secţiunile transversale din Clasa1, 2 sau 3

N c.Rd  A f y /  M 0 (3.30)

- pentru secţiunile transversale din Clasa 4

N c.Rd  Aeff f y /  M 0 (3.31)

în care A este aria brută a secţiunii transversale, Aeff este aria eficace a secţiunii transversale
pentru o secţiune de clasa 4, iar γM0 este coeficientul parţial de siguranţă pentru rezistenţa
secţiunilor transversale. În evaluarea Nc,Rd, găurile pentru şuruburi pot fi neglijate, dacă în
acestea se afla şuruburi de prindere, cu excepţia găurilor ovalizate şi a celor de dimensiuni mari,
aşa cum sunt definite în EN 1090. Caracteristicile eficace ale secţiunilor de clasă 4 se calculează
în conformitate cu normele SR EN 1993-1-3 şi SR EN 1993-1-5 şi se prezintă în subcapitolul.

În Anexa VI se prezintă clasificarea secţiunilor transversale în clase de secţiuni, funcţie de

supleţea pereţilor secţiunii şi de distribuţia şi semnul tensiunilor σ.

Pentru elemente comprimate trebuie verificată de asemenea rezistenţa la flambaj cu următoarea

formula:
N Ed
1 (3.32)
Nb, Rd

în care Nb,Rd este rezistenţa de calcul a elementului comprimat la flambaj, care controlează, de
obicei, dimensionarea secţiunii transversale.

Rezistenţa de calcul la flambaj a unei bare comprimate este egală cu:

- pentru secţiunile transversale din Clasa1, 2 sau 3

Nb, Rd   A f y /  M 1 (3.33)

- pentru secţiunile transversale din Clasa 4

Nb, Rd   Aeff f y /  M 1 (3.34)

în care χ este factorul de reducere pentru modul de flambaj considerat, iar γM1 este coeficientul
parţial de siguranţă pentru rezistenţa elementelor la flambaj.

Aşa cum s-a arătat în paragraful 3.2, factorul de reducere se calculează cu formula:

1
 , dar   1.0 (3.35)
2
  2  

2
În această expresie,   0.5[1   (  0.2)   ] , iar zvelteţea adimensională se calculează cu
următoarele formule:
- pentru secţiunile transversale din Clasa1, 2 sau 3

Lcr 1
  Af y / N cr  (3.36)
i 1

- pentru secţiunile transversale din Clasa 4

Lcr Aeff / A
  Aeff f y / Ncr  (3.37)
i 1
în care:
α este factorul de imperfecţiune;
Ncr este efortul axial critic de flambaj elastic, corespunzător modului de flambaj considerat,
calculat pe baza caracteristicilor secţiunii transversale brute;
Lcr este lungimea de flambaj corespunzătoare modului de flambaj considerat;
i este raza de giraţie a secţiunii transversale, corespunzătoare modului de flambaj
considerat;
1   ( E / f y )  93.9 ;
  235 / f y cu fy în N/mm2.

Efectul imperfecţiunilor este inclus în factorul de imperfecţiune α, care are valorile 0.13, 0.21,
0.34, 0.49 şi 0.76, pentru curbele de flambaj a0, a, b, c, şi d, respectiv, în conformitate cu notaţiile
SR EN 1993-1-1 (curbele europene de flambaj) şi prezentate în Tabelul 3.1. Aceste curbe de
flambaj, în formularea matematică dată de formula (3.35), sunt ilustrate în Figura 3.11. Factorul
de imperfecţiune α şi curbele de flambaj asociate pentru proiectarea unui element comprimat
centric depind de geometria secţiunii transversale, de calitatea oţelului, de procesul de fabricaţie
şi de planul de flambaj, aşa cum se arată în Tabelul 3.2.

Tabelul 3.1: Factorii de imperfecţiune pentru curbele de flambaj

Curba de flambaj a0 a b c d
Factorul de
0.13 0.21 0.34 0.49 0.76
imperfecţiune α

Fig. 3.11: Curbele de flambaj europene în conformitate cu SR EN 1993-1-1

În conformitate cu 6.3.1.2(4) din SR EN 1993-1-1, pentru valori ale zvelteţii adimensionale mai
mici de 0.2, sau dacă NEd/Ncr < 0.04, flambajul poate fi neglijat şi elementele se dimensionează
funcţie de rezistenţa secţiunii transversale.

Proiectarea elementelor comprimate centric care îşi pot pierde stabilitatea prin răsucire sau prin
încovoiere-răsucire se face în mod similar, prin înlocuirea zvelteţii adimensionale  cu zvelteţea
adimensionala  T , calculată cu următoarele formule:
 pentru secţiunile transversale din Clasa 1, 2 sau 3

 T  Af y / Ncr (3.38)

 pentru secţiunile transversale din Clasa 4

  T  Aeff f y / N cr , (3.39)

în care Ncr este cea mai mică dintre valorile Ncr,T şi Ncr,TF, unde Ncr,T este efortul critic de flambaj
elastic prin răsucire, iar Ncr,TF este efortul critic de flambaj elastic prin încovoiere – răsucire (date
în 3.2, respectiv, de formulele 3.23 şi 3.24). În Anexa I se prezintă modul de calcul al
coeficientului de zvelteţe transformat pentru barele cu secţiuni cu o axă de simetrie supuse la
compresiune axială care flambează prin încovoiere-răsucire, pentru diverse tipuri de secţiuni.
Pentru ambele moduri de flambaj, factorul de imperfecţiune, α, se poate considera corespunzător
flambajului prin încovoiere după axa minimă de inerţie z, aşa cum se arată în Tabelul 6.2 din SR
EN 1993-1-1 şi prezentat în Tabelul 3.2 de mai jos.

Tabelul 3.2: Alegerea curbei de flambaj pentru diverse secţiuni transversale

(Tabel 6.2-SREN1993-1-1)
Curbă de flambaj
S235
Flambaj după
Secţiune transversală Limite S275
axa S460
S355
S400
y-y a a0
tf ≤ 40 mm
h/b>1.2

z-z b a0
Profile laminate

y-y b a
40 mm< tf ≤ 100 mm
z-z c a
y-y b a
tf ≤ 100 mm
h/b≤1.2

z-z c a
y-y d c
tf > 100 mm
z-z d c
y-y b b
tf ≤ 40 mm
Secţiuni I-

z-z c c
sudate

y-y c c
tf >40 mm
z-z d d

finisate la cald oricare a a0

Secţiuni
tubulare

formate la rece oricare c c

în general oricare b b
Chesoane
sudate

grosime pereţi: a>0.5tf

b/tf<30 oricare c c
h/tf<30
Secţiuni U, T şi
secţiuni pline

oricare c c
Cornier

oricare b b
În ceea ce priveşte alegerea lungimii de flambaj a elementelor dintr-o structură, se face
precizarea că utilizarea valorilor pentru cazurile de rezemare ideală a barelor prezentate în
secţiunea 3.1, pot fi utilizate doar în cazuri izolate. Pentru cazul general al unui element într-o
structură, pentru stabilirea încărcării critice şi implicit a lungimii de flambaj, poate fi utilizată
teoria clasică a barelor pe rezeme elastice. În baza acesteia, în Anexa II se prezintă o
metodologie de determinare a lungimilor de flambaj pentru stâlpii structurilor în cadre
multietajate, iar în Anexa III se prezintă tabele pentru determinarea lungimilor de flambaj pentru
stâlpii structurilor parter cu secţiune constantă sau în trepte. De asemenea, în Anexa II, se
prezintă o metodă de determinare a încărcării ultime de cedare (Metoda Merchant-Rankine)
pentru structuri multietajate cu noduri rigide. Deşi această metodă nu apare în norma SR EN
1993-1-1, s-a considerat utilă prezentarea acesteia, având în vedere caracterul practic al acesteia.

3.6 Voalarea elementelor realizate din plăci plane

Efectul voalării pereţilor (flambajul local) se ia în considerare prin utilizarea caracteristicilor

geometrice eficace, determinate pe baza conceptului de lăţime eficace ale pereţilor componenţi
expuşi fenomenului de voalare, aşa cum se arată în SR EN 1993-1-3 şi SR EN 1993-1-5.
Caracteristicile eficace ale secţiunilor transversale de clasă 4 (Aeff, Ieff, Weff) se utilizează în
verificările secţiunilor transversale sau a elementelor la flambaj, respectiv în determinarea
rigidităţii acestora, conform SR EN 1993-1-1. Acestea se determină pe baza distribuţiei liniare a
tensiunilor în secţiune, cu atingerea limitei de curgere în planul median al plăcii comprimate.

Caracteristicile secţiunii eficace ale elementelor se bazează pe ariile eficace ale elementelor
comprimate şi pe ariile eficace ale elementelor întinse datorită efectului de „shear lag”.

Aria efectivă, Aeff, se determinată presupunând că secţiunea transversală este supusă doar la
tensiuni din compresiunea axială uniformă. Pentru secţiunile nesimetrice, are loc deplasarea, eN,
a centrului de greutate al ariei eficace Aeff în raport cu centrul de greutate al secţiunii brute, aşa
cum se arată în Figura 3.12, ceea ce conduce la un moment încovoietor suplimentar, care trebuie
luat în considerare la verificarea secţiunii transversale, aşa cu se va prezenta în 5.3.

G centrul de greutate al
3 secţiunii brute
G´ centrul de greutate al
G´ 2
1 eN
secţiunii eficace
G G 1 axa neutră a secţiunii
brute
3 2 axa neutră a secţiunii
eficace
Secţiune transversală brută Secţiunea transversală eficace
3 zonă neeficace
Fig. 3.12: Secţiune transversală de clasă 4 solicitată la compresiune

Modulul de rezistenţă al secţiunii eficace Weff se determină presupunând că secţiunea

transversală este solicitată doar la încovoiere, aşa cum se prezintă în Figura 3.13. Pentru
încovoiere biaxială module de rezistenţă eficace trebuie determinate pentru ambele axe
principale.
 3

1
G 2
G´
G centrul de greutate al secţiunii
brute
G´ centrul de greutate al secţiunii
3
eficace
1 axa neutră a secţiunii brute
2 axa neutră a secţiunii eficace
1
3 zonă neeficace
2
G
G´

Secţiunea transversală brută Secţiunea transversală eficace

Fig. 3.13: Secţiune transversală de clasă 4 solicitată la încovoiere

Ariile eficace ale elementelor comprimate plane se vor obţine folosind Tabelul 4.1 pentru
elemente comprimate rezemate pe două laturi şi Tabelul 4.2 pentru elemente comprimate în
consolă. Aria eficace a zonei comprimate a unei plăci cu secţiunea brută Ac se va obţine din:

Ac,eff = ρ Ac (3.40)

unde ρ este factorul de reducere care ţine cont de voalarea plăcii.

Factorul de reducere ρ poate fi considerat după cum urmează:

– pentru elemente interne comprimate:
 = 1.0 pentru  p  0.673 (3.41a)
 p  0, 055  3   
 2
 1.0 pentru  p  0.673 , unde 3     0 (3.41b)
p

– pentru elemente comprimate în consolă:

 = 1.0 pentru  p  0.748 (3.42a)
 p  0.188
 2
 1.0 pentru  p  0.748 (3.42b)
p
fy b/t
unde p  
 cr 28.4  k
ψ este raportul de tensiuni;
b este lăţimea peretelui (pentru definiţii, vezi Tabelul 5.2 din SR EN 1993-1-1)
bw pentru inimi;
b pentru elemente interne de talpă (exceptând secţiunile tubulare rectangulare);
b - 3 t pentru tălpi ale secţiunilor tubulare rectangulare (RHS);
c pentru tălpi în consolă;
h pentru corniere cu aripi egale;
h pentru corniere cu aripi inegale;
kσ este coeficientul de pierdere a stabilităţii corespunzător raportului de tensiuni ψ şi condiţiilor
de margine (kσ se prezintă în Tabelul 3.3 sau Tabelul 3.4, după caz);
t este grosimea;
σcr este efortul unitar critic de voalare;
235
 .
f y  N / mm 2 

Tabelul 3.3: Elemente comprimate rezemate pe două laturi

Distribuţia tensiunilor (compresiune pozitivă) Lăţimea eficace beff
1 2 ψ = 1:
be1 be2 beff = ρb
b be1 = 0.5 beff be2 = 0.5 beff

1 1 > ψ ≥ 0:
2 beff = ρb
be1 be2 2
b be1  beff be2 = beff - be1
5 
bc bt
1 ψ < 0:
2 beff = ρ bc = ρb / (1-ψ)
be1 be2
be1 = 0.4 beff be2 = 0.6 beff
b

ψ = σ2/σ1 1 1>ψ>0 0 0 > ψ > -1 -1 -1 > ψ > -3

Factor de
4.0 8.2 / (1.05 + ψ) 7.81 7.81 – 6.29ψ + 9.78ψ2 23.9 5.98 (1 - ψ)2
voalare kσ

Tabelul 3.4: Elemente comprimate în consolă

Distribuţia tensiunilor (compresiune pozitivă) Lăţimea eficace beff
b eff

1
1 > ψ ≥ 0:
2 beff = ρ c
c

bt bc
ψ < 0:
1
beff = ρ bc = ρ c / (1-ψ)
2
b eff

ψ = σ2/σ1 1 0 -1 1 ≥ ψ ≥ -3
Factor de voalare kσ 0.43 0.57 0.85 0.57 – 0.21ψ + 0.07ψ2
b eff
1 > ψ ≥ 0:
1
2 beff = ρ c
c

b eff
1 ψ < 0:
beff = ρ bc = ρ c / (1-ψ)
2
bc bt

ψ = σ2/σ1 1 1>ψ>0 0 0 > ψ > -1 -1

Factor de voalare kσ 0.43 0.578 / (ψ + 0.34) 1.70 1.7 - 5ψ + 17.1ψ2 23.8
Pentru elemente de talpă ale secţiunilor de tip I şi închise, raportul de tensiuni  utilizat în
Tabelul 3.3 şi Tabelul 3.4 trebuie să se bazeze pe proprietăţile secţiunii transversale brute,
datorită faptului că se permite efectul de „shear lag” în tălpi, dacă e cazul. Pentru elemente de
inimă raportul tensiunilor ψ folosit în Tabelul 3.3 va fi obţinut utilizând o distribuţie a tensiunilor
bazată pe aria eficace a tălpii comprimate şi aria brută a inimii.

3.7 Flambajul barelor compuse uniforme solicitate la compresiune centrică

Barele compuse cu secţiune uniformă se analizează în conformitate cu subcapitolul 6.4 din SR

EN 1993-1-1.

3.7.1 Bare compuse din ramuri puţin depărtate

În cazul barelor comprimate compuse ale căror ramuri sunt în contact sau sunt puţin depărtate şi
legate cu fururi, a se vedea Figura 3.14, sau ale căror ramuri sunt corniere dispuse în cruce şi
legate prin perechi de plăcuţe, ele însăşi dispuse în cruce, a se vedea Figura 3.15, pot fi proiectate
împotriva pierderii stabilităţii ca o bară cu secţiune unitară, omogenă, neglijând efectul rigidităţii
la forfecare (SV = ∞), cu condiţia respectării distanţei maxime dintre prinderi. Pentru elemente
legate cu şuruburi sau cordoane de sudură, distanţa maximă este de 15imin, iar pentru elementele
legate cu perechi de plăcuţe, distanţa maximă este de 70imin, în care imin este raza de giraţie
minimă a secţiunii transversale a unuia dintre elementele solidarizate.

z z z z

y y y y y y y y

z z z z

Fig. 3.14: Bare compuse din elemente puţin depărtate

Fig. 3.15: Bare compuse din corniere dispuse în cruce legate prin perechi de plăcuţe în cruce

3.7.2 Flambajul elementelor componente ale barelor comprimate solidarizate cu zăbrele

respectiv cu plăcuţe

În secţiunea 3.6.1 s-a prezentat cazul barelor compuse cu secţiune uniformă, ale căror ramuri
sunt în contact sau sunt puţin depărtate şi legate cu fururi, pentru care se poate neglija efectul
rigidităţii la forfecare (rigiditatea la forfecare se poate considera infinită). Verificarea de
stabilitate pentru acest tip de bare se poate face la fel ca şi în cazul barelor uniforme cu secţiune
unitară, încadrând secţiunea în curbele de flambaj corespunzătoare.
Barele cu secţiune compusă din elemente îndepărtate pot fi realizate prin solidarizare cu zăbrele
sau cu plăcuţe, aşa cum se arată în Figura 3.16.

(a) (b)
Fig. 3.16: Bare cu secţiune compusă solidarizate cu (a) zăbrele sau (b) plăcuţe

Problema specifică pentru acest tip de bare compuse este flambajul în raport cu axa care nu taie
profilele care compun secţiunea transversală, deoarece rigiditatea la forfecare nu mai poate fi
presupusă a fi infinită. Deformaţiile din forţa tăietoare în elementele de solidarizare sunt
importante şi nu pot fi neglijate. Deformaţiile din forţa tăietoare a elementelor de solidarizare
reduc rigiditatea la încovoiere şi forţa critică “capabilă” a barei compuse. Forţa critică a barei
compuse poate fi determinată cu relaţia:

1 1
N cr ,comp   N cr (3.43)
1 1 N
 1  cr
N cr S v Sv
în care:
Ncr este forţa critică Euler, calculată neglijând forfecarea cu formula

 2 EI eff
N cr  (3.44)
L2

Ieff este momentul de inerţie efectiv a secţiunii compuse care se poate calcula astfel:
- pentru cazul barelor compuse cu zăbrele:

I eff  0.5 Ach h02 (3.45a)

- pentru cazul barelor compuse cu plăcuţe

I eff  0.5 Ach h02  2 I ch (3.45b)

unde:
Ach este aria secţiunii transversale a unei ramuri (a se vedea Figura 3.16);
h0 este distanţa între centrele de greutate ale ramurilor;
Ich este momentul de inerţie la încovoiere al unei ramuri în plan;
Sv este rigiditatea la forfecare a sistemului de solidarizare, cu zăbrele sau plăcuţe:

S v  GAech

unde: G este modulul de elasticitate transversal; Aech este aria inimii pline echivalente a stâlpului,
aşa cum se prezintă în Figura 3.17.

Fig. 3.17: Secţiune compusă echivalentă (principiu de calcul)

SR EN 1993-1-1 abordează calculul de stabilitate al acestor tipuri de bare printr-un calcul de

ordinul II, considerând efectul imperfecţiunilor de ansamblu conţinut intr-o deformată
echivalentă sinusoidală cu o amplitudine iniţială L/500, aşa cum se arată în Figura 3.18. Modelul
de calcul al barei compuse se aplică dacă zăbrelele sau plăcuţele de solidarizare alcătuiesc în
lungul barei compuse panouri identice cu ramuri paralele şi există minim trei panouri în bara
compusă. Aceste condiţii minimale permit considerarea unei structuri ordonate ale cărei
elemente structurale discrete pot fi considerate ca un mediu continuu.

Fig. 3.18: Deformata iniţială echivalentă

Relaţia de verificare a ramurilor secţiunii compuse se face cu expresia (6.4.2.1(1) din SR EN

1993-1-1):
 N ch, Ed
 1.0 (3.46)
Nb, Rd
în care
Nch,Ed este valoarea de calcul a efortului de compresiune în ramură, care acţionează la jumătatea
lungimii barei compuse;
Nb,Rd este valoarea de calcul a rezistenţei ramurii la flambaj; lungimea de flambaj se consideră
distanţă între elementele de prindere; pentru cazuri speciale de alcătuire a sistemului de
solidarizare se consideră valorile precizate în Figura 6.8 din SR EN 1993-1-1.

Efortul axial de calcul într-o ramură Nch,Ed rezultă prin suprapunerea efortului axial de
compresiune al barei compuse care se distribuie pe ramurile secţiunii transversale, la care se
adaugă forţa axială rezultată din efectul momentului de ordinul II, calculat funcţie de
excentricitatea echivalentă e0 la mijlocul înălţimii barei (a se vedea Figura 3.18). În calculul
efortului Nch,Ed intervine şi este rigiditatea la forfecare Sv a modulelor de zăbrele sau de plăcuţe
de solidarizare, care se calculează diferit pentru cele două cazuri (tabelul din Figura 6.9,
respectiv formula (6.73) din SR EN 1993-1-1).

M Ed h0 Ach
N ch, Ed  0.5 N Ed  (3.46)
2 I eff
în care
I
N Ed  e0  M Ed
M Ed  
N N
1  Ed  Ed
N cr Sv
NEd este valoarea de calcul a efortului de compresiune care acţionează în bara compusă;
MEd este valoarea de calcul a momentului de încovoiere maxim, care acţionează la jumătatea
lungimii barei compuse, luând în considerare efectele de ordinul doi;
I
M Ed este valoarea de calcul a momentului de încovoiere maxim, care acţionează la jumătatea
lungimii barei compuse, fără a lua în considerare efectele de ordinul doi.

Anexa BB.1 din SR EN 1993-1-1 oferă informaţii pentru alegerea lungimilor de flambaj în cazul
flambajului prin încovoiere a barelor din structurile cu zăbrele. În general, pentru evaluarea
rezistenţei la flambaj a tălpilor grinzilor cu zăbrele, lungimea de flambaj Lcr se poate lua egală cu
lungimea efectivă L, în afară de cazul când o valoare inferioară poate fi justificată printr-o
analiză. Lungimea de flambaj a unei tălpi cu secţiune I sau H poate fi luată egală cu 0.9L, pentru
flambaj în planul structurii. Lungimea de flambaj a unei tălpi cu secţiunea tubulară, poate fi luată
egală cu 0.9L atât pentru flambajul în plan perpendicular cât şi pentru flambajul în plan, (L este
lungimea efectivă în planul considerat). Lungimea efectivă în plan este distanţa între două noduri
consecutive. Lungimea efectivă în plan perpendicular este distanţa între reazemele laterale, dacă
acestea există, în afară de cazul în care o valoare inferioară este justificată printr-o analiză.
Zăbrelele pot fi calculate pentru flambajul în plan utilizând o lungime de flambaj inferioară
lungimii lor efective, cu condiţia ca tălpile să realizeze o încastrare adecvată la extremităţile lor
şi ca prinderile la extremităţi să asigure un grad de fixare corespunzător (cel puţin două şuruburi
în caz de prindere cu şuruburi). În aceste condiţii, în structurile triunghiulare obişnuite, lungimea
de flambaj Lcr a zăbrelelor pentru flambajul în plan poate fi luată egală cu 0.9L, cu excepţia
barelor alcătuite din corniere.

În Anexa IV se prezintă lungimi de flambaj pentru bare care fac parte din grinzi cu zăbrele,
conform STAS 10108/0-78, respectiv normei belgiene NB51-002.
În continuare se prezintă exemple de calcul ce acoperă partea teoretică a acestui capitol, şi
anume:
Exemplul E.1. Verificarea stabilităţii generale a unui stâlp supus la compresiune uniformă
(flambaj);
Exemplul E.2. Verificarea de pierdere a stabilităţii generale a unui element cu secţiunea de clasa
4 supus la compresiune uniformă;
Exemplul E.3. Determinarea rezistentei la flambaj a unui stâlp cu blocaje laterale;
Exemplul E.4. Determinarea lungimii de flambaj a unui stâlp dintr-un cadru multietajat;
Exemplul E.5. Determinarea lungimilor de flambaj pentru un stâlp in trepte;
Exemplul E.6. Determinarea rezistenţei la pierderea stabilităţii a unui element compus supus la
compresiune uniformă;
Exemplul E.7. Calculul caracteristicilor geometrice eficace ale secţiunii transversale a unui profil
cu secţiune de tip C formată la rece, solicitată la compresiune;
Exemplul E.8. Calculul caracteristicilor geometrice eficace ale secţiunii transversale a unui profil
cu secţiune de tip C formată la rece, solicitată la încovoiere;
Exemplul E.9. Calculul unui stâlp cu secţiune transversală de tip C formată la rece, solicitat la
compresiune.

EXEMPLE DE CALCUL
E.1. Verificarea stabilităţii generale a unui stâlp supus la compresiune uniformă (flambaj)
 Descrierea problemei
Se consideră o structură parter. Stâlpul cadrului transversal este realizat din profile
laminate I şi are înălţimea de 6m. Rigla este realizată în soluţie grindă cu zăbrele rezemată
articulat pe stâlp. Cadrele longitudinale sunt contravântuite. Se cere să se facă verificarea
stabilităţii generale a stâlpului cadrului.
 Schema statică

N N

L L

y z
y
z

Figura E.1.1. Schema statica si lungimea de flambaj după axele zz, respectiv yy

 Datele problemei
Pentru verificarea de rezistenţă şi flambaj a stâlpului sunt necesare următoarele date:
Forţa axială NEd = 900 kN
Lungimea elementului L = 6,00 m
Marca oţelului S355
Clasa secţiunii Clasa 1
 Determinarea lungimii de flambaj
Multiplicatorul lungimii de flambaj (y-y); fL_y = 2,00
Lungimea de flambaj (y-y); Lcr,y = fL_y  L = 12,00 m
Multiplicatorul lungimii de flambaj (z-z); fL_z = 1,00
Lungimea de flambaj (z-z) Lcr,z = fL_z  L = 6,00 m
 Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale
HE 100 B - Marca S355;
Înălţimea h = 100,0 mm
Lăţimea tălpilor b = 100,0 mm
Grosimea inimii tw = 6,0 mm
Grosimea tălpilor tf = 10,0 mm
Raza de racord r = 12,0 mm
Aria secţiunii transversale A = 26,0 cm2
Momentul de inerţie / yy Iy = 450 cm4
Momentul de inerţie / zz Iz = 167 cm4
z
tf

r
tw
y y
h

z
b

Figura E.1.2. Secţiunea transversala

 Caracteristici mecanice - limita de curgere

Marca de oţel S355
Deoarece grosimea maximă a pereţilor secţiunii transversale este 10 mm  40 mm, limita
de curgere este fy = 355 N/mm2
SREN 1993-1-1 Tabel 3.1
 Coeficienţii parţiali de siguranţă
M1 = 1,00
SREN 1993-1-1 §6.1 (1)
 Verificarea de rezistenţă a secţiunii transversale a stâlpului
 Rezistenţa la compresiune
Pentru a determină rezistenţa de calcul a secţiunii transversale a stâlpului la compresiune
uniformă se foloseşte relaţia de definiţie corespunzătoare clasei de secţiune 1:
A f y 26  102  355
N c , Rd    923000 N  923 kN
M 0 1,0
SREN 1993-1-1 (6.10)
După determinarea capacităţii portante se trece la verificarea condiţiei:
 N Ed 900
  0,975  1,0  Secţiunea verifică
N c ,Rd 923
SREN 1993-1-1 (6.9)

 Rezistenţa la flambaj prin încovoiere a elementului supus la compresiune uniformă

Pentru a determină rezistenţa la flambaj a stâlpului Nb,Rd, este necesară determinarea
factorului de reducere pentru flambaj prin încovoiere  corespunzător curbei de flambaj pentru
secţiunea transversală a stâlpului. Acest factor se determină cu ajutorul zvelteţii relative λ. λ se
calculează în funcţie de efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat şi
rezistenţa de calcul a secţiunii transversale stâlpului la compresiune uniformă. Se calculează
folosind proprietăţile secţiunii transversale brute.
 Efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat Ncr
Efortul critic de flambaj, elastic se determină folosind următoarea relaţie de definiţie:
2  E  I y 3,142  2,1  105  450  104
N cr , y    64704 N  64,7 kN
L2cr , y 120002

2  E  I z 3,142  2,1  105  167  104

N cr , z    96049 N  96 kN
L2cr , z 60002
Efortul axial critic (3.4)
unde E este modulul de elasticitate longitudinal ,E = 210000 N/mm2 şi Lcr este lungimea de
flambaj în planul de flambaj considerat, Lcr,y = 12,00 m şi Lcr,z = 6,00 m
 Zvelteţea relativă
Zvelteţea relativă se calculează cu ajutorul formulei:
A f y 26  102  355
y    3,77
N cr , y 64704

A f y 26  102  355
z    3,10
N cr , z 96049
SREN 1993-1-1 §6.3.1.2 (1)
Pentru elemente cu zvelteţea λ ≤ 0.2 sau cu raportul NEd / Ncr ≤ 0.04 verificarea de pierdere
a stabilităţii generale a elementului nu este necesară fiind suficientă verificarea de rezistenţă a
secţiunii transversale.
SREN 1993-1-1 §6.3.1.2 (4)
 Factorul de reducere pentru flambaj prin încovoiere
În cazul elementelor supuse la compresiune uniformă valoarea factorului de reducere χ
depinde de zvelteţea redusă  ce trebuie determinată ţinând seama de curbele de flambaj
corespunzătoare:
1
 însă   1
  2   2
în care:
  0,5  1    (  0,2)   2  ;
 este factor de imperfecţiune.
SREN 1993-1-1 §6.3.1.2 (1)
Pentru alegerea curbei de flambaj pentru secţiunea transversală trebuie să luăm în
considerare următoarele condiţii (SREN 1993-1-1 Tabelul 6.2):
  HEB 100 – profil laminat;
h 100
 Raportul   1  1,2 ;
b 100
 Grosimea tălpilor t f  10 mm  100 mm
 Marca de oţel S355
 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei y-y
Curba de flambaj b, factorul de imperfecţiune αy = 0,34 (SREN 1993-1-1 Tabelul 6.1);
 y  0,5  1   y  ( y  0,2)   y2   0.5  1  0,34  (3,77  0,2)  3,772   8,213
1 1
y    0,0645
y   y2   y2 8,213  8,2132  3,772

 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei z-z

Curba de flambaj c, factorul de imperfecţiune αZ = 0.49
z  0,5  1   z  ( z  0,2)   z2   0,5  1  0,49  (3,10  0,2)  3,102   6,016
1 1
z    0,0895
z  z2   z2 6,016  6,0162  3,102
χ = min (1.0, χ y, χ z) = 0.0645
(în cazul în care χ > 1 atunci χ = 1)
 Rezistenţa la flambaj
Rezistenţa la flambaj se determină cu următoarei relaţie:
A f y 26  102  355
N b, Rd     0,0645   59533 N  59,5 kN
 1,00
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (3)
Verificarea condiţiei:
N Ed 900
  15,2  1  elementul nu verifică şi trebuie aleasă o altă secţiune
N b,Rd 59.3
transversală (profil).
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (1)
Observaţie: Cu toate ca elementul satisface cerinţele de rezistenţă, rezistenţa la pierderea
stabilităţii generale este depăşită de peste 15 ori ceea ce subliniază necesitatea efectuării
verificărilor de stabilitate în cazul elementelor de oţel.
În concluzie este nevoie să alegem o altă secţiune transversală. Vom alege HEB 220.
 Dimensiuni şi caracteristici geometrice ale secţiunii transversale
HE 220 B - Marca de oţel S355;
Înălţimea; h = 220,0 mm
Lăţimea tălpilor b = 220.,0 mm
Grosimea inimii tw = 9,5 mm
Grosimea tălpilor tf = 16,0 mm
Raza de racord r = 18,0 mm
Aria secţiunii transversale A = 91,0 cm2
Momentul de inerţie / yy Iy = 8091 cm4
Momentul de inerţie / zz Iz = 2843 cm4
 Efortul critic de flambaj Ncr
Efortul critic de flambaj, elastic se determină folosind următoarea relaţie de definiţie:
2  E  I y 3,142  2,1  105  8091  104
N cr , y    1163371 N  1163 kN
L2cr , y 120002
 2  E  I z 3,142  2,1  105  2834  104
N cr , z    1629956 N  1630 kN
L2cr , z 60002
Efortul axial critic (3.4)

unde, E este modulul de elasticitate longitudinal E = 210000 N/mm2 şi Lcr este lungimea de
flambaj în planul de flambaj considerat, Lcr,y = 12,00 m şi Lcr,z = 6,00 m
 Zvelteţea relativă
A f y 91  102  355
y    1,666
N cr , y 1163371

A f y 91  102  355
z    1,408
N cr , z 1629956
SREN 1993-1-1 §6.3.1.2 (1)
 Factorul de reducere
Pentru alegerea curbei de flambaj pentru secţiunea transversala trebuie să luam în
considerare următoarele condiţii (SREN 1993-1-1 Tabelul 6.2):
 HEB 220 – profil laminat
h 220
 Raportul   1  1,2
b 220
 Grosimea tălpilor t f  16 mm  100 mm
 Marca de oţel S355
 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei y-y:
Curba de flambaj b, factorul de imperfecţiune αy = 0,34 (SREN 1993-1-1 Tabelul 6.1);
 y  0,5  1   y  ( y  0,2)   y2   0,5  1  0,34  (1,666  0,2)  1,6662   2,137
1 1
y    0,288
y   y2   y2 2,137  2,1372  1,6662
 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei z-z:
Curba de flambaj c, factorul de imperfecţiune αZ = 0.49
z  0,5  1   z  ( z  0,2)   z2   0,5  1  0,49  (1,408  0,2)  1,4082   1,784
1 1
z    0.346
z  z2   z2 1,748  1,7482  1,4082
χ = min (1,0, χ y, χ z) = 0,288 (în cazul în care χ > 1 atunci χ = 1)
 Rezistenţa la flambaj
Rezistenţa la flambaj se determină cu următoarei relaţie:
A f y 91  102  355
N b, Rd     0,288   930384 N  930 kN
 1,00
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (3)
Verificarea condiţiei:
N Ed 900
  0,968  1  elementul verifică
N b,Rd 930
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (1)
E.2. Verificarea de pierdere a stabilităţii generale a unui element cu secţiunea de clasa 4
supus la compresiune uniformă
 Descrierea problemei
Se consideră o grinda cu zăbrele cu diagonale în V cu tălpi paralele realizată din ţeavă
pătrată formata la rece. Tălpile executate din SHS 350 x 350 x 12. Se cere să se efectueze
verificarea la flambaj a diagonalei comprimate realizate din SHS 200 x 200 x 5.
 Schema statică
N

Figura E.2.1. Schema statica

Element dublu articulat.

 Datele problemei
Pentru verificarea de rezistenţă a stâlpului sunt necesare următoarele date:
Forţa axială NEd = 1000 kN
Lungimea elementului L = 2.75 m
Marca oţelului S355
 Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale
SHS 300 x 300 x 5 – Marca S355;
Înălţimea h = 200.0 mm
Lăţimea b = 200.0 mm
Grosimea t = 5.0 mm
Aria secţiunii transversale A = 39.0 cm2
Clasa secţiunii Clasa 4 (ex.2)
Aria eficace Aeff = 35.22 cm2
Momentul de inerţie / yy Iy = 2,473 cm4
Momentul de inerţie / zz Iz = 2,473 cm4

 Determinarea clasei de secţiune

Pentru a determină clasa secţiunii transversale trebuie calculată supleţea pereţilor comprimaţii.
Toţi pereţii secţiunii sunt pereţi interiori supuşi la compresiune.
Parametrul ε depinde de limita de curgere a mărcii de oţel:
235 235
 2
  0.81
f y [ N / mm ] 355

Perete interior supus la compresiune

c h  2  t 200  3  5
   37  42    secţiune de clasa IV
t t 5
SREN 1993-1-1 Tabel 5.2(1)
 Determinarea secţiunii efective
Întreaga secţiune este supusa la compresiune deci raportul între tensiunile unitare de la
capetele peretelui   1  factorul de flambaj k  4.0
 beff 1 beff 2

beff 2
eficace

beff 1
Figura E.2.2. Aria eficace

bef    b  0,903  200  181 mm

bel  0.5  beff  0,5  181  90,5 mm
EN 1993-1-5 Tabel 4.1
Factorul de reducere ρ al lăţimii se calculează pentru pereţii interiori:
 p  0,055  (3  ) 0,804  0,055  (3  1)
   0,903
 p2 0,8042
EN 1993-1-5 §4.4 (2)
Zvelteţea redusă a plăcii se calculează:
b /t (200  3  5) / 5
p    0,804
28,4    k 28,4  0,81  4,00
Calculul ariei efective
Aeff    A  0,903  3900  3522 mm 2
EN 1993-1-5 §4.4 (1)
Alternativ aria efectivă poate fi calculată astfel:
Aeff  A  4  t  (b  beff )  3900  4  5  (200  181)  3520 mm 2

 Rezistenţa la compresiune
Pentru a determină rezistenţa de calcul a secţiunii transversale stâlpului la compresiune
uniformă se foloseşte relaţia de definiţie corespunzătoare clasei de secţiune 4:
Anet  f y 35,22  102  355
N c , Rd    1250310 N  1250 kN
M 0 1,0
SREN 1993-1-1 (6.11)
După determinarea capacităţii portante se trece la verificarea condiţiei:
N Ed 1000
  0,8  1,0  Secţiunea verifică
N c ,Rd 1250
SREN 1993-1-1 (6.9)

 Determinarea lungimii de flambaj

Deoarece grinda cu zăbrele este cu tălpi paralele, cu diagonale în V, şi tălpile executate
din SHS 350 x 350 x 12 se poate consideră că multiplicatorul lungimii de flambaj este 0,75 în
ambele planuri.
SREN 1993-1-1 §BB1.3 (2) B
hdiagonala 200
  0,57  0,6
htalpa 350
 Multiplicatorul lungimii de flambaj (y-y); fL_y = 0,75
Lungimea de flambaj (y-y); Lcr,y = fL_y  L = 2,06 m
Multiplicatorul lungimii de flambaj (z-z); fL_z = 0,75
Lungimea de flambaj (z-z) Lcr,z = fL_z  L = 2,06 m
 Rezistenţa la flambaj prin încovoiere a elementului supus la compresiune uniformă
Pentru a determină rezistenţa la flambaj a diagonalei Nb,Rd, este necesară determinarea
factorului de reducere pentru flambaj prin încovoiere χ corespunzător curbei de flambaj pentru
secţiunea transversală a diagonalei. Acest factor se determină cu ajutorul zvelteţii relative λ
funcţie de efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat, bazat pe
proprietăţile secţiunii transversale brute şi rezistenţa de calcul a secţiunii transversale stâlpului la
compresiune uniformă.
 Zvelteţea relativă
Zvelteţea relativă se calculează cu ajutorul formulei:
Lcr 1 Aeff 2063 1 3522
y        0,322
i 1 A 79,63 76,4 3900

E
1     93,9    76,4
fy
SREN 1993-1-1 §6.3.1.2 (1)
Pentru determinarea ariei eficace vezi exemplu de calcul 2.8.3.
 Factorul de reducere pentru flambaj prin încovoiere
În cazul elementelor supuse la compresiune uniformă valoarea factorului de reducere χ
depinde de zvelteţea redusă λ ce trebuie determinată ţinând seama de curbele de flambaj
corespunzătoare:
1
 însă   1
  2   2
în care:
  0,5  1    (  0,2)   2  ;
 este factor de imperfecţiune.
SREN 1993-1-1 §6.3.1.2 (1)
Pentru alegerea curbei de flambaj pentru secţiunea transversală trebuie să luăm în
considerare următoarele condiţii : (SREN 1993-1-1 Tabelul 6.2):
 SHS 200 x 5 – secţiune tubulară formată la rece
 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei y-y sau z-z:
Curba de flambaj c, factorul de imperfecţiune αy = 0,49 (SREN 1993-1-1 Tabelul 6.1):
 y  z  0,5  1   z  ( z  0,2)   z2  

 0,5  1  0,49  (0,322  0,2)  0,3222   0,582

1 1
 y  z    0,937
z  z2   z2 0,582  0,5822  0,3222
χ = min (1.0, χy, χz) = 0.937
(în cazul în care χ > 1 atunci χ = 1)
 Rezistenţa la flambaj
Rezistenţa la flambaj se determină cu următoarea relaţie:
 Aeff  f y 35,22  102  355
N b, Rd     0,937   1171540 N  1172 kN
M1 1,00
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (3)
Verificarea condiţiei:
N Ed 1000
  0,85  1  elementul verifică
N b,Rd 1172
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (1)

E.3. Determinarea rezistentei la flambaj a unui stâlp cu blocaje laterale

 Descrierea problemei
Se consideră stâlpul de colţ al unei hale parter, cu prinderea la bază realizata în soluţie
articulată pe ambele direcţii. Atât cadrul longitudinal cât şi cadrul transversal de fronton sunt
contravântuite. Rigla cadrului transversal reazemă articulat pe stâlp transmiţându-i acestuia
doar efort axial. Închiderile structurii sunt realizate din tablă cutată ce sprijină pe riglele de
perete fixate pe stâlpi cadrului longitudinal din 2.5 m în 2.5m.
 Schema statică
N N

L3

L
L2

L1

z
y y

z
Figura E.3.1. Schema statica si lungimile de flambaj după axa yy, respectiv zz
 Datele problemei
Pentru verificarea de rezistenţă şi flambaj a stâlpului sunt necesare următoarele date:
Forţa axială NEd = 1100 kN
Lungimea elementului L = 7,50 m
Marca oţelului S235
Clasa secţiunii Clasa 1
 Determinarea lungimii de flambaj
Prezenta riglelor de perete nu modifica comportarea elementului la pierderea stabilităţii în
planul cadrului:
Multiplicatorul lungimii de flambaj (y-y) fL_y = 1.00
Lungimea de flambaj (y-y) Lcr,y = fL_y  L = 7,50 m
În cazul în care se ţine cont de prezenta riglelor de perete care fixează elementul în afara
planului cadrului:
Lungimea de flambaj (z-z) pe cele 3 intervale:
Lcr,z,1 = 2,50 m
 Lcr,z,2 = 2,50 m
Lcr,z,3 = 2,50 m
Lcr,z = max(Lcr,z,1; Lcr,z,2; Lcr,z,3) = 2,50 m
În cazul în care nu se ţine cont de prezenta riglelor de perete care fixează elementul în
afara planului cadrului:
Multiplicatorul lungimii de flambaj (z-z); fL_z = 1,00
Lungimea de flambaj (z-z); Lcr,z = fL_z  L = 7,50 m
 Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale
HE 200 B – Marca de oţel S235;
Înălţimea; h = 200,0 mm
Lăţimea tălpilor b = 200,0 mm
Grosimea inimii tw = 9,0 mm
Grosimea tălpilor; tf = 15,0 mm
Raza de racord; r = 18,0 mm
Aria; A = 78,1 cm2
Momentul de inerţie / yy; Iy = 5696 cm4
Momentul de inerţie / zz Iz = 2003 cm4
 Caracteristici mecanice – limita de curgere
Marca S235
Deoarece grosimea maximă a pereţilor secţiunii transversale este 15,0 mm ≤ 40 mm, limita
de curgere este fy = 235 N/mm2.
SREN 1993-1-1 Tabel 3.1
 Coeficienţii parţiali de siguranţă
M0 = 1,00
M1 = 1,00
SREN 1993-1-1 §6.1 (1)
 Rezistenţa la flambaj prin încovoiere a elementului supus la compresiune uniformă
Pentru a determină rezistenţa la flambaj a stâlpului Nb,Rd, este necesară determinarea
factorului de reducere pentru flambaj prin încovoiere χ corespunzător curbei de flambaj pentru
secţiunea transversală a stâlpului. Acest factor se determină cu ajutorul zvelteţii relative λ
funcţie de efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat, bazat pe
proprietăţile secţiunii transversale brute şi rezistenţa de calcul a secţiunii transversale stâlpului la
compresiune uniformă.
 Efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat Ncr
Efortul critic de flambaj, elastic se determină folosind următoarea relaţie de definiţie:
π 2  EI y 3,142  2,1  105  5696  104
N cr , y  2
  2098778 N  2099 kN
Lcr ,y 75002
π 2  E  I z 3,142  2,1  105  2003  104
N cr , z  2
 2
 6642323 N  6642 kN
Lcr ,z 2500
(3.4)
În cazul în care riglele de perete nu ar asigura fixarea laterală:
π 2  E  I z 3,142  2,1  105  2003  104
N cr0 , z  2
  738036 N  738 kN
Lcr ,z 75002
 Zvelteţea relativă
Zvelteţea relativă se calculează cu ajutorul formulei:
 A f y 78,1  102  235
λy    0,937
N cr , y 2089778

A fy 78,1  102  235

λz    0,526
N cr , z 6642323
În cazul în care riglele de perete nu ar asigura fixarea laterală:
0 A fy 78,1  102  235
λz    1,577
N cr , z 738036
SREN 1993-1-1 §6.3.1.2 (1)
 Factorul de reducere
Pentru alegerea curbei de flambaj pentru secţiunea transversală trebuie să luam în
considerare următoarele condiţii:
 HEB 200 - profil laminat
h 200
 Raportul   1  1,2
b 200
 Grosimea tălpilor t f  15 mm  100 mm
 Marca de oţel S235
 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei y-y:
Curba de flambaj b, factorul de imperfecţiune αy = 0,34
 y  0,5  1   y  ( y  0,2)   y   0,5  1  0,34  (0,937  0,2)  0,9372   1,064
2
   
1 1
y    0,638
2 2 2
2
y  y   y 1,064  1,064  0,937

 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei z-z:

Curba de flambaj c, factorul de imperfecţiune αz = 0.49
z  0,5  1   z  ( z  0,2)   z   0,5  1  0,49  (0,526  0,2)  0,5262   0,718
2
   
1 1
z    0,829
2 2 2
2
z  z -  z 0,718  0,718  0,526

În cazul în care riglele de perete nu ar asigura fixarea laterală:

 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei z-z in cazul în care riglele de perete nu ar asigura
fixarea laterală:
Curba de flambaj c, factorul de imperfecţiune αz = 0.49
0z  0,5  1   z  ( z  0,2)   z   0,5  1  0,49  (1,577  0,2)  1,5772   2,081
2
   
1 1
0z    0,291
0 2 2 2
0 0 2
z  ( z )  ( z ) 2,081  2,081  1,577

χ = min (1.0, χ y, χ z) = 0,638

(în cazul în care χ > 1 atunci χ = 1)
 Rezistenţa la flambaj
A  fy 78,1  102  235
N b, Rd     0,638   1170953 N  1171 kN
M1 1,00
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (3)
 Verificarea condiţiei:
N Ed 1100
  0,94  1.0  elementul verifică
N b,Rd 1171
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (1)
În cazul în care riglele de perete nu ar asigura fixarea laterală:
A f y 78,1  102  235
N b0, Rd  0   0,291   534087 N  534 kN
M1 1,00
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (3)
Verificarea condiţiei:
N Ed 1100
  2,06  1,0  elementul nu verifică
N b0,Rd 534
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (1)

E.4. Determinarea lungimii de flambaj a unui stâlp dintr-un cadru multi-etajat

 Descrierea problemei
Acest exemplu de calcul îşi propune să determine lungimea de flambaj şi rezistenţa la
pierderea stabilităţii generale prin încovoiere a unui stâlp dintr-un cadru multietajat cu noduri
rigide. Vor fi considerate două situaţii de comportare globală a cadrului. În prima ipoteza cadrul
va fi considerat cu noduri fixe, iar în a doua situaţie va fi considerat cu noduri deplasabile. Va fi
analizat un stâlp interior alcătuit dintr-un profil laminat european HEM.
Determinarea comportării globale a cadrului per ansamblu nu face obiectul acestui
exemplu, însă clasificarea se face conform SREN 1993-1-1 paragraful 5.2.1 (3) – analiza globala.

 Datele problemei
 Coeficienţii parţiali de siguranţă
M0 = 1,00
M1 = 1,00
SREN 1993-1-1 §6.1 (1)
 Date geometrice
Deschiderea grinzii superioare stânga l11 = 6,00 m
Deschiderea grinzii superioare dreapta l12 = 6,00 m
Deschiderea grinzii inferioare stânga l21 = 6,00 m
Deschiderea grinzii inferioare dreapta l22 = 6,00 m
Înălţimea stâlpului studiat lc = 3,50 m
Înălţimea stâlpului de la etajul superior l1 = 3,50 m
Înălţimea stâlpului de la etajul superior l2 = 3,80 m
Marca oţelului S275
Clasificarea secţiunii transversale Clasa 1
 Caracteristici geometrice ale secţiunilor transversale
Stâlpul studiat HE 220 M Iy = 14600 cm4; A = 149,4 cm2;
Stâlpul superior HE 200 M Iy = 10642 cm4; A = 131,3 cm2;
Stâlpul inferior HE 240 M Iy = 24290 cm4; A = 199,6 cm2;
4
Grindă superioară stânga IPE 400 Iy = 23128 cm ; A = 84,5 cm2;
Grindă superioară dreapta IPE 400 Iy = 23128 cm4; A = 84,5 cm2;
4
Grindă inferioară stânga IPE 450 Iy = 33743 cm ; A = 98,8 cm2;
Grindă inferioară dreapta IPE 400 Iy = 23128 cm4; A = 84,5 cm2;
a) Cadru cu noduri fixe

1
l1

11 12

lc c

21 22

2
l2

l11,l21 l12,l22

Figura E.4.1. Cadru transversal cu noduri fixe

b) Cadru cu noduri deplasabile

1
l1

11 12

lc c

21 22

2
l2

l11,l21 l12,l22

Figura E.4.2. Cadru transversal cu noduri deplasabile

 Caracteristici mecanice - limita de curgere

Marca de oţel S275
Deoarece grosimea maximă a pereţilor secţiunii transversale este 26,0 mm ≤ 40 mm, limita
de curgere este : fy = 275 N/mm2.
SREN 1993-1-1 Tabel 3.1

k1
k11 k12
kc

k21 k22
k2

Figura E.4.3. Notaţiile folosite pentru rigidităţile elementelor

 Cadru cu noduri fixe
N
1

k11 k12

l kc

k21 k22
Figura E.4.4. Forma de pierdere a stabilităţii a unui stâlp parte a unei structuri cu noduri fixe

 Determinarea lungimii de flambaj în cele două ipoteze de comportare globală a cadrului

Determinarea lungimii de flambaj se face în conformitate cu P100/2006 anexa F paragraful F.5.
(vezi anexa II.2)
 Factori de distribuţie a rigidităţii 1 şi 2
Se consideră că grinzile nu sunt solicitate la eforturi axiale şi rămân în domeniul elastic
sub acţiunea momentelor de calcul. Rotirea la capătul opus poate fi considerată egală şi de semn
opus cu cea de la capătul studiat (simplă curbură). (P100/2006 – Tabel F.3.(1)).

Rigiditatea poate fi calculată astfel:

Ic
 Rigiditatea stâlpilor kc 
lc
I ij
 Rigiditatea grinzilor kij  0.5  (vezi Tabel II.1)
lij
astfel obţinem următori factori de distribuţie:
14600 10462

kc  k1 350 350
1    0,652 (vezi II.1)
kc  k1  k11  k12 14600  10462  0,5  23128  0,5  23128
350 350 600 600
14600 24290

kc  k2 350 380
2    0,690 (vezi II.2)
kc  k2  k21  k22 14600  24290  0,5  33743  0,5  23128
350 380 600 600

Raportul între Lcr/L se poate obţine din diagrama prezentată în Figura F.4. P100/2006
(vezi Fig. II.4) sau aplicând formula (II.3):
Lcr
 0,5  0,14  ( 1  2 )  0,055  ( 1  2 )2 
L
 0,5  0,14  (0,652  0,690)  0,055  (0,652  0,690)2  0,787

Lungimea de flambaj a stâlpului se poate obţine:

Lcr  f cr _ y  L  0,787  3500  2755 mm
 Anexa F - P100-1/2006 (Fig. II.4)

 Rezistenţa la flambaj prin încovoiere a elementului supus la compresiune uniformă

Pentru a determină rezistenţa la flambaj a stâlpului Nb,Rd, este necesară determinarea
factorului de reducere pentru flambaj prin încovoiere χ corespunzător curbei de flambaj pentru
secţiunea transversală a stâlpului. Acest factor se determină cu ajutorul zvelteţii relative 
funcţie de efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat, bazat pe
proprietăţile secţiunii transversale brute şi rezistenţa de calcul a secţiunii a transversale stâlpului
la compresiune uniformă.
 Efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat Ncr
Efortul critic de flambaj, elastic se determină folosind următoarea relaţie de definiţie:
π2  E  I y 3,142  2,1  105  14605  104
N cr , y  2
  39842 kN
Lcr ,y 27552
 Zvelteţea relativă
Zvelteţea relativă se calculează cu ajutorul formulei:
A f y 149,4  102  275
y    0,321
N cr , y 39841616

Printr-o formulare alternativă zvelteţea relativă poate fi calculată astfel:

y 27,85
y    0,321
1 86,81
Lcr , y 2755
y    27,85
i 98,94
E
1     93,9    86,81
fy

 Factorul de reducere
Pentru alegerea curbei de flambaj pentru secţiunea transversală trebuie să luăm în
considerare următoarele condiţii:
 HEM 240 - profil laminat
h 240
 Raportul   1,062  1,2
b 226
 Grosimea tălpilor t f  26 mm  100 mm
 Marca de oţel S275
 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei y-y:
Curba de flambaj b, factorul de imperfecţiune αy = 0.34;
 y  0,5  1   y  ( y  0,2)   y   0,5  1  0,34  (0,321  0,2)  0,3212   0,572
2
   
1 1
y    0,957
2 2 2
2
y  y   y 0,572  0,572  0,321

 Rezistenţa la flambaj
A f y 149,4  102  275
N b, Rd    0,957   3931835 N  3932 kN
M1 1,00
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (3)
 Cadru cu noduri deplasabile
N
1

k11 k12

kc
k21 k22

2
N
Figura E.4.5. Forma de pierdere a stabilităţii a unui stâlp parte a unei structuri cu noduri
deplasabile

 Factori de distribuţie a rigidităţii 1 şi 2

Se consideră că grinzile nu sunt solicitate la eforturi axiale şi rămân în domeniul elastic sub
acţiunea momentelor de calcul. Rotirea la capătul opus poate fi considerată egală cu cea de la
capătul studiat (dublă curbură).(P100/2006 - Tabel F.3. (1)).
Rigiditatea poate fi calculată astfel:
Ic
 Rigiditatea stâlpilor kc  l
lc
I ij
 Rigiditatea grinzilor kij  1,5  (vezi Tabel II.2)
lij
astfel obţinem următori factori de distribuţie:
14600 10462

kc  k1 350 350
1    0,384 (vezi II.1)
kc  k1  k11  k12 14600  10462  1,5  23128  1,5  23128
350 350 600 600
14,600 24, 290

kc  k 2 350 380
2    0.426 (vezi II.2)
kc  k2  k21  k22 14,600 24, 290 33,734 23,128
  1.5   0.5 
350 380 600 600
 Anexa F - P100/2006 (Fig. II.5)
Raportul între Lcr/L se poate obţine din diagrama prezentata în Figura F.5. P100/2006
sau aplicând formula:
Lcr 1  0,2  ( 1  2 )  0,12  1  2
 
L 1  0,8  ( 1  2 )  0,6  1  2
(vezi formula II.4)
1  0,2  (0,384  0,426)  0,12  0,384  0,426
  0,957
1  0,8  (0,384  0,426)  0,4  0,384  0,426
Lungimea de flambaj a stâlpului se poate obţine:
Lcr  f cr _ y  L  1,348  3500  4719 mm
 Rezistenţa la flambaj prin încovoiere a elementului supus la compresiune uniformă
 Efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat Ncr
Efortul critic de flambaj, elastic se determină folosind următoarea relaţie de definiţie:
π2  E  I y 3,142  2,1  105  14605  104
N cr , y  2
  13579 kN
Lcr ,y 47192
 Zvelteţea relativă
Zvelteţea relativă se calculează cu ajutorul formulei:
A f y 149,4  102  275
y    0,55
N cr , y 13579388

 Factorul de reducere
Alegerea curbei de flambaj este aceiaşi ca în ipoteza cu noduri fixe.
 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei y-y:
Curba de flambaj b, factorul de imperfecţiune αy = 0.34
 y  0,5  1   y  ( y  0,2)   y   0,5  1  0,34  (0,55  0,2)  0,552   0,711
2
   
1 1
y    0,861
2 2 2
2
y  y   y 0,711  0,711  0,55

 Rezistenţa la flambaj
 A f y 149,4  102  275
N b, Rd     0,861   3537419 N  3537 kN
M1 1,00
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (3)

E.5. Determinarea lungimilor de flambaj pentru un stâlp in trepte

 Descrierea problemei
Se consideră o structură parter. Stâlpul cadrului transversal este realizat in trepte.
Ramura superioara este I din table sudate 500x200x6x12mm şi are înălţimea de 3,50m, iar
ramura inferioara I 1000x200x10x12. Se considera ca acoperişul şi sistemul de contravântuiri
împiedica deplasarea laterala a capătului superior al stâlpului. Se cere să se determine
lungimile de flambaj ale celor doua ramuri stâlpului cadrului.
 Schema statică

Figura E.5.1. Schema statica si secţiunile transversale

 Datele problemei
Pentru verificarea de rezistenţă şi flambaj a stâlpului sunt necesare următoarele date:
Raport forţa axială
Efort axial ramura inferioara / ramura superioara P1/P2 = 3
Lungimea elementului
Ramura superioara L2 = 3,50 m
Ramura inferioara L1 = 7,00 m
Marca oţelului S355
Clasa secţiunii Clasa 1

 Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale

 Ramura superioara;
Înălţimea h = 500,0 mm
Lăţimea tălpilor b = 200,0 mm
Grosimea inimii tw = 6,0 mm
Grosimea tălpilor tf = 12,0 mm
Momentul de inerţie / yy Iy2 = 3398 cm4
 Ramura inferioara;
Înălţimea h = 1000,0 mm
Lăţimea tălpilor b = 200,0 mm
 Grosimea inimii tw = 10,0 mm
Grosimea tălpilor tf = 12,0 mm
Momentul de inerţie / yy Iy1 = 19460 cm4

 Multiplicatorul lungimii de flambaj

Pentru alegerea determinarea multiplicatorului lungimii de flambaj pentru un stâlp cu
secţiune variabila cu o sigura treapta sunt necesare următoarele rapoarte:
L2 3500
  0,5
L1 7000
I2 3398  104
  0,175
I1 19460  104
P1
3
P2
Relaţiile de calcul al coeficienţilor 1 si 2 pentru determinarea lungimii de flambaj in
planul cadrului:

1 
 c  1 11
2 2
 12

 4  1 0,9452  1,78752  1,2118
c 4
 1,2118
2  1   2,026  3
c1 0,598
N  N2
c 1 4
N2
L2 1 I1 1 1
c1    0,5   0,598
L1 c I2 4 0,175
Deoarece capătul superior este cu rotiri libere si deplasări împiedecate pentru determinarea
11 si 12 se va folosi Tabelul 22 din STAS 10108/0-78:
12  1,7875
valorile se obţin prin interpolare liniara
11  0,945
 Lungimii de flambaj:
 In planul cadrului:
Lcr , y1  1L1  1,2118  7000  8483 mm
Lcr , y 2   2 L2  2,026  3500  7089 mm
 Normal pe planul cadrului:
Lcr , z1    L1  1  7000  7000 mm
Lcr , z 2    L2  1  3500  3500 mm

E.6. Determinarea rezistenţei la pierderea stabilităţii a unui element compus supus la

compresiune uniformă
 Descrierea structurii
Se consideră grinda de acoperiş alcătuita in soluţie ferma metalică a unei hale parter.
Grinda cu zăbrele este simetrică de formă bitrapezoidală cu montanţi si diagonale alternante.
Talpa superioară are o pantă de  = 7o35’. Se consideră ca acoperişul asigură legătura
transversală a tălpii superioare la deplasare laterală datorită rigidităţii suficiente a tablei de
acoperiş si a sistemului de contravântuiri din acoperiş. Tălpile grinzii sunt alcătuite din profile U
spate in spate depărtate (cu axa maximă de inerţie perpendiculară pe planul tălpii), solidarizate
cu ajutorul unor plăcuţe cu lungimea de 100 mm aşezate la distanta de 650mm. Panele rezemă
pe talpa superioară tot la al doilea nod asigurând fixarea laterală (in afara planului fermei) pe
deschiderea a două panouri). Se cere verificarea tălpii superioare.

 Schema statică
Grinda cu zăbrele, cu barele articulate in noduri, simplu rezemata cu deschiderea de 21 m.
12 panouri a cate 1,75m.

2600

1400

1750 1750 1750 1750 1750 1750 1750 1750 1750 1750 1750 1750

21000

Figura E.6.1. Grinda cu zăbrele

 Datele problemei
Pentru verificarea de rezistenţă şi flambaj a stâlpului sunt necesare următoarele date:
 Talpa superioara (11-13)
Forţa axială
Ipoteze de încărcare
Greutate proprie (G) NEd = -143,22 kN
Greutatea zăpezii (Z) NEd = -107,42 kN
Combinaţia de încărcare
1,35 G + 1,5 Z NEd = -354,5 kN
Lungimea teoretica elementului L = 1513 mm
Marca oţelului S235
Clasa secţiunii Clasa 1
 Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale
 SECTIUNE TRANSVERSALA

ys yu ys

tw
tf
z z
 
2 UPN 120

Pl. 120x6 100 650 100

Figura E.6.2. Secţiunea transversala şi poziţionarea plăcuţelor de solidarizare

 2 UPN 120;
Înălţimea h = 120,0 mm
Lăţimea tălpilor b = 50,0 mm
Grosimea inimii tw = 7,0 mm
Grosimea tălpilor tf = 9,0 mm
Aria secţiunii transversale A = Ach = 17,0 cm2
Momentul de inerţie / yy Iy = 364 cm4
Momentul de inerţie / zz Iz = 43,2 cm4
Modul de rezistenţă plastic / zz Wpl,z = 21,2 cm3
Poziţia centrului de greutate ys = 16,0 mm
Distanta intre profile (UPN100) yu = 50,0 mm
Distanta intre elementele de solidarizare a = 750 mm

 Determinarea lungimii de flambaj

Conform Anexei BB (BB1.1), lungimea de flambaj Lcr a unei tălpi cu secţiunea de forma I
sau H poate fi luată egală cu 0,9L pentru flambajul în plan şi 1,0L pentru flambajul în plan
perpendicular. În acest exemplu se va folosi pentru talpa lungimea de flambaj 1,0L pentru
flambajul în plan şi în plan perpendicular (STAS 10108/0-78).

x
y

Figura E.6.3. Lungimile de flambaj

În structurile triunghiulare obişnuite, lungimea de flambaj Lcr a zăbrelelor pentru flambajul în

plan poate fi luată egală cu 0,9L şi 1,0L pentru flambajul în plan perpendicular.
Multiplicatorul lungimii de flambaj (y-y); fL_y = 1,00; L = 1765 mm
Lungimea de flambaj (y-y); Lcr,y = fL_y  L = 1765 mm
Multiplicatorul lungimii de flambaj (z-z); fL_z = 1,00; L = 3530 mm
Lungimea de flambaj (z-z) Lcr,z = fL_z  L = 3530 mm
 Caracteristici mecanice - limita de curgere
Marca de oţel S235
Deoarece grosimea maximă a pereţilor secţiunii transversale este 9,0 mm  40 mm, limita
de curgere este fy = 235 N/mm2
SREN 1993-1-1 Tabel 3.1

 Coeficienţii parţiali de siguranţă

M1 = 1,00
SREN 1993-1-1 §6.1 (1)
 Verificarea de rezistenţă a secţiunii transversale a tălpii superioare
 Rezistenţa la compresiune
 Pentru a determină rezistenţa de calcul a secţiunii transversale a stâlpului la compresiune
uniformă se foloseşte relaţia de definiţie corespunzătoare clasei de secţiune 1:
A2U  f y 17  102  235
N c , Rd    799000 N  799 kN
M 0 1,0
SREN 1993-1-1 (6.10)
După determinarea capacităţii portante se trece la verificarea condiţiei:
N Ed 354,5
  0,444  1,0  Secţiunea verifică
N c ,Rd 799
SREN 1993-1-1 (6.9)
 Rezistenţa la pierderea stabilităţii
Pentru a determină rezistenţa la flambaj a stâlpului Nb,Rd, este necesară determinarea
factorului de reducere pentru flambaj prin încovoiere  corespunzător curbei de flambaj pentru
secţiunea transversală a stâlpului. Acest factor se determină cu ajutorul zvelteţii relative  . 
se calculează în funcţie de efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat
şi rezistenţa de calcul a secţiunii transversale stâlpului la compresiune uniformă. Se calculează
folosind proprietăţile secţiunii transversale brute.

 In planul grinzii
 Efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat Ncr
Efortul critic de flambaj, elastic se determină folosind următoarea relaţie de definiţie:
2  E  I y 3,142  2,1  105  2  364  104
N cr , y    4839 kN
L2cr , y 17652
Efortul axial critic Euler (4.3)
unde E este modulul de elasticitate longitudinal, E = 210000 N/mm2 şi Lcr este lungimea de
flambaj în planul de flambaj considerat, Lcr,y = 1765 mm
 Zvelteţea relativă
Zvelteţea relativă se calculează cu ajutorul formulei:
A fy 2  17  102  235
y    0, 406  0, 2
N cr , y 483900
SREN 1993-1-1 §6.3.1.2 (1)
 Factorul de reducere pentru flambaj prin încovoiere
În cazul elementelor supuse la compresiune uniformă valoarea factorului de reducere χ
depinde de zvelteţea redusă  ce trebuie determinată ţinând seama de curbele de flambaj
corespunzătoare:
1
 însă   1
  2   2
în care:
  0,5  1    (  0,2)   2  ;
 este factor de imperfecţiune funcţie de curba de flambaj
SREN 1993-1-1 §6.3.1.2 (1)
 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei y-y
Curba de flambaj c (SREN 1993-1-1 Tabel 6.2), factorul de imperfecţiune αy = 0,49 (SREN
1993-1-1 Tabel 6.1);
 y  0,5  1   y  ( y  0, 2)   y2   0,5  1  0, 49  (0, 406  0, 2)  0, 4062   0,633
 1 1
y    0,894
 y   y2   y2 0,633  0,6332  0, 4092

 Rezistenţa la flambaj in planul cadrului

Rezistenţa la flambaj se determină cu următoarei relaţie:
A2U  f y 2  17  102  235
Nb, Rd     0,894   714, 4 kN
 1,00
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (3)
După determinarea capacităţii portante se trece la verificarea condiţiei:
N Ed 354,5
  0,496  1,0  Secţiunea verifică
N b,Rd 714,4

 In afara planului grinzii

Momentele de inerţie după axa minima de inerţie se calculează cu ajutorul formulei lui
Steiner:
 h  2 
I z  2  0   Ach  I z ,ch   0,5  822  17  102  2  43, 2  104  657,9  104 mm 4
 2  
h0  2  ys  yu  2  16  50  82 mm
Momentele de inerţie la încovoiere ale barelor compuse cu plăcuţe de solidarizare pot fi
calculate astfel:
I eff  0,5  h02  Ach  2   I ch
SREN 1993-1-1 § 6.4.3.1 (3) (6.74)
unde:
 – = factor de eficacitate ce depinde de zvelteţea maximă elementului compus (Tabel 6.8);
Iz 657,9  104
i0    43,99 mm
2  Ach 2  17  102
L 2  1765  80, 25
   80, 25    2  2  0,93
i0 43.99 75 75
I eff  0,5  h02  Ach  2    I ch  0,5  822  17  102  2  0,93  43, 2  104  651,9  104 mm 4
 Efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat Ncr
Efortul critic de flambaj, elastic se determină folosind următoarea relaţie de definiţie:
2  E  I eff , z 3,142  2,1  105  651,9  104
N cr , z    1083199 N  1083, 2 kN
L2cr , z 35302
Efortul axial critic Euler (4.3)
unde Lcr,z este lungimea de flambaj în planul de flambaj considerat, Lcr,z= 3530 mm (distanta
intre doua pane)
 Rigiditatea la forfecare Sv
Sv trebuie calculată astfel:
2  2  EI ch 2  3,142  2,1  105  43, 2  104
Sv    3180 kN
a2 7502
SREN 1993-1-1 § 6.4.3.1 (3) (6.73)
 Eforturile de calcul
În general barele compuse cu secţiune uniformă, solicitate la compresiune concentrică şi
articulate la extremităţi se considerată ca un stâlp având o imperfecţiune în arc e0 = L/500 = 7,06
mm. În cazul verificării tălpii superioare se poate aplica modelul barei compuse cu secţiune
constantă supusă la compresiune concentrică deoarece elementele de solidarizare alcătuiesc în
lungul barei compuse panouri identice cu ramuri paralele si numărul de panouri în bara compusă
este mai mare de trei.
În cazul unei bare compuse alcătuite din două ramuri identice, efortul de calcul Nch,Ed trebuie
determinat astfel:
M Ed  h0  Ach 4,459  106  82  17  102
N ch , Ed  0,5N Ed   0,5  354,5  103   224,93 kN
2 I eff 2  651,9  104
I
N Ed  e0  M Ed 354,5  103  7,06  0
M Ed    4,459 kNm
N N 3 3
1  Ed  Ed 1  354,5  10  354,5  10
N cr Sv 1083  103 3180  103
SREN 1993-1-1 § 6.4.1 (6)
unde:
Ncr – este efortul critic eficace în bara compusă;
NEd – valoarea de calcul a efortului de compresiune care acţionează în bara compusă;
MEdI – este valoarea de calcul a momentului de încovoiere maxim, care acţionează la
jumătatea lungimii barei compuse, luând în considerare efectele de ordinul doi;
h0 – este distanţa între centrele de greutate ale ramurilor;
Ach – este aria secţiunii transversale a unei ramuri;
Ieff – este momentul de inerţie efectiv al barei compuse;
Sv – este rigiditatea la forfecare a elementelor de solidarizare;
Ach – este aria secţiunii transversale a unei ramuri;

 Pierderea stabilităţii în afara planului a unei ramuri

În cazul verificării unei ramurii in afara planului Lcr,z = a =750 mm. Efortul critic de
flambaj, elastic se determină folosind următoarea relaţie de definiţie:
2  E  I z 3,142  2,1  105  43, 2  104
N cr , z  a    1590 kN
L2cr , z  a 7502
Efortul axial critic Euler (4.3)
 Zvelteţea relativă
Zvelteţea relativă se calculează cu ajutorul formulei:
A fy 2  17  102  235
z    0,709  0, 2
N cr , z  a 1590  103

 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei z-z

Curba de flambaj c (SREN 1993-1-1 Tabel 6.2), factorul de imperfecţiune αz = 0,49 (SREN
1993-1-1 Tabel 6.1);
 z  0,5  1   z  ( z  0, 2)   z2   0,5  1  0, 49  (0,709  0, 2)  07092   0,876
1 1
z    0,719
 z   z2   z2 0,876  0,8762  0,7092
 Rezistenţa la flambaj in planul cadrului
Rezistenţa la flambaj se determină cu următoarei relaţie:
Ach  f y 17  102  235
N z ,b, Rd   z   0,719   287, 2 kN
 1,00
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (3)
Verificarea condiţiei:
 N ch. Ed 224,9
  0,783  1  elementul verifică
N b, Rd 287,2
SREN 1993-1-1 §6.3.1.1 (1)
De regulă, verificarea zăbrelelor barelor compuse cu zăbrele sau verificarea pentru eforturile
care rezultă din efectul de cadru în barele compuse cu plăcuţe de solidarizare, trebuie făcută în
panourile de la extremităţile barei, pornind de la forţa tăietoare globală VEd , care acţionează în bara
compusă şi se determină prin:
M Ed 4,459  106 V  a 3,967  103  750
VEd    3,14  3,967 kN  M ch , Ed  Ed   0,744 kNm
L 3530 4 4

 Rezistenţa la forfecare
Valoarea de calcul a rezistenţei plastice la forfecare în absenţa răsucirii depinde de aria de
forfecare, care pentru un profil U solicitat paralel cu tălpile se defineşte ca fiind aria celor două
tălpi:
Avy  2  (b  tw  r )  t f  2  (55  7  9)  9  702 mm 2
SREN 1993-1-1 § 6.2.6 (3)
 Valoarea de calcul a rezistenţei plastice la forfecare
În absenţa răsucirii, rezistenţei plastice la forfecare a secţiunii compuse este dată de relaţia:
2 Avy  ( f y / 3) 2  702  235
V pl , y , Rd    190,5 kN
M 0 3  1,0
SREN 1993-1-1 § 6.2.6 (2)
Trebuie să fie satisfăcută condiţia:
VEd 3,967
  0,021  0,5  nu e necesară nicio reducere a capacităţii la flambaj a
Vc, Rd 190,5
elementului

 Verificarea interacţiunii M-N

In secţiunea din dreptul elementelor de solidarizare trebuie făcuta verificarea la acţiunea M-
N. Relaţia de verificare (6.62) devine simplificat:
N Ed M
 k zz  z ,Ed  1 , unde NEd = Nch,Ed; Nb,Rd = Nz,b,Rd; Mz,Ed = Mch,Ed; Mz,Rd = Mpl,Rd;
N b,Rd M z ,Rd
SREN 1993-1-1 § 6.3.3 (6.61-62)
Pentru o secţiune de clasa 1 rezistenţa de calcul a unei secţiuni transversale supusă la
încovoiere în raport cu axa principală de inerţie se determină astfel:
W pl , z  f y 21,2  103  235
M z ,Rd  M pl , Rd    4,982 kNm
M 0 1,0

 Calculul factorilor de interacţiune kzz

Factorii de interacţiune kyy , kyz , kzy , kzz depind de metoda de calcul aleasă. Se pot calcula
folosind două metode alternative. În acest exemplu valorile acestor factori au fost determinate
conform anexei B (metoda alternativă 2). kzz se determina conform Tabel B.2 (elemente sensibile
la deformaţii prin răsucire), ce face trimitere la Tabel B.1, profilul U putând fi asimilat cu
secţiuni I:
  N   N ch ,Rd 
 
k zz  Cmz 1  2   z  0,6 ch , Rd
N b, Rd
  Cmz  1  1,4
N b, Rd

   

 Calculul factorilor de moment uniform Cmz

Deoarece profilul U intre doua elementele de solidarizare are cu mod de instabilitate cu
noduri deplasabile trebuie să se ia ca factor de moment uniform echivalent Cmz = 0,9.
SREN 1993-1-1 Anexa B (Tabel B.3)
 N   224,9 

 
k zz  Cmz 1  2   z  0,6 ch , Rd
N b, Rd
  0,9 1   2  0,709  0,6 
  287,3 


 N   224,9 
 1,476  Cmz  1  1,4 ch , Rd   0,9  1  1,4  1,886

 N b,Rd   287,3 

Trebuie să fie satisfăcută condiţia:

N Ed M 224,9  103 0,744  106
 k zz  z ,Ed   1,476   1,003  1 elementul nu verifică şi trebuie
N b,Rd M z ,Rd 287,3  103 4,982  106
aleasă o altă secţiune transversală

E.7. Calculul caracteristicilor geometrice eficace ale secţiunii transversale a unui profil
cu secţiune de tip C formată la rece, solicitată la compresiune
 Descrierea problemei
Exemplul prezintă calculul caracteristicilor eficace pentru o secţiune de tip C, formată
la rece, solicitată la compresiune.

 Datele problemei
Marca oţelului S355
Modulul de elasticitate E  210000 N mm 2
Coeficientul lui Poisson   0,3

 Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale

Înălţimea totală a inimii h  150 mm

Lăţimea totală a tălpii comprimate b1  47 mm
Lăţimea totală a tălpii întinse b2  41 mm
Lăţimea totală a rebordului c  16mm
Raza interioară r  3 mm
Grosimea nominală tnom  1 mm
Grosimea miezului de oţel t  0,96 mm
(calculată conform paragrafului § 3.2.4(3) din EN1993-1-3)
 Dimensiunile secţiunii pe axa mediană (vezi Figura E.x.1):
Înălţimea inimii h p  h  tnom  150  1  149 mm
Lăţimea tălpii comprimate b p1  b1  tnom  47  1  46 mm
Lăţimea tălpii întinse b p 2  b2  tnom  41  1  40 mm
 Lăţimea rebordului c p  c  tnom 2  16  1 2  15,5mm

 Caracteristici mecanice - limita de curgere

Marca de oţel S355
Deoarece grosimea maximă a pereţilor secţiunii transversale este 1.0 mm  40 mm, limita
de curgere este fy = 355 N/mm2
SREN 1993-1-1 Tabel 3.1
 Coeficienţii parţiali de siguranţă
M0 = 1,00
SREN 1993-1-3 § 2(3)

Figura E.7.1. Secţiunea transversală

 Verificarea proporţiilor geometrice

Metoda de calcul conform SR EN1993-1-3 poate fi aplicată dacă următoarele condiţii
sunt satisfăcute:
b t  60 b1 t  47 0,96  48,96  60 – verifică
c t  50 c t  16 0,96  16,67  50 – verifică
h t  500 h t  150 0,96  156, 25  500 – verifică
SREN 1993-1-3 §5.2

Pentru a asigura o rigiditate suficientă a elementului de rigidizare sau pentru a evita

voalarea prematură a acesteia, dimensiunile rigidizării trebuie să se încadreze între următoarele
limite:
0, 2  c b  0,6 c b1  16 47  0,34 0,2  0,34  0,6 – verifică
c b2  16 41  0,39 0,2  0,39  0,6 – verifică

Influenţa rotunjirii colţurilor poate fi neglijată dacă:

r t 5 r t  3 0,96  3,125  5 – verifică
r bp  0,10 r bp1  3 47  0,06  0.10 – verifică
r bp2  3 64  0,05  0,10 – verifică
SREN 1993-1-3 §5.1(3)

Aria secţiunii transversale brute:

  
Abr  t 2cp  bp1  bp2  hp  0,96   2  15,5  46  40  149   255,36 mm 2

Poziţia axei neutre în raport cu talpa comprimată:

 
cp hp  cp 2  bp2 hp  hp2 2  cp2 2  t
zb1     72,82 mm
Abr

 Determinarea caracteristicilor geometrice eficace ale tălpii şi rebordului în compresiune

În conformitate cu paragraful §5.5.3.2 din SR EN1993-1-3, în calculul caracteristicilor
eficace ale tălpii şi rebordului în compresiune, se aplică procedura iterativă. Calculul se conduce
în trei paşi, astfel:

Pasul 1:
Conform punctului §5.5.3.2(3) din SR EN1993-1-3 se obţine pentru rigidizarea marginală
o arie eficace iniţială, folosind lăţimea eficace a tălpii comprimate şi considerând că talpa
comprimată este un perete interior, rigidizarea fiind considerată cu rigiditate infinită ( K   ) şi
folosind o rezistenţă de calcul neredusă ( com,Ed  f yb /  M 0 ).

 Lăţimea eficace a tălpii comprimate

Raportul tensiunilor:   1 (compresiune uniformă), rezultă coeficientul de flambaj este:
kσ  4 pentru pereţi comprimaţi interiori (conform § 5.5.2 din SR EN1993-1-3 şi §4.4 din
EN1993-1-5).
  235 f yb

o Pentru talpa superioară:

Zvelteţea redusă este:

bp1 t 46 0,96
 p,b1    1,03
28, 4  kσ 28, 4  235 350  4

Factorul de reducere al lăţimii tălpii este:

 p,b1  0,055  3    1,03  0,055   3  1
 2
  0,764
 p,b 1,032
Rezultă lăţimea eficace a tălpii comprimate:
beff1  1bp1  0,764  46  35,14 mm
be11  be12  0,5beff1  0,5  35,14  17,57 mm

o Pentru talpa inferioară:

Zvelteţea redusă este:

bp2 t 40 0,96
 p,b2    0,895
28, 4  kσ 28, 4  235 350  4

Factorul de reducere al lăţimii tălpii este:

 p,b2  0,055  3    0,895  0,055   3  1
 2
  0,843
 p,b2 0,8952
 Rezultă lăţimea eficace a tălpii comprimate:
beff2  2bp2  0,843  40  33,72 mm
be21  be22  0,5beff2  0,5  33,72  16,86 mm

 Lăţimea eficace a rebordului comprimat

o Pentru rebordul de la partea superioară:

Coeficientul de voalare este:

dacă bp,c bp1  0,35 : kσ  0,5

 
2
dacă 0,35  bp,c bp1  0,6 : kσ  0,5  0,83 3 bp,c bp1  0,35
bp,c bp1  15,5 46  0,337  0,35 rezultă kσ  0,5
SREN 1993-1-3 §5.5.3.2(5a)
Zvelteţea redusă este:
cp t 15,5 0,96
 p,c1    0,981
28, 4  kσ1 28, 4  235 350  0,5
SREN 1993-1-5 §4.4
Factorul de reducere al lăţimii rebordului:
 p,c1  0,188 0,981  0,188
1    0,824 ,   1
 p,c12 0,9812
Lăţimea eficace a rebordului este:
ceff   cp  0,824  15,5  12,77 mm
SREN 1993-1-3 § 5.5.3.2(5a)
Aria eficace a rigidizării marginale de la partea superioară se calculează astfel:
As  t  be2  ceff   0,96  17,57  12,77   29,126mm 2
SREN 1993-1-3 § 5.5.3.2(6)

o Pentru rebordul de la partea inferioară:

Coeficientul de voalare este:

bp,c bp2  15,5 40  0,388  0,35 rezultă kσ  0,5  0,83 3  0,388  0,35   0,594
2

SREN 1993-1-3 §5.5.3.2(5a)

Zvelteţea redusă este:
cp t 15,5 0,96
 p,c2    0,900
28, 4  kσ2 28, 4  235 350  0,594
SREN 1993-1-5 §4.4
Factorul de reducere al lăţimii rebordului:
 p,c2  0,188 0,900  0,188
2  2
  0,879 ,   1
 p,c2 0,9002
Lăţimea eficace a rebordului este:
ceff2   cp2  0,879  15,5  13,62 mm
SREN 1993-1-3 § 5.5.3.2(5a)
Aria eficace a rigidizării marginale de la partea superioară se calculează astfel:
As2  t  be22  ceff2   0,96  16,86  13,62   29, 26mm 2
 SREN 1993-1-3 § 5.5.3.2(6)
Pasul 2:
În conformitate cu §5.5.3.2(3) din EN1993-1-3, se utilizează secţiunea transversală eficace
a rigidizării marginale, pentru determinarea coeficientului de reducere, luându-se în considerare
efectele legăturii elastice între:

Tensiunea critică de flambaj elastic pentru rigidizarea marginală este:

2 K E Is
cr , s 
As
SREN 1993-1-3 §5.5.3.2(7)
unde:
K este rigiditatea resortului pe unitatea de lungime;
Is este momentul de inerţie a secţiunii eficace a rigidizării.

o Pentru rebordul de la partea superioară:

Rigiditatea resortului este:
E t3 1
K1  2

4(1   ) b12 hp  b13  0,5 b1 b2 hp kf1
SREN 1993-1-3 §5.5.3.1(5)
cu:
be2t be2 2 17,57  0,96  17,57 / 2
b1  bp1   46   40,913 mm
(be2  ceff )t (17,57  12,77)  0,96
b tb 2 16,86  0,96  16,86 2
b2  bp2  e22 e22  40   35,34 mm
(be22  ceff2 ) t (16,86  13,62)  0,96
A 29, 26
kf1  s2   1,004 pentru un element supus la compresiune axială
As1 29,13
K1  0,12 N mm 2

Momentul de inerţie al secţiunii eficace a rigidizării este:

2 2
b t3 c 3 t  ceff12  c  ceff12  4
I s1  e12  eff1  be12 t    c t  eff1
    I s1  457,32 mm
 2  be12  ceff1    2  be12  ceff1   
eff1
12 12  2

Rezultă, tensiunea critică de flambaj elastic pentru rigidizarea marginală de la partea

superioară:
2  0,161  210000  457,32
cr,s   270,011 N mm 2
29,126

o Pentru rebordul de la partea inferioară:

Rigiditatea resortului este:

E t3 1
K2  2
 2 3
4(1   ) b2 hp  b2  0,5 b1 b2 hp kf2
SREN 1993-1-3 §5.5.3.1(5)
cu:
be2t be2 2 17,57  0,96  17,57 / 2
b1  bp1   46   40,913 mm
(be2  ceff )t (17,57  12,77)  0,96
 As1 29,13
kf2    0,996 pentru un element supus la compresiune axială
As2 29, 26
K 2  0,151 N mm 2

Momentul de inerţie al secţiunii eficace a rigidizării este:

2 2
b t3 c 3 t  ceff2 2  c  ceff2 2 
I s2  e22  eff2  be22 t    ceff2 t 
eff2
 
12 12  2  be22  ceff2    2  2  be22  ceff2   
I s2  538,02 mm 4

Rezultă, tensiunea critică de flambaj elastic pentru rigidizarea marginală de la partea

inferioară:
2  0,151  210000  538,02
cr,s   282,33 N mm 2
29, 26
 Coeficientul de reducere χd al grosimii rigidizării marginale, conform § 5.5.3.2(3), Figura
5.10d din SR EN1993-1-3

o Pentru rebordul de la partea superioară:

Zvelteţea redusă este:

 d1  f yb cr,s1  350 233,1  1, 225
SREN 1993-1-5 §4.4
Factorul de reducere rezultă:
dacă  d  0,65 d  1,0
dacă 0,65   d  1,38 d  1, 47  0,723  d
dacă  d  1,38 d  0,66  d
0,65   d1  1, 225  1,38 deci d1  1, 47  0,723  1, 225  0,584
SREN 1993-1-5 § 4.4(2)

o Pentru rebordul de la partea inferioară:

Zvelteţea redusă este:

 d2  f yb cr,s2  350 282,33  1,113
SREN 1993-1-5 §4.4
Factorul de reducere rezultă:
0,65   d1  1,113  1,38 deci d1  1, 47  0,723  1,113  0,665

Pasul 3:
Conform §5.5.3.2(3), Figura 5.10e şi §5.5.3.2 (10) din EN1993-1-3, dacă factorul de
reducere χd < 1, se iterează pentru îmbunătăţirea valorii factorului de reducere pentru flambajul
rigidizării.
com,Ed,i  d f yb  M0 şi  p,red   p d
Procesul iterativ se opreşte când factorul de reducere  converge.

o Pentru rebordul de la partea superioară:

 Valori iniţiale (iteraţia 1): Valori finale (iteraţia n):
d1  0,584 d1  d1,n  0,622
be12  17,57 mm be12  be12,n  20,65mm
ceff1  12,77 mm ceff1  ceff1,n  15,16 mm

o Pentru rebordul de la partea inferioară:

Valori iniţiale (iteraţia 1): Valori finale (iteraţia n):

d2  0,665 d2  d2,n  0,693
be22  16,57 mm be22  be22,n  18,92mm
ceff2  13,62 mm ceff2  ceff2,n  15, 49 mm

Valorile finale ale caracteristicilor eficace pentru talpa şi rebordul solicitate la compresiune
sunt (§5.5.3.2(12) din EN1993-1-3):

o Pentru talpa si rebordul de la partea superioară:

d1  0,622 be12  20,65 mm ceff1  15,16 mm şi be11  17,57 mm

o Pentru talpa si rebordul de la partea superioară:

d2  0,693 be22  18,92 mm ceff2  15, 49 mm şi be21  16,86 mm

Conform (§5.5.3.2(12) din EN1993-1-3, rezultă:

tred,1  t d1  0,96  0,622  0,597 mm
tred,2  t d2  0,96  0,693  0,665 mm

 Determinarea caracteristicilor geometrice ale secţiunii eficace a inimii:

Raportul tensiunilor:   1 (compresiune uniformă), astfel încât coeficientul de flambaj, conform
§4.4 din EN1993-1-5 este kσ  4 .
  235 f yb

Zvelteţea redusă:
hp t 149 0,96
 p,h    3,335
28, 4  kσ 28, 4  235 350  4

Factorul de reducere este:

 p,h  0,055  3    3,335  0,055   3  1
 2
  0, 280
 p,h 3,3352

Lăţimea eficace a inimii este:

heff   hc  0, 280  149  41,72 mm
he1  he2  0,5heff  0,5  41,72  20,86 mm
 Caracteristicile secţiunii eficace:

Aria secţiunii eficace:

Aeff  t be11  be21  he1  he2   be12  ceff1  d1   be22  ceff2  d2 
Aeff  117,37 mm 2

Poziţia axei neutre în raport cu talpa superioară:

  c   he2  he1
2
ceff12 d1 
t ceff2 d2  hp  eff2
2   hp  be22 d2  be21   he2  hp  2  
2

2

     
zG1  
Aeff
zG1  74,92 mm

Poziţia axei neutre în raport cu talpa inferioară:

zG 2  hp  zG1  149  74,92  74,08mm

E.8. Calculul caracteristicilor geometrice eficace ale secţiunii transversale a unui profil cu
secţiune de tip C formată la rece, solicitată la încovoiere
 Descrierea problemei
Exemplul prezintă calculul caracteristicilor eficace pentru o secţiune de tip C, formată
la rece, solicitată la încovoiere după axa maximă de inerţie.

 Datele problemei
Marca oţelului S355
Modulul de elasticitate E  210000 N mm 2
Coeficientul lui Poisson   0,3

 Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale

Înălţimea totală a inimii h  150 mm
Lăţimea totală a tălpii comprimate b1  47 mm
Lăţimea totală a tălpii întinse b2  41 mm
Lăţimea totală a rebordului c  16mm
Raza interioară r  3 mm
Grosimea nominală tnom  1 mm
Grosimea miezului de oţel t  0,96 mm
(calculată conform paragrafului § 3.2.4(3) din SR EN1993-1-3)
 Dimensiunile secţiunii pe axa mediană (vezi Figura E.x.1):
Înălţimea inimii h p  h  tnom  150  1  149 mm
Lăţimea tălpii comprimate b p1  b1  tnom  47  1  46 mm
Lăţimea tălpii întinse b p 2  b2  tnom  41  1  40 mm
Lăţimea rebordului c p  c  tnom 2  16  1 2  15,5mm
 Figura E.8.1. Secţiunea transversală

 Caracteristici mecanice - limita de curgere

Marca de oţel S355
Deoarece grosimea maximă a pereţilor secţiunii transversale este 1.0 mm  40 mm, limita
de curgere este fy = 355 N/mm2
SREN 1993-1-1 Tabel 3.1

 Coeficienţii parţiali de siguranţă

M0 = 1,00
SREN 1993-1-3 § 2(3)
 Verificarea proporţiilor geometrice
Metoda de calcul conform SR EN1993-1-3 poate fi aplicată dacă următoarele condiţii
sunt satisfăcute:
b t  60 b1 t  47 0,96  48,96  60 – verifică
c t  50 c t  16 0,96  16,67  50 – verifică
h t  500 h t  150 0,96  156, 25  500 – verifică
SREN 1993-1-3 §5.2

Pentru a asigura o rigiditate suficientă a elementului de rigidizare sau pentru a evita

voalarea prematură a acesteia, dimensiunile rigidizării trebuie să se încadreze între următoarele
limite:
0, 2  c b  0,6 c b1  16 47  0,34 0,2  0,34  0,6 – verifică
c b2  16 41  0,39 0,2  0,39  0,6 – verifică

Influenţa rotunjirii colţurilor poate fi neglijată dacă:

r t 5 r t  3 0,96  3,125  5 – verifică
r bp  0,10 r bp1  3 47  0,06  0.10 – verifică
r bp2  3 64  0,05  0,10 – verifică
SREN 1993-1-3 §5.1(3)

Aria secţiunii transversale brute:

 
Abr  t 2cp  bp1  bp2  hp  0,96   2  15,5  46  40  149   255,36 mm 2
 Poziţia axei neutre în raport cu talpa comprimată:
 
cp hp  cp 2  bp2 hp  hp2 2  cp2 2  t
zb1     72,82 mm
Abr

 Determinarea caracteristicilor geometrice eficace ale tălpii şi rebordului în compresiune

În conformitate cu paragraful §5.5.3.2 din SR EN1993-1-3, în calculul caracteristicilor
eficace ale tălpii şi rebordului în compresiune, se aplică procedura iterativă. Calculul se conduce
în trei paşi, astfel:

Pasul 1:
Conform punctului §5.5.3.2(3) din SR EN1993-1-3 se obţine pentru rigidizarea marginală
o arie eficace iniţială, folosind lăţimea eficace a tălpii comprimate şi considerând că talpa
comprimată este un perete interior, rigidizarea fiind considerată cu rigiditate infinită ( K   ) şi
folosind o rezistenţă de calcul neredusă ( com,Ed  f yb /  M 0 ).

 Lăţimea eficace a tălpii comprimate

Raportul tensiunilor:   1 (compresiune uniformă), rezultă coeficientul de flambaj este:
kσ  4 pentru pereţi comprimaţi interiori (conform § 5.5.2 din SR EN1993-1-3 şi §4.4 din SR
EN1993-1-5).
  235 f yb
Zvelteţea redusă este:
bp1 t 46 0,96
 p,b    1,03
28, 4  kσ 28, 4  235 350  4

Factorul de reducere al lăţimii tălpii este:

 p,b  0,055  3    1,03  0,055   3  1
 2
  0,764
 p,b 1,032

Rezultă lăţimea eficace a tălpii comprimate:

beff   bp1  0,764  46  35,14 mm
be1  be2  0,5beff  0,5  35,14  17,57 mm

 Lăţimea eficace a rebordului comprimat

Coeficientul de voalare este:
dacă bp,c bp1  0,35 : kσ  0,5

 
2
dacă 0,35  bp,c bp1  0,6 : kσ  0,5  0,83 3 bp,c bp1  0,35
bp,c bp1  15,5 46  0,337  0,35 rezultă kσ  0,5
SREN 1993-1-3 §5.5.3.2(5a)
Zvelteţea redusă este:
cp t 15,5 0,96
 p,c    0,981
28, 4  kσ 28, 4  235 350  0,5
SREN 1993-1-5 §4.4
Factorul de reducere al lăţimii rebordului:
  p,c  0,188 0,981  0,188
 2
  0,824 ,   1
 p,c 0,9812

Lăţimea eficace a rebordului este:

ceff   cp  0,824  15,5  12,77 mm
SREN 1993-1-3 § 5.5.3.2(5a)
Aria eficace a rigidizării marginale se calculează astfel:
As  t  be2  ceff   0,96  17,57  12,77   29,126mm 2
SREN 1993-1-3 § 5.5.3.2(6)

Pasul 2:
În conformitate cu §5.5.3.2(3) din SR EN1993-1-3, se utilizează secţiunea transversală
eficace a rigidizării marginale, pentru determinarea coeficientului de reducere, luându-se în
considerare efectele legăturii elastice între:

Tensiunea critică de flambaj elastic pentru rigidizarea marginală este:

2 K E Is
cr , s 
As
SREN 1993-1-3 §5.5.3.2(7)
Unde rigiditatea resortului este:
E t3 1
K 2

4(1   ) b12 hp  b13  0,5 b1 b2 hp kf
SREN 1993-1-3 §5.5.3.1(5)
cu:
be2t be2 2 17,57  0,96  17,57 / 2
b1  bp1   46   40,913 mm
(be2  ceff )t (17,57  12,77)  0,96
kf  0 pentru încovoierea după axa y-y
K  0,161 N mm

Momentul de inerţie al secţiunii eficace a rigidizării este:

2 2
b t3 c 3 t  ceff 2   ceff ceff 2  4
I s  e2  eff  be2 t    ceff t    I s  457,32 mm
12 12  2  be2  c 
eff   2 2  be2  c 
eff 

Rezultă, tensiunea critică de flambaj elastic:

2  0,161  210000  457,32
cr,s   270,011 N mm 2
29,126

 Coeficientul de reducere χd al grosimii rigidizării marginale, conform § 5.5.3.2(3), Figura 5.8d

din SR EN1993-1-3
Zvelteţea redusă este:
d  f yb cr,s  350 270,011  1,139
SREN 1993-1-3 §5.5.3.1(7)
Factorul de reducere rezultă:
dacă  d  0,65 d  1,0
dacă 0,65   d  1,38 d  1, 47  0,723  d
dacă  d  1,38 d  0,66  d
0,65   d  0,992  1,38 deci d  1, 47  0,723  1,139  0,646
SREN 1993-1-5 § 4.4(2)

Pasul 3:
Conform §5.5.3.2(3), Figura 5.10e şi §5.5.3.2 (10) din SR EN1993-1-3, dacă factorul de
reducere χd < 1, se iterează pentru îmbunătăţirea valorii factorului de reducere pentru flambajul
rigidizării.
com,Ed,i  d f yb  M0 şi  p,red   p d
Procesul iterativ se opreşte când factorul de reducere  converge.

Valori iniţiale (iteraţia 1): Valori finale (iteraţia n):

d  0,646 d  d,n  0,614
be2  17,57 mm be2  be2,n  20,736 mm
ceff  12,77 mm ceff  ceff,n  12,77 mm

Valorile finale ale caracteristicilor eficace pentru talpa şi rebordul solicitate la compresiune
sunt (§5.5.3.2(12) din EN1993-1-3):
d  0,614 be2  20,736 mm ceff  12,77 mm şi be1  17,57 mm
tred  t d  0,96  0,614  0,589 mm

 Determinarea caracteristicilor geometrice eficace a inimii:

Poziţia axei neutre în raport cu talpa comprimată (a se vedea Figura E.8.2):

hc 
 
cp hp  cp 2  bp2 hp  hp 2 2  ceff 2 d 2
hc  79,5 mm
cp  bp2  hp  be1   be2  ceff  d

Raportul tensiunilor:
hc  hp 79,5  149
   0,874
hc 79,5
Coeficientul de flambaj este:
kσ  7,81  6, 29  9,78 2 kσ  20,76
SREN 1993-1-5 § 4.4(Tabelul 4.1)
Zvelteţea redusă:
hp t 149 0,96
 p,h    1, 464
28, 4  kσ 28, 4  235 350  20,76

Factorul de reducere este:

 p,h  0,055  3    1, 464  0,055   3  0,874 
 2
  0,629
 p,h 1, 4642

Lăţimea eficace a zonei comprimate a inimii este:

heff   hc  0,629  79,5  50 mm
Porţiunea cea mai apropiată de talpa în compresiune:
he1  0, 4heff  0, 4  50  20 mm
Porţiunea cea mai apropiată de axa neutră:
he2  0,6heff  0,6  50  30 mm
 Figura E.8.2

 Lăţimea eficace a inimii:

Porţiunea cea mai apropiată de talpa în compresiune:
h1  he1  20 mm
Porţiunea cea mai apropiată de talpa întinsă:
h2  hp   hc  he2   149   79,5  30   99,5 mm
Caracteristicile secţiunii eficace (vezi Figura E.8.3):
Aeff  t[cp  bp2  h1  h2  be1  (be2  ceff )d ]
Aeff  0,96  15,5  40  20  99,5  17,57   20,736  12,77   0,614   204,62 mm 2

Figura E.8.3

Poziţia axei neutre în raport cu talpa comprimată:

zc  
   
t  cp hp  cp 2  bp2 hp  h2 hp  h2 2  h12 2  ceff 2 d 2 

Aeff
zc  85,75 mm
 Poziţia axei neutre în raport cu talpa întinsă:
zt  hp  zc  149  85,75  63, 25mm

Momentul de inerţie al secţiunii eficace este:

3
h13t h23t bp2t cp3t be1t 3 be2 (d t )3 ceff 3 (d t )
I eff,y        
12 12 12 12 12 12 12
 cp t ( zt  cp 2) 2  bp2tzt 2  h2t ( zt  h2 2)2  h1t ( zc  h1 2)2 
 be1t zc 2  be2 (d t ) zc 2  ceff (d t )( zc  ceff 2) 2
I eff,y  668103 mm 4

Modulul de rezistenţă al secţiunii eficace:

- în raport cu talpa comprimată
I eff,y 668103
Weff,y,c    7791 mm3
zc 85,75
- în raport cu talpa întinsă
I eff,y 668103
Weff,y,t    10563 mm3
zt 63, 25

E.9. Calculul unui stâlp cu secţiune transversală de tip C formată la rece, solicitat la
compresiune
 Descrierea structurii
Exemplul descrie calculul unui montant de perete dublu-articulat supus la compresiune.
Montantul de perete e realizat dintr-un profil C cu pereţi subţiri format la rece, care are
ataşate plăci pe ambele tălpi, care previn flambajul pe direcţia slabă şi flambajul prin
răsucire. În Figura E.9.1(a) se prezintă schema statică şi încărcarea ce acţionează pe montant.
 Schema statică

(a) (b)
Figura E.9.1. Schema statică şi secţiunea transversală

 Datele problemei
Marca oţelului S355
Modulul de elasticitate E  210000 N mm 2
 Coeficientul lui Poisson   0,3
E
Modulul de elasticitate transversal G  81000 N mm 2
2 1   
Înălţimea montantului H  3,1 m
Deschiderea planşeului L5m
Distanţa dintre grinzile de planşeu S  0,6 m
Încărcarea distribuită aplicată pe planşeu:
- încărcarea permanentă – planşeu uşor: 1, 2 kN m 2
qG  1, 2  0,6  0,72 kN m
- încărcarea utilă: 2,5 kN m 2
qQ  2,5  0,6  1,50 kN m
Forţa concentrată corespunzătoare stării limită ultime, provenită de la nivelul superior şi
de la acoperiş:
Q  15,0 kN

 Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale

Înălţimea totală a inimii h  150 mm
Lăţimea totală a tălpii b  40 mm
Lăţimea totală a rebordului c  15 mm
Raza interioară r  3 mm
Grosimea nominală tnom  1 mm
Grosimea miezului de oţel t  0,96 mm
(conform §3.2.4(3) din SR EN1993-1-3)
 Caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale eficace:
Conform §5.5.3.1, §5.5.3.2 din SR EN1993-1-3 şi §4.4 din SR EN1993-1-5, respectiv
conform modelului de calcul prezentat în Exemplele E.7 şi E.8.

Aria eficace a secţiunii transversale solicitate la compresiune rezultă:

Aeff  198 mm 2
Poziţia axei z-z a secţiunii transversale eficace în raport cu inima:
yc,eff  15,92 mm
Modulul de rezistenţă eficace, din solicitarea de încovoiere după axa minimă de inerţie
rezultă:
Weff,z,com  1274 mm3
Weff,z,ten  2585 mm3
 Caracteristici mecanice - limita de curgere
Marca de oţel S355
Deoarece grosimea maximă a pereţilor secţiunii transversale este 1.0 mm  40 mm, limita
de curgere este fy = 355 N/mm2
SREN 1993-1-1 Tabel 3.1
 Coeficienţii parţiali de siguranţă
M0 = 1,00
M1 = 1,00
SREN 1993-1-3 § 2(3)
 G  1,35 – încărcări permanente
  Q  1,50 – încărcări variabile
SREN 1990
Forţa concentrată totală, de compresiune, aplicată montantului, conform EN1990, se
calculează astfel:
 
N Ed   G qG   Q qQ L  Q  1,35  0,6  1,50  1,50   5  10  25,3 kN

 Verificarea rezistenţei secţiunii transversale:

Următorul criteriu trebuie îndeplinit:
N Ed M y,Ed  M y,Ed
 1
N c,Rd M cy,Rd,com
SREN 1993-1-3 §6.1.9
unde:
N c,Rd  Aeff f yb  M0
SREN 1993-1-3 §6.1.3
M cz,Rd,com  Weff,com f yb /  M0
SREN 1993-1-3 §6.1.4
iar, conform §6.1.9(2) din SR EN1993-1-3, reprezintă momentele adiţionale M y,Ed  N Ed eNy ,
datorate deplasării centrului de greutate eNy pe axa y-y. (pentru acest caz particular, datorită
faptului că secţiunea transversală este dublu simetrică, eNy  0 ).

Verificarea rezistenţei:
25300 0  25300  3,04
  0,785  1 – verifică
118  350 1,0 1274  350 1,0
4. ELEMENTE SOLICITATE LA ÎNCOVOIERE

4.1. Determinarea momentului critic elastic pentru bare solicitate la încovoiere

Proiectarea unei bare solicitate la încovoiere cu forţă tăietoare presupune verificarea rezistenţei
secţiunii transversale şi verificarea stabilităţii elementului. Aşa cum s-a arătat în 2.3, atunci când
o bară încovoiată este încărcată după axa maximă de inerţie, există tendinţa de a-şi pierde
stabilitatea printr-un mod de flambaj care implică atât o deplasare laterală (încovoiere după axa
minimă de inerţie) cât şi o rotire a secţiunii (răsucire în jurul axei longitudinale a barei). Acest
mod de pierdere a stabilităţii barelor încovoiate este denumit flambaj lateral prin încovoiere-
răsucire. Cu referire la Figura 2.10, presupunând grinda în consolă perfect dreaptă şi materialul
perfect elastic, capătul consolei s-ar deplasa doar în plan vertical, pană când momentul
încovoietor aplicat atinge o valoare critică, pentru care grinda îşi pierde stabilitatea prin
încovoiere-răsucire şi apar deplasări în afara planului vertical. O metodă de proiectare pentru
bare încovoiate, care îşi pot pierde stabilitatea prin încovoiere – răsucire, trebuie să ia în
considerare un număr mare de factori, incluzând forma secţiunii transversale, prezenţa
reazemelor laterale, modul de încărcare, distribuţia tensiunilor reziduale şi imperfecţiunile
iniţiale.

În continuare se va prezenta modul de calcul al momentului critic de pierdere a stabilităţii prin

încovoiere – răsucire pentru un caz simplu, care va fi dezvoltat mai departe, pentru a include
cazuri mai generale. Se consideră grinda simplu-rezemată din Figura 4.1 (daSilva ş.a., 2010),
încărcată cu momente încovoietoare pe capăt, astfel încât bara este încărcată cu moment uniform
pe toată lungimea. Reazemele împiedică deplasările laterale şi răsucirea secţiunilor de capăt, dar
permit deplanarea şi rotirea în jurul axelor secţiunii transversale (y şi z). Acest caz se mai
denumeşte în continuare cazul standard. Pentru calcul, se consideră următoarele ipoteze:
- bara este perfect dreaptă, fără nici un tip de imperfecţiuni (geometrice sau de material);
- secţiunea este dublu-simetrică;
- materialul are o comportare liniar elastică;
- deplasările sunt mici.

Considerând configuraţia deformată din Figura 4.1 cu sistemul de axe x’, y’, z’, se pot scrie trei
ecuaţii de echilibru, pentru aflarea deplasărilor necunoscute φ, v şi w. În conformitate cu ipoteza
micilor deplasări, pentru secţiunea transversală, se pot considera caracteristicile din poziţia
nedeformată.

Pentru încovoiere după axa y’, considerând My’= My cos φ ≈ My, ecuaţia de echilibru se poate
scrie:
d 2w  x
EI y My 0 (4.1)
dx 2

Pentru încovoiere după axa z’, considerând Mz’= My sin φ ≈ φ My, ecuaţia de echilibru este:

d 2  x 
EI z    x M y  0 (4.2)
dx 2

Pentru răsucire în jurul axei x’, considerând T= My sin (dv/dx) ≈ My (dv/dx), ecuaţia diferenţială
pentru torsiune neuniformă este:
 d 3  x  d  x  d  x 
EI w  GIT My 0 (4.3)
3 dx dx
dx

Poziţie iniţială

Poziţie deformată

Vedere segmentul A-C Secţiunea C-C

Fig. 4.1: Flambaj prin încovoiere – răsucire pentru o bară cu secţiune I dublu-simetrică sub
acţiunea unui moment încovoietor constant pe lungimea barei (daSilva ş.a., 2010)

Ecuaţia (4.1) este ecuaţia diferenţială utilizată în mod obişnuit pentru încovoierea după axa
maximă de inerţie şi depinde doar de deplasarea verticală a grinzii w(x). Ecuaţiile (4.2) şi (4.3)
sunt cuplate. Derivând ecuaţia (4.3) în raport cu x (poziţia în lungul axei barei) şi înlocuind
expresia d2v(x)/dx2 din ecuaţia (4.2), se obţine următoarea ecuaţie diferenţială de ordinul patru:

d 4  x  d 2  x  M y2
EI w  GIT    x  0 (4.4)
dx 4 dx 2 EI z

Impunând condiţiile de margine (rotirile φ în jurul axei grinzii sunt nule în dreptul reazemelor) se
obţine un sistem de ecuaţii omogene. Punând condiţia ca acest sistem să aibă soluţie diferită de
soluţia banală (adică rotirea în jurul axei grinzii, care reprezintă necunoscuta ecuaţiei, să nu fie
nulă, ceea ce ar presupune că bara încovoiată rămâne nedeformată şi deci nu îşi pierde
stabilitatea), se obţine valoarea momentului My în această situaţie, adică a momentului critic
elastic de flambaj prin încovoiere-răsucire:

E    2 EI 
M cr  GIT EI z 1  w (4.5)
L  L GIT 
2


în care:
Iz este momentul de inerţie după axa minimă de inerţie z;
IT este momentul de inerţie la răsucire liberă;
Iw este momentul de inerţie la răsucire împiedicată;
L este distanta între reazemele laterale ale grinzii.
Prezenţa concomitentă în ecuaţia (4.5) a rigidităţii la încovoiere (EIz) şi a rigidităţilor la răsucire
(GIT, EIw) este o consecinţă a modului de deformare a barei prin cele două componente:
deplasare laterală şi răsucire. Importanţa relativă a acestor rigidităţi în valoarea momentului critic
este dată de forma secţiunii transversale. Figura 4.2 prezintă comparaţia între momentul critic al
unei secţiuni închise, cu o rigiditate mare la răsucire, cu momentul critic al unor secţiuni
deschise. Se observă că, faţă de o secţiune închisă, un profil I obişnuit are o valoare mult redusă
a momentului critic. Acesta este motivul pentru care, în anumite situaţii, pentru a mări momentul
capabil al unei grinzi cu secţiune I laminată sau sudată, predispusă la flambaj prin încovoiere-
răsucire, se poate mari substanţial rigiditatea la răsucire, transformând secţiunea I într-o secţiune
închisă, prin sudarea a două platbenzi laterale de tălpile profilului, aşa cum se arată în Figura 4.3.
Raport Mcr secţiune curentă / Mcr secţiune ţeavă rectangulară

Raport lungime / înălţime

Fig. 4.2: Efectul formei secţiunii transversale asupra momentului critic elastic (SSDATA, 1999)

Fig. 4.3: Secţiune I cu rigiditate sporită la răsucire

În Figura 4.4 se prezintă comparativ valorile momentului critic elastic de flambaj prin încovoiere
– răsucire pentru două grinzi I laminate la cald, de tip IPE, respectiv HEA (cu tălpi late), având
valori aproximativ egale pentru momentul capabil plastic (Mp). Bara încovoiată cu secţiune I cu
tălpi late, care are atât rigiditatea laterală (după axa minimă de inerţie) cât şi rigiditatea la
răsucire mult mai mari, prezintă, pentru aceeaşi deschidere, un raport superior între momentul
critic elastic de flambaj prin încovoiere – răsucire şi momentul capabil plastic al secţiunii
transversale.

Fig. 4.4: Comparaţie între momentele critice elastice între secţiuni IPE şi HEB

În paragrafele următoare se vor prezenta efectele: modului de încărcare, al condiţiilor de

rezemare şi al imperfecţiunilor în verificarea stabilităţii barelor încovoiate.

4.2 Efectul modului de încărcare şi al condiţiilor de rezemare

Expresia (4.5) este valabilă pentru determinarea momentului critic elastic de flambaj prin
încovoiere – răsucire pentru bara simplu rezemată cu secţiune dublu-simetrică, solicitată la
încovoiere cu moment constant, cu rotirea după axa minimă de inerţie şi deplanarea liberă pe
reazeme. În realitate pot să apără şi alte situaţii, cum ar fi bare cu secţiune transversală
nesimetrică, cu alte condiţii de rezemare, atât în plan vertical cât şi pentru rotirea după axa
minimă de inerţie, respectiv pentru deplanare, alte încărcări şi în consecinţă cu altă formă a
diagramei de moment încovoietor. Determinarea momentului critic pentru fiecare caz presupune
rezolvarea unor ecuaţii diferenţiale complexe şi de aceea, în practică, se utilizează expresii
aproximative, aplicabile unui set mai larg de situaţii.

Pentru cazul uzual al grinzilor cu secţiune constantă, dublu-simetrice sau mono-simetrice, în

raport cu axa minimă de inerţie, aşa cum se arată în Figura 4.5, momentul critic elastic poate fi
determinat cu expresia (4.6) (Clark & Hill, 1960; Galea, 1981). Această expresie este aplicabilă
elementelor structurale încovoiate după axa maximă de inerţie, pentru diverse rezemări şi tipuri
de încărcare.

 0.5 
 EI z   k z  
2 2
I w (k z L)2 GIT 
M cr  C1      (C2 z g  C3 z j ) 2   (C2 z g  C3 z j )  (4.6)
( k z L) 2   k w  Iz  2 EI z  
  
În această expresie, coeficienţii C1, C2 şi C3 depind de modul de încărcare şi de condiţiile de
rezemare la capetele barei. Valorile acestor coeficienţi sunt prezentate în Tabelele 4.1 şi 4.2
pentru câteva situaţii uzuale (Boissonade et al, 2006).

Fig. 4.5: Secţiuni mono-simetrice in raport cu axa minima de inerţie

Produsul C2zg din expresia (4.6) ţine cont de poziţia punctului de aplicare al încărcării pe bara
încovoiată, în relaţie cu poziţia centrului de tăiere. Aşa cum se arată în Figura 4.6, o încărcare
gravitaţională aplicată sub centrul de tăiere C al secţiunii transversale (care coincide cu centrul
de greutate G al secţiunii în cazul secţiunilor dublu-simetrice) are un efect stabilizator, în timp ce
aceeaşi încărcare aplicată deasupra centrului de tăiere are un efect destabilizator. Termenul zg se
calculează cu formula:

z g  ( za  z s ) (4.7)

în care za şi zs sunt coordonatele punctului în care se aplică încărcarea, respectiv a centrului de

tăiere C, relativ la centrul de greutate G al secţiunii transversale. Valorile sunt pozitive când
punctul de aplicare al încărcării şi centrul de tăiere se găsesc în zona comprimată, respectiv
negative când se găsesc în zona întinsă a secţiunii transversale a barei încovoiate.

Fig. 4.6: Efectul punctului de aplicare a încărcării

În Tabelul 4.1 se prezintă valorile coeficienţilor C1-C3 pentru elemente structurale încărcate cu
momente pe capăt. În acest tabel, având în vedere modul de încărcare, produsul C2zg este prin
definiţie nul, deci coeficientul C2 nu mai apare în tabel.

Coeficientul C3 are valoare unitară atunci când momentele încovoietoare de pe capetele

elementului structural produc compresiune pe aceeaşi talpă, pe toata lungimea grinzii. În caz
contrar, în Tabelul 4.1, coeficientul C3 se calculează funcţie de parametrul ψf care se determină
cu formula:

I fc  I ft
f  (4.8)
I fc  I ft
în care Ifc şi Ift reprezintă momentul de inerţie a tălpii comprimate, respectiv întinse a secţiunii
transversale, calculate în raport cu axa minimă de inerţie z. În cazul profilelor I mono-simetrice,
Tabelele 4.1 şi 4.2 se pot utiliza doar dacă următoarea condiţie este verificată:

0.9   f  0.9 (4.9)

Mărimea zj din expresia (4.6) ţine cont de asimetria secţiunii transversale în raport cu axa
maximă de inerţie y. Formula de calcul al acestei mărimi este:

 

z j  zs   0.5 y 2  z 2   z / I  dA
y (4.10)
 A 

Mărimea zj este nulă pentru secţiuni dublu-simetrice (spre exemplu secţiuni I sau H cu tălpi
egale) şi are valori pozitive în cazul în care talpa comprimată a secţiunii este talpa cu momentul
de inerţie cel mai mare în raport cu axa minimă de inerţie a secţiunii, în secţiunea cu moment
încovoietor maxim.

În Tabelele 4.1 şi 4.2, condiţiile de rezemare sunt cele din modelul de calcul pentru cazul
simplificat prezentat în subcapitolul 4.1 (rotire liberă după axa minimă de inerţie z şi deplanare
liberă a secţiunii transversale pe reazeme). Pentru a putea considera şi alte condiţii de rezemare
la capete, în expresia momentului critic elastic (4.6) există coeficienţii lungimii de flambaj prin
încovoiere după axa minimă de inerţie kz, respectiv prin răsucire kw.

În cazul unor situaţii complexe, elemente cu momente la capete (elemente dublu încastrate sau
porţiuni între două blocaje transversale) încărcate cu sarcini uniform distribuite sau concentrate,
se recomandă procedura din www.access-steel.com (SN003a-EN-EU – NCCI: Elastic critical
moment for lateral torsional buckling) sau utilizarea unui software specializat (de exemplu:
LTBeam versiunea 1.0.8 (2002-2009) – Lateral Torsional Buckling of Beams by Yvan Galea
produs de CTICM (www.cticm.com)).

În Anexa V se prezintă monogramele pentru coeficienţi C1 şi C2, pentru elemente structurale sub
efectul combinat al momentelor încovoietoare aplicate la capete şi al încărcărilor transversale
direct aplicate (SN003a-EN-EU – www.access-steel.com), valabile pentru kz = 1 şi kw = 1. Se
consideră două cazuri distincte:
Cazul a) momente încovoietoare la capete şi încărcărilor transversale uniform distribuite;
Cazul b) momente încovoietoare la capete şi încărcări transversale concentrate la mijlocul
deschiderii.

Coeficientul kz se referă la posibilitatea de rotire a secţiunii transversale pe reazeme, după axa

minimă de inerţie a secţiunii, iar coeficientul kw se referă la posibilitatea deplanării secţiunii
transversale pe reazeme. Aceşti coeficienţi variază între 0.5 (fixare perfectă la ambele capete),
0.7 (fixare perfectă la un capăt şi celalalt capăt liber) şi 1.0 (liber la ambele capete). Dacă nu s-au
luat măsuri speciale pentru fixarea deplanării secţiunii transversale în dreptul reazemelor,
coeficientul kw poate fi considerat, în mod conservativ, egal cu unitatea. Dealtfel, având în
vedere că în multe situaţii practice fixarea atât din punct de vedere al încovoierii după axa
minimă de inerţie cât şi din punct de vedere al deplanării este doar parţială, ambii coeficienţi pot
fi consideraţi în mod conservativ egali cu unitatea. Cu toate acestea, există detalii structurale de
îmbinare sau de rezemare a grinzilor pentru care se poate considera o fixare perfectă.
Proiectantul trebuie să aibă în vedere relaţia între modul de alcătuire al detaliilor structurale şi
alegerea coeficienţilor lungimilor de flambaj pentru calculul momentului critic elastic pentru
flambaj prin încovoiere – răsucire. În Figura 4.7 sunt prezentate câteva exemple cu detalii
structurale (îmbinare rigidă şi articulată rigla-stâlp, îmbinare articulată grindă secundară – grindă
principală, reazem articulat grindă) pentru care sunt precizate condiţiile de fixare.

Tabelul 4.1: Coeficienţi C1, C3 pentru elemente structurale încovoiate, cu momente pe capete
Încărcare şi C3
Diagrama de
condiţii de kz C1 f 0 f 0
momente
rezemare
1.0 1.00 1.000
0.5 1.05 1.019
1.0 1.14 1.000
0.5 1.19 1.017
1.0 1.31 1.000
0.5 1.37 1.000
1.0 1.52 1.000
0.5 1.60 1.000
1.0 1.77 1.000
0.5 1.86 1.000
1.0 2.06 1.000 0.850
0.5 2.15 1.000 0.650

1.0 2.35 1.000 1.3  1.2 f

0.5 2.42 0.950 0.77 f

1.0 2.60 1.000 0.55 f

0.5 2.45 0.850 0.35 f

1.0 2.60  f  f
0.5 2.45 0.125  0.7 f  0.125  0.7 f

Tabelul 4.2: Coeficienţi C1, C2 şi C3 pentru elemente structurale încovoiate cu încărcări direct
aplicate
Încărcare şi condiţii Diagrama de
kz C1 C2 C3
de rezemare moment încovoietor
1.0 1.127 0.454 0.525
0.5 0.97 0.36 0.478

1.0 1.348 0.630 0.411

0.5 1.05 0.48 0.338

1.0 1.04 0.42 0.562

0.5 0.95 0.31 0.539
 - Încastrat pentru încovoiere după axa y - Articulaţie pentru încovoiere după axa y
- Rotire după axa z împiedicată - Rotire după axa z liberă
- Deplanarea împiedicată - Deplanare liberă
a) Îmbinare rigidă grindă – stâlp b) Îmbinare articulată grindă – stâlp

- Articulaţie pentru încovoiere după axa y - Articulaţie pentru încovoiere după axa y
- Rotire după axa z liberă - Rotire după axa z parţial împiedicată
- Deplanare liberă - Deplanare liberă
c) Îmbinare grindă secundară-principală d) Reazem articulat-secţiune de capăt liberă

- Articulaţie pentru încovoiere după axa y

- Rotire după axa z împiedicată
- Deplanare împiedicată
e) Reazem articulat – secţiune de capăt rigidizată
Fig. 4.7: Detalii de îmbinări

Chiar dacă, aşa cum s-a precizat anterior, în general este conservativ să se considere lungimea de
flambaj egală cu lungimea grinzii (prin coeficienţii k, kw unitari), există situaţii care conduc la o
rezistenţă redusă la răsucire, pentru care lungimea de flambaj trebuie majorată, cum ar fi cazul
grinzilor rezemate la talpa de jos, fără rigidizare în dreptul reazemului (a se vedea Figura 4.7d).
În această situaţie, chiar dacă rotirea în jurul axei minime de inerţie este parţial împiedicată,
funcţie de zvelteţea inimii, în deformata de pierdere a stabilităţii poate să apără o componentă de
distorsiune a secţiunii transversale (a se vedea Figura 4.8), ceea ce conduce la un moment critic
de flambaj lateral prin încovoiere – răsucire redus. În absenţa unor detalii constructive pentru a
preveni acest fenomen (spre exemplu rigidizare pe capătul secţiunii, ca în Figura 4.7e), Bradford
(1989) a propus ca pentru calculul lungimii de flambaj a elementului să se utilizeze următoarele
formule:
- pentru momente încovoietore aplicate la capete:

3 1
b 
h t   hs 
Lf  L   s  w    (4.11)
6  t f   2 
 
 
 - pentru încărcare concentrată aplicată la mijlocul deschiderii:

 b 
hs t 
3/ 2
 1 h 
L f  L  10  w   s
 (4.12)
6  tf   2 
 
 

În ambele situaţii, L reprezintă deschiderea grinzii, hs este distanţa dintre centrele de greutate ale
tălpilor, b este lăţimea tălpii, tf şi tw sunt grosimile tălpilor, respectiv inimilor, iar  este dat de
relaţia   4  7  4 2 , unde ψ este raportul momentelor de capăt.

Fig. 4.8: Distorsiunea secţiunii transversale (vezi Figura 4.7d)

În cazul elementelor structurale încovoiate cu rezemări intermediare cum este de exemplu cazul
tiranţilor pentru pane de acoperiş (a se vedea Figura 4.9), sau al grinzilor secundare pentru
grinzile principale (a se vedea Figura 4.10), segmentele de grindă dintre acestea pot fi tratate în
mod izolat, dimensionarea barei încovoiate bazându-se pe segmentul critic (cel mai solicitat, sau
cu lungimea de flambaj cea mai mare). Lungimile de flambaj considerate în calcul între
reazemele intermediare pot fi calculate considerând factorul k unitar, având în vedere alura
deformatei de flambaj a grinzii pe toată lungimea. Nu se consideră, în această discuţie, cazul
elementelor structurale încovoiate care au legături transversale discrete, care va fi tratat separat,
în paragraful 4.6.

Fig. 4.9: Rezemări intermediare – tiranţi pentru pane de acoperiş

 Fig. 4.10: Rezemări intermediare – grinzi secundare pentru grinzi principale

Grinzile continue pe mai multe reazeme pot fi, de asemenea, tratate ca segmente individuale
între reazeme, ţinând cont de alura diagramei de moment încovoietor, ca rezultat al continuităţii
elementului structural.

Verificarea stabilităţii tălpii libere (doar talpa inferioară, în cazurile uzuale) pentru panele de
acoperiş cu tiranţi se verifică în conformitate cu 10.1.4.2 din SR EN1993-1-3, în care sunt date
expresii de calcul cu coeficienţi care ţin cont de numărul de tiranţi de pe deschidere, precum şi
de tipul deschiderii (marginală sau intermediară). De asemenea, se face diferenţa între tipul de
solicitare, în cazul panelor realizate ca şi grindă continuă, adică încărcare gravitaţională (când
porţiunea de talpă liberă comprimată este în apropierea reazemelor) sau sucţiune (când porţiunea
de talpă liberă comprimată este în câmp). Dacă nu se asigură continuitatea panelor peste
reazeme, atunci verificarea de stabilitate este necesară doar pentru sucţiune, în cazul uzual al
panelor cu talpă inferioară liberă.

4.3 Efectul imperfecţiunilor şi efectul plasticizării

În verificarea stabilităţii barelor încovoiate, este necesar să se ţină cont de efectul următoarelor
imperfecţiuni:
- deplasări laterale iniţiale;
- răsuciri iniţiale;
- excentricitatea încărcărilor relativ la poziţia centrului de tăiere al secţiunii transversale;
- tensiuni reziduale.

Datorită prezenţei imperfecţiunilor, comportamentul real al barelor încovoiate diferă de cel

teoretic şi momentul critic elastic de flambaj prin încovoiere – răsucire nu este de fapt atins
niciodată. Considerând analogia între Ncr şi Mcr, abordarea flambajului prin încovoiere-răsucire a
barei încovoiate este similară cu abordarea flambajului barei comprimate. Astfel:
- rezistenţa barelor scurte depinde de momentul capabil elastic sau plastic al secţiunii
transversale (funcţie de clasa secţiunii);
- rezistenţa barelor cu zvelteţe mare depinde de valoarea momentului critic Mcr, asociat cu
flambajul lateral prin încovoiere – răsucire;
- rezistenţa barelor cu valori intermediare ale zvelteţii depinde de interacţiunea între
fenomenul de pierdere a stabilităţii şi plasticizarea secţiunii transversale.
Efectul imperfecţiunilor geometrice poate fi introdus în procedura de verificare a elementului
structural încovoiat după axa maximă de inerţie, în mod similar elementelor solicitate la
compresiune axiala. Pentru aceasta, se consideră cazul simplu al barei încovoiate dublu-articulate
din Figura 3.1, cu condiţiile de rezemare precizate în subcapitolul 4.1, cu secţiune transversală
dublu-simetrică I sau H, la care se aplică o imperfecţiune iniţială sub forma unei deformate
sinusoidale cu amplitudine e0, de forma:

x
y0  e0 sin   (4.13)
 L 

Printr-o analiză elastică de ordinul II (Boissonade et al, 2006) starea limită de pierdere a
stabilităţii poate fi definită prin atingerea limitei de curgere pe secţiunea transversală prin
expresia:

 2 h 
M y , Ed 1  N cr , z M y2, Ed N cr , z 2 M y , Ed 
 e0     1.0 (4.14)
M y , Rd  M y2, Ed   M z , Rd M cr2 M z , Rd M cr2 
1  
 M cr2   

în care:
Mcr este momentul critic elastic;
My,Rd şi Mz,Rd sunt momentele capabile elastice ale secţiunii transversale;
Ncr,z este încărcarea critică elastică Euler, pentru flambajul în raport cu axa minimă de inerţie z;
h este înălţimea secţiunii transversale între centrele de greutate ale tălpilor.

În expresia (4.14), al doilea şi al treilea termen reprezintă efectul momentelor încovoietoare de

ordinul II (primul termen), respectiv efectul bimomentelor, datorită deformării spaţiale a barei
încovoiate.

Impunând ca valoarea de calcul a momentului încovoietor My,Ed să fie egală cu rezistenţa barei
încovoiate la flambaj lateral prin încovoiere –răsucire, dată de produsul χLTMy,Rd, din expresia
(4.14) se poate determina valoarea amplitudinii imperfecţiunii iniţiale laterale e0, funcţie de
factorul de reducere pentru flambaj lateral prin încovoiere răsucire, χLT:

 
2
W  1  4 z 1
e0  z   1 1   LT
2
 LT 4 (4.15)
A   LT   LT  LT  A h 1
Wy 2  2z

în care:
Wy şi Wz sunt modulele de rezistenţa ale secţiunii transversale în raport cu axele y şi z;
 z este zvelteţea redusă pentru flambaj prin încovoiere în raport cu axa z;
  M y , Rk / M cr 
0.5
 LT
este zvelteţea redusă pentru flambajul lateral prin încovoiere răsucire;
My,Rk este valoarea caracteristică a rezistenţei la încovoiere în raport cu axa y-y.

La fel ca în cazul barelor comprimate, tensiunile reziduale şi alte imperfecţiuni geometrice,

menţionate la începutul acestui capitol, afectează rezistenţa la flambaj lateral prin încovoiere –
răsucire a barelor încovoiate. În mod simplificat, analog cazului barelor comprimate, aceste
imperfecţiuni sunt luate în considerare în proiectarea elementelor structurale solicitate la
încovoiere cu ajutorul conceptului de imperfecţiune echivalentă.
Imperfecţiunea echivalentă laterală iniţială dată de expresia (4.14) are o semnificaţie similară cu
cea din expresia (3.17) pentru cazul barelor comprimate centric, chiar dacă parametrii conţinuţi
în cele două expresii sunt diferiţi. În consecinţă, este posibilă definirea unei proceduri similare
pentru flambajul lateral prin încovoiere – răsucire al barelor încovoiate. Pentru a putea aplica
aceasta procedură, a fost necesară calibrarea imperfecţiunilor laterale ale barelor reale. În baza
unui program extins de simulări numerice şi de teste (Boissonade et al, 2006), s-a concluzionat
că proiectarea majorităţii elementelor structurale din oţel solicitate la încovoiere (inclusiv a
elementelor cu secţiune I şi H laminate la cald sau sudate) poate fi realizată utilizând curbele de
flambaj europene obţinute anterior pentru proiectarea barelor comprimate axial. Metodologia de
verificare a elementelor structurale încovoiate la flambaj prin încovoiere–răsucire în
conformitate cu SR EN 1993-1-1 se prezintă în secţiunea următoare.

4.4 Verificarea la flambaj lateral prin încovoiere – răsucire a barelor încovoiate în

conformitate cu SR EN 1993-1-1

Rezistenţa unui element structural solicitat la încovoiere după axa maximă de inerţie presupune
verificarea următoarei condiţii (a se vedea 6.3.2.1(1) din SR EN1993-1-1):

M Ed
 1.0 (4.16)
M b , Rd
în care:
MEd este valoarea de calcul a momentului încovoietor;
Mb,Rd este momentul capabil al elementului, ţinând cont de posibilitatea pierderii stabilităţii prin
încovoiere-răsucire (calculat cu expresia 6.3.2.1(3) din SR EN 1993-1-1):

M b , Rd   LT Wy f y /  M 1 (4.17)

în care:
Wy=Wpl,y este modulul de rezistenţă plastic pentru secţiuni de clasă 1 şi 2;
Wy=Wel,y este modulul de rezistenţă elastic pentru secţiuni de clasă 3;
Wy=Weff,y este modulul de rezistenţă efectiv pentru secţiuni de clasă 4;
χLT este factorul de reducere pentru flambajul lateral prin încovoiere–răsucire.

În Anexa VI se prezintă clasificarea secţiunilor transversale în clase de secţiuni, funcţie de

supleţea pereţilor secţiunii şi de distribuţia şi semnul tensiunilor σ.

SR EN1993-1-1 oferă două metode de calcul a factorului de reducere χLT pentru bare încovoiate:
o metodă generală, mai conservativă, care poate fi aplicată oricărui tip de secţiune transversală şi
o metodă alternativă care poate fi aplicată barelor din profile laminate la cald sau sudate
echivalente.

4.4.1. Metoda generală de calcul

În conformitate cu metoda generală (a se vedea 6.3.2.2 din SR EN 1993-1-1), factorul de

reducere χLT se determină cu expresia:

1
 LT  , dar  LT  1 (4.18)
 
2 0.5
LT  LT  
2
LT
în care:
 
LT  0.5 1   LT  LT  0.2   LT 
2

 
0.5
 LT  Wy f y / M cr 
 LT este factorul de imperfecţiune care depinde de curba de flambaj considerată;
Mcr este momentul critic elastic de flambaj prin încovoiere-răsucire.

Curbele de flambaj care se adoptă în calcul depind de geometria secţiunii transversale a barei
încovoiate şi sunt prezentate în Tabelul 4.3 (a se vedea Tabelul 6.4 din SR EN1993-1-1). Pentru
factorul de imperfecţiune αLT asociat diverselor curbe de flambaj se vor considera valorile date în
secţiunea 3.5 pentru factorul de imperfecţiune α pentru cazul barelor solicitate la compresiune
axială.

Tabelul 4.3: Curbe de flambaj prin încovoiere-răsucire pentru metoda generala de calcul
Secţiune Limite Curbe de flambaj
Secţiuni I or H laminate h/b  2 a
h/b>2 b
Secţiuni I or H sudate h/b  2 c
h/b>2 d
Alte secţiuni --- d

În conformitate cu 6.3.2.2(4) din SR EN 1993-1-1, verificarea rezistenţei la flambaj prin

încovoiere-răsucire a elementelor structurale încovoiate poate fi neglijată daca cel puţin una
2
dintre următoarele condiţii este îndeplinită:  LT   LT ,0 sau M Ed / M cr   LT ,0 .

4.4.2 Metoda alternativă de calcul pentru profile laminate sau secţiuni sudate echivalente

În conformitate cu metoda alternativă (a se vedea 6.3.2.3 din SR EN1993-1-1), factorul de

reducere χLT pentru profile laminate sau sudate echivalente se determină cu expresia:

1  LT  1.0
 LT  , dar (4.19)
 
0.5 2
LT     2 2
LT
 LT  1 /  LT
LT

în care:
 
LT  0.5 1   LT  LT   LT ,0    LT  ;
2

 
 LT ,0 şi β sunt parametrii definiţi în Anexa Naţională; valorile recomandate sunt
 LT ,0 0.4 (valoare maximă), respectiv   0.75 (valoare minimă);
 LT este zvelteţea redusă, calculată la fel ca în metoda generală;
Mcr este momentul critic elastic.

La fel ca pentru metoda generală, curbele de flambaj care se adoptă în calcul depind de
geometria secţiunii transversale a barei încovoiate şi sunt date, pentru metoda alternativă, în
Tabelul 4.4 (a se vedea Tabelul 6.5 din SR EN 1993-1-1). Pentru factorul de imperfecţiune αLT
asociat diverselor curbe de flambaj se vor considera şi în această situaţie valorile date în
secţiunea 3.5 pentru factorul de imperfecţiune α pentru cazul barelor solicitate la compresiune
axială.
 Tabelul 4.4: Curbe de flambaj prin încovoiere-răsucire pentru metoda alternativă de calcul
Secţiune Limite Curbe de flambaj
h/b  2 b
Secţiuni I or H laminate
h/b>2 c
h/b  2 c
Secţiuni I or H sudate
h/b>2 d

În această metodă, alura diagramei de moment încovoietor între legăturile transversale ale
elementului structural verificat este considerată în calcul printr-un factor de reducere modificat
χLT,mod:

 LT
 LT ,mod  , dar  LT ,mod  1.0 (4.20)
f

Parametrul f poate fi indicat în Anexa Naţională, iar valoarea recomandată minimă este dată de
expresia:

 
f  1  0.5 1  kc  1  0.2  LT  0.8  dar
2
f  1.0 (4.21)
 

Valoarea factorului de corecţie kc este dată în Tabelul 4.5 (Tabelul 6.6 din SR EN 1993-1-1).

Tabelul 4.5: Factorul de corecţie kc

Diagrama de momente încovoietoare kc
1.0

 1
1
1    1 1.33  0.33
0.94

0.90

0.91
0.86

0.77

0.82
 este raportul dintre momentele de capăt, cu 1    1

În Tabelul 4.5 sunt prezentate trei seturi de diagrame de moment încovoietor. Primul set se referă
la bare încovoiate cu momente pe capete. Al doilea set de diagrame poate reprezenta cazul
încărcării uniform distribuite pe lungimea barei, combinate cu momente pe capăt. Pentru cel de
al treilea set, diagramele pot reprezenta cazul unei încărcări concentrate aplicate la mijlocul
deschiderii barei, combinate cu momente pe capăt. Condiţiile de rezemare nu sunt relevante,
deoarece sunt deja reproduse prin diagramele de moment. Valorile kc prezentate în Tabelul 4.5
corespund unor situaţii uzuale; unele valori sunt exacte, altele aproximative.

4.4.3 Metode pentru îmbunătăţirea capacităţii elementului structural încovoiat

Rezistenţa la flambaj prin încovoiere – răsucire a elementelor structurale încovoiate poate fi

îmbunătăţită în proiectare în două moduri:
- prin sporirea rigidităţii la încovoiere laterală şi/sau răsucire, prin schimbarea profilelor I
cu profile H (din profile de tip IPE în profile de tip HEA sau HEB) sau cu profile cu
secţiune închisă (pătrată, rectangulară, circulară); o alternativă este şi sudarea de tălpile
profilului a unor platbenzi, aşa cum s-a arătat în Figura 4.3;
- prin introducerea de legături laterale în lungul barei încovoiate, pentru zonele
comprimate ale secţiunii transversale (talpa comprimată în cazul profilelor I sau H).

În mod obişnuit, cea de a doua alternativă este mai economică, chiar dacă în anumite cazuri nu
este uşor de realizat, deoarece, pentru aceasta, este necesar ca legăturile transversale să fixeze
zona comprimată a secţiunii transversale de alte puncte din structură, care trebuie să prezinte
deplasări transversale neglijabile.

Secţiunea 4.5 prezintă în continuare o metodă simplificată de calcul pentru verificarea rezistenţei
la flambaj prin încovoiere – răsucire pentru grinzi cu legături transversale, făcând parte din
structuri (6.3.2.4 din SR EN1993-1-1).

4.5 Metoda simplificată pentru grinzi cu legături transversale, făcând parte din structuri

Aşa cum s-a arătat în secţiunea anterioară, rezistenţa la flambaj prin încovoiere – răsucire a
elementelor structurale solicitate la încovoiere poate fi îmbunătăţită prin introducerea unor
legături transversale discrete în lungul barei încovoiate, care să fixeze zona comprimată a
secţiunii transversale de alte puncte din structură. Un exemplu tipic în acest sens este fixarea
tălpii inferioare a unei grinzi de panele de acoperiş, aşa cum se arată în Figura 4.11. În acest
caz, fixarea tălpii superioare se realizează direct prin pane, în zonele de rezemare a acestora pe
grindă, iar talpa inferioară se fixează de pane prin contrafişe.

Fig. 4.11: Fixarea tălpii inferioare a grinzii de panele de acoperiş (SR EN 1993-1-1)

Barele încovoiate a căror talpă comprimată este prevăzută cu legături transversale discrete nu
trebuie verificate la stabilitate generală dacă lungimea Lc dintre legături sau zvelteţea  f tălpii
comprimate echivalente, definită mai jos, satisface următoarea condiţie:
 kc Lc M
f    c 0 c , Rd (4.22)
i f , z 1 M y .Ed

în care:
Lc este lungimea barei încovoiate între legături (distanţa dintre legături);
My,Ed este valoarea de calcul maximă a momentului încovoietor între legături;
f
M c ,Rd  Wy y
 M1
Wy este modulul de rezistenţă în raport cu talpa comprimată;
kc este un factorul de corecţie al zvelteţii, care ţine seamă de distribuţia momentului de
încovoiere între legături (a se vedea Tabelul 4.5 din subcapitolul 4.4);
if,z raza de giraţie a secţiunii formate de talpa comprimată a grinzii plus o treime din
partea comprimată a inimii, în raport cu axa minimă de inerţie a secţiunii;
 c ,0 parametrul de zvelteţe limită a tălpi comprimate echivalente;
E
1    93.9
fy
235
 (f y in N/mm 2 )
fy

Parametrul de zvelteţe limită  c ,0 este specificat Anexa Naţională, valoarea recomandată fiind
 c ,0   LT ,0  0.1 (a se vedea subcapitolul 4.4.2).

Dacă zvelteţea tălpii comprimate echivalente,  f , depăşeşte limita dată în relaţia (4.22),
atunci momentul capabil al barei încovoiate pentru flambaj prin încovoiere – răsucire poate fi
calculat astfel:

M b , Rd  k fl  M c , Rd dar M b , Rd  M c , Rd (4.23)

în care:
χ este factorul de reducere pentru talpa comprimată echivalentă, determinat funcţie de
zvelteţea tălpii comprimate echivalente;
kfl este un factor de modificare care ia în considerare faptul că metoda tălpii comprimate
echivalente oferă rezultate conservative; valoarea recomandată pentru acest factor în Anexa
Naţională este 1.10.

Pentru aplicarea relaţiei (4.23), se consideră următoarele curbe de flambaj:

h
curba d pentru secţiunile sudate, cu condiţia:  44 ;
tf
curba c pentru toate celelalte secţiuni;

în care h este înălţimea secţiunii transversale, iar tf este grosimea tălpii comprimate.

Anexa BB.3 din SR EN 1993-1-1 oferă valori limită ale distanţelor dintre legăturile
transversale pentru diverse situaţii. În cazul în care se prevăd legături transversale la distanţe
cel puţin egale cu aceste valori limită, nu mai este necesară efectuarea unui verificări de
rezistenţă la flambaj prin încovoiere – răsucire a elementelor structurale încovoiate respective.
În continuare se prezintă exemple de calcul ce acoperă partea teoretică a acestui capitol, şi
anume:
Exemplul E.10. Determinarea rezistenţei la pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire;
Exemplul E.11. Determinarea rezistentei la pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire a unui
element cu legaturi transversale continue;
Exemplul E.12. Calculul unei grinzi cu secţiune transversală de tip C formată la rece, solicitată la
încovoiere.

EXEMPLE DE CALCUL

E.10. Determinarea rezistenţei la pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire

 Descrierea problemei
Să se facă toate verificările de rezistenţă şi stabilitate pentru grinda simplu rezemată,
realizată din profile europene IPE 400 - S420, încărcată cu o sarcină uniform distribuită cu
intensitatea de 22,65 kN/m. Grinda nu este fixată lateral decât în dreptul reazemelor. Nu sunt
prevăzute dispozitive speciale în rezemări care să prevină deplanarea liberă a secţiunii, iar
secţiunea este liberă să se rotească în jurul axei minime de inerţie.
 Schema statică şi de încărcare
Grinda simplu rezemată încărcată cu o încărcare uniform distribuită:

blocaje laterale

blocaje laterale

Figura E.10. Schema statica si modul de încărcare

Rezemările sunt de tip furcă - blocaje lateral ce previn răsturnarea.
 Datele problemei
Datele geometrice ale elementului sunt prezentate în continuare:
Deschiderea L = 7500 mm
Marca oţelului S420
Caracteristicile dimensionale şi geometrice ale secţiunii transversale:
Profil laminat european IPE 400 - Marca S420
Înălţimea h = 400,0 mm
Înălţimea libera a inimii hw = 373,0 mm
Lăţimea tălpilor b = 180,0 mm
Grosimea inimii tw = 8,6 mm
 Grosimea tălpilor tf = 13,5 mm
Raza de racord r = 21,0 mm
Aria secţiunii transversale A = 84,5 cm2
Momentul de inerţie maxim /yy Iy = 23128 cm4
Momentul de inerţie minim /zz Iz = 1318 cm4
Momentul de inerţie la torsiune It = 51,08 cm4
Moment de inerţie sectorial Iw = 490000 cm6
Modulul de rezistenţă elastic Wel,y = 1156,4 cm3
Modulul de rezistenţă plastic Wpl,y = 1307,1 cm3
Raza de giraţie / zz iz = 3,95 cm
Modulul de elasticitate E = 210000 N/mm2

z
tf

r
tw
y y
h

z
b

Figura E.10.2 Secţiunea transversală

 Determinarea eforturilor de calcul
M
+
My,Ed

Vz,Ed +
-
V

Figura E.10.3. Diagramele de eforturi

M y ,Ed  0,125  22,65  L2  159,260 kNm
Vz ,Ed  0,5  22,65  L  84,339 kN
 Caracteristici mecanice
Marca oţelului S420;
Grosimea maximă de perete este tf = 13,5 mm < 40 mm, astfel încât limita de curgere este
fy = 420 N/mm2.
 Determinarea clasei secţiunii
Parametrul ε depinde de limita de curgere a materialului:
235 235
   0,75
f y [N/mm 2 ] 420

Talpă în consolă supusă la compresiune:

 +
c

Figura E.10.4. Talpa in consola supusa la compresiune

b  tw  2  r 180  8,6  2  21
c   64,7 mm
2 2
c 64,7
  4,973  9    9  0,75  6,75  talpa clasa 1
t f 13,5
SREN 1993-1-1 Tabel 5.2
Perete interior supus la încovoiere:
fy

+
c
-
fy
Figura E.10.5. Perete interior (inima) supus la încovoiere

c  h  2t f  2 r  400  2  13,5  2  21  331 mm

c 331
  38,49  72    72  0,75  54  inima clasa 1
tw 8,6
SREN 1993-1-1 Tabel 5.2
Clasa unei secţiuni transversale este definită prin clasa cea mai mare (cea mai puţin
favorabilă) a pereţilor săi comprimaţi: în cazul de faţă: Clasa 1.
Deoarece avem de-a face cu o secţiune de clasa 1 toate verificările la SLU se pot face
bazându-ne pe capacitatea plastică a secţiunii transversale.
 Verificarea la încovoiere
Pentru o secţiune de clasa 1 rezistenţa de calcul a unei secţiuni transversale supusă la
încovoiere în raport cu axa principală de inerţie se determină astfel:
W pl  f y 1307,1  103  420
M c ,Rd  M pl , Rd    548980000 Nmm  548,98 kNm
M 0 1,0
SREN 1993-1-1 (6.13)
Valoarea de calcul MEd a momentului încovoietor în fiecare secţiune transversală trebuie să
satisfacă condiţia:
M Ed 159,3
  0,29  1,0  secţiunea verifică
M c ,Rd 549
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.1
Observaţie: Pentru elementele supuse la încovoiere este necesară şi verificarea elementului
la pierderea stabilităţii prin încovoiere răsucire.
 Rezistenţa la forfecare
Valoarea de calcul a rezistenţei plastice la forfecare în absenţa răsucirii depinde de aria de
forfecare, care se defineşte:
 Avz  A  2  b  t f  t f  (tw  2  r )  6450  2 180 13,5  13,5  (8,6  2  21)  4273 mm 2
SREN 1993-1-1 § 6.2.6 (3)
 Valoarea de calcul a rezistenţei plastice la forfecare
În absenţa răsucirii, aceasta este dată de relaţia:
Avz  ( f y / 3) 4273  420
V pl , z , Rd    1036 kN
M 0 3  1,0
SREN 1993-1-1 § 6.2.6 (2)
Trebuie să fie satisfăcută condiţia:
VEd 84,94
  0,082  1,0
Vc, Rd 1036
Pentru inimile grinzilor, care nu sunt prevăzute cu rigidizări transversale, rezistenţa la
voalare din forfecare nu este necesară dacă e îndeplinită condiţia:
hw  400  2  13,5 0.75
 72    43,37  72   54
tw  8,6 1
η – se consideră acoperitor egal cu 1,0.
 Rezistenţa la încovoiere-răsucire
 Determinarea factorului de reducere pentru pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire
Pentru a determină momentul de rezistentă de calcul la pierderea stabilităţii prin încovoiere-
răsucire pentru o grindă nefixată lateral trebuie determinat în prealabil factorul de reducere pentru
încovoiere-răsucire. Acest factor depinde de valoarea momentul critic elastic de flambaj prin
încovoie-răsucire.
 Momentul critic elastic de flambaj prin încovoiere-răsucire
Momentul critic elastic de flambaj prin încovoie-răsucire poate fi calculat folosind
următoarea expresie (4.6):
 2 
2  EI z   k  I w (kL) 2  GI t
M cr  C1       2  (C2  z g  C3  z j )  (C2  z g  C3  z j )  , unde
2
(kL) 2   k w  I z   EI z 

 z (y
2
 z 2 )  dA
z j  zs  A  zi  0 (4.10) pentru secţiuni dublu simetrice si expresia devine:
2 Iy

 2 
2  E  I z   k  I w ( k  L ) 2  G  I t 2
M cr  C1         (C 2  z g )  C 2  z g 
(k  L)2   k w  I z 2  E  I z 
unde:
E – modulul de elasticitate longitudinal E = 210000 N/mm2
G – modulul de elasticitate transversal G = 80770 N/mm2
L – deschiderea grinzii L = 7500 mm
k ţine cont de posibilitatea de rotire în plan – în jurul axei minime de inerţie zz.
kw ţine cont de posibilitatea deplanării libere din răsucire a secţiunii transversale.
În calculul Mcr, au fost introduse următoarele valori pentru factori:
 k = 1 deoarece talpa comprimată e libera să se rotească în jurul axei minime de inerţie,
 kw = 1 deoarece nu sunt prevăzute măsuri speciale de împiedecare a deplasării libere a
capetelor grinzii.
zg distanţa de la punctul de aplicare al încărcării la centru de tăiere (zg are valori pozitive când
încărcarea este aplicata spre centru de tăiere - efect favorabil). În cazul de faţă încărcare
acţionează la talpa superioară (situaţia uzuală în cazul grinzilor):
 h 400
zg    200 mm
2 2
C1 şi C2 – coeficienţi ce depind de forma diagramei de moment încovoietor, de proprietăţile
secţiunii transversale şi de condiţiile de margine (rezemare). Pentru o încărcare uniform
distribuită şi k = 1, avem următoarele valori (vezi Tabelul 4.2):
C1 = 1,127
C2 = 0,454
Datorită complexităţii expresiei, a posibilităţii inerente a unor erori algebrice este
recomandată efectuarea aritmeticilor pe termeni, pentru urmărirea mai facilă a calculelor:
T0  2  E  I z  3,142  2,1  105  1318  104  2,732  1013
2  E  I z 2,732  1013
T1  C1   1,127   547,31  103
( k  L)2 (1  7500)2
2 9 2
 k  I  1  490  10
T2     w     4
 37,18  103
k
 w I z   1318  10
1
( k  L) 2  G  I t (1  7500)2  80770  51  104
T3  2
 13
 84,81  103
  E  Iz 2,732  10
T4  C2  z g  0,454  200  90,8

M cr  T1   T2  T3  T42  T4  

 547,13  103   37,18  103  84,81  103  90,82  90,8  147,78 kNm

Pentru exemplificarea determinării momentului critic elastic de flambaj prin încovoie-

răsucire, se vor considera mai multe situaţii de rezemare la capete si de încărcare ale aceluiaşi
element IPE400 L=7500m:
 Element simplu rezemat cu încărcare uniform distribuita cu rotirea blocata in jurului axei
minime de inerţie la capete kz = 0.5:
C1 = 0,97; C2 = 0,36 (Tabel 4.2)  M cr  220,27 kNm
 Element simplu rezemat cu încărcare concentrata si legătura transversala la jumătatea
deschiderii cu rotirea libera in jurului axei minime de inerţie la capete kz = 1,0:
L  3,75m distanta intre doua legăturii transversale
C1 = 1,35; C2 = 0,630 M cr  395,724 kNm
 Element dublu încastrat cu încărcare uniform distribuita cu rotirea libera in jurului axei
minime de inerţie la capete kz = 1,0:
C1 = 2,578; C2 = 1,554 (vezi Anexa V)  M cr  415,026 kNm

 Zvelteţea redusă pentru încovoiere-răsucire

Zvelteţea redusă pentru flambajul prin încovoiere-răsucire se determină cu următoarele
relaţii:
W pl , y  f y 1307,1  103  420
 LT    1,927
M cr 147,78  106
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.2 (1)
Pentru profile laminateLT,0 = 0,4
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3 (1)
Deoarece λLT = 1,927 > λLT,0 efectele deversării nu pot fi neglijate, verificarea la pierderea
stabilităţii prin încovoiere - răsucire fiind obligatorie.
 Factorul de reducere
Pentru profilele laminate sau secţiunile sudate echivalente supuse la încovoiere, valorile χLT
pentru zvelteţea redusă corespunzătoare pot fi determinate astfel:
 LT  1.0
1 
 LT  dar   1.0
2 2
 LT   LT     LT  LT  2
 LT
unde
LT  0,5  1   LT  ( LT   LT ,0 )     LT
2 

SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3(1)
αLT factorul de imperfecţiune pentru pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire:
h 400
Pentru   2,222  2  curba c (LT = 0,49)
b 180
SREN 1993-1-1 Tabel 6.5, Tabel 6.3
Valorile recomandate: LT,0 = 0,4 şi  = 0,75
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3(1)
 LT  0,5  1   LT  ( LT   LT ,0 )     LT 
2
 
 0,5  1  0, 49  (1,927  0, 4)  0,75  1,927 2   2, 267
 
1
 LT  
2
LT  LT     LT
1 1
  0,263  2
 0,269
2 2
2,267  2,267  0,75  1,927  LT
Pentru a lua în considerare distribuţia momentelor între legăturile laterale ale barelor se
calculează factorul f:
kc = 0,94 - diagramă de moment parabolică – zero la capete.
SREN 1993-1-1 Tabel 6.6
f  1  0,5  (1  kc )  1  2  ( LT  0,8) 2 
 
 1  0,5  (1  0,94)  1  2  (1,927  0,8)2   1,046  1,00  f 1
 
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3 (2)
Factorul de reducere χLT poate fi definit astfel:
 LT 0,263
 LT ,mod    0,263
f 1
 Momentul rezistent de calcul la încovoiere-răsucire
fy 420
M b, Rd   LT  W pl , y   0,263  1307,1  103   144,37 kNm
M1 1,00
 Verificarea la deversare
O grindă care nu este fixată lateral şi este supusă la încovoiere după axa maximă de inerţie,
trebuie verificată astfel:
M y , Ed 159,26
  1,10  1,00  Grinda nu verifică
M b, Ed 144,37
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.1
E.11. Determinarea rezistentei la pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire a
unui element cu legaturi transversale continue
 Descrierea structurii
Să se facă toate verificările de rezistenţă şi stabilitate pentru o pană de acoperiş simplu
rezemată, realizată din profile europene IPE 160 S235 dispuse la distanta de 2,2 m. Pana este
încărcată cu o sarcină uniform distribuită, rezultată din combinaţia 1,35P + 1,5Z (presiune),
respectiv 1P + 1,5 V (sucţiune). Grinda este fixată lateral în dreptul reazemelor si la talpa
superioară prin intermediul tablei de acoperiş.
 Schema statică şi de încărcare
Grinda simplu rezemată încărcată cu o încărcare uniform distribuită:

blocaje laterale

Figura E.10.1 Schema statica si modul de încărcare

Talpa superioara este fixata de către tablă cutata LTP20/0.7 S350. Rezemările sunt blocaje
lateral ce previn răsturnarea.
 Ipotezele de încărcare / Combinaţii de încărcări
Permanenta p = 0,30 kN/m2
Zăpada z = 0,618 kN/m2
Vânt (sucţiune) v = -0,73 kN/m2

Presiune 1,35P  1,5Z  1,35  0,3  1,5  0,618  1,332 kN / m 2

Sucţiune 1,35P  1,5V  1,35  0,3  1,5  ( 0,73)  0,69 kN / m 2
 Datele problemei
Datele geometrice sunt prezentate în continuare:
Deschiderea L = 6200 mm
Distanta intre pane s = 2200 mm
Marca oţelului S235

Caracteristicile dimensionale şi geometrice ale secţiunii transversale:

Profil laminat european IPE 160 - Marca S235
Înălţimea h = 160,0 mm
Înălţimea libera a inimii hw = 145,2 mm
Lăţimea tălpilor b = 82,0 mm
Grosimea inimii tw = 5,0 mm
Grosimea tălpilor tf = 7,4 mm
Raza de racord r = 9,0 mm
Aria secţiunii transversale A = 20,09 cm2
Aria de forfecare Avz = 9,66 cm2
Momentul de inerţie maxim / yy Iy = 869,3 cm4
Momentul de inerţie minim / zz Iz = 68,31 cm4
Momentul de inerţie la torsiune It = 3,60 cm4
 Moment de inerţie sectorial Iw = 3960 cm6
Modulul de rezistenţă elastic Wel,y = 108,7 cm3
Modulul de rezistenţă plastic Wpl,y = 123,9 cm3
Raza de giraţie / zz iz = 1,84 cm
Modulul de elasticitate E = 210000 N/mm2

z
tf

r
tw
y y
h

z
b

Figura E.11.2. Secţiunea transversala

Dimensiunile tablei cutate:
Tabla cutata LINBAD LTP20/0.7 – S350
Înălţimea h = 17,4 mm
Grosimea t = 0,7 mm
Înălţimea htw = 18 mm
Greutatea G = 7 kg/m2

 Determinarea eforturilor de calcul

 Presiune
M
+
My,Ed

Vz,Ed +
-
V

Figura E.11.3. Diagramele de eforturi

M y , Ed  0,125  2,2  1,332  L2  14,081 kNm
Vz ,Ed  0,5  2,2  1,332  L  9,084 kN
 Sucţiune
M y ,Ed  0,125  2,2   0,69   L2  7,294 kNm
Vz ,Ed  0,5  2,2  0,69  L  4,706 kN
 Caracteristici mecanice
 Marca oţelului S235;
Grosimea maximă de perete este tf = 7,4 mm < 40 mm, astfel încât limita de curgere este fy
= 235 N/mm2.
 Determinarea clasei secţiunii
Parametrul ε depinde de limita de curgere a materialului:
235 235
   1,0
f y [N/mm 2 ] 235

Talpă în consolă supusă la compresiune:

+
c

Figura E.11.4. Talpa in consola supusa la compresiune

b  tw  2  r 82  5  2  9
c   29,5 mm
2 2
c 29,5
  3,99  9    9  1  9  talpa clasa 1
tf 7,4
SREN 1993-1-1 Tabel 5.2
Perete interior supus la încovoiere:
fy

+
c
-
fy
Figura E.11.5. Perete interior (inima) supus la încovoiere

c  h  2t f  2 r  160  2  7,4  2  9  127,2 mm

c 127,2
  25,44  72    72  1  72  inima clasa 1
tw 5
SREN 1993-1-1 Tabel 5.2
Clasa unei secţiuni transversale este definită prin clasa cea mai mare (cea mai puţin
favorabilă) a pereţilor săi comprimaţi: în cazul de faţă: Clasa 1.
Deoarece avem de-a face cu o secţiune de clasa 1 toate verificările la SLU se pot face
bazându-ne pe capacitatea plastică a secţiunii transversale.
 Verificarea la încovoiere
Pentru o secţiune de clasa 1 rezistenţa de calcul a unei secţiuni transversale supusă la
încovoiere în raport cu axa principală de inerţie se determină astfel:
W pl  f y 123,9  103  235
M c ,Rd  M pl , Rd    29116500 Nmm  29,12 kNm
M 0 1,0
SREN 1993-1-1 (6.13)
 Valoarea de calcul MEd a momentului încovoietor în fiecare secţiune transversală trebuie să
satisfacă condiţia:
M Ed 14,081
  0,484  1,0  secţiunea verifică
M c ,Rd 29,12
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.1
Observaţie: Pentru elementele supuse la încovoiere este necesară şi verificarea elementului
la pierderea stabilităţii prin încovoiere răsucire.
 Rezistenţa la forfecare
Valoarea de calcul a rezistenţei plastice la forfecare în absenţa răsucirii depinde de aria de
forfecare, care se defineşte:
Avz  A  2  b  t f  t f  (tw  2  r )  2009  2  82  7,4  7,4  (5  2  9)  965,6 mm 2  966 mm 2(tabele)
SREN 1993-1-1 § 6.2.6 (3)
 Valoarea de calcul a rezistenţei plastice la forfecare
În absenţa răsucirii, aceasta este dată de relaţia:
Avz  ( f y / 3) 966  235
V pl , z , Rd    131,1 kN
M 0 3  1,0
SREN 1993-1-1 § 6.2.6 (2)
Trebuie să fie satisfăcută condiţia:
VEd 9,084
  0,069  1,0
Vc, Rd 131,1
Pentru inimile grinzilor, care nu sunt prevăzute cu rigidizări transversale, rezistenţa la
voalare din forfecare nu este necesară dacă e îndeplinită condiţia:
hw  160  2  7,4 1
 72    29,04  72   72
tw  5 1
η – se consideră acoperitor egal cu 1,0.
 Rezistenţa la încovoiere-răsucire
 Determinarea legături transversale
Dacă o tablă cu profil trapezoidal (LTP20/0.7) este fixată pe o grindă, această grindă poate fi
considerată ca fixată lateral în planul tablei, la nivelul legăturilor, dacă condiţia este îndeplinită:
 2 2  70
S  Smin   EI w 2  GI t  EI z 2 0.25h 2   2
 L L  h
 
SREN 1993-1-1 BB2.1.(1)B
unde:
S - este rigiditatea la forfecare conferită grinzii de către tablă, în raport cu deformaţia acesteia în
planul tablei, considerată fixată în dreptul fiecărei nervuri;
Iw - este moment de inerţie sectorial al grinzii;
It - este moment de inerţie la răsucire al grinzii;
Iz - este moment de inerţie la încovoiere a secţiunii transversale a grinzii în raport cu axa slabă;
L - este lungimea grinzii;
h - este înălţimea grinzii;

Dacă tabla este fixată doar în dreptul unei nervuri din două, S se va înlocui cu 0,20S.
 2 2  70
Smin   EI w 2  GI t  EI z 2 0.25h 2   2  9973000 Nmm / mm  9973kNm / m
 L L  h
 
S, rigiditatea la forfecare în planul tablei se determina conform EN 1993 – 1 – 3 (§ 10.1.1 (10)):
 
S  1000 t 3 50  10 3 bac  hstw 

 1000  0.73  50  10  3 6200   2200
18
 16730000 Nmm / mm  16730 kNm / m

unde:
S - este rigiditatea la forfecare conferită grinzii de către tablă, în raport cu deformaţia acesteia în
planul tablei, considerată fixată în dreptul fiecărei nervuri;
bac – lungimea tablei – deschiderea panei;
s – deschiderea tablei – distanta intre doua pane consecutive;
htw - este înălţimea tablei cutate.

Smin  9973kNm / m  S  16730 kNm / m  tabla cutată are suficientă rigiditate pentru a fi
considerată la deplasare laterală ca o legătura transversală continuă la talpă superioară a panei.

 Determinarea factorului de reducere pentru pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire

Pierderea stabilităţii este posibila doar in cazul in care talpa nefixată – cea inferioară –
este supusă la compresiune, adică in situaţia de încărcare “sucţiune”.
Pentru a determină momentul de rezistentă de calcul trebuie determinat în prealabil factorul de
reducere pentru încovoiere-răsucire. Acest factor depinde de valoarea momentul critic elastic de
flambaj prin încovoie-răsucire.
 Momentul critic elastic de flambaj prin încovoiere-răsucire
Momentul critic elastic de flambaj prin încovoie-răsucire poate fi calculat folosind un
software specializat si anume LTBeam versiunea 1.0.8 (2002-2009) (Lateral Torsional Buckling
of Beams by Yvan Galea) produs de CTICM (www.cticm.com):
M cr  22,862 kNm (fata de M cr  12,136 kNm in cazul lipsei legăturii transversale).
S-a considerat talpa superioara fixata continuu (la 80 mm de centru de taiere) si
încărcarea aplicata in centrul de taiere.
 Zvelteţea redusă pentru încovoiere-răsucire
Zvelteţea redusă pentru flambajul prin încovoiere-răsucire se determină cu următoarele
relaţii:
W pl , y  f y 123,9  103  235
 LT    1,129
M cr 22,862  106
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.2 (1)
Pentru profile laminateLT,0 = 0,4
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3 (1)
Deoarece λLT = 1,129 > λLT,0 efectele deversării nu pot fi neglijate, verificarea la pierderea
stabilităţii prin încovoiere - răsucire fiind obligatorie.
 Factorul de reducere
Pentru profilele laminate sau secţiunile sudate echivalente supuse la încovoiere, valorile χLT
pentru zvelteţea redusă corespunzătoare pot fi determinate astfel:
 LT  1.0
1 
 LT  dar   1.0
2 2
 LT   LT     LT  LT  2
 LT
unde
LT  0,5  1   LT  ( LT   LT ,0 )     LT
2 

SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3(1)
αLT factorul de imperfecţiune pentru pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire:
 h 160
Pentru   1,951  2  curba b (LT = 0,34)
b 82
SREN 1993-1-1 Tabel 6.5, Tabel 6.3
Valorile recomandate: LT,0 = 0,4 şi  = 0,75
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3(1)
LT  0,5  1   LT  ( LT   LT ,0 )     LT 
2
 
 0,5  1  0,34  (1,129  0,4)  0,75  1,1292   1,101
 
1
 LT  
2
LT  LT     LT
1 1
  0,621  2
 0,785
1,101  1,1012  0,75  1,1292  LT
Pentru a lua în considerare distribuţia momentelor între legăturile laterale ale barelor se
calculează factorul f:
kc = 0,94 - diagramă de moment parabolică – zero la capete.
SREN 1993-1-1 Tabel 6.6
f  1  0,5  (1  kc )  1  2  ( LT  0,8)2 
 
 1  0,5  (1  0,94)  1  2  (1,129  0,8)2   0,903
 
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3 (2)
Factorul de reducere χLT poate fi definit astfel:
 LT 0,621
 LT ,mod    0,688
f 0,903
 Momentul rezistent de calcul la încovoiere-răsucire
fy 235
M b, Rd   LT  W pl , y   0,688  123,9  103   20,042 kNm
M1 1,0
 Verificarea la deversare
O grindă a cărei tălpii comprimate nu este fixată lateral şi este supusă la încovoiere după axa
maximă de inerţie, trebuie verificată astfel:
M y , Ed 7,294
  0,364  1,00  Pana verifică condiţiile SLU
M b,Ed 20,042
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.1
 Ipoteza dispunerii unui tirant
In ipoteza dispunerii unui tirant de legătura la mijlocul deschiderii, acesta va reduce lungimea
elementului intre doua legaturi. Barele a căror talpă comprimată este prevăzută cu legături
transversale discrete nu trebuie verificate la stabilitate generală dacă lungimea Lc dintre legături sau
zvelteţea λf a tălpii comprimate:
k L M c ,Rd
 f  c c   c0
i f ,z  1 M y ,Rd
if,z raza de giraţie a secţiunii formate de talpa comprimată a grinzii plus 1/3 din partea
comprimată a inimii, în raport cu axa slabă a secţiunii.
I 340262
if , z  z,f   21,62 mm
Af 727,8
 kc este un factor de corecţie al zvelteţi, care ţine seama de distribuţia momentului de încovoiere
între legături (SREN 1993-1-1 Tabelul 6.6); kc = 0,94
0,94  3600
f   1,445
21,62  93,3
λc0 parametrul de zvelteţe limită a tălpi comprimate:
 c 0   LT ,0  0,1  0,4  0,1  0,5
Nota (2)B si SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3
fy
M c ,Rd  Wy   29,12 kNm
 M1
M c ,Rd 29,12
c 0  0,5   1,603
M y ,Ed 9,084
Astfel condiţia (SREN 1993-1-1 (6.59)) devine:
 f  1,445  1,603  elementul nu trebuie verificate la stabilitate generală
 Verificarea săgeţii SLS

5  p1  L4 5   0,918  2,2   62004

v   21,29 mm ~ L / 300 presiune
384 EI y 384  210000  869,3  104

5  p2  L4 5  ( 0,43  2,2)  62004

v   9,97 mm ~ L / 620 suctiune
384 EI y 384  210000  869,3  104

E.12. Calculul unei grinzi cu secţiune transversală de tip C formată la rece,

solicitată la încovoiere
 Descrierea problemei
Exemplul prezintă calculul unei grinzi de planşeu solicitată la încovoiere. Grinda de
planşeu se consideră că este simplu rezemată la capete, iar secţiunea transversală este
realizată dintr-un profil cu pereţi subţiri formate la rece de tip C. Se consideră că atât talpa
superioară cât şi cea inferioară a secţiunii grinzii sunt împiedicate continuu lateral. În Figura
E.12.1(a) se prezintă schema statică şi încărcarea ce acţionează. De asemenea, în exemplu
este inclusă şi verificarea la starea limită de serviciu.
 Schema statică

(a) (b)
Figura E.12.1. Schema statică şi secţiunea transversală
 Datele problemei
Marca oţelului S355
Modulul de elasticitate E  210000 N mm 2
Coeficientul lui Poisson   0,3
E
Modulul de elasticitate transversal G  81000 N mm 2
2 1   
Deschiderea grinzii L4m
Distanţa dintre grinzi S  0,6 m
Încărcarea uniform distribuită aplicată pe grindă:
Greutatea proprie a grinzii qG,grinda  0,06 kN m
Planşeu uşor: 0,75 kN m 2
qG,planseu  0,75  0,6  0, 45 kN m
Încărcarea permanentă qG  qG,grinda  qG,planseu  0,51 kN m
Încărcarea utilă: 3 kN m 2
qQ  3  0,6  1,80 kN m
 Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale
Înălţimea totală a inimii h  200 mm
Lăţimea totală a tălpii comprimate b1  74 mm
Lăţimea totală a tălpii întinse b2  66 mm
Lăţimea totală a rebordului c  20,8 mm
Raza interioară r  3 mm
Grosimea nominală tnom  2 mm
Grosimea miezului de oţel t  1,96 mm
(conform §3.2.4(3) din EN1993-1-3)
 Caracteristici mecanice - limita de curgere
Marca de oţel S355
Deoarece grosimea maximă a pereţilor secţiunii transversale este 1.0 mm  40 mm, limita
de curgere este fy = 355 N/mm2
SREN 1993-1-1 Tabel 3.1
 Coeficienţii parţiali de siguranţă
M0 = 1,00
M1 = 1,00
SREN 1993-1-3 § 2(3)
 G  1,35 – încărcări permanente
 Q  1,50 – încărcări variabile
SREN 1990
 Verificarea la Starea Limită Ultimă
 Caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale eficace:
Momentul de inerţie al secţiunii transversale eficace în raport cu axa maximă de inerţie:
I eff,y  4139861 mm 4
Poziţia axei neutre:
- în raport cu talpa comprimată: zc  102,3 mm
- în raport cu talpa întinsă: zt  95,7 mm
 Modulul de rezistenţă eficace:
- în raport cu talpa comprimată:
I eff,y 4139861
Weff,y,c    40463 mm3
zc 102,3
- în raport cu talpa întinsă:
I eff,y 4139861
Weff,y,t    43264 mm3
zt 95,7
 
Weff,y  min Weff,y,c ,Weff,y,t  40463 mm3
Încărcarea care acţionează pe grindă aferentă stării limită ultime(ULS), conform EN1990.
qd   G qG   Q qQ  1,35  0,51  1,50  1,80  3,39 kN m
Momentul încovoietor maxim (la mijlocul deschiderii), în raport cu axa maximă de inerţie
y-y, din încărcările de calcul:
M Ed  qd L2 8  3,39  42 8  6,78 kNm
 Verificarea rezistenţei la încovoiere la Starea Limită Ultimă
Momentul încovoietor capabil al secţiunii transversale pentru încovoiere după axa maximă
de inerţie este:
M c,Rd  Weff,y f yb  M0  40463  109  350  103 1,0  14,16 kNm
SREN 1993-1-3 §6.1.4.1(1)
Următoarea condiţie trebuie îndeplinită la încovoiere:
M Ed 6,78
  0, 479  1 – verifică
M c,Rd 14,16
SREN 1993-1-1 §6.2.5(1)
 Verificarea rezistenţei la forfecare la Starea Limită Ultimă
Calculul la forţă tăietoare
Forţa tăietoare maximă din încărcările de calcul este:
VEd  qd L 2  3,39  4 2  6,78 kN
Valoarea de calcul a rezistenţei plastice la forfecare este:

  sin  t  f yb 
hw
Vpl,Rd 

Av f yb 3 3

 M0  M0
SREN 1993-1-1 §6.2.6(2)
unde:
Av – aria de forfecare
hw  h  tnom – înălţimea inimii măsurată între axele tălpilor
  90 – unghiul de înclinare a inimii faţă de tălpi.
 200  2   103  1,96  103 
sin 90
350 10
3
3 
Vpl,Rd   78, 42 kN
1,0
Forţa capabilă la forfecare este:
hw
tf bv
sin
Vb,Rd 
 M0
SREN 1993-1-3 §6.1.5
unde:
f bv este rezistenţa la flambajul prin forfecare
Pentru inimi cu rigidizări în secţiunea de reazem:
 f bv  0,58 f yb dacă  w  0,83
f bv  0, 48 f yb  w dacă  w  0,83

Zvelteţea redusă  w pentru inimi fără rigidizări longitudinale:

sw f yb h  tnom f yb 200  2 350
 w  0,346  0,346  0,346    1, 427
t E t E 1,96 210000
 w  1, 427  0,83 astfel:
f bv  0, 48 f yb  w  0, 48  350 1, 427  117,73 N mm 2
 200  2   103  1,96  103  117,73  103
Vb,Rd  sin90  45,7 kN
1,0
Efortul capabil la forfecare:
 
Vc,Rd  min Vpl,Rd ,Vb,Rd  min  78,42 ; 45,7   45,7 kN
Valoarea de calcul VEd a forţei tăietoare în fiecare secţiune transversală trebuie să satisfacă
relaţia:
VEd 6.78
  0,148  1 – verifică
Vc,Rd 45,7
SREN 1993-1-1 §6.2.6(1)
 Verificarea rezistenţei la forţe transversale concentrate la Starea Limită Ultimă
Reacţiunea: FEd  qd L 2  3,39  4 2  6,68 kN

Pentru o secţiune transversală cu o singură inimă nerigidizată, următoarele condiţii

trebuiesc satisfăcute:
hw t  200 198 1,96  101,02  200 – verifică
r t  6 3 1,96  1,53  6 – verifică
45    90
unde  este unghiul de înclinare a inimii faţă de tălpi:   90 – verifică
SREN 1993-1-3 §6.1.7.2(1)
Rezistenţa inimii la cedarea prin deformare locală se determină astfel:
Lungimea de rezemare: ss  80 mm
Pentru ss t  80 1,96  40,816  60 rezistenţa inimii la cedarea prin deformare locală Rw,Rd
este:
 h t s 
k1k2 k3 5,92  w  1  0,01 s  t 2 f yb
 132   t 
Rw,Rd 
 M1
SREN 1993-1-3 §6.1.7.2(2)
unde:
k1  1,33  0,33k cu k  f yb 228  350 228  1,535
k1  1,33  0,33  1,535  0,823
k2  1,15  0,15 r t  1,15  0,15  3 1,96  0,92
k3  0,7  0,3   90   0,7  0,3   90 90   1
2 2

SREN 1993-1-3 §6.1.7.2(3)

 198 1,96   80  2
0,823  0,92  1  5,92    1  0,01    1,96  350
 132   1,96 
Rw,Rd   7396 N
1,0
sau Rw,Rd  7,396 kN
 Pentru cazul verificării la forţe transversale concentrate trebuie îndeplinită condiţia:
FEd  6,68 kN  Rw,Rd  7,396 kN – verifică
SREN 1993-1-3 §6.1.7.1(1)
 Verificarea la Starea Limită de Serviciu
Încărcarea aplicată grinzii, aferentă stării limită de serviciu, conform EN1990 este:
qd,ser  qG  qQ  0,51  1,80  2,31 kN m
Momentul încovoietor maxim (la mijlocul deschiderii), în raport cu axa maximă de inerţie
y-y:
M Ed,ser  qd,ser L2 8  2,31  42 8  4,62 kNm
 Caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale eficace, corespunzătoare stării limită de
serviciu (conform §7.1(3) din EN1993-1-3)

Momentul de inerţie corespunzător stării limită de serviciu este:

gr
I fic  I gr 

 Igr  I   eff 
cu:
I gr  4495921 mm 4 – momentul de inerţie al secţiunii transversale brute
gr – valoarea maximă negativă a tensiunii din încovoiere corespunzătoare stării limită de
serviciu
zc,gr  96,88 mm – poziţia axei neutre în raport cu talpa comprimată
M Ed,ser M Ed,ser 4,62  106
gr     99,55 N mm 2
Wgr I gr zc,gr 4495921 96,88
  f yb  350 N mm 2
I   eff  I eff,y  4139861 mm 4
99,55
I fic  4495921    4495921  4139861  4394644 mm 4
350
 Verificarea săgeţi
4
5 qd,ser L 5 2.31  40004
    8.34 mm , adică   L / 480
384 EI fic 384 210000  4394644
Săgeata admisă adm  L / 250  16 mm – verifică
5. BARE SOLICITATE LA COMPRESIUNE ŞI ÎNCOVOIERE

5.1 Aspecte generale. Producerea fenomenelor

Elementele construcţiilor metalice solicitate axial prezintă anumite excentricităţi, conducând la

apariţia unor momente încovoietoare suplimentare. În subcapitolul 3.2 s-a arătat că, în cazul
flambajului barelor comprimate centric, ţinând cont de efectul imperfecţiunilor, cedarea se
produce prin compresiune excentrică. Astfel, comportarea barelor comprimate şi încovoiate
apare ca un caz general de comportare, deosebindu-se de comportarea barelor comprimate
centric, prin faptul că excentricităţile sunt mai mari, sau prin faptul că încovoierea poate fi
produsă şi de acţiunea unor momente încovoietoare, sau a unor forţe transversale care acţionează
asupra barei. Una din limitele de comportare a barelor comprimate şi încovoiate o reprezintă bara
comprimată centric (M = 0), iar cealaltă limită o reprezintă bara încovoiată (N = 0), la care, de
asemenea, apar fenomenele de pierdere a stabilităţii (Dalban ş.a., 1997).

Cedarea barelor comprimate şi încovoiate se produce fie prin plastificarea secţiunilor celor mai
solicitate, datorate în special solicitării de încovoiere, fie prin pierderea stabilităţii prin
încovoiere-răsucire, în funcţie de raportul dintre cele două solicitări (moment încovoietor şi forţă
axială), de forma secţiunii transversale a barei, de legăturile de la capete sau de pe lungimea
barei etc. Fenomenele pot fi iniţiate în domeniul elastic sau elasto-plastic. În stadiul final de
cedare, deformaţiile barei au un pronunţat caracter plastic.

În Figura 5.1 se prezintă două exemple de elemente solicitate la compresiune şi încovoiere.

Comportarea acestor elemente rezultă din combinaţia celor două efecte şi variază cu zvelteţea
acestora. În domeniul zvelteţilor mici rezistenţa secţiunii transversale domină fenomenul,
descrisă prin relaţia de interacţiune pentru starea limita elastică sau plastică. Pentru domeniile de
zvelteţe medii şi mari, efectele de ordinul doi devin importante, comportarea fiind influenţată
semnificativ de imperfecţiunile geometrice şi tensiunile reziduale. În domeniul zvelteţilor mari,
cedare se produce prin flambaj în domeniul elastic. Cedarea se produce fie prin flambajul prin
încovoiere (tipic elementelor solicitate la compresiune pură), fie prin flambaj prin încovoiere
laterală cu răsucire (tipic elementelor solicitate la încovoiere).

Fig. 5.1: Exemple de elemente solicitate la compresiune şi încovoiere

Comportarea elementelor solicitate la compresiune şi încovoiere rezultă din interacţiunea dintre

pierderea stabilităţii şi plasticizarea secţiunii transversale şi este influenţată de imperfecţiunile
geometrice şi de material. Comportarea acestor elemente este foarte complexă. O prezentare în
detaliu a comportării elementelor solicitate la compresiune şi încovoiere, precum şi bazele
teoretice ale relaţiilor de interacţiune în ceea ce priveşte stabilitatea, care sunt prezentate în SR
EN 1993-1-1, a fost făcută de Boissonnade ş.a. (2006).
Verificarea elementelor solicitate la compresiune şi încovoiere se realizează în doi paşi:
a) verificarea rezistenţei secţiunii transversale;
b) verificarea de flambaj a barei.

În continuare se vor prezenta aspectele teoretice în ceea ce priveşte stabilitatea elementelor

solicitate la compresiune şi încovoiere, respectiv relaţiile de interacţiune în conformitate cu SR
EN 1993-1-1.

5.2 Rezistenţa barelor comprimate şi încovoiate la pierderea stabilităţii generale

5.2.1 Bazele teoretice

În cazul unei bare solicitate la compresiune şi încovoiere, pe lângă momentele încovoietoare de

ordinul întâi şi deformaţiile aferente (obţinute pe configuraţia nedeformată), trebuie luate în
considerare şi momentele încovoietoare şi deformaţiile de ordinul doi, adiţionale (efectele P-).
În Figura 5.2 se prezintă comportarea unui element solicitat la compresiune şi încovoiere, cu o
curbură iniţială de forma unei sinusoide cu săgeata maximă e0. Diagrama de moment încovoietor
include momentele încovoietoare de ordinul întâi şi doi, care rezultă din deformarea laterală.

Fig. 5.2: Comportarea unei bare solicitate la compresiune şi încovoiere (da Silva ş.a., 2010)

Verificarea în secţiunea transversală a barei nu ţine cont de distribuţia momentului încovoietor

M, în lungul barei. În Figura 5.3 se prezintă deformata barei ca rezultat al acţiunii simultane a
forţei axiale de compresiune şi a momentelor încovoietoare aplicate la capete, egale ca mărime
(încovoierea în curbură simplă).

După cum s-a precizat, momentul încovoietor în fiecare secţiune în lungul bare poate fi
considerat ca fiind compus din doi termeni:
- momentul încovoietor de ordinul întâi M;
- momentul încovoietor de ordinul doi N v.

Utilizând teoria de bară, în domeniul elastic, se poate obţine săgeata maximă la mijlocul barei
(Trahair şi Bradford, 1988):

M  N
vmax  sec 1 (5.1)
N 2 N cr , y
  2 EI y
unde N cr , y  este forţa critică de flambaj după axa maximă, respectiv momentul
L2
încovoietor maxim:

 N
M max  M sec (5.2)
2 N cr , y

Fig. 5.3: Momentul încovoietor de ordinul întâi şi doi (SSDATA, 1999)

În ecuaţiile (5.1) şi (5.2) de mai sus, termenul ce conţine secanta poate fi înlocuit cu termenul din
relaţia (5.3), observând că ecuaţiile deformatei şi momentului încovoietor de ordinul întâi M sunt
aproximativ egale, aşa cum se prezintă în Figura 5.4.

1
(5.3)
1  N / N cr , y

Aproximare
Ecuaţiile (5.4) şi (5.5)
Soluţia exactă pentru
moment, ecuaţia (5.2)
Soluţia exactă pentru
săgeată, ecuaţia (5.1)

Fig. 5.4: Săgeata şi momentul încovoietor maxim pentru bara solicitată la compresiune cu
încovoiere (momente încovoietoare egale aplicate la capetele barei) (SSDATA, 1999)
Astfel, relaţiile (5.1) şi (5.2) devin:

ML2 1
vmax  (5.4)
8 EI y 1  N / N cr , y

1
M max  M (5.5)
1  N / N cr , y

Efortul unitar maxim în secţiunea transversală cea mai solicitată va fi:

M max
 max   c   b (5.6)
M

unde,  c este efortul unitar din compresiune, iar  b este efortul unitar din încovoiere.

Ecuaţia (6) poate fi rescrisă astfel:

c b
  1.0 (7)
fy f y (1  N / N cr , y )

Ecuaţia (5.7) poate fi rezolvată pentru valorile  c şi  b care produc plasticizarea secţiunii,
luând diferite valori ale forţei critice N cr , y (care depinde de zvelteţe). Această ecuaţie generează
o serie de curbe după cum se prezintă în Figura 5.5, care indică faptul că dacă  b  0 , atunci
 c tinde către valoarea limitei de curgere fy. Astfel, ecuaţia (5.7) nu identifică posibilitatea de
flambaj sub forţa axială pură, la un nivel dat al efortului unitar critic  cr , y , dat de relaţia:

N cr , y  2 EI y  2E
 cr , y    (5.8)
A AL2  y2

Fig. 5.5: Reprezentarea grafică a ecuaţiei (5.14) (SSDATA, 1999)

Utilizarea ambelor ecuaţii (5.7) şi (5.8), asigură că ambele condiţii sunt acoperite, după cum se
prezintă în Figura 5.6.

Fig. 5.6: Reprezentarea grafică a ecuaţiilor (5.7) şi (5.8) (SSDATA, 1999)

După cum s-a prezentat în subcapitolul 3.2, stabilitatea unei bare cu o imperfecţiune iniţială e0
solicitată la compresiune axială NEd, poate fi exprimată prin relaţia (5.9), astfel:

N Ed 1 N Ed  e0
 1 (5.9)
N Rd 1  N Ed / N cr M Rd

unde cu e0 se notează imperfecţiunea geometrică echivalentă.

2
(1   )(1   ) M el , Rd
e0  (5.10)
 N pl , Rd

Când bara este solicitată la momente încovoietoare suplimentare celor de ordinul întâi, atunci
ecuaţia (5.9) poate fi scrisă astfel.

II
N Ed  e0, d M Ed
N Ed 1 max  1
  (5.11)
N Rd 1  N Ed / N cr M Rd M Rd

II
unde M Ed max reprezintă momentul încovoietor de ordinul doi maxim, indus de momentul
încovoietor de ordinul întâi suplimentar. Deoarece ecuaţia (5.11) reprezintă relaţia de verificare
în secţiunea cea mai solicitată, este necesar să se determine poziţia acestei secţiuni pentru a putea
II
evalua momentul încovoietor M Ed max . Atunci când există un momentul încovoietor de ordinul
întâi M Ed , apare şi un braţ de forţă suplimentar pentru forţa axială N Ed , ce conduce la o
amplificare a deformatei şi a momentului încovoietor, în acelaşi sens cu imperfecţiunea iniţială
e0, aşa cum se prezintă în Figura 5.7.
 Fig. 5.7: Momentul încovoietor de ordinul doi şi forma sinusoidală
echivalentă (Boissonade ş.a, 2006)

Pentru a evita determinarea poziţiei secţiunii transversale cea mai solicitată din efectele de
ordinul doi, se utilizează conceptul de moment încovoietor echivalent. Acesta constă în
înlocuirea sistemului încovoietor de ordinul întâi de pe elementul deja solicitat la acelaşi efort
axial, cu un moment încovoietor de ordinul întâi sinusoidal, care produce acelaşi moment
încovoietor amplificat. Acesta din urmă se exprimă de regulă prin termenul Cm M Ed (a se vedea
forma sinusoidală echivalentă din Figura 5.7).

II
Momentul încovoietor de ordinul doi maxim M Ed max poate fi exprimat astfel:

II Cm M Ed max
M Ed max  (5.12)
1  N Ed / N cr

Astfel, verificarea în secţiunea cea mai solicitată se va efectua cu formula:

N Ed 1 N Ed  e0, d 1 Cm M Ed
  1 (5.13)
N Rd 1  N Ed / N cr M Rd 1  N Ed / N cr M Rd

momentul încovoietor iniţial fiind produs de momentele încovoietoare de la capete şi sau forţele
transversale aplicate în lungul barei.

Ecuaţia (5.13) reprezintă forma generală şi a fost folosită în majoritatea normelor de proiectare.
O exprimare similară a acestei relaţii este şi:

N Ed 1 Cm M Ed
 1 (5.14)
 N Rd 1  N Ed / N cr M Rd
unde
1  N Ed / N cr
 (5.15)
1   N Ed / N cr

Relaţia (5.14) este prezentată într-o formă mai convenabilă, permiţând exprimarea separată a
termenului ce conţine termenul de flambaj. Totuşi, termenul nu este izolat, acesta depinzând de
forţa axială de compresiune NEd.

5.2.2 Flambajul prin încovoiere şi flambajul prin încovoiere-răsucire

Cele trei moduri de comportare a barelor solicitate la compresiune cu încovoiere sunt ilustrate în
Figura 5.8.
Legături
laterale

Stâlpul se deformează doar în Stâlpul se deformează în planul zx, Stâlpul se deformează în planurile
planul zx apoi flambează în planul yx şi se zx şi yx şi se răsuceşte după axa x
răsuceşte după axa x
(a) comportarea în plan (b) comportarea la încovoiere cu (c) încovoierea biaxială
răsucire
Fig. 5.8: Moduri de flambaj ale elementelor solicitate la compresiune şi încovoiere

Dacă un element este încovoiat după axa minimă de inerţie, sau dacă este împiedicat să se
deformeze lateral atunci când este încovoiată după axa maximă de inerţie, aşa cu se prezintă în
Figura 5.8a, atunci comportarea barei va fi limitată la planul de flambaj. Atunci când un element
cu secţiunea transversală deschisă (simplu conexă), este solicitat la încovoiere după axa maximă
de inerţie, aşa cum se arată în Figura 5.8b, atunci acesta poate flamba în afara planului încărcării
prin deformare laterală şi răsucire. Acest fenomen este similar cu flambajul prin încovoiere
laterală cu răsucire a grinzilor (a se vedea capitolul 4). Cazul cel mai general este cazul prezentat
în Figura 5.8c, atunci când încovoierea este biaxială, iar comportarea elementului este
tridimensională, care implică încovoierea biaxială şi răsucirea.

Când un element fără legături / rezemări laterale este solicitat la compresiune şi încovoiere în
planul de rigiditate maximă (a se vedea Figura 5.8a), acesta îşi pierde stabilitatea, de regulă, prin
încovoiere-răsucire, la o forţă care este semnificativ mai mică decât cea dintr-o analiză în plan.
Acest mod de pierdere a stabilităţii este întâlnit atât la bare încovoiate, cât şi la bare comprimate.
Flambajul prin încovoierea laterală cu răsucire poate sa apară în timp ce elementul este încă în
domeniul elastic (a se vedea curba 1 din Figura 5.9), sau după ce are loc plastificarea secţiunii (a
se vedea curba 2 din Figura 5.9), datorită compresiunii şi încovoierii în planul de rigiditate
maximă.
Forta Forta

(1) Flambaj elastic (1) Flambaj elastic

(2) Flambaj inelastic

(2) Flambaj inelastic

Prima articulatie plastica

Deformatie in afara planului Deformatie in plan

(a) comportare în afara planului (b) comportare în plan

Fig. 5.9: Flambajul prin încovoierea laterală cu răsucire a elementelor solicitate
la compresiune şi încovoiere (SSDATA, 1999)
Se consideră flambajul prin încovoierea - răsucire a unui element cu secţiunea transversală dublu
T, fără legături / rezemări laterale, încovoiat după axa maximă de inerţie. Considerând o
comportarea elastică şi schema statică şi modul de încărcare aşa cum se prezintă în Figura 5.10,
combinaţia critică N – M se poate obţine din soluţia ecuaţiei de mai jos (Chen şi Atsuta, 1976):

M2  N  N 
 1   1   (5.16)
i02 N cr , z N cr ,T  N cr , z   N cr ,T 

unde
I y  Iz
 i0  este raza de inerţie polară;
A
 2 EI z
 N cr , z  este forţa critică de flambaj după axa minimă de inerţie;
L2
1  2 EI w 
 N cr ,T   GIt   este forţa critică de flambaj prin răsucire.
i02  lT2 

Fig. 5.10: Flambajul prin încovoierea laterală cu răsucire. Cazul standard: reazemele marginale
împiedică deformarea laterală şi răsucirea, dar nu împiedică deplanarea

Ecuaţia (5.16) se reduce la flambajul unei grinzii atunci când N  0 şi la flambajul unui stâlp
prin încovoiere (Ncr,z) sau răsucire (Ncr,T) când M  0. În primul caz, valoarea momentul critic
elastic se calculează cu relaţia:

  2 EI w
M cr  EI z GIt 1  (5.17)
L L2GIt
unde
 EIz este rigiditatea la încovoiere după axa minimă;
 GIt este rigiditatea la răsucire
 EIw este rigiditatea la deplanare.
În relaţia (5.16) nu se ţine cont de amplificarea momentului încovoietor M datorită prezenţei
M
forţei axiale. Aceasta se poate aproxima prin . În acest caz ecuaţia (5.16) devine:
1  N / N cr , y

M2  N  N  N 
 1   1   1   (5.18)
2 
i0 N cr , z N cr ,T  N cr , y   N cr , z
   N cr ,T 

Ţinând cont de importanţa relativă a forţelor Ncr,y, Ncr,z şi Ncr,T, şi prin rearanjarea termenilor se
obţine următoarea aproximare:

N 1 M
 1 (5.19)
N cr , z 1  N / N cr , y i0 N cr , z N cr ,T

sau
N 1 M
 1 (5.20)
N cr , z 1  N / N cr , y M cr

În trecut, au fost propuse diverse formule de interacţiune pentru a reprezenta această situaţie
pentru întreg domeniul de zvelteţi. Prezenta abordare din SR EN 1993-1-1 se bazează pe formula
de interacţiune liniară, reprezentată prin ecuaţia (5.21). În conformitate cu această abordare,
efectele forţei axiale de compresiune şi ale momentelor încovoietoare se adună liniar, iar efectele
neliniare produse de forţa axială de compresiune sunt luate în considerare prin factori de
interacţiune specifici.

 N My M 
f , , z   1.0 (5.21)
 Nu M uy M uz 
 

unde N, My şi Mz sunt eforturile de calcul şi Nu, Muy şi Muz sunt rezistenţele de calcul, care iau în
considerare fenomenele de pierdere a stabilităţii asociate.

Evoluţia relaţiilor de calcul, şi în particular a celor adoptate de norma SR EN 1993-1-1, este

complexă, deoarece acestea trebuie să includă, printre alte aspecte, două moduri de pierdere a
stabilităţii, şi anume flambajul prin încovoiere şi flambajul prin încovoiere laterală cu răsucire,
sau o combinaţie a celor două, diferite forme ale secţiunii transversale, diferite tipuri de
diagrame de moment încovoietor etc. Aceste formule, care se bazează pe teoria de ordinul doi,
trebuie să includă mai multe concepte comune, cum ar fi: momentul echivalent, definirea
lungimii de flambaj şi conceptul de amplificare. Aceste formule s-au bazat în principal pe
secţiuni dublu-simetrice, deşi studii recente (Kaim, 2004) au arătat că acestea ar putea oferi
soluţii aproximative bune pentru secţiuni mono-simetrice.

Boissonade ş.a (2006), pentru elemente solicitate la compresiune şi încovoiere (NEd + My,Ed +
Mz,Ed), a exprimat prin următoarele ecuaţii stabilitatea elastică la încovoiere în ambele planuri
principale (planul x-y şi planul x-z), fără a ţine cont de modul de cuplare complex dintre modurile
de pierdere a stabilităţii în ambele planuri, astfel:
  
 
N Ed  Cmy M y , Ed Cmz M z , Ed 
 y     1.0 (5.22)
 y N pl , Rd  1  N Ed  M  N Ed  
 1  M
 N  el , y , Rd  N cr , z  el , z , Rd 
 cr , y    

 
 
N Ed  Cmy M y , Ed Cmz M z , Ed 
 z     1.0 (5.23)
 z N pl , Rd  1  N Ed  M  N Ed  
 1  M
 N  el , y , Rd  N cr , z  el , z , Rd 
  cr , y    

unde Cmy şi Cmz sunt factori ai momentului uniform echivalent cu privire la diagramele My şi Mz,
respectiv la parametrii  y şi  z definiţii prin următoarele formule:

1  N Ed / N cr , y
y  (5.24)
1   y N Ed / N cr , y

1  N Ed / N cr , z
z  (5.25)
1   z N Ed / N cr , z

Formulele generale exprimate prin relaţiile (5.22) şi (5.23) se bazează pe teoria elastică de
ordinul doi, astfel că sunt valabile doar pentru secţiuni de clasă 3. Secţiunile de clasă 1 şi 2 pot
flamba prin încovoiere în domeniul elasto-plastic, conducând la următoarele ecuaţii modificate:

 
 
N Ed  Cmy M y, Ed Cmz M z , Ed 
 y  *   1.0 (5.26)
 y N pl , Rd  1  N Ed  C M  N  
 1  Ed  C yz M pl , z , Rd
 N  yy pl , y , Rd  N cr , z  
 cr , y    

 
 
N Ed  Cmy M y, Ed Cmz M z , Ed 
 z  *    1.0 (5.27)
 z N pl , Rd  1  N Ed  C M  N  
 1  Ed  C zz M el , z , Rd
  N  zy pl , y , Rd   
  cr , y   N cr , z  

unde Cyy, Cyz, Czy şi Czz factori introduşi pentru a simula efectele plasticizării, iar α* şi β* sunt
factori ce depind de comportarea neliniară a materialului.

Formulele prezentare mai sus reprezintă comportarea elementelor pentru care modul de cedare
posibil este flambajul prin încovoiere într-unul din planurile principale. Acesta ar putea fi cazul
elementelor cu secţiune închisă (dublu conexă), sau elementelor cu rezemări laterale. În cazul
elementelor cu secţiune deschisă, fără rezemări laterale, modul de cedare este flambajul prin
încovoiere laterală cu răsucire. Se consideră o bară cu secţiune I sau H dublu-simetrică, cu cazul
standard de rezemare la capete, solicitat la compresiune axială şi moment încovoietor uniform
My,Ed. Considerând o curbură laterală sinusoidală iniţială şi un prim criteriu de cedare, Kaim
(2004) a obţinut următoarea formulă de flambaj:

N Ed My
 
N pl , Rd  N Ed 
1  M
 N cr , y  y , Rd
 
  (5.28)
 2 h 
1  N Ed N cr , z M y , Ed N cr , z 2 M y , Ed 
2
 e0    1
 M2    N  M z , Rd M 2
cr ( N )
M z , Rd M 2
cr ( N ) 
1  y , Ed  1  Ed  M z , Rd

 2  N 
 M cr    cr , z  

unde Mcr(N) este momentul critic pentru flambajul prin încovoiere laterală cu răsucire sub efectul
suplimentar al forţei axiale de compresiune (Boissonade ş.a, 2006; da Silva ş.a., 2010), iar My,Rd
şi Mz,Rd sunt momentele capabile elastice după axa y, respectiv axa z-z.

Ecuaţia (5.28) descrie modul de flambaj prin încovoiere laterală cu răsucire a unui element
solicitat la compresiune şi încovoiere în planul xz (My). Totuşi această relaţie trebuie simplificată
într-un format mai adecvat pentru proiectare. Ecuaţiile (5.21) – (5.28) stau la baza celor două
metode de proiectare pentru elemente solicitate la compresiune şi încovoiere prezentate în norma
SR EN 1993-1-1. Pentru a obţine relaţiile actuale din normă, au fost făcute unele simplificări şi
câţiva parametri au fost calibraţi prin investigaţii experimentale şi numerice. Cele două metode,
denumite Metoda 1 şi Metoda 2, se prezintă în paragraful următor.

5.3 Bare supuse la încovoiere şi compresiune cu secţiune transversală uniformă. Utilizarea

factorilor de interacţiune folosind metoda din anexa A (Metoda 1), respectiv anexa B
(Metoda 2) conform SR EN 1993-1-1

Pierderea stabilităţii unui element cu secţiunea transversală dublu-simetrică, care nu este

sensibilă la deformaţi de distorsiune, şi solicitată la compresiune şi încovoiere, se poate datora
flambajului prin încovoiere sau flambajului prin încovoiere laterală cu răsucire. Astfel, clauza
6.3.3(1) din SR EN 1993-1-1, consideră două situaţii distincte:
- bare care nu sunt sensibile la deplanarea secţiunii prin răsucire, de exemplu barele cu
secţiuni tubulare circulare sau alte barele care au secţiunile prevăzute cu legături
împotriva răsucirii. Flambajul prin încovoiere este modul relevant de pierdere a
stabilităţii.
- bare sensibile la deplanarea secţiunii prin răsucire, de exemplu barele cu secţiuni
transversale deschise (secţiuni I şi H), care nu sunt prevăzute cu legături împotriva
răsucirii. Flambajul prin încovoiere laterală cu răsucire este modul relevant de pierdere a
stabilităţii.

Se consideră „cazul standard” al unei bare cu o singură deschidere, care la extremităţi are
reazeme simple tip „furcă” (împiedică deplasările laterale şi răsucirea, dar permite deplanarea şi
rotirile după axele secţiunii transversale y şi z) solicitată la compresiune axială şi momente
încovoietoare la extremităţi. Următoarele condiţii trebuiesc îndeplinite:
 N Ed M y, Ed  M y , Ed M z , Ed  M z , Ed
 k yy  k yz  1.0 (5.29a)
 y N Rk /  M 1  LT M y , Rk /  M 1 M z , Rk /  M 1

N Ed M y , Ed  M y , Ed M z , Ed  M z , Ed
 k zy  k zz  1.0 (5.29b)
 z N Rk /  M 1  LT M y , Rk /  M 1 M z , Rk /  M 1

în care
NEd, My,Ed şi Mz,Ed sunt valorile de calcul ale efortului de compresiune şi ale momentelor
încovoietoare maxime în element, în raport cu axele y-y respectiv z-z;
ΔMy,Ed, ΔMz,Ed sunt momentele încovoietoare datorate deplasării centrului de greutate, în cazul
secţiunilor eficace, de clasă 4 (a se vedea Tabelul 5.1);
χy şi χz sunt factori de reducere pentru flambajul prin încovoiere (după axa y-y, respectiv axa z-z),
conform 6.3.1 din SR EN 1993-1-1;
χLT este factorul de reducere datorat pierderii stabilităţii prin încovoiere laterală cu răsucire,
conform 6.3.2 din SR EN 1993-1-1 (pentru elemente care nu sunt sensibile la deplanarea
secţiunii prin răsucire χLT = 1);
kyy, kyz, kzy, kzz sunt factori de interacţiune care depind de fenomenul de pierdere a stabilităţii,
respectiv plasticizării, obţinuţi conform Metodei 1 (a se vedea Anexa A din SR EN 1993-1-1),
sau Metodei 2 (a se vedea Anexa B din SR EN 1993-1-1).
N Rk  f y Ai , M i , Rk  f yWi şi M i, Ed se calculează conform Tabelului 5.1, în funcţie de clasa
de secţiune a elementului.

Tabelul 5.1: Valorile pentru calcul NRk, Mi,Rk şi  Mi,Ed

Clasa de secţiune 1 2 3 4
Ai A A A Aeff
Wy Wpl,y Wpl,y Wel,y Weff,y
Wz Wpl,z Wpl,z Wel,z Weff,z
M y , Ed 0 0 0 eN , y N Ed

M z , Ed 0 0 0 eN , z N Ed

În SR EN 1993-1-1 sunt oferite două metode pentru calculul factorilor de interacţiune kyy, kyz, kzy,
kzz, şi anume Metoda 1, dezvoltată de grupul de cercetătorii francezi şi belgieni, şi Metoda 2,
dezvoltată de grupul de cercetătorii austrieci şi germani (Boissonade ş.a, 2006).

În cazul elementelor care nu sunt sensibile la deplanarea secţiunii prin răsucire, se presupune că
nu există riscul flambajului prin încovoiere-răsucire. Verificarea stabilităţii elementelor se
efectuează ţinând cont de flambajul prin încovoiere după axa y-y şi axa z-z. Această procedură
impune aplicarea expresiilor (5.29a) pentru flambajul după axa y-y şi (5.29b) pentru flambajul
după axa z-z, considerând χLT = 1 şi calculând factorii de interacţiune kyy, kyz, kzy, kzz pentru un
element care nu este sensibil la deformaţii de torsiune.

În cazul elementelor care sunt sensibile la deplanarea secţiunii prin răsucire, se presupune că nu
există modul critic de flambaj este flambajului prin încovoiere-răsucire. În acest caz se aplică
expresiile (5.29a) şi (5.29b), iar coeficientul χLT se determină în conformitate cu procedura din
paragraful 6.3.2 din SR EN 1993-1-1 şi calculând factorii de interacţiune kyy, kyz, kzy, kzz pentru un
element care este sensibil la deformaţii de torsiune.
În conformitate cu Metoda 1, un element nu este sensibil la deformaţii din torsiune dacă IT  Iy,
unde IT este moment de inerţie la răsucire Saint-Venant, iar Iy este moment de inerţie la
încovoiere în raport cu axa y-y. Dacă IT < Iy, dar există rezemări laterale în lungul elementului,
atunci şi această situaţie poate fi considerată că nu este sensibil la deformaţii din torsiune, dacă
următoarea condiţie este îndeplinită:

 N Ed  N 
0  0.2 C1 4 1   1  Ed  (5.30)
 N cr , z  N cr ,T
  

unde C1 este un coeficient care depinde forma diagramei de moment încovoietor între punctele
de fixare, Ncr,z şi Ncr,T reprezintă forţa critică elastică pentru flambajul prin încovoiere după axa
z-z, respectiv pentru flambajul prin răsucire, iar 0 este zvelteţea redusă pentru flambajul prin
încovoiere laterală cu răsucire, evaluată pentru situaţia cu moment încovoietor constant. Dacă
condiţia (5.30) nu este satisfăcută, atunci elementul trebuie considerat ca element sensibil la
deformaţii din torsiune.

În continuare se prezintă următoarele tabele din Anexa A a SR EN 1993-1-1 pentru calculul

factorilor de interacţiune în conformitate cu Metoda 1. În Tabelul 5.2 se prezintă valorile
factorilor de interacţiune kij în conformitate cu Metoda 1.

Tabelul 5.2: Factori de interacţiune kij în conformitate cu Metoda 1

Factori de interacţiune Caracteristici elastice ale Caracteristici plastice ale
secţiunilor secţiunilor
(Secţiuni de clasă 3 sau 4) (Secţiuni de clasă 1 sau 2)
y y 1
C my C mLT C my C mLT
kyy N Ed N Ed C yy
1 1
N cr , y N cr , y

y y 1 wz
C mz C mz 0.6
kyz N N Ed C yz wy
1  Ed 1
N cr , z N cr , z

z z 1 wy
C my C mLT C my C mLT 0 .6
kzy N Ed N Ed C zy wz
1 1
N cr , y N cr , y

z z 1
C mz C mz
kzz N Ed N Ed C zz
1 1
N cr , z N cr , z

În Tabelul 5.3 se prezintă o serie de termeni auxiliari. De asemenea, sunt furnizate informaţii şi
despre factorii Cyy, Cyz, Czy, şi Czz; aceştia depind de gradul de plasticizare al secţiunii
transversale la cedarea elementului. Aceşti termeni iau valori diferite, în funcţie de faptul dacă
elementul este sensibil sau nu la deformaţii din torsiune.
Tabelul 5.3: Termeni auxiliari pentru calculul factorilor de interacţiune kij din Tabelul 5.2
Termeni auxiliari:
N Ed N
1 1  Ed
N cr , y N cr , z W pl , y W pl , z
y  ; z  ; wy   1.5 ; wz   1.5
N Ed N Ed W W
1  y 1 z el , y el , z
N cr , y N cr , z

N Ed I
n pl  ;  LT  1  T  0 ;
N Rk /  M 1 Iy

Cmy and Cmz sunt factori ai momentului uniform echivalent, determinaţi în Tabelul 5.4.
Pentru secţiunile de clasă 3 şi 4, se consideră wy=wz=1.0.

 1.6 2 2   Wel , y
 
C yy  1  wy  1  2 

1.6 2
wy
Cmy  max 
wy
Cmy  max  n pl  bLT  
  W pl , y
,


2 M y , Ed M z , Ed
unde b LT  0.5aLT  0
 LT M pl , y , Rd M pl , z , Rd

 2 2  
C  max W
 n pl  cLT   0.6 wz el , z ,
C yz  1   wz  1  2  14
 mz
 w5z   wy W pl , z
  
2
0 M y , Ed
unde cLT  10aLT
5   z Cmy  LT M pl , y , Rd
4

 2 2  
C  max  n  d   0.6 w y Wel , y ,
 
C zy  1  wy  1  2  14

my
w5y  pl LT 
wz W pl , y
  

0 M y , Ed M z , Ed
unde d LT  2aLT 
0.1   z Cmy  LT M pl , y, Rd
4 Cmz M pl , z , Rd

 1.6 2 1.6 2 2   Wel , z

C zz  1   wz  1  2  Cmz  max  Cmz  max   eLT  n pl  , (vezi erata
  wz w z   W pl , z
N1620E/EN1993-1-1)

0 M y , Ed
unde eLT  1.7 aLT
0.1   z Cmy  LT M pl , y , Rd
4


 max  max  y ,  z 
 0  zvelteţea redusă pentru flambajul prin încovoiere laterală cu răsucire datorită momentului
încovoietor uniform, considerând  y  1.0 în Tabelul 5.4;

 LT  zvelteţea redusă pentru flambajul prin încovoiere laterală cu răsucire;

Tabelul 5.3: Termeni auxiliari pentru calculul factorilor de interacţiune kij (continuare)
 N  N 
Dacă  0  0.2 C1 4 1  Ed  1  Ed  : Cmy  Cmy ,0 ; Cmz  Cmz ,0 ; CmLT  1.0 ;
 N cr , z
   N cr ,T 
    y aLT
N
Dacă  0  0.2 C1 4  1  Ed
 N cr , z
N
 1  Ed 
 : Cmy  Cmy ,0  1  Cmy ,0  
;
   N cr ,T  1 a
y LT

2 aLT
Cmz  Cmz ,0 ; CmLT  Cmy 1;
 N  N 
 1  Ed  1  Ed 
 N cr , z   N cr ,T 
M y, Ed A
y  pentru secţiuni de clasa 1, 2 sau 3;
N Ed Wel , y
M y , Ed Aeff
y  pentru secţiuni de clasa 4;
N Ed Weff , y
Ncr,y forţă critică de flambaj prin încovoiere după axa y, în domeniul elastic;
Ncr,z forţă critică de flambaj prin încovoiere după axa z, în domeniul elastic;
Ncr,T forţă critică pentru flambajul prin răsucire;
IT moment de inerţie la răsucire Saint-Venant;
Iy moment de inerţie la încovoiere în raport cu axa y;
2
1 
C1    unde kc este factor de corecţie prezentat în tabelul Table 5.5.
 kc 

În Tabelul 5.4 se prezintă factorii Cmi,0, care permit obţinerea factorilor momentului încovoietor
uniform echivalent, Cmi, care sunt descrişi în Tabelul 5.3. Aceşti coeficienţi ar trebui evaluaţi pe
baza diagramelor de moment încovoietor (după axele y-y şi z-z) între punctele de fixare. În
Tabelul 4.5 din capitolul 4 se prezintă factorul de corecţie kc.

În conformitate cu Metoda 2, următoarele elemente pot fi considerate că nu sunt sensibile la

deformaţii din torsiune:
- elemente cu secţiuni tubulare circulare;
- elemente cu secţiuni tubulare rectangulare (dacă este respectată condiţia h / b  10 /  z ,
unde h şi b reprezintă înălţimea şi lăţimea secţiunii, iar  z reprezintă zvelteţea redusă în
raport cu axa z-z, (Kaim, 2004));
- elemente cu secţiune deschisă, considerând acestea sunt împiedicate lateral şi la răsucire.
Un element cu secţiune deschisă I sau H, împiedecat continuu, poate fi considerat că nu
este sensibil la deformaţii din torsiune, dacă condiţiile prescrise în Anexa BB.2 a SR
EN1993-1-1 sunt îndeplinite (Boissonade ş.a, 2006).

Elementele cu secţiune deschisă, de exemplu I sau H, sunt considerate ca fiind sensibile la

deformaţii din torsiune dacă acestea nu sunt împiedecate corespunzător lateral şi la torsiune.
Împiedecat lateral înseamnă că secţiunea transversală este rezemată lateral la nivelul tălpii
comprimate.
Tabelul 5.4: Factori ai momentului încovoietor uniform echivalent Cmi,0
Diagrama de momente Cmi,0
N Ed
C mi ,0  0.79  0.21i  0.36i  0.33
N cr ,i

  2 EI  N
i x
Cmi,0  1    1 Ed
 L2 M i, Ed  x   N cr ,i
 
M i , Ed x  este momentul maxim My,Ed sau Mz,Ed
În conformitate cu analizele de ordinul întâi
 x este săgeata laterală maximă  z (datorită My,Ed)
sau  y ( datorită Mz,Ed) în lungul elementului

N Ed
Cmi,0  1  0.18
N cr ,i
N Ed
Cmi,0  1  0.03
N cr ,i

Pentru calculul factorilor de interacţiune în conformitate cu Metoda 2, se prezintă în continuare

tabelele din Anexa B a SR EN 1993-1-1. Tabelele 5.5 şi 5.6 prezintă factorii de interacţiune kij.
În Tabelul 5.7 se prezintă factori de moment uniform echivalent Cmi, evaluaţi pe baza
diagramelor de moment încovoietor, între puntele de fixare.

Tabelul 5.5: Factori de interacţiune kij pentru elementele care nu sunt sensibile la deformaţiile
din răsucire în conformitate cu Metoda 2
Factorii de Tipul de Caracteristici elastice ale Caracteristici plastice ale secţiunilor
interacţiune secţiune secţiunilor (Secţiuni de clasă 1 sau 2)
(Secţiuni de clasă 3 sau 4)
   
Secţiuni I sau
Cmy 1  0.6 y

N Ed
 y N Rk /  M 1   
  Cmy 1   y  0.2 
N Ed

 y N Rk /  M 1 
 
H şi secţiuni
kyy  N Ed   N Ed 
tubulare
 Cmy 1  0.6   Cmy 1  0.8 
rectangulare   N /     N /  
 y Rk M 1   y Rk M 1 

Secţiuni I sau
H şi secţiuni
kyz kzz 0.6kzz
tubulare
rectangulare
Secţiuni I sau
H şi secţiuni
kzy 0.8kyy 0.6kyy
tubulare
rectangulare
  
Secţiuni I sau

Cmz  1  2 z  0.6  N Ed
 z N Rk /  M 1 


H
 N Ed 
 N Ed   Cmz  1  1.4 
Cmz 1  0.6 z    z N Rk /  M 1 
  z N Rk /  M 1 
kzz
 N Ed 
 Cmz  1  0.6   
Secţiuni   z N Rk /  M 1  
Cmz  1   z  0.2  N Ed

 z N Rk /  M 1 
tubulare 
rectangulare  N Ed 
 Cmz  1  0.8 
  z N Rk /  M 1 
Pentru secţiunile I sau H ca şi pentru secţiunile tubulare rectangulare supuse la compresiune axială
şi încovoiere pe o singură direcţie (My,Ed), se poate lua kzy = 0.

Pentru a ilustra modul de calcul a factorilor de moment uniform echivalent Cmi (Tabelul 5.8), se
consideră un element solicitat la încovoiere biaxială şi compresiune, care la extremităţi are
reazeme simple tip „furcă” (împiedică deplasările laterale şi răsucirea, dar permite deplanarea şi
rotirile după axele secţiunii transversale y şi z) şi este rezemat lateral în câteva secţiuni
intermediare. Se consideră că rezemările intermediare împiedică nu doar deformaţiile din
torsiune, ci şi deformaţiile transversale ale secţiunii acolo unde acestea sunt aplicate. În acest
caz, factorul Cmy trebuie evaluat pe baza diagramei de moment încovoietor My în lungul
elementului. Factorii Cmz şi CmLT trebuie evaluaţi pe baza diagramelor de moment încovoietor Mz
şi My, între punctele de fixare laterale.

Tabelul 5.6: Factori de interacţiune kij pentru elementele care sunt sensibile la deformaţiile din
răsucire în conformitate cu Metoda 2
Factorii de Caracteristici elastice ale secţiunilor Caracteristici plastice ale secţiunilor
interacţiune (Secţiuni de clasă 3 sau 4) (Secţiuni de clasă 1 sau 2)
kyy kyy din tabelul 5.5 kyy din tabelul 5.5
kyz kyz din tabelul 5.5 kyz din tabelul 5.5
 0.1 z N Ed 
1  
  CmLT  0.25   z N Rk /  M 1 
 0.05 z N Ed   0.1 N Ed 
1    1  
  CmLT  0.25   z N Rk /  M 1    CmLT  0.25   z N Rk /  M 1 
kzy
 0.05 N Ed  pentru
 1  
  CmLT  0.25   z N Rk /  M 1   z  0.4 : k zy  0.6   z
0.1 z N Ed
 1
 CmLT  0.25  z N Rk /  M 1
kzz kzz din tabelul 5.5 kzz din tabelul 5.5
 Tabelul 5.7: Factori de moment uniform echivalent Cmi din tabelele 5.5 şi 5.6
Diagrame de momente Domenii Cmy, Cmz şi CmLT
Încărcare uniformă Încărcare concentrată

1    1 0 .6  0 .4   0 .4

0  s  1 1    1 0.2  0.8 s  0.4 0.2  0.8 s  0.4

0   1 0.1  0.8 s  0.4  0.8 s  0.4
1   s  1
h  M S / M h  1    0 0.11     0.8 s  0.4 0.2     0.8 s  0.4
0  h  1 1    1 0.95  0.05 h 0.90  0.10 h

0   1 0.95  0.05 h 0.90  0.10 h

1  h  1
h  M h / M s 1    0 0.95  0.05 h 1  2  0.90  0.10 h 1  2 
Pentru calculul parametrilor  S sau  h , momentele încovoietoare deasupra axei barei se consideră
negative, iar momentele încovoietoare de sub axa barei se consideră pozitive.
Pentru elementele cu mod de instabilitate cu noduri deplasabile, factor de moment uniform
echivalent trebuie să se ia Cmy = 0.9 sau Cmz = 0.9, după caz.
Factorii Cmy, Cmz şi CmLT trebuie calculaţi conform diagramelor de momente de încovoiere pe distanţa
dintre punctele fixare a secţiunii, astfel:

factor de moment axa de încovoiere puncte fixate pe direcţia

Cmy y-y z-z
Cmz z-z y-y
CmLT y-y y-y

5.5 Metoda generală de verificare a elementelor structurale la flambaj prin încovoiere şi

flambaj prin încovoire-răsucire a componentelor structurale şi la cadre parter

În Figura 5.11 se prezintă un cadru portal, realizat din grinzi şi stâlpi cu secţiune variabilă, la
care tălpile exterioare ale secţiunilor transversale sunt împiedecate lateral de pane care, datorită
rigidităţii la încovoiere a acestora, introduc o rigiditate la torsiune elementelor cadrului. Totuşi,
grinzile şi stâlpii pot fi solicitate şi la distorsiunea secţiunii transversale, datorită flexibilităţii
inimilor.

Fig. 5.11: Cadru portal realizat din grinzi şi stâlpi cu secţiune variabilă cu împiedicări la răsucire
şi deplasare elastice introduse de pane
O verificare exactă şi corectă a structurii trebuie să se realizeze pe baza unui model cu elemente
finite care să ia în considerare toate efectele suplimentare prezentate mai sus. De asemenea, în
modelul cu element finit trebuie considerate şi imperfecţiunile globale şi locale. În Anexa VII se
prezintă câteva principii de modelare cu metoda elementului finit (MEF) conform Anexei C din
SR EN 1993-1-5, unde se prezintă aspecte legate de utilizarea imperfecţiunilor, proprietăţile
materialelor, respectiv introducerea încărcărilor. În anexa VIII sunt prezentate tipurile de
imperfecţiuni şi valorile acestora, şi anume:
 Imperfecţiuni pentru analiza globală a cadrelor (abatere globală iniţială de la axa
verticală şi imperfecţiunile iniţiale locale ale barelor);
 Imperfecţiuni pentru calculul sistemului de contravântuiri.

În continuare se prezintă o procedură de verificare mai simplă pentru elementele structurii,

conform metodei generale de verificare a elementelor structurale la flambaj prin încovoiere şi
flambaj prin încovoire-răsucire a componentelor structurale din SR EN 1993-1-1 (a se vedea
subcapitolul 6.3.4 din SR EN 1993-1-1). În general, procedura descrisă mai jos necesită
programe de calcul performante, capabile să efectueze analize elasto-plastice şi analize de
flambaj.

Metoda poate fi utilizată atunci când metodele din paragrafele 6.3.1, 6.3.2 şi 6.3.3 din SR EN
1993-1-1 nu pot fi aplicate. Ea permite verificarea rezistenţei la flambaj prin încovoiere sau
încovoiere-răsucire a elementelor structurale precum:
- bare izolate, cu secţiune compusă sau nu, cu secţiune uniformă sau nu, cu condiţii de
rezemare complexe sau nu, sau
- structuri în cadre plane sau sub-structuri compuse din astfel de bare,

supuse la compresiune şi/sau încovoiere mono-axială în planul lor, dar care nu conţin articulaţii
plastice.

Rezistenţa globală la flambaj în afara planului încărcării a oricărui element structural conform
celor enunţate mai sus poate fi efectuată verificând următoarea condiţie:

 op ult , k
1 (5.31)
 M1

în care
ult , k este factorul minim de amplificare care se aplică încărcărilor de calcul pentru a atinge
rezistenţa caracteristică în secţiunea transversală critică a elementului structural, considerând
comportarea sa în planul încărcării, fără a lua în considerare flambajul prin încovoiere lateral sau
flambajul prin încovoiere-răsucire, dar luând totuşi în considerare când este necesar, toate
efectele datorate deformaţiei geometrice în plan, respectiv imperfecţiunilor globale şi locale;
 op este factorul de reducere calculat pentru zvelteţea redusă  op , astfel încât să se ia în
considerare flambajul prin încovoiere laterală şi flambajul prin încovoiere-răsucire.

Zvelteţea globală redusă  op a elementului structural se poate determina cu ajutorul relaţiei

următoare:

 ult ,k
 op  (5.32)
 cr ,op
în care
 cr , op este factorul minim de amplificare, aplicat încărcărilor de calcul acţionând în plan, pentru
a atinge rezistenţa critică elastică a elementului structural în ceea ce priveşte flambajul prin
încovoiere lateral sau încovoiere-răsucire, fără a ţine seama de flambajul prin încovoiere în plan.

Pentru determinarea factorilor  cr , op şi ult , k se pot utiliza programe de calcul bazate pe

Metoda Elementului Finit.

Factorul de reducere  op poate fi determinat plecând de la una din următoarele metode:

a) valoarea minimă dintre
χ pentru flambajul lateral elementului comprimat concentric conform paragrafului
6.3.1 din SR EN 1993-1-1, şi
χLT pentru flambajul prin încovoire-răsucire conform paragrafului 6.3.2 din SR EN
1993-1-1
fiecare fiind calculat pentru zvelteţea redusă globală  op .

De exemplu, când ult , k este determinat prin verificarea secţiunii transversale cu relaţia
1 N M
 Ed  y ,Ed , această metodă conduce la:
 ult ,k N Rk M y ,Rk

N Ed M y ,Ed
   op (5.33)
N Rk /  M 1 M y ,Rk /  M 1

b) o valoare obţinută prin interpolare între valorile χ şi χLT aşa cum au fost definite la punctul a),
utilizând formula care permite determinarea lui ult , k în secţiunea transversală critică

De exemplu, când ult , k este determinat prin verificarea secţiunii transversale cu relaţia
1 N M
 Ed  y ,Ed , această metodă conduce la:
 ult ,k N Rk M y ,Rk

N Ed M y ,Ed
 1 (5.34)
N Rk /  M 1  LT M y ,Rk /  M 1

O metodă de calcul alternativă, a rezistenţei critice de flambaj a structurilor în cadre, ce nu

necesită un program de calcul se prezintă în Anexa IX (King, 2001) şi are la bază cercetările
efectuate de Davies (1990, 1991). Metoda constă în determinarea pentru fiecare combinaţie de
încărcări analizată, a unui coeficient cr pentru fiecare din substructurile în care este împărţită
structura, şi apoi, cel mai mic coeficient cr rezultat se utilizează pentru toată structura, pentru
acea combinaţie particulară. Eforturile din stâlpi şi grinzi se vor determina printr-o analiză
elastică şi pot fi obţinute prin calcul manual sau automat.

În continuare se prezintă exemple de calcul ce acoperă partea teoretică a acestui capitol, şi

anume:
Exemplul E.13. Determinarea rezistenţei la pierderea stabilităţii – interacţiunea M-N;
Exemplul E.14. Determinarea rezistenţei la pierderea stabilităţii a unui cadru portal;
Exemplul E.15. Determinarea unei secţiunii echivalente pentru verificarea elementelor cu secţiune
variabila supuse la M-N;
Exemplul E.16. Calculul unui stâlp cu secţiune transversală de tip C formată la rece, solicitat la
compresiune cu încovoiere.

EXEMPLE DE CALCUL

E.13. Determinarea rezistenţei la pierderea stabilităţii – interacţiunea M-N

 Descrierea problemei
Se consideră stâlpul unei hale parter cu noduri fixe, cu prinderea la bază realizată în
soluţie articulată pe ambele direcţii. Rigla cadrului transversal transmite stâlpului efort axial,
forţa tăietoare şi moment încovoietor. Stâlpul are înălţimea de 6.5 m şi este realizat din profil
laminat I cu tălpi late HEB320 marca S235. Se cere să se facă verificările de rezistenţă şi
stabilitate necesare.
 Schema statică

N N
V M

L L

y
z
y
z

Figura E.13.1. Schema statica si lungimea de flambaj după axele yy, respectiv zz

 Datele problemei
Pentru verificarea de rezistenţă şi flambaj a stâlpului sunt necesare următoarele date:
Forţa axială NEd = 215 kN
Forţa tăietoare VEd = 50 kN
Moment încovoietor MEd = 325 kNm
Lungimea elementului L = 6,50 m
Marca oţelului S235
 Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale
HE 320 B - Marca de oţel S235;
Înălţimea h = 320,0 mm
Înălţimea inimii hw = 279,0 mm
Înălţimea liberă a inimii dw = 225,0 mm
Lăţimea tălpilor b = 300,0 mm
Grosimea inimii tw = 11,5 mm
Grosimea tălpilor tf = 20,5 mm
Raza de racord r = 27,0 mm
Aria A = 161,3 cm2
Momentul de inerţie/yy Iy = 30824 cm4
 Momentul de inerţie/zz Iz = 9239 cm4
Momentul de inerţie la torsiune It = 230 cm4
Moment de inerţie sectorial Iw = 2071812 cm6
Modul de rezistenţă elastic /yy Wel,y = 1926,5 cm3
Modul de rezistenţă plastic /yy Wpl,y = 2149,2 cm3
Raza de giraţie /zz iz = 7.57 cm
Modulul de elasticitate E = 210000 N/mm2

z
tf

r
tw
y y
h

z
b

Figura E.13.2. Secţiunea transversala

 Caracteristici mecanice - limita de curgere

Marca S235
Deoarece grosimea maximă a pereţilor secţiunii transversale este 15 mm  40 mm, limita
de curgere este fy = 235 N/mm2.
SREN 1993-1-1 Tabel 3.1
 Coeficienţii parţiali de siguranţă
M0 = 1.00
M1 = 1.00
SREN 1993-1-1 §6.1 (1)
 Determinarea lungimii de flambaj
Stâlpul este dublu articulat pe ambele direcţii:
Multiplicatorul lungimii de flambaj (y-y) fL_y = 1,00
Lungimea de flambaj (y-y) Lcr,y = fL_y  L = 6,50 m
Multiplicatorul lungimii de flambaj (z-z) fL_z = 1.00
Lungimea de flambaj (z-z) Lcr,z = fL_z  L = 6,50 m
 Determinarea clasei secţiunii
Parametrul  depinde de limita de curgere a materialului:
235 235
 2
 1
f y [N/mm ] 235

 Talpa în consolă supusă la compresiune

b  tw  2  r 300  11,5  2  27
c   117,25 mm
2 2
c 117,25
  5,72  9    9  1  9  talpa clasa 1
tf 20,5
SREN 1993-1-1 Tabel 5.2
 Perete interior supus la încovoiere şi compresiune
N Ed 215  103
dN    79,56 mm
tw  f y 11,5  235
d N  d w 79,5  225
   0,677  0,5
2  dw 2  225
d w  h  2  t f  2  r  320  2  20.5  2  27  225 mm
d w 225 396   396  1
  19.565    50,76  inima clasa 1
tw 11,5 13    1 13  0,677  1
SREN 1993-1-1 Tabel 5.2
Clasa unei secţiuni transversale este definită prin clasa cea mai mare (cea mai puţin
favorabilă) a pereţilor săi comprimaţi: în cazul de faţă: Clasa 1
Deoarece avem de-a face cu o secţiune de clasa 1 toate verificările la SLU se pot face
bazându-ne pe capacitatea plastică a secţiunii transversale.
 Verificările de rezistenţă
Pentru a respecta condiţiile de rezistenţă stâlpul trebuie să îndeplinească toate verificările
la:
 Forţă axială N;
 Forţă tăietoare V;
 Moment încovoietor M;
 Interacţiunea M-N-V.
SREN 1993-1-1 §6.2.10
Datorită interacţiunii M-N-V ordinea logică a determinării rezistenţelor este Vpl,Rd, Npl,Rd şi
Mpl,y,Rd.
 Rezistenţa la forfecare
Valoarea de calcul a rezistenţei plastice la forfecare în absenţa răsucirii depinde de aria de
forfecare, care se defineşte:
Avz  A  2  b  t f  (tw  2  r )  t f 
 16130  2  300  20,5  (11,5  2  27)  20,5  5173 mm 2
SREN 1993-1-1 § 6.2.6 (3)
În absenţa răsucirii, este dată de relaţia:
Av , z  f y 5173  235
V pl , z , Rd    701,85 kN
3  M 0 3  1,0
SREN 1993-1-1 § 6.2.6 (2)
Trebuie să fie satisfăcută condiţia:
VRd 50
  0,071  0,5  secţiunea verifică, iar forţa tăietoare nu reduce valoarea
Vc, Rd 701,85
momentului încovoietor capabil
 Verificarea la forţă axială
Pentru a determină rezistenţa de calcul a secţiunii transversale a stâlpului la compresiune
uniformă se foloseşte relaţia de definiţie corespunzătoare clasei de secţiune 1:
A f y 161,3  102  235
N c , Rd    3791 kN
M 0 1,0
După determinarea capacităţii portante se trece la verificarea condiţiei:
N Ed 215
  0,057  1,0  secţiunea verifică
N c ,Rd 1791
 Pentru secţiunile cu doua axe de simetrie I sau H şi alte secţiuni cu doua axe de simetrie cu
tălpi, nu este necesar să se ia în considerare efectul efortului axial asupra momentului rezistent
plastic în raport cu axa y-y , atunci când sunt satisfăcute următoarele două criterii:
N Ed  215 kN  0,25  N pl , Rd  0,25  3791  947,75 kN
0,5  hw  tw  f y 0,5  279  11,5  235
N Ed  215 kN    377 kN
M 0 1
SREN 1993-1-1 § 6.2.9.1(4)
Condiţiile fiind îndeplinite efectul efortului axial asupra momentului rezistent poate fi
neglijat.
 Verificarea la încovoiere
Pentru o secţiune de clasa 1 rezistenţa de calcul a unei secţiuni transversale supusă la
încovoiere în raport cu axa principală de inerţie se determină astfel:
W pl  f y 2149,2  103  235
M c ,Rd  M pl ,Rd    505,06 kNm
M 0 1,0
Valoarea de calcul MEd a momentului încovoietor în fiecare secţiune transversală trebuie să
satisfacă condiţia:
M Ed 325
  0,643  1,0  secţiunea verifică
M c, Rd 505
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.1
 Verificările de pierdere a stabilităţii
Barele supuse la compresiune axială şi încovoiere trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
N Ed M y , Ed  M y , Ed M z , Ed  M z , Ed
 k yy   k yz  1
 y  N Rk  LT  N y , Rk M z , Rk
M1 M1 M1
N Ed M y , Ed  M y , Ed M z , Ed  M z , Ed
 k zy   k zz  1
 z  N Rk  LT  M y , Rk M z , Rk
M1 M1 M1
SREN 1993-1-1 § 6.3.3 (6.61-62)
Deoarece M z , Ed  M z , Ed  0 relaţiile de interacţiune se pot scrie:

N Ed M y , Ed  M y , Ed
 k yy  1
 y  N Rk  LT  N y , Rk
M1 M1
N Ed M y , Ed  M y , Ed
 k zy  1
 z  N Rk  LT  M y , Rk
M1 M1
Pentru calculul acestor formule de interacţiune este necesar calculul factorul de reducere
pentru flambaj prin încovoiere după ambele axe principale, factorul de reducere pentru flambaj prin
încovoiere - răsucire şi factorii de interacţiune kzz, kyy, kyz şi kzy.
 Efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat Ncr
Efortul critic de flambaj, elastic se determină folosind următoarea relaţie de definiţie:
π2  E  I y 3,142  2,1  105  30824  104
N cr , y  2
  15104 kN
Lcr ,y 65002
 π 2  E  I z 3,142  2,1  105  9239  104
N cr , z  2
  4528 kN
Lcr ,z 65002

 Zvelteţea relativă
Zvelteţea relativă se calculează cu ajutorul formulei:
A f y 161,3  102  235
y    0,501
N cr , y 15104

A f y 161,3  102  235

z    0,915
N cr , z 4528
SREN 1993-1-1 §6.3.1.2 (1)
 Factorii de reducere pentru flambajul prin încovoiere
Pentru alegerea curbei de flambaj pentru secţiunea transversala trebuie să luam în
considerare următoarele condiţii:
 HEB 320 - profil laminat
h 320
 Raportul   1,07  1,2
b 300
 Grosimea tălpilor t f  20.5 mm  100 mm
 Marca de oţel S235
 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei y-y:
Curba de flambaj b, factorul de imperfecţiune αy = 0.34;
 y  0,5  1   y  ( y  0,2)   y2   0,5  1  0,34  (0,501  0,2)  0,5012   0,676
1 1
y    0,884
 y   y2   y2 0,676  0,6762  0,5012

 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei z-z

z  0,5  1   z  ( z  0,2)   z2   0,5  1  0,49  (0,915  0,2)  0,9152   1.093
1 1
z    0,591
z  z2   z2 1,093  1,0932  0,9152
 Factorii de reducere pentru flambajul prin încovoiere-răsucire
 Momentul critic elastic de flambaj prin încovoie-răsucire
Momentul critic elastic de flambaj prin încovoie-răsucire poate fi calculat folosind
următoarea expresie:
 2 
2  E  I z   k  I w ( k  L ) 2  G  I t 2
M cr  C1         (C 2  z g )  C 2  z g
(k  L)2   k w  I z 2  E  I z 
În calculul Mcr, au fost introduse următoarele valori pentru factori:
 k = 1; din moment ce talpa comprimată e liberă să se rotească în jurul axei minime de
inerţie,
 kw = 1; din moment ce nu sunt prevăzute măsuri speciale de împiedicare a deplanării
libere a capetelor grinzii.
 zg distanţa de la punctul de aplicare al încărcării la centru de tăiere. Deoarece eforturile
sunt transmise prin intermediul rigle – încărcările sunt aplicate în axa neutră a stâlpului: zg = 0.
 Coeficientul C1 depinde de forma diagramei de moment încovoietor. Pentru o elemente
încărcate doar cu momente la capete – diagrama cu variaţie lineară – şi pentru raportul între
momente  = 0, avem: C1 = 1.77
Access Steel NCCI: SN003a-EN-EU

Astfel formula momentului critic devine:

2
2  E  I z I w Lcr , LT  G  I t
M cr  C1  2
 
Lcr , LT
Iz 2  E  I z

Datorită complexităţii expresiei, a posibilităţii inerente a unor erori algebrice este

recomandată efectuarea aritmeticilor pe termeni, pentru urmărirea mai facilă a calculelor:
2  E  I z  3,142  2,1  105  9239  104  1,915  1014
2  E  I z 1,915  1014
T1    4,532  106
L2 65002
I w 2071812  106
T2   7
 2,242  104
Iz 9239  10
L2  G  I t 65002  80770  230  104
T3  2
 14
 4,099  104
  E  Iz 1,915  10
În continuarea calculelor va fi necesar calculul Mcr,0 , momentul critic corespunzător
elementului încărcat cu momente egale la capete – variaţie constantă – ψ = 1, C1,0 = +1,00.

 C1  C1
1.00 1.00 -0.25 2.05
0.75 1.14 -0.50 2.33
0.50 1.31 -0.75 2.57
0.25 1.52 -1.00 2.55
0.00 1.77
Access Steel NCCI: SN003a-EN-EU

M cr ,0  T1  T2  T3  4,532  106  2,242  104  4,099  104  1141 kNm

Momentul critic elastic de flambaj prin încovoie-răsucire
M cr  C1  M cr ,0  1,77  1141  2020 kNm
 Zvelteţea redusă pentru încovoiere-răsucire
Zvelteţea redusă pentru flambajul prin încovoiere-răsucire se determină cu următoarele
relaţii:
W pl , y  f y 2149.2  106  235
 LT    0,5
M cr 2020  106
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.2 (1)
Alternativ se poate folosi o metoda simplificata pentru profilele I / H blocate la capete fără
forţă destabilizatoare:
L / iz 6500 / 75.7
 LT    0,826
ks 104
unde ks = 104 (S235); 96 (S275); 85 (S355); 78 (S420), respectiv 75 (S460).
NCCI – Access Steel (BS)
 Deoarece λLT = 0,5 > λLT,0 = 0,4 (profile laminate) efectele deversării nu pot fi neglijate,
verificarea la pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire fiind obligatorie.
 Factorul de reducere
Pentru profile laminate sau secţiunile sudate echivalente supuse la încovoiere, valorile χLT
pentru zvelteţea redusă corespunzătoare pot fi determinate astfel:
 LT  1.0
1 
 LT  dar  1.0
2 2  
 LT   LT     LT  LT  2
 LT
unde :
LT  0,5  1   LT  ( LT   LT ,0 )     LT
2 

SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3(1)
αLT factorul de imperfecţiune pentru pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire:
h 320
Pentru   2,222  2  curba b (LT = 0,34)
b 300
SREN 1993-1-1 Tabel 6.5 Tabel 6.3
Valorile recomandate: LT,0 = 0,4 şi  = 0,75
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3(1)

 LT  0,5  1   LT  ( LT   LT ,0 )     LT 
2
 
 0,5  1  0,34  (0,5  0, 4)  0,75  0,52   0,618
 
1
 LT  
2
LT  LT     LT
1  1 
  0,944   1; 2  3,177 
2 2
0,618  0,618  0,75  0,5   LT 
Pentru a lua în considerare distribuţia momentelor între legăturile laterale ale barelor se
calculează factorul f:
1 1
kc    0,752 - diagrama de momente lineară
1,33  0,33   1,33  0
SREN 1993-1-1 Tabel 6.6
f  1  0,5  (1  kc )  1  2  ( LT  0,8)2 
 
 1  0,5  (1  0,752)  1  2  (0,5  0,8)2   0,898  1
 
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3 (2)
Factorul de reducere χLT poate fi definit astfel:
 LT 0,944
 LT ,mod    1,051  1   LT ,mod  1,00
f 0,898
 Calculul factorilor de interacţiune kyy şi kzy
Factorii de interacţiune kyy , kyz , kzy , kzz depind de metoda de calcul aleasă. Se pot calcula
folosind două metode alternative. În acest exemplu valorile acestor factori au fost determinate
conform anexei A (metoda alternativă 1).
 Se începe cu calculul factorilor auxiliari:
N Ed 215
1 1
N cr , y 15104
y    0,998
N Ed 215
1 y  1  0,884 
N cr , y 15104
N Ed 215
1 1
N cr , z 4528
z    0,98
N Ed 215
1  z  1  0,591 
N cr , z 4528
W pl , y 2149,2
wy    1,116  1.5
Wel , y 1926,5
W pl , z 939,1
wz    1,525  1,5  wz  1.5
Wel , z 615,9
 Efortul axial critic de flambaj elastic prin răsucire se determină:
1  2  E  I w 
N cr ,T    G  It  
i02  L 2 
 cr ,T 
1  4 3,14  2,1  10  2071812  10 
2 5 6
   80770  230  10    11570kN
24,83  103  65002 
Pentru o secţiune dublu simetrica i0 se defineşte ca fiind:
i02  i 2y  iz2  y02  z02  138,22  75,72  24,83  103 mm 2
unde:
y0, z0 sunt coordonatele centrului de tăiere faţă de centrul de greutate;
Mcr,0 este momentul critic corespunzător elementului încărcat cu momente egale la
capete: M cr ,0  1141 kNm .
Wy  f y 2149.2  106  235
 LT ,0    0,665
M cr ,0 1141  106

 N   N Ed 
 0 lim  0,2  C1  4  1  Ed   1  N 
 N cr , z   cr ,TF 

 215   215 
 0,2  1,77  4  1    1    0,265
 4528   11570 
în care N cr ,TF  N cr ,T  11570 kN (secţiune dublu simetrică).
Deoarece condiţia  LT ,0   0 lim este îndeplinită, rezultă:
 y   LT
Cmy  Cmy ,0  (1  Cmy ,0 ) 
1   y   LT

2  LT
CmLT  Cmy   1.0
 N Ed   N Ed 
1  N   1  N 
 cr , z   cr ,TF 

M y , Ed A 325  106 161,3  102

y      12,656 (secţiune clasa I).
N Ed Wel , y 215  103 1926.5  103
şi
IT 230  103
 LT  1   1  0,999  1
Iy 30824  104

Factorul Cmy ,0 se calculează conform tabel A.2, unde  y  0 :

N Ed
Cmy ,0  0,79  0,21   y  0,36  ( y  0,33)  
N cr , y
215
 0,79  0,21  0  0,36  (0  0,33)   0,79
15104
 Calculul parametrilor Cmy şi CmLT
 y   LT
Cmy  Cmy ,0  (1  Cmy ,0 )  
1   y   LT
12,656  0.999
 0,79  (1  0,79)   0.954
1  12,656  0.999

2  LT
CmLT  Cmy  
 N Ed   N Ed 
1  N   1  N 
 cr , z   cr ,TF 

0.999
 0.9542   0.94  1  CmLT  1
 215   215 
1    1  
 4528   11570 
 Calculul factorilor C yy şi C zy
 max  max ( y ;  z )   z  0,915

 1.6 2 1.6 2 2   Wel , y

C yy  1  ( wy  1)   1   Cmy   max   Cmy   max   n pl  bLT  
 wy wy   W pl , y
N Ed N Ed 215  103
n pl     0,0567
N Rk Ay  f y 161,3  102  235
M1 M1 1,0
M y , Ed M z , Ed
bLT  0.5   LT   02    0 ( M z , Ed  0)
 LT  M pl , y , Rd M pl , z , Rd
M1 M1
 1,6 1,6  
C yy  1  (1,116  1)    1   0,9542  0,915   0,9582  0,6332   0,0567  
  1,116 1,116  
Wel , y 1926,5
 0.9915    0,896
W pl , y 2149,2
 2
Cmy 2
  max   wy Wel , y
C zy  1  ( wy  1)   2  14    n pl  d LT   0.6  
 w5y 
  wz W pl , y
 
0 M y , Ed M z , Ed
d LT  2   LT     0 ( M z , Ed  0)
0.1   04 Cmy   LT  M pl , y , Rd Cmz  M pl , z , Rd
  0,9842  0,9152  
C zy  1  (1,116  1)   2  14  5   0,0567  
 1,116  
1,116 1926,5
 0,9726  0,6    0,4639
1,5 2149,2

 Calculul factorilor de interacţiune conform Tabel A.1.

1 1 0,998 1
k yy  Cmy  CmLT    0,954  1    0,9603
N Ed C yy 215 0,9915
1 1
N cr , z 15104

z 1 wy
k zy  Cmy  CmLT    0,6  
N
1  Ed C zy wz
N cr , y
0,98 1 1,116
 0,954  1    0,6   0,5047
215 0,9726 1,5
1
15104
 Verificarea formulelor de interacţiune
N Ed M y , Ed
 k yy  
 y  N Rk M y , Rk
 LT 
M1 M1
215  103 325  106
  0,9603   0,682  1
161,3  102  235 2149,2  103  235
0,884  1,0 
1,0 1,0
N Ed M y ,Ed
 k zy  
 z  N Rk M y ,Rk
 LT 
M1 M1
215  103 325  106
  0,5047   0,421  1
161,3  102  235 2149,2  103  235
0,591  1,0 
1,0 1,0
Stâlpul îndeplineşte condiţiile de interacţiune M-N.

E.14. Determinarea rezistenţei la pierderea stabilităţii a unui cadru portal

E.14.1 Grinda cu secţiune variabila – interacţiunea M-N

 Descrierea structurii
Se consideră grinda unui cadru transversal al unei hale parter cu deschiderea de 24m
si traveea de 7,20m, cu prinderea la bază a stâlpului realizată în soluţie articulată pe ambele
direcţii. Grinda este realizata dintr-un profil laminat IPE 400 marca S355. La margine pe distanta
de 2,40 m grinda este vutata, realizându-se o secţiune cu trei tălpi. La începutul vutei si din 4.8m,
distanta măsurată orizontal, sunt dispuse legăturile transversale care împiedica torsiunea. Se cere
să se facă verificările de rezistenţă şi stabilitate necesare.
 Datele problemei
Pentru verificarea de rezistenţă şi pierdere a stabilităţii a grinzii sunt necesare eforturile de
calcul in secţiunea cea mai solicitata:
- Pentru secţiunea constanta
 Forţa axială NEd = 76,59 kN
Forţa tăietoare VEd = 84,19 kN
Moment încovoietor MEd = 183,77 kNm
- Pentru secţiunea vutata
Moment încovoietor MEd = 183,77 kNm
Forţa axială NEdV = 78,56 kN
Forţa tăietoare VEdV = 106,74 kN
Moment încovoietor MEdV = 413,77 kNm

 Schema statică şi încărcări

zapada = 75 daN/mp

30 daN/mp
permanenta =

IPE400 IPE400

IPE450
IPE450

Figura E.14.1. Cadru transversal

Legãturi transversale

Figura E.14.2. Detaliu de grinda si dispunerea legaturilor transversale

 Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale

IPE400 - Marca de oţel S355;

Înălţimea h = 400,0 mm
Înălţimea inimii hw = 373,0 mm
Înălţimea liberă a inimii dw = 331,0 mm
Lăţimea tălpilor b = 180,0 mm
Grosimea inimii tw = 8,6 mm
Grosimea tălpilor tf = 13,5 mm
Raza de racord r = 21,0 mm
Aria A = 84,5 cm2
Momentul de inerţie / yy Iy = 23130 cm4
Momentul de inerţie / zz Iz = 1318 cm4
 Momentul de inerţie la torsiune It = 51,08 cm4
Moment de inerţie sectorial Iw = 490000 cm6
Modul de rezistenţă elastic / yy Wel,y = 1156 cm3
Modul de rezistenţă plastic / yy Wpl,y = 1307 cm3
Modul de rezistenţă elastic /zz Wel,z = 146.4 cm3
Modul de rezistenţă plastic /zz Wpl,z = 229 cm3
Raza de giraţie /zz iz = 3,95 cm
Modulul de elasticitate E = 210000 N/mm2

z
tf

r
tw
y y
h

z
b

Figura E.14.3. Secţiunea transversala

 Caracteristici mecanice - limita de curgere

Marca de oţel - S355.
Deoarece grosimea maximă a pereţilor secţiunii transversale este 13,5 mm  40 mm,
limita de curgere este fy = 355 N/mm2.
SREN 1993-1-1 Tabel 3.1
 Coeficienţii parţiali de siguranţă
M0 = 1.00
M1 = 1.00
SREN 1993-1-1 §6.1 (1)
 Determinarea clasei secţiunii
Parametrul  depinde de limita de curgere a materialului:
235 235
 2
  0.814
f y [N/mm ] 355

 Talpa în consolă supusă la compresiune

b  tw  2  r 180  8.6  2  21
c   64.7 mm
2 2
c 64.7
  4.793  9    9  0.814  7.323  talpa clasa 1
t f 13.5
SREN 1993-1-1 Tabel 5.2
 Perete interior supus la încovoiere şi compresiune
N Ed 83.961  103
dN    27.501 mm
tw  f y 8.6  355
 d N  d w 27.501  331
   0,542  0,5
2  dw 2  331
d w  h  2  t f  2  r  400  2  13.5  2  21  331 mm
d w 331 396   396  1
  38.488    53,343  inima clasa 1
tw 8.6 13    1 13  0,542  1
SREN 1993-1-1 Tabel 5.2
Clasa unei secţiuni transversale este definită prin clasa cea mai mare (cea mai puţin
favorabilă) a pereţilor săi comprimaţi: în cazul de faţă: Clasa 1
Deoarece avem de-a face cu o secţiune de clasa 1 toate verificările la SLU se pot face
bazându-ne pe capacitatea plastică a secţiunii transversale.
 Verificările de rezistenţă
Pentru a respecta condiţiile de rezistenţă grinda trebuie să îndeplinească toate verificările
la:
 Forţă axială N;
 Forţă tăietoare V;
 Moment încovoietor M;
 Interacţiunea M-N-V.
SREN 1993-1-1 §6.2.10
Datorită interacţiunii M-N-V ordinea logică a determinării rezistenţelor este Vpl,Rd, Npl,Rd şi
Mpl,y,Rd.
 Rezistenţa la forfecare
Valoarea de calcul a rezistenţei plastice la forfecare în absenţa răsucirii depinde de aria de
forfecare, care se defineşte:
Avz  A  2  b  t f  (tw  2  r )  t f 
 8450  2  180  13.5  (8.6  2  21)  13.5  42.73 mm 2
SREN 1993-1-1 § 6.2.6 (3)
În absenţa răsucirii, este dată de relaţia:
Av , z  f y 4273  355
V pl , z , Rd    875,8 kN
3  M 0 3  1,0
SREN 1993-1-1 § 6.2.6 (2)
Trebuie să fie satisfăcută condiţia:
VRd 84,19 secţiunea verifică, iar forţa tăietoare nu reduce
  0,096  0,5 
Vc, Rd 875.5 valoarea momentului încovoietor capabil

 Verificarea la forţă axială

Pentru a determină rezistenţa de calcul a secţiunii transversale a stâlpului la compresiune
uniformă se foloseşte relaţia de definiţie corespunzătoare clasei de secţiune 1:
A fy 84,5  102  355
N c , Rd    2999,75 kN
M 0 1,0
După determinarea capacităţii portante se trece la verificarea condiţiei:
N Ed 76,59
  0,026  1,0  secţiunea verifică
N c, Rd 2999,75
Pentru secţiunile bisimetrice I sau H şi alte secţiuni bisimetrice cu tălpi, nu este necesar să se
ia în considerare efectul efortului axial asupra momentului rezistent plastic în raport cu axa y-y
, atunci când sunt satisfăcute următoarele două criterii:
 N Ed  76,59 kN  0, 25  N pl , Rd  0, 25  2999,75  749,9 kN
0,5  hw  tw  f y 0,5  373  8,6  355
N Ed  76,59kN    569, 4 kN
M 0 1
Condiţiile fiind îndeplinite efectul efortului axial asupra momentului rezistent poate fi
neglijat.

 Verificarea la încovoiere
Pentru o secţiune de clasa 1 rezistenţa de calcul a unei secţiuni transversale supusă la
încovoiere în raport cu axa principală de inerţie se determină astfel:
W pl  f y 1307  103  355
M c, Rd  M pl , Rd    463,985 kNm
M 0 1,0

W plV  f y 3430,961  103  355

M c, RdV  M pl , Rd    1217,99 kNm
M 0 1,0

Valoarea de calcul MEd a momentului încovoietor în fiecare secţiune transversală trebuie să

satisfacă condiţia:
M Ed 183,77
Secţiunea constantă   0,396  1,0  secţiunea verifică
M c , Rd 463,985

M EdV 413.77
Secţiunea vutată   0,34  1,0  secţiunea verifică
M c , Rd 1217,99
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.1
 Verificările de pierdere a stabilităţii
Barele supuse la încovoiere şi compresiune axială trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
N Ed M y , Ed  M y , Ed
 k yy  1
 y  N Rk  LT  N y , Rk
M1 M1

N Ed M y , Ed  M y , Ed
 k zy  1
 z  N Rk  LT  M y , Rk
M1 M1
SREN 1993-1-1 § 6.3.3 (6.61-62)
Pentru calculul acestor formule de interacţiune este necesar calculul factorul de reducere
pentru flambaj prin încovoiere după ambele axe principale, factorul de reducere pentru flambaj prin
încovoiere - răsucire şi factorii de interacţiune kzz, kyy, kyz şi kzy.
 Efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat Ncr
Pentru determinarea lungimii de flambaj a grinzii în planul cadrului, s-a făcut o analiză de
stabilitate în urma căreia s-a determinat factorul de amplificare αcr pentru combinaţia de încărcări care
dă cea mai mare valoare a forţei verticale. Pentru această analiză, s-a considerat un reazem fictiv la
capătul superior al unui stâlp.
Efortul critic de flambaj, elastic se determină folosind următoarea relaţie de definiţie:
N cr , y   cr  N Ed  42, 404  83,961  3560, 28kN
 Figura E.14.4. Modul de pierdere al stabilităţii
 Zvelteţea relativă
Zvelteţea relativă se calculează cu ajutorul formulei:
A fy 84,5  102  355
y    0,918
N cr , y 3560, 28  103
SREN 1993-1-1 §6.3.1.2 (1)
 Factorii de reducere pentru flambajul prin încovoiere
Pentru alegerea curbei de flambaj pentru secţiunea transversala trebuie să luam în
considerare următoarele condiţii:
 IPE 400 - profil laminat
h 400
 Raportul   2, 22  1, 2
b 180
 Grosimea tălpilor t f  13,5 mm  100 mm
 Marca de oţel S355
 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei y-y:
Curba de flambaj a, factorul de imperfecţiune αy = 0,21;
 y  0,5  1   y  ( y  0, 2)   y2   0,5  1  0, 21  (0,918  0, 2)  0,9182   0,997
1 1
y    0,722
 y   y2   y2 0,997  0,997 2  0,9182

 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei z-z

 Flambaj prin încovoiere
4,8
Lcr , z   4,818 m (distanta intre legăturile transversale)
cos( )

2  E  I z 2  210000  1318  104

N cr , z    1177 kN
L2cr , z 48182
Efortul axial critic (3.4)
 Flambaj prin răsucire
Lcr ,T  Lcr , z  4,818 m
4
I 0  I y  I z  23130  104  1318  104  24450 cm

A 2  E  I w  84,5  102  4 2  210000  490000  106 

N cr ,T   G  It     80770  51,08  10    2938 kN
I 0  L2cr ,T  24450  104  48182 
N cr  min  N cr , z ; N cr ,T   min 1177;2938   1177kN
 A fy 84,5  102  355
z    1,597
N cr 1177  103
Curba de flambaj b, factorul de imperfecţiune αy = 0,34;
 z  0,5  1   z  ( z  0, 2)   z2   0,5  1  0,34  (1,597  0, 2)  0,1,597 2   2,012
1 1
z    0,309
 z   z2   z2 2,012  2,0122  1,597 2
 Factorii de reducere pentru flambajul prin încovoiere-răsucire
 Momentul critic elastic de flambaj prin încovoie-răsucire
Momentul critic elastic de flambaj prin încovoie-răsucire poate fi calculat folosind
următoarea expresie:
 2 
2  E  I z   k  I w ( k  L ) 2  G  I t 2
M cr  C1         (C 2  z g )  C 2  z g
(k  L)2   k w  I z 2  E  I z 
În calculul Mcr, au fost introduse următoarele valori pentru factori:
 k = 1; din moment ce talpa comprimată e liberă să se rotească în jurul axei minime de
inerţie,
 kw = 1; din moment ce nu sunt prevăzute măsuri speciale de împiedicare a deplanării
libere a capetelor grinzii.
 zg distanţa de la punctul de aplicare al încărcării la centru de tăiere. Deoarece eforturile
sunt transmise prin intermediul rigle – încărcările sunt aplicate în axa neutră a stâlpului: zg = 0.
Access Steel NCCI: SN003a-EN-EU
Astfel formula momentului critic devine:
2
2  E  I z I w Lcr , LT  G  I t
M cr  C1  2
 
Lcr , LT
Iz 2  E  I z

Datorită complexităţii expresiei, a posibilităţii inerente a unor erori algebrice este

recomandată efectuarea aritmeticilor pe termeni, pentru urmărirea mai facilă a calculelor:
2  E  I z  2  2,1  105  1318  104  2,732  1013
2  E  I z 2,732  1013
T1  2
 2
 1,177  106
L 4818
9
Iw 490  10
T2   4
 3,718  104
I z 1318  10
L2  G  I t 48182  80770  51,08  104
T3    3,506  104
2  E  I z 2,732  1013
În continuarea calculelor va fi necesar calculul Mcr,0 , momentul critic corespunzător
elementului încărcat cu momente egale la capete – variaţie constantă – ψ = 1, C1,0 = +1,00.
M cr ,0  T1  T2  T3  1,177  106  3,718 104  3,506  104  316,3 kNm
 Coeficientul C1 depinde de forma diagramei de moment încovoietor. Pentru o elemente
încărcate cu momente la capete şi încărcare distribuită, avem:

 
2
133.234 q  L2 9.396  4.818  103
  0,616    0,148
183,777 8M 4  183,777  106
C1=2,85 (vezi exemplu 1.5 şi Anexa V)
Access Steel NCCI: SN003a-EN-EU
 Figura E.14.5. Distribuţia de momente intre doua legaturi transversale

Momentul critic elastic de flambaj prin încovoie-răsucire:

M cr  C1  M cr ,0  2,85  316,3  901, 4 kNm
 Zvelteţea redusă pentru încovoiere-răsucire
Zvelteţea redusă pentru flambajul prin încovoiere-răsucire se determină cu următoarele
relaţii:
W pl , y  f y 1,307  106  355
 LT    0,717
M cr 901, 4  106
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.2 (1)
Deoarece λLT = 0,717 > λLT,0 = 0,4 (profile laminate) efectele deversării nu pot fi neglijate,
verificarea la pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire fiind obligatorie.
 Factorul de reducere
Pentru profile laminate sau secţiunile sudate echivalente supuse la încovoiere, valorile χLT
pentru zvelteţea redusă corespunzătoare pot fi determinate astfel:
 LT  1.0
1 
 LT  dar  1.0
2 2  
 LT   LT     LT  LT  2
 LT
unde:
LT  0,5  1   LT  ( LT   LT ,0 )     LT
2 

SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3(1)
αLT factorul de imperfecţiune pentru pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire:
h 400
Pentru   2, 222  2  curba c (LT = 0,49)
b 180
SREN 1993-1-1 Tabel 6.5 Tabel 6.3
Valorile recomandate: LT,0 = 0,4 şi  = 0,75
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3(1)

 LT  0,5  1   LT  ( LT   LT ,0 )     LT 
2
 
 0,5  1  0, 49  (0,717  0, 4)  0,75  0,717 2   0,771
 
1
 LT  
2
 LT   LT     LT
1  1 
  0,815  1; 2  1,943 
0,771  0,7712  0,75  0,717 2   LT 
 Pentru a lua în considerare distribuţia momentelor între legăturile laterale ale barelor se
calculează factorul f:

Figura E.14.6. Distribuţia de momente intre doua legaturi transversale

133.234
  0,616
183,777
1 1
kc    0,818
1,33  0,33   1,33  0,33  0,616
SREN 1993-1-1 Tabel 6.6
f  1  0,5  (1  kc )  1  2  ( LT  0,8) 2 
 
 1  0,5  (1  0,818)  1  2  (0,717  0,8)2   0,944  1
 
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3 (2)
Factorul de reducere χLT poate fi definit astfel:
 LT 0,815
 LT ,mod    0,863
f 0,944
 Calculul factorilor de interacţiune kyy şi kzy
Factorii de interacţiune kyy , kyz , kzy , kzz depind de metoda de calcul aleasă. Se pot calcula
folosind două metode alternative. În acest exemplu valorile acestor factori au fost determinate
conform anexei A (metoda alternativă 1).
Se începe cu calculul factorilor auxiliari:
N Ed 76,59
1 1
N cr , y 3560
y   1
N Ed 76,59
1 y  1  0,722 
N cr , y 3560
N Ed 76,59
1 1
N cr , z 1177
z    0.95
N Ed 76,59
1  z  1  0,309 
N cr , z 1177
W pl , y 1307
wy    1,131  1.5
Wel , y 1156
W pl , z 229
wz    1,546  1,5  wz  1.5
Wel , z 146, 4

W pl , y  f y 1307  103  355

0    1, 211
M cr ,0 316,3  106

 N   N Ed   76,59   76,59 
 0 lim  0,2  C1  4  1  Ed   1  N   0,2  2,85   1  1177    1  2938   0,33
4
 N cr , z   cr ,TF 
în care N cr ,TF  N cr ,T  2938 kN (secţiune dublu simetrică).
Deoarece condiţia  LT ,0   0 lim este îndeplinită, rezultă:
 y   LT
Cmy  Cmy ,0  (1  Cmy ,0 ) 
1   y   LT

2  LT
CmLT  Cmy   1.0
 N Ed   N Ed 
1  N   1  N 
 cr , z   cr ,TF 

M y , Ed A 183,77  106 84,5  102

y      17,54 (secţiune clasa I). şi
N Ed Wel , y 76,59  103 1156  103
IT 51,08  104
 LT  1  1  0,998
Iy 23130  104

Factorul Cmy ,0 se calculează conform tabel A.2, unde  y  0 :

 2  E  I    N
y
Cmy ,0  1   2  1 Ed 
 Ltot  M y max  N cr , y
 
 2 
  2,1  105  23130  104  164,51 76,59
1   1  0,986
 2
24000  413,77  10 6 
 3560
 
  164,51mm deplasarea maximă la SLU
 Calculul parametrilor Cmy şi CmLT
 y   LT

Cmy  Cmy ,0  1  Cmy ,0 1  y   LT
 0.986  1  0.986 
17,54  0,998
1  17,54  0,998
 0.997

2  LT
CmLT  Cmy  
 N Ed   N Ed 
1  N   1  N 
 cr , z   cr ,TF 

0.998
 0.997 2   1,04  1
 76,59   76,59 
1    1  
 1177   2938 
 Calculul factorilor C yy şi C zy
 max  max ( y ;  z )  max (0,918;1,597)  1,597

 1.6 2 1.6 2 2   Wel , y

C yy  1  ( wy  1)   1   Cmy   max   Cmy   max   n pl  bLT W
wy wy
   pl , y

N Ed N Ed 76,59  103
n pl     0,026
N Rk Ay  f y 84,5  102  355
M1 M1 1,0
M y , Ed M z , Ed
bLT  0.5   LT   02    0 ( M z , Ed  0)
 LT  M pl , y , Rd M pl , z , Rd
M1 M1
  1,6 1,6  
C yy  1 (1,1311)   2   0.997 2  1,597   0.997 2  1,597 2   0,026  
 1,131 1,131  
Wel , y 1156
 0.986    0,884
W pl , y 1307

 2
Cmy 2
  max   wy Wel , y
C zy  1  ( wy  1)   2  14    n pl  d LT   0.6  
 w5y 
  wz W pl , y
 
0 M y , Ed M z , Ed
d LT  2   LT     0 ( M z , Ed  0)
0.1   04 Cmy   LT  M pl , y , Rd Cmz  M pl , z , Rd

 1.0122  1.597 2  
C zy  1  (1,131  1)   2  14    0,028 
 1,1315  
1,131 1156
 0,936  0,6    0, 461
1,5 1307
 Calculul factorilor de interacţiune conform Tabel A.1.
1 1 1 1
k yy  Cmy  CmLT    0.997  1.04    1,075
N Ed C yy 76,59 0,986
1 1
N cr , z 3560

z 1 wy
k zy  Cmy  CmLT    0,6  
N Ed C zy wz
1
N cr , y
0,95 1 1,131
 0,997  1,04   0,6   0,545
76,59 0,936 1,5
1
3560

 Verificarea formulelor de interacţiune

N Ed M y , Ed 76,59  103 183,77  106
 k yy    1,075   0,558  1
 y  N Rk M y , Rk 84,5  102  355 1307  103  355
 LT  0,722  0,815 
M1 M1 1,0 1,0
N Ed M y , Ed 76,59  103 183,77  106
 k zy    0,545   0, 298  1
 z  N Rk M y , Rk 84,5  102  355 1307  103  355
 LT  0,309  1,0 
M1 M1 1,0 1,0

 Verificarea la SLS
Deplasarea verticala maximă la coama   113, 45 mm  L / 211
L 24000
Secţiunea nu verifică condiţia impusă     96 mm
250 250

 Verificarea secţiunii vutei

Caracteristicile geometrice ale întregii secţiuni
Lungimea vutei: Lv=2.409 m
Aria: A=148,26 cm2
 Moment de inerţie /yy: Iy= 114991,25 cm4
Moment de inerţie /zz: Iz= 2001,4 cm4
Modul de rezistenţă elastic /yy: Wel,y=2852,67 cm3
Modul de rezistenţă elastic /zz: Wel,y=222,38 cm3

Caracteristicile geometrice ale părţii comprimate

Talpa comprimata inclusiv 1/6 din înălţimea inimii:
Aria Av=31,63 cm2
Moment de inerţie / yy: Iy= 104,91cm4
Moment de inerţie / zz: Iz= 680,89 cm4

IPE400

Figura E.14.7. Secţiunea transversala si zona comprimată

Iz 680,89  104
iz    46, 4 mm
Av 31,63  102

E 210000
1     76, 409
fy 355

Lv 2409
z    0,679
iz  1 46, 4  76, 409

Se alege curba de flambaj d pentru profile I cu h/b>2=> α=0.76

  
 z  0,5 1    z  0, 2   2z   0,5 1  0,76  0,679  0, 2   0,6792   0,913
  
1 1
z    0,656
 z  2z   2z 0,913  0,9132  0,6792

 Forţa axială de calcul în talpa comprimată se obţine:

Av M Edv 31,63 413,77  106
N Edf  N Edv  Av  76,59  103   31,63  102  475,122 kN
A Wz 148, 26 2852,67  103
 Verificarea rezistenţei la flambaj:
N Edf N Edf 475,122  103
   0,645  1  Secţiunea verifică
 z  N Rk  z  Av  f y 0,656  31,63  102  355

E.14.2 Stâlpul cadrului – interacţiunea M-N

 Datele problemei
Pentru verificarea de rezistenţă şi flambaj a stâlpului sunt necesare următoarele date:
Fara imperfectiuni
Forţa axială NEd = 113.18 kN
Forţa tăietoare VEd = 68.96 kN
Moment încovoietor MEd = 413.77 kNm
Cu imperfectiuni
Forţa axială NEd = 113.37 kN
Forţa tăietoare VEd = 69.33 kN
Moment încovoietor MEd = 415.97 kNm

Lungimea elementului L = 6,00 m

Marca oţelului S355
 Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale a stâlpului
IPE450 - Marca de oţel S355;
Înălţimea h = 450,0 mm
Înălţimea inimii hw = 420,8 mm
Înălţimea liberă a inimii dw = 378,8 mm
Lăţimea tălpilor b = 190,0 mm
Grosimea inimii tw = 9,4 mm
Grosimea tălpilor tf = 14,6 mm
Raza de racord r = 21,0 mm
Aria A = 98,8 cm2
Momentul de inerţie/yy Iy = 33740 cm4
Momentul de inerţie/zz Iz = 1676 cm4
Momentul de inerţie la torsiune It = 66,87 cm4
Moment de inerţie sectorial Iw = 791000 cm6
Modul de rezistenţă elastic /yy Wel,y = 1500 cm3
Modul de rezistenţă plastic /yy Wpl,y = 1702 cm3
Modul de rezistenţă elastic /zz Wel,z = 176,4 cm3
Modul de rezistenţă plastic /zz Wpl,z = 276,4 cm3
Raza de giraţie /yy iy = 18,48 cm
Raza de giraţie /zz iz = 4,12 cm
Modulul de elasticitate E = 210000 N/mm2

 Caracteristici mecanice - limita de curgere

Marca S355
Deoarece grosimea maximă a pereţilor secţiunii transversale este 14,6 mm  40 mm,
limita de curgere este fy = 355 N/mm2.
SREN 1993-1-1 Tabel 3.1
 Coeficienţii parţiali de siguranţă
M0 = 1.00
M1 = 1.00
SREN 1993-1-1 §6.1 (1)
 Efectele imperfecţiunilor
1
  0   h   m   0,753  0,866  0,00326
200
unde
0  1 / 200
2 2
h    0,753
h 7.05
 1  1
 m  0,5 1    0,5 1    0,866 unde m=2 (numărul stâlpilor)
 m  2
SREN 1993-1-1 §5.3.2 (3)

Imperfecţiunile pot fi neglijate daca H Ed  0,15VEd

În cazul în care H Ed  0,15VEd imperfecţiunile iniţiale pot fi înlocuite cu forţe orizontale
echivalente: H Eq  VEd
SREN 1993-1-1 §5.3.2 (4)
 1 
H Eq  VEd  0,00326  1,35  0,30  0
 1,50  0,80  0,75   7.2  24 
 cos5 
 0.736 kN
Încărcarea astfel determinată va fi aplicată celor 2 stâlpi
HEq1= HEq2= HEq/2=0,37 kN
SREN 1993-1-1 §5.3.2 (7)
 Determinarea lungimilor de flambaj
Multiplicatorul lungimii de flambaj (y-y) fL_y = 1,00
Lungimea de flambaj (y-y) Lcr,y = fL_y  L = 6,00 m
Multiplicatorul lungimii de flambaj (z-z) fL_z = 1.00
Lungimea de flambaj (z-z) Lcr,z = fL_z  L = 6,00 m
 Determinarea clasei secţiunii
Parametrul  depinde de limita de curgere a materialului:
235 235
 2
  0,814
f y [N/mm ] 355

 Talpa în consolă supusă la compresiune

b  tw  2  r 190  9, 4  2  21
c   69,3 mm
2 2
c 69,3
  4,75  9    9  0,814  7,326  talpa clasa 1
t f 14,6
SREN 1993-1-1 Tabel 5.2
 Perete interior supus la încovoiere şi compresiune
N Ed 113,37  103
dN    33,98 mm
tw  f y 9, 4  355
d N  d w 33,98  378,8
   0,545  0,5
2  dw 2  378,8
d w  h  2  t f  2  r  450  2  14,6  2  21  378,8 mm
d w 378,8 396   396  0,814
  40,3    55,97  inima clasa 1
tw 9, 4 13    1 13  0,545  1
SREN 1993-1-1 Table 5.2
 Clasa unei secţiuni transversale este definită prin clasa cea mai mare (cea mai puţin
favorabilă) a pereţilor săi comprimaţi: în cazul de faţă: Clasa 1
Deoarece avem de-a face cu o secţiune de clasa 1 toate verificările la SLU se pot face
bazându-ne pe capacitatea plastică a secţiunii transversale.
 Verificările de rezistenţă
Pentru a respecta condiţiile de rezistenţă stâlpul trebuie să îndeplinească toate verificările
la:
 Forţă axială N;
 Forţă tăietoare V;
 Moment încovoietor M;
 Interacţiunea M-N-V.
SREN 1993-1-1 §6.2.10
Datorită interacţiunii M-N-V ordinea logică a determinării rezistenţelor este Vpl,Rd, Npl,Rd şi
Mpl,y,Rd.
 Rezistenţa la forfecare
Valoarea de calcul a rezistenţei plastice la forfecare în absenţa răsucirii depinde de aria de
forfecare, care se defineşte:
Avz  A  2  b  t f  (tw  2  r )  t f 
 9880  2  190  14,6  (9, 4  2  21)  14,6  5082 mm 2
SREN 1993-1-1 § 6.2.6 (3)
În absenţa răsucirii, este dată de relaţia:
Av, z  f y 5082  355
V pl , z , Rd    1041,6 kN
3  M 0 3  1,0
SREN 1993-1-1 § 6.2.6 (2)
Trebuie să fie satisfăcută condiţia:
VRd 69,33
  0,067  0,5  .secţiunea verifică, iar forţa tăietoare nu reduce valoarea
Vc, Rd 1041,6 momentului încovoietor capabil

 Verificarea la forţă axială

Pentru a determină rezistenţa de calcul a secţiunii transversale a stâlpului la compresiune
uniformă se foloseşte relaţia de definiţie corespunzătoare clasei de secţiune 1:
A fy 9880  355
N c , Rd    3507, 4 kN
 M0 1
După determinarea capacităţii portante se trece la verificarea condiţiei:
N Ed 113,37
  0,032  1,0  secţiunea verifică
N c , Rd 3507, 4

Pentru secţiunile bisimetrice I sau H şi alte secţiuni bisimetrice cu tălpi, nu este necesar să se
ia în considerare efectul efortului axial asupra momentului rezistent plastic în raport cu axa y-y
, atunci când sunt satisfăcute următoarele două criterii:
N Ed  113,37 kN  0, 25  N pl , Rd  0, 25  3507, 4  876,85 kN
0,5  hw  tw  f y 0,5  420,8  9, 4  355
N Ed  113,37 kN    702,1 kN
M 0 1
 Condiţiile fiind îndeplinite efectul efortului axial asupra momentului rezistent poate fi
neglijat.
 Verificarea la încovoiere
Pentru o secţiune de clasa 1 rezistenţa de calcul a unei secţiuni transversale supusă la
încovoiere în raport cu axa principală de inerţie se determină astfel:
W pl  f y 1702  103  355
M c, Rd  M pl , Rd    604, 21 kNm
M 0 1,0
Valoarea de calcul MEd a momentului încovoietor în fiecare secţiune transversală trebuie să
satisfacă condiţia:
M Ed 413,77
  0,685  1,0  secţiunea verifică
M c , Rd 604, 21
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.1
 Verificările de pierdere a stabilităţii
Barele supuse la compresiune axială şi încovoiere trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
N Ed M y , Ed  M y , Ed M z , Ed  M z , Ed
 k yy   k yz  1
 y  N Rk  LT  N y , Rk M z , Rk
M1 M1 M1
N Ed M y , Ed  M y , Ed M z , Ed  M z , Ed
 k zy   k zz  1
 z  N Rk  LT  M y , Rk M z , Rk
M1 M1 M1
SREN 1993-1-1 § 6.3.3 (6.61-62)
Deoarece M z , Ed  M z , Ed  0 relaţiile de interacţiune se pot scrie:
N Ed M y , Ed  M y , Ed
 k yy  1
 y  N Rk  LT  N y , Rk
M1 M1
N Ed M y , Ed  M y , Ed
 k zy  1
 z  N Rk  LT  M y , Rk
M1 M1
Pentru calculul acestor formule de interacţiune este necesar calculul factorul de reducere
pentru flambaj prin încovoiere după ambele axe principale, factorul de reducere pentru flambaj prin
încovoiere - răsucire şi factorii de interacţiune kzz, kyy, kyz şi kzy.
 Efortul critic de flambaj, elastic, pentru modul de flambaj considerat Ncr
Efortul critic de flambaj, elastic se determină folosind următoarea relaţie de definiţie:
π2  E  I y 3,142  2,1  105  33740  104
N cr , y  2
  19425kN
Lcr ,y 60002

π2  E  Iz 3,142  2,1  105  1676  104

N cr , z  2
  964,9 kN
Lcr ,z 60002
Efortul axial critic (3.4)

 Zvelteţea relativă
Zvelteţea relativă se calculează cu ajutorul formulei:
 A fy 98,8  102  355
y    0, 425
N cr , y 19425  103

A fy 98,8  102  355

z    1,906
N cr , z 964,9  103
SREN 1993-1-1 §6.3.1.2 (1)
 Factorii de reducere pentru flambajul prin încovoiere
Pentru alegerea curbei de flambaj pentru secţiunea transversala trebuie să luam în
considerare următoarele condiţii:
 IPE450 - profil laminat
h 450
 Raportul   2,37  1, 2
b 190
 Grosimea tălpilor t f  14,6 mm  100 mm
 Marca de oţel S355
 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei y-y:
Curba de flambaj a, factorul de imperfecţiune αy = 0.21;
o cu imperfecţiuni
 y  0,5  1   y  ( y  0, 2)   y2   0,5  1  0, 21  (0, 425  0, 2)  0, 4252   0,614
1 1
y    0,95
 y   y2   y2 0,614  0,6142  0, 4252

 Pierderea stabilităţii generale în jurul axei z-z

Curba de flambaj b, factorul de imperfecţiune αy = 0.34;
 z  0,5  1   z  ( z  0, 2)   z2   0,5  1  0,34  (1,906  0, 2)  1,9062   2,606
1 1
z    0, 228
 z   z2   z2 2,606  2,6062  1,9062
 Factorii de reducere pentru flambajul prin încovoiere-răsucire
 Momentul critic elastic de flambaj prin încovoie-răsucire
Momentul critic elastic de flambaj prin încovoie-răsucire poate fi calculat folosind
următoarea expresie:
 2 
2  E  I z   k  I w ( k  L ) 2  G  I t 2
M cr  C1         (C 2  z g )  C 2  z g
(k  L)2   kw  I z 2  E  I z 
În calculul Mcr, au fost introduse următoarele valori pentru factori:
 k = 1; din moment ce talpa comprimată e liberă să se rotească în jurul axei minime de
inerţie,
 kw = 1; din moment ce nu sunt prevăzute măsuri speciale de împiedicare a deplanării
libere a capetelor grinzii.
 zg distanţa de la punctul de aplicare al încărcării la centru de tăiere. Deoarece eforturile
sunt transmise prin intermediul rigle – încărcările sunt aplicate în axa neutră a stâlpului: zg = 0.
 Coeficientul C1 depinde de forma diagramei de moment încovoietor. Pentru o elemente
încărcate doar cu momente la capete – diagrama cu variaţie lineară – şi pentru raportul între
momente  = 0, avem: C1 = 1.77 (vezi Tabelul 4.2 şi Anexa V).
Astfel formula momentului critic devine:
 2
2  E  I z I w Lcr , LT  G  I t
M cr  C1  2
 
Lcr , LT
Iz 2  E  I z

Datorită complexităţii expresiei, a posibilităţii inerente a unor erori algebrice este

recomandată efectuarea aritmeticilor pe termeni, pentru urmărirea mai facilă a calculelor:
2  E  I z  3,142  2,1  105  1676  104  3, 473  1013
2  E  I z 3, 473  1013
T1    9,649  105
L2 60002
I w 791000  106
T2    47195,7
Iz 1676  104
L2  G  I t 60002  80770  66,87  104
T3  2
 13
 5,599  104
  E  Iz 3, 473  10
În continuarea calculelor va fi necesar calculul Mcr,0 , momentul critic corespunzător
elementului încărcat cu momente egale la capete – variaţie constantă – ψ = 1, C1,0 = +1,00.
M cr ,0  T1  T2  T3  9,649  105  47195,7  5,599  104  309,95 kNm
Momentul critic elastic de flambaj prin încovoie-răsucire
M cr  C1  M cr ,0  1,77  309,95  548,61 kNm
 Zvelteţea redusă pentru încovoiere-răsucire
Zvelteţea redusă pentru flambajul prin încovoiere-răsucire se determină cu următoarele
relaţii:
W pl , y  f y 1702  103  355
 LT    1,049
M cr 548,61  106
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.2 (1)
Deoarece λLT = 3,31 > λLT,0 = 0,4 (profile laminate) efectele deversării nu pot fi neglijate,
verificarea la pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire fiind obligatorie.
 Factorul de reducere
Pentru profile laminate sau secţiunile sudate echivalente supuse la încovoiere, valorile χLT
pentru zvelteţea redusă corespunzătoare pot fi determinate astfel:
 LT  1.0
1 
 LT  dar  1.0
2 2  
 LT   LT     LT  LT  2
 LT
unde :
LT  0,5  1   LT  ( LT   LT ,0 )     LT
2 

SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3(1)
αLT factorul de imperfecţiune pentru pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire:
h 450
Pentru   2,368  2  curba c (LT = 0,49)
b 190
SREN 1993-1-1 Tabel 6.5 Tabel 6.3
Valorile recomandate: LT,0 = 0,4 şi  = 0,75
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3(1)

LT  0,5  1   LT  ( LT   LT ,0 )     LT   0,5  1  0,49  (1,049  0,4)  0,75  1,0492   1,072

2
   
 1 1  1 
 LT    0,609   1; 2  0,909 
2 2 2
LT  LT     LT 1,072  1,072  0,75  1,049   LT 

Pentru a lua în considerare distribuţia momentelor între legăturile laterale ale barelor se
calculează factorul f:
1 1
kc    0,752 - diagrama de momente lineară
1,33  0,33   1,33  0
SREN 1993-1-1 Tabel 6.6
f  1  0,5  (1  kc )  1  2  ( LT  0,8)2   1  0,5  (1  0,752)  1  2  (0,5  0,8)2   0,898  1
   
SREN 1993-1-1 § 6.3.2.3 (2)
Factorul de reducere χLT poate fi definit astfel:
 LT 0,944
 LT ,mod    1,051  1   LT ,mod  1,00
f 0,898
 Calculul factorilor de interacţiune kyy şi kzy
Factorii de interacţiune kyy , kyz , kzy , kzz depind de metoda de calcul aleasă. Se pot calcula
folosind două metode alternative. În acest exemplu valorile acestor factori au fost determinate
conform anexei A (metoda alternativă 1).
Se începe cu calculul factorilor auxiliari:
N Ed 113,37
1 1
N cr , y 19425
y    0,9997
N Ed 113,37
1 y  1  0,95 
N cr , y 19425
N Ed 113,37
1 1
N cr , z 964,9
z    0,907
N Ed 113,37
1  z  1  0, 228 
N cr , z 964,9
W pl , y 1702
wy    1,135  1.5
Wel , y 1500
W pl , z 276, 4
wz    1,566  1,5  wz  1.5
Wel , z 176, 4
 Efortul axial critic de flambaj elastic prin răsucire se determină:
1 2  E  I w 
N cr ,T   G  It  
i0  L2cr ,T 
 
1  4 2  2,1  105  791  109 
  80770  66,87  10    2562, 44 kN
38,85  103  60002 
Pentru o secţiune dublu simetrica i0 se defineşte ca fiind:
i02  i y2  iz2  y02  z02  184,82  41, 22  38,85  103 mm 2
unde:
y0, z0 sunt coordonatele centrului de tăiere faţă de centrul de greutate;
Mcr,0 este momentul critic corespunzător elementului încărcat cu momente egale la capete:
M cr ,0  309,95 kNm .
 W pl . y  f y 1702  103  355
 LT ,0    1,396
M cr ,0 309,95  106

 N   N Ed   113,37   113,38 
 0 lim  0,2  C1  4  1  Ed   1  N   0,2  1,77  4  1  964,9    1  2562,4   0,255
 N cr , z   cr ,TF     
în care N cr ,TF  N cr ,T  2562, 44 kN (secţiune dublu simetrică).
Deoarece condiţia  LT ,0   0 lim este îndeplinită, rezultă:
 y   LT
Cmy  Cmy ,0  (1  Cmy ,0 ) 
1   y   LT

2  LT
CmLT  Cmy   1.0
 N Ed   N Ed 
1  N   1  N 
 cr , z   cr ,TF 

M y , Ed A 413,77  106 98,8  102

y      24,08 (secţiune clasa I).
N Ed Wel , y 113,18  103 1500  103
şi
IT 66,87  104
 LT  1  1  0,998  1
Iy 33740  104

Factorul Cmy ,0 se calculează conform tabel A.2, unde  y  0 :

N Ed
Cmy ,0  0,79  0, 21   y  0,36  ( y  0,33)  
N cr , y
113,387
 0,79  0, 21  0  0,36  (0  0,33)   0,791
19425
Calculul parametrilor Cmy şi CmLT

 y   LT

Cmy  Cmy ,0  1  Cmy ,0 1  y   LT


24,08  0,998
 0,791  1  0,791  0,964
1  24,09  0,998

2  LT
CmLT  Cmy  
 N Ed   N Ed 
1  N   1  N 
 cr , z   cr ,TF 

0.998
 0.9662   0.955  1  CmLT  1
 113,37   113,37 
1    1 
 19425   2562, 44 
Calculul factorilor C yy şi C zy
 max  max ( y ;  z )   z  1,906

 1.6 2 1.6 2 2   Wel , y

C yy  1  ( wy  1)   1   Cmy   max   Cmy   max   n pl  bLT  
 wy wy   W pl , y
 N Ed N Ed 113,37  103
n pl     0,032
N Rk Ay  f y 98,8  102  355
M1 M1 1,0
M y , Ed M z , Ed
bLT  0.5   LT   02    0 ( M z , Ed  0)
 LT  M pl , y , Rd M pl , z , Rd
M1 M1
 1,6 1,6  
C yy  1 (1,135 1)   1 0,9642  1,906   0,9642 1,9062   0,032  
 1,135 1,135  
Wel , y 1500
 0.973    0,881
W pl , y 1702

 2
Cmy 2
  max   wy Wel , y
C zy  
 1  ( wy  1)  2  14    n pl  d LT   0.6  
 w5y 
  wz W pl , y
 
0 M y , Ed M z , Ed
d LT  2   LT     0 ( M z , Ed  0)
0.1   04 Cmy   LT  M pl , y , Rd Cmz  M pl , z , Rd

 0,9642  1,9062  
C zy  1  (1,135  1)   2  14    0,032  
 1,1355  
1,135 1500
 0,9002  0,6    0, 49
1,5 1702
Calculul factorilor de interacţiune conform Tabel A.1 a SR EN 1993-1-1.

y 1 0,9997 1
k yy  Cmy  CmLT    0,964  1    0,996
N Ed C yy 113,34 0,973
1 1
N cr , z 19425

z 1 wy
k zy  Cmy  CmLT    0,6  
N C zy wz
1  Ed
N cr , y
0,907 1 1,135
 0,964  1    0,6   0,5099
113,37 0,9002 1,5
1
19427
Verificarea formulelor de interacţiune:
N Ed M y , Ed
 k yy  
 y  N Rk M y , Rk
 LT 
M1 M1
113,37  103 415,97  106
  0,966   0,739  1
98,8  102  355 1702  103  355
0,95  0,944 
1,0 1,0
 N Ed M y , Ed
 k zy  
 z  N Rk M y , Rk
 LT 
M1 M1
113,37  103 415,97  106
  0,5099   0,514  1
98,8  102  355 1702  103  355
0, 228  0,944 
1,0 1,0
Stâlpul îndeplineşte condiţiile de interacţiune M-N.

E.15. Determinarea unei secţiunii echivalente pentru verificarea elementelor cu secţiune

variabila supuse la M-N
 Descrierea structurii
Se consideră grinda simplu rezemata cu secţiune variabila I, încărcată cu o sarcină
uniform distribuită cu intensitatea de 20 kN/m si supusa la compresiune N = 150 kN. Grinda nu
este fixată lateral decât în dreptul reazemelor. Nu sunt prevăzute dispozitive speciale în
rezemări care să prezintă deplanarea liberă a secţiunii, iar secţiunea este liberă să se rotească
în jurul axei minime de inerţie. Se cere determinarea caracteristicilor geometrice, a eforturilor
critice si parametrilor necesari verificării interacţiunii M-N.

N Ed q NEd

hMIN
h MAX

L=6000 mm

Figura E.15.1.

 Datele problemei
Datele geometrice ale elementului sunt prezentate în continuare:
Deschiderea L = 6000 mm
Marca oţelului S355
Caracteristicile dimensionale ale secţiunii transversale:
Înălţimea maxima hMAX = 400,0 mm
Înălţimea minima hMIN= 200,0 mm
Lăţimea tălpilor b = 180,0 mm
Grosimea inimii tw = 6,0 mm
Grosimea tălpilor tf = 12,0 mm
 Determinarea eforturilor de calcul
M y ,Ed  0,125  20  60002  90 kNm
N Ed  150 kN
 Determinarea clasei secţiunii
Parametrul ε depinde de limita de curgere a materialului:
235 235
  1
f y [N/mm 2 ] 235
Talpă în consolă supusă la compresiune:

+
c

Figura E.15.2.

Vom considera acoperitor c, neglijând cordoanele de sudura (a = 0):

1  a  1
c   b  tw  2 
2      200  6   87 mm
2 /2  2
c 87
  7,25  9    9  talpa clasa 1
t f 12
SREN 1993-1-1 Tabel 5.2
Perete interior supus la încovoiere si compresiune:

Figura E.15.3.

Variatia inaltimii comprimate

0,85


0,8

0,75

0,7

0,65

0,6
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000

Deschiderea (mm)

Figura E.15.4.
 Pentru determinarea clasei secţiunii se folosesc următorii parametrii:
N Ed 150  103
dN    106,38 mm dw  h  2  t f
tw  f y 6  235
d N  dw
  0,5 - înălţimea comprimata
2  dw
înălţimea inimii se calculează în fiecare secţiune i, cu relaţia: d w,i  hi  2  t f , unde
hi   hmax , hmin 
dw
  inima clasa 1
tw
SREN 1993-1-1 Tabel 5.2
In figura următoare sunt prezentate rapoartele maxime intre înălţime si grosime pentru
clasele de secţiune. Se poate observa variaţia clasei secţiunii transversale pe deschiderea grinzii:

Determinarea clasei sectiunii

70
Zveltetea inimii / Rapoartele latime-grosime

Clasa 4
Clasa 3
Clasa 2
60 Zveltetea inimii

50

40

30
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000

Deschiderea x (mm)

Figura E.15.5.

Funcţie de clasa de secţiune se stabileşte rezistenta elementului identificându-se secţiunea

periculoasa de raport maxim intre solicitare si capacitate. Elementul este supus la încovoiere cu
forţa axiala.

 Capacitatea secţiunii transversale. Verificarea de rezistenta.

Pentru secţiunii de clasa 1 sau 2 curba de interacţiune moment încovoietor – forţa axiala
arata astfel:
 N

(Nmax,My,max = MNy,Rd)

(NEd,MEd)

My

Figura E.15.6.

Perechea de eforturi (Nmax, My,max) din figura se determina prin rezolvarea următorului
sistem de ecuaţii:
 N
 1  max
N pl
 M y ,max  M N , y ,Rd  M pl , y ,Rd  M pl , y , Rd ; unde a  ( A  2bt f ) / A
 1  0.5  a
 N max N Ed
 
 M y ,max M y ,Ed
SREN 1993-1-1 § 6.2.9.1(5)

Momentul capabil al sectiunii transversale

2,70E+08

2,50E+08

2,30E+08
Momentul redus
Momentul capabil (Nmm)

2,10E+08 Momentul capabil plastic

1,90E+08

1,70E+08

1,50E+08

1,30E+08

1,10E+08

9,00E+07
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000

Deschiderea (mm)

Figura E.15.7

In situaţia in care forţa axiala nu influenţează momentul încovoietor capabil (vezi SREN
1993-1-1 §6.2.9.1 (4)) atunci M N , y ,Rd  M pl , y ,Rd , cazul de fata.
 Gradul de utilizare a secţiunii transversale se determina astfel:
2
N Ed  M 2y , Ed
Pentru xi > 1200 mm (clasa 1 sau 2) R   1,0
2
N max  M y2,max
N Ed M Ed
Pentru xi < 1200 mm (clasa 3 sau 4) R    1,0
A  f y Wel , y  f y

Coeficientul de utilizare a sectiunii

Coeficientul de utilizare a sectiunii

0,6

0,5

0,4

0,3

0,2

0,1

0
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000

Deschiderea (mm)

Figura E.15.8.

Secţiunea cea mai solicitata se afla la xcr = 3600 mm având gradul de solicitare maxim Rmax
= 0,543.
 Determinarea parametrilor necesari verificării de stabilitate
Se considera proprietăţile secţiunii transversale (la xcr = 3600 mm) in care se face
verificarea si o secţiune echivalenta pentru determinarea proprietăţile secţiunii necesare
determinării eforturilor critice. Secţiunea cea mai solicitata s-a determinat in urma verificărilor
de rezistenta. Caracteristicile geometrice ale secţiunii sunt:
Înălţimea h = 280,0 mm
Înălţimea inimii hw = 256,0 mm
Lăţimea tălpilor b = 180,0 mm
Grosimea inimii tw = 6,0 mm
Grosimea tălpilor tf = 12,0 mm

Aria A = 58,56 cm2

Momentul de inerţie / yy Iy = 8601 cm4
Momentul de inerţie / zz Iz = 1167 cm4
Momentul de inerţie la torsiune It = 22,9 cm4
Moment de inerţie sectorial Iw = 209500 cm6
Modul de rezistenţă elastic / yy Wel,y = 614,4 cm3
Modul de rezistenţă plastic / yy Wpl,y = 677,2 cm3
Raza de giraţie /yy iy = 12,12 cm
Raza de giraţie /zz iz = 4,46 cm
 Modulul de elasticitate E = 210000 N/mm2

 Rezistenta caracteristica a secţiunii transversale

N Rk  A  f y  5856  235  1376 kN
M Rk  W pl , y  f y  677  103  235  159,14 kNm
 Pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire
Se calculează un moment de inerţie echivalent după axa de inerţie maxima yy, cu ajutorul
următoarelor expresii:
I y ,min 18922  104
r   0,465
I y ,max 4095  104
C  (0,08  0,92r )  0,08  0,92  0,465  0,508
I y ,eq  C  I y ,max  0,508  18922  104  9612  104 mm 4

 Determinarea efortului axial critic de pierdere a stabilităţii prin încovoiere si a factorilor

de reducere
o După axa maxima de inerţie yy
π 2  E  I y ,eq 3,142  2,1  105  9612  104
N cr , y  2
  5534 kN
Lcr ,y 60002

N Rk 1376  103
y    0,499
N cr , y 5534  103
Curba de flambaj b, factorul de imperfecţiune αy = 0,34;
 y  0,5  1   y  ( y  0,2)   y2   0,5  1  0,34  (0,499  0,2)  0,4992   0,675

1 1
y    0,885
 y   y2   y2 0,675  0,6752  0,4992

o După axa minima de inerţie zz

π 2  E  I z ,min 3,142  2,1  105  1167  104
N cr , z  2
  671,74 kN
Lcr ,y 60002

N Rk 1376  103
y    1,431
N cr , y 671,74  103
Curba de flambaj c, factorul de imperfecţiune αy = 0,49;
 y  0,5  1   y  ( y  0,2)   y2   0,5  1  0,49  (1,431  0,2)  1,4312   1,826
1 1
y    0,338
 y   y2   y2 1,826  1,8262  1,4312

 Factorii de reducere pentru flambajul prin încovoiere-răsucire

 Momentul critic elastic de flambaj prin încovoie-răsucire
Pentru calculul momentului critic se folosesc caracteristicile geometrice ale unei secţiuni
echivalente, pentru care se calculează heq , urmând următoarea procedură:
hmin 200
   0,5
hmax 400
 heq  hmax 0,283  0,434   0,283 2 

 400  0,283  0,434  0,5  0,283  0,52  302,2 mm

Momentul de inerţie la torsiune se calculează ca media aritmetica a momentelor de inerţie
minim si maxim:
IT ,max  IT ,min 23,62  104  22,18  104
IT  IT ,eq    22,9  104 mm 4
2 2
Momentul de inerţie sectorial se calculează cu caracteristicile geometrice ale secţiunii cu
înălţimea echivalenta heq. secţiunii cu o axă de simetrie, momentul de inerţie sectorial poate fi
calculat cu următoarea formulă:
1166,94  104   302  12 
2
I z ,eq  ( heq  t f )2
Iw    245,68  109 mm 6
4 4
2 2
  E  I z ,min I w,eq Lcr , LT  G  I t ,eq
M cr  C1  2
  
Lcr , LT
I z ,min 2  E  I z ,min

2  2,1  105  1167  104 245,68  109 60002  80770  22,9  104
 1,127     167 kNm
60002 1167  104 2  2,1  105  1167  104
Zvelteţea redusă pentru flambajul prin încovoiere-răsucire se determină cu următoarele
relaţii:
M Rk 159,14  106
 LT    0,976
M cr 167  106

In cazul general valorile χLT pentru zvelteţea redusă corespunzătoare pot fi determinate
astfel:
1
 LT 
2 2
LT  LT   LT
unde:
LT  0,5  1   LT  ( LT  0,2)   LT
2 

SREN 1993-1-1 § 6.3.2.2(1)
αLT factorul de imperfecţiune pentru pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire:
hmax 400
Pentru profile I sudate   2,222  2  curba c (LT = 0,49)
b 180
SREN 1993-1-1 Tabel 6.4

 LT  0,5  1   LT  ( LT  0, 2)   LT   0,5  1  0, 49  (0,976  0, 2)  0,9762   1,167

2
   
1 1
 LT    0,553
2 2 2
 LT   LT   LT 1,167  1,167  0,976

 Efortul axial critic de flambaj elastic prin răsucire se determină:

 
I y ,eq  I y heq  10180  104 mm 4

Aeq  2  E  I w,eq 
N cr ,T   G  I t ,eq  
I y ,eq  I z ,min  L2 
 cr ,T 
59,89  10 2  4 2  2,1  105  245,68  109 
  80770  22,9  10    1722,8 kN
10180  104  1167  104  60002 
 Calculul factorilor de interacţiune kyy şi kzy
Factorii de interacţiune kyy , kyz , kzy , kzz se pot calcula folosind una dintre metodele
prezentate in SR EN 1993-1-1, Anexa A si Anexa B.

E.16. Calculul unui stâlp cu secţiune transversală de tip C formată la rece, solicitat la
compresiune cu încovoiere
 Descrierea problemei
Exemplul descrie calculul unui montant de perete exterior solicitat la compresiune cu
încovoiere uniaxială. Montantul de perete se consideră că este articulat la capete, iar
secţiunea transversală este realizată din două profile cu pereţi subţiri formate la rece de tip C,
dispuse spate-în-spate. Pentru acest exemplu, legătura dintre cele două profile, în lungul
barei, se consideră rigidă (de exemplu îmbinare realizată prin sudură). În Figura E.16.1(a) se
prezintă schema statică şi încărcarea ce acţionează pe montant.
 Schema statică

(a) (b)
Figura E.16.1. Schema statică şi secţiunea transversală

 Datele problemei
Marca oţelului S355
Modulul de elasticitate E  210000 N mm 2
Coeficientul lui Poisson   0,3
E
Modulul de elasticitate transversal G  81000 N mm 2
2 1   
Înălţimea montantului H 3m
Deschiderea planşeului L4m
Distanţa dintre grinzile de planşeu S  0,6 m
Încărcarea distribuită aplicată pe planşeu:
- încărcarea permanentă – planşeu uşor: 0,75 kN m 2
qG  0,75  0,6  0, 45 kN m
- încărcarea utilă: 3 kN m 2
qQ  3  0,6  1,80 kN m
Forţa concentrată corespunzătoare stării limită ultime, provenită de la nivelul superior şi de
la acoperiş:
Q  5,0 kN
Presiunea uniformă a vântului: 0, 42 kN m 2
qw  0, 42  0,6  0, 252 kN m
 Dimensiunile şi caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale
Înălţimea totală a inimii h  150 mm
Lăţimea totală a tălpii b  40 mm
Lăţimea totală a rebordului c  15 mm
Raza interioară r  3 mm
Grosimea nominală tnom  1, 2 mm
Grosimea miezului de oţel t  1,16 mm
(conform §3.2.4(3) din EN1993-1-3)
 Caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale brute:
Aria secţiunii transversale brute: A  592 mm 2
Razele de giraţie: iy  57, 2 mm ; iz  18 mm
Momentul de inerţie în raport
cu axa maximă de inerţie y-y: I y  1,936  106 mm 4
Momentul de inerţie în raport
cu axa minimă de inerţie z-z: I z  19,13  104 mm 4
Momentul de inerţie sectorial: I w  4,931  108 mm6
Momentul de inerţie la răsucire: I t  266 mm 4
 Caracteristicile geometrice ale secţiunii transversale eficace:
Conform §5.5.3.1, §5.5.3.2 din EN1993-1-3 şi §4.4 din EN1993-1-5, respectiv conform
modelului de calcul prezentat în Exemplul E.x.

Aria eficace a secţiunii transversale solicitate doar la compresiune rezultă:

Aeff,c  322 mm 2
Modulul de rezistenţă eficace, din solicitarea de încovoiere după axa maximă de inerţie
rezultă:
în raport cu talpa comprimată: Weff,y,c  22268 mm3
în raport cu talpa întinsă: Weff,y,t  25580 mm3
 Weff,y,min  min Weff,y,c ,Weff,y,t   22268 mm3
 Caracteristici mecanice - limita de curgere
Marca de oţel S355
Deoarece grosimea maximă a pereţilor secţiunii transversale este 1.0 mm  40 mm, limita
de curgere este fy = 355 N/mm2
SREN 1993-1-1 Tabel 3.1
 Coeficienţii parţiali de siguranţă
M0 = 1,00
M1 = 1,00
SREN 1993-1-3 § 2(3)
 G  1,35 – încărcări permanente
 Q  1,50 – încărcări variabile
SREN 1990
 Forţa concentrată totală, de compresiune, aplicată montantului, conform EN1990, se
calculează astfel:
 
N Ed   G qG   Q qQ L 2  Q  1,35  0, 45  1,50  1,80   4 2  5  11,62kN
Momentul încovoietor maxim, din încărcarea din vânt este:
2
M Ed   Q qw H 8  1,5  0, 252  32 8  0, 43 kNm
 Verificarea rezistenţei secţiunii transversale:
Următorul criteriu trebuie îndeplinit:
N Ed M y,Ed  M y,Ed
 1
N c,Rd M cy,Rd,com
SREN 1993-1-3 §6.1.9
unde:
N c,Rd  Aeff f yb  M0
SREN 1993-1-3 §6.1.3
M cz,Rd,com  Weff,com f yb /  M0
SREN 1993-1-3 §6.1.4
iar, conform §6.1.9(2) din EN1993-1-3, reprezintă momentele adiţionale M y,Ed  N Ed eNy ,
datorate deplasării centrului de greutate eNy pe axa y-y. (pentru acest caz particular, datorită
faptului că secţiunea transversală este dublu simetrică, eNy  0 ).

Verificarea rezistenţei:
11,62  103 0, 43  106  0
  0,158  1 – verifică
322  350 1,0 22268  350 1,0
 Verificarea rezistenţei barelor la pierderea stabilităţii generale
Elementele solicitate la compresiune cu încovoiere uniaxială trebuie să satisfacă
următoarele condiţii:

N Ed M y,Ed  ΔM y,Ed
 k yy 1
N Rk M y,Rk
y  LT
 M1  M1
N Ed M y,Ed  ΔM y,Ed
 k zy 1
N M y,Rk
 z Rk  LT
 M1  M1
SREN 1993-1-1 §6.3.3
unde:
N Rk  f yb Aeff  350  322  112,7  103 N  112,7 kN
M y,Rk  f ybWeff,y,min  350  22268  7,794  106 Nmm  7,794kNm
ΔM y,Ed – momentul adiţional datorat deplasării centrului de greutate;
ΔM y,Ed  0
1
 dar   1,0
  2   2
SREN 1993-1-1 §6.3.1.2
 
  0,5 1     0, 2   2 
 
 – factor de imperfecţiune
Zvelteţea redusă este:
Aeff f yb

N cr
N cr – efortul critic elastic asociat modului de flambaj relevant
 Determinarea factorilor de reducere y, z, T
Conform § 6.3.1.3 din EN1993-1-1:
 Flambajul prin încovoiere
Aeff f yb Lcr Aeff A
F  
N cr i 1
Lungimea de flambaj:
Lcr,y  Lcr,z  H  3000 mm
E 210000
1      76,95
f yb 350
Flambajul după axa y-y, conform Tabelului 6.3 din EN1993-1-3 şi Tabelului 6.1 din
EN1993-1-1:

Lcr,y Aeff A 3000 322 592

y     0,503
iy 1 57, 2 76,95
 y  0, 21 – curba de flambaj a

   
y  0,5 1   y  y  0, 2   y 2   0,5  1  0, 21   0,503  0, 2   0,5032   0,658
 
1 1
y    0,923
 y   y 2   y 2 0,658  0,6582  0,5032
Flambajul după axa z-z, conform Tabelului 6.3 din EN1993-1-3 şi Tabelului 6.1 din
EN1993-1-1:
Lcr,z Aeff A 3000 322 592
z     1,597
iz 1 18 76,95
 z  0,34 – curba de flambaj b

   
z  0,5 1   z  z  0, 2   z 2   0,5  1  0,34  1,597  0, 2   1,597 2   1,923
 
1 1
z    0,334
2 2
 z  z   z 1,923  1,9232  1,597 2

 Flambajul prin răsucire (conform §6.2.3(5) din EN1993-1-3):

1  2 EI w 
N cr,T   GI  
io 2 
t
lT 2 
SREN 1993-1-3 §6.2.3(5)
unde:
io 2  iy 2  iz 2  yo 2  zo 2
yo , zo – coordonatele centrului de tăiere în raport cu centrul de greutate al secţiunii transversale
brute: yo  zo  0
io 2  57, 22  182  0  0  3594 mm 2
lT  H  3000 mm
 Efortul critic elastic pentru flambajul prin răsucire este:
1  2  210000  4,931  108  3
N cr,T    81000  266    37,59  10 N
3594  3000 2

 Flambajul prin încovoiere-răsucire (conform §6.2.3(6) din EN1993-1-3)
Pentru secţiuni dublu simetrice: N cr,TF  N cr,T
Efortul critic elastic de flambaj este:
N cr  N cr,T  N cr,TF  37,59 kN
Zvelteţea redusă este:
Aeff f yb 322  350
T    1,732
N cr 37,59  103
T  0,34 – curba de flambaj b (conform Tabelului 6.3 din EN1993-1-3 şi Tabelului 6.1 din
EN1993-1-1).
   
T  0,5 1   T  T  0, 2   T 2   0,5  1  0,34  1,732  0, 2   1,7322   2, 259
 

Factorul de reducere pentru flambajul prin răsucire, respectiv încovoiere-răsucire este:

1 1
T    0, 269
T  T 2   T 2 2, 259  2, 2592  1,7322
 Determinarea factorului de reducere χLT, corespunzător flambajului lateral prin
încovoiere-răsucire:
 Flambajului lateral prin încovoiere-răsucire
1
LT  dar LT  1,0
LT  LT 2   LT 2
SREN 1993-1-1 §6.3.2.2
 
LT  0,5 1   LT  LT  0, 2   LT
  2

 LT  0,34 – curba de flambaj b

SREN 1993-1-1 §6.3.2.2 (Tabelul 6.3)
Zvelteţea redusă este:
Weff,y,min f yb
 LT 
M cr
M cr – momentul critic elastic pentru flambajul lateral prin încovoiere-răsucire
2 EI z I w L2GI t
M cr  C1 
L2 I z 2 EI z
unde, pentru grinzi simplu rezemate, sub încărcări uniform distribuite C1  1,127 .

2  210000  19,13  104 4,932  108 30002  81000  266

M cr  1,127   
30002 19,13  104 2  210000  19,13  104
M cr  2,75 kNm
Weff,y,min f yb 22268  350
 LT    1,683
M cr 2,75  106
 z  0,34 – curba de flambaj b
    
LT  0,5 1   LT  LT  0, 2   LT 2   0,5  1  0,34  1,683  0, 2   1,6832   2,169
 
1 1
LT    0, 283
LT  LT 2   LT 2 2,169  2,1692  1,6832

 Determinarea factorilor de interacţiune kyy şi kzy – Metoda 1 din EN1993-1-1, Anexa A.

y
k yy  Cmy CmLT
N
1  Ed
N cr,y
z
kzy  Cmy CmLT
N
1  Ed
N cr,y
unde:
N Ed N Ed
1 1
N cr,y N cr,z
y  ; z 
N N
1   y Ed 1   z Ed
N cr,y N cr,z
2 EI y 2  210000  1,936  106
N cr,y    445,8  103 N  445,8 kN
L2cr,y 30002
2 EI z 2  210000  19,13  104
N cr,z    44  103 N  44 kN
L2cr,z 3000 2

N Ed 11,62
1 1
N cr,y 445,8
y    0,998
N Ed 11,62
1  y 1  0,923 
N cr,y 445,8
N Ed 11,62
1 1
N cr,z 44
z    0,807
N Ed 11,62
1  z 1  0,334 
N cr,z 44

 y aLT

Cmy  Cmy,0  1  Cmy,0 1  y aLT
2 aLT
CmLT  Cmy
 N  N 
1  Ed 

1  Ed 
 N cr,z  N cr,T 
N 11,62
Cmy,0  1  0,03 Ed  1  0,03   1,001
N cr,y 445,8
M y,Ed Aeff 0, 43  106 322
y   3
  0,591
N Ed Weff,y,min 11,62  10 19956
It 266
aLT  1  1 1
Iy 1,936  106
 0,591  1
Cmy  1  1  1,001  1
1  0,591  1
1
CmLT  12   1, 401
 11,62   11,62 
1   1
 44   37,59 

Factorii de interacţiune sunt:

y 0,998
k yy  Cmy CmLT  1  1, 401   1, 435
N Ed 11,62
1 1
N cr,y 445,8
z 0,807
kzy  Cmy CmLT  1  1, 401   1,161
N Ed 11,62
1 1
N cr,y 445,8

 Verificarea la flambaj:
N Ed M y,Ed  ΔM y,Ed 11,62 0, 43  0
 k yy   1, 435   0,389  1 –verifică
N Rk M y,Rk 112,7 7,794
y  LT 0,923  0, 283 
 M1  M1 1,0 1,0
N Ed M y,Ed  ΔM y,Ed 11,62 0, 43  0
 kzy   1,161   0,532  1 – verifică
N Rk M y,Rk 112,7 7,794
z  LT 0,334  0, 283 
 M1  M1 1,0 1,0
 ANEXA I

Coeficientul de zvelteţe transformat pentru barele cu secţiuni cu o axă de simetrie supusă

la compresiune axială care flambează prin încovoiere-răsucire

Prezentul document descrie modalitatea de determinare a coeficientului de zvelteţe pentru barele

cu secţiuni cu o axă de simetrie supuse la compresiune axială care flambează prin încovoiere-
răsucire.

Coeficientul de zvelteţe transformat este dat de relaţia:

EA
tr   (I.1)
N cr

în care
A aria secţiunii brute a barei:
Ncr forţa critică de flambaj prin încovoiere-răsucire calculată pentru o bară ideală în
domeniul elastic

1   a2  
N cr   N cr , z  N cr ,T  ( N cr , z  N cr ,T )  41  2  N cr , z N cr ,T
2
 (I.2)
 a2    io  
21  2  
 io 

în care:
Ncr,z forţa critică de flambaj în raport cu axa z-z, care se calculează cu relaţia:

EI y
N cr , z  (I.3)
( l ) 2

Ncr,T forţa critică de flambaj prin răsucire, care se calculează cu relaţia:

1   2 EI w 
N cr ,T  2 
 GI t  (I.4)
io  (  l ) 2


Astfel se poate obţine expresia directă pentru tr , cu relaţia:

l c 2  io2  4c 2 [i p2  0.093(  2 /  02  1)a 2 ] 

tr  1  1   (I.5)
iz 2c 2  (c 2  io2 ) 2 

în care:

I w ( l ) 2 /(  0l0 ) 2  0.039( l ) 2 I t
c 
2
(I.6)
Iz

În relaţia (I.2) şi (I.5) notaţiile reprezintă:

l lungimea barei;
l0 distanţa dintre punctele în care este împiedicată constructiv răsucirea barei în jurul axei
longitudinale;
 coeficient acre multiplică lungimea barei în funcţie de gradul de încastrare la capetele
barei;
0 coeficient care ţine seama de gradul de împiedicare a deplanării barei;
i p  i y2  i z2
i0  i y2  i z2  a 2
Iz momentul de inerţie al secţiunii în raport cu axa z-z;
It momentul de inerţie la răsucire liberă a barei.

Valorile a şi Iw pentru diferitele secţiuni uzuale sunt prezentate în Tabelul I.1.

Valorile  şi  0 se aleg astfel:

1.00 în cazul legăturilor articulate la capete, răsucirea fiind împiedicată, deplanarea secţiunii
fiind liberă;
0.50 când bare este încastrată la ambele capete pentru încovoiere şi deplanarea la răsucire este
împiedicată;
0.70 când bare este încastrată la un capăt şi articulată la altul pentru încovoiere, respectiv
deplanarea este împiedicată la un capăt şi liberă la altul.

Pentru legăturile intermediare se pot lua valori pentru  şi  0 între 0.50 şi 1.00. În cazurile
curente, în practică,   0 .
Tabelul I.1: Caracteristicile sectoriale pentru diferite secţiuni uzuale

Nr.
Secţiunea
Suprafaţa, centru de
greutate, momente de Centru de răsucire
Momentul de inerţie
ry 
 y2  z2 
dA
crt. sectorial Iy
inerţie
0 1 2 3 4 5

C I  0
b .zC b y
G
b Ţinând seama de b
1 A  2bt zc  e  2 ry   2
4 grosimea pereţilor 2
t t b3t 3 A3
z I  
18 144
C
b.1 G .zC y
Secţiunea contraindicată
2 y. C
t
A  t b1  b2  I 
t3 3
36

b1  b23  pentru flambaj prin
încovoiere-răsucire
.2
b
t z

tb 4
ry   
A  2  bt  ata  ; 10 I y

C Aa  ata 2
b  e t a  2b  a 
A
 2
a
b
zC
.e . I  2b 2 I a   
y 2ta ba 2 be 2 Iy
3 G zc   3b  2a 
  zc  e  I z
6I z 2
t  2
  b  a 2 
Aa,Ia 1  4
a .ta a I a  a 3 ta
3
3   
z
a 2
  b  a  e 
3  2  10   
 1

b3 h 2 t
h I 
G=C y 6
2
4 t 2 A  t  2b  h  yC  zC  0 sau ry  rz  0
2
h
I  I1
1 b 4
z
Ab  tb b ; Ah  th h
Ah,Ih th C Ab
G e
.zc y A  Ah  2 Ab ; e 
A
b
yc  0
ry 
1
Iy

e Ay e2  I h 
2
b h t h3 b 2
I b2  2I h Ib
5 tb . I b  Ab   ; I h  h Ib I    2e  b  I b 
2 12 zc  e  b 3 Iz
Iz tb e 4   b  e 4  
h I z  I h  2 Ib ;    
2
z 2 3
Iy  b tb  e2 A
3
Ah  th h ; A1  t1b1
A2  t2b2
A  2 Ah  A1  2 A2 b2 
I  I y  e2 A 
Ab,Ib ti.
b
C e
Ah  2 A2
h
4  ry 
1
Iy

e A1e2  I1  
A  b2 A 
.zc y 2  1  2
   2h I 2 h    2e  h  I h 
A e b 3
I h  Ah   ; I1  t1b1 yc  0 ;  4 I 
 z 
h th
6 t Ah,IhbG . c 2 12  b2 A  I 2h I 
th  4
e   h  e   
4
. 2
t2b23 b 
2 zc  e 1    2h 2bch 2 A2  b 2 heA 2 h  2  
I2   A2   c   4 I z  Iz Iz
Aa,Ia .b2 12 2  2  h  e   I 2 
I 22h

2
t2 b23 4h
 A2  h  e  
2
z I 2h   A2 c 2 Iz
12 
I z  2 I h  2 I 2  I1
2 3
Iy  h th  2 A2 h 2  e 2 A
3
 Aa  ta a ; Ab  tb b
Ah  th h ;
C A  2 Ah  Ab  2 Aa
Ab,Ib tb . b2 
.zc y A  2 Aa I  I y  e2 A 
A e e h h 4 
7 A
h Ah,Ih G th . 2
tb b3  b2 A  
. ta b
I h  Ah   ; I b  ;  1   
Aa,Ia 12  4 I z  
2 
a b t 2h 2 I ah  2bfh 2 Aa 
z I ah  a a
3 yc  0 ; zc  e 
I ah
2 b 2 e  Ah
t a3 ba 1  eAb 2  Iz
I a  a  Aa      2hI ah 
12  2  Iz  4 
C  
Ab,Ib tb . I z  2 I h  Ib  2 I a
.zc y
A e Iy 
2 3
h th  2 Aa h 2  e 2 A
h 3
8 Ah,Ih G ta . th La calcularea valorii I a ,
.
a Aa,Ia semnele se iau astfel:
b semnul (+) pentru cazul f a/2
z 7 f  a / 2
semnul (  ) pentru cazul
8
b
.
ti y h2
9 h .t G=C yc  0 ; zc  0 I  Iz ry  rz  0
4

z
 Ah   h  tt  t ;
Ab   bt  ta  tt ; Aa  ba ta ;
A  Ah  2 Ab  4 Aa
t.a t  h  tt 
3
Ab,Ib
Ih  ;
ba. 12
t
tb  bt  ta 
3
Ah,Ih e y Ib  ; h
2
b 
2
12 I  I z    4 I a  2 
10 Aa,Ia G=C h yc  0 ; zc  0 2  2  ry  rz  0
ta ba3
.tt Ia 
12
;
2
. bt b 
I z  2 Ib  4 Aa  t 
2
z
I y  Ih  4Ia 
2
h
    2 Ab  4 Aa 
2
 1 
Ah  h  ts  ti  t ;
 2 
bs. As,Is As  bs t s ; Ai  bi ti
.ts A A  Ah  As  Ai ;
1
C .zc e y A  2 Ai
e h h;
ry   zc I z  As e3 
yc  0 Iz
h G 2A
Ii I s 2
11 Ah,Ih  1 
3
1
zc  eI s   h  e  I i 
I  h  Ai  h  e  
3 t  4
e 
t  h   ts  ti   Iz 4
t Iz

2
. Ih   
. i Ai,Ii
;   h  e  
4
ti b 12 
t b3 t b3
I s  s s ; Ii  i i ;
z 12 12
I z  I s  Ii
I y  4 I h  Ai h 2  e 2 A
 b. s
ts . C As  bs ts : Ai  hi ti
I  0
y Cu luare în ry 
1
I z e  As e3 
A Iy
G z =e h A  As  Ai ; e  i h
yc  0 ; zc  e
considerare a grosimii
12 h.i . 2A

c
pereţilor ti3 4
ti tb 3
th 3
 e   h  e 4 
. I z  s s ; I y  i i  e2 A ts3bs3 ti3 hi3 4 
12 3 I  
144 36
z
b
. t2
b 2 h 2  bt2  ht1 
2
G=C y 2 2 I  
13 h Ir 
2b h t1t2
yc  zc  0 24  bt2  ht1 2 ry  rz  0
bt2  ht1
  bt1  ht2 
t1
.
z
 ANEXA II

Lungimi de flambaj ale stâlpilor structurilor multietajate

II.1 Baze teoretice

Cazurile fundamentale pentru lungimile de flambaj ale barelor comprimate prezentate în

capitolul 2 au un caracter teoretic, întâlnindu-se arareori în practică. Condiţiile reale de rezemare
sau legare în structuri a barelor comprimate diferă de cele mai multe ori de cazurile
fundamentale. Condiţiile reale de rezemare se încadrează de regulă între cazurile teoretice
fundamentale, aşa cum se arată în Figura II.1.

Fig. II.1: Cazuri teoretice şi reale de rezemare

Pentru determinarea lungimilor de flambaj a stâlpilor structurilor multietajate, trebuie făcută

distincţia între structurile cu noduri fixe, sau cele cu noduri deplasabile. O structură poate fi
considerată cu noduri fixe dacă este destul de rigidă la încărcări orizontale, pentru a putea
considera orice eforturi suplimentare adiţionale generate de deplasările orizontale. Astfel, o
structură poate fi considerată cu noduri fixe dacă sistemul de contravântuire reduce deplasările
orizontale cu cel puţin 80% faţă de aceeaşi structură, având aceleaşi elemente structurale de
rezistenţă, dar necontravântuită. În această situaţie, pentru calculul lungimilor de flambaj ale
stâlpilor, se poate considera structura ca fiind împiedicată pentru deplasări laterale, aşa cum se
arată în Figura II.2. Orice structură care nu îndeplineşte această condiţie minimală trebuie
considerată în calcul ca fiind cu noduri deplasabile.

Aşa cum se arată în Figura II.2, un stâlp dintr-o structură cu noduri fixe nu prezintă deplasări
relative ale punctelor de legătură cu restul structurii şi în această situaţie, valoarea coeficientului
lungimii de flambaj va fi întotdeauna maxim 1. Stâlpul va fi astfel tratat ca o bară cu rezemări
elastice la rotire, dar cu reazeme rigide pentru deplasarea laterală, rigiditatea la rotire fiind dată
de rigiditatea la încovoiere a elementelor cu care se interconectează stâlpul în structură (stâlpii şi
grinzile de la nivelul superior şi inferior).

Pentru structurile cu noduri deplasabile, aşa cum se arată în Figura II.3, un stâlp din structură
prezintă deplasări relative ale punctelor de legătura cu restul structurii şi în această situaţie
valoarea coeficientului de flambaj este întotdeauna mai mare sau la limită egal cu 1 şi are o
valoare nelimitată superior. Stâlpul va fi tratat ca o bară cu rezemări elastice atât pentru rotire cât
şi pentru deplasarea laterală.

O metodă simplificată pentru calculul lungimilor de flambaj a stâlpilor din structurile în cadre
multietajate a fost formulată de Wood (1974). Această formulare a fost introdusă în Anexa E a
versiunii ENV a EN1993-1-1 (ENV, 1992) şi este prezentată în continuare.
 Fig. II.2: Condiţii de rezemare pentru stâlpi din structuri cu noduri fixe

Fig. II.3: Condiţii de rezemare pentru stâlpi din structuri cu noduri deplasabile

II.2 Determinarea lungimilor de flambaj ale stâlpilor structurilor multietajate cu metoda

Wood

Lungimea de flambaj Lcr a unui stâlp dintr-un cadru cu noduri fixe poate fi obţinută din diagrama
prezentată în Figura II.4. Lungimea de flambaj Lcr a unui stâlp dintr-un cadru cu noduri
deplasabile poate fi obţinută din diagrama prezentată în Figura II.5.

Factorii de distribuţie a rigidităţii 1 şi 2 (Figura II.6) sunt obţinuţi cu relaţiile:

K C  K1
1  (II.1)
K C  K1  K11  K12

KC  K 2
2  (II.2)
K C  K 2  K 21  K 22
Articulat 1,0

1,
0
0,
95
0,9

0,
9
1

0,
0,8

85
0,
8
0,7

0,
75
0,6

0,
7
0,
0,5

67
5
0,
65
0,4

0,
62
5
0,3 0,
6
0,
57
5

0,2
0,
55
0,

0,1
52
5

Incastrat
0,

0,0
5

0,0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1,0

Incastrat 2 Articulat
Fig. II.4: Raportul Lcr /L dintre lungimea de flambaj şi
lungimea teoretică a unui stâlp dintr-un cadru cu noduri fixe
Articulat 1,0
5,
0
4,
0

0,9
3, ,8
0
2 ,6

1
2 4

0,8
2, 2
2,
2, 9
0

0,7
1 , ,8
1
1,

0,6
7
1,
6
1,
5

0,5
1,
4

0,4
1,
3
1,
2 5

0,3
1,
2
1,
15

0,2
1,
1
1,

0,1
05

Incastrat
1,

0,0
0

0,0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1,0

Incastrat 2 Articulat
Fig. II.5: Raportul lf /L dintre lungimea de flambaj şi
lungimea teoretică a unui stâlp dintr-un cadru cu noduri deplasabile
 K1
Factor de distributie  1
K11 K12

Stalp de verificat KC
K21 K22

Factor de distributie 2
K1

Fig. II.6: Factori de distribuţie pentru stâlpii continui

Când grinzile nu sunt solicitate la eforturi axiale, rigiditatea lor poate fi determinată în
conformitate cu Tabelul II.1, respectiv Tabelul II.2, cu condiţia rămânerii în domeniul elastic a
grinzilor sub acţiunea momentelor de calcul.

Tabel II.1
Caz Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe
 
I
1 K  0.5
L


I
2 K  0.7
L


I
3 K  1.0
L

Tabel II.2
Caz Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile

 
I
1 K  1.5
L


I
2 K  0.75
L

I
3 K  0.75
L
Pentru structurile clădirilor în cadre rectangulare cu planşee din beton, cu topologia structurii
regulată şi încărcare uniformă, se pot adopta, pentru grinzi, rigidităţile din Tabelul II.3.

Tabel II.3
Rigiditatea K a unei grinzi dintr-o structură cu planşee din beton armat
Structură cu noduri Structură cu noduri
Condiţii de încărcare pentru grindă
fixe deplasabile
Grinzi care suportă direct planşeul I I
1.0 1.0
din beton armat L L
I I
Alte grinzi încărcate direct 0.75 1.0
L L
Grinzi solicitate numai la acţiunea I I
0.5 1.5
momentelor de la extremităţi L L

Dacă momentul de calcul al unei grinzi depăşeşte momentul de rezistenţă elastic Wel f y /  M 0 , se
poate considera grinda articulată în acel punct.

Dacă grinzile sunt supuse la eforturi axiale, rigiditatea lor trebuie corectată în consecinţă. Pentru
aceasta se pot utiliza funcţiile de stabilitate. O alternativă simplă constă în neglijarea surplusului
de rigiditate datorat întinderii axiale şi considerarea efectelor compresiunii axiale cu valorilor
aproximative prezentate în tabelele II.4 şi II.5.

Tabel II.4
Caz Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri fixe
 
I N 
1. K  0.5 1  1.0 
L NE 


I N 
2. K  0.75 1  1.0 
L NE 


I N 
3. K  1.0 1  1.0 
L NE 

în care: N E   2 EI L2

Următoarele relaţii se pot utiliza ca alternativă la valorile date în diagramele din Figurile II.4 şi
II.5:

(a) cadre cu noduri fixe:

lf 1  0.145(1  2 )  0.26512 

  (II.3)
L  2  0.364(1  2 )  0.24712 
(b) cadre cu noduri deplasabile:

0.5
lf1  0.2(1  2 )  0.1212 
  (II.4)
L 1  0.8(1  2 )  0.6012 

Tabel II.5
Caz Rigiditatea K a grinzilor în cazul cadrelor cu noduri deplasabile

 
I N 
1. K  1.5  1  0.2 
L NE 


I N 
2. K  0.75 1  1.0 
L NE 

I N 
3. K  1.0 1  0.4 
L NE 

în care: N E   2 EI L2

II.3 Metoda Merchant - Rankine

Metoda Merchant-Rankine (Merchant, 1954), este o procedură practică de proiectare care

permite determinarea rezistenţei ultime a unei structuri multietajate cu noduri deplasabile, în
ipoteza că toate îmbinările structurii sunt perfect rigide. Încărcarea ultimă a structurii care
cedează printr-o formă de instabilitate inelastică se determină funcţie de încărcarea critică
elastică a structurii şi de încărcarea de cedare a structurii prin configuraţie de mecanism, obţinută
printr-o analiză plastică de ordinul I.

Valoarea multiplicatorului încărcării de calcul pentru a provoca cedarea structurii αf

(corespunzător încărcării ultime) se calculează cu expresia:

1 1 0 .9
  (II.5)
f  cr p

în care:
αcr este coeficientul de multiplicare al încărcărilor de calcul pentru a provoca instabilitatea
elastică a structurii;
αp este coeficientul de multiplicare al încărcărilor de calcul pentru a provoca cedarea
structurii prin configuraţie de mecanism (analiza plastica de ordinul I).

Limitele de aplicare a acestei metode sunt:

 cr
0.4   10 (II.6)
p
Structura este corespunzătoare din punct de vedere al rezistentei şi stabilităţii dacă valoarea
multiplicatorului αf este cel puţin unitara.

Dacă structura este cu noduri fixe, este de aşteptat ca raportul αcr/αp să fie mare. În aceste
condiţii încărcarea ultimă de cedare a structurii va fi apropiată de încărcarea de cedare a
structurii prin configuraţie de mecanism, obţinută printr-o analiză plastică de ordinul I. Dacă
structura este cu noduri deplasabile, este de aşteptat ca raportul αcr/αp să fie mic. În aceste
condiţii încărcarea ultimă de cedare a structurii va fi apropiată de încărcarea critică elastică a
structurii (Maquoi şi Jaspart, 2002).

Verificarea unei structuri multietajate este relativ uşor de efectuat cu aceasta metodă, în
condiţiile în care există la dispoziţie un program de calcul numeric adecvat pentru analiza de
flambaj şi analiză plastică. Limitările metodei exclud stâlpii cu zvelteţe foarte mare şi de aceea
nu este necesar să se ia în considerare efectele de ordinul II cauzate de imperfecţiunile
elementelor sau de deplasări.
 ANEXA III

Lungimi de flambaj ale stâlpilor structurilor parter

În cazul barelor cu efort de compresiune constant în lungul lor (a se vedea Figura III.1a),
coeficientul de flambaj  se prezintă în Tabelul III.1.

P2 P2 P2

l.g2 l.g1 Is P1 .l2 I2 P1 .l2 I2 P1 .l2

Ig2 Ig1
l l l
Is .ls Is .l1 I1 .l1 I1 .l1

P1+P1 P1+P1 P1+P1

a) b) c)
Fig. III.1: Determinarea lungimii de flambaj
a) şi b) stâlpi cu secţiune constantă; c) stâlpi cu secţiune variabilă

Tabelul III.1: Coeficienţi de flambaj  pentru stâlpii carelor cu un nivel cu secţiune constantă şi
cu încastrare elastică la partea superioară
Coeficienţi  pentru stâlpii carelor cu un nivel cu secţiune constantă şi cu încastrare
elastică la partea superioară
rg  I g1 I g 2  l s
k   
rs  l g1 l g 2  I s
0 0.2 0.3 0.5 1.0 2.0 3.0 10.0

Prindere în fundaţie
încastrată 2.0 1.50 1.40 1.28 1.16 1.08 1.06 1.0
articulată - 3.42 3.0 2.63 2.33 2.17 2.11 2.0

În cazul barelor cu efort de compresiune variabil, discontinuu în lungul lor (a se vedea Figura
III.1b), coeficientul de flambaj  se prezintă în Tabelul III.2.
 Tabelul III.2
Coeficienţi  pentru stâlpii (conform Fig. III.1b)
Condiţii de rezemare l2 P1 P1
3 1
Capătul Capătul superior l1 P2 P2
interior
cu rotiri şi deplasări libere 0.3 1.8 2.,0
0.6 1.5 1,7
1.0 1.3 1,6
cu rotiri împiedicate şi 0.3 1.0 1.2
deplasări libere 0.6 0.9 1.0
1.0 0.8 0.,9
Încastrat
cu rotiri libere şi deplasări 0.3 0.6 0.6
împiedicate 0.6 0.5 0.6
1.0 0.5 0.6
cu rotiri şi deplasări 0.3 0.5 0.5
împiedicate 0.6 0.4 0.4
1.0 0.4 0.4

În cazul barelor cu secţiune în trepte, lungimile de flambaj depind de raportul dintre rigidităţile
părţii superioare şi ale părţii inferioare ale stâlpului, de felul legăturii la cele două extremităţi,
respectiv de raportul P1/P2. (a se vedea Figura III.1c). Valorile coeficienţilor 1 şi 2 sunt
prezentate în tabele detaliate în STAS 10108/0-78, în funcţie de tipul de legătură între stâlpi şi
riglă şi de posibilitatea de deplasare laterală a capătului superior al stâlpului (a se vedea Figura
III.2).

a) b) c) d)
Fig. III.2: Legăturile la capătul superior al stâlpilor halelor
a) rotiri şi deplasări libere; b) rotiri împiedicate şi deplasări libere; c) deplasări împiedicate şi
rotiri libere; d) deplasări şi rotiri împiedicate.

În cazul în care stâlpii cadrului au o singură treaptă (a se vedea Figura III.1c) şi sunt îndeplinite
condiţiile l2 / l1  0.6 şi P1 / P2  3 , coeficienţii de flambaj  se pot lua din Tabelul III.3.
Tabelul III.3
Condiţii de fixare ale capetelor Coeficienţi  pentru:
partea inferioară a
partea
Capătul stâlpului 1  când:
Capătul superior superioară
interior
0.3 
I2
 0.1 0. 1 
I2
 0. 5 2 
I1 I1
cu rotiri şi deplasări libere 2.5 3.0 3.0
cu rotiri împiedicate şi deplasări libere 2.0 2.0 3.0
Încastrat
cu rotiri libere şi deplasări împiedicate 1.6 2.0 2.5
cu rotiri şi deplasări împiedicate 1.2 1.5 2.0
 ANEXA IV

Lungimi de flambaj pentru bare care fac parte din grinzi cu zăbrele

În Tabelele IV.1, IV.2 şi IV.3 se prezintă, ca alternativă, lungimi de flambaj pentru bare care fac
parte din grinzi cu zăbrele, în conformitate cu STAS 10108/0-78 şi NB51-002.

În STAS 10108/0-78, pentru tălpi comprimate, lungimea de flambaj în planul grinzii se

consideră ca fiind distanţa dintre nodurile teoretice, iar în plan normal grinzii este distanţa între
nodurile de fixare împotriva deplasărilor în acest plan. În Tabelul IV.1 se prezintă lungimile de
flambaj în planul grinzii şi transversal planului grinzii pentru diferite elemente componente
comprimate ale grinzii cu zăbrele. În Tabelul IV.2 sunt prezentate lungimile de flambaj în cazul
zăbrelelor încrucişate.

Tabelul IV.1: Lungimile de flambaj pentru bare care fac parte din grinzi cu zăbrele conform
STAS 10108/0-78
Grinzi cu zăbrele
elementul
talpă diagonale şi celelalte zăbrele
Direcţia de flambaj
montanţi de reazem
lf
În planul grinzi l l 0.8l
Transversal planului
l1 l l
grinzi
în care: l este lungimea elementului între nodurile teoretice
l1 este distanţa între nodurile fixate împotriva deplasărilor în planul transversal grinzii

Tabelul IV.2: Lungimile de flambaj pentru zăbrele încrucişate şi prinse la intersecţii conform
STAS 10108/0-78
Zăbrele încrucişate şi prinse la intersecţii
Schema grinzi Lungimea de flambaj în planul transversal grinzii
caracteristica nodului de felul solicitărilor în barele care se
intersecţie a diagonalei opun flambajului
întindere efort nul compresiune
ambele diagonale neîntrerupte 0.5l 0.7l l
bara care se opune flambajului
este întreruptă şi barele sunt 0.7l l 1.4l
legate între ele cu guseu
Lungimea de flambaj în planul grinzii lf=l1

În Tabelul IV.3 se prezintă lungimile de flambaj, în planul grinzii şi în plan perpendicular pe

planul grinzii, conform normei belgiene NB51-002.
Tabelul IV.3: Lungimile de flambaj pentru în planul grinzii şi în plan perpendicular pe planul
grinzii conform normei belgiene NB51-002
Caz Elementul considerat Lungime de flambaj
1

talpă l fl  0.9l
Flambaj în planul grinzii

2
diagonală l fl  0.9l
marginală
3
montant sau l fl  0.9l
diagonală

4
intersecţie de
două bare prinse l fl  0.5l
în mijlocul lor

talpă cu noduri l fl  l
contravântuite

6
talpă la care un
Flambaj în plan perpendicular pe planul grinzii

punct nu este  F 
l fl  l  0.75  0.25 2 
contravântuit  F1 
(F1>F2)
7
montant sau l fl  0.9l sau l
diagonală

8  F 
l fl  l  0.85  0.35 t 
 Fc 
intersecţie a unei l fl  0.5l
bare întinse cu
una comprimată  F 
l fl  0.9l  0.85  0.35 t 
 Fc 
l fl  0.45l
9
montant de  F 
zăbrelire în K l fl  l  0.75  0.25 2 
(F1>F2)  F1 
 ANEXA V

Monogramele pentru coeficienţi C1 şi C2, pentru elemente structurale sub efectul combinat
al momentelor încovoietoare aplicate la capete şi al încărcărilor transversale direct aplicate

În cazul unor situaţii complexe, elemente cu momente la capete (elemente dublu încastrate sau
porţiuni între două blocaje transversale) încărcate cu sarcini uniform distribuite sau concentrate,
se recomandă procedura din www.access-steel.com (SN003a-EN-EU – NCCI: Elastic critical
moment for lateral torsional buckling).

Pentru elemente structurale sub efectul combinat al momentelor încovoietoare aplicate la capete
şi al încărcărilor transversale direct aplicate (vezi Figura V.1), coeficienţi C1 şi C2, se pot obţine
din monogramele prezentate mai jos (V.2-V.5). Se consideră două cazuri distincte:
Cazul a) momente încovoietoare la capete şi încărcărilor transversale uniform distribuite;
Cazul b) momente încovoietoare la capete şi încărcări transversale concentrate la mijlocul
deschiderii.

q
M M M F
M

L L
(a) (b)
Fig. V.1: Momente pe capete şi încărcări transversală

Distribuţia momentului încovoietor poate fi determinat folosind doi parametri:

 este raportul momentelor de capăt. Prin definiţie, M este momentul încovoietor de capăt
maxim, şi astfel:
-1    1 ( = 1 pentru momentul încovoietor uniform)
 este raportul dintre momentul datorat încărcării transversale şi momentul încovoietor de
capăt maxim, M.
qL2
Cazul a) 
8M
FL
Cazul b) 
4M
Convenţie de semne pentru :
>0 dacă M şi încărcarea transversală (q sau F), considerate că acţionează
individual, deformează grinda în aceeaşi direcţie (de exemplu ca în
Figura V.1);
<0 dacă M şi încărcarea transversală (q sau F), considerate că acţionează
individual, deformează grinda în sensuri diferite.

Coeficienţi C1 şi C2 au fost determinaţi pentru kz = 1 şi kw = 1.

 3.0

C1

2.5

2.0

1.5

0,3 0,2 0,1 0 

1.4
0,4
0,5
0,6
1.3
0,7
0,8

1
1.2 1,2
1,5
2

1.1 2

1.0
-1 -0.8 -0.6 -0.4 -0.2 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1
M
 M
M
M

>0

5.0
-1,1

C1 -1

4.5
-0,9

4.0 -0,8

-0,7
3.5

-0,6

3.0
-0,5

-0,4
2.5
-0,3 -1,2
-1,3
-0,2
-1,4
2.0 -0,1 -1,5
0


-1,6
-1,7
1.5 -1,8

-2

1.0
-1 -0.8 -0.6 -0.4 -0.2 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1

M

M M
M

<0

Fig. V.2: Momente pe capete şi încărcare uniform distribuită – Factorul C1

 0.5

C2
0.4


2

1,5
0.3 1,2

0,9 1

0,7 0,8

0,6
0,5
0.2
0,4
0,3

0,2
0.1

0,1

0.0
-1 -0.8 -0.6 -0.4 -0.2 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1

M
 M
M
M

>0

2.5

C2 -1,2

2.0 -1,1

 -1
-1,3
1.5
-0,9 -1,5
-1,2 -1,7
-1,4
-0,8 -1,6
-1,8
1.0
-1,9

-2 -0,7

-0,6
0.5 -0,5
-0,4
-0,3
-0,2
-0,1
0.0
-1 -0.8 -0.6 -0.4 -0.2 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1

M  M
M M

<0

Fig. V.3: Momente pe capete şi încărcare uniform distribuită – Factorul C2

 3.0

C1

2.5

2.0

1.5

0,6 0,5 0,4 0,3 0,2 0,1 0 

1.4
0,7

0,8
1.3
2
1,5
0,9
1,2 2
1.2 1
1

1.1
C
0,2
0,1
1.0
-1 -0.8 -0.6 -0.4 -0.2 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1

M  M
M
M

>0

4.0

C1
3.5 -1,2

-1,1
-1
-0,9

-0,8
3.0
-0,7

-0,6

-0,5
2.5
-0,4 -1,3

-0,3 -1,4

-0,2 -1,5

2.0 -0,1 -1,6

0 -1,7
-1,8

-2

1.5

1.0
-1 -0.8 -0.6 -0.4 -0.2 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1

M
 M M
M

<0

Fig. V.4: Momente pe capete şi încărcare concentrată la mijlocul deschiderii – Factorul C1

 0.5

C2

2
0.4
1,5

1,2
1
0,9
0.3 0,8
0,7

0,6

0,5

0.2
0,4

0,3

0,2
0.1

0,1

0.0
-1 -0.8 -0.6 -0.4 -0.2 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1

M
 M
M
M

>0

2.5

C2
2.0

 -1,2
-1,4
-1,6
-1,3 -1,8
-1,5
-1,7
1.5
-2 -1,1

-1

1.0 -0,9

-0,8

-0,7

0.5 -0,6
-0,5
-0,4
-0,3
-0,2
-0,1
0.0
-1 -0.8 -0.6 -0.4 -0.2 0 0.2 0.4 0.6 0.8 1

M
 M M
M

<0

Fig. V.5: Momente pe capete şi încărcare concentrată la mijlocul deschiderii – Factorul C2

 ANEXA VI

Clase de secţiuni

Clasificarea secţiunilor transversale se face funcţie de supleţea pereţilor secţiunii şi de distribuţia

şi semnul tensiunilor σ. Prin supleţe, se înţelege raportul dintre lăţimea şi grosimea peretelui.
Această clasificare este necesară pentru a delimita secţiunile care pot avea incursiuni în domeniul
elasto-plastic de celelalte secţiuni (subcapitolul 5.5 din SR EN 1993-1-1:2006).

Sunt definite patru clase de secţiuni:

 Clasa 1 – secţiuni care permit plastificarea lor şi dezvoltarea articulaţiilor plastice (rotire sub
efort constant), fără apariţia voalărilor, până la atingerea unghiurilor de rotire plastică
admisibile.

 Clasa 2 – secţiuni care permit formarea articulaţiilor plastice, dar care au o capacitate de
rotire plastică redusă şi nu permit redistribuirea plastică a momentelor încovoietoare în
structură.

 Clasa 3 – secţiuni în care se pot dezvolta compresiuni în fibrele extreme până la nivelul
limitei de curgere (rezistenţa critică de voalare se situează la nivelul limitei de curgere), fără a
se putea dezvolta însă articulaţii plastice.

 Clasa 4 – secţiuni cu supleţe mare la care fenomenul de voalare (caracterizat de rezistenţe

critice cu valori inferioare limitei de curgere) împiedică atingerea limitei de curgere în fibra
extremă comprimată.

Tabelul VI.1 prezintă sintetic clasele de secţiuni în termeni de comportare, moment capabil şi
capacitatea de rotire. În ceea ce priveşte calculul de rezistenţă al secţiunilor (calculul ariilor,
modulelor de rezistenţă, momentelor de inerţie), acesta se poate face în domeniul plastic sau în
domeniul elastic, pe baza întregii secţiuni sau secţiunii eficace, după cum se prezintă în Tabelul
VI.2.

În tabelul VI.3 sunt date valorile maxime ale supleţilor pereţilor barelor funcţie de forma
secţiunii şi de distribuţia tensiunilor.
 Tabelul VI.1: Clase de secţiuni în termeni de moment capabil şi capacitatea de rotire

Tabelul VI.2: Metoda de analiză globală şi modul de efectuare al calculului de rezistenţă în

funcţie de clasa secţiunii
Clasa secţiunii 1 2 3 4
(distribuţia tensiunilor pe
secţiune la încovoiere)

Metoda de analiză globală

plastică* elastică elastică elastică
(calcul static)
Calculul de rezistenţă
elastic cu
(modul de determinare al plastic** plastic** elastic
lăţime eficace
tensiunilor)
* se poate folosi, de asemenea, şi analiza globală elastică
** se poate folosi, de asemenea, şi calculul de rezistenţă în domeniul elastic
Tabelul VI.3: Rapoarte lăţime-grosime maxime pentru pereţii comprimaţi

*) ψ ≤ -1 se aplică fie când tensiunea de compresiune σ ≤ fy, fie când deformaţia specifică de
întindere εy > fy/E.
Tabelul VI.3 (continuare)
Tabelul VI.3 (continuare)
 ANEXA VII

Calculul prin metoda elementului finit (MEF)

În Anexa C a normei SR EN 1993–1–5 sunt prezentate recomandări referitoare la modelarea şi

calculul pe baza metodei elementului finit pentru starea limită ultimă, starea limită de serviciu
sau pentru verificări la oboseală ale structurilor realizate din plăci.

În continuare se prezintă câteva aspecte importante referitoare la modelarea cu element finit a

structurilor din bare. Alegerea metodei de calcul depinde de problema analizată. Această alegere
poate fi bazată pe următoarele ipoteze (vezi Tabelul VII.1):

Tabelul VII.1: Ipoteze referitoare la alegerea metodei bazate pe element finit

(Anexa C a normei SR EN 1993–1–5)
Comportarea Comportarea Imperfecţiuni,
Nr. Exemple de utilizare
materialului geometric vezi VII.1
1 liniar liniar nu efectul „shear lag”1), rezistenţa elastică
2 neliniar liniar nu rezistenţa plastică la SLU
3 liniar neliniar nu încărcarea critică de voalare
4 liniar neliniar da rezistenţa elastică de voalare
5 neliniar neliniar da rezistenţa elasto-plastică la SLU
1)
influenţa tensiunilor tangenţiale asupra tensiunilor normale, din încovoiere.

În modelarea cu element finit, trebuie acordată o atenţie deosebită următoarelor aspecte:

– modelarea componentelor structurale şi a condiţiilor de margine ale acestora;
– alegerea programului de analiză şi a documentaţiei necesare;
– introducerea imperfecţiunilor;
– modelarea proprietăţilor materialelor;
– modelarea încărcărilor;
– modelarea criteriilor la starea limită;
– coeficienţii parţiali care vor fi aplicaţi.

În ceea ce priveşte modelarea, alegerea modelelor de EF (elemente de bară, suprafaţă sau de

volum) şi a dimensiunilor elementelor finite pentru discretizare, determină acurateţea
rezultatelor. Pentru validare, se poate efectua un studiu de sensibilitate cu rafinare progresivă.
Modelarea cu element finit poate fi efectuată:
– pentru structură, în ansamblul ei sau;
– pentru o substructură, ca parte componentă a structurii.

Condiţiile de margine, referitoare la reazeme, legăturile dintre elemente şi detaliile referitoare la

introducerea încărcărilor, trebuie alese de o asemenea manieră încât rezultatele obţinute să fie
realiste.

Proprietăţile geometrice trebuie considerate cu valorile nominale. Toate tipurile de imperfecţiuni

trebuie să fie conforme cu formele şi amplitudinile prezentate în Anexa VIII şi subcapitolul
VII.1. Proprietăţile materialelor şi comportarea materialului trebuie să fie conforme cu cele
prezentate în Figura VII.1.

Programul de calcul trebuie să fie corespunzător analizei dorite, iar fiabilitatea acestuia trebuie
demonstrată.
VII.1 Utilizarea imperfecţiunilor

Atunci când în modelul cu EF trebuie incluse imperfecţiuni, acestea trebuie să includă atât
imperfecţiunile geometrice cât şi cele structurale. Cu excepţia cazului când se realizează o
măsurare detaliată a imperfecţiunilor geometrice şi structurale, atunci se pot folosi imperfecţiuni
geometrice echivalente. Aceste tipuri de imperfecţiuni (globale la nivelul structurii, de bară sau
locale la nivelul secţiunii, cât şi tensiunile de materiale), pentru structurile realizate din bare, se
prezintă în Anexa VIII.

Imperfecţiunile geometrice pot fi introduse şi pe modurile critice de flambaj/voalare, cu

amplitudini egale cu 80% din toleranţele de fabricaţie recomandate. Imperfecţiunile structurale
în termeni de tensiuni reziduale pot fi reprezentate printr-un câmp de eforturi provenite din
procesul de fabricaţie, cu amplitudinile echivalente valorilor medii.

Sensul imperfecţiunii trebuie astfel ales încât să conducă la rezistenţa cea mai mică. Pentru
aplicarea imperfecţiunilor geometrice echivalente, poate fi folosit Tabelul VII.2 şi datele
furnizate în Anexa VIII.

Tabelul VII.2: Imperfecţiuni geometrice echivalente

Tipul
Componenta Forma Amplitudinea
imperfecţiunii
globală pe a se vedea Figura VIII.1 din Anexa
abatere de la axa verticală înclinare
structură VIII
locală pe a se vedea Tabelul VIII.1 şi Figura
elementul cu lungimea  curbură (arc)
element VIII.2 din Anexa VIII
La nivelul deformarea
abatere de la forma secţiunii a se vedea paragraful VIII.3
secţiunii secţiunii

Pentru combinarea imperfecţiunilor, trebuie aleasă o imperfecţiune principală, iar imperfecţiunile

asociate pot avea valori reduse la 70%. Orice tip de imperfecţiune poate fi considerată ca
imperfecţiune principală, celelalte imperfecţiuni pot fi considerate ca imperfecţiuni asociate.
Imperfecţiunile geometrice echivalente pot fi substituite prin intermediul forţelor echivalente
aplicate elementului.

VII.2 Proprietăţile materialelor

Proprietăţile materialelor trebuie considerate în analiză cu valorile caracteristice. Pentru modulul

de elasticitate, E, se va considera valoarea nominală.

În funcţie de cerinţele de precizie şi de deformaţiile maxime ce se doresc a se obţine în cadrul

analizei, pot fi utilizate următoarele legi pentru comportarea materialului (a se vedea Figura
VII.1):
a) elastic-plastic fără ecruisaj;
b) elastic-plastic cu pseudo-ecruisaj (din motive de simulare numerică);
c) elastic-plastic cu ecruisaj liniar;
d) curba reală efort-deformaţii.
 Modelul

cu platou de
curgere

1 E/10000 (sau valori mici similare)

cu ecruisare

1 curba reală efort-deformaţie

2 curba efort-deformaţie rezultată din teste
Fig. VII.1: Modelarea comportamentului materialelor

VII.3 Încărcări

Încărcările aplicate pe structură trebuie să includă factori relevanţi ai încărcărilor şi de combinare

a acestora. Prin simplificare, se poate utiliza un singur multiplicator unic al încărcării, .

Factorul de amplificare al încărcării u la starea limită ultimă trebuie să permită obţinerea

fiabilităţii cerute. Factorul de amplificare u trebuie să fie compus din 2 factori:
1. 1 pentru a acoperi incertitudinea modelului cu EF folosit. Acesta trebuie obţinut din
evaluarea testelor de calibrare, vezi Anexa D din EN 1990;
2. 2 pentru a acoperi dispersia modelelor de încărcare şi rezistenţelor. 2 poate fi
considerat egal cu γM1 dacă fenomenul de instabilitate este dominant şi egal cu γM2 dacă
fenomenul de rupere este dominant.

Trebuie să se verifice că: u > 1·2. Anexa Naţională a SR EN 1993-1-1 oferă informaţii pentru
γM1 şi γM2.
 ANEXA VIII

Imperfecţiuni

Efectele imperfecţiunilor, adică tensiunile reziduale şi imperfecţiunile geometrice ca abateri de la

axa verticală, abateri de la rectiliniaritate, abateri de la planeitate, abateri dimensionale şi orice
excentricităţi minore prezente în îmbinările structurii neîncărcate, trebuie luate în considerare, în
mod corespunzător în analiza structurală. În general, se utilizează imperfecţiunile geometrice
echivalente.

În analize trebuie luate în considerare următoarele imperfecţiuni:

a) imperfecţiuni globale pentru cadre şi sistemele de contravântuiri;
b) imperfecţiuni locale pentru bare.

VIII.1 Imperfecţiuni pentru analiza globală a cadrelor

Forma presupusă a imperfecţiunilor globale şi a imperfecţiunilor locale poate deriva din modul
de flambaj elastic al structurii în planul de flambaj considerat. Aceste imperfecţiuni trebuie luate
în considerare în forma şi sensul cel mai defavorabil, a flambajului în plan şi a flambajului în
plan perpendicular, incluzând şi flambajul prin răsucire cu modurile simetrice şi antisimetrice.

Pentru cadrele sensibile la flambaj într-un mod cu noduri deplasabile, trebuie luat în considerare
a efectul imperfecţiunilor în analiza cadrului, cu ajutorul unei imperfecţiuni echivalente sub
forma unei abateri iniţiale de la verticală şi a imperfecţiunilor locale în arc ale barelor.

Imperfecţiunile trebuie determinate astfel:

a) abatere globală iniţială de la axa verticală (a se vedea Figura VIII.1)

  0   h   m (VIII.1)

în care
0 este valoarea de bază: 0  1/ 200 ;
h este coeficientul de reducere aplicabil pentru înălţimea h a stâlpilor:

2 2
h  dar   h  1.0
h 3

h este înălţimea structurii în metri;

m este factor de reducere pentru numărul de stâlpi dintr-un şir:

 1
 m  0.5 1  
 m 

m este numărul de stâlpi într-un şir, introducând aici numai stâlpii care preiau o încărcare
verticală NEd mai mare sau egală cu 50% din valoarea medie pe stâlp în planul vertical
considerat.
 Figura VIII.1: Imperfecţiuni echivalente corespunzătoare abaterii de la axa verticală

b) imperfecţiunile iniţiale locale în arc e0 ale barelor (curburi iniţiale), pentru flambajul prin
încovoiere, definite prin:
e0 / L (VIII.2)

unde L este lungimea barei.

Valorile recomandate pentru e0 / L de anexa Naţională a SR EN 1993-1-1 sunt menţionate în

tabelul VIII.2.

Tabelul VIII.1: Valorile de calcul ale imperfecţiunilor iniţiale în arc e0 / L

analiză elastică analiză plastică
Curba de flambaj
e0 / L e0 / L
a0 1/350 1/300
a 1/300 1/250
b 1/250 1/200
c 1/200 1/150
d 1/150 1/100

Curburile iniţiale ale barelor pot fi neglijate în cadrul analizei globale a structurii, pentru
determinarea forţelor şi momentelor de la extremităţi, necesare verificării barelor la pierderea
stabilităţii. Cu toate acestea, în cazul structurilor sensibile la efectele de ordinul doi, în analiza
structurală a cadrelor trebuie introduse, în plus, faţă de imperfecţiunile corespunzătoare abaterii
de la verticală şi aceste imperfecţiuni locale (curburi), pentru fiecare bară comprimată pentru
care sunt satisfăcute următoarele două condiţii:
- cel puţin o legătura de la capătul barei transmite moment

A fy
-   0.5 (VIII.3)
N Ed
unde
NEd este valoarea de calcul a forţei de compresiune
 este zvelteţea redusă în plan, calculată pentru bara considerată ca articulată la
extremităţile sale.

c) imperfecţiunile de torsiune
Contrar abaterilor de la liniaritate (curburi iniţiale), majoritatea normelor actuale nu propun valori
pentru imperfecţiunea de torsiune, care să fie luată în considerare în calculul de stabilitate,
datorită faptului că în cazul torsiunii iniţiale, a căror valoare nu depăşeşte 1/m, sarcina critică a
profilelor nu este afectată de această imperfecţiune.

Totuşi, standardul australian AS4100, propune următoarele formule pentru determinare săgeţii
iniţiale după axa minimă de inerţie, uo, şi a rotirii iniţiale a secţiunii transversale, o, astfel:

1000  f o / L  1000  o  ( M cr / N cr L)  1 pentru  LT  0.6 (VIII.4)

1000  f o / L  1000  o  ( M cr / N cr L)  0.001 pentru  LT  0.6 (VIII.5)

unde:
Ncr este forţa critică pentru flambajul după axa minimă de inerţie;
Mcr este momentul critic al flambajului prin încovoiere laterală-răsucire al grinzilor;
 LT este zvelteţea redusă corespunzătoare flambajului prin încovoiere laterală-răsucire.

Efectele imperfecţiunilor iniţiale datorită abaterii de la axa verticală şi ale imperfecţiunilor locale
(curburi) pot fi înlocuite prin sisteme de forţe orizontale echivalente, introduse pentru fiecare
stâlp (a se vedea Figura VIII.2).

Figura VIII.2: Înlocuirea imperfecţiunilor iniţiale prin forţe orizontale echivalente

Aceste imperfecţiuni iniţiale datorate abaterii de la verticală pot fi considerate în toate direcţiile
orizontale, dar simultan, într-o singură direcţie.

Acolo unde este necesar, trebuie luate în considerare şi eventualele efecte de torsiune ce pot
rezulta din aplicarea imperfecţiunilor iniţiale datorate abaterii de la axa verticală, în sens contrar
pe două feţe opuse ale unei structuri (a se vedea figura VIII.3).
 1 deformaţie din translaţie; 2 deformaţie din rotire
Figura VIII.3: Efecte de translaţie şi torsiune (vedere în plan)

VIII.2 Imperfecţiuni pentru calculul sistemului de contravântuiri

În calculul sistemului de contravântuiri utilizate pentru asigurarea stabilităţii laterale a grinzilor

şi a barelor comprimate, trebuie să se ia în considerare a efectelor imperfecţiunilor cu ajutorul
unei imperfecţiuni geometrice echivalente a elementelor stabilizate, sub forma unei imperfecţiuni
iniţiale în arc:

e0   m L / 500 (VIII.6)

 1
în care L este deschiderea sistemului de contravântuiri şi  m  0.5 1   , în care m este
m  
numărul de elemente stabilizate.

e0 – imperfecţiune; qd – forţă echivalentă pe unitatea de lungime;

1 – sistem de contravântuiri
Figura VIII.4: Forţă echivalentă de stabilizare
Pentru simplificare, efectele imperfecţiunilor iniţiale în arc (curburile iniţiale) ale elementelor de
stabilizat printr-un sistem de contravântuiri, pot fi înlocuite prin forţe echivalente de stabilizare,
aşa cum se prezintă în Figura VIII.4:

e0   q
qd   N Ed  8  (VIII.7)
L2

unde δq este săgeată sistemului de contravântuiri în planul stabilizat, calculată printr-o analiză de
ordinul unu şi provocată de forţele q plus eventualele forţe exterioare. Săgeata δq se poate lua
egală cu 0 dacă se utilizează o analiză de ordinul doi.

VIII.3 Imperfecţiunile geometrice locale şi tensiuni reziduale pentru barele cu pereţi subţiri

În cazul barelor cu pereţi subţiri formate la rece, apar două tipuri suplimentare de imperfecţiuni
faţă de cele prezentate pentru barele obţinute prin laminate la cald sau sudare. Ca şi
imperfecţiuni geometrice se identifică imperfecţiunile geometrice locale, iar ca şi imperfecţiuni
structurale se identifică tensiunile reziduale de tip flexural, care au un rol hotărâtor la pierderea
stabilităţii.

Un număr mare de cercetători s-au ocupat de investigarea imperfecţiunilor geometrice locale ale
barelor cu pereţi subţiri formate la rece şi în ciuda tuturor acestor investigaţii, nu s-a făcut nici o
încercare de unificare a imperfecţiunilor geometrice locale. Schafer şi Pekoz (1996, 1997) au
fost primii cercetători care au încercat o clasificare a tipurilor de imperfecţiuni locale, şi au pus
în evidenţă două tipuri distincte de imperfecţiuni pentru elementele solicitate la încovoiere şi / sau
compresiune, şi anume:
 imperfecţiuni locale (tip 1) – în cazul elementelor rigidizate (vezi Figura VIII.5a);
 deviaţia de la poziţia dreaptă (tip 2) pentru cazul tălpilor slab rigidizate sau
nerigidizate (vezi Figura VIII.5b).

d d2
1

(a) Tip 1 (b) Tip 2

Fig. VIII.5: Definirea imperfecţiunilor geometrice locale

Imperfecţiunile de tip 1 sunt caracteristice imperfecţiunilor pentru modul local de flambaj, iar
imperfecţiunile de tip 2 sunt caracteristice imperfecţiunilor pentru modul distorsional de flambaj.

În urma prelucrării pe cale statistică a datelor experimentale culese din literatura de specialitate,
Schafer & Pekoz au propus pentru tipul 1 de imperfecţiuni (imperfecţiuni corespunzătoare voalării
pereţilor secţiunii transversale) următoarele relaţii pentru a modela imperfecţiunea maximă:

d1  0.006  w (VIII.8)
sau
d1  6  t  e 2t (d1 şi t se introduc în mm) (VIII.9)

unde w este înălţimea inimii sau lăţimea tălpilor rigidizate (în mm), iar t este grosimea peretelui.

Imperfecţiunea de tip 2 (corespunzătoare flambajului prin distorsiune) s-a determinat într-o

manieră similară şi se poate folosi una din următoarele relaţii:

d 2  0.014w / t  0.5 (VIII.10)

sau
d 2  1.8mm (VIII.11)

În ceea ce priveşte tensiunile reziduale, în cazul profilelor din oţel formate la rece deformaţiile
plastice apărute ca urmare a procesului de formare la rece generează tensiuni reziduale cu
valori mai importante în colţurile secţiunii transversale decât pe feţele plane ale acesteia, atât în
cazul profilelor laminate la rece, cât şi în cazul celor formate prin îndoire la rece.

Elementele cu pereţi subţiri formate la rece sunt afectate de tensiuni reziduale de încovoiere, variabile
pe grosimea elementului, respectiv de tensiunile membranare. În Figura VIII.6 sunt prezentate aceste
două tipuri de tensiuni reziduale şi suprapunerea lor.

interior
- -
grosime

+ - =

+ +
exterior
flexural membranar
Fig. VIII.6: Variaţia tensiunilor reziduale de încovoiere şi membranare

Experienţa practică a arătat că procedeul de formare la rece influenţează direct mărimea

tensiunilor reziduale; procedeul de laminarea la rece produce tensiuni reziduale de încovoiere
mai mari decât procedeul prin presarea la rece.

Rondal (1986, 1992) a arătat că profilele laminate la cald sunt afectate de tensiuni reziduale care
rezultă, în principal, datorită răcirii după laminare, iar aceste tensiuni reziduale sunt de tip
membranar, iar pentru profilele formate la rece a arătat că prin procesul de formare, acestea sunt
afectate de tensiuni reziduale de încovoiere.

Considerare în modelele de calcul a tensiunilor reziduale este o problemă dificilă. După cum a fost
prezentat, profilele din oţel cu pereţi subţiri formate la rece sunt afectate de tensiuni reziduale de
încovoiere, variabile pe grosimea elementului, respectiv de tensiuni membranare. Variaţia pe
grosime a tensiunilor reziduale conduce la o atingerea timpurie a limitei de curgere pe una din
feţele elementului, iar în cazul elementelor scurte sau medii amorsează flambajul local.

Schafer şi Pekoz (1996, 1997) au obţinut, prin prelucrare statistică a încercărilor experimentale
obţinute pe elemente realizate prin presare la rece cât şi prin laminare la rece, o codificare a
tensiunilor reziduale. O importanţă deosebită o are distribuţia tensiunilor reziduale pe secţiune
(în colţuri, pe elementele plane, pe reborduri). Din analiza statistică a tensiunilor reziduale
membranare, aceştia au arătat că aceste tensiuni sunt aproape nule. Acestea sunt importante doar
în zonele de colţ şi pentru rebordurile elementelor laminate la rece. De asemenea, au observat că
tensiunile reziduale membranare sunt mai semnificative pentru elementele laminate la rece
decât pentru cele obţinute prin presare la rece. Tensiunile reziduale de încovoiere sunt cea mai
importantă componentă a tensiunilor reziduale. Valorile medii ale distribuţiei tensiunilor
reziduale de încovoiere pe secţiune transversală, pentru cele două metode de formare la rece,
sunt prezentate în Figura VIII.7. Se poate observa că tensiunile reziduale sunt mai mari pentru
elementele formate prin laminare la rece, decât pentru cele formate prin presare la rece.

23% 8%
27% 33%

39% 17%

(a) laminate la rece (b) îndoite la rece

Fig. VIII.7: Valorile medii ale tensiunilor reziduale de încovoiere exprimate în %fy
(Schafer şi Pekoz, 1996, 1997)

VIII.4 Imperfecţiunile elementelor

Efectele imperfecţiunilor barelor sunt cuprinse în formulele de verificare a acestora la flambaj,

prin formule din subcapitolul 6.3 din SR EN 1993-1-1, respectiv prin cele prezentate în
capitolele 4 şi 5 din prezentul manual.

Când stabilitatea barelor este justificată cu ajutorul unui calcul de ordinul doi, atunci trebuie să
se adopte imperfecţiunile e0 ale barei comprimate conform celor prezentate în VIII.1.

În cazul unui calcul de ordinul doi care ţine cont de pierderea stabilităţii prin încovoiere-răsucire
a unei bare supuse la încovoiere, se poate considera o imperfecţiune egală cu ke0,d, în care e0,d
este curbura iniţială echivalentă pentru axa minimă de inerţie a profilului considerat. În general,
nu este necesară includerea unei imperfecţiuni de torsiune suplimentare. Valoarea coeficientului
k se poate defini în Anexa Naţională, iar adoptată este k = 0.5.
 ANEXA IX

Încărcarea critică de flambaj elastic pentru cadre portal

În această anexă se prezintă o metodă de calcul a rezistenţei critice de flambaj a structurilor în

cadre, ce nu necesită un program de calcul (King, 2001). Această metodă are la bază cercetările
efectuate de Davies (1990, 1991).

Pentru calculul manual se introduc următoarele aproximări:

 Forţa critică de flambaj nu este afectată de distribuţia forţei transversale din lungul
elementului; doar forţa axială trebuie luată în considerare;
 Forţa axială maximă din fiecare element se presupune că acţionează pe întreaga sa
lungime, iar efectul de rigidizare al vutelor este neglijat, ceea ce conduce la ipoteze
conservative;
 Forţele axiale trebuie calculate printr-o analiză elastică, considerând prinderile în
fundaţii ca articulaţii sau prinderi rigide.

Se recomandă ca structura să fie considerată ca o serie de subdiviziuni (vezi Figura IX.1), care să
includă:
 Grinzi pereche de coamă (vezi secţiunea IX.1);
 Stâlp exterior + grindă (vezi secţiunea IX.2);
 Stâlp interior + grindă de fiecare parte (vezi secţiunea IX.3);
 Cadru echivalent pentru cadre cu stâlpi dublu-articulaţi sau grinzi de dolie (vezi
secţiunea IX.4).

Perechi de rigle

Stâlp exterior + rigla Stâlp interior + rigle

laterale

Stâlpi dublu
articulaţi

Grinzi de dolie

Fig. IX.1: Sub-structuri ale cadrului pentru analiză manuală

Pentru fiecare combinaţie de încărcări analizată, trebuie determinat coeficientul cr pentru
fiecare din substructurile mai sus menţionate, şi apoi cel mai mic cr trebuie utilizat pentru toată
structura, pentru acea combinaţie particulară. Valoarea cea mai mică a lui cr poate fi utilizată şi
pentru toate combinaţiile de încărcări, dar se poate dovedi neeficientă. Eforturile din stâlpi şi
grinzi se vor determina printr-o analiză elastică şi pot fi obţinute prin calcul manual sau automat.

IX.1 Grinzi pereche de coamă

Această metodă verifică că “arcul” format de grinzi nu cedează, aşa cum se prezintă în Figura
IX.2.

Fig. IX.2: Cedarea grinzilor înclinate

Metoda a fost dezvoltată de Horne (1977) şi modificată de Davies (1991).

Pentru pante ale acoperişului în intervalul 0   r  20 ,

 D   55.7  4  L h    I s   275 
cr        1       tan 2 r (IX.1)
L   1   I r   f y 

unde
L = deschiderea cadrului;
D = înălţimea minimă a grinzilor;
h = înălţimea stâlpului;
Is = momentul de inerţie al stâlpului (se ia zero dacă stâlpul nu este legat rigid de grindă);
Ir = momentul de inerţie al grinzii;
fy = limita de curgere a materialului grinzii;
 = raportul de arcuire, adică raportul dintre forţa verticală de pe grinzi şi forţa verticală maximă
care ar putea produce cedarea grinzii calculată ca o grindă dublu încastrată de deschidere L;
 2h 
 r = panta acoperişului dacă este simetric, sau altfel tan 1  1  , unde h1 este diferenţa dintre
 L 
înălţimea la coamă şi înălţimea stâlpilor.

Când   1 , nu este posibilă cedarea în „arc”.

IX.2 Stâlp exterior şi grindă

Metoda a fost propusă de Davies (1990), şi apoi modificată pentru a putea lua în considerare, în
mod explicit, rigiditatea bazei stâlpului.
Considerând astfel:
E = modulul de elasticitate al oţelului = 210 kN/mm2;
Ir = momentul de inerţie al riglei în planul cadrului (Iy în EC3);
Is = momentul de inerţie al stâlpului în planul cadrului (Iy în EC3);
l = lungimea grinzii în planul înclinat;
h = înălţimea stâlpului;
 Is 
rigiditatea stalpului  h  I s l
R =   ;
rigiditatea riglei  Ir  Ir h
 
 l 
Ps = forţa axială din stâlp din analiza elastică;
Pr = forţa axială din riglă din analiza elastică;
 2 EI s
Ps,cr = = forţa critică de flambaj Euler a stâlpului;
h2
 2 EI r
Pr,cr = = forţa critică de flambaj Euler a riglei;
l2

(a) Pentru baza stâlpului perfect articulată cu rigiditate 0:

3EI r
cr  (IX.2)
  1.2  
l  0.3Pr l   1   Ps h
  R  

care poate fi exprimat şi în funcţie de forţele de flambaj Euler ale riglei şi stâlpului:

1
cr  (IX.3)
 Pr   P 
    4  3.3R   s 
 Pr ,cr   Ps ,cr 

(b) Pentru baza stâlpului articulată, dar care poate avea o rigiditate de pana la 10% din rigiditatea
stâlpului sau 0.4EIs/h:

cr 
 4.2  0.4 R  EI r (IX.4)
  1.2  
l 0.42 Pr l  1.16   Ps h
  R  

şi care poate fi exprimat şi în funcţie de forţele de flambaj Euler ale riglei şi stâlpului:

cr 
1  0.1R  (IX.5)
 Pr   P 
    2.9  2.7 R   s 
 Pr ,cr   Ps ,cr 
(c) Pentru baza stâlpului rigidă dar care permite o uşoară flexibilitate:

5E 10  0.8 R 
cr  (IX.6)
 5Pr l 2 Ps h 2 
 I   2.6 R  4 
 r I s 

care la fel poate fi exprimat şi în funcţie de forţele de flambaj Euler ale riglei şi stâlpului:

cr 
1  0.08R  (IX.7)
 Pr   P 
    0.8  0.52 R   s 
 Pr ,cr   Ps ,cr 

IX.3 Stâlp interior şi grindă de fiecare parte

Metoda este similară cu cea din secţiunea IX.1, dar modificată pentru stâlpi interiori:

Notaţiile sunt aceleaşi mai puţin:

Prs = forţa axială în rigla din stânga din analiza elastică;
Prd = forţa axială în rigla din dreapta din analiza elastică;
Prs,cr = forţa critică de flambaj Euler a riglei din stânga =  2 EI rs ls2 ;
Prd,cr = forţa critică de flambaj Euler a riglei din dreapta =  2 EI rd ld2 ;
rigiditatea riglei din stanga EI rs ls
Rs =  ;
rigiditatea totala a riglelor  EI rs ls  EI rd ld 
rigiditatea riglei din dreapta EI rd ld
Rd =  ;
rigiditatea totala a riglelor  EI rs ls  EI rd ld 
rigiditatea stalpului EI s h
R2 =  ;
rigiditatea totala a riglelor  EI rs ls  EI rd ld 
Irs = momentul de inerţie al riglei din stânga;
Ird = momentul de inerţie al riglei din dreapta;
ls = lungimea riglei din stânga;
ld = lungimea riglei din dreapta.

(a) Pentru baza stâlpului perfect articulată cu rigiditate 0:

1
cr  (IX.8)
 Prs   P   P 
  Rs   rd  Rd   4  3.3R2   c 
 Prs ,cr   Prd ,cr   Pc ,cr 

care în cazul forţelor axiale din grinzi, secţiunilor şi lungimilor identice devine ecuaţia (IX.3):

1
cr  (IX.9)
 Pr   P 
    4  3.3R2   s 
 Pr ,cr   Ps ,cr 
(b) Pentru baza stâlpului articulată, dar care poate avea o rigiditate de pana la 10% din rigiditatea
stâlpului sau 0.4EIs/h:

cr 
1  0.1R2  (IX.10)
 Prs   P   P 
  Rs   rd  Rd   2.9  2.7 R2   c 
 Prs ,cr   Prd ,cr   Pc ,cr 

care în cazul forţelor axiale din grinzi, secţiunilor şi lungimilor identice devine de forma (IX.5):

cr 
1  0.1R2  (IX.11)
 Pr   P 
    2.9  2.7 R2   s 
 Pr ,cr   Ps ,cr 

(c) Pentru baza stâlpului rigidă dar care permite o uşoară flexibilitate:

cr 
1  0.08R2  (IX.12)
 Prs   P   P 
  Rs   rd  Rd   0.8  0.52 R2   c 
 Prs ,cr   Prd ,cr   Pc ,cr 

care în cazul forţelor axiale din grinzi, secţiunilor şi lungimilor identice devine de forma (IX.7):

cr 
1  0.08R2  (IX.13)
 Pr   P 
    0.8  0.52 R2   s 
 Pr ,cr   Ps ,cr 

IX.4 Cadru parter cu stâlpi dublu articulaţi sau cu grindă de dolie

Metoda a fost propusă de Davies (1990) şi apoi modificată pentru a putea lua în considerare, în
mod explicit, rigiditatea bazei stâlpului. Se presupune că toate îmbinările de dolie ale riglelor
înclinate sunt susţinute fie de stâlpi pendulari fie de rigle longitudinale.

Se foloseşte un cadru simplu echivalent cu un singur stâlp dublu articulat, reprezentând o

deschidere marginală. Contribuţia riglelor aparţinând primei deschideri, la stabilitatea laterală a
cadrului este mică, aşa că este neglijată. Grinzile longitudinale de dolie, la fel, nu aduc o
contribuţie apreciabilă la stabilitatea portalului şi nu îl destabilizează când sunt rezolvate corect,
cu îmbinări rigide, la partea inferioara a două grinzi înclinate.

Notaţiile sunt aceleaşi ca în IX.2, mai puţin:

rigiditatea stalpului EI h
Rp =  s , unde
rigiditatea perechii de rigle EI 2 l2
pentru rigle de secţiune şi lungime egală
I2 = momentul de inerţie al riglei în planul cadrului;
l2 = lungimea perechii de rigle adiacente coamei;
dar pentru grinzi înclinate nesimetrice, I2/l2 este valoarea care dă raport dintre rigiditatea
stâlpului şi rigiditatea perechii de grinzi înclinate.

P2,cr = forţa critică de flambaj Euler a perechii de grinzi adiacente stâlpului exterior.
 2 EI
= pentru o pereche de grinzi înclinate simetrice.
 l2 
2

(a) Pentru baza stâlpului perfect articulată cu rigiditate 0:

3EI r
cr  (IX.14)
  1.2  
l2 0.3Pr l2  1    N  1 Ps h 
  R  

care poate fi exprimat şi în funcţie de forţele de flambaj Euler:

1
cr  (IX.15)
 Pr   P 
    4  3.3R p   N  1  s 
 P2 r ,cr   Ps ,cr 

(b) Pentru baza stâlpului articulată, dar care poate avea o rigiditate de pana la 10% din rigiditatea
stâlpului sau 0.4EIs/h:

cr 
1  0.1R  p
(IX.16)
 Pr   P 
    2.9  2.7 R  N  1  s 
 P2 r ,cr   Ps ,cr 

(c) Pentru baza stâlpului rigidă dar care permite o uşoară flexibilitate:

cr 
1  0.08R  p
(IX.17)
 Pr   P 
    0.8  0.52 R p   s 
 P2 r ,cr   Ps ,cr 
BIBLIOGRAFIE

Allen H.G. şi Bulson P.S. (1980). Background to Buckling. McGraw-Hill, London.

Australian Standard AS4100-1990: Steel Structures, Homebush, Australia.
Boissonade N., Greiner R., Jaspart J.P., Lindner J. (2006). New design rules in EN 1993-1-1 for
member stability. ECCS Technical Committee 8 – Structural Stability, P119, ECCS,
Brussels.
Bradford M.A. (1989). Buckling of beams supported on seats. Structural Engineer, 69(23), 411–
414.
BS 5950: The structural use of steelwork in building, Part 1: Code practice for design in simple
and continuous construction: Hot rolled sections. British Standards Institutions-BSI, 1990.
Clark J.W. şi Hill H.N. (1960). Lateral buckling for beams. Proceedings ASCE, Journal of
Structural Division, vol. 68, no. ST7.
Chen W.F. şi Atsuta T. (1976). Theory of Beam-Columns. Vol. 1 şi 2, McGraw-Hill.
Dalban C., Chesaru E., Dima S., Şerbescu C. (1997). Construcţii cu structură metalică. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Davies J.M. (1990). In-plane stability in portal frames. The Structural Engineer, Vol. 68, No. 8,
April 1990.
Davies J.M. (1991). The stability of multibay portal frames. The Structural Engineer, Vol. 69,
No. 12, June 1991.
Dowling P.J., Owens G.W., Knowles P. (1988). Structural Steel Design, Butterworths.
Dubina D. (1996). Coupled instabilities in bar members-General Report. Coupled Instabilities in
Metal Structures – CISM’96 (Rondal J., Dubina D., Gioncu V., Eds.), Imperial College
Press, London, 119-132.
Dubina D., Rondal J. şi Vayas I. (1997). Calculul structurilor metalice. Eurocode 3 – Exemple
de calcul. Bridgeman, Timişoara.
Dubina D. (2000). Recent research advances and trends on coupled instability of bar members.
General Report – Session 3: Bar Members. Coupled Instabilities in Metal Structures –
CIMS’2000 (Camotin D., Dubina D., Rondal J., Eds.), Imperial Colleague Press, Lisbon,
London, 131-144.
Dubina D., Ungureanu V., Zaharia R., Nagy Zs. (2004). Calculul şi proiectarea construcţiilor
din profile metalice cu pereţi subţiri formate la rece. Editura AMM, Colecţia Lindab,
Bucureşti, 256 p. ISBN 973-86509-4-1.
Dutheil J. (1966). Vérification des pièces comprimées. Principes Fondamentaux. Construction
Métallique, 1966/2, 3.
ECCS (1976). Manual on stability of steel structures, Second edition, P022, ECCS Technical
Committee 8, Structural Stability, European Convention for Constructional Steelwork,
Brussels.
ECCS (1977). European recomendations for steel construction, P023, European Convention for
Constructional Steelwork, Brussels.
EN 1090-2 (2008). Execution of steel structures and aluminium structures. Technical
requirements for the execution of steel structures. European Committee for
Standardization, Brussels.
EN 1993-1-1 (2005). Eurocode 3: Design of steel structures - Part 1-1: General rules and rules
for buildings. Published by European Committee for Standardization, Brussels.
EN 1993-1-1 (2005). Corrigendum N1620E to EN 1993-1-1. Published by European Committee
for Standardization, Brussels.
EN 1993-1-3 (2006). Eurocode 3: Design of steel structures. Part 1-3: General Rules.
Supplementary rules for cold-formed thin gauge members and sheeting. Published by
European Committee for Standardization, Brussels.
EN 1993-1-5 (2006). Eurocode 3: Design of steel structures - Part 1-5: Plated structural
elements. Published by European Committee for Standardization, Brussels.
ENV 1993-1-1 (1992). Eurocode 3: Design of Steel Structures. Part. 1.1: General rules and
rules for buildings. Published by European Committee for Standardization, Brussels.
ESDEP (1994). European Steel Design Education Programme, Applied Stability. Lecture 6.1:
Concepts of Stable and Unstable Elastic Equilibrium. The ESDEP Society – The Steel
Construction Institute, Silwood Park – Ascot – Bekshire, United Kingdom
(http://www.fgg.uni-lj.si/kmk/esdep/master/toc.htm).
Galambos T.V. (editor) (1988). Guide to Stability Design Criteria for Metal Structures. John
Wiley and Sons, 4th Edition, New York, 1988.
Galea Y. (1981). Abaques de deversement pour profiles lamines. Construction Metallique, 4, 39-
51.
GP078-03: Ghid privind proiectarea halelor uşoare cu structură metalică. Buletinul
Construcţiilor, vol.16, 2004.
Hancock G.J. (1998). Design of Cold-formed Steel Structures. 3rd Edition, Australian Institute of
Steel Construction, Sydney.
Horne M.R. (1977). Safeguards against frame instability in the plastic design of single storey
pitched roof frames. Conference on the Behaviour of Slender Structures, City University,
London.
Kaim P. (2004). Spatial buckling behaviour of steel members under bending and compression.
PhD Thesis. Graz University of Technology, Austria.
King C.M. (2001). Design of Steel Portal Frames to Eurocode 3. The Steel Construction
Institute. Technical Report SCI Publication 164.
Maquoi R. şi Rondal J. (1978). Mise en equation des nouvelles courbes Europeenes de
flambement, Construction Metallique, 1, 17-30.
Maquoi R. şi Jaspart J.P. (2002). A simple approach for the design of steel and composite sway
building frames. ORBi - Open Repository and Bibliography (Belgium).
Martin L.H., Purkiss J.A. (2008). Structural Design of Steelwork to EN 1993 and EN 1994.
Butterworth-Heinemann - imprint of Elsevier, UK. Third edition.
Mateescu D., Appeltauer I. şi Cuteanu E. (1980). Stabilitatea la compresiune a structurilor din
bare de oţel. Editura Academiei Române, Bucureşti.
Mateescu D. şi Caraba I. (1979). Calcului şi proiectarea elementelor din oţel. Editura Tehnică,
Bucureşti.
Merchant W. (1954). The Failure Loads of Rigidly Jointed Frameworks as Influenced by
Stability. The Structural Engineer, vol. 32, 7, 185 - 190.
NB51-002: Charpentes en Acier. (Stări limită),Belgia, 1998.
Nethercot D.A. (1991). Limit State Design of Structural Steelwork. 2nd edition, Chapman and
Hall.
Rondal J. şi Maquoi R. (1979). Formulations d'Ayrton-Perry pour le flambement des barres
métalliquées. Construction Métallique, no. 4.
Rondal J. şi Maquoi R. (1985). Stub-column strength of thin-walled square and rectangular
hollow sections. Thin-Walled Structures, 3(1985), p. 15-34.
Rondal J. (1986). Thin-walled structures - General Report. În: Stability of Steel Structures (Ed.
Ivanyi M.), Akademiai Kiado, Budapest, Vol. 2, p. 849-866.
Rondal J. (1992). Determination theoretique des contraintes residuelles dans les elements en acier
profiles a froid. Ce travail a recu le prix N.V. Bekaert S.A. 1992, octroye par le Fonds
National de la Recherche Scientifique.
Schafer B. şi Peköz T. (1996). Geometric imperfections and residual stresses members. În: Proc.
of the 13th International Specialty Conference on Cold-Formed Steel Structures, St. Louis,
Missouri, USA, 17-18 October, p. 649-664.
Schafer B. şi Peköz T. (1997). Geometric imperfections and residual stresses for use in the
analytical modeling of cold-formed steel members. În: Experimental Model Research and
 Testing of Thin-Walled Structures, Prague, Czech Republic, 22-24 September 1997, p. 287-
302.
daSilva L.S., Simoes R., Gervasio H. (2010). Design of Steel Structures, Eurocode 3: Design of
Steel Structures, Part 1-1: General rules and rules for buildings. Published by ECCS –
European Convention for Constructional Steelwork, Eurocode Design Manuals, ISBN
(ECCS) 978-92-9147-098-3, Wilhem Ernst & Sohn verlag, GmBH & Co. KG, Berlin.
SN003a-EN-EU NCCI: Elastic critical moment for lateral torsional buckling. Access Steel 2006
(www.access-steel.com).
SR EN 1993-1-1:2006: Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-1: Reguli generale
şi reguli pentru clădiri. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). Bucureşti.
SR EN 1993-1-1:2006/NA:2008: Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-1: Reguli
generale şi reguli pentru clădiri. Anexa Naţională. Asociaţia de Standardizare din
România (ASRO). Bucureşti.
SR EN 1993-1-3:2007: Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-3: Reguli generale.
Reguli suplimentare pentru elemente structurale şi table formate la rece. Asociaţia de
Standardizare din România (ASRO). Bucureşti.
SR EN 1993-1-3:2007/NB:2008: Eurocod 3: Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-3: Reguli
generale . Reguli suplimentare pentru elemente structurale şi table formate la rece. Anexa
Naţională. Asociaţia de Standardizare din România (ASRO). Bucureşti.
SR EN 1993-1-5:2007: Eurocod 3: Proiectarea structurilor din oţel. Partea 1-5: Elemente
structurale din plăci plane solicitate în planul lor. Asociaţia de Standardizare din România
(ASRO). Bucureşti.
SR EN 1993-1-5:2007/NA:2008: Eurocod 3: Proiectarea structurilor din oţel. Partea 1-5:
Elemente structurale din plăci plane solicitate în planul lor. Anexă Naţională. Asociaţia de
Standardizare din România (ASRO). Bucureşti.
SSDATA (1999): Structural Steelwork Eurocodes –Development of a Trans-National Approach.
Course: Eurocode 3. Module 4: Member design. Lecture 9: Local Buckling and Section.
SSDATA (1999): Structural Steelwork Eurocodes –Development of a Trans-National Approach.
Course: Eurocode 3. Module 4: Member design. Lecture 12: Unrestrained Beams.
SSDATA (1999): Structural Steelwork Eurocodes –Development of a Trans-National Approach.
Course: Eurocode 3. Module 4: Lecture 13: Columns
SSDATA (1999): Structural Steelwork Eurocodes –Development of a Trans-National Approach.
Course: Eurocode 3. Module 4: Lecture 14: Beam-columns
STAS 10108 0-78: Calculul elementelor din oţel. Construcţii civile industriale şi agricole.
Institutul Român de Standardizare.
Strating J., Vos H. (1973). Simulation sur ordinateur de la courbe CECM de flambement a l’aide
de la methode Monte-Carlo, Construction Metallique, 2, 23-29.
Timoshenko S.P. şi Gere J.M. (1961). Theory of Elastic Stability, McGraw-Hill, 2nd Edition,
New York.
Thompson J.M.T. şi Hunt G.W. (1973). A General Theory of Elastic Stability, John Wiley and
Sons, London.
Trahair N.S. şi Bradford M.A. (1988). Behaviour and design of steel structures, 2nd edition,
Chapman and Hall.
Vayas I., Dubina D. (2004). Cold-formed steel structures (in limba greacă). Kleidarithmos Publ.,
Athena.
Wood R.H. (1974): Effective Lengths of Columns in Multistorey Buildings. The Structural
Engineer, vol. 52, (235-244; 295-302; 341-346).