You are on page 1of 9

Autoritarismul constitutional-regimul

antonescian
Despre Ion Antonescu am putea spune că este întradevăr cea mai controversată
personalitate din istoria României din perioada anilor 1940-46 fiind un personaj cheia care a ținut
frâiele și destinul națiunii române în timpul celui de-al doilea război mondial.Urmările le
cunoaștem toți, însă manevrabilitatea acestuia precum și urcarea ierarhică în structurile armatei
dar și a cel al statului reprezintă un element de factură politico-militară a regimului impus de
Antonescu.

Ca urmare a pierderilor teritoriale din vara anului 1940 criza regimului instaurat de Carol
al II-lea s-a accentuat.În aceste condiții, având sprijinul unor lideri ai PNL și PNȚ, Ion
Antonescu este numit in functia de prim-ministru.Opinia publica il condamna deschis pe Carol
al II-lea, iar singura salvare a regimului era numirea unui om politic cu “mana forte” care sa
redreseze situatia. Astfel, la 5 septembrie, cere si obtine de la rege puteri depline, iar la 6
septembrie il obliga pe Carol al II-lea sa abdice in favoarea fiului său Mihai . Ca urmare a acestei
tragice situatii pentru soarta României, se trece la un nou regim de dictatura, cel antonescian.

,, Guvernul condus de patriarhul Miron Cristea îşi depune mandatul la 04.09.1940 iar
regele îl numeşte în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri pe generalul Ion Antonescu.
Tot la 5 septembrie 1940 Constituţia din 1938 s-a suspendat iar Corpurile Legiuitoare au fost
dizolvate. Prin Decretul Regal nr. 3053 / 05.09.1940 preşedintele Consiliului de Miniştri exercită
puterile Statului fiind investit cu depline puteri pentru conducerea Statului Român.’’1

Înlocuirea dictaturii carliste cu cea antonesciana a fost determinata de situatia


dramatica în care se gasea România în acel moment când, pe lânga mutilarea integritatii
teritoriale, era lipsita pe plan extern de orice garantie sau sprijin din partea vreunei puteri încât
era în pericol însasi existenta statului national.

În cadrul regimului politic de dictatura antonesciana (septembrie 1940 - 23 august


1944), exista doua etape bine distincte: prima include intervalul dintre septembrie 1940 si
ianuarie 1941 când Ion Antonescu a asociat la conducere gruparea legionara, iar a doua, în urma

1
Vasile-Sorin Curpăn,Constantin-Florentin Grădinaru, Cosmin-Ștefan Burleanu- Constituțiile ,,clasice’’ ale României
din anii 1866; 1923 și 1938: http://sorincurpan.ro/articole/constitutiile_clasice_ale_romaniei.pdf, accesat online
25.01.2018
înfrângerii rebeliunii legionare, cuprinde perioada de la sfârsitul lunii ianuarie 1941 pâna la 23
august 1944.

În primă faza era un regim de dictatura legionara-antonesciana în prima etapa


(septembrie 1940 - ianuarie 1941) când România a fost declarata stat national-legionar, în care
Ion Antonescu s-a autoproclamat sef al statului, iar Horea Sima, seful miscarii legionare
împreuna cu alti fruntasi legionari au fost inclusi în structurile de conducere ale statului inclusiv
ale guvernului, în care functia de vicepresedinte era detinuta de seful miscarii legionare. Aceasta
etapa s-a caracterizat prin pronuntate conflicte politice generate îndeosebi de actiunile revansarde
ale legionarilor care au recurs la ilegalitati, abuzuri si numeroase asasinate politice carora le-au
cazut victime mari personalitati ale vietii politice si stiintifice românesti, precum profesorul
universitar Virgil Madgearu, marele savant Nicolae Iorga etc. Scopul major urmarit de legionari
îl constituia înlaturarea lui Ion Antonescu de la putere si acapararea acesteia în întregime de catre
legionari. În acest scop s-a recurs la rebeliunea legionara din ianuarie 1941 care, dupa cum se
cunoaste a fost reprimata de Ion Antonescu, legionarii fiind exclusi de la putere, iar organizatia
lor interzisa.

Astfel, generalul a încercat iniţial să formeze un guvern de coaliţie, care să includă în


primul rând reprezentanţi ai PNL şi ai PNŢ. Dar liderii celor două partide au refuzat oferta şi au
rămas credincioşi principiilor democraţiei parlamentare. Noul guvern format la 14 septembrie
1940 a reprezentat un compromis între Antonescu şi legionari.Practic, miscarea legionara
substituia locul FRN-ului devenind de altfel si singura organizatie recunoscuta de noul guvern.

În declaraţia făcută de generalul Ion Antonescu Regelui Mihai la 06.09.1940, cu prilejul


depunerii jurământului de suveran, preşedintele Consiliului de Miniştri recunoaşte că la
05.09.1940, respectiv 06.09.1940 s-au efectuat două lovituri de stat „care au înlăturat pentru
totdeauna posibilitatea de a mai veni la cârma statului un regim ca acela care a fost spulberat”.
Fiind investit cu depline puteri preşedintele Consiliului de Miniştri îşi ia titulatura de
„Conducătorul Statului Român”.2

2
Idem
Cu această echipă, Antonescu a pus bazele tipului propriu de autoritate. După reprimarea
rebeliunii, militari activi au fost numiţi prefecţi în fruntea judeţelor. De asemenea, au fost
desemnaţi noi primari în oraşe şi comune. Poliţia, jandarmeria şi armata au început reţinerea

persoanelor implicate în rebeliune. Antonescu nu s-a sprijinit pe nici un fel de partid de masă sau
pe o ideologie.

Prin două decrete regale3 din 06.09.1940 şi 08.09.1940, ambele pentru investirea cu
depline puteri în conducerea statului regele îşi reducea prerogativele conferind depline puteri
preşedintelui Consiliului de Miniştri.

Prin Decretul Regal nr. 3151 / 14.09.1940 Statul Român devine Stat Naţional Legionar,
Mişcarea Legionară fiind singura mişcare recunoscută în noul Stat. Generalul Ion Antonescu a
fost desemnat Conducătorul Statului Legionar şi Şeful Regimului Legionar iar Horia Sima a fost
numit Conducătorul Mişcării Legionare. Tensiunile create între general şi Mişcarea Legionară au
culminat cu rebeliunea legionară din februarie 1941. Drept urmare, miniştrii legionari au fost
demişi iar Satul Naţional Legionar a fost desfiinţat 29) . Generalul Ion Antonescu a preluat, după
părăsirea ţării de regele Carol al II-lea, mai multe prerogative pentru ocrotirea regelui Mihai I,
acesta fiind un „regent” al suveranului.4

Fără îndoială, generalul Ion Antonescu a fost, cel puţin formal, un adept al formei de
guvernământ monarhice. În raportul Conducătorului Statului Român către M.S. Regele,
Antonescu se consideră „prea plecat şi prea supus servitor” al suveranului. El confirmă că a
primit „din partea regelui - puterea smerit, cum primeşte credinciosul sfânta cuminecătură în faţa
altarului”. 5.

Regele a fost izolat în palatul regal având toate onorurile dar fiind lipsit de putere.
Hotărârile cu caracter politic au fost luate de Conducătorul statului fără consultarea prealabilă a

3
Î.D.R. nr. 3067 / 1940 publicat în M.Of. partea I nr. 206 bis din 06.09.1940 şi Î.D.R. nr. 3072 / 1940 publicat în
M.Of. partea I, nr. 206 din 08.09.1940.
4
M. Of. partea I nr. 214 bis din 14.09.1940.
5
Vasile-Sorin Curpăn,Constantin-Florentin Grădinaru, Cosmin-Ștefan Burleanu, op.cit.
suveranului.6Două aspecte foarte controversate, confirmă faptul că instituţia monarhiei a fost
lăsată de Ion Antonescu în afara istoriei.

Deşi a fost numit preşedinte al Consiliului de Miniştri şi investit cu depline puteri de


către rege, Ion Antonescu, fără a avea consimţământul suveranului, a desemnat un înlocuitor al
său în persoana prof. Mihai Antonescu. Aceasta demonstrează că Antonescu nu respecta nici
măcar competenţa rămasă suveranului, prevăzută în art. 2 lit. „e” din Decretul Regal pentru
învestirea cu depline puteri din 8 septembrie 1940. Astfel, Antonescu devine singurul stapan al
scenei politice romanesti.7

Existenţa acestui regim era justificată de nevoia de ordine şi securitate, pe care


Antonescu le considera esenţiale pentru progresul oricărei societăţi. El însuşi şi-a definit
cârmuirea „regim autoritar”. În calitate de conducător al statului român, Ion Antonescu a deţinut
puterea legislativă şi executivă şi a controlat justiţia. El avea autoritatea de a iniţia toate legile şi
de a le modifica pe cele în vigoare, de a numi şi concedia orice funcţionar al statului, inclusiv
miniştrii, de a încheia tratate, a declara război şi a încheia pace. Avea puteri depline. S-a folosit
însă de aceste puteri, în general, în limitele stabilite de legislaţia în vigoare până în 1940. S-au
adăugat însă legile şi ordonanţele impuse de starea de război şi un ansamblu de măsuri rasiale,
anti-Semite care avea drept de initiativa legislative: drept de a numi membrii guvernului; drept
de a angaja statul pe plan extern;de a conduce politica externa; eliminarea separatiei puterilor in
stat; anularea libertatilor si drepturilor cetatenesti; conducerea prin decrete-legi; incurajarea
nationalismului si antisemitismului.8

Faptul că regele putea numi preşedintele Consiliului de Miniştri era un aspect pur
formal având în vedere că întreaga putere o concentra generalul Antonescu. Probabil pentru a nu
crea tulburări în ţară sau din convingere generalul a preferat să menţină instituţia monarhică, de
facto, subordonând-o.

A doua parte a regimului antonescian a fost de dictatura militara (ianuarie 1941 -


23 august 1944), în care Ion Antonescu, în calitatea sa de sef al statului, a condus tara urmarind
impunerea ordinii, disciplinei si respectarii legii cum si a propriilor sale decizii.
6
Vasile-Sorin Curpăn,Constantin-Florentin Grădinaru, Cosmin-Ștefan Burleanu, op.cit
7
Idem
8
Deletant, Dennis - Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu şi regimul său. 1940-1944, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2008, pp.56-68
În politica externă, Ion Antonescu a aderat la Pactul tripartid (Axa Berlin - Roma -
Tokyo), urmarind scopul garantarii frontierelor statale ale României si redobândirea teritoriilor
românesti pierdute în 1940. Tot în acest scop, în iunie 1941 se alatura Germaniei hitleriste în
razboiul antisovietic. Angajarea României în acest razboi a avut la baza redobândirea Basarabiei
si nordului Bucovinei rapite de URSS în iunie 1940. Totodata, Ion Antonescu a urmarit, prin
participarea la acest razboi, sa recupereze în perspectiva si nordul Ardealului pierdut prin dictatul
de la Viena. Aceasta realitate îsi are temeiurile în convorbirile purtate cu Hitler cu prilejul
întrevederilor pe care le-a avut cu acesta. Lui Ion Antonescu i se poate reprosa faptul ca a
întreprins actiunile de mai sus fara sa perfecteze cu Germania si un tratat scris, în care României
sa i se fi recunoscut drepturile sale legitime. regimul de dictatura promovat de Antonescu trebuie
înteles ca unul de criza impus de conditiile existente atunci, când climatul international era total
defavorabil României, la care se adauga situatia dezastruoasa a tarii mostenita de la regimul de
dictatura regala.9

După deschiderea ostilităţilor germano-sovietice Ion Antonescu ordonă participarea


armatei române la acest război având ca obiectiv recuperarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei.
Conducătorul Statului şi-a asumat întreaga răspundere cu privire la politica dusă alături de
puterile Axei.

Campania militară din Ucraina şi sudul Rusiei (republici unionale în cadrul


U.R.S.S. la acea dată) a fost confirmată prin adeziunea exprimată de naţiune în plebiscitul
organizat în noiembrie 1941.

Cea mai importantă problemă în domeniul minorităţilor cu care s-a confruntat


regimul antonescian a fost „problema evreiască”. Apropierea României de Germania în vara
anului 1940 a determinat agravarea situaţiei evreilor.10 După înfiinţarea statului naţional
legionar, Antonescu şi Garda de Fier au trecut la românizarea economiei.

Totuşi, cu privire la perioada 1940 – 1944 un aspect ar mai fi de analizat şi anume


acela al titlului de „Conducător al Statului” însuşit de generalul (apoi mareşalul) Ion Antonescu.

9
Deletant, Dennis, op.cit. pp.69-101.
10
Ibidem, p.102-104.
Acest titlu reprezenta, concentrarea întregii puteri în stat. Deşi mareşalul Antonescu nu a semnat
niciodată în calitate de şef al statului, de facto - cel puţin – calitatea de conducător era
echivalentă cu cea de şef de stat. Noţiunea de „conducător al statului” era o titulatură oarecum
echivalentă cu cele adoptate de conducătorii principalelor state europene componente ale Axei:
Germania – führer – şi Italia – duce. Ion Antonescu a guvernat România într-o perioadă de stare
de necesitate dublată, după data de 22.06.1941, de instituirea stării de război.

Masacrele infaptuite de legionari in noaptea de 26/27 noiembrie 1940, cand au asasinat la


inchisoarea Jilava 64 de foste personalitati politice si fosti comandanti militari, asasinarea lui
Virgil Madgearu, membru al PNT, economist de mare valoare si a savantului istoric Nicolae
Iorga l-au determinat pe generalul Ion Antonescu sa se disocieze treptat de legionari, eliminandu-
i în cele din urma total de la putere. Dupa reprimarea rebeliuni legionare din 21-23 ianuarie
1941, prin Inaltul decret regal nr.314 din 14 februarie 1941, Statul National Legionar este
desfiintat. Astfel, Antonescu devine singurul stapan al scenei politice romanesti. Se formeaza un
guvern de tehnicieni si militari, dar fara nici o participare a legionarilor.11

Pe langa unele trasaturi comune cu regimul anterior, din vremea colaborarii cu legionarii,
regimul antonescian se deosebea esential fata de acela. Cat a stat alaturi de legionari, Ion
Antonescu s-a bazat pe un partid, situatie care a incetat in ianuarie 1941.

In continuare, generalul a beneficiat de cu precadere de sprijinul unor cercuri


economico-financiare ori al unor forte militare si de politie. Gruparile politice burgheze, care
continuau sa nu fie recunoscute legal, au stabilit si mentinut o colaborare sui generis cu regimul
generalului:contacte si informari permanente, sprijinirea totala in prima faza a actiunii militare
indreptate in iunie-iulie 1940 spre repararea pierderilor teritoriale din vara anului 1940;
recunoasterea faptului ca generalul era „omul zilei” si, deci persoana necesara.Astfel respectivele
grupari, care au respins participarea directa la guvern, au acceptat insa cooperarea unor
„tehnicieni” din randurile lor. Practic, un guvern preponderent militar era si o reactie la starea de
confuzie, dezordine si violente din lunile precedente. Antonescu vedea acest guvern expresia
unitatii si disciplinei pe care o impuneau imprejurarile.

11
Deletant, Dennis, op.cit. 52-68.
La 20 iunie 1944, partidele din opoziție, P.N.Ț., P.N.L., P.S.D. și P.C.R. au pus
bazele unei coaliții naționale, Blocul Național Democrat, care și-a propus ca obiective
răsturnarea regimului Antonescu, încheierea armistițiului cu Națiunile Unite și instaurarea unui
regim democratic. Regele și-a dat acordul pentru înlăturarea prin forță a lui Antonescu dacă
acesta va refuza semnarea armistițiului cu Națiunile Unite. Semnarea tardiva a armistitiului de
catre Natiunile Unite cu România, la 12 septembrie 1944 la Moscova, nu a schimbat cu nimic
situatia tarii noastre. Neîndreptatirea României s-a reflectat si în tratatul de pace semnat în
februarie 1947, prin care, desi s-a recunoscut reintegrarea nordului Transilvaniei în cadrul
statului român cât si independenta si suveranitatea României, în fapt tara noastra a fost tratata ca
tara învinsa desi îsi adusese o contributie substantiala la înfrângerea hitlerismului, fiind obligata
sa plateasca mari despagubiri de razboi si, ceea ce a fost si mai grav armata sovietica a ramas în
tara, comportându-se ca o armata de ocupatie.

La 23 august 194412, în urma refuzului net al lui Antonescu de a admite acest


armistițiu, regele Mihai l-a destituit și l-a arestat fiind predat inițial spre pază comuniștilor, apoi
deținut în Uniunea Sovietică. În aprilie 1945 Antonescu a fost readus în România, iar la 17 mai
1946 a fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din București.
La 1 iunie 1946 a fost executat prin împușcare la închisoarea militară Jilava. Antonescu rămâne
un personaj istoric controversat și polarizant. Actul de la 23 August 1944 a marcat trecerea în
România spre un regim democratic, care din nefericire nu a devenit efectiv datorita, pe de-o
parte, prezentei trupelor sovietice în tara, iar pe de alta parte, datorita împartirii sferelor de
influenta între marile puteri, România fiind inclusa în sfera de influenta sovietica, deschizându-se
astfel calea unui nou regim de dictatura, cel totalitar comunist care avea sa marcheze dramatic
soarta tarii noastre pentru o îndelungata perioada de timp.

12
Deletant, Dennis, op.cit. pp.230-244.
Bibliografie

Scurtu, Ioan - Pe marginea prăpastiei. 21 - 23 ianuarie 1941, 2 volume, Editura Scripta,


Bucureşti, 1992

Magherescu, Gheorghe - Adevărul despre mareşalul Antonescu, Editura Păunescu, Bucureşti,


1991

Deletant, Dennis - Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu şi regimul său. 1940-1944, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2008

Rotaru, Jipa, Burcin, Octavian, Zodian, Vladimir, Moise, Leonida - Mareşalul Antonescu la
Odessa, Editura Paideia, 1999

Surse web:

Vasile-Sorin Curpăn,Constantin-Florentin Grădinaru, Cosmin-Ștefan Burleanu- Constituțiile


,,clasice’’ ale României din anii 1866; 1923 și 1938:
http://sorincurpan.ro/articole/constitutiile_clasice_ale_romaniei.pdf