You are on page 1of 8

Clasificarea mijloacelor şi resurselor

MIJLOACE RESURSE
A. Mijloace imobilizate (imobilizări) C. Resurse proprii
A1. Imobilizări necorporale C1. Resurse proprii ale activităţii
A2. Imobilizări corporale C2. Resurse proprii cu destinaţie specială
A3. Imobilizări financiare
B. Mijloace circulante D. Resurse străine (datorii)
B1. Mijloace circulante materiale (stocuri) D1. Resurse străine în credite
B2. Mijloace circulante în decontare (creanţe) D2. Resurse străine în angajamente
B3. Mijloace circulante de trezorerie (financiare)

A. Mijloacele imobilizate (Imobilizările) sunt bunuri şi valori pe care entităţile îşi propun să
le deţină şi să le exploateze pe termen lung (mai mare de un an) cu scopul generării beneficiilor
economice. Se caracterizează prin faptul că nu se consumă la prima utilizare. Valoarea acestora
se recuperează, în general, pe calea amortizării.
A1. Imobilizări necorporale - sunt valori şi drepturi deţinute de unitatea patrimonială pe
termen lung şi care nu au o formă fizică, concretă: nu sunt tangibile. Normele contabile le definesc
ca fiind valorile identificabile, nemonetare, fără suport material şi deţinute pentru utilizare în
procesul de producţie, furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru
scopuri administrative. Imobilizările necorporale cuprind:
A1.1. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori asimilate. Se
cuprind aici valoarea bunurilor sau drepturilor dobândite de unitatea patrimonială şi pe care le va
exploata pe termen lung, conform contractelor încheiate. Se amortizează conform legislaţiei în
vigoare, de regulă, pe durata lor de exploatare.
A1.2. Fondul comercial reprezintă partea din fondul de comerţ care nu se regăseşte în celelalte
elemente de patrimoniu, dar care concură la menţinerea şi dezvoltarea potenţialului unităţii, cum sunt:
clientela, vadul comercial, reputaţia şi alte elemente necorporale. Din punct de vedere contabil, acesta se
determină ca diferenţă între valoarea reală recunoscută de părţi în cadrul tranzacţiilor directe şi valoarea
înregistrată în contabilitate pentru bunurile identificabile care au făcut obiectul tranzacţiei.
A1.3. Alte imobilizări necorporale. Se încadrează aici programele informatice create de
unitate sau achiziţionate de la terţi, pentru nevoile de utilizare proprii. Deşi memorate pe suporturi
materiale, partea esenţială se referă la prestaţia intelectuală de esenţă necorporală, protejată sub
forma unui drept de proprietate intelectuală.
A1.4. Imobilizări necorporale în curs sunt imobilizările care nu au fost încă terminate şi date
în funcţiune.
Se asimilează imobilizărilor necorporale două categorii de cheltuieli care trebuie repartizate
pe mai multe perioade (includerea lor în această categorie are drept scop etalarea pe mai multe
exerciţii financiare):
A1.5. Cheltuielile de constituire reprezintă cheltuielile cauzate de înfiinţarea întreprinderilor
sau dezvoltarea acestora prin modificarea semnificativă a dimensiunilor ori activităţilor ei: taxe şi
alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind emiterea de acţiuni şi obligaţiuni,
cheltuieli de prospectare a pieţei şi de publicitate şi alte cheltuieli de această natură legate de
înfiinţarea sau modificarea activităţii entităţii. Valoarea lor se recuperează prin mecanismul
amortizării în cadrul unei perioade de maximum 5 ani.
A1.6. Cheltuielile de dezvoltare cuprind cheltuielile generate de aplicarea rezultatelor
cercetării sau a altor cunoştinţe, în scopul realizării de produse sau servicii noi sau îmbunătăţite
substanţial, care se materializează în proiecte individuale pentru care se poate calcula un cost
distinct, recuperabil prin amortizare (de regulă, pe perioada contractului sau pe durata de utilizare,
care poate depăşi 5 ani).

1
A2. Imobilizări corporale – sunt constituite de bunurile concrete aflate în proprietatea
unităţii patrimoniale şi deţinute sau exploatate pe termen lung. Se încadrează aici:
A2.1. Terenurile, inclusiv amenajările de terenuri (investiţiile efectuate pentru amenajarea
lacurilor, bălţilor, iazurilor şi alte lucrări similare). Terenurile nu se amortizează (de regulă), în timp
ce amenajările de terenuri sunt supuse amortizării.
A2.2. Construcţii, instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii, mobilier,
aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active
corporale sunt bunuri sau complexe de bunuri care:
- sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de
servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
- sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an.
Specific imobilizărilor corporale (mai puţin terenurilor) este faptul că se amortizează (ca şi
alte imobilizări), pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii în funcţiune a acestora şi până
la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor de utilizare economică şi
condiţiilor de utilizare.
A2.3. Imobilizări corporale în curs reprezintă investiţiile neterminate efectuate cu forţe
proprii ori bunurile de natura imobilizărilor corporale achiziţionate, dar care nu au fost încă puse în
funcţiune definitiv.
A3. Imobilizări financiare sunt titluri, valori sau alte drepturi de natură financiară deţinute
pe termen lung sau care au scadenţa la termene de peste un an (rezultate ca urmare a
împrumuturilor acordate). Acestea cuprind:
A3.1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate sunt formate din acţiuni şi/sau părţi sociale
deţinute pe termen lung şi care permit exercitarea unui control sau a unei influenţe notabile asupra
societăţii emitente. Entităţile afiliate sunt cele cu care o firmă are anumite legături de participaţii.
A3.2. Imobilizările financiare sub formă de interese de participare şi alte titluri imobilizate
reprezintă acţiuni, obligaţiuni sau alte titluri de valoare pe care întreprinderea le deţine pe termen
lung, în scopul realizării de profituri sau în alte scopuri şi care nu-i permit intervenţia în gestiunea
societăţii emitente.
A3.3. Creanţele imobilitate sunt drepturile unităţii de a cere altor persoane să-i plătească sume
de bani, ca urmare a împrumuturilor acordate sau să-i presteze servicii ori să-i livreze bunuri şi a
căror scadenţă este mai îndepărtată (la un termen mai mare de un an). Se cuprind aici şi garanţiile
depuse de unitatea patrimonială la terţi, care constau în sume de bani vărsate în vederea garantării
bunei execuţii a unor obligaţii.

B. Mijloacele circulante sunt bunuri şi valori care rămân în cadrul entităţii pe termen scurt, de
până la un an, participând, de regulă, la un singur ciclu de producţie (chiar dacă acesta depăşeşte anul).
B1. Mijloacele circulante materiale (stocurile) reprezintă bunurile destinate utilizării în
procesul de producţie sau vânzării în aceeaşi stare şi care participă, de regulă, la un singur ciclu
de producţie.
B1.1. Materiile prime sunt bunuri care se consumă la prima utilizare, participă direct la
obţinerea produsului finit şi se regăsesc în acesta, integral sau parţial, în forma iniţială sau
transformate.
B1.2. Materialele consumabile participă sau ajută la procesul de fabricaţie, se consumă şi ele
la prima utilizare şi, de regulă, nu se regăsesc în produsul finit (materiale auxiliare, combustibili,
materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje, alte materiale
consumabile).
B1.3. Materialele de natura obiectele de inventar reprezintă bunurile care nu îndeplinesc
toate condiţiile necesare pentru a fi considerate imobilizări corporale, precum şi bunurile asimilate
acestora (echipamentul de protecţie, echipamentul de lucru etc.).
B1.4. Producţia în curs de execuţie este producţia care nu a parcurs toate fazele procesului de
fabricaţie, urmând să fie supusă în continuare unor prelucrări. Intră aici şi produsele nesupuse
probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime.
2
B1.5. Semifabricatele sunt produse care au parcurs doar o parte din fazele procesului de
fabricaţie, sunt recepţionate ca atare (pe bază de documente justificative) - şi sunt destinate fie
vânzării ca atare, fie utilizării în continuare în altă fază a procesului de producţie.
B1.6. Produsele finite sunt bunuri care au parcurs toate fazele procesului de fabricaţie şi nu
mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unităţii, sunt corespunzătoare din punct de vedere
calitativ şi au fost recepţionate la magazia de produse pe bază de documente justificative.
B1.7. Produsele reziduale se compun din rebuturi, deşeuri, materiale recuperabile şi
refolosibile.
B1.8. Stocuri aflate la terţi. Apar situaţii în care întreprinderea este proprietara unor elemente
de stoc, dar aceste bunuri nu se află în depozitele proprii ci la alte persoane fizice sau juridice,
în vederea păstrării, prelucrării, vânzării etc. Aceste stocuri aparţin întreprinderii, dar fizic se
găsesc la terţi sau sunt în curs de aprovizionare.
B1.9. Animale şi păsări, respectiv animalele născute şi cele tinere de orice fel (viţei, miei,
purcei, mânji şi altele), animalele şi păsările la îngrăşat, coloniile de albine, animalele pentru
producţie (lână, lapte, etc.).
B1.10. Mărfurile sunt bunuri cumpărate pentru a fi vândute în aceeaşi stare sau după
transformări neesenţiale. Sunt considerate mărfuri şi produsele predate spre vânzare magazinelor
proprii.
B1.11. Ambalaje. În această categorie se încadrează bunurile destinate protecţiei,
transportului, prezentării altor bunuri şi care circulă în regim de restituire, adică sunt refolosibile şi
pot fi păstrate de terţi, cu obligaţia restituirii lor.
B2. Mijloacele circulante în decontare (creanţele) sunt drepturile exprimate în bani pe care
le are unitatea patrimonială asupra altor persoane şi care permit acesteia să ceară plata unor
sume de bani sau livrarea de bunuri ori servicii.
B2.1. Clienţi. Se cuprind aici drepturile întreprinderii de a cere clienţilor să-i plătească sumele
aferente bunurilor livrate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate acestora. Creanţele din această
categorie se înregistrează, de regulă, pe baza facturii. Se consemnează aici doar creanţele rezultate din
vânzări de bunuri sau servicii care fac obiectul activităţii de bază a întreprinderii (creanţe de exploatare).
B2.2. Clienţi incerţi sau în litigiu. Atunci când întreprinderea nu mai are certitudinea că va
încasa sumele pe care i le datorează unii clienţi, creanţele faţă de aceştia se consideră depreciate şi
se separă în această structură distinctă.
B2.3. Efectele de primit sunt creanţele faţă de clienţii cărora li s-a acordat un termen de plată
mai îndepărtat. Pentru înregistrarea creanţei în această structură, înţelegerea dintre întreprindere şi
client trebuie să fie consemnată într-un document distinct: efectul de comerţ (cambie sau bilet la
ordin). Efectul comercial este un înscris prin care o persoană (tras) se angajează ca la o scadenţă
dată, să achite o sumă de bani unei alte persoane (beneficiar), eventual la ordinul unei a treia
persoane (trăgător).
B2.4. Clienţi - facturi de întocmit reprezintă creanţa rezultată în urma livrării de bunuri pentru
care nu s-a întocmit încă factura. Situaţia trebuie să rămână excepţională şi documentul care se va
emite la vânzare este avizul de însoţire. Factura trebuie întocmită, în mod obligatoriu, în termen de
cinci zile de la data livrării, moment în care creanţa aceasta se transferă la postul “Clienţi”.
B2.5. Furnizori - debitori. Se consemnează aici creanţele faţă de furnizori rezultate, de
exemplu, din avansurile plătite acestora.
B2.6. Avansuri acordate personalului reprezintă dreptul unităţii patrimoniale ca, la sfârşitul
lunii, să reţină din sumele totale datorate angajaţilor pentru munca depusă în cursul lunii, sumele
plătite deja ca avans (sau chenzina I).
B2.7. Alte creanţe faţă de personal cuprind alte drepturi ale unităţii faţă de angajaţi rezultate,
de exemplu, din vânzări de bunuri sau prestări de servicii către aceştia, din imputaţii făcute acestora,
chirii, avansuri nejustificate, sporuri şi adaosuri necuvenite etc.
B2.8. Alte creanţe sociale sunt reprezentate de alte drepturi ale unităţii faţă de bugetul
asigurărilor sociale.
3
B2.9. Taxa pe valoarea adăugată (TVA) deductibilă1 este dreptul unităţii ca, la sfârşitul lunii,
să reţină taxa aferentă cumpărărilor (sau deductibilă), din taxa aferentă vânzărilor (sau colectată),
în vederea stabilirii obligaţiei de plată faţă de bugetul statului.
B2.10. TVA de recuperat reprezintă diferenţa, calculată la sfârşitul lunii, dintre taxa
deductibilă, mai mare, şi taxa colectată, mai mică.
B2.11. Subvenţii. În această structură se înregistrează dreptul unităţii rezultat din
angajamentul altei persoane de a-i oferi sume de bani sau bunuri, cu titlu gratuit.
B2.12. Decontări cu acţionării/asociaţii privind capitalul. La înfiinţarea societăţilor
comerciale, asociaţii sau acţionarii îşi iau angajamentul de a pune la dispoziţia acesteia aporturi în
bani sau în natură. Până la vărsarea lor efectivă, societatea comercială are dreptul de a cere
asociaţilor sau acţionarilor să facă vărsămintele respective, drept care se regăseşte ca o creanţă
asupra acestora.
B2.13. Debitori diverşi. Aici se înregistrează creanţele în afara exploatării, adică cele
rezultate din operaţiuni mai puţin obişnuite, cum ar fi vânzarea de imobilizări sau dreptul da a
primi despăgubiri de la alte persoane etc.
B3. Mijloacele circulante de trezorerie (financiare) sunt formate din elemente de natură
financiară pe care întreprinderea le deţine pe termen scurt:
B3.1. Investiţii financiare pe termen scurt - sunt titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni,
certificate de trezorerie, alte titluri) deţinute în vederea realizării de profituri pe termen scurt.
B3.2. Cecuri de încasat - se încadrează aici cecurile primite de întreprindere şi pe care le-a
depus la bancă, în vederea transformării lor în bani.
B3.3. Efecte de încasat - sunt efectele de comerţ ajunse la scadenţă şi pe care unitatea
patrimoniaiă le trimite la bancă pentru ca aceasta să se ocupe de transformarea lor în bani.
B3.4. Efecte remise spre scontare - sunt efectele de comerţ neajunse la scadenţă şi pe care
unitatea patrimonială doreşte să le transforme în bani. Operaţiunea este posibilă prin scontarea
acestora la o bancă. Operaţiunea este de fapt un transfer către bancă a dreptului de a încasa la
scadenţă suma trecută în efectul de comerţ.
B3.5. Conturi la bănci în lei. Această structură reflectă disponibilităţile băneşti pe care
unitatea le are la bănci în lei.
B3.6. Conturi la bănci în valută. Intră aici disponibilul pe care unitatea patrimonială îl are la
bănci în valută.
B3.7. Dobânzi de încasat – se referă la dreptul de a primi dobânzi de la bănci sau de la alte
persoane fizice sau juridice.
B3.8. Casa în lei şi în valută. Este vorba despre numerarul (lei sau valută) de care unitatea
patrimonială dispune în casierie.
B3.9. Alte valori - constituite din timbre fiscale şi poştale, bilete de tratament şi odihnă,
tichete şi bilete de călătorie, tichete de masă, alte valori, etc., care se găsesc la casierie.
B3.10. Acreditive în lei şi în valută. Acreditivele sunt conturi deschise la bănci pentru o
operaţiune specifică şi din care nu se pot face plăţi decât pe destinaţia pentru care au fost
constituite şi atunci când se îndeplinesc anumite condiţii stabilite anterior.
B3.11. Avansuri de trezorerie. Sunt reprezentate de sumele avansate unor angajaţi pentru a
face plăţi în numele întreprinderii.

C. Resursele proprii sunt reprezentate de capitalurile puse la dispoziţia entităţii de către


asociaţi, acţionari, de unitatea însăşi sau de alte persoane, şi pentru care nu există obligaţia de
rambursare la o scadenţă determinată.

C.1. Resursele proprii ale activităţii sunt constituite de acele resurse proprii care se pot
concretiza în orice categorie de mijloace economice.
C1.1. Capitalul social reprezintă expresia valorii nominale a aportului acţionarilor sau
asociaţilor unei societăţi comerciale. Toate acţiunile sau părţile sociale emise de societăţile
comerciale au în mod obligatoriu aceeaşi valoare nominală, indiferent de momentul în care au
4
fost emise, şi indiferent de valoarea lor reală la un moment dat. El se constituie la înfiinţarea unei
firme, fiind o condiţie a existenţei şi funcţionării acesteia. Capitalul social se diferenţiază în
capital subscris nevărsat (capitalul pe care proprietarii întreprinderii s-au angajat să-l pună la
dispoziţia întreprinderii) şi capital subscris vărsat (partea din capitalul subscris care a fost fizic
depusă de proprietari la dispoziţia întreprinderii).
C1.2. Primele legate de capital reprezintă diferenţa între valoarea de emisiune (preţul de
vânzare) a acţiunilor sau părţilor sociale emise şi valoarea lor nominală. Se încadrează aici:
primele de emisiune, primele de fuziune, primele de aport şi primele de conversie a obligaţiunilor
în acţiuni.
C1.3. Rezerve. Se încadrează aici profiturile realizate de întreprindere în exerciţiile precedente
şi care au rămas la dispoziţia acesteia pe termen lung, ca urmare a unei decizii de repartizare luate
de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor (A.G.A.). Următoarele categorii de rezerve sunt
prevăzute de normele româneşti:
- rezerve legale constituite anual din profitul brut (5% din acesta), până când nivelul lor
atinge 20% din capitalul social vărsat;
- rezerve statutare sau contractuale, constituite din profitul net pe baza prevederilor din
statutul societăţii;
- alte rezerve, constituite tot din profitul net pe baza hotărârii A.G.A;
- rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare, care se constituie atunci
când activele reevaluate sunt cedate sau atunci când rezervele din reevaluare sunt realizate, adică pe
măsura amortizării.
C1.4. Rezultatul reportat este rezultat din exerciţiile precedente dar pentru care A.G.A. nu a
luat încă o decizie de repartizare.
C2. Resursele proprii cu destinaţie specială sunt acele resurse constituite de unitatea
patrimonială cu forţe proprii sau procurate de la alte persoane, şi care nu pot fi utilizate decât pe
destinaţia pentru care au fost constituite sau primite.
C2.1. Subvenţii pentru investiţii arată provenienţa sumelor alocate de la bugetul statului sau
din alte surse (nerambursabile) de care beneficiază unitatea patrimonială în vederea procurării sau
producerii de echipamente ori a altor bunuri de natura imobilizărilor, pentru finanţarea unor
activităţi pe termen lung sau a altor cheltuieli de natura investiţiilor. Se cuprind aici şi imobilizările
primite cu titlu gratuit.
C2.2. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt resurse constituite pe seama cheltuielilor
în vederea acoperirii efectelor nefavorabile viitoare probabile ale unor evenimente trecute sau
prezente. Se constituie astfel de provizioane pentru: litigii, garanţii acordate clienţilor, pentru
restructurare etc. Aceste provizioane se află la limita între resursele proprii şi cele străine, deoarece
ele nu sunt definitive, urmând a se anula, mai devreme sau mai târziu, prin trecere la venituri.

D. Resursele străine sunt capitalurile puse la dispoziţia unităţii patrimoniale de către terţi
(furnizori, clienţi, personal, bănci şi alte instituţii financiare, stat, alte persoane fizice sau
juridice) şi pentru care există o obligaţie certă de rambursare la o scadenţă determinată.
D1. Resursele străine în angajamente sunt resursele provenite de la terţi şi care, de regulă, nu
sunt purtătoare de dobândă:
D1.1. Furnizori. În această structură intră datoriile faţă de furnizorii de exploatare, adică cei
de la care se cumpără bunuri şi servicii curente (stocuri, energie, apă, servicii de telecomunicaţii
etc.). Pentru ca datoria să fie înregistrată aici este obligatorie justificarea ei pe bază de factură.
D1.2. Furnizori de imobilizări. Datoriile rezultate din achiziţia de imobilizări corporale şi
necorporale se evidenţiază separat tocmai datorită caracterului lor mai puţin curent.
D1.3. Efectele de plătit şi efectele de plătit pentru imobilizări sunt datoriile faţă de furnizori
pentru care documentul justificativ este efectul de comerţ (cambie sau bilet la ordin).
D1.4. Furnizori-facturi nesosite. Se consemnează aici datoriile din achiziţii de bunuri pentru
care nu au ajuns încă facturile. La sosirea acestora, datoria se transferă la structura „Furnizori” sau
5
„Furnizori de imobilizări”.
D1.5. Clienţi - creditori. Intră aici datoriile faţă de clienţi rezultate, de exemplu, din avansurile
în bani primite de la aceştia.
D1.6. Personal - salarii datorate reflectă obligaţiile întreprinderii de a plăti angajaţilor
contravaloarea muncii pe care au prestat-o. Această obligaţie se înregistrează la sfârşitul lunii, pe
baza statelor de salarii.
D1.7. Ajutoare materiale datorate. Se reflectă aici obligaţia pe care şi-o asumă întreprinderea
de a acorda angajaţilor ajutoare de boală pentru incapacitate temporară de muncă, pentru îngrijirea
copiilor, ajutoare de deces şi alte ajutoare materiale.
D1.8. Participarea personalului la profit reprezintă angajamentul luat de întreprindere, în
urma hotărârii A.G.A., de a plăti angajaţilor părţi din profitul anului precedent.
D1.9. Drepturi de personal neridicate. După înregistrarea datoriei întreprinderii faţă de
angajaţi în legătură cu salariile, datorie consemnată în statul de salarii, sumele datorate trebuie
plătite în trei zile: după acest termen, sumele neplătite se virează, în principiu, la bancă şi trebuie
evidenţiate separat, în această structură distinctă de datorii.
D1.10. Reţineri din salarii datorate terţilor. Atunci când angajaţii au datorii faţă de terţe
persoane, unitatea patrimonială poate reţine din salariu sumele respective pentru a le vira
persoanelor în drept. Datoria rămâne înregistrată în contabilitate până la virarea sumei către
persoana pentru care s-a reţinut.
D1.11. Alte datorii faţă de personal reflectă obligaţii ale întreprinderii faţă de angajaţi, altele
decât cele consemnate în structurile anterioare (garanţii gestionare, indemnizaţii pentru concediile
de odihnă neefectuate etc.).
D1.12. Contribuţiile sociale ale unităţii. Atunci când unitatea angajează personal, pe lângă
sumele datorate ca salarii, este obligată să plătească şi următoarele contribuţii sociale:
- contribuţia la asigurările sociale. Cotele de contribuţii la asigurări sociale sunt diferenţiate în
funcţie de condiţiile de muncă: condiţii normale: 20,8%; condiţii deosebite: 25,8%; condiţii
speciale: 30,8%.
- contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate de 5,2%;
- contribuţia pentru ajutorul de şomaj de 0,5%;
- contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate de 0,85%;
- contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale într-o cotă de 0,4%;
- fondul de garantare a salariilor de 0,25%;
- comisionul inspectoratului teritorial de muncă de 0,75%sau de 0,25%.
D1.13. Contribuţiile sociale ale angajaţilor. Din salariul brut înregistrat de unitate, salariaţii
vor fi plătiţi numai după ce se vor reţine, printre altele, şi contribuţiile lor sociale:
- contribuţia personalului pentru asigurările sociale de 10,5%;
- contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate de 5,5%;
- contribuţia personalului la fondul de şomaj de 0,5%.
D1.14. Alte datorii sociale.
D1.15. Impozitul pe profit/venit este o obligaţie faţă de bugetul statului stabilită atunci când
întreprinderile înregistrează profit fiscal. Rezultatul fiscal (profit sau pierdere) este egal cu diferenţa
dintre veniturile totale şi cheltuielile totale la care se adaugă cheltuielile nedeductibile şi din care se
deduc sumele neimpozabile.
D1.16. TVA de plată este diferenţa dintre taxa colectată, mai mare, şi taxa deductibilă, mai
mică, calculată la sfârşitul lunii, cu ocazia întocmirii decontului de TVA.
D1.17. TVA colectată este taxa aferentă vânzărilor, adică cea înscrisă în facturi sau în alte
documente justificative care atestă vânzarea. Poate fi definită ca obligaţie a întreprinderii ca, la
orice vânzare, să adauge 19% la preţul de vânzare fără TVA.
D1.18. Impozitul pe venituri de natura salariilor este suma reţinută de unitatea patrimonială
din salariile angajaţilor şi pe care urmează să o vireze statului. Unităţile patrimoniale nu sunt decât
intermediari între salariaţi şi stat. Acest impozit este o componentă a impozitului pe venitul global.
D1.19. Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate. Se încadrează aici obligaţii precum
6
impozitele pe clădiri, pe terenuri, pe dividende, accizele, taxele vamale etc.
D1.20. Contribuţia unităţii la fondurile speciale se concretizează în viramente pentru
fondurile speciale, printre care putem enumera: pentru modernizarea punctelor de trecere a
frontierei, pentru protecţia asiguraţilor, pentru protecţia persoanelor handicapate, pentru dezvoltarea
sistemului energetic, pentru dezvoltarea turismului etc..
D1.21. Alte datorii faţă de bugetul statului. Se cuprind aici valoarea despăgubirilor,
amenzilor, penalităţilor, datorate bugetului.
D1.22. Dividendele de plată reprezintă obligaţia întreprinderii de a plăti acţionarilor/
asociaţilor părţile din profit stabilite de A.G.A.
D1.23. Creditori diverşi. Aici se regăsesc datorii altele decât cele curente; de regulă ele rezultă
din operaţiuni excepţionale.
D2. Resursele străine în credite sunt resursele provenite de la bănci şi alte instituţii
financiare şi a căror caracteristică este că sunt purtătoare de dobândă.
D.2.1. Împrumuturi din emisiune de obligaţiuni, Obligaţiunile se emit de o entitate atunci
când aceasta are nevoie de resurse, de regulă pe termen lung. În schimbul sumelor primite în urma
emisiunii de obligaţiuni, întreprinderea se angajează să plătească dobânzi şi să ramburseze, la
scadenţă, împrumutul.
D.2.2. Credite bancare pe termen lung sunt reprezentate de sumele primite de unitate de la bănci pe
termen lung (peste 1 an).
D.2.3. Datorii ce privesc imobilizările financiare sunt datoriile faţă de persoanele juridice ce
deţin participaţii în capitalul unităţii.
D.2.4. Alte împrumuturi şi datorii asimilate. În această categorie se încadrează concesiunile
preluate, imobilizările corporale primite în leasing financiar, sumele încasate reprezentând alte
împrumuturi şi datorii asimilate (garanţii primite, depozite etc.).
D.2.5. Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate sunt dobânzile datorate,
aferente creditelor bancare pe termen lung, datoriilor ce privesc imobilizările financiare, precum şi
celor aferente altor împrumuturi şi datorii asimilate.
D.2.6. Decontări între entităţile afiliate cuprind sumele virate, bunurile livrate, dividendele
aferente investiţiilor pe termen scurt şi cele aferente participaţiilor, precum şi dobânzile aferente
împrumuturilor acordate altor unităţi din cadrul grupului sau afiliate.
D.2.7. Decontări privind interesele de participare reflectă sumele virate, altor unităţi legate
prin interese de participare, precum şi dobânzile aferente împrumuturilor acordate acestor unităţi.
D.2.8. Sume datorate asociaţilor sunt sumele depuse de asociaţi, dobânzile aferente acestor
sume, precum şi dividendele lăsate în contul curent al asociaţilor.
D.2.9. Credite bancare pe termen scurt sunt sumele primite de unitate de la bănci pe termen scurt (sub un
an).
D.2.10. Credite de cont curent. În această categorie se încadrează plăţile pe care banca le face
în numele întreprinderii, peste sumele de care aceasta dispune în cont. Acest credit este de regulă pe
termen foarte scurt şi mai scump (cu o dobândă mai mare).
Definiţiile prezentate mai sus sunt valabile pentru categoriile de mijloace şi resurse privite ca
elemente care există la un moment dat, ca "stocuri" sau situaţii la momentul respectiv. Însă, în
cadrul unităţii patrimoniale mijloacele şi resursele sunt supuse unor transformări mai mari sau mai
mici şi care le fac să dispară sau să-şi schimbe forma sau conţinutul.
Dacă privim mijloacele aflate în transformare, putem defini o nouă categorie contabilă, cea
de cheltuieli care desemnează sumele ori valorile plăţile sau de plătit în cursul unei perioade ca
eforturi concretizate în: consumuri de materii prime, materiale şi alte bunuri care dispar în urma
procesului de producţie, servicii, salarii şi contribuţii sociale, amortizări etc. Pe lângă cheltuieli ca
eforturi, se definesc imediat si veniturile, ca efecte ale eforturilor făcute de întreprindere. Veniturile
reprezintă resurse reproduse şi care aparţin unităţii, consemnate în urma vânzării de bunuri sau
prestării de servicii, precum şi atunci când unitatea obţine bunuri din producţia proprie.
7
Clasificarea veniturilor şi cheltuielilor se poate face în funcţie de natura acestora în:
- cheltuieli şi venituri de exploatare, adică acelea care corespund activităţii curente, obişnuite
a unităţii: cheltuieli cu materii prime, cu salarii, cu servicii, venituri din vânzarea producţiei, etc.;
- cheltuieli şi venituri financiare, care rezultă din activitatea de natură financiară (dobânzi,
diferenţe de curs valutar, venituri din plasamente şi participaţii etc.);
- cheltuieli şi venituri extraordinare, care sunt generate de activităţile nerepetitive cu caracter
extraordinar (calamităţi şi alte evenimente extraordinare).
Punând faţă în faţă veniturile cu cheltuielile obţinem rezultatul contabil al perioadei. Dacă
veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, atunci rezultatul este profit şi reprezintă o resursă care se
adaugă la celelalte resurse proprii de care dispune întreprinderea sau se repartizează proprietarilor
acesteia. Dacă, dimpotrivă, cheltuielile perioadei depăşesc veniturile aceleiaşi perioade, atunci
rezultatul este pierdere şi diminuează resursele sau se adaugă la mijloace, fiind necesară finanţarea
lui din alte resurse.