Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării

Lucrare la tema:

Jurnalismul de opinie. Istorie. Trăsături fundamentale. Specii

1

Elaborat de: Speranţa State Verificat de: Maria Gugulan

Chişinău 2010

Plan
1. Din istoria opiniei...
2.

Definiţii şi interpretări

3. Dreptul la opinie 4. Opinii colective / opinii profesionale 5. Jurnalismul de opinie, premise ale apariţiei... 6. Jurnalismul de opinie în perioada postsovietică
7.

Jurnalismul de opinie, început...

8. Intenţia autorului unui articol de opinie 9. Fapte versus opinii 10. Despre articolele de opinie Editorialul 10.1 Tableta 10.2 Analiza 10.3 Critica 10.4 Comentariul 10.5 Recenzia 10.6 Cronica 10.7 Dosarul
2

Concluzii 1. a publicat un editorial în care critica guvernul. părea insensibil la insulte. el a fost arestat şi trimis la închisoare. Textele au fost publicate pe timpul unui şir de revolte. potrivit dovezilor istorice. Ben. ce au avut loc în Franţa între 1648 şi 1653. deşi era condus de James. diplomat şi politician italian.. Prima „mazarinadă” a apărut la sfârşitul anului 1648. care. Din istoria opiniei. articolele de opinie erau încă privite cu scepticism şi rezervare. poezii satirice sau burleşti. calomnii. în mare parte. De atunci şi până în 1652 au apărut mai mult de 4000 satire îndreptate. şi textele scrise întru apărarea lui erau numite la fel. Numele de „mazarinade” provine de la Jules Mazarin. libertatea expresiei a devenit un drept al cetăţenilor şi jurnaliştilor şi o obligaţie a autorităţilor. toate se reuneau în „mazarinade” împotriva cardinalului. numite Fronde. născut Giulio Raimondo Mazzarino.11. Întemeietorul acestuia. Bătăi de joc privind accentul lui italian şi obiceiurile sale efeminate. Fratele i-a fugit în New York. un cardinal. atacuri grosolane la adresa relaţiei pe care o avea cu regina şi la comportamentul nepoatelor sale. Abia în perioada instaurării regimurilor liberale şi democrate.. fratele său de 13 ani a preluat conducerea ziarului. Astfel. împotriva cardinalului. De cealaltă parte. „Curierul Noii Anglii” a fost al patrulea ziar american apărut în 1721. iar ziarul a funcţionat până în 1726 sub numele lui Ben Franklin. Strămoşii jurnalismului de opinie sunt considerate a fi aşa-numitele „mazarinade”. Definiţii şi interpretări 3 . pamflete în proză. Şase luni mai târziu lui James Franklin i s-a interzis să mai scrie. „Mazarinadele” erau articolele ironice şi batjocoritoare la adresa prim-ministrului. 2. James Franklin. care a fost prim-ministru al Franţei din 1642 până la moartea sa. După această întâmplare. în secolul a XVIII-lea.

Opinia implicantă presupune o dependență oarecare între propunătorul de opinie și compartimentul modal opinat. Un exemplu ilustrativ de diversitate. Opinia mai poate fi neutră sau implicantă. a formula o părere și este expresia unei convingeri subiective într-o anumită problemă. Opinii divergente și irelevante se mai formulează în teritoriile culturii. precum spațiile culturale. fie ca o declarație neargumentată. divergență și majoritar irelevantă caracterizare sau apreciere. indispoziții sau chiar suferințe. diferite opere sau spectacole la modă. sistematic adverse. unde subiecții sunt cuplați prin diferite. unde sunt judecate prin diferite criterii valorizante naive sau nepotrivite. realizări proprii. este opinia politică unde tot individul se simte competent și obligat să spună ceva definitiv. politice. asupra unui anume obiect. pătimașe. sau așteptări de realizare. o anume stare de lucruri într-un interval oarecare al acțiunii sau cunoașterii umane. tratați ca idoli și apreciați fără rezervă. deseori contradictorii. eveniment. greu conciliabile. Sunt bine cunoscute nenumăratele controverse și agresiuni între admiratorii diferitelor echipe sau sportivi. cel care o formulează are doar o atitudine conceptuală. a crede. Și sportul este bine dotat cu felurite opinii angajante. 4 . religioase. cu privire la subiectul sau situația discutată și caracterizată. de câmpul realității în care formulează și eliberează opinia. relaxată informațional. emoții. Cu cât structura și corelabilitatea internă a unui spațiu fenomenal. condiționări. divergentă și lipsă de relevanță a opiniilor este mai mare. ca un punct de vedere. societal sau pur conceptual e mai complicată cu atât diversitatea. relație. față de o anumită situație. să stabilească el și numai el adevărul. sportive. generatoare de satisfacții. să se proclame autoritatea ultimă în domeniu. sau atribuire de valoare. în prima variantă. fără a fi cumva legat prin interese. violente. ori considerate de referință. sau alte dependente.Cuvântul „opinie” derivă din latinescul „opinari” care înseamnă a gândi. Opiniile implicante se asamblează în acele zone ale realității apte de a primi măsuri evaluant –valorizante. Lexemul „opinie” poate fi înțeles din mai multe perspective. fie ca afirmație argumentată a unui specialist care își folosește competența pentru a descrie sau determina. a unui eveniment dat. proprietate. fie ca un merit sau nu.

spre exemplu propunerii de construcție a perpetuum mobile. riscă tot felul de analize sau descrieri eronate și fac tot felul de propuneri de posibilitate funcțională. garantat de Constituţia Republicii Moldova. corectă sau greşită. Spre exemplu istoria cunoaște multe situații în care oameni fără cunoștiințe specializate au propus dispozitive care să funcționeze cu încălcarea legilor naturii. definește caracterul socio-interactiv al omului din toate timpurile. Acest privilegiu. nu specifică şi nu fac diferenţă însă între o părere corect formată şi una greşit construită. Este cazul cu lansarea de opinii în diferite intervale ale cunoașterii științifice. și strategii modelante cauzal sau interpretante. cerută sau nu. Dreptul la opinie Deseori.Există intervale ale cunoașterii și stabilirii adevărului. cu semenii. în justificarea unei teze. în care acționează pentru a supraviețui sau pentru a se distra. cu sine. Astfel. unde opinia este riscantă și de regulă neavizată. în indiferent ce interval al faptelor. abstracte. Opinia de orice fel este locul de permanentă și spontană exprimare de sine. perspectiva epistemică – În acest sens. construite matematic și evident neinteligibile omului oarecare. 3. În acest context. implicând instrumente de observație. informată sau nu. dacă cel care o emite nu are informații solide și o competență recunoscută în domeniu. Cu toate acestea și în știință oamenii fără pregătire și calități. dreptul la opinie este 5 un drept care trebuie câştigat şi care nu este garantat necondiţionat. Oferta unei opinii. . sau propuneri de dispozitive. cu întreaga societate. se face uz de argumentul „suprem”: fiecare are dreptul al opinie. sau tehnologice. a oricărui om. perspectiva legală – Fiecare cetăţean are dreptul la liberă gândire şi exprimare. fără nici o bază teoretică justificantă. de orice condiție. 2. Fiecare are dreptul la opinie. competență și grad de implicare. cuvântul „opinie” este echivoc şi poate fi interpretat prin două perspective: 1. argumentată sau neargumentată. cu toată realitatea. care să nu se supună legii gravitației sau să o anihileze pe diferite căi. unde faptele se stabilesc numai după cercetări îndelungate și foarte precise.

În economie şi ştiinţe sociale. dorinţelor. A doua meţionează că putem exprima numai ceea ce putem argumenta. El menţionează că opinia nu poate fi corectă sau greşită. este rezultatul atitudinii. Aceste viziuni sunt contrare şi diferite. Oamenii îşi schimbă cu greu părerea dacă nu sunt prezentate fapte şi argumenet noi. 4. opinia poate fi percepută ca şi informaţie nesubstanţială. aceasta nu va fi credibilă. cum ar fi filosofia. aspiraţiilor. explică diferenţa dintre fapt şi opinie. Părerea respectivă poate fi exprimată doar în cazul în care este fondată pe argumente şi justificări. stării de spirit. pentru că. principiilor şi valorilor unei persoane. ideală dintr-un anumit context (ceea ce ar trebui să fie). două faţete diferite ale dreptului la opinie. informaţie factuală şi cunoştinţe. numai argumentele pe care se bazează ea pot fi adevărate sau false. în caz contrar. Distincţia dintre opinie şi informaţia care poate fi demonstrată a fost subliniată încă din antichitate. o judecată despre un anumit subiect. ea poate fi convingătoare. Prima spune că putem crede orice. Pe de altă parte. Cele două perspective ilustrează. colecţie complexă de opinii a mai multor persoane. Analiza pozitivă însă este bazată pe observaţia ştiinţifică (ceea ce există din punct de vedere material. Opinii colective / opinii profesionale Opinia publică – un agregat de atitudini şi credinţe individuale ale populaţiei. Opinia este un element emergent al perspectivei. în contrast cu fapte.o persoană are dreptul să aibă dreptul la o opinie numai atunci când aceasta este bazată pe cunoştinţe anterioare. mentalităţii. real şi poate fi demonstrat experimental). credinţelor. în lucrarea sa „Republica”. un gând. suma viziunilor lor 6 . O opinie trebuie susţinută de argumente. un element inerent al personalităţii umane. reprezentând situaţia teoretică. Opinia este o afirmaţie subiectivă. interpretării unor fapte. analiza bazată pe opinii este considerată normativă. implicândune la nivel moral şi responsabilizându-ne opinia. prin urmare. Filosoful grec Platon. fără a ne preocupa de veridicitatea faptelor.

Opinia legală – un gen de opinie profesională. Prin urmare. la părerea unei instituţii. Unii istorici. ca Gerald Baldasty. conturată de editorul publicaţiei şi inserată în pagina editorială. Opinia legală nu este o garanţie în cazul unui eventual proces. încă de la apariţia ziarelor moderne. editorii nu voiau să ofenseze orice potenţial client şi încurajau astfel reporterii să prezinte în materialele lor toate aspectele unei probleme. Termenul de „obiectivitate” a fost utilizat pentru prima oară în jurnalism la începutul secolului al XX-lea. Oricum. De cele mai multe ori. se referă. de obicei. care explică o decizie a curţii.. Istorici şi oameni de ştiinţă au fost de acord că ideea de „obiectivitate” a fost una dominantă în rândul jurnaliştilor din Statele Unite ale Americii. Jurnalismul de opinie. Jurnalismul de opinie începe să se prefigureze atunci când apare clară distincţia între obiectivitate şi subiectivitate. deşi apăruse ca şi concept şi principiu încă din anii '90 ai secolului al XIX-lea. în anii ’30 ai secolului al XIX-lea. o opinie legală formulată greşit conţine temei de malpraxis. opinia legală este acordată în legătură cu tranzacţii economice şi exprimă judecata profesionaşă a avocatului cu privire la chestiunile legale adresate. a unui corp ştiinţific şi ia deseori forma unui articol publicat. 5. care se conţine. Opinia editorială – politica editorială a unui ziar. premise ale apariţiei.. Clientul îl poate da în judecată pe avocat pentru că acesta i-ar fi oferit o opinie legală incorectă.Opinia ştiinţifică – orice judecată formulată printr-o metodă ştiinţifică şi sprijinită de dovezi. de obicei. acordată de avocat clientului sau unei terţe părţi. în urma vinderii publicităţii. Specialişti ca Richard Kaplan erau de părere că partidele politice trebuie să piardă din influenţa pe crae o au asupra alegătorilor şi instituţiilor de 7 . într-o scrisoare avizată. au observat că „obiectivitatea” merge mână în mână cu nevoia de a avea profit din contul ziarelor. Opinia juridică sau opinia curţii – părerea unui judecător sau a unui grup de judecători.

jurnalismul nonficţiune. de. Ziarele comerciale erau conduse de negustori şi afacerişti. a agenţiei de presă Associated Press. dar şi jurnalismul de opinie. ce. aşa-numitele „ziare de un Penny” (numite astfel din cauza costului lor). care au instituit Reforma Progresivă. Ziarele politice erau finanţate de partide politice. Totodată. despre conţinutul ambarcaţiunilor. agenţia de ştiri putea avea succes doar dacă dădea dvadă de obiectivitate totală în redactarea materialelor. Deseori. Până în 1930 reporterul scria după o anumită formulă. noul jurnalism adăuga emoţii. dar şi profilarea altor genuri de jurnalism. în 1846. Un motiv pentru care ştirea a devenit obiectivă.guvernământ înainte ca presa să fie liberă. Pulitzer considera că dacă ziarul nu oferea cel puţin o ştire exclusivă sau una în serviciul public. a fost inventată ideea de „ştire”. A urmat apoi apariţia aşa-zisei „prese galbene”. articolele erau scrise de candidaţi politici care erau înscrişi în cursa electorală. Ambele tipuri de ziare aveau inserate pagini de editorial partizane despre alte ziare sau indivizi. Ziarele timpurii din America. nepartizană. jurnalismul d eprecizie. Adesea. 6. ce şi cum. imparţială. printre care jurnalismul alternativ. ziua era pierdută. nepărtinitoare a fost crearea. Încerca să scrie un text clar. când. în care să includă binecunoscutele întrebări: cine. După anii ’30 ai secolului al XVIII-lea. În timpul anilor ’60 şi ’70 s-au conturat noi tipuri de jurnalism. Jurnalismul de opinie în perioada postsovietică 8 . concis. despre vreme. jurnalismul convenţional prezenta fapte. Astfel. autorii editorialelor ajunheau la conflicte periculoase din cauza punctelor de vedere părtinitoare expuse în publicaţii. etc. Deoarece Associated Press îşi propunea să scrie ştiri pentru o varietate de ziare. care publicau rapoarte despre venirile şi plecările navelor maritime. Această schimbare s-a produs după alegerile din 1896. erau de două tipuri: ziare politice şi ziare comerciale. cu diferite orientări şi politici editoriale. dar să şi plaseze detaliile factuale în ordinea descendentă a interesului şi importanţei.

nu a existat în presa sovietică. de obicei. Autorul îşi axează discursul pe un punct de vedere subiectiv. Jurnalismul de opinie. al afectivităţii şi. al vervei polemice. început. erau demascate „unele deficienţe ce se mai manifestă în ţara socialismului victorios” sau în lumea capitalistă. recolta din acest an a fost deosebit de bună (sau modestă. Jurnalismului de opinie este un tip de jurnalism care nu solicită obiectivitate.. socialismul avansează victorios pe întregul glob. când articolele de analiză politică au revenit în paginile de ziar. jurnalismul sovietic a dat modele strălucite de schiţe. care adesea era cenzorul cel mai de temut. de note de călătorie şi pagini de reportaj. încercând să convingă cititorul de dreptatea lor. aşa cum este acesta conceput.Jurnalismul de opinie. care avea dreptul „să taie” orice articol. 7. deoarece soluţiile la toate problemele erau cunoscute ab initio: sistemul sovietic este cel mai bun din lume. colorat. iar economia trebuie să fie economicoasă. fapt care a imprimat jurnalismului de opinie practicat în anii ‘90 ai secolului trecut şi celui de la începutul acestui secol o dimensiune a individualului (deoarece în toate genurile acestea este prezent eul autorului). Jurnalismului de opinie pune accent într9 . După prăbuşirea URSS. Astfel. de admirabile texte publicistice în care. apoi de redactorul-şef. Şi nici nu avea cum. nicidecum din cauza proastei gestionări comuniste). Toate articolele treceau printr-un sistem multietajat de cenzură: mai întâi textul era vizat de şeful de secţie.. Autorii îşi promovează punctul propriu de vedere. acestea au preluat toate realizările anterioare. polemizează folosind un limbaj emotiv. cu un scop social sau politic. probabil. însă din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile. uneori. Această situaţie era într-un fel echilibrată prin prin dezvoltarea altor genuri. Occidentul e muribund şi în putrefacţie. după care textul era supervizat de cenzorul oficial din omniprezentul Glavlit (Direcţia generală a publicaţiilor literare – un eufemism pentru cenzura sovietică).

Unde? 4. jurnalismul de opinie ţinteşte următoarele obiective: ● Elucidarea cauzelor şi a consecinţelor unui eveniment ● Stabilirea interconexiunilor dintre diferite evenimente ● Interpretarea evenimentului. pe care încearcă să-l argumenteze. Ce? 3. cine trage foloase din această situaţie?”. probabil. semnificaţia şi importanţa acestuia ● Formularea unui pronostic. savanţi cunoscuţi. Cine? 2. un articol de opinie) trebuie să ofere răspunsuri la paisprezece întrebări: 1. Ziariştii semnatari de articole de opinie au. De ce profită? 12. Cu ce scop? 7. Cine sunt adversarii? 9. De ce e dezavantajat? 14. ei citează specialişti în domeniu. Paniuşkin consideră că un articol scris de un ziarist profesionist (se are în vedere. Cum? 6. Pentru a ne convinge de justeţea tezelor şi alegaţiilor formulate. În principal. Astfel. perspectiva sa fiind de multe ori de o varietate mai personalizată. principala întrebare care domină textele de opinie este: „Pe cine avantajează. Din ce cauză? 8. Când? 5. Cine sunt aliaţii? 10. Edificator în acest sens este punctul de vedere al lui Valeri Paniuşkin. de obicei. un punct de vedere propriu asupra subiectului analizat.o măsură mai mică pe fapte detaliate sau de cercetare. oameni politici şi de cultură. Cine profită? 11. corespondent special al Casei de editură „Kommersant”. Cine e dezavantajat? 13. autorul prefigurează posibilele desfăşurări ale fenomenului sau evenimentului şi consecinţele pe care le implică. Ei şi? (Ce e de făcut? Ce va urma?) 10 .

de obicei neafiliat ziarului. aşadar. ziaristul îşi expune şi punctul său de vedere. părţi care profită şi părţi dezavantajate. ziaristul intră inevitabil în domeniul prezumtivului. că cele şase întrebări clasice sunt suplimentate de altele privind adversari şi aliaţi. Până atunci. deoarece acesta nu ştie dacă există şi alte fapte. al formulării unor estimări şi pronosticuri. sau chiar al editorului (the editor). pagina de “op-ed” 11 . precum şi de ce se întâmplă aceste lucruri. punctuale (de ieri şi de azi) * Columnists – texte de opinie semnate. pe domeniile: politic.convingerea cititorului prin argumente . iar prin argumente/analiză/critică. propriul eşafodaj al argumentării. pentru ziarul The New York Evening World. Răspunzând la ele. Analiza întreprinsă nu oferă însă cititorului nici o opţiune. ale liberprofesioniştilor (freelancers). căutând răspunsuri la aceste întrebări. poveşti umane/diverse (human stories). Jurnalismul de opinie se mainfestă prin: . sau/şi plătit special în acest scop (syndicated columnists). internaţionale. În momentul în care ajunge la întrebarea „Ei şi? Ce e de făcut?”.subiectivitatea autorului. cinstit/necinstit . scrise de redacţia/stafful/angajaţii ziarului (editorial board). ştiinţă (science). se emite o judecată de valoare referitoare la ceva sau cineva.emiterea unei judecăţi: bine/rău. general. al cărui nume este precizat * “puncte de vedere” (“views”) ale columniştilor (columnists). ziaristul intră pe terenul unor raţionamente întemeiate doar pe informaţia de care dispune. orientate spre o personalitate * Op-eds (Opposite editorial page) – semnate. opinia unui anumit autor. Prin urmare.Vedem. Modelul american al “Opinion page” conţine: * Editorials (editorialele) – nesemnate. tehnologie (technology) Acest tip de pagină a fost creat în 1921 de Herbert Bayard Swope. frumos/urât. pe probleme naţionale. despre care autorul articolului nu are ştiinţă.părerea/opinia autorului . Textul de opinie începe de la o informaţie.

de obicei legate de evenimentele sau personalităţile la zi * Letters to the editor (scrisori către editor) * The musthead . Intenţia autorului unui articol de opinie Autorul unui material de opinie încearcă să trateze un anumit subiect prin propria viziune. Intenţia autorului devine astfel cea de a-i face pe lecturanţi să adere la părerea şi poziţia sa. Intenţia autorului este. Pentru a conferi materialului scris credibilitate. etc. cea de autoexprimare.lista cu membrii redacţiei (editorial board) sau lista cu redactorii ştirilor de top * Historical editorial (editorialul istoric) . Pornind de la fapte reale. de obicei. Articolul de opinie are. atunci când începi să citeşti cele scrise. specialist. care a devenit cea mai importantă în America. care se observă la suprafaţă. igorând faptele” (Swope) Modelul American de „Editorial Page” conţine: * Editorial cartoons (caricaturile politice): benzi/desene comice cu mesaj politic sau social. Autorul încearcă să schimbe modul în care oamenii înţeleg o problemă sau o situaţie. analist politic. Swope s-a gândit să înlocuiască toate acestea cu texte de opinie: “M-am gândit că nimic nu este mai interesant decât opinia când opinia este interesantă. acesta îşi expune părerea şi vrea să convingă publicul de anumite idei sau perspective pe care le prezintă. în acest sens. Primul. două planuri. se manifestă în mod vizibil şi evident. în scopul de a schimba acţiunile şi aşteptările lor în unele care 12 . autoexpunere.conţinea recenzii de cărţi. şi de atunci am decis să tipăresc opinii. astfel. La nivel indirect însă autorul transmite mesaje care se vor inoculate în mintea cititorului. o notorietate în domeniu. autorul articolelor de opinie este. aşa că am găsit o metodă de a curăţa pagina opusă editorialului. cel direct. autoafirmare.scris de o persoană contemporană evenimentului istoric. o privire/înţelegere a vederilor obişnuite/curente despre evenimentele istorice importante dintr-o perspectiva ‘la prima mână’ (first-hand perspective) 8. concrete. un savant. necrologuri (obituaries) şi scandaluri din societate (society boilerplate).

nu spre rău. printre aceste mecanisme de persuadare se numără: • • Ad hominem – atacul asupra oponentului. serveşte ca un corolar a cenzurii. • • • • Efectul de turmă – încercarea de a convinge audienţa să facă ceea ce toţi fac pentru o victorie inevitabilă. Aceeaşi poziţie. repetată suficient de mult. „Alătură-te mulţimii” – ideea de a se alătura grupului câştigător le va surâde cititorilor Alb/negru – prezentarea a doar două opţiuni. Apel la frică – recurgerea la dezvăluirea efectelor negative în cazul susţinerii unei anumite idei contrarii. poziţie. Intenţia autorului în acest sens. mai degrabă decât prin convingere şi înţelegere. Există mai multe mijloace prin intermediul cărora autorul unui articol de opinie poate schimba nivelul de precepţie al cititorilor. încercându-se aserţiunea publicului spre bine. Apel la prejudecăţi – utilizarea termenilor emotivi pentru a ataca anumite valori sau bunuri morale. însă nu prin completarea minţilor oamenilor cu informaţii aprobate. acţiune. dar şi viziunile acestora. ci prin prevenirea persoanelor să se confrunte cu puncte de vedere opuse. devine adevăr pentru mulţi dintre lecturanţii ziarelor de astăzi • • • Apel la autoritate – apelarea la figuri proeminente. argument. contrar atacului asupra ideii sale Ad nauseam – repetarea unei idei de mai multe ori. Oamenii frumoşi – expunerea persoanelor faimoase drept exponenţi ai ideii date. Acest lucru îi face pe oameni să creadă că 13 .sunt de dorit pentru anumite grupuri de interes. care ar susţine aceeaşi idee. în care acelaşi scop este atins. Spre exemplu: orice persoană care munceşte şi plăteşte toate taxele va fi de acord cu mine că cei care nu muncesc şi care nu sprijină societatea nu merită suportul acestei prin intermediul asistenţei sociale. S-ar părea că intenţia autorului izvorăşte uneori din dorinţa de a schimba înţelegerea oamenilor prin înşelăciune şi confuzie.

cetăţeanului de rând Demonizarea duşmanului – caracterizarea elementului care apare drept inamic în text prin elemente negative şi urâte. Astfel. care lasă loc de interpretare cititorului. 9. vor fi şi ei vestiţi. respectând calităţile informării. viaţa privată. ideologie. corecte. Jurnalismul de opinie este văzut azi. alături de cea de informare. ca o modalitate 14 .dacă vor urma o anumită părere. interdicţia amestecării în acelaşi text a factualului cu opinia (autorului sau instituţiei de presă). alături de Jurnalismul de interpretare. • • Omul simplu – articularea unor opinii care se presupune că ar reprezenta dorinţele omului simplu. graniţa dintre informare şi opinie este clară. Presa independentă (prin raport cu interesele politice şi / sau financiare ale unor grupuri) consideră că în virtutea dreptului la libera exprimare a opiniei. altfel spus. Opinia trebuie să pornească de la informaţii clare. cu evidenta condiţie: să nu contrarieze interesul / binele public. verificate. ne influenţat de propagandă sau de publicitate). în principal. dar care nu sunt bazate pe argumente. în jurnalismul englez-american. Generalităţi sclipitoare – folosirea unor idei sau păreri aparent strălucite şi geniale. dreptul la imagine. Pagini separate pe de o parte. fericiţi şi vor avea succes. Fapte versus opinii Jurnalismul de opinie constituie o funcţie fundamentală a jurnalismului. iar pe de alta. Autorul textului de opinie să fie de bună credinţă (eliberat de interesul personal. • • • • Ordinul direct – îndemnul direct de a face anumite acţiuni sau de a spuen anumite lucruri. deci în afara conflictului de interese. acesta va deveni de nesuferit pentru audienţă. orice opinie este valabilă. Reductio ad Hitlerum – convingerea audienţei să dispreţuiască o idee care provine de la un grup care nu este bine văzut în societate. În momentul de faţă. Ambiguităţi intenţionate – expresii neclare şi vagi.

sfătuitor. editor la ziarul englez The Guardian) Articolul de opinie este axat pe opinie. fapte întâmplate cu adevărat. obiective. să-i fie prieten. economică. Articolul de informare este axat pe fapt. ca fenomen sau proces obiectiv. Scott. a interpreta faptele. poate fi analizat în detalii doar în comparaţie cu acesta. de a aduce la cunoştinţa publicului informaţii reale.P. prin judecăţile autorului Jurnalistul tratează subiectul cu subiectivitate. ca părere. creând astfel o realitate mediatică. care a avut loc în realitate Subiectul tratat într-un articol de informare poate fi demonstrat. prezentate fără implicare afectivă din partea jurnalistului. judecată.prin care presa ajută publicul să se orienteze în viaţa cotidiană politică. a convinge publicul despre un adevăr. ghid Rezultă din funcţia de interpretare a mass-media Presa are menirea de a forma opinii. toate acestea permiţându-i să-şi exprime drepturile cetăţeneşti cu responsabilitate sporită. decât ipotetic. implicare emoţională şi afectivă Jurnalistul încearcă să se apropie cât mai mult de public. conferindu-le o anumită semnificaţie. echidistanţă. realităţi deja existente. deci. propria scară de valori. marcată de obiectivitatea şi tonul imparţial pe care îl adoptă Rezultă din funcţia de informare a mass-media Presa are menirea de a informa. investită cu sens şi afectivitate . imparţialitate. Jurnalismul de informare Faptul este sacru. Jurnalismul de opinie apare astăzi în opoziţie cu ce cel de informare. culturală. socială. idee. imparţialitate Articolul de informare îşi propune: • supravegherea mediului înconjurător şi redarea Articolul de opinie îşi propune: • selectarea şi interepretarea informaţiei în dependenţă de diverse 15 Jurnalismul de opinie comentariul este liber (G. formându-şi propriile criterii de evaluare. echidistanţă Jurnalistul impune o distanţă între el şi public. a indica ce anume este important şi ce nu. punct de vedere particular Subiectul tratat într-un articol de opinie nu poate fi demonstrat. investite cu o doză maximă de obiectivitate. atestat în realitate Jurnalistul tratează subiectul cu obiectivitate.

norme • stabilirea priorităţilor evenimentelor. etc. 10. În general acestea sunt ale autorilor şi sunt. comentariul. urmărindu-se o anumită reacţie Face apel la emoţii Genurile caracteristice jurnalismului de opinie sunt editorialul. principii. etc. Iar pentru a scrie articole de ziar în genul analitic mai este necesar să ai flerul noutăţii. articole subiective. reportajul.multiaspectuală a realităţii • asigurarea continuă şi neîntreruptă a circuitului informaţional şi satisfacerea nevoii de informare • promovarea adevărului şi înlăturarea incertitudinilor • selectarea subiectelor în baza valorii informaţionale • stocarea informaţiei generale şi configurarea imaginii sociale Dintre elementele actului comunicaţional. a unui fapt sau a unui fenomen implică un efort intelectual. să livreze opinii. adică informaţia şi veridicitatea ei Face apel la intelect Genurile caracteristice jurnalismului de informare sunt ştirea. analiza. tableta. se accentuează feedback-ul. pentru a putea distinge cum anume s-a creat această situaţie. cronica. o confruntare a faptelor şi a factorilor. analiza. cel căruia i se transmite mesajul. prezentarea lor. reprezentări. evidenţierea personajelor etc. comentariul. recenzia. dosarul) îşi propun să dezvolte idei. Analiza unei situaţii. care au ca scop principal arătarea faptelor. interviul. 16 . relatarea evenimentelor. critica. articolele de opinie (editorialul. Despre articolele de opinie Spre deosebire de articolele de informare. se accentuează mesajul. publicul. să afirme poziţii. care configurează imaginea socială a realităţii • punerea în context şi poziţionarea corectă a faptului ziaristic în ansamblul mediatic • semnificarea evenimentelor în actul scrierii şi atribuirea înţelesurilor. stărilor prezentate Dintre elementele actului comunicaţional. prin forţa lucrurilor.

declaraţii ale conducerii unor ţări exportatoare de petrol sau gaze privind majorarea preţurilor sau o proiectată inaugurare a unei mari întreprinderi. achiziţionarea de către guvern a unor loturi de armament etc constituie evenimente ce motivează apariţia unor asemenea articole. 17 . căci nu prezintă nici o dificultate să substitui o analiză onestă şi la obiect printr-un articol în care autorul îi bagă cititorului în cap cum anume trebuie să interpreteze un eveniment sau altul. Textele de opinie pot fi însă scrise şi anticipând lucrurile. o declaraţie privind coalizarea partidelor de opoziţie. ziaristul trebuie să poată scrie reportaje. pe urmele unor evenimente de natură să influenţeze sau să schimbe situaţia într-un domeniu sau altul. Pentru ca articolul să fie interesant. oamenii de afaceri sau experţii. adică să descrii lucrurile clar. Mai e nevoie. Însă nici aceasta nu este suficient. de asemenea. de regulă. deoarece pentru a scrie un articol analitic reuşit este necesar să înţelegeţi ce gândesc privitor la evenimentul sau fenomenul analizat politicienii. între materialul de actualitate şi cel secundar. Articolele de opinie abordează. privatizarea unei mari întreprinderi. Din aceste articole cititorul află care este semnificaţia evenimentului ce va urma. Mult mai rar apar analize dedicate sferei sociale sau altor domenii. Evenimente de acest fel pot fi reuniunile politice la vârf.să poţi face deosebire între informaţia cu adevărat importantă şi cea de mâna a doua. fără a-ţi însuşi şi tehnicile interviului. problematica politică sau economică. de regulă. ba chiar. laconic şi pe înţelesul cititorului. şi schiţe de portret. declanşarea unor acţiuni de protest într-o regiune a ţării. Iată de ce jurnaliştii care semnează articole de opinie inteligente. La acest gen se apelează frecvent şi cu eficienţă şi în scopuri manipulatorii. că jurnalismul analitic este vârful de performanţă al meseriei noastre. economiştii. de asemenea. scrierea unor articole de opinie solicită ziaristului să-şi însuşească întregul spectru de genuri ale jurnalismului. Am putea afirma. în context. Cu alte cuvinte. să stăpâneşti genul ştirii. în ce mod ar putea acesta schimba situaţia şi ce consecinţe comportă aceasta. O demisie intempestivă a ministrului de externe. Jurnalismul de opinie este de neconceput. Articolele în acest gen sunt scrise. uneori. echilibrate şi interesante devin cunoscuţi şi se bucură de aprecierea confraţilor de breaslă.

demonstraţii. Realizatorul unui editorial nu se va sili să exprime adecvat adevărul. deşi editorialul nu comentează decât informaţii deja cunoscute. prin faptul că individualizează. inedită editorialul trebuie să conţină suficiente elemente de context şi analiză. editorialul nu apare ca un articol fundamentat şi argumentat ştiinţific. în acelaşi timp. informaţia propriu-zisă apărând doar prin luarea unei poziţii argumentate. Foarte valorizat în paginile ziarelor. Editorialul trebuie lăsat săşi exprime rolul. de la “eu cred” la “toată lumea crede”.1 Editorialul Mult timp s-a vorbit despre editorial ca despre “vocea ziarului”. semnat de o autoritate şi care prezintă aprecierile. subiectiv şi. pentru a fi înţeles de cei care nu au citit articolul sau articolele de la care s-a pornit. avântul este personal. Editorialul conferă unui ziar un caracter propriu. a unor judecăţi de valoare personale generalizate. Pe lângă o perspectivă originală. distinct. Pentru aceasta se vor realiza translări subtile de la “eu” la “noi”. opiniile sau poziţiile acesteia faţă de un eveniment. e mai bine să se renunţe la redactarea unui asemenea material. judecăţile. adesea editorialele au rezervată chiar o pagină specială. Editorialul este un articol scurt. Articolul păstrează însă o doză mare de ambiguitate. chiar polemic. permiţând stabilirea unui contact aproape direct cu publicul căruia i se adresează “uneori spunând ceea ce numai un prieten sau un vecin pot să spună” 1. o reflectare a punctului de vedere a autorului pentru care redacţia îşi asumă responsabilitatea. ci ca o convingere. prezentate însă într-un stil ofensiv. Dacă nu există un punct de vedere bine conturat. Deoarece este un comentariu. Ceea ce o defineşte în raport cu celelalte pagini de evenimente este posibilitatea şi obligaţia chiar a exprimării opiniei. încearcă să convingă. de la caz la caz. apelând din plin la motive. Scopul îl consituie propunerea unor accepţiuni universale.10. a comentariilor. Întregul articol se dezvoltă de fapt în urma unei convingeri iniţiale. 1 18 . Veridicitatea afirmaţiei nu poate fi dovedită decât prin analiza redacţiei.

ele nu răspund în mod absolut imperativului urgenţei. acest lucru presupune jurnalişti bine documentaţi. distingem între editoriale care: ♦explică – utilizată în cazul unor subiecte precum noi politici de impozitare. din perspectiva scopului urmărit. De cele mai multe ori. în economia unei publicaţii. Astfel. cu atât mai mult cu cât editorialul înseamnă asumarea unei responsabilităţi colective a redacţiei. noi hotărâri legislative etc. Dar. o schimbare (de regulă din cadrul redacţiei). în favoarea sau defavoarea unor decizii. Temele unui editorial – de actualitate – sunt preluate din realitatea imediată. Multe dintre încercările de clasificare a editorialelor au eşuat. ei aşteaptă să li se confirme de către editorialişti propriile opinii. prin mesajul scris. din lumea interlopă). Mai corect. ♦conving – editorialistul îşi poate asuma rolul de a pleda. Putem totuşi încerca să schiţăm. după pagina întâi. realizatorul materialului de opinie şi propune să ofere explicaţii în legătură cu anumite luări de poziţie sau acţiuni ale structurilor din care face parte. La originea unui editorial trebuie să se afle întotdeauna o idee. pentru a prezenta conflicte cu posibile consecinţe importante în plan social. să-şi însuşească opinii conform unor grile stabilite în prealabil. ale cărei funcţii – a explica şi a interpreta – reprezintă o tribună pentru opinia publică şi pentru exprimarea liberă a cetăţenilor. spre deosebire de ştiri. nefiind validate de un criteriu solid. conform modelului anglo-saxon. bine asimilată de realizator. profesionişti. o micro-structură a tipologiei editorialului. editorialele se publică în conjuncturi speciale: pentru a anunţa şi explica o alegere. 19 . pagina editorială este a doua ca importanţă. Or. ♦avertizează asupra consecinţelor posibile ale unor acţiuni şi poate oferi sfaturi care să conducă la remedierea situaţiilor în cauză. politic şi economic.Cititorii aşteaptă să fie convinşi. ♦răspund – în acest caz. pentru o reglare de conturi (ce se doreşte un semnal de alarmă) între diferite grupuri (politice sau sociale. care să poată fi transpusă într-un punct de vedere bine argumentat în nu mai mult de 200-300 de cuvinte (dacă editorialul este mai lung riscă să îndepărteze sau să plictisească cititorul). De fapt. dar niciodată când nu avem nimic de spus.

de fapt. 20 . la nivel macro-social. dar se simte. asemenea materiale au adeseori o morală evidentă şi reuşesc să impună un punct de vedere mai bine decât un articol redactat pe un ton grav. impresia că. Promovarea corectă a acestor direcţii poate asigura publicaţiei un respect deosebit într-o comunitate. indirect. aşadar. ale acţiunii sociale. nu unui grup nedefinit. prin utilizarea unor cuvinte de tranziţie de genul: deoarece. pe scurt – există un număr de situaţii asupra cărora opiniile sunt limitate. îmbunătăţirea vieţii comunităţii. necesitatea exprimării lor. la nivel social. Capacitatea de sinteză. de fapt. cu toate acestea. pentru că. Ca structură. similară până la un punct redactării celorlalte specii jurnalistice. se diferenţiază şi capătă valenţe caracteristice începând chiar cu tonul. foarte serios. părând a se adresa unei singure persoane. ♦laudă – oamenilor le place să citească aprecieri privind propria persoană sau persoane cunoscute. ci şi prin emiterea unor alternative. ♦distrează – o alternativă bună la a forţa lucrurile o reprezintă crearea unui articol cu note umoristice. politice. economice sau culturale. moment în care se impune nevoia susţinerii din partea unei instanţe recunoscute: presa. în definitiv. dificil de redactat.♦comentează. care presupune înlănţuiri logice de argumente. în acest caz. Tehnica de redactare. dar autorul trebuie să-şi modereze laudele. prin sugerarea unor soluţii. dar într-un mod şi un limbaj moderate şi corecte. le critică. îndepărtarea de aceste considerente conducând la pierderea credibilităţii şi. se apropie foarte mult de planul universitar. pentru a nu lăsa. ♦critică diverse aspecte ale realităţii. Obligaţia ziarului este. poate fi o forţă a schimbării. iar acest lucru nu se poate realiza numai printr-un criticism constructiv. de organizare a elementelor informaţionale şi polemice este direcţionată spre sesizarea în linii mari a întrebărilor şi spre desprinderea elementelor raţionale. Editorialiştii îşi asumă prin acceptarea redactării acestui gen de articole responsabilitatea de a balansa criticismul cu sugestii şi modalităţi alternative de soluţionare. agresiv. ♦ghidează/îndrumă – un ziar poate determina reacţii publice şi poate chiar genera realizarea de noi programe. greşit poate. serios. a audienţei. poate oferi lideri.

Grija de căpătâi pentru orice semnatar de editoriale va fi evitarea conflictelor de interese sau a impresiei că ar putea exista conflicte de interese dincolo de latura pur teoretică şi polemică. demers ce creează sentimentul agreabil al unei descoperiri logice. dar nu în argumentare. el trebuie să fie neînduplecat în privinţa ideilor. Demnitatea nu trebuie să plictisească. editorialistul trebuie să reflecte pe marginea valorilor recunoscute ale comunităţii din care face parte. dar civilizat. elegant. dezvoltată şi reformulată în final) şi sistemul certitudinii (bazat pe fapte foarte bine cunoscute de redactor). aluzii şi impact. dar cu intenţia bine precizată de a da câştig de cauză propriei opinii. expresii sugestive şi chiar întrebări. exclamaţii specifice genului retoric. rezultate din examinarea atitudinilor sau aspectelor teoretice care se află în spatele aparenţelor evenimentelor. Se poate constata uneori o relativizare a punctelor de vedere sau cel mult o trecere în revistă a acestora. Editorialul reînvie arta dezacordului energic. Alteori. pentru a ajunge la sfârşit de articol la informaţiile ce au permis această argumentare. să jongleze cu posibile ramificaţii. pentru a conduce cititorul spre un altul. proprie acestui tip de articol. 21 . care laudă.Editorialul permite salturi peste anumite etape. să reformuleze la nesfârşit. chiar esenţiale. fiind din această perspectivă un articol cu o structură atipică. Un bun editorialist ştie să fie personal în stil. Printre cele mai uzitate metode de elaborare a unui editorial se numără ciclul neo-clasic (opinia e argumentată. Aceasta cu atât mai mult cu cât există şi editoriale care fac elogii. potenţându-le prin publicare. Cel mai adesea se pleacă de la un punct ce nu mai are nevoie să fie dovedit. premisele. altfel spus. astfel încât se va apela la verbe puternice. dar aproape singurul care merită a fi încercat în politica editorialelor. Pentru a fi eficient. Editorialul utilizează frecvent formule şoc. se poate începe cu finalul argumentării. care are nevoie de demonstraţii şi atestări. Ştirile şi informaţiile sunt utile. dar nu-şi au locul aici: ele constituie doar originile. E un subterfugiu. menţinându-se aşadar departe de echilibrul şi obiectivitatea inerente articolelor informative.

Aceasta înseamnă că autorul are libertatea şi puterea de a apropia două sau mai multe fapte luate din locuri. Autorul dă dovada artei sale dacă reuşeşte să atenueze caracterul forţat al afirmaţiilor şi apropierilor. pentru a crea surpriză. în mod direct. clişeele etc. evitând stereotipiile. a persoanei întâi: cel ce scrie. un semnal de alarmă ce combină. să încânte. ceea ce o face cu atât mai savuroasă. exprimarea este foarte îngrijită. O modalitate de a realiza acest deziderat o reprezintă utilizarea. ea încearcă să atingă. în mod obligatoriu. Titlurile. Din punct de vedere literar. nu e decât ocazia exprimării acestei concluzii care ascunde adesea. o lecţie de morală sau un comentariu personal. să abdice de la legile argumentării. riscând elipsa. tableta se prezintă ca un articol de dimensiuni reduse (câteva linii. Deşi tratează actualitatea pe un ton lejer. să delecteze. în jurul unor fapte care declanşează reacţii din partea jurnalistului şi mobilizează imaginaţia ambilor actanţi ai comunicării (autor şi receptor). impecabilă chiar. într-un dozaj la limită. neaşteptat. umorul şi sensibilitatea. Tableta este înainte de toate un strigăt. la haz şi reflecţie. Temele tabletei gravitează. a zgâria. spre deosebire de editorial.10. toate acestea pentru a conduce. tocmai pentru că celălalt aspect. dar cu un cuprins şi o exprimare foarte subiective. generalul. Specie gustată de public. de a crea conexiuni între evenimente aparent disparate. Se poate spune că tableta. nu mai mult de o pagină). acest lucru. articolul ca atare.2 Tableta Specie publicistică de opinie. Aici. pentru atrage o concluzie la care nu te aştepţi. superflu. trebuie să fie scurte (două-trei cuvinte) şi să conţină formule 22 . cel informativ. tableta îşi poate permite. recunoscând. să surprindă. îşi scoate ghearele pentru inedite. individualizat şi identificat. totul trebuie să fie rar. fără nici o reticenţă. momente şi domenii diferite. ale logicii. în final. în general. în spatele umorului. e lăsat deoparte. pornind de la particular. surprinzătoare. Finalul trebuie să fie aşadar.

Misiunea sa. analiza nu ajunge niciodată la concluzii provizorii sau polemice. ce face apel la documente şi la cunoştinţele redactorului. în ciuda caracterului său subiectiv. al mizelor aflate în joc.3 Analiza Ca şi celelalte articole de opinie. Problema tratată este pusă sub reflectoare din punct de vedere istoric. autorităţi sau experţi identificaţi ca atare. tablou. care aparţin. Răspunsul la întrebarea “de ce?” va domina discursul şi va fi realizat printr-un studiu atent al forţelor implicate. ea reprezentând opinia personală a unui redactor asupra acestora (carte. evitându-se pronosticurile şi luările de poziţie. film. a opiniilor. al beneficiilor şi al riscurilor posibile. o realizare. geografic. politic. Dincolo de a fi doar o serie de aserţiuni. 10. în dorinţa de a oferi o explicaţie la ceea ce se întâmplă în prezent sau se preconizează a se petrece în viitor. concert. să facă dovada 23 . la rândul lor. au astfel ocazia să se pună în valoare. analiza îşi propune şi ea arătarea faptelor şi dezvoltarea ideilor. a temelor. cel mai adesea. religios. ca principală sursă de informare. restaurant). intenţia fiind ca. explicit formulată. Jurnalistica receptează analiza ca fiind o explicaţie a unei probleme de actualitate. printr-o cercetare atentă a tuturor factorilor determinanţi. un produs. tradiţional – în funcţie de natura subiectului. Pentru că are drept scop furnizarea unei explicaţii fondate pe criterii serioase şi argumentate cu rigoare. prin definiţie. Insistând cu precădere asupra documentării şi intenţionând să explice semnificaţia evenimentelor şi contextul lor. accentul cade în analiză pe interpretare şi explicare. a problemelor şi consecinţelor lor. se rezumă la disecarea faptelor. să se ofere înţelesuri şi viziuni noi. aspect ce incumbă o mare competenţă din partea realizatorului. acest demers necesitând. critica necesită reporteri specializaţi care. spectacol.10. autorilor lor. cultural. economic.4 Critica O critică face cunoscut publicului şi judecă o muncă. semnificaţii noi asupra lucrurilor.

în general. aduce mai mult umor şi participă la crearea de opinii. de care aminteam la început. Semnat de personalităţi exterioare redacţiei. aceleaşi metode. Ca orice specie publicistică. este. ele oferă o viziune. 10. Spre deosebire de demersul universitar. de dimensiuni variabile. şi funcţia educativă a presei. necesară cititorului care rareori deţine toate datele pentru a putea realiza de unul singur o atare acţiune. în raport cu ce?). critica. el reprezintă punctul de vedere al unui specialist pentru care redacţia nu-şi asumă responsabilitatea. “Romanul este deosebit” – de ce. comentariul îmbină subiectivitatea cu obiectivitatea generată de gradul de pregătire profesională a autorului. care diseacă. Deşi la prima vedere poate fi uşor catalogat drept un articol eminamente de captare. Critica solicită aşadar redactori cultivaţi. Comentariile au şi ele rezervat un spaţiu special în publicaţii. privită ca specie publicistică. nefiind amestecate cu articolele de factură pur informativă. capabili să meargă mai departe de simpla detestare a unui autor sau altul şi să ofere comentarii solid justificate şi argumentate centrate îndeosebi pe detalii specifice şi nu pe generalităţi (ex: “Regia spectacolului este inedită…” – de ce?. spre deosebire de tabletă. Toate acestea fără a-l sufoca pe cititor cu erudiţia redactorului. ce pare să slujească mai mult funcţia de divertisment (loisir).5 Comentariul Comentariul. 10. mai lung decât un editorial sau o tabletă.unei cunoaşteri solide a genurilor literare şi a operelor care abordează acelaşi stil.6 Recenzia 24 . într-o oarecare măsură. Mai mult decât să impună un punct de vedere. ilustrând. reperează fiecare procedeu. de regulă sondaje sau studii de caz efectuate de anumite organisme. o perspectivă a unui fenomen. nu-i lipsesc aproape niciodată elementele care aduc informaţie nouă. compară şi pune faţă în faţă.

Nu vom recenza personalitatea autorului. semnificaţia manifestării artistice şi modalităţile sale de realizare şi le oferă publicului. Aceasta înseamnă: trecerea în revistă a titlului. a conţinutului şi a ideilor. autorul descoperă mesajul. În aceeaşi măsură. părerea unui specialist . pe scurt. 10. câte un tip de cronică: cronică teatrală. Cel ce realizează recenzia nu urmăreşte o analiză amănunţită a lucrării. specializate în domeniul respectiv şi a căror competenţă este recunoscută. Comentariul unui redactor specializat este necesar realizatorului unui spectacol. deoarece reprezintă o judecată de valoare. dar va conţine în acelaşi timp şi aprecieri personale.şi supratitlu. ci valoarea intrinsecă a operei produse. Pregătit special pentru aceasta. practic. cronică sportivă etc. stimularea interesului public pentru frumos şi creativitate. Scopul oricărei cronici îl reprezintă informarea. Comentariile cu referire strictă la acesta nu fac decât să scadă din valoarea şi puterea analizei produsului. o scurtă biografie a autorului este absolut necesară. Redactorul unei cronici urmăreşte să îndrume gustul publicului printr-o atitudine critică de evaluare. Mai mult decât atât. În cazul cronicii avem pentru fiecare domeniu. Comentariul va fi pertinent. plusurile sau minusurile lui.Recenzia reprezintă o descriere cât mai exactă şi mai completă a unei opere. Un aspect important este distincţia operei de autor. dar şi reliefarea elementelor de noutate pe care le aduce aceasta. ci doar consemnarea părţilor sale principale şi a ideilor esenţiale. dar nu mai mult decât atât. regizorul şi actorii pot efectua retuşurile necesare îmbunătăţirii 25 performanţelor lor artistice. recenzia va încerca şi o integrare a operei analizate într-un context. să educe. aşa cum precizam chiar de la început. în definitiv. O recenzie completă va cuprinde şi sumare comentarii.7 Cronica Cronica poate fi în mare măsură asemănată cu recenzia: diferă doar obiectul analizei lor. aprecieri critice referitoare la lucrarea în chestiune. sub un titlu scurt. Desigur. de pildă. fără artificii de genul sub. În funcţie de aceste aprecieri. Această activitate reclamă persoane bine pregătite. cronică politică. dar şi actorilor manifestării. o apreciere a actului regizoral şi actoricesc.

dar exactă a temei abordate. libertatea de expresie. Ca specie jurnalistică de opinie. redactorul nu se izolează de cititori. ci. resorturile lor psihologice. şi-i apropie pe aceştia. personalizarea – “eu” apare nestingherit –. dovedită fiind. din punct de vedere jurnalistic. de care acesta este direct responsabil. documentarea şi sursele joacă un rol decisiv. însă într-o variantă mai puţin lucrată/stilizată. cronica se caracterizează prin mult subiectivism. pentru că de multe ori evenimentele la care fac referire dosarele sunt de interes naţional sau chiar internaţional. 11. dosarul adună informaţii utile cititorului. la identificarea factorilor declanşatori. indirectă şi nu-l implică în nici un fel pe realizator. ale sportului etc. putând atrage sancţionarea penală a jurnalistului. Caracterul său pedagogic şi oarecum obiectiv. Dosarele se întocmesc pentru prezentarea succintă. a tonului. dar şi la desprinderea consecinţelor evenimentului prezentat. o informare incorectă sau inexactă. prezenţa la faţa locului. Concluzii 26 . Şi. cu excepţia veridicităţii faptelor. şi aici.determină regizorul să capteze semnificaţiile tipologice ale personajelor.8 Dosarul Utilizat îndeosebi pentru conferinţele de presă. Dosarul nu poate fi complet în absenţa acestor elemente. Exprimarea este întotdeauna impersonală. ilustrat de: libertatea de alegere a subiectului. Prin comunicarea propriilor impresii. ca şi în toate celălalte specii publicistice. care ajută la conturarea contextului. furnizând informaţiile pe domenii sau rubrici. Deşi efortul jurnalistului pare nesemnificativ. dimpotrivă. în calitate de specialist. ca oameni printre oameni. în încercarea de a descifra valenţele educative şi artistice ale artei. responsabilitatea este cu atât mai mare. oferind astfel o manevrabilitate cât mai mare cititorului. 10. fac din el un instrument uşor de mânuit. este totuşi necesar să evidenţiem faptul că.

dar încătuşat de propriile idei. Liber de ideologii. Această formulă percutantă a lui François Brunhes rezumă de minune idealul jurnalistului contemporan. întinde o oglindă societăţii. A informa înseamnă a oferi cuvântul. iar articolele de opinie – vocea unei naţiuni care se vrea auzită. ci de a reflecta. prin articolele sale. Nu este vorba de a schimba lumea sau de a o interpreta. jurnalistul este cel care. 27 . Presa devine astfel agora romană. o tribună de exprimare. „Redactorul-şef sunteţi dumneavoastră” proclamă adoratorii de interactivitate a publicului-cetăţean.„Presa gândeşte ca mine”.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful