You are on page 1of 3

BALTAGUL MIHAIL SADOVEANU     

roman interbelic

roman tradiţional

roman realist-mitic

roman iniţiatic

roman obiectiv

Scrie un eseu de 2–3 pagini, în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate într-o operă narativă de Mihail
Sadoveanu. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere: 1. - evidenţierea tipului de operă narativă pentru care
ai optat şi a trăsăturilor care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-un curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o
orientare tematică; 2. - sublinierea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume a
autorului/ a naratorului (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, particularităţi ale
compoziţiei, perspectivă narativă, tehnici narative, construcţia personajului, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.); 3. -
prezentarea temei, reflectată în textul narativ ales, prin referire la două episoade/ secvenţe narative; 4. - exprimarea unei opinii
argumentate despre modul în care tema şi viziunea despre lume sunt reflectate în textul narativ ales.

Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai importanţi scriitori din perioada interbelică. Operele sale s-
ar putea grupa în: romane istorice („Neamul Şoimăreştilor”, „Fraţii Jderi”, „Zodia Cancerului sau
vremea Ducăi Vodă”),

scrieri de factură mitică („Creanga de aur”, „Nopţi de Sânziene”),

opere despre locuri şi întâmplări banale („Locul unde nu s-a întâmplat nimic”),

scrieri despre natură, din perspectiva pescarului sau a vânătorului („Ţara de dincolo de negură” ,
„Nada florilor”).

1. Operă de maturitate, romanul „Baltagul”, apărut în 1930, este definitoriu pentru universal
sadovenian, ilustrând perfect formula tradiţională a romanului realist de observaţie socială şi
de problematică morală. Realismul operei „Baltagul” este evidenţiat de N. Manolescu: „este un
roman realist în sensul cel mai propriu”. El concentrează, într-un număr relativ mic de pagini, o
poveste despre viaţă şi moarte, despre dragoste şi ură, despre crimă şi pedeapsă.
2. Un prim argument pentru încadrarea în paradigma tradiţională este construcţia epică,
specifică romanului tradiţional, numit de N. Manolescu „doric”: naraţiune heterodiegetică,
narator omniscient, în general obiectiv, focalizare zero. Principiile compoziţionale şi tehnicile
narative sunt clasice: cronologie, tehnica înlănţuirii, cu inserţia unor episoade retrospective.
Romanul nu manifestă interes deosebit pentru analiza psihologică, ci este centrat pe
evenimente. Apoi, „Baltagul” poate fi considerat roman tradiţional deoarece recompune
imaginea unei societăţi arhaice, păstrătoare a tradiţiilor, ale cărei legi nescrise sunt puse în
evidenţă prin prezentarea destinului Vitoriei Lipan.
3. Sub acest aspect, critica literară a văzut în romanul lui Sadoveanu una dintre cele mai reuşite
monografii ale satului românesc tradiţional, conturat în complexitatea aspectelor sale, în
conformitate cu mentalitatea arhaică dominantă.
4. 2. Tema centrală a romanului este căutarea şi aflarea adevărului. Opera poate fi interpretată
ca roman social, mitic, poliţist, iniţiatic şi chiar de dragoste. Există mai multe teme şi mai multe
moduri de tratare a lor.
5.
6. Romanul porneşte de la mitul existenţei pastorale transpus în balada „Mioriţa”, dar M.
Sadoveanu creează un cadru autentic, specific modului de viaţă al păstorilor din Tarcău. Titlul
romanului este simbolic. Baltagul e în acelaşi timp unealtă şi armă, mai întâi a crimei şi apoi a
răzbunării (Nechifor a fost ucis cu baltagul şi răzbunat de fiul său tot cu un baltag).
7. În limba greacă „labrys-ul” este numele securii duble cu care a fost ucis Minotaurul în legenda
labirintului cretan. Însăşi denumirea de „labirint” vine de la numele acestei securi. În romanul
scris de Sadoveanu baltagul (labrys-ul) este arma sacră făcută special şi păstrată anume
pentru scopul final, confruntarea decisivă cu ucigaşul. Aici baltagul este destinat să
restabilească echilibrul, să restaureze ordinea care a fost tulburată de uciderea ciobanului.
Pentru a duce la bun sfârşit acest lucru, Vitoria va parcurge un drum labirintic, de-a lungul
căruia este călăuzită de Aici baltagul este destinat să restabilească echilibrul, să restaureze
ordinea care a fost tulburată de uciderea ciobanului.
8. Pentru a duce la bun sfârşit acest lucru, Vitoria va parcurge un drum labirintic, de-a lungul
căruia este călăuzită de vânt.
9. Urmărind firul naraţiunii, se pot delimita în structura romanului 3 părţi, ce construiesc şi
adâncesc conflictul epic: de la început până la plecarea în căutarea lui Lipan. (cap. VII);
10. de aici, urmărind drumul Vitoriei, până la găsirea osemintelor (cap.
XIII);
11. din acest punct până la sfârşit – înmormântarea, parastasul. (cap.
XVI). Spaţiul acţiunii este cuprins între Munţii şi Valea Tarcăului şi regiunea Dornelor. Numele
satului Lipanilor, Măgura Tarcăului, este fictiv, dar celelalte toponime aparţin geografiei reale:
Piatra Neamţ, Borca, Bicaz, Călugăreni, Broşteni, Suha etc.
12.
13. Timpul acţiunii se poate doar aproxima, datorită referirii la introducerea calendarului nou
(1924), la călătoria cu trenul şi la utilizarea telegrafului. Perioada în care se desfăşoară faptele
este cuprinsă între două repere cu semnificaţie religioasă: sărbătoarea Sf. Andrei (care se
apropia) şi postul Paştelui din anul următor. Alte sărbători la care se face referire sunt:
Crăciunul, Boboteaza, ziua celor 40 de Mucenici, demonstrând faptul că ţăranul tradiţional îşi
organiza viaţa raportându-se la calendarul religios, nu la cel astronomic.

Incipitul este reprezentat de o poveste despre originea şi destinul muntenilor. Când a pus
„rânduială şi semn fiecărui neam”, Dumnezeu n-a mai avut ce oferi muntenilor. Astfel, ei au
primit o viaţă grea, dar, în compensaţie, „o inimă uşoară”. Trăsăturile muntenilor regăsite în
această poveste sunt semnificative pentru a creiona portretul personajului absent, Nechifor
Lipan: „Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera şi cel cu băutura şi să aveţi muieri
frumoase şi iubeţe”.
14. Finalul romanului prezintă reintrarea Vitoriei în lume, reluarea ritmurilor fireşti ale vieţii: „Şiapoi
după aceea ne-om întoarce iar la Măgura ca să luăm de coadă toate câte le-am lăsat”. În
ceea ce priveşte perspectiva narativă, în romanul „Baltagul” discursul este susţinut de un
narator auctorial, obiectiv şi omniscient. Uneori însă naratorul extradiegetic se poziţionează în
umbra Vitoriei şi exprimă punctul ei de vedere, ca şi cum aceasta ar vorbi cu voce tare
(focalizare internă).: „Acolo vra să zică e stăpânirea împărătească (…). Bun lucru, neapărat,
să fie asemenea rânduială”. Personajele sadoveniene oscilează între tipicitate şi atipicitate. În
romanul „Baltagul”, ca în orice roman realist, întâlnim tipuri: soţia devotată, fata de măritat,
flăcăul, negustorul evreu, preotul, vrăjitoarea satului etc. Deşi Vitoria Lipan pare a întruchipa
imaginea femeii care trăieşte în satul tradiţional, ea nu poate fi încadrată cu uşurinţă într-un
tipar. Pentru mulţi ea este „o muiere ciudată” care face lucruri surprinzătoare. O trăsătură
definitorie a personajului este tăria interioară, tenacitatea, dârzenia cu care îşi urmează calea
pe care porneşte în căutarea soţului ei.
15. 3. Din punct de vedere tematic, „Baltagul” este un roman polivalent. Tema vieţii şi a morţii şi
cea a căutării adevărului se întemeiază epic pe motivul ordonator al călătoriei, având ca scop
cunoaşterea, iniţierea, înfăptuirea dreptăţii şi restabilirea echilibrului. Vitoria trăieşte într-o
lume arhaică (similară cu acel „illo tempore” despre care vorbea M. Eliade), o civilizaţie în care
vieţile şi faptele oamenilor sunt reglate după ritmurile naturii cu care ei trăiesc într-o
comuniune perfectă. Omorul (ca şi în „Mioriţa” strică echilibrul acestei lumi, îi tulbură pacea.
Actul justiţiar al Vitoriei restabileşte acest echilibru, ordinea lucrurilor. Marilor teme ale
romanului li se subordonează altele: familia, iubirea, iniţierea. Călătoria pe care o face Vitoria
împreună cu fiul său, Gheorghiţă, conturează un labirint geografic şi spiritual având în centru
Crucea Talienilor, locul omorului. Aici are loc o scenă plină de dramatism, când femeia
descoperă osemintele soţului mort, într-o prăpastie. Cu o luciditate şi o stăpânire de sine
extraordinare, ea le acoperă cu poclada dinainte pregătită, aprinde o lumânare şi îl lasă pe
Gheorghiţă Cu o luciditate şi o stăpânire de sine extraordinare, ea le acoperă cu poclada
dinainte pregătită, aprinde o lumânare şi îl lasă pe Gheorghiţă să privegheze. Aduce protul,
sosesc apoi şi autorităţile. Mortul este ridicat cu tot ritualul: cu sicriu, cu bocitoare, cu trei
oameni la bucium, cu preoţi, urmând ca înmormântarea să fie făcută la Sabasa. Este primul
pas al îndeplinirii datoriei faţă de sufletul celui ucis, care îşi va găsi astfel liniştea. O altă
scenă, semnificativă pentru acţiunea de restabilire a echilibrului, după aflarea adevărului, este
cea în care Vitoria pune la cale pedepsirea ucigaşilor. Este scena finală, cea a parastasului,
din capitolul al XVI-lea al romanului, realizată cu o artă regizorală desăvârşită. Femeia se
asigură de prezenţa celor doi ucigaşi, Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui, dar şi de prezenţa
autorităţilor. Se postează alături de Bogza pe care-l îmbie mieros cu vin de Odobeşti, „care-i
plăcea şi lui Nechifor”. După ce-l dezarmează, trecând baltagul fiului ei, Vitoria povesteşte cu
lux de amănunte cum s-a petrecut crima şi-i deconspiră pe ucigaşi: „- Nu i-a văzut şi nu i-a
ştiut nimeni până acum”. Bogza nu rezistă torturii şi se precipită să-şi recupereze baltagul aflat
la Gheorghiţă. Scena parastasului se transformă într-una de tribunal, în care Vitoria este pe
rând, martor, acuzator, judecător. Ea îl va îndemna pe fiul ei să împlinească dreptatea:
„Gheorghiţă, mi se pare că pe baltag e scris sânge şi acesta-i omul care l-a lovit pe tatăl tău.”
Este ultima fază de iniţiere a fiului, care trebuie acum să-şi dovedească bărbăţia.
Deznodământul este de tip romantic, justiţiar, marcând împlinirea datoriei Victoriei, care şi-a
găsit bărbatul, l-a îngropat în pământ sfânt şi i-a pedepsit pe ucigaşi. Astfel, viaţa poate merge
mai

departe, conducerea gospodăriei fiind preluată de Gheorghiţă, care a devenit de acum


purtător de baltag, adică bărbat.
16.
17. 4. Consider că romanul sadovenian exprimă, într-un mod remarcabil, viziunea despre lume a
autorului. În „Baltagul”, colectivitatea rurală tradiţională trăieşte într-un spaţiu ce se conduce
după legile nescrise ale tradiţiei, respectând „rânduiala”. Această „rânduială” este cea care
păstrează, strâns legate, ordinea umană şi pe cea cosmică. Descoperind adevărul despre
moartea soţului său şi făcând dreptate, munteanca verifică, implicit, armonia lumii: „află ceva
mai mult decât pe înfăptuitorii omorului, şi anume că lumea are o coerenţă pe care moartea lui
Lipan n-a distrus-o” (N. Manolescu „Arca lui Noe”). Prin căutarea soţului, ea împlineşte ritualul
trecerii lui pe pământ, acţionând pentru refacerea ordinii primordiale a lumii.