You are on page 1of 7

Vincent Van, Gogh

Vincent Willem van Gogh (pronunțat în neerlandeză [ˈvɪnsɛnt ˈʋɪləm vɑn ˈɣɔ], v. AFI, n. 30 martie 1853, Zundert, Țările de Jos – d. 29
iulie1890, Auberge Ravoux[*], Auvers-sur-Oise[*], Franța) a fost un pictor olandez post-impresionist[19] ale cărui lucrări au avut o influență
profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus
la sinucidere.
Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat
ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa
operă de succes, Mâncătorii de cartofi. Paleta lui de atunci conținea tonuri închise. În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a
descoperit pe impresioniștii francezi. A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin. Din cauza nebuniei van Gogh l-a atacat pe
Gauguin cu briciul. Gauguin a reușit să fugă, iar van Gogh și-a tăiat în acces urechea. S-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence.
Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în orașul Auvers-sur-Oise. La 27 iulie van Gogh a ieșit
din cameră să picteze pe câmp. Acolo s-a împușcat în umăr cu pistolul și a murit peste 2 zile.
Van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi și 1.100 de desene și schițe . Astăzi multe dintre operele sale,
inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje și picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai scumpe din lume.
Fiind puțin apreciat în timpul vieții, faima sa a crescut în anii de după moarte[19]. Astăzi el este în general considerat ca fiind unul dintre cei
mai importanți pictori din istorie.

Biografia
Primii ani

Casa natală a lui van Gogh din Groot Zundert

Pe 30 martie 1852, mama pictorului, Anna, a dat naștere la un copil căruia i-a pus numele Vincent-Willem. S-a născut mort și a fost înhumat
în micul cimitir din Zundert, unde încă i se mai poate vedea mormântul. Pierderea primului copil i-a afectat profund pe pastor și pe soția sa.
Dar exact peste un an, pe 30 martie 1853, s-a născut un alt fiu căruia i-a fost dat același prenume. Acest copil a urmat școala locală de
cadre didactice și casa parohială pentru educație religioasă între 1861 și 1864. La vârsta de 12 ani a fost trimis la un mic internat particular
din Zevenbergen, un oraș aflat la câteva mile de Zundert, iar la 13 la Institutul Tehnic din Tilburg. Investigațiile recente arată că van Gogh a
început să deseneze încă de mic. 4 schițe din 1862 (pe atunci avea 9 ani) au fost conservate; 2 dintre ele reprezintă natura, celelalte sunt
copii. Câteva cunoscut peisaje datează din 1863-1873, în ele marea putere de observație fiind evidentă.
În 1869, la vârsta de 16 ani, se va angaja până la urmă la galeria de artă Goupil din Haga, la unchiul Cent care era negustor de artă, unde
se familiarizează cu lucrările artiștilor.În iunie 1873, artistul, fiind avansat în grad, este mutat la sucursala din Londra a firmei Goupil (locul
său de la Haga fiind ocupat în noiembrie de către Theo, transferat la rândul său de la Bruxelles). Din august 1873, van Gogh va locui cu
doamna Loyer și se va îndrăgosti de fiica acesteia Ursula, însă va afla că aceasta este logodită. În octombrie, în urma intervenției unchiului
său, Cent, este trimis la Paris pentru a-l distrage. În decembrie se întoarce pe neașteptate la Londra și încearcă în zadar s-o vadă pe Ursula.
În acest timp, pastorul Vincent van Gogh, bunicul lui Vincent, moare la Breda. În Paris trăiește în Montmartre cu un tânăr englez, funcționar
la Goupil. Patronii săi, Boussod și Valadon, sunt din ce în ce mai nemulțumiți de el, și în urma unei discuții furtunoase pe care o are cu unul
dntre ei, van Gogh își dă demisia pe 1 aprilie 1876.

Van Gogh la aproximativ 13 și 18 ani

Tot în 1876 van Gogh s-a întors în Anglia, mai exact s-a dus în Ramsgate ca să predea într-o mică școală aflată pe Royal Road din Spencer
Square. Când proprietarul școlii s-a mutat în Isleworth, Middlesex, van Gogh s-a dus cu el acolo, luând trenul până în Richmond și restul
călătoriei mergând pe jos. Aranjamentul nu a mers așa cum ar fi trebuit așa că a plecat pentru a deveni asistentul unui ministru metodist,
urmărindu-și dorința de a „predica Evanghelia pretutindeni”.De Crăciun, el s-a întors acasă și și-a găsit de lucru într-o librărie din Dordrecht
pentru o durată de 6 luni de zile. N-a fost fericit în noua lui poziție și și-a petrecut cea mai mare parte a timpului mâzgălind sau traducând
pasaje din Biblie în engleză, franceză și germană. Colegul său de cameră la acea vreme, un tânăr profesor numit Görlitz, a amintit faptul că
van Gogh mânca frugal și prefera să nu consume carne.
În 1877 se duce la Amsterdam la unchiul său Johannes van Gogh pentru a studia teologia și sub supravegherea pastorului Johannes
Stricker, un alt unchi de-al său, angajat de familia sa a început să studieze cu zel pentru examenele sale teologice de admitere
la Universitatea din Leida.

Casa în care Van Gogh a locuit la Cuesmes în 1880.

Pică examenul, iar în iulie 1878 pleacă din casa lui Jan. Etapa următoare a fost un curs de trei luni la Bruxelles pentru obținerea unei
calificări de predicator.[56][57] Părinții nu aveau speranțe. Previziunea lor s-a adeverit și van Gogh nu a trecut examenul final al cursului.
Vincent se întoarce la Etten, în casa părintească. El se stabilește pentru o lună în Pâturages în regiunea minieră Borinage din Belgia, la
granița cu Franța și trăiește la Nr. 39, Rue de l'Eglise. Vizitează oamenii bolnavi și organizează lecturi religioase de pe 26 decembrie 1878
până în ianuarie 1879, când obține, pentru șase luni, un post de predicator pentru minerii din Wasmes, Comitetul de Evanghelizare fiind
surprins de activitatea sa, precum și de spiritul său de sacrificiu. Acolo trăiește la Nr. 221, Rue du Petit-Wasmes (acum Rue Wilson), în casa
fermierului Jean-Baptiste Denis și predică la centrul protestant „Salon de Bebe” (257 Rue du Bois). Complet afectat de sărăcia din jurul lui,
van Gogh dă tot ce are în posesie, inclusiv o mare parte din hainele sale, minerilor. Atitudinea este socotită de către șefii săi drept excesivă,
așa că la sfârșitul perioadei de încercare, iulie 1879, e silit să-și dea demisia. Urmează o epocă foarte grea, când îl părăsește până și
credința, și când, pentru prima oară, începe să deseneze cu un fel de înverșunare. În august, după ce este concediat merge la Bruxelles. De
acolo s-a dus la preotul paroh Frank în Cuesmes în regiunea Borinage, unde va sta până pe 15 octombrie 1880.

Bruxelles și Borinage (1878 – 1880)


Van Gogh s-a decis apoi să se mute în regiunea minieră Borinage. Acolo a susținut familii sărace cu ajutorul lecturilor din Biblie. Tatăl său a
plătit pentru fiul său costul unei camere din casa din Rue Eglise, nr. 39, la Paturages . Van Gogh a compromis lucrurile și de această dată.
Interpretând exagerat textul evanghelic, a trăit în sărăcie . S-a mutat într-o colibă unde dormea pe podea și se hrănea cu apă și pâine . Tot
ce avea a donat săracilor, iar pe cei bolnavi i-a îngrijit cu atenție .
Van Gogh și-a continuat cu și mai multă încăpățânare munca sa de predicator în Borinage . În 1880 corespondența dintre el și Theo a
încetat până în luna iulie . Din cauza condițiilor a fost obligat totuși să renunțe la munca de predicator; au urmat apoi pregătirile pentru
meseria de artist .

Haga: întoarcerea (1882-1883)


În 1882, în viața sa apare Clasina Maria Hoornik, numită Sien, o prostituată mai în vârstă decât el, însărcinată și deja mamă a unei fetițe. Ea
îi devine lui Vincent prietenă și model. Decide să se căsătorească cu ea. Odată cu nașterea copilului, dificultățile economice vor fi mai mari,
iar singura sursa de venit pentru familie este alocația lui dată de fratele său. În 1883, greutățile devin insuportabile. Theo l-a convins pe
Vincent să o părăsească pentru a se dedica în totalitate artei.
Petrece o perioadă de singurătate în nordul Olandei, iar în decembrie 1883, Vincent se întoarce din nou în casa părinților, care acum se află
în nordul regiunii Brabante. Acolo creează sute de tablouri și desene, dă lecții de pictură, învață să cânte la pian și citește. În luna martie a
anului 1885 moare tatăl său, iar în noiembrie pleacă la Anvers]. În 1886 se înscrie la Școala de Arte Frumoase și se cufundă în studiu.
Vincent nu trece de examene, iar cariera îi este compromisă]. Decide că într-un singur oraș merită să trăiești și pornește către Paris].

Paris (1886 – 1888 )

Autoportet pictat în 1886

Vincent vrea să-și facă un nume în lumea artei. Parisul era cel mai bun lucru pentru un artist. Atunci, orașul era metropola viitorului, locul în
care a apărut fotografia și cinematografia, dar mai mult era leagănul impresionismului, mișcarea artistică care l-a influențat pe van Gogh.
Vincent ajunge la Paris pe 28 februarie 1886[71]. Theo, care era directorul unei galerii de artă din capitala Franței, îl găzduiește în locuința sa,
mai întâi pe strada Laval, lângă Place Pigalle, și apoi pe strada Lepic, în cartierul Montmartre. Cei doi încep o conviețuire care le aduce
numai beneficii.
La începutul șederii, van Gogh lucrează în atelierul faimosului pictor academician, Fernand Cormon[72]. În acest atelier întâlnește persoane
cum ar fi Henri de Toulouse-Lautrec, Émile Bernard și Louis Anquetin[73]. Datorită lui Theo, ii mai cunoaște pe Claude Monet, Camille
Pissarro, Alfred Sisley, Pierre-Auguste Renoir și Paul Signac[73].

Moara de la Galette - pictat în 1886; Galeria Națională, Berlin

În doi ani, artistul a realizat 230 de tablouri. Vincent discută cu artiștii și frecventează aceleași locuri. Unele dintre acestea sunt Tambourin,
un cabaret de pe Bulevardul Clichy și localul lui Tanguy, un magazin de materiale pentru pictură situat pe strada Clauzel. Împreună cu
Bernard, Toulouse-Lautrec, Anquentin și Paul Gauguin formează grupul “Micului bulevard”. Ca urmare a acestui proiect, Gauguin va veni să
locuiască cu Vincent la Arles.
În 1887, tensiunea dintre Theo și Vincent crește. „Odată este o persoană normală, dulce, iar apoi devine egoist și rece” declară Theo despre
fratele său. Într-o scrisoare către Wilhelmine mai spune: „Viața alături de Vincent este insuportabilă. Nimeni nu poate să vină la mine acasă
pentru că Vincent nu face decât să se certe cu toți”. La Paris pictorul a început să fumeze și să bea, lucruri ce i-au declanșat tulburări
psihice. Orașul i se pare insuportabil așa că în februarie 1888 pleacă în Arles, orașul din Provence.
Provence (1888 – 1889)

Autoportret cu urechea bandajată - pictat în luna ianuarie a anului 1889; Galeriile Institutului Courtauld, Londra

Van Gogh ajunge în Arles în plină iarnă și este susținut de fratele său cu 250 de franci lunar. Ajuns acolo, Vincent se cazează la Hotelul
Carrel, situat pe strada Cavaleriei, la numărul 30, iar la începutul lunii mai închiriază pentru 15 franci pe lună patru camere într-o clădire din
Piața Lamartine numărul 2; este vorba despre celebra „Casă galbenă”.
În 15 luni artistul pictează peste 200 de tablouri[78]. În unele tablouri găsim culoarea mult iubită de van Gogh, galbenul. Paul Gauguin, care a
fost oaspete al lui Vincent în anul 1888, vorbește despre dragostea lui van Gogh pentru galben. În Gauguin, artistul vedea prietenul ideal. Ei
au început lucrările împreună, iar Paul a fost influențat de van Gogh. Dar în Ajunul Crăciunului, fără un motiv anume, Vincent ia un brici cu
care vrea să-l rănească pe prietenul său]. Paul fuge înspăimântat și petrece noaptea într-un hotel]. Între timp, Vicent își taie lobul urechii și il
dă unei dame de companie pe nume Rachel.
Gauguin scrie despre ceea ce s-a întâmplat:
„În ultima perioadă a șederii mele Vincent a devenit excesiv de nepoliticos și contradictoriu, apoi s-a liniștit. Într-una din seri, l-am surprins pe Vincent
că se apropria de patul meu. Cum se explică faptul că mă trezisem în acel moment? A fost de-ajuns să-i spun pe un ton serios: «Ce se întâmplă,
Vincent?» pentru ca el, făra să scoată un sunet, să se întoarcă în pat și să adoarmă profund. Îmi venise ideea de a-i face un portet în timp ce picta
natura moartă pe care o îndrăgea atât de mult, floarea-soarelui. După ce am terminat portretul, mi-a spus: «Sunt chiar eu, sunt eu, cel care a devenit
nebun». În aceeași seară am mers la cafenea. A luat un absint ușor. Dintr-o dată, mi-a aruncat paharul și conținutul în față. Am evitat lovitura și,
luându-l de braț, am ieșit din cafenea, am traversat Piața Victor Hugo și, în câteva minute, Vincent era în patul său, unde a adormit în câteva secunde
și nu s-a mai trezit. Când s-a trezit, mi-a spus foarte calm: «Dragul meu Gauguin, am sentimentul vag că te-am jignit aseară». «Te iert din toată inima,
dar scena de ieri s-ar putea repeta și, dacă m-ai lovi din nou, nu m-aș mai stăpâni și te-aș strânge de gât. Permite-mi, așadar, să-i scriu fratelui tău
pentru a-l anunța cu privire la revenirea mea». Ce zi, Dumnezeule! Seara, după cină, am simțit nevoia să ies singur, să iau o gură de aer și să simt
parfumul dafinilor înfloriți. Am traversat aproape în întregime Piața Victor Hugo când am simțit în spatele meu pași scurți și grăbiți. M-am întors tocmai
în momentul în care Vincent se năpustea asupra mea cu un briceag în mână. Cred că privirea mea în acel moment a fost destul de înfricoștăare,
pentru că el s-a oprit și lăsând privirea în jos, a luat-o la fugă până acasă [...] După o vreme, am mers la un hotel din Arles unde, după ce am întrebat
cât este ceasul, am luat o cameră și m-am dus la culcare. Eram foarte agitat și am adormit spre dimineață. M-am trezit destul de târziu, în jurul orei
șapte și jumătate. Odată ajuns în piață, am văzut mulțimea. În apropierea casei noastre erau jandarmi și un domn mic de statură, care era comisar de
poliție. Iată ce se întâmplase. Van Gogh s-a întors acasă și si-a tăiat urechea complet. A trecut mult timp ca să oprească hemoragia, din moment ce pe
lespezi erau aruncate haine îmbibate de sânge, în ambele camere de la parter. Cele două camere și scara dinspre dormitor erau murdare de sânge.
Când am vrut să ies, cu o beretă bine potrivită pee cap, am mers glonț într-una din acele case în care se găsea dama de companie care păzea
urechea lui Vincent împachetată. «Iată - spuse ea - o amintire», apoi a fugit și a intrat din nou în casă, s-a șezat în pat și a adormit. Se îngrijise însă să
închidă ușile și să pună pe masa de lângă fereastră o lumânare aprinsă”

Aceasta este povestea spusă de Gauguin, la câțiva ani după ce a avut loc întâmplarea. Se spune că nu Vincent și-ar fi tăiat urechea, ci că a
fost un accident. Pentru o eventuală anchetă, poliția a păstrat lobul urechii lui van Gogh într-un vas cu alcool.
După ce-și taie urechea, Vincent este internat la spitalul din Arles]. Acolo vine și fratele său, Theo, anunțat de Gauguin care s-a întors
la Paris. Vincent se pune pe picioare, dar crizele care urmează îl obligă să se întoarcă la spital. În martie 1889, 30 de cetățeni
din Arles semnează o petiție prin care artistul să părăsească orașul, iar Casa galbenă este închisă din ordinul poliției. Van Gogh decide să
facă tot posibilul pentru a se vindeca, iar la 8 mai1889, se internează din proprie inițiativă la spitalul de psihiatrie din Saint-Paul-de-Mausole,
lângă Saint-Rémy-de-Provence.
Saint-Rémy (1889)

Iriși - 1889; Muzeul J. Paul Getty din Los Angeles; ulei pe pânză; 71 × 93 cm

La sfârșitul lui 1888, obosit și incapabil să lucreze, Vincent s-a internat din nou, de această dată într-un sanatoriu din Saint-Rémy-de-

Provence. începea cea mai prolifică perioadă din cariera artistului, când lucrează aproape un tablou pe zi, desenează foarte mult, își

corectează „greșelile” și amănuntele de care nu era mulțumit, își dorește să revină și să devină, în sfârșit, un pictor de succes. Aici, sub

îndrumarea medicului Peyron, Vincent se bucură de libertate și continuă să picteze însoțit de un supraveghetor. Artistul trăiește momente

extreme chiar și aici. La sfârșitul anului 1889, în timpul unei crize înghite culori. Crizele devin din ce în ce mai frecvente, grave și lungi. Între

perioadele de suferință va picta un mare număr de lucrări și schițe, ce exprimau chinurile sale în forme zvârcolinde, expresioniste. Din

această perioadă datează și celebrii Iriși, vânduți la Sotheby, New York, în 1897 și Noapte înstelată. Cu ajutorul fratelui său Theo, Vincent

participă la Salonul Artiștilor Independenți din Paris și expune lucrări la diferite expoziții.

O criză îl doboară din nou; nu va rămâne la Saint-Remy. El se teme că nebunia ar putea să îi distrugă capacitatea de a picta și pleacă la un
doctor cu experiență, cunoscutul doctor Gachet.

Auvers-sur-Oise și moartea (1890)

Lucrare realizată de fiul doctorului Gachet - Paul Louis (care se semna Louis van Ryssel) - reprezentându-l pe Vincent van Gogh pe patul de moarte; 1890 (12.4 x

16.4 cm)[92]
Vincent și Theo înmormântați împreună la Auvers-sur-Oise. Pe piatra funerară a lui Vincent scrie Ici Repose Vincent van Gogh (1853–1890) (ro: Aici se odihnește

Vincent van Gogh (1853-1890)), iar pe cea a lui Theo Ici Repose Theodore van Gogh (1857–1891)(ro: Aici se odihnește Theodore van Gogh (1857-1891))

În mai 1890, Vincent îl vizitează pe Theo și familia sa, după care este transferat la Auvers-sur-Oise - un mic sat de lângă râul Oise situat la
aproximativ 30 km de Paris -, la doctorul Gachet.[93][94] Pe 20 mai ajunge[93] și Se stabilește prima dată la Hotelul Saint-Aubin, apoi la
cafeaua-pensiune a soților Ravoux.[94] A reușit să picteze peste 70 de tablouri în mai puțin de 2 luni.[95] Medicul devine prietenul pacientului
său și-l invită la casa lui în fiecare duminică.[94] Se zvonește însă că Vincent ar fi avut o legătură amoroasă cu fiica doctorului, lucru datorit
căruia i-a fost interzis să calce pragul casei doctorului.[96]
Pe 27 iulie 1890, Vincent iese pe câmp să picteze.[97] Soții Ravoux mărturisesc că la întoarcere artistul s-a împușcat în piept cu un
pistol.[97] Doctorul Gachet îl informează imediat pe Theo.[97] Theo ajunge imediat la fratele său și îi este alături atunci când moare în noaptea
de 29 iulie 1890, marți, la ora unu noaptea.[98][99][100] Vincent a luat pistolul din Pointoise ori l-a împrumutat de la un fermier pentru a speria
ciorile.[101] Funeraliile lui van Gogh au avut loc pe 30 iulie.[102] Sicriul său și întreaga cameră în care au avut loc funeraliile au fost împodobite
cu floarea soarelui [aceasta fiind floarea lui preferată].[103]
Biografii Steven Naifeh și Gregory Whit Smith susțin însă că van Gogh nu s-a sinucis. Potrivit celor doi scriitori este mult mai probabil ca
artistul să fi fost împușcat din greșeală de doi băieți, decât ca pictorul să fi ieșit pe câmp pentru a picta, după care să se împuște în piept,
relatează BBC.[104]„Conform oamenilor care-l cunoșteau, Vincent van Gogh a fost omorât accidental de doi băieți, însă acesta a vrut să-i
protejeze, susținând că vina este doar a lui”, a declarat Naifeh. Mai mult, în urma cercetărilor a reieșit faptul că unghiul glontelui era unul
oblic, și nu drept cum ar fi trebuit să fie dacă artistul s-ar fi sinucis.[105][106]
Dintre toate picturile lui van Gogh, Lan de grâu cu corbi a fost, probabil, subiectul celor mai multe speculații. Mulți cred că este ultima lui
lucrare, considerând cerul învolburat plin de ciori și poteca întreruptă ca prevestiri ale morții apropiate. [107]

Bolile

Natură moartă cu absint realizată de van Gogh în 1887[108] și păstrată la Muzeul Van Gogh[109]

Despre van Gogh s-a spus că a suferit de multe boli, în special de afecțiuni psihiatrice și că acestea și-au pus amprenta asupra
comportamentului și picturii artistului.[110] Ceea ce se știe acum este faptul că pictorul olandez s-a îmbolnăvit de sifilis în 1882. La acutizarea
bolii, netratată complet, se adăugau crizele de epilepsie, precum și depresiile cauzate de mai multe deziluzii sentimentale.[111] Când era
întrebat, acesta își descria crizele ca pe sentimente de furie apărute din senin, halucinații, confuzie și teamă, pierderi de memorie. Adeseori i
se prescria bromura de sodiu ca și remediu anticonvulsiv pentru epilepsie. [112] Unii au speculat că nebunia tot mai mare a lui van Gogh ar fi
putut fi cauzată de inhalarea sau înghițirea unor produse chimice din vopselele sale, de dependența de absint, sau ca urmare a bolilor cu
transmitere sexuală luate de la prostituate.[113] Cauza externă care ar fi declanșat crizele epileptice este cel mai probabil abuzul de absint,
întrucât Vincent îl consuma în cantități mari, până a devenit dependent.[114] Pe lângă aceste boli, care l-au măcinat fizic și psihic, se pare că
van Gogh avea glaucom. Medicul F. W. Maireargumenta că numai pe pânzele realizate de artist după 1888 se disting umbre colorate, irizații
sau halouri în jurul surselor de lumină. Bolnavii de glaucom văd în jurul unei surse luminoase o margine cu mai multe culori, asemănătoare
curcubeului.[111] Se știe că van Gogh s-a certat cu Paul Gauguin, amicul său, cu care de fapt locuia. Și se mai știe că l-a amenințat cu briciul
pe care la scurt timp îl va folosi însuși van Gogh să-și taie urechea.[115] Ca și cauze pentru tăierea uechii au mai fost alese și sindromul lui
Ménière - care provoacă zgomote incomode în interiorul urechii - și prezența unor factori ca intoxicația cu Digitalis.[116]
Medicii și criticii de artă îl considerau nebun. În special pânzele pictate la Auvers spre sfârșitul vieții erau considerate de critici ca „opera
nebună”. Iar dintre aceste lucrări, pânza ce redă biserica din Auvers este cea mai „nebună”. Pictorii au fost uimiți de violența culorilor, de
confruntarea dintre roșu și albastru. Clădirea răsare din spatele unei coline ca un cutremur, zidurile se zguduie, acoperișurile se mișcă.
Medicii pun această imagine stranie pe seama schizofreniei.[115]
Poate pentru a-l înțelege pe Vincent ar trebui spus și că fratele său Theo a murit de sifilis paralizant (în 1891), sora sa, Willemina van Gogh,
a murit de demență (1941), fiind internată aproape patruzeci de ani într-un azil psihiatric, iar fratele Cor [Cornelis Vincent] s-a sinucis în
1900.[117][118] Unul dintre strănepoții lui Vincent, Theodorus (regizor de film), a murit asasinat de un terorist marocan (în 2004), fiind un critic al
islamului. Jan Peter Balkenende a rostit pe 2 noiembrie 2005 un discurs la Amsterdam, unde mai multe sute de persoane au luat parte la
comemorarea morții regizorului Theo van Gogh.[119] Fiul acestuia, Lieuwe, născut în 1992, este ultimul descendent al familiei van
Gogh.[117] Deci, cauza dereglărilor psihice se trage din familie.