You are on page 1of 22

Psalmul 1 – Drepții și nelegiuiții1

1. Fericit2 bărbatul care nu umblă în sfatul nelegiuiților și în calea păcătoșilor nu stă și


pe scaunul batjocoritorilor nu șade,
2. Ci în legea3 Domnului este voia lui și în legea lui cugetă ziua și noapte.
3. Și el este ca pomul4 sădit lângă izvoarele apelor5, care-și dă rodul la vremea sa și a
cărui frunză nu se veștejește; și tot ceea ce face sporește.
4. Nu tot așa sunt și nelegiuiții, ci sunt ca pleava pe care o spulberă vântul6.
5. Drept aceea, nu vor sta nelegiuiții la judecată, nici păcătoșii în adunarea drepților.
6. Căci Domnul cunoaște calea drepților, iar calea nelegiuiților va pieri.7

Majoritatea exegeților consideră că psalmul 1 este un prolog pentru întreaga colecție a


scrierilor psalmice8. Aceasta se datorează, atât poziționării lui în Psaltire, cât și conținutului
său didactic care trasează cele două direcții pe care omul le poate alege din aceste texte lirice:
calea binelui și calea fărădelegii. Din aceste motive bibliștii contemporani9 au considerat că
psalmul a fost așezat la începutul celorlalți psalmi fie de un aghiograf, fie de persoana care a
adunat și a grupat în forma actuală colecțiile și subcolecțiile psalmice. Sfinții Părinți au susținut
că psalmul a fost redactat de David și poziționat înaintea tuturor deoarece este temelia10 și cheia
de înțelegere11 a întregii scrieri12. Chiar dacă cele două categorii de exegeți nu consonează în

1
Acest subcapitol a fost publicat inițial în revista Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Theologia Orthodoxa în
primul și în cel de-al doilea număr al anului 2014. Conținutul prezentat aici a fost întregit și îmbogățit cu noi
perspective.
2
Termenul ‫( אַ ְׁש ֵרי‬așerei) provine din rădăcina ‫ אֶ שֶ ר‬care însemnă noroc. Unii comentatori consideră să yod-ul (‫)י‬
de la final cuvântului ar indica o formă de plural, iar alții consideră că este termenul ar indica mai degrabă o
exclamație. Ioan POPESCU-MĂLĂIEŞTI „Psalmii,” BOR 5 (1904): 531. Rabinii (Rași, Radak, Metzudos,
Rabinowitz etc.) consideră că termenul care denumește fericirea este întotdeauna la plural fiindcă la acesta
contribuie mulți factori. Sforno și Malbin se raportează la termen ca la un adjectiv și sugerează traducerea: merită
să fie preamrit bărbatul care... Rabbis Avrohom CHAIR FEUER, Nosson SCHERMAN și Meir ZLOTOWITZ, Tehilim
(Psalms) – a new translation with a commentary antropoligized from talmudic, midrashic and rabbinic sources,
vol. 1 (Brooklyn: Mesorah Publications, Ltd., 41995), 58.
3
Înainte de a deveni un termen care să fie folosit pentru legea lui Moise în special, cuvântul – tora indica orice
poruncă dumnezeiască. Cf. BULAI et al., Psalmii, 11.
4
Sesizând asemănarea dintre imaginea pomului descris din textul psalmic și pomul din mijlocul raiului, autorii
targumelor au redat termenul pom cu expresia pomul vieții. The Targum of Psalms, în The aramaic Bible 16, trad.
David M. Stec (Collegeville: Liturgical Press, 2004), 29.
5
Sintagma indica un fie un izvor cu apă abundentă, fie un canal de irigație. Peter CRAIGIE, Psalms, 60.
6
Septuaginta și Vulgata au adăugat și expresia de pe fața pământului (ἀπὸ προσώπου τῆς γῆς – a facie terrae).
Targumul sugerează ideea că vântul care spulberă praful este unul extrem de puternic, un vânt de furtună. The
Targum of Psalms, 29.
7
Textul psalmului a fost diortosit prin consultarea mai multor ediții (P.1651, B.1874, B.1936, ESV, FBJ și psalmii
traduși de părintele Ioan Popescu-Mălăiești) care au avut ca sursă versiunea ebraică a Psaltirii.
8
Konrad SCHAEFER, Psalms (Collegewille: The Litugical Press, 2001), 3.
9
CRAIGIE, Psalms, 63; Robert BRATCHER şi William REYBURN, A Translator's Handbook on the Book of Psalms
(New York: United Bible Societies, 1991), 14.
10
„Ceea ce este temelia pentru o casă, carena pentru o corabie şi inima unei vietăţi pentru trup, aceeaşi putere mi
se pare că o au şi aceste puţine cuvinte de la începutul Psaltirii pentru întreaga alcătuire a Cărţii Psalmilor.” SF.
VASILE CEL MARE, Omilii la Psalmi, 185. Cf. NEALE, A commentary on the Psalms, 90.
11
Sfântul Ieronim compară Psaltirea cu un conac impresionant alcătuit din multe camere care are totuși doar o
singură cheie pentru intrarea principală. În opinia acestuia cheia de intrare și implicit de înțelegere a întregii cărți
a psalmilor este pe lângă Duhul Sfânt, chiar acest psalm, iar cheia acestui text psalmic este Însuși Hristos. ST.
JEROME, „The Homilies on the Psalm,” în FC 48, trad. Marie L. Ewld (Wasinghton: The Catholic University of
America Press, Inc, 1964), 3.
12
Având în vedere această perspectivă, părinții au dezvoltat complementar și o interpretare mesianică ce evidenția
chipul paradigmatic a Bărbatului desăvârșit (Iisus Hristos) care cugetă și împlinește neîncetat legea Domnului.
privința modului în care acest psalm a ajuns în fruntea celorlalte texte psalmice, toți sunt de
acord că această odă sapiențială13 trebuie percepută ca o introducere. Această realitate i-a
determinat pe unii exegeți să considere că aghiografii noutestamentari nu au privit acest text ca
un psalm propriu-zis și, prin urmare au început numărătoare doar de la al doilea psalm14.
Aceștia își fundamentează opinia pe un text din cartea Faptelor Apostolilor (13,33), unde
autorul face trimitere la versetul 7 din psalmul al doilea, dar afirmă că acesta ar face parte din
primul psalm15. Aceste afirmații ce sunt susținute în special de Ernst Hengstenberg sunt mai
degrabă niște supoziții, deoarece corelarea sintagmei lucanice pe care biblistul amintit își
fundamentează opinia, cu afirmația lui Rabi Johanan din Talmudul Babilonian schimbă
semnificativ datele problemei. Din afirmația acestuia din urmă reiese că la un moment dat între
cei doi psalmi a existat un proces de fuziune16, cele două texte fiind considerate o unitate
literară: „Fiecare capitol care i-a fost drag în mod special lui David începea cu cuvântul fericit
și se termina tot cu acela. El începea cu fericit după cum este scris Fericit este bărbatul (1,1)
și se termina cu fericit după cum este scris Fericiți sunt toți cei ce nădăjduiesc în El (1,12)”
(Berachot 9b-10a)17. Dacă această fuziune s-a realizat cu adevărat, atunci scopul acestui
procedeu era acela de a oferi în debutul psalmilor o introducere cât mai amplă, în care
dimensiunea didactică să fie dublată de perspectiva profetică18, adică aspectul antropologico-
moral al vieții celui drept să fie urmat de perspectiva teologică a așteptării timpurilor
mesianice19.

NOȚIUNI DE ISAGOGIE
Datarea psalmului. Poziționarea și tema psalmului i-a determinat pe majoritatea
bibliștilor să considere că acest text psalmic este o creație târzie și că probabil a fost redactat
de către cel care l-a așezat la începutul Cărții Psalmilor20. În sprijinul acestei supoziții sunt
aduse mai multe argumente de natură stilistică printre care și structura metrică a psalmului care
tinde mai degrabă să fie, potrivit unor exegeți21, o expunere în proză decât poezie. Prin urmare,
asemănarea evidentă a psalmului cu literatura sapiențială în general și cu cartea Proverbelor în
special (cf. Pilde 2,12-15.20-22) indică, în opinia acestora, cunoașterea acestor texte și implicit
presupune o redactare anterioară. Așadar, aceștia au presupus că autorul nu a redactat psalmul
mai devreme de domnia lui Iezechia (sec. VI î.Hr.)22 și nici mai târziu de persecuția lui Antioh
IV Epifanes (215-164 î.Hr.). Charles Briggs consideră că perioada cea mai probabilă de

Cf. TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi, 4; ST. AUGUSTIN, Expositions on the Psalms, 1; CASSIODORUS,
Explanation of the Psalms, 45; ST. HILARY OF POITERS, Homilies on the Psalm, 249.
13
BULAI, Psalmii, 11.
14
Ernst HENGSTENBERG, Commentary on the Psalms, vol. 1 (Bellingham: Logos Research Systems, Inc., 2010),
3.
15
În timp, odată cu fixarea numărătorii psalmilor pe care o avem astăzi, textul din Faptele Apostolilor a fost
adaptat. CRAIGIE, Psalms, 63.
16
Alăturarea celor doi psalmi și receptarea lor ca un singur text poate fi întâlnită și în scrierile părinților. Spre
exemplu, Sfântul Iustin redă textul celor doi psalmi în întregime, unul după celălalt, după ce în prealabil realizează
o legătură tematică între ei. SF. IUSTIN MARTIRUL ŞI FILOSOFUL, „Apologia întâia în favoarea creștinilor,” în PSB
2, trad. Olimp Căciulă (Bucureşti: IBMO, 1980), 51-2. Cf. Monumenta linguae dacoromanorum, Biblia 1688, XI.
Liber Psalmorum (Iași: Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2003), 370; Septuaginta. Psalmii, Odele,
Proverbele, Ecleziastul, Cântarea Cântărilor, vol. 4/I, ed. Cristian Bădiliţă (Bucureşti: Polirom, 2006), 41.
17
Berachot 9b-10a , accesat 8 Iunie, 2016, http://www.come-and-hear.com/berakoth/berakoth_10.html. Cf. Amos
HAKHAM, Bible Psalms With Jerusalem Commentary, vol. 1, trad. Israel V. Berman (Jerusalem: Mosad HaRav
Kook, 2003), 2.
18
CRAIGIE, Psalms, 63.
19
BULAI et al., Psalmii, 11.
20
HENGSTENBERG, Commentary on the Psalms, 3.
21
Vezi amănunte în S. BULLOUGH „The question of metre in Psalm I,” VT 17 (1967): 42-49.
22
HENGSTENBERG, Commentary on the Psalms, 3.
compoziție a psalmului ar fi cândva în timpul stăpânirii grecești, după moartea împăratului
Alexandru Macedon23, dar opinia lui nu este asumată de majoritatea exegeților24.
Autorul. Paternitatea davidică a acestui text psalmic a fost pusă sub semnul întrebării
și din considerentul că psalmul nu are nicio suprascriere care să facă trimitere la un autor, cu
toate că face parte dintr-o colecție (Ps 1-40) în care majoritatea covârșitoare a psalmilor este
atribuită regelui David25. Exegeza patristică26 și cea rabinică27, favorabilă în general unei
paternități davidice totale asupră psalmilor, indică și aici pe David ca autor, chiar dacă numele
lui nu apare în suprascriere28. În acest sens, Sfântul Vasile cel Mare scoate în evidență faptul
David nu a pus la întâmplare acest psalm în debutul Psaltirii, ci acesta a dorit să arate tuturor
celor ce doresc să lupte pentru a săvârși binele răsplătirea care îi așteaptă: „David avea să dea
în psalmii săi multe sfaturi pline de osteneli, pline de mii de sudori şi oboseli; de aceea a arătat
mai dinainte luptătorilor pentru buna credinţă sfârşitul lor fericit, pentru ca, nădăjduind în
bunătăţile gătite nouă, să îndurăm fără supărare durerile vieţii.”29. Chiar dacă opiniile exegeților
nu se armonizează în privința autorului și a timpului în care psalmul a fost compus, acest lucru
afectează prea puțin demersul nostru. Având în vedere faptul că psalmul abordează o temă
antropologică generală, interpretarea acestuia nu trebuie realizată pe cadrele unui context
istoric anume.
Structura psalmului. Psalmul este structurat pe două strofe și este încheiat de o
concluzie30. În prima dintre ele (v. 1-3) se creionează imaginea omului drept care ocolește răul
și împlinește necontenit Legea Domnului, iar în cea de-a doua (v. 4-5) este descrisă soarta pe
care cei păcătoși o au aici pe pământ și la judecata de apoi. Concluzia din versetul 6
statornicește ideile exprimate în cele două strofe. Rabinii au împărțit psalmul tot în trei secțiuni
care sunt formate din două versete fiecare: prima (1-2) descrie diferențele dintre faptele celor
buni și al celor răi; cea de-a doua (3-4) evidențiază contrastul dintre cele două categorii folosind

23
BRIGGS şi BRIGGS, The Book of Psalms, 2.
24
Spre exemplu, Franz Delitzsch consideră că psalmul nu a putut fi scris mai devreme de profeția lui Ieremia care
a fost redactată în perioada exilului babilonian (sec. VI î.Hr.), fiindcă autorul cărții își însușește texte din acest
psalm, potrivit obiceiului său de a-și asuma idei anterioare și de a le folosi ca și cum ar fi ale lui. Franz DELITZSCH,
A commentary on the Book of Psalms, v. 1, trad. David Eaton și James Duguid (New York: Funk and Wagnalls,
1883), 109.
25
Acest fapt i-a determinat pe unii să afirme că lăsarea intenționată în anonimat a psalmului ar sugera mai degrabă
prezența unui alt autor, probabil chiar a celui care a reunit colecțiile existente. Katharine SAKENFELD et al., The
New Interpreter′s Dictionary of the Bible, vol. 4 (Nashille: Abingdon Press, 2008), 662.
26
THEODORE OF MOPSUESTIA, Commentary on Psalms, 9; TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi, 5; EFTIMIE
ZIGABENUL, Psaltirea, 63; SF. AMBROZIE CEL MARE, „Enarratione in XII Psalmos Davidicos,” în PL 14,921A;
THOMAS D'AQUIN, Commentaire sur les Psaumes, trad. Jean-Éric Stroobant de Saint Éloy (Paris: du Cerf, 1996),
40.
27
Rabi Iudan consideră că David a început prima carte a Psaltirii cu cuvintele pe care le-a folosit Moise când a
finalizat ultima cuvântare din Deuteronom: Ferice de tine Israele! (33,29). Midraș Tehillim. Psalm 1.4, accesat
21 Iunie, 2016, http://www.matsati.com/wp-content/uploads/2012/10/Midrash-Tehillim-Psalms-1.pdf. Cf. Rabbi
KIMHI, The Book of Psalms, 5; Rabbi Chaim Dov RABINOWITZ, Da'ath Sofrim: Book of Tehillim (Psalms), trad.
Yehoshua Starrett (Jerusalem: Vagshal Publishing, 2010), 2.
28
Sesizând caracterul general al învățăturilor propovăduite în psalm, Sfântul Nichita Stithatul consideră că lipsa
suprascrierii este justificată de faptul că autorul nu a dorit să contextualizeze psalmul într-un eveniment anume,
ca să nu marginalizeze prin aceasta aplicabilitatea generală a acestui text. Cf. EFTIMIE ZIGABENUL, Psaltirea, 63.
Oferind o perspectivă spirituală, Casiodor consideră că motivul pentru care acest psalm nu are titlu se datorează
faptului că „nimic nu poate fi pus înaintea Capului nostru, Domnul Mântuitor, despre care psalmistul intenționează
să vorbească, fiindcă El este Începutul tuturor lucrurilor”. CASSIODORUS, Explanation of the Psalms, 45. Toma de
Aquino consideră că psalmul este de fapt titlul întregii Psaltiri. THOMAS D'AQUIN, Commentaire sur les Psaumes,
40.
29
SF. VASILE CEL MARE, Omilii la Psalmi, 185. Cf. SF. AMBROZIE CEL MARE, Enarratione in Psalmos, 927B.
30
Cf. THOMAS D'AQUIN, Commentaire sur les Psaumes, 40; BRIGGS și BRIGGS, The Book of Psalms, 3-5; BULAI
et al., Psalmii, 13.
imaginea unui copac sădit lângă izvor și a prafului ce este spulberat de vânt; iar ultima indică
soarta care este rânduită, atât celor ce-l urmează pe Domnul, cât și celor ce fac fărădelege31.

ANALIZĂ EXEGETICĂ

Versetul 1

BHS ‫מֹושב ֵל ִ֗צים לא‬


ַ֥ ַ ְׁ‫ֲשר׀ ַ֥לא הָ ל ְַ֘ך בַ ע ֲַצַ֪ת ְׁרשָָׁ֫ ַ֥עים ּובְׁ ֶד ֶרך חַַ֭ טָ אים ַ֥לא ע ָ ָָ֑מד ּוב‬
ֶׁ֤ ֶ ‫ַ ַ֥א ְׁ ְֽׁש ֵרי־הָ ִ֗איש א‬
‫י ָ ְָֽׁשב׃‬
LXX μακάριος ἀνήρ ὃς οὐκ ἐπορεύθη ἐν βουλῇ ἀσεβῶν καὶ ἐν ὁδῷ ἁμαρτωλῶν οὐκ ἔστη καὶ
ἐπὶ καθέδραν λοιμῶν οὐκ ἐκάθισεν
VUL beatus vir qui non abiit in consilio impiorum et in via peccatorum non stetit et in cathedra
pestilentiae non sedit
ESV Blessed is the man who walks not in the counsel of the wicked, nor stands in the way of
sinners, nor sits in the seat of scoffers;
FBJ Heureux l'homme qui ne suit pas le conseil des impies, ni dans la voie des égarés ne
s'arrête, ni au siège des rieurs ne s'assied,
P.1651 Fericit bărbat carele nu îmblă în sfatul necuraților și în calea păcătoșilor n-au stătut, în
scaunul batgiocoritorilor n-au șezut,
B.1688 Fericit omul carele n-au mersu în sfatul necuraților și în calea păcătoșilor n-au stătut și pre
scaunul ucigașilor n-au șezut,
B.1936 Fericit este bărbatul care nu umblă în sfatul celor fără de lege și în calea păcătoșilor nu stă
și în clicul batjocoritorilor nu șade,

Fericit bărbatul care nu umblă în sfatul nelegiuiților și în calea păcătoșilor nu stă și pe


scaunul batjocoritorilor nu șade,

Înainte de a sublinia însușirile celui care rămâne statornic în legea Domnului și ocolește
calea celor fărădelege, psalmistul își exprimă considerația față de acesta numindu-l fericit.
Termenul ‫( אַ ְׁש ֵרי‬așerei) este folosit în Scriptura Veche pentru a indica starea binecuvântată în
care se găsește o persoană care merită cu adevărat să fi elogiată32. În Cartea Psalmilor unde
avem 26 din cele 45 de ocurențe ale acestui cuvânt, acesta este utilizat, cu mici excepții, doar
când se face referire la persoane singulare. Astfel că, exprimarea uzuală a acestui concept este
următoarea: fericit (este) cel/omul care… (Ps 2,12; 32[31]33,1-2; 94[93],12; 106[105],3;
119[118],1-2; 137[136],8)34. Septuaginta traduce acest cuvânt prin adjectivul μακάριος care în
fapt este același cu cel utilizat de evanghelistul Matei, când redactează fericirile rostite de
Mântuitorul Hristos în predica de pe munte (Mt 5,3-11). Această identitate terminologică i-a
determinat în special pe Părinții Bisericii să coreleze ideatic cele două situații în care persoanele
ce împlinesc cuvintele Domnului sunt considerate a fi cu adevărat fericite35.
În context psalmic, experierea sentimentului de fericire nu este neapărat rodul direct al
binecuvântării dumnezeiești, ci mai degrabă consecința firească a faptelor personale36. Pornind

31
Rabbi HAKMAN, Psalms, 2. Pentru o analiză mai detaliată a structurii vezi Marc GIRARD, Les Psaumes. Analyse
structurelle et interprétation, vol.1 (Paris: du Cerf, 1984), 52-56.
32
BRATCHER și REYBURN, The Book of Psalms, 14.
33
Având în vedere că cercetarea noastră are la bază textul ebraic, am considerat că ar fi indicat să punem în
paranteze drepte numărul psalmului tradus după ediția grecească. Astfel că, în situațiile în care veți găsi paranteze
drepte când este citat un psalm numărul de dinaintea virgulei care este între paranteze corespunde cu psalmul din
edițiile românești care au ca sursă textul Septurgintei.
34
PHILLIPS, The Psalms in Hebrew, 2.
35
TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi, 5. Cf. BRATCHER și REYBURN, The Book of Psalms, 14.
36
Cf. CRAIGIE, Psalms, 63.
de la acest text, Sfântul Grigorie al Nyssei indică etapele și calea pe care este necesar să le
parcurgă cel care dorește să ajungă la fericire. „Psaltirea – afirmă sfântul – ne poate arăta însăşi
calea spre fericire... Aşa, în primul psalm, numeşte fericire înstrăinarea de rău, ea formând
începutul pornirii spre mai bine. După aceea numeşte fericire petrecerea cu gândul la cele
sublime si dumnezeieşti, ca una care trezeşte deja dorul după mai bine. Apoi, în al treilea rând,
numim fericire asemănarea cu Dumnezeu, de dragul căreia această treaptă se mai numeşte
fericirea cea premergătoare. Pe aceasta o subînţelege Psaltirea prin pomul mereu verde cu care
este asemănată viaţa, ajunsă la desăvârşire prin virtute”37.
Psalmistul nu are intenția să fericească pe orice om virtuos, ci numai pe acela care
corespunde descrierii pe care urma să o facă38. Bărbatul respectiv trebuia să fi ocolit cu
desăvârșire toate căile celor fărădelege și implicit să fi meditat neîncetat la legea lui Dumnezeu.
În privința primei rigori, autorul face câteva precizări suplimentare evidențiind trei categorii de
oameni care corespund unor stări păcătoase39 ce marchează trei niveluri de îndepărtare față de
Dumnezeu. Întâi de toate psalmistul i-a impus bărbatului să nu umble40 în sfatul celor
fărădelege, oameni necredincioși (‫ – ְׁרשָ עים‬reșaim) care nu s-au lăsat nicidecum influențați de
legea Domnului și care săvârșesc doar faptele care sunt potrivnice acesteia 41. Cei care rămân
în cadrul acestei categorii de oameni necredincioși și se lasă influențați de gândirea, pasiunile42,
comportamentul43 și sfaturile lor, se asemănă cu cei care au umblat pe căile idolatrilor44.
Origen afirmă că această categorie de oameni nu au ajuns niciodată să cunoască
adevărul, fapt ce i-a determinat să rătăcească continuu în lucrurile deșarte. Când această
împrăștiere ajunge să le cuprindă inima, exegetul consideră că aceste persoane vor fi asemenea
fiarelor sălbatice care nu mai suportă nimic45. Sfântul Vasile cel Mare include în acest grup de
oameni nu doar pe cei amintiți de exegetul alexandrin, ci și pe creștinii care au îndoieli și își
arată necredința față de lucrurile săvârșite de Dumnezeu, dar și de judecățile Sale. Astfel că
aceștia sunt oamenii care s-au îndoit de Dumnezeu, care au arătat micime sufletească față de
lucrurile întâmplate în viață și care nu așteaptă cu râvnă cele viitoare s-au lăsat ispitiți și au
căzut în sfătuirile celor necredincioși46.

37
SF. GRIGORIE AL NYSSEI, La titlurile Psalmilor, 137.
38
Sfântul Ieronim consideră că nu este fericit orice bărbat, ci numai bărbatul care a ajuns la măsura deplinătății
bărbăției lui Iisus Hristos. ST. JEROME, The Homilies on the Psalm, 4.
39
Sfântul Ieronim susține că Scriptura descrie aici trei moduri uzuale de săvârșire a păcatului: asumarea gândurilor
păcătoase, păcatul cu fapta și propovăduirea comportamentului păcătos: „Mai întâi primim gândul păcătos, apoi
după ce am reflectat la acesta, îl transformăm în faptă. Când săvârșim păcatul, noi de fapt îl înmulțim, fiindcă îi
învățăm și pe alții să facă la fel.” ST. JEROME, The Homilies on the Psalm, 4.
40
Rabinul Ibn Ezra susține că verbul %l;h' (halakh) – a merge este folosit în legătură cu păcătoși pentru a
evidenția faptul că în păcat nu poate fi găsită odihna. Rabbis CHAIR FEUER, SCHERMAN și ZLOTOWITZ, Tehilim,
58.
41
Rabinii consideră că omul este dator să lupte împotriva tuturor forțelor externe pentru a păstra bunătatea
moștenită prin actul creației. Rabbi Moshe Chayim LUZZATO, The Path of the Just (Mesillas Yeshorim) trad. Yosef
Leibler (New York: Philipp Feldheim, 2004), 23.
42
Rabbi KIMHI, The Book of Psalms, 6.
43
DIODORE OF TARSUS, Commentary on Psalms, 5.
44
HENGSTENBERG, Commentary on the Psalms, 4. Cf. Rabbi HAKMAN, Psalms, 2. Teoforet de Cir consideră că
în această clasă de păcătoși, alături de slujitorii la idoli pot fi incluși și ateii. TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi,
5.
45
ORIGEN, „Selection from the Psalms,” în PG 12, 1086 – Craig BLAISING et al., Ancient Christian Commentary
on Scripture. Old Testament (Psalms 1-50), vol. 7, (New York: InterVarsity Press, 2004), 4.
46
SF. VASILE CEL MARE, Omilii la Psalmi, 188. În consonanță cu ierarhul capadocian, Sfântul Ilarie afirmă că
necredincioșii despre care scrie psalmistul sunt „cei care disprețuiesc orice mijloc de dobândire a cunoștinței de
Dumnezeu, care în mintea lor irelevantă asumă ideea că nu este nici un Creator al lumii care a rânduit frumusețea
și armonia pe care o vedem” și îl privează pe Ziditorul creaturilor de dreptul Său de a face judecată asupra
făpturilor. ST. HILARY OF POITERS, Homilies on the Psalm, 251.
Prin cea de-a doua cerință, psalmistul impunea bărbatului virtuos să nu stea în calea
păcătoșilor (‫ – חַ טָ אים‬hataim)47. Spre deosebire de prima categorie care evita orice legătură cu
adevărurile lui Dumnezeu, aceștia sunt deja niște oameni viciați, învechiți deja în păcat, care
nu numai că nu fac bine, ci comit răul cu perseverență. Statornicia lor în faptele reprobabile
este indicată de termenul ‫( דֶ ֶרך‬derekh) – cale48, fiindcă numai persoanelor care obișnuiesc să
facă aceleași fapte în mod repetat, li se poate spune că au deja un drum, o traiectorie bine
conturată49. Prin urmare, autorul numește păcătoși pe cei care într-un fel sau altul s-au abătut
de la legea Domnului (cf. Ps. 118,1-2)50 și s-au depărtat conștienți printr-o viețuire vicioasă de
la calea vieții. Este important să semnalăm faptul că unii dintre rabini consideră că termenul
ebraic hattaim ar însemna mai degrabă păcate, decât păcătoși (cf. Ps. 24, 8; 25, 9). În aceste
condiții se sugerează faptul că persoana celui păcătos nu se identifică în totalitate cu
comportamentul lipsit de moralitate pe care îl are și că acesta și comportamentul lui pot să fie
la un moment dat separate. Astfel că nuanța propusă de Rabi Chaim Dov Rabinowitz lasă
deschisă oportunitatea celor vicioși să se întoarcă de la fărădelegea lor51. Ernst Hengstenberg52
consideră că sintagma calea păcătoșilor trebuie înțeleasă neapărat într-o perspectivă spirituală.
Poposirea în calea acestora se referă explicit la asumarea modului lor de a săvârși ceva și
implicit la urmarea acestora pe cărări bătătorite ale imoralității lor.
Folosind imaginea celor două căi (a vieții și a morții) care-i sunt puse omului înainte
încă din copilărie, Sfântul Vasile cel Mare avertizează că pe cărarea cea netedă și înclinată care
duce la pierzare și pe care se găsesc cei ce vor să se desfăteze în plăceri se găsește o călăuză
vicleană, un demon53 rău care prin tentații atrage spre moarte sufletească sufletele celor lipsiți
chibzuință54. Având în vedere că niciunul dintre oameni nu poate afirma că este liber față de
păcat conform celor spuse de evanghelistul Ioan (1 In. 1, 8), Sfântul Ieronim semnalează faptul
că psalmistul nu face referire la oameni care din când în când săvârșesc fărădelegi, ci la cei
care perseverează în greșeli și rămân în anturajul celor păcătoși. Prin urmare, numai cei
vicioși55 sunt privați de privilegiul de a fi considerați cu adevărat fericiți56.
Ultimul criteriu care a trebuit să fie împlinit de bărbatul pe care psalmistul l-a considerat
fericit este acela de a nu fi șezut între cei batjocoritori ‫( לֵצים‬lețim). Oamenii zeflemitori trăiesc
într-un conflict deschis cu legile lui Dumnezeu și implicit cu cei care se străduiesc să le
împlinească. Desconsiderarea și ridiculizarea celor sfinte este o faptă gravă ce le covârșește de
departe pe cele deja amintite. Rabi Moise Nahmanide (Rambam) subliniază faptul că
batjocoritorii chiar dacă nu fac un rău din punct de vedere fizic, distrug sufletește pe cei care-i

47
Rabbi Samson Hirsch consideră că între cele două categorii (nelegiuți și păcătoși) există o deosebire
semnificativă. Primii se dezic în mod conștient de Lege și se adună pentru a unelti împotriva ei, pe când cei
păcătoși greșesc de cele mai multe ori neintenționat. Rabbi HIRSCH, The Psalms, 3.
48
Sfântul Vasile consideră că psalmistul are în vedere viața efemeră a omului atunci când folosește termenul cale
care mai devreme s-au mai târziu se va sfârși . SF. VASILE CEL MARE, Omilii la Psalmi, 189.
49
Adam CLARKE, Psalms, 1:1.
49
HENGSTENBERG, Commentary on the Psalms, 4.
50
Cf. BRATCHER și REYBURN, The Book of Psalms, 14. Eusebiu de Cezareea consideră că acești oameni fac parte
din categoria celor care în mod deliberat cad mereu în aceleași păcate, cu toate că știu ce ar trebui să facă cu
adevărat. EUSEBIUS OF CAESAREA, „Commentary on Psams,” în PG 23, 76-77 – BLAISING et al., ACCSOT (Psalms
1-50), 4.
51
Rabbi RABINOWITZ, Book of Tehillim, 3.
52
HENGSTENBERG, Commentary on the Psalms, 4.
53
Didim cel Orb identifică această cale cu diavolul însuși și îi avertizează pe cei care merg spre păcat că îl vor
întâlni cu siguranță pe cel rău. DIDYMUS THE BLIND, „Fragments on the Psalms,” în PG 39, 1157 – BLAISING et
al., ACCSOT (Psalms 1-50), 5.
54
SF. VASILE CEL MARE, Omilii la Psalmi, 190.
55
Teodoret, episcopul Cirului, afirmă că prin păcătoși psalmistul înțelege pe „cei ce voiesc a trăi întru fărădelege
și au îmbrăţişat viaţă stricată”. TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi, 5.
56
ST. JEROME, The Homilies on the Psalm, 5.
ascultă. De obicei, aceștia blamează faptele drepților, nu țin cont de autoritatea sfinților și îl
nesocotesc pe Dumnezeu aducându-i injurii. Astfel că pentru cei care au sufletul măcinat
atitudini și vorbe batjocuritoare, nimic nu este sfânt (Hilchos Tum’as Tzora’as 16,10)57.
Septuaginta optează pentru o traducere interesantă a acestui pasaj, redând termenul
lețim prin λοιμῶν care poate însemna aducători de molimă ucigătoare, ciumați sau chiar
ucigași58 (toate acestea având, bineînțeles, o valență spirituală). Aceste nuanțe sunt asumate și
folosite de părinți pentru a sublinia dimensiunea duhovnicească a textului psalmic. Optând
pentru cuvântul ciumați, Sfântul Vasile cel Mare, scoate în evidență capacitatea acestor oameni
de a răspândi cu repeziciune și de a molipsi cu deprinderile lor pe toți cu care intră în contact:
„Când cineva ajunge strălucit datorită răutății lui – atenționează Sfântul Părinte –, atunci pe
mulți din cei ce alunecă îi atrage ușor să săvârșească aceiași răutate. Astfel, pentru că
stricăciunea se întinde de la unul la altul, putem spune că unii ca aceștia și-au îmbolnăvit de
ciumă sufletele lor.” 59. În consonanță cu ierarhul capadocian, Sfântul Augustin spune că
vorbele batjocoritoare ale acestora se răspândesc precum ciuma60. Din acest motiv el
recomandă evitarea acestei categorii de oameni care pot cu ușurință să afecteze sufletele celor
credincioși.
Intențiile negative ale acestor persoane sunt evidențiate și de o nuanțare pe care de data
aceasta o realizează cei care au tradus textul ediției românești din 1936. Vasile Radu și Nicodim
Munteanu au optat pentru sensul secundar61 al termenului ‫( מֹושָ ב‬moșab) și în loc de scaun ei
traduc cuvântul printr-un regionalism: clicul62. Acest termen implică o dimensiune peiorativă,
fiindcă indică o grupare de persoane care se unesc în vederea unui scop reprobabil, o bandă, o
gașcă sau un clan. Această opțiune semantică își găsește suport cu ușurință în scrierile patristice
unde sunt lansate îndemnuri repetate pentru ocolirea soboarelor63 sau a adunărilor celor
pierzători.
Toate cele trei verbele ‫( הָ לַך‬halekh) – a umbla, ‫( עָמָ ד‬amad) – a sta, ‫(יָשָ ב‬iașab) – a
ședea care sunt folosite în acest verset sunt la timpul trecut. Pe lângă faptul că forma qal perfect
a unui verb exprimă o acțiune deja încheiată, aceasta poate să descrie și un comportament uzual,
bazat pe o experiență anterioară, care se repetă și în prezent. Din acest motiv și implicit datorită
contextului în care este folosit aici, mai mulți traducători au optat pentru o traducere la timpul
prezent64. Astfel că o traducere de genul Fericit bărbatul al cărui obicei este să nu meargă…
ar fi mult mai explicită pentru a motiva folosirea verbelor la prezent. Unii comentatori65 vin în
sprijinul acestei variante și susțin că folosirea negației ‫( לא‬lo) înainte unui verb la perfect ar
sublinia faptul că persoana la care face trimitere acțiunea nu a făcut niciodată fapta descrisă. În
aceste condiții chiar dacă verbul ar fi fost folosit la trecut, acțiunea săvârșită nu implica un
comportament diferit față de cel deja menționat.
Având în vedere precauția părinților duhovnicești primitoare la posibilitatea omului de
a greși chiar și în ultima clipă a vieții, Sfântul Vasile cel Mare optează pentru o acțiune

57
Rabbis CHAIR FEUER, SCHERMAN și ZLOTOWITZ, Tehilim, 59-60.
58
Septuaginta, 41.
59
„Cei care se pricep la boli spun că ciumatul, când se atinge de un om sau de un animal, prin molipsire, dă boala
aceasta tuturor celor de care se apropie. Că natura acestei boli este de așa fel că îmbolnăvește de toți; se ia de la
unul la altul. Ciumații sunt lucrători ai fărădelegii; dau boala unul altuia; se îmbolnăvesc unii de la alții și pier
împreună.” SF. VASILE CEL MARE, Omilii la Psalmi, 190-1. Cf. THEODORE OF MOPSUESTIA, Commentary on
Psalms, 11; DIODORE OF TARSUS, Commentary on Psalms, 5-6.
60
ST. AUGUSTIN, „Expositions on the Psalms, 1.
61
Cf. HENGSTENBERG, Commentary on the Psalms, 8.
62
Clic – clacă (reg.); clică – grup de persoane care se unesc în vederea unui scop reprobabil; bandă, gașca (peior.),
clan. Eugenia DIMA et al., Dicţionar explicativ ilustrat al limbii române (Chișinău: Arc-Gunivas, 2007), p. 381.
63
TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi, 6.
64
POPESCU-MĂLĂIEŞTI, „Psalmii,” 531.
65
Cf. Rabbi HAKMAN, Psalms, 2.
petrecută în trecut, deoarece afirmă că „nu-i vrednic de fericire cel care este încă în viață, pentru
că-i este necunoscut sfârșitul; dar cel care a împlinit ceea ce era dator să facă, cel care și-a
încheiat viața cu un sfârșit care nu poate fi pus la îndoială, acela negreșit este fericit.”66. Pentru
episcopul de Hippo67, aceste trei verbe marchează progresiv etapele pe care le parcurge un om
de la Dumnezeu până în abisul păcatului68, de unde nu poate ieși decât prin intervenție
dumnezeiască. Prin urmare, verbul a umbla indică plecare omului dinspre Dumnezeu spre
păcat; a sta face trimitere la momentul când se complace în starea imediat următoare săvârșirii
păcatului; iar a ședea subliniază starea de împătimire și de statornicire în răutate prin
încăpățânare și mândrie. Casiodor consideră că este potrivit să identifice în comportamentul
lui Adam cel căzut toate etapele indicate de Sfântul Augustin: „Adam s-a îndepărtat când a
părăsit porunca dată lui de Domnul, a stat atunci când a simțit plăcerea păcatului, aceasta s-a
petrecut atunci când în calitate de stăpân al paradisului a fost înșelat să creadă că va obține
cunoașterea binelui și a răului și a șezut pe scaunul ciumaților atunci când a lăsat urmașilor
exemplul slăbiciunii sale.”69.
Având în vedere criteriile expuse pe care unul din bărbații aleși ai Vechiului Testament
le-a împlinit și a ajuns la fericire, exegeții au formulat diverse opinii primitoare la persoana pe
care psalmistul o are în vedere. Unii au considerat că acest om pios poate fi Noe70, alții Avraam
sau unul dintre patriarhi71. Având în vedere corelarea acestui psalm cu următorul care descrie
evenimentul unei încoronări, s-a invocat și persoana regelui Ioaș, dar acesta a corespuns
oarecum acestor descrieri atât timp cât a trăit preotul Iehoiada72. În schimb identificarea
bărbatului respectiv cu regele Iosia care a realizat ultima reformă religioasă înainte de robia
babiloniană ar fi mult mai plauzibilă73. Un alt personaj care s-ar fi putut potrivi cu descrierea
psalmistului putea fi Ezdra dacă s-ar ține cont de devotamentul pe care la avut față de legea
Domnului74. Însă majoritatea opiniilor exegeților (avem în vedere în special pe părinți75) se
îndreaptă spre Hristos, fiindcă El este Cel care i-a făcut pe mulți fericiți, după cum subliniază
episcopul Eusebiu, și prin urmare, este primul dintre cei fericiți care poate fi considerat cu
adevărat fericit76. Sfântul Vasile, pornind de la numirea pe care Sfântul Apostol Pavel o atribuie
Domnului (fericitului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos – Tit 2,13) consideră că:
„Fericit cu adevărat este Cel Care prin Sine este bun, spre Care privesc toate, pe Care îl doresc
toate, adică Firea cea neschimbată, Vrednicia de Stăpân, Viața cea netulburată, Viețuirea cea
lipsită de durere, în Care nu este schimbare, pe Care nu o atinge transformarea, Izvorul cel
curgător, Harul cel îmbelșugat, Comoara cea neîmpuținată.”77.
Sfântul Ieronim abordează această chestiune dintr-o altă perspectivă și afirmă că
descrierea pe care o face psalmistul nu se potrivește Domnului, ci mai degrabă oricărui om

66
SF. VASILE CEL MARE, Omilii la Psalmi, 186.
67
ST. AUGUSTIN, Expositions on the Psalms, 1.
68
Rabbi FREEHOF, The Book of Psalms, 5.
69
CASSIODORUS, Explanation of the Psalms, 49.
70
Rabbi KIMHI, The Book of Psalms, 8.
71
Rabbi RABINOWITZ, Book of Tehillim, 2.
72
Teodor de Mopsuestia dezabrobă tendința multor interpreți de a identifica pe regele Ioaș cu bărbatul pe care
psalmistul îl numește fericit și aduce argumente suficiente pentru a combate această opinie. THEODORE OF
MOPSUESTIA, Commentary on Psalms, 3-5.
73
BRIGGS și BRIGGS, The Book of Psalms, 3.
74
BRIGGS și BRIGGS, The Book of Psalms, 3.
75
TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi, 4; ST. AUGUSTIN, Expositions on the Psalms, 1; CASSIODORUS,
Explanation of the Psalms, 45; ST. HILARY OF POITERS, Homilies on the Psalm, 249; THOMAS D'AQUIN,
Commentaire sur les Psaumes, 40.
76
EUSEBIUS OF CAESAREA, „Commentary on Psams,” în PG 23,76-77.
77
SF. VASILE CEL MARE, Omilii la Psalmi, 186;
drept care se apropie de Dumnezeu78. Datorită articolului hotărât h; (ha) care însoțește
cuvântul ‫( איש‬iș) – bărbat, rabinii consideră că psalmistul are în vedere bărbatul prin excelență
care este caracterizat prin tinerețe, vitalitate și pasiune curată. Acesta își stăpânește toate
pornirile trupești, evită toate ispitele și nu stă în preajma răului79. În literatura midrașică, Adam,
primul bărbat, își însușește cuvintele acestui psalm și spune tânguindu-se: „Cât de fericit aș fi
fost dacă nu aș fi umblat în sfatul nelegiuit al șarpelui? Cât de fericit aș fi fost dacă nu aș fi stat
în calea păcătoasă a șarpelui? Și cât de fericit aș fi fost dacă un aș fi șezut în scaunul batjocoritor
al șarpelui?”80.
Cu toate că psalmistul nu folosește un termen general (ex. ‫ –אָ דָ ם‬adam) care să implice
și pe femeie, ci unul particular care se aplică în special bărbaților (‫ – איש‬iș), părinții consideră
că și femeilor li se adresează chemarea și posibilitatea de a fi numite fericite. În acest sens,
Sfântul Vasile se întreabă: „Pentru ce profetul face o alegere și fericește numai pe bărbat? Nu
exclude, oare, pe femei de la această fericire? Doamne ferește! Una este virtutea: atât pentru
bărbat, cât și pentru femeie; pentru că așa precum crearea amândurora s-a bucure de aceeași
cinstire, tot așa și răsplata că fie pentru amândoi tot de aceiași cinstire... Pentru că odată ce este
vorba de o singură fire – firea omenească – psalmistul a socotit că este de ajuns să arate întreaga
fire prin cel care conducea firea, adică prin bărbat.”81.
Versetul 2

BHS ‫יֹומם ו ָ ְָֽׁליְׁ לָה׃‬


ַ֥ ָ ‫תֹור ַ֥תֹו יֶהְׁ ִ֗ ֶגה‬
ָ ְׁ‫תֹורת יְׁ ה ִ֗ ָוה חֶָׁ֫ פְׁ ַ֥צֹו ּוְֽׁ ב‬
ַ֥ ַ ְׁ‫ֶׁ֤כי ַ֥אם ב‬
LXX ἀλλ᾽ ἢ ἐν τῷ νόμῳ κυρίου τὸ θέλημα αὐτοῦ καὶ ἐν τῷ νόμῳ αὐτοῦ μελετήσει ἡμέρας καὶ
νυκτός
VUL sed in lege Domini voluntas eius et in lege eius meditabitur die ac nocte
ESV but his delight is in the law of the LORD, and on his law he meditates day and night.
FBJ mais se plaît dans la loi de Yahvé, mais murmure sa loi jour et nuit!
P.1651 Ce întru leagea Domnului – voia lui și întru leagea Lui gândeaște-se zua și noaptea.
B.1688 Ce în leagea Domnului – voia lui, și în leagea Lui va cugeta ziua și noaptea.
B.1936 Ci îndeletnicirea lui e legea Domnului și în legea lui el caută cu mintea zi și noapte.

Ci în legea Domnului este voia lui și în legea lui cugetă ziua și noapte.

Dacă în primul verset psalmistul scoate în evidență ceea ce nu trebuie să facă un om


pentru a putea fi considerat ulterior fericit, în cel de-al doilea stih el indică deprinderea prin
care, pe de-o parte acesta reușește să se ferească de tentațiile amintite82, iar pe cealaltă parte să
rămână statornic în săvârșirea lucrurilor care-i aduc adevărata fericire. Talmudul scoate în

78
În acest sens, Ieronim oferă ca exemplu pe Iosif din Arimateea care nu a umblat în sfatul iudeilor potrivnici
Domnului, nu a stat între păcătoși și nu a șezut în comunitatea fariseilor ST. JEROME, The Homilies on the Psalm,
4.
79
Rabbis CHAIR FEUER, SCHERMAN și ZLOTOWITZ, Tehilim, 58.
80
Midraș Tehillim. Psalm 1.9.
81
SF. VASILE CEL MARE, Omilii la Psalmi, 186. Cf. NEALE, A commentary on the Psalms, 91. Albert BARNES,
Notes, critical, explanatory, and practical, on The Book of Psalms, vol. 1 (New York: Harper & Brothers, 1868-
69), 2.
82
Gamliel RABINOWITZ consideră că nimeni nu poate rezista ispitelor amintite mai sus dacă nu va avea mereu în
minte Legea Domnului. Gamliel (HaCohen) RABINOWITZ, Tiv HaTehillos. The essence of Praise. A commentary
on Sefer Tehillim (Jeruralem: Feldheim, 2005), 22. Arnobius cel Tânăr susține că persoana care își modelează
caracterul prin meditație neîncetată, nu face altceva decât să evite greșeala pe care a săvârși t-o Adam prin disprețul
său față de porunca divină. ARNOBIUS THE YOUNGER, „Commentary on the Psalm,” în CCL 25, 4 –BLAISING,
ACCSOT (Psalms 1-50), 6.
evidență legătura dintre primul și al doilea verset menționând faptul că cel care a reușit să nu
cedeze sub nicio formă ispitei, trebuie să vegheze neîncetat asupra sa (Avodah Zarah 18b)83.
Caracterul pozitiv al acestui verset se datorează sintagmei ‫( כי אם‬ki im) – ci, din contră,
care contrabalansează exprimarea negativă din versetul anterior introdusă de negația ‫( לא‬lo)84,
scoțând în evidență calitățile celui drept. Deprinderea acestuia de a viețui permanent, atât cu
mintea, cât și cu voința în legea Domnului îi justifică comportamentul său moral și ne permite
să înțelegem mai bine motivele pentru care acesta rămâne statornic în fluxul fericirii85.
Desfătarea, plăcerea, bucuria ‫( חֵ פֶץ‬hefeț) pe care o simte cel drept nu se datorează toroturilor
cuprinse în ‫ּתֹורה‬
ָ (torah) – lege86, ci mai degrabă Legiuitorul care a netezit prin aceste
instrucțiuni calea spre viață87. Comuniunea pe care acesta o are cu Domnul care a dat Legea, îl
determină să nu perceapă aceste legiuiri ca pe niște interdicții pe care este nevoit să le respecte
(firesc, pentru a putea fi fericit), ci ca pe niște îndeletniciri dragi sufletului său care totodată îi
aduc desfătare88, fiindcă pentru el Legea nu este ceva exterior, ci o realitate cu care interiorul
lui se identifică. De aceea, el cugetă în Lege ( ‫תֹורת‬ַ ְׁ‫ – ב‬betorat), iar nu la Lege.
Acest aspect a fost surprins, atât de părinții Bisericii, cât și de rabini. Sfântul Augustin
subliniază faptul că este o diferență semnificativă între a fi în lege și a te afla sub lege. Cel care
este în lege viețuiește potrivit legii, pe când cel care este sub lege face lucrurile după cum scrie
în lege. Astfel primul este liber, iar celălalt sclav. Dacă pentru sclav, legea se impune, pentru
cel liber care cugetă neîncetat la ea, legea nu are nicidecum imaginea unui lucru
constrângător89. Rași, observă faptul că pentru cel drept Legea Domnului nu este ceva exterior,
ci, dimpotrivă, o realitate asumată care se identifică prin rațiune și voință cu modul natural de
manifestare a ființei lui90. Rași, inspirându-se din Avodah Zarah 19a91, consideră că repetarea
termenului ‫תֹורת‬ַ ְׁ‫ – ב‬betorat în a doua parte a versetului nu se referă la Legea Domnului ca la
o realitate separată de el, ci la Legea Domnului care prin asumare devine în inima sa lege a
lui92. Această nuanță este susținută într-o anumită măsură și de faptul că în traducerea grecească
și în cea latină a termenului ‫( חֵ פֶץ‬hefeț), se optează pentru un sens secundar, și astfel în loc de
desfătare, plăcere, avem voință: θέλημα și respectiv voluntas. Așadar, când voința umană este
în concordanță cu voința Domnului care este exprimată prin Lege, atunci nu mai avem de-a
face nici cu două voințe ci cu una singură și nici cu două legi.

83
Avodah Zarah 18b, accesat 21 Iunie, 2017, http://comeandhear.com/zarah/zarah_18.html.
84
POPESCU-MĂLĂIEŞTI, „Psalmii,” 533.
85
Cuviosul Eftimie afirmă cu numai cel care „și -a potrivit voia sa cu legea Domnului, și numai pe acelea le
voiește și iubește, pe care le poruncește legea lui Dumnezeu: și pe acestea le cugetă totdeauna, și cu acestea își
rânduiește și își îndreptă viața sa” poate fi cu adevărat fericit. EFTIMIE ZIGABENUL, Psaltirea, 63.
86
Cuvântul ‫ּתֹורה‬
ָ (torah) provine din rădăcina verbală ‫ – ירה‬a direcţiona, a ghida, a învăţa, a netezi sau chiar a
arăta înainte) și înseamnă instrucţiune sau învăţătură despre viaţă. Acesta este folosit în Vechiul Testament
pentru a indica totalitatea poruncilor și prescripţiilor pe care Moise le-a dat poporului ales. Septuaginta, 290.
87
Eftimie Zigabenul consideră că doar acela care aleargă prin calea dumnezeieştilor porunci îl caută pe Dumnezeu
cu adevărat, fiindcă legiuirile sunt cele care îl călăuzesc spre El. EFTIMIE ZIGABENUL, Psaltirea, vol. 2, 539.
88
Rabbi RABINOWITZ, Book of Tehillim, 3.
89
ST. AUGUSTIN, Expositions on the Psalms, 1. Sfântul Ilarie subliniază că o persoană care săvârșește din frică
perceptele Legii, nu are cum să fie fericit. În schimb cel care își identifică voința sa cu cea a Legiuitorului are
parte de fericire. ST. HILARY OF POITERS, Homilies on the Psalm, 253. Cf. THOMAS D'AQUIN, Commentaire sur
les Psaumes, 40.
90
Teodor de Mopsuestia consideră că persoana care se atașează de Lege prin meditație neîncetată ajunge să fie
modelat în timp de aceasta. THEODORE OF MOPSUESTIA, Commentary on Psalms, 11.
91
Avodah Zarah 19a, accesat 21 Iunie, 2017, http://comeandhear.com/zarah/zarah_19.html.
92
GRUBER, Rashi's Commentary on Psalms, 172. Ștefan A. Doinaș consideră că în prima fază Legea trebuie
percepută ca un concept care este bine să fie urmat fiindcă asigură bucuria odată cu faptele bune, iar în cea de-a
doua Legea este percepută ca un text de studiat ce trebuie învățat cu perseverență. Liber Psalmorum, 370.
Unitatea de voință dintre om și Dumnezeu se realizează doar atunci când omul rămâne
permanent în stare de comuniune. Reflecția neîncetată la cuvintele Legii, marcată de expresia
‫( יֹומָ ם ו ָ ְָֽׁליְׁ לָה‬ioman valailah) – ziua și noapte93, devine aici cale prin care omul ajunge să
realizeze această unitate. Verbul ‫( יֶהְׁ ִ֗ ֶגה‬iehgheh) – care înseamnă a citi cu atenție, a cugeta, a
murmura, a medita94 oferă detalii semnificative asupra modalității în care o persoană poate să
rămână necontenit în legătură nemijlocită cu Legiuitorul95. Cel care recită în șoaptă și
meditează la înțelesul tainic al cuvintelor Legii se aseamănă cu Iosua cel căruia Dumnezeu i-a
poruncit să păzească legiuirile lui Moise și să nu șteargă de pe buze sale cuvintele mentorului
său nici ziua, nici noaptea (Ios 1,8)96. Această imagine se poate fi regăsită și în gesturile evreilor
evlavioși care rostesc în șoaptă și astăzi cuvintele sfinte pentru a-l lăuda pe Dumnezeu97. De
asemenea, folosirea imperfectului sugerează faptul că acțiunea nu este finalizată, ci este în
continua desfășurare, fiindcă numai în acest mod cel care cugetă neîncetat la legea Domnului
va fi fericit98. Mitropolitul Bartolomeu consideră că acest text psalmic care face referire la
necontenita cugetare lăuntrică la cuvintele Legii, conține și o dimensiune mistică care se
apropie de practica isihastă a rugăciunii neîncetate99.

Versetul 3

BHS ‫ֲשר פ ְׁרי֙ ֹו׀ י ֵּ֬ ֵּתן בְׁ ע ִּ֗תֹו וְׁ עָלֵ ַ֥הּו ְֽׁלא־י ָ֑בֹול וְׁ כל אֲשֶ ר־ ַיע ֲֶשה‬
ֶׁ֤ ֶ ‫ְׁ ְֽׁוהָ ִָ֗יה כְׁ ע ְֵ֘ץ שָ ַ֪תּול ַ ְֽׁעל־פַלְׁ ָׁ֫ ֵגי ָ ַ֥מים א‬
‫יַצְׁ ְֽׁליחַ ׃‬
LXX καὶ ἔσται ὡς τὸ ξύλον τὸ πεφυτευμένον παρὰ τὰς διεξόδους τῶν ὑδάτων ὃ τὸν καρπὸν
αὐτοῦ δώσει ἐν καιρῷ αὐτοῦ καὶ τὸ φύλλον αὐτοῦ οὐκ ἀπορρυήσεται καὶ πάντα ὅσα ἂν
ποιῇ κατευοδωθήσεται
VUL et erit tamquam lignum quod plantatum est secus decursus aquarum quod fructum suum
dabit in tempore suo et folium eius non defluet et omnia quaecumque faciet
prosperabuntur
ESV He is like a tree planted by streams of water that yields its fruit in its season, and its leaf
does not wither. In all that he does, he prospers.
FBJ Il est comme un arbre planté auprès des cours d'eau; celui-là portera fruit en son temps et
jamais son feuillage ne sèche; tout ce qu'il fait réussit
P.1651 Și va fi ca un pom sădit lângă râurile apelor, ce-ș dă rodul său la vreamea sa; și frundza
lui nu cade; și tot ce face sporeaște-se.
B.1688 Și va fi ca lemnul cel răsădit lângă trecătorile apelor, carele roada lui va da în vremea lui
și frunza lui nu va cădea; și toate, oricâte va face, se vor îndirepta.

93
Talmudul recomandă lecturarea nocturnă a Torei pentru a câștiga timpul irosit în decursul zilei în care s-a
îndeletnicit cu altceva. Eruvin 65a, accesat 21 Iunie, 2017, http://www.sefaria.org/Eruvin.65a?lang=bi.
94
Nancy DECLAISSÉ-WALFORD, Rolf JACOBSON și Beth LANNEL TANNER, The Book of Psalms (Grand Rapids:
Eerdmans Publishing Company, 2014), 61. Verbul sugerează și o anumită activitate orală. Cf. DAHOOD, Psalms,
3.
95
În concepția Sfântului Ieronim cugetarea la legea Domnului nu se rezumă doar la citirea ei, ci la împlinire
acesteia după cum Sfântul Apostol Pavel ne sugerează să săvârși m lucrurile noastre cotidiene (1Cor 10,31). „Dacă
eu – subliniază sfântul – fac ceea ce este scris, atunci mă rog cu tot trupul în timp ce alții se roagă cu buzele.”. ST.
JEROME, The Homilies on the Psalm, 6. Cf. ORIGEN, „Selection from the Psalms,” în PG 12, 1088 – BLAISING et
al., ACCSOT (Psalms 1-50), 6.
96
EMMANUEL, Commentaire juif des Psaumes (Paris: Payot, 1963), 22.
97
BULAI et al., Psalmii, 11. Cf. BRIGGS și BRIGGS, The Book of Psalms, 3. În comunitățile de la Qumran
majoritatea membrilor stăteau o anumită perioadă de timp noaptea pentru a citi și a rosti în șoaptă cuvintele Legii.
Theodor GASTER, The Dead Sea Scriptures in English Translation (New York: Doubleday Anchor Books, 1957),
49.
98
POPESCU-MĂLĂIEŞTI, „Psalmii,” 533.
99
Cartea Psalmilor sau Psaltirea profetului și regelui David, trad. Bartolomeu Valeriu Anania (Cluj-Napoca:
Arhidiecezana, 1998), 36.
B.1936 El este ca pomul sădit lângă pâraie de apă, ce rodul său îl dă la vremea sa și frunzătura lui
nu se ofilește și ori de ce se apucă izbutește.

Și el este ca pomul sădit lângă izvoarele apelor, care-și dă rodul la vremea sa și a cărui
frunză nu se veștejește; și tot ceea ce face sporește.

Verticalitatea morală și intenția celui drept de a rămâne permanent în comuniune cu


Dumnezeu prin cugetarea și înfăptuirea celor scrise în Lege îl determină pe psalmist să-l așeze
pe acest om atins de fericire într-un spațiu paradigmatic unde toate sunt așezate la locul potrivit,
unde toate prosperă și se înveșnicesc. Comparația pe care o utilizează autorul textului psalmic
face trimitere la o imagine paradisiacă în care abundența apei face ca totul să crească și să
rodească la timpul potrivit. Astfel că fericirea omului este asemănată cu un copac100 care este
luat din solul în care a crescut și răsădit în preajma izvoarelor într-un pământ favorabil, superior
celui în care viețuise până atunci101. Imaginea strămutării copacului într-un loc binecuvântat de
Dumnezeu cu fertilitate și veșnicie se fundamentează pe folosirea în acest context a
participiului ‫( שָ תּול‬șatul) care înseamnă mai degrabă a răsădi, decât a planta (cf. Ier 17,8; Iez
17,8.10.22.23; 19,10.13)102. În viziunea rabinilor, omul trupesc își are rădăcinile îmfipte doar
în acest pământ de care este legat prin poftele sale. După moarte sufletul unui astfel de om nu
poate să se ridice spre o lume spirituală superioară, deoarece legătura pe care o are cu această
lume îl ține prizonier. Nu același lucru se întâmplă și cu omul duhovniceasc, care prin
preocupările sale de natură spirituală a fost răsădit într-o lume spre care sufletul său se ridică
neîmpovărat spre realitățile cerești103. Privită dintr-o perspectivă patristică, această acțiune
poate sugera faptul că o persoană care se ferește de păcatele în care a căzut Adam 104 și
împlinește neîncetat Legea Domnului poate ajunge în spațiul sacru al paradisului din lumea
pervertită în care trăiește105.
Elementele folosite în această comparație se regăsesc într-o mare măsură și în scrierile
profeților Ieremia și Iezechiel106. Primul dintre ei îl aseamănă pe omul care nădăjduiește în
Domnului cu „pomul sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile pe lângă râu şi nu ştie când vine
arşiţa; frunzele lui sunt verzi, la timp de secetă nu se teme şi nu încetează a rodi.” (Ier 17,8).
Celălalt prooroc pune un accent vizibil pe apa care face să rodească arborii care cresc lângă
mal. Izvorul acestui fluviu care însănătoșește toate apele din lacurile și mările pe unde trece și
care menține implicit și viața peștilor și a celorlalte vietăți, țâșnește de sub pragul templului și
curge spre răsărit. Pe lângă faptul că acești arbori rămân veșnic roditori și neveștejiți, ei
dobândesc prin această apa sfințită calități terapeutice (Iez 47,12 107). Chiar dacă unii susțin că

100
Compararea omului cu un arbore (ex. cedru, finic, măslin) nu este străină limbajului psalmic (Ps 52[51],7;
92[91],12; 128[127],3). Această asociere este de fiecare dată pozitivă, excepție făcând doar textul din Ps
37[36],35.
101
Exegeții consideră că psalmistul face referire aici la o grădină irigată de multe canale cu apă asemenea celor
din Enghedi, Damasc, Egipt sau din Babilon. DELITZSCH, A commentary on The Book of Psalms, 109. POPESCU-
MĂLĂIEŞTI, „Psalmii,” 535.
102
BRIGGS și BRIGGS, The Book of Psalms, 9. Cf. DAHOOD, Psalms, 4.
103
Rabbis CHAIR FEUER, SCHERMAN și ZLOTOWITZ, Tehilim, 61.
104
Vezi în acest sens interpretare pe care Casiodor o face la primul verset. CASSIODORUS, Explanation of the
Psalms, 49.
105
THEODORE OF MOPSUESTIA, Commentary on Psalms, 11. Sfântul Ilarie consideră că orice om care primește de
la Dumnezeu promisiunea că va fi în rai, asemenea tâlharului de pe cruce, se aseamănă cu pomul care este sădit
în Eden lângă izvoarele apelor. ST. HILARY OF POITERS, Homilies on the Psalm, 253.
106
Cf. Rabbi FREEHOF, The Book of Psalms, 5-6.
107
„La râu, pe amândouă laturile lui, vor creşte tot felul de arbori care dau hrană. Frunzele lor nu se vor veşteji și
fructele din ei nu se vor mai isprăvi. În fiecare lună se vor coace fructe noi, pentru că apa pentru ele vine din locul
cel sfânt; fructele lor se vor întrebuinţa ca hrană, iar frunzele la leacuri” (Iez 47,12)
autorul psalmului a fost influențat de aceste scrieri profetice108 și a calchiat textele lor, este
mult mai important să ne concentrăm atenția asupra faptului că în mentalul iudaic s-a statornicit
ideea că legătura neîntreruptă cu Domnul Dumnezeu și împărtășirea de sfințenia Lui prin
intermediul unei ape înzestrate cu calități speciale îl poate face pe om să retrăiască îndestularea
și veșnicia raiului pământesc. Așadar, după cum apa oferă viață și prosperitate unui copac, la
fel și legea Domnului călăuzește sufletul omului spre rodirea spirituală a faptelor bune și
implicit spre viață veșnică109.
Folosind valențele tipologice ale acestui verset psalmic, părinții Bisericii au indicat mai
multe direcții de interpretare care nu se exclud reciproc, ci dimpotrivă creează o imagine extrem
de complexă asupra sensurilor spirituale pe care acest text le poate sugera. Astfel că pomul
așezat la marginea apelor, a fost văzut de Sfinții Părinți a fi icoana pomului vieții din mijlocul
raiului110 care închipuie pe Iisus Hristos cel care oferă viață și fericire tuturor celor ce cred în
El. Argumentele oferite de părinți pentru a susține interpretarea hristologică a acestui pasaj sunt
multiple și variate: unii pornesc de la asocierea pe care o face înțeleptul Solomon între
Înțelepciunea lui Dumnezeu111 Care este Hristos Însuși și pomul vieții (Pilde 3,18)112; alții
afirmă că Mântuitorul este comparat adeseori cu un toiag (cf. Is 11,1)113; părinți apostolici114
și apologeții consideră că pomul vieții nu este altceva decât crucea prin care, în urma răstignirii,
Hristos avea să redea oamenilor viață115; Teodoret de Cir și nu numai el116 face referire la faptul
că în evanghelii Mântuitorul Hristos se consideră a fi izvorul apei celei vii (In 4,14), din care,
de va bea cineva, nu va înseta în veac și, totodată, va deveni și el prin lucrarea Duhului Sfânt
nu numai receptor, ci și izvor de apă vie (In 7,38)117. Alăturarea conceptelor de pom și apă în
acest psalm i-a determinat pe scriitorii patristici să coreleze imaginea sacrificiului de pe cruce
cu cel de botez care curăță și susține viața celui care își asumă roadele răstignirii lui Hristos118.
Rodul potrivit adus la timpul lui și frunzele veșnic verzi sunt consecințele directe ale
așezării copacului la marginea izvorului binecuvântat de apă. Prin aceste două elemente,
psalmistul vrea să sublinieze, pe de-o parte, faptul că așteptările față de pomul care primește
nemijlocit viață din izvorul cel adevărat nu sunt niciodată înșelate și pe cealaltă parte, că această
stare când toate sunt în bună rânduială nu se va încheia, frunzele neveștejite fiind semnul cel
mai evident că copacul este puternic și sănătos și că nu este moarte în el119. În literatura
rabinică, atât roadele, cât și frunzele sunt considerate a fi legiuiri ale Domnului120. În opinia
rabinului Solomon Iarchi frunzele copacului indică legile care în aparență nu au o importanță

108
Vezi aici opiniile exegeților care consideră ca psalmul a fost redactat după revenirea din exodul babilonian.
109
CRAIGIE, Psalms, 60. Rabinii subliniază faptul că Legea Domnului poate fi asociată cu apa (cf. Deut 32,2; Is
51,1), deoarece ambele dau și susțin viața. Rabbi HAKMAN, Psalms, 2.
110
ST. JEROME, The Homilies on the Psalm, 10. O perspectivă identică au și rabinii. Rabbi SEGAL, A New Psalm,
66.
111
În condițiile în care acest copac este înțelepciunea lui Dumnezeu, Didim cel Orb consideră că roadele acestuia
sunt cuvintele scripturistice care pot fi interpretare, atât în sens literal, cât și în sens spiritual. DIDYMUS THE BLIND,
„Fragments on the Psalms,” în PG 39, 1160 – BLAISING et al., ACCSOT (Psalms 1-50), 8. Opinia acestuia este
împărtăși tă într-o formă asemănătoare și de Sfântul Ieronim. ST. JEROME, The Homilies on the Psalm, 9.
112
ST. JEROME, The Homilies on the Psalm, 7. Cf. ST. AUGUSTIN, Expositions on the Psalms, 2.
113
SF. IUSTIN MARTIRUL ŞI FILOSOFUL, „Dialogul cu iudeul Tryfon,” 195.
114
BARNABA, „Epistola,” 128.
115
Cf. CASSIODORUS, Explanation of the Psalms, 51.
116
THOMAS D'AQUIN, Commentaire sur les Psaumes, 40.
117
TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi, 6.
118
Epistola lui Barbaba, 128. „O fericită cruce, care îi faci pe oameni fericiți! O cruce, din care se culeg atât de
mari și frumoase fructe! Fructul crucii este slăvita înviere. Acest fruct al crucii este cu adevărat răsădit lângă
izvoarele apelor pentru că botezul este întotdeauna alături de cruce. Totuși acest lemn își va da roada doar la
timpul potrivit, la învierea Domnului și atunci când va apărea pe cer…”. CAESARIUS OF ARLES, „Sermon,” în FC
47,154-5 – BLAISING et al., ACCSOT (Psalms 1-50), 9.
119
DAHOOD, Psalms, 4.
120
Rabbis CHAIR FEUER, SCHERMAN și ZLOTOWITZ, Tehilim, 61-2.
prea mare și care îi determină pe unii să le socotească inutile121. Totuși, și aceste părți
nesemnificative ale revelației dumnezeiești au importanța lor, la fel cum acțiunile sau faptele
mici ale unui om drept poartă în sine amprenta caracterului său. Această viziune este
împărtășită într-o mare măsură și de Părinții Bisericii care susțin că roadele copacului
(identificat de cei mai mulți cu Iisus Hristos) sunt chiar cuvintele Domnului menționate în
Scriptură122, prin intermediul cărora apostoli au reușit să răspândească Biserica 123, deja
întemeiată pe cruce și la Cincizecime, până la marginile lumii. Identificând izvoarele apelor cu
Sfânta Scriptură, Ioan Damaschinul consideră că roadele și frunzele pomului nu pot fi altceva
decât credința și faptele care sunt consecințele firești ale viețuirii noastre în conformitate cu
căile Domnului124. Această abordare justifică și interpretarea lui Ernst Hengstenberg care
susține că Hristos a folosit imaginea descrisă în primele trei versete ale psalmului în episodul
blestemării smochinului care nu avea rod (Mt 21,19). De vreme ce iudeii nu au împlinit
condițiile cerute în versetul 1 și 2, ei nu mai puteau să dea roadele viețuirii lor nici măcar când
le-ar fi sosit vremea potrivită pentru acel moment125.
Cu toate că din punct de vedere gramatical, în ultima parte a versetului, psalmistul
vorbește tot despre copac, majoritatea traducătorilor au direcționat accentul spre omul drept
asupra căruia în chip firesc este concentrată toată acțiunea126. În ediția românească din 1936,
autorii traducerii nu lasă niciun dubiu că subiectul acestei propoziții ar fi altcineva decât omul
fericit: „ori de ce se apucă izbutește”. Așadar, după comparația omului drept cu pomul roditor,
autorul textului psalmic revine asupra persoanei pozitive din descrierea sa și subliniază faptul
că nimic nu poate sta în calea celui care conlucrează și rămâne în comuniune cu Dumnezeu,
fiindcă acesta își finalizează toate câte își propune127.

Versetul 4

BHS ‫לא־כֵ ַ֥ן הָ ְׁרשָ ָ֑עים ַ֥כי אם־ ַכ ִ֗מץ אֲֽשֶ ר־ּת ְׁדפֶ ַּ֥נּו ְֽׁרּוחַ ׃‬
LXX οὐχ οὕτως οἱ ἀσεβεῖς οὐχ οὕτως ἀλλ᾽ ἢ ὡς ὁ χνοῦς ὃν ἐκρίπτει ὁ ἄνεμος ἀπὸ προσώπου
τῆς γῆς
VUL non sic impii non sic sed tamquam pulvis quem proicit ventus a facie terrae
ESV The wicked are not so, but are like chaff that the wind drives away.
FBJ rien de tel pour les impies, rien de tel! Mais ils sont comme la bale qu'emporte le vent.
P.1651 Nu așea, necurații, (nu așea), ce ca prahul ce-l ia vântul (de pe fața pământului).
B.1688 Nu așa – necredincioșii, nu așa, ce ca praful carele aruncă vântul de pre fața pământului.
B.1936 Nu tot așa e cu nelegiuiții; nu e tot așa! Că ei sunt asemenea cu pleava pe care o spulberă
orcanul.

Nu tot așa sunt și nelegiuiții, ci sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.

121
Rabbi KIMHI, The Book of Psalms, 10.
122
CASSIODORUS, Explanation of the Psalms, 51.
123
ST. AUGUSTIN, Expositions on the Psalms, 2.
124
„Întocmai ca un copac sădit la izvoarele apelor, tot astfel și sufletul udat cu dumnezeiasca Scriptură se îngraşă
și dă rod copt, credinţa ortodoxă, (și) se împodobeşte cu frunze totdeauna verzi, adică cu fapte bineplăcute lui
Dumnezeu.” SF. IOAN DAMASCHIN, Dogmatica, trad. Dumitru Fecioru (Bucureşti: IBMO, 2005), 156. Cf. NEALE,
A commentary on the Psalms, 91.
125
HENGSTENBERG, Commentary on the Psalms, 13.
126
DECLAISSÉ-WALFORD,JACOBSON și LANNEL TANNER, The Book of Psalms, 63. Cf. Konrad SCHAEFER, Psalms,
6.
127
DIODORE OF TARSUS, Commentary on Psalms, 6. Teodoret de Cir consideră că nu întâmplător scrie că toate
câte va face vor spori fiindcă: „unul ca acesta nu va voi să lucreze nimic potrivnic legilor, alcătuindu-și a sa voie
cu dumnezeiasca Lege, că zice: În Legea Domnului – voia lui.”. TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi, 6. Cf. SF.
CHIRIL AL ALEXANDRIEI, „Tâlcuirea psalmilor,” 37. „Oricine se ocupă cu studierea Legii prosperă în toate
lucrurile lui.” Avodah Zarah 9b, accesat 21 Iunie, 2017, http://comeandhear.com/zarah/zarah_9.html.
Negația ‫( לא־כֵן‬lo-ken) – nu tot așa de la începutul versetului ne atenționează că
psalmistul are intenția să realizeze o antiteză evidentă între cei fericiți pe care îi aseamănă cu
pomul răsădit lângă ape și necredincioșii care se opun legilor dumnezeiești128. Pentru a sublinia
și mai mult expunerea antitetică, Septuaginta și implicit toate traducerile care au avut-o ca sursă
principală129 au dublat negația de la început încadrând termenul necredincioșii cu sintagma οὐχ
οὕτως – nu (sunt) așa130. Fără a sublinia ceva privitor la caracterul acestora, autorul indică
direct finalitatea modului lor de viețuire utilizând la fel ca în versetul anterior o imagine
metaforică131. Dacă cei drepți sunt asemănați cu pomul roditor care are toate cele necesare
pentru a rămâne pururi viu, necredincioșii )‫ – הָ ְׁרשָ עים‬hareșaim)132 sunt perisabili133, trecători,
ușor de nimicit și de risipit134, asemenea prafului sau plevei care este spulberată de vânt. Este
posibil ca această imagine să fi fost inspirată din procedeul folosit de agricultorii Orientului
antic care curățau grâul de pleavă și de alte resturi de plante, în câmp deschis unde vântul sufla
cu mai multă putere135. Dacă avem în vedere faptul că în versetul următor se face referire la
judecata lui Dumnezeu și că Sfântul Ioan Botezătorul folosește aceiași imagine când cere
fariseilor fapte vrednice de pocăință sub amenințarea judecății (Mt 3,12 136), este important să
se opteze în traducerea termenului ‫( מץ‬moț) pentru sensul de pleavă137 și nu de praf, fiindcă
implicațiile celui dintâi susțin mult mai bine acest context psalmic. Analizând radicalul acestui
termen, rabi Samson Hirsch face trimitere la versetul anterior, fiindcă scoate în evidență faptul
că praful nu are în el nici măcar un strop de apă, și, ca atare, nu are nicio valoare. În acest sens,
nelegiuiții sunt lipsiți de orice valoare138.
Așadar, soarta celor două tipuri de oameni este extrem de bine conturată de aceste
imagini metaforice. Cei necredincioși, alături de care se impune să-i amintim și pe păcătoșii și
pe batjocoritorii menționați în primul verset139, sunt lipsiți de putere și consistență, nu au
capacitatea de a aduce rod140 și nu pot produce celor statorniciți în legea Domnului decât un
disconfort temporar, asemănător cu cel pe care îl cauzează praful când izbește fața omului141.
Măreția pe care aceștia au crezut că o au când s-au îndepărtat de la calea cea bună, când au

128
DECLAISSÉ-WALFORD,JACOBSON și LANNEL TANNER, The Book of Psalms, 63.
129
Aici ne referim la Vulgata, traducerile etiopiene, arabe și la unii codici sirieni.
130
Dublarea negației este menită să confirme faptul că oamenii necredincioși nu vor avea nicidecum parte de o
soartă asemănătoare cu cea a drepților, fiindcă ei nu merită așa ceva. CASSIODORUS, Explanation of the Psalms,
53. Cf. TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi, 7.
131
Cf. Rabbi FREEHOF, The Book of Psalms, 6.
132
Unii consideră că folosirea articolului hotărât ָ‫( ה‬ha) implică aici o nuanță batjocoritoare. E ca și cum psalmistul
ar fi zis uite, păcătoșii! POPESCU-MĂLĂIEŞTI, „Psalmii,” 536.
133
Diodor subliniază că prin această comparație psalmistul scoate în evidență cât de instabili pot fi păcătoși spre
deosebire de drepți care sunt statornici asemenea copacului bine înrădăcinat într-un sol bine irigat. DIODORE OF
TARSUS, Commentary on Psalms, 6.
134
THEODORE OF MOPSUESTIA, Commentary on Psalms, 11-3.
135
Albert BARNES, The Book of Psalms, 6-7. Cf. Liber Psalmorum, 370.
136
„El are lopata în mână și va curăţa aria Sa și va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.” (Mt
3,12).
137
PHILLIPS, The Psalms in Hebrew, 3.
138
Rabbi HIRSCH, The Psalms, 6.
139
Sfântul Ieronim consideră că psalmistul s-a referit la necredincioși când i-a asemănat cu praful ca să sublinieze
că toate persoanele care se abat de la calea lui Dumnezeu, indiferent de nivelul lor de păcătoșenie (gravitatea
păcatului celor necredincioși este incomparabil mai mică decât cea a batjocoritorilor), sunt sortite pierzării. ST.
JEROME, The Homilies on the Psalm, 10.
140
Cuviosul Eftimie afirmă: „Oamenii necredincioși nu sunt îmbrăcați cu verdeață, nici nu pot aduce rod, nici
celelalte bunătăți nu vor dobândi,după cum înverzește și rodește și dobândește acestea acel creștin care cugetă la
legea lui Dumnezeu.” EFTIMIE ZIGABENUL, Psaltirea, 67.
141
Rabbi KIMHI, The Book of Psalms, 10.
rămas cu cei potrivnici și când l-au sfidat și batjocorit pe Domnul s-a dovedit a fi doar o amăgire
temporară care s-a risipit așa cum vântul poartă în toate părțile pleava și mizeria care se adună
pe fața pământului142. Sfântul Ieronim consideră că păcătoși, prin răzvrătirea lor față de
Dumnezeu, se pedepsesc pe ei înșiși fiindcă se despart de elementul din care fiecare a fost
alcătuit și, asemenea prafului, se lasă purtați pretutindeni de o forță pe care nu o pot nicidecum
controla: „Omul necredincios – afirmă fericitul părinte – va fi atât de nefericit, încât nici măcar
nu poate fi asemenea prafului care rămâne pe pământ. Praful se pare că nu are nicio fire, ci are
numai un fel de existență proprie... Acesta este purtat aici și acolo încât nu rămâne în niciun
loc, ci se mută unde suflă vântul... La fel se întâmplă și cu omul. Odată ce la negat pe
Dumnezeu, el este purtat prin amăgire de suflarea diavolului acolo unde este trimis.”143.
Așadar, liniștea și desfătarea pe care aceștia ar fi putut să o aibă împlinind voia Domnului este
înlocuită cu prăbușire, disperare și neodihnă144. Asemenea prafului ei nu pot să se nimicească,
ci sunt condamnați permanent să nu își mai găsească locul și nici să se odihnească.

Versetul 5

BHS ‫עַל־כֵ ֶׁ֤ן׀ לא־יָקמּו ַ֭ ְׁרשָ עים בַ מ ְׁשפָ ָ֑ט וְׁ חַ טָ ִ֗אים בַ ע ַ ֲַ֥דת צַ ד ְֽׁיקים׃‬
LXX διὰ τοῦτο οὐκ ἀναστήσονται ἀσεβεῖς ἐν κρίσει οὐδὲ ἁμαρτωλοὶ ἐν βουλῇ δικαίων
VUL ideo non resurgent impii in iudicio neque peccatores in consilio iustorum
ESV Therefore the wicked will not stand in the judgment, nor sinners in the congregation of
the righteous;
FBJ Ainsi, les impies ne tiendront pas au Jugement, ni les égarés, à l'assemblée des justes.
P.1651 Derept aceaea, nu vor sta necurații în giudeț, nece păcătoșii în sfatul direpților.
B.1688 Pentru aceaea nu vor învia necredincioșii la judecată, nice păcătoșii în sfatul drepților.
B.1936 Drept aceea, în ziua judecății nu vor birui necredincioșii, nici păcătoșii nu vor sta în sfatul
celor drepți.

Drept aceea, nu vor sta nelegiuiții la judecată, nici păcătoșii în adunarea drepților.

Sintagma ‫( עַל־כֵן‬al-ken) despre care unii comentatori145 consideră că ar fi mult mai


potrivit să fie tradusă prin de aceea ca să sublinieze legătura acestui verset cu cel anterior,
introduce întotdeauna o propoziție în care sunt descrise efectele unor evenimente sau a unor
caracteristici deja menționate și în care sunt indicate consecințele, nu cauza146. Prin urmare,
contextualizând acest aspect la psalmul de față, putem sublinia faptul că dacă păcătoșii sunt
asemănați cu praful, atunci aceștia nu vor fi în stare să stea nicidecum la judecata cea dreaptă
a lui Dumnezeu147.
Având în vedere că termenul ‫( בַ מ ְׁשפָ ָ֑ט‬bamișpat) este articulat, majoritatea exegeților
evrei148 și creștini149 au susținut că psalmistul face referire aici la judecata finală. Primii dintre
aceștia și-au bazat afirmațiile în special pe opțiunea targumiștilor de a traduce acest cuvânt prin

142
Cu toate că nu apare în textul ebraic, originalul grec adaugă la sfârșitul versetului și expresia ἀπὸ προσώπου
τῆς γῆς – de pe fața pământului, care este de fapt o inserție logică ce completează ideatic comparația utilizată de
psalmist și soluționează finalul destul de abrupt. BRIGGS și BRIGGS, The Book of Psalms, 9.
143
ST. JEROME, The Homilies on the Psalm, 10-1.
144
ST. HILARY OF POITERS, Homilies on the Psalm, 255.
145
PHILLIPS, The Psalms in Hebrew, 4.
146
HENGSTENBERG, Commentary on the Psalms, 13. Rași extinde folosirea acestui cuvânt și la versetul următor
care concluzionează psalmul. GRUBER, Rashi's Commentary, p. 173.
147
Bruce WALTKE și James HOUSTON, The Psalms As Christian Worship: A Historical Commentary (Grand
Rapids: Wm. B. Wermans Publishing, 2010), 141.
148
Cf. Rabbi KIMHI, The Book of Psalms, 10.
149
ST. HILARY OF POITERS, Homilies on the Psalm, 256. TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi, 7.
ziua cea mare150, iar părinții Bisericii pe textul Septuagintei care a tradus verbul ‫( קום‬qrm) – a
sta, a se ridica prin ἀνίστημι care înseamnă a învia, cuvânt care implică o abordare
eshatologică151. Aceste viziuni nu exclude faptul că judecata de care amintește textul psalmic
se desfășoară încă de aici de pe pământ, fiindcă de multe ori, după cum subliniază Rabi
Solomon Frehoff, Dumnezeu arată explicit finalitatea vieții celor păcătoși152.
Este important să remarcăm faptul că în contextul judecății amintite, psalmistul exclude
prezența celor necredincioși de la evenimentul eshatologic. Acesta susține că păcătoșii nu se
vor ridica alături de cei drepți și nu vor putea sta la judecata lui Dumnezeu. Afirmația acestuia
nu este străină mentalității vechi testamentare, deoarece în afara textului din Dan 12,2, nicăieri
nu se vorbește de învierea celor răi. De altfel, și în Noul Testament, Mântuitorul vorbește doar
de învierea drepților (cf. Lc 14,14), iar Sfântul Apostol Pavel când descrie transformările ce
vor avea loc la învierea de obște (1Cor 15) face abstracție de cei păcătoși. Singurele texte care
fac referire explicită la învierea celor păcătoși sunt cele din In 5,28-29 și Apoc 20,11-15153.
Excluderea celor necredincioșilor de la judecată poate fi înțeleasă doar dacă avem în vedere
textul ioaneic (In 3,18), la care fac referire mai mulți dintre părinți154. Cei care nu cred în
Dumnezeu nu mai trebuie să se prezinte la judecata finală, fiindcă ei au și fost judecați deja în
virtutea lipsei lor de credință. Pe lângă acest raționament exegeții au încercat să aducă diverse
nuanțări pentru a confirma spusele psalmistului. Spre exemplu, Sfântul Chiril al Ierusalimului
susține că necredincioșii nu se vor ridica pentru a fi judecați, ci numai pentru a li se da
sentința155, fapt confirmat și de Teodor de Mopsuestia în comentariul său la psalmi156. Sfântul
Ilarie consideră că acestor oameni nu li se neagă existența, ci capacitatea lor de a se ridica la
judecată și implicit la viață veșnică. Aceștia vor continua să existe asemenea prafului îndurând
pedeapsa veșnică într-o neodihnă perpetuă157. Episcopul de Cir își însușește același
raționament, precizând însă într-o manieră mult mai explicită că necredincioșii nu se vor ridica
la judecată, ci la osândă158. Demnă de remarcat este și opinia lui Mitchell Dahood care susține
că păcătoși nu vor fi admiși la judecata finală fiindcă aceasta va avea loc în cer. Pentru că nu
vor putea să se ridice la cer, aceștia vor fi judecați în lipsă159.

150
The Targum of Psalms, 29. Cf. POPESCU-MĂLĂIEŞTI, „Psalmii,” 536.
151
Septuaginta, 42. I. Popescu-Mălăiești consideră că nu era necesar ca traducătorii Septuagintei să opteze pentru
acest sens fiindcă textul face referire explicită la judecata finală unde nedreptățile din lume și aparenta fericire al
păcătoși lor vor avea deznodământul care trebuie. POPESCU-MĂLĂIEŞTI, „Psalmii,” 536. Cf. SF. CHIRIL AL
ALEXANDRIEI, „Tâlcuirea psalmilor,” 38.
152
Rabbi FREEHOF, The Book of Psalms, 6.
153
Cf. BRIGGS și BRIGGS, The Book of Psalms, 6. Cf. DELITZSCH, A commentary on The Book of Psalms, 114.
154
„David nu a zis simplu că nu se vor scula necredincioșii, ci a adăugat și aceasta, la judecată, pentru că ei de
aici sunt de la sine osândiți, căci cel ce nu crede, zice, a și fost judecat (In 3,18).” EFRIMIE ZIGABENUL, Psaltirea,
67. Cf. ST. JEROME, The Homilies on the Psalm, 11-2; CASSIODORUS, Explanation of the Psalms, 55; NEALE, A
commentary on the Psalms, 95.
155
ST. CYRIL OF JERUSALEM, „Catechetical lecturs,” în FC 64, 127 – BLAISING et al., ACCSOT (Psalms 1-50), 10.
Cf. ST. AUGUSTIN, Expositions on the Psalms, 2; DIODORE OF TARSUS, Commentary on Psalms, 6; CASSIODORUS,
Explanation of the Psalms, 55.
156
THEODORE OF MOPSUESTIA, Commentary on Psalms, 13.
157
ST. HILARY OF POITERS, Homilies on the Psalm, 256.
158
„Nu vor învia spre judecată, ci spre osândă. Aceia nu au trebuinţă de mustrări, având arătată păgânătatea, ci
primesc pedeapsa singură. Precum pe ucigașii de oameni prinși întru însuși lucrul uciderii judecătorul nu îi bagă
în judecătorie ca să-i mustre, ci ca să scoată asupra lor hotărârea hotărâtă de legi, aşa și cei ce au trăit întru
păgânătate pătimesc munca îndată după înviere, neadunându-se la judecată, ci primind hotărârea pedepsei.”
TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi, 7.
159
DAHOOD, Psalms, 4.
Făcând parte din aceiași categorie cu cei necredincioși, păcătoșilor (‫ – חַ טָ ִ֗אים‬hataim) li
se interzice să stea în adunarea/în sfatul160 celor drepți, fiindcă ei nu au nicio părtășie cu aceștia
care nici măcar nu vor fi judecați161. Apartenența ipocrită a acestora la o astfel de comunitate,
va fi vădită în ziua judecății când gândurile și manifestările tuturor oamenilor vor fi descoperite
și răsplătite cum se cuvine162.

Versetul 6

BHS ‫אבד׃‬
ְֽׁ ֵ ‫יקים וְׁ ֶד ֶרך ְׁרשָ עים ּת‬
ָ֑ ‫י־יֹוד ַע ַ֭ ְׁיהוָה ֶד ֶרך צַ ד‬
ֵ ‫ְֽׁכ‬
LXX ὅτι γινώσκει κύριος ὁδὸν δικαίων καὶ ὁδὸς ἀσεβῶν ἀπολεῖται
VUL quoniam novit Dominus viam iustorum et iter impiorum peribit
ESV for the LORD knows the way of the righteous, but the way of the wicked will perish.
FBJ Car Yahvé connaît la voie des justes, mais la voie des impies se perd.
P.1651 Că știe Domnul calea direpților; și calea necuraților peri-va.
B.1688 Căce cunoaște Domnul calea direpților, și calea necredincioșilor va pieri.
B.1936 Căci Domnul cunoaște calea celor drepți, iar calea păcătoșilor duce la pieire.

Căci Domnul cunoaște calea drepților, iar calea nelegiuiților va pieri.

Omnisciența lui Dumnezeu menționată în ultimul verset oferă sens tuturor afirmațiilor
anterioare163. Dacă Domnul cunoaște până și cele mai tainice gânduri ale omului, atunci
caracteristicile, evoluția și finalitatea celor două căi (a legii și a fărădelegii) expuse cu multă
fermitate și siguranță de-a lungul psalmului sunt certificate și demne de a fi crezute. Verbul ‫יָדַ ע‬
(iada) care indică acțiunea de a ști, de a cunoaște suportă în textele biblice mai multe nuanțări
care dezvoltă și accentuează suficient de bine valențele acestui act dumnezeiesc deosebit de
complex. Astfel că termenul denotă o cunoaștere personală profundă care nu implică doar
rațiunea, ci și voința și sentimentul prin care se dezvoltă o dorință de apropiere față de cel
asupra căruia se răsfrânge această acțiune164. Prin urmare, actul cunoaşterii se bazează pe o
legătură strânsă între cei doi (cel care cunoaște și cel care este cunoscut). Corelând verbul iada
cu semnificația pe care acesta o are în alte câteva texte paralele (Ps 9,11; 31[30],8; 37[36],18;
50[49],11; Os 13,5; Am 3,2 etc.), Mitchell Dahood ajunge la concluzia că ar fi mult mai potrivit
ca termenul respectiv să fie tradus în acest verset prin a purta de grijă, a proteja165. O altă
variantă de traducere, susținută de George Phillips166, ar scoate în evidență mai degrabă
aprobarea pe care Dumnezeu o oferă acestei căi, scopului vieții și faptelor săvârșite de cei
drepți, decât cunoașterii lor. De altfel, aceste nuanțe au fost intuite cu mult timp în urmă de
unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai metodei antiohiene de interpretare, episcopul
Diodor, care susținea că acest cuvânt „nu se referă la cunoaștere, ci la relația și grija, pe care
Dumnezeu o arată față de cei care îi urmează calea și fac ceea ce e drept”167.
Aceste nuanțări prin care se sugerează că în acest context verbul a cunoaște nu trebuie
încorsetat în sensul lui de bază își găsesc o aplicabilitate considerabilă în interpretările

160
Termenul ‫( עֵדָ ה‬edah) desemnează o grupare ce participă activ la judecată, rolul acesteia fiind unul consultativ.
DAHOOD, Psalms, 4. Cf. CASSIODORUS, Explanation of the Psalms, 55.
161
ST. JEROME, The Homilies on the Psalm, 12. Cf. SF. CHIRIL AL ALEXANDRIEI, „Tâlcuirea psalmilor,” 37.
162
Cf. NEALE, A commentary on the Psalms, 95.
163
Rabbi KIMHI, The Book of Psalms, 11. GRUBER, Rashi's Commentary, p. 173.
164
WALTKE și HOUSTON, The Psalms, 142. Cf. POPESCU-MĂLĂIEŞTI, „Psalmii,” 537.
165
DAHOOD, Psalms, 4. În viziunea rabinilor a cunoașterea lui Dumnezeu se manifestă printr-o pronie continuă
care asigură celui virtuos răsplata pentru opțiunea sa de a viețui în Lege. Rabbis CHAIR FEUER, SCHERMAN și
ZLOTOWITZ, Tehilim, 63.
166
PHILLIPS, The Psalms in Hebrew, 5.
167
DIODORE OF TARSUS, Commentary on Psalms, 6.
patristice. Începând cu Origen și apoi continuând în special cu părinți apuseni, se subliniază
faptul că această cunoaștere se limitează doar la cei drepți, deoarece numai faptele lor sunt
demne de conoaștere168. Amintind remarca pe care Mântuitorul o face celor care nu împlinesc
faptic cuvintele Sale, ci numai verbal („Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la
Mine cei ce lucraţi fărădelegea” – Mt 7,23), Sfântul Ieronim face trimitere la evenimentele
imediat următoare căderii lui Adam când Dumnezeu îl strigă pe acesta și îl întreabă unde este.
Excluzând lipsa de cunoaștere a lui Dumnezeu, Sfântul Părinte accentuează faptul că păcatul
și implicit depărtarea de la calea cea dreaptă îl poziționează pe om undeva în afara proniei
dumnezeiești, unde Dumnezeu nu mai (re)cunoaște chipul Său din om 169. Sfântul Ilarie își
însușește acest raționament și îl dezvoltă punând în contrapondere un exemplu pozitiv.
Avraam, un personaj biblic de credința căruia Dumnezeu nu se îndoise, este supus unei
încercări, la finalul căreia îngerul Domnului îi spune că acum cunoaște că se teme de Dumnezeu
(Fac 22,12). Acest lucru nu înseamnă că până atunci nu ar fi cunoscut această realitate, ci că
lucrurile cunoscute de Dumnezeu sunt doar cele care merită cu adevărat să fie cunoscute170.
În aceste condiții oricine se depărtează de Dumnezeu prin păcat, se îndreaptă spre pieire.
Astfel că soarta celor necredincioși nu trebuie privită ca o pedeapsă, ci mai degrabă ca un
rezultat al opțiunii acestora de a merge pe o cale greșită171. Acest fapt este subliniat oarecum
de Sfântul Ieronim care accentuează că nu păcătoșii vor pierii, ci calea acestora se va nimici172.
Cu alte cuvinte, tuturor păcătoșilor li se oferă posibilitatea să se întoarcă de la o viață lipsită de
finalitate, la una în care se vor face părtași fericirii veșnice.

DIMENSIUNE TEOLOGICĂ
1. Calea binelui și calea răului. Principalele teme teologice pe care psalmistul le
dezvoltă pe parcursul întregului său poem sapiențial sunt doctrina despre cele două căi173 și
contrastul dintre cei credincioși și cei fărădelege174. Chiar dacă majoritatea exegeților175
corelează psalmul 1 cu textul din Proverbe 2,12-15176.20-22177 pentru a scoate în evidență
aceste realități, sursa comună de inspirație a acestora trebuie căutată în capitolul 30 din Cartea
Deuteronom unde Dumnezeu pune înaintea omului două căi între care trebuie inevitabil să
aleagă: viața sau moartea, binele sau răul (v. 15) ori binecuvântarea sau blestemul (v. 19). Cel
care alegea să meargă pe prima dintre ele trebuia să iubească pe Domnul Dumnezeul său din
toată inima și cugetul său (v. 6), să se întoarcă spre El cu toată ființa lui și să-I asculte glasul
(v. 8), să păzească poate poruncile, legile și hotărârile Lui (v. 10), să umble pe toate căile Lui
(v. 16) și să se alipească de El (v. 20). Dacă împlinea toate acestea, omul respectiv avea belșug
în toate (femeia sa îi năștea fii, dobitoacele i se înmulțeau și pământul îi dădea rodul cuvenit –
v. 9), era binecuvântat, și urma să fie prilej de bucurie pentru Dumnezeu așa cum au fost părinții
lui. Israelitul care avea să fie neascultător și se depărta de Dumnezeul părinților săi pentru a
168
ORIGEN, „Selection from the Psalms,” în PG 12, 1100 – BLAISING et al., ACCSOT (Psalms 1-50), 10. Cf.
THEODORE OF MOPSUESTIA, Commentary on Psalms, 15.
169
ST. JEROME, The Homilies on the Psalm, 12-3. Cf. CASSIODORUS, Explanation of the Psalms, 55.
170
ST. HILARY OF POITERS, Homilies on the Psalm, 257.
171
CRAIGIE, Psalms, 61. DELITZSCH, A commentary on The Book of Psalms, 115.
172
ST. JEROME, The Homilies on the Psalm, 13.
173
DECLAISSÉ-WALFORD,JACOBSON și LANNEL TANNER, The Book of Psalms, 64.
174
Robert DAVIDSON, The vitality of worship: A commentary on The Book of Psalms (Grand Rapids/Edinburgh:
W.B. Eerdmans/Handsel Press, 1998), 13.
175
CRAIGIE, Psalms, 58.
176
„Atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău și de omul care grăieşte minciună, De cei ce părăsesc căile cele
drepte, ca să umble pe drumuri întunecoase, De cei ce se bucură când fac rău și se veselesc când umblă pe poteci
întortocheate, Ale căror cărări sunt strâmbe și rătăcesc pe căi piezişe.” (Pilde 2,12-15)
177
„Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni și păzeşte cărările celor drepţi, Căci cei drepţi vor locui
pământul și cei fără de prihană vor sălăşlui pe el; Iar cei fără de lege vor fi nimiciţi de pe pământ și cei necredincioși
vor fi smulși de pe el.” (Pilde 2,20-22)
sluji dumnezeilor străini (v. 17) era sortit pieirii și nu mai putea fi stăpân pe pământul pe care
Dumnezeu i la dat moștenire (v. 18). Cu toate că Dumnezeu îi sugerează să aleagă viața pentru
a fi viu, atât el, cât și urmașii lui, totuși omului nu i se forțează sub niciun chip libertatea de a
alege.
Atât elementele cheie, cât și modul persuasiv de a convinge pe om să se alipească de
Domnul și de legile Sale se regăsesc cu ușurință în psalmul 1178. Cel care dorește să meargă pe
calea binelui trebuie să nu viețuiască în poftele și convingerile lui individualiste pentru a nu fi
asemenea idolatrilor care își sunt lor înșiși dumnezei, ci să iubească și să-și însușească Legea
Domnului ca pe un lucru ființial, cugetând neîncetat la ea. Chiar dacă sunt exprimate în chip
metaforic, efectele acestei alegeri sunt în mare măsură identice cu cele din expuse în
Deuteronom (prosperitatea, fericirea, veșnicia și comuniunea cu Dumnezeu). În schimb cel
care se depărtează de Dumnezeu ajunge prin comportamentul său potrivnic să slujească
dumnezeilor străini care îl vor subjuga și-l vor duce treptat spre pierzare.
Portretul omului virtuos este creionat din două perspective: în prima dintre ele sunt
expuse lucrurile de care se ferește, iar în cea de-a doua sunt menționate faptele care le
săvârșește. Astfel că, el nu merge în sfatul celor necredincioși, nu stă în calea celor păcătoși și
nu șade pe scaunul batjocoritorilor. În schimb își potrivește voința cu legea Domnului și cugetă
neîncetat (ziua și noaptea) la aceasta. Comportamentul său determină implicit sălășluirea
binecuvântării dumnezeiești asupra ființei care se manifestă prin prosperitate, rodnicie,
înveșnicire și prin comuniune nemijlocită. Spre deosibire de acesta, omul păcătos care este
asemănat cu praful spulberat de vânt, este prezentat în trei stadii de decadență, fiindcă
depărtarea de Dumnezeu îl face să alunece din rău în mai rău. Așadar, avem trei trepte de regres
în păcat: a merge, a sta și a ședea; trei menționări ale caracterului său pervertit: necredinciosul,
păcătosul și batjocoritorul; și trei grade de îndrăzneală în săvârșirea răului: sfatul, calea și
scaunul care implică tăinuirea, deschidere între rău și obrăznicia179. Săvârșirea celor potrivnice
legii lui Dumnezeu aduce implicit asupra păcătosului blestemul care se manifestă prin osândire
în ziua judecății, prin alungarea din adunarea celor credincioși și prin autodistrugere.
Expunând specificul celor două căi și descriind chipul oamenilor care merg pe acestea,
psalmistul oferă cititorului o perspectivă clară asupra modului de viețuire pe care acesta
urmează să-l aleagă. Accentuând vizibil binefacerile ce vor fi dobândite de cel care optează să
meargă pe calea indicată de legea Domnului, autorul textului psalmic îndeamnă voalat pe om
să aleagă cu înțelepciune calea binelui.
Cu toate că în scrierile scripturistice tema celor două căi reapare mai mult sau mai puțin
vizibil și indirect se fac referiri la alegerea pe care omul este nevoit să o facă la un moment dat,
cea mai consacrată abordare a acestei chestiuni este întâlnită în primul catehism creștin intitulat
Didahia sau Învățătura celor doisprezece Apostoli, scriere datată de specialiști în a doua
jumătate a primului secol creștin. În prima parte a acestei lucrări autorul anonim oferă detalii
privitoare la cele două căi și trasează câteva instrucțiuni morale în special pentru cei
credincioși. „Sunt două căi: una a vieţii şi alta a morţii; şi este mare deosebirea între cele două
căi. Calea vieţii este aceasta: Mai întâi, să iubeşti pe Dumnezeu, Creatorul tău; al doilea, pe
aproapele tău ca pe tine însuţi şi toate câte voieşti să nu ţi se facă ţie, nu le face şi tu altora...
Calea morţii este aceasta: Mai întâi de toate este rea şi plină de blestem: ucideri, adultere, pofte,
desfrânări, hoţii, idolatrii, vrăji, farmece, răpiri, mărturii mincinoase, făţărnicii, inimă vicleană,
vicleşug, mândrie, răutate, obrăznicie, lăcomie, cuvinte de ruşine, invidie, neruşinare,
îngâmfare, fudulie, lipsă de teamă, prigonitori ai celor buni, urâtori de adevăr, iubitori de
minciună; nu cunosc răsplata dreptăţii, nu se lipesc de bine, nici de dreapta judecată, nu
priveghează spre bine, ci spre rău… întorc spatele celui lipsit, asupresc pe cel în strâmtorare;
178
Samuel TERRIEN, The Psalms: Strophic structure and theological commentary (Grand Rapids: Wm. B.
Eerdmans Publishing Co., 2003), 76.
179
Cf. Roy GINGRICH, The Book of Psalms (Memphis: Riverside Printing, 2005), 6.
apărători ai bogaţilor, judecători nelegiuiţi ai săracilor, plini de tot păcatul. Izbăviţi-vă, fiilor,
de toate acestea!”180. Chiar și numai din această expunere sintetică pot fi sesizate asemănări
evidente cu cele descrise în psalmul 1, însă cele șase capitole ale cărții în care se dezvoltă în
special calea binelui, abundă de similitudini cu conținutul textului psalmic.
2. Perspectiva mesianică a psalmului. Pe lângă interpretarea propriu-zisă a psalmului,
Părinții Bisericii au dezvoltat complementar și o abordare hristologică identificând pe parcursul
textului psalmic elemente care să susțină perspectiva mesianică a comentariilor lor. Pentru
Casiodor lipsa suprascrierii psalmului este un indiciu că nimic nu poate fi pus înaintea unui
lucru decât numai cel care este Început al tuturor lucrurilor și Cap al nostru: Domnul
Mântuitor181. Apoi majoritatea părinților au văzut în bărbatul pe care îl fericește David pe Însuși
Iisus Hristos, fiindcă nimeni altcineva nu poate fi numit cu adevărat fericit și niciun om nu
poate să împlinească rigorile morale cerute de psalmist afară numai de Fiul lui Dumnezeu 182.
De altfel, Acesta este modelul bărbatului desăvârșit pe care trebuie să îl urmeze cel ce voiește
să ajungă la vârsta deplinătății duhovnicești183. De asemenea, părinții văd în acel pom răsădit
lângă izvoarele apelor o prefigurare a răstignirii Domnului, prin care Hristos, apa cea vie, avea
să redea viață tuturor celor ce își vor însuși prin cruce și botez roadele răscumpărării Sale184.
Chiar dacă în unele situații părinții forțează puțin textul cu această interpretare hristologică care
totuși este argumentată scripturistic, aspectul mesianic al acestui imn psalmic este subliniat și
de către unii bibliști care interpretează critic conținutul psalmului185.

UTILIZARE CULTICĂ
Psalmul 1 se citește în fiecare sâmbătă seara la vecernie în cadrul catismei întâi (Ps 1-
8). Versetele 1 și 6 se rostesc la ceasul al șaselea în ziua de luni a primei săptămâni din Postul
Mare. Aceleași stihuri fac parte din cântarea Fericit bărbatul care este intonată la vecernia de
sâmbătă seara (în locul primei catisme) și la unele sărbători mai importante din timpul anului186.

ACTUALIZARE
Fericirea, prosperitatea și bunăstarea sunt câteva din dorințele pe care omul
contemporan le are în această viață. În sine aceste obiective sunt bune și, după cum afirmă
psalmistul, ele nu sunt altceva decât consecințe firești ale unui anumit mod de viețuire. Prin
urmare, este chiar indicat ca omul să năzuiască spre ele și să se străduiască să le obțină. Însă,
din nefericire majoritatea oamenilor cred că fericirea se dobândește pe o cale total opusă celei
indicate de psalmist. Nerespectarea legiuirilor dumnezeiești și săvârșirea repetată a lucrurilor
ce sunt potrivnice firii nu va oferi niciodată omului mulțumire sufletească, ci dimpotrivă
neliniște și neîmplinire. Senzația de fericire pe care totuși o simte atunci când săvârșește unul
din lucrurile care îi produc plăcere, este în fapt numai o senzație trecătoare, o amăgire
temporară care îl determină să creadă că prin afundarea treptată în adâncul păcatului va obține
până la urmă ceea ce își dorește. Dar în starea de păcat nu este liniștire, ci numai frământări

180
„Didahia sau Învățătura celor doisprezece Apostoli,” în PSB 1, trad. Dumitru Fecioru (Bucureşti: IBMO, 1979),
25-8.
181
CASSIODORUS, Explanation of the Psalms, 45.
182
EUSEBIUS OF CAESAREA, „Commentary on Psams,” în PG 23,76-77; SF. VASILE CEL MARE, Omilii la Psalmi,
186; TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi, 4; ST. AUGUSTIN, Expositions on the Psalms, 1; St. HILARY OF
POITERS, Homilies on the Psalm, 249; THOMAS D'AQUIN, Commentaire sur les Psaumes, 40.
183
ST. JEROME, The Homilies on the Psalm, 4.
184
BARNABA, „Epistola,” 128; ST. JEROME, The Homilies on the Psalm, 7; ST. AUGUSTIN, Expositions on the
Psalms, 2; CASSIODORUS, Explanation of the Psalms, 51; TEODORET DE CIR, Tâlcuire la psalmi, 6.
185
Cf. HENGSTENBERG, Commentary on the Psalms, 13.
186
Athanasie NEGOIȚĂ, Psaltirea în cultul Bisericii Ortodoxe (București: Tipografia Cărților Bisericești, 1940),
63, 122, 134. Pentru a sesiza modul în care a fost receptat acest psalm în cultul Bisericii Romano-Catolice
recomandăm: JACQUET, Les Psaumes, 219.
care nu pot aduce în suflet niciodată o fericire permanentă. În schimb viețuirea virtuoasă care
este întotdeauna în conformitate cu poruncile Legiuitorului va determina, mai devreme sau mai
târziu, aici și/sau în veșnicie dobândirea adevăratei fericiri.