NODURI

1. Să ştii cum să ai grijă de sfoară.

Dacă vrei să poţi folosi o sfoară mai mult timp, atunci va trebui să o păstrezi curată, să ai
grijă să nu se înnoade şi să eviţi contactul acesteia cu grăsimea. Altfel e posibil să se rupă chiar atunci
când vei avea cea mai mare nevoie de ea. Dacă se udă, las-o să se usuce complet, apoi strânge-o şi
pune-o în locul de păstrare, sub formă de colac, niciodată încurcată şi/sau înnodată.
Strângerea sforii. Înainte de toate, scutur-o puţin
astfel încât să fie bine descurcată şi să nu fie răsucită. Ţine
capătul într-o mână. Cu cealaltă mână ia suficientă sfoară
pentru o buclă de diametru dorit (în funcţie de grosimea
sforii). De fiecare dată când aşezi bucla în mână, răsuceşte-o
puţin între degetul mare şi arătător pentru a elimina răsucirea
produsă de buclă.
Pentru a obţine un colac plat (ca în figură), aşază
mai întâi partea din afară şi încolăceşte spre centru în direcţia
acelor de ceasornic. Nu uita să dezrăsuceşti fiecare buclă.
Dacă rezultă un colac prea larg, strânge-l răsucind partea din
centru cu palma.

2. Explică diferenţa dintre sfoara răsucită şi cea împletită.

Sfoara răsucită
Câteva fibre se răsucesc în sensul acelor de ceasornic pentru a forma un
fir, apoi câteva fire se răsucesc în sens opus acelor de ceasornic pentru a forma
un şnur. Apoi 3 sau 4 şnururi se răsucesc în sens opus acelor de ceasornic, pentru
a forma o sfoară mai groasă.
Principiul este alternarea direcţiilor de răsucire, ceea ce face ca fibrele şi
şnururile să se întindă reciproc şi astfel să învingă tendinţa naturală de a se deşira
sau desface. Rezultatul este o sfoară compactă, puternică şi rezistentă la umezală
şi şocuri.
Sfoara răsucită
Sfoara împletită
Sfoara împletită, în mod normal, este fabricată de o maşină specială
de împletit, care funcţionează asemănător celor ce produc ţesăturile.
Fig. 1 Rezultatul este o sfoară fină, compactă şi care rezistă mult timp.
Avantajul principal al sforii împletite este uşurinţa cu care se lucrează. De
asemenea, sfoara împletită are o frecare redusă şi nu se întinde.
Cele mai cunoscute tipuri de sfoară împletită sunt împletitură pe
Fig. 2 împletitură (miezul împletit este acoperit de o teacă împletită – fig. 1) sau o
teacă împletită ce conţine un miez răsucit din trei fire (fig. 2).
Sfoara împletită

3. Identifică următoarele tipuri de sfoară:

a. naturală;
b. sintetică.

1
 Sfoara naturală
Sfoara naturală este făcută din fibre vegetale. Înaintea celui de al II-lea război mondial, cele
mai obişnuite fibre erau: manila, sisalul, coirul (făcut din nuci de cocos) şi cânepa. Se mai foloseau
iuta, rafia, chiar şi lâna şi mătasea.
Cânepa de Manila (din Orientul Apropiat) a fost recunoscută ca superioară în mai multe
aspecte, astfel că a devenit cel mai popular material de frânghie folosit până în anul 1941, când
războiul a făcut imposibilă aprovizionarea cu acest material. În acel moment, fabricanţii de frânghie
au descoperit că pot folosi fibrele sintetice pentru fabricarea sforii. O fibră naturală de sfoară de 5 cm
grosime putea susţine o greutate de câteva sute de kilograme, însă o sfoară de nailon de aceeaşi
grosime putea susţine 1.800 kg.
Sforile din fibre naturale prezintă multe dezavantaje. Când se udă, se umflă şi îşi pierd
rezistenţa. Aceasta face ca sfoara să se încurce, apărând noduri, şi câteodată duce chiar şi la ruperea
sforii. Fibrele naturale putrezesc şi mucegăiesc, sunt afectate de vreme şi de substanţe chimice.
Rezistenţa lor la greutate este mică, fiind nevoie de o cantitate foarte mare de frânghie pentru a face
faţă solicitărilor. Fibrele naturale sunt aspre, putând răni mâinile, iar în condiţii de îngheţ se întăresc şi
devin foarte rigide.

Sfoara sintetică
Nailonul este cel mai rezistent şi mai elastic. Pentru că absoarbe şocurile prin întindere, este
ideal pentru căţărat, remorcat şi ancorat.
Poliesterul este de asemenea rezistent, dar nu se întinde atât de mult ca nailonul. Este
folositor în cazurile unde întinderea sforii nu e de dorit.
Polipropilena este cea mai puţin rezistentă dintre cele trei, dar este cea mai ieftină. Este o
sfoară folositoare pentru ambarcaţiuni mici, şi pluteşte.
Polietilena nu este un material sintetic popular. Este relativ slabă ca rezistenţă şi aspră la
atingere. Nu este scumpă.

4. Să ştii câteva avantaje şi dezavantaje ale sforii sintetice.

Sfoara sintetică poate fi utilizată în orice scop. Sforile sintetice pot fi făcute să semene la
culoare şi textură, cu sforile din fibre naturale.

Avantajele sforii sintetice:

- mare rezistenţă şi putere de susţinere a greutăţilor;
- capacitate excepţională de a amortiza şocurile încărcăturii;
- nu putrezeşte şi nu mucegăieşte;
- rezistentă la substanţe chimice – uleiuri şi solvenţi obişnuiţi;
- datorită faptului că nu absoarbe apa, tensiunea maximă pe care o suportă nu se schimbă
atunci când e umedă;
- uşor de manevrat (uscată sau umedă), iar suprafaţa ei netedă nu deteriorează suprafeţele
lustruite;
- uşor de întreţinut şi de păstrat, este foarte durabilă;
- polipropilena pluteşte;
- poate fi realizată în orice culoare.

Dezavantajele sforii sintetice:

- Datorită suprafeţei netede, unele noduri alunecă. Pentru a depăşi acest dezavantaj, este
necesar ca nodurile să fie asigurate printr-un nod simplu;
- Sforile sintetice se topesc când sunt expuse căldurii. Chiar şi căldura produsă de frecarea
prin alunecare poate topi. Orice tip de acţiune de tăiere între sfori sau strângerea unui nod sub tensiune
poate produce suficientă căldură pentru ca sfoara să se lipească, aceasta nemaiputând fi deznodată.

2
 5. Realizează următoarele operaţiuni:
a. matisirea scurtă;
b. matisirea unui ochi;
c. patronarea cusută;
d. finisarea capătului unei frânghii cu o nucă dublă, cap de bulgar, sau
prin matisirea înapoi.
Matisirea
A matisi înseamnă a împreuna două capete de frânghie, petrecând şuviţele lor unele printre
altele. Se foloseşte când două frânghii trebuie unite permanent sau când o porţiune dintr-o frânghie s-a
deteriorat (se taie porţiunea respectivă şi se matisesc capetele).
Matisirea poate fi scurtă sau lungă. Cea scurtă este mai groasă pe porţiunea respectivă, deci
nu poate trece peste o muchie sau printr-un orificiu, dar este mult mai rezistentă. Cea lungă nu
îngroaşă deloc, dar nu este la fel de rezistentă.
Matisirea scurtă. Desfă cele trei şuviţe ale fiecărei sfori şi petrece-le unele printre celelalte,
ca în fig. 1 şi 2. Leagă şuviţele unei frânghii de corpul celeilalte, ca în fig. 3. Fiecare şuviţă, pe rând,
va trece peste cea de lângă ea şi sub următoarea – poţi folosi un vârf de pix pentru a desface buclele şi
a face loc şuviţei.
ATENŢIE! Pentru această matisire se lucrează mereu în sensul invers răsucirii naturale a
şuviţelor frânghiei (ca în figură).
În fig. 3 se arată tehnica pentru prima şuviţă. Apoi se va roti puţin sfoara ca în fig. 4, iar
şuviţa următoare se va trece peste un fir şi sub următorul, ca în fig. 5. Rezultatul va arăta ca în fig. 6.
Se repetă operaţiunea şi cu a treia şuviţă.

Fig. 1 Fig. 2

Fig. 3 Fig. 4

Fig. 5 Fig. 6

3
 Pasul următor este să tai legătura şi să foloseşti aceeaşi tehnică (peste una – sub următoarea)
şi pe partea cealaltă. Apoi continui pe partea unde ai început, ca în fig. 7. Fiecare şuviţă va fi împletită
de 2-3 ori; apoi la fiecare suviţă se înjumătăţeşte numărul firelor, se mai împleteşte o dată, şi se
înjumătăţeşte din nou. Astfel, matiseala se va pierde treptat în corpul frânghiei, fără capete care să iasă
în afară. Fig. 8 arată matiseala înainte de a se fi înjumătăţit firele.

Fig. 7 Fig. 8

Matisirea unui ochi

Fig. 1a arată corpul sforii puţin desfăcut. Fixează mărimea ochiului după dorinţă şi aranjează
şuviţele ca în figură. Trece prima oară şuviţa din mijloc sub o şuviţă a corpului sforii ca în fig. 1b. Nu
trage şuviţa foarte strâns, şi păstrează fibrele răsucite. Introdu următoarea şuviţă aşa cum se vede în
fig. 2a şi 2b. Apoi introdu ultima şuviţă ca în fig. 3a şi 3b. Trage de fiecare şuviţă, astfel încât să iasă
printre două şuviţe ale corpului sforii, de lungime egală. Termină împletirea cu modelul una deasupra
– una dedesubt, ca în fig. 4. Finisează lucrarea la fel ca la matisirea scurtă.

Fig. 1a şi 1b Fig. 2a şi 2b

Fig. 3a şi 3b Fig. 4

Se foloseşte ori de câte ori avem nevoie de un ochi permanent. Uneori se poate folosi pentru
a matisi o frânghie în corpul alteia.

4
 Patronarea cusută
Capătul oricărei sfori trebuie patronat ca să nu se destrame. Există mai multe metode de a
realiza acest lucru. În cazul sforilor din material sintetic, se topeşte capătul la flacără, ceea ce lipeşte
fibrele între ele. În general, lungimea patronării trebuie să fie cel puţin la fel de mare ca diametrul
frânghiei.
Patronarea cusută poate fi folosită în locul oricărei matisiri, deşi nu este chiar atât de
rezistentă. De obicei se foloseşte pentru sfori împletite, cu diametre mai mici, de exemplu sfoară
împletită în opt, care este mai dificil de matisit.
Partea cusută va avea lungimea de aproximativ 7-8 cm. Folosind aţă şi un ac marinăresc,
coase prin ambele părţi ale sforii (fig. 1). Fă cam 5-6 împunsături diagonale prin cele două părţi,
lăsând buclele să se formeze de fiecare parte (fig. 2.) Fă un nod de stopare la capătul şnurului şi adu-l
înapoi la punctul de plecare, trecându-l prin bucle şi strângându-le (fig. 2).
Strânge bine totul (fig. 3). Acum începe să înfăşori aţa în jurul sforii. Pe la mijlocul acestui
proces, estimează restul de aţă necesară pentru a termina înfăşuratul şi taie aţa. Bagă aţa în ac şi fă o
împunsătură cu acul prin corpul sforii care să blocheze (fig. 4), apoi continuă înfăşuratul (fig. 5).
Împunsătura de blocare izolează părţile patronării şi dă un plus de siguranţă în cazul în care una se
deteriorează.

6
2 4

1 3 5

Fig. 1 Fig. 2

Fig. 3 Fig. 4

Fig. 5 Fig. 6

5
 Nuca dublă
Desfă şuviţele, apoi leagă sfoara sub locul în care le-ai desfăcut. Leagă cele trei fire ca în fig.
1. Atenţie: capetele ies în sus prin bucla vecină. Strânge, dar nu prea tare, chiar deasupra legăturii.
Leagă din nou cele trei şuviţe ca în fig. 2, însă de data aceasta ai grijă ca fiecare capăt să iasă în jos
prin buclă (aceasta este nuca simplă, care stă şi la baza matisirii înapoi). Strânge.

Fig. 1 Fig. 2

Fiecare şuviţă iese în apropierea unui fir din primul nod. Dublează traseul acestuia cu şuviţele
─ foloseşte un pix sau un obiect ascuţit pentru a desface buclele. Acum, primul nod este dublat, iar
capetele şuviţelor ies în mijlocul nucii simple. Acum dublează şi nuca simplă. Apoi trece firele prin
nod înapoi la bază, unde este legătura. Trage bine, ca tot nodul să se strângă, şi taie de tot capetele
scurte. Rezultatul va fi ca în figură.

Acest nod se foloseşte pentru a menţine strâns, neslăbit, capătul unei sfori împletite.
Pentru a încheia, foloseşte acul pentru a coase de-a lungul sforii cam 2 cm. Fiecare
împunsătură să intre în locul unde a ieşit acul.

Capul de bulgar
Desfă şuviţele şi leagă-le într-o nucă inversă (ca în primul desen, cu capetele în sus prin
bucle). Înainte de a strânge, introdu fiecare capăt prin bucla din faţa sa, astfel încât fiecare şuviţă să fie
sub 2 bucle (fig. 2.)

Fig. 1 Fig. 2

6
 Matisirea înapoi
Matisirea înapoi se foloseşte pentru a împiedica destrămarea capătului sforii. Este mai
durabilă şi mai solidă decât patronarea. Începe prin a desface şuviţele sforii şi fă o nucă simplă,
urmărind fig. 1, 2, 3. Introdu capetele după modelul una deasupra — alta dedesubt, ca în fig. 4.
Termină matisirea înapoi la fel ca pe cea scurtă.
3
3
2

1 1
2

Fig. 1 Fig. 2
A

B
3
C

1 2

Fig. 3 Fig. 4

6. Realizează din memorie cel puţin 20 de noduri şi legături din lista de mai
jos. Enumeră întrebuinţările lor şi demonstrează cum sunt folosite.
Elementele componente ale nodurilor sunt în general următoarele:

Buclă Ochi

Capătul sforii

Tur

NODURI FOLOSITE LA CAPĂT DE FRÂNGHIE

Oricare dintre aceste noduri poate servi aceluiaşi scop ca patronarea, numai că nu sunt
permanente. În afară de rolul de a împiedica destrămarea, se pot folosi pentru a împiedica sfoara să
treacă printr-un orificiu sau buclă şi pentru a asigura alte noduri care au un capăt liber.

7
 Nodul simplu
Este cel mai simplu nod şi se foloseşte la asigurarea altor noduri, având rolul de a împiedica
alunecarea şi desfacerea lor întâmplătoare. Se face un ochi, se trece un capăt al sforii prin ochi şi se
trage de ambele capete.
Nodurile supuse unor solicitări mari trebuie asigurate la capetele libere cu un nod simplu.

Nodul opt
Acest nod se foloseşte la capătul sforii, ca să nu treacă printr-o buclă sau gaură şi pentru a
împiedica destrămarea.

Cheia sol
Acesta este un nod opt cu un tur în plus în jurul corpului sforii, ceea ce îl face mai voluminos.

NODURI FOLOSITE PENTRU UNIREA A DOUĂ FRÂNGHII

Doiul simplu (plat, plat francez)

Este unul dintre cele mai folosite noduri. Este foarte uşor de executat şi se desface uşor după
utilizare. Doiul simplu se foloseşte la înnădirea a două sfori de aceeaşi grosime. Dacă sforile nu au
aceeaşi grosime, fineţe şi structură, nodul se desface.

Dacă nu au capetele paralele ca în desen, devine doiul fals sau precupeţ, care se desface sau
se încurcă. Pentru a ţine minte cum să faci corect acest nod, gândeşte astfel: „stânga peste dreapta,
dreapta peste stânga”, sau invers.

8
 Nodul chirurgului
Faţă de doiul simplu, acesta are primul nod simplu înfăşurat de două ori şi astfel rămâne strâns
până se face şi al doilea nod – ceea ce e foarte folositor chirurgilor în timpul operaţiei.

Doiul cu boltă
Se foloseşte la îmbinarea a două sfori de grosimi diferite. Se face o buclă cu sfoara mai groasă.
Peste buclă se aşază sfoara subţire. Cu unul dintre capetele sforii subţiri se înconjoară bucla şi se trece,
prin ea, pe deasupra. Pentru siguranţă, la capetele libere se poate face câte un nod simplu.

Doiul cu boltă dublu

Când frânghiile diferă foarte mult ca diametru, doiul cu boltă nu este suficient şi trebuie folosit
doiul cu boltă dublu. Cele două tururi ajută frânghia mai groasă să rămână îndoită. Se începe la fel ca
la doiul cu boltă, dar după ce ai înconjurat bucla mai înconjoară o dată şi apoi trece capătul prin buclă.
Este bine să foloseşti acest nod şi când sfoara este udă sau dintr-un material sintetic neted.

Doiul cu boltă cu desfacere rapidă

Este un doi cu boltă la care, la capătul sforii subţiri formează o buclă. Astfel se poate desface
rapid, pur şi simplu trăgând de capătul liber. Este foarte folositor într-o situaţie în care trebuie să-l legi
şi dezlegi des. Se poate folosi acelaşi principiu pentru un doi simplu cu desfacere rapidă.

9
 Nodul pescăresc
Acest nod se foloseşte pentru a îmbina două sfori de grosimi identice sau diferite. Cu capătul
primei sfori facem un nod simplu în jurul celei de-a doua, iar cu capătul celei de-a doua, un nod
simplu în jurul celei dintâi. Trăgând de cele două capete, obţinem nodul pescăresc deosebit de
rezistent la orice smucitură. El nu se desface nici sub apă şi se foloseşte pe diferite materiale, cum ar fi
nailon, sârmă subţire etc.

Nodul Carrick
Este un nod foarte solid şi decorativ. Se foloseşte pentru a prinde cabluri sau frânghii foarte
groase (cu diametru peste 2,5 cm), pentru remorcarea ambarcaţiunilor.

Nodul nou
Este unul din cele trei noduri descoperite în secolul XX – şi cel mai nou dintre ele. Se foloseşte
pentru a uni două frânghii şi are o formă deosebită care nu distorsionează frânghia şi se desface foarte
uşor. Este excelent pentru sfori de nailon, care au nevoie de o putere de strângere mai mare pentru
siguranţă.

Coada vacii
Este un nod foarte des folosit datorită faptului că se execută uşor şi repede şi în acelaşi timp
este sigur. Dezavantaj – la solicitare puternică se strânge foarte tare şi cu greu se mai poate desface.

10
 NODURI FOLOSITE PENTRU A PRINDE O SFOARĂ DE UN OBIECT

Jumătatea de ochi/două jumătăţi de ochi

Jumătatea de ochi este cel mai rapid mod de a prinde o sfoară de un obiect. Se trece sfoara în
jurul obiectului, peste şi sub corpul sforii. Este propriu-zis un nod simplu trecut peste obiect.
Pentru o mai mare siguranţă se adaugă un nod simplu, formând astfel două jumătăţi de ochi.
Stă la baza multor noduri şi face faţă relativ bine unei tensiuni constante, mai ales dacă asiguraţi
capătul liber cu un nod pentru capăt de frânghie.

Nodul de siguranţă
Acesta este un nod solid folosit pentru a prinde o sfoară de un arbore. Sfoara se trece în jurul
arborelui şi se fac două jumătăţi de ochi în jurul capătului solicitat. Pentru siguranţă, se pot face mai
multe noduri (fig. 2).

Optul de strângere (de cabestan, de autoasigurare)

Serveşte la fixarea sforii în jurul unui suport (ţăruş, copac etc.). Se poate executa în două
moduri, în funcţie de suport.

Este uşor de realizat, se desface şi se mută uşor, datorită faptului că nu răsuceşte sau îndoaie
frânghia, nu o slăbeşte şi nici nu o solicită prea mult în vreun punct. Nu alunecă, dar dacă frânghia nu
este bine întinsă, se poate desface.
În cazul în care doar unul dintre capete trebuie solicitat, este recomandată folosirea altui nod.

Laţul de alunecare
Acest laţ este format dintr-un nod simplu legat în jurul capătului liber al sforii. Se poate folosi
la legarea pachetelor sau pentru a prinde o sfoară de un arbore. Acest nod stă la baza executării altor
noduri; nu se utilizează la solicitări mari, pentru că se desface.
11
 Laţul şvab
Acest nod stă la baza executării altor noduri şi este uşor de realizat. Foloseşte la legarea unei
sfori de un obiect, chiar dacă sfoara are capetele legate între ele.

Nodul Kun
Acest nod se desface foarte uşor dacă se trage de capătul liber. Se poate folosi la legarea unui
animal de un stâlp sau la tracţiunea unui automobil.

Nodul pentru ţevi

Acest nod ţine foarte bine când tensiunea este pe direcţie paralelă cu obiectul tras şi se
foloseşte în jurul unei ţevi sau unui stâlp – mai ales când trebuie ridicate sau coborâte în poziţie
verticală.
Se leagă nodul ca în figura de mai jos apoi se asigură ceva mai sus cu o jumătate de ochi.

Gura de ştiucă
Nod folosit pentru a prinde o sfoară de un cârlig. Nu alunecă, nu are nevoie de
tensiune constantă ca să ţină şi, în plus, dacă o parte cedează, cealaltă poate susţine
greutatea până e lăsată la pământ.
Formează două bucle şi răsuceşte-le spre interior o dată sau de două ori. În cazul
în care se foloseşte sfoară răsucită, aceste răsuciri se fac în direcţie inversă, pentru a
mări rezistenţa. Trece ochiurile formate peste cârlig sau peste orice alt obiect.

12
 Nodul de ancoră
Este unul din cele mai solide noduri din această categorie.
Se fac două tururi în jurul stâlpului sau inelului. Cu capătul liber, se înconjoară corpul
frânghiei şi se trece pe sub cele două tururi, strângându-se bine. Se termină cu o jumătate de ochi pe
corpul frânghiei şi se strânge totul. Pentru mai multă siguranţă sau în cazul unui nod permanent, se
poate lega capătul de corpul sforii sau se pot face mai multe jumătăţi de ochi, ca la nodul de siguranţă.

Nodul constrictor
Acesta este unul din cele trei noduri inventat în secolul XX. Are o
utilitate extrem de largă: se leagă în jurul obiectelor rotunde care trebuie
strânse foarte bine; poate servi drept patronare temporară pentru capătul
unei frânghii; cu el se poate lega gura unui sac etc.
Se începe cu un opt de strângere, apoi capătul liber se trece pe sub
turul de lângă el.

Nodul morarului
Această rudă apropiată, dar mai rezistentă, a optului de strângere, este nepreţuită pentru toţi cei
care folosesc des saci. Cu acest nod se leagă gura sacului, folosind sfoară groasă.

În desen se observă că primul tur în jurul sacului trece pe deasupra arătătorului, pe când
următoarele două trec pe sub toate degetele. În desenul din mijloc, degetul arătător e gata să termine
nodul, trăgând capătul liber sub primul tur. Al treilea desen reprezintă nodul final.

Laţul poştaşului
Acesta este unul din cele mai bune moduri de a începe
legarea unui pachet. Este pur şi simplu un laţ de alunecare la care, în
loc de nodul simplu, se foloseşte nodul opt. Când legaţi pachete,
începeţi trecând laţul în jurul pachetului şi strângând bine.

13
 LAŢURI FIXE

Laţul bulin
Este cel mai folosit laţ stabil (nu alunecă). Se desface uşor, cu excepţia cazului în care a fost
supus unei solicitări extreme. Se face un ochi şi se trece capătul B prin el, apoi se merge în jurul
capătului A şi înapoi, în ochi, după cum arată linia punctată din figură.

Laţul dublu bulin

Acest nod se foloseşte pentru a obţine un laţ dublu în mijlocul unor frânghii. Se foloseşte
pentru a ridica o greutate sau un om.
Se începe cu frânghia dublată şi se face un ochi aşa cum se vede în fig. 1. Laţul se trece prin
ochi ca în fig 2. Apoi se deschide şi se trece tot nodul prin laţ, ca în fig. 3 şi 4. Se strânge în sensul
indicat de săgeţile din fig. 4. Este foarte important să se tragă în toate cele trei direcţii în acelaşi timp.
Nodul terminat trebuie să arate ca în figura 5.

Fig.1 Fig.2 Fig.3 Fig.4 Fig.5

În timpul celui de-al doilea război mondial, un tânăr asistent medical adventist, Desmond
Doss, a salvat cu ajutorul laţului dublu bulin viaţa a peste 70 de soldaţi, în timpul unei singure bătălii.
Această faptă eroică i-a adus Medalia de Onoare a Congresului Statelor Unite, cea mai înaltă distincţie
ce poate fi acordată pentru fapte de curaj.

Laţul bulin francez

Se începe la fel ca laţul bulin, dar capătul liber se trece de două ori prin ochi înainte de a
înconjura corpul frânghiei şi de a intra înapoi in ochi.

14
 Ca şi laţul dublu bulin, acest nod formează două bucle, însă are avantajul că se poate regla uşor
mărimea lor. Astfel, cineva poate sta pe una din bucle, iar cealaltă îi poate susţine spatele, astfel încât
mâinile să fie libere.

Laţul alpin
Acest nod se foloseşte pentru a obţine un laţ stabil în mijlocul unei frânghii, fără a folosi
capetele acesteia. Se face laţul de mărimea dorită, cu două ochiuri în partea de sus. Ochiurile se
suprapun, se trece laţul prin amândouă şi se strânge bine.

Laţul pescăresc
Arată la fel ca nodul pescăresc, dar este făcut pe aceeaşi frânghie, formând o buclă. Se poate
realiza fără a folosi capetele, astfel: se porneşte de la laţul alpin, se măreşte una dintre bucle şi se trece
peste cealaltă. Se strânge astfel încât cele două noduri să se blocheze unul într-altul.

NODURI SPECIALE

Nodul pentru scurtarea frânghiei

Pe cât posibil, trebuie evitată tăierea frânghiilor. Pentru a scurta o frânghie fără a fi tăiată, când
aceasta are capetele legate, se foloseşte nodul din imagine.

15
 Pentru stabilitate, se pot folosi 2
beţe la capetele nodului.

Nodul pentru cărat (tras) buşteni

Dacă trebuie să legi o frânghie de un buştean, astfel încât să-l tragi sau să-l remorchezi, acesta
este nodul care trebuie folosit. Cu cât tensiunea creşte, cu atât laţul se strânge pe buştean, deşi
smuciturile îl pot slăbi. Nu alunecă, dar nici nu se încurcă şi, odată ce tensiunea a încetat, se desface
uşor.
Este propriu-zis o jumătate de ochi cu 2-3 răsucituri în plus, la care se adaugă, la o oarecare
distanţă, încă o jumătate de ochi care să dea buşteanului direcţia.

Nodul de extensie
Acest nod se foloseşte pe sfoara de ancorare a cortului. Se trece sfoara în jurul cuiului. Se
înconjoară de două ori frânghia cu capătul liber şi se scoate prin bucla formată. La câţiva centimetri
mai sus, pe frânghia de ancorare, se repetă această mişcare, dar înconjurând o singură dată. La sfârşit
se face un nod simplu la câţiva centimetri mai sus. Pentru a slăbi sau strânge sfoara, laţul se poate
regla coborând sau ridicând nodul de-a lungul sforii. Pentru stabilitate, după fiecare reglare se trage de
capătul liber al sforii, până când nodul ajunge la lungimea iniţială.

16
 Nodul prusik (prusac)
Nodul prusac este folosit pentru suspendarea unui obiect de un suport (coardă, arbore etc.) cu o
cordelină. De asemenea, alpiniştii îl folosesc pentru a urca pe o coardă fixă cu ajutorul cordelinei. Are
proprietatea de a se strânge şi bloca la încărcare, mutându-se foarte uşor, odată descărcat. Condiţia ca
nodul prusac să se blocheze solid este ca raportul dintre diametrul cordelinei şi cel al corzii să fie de
aproximativ ½.
Prima fază de confecţionare a nodului prusac este laţul şvab. Nodul prusac se compune dintr-
un laţ şvab înfăşurat dublu. În cazul în care nodul alunecă, ceea ce se poate întâmpla la o coardă
umedă sau acoperită cu un strat de gheaţă, laţul şvab trebuie înfăşurat triplu. Nodul prusac blochează
în ambele sensuri de solicitare.

LEGĂTURI

Când legi două sau mai multe lemne, este important să foloseşti sfoară de lungime şi grosime
potrivită. Beţele de până la 3 cm diametru se leagă cu sfoară destul de subţire. Lemnele cu diametru de
până la 8 cm se leagă cu sfoară având diametrul de 0,5 cm, iar pentru bârnele mai groase de 8 cm, este
nevoie de sfoară cu grosimea de 1 cm.
Cele patru legături de bază sunt descrise mai jos:

17
 Legarea a două lemne perpendiculare
Se începe cu un opt de strângere pe băţul vertical, chiar deasupra locului unde se vor încrucişa
lemnele. Se strânge bine, se petrece sfoara prin spatele băţului vertical în jos, prin faţa celui orizontal,
şi din nou în spatele celui vertical.

Se repetă cel puţin de trei ori (pentru construcţii solide, cu lemne mai groase se repetă de mai
multe ori), făcând fiecare tur lângă cel precedent, spre exterior pe lemnul orizontal şi spre interior pe
cel vertical.

Apoi se fac câteva tururi de strângere între cele două lemne. Legătura se termină cu un doi simplu.
Peste tot se strânge cât mai bine pentru ca legătura să fie solidă.

Legarea a două lemne în x

Se foloseşte la fixarea a două lemne care trebuie să formeze între ele un unghi oarecare. Se
porneşte cu un opt de strângere pe unul din beţe, după care se strânge de câteva ori în jurul uneia
dintre perechile de unghiuri opuse, apoi în jurul celeilalte perechi. Fiecare tur se face lângă cel de

18
dinainte şi nu peste. Apoi se dau câteva tururi de strângere între cele două lemne, iar la sfârşit, se prind
cele două capete cu un doi simplu.

Legarea a trei lemne pentru trepied

Se aşază cele 3 lemne pe pământ în direcţii alternative. Se începe cu un opt de strângere.

Se împleteşte în jurul lemnelor.

Apoi se dau câteva tururi de strângere între beţe şi se termină cu un doi simplu.

19
 Se trece băţul din mijloc lângă celelalte şi se ridică trepiedul.

S-ar putea să ai nevoie de puţin exerciţiu ca să-ţi dai seama cât de strâns poate fi făcută
legătura, astfel încât trepiedul să poată sta în picioare. La construcţii mai solide, cele trei picioare se
fixează în pământ.

Legarea a două lemne în prelungire

Se formează o buclă la capătul sforii şi se aşază sfoara răsucită pe cele două lemne.

Se înfăşoară cât mai strâns în jurul lemnelor, iar apoi capătul sforii se introduce în bucla lăsată la
început.

Se trage de celălalt capăt până când bucla dispare sub legătură.

Se termină cu un doi simplu care uneşte cele două capete de frânghie.

20
 Pentru stabilitate, legătura se face de două ori.

7. Realizează şi expune pe un suport (placaj, scândură, polistiren) minim 25

de noduri.

21