You are on page 1of 23

Argument

Elementele RC se pot grupa astfel, incit sa se obtina reţele cu un defazaj de 180° sau
0°. Astfel, reţeaua de defazare si reţeaua dublu T furnizează un defazaj de 180°, iar
reţeaua Wien un defazaj nul.

După tipul reţelei utilizate, oscilatoarele RC pot fi clasificate in următoarele grupe:

- oscilatoare cu reţea de defazare;


- oscilatoare cu reţea Wien;
- oscilatoare cu reţea dublu T.
Este de remarcat ca reţelele Wien prezintă o caracteristica de atenuare in funcţie de
frecventa are o forma asemănătoare cu curba de selectivitate a circuitelor oscilante
LC. De aceea, din acest punct de vedere, oscilatoarele RC mai pot fi irnpartite in doua
categorii:

-oscilatoare cu reţele neselective (reţele de defazare)


-oscilatoare cu reţele selective (cu reţele Wien sau dublu T).
Se considera ca in domeniul de frecvente in care lucrează oscilatorul amplificarea
amplificatorului este constanta si se neglijează efectul capacitaţilor parazite de intrare
si ieşire ale amplificatorului.

1
Proiectarea oscilatoarelor

O reţea cu proprietăţi selective bune şi cu o bună utilizare la oscilatoarele de audiofrecvenţă datorită


avantajelor pe care le prezintă faţă de alte reţele este reţeaua Wien. în fig. 1 este prezentată o reţea
Wien alimentată de la un generator de tensiune, ieşirea fiind considerată în gol. Se observă că această
reţea este compusă din două reţele de defazare: o reţea trece-sus formată din C: şi Ry si o reţea trece-
jos formată din R1 şi C2. In fig. 1 s-a arătat comportarea acestor elemente în raport cu frecvenţa şi s-
a constatat că reţeaua trece-sus introduce un defazaj pozitiv, iar cea trece jos un defazaj negativ.
Există deci posibilitatea ca în reţeaua Wien să se obţină la o anumită frecvenţă f0, un defazaj nul între
tensiunea de intrare u, şi cea de ieşire u2. Valoarea f0 a frecvenţei depinde de valorile rezistenţelor şi
capacităţilor care formează reţeaua.

Fig. 1. Retea Wien alimentata de un generator de tensiune

Notam cu Z1 si Z2 impedanţele celor doua braţe ale reţelei:

Functia de ransfer a retelei poate fi scrisa sub forma:

Inlocuind pe Z1 si Z2 se obtine:

Anuland partea imaginara a acestei expresii se va obtine frecventa f0 la care defazajul este nul:
2
In general valorile rezistentelor si capacitatilor se aleg egale,
adica R1=R2=R si C1=C2=C. In acest caz functia de transfer
devine:

Fig. 2 Reprezentarea grafica in modul si faza a functiei de transfer a retelei Wien.

3
Fig.3 Schema bloc a unui oscilator
cu punte Wien.

Schema bloc a unui oscilator cu reţea Wien în care amplificatorul alimentează în tensiune reţeaua
este arătată în fig. 3. Reţeaua Wien este conectată la amplificator astfel încât să se realizeze o reacţie
pozitivă. Deoarece defazajul introdus de reţea este nul, este necesar ca defazajul amplificatorului să
fie egal cu 2k ohm; deci amplificatorul trebuie să aibă un număr par de etaje, de obicei două. în acest
caz, frecvenţa de oscilaţie este chiar frecvenţa de defazaj nul a reţelei Wien:

Din condiţia de amplitudine rezultă că pentru obţinerea oscilaţiilor este necesar


ca amplificarea de tensiune globală să fie mai mare sau cel puţin egală cu
atenuarea reţelei la frecvenţa f0:

Pentru obţinerea unui semnal cu distorsiuni mici este necesar. ca oscilatorul să fie menţinut la limita
de amorsare a oscilaţiilor. Aceasta pentru că, spre deosebire de oscilatoarele LC la care selectivitatea
circuitului păstrează semnalul practic sinusoidal chiar dacă gradul de reacţie este destul de important,
oscilatoarele cu reţea Wien vor furniza un semnal puternic distorsionat Ia depăşirea limitei de
amorsare a oscilaţiilor. Armonicele semnalului vor fi insuficient filtrate datorită factorului de calitate
redus al reţelei Wien (Q=0,5). Este suficientă o foarte mică variaţie a valoni amplificării pentru ea
oscilaţiile să înceteze sau, din contra, ca amplitudinea lor să crească şi să fie limitată de neliniaritatea
caracteristicilor tranzistoarelor, coeficientul de distorsiuni devenind considerabil. Amplitudinile
oscilaţiilor nu vor depăşi regiunea liniară a caracteristicilor tranzistoarelor, deci cele două etaje de
amplificare vor lucra in clasă A. Prin introducerea reacţiei negative nu se modifică frecvenţa de
oscilaţie însă se stabileşte o nouă relaţie intre atenuarea reţelei Wien, amplificarea A şi coeficientul
de reacţie negativă K.

Fig. 4 Schema bloc a unui oscilator Wiem cu reactie


negativa.

Din fig. 4 se poate deduce relaţia:

In generai, amplificarea A este mult mai mare decât atenuarea o a reţelei (amplificarea a două etaje
de amplificare poate ajunge de ordinul a câtorva sute), deci coeficientul de reacţie negativa este
aproximativ egal cu valoarea maximă a modulului funcţiei de transfer a reţelei Wien:
4
în concluzie, se poate spune că oscilatorul cu reţea Wien este format dintr-un amplificator căruia i se
aplică o reacţie pozitivă selectivă si una negativă neselectivă. La frecvenţa f 0 la care modulul funcţiei
de transfer al reţelei Wien prin care se realizează reacţia pozitivă este maxim şi depăşeşte cu puţin
coeficientul de reacţie negativă, va avea loc o compensare a reacţiei negative, amplificatorul
începând să oscileze datorită reacţiei pozitive rămase în circuit. Acest amplificator trebuie să aibă o
amplificare constantă în domeniul de frecvenţe în care lucrează oscilatorul pentru a nu introduce
defazaje suplimentare. Stabilizarea amplitudinii semnalului generat de oscilator poate fi realizată
printr-un circuit de reacţie negativă ce conţine o rezistenţă neliniară.
Schema de principiu a unui oscilator cu reţea Wien cu reacţie negativă neselectivă este prezentată în
fig. 5.

Fig. 5 Schema de principiu a unui oscilator cu reţea negativa


aperiodica.

Reţeaua Wien realizează o reacţie pozitivă selectivă de la ieşirea amplificatorului A la intrarea l


neinversoare de fază a lui. Reacţia negativă se aplică prin divizorul format de rezistenţele r şi p la
intrarea 2 inversoare de fază a amplificatorului. Se constată că reţeaua Wien şi rezistenţele r şi p
formează o punte. Pentru generarea oscilaţiilor este necesar ca puntea să fie neechilibrată. La
creşterea amplitudinii U2 a semnalului generat va creşte şi valoarea eficace a curentului prin
divizorul de tensiune format din rezistenţele r şi p. în cazul în care p este o rezistenţă neliniară cu
coeficient pozitiv de temperatură rezistenţa ei va' creşte odată cu mărirea valorii curentului care îl
parcurge, iar dacă r este o rezistenţă neliniară cu coeficient negativ de temperatură rezistenţa acesteia
va scădea cu mărirea valorii curentului, în ambele situaţii se va obţine o mărire suplimentară a
tensiunii de reacţie negativă Vt şi, în acest fel o limitare a creşterii amplitudinii oscilaţiilor. Invers,
dacă tensiunea U2 scade, se va micşora curentul prin rezistenţele r si p.

ln fig. 6 şi fig. 7 sânt arătate curbele Uf=f (If) şi Rf=f(If) pentru trei tipuri de becuri telefonice.
Eficacitatea stabilizării " amplitudinii depinde de alegerea punctului de funcţionare pe^ caracteristica
R/=f(/s). Acest punct trebuie să fie plasat în domeniul de pantă maximă al acestei curbe, în care
variaţia rezistenţei filamentului este maximă, în practică rezistenţa p este plasată în emitorul (sursa)
tranzistorului din etajul de intrare al amplificatorului. De aceea este de dorit ca raportul dintre
amplitudinea curentului alternativ prin becul cu incandescenţă şi componenta continuă a curentului
tranzistorului să fie cit mai mare posibil, pentru ca efectul termic asupra rezistenţei filamentului să
fie dat numai de curentul alternativ.

5
Fig. 6 Curbele Uf=f (If) pentru trei tipuri de becuri telefonice.

Dacă se utilizează ca rezistenţă r un termistor cu coeficient negativ de temperatură (NTC) aceasta nu


va mai fi parcurs de componenta continuă a curentului de emit or (sursă) al tranzistorului din etajul
de intrare al amplificatorului. La alegerea tipului de termistor se va ţine cont de Următorii parametri
principali: factorul de disipaţie Gt şi constanta de timp t,. Factorul de disipaţie exprimat în W/°C este
numeric egal cu puterea necesară pentru a creşte cu 1oC temperatura termistorului. El depinde de
dimensiunile termistorului şi de conexiunile adăugate, care se comportă ca nişte radiatoare de
căldură. Pentru o funcţionare satisfăcătoare a oscilatorului acest factor trebuie să fie cuprins între
0,10 şi 0,35 mW/°C.
Constanta de timp termică caracterizează viteza de răcire liberă a termistorului şi este definită ca
timpul necesar pentru ca temperatura termistorului să scadă la 63% în atmosferă în repaus. La fel ca
şi la becul cu incandescenţă, valoarea acestei constante trebuie să fie cuprinsă între l si 10 s. Valoarea
termistorului se va alege din caracteristicile Ut=f(It) si R(t)(==f(t).

6
Fig. 7 Curbele Rf=f(If) pentru trei tipuri de becuri telefonice.

7
In figura 8 sunt prezentate
caracteristicile termistoarelor 2322,
6343 PHILIPS [9], care au următorii
parametrii: puterea disipata maximă Pd
max):=20 mW, factorul de disipaţie
Gt=0,ll m W/°C şi constanta de timp
Tt=6 s.

8
In fig. 9 a,b sunt arătate caracteristicile termistorului R 51 — 4/1/20 Siemens [24] care are următorii
parametri: Pdmai=4 mW, G,=0,16 mW/°C, t,=0,6 s, pentru trei valori ale temperaturii mediului
ambiant ta.

Fig. 9a Caracteristica Ut=f(It) a termistorului R51-4/1/20 Siemens

In fig. 2.33 este reprezentată schema de principiu a unui oscilator cu reţea Wien ce furnizează un
semnal stabilizat în amplitudine si de frecvenţă variabilă. Schimbarea frecvenţei de oscilaţie se poate
realiza prin modificarea fie a valorii capacităţilor C fie a valorii rezistenţelor R ale reţelei Wien. în
cazul utilizării unui condensator variabil dublu de 500 pF pentru reglajul continuu al frecvenţei,
rezistenţele R ale reţelei Wien ating valori de ordinul a 15/30 M la frecvenţe cuprinse între 10 şi 20
Hz.
Impedanţa de intrare a unui etaj de amplificare este dată de relaţia:

unde h=hl2 h22e — h12e h21e şi Rc este rezistenţa din colectorul tranzistorului. Valoarea acestei
impedanţe creşte cu micşorarea rezistenţei Rc şi are o valoare maximă egală cu h11e pentru RC=Q.
Pentru tranzistoarele bipolare uzuale hlle nu depăşeşte 2/3 K. Prin urmare impedanţa etajului de
amplificare de la intrarea amplificatorului va şunta rezistenţa R de valoare ridicată a reţelei Wien.
Una din metodele de mărire a impedanţei de intrare a etajului amplificator constă în aplicarea unei
reacţii negative de curent în emitorul tranzistorului 2\ (fig. 2.33). Rezistenţa din emitor este chiar
rezistenţa p din circuitul de reacţie negativă al oscilatorului.

9
Fig. 9b Caracteristica Rt=f(t) a termistorului R51-4/1/20 Siemens.

10
Fig. 10 Schema de principiu a unui oscilator cu reţea Wien ce furnizează un semnal stabilizat
în amplitudine si de frecvenţă variabilă.

Dacă se aleg pentru rezistenţa p valori în jur de l K şi pentru un tranzistor cu h21e în jur de 100 se
va obţine o impedanţa de intrare de ordinul a 100 K. Din această cauză la oscilatoarele cu reţea
Wien realizate cu tranzistoare bipolare reglajul frecvenţei va fi efectuat cu un potenţiometru dublu,
montat ca rezistenţă variabilă şi a cărui valoare va fi de maximum 10 K. Utilizând un
potenţiometru dublu se poate regla frecvenţa într-o gamă largă de frecvenţă, însă pentru a nu
scurtcircuita intrarea amplificatorului s-a intercalat în serie cu potenţiometrul o rezistenţă Rmin de o
valoarea egală cu o zecime din valoarea potenţiometrului, în acest mod limitându-se gama la un
raport de frecvenţe de
10 : 1. Pentru obţinerea unei scale liniare de frecvenţă s-ar impune folosirea unui potenţiometru
dublu cu variaţie logaritmică a rezistenţei. Deoarece însă este greu de realizat un potenţiometru
dublu cu caracteristici logaritmice identice, în practică se utilizează un potenţiometru dublu cu
caracteristică liniară, rezultând o scală neliniară de frecvenţă.
Cunoscând raportul între frecvenţa maximă şi cea minimă se pot determina gamele de frecvenţe ce
trebuie să acopere domeniul de frecvenţe cerut. Pentru fiecare gamă se poate determina valoarea ca-
pacităţii C cu ajutorul relaţiei:

cu condiţia ca Zir>> Rmax unde Rmax=R + Rmin şi fmin este frecvenţa minimă a gamei respective.
Un calcul rapid al valorilor capacităţilor C poate fi realizat cu ajutorul nomogramei din fig. 11.
Determinarea se face în două etape. In prima etapă se determină ordinul de mărime al elementului
11
respectiv, utilizând partea dreaptă a fiecărei scări, iar în a doua etapă se determină valoarea exactă,
cu precizia pe care o permite nomograma, utilizînd partea stîngă a acestor scări.

Fig. 11 Nomograma pentru calculul elementelor reţelei Wien.

De exemplu, dacă se dau valorile frecvenţei f=50 Hz şi rezistenţei Rmax= ll K, se poate determina
valoarea capacităţii C- Se fixează pe partea dreaptă a scării R valoarea de 11 KQ, iar pe scara fg se
aproximează cifra 50 între cifrele 10 şi 100 Hz pe scara C se găseşte un punct cuprins între 0,1
şi
0,3 uF. Prin urmare capacitatea C va avea o valoare cuprinsă între aceste limite. Pentru aflarea exactă
a valorii lui C se foloseşte partea stângă a scărilor R, f0 şi C. Dacă se fixează pe partea stângă a scării
R cifra 11, iar pe partea stângă a scării f 0 cifra 50, se poate interpreta pe partea stingă a scării C
valoarea suficient de exactă si,anume 0,29 uF. Având în vedere că în prima etapă s-a stabilit că
valoarea capacităţii C este cuprinsă între 0,1 şi 0,3 uF, rezultă că valoarea ei va fi de 0,29 uF.

Impedanţa de intrare a reţelei Wien la frecvenţa f0 este:

Din această relaţie se constată că în cazul modificării capacităţilor C ale reţelei Wien, impedanţa de
intrare a reţelei este independentă de frecvenţa şi este constantă în gama de variaţie a capacităţilor C
ale reţelei. Prin urmare, sarcina amplificatorului rămâne constantă si o schimbare a frecvenţei nu este
12
însoţită de o modificare a tensiunii de ieşire U2. In schimb, la reglarea frecvenţei prin modificarea
rezistenţelor R, impedanţa de intrare scade cu creşterea frecvenţei, modificând astfel sarcina
amplificatorului. Nivelul tensiunii de ieşire va scădea, acest lucru puţind provoca chiar scoaterea din
oscilaţie a oscilatorului. De aceea este necesar ca reţeaua Wien să fie alimentată de la un etaj cu
impedanţa de ieşire mică, de exemplu, de la un repetor pe emitor T3 ca în fig. 10. Din acelaşi punct A
este alimentat şi circuitul de reacţie negativă al oscilatorului format din rezistenţele r şi p. In cazul în
care r este un termistor, amplitudinea tensiunii de ieşire U va determina alegerea acestuia.
Termistorul va lucra la o tensiune mai mică decât cea determinată de punctul de vârf al caracteristicii
Ut=f(It)
Temperatura de lucru a termistorului este dată de relaţia:

unde Pt=UtIt este puterea disipată pe termistor şi G t factorul de disipaţie al acestuia. Pe caracteristica
Rt=f(t). se determină valoarea rezistenţei termistorului r la temperatura de lucru.
Din caracteristica Rf=f(If) se determină valoarea rezistenţei p. Dacă valoarea curentului // rezultă
prea mare pentru tranzistorul T3, se pot conecta în serie două becuri cu incandescenţă identice.
Căderea de tensiune pe unul din ele se va reduce la jumătate ceea ce va duce la un curent If mai mic
pe caracteristica Uf=f(If).
Amplitudinea maximă a curentului care trece prin reţeaua Wien:

Pentru a avea distorsiuni reduse, amplitudinea curentului IR0 care trece prin rezistenţa R0 se alege:

Rezistenţa de sarcină în curent continuu a tranzistorului T 3 este R0. In curent alternativ ea este
formată din rezistenţa echivalentă care rezultă din conectarea în paralel a rezistenţei R0, a impedanţei
de intrare a reţelei Wien 2,1 Rmin şi a impedanţei reţelei de reacţie negativă p+r:

1)

însă: 2)

Din relaţia 1) se poate calcula acum valoarea rezistenţei R0. Fiind dală tensiunea de alimentare Ec se
va trasa pe caracteristicile If=f(Uc) ale lui T3 T3 dreapta de sarcină în curent continuu. .Pe această
dreaptă se alege punctul de funcţionare în mijlocul regiunii liniare a acestor caracteristici. Prin
punctul de funcţionare ales (Uc30, Ic30) cu condiţia IC3o>Ic30, se trasează apoi dreapta de sarcină în
curent alternativ şi se verifică situarea amplitudinilor de curent şi de tensiune în regiunea liniară a
caracteristicilor.
13
Tensiunea necesară polarizării" bazei tranzistorului T3 rezultă din relaţia:
Etajele amplificatorului din fig. 12 sunt cuplate in curent con-
tinuu pentru a obţine frecvenţe de oscilaţie cât mai joase. Un
cuplaj în curent alternativ ar introduce un defazaj suplimentar la
frecvenţe joase. Tensiunea la ieşire a oscilatorului poate fi mărită prin introducerea unei rezistenţe in
colectorul tranzistorului T3, ieşirea fiind luată în acest caz din colector.
Mărirea impedanţei de intrare a amplificatorului se poate obţine fie printr-un curent de colector mic
pentru tranzistorul T1 fie prin utilizarea la intrarea amplificatorului a unui tranzistor compus sau
montarea a două tranzistoare într-un montaj similar cu tranzistorul compus în conexiune Darlington.

Fig. 12. Schema de principiu a unui oscilator cu reţea Wien alimentata de la un generator de curent.

Acest montaj asigură în plus o excelentă liniaritate a amplificatorului.


Un oscilator cu reţea Wien poate fi realizat mai simplu pe baza proprietăţilor caracteristice
tranzistoarelor, adică impedanţă de intrare mică şi impedanţă de ieşire mare.
In fig. 11 este prezentat un oscilator cu reţea Wien alimentată de la un generator de curent.
Amplificatorul utilizat la acest oscilator nu modifică relaţiile de frecvenţă şi atenuare stabilite
anterior. Tranzistorul T2 oferă la ieşire o impedanţă de valoare mare, iar tranzistorul T 1 prezintă la
intrare o impedanţă aproape nulă. Reacţia pozitivă de curent este realizată de reţeaua Wien R1,C1,
R2,C2 iar cea negativă de termistorul R3 şi rezistenţa R4. Datorită reacţiei negative produsă pe
rezistenţa R4 impedanţa de ieşire a tranzistorului T2 este cu ceva mai mare decât 1/h22e2 . Reacţia de
curent globală aplicată pe baza tranzistorului Tj prin termistorul R3 micşorează impedanţă de intrare
a acestuia la o valoare egală cu rezistenţa care rezultă la conectarea in paralel a impedanţei do intrare
când ieşirea este în scurtcircuit h11b1, cu impedanţa R3/ 1+Au1unde Au1, este amplificarea de tensiune
a primului etaj:

14
Rezistenţa de sarcină Rcl a colectorului tranzistorului T, este formată din rezistenţa Rcl, conectată în
paralel cu impedanţă de intrare a tranzistorului T2:

unde :

Termistorul R3 este parcurs de un curent alternativ de amplitudine mică, ceea ce face ca el să fie
sensibil la variaţiile de temperatură ale mediului ambiant. Aceasta nu reprezintă un dezavantaj prea
mare deoarece temperatura mediului ambiant variază destul de lent.
Tensiunea de ieşire este luată din baza tranzistorului T2 (colectorul lui ti) deoarece acesta este
singurul punct din circuit ia care o impedanţă de sarcină mai mare decât R cl are un efect mic asupra
formei semnalului, în cazul în care tensiunea la ieşire s-ar lua din colectorul lui T 2, impedanţă de
sarcină s-ar găsi conectată în paralel cu rezistenţa R2 a reţelei şi ar produce o modificare a frecvenţei
de oscilaţie. Dacă tensiunea ar fi luată din emitorul tranzistorului T2, impedanţă de sarcină ar fi
conectată în paralel cu rezistenţa de reacţie negativă R4 si va produce o distorsionare a semnalului
generat datorită faptului că amplitudinea semnalului tinde să crească pentru a menţine aceeaşi putere
disipată pe termistor. Valorile rezistenţelor Rc1, Re1, Rb, Re2 si ale condensatorilor C3, C4 si C5 vor fi
calculate din condiţiile de polarizare ale tranzistoarelor.
Dacă oscilatorul lucrează pe o impedanţă de sarcină variabilă, este necesar să se intercaleze între
oscilator şi sarcină un etaj separator, cum ar fi de exemplu un repetor pe emitor. Aceasta deoarece
impedanţele de sarcină de valori mici conectate la ieşirea repetorului vor reduce amplitudinea
semnalului, dar nu vor distorsiona forma de undă şi nu vor modifica frecvenţa de oscilaţie.

Oscilatoare eu reţea Wien eu tranzistoare cu efect de câmp.

Aşa cum s-a arătat în paragraful precedent etajul de intrare al oscilatorului cu reţea Wien realizat cu
un tranzistor bipolar prezintă dezavantajul unei irnpedanţe de intrare de valoare relativ scăzută ceea
ce face imposibilă utilizarea unui condensator variabil dublu în domeniul frecvenţelor joase.
Prin utilizarea unui tranzistor cu efect de câmp în etajul de intrare al oscilatorului se pot obţine
impedanţe de intrare ce depăşesc l 000 MC.
Schema unui oscilator cu reţea Wien cu tranzistor cu efect de câmp este arătată în fig. 13.

Fig. 13. Schema de principiu a unui


oscilator cu reţea Wien cu tranzistor cu
efect de câmp.

Capacitatea maximă a unei secţiuni a


condensatorului variabil dublu este de

15
obicei de 500 pF. Capacitatea minimă se alege în jur de 50 pF pentru a face neglijabil efectul capaci-
tăţii de intrare a tranzistorului T1 şi al capacităţii parazite a montajului. în aceste condiţii raportul în-
tre frecvenţa maximă si cea minimă este de 10 :1. Pentru fiecare gamă se poate determina valoarea
rezistenţei R cu ajutorul relaţiei:

unde fmin este frecvenţa minimă a gamei respective. Un calcul rapid al valorilor rezistenţelor R poate
fi realizat cu ajutorul nomogramei din fig.11. De exemplu, dacă se dau valorile frecvenţei
f0=50 Hz şi capacităţii C=300 pF, .se poate determina valoarea rezistenţei R. Se fixează pe
partea dreaptă a scării C valoarea de 300 pF, iar pe scara fo se aproximează cifra 50; pe
scara R se găseşte un punct cuprins între 10 şi 30 M. Dacă se fixează pe partea stingă a scării C
cifra 3, iar pe partea stângă a scării f 0 cifra 50, se găseşte pe partea stângă a scării R valoarea
10,7 M. După cum s-a arătat mai înainte în cazul modificării capacităţilor C ale reţelei Wien
impedanţă ei de intrare rămâne constantă. De aceea la acest oscilator nu a mai fost necesară
alimentarea reţelei Wien de la un repetor pe emitor. Rezistenţele r şi p formează bucla de reacţie
negativă neselectivă la fel ca la oscilatorul cu tranzistoare bipolare. La alegerea tranzistorului T2
trebuie să se aibă în vedere că el alimentează ambele reţele de reacţie. El va trebui să debitele un
curent total de colector:

unde It este curentul care trece prin termistor (sau bec cu incandescenţă), iar Iw este amplitudinea
curentului care trece prin reţeaua Wien.

Pe caracteristicile IC=f(UC) ale tranzistorului T2 se alege punctul static de funcţionare în regiunea


liniară .şi activă (delimitată de hiperbola puterii disipate maxime) a caracteristicilor. Fiind dată ten-
siunea de alimentare Ea se trasează dreapta de sarcină în curent continuu:

Pe caracteristicile statice ID=(UD) ale tranzistorului cu efect de câmp ti se trasează dreapta UG=pID
pentru diferite valori UG1, UG2 ... ale tensiunii de grilă şi pe aceasta dreaptă se alege punctul de
funcţionare static. Valoarea condensatorului de cuplaj Cc se alege astfel încât:

16
Proiectarea unui oscilator sinusoidal RC cu circuit Wien

Oscilatorul sinusoidal cu circuit Wien cel mai des utilizat dintre oscilatoarele RC, atat pentru
frecventa fixă cat, mai ales pentru frecventă variabila.
O schemă de oscilator de acest tip, care utilizează amplificator operaţional, este prezentataiu fig. 14.

Fig. 14. Oscilator RC cu circuit Wien cu amplificator operaţional.

17
O particularitate a acestui oscilator este aceea că tensiunea si alică de la ieşire este nulă
(se echilibrează amplificatorul) şi in circuit nu mai apar o seric de condensatoare de cuplaj.
O condiţie importanta pentru functionarea corectă a tranzistorului de reglaj este aceea ca
amplitudinea tensiunii intre drena şi sursă sa nu fie mai mare decât câteva zecimi de volt. Deoarece
tensiunea de ieşire trebuie să prezinte o amplitudine suficient de mare pentru ca circuitul de detecţie
să poată asigura o tensiune de grila UG>0,5 ... 1 V la tranzistor rezulta de obicei o atenuare a
circuitului Wien mai mare decit 3, astfel că acesta nu se poate realiza cu componente de acelaşi tip
egale. In cazul realizării unei frecvenţe variabilie se poate totuşi utiliza un potenţiometru dublu
(rezistenţe R1 şi R2 egale) dacă se utilizează condensatoare C1şi C2 diferite. In acest caz, circuitul
Wien se. alcătuieşte ca în fig. 15.

Fig. 15. Circuitul Wien în cazul frecvenţei variabile într-un domeniu.

Cu ajutorul amplificatoarelor obişnuite se pot realiza oscilatoare RC de tipul celui din fig14. cu
amplitudinea tensiunii de ieşire l . . .1,5 V şi cu factorul de distorsiuni armonice de ordinul <0,5%,
pentru frecvente până la câteva sute de KHz (pe rezistenţa de sarcină totală >10 k). Pentru
realizarea unor frecvenţe şi amplitudini mai mari trebuie utilizate amplificatoare integrate cu
performanţe mai bune (viteză maximă de creştere mai mare).
Se recomanda folosirea pentru reglajul de amplitudine a unui tranzistor TECJ având curent de
saturaţie redus şi tensiune de vârf cit mai mare, pentru a se obţine rezistenta dinamică drena sursa de
valoare mai ridicată şi distorsiuni neliniare mai mici (la funcţionare cu tensiune Ug de valoare mai
mare), precum şi stabilitatea termică mai bună (tranzistorul se poate face să funcţioneze chiar cu
derivă termică nulă).

18
DATE INIŢIALE

Pentru proiectarea oscilatorului .sin t necesare următoarele date iniţiale :

-frecvenţa tensiunii de ieşire : ţ0 .sau frecvenţele de la capătul plinei : f0min, f0max


amplitudinea tensiunii de ieşire : Uiesm,
- rezistenţa de sarrină : Rs
- rezistenţa potenţiometrului dublu în cazul realizării unei frecvenţe variabile R",
- tipul cuplajului cu sarcina.
în scopul reducerii distorsiunilor neliniare ale tensiunii de ieşire, amplitudinea acesteia se va stabili,
pe cât posibil, !a valori ce nu depăşesc câţiva volţi, la frecvenţe joase, sau 1...1.5V la frecvenţe de
cateva sute de KHz. în acelaşi scop, precum şi pentru realizarea unor frecvenţe mai mari, rezistenţa
de sarcină Rs trebuie sa aibă valori cât mai mari {> 10 k).
Pentru stabilirea mai exactă a frecvenţei, prin manevrarea polenţiometrului dublu la oscilatoare cu
gamă de frecvenţă, este necesar ca potenţiometrul să fie logaritmic [10], şi să se lege la cursor
capetele potenţiometrului la care variaţia rezistenţei este mai rapidă.

PROIECTAREA OSCILATORULUI

Proiectarea oscilatorului din fig. 14 include urmatoarele etape\


a) Se stabileşte amplificarea de tensiune necesară pentru intrarea inversoare în scopul
impunerii unei tensiuni reduse pe tranzistorul T.

unde se va lua Udsm <0,2... O,3 V în scopul unei comportări similare a tranzistorului în cadranele I şi
III (valori mai mari pentru tranzistoare cu tensiune de vârf Ut, mai mare şi pentru oscilatoare cu U iesm
> 1,5V).

b) Se stabileşte tiptil amplificatorului integrat şi tensiunea iui do. alimentare ţinând cont de
amplitudinea şi frecvenţa tensiunii de ieşire, de amplificarea Au necesara şi de valoarea rezistenţei de
sarcină. Se va admite o rezervă la amplitudinea realizabilă ţinând cont de f apt ni că prin R3 şi prin
circuitul Wien ieşirea amplificatorului .se încarcă în mod suplimentar şi că atât diagramele cât şi
vitezele maxime de creştere sânt date uneori pentru valori mari ale rezistenţei totale de sarcină (la
ROB709).
Pentru realizarea vitezelor maxime de creştere din tabelul 4.1 şi pentru ca diagramele din fig. 4.5 să
fie valabile trebuie utilizate tensiuni de alimentare de +_15 V. Tensiuni mai mari de alimentare
asigură viteze si mai ridicate, în cazul realizării unui circuit unicat se poate încerca o corecţie cu
capacităţi mai mici decât cele prevăzute de catalog pentru amplificarea Au, realizându-se viteză de
creştere a tensiunii de. ieşire mai ridicată.

c) Se adoptă tranzistorul TEC-J care poate fi cu canal n sau j (în ultimul caz sensul diodei de detecţie
D se inversează). Din catalog se citesc valorile extreme pentru curentul de saturaţie şi tensiunea de
vârf: IDSSmin, IDSSmax, UPmin, UPmax (care caracterizează dispersia mare de fabricaţie la tranzistoarele de
acest tip)
Se determină valorile extreme posibile ale pantei tranzistorului în punctul cu UG=0 (alunei când
tranzistoarele nu se pot selecta cu IDss si Up apropiate).

EXEMPLU DE PROIECTARE

19
Se va proiecta un oscilator cu următoarele date : f 0=1k Hz, Uiesm =2V, RS=10, cuplaj cu sarcina
direct. Pentru reglajul de amplitudine se va utliza un transistor TEC-j de tipul BFW11 cu canal n,
având următoarele date: IDSS=4….10mA, Up=2…6V.
Amplificarea de tensiune (pentru intrarea inversoare) cu o amplitudine udsm=0,2 V va fi:

Pentru simplificarea circuitelor auxiliare ale amplificatorului si ţinând cont ca se generează o


tensiune de ieşire cu amplitudine si frecventa redusa când nu apar probleme legate de viteza maxima
de creşterea a tensiunii, se adopta amplificatorul integral de tip A 741. Tensiunile de alimentare se
adopta ±15 V, relativ mari, pentru a se realiza tensiune de ieşire cu distorsiuni armonice reduse.
Amplificatorul se prevede cu circuit de echilibrare.
Panta tranzistorului are valorile extreme:

Se adopta tensiunea de grila a tranzistorului cat mai mare si anume:

considerând dioda de siliciu. Se adopta deci UG=1.4 V.

Extremele rezistentei dinamice dintre drena si sursa :

Extremele rezistentei echivalente de la intrarea inversoare va fi:

Se calculează:

20
din care grade si cos
Rezulta curentul total de vârf de la ieşirea amplificatorului:

care reprezinta o incarcare importenta si nu impune alte verificari.

Dioda de detectie poate fi de tipul BA170 sau BA243.

Proba pratica.
21
22
Lista de piese:

Rezistoare :
-2 rezistoare 5k
-2 rezistoare 820
-un rezistor 1k
-un rezistor 910
-un rezistor 75k
-un rezistor 300k
Condensatoare :
-un condensator 68nf
-un condensator 4,2nf
-un condensator 78nf
Diode :
-EFD 108
Amplificator operational M 741
-un tranzistor BFW 11

23