You are on page 1of 141

GEOLOGIA ROMANIEI CURS

EVOLUŢIA SI POZIŢIA TERITORIULUI ROMÂNIEI IN CADRUL
GEOLOGIC STRUCTURAL GENERAL AL EUROPEI
Geologia României cuprinde noţiuni de geologie a teritoriului
ţării cu caracter de geologie regională, încadrată în evoluţia
continentului european.
Evoluţia geologică regională a scoarţei terestre constă în
esenţă în trecerea de la stadiul de geosinclinal sau zonă labilă
(mobilă), la stadiul de regiune consolidată şi invers, prefaceri care
sunt însoţite de procese tectono – magmatice complexe.
Unele zone au rămas, însă, foarte de timpuriu arii rigide,
funcţionând pe parcursul evoluţiei ca regiuni de platformă, care
sunt arii largi ale scoarţei terestre rigide, afectate numai de mişcări
de translaţiei, rotaţie şi de oscilaţie pe verticală, fără sau cu o
cuvertură sedimentară cvasiorizontală. Mai sunt denumite regiuni
cratonizate, stabile, fară zone seismice intense şi care nu mai au
fost regenerate în mişcări de cutare.
Alte regiuni au evoluat alternativ ca zone rigide şi ca arii
geosincinale. De aici posibilitatea de a separa suprafaţa scoarţei în
arii structurale de diferite vârste, cele mai recente fiind ale
orogenezei alpine.
Pe continentul european se pot delimita arii a căror structură
s-a realizat în anumite cicluri orogenice. Pentru reconstituirea
prefacerilor pe care le-a suferit pământul românesc şi înţelegerea
structurii geologice actuale, interesează, în mod deosebit,
ansamblurile arhitectonice în care se încadrează unităţile
structurale ale teritoriului României. Astfel se delimitează arii
consolidate timpuriu sau de platformă, ce constituie vorlandul
Carpaţilor. Acesta este format din regiuni care au suferit
transformări profunde până in ciclul orogenic alpin inclusiv. O a
doua categorie de regiuni sunt foste zone de platformă care au fost
regenerate în orogeneza alpină, devenind unităţile carpatice.
În evoluţia sa, scoarţa terestra parcurge mai multe perioade:
1. perioada de geosinclinal prin care are loc o mişcare de
coborâre continua si acumulare
de sedimente. În acest fel se deschide un nou bazin oceanic prin
expansiunea a doua margini continentale, care în faza iniţiala
constituiau o zona de platforma stabila şi care a fost fragmentată;
2. perioada de orogeneza, când are loc ridicarea unei catene
muntoase şi este considerată
creatoare de relief pozitiv;
3. perioada de gliptogeneză în care forţa tectonică de
compresiune se reduce foarte mult,
1

iar catena muntoasă este supusă unor intense procese de eroziune,
care tind să o transforme într-o peneplenă ( M. Şeclăman, 1999), ce
constituie un teritoriu aplatizat cu aspect tabular ; prin reducerea
forţei tectonice, procesul de ridicare a catenei muntoase încetează
sau rata de ridicare a acesteia este inferioară proceselor de
eroziune, astfel încât altitudinea se diminuează continuu până la
ştergerea diferenţelor de relief.
Prin compresiune se produce o consolidare şi rigidizare a
marginilor continentale aflate în coliziune. Din modelul de mai sus
rezultă că structurile orogenice, care în final sunt transformate în
peneplene apar la marginile unora mai vechi, ceea ce ar rezulta o
creştere a masei continentale. Însă procesele de dinamică a
scoarţei terestre fac ca aceasta să evolueze continuu prin
fragmentare, subsidenţe, consum, coliziune etc., astfel încât masa
continentală variază de la o perioadă la alta.
Prin urmare, structura generală a scoarţei terestre este dată
de structuri orogenice şi
zone de platformă rigide mai mult sau mai puţin aplatizate,
constituite în stadii de evoluţie anterioare.
În cadrul unui ciclu orogenic, au loc doua categorii principale
de procese:
a. procese de tectogeneza, când se produc ample cutări ale
scoarţei terestre derulate în mai
multe faze, mai mult sau mai puţin periodice şi contemporane.
b. procese de morfogeneză, prin care, pe de o parte, are loc
ridicarea unităţii cutate pe mii de
metrii înălţime, iar pe de alta, se edifică relieful spectaculos
montan sub impactul factorilor modelatori externi.
Perioada de geosinclinal grupează stadii de expansiune a unui
bazin oceanic, în timp ce perioada de orogeneza cuprinde stadii de
compresiune a acestuia.
Evoluţia unui teritoriu de la structura geosinclinală la catenă
muntoasă parcurge mai multe etape cunoscute sub denumirea de
“ciclurile Wilson” separate în mai multe stadii:
Stadiul de rift continental constă în fisurarea unei bloc
continental rigid, ca urmare a unui efort de distensiune generat de
ramura ascendentă şi cea orizontală a curenţilor de convecţie
sublitosferici; se formează o structură de tip graben, asemănător
riftului est-african, cu intense procese vulcanice şi magmatice
bazice şi intermediare.
Stadiul Marea Roşie, în care riftul continental evoluează la o
mare îngustă, prin îndepărtare marginilor continentale. Astfel, se
formează o crustă oceanică nouă, iar sedimentarea este de tip
2

evaporitic şi carbonatic la margini, şi turbiditic în zona de larg.
Datorită legăturilor greoaie cu largul oceanului planetar şi lipsei
curenţilor marini se creează condiţii de transformare a materiei
organice în mâluri sapropelice (viitoare roci “mame de petrol”).
Stadiul de ocean îngust corespunde unei mări în expansiune
afectată de intense procese de subsidenţă. Se dezvoltă margini
continentale pasive, la care se individualizează zona de şelf, de
povârniş (taluz) continental şi zona de larg, abisală.
Stadiul atlantic caracterizează un ocean în expansiune unde
sedimentarea se produce în zona de şelf, povârniş (taluz)
continental şi zonei abisale. În zona de şelf se depun depozite
clastice, carbonatice (de la depozite recifale la cele de precipitaţie),
iar în zona povârnişului continental se depun depozite fine de
natura mâlurilor, care sunt antrenate în curgeri submarine
(turbidite). În zona abisală sedimentarea este de particule fine de
natura mâlurilor argiloase sau calcaroase. La adâncimi mai mici de
4500 m (adâncimea de compensare a carbonaţilor) predomină
mâlurile calcaroase, astfel încât, crestele dorsalelor oceanice sunt
acoperite de o pulbere albă, dând aspectul unor munţi submarini
acoperiţi de zăpadă. Sedimentarea este influenţată de curenţii
marini profunzi sau de suprafaţă, cu ape reci sau calde.
Din modelele de evoluţie a unui geosinclinal, stadiile de mai
sus, corespund etapelor de individualizare şi dezvoltare (fig.1).
Datorită extinderii bazinului oceanic şi îngroşării litosferei în zonele
de margine, aceasta cedează, iniţiindu-se procesul de subducţie.
Din acest moment începe faza de compresiune, ce ar corespunde
etapei orogenice sau de fliş, din modelul geosinclinalului. În
această fază se produce închiderea completă a unui bazin marin şi
formarea unei centuri orogenice. Acest proces se derulează în trei
stadii: stadiul de subducţie, de bazin remanent şi de coliziune
(fig.2).
Stadiul de subducţie. În acest stadiu o margine continentală
pasivă (de tip atlantic) devine mobilă prin decuplarea plăcii
oceanice şi iniţierea procesului de coborâre. Astfel, se formează
fosele oceanice, iar coborârea (subducţia) plăcii oceanice sub cea
continentală declanşează procese magmatice şi vulcanice, formând
arcul vulcanic continental. În fosă se acumulează depozite
sedimentare de natură pelagică, detritică şi vulcanică. Depozitele
pelagice formează prin alunecare gravitaţională turbidite. Datorită
compresiunilor aceste depozite sunt cutate (prisma de acreţiune)
formând un arc extern submers sau local emers (Insulele Antilele
Mici, Timor, Celebes).

3

În teoria geosinclinalului marginea continentală rămasă pasivă. Acest stadiu poate fi asimilat în prezent cu bazinele remanente de tip Marea Mediterană. consumul aproape complet al scoarţei oceanice şi apariţia acesteia în pânze de obducţie formând 4 . iar într-o fază ulterioară. poate fi asimilată miogeosinclinalului sau vorlandului. Marea Caspică Stadiul de coliziune sau de sutură a două margini continentale convergente. spre vorland (miogeosinclinal) se deschide. în partea opusă. Prisma de acreţiune reprezintă o unitate tectonică rezultată din răzuirea sedimentelor de pe placa subdusă şi cutarea intensă a acestora prin compresiune. sursa materialului fiind structurile ridicate din arcul extern sau din marginea continentală. are loc migrarea avanfosei spre exterior (spre vorland). precum şi apariţia altora noi. În acelaşi timp se produce o intensă tectonizare. pe de o parte. scoarţa oceanică este consumată aproape integral prin subducţie. iar sedimentarea continuă în condiţii de molasă. prin crearea faliilor de încălecare care evoluează la plane de şariaj. Compresiunea. de pe partea opusă marginii mobile. prisma de acreţiune şi arcul vulcanic (linia andezitică) reprezintă eugeosinclinalul. prin subsidenţă. În acest stadiu are loc ridicarea părţii interne a orogenului (partea dinspre eugeosinclinal) şi. pin care bazinul remanent este complet închis. unde se formează depresiunile intramuntoase şi intermuntoase. aceasta crescând în dimensiuni. Acest stadiu corespunde cu etapa orogenică sau de fliş din modelul geosinclinalului. denumită bazin remanent. în acelaşi timp. Acest stadiu corespunde etapei tardegeosinclinale din vechea teorie a geosinclinalului. edificând structura geotectonică complicată a lanţului orogenic. direcţia de deplasare fiind spre marginea continentală (vorland). Zona de larg oceanic. Marea Neagră. Într-o primă fază. prin subsidenţa pronunţată a unor sectoare. determină amplificarea încălecărilor până la pânze de şariaj. Prin compresiune acestea se adaugă arcului extern (prismei de acreţie). o largă zonă depresionară (avanfosă). ritmică. Sedimentarea este predominant clastică. Îngroşarea crustei terestre şi ridicarea în bloc a lanţului orogenic este însoţită de compensări izostatice. fostul ocean se restrânge la o mare puţin adâncă. ce continuă şi în acest stadiu. Astfel. Stadiu de bazin remanent Prin procesul de convergenţă a celor două margini continentale. În perioada de şariaj pot fi antrenate porţiuni din crusta granitică sau chiar oceanică (pânze de obducţie). Aceste ample mişcări determină. sedimentarea se produce în condiţii de fliş.

supercontinentul carelian. plasată la polul sud ( din care făceau parte fragmente din Africa.Ciclul cadomian. în preajma polului sud. Platforma Est – Europeană. Siberia etc). America de Sud. între cei doi poli ai Pământului. denumită Platforma Moldovenească. Stille). în Paleozoicul superior. corelate la nivel global. formând un supercontinent ce se întindea între cei doi poli ai Pământului pe arealul actual al Oceanului Pacific Placa Est – Europeana ( Scandinavia sau Baltica) şi Siberia constituiau două mase continentale mai mici . Australia. iar cealaltă se întindea peste Ecuator până aproape de polul nord ) contituită din fragmente ale Africii. Antarctica. care ulterior au fost peneplizate şi transformate în platforme rigide (din teoria geosinclinalului) sau plăci (din teoria tectonicii globale).Ciclul svecofeno – carelian. paleontologice. 2. una meridională. Fragmente din platforma careliană ocupă. are loc in Paleozoicul superior – Cambrian inferior. China de Nord şi de sud etc. Mai târziu. Arabia. care ocupa aproximativ domeniul actual al Oceanului Pacific. Din acest ansamblu tectonic făcea parte şi Platforma Moesică a cărei jumătate nordică 5 . care pe teritoriul României ocupă partea nord – estică. În literatura geologică mai este cunoscut şi sub numele de ciclul baikalian. declanşarea unui magmatism şi vulcanism târziu (magmatismul postorogenic. primul supercontinent cunoscut în evoluţia Pământului. la sfârşitul Proterozoicului mediu şi începutul Proterozoicului superior. geofizice. ceea ce înseamnă că formaţiunilor mai noi s-au format în jurul unor nuclee continentale foarte vechi. Expansiunea celor două margini continentale creează geosinclinalul în care va evolua ciclul cadomian. stratigrafice etc. Vârsta formaţiunilor metamorfice variază în limite foarte largi. Aceasta este posibil luând în considerare toate elementele geologice. inclusiv Dobrogea de Sud şi reprezintă sectorul valah al Platformei Moesice. În urma coliziunii careliene se constituie. CICLURI OROGENICE PREALPINE În evoluţia teritoriului României au fost identificate patru cicluri orogenice prealpine ce au contribuit la formarea zonelor muntoase. India. în present şi partea de sud a României. la marginea sud – estică a supercontinentului. după H.). a evoluat in Arhaic. probabil.. În urma lui s- a consolidat platforma Est Europeană (scutul Baltic). Analiza acestora au la bază principiile tectonicii globale prin care se reconstituie mişcarea plăcilor tectonice şi poziţia acestora la un moment dat.centurile ofiolitice. În acest ciclu aria geosinclinală se restrânge prin compresiune. 1. se scindează prin apariţia unei zone de rift şi apariţia a două mase continentale. iar pe de alta.

în structurile Carpaţilor. Vârsta absolută a formaţiunilor epimetamorfice de tipul . Armorica ce constituie mare parte din Franţa şi sudul Germaniei) şi scutul nord – estic al Americii de Nord (Laurenţia). Apuliană. fiind echivalentă cu structurile caledonice din vestul Europei şi din Scoţia. care după Paleozoic a funcţionat în condiţii submerse.H. Coliziunea principală s-a produs între Placa Est – Europeană . din America de Nord. 3. cu unele întreruperi. America de sud. se manifesta în Paleozoicul inferior (Cambrian superior– Devonian). Iberică etc. cu prelungire spre est prin nordul Marii Negre. ceea ce indică limita dintre Proterozoic şi Paleozoic.domeniul şisturilor verzi’’. care de asemenea conţine structuri cristalofiene şi magmatice cadomiene.este constituită din şisturi cristaline cu grad scăzut de metamorfism. Prin scindarea supercontinentului caledonian se deschide o nouă arie oceanică (Oceanul Rheic). este de 550 milioane ani. şi Euramerica din care făceau parte Platforma Est Europeană şi scutul americano – canadian (Laurenţia). 4. Coliziunea din Carbonifer a acestui sistem complex de plăci determină ridicarea cordilierei hercinice a Munţilor Apalaşi. cunoscută sub numele de . ce apar la zi în Dobrogea Centrală. care însă a fost regenerate mai târziu.. Fragmentarea supercontinentului cadomian de la sfârşitul Cambrianului a determinat apariţia unei arii oceanice (Oceanul Japetus. Antartica. prin a cărei închidere a creat cordiliera caledoniană. după M. constituit din Africa. Pe teritoriul României ea se suprapune Depresiunii Predobrogene si Depresiunii Bârladului. în care va evolua următorul ciclu orogenic.Săndulescu). la care se adaugă alte plăci mai mici (Avalonia. Ciclul caledonian.şisturilor verzi’’. Tot aici se situa placa Apuliana (Vardar. Gondwana la sud. cu altitudini moderate. India. Scotese.) şi cele din vest Armorica – Avalonia. 2002). La limita nordică a Gondwanei înşirau un mozaic de microplăci care vor constitui mai târziu sudul Europei ( Moesică. Aceasta se prelungeşte spre sudul şi estul continentului european unde este denumită platforma scitică. Australia. partea nord – vestică a Europei Occidentale şi sudul Angliei.. care încă îşi păstrează masivitatea. determinând consolidarea unui teritoriu situat la vest si sud de platforma Est Europeană şi la nord de orogenul Dobrogei de Nord. după C. Spaţiul acesta a fost denumit platforma scitică. şi a celei din 6 . Arabia etc.. în urma căreia a rezultat cordiliera caledoniană din vestul Scandinaviei şi nordul Scoţiei. respectiv ciclul hercinic. Ciclul hercinic se derulează în intervalul Silurian – Carbonifer prin coliziunea celor două mase continentale.

ce se întindea între cei doi poli ai Pământului. Iranului şi Turciei (Anatoliei). Prin urmare. ani (Permian – Triasic) se constituie supercontinentul Pangaea din Teoria derivei continentelor al lui A. cum sunt cele ale Chinei de Nord şi de Sud. Gradul de peneplenizare este cu atât mai mare cu cît catena muntoasă este mai veche. In acelaşi timp se închide aria marină dintre Euramerica şi placa Siberiei ridicând lanţul hercinic al Uralilor. iar în lungul lui erau înşiruite o serie de plăci mai mici. din aliniamentul Masivul Central Francez. fiecare sector al scoarţei ajunsă la un stadiul mai mare sau mai mic de peneplenizare se adaugă sectoarelor mai vechi şi împreună constituie sistemul de plăci sau de platforme rigide care contribuie la ridicarea unei noi catene muntoase. În urmă cu 230 – 240 mil. Ciclurile orogenice prealpine sunt o consecinţă a mişcării plăcilor tectonice de diferite ordine de mărime ca urmare a dinamicii interne a Pământului şi care au condus la rigidizarea scoarţei terestre. după care începe faza de compresiune a ariei geosinclinale prin deschiderea Oceanului Atlantic. Într-o poziţie aparte se situa Platforma Moesică. În acelaşi sens creşte şi gradul de rigidizare. Ecuatorul străbătea aproximativ axial Oceanul Tethys. Wegener. se deschide o nouă zonă marină denumită Oceanul Tethys. datorită ajungerii la suprafaţă a unor roci formate în condiţii de adâncime mare în urma proceselor de eroziune sau mişcărilor tectonice. Probabil prin coliziunea realizată între sistemul de macro – microplăci s-a creat o singură cordilieră care ulterior a fost spartă prin deschiderea Atlanticului. Crimeea şi la nord de Caucazul Mare. Malaieziei şi Indoneziei. De asemenea aceste zone vechi pot fi recutate sau regenerate într-o nouă orogeneză. ca urmare a scindării supercontinentului Pangaea. Pădurea Neagră până la Masivul Boemiei. se prezintă astă în diverse stadii de peneplenizare. La est era limitat de un mozaic de plăci. iar la sud – vest de continentul Gondwana. Supuse proceselor de gliptogeneză catenele muntoase vechi altădată semeţe.Europene creează lanţul hercinico – chimeric al Dobrogei. mărginit la nord – vest de continentul Laurasia. care se prelungeşte spre est prin Insula Şerpilor. centrat pe actuala poziţie a Oceanului Atlantic. cum sunt cele ale Tibetului. În acelaşi timp. care în coliziune cu Platforma Est. fiind o 7 . Expansiunea maximă a Oceanului Tethys este atinsă în Jurasic prin deschiderea Mării Caraibelor dintre cele două Americi. Munţii Vosgi.Europa de vest. CICLUL OROGENIC ALPIN Carpaţii reprezintă unitatea geomorfologică dominantă a teritoriului României.

Astfel compresiunea dintre placa Est – Europeană de care era ataşată Platforma Scitică cu placa Panono – Transilvană a 8 . ci şi la arealele înconjurătoare. cea mai veche. Pentru a înţelege evoluţia ciclului orogenic alpin trebuie separat sistemul de plăci tectonice sau de platforme rigide. svecofeno-careliană. Când se vorbeşte de spaţiul carpatic nu se referă numai la zona montană propriu-zisă. sudică şi vestică. Spargerea supercontinentului Pangaea prin deschiderea Oceanului Atlantic a constituit debutul orogenezei alpine. sudică sunt ataşate platforme caledonice. ce poate fi urmărită din vestul Europei din Masivul Central Francez până în Masivul Boemiei. Constituirea Oceanului Tethys cu o puternică masă continentală a supercontinentului Pangaea pe marginile nordică. Placa Europeană este constituită dintr-un sistem de platforme rigide structurate în orogeneze prealpine: platforma Est – Europeană. Marginea sudică a Oceanului Tethys o constituia Platforma Africană în faţa căreia se situau microplăcile. care avea o largă zonă de şelf în care a continuat sedimentarea cu unele intermitenţe din carbonifer până în Jurasicul superior. Marginea nordică a Oceanului Tethys era constituită din Eurasia. De aceea a reprezentat un spaţiu de concentrare a cercetărilor complexe a geologilor români şi nu numai. la care se adaugă sistemul de plăci insulare din partea vestică. la care pe marginea vestică şi. La E şi S platforma Est – Europeană este bordată de catene hercinice ale Uralilor. Din placa Est Europeană se desprinde platforma Moesică care va avea un rol major în edificarea Dobrogei de Nord şi ridicarea Carpaţilor Meridionali. Crimeei şi Dobrogei de Nord. Rezultatul acestora este concretizat în numeroase lucrări. Apuliană. prin a căror coliziune au determinat ridicarea lanţului carpatic. care au condus la un model acceptabil al evoluţiei spaţiului carpatic în accepţiunea tectonicii globale. constituie premisa înţelegerii evoluţiei ciclului alpin în spaţiul european şi carpatic. La sud-est se situa placa Turcă care de asemenea a avut un rol în edificarea lanţurilor muntoase din sud – estul Europei. vechile platforme Avalonia şi Armorica care se suturează de platforma Est – Europeană prin catena hercinică. Avansarea către nord a plăcilor sudice şi a celor vestice şi coliziunea cu Eurasia a condus la edificarea lanţurile alpine ale Europei. care au avut un rol major în edificarea acestuia. probabil. Adriatică şi Italică.adevărată coloană vertebrală a acestui spaţiu de care a fost legată strâns dezvoltarea naţiunii române.

-etapa neozoică. Dumitrescu. având ca rezultat ridicarea Tauridelor. însă observaţii ulteriore relevă deformaţii cel puţin până la nivelul Jurasicului superior. Către sud – est are loc coliziunea Plăcii Arabe cu Placa Turcă. Dumitrescu dacide. Asupra acestui aspect se va mai reveni. Placa Adriatică prin deplasarea sa spre nord şi est determină ridicarea Dinaricilor. care pot fi explicate astăzi destul de coerent prin prisma tectonicii plăcilor. Carpaţilor Nordici şi Munţilor Apuseni. O poziţie aparte în acest ansamblu tectonic ocupă Munţii Apuseni pentru a căror geneză s-a elaborat mai multe scheme. iar avansarea către nord a Africii cu o uşoară rotaţie senestră edifică Alpii la contactul cu structurile hercinice ale Avaloniei şi Armoricăi. sectoare foarte largi intră într-o subsidenţă accentuată în raport cu vecinătăţile. Ridicarea lanţului carpatic s-a produs în mai multe faze de tectogeneză care pot fi împărţite în două etape: -etapa cretacică când sunt edificate structurile interne. iar prin împingerea celei din urmă în Placa Moesică (a Mării Negre) înalţă pontidele. La sud. De asemenea. unele din ele însoţite de vulcanism. au dus la prefaceri substanţiale ale configuraţiei reliefului României. aceasta din urmă cu intrânduri pe rama vestică a Carpaţilor Meridionali şi Munţilor Apuseni. De asemenea. devenind depresiuni intramontane. avansarea Plăcii Apuliene a determinat la contactul cu Platforma Moesică ridicarea Munţilor Rodopi şi Balcani. moldavide. îndeosebi începând cu Miocenul cu sunt structurate unităţile externe. Dinspre vest Placa Iberică intră în coliziune cu Armorica ridicând Pirineii. Dificultatea constă în structura diferită a părţii nordice în raport cu cea sudică şi a poziţiei lor între placa panonică şi cea transilvană.condus la ridicarea lanţului Carpaţilor Orientali. O altă zonă cu o structură aparte o reprezintă Orogenul Nord – Dobrogean. formând depresiunile interne (intramuntoase) ale Transilvaniei şi Câmpiei Panonice. denumite de acelaşi I. Astfel. ceea ce ar fundamenta caracterul său alpin . care era considerat o catenă hercinico – chimerică. 9 . denumite de I. cum sunt cele din Munţii Apuseni de Sud. sectoare restrânse ale structurilor interne şi externe ale Carpaţilor devin subsidente. Deformaţiile ample din etapa neozoică. unde formează depresiunile adiacente. iar avansarea către nord a platformei Moesice a edificat cordiliera Carpaţilor Meridionali.

Botoşani). la est şi sud.1. de asemenea de culoare roşie – roz. unde a fost deschisă o coloană de aproximativ 500 m. 10 . cu numeroase filoane pegmatitice. cu faneroblaste de microclin. către orogenul Carpaţilor Orientali.Tg. Astfel. ce cuprinde teritoriul dintre Urali. ale cărei subetaje se succed de la nord la sud într-o structură monoclinală. unităţi alpine: Orogenul Nord – Dobrogean. suprafaţa superioară cade continuu spre vest. Prin urmare. acesta apărând la zi în malul Nistrului şi la est de acesta în ceea ce s-a denumit Scutul Ucrainian. la vest limita poate fi considerată linia Siretului. prin falii crustale de Platforma Scitică. Soclul a fost studiat cel mai adânc în forajul de la Todireni (jud. cu o succesiune de platouri şi coline. acesta poate fi subdivizat în: unităţi de platformă. Platforma Moldovenească este delimitată tectonic. cu textura gnaisică. Fundamentul cristalin este cunoscut numai prin foraje. La partea inferioară a coloanei este interceptat un granit roz cu muscovit şi biotit. Din punct de vedere morfologic are aspect de câmpie înaltă. Urmează paragnaise plagioclazice cu biotit. pe direcţia Fălciu. Acesta evidenţiază în partea superioară o structură petrografică constituită din migmatite roşii sau cenuşii. Plopana. ce ar corespunde faliei crustale a Bistriţei. Platforma Valahă şi Platforma Scitică. care aminteşte de granitul de Rapakiwi descris în Scandinavia. iar la sud un aliniament situat la nord de Bârlad. Carpaţi şi Scandinavia.Funcţie de evoluţia geotectonică a teritoriului României. Relieful este sculptat în depozitele Sarmaţianului. CAPITOLUL 1 UNITĂŢILE DE PLATFORMĂ 1. Structura platformei poate fi divizată în soclul sau fundamentul cristalin şi cuvertura sedimentară cvasiorizontală. fragmentată de sisteme de falii. care în prezent sunt mascate de cuvertura neogenă din suprafaţă. mai mult sau mai puţin peneplenizate şi care formează vorlandul Carpaţilor: Platforma Moldovenească. Geostructural. Carpaţii şi Munţii Apuseni. PLATFORMA MOLDOVENEASCĂ Partea de nord – est a României este ocupată de Platforma Moldovenească. separate de văile reţelei hidrografice. care reprezintă un sector al Platformei Est – Europene. constituite în cicluri orogenice prealpine.

Iaşi. în formaţiunea de Ovruci constituită din granite şi şisturi pirofilitice. vârste de 1700 – 1800 mii ani. fiind o masă continentală aproape integral. Paleozoicul debutează cu o succesiune de 400 – 600 m grosime constituită din conglomerate cu elemente de cristalin. cu o vârstă apreciată la 3500 mii ani. Din aceste date rezultă că fundamentul cristalin al Platformei Moldoveneşti are un nucleu foarte vechi Arhaic. ce aparţin Proterozoicului inferior şi debutului celui mediu. gresii argiloase. şi perioade submerse. Astfel. Din corelarea datelor de vârstă absolută rezultă că soclul platformei Est – Europeană are un nucleu foarte vechi în zona Scutului Ucrainian. mai târziu. deci într-o poziţie discordantă. Este răspândit în mod inegal. gresii cuarţitice. neafectate de mişcări cu caracter plicativ. Ciclul I de sedimentare. depusă peste paleoreliful fundamentului cristalin. se derulează cu unele intermitenţe pe intervalul Cambrian – Carbonifer. În nucleul foarte vechi s-au identificat roci de tipul gnaiselor migmatice. Platforma Est – Europeană a evoluat multă vreme ca o masă continentală insulară. Mai la est. iar pentru formaţiunea feruginoasă de Krivoi Rog. În lungul drum parcurs până în poziţia actuală a suferit mişcări oscilatorii traversând perioade emerse. este constituită din formaţiuni paleozoice. a cărei margine vestică a fost regenerată în orogeneza svecofeno – careliană.). Mezozoicul şi Neozoicul. mezozoice şi neozoice. în cea hercinică. acestea pot fi cuprinse în trei cicluri de sedimentare: Paleozoicul. care este atribuită de geologii basarabeni Proterozoicului terminal – Cambrianului 11 . al Paleozoicului. cum a fost în timpul orogenezei cadomiene Odată cu Cambrianul superior ea se îndreaptă spre placa laurenţiană cu care intră în coliziunea caledoniană şi. gresii arcoziene. Această succesiune arată că spre margini sau ataşat structuri mai tinere. Popeşti. când sau acumulat stive groase de roci sedimentare. urmate de granite de tip Rapakiwi. ce aparţine Arhaicului. cu intercalaţii de şisturi argiloase ardeziene cenuşii – verzui (fără material paleontologic). Bătrâneşti etc. ceea ce a determinat depunerea unei cuverturi paleozoice. în condiţii parţial submerse. Cuvertura sedimentară. în timp ce spre margini are vârste mai recente datorită regenerării în etape orogenice ulterioare. se determină vârste 1350 – 1450 mii ani. Partea inferioară poate fi corelată cu gresia de Cosăuţi ce aflorează în malul Nistrului. granitoidelor şi metabazitelor. fiind cunoscut numai prin foraje (Todireni.

la partea superioară apare o succesiune ce poate fi corelată cu Gresia de Moldova de pe teritoriul Basarabiei. Pe intervalul Permian – Triasic platforma este în poziţie emersă. Carboniferul e pus în evidenţă pe marginile afundate ale platformei şi constă într-o alternanţă de gresii silicioase cu şisturi argiloase. Aptianul este pus în evidenta de foraje numai în sectorul nordic. care ridică prismul de cristalin al Orientalilor şi deschide fosa flişului. fiind un ecou al mişcările preaustrice ce pregăteau ridicarea părţii mai interne a Carpaţilor Orientali. de calcare. Debutul acestuia găseşte platforma în poziţie continentală. Silurianul. de asemenea. la nord se apropie de suprafaţă (la 60 – 70 m. Cretacicul este prezent numai parţial şi dispus inegal. Devonianul. la vest coboară la 1000 metri. gresii calcaroase si argile. cum este forajul de la Bătrâneşti. Astfel. Jurasicul apare pe rama vestică. într-o succesiune de 160 m grosime. făcând parte din marea masă continentală ce se constituie după orogeneza hercinică ( Pangaea lui A. într-o mişcare incipientă de subducţie. ca un ecou al orogenezei cadomiene şi mişcările premonitorii ale orogenezei caledoniene. Aşadar. De culoare cenuşie. fiind reprezentată printr-o succesiune de culoare cenuşie – negricioasă (grosime 120 – 300 m. cu intercalaţi de anhidrite. marne şi dolomite brune şi roşietice. În alte zone. când platforma începe să coboare spre vest. fiind depus pe paleorelieful Jurasicului superior într-o 12 . pe parcursul Cambrianului superior – Ordovician inferior platforma a fost emersă.Wegener). este întâlnit. sedimentarea depozitelor Cretacicului debutează cu Apţianul. care prin conţinutul faunistic este atribuită Ordovicianului superior. violacee şi brune în alternanţă cu argile nisipoase brune şi violacee (100 m grosime). Prin corelaţie cu alte zone această secvenţă este atribuită părţii superioare a Jurasicului. iar la sud – vest la aproape 1500 metri adâncime.inferior. verzuie şi violacee ce dă secvenţei un aspect vărgat. mişcarea pozitivă. de asemenea dispuse discontinuu la ansamblul platformei. neargumentată paleontologic. pe marginea de vest şi sud – vest într-o succesiune de gresii silicioase cenuşii. Ciclul II de sedimentare cuprinde depozite sedimentare din intervalul Jurasic – Senonian.) de calcare fine cu intercalaţii de marne. probabil.). Constituie prima secvenţa dovedită printr-un bogat conţinut faunistic.

sub forma unui complex calcaro – cretos. de margine continentală. Eocen. Sarmaţianul este cunoscut în succesiune completă sub forma unui monoclin cu înclinarea de la nord la sud. dezvoltându-se în facies recifal. uneori cu faună de numuliţi (10 –100 m grosime). Paleogenul este prezent. cu fauna de foraminifere (70 – 100 m grosime). spre vest şi sud.succesiune de marne calcare. Buglovianul marchează trecerea de la mediul salin la mediul salmastru. numai pe marginea sudică şi sud-vestică a platformei. Ca urmare a fazei de tectogeneză stirice noi care structurează flişul extern al Carpaţilor Orientali sistemul de platforme al vorlandului intră într-o amplă mişcare subsidentă prin care se deschide o arie marină denumită Bazinul Dacic. Depozitele ce apar la zi debutează cu gresii si nisipuri acoperite de calcare albicioase cu aspect de creta. Sarmaţian. şi de margine continentală. Badenian. este semnalat mai ales in zona vestica si sud vestica (Radauti. Senonianul. Prezenta formaţiunilor grosiere la baza marchează debutul transgresiunii ce a cuprins întreaga platforma. Cenomanianului. Acesta debutează cu Paleocenul în facies argilos – marnos (45 – 90 m grosime) şi continuă cu Eocenul reprezentat pin gresii calcaroase cenuşii – verzui. apare in zonele mai afundate ale platformei în vest si sud. de asemenea. sau marne şi calcare verzui. Miocenul apare la zi pe suprafaţa întregii platforme. Ciclul III de sedimentare. Meoţian. Grosimea creste spre sud si vest de la 20 m în malul Prutului până la 100 m în Valea Siretului si 400 m la contactul cu orogenul carpatic. gresii calcaroase. Faciesul recifal este constituit din 13 . fiind reprezentat de Badenian şi Sarmaţian Badenianul. de mare mai adâncă. al Neozoicul este reprezentat prin: Paleocen. Albianul. Targu Frumos) şi este alcătuit din gresii calcaroase cu fauna săracă de foraminifere. în condiţii lagunare la vest şi sud (gipsuri cu intercalaţii de marne). fiind deschis în lungul reţelei hidrografice ce brăzdează platforma. spre est şi facies detritic argilos – nisipos. apare la zi spre nord-est în malul Prutului. spre fosa Carpaţilor Orientali. în facies marnos – calcaros. Condiţiile de sedimentare devin salmastre şi debutează prin depozite de tip transgresiv. îi sunt atribuite cele mai vechi depozite ale platformei ce apar la zi in malul Prutului (Rădăuţi – Liveni). de larg la est. Sedimentarea s-a produs în condiţii diferite. slab glauconitice.

şi cu o creştere a intercalaţiilor nisipoase. Spre vest.zisă. argile nisipoase cu intercalaţii rare de gresii. Cel puţin parţial. gros de 80 – 180 m. a trecut prin stadiul de geosinclinal în Arhaic Proterozoicul inferior. nisipuri argiloase si nisipuri. ca parte componentă a Platformei Est-Europene. reflectate prin discontinuităţi de sedimentare. pe parcursul Cambrianului şi Ordovicianului platforma este în poziţie ridicată. Faciesul de larg este reprezentat de o succesiune de nisipuri.calcare organogene albe – gălbui cu o bogată faună de lamelibranhiate şi briozoare. când îşi formează cuvertura sedimentară. care introduc mai multe lacune de sedimentare şi pot semnifica ridicarea orogenică cadomiană. la limita cu ultrametamorfismul şi din roci magmatice ale soclului. Tectonica Platforma Moldovenească. argile. spre vest. de asemenea. În Proterozoicul mediu şi superior platforma trece prin mişcări de oscilaţie pe verticală. la est. Platforma Est-Europeană întră în coliziune cu alte platforme care au format primul supercontinent reconstituit în Cambrianul inferior. Întrucât astfel de roci se formează la zeci de kilometri adâncime rezultă că acestea au ajuns la suprafaţă prin intense procese de eroziune ce s- au manifestat în lungile perioade de evoluţie ca arie continentală. când se constituie nucleul vechi din roci cristaline cu grad înalt de metamorfism. gros de 70 – 80 m cu tufuri andezitice separate de nisipuri si marne argiloase. spre est. în faciesuri diferite. ce au alternat cu perioade emerse de arie continentală propriu. ca urmare a încheierii orogenezei cadomiene şi mişcărilor premergătoare. cu nisipuri argiloase si argile cu intercalari de gresii subţiri. Volhinianul evoluează. cu intercalaţii de nisipuri. în facies predominant argilos (argile cenuşii – albăstrui). ce au condus la coliziunea 14 . De asemenea. la care se adaugă intercalaţii de gresii şi calcare oolitice. Basarabianul are caracter regresiv. şi anume: argile cenuşii – albăstrui cu intercalari de argile nisipoase si nisipuri. Meoţianul este prezent printr-un orizontul inferior. calcare grezoase. însumând grosimi de are 400 – 500 m. creşte frecvenţa orizonurilor de nisipuri şi nisipuri argiloase. După acest stadiu Platforma Est – Europeană funcţionează ca platformă rigidă în condiţii submerse. bentonite şi cinerite. şi cel superior. unde atinge (valea Siretului) 500 m grosime. Kersonianul reprezintă o succesiune cu grosime de 130 – 150 m de calcare urmate de argile nisipoase.

Sedimentarea pe intervalul Badenian – Meoţian continuă în faciesuri diferite. ca urmare a mişcărilor premonitorii stirice vechi de la sfârşitul Paleogenului. Subsidenţa vorlandului este o consecinţă a fazei de tectogeneză stirice noi. avea o largă zonă de şelf care treptat a înaintat spre interiorul ariei continentale. Wegener constituită prin coliziunea hercinico – chimerică. cu retragerea treptată a apelor Bazinului Dacic spre sud. fapt care a determinat ample oscilaţii pe verticală ale platformei. 15 . astfel încât Platforma Est – Europeană intră parţial într-o lungă perioadă de submersie. Începând cu Paleocenul platforma coboară numai pe marginile vestică şi sud – vestică. Laurasia constituia ţărmul nordic al Oceanului Tethys. probabil. după care este din nou exondată ca urmare a mişcărilor laramice. ca de altfel. platforma îşi formează o cuvertură pe întreaga suprafaţă pe intervalul Apţian – Senonian. Înclinarea constantă a depozitelor spre SE este o consecinţă a unei mişcări de basculare a platformei. după care platforma este ridicată complet. Deschiderea Atlanticului de la sfârşitul Jurasicului marchează începutul compresiunii geosinclinalului Tethys. Cu unele lacune scurte de sedimentare. Marginile masei continentale devin ample zone de self. din care făcea parte şi Platforma Moldovenească. deschizându-se aria marină a Bazinului Dacic. întreg sistemul de platforme din vorlandul Carpaţilor. care s-a produs. Pe parcursul Permian – Jurasic inferior Platforma Moldovenească făcea parte din imensa masă a Pangaeei lui A. ce se suprapune unei părţi însemnate a Cretacicului inferior. ce se suprapune intervalului Silurian – Carbonifer. în condiţii de margine continentală şi de larg. Odată cu Badenianul platforma coboară profund spre catena carpatică. urmează o fază de exondare. în Pleistocenului inferior.cu Laurenţia (partea de nord – est a Americii de Nord) şi la evoluţia orogenezei caledoniene. Astfel după un scurt episod de sedimentare pe marginea estică şi sudică în Jurasicul superior. stare ce se prelungeşte până la sfârşitul Eocenului. care structurează partea internă a flişului din Carpaţii Orientali. ca ecou a ridicării parţiale a flişului extern din Carpaţii Orientali. care a structurat flişul extern din Carpaţii Orientali şi a determinat migrarea fosei carpatice spre est şi sud.

ce ar putea fi încadrate unei unităţi unice. prin măsurători geofizice. Gips din depozitele badeniene exploatate în câteva puncte în malul Prutului. Această zonă de platformă poate fi conturată. PLATFORMA SCITICA SI PLATFORMA EUROPEI CENTRALE La extremitatea sudică şi vestică a Platformei Moldoveneşti a fost delimitat un teritoriu. care a determinat o diferenţiere a faciesurilor cuverturii sedimentare. Gaze naturale evidenţiate în vestul platformei la: Roman. care au fost reactivate prin coborârea în trepte a platformei spre orogenul carpatic. care au determinat o tectonică rupturală. Bacău Ape minerale cunoscute la: Răducăneni. Sulf format prin reacţii de reducere a depozitelor de gips. Platforma Europei Centrale e situata la exteriorul Platformei Est Europene intre: Marea Baltica şi Carpaţi. de aliniamentul 16 . ce limitează platforma spre vest şi falia Bârladului. care face parte alături de platforma Est – Europeană.5% dioxid de siliciu) pentru industria sticlei. din vorlandul Carpaţilor Nordici şi Orientali. Calcare sarmaţiene şi badeniene utilizate pentru nevoi locale. O altă fractură importantă orientată E-V este cea Vasluiului. Mişcările de coborâre şi ridicare a platformei în drumul ei în derivă a fost însoţită de tensiuni. Nisipuri comune sarmaţiene şi meoţiene pentru betoane şi mortare. Unele date de cercetare directă. cu oarecare aproximaţie. De asemenea sunt identificate două sisteme de fracturi vechi orientate N-S şi NV-SE. şi indirectă. 1.. ce s-ar prelungi cu falia Bistriţei şi constituie marginea ei sudică. în timp ce la N şi E de Carpaţi a fost denumit Platforma Europei Centrale. a cărei poziţie a creat şi creează încă multe probleme de corelare. prin foraje. indică o anumită echivalenţă între cele două platforme. La nord de Marea Neagră este cunoscut sub denumirea de Platforma Scitică.2. Turbă cu dispoziţie lenticulară la nivelul depozitelor cuaternare din lungul reţelei hidrografice. Lignit cu forme lenticulare în depozitele Sarmaţianului exploatat local. Sutura din cele două unităţi se face sub structurile flişului şi avanfosei Carpaţilor Orientali. Strunga. Secuieni. Resursele minerale: Nisipuri silicioase Badeniene la Miorcani (99. Cele mai importante sunt falia Siretului.

prin Crimeea meridională. la est. platforma pătrunde adânc sub Depresiunea pericarpatică şi structurile flişului Carpaţilor Orientali. ce ar putea reprezenta un soclu vechi cadomian remobilizat în caledonian şi chiar în hercinic. şisturile verzi cadomiene ale Dobrogei Centrale au fost prelungite spre nord – vest pe la vest de Platforma Est – Europeană. până la nord de Caucazul Mare. Această zonă ar reprezenta prelungirea spre SE a Platformei Europei Centrale sub pânzele flişului cretacic. după M. Platforma Scitică se suprapune Depresiunii Predobrogene în care este inclusă şi Depresiunea Bârladului. Faptul că unele foraje au interceptat roci cu un metamorfism sensibil mai ridicat. roci care se aseamănă mult cu şisturile verzi ale Dobrogei Centrale. Săndulescu. Însă forajele executate la nord (Delta Dunării) şi nord – vest de Dobrogea centrală pun în evidenţă în anumite puncte roci cu un grad de metamorfism mult mai slab. De aceea. Această depresiune se situează la vest de falia Câmpulung Muscel – Bicaz. iar în altele. Gheorghe al Dunării.Siretului. sub forma unei structuri depresionare. ar rezulta că acestea apar în ridicări structurale de tipul anticlinalelor sau horsturilor. Pentru că cele mai vechi depozite sedimentare aparţin Devonianului înseamnă că formaţiunile foarte slab metamorfozate subiacente sunt şi mai vechi şi pot fi atribuite orogenezei caledoniene. rocile foarte slab metamorfozate sau depus pe un paleorelief cutat şi fracturat. care îşi găseşte corespondent pe teritoriul Poloniei în structurile caledonice din Dealurile Roztocze (Munţii Svietokrzyskie. Fundamentul cristalin a fost interceptat numai prin foraje. Limita sudică marchează contactul cu Dobrogea de Nord şi este punctată de o linie din lungul braţului Sf. Ionesi 1974). ambele separând-o de Platforma Moldovenească. care se prelungeşte spre NV până în curbura Carpaţilor Orientali. Un alt element este horstul flancat la vest de falia amintită şi de falia Solca. 17 . Această structură caledonică poate fi corelată spre est cu o centură ce trece pe la nord de Dobrogea. fundamentul cristalin este constituit din şisturi slab metamorfozate. ce ar putea fi atribuite orogenezei cadomiene. într-o primă idee. evidenţiată printr-un minim gravimetric şi a cărei cuvertură sedimentară paleozoică este relativ diferită faţă de cea din Platforma Moldovenească. la est. Prin urmare. Spre vest. În literatura geologică mai veche (Mutihac. şi de o linie ce trece pe la nord de Bârlad pe direcţia Fălciu – Târgu Plopana. care au pus în evidenţă unele asemănări cu faciesul şisturilor verzi din Dobrogea Centrală. pătrunzând adânc sub unităţile flişului Carpaţilor Orientali. La nord de linia Trotuşului.

Datorita rigidităţii soclului platformei rezulta o sedimentare cvasiorizontală a formaţiunilor. Ciclul I de sedimentare s-a derulat în condiţii marine deosebite. Crăieşti etc) şi din Delta Dunării (Caraorman. Băneasa. Paleozoicul este caracterizat prin depozite slab cutate şi metamorfozate. Cuvertura sedimentară a fost corelată multă vreme cu faciesurile din Dobrogea nordică. în general. care se deosebesc de cele din Dealurile Niculiţelului şi din colinele Isaccei (anticlinalul Rediu) şi Mahmudiei şi cele jurasice. Platforma Scitică fost colmatată în mai multe cicluri de sedimentare: Silurian – Devonian. până la nord de Caucaz. care la nivelul depozitelor paleozoice. acestea fiind afectate ruptural de falii. Letea.1984). cum sunt depozitele triasice. se susţinea că Depresiunea Bârladului şi zona de la est de Prut era considerată ca avanfosă a acestuia.Rosetti. Eocen. astfel încât acesta îmbracă aspecte litologice diferite. la nord. Acest aspect determina depuneri inegale de sedimente in Paleozoic. care sunt diferite de cele din Dobrogea. şi nu din Orogenul Nord – Dobrogean. Înainte de această constatare. Permian – Triasic. constituie platforma dano – polono –predobrogean. acest teritoriu de la exteriorul Platformei Moldoveneşti cutat în orogeneza caledonică şi care înglobează Platforma Scitică. Unele diferenţieri apar şi la nivelul cuverturii mezozoice. Silurianul a fost deschis prin foraje în Depresiunea Bârladului în zona Vaslui – Huşi – valea Prutului. la sud şi Platforma Europei Centrale. O primă surpriză o oferă forajele din Delta Dunării. Maliuc etc. Aceste deosebiri aduc argumente care susţin ideea că Platforma Scitică a funcţionat diferit faţă de Dobrogea de Nord pe parcursul Paleozoicului şi Mezozoicului. pun în evidenţă elementele detritice ce indică un transport de la N la S. Numai dacă se iau în considerare aceste elemente. Jurasic- Cretacic. ce se prelungeşte pe la nord de Dunăre şi Marea Neagră. În Delta Dunării la adâncimea de 3000 m au fost deschise sub depozitele Triasicului o suită de calcare şi dolomite. microgranulare cu rare intercalaţii de argilite şi calcare nisipoase cenuşii. care însă au 18 . rezultând grabene si horsturi. reprezentând o succesiune de calcare cenuşii – negricioase. C. Trebuie menţionat că forajele n-au atins baza formaţiunii. Aceasta a fost deschisă numai prin foraje în mai multe puncte din Depresiunea Bârladului (Oancea. adesea cu argumente forţate. Badenian – Cuaternar.A.).

Devonianul a fost interceptat în foraje executate mai la sud. unde se depun parţial. precum şi cu intercalaţii rare de gresii calcaroase. de asemenea. brun – violacee. respectiv Platforma Est – Europeană. care indică alte condiţii de sedimentare decât partea de la E de Prut. cu excepţia marginii vestice. Jurasicul superior în Depresiunea Bârladului este predominant carbonatic. Jurasicul debutează (Liasic) cu o perioadă în care platforma era exondată. însă diferit faţă de cel din Dobrogea de Nord şi depus inegal. Carboniferul a fost evidenţiat sub nivelul Mării Negre numai la nord de Insula Şerpilor. Permian – Triasicul inferior apar transgresiv numai la nord de braţul Chilia şi de Dunăre sub forma unui umpluturi molasice detritice. În Delta Dunării Triasicul este discontinuu datorită jocului pe verticală a blocurilor dintre falii majore. De abia. date. care au dat depozitelor sedimentare aspecte de molasă de umplutură. Permianul lipseşte.fost corelate cu depozitele silurian – devoniene din Colinele Mahmudiei. parţial micronglomeratice şi conglomerate cu elemente de calcare brune sau brune – vişinii. calcare organogene cenuşii. pe o grosime redusă (cca. a căror sursă este structura continentală de la N. În continuare se depun gresii calcaroase brun – vişinii. la care sau adăugat calcare brecioase şi marne cărămizii. La vest de Prut. spre deosebire de partea de la E. În Delta Dunării Jurasicul superior este reprezentat prin depozite lagunare: argile roşii cu gipsuri şi intercalaţii de gresii şi nisipuri. de pragul Dobrogei de Nord. Triasicul mediu şi superior îmbracă un facies calcaros – dolomitic. compus din diferite tipuri de calcare: calcare alb – roz. Este specifică marginii vestice a platformei Scitice. iar Triasicul prezintă o altă succesiune formată din argile brun roşcate cu rare pete verzi şi cuiburi de anhidrit. ce se afundă în această zonă. unde au fost identificate depozite apţian – albiene. calcare brecioase. Mai mult. Ciclul II de sedimentare se instalează după perioada de exondare din Carbonifer. 60 m). probabil. fiind reprezentat prin gresii cuarţoase violacee şi argilite dure. Aici. adică conglomerate de culoare roşiatică. 19 . La partea superioară trece la o suită carbonatică (calcare fine criptocristaline gălbui şi brun deschis şi dolomite cenuşii cu diaclaze de anhidrit). în condiţii transgresive. pe parcursul Triasicului mediu şi superior platforma era exondată. Cretacicul debutează cu o perioadă de exondare. din Jurasicul mediu (Dogger) sedimentarea este reluată pe un paleorelief destul de accidentat prin argilite cenuşii – negricioase cu intercalaţii de gresii cu posidonii.

când mediu de sedimentare devine lacustru. În Cretacicul superior platforma Scitică este inundată aproape complet şi se depun depozite aparţinând Cenomanian – Senonianului formate din gresii glauconitice. continuă într-o succesiune monotonă de argile. La sfârşitul Cretacicului întreaga platformă este exondată. Eocenul marchează subsidenţa diferenţială a unor teritorii. Badenianul. Acesta cuprinde gresii calcaroase cenuşii. Trangresiunea cenomaniană a cuprins tot sistemul de platforme cu Excepţia Dobrogei de Nord şi Centrale. Sarmaţianul se depune în continuitate de sedimentare în succesiune completă întru mediu marin salmastru ce făcea parte din Bazinul Dacic. Cuaternarul urmează în continuitate de sedimentare peste depozitele Pliocenului. argile. uneori cineritice (Meoţianul). Pliocenul se depune în continuitate de sedimentare în succesiune completă. argile nisipoase şi nisipuri (Ponţian – Dacian) şi se încheie cu nisipuri fine şi grosiere uneori cimentate (Romanianul). Dobrogea de Nord şi Centrală. însă în condiţii de regresiune a apelor spre sud. Platforma Valahă. Pliocenul este bogat fosilifer ca şi Miocenul. Debutează prin calcare cenuşii dure. uneori organogene gresii calcaroase. ce îngloba Platforma Moldovenească. argile nisipoase cenuşii – verzui cu intercalaţii de marne lumaşelice. marne calcaroase fine şi calcare compacte cretoase cu silexuri. gresii oolitice. Paleogenul. Platforma Scitică făcea parte dintr-un amplu teritoriu continental.Pe parcursul Oligocenului şi Miocenului inferior. Sedimentarea se reia în Badenian prin transgresiunea care s-a instalat pe paleorelieful cretacic şi eocen şi chiar jurasic în Delta Dunării şi marginea sudică a Depresiunii Bârladului. marne verzui compacte şi mai puţin calcare gălbui. când se depun depozite subţiri de gresii glauconitice. Miocenul superior debutează în condiţiile unei ample transgresiuni ce a cuprins întreg sistemul de platforme al catenei carpatice. Acestea se întâlnesc în Depresiunea Bârladului. în zona de la est de Prut şi nord de Dunăre platforma fiind în poziţie exondată. 20 . stare ce se prelungeşte până în Pleistocenul inferior. marnocalcare şi marne cu anhidrit. după care se instalează o sedimentare monototonă în care alternează orizonturi de argile marnoase. stare care se păstrează până în Eocen. Neogenul. debutând prin argile şi nisipuri.

mai ales. Aceasta poate fi cel puţin o falie de încălecare a 21 . corespondentul pe teritoriul României ar fi blocul Paşcani – Rădăuţi dintre falia Siretului şi falia Solca. Limita cu Platforma Moldovenească este de asemenea. Fundamentul cristalin are structură cutată prin remobilizarea unui fundament cadomian şi a unei cuverturi sedimentare din care au rezultat serii ankimetamorfice. Pe câmpurile înalte. după care se face joncţiunea dintre ceea ce este cunoscut ca Platforma Scitică cu Platforma Europei Centrale este o falie majoră. La nord. în timp ce teritoriile cu un grad de metamorfism mai slab. Pleistocenul inferior încheie evoluţia ca bazin de sedimentare a Platformei Scitice. de natură tectonică în lungul faliei Siretului. Prin urmare. Apele lacustre se retrag treptat spre sud. ce îl fragmentează în grabene şi horsturi. care ocupă o poziţie coborâtă structural. Tectonică. Structura fundamentului cristalin şi a cuverturii sedimentare individualizează Platforma Scitică ca unitate geostructurală distinctă la marginea sud – vestică şi sudică a Platformei Moldoveneşti. uneori cu aspect torenţial. care a introdus şi o decroşare a părţii nordice. linia Trotuşului. tendinţă care se păstrează încă din Sarmaţian. Cel cu gard de metamorfism mai ridicat asemănător faciesului şisturilor verzi din Dobrogea Centrală corespund unor ridicări structurale. în partea sudică. La vest de acesta poate fi regăsită Depresiunea Miechow sub structurile flişului carpatic până la nord – vest de falia Trotuşului şi limitată spre vest tectonic de falia Câmpulung Moldovenesc – Bicaz. ceea ce ar explica caracterul de pânză al depresiunii subcarpatice (Pânza subcarpatică). argile şi nisipuri. depozitele glaciare din Carpaţi. în Pleistocenul mediu –superior se depun depozite groase de loess în condiţii eoliene. În continuare. suprafaţa fundamentului cristalin are forma unei peneplene cu aspect ondulat sau ruptural. se formează sistemul de terase în medii fluviatil – lacustre ale Pleistocenului mediu şi superior şi Holocenului inferior şi a luncilor arterelor hidrografice din Holocenul superior. prin alternanţe de pietrişuri. Structura sistemului de terase şi a luncilor constă din depozite aluvionare. În primul caz. Interceptarea fundamentului cristalin prin foraje evidenţiază un grad de metamorfism diferit. care le diferenţiază de şisturile verzi ale Dobrogei Centrale. sursa materialului fiind. Această zonă poate fi corelată spre nord cu structurile caledonice din Podişul Liublinului şi Depresiunea Miechow din Polonia. probabil. pietrişuri şi nisipuri. ankimetamorfic corespund structurilor caledonice.

L. Limita nordică a Platformei Scitice este tot de natură tectonică. Astfel de diferenţieri apar la nivelul cuverturii paleozoice. pe de alta. Spargerea ulterioară a acestui continent (Euramerica) a determinat deriva spre E a Platformei Est . o diferenţiază ca unitate geostructurală distinctă faţă de Dobrogea de Nord. V.structurilor caledonice peste fundamentul carelian al Platformei Moldoveneşti. PLATFORMA MOESICĂ Între Carpaţi şi Dobrogea de Nord. 1973). în acelaşi timp.Europene. ceea ce ar conduce la concluzia că cele două unităţi au evoluat în condiţii diferite. permo – triasice şi chiar jurasice. care o considera fundamentul cutat al platformei. Platforma Scitică a rezultat în urma coliziunii Platformei Est – Europene cu partea de NE a Americii de Nord (Laurenţia) şi Groenlanda în urma căreia se ridică cordiliera caledonică. Dumitrescu. Ionesi. Plopana sau falia Bistriţei. În această idee. care se suprapunea din punct de vedere geografic Câmpiei Române (V.H.3. La sud Platforma Scitică este limitată de falia Trotuşului cu orientare NVV – SEE. 1968. M Săndulescu. după care coboară în trepte sub structurile flişului Carpaţilor Orientali. care se continuă cu falia Sf. Dacă se examinează deriva continentelor în concepţia tectonicii globale (C. având alipite pe margini o parte din structurile caledoniene. M. Mutihac şi al (2004) limitează Platforma Valahă numai la V de falia intramoesică şi extinde structurile Dobrogei Centrale şi de Sud până la aceasta. Săndulescu. dată de falia majoră Fălciu – Tg. Mai târziu. este conturată o arie rigidă pe care geologul bulgar Boncev (1947) a denumit-o Platforma Moesică. Unele aspecte ale sedimentării din Platforma Scitică o individualizează şi. 1. 1970. cu care a fost adesea corelată. pe de o parte şi Munţii Balcani. Partea de la nord de Dunăre a fost denumită de unii dintre geologi români Platforma Valahă. Astfel. consideră spaţiul dintre Balcani şi Carpaţi 22 . Mutihac. Într-o altă idee (I. 1984) . Dobrogea de Sud şi Centrală erau tratate ca blocuri rigide separate. Alte accidente tectonice orientate NV – SE afectează marginea vestică a platformei. În această unitate geostructurală Boncev includea şi partea hercinico – chimerică a Dobrogei de Nord. Gheorghe ce o desparte de Orogenul Nord – Dobrogean. 2000) se pot înţelege cauzele acestor diferenţieri. Scotese.

ceea ce arată un metamorfism al unei succesiuni sedimentare. Fundamentul cristalin este alcătuit din şisturi cristaline. pe de o parte. Giuşcă descrie la partea superioară a succesiunii o serie retromorfozată pentru care determină o vârstă de 530 mil. Acestă înseamnă că şisturile de Altân Tepe sunt metamorfozate orogenezei cadomiene. Platforma Moesică intră în contact tectonic la S cu Munţii Balcani. în orogeneza careliana. Gradul de cunoaştere al cuverturii sedimentare este mult mai accentuat. roci mezometamorfice şi epimetamorfice. uneori cu staurolit. În această concepţie. Structura platformei este dată de fundamentul cristalin şi cuvertura sedimentară. D. . Din determinările de vârstă absolute (634 – 711 mil. ani) rezultă că această serie a fost remobilizată într-o orogeneză mai nouă. de la sud de falia Pecineaga – Camena. Soclul sau fundamentul cristalin s-a constituit. ce reflectă condiţiile în care a evoluat în diferite etape. La scară regională. Fundamentul cristalin apare la zi în Dobrogea Centrală. cuarţite şi amfibolite străbătute de filoane de pegmatit. este limitată la N de mari fracturi tectonice cum sunt falia pericarpatică. de vârstă svecofeno -careliană. 23 . în orogeneza cadomiană. 5000 de sonde de exploatare a petrolului. în timp ce partea nordică este de vârstă cadomiană de tipul şisturilor verzi din Dobrogea Centrală. În anticlinalul Ceamurlia – Başpunar seria de Altân – Tepe este reprezentată prin micaşisturi cu muscovit. după care avanfosa internă a Carpaţilor încalecă peste depozitele pliocene ale platformei şi falia Pecineaga – Camena. ani. care desparte Dobrogea Centrală de Orogenul Dobrogei de Nord şi pătrunde spre NV sub structurile carpatice. iar pe de alta. în conceptul lui Boncev. depusă în mai multe cicluri de sedimentare. fără Orogenul Nord Dobrogean. prin cele cca. Cu excepţia Dobrogei Centrale unde fundamentul aflorează. Jumătatea sudică inclusiv Dobrogea de sud are un soclu vechi carelian. unde se identifică: .aparţinând Platformei Moesice.o serie ankimetamorfică a “şisturilor verzi” de vârstă cadomiană. roci magmatice. în anticlinalul Ceamurlia – Başpunar. în lungul faliei prebalcanice.o serie mezometamorfică de Altân-Tepe. Platforma Moesică de pe teritoriul României. în restul platformei este cunoscut din câteva foraje de referinţă. biotit şi granat.

24 . unde s- au acumulat depozite vulcano – sedimentare cu grosimi de 3000 m. ce reprezintă o succesiune vulcano – sedimentară slab metamorfozată constituită din roci verzi.caledonian. Peste aceste formaţiuni urmează o serie ankimetamorfică. indică că metamorfismul s-a produs în orogeneza cadomiană. ani. ceea ce înseamnă că acestea aparţin orogenezei vechi svecofeno – careliană.1979) şi de foraj ar rezulta că seria mezometamorfică încalecă formaţiunea epizonală a şisturilor verzi. Trebuie remarcat caracterul flişoid al depozitelor. Situaţia este dată de mobilitatea celor două falii. ceea ce ar explicat retromorfismul şi vârsta mai recentă a unor formaţiuni din anticlinalul Başpunar – Ceamurlia sau seria de Cocoşu din Dobrogea sudică După datele geofizice (Visarion et al. Seria ankimetamorfică a şisturilor verzi aflorează larg în Dobrogea Centrală între cele două accidente tectonice majore: Pecineaga – Camena. În bază acestea evidenţiază o serie catametamorfică – migmatică de gnaise granitice. de natură tectonică. roci tufogene. cunoscută sub numele de seria de Cocoşu. Platforma constituită în Proterozoicul inferior este din nou fragmentată prin deschiderea unei largi arii geosinclinale. la nord şi Capidava – Ovidiu. microconglomerate şi şisturi cenuşii violacee. Primele au orientarea NV-SE. astfel încât se pot recunoaşte uşor structura rocilor iniţiale. grauwacke. mult mai veche decât primele depozite sedimentare. paralelă cu cele două acidente tectonice majore. Valorile de 1600 – 1850 mil. microconglomerate şi gresii calcaroase. accentuată şi de dizarmonia structurală dintre şisturile mezometamorfice şi cele ankimetamorfice. fără a se cunoaşte amploarea şariajului. Vârsta acestei încălecări poate fi cadomiană târzie . violacee şi cenuşie. aşadar. la sud. fiind o succesiune ritmică de filite de culoare roşie. conglomerate. Determinările de vârstă absolută de 550 mil. almandin şi magnetit) şi cuarţite cu o intercalaţie feruginoasă asemănătoare seriei de Krivoi – Rog din Platforma Est Europeană. În Dobrogea sudică fundamentul cristalin este cunoscut din foraje executate în perimetrul localităţilor Palazu şi Cocoşu. peste care se suprapune o succesiune mezometamorfică constituită din micaşisturi de diferite tipuri (cu almandin. în timp ce şisturile verzi sunt direcţionate E-V. în lungul faliei Capidava – Ovidiu. ani indică o vârstă absolută Proterozoic inferioară şi chiar Arhaică. care au fost slab metamorfozate în faciesul şisturilor verzi. Contactul dintre cele două formaţiuni este. diabazice asociate cu gresii arcoziene.

ce a avut ca rezultat depunerea unei cuverturi cu grosime foarte variabilă şi dispusă inegal. După etapa de consolidare. Contactul dintre cele două zone . R. după aceeaşi autori. Cuvertura sedimentară. Încă de la început trebuie remarcat că sedimentarea s-a derulat pe un paleorelief destul de accidentat. fiind constituit în partea nordică din roci magmatice acide. iar în jumătatea nordică cuprinde o serie epimetamorfică de vârstă Proterozoic superior – Cambrian inferior. platforma a suferit mai multe mişcări de basculare care au determinat transgresiuni si regresiuni. Badenian inferior – Cuaternar. Această morfologie indică comportamentul casant al platformei introdus de mişcările oscilatori pe care le-a suferit diferitele compartimente încă din orogeneza cadomiană. complexul detritic Triasic superior – Jurasice mediu. ar fi hercinice şi nu precadomiene. care după ultimele date. Aceasta înseamnă că suprafaţa platformei este marcată de o serie de ridicări. care creează un amplu bombament. iar în partea sud-vestică. Dintre acestea se diferenţiază net corpul magmatic Balş-Optaşi-Slatina. complexul detritic al Carboniferului superior – Triasic inferior. în general. Jurasic mediu – Cretacic. După datele geofizice I. diferenţa fiind dată de numeroasele intruziuni magmatice (granodioritice. separate de depresiuni în care depozitele sedimentare au grosimi considerabile. complexul carbonatic din intervalul Devonian superior – Carbonifer inferior. din roci gabroice şi diorite. Gavăt. cum se credea. ce corespunde orogenezei cadomiane. Datorită complexităţii condiţiilor de sedimentare succesiunea cuverturii poate fi separată în şapte unităţi litofaciale de roci clastice şi carbonatice cu o anumită repetabilitate: complexul detritic inferior al intervalului Cambrian – Devonian inferior. Paraschiv. permo-triasic. complexul carbonatic Jurasic superior – 25 . Cele câteva foraje au întâlnit şisturi cristaline mezometamorfice sau retrometamorfozate. În orice caz. Botezatu şi M. rezultând mai multor cicluri de sedimentare: paleozoic. structura fundamentului cristalin din sectorul valah al platformei Moesice este diferită faţă de cel din Dobrogea de Sud. complexul carbonatic Triasic. La vest de falia intramoesică de pe aliniamentul Alexandria – Fierbinţi – Valea Dâmboviţei datele de foraj sunt relativ puţine privind fundamentul cristalin. de până la 10000 m (D. Visarion (1973) interpretează că fundamentul platformei valahe din jumătatea sudică are vârstă precambriană (carelină) şi că se prelungeşte până în Dobrogea de Sud. 1979). granite gabroice). este de natura unei falii crustale orientate aproximativ E-V.

Reprezintă o succesiune. Seria inferioară prezintă o succesiunea cu o mare variabilitate petrografică: gresii argiloase verzui. cu intercalaţii de gresii. Cea din urmă constituia prima serie carbonatică. ortocuarţite albe şi cenuşii. În Dobrogea sudică a fost întâlnit acelaşi facies al seriei detritice inferioare. Devonianul este caracterizat prin trei entităţi litofaciale cu o bogată faună de brahiopode. Spre finele succesiunii se constată o creştere a frecvenţei intercalaţiilor pelitice. Complexele litologice reprezintă ecouri a principalelor evenimente de tectogeneză ale orogenezelor. lamelibranhiate. gresii arcoziene cu intercalaţii subţiri de argilite – siltite. Ciclul I de sedimentare al Paleozoicului se extinde aproape pe întreaga suprafaţă a platformei. formează o succesiune de până la 1200 m grosime în care se pot separa: seria inferioară detritică grezo – cuarţitică şi o alta superioară predominant pelitic. gresii cu ciment muscovitic şi silicios – sericitic. atingând grosimi mari în depresiuni (Călăraşi). de argilite microgrezoase şi cloritoase. de până la 1200 m în depresiuni şi are caracter transgresiv şi discordant pe ridicările structurale. microconglomerate cuarţitice şi arcoziene. iar la diferite intervale nivele de tufuri vulcanice. De asemenea trebuie remarcat în Dobrogea sudică sedimentarea se instalează de abia în Silurian. negricioase. în bază şi din calcare organogene. la partea superioară. care era în poziţie emersă şi câteva ridicări structurale. crinoide etc. fiind constituită din dolomite cu intercalaţi de anhidrite. fiind caracteristice Ordovicianului. ce s-au derulat în vecinătatea platformei. după care această porţiune este exondată. calcare organogene şi detritice. cu o bogată faună de graptoliţi. Cambrian – Ordovicianul. întâlnit numai în sectorul valah al platformei. străbătute de numeroase diaclaze umplute cu calcit sau cu pirită. care scade spre partea superioară. Silurianul are grosimi. Trebuie remarcat caracterul bituminos al succesiunii.: seria argilitică inferioară ce indică o continuare a condiţiilor de sedimentare din Silurian. cu excepţia Dobrogei centrale. 26 . cuarţite cenuşii şi negre. verzui. cu şisturi argiloase. În Dobrogea de sud este întâlnită aceeaşi succesiune ce se încheie cu complexul carbonatic bituminos. de asemenea. seria grezoasă şi seria dolomit – evaporitică. trilobiţi.Cretacic inferior şi seria detritică a Neogenului.

ce constituie o succesiune groasă de 800 m de argile negricioase. restul platformei. Triasicul inferior debutează cu un complex argilos – grezos de culoare roşie format din gresii silicioase brune. instalat în Carboniferul inferior. O a două lacună se situează între seria carbonatică şi cea detritică a Carboniferului superior. uneori fiind depuse direct peste fundamentul cristalin. grauwacke. Carboniferul superior marchează o schimbare a condiţiilor de sedimentare. Permianul. roz sau albicioase. În Carbonifer are loc schimbarea condiţiilor de sedimentare. Ambele reprezintă ecouri ale ultimelor faze de tectogeneză hercinică (bretonă şi sudetă). de culoare cenuşie negricioasă. fiind în poziţie exondată. argilite şistoase. Ciclul II de sedimentare. vişinii. în rest înregistrându-se o importată lacună stratigrafică. Grosimea maximă o atinge în depresiuni (până la 2000 m). Carboniferul a fost deschis pe întreg cuprinsul platformei. inclusiv Dobrogea centrală şi parţial cea sudică. Instabilitatea fundului marin este dată şi de caracterul transgresiv al depozitelor permiene. apare în continuitate de sedimentare numai în depresiunile tectonice. după faza de exondare de la sfârşitul Carboniferului inferior. ce se continuă din Devonian. marnocalcare brun – vişinii şi calcare organogene. În această perioadă se continuă sedimentarea faciesului detritic. gresii argilo-silicioase şi microconglomerate cu acelaşi mozaic de culori şi se încheie cu un complex brun – vişiniu argilos – marnos cu intercalaţii de gresii calcaroase. Carboniferul inferior carbonatic este reprezentat printr-o mare varietate de calcare: de la calcarenite şi calcare microcristaline la calcare organogene. în timp ce pe ridicările structurale lipseşte sau are grosimi reduse. ce însumează o grosime de cca. submersia platformei producându. anhidrit). însă se semnalează la diferite nivele intercalaţii de depozite lagunare (ghips.se numai la vest de Dâmboviţa. debutează în Permian si durează până la sfârşitul Triasicului. la una superioară. cu excepţia părţii de NE a ridicării structurale de la Bordeiu Verde. Faciesul carbonatic al Carboniferului inferior. prin trecerea la faciesul detritic. de la seria inferioară carbonatică. ceea ce demonstrează funcţionarea teritoriului în condiţii de margine continentală sau ochiuri marine mai mult sau mai puţin închise. detritică (cel de-al doilea ciclu detritic al cuverturii sedimentare). 27 . 450 m. gresii silicioase. Depozitele pelitice conţin material cărbunos sub forma unor strate subţiri sau diseminat în masa rocii.

ce sunt întâlnite pe marginea de nord al platformei şi la SE de Bucureşti. uneori organogene. Pe parcursul permo – triasicului s-a manifestat şi o intensă activitate magmatică efuzivă. care au permis acumularea unei stive groase de 1000 – 1200 m de depozite carbonatic – evaporitice. stare ce prelungeşte şi în Liasic. marnocalcare. care au trecut în faze lagunare sau chiar continentale. predominant bazic. care au construit un paleorelief al suprafeţei suitei carbonatice. dolomite. Triasicul mediu. la sfârşitul Permianului. anhidrite şi sare gemă. Aceasta reprezintă o succesiune de calcare. nisipuri microconglomerate cu intercalaţii de anhidrit şi gips. depunîndu-se numai la vest de Dâmboviţa. calcare dolomitice. Ciclul III de sedimentare cuprinde intervalul Liasic superior – Senonian. diabaze şi porfire bazaltice asociate cu piroclastite şi tufuri vulcanice şi s-a manifestat. gresii. La sfârşitul Triasicului mediu platforma Moesică se ridică astfel încât se instalează procesele erozionale. marnocalcare. Marchează o revenire a condiţiilor de sedimentare din Triasicul inferior. Însumează grosimi de 900 – 1200 m. ce străbat formaţiunea carbonatică a Triasicului mediu. O a doua fază este de natură predominant bazică reprezentată prin bazalte. în două foraje de lângă Techirgiol au fost întâlnite cuarţite şi gresii argiloase roşcate ce au fost atribuite Triasicului inferior. ce se succede în cel puţin. trei faze. O primă fază a constat în roci magmatice efuzive de tipul porfirelor cuarţifere şi feldspatice contemporane depunerii complexului detritic inferior al Permianului. La vest de Olt s-a manifestat şi o a patra fază de magmatism. fiind supusă factorilor de modelare externi. După Triasic platforma este în mare parte exondată. Triasicul superior. În Dobrogea sudică. în sectorul 28 . În unele zonele depresionare partea inferioară a seriei carbonatice este atribuită Triasicului inferior. formând seria roşie superioară: argile. marne. Faptul că aceste efuziuni magmatice sunt orientate E-V şi mai puţin N-S trebuie puse pe seama pe încheierii orogenezei hercinice şi apoi pe spargerii supercontinentului format la sfârşitul Permianului. Cea de-a treia fază de magmatism a avut caracter acid prin depunerea unor porfire feldspatice încadrate de formaţiunea carbonatică permo – triasică. Instalarea unui climat mai arid anunţat încă din Triasicul inferior a determinat schimbarea condiţiilor mediului marin. la care se adaugă roci clastice cu ciment calcaros ţi anhidritic. ceea ce înseamnă că acest facies a debutat mai devreme. Această succesiune indică condiţii de margine continentală. se pare.

valah, în timp ce în Dobrogea centrală, care este submersată
parţial şi Dobrogea de sud sedimentarea începe cu Doggerul.
Această secvenţă de sedimentare poate fi împărţită într-o serie
detritică inferioară, ce aparţine intervalului Liasic superior- Dogger
şi una superioară, carbonatică a Malmului Cretacicului inferior.
Jurasicul inferior(Liasic) –Jurasicul mediu (Dogger) atinge
grosimi maxime în depresiunea din NE Craiovei, în timp ce spre E, V
şi sud se subţiază continuu, marcând caracterul transgresiv al
acestei secvenţe. Partea de la est de Dâmboviţa; de la sud de
Dunăre şi Dobrogea erau arii continentale în care se manifestau
procese de modelare a reliefului.
Caracterul transgresiv este dat de seria detritică inferioară ce
atinge grosimea maximă de 600 m în depresiunea central – moesică
de la NE de Craiova, a cărei succesiune poate fi subîmpărţită în
două subserii. Subseria inferioară în care se separă bancuri groase
de gresii silicioase, gresii calcaroase, uneori cu ciment
argilogipsifer sau dolomitic, separate de intercalaţii de
marnocalcare sau argile şi marne negricioase, adesea piritoase. În
Dobrogea sedimentarea începe în Dogger într-un golf al bazinului
euxinic, care începea să se deschidă.
Jurasicul superior (Malm). În această epocă mediul de
sedimentarea se extinde la aproape toată suprafaţa sectorului
valah printr-o mişcare negativă a platformei. La început fundul
marin era animat de oarecare instabilitatea tectonică ce a
determinat depunerea unei alternanţe de depozite pelagice şi
recifale. În continuare, sedimentarea are loc în condiţiile unei
subsidenţe continue a fundului marin, ce a permis acumularea unei
secvenţe carbonatice pelagice de peste 1000 m grosime, în zona de
afundare maximă, ce ar putea fi marcată, aproximativ, de
aliniamentul văilor Teleorman şi Jiu şi a alteia recifale spre E şi V de
aceasta. Seria carbonatică pelagică reprezintă o succesiune de
calcare fine microcristaline şi pseudoolitice, calcare lumaşelice şi
marnocalcare, cu intercalaţii fine de argile. În părţile de margine
dinspre E şi V faciesul recifal este dat de structuri biostromale, care
cuprind calcare fine afectate de recristalizări şi dolomitizări,
calcare dolomitice, calcare algale şi coraligene, calcare grezoase,
cu intercalaţii de gresii, marne şi nisipuri. În sectorul estic recifii
erau de tip franjure şi de tip barieră.
În Dobrogea centrală sedimentarea are loc în lungul văii
Casimcei, în care se recunoaşte succesiunea seriei carbonatice
superioare, ce atinge grosimi de 350 – 450 m. Aceeaşi succesiune
se întâlneşte şi în Dobrogea sudică, la sud de falia majoră Capidava
– Ovidiu, unde Jurasicul formează o placă carbonatică continuă.
29

Cretacicul inferior. Condiţiile de sedimentare se păstrează
până în Apţian, astfel încât, grosimea totală a seriei carbonatice
(Juasic superior – Apţian) atinge grosimi de 1600 m în depresiunea
central – moesică. În acelaşi timp, are loc o restrângere treptată a
ariei marine din sectorul valah, iar sectorul dobrogean se
caracterizează printr-o anumită stabilitate a marginilor.
Neocomian. Aşa cum s-a arătat mai sus se menţin condiţiile de
sedimentare în regim pelagic al seriei carbonatic, care numai
pentru acest interval are grosimi de 250 – 350 m. Sunt tipuri
variate de calcare, îndeosebi, fin granulare, uneori marnoase,
marnocalcare.
În Dobrogea sudică, succesiunea Neocomianului apare în malul
drept al Dunării la Cernavodă sub forma unor calcare noduloase,
calcare albe fosilifere, calcare cretoase. Trebuie menţionat că
partea meridională şi răsăriteană a acestei regiuni a fost exondată
la sfîrşitul Jurasicul, astfel încât, partea inferioară a Neocomianului
lipseşte.
Barremian. Aria de sedimentare se restrânge, astfel încât,
partea de la vest de Jiu şi unele teritorii restrânse la E de
Dâmboviţa devin arii continentale. În acelaşi timp, partea centrală
dintre Dâmboviţa şi Jiu âşi retrage linia nordică de ţărm pe
aliniamentul Bucureşti – Optaşi.
În partea centrală continuă sedimentarea în regim pelagic a
calcarelor fin granulare, uneori cu aspect cretos, bogate în faună
litorală şi sublitorală, la care se adaugă calcarenite, marnocalcare
şi intercalaţii subţiri de marne verzui – negricioase. La E de
Dîmboviţa continuă condiţiile recifale în care se depun calcare
organogene, condiţii care se extind şi în Dobrogea sudică, unde
sedimentarea are caracter transgresiv peste ceilalţi termeni ai
Cretacicului inferior şi a Jurasicului.
Apţianul reprezintă un interval în care se remarcă o
instabilitate tectonică tot mai accentuată, ca ecou al mişcărilor
premonitorii din faza austrică, care atinge paroxismul în Albian. În
sectorul central valah se păstrează condiţiile de sedimentare
carbonatică, în timp ce pe margini se resimt influenţele
continentale. Mai ales, pe rama sudică şi estică (Dobrogea centrală)
influenţele continentale se manifestă prin depunerea unor argile
caolinoase, nisipuri silicioase slab cimentate şi pietrişuri mărunte,
uneori microcoglomerate cuarţitice. La E de Jiu şi Dobrogea sudică
formau arii continentale supuse factorilor de eroziune.
Albianul. Mişcările austrice intraalbiene au determinat
schimbarea radicală a condiţiilor de sedimentare prin coborârea
platformei şi iniţierea ridicării structurilor central – carpatice.
30

Transgresiunea albiană a înaintat progresiv de la E la V, astfel
încât s-au produs diferenţieri ale litofaciesurilor. Succesiunea
albiană în partea vestică, spre Jiu, este formată din marne şi
marnocalcare cenuşii, în depresiunea centrală Titu – Alexandria
este reprezentată de calcare grezoase şi gresii calcaroase, iar în
extremitatea estică, inclusiv Dobrogea sudică, se dezvoltă nisipuri
şi gresii glauconitice.
Cenomanianul, în sectorul valah, se dispune în continuitate de
sedimentare Albianului printr-o succesiune de 10150 m de marne,
marnocalcare cenuşii –albe, calcare cu intercalaţii de gresii.
În Dobrogea condiţiile sunt diferite, depozitele cenomaniene
dispunându-se transgresiv peste Cretacicul inferior şi jurasic printr-
o stivă ce cuprinde microconglomerate, în bază, după care urmează
gresii glauconitice cu fosfaţi.
Turonianul urmează concordant Cenomanianului prin calcare
cretoase calcare marnoase şi marnocalcare ce însumează grosimi
variabile de 20 – 100 m, în sectorul valah.
În Dobrogea centrală Turonianul este transgresiv peste
termenii mai vechi a Cretacicului, fiind în facies detritic al unor
microconglomerate silicioase cu ciment calcaros, cu concreţiuni de
fosfaţi, glauconit, mice, feldspaţi etc. În Dobrogea sudică
Turonianul lipseşte, aceasta formând o arie de uscat ce se extindea
şi în sud-estul sectorului valah al platformei.
Senonianul încheie ce-al treilea ciclu de sedimentare, urmând,
de obicei, în continuitate de sedimentare Turonianului sau
discordant peste Albian. În sectorul valah însumează un pachet de
450 m grosime alcătuit din calcare cretoase, calcare, calcare
organogene, calcare grezoase cu silexuri sau tufuri.
În Dobrogea centrală condiţiile de sedimentare rămân relativ
constante ca şi în Turonian, prin depunerea unor
microconglomerate peste care urmează gresii calcaroase
albicioase, slab glauconitice. În Dobrogea sudică, senonianul se
dispune discordant peste depozitele Cenomanianului sau termenii
mai vechi ai Cretacicului, într-un mediu marin diferit, care a
determinat acumularea unei stive groase de 300 m de calcare
cretoase şi cretă. Depozitele Cretacicului sunt larg deschise de
eroziunea văii Carasu şi de valea Dunării.
Ciclul IV de sedimentare cuprinde depozitele Paleogenului,
Miocenului, Pliocenului şi Cuaternarului, care au colmatat bazinul
dacic conturat începând cu Sarmaţianul în urma mişcărilor stirice
târzii intrabadeniene.
La sfârşitul Cretacicului, ca urmare a mişcărilor laramice, care
au determinat cutarea şi ridicarea unor structuri majore din
31

Mediul marin devine salmastru simţindu-se influenţa aportului de apă dulce dinspre Carpaţi. În partea nordică a sectorului valah Badenianul constituie un pachet de 50 – 280 m grosime. iar în unele cazuri depozitele au o structură deltaică. În Dobrogea sudică. nisipuri. Paleogenul apare local în unele zone subsidente. care cuprinde conglomerate cu ciment argilos şi marnos. Sarmaţianul urmează după o scurtă perioadă de întrerupere a sedimentării. la partea superioară. La sud de Mangalia a fost determinat şi Oligocenul reprezentat prin şisturi argiloase disodilice cu resturi de peşti. calcare grezoase. ce însumează grosimi de 10 – 75 m. Întrucât conţinutul faunistic are multe elemente comune. în partea mediană şi de turbă. gresii calcaroase şi microconglomerate. înseamnă că între sectorul dobrogean şi cel valah exista o corespondenţă. gresii calcaroase. Transgresiunea s-a extins dinspre avanfosa carpatică. Caracterul molasic al sedimentării este dat de succesiunea relativ monotonă de argile.Carpaţi. probabil prin depresiunea Călăraşi – Cartojani. uneori glauconitice. dinspre pontul euxinic marea a avansat cuprinzând teritoriul Dobrogei sudice. cuarţite. astfel încât. De asemenea. ocupând ariile depresionare. este întâlnit în partea nordică subsidentă a sectorului valah şi în depresiunea Alexandria –Roşiori. unde s-au depus depozitele Paleogenului. marne. Succesiunea Eocenului constă în nisipuri cuarţoase. marnocalcare. Platforma Moesică a devenit o largă arie continentală presărată însă. sau dinspre bazinul pontic în Dobrogea sudică. după care se instalează marea transgresiune care a deschis bazinul dacic care acoperea toate unităţile de vorland cu excepţia Dobrogei centrale. Mişcările de subsidenţă s-au manifestat la vest de Jiu. în cazul sectorului valah. calcare şi calcare grezoase. care era în cea mai mare parte exondată. Badenianul superior are caracter transgresiv fapt pentru care este distribuit discontinuu. cu intercalaţii de calcare lumaşelice şi oolitice. subsidenţa producându-se treptat dinspre avanfosa carpatică. care s-au conturat la nivelul Eocenului. în estremitatea sudică a depresiunii Călăraşi – Alexandria şi în zona Mangalia – Eforie Nord – Agigea. Faciesurile recifogene sunt mai frecvente în părţile mai 32 . cu ochiuri marine. Miocenul este reprezentat prin partea sa median – superioară. calcare lumaşelice. Badenianul se dispune transgresiv peste depozitele Cretacicului şi Eocenului cu o structura litologică relativ diferită ce începe prin argile verzi sau gălbui fără stratificaţie. calcare dolomitizate.

Romanianul încheie sedimentarea pliocenă. în dreptul localităţii Zăvalu. nisipuri. în timp ce suprafaţa sa se restrânsese la sfârşitul Miocenului prin exondarea Platformei Moldoveneşti şi Dobrogei sudice. spaţiul depozitelor meoţiene şi sunt cele mai vechi depozite care apar la zi în malul Dunării între Calafat şi Cetate. estică şi sudică. astfel încât. ceea ce arată complexitatea condiţiilor de sedimentare. în care la partea inferioară predomină depozitele detritice de tipul gresiilor. Dacianul urmează în continuitate de sedimentare cu Ponţianul. spre S. În Dobrogea centrală Sarmaţianul este prezent prin iviri sporadice în preajma localităţilor Năvodari şi Capu Midia de la gura golfului ce s-a prefigurat încă din Jurasic în lungul văi Casimcei. Pe parcursul Pliocenului mediul de sedimentare devine din ce în ce mai dulcicol. conglomerate cu intercalaţii de cărbune şi calcare lacustre. în Cuaternar depunerea sedimentelor are loc în condiţii lacustre. fiind format dintr-o alternanţă de nisipuri. Grosimea depozitelor ponţiene este variabilă atingând maximum de 700 – 800 m pe rama nordică. se poate separa un orizont inferior predominant pelitic (argile şi marne) şi unul superior în care frecvenţa nisipurilor şi gresiilor calcaroase creşte spre partea superioară. Însă de la o zonă la alta se constată o variaţie a raporturile dintre fracţiunea detritică şi pelitică. De altfel. Litologic este format predominant dintr-un complex argilos – marnos cu excepţia extremităţii de E şi deV. marne. aşternându-se în continuitate de sedimentare peste depozitele daciene într-o succesiune ce însumează peste 1000 m grosime. în centru şi fluviatil – lacustre pe marginea nordică. Pliocenul. De semnalat sunt intercalaţiile cărbunoase de pe rama nordică şi care se extind spre sud până la latitudinea Bucureştiului. însumând o grosime de 500 m. cu intercalaţii de argile. unde apar intercalaţiile nisipoase. La sfârşitul Pliocenului acesta se retrage şi mai mult prin ridicarea Platformei Scitice şi a părţii vestice a sectorului valah al Platformei Moesice. şi spre NE în localităţile Bordeiu Verde – Ghergheasa. unde platforma începe să se afunde spre catena carpatică. În această etapă bazinul dacic se extinde şi la sud de Dunăre. pe malul drept.ridicate ale fundului marin. marne şi marnocalcare şi la partea superioară domină fracţiunea pelitică. microconglomeratelor şi nisipurilor. Meoţianul atinge grosimi maxime în partea de E şi la V de linia Jiului. Originea acestor depozite este 33 . precum şi în valea Jiului. Reprezintă o alternanţă de argile. gresii. argile şi marne. Ponţianul depăşeşte transgresiv cu puţin.

deluvial – proluvială şi eoliană (depozite leossoide). cât şi de pe cea sudică. Îndinţarea celor două faciesuri se face în partea de subsidenţă maximă. depunându-se aluviuni a căror origine este carpatică. la partea superioară. cu platforma Moesică. În Pleistocenul inferior pe rama de N predominau condiţiile fluviatil – lacustre. În Pleistocenul superior continuă sedimentarea în condiţii lacustre. şi au ridicat epirogenic Carpaţii. perioada suprapunându-se. are loc un transport masiv eolian prin a căror depunere au format depozite leossoide pe zonele înalte ale platformei deja exondate. în timp ce partea de NE a platformei suferea o mişcare de subsidenţă. Orizonturile detritice sunt uneori cimentate şi uşor cutate ca urmare a acţiunii ultimelor mişcări valahe de la sfârştul Pliocenului şi începutul Cuaternarului. fără efecte de cutare. de tip torenţial cu formarea de conuri de dejecţie. în parte interglaciarului Gunz – Mindel. constituindu-se ceea ce fost denumnit faciesul de Cîndeşti a cărei grosime maximă de pe 150 m este atinsă pe rama curburii Carpaţilor. În alte zone cum ar fi între Teleajen şi Prahova a dominat o 34 . ceea ce demonstrează influenţa spaţiului continental înconjurător. atît de pe rama nordică.diversă lacustră. În acelaşi timp. Originea sedimentelor trebuie să fie tot carpatică prin denudarea depozitelor glaciare. fluviatilă. cu un transport masiv de aluviuni grosiere de tipul pietrişurilor. la partea inferioară şi Mindel – Riss. bolovănişurilor şi nisipurilor în alternanţe cu argile şi argile marnoase din zona carpatică. Cuaternarul reprezintă ultima etapă de evoluţie a sedimentării din platforma Moesică. Sedimentarea a fost îndeosebi grosieră. nisipuri. iar pe rama sudică îşi face simţită eroziunea şi sedimentarea Dunării. formând faciesul de Frăteşti. care este contemporan cu stratele de Cândeşti. iar pe rama nordică se manifestau puternic condiţiile fluviatile cu formarea marilor piemonturi de la contactul ariei cutate. între văile Argeşului şi Buzăului. carpatice. Sedimentarea continuă în Pleistocenul mediu în condiţiile restrângerii continue spre E şi NE a ariei lacustre. nisipuri grosiere şi pietrişuri mici în alternanţă cu argile. care este atinsă imediat la sud de falia pericarpatică. constituite din bolovănişuri. reţeaua hidrografică care se scurgea din Carpaţi şi Dunărea începe modelarea sistemelor de terasă. În acelaşi timp. care s-au manifestat în Cuaternar. pietrişuri şi mai rar nisipuri. carpatică. De pe rama sudică reţeaua hidrografică transporta aluviuni ceva mai mărunte. în condiţiile în care domeniul lacustru se restrânge continuu spre parte de E şi NE. acestea fiind ecoul mişcărilor neotectonice.

dacă nu. mai ales. nisipuri şi pietrişuri. În acelaşi timp. nisipuri. Sedimentele depuse sunt fine şi grosiere. după ultima glaciaţiune (Würm) prin sedimentarea în lacul ce se retrăgea continuu spre NE. care în partea nordică a fost remobilizat în orogeneza hercinică. în partea centrală a Dobrogei. ceea ce explică formarea unui pachet gros de loess. În paralel. se acumulează o stivă groasă de depozite leossoide în partea vestică. unde şi în prezent este altitudinea cea mai joasă a platformei. grinduri şi terase înecate. argile şi silturi gălbui. În cadrul acestuia se pot remarca vechi cursuri de apă. de asemenea este întâlnit un soclu vechi arhaic – Proterozoic inferior. sedimentarea s-a produs în condiţii diferite funcţie de distribuţia sectoarelor afundate sau ridicate sau de mişcările oscilatorii sau de basculare ale platformei. Sectorul dobrogean conţine un soclu vechi svecofeno – carelian. Tectonica Din datele cunoscute asupra fundamentului cristalin al Platformei Moesice rezultă că acesta este împărţit în două sectoare cu structură diferită. în partea estică şi nord estică.000 ani a reliefului platformei Moesice. În primul ciclu de sedimentarea depozitele paleozoice s-au depus în condiţiile în 35 . separate de falia intramoesică. Holocenul încheie evoluţia în ultimii 10. continuă formarea sistemelor de terasă al reţelei hidrografice şi subsidenţa sectorul estic şi nord – estic .sedimentare de material fin formînd argile. Cele două sectoare sunt în contact tectonic în lungul faliei Capidava – Ovidiu. de încălecare a şisturilor mezometamorfice peste cele ankimetamorfice. la V şi SV. format din şisturi catazonale şi mezozonale şi unul mai nou cadomian. La vest de falia intramoesică. Constituirea ca regiune rigidă s-a produs după orogeneza cadomiană însă suprafaţa Platformei Moesice avea un relief destul de accidentat. la E şi NE şi sectorul valah. Perioada corespunde interglaciarului Riss –Würm. dar. format din şisturi ankimetamorfice şi faciesul şisturilor verzi. argile nisipoase. argile şi mâluri. care colmatează spaţiu lacustru. a cărei litologie este dată de argile nisipoase prăfoase roşcate. ce are ca efect schimbarea de curs a reţelei hidrografice. având în vedere vârsta intruziunilor magmatice şi slabul metamorfism al cuverturii sedimentare paleozoice. Astfel. în partea sudică. care a avut ca sursă depozitele glaciare destul de extinse în catena carpatică. se formează terasele joase şi luncile reţelei hidrografice ce se scurgea din Carpaţi. nisipuri argiloase etc. aceasta având caracterul cel puţin a unei falii inverse. şi anume: sectorul dobrogean. De asemenea.

Astfel subsidenţa se dirijează spre SV.care partea nordică era mult ridicată în raport cu partea sudică. După orogeneza hercinică în regiunea ridicării Balş – Optaşi are loc un magmatism efuziv bazic şi acid. ce se derulează în mai multe etape pe parcursul Permianului şi Triasicului. prin coborârea treptată a platformei spre avanfosa carpatică de la N. Wegener. La nivelul Paleozoicului mai importante sunt depresiunile Roşiori – Alexandria. La nivelul Neozoicului. Pe lângă structurile ridicate caracteristice sunt şi regiunile de subsidenţă care au avut în timp o anumită evoluţie. Depresiunea Călăraşi se conturează între ridicările Videle. au fost invadate de ape marine şi s-a format ciclul de sedimentare cunoscut la acest nivel. care prin subsidenţă. Bordeiu Verde. evoluţie determinată de sistemul de falii majore. la V. la NE şi dobrogeană la E. În partea opusă aceasta se prelungeşte spre S spre Caracal de unde face joncţiunea cu aceeaşi ridicară nord bulgară. Din sistemul de falii majore un rol deosebit l-a avut şi îl are falia intramoesică. care a fost recunoscută în selful Mării Negre şi 36 . pe direcţia Strehaia – Vidin. Constituirea ca regiune ridicată s-a conturat încă din cadomian. La limita vestică a platformei se individualizează o altă ridicare. în al cărei ax apar şisturile verzi cadomiene de tip Dobrogea Centrală. Depresiunea Roşiori – Alexandria cu orientarea NV – SE. În extremitatea nord – estică este evidenţiată o altă ridicare importantă. un rol important avându-l faliile majore din acest sector. cu orientarea N-S. iar sedimentarea are o dispoziţie monoclinală. prin formarea unor rifturi continentale. Natura magmatismului permo – triasic trebuie pus în legătură cu spargerea supercontinentului Pangaea al lui A. Călăraşi şi Mangalia. pe aliniamentul Craiova – Lom (din Bulgaria). fiind limitată la N de ridicarea Balş – Optaşi. la sud de ridicarea Balş – Optaşi. şi anume. se poate contura între Olt şi Argeş. Ridicarea cea mai importantă a platformei este situată pe aliniamentul Craiova – Balş – Optaşi ce se prelungeşte spre E până la Periş şi apoi spre Videle făcând legătura cu ridicarea nord – bulgară. când s-au produs intruziuni magmatice de tip granitoid şi când Platforma Moesică a devenit o regiune rigidă. pe paleorelieful mai vechi acumularea sedimentelor se produce prin migrarea subsidenţei spre NE. La nivelul Mezozoicului configuraţia depresiunilor este oarecum diferită ca orientare şi adâncime. Însurăţei – Bordeiu Verde. Ultimele două cicluri de sedimentare (Jurasic – Cretacic şi Neozoic) poziţia se inversează.

cu o săritură de cca. care a determinat orientarea sistemelor rupturale şi plicative din sectorul valah diferită faţă de cele din sectorul dobrogean. Mişcarea diferenţiată a diferitelor compartimente ale platformei în lungul accidentelor tectonice cu orientare N-S şi NV- SE explică configuraţia actuală a reliefului şi orientarea reţelei hidrografice.falia Motrului care se continuă cu cea a Timocului. ce introduce o săritură importantă la nivelul fundamentului cristalin. cu mişcări transcurente dextre şi compartimentul vestic coborât. şi mişcări orizontale predominant dextre. limitează la V depresiunea Roşiori – Alexandria şi a introdus mişcări pe orizontală predominant dextre. . după care platforma coboară în trepte spre avanfosa carpatică. în sectorul valah şi NE – SV. mult coborâtă. . Structurile sunt orientate NV – SE. Alte falii importante sunt falia: . cu compartimentul sudic mai coborât. crustală. În partea vestică a sectorului valah.falia Pecineaga – Camena. a avut mişcări senestre. mişcare care este activă şi în prezent. în sectorul dobrogean. 10 km. Este o falie transcrustală.falia pericarpatică. senestru în Neogen. din Bulgaria. de asemenea. intracrustală. până la finele Mezozoicului şi care a determinat deformaţiile Domeniului Getic. după care are loc încălecarea avanfosei interne a Carpaţilor peste depozitele monoclinale ale platformei.falia Oltului cu o săritură de 600-800 m. . . pe aliniamentul Călăraşi – Fierbinţi – Valea Dâmboviţei.sistemul de falii care mărginesc ridicarea olteană Craiova – Balş – Optaşi şi conferă acesteia caracterul unui horst.falia Capidava – Ovidiu. în sectorul dobrogean. 37 . paralele cu falia intramoesică şi Pecineaga – Camena şi E-V în partea valahă a platformei. . care a împins spre NV sectorul dobrogean.sistemul de falii orientate E-V. şi Dobrogea sudică. afectată de o mişcare transcurentă diferenţiată în timp.este direcţionată spre NV. între Dobrogea Centrală. existenţa faliei Jiului a determinat subsidenţe ce s-au manifestat până la nivelul Cuaternarului şi poate explica convergenţa reţelei hidrografice din perimetrul localităţi Filiaşi. Acest stil tectonic poate fi explicat prin mişcarea diferenţiată a compartimentelor: dextră. care are caracterul cel puţin al unei falii inverse. ce limitează platforma la NE. Acelaşi rol la jucat şi falia Oltului şi poate explica orientarea N-S a reţelei hidrografice din această parte. în poziţie ridicată. . dar de mai mică amploare.

care este prelungită pe la marginea vestică a Platformei Moldoveneşti până în Depresiunea Lvov din Polonia. R. prin avansare mai dinamică a sectorului dobrogean. Aceasta explică orientarea pe această direcţia a structurilor mezozoice. cu o poziţie laterală şi insulară. În partea de E şi NE a platformei evoluţia a fost diferită. M. Prin urmare. Călmăţui) şi NE (Buzău). Încă de la început trebuie remarcat că lanţul carpatic a evoluat până în Neogen. Stratulat. Orogenul Nord Dobrogean. Modelul vorlandului carpatic prezentat mai sus a fost acceptat încă din 1962 odată cu elaborarea hărţii tectonice a Europei (I. Dâmboviţa) la E (Ialomiţa. şi anume în 38 . 67% este ocupat de două unităţi orogene alpine: Orogenul carpatic. Şi asta.I. ce străbate aproape axial depresiunea mezozoică conturată în Dobrogea Centrală pe direcţia NV – SE. Masivul Central Dobrogean. lipseşte Platforma Scitică. Platforma Valahă. care se diferenţiază net prin altitudine. CAPITOLUL 2 UNITĂŢI OROGENE Din totalul suprafeţei teritoriului României. 2004). însă sunt şi alte idei care dau o altă configuraţie acestuia. Dacă pentru lanţul carpatic era uşor de intuit că el se încadrează catenei alpine ce porneşte din vestul Europei până în sud-estul Asiei. Fechet. Conform acestora. orientare diferită faţă de cea a structurilor cadomiene care este V – E. diferenţierea lor este dată de modul cum au evoluat în conjuctura geotectonică a Europei. Dumitrescu. iar unele porţiuni chiar până în Pleistocenul inferior. Amplitudinea de coborâre în avanfosa carpatică este mult mai mare şi a introdus schimbarea de curs a reţelei hidrografice principale de la SE (Argeş. Săndulescu). M. O structură particulară o oferă valea Casimcei. în majoritate de tip leossoid. cca. vorlandul carpatic este format din Platforma Moldovenească. în partea de NE a României şi un mozaic de unităţi rigide încadrate spaţiului moesic şi anume: Platforma Sud – Dobrogeană. pentru Orogenul Nord Dobrogean ideile privind vârsta acestuia au evoluat mult mai complicat. Însă. acesteia suprapunândui-se Depresiunii Predobrogene. de mică altitudine şi restrâns ca suprafaţă. pentru că structura profundă este mascată de o pătură groasă de depozite cuaternare. constituind o adevărată coloană vertebrală a ţării. ca urmare a activităţii tectonice din lungul marilor fracturi. în timp ce Orogenul Nord Dobrogean şi-a încheiat evoluţia geotectonică mult mai devreme. întindere şi poziţie. M. Structogenul Nord – Dobrogean şi Depresiunea predobrogeană (V: Mutihac.

Dumitrescu. Structurarea Dobrogei de Nord s-a derulat în mai multe cicluri orogenice a căror evoluţie trebuie legată de fragmentarea succesivă a Platformei Est – Europene şi anume: svecofeno – carelian. cu caracter special.Săndiulescu.catena sarmatică. care îşi încheie evoluţia orogenică mai devreme (M. sub forma pânzelor de şariaj: Pânza de Măcin.bulgarul Boncev o considera o catenă hercinic şi o îngloba Platformei Moesice.la catenă chimerică. hercinic şi alpin. unde este chimerică şi continuă în Crimea şi Caucazul estic. 2.Cretacicul inferior. iar la V continuă dincolo de Dunăre. Unitatea Munţilor Macin s-a structurat în Paleozoic şi ocupa partea vestică. . . Cretacicului mediu si superior. O a patra unitate structurală are caracter posttectonic.1. la N se întinde până la marginea sudica a Deltei Dunarii. iar Unitatea de Tulcea este situată în partea nord – estică.o catenă care se prelungeşte până sub curbura carpatică. Morfologic. în lungul faliei Sfântu Gheorghe. unde este alpină. o includea Platformei Scitice.OROGENUL NORD DOBROGEAN Ocupă treimea nordică a Dobrogei. prin Dobrogea de Nord. Bazinul Babadagului are regim posttectonic şi este umplut cu depozitele Jurasice. împreună cu Insula Şerpilor şi Crimeea. este considerată o catenă hercinică. fiind o rămăşiţă a sistemului cutat hercinic. cadomian. Partea cutată a Dobrogei de Nord este compusă din trei unităţi geostructurale. . când se rigidizează şi se alătură spaţiului cratonizat din faţa Carpaţilor. 39 . caledonian. fiind limitat la S de falia Peceneaga – Camena. În decursul anilor a fost considerată o catenă muntoasă.1984). Munţii Măcinului. . Pânza de Niculiţel şi Pânza de Tulcea. ce a fost afectată şi de mişcările chimerice vechi.catenă alpină situată în flancul nordic al geosinclinalul alpin. unitatea din Colinele Niculeţelului este poziţionată în partea centrală. respectiv Bazinul Babadagului. are aspect de peneplena cu element caracteristic. . fiind încadrată: . foarte erodaţi.1911).rusul Muratov. iar la E până în Crimeea şi Caucaz (Murgoci. . după Stille (1953) care s-ar dezvolta pe aliniamentul Polonia-Dobrogea – Crimeea – Caucaz provenită dintr- un geosinclinal ce îşi începe închiderea în hercinic în extremitatea vestică. sub cuvertura mai recentă a unui teritoriu cunoscut sub denumirea de Promontoriu Dobrogean.după I. la E coboară sub sedimentele mai noi ale Marii Negre. după Seuss (1902).

prezentându-se sub forma unei benzi continui cu lăţimea de cca. unde formaţiunile mezometamorfice sunt în alternanţă cu cele epimetamorfice. gnaisele granitice din culmea Megina. de gradul mare de acoperire cu depozite leossoide cuaternare. la partea inferioară. Corpurile granitice ce străpung şisturile mezometamorfice şi. iar pe de alta. În cadrul său au fost delimitaţi mai mulţi solzi a căror parte frontală este marcată de încălecarea formaţiunilor metamorfice şi magmatice peste formaţiunea de Carapelit carboniferă sau peste formaţiunile mezozoice. În determinarea structurii Pânzei de Măcin s-au întâmpinat numeroase dificultăţi date. seria de Orliga este anterioară acesteia şi probabil s-a format într-o orogeneză anterioară. în lungul contactului tectonic Luncaviţa – Consul. Prin urmare. ce se extinde spre SE. Structura generală a orogenului este constituită din fundamentul cristalin structurat în orogeneze antehercinice şi cuvertura sedimentară cutată. ani arată că seria mezometzamorfică şi rocile magmatice acide au fost antrenate cel puţin în orogeneza cadomiană. de structura tectonică complicată. Unele caractere de retromorfism (roci cu grad înalt de metamorfism aduse în condiţii de metamorfism de grad redus) şi vârsta absolută determinată pe granite de numai 508 mil. reprezintă unitatea geotectonică cea mai internă. pe cele epimetamorfice sunt rezultatul unui magmatism sinorogenic. situată imediat la E de valea Taiţei. care nu poate fi decât svecofeno-careliană. Şisturi mezometamorfice constituie seria de Orliga din promontoriul cu acelaşi nume şi seria de Megina. În esenţă. Seria de Orliga se poate corela cu şisturile mezometamorfice careliene din 40 . Fundamentul cristalin. 15 km. reprezintă o formaţiune care iniţial era de natură terigenă şi care a fost metamorfozată în faciesul amfibolic cu almandin. ce pot fi legate de un magmatism iniţialitic de deschidere a unui geosinclinal (probabil rocile cele mai vechi) şi gnaisele. uneori. această unitate structurală constă în încălecarea formaţiunilor antepaleozoice şi paleozoice din Munţii Măcinului peste depozitele Triasicului de la E. pe de o parte. Pânza de Macin este situată în partea de NV a Orogenului Nord – Dobrogean. Şisturi cristaline apar în lungul unor aliniamente orientate NV – SE. Aceleiaşi serii sunt atribuite rocile metabazice. cuprinsă între Dunăre şi dislocaţia tectonică Luncaviţa – Consul. iar la partea superioară conţine o stivă de roci carbonatice. Seria de Orliga.

Acestea provin din epimetamorfismul unei serii terigene şi vulcano. Succesiunea generală a seriei epimetamorfic constă. Dobrogea de Nord a funcţionat ca arie geosinclinală de tip intracratonic. Seria de Megina succede gnaiselor granitice şi granitelor din culmea cu acelaşi nume. Cuvertura sedimentară. granitul de la Hamcearca sau cel de Piatra Mare străbat şi dau fenomene de contact numai cu şisturile epimetamorfice. Structurile mezometamorfice au în general orientări NV-SE. Formaţiunile epimetamorfice sunt constituite din seria de Boclugea. Prezenţa intruziunile granitoide reflectă existenţa unui magmatism sinorogenic. de asemenea. După faza de exondare din Carbonifer superior – Triasic inferior aria de sedimentare migrează spre E şi S. iar formaţiunile caledonice E-V. orogenezei caledoniene. Aceeaşi serie apare şi în solzul Balabancea – Buceag. unde se depun 41 . ce aparţin orogenezei cadomiene. metagabbrourilor. pentru care s-a determinat o vârstă absolută de 417-445 mil. care le acoperă discordant. având în vederea raporturile cu şisturile epimetamorfice. unde este acoperită de cuarţitele de Boclugea şi cele de Priopcea. Aceste formaţiuni au fost metamorfozate în orogeneza cadomiană în condiţiile mezozonei.sedimentare. fiind acoperită la rândul ei discordant de cuarţitele de Priopcea. metabazaltelor şi metatufuri bazice. În paleozoicul inferior zona Macin a fost afectată de mişcările precursoare ale orogenezei hercinice. Structural are forma unui solz din corpul pânzei de Măcin. cuprinde roci metamagmatice de tipul metadioritelor. rezultând predominant roci cuarţitice. suita filito-cuarţitică şi subordonat şisturi tufogene. Cuarţitele de Boclugea au fost metamorfozate probabil mai devreme decât cuarţitele de Priopcea. Metamorfimul seriei de Megina se înscrie ciclului orogenic cadomian. fiind de vârstă Proterozoic superior – Cambrian inferior. dintr-un complex vulcano-sedimentar. fiind rezultatul. au fost retrometamorfozate în orogenezele ulterioare. Coşlugea şi Priopcea. În Paleozoic. prin fragmentarea părţii sudice a Platformei Est – Europene.ani. cum sunt: granitele gnaisice şi metabazitele magmatice din seria de Megina. Seria de Megina. ceea ce indică o fază mai târzie a ciclului caledonic. care au imprimat depozitelor sedimentare un caracter de fliş în intervalul Silurian – Carboniferul inferior. constituind culmile cu acelaşi nume. din culmea cu aceeaşi denumire. având în vedere raporturile de discordanţă cu formaţiunile din bază şi din acoperiş.anticlinalul Ceamurlia-Başpunar (seria de Altân – Tepe). în bază. care. probabil cea taconică.

Succesiunea cuverturii sedimentare constă în trei cicluri: Silurian – Devonian. dolomite. de asemenea cu caracter de fliş. ce debutează prin conglomerate cu intercalaţi de gresii. care le imprimă caracterul de fliş. Stratele de Carapelit ocupă zona axială ale unor structuri sinclinale. şi se încheie cu o alternanţă de gresii. Ciclul I de sedimentare cuprinde depozitele Silurian – Devonianului. în solzul Megina. Devonianul urmează în continuitate de sedimentare prin şisturi calcaroase. Între conglomerate şi secvenţa superioară sunt intercalate tufuri riolitice şi diabaze şistoase. cu aspect caracteristic. Carbonifer inferior şi Triasic mediu – Jurasic. marcând un stadiu final de umplere a geosinclinalului hercinic. care se dispun transgresiv şi discordant pe paleorelieful regiunii.formaţiunile Triasicului mediu Jurasicului. Carboniferul inferior însumează 1500 – 2000 m grosime. grauwacke şi şisturi argiloase de culoare vişinie sau slab verzui-violacee. cu un facies sinorogenic. continuă cu intercalaţii de gresii grosiere şi se încheie printr-o alternanţă de gresii. cuarţite. Ciclul II de sedimentare cuprinde un litofacies caracteristic mişcărilor sinorogenice. Este discordant si transgresiv peste depozitele mai vechi şi reprezintă o succesiune ce debutează cu conglomerate groase de 50-300 m. Mrazec si R. calcare. Ciclul II de sedimentare se instalează după o scurtă perioadă de exondare şi cuprinde depozitele Carboniferului inferior. De altfel. grauwacke şi şisturi argiloase de culoare vişinie sau slab verzuie – violacee. Prin aspectele particulare acest litofacies a fost denumit de L. În continuare a fost depusă o stivă groasă de câteva sute de metri de calcare dolomitice stratificate. şisturi ardeziene şi calcare grezoase cu stratificaţie gradată şi hieroglife pe talpa stratului. Grosimea acestor depozite este impresionantă de 1500 – 2000 m. Secvenţa se încheie cu un nivel silicolitic. şi Devonian-Silurianul au un grad de ankimetamorfism. care sunt cunoscute. Siluriaul reprezintă o succesiune aşternută discordant peste şisturile cristaline epimetamorfice. mai ales. depozitele paleozoice fiind metamorfozate în tectogenezele bretonă şi sudetă ale ciclului hercinic. una mai estică pe aliniamentul Pricopanul-Dealul Carapelit-Atmagea. cu elemente remaniate din rocile granitice. care debutează cu şisturi grafitoase şi şisturi argiloase filitoase cu intercalaţii de calcare şi cuarţite ce însumează 600 – 700 m grosime. iar celălalt vestic de la Blasova spre Cârjelari şi Camena. 42 . care sunt uşor metamorfozate. Pascu strate de Carapelit.

bazalte şi piroclastite bazice în care sunt intercalate brecii calcaroase şi calcare. La anumite nivele sunt intercalate silluri de roci magmatice acide şi bazice. Acestea sunt intruzive sau străbat complet stratele de Carapelit. Pânza de Niculiţel constituie o unitate structurală de tip alpin în compoziţia căreia intră depozite ale Triasicului. de vârstă Triasic superior. ocupând două suprafeţe restrânse situate la marginea sudică a unităţii de Măcin. Triasicul din subunitatea de Megina. Pânza de Niculiţel formează culmile cu acelaşi nume şi a cărei structură este dată de două deigitaţii: Consul şi Sarica. se poate aprecia că depozitele paleozoice reprezintă un autohton al pânzei de Niculiţel. se întâlnesc două generaţii de granite: granitul de Greci. fiind un contur de eroziune. Acoperirea cu depozitelor aluviale şi de loess cuaternare creează dificultăţi majore în susţinerea acestei idei. Depozitele paleozoice apar sporadic în câteva puncte la vest de Isaccea. Ciclul III de sedimentare se instalează după o îndelungată fază continentală ce cuprinde Permian – Triasicul Inferior. datate ca Triasic mediu. calcirudite) gresii şi argile cu o anumită ritmicitate. ce 43 .Săndulescu. Succesiunea este evidentă în Dealul Consul. mai vechi. pe care le metamorfozează la contact. astfel încât. Debutează printr-o serie vulcano-sedimentară (formaţiunea de Izvoarele) formată din gabbrouri. Jurasicul superior în facies marnocalcaros cu aspect de fliş. ceea ce ar indica că unitatea de Măcin a suferit deformaţii alpine. probabil şi în faza austrică. în malul Dunării. fiind de forma unei fâşii continui la contactul cu unitatea de Măcin şi este constituită din depozitele Triasicului mediu în facies calcaros - detritic (calcarenite. situat în partea internă. ce cuprinde intervalul Triasicul superior – Jurasic mediu. este reprezentat prin roci carbonatice. mai nou. Fazele de tectogeneză au fost însoţite de un magmatism acid. Deşi raporturile dintre depozitele paleozoice şi trasice nu sunt clare. Acestea ar fi dispuse în axele unor anticlinale din corpul Pânzei de Tulcea. unde se întâlnesc şi depozite posttectonice senoniene. Digitaţia Sarica constituie corpul principal al pânzei de Niculiţel şi este alcătuită din depozite sedimentare şi eruptive triasice. Urmează o perioadă îndelungată în care zona este exondată. Fruntea pânzei de Niculiţel este puternic festonată. Secvenţa superioară are caracter de fliş (formaţiune de Alba) de tip grezo-şistos. 1984). Digitaţia Consul este situată în partea internă. dolerite. care s-ar situa sub Pânza de Niculiţel. şi granitul calco – alcalin de Turcoaia. apare mai la sud în solzul Cârjelari (M.

În Colinele Mahmudiei seria epimetamorfică este compusă din filite şi cuarţite . Însă. Poşta. până la localitatea Nicolae Bălcescu pe Valea Taiţei. la N. şisturi cuarţitice şi cuarţite grafitoase. 1974).1961. Într-o primă fază diverşi autori le-au corelat cu şisturile verzi din Dobrogea centrală (N. Mirăuţă.în partea centrală şi colinele Mahmudia-Tulcea. 1966.D.Gheorghe. probabil caledoniene. la S şi se prelungeşte spre E în platforma continentală a Mării Negre. Şisturile cristaline din Dealul Rediu. Această succesiune este posibil să se situeze într-o poziţie superioară faţă de cele de la Tulcea Monument. Aceasta ar însemna că ele sunt probabil de vârstă caledoniană. ce s-ar corela cu şisturile verzi din Dobrogea Centrală sau din unitatea de Măcin (seria de Megina). Dăneş. iar gradul mai scăzut de metamorfism ar indica că ele sunt mai noi. Pânza de Tulcea constituie cea mai externă unitate geostructurală a Orogenului Nord – Dobrogean fiind cuprinsă între conturul Pânzei de Niculiţel. conduce la ideea că mai degrabă şisturile epimetamorfice de la Tulcea Monument ar reprezenta un facies mai extern al seriei de Megina.V. la V. format dintr-o alternanţă de filite sericitice. Grigoraş. Determinările de vârstă absolută indică o valoare de 543 mil. Şisturile cristaline din componenţa fundamentului sunt slab metamorfozate în condiţii de epizonă. ce constă într-o alternanţă de grauwacke cu şisturi sericito-cloritoase cu intercalaţii de corpuri stratiforme de roci efuzive bazice şi un complex filito. fiind epimetamorfice sau ankimetamorfice. T. falia Sf. 1964) sau cu şisturile din seria de Boclugea al pânzei de Măcin (O. Şisturile epimetamorfice cadomiene din malul Dunării de la Tulcea Monument sunt reprezentate printr-o serie filito – cuarţitică pe care s-au şi făcut determinările de vârstă absolută. Trestinic. Fundamentul cristalin al Pânzei de Tulcea poate fi observat în lungul celor două structuri anticlinale majore: Rediu .Mutihac.poate fi urmărit pe direcţia Isaccea. metamorfismul mult mai slab al şisturilor verzi din Dobrogea Centrală. Patrulius. 44 .cuarţitic. în partea frontală a pânzei. bazinul posttectonic al Babadagului. ani pentru şisturile cristaline epimetamorfice din malul Dunării de la Tulcea Monument. Ocupă o suprafaţă mai mare în raport cu celelalte două unităţi. acestea din urmă semănând până la identitate cu cuarţitele de Priopcea. această succesiune ar putea fi corelate cu seria de Boclugea din Pânza de Măcin. În acest caz. ceea ce ar indica că există o serie cadomiană. de asemenea în facies de epizonă. sunt alcătuite dintr-un complex metapsamitic.

Unitatea de Tulcea formează Dobrogea triasică. Au asemănări cu granitele de Coşlugea din unitatea Măcinului. până în faza bretomă. Silurianul este constituit dintr-un complex de cuarţite negre. metamorfozate în condiţii de epizonă. Cuvertura sedimentară este constituită dintr-un ciclu de sedimentare paleozoic. Caracterul flişoid al depozitelor paleozoic şi slabul metamorfism denotă o evoluţie sinorogenică a ciclului hercinic. de tip intracratonic. Astfel. În cuprinsul şisturilor cristaline epimetamorfice sunt câteva filoane magmatice intruzive de mici dimensiuni de granite cu mult feldspat potasic. Ciclul I de sedimentare apare local în dealurile de la sud de Tulcea şi în colinele Mahmudiei.Devonian şi unul mezozoic. Triasic . ca de altfel în tot cuprinsul Dobrogei de Nord. spre deosebire de şisturile verzi ankimetamorfice din Dobrogea Centrală. după care se mai ivesc lângă Isaccea. probabil. cum sunt cele de la Uzum Bair şi de la Isaccea. asociate cu calcare bogate în foraminifere. Aceleaşi depozite se mai întâlnesc la vest de Mahmudia. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în Colinele Mahmudiei. Devonianul apare în colinele Mahmudia. în colinele Beilia Mare şi Beilia Mică. predominant calcaroase. fiind aşezat direct peste şisturile cristaline epimetamorfice. Ciclul II de sedimentare cuprinde depozitele Triasicului şi Jurasicului superior. Existenţa silicolitelor devoniene sugerează o evoluţie în condiţiile unei mări înguste. Prin urmare fundamentul Pânzei de Tulcea este alcătuit din şisturi cristaline cadomiene şi caledoniene timpurii. în bazinul văii Cilic este intrus un corp granitic cu feldspat roşu asemănător celui de la Greci din unitatea de Măcin. Corpuri magmatice intruzive apar şi pe valea Taiţei în apropierea localităţii Mihai Bravu. ceea ce ar sugera că acesta a evoluat în aceleaşi condiţii cu cele din unitatea Măcinului. cu grosimi de 50 m. Magmatitele paleozoice sunt mai rare fiind reprezentate prin granite si porfire. 45 .Jurasic superior. au caractere tethysiene. întreaga succesiune având caracter de fliş. Silurian . Se apreciază că depozitele triasice. crinoide şi conodonte. Împreună cu arealul Unităţii de Niculiţel. fiind reprezentat prin gresii calcaroase şi şisturi calcaroase cu asociaţii de conodonte. La Tulcea Monument apar filoane porfirice ce străbat şisturile slab metamorfozate.

Triasicul inferior este dispus transgresiv printr-o serie psefito- psamitică. Spre sfârşitul perioadei. uneori noduloase. cu silexite. depozite cu o poziţie încă discutabilă. ca urmare a mişcărilor chimerice noi. cu aspect de fliş. şi reprezintă debutul unei lungi perioade de formare a diferitelor tipuri. Ciclul de sedimentare mezozoic se încheie cu depozitele Jurasicului superior. după care urmează marne si marnocalcare. rezultând calcare în placi. Triasicul acoperă în mod transgresiv depozitele mai vechi din Unitatea de Tulcea şi părţile marginale ale Măcinului. Triasicul mediu ocupă arii relativ întinse la Tulcea Monument. 46 . În cadrul faciesului marnocalcaros se întâlnesc olistolite de calcare de vârsta Triasic mediu. fiind identificate mai multe situri paleontologice care au făcut posibilă corelarea cu regiunea alpina din Europa şi America de Nord. au loc acumulări sedimentare sinorogene urmate de o exondare de amploare regionala. la partea superioara (Formaţiunea de Nalbant şi de Denis Tepe). calcare cu corali şi brachiopode. Treptat are loc o schimbare a condiţiilor de sedimentare. constituită din conglomerate. Succesiunea Triasicului mediu constă din calcare albe sau roşii. când se resimt aceste mişcări. Jurasicul debutează cu Liasicul în condiţii de instabilitate orogenica. după care se produce o exondare generală. corespunde unei perioade de calm orogenic. Spre partea superioară condiţiile de sedimentare devin diferite prin depunerea unor marnocalcare şi şisturi argiloase fosilifere. pe valea Taiţei şi la Agighiol. Triasicul superior continuă cu faciesul carbonatic prin calcare roşii. şi calcare dolomitice. de tipul calcarelor de Hallstatt. Apar local în apropierea Dealului Zebil. În Triasic se încheie primul ciclu de sedimentare al Mezozoicului. în suita sedimentară sunt prezente toate ciclurile sedimentare alpine. Poziţia calcarelor jurasice superioare poate fi interpretată fie că apar într-o fereastra tectonica a pânzei de Tulcea. însă au loc erupţii bazice care anunţă diastrofismul paleochimeric. Sunt în parte fosilifere. fie pot constitui umplutura unui sinclinal discordant pe structurile tectonice chimerice. Ciclul triasic. fiind compus din gresii argiloase şi slab argiloase cu impresiuni de lamelibranhiate şi amoniţi. Se constată variaţii de facies laterale trecând de la gresii cu intercalaţii de marne la gresii silicioase. în facies calcaros. în condiţii litorale şi de mare adâncă. astfel încât. uneori negre. care trec pe verticală la gresii cuarţoase cu intercalaţii de şisturi argiloase. situaţie care s-a păstrat pe toată durata perioadei. Formaţiunile triasice au fost afectate de curgeri de diabaze şi au căpătat culoarea roşie.

în timp ce formaţiunile paleozoice sunt intens cutate redresate aproape la verticala şi cu tendinţă de încălecare spre NE. 47 . aria de acumulare a migrat spre E. Italică). După structura Dobrogei nord – vestice la sfârşitul Carboniferului. Tectonica Evoluţia aparent aparte a Dobrogei de Nord trebuie înţeleasă în conjunctura tectonică a Europei începând încă din Carbonifer. Existenţa corpurilor magmatice bazice din cuprinsul depozitelor triasice sugerează dezvoltarea unui rift de expansiune. la S. Avansarea Africii către NE şi rotirea ei senestră a determinat avansarea spre N şi a mozaicului de plăci de la nord de ea (Moesică Apuliană. În aceste condiţii Dobrogea de Nord a evoluat intracratonic. Fragmentarea acestuia odată cu deschiderea Atlanticului face ca Africa şi Europa. când o parte din acesta a fost acoperit de structurile flişului din Carpaţii Orientali. Bazinul de sedimentare deschis a avut prelungiri şi pe domeniul de Megina. Caucazul de Nord) fac parte din acest lanţ. unele încă din Triasic (Formaţiunea de Alba) şi cu un caracter mai accentuat ritmic în Jurasic (Formaţiunea de Nalbant şi de Denis Tepe). domeniul de Niculiţel fiind exondat. resimţind deformaţiile alpine până la nivelul Jurasicului superior (faza chimerică nouă). Continuitatea lanţului hercinic a fost întreruptă de compresiunea alpină. procese care au permis acumularea unor depozite în condiţii litorale şi de mare adâncă. ceea ce explică prezenţa depozitelor triasice medii şi jurasice superioare din solzul Cârjelari. Instabilitatea tectonică accentuată a creat condiţii de sedimentare ale formaţiunilor de fliş. Începând cu Jurasicul aria de sedimentare se deplasează spre E şi NE. în lungul căreia s-au manifestat efuziuni vulcanice. când se constituie supercontinentul Pangaea. să migreze spre E şi NE. Depozitele mezozoice descriu cute largi cu orientare NV – SE. alături de mozaicul de microplăci care le însoţeau. tot ca urmare a mişcărilor paleochimerice de la sfârşitul Triasicului. Dacă se acceptă că Europa s-a desprins din supercontinent cu structurile hercinice pe margine sudică ar rezulta că şi partea de NV a Dobrogei de Nord şi celelalte structuri de la E (Crimeea. Aceasta ar explica subsidenţa accentuată a acestui sector şi instabilitatea sa tectonică. cu Platforma Scitică şi Est – Europeană la N şi Platforma Moesică. Exondarea din Triasicul superior – Jurasicul mediu este un ecou al mişcărilor chimerice vechi care au afectat acest sector şi au accentuat cutarea formaţiunilor cristaline şi sedimentare paleozoice. probabil pe actuala locaţie a pânzei de Niculiţel.

De altfel. Anticlinalul Rediu. care uneori sunt străbătute de roci bazice de tipul diabazelor. respectiv cu Apţianul. mişcările ulterioare manifestându-se numai pe verticală în lungul marilor fracturi crustale. Acestea ar indica un consum de scoarţă subţiată în procesul de compresiune. După Jurasicul superior orogenul Dobrogei de Nord devine arie rigidă. unde asemănările cu pânza de Tulcea sunt evidente în ceea ce priveşte structura depozitelor de fliş. în lungul faliei Sf. Vârsta acestei încălecări ar fi cel puţin chimerică nouă. cum este falia Sf. Are direcţia E-V. acest sector a funcţionat ca arie continentală. Acceptarea unui model prin care Platforma Scitică a pătruns sub domeniul Tulcea. corelarea tectogenezelor şi poziţia faţă de Platforma Scitică de la nord.Gheorghe sau falia Pecineaga – Camena. care ar încăleca spre nord peste Platforma Scitică în lungul faliei Sfântul Gheorghe. Prin urmare pe parcursul Neocomianului. Alte argumente vin de corelările care s- au făcut cu structura Crimeei. apele inundând bazinul creat din Cretacicul inferior. Gheorghe şi trece pe la sud de localitatea cu acelaşi nume. Depozitele jurasice superioare prin poziţia lor aparte. continuă spre E paralel cu braţul Sf. întrucât argumentele sunt încă puţine. Gheorghe şi în fruntea pânzei de Niculiţel. Somova. ar constitui argumente puternice în originea alpină şi structură în pânză de şariaj a unităţii Tulcea. ar constitui un argument puternic al structurii în pânze de şariaj a Orogenului Nord-Dobrogean. ce ar avansa peste vorlandul Platformei Scitice. Ea ar reprezenta fruntea pânzei de Tulcea. O altă dificultate în înţelegerea evoluţiei Dobrogei de nord o constituie prezenţa corpurilor magmatice calco – alcaline de tipul porfirelor şi riolitelor din perimetrul pânzei de Tulcea (Isaccea. BAZINUL BABADAG Ridicarea Orogenului Nord – Dobrogean la sfârşitul Jurasicului superior a fost compensată de subsidenţa părţii sud –estice. după care devine arie de acumulare 48 . care separă Dobrogea de Nord de Platforma Scitică este mascata de sedimentele Deltei Dunării. dacă nu chiar preaustrică. trece puţin mai la nord de Dunăre. iar aceasta din urmă sub arealul Consul – Niculiţel. Valea Teilor. probabil într-o fereastră tectonică şi prezenţa depozitelor jurasice medii în adâncime. traversează braţul Sulina. Nicolae Bălcescu. acest sector al Dobrogei se alătură începând cu Cretacicul inferior celorlalte arii cratonizate ale vorlandului carpatic. Dealul Consul. structura în pânze a Orogenului Nord-Dobrogean stârneşte încă multe controverse. Falia majora Sfântul Gheorghe. Tulce). Astfel.

după care această arie a devenit arie continentală Tectonica Din punct de vedere structural bazinul Babadagului are forma unui sinclinoriu unde alternează cute largi sinclinale şi anticlinale orientate NV. Este întâlnit pe marginea nordică sub forma unei fâşii aproape continuă. fiind constituit din calcare şi marnocalcare. probabil. Senonianul încheie succesiunea formaţiunilor din umplutura bazinului. Ocupă zonele axiale a unor largi structuri sinclinale. ca urmare a efectului mişcărilor laramice timpurii.în regim posttectonic până la sfârşitul Cretacicului. Turonianul indică o uşoară schimbare a condiţiilor de sedimentare prin depunerea unor calcare grezoase gălbui care trec la partea superioară la calcare grezoase albe. 30 m grosime. 49 . Greci (exploatări din timpuri vechi). unde s-au depus calcare albe recifale de cca. Cenomanianul marchează debutul marii transgresiuni care a invadat depresiunea creată. Se remarcă o tendinţă de afundare spre E şi SE. fiind alcătuit din conglomerate poligene cu ciment calcaros şi calcare lumaşelice. Un rol major în geneza bazinului la avut falia crustală Pecineaga – Camena şi tot ea este responsabilă de rigidizarea acestui sector. acoperind direct şisturile verzi ale Dobrogei Centrale. Astfel de depozite apar sporadic în arealul unităţii de Măcin lângă localitatea Cerna. în centru şi din microcoglomerate şi calcare grezoase cu accidente silicioase. Subsidenţa a afectat partea sudică a celor trei unităţi structurale ale orogenului dobrogean. până la falia Pecineaga – Camena. ca urmare instalării unui regim litoral. Pricopan. Depozitele Turonianului aflorează pe suprafeţe întinse depăşind uneori transgresiv formaţiunile Cenomanianului. Piatra Rosie. fără că acestea să afecteze şi partea orogenică a Dobrogei de Nord. Resurse minerale Roci utile: granite: Iacobdeal. Cutarea s-a produs în regim de platformă.SE. În câteva sectoare subsidenţa a depăşi spre sud această fractură. Cuvertura sedimentară a bazinului Babadagului este alcătuită din depozitele din intervalul Apţian – Senonian. ceea înseamnă că subsidenţa a debutat destul de lent. Albianul apare local la limita nordică a bazinului. Apţianul este constituit din depozite continentale de tipul prundişurilor. ceea ce înseamnă că pe parcursul Cretacicului a fost relativ stabilă. Pe marginea sudică apare numai în facies conglomeratic şi depăşeşte pe alocuri falia Pecineaga – Camena. Din conţinutul paleontologic rezultă că s-a depus numai partea inferioară a Senonianului.

2. când se edifică ridicarea lanţului alpino – himalaian la sfârşitul Neogenului. iar Europa se deplasează în acelaşi sens. Minereu de Fier – oligolist. magmatit – lentile in calcare triasice. la N. crustacei.2. odată cu încheierea orogenezei hercinice. iar cea nordică o forma Laurasia. mai ales partea sudică acestuia. când se constituie supercontinentul Pangaea (în concepţia lui A. blenda. denumită Oceanul Tethys. prin care începe deschiderea Atlanticului. Gondwana. Oceanul Tethys se extinde treptat spre V prin separarea celor două continente. ce porneşte din vestul Europei până în extremitatea estică a continentului asiatic cunoscut sub denumirea de catena alpino – himalaiană. care se derulează până la sfârşitul Jurasicului şi în timpul căreia au loc efuziuni bazice şi utrabazice de rift oceanic. Oceanul Tethys. baritina. Italică. constituie aria geosinclinală în care a evoluat lanţul muntos alpin – himalaian. orientat aproximativ N-S. şi Laurasia. Marginea sudică a oceanului era constituită din continentul Gondwana care cuprindea continentele sudice din care importante pentru aria europeană sunt Africa şi Arabia. Prin acest proces Africa întră în derivă spre V cu o uşoară rotaţie senestră. galena. în modelul lui Stille. pirita. Sulfuri complexe – Somova. iar restul briozoare. cu o rotaţie dextră. cantonate in conglomerate triasic inferior. Fosile în şisturi: 22 specii de brahiopode. Prin urmare. În faza de expansiune. faza de compresiune de orogeneză sau de fliş. Simionescu (1924). lacul Bogza. pe soseaua Macin – Cerna pana la dealul Pricopcea. Evoluţia geosinclinalului a avut loc în două faze: faza de expansiune. Compresiunea debutează la sfârşitul Jurasicului prin formarea unui rift. 50 .Porfirele: piatra ornamenala.). Wegener) şi se deschide o largă suprafaţă oceanică. moluste. devin rezervaţii prin studiul paleontologic al lui I. la S. OROGENUL CARPATIC Munţii Carpaţi fac parte din unul dintre cele mai tinere ansambluri orogenice ale planetei. Rezervaţii geologice Dealul Dugoavele – fauna devoniana. Apuliană etc. Gresii cuartitice si gresii cenuşii cu intensitate de şisturi argiloase cenuşii – negricioase transformate in filite si calcare cenusii. la care se adaugă un mozaic de placi mai mici (Iberică. Evoluţia acestuia debutează după Carbonifer. Dealul Dugoavele. cu margini pasive de tip atlantic. mineralizari cuprifere in asociatii cu baritina.

care reprezintă sutura tethysiană ofiolitică. denumite Dacide (fiind reluată o idee mai veche a lui Popescu – Voiteşti. încă de la elaborarea hărţii tectonice a României (I. din Munţii Apuseni. Stadiul de compresiune a evoluat în mai multe faze de tectogeneză care au definitivat unităţi geostructurale majore succesiv de la interiorul arcului carpatic spre exterior. Dumitrescu et al. mediene. şi cele cu tectoceneză neogenă. al cărui soclu a fost remobilizat în cutările alpine. Evoluţia geosinclinalului carpatic în faza de compresiune s-a produs sub efectul sistemului de platforme. care constituie vorlandul catenei muntoase. La interiorul arcului carpatic se delimitează o microplacă de origine continentală. În transilvanide sunt cuprinse pânza Metaliferilor simici din Munţii Apuseni. externe şi marginale. În continuare se individualizează Dacidele externe care cuprind structuri al unor pânze de cuvertură sedimentară de tip fliş a Cretacicului. Ulterior. 1962) au fost separate unităţile cu tectogeneză cretacică. precum şi pânze de cuvertură. denumite Moldavide. alpino – austrică sau panono-transilvană.1929). respectiv Platforma Moldovenească şi Platforma Scitică. 51 . odată cu detalierea cunoaşterii geologice dacidele au fost divizate de la interiorul la exteriorul arcului carpatic în interne. ce formează dacidele marginale cu areal de răspândire într-o largă fereastră tectonică la vest de Olt pe rama sudică a Carpaţilor Meridionali. aici fiind înglobate pânzele central est – carpatice din Carpaţii Orierntali. cum sunt pânza de Ceahlău în Carpaţii Orientali şi pânza de Severin din extremitatea sud –vestică a Meridionalilor. Astfel. la E şi NE.1921. Cea mai externă structură majoră cu tectogeneză cretacică este autohtonul danubian. adică Platforma Moesică la S şi SE. Între cele două geostructuri majore se situează dacidele transilvane. denumită. pânza supragetică şi getică din Carpaţii Meridionali. în poziţie structurală cea mai joasă. sistemul pânzelor de Codru şi cel al pânzelor de Biharia. Dacidele mediene urmează în continuarea spre E şi S. ce semnifică fostul rift de expansiune a geosinclinalului. de unii autori. Dacidele interne cuprind structuri de ordin inferior între care sunt raporturi de încălecare de tip pânză de şariaj. Caracteristica comună a acestor structuri majore este existenţa pânzelor de soclu a unor orogeneze mai vechi şi care au fost reactivate în orogeneza alpină. pânzele transilvane şi Pienidele sau flişul transcarpatic din Carpaţii Orientali. cum sunt: Autohtonul de Bihor. mai ales de decolare gravitaţională.

în care sunt cuprinse pânza de Audia. Moldavidele sunt cele mai externe structuri cutate ale arcului carpatic în care sunt antrenate în mare parte depozitele flişoide şi subordonat molasice ale Cretacicului şi Paleogenului – Miocenului inferioar. în poziţia cea mai ridicată fiind Dacidele mediene. se dezvoltă de la valea Râmnicului Sărat spre SV. 52 . La exteriorul arcului carpatic se delimitează avanfosa care este divizată în partea internă cutată şi cea externă necutată. Ionesi. Catena carpatică se individualizează prin câteva particularităţi. Cretacicul compune pânza de Teleajen sau flişului curbicortical şi Pânza de Audia. având caracterul unui monoclin după care platformele din vorland coboară sub structurile cutate ale Carpaţilor. iar vergenţa structurilor este în acelaşi sens. În literatura geologică (Mutihac. moldavice). fiind încălecată de pânza subcarpatică. prin seisme frecvente şi uneori de magnitudine ridicată. Avanfosa externă bordează la exterior partea internă. La acestea se adaugă manifestarea unui magmatism tardeorogenic la interiorul arcului carpatic ce se urmăreşte din estul Transilvaniei până în Carpaţii Nordici şi Munţii Apuseni. Catena este încă activă tectonic. spre vorlandul carpaţilor. după cele două ediţii ale hărţii tectonice a României. iar de la V de Dâmboviţa se continuă cu Depresiunea Getică. raporturile dintre acestea fiind tectonic sub forma unei falii inverse denumită falia pericarpatică. pânza de Tarcău şi pânza de Vrancea. Întreg ansamblu aparţine unităţii flişului Carpaţilor Orientali. care sunt în raporturi de încălecare de la interiorul la exteriorul arcului carpatic. 1980) flişul Orientalilor a mai fost separat într-o unitate internă (flişul intern sau flişul cretacic). O altă caracteristică particulară este existenţa depresiunile interne: Depresiunea Transilvaniei. Existenţa unei largi regiuni de fliş şi de molasă constituie o trăsătură la fel de importantă. îndeosebi. în raport cu lanţurile muntoase vecine. în care erau cuprinse pânza de Ceahlău şi pânza de Teleajen şi una externă (flişul extern sau flişul paleogen). de Vrancea şi pânza subcarpatică. în regiunea vrânceană a Carpaţilor. La nord de valea Trotuşului avanfosa externă are un profil îngust. iar Paleogenul – Miocenul inferior formează corpul pânzelor de Tarcău. dintre Carpaţii Orientali. Carpaţii Meridionali şi Munţi Apuseni şi Depresiunea Panonica dintre Carpaţii Nordici şi Munţii Apuseni. Moldavidele cuprind unităţile geologice care au fost cutate în tectogenezele Miocenului(cutările stirice. Avanfosa internă a Carpaţilor. O primă particularitate este considerat aranjamentul spaţial al structurilor majore.

Carpaţii sunt separaţi de Alpi prin bazinul Vienei, iar de Balcani prin
valea Timocului din Serbia. De asemenea, în lungul lor apar unele
trăsături specifice, deşi aparţin aceleiaşi orogeneze, cum
ar fi orientarea sau dispoziţia spaţială a unor megastructuri. Astfel,
Carpaţii fac mai multe curburi, probabil datorită unui paleocontur al
vorlandului, funcţie de care se pot separa mai multe segmente:
- segmentul E – V al Carpaţilor Nordici între bazinul Vienei şi
izvoarele Tisei şi Nistrului, unde se situează prima curbura;
- segmentul NV – SE aparţine Carpaţilor Orientali, este cuprins între
prima şi cea de –a doua curbură, ce porneşte din valea Buzăului şi
ajunge până la valea Dâmboviţei, de unde direcţia se îndreaptă
spre V;
- segmentul orientat E – V se suprapune Carpaţii Meridionali şi se
întinde de la Valea Dâmboviţei până la cea de a treia curbură din
nord – vestul Olteniei, de unde catena muntoasa se îndreaptă spre
S, pana in depresiunea văii Timocului.
- segmentul de V constituie Munţii Apuseni, care din punct de
vedere geografic sunt încadraţi Carpaţilor Occidentali.
CARPAŢII ORIENTALI
Au evoluat in ansamblul Orogenului Carpatic. Particularitati
prin care Carpatii Orientali se individualizeaza in raport cu
structura generala comuna:
- larga dezvoltare a formatiunilor de flis;
- vulcanismul neogen.
Ambele conduc la concluzia ca evolutia Carpatilor Orientali a
debutat cu formarea unor zone de rift intre stucturile hercinice si
unitatile de vorland. (Platformele Moldoveneasca si Valaha).
Structurile hercinice sunt in spatele geosinclinalului constituit la
marginea placii Eurasiatice.
I. Etapa ,,MEZOZOICA’’ sau ,,PRENEOGENA’’
Riftul apare in Triasic cu o perioada de extensie până în
Jurasic. Incepand cu Cretacicul, incepe un fenomen de compresiune
insotit de migrarea axului geosinclinalului, de formarea faciesurilor
si aparitia primelor structuri tectonice.
In Cretacicul mediu, se formeaza dacidele timpurii (prima
perioada de paroxism orogenic, corespunzatoare fazei austrice).
La sfarsitul Cretacicului un al doilea fenomen de
paroxismorogenic, cand se formeaza structurile tectonice pe un
aliniament mai intern, constituind dacidele tarzii.
Fenomenul de compresiune si probabil si de subductie a platformei
din fata continua si in
Tertiar, cand aria de acumulare migreaza mai la est limitandu-se la
o zona marginala cu rol de avanfosa.
53

II Etapa a II-a ,,TERTIARA’’.
Primul paroxism orogenic are loc in Miocenul mediu si
corespunde fazei de orogeneza stirica. In aceasta faza se formeaza
structurile tectonice denumite moldavidele timpurii.
O ultima faza de orogeneza care definitiveaza arhitectura
tectonica a Carpatilor Orientali are loc in Sarmatianul inferior cand
se formeaza structurile tectonice cuprinse in formatiunile
moldavice tarzii. Aceasta faza de orogeneza este denumita FAZA
MOLDAVICĂ.
Moldavidele tarzii ocupa o pozitie mai externa. Concomitent
are loc incalecarea formatiunilor din Depresiunea Pericarpatica
peste unitatile de vorland din fata.
FAZA FINALA, are loc dupa ridicarea Carpatilor Orientali, iau
nastere depresiuni posttectonice intramontane prin scufundarea
unor arii restranse. Prin scufundarea Masivului transilvan, au loc
intense fenomene vulcanice care au dus la formarea vulcanitelor
neogene (magmatism subsecvent tardiv) de pe marginea vestica a
Carpatilor Orientali.
1. Zona cristalino – mezozoica cu cea mai interna
2. Zona klippelor si a flisului transcarpatic (spre V), transilvanide,
in P. Teleajen
3. Zona flisului carpatic, la est de zona central carpatica, dacide
medii, in P. Ceahlau ;
dacide externe, in P. Vrancea.
4. Zona de molasa (Depresiunea Pericarpatica), are pozitia cea
mai externa ; moldavide
interne din Miocenul inferior si mediu si moldavidele externe din
Sarmatian si Pliocen.
5. Zona vulcanitelor neogene la interior.
UNITATEA CRISTALINO – MEZOZOICĂ (CENTRAL CARPATICA)
Ocupa partea centrala a Carpatilor Orientali, arealul de
raspandire este din Valea Dambovitei pana la Carpatii Ucrainieni
(nordici). Cuprinde urmatoarele masive muntoase: Muntii Rodnei,
Muntii Bistritei, Muntii Gurghiu, Muntii Persani, Masivele Bucegi,
Leaota, Piatra Craiului, Postavaru, Piatra Mare.
Zona corespunde unei primei etape de evolutie a
geosinclinalului Carpatilor Orientali.
In cadrul acestei etape se disting trei cicluri evolutive :
a) Ciclul prealpin, acum se manifestă puternic metamorfismul
regional ce are ca rezultat
formarea sisturilor cristaline.
b) Ciclul alpin, in acest ciclu zona se individulaizeaza ca unitate
structuro-genetica in care se disting :
54

1. o etapa alpina, cand formeaza invelisul preaustric;
2. o etapa posttectonica (postaustrica), are loc formarea
invelisului posttectonic.
Anumite sectoare din lantul Carpatilor Orientali prezinta
anumite trasaturi in functie de care s-au separat trei
compartimente: compartimentul nordic (moldav), compartimentul
median (Persani), compartimentul sudic (Leaota – Bucegi – Piatra
Mare).
Fundamentul cristalin: Formatiunile depuse in zona
geosinclinala existenta au fost supuse unor cicluri de metamorfism
regional ce corespund celor trei cicluri tectono – magmatice :
precadomian, cadomian, hercinic.
CICLUL OROGENIC PRECADOMIAN reprezinta formatiuni
vulcano – sedimentare metamorfozate. Astfel rezulta grupa
sisturilor cristaline mezometamorfice. Apar in Muntii Rodnei, Muntii
Bistritei (local – Iacobeni, Vatra Dornei)
a) Seria de Haghimas – Rarau – Bretila, formeaza un complex
terigen : micasisturi cuarto- muscovitice. Varsta este de 520 – 570
milioane ani, grosimea de 3000 metri in Muntii Rodna.
b) Seria Rebra – Barnar, include sisturi mezometamorfice cu
trecere gradata la sisturi epimetamorfice rezultate in urma
metamorfozarii unor formatiuni sedimentare si magmatice bazice.
Apar in Muntii Rodnei, in lungul Bistritei (Iacobeni – Vatra Dornei),
cu prelungire spre sud pana in zona izvoarelor Muresului.
1. complexul inferior terigen, constituit din paragnaisuri si
micasisturi, grosime de 500 – 1000
metri.
2. complexul mediu, predomina rocile : carbonatice, terigene,
magmatice, are grosimi de pana
la 2000 metri.
3.complexul superior, are loc o reducere a carbonatitelor in
favoarea materialului terigen, are
grosimea cuprinsa intre 2000 – 6000 m, se intalneste in Muntii
Rodnei.
Magmatitele precadomiene, orogeneza precadomiană a fost
insotita de un magmatism plutonic cu produse slab reprezentate.
a) granitoide incluse in seria Haghimas – Rarau – Bretila, din Muntii
Rodna si Muntii Hăghimaş.
b) magmatism sinorogenic, granite concordante cu aceeasi serie si
incluse in acceasi serie de Haghimas – Rarau – Bretila.
CICLUL OROGENIC CADOMIAN În Plaeozoicul superior, după
închiderea ciclului precadomian, aria geosinclinală îşi reia funcţia
de zona de acumulare si cuprinde toate fazele unui ciclu tectono –
55

Fundamentul cristalin din sectorul Leaota Bucegi este constituit din formaţiuni cristalofiene mezometamorfice. astfel. Cristalinul Leaotei se afundă spre nord sub formaţiunile mezocretacice ale Masivului Postăvaru-Piatra Mare şi culoarului Dâmbovicioarei.Săndulescu. rezultând. Seria de Tulgheş este compusă din: a. Spre vest. Vârsta aproximativa este de 510 – 610 milioane ani. echivalentă părţii inferioare a seriei de Cumpăna (R. I.Patrulius.1984). compartimentul de sud – seria de Leaota. metamorfism si magmatism plutonic. calcare cristaline. cunoscute sub numele de seria de Leaota. Formaţiunile vulcano – sedimentare au fost metamorfozate în faciesul şisturilor verzi. Şaru Dornei. după care să apară la zi din nou la nord în unitatea de Holbav. constituit din cuarţite negre grafitoase. complexul inferior: constituit din sisturi cuartito-grafitoase cu intercalatii de metatufuri acide.000) sau parţial seriei de Sebeş-Lotru (M.1984). grupa şisturilor cristaline epimetamorfice. orogeneza. însă structura fundamentului este mult mai complicată. Apare in Muntii Tulghes. cunoscute sub denumirea de seria de Voineşti-Păpuşa şi formaţiuni cristalofeine epimetamorfice în faciesul şisturilor verzi cu clorit. aliniamentul Fundul Moldovei – Pojorâta. acesta se afundă sub formaţiunile pânzei de Făgăraş. cu acumulări de mangan. compartimentul Persani – seria de Garbova. ce face parte din complexul pânzelor supragetice.Săndulescu. 1971-harta 1:50. c. sulfuri complexe. b. 56 . Bistrita – Rodna. calcare. complexul mediu: grosime de 1000 – 2000 metri.magmatic: magmatism bazic initial. deschisă prin eroziune într-o fereastră tectonică. subsidenţa de sedimentare. tufogene bazice.Dumitrescu. Apare în zonele: Ciocanesti – Iacobeni. şisturi verzi. un orizont mediu de şisturi sericito-cloritoase şi unul superior reprezentat prin filite. În sectorul median Seria de Tulgheş poate fi corelată cu Seria de Gârbova. ambele fiind componente ale pânzei getice din Carpaţii Meridionali. Seria de Păpuşa-Voineşti.Popescu. în cadrul căreia se separă un orizont inferior de metagrauwacke. Apar în toate cele trei compartimente: compartimentul moldav – seria de Tulgheş. cu un grad redus de metamorfism. complexul superior. sericito–grafitoase verzi. este constituit din metatufuri acide cu şisturi sericito – cloritoase. În sectorul sudic epimetamorfitele cadomiene sunt reprezentate prin Seria de Leaota. cuartite negre. digitaţie frontală a pânzei getice (M. D.

L. apar şisturi clorito-albitice şi şisturi grafitoase asociate cu şisturi cuarţito-grafitice. la vest de Muntele Bătrâna-Grohotişu şi în bazinul superior al văii Mitarca şi Brăteiului. Subseria superioară Căluşu-Tămăşel. în aceeaşi vale a Moeciului. peste care se situează subseria de Căluşu-Tămăşel. pe valea Jigarea. cuarţite cu clorit şi gnaise lenticulare cu feldspat potasic alb sau roz. Seria de Păpuşa-Voineşti. cu un epimetamorfism în subfaciesul cu muscovit şi clorit. la vest de Muntele Deleanu.Seria de Cumpăna este descrisă de D. ceea ce ar 57 . uneori cu almandin.1974). metamorfozate în subfaciesul cu albit. în zona de creastă a Munţilor Făgăraş (V. paragnaise cu muscovit şi biotit. Subseria de Căluşu este de vârstă cambrian inferior. probabil svecofeno-careliană. gnaise migmatice şi gnaise oculare cu microclin. şisturi clorito-albitice cu sericit şi epidot. pe traseul transfăgăraşunului. Apare local. Giuşcă. sub forma unor intercalaţii sporadice. epidot şi almandin rezultând amfibolite cu plagioclaz albitic şi hornblendă. relieful cristalinului din versantul estic şi sudic al Masivului Leaota. local cu granaţi. precum şi micaşisturi cu biotit. În cadrul seriei de Leaota au fost separate două subserii: una mai veche.000 seria mezometamorfică este localizată ca zona cu biotit şi almandin. Această serie mezometamorfică este străbătută de roci granitoide: granitul de Albeşti şi granitul de Brătei. peste care urmează şisturi muscovito-cloritice cu albit. În harta 1:50. Subseria de Lereşti-Tămaş cuprinde în bază un complex de metatufite bazice. cunoscută sub numele de subseria de Lereşti-Tămaş. Subordonat sunt semnalate şisturi amfibolice şi albitice cu clorit. şisturi cuaţitice cu clorit şi sericit. Subordonat. Constituie. cu dezvoltare mai restrânsă în Masivul Leaotei şi o largă dezvoltare la nord. precum şi la est şi nord-est de Fundata. componentă a bazinului superior al văii Moeciu. este constituită din şisturi cuarţitice sericito-cloritaose cu albit şi şisturi filitoase curţito-sericitice. Seria de Voineşti-Păpuşa este întâlnită local în zona Muntelui Albescu şi bazinul superior al văilor Ghimbavului şi Moeciului. ceea ce însemnă că procesele de metamorfism se datorează orogenezei cadomiene. Aceasta debutează prin ortognaise. corelată cu seria de Cumpăna.Ionesi. Mezometamorfismul seriei de Voineşti-Păpuşa este cel mult Proterozoic mediu. este extrem de asemănătoare cu seria de Holbav. în cea mai mare mai mare parte.Mutihac. Complexul de Lereşti-Tămaş este încadrat Proterozoicului superior. în Masivul Iezer- Păpuşa. descrisă într-o fereastră tectonică. ceea ce indică o fază de orogeneză precadomiană.

şisturi sericito-cloritoase. la est de Muntele Bătrâna-Grohotişu. Se întâlnesc pe suprafeţe mai întinse în Munţii Rodnei. astfel procesul de metamorfism s-a datorat orogenezei hercinice. prezinta un magmatism sinorogen. 58 . în Valea Mitarca şi Bratei Albeşti. complexul vulcanogen bazal. calcare si cuarţite. CICLUL OROGENIC HERCINIC Are loc în Paleozoic când structurile cadomiene au fost regenerate. Acestea au fost metamorfozate în faciesul şisturilor verzi incipient. unde se recunosc raporturi de transgresiune şi discordanta cu formaţiunile cristaline mai vechi. Şisturi cristaline ankimetamorfice se mai întâlnesc în perimetrul Iacobeni – Vatra Dornei – Paltiniş. complexul detritogen-grafitos inferior format din şisturi sericito- grafitoase cu intercalatii de cuartite negre. unde seria mezometamorfică de Voineşti- Păpuşa stă peste seria epimetamorfică de Lereşti-Tămaş. care chiar dacă au existat au fost îndepărtare de eroziune. Şisturile ankimetamorfice sunt localizate numai în sectorul moldav. Vârsta acestui şariaj este greu de precizat. în care s-au acumulat formaţiuni vulcano-sedimentare. iar domeniul carpatic a redevenit arie geosinclinală. transgresiv peste seria Hăghimaş – Rarău – Bretila şi constituie o succesiune de şisturi verzi şi şisturi sericito-grafitoase la care se adaugă calcare.încadra procesele de metamorfism aceleiaşi orogeneze cadomiene. b. constituind grupa şisturilor verzi ankimetamorfice. în fazele sale terminale. c. Apar granite cu biolit transformate în ortognaise. Magmatite cadomiene. este confirmată în Muntele Bărbuleţu. dată fiind lipsa depozitelor sedimentare. complexul vulcanogen mediu a cărei succesiune constă din metatufuri bazice. iar pe arii mai restrânse în Munţii Bistriţei. grafitoase în care se separă: a. apar local în compartimentul sudic. meta-conglomerate si sisturi verzi. complexul detritogen grafitos superior constituie o alternanţă de metatufuri bazice şisturi sericito-cloritoase urmate de metatufuri acide. d. Seria şisturilor ankimetamorfice prin raporturile structurale cu seria sisturilor mezometamorfice si epimetamorfice si datorita continutului faunistic este atribuita Paleozoicului superior. Reprezintă o alternanta de roci tufogene. Posibilitatea existenţei unor şariaje la nivelul cristalinului de Leaota.

iar in zona transilvana facies neritic. ca urmare a unei compensari izostatice. le este atribuit Masivul Ditrau in partea de sud a cristalinului moldav. In acest fel are loc inversarea faciesurilor : in zona bucovinica facies pelagic.sectorul bucovinic le est. gresii. calcare 59 . calcare masive si calacre dolomitice (Triasicul mediu). indicand astfel orogeneza hercinica. dolomite. Sunt dispuse pe aliniamente conforme cu directia catenei muntoase. la vest. INVELIŞUL ALPIN Dupa ciclul tectono-magmatic. Procesul se manifesta in doua etape : 1. Din acest moment functioneaza ca arie de acumulare a formatiunilor sedimentare cu faciesuri diferite ce pot atinge grosimi de mii de metri. cand pe fracturi majore (profunde) se produce un aport de material endogen. Aceasta se plaseaza in zonele cele mai adanci ale avanfosei (zona transilvana) 2. dolomite. Cele doua sectoare functioneaza in intervalul Triasic – Jurasic pana in fazele de orogeneza preaustrica cand are loc ridicarea faciesului transilvan si migrarea fosei catre est. calcare recifale. Triasicul. În Albian are loc diastrofismul austric. Apar conglomerate cu gresii silicioase (Triasicul inferior). STRATIGRAFIA : invelisul preaustric. marnocalcare. Inca de la inceputul evolutiei alpine se diferentiaza doua sectoare : . un facies format din conglomerate. procesul este transgresiv si discordant. gresii. SUITA BUCOVINICA conglomerate. Determinarile de varsta absoluta indica 297-327 milioane ani.sectorul transilvan. În Triasicul mediu. accentuandu-se dezechilibrul dintre cele doua zone. rezulta astfel un facies neritico-litoral. astfel faciesul transilvan aluneca pe fundamentul cristalin spre zona depresionara de la est peste formatiunile faciesului bucovinic. La acestea se adauga un magmatism bazic. În fazele orogenice preaustrice. . calcare orogene . invelisul posttectonic. dolomite. zona Carpatilor Orientali evolueaza catre o arie geosinclinala care se contureaza in Triasic. În concepţia tectonicii globale acest magmatism este produsul subductiei crustei oceanice sub radacina catenei muntoase. dureaza pana in Cretacicul inferior si apare pe un aliniament mai extern (spre est) in zona bucovinica. Magmatitele hercinice. un facies pelagic cu marne. COMPARTIMENTUL MOLDAV Se întinde din zona Ciuc pana la N de granita cu Ucraina.

Jurasicul inferior. 60 . Are loc si o transgresiune care uneori invadeaza si cristalinul (conglomerate si gresii de Muncelu) Aptianul. Incepand cu jurasicul superior a predominat faciesul recifal. In aceste conditii in zona transilvana se desprindeau blocuri de diferite dimensiuni care alunecau spre zona coborata unde au fost cuprinse in depozitele de wildflis. calacre albe dolomitice masive. Magmatitele bazice. Jurasicul superior. Jurasicul mediu. de culoare rosie. SUITA TRANSILVANĂ La sfasitul Jurasicului superior. Triasicul. corespunde miscarilor precursoare fazei austrice cand are loc inversarea faciesurilor. depozite silicioase cu radiolarite cu intercalatii de argile verzi si rosii. facies de wildflis. cand intregul invelis transilvan a alunecat peste formatiunile de wildflis. gresii calcaroase. Se intalnesc variatii laterale de facies datorita deformarilor de fundament (praguri. la Pietrele Doamnei si Piatra Zimbrului din Muntii Rarau. zona transilvana era intr-o pozitie ridicata incat s-au format faciesuri recifale in timp ce in zona bucovinica functiona ca fosa cu fundament instabil in care se acumulau depozite de wildflis.rosiatice si dolomite rosietice (discontinue). calcare in placi si sisturi argiloase. grezoase. Aceasta situatie a durat pana in Albian. facies predominant argilos. Triasicul mediu. Cretacicul. La partea terminala. de tip alpin in faciesul calcarelor de Hollstatt (intreaga gama a calcarelor). apar toate tipurile de calcare : detritice. calcare grezoase. Suita bucovinica formeaza creasta Masivelor Haghimas – Rarau. in placi. Se caracterizeaza printr-o mare varietate de facies: conglomerate. in intercalatie de marne. santuri). rezultand astfel o discordanta de eroziune. În suita transilvana se recunoaste intreaga succesiune a Mezozoicului (de la Jurasic la Cretacicul inferior) cu exceptia Callovianului si Oxfordianului cand zona a fost exondata. magmatism slab datorat miscarilor preaustrice prezentandu-se sub forma de curgeri de lave submarine inglobate in formatiunile de wildflis. Apar depozite detritice cu mai multe discontinuitati de sedimentare. Triasicul inferior. aceleasi conditii de sedimentare ca in Jurasicul superior. calcare recifale. În general pana in Jurasicul superior a predominat faciesul pelagic. gresii. Jurasicul.

ÎNVELIŞUL POSTTECTONIC Dupa diastrofismul austric fosa de la est sufera o deplasare. În sectorul maramureşean s-a produs o subsidenta intensa ce a permis depunerea unor depozite cu grosimi de 2000 metri. Jurasicul superior. Cretacicul. Apar conglomerate de Prislop. gresii. Jurasicul inferior. compartimentul moldav al zonei cristalino- mezozoice capatand o oarecare stabilitate. Cretacicul. apar numai in suita transilvana sub forma unor blocuri si olistolite formate din serpentine. Jurasicul. faciesuri recifale. faciesul gresiei de Borsa. include depozite pelagice in baza peste care urmeaza faciesuri detritice si se incheie cu faciesuri recifale. calcare tipice de Hollstatt bogat fosilifere. Reprezinta printr-o alternanta uniforma de gresii cu pachete de sisturi argiloase.sisturi argiloase si calcare rosii cu intercalatii de marno-calcare. 61 . Eocenul. Magmatite bazice. apare pe spatii mari in sectorul maramuresean. marno-calcare si gresii calcaroase cu branhiopode. Calcare stratificate uneori de culoare rosie. printr-o mare transgresiune care a determinat depunerea de faciesuri detritice – conglomerate grezoase. Compun Muntii Bargaului si partea de sud si est a Muntilor Maramuresului. in aceasta perioada are loc o limitare a comunicarii zonei cristalino – mezozoice cu largul oceanului astfel incat se instaleaza un facies euxinic. În sectorul Bârgăului. Oligocenul . De aceea depozitele care s-au depus au caracter posttectonic fiind mai slab cutate. Paleogenul. marchează o transgresiune care a urmat fazei diastrofice laramice. S-au depus depozite incepand cu Cretacicul superior – Oligocenul cel mult Miocenul. Triasicul superior. debuteaza cu Cenomanianul. dupa o scurta exondare. conditiile de sedimentare se pastreaza ca si in Jurasicul superior. marne. TECTONICA: Paroxismul austric al miscarilor orogenice a generat decalarea suitei transilvane peste suita bucovinica luand nastere pânza transilvană. calcare masive. ceea ce determina acumularea unor depozite cu grosimi de 3000 metri. edte dovedit numai in sinclinalul Haghimas compus numai din calcare. subsidenta este si mai intensa. este transgresiv peste Cretacicul supeiror si chiar peste sisturile cristaline. bituminoase. calcare grosiere si mici recifi din alge si corali. Jurasicul mediu.

a. sectorul nordic a coborat si a permis acumularea sedimentelor Oligocenului. dupa aceasta falie. Nu se poate face o separare daca acesta este un efect al miscarilor alpine sau este rezultatul unor miscari mai vechi. având o orientare NE-SV. este orientata pe directia E – V. Zona de incalecare a panzei bucovinice peste zona de flis este de pana la 15 kilometri. Aceste depozite aflorează pe suprafeţe întinse în sectorul sudic. în zona localităţilor Lupşa. sectorul Comăna.Suita bucovinică Include depozite ale Triasicului până în Cretacicul inferior inclusiv în facies neritico-litoral. Căciulata şi Comana. fiind situate în extremitatea sudică a Munţilor Harghitei şi la nord-est de Munţii Făgăraş.1. a. Falia majora. peste zona flisului intern sub forma unei panze de forfecare formand pânza bucovinica. Accidente tectonice majore de tipul faliilor: Falia Rodnei.între cristalinul de Gârbova şi valea Lupşa. Sunt frecvente discontinuităţile de sedimentare datorită mişcărilor pe verticală.Învelişul preaustric Depozitele sedimentare care acoperă direct fundamentul cristalin include formaţiunile suitei bucovinice şi transilvane. situata la marginea sudica. ca şi în compartimentul moldav. 62 . La nivelul cuverturii sedimentare reprezintă continuarea spre sud a sinclinalului marginal extern. Se separă un înveliş sedimentar preaustric şi unul posttectonic. Se admite structura în pânze a fundamentului cristalin datorita incalecarii sisturilor mezometamorfice peste sisturile epimetamorfice si chiar ankimetamorfice. Acesta impreuna cu invelisul sedimentar au fost impinse catre est. a determinat ridicarea accentuata a acestui masiv. separate de formaţiuini mai recente. Aceste formaţiuni se întâlnesc în trei sectoare. ce au umplut zone depresionare: sectorul Vârghiş. A. Învelişul preaustric este cuprins în suita transilvană şi suita bucovinică.STRATIGRAFIA. COMPARTIMENRTUL MEDIAN PERŞANI Compartimentul median al zonei central-carpatice se suprapune Munţilor Perşani. sectorul defileului Oltului. Munţii Perşani se plasează pe un aliniament mai intern al zonei cristalino-mezozoice. la nord de cristalinul din insula Gârbova.în zona centrală a Munţilor Perşani. având aceaşi succesiune ca şi în compartimentul moldav. Mişcarile austrice au afectat profund fundamentul cristalin. la nord.

fiind constituit din Liasic şi Dogger. După o întrerupre a sedimentării. ce conţin faună. separate pe baza conţinutului faunistic. dar cu mai multe discontinuităţi de sedimentare. fiind corespunzătoare fazei de tectogeneză chimerică veche. Conţinutul paleonologic este sărac. Stancului şi Cascadelor. Doggerul este în continuitate de sedimentare. Triasicul mediu cuprinde depozite exclusiv carbonatice: dolomite masive. Aflorează pe marginea cristalinul de Gârbova. Aflorează în partea sudică a zonei Comana. Triasicul inferior în succesiune completă cuprinde conglomerate. argilite şi jaspuri roşii. este incomplet. astfel încât apar depozite ce aparţin. în facies predominant argilos: siltite argiloase. Cretacicul debutează cu Neocomianul. gresii) peste care se dezvoltă faciesul carbonatic. Doggerului inferior îi este atribuită partea terminală a calcarelor oolitice. care trec pe verticală la gresii silicioase albicioase sau roşiatice. Aflorează pe versantul sudic al Masivului Gârbova în zona văilor Sărăţii. În continuare urmează marne şi marnocalcare nisipoase. Triasicul cuprinde depozite psefito. Jurasicul. calcare detritice. în facies gebneral calcaros-detritic. Doggerului inferior şi. de asemenea. Resturile de organisme sunt rare şi neconcludente. 63 . de asemenea. la care se adaugă calcare oolitice. Urmează dolomite calcaroase şi marnocalcare (grosime 10 m). Doggerului mediu. gresii calcaroase. Sunt depozite transgresive ce au mulat un paleorelief generat de exondarea din Jurasicul superior. calcare oolitice şi pseudoolitice). Liasicul urmează după faza de exondare ce a debutat în Triasicul mediu şi s-a prelungit până la începutul Jurasicului. fosilifere. Triasicul superior lipseşte ca şi în compartimentul moldav. cu intercalaţii de gresii şi calcarenite cu accidente silicioase (50 m grosime). Procesul de sedimentare se reia în facies carbonatic – detritic de culoare roşie.psamitice în bază (conglomerate. în parte. iar local calcare ( 200 m grosime). calcare spatice. Jurasicul mediu continuă cu depozite carbonatice şi detritice cu mari variaţii litologice (gresii. însă se pot face corelaţii cu stratele de Sinaia din flişul intern sau cu depozitele din acoperişul stratelor de Lunca din sinclinalul marginal extern al compartimentului moldav. uneori brecii. cu o bogată faună de belemniţi. în alternanţe cu strate subţiri de argile verzi sau roşii (grosime 50 m). în parte. în bazinul văilor Comana şi Gârbova. lamelibranhiate şi brahiopode.

în partea sudică a Munţilor Perşani. a.Suita transilvană Apare sub formă de klippe sau sub formă de blocuri şi resturi al unei pânze denumită “Pânza de Perşani”. care ulterior a fost separate de ridicări ale cristalinului. După D. asemănător cu cel din sinclinalul marginal extern al compartimentului moldav. Barreminaul. sau sub forma unor lame tectonice în baza ”Pânzei de Perşani” în zona defileului Oltului. care se continuă şi la exteriorul formaţiunii de wildfliş. care pe verticală trec la depozite cu stratificaţie ritmică (200-300 m grosime). Cuprinde depozite triasice şi jurasice. ceea ce ar însemna că între cele două zone exista o corespondenţă. În zona de margine a cristalinului de Gârbova se dezvoltă faciesul urgonian. până la Jurasicul mediu inclusiv. cu grosimi de 300- 400 m. 64 . Aceluiaşi interval îi sunt atribuite şi rocile eriptive. calcare roşii stratificate.2. în defileul Oltului ( la Racoş) şi în sectorul Vârghiş. Triasicul cuprinde toate etajele cu o succesiune similară sinclinalului marginal din compartimentul moldav. Constituie structura alohtonă a compartimentului Perşani. Carnianului şi Norianului îi sunt atribuite diferite tupuri de roci carbonatice: calcare masive. Urmează o stivă groasă de 1000 m. Aflorează în zona localităţilor Căciulata – Lupşa. calcare brecioase. care au o poziţie alohtonă. peste conglomerate şi lateral faţă de acestea repauzează formaţiuni de fliş: marne grezoase. Aceste depozite sunt atribuite Werfenianului. În continuare. Debutează cu argilite şi calcare în plăci (strate de Werfen) cu 100 m grosime. calcare roşii noduloase. uneori noduloase şi cu accidente silicioase ( calcare tip Guttenstein). constituit din calcare recifale cu pachiodonte şi orbitoline. La exterior apare faciesul de wildfliş. ce pot fi urmărite în defileul Oltului şi în sectorul Comana. Urmează diferite tipuri de calcare dolomitice şi dolomite calcaroase (Anisianul): calcare roşii. de unde şi dificultăţiile majore în orizontalizarea lor. Apţianul şi Albianul cuprind o suită groasă de depozite foarte variate ca facies şi sărace în conţinutul faunistic. unde începe cu calcare roşii cu halobii. de conglomerate. Succesiunea Triasicului continuă cu şisturi argiloase roşii şi calcare noduloase cu accidente silicioase şi conţinut de halobii ce sunt atribuite Ladinianului. calcare masive de culoare deschisă coraligene şi se încheie cu calcare gălbui spatice cu numeroase brahiopode. conservată mai ales în regiunea Comana.Patrulius succesiunea completă este întâlnită în valea Meghieş din sectorul Vârghiş. Apar sub forma unor klippe pe valea Lupşei la Căciulata.

lamelibranhiate. În valea Carhaga. brahiopode şi amoniţi. calcare albe. în valea Oltului. bine deschise în defileul Oltului. fie peste acestea sunt klippe de calcare triasice. Triasicul se încheie cu Rhetianul. la nord de localitate Apaţa. Partea mediană şi superioară a Liasicului este formată din gresii silicioase. unde este alcătuit din marne cu Bositra. Acestea sunt constituite din porfire. îndeosebi în valea Oltului şi sunt reprezentate printr-un complex ofiolitic al unui magmatism iniţialitic. în situaţia în care aceste roci bazice fie stau peste depozitele de wildfliş sau încluse acestora. Sedimentarea postectonică s-a derulat pe intervalul Cretacic superior – Paleogen. Magmatite bazice se întâlnesc în toate cele trei sectoare ale compartimentului Perşani. mai ales. cenuşii şi roşii. reprezentat prin calcare negre. Faptul că în anumite zone rocile bazice formează baza unor klippe de calcare triasice superioare indică vârsta Triasic mediu a magmatismului iniţialitic b.Invelişul posttectonic Compartimentul Perşani a evoluat în aceleaşi condiţii ca şi compartimentul moldav. În defileul Oltului această secvenţă este constituită din calcare noduloase roşii. calcare de culoare deschisă cu brahiopode. structura tectonică fiind o consecinţă a fazei de tectogeneză austrică de la nivelul Albianului. succesiunea este puţin diferită începând cu calcare tip Hallstaatt cu numeroase foraminifere. unde stau peste depozitele de wildfliş. acesta din urmă fiind incomplet. rezultă poziţia lor alohtonă. bazalte în valea Oltului. sunt câteva klippe din calcare şi marnocalcare cu amoniţi ce pof atribuite intervalului Tithonic-Berriasian. Vraconian – Cenomanianul reprezintă o succesiune de 200 m. Jurasicul este reprezentat prin Liasic şi Dogger. grosime formată din microconglomerate şi gresii cu elemente de cuarţ ce pot fi urmărite în valea Bogata. Liasicul debutează în faciesul de Adneth constituit din şisturi argiloase şi calcare roşii cu intercalaţii de marnocalcare cu faună de amoniţi. întâlnit într-un olistolit de pe valea Comana şi în defileul Oltului. corali. între valea Oltului şi valea 65 . În sectorul Comăna. crinoizi. cunoscute la E de Comana. fiind împinse dintr-un sector mai vestic. Doggerul este reprezentat numai prin Bathonian în klippele din valea Lupşa. în sectorul văii Oltului. valea Comăna şi sectorul Vârghiş. De asemenea. apar corpuri izolate de gabbrouri şi dolerite în masa de wildfliş sau serpentine sub forma unor lentile. Dată fiind poziţia în raport cu celelalte formaţiuni.

B. cuprinzând depozite triasice. Depozitele carbonatice atât din formaţiunea autohtonă. falia intramoesică şi falia Pecineaga-Camena. Turonian – Senonianul cuprinde depozite marnoase cu intercalaţii subţiri de gresii şi conglomerate. faţă de pânza transilvană. la marginea culoarului Vlădeni. În culoarul Vlădeni succesiunea se prezintă în facies grezo-conglomeratic. secvenţă atribuită în mod obişnuit Oligocenului. COMPARTIMENTUL SUDIC LEAOTA –BUCEGI – POSTAVARU -PIATRA MARE La ansamblul catenei carpatice compartimentul Leaota -Bucegi-Postăvaru-Piatra Mare prezintă o structură aparte dată fiind conjuctura tectonică în care a evoluat. stare care continuă până la începutul Paleogenului. fiind alcătuită din depozite triasice şi jurasice. însă nu s-a produs o deplasare în întregii mase. jurasice şi cretacice inferioare. în facies marnos cu faună de foraminifere.100 m. şi este prezentă în partea centrală a Munţilor Perşani. Formaţiunea de wildfliş din suita bucovinică prezintă o tectonică plicativă extrem de intensă. Acest sector de situează la intersecţia unor mari fracturi crustale care au fragmentat zonele de vorland în blocuri mai mici. Ca urmare a fazei de tectogeneză laramice zona este exondată la sfârşitul Cretacicului. Pentru acest sector importante sunt faliile sud – transilvană. Corpul pânzei bucovinice este împins peste flişul intern în faciesul stratelor de Sinaia în lungul unui accident tectonic major ce reprezintă continuarea spre sud a faliei central carpatice. Paleogenul apare în zone restrânse în sectorul Comăna. Marnele sunt de culoare cenuşie. Pânza transilvană sau pânza de Perşani se situează într-o poziţie alohtonă. la sud de Gârbova. prezintă o tectonică rupturală intensă cu diferite orientări. la nord de valea Măeruş şi în culoaruil Vlădeni. cât şi cele din formaţiunea alohtonă. definitivată în urma tectogenezei austrice. Pânza bucovinică este în poziţie autohtonă. Această succesiune însumează o grosime de cca. descrisă prin cute largi sau cute monoclinale. unde poate fi recunoscută în sectorul Vârghiş. după care urmează şisturi argiloase cu faună de peşti.TECTONICA Zona cristalino-mezozoică din compartimentul median prezintă o structură tectonică în pânze de şariaj. iar la anumite nivele sunt roşiatice cu faună de inocerami şi foraminifere. care s-au 66 .Comana. a căror evoluţie a fost diferită. Formaţiunile posttectonice au o tectonică slab cutată.

calcare marnoase negricioase cu intercalaţii de şisturi calcaroase. Prin urmare. exista o prelungire a fosei şi spre sud în sectorul dintre Leaota şi Bucegi. care probabil se situa într-o poziţie mai vestică. Probabil. Triasicul s-a depus într-o fosă deschisă la marginea nordică a zonei. dinspre cristalinul Făgăraşului. aceasta a fost impinsă spre est în poziţia actuală. CUVERTURA SEDIMENTARĂ Cuprinde depozitele Triasicului. Situîndu-se într-o margine continentală instabilă s-au creat condiţii depunerii cărbunilor şi a unor argile caolinitice.comportat ca falii de decroşare. după care sedimentarea continuă în facies grezos şi se încheie în facies argilos – cărbunos. Sedimentarea continuă cu şisturi calcaroase de culoare închisă după care urmează calcare stratificate vineţii cu urme de bitumen. ca urmare a mişcărilor chimerice vechi. care la partea superioară trec la gresii cuarţoase cu intercalaţii de argile roşii. Liasicul se depune numai în sectorul nordic. fiind întâlnit numai în zona Codlea-Vulcan şi Cristian. care poate fi corelat cu cel de tip bucovinic din sectorul moldav al Carpaţilor Orientali. Prin mişcări de decroşare ulterioare depunerii cuverturii. datorită condiţiilor diferenţiate în care a evoluat acest sector. Cuvertura triasic-jurasică s-a constituit pe fundamentul cristalin de tip getic. erau exondate fiind supuse processelor erozionale. care a constituit sinclinoriul marginal al catenei carpatice orientale. Sectorul Leaota-Bucegi. 1984). la partea superioară. care s-au manifestat numai prin mişcări pe verticală.Postăvaru-Piatra Mare reprezintă extremitatea sudică a acestei structuri majore. 67 . În triasicul superior zona este exondată. La sfărşitul Liasicul zona este exondată. Jurasicul se depune diferit. însă aici cuvertura triasică a fost îndepărtată prin eroziune. Această succesiune este bogat fosiliferă ce o încadrează Triasicului inferior şi mediu. calcare în plăci şi. de molasă.Săndulescu. calcare albe masive. Triasicul debutează transgresiv prin conglomerate. Probabil. care se prelungeau şi în domeniul continental (M. acestea sunt vechi falii transformante la unei zone de expansiune. stare care se continuă şi la începutul Doggerului. în partea internă a acesteia. care constituie învelişul preaustric şi Cretacicului superior depus în condiţii posttectonice. Jurasicului şi Cretacicului inferior. prezenţa olistolitului de la Gâlma Ialomiţei. care în prezent se situează în zona Vulcan – Codlea. dispre cristalinul Leaotei. condiţiile de sedimentare au evoluat în condiţii de margine continetală. şi cel vestic. Sectorul sudic.

până la 1000 m în sectorul Piatra Craiului – Dâmbovicioara. Cretacicul. Această succesiune apare în partea vestică a Munţilor Bucegi la contactul cu cristalinul Leaotei. în timp ce la est şi nord-est se deschide o mare fosă. Oxfordianul se întâlneşte aproape constant. Acesta debutează transgresiv prin sedimentarea unor microconglomerate care trec la gresii cuarţitice.Patrulius.calcare polimorfe cenuşiu deschis. În zona pre-Leaota este prezent numai Neocomianul. formând o stivă groase de calcare albe. Sedimentare se încheie cu calcare roşii şi un orizoot subţire de jaspuri negricioase-verzui cu radiolari. aria de sedimentare. în toate zonele fiind constituit din jaspuri negre. care s-a extins mult spre sud. verzi şi roşii. Cretacicul inferior din domeniul getic. cu stratificaţie marcată de benzi subţiri marnoase (Berriasian). 68 . care a identificat numeroase specii noi.roz. îndeosebi de D. gresii calcaroase. prezintă deosebiri litofaciale şi în acelaşi timp. uneori dolomite masive de culoare alb. culoarul Dâmbovicioarei şi zona pre–Leaota. Kimeridgianul este reprezentat prin calcare noduloase şi subnoduluoase cu liant marnos cenuşiu – verziu. calcare grezoase şi marnocalcare cu o bogată faună de brahiopode şi lamelibranhiate. Grosimea depozitelor mediojurasice este de cca 50. Tithonicul prezintă ponderea cea mai mare. Este reprezentat prin depozite ce aparţin intervalului Kimmeridgian-Tithonic.Vulcan- Postăvaru succesiunea Doggerului este puţin diferită. ceea ce semnifică instabilitatea marginii continentale. În sectorul Piatra Craiului – Dâmbovicioara şi Codlea. Dogger se suprapune unei perioade de subsidenţă. cu amoniţi. în care se acumulează depozite cu caracter de fliş în faciesul stratelor de Sinaia. albe- gălbui. însă cu o răspândire inegală. rămânând ca zone submerse. Malmul are cea mai largă dezvoltare atât ca suprafaţă cât şi ca grosime ( 300-400m în sectorul Leaota – Bucegi. porţiuni din culoarul Dâmbovicioarei şi zona pre-Leaota. în sensul că unii termeni ai succesiunii lipsesc.Odată cu Cretacicul inferior. fin granulare. Urmează diferite tipuri de calcare din care se reţine orizontul cu amoniţi descris în zona Strunga-Tătaru. fiind reprezentat în punctul “La Poliţie” prin: .100 m. o mare parte din zonă este exondată. la ansamblu depozitelor jurasice. mărindu-se astfel. masive. depuneri inegale. uneori asociate cu calcare brecioase. care are grosimi de câţiva zeci de metrii.

. glauconitice. gălbui-verzui. cenuşii–albăstrui cu lamelabranhiate şi amoniţi. ostracode şi resturi de echinoderme. în alternanţă cu marne moi. Apţianul inferior este întâlnit în aceeaşi zonă sudică a culoarului Dâmbovicioarei. fiind constituit din marne cu cefalopode. De obicei. după care urmează un facies de calcare recifogene şi bioconstruite din fragmente de moluşte.marne şi marnocalcare. cu alteraţii alburii. cu noduli silicioşi. intercalate în succesiunea marnelor. cu ocurenţă sporadică. . urmate de calcare submarnoase şi marno-calcare. cu coloraţii diferite (albe-cenuşii. cu foraminifere. În culoarul Dâmbovicioarei. în baza calcarelor recifogene sau intraformaţional. Neocomianul superior se prezintă transgresiv peste formaţiunile Jurasicului mediu şi superior. cu faună de amoniţi şi lamelibranhiate (Hauterivian). alb -gălbui). debutul Neocomianului este marcat de o lacună de sedimentare. corespunzătoare seriei de Braşov şi pe rama sudică a ridicării Leaota (Muntele Lespezi). . El debutează cu un facies marnos şi marno-calcaros de culoare cenuşie cu foraminifere bentonitice.Valanginian şi uneori cuprinde parţial şi Jurasicul superior. . cu rari amoniţi (Valanginian). se întâlnesc brecii-conglomerate cu elemente de marno-calcare şi calcare bioclastice. fiind foarte bogat faunistic.calcare submarnoase şi marnoase. cenuşii deschis-gălbui. .. calcare bioclastice şi bioconstruite. omogene. Barremianul (strate cu Barremites) este prezent numai în partea sudică a culoarului Dâmbovicioarei. datorită mişcărilor chimerice noi.calcare bioclastice cu o bogată faună de amoniţi. cu o bogată faună de amoniţi.marne calcaroase tari şi marnocalcare cenuşii-gălbui. fin granulare şi pseudoolitice. Orizontul calcarelor glauconitice este întâlnit şi în partea sudică a masivului Bucegi (Muntele Lespezi). Hautrivianul a fost cartat în dealul Sasului. În partea sudică a culoarului Dâmbovicioarei există continuitate de sedimentare între depozitele Jurasicului şi Neocomianului. 69 . care constituie un orizont reper de corelare cu celelate zone de aflorare a Cretacicului inferior din seria de Braşov. având următoarea succesiune: . la care se adaugă calcarenite şi calcirudite bogate în orbitoline. ce se suprapune intervalului Berriasian. roz.calcare sublitografice.marne şi marnocalcare cenuşii. cu rare accidente silicioase nodulare. de asemenea.marne moi.

D. şi anume: a) conglomeratele de Bucegi medii-molasa albiană inferioară. constituie o stivă groasă de depozite predominant grezos-conglomeratică. din brecii calcaroase. conglomerate calcaroase apţiene. Structura de molasă a acestor formaţiuni îi conferă caracterul posttectogenic. Sunt conglomerate poligene cu matrice grezoasă şi elemente bine rotunjite. arenitice şi lutitice. din conglomeratele poligene din Pragul Branului. transgresiune ce avansează mult spre vest. Apţianul superior apare local la nord de ridicarea structurală a Leaotei. constituite din roci mezozoice şi şisturi cristaline de Leaota. Jurasicului mediu şi superior (predominant calcare). uneori conţinând elemente de dimensiunea olistolitelor de calcare neojurasice. La diferite nivele apar intercalaţii grezoase a căror frecvenţă creşte spre sud în acelaşi sens se observă şi o reducere de grosime a conglomeratelor sau a faciesului lateral grezos. calcare neocomiene şi urgoniene. unde atinge fundamentul cristalin şi cuvertura sa sedimentară din zona cristalino-mezozoică.Murgeanu. b) gresia de Scropoasa-Lăptici.. Elementele componente din matricea conglomeratele sunt fragmente din roci ale Triasicului inferior şi mediu. cu multiple variaţii de facies în sens 70 . domeniul getic şi structurile central est carpatice din Carpaţii Orientali. Depozitele posttectonice Albianul.1400 m. constituie versantul abrupt estic al Munţilor Bucegi. Depunerea transgresivă a acestor formaţiuni se datoreşte fazei de orogeneză austrice ce a structurat într-o primă etapă. fiind constituit din conglomerate de Gura Râului. rar roci eruptive. frecvent cu elemente mediotriasice şi şisturi cristaline. fiind denumită “molasa albianului”. atingând grosimi de cca. Molasa superioară se extinde transgresiv spre vest şi sud. acoperind discordant fundamentul cristalin şi cuvertura sa jurasică. faţă de care are o discordanţă unghiulară clară. asemănătoare conglomeratelor de Bucegi. Molasa superioară a Albianului cuprinde o gamă variată de depozite ruditice. Molasa inferioară a conglomeratelor de Bucegi medii. ce se dispune transgresiv peste depozitele flişului barremian-apţian din corpuş Pânzei de Ceahlău. în extremitatea nordică.Patrulius. cu elemente bine rulate de calcare. întâlnite în valea Moeciului Rece. 1963). Structura molasei albiene din zona Masivului Bucegi–Leaota a fost împărţită în două entităţi stratigrafice (G. de unde se continuă spre sud până în Muntele Piatra Arsă. conglomeratele de Bucegi superioare şi gresia de Babele-molasa albiană superioară. cu elemente de calcare. cu elemente de calcare şi şisturi cristaline.

gresia de Babele şi gresia de Scropoasa-Lăptici. caracterele granulometrice şi morfometrice ale aceloraşi elemente ruditice şi arenitice. O altă particularitate a molasei superioare este succesiunea megaritmurilor de diferite entităţi litologice. În cadrul molasei superioare au fost separate trei stratotipuri (D. pentru ca să scadă spre sud la cca.1300 m pe paralela Muntelui Dichiu şi la cca.De asemenea. ele ocupând teritoriul de la nord de aliniamentul Munţilor Caraiman-Coştila-Doamnei-Bătrâna.. a bancurilor de conglomerate cu gresia de Babele. 1969): conglomeratele de Bucegi superioare. se remarcă variaţii de structură şi dimensiune a granulelor. astfel încât. De ramarcat lipsa fragmentelor de roci triasice. în condiţiile în care. De asemenea. astfel încât. sunt specifice intercalaţii la nivele diferite a unor microbrecii şi microconglomerate cu matrice grezoasă. se remarcă o morfologie diferită a reliefului compus din molasa superioară în raport cu cel compus din molasa inferioară. Conglomeratele de Bucegi superioare. Câteva iviri de roci detritice de pe rama sudică a Masivului Bucegi sunt corelate cu conglomeratele de Bucegi superioare. ce complică mult structura geologică.longitudinal şi transversal. De asemenea. diferite roci calcaroase jurasice şi cretacic inferioare. cuprinse într-o matrice grezoasă calcaroasă. cum sunt conglomeratele de pe culmea Măguri din arealul localităţii 71 . granitelor şi gnaiselor cu feldspat roşu sau alb-cenuşiu. Deosebirile dintre molasa inferioară şi cea superioară sunt date de câteva particularităţi. De asemenea. se constată o variaţie de grosime. cu forme de relief mai variate. stratificaţie obligă şi granoclasare multiplă. denumite şi conglomerate de Coştila-Obârşia au o largă dezvoltarea în partea nordică. este lipsită de faună. în partea de nord a Masivului Bucegi. Astfel. aceasta atinge 2000 m. se constată o modelare mai intensă a reliefului ocupat de molasa inferioră. în timp ce în zona molasei superioare modelarea este mai estompată. cu forme de relief mai line. mai ales. uneori. chiar în cadrul aceluiaşi stratotip. corelările de la o zonă la alta sunt destul de greu de făcut. O altă caracteristică este alternanţa. şi anume: compoziţia mineralogică şi dispoziţia spaţială a elementelor ruditice în matricea grezoasă a conglomeratelor şi chiar a gesiilor.Patrulius. Sunt conglomerate poligene ale căror elemente constitutive sunt reprezentate de roci de tipul cuarţitelor clorito-sericitoase. 400 m la sud de acesta şi pe rama vestică.

Blana. sedimentarea reluându-se în Vraconian în sectoare subsidente al zonei. fiind supusă unei intense eroziuni. în bancuri sau în lespezi. În cadrul aceluiaşi stratotip sunt cuprinse gresiile mai fine. cu trovanţi şi alteraţii locale ruginii şi gresiile ce se desfac în lespezi de 5-15 cm grosime.Gresia de Babele formează spectaculoasa cuestă a Bucegilor dintre abruptul estic al Bucegilor şi versantul stâng al Ialomiţei. împreună cu gresia de Babele contribuie în mod remarcabil la constituţia cuestei mediene a Bucegilor. Gresia de Babele. cele trei litofaciesuri formează megaritmuri. Gresia de Scropoasa-Lăptici. Datorită ritmicităţii alternanţelor. cum sunt depresiunea tectonică a culoarului Dâmbovicioarei şi depresiunea de eroziune Tohan- Râşnov-Timiş. 1969) Spre sud. conglomeratele de Bucegi superioare se reduc ca frecvenţă. Un astfel de megaritm formează spectaculoasele cueste ale Muntelui Dichiu. cu grosimi de 30-40 cm. de diferite tipuri de roci aparţinând cristalinului Leaotei şi cuverturii sale sedimentare. în care se observă nivele microcoglomeratice sau de blocuri bine rotunjite de dimesiuni mari. În cadrul cuestei Bucegilor şi la sud de acesta. fiind în alternanţă cu gresia de Babele şi gresia de Scropoasa-Lăptici. la care se adaugă şisturi argiloase nisipoase. Vraconian-Cenomanianul se dezvoltă predominant în facies grezos şi conglomeratic (Vraconian) şi facies marnos (Cenomanian). Gresia de Scropoasa-Lăptici reprezintă un stratotip grezo- argilos. înglobează faciesul gresiilor masive. Lăptici şi Blana. având liant argilos. Oboarele şi Dichiu. Cocora. iar la vest de aceasta formează relieful Munţilor Cocora. Dezvoltarea tipică a acestui litofacies se întâlneşte în Munţii Babele. dezvoltată la sud de linia Caraimanului şi până în Muntele Dichiu. Nucetu. cu caractere ritmice. unde uneori gresia se prezintă în bancuri de până la 10 m grosime. uneori microconglomeratice sau conglomeratice. cu slabă stratificaţie. zona este exondată. micacee. Ulterior depunerii Albianului. friabile. Lăptici. micacee. gresia de Scropoasa-Lăptici are aspect flişoid. 72 . ritmurile fiind date de gresii şi siltite argiloase. granulaţie fină şi conţinut mare de minerale micacee.Patrulius. puţin consistente. în care acestea se găsesc în alternanţă.Gresia de Scropoasa- Lăptici din corpul cuestei se situează constant sub gresia de Babele.Buciumeni şi breciile calcaroase de tip Orlea din arealul localităţii Runcu (D. de culoare cenuşie albăstruie. în strate subţiri (5-15 cm grosime). gălbui.

Acumularea formatiunilor de flis incepe cu Jurasicul si continua pana in Miocenul inferior . care reprezintă morena frontală a gheţarilor ce au existat în zona acestor văi. Valea Dâboviţei. Codlea-Vulcan. Din acestea se reţin depozitele glaciare din zona confluenţei văii Ialomiţei cu valea Şugările şi valea Doamnei. Râşnov. aluviale şi de precipitare chimică în domeniul carstic. dezvoltandu-se continuu de la N din Valea Sucevei pana in S in Valea Damboviţei. glaciare şi fluvio- glaciare. de la Nămăeşti spre sud. în aproape întreg teritoriul Leaota-Bucegi. acesta prezentându-se sub diferite tipuri genetice: fluvio. 73 . Cuaternarul este prezent sectorial. la diferite cote altitudinale. marnocalcare şi gresii este întânit în versantul nordic al Muntelui Bucegi pe valea Glăjăria şi sporadic în partea sudică a zonei Vulcan-Codlea. Maximum de largime este atins in zona de curbura (80 km). De asemenea aceasta structura individualizeaza Carpatii Orientali in raport cu alte structuri alpine. in zona de N. silicolite. evaporite. cand cea mai mare parte din geosinclinal sufera procesul de inversiune. zona flisului de asemenea se largeste pana la cca 40 km.lacustre. La N de Valea Moldovei. Apare si pe o zona restransa in Maramures. Ariile de acumulare a formatiunilor de flis au suferit in timp modificari continui si importante sub actiunea fortelor orogenice. Latimea cea mai mica este de 23 – 26 km. Au o largă dezvoltare şi în zonele Rucăr – Dâmbovicioara. Turonian-Senonianul reprezentate prin marne. Ridicarea zonei cristalino-mezozoice in urma diastrofismului austric a determinat migrarea ariei de sedimentare spre E cu formarea unei fose adanci. intre Valea Moldovei si Valea Siha Mica. Paleogenul în facies grezos şi marnos argilos este cunoscut în partea sudică a culoarului Vlădeni. In lungul invelisului jurasic – miocen inferor s-au depus si depozite nespecifice flisului : calcare organogene. Zone subsidente la acest nivel sau format şi pe rama sudică a Masivului Bucegi-Leaota în zona Pietroşiţa-Runcu. coincizand cu maxima extindere a zonei cristalino- mezozoice spre E. molase grezo- conglomeratice. deluviale-coluviale. deluvial-proluviale. ZONA FLIŞULUI CARPATIC Constituie zona cea mai caracteristica a Carpatilor Orientali. pelite bituminoase. unde Vraconian- Cenomanianul este contituit din marne cenuşii-albăstrui (Vraconaian) şi marne cenuşii-verzui sau roşii-violaceu (Cenomanianul).

oligocene si miocene au caracter posttectonic. Prin urmare. depozitele berriamian-senonian inferioare sunt proprii flisului intern (sinorogenic). paleocen – eocen. Din punct de vedere stratigrafic. Aranjamentul structural in panze a flisului s-a derulat in etape succesive. Muntii Tarcau.incat aspectul actual reprezinta o insumare de efecte a acestora intr-un sistem orogenic de panze suprapuse.. si Baraolt. Muntii Vrancei iar la interior Muntii Bodoc. Flisul extern are in componenta Unitatea de Audia. De asemenea. iar depozitele senonian superioare. In cadrul fiecarei subzone se individualizeaza mai multe unitati tectonice realizate in etape distincte in urma unor faze de orogeneza. iar flisul extern este o consecinta a fazei stirice din Miocenul inferior. litofaciale si tectonice. Din corelarea datelor stratigrafice cu cele tectonice rezulta ca mişcarile orogenice ce au structurat flisul intern s-au manifestat in Senonianul inferior. Mrazec inca din 1910.migrarea spre exterior a zonei de sedimentare’’. fenomen remarcat de L. care l-a denumit . Muntii Ciuc. Flişul intern isi definitiveaza structura tectonica in urma miscarilor orogenice din faza laramica timpurie din Cretacicul superior. (eventual Thitonic) – Senonian. Muntii Parhovei. la V de Valea Campinita apar si depozite oligocen – miocene in cadrul structurii sinclinale Slanic. Zona flisului compune urmatoarele structuri muntoase : Obcinele Bucovinei. Stratigrafic si structural-tectonic zona flisului se imparte in doua parti: subzona flişului intern şi subzona flişului extern. Flisul intern este compus astfel din Unitatea de Ceahlau si Unitatea de Teleajen. care sunt corespondentul a doua etape de evolutie a geosinclinalului carpatic. Muntii Ceahlau. proces care se definitiveaza de diastrofismul moldavic. in timp de la V la E. Unitatea de Tarcau si Unitatea de Vrancea. in timp ce de la V la E. In continuare de la zona de curbura spre V : Muntii Ciucas – Zaganu. flisul intern cuprinde formatiunile din intervalul berriasian. Pe suprafete restranse apar si depozite paleocen – eocen intre Teleajen si Dambovita. 74 . Aceasta a dus la restrangerea ariei geosinclinale. Muntii Stanisoarei. FLIŞUL INTERN Deosebirea flisului intern fata de flisul extern are la baza criterii stratigrafice.

are loc o atenuare a diferentierilor litofaciale. sub platoul faliei central carpatica. Pe măsura umplerii celor doua domenii de sedimentare. 75 . STRATIGRAFIA Descifrarea structurii geocronologice si implicit a tectonicii. partial bituminoasa). Şi din punct de vedere litofacial exista diferente semnificative intre cele doua unitati majore. transport si sedimentare dinamica. Deosebirile stratigrafice. vine in contact direct cu Unitatea Audia din flisul extern. a fost marcata de numeroase dificultati datorita inventarului paleontologic . efectele acestora fiind marcate in structura tectonica a depozitelor posttectonice si in relatiile tectonice cu zona flisului extern. UNITATEA DE CEAHLĂU Constituie sectorul vestic al flişului intern. pe aria de sedimentare a flisului extern s-au pus formatiuni pelagice intr-un mediu euxinic (depozite pelitice de culoare neagra. insa momentele de realizare sunt diferite. conglomerate) si deci factori de eroziune. Flişul intern a fost puternic marcat de diastrofismul austric si subhercinic care a avut un rol major in aranjamentul tectonic al acestuia. La V intra in contact tectonic cu zona cristalino- mezozoica. ridicata structural si sariata spre E dupa falia majora Lutu Roşu. si anume : in timp ce in aria de sedimentare a flisului intern formatiunile au caracter detritic (gresii. Prin cercetări de detaliu a fost posibila cresterea descoperirilor paleontologice ce au permis in final orizontarizarea formatiunilor geologice din cele doua unitati ale flisului. În zona cuprinsa intre Miercurea Ciuc si Baraolt. Astfel. Latimea maxima este atinsa in zona de curbura (35 km). pe domeniul flişului intern se individualizeaza doua unitati structurale majore : Unitatea de Ceahlau si Unitatea de Teleajen. litofaciale si tectonice fac ca cele doua unitati ale flisului sa fie descrise separat. acest contact este marcat de eruptivul neogen din Muntii Hraghita. Numai formatiunile posttectonice au caracteristici aproape identice. Fosele de orogeneza ulterioare senonian inferior (subhercinice) au afectat in mai mica masura zona flisului intern. peste Unitatea de Teleajen. Spre E si S vine in contact cu unitatea de Teleajen sau prin acoperire tectonica a acesteia. La N dispuse prin acoperire tectonica. Efectul mişcarilor mezo-cretacice si cele ulterioare au determinat o structura in panze atat a flisului intern cat si a flisului extern.

Macovei in 1912). calcare grezoase. grosimea acestui stratotip este de 2500 m. brecii dispuse in succesiuni ritmice. sisturi argiloase si argilos- marnoase. caracterizate printr-o mare variatie litofaciala. Teisseyre in 1907). O alta caracteristică este prezenţa heroglifelor pe suprafata inferioara a stratelor. stratele de Sinaia au fost impartite in daoua sau trei orizonturi. Functie de provenienta materialului pelitic . dovedit prin resturi fosilifere desi sunt foarte rare. sedimentarea gradata in depozitele grezo calcaroase sunt trasaturile ce dau Stratelor de Sinaia caracterul de flis. Stratele de Sinaia sunt compuse numai din doua orizonturi. marne si marno-calcare . Tithonic-Berriasian-Barremian inferior reprezintă un fliş grezo- calcaros cu caracter ritmic pregnant si o remarcabila constanta a caracterelor litologice si stratonomice. Zaganu. Bodoc. ce devin frecvente la partea superioara. marno-calcare. au urmatoarea constituţie: marne. Sunt constituite dintr-un flis predominant calcaros marnos la care se asociaza in proportii variabile gresii 76 . calcare detritice. depozitele barremian superior-aptian sunt constituite de Stratele de Comarnic. În Valea Prahovei se separa : -orizontul inferior – sisturi argiloase si argile marnoase. Ritmicitatea. conglomerate. În zona Prahovei. atat in sens longitudinal cat si in sens vertical. Ceahlau. iar in sectorul central si nordic Strate de Bistra. mai rar oliv sau bruna. Bobu si Gârbova- Baiu. cu o grosime de 700 – 800 m. Au o coloratie cenusie sau negricioasa. Litologic. De aceea se pastreaza separarea litologica. Ciucaş. Se constata ridicari structurale ale fundamentului ce strapunge Stratele de Sinaia (Plaiul Zamurei- Azuga). Desi sunt bogat fosilifere nu se poate face diferentiere pe etape. Popescu Voitesti si G. Barremian superior – Apţian cuprinde depozite in continuitate de sedimentare cu Stratele de Sinaia. Formeaza relieful urmatoarelor culmi muntoase : Stanisoara. in care se remarca brecii si conglomerate. -orizont superior. gresii calcarose micacee. Stratele de Comarnic au fost descrise pentru prima data la Podu Vartos langa Comarnic (L. calcare fin granulare in strate subtiri. I. In sectorul sudic. De la Valea Trotusului spre N. Baraolt. -orizont mediu – gresii calcaroase (grosime 600 m) in bancuri de pana la 1 – 5 m. cunoscute sub numele de Stratele de Sinaia (denumire data de W. O particularitate importanta este prezenta diaclazelor de calcit ce strabat depozitele in toate directiile. Ciucului. Mrazec.

conglomerate si brecii calcarose . Macovei si I. Calcarenitele reprezinta caracteristica dominanta. sunt interpretate ca blocuri insedimentate in flisul grezo-conglomeratic. Stratele de Bistra se pot recunoaste din Muntii Ciuc pana in Valea Sucevei. Litologic sunt marne si argile cenusii care alterneaza ritmic cu gresii calcaroase. Tot Apţianului superior sunt atribuite depozite de gresii masive asociate cu conglomerate din versantul estic al Muntilor Bucegi (flis grezo-conglomeratic).flis marno-grezos ruginiu’’. asociat cu sisturi argiloase si marne cat si cu lentile de conglomerate. Cea mai larga dezvoltare o au in masivele Ceahlau si Ciucas – Zaganu. constituind un mare ciclu de sedimentare. Sunt incadrate Aptianului superior. intercalate la diferite nivele in marne si marno-calcare. 77 . intre care la diferite nivele apar intercalatii de gresii noi. in bazinul Teleajenului si intre Prahova si Dambovita (Comarnic – Tacla .. frecvent cu sortare gradata si cu hieroglife pe talpa. de unde si o alta denumire de . Varsta albiana este confirmata prin cateva exemplare fosilifere.calcaroase fine. Elementele conglomeratice sunt constituite din sisturi cristaline si roci sedimentare in special calcare tithonice. Superior Stratelor de Bistra sunt depozite constituite din marno-argile si gresii. Au grosimi de pana la 3000 m. atribuite de asemenea Aptianului superior. Se dezvolta la S de Depresiunea Barsei. În cateva puncte la partea inferioara gresiilor si conglomeratelor apar calcare(zona Ceahlau si Ciucas – Zaganu). micacee in strate subtiri. slab stratificate cenusii. Albianul este un stratotip diferentiat tot litologic fiind constituit din gresii si conglomerate ce urmeaza peste depozitele Aptianului superior. Gresiile dau specificitate prin depunerea in bancuri de 2 – 3 m grosime .Runcu – Pietrosita – Cetateni – Barbuletu). Sunt dovedite paleontologic in special cu auceline. Vraconianul se dispune transgresiv peste complexul grezo- conglomeratic. In sens longitudinal apar variatii de facies mai ales in ceea ce priveste raportul sisturi. Reprezinta un flis predominant grezos.. Au o grosime de cca 100 m.strate cu auceline’’. gresii calcaroase si marne. Superior Stratelor de Comarnic sunt stratele Piscu cu Brazi ce apar pe flancurile anticlinoriului Zamurei si in Valea Prahovei. Atanasiu in anul 1926. Valea Ialomitei. fapt care a facut sa fie denumite . Sunt de tip recifal. denumirea fiind data de G. Gresiile si marnele au o tenta prin alterare. Sunt depozite hemipelagice: marne si marne nisipoase.

Fauna in Valea Dambovitei de inocerami. Talea. În Unitatea de Ceahlau se separa doua cicluri de sedimentare: Berriasian (eventual Tithonic – Albian) şi Vraconian – Turonian superior. rar intercalatii de gresii si local episoade cu wildflis (zona Comarnic). Constituie o treaptă de relief mai joasă decât cea a Unităţii de Ceahlău. Depozitele mai noi: paleocen – eocene si oligocene miocen inferior sunt depozite posttectonice. fie este transgresiv peste depozitele grezo- conglomeratice. Litofacial. Bancila. cenomanianul este reprezentat prin marne. deseori nisipoase. Se caracterizeaza printr-o mare uniformitate fara variatii de facies importante. Iviri importante: Comarnic. Gresia de Cotumba – Sita – Tătaru bancuri groase (0-5 m) de gresii separate de marno-argile subtiri cu grosimi totale de 400 – 700 m. în sectorul nordic – Gresia de Cotumba iar în sectorul sudic – Gresia de Sita – Tataru. Apţian superior – Senonian în cadrul acestui interval se separă trei litofaciesuri: Stratele de Palanca. cenusii albastrui. constituit din gresii curbicorticale in alternanta stinsa cu marno-argile cenusii sau verzui. dar si transgresiv peste depozite mai vechi. mai rar rosii sau violacee. Turonian – Coniacianul urmează in continuitate de sedimentare. Se recunoaşte ca structura majoră din Valea Sucevei până în Valea Prahovei. paleocen-eocene şi oligocen-miocene ce alcătuiesc sinclinalul de Slănic. Gresia de Cotumba-Sita- Tataru şi Strate cu auceline Stratele de Palanca denumire data de I. Contine depozite de tipul marnelor cenusii si rosii. Cenomanianul este in continuitate de sedimentare cu depozitele uraconiene. Runcu – Laicai – Cotinesti. marno-calcare cenusii deschise. au grosimi de 500 – 700 m in sectorul nordic si 1500 – 2000 m in sectorul sudic. Pietrosita. intre care se interca leaza lespezi de gresii micacee slab cloritoase. Depozitele Unitaţii de Teleajen aparţin Cretacicului în intervalul Apţian superior – senonian inferior. UNITATEA DE TELEAJEN constituie partea estică a flişului intern. prezentându-se ca o unitate tectionică coborâtă peste care a fost şariată Unitatea de Ceahlau în lungul faliei între Lutul Roşu şi la rândul ei este şariată peste flişul extern. 78 . Apare pe suprafete mari. de unde spre V este marcată de depozitele posttectonice senonian superioare. Reprezinta un flis ritmic. intre Prahova si Dambovita.

Cenomanianul aflorează pe marginea vestică a Unitaţii de Teleajen. sau cu gresii calcaroase subtiri cu dominatie oblica. Au o bogata fauna de foraminifere. În imprejurimile Fieniului au fost identificate auceline de catre G. Toate acestea au grosimi de 300 m. Eocenul se dezvoltă pe 500 – 900 m grosime. Vraconianul reprezentat prin strate cu auceline: marne nisipoase cenusii. Senonian superior. are caracter pelagic. Subordonat apar gresii calcarose micacee cenusii in strate subtiri. fara stratificatie. Local. argile verzi şi roşii si lentile de marno-calcare sideritice. Grosimea este de 200 – 300 m. însa depozitele din Unitatea de Teleajen apar in continuitate de sedimentare in timp ce În Unitate de Ceahlău sunt transgresive şi discordante. globigerine). separat microfaunistic (foraminifere. Succesiunea completă pe Valea Teliu. În cadrul acestora se separa trei orizonturi: marne roşii inferioare. Din punct de vedere litologic sunt depozite de marne cenuşii negricioase cu intercalaţii de gresii micacee în strate subţiri. Se dezvolta exclusiv in sectorul sudic. PaleocenuI în continuitate de sedimentare. Murgeanu. Dambovitei si Ialomitei. Afloreaza in Valea Prahovei. Gresiile se succed in nivele masive de zeci de metri. cu cca 300 m grosime. Turonian – Senonian inferior prezintă dezvoltarea cea mai largă în zonă Teliu Dobârlau. paleocen-eocenului si oligocen miocenului. Se prezintă în faciesul de Şotrile: argile violacee. uneori microconglomerate in strate de pana la un metru grosime. Este atestat macro şi microfaunistic. verzi cenuşii. gresiile au o grosime redusa si cu dezvoltare neuniforma. Marne de Gura Beliei. INVELISUL POSTTECTONIC depozitele posttectonice apartin Senonianului superior. gresii calcarose în 79 . la partea superioara gresiile devin masive şi microconglomeratice. cu argile verzi si visinii. la contactul cu Unitatea de Ceahlău. asociate cu gresii micacee. Se semnalează intercalaţii de ciment. Turonianul la Fieni – Rotalipora turonica si Praeglobotruncana. depozite pelagice : marne argiloase in care predomina culoarea rosie – caramizie. Se observa o oarecare asemanare intre depozitele Unitatii de Teleajen si Unitatii de Ceahlău. asemanator senonianului superior. separate de marno-argile centimetrice. marne vărgate şi marne roşii superioare. iar sporadic intercalatii de marne si argile tufacee. Litologia reprezinta o alternanta de marne si marno-calcare cenusii – visinii. Spre SV. la Vama Buzăului şi în sinclinalul Pridvarea – Nebunu Sterp.

dupa o fractură majoră denumita Linia Lutu Roşu. Astfel. dar se continua pe sub sinclinalul Slanic – Bezdead. s-a stabilit structura în pânză a flişului intern. Linia Lutu Roşu este o falie profunda care se urmareste din Valea Sucevei. PÂNZA DE TELEAJEN apare ca un compartiment coborât tectonic faţă de Pânza de Ceahlău. Bancila ). Se mai adaugă marne albicioase. cand are loc ridicarea dupa falia Lutu Rosu ce corespunde diastrofismului austric tarziu cand apare si deformatii plicative. Contactul cu Unitatea de Audia se face in lungul unei falii majore denumita . Structura Pânzei de Ceahlău este complicata de o serie de cute sinclinale si anticlinale faliate in general longitudinal. Sectorul nordic. 80 . Accentuarea deformatiilor s-a produs prin fosa de orogeneza subhercinica (laramica timpurie) de la sfarsitul turonianului si inceputul senonianului. Bancilă si M. Spre S are un traseu mai sinuos determinând apariţia unor semiferestre: Teliu. fiind la rândul ei şariată peste unitatea flişului extern. In acest moment se produce si sariajul peste Unitatea de Teleajen. ori depunerile vraconiene au fost exondate complet. descrierea facându-se la aceasta unitate structurală.linia interna sau Teleajen’’ care se poate urmari din Valea Sucevei pana in Valea Dambovitei. TECTONICA determinarea relaţiilor dintre cele două unităţi majore ale flişului intern a fost de I. Cheia si peninsula tectonica Cămăşile. În Valea Prahovei. pana in Valea Prahovei la S. Uneori şariajul pânzei de Ceahlău a dus la acoperirea tectonică a Unităţii de Teleajen (zona Campulung Moldovenesc). Ulterior. ori a fost exondat. începand cu Vraconianul se reia sedimentarea in sectorul sudic. fractura Lutu Roşu se situează imediat la S de Comarnic. Unitatea de Ceahlău suprapunându-se prin şariaj peste depozite mai noi ale Unităţii de Teleajen.. Se considera ca depaseste Valea Dambovitei (I. Depozitele oligocene şi miocen inferioare sunt similare cu cele din flişul extern. Filipescu. încât această (Unitatea de Audia) este acoperită complet tectonic (în Valea Bistriţei). PÂNZA DE CEAHLĂU s-a individualizat dupa depunerea complexului grezo-conglomeratic de Ciucas Zaganu. După exondarea din vraconian urmeaza transgresiunea din Senonianul superior cu care incepe depunerea depozitelor posttectonice. iar în continure spre V este marcata de formatiunile posttectonice.plăci. cenuşii şi verzi ce formează nivele sau chiar orizonturi. la N. Şariajul peste Unitatea de Audia a flişului extern este profund.

depozite sedimentate ulterior constituirii structurii majore. Flişul extern este alcatuit din depozite din intervalul Cretacic inferior – Miocen. Uneori deformatiile sunt intense formandu-se cutele solzi dupa falii longitudinale. iar la SV de bazinul Buzăului se suprapune depozite posttectonice miocen superioare –pliocen. Individualizarea structurii majore s-a produs in Miocen. Structura Unităţii de Teleajen ca ecou al miscarilor orogenice ulterioare (dupa cretacic). Mişcarile subhercinice din Senonian au afectat puternic Unitatea de Teleajen ducand la cutarea. În urma mişcărilor austrice târzii are loc înălţarea Unităţii de Ceahlău.depozite sedimentare depuse pana in momentul individualizarii structurii majore. Începând cu Senonianul superior marea se reinstalează în condiţiile existenţei unei structuri majore care cuprindea atât Unitatea de Teleajen cât şi Unitatea de Ceahlău. In schimb paleogenul da nota caracteristica a 81 . În aceste condiţii a avut loc sedimentarea depozitelor posttectonice senoniene superior – paleocen eocene. FLIŞUL EXTERN constituie relieful zonei cuprinse între flişul intern de la V si zona de molasa la E (Unitatea Pericarpatica). depozite posttectonice. care ramane ca zona de sedimentare. . înalţarea şi deplasarea peste flişul extern din faţă. Ulterior coborarea unui compartiment intern de pe domeniul ambelor unitati formandu-se deposite posttectonice oligocen miocen inferioare din sinclinalul Dragna – Slanic – Bezdead. Cretacicul inferior este reprezentat printr-un facies uniform – sisturi negre (flis negru partial bituminos). intre etapele Burdigalian si Helveţian ca urmare a fazei de orogeneza stirica. Aceasta a determinat o sedimentare de depozite psemito-psafitice. Cuprinde depozite din intervalul Cretacic inferior – Pliocen separate în : . este complicata de o serie de anticlinale si sinclinale cu orientare spre E. Reprezinta o fasie continua cu latime minima de 12 km (linia Draceni – Gainesti) si maxima de 47 km in zona de curbura. iar Cretacicul superior are un facies predominant marnos-argilos cu continut redus in fractiunea psamitica. Depozitele Cretacicului sunt total diferite fata de cele din flisul intern. domeniul Unităţii de Teleajen functionând în continuare ca arie de sedimentare. in condiţiile existenţei reliefului de la V (Unitatea de Ceahlau). In urma acestui diastrofism zona ramane exondata cu exceptia sectorului sudic de la SV de bazinul Vaii Buzaului.

Depozitele constitutive ale Unitatii de Audia apartin Cretacicului. Oligocenului si Miocenului inferior. UNITATEA DE AUDIA se recunoaşte la V de zona flisului intern. Unitatea de Tarcău si Pânza de Vrancea. Reapare intre Provita si Ialomita.0 km constituind unitati de relief cu altitudini mai joase. Structura tectonică a flişului extern este in panze de sariaj suprapuse. formand un relief relativ inalt (1460 – 1590 m Obcina Feredeului). Magura Doliei). Unitatea de Audia are latimi de la 4 – 5 km in Valea Moldovei pana la 11 km in Valea Sucevei. Pana in Valea Siriului Mare latimea creste din nou la valori de 4 – 7 km cu inaltimi relativ mari de pana la 1665 in culmea Siriu – Malaia. cca 1200 m (Magura Sarata. Paleocenului si Eocenului. Structural. flisul extern este intr-o pozitie coborata fata de unitatile de la E si intr-o pozitie ridicata fata de zona de molasa de la E.faciesul sisturilor negre sau strate de Audia. In continuare. Cretacicul contine depozite in continuitate de sedimentare pe intervalul valanginian – senonian inferior. de unde spre SV este marcata de depozitele sinclinalului de Slanic. In cadrul flisului extern se pot individualiza trei unitati cu caracter de panze de sariaj.20 – 2 km. Delimitarea fata de zona de molasa este facuta tectonic pein falia externa vizibila din Valea Sucevei pana in Valea Slanicului de Buzau. iar in continuare este marcata de depozite posttectonice. pana in Depresiunea Bretcu. avand caracterul unei panze de sariaj incepand din Valea Sucevei si pana Valea Doftanei. STRATIGRAFIA ca urmare a unei cercetari sistematice succesiunea stratigrafica este stabilita paleontologic si geometric. spre S latimea scade mult la 0. Miocenul are dezvoltare restransa fiind in cea mai mare parte acoperit tectonic. La N.flisului extern prin marea varietate litofaciala orizontala si verticala. care de la V la E sunt urmatoarele : Unitatea de Audia. realizata in urma fazelor de orogeneza din intervalul Paleogen – Miocen. ce se dezvolta pe intervalul Valanginian – Cenomanian inferior . Spre S intre Valea Moldovei si Valea Risca Mare are latimi de 3. Neclaritati mai exista pentru depozitele Eocenului superior.5 – 7. in care se pot separa doua faciesuri formate in medii de sedimentare distincte : . iar traseul intre Ialomiat si Basca Chiojdului nu este pe deplin lamurit. 82 .facies argilos-marnos ce apartine intervalului Cenomanian superior – Senonian inferior.

Adesea in baze apar conglomerate.. depusa intr-un mediu euxinic. Aceste unităţi litofaciale mai sunt cunoscute si sub numele de ‘’strate de Zagon. Marchează o schimbare a mediului de sedimentare. Grosimea complexului este de cca 200 – 300 m. Caracteristica acestui complex este data de sferoidele si lentilele strat de siderit ankerit (carbonat feros). Cenomanian superior – Senonian inferior. iar gresiile au o sortare gradata.complexul gresiilor silicioase glauconitice (Albian superior – Cenomanian inferior). separate de intercalatii centimetrice de argile si argile marnoase. in cadrul acestuia separandu-se trei complexe : a. verzui si vargate cu cinerite in baza (Cenomanian superior – Turonian inferior). gresii silicioase si calcare detritice. Este alcatuit din pelite argiloase si argile marnoase. marne si marno-calcare rosii si cenusii (Tortonian – Coniacian). Contin bancuri de brecii cu fragmente de roci granitoide cu rosu si cenusiu si de roci vrezi asemanatoare sisturilor verzi dobrogene. caracteristice acestui ciclu de sedimentare sunt gresiile micacee cenusii in bancuri grose. S-au separat trei orizonturi cu structura distincta : argile rosii.sisturilor negre’’.Valanginian – Cenomanian inferior. mare parte din depozitele senoniene superioare au fost indepartate prin eroziune. Se dezvolta in zona de N intre Valea Sucevei si pana la Risca Mare. In sectorul vestic apar nivele de argile cu coloratie cenusie. care sunt oxidate.În acest interval s-a dezvoltat faciesul .2 – 2 m grosime. intr-un mediu marin euxinic. carbonat de calciu. sistuozitate. Nota dominanta a acestui complex este de gresiile silicioase glauconitice foarte dure cu aspect cuartitic de culoare cenusie sau verzuie. dand o culoare rosie cărămizie specifică. acesta devenind puternic oxidant. Paleocenul si Eocenul marchează al doilea ciclu de sedimentare in care s-a dezvoltat un facies psamitic. continutul de bitumine. alcatuit din argile si argile marnoase cu o gama variata de tipuri litologice determinate de proportia de silice. c. a Unitatii de Prisaca – Tomnatec (cu grosimi peste 2000 m ) si in zona de S (intre Raul Negru si Basca Chiojdului) unde a fost denumita Gresia de Siriu. complexul sferosideritic (Valanginian – Aptian inferior). argile cenusii (Senonian inferior). b. Incheie primul ciclu de sedimentare dupa care datorita exondarii. in strate de 0. Astfel. verzuie si brun rosietice si nivele de 83 . Coloratia predominant neagra a sisturilor negre este data de materia organica bituminizata. complexul sistos (Aptian superior – Albian inferior). Acestea apar intr-o alternanta ritmica cu gresii calcaroase. frecvent silicioase de culoare cenusie verzuie sau neagra.

spre deosebire de Unitatea de Audia. În continuare s-au sedimentat o alternanta de marne. rosii caramizii si vargate cu intercalatii de trepte in baza. granodiorite si sisturi cloritoase de tipul sisturilor verzi. in Unitatea de Trascau exista continuitate de sedimentare atat in Senonian.. verzi. negricioase cu intercalatii de gresii calcaroase ( 120 m grosime). avand caracter de panza sariata spre E peste Unitatea de Vrancea care pe alocuri o acopera tectonic in intregime.Strate cu Vnocarami’’ (S. Formeaza niste structuri complicate de anticlinale faliate si transformate in cute solzi. Bancila) si sub numele de . In SV arealului Unitatii de Trascau apar si depozite posttectonice cuprinse in sinclinalele Slanic si Drajna. cat si intre Senonian si Paleocen. Se extinde din Valea Sucevei pana in Valea Dambovitei.. depozitele ce compun Unitatea de Tarcau apartin Cretacicului. Acestea reprezinta orizontul bazal.. gresii calcaroase. Are latimea maxima in zona Vrancea. gresii miocene slab calcaroase. Reprezinta o alternanta de marne. Macovei. microconglomerate cu fragmente de sisturi verzi.marne si marno-calcare cu aceeasi coloratie (are grosimi de cca 600 m). Cretacicul pe intervalul Valanginian – Senonian. I. Stratigrafic. Exista deosebiri mici in ceea ce priveste continutul de carbonat de calciu din cuprinsul gresiilor silicioase glauconitice. Valanginian – Cenomanian inferior cuprinde depozite similare cu cele din Unitatea de Audia. prin structura tectonica si prin extindere unitatea cea mai importanta din flisul extern. iar spre S in Valea Uzului (Poiana Uzului). cunoscute sub numele de . UNITATEA DE TARCĂU constituie prin compozitia litostratigrafica. Depozitele de sisturi negre sunt intalnite in Valea Bistritei. 41 km si latime minima de 4 km in zona Suha Mica. adica faciesul sisturilor negre cu cele trei complexe separate. in Suha Bucovineana si Suha Mica. G. Athanasiu. Atanasiu). marno- calcare si calcare fin diaclazate.Strate de Lupchianu’’. izvoarele pe Basca Mica. Paleogenului si Miocenului. calcare detritice 84 . marno-calcare. calcare grezoase. Senonianul superior cuprinde o succesiune litostratigrafica deosebita fata de depozitele subiacente. Acest litofacies este cunoscut in literatura de specialitate sub numele de . Cenomanian superior – Turonian – Senonian inferior urmează în continuitate de sedimentare fiind reprezentate prin argile cenusii – negricioase.Strate de Carman – Salan’’ (I. De asemenea sub forma de intercalatii apar marno-calcare. gresii calcaroase diaclazate si microbrecii cu fragmente de feldspati.

Sunt numeroase fenomenele de silicifieri pana la aparitia silicatilor. Aspectul stratelor cu inocerami este de fapt predominant calcaros in care succesiunea este ritmica. caracteristice fiind predominare rocilor silicioase si coloratia rosie.Strate de Tazlau’’ mai la V si spre interiorul Unitatii de Tarcau. Paleocenul se caracterizeaza printr-o sedimentare relativ uniforma cu exceptia partii vestice. Grosimea stratelor cu inocerami este de 400 – 700 m.Strate de Izvor’’. a carei individualizare o dau calcarele detritice cu fenomen de grano-calcare si hieroglife de talpa. Astfel au fost separate trei litofaciesuri ce se 85 . Prin continutul faunistic de inocerami si foraminifere. care denota o schimbare a conditiilor de sedimentare. fie la partea superioara. Litologic sunt constituite din argile.. cu sortare gradata si hieroglife pe talpa. silturi. Eocenul se caracterizează prin conditii de sedimentare diferite de la o zona la alta. inclusiv oligocenul fiind lipsit de argumente paleontologice. completa sau incompleta. In continuare urmeaza Stratele de Straja.. Sunt cunoscute sub denumirea de . De altfel. Limita stricta Paleogen-Eocen este fixata fie in baza Stratelor de Straja. In baza se dezvolta un facies predominant calcaros.. Se înregistrează o mare varietate faciala atat de la V la E cat si in timp pe verticala ceea ce a dus la separarea mai multor litofaciesuri cu denumiri regionale variate. Din aceasta varietate litologica caracteristice sunt marnele si marno- calcarele vinete albicioase cu impresiuni de faciesuri strabatute de diaclaze fine de calcit. curbicorticale care treptat trec la gresii micacee masive de tip Tarcau. Se inregistreaza unele variatii de facies in sens longitudinal. acest litofacies apartine Senonianului. În partea V a Unitatii de Tarcau conditiile de sedimentare sunt total diferite. verde cenusi sau vargata in alternanta cu gresii calcarose si gresii silicioase glauconitice cenusii verzui in strate subtiri pana la 30 m. Paleogenul este delimitat faunistic pana la Eocen.si subordonat argile marnoase verzi si cenusii negricioase.Strate de Sucevita’’ (la V) si . marne si calcare de culoare rosie caramizie. stratotipurile oligocenului ridica probleme pe intregul spatiu al planetei. În continuare urmeaza un flis alcatuit din argile si marne ce alterneaza cu gresii calcaroase. Sunt cunoscute sub denumirea de . Schimbarea conditiilor de sedimentare este pusa pe seama unei afundari generale a ariei de sedimentare. care au permis acumularea unor gresii miocene masive cunoscute denumirea de Gresia de Tarcau.

insa pe verticala se pot separa mai multe secvente litologice. litofaciesul de Tazlau şi litofaciesul de Doamna. uneori intercalatii de argile rosii. cu fenomene de sortari si hieroglife pe talpa. Calcarele cu frecvente silicifieri sub forma de noduli si lentile.succed de la V la E : litofaciesul de Tarcau. Litofaciesul de Tazlău. marne si argile cu grosimea de 1200 m. separate de marne si argile cenusiu-verzui. precum si cateva lamelibranhiate care stabilesc prezenta eocenului inferior si mediu. Strate de Plopu. Litofaciesul de Doamna. corespunzator litofaciesului de Tarcau. in cadrul acestuia se pot separa trei orizonturi : Strate de Podu Secu. marne si argile de tipul litofaciesului de Doamna. sunt inlocuite de un tip flis ritmic monoton cu gresii curbicorticale. calcare grezoase. Contine partea superioara a stratelor de Suceviţa. (Gresia de Tarcau). argile si marne cenusii verzui. intercalatii dispuse neuniform. La partea superioara apar intercalate conglomerate cu elemente de sisturi cristaline. calcare alb galbui sau cenusiu-verzui in strate centimetrice pana la 100 m grosime. Eocenul superior... cunoscut sub numele de . Acestea alternează cu grezo-calcare. Bancurile de gresii sunt separate de strate de pana la 100 m grosime de argile si marne cenusii verzui. Gresiile contin asterocioline. flis cu alternanta ritmica de gresii calcaroase. La S. începând din zona Zabala partea estica a litofaciesului de Tazlau. se caracterizeaza printr-o mare uniformitate litologica pe orizontale. se recunoaste din Valea Sucevei pana in Valea Bâsca Mare.. Grosimea creste de la E la V ajungand pana la 2000 m. Caracteristic Stratelor de Podu Secu sunt gresiile calcaroase in strate subtiri 86 . Litofaciesul de Tarcau. corespunzatoare litofaciesului de Doamna. unde I. La S de Valea Oituzului I Dumitrescu l-a descris sub numele de faciesul de . desi are un litofacies predominant argilo-marnos. Insumeaza o grosime de 700 – 1000 m. gresii miocene cenusii in bancuri cu grosimi de 0. gresii silicioase.5 – 3 m.faciesul de Colti’’. Atanasiu l-a denumit . particularitatea acestui facies fiind gresiile micacee de tip Tarcau sub forma de pachete de grosimi variabile. Fauna de micro si macroforaminifere. Asociatii de foraminifere.Panza de Tazlău’’. iar din Valea Ramnicu Sarat si litofaciesul de Doamna. O alta particularitate consta in disparitia calcarului de Doamna cu orizont distinct.Piepturi-Puica’’. În continuare urmeaza calcarele de Doamna (grosime 20 m). corespunzatoare litofaciesului de Tazlău si Strate de Bisericani. negricioase.

Aceste litofaciesuri. iar la V. În continuare pe aria litofaciesului de Tarcau urmeaza . la care se adauga un al patrulea in sectorul sudic (incepand de la Basca Chiojdului) – Litofaciesul de Pucioasa.curbicorticale. Litofaciesul de Fusaru. culoarea neagra.Strate de Lupoaia’’ – argile verzi si gresii curbicorticale. Oligocenul. aceasta este inlocuita cu stratele de Vineţişu. succesiune ritmica de gresii calcaroase cenusii. se pot separa trei unitati litologice: orizontul cu argile verzi. intre gresii silicioase. acestui nivel ii corespund Stratele de Pucioasa. . Culoarea roşie verzuie sau vargata a argilelor din baza reprezinta un orizont reper.marne bituminoase cu extindere generala.. În cadrul celor trei unitati litologice. La partea superioara a Gresiei de Kilwa spre interior. alcatuiesc un flis ritmic Pentru Stratele de Plopu predomina argile si calcarele verzui cenusii si subordonat gresii slab calcaroase. De la E la V se recunosc trei litofaciesuri : Litofaciesul de Kliwa. de asemenea predomina argilele verzi cenusii cu intercalatii subordonate de gresii slab calcaroase in strate centimetrice in care predomina culoarea cenusie-albastruie (caracteristica). Pentru Stratele de Bisericani. iar pe aria litofaciesului de Tazlau. cu exceptia Litofaciesului de Fusaru. desi difera ele sunt sincrone. Pe suprafetele de sistuozitate apar rozete de gips. Succesiunea generală în cele patru litofaciesuri este următoarea : .disodile inferioare de asemenea cu extindere generala.. 87 . care sub incidenta aerului capata culoarea alba. Pe aria litofaciesului de Doamna urmeaza in continuare . In compartimentul sudic. In sectorul sudic Stratele de Izvoarele cu facies asemanator si cu orizonturi de cinerite la diferite nivele.Gresia de Lucacesti’’ – gresie silicioasa slab cimentata de tip kliwa. rosii si pestrite.menilite inferioare (30 – 40 m). . sunt sisturi argiloase bituminoase cu sistuozitate proeminenta de culoare bruna negricioasa.. gresiile de Fusaru devin exclusive.Stratele de Ardeluţa’’ – gresii cu micacee si microconglomerate. Gresia de Kliwa (sector estic) spre interior (Litofaciesul de Moldovita) alterneaza cu gresii de Fusaru. curbicorticale cu hieroglife pe talpa si argile cenusii verzui. . orizontul cu argile cenusii si verzui şi orizontul marnelor cu globigerine. unde lipsesc. Litofaciesul de Moldovita. cu hieroglife pe talpa si argile verzi si cenusii. sulf si numeroase impresiuni de solzi si schelete de pesti.

fiind transgresiv cat si pe marginea nordica a pintenului de Valeni gresii si marne cu Congerii (Congeria moldavica). alcatuind umplutura sinclinalelor de Slanic si Drajna. cu aspect disodilic cu radiolari. 88 . Acestea alterneaza cu gresii galuconitice. conglomerate . cu unele intercalatii de cinerite. Miocenul. Formaţiuni posttectonice apar numai in sectorul sudic. Cuprinde depozite ce apartin miocenului inferior (aquitanian-burdigalian) cunoscute sub denumirea de Strate de Cornu. Marnele cu Spirialis. Tufuri si globigerine. Pliocenul apare local in sinclinalul Drajna. Este intalnit numai in sectorul sudic de la Valea Buzaului spre sud. marne fine bogate in spirialis. semifereastra Bistritei. UNITATEA DE VRANCEA se situează la marginea estica a flisului extern. Conglomeratele de Brebu. calcare si gresii mezozoice si paleogene). cu elemente specifice unitatilor carpatice (sisturi cristaline diabaze. marne si marnocalcare cenusii sau galbui. cu intercalatii de gresii nisipuri si rar cinerite (1200 m grosime). Urmează in continuare menilite si disodide superioare ce se dezvolta numai in sectorul sudic. calcare bituminoase si conglomerate. argile foioase. Formaţiunea cu sare. grosimea de 600 m. partial bituminoase. cu urmatoarea succesiune: Strate de Valea Leurzii – argile negre-verzui si rosii. semifeereastra Humor. Cuprinde depozite pe intervalul Miocen – Pliocen. cinerite dacitice albe sau verzui. Are un profil discontinuu datorita acoperirii tectonice a acestuia de catre Unitatea de Tarcau. venind in contact cu zona de molasa. Şisturi argiloase cu radiolari. semifereastra Slanic – Oituz. cu urmatoarea succesiune: complex inferior ce debuteaza cu gipsuri urmate de sisturi argiloase cu resturi de pesti si resturi de plante. masive de sare (Slanic). cuprinse intr-o masa nisipoasa cenusie sau roscata. complexul superior – marnocalcare in bancuri. Miocenul superior este transgresiv peste helvetian si tortonian fiind reprezentate prin nisipuri si gresii moi. pe aria de dezvoltare a sinclinalului de Drajna si Slanic. cand a reintrat in circuitul de sedimentare dupa faza de orogeneza stirica. nisipuri. semifereastra Vrancea. brecie argilo-marnoasă cenuşie – negricioasa cu lentile de gipsuri. ce alterneaza cu argile si marne. Apare in asa numitele semiferestre tectonice care de la N la S sunt urmatoarele: semifereastra Putna – Suceava.

Primele cutari apar in Senonianul inferior. adica Unitatea de Tarcau. Formeaza culmile ce separa Maramuresul de Transilvania si culmile dintre Vaile Izei si Viseului. Ulterior se trece la un mediu oxidant (turonian – senonian). Constituie extinderea spre est a fosei de sedimentare si contine o succesiune asemanatoare cu unitatea de Tarcau. STRATIGRAFIA în cadrul acestei unitati structurale se disting depozitele Cretacicului superior in facies de flis la care se adauga 89 . in care are loc ridicarea Unitatii de Audia peste depozitele mai noi din fata. TECTONICA aria flisului extern a functionat ca arie de sedimentare inca din cretacicul inferior (valonginian) odata cu ridicarea structurala a flisului intern si definitivarea acestuia ca unitate structurala majora. Ca arie paleogeografica ocupa pozitia cea mai V in ansamblul Carpatilor Orientali. Cuprinde depozite cretacice. La vest zona klippelor si flisului transcarpatic este acoperita de depozitele depresiunii Sighetului. Astfel se instaleaza un mediu euxinic ce a permis acumularea sisturilor negre (Unitatea de Audia). In aceasta succesiune a fazelor de orogeneza se produce structura in panze a flisului extern cu amplificarea sariajului flisului intern peste autohtonul din fata (flisul extern). peste zona de molasa si a acestuia peste depozitele Unitatii de Vorland. ca urmare a fazei de orogeneza subhercinica. Aceste ample miscari de deplasare prin sariaj au complicat in mod extrem structura formand structuri locale de tipul cutelor solzi. amplificarea impingerii flisului extern. detemina amplificare sariajului in lungul fracturilor majore directionale si in acelasi timp sariajul flisului intern peste depozitele mai noi ale zonei de molasa de la E. A functionat ca o zona mai interna decat zona cristalino-mezozoica. de la V de zona central carpatica. peste Unitatea de Tarcau si in acelasi timp a Unitatii de Tarcau spre E peste depozitele ariei de sedimentare Vrancea. ZONA KLIPPELOR ŞI A FLIŞULUI TRANSCARPATIC Denumirea a fost introdusa de V. Mai tarziu. M. in Miocenul inferior. Muratov si adoptata de I. Mişcările alpine tarzii din faza molasica. ca urmare a fazei de orogeneza stirica are loc si structurarea Unitatii de Tarcau. cu amplificarea sariajului Unitii de Audia. Dumitrescu in harta tectonica a Romaniei. panzelor de rabotaj. paleogene si miocen inferioare. ce a avut loc in Miocenul superior. ca urmare a miscarilor mediteraneene. si este atribuita depozitelor de varsta Cretacic superior – Paleogen. digitatiilor. Se delimiteaza in partea V a Muntilor Maramuresului si la N de bazinul Transilvaniei.

Prin urmare nu avem de a face cu un singur ciclu de sedimentare. marno-calcare visinii sau brun rosiatice. Invelisul klippelor dupa exondarea din Cretacicul inferior si realizarea structurilor austrice. Procesul de acumulare continua pana in Paleogen. Fosa transcarpatica a functionat independent fara legaturi paleogeografice directe. Fauna continuta le atribuie varsta Tithonic – Neocomanian. marno-calcare cu accidente silicioase. TECTONICA Primul ciclu de sedimentare se incheie cu miscarile mezozoice care au format primele structuri tectonice (dacide timpurii). Ciclul urmator de sedimentare au acoperit aceste structuri. Probabil ca s-au produs deformatii mari care au generat dislocari si suprapuneri tectonice structurile avand in general directia NV – SE. marne si marno-calcare de culoare rosie caramizie cu pete verzi. După al doilea ciclu de sedimentare (Cretacic superior – Paleogen). zona klippelor si flisului transcarpatic a fost afectata de 90 . zona klippelor si-a reluat functia de arie de sedimentare in care s-au acumulat depozite in facies pelagic in Cretacicul superior. cele descrise in Carpatii Ucrainieni fiind de fapt insedimentari in depozite de wildflis. astfel incat efectele diastrofismului austric nu se observa. Prin foraje s-a constatat continuare spre V a acestei structuri pe sub eruptivul neogen. a caror succesiune este urmatoarea :gresii grosiere. Cretacicul superior debuteaza cu brecii in care sunt remaniate fragmente de roci componente klippelor. Prin urmare se deosebesc: zona klippelor tectonice. cand muscovitele stirice definitiveaza structura tectonica. Aceasta ridicare a determinat formarea a doua fose simetrice cu conditii de acumulare simetrice (una in fata ridicarii unde s-au format depozitele pelagice ale stratelor de lunca si alta in spate in zona transcarpatica). sisturi calcaroase.fecies pelagic care apare sub forma unor klippe tectonice de dimensiuni limitate. cand fosa devine instabila si depozitele au caracter sinorogen (de flis). calcare microdetritice sau oolitice. Faza de sedimentare se incheie in Miocenul inferior. apartinand ca varsta Thitanicului – Neocomanianului. Klippe de felul celor de la Poiana Botizei nu se mai cunosc in zona transcarpatica. invelisul klippelor şi klippele tectonice Se intalnesc in imprejurimile localitatii Poiana Botiza. Aceste depozites-au format intr-o fosa ce s-a deschis in Jurasicul superior ca urmare a ridicarii partii mediene din zona central carpatica. Urmeaza cca 100 m grosime de marno-argile.

Afloreaza in Muntii Tibles si la Poiana Botizei. 91 . Afloreaza pe suprafete intinse in Valea Izei.miscarile orogenice din Miocenul inferior insa mai intens a fost diastrofismul stiric care a determinat aranjamentul structural major. Astfel pe langa digitatia de Sebes se individualizeaza de la localitatea Sacel spre V: digitatia Lapus si digitatia Botiza (din Valea Baicului spre V) in fruntea acesteia apar klippele tithonic – neocomaniene de la Poiana Botizii. Deasupra urmeaza un orizont de gresii. Paleocenul reprezinta o alternanta de argile rosii visinii cu strate subtiri de gresii calcaroase. unde se continua in Carpatii Ucrainieni. Diastrofismul stiric a determinat incalecarea zonei klippelor si a flisului transcarpatic peste invelisul postectonic al zonei cristalino-mezozoice alcatuind Panza de Severin in regiunea pasului Sebes si a Vaii Salautii. Oligocenul este in continuitate de sedimentare fiind constituit dintr-o alternanta de gresii si sisturi argiloase slab bituminoase. La N de la Valea Izei panza de Severin se continua în Carpatii Ucrainieni. Paleogenul corespunde unei perioade de instabilitate care a determinat formarea unor depozite de fliş. Contine foraminifere de talie mare. Miscarile ulterioare nu au determinat decat o scufundare. Eocenul alcatuieste o stiva de 1000 – 1500 m grosime de depozite de flis in care predomina gresiile calcaroase cu hieroglife. in conditiile demargine continentala sub carea avut loc subductia unitatilor de platforma de la est. e o consecinta a ridicarii orogenului carpatic. incepand din pasul Setref si Valea Salautei spre V. iar partea vestica unde zona a fost acoperita de marea tortoniana astfel incat zona klippelor si flisului carpatic formeaza fundamentul depresiunii Sighet si Baia Mare. Sunt in continuitate de sedimentare cu marnele laramice – senoniene. Prin urmare aceasta structura a flisului transcarpatic si klippelor apartin moldavide lor interne. CARPAŢII ORIENTALI ZONA VULCANISMULUI NEOGEN VULCANISMUL NEOGEN. Uneori se intalnesc si intercalatii de roci silicioase de tipul menilitelor (orizontul bazal). In timpul sariajului s-au format mai multe digitatii orientate E – V si cu directia de incalecare de la N la S. Trecerea de la Cretacic la Paleogen este marcata de explozia de dezvoltare a foraminiferelor orenacee in dauna celor calcaroase. argile verzui adesea rosietice (mai frecvent la partea inferioara). la N de Valea Izei in regiunea Petrova.

o formatiune vulcano-sedimentara la partea inferioara rezultata intr-o prima etapa de vulcanism in care produsele vulcanice sunt in amestec cu produsele de eroziune.in a doua etapa are loc depunerea produselor unui vulcanism efuziv de tipul andezitelor si dioritelor. Aparatele vulcanice strabat in general formatiunile sedimentare. Debutul activitatii vulcanice are loc probabil in Paleogen si continua pana in Cuaternarul inferior. . VÂRSTA VULCANISMULUI 92 . Muntii Gurghiului (Seaca – Tatara. conurile vulcanice au fost indepartate prin eroziune astfel incat se pastrează zona de con vulcanic sub forma unor corpuri intruzive. Dupa stingerea fenomenelor e vulcanism intervin factorii exogeni de eroziune. Magura Mica. la nord de Muresenii Brgaului. Corpuri intruzive mai exista in zonele: varful Corni din nordul Bargaului. sectorul nordic – Muntii Oas – Gutai. O singura faza metalogenetica a fost pusa in evidenta. Formele de zacamant ale rocilor vulcanice sunt de tipul dyke- urilor. la V de Magura Mica. In mai multe sectoare se recunosc aparatele vulcanice: ex. are loc la inceput un caracter exploziv datorat lavelor acide. Vulcanismul s-a manifestat in trei sectoare: sectorul sudic – Muntii Harghitei – Gurghiu – Calimani. Ciumani – Fierastraie). imprima vulcanismului neogen caracterul de magmatism subsecvent tarziu. Sangeorz Bai si Poiana Silvei. fie ale Bazinului Transilvaniei. In sectorul median. STRUCTURA PRODUSELOR VULCANICE : .NV al vulcanismului neogen. lacolitelor. sillurilor. Paroxismul vulcanic in acest sector. ocupa pozitia cea mai vestica a Muntilor Bargaului. astfel incat astazi intalnim ramasite ale structurilor vulcanice. ea corespunzand sfarsitului ciclului median de vulcanism. se individualizeaza trei fasii de paroxism. Se continua cu deversarea de lave calco- alcaline de tip andezitic si se incheie cu efuziuni de lave bazaltice de tipul magmatismului final. fie ale Carpatilor Orientali.Vulcanismul aparut pe partea opusa zonei de subductie. din Masivul Rodna. a fost urmat de o faza hidrotermala ce a avut conditii de metalogeneza in zona Toroiaga – Baia Borsa. Aceasta evolutie. Muntele Toroiaga. la vest de precedentul. Dealul Miroslava. sectorul median – Muntii Tibles – Rodna – Bargau. Muntele Tibles. Magura Sturzilor. In sectorul N.

Muntii Călimani vulcanism etapa I. . Dealul Miroslava. datorat de ezenta conurilor vulcanice. in zona Baia Mare.faza a III-a – cuprinde Pliocenul inferior pana in Pontian. Filia. Muntii Gutâi relief mai pronuntat. Sectorul Călimani – Harghita între Bistrita Bargaului – Izvoarele Dornei si Valea Muresului. Sfanta Ana. Cronologic. Harghita Ciucului. andezitelor si pirocalstitelor. Maghies. Se prezinta sub forma unor corpuri intruzive in cadrul sisturilor cristaline sau depozitelor paleogene. probabil in Paleogen.faza I – hidrotermala. Au avut loc doua etape de vulcanism: etapa I – vulcano- sedimentara.lave riolitice. Pentru sectorul sudic. Ciumani – Fierastrau. a dus la forarea mineralelor polimetalice. Aparate vulcanice conservate cu diametrul bazei de 3 – 5 kilometri. problema debutului activitatii vulcanice ramane deschisa datorita gradului mare de acoperire. andezite cuartifre insotite de metalogeneza. Sectorul Gutâi – Oaş Muntii Oaş un relief mai coborat sub forma unor platouri in care dyke-urile ies in evidenta. sarmatiana. vulcanism etapa II. Corpul eruptiv : Magura Mica. etapa a II-a – roci efuzive asemanatoare celor din Calimani (diferite tipuri de andezite) Muntii Harghitei sunt cuprinsi intre Tranava Mare si Olt. Magura Sturzilor. aparate vulcanice : Ostras. (Harghita – Gurghiu – Calimani). Dupa aceasta a avut loc extinderea vulcanismului spre NV si SE (sectoarele noordic si sudic). Sangeorz Bai. vulcanismul debuteaza in Neogen. andezite piroxenice si andezite feroxenice cu hornblenda. lave de tip intermediar de compozitie andezitica si dacitica la acre se asociaza si o faza de metalogeneza. (Oas – Gutai). exploziv. Prezinta trei tipuri de vulcanism: ciclul I – de tip acid. aparatele vulcanice : Seaca – Tataru. cuprinde dacite. roci efuzive de tipul dacitelor. Pentru sectorul nordic. . ciclul II – dateaza din Sarmatian pana in Pliocenul inferior. Munţii Gurghiu intre Valea Muresului si Trnava Mare. argentifere. rio-dacitice. forma vulcano-sedimentara.faza a II-a – tine din Sarmatianul superior pana in Pliocenul inferior. Harghita – Madaras. Au avut loc doua etape de vulcanism Sectorul Bârgău – Rodna – Ţibles lipsesc curgerile de lave si produse piroclastice. 93 . primele manifestari vulcanice au avut loc in sectorul median (zona Rodna – Bargau – Tibles).

Depresiunea creata functiona ca zona de avanfosa in raport cu vecinatatile de la E si V care erau exondate si supuse proceselor de denudare. In continuare. Raportul dintre zona flisului si zona de molasa este tectonic cu caracter de incalecare. spre finele acestuia are loc o submersare generala si a unitatilor de vorland. Astfel. zona de molasa vine in contact fie cu Unitatea de Tarcau. marcheaza in mare parte structura anterioara. de la N pana in Valea Buzaului. andezite piroxenice. ce constituie bazinul moldo-valah si a sectorului sudic ce constituie Depresiunea Getica. care au permis acumularea unei stive groase de depozite sedimentare ce constituie o unitate structurala majora carpatica cu pozitia cea mai externa a Carpatilor Orientali. zona de SV. ZONA DE MOLASĂ (DEPRESIUNEA PERICARPATICĂ) Miscarile orogenice stirice au dus la o ridicare structurala a zonei interne a Carpatilor Orientali. de 30 – 3 km. Ridicarea tectonica existenta intre Valea Argesului si Valea Dambovitei a determinat evolutia separata a sectorului nordic. Latimea maxima. care la randul lui este in continuitate de sedimentare cu depozitele 94 . fie cu Unitatea de Vrancea. dupa care latimea creste continuu pana la 35 km in zona dintre Bistrita si Trotus. mediul marin extinzandu-se peste Platforma Moldveneasca. Este cuprinsa intre zona flisului si linia pericarpatica. Ciclul III – Pliocenul superior pana in Cuaternarul inferior. unde se accentua o zona depresionara in fata unitatilor de vorland. Zona de molasa din punct de vedere morfologic constituie relieful de dealuri si depresiuni a zonei pericarpatice. este predominant efuziv : andezite bazaltice. zona de contact tectonic este marcata de depozite recente care depaseste linia pericarpatica si inainteaza peste zona flisului. In Miocenul superior. STRATIGRAFIA depozitele sedimentare neogene ale zonei de molasa sunt in continuitate de sedimentare incepand cu Miocenul. peste Dobrogea de Sud si in continuare spre sud pana in fata Muntilor Balcani. iar spre S comunica cu bazinul creat in fata catenei montane meridionale. in timp ce apele marine au fost impinse spre E. intinzandu-se de la nord pana in Valea Dambovitei. o are la N pana in Valea Moldovei. in conditiile unei subsidente active. In continuare se mentine cu o latime considerabila pana la Valea Dambovitei. constituindu-se bazinul dacic. Zona bazinului dacic a fost afectata de miscarile orogenice. Acest mediu marin se intindea spre NV comunicand cu bazinul extraalpin.

De aici si multitudinea denumirilor litofaciale ce poarta caracterul conditiilor locale. s-au depus gresii pe suprafata carora s-au pastrat impresiuni de picaturi de ploaie si de urme de pasi de pasari. Litofaciesul formatiunii salifere inferioare specific partii moldovenesti a zonei de molasa îşi gaseşte corespondenţe mai la S. la care se adauga argile gipsisfere cu intercalatii subtiri de gresii cunoscut sub denumirea de formaţiunea saliferă inferioară. MIOCENUL într-o schema simplificata. La exterior. Sedimentarea continua cu un complex de 400 – 500 m grosime reprezentat printr-o alternanta de gresii si marne cenusii cu intercalatii de marne roscat brune cu aspect bariolat ce formeaza suita vărgată inferioara. caracteristic zonelor marginale in care s-au depus conglomerate cu elemente de sisturi verzi (conglomerate de Plesu. Acest stratotip indica ca regimul lagunar inceput in Oligocen s-a accentuat in Miocenul inferior. ultimele depozite ale fundamentului zonei de molasa sunt depozite paleogene care apar sporadic in culmile Plesu si Pietricica. In Miocenul mediu conditiile de sedimentare se pastreaza formandu-se suita vargata superioara (grosime 2000 m) cu aspect flisoid. depozitele miocene debuteaza printr-un complex de 300 – 400 m grosime de brecii argiloase cu intercalatii de sare gema si saruri de potasiu si magneziu. Conditiile de sedimentare diferite de la o zona la alta au determinat acumularea unor depozite cu mari variatii de facies atat lateral cat si pe verticala. conditiile de sedimentare sunt diferite. conglomerate de Pietricica) depuse in conditiile erodarii zonei de vorland de la E care era ridicata deasupra nivelului marin. in zona Prahovei. care fie sunt olistolit insedimentate in conglomeratele miocene. In culmile Plesu si Pietricica se recunosc termenii Eocenului si Oligocenului. Lateral. Prin urmare. pe rama vestica a zonei de molasa. Formatiunii salifere inferioare îi apartin masivele de sare de la Targu Ocna. continutul faunistic redus nu permite stabilirea unei cronostratigrafii valabile la scara regionala. spre E. La distante mai mari de zona de erodare. fie sunt klippe de rabotaj generate de fenomenul de sariaj.Paleogenului. conditiile de sedimentare sunt diferite. Tazlau. Suita vargata superioara cu variatiile sale laterale apartine helvetianului. ce se incheie cu menilitele superioare. De asemenea. cu o larga dezvoltare in regiunea de 95 . care au permis sedimentarea preponderent a gresiilor iar la diverse nivele apar sisturi calcaroase. Baltatesti.

Urmează faciesul lagunar in care se formeaza formatiunea salifera superioara. briozoare. in Tortonianul superior se depune orizontul sisturilor cu radiolarii. de calcare organogene cu lamelibranhiate. Instabilitatea tectonica a determinat mari variatii de facies si discontinuitati stratigrafice. Bazinul de sedimentare ocupa. ce se prezinta ca o brecie cu matrice marno- argiloasa de culoare albastruie cenusie. gipsuri si sare. in timp ce la margine depozite de nisipuri in alternanta cu argile si intercalatii de calcare. Sedimentarea continua in conditiile marine normale. in general.curbura in axul unor cute sinclinale. In Sarmatianul mediu si superior. zonele depresionare ale cutelor sinclinare in care se distinge un facies de larg – pelagic. conturandu-se bazinul dacic. Formatiunii salifere superioare ii apartin multe din masivele de sare din Moldova. In faciesul de larg s-au depus depozite in general cuartoase. corespunzator marnelor cu spirialis. dupa care urmeaza un regim lagunar. Aceasta a fost determinata de miscarile moldavice (sarmatian inferior). care au dus la incalecarea zonei marginale peste vorland. insa in zona marginala s-a limitat la un bazin de sedimentare de la Valea Trotusului pana in Valea Ialomitei. Astfel se depune orizontul marnelor si tufurilor cu globigerine marine cineritice. dupa care succesiunea tortoniana se incheie cu orizontul marnelor cu spirialis. gresii. PLIOCENUL marcheaza o miscare de subsidenta intensa ce a permis acumularea unor depozite cu grosimi de cateva mii de 96 . Lateral. iar spre sud apar in axul cutelor diapire. au loc variatii de facies cu depunere de calcare organogene cu intercalatii de gresii calcaroase (zona Moldovei Centrale. in Sarmatianul mediu ca urmare a miscarilor attice a avut loc ridicarea ansamblului carpatic. sisturi de tipul disoditelor. Valea Trotusului. iar mai tarziu. Uneori in axele anticlinalelor aceste cute lipsesc. gros de 10 – 20 m. si un facies de margine – litoral. iar in zona de margine un facies recifogen. Sarmaţianul este transgresiv in unitatile de vorland. zona marina extinzandu-se peste unitatile de vorland. cinerite dacitice fine si grosiere cu intercalatii de gresii si marne cu globigerine (apartin tortonianului). Miocenul superior marcheaza transgresiunea marina peste intreaga zona de vorland. la care se adauga nisipuri. Ca urmare a miscarilor stirice tarzii au loc modificari paleogeografice importante. Astel. marnos. inclusiv a depresiunii marginale. faciesul de larg este argilos. bogat faunistic. Valea Casimcei).

Dacianul în continuitate de sedimentare. cu un facies predominant marnos cu fauna ce marcheaza trecerea la un mediu lacustru cu carbuni in baza. Aceste conditii indica o reducere a proceselor de subsidenta si tendinta de colmatare a bazinului de acumulare. gresii calvaroase si calcare oolitice. odata cu orogeneza moldavica determina incalecarea zonei de molasa peste unitatile devorland in lungul faliei pericarpatice. in alternanta cu marno-argile bogate in material cineritic. Ridicarea partii interne a zonei de molasa este compensata de o subsidenta accentuata la E 97 . faciesul este diferit.metri. odata cu declansarea diastrofismului stiric tarziu cand are loc ridicarea partii interne a Carpatilor Orientali sariajului zonei de flis peste zona de molasa si cutare intensa a depozitelor de molasa. Meoţianul depozitele pliocene debuteaza cu depozite de apa salmastra in zonele de margine si mediana spre larg. Bogat fosilifer: Limnocardium si Valenciennius. acestea disparand spre N. Congerii. Continua intr-un facies marnos monoton. pana la 2000 m in zona de curbura. Grosimea materialelor esra de pana la 1200 m. Are grosimi de la 200 m in Valea Dambovitei. De asemenea foarte fosilifer. Ponţianul. In partile marginale facies mai grosier. cu gresii grosiere cu ciment slab cimentate. De remarcat este prezenta unor prundisuri ce constituia structura unor conuri de dejectie la marginea structurii ridicate de la interior. fiind reprezentate printr-o alternanta de argile nisipoase si argile nisipoase cu frecvente micele cineritice. Romanianul încheie succesiunea Pliocenului. TECTONICA arhitectura tectonica a zonei de molasa a fost definitiva in doua faze. care la partea superioara marcheaza o schimbare a conditiilor de sedimentare prin intercalatii nisipoase frecvente. Odata cu miscarile moldavice are loc desavarsirea structurii Carpatilor Orientali in cele 7 unitati majore cu caracter de panze de sariaj. in care conditiile marine sunt favorabile depunerii unor depozite de nisipuri si gresii cu intercalatii subordonate de argile si marne la care se adauga stratele de carbuni. incalecare pusa in evidenta cu foraje cu o amplitudine de 8 km. Ulterior in Miocenul superior. Stratele de carbuni sunt frecvente in sectorul sudic. De asemenea structura litofaciala a depozitelor arata ca pe masura umplerii avanfosei se trece de la conditii marine normale la conditii salmastre de apa dulce. ca urmare a actiunii apelor curgatoare cu caracter torential ce coborau din zona Carpaţilor. O prima faza se produce in Miocen. La N de Valea Ramnicului Sarat. ca urmare a miscarilor diastrofice ce s-au propagat de la interior spre exterior.

pirita. Astfel se cunosc:minereuri de sulfuri complexe : blenda. În sectorul median. zacaminte 98 . roci utile. Baicoi – Moreni. Carpatii Orientali contin o varietate de conditii privind acumularea substantelor minerale utile. Gura Ocnitei. Vladeni. este tectonic in lungul faliei Casin – Bisoca. Diapirismul a fost accentuat de miscarile orogenice valahe de la finele pliocenului care au dus si la cutarea depozitelor villafranchiene ce marcheaza trecerea la depozitele cuaternarului. Carbunesti. Astfel se poate vorbi despre o molasa inferioara intens cutata si o molasa superioara mai slab cutata. Zacamintele de minereuri. Ocnita. anticlinalele: Podenii Vechi. De la interior spre exterior se remarca urmatoarele aliniamente de cute diapire. sunt legate de zona cristalino- mezozoica si de eruptivul neogen. Mrazec le-a denumit cute diapire – anticlinale foarte stranse cu samburi de sare sau de argila cu sare. Lapos. Bucsani. Aliniamentul criptodiapirelor in care masivul de sare numai a boltit formatiunea acoperitoare: structurile Bercea – Arbanesti. galena.unde are loc depunerea depozitelor miocen superioare – pliocene. calcaopirita. In sectorul nordic. Orientarea structurilor aproximativ paralela cu aliniamentul orogenului carpatic. Bustenari. zacaminte de sare si saruri. aliniamentul cutelor diapire atenuate in care formatiunea cu sare nu strapunge pana la zi depozitele acoperitoare. aliniamentul cutelor diapire exagerate in care samburele de sare strapunge toate formatiunile pana aproape de suprafata: anticlinalul Udvesti. În sectorul sudic. Mişcarile de orogeneza au dus la deformatii plicative intense in care se remarca structuri anticlinale ridicate mult tectonic in raport cu zonele sinclinale foarte largi ce le separa. CARPATII ORIENTALI RESURSE MINERALE SI ELEMENTE DE PROGNOZA Prin complexitatea structurii geologice. aliniamentul cutelor diapire revarsate in care masivul de sare este desradacinat si adus la suprafata. zacaminte de combustibili minerali. sub forma unui monoclin general. Prezenta masivelor de sare supuse fortelor tangentiale a determinat formarea unor structuri speciale pe care L. sub forma unei structuri monoclinale. Sectorul sudic are o structura aparte data mai ales de prezenta masivelor de sare. Contactul dintre zona de molasa inferioara si superioara in sectorul de la N de Buzau. Aceste resurse pot fi grupate astfel: zacaminte de minereuri. Urlati.

Cheile Bicazului. dolomite. PIATRA TEIULUI martor de eroziune al unui relief carstic. echinoderme. Sunt mai multe masive : Alunisul. Roci utile. Prezinta calcare. zacaminte de muscovit: pegmatite. zacaminte de mangan: Muntii Bistritei. in zona cutelor diapire. in zona pericarpatica. LACUL SFANTA ANA relief vulcanic cu cratere. sunt situati in partea de nord vest a Muntilor Calimani. turba. Se situeaza la capatul din amonte al Lacului Bicaz. roci ornamentale si constructive. petrol si gaze: unitatea pericarpatica. Reprezinta un petic de acoperire al panzei transilvane. zacaminte de sulf: Calimani. PIETRELE DOAMNEI sunt martori de eroziune au unui recif cretacic. pana la podul care traverseaza Lacul Bicaz. pe traseul Moroieni – Sinaia (8 km. apartine Sarmatianului. in zona Vatra Dornei. din platoul Muntelui Rarau. contine calcare cu fauna bogata: branhiopode. prezinta agolerate vulcanice. PUNCT FOSILIFER PLAIUL HOŢILOR uprinde calcare fosilifere. zona flisului. Varsta este cretacica. domina drumul judetean Girov – Hanul Ancutei desprins din drumul national Piatra Neamt – Roman. situat pe traseul Piatra Neamt – Vatra Dornei. Zacaminte de sare si saruri. gasteropode. Sunt chei sapate in calcare cu adancimi de 200 – 300 metri. aquitanian – tortonian. ocupa primul loc din salba unor asemenea structuri din Carpatii Romanesti. Pucioasa. Comanesti (depozit sarmatian). Este situat in prelungirea Paduchiosu. cuprinde Triasicul pana la Cretacicul inferior. gipsuri. corali. 99 . STÂNCA ŞERBEŞTI martor de erozine in formatiunile sarmatice ale Podisului Moldovenesc. Piatra Zimbrului. Cuprinde bancuri de gresii dure. calcare. de Sinaia). unde se trece cumpana apelor intre Valea Prahovei si Valea Ialomicioara. Combustibili minerali: carbuni la: Codlea – Vulcan (carbune brun epuizat).auro-argentifere. DOISPREZECE APOSTOLI martori de eroziune in depozite vulcanice. formate in regim lagunar. Cuprinde calcare coraligene cu numeroase foraminifere. Greabanul. lignit. REZERVATII GEOLOGICE LACUL ROSU – CHEILE BICAZULUI Lacul Rosu s-a creat prin bararea Vaii Bicazului. este situat in masivul Ciomatu din alcatuirea Muntelui Harghita. MASIVUL MUNTICELU SI CHEILE SUGAULUI Este un masiv calcaros c formatiuni carstice. zacaminte de fier. Poiana Stampei. bivalve. printr-o alunecare masiva a grohotisurilor si versantul Masivului Ucigasu.

MUNTELE PUCIOSU – TURIA pesteri cu emanatii solfatariene si mofetice. Semenic. VALEA IADULUI vale cu un numar mare de mofete si izvoare minerale. la sud Platforma Valaha. Structura duferita a acestora in raport cu Carpatii Orientali denota ca aria geosinclinalului a avut o evolutie independenta. Carpatii Meridionali se intind de la Valea Dambovitei la vest si Dunare la sud.faza laramica de la sfarsitul Cretacicului – Paleogen in care s-a format actuala structura in panze si s-a format depresiunea marginala (Depresiunea Getica). Cernei. 100 . nu sunt compusi decat din zona cristalina cu invelis paleozoic-mezozoic si zona de molasa. Sebes. Catena muntoasa este adanc sectionata de o retea hidrografica cu dispozitie centrifuga. bazalte columnare. BAZALTE DIN MUNTII PERSANI la Racos. Principalele faze de orogeneza care au structurat Carpatii Meridionali au fost: . Cibin. Nu se intalneste o zona continua propriu-zisa de flis. la nord sunt lmitati de Depresiunea Transilvaniei si culoarul Muresului. neexistand decat o fosa mai intensa care a generat astfel de depozite. cu doua trepte de altitudine : . Poiana Ruscai. Rupea si Valea Columnei.altitudine sub 1500 m ale muntilor Mehedinti. Godeanu si Tarcu. In aceste conditii Carpatii Meridionali. acces prin soseaua Bixad – Targu Secuiesc.altitudine de peste 2000 m ce inglobeaza Fagaras. . Capatana. multe dintre rauri si parauri isi au originea in circurile glaciare ale tinuturilor alpine. Miscarile ulterioare au avut mai mult efecte rupturale. Valcan. in lungul carora s-a format depresiunile intramontane si au complicat structura zonei de molasa. Almaj.faza austrica din Cretacicul inferior care a dus la un amplu sariaj (sariajul getic). Lotru. Parang. Accesul se face pe soseaua Bixad – Targu Secuiesc. spre deosebire de Carpatii Orientali. O prima caracteristica este ca aria geosinclinalului a functionat ca arie de acumulare din Paleozoic pana in Cuaternarul Inferior. . ZONA CRISTALINO-MEZOZOICA formează în intregime zona muntoasa a Carpatilor Meridionali. Retezat. CARPAŢII MERIDIONALI Deschiderea zonei rift in zona sudica si evolutia acestuia la stadiul de geosinclinal au dus la formarea structurii muntilor Carpatii Meridionali. neinregistrandu-se fenomenul de migrare a geosinclinalului.

cadomian si caledonian timpuriu. Astfel s-au diferentiat doua mari domenii cu caractre geologice structural-trectonice proprii. Autohtonul danubian este descoperit de eroziune intr-o larga semifereastra a Panzei Getice. in zona Muntilor Godeanu si Platoul Mehedinti. Local se adauga si o a treia unitate structurala: Panza de Severin. Astfel in diferite sectoare sunt descrise sub denumiri ca: seria de Rof. sub forma unui amplu sariaj. Autohtonul danubian constituie relieful urmatoarelor masive muntoase Parâng. Retezat. care afloreaza pe suprafete limitate in sectorul N al autohtonului danubian si pe arii mai extinse in Muntii Almaj. fiind considerate cele mai vechi formatiuni cristaline. Limita semiferestrei pleaca din localitatea Polovraci spre N. autohtonul danubian este format din sisturi cristaline si roci magmatice ce corespund mai multor cicluri tectono-magmatice prealpine. aceste caractere s-au accentuat. astfel incat s-au individualizat doua unitati structurale: autohtonul danubian. sunt o consecinţă a ciclurilor tectono-magmatice: precadomian. odata data cu incalecarea autohtonului danubian de catre Panza Getica. Masivele cristaline prealpine în constitutia masivelor cristaline prealpine intra foramtiuni care pe baza faciesurilor metmorfice. Cernei. consecinta aacumularii intr-o fosa a depozitelor cu caracter de flis. Tarcu. dupa care se indreapta spre S pe la V de Muntii Almaj si atinge Dunarea in zona Berzeasca. pe baza relatiilor stratigrafice si pe considerente geocronoologice si paleontologice. Autohtonul danubian este pus in loc in urma fazei de orogeneza laramica de la sfarsitul Cretacicului. In ceea ce priveste consistenta. Ciclul precadomian în acest ciclu tectono-magmatic s-au constituit sisturi cristaline mezometamorfice. Vâlcan. relativ diferita reflectata in aranjamentul geostructural. Stratigrafia în comparatie cu Carpatii Orientali. afloreaza in zona bazinului Râului Mare. In cuprinsul autohtonului apar o serie de petice de acoperire a Panzei Getice. descrie un arc de cerc in regiunea izvoarelor Lotrului trece prin Depresiunea Petrosani pe la N de Retezat. cunoscuta sub numele de semifereastra Parnag-Retezat-Almaj. pânza getică. 101 . Invelisul acestui fundament este format din formatiuni sedimentare apartinand intervalului Paleozoic superior – Cretacic superior. zona cristalino- mezozoica a Carpatilor Meridionali a avut o evolutie in timpuri prealpine. care in urma proceselor diastrofice alpine. Almaj. Platoul Mehedinti.

Corbu. In Muntii Almăj sunt descrise ca seriile de Jehova. la contactul cu corpurile magmatice se observa o accentuare a proceselor metamorfice. Ca urmare a magmatismului. Lainici– Păius. Nu se cunosc produse ale unui magmatism plutonic. Poiana Mraconia. Sunt masive care apar in general in axul unor ridicari anticlinale sub forma eliptica alungita pe zeci de kilometri sub forma unor stocxuri cu forma neregulata sau sub forma unor domuri. Acestea sunt dispuse pe trei aliniamente. amfibolite. Ciclul cadomian în Proterozoicul superior aria geosinclinala se extinde in zona in care au functionat un sistem de fose cu anumite caracteristici proprii. metagabbrouri. In constitutia lor intra sisturi cu biotit si clorit. formatiunile au fost recristalizate in procese epimetamorfice rezultand un facies al sisturilor verzi descris in mai multe serii: Vâlcan. micasisturi. Sisturile sunt strabatute de corpuri magmatice acide granite. prin relatiile cu sisturile epimetamorfice suprajecente. In acestea s-au acumulat preponderent depozite psamito psefitice care au fost metamorfozate in faciesul sisturilor verzi. ce tind spre caracteristici de mezozona. In general sunt dispuse paralel cu directia sisturilor cristaline. de la exterior 102 . Vodna. sisturi sericito-cloritoase. se stabileste varsta sisturilor epimetamorfice din autohtonul danubian ca fiind Proterozoic superior – Cambrian inferior. La acestea s-a adaugat o activitate magmatica plutonica ale carei produse sunt numeroasele corpuri granitoide. metadiocrite. sisturi gnaisice si cuartitice. sisturi verzi. hornblende. Varsta sisturilor mezometamorfice este considerata a fi cel mult Proterozoic superior. porfire si lamporfire. Pe baza unei urme de microflora. sienite. Stratigrafia acestora a fost pusa la punct in sectorul Parang- Valcan-Retezat recunoscandu-se succesiuni de roci variate. cuartite feldspatice care alterneaza cu amfibolite si gnaise. Magmatismul precadomian initial se pare ca a fost de natura bazica care ulterior a fost metamorfozat rezultand amfibolite. sisturi sericito-cloritoase cu grafit. Neamtu. De altfel magmatismul intens contemporan si penecontemporan este o caracteristica a orogenezei cadomiene. Datorita variatiei conditiilor de sedimentare. sisturi grafitoase. Magmatismul cadomian caracteristic este magmatismul plutonic sin si tardocinamic. cuartite cu granati. care a dus la punerea in loc a numeroase corpuri granitoide care au generat fenomene de migmatizare si de contact rezultand sisturi cristaline sincinematice. sisturi amfibolitice.

Sunt corpuri magmatice alcatuite din gabbrouri si serpentinite.(de la S) spre interior (la N). Parâng – Vâlcan – Cernei – Ogradena. se considera ca apartin ciclului tectono-magmatic caledonian. Invelisul masivelor cristaline (Cuvertura sedimentară) după orogeneza caledoniana din Paleozoicul inferior. Au o mare dezvoltare in Muntii Almaj si cu aparitii locale in Muntii Parang. Sunt descrise sub forma seriei de Tulişa. Importante sunt rocile asociate precum sunt: roci calcaroase cu fisuri umplute cu azbest. Fosele erau separate de coama unor cordiliere. crisotil. filite grafitoase si cuartite arcoziene grafitoase. ce debuteaza cu metaconglomerate cu matrice aropilo- ascoziana. domeniul danubian este regenerat in arie geosinclinala in cuprinsul careia s-au foramt mai multe fose de acumulare de depozite sedimentare. domeniul danubian a functionat ca o zona stabila supusa numai unor miscari oscilatorii. acestea fiind urmatoarele: Nedeia – Şuşita – Tismana. constituite in trei complexe. Vârsta este Paleozoic inferior (antesilurian) deci antehercinic. Masive de roci bazice prezenta unor corpuri magmatice bazice in cuprinsul autohtonului danubian desi cu unele controverse. melaxit. rezultand sisturi ankimetamorfice. Prin urmare in Paleozoicul mediu si superior a fost succesiv acoperite de ape. urmate de serpentinizare cu formare de cromit si metasomatoza la temperatura scazuta. cunoscute in zona Muntilor Almaj. care au la baza o magma primara ultrabazica care a suferit procese de diferentiere gravitationala. Ciclul tectono-magmatic (orogenic) caledonian dupa incheierea orogenezei cadomian zona peneplenizata a autohtonului danubian este regenerata in Paleozoicul inferior formandu-se mai multe arii de acumulare insotite de un magmatism bazic. care au deerminat o subsidentaactiva a ariilor 103 . sisturi sericito- cloritoase. Acestea au dispozitie transgresiva peste depozitele mai vechi. Apare in niste structuri sinclinale pe zone restranse aproape de contactul tectonic autohton Pânza Getică. acumulandu-se depozite continentale sau subcontinentale ce au alternat cu perioade de exondare cand zona este supusa peneplenizarii. odata cu orogeneza alpina. ascoze rasietice. calcare in placi. In zona Muntilor Parang sunt intalnite diferite tipuri de serpentinite. Retezat – Cherbelezu – Dunare. Astfel s-au acumulat formatiuni groase vulcano-sedimentare foarte heterogene. La începutul Mezozoicului. Fazele de sedimentare corespund Silurianului si apoi Carbonifer – Permianului inferior. care au fost metamorfozate foarte slab in faciesul sisturilor verzi. structural ridicate.

in lungul vaii Sirinia (zona Sirinia). ca urmare diastrofismului laramic a avut loc exondarea generala a zonei. atat la NE de acestia in culuarul Caransebes – Mehadia. numai in Miocenul superior. insa deformatiile sunt de mai mica amploare. De la Dunare se extinde spre nord pana in zona varfului Svinecea Mare si Sfardinu. Astfel. O situatie similara exista in zona Cosustea. care a favorizat acumulari masive de depozite carbonatice. Zone de acumulare: Svinita – Svinecea. in partea de SE. este intrerupt de intervalul cretacic inferior-cretacic superior ca urmare a diastrofismului austric cand zona a fost mersa si supusa exondarii. Dacă în domeniul carpatic oriental diastrofismul austric are un rol major in formarea sariajului suitei transilvane peste suita bucovinica. La vest se separa a doua zona cu profil ingust. Cuprinde doua cic luri de sedimentare: ciclul prebaikalian – carbonifer – Permian. denumite zona Drencova sau sinclinalul Cozla – Camenita. cand. latime maxima pe Dunare. Ciclul de sedimentare jurasic-cretacic. iar o alta mai restransa. care au dus la formarea unor duplicaturi si in general la acoperirea tectonica a depozitelor cretacice superior de catre cele jurasice – cretacic inferior. zone marginale devin arii de acumulare in care s-au desprins formatiuni posttectonice. Cerna – Jiu si Cosustea. O a treia zona este cunoscuta in partea estica a autohtonului. la inceput un facies continental (Liasicul). cu continuarea deformarilor si cu faza laramica. prin deformatii plicative rupturale sub forma cutelor solzi. Procesele de sedimentare continua pana la sfarsitul Cretacicului. Zona Svinita – Svinecea situată în partea vestica a Muntilor Almaj. 104 . in zona carpatica meridionala nu s-a manifestat prin miscare pe verticala. Procesul de sedimentare din ciclul alpin debuteaza in Mezozoic. sub forma unor largi sinclinale. Astfel de fose au functionat in zona sudica a Muntilor Almaj. Zona Cerna –Jiu are o structura tectonica diferita. Dupa exondarea laramica.de acumulare. Prisacina. Din punct de vedere licfonic. ciclul prealpin – jurasic – cretacic. cu deformatii foarte mari. zona Svinita – Svinecea si zona Prisacina. Aceasta structura este de asemenea datorata fazelor orogenice mezocretacice si laramice. zonele de acumulare prezinta o structura complicata si diferita de la o zona la alta. dupa care se instaleaza un regim marin de tip mediteranean. intre localitatile Svinita si Cozla. cu cute solzi si formate in faza austrica.

cu benzi de silice. Carboniferul Apare pe ambele flancuri ale zonei. orizontul calcarelor noduloase rosii superioare cu accidente silicioase. conglomerate (predomina elemente de cuart) – gresii cuartoase – intercalatii de sisturi argiloase cu carbuni. Acestora li se adauga roci de natura vulcanica. dupa care spre final se trece la marnocalcare. Constituit din faciesul specific carboniferului: conglomerate. Malmul – debuteaza intr-un facies prelitic cu amoniti dupa care facies carbonatic: orizontul calcarelor noduloase rosii inferioare. Rar se intalnesc si curgeri de lave acide.faciesul de Gresten. In Permianul superior intreaga zona este exondata ca urmare a orogenezei hercinicce. sisturi argiloase si carbunoase cu intercalatii de carbuni. Rocile terigene au urmatoarea succesiune: sisturi argiloase – argile sistoase rosii – gresii si conglomerate rosii. gresii. 105 . acestea fiind de natura terigena. Jurasicul zona devine subsidenta abia incepand cu jurasicul. Liasicul . Permianul dezvoltat in facies continental lacustru. marcat de eterogenitatea depozitelor. Cretacicul în Cretacicul inferior continua faciesul carbonatic- calcare litografice. Dogger – facies calcaros: calcare spatice iar la partea superioara calcare oolitice feruginoase. caracterizate printr-o succesiune ritmica de gresii calcaroase in strate subtiri cu textura convoluta si de marne. si anume: in flancul estic – la Baia nNoua sub forma unui sinclinal strivit in masivul dde serpentinite si pe paraul Rovalina. intalnit la Svinita. Cretacicul superior este constituit din depozite sinorogene cu caracter de flis. Are o larga dezvoltare in partea vestica si sudica (pe Dunare) a fosei de sedimentare. In timp ce in partea vestica apare local in zona Drencova. Jurasicul inferior este transgresiv intr- un facies psamito-psefitic. Rocile vulcanice reprezinta rezultatul unui magmatism subsecvent cu caracter exploziv. Tricule si in sinclinalul Bigar (sinclinalul SE). Rocile vulcanice sunt constituite din piroclastite care apar intercalate la diferite nivele in depozitele terigene. dupa care in jurasicul mediu si superior predomina faciesul carbonatic. Sectorul central – predomina un facies calcaros cu amoniti (sinclinalul Sirinia pe Dunare in punctul numit Munteana). Subiacent calcarelor spatice: gresii si microconglomerate cu elemente de sisturi cristaline bine rulate cu dimensiuni depana la cinci cm. in flancul vestic pe valea Cozilelor si Dragosela la NV de localitatea Bigar. ca urmare a orogenezei alpine.

de zona Svinita – Svinecea este separata de ridicarea Sfardinu – Cerbelezu – Poiana Maraconia. este localizata in lungul Vaii Cerna pana in bazinul superior al Vaii Jiului (de vest). fie de sisturile cristaline ale Panzei Getice mai ales in Platoul Mehedinti si in Valea Cernei. Structura acestei zone este complicata de faptul ca este acoperita in mare parte. cu o structura complicata de cute solz faliate longitudinal. la la NV de satul Godeanu. La est este limitata de ridicarea Mehadia – Presacina – Muntii Trascau. conglomerate. intre Masivul Godeanu la V si Masivul Valcan la E. dupa care se continua cu Carboniferul. Astfel. tectonic. NE. Contine de asemenea un invelis sedimentar prealpin (carbonifer – permian) si alpin (jurasic – cretacic) asemanatoare ca facies celor din zona Svinita – Svinecea. lipsind Permianul. Carboniferul – formatiunea de Schela de lignite in jurul localitatii Schela – Gorj. a caror cutare este definitivata de faza laramica de la sfarsitul Cretacicului inceputul Paleogenului. Constituit din sisturi argiloase filitoase cu intercalatii de gresii cuartitice. Zona Cerna – Jiu cu o dezvoltare mult mai larga decat precedentele. La sud depaseste putin valea Mehadia. Invelisul prealpin are un aspect particular deoarece debuteaza cu Silurianul.Aceasta structura de flis este data de miscarile austrice din cretacicul mediu. Oltetului in zona localitatii Polovraci. In axul cutelor anticlinale apar sisturile cristaline. ce o separa de zona Cerna – Jiu. fie de Panza de Severin. gresii 106 . Spre sud se intinde pana la Dunare unde formeaza defileul Cazanelor. gresii cuartoase. iar la partea superioara sisturi grafitoase bogat fosilifer. Invelisul sedimentar alpin cuprinde depozite apartinand Jurasicului si Cretacicului. Este separata de celelalte zonede sedimentare prin ridicari structurale sub forma unor paguri. Caracterul general tectonic al zonei este de sinclinoriu. iar in N se intinde pana in bazinul superior al Vaii Bistra Marului. Silurianul nu afloreaza sub culmea Obarsia de la izvoarele Motrului. La est de Jiu apare sub forma unor petice pana in V. De asemenea spre nord se prelungeste pana in bazinul superior al Raului Mare intre Muntii Godeanu la S si Muntii Retezat la N. Zona Presacina situată la NE de zona Svinita – Svinecea fiind cuprinsa intre culoarul Mehadia – Caransebes la V si Muntii Godeanu la E. La vest este delimitata de pragul tectonic Muntii Tarcu – Presacina – Mehadia si in continuare spre sud Toplita – Ogradena – Pleviscita.

au determinat acumularea unor depozite pe grosimi de mii de metri (peste 10000 m) care au fost 107 . iar spre nord se ingusteaza foarte mult pana la Dunare. incat delimitarea lor nu este clara. fie de Panza Getica (peticul Mehedinti). In Paleozoicul superior dupa ciclul hercinic. Jurasicul Liasicul – depozite grosiere cu carbuni (de la Baile Herculane spre N in bazinul Vaii Cernei). Vlasiei si altele. peticul Bahna. Este formata din depozitele Jurasicului (incepand cu Liasicul) si Cretacicul. Cretacicul superior. Astfel se cunosc trei cicluri tectono-magmatice (ororgenice): precadomian. (In aceleasi zone ca si Liasicul).acroziene cu intercalatii de sisturi argiloase cu carbuni si sisturi pirofilitice. In timpuri prealpine domeniul getic a trecut prin mai multe faze de geosinclinal urmate de tot atatea cicluri tectono-magmatice. fiind acoperita tectonic fie de Panza de Severin. Se dezvolta in partea estica a Platoului Mehedinti. Spre nord zona se intinde pana in jurul localitatii Baia de Arama. Este separata de Cerna – Jiu de pragul de sisturi epimetamorfice Balta – Baia de Arama. Zona Cosuştea ca mai externa zona de sedimentare a autohtonului danubian. Semenic. Deasemenea mai apare sub forma unor petice de acoperire a autohtonului danubian. Toate sunt usor metamorfozate dinamic. Lotrului. Dognecei. cadomian şi hercinic. PÂNZA GETICĂ domeniul getic a evoluat in mod diferit fata de domeniul danubian. petice ce formeaza relieful Muntilor Godeanu. Liasicul de la Schila – Gorj sta direct peste formatiunea cu carbuni a Carboniferului. facies grossier cu depozite cu caracter de wildflis. Cibin – Sebes. de culoare inchisa. Mehedinti. Fenomenul de sariaj al domeniului gettic peste peste autohtonul danubian este definitivat in faza laramica de la sfarsitul Cretacicului si inceputul Paleogenului. In Cretacicul inferior continua faciesul carbonatic recifal. Dogger– gresii si calcare spotice organogene. astfel incat formatiunile Carboniferului superior si Permianului formeaza invelisul sedimentar prealpin.facies exclusiv carbonatic. zona nu a mai fost afectata de metamorfismul regional. Locva. Alcatuita din calcare jurasice impinse peste depozitele Cretacicului superior. Poiana Ruscai. in Platoul Mehedinti pe Valea Motrului. fiind in timpuri prealpine la N si NV de aceasta si de care era despartit printr-o cordiliera. La acesta se adauga invelisul mezozoic structurat in orogeneza alpina. Domeniul getic ocupa arii infime formand relieful Muntilor Fagaras. Malm . Deschiderea unor arii geosinclinale succesive. Mai apare in Muntii Tarcu in bazinul Raului Mare.

micasisturi. Masivele cristaline prealpine aria domeniului getic a cunoscut trei stadii de geosinclinal urmate de tot atatea cicluri de orogeneza si anume : ciclurile prebaikaliene. In fiecare dintre acestea se recunosc parti complexe petrografice. care au pus in loc numeroase corpuri gravitationale. aceasta avand drept rezultat sisturi cristaline mezometamorfice reprezentate in principal prin gnaise cu feldspat. generand formatiunile cristaline epimetamorfice. Prin extrapolare aceeasi varsta i se atribuie si sisturilor mezometamorfice din Panza Getica. paragnaise. sisturi gnaisice cu porfiroblaste de albit. Metamorfismul s-a produs in conditii de presiune si temperatura ridicata corespunzatoare mezozonei. Numai in zona Muntilor Semenic au putut fi separate sase faciesuri de metamorfism care insumeaza o grosime considerabila de pana la 25 km. clorito-muscovitice. Alcătuiesc in intregime masivul Fagaras cea mai mare parte a Muntilor Cibin – Lotru – Sebes partea sudica a Poienei Ruscai si Muntilor Semenic. Constituie arii restranse în Munţii Sebeş – Lotru si in Muntii Semenic si formeaza aproape in intregime Muntii Locva si Dognecea. baikaliene si hercinic. formatiunilor cristaline fine mezometamorfice li se atribuie varsta Anteproterozoic superior. In cadrul sisturilor epimetamorfice se rcunosc doua si trei complexe ce corespund la diferite faciesuri ale 108 . sisturi grafitoase. La contactul cu intruziunile magmatice apar migmatoizi. prin continutul mineralogic si procesele de geneza asemanator.si metamorfozate regional in urma orogenezei prebaikaliene. Ca urmare a orogenezei cadomiene aceste formatiuni au fost metamorfozate regional in conditii de epizona (temperaturi moderate). In cadrul acestora se intalneste intreaga varietate a sisturilor verzi: sisturi cuartitice. Ciclul orogenic precadomian acestui ciclu ii apartin cele mai vechi formatiuni acumulate de geosinclinalul deschis in domeniul getic. in Proterozoicul superior este regenerat intr-o noua arie geosinclinala. sricito- cloritoase.metamorfozate in conditiile metamorfismului regional de ciclurile structo – genetice ce au urmat fiecarei faze de geosinclinal. Magmatite precadomiene odată cu procesele metamorfismului regional generate de diferite faze de orogeneza s-a manifestat şi un magmatism plutonic sincinematic. amfibolite si calcare cristaline. depozitele vulcanice fiind produsele unui magmatism bazic initial. Prin raportările cu sisturile epimetamorfice din acoperis. Ciclul orogenic cadomian soclul precadomian al domeniului getic. cuarto-feldspatice. in care s-au acumulat depozite vulcano-sedimentare.

amfiboli si sisturi manganifere. Holbar. Dupa D. succesiunea sisturilor cristaline pe traseul transfagarasanului este urmatoarea : Complexul gnaiselor cu feldspat potasic. gnaise bariolate. cu paragnaise cu muscovit si biotit si subordonat micasisturi. migmatite apar la partea inferioara. cuartite. ele incadrandu- se ca varsta Proterozoicului superior – Cambrianului inferior. Complexul micasisturilor filitoase. cu tendinta de afundare spre E. Savu care a separat 4 complexe: Complexul gnaiselor cu cordierit si sillimanit – gnaise cu cordierit si sillimanit. Se urmareste pe o zona larga de la localitatea Codlea spre V. Complexul gnaiselor cuarto-feldspatice. paragnaise cu granati. constituite din migmatite oculare. Complexul amfibolitelor si al gnaiselor asociate: determinata de amfibolite. albit.metamorfismului de epizona. clorit. situat deasupra precedentului. constituita din gnaise. rar intermediare intre micasisturi si filite. Se urmareste in lungul Vaii Lotrului. micasisturi. de H. Muntii Lotru – Cibin – Sebes sunt alcatuit in cea mai mare parte din sisturi cristaline mezometamorfice cunoscute sub numele de seria de Sebes – Lotru. pana la Valea Oltetului. paragnaise. Continutul microfloristic al sisturilor epimetamorfice a facut posibila datarea acestora. Se adauga numeroase formatiuni lenticulare migmatice. cu minerale principale cuart si mice: sisturi cuartito-sericitice cu biotit. micasisturi. In zona de creasta a Fagarasului suita cristalina este afectata de o falie profunda orientata EV. migmatite leticulare. sisturi sericito-cloritoase si sisturi sericito-grafitoase. Complexul pragnaiselor si micasisturilor. micasisturi diafloritice cu granat cloritizat. amfiboliti cu disten sub forma de intercalatii. Orizontalizarea seriei Sebes – Lotru a fost facuta in Muntii Lotrului. la contactul cu autohtonul danubian. Complexul sisturilor verzi. amfibolite. sisturi cristaline retromorfozate. paragnaise amfibolice. Giusca . sisturi micacee microblastice cu clorit. paragnaise cu biotit si muscovit. epidot. mai rar amfibolite. gnaise cuarto-feldspatice. Magura Caineni. 109 . sisturi amfibolice cu actinot. Muntii Sebes – Lotru – Cibin au o structura anticlinorie asimetrica cu maximum de ridicare in zona Lotru orientata EV. micasisturi filitoase. gnaise cuarto-feldspatice si paragnaise cu biotit. Succesiunea stratigrafica a sisturilor cristaline mezometamorfice precadomiene cunoscute in literatura de specialitate ca Seria de Cumpana. calcare si dolomite cristaline.

cuartite albe cu muscovit. sillimanit. magmatite: gnaise granitice. migmatite. Alternanta de micasisturi cu amfibolite. constituit din paragnaise cu biotit. Complexul micasisturilor cu granati. Complexul filitelor sericito-cloritoase. staurolit. disten si stavrolit. subfaciesul staurolit – almandin cu trecere la subfaciesul cuart-albit-muscovit- almandin a faciesului sisturilor verzi. sisturi muscovitice biotitice cu almandin. calacre cristaline si roci magmatice bazice si ultrabazicce. cu grosime de 1500 m si cuprinde sisturi sisturi muscovito-cuartitice cu granati. Maier si I. ce se urmareste pe aliniamentul localitatilor Cincis – Vadu Dobrii – Ruschita Tancova. iar la sud compartimentul epimetamorfic. Orizontarizarea facuta de O. distenit. Complexul inferior apare in partea vestica a compartimentului nordic intre Tarnava si Hojdau. Muntii Semenic au forma unui anticlinoriu general format dintr-o succesiune de cute anticlinale si sinclinale cu orientare E-V dupa care determina o curbura cu orientare S-SV. granit. La randul ei zona mezometamorfica este fragmentata in compartimente de falii principale. rar intercalatii de roci amfibolice. La partea superioara a complexului se deosebesc ortosisturi cu biotit si almandin. calcare cristaline. astfel incat la nord se separa compartimentul mezometamorfic. paragnaise. este ultimul din succesiunea mezometamorfica a Muntilor Poiana Rusca. amfibolite (grosime 1500 – 1800 m). cuartite cu muscovit. In Muntii Poiana Ruscai mezometamorfitele apar numai in partea sudica. rare roci arbonatice transformate in roci actinolitice. Raporturile intre seria mezometamorfica si epimetamorfica sunt de incalecare (prima peste a doua) in lungul unei falii E – V. micasisturi cu almandin. gnaise grano-dioritice. Structura in 110 . Complexul micasisturilor cu almandin – micasisturi cu almandin. Frecvent din metamorfozarea unor sedimente detritice. Solomon cuprinde patru complexe petrografice: Complexul paragnaiselor cu biotit din baza seriei mezometamorfice. Ultimele complexe au o larga dezvoltare in Muntii Cibin si Sebes. disten. Rezultate in urma metamorfozarii unei serii vulcano-sedimentare din Jurasic: amfiboli. prelungindu-se in Muntele Mic. in faciesul sisturilor verzi cu trecere de la subfaciesul cuart-albit-epidot-biotit la subfaciesul carbit-albit-muscovit-clorit. Zona Poiana Ruscai este mai bine cunoscuta datorita prezentei zacamintelor de fier. calcare cristaline. Complexul sisturilor muscovito-cloritice. gnaise cuarto- feldspatice si sisturi cu silicati de mangan. Incalecarea este de la nord la sud. biotit.

H. cu o grosime impresionanta de 10000 m. Micasisturilor (cu disten. Complexul ortoamfibolitelor si al formatiunilor manganifere – delimitat in partea de N a Muntilor Semenic. Deoarece eroziunea a atins o zona profunda a sisturilor cristaline. tufuri bazice si tufuri. cca 7000 m. Seria de Sebeş – Lotru complexul paragnaiselor cu sillimanit si intercalatii de roci carbonatice. format predominant din micasisturi. muscovit si biotit) li se adauga intercalatii de paragnaise cu muscovit si biotit.Lotru (5 complexe petrografice) si in seria de Minis. amfibolit si cuartite.virgatie a acestor cute determina pozitia nodala a cristalinului Semenicului prin care se face legatura intre structogenul carpatic si structogenul balcanic. Constituie in cea mai mare parte masivul Semenic. Complexul paragnaiselor si al gnaiselor cuarto-feldspatice. de la faciesul cu sillimanit la cel cu biotit. (grosime 1200). format din cuartite micacee cu almandin mai rar cuartit migmatice cu intercalatii de paragnaise cu muscovit si biotit. almandin. Savu a separat sase complexe petrografice. sisturi cuartitice cu biotite. Materialul initial a fost constituit din roci grezoase cu intercalatii subordonate de pelite. Complexul micasisturilor. la care se adauga roci arcoziene si produsele cu un slab magmatism initialitic. in zona localitatilor Delinesti si Tarnava. la care se adauga intercalatii de sisturi cu silicati si carbonati de mangan. cuprinde diverse variatii de paragnaise cu intercalatii de micasisturi cu disten si gnaise de diverse facturi. Provin din roci predominant pelitice la care s-au adaugat subordonat gresii arcoziene. gnaise plagioclazice cu biotit. In mare parte sisturile mezometamorfice din Muntii Semenic reprezinta prelungirea spre S si V a seriei Sebes – Lotru. Complexul cuartitelor. poate si acid. cuartitice. 111 . Inconjoara sub forma unei fasii inguste complexul anterior. cu grosime de asemenea foarte mare. gnaise cuarto-feldspatice. Astfel sisturile cristaline mezometamorfice din Muntii Semenic sunt cuprinse in seria de Sebes. Se delimiteaza in partea estica a Muntilor Semenic in jurul localitatii Armenis. ce corespund la sase zone de metamorfism. Are grosimi de 1500 m si este constituit din amfibolite rubanate carora li se serpentinite. Apare pe aliniamentul localitatilor Petrosnita – Teregova – Slatina – Timis. Are grosimi de 2000 m si provin din metamorfozarea unor roci grezoase si argiloase in alternanta cu roci carbonatice si intercalatii de roci magmatice bazice.

constituie invelisul migmatic al granitoidului Sichevita. amfibolite si un complex superior in care apar micasisturi cu granati si amfibolite si roci migmatice. SUCCESIUNEA ŞISTURILOR EPIMETAMORFICE CADOMIENE In Muntii Lotru – Sebeş – Cibin sisturile epimetamorfice au urmatoarea succesiune: Complexul de Sibişel: sisturi amfibolice si sisturi cuartoase si clorito-muscovitice cu muscovit. calcare si dolomite cristaline. ce alterneaza cu sisturi amfibolice rubanate si cuartite grafitoase. Peticul Bahna porneste de la Dunare spre NE pana la Valea Motrului. sisturile epimetamorfice sunt dispuse discordant peste Seria de Sebes – Lotru. Seria de Miniş dispusă in continuitate de sedimentare peste Seria de Sebes – Lotru. micasisturi la partea superioara. clorit-epidotice. in apropierea localitatii Vălari. Complexul de Cisnadioara. S-a format in urma metamorfozarii unor roci magmatice bazice. Peticul Godeanu compus din seria Sebes – Lotru cu un complex inferior de paragnaise cu sillimanit. sisturi clorito- albitice. in lungul Vaii Cernei si pe versantul sudic al Muntuilor Vâlcan.urmeaza peste precedentul. I n Muntii Semenic. Similar peticului petrografic al succesiunii din Godeanu. Complexul de Răşinari – cuartite si sisturi cuartitice. calcare cristaline si sisturi grafitoase. In profilul Vaii Dunarii. Peticul de la Portile de Fier – Mehedinti cu extindere limitata. provenite din metamorfozarea unor roci psamito-psefitice si sisturi ardeziene. cu o grosime de cca 1500 m. iar spre SV intre Valea Minisului pana la Dunare la E de masivul granitic Sichevita Componenta peticelor de acoperire. in conditiile zonei disten – stavrolit la care s-au adaugat acumulari de oxizi si carbonati de fier si mangan. reprezentat prin roci tufogene. Seria de Sebes – Lotru mai apare in zona Cazanelor. Pot fi comparate cu sisturi epimetamorfice din seria de Leaota. Se intalnesc intre Vaile Mehedinti si Nera. au urmatoarea succesiune: -complexul migmatic bazal. corpuri lentiloiforme de porfiroide si metagranodiorite. subfaciesul clorit. Sisturile cristaline din Muntii Cibin si Sebes provin dintr-o suita sedimentare si magmatogena metamorfozate cu faciesul sisturilor verzi. paragnaise in baza. Constituite predominant din micasisturi cuartitice cu biotit sau diorit si muscovit. 112 .

la care se adauga intercalatii de rai amfibolice si cuartitice. sericito- cloritoase. de natura carbonatica. 113 . Metamorfismul s-a dezvoltat in faciesul cuart-albit-biotit. Ciclul orogenic hercinic Peneplenizarii orogenului cadomina urmează o noua faza de geosinclinal ce se instaleaza in unele zone ale domeniului getic.-complexul detritogen vulcanogen bazic. sisturi si cuartite grafitoase. sisturi micacee. sisturi cuartitice si sisturi sericito-cloritoase feldspatice cu porfiroblaste de albit. care au generat o mare varietate de tipuri de roci din seria sisturilor verzi. si au rezultat formatiunile cristaline epimetamorfice hercinice. In Muntii Dognecea. Cuprinde doua complexe: -complexul gnaiselor inferior. Cuprinde o serie inferioara alcatuita din gnaise. sisturi cuartito-feldspatice. sisturi sericito-cuartitice. gnaise albitice cu intercalatii de sisturi muscovito-clorito-albitice. Compusa din sisturi verzi provenite din roci sedimentare si magmatice acide si bazice. in zona Poiana Ruscai s-au acumulat depozite cu grosimi de peste 10000 m. porfiroblaste de albit si sisturi amfibolice. sisturile epimetamorfice au o larga raspandire din zona orasului Oravita pana la marginea Depresiunii Caransebes. micacee si una superioara formata din sisturi verzi si filite grafitoase. roci apliticesi roci metabazice si metaacide -complexul sisturilor terigene. fiind depozite de natura sedimentara. constituie seria epimetamorfica cu acelasi nume cuprinzand roci eterogene metamorfozate in faciesul sisturilor verzi.complexul sisturilor cu stilpnomelan provenite din metamorfismul unor roci bazice si acide efuzive si a unor roci sedimentare psefito- psamitice. in care sunt intercalate roci tufogene ca urmare a unui magmatism bazic initial Aceste formatiuni au fost metamorfozate regional in conditii de epizona precum si temperatura scazuta. de natura terigena si ceea ce este specific. -complexul detritogen vulcanogen acid. In Muntii Locva. sisturi cuartitice si actinolitice. Seria de Leşcoviţa. Astfel. dezvoltata in partea vestica a Muntilor Locva discordanta peste seria de Locva. -complexul sisturilor cu porfiroblaste de albit. Cuprinde trei complexe: -complexul sisturilor tufogene-magmatogene bazice: sisturi sericito-cloritoase cu porfiroblaste de albit. .

Vârsta sisturilor epimetamorfice a fost stabilita pe baza continutului microfloristic. Alcatuieste in cea mai mare parte Muntii Poiana Rusca. Specifice rămân intercalatiile de roci carbonatice de tipul dolomitelor. Pe baza datarii radioactive. Aceste serii constituie partea inferioara a sisturilor epimetamorfice ce insumeaza o grosime de 2500 m si ocupa partea sudica a zonei epimetamorfice hercinice de la Teliuc spre N. sisturi sericito-cloritoase. Seria de Padeş. iar la partea superioara calcare si dolomite (calcarele de Ruschita). ciclului hercinic ii este atribuit corpul granitoidic de la Schevita din partea sudica a Muntilor Semenic. cu doua complexe : -complexul sisturilor cuartitice sericito-cloritoase. Mai cuprinde cuartite negre si calcare. Legate de calcare sunt zacamintele de fier de la Teliuc. In Masivul Poiana Ruscai este întâlnită o succesiune petrografica cuprinsa in serii si complexe litostratigrafice care exprima diferite etape de dezvoltare a geosinclinalului. Vadu Dobrii. -complexul sisturilor cloritoase si metatufurilor cu grosime de 2000 m. reprezentata prin complexul sisturilor tufogene bazice. Mai cuprinde sisturi grafitoase. INVELISUL MASIVELOR CRISTALINE 114 . cuprinde complexul sisturilor grafitoase cu intercalatii de roci verzi (tufogene). Procesele de metamorfism si de magmatism sunt legate de orogeneza hercinica ce debuteaza in Paleozoicul inferior si se incheie in Paleozoicul superior. de Luncani). atinge grosimi de 7000 m si cuprinde trei complexe : -complexul sisturilor sericito-cloritoase si al dolomitelor (3000 m grosime). formand relieful zonei de la Hunedoara spre V si partea N a masivului. dolomitelor calcaroase si calcare metamorfozate (marmura de Ruschita. Cuprinde dolomitele de Hunedoara si Luncani. aceasta fiind cuprinsa in intervalul Devonian – Carbonifer inferior. -complexul sisturilor grafitoase. provenit din roci terigene si tufuri acide. Ghelari. Magmatite hercinice nu se cunosc produsele unui magmatism sinorogenic hercinic. -complexul sisturilor sericito-cloritoase supradolomitice (1000 – 2500 m grosime). Succesiunea şisturilor epimetamorfice hercinice Seria de Batrâna. Seria de Govăjdia. Seria de Ghelar.

Grosimea Carboniferului este de 1000 m. În Mezozoic. În cadrul geosinclinalului deschis functionau zone de mare putin adanca si zone de mare adanca cu regim batial. structura orogenica hercinica reintra in faza de geosinclinal. În comparaţie cu domeniul danubian. domeniul getic este afectat de orogeneza hercinica pana in faza sudeta de la limita Carbonifer inferior – Carbonifer superior. adevarate fose in care s-au acumulat depozite cu caracter batial si unde procesul de sedimentare a fost continuu pe parcursul mai multor perioade. sedimentarea reluandu-se in Triasic ca urmare a foramrii geosinclinalului alpin. formatiunile sedimentare din zonele mai ridicate au fost indepartate de eroziune. Zona Reşita – Moldova Nouă Situată în partea de E a Banatului. iar a Permianului de asemenea de 1000 m. formand muntii calcarosi din aceasta zona cu altitudini sub 1150 m. pastrandu-se numai formatiunile de fosa. ce au functuionat ca arii de acumulare in Neogen (depresiuni posttectonice). Triasicul debuteaza cu depozite psefitice de tipul conglomeratelor cuartitice dispuse transgresiv si discordant peste 115 . În Carboniferul superior si Permian inferior anumite sectoare au functionat ca arii de sedimentare in care s-a acumulat formatiunea cu carbuni ce alcatuieste invelisul prealpin al invelisului getic. zona Sopot. cu cateva discontinuitati de sedimentare. argile sistoase si strate de carbuni. zona Rusca Montana. Jurasicului si Cretacicului inferior. In general. urmeaza in continuitate de sedimentare cu un orizont inferior de sisturi negre ardeziene si un orizont superior de depozite detritice: conglomerate. zona Vânturariţa. Astfel se delimiteaza o astfel de zona de fosa: zona Resita – Moldova Noua.pe arii mai restranse: zona Dognecea. Invelisul sedimentar alpin apartine Triasicului. ca urmare a debutului orogenezei alpine. Depozitele sedimentare prealpine apartin Carboniferului dispus discordant si transgresiv peste fundamentul cristalin. conglomerate si gresii micacee cu intercalatii de sisturi carbunoase. dupa care trece in stadiul de peneplena supusa eroziunii. Permianul. gresii rosii si vinete. ce reprezinta domeniul clasic al sedimentarului getic . debutand prin depozite grosiere. Formaţiuni sedimentare mai apar pe marginile depresiunilor intramontane. In Permianul superior are loc exondarea zonei.

care s-a suprapus unei tectonici mai vechi. De asemenea cutele sunt afectate de falii oblice si transversale. cu cute sinclinale si anticlinale paralele cu alungirea generala a structurii. pe fondul unei subsidente accentuate se creaza conditiile unui facies carbonatic. Pe langa structura plicativa este prezenta o tectonica rupturala cu falii ce afecteaza flancurile cutelor longitudinal. Liasicul se dispune transgresiv si discordant peste depozitele triasice. dupa care la sfarsitul Cretacicului inferior (Albian). cu formare de calcare fine sublitografice si marne sistoase. În ansamblu reprezinta un larg sinclinoriu reprezentat N – S. cu grosime de 150 – 200 m. 116 . dupa care se formeaza calcare masive orogene. cu caracter de decrosare dand un ansamblu tectonic cu cute dispuse in culise. Fosei de exondare si de eroziune din Triasicul superior urmeaza transgresiunea marii jurasice. gresii glauconitice. In Cretacic apare o tendinta de a ansamblului regional marcat prin aparitia unor intercalatii marnoase in calcare si ulterior prin instalarea mediului recifal cu. Astfel. Sedimentarea continua cu marne. In Jurasicul mediu (Dogger). marno-calcare si calcare cu concretiuni silicioase. depunandu- se o stiva groasa de cca 150 m de marnocalcare dupa care in Jurasicul superior se formeaza strat de 250 m grosime de calcare stratificate cu benzi sislicifiate de culoare inchisa. la inceput intr-un facies psemito-psafitic de tip Gresten: conglomerate poligene cu intercalatii de carbuni (orizont productiv 250 m grosime. gresii micacee si argile nisipoase. Se remarca o usoara deversare a depozitelor spre E. are loc o transgresiune cu depunere de depozite detritice : conglomerate. TECTONICA structura tectonica a zonei Resita – Moldova Noua este un rezultat al miscarilor orogenice din faza austrica. Aceste zone afloreaza pe marginea V a zonei Resita – Moldova Noua.fundamentul prealpin. În Triasicul mediu se continua faciesul carbonatic de tipul calcarelor negre diaclazate si in continuare calcare albe. dupa care se trece la monocalcare (Triasic inferior). Jurasicul se incheie cu o stiva de calcare fine. Urmeaza o scurta perioada de exondare. ce afloreaza pe suprafete intinse in partea axiala a zonei. dupa care urmeaza sisturi argiloase bituminoase cu intercalatii lenticulare de siderite (200 m grosime). uneori formand cute solzi. avand grosimi de 100 m in succesiune completa. stratificate. exploatat la Anina). Jurasicul. In trecut din sisturi se distila petrol iar sideritele au fost exploatate ca minereu de fier.

care au dus la ridicarea cordilierei centrale ce despartea domeniul danubian de domeniul getic. dar si formatiuni fine (marne. Depozitele Panzei de Severin s-au acumulat intr-o fosa situata la limita estica a orogenului meridional. deschisa in urma miscarilor preaustrice. Azuga. zona Dognecea – Cretacic inferior terminal – Cretacic superior . Depozitele constituitive apartin Cretacicului inferior si sunt asemanatoare celor din flisul intern al Carpatilor Orientali – Stratele de Sinaia. Cretacic inferior terminal – Cretacic superior. gresii). zona Vanturarita – Triasic – Jurasic mediu si superior. acestea au fost impinse spre E peste depozite mai tinere ale fosei. iar ulterior in urma fazei laramice (Cretacic superior – Paleocen). Depozitele de molasa sunt predominant grosiere (nisip. ocupa suprafete intinse în Carpati la interior si exterior. este localizata in zonele depresionare. Astfel se poate vorbi de o panza si de un parautohton de Severin. PÂNZA DE SEVERIN este situata in Platoul Mehedinti. Este delimitata la sud de falia pericarpatica ce constituie un contact tectonic cu Platforma Valaha. Reprezinta continuarea spre sud si vest a zonei de molasa a Carpatilor Orientali si are o functionare diferita de aceasta datorita ridicarii tectonice dintre Valea Dambovitei si Valea Argesului existenta dupa faza de orogeneza laramica. Faza de orogeneza laramica de la sfarsitul Cretacicului si inceputul Paleogenului a determinat ridicarea structurii orogenului 117 . ZONA DE MOLASĂ (DEPRESIUNEA GETICA) Formaţiunea de molasă. care a antrenat si depozitele fosei. fiind o unitate structurala aparte in cadrul orogenului Carpatilor Meridionali. calcare). atat formatiunile fine cat si cele grosiere sunt depuse in succesiuni alternative. Vanturarita) se gasesc numai secvente din succesiunea existenta in zona Resita – Moldova Noua. In urma diastrofismului austric domeniul getic acopera tectonic fosa de Severin. ritmice. are loc o noua deplasare a domeniului getic. formand a treia unitate structurala a Carpatilor Meridionali. Astfel. . pietris. . datorita similitudinilor litofaciesului cu cele din flisul intern al Carpatilor Orientali. de la Dunare pana la Valea Dambovitei. Geneza este legata de aportul de materiale transportate de apele de sisroire de pe continent in mediul marin sau lacustru. Comarnic. argile. În celelalte zone de sedimentare (Dognecea. Depresiunea Getica se situeaza la sud de orogenul Carpatilor Meridionali. depuse treptat in zona litorala si subacrotic.

in regiunea Vaii Oltului apar lentile de conglomerate. a. in sens transversal spre exteriorul depresiunii (catre vorland) unde functiona un mediu pelagic.spre vest orizontul marnos lipseste . dupa depunerea conglomeratelor se instaleaza un facies recifogen cu formare de calcare nisipoase urmate de calcare compacte. Paleogenul in Paleogenul mediu (Eocen) are loc transgresiunea marina avand astfel loc depuneri detritice cu doua orizonturi conglomeratice: inferior si superior.spre est. In raport cu zona de molasa a Carpatilor Orientali care s-a deschis in urma miscarilor stirice (din Miocenul inferior). Elementele componentelor ale conglomeratelor au originea in criastalinul Carpatilor Meridionali si in formatiunile invelisului Mezozoic. Grosimea depozitelor ce constituie umplutura avanfosei meridionale insumeaza cateva mii de metri. STRATIGRAFIA fosa deschisa la sud de orogenul Carpatilor Orientali a fost umpluta cu sedimente din Paleogen si Cuaternar. in sens longitudinal se remarca variatii de facies: . Rezulta un caracter bituminos al depozitelor oligocene. are un fundament cristalin mixt astfel: pe zona de N are un fundament carpatic. local. rezultat al eroziunii intense a zonei muntoase formate la nord. marne nisipoase. Din punct de vedere morfologic se suprapune Podisului Getic si Subcarpatilor Sudici. depozitele eocene sunt de natura argiloasa cu grosimi de peste 2000 metri. In zona 118 . avanfosa meridionala se deschide mai de timpuriu (in Paleogenul inferior) in urma miscarilor laramice. cu o mare varietate de facies . Dupa orizontul unor marne brune. bituminoase. Ele marcheaza debutul unui mediu euxinic asemanator cu cel din zona orientala a Carpatilor. b. orizontul superior al conglomeratelor este inlocuit prin depozite predominant marnoase. urmeaza o succesiune de calcare negricioase. In aceasta sucesiune. in zona localitatii Albesti. pe zona de S. in timp ce zona de sud era marcata de subsidenta activa devenind o zona de sedimentare activa. Depresiunea Getica astfel creata. separate de un orizont marnos. In prezent structura avanfosei in care este structurata zona de molasa este mascata de depozitele Pliocenului si Cuaternarului. este fundamentul crisatlin al Platformei Valahe. gresii cu inceput de silicifiere. sisturi disodilice.meridional. Oligocenul depozitele oligocene sunt de sedimentare. La partea estica.

In zonele de margine depozitele sunt rezultatul unei sedimentari torentiale in conditii de transgresiune marina. Acest proces este intalnit de la Valea Oltului pana in V.estica Oligocenul apare sub forma unor fasii inguste urmand limita depozitelor eocene. Apare ca o fasie (avand o grosime de aproximativ 100 metri) continua in zona anticlinalului Govora – Slatioarele. Conglomeratele au un ciment slab cu o coloratie rosietica. Urmeaza in continuitate de sedimentare pe Helvetian si uneori avanseaza transgresiv peste sisturile cristaline de la nord. succesiunea Tortonianului este similara cu cea din sectorul moldo-valah. mediul de sedimentare devine de tip lagunar depunand o cantitate de sedimente peste depozitele oligocene. Spre sud depozitele burdigaliene se afunda sub depozitele mai noi. Miocenul Şi depresiunea Getica resimte intens fazele de orogeneza neogene. 119 . orizontul marnelor. In bazinul marii tortoniene din Depresiunea Getica au existat conditii de sedimentare de margine si conditii de sedimentare de larg (pelagic). ulterior. Helveţianul cu unele discontinuitati este cunoscut la suprafata in toata Depresiunea Getica. fiind constituite din conglomerate poligene. Burdigalianul dupa o scurta faza de exondare. trecerea la conditii de sedimentare continentale de mediu de apa dulce. cu urmatoarea structura litologica: conglomerate si gresii. Ca urmare a miscarilor laramice si stirice. Ulterior fazele de orogeneza care au determinat in zona catenei muntoase ridicarea intregului ansamblu. Apar la V de Otasau. sisturile cu radiolari de tipul disodidelor. peste ele se dezvolta marne. Dupa definitivarea structogenului carpatic si colmatarea Depresiunii Getice are loc trecerea la un mediu de sedimentare salmastru. In zona de larg. Agvitanianul dupa mediul euxinic instalat in Paleogen pe fondul unei regresiuni marine. in Cuaternar. gipsuri. marcata de o subsidenta activa ce a permis acumularea unor depozite cu grosimi de mii de metri. adica: orizont de marne si tufuri. ridicarea compensata de o migrare catre exterior a zonei de avanfosa. pana la raul Doamnei cu prelungire in depresiunea Lovistei. formatiunea salifera superioara. avand loc astfel instalarea unui regim lagunar care urmeaza o scurta perioada de exondare. care in partea superioara trec la gresii si nisipuri. gresii si marne. nisipuri. depozitele burdigaliene se dispun transgresiv si discordant. bazinul de sedimentare getic sufera o usoara ridicare. iar ulterior.

Acest contact tectonic determina prelungirea liniei pericarpatice din sectorul moldo-valah. Cel de margine apare pe zona de margine a depresiunii de la Valea Oltului pana in partea vestica. are loc ca urmare a miscarilor moldavice cand se produce incalecarea depozitelor depresiunii peste depozitele noi ale Platformei Valahe. marnoargile. Zona Depresiunii Getice in Sarmatian a functionat independent (din punct de vedre al conditiilor de sedimentare). nisipuri. rezulta astfel ca fundamentul Depresiunii Getice este mixt: carpatic in nord. cu o tectonica rupturala. In unele sectoare au caracter recifal. Transgresiunea generala din Burdigalian face ca Depresiunea Getica sa functioneze ca arie de sedimentare. Sedimentarea este relativ uniforma. La sfarsitul Miocenului are loc o scurta perioada de exondare dupa care se instaleaza marea pliocena. in raport cu zona pericarpatica (orientala). pana in Tortonianul superior cand are loc o scurta perioada de exondare. 120 . La sfarsitul Paleogenului (datorita orogenezei savice) are loc o regresiune generala. Se caracterizeaza prin existenta a doua faciesuri: unul de larg si altul de margine. Aici isi fac aparitia cutele diapire. de care era despartita prin horstul existent intre Valea Dambovitei si Valea Argesului. Definitivarea Depresiunii Getice ca unitate structurala majora. baikalian (de platforma) in sud. Succesiunea: conglomerate. Urmeaza marea transgresiune din Sarmatian cand este acoperita si o parte din zona de platforma. marnoargile. In miscarile de subsidenta este antrenata si Platforma Valaha. Sarmaţianul urmează in continuitate de sedimentare insa in zonele de margine transgresiva peste sisturile cristaline. Cel de larg se intalneste in zona Vaii Oltului. Cea mai larga dezvoltare o au depozitele tortoniene in extremitatea vestica a Deprsiunii Getice. gresii calcaroase. depozite predominant grezoase. Se remarca caracterul torential al depozitelor grosiere. prezinta o succesiune de: marne. TECTONICA formarea Depresiunii Getice isi are originea in fenomenele de subsidenta compensatorii miscarilor de sedimentare a zonei cristaline a Carpatilor Meridionali in urma orogenezei laramice. datorita orogenezei stirice.

Evolutia geosinclinalului alpin apusean s-a produs intre cele doua blocuri mediene cu rol de placi tectonice. de mangan. Muntii Fagaras. Olanesti. dar si de unele procese magmatice: Poiana Ruscai. de aur. cretacici: Rusca Montana. paleogeni: Bazinul Petrosani. cand datorita fazei austrice a rezultat declansarea unor ample fenomene de sariaj (in nordul Muntilor Apuseni) concomitent avand loc depunerea unor sedimente sinorogenice. plioceni: in intreaga Depresiune Getica. de nichel. Dognece – Ocna de Fier. Moldova Noua. avand loc formarea de depozite sinorogene in sudul Muntilor Apuseni. legate de sisturile cristaline epimetamorfice: Poiana Ruscai. Ape minerale : Baile Herculane. azbest – Muntii Lotrului. Hidrocarburi: ofera conditii formării si acumularii petrolului in intreg arealul Depresiunii Getice Roci utile: grafit – Muntii Capatanii. in Muntii Semenic. orogenul Carpatilor Meridionali prezinta conditii pentru formarea si acumularea substantelor minerale utile.RESURSE MINERALE prin structura sa. Faza de compresiune atinge maximul (paroxismul) in Cretacicul mediu. liasici: Resita. legate de sisturile cristaline. Prin evolutia sa a determinat aparitia unei structuri muntoase. Moldova Noua. Geosinclinalul alpin apusean îşi prelungeşte faza de extensie pana in Jurasicul superior. Geosinclinalul alpin al Muntilor Apuseni este separat de Carpatii Orientali prin masivul median transilvan. 121 . Combustibili minerali: carbuni: carboniferi: Resita. Oravita. concentratii mici in Muntii Lotrului. Muntilor Apuseni). a functionat relativ independent. Almajului. de crom. Moldova Noua. cand au loc depuneri de depozite de natura carbonatica (specifica N.Sub actiunea fortelor de impingere tectonica au rezultat importante deformari rupturale si plicative in lungul carora a rezultat si un magmatism in care a fost antrenat si materialul de origine crustala. feldspat – Semenic. Legate de magmatism la contactul cu calcarele: Dognecea. sulfuri complexe. pe versantul N al Muntilor Fagaras. MUNTII APUSENI GENERALITĂŢI Geosinclinalul alpin deschis prin regenerarea structurilor hercinice la vestul arealului carpatic. Minereuri de fier. Muntii Semenic. sisturi bituminoase – Anina. In Cretacic se declanseaza fortele de compresiune tectonica a geosinclinalului de catre cele doua masive mediene. iar la vest esra limitat de masivul median panonic. Calimanesti. marmura – Ruschita – Muntii Poiana Ruscai. Muntele Mic.

Fazele de paroxism orogenic de la sfarsitul Cretacicului
sublaramic si laramic au generat un magmatism subsecvent.
Mişcarile post laramice au generat fenomene rupturale ce au
structurat depresiunile intramontane prezente.
În Miocenul inferior, in urma diastrofismului stiric se manifesta
intens un magmatism subsecvent tarziu.
Prin evoluţia geosinclinalului alpin apusean, au rezultat doua
structuri majore : Muntii Apuseni de N si Muntii Apuseni de S. În
cazul Muntilor Apuseni de N se delimiteaza doua unitati structurale
majore: autohtonul de Bihor si panza de Codru. În Muntii Apuseni
de S, se separa: fundamentul cristalin regenerat si invelisul alpin.
MUNŢII APUSENI DE NORD În grupa nordica a Apusenilor sunt
cuprinse urmatoarele masive: Gilau – Muntele Mare, Bihor,
Padurea Craiului, Codru Moma, Highis – Dorcea (in Muntii
Zarandului).
STRATIGRAFIA structura masivelor cristaline este data de
formatiuni vechi de natura cristalina si magmatogena – produse lae
unor cicluri tectono – magmatice prealpine: precadomian,
cadomian şi hercinic.
Ciclul tectono-magmatic precadomian acum se formeaza
sisturile cristaline mezometamorfice rezultate in urma unui
metamorfism regional. Formatiunile initiale supuse procesului de
metamorfism erau de natura: sedimentara si magmatica. Aceste
sisturi formeaza relieful Muntilor Giulau – Muntele Mare, in care s-
au identificat mai multe serii.
1. Seria de Someş, cu larga raspandire in autohtonul de Bihor, este
constituit din paragnaise cu biolit.
2. Seria de Baia de Arieş, constituie asa numitul,,Pinten de Baia de
Aries’’, din bazinul vaii cu acelasi nume. Aceasta este reprezentata
de: calcare marmoreene, amfibolite, paragnaise cu biotit, sisturi
cuartito-muscovitice.
Orogeneza precadomiană pe lângă fenomenele de
metamorfism a generat si fenomene magmatice care au format
corpuri intruzive in cadrul sisturilor cristaline mezometamorfice.
Magmele, in general de natura acida, au generat roci din grupa
granitului si granodioritului, fenomen specific zonei Muntele Mare –
Baia de Aries.
Ciclul tectono-magmatic cadomian fundamentul precadomian
este regenerat intr-un nou geosinclinal in Proterozoicul superior in
care s-au acumulat foramţiuni ce au fost metamorfozate de ciclul
orogenic cadomian. Au rezultat formatiuni metamorfozate regional
in conditii de epizona.

122

Asa s-a constituit grupa cristalina epimetamorfica a carei
dezvoltare completa se intalneste in Muntii Bihor. In geosinclinal s-
au acumulat depozite terigene care au fost metamorfozate in
faciesul şisturilor verzi (jumatatea sudica a Muntilor Apuseni de
Nord).
In cadrul lor s-au separat mai multe serii, in urmatoarea
succesiune: seria de Bistra, seria de Biharia, seria de Muncel.
Seria de Bistra, sisturi cu sericit si clorit, cu intercalatii la
diferite nivele de amfibolite si porfiroide. Apartin zonei izvoarelor
Somesului Cald, Valea Rachitele si Valea Draganului.
Seria de Biharia, sisturi cloritoase cu porfiroblaste de albit, se
adauga si doua nivele de calcare si dolomite cristaline, grosimea
seriei este de 1200 m, in Masivul Biharia din Muntii Gilau.
Seria Muncel, cu dezvoltare tipica in varful Muncelu, la sud de
Masivul Biharia. Este constituita din sisturi cristaline
epimetamorfice rezultate din metamorfozarea in faciesul sisturilor
verzi a unor formatiuni terigene si a unor lave si tufuri acide.
Prezinta o mare varietate de sisturi. Grosimea seriei este de 100 m
si succede seriei de Biharia.
Ciclul de orogeneză cadomiană a fost însoţit de un magmatism
descris si ca ,,Seria intruziunilor de Codru’’. Intruziunile de Codru
sunt de natura unor granite si diorite cuartifere injectate in
sisturile cristaline epimetamorfice din baza seriei de Biharea. Apar
sub forma de filoane sau corpuri de dimensiuni mari in zona
Ariesului de la Scarisoara, din est pana la Sagacea. Mai apare in
partea de SV a Muntilor Codru Moma si in NV Muntilor Highis.
Ciclul tectono-magmatic(orogenic) hercinic în Paleozoic
fundamentul proterozoic consolidat este regenerat intr-un mare
geosinclinal unde s-au acumulat depozite sedimentare si
magmatogene bazice.
Orogeneza hercinica determina metamorfozarea acestor
depozite in faciesul sisturilor verzi, rezultand astfel grupa sisturilor
cristaline ankimetamorfice, cu o larga dezvoltare in Muntii Bihor si
Zarandului.
În cadrul sisturilor ankimetamorfice s-au separat trei complexe :
1. complexul detritogen inferior – metaconglometare,
2. complexul ofiolitic – provenit prin metamorfozarea produselor
unui magmatism initial bazic,
3. complexul detritogen superior – rezultat prin metamorfozarea
unui material fin pelitic.
INVELISUL SEDIMENTAR AL MASIVELOR CRISTALIN
Exondarii din Carboniferul superior, tot in cadrul ciclului hercinic, ii
rezulta doua domenii de sedimentare cu evolutii diferite, iar
123

depozitele formate nu au mai fost metamorfozate. In sud se
delimiteaza domeniul de Codru, iar in nord cel de Bihor, ambele
separate printr-un prag slab tectonic panza sau sisturile de Codru,
ele constituind cele doua unitati majore ale sedimentarului
Apusenilor de Nord.
AUTOHTONUL DE BIHOR
Situat la nord de linia tectonica dispusa pe o directie NV – SE,
incepand din zona Oradea, ajungand in SE, dupa care se schimba
directia catre E (S. Muntii Gilau – Muntele Mare). Resturi ale
invelisului sedimentar apar in Muntii Padurea Craiului si Bihor.
Permianul dupa exondarea din Carboniferul superior urmeaza
o perioada submersa in care s-au depus discordant si transgresiv
depozite detritice, depozite atribuite Permianului inferior. Astfel de
depozite se intalnesc in Muntii Padurea Craiului si Muntii Bihor.
Aceste depozite au caracter de molasa al orogenului hercinic si
impreuna cu sisturile cristaline reprezinta fundamentul ce a fost
regenerat in orogeneza alpina.
Triasicul în Permianul superior zona functioneaza ca zona
emersa. In Triasic apar primele sedimente ce marcheaza debutul
ciclului alpin. In continuare se instaleaza un regim propice formarii
depozitelor carbonatice: dolomite in alternanta cu calcare, calcare
organogene. Depozitele triasice apar in Muntii Pădurea Craiului si
Muntii Bihor si in depresiunile intramontane. La sfarsitul
Triasicului urmeaza o faza de exondare corespunzatoare fazei de
orogeneza paleochimerica.
Jurasicul se reia procesul de sedimentare, foramndu-se astfel
depozite detritice, dupa acestea instalandu-se un mediu propice
faciesului carbonatic. Pe baze paleontologice au fost separate toate
etapele Jurasicului. Depozitele apartinand Jurasicului au dezvoltare
in: centrul si nordul Muntilor Padurea Craiului, pe zone restranse in
Muntii Bihor.
La sfarsitul Jurasicului are loc o scurta perioada de exondare,
favorizand formarea depozitelor bauxitice pe paleorelieful creat de
eroziune.
Cretacicul faza de exondare se prelungeste si in Cretacic, astfel
ca reluarea sedimentarii nu coincide cu inceputul
acestuia. Sedimentarea debuteaza prin depozite lacustre dupa care
se instaleaza mediul marin care se mentine pana la sfarsitul
Cretacicului inferior. Acest mediu a fost favorabil dezvoltarii
depozitelor carbonatice cce alterneaza cu depozite detritice,
grosime acestora fiind de peste 1000 m.

124

Orogenezei hercinice ii urmeaza in Permianul superior pana la inceputul Triasicului o faza de exondare in care domeniul de Codru a fost supus peneplenizarii. sunt alcatuite din marne. Triasicul depozitele triasice se depun discordant peste depozitele mai vechi. partea SV a Muntilor Bihor. Beius 2. sisturi argilo-marnoase dupa care urmeaza un facies carbonatic. Muntii Codru- Moma si Zarandului. rezultand invelisul alpin al Panzei de Codru. In partea terminala a Jurasicului superior. Cele trei zone sunt: 1. Succesiunea completa se intalneste in zona Codru si cu unele deosebiri in celelalte doua zone. zona Tărcăiţa– centrul Muntilor Codru Moma 3. Corespunde unei faze de regresiune marina. sudul Muntilor Apuseni de Nord este sariat peste autohtonul de Bihor de la nord. Depozitele permiene sunt posttectonice orogenezei hercinice. Ele sunt separate prin praguri ceea ce au determinat o oarecare diferentiere litofaciala. INVELIŞUL POSTHERCINIC s-a vazut ca a avut loc definitivarea aranjamentului structural al zonei. care a urmat fazei de exondare. Procesul de sedimentare se reia din Cretacicul superior. Învelisul sedimentar al panzei de Codru este constituit din depozite permiene care impreuna cu sisturile cristaline constituie fundamentul hercinic regenerat in orogeneza alpina. pana la formarea sistemului de panze de Codru. Jurasicul are o dezvoltare incompleta intalnindu-se numai in Jurasicul inferior si mediu. Depozitele permiene inferioare insumeaza peste 2000 m grosime si apar in zona Finis si SV zona platoului Vascau. PÂNZA DE CODRU în urma diastrofismului cretacic. in general debuteaza cu depozite psamito- psefitice dupa care se instaleaza un mediu favorabil formarii depozitelor carbonatice. Tot in Permian se manifesta si un magmatism subsecvent. Pe domeniul panzei de Codru se individualizeaza trei zone in care sedimentarea a fost mai activa. s-au creat conditiile formarii unui facies flisoid. zona de Finiş sau de Codru – in SV Muntilor Codru Moma cu extindere in zona depresiunilor : Zarand.. partea S a Muntilor Gilău. in care este inclus si platoul Vascau. procesele de sedimentare reluandu-se in triasic si dureaza pana in Cretacicul inferior. Pânza de Codru ocupa partea sudica a Muntilor Padurea Craiului. Depozitele Jurasicului inferior. astfel incat functionează pana in Jurasicul superior ca zona exondata. 125 . Muntilor Codru Moma. rezultand astfel zona Muntilor Apuseni de Nord . zona ce devine relativ rigida si exondata. zona Vaşcău – S.

la Sde varful Vladeasa. diferentierea se accenueaza prin faptul ca domeniul de Bihor ramane exondat pana in Jurasicul superior. Masivul Bihor. Constituie continuarea spre nord a laturii vestice a magmatitelor laramice din Carpatii Meridionali. Masivul Gilau. cu evolutie comuna in prebaikalian si baikalian. Totodata orogeneza hercinica a fost insotita de un magmatism bazic initial si un magmatism acid granitoid. Partea de N (domeniul de Bihor) in timpul orogenezei hercinice a evoluat ca zona mai stabila care in majoritatea timpului a fost exondata si supusa eroziunii. Trascau – dykuri. În Triasic cele doua domenii functioneaza ca arii de sedimentare. Cel mai mare corp magmatic este in Muntii Vladeasa. În orogeneza hercinica se manifesta si un slab metamorfism regional. rezultand sisturile anchinolaramice. Acestea s-au depus in patru zone: zona Rosia – S Muntilor Padurea Craiului. Magmatitele laramice din Apuseni se intalnesc in: Masivul Vladeasa – curgeri si corpuri intrusive. 126 . In urma acestor origeneze se formeaza sisturile cristaline mezo si epimetamorfice. grabenul Remeti – in S Muntilor Padurea Craiului. in timp ce in domeniul de Codru sedimentarea continua pe tot parcursul Jurasicului. fenomen insotit de un magmatism subsecvent tardiv. zona Vladeasa – intre Valea Draganului si Valea Sacuiului. Magmatitele laramice Datorită diastrofismului laramic de la sfarsitul Cretacicului ansamblul Apusenilor de Nord a exondat. Masivul Drocea. fenomen manifestat sub forma curgerilor de lava la care se asociaza corpuri intruzive.depunandu-se transgresiv si discordant depozite cu caracter posttectonic. În continuare. zona de margine a depresiunii Bradului. Diferentierea are loc in in urma fazei paleochimerice. Ulterior are loc o diferentiere a geosinclinalului in doua domenii diferentiere ce se accentueaza in orogeneza hercinica si apoi in orogeneza alpina. in timp ce in domeniul de Codru sedimentarea continua pana in Triasic inclusiv. Doar in Permian devine zona submersa. cand domeniul de Bihor este exondat. Tectonica iniţial zona Muntilor Apuseni de Nord a functionat in cadrul unei arii geosinclinale mult mai largi. constituidu-se astfel domeniul de Nord (de Bihor) si Sudic (de Codru). unde se depun depozite posttectonice cu caracter de molasa.

In domeniul de Codru se depun depozite flisoide. MUNTII APUSENI DE SUD LIMITE: . iar hartile intocmite constituie baza stiintifica a activitatii productive. Miscarile ulterioare celor mezocretacice (eventual si celor subhercinice). Geosinclinalul Mureşului s-a format prin regenerarea fundamentului cristalin asemanator fundamentului Muntilor Apuseni de Nord. Cercetarile sistematice din zona au dus la descifrarea strauctrii geologice. Incalecarea se produce dupa linia de minima rezistenta creata inca din orogeneza hercinica pe directia SE – NV. miscarile mezocretacice au determinat o tectonica proprie fiecarei unitati structurale majore. Ca urmare a evolutiei deosebite se individualizeaza ca unitate geologico-structurala distincta cunoscuta sub numele de geosinclinalul Muresului. Regenerarea zonei ca arie a geosinclinalului functiona in Jurasicul mediu. Începand cu Cretacicul. Rolul cel mai important in definirea structurii Muntilor Apuseni de Nord l-au avut miscarile mezocretacice austrica si subhercinica. au afectat in mai mica masura Muntii Apuseni de Nord. În urma miscarilor chimerice. care intr-o anumita perioada erau cele mai mari din lume. de care se delimiteaza printr-o linie foarte sinuoasa mascata de depozite posttectonice care de altfel mascheza contactul propriu-zis. În cadrul domeniului de Codru se individualizeaza un sistem de panze. 127 . avand astfel loc sarierea domeniului de Codru peste domeniul de Bihor. Amplitudinea maxima a sariajului este de 30 km.Valea Muresului la sud Unitatea de Codru spre NV. Aceasta zona s-a dezvoltat ca arie geosinclinala in ciclul alpin in raport cu partea nordica avan o evolutie geologeca sensibil deosebita . In afara de sariaj. Zona este cunoscuta din timpuri stravechi datorita zacamintelor de aur. domeniul de Bihor cunoaste o scurta perioada de exondare dupa care procesele de sedimentare se reiau printr-un episod lacustru. rezultand cele doua unitati tectonice majore. cand se formase anterior. Aici s-a manifestat un intens magmatism bazic initial ce constituie o trasatura caracteristica in raport cu Muntii Apuseni de Nord. iar apoi un vulcanism tarziu (vulcanismul neogen). Dupa aceasta faza se dezvolta un magmatism subsecvent timpuriu (laramic). Efectul major a fost cel ruptural ducand la formarea in Neogen a unor bazine de acumulare. geosinclinalul Muresului a fost afectat de intense miscari de cutare ducând la formarea de depozite.

Acestea s-au depus in zonele de margine ale eruptivului ofiolitic. MASIVELE CRISTALINE sisturile cristaline ale fundamentului cristalin s-au format in doua cicluri tectono magmatice: precadomian. zona Drocea. O prima zona de acest tip se afla la nord pe Valea Ariesului. Epimetamorfitele sunt de natura unor sisturi sericito-cloritoase cu intercalatii de sisturi grafitoase si lentile de calcare si dolomite cristaline. INVELIŞUL SEDIMENTAR AL MASIVELOR CRISTALINE cu exceptia a doua petice de conglomerate cuartoase. Ciclului precadomian ii apartin sisturile cristaline mezometamorfice ce apar sub forma unor insule de sub invelisul sedimentare in Muntii Trascaului. Ciclului hercinic ii apartin sisturile cristaline epimetamorfice aflate in sudul Muntior Trascau pe Valea Muresului. in partea nordica. Modul de zacamant al rocilor carbonatice indica faptul ca acestea au constituit corpul unui recif. În cuprinsul Muntilor Apuseni de Sud se delimiteaza patru zone de sedimentare: zona Trascau – Valea Muresului. Vârsta este Paleozoica. 128 . Astfel apar mai multe zone de sedimentare (unele cu caracter de fose) care au evoluat independent in anumite perioade de timp. De asemenea se constata trei etape de magmatism. Magmatismul s-a manifestat in trei regiuni diferite. zona Deva – Zau. STRATIGRAFIA structura generala a Muntilor Apuseni de Sud consta in fundamentul cristalin peste care se depun formatiuni sedimentare la care se adauga produse magmatogene. in partea estica. iar cea de-a doua in zona de receptie a bazinului Geoagiu. Reprezinta prelungirea spre nord a sisturilor cristaline din zona Poiana Rusca. zona Bucium – Abrud. hercinic. magmatismul subsecvent tarziu (vulcanismul neogen). de unde si faciesurile depozitelor de aceeasi varsta foarte diferite. apreciate ca fiind permiene. in partea vestica. reprezentand de altfel prelungirea spre sud a pintenului cu acelasi nume. formatiunile sedimentare din geosinclinalul Muresului apartin Mezozoicului. si anume: magmatismul initial ofiolitic. Rocile carbonatice au o dezvoltare masiva in nord si se destrama spre vest sub forma unor intercalatii in masa rocilor terigene. magmatismul subsecvent timpuriu (laramic). in partea sudica a geosinclinalului Muresului. Sisturile cristaline mezometamorfice sunt asemanatoare celor din seria de Aries din Apusenii de Nord.

Cretacicul superior dupa faza de exondare. continuandu-se faza de depunere de depozite de tip flis.in loc’’ sunt depuse incepand cu Oxfordianul.Sedimentarea a debutat anterior Oxfordianului. Depozitele Jurasicului superior s-au dezvoltat in facies carbonatic. La partea superioara faciesul devine marnos si marno-calcaros in zonele de larg si recifal in zonele de margine. La sfarsitul Albianului (Cretacicul inferior). dupa care sedimentarea continua cu intermitenta pana in Cretacicul superior. Drocea. din conditiile depunerii depozitelor grosiere (de margine) ce altereaza cu produse ale vulcanismului ofiolitic. exondarea producandu-se in etape diferite. Jurasicul superior se caracterizeaza printr-o relativa uniformitate litofaciala si printr-o intensa activitate ofiolitica. diferentierile de facies devenind pregnante. Aceste diferentieri rezulta din conditiile favorabile depunerii depozitelor pelitice sau carbonatice (mediu pelagic). Au o larga dezvoltare si in Muntii 129 . cu frecvente variatii laterale de facies. zona este exondata ca urmare a fazei de orogeneza austrica. Bucium – Abrud. In celelalte zone. Se continua sedimentarea stratelor in zonele de larg (zona Trascau – Valea Muresului) in timp ce in zonele de margine se dezvolta faciesul recifal. Cretacicul inferior odata cu debutul acestei perioade se intensifica tendintele de instabilitate ale zonei ce culmineaza la sfarsitul Cretacicului inferior prin diastrofismul austric. Aceste miscari au determinat mari diferentieri ale sedimentarii in cele patru fose ale Muntilor Apuseni. capatand deseori trasaturi de formatiuni de flis. Odata cu Devonianul superior se depun depozite nedeformate plicativ marcand un nou ciclu de sedimentare ce se incheie probabil in Paleocen. domeniul marin revine. A avut o dezvoltare pe mii de metri grosime. Calcarele recifale au o larga dezvoltare in zona Trascau si Remetea. Concomitent au loc diferentieri importante in ceea ce priveste sedimentarea in fosele amintite. INVELIŞUL POSTTECTONIC mişcarile de deformare plicativa se atenueaza treptat observandu-se si efectele fazei de cutare subhercinica. cand zona este exondata.. Diferentierile sunt accentuate si de faptul ca anumite zone au functionat ca zone exondate. corelarea sedimentelor rezultate nefiind posibila decat pe baza continutului faunistic. In perioada urmatoare miscarile de instabilitate se accentueaza. Depozite . datorita magmatismului bazic apar diferentieri evidente intre straturi.

Produsele vulcanice sunt produsele unor aparate vulcanice uneori cu extensiuni de lava de tip central. Aceste forme de zacamant se intalnesc in zona localitatilor Rosia Noua. Ighiu. Magura Vetei (Drocea). etapa Jurasicului superior. hidrotermale: Corbesti. lichid-magmatica: Cazanesti – Ciungani. Ocupă o pozitie axiala a zonei Muntilor Apuseni de Sud. rezulta mineralizatii ca urmare a diferentierii lichidelor magmatice si a activitatii hidrotermale. Magmatismul ofiolitic initial s-a desfasurat in trei etape : 1. in lungul unor fracturi majore situate in partea vestica si estica a Muntilor Dorcea si in NV Muntilor Trascau. diorite cuartifere. Astfel de corpuri intuzive se gasesc in zonele : Savarsin. Magmatitele laramice se prezinta sub forma unor intruziuni de roci acide : granite. MAGMATITELE OFIOLITICE S-a manifestat in stadiul de geosinclinal in lungul unor fracturi profunde. vulcano-sedimentara: NV Muntilor Drocea. Se prezinta sub forma unor corpuri de roci bazice. MAGMATISMUL LARAMIC Trecerea de la Cretacic la Neogen este marcata de faza de orogeneza laramica. este cel mai reprezentativ magmatism initial alpin din aria carpatica. 3. Almas – Saliste.Apuseni de Sud (Bucium – Abrud) si o dezvoltare restransa in zona Drocea si Deva Zum. in zona de S (Muntii Trascau). magmatismul initial a avut loc prin scurgeri de lave inchise in depozitele sedimentare cretacice inferioare. magmatismul initial are un caracter exclusiv vulcanic. scurgeri de lava. Ceea ce rezulta sunt mineralizatii vulcano- sedimentare. 130 . care ca si in Carpatii Meridionali este insotita de un magmatism subsecvent timpuriu. Caracteristica dominanta este faciesul detritic. Cazanesti. amploare. Ciungeni – Cazanesti. si o latime de 40 km. In Muntii Trascaului corpurile intruzive se intalnesc in zona: Golda. Magmatismul initial a fost insotit de fenomenul de contact termic. hidrotermal si de metalogeneza. Almas. etapa pana in Jurasicul mediu inclusiv. 2. etapa Neocomian – Aptian. evolutie. extinzandu- se pe o lungime de 190 km. s-a mainfestat in zona axiala a geosinclinalului Muresului. are caracterul unui magmatism plutonic. granodiorite. Se pot recunoaste si astazi resturi ale aparatului vulcanic in zona de N (Muntii Drocea). intruziuni de magma consolidata – dykuri. Corpurile magmatice laramice au generat fenomene de metamorfism de contact si hidrotermale. Prin manifestare.

S-a manifestat in toate zonele amintite si chiar a depasit limitele acestora. curgeri de lave. Astfel au luat nastere depresiunile intramontane ale Muntilor Apuseni si anume: Depresiunea Brad-Sacaramb. cat si prin fenomenele de metalogeneza. ansamblul Muntilor Apuseni devine regiune exondata. de unde rezulta dacite. Principalele aliniamente de vulcanism sunt dispuse astfel: . faza intermediara. In cadrul acestei etape exista trei faze : . ETAPA 3 A doua jumatate a Pliocenului – Cuaternarul inferior Se caracterizeaza printr-o activitate vulcanica mai slaba manifestandu-se mai ales in zonele marginale ale geosinclinalului. aliniamentul sudic paralel cu Valea Muresului intre Deva si Capalnas. aliniamentul suprapus Depresiunii Zlatna – Almas . In aceasta etapa vulcanismul a fost de tip exploziv. de unde rzulta dacite . Acest ciclu de magmatism se incadreaza magmatismului subsecvent tarziu. Mai tarziu.VULCANISMUL NEOGEN dupa faza de orogeneza laramica. aliniamentul nordic dintre Bucium – Rosia Montana pana la Baia de Aries . lavele deversate avand caracter predominant acid. magmele deversate fiind de tip intermediar si acid. formandu-se roci cu structura porfica. ETAPA 2 Tortonianul superior – Pliocenul inferior Reprezinta cea mai importanta manifestare a magmatismului subsecvent atat prin intensitate si volumul produselor vulcanice. de unde rezulta andezite . Depresiunea Rosia Montana. Depresiunea Zlatna – Almas. 131 . Magmatismul subsecvent s-a produs in trei etape : ETAPA 1 Tortonianul inferior – Tortonianul superior Corespunde unei miscari de subsidenta intensa insotita de transgresiunea tortoniana. in Tortonian se deschid mai multe aliniamente oblice fata de directia geosinclinalului Muresului in lungul carora a avut loc o intensa activitate vulcanica. relativ stabila care nu a mai suferit fenomene de cutare. faza acida. Fazele de orogeneza din Neogen au avut ca efect formarea unui sistem de fracturi care au permis subsidenta intensiva a unor sectoare care au functionat in continuare ca arii de sedimentare. formatiuni vulcano-sedimentare. In urma acestui ciclu magmatic se formeaza mai multe structuri vulcanogene si anume: structuri inradacinate. aliniamentul suprapus Depresiunii Brad – Sacaramb – Gurahont . faza acida.

TECTONICA formarea geosinclinalului Muresului s-a produs mult mai devreme de Jurasicul mediu. cand sunt puse in loc primele formatiuni sedimentare. Primele mişcari tectonice cu efect plicativ sunt cele neochimerice. magmatism subsecvent timpuriu. Evolutia unor astfel de sectoare a inceput inca din Miocenul inferior (Neozoic). Produsele acestei etape sunt intr-o prima faza de tip intermediar (andezite). In Cuaternar activitatea vulcanica inceteaza si odata cu aceasta s-a definitivat structura actuala a Muntilor Apuseni. In aceasta etapa se pare ca nu exista aport de material terigen. zona Trascau N-S . au caracter 132 . iar intr-o a doua faza de tip bazic (bazalte).afectand formatiunile fundamentului cristalin. Mişcarile ulterioare preaustrice accentueaza diferentierea depozitelor de sedimentare in fosele amintite. Miscarile de orogeneza culmineaza cu faza austrica cu intense deformari plicative. rezultand depresiunile intramontane posttectonice in care procesele de sedimentare au continuat pana in Cuaternar. Concomitent se manifesta magmatismul laramic. a caror directie este diferita de la o zona la alta : . cute in evantai cu deschidere spre N. iar in zonele de margine de tip recifal. DEPRESIUNI INTRAMONTANE ZONA CARPATILOR ORIENTALI Dupa realizarea structurii tectonice si ridicarea ansamblului muntos al Carpatilor Orientali. care au avut ca efect si ridicarea partii centrale a geosinclinalului Muresului cu formarea mai multor fose de sedimentare. Aici s-a produs o sedimentare de tip pelagic. cu manifestarea unui magmatism subsecvent tarziu in lungul acelorasi fracturi majore care au format zonele de acumulare posttectonica (depresiuni intramontane). zona Abrud – Bucium. Deschiderea geosinclinalului prin regenerarea unui fundament prealpin si deschiderea unor fracturi majore in zona de rift a generat un magmatism initial de natura ofiolitica. de la Magura Sarbi. iar altele de la sfarsitul Pliocenului. Miscarile ulterioare au avut mai ales un caracter ruptural: in urma fazei de orogeneza laramica se deschide un ansamblu de fracturi majore care au dus la scufundarea unor compartimente. zona de S – Deva – Zam E-V . fiind in schimb aport de material magmatic. In aceasta etapa s-au format bazaltele de la Detunatele (rezervatie geologica). Miscarile orogenice neogene definitiveaza ansamblul structural al Muntior Apuseni. unele sectoare au devenit intens subsidente in care sedimentarea a continuat pana in Cuaternar.

Depresiunea Ciucului este limitata la V de structurile vulcanice ale Muntilor Harghita – Ghurghiu si la E de zona cristalino-mezozoica si flisul cretacic. In cadrul sistemului orogenic al Carpatilor Orientali se delimiteaza urmatoarele depresiuni intramontane : Comanesti. Dar majoritatea depresiunilor sunt anterioare activitatii vulcanice. Depresiunea Gheorgheni este situata intre Muntii Harghita. Ex. Este alcatuita din cinci microdepresiuni. Insumeaza grosimi de 300 m in bazinul Ciucului. Borsec – Bilbor. Este traversata de raul Mures. in centrul depresiunii. lave andezitice si produse terigene venite din partea estica. Jolotea. Gheorgheni. Depozitele ce constituie umplutura depresiunii sunt alcatuite din pietrisuri. fiind de asemenea amplasata pe sistuuri crisatline. pana in Cuaternar. Gurghiu si Calimani la V si N si zona cristalino-mezozoica la E. Barsei. pana la 1000 m. acestea impartind depresiunea in trei bazine: inferior. Gheorghieni. 133 . Borsec. Sunt atribuite Romanianului (sfarsitul Pliocenului). iar depozitele acumulate au caracter de molasa cu conditii de formarea carbunilor. aglomerate andezitice. mediu si superior. nisipuri si argile cu carbuni. Ciucului. Depresiunea incepe sa se formeze din Pliocenul superior. Umplutura depresiunii este alcatuita din nisipuri si pietrisuri. Cea mai larga dezvoltare o are Depresiunea Borsec. ceea ce determina caracterul lor tectonic. rezultate din eruptii. si etse strabatuta de cursul superior al raului Olt. depozitele de umplutura fiind de origine precambriana si terigena cu intercalatii de lignit. Geneza: Depresiunile acestea sunt tectonice (miscarile de subsidenta s-au manifestat in lungul unor mari fracturi (grabene)). Depresiunea este fragmentata in doua praguri transversale la Jigodin si la Racu. Depresiunea se formeaza incepand din Pliocenul superior (Romanian). Ciucului. Depresiunea a fost colmatata cu produse vulcanice: tufuri.posttectonic. peste 800 m in bazinul Ciucului mediu si inferior. urmate de nisipuri cu intercalatii de carbune cu grosimi de 300 m. Depresiunea Borsec – Bilbor s-a dezvoltat in bazinul hidrografic al Bistricioarei. In depresiunile situate in apropierea zonei vulcanice neogene s-au acumulat si depozite piroclastice. Unele depresiuni au luat nastere prin bararea unor cursuri de apa cu materiale piroclastice. Depresiunea Jolotea este situata la VE de Ditrău. in Muntii Tulghes. Au grosimi de cateva zeci de metri. cu o lungime de 9 km. atribuite Romanianului – Cuaternarului.

intre Muntii Persani si Baraolt. Apoi s-au acumulat depozite ce apartin Sarmatianului si Meotianului. In cadrul ei se delimiteaza trei ramificatii: 1. descriind structuri paralele ca structurile Carpatilor Orientali. Darmanesti. Depresiunea Bretcu. Depresiunea Barsei suprafata este intinsa. Straturile sunt dispuse orizontal. Larga. Este reprezentat printr-un complex de strate : gresii. Are un aspect morfologic tabular. Orientarea generala este E – V. 3. 2. la S parâul Dofteana. piroclastite andezitice si strate de carbuni ce apartin Romanianului si Cuaternarului. 134 . Depozitele sunt slab cutate. intre Muntii Baraolt si Bodoc. carbuni. Tectonica. argile negre. Sarmatianul reprezentat numai prin partea sa superioara. a caror succesiune de la V catre E este urmatoarea: Lăloaia. Depozitele Depresiunii Comanesti formeaza umplutura unor sinclinale denumite si cuvete. In zona Comanesti s-a realizat in Miocen corespondenta bazinului dacic de la est cu bazinul Transilvaniei la V. S-a format la interiorul zonei de curbura a Carpatilor Orientali. Gheorghe. la N este limitat de Moinesti. alcatuieste microdepresiunea Capeni – Baraolt. argile si strate de carbuni. Geneza: afundarea unei parti a flisului extern in Sarmatianului superior. argile. grosimea este de 300 m. nisipuri. al flisului extern. la NV de localitatea Targu-Ocna. intre Muntii Bodoc si Oituz. constituite in special din pietrisuri. orizontul superior – alcatuit din nisipuri. Stratigrafia: la S este fundamentul depresiunii ce apartine unitatilor: Trascau si Vrancea. ramura vestica. Cutele sinclinale sunt separate de zone ridicate in care apare fundamentul flisului exterior la zi. de aceea se mai numeste si Tara Barsei. Deschiderea ei s-a produs in Pliocenul superior. care insumeaza grosimi de pana la 300 m. este alcatuit din doua orizonturi : . nisipuri. Meoţianul în continuitate de sedimentare cu Sarmatianul. microdepresiunea Sf. este constituita in general dintr-o suita de depozite reprezentate prin marne. orizontul inferior – constituit din conglomerate cu grosimi de 50 – 250 m si gresii in centrul depresiunii . prin afundarea unei parti a flisului extern in lungul unor fracturi.Depresiunea Comanesti delimitare – bazinul Vaii Trotusului. pietrisuri. Stratigrafia.

Miscarile orogenice din Mezozoic (austrica si laramica). Caransebes – Mehadia. alcatuit din conglomerate. in depresiune s- au acumulat depozite eocene. Petrosani. depozitele acumulate au caracter de molasa. latimea de 9 km. depozitele Depresiunii Petrosani alcatuiesc un sinclinal cutat si faliat. b. Culuarul Balta – Baia de Arama. oligocene si miocene inferioare. Neogenului si Cuaternarului. zona cristalino-mezozoica a Carpatilor Meridionali a sevenit o arie relativ stabila. Fruntile. Streiu. pliocene. S-a format prin scufundarea tectonica a cristalinului Fagarasului (ce separa depozitele depresiunii de culmea Fruntile. (1200 – 1500 m grosime). Se intinde intre Valea Oltului si raul Doamnei. Sunt alcatuite din prundisuri si pietrisuri torentiale (400 – 800 m grosime). S-a format probabil în Eocen prin scufundarea tectonica. gresii si marne. Lungimea maxima este de 45 km. au determinat scufundarea unor sectoare in care a continuat procesul de sedimentare. Hateg. Paleogen Eocen. la S de cumlmile: Cozia. Cu anumite discontinuitati. Au caracter transgresiv si se dezvolta in centrul depresiunii. Depozitele de umplutura apartin Paleogenului. In cadrul acestora s-au separat mai multe complexe litologice: a. Depresiunea Loviştei este limitata: la N de Muntii Fagaras. Astfel s-au format depresiunile: Lovistea (Brezoi – Titesti). 1200 pana la 600 m grosime. sunt atribuite Burdigalianului. include pana la 25 strate de carbuni. Sunt dispuse discordant peste depozitele eocene.ZONA CARPATILOR MERIDIONALI Dupa cutarea sariajului getic din faza laramica. Cele doua ramuri se intalnesc la S de Livezeni. sunt atribuite Oligocenului – Acvitanianul inferior. alcatuit din gresii. Oligocenul. complexul conglomeratelor rosii inferioare. Miocenul alcatuit din depozite lagunare peste care se dispun conglomerate ce trec lateral la gresii. Depresiunea este marginita la N si S de doua fracturi majore. gipsuri. Este strabatuta de Jiul de Vest si traversata de Jiul de E. complexul conglomeratelor superioare . Ghitu – Cozia) cu invelisul sau sedimentar mezozoic. complexul marno-argilos productiv (300 – 600 m grosime). Bozovici – Nera. 135 . Are o orientare E-V. sisturi bituminoase. Muntii Valcan si Parng la S. Depresiunea Petroşani situată între Munţii Retezat si Sebes la N. Ghitu. sunt atribuite Eocenului si Oligocenului. iar mai departe spre est comunica cu Depresiunea Getica. Structural.

transgresiv. este curpinsa intre Muntii Poiana Rusca. Sunt atribuite 136 . marne. Contine depozite apartinand Tortonian. lungimea este de 14 km. Spre est comunica cu Depresiunea Hateg. Umplutura molasica are grosimi de 500 – 600 m in care predomina materialul grossier: gresii. latimea de 9 km. Sarmatian. in continuitate de sedimentare. Se intind in lungul cursului superior al Vaii Mehadia. Comunica printr-un culuar ingust cu Depresiunea Caransebes – Mehadia. Spre SE este limitata de cristalinul Muntilor Almaj. conglomerate. Depozitele sunt de origine continental lacustra: conglomerate. cu argile si nisipuri.Depresiunea Haţeg limite : intre Muntii Retezat la S. depozite foarte variate : grezo-conglomerate. argile. gresii. pietrisuri. Muntii Sebes (Sureanu) la E. si o latime de 15 km. Contine depozite apartinand : Paleogenului. argile cu intercalatii de carbuni si tufuri. conglomerate. A luat nastere prin scufundarea sisturilor cristaline. Muntii Poiana Ruscai la V. are o orientare N – S. Are o orientare NV – SE. cu intercalatii de argile violacee. nisipuri. asemanator depozitului Depresiunii Hategului. Contine depozite tortoniene. Sfarsitul Miocenului (Neogen) Badenian. nisipuri cu carbuni. sarmatiene si pliocene inferioare. intercalatii de gipsuri. marne. Sebes si Valea Muresului. Comunica cu Depresiunea Caransebes – Mehadia. Depresiunea este slab argumentata paleontologic. Cuaternarul. Depresiunea Sicheviţa si Culuarul Dunarii este situata in partea sudica a Muntilor Semenic intre localitatile Lichevita si Liubovca. Tarcu si Godeanu la E si Muntii Semenic la V. depozite continentale de natura conglomeratelor si gresiilor. Are o lungime de 40 km. Aceasta s-a facut mai mult pe baza corelarilor cu Depresiunea Caransebes. ce a functionat ca un golf al bazinului Transilvaniei. prundisuri. calcare. Depresiunea Bozovici este situata in partea mediana a Muntilor Semenic.Sarmatianului. Badenianul. Depresiunea Streiului situata la N de Depresiunea Hategului. marne. Sarmaţianul. A functionat ca un golf al Bazinului Transilvaniei. nisipuri. Face parte din sistemul depresionar Petrosani – Hateg – Streiu. specific faciesului panonic. Spre N a comunicat cu Depresiunea Bozovici. Pliocenul inferior. Depresiunea Caransebes – Mehadia este cuprinsa intre Muntii Poiana Rusca. pietrisuri si lentile de argile fosilifere. pietrisuri urmate deun complex psamitic cu intercalatii de tufuri si carbuni.

marne argiloase. in lungul unor fracturi majore s-a produs scufundarea unor arii restranse care au functionat in continuare ca bazine de sedimentare. In acest fel au aparut depresiunile : Brad – Sacaramb. Campia Transilvaniei. psefto-psamitice in care se intalnesc strate de varsta Tortoniana si Sarmatiana. zona Tebea – Brad. 137 . Contine depozite de varsta Tortonian – Sarmatiene pe fundament cretacic. Podisul Someselor. Podisul Transilvaniei. marne. Depresiunea Bahna a luat naştere prin scufundarea tectonica a cristalinului danubian si a panzei getice. care leaga Depresiunea Beiusului cu Culoarul Muresului. Rosia Montana. Sarmatianului (culoarul Dunarii – Moldova Noua – Dubova). Depresiunea Fagaras. in V si S formate prin eroziune si acumulari piemontane : Depresiunea Alba Iulia – Turda. depresiuni submontane. Zona sudica prezinta depozite cu piroclaste urmate de marne . Depresiunea Roşia Montană situata in partea de N a Muntilor Apuseni de S.Tortonianului. argile si marno-calcare. DEPRESIUNI INTERNE DEPRESIUNEA TRANSILVANIEI Aceasta este alcatuita din : . depozite cu faciesuri diferite. Sarmaşianul. Badenianul. doua randuri de depresiuni intracolinare . Depresiunea Brad – Sacaramb are aspectul unui culuar in lungul vaii Crisului Alb. are o lungime de 15 km si o latime de 4 km. face legatura intre Depresiunea Bahna si Depresiunea Pericarpatica. Este un depozit de umplutura. Depresiunea Sibiu . pietrisuri peste care sunt depuse argile cu carbuni. alcatuit din strate sedimentare orizontale. Badenianul. in Mezozoic. in anumite sectoare. Este situata in zona Orsova – Bahna. in partea E. Depozite necutate ce apartin Tortonian – Sarmatianului. de natura molasica. boltite in domuri : Podisul Tranavelor. conglomerate in alternanta cu gresii tufacee. Depresiunea Zlatna – Almaş situata in cursul mijlociu al Ampoiului. Culoarul Balta – Baia de Arama este situat in platoul Mehedinti intre localitatile Balta si Baia de Arama. ZONA MUNŢILOR APUSENI dupa definitivarea structurii ansamblului Muntilor Apuseni. marne si argile uneori bituminoase. . Zlatna – Almas. In general sunt depozite grossiere pe fundament cretacic. contine depozite apartinand Tortonianului la care se adauga produse ale vulcanismului neogen. in bazinul Vaii Lupsa. in urma diastrofismului laramic. Sarmaţianul. asemanatoare cu cele din Depresiunea Bahna. Depozite de varsta Tortonian – Sarmatian.

facies detritic. Agnita si partea sudica. Fundamentul apare . A inceput sa functioneze ca bazin de sedimentare spre sfarsitul Cretacicului. datorita eforturilor de cutare ale Carpatilor. asemanatoare celor din Muntii Trascaului Cretacicul inferior. Dumbrava. Sunt doua tipuri: sisturi crisataline epimetamorfice si sisturi crisataline mezometamorfice. formandu- se depozitele paleogene cu raspandire discontinua. nefiind afectat de cutările alpine mezozoice: orogenezele laramica. calcare galbui compacte. masivul median transilvan a fost supus unor miscari epirogenetice (de coborare sau ridicare fara a deranja structura stratelor) inegale de la o zona la alta. A doua etapa de evolutie debuteaza in Badenian. diabaze si gabbrouri. la N de Mures.. Jurasicul. Formaţiunile depresiunii La urma diastrofismului laramic. Cretacicul superior. inceputul Paleogenului si se continua cu Miocenul. in zona centrala. Ţicău. depozite de tip continental. Fundament: constituit din sisturi crisatline si formatiuni paleozoice si mezozoice cu facies diferit fata de sisturile carpatice inconjuratoare. marnocalcare.la zi’’ in masivele Preluca. de 3200 m in zona centrala. faciesuri diferite: calcare albe. in NV depresiunii. sunt cunoscute din foraje la adancimi diferite de 1900 – 2000 m in zona de margine. Sisturile crisataline. conglomerate rosietice. ca masiv median. In acest interval de timp a functionat ca arie rigida. cand subsidenta (coborarea treptata datorata greutatii sedimentelor) devine 138 . pana in Pliocen. conglomerate cu elemente de sisturi cristaline de culoare rosiatica Mezozoic Triasicul. De aici rezulta ca in zona de E si SE. austrica. in Muntii Persani (zona de margine). kimerica.Evoluţie: a luat nastere prin afundarea tectonica in lungul unor fracturi profunde puse in evidenta prin foraje. in bazinul inferior al Tarnavelor si in partea sudica (la NV de Sibiu). Mezeş si este constituit din sisturi mezometamorfice asemanatoare sisturilor cristaline de Somes din Muntii Apuseni de N. calcare sub care se afla marne negricioase si argile rosietice cu intercalatii de gresii si microconglomerate. sisturile cristaline s-ar plasa la adancimi de 8000 m. marne si argile rosii. Invelisul sedimentar Permian sfarsitul Paleozoicului.

A avut o evolutie asemanatoare Depresiunii Transilvaniei. conglomerate cuartoase si gresii rosii. Praid si Sovata. Colmatarea bazinului creat se diferentiaza in Pliocen (la inceputul Cuaternarului intreaga zona devine uscat). Măgura Şimleului. In cadrul deppresiunii se intalnesc depozite discontinue paleogene si depozite continuie aparute in Miocen. Fundamentul crisatalin. DEPRESIUNEA ŞIMLEUL SILVANIEI Fundamentul cristalin. 139 . depozite cretacice ce apartin domeniului Muntilor Apuseni. Pliocen. Munţii Plopiş si insulele de la Bacu. insotita de corpuri magmatice paleozoice si mezozoice. Cretacic. DEPRESIUNEA PANONICĂ limita estica este data de fractura profunda pusa in evidenta geografic in fata Muntilor Apuseni. Ocna Sibiului. Formatiunile depresiunii apartin Paleogenului si Neogenului incepand cu Tortonianul. Invelisul sedimentar al cristalinului: Triasic. De retinut formatiunea de sare de la nivelul Badenianului cu caracter diapir pe marginea Depresiunii Ocna Mureş.accentuata si generalizata astfel incat intreg teritoriul transilvan devine zona submersa. Triasic.

140 .

141 .