You are on page 1of 21

Argument

In funcţionarea dispozitivelor optoelectronice semiconductoare rolul esenţial revine luminii.


Aceste dispozitive au proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric (dispozitive
fotosensibile) sau de a emite lumina atunci când sunt parcurse de un curent electric (dispozitive
emisive).
Dacă se realizează un ansamblu format dintr-un dispozitiv emisiv şi unul fotosensibil se. obţine un
cuplor optic.
Performanţele dispozitivelor fotosensibile (celula fotovoltaică, fotodioda , fototranzistorul)depind
atât de intensitatea luminii, cat şi de lungimea ei de undă.
Deoarece spectrele de emisie diferă de la o sursă la alta, atunci când se indica valorile parametrilor
optoelectronici ai acestor dispozitive trebuie să se specifice atât condiţiile pe care trebuie să le
îndeplinească sursa, cit şi valoarea iluminării produsă de aceasta pe suprafaţa fotosensibil a
fotodetectorului.
Indicarea doar a valorii iluminării este insuficientă pentru a putea compara performantele dispo-
zitivelor fotosensibile .Iluminare datorată luminii solare decât Ia o iluminare egala produsă de un bec cu
incandescenţa. Aceasta deoarece maximul de emisie spectrala a soarelui este. Ia regiunea verde a
spectrului vizibil, iar cel corespunzător becului cu incandescenţă - in infraroşu-.
Deoarece in definirea parametrilor optoelectrici ai tuturor dispozitivelor optoelectronice intervin
mărimi fizice şi unităţi de măsură ce caracterizează lumina (primită sau emisă) şi datorită faptului că
acestea slut mult mai puţin cunoscute decât mărimile electrice este util să facem câteva precizări în acest
sens. O sursă de lumina este vizibilă pentru ochiul uman dacă radiaţiile electromagnetice produse de ea
se situează aproximativ in domeniul 0.40 m (violet) şi 0,75 m (roşu) Daca lungimile de undă emise
sânt mai mari de 0.75 m se spune că sursa emite în infraroşu, ea fiind invizibilă .
Dintre mărimile fizice ce caracterizează lumina vizibilă, anumite mărimi fotometrice, cele mai
importante sunt fluxul luminos (V), iluminarea (Ev) şi intensitatea luminoasă (Iv). f Fluxul luminos
reprezintă puterea luminoasă totala emisa de o sursă. Intensitatea luminoasa este raportul dintre fluxul
luminos emis de o sursă şi unghiul solid de emisie al acestei surse.
Unitatea de măsură este candela. Mărimile fizice ce caracterizează radiaţia electromagnetică
independent de modul în care aceasta este percepută de ochiul uman se numesc mărimi radiometrice.
Dispozitivele optoelectronice au o formă foarte larga de aplicaţii.
Ele vor li menţionate pe scurt in cele ce urmează, iar constructorilor amatori li se propune
realizarea unor montaje electronice care utilizează asemenea dispozitive.
Pentru o reuşită deplină cititorul trebuie să parcurgă cu atenţie şi informaţiile preliminare despre
dispozitivele optoelectronice care întră în schemele respective.
1. Celula fotovoltaica

Celula fotovoltaică este un dispozitiv optoelectronic care se utilizează fără tensiune aplicată din
exterior, ea generând o tensiune electrica atunci când suprafaţa este iluminata. Tensiunea ce poate fi
măsurată la bornele unei celule fotovoltaice iluminate atunci când aceasta nu este conectată într-un
circuit poartă numele do tensiune de circuit deschis (Voc). Curentul ce străbate terminalele dispozitivului
In timpul scurtcircuitării lor se numeşte curent de scurtcircuit (ISC).
Curentul de scurtcircuit al oricărei celule fotovoltaice variază liniar cu iluminarea (pe un domeniu
foarte mare de valori ale acesteia), in timp ce tensiunea de circuit deschis are o variaţie foarte pronunţată
la iluminări mici, observându-se apoi o tendinţă de saturare.
Cu cât aria unei celule fotovoltaice este mai mare, cu atât valoarea lui ISO este mai mare
(dependenţa este liniară), valoarea lui Voc fiind independentă de mărimea ariei fotosensibile.
Valorile lui Voc şi Vso depind în mod diferit de temperatură: creşterea temperaturii are ca efect
micşorarea valorii tensiunii de circuit deschis şi mărirea valorii curentului de scurtcircuit. În cazul
celulelor fotovoltaice cu siliciu, scăderea lui Voc se face cu aproximativ 2.5 mV/grad, iar creşterea lui
ISC este de aproximativ 0.15%/grad.
Atunci când se utilizează pulsuri de lumină este important sa cunoaştem timpul în care curentul
debitat creşte de la valoarea zero (corespunzătoare absenţei luminii) la o anumită valoare, precum şi
timpul in care curentul ajuns la valoarea maximă scade (după întreruperea pulsului luminos) până la o
valoare mai mică. Aceste intervale temporale poartă numele de timpi de răspuns sau de comutaţie.

(Fig. 1) Sensibilitatea spectrala a


unei celule fotovoltaice cu siliciu.

Intervalul temporal dintre momentul aplicării pulsului de lumina (t1) şi momentul (t2) la care
curentul de scurtcircuit atinge 90% din valoarea sa maxima poartă numele de timp de creştere (tr).
Timpul scurs între momentul întreruperii iluminării (t3), când ISC avea valoarea maxima şi momentul
(t4) când curentul de scurtcircuit scade de la 10% din această valoare se numeşte timp de scădere (tf)
Cele mai utilizate celule fotovoltaice sunt cele realizate pe siliciu, ele având avantajul stabilităţii
mari în timp a valorilor parametrilor optoelectrici.
Aplicaţiile celulelor fotovoltaice folosesc proprietatea acestora de a genera o tensiune electrică (si
un curent dacă circuitul este închis) sub acţiunea luminii. In domeniul automatizărilor se pot proiecta
scheme cu un mare grad de siguranţă in funcţionare folosind celule fotovoltaice, de pildă pentru

2
supraveghetoarele de flacăra care opresc automat gazul la un arzător dacă flacăra s-a stins dintr-un motiv
oarecare. La oricare alt fotodetector, un defect al dispozitivului sau firelor sale de conexiune poate
însemna fie întreruperea, fie scurtcircuitarea circuitului de intrare al montajului de automatizare. Această
situaţie nu poale fi uneori distinsă de o funcţionare normală. Insă la o celulă fotovoltaică funcţionarea
normală înseamnă debitarea unei tensiuni şi orice defect duce la anularea acesteia, fenomen care este
realizat de montaj ca o dispariţie a luminii, deci ca o anomalie.
în schemele simple de exponometre fotografice sunt preferate celulele fotovoltaice, deoarece nu
necesită pilă pentru alimentare. Semnalul electric generat do celula este măsurat de un instrument cit mai
sensibil. Variaţia tensiunii funcţie de iluminare nefiind liniară, este uşurată etalonarea aparatului direct în
indici de expunere, care vor fi aproximativ echidistanţi pe scală deşi trecerea de la unul la altul înseamnă
o variaţie de două ori a intensităţii luminii.
În alte situaţii celula fotovoltaică se utilizează ca traductor datorită ariei fotosensibile mari în
comparaţie cu alte dispozitive. Un şir de celule plasate lingă o buclă de bandă magnetică ori perforată
sau de film sesizează fără contact mecanic mărimea acestei bucle în aparatele care folosesc asemenea
benzi.
O altă aplicaţie o constituie fotodetecţia unui obiect luminos. Din celule fotovoltaice amplasate
foarte aproape una faţa de alta se realizează o „matrice" de patru sau mai multe elemente fotosensibile.
Pe aceasta matrice se proiectează imaginea obiectului luminos pe care dorim să-1 urmărim. Cu ajutorul
unor circuite electronice adecvate se compară semnalele electrice ale diverselor celule şi se trage o
concluzie privind direcţia şi mărimea deplasării imaginii faţă de centrul matricei . Implicit se pot lua
decizii pentru reorientarea corespunzătoare a senzorului. De exemplu, se pot orienta automat oglinzile
sau panourile unei centrale solare, astfel încât să primească cu maximă eficienta radiaţia. Sau, într-o
instalaţie ghidată de către fasciculul unui laser, se pot face corecţii automate ale drumului în funcţie de
abaterile sesizate de matricea fotosensibilă.
O aplicaţie de cea mai mare importanţă a celulelor fotovoltaice, este conversia directă a energiei
radiaţiei solare în energie electrică. Se deschid astfel perspective atrăgătoare pentru alimentarea unor
consumatori independenţi fata de reţelele de energie electrică.

1.a). Exponometru cu celulă fotovoltaică

Un exponometru sensibil pentru măsurarea iluminării este prezentat in schema din (fig. 2).

(Fig.2)
Exponometru cu
celula fotovoltaică

3
Un montaj diferenţial cu două tranzistoare amplifică semnalul electric generat de o celulă
fotovoltaică ce primeşte lumina reflectată de suprafaţa a cărei iluminare se măsoară. Iniţial, cu celula
acoperită de un capac perfect opac, se face echilibrarea montajului, prin rotirea cursorului
potenţiometrului până ce se obţine indicaţia „zero'' a instrumentului conectat între colectoare. Apoi se
îndepărtează capacul şi cu celula îndreptată spre obiectul care ne interesează, se face citirea pe scală.
Etalonarea se face prin comparaţie eu un exponometru de fabrică. Se va face o etalonare separată
pentru lumină naturală si pentru becuri cu incandescenţă, datorită sensibilităţii excesive a celulei cu
siliciu la roşu. Dacă este posibil se va compensa această proprietate prin aplicarea unui filtru albastru pe
celulă.

1.b). Alimentator cu celule fotovoltaice

Un număr de „n” celule legate in serie debitează cu tensiune de (0,4 n) V atunci când sunt
iluminate de soare, alimentând un consumator de mică putere şi încărcând simultan acumulatorul B.
Dioda din circuit previne descărcarea acumulatorului prin celule atunci când iluminarea este insuficient
pentru ea acestea să genereze o tensiune cel puţin egală cu a bateriei B. Consumatorul poate fi un ceas
electric sau electronic, un radioreceptor portabil, nişte becuri de tensiune putere redusă etc.
Numărul celulelor se alege astfel încât tensiunea totală generată să fie cu 2-3 V mai mare decât
tensiunea bateriei, surplus necesar acoperirii căderii de tensiune pe diodă şi pentru ca un curent
important să circule dinspre celule spre acumulator (curent de încărcare).

2. Fotodioda

Concepută pentru a răspunde la pulsuri luminoase rapide, fotodioda funcţionează la polarizare


inversă . Capsula prezintă o zonă transparentă, pentru pătrunderea luminii, sub forma unei ferestre plane
(ROL 22. ROL 25) sau a unei lentile (ROL 21, ROL 021).

(Fig. 3) Circuit simplu cu fotodiodă

În (fig. 3) se indică modul in care o fotodiodă trebuie montata intr-un circuit.


Semnalul se culege între punctul A şi masă. Prezenţa rezistorului R este neapărat
necesară pentru limitarea
curentului. Funcţionând în
polarizare inversă, curbele
caracteristice pentru fotodiodă
sunt cele din cadranul III (fig.4).

(Fig. 4) Caracteristici curent


tensiune pentru fotodioda
ROL 21 pentru nivele diferite de iluminare.

Curentul invers la iluminare poartă numele de


curent de iluminare IL şi are valori mult mai mari
decât curentul de întuneric. De exemplu, în cazul

4
fotodiodei ROL 21 curentul de întuneric este mai mic de 20 mA, iar curentul de iluminare,
are valori mai mari de 30 A la o iluminare de l klx în cazul aplicării unei tensiuni inverse de 50 V.
Curentul de iluminare este proporţional cu fluxul luminos incident pe suprafaţa fotosensibilă, fiind
independent de valoarea tensiunii inverse până în apropierea tensiunii de străpungere.
Aplicaţiile specifice fotodiodelor utilizează timpul de răspuns mic şi posibilitatea de lucru la
tensiuni relativ mari. Aceste caracteristici sunt datorate ariei fotosensibile mai reduse decât la celulele
fotovoltaice, ceea ce atrage însă şi o sensibilitate la lumină mai mică.
Gama aplicaţiilor este largă. Sunt folosite fotodiode intr-o mare varietate de scheme tip releu
fotoelectric, in care este sesizată întreruperea sau reapariţia unui fascicul luminos. Asemenea montaje îţi
găsesc utilizarea la cititoare de cartele şi benzi perforate, automatizări, dispozitive de protecţia muncii,
sisteme antifurt ş.a.
O aplicaţie interesantă este „creionul fotosensibil" folosit în dialogul om-calculator prin
intermediul unui tub catodic de televiziune.
Tehnica televiziunii foloseşte principiul de lucru al fotodiodei semiconductoare in unele tipuri de
camere TV. Elementul fotosensibil al lor îl constituie o matrice de câteva sute de mii de fotodiode
alăturate pe o suprafaţă de câţiva centimetri pătraţi. Pe aceasta se proiectează imaginea optică televizata,
iar fiecare element al matricei dă un semnal electric proporţional cu iluminarea primită. „Citirea"
semnalelor se face cu un fascicul electronic care baleiază linie după linie întreaga matrice.
In tehnica modernă fotodiodele rapide îşi găsesc un domeniu vast de aplicare ca detector in
comunicaţiile optice. Un laser modulat produce impulsuri luminoase tu frecvenţă ridicată. Ele se
transmit prin aer sau prin fibre optice până la receptorul care, cu ajutorul unei fotodiode rapide reconsti-
tuie semnalul electric ce conţine informaţia. în acest fel se pot transmite cu mare viteză şi fără perturbaţii
electrice date între calculatoare, imagini tv etc.

3.a). Releu fotoelectric

Un montaj de tip releu fotoelectric, cu doua stări stabile între care comută atunci când nivelul de
iluminare trece de un anumit prag. este prezentat in (fig. 5). El foloseşte ca traductor o fotodiodă.

(Fig. 5) Releu fotoelectric cu fotodiodă

5
Când este iluminată, curentul său invers creşte si T1 intră in conducţie.
La micşorarea luminii pe fotodioda sub un anumit prag, curentul său invers scade, T1 începe sa se
blocheze si toate celelalte tranzistoare îşi schimbă brusc starea de conducţie; releul declanşează.
Contactele sale - nefigurate in desen - pot să acţioneze un numărător electromagnetic, o alarmă sonoră
sau optică ş.a.
Montajul poate fi folosit pentru numărarea unor obiecte pe banda rulanta sau semnalizarea trecerii
unei persoane prin zona unei „bariere de lumină". Este denumit astfel un fascicul concentrat de lumină,
creat cu ajutorul unui bec şi al unui sistem optic. Un asemenea „proiector" poate utiliza o oglindă
concavă sau o lentilă convergentă care - aşezate convenabil faţă de bec - concentrează lumina acestuia
pe fotodioda.
Sunt convenabile oglinzile de la lanternele de bună calitate sau lentile cu diametrul de 3-5 cm şi
distanţa focală de acelaşi ordin de mărime. Pe întuneric se reglează poziţia becului piuă ce, pe un ecran
alb situat in faţa fotodiodei, se observă o pată luminoasa cit mai concentrată .
Pentru a nu fi influenţată prea mult de lumina ambianta, fotodioda se introduce intr-un tub negru
cu diametrul de circa 4 mm şi lungimea de 3-4 cm. provenit de exemplu de la o carioca utilizata.
Orice obiect opac cu trece prin spaţiul dintre proiector si elementul fotosensibil întrerupe
fasciculul de lumină şi este astfel detectat.
Schema, poale fi utilizata şi pentru aprinderea automată in timpul nopţii a luminilor de semnalizare
(pentru vehicule parcate, balizarea optică a unor locuri periculoase). Pentru aceasta fotodioda nu va mai
fi protejată de tubul descris. Ea trebuie îndreptată vertical spre cer şi ferită de lumina pe care montajul o
comandă.

3.b). Releu fotoelectric cu lumină modulată

Deoarece releele fotoelectrice simple (ca cel descris anterior) funcţionează uneori defectuos când
lumina naturală este puternică, se poate realiza un montaj care să ,,simtă" numai lumina modulaţii.
Pâlpâirea in ritm de 50 Hz a unui bec alimentat, de la reţeaua de curent alternativ redresată
monoalternanţă poate fi diferenţiată faţă de fondul luminos natural.

(Fig. 6) Schema de detaliu a fotoreleului.

O fotodiodă primeşte lumina modulată suprapusă peste fondul luminos continuu. Prin rezistenţa
înseriată cu ea va trece un curent pulsatoriu suprapus peste o componentă continuă. Printr-un capacitor
se separă componenta alternativă, care este amplificată şi redresată de o diodă. Un alt capacitor

6
integrează semnalul obţinut, iar tensiunea de pe el, când depăşeşte o anumită valoare, produce
bascularea unui trigger. Semnalul continuu de la ieşirea acestuia este apoi amplificai şi aplicat unui releu
care anclanşează doar în absenţa luminii modulate. Schema detaliată este data în (fig.6).

3.c). Releu fotoelectric cu monostabil

Montajul din (figura 7) este un releu fotoelectric de o construcţie mai deosebită.


Acţionarea releului are o acţionare constanta (câteva secunde), indiferent de durata întreruperii
fasciculului de lumina incident pe fototranzistor.
După ce semnalul de la fototranzistor este amplificat, el acţionează un tigger (T3 , T4) care
transformă variaţia lentă de tensiune într-una bruscă. In momentul basculării, un impuls negativ este
transmis prin capacitorul C spre un circuit monostabil (T5 si T6), care, după o perioada T revine automat
la starea iniţială. Pe durata T este anclanşat releul Re, prin T7, şi T8, care permite diverse automatizări
sau acţionează un semnal de avertizare.

(Fig. 7) Releu fotoelectric cu monostabil

O altă caracteristică a schemei este consumul extrem de redus din baterie în stare de „aşteptare",
ceea ce o recomanda pentru aplicaţii portabile.

7
Principalul avantaj al fototranzistorului (faţă de
celula fotovoltaică şi fotodiodă) este
sensibilitatea mare la lumină, curentul obţinut in
circuitul de colector fiind de zeci de miliamperi,
de aproximativ o mie de ori mai mare decât
curentul furnizat de o fotodiodă cu aceeaşi arie
fotosensibilă.

Familia de caracteristici ale unui fototranzistor este asemănătoare cu cea a unui tranzistor (fig. 8).
Deosebirea constă in aceea că în cazul fototranzistorul ui iluminarea are rolul curentului de bază.
Dreapta de sarcină si punctul de funcţionare se construiesc Io aceiaşi mod ca Ia tranzistor.
Se folosesc fototranzistoare în automate de protecţia muncii care opresc utilajul când operatorul
intră intr-o zonă periculoasă, la măsurarea fără contact a turaţiei unor piese prin întreruperea periodică a
fasciculului luminos de către acestea, măsurarea vitezei unui obiect prin determinarea
timpului scurs între momentele trecerii prin două bariere luminoase, la detectoarele de incendiu care
decelează flacăra după pâlpâirile ei specifice, cronometrarea momentului sosirii în unele întreceri
sportive, numărarea unor obiecte In mişcare, măsurarea nivelului de lichid Intr-un rezervor, precum şi ca
detector da lumină în optocuploare şi comutatoare optoelectronice cu întreaga lor gamă de aplicaţii
specifice.

4. Baliză automată

O baliză luminoasă cu un bec care se aprinde cu intermitentă pe timpul nopţii este prezentată in(fig. 9).

( Fig. 9) Baliză automată

8
Ea poate servi pentru semnalizarea unor locuri periculoase, lucrări rutiere, vehicule pe drum s.a.
Ele pot fi înlocuite cu succes printr-un ROL 30.

5. Fototranzistorul

Fototranzistorul este un tranzistor la care, în locul semnalului electric aplicat pe bază, se foloseşte
lumina ca element de comandă. In cazul în care nu se conectează terminal de bază, fototranzistorul
prezintă două terminale corespunzătoare emitorului şi colectorului (ROL 31, ROL Q31)) (fig. 10 )

(Fig.10 )Tipuri de tranzistoare. a)Tipuri de fototranzistoare;b)simbolul unui fototranzistor fără


acces la baza; c)simbolul unui fototranzistor cu acces la bază.

Dacă fototranzistorul prezintă şi terminalul corespunzător bazei (ROL 33).


el poate fi comandat electric din exterior. In acest caz, la întuneric
fototranzistorul poate fi utilizat ca un tranzistor obişnuit.
în circuitele electronice fototranzistorul se montează de preferinţă cu emitorul
comun, iar polarizarea se face similar cu cea a tranzistorului (colectorul la un
potenţial pozitiv iar emitorul la un potenţial negativ in cazul unui fototranzistor npn).

(Fig. 11) Circuit simplu cu fototranzistor.

In (figura 11) este prezentat modul in care un


Fototranzistor se montează într-un circuit, semnalul
culegându-se între punctul A şi masă.

9
6. Cuplorul optic

(Fig. 12) Schema cuplorului optic

Cuplorul optic este un dispozitiv format dintr-un emiţător (LED) si un receptor de lumina
(fotodioda, fototranzistor, etc.) aşezate fata in fata la o distanta foarte mica , in aceeasi capsula opaca.
(Fig. 12)

Specifici cuplorului vor fi parametrii ce caracterizează ansamblul LED-receptor:


- tensiunea de lucru reprezintă diferenţa de potenţial care poate exista între emiţător şi detector fără
pericolul străpungerii dielectricului; valorile ei sunt de ordinul miilor de volţi;
- factorul de transfer în curent este raportul dintre variaţia curentului la ieşire şi variaţia
corespunzătoare a curentului la intrare; el este mai mic decât unu doar dacă la ieşire este o fotodiodă;
- timpul de răspuns, definit ca în cazul oricărui dispozitiv optoelectronic fotosensibil.

Realizarea unui compromis Intre valoarea factorului de transfer in curent si valoarea timpului de
răspuns nu satisface aplicaţiile speciale si din acest motiv se preferă fabricarea de cuploare optice ia care
unul din cei doi parametri să aibă o valoare cit mai bună. Acesta este si cazul cuploarelor din familia
ROL: cuptorul ROL 62 are un factor de transfer foarte ridicat (l 000%), iar cuplorul ROL 64 are un timp
de răspuns mai mic de 2,5/s.
LED-uri verzi sau galbene „eficacitatea" cuplorului obţinut va fi mai mică deoarece maximul
sensibilităţii oricărui fotodetector cu siliciu se afla în domeniul infraroşu.
O variantă de cuplor optic este reprezentată de comutatorul optoelectronic. El este alcătuit dintr-un
LED miniatură cu emisie în infraroşu şi un receptor miniatură montate într-o carcasă cu fante circulare
interioare, spaţiul liber dintre ele fiind de 2,5 mm (fig. 13).

10
Funcţionarea comutatoarelor optoelectronice se
bazează pe întreruperea fluxului radiant emis de LED de
un obiect opac ce pătrunde în spaţiul dintre emiţător şi
receptor. Această întrerupere este sesizată de circuitul de
ieşire care dă o comandă prestabilită.
Optocuploarele îşi găsesc largi aplicaţii la montaje
unde este necesară izolarea galvanică între circuite care
lucrează la tensiuni sau curenţi diferiţi.

(Fig. 13) Aspectul comutatorului optoelectronic


ROL 66 ROL 67

De pildă, un întreruptor cu senzor care cuplează un circuit de forţă la simpla atingere cu degetul a
două piese metalice pune problema izolării circuitului comandat (in legătură cu reţeaua) de circuitul de
comandă care trebuie să poată fi atins cu degetul fără pericol.
În alte aplicaţii se foloseşte proprietatea optocuploarelor de a nu avea nici un fel de reacţie între
circuitul comandat şi circuitul de comandă (sursa de semnal). Să exemplificăm prin cazul când o sursă
trebuie să comande mai multe circuite intre care nu este permisă nici o interacţiune. Problema se poate
rezolva cu mai multe optocuploare: LED-urile lor sânt comandate simultan de sursă, iar foto-tranzistorul
fiecărui cuplor furnizează semnal câte unui circuit comandat.
Comutatoarele optoelectronice permit realizarea unor traductoare de poziţie fără contact mecanic,
deosebit de utile în multe domenii.
Aplicaţia cea mai obişnuită este constatarea prezenţei unui obiect în spaţiul dintre elementul fotoemisiv
şi cel fotosensibil. Se poate urmări astfel continuitatea firului la o maşină automată de bobinat ori la un
război de ţesut, sau se poate opri automat magnetofonul la terminarea ori ruperea benzii magnetice.
Dacă pe axul unui motor pas cu pas se montează un disc cu fante sau zone transparente ce se rotesc
în spaţiul îl între elementele unui comutator optoelectronic, atunci devine posibila cunoaşterea în orice
moment a poziţiei rotorului, prin numărarea fantelor ce s-au perindat prin faţa fotodetectorului. Un
numărător electronic reversibil şi o memorie îndeplinesc această funcţie. Dispozitive de acest tip se
întâlnesc la maşini unelte cu comandă numerică, la imprimante de mare viteză care tipăresc pe hârtie
datele de calculator, la deplasarea capului de înregistrare / redare a datelor pe discurile magnetice care
constituie memoria unor maşini de calcul ş.a.

11
7. Semnalizator optoelectronic pentru aparate de măsură

Descriem un montaj cu comutatoare optoelectronice care se poate adapta Ia orice aparat de măsură
(electric sau nu) ce posedă un ac indicator. El acţionează un releu atunci când acul atinge o poziţie
prestabilită (numită „limita inferioară") si îi decuplează la o alta poliţie „limită superioară".

(Fig. 14) Semnalizator electronic pentru aparatele de măsură.

Schema din (figura 14) poate fi folosita pentru diverse automatizări menţinând un parametru intre
două limite prestabile (temperatură, presiune, curent electric etc.) dacă traductoarele optoelectronice se
ataşează aparatului care măsoară parametru respectiv, iar releul comandă un element de reglare adecvat.

8.a). Afişaje cu tuburi Nixie şi tuburi fluorescente

După tuburile cu filament incandescent, tabu! Nixie26 este cel mai vechi afişaj utilizat in aparatura
numerica de măsurare.
Este ergonomic si are schema de comanda relativ simpla, insa necesita tensiuni de lucru relativ
mari si de aceea nu se mai utilizează in prezent (decât foarte rar). Totuşi el va fi prezentat pe scurt,
deoarece multe din aparatele numerice de laborator mai vechi utilizează acest tip de afişaj.
Tubul Nixie este alcătuit dintr-un tub de sticla, umplut cu gaz inert (tipic neon) la joas3 presiune
(fig.14 c), în interiorul căruia se afla 10 catozi in forma de cifre (0, 1, 2,.., 9), dispuşi in planuri paralele
in fata unui anod comun (fig.14 a, d); variantele moderne utilizează 7 catozi (segmente) dispuşi în
acelaşi plan, din combinarea cărora se pot reprezenta cifrele (fig.14 b). Catozii sunt acoperiţi cu o
peliculă de oxizi ce poate emite electroni.
Aplicând o tensiune de 150...170V între anod si unul din catozi apare o descărcare in gaz, care face
ca cifra respectiva sa devina luminoasa (rosu-portocaliu). Consumul este in jur de 2 mA, dar poate fi
diminuat prin multiplexare in timp a comenzii de selecţie a anozilor.
Comanda catozilor se face cu ajutorul unor tranzistore (fig.17 e), plasate la ieşirile unui decoder
binar-zecimal, care primeşte informaţia de la blocul de prelucrare numerica a sistemului de măsură

12
respectiv (in mod normal, un numărător); tranzistorele trebuie sa fie capabile si lucreze la tensiuni de
colector ridicate, puterea disipata fiind in jurul a 350 mW/cifra afişată.
Datorita acestui dezavantaj, afişajul cu tuburi Nixie a fost practic înlocuit cu alte tipuri de afişaje.

Fig. 14 Principiul afişajului cu tuburi Nixie.

Un alt tip de afişaj, destul de răspândit in trecut, utilizează tuburile fluorescente vidate,
caracterizate de o eficienta luminoasa ridicata, având emisia in verde, sau verde-albastru; tubul este
format dintr-un filament de wolfram acoperit cu oxizi, o grila si un grup de anozi-segmente (care pot
sintetiza caracterul de afişat). Catodul încălzit (la cca. 700°C) emite electroni care sunt acceleraţi de
grilă şi sunt dirijaţi spre segmentele selectate ale anodului; cum acestea sunt acoperite cu un material
fosforescent, ca urmare a bombardării cu electroni, are loc emisia de radiaţie luminoasa [49].

13
8.b). Afişaje cu diode electroluminiscente

Particularităţi
Intr-un sens mai larg, afişajul cu diode electroluminiscente presupune atât circuitele de afişare
propriu-zise, cat si circuitele de comanda, necesare formarii caracterelor.
Acest tip de afişaj prezintă o serie de avantaje in comparaţie cu cele realizate cu tuburi Nixie sau
fluorescente: are gabarit mai mic, permite obţinerea unor culori diferite (roşu, verde, galben, etc.), pot fi
comandate de circuite lucrând la tensiuni joase, şi sunt mai fiabile.
Afişajele cu LED-uri folosesc, in exclusivitate, generarea caracterelor prin sinteza din segmente
sau puncte luminoase constituite din LED-uri individuale (si nu prin selecţie, ca in cazul primelor tuburi
Nixie). In funcţie de tipul caracterelor de afişat, aceste dispozitive pot fi: afişaje alfanumerice (servesc la
sinteza cifrelor si literelor alfabetului), sau afişaje numerice (servesc numai la sinteza cifrelor). In
aparatura numerica de măsură s-a impus afişajul numeric cu 7 segmente, datorita simplităţii sale.
In momentul de faţă, exista o mare diversitate de afişaje cu LED-uri, aşa după cum se poate vedea
si in fig.15 a, b, c si d; afişajul cu puncte din fig.15 a prezintă cel mai mare număr de posibilităţi, dar
necesita o logica de decodificare si comanda mai sofisticata. Varianta cu segmente din fig.15 b poate
reprezenta un compromis între numărul de caractere diferite afişabile si complexitatea circuitelor de
comanda. În aparatura numerica de măsură s-au impus afişajele cu segmente din fig.15 c şi d, mai
simple de comandat.

(Fig. 15) Moduri de generare a caracterelor alfanumerice (a,b,c,d) si conexiuni ale diodelor
electroluminescente (e,f)

Din punct de vedere electric, afişajele cu LED-uri se construiesc cu anod comun, sau cu catod
comun; după cum vom vedea, acest lucru determina natura interfaţării lor cu partea de comanda a
echipamentului numeric.
14
(Fig.16)
Caracteristicile
diodelor
electroluminescente.

Se ştie ca orice joncţiune p-n, polarizată direct, emite o radiaţie luminoasă datorită energiei de
recombinare gol-electron. Lungimea de unda a acestei radiaţii (deci si culoarea) depinde de materialul
joncţiunii, aşa cum rezultă din tabelul 1 In privinţa culorilor se constată ca pentru cifre mici culoarea cea
mai folosita este roşul, ce se observa bine pe fondul întunecat al afişajului numeric (cu toate ca lungimea
de unda a rosului, 0,68 µm, este relativ îndepărtată de sensibilitatea maximă a ochiului, 0,55 µm).

Pentru cifre mari (peste 10... 15 mm), $i mai ales pentru măsurări de lunga durata (control in
produc{ie, aparate de tablou, etc.), o culoare mai confortabila este cea verde (cu lungimea de unda
λ=0,525 µm, (fig.16 a).
Caracteristicile unor materiale electroluminiscente.

Materialul joncţiunii Lungimea de Culoar


unda ea
Germaniu (Ge) 1,88 µm Infraro
şu
Galiu-Aluminiu-Arseniu (Ga-Al-As) 0,68 µm Roşu
Galiu-Fosfor (Ga-P) 0,54 µm Verde

În ultimul timp au apărut LED-uri cu nitrura de galiu (GaN), care au particularitatea că la C D =


2,4V au culoarea portocalie, iar la 4 V au culoarea violetă.
Ca forma, LED-urile pot fi cilindrice, pătrate, dreptunghiulare (pentru afişări de puncte luminoase,
virgule, etc.), sau barete (segmente luminoase).
Alimentarea in c.c. LED-ul are o caracteristica ID(UD) de forma celei din fig.19 b (pentru dioda
electroluminiscentă CQX51), ceea ce impune înserierea unei rezistenţe (R) de limitare a curentului la
valoarea nominala (7D= 10...15 mA, ca in fig. 10.57.c). De exemplu, pentru ID= 10mA, corespunde
UD = 2,1 V, de unde considerând U=+5 V, se obţine R = 290 Ω Exista §i LED-uri care au rezistenţa R
incorporată în aceeaşi montură cu joncţiunea luminiscentă, cum sunt, de exemplu, 5082-4468
(HEWLETT-PACKARD).

15
Alimentarea in c.c. este simpla, însă prezintă neajunsul unui consum suplimentar de putere pe
rezistenţă R: de exemplu, pentru R = 300 Ω şi ID = 10 mA rezulta un consum de 210 mW/7 LED-uri.
Acest dezavantaj poate fi evitat daca alimentarea se face in impulsuri.
Alimentarea in ca. dreptunghiular. Se alimentează LED-ul cu o tensiune dreptunghiulară a cărei
valoare medie este:

unde θ - lăţimea impulsului şi T - perioada. Se ajustează Umed astfel încât sa nu depăşească


tensiunea nominala UD (2,1 V in exemplul citat); acest lucru se face prin modificarea amplitudinii Um,
sau a factorului de umplere (θ /T), fără ca prezenta lui R sa mai fie necesara. Frecvenţa (f=1/ T) poate
varia in limite largi: de la limita de pâlpâire (30...50 Hz) pana la câţiva KHz. Acest sistem de alimentare
se utilizează mai ales in cazul afişajelor cu comanda multiplexata, sistem ce tinde sa se generalizeze la
afişajele cu mai multe cifre (module de afişare) 28, cum sunt cele de la frecvenţmetre (6... 10 cifre) şi cele
de la multimetrele numerice de înaltă precizie.
În cazul comenzii simultane (directe) a afişoarelor, prin alimentarea LED-urilor cu impulsuri,
consumul se reduce aproximativ la jumătate faţă de alimentarea în c.c. (lipsesc rezistenţele de limitare),
iar in cazul comenzii secvenţiale, alimentarea cu o tensiune impulsională este o condiţie indispensabilă a
funcţionării circuitului de comanda, consumul reducându-se proporţional cu numărul de cifre
comandate.

Observaţie:

Alimentarea în impulsuri mai prezintă încă un avantaj: la unele LED-uri cum sunt cele cu GaAsP,
care nu se saturează la curenţi mari, apare o creştere considerabilă a strălucirii când sunt alimentate în
impulsuri, faţă de lucrul in c.c, deşi puterea medie pe LED este aceeaşi. Fenomenul se datorează creşterii
eficienţei luminoase a LED-ului la curent mare. După cum rezulta din amplitudinea poate fi crescută
prin micşorarea lui θ.

(Fig.17) Comanda simultana a afişajelor cu LED-uri

16
8.c). Comanda afişajelor cu 7 segmente

Modulele de afişare cu 7 segmente sunt formate din cate 7 LED-uri rectilinii (a, b, c,... g - fig. 15
c) şi permit afişarea cifrelor de la 0 la 9.
Comanda directa. In acest caz segmentele (diodele) cifrelor ce trebuie afişate se alimentează
simultan. Comanda directă este economică numai la afişaje cu număr mic de cifre (maxim 4...5 cifre); la
un număr mai mare se recurge la comanda multiplexată. Exista şi circuite integrate specializate care pot
comanda direct afişajele cu 7 segmente cu LED-uri. Dacă decodorul dispune de o intrare de validare
("blanking"), se poate recurge reducerea consumului prin alimentarea LED-urilor in impulsuri, (cu o
tensiune dreptunghiulară).
Comanda multiplexată. Circuitele din fig. 17 fac parte din clasa celor cu comandă directă (sau
simultană). Acest tip de circuit este simplu ca schemă, dar costisitor ca număr de componente şi devine
neeconomic dacă numărul de cifre este mare (peste 4...5, ca în cazul frecvenţmetrelor şi calculatoarelor
de buzunar). În asemenea situaţii se recurge la comanda multiplexată (serializată) a afişajelor, în care
cifrele se alimentează succesiv.
În acest scop, segmentele cu acelaşi nume ale tuturor cifrelor sunt conectate împreună la ieşirile
unui singur decodificator, ca şi cum ar fi vorba de o singură cifră; anozii (sau catozii) comuni ai cifrelor
respective sunt comandaţi separat printr-un al doilea decodor, secvenţiat de un registru de deplasare (sau
numărător), întreg sistemul de afişare fiind pilotat de către un generator de tact cu frecvenţa de 100...
1000 Hz. Să presupunem ca e vorba de un afişaj cu 8 cifre pe care trebuie înscris numărul 56718324. La
primul tact se afişează cifra 5 (celelalte fiind stinse); la al doilea cifră 6 si tot aşa până la cifra a 8-a (4).
Dacă frecvenţa de tact este 400 Hz, fiecare cifră va fi aprinsă şi stinsă de 400/8 = 50 ori pe secundă. La o
asemenea frecventa ochiul percepe cele 8 cifre ca şi cum ar fi aprinse simultan. Pe această cale
(multiplexare), consumul se reduce considerabil deoarece, indiferent de numărul de cifre afişate,
consumul este egal cu cel al unui singur modul, ceea ce înseamnă cel mult 7x 10mAx2,l V ≈150 mW.
Însă circuitul de comandă este mai complicat decât la comanda directă, şi de aceea, comanda
multiplexată devine economică numai la afişaje cu număr mare de cifre (peste 5...6).
La ora actuală, există module de afişare cu LED-uri, realizate compact, împreună cu circuitele de
comandă; în cazul cel mai frecvent, se includ decodoarele, logica de multiplexare (daca e cazul) şi
decadele de numărare, sau interfaţa cu sistemul numeric în care vor fi folosite [66].

(Fig. 18) Modul de afişare cu cristale lichide

17
8.d). Afişaje cu cristale lichide

Deşi utilizate pe scară largă în aparatura de laborator, afişajele cu LED-uri tind sa fie înlocuite de
cele cu cristale lichide, deoarece acestea din urmă prezintă unele avantaje importante, mai ales în
construcţia aparatelor de măsură portabile:
• consum mult mai scăzut (zeci de µW, faţă de zeci de mW);
• tehnologie mai simplă şi mai ieftină;
• unghi mare de vizibilitate în toate direcţiile.

(Fig. 19) Texturi de


cristale lichide.

Acestea le-au impus, în ultimul timp, atât în aparatele de buzunar (multimetre, calculatoare), cât şi
în construcţia altor aparate de măsură portabile (cleşti ampermetrici, termometre, cronometre, etc.).
La baza acestei familii de afişaje stau o serie de substanţe organice (de exemplu, clorhidratul de
colesterol) cu proprietăţi speciale, numite cristale lichide.
Cristalele lichide reprezintă o stare intermediara între starea lichida şi cea solidă a materiei. Au
mobilitate ridicată, asemănătoare lichidelor, precum şi un anumit grad de ordonare a moleculelor,
datorită căruia se manifestă proprietăţile optice (anizotropie) specifice moleculelor cristaline. Ca textură,
cristalele lichide pot fi: nematice, smetice şi colesterice. Toate aceste trei tipuri de cristale sunt alcătuite
din molecule alungite, paralele între ele, deosebirea constând în gruparea şi mobilitatea relativă a
moleculelor.
Cristalele lichide nematice au molecule paralele în mod continuu (fig. 19 a) şi care se pot deplasa
în trei direcţii diferite, însă axele lor rămân mereu paralele între ele, Deplasarea moleculelor, în
particular rotirea acestora, se poate face cu ajutorul unui câmp electric sau al unui curent electric.
Cristalele lichide smetice au moleculele paralele, însă grupate în straturi (fig. 19 b); moleculele au
axele perpendiculare pe planul stratului şi se pot deplasa în cadrul acestuia, iar straturile pot avea o
mişcare relativă între ele.
Cristalele lichide colesterice au structura mai complicată: ele se grupează în straturi în care
moleculele au acea orientare, cu axele în planul stratului; direcţiile de orientare ale moleculelor
straturilor adiacente sunt rotite între ele formând o elice (fig. 19 c). Dintre aceste trei tipuri de cristale
lichide, la afişajele (alfa)numerice se utilizează numai cele nematice, deoarece sunt mai uşor de controlat
pe cale electrică.
Forme constructive de baza. Spre deosebire de afişajele cu LED-uri, care sunt alcătuite din module
individuale la cele cu cristale lichide întregul afişaj se face pe o singură plachetă), ceea ce simplifică
tehnologia, reduce gabaritul şi micşorează costul.

18
Structura de baza a unei plachete afişoare cu cristale lichide este similara cu cea a unui
condensator plan-paralel cu armături transparente, având ca dielectric cristalul respectiv .
Principiul de funcţionare.
În stare normală, neexcitată, moleculele cristalului nematic sunt paralele între ele, iar cristalul este
transparent. Această stare ordonată poate fi modificată cu ajutorul unui câmp (sau curent) electric,
situaţie în care cristalul devine opac.
Apare astfel posibilitatea de a comanda electric trecerea sau oprirea luminii, posibilitate ce stă la
baza afişajelor cu cristale lichide.
După felul semnalului de comandă utilizat (curent, tensiune) există două tipuri de afişaje cu
cristale lichide, cu structura similara):
• afişaje ce funcţionează pe principiul difuziei dinamice;
• afişaje cu efect de câmp,
Afişaje cu cristale lichide cu difuzie dinamică.
Utilizează un cristal nematic de puritate redusă, iar modificarea transparenţei se produce prin
turbulenţa moleculelor provocată de curentul ce străbate (perpendicular) cristalul, curent ce este
vehiculat prin ionii (impurităţi) prezenţi în structura cristalului respectiv.
Acest tip de afişaj are viteza de răspuns acceptabilă (20...50 ms), însă necesită tensiune de lucru
(c.c. sau c.a. de 50 Hz) relativ mare (10...15 V) şi de aceea nu se mai utilizează în domeniul aparatelor
numerice portabile.
Afişaj utilizând cristale lichide cu efect de câmp.
Acesta foloseşte un cristal de înaltă puritate (fără ioni), cu rezistivitate mare (10l0...10" Ω.cm), iar
efectul de modificare a transparenţei se obţine prin rotirea, ordonată, a moleculelor sub influenţa unui
câmp aplicat, de unde şi denumirea de cristale lichide cu efect de câmp.
Acest tip de afişaj prezintă avantajul ca poate funcţiona la tensiuni mai scăzute: 2...5 V (c.c. sau
impulsuri), însă are viteza de lucru mai scăzuta (0,1...0,2 s).
Cu toate acestea, in prezent, este singurul tip de afişaj cu cristale lichide adoptat de către
constructorii de aparate de măsură cu afişare numerică.
În sfârşit, după sursa de lumina folosită ambele tipuri de afişaje pot fi cu sursă proprie de lumină
sau cu lumina ambianta.
Afişaje cu sursă proprie de lumina.
Acestea utilizează o lampă tip bagheta (miniaturală, plasată în spatele plachetei). Prezintă
avantajul ca cifrele afişate pot fi citite şi la întuneric, însă au consum apreciabil (lampa) şi de aceea nu se
utilizează la aparatele de uz curent, ci numai la cele cu destinaţie militară.
De asemenea, se utilizează şi la unele ecrane de osciloscop.
Afişarea cu lumina ambiantă.
Acestea folosesc numai lumina ambiantă, iar cifrele apar întunecate, pe fondul alb-cenuşiu. Sunt
mult mai economice decât cele cu lampă, însă nu pot fi utilizate la întuneric.
Cu toate acestea, în prezent s-au impus complet la aparatele electronice de măsură şi la
calculatoarele de buzunar.

19
Proba practica

Releu fotoelectric cu fotodiodă

20
Lista de componente:
- o fotodioda ROL 21
- un rezistor 50 k
- doua rezistoare 10 k
- un rezistor 100 k
- patru rezistoare 15 k
- un rezistor 4,7 k 
- un rezistor 270 
- o dioda 1N4003
- trei tranzistoare BC 108
- un tranzistor BC 178
- releu fotoelectric R>70 
- sursa de 6V

21