Diploma - WWW - Tocilar

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Studiu de caz privind implicatiile amenajarilor turistice asupra

mediului inconjurator
INTRODUCERE
Practica turistică internaţională a demonstrat de-a lungul vremii că indiferent de tipul

de turism practicat (turism de masă sau alternativ), în final rezultă o serie de impacturi
resimţite atât în societate, cât şi la nivelul mediului natural. În mod cert turismul de masă este
cel responsabil pentru cele mai vizibile şi mai profunde infl uenţe negative la nivelul ariilor de
destinaţie, acestea fiind în marea majoritate a cazurilor impacturi negative (există fireşte şi
excepţii, impuse de individualitatea destinaţiei). Turismul alternativ (modern sau „post mase“
cum se mai regăseşte în alte surse bibliografi ce), încearcă să evite destinaţiile tradiţionale cu
caracter de masă, concentrându-se asupra atitudinii responsabile şi etice a consumatorilor săi
participanţi la forme noi de turism. Acestea, în marea lor majoritate, au la bază principiile
dezvoltării durabile.
Conceptul de „dezvoltare durabilă“ sau „durabilitate“ (în cazuri izolate întâlnit şi sub
denumirea de „sustenabilitate“) este un concept complex şi contestat la nivel internaţional. A
apărut la începutul anilor ’80, iniţial ca mod de abordare a dezvoltării economice în scopul
afectării în măsură cât mai redusă a mediului înconjurător, ulterior fi ind integrat în „mişcarea
ecologistă“ de protejare a mediului natural al planetei.
În anul 1993, Naţiunile Unite au votat înfi inţarea Comisiei Mondiale pentru Mediu şi
Dezvoltare al cărei obiectiv clar a devenit protecţia mediului natural şi aplicarea principiilor
durabilităţii. Primul raport al acestei comisii a încorporat faimoasa defi niţie a dezvoltării
durabile produsă în 1987 de nu mai puţin cunoscutul raport Bruntland (cel care a stabilit
principiile şi legile dezvoltării durabile grupate în 5 mari categorii vizând: conservarea
mediului natural, protecţia bio-diversităţii şi a patrimoniului uman, dezvoltare-regenerare,
generaţiile viitoare în prezent, eliminarea disparităţilor economice mondiale ).
„Development which meets the needs of the present without compromising the ability
of future generations to meet their own needs.” (Bruntland Report, 1987)
„O dezvoltare care să permită satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite
posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.“
Pagina 1 din 48
Conceptul dezvoltării durabile a pătruns în toate domeniile vieţii economice şi sociale,

inclusiv în domeniul turismului. Orice formă de turism trebuie să respecte principiile
dezvoltării durabile: de la ecoturism, turism rural, turism cultural până la turism de afaceri şi
congrese sau turismul automobilistic.
Impactul activităţilor turistice asupra unei zone este dat de cadrul natural şi varietatea
potenţialului turistic, de existenţa unei infrastructuri generale, de prezenţa unor
structuri turistice de cazare, de alimentaţie, agrement. Aceste elemente definitorii ale
turismului determină mai multe tipuri de impact (politic, social, economic, cultural, ş.a.), care
pot îmbrăca forme pozitive sau negative de manifestare.
Obiectivele, principiile, cerinţele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în
ecoturism, turismul rural, turismul cultural, ş. a., aceste forme fiind expresia dorinţei ca
turismul să reprezinte un factor pozitiv şi dinamic de dezvoltare economică şi o soluţie
practică de păstrare nealterată a mediului. 23 Bernd von Droste – “Tourism, World Heritage
and sustainable development”, în cadrul 2nd Pan-European Colocvy on Tourism
Environment, Bucureşti, 1992.
CAPITOLUL 1
RELAŢIA TURISM-MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
Noua strategie de dezvoltare internaţională a condus şi la dezvoltarea turismului

mondial în dorinţa de a se instaura o noua ordine economică mondială şi de a reduce treptat
discordanţa existentă între ţările industrializate şi cele în curs de dezvoltare. Din acest punct
de vedere, turismul este considerat ca o activitate majoră în viaţa naţiunilor din cauza
influenţei directe asupra sectoarelor sociale, culturale, educative, economice cu largă
deschidere spre schimburile internaţionale.
în ultimii 50 de ani, turismul a cunoscut un avânt considerabil, în condiţiile creşterii
numărului de posesori de automobile, reducerii la tarifele de transport aerian, dezvoltării
excursiilor organizate, fapt ce a permis unui număr mare de turişti să se deplaseze în staţiunile
balneare, montane, de litoral, în centre urbane, culturale de renume .
Dacă pentru anul 1992, numărul de turişti înregistraţi a fost de 300 milioane, pentru
anul 2000 estimarea se ridică la peste 600 milioane. în aceste condiţii, turismul va determina
un consum sporit de resurse turistice. Acestea sunt de fapt părţi componente ale mediului
ambiant, şi de calitatea acestora vor depinde eficienţa şi valoarea turismului practicat. Privit
Pagina 2 din 48
ca o activitate economică, turismul poate produce un impact asupra elementelor cadrului

natural şi social, sintetizat astfel:
MEDIU ÎNCONJURĂTOR
Avtivităţi umane Impact asupra populaţiei
Resurse ECONOMIE POPULAŢIE
deşeuri,poluare,exploatare
neraţională
ECOSISTEM DEPĂŞIRE
Figura nr.1 :relaţia mediului înconjurător cu activităţile umane
SERVICII INTEGRATE ÎN ECOSISTEM

Într-o viziune ecologică, turismul se află într-o strânsă interacţiune cu elementele
abioticc, biotice, antropice, economice, sociale, culturale ale mediului, depăşind sfera strictă a
mediului înconjurător.
1.1.Turismul şi mediul
Un număr tot mai mare dintre cei implicaţi, sub o formă sau alta, în activităţile de
turism sunt conştienţi de efectele provocate de dezvotarea turistică, de impactul acestor
activităţi asupra populaţiei şi ambiantului. În ultimii ani, deceniile nouă şi zece ale secolului
XX, s-a urmărit ca expansiunea turismului să se realizeze echilibrat, în conformitate cu
standardele care garantează păstrarea echilibrului ecologic şi evită suprasolicitarea resurselor,
poluarea şi orice alte impacte negative asupra mediului.
Noţiunea de impact presupune analiza relaţiei turist - resursa turistică - produs turistic,
care se desfăşoară de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, pana la asigurarea pachetului
de servicii şi acţiuni turistice, menite să pună în valoare obiectivul respectiv.
Impactul asupra unei zonei turistice este dat de:
cadrul natural şi varietatea potenţialului turistic;
existenţa unei infrastructuri generale, care asigura circulaţia, accesul şi informarea;
prezenţa unor structuri turistice de cazare, alimentaţie publică, agrement.
Aceste elemente definitorii ale turismului determină mai multe tipuri de impact, care
pot îmbrăca forme pozitive sau negative de manifestare.
1.1.1.Impactul politic
Pagina 3 din 48
Este determinat de poziţia în politica turistică a guvernului privitoare la industria

ospitalităţii, care pentru cazul României considerăm că ar trebui să aibă următoarele direcţii:
turismul fiind un sector prioritar al economiei ar trebui să se dezvolte în viitor cu
sprijinul statului;
folosirea în mod optim a resursele naturale, culturale, ale teritoriului naţional, cu
asigurarea
protecţiei acestora;
ridicarea calităţii amenajărilor turistice şi a serviciilor turistice şi prin îmbunătăţirea
politicii de resurse umane;
modernizarea infrastructurii generale şi extinderea ei în folosul dezvoltării turismului;
rolul şi dimensiunea sectorului privat în turism trebuie să fie mărite considerabil.
În cele ce urmează vom face o analiză a tipurilor de impact. Existenţa şi evoluţia
omului, a societăţii în ansamblul său sunt determinate de calitatea mediului. În acest sens
mediul, definit prin totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţile umane aflaţi
în strânsă interacţiune, influenţează echilibrul ecologic, determină condiţiile de viaţă, de
muncă şi perspectivele dezvoltării societăţii
Desfăşurarea eficientă a activităţilor turistice presupune existenţa unui mediu
înconjurător adecvat, având calităţi superioare atât în privinţa condiţiilor naturale, cât şi a
celor create de om.
Printre motivaţiile turistice un loc tot mai însemnat revine nevoii de destindere, de
recreere, de odihna activă într-un mediu agreabil, cu o natură nealterată: aer curat, apă, soare,
zăpadă, linişte, peisaje reconfortante. Altfel spus, mediul şi calitatea acestuia reprezintă
condiţia fundamentală a desfăşurării activităţilor turistice.
Amenajarea şi valorificarea prin turism a naturii şi a valorilor culturale, fără
discernământ şi la întâmplare, pot produce în timp şi spaţiu efecte defavorabile asupra tuturor
componentelor de mediu.
Comentariu:Impactul politic depinde mult de importanţa pe care o acordă conducerea
politică acestei ramuri a turismului,şi implicit de măsura in care politicul sprijină dezvoltarea
turismului ca ramură a economiei naţionale sau ca patrimoniu naţional.
1.1.2.Impactul social
Se manifestă prin influenţa pe care o are turismul asupra modului de viaţă tradiţional
al locuitorilor unei zone, asupra lărgirii orizontului lor spiritual şi profesional. În condiţiile în
care modul de viaţă socio-economic are tot mai acute tendinţe de generalizare şi uniformizare,
păstrarea unor elemente cu specific tradiţional, vor ocupa un loc important în viitorul
aşezărilor incluse în activităţi turistice.
Pagina 4 din 48
Acestea reprezintă căile de păstrare a unei identităţi socio-culturale, de dobândire a

unei personalităţi distincte în cadrul turistic local, naţional şi chiar mondial. Această
valorificarea prin turism a patrimoniului natural şi cultural al unei zonei turistice prezintă ,în
plan social, atât un impact pozitiv, cât şi unul negativ.
Impactul pozitiv se exemplifica prin:
creşterea şansei sociale şi profesionale prin realizarea de noi locuri de munca, în
servicii turistice şi infrastructură generala;
crearea de noi locuri de muncă sezoniere, cu precădere pentru tineri (elevi, studenţi,
etc.) şi femei;
asigurarea şi dezvoltarea progresului social, de creştere a curăţeniei şi igienei publice,
a confortului general în localităţile turistice;
scăderea diferenţelor dintre categoriile socio-profesionale din punct de vedere al
veniturilor
realizate;
dezvoltarea sentimentelor de înţelegere şi toleranţă deoarece schimburile interculturale
între turişti şi populaţia gazdă facilitează dispariţia barierelor lingvistice, sociale, rasiale,
religioase, culturale.
Impactul negativ se poate materializa prin:
perturbarea şi distrugerea treptată a modului de viaţă tradiţional, în cadrul structurilor
sociale;
acceptarea de către populaţia locală a unor influenţe negative în plan social.
Pentru populaţia din zonele rurale bunăoară, dezvoltarea în timp şi spaţiu a
activităţilor turistice poate conduce la renunţarea la modul de viaţă şi la ocupaţiile tradiţionale
(pastorale, silvicultură, artizanat şi mică industrie, etc.) în favoarea unor activităţi şi servicii
turistice care aduc venituri mai rapide şi mai importante.
Comentariu:Impactul social se regăseşte mai mult în gradul de ocupare a forţei de
muncă dintr-o regiune cu potenţial turistic,şi implicit în nivelul de trai al oamenilor implicaţi.
1.1.3.Impactul economic
Materializat prin dezvoltarea locală şi regională a localităţilor mai puţin favorizate sub
aspectul resurselor economice, impactul economic total se concretizează în volumul
determinat de cheltuielile turistice.
Din acest punct de vedere măsurarea impactului economic poate ţine seama de trei
elemente:
impactul direct care evidenţiază efectele primei runde de circuit monetar provenit de la
turist;
Pagina 5 din 48
impactul indirect măsoară efectele derivate ale rundelor adiţionale cauzate de

recircularea
unităţii monetare iniţiale a turistului;
impactul indus (stimulat) comensurează efectele derivate cauzate de angajaţii unei
firme turistice care cheltuiesc o parte din salariile lor în alte sectoare de afaceri.
În această situaţie impactul economic total este egal cu efectele impactului indirect
plus impactul indus al cheltuielilor turistului. În mod logic efectul multiplicator al turismului
(K) este exprimat prin însumarea celor trei impacturi, raportate la impactul direct:
impactul direct + impactul indirect + impactul indus

K= ----------
impactul direct
Formula nr.1 – Efectul multiplicator al turismului

Rezultă că orice cheltuială iniţială a unui turist trece prin numeroase runde;
asemănător cu impactul provocat de o piatră aruncată într-o oglindă liniştită de apă, suma
iniţială a cheltuielilor
Aceasta reprezintă o situaţie strălucită din Caraibe ce pune în valoare implicarea
comunităţii locale. Hotelul este situat în cea mai săracă parte din Antigua, în apropierea a
două plaje frumoase. Din cauza iniţiativelor proprietarilor şi a managerilor hotelului, ce au
asigurat comunitatea locală de beneficiile turismului, nu este nevoie de chei la camerele
turiştilor. Clienţii hotelului Curtin Bluff sunt liberi şi în siguranţă într-un mediu ce este în plus
şi prietenos din cauza comunităţii sale locale. Conform spuselor managerului Rob Sherman
“noi avem grijă de sat şi ei au grijă de noi”. Hotelul are un grad de ocupare de 85% anual şi
este unul din cele mai de succes din Caraibe. Curtin Bluff finanţează studiile în străinătate a 5
copii băştinaşi din fondurile alocate satului (la un cost de 100.000$). În fiecare an, trimite 15
dintre angajaţii în funcţii superioare peste hotare pentru cursuri de perfecţionare. Angajaţii
sunt bine plătiţi şi, în mod excepţional, beneficiază de un fond de pensionare. Schimbarea
conducerii se face rar (mulţi sunt acolo de 30 de ani) şi 75% din afaceri se repetă. Curtin Bluff
încurajează şi comunitatea locală să preia activităţi pentru salvarea şi înfrumuseţarea
mediului. Tinerii sunt încurajaţi şi răsplătiţi pentru fiecare copac pe care îl plantează. Hotelul
foloseşte fonduri pentru a le oferi tinerilor din sat şansa de a se antrena pentru tenis de câmp -
mulţi au devenit antrenori la hotel şi astfel comunitatea furnizează principalele “talente” ale
insulei în acest domeniu. Acest exemplu din Caraibe aduce o altă lumină în înţelegerea
Pagina 6 din 48
dezvoltării de durată. Aici nu este vorba doar de responsabilitatea guvernului sau a noilor
turişti, de parcuri naţionale sau de parcuri de animale. Este vorba şi despre populaţia locală şi
legăturile dintre aceasta şi sectorul privat. turistului reverberând, răspândind cercuri
concentrice tot mai largi, dar şi din ce în ce mai puţin sesizabile, în economia unui areal
turistic.
Privind din acest unghi, se pune problema dezvoltării unui sector turistic durabil.
Conceptul de turism durabil este de dată mai recentă, fiind determinat de procesul de
creştere a populaţiei, de dorinţa de ridicare a nivelului trai ca şi de cunoaşterea capacităţii de
suport a mediului.
Dezvoltarea durabilă se bazează pe următoarele principii esenţiale:
stabilirea limitelor ecologice, a standardelor şi normelor de consum, cu reducerea
consumurilor nejustificate;
redistribuirea activităţii economice şi realocarea resurselor, satisfacerea nevoilor
esenţiale ale vieţii, şi în acelaşi timp creştere economică;
menţinerea unui optim de populaţie, creşterea demografica fiind în concordanţă cu
potenţialul ecosistemelor exploatabile;
conservarea resurselor de bază şi păstrarea arealelor naturale care susţin patrimoniul
genetic al florei şi faunei;
acces legal la resurse, creşterea efortului tehnologic şi folosirea raţională a acestora;
stabilirea unei rate minime de exploatare şi de consumare a resurselor aşa zise
“inepuizabile”;
controlul comunitar, rolul comunităţii locale asupra luării deciziilor de - dezvoltare
locală;
asigurarea unui management al tuturor resurselor care să pună accent pe calitate.
Pornind de la punctele cheie ale dezvoltării durabile, impactul activităţilor turistice
presupune
următoarele:
creşterea viabilităţii unor localităţi cu resurse naturale reduse;
utilizarea terenurilor slab productive agricol, prin realizarea unor dotări turistice
corespunzătoare;
creşterea veniturilor băneşti ale locuitorilor în condiţiile reducerii păşunatului şi a
exploatărilor silvice;
creşterea puterii economice a localităţilor, prin obţinere de noi venituri din noi taxe şi
impozite locale;
Pagina 7 din 48
încurajarea activităţilor tradiţionale, mai ales a acelora cu caracter artizanal şi de mică

industrie tradiţională ;
dezvoltarea unui comerţ specific bazat pe produsele economice locale şi
meşteşugăreşti;
veniturile obţinute din turism şi comerţul specific acestui cadru, pot contribui la
susţinerea
acţiunilor de modernizare a obiectivelor culturale, de refacere ecologica a peisajelor
valoroase;
aportul de profit şi devize - ca urmare a activităţilor de primire, găzduire, transport şi
alimentaţie publică – vor reprezenta o contribuţie importantă în planul dezvoltării locale.
Dar dezvoltarea economică are şi repercusiuni negative, mai ales când se depăşesc
anumite limite, urmarea fiind afectarea mediului ambiant.
Prezenţa reliefului variat, cu suprafeţe împădurite sau vegetaţie apreciabilă reprezintă
modalitatea cea mai simplă de reducere şi răspândire a factorilor poluanţi. Important este ca
exploatarea resurselor naturale (lemn, piatră, cărbune, petrol, sare, etc.) dintr-o zonă să
se facă
raţional, pentru a păstra şi permanentiza un potenţial natural atractiv şi valoros, ca şi
pentru: reducerea efectelor de poluare naturală şi antropică, prevenirea fenomenelor de
deşertificare ori de degradare a apelor, solului şi vegetaţiei, menţinerea unui climat plăcut şi
stabil, în scopul menţinerii şi păstrării atractivităţii peisajului.
Pădurea are şi ea un rol deosebit în bilanţul căldurii, în acumularea, curăţarea, reglarea
distribuţiei resurselor de apă, reducerea acţiunii vânturilor puternice, în formarea
solurilor şi
permanentizarea unor nişe ecologice de floră şi faună.
Impactul negativ al activităţilor economice este exprimat de:
presiunea asupra exploatării resurselor;
distrugerea treptată a mediului înconjurător;
utilizarea tehnologiilor neperformante care conduc la produse slabe calitativ, la
consum mare de materii prime şi energie, precum şi la creşterea poluării prin produse
secundare.
Comentariu:Impactul economic are o importanţă crucială în dezvoltarea zonei turistice
şi a turismului în sine,cu influenţă asupra tuturor celorlalte ramuri sau domenii implicate în
turism,având atât influenţe benefice cât şi dezavantaje.
1.1.4.Impactul cultural
Pagina 8 din 48
Este dominat de relaţia dintre turişti şi populaţia locală, care nu este întotdeauna
benefică în plan local.
Aspectele pozitive sunt date de:
dezvoltarea şi revigorarea tradiţiilor culturale şi religioase;
diversificarea formelor de artizanat;
favorizarea creşterii interesului populaţiei locale pentru păstrarea şi conservarea
obiectivelor de interes turistic, naturale şi culturale, care astfel pot fi valorificate;
iniţierea unor noi acţiuni culturale în plan religios, de pelerinaj la mănăstiri, cu scopul
satisfacerii sentimentului de sacralitate creştină, de respect faţă de valorile morale.
Aspectele negative sunt mai numeroase, iar apariţia lor se face simţită după un interval
relativ
mai lung de timp:
apariţia de schimbări a mentalităţilor, a valorilor morale sub influenţa turiştilor,
păstrarea unor obiceiuri, datini doar pentru că sunt pe gustul turiştilor, apariţia kisch-ului;
adaptarea şi copierea de către rezidenţi a unor atitudini şi comportamente noi, atribuite
turiştilor;
apariţia unor potenţiale conflicte şi antagonisme, atunci când turismul devine fenomen
de masă, suprasaturat, şi conduce la dispariţia sentimentului de mândrie faţă de propria
cultură;
creşterea costului vieţii, dezvoltare ultrarapidă a modelului societăţii de consum,
distrugerea treptată a spontaneităţii sociale, pe plan local.
Comentariu:Acesta presupune interacţiunea culturală dintre turişti şi localnici care nu
întotdeauna se dovedeşte a fi benefică atât pentru unii cât şi pentru ceilalţi.
1.1.5.Impactul turistic
Turismul este o industrie care permite încasări în moneda naţională precum şi în
valută, şi care contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale creând noi locuri de munca. El
diferă de alte industrii prin aceea că clientul se deplasează în ţara sau zona turistică dorită,
pentru un anume produs turistic.
Derularea activităţilor turistice necontrolat, aleator, fără luarea în calcul a standardelor
de amenajare şi exploatare poate conduce la degradarea mediului şi a resurselor turistice.
Aceste aspecte sunt influenţate de două mari grupe de factori:
factori care sunt o urmare directă a dezvoltării economice(industria, agricultura,
transporturile şi alte domenii de activitate);
factori care sunt rezultatul utilizării mediului pentru turism şi agrement.
Pagina 9 din 48
Chiar dacă activităţile turistice nu agresează mediul, precum unităţile industriale, nu se

poate ascunde faptul că şi turismul are influenţe negative asupra mediului ambiant.
Impactul pozitiv este reprezentat de:
creşterea numărului de unităţi de cazare, îndeosebi în aşezările urbane şi rurale
defavorizate;
sporirea numărului de unităţi de alimentaţie publică, prin sprijinirea iniţiativelor locale
pentru valorificarea bucătăriei tradiţionale şi utilizarea produselor locale specifice (vinuri,
brânzeturi, produse de carne, legume şi fructe, etc.);
crearea condiţiilor de agrement-divertisment adecvat şi diversificat, care de asemenea
poate pune în valoare resursele locale (cai, caleşti, sănii, bărci, instalaţii tradiţionale de
agrement, tarafuri, orchestre şi fanfare, etc.);
dezvoltarea unui comerţ specific cu produse de artizanat, albume, pliante, hărţi,
ghiduri, diapozitive, CD-uri, etc.;
modernizarea principalelor căi de comunicaţie şi de acces spre punctele de interes
turistic;
activităţile turistice pot interveni în asigurarea unor servicii care să se integreze
ambiental şi situate la preţuri rezonabile;
oferă şansa creşterii pregătirii profesionale, prin specializarea personalului din turism,
îndeosebi a ghizilor, cu ridicat nivel cultural, buni cunoscători de limbi străine;
crearea condiţiilor ca, prin multitudinea formelor de turism, acestea să se poată
practica pe tot parcursul anului, cu evitarea aglomeraţiei din sezonul turistic;
creşterea veniturilor locale şi generale, prin încurajarea de noi investiţii în turism.
Impactul negativ este determinat în primul rând de acţiunea distructivă a turiştilor
asupra resurselor turistice. Acţiunile distructive – în multe cazuri inconştiente, datorată în
special lipsei de educaţie turistică şi ecologică - pot fi numeroase, mai ales în zonele sau la
obiectivele la care se conturează o evidentă concentrare turistică şi în condiţiile în care
dotările şi amenajările turistice nu corespund cerinţelor de protecţie a mediului.
Ele sunt provocate de:
- circulaţia turistică necontrolată mai ales în afara traseelor marcate, prin distrugeri
asupra solului, vegetaţiei, perturbării faunei. Alte prejudicii sunt aduse prin declanşarea de
incendii, împiedicarea refacerii ecologice, practicarea braconajului, ducând până la dispariţia
unor specii.
Circulaţia turistică necontrolată, în grupuri mari, are influenţe negative şi asupra
obiectivelor culturale;
Pagina 10 din 48
- lipsa unor amenajări specifice, destinate popasurilor, instalării corturilor, în zonele şi

traseele de mare interes turistic. Produce fenomenul de degradare a peisajului, prin acumulări
de deşeuri, gunoaie, etc.;
- distrugeri cauzate de turismul automobilistic prin parcarea şi circulaţia în locuri
interzise, cu abatere de la drumurile principale, cu oprirea în poieni, pe malul apelor, prin
producerea de gaze de eşapament, zgomot, distrugerea de specii floristice. O intensă circulaţie
turistică, aglomerarea parcărilor conduce la alterarea aerului în zonele turistice;
- exploatarea intensivă a resurselor naturale cu valenţe turistice (ape minerale,
nămoluri, gaze de mofetă, plaje, apa lacurilor sărate ş.a.). Se impune limitarea exploatării
acestor resurse în raport cu valoarea rezervelor omologate, cu asigurarea unei exploatări
raţionale. Un rol important îl are respectarea perimetrelor hidrogeologice şi a normelor
sanitare de protecţie a hidrozăcămintelor cu valoare balneară;
- structurile turistice de primire, alimentaţie publică nu prezintă dotări de folosire a
energiei alternative, a reciclării şi epurării apelor utilizate, a depozitării şi compostării
gunoaielor.
În condiţiile dezvoltării activităţilor turistice într-un ritm rapid, fenomenul de impact
negativ poate fi exprimat şi prin:
- tendinţa de extindere a structurilor şi serviciilor turistice, în loc de utilizare complexă
a
dotărilor existente;
- creşterea gradului de urbanizare a localităţilor;
- afluxul extins de turişti conduce la suprasaturarea infrastructurilor turistice existente
şi diversificarea formelor de poluare.
În acest context, în special în zonele turistice care au statut de rezervaţii şi parcuri
naţionale, se pune problema dezvoltării unui turism controlat şi dirijat (ecoturism).
Activităţile turistice într-o arie naturală protejată trebuie să fie în concordanţă cu
capacitatea de încărcare ecologică şi cu particularităţile ecosistemelor existente.
Amenajarea şi valorificarea turistică adecvată şi prudentă, ca şi gestionarea eficace
trebuie să devină punctul forte pentru păstrarea integrităţii ecologice a unor astfel de resurse.
Principiul director al dezvoltării turismului într-o astfel de zonă protejată trebuie să fie
acela de exploatare echilibrată a tuturor resurselor naturale, umane şi culturale, într-un mod
care să asigure satisfacţii deosebite turiştilor şi posibilităţi de dezvoltare echilibrată şi durabilă
a aşezărilor turistice aferente. Deşi la prima vedere activităţile turistice sunt poate cel mai
puţin poluante, totuşi în timp ele conduc treptat şi la poluarea mediului înconjurător.
Pagina 11 din 48
Pe primul loc se situează dezvoltarea excesivă pe orizontală sub influenţa directă a

creşterii populaţiei şi a creşterii mediului urban, cu dispariţia terenurilor naturale şi a
pădurilor, şi nu în ultimul rând a terenurilor agricole prin extinderea infrastructurii. În al
doilea rând, circulaţia turistică intensă, cu vehicule particulare, în exces de viteză, generează
mai multe forme de poluare (a aerului,sonoră, tasarea solului, ş.a.). Evaluarea impactului
turismului asupra cadrului natural se traduce prin prezentarea principalelor efecte nedorite
care se pot produce şi care influenţează echilibrul ecologic, al ecosistemelor componente.
De asemenea, nu trebuie uitat că turismul este legat în dezvoltarea sa – în virtutea
efectului multiplicator al activităţilor turistice - de industrie şi agricultură, care practicate
în/sau apropierea ariilor protejate conduce la modificări ireversibile asupra mediului
înconjurător. Încercările de reducere a impactului negativ, respectarea cerinţelor de protecţie a
mediului, acordarea unui sprijin real unor astfel de activităţi, realizarea unor colaborări
multidisciplinare pot deschide calea dezvoltării durabile a oricărei forme de turism.
1.2.Forme ale turismului durabil
Dezvoltarea turistică durabilă nu este doar un concept dezbătut, completat sau

reformulat în cadrul conferinţelor purtate pe aceasta temă. Necesitatea protejării bogăţiilor
naturale, sociale şi culturale care constituie patrimoniul comun al umanităţii şi a satisfacerii
nevoilor turiştilor şi populaţiei locale a generat apariţia în practică a unor forme de turism
durabil.
Obiectivele, principiile, cerinţele dezvoltării turistice durabile se regăsesc în forme ale
turismului cum ar fi : ecoturism, turism durabil,etc.
Din definiţia dată însă la începutul acestui capitol turismului durabil rezultă că toate
formele de turism (nu numai cele enunţate anterior) ar trebui să respecte principiile dezvoltării
durabile şi deci, implicit, principiile turismului durabil:
activitatea turistică trebuie iniţiată cu mijloace proprii ale comunităţii locale, iar
aceasta trebuie să-şi menţînă controlul asupra dezvoltării turistice;
turismul trebuie să ofere rezidenţilor locuri de muncă care să ducă la îmbunătăţirea
calităţii vieţii comunităţilor locale şi trebuie realizat un echilibru între activităţile economice
deja existente în zonă şi activitatea turistică;
trebuie stabilit un cod de practici pentru turism la toate nivelurile: naţional, regional şi
local, bazat pe standarde internaţionale deja acceptate. Pot fi stabilite, de asemenea, liniile
directoare pentru operatorii din turism, monitorizarea impactului diferitelor activităţi turistice,
cât şi limitele de acceptabilitate pentru diferite zone;
Pagina 12 din 48
trebuie realizate programe educaţionale şi training pentru îmbunătăţirea

managementului în domeniul protecţiei resurselor naturale şi culturale.
Dezvoltarea turistică durabilă, prin formele sale practice, conciliază interese şi
obiective antagoniste, favorizează parteneriatul şi cooperarea între decidenţi, operatori şi
consumatori şi promovează interesul general pe termen lung, dincolo de cel particular,
imediat.
Formele de acum "clasice" ale turismului durabil, cu care acesta este încă confundat
sunt prezentate pe larg în capitolele ce vor urma. Ceea ce trebuie reţinut însă este faptul că,
plecând de la oricare din criteriile de clasificare, definirea tuturor formelor de turism trebuie
să conţînă ideea de durabilitate. Ecoturismul, turismul rural, turismul ştiinţific, turismul
cultural sunt doar "avangarda" formelor de turism durabil.
Deşi industria turistică acordă mai mare importanţă problemelor legate de mediu şi tot
mai multă atenţie turismului durabil, diferenţele dintre bunele intenţii exprimate de oameni
atunci când sunt supuşi cercetărilor şi ceea ce ei vor face efectiv în vacanţe, nu ar trebui
subestimate.
Nu există nici un dubiu că turismul, dacă este bine planificat şi condus, poate ajuta la
generarea veniturilor pentru populaţia locală şi poate accelera dezvoltarea regiunii. A devenit
o sursă majoră pentru multe arii şi numeroase ţări din lume. Patrimoniul mondial, cultural şi
natural de exemplu atrage acum vizitatori din toată lumea şi poate deveni motorul dezvoltării
locale. Dar mai multă atenţie trebuie acordată impactului fizic şi cultural al turismului de
masă inclusiv pierderile indirecte ce apar acolo unde se manifestă supraaglomerarea.
22 Jamieson, W; Noble,A – A manual for sustainable tourism destination
management, CUC – UEM, Project,AIT, 20009.
1.3.Indicatori şi norme de dezvoltare şi gestionare turistică
Stabilirea capacităţii generale de primire (suportabilitate) este dată de un anume
context care nu este mereu acelaşi. Aprecierea se realizează printr-o largă utilizare a unor
standarde şi norme. Se disting două categorii de norme:
generale - utilizate pentru mai toate structurile turistice (nivel cazare, dotări
turistice, infrastructură);
speciale - care se aplică unei anume forme de turism sau produs turistic, sau care
se referă la analiza unor aspecte socio-economice, fizice, culturale ş.a.
Toate normele existente impun o anumită strategie de utilizare a resurselor turistice,
atât naturale cât şi antropice, care să conducă la o exploatare optimă a acestora.
Indicatori generali
9
preluat din www.gdrc.org/ucm/eco-tour/whatis-sustour.html
Pagina 13 din 48
Un indicator general valabil, cu largă utilizare în turism, este capacitatea optimă de

primire (suportabilitate) a teritoriului, cu formula:
Cp= J^XA^XK, ,unde:
Formula nr.2:Capacitatea optima de primire a teritoriului
Cp = capacitatea optimă de primire;

S; - suprafaţa / volumul fiecărei resurse (factor);
Nj = norma de spaţiu (volum pentru fiecare persoană);
K; ~ indice de utilizare a fiecărei resurse (factor) la ora de vârf.
Formula nr.2:Capacitatea optima de primire a teritoriului
Cp = SxKv /N , unde:
Formula nr.3: Capacitatea optima de primire a teritoriului
Cp = capacitatea optimă de primire; S = suprafaţa în ha/m2; K; = coeficient de
atractivitate a zonei; N = norma de spaţiu pentru o persoană.
Mai des utilizată este formula nr. 2.
În practica amenajării turistice se folosesc o serie de norme pentru diferitele forme de
turism (balnear, nautic, montan, sporturi de iarnă etc).
Un alt indicator important se referă la intensitatea utilizării spaţiale, ce reprezintă
volumul de zile turist ce se poate atinge într-o anumită zonă. Aceşti indici sunt în funcţie de
caracteristicile cadrului natural:
- pentru zonele intens dezvoltate, cu multiple resurse turistice, care permit
diversificare a activităţilor turistice: 500 zile turist/ha/an;
- pentru zonele extensiv dezvoltate, care au resurse limitate: 200 zile/turist/an;
- pentru zonele naturale protejate (Parcuri Naţionale, Rezervaţii ale Biosferei,
rezervaţii naturale): 5 zile/turist/an;
Pe baza acestui indice se pot calcula dimensiunile fluxurilor turistice şi ale bazei
materiale turistice.
Indicatori speciali
Aceştia sunt folosiţi diferenţiat pentru formele de turism existente şi se referă la:
Turismul balnear
Dezvoltarea acestei forme de turism are la bază utilizarea unor resurse naturale
diversificate:
substanţe hidrominerale şi termale;
nămoluri terapeutice;
gaze naturale terapeutice (mofete);
Pagina 14 din 48
saline terapeutice.
Dimensiunile şi profilul capacităţilor de tratament şi agrement balnear sunt strâns
corelate cu volumul şi calitatea resurselor amintite.
Turismul de litoral
Existenţa turismului de litoral este influenţată de mărimea şi calitatea zonei costiere
marine. Pe litoralul Mării Negre au fost diferenţiate trei tipuri de ţărmuri:
ţărm cu plajă largă, nisipoasă;
ţărm cu plajă delimitată de faleză, locuri sau zone mlăştinoase;
ţărm fără plaje, dar unde fundul mării puţin adânc, cu pantă lină, permite
realizarea unor plaje artificiale.
Turismul montan şi de sporturi de iarnă10
Pe glob, şi în ţara noastră, turismul montan are o arie largă de dezvoltare, ca urmare a
prezenţei extinse a zonelor montane.
Valorificarea şi amenajarea pentru turism a spaţiului montan este în funcţie de
altitudinile medii şi maxime, relief, densitatea fragmentării lui, nivelul pantelor.
pentru drumeţii, excursii sau simple plimbări, este nevoie de un spaţiu bine amenajat,
cu poteci marcate, locuri de odihnă, fumat, cu o bună accesibilitate. Se admite o încărcare de
100 persoane la ha, iar pentru terenurile mai accidentate, sau fragile din punct de vedere
ecologic, un număr de 30-80 persoane la ha.
pentru practicarea sporturilor de iarnă există un număr mare de indicatori, deoarece
serviciile turistice sunt mai complexe. Această formă de turism este în funcţie de o
multitudine de factori naturali (altitudine, orientare faţă de punctele cardinale, mărimea
pantei, acoperirea cu vegetaţie, condiţiile de climă). în anexele 111 şi IV sunt înfăţişate
principalele norme care răspund de dezvoltarea sporturilor de iarnă.
Agrementul turistic
Acesta ocupă un loc tot mai important în existenţa oricărei staţiuni, localităţi turistice,
indiferent de specificul acesteia (montan, balnear, de litoral). Dotările necesare trebuie să fie
în concordanţă cu capacitatea de cazare, de transport, a acestora.
Funcţional, în cadrul unei staţiuni sau centru turistic, dotările de agrement se
diferenţiază în:
dotări pentru agrement de interior, incluse în spaţiile de cazare, alimentaţie;
dotări situate în perimetrul staţiunilor;
dotări în afara staţiunilor (plaje, păduri, agrement nautic ş.a.).
10
Gabriela Tigu – “Turismul Montan”,Ed.”Uranus”,2002,pag.127
Pagina 15 din 48
Normele şi indicatorii prezentaţi joacă un mare rol în analizele de perspectivă a

staţiunilor turistice, cu ierarhizarea priorităţilor de dezvoltare şi determinarea mijloacelor de
punere în practică a acestor deziderate. în funcţie de dezvoltarea economică generală şi a celei
turistice, în special, aceşti parametri de evaluare pot suferi modificări, ca urmare a nivelului
de valorificare a resurselor şi a gradului de poluare înregistrat.
CAPITOLUL 2
IMPACTUL ACTIVITĂŢILOR TURISTICE ASUPRA MEDIULUI

ÎNCONJURĂTOR
Turism durabil = dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi marketingul

turistic care să respecte integritatea naturală, socială şi economică a mediului, cu asigurarea
exploatării resurselor naturale şi culturale şi pentru generaţiile viitoare.
Impactul turismului asupra mediului = presupune analiza relaţiei turist - rezervă
turistică - produs turistic.
Dezvoltarea durabilă aşa cum a dovedit, sperăm, capitolul anterior, nu este doar o
modă, ci o necessitate impusă , pe de o parte, de nivelul înalt de dezvoltare la care au ajuns
unele state, iar pe de altă parte, de rămânerea în urmă a economiei multor altor state.
De la apariţia sa, în 1987, conceptual dezvoltării durabile a pătruns în toate domeniile
vieţii economice şi sociale: de la agricultură durabilă până la transport durabil şi turism
durabil. Prin activitatea conjugată dintre UICN – Uniunea Internaţională de Conservare a
Naturii, WWF – Federaţia Mondială pentru Ocrotirea Naturii, PNABE – Federaţia Europeană
a Parcurilor Naţionale şi Naturale, încă din 1991, s-a definit conceptual de turism durabil: ”
dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi marketingul turistic care să respecte
integritatea naturală, socială şi economică a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor
naturale şi culturale şi pentru generaţiile viitoare”. Din această definiţie rezultă că orice formă
de turism trebuie să respecte principiile dezvoltării durabile, plecând de la ecoturism, turism
verde şi turism rural, până la turismul de afaceri sau cel automobilistic.
2.1.Definirea Conceptului de Impact
Evoluţia actuală a turismului este caracterizată de profunda înnoire a ofertei turistice
mondiale în special prin dezvoltarea unei game de produse turistice noi, superioare atât din
punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ.
In acest sens se pot contura următoarele orientări:
Pagina 16 din 48
destinaţiile la mare distanţă, care permit să se realizeze o diversificare a locului de

sejur în extrasezon;
vacanţele tematice (cultură, sport, descoperire ştiinţifică ) organizate la comandă
pentru o clientelă exigentă şi care efectuează mai multe călătorii turistice pe an;
noile produse de loisir asociate cu cazarea turistică dispersată, care urmăreşte
sentimentul de autentic şi permite dezvoltarea schimburilor culturale şi informaţionale între
turişti şi populaţia locală.
Patru factori generali, determină şi influenţează direct activitatea turistică:
valoarea calitativă şi cantitativă a resurselor turistice;
creşterea economică generală, care determină în mare parte locurile de muncă şi
veniturile;
cursul de schimb valutar, care determină evoluţia puterii de cumpărare a
rezidenţilor,şi,nonrezidenţilor;
repartiţia, care determină evoluţia puterii de cumpărare a clienţilor.
Aceşti factori se sprijină în principal pe exploatarea resurselor naturale, culturale cu
valenţe turistice. Toate activităţile turistice determină în timp şi spaţiu efecte potenţiale asupra
mediului, sănătăţii sau sistemului social. Aceste influenţe cumulate sunt exprimate de
noţiunea de impact.
Dezvoltarea acestui concept a pornit de la specialişti englezi şi americani, în deceniul
7 al secolului nostru, şi care au şocat opinia publică internaţională cu studiul "Limitele
creşterii". Astfel, autorii au demonstrat că atât rezervele cât şi resursele naturale ale planetei
sunt limitate, ca de altfel şi puterea de absorbţie a tuturor reziduurilor şi deşeurilor rezultate.
Utilizând simulările pe computer, au prevăzut că dezvoltarea intensivă şi creşterea
populaţiei vor afecta toate resursele planetei în mai puţin de un secol. în concluzie, s-au pus
bazele unui nou concept de dezvoltare durabilă.
In figura nr. 1 sunt detaliate relaţiile care există între cererea şi oferta turistică şi
modul de producere a impacturilor în turism. Deosebit de utile sunt modalităţile de control al
impactului care acţionează ca nişte pârghii în dezvoltarea activităţilor turistice, şi care
determină evoluţia motivaţiilor turistice.
Fiecare stat se bucură de un anumit teritoriu, iar acest spaţiu ecologic, pentru fiecare
naţiune, este un dat, un atribut al realităţilor inegal constituite de-a lungul istoriei. Ideea
durabilităţii nu trebuie să reducă cîmpul de acţiune şi finalitatea dezvoltării.În acest context,
pentru turism se impune formularea unor scopuri clare de dezvoltare şi amenajare, acceptabile
în privinţa avantajelor economice, a accesului la o relativ mai mare bunăstare a populaţiei şi a
Pagina 17 din 48
rezolvării unor probleme sociale, vitale, concomitent cu prezervarea echilibrului mediului

natural.
Figura nr.1:Modul de producere a impacturilor in turism
Pagina 18 din 48
2.2.Strategia şi politica de evaluare a impactului asupra mediului

Singura cale pentru a asigura un viitor mai sigur şi mai prosper constă într-o tratare
echilibrată a mediului şi dezvoltării. Numai printr-o orientare judicioasă a căilor de dezvoltare
se poate ajunge la modificarea modului de producţie şi de consum actual, care şi-a dezvăluit
caracterul perimat şi consecinţele nefaste asupra mediului ambiant.
Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM) este un instrument de asistare a deciziei,
având ca obiect determinarea efectelor principale asupra mediului. E.I.M. este o procedură
prin care factorii de decizie iau cunoştinţă de efectele posibile ale dezvoltării asupra
productivităţii naturale şi a calităţii mediului; este un mijloc prin care se colectează şi se
prelucrează datele necesare unui proiect pentru evaluarea gradului de satisfacere a durabilităţii
şi a condiţiilor impuse de acesta. În literatura românească de specialitate a fost denumit acord
de mediu, care poate fi completat cu bilanţul de mediu, ambele reglementate prin Legea
mediului 135/1996.
Conţinutul unui EIM a fost stabilit de specialiştii Lee şi Coalley în 1970 şi ulterior a
fost acceptat de ţările Comunităţii Europene. Acesta cuprinde următoarele aspecte principale:
Descrierea proiectului propus: prezentarea obiectivelor, a fazelor de realizare, rata de
exploatare a resurselor existente;
Prezentarea situaţiei de bază, adică a stării actuale a mediului, a evoluţiei
caracteristicilor mediului, pentru a şti posibilităţile de realizare a proiectului;
Analiza aspectelor de impact: investigarea tipurilor de impact ce pot apărea, aprecierea
evoluţiei lor viitoare;
Descrierea alternativelor: realizarea unor variante şi susţinerea celor mai bune;
Realizarea unor propuneri de ameliorare pentru problemele de impact apărute, mai
ales a acelor cu rol negativ.
Plan de monitorizare (urmărire continuă) a aplicării măsurilor de ameliorare şi a celor
privind buna funcţionare a proiectului.
Aceste evaluări de impact sunt cerute de Comunitatea Europeană şi Banca Mondială
în susţinerea oricărui proiect de dezvoltare, cu susţinere financiară importantă.
Realizarea acestui deziderat are meritul de a reduce efectele cumulative ale
activităţilor umane, care, în general, sunt destul de greu de detectat şi evaluat.
Sub recomandările Uniunii Europene şi organismelor ONU, fiecare stat îşi poate
elabora, în funcţie de tipurile de mediu de care dispune, propria strategie de dezvoltare şi de
evaluare a impactului.
Chiar dacă în faza de început, în elaborarea oricărui proiect de dezvoltare, nu sunt
surprinse absolut toate elementele EIM, este necesară o analiză continua a impactului real,
Pagina 19 din 48
constatat şi după realizarea proiectului.1 !n momentul de faţă la noi în ţară se realizează

acorduri de mediu pentru începerea unor activităţi economice sau pentru obţinerea avizului de
continuare a funcţionării, şi mai rar sunt urmărite îndeaproape şi la intervale precise
transformările care au loc.
În tabelul nr.1 sunt redate principalele tipuri de impact produse de activităţile de
iarism. Problemele sunt foarte diverse, complexe şi demonstrează încă o dată nevoia realizării
de ETM în acţiunile de modernizare sau de noi investiţii în turism.
La noi în ţară probleme de evaluare a impactului au fost reglementate prin Legea
Mediului 135/1996, unde au fost stabilite normele metodologice de elaboare a acordurilor şi
bilanţurilor de mediu cu participarea agenţiilor de mediu şi a firmelor specializate pe robleme
de mediu.
Tabelul nr. 1
Tipurile de impact produse de activităţile din turism
Cadrul natural
A Schimbări în compoziţia speciilor floristice şi faunistice

1.Distrugerea habitatului speciilor,
2.Uciderea animalelor pentru vânătoare;
3.Uciderea animalelor pentru curiozităţi gastronomice şi piaţa suvenirurilor;
4.Influenţarea mi graţiei interne şi externe a animalelor;
5.Distrugerea speciilor vegetale valoroase pentru a culege plante şi a valorifica lemnul;
6.Defrişarea vegetaţiei naturale pentru realizarea de facilităţi turistice;
7.Reducerea rezervaţiilor naturale, a sanctuarelor cu viaţă sălbatică.
B Poluarea
1.Poluarea apei prin scurgerea apelor poluate, împrăştierca de substanţe petroliere şi petrol;
2.Poluarea aerului prin gazele de eşapament ale vehiculelor.
3.Poluarea sonoră datorată activităţilor şi transporturilor turistice.
C Eroziunea
1.Tasarea solurilor, compacţi zarea, ce conduce la creşterea scurgerii pluviale şi a eroziunii
superficiale.
2.Creşterea expunerii solurilor la alunecări;
3.Amplificarea proceselor de declanşare a avalanşelor;
4.Pagube asupra formelor geologice deosebite ( peşteri, avene );
5.Deteriorări asupra malurilor fluviilor şi râurilor.
D Resurse naturale
1.Scăderea resurselor de apă prin suprasolicitări şi supraexploatare;
2.Reducerea resurselor de combustibil clasic pentru necesarul de energic pentru susţinerea
Pagina 20 din 48
activităţilor turistice;
3.Riscuri crescute pentru incendii naturale.
E Impact vizual
1.Facilităţi turistice (construcţii agrement, servicii auxiliare);
2.Gunoaie şi deşeuri rezultate din structurile şi circulaţia turistică.
Cadrul construit
A Mediul urban
l.Scoaterea terenurilor în afara producţiei primare;
2.Schimbarea regimului hidrologic, climatologic;
B Impact vizual
1.Creşterea necesităţii constnicţiilor, a anilor ocupate de construcţii;
2.Stiluri arhitecturale noi, nearmonizate cu cele existente;
3.Aglomerări de populaţie şi bunuri;
C Infrastructura
1.Supraîncărcarea cu elemente de infrastructură (drumuri, căi ferate, parcare, grilaje
electrice, sisteme de comunicaţii, alimentare cu apă etc);
2.Pregătiri pentru noi dotări de infrastructură generală şi specifică;
3.Management de mediu pentru adaptarea arealclor în scopuri turistice (plimbări pe mare,
sporturi de iarnă, nautice, cicloturism şa).
D Forme urbane
1.Schimbări în structuri urbane (zone industriale, rezidenţiale) şi alte utilităţi (agrement,
structuri turistice);
2.Schimbări în dotări şi mobilier urban (străzi, îmbrâcăminţi asfaltice, pavări, iluminai ş.a);
3.Pericolul apariţiei unor contraste între zona urbană amenajată turistic şi celelalte zone
rezidenţiale.
E Restaurarea
1.Refolosirea şi restaurarea siturilor urbane vechi, a clădirilor istorice;
2.Restaurarea şi refacerea clădirilor vechi ca a doua rezidenţă.
F Competiţia
1.Posibilităţi de declin al atracţiilor turistice sau a unei regiuni din cauza apariţiei altor
atracţii sau schimbării de motivaţii sau a unor obiceiuri turistice.
2.3.Modalităţi de evaluare a impactului

Progresul social şi bunăstarea economică depind de activităţile care exploatează
resursele naturale şi care pot cauza pagube mediului. Problemele mediului au devenit globale,
şi, în consecinţă, strategiile de prevenire şi reducere a formelor de poluare reflectă această
realitate.
Pagina 21 din 48
Avansul deţinut de ţările dezvoltate în elaborarea şi implementarea strategiilor de

protejare a mediului este incontestabil. Confruntate de timpuriu cu o poluare semnificativă,
ţările dezvoltate au pus la punct tehnici şi modalităţi pragmatice de control şi reducere a
impacturilor.
Transferul experienţei acumulate, către ţările în curs de dezvoltare şi din Europa de
Est, constituie o preocupare care a căpătat amploare în ultimul timp.
In acest context, resursele turistice nu pot fi exploatate sălbatic tară riscuri de a fi
degradate sau distruse. Imperativele dezvoltării tuturor formelor de turism nu trebuie să
afecteze interesele socio-economice ale populaţiei rezidente, nici ale mediului şi, mai cu
seamă, a resurselor naturale care constituie atracţia principală, alături de siturile istorice şi
culturale.
De cele mai multe ori, bogăţiile exploatate de turism fac parte din patrimoniul
umanităţii, şi în. acest sens toate naţiunile trebuie să vegheze la conservarea lor. Astfel,
reducerea problemelor legate de saturaţia turistică şi presiunea tot mai crescută asup.
resurselor turistice, în ultimul deceniu, au dus al apariţia conceptului de capacitate de primire,
şi a evaluării sale.
Trebuie subliniat că criteriile de evaluare a capacităţii de primire au la bază norme
deja bine stabilite, iar altele, în curs de testare. Unele criterii au caracter subiectiv, deci sunt
non-măsurabile. De altfel, studiile de impact au un rol bine definit, şi ele nu se pot substitui
evaluării capacităţii de primire.
Există o disociere între zonele de dezvoltare turistică care vor deţine structuri turistice,
de cele unde acestea există deja. în primul caz este mai uşoara gestionarea echilibrată a
resurselor pentru a rezolva gradul de suportabilitate şi încărcare a mediului şi pentru
diversificarea ofertei.
Problemele capacităţii de încărcare se referă la trei tipuri de zone turistice:
zona emiţătoare de turişti: suprasolicitarea provine dintr-o proastă organizare a
punctelor de plecare sau în zone cu forme de turism dominante (litoral, spoituri de iarnă,
cultural etc.).
zone de tranzit - încărcarea prin supraaglomerare a mijloacelor de transport (rutier,
feroviar, maritim, aerian) între zona de plecare şi cea de destinaţie.
zona receptoare sau destinaţia, unde mediul este perturbat fizic, social economic sau
poate fi distrusă imaginea turistică a unei zone, în timp şi spaţiu.
Criteriile de apreciere a capacităţii maximale de primire se referă la două componente
majore:
Pagina 22 din 48
1. Mediul local include elemente de bază ale cadrului natural, ale dezvoltării socio-
economice, ale nivelului cultural, resursele fiind limitate şi epuizabile.
Criterii:
- aspecte fizice
impact vizual cu un nivel acceptabil;
pragul unde survin daunele ecologice;
necesitatea de a conserva viaţa sălbatică şi marină.
- aspecte economice
stabilirea volumului turistic ce produce maximum de beneficii turistice;
nivelul de locuri de muncă adaptat la comunităţile locale.
- aspecte socio-culturale
-determinarea volumului de turism acceptabil, fără a fi nefast pentru viaţa socio
culturală a comunităţilor,
-stabilirea nivelului de turism care să permită întreţinerea, conservarea monumentelor,
tradiţiilor culturale, fără efecte negative;
- aspecte de infrastructură generală si specifică
servicii publice (alimentare cu apă, gaze, canalizare, epurare etc.)
infrastructură de transport;
- alte facilităţi esenţiale, cum ar ti dotări medicale sau personal turistic foarte bine
calificat.
2. Imaginea - produs turistic11

Acolo unde zonele naturale sunt mai puţin fragile după toate aparenţele, volumul
circulaţiei turistice poate fi calculat (maxim şi minim) prin imagine - produs turistic realizat.
Mai nou, ideea de imagine este asimilată cu aceea de peisaj, care poate fi natural sau antropic,
asociate cu gama de servicii turistice oferite.
Evaluarea cerinţelor turistice va fi calculat direct cu ajutorul unei analize a cererii.
Criteriul de bază trebuie să fie atât satisfacerea turiştilor, dar şi a rezidenţilor. Pentru zonele de
destinaţie turistică se aplică următoarele criterii principale ce se referă la:
- aspecte fizice
caracteristicile climatice favorabile, legate de lipsa poluării;
gradul de atracţie exercitat de aşezările rurale şi urbane;
calitatea structurilor turistice şi a petrecerii timpului liber.
11
Istrate I.,Bran Florina,Rosu Anca Gabriela – „Economia trismului si mdiului
inconjurator”,Ed.Economica,Bucuresti,2000,pag.87
Pagina 23 din 48
- aspecte economice
-costul sejurului (politica de preţuri şi tarife);
- aspecte socio-culturale
interesul de care se bucură o comunitate locală şi cultura sa;
calitatea artizanatului local, curiozităţi gastronomice.
- aspecte de infrastructură generală şi specifice
-nivelul dotărilor de transport, servicii publice şi turistice.
În general aceste criterii sunt măsurabile în multe cazuri (poluare ecologică, locuri de
muncă, calitatea serviciilor turistice), dar, în alte cazuri, nu pot fi determinate decât în mod
apreciativ (impact asupra tradiţiilor culturale locale ).
Evaluarea pragurilor de primire şi încărcare a unui teritoriu este necesară din două
motive:
permite organismelor guvernamentale să-şi elaboreze o politică şi strategie de
dezvoltare a turismului fără repercusiuni negative asupra mediului înconjurător;
rezolvă probleme legate de existenţa unui fenomen de saturaţie turistică sau pe
cale de a se produce.
Fenomenul de saturaţie turistică are şi un caracter sezonier, deoarece dezechilibrul
dintre cerere şi infrastructură nu se produce decât în perioadele de aglomerare maximă.
Această concentrare în timp şi spaţiu conduce la creşterea numărului de
construcţii,lipsa de spaţii verzi, parcuri - edilitare şi a celei turistice.
Determinarea capacităţii de primire trebuie să ţină seama de gradul de dezvoltare a
zonelor turistice. Există astfel două categorii majore:
- zone turistice în curs de dezvoltare
In aceste teritorii, cu potenţial turistic valoros, dezvoltarea turistică presupune o
edificare pe termen scurt şi mediu. Aici, se pot stabili, concret, pragurile de primire turistică,
în vederea utilizării resurselor cât mai eficient, evitând efectele negative .
Priorităţile trebuie stabilite prin strategia organismelor guvernamentale sau printr-un
management de calitate din partea unor agenţi publici sau privaţi.
Un rol esenţial îl joacă şi experienţa anterioară din dezvoltarea altor zone turistice. în
acest context, ţara noastră mai dispune de importante resurse, unele încă insuficient
valorificate;
-dezvoltarea unor activităţi şi structuri turistice în masivele montane
Capăţânei, Cândrel, Cozia, Munţii Apuseni;
amenajarea turistică a litoralului între Complexul lagunar Razim şi Năvodari.
valorificarea în turism a Parcurilor Naţionale etc.
Pagina 24 din 48
zone turistice dezvoltate

Acestea se găsesc îndeosebi în ţări cu o puternică industrie turistică, unde activităţile
turistice au atins un înalt nivel de concentrare. Aici se impune o politică de regestionare a
resurselor turistice, cu reducerea presiunii asupra mediului ambiant.
În România exista zone cu veche tradiţie turistică, dar unde dezvoltarea structurilor
turistice a condus la o supraexploatare a resurselor, iar o intensă circulaţie turistică a condus la
degradarea cadrului natural ( Munţii Bucegi, Ocnele Mari, Păltiniş, Balvanyos şa.).
Prezenţa omului în natură, ca turist, are şi efecte mai puţin dorite asupra tuturor
componentelor de mediu. Dintre acestea, cele mai afectate sunt peisajele naturale, solul, flora,
fauna, apele, aşezările urbane şi monumentele.
Peisajele sunt degradate prin intervenţii antropice care se traduc prin ridicarea de noi
structuri turistice, unde soluţiile arhitecturale nu se integrează sub aspect estetic şi ambiental.
Aceasta conduce la uniformizarea şi monotonia peisajelor.
Solul este un component al mediului care suportă transformări majore prin faptul că
există tendinţa de ocupare a acestuia cu infrastructuri turistice, tehnico-edilifare şi de căi de
comunicaţii.
Dintre toate zonele turistice, cel mai mult au de suferit spaţiul costier marin şi cel
montan, spaţii naturale cu un fragil echilibru ecologic.
Flora suportă consecinţele negative datorate unei intense circulaţii turistice şi a
amenajărilor turistice pentru sporturi de iarnă, agrement, divertisment.
Fauna are de suferit prin reducerea spaţiilor naturale care constituie habitatul necesar
pentru speciile de animale, afectând supravieţuirea acestora. Practica neraţională a pescuitului
şi a vânătorii distruge treptat potenţialul cinegetic şi piscicol al multor zone turistice.
Aşezările urbane sunt afectate de dezvoltarea activităţilor turistice. Creşterea densităţii
construcţiilor urbane, a circulaţiei turistice au repercusiuni negative mai ales asupra centrelor
istorice ale oraşelor şi vechilor construcţii, a monumentelor, prin amplificarea formelor de
poluare.
Reducerea tuturor acestor efecte negative asupra valorilor naturale şi culturale cu
valenţe turistice se bazează pe o analiză aprofundată calitativă şi cantitativă asupra tuturor
componentelor de mediu.
Politica globală de stabilire a saturaţiei turistice asupra mediului natural, social,
cultural, trebuie să se desfăşoare la scară naţională, regională, locală, iar legile şi
reglementării, stabilite în principal de organismele guvernamentale trebuie să asigure
păstrarea calităţii mediului în interesul turiştilor, a colectivităţilor locale şi a obiectivelor
naţionale. Aceasta trebuie să pornească cu determinarea următoarelor priorităţi:
Pagina 25 din 48
definirea potenţialului teoretic turistic global pe termen lung în funcţie de resursele

naţionale sau regionale;
stabilirea tipului de produs sau imagine turistică, care se doreşte a fi realizată;
analiza nivelului cererii pentru un anumit produs turistic;
evaluarea condiţiilor materiale necesare realizării capacităţii de primire adecvate, în
funcţie de reţeaua de transporturi existentă, volumul investiţiilor necesare;
determinarea dimensiunilor impactului socio-cultural şi economic, ecologic.
La baza determinărilor de impact, care este variabil în timp şi spaţiu, stă un evantai
întreg de norme menite să directioneze dezvoltarea turistică a oricărei zone.
CAPITOLUL 3
TURISMUL DURABIL ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ
Din cele peste 60 de interpretăriale conceptului de dezvoltare, specialiştii s-au oprit la

cel ce pare a defini, pentru moment, cel mai bine, rezolvarea problemelor umanităţii:
DEZVOLTARE DURABILÃ. Raportul Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare
(CMED), cunoscut şi sub
denumirea de “Raportul Brundtland” după numele iniţiatoarei acestui raport ce poartă
titlul “Viitorul nostru comun”, apărut în 1987, defineşte dezvoltarea durabilă ca fiind acea
dezvoltare ce satisface nevoile generaţiilor actuale fără a prejudicial interesele generaţiilor
viitoare.
Dezvoltarea durabilă înseamnă în plan material menţinerea posibilităţilor şi condiţiilor
de viaţă pentru generaţiile viitoare, în special a resurselor naturale regenerabile cel puţin la
nivelul celor existente pentru generaţia actuală, precum şi redresarea factorilor de mediu
afectaţi de poluare. În planâ spiritual, dezvoltarea durabilă înseamnă mult mai mult; inseamnă
conservarea moştenirii faptelor de cultură, realizate de cei din trecut şi de cei de azi şi
dezvoltarea capacităţii de creaţie în viitor, a elitei celor care ne urmează.
Conform definiţiei date de CMED, dezvoltarea durabilă implică faptul că volumul
total al capitalului, format din capital fizic (maşini, drumuri, hoteluri ş.a.), capitalul uman
(sănătatea oamenilor, cunoştinţele şi calificarea lor) şi capitalul natural (pădurile, aerul, apa şi
solul fertile), rămâne constant sau creşte în timp.
Pagina 26 din 48
3.1. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă – definiţii şi principii

Ideea adoptării conceptului de dezvoltare durabilă în turism a apărut la începutul
anilor ’90, luând astfel naştere turismul durabil – o ramură ce a căpătat rapid importanţă atât
în domeniile academic şi de cercetare, cât şi în practica/activitatea/industria turistică.
Din principiu, turismul durabil se disociază de turismul de masă şi se asociază parţial
cu forme de turism alternativ, contemporan (post mase). Cu alte cuvinte turismul durabil este
în primul rând opusul turismului de masă.
Turismul durabil se defineşte ca fiind „... o abordare pozitivă cu intenţia de a reduce
tensiunile şi fricţiunile create de complexitatea interacţiunilor dintre industria turistică, turişti,
mediul natural şi comunităţile locale ca gazde ale turiştilor“ (Journal of Sustainable Tourism,
1993).
Documentul Beyond Green Horizon (Tourism Concern, 1992), defineşte turismul
durabil astfel: „... turismul şi infrastructura aferentă care atât în prezent cât şi în viitor:
operează productiv între limitele capacităţii de regenerare a resurselor naturale; recunoaşte
contribuţia adusă de oameni şi comunităţile locale, de obiceiuri şi moduri de viaţă la
experienţa turistică; acceptă faptul că populaţia trebuie să benefi cieze în mod egal de profi tul
economic din turism la baza căruia stă dorinţa lor de a fi gazde pentru turişti“.
În concluzie, turismul durabil este o formă de turism alternativ care însă are la bază
următoarele principii:
minimizarea impacturilor activităţii turistice asupra mediului natural în vederea
obţinerii durabilităţii ecologice contribuind la menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare
prin întoarcerea unei părţi a veniturilor la aria protejată. Practicarea formelor de turism care
nu afectează mediul natural.
minimizarea impacturilor ne gative ale activităţii turistice asupra comunităţii locale şi
a membrilor ei în vederea obţinerii durabilităţii sociale. Dezvoltarea acelor forme de turism
care nu perturbă şi nu întrerup viaţa de zi cu zi a populaţiei destinaţiei turistice. Evitarea
apariţiei situaţiilor ostile în relaţie cu comunitatea locală.
minimizarea impacturilor negative ale activităţii turistice asupra culturii/tradiţiilor/obi
ceiurilor comunităţilor locale în vederea obţinerii durabilităţii culturale. Dezvoltarea unui
turism capabilsă determine menţinerea autenticităţii şi individualităţii culturilor locale şi care
să evite saturarea acestora cu infl uenţe culturale „externe“.
maximizarea beneficiilor economice la nivelul localnicilor ca urmare a dezvoltării
turismului în vederea obţinerii durabilităţii economice. Constituie unul dintre cele mai
importante principii ale turismului durabil, pus în slujba protecţiei şi dezvoltării economice a
comunităţilor locale şi ariilor protejate.
Pagina 27 din 48
educaţia, pregătirea, informarea. Educarea turistului printr-o înţelegere şi apreciere

superioare a impacturilor provocate de acesta în vederea îmbunătăţirii atitudinii personale în
ceea ce priveşte mediul şi reducerea impacturilor. Include o componentă ecologic educativă
pentru vizitatori, localnici, administraţia locală, populaţia mediului rural, urban etc.
controlul local – principiu de bază în turismul durabil. Comunitatea locală participă şi
este consultată în tot ceea ce priveşte dezvoltarea turistică durabilă, constituind un factor de
decizie activ. Elementul cheie aici este proprieta tea locală asupra elementelor de
infrastructură turistică (ex.: structuri de cazare) şi nu numai. Comunitatea locală şi
administraţiile locale sunt implicate şi deţin mai ales controlul financiar.
3.2. Turismul durabil în practică

În general, garantarea satisfacerii cerinţelor turismului alternativ (implicit şi a celui
durabil) şi a comunităţilor locale, se realizează printr-o serie de măsuri cu caracter practic,
aplicativ, precum:
Înfiinţarea ariilor protejate. Presupune desemnarea de parcuri naţionale, naturale,
rezervaţii ale biosferei, arii de importanţă deosebită etc. În interiorul acestora se vor controla
normativ: accesul, durata, acţiunea, activitatea, atitudinea, comportamentul.
Managementul vizitei/vizitatorului – tehnici.
A. în funcţie de zonarea turistică a ariilor protejate se are în vedere capacitatea
arealelor şi subarealelor de a face faţă, la diferite nivele şi la număr diferit de vizitatori
B. în funcţie de zonarea internă a ariilor protejate (în conformitate cu Hotărârea
Guvernului nr. 230/2003 şi Ordinul Ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului nr.
552/2003) se are în vedere capacitatea arealelor şi subarealelor de a face faţă la diferite nivele
(acces liber, restrictiv sau interzis pentru turişti) şi la număr diferit de vizitatori
2) clustering-ul*
3) dispersia**
4) accesul restrictiv şi/sau selectiv prin politici de preţ
5) accesul interzis pentru turişti în rezervaţiile ştiinţifi ce (în perimetrul rezervaţiilor
ştiinţifi ce se pot desfăşura numai activităţi ştiinţifi ce, în conformitate cu anexa nr. 1 „Scopul
şi regimul de management al categoriilor de arii naturale protejate” a O.U.G. nr. 236/2000,
aprobată prin Legea nr. 462/2001)
6) accesul strict restrictiv al mijloacelor de transport
7) în conformitate cu obiectivele specifi ce locale se va dezvolta un sistem/metodă/
tehnică interpretativă cu caracter educativ
Capacitatea de suport (Carrying Capacity).
Pagina 28 din 48
Reprezintă intensitatea utilizării pe care un anume mediu o poate suporta de-a lungul
unei perioade determinate de timp fără a-i periclita potenţialul durabil pentru acel tip de
utilizare, fi ind practic o metodă de stabilire a valorilor critice sau maxime acceptabile de
utilizare care odată depăşite afectează negativ şi periclitează evoluţia normală.
Tipurile de capacitate de suport12:
Capacitatea de suport ecologic – nivelul/limita de utilizare de la care apare riscul
ecologic şi impactul ecologic negativ.
Capacitatea de suport economic – nivelul/limita de utilizare de la care economia locală
se bazează în mare măsură pe turism sau devine dependentă de acesta.
Capacitatea de suport social – nivelul/limita de utilizare de la care turiştii devin iritanţi
pentru localnici sau afectează cultura locală.
Capacitatea de suport psihologic
– nivelul/limita de utilizare de la care turiştii resimt disconfort şi lipsă de satisfacţie
datorită aglomeraţiei turistice.
În aceeaşi ordine de idei se stabilesc adesea şi mai ales pentru arii deosebite şi delicate
din punct de vedere al echilibrului ecologic, limitele de risc la schimbare, care definesc în
principiu cantitatea de impact posibil ce poate fi tolerată la nivelul unui areal din partea
turiştilor.
Evaluarea Impactului Ecologic, cunoscutul Environmental Impact Assessment (EIA),
reprezintă o tehnică de evaluare a consecinţelor dezvoltării activităţii turistice. Alături de
capacitatea de suport sunt obiective de bază în orice strategie de dezvoltare ecoturistică. Ele
au de regulă ca rezultat identifi carea şi dimensionarea impacturilor, tipizarea lor şi
implementarea unor măsuri de management al impactului.
Participarea comunităţii locale.
Cod de etică atât pentru turişti, cât şi pentru operatorii din turism.
Acte normative privind activitatea turistică. În general, activitatea/industria turistică,
mai ales sectorul privat, are tendinţa de a milita pentru libertate de acţiune preferând
reglementările legale generale şi superficiale. Tocmai acest gen de reglementări sunt cele care
discreditează turismul durabil. Astfel, apare situaţia paradoxală unde, pe de o parte autorităţile
publice centrale, trebuie să se implice mai puţin lăsând loc organismelor şi comunităţilor
locale, precum şi sectorului privat să acţioneze, iar pe de altă parte, trebuie să intervină ferm
în tendinţele de dezvoltare turistică în vederea asigurării durabilităţii. Atitudinea, poziţia
fermă, dar mai ales pachetul de acte normative emise, precum şi aplicarea acestora constituie
12
Nicolae Neacsu – „Turismul si dezvoltarea durabila”,Ed.Expert,Bucuresti,2000,pag.132
Pagina 29 din 48
instrumentul de bază în asigurarea şi impunerea principiilor durabilităţii în dezvoltarea

turistică.
În consecinţă, durabilitatea, concept oarecum teoretic şi contestat tocmai datorită difi
cultăţii de implementare, dar la care se aderă frecvent şi cu mult entuziasm, este extrem de
difi cil de realizat fără un cadru legislativ coerent, strict, ferm şi în acelaşi timp sufi cient de
flexibil.
3.3. Ecoturism – definiţii

Dezvoltarea durabilă aplicată în turism nu a dat întotdeauna roade pozitive chiar şi în
condiţiile în care au fost respectate într-o primă fază toate principiile durabilităţii. Trebuie
menţionat faptul că în cele mai multe cazuri cu rezultate negative (de exemplu depăşirea
limitelor de impact la schimbare şi la capacitatea de suport), apar celebrele situaţii de „MASS
POST MASS tourism“ sau turism alternativ de masă, adică exact opusul obiectivelor de
dezvoltare durabilă.
Cu toate acestea, în cadrul formelor de turism alternativ s-a detaşat acea formă de
turism prin care se reuşeşte în realitate atingerea obiectivelor privind protecţia şi menţinerea la
nivel controlabil a dimensiunii impacturilor. Este vorba despre ecoturism. Acesta se detaşează
cu atât mai mult cu cât adepţii lui au ca scop minimizarea impacturilor ecologice. Ei se
caracterizează prin conştiinţă socială, o atitudine responsabilă şi practicarea unui turism cu
efecte minime asupra mediului natural.
Atitudinea este cunoscută şi sub denumirea de „greenwashing“ şi stă la baza apariţiei
ecoturismului ca formă turistică alternativă ce urmăreşte:
a) în primul rând evitarea apariţiei impacturilor negative caracteristice turismului de
masă;
b) în al doilea rând caută să demonstreze că dezvoltarea turistică nu duce neapărat la
degradarea mediului natural dacă se bucură de un management profesionist.
Ecoturismul apare în literatura de specialitate şi sub următoarele denumiri:
green tourism/turism verde
soft tourism/turism uşor
responsible tourism/turism responsabil
low-impact tourism/turism cu impact redus
new tourism/un nou turism
good tourism/turismul cel bun
Pagina 30 din 48
Definiţii13
A defini ecoturismul este în prezent un proces ştiinţifi c în sine, poate unul dintre cele
mai active şi prolifi ce. Ca atare, în prezent nu există o defi niţie unanim abordată\ (Orams,
1995), dar există defi niţii agreate şi predominant acceptate, adoptate şi utilizate. Procesul defi
nirii ecoturismului pare mai atractiv teoreticienilor decât ecoturismul în sine (Jackson, 1997;
Fennell, 1998). Un lucru este cert, în defi nirea ecoturismului s-au implicat un număr mare şi
variat de specialişti precum şi o mare varietate de organisme profesionale, economice, atât la
nivel naţional cât şi internaţional.
Termenul de ecoturism nici măcar nu exista în dicţionare acum 20 de ani (Weaver,
1998). Defi nirea lui distinctivă a devenit cu atât mai necesară cu cât el a fost adesea şi încă
mai este utilizat în sinonimie cu cel de turism alternativ sau turism durabil. După un proces de
anvergură în care s-au implicat nume academice sonore la nivel internaţional (Hawkins, 1994;
Carter and Lowman, 1994; Goodwin, 1996; Liddle, 1997; Dowling, 1997, 1998; Fennell,
1998, 1999; Wearing and Neil, 1999; Honey, 1999) precum şi Organizaţia Mondială a
Turismului (1999), ecoturismul a benefi ciat de apariţia unui criteriu sau mai bine spus de un
mod de defi nire unanim acceptat (Quebec Declaration, UNEP/WTO, 2002). În concordanţă
cu acest criteriu ecoturismul este văzut ca o formă de turism alternativ şi trebuie să includă
spre defi nire următoarele elemente:
produsul are la bază natura şi elementele sale
managementul ecologic în slujba unui impact minim
contribuţie la conservare
contribuţie la bunăstarea comunităţilor locale
educaţie ecologică
Astfel ecoturismul poate fi definit:
„... forma de turism cu cel mai scăzut impact asupra naturii, ce contribuie la protejarea
speciilor şi habitatelor lor fi e direct prin conservare fie indirect prin generarea de resurse fi
nanciare pentru comunităţile locale sufi ciente pentru a le determina pe acestea să le aprecieze
valoarea şi în consecinţă să le protejeze ca surse de venit.“ (Goodwin, 1996)
„... forma de turism durabil la baza căruia stau resursele naturale, care se concentrează
în special asupra aprecierii şi cunoaşterii naturii şi care se bucură de un management etic de
impact redus, opus consumului orientat în a susţine comunitatea locală (la nivel de control,
benefi cii şi dimensiune). Are loc de obicei în spaţii naturale şi contribuie în mod obligatoriu
la conservarea şi protecţia acestora.“ (Fennell, 2003)
13
Florina Bran,Tamara Simion,Puiu Nistoreanu – „Ecoturism”,Ed.Economica,Bucuresti,2000,pag.78
Pagina 31 din 48
În concluzie: procesul definirii ecoturismului este unul dinamic şi fl exibil ce dă

posibilitatea redefi nirii acestuia în funcţie de situaţie, dar în conformitate cu criteriile unanim
adoptate cu ocazia anului mondial al ecoturismului
3.4.Dezvoltare Durabilă
Dezvoltarea durabilă = dezvoltare ce satisface nevoile generaţiilor actuale fără a
prejudicia interesele generaţiilor viitoare
Mediu = ansamblu de condiţii şi elemente naturale ale Terrei : apa, aerul, solul şi
subsolul, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele
vii, sistemele materiale în acţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile
materiale şi spirituale.
De la Adam Smith şi până în zilele noastre, teoria economică analizează direct sau
indirect “dezvoltarea”. Visul oricărui capitalist a fost şi este dezvoltarea afacerilor sale,
cucerirea unor noi pieţe, globalizarea. O dată cu creşterea complexităţii conexiunilor din
economia mondială s-a simţit şi nevoia redefinirii de către specialişti a acestui concept.
Paradoxul ştiinţei economice este că teoriile sale sunt create după analiza fenomenelor, spre
deosebire de alte ştiinţe în care teoria precede practica (de exemplu Edison a inventat becul
după multe experimente şi calcule în laborator, în timp ce piaţa a fost analizată mult după
apariţia ei). Aşa s-a întâmplat şi cu conceptele dezvoltării durabile sau viabile. După douăzeci
de ani de expansiune economică fără precedent, abia în anii ’70 apar primele preocupări de
redefinire a conceptului de dezvoltare.
3.4.1. Dezvoltarea durabilă şi Summit-ul de la Johannesburg, 2002

Anul 2002 a marcat desfăşurarea celei de a III-a Conferinţe ONU asupra problemelor
de mediu. Dacă între prima (Stockholm) şi a doua (Rio de Janeiro) au trecut douăzeci de ani,
acutizarea problemelor de mediu, cât şi conştientizarea lor la început de mileniu a dus la
reducerea la jumătate a timpului între conferinţe.
România a fost şi de această dată reprezentată la cel mai înalt nivel, singura problemă
rămânând aplicarea directivelor acestei conferinţe la nivel concret economic. Summit-
ul mondial pentru dezvoltarea durabilă organizat de ONU la Johannesburg, în Africa de Sud
în perioada 26 august – 4 septembrie 2002 reprezintă prima mare Conferinţă a ONU la
început de secol XXI.
Pregătirea Summit-ului dezvoltării durabile a început din anul 2001 la nivel naţional,
regional şi internaţional, subiectele principale ale întrunirii fiind, pe de o parte, legate de
Pagina 32 din 48
evaluarea progreselor înregistrate de guverne, sectorul privat şi societatea civilă în perioada ce

a trecut de la Summit-ul Terrei din 1992 de la Rio de Janeiro, iar pe de altă parte, de a
determina noi soluţii pentru o dezvoltare economică şi socială mai durabilă şi mai echitabilă.
ONU a organizat, fără îndoială, cea mai mare conferinţă mondială ce a dezbătut
problemele majore cu care se confruntă toate statele lumii, cum sunt sărăcia, mondializarea,
degradarea mediului, sănătatea, accesul la diferite pieţe, etc. dezvoltarea durabilă vizează un
bun echilibru între obiectivele sociale, economice şi ecologice.
În domeniul social obiectivul principal este eliminarea sărăciei prin reducerea ponderii
persoanelor care trăiesc (supravieţuiesc!) cu mai putin de un dolar pe zi; în domeniul
economic, obiectivul principal este schimbarea modelelor de producţie şi consum
nondurabile; iar în domeniul ecologic gestionarea durabilă a resurselor naturale.
În aceste trei domenii (economic, social, ecologic), turismul îşi poate adduce o
contribuţie esenţială, în numeroase ţări, fiind o soluţie de dezvoltare mult mai durabilă decât
activităţi cum sunt agricultura intensivă, exploatările miniere sau alte activităţi din sectorul
primar şi secundar, mai ales în condiţiile respectării Codului Mondial de Etică al Turismului
adoptat de Adunarea Generală a OMT la Santiago, Chile, în prima zi a lui octombrie 1999 şi
aprobat de Adunarea Generală a ONU la sesiunea sa din noiembrie 2001.
Anul 2002 a fost un an special pentru dezvoltarea durabilă a turismului, nu numai
pentru că în acest an a avut loc Summit-ul mondial al dezvoltării durabile, dar şi pentru că
ONU a declarat acest an “Anul internaţional al ecoturismului”, iar principala manifestare ce a
marcat acest eveniment a fost Summit-ul mondial al ecoturismului organizat de către OMT în
perioada 19-22 mai la Québec, în Canada.
CAPITOLUL 4
REZERVAŢIA BIOSFEREI DELTA DUNĂRII

Studiu de caz
Cu o suprafaţă de 2.590 km2, Delta Dunării include atât suprafeţe de uscat (circa 15%
din suprafaţă la un nivel normal al celor trei braţe ale Dunării, ce au transformat- o şi o
străbat) şi terenuri mlăştinoase cu lacuri şi gârle.
Braţele principale ale Dunării - Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe - rezultate din separarea
apelor Dunării la Ceatalul Izmail (Chilia în braţul Chilia, braţul Tulcea, acesta din urma
bifurcându-se la Ceatalul Sf. Gheorghe în Sulina şi braţul Sf. Gheorghe).
Pagina 33 din 48
Braţul nordic, Chilia, are cea mai mare adâncime (36 m) şi cel mai bogat debit (62,6%
din debitul total al Dunării).
După satul Chilia Veche se dezvoltă o deltă proprie, cu numeroase braţe divergente
(tip Mississippi).
Braţul de mijloc, Sulina, lung de 62,9 km şi adânc de 18 m, transportă 17,7% din
debitul total al Dunării şi prezintă la vărsare o deltă de tip Tibru, un singur canal de curgere.
Braţul a fost rectifi cat şi dragat de mai multe ori, ceea ce permite ca navele maritime să
meargă până în portul Galaţi.
Braţul sudic, Sf. Gheorghe, lung de 109 km, are cea mai accentuată meandrare. La
gurile sale prezintă o deltă secundară de tip Vistulă, cu o despletire conică de braţe secundare.
Prin 3 canale, Lipoveni, Dunăvăţ şi Dranov, face legătura cu complexul lacustru
Razelm - Sinoe.
În lungul braţelor principale şi secundare, în zona maritimă, s-au format grinduri fl
uviale sau grinduri fl uvial-maritime (Letea, Cormoran, Sărăturile), dominate de un relief de
dune cu altitudini maxime de 8-13 m. Tot în categoria formelor de uscat din Delta Dunării
intră şi insulele continentale Chilia, Stipoc.
Alături de canalele principale, în reţeaua hidrografi că a Deltei Dunării sunt incluse
braţele secundare, gârlele şi canalele antropice, cum sunt Marele M (Dunărea Veche), Rusca,
Litcov, Uzlina, Macovei, Împuţită, Dunăvăţ şi Dranov (cu adâncimi de 2-4 m), ca şi un număr
însemnat de lacuri deltaice (iezere: Fortuna 906 ha, Matiţa 618 ha, Babina 338 ha, Roşu 1.331
ha, Gorgova 1.281 ha, Isacov 1.046 ha, Puiu 825 ha, Uzlina 468 ha, Roşuleţ 331 ha, cu
adâncimi medii de 2-4 m).
Din cei 4.340 km2 ai Deltei Dunării 3.680 km2 sunt ocupaţi de mlaştinile de stuf şi
plaur.
Alături de delta propriu-zisă, trebuie menţionat şi complexul lagunar/ lacustru Razelm
(Razim), ce include lacurile Razelm, Zmeica, Goloviţa şi Sinoe.
Atât în delta fluvială, cât şi în cea fl uvio-maritimă se întâlneşte o vegetaţie deosebit
de bogată. Pe grinduri pot fi întâlnite păduri amestecate (plop negru, plop tremurător, stejar,
meri şi peri pădureţi, salcie alba, ulm).
În pădurile Letea şi Caraorman se desprinde prezenţa lianelor şi a viţei sălbatice.
Alături de zăvoaiele de salcie, poate fi întâlnită vegetaţia de dune şi de nisipuri ale
plajelor (plajele de la sud de braţul Sulina, ca şi cea de la nord de braţul Sf. Gheorghe, fi ind
deosebit de extinse).
Pagina 34 din 48
Vegetaţia acvatică, dominată de nufărul alb – Castalia alba Wood - şi nufărul galben –
Nuphar luteum -, precum şi stuful, papura, pipirigul şi rogozul sunt specifi ce zonelor
mlăştinoase.
Des întâlnit este plaurul, o împletitură deasă de rizomi şi rădăcini de plante acvatice şi
mâl sau chiar sol în formare, ce alcătuieşte chiar unele insule plutitoare.
Delta Dunării este un adevărat paradis natural al păsărilor autohtone sau de pasaj
(peste 280 de specii). Aici pot fi întâlniţi pelicani, cormorani, călifari roşii, dumbrăvence,
vulturi codalbi, egrete albe mari, lopătari, acvile, lişiţe, raţe sălbatice, gâşte de vară, raţe
pestriţe, potârnichi, prepeliţe.14
Dintre mamifere: mistreţi, lupi, iepuri, pisici sălbatice etc. Dar şi multe alte animale
iubitoare de apă: nurci, vidre, hermeline.
În apele fluviului sau în lacuri sunt prezente numeroase specii de peşti: cegă, oblete (fl
uviale), morun, nisetru, păstrugă (maritime), crap, somn, şalău, ştiucă, mreană (de apă dulce).
Pentru toate acestea, Delta Dunării şi complexul Lacustru Razelm au fost declarate
Rezervaţie a Biosferei.
Cu aceste trei idei, în mod evident, nu se poate spune că a fost finalizat capitolul
privind potenţialul natural al României.
Ceea ce am încercat a fost o foarte scurtă trecere în revistă a principalelor zone în care
se găsesc parcuri naţionale/parcuri naturale sau rezervaţii ale biosferei.
Scopul lucrării nu este o prezentare a acestor monumente. Acest capitol a fost gândit
ca o provocare a celor care se ocupă de arii protejate pentru a se implica direct şi fără ezitare
în gândirea strategiei de ecoturism.
Probabil că în viitorul apropiat va trebui să gândim o strategie de ecoturism care nu se
va referi numai la parcuri naţionale şi parcuri naturale, respectiv rezervaţii ale biosferei, ci la
ansamblul ariilor protejate din România, respectiv la ansamblul teritoriului României.
4.1Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunãrii (ARBDD).

Odatã cu declararea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunãrii (1990) a fost înfiinţatã şi
instituţia pentru administrarea patrimoniului natural din domeniul public de interes naţional al
Rezervaţiei, precum şi pentru refacerea şi protecţia unitãţilor fizico-geografice de pe teritoriul
RBDD - Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunãrii (ARBDD).
Conform Legii 82/1993 cu modificarile şi completarile ulterioare, ARBDD reprezintã
o instituţie publicã în subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor.
14
Gabriela Stanciulescu,Puiu Nistoreanu,Radu Emilian,Gabriela Tigu – „Managementul turismului durabil in
tarile riverane Marii Negre”,Ed.All Beck,2000,pag.34
Pagina 35 din 48
Obiectivele principale urmãrite de ARBDD în gestionarea ecologicã a teritoriului

rezervaţiei sunt:
conservarea şi protectia patrimoniului natural existent;
promovarea utilizãrii durabile a resurselor generate de ecosistemele naturale ale
rezervaţiei;
reconstrucţia ecologicã a zonelor degradate de impactul activitãţilor umane.
ATRIBUŢIILE Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunãrii
Administraţia Rezervaţiei are urmãtoarele atribuţii:
a) evaluează starea ecologică a patrimoniului natural, organizând cercetarea ştiinţifică,
elaborează strategia de conservare şi redresare şi, dupa aprobarea acesteia de către Consiliul
ştiinţific al Administraţiei Rezervaţiei, asigură măsurile necesare pentru conservarea şi
protecţia biodiversităţii;
b) stabileşte şi aplică măsurile de reconstrucţie ecologică a ecosistemelor deltaice şi
dispune măsurile legale corespunzatoare pentru protecţia, ameliorarea şi refacerea stării de
calitate a mediului, acolo unde a fost deteriorat;
c) administrează in mod direct domeniul public de interes naţional din perimetrul
Rezervaţiei şi ia măsuri pentru refacerea şi protecţia unitătilor fizico-geografice componente;
organizează şi exercită supravegherea şi controlul modului în care sunt puse în aplicare şi
respectate dispoziţiile legale în vigoare privind măsurile de protectie stabilite în statutul
Administraţiei Rezervaţiei şi alte aspecte care, potrivit legii, sunt de competenţa
Administraţiei Rezervaţiei;
d) în exercitarea atribuţiilor sale Administraţia Rezervaţiei poate solicita instituţiilor
statului cu atribuţii în combaterea practicilor ilegale sprijin pentru controlul şi sancţionarea,
potrivit legii, a faptelor savarsite pe teritoriul Rezervatiei, ce contravin reglementarilor legale
in vigoare. Institutiile solicitate au obligatia de a raspunde cererii Administratiei Rezervatiei;
e) stabileste, impreuna cu Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei,
regulile de circulatie si acces pe bratele Dunarii pentru barci, salupe, nave fluviale si
maritime, iar pentru canalele si lacurile interioare din perimetrul Rezervatiei propune spre
aprobare Ministerului Apelor si Protectiei Mediului regulile de acces si circulatie, exercitand
controlul asupra modului de respectare a acestora. Capitania Portului Tulcea si Inspectoratul
Politiei de Frontiera, prin subunitatile din teritoriu, vor asigura, la solicitarea Administratiei
Rezervatiei, sprijin pentru aplicarea masurilor legale asupra navelor care au produs poluari ale
apelor, in conformitate cu legislatia in vigoare;
Pagina 36 din 48
f) in cooperare cu serviciile descentralizate ale celorlalte autoritati de specialitate ale

administratiei publice centrale, cu autoritatile administratiei publice locale si in parteneriat cu
alte institutii publice locale si cu sectorul privat:
- elaboreaza obiectivele de management pentru conservarea biodiversitatii si
dezvoltarea durabila in Rezervatie (Planul de management al Administratiei Rezervatiei), prin
care se promoveaza realizarea obiectivelor prioritare pentru mediu si dezvoltare durabila, in
conformitate cu obiectivele Strategiei nationale pentru protectia mediului, ale Strategiei
nationale pentru dezvoltare durabila si ale Planului national de aderare la Uniunea Europeana;
- elaboreaza si pune in aplicare strategii locale pentru mediu si dezvoltare durabila, in
conformitate cu obiectivele si recomandarile Agendei 21, ale strategiilor si programelor de
actiuni elaborate si puse in aplicare in cadrul Procesului Mediu pentru Europa;
- participa la elaborarea si punerea in aplicare a planurilor de amenajare a teritoriului
si a planurilor de amenajare a teritoriului si de urbanism, asigurand integritatea dimensiunii de
mediu si a cerintelor ecologice in politicile si strategiile zonale si locale privind planificarea
utilizarii, organizarea si amenajarea teritoriului si a asezarilor umane, cu luarea in considerare
a structurii si valorii capitalului natural din teritoriu si utilizarea acestuia pe principiile
dezvoltarii durabile;
- participa la elaborarea si punerea in aplicare a planurilor si a programelor pentru
protejarea intereselor populatiei locale, pentru conservarea patrimoniului cultural, precum si
pentru cresterea calitatii vietii si a standardului de civilizatie;
- participa la elaborarea si punerea in aplicare a planurilor si programelor pentru
apararea impotriva inundatiilor si a catastrofelor;
g) emite acordul si autorizatia de mediu pentru desfasurarea activitatilor in perimetrul
Rezervatiei de catre persoanele fizice si juridice, in conditiile legii si in concordanta cu
cerintele conservarii biodiversitatii si a structurilor ecologice specifice, incluzand si
procedurile de stabilire a obligatiilor de mediu in procesul de privatizare;
h) evalueaza starea resurselor naturale si a nivelului de valorificare a acestora, in acord
cu potentialul lor de regenerare si cu capacitatea de suport a ecosistemelor, scop in care
elaboreaza si pune in aplicare reglementari privind valorificarea resurselor naturale
regenerabile si a tuturor celorlalte resurse din Rezervatie;
i) poate concesiona, in conditiile legii, activitatile de valorificare a resurselor naturale
regenerabile si de utilizare a terenurilor, in scopul desfasurarii de activitati economice;
j) colaboreaza cu autoritatile administratiei publice pentru protejarea intereselor
localnicilor, precum si pentru cresterea calitatii vietii si a standardului de civilizatie;
Pagina 37 din 48
k) sustine si impune prin mijloacele prevazute de lege, in special prin aplicarea

procedurilor de autorizare, promovarea tehnologiilor curate, schimbarea modelelor de
productie si de consum, in sensul utilizarii durabile a resurselor materiale si energetice si al
reducerii impactului negativ asupra mediului;
l) participa, potrivit atributiilor si competentelor legale, la elaborarea si punerea in
aplicare a programelor si proiectelor de cooperare cu organismele interne si internationale in
context transfrontier, regional si international;
m) elaboreaza si publica rapoarte periodice privind starea mediului la nivelul
Rezervatiei;
n) actioneaza prin toate mijloacele prevazute de lege si pe intregul teritoriu al
Rezervatiei pentru protectia si ameliorarea starii mediului si a calitatii vietii, cu luarea in
considerare a necesitatii punerii in aplicare pe plan local a prevederilor conventiilor si
acordurilor internationale la care Romania este parte, precum si pentru realizarea obiectivelor,
programelor si planurilor de actiune dezvoltate in baza acestor conventii si acorduri;
o) incurajeaza si dezvolta parteneriatul cu toate sectoarele societatii civile, cu
organizatiile neguvernamentale, precum si cu institutiile publice sau private care militeaza in
interesul sustinerii si atingerii obiectivelor pentru mediu si dezvoltare durabila;
p) organizeaza activitati cu scop instructiv, formativ si educational, asigura informarea
curenta a populatiei si a autoritatilor locale cu privire la starea si evolutia calitatii mediului in
Rezervatie, dezvolta cooperarea cu mass-media si publica materiale avand ca scop
sensibilizarea opiniei publice, angajarea populatiei si a comunitatilor locale in sustinerea si
aplicarea masurilor privind protectia mediului, conservarea naturii si a diversitatii biologice,
reconstructia ecologica a zonelor deteriorate si ameliorarea calitatii vietii, combaterea
actiunilor de capturare, detinere si ucidere a faunei salbatice in perioadele de prohibitie;
q) identifica, delimiteaza si propune declararea zonelor functionale ale rezervatiei si
introduce marcaje si semnale avertizoare pentru limitarea actiunilor perturbatoare;
r) avizeaza, sub raportul protectiei ecosistemelor, planurile de amenajare a teritoriului
si de urbanism de pe teritoriul Rezervatiei, elaborate potrivit legii;
s) conlucreaza cu Compania Nationala "Apele Romane" - S.A. in vederea gospodaririi
apelor si efectuarii lucrarilor hidrotehnice necesare.
4.2.Conceptul de REZERVAŢIE A BIOSFEREI
Biosfera este învelisul scoartei terestre, al apelor si al atmosferei pe care se desfãsoarã

viata si care suferã modificãri sub actiunea omului.
Pagina 38 din 48
Rezervaţiile biosferei reprezintã teritorii ocrotite care conservã integralitatea,

functionalitatea si alte însusiri naturale ale unor ecosisteme naturale, care prin existenta lor
contribuie la regenerarea continuã ale resurselor fundamentale ale biosferei si în care
populatia reprezintã o componentã integrantã.
Denumirea de rezervatie a biosferei a fost adoptatã în cadrul Programului "Omul si
Biosfera" lansat în 1971 de cãtre UNESCO, pentru a promova si demonstra relatiile
armonioase dintre oameni si mediul înconjurãtor.
Managementul unei rezervatii a biosferei trebuie sã îndeplineascã douã conditii
principale:
(1) are trei obiective esentiale:
conservarea ecosistemelor naturale si a resurselor genetice, promovarea cercetãrii;
instruirii si educatiei pentru protectia mediului înconjurãtor;
sprijinirea populatiei si economiei locale.
(2) este constientã asupra oportunitãtilor de armonizare a cerintelor complementare si
adeseori conflictuale ale celor trei obiective esentiale, elaborând o schemã de zonare a
rezervatiei cuprinzând cel putin trei categorii:
zone strict protejate, consacrate conservãrii unor ecosisteme si a resurselor sale
genetice valoroase;
zone tampon , care asigurã atenuarea impactului antropic asupra zonelor strict
protejate si unde sunt încurajate unele activitãti economice traditionale ale populatiei locale;
zone de tranzitie, care asigurã legãtura dintre rezervatie si procesele de dezvoltare
socio-economicã regionalã.
4.3.Funcţiile Rezervaţiilor Biosferei:
conservarea ecosistemelor naturale, a resurselor genetice si a ecosistemelor pentru

generatiile viitoare
pãstrarea formelor traditionale de folosire a pãmântului
gãsirea modului de administrare durabilã a resurselor naturale spre bunãstarea
populatiei, fãrã sã degradeze mediul
obtinerea de informatii în cadrul retelei mondiale de rezervatii ale biosferei, incluzând
actiuni de monitoring, cercetare, instruire, educatie si schimburi de cunostinte pentru
sprijinirea populatiei si a economiei locale
cooperarea internationalã pentru rezolvarea problemelor protectiei si administrãrii
resurselor naturale.
Pagina 39 din 48
4.4.Conceptul dezvoltării durabile
În urma Conferintei Natiunilor Unite despre Mediu si Dezvoltare (UNCED) din 1992,
dezvoltarea durabilã a devenit un principiu de bazã pentru echilibrarea cerintelor de
conservare si dezvoltare a societãtii umane si trebuie consideratã un proces în care necesitatea
stopãrii utilizãrii pe scarã largã a unor resurse naturale trebuie balansatã de inevitabilitatea
utilizãrii unora dintre acestea necesare pentru dezvoltarea curentã a societãtii.
Dezvoltarea durabilã reprezintã dezvoltarea care corespunde necesitãtilor prezentului,
fãrã a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a le satisface pe ale lor.
Utilizarea durabilã reprezintã folosirea resurselor regenerabile într-un mod si o ratã
care sã nu conducã la declinul pe termen lung al acestora, mentinând potentialul lor în acord
cu necesitãtile si aspiratiile generatiilor prezente si viitoare.
Rolul zonelor protejate în promovarea dezvoltãrii durabile se concentreazã în
abilitatea acestor zone de a genera beneficii sociale si economice la nivel local, national si
international fãrã a-si compromite principalul obiectiv legat de conservarea naturii si a
resurselor naturale pentru generatiile prezente si viitoare.
Principii şi elemente strategice care stau la baza asigurãrii unei dezvoltãri durabile:
principiul precautiei în luarea deciziei
principiul prevenirii riscurilor ecologice si a producerii daunelor
principiul conservãrii biodiversitãtii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic
natural
principiul “poluatorul plãteste”
înlãturarea cu prioritate a poluantilor care pericliteazã nemijlocit si grav sãnãtatea
oamenilor
crearea sistemului national de monitorizare integratã a mediului
utilizarea durabilã a resurselor naturale
mentinerea, ameliorarea calitãtii si reconstructia zonelor deteriorate
crearea unui cadru de participare a organizatiilor neguvernamentale si a populatiei
locale la elaborarea si aplicarea deciziilor
dezvoltarea colaborãrii internationale pentru asigurarea calitãtii mediului.
CONDUCEREA Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunãrii
Pagina 40 din 48
Respectând Legea 82/1993, conducerea Rezervatiei Biosferei Delta Dunãrii este

realizatã de Consiliul Stiintific format din reprezentanti ai ARBDD si ai altor organizatii
implicate în administrarea rezervatiei (administratia localã, ministere, societãti economice,
specialisti din institute de cercetare, membri ai Academiei Române).
ARBDD este condusã de un Guvernator, numit de Guvern la propunerea Ministerului
Mediului si Gospodaririi Apelor, cu avizul prefectului judetului Tulcea si al Academiei
Române.
RELAŢII INTERNAŢIONALE
1. Memorandum de Întelegere între Ministerul Mediului (România) si Ministerul
Transportului, Lucrãrilor publice si Gospodãrirea Apelor (Olanda) - privind cooperarea în
domeniul managementului integrat al apelor, respectiv cooperarea în domeniul cercetãrii
ecologice si hidrologice pentru refacerea si managementul sistemelor de ape si a zonelor
umede din Delta Dunãrii si Olanda.
2. Memorandum de Întelegere între Rezervatia Biosferei Delta Dunãrii (România) si
Comitetul pentru Ecologie si Resurse Naturale al Regiunii Astrahan (Federatia Rusã).
3. Protocol privind Acordul de Înfrãtire si Cooperare tehnicã între Rezervatia Biosferei
Delta Dunãrii (România) si Asociatia Marquenterre Nature (Franta)
4. Memorandum de Întelegere între Parcul National Biesbosch, Olanda si
Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunãrii(România), privind cooperarea în domeniul
managementului, informãrii, educatie de mediu, cercetare si ecoturism în Delta Dunãrii si
Biesbosch.
5. Memorandum de Întelegere între Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunãrii,
Institutul National de Cercetare Dezvoltare "Delta Dunãrii"(România) si Administratia
Rezervatiei Naturale Dunaiskiy Plavni (Ucraina), privind cooperarea în domeniul instruirii
personalului, studii asupra biodiversitãtii, management, refacere ecologicã si constientizare
publicã în cele douã zone umede
6. "Coridorul Verde al Dunãrii"
În 1999 a luat fiintã "Coridorul Verde" al Dunãrii, la initiativa României, prin
încheierea unui protocol de colaborare între Ministerele Mediului din Bulgaria, Moldova,
România si Ucraina, prin care se va crea un sistem de zone protejate de-a lungul Dunãrii de
Jos, inclusiv Delta Dunãrii.
Tarile vor mai crea si un plan de actiune pentru activitãtile de implementare si vor
identifica noi zone pentru a fi incluse în "Coridorul
Pagina 41 din 48
Verde", precum si un sistem de monitoring pentru a usura schimbul regulat de

informatii si experientã în domeniul conservãrii zonelor umede, renaturãrii si reducerii
poluãrii.
7. Euroregiunea "Dunãrea de Jos"
În august 1998 a fost înfiintatã Euroregiunea "Dunãrea de Jos", care îsi propune
printre altele si promovarea unor actiuni privind protectia mediului, conservarea diversitãtii
biologice si dezvoltarea durabilã.
În ultimul timp, atât specialistii cât si populatia localã sunt convinsi cã problemele de
mediu nu pot fi rezolvate izolat. Granitele dintre tãri nu pot opri propagarea dezastrelor
cauzate de accidente ecologice. Euroregiunea "Dunãrea de Jos" cuprinde judetele Galati,
Brãila si Tulcea (România), judetul Cahul (Republica Moldova) si Regiunea Odessa
(Ucraina).
8. Cooperarea pentru Zonã Naturalã Protejatã transfrontierã a Deltei Dunãrii si
Prutului Inferior
În iunie 2000, Ministerele Mediului din Republica Moldova, România si Ucraina au
semnat Acordul de stabilire a Zonei de protectia naturii din Delta Dunãrii (Rezervatia
Biosferei Delta Dunãrii- Romania, Rezervatia Biosferei Dunãrii - Ucraina) si Prutul Inferior
(Rezervatia Stiintificã Prutul Inferior - Republica Moldova).
4.5.Caracteristicile cadrului strategic teoretic propus
Propunerea de strategie de mai jos reprezintă cadrul teoretic al unui NETS (National
EcoTourism Strategy) întocmit în conformitate cu:
Procedeul Ceballos-Lascurain (1996) de planing ecoturistic
Metoda REDPA (Regional Ecotourism Development Planning Approach fost
Environmentally based tourism development planning model, Dowling, 1993).
REDPA reprezintă o abordare strategică a planing-ului ecoturistic
în 5 stadii şi împreună cu procedeul Ceballos-Lascurain formează standarde
internaţionale de planing strategic ecoturistic adoptate de organismele internaţionale de resort
precum TES (The Ecotourism Society), EAA (Ecotourism Association of Australia),
WTTERC (World Travel and Tourism Environment Research Centre),
ICER (Institute Centre for Ecotourism Research), OMT (Organizaţia Mondială a
Turismului).
Pagina 42 din 48
Cadrul strategic propus în continuare are o acţiune limită, în comparaţie cu celelalte

tipuri de strategii posibil a fi concepute conform procedeului şi metodei mai sus amintite. A
fost conceput în această manieră din următoarele considerente:
Se conformează dimensiunii, volumului, structurii şi trăsăturilor cadrului natural al
României
Ia în calcul dimensiunea segmentului de eco-activităţi posibile la nivelul României
Se adaptează posibilităţilor economice reale ale României de a susţine dezvoltarea
ecoturistică pentru viitorul apropiat (ex.: ecoetichetarea produselor aferente ecoturismului –
produse alimentare)
Urmăreşte realizarea unui echilibru între toate formele de turism practicate în România
date fi ind condiţiile obiective din ţara noastră
Tradiţia ecoturistică românească este relativ modestă
Nu constituie un tip de strategie restrictiv, el poate fi oricând transformat într-un tip
mai complex dacă se întrunesc condiţiile.
Caracteristica principală a strategiei propuse este aceea că respectă principiile planing-
ului strategic ecoturistic şi anume:
Identificarea şi stabilirea obiectivelor
Stabilirea priorităţilor
Plasarea la nivelul contextului local sau comunitar a rolurilor prioritare specifice
fiecărui partener implicat: autorităţi publice centrale şi locale, agenţi de turism şi diferite alte
organizaţii etc.
Stabilirea instituţiei coordonatoare şi a programelor de soluţionare a problemelor
identificate
O altă caracteristică a acestui cadru este susţinerea integrării tuturor aspectelor de
dezvoltare de turism durabil şi ecoturism la nivel: local/comunitar, regional, naţional.
Cadrul strategic propus în cele ce urmează mai este caracterizat prin faptul că
durabilitatea reprezintă principiul aplicat fi ecărui obiectiv de dezvoltare şi susţine ferm
includerea unui cod de etică şi a unei componente educative atât la nivelul tur operatorilor, al
industriei turismului în general, cât şi al turiştilor.
România este conştientă că se afl ă la o răscruce de drumuri din punct de vedere al
dezvoltării unei identităţi turistice naţionale şi a unei poziţii corespunzătoare pe piaţa
mondială. Ca urmare, prin prezenta propunere de strategie se urmăreşte dezvoltarea unei noi
forme de turism – turismul durabil şi a componentei acestuia, ecoturismul prin:
Dezvoltarea unor reţele de turism durabil/ecoturism
Pagina 43 din 48
Întocmirea sistemelor de management ecologic care să opereze şi să menţină standarde

ridicate în ecoturism
Captarea unui segment important şi specializat de pe piaţa europeană
Accentuarea dezvoltării regionale cu management local
Încurajarea cooperării trans-frontaliere, inter-judeţene, inter-urbane, intercomunale,
acolo unde este cazul
Promovarea unor produse complexe care să includă şi elemente ale patrimoniului
cultural şi istoric naţional.
4.6.Structura şi obiectivele cadrului strategic teoretic propus
Cadrul strategic este structurat în: componente generice de dezvoltare, obiective

strategice şi acţiuni prioritare. Există un număr de 5 componente generice de dezvoltare după
cum urmează:
1. Susţinerea activă a conservării naturii şi durabilităţii ecologice precum şi a valorilor
socio-culturale la nivelul comunităţilor locale
2. Dezvoltarea produselor durabile, de Eco-produse şi a managementului resurselor
naturale
3. Activitatea de turism durabil şi ecoturism - dezvoltare şi management
4. Infrastructura turismului durabil şi ecoturismului
Promovare
Susţinerea activă a conservării naturii şi durabilităţii ecologice precum şi a valorilor
socio-culturale la nivelul comunităţilor locale
Această componentă presupune facilitarea aplicării principiilor şi practicilor ecologice
durabile în turism precum şi dezvoltarea unei abordări strategice a planing-ului regional bazat
pe principiile şi practicile durabilităţii ecologice şi aplicării lor în turism
Dezvoltarea produselor durabile, de Eco-produse şi a managementului resurselor
naturale
O componentă generică ce îşi propune încurajarea unei abordări complementare şi
compatibile între activitatea turistică şi managementul conservării resurselor naturale
Activitatea de turism durabil şi ecoturism - dezvoltare şi management
Presupune:
facilitarea stabilirii celor mai înalte standarde specifi ce activităţii turistice,
dezvoltarea şi implementarea celui mai potrivit sistem de certifi care şi acreditare,
îmbunătăţirea ofertei ecoturistice,
Pagina 44 din 48
eficientizarea educaţiei ecoturistice, la nivelul tuturor grupelor ţintă,

examinarea necesităţilor de ordin economic ale partenerilor şi operatorilor din
ecoturism,
dezvoltarea unor metode/soluţii prin care se poate menţine viabilitate atât la nivel
individual cât şi în asociaţii.
Infrastructura turismului durabil şi ecoturismului
În cadrul acestei componente se urmăreşte încurajarea (şi acolo unde este cazul
reglementarea) design-ului potrivit şi amplasării conforme cu principiile durabilităţii şi
conservării ecologice a infrastructurii construite, astfel încât impactul vizitatorilor asupra
resurselor naturale să fie minim. În acelaşi timp să permită accesul acestora la o educaţie
ecologică consistentă şi în concordanţă cu obiectivele bio-regionale.
Promovare(A se vedea Anexa 1)
Presupune la nivel de componentă strategică încurajarea unei prezentări etice a ofertei
de produse ecoturistice în vederea satisfacerii aşteptărilor vizitatorilor în concordanţă cu
nivelurile cererii şi ofertei.
Plan de acţiune(pentru diminuarea şi controlarea impactului turismului asupra
Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării)
Premise
Prin Hotărârea Guvernului nr. 413/2004 a fost înfi inţată Autoritatea Naţională pentru
Turism în structura căreia a fost inclusă şi Direcţia Generală Autorizare.
În urma eforturilor depuse s-a stabilit în linii mari o strategie de urmat bazată pe trei
elemente principale :
elaborarea strategiei de ecoturism, cadru teoretic din punctul de vedere al autorităţii
guvernamentale de turism ;
prezentarea acesteia tuturor factorilor interesaţi şi organizarea unor dezbateri pentru a
afla opiniile acestora ;
efectuarea primelor demersuri pe plan internaţional pentru stabilirea unui parteneriat
în vederea continuării elaborării strategiei.
Acţiuni desfăşurate
În vederea aplicării prevederilor art.6 din Hotărârea Guvernului nr.230/2003 privind
elaborarea strategiei de dezvoltare a ecoturismului în rezervaţiile biosferei, parcurile naţionale
şi naturale, în conformitate cu principiile de conservare a biodiversităţii şi de utilizare durabilă
a resurselor naturale şi în concordanţă cu Programul naţional de dezvoltare a produselor
turistice, program care include şi Programul Ecoturism în România, Autoritatea Naţională
Pagina 45 din 48
pentru Turism, prin Direcţia Generală Autorizare a derulat până în prezent următoarele
activităţi:
Organizarea primelor discuţii cu reprezentanţii Ministerului Mediului şi Gospodăririi
Apelor şi ai Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, pentru afl area punctelor de vedere;
Stabilirea unui parteneriat cu Universitatea Bucureşti - Facultatea de Geografie pentru
elaborarea strategiei de ecoturism a României – cadru teoretic de dezvoltare ;
Elaborarea strategiei de ecoturism a României – cadru teoretic;
Dezbaterea strategiei cu reprezentanţii Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva,
Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Academiei Române şi Autoritatea Naţională
pentru Turism, în data de 13 septembrie 2004;
Organizarea unui seminar la Tulcea, pentru dezbaterea strategiei de ecoturism, în
prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale, directorilor agenţiilor de turism, unităţilor
hoteliere şi de alimentaţie publică din judeţul Tulcea, în 17 septembrie 2004;
Organizarea unei întâlniri la sediul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului în data de 07 octombrie 2004. Scopul acţiunii l-a constituit corectarea aspectelor
privind strategia de dezvoltare ecoturistică a României. La întâlnire au participat pe lângă
reprezentanţii menţionaţi anterior şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale
naţionale şi internaţionale din domeniul ecoturismului şi ai Institutului Naţional de Cercetare-
Dezvoltare în Turism;
Organizarea a două seminare cu tema „Strategia de dezvoltare ecoturistică a
României”, în perioada 25-28 octombrie 2004 în Parcul Naţional Retezat la Cabana Cheile
Buţii şi în Parcul Naţional Apuseni la Albac - Pensiunea Perla Arieşului şi au reunit
reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor , Regiei Naţionale a Pădurilor -
Romsilva, Academiei Române, Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare în Turism,
asociaţiilor neguvernamentale de ecoturism, specialişti din cadrul Facultăţii de Geografie-
Universitatea Bucureşti, ai Academiei de Studii Economice Bucureşti, reprezentanţi ai
Administraţiei Parcului Natural Apuseni şi Parcului Naţional Retezat, ai autorităţilor locale,
precum şi operatori din domeniul turismului;
Editarea unei broşuri „Strategia de ecoturism a României – cadru teoretic de
dezvoltare“.
Scopul acţiunilor desfăşurate este prezentarea şi dezbaterea cadrului teoretic pentru
crearea unei strategii de dezvoltare ecoturistică a României.
Acţiuni viitoare
a) Traducerea în limba engleză a broşurii „Strategia de ecoturism a României – cadru
teoretic de dezvoltare“ aşa cum este gândit din punctul de vedere al autorităţii de turism;
Pagina 46 din 48
b) Stabilirea unui parteneriat cu Organizaţia Mondială a Turismului, respectiv cu toţi

factorii interesaţi din România în vederea elaborării în forma finală a strategiei de ecoturism.
Concluzii,propuneri,recomandări
Preocuparile pentru protectia mediului natural s-au facut resimtite inca de la sfârsitul
secolului al XIX-lea, când s-a facut tranzitia de la atitudinea de admirare pasiva a frumusetilor
naturii la cea activa de actionare pentru protectia ei si de prevenire a exploatarii abuzive a
bogatiilor naturale. Prima lege pentru protectia mediului (Legea pentru Protectia
Monumentelor Naturii) a fost adoptata in 1930 si, un an mai târziu, a luat fiinta Comisia penru
Protectia Monumentelor Naturii care functioneaza si astazi sub patronajul Academiei
României.
Aceasta lege a fost urmata de multe alte reglementari, dar Legea de protectie a
mediului a fost efectiv adoptata abia in 1973. In prezent sunt in jur de 630 de zone protejate in
România, acoperind o suprafata totala de 1.200.000 ha. In afara de acestea exista trei
rezervatii ale biosferei, 14 parcuri nationale si 362 rezervatii naturale. Parcul National Retezat
(care a luat fiinta in 1935), Parcul National Rodna (care a luat fiinta in 1990) si Delta Dunarii
(rezervatie infiintata in 1938) au fost incluse de UNESCO in cadrul rezervatiilor biosferei, pe
lista proprie de monumente ale naturii protejate.
Turismul, ca activitate economica poate cauza pagube mari ariilor protejate, in special
daca nu sunt administrate adecvat, dar poate aduce si mari beneficii. Presiunile din partea
turismului cresc rapid. Presiunile asupra locurilor turistice mai cunoscute cresc, astfel incat
ariile naturale frumoase devin din ce in ce mai mult locuri pentru turismul de lunga durata,
vizite de o zi si chiar sport.
In cateva arii protejate exista pur si simplu atat de multi vizitatori in anumite parti, sau
la anumite momente incat natura – si calitatea experientei vizitatorilor – sufera. in altele,
vizitatorii pot patrunde in cele mai indepartate zone. Facilitatile turistice intra deseori in
conflict cu telurile de conservare si strica peisajele naturale; presiunile pentru dezvoltarea
unor asemenea facilitati sunt deosebit de puternice in fostul bloc al tarilor est-europene, iar in
cateva arii protejate, turismul pur si simplu nu are loc.
Dar, daca este planificat si administrat pentru a fi durabil, turismul poate fi o forta
foarte pozitiva, aducand beneficii atat ariilor protejate cat si comunitatilor locale. Turismul va
fi binevenit in sau langa ariile protejate daca respecta caracterul special al ariei – cum ar fi:
turismul bazat pe aprecierea naturii, turismul cultural si educational, sau activitatea grupurilor
Pagina 47 din 48
mici, linistite – si daca pagubele si poluarea sunt minime. Turismul poate ajuta la justificarea
infiintarii ariilor protejate in regiunile marginale, si poate duce la o inviorare a comunitatilor
locale din punct de vedere economic si a culturilor traditionale.
Pagina 48 din 48

Diploma - WWW - Tocilar

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Diploma - WWW - Tocilar

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Studiu de caz privind implicatiile amenajarilor turistice asupra

Practica turistică internaţională a demonstrat de-a lungul vremii că indiferent de tipul

Conceptul dezvoltării durabile a pătruns în toate domeniile vieţii economice şi sociale,

RELAŢIA TURISM-MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Noua strategie de dezvoltare internaţională a condus şi la dezvoltarea turismului

ca o activitate economică, turismul poate produce un impact asupra elementelor cadrului

Avtivităţi umane Impact asupra populaţiei

Resurse ECONOMIE POPULAŢIE

SERVICII INTEGRATE ÎN ECOSISTEM

Este determinat de poziţia în politica turistică a guvernului privitoare la industria

Acestea reprezintă căile de păstrare a unei identităţi socio-culturale, de dobândire a

impactul indirect măsoară efectele derivate ale rundelor adiţionale cauzate de

impactul direct + impactul indirect + impactul indus

Formula nr.1 – Efectul multiplicator al turismului

încurajarea activităţilor tradiţionale, mai ales a acelora cu caracter artizanal şi de mică

Chiar dacă activităţile turistice nu agresează mediul, precum unităţile industriale, nu se

- lipsa unor amenajări specifice, destinate popasurilor, instalării corturilor, în zonele şi

Pe primul loc se situează dezvoltarea excesivă pe orizontală sub influenţa directă a

1.2.Forme ale turismului durabil

Dezvoltarea turistică durabilă nu este doar un concept dezbătut, completat sau

trebuie realizate programe educaţionale şi training pentru îmbunătăţirea

Un indicator general valabil, cu largă utilizare în turism, este capacitatea optimă de

Cp = capacitatea optimă de primire;

Normele şi indicatorii prezentaţi joacă un mare rol în analizele de perspectivă a

IMPACTUL ACTIVITĂŢILOR TURISTICE ASUPRA MEDIULUI

Turism durabil = dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul şi marketingul

destinaţiile la mare distanţă, care permit să se realizeze o diversificare a locului de

rezolvării unor probleme sociale, vitale, concomitent cu prezervarea echilibrului mediului

Figura nr.1:Modul de producere a impacturilor in turism

2.2.Strategia şi politica de evaluare a impactului asupra mediului

constatat şi după realizarea proiectului.1 !n momentul de faţă la noi în ţară se realizează

A Schimbări în compoziţia speciilor floristice şi faunistice

2.3.Modalităţi de evaluare a impactului

Avansul deţinut de ţările dezvoltate în elaborarea şi implementarea strategiilor de

2. Imaginea - produs turistic11

zone turistice dezvoltate

definirea potenţialului teoretic turistic global pe termen lung în funcţie de resursele

TURISMUL DURABIL ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ

Din cele peste 60 de interpretăriale conceptului de dezvoltare, specialiştii s-au oprit la

3.1. Turismul durabil şi dezvoltarea durabilă – definiţii şi principii

educaţia, pregătirea, informarea. Educarea turistului printr-o înţelegere şi apreciere

3.2. Turismul durabil în practică

instrumentul de bază în asigurarea şi impunerea principiilor durabilităţii în dezvoltarea

3.3. Ecoturism – definiţii

În concluzie: procesul definirii ecoturismului este unul dinamic şi fl exibil ce dă

3.4.1. Dezvoltarea durabilă şi Summit-ul de la Johannesburg, 2002

evaluarea progreselor înregistrate de guverne, sectorul privat şi societatea civilă în perioada ce

REZERVAŢIA BIOSFEREI DELTA DUNĂRII

4.1Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunãrii (ARBDD).

Obiectivele principale urmãrite de ARBDD în gestionarea ecologicã a teritoriului

f) in cooperare cu serviciile descentralizate ale celorlalte autoritati de specialitate ale

k) sustine si impune prin mijloacele prevazute de lege, in special prin aplicarea

Biosfera este învelisul scoartei terestre, al apelor si al atmosferei pe care se desfãsoarã

Rezervaţiile biosferei reprezintã teritorii ocrotite care conservã integralitatea,

4.3.Funcţiile Rezervaţiilor Biosferei:

conservarea ecosistemelor naturale, a resurselor genetice si a ecosistemelor pentru

4.4.Conceptul dezvoltării durabile

Respectând Legea 82/1993, conducerea Rezervatiei Biosferei Delta Dunãrii este

Verde", precum si un sistem de monitoring pentru a usura schimbul regulat de

4.5.Caracteristicile cadrului strategic teoretic propus

Cadrul strategic propus în continuare are o acţiune limită, în comparaţie cu celelalte

Întocmirea sistemelor de management ecologic care să opereze şi să menţină standarde