You are on page 1of 8

este

STUDENTII SE
INTREABA: ESTE
ETIC SA COPIEZI LA
EXAMEN?
Elena Stefania Ilie (Ionita)
Facultatea de Psihologie si Stiinte
ale Educatiei
An I
AI FOST vreodată tentat să tragi cu ochiul în foaia unui coleg de clasă în timpul unui test? Să ştii
că nu eşti singurul. Cu totii am remarcat usurinta cu care copiază mulţi dintre colegii nostrii. Cati dintre noi
nu am vazut cum unii sa mândresc cu metodele lor. Iar dacă nu copiezi şi tu, te consideră un ciudat!
Într-un sondaj făcut în Statele Unite, 80% dintre adolescenţii cu cele mai bune note din clasă au
recunoscut că au copiat, iar 95 % dintre aceşti „fruntaşi la învăţătură“ nu au fost niciodată prinşi copiind. În
urma unui sondaj efectuat în rândurile a peste 20 000 de elevi de gimnaziu şi de liceu, Josephson Institute
of Ethics (Institutul de etică Josephson) (https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102003044#h=1) a tras
următoarea concluzie: „Lucrurile merg din rău în mai rău în privinţa cinstei şi a integrităţii morale“. Profesorii
sunt uluiţi de amploarea pe care a luat-o copiatul. Directorul unei şcoli, Gary J. Niels, a spus chiar mai mult:
„Cei care nu copiază reprezintă acum minoritatea“.
Majoritatea părinţilor aşteaptă de la copiii lor să fie cinstiţi când dau lucrări de control. Din păcate
însă mulţi tineri se dovedesc necinstiţi şi copiază.
Daca ar trebui sa discutam despre metodele de copiat, cei ce copiază folosesc nenumărate
metode. De fapt, copierea temelor sau folosirea fiţuicilor cu răspunsuri la teste ori la lucrările din clasă par
nimicuri pe lângă metodele sofisticate folosite acum de catre studenti. De la gadgeturi prin intermediul
cărora tinerii primesc de la persoane aflate în afara sălii de clasă răspunsuri la întrebările de la teste; la
calculatoare conţinând informaţii care nu există în mod normal în memoria lor; camere miniaturale de luat
vederi ascunse în haine, folosite pentru a trimite întrebările de la test cuiva care poate să dea o mână de
ajutor; calculatoare de înaltă tehnologie care le transmit altor colegi din clasă mesaje cu ajutorul radiaţiilor
infraroşii; şi chiar site-uri de pe Internet care conţin teze complete despre aproape orice subiect!
Este foarte interesant cum studentii — şi chiar şi profesorii — au concepţii diferite despre ce
înseamnă a copia. De pildă, un astfel de exemplu ar fi când elevii lucrează în echipe la un proiect, linia de
demarcaţie între complicitate şi colaborarea cinstită poate să nu fie întotdeauna atât de clară. Există acele
persoane care ar putea să profite de pe urma eforturilor depuse de grup, lăsându-i pe alţii să facă toată
munca. Este aceasta metoda de a trisa etica? Sau este in sine o metoda de a trisa?
În urma unui sondaj, s-a observat că motivul principal pentru care mulţi studenti aleg să copieze
este lipsa pregătirii. Alţi studenti, constrânşi de climatul competitiv sau de aşteptările prea mari ale
părinţilor, ajung la concluzia că nu au de ales. Aceasta practica nu este straina de perioada liceului. De
cate ori nu am auzit…..„Notele sunt totul pentru părinţii mei“, „Ei mă întreabă: «Ce notă ai luat la testul de
matematică? Ce notă ai luat la lucrarea de control la limba engleză?» Urăsc lucrul ăsta!“
Pe unii, presiunea continuă de a obţine note mari îi determină să copieze. Iată ce se spune în
cartea The Private Life of the American Teenager: (Jane Norman, 1981) „Ceva nu funcţionează bine într-un
sistem în care presiunile sunt atât de mari, încât plăcerea de a învăţa este înlocuită cu stresul de a obţine
note bune, uneori în detrimentul cinstei“. Mulţi elevi sunt de acord cu acest lucru. La urma urmei, nimeni nu
vrea să pice la un test şi cu atât mai mult la o materie. Unora le este chiar teamă că vor pica la examen.
Chiar dacă ştiu răspunsurile, ei copiază doar ca să fie siguri că nu greşesc.
1
Dacă ne gândim la numărul mare de persoane care sunt gata să renunţe la cinste, copiatul poate
părea un lucru inofensiv, ba, câteodată, chiar extrem de avantajos. De cate ori nu s-a intamplat sa vedem
un coleg copiind la examen pentru ca apoi sa ia o nota mai mare decat un student care nu a copiat. Astfel,
mulţi se lasă influenţaţi de faptul că din ce în ce mai mulţi colegi copiază. Unii gândesc: «Dacă alţii copiază,
eu de ce n-aş face la fel?»“. Dar aşa să fie?
Sa discutam putin despre o dependenţă înşelătoare si să facem o comparaţie între copiat şi furat.
Dacă mulţi oameni recurg la furt, înseamnă oare că furtul este potrivit? „Bineînţeles că nu“, aţi putea
răspunde — mai ales dacă v-au fost furaţi chiar vouă banii! Copiind, primim laude pentru ceva ce nu
merităm — poate chiar profităm de pe urma unor persoane care se poartă în mod onest.
Copiatul poate deveni un viciu de care cu greu te poţi debarasa. Cei care copiază descoperă că
nici măcar nu trebuie să înveţe ca să poată lua o notă bună la un test, aşadar, ei pur şi simplu se bazează
pe copiat. Iar când ajung pe picioarele lor, nu ştiu ce să facă.
Oare printre urmările pe care le poate avea copiatul la şcoală poate aparea pierderea încrederii
prietenilor tăi şi reducerea aptitudinilor de învăţare, deoarece tu eviţi să te implici în procesul de învăţare?
Cu totii stim ca, de multe ori, când e vorba de copiat, multi fac eforturi mari şi-şi folosesc toată
ingeniozitatea — pe care ar fi mai bine să şi le canalizeze pentru a obţine o instruire clădită pe cinste. Dacă
s-ar dedica învăţatului aşa cum se dedau la copiat, s-ar descurca, probabil, de minune.
Să recapitulam ce am spus până acum: orice elev, student sau, în general, orice persoană care
este supusă unei examinări este supusă tentaţiei de a copia; în lipsa unui sistem de supraveghere,
(http://www.romaniacurata.ro/a-copia-sau-a-nu-copia-partea-a-iii-a-codul-de-onoare-o-solutie-pentru-a-nu-
mai-copia/) până şi cel mai cinstit dintre concurenţi va ceda ispitei; indiferent cât de drastice ar fi măsurile
luate pentru a împiedica frauda, vor exista metode din ce în ce mai performante de a copia; oricum,
eficienţa acestor metode este pusă la îndoială cât timp chiar cei care sunt supraveghetori au ei înşişi
probleme de integritate (copiază la examene de titularizare, nu trec examenul de titularizare, iau mită,
superiorii lor au lucrări de doctorat plagiate, există o comisie de albire a demnitarilor plagiatori etc).
Discutand depre tema acestui eseu, am aflat că la facultăţile de drept din toată România există
aparate de bruiere de câţiva ani. Că nu există profesori care să nu ştie când sunt copiaţi. Că există
profesori care explică studenţilor la prima întâlnire metodele de copiat pe care le ştiu. Cineva mi-a spus că
nu are nici măcar un coleg care să nu fi copiat cel puţin o dată la un examen. Am aflat de câţiva studenţi la
drept care au luat toate examenele din timpul facultăţii prin fraudă, inclusiv cel de intrare în profesie. Şi să
ne gândim că cei care intră în sistem voi fi cei care vor milita pentru aplicarea legii în cazul altora…
Personal cred că practica copiatului în şcoli, licee şi facultăţi este atât de extinsă şi că face o
pereche atât de bună cu corupţia, încât e greu să ne imaginăm o cale de combatere. Frauda este, oricum,
ridicată la nivel de virtute: cine copiază la bacalaureat şi este dat afară contestă măsura în justiţie şi până
se judecă dosarul respectivul urmează deja cursurile unei facultăţi.

2
Să vedem ce metode de combatere avem acum. Mai întâi sunt sancţiunile penale. Este ilegal ca
profesorul să pretindă (chiar dacă nu primeşte) şi să primească (chiar dacă nu pretinde) mită pentru a
furniza răspunsurile la subiecte; la fel, este ilegal ca personalul administrativ care multiplică subiectele
înainte de examen să le transmită elevilor sau studenţilor
Desigur, pot fi luate măsuri administrative, cum ar fi: controale corporale la intrarea în unitatea de
învăţământ sau în sala de examen folosind metodele asemănătoare cu cele de la aeroport; camere de
filmat în toate clasele cu transmitere a semnalului audio-video, pentru orice test/examen/concurs; controale
inopinate în sala de examen; săli de clasă cu pereţi transparenţi; aparate de bruiere a semnalului audio etc.
Cei care administrează sistemul de educaţie ar trebui să ştie cel mai bine ce e de făcut aici.
Dacă este insa, să îmi imaginez la o soluţie cu adevarat viabilă, nu pot decât să mă gândesc
la interiorul omului, la onoarea, la conştiinţa sa. Soluţia pe care o propun este una de tip `whistleblower` şi
mi-a fost sugerată de producţia cinematografică `Codul de onoare` (School ties) din 1992 (Mandel, 1992).
Pe scurt: Un tip dintr-o familie mai săracă ajunge într-un liceu privat cu elevi din familii bine situate. Încetul
cu încetul se integrează în comunitate, dar tipul e extrem de corect. La fiecare examen, elevii sunt puşi să
semneze un cod de onoare, un fel de declaraţie de integritate, prin care se obligă să nu copieze la examen
şi să îl denunţe pe cel pe care îl văd că a copiat. După care profesorul ia declaraţiile semnate, împarte
subiectele şi părăseşte clasa. După ce timpul s-a scurs, profesorul revine, ia răspunsurile completate de
elevi şi le corectează. Nici nu îşi pune problema că cineva a trişat. Ei bine, tipul nostru îl vede pe cel mai
popular şi bogat tip, cu care era prieten, că încalcă codul. De aici fimul se derulează după un scenariu unde
chestiunile de etică şi de putere se întrepătrund şi al cărui final nu vreau să îl dezvălui si va las pe
dumneavoastra sa il descoperiti.
Aşa că mă gândesc şi eu: dacă am apela la soluţia `Codul de onoare`?! Ce ar fi dacă profesorul ar
da subiectele, cei examinaţi ar promite solemn că nu vor copia şi că vor denunţa pe acela care încalcă
codul, apoi profesorul ar părăsi clasa?! Căci, să ne înţelegem: acea persoană care se află într-o sală de
examen unde are loc o neregulă de acest gen, care duce la obţinerea frauduloasă a unor calificative, este
complice moral la ilegalitate, indiferent că este profesor care permite şoptitul, profesor care furnizează
răspunsurile, elev care şopteşte, elev care copiază, elev care furnizează răspunsul altora dintre cei
examinaţi. Ar fi prea mult să apelăm la onoarea studentilor?! Sau aşa ceva nu le putem cere pentru că …
nu se învaţă la şcoală despre etica?
Problema este nu doar cu cei care copiază – ei comit o fraudă şi trebuie daţi afară din examen. Nu
doar cu profesorii care tolerează copiatul – ei trebui daţi afară din şcoală cu interdicţia de a mai activa
vreodată în învăţământ. Nu doar cu profesorii care dau meditaţii plătite la proprii elevi – ei trebuie
sancţionaţi pentru conflict de interese. Ci este o problemă mai ales cu cei care închid ochii. Eu cred că
aceştia sunt mai culpabili decât primii: primii îşi urmăresc un interes personal, pe când ceilalţi afectează
deja un interes public.

3
Bun, sa recapitulam: este numai problema studentilor ca practica un astfel de comportament? Sau
este si vina profesorilor ca il tolereaza? Pentru ca sa nu ne amagim, nu exista profesor care sa nu stie cand
este copiat la examen. Da, desigur…hotul neprins..negustor cinstit!....am auzit asta de nenumarate ori.
Eu personal, urmez cursurile unei a doua facultati si am credinţa că acela care ia atitudine în faţa
unor fraude de orice natură, a unor ilegalităţi de orice natură, va fi urmat de alţii. Desigur, întâi va fi hulit şi
batjocorit, dar apoi va fi luat drept exemplu. Şi încet-încet se va pune stavilă acestui fenomen periculos
care distruge caracterul, dărâmă viitorul.
Dar sa nu ne abatem de la subiect, este trisatul la examen un comportament etic? Etica
Situației a fost pionierata de Joseph Fletcher. În etica situației, binele și răul depind de faptele fiecărei
situații, mai degrabă decât de normele societale sau culturale. Nu există reguli morale universale sau
drepturi - fiecare caz este unic și merită o soluție unică. Deciziile etice urmează orientări flexibile, mai
degrabă decât reguli absolute, și ar trebui luate de la caz la caz.
O problemă cu etica situațională este că ea poate fi folosită pentru a raționaliza acțiunile
neetice. Un exemplu de luat in seama si de mentionat este Scandalul din 2012 de la Harvard
(https://en.wikipedia.org/wiki/2012_Harvard_cheating_scandal#cite_note-boston-6), care a implicat
aproximativ 125 de studenți. Acestia au fost investigati pentru a inselaciune la examinarea finală in
primăvara anului 2012, in cadrul unui examen facut de acasa. Harvard a anunțat ancheta în mod public la
30 august 2012. Decanul Jay M. Harris a descris cazul drept "fără precedent în domeniul său de aplicare și
fara precedent ca magnitudine".
Un profesor a observat asemănări între un număr mic de rezultate în timpul notarii din mai
2012. Profesorul a adus cazul la Consiliul de administrație al Harvard, care a examinat toate examenele
finale, ceea ce a dus la deschiderea de anchete împotriva aproape jumătate din cei 279 de elevi înscriși în
clasa, aproape două procente din totalitatea studentilor. Consiliul de administrație a încheiat ancheta în
decembrie 2012. La 1 februarie 2013 Harvard a arătat că „ceva mai mult de jumătate“ din studenții
investigati, estimati la 70% din total, au fost obligați să se retragă.
Cursul in cauza "Introduction to Congres" a fost predat de profesorul asistent Matthew B. Platt în
primăvara anului 2010, 2011 și 2012. Cursul a fost oferit studenților de la Harvard College și Harvard
Extension School. Avea o reputație fiind ca un curs ușor, primind o mare parte a ratingurilor "ușor" sau
"foarte ușor" în colecția de evaluări a cursurilor de la Harvard. Conform unor studenti din primăvara anului
2012, Platt a confirmat imediat această reputație prin promisiuni de note maxime in conditiile in care
participarea era opționala. Studentii care veneau la curs putea sa isi impartaseasca notitele.
Examinarea era determinata de patru examene la domiciliu. În 2010 și 2011, examenele de la
domiciliu au fost eseuri, însă în 2012 acestea au fost transformate într-un format de răspuns
scurt. Schimbarea corespundea cu o crestere in dificultate și o scădere a scorului global. Studenții au
declarat că formatul de răspuns scurt a facilitat colaborarea.

4
Studenții au dat vina pe profesor pentru modul în care a pregătit examenul, spunând că acest curs
a fost mult mai greu decât în trecut. Aceasta nu este altceva decât o raționalizare pentru o acțiune
neetică. Folosirea circumstanțelor unice ale examenului pentru a justifica înșelăciunea este ca și cum ar
pretinde că un profesor poate învăța că înșelăciunea este justificată. Această apărare este ca și cum ai
spune: Nu mă învinovăți. Profesorul / testul ma făcut să fac asta.
O altă problemă cu etica situațională este locul unde tragem linia? Poate fi acceptabil într-o clasă și
nu în alta? Cine face această decizie? Sau există un set rigid de standarde care se aplică tuturor
examenelor și tuturor studenților?
O modalitate de a analiza din punct de vedere etic faptul de a trisa la examen este
prin Utilitarism. Un act utilitar consideră că principiul utilității trebuie aplicat actelor individuale. Astfel, se
măsoară consecințele fiecărei acțiuni individuale, dacă aceasta maximizează binele peste rău. O regulă
utilitară, pe de altă parte, consideră că, în loc să ia în considerare rezultatele unor acțiuni specifice, trebuie
să se cântărească consecințele adoptării unei reguli generale exemplificată de acea acțiune și apoi să se
judece acțiunile individuale, dacă se respectă acele reguli a căror acceptare va produce cea mai mare
utilitate.
O problemă cu utilitarismul de act este că poate fi folosit pentru a raționaliza acțiunile altfel lipsite
de etică, pretind că binele depășește răul, chiar dacă răul este substanțial. Un act utilitar ar lua în
considerare posibilele avantaje ale înșelăciunii (de exemplu, a obține o medie de punctaj mai mare, o
treabă mai bună, mai multă salarizare) și le cântărește împotriva daunelor (de exemplu, prins, suspendat,
pierzând ocazia de a învăța materiale testate mai târziu). Actul utilitar ar putea concluziona că beneficiile
potențiale depășesc raul faptelor in sine.
Regula utilitarilor, susține că trebuie să alegem acțiunea care se conformează regulii generale care
ar avea cele mai bune consecințe. Pentru utilitarism ca regula, acțiunile sunt justificate prin apelarea la
reguli cum ar fi "Nu trisa!" Argumentarea ar putea merge așa: Dacă toți ar înșela, notele nu ar însemna
nimic (deși unii studenți ar putea face o treabă mai bună la înșelăciune decât alții), profesorii nu ar sti cu ce
subiecte ar trebui să-și petreacă mai mult timp, studenții necalificați ar putea absolvi cu onoruri, reputația
universității ar putea fi afectată.
Pe de alta parte, ar trebui să analizeze dacă acțiunile proprii ale profesorilor nu încurajează
înșelăciunea. Adică regulile trebuie să fie clare și fără echivoc. Monitorizarea elevilor este o necesitate în
această epocă in care se folosesc atatea metode pentru a înșela. Fiecare profesor trebuie să stabilească
un standard să acționeze în conformitate. Aceasta este cea mai bună metodă pentru ca studenții să învețe
că înșelăciunea este greșită și că elevii sunt la facultate pentru a dezvolta abilitățile necesare pentru a avea
succes la locul de muncă unde înșelăciunea nu este tolerată.
Poate ar trebui sa precizez o stire aparuta acum doua saptamani in presa, dovada a faptului ca se
intampla peste tot in lume, si este important de observant la ce nivel, ca doar vorbim despre etica.

5
Stirea incepe asa: Scandal uriaș în Statele Unite (http://stiri.tvr.ro/admitere-cumparata-la-
universita--i-de-prestigiu--celebrita--i-implicate-intr-un-scandal-care-afecteaza-inva--amantul-superior-din-
sua_842793.html#view), după ce s-a aflat că oameni cu bani - actori, președinți de companii și alți bogătași
- au cumpărat admiterea copiilor lor la universități de prestigiu, cum ar fi Yale sau Stanford. Au fost puse
sub acuzare 50 de persoane în ancheta ce vizează fraudarea examenelor de admitere.
Felicity Huffman, din serialul "Neveste Disperate", e una dintre celebritățile care, în schimbul unei
așa-zise donații de 15 mii de dolari, a cumpărat, practic, intrarea uneia dintre fiicele sale la universitate.
Actrița a scăpat, deocamdată, de închisoare, după ce a plătit o cauțiune de 250 de mii de dolari.
La unul dintre examenele de admitere, la centrul de testare, cineva a înlocuit răspunsurile fetei cu
cele corecte. Ancheta FBI a stabilit că au fost falsificate pe bani inclusiv fișe sportive.
Mai exact, copii de bani gata, fără vreo legătură cu sportul, au fost admiși la școli de elită, având la
dosar fotografii trucate. Apăreau în poze la diverse competiții sportive, inclusiv pe podium, la concursuri
mari. Într-unul din cazuri, o tânără a intrat la Universitatea Yale, singurul ei merit fiind că familia a plătit 1,2
milioane de dolari unor instructori sportivi pentru a-i falsifica dosarul.
În spatele întregii afaceri de falsificare de acte, dosare și mituirea celor ce se ocupă de examene
se află o firmă californiană de consultanță pentru admitere. Patronul, William Singer, a pledat vinovat.
Sa tragem concluziile: cine copiază azi la un examen, fură. El fură azi când dă un test, un examen,
o teză. Mâine va fura o diplomă. Apoi un concurs de ocupare a unui post. Un astfel de hoţ va deveni apoi
profesor şi ne va educa copiii. Sau poate va deveni doctor şi ne vom lăsa pe mâna lui să ne opereze, după
care vom fi o simplă statistică pe lista celor care mor în timpul operaţiei. Sau poate va deveni un magistrat
şi ne va judeca, după care vom fi încă e eroare judiciară pentru care magistratul nu răspund pentru că,
credeţi sau nu, magistratul nu răspunde pentru incompetenţă,. Acela care vede că se comite o ilegalitate şi
tace dă dovadă de lipsă de caracter virtuos şi este vinovat legal: el este un ipocrit, un ignorant sau un
laş, dar şi un complice în acelaşi timp. Tăcând, el încurajează comiterea ilegalităţii şi multiplicarea în
spaţiu şi timp a comportamentului ilegal: acela care a copiat deja odată, o va face din nou nestingherit; alţii
îl vor urma şi ei văzând că nimănui nu i se întâmplă nimic. De aceea, acela care vede comiţându-se o
abatere de la lege şi nu face nimic pentru a o împiedica sau a anunţa autorităţile, mi se pare mult mai
periculos. Mă gândesc dacă ar fi atacat pe stradă, oare el nu ar vrea ca trecătorul să nu întoarcă capul într-
o parte, ci să intervină să îl salveze sau măcar să anunţe autorităţile?! Mă gândesc dacă ar fi un concurs
pentru un singur post şi vede concurentul său copiind, oare chiar nu ar face nimic să îl împiedice pe acesta
să îi ia locul?! Căci, de fapt, asta se întâmplă: cei care fraundează examenele sau concursurile obţin
diplome, certificate, brevete pe care le vor folosi mai târziu pentru a lua locul altora.
Închei cu un citat celebru care îndeamnă cel puţin la reflecţie: „Pentru ca răul să triumfe, este
suficient ca cei buni să nu facă nimic” (Edmund Burke).

6
BIBLIOGRAFIE
http://stiri.tvr.ro/admitere-cumparata-la-universita--i-de-prestigiu--celebrita--i-implicate-intr-un-
scandal-care-afecteaza-inva--amantul-superior-din-sua_842793.html#view. (n.d.). Retrieved
march 30, 2019

http://www.romaniacurata.ro/a-copia-sau-a-nu-copia-partea-a-iii-a-codul-de-onoare-o-solutie-pentru-
a-nu-mai-copia/. (n.d.). Retrieved march 25, 2019

https://en.wikipedia.org/wiki/2012_Harvard_cheating_scandal#cite_note-boston-6. (n.d.). Retrieved


march 30, 2019

https://wol.jw.org/ro/wol/d/r34/lp-m/102003044#h=1. (n.d.). Retrieved march 25, 2019

Jane Norman, M. W. (1981). The private life of the American teenager: the Norman/Harris report.
Rawson, Wade.

Mandel, R. (Director). (1992). School ties [Motion Picture].