You are on page 1of 1

Cronica de film - Bohemian Rhapsody

Bohemian Rhapsody (sau în română Rapsodia boemă) reprezintă pelicula cea mai
așteptată în România de către fanii fomatiei rock Queen. Și nu numai de către aceștia, cu
siguranță. Bohemian Rhapsody este un film excelent pentru toată lumea, fan sau nu. Coloana
sonoră a peliculei este una fabuloasă!
O gașcă de patru neadaptați, aparent fără nimic în comun, cu un mesaj zgomotos care se
adresează altor neadaptați. Celor care stau ascunși în umbră din spatele sălii de concert. Sau
pe un scaun în colțul întunecat al unei unei petreceri. Sau celor care-și trăiesc viețile în
anonimitate autoimpusă. De teama expunerii în față prejudecăților, preconcepțiilor, etichetelor
superficiale ale societății.
Modul în care Freddie Mercury, îmbrăcat că o “șopârlă furioasă” pentru a face impresie, i-a
prezentat intențiile nou nascutei Queen lui John Reid, unul dintre cei mai mari producători
muzicali ai vremii, este exact mesajul pe care Bohemian Rhapsody îl transmite publicului
larg. E în regulă să fii tu, nu-ți fie teamă să-ți expui gândurile, sentimentele, fii creativ și
impetuos, simte-te bine în pielea ta. În anii 70 societatea încă se lupta cu probleme de
acceptare a deviațiilor de la normalitate în orice formă se manifestau ele, așa că muzică,
satiră, autoironia, metaforă iscusită era cel mai simplu mod de a te destăinui echivoc fără a
agită apele sociale și media într-o manieră evidență.
Demersul creativ aparține regizorului Bryan Singer (Usual Suspects, X-Men: First Class, X-
Men: Days of Future Past, X-Men: Apocalypse). Relația dintre el și casă de producție se
adaugă listei de controverse pe care acest film le-a generat, fiind concediat pe finalul
producției și înlocuit de Dexter Fletcher (Lock, Stock and Two Smoking Barrels, Kick-Ass,
Rocketman). Ramy Malek este fabulos în rolul “to date” al vieții sale, Gwilym Lee este
imaginea absolut perfectă a lui Brian May, Roger Taylor și John Deacon pot fi mândri de
reprezentarea lor artistică a lui Ben Hardy și Joseph Mazzello.
Rapsodia boemă vuiește acum în cinematografe.
Filmul atinge toate aspectele importante din viață formației și ale vieții personale a liderului
ei incontestabil. Inclusiv momente în care se ilustrează homosexualitatea lui Freddie și
petrecerile deșucheate pe care le organiza. Acordurile cântecelor legendare, de la momentele
tensionate ale creației lor până la reprezentația epică din 1985 de la concertul caritabil mamut
LiveAid, îți vor toci sosonii, îți vor încânta urechile, îți vor stârni lacrimi și îți vor răscoli
sufletul. Patru oameni diferiți cu o chimie comună formidabilă, cu o forță creativă teribilă, cu
o atitudine exuberanța, cu o poveste despre dragoste, drame personale, bucurie și entuziasm.
Vieți tumultoase, versuri sfâșietoare, ritmuri vulcanice, muzică supranaturală.