You are on page 1of 3

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE IARNĂ DIN ZONA MOLDOVEI

Profesor: Petrescu Mihaela


Școala Gimnazială ,,Sfântul Gheorghe” –Craiova,
Dolj

Obiceiurile şi datinile străbune româneşti, rod al unui îndelungat efort de cunoaştere,


reprezintă un tezaur inestimabil de înţelepciune ale cărui valori şi sensuri nu se sting niciodată.
Asemenea lui Vasile Alecsandri care spunea : " Poţi să cutreieri lumea toată şi să te minunezi de
rezultatele civilizaţiei, dar nimic nu-i mai fermecător decât colţul de pământ pe care te-ai născut",
şi noi trebuie să ne mândrim că suntem români, să ne bucurăm de comorile pe care ni le-au lasat
strămoşii noştri şi să le transmitem mai departe urmaşilor noştri.
Obiceiurile calendaristice şi cele legate de viaţa de familie sunt o componentă perenă a
culturii noastre tradiţionale. Cele mai răspândite şi mai fastuoase s-au dovedit a fi cele legate de
marele Praznic al Crăciunului şi de sărbătorirea Anului Nou. Repertoriul tradiţional al
obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti cuprinde pe lângă colindele propriu-zise, cântece de stea,
pluguşorul, sorcova, jocuri cu măşi ( Ursul, Capra), şi o seamă de datini, practici, superstiţii,
ziceri şi mituri străvechi sau creştine. Dintre acestea, care exprimă înţelepciunea populară, realul
sau fantasticul, esenţe ale bogăţiei noastre spirituale, redăm câteva specifice zonei Moldovei, în
care locuim.
Pe 20 decembrie, de Ignat, porcul se taie. Se zice că porcul care nu a fost tăiat în această zi
nu se mai îngraşă, căci şi-a văzut cuţitul. Sângele scurs din porc după ce a fost înjunghiat, se pune
la uscat, apoi se macină şi se afumă cu el, peste an, copiii ca să le treacă de guturai, de spaimă şi
de alte boli.
Cu o săptămână înainte de Crăciun, încep pregătirile pentru colindat, culminând în cele două
zile anterioare sărbătorii, când se pregătesc mâncărurile şi se împodobesc interioarele locuinţelor.
Se crede că la miezul nopţii, înpre Crăciun, apa se preface în vin, iar dobitoacele vorbesc. La cele
trei sărbători mari - Crăciun, Paşte şi Rusalii - să te speli cu apa în care au fost puşi bani de argint
şi vei fi bănos.
În seara de 23 spre 24 decembrie, până după miezul nopţii, cete de copii merg din casă în
casă cu colindul: Moş-Ajunul, Bună-dimineaţa, Colindişul sau Bună-dimineaţa la Moş Ajun.

1
Colindatul deschide de obicei ciclul celor douăsprezece zile ale sărbătorilor de Anul Nou.
La colindat participă tot satul tradiţional, deşi efectiv colindă doar copiii şi flăcăii, constituiţi în
cete, ceata fiind alcătuită după o orânduială bine stabilită având o ierarhie proprie, un conducător
şi un loc de întâlnire. Ea este structura care stăpâneşte, în timpul sărbătorilor Anului Nou, viaţa
satului. Amploarea colindatului este determinată de "Festum incipium" al Anului Nou, caracter
care a imprimat obiceiurilor legate de noul an nuanţe de ceremonie deschisă primitoare de înnoiri.
Tot ce se petrece în această perioadă trebuie să aibă un caracter augural, colindele
caracterizându-se prin crearea unei atmosfere pline de optimism în care se formulează dorinţe şi
năzuinţe ale oamenilor. Darul oferit de gazde colindătorilor ( în forma tradiţională a obiceiului),
este colacul, el însuşi semn de belşug şi roade bogate.
Colindatul se continuă şi după Crăciun, până la Anul Nou.
Jocurile cu măşti este un obicei răspândit pe întreg teritoriul României, dar în regiunea
Moldovei a căpătat o rezonanţă aparte. La originea sa se află mentalitatea arhaică, precreştină, de
sorginte geto-dacă, care presupune existenţa unor cumpene în viaţa oamenilor ori în curgerea
timpului, determinată de lupta dintre bine şi rău din univers. Pentru a te proteja de spiritele
malefice, singura soluţie ar reprezenta-o folosirea măştilor. Cum punctul culminant al acestui
maniheism dogmatic îl reprezintă trecerea de la un an la altul, dacii foloseau măştile numai pe
durata a douăsprezece zile sacre, atunci când se credea că o lume moare şi o altă se naşte.
Creştinismul a asociat acest interval cu perioada dintre Crăciun şi Bobotează, conservând riturile
de protecţie.
Umblatul cu Ursul, spre deosebire de Capra, e întâlnită doar în Moldova, de Anul Nou. S-a
avansat chiar ipoteza că la originea ei s-ar afla un cult traco-getic. Acest cult era răspândit în
comunităţile geto-dace, numele zeului suprem, Zalmolxis, fiind legat de blana acestui animal.
Legendele româneşti investesc ursul cu virtuţi de protector , terapeutice şi meteorologice. Sensul
acestui joc cu măşti simbolizează moartea şi reînvierea naturii.
Desigur că nici calul, animal de povară foarte răspândit în zona Moldovei şi a Bucovinei, nu
putea să lipsească dintre jocurile rituale. În acest context este subliniată prestanţa călăreţului,
simbol al tinereţii veşnice . Un grup de tineri, înveşmântaţi în “Căluţi”dansează cu frenezie şi
graţie, exprimând legatura sacră dintre om şi animal care i-a stat aproape şi l-a slujit cu sârguinţă
din cele mai vechi timpuri . Flăcăii în roluri de Căluţi”sunt îmbrăcaţi, de obicei , în costume
populare specifice zonei. Capul măstilor, decorat cu un harnaşament din curele de piele sau din

2
brâie ţesute, este sculptat în lemn şi acoperit cu pânză roşie. El se fixează între două bucăţi de
lemn , peste care se pun covoare .
În ajunul Anului Nou cete de flăcăi şi de bărbaţi curând însuraţi pleacă cu Plugul -
străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă. Trecut printr-un rit de fertilitate a ajuns o
urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Urarea de pluguşor este de fapt un
adevărat poem care deschide cu har, recurgând la elemente fabuloase, toate muncile agricole.
Obiceiul contribuie la veselia generală a sărbătorilor de Anul Nou, colorând desfăşurarea acestei
sărbători cu acele elemente care ilustrează una dintre principalele ocupaţii ale poporului nostru –
agricultura.
În seara de Anul Nou, după lăsarea întunericului , pornesc să colinde adulţii , formând aşa-
numitele cete ale Plugului mare. Ceata Plugului mare este însoţită adesea de muzicanţi care merg
pe lângă plugul tras de boi sau cai. Fascinante sunt , alături de mersul legănat al cortegiului ,
portul popular bogat ornamentat de mare sărbătoare. Acest obicei îşi are rădăcinile în stravechea
credinţă dacică a perpetuării vieţii, a noului început.
Aparţinând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu Sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor.
Aceştia poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul
căruia s-au împltiti flori de hârtie colorată.
Toate aceste obiceiuri şi tradiţii de iarnă specifice zonei Moldovei sunt un prilej de bucurie şi
mândrie, de distracţie pentru copii dar şi pentru oamenii mai în vârstă.

Bibliografie:
Constantin Eretescu, Folclorul literar al românilor , Editura Compania 2007;
Ion Ghinoiul, Mica Enciclopedie de tradiţii româneşti - Sărbători, Obiceiuri, Credinte, Editura
Agora, 2008;
Narcisa Alexandra Ştiucă, Sarbătoarea noastră cea de toate zilele- sărbători în cinstea iernii,
Editura Cartea de buzunar, 2005;
Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Editura Saeculum, 2005;