CAPITOLUL 4

CALCULUL NECESARULUI DE CĂLDURĂ PENTRU ÎNCĂLZIREA CLĂDIRILOR
Calculul necesarului de căldură se efectuează diferit, astfel: regim termic permanent, considerând parametrii staţionari; regim termic variabil, considerând caracteristicile dinamice ale parametrilor de calcul. Necesarul de căldură în regim permanent, rezultă dintr-un bilanţ termic care are în vedere următoarele aspecte : pierderile de căldură ale clădirii (părţi din clădire); aporturile de căldură de la surse interioare; aporturile gratuite din radiaţia solară; întreruperea în funcţionarea instalaţiei de încălzire. Regim variabil şi a clădirii: ⇒ caracteristica dinamică a parametrilor aerului exterior

procentul real de recuperare a aporturilor;

influenţa inerţiei termice în perioada de întrerupere în furnizarea căldurii. Figura 4.1 Variaţia temperaturii
exterioare pe intervalul de calcul

[W/m3K] V – volumul încălzit al clădirii. este nevoie de un flux termic Qced. [m3] Pentru a menţine la interior temperatura de confort tc constantă.4. Bilanţul fluxurilor termice la nivelul unei clădiri în sezonul rece este dat de ecuaţia următoare: QP + Qced + QS + QA = 0 sau GV(te – ti) + Qced +QS + QA = 0 [W] (4. [W] Qced – fluxul termic introdus în clădire de instalaţia de încălzire. furnizat de instalaţia de încălzire: Qced = GV(tc – te) – (QS + QA) [W] (4.3) . [W] QA – fluxul termic gratuit de la sursele interioare.2) [W] (4. [W] G – coeficientul de izolare termică a clădirii. [W] QS – fluxul termic gratuit de la radiaţia solară.1) unde: QP – pierderile de căldură ale clădirii.1 Necesarul de căldură în regim permanent Valori convenţionale sau valori medii pe o anumită perioadă de timp.

aparate temporare. 100 – 1000W. care pătrunde în încăperi şi contribuie la încălzirea directă sau indirectă a aerului interior şi a elementelor masive şi aporturi de la surse interioare QA. [Wh] (4.5) In figura 4.Pierderile de căldură în regim permanent Consumul energetic al unei clădiri se evaluează prin flux termic pierdut: QP = GV(tc – te) [W] (4. temperatura exterioară înregistrează fluctuaţii semnificative în intervalul de timp τ0→τf. apreciată la cca. 40 – 100W/loc. Pentru calculul energiei termice consumate în regim permanent se adoptă o valoare medie pe interval a temperaturii exterioare.4) sau prin energie consumată într-un interval de timp ∆τ: τf E = GV ∫ (tc − te (τ )) + dτ τ0 [Wh] (4. aparate electrice permanente(electocasnice) cca. În categoria aporturilor interioare intră: • • • • • căldura metabolică a ocupanţilor.1. 300W. 30 – 100W/lampă. astfel încât energia consumată este: E = GV∆τ (tc – tem) Aporturi de căldură “gratuite” Prin aporturi de căldură de la surse gratuite se înţelege fluxul termic provenit din radiaţia solară QS. iluminatul artificial. etc.6) .

Aporturilor “gratuite” ⇒ variabile în timp şi spaţiu. Qced = 0.dacă aporturile sunt mai mari decât Figura 4.2 Distribuţia favorabilă a pierderile de aporturilor “gratuite” căldură. ⇒dificil de evaluat pentru consumurile energetice. 4. temperatura 3-variaţia ti.7) . se constată : .dacă aporturile sunt egale cu pierderile de căldură QP = QS + QA. 2-variaţia aporturi. este de cca.Aportul de la sursele interioare comune.17 W/m2 suprafaţă utilă. rezultă din ecuaţia 4.3 că nu este nevoie de un flux termic cedat de instalaţia de încălzire. iar temperatura interioară este egală cu temperatura de confort: ti = tc = te + QS + Q A GV [oC] (4. a – consum de energie interioară depăşeşte temperatura de confort şi apare senzaţia de supraîncălzire: ti = t e + QS + Q A > tc GV [oC] (4.8) Analizând variaţia temperaturii interioare în funcţie de variaţia temperaturii exterioare şi a aporturilor “gratuite”. ⇒ greu de anticipat în faza de proiectare.: . 1-variaţia te.

zona b.a) distribuţia favorabilă a aporturilor.9) Consumul de căldură este în acest caz. iar energia consumată va fi: Ec = GV∆τ (tc – tem) – ηa(QS + (4. 2. a-consum de energie. consumul de căldură în intervalul ∆τ. astfel: Ec = GV∆τ (tc – tem) – (QS + QA) b) distribuţia nefavorabilă a aporturilor “gratuite”.10) Dacă se consideră că aporturile “gratuite” sunt integral utilizate. se poate calcula în funcţie de temperatura medie exterioară. 3-variaţia ti.variaţia aporturi.12) QA) [Wh] ηa – gradul de recuperare a aporturilor. integrala zonei a: Q + Q A ⎞⎤ ⎡ ⎛ Ec = GV ∫ ⎢tc − ⎜ te + S ⎟ dτ GV ⎠⎥ ⎝ ⎦ τ ⎣ + [Wh] (4. astfel încât temperatura interioară nu depăşeşte temperatura de confort tc.11) .3. aşa cum se vede în figura 4.2: te + QS + Q A < tc GV [oC] (4.3. 0<ηa >1 Figura 4. Distribuţia nefavorabilă a aporturilor “gratuite” 1-variaţia te. aşa cum se arată în figura 4. b-zonă de supraîncălzire [Wh] (4. În această situaţie numai o parte din aporturile “gratuite” este recuperată.

clădire reabilitată termic. . numită temperatură de echilibru. Celor trei cazuri le corespund trei curbe caracteristice diferite (amprente energetice).clădire reală în exploatare.clădire proiectată. . Conform ecuaţiei 4. astfel: Q = a te + b unde: a = -GV b = GVti – (QS + QA) [W/K] [W] (4.13) (4. Una din valorile de referinţă a amprentei energetice. trasate în figura 4. calculat pentru temperatura exterioară convenţională a zonei geografice de amplasare a clădirii. şi anume: .4. Începutul şi sfârşitul perioadei de încălzire corespunde unei temperaturi exterioare caracteristice. alimentarea cu căldură se consideră continuă în regim staţionar. astfel: .5 din capitolul 5. necesarul de căldură în regim staţionar este: Q = GV(ti – te) – (QS + QA) [W] Această relaţie poate fi scrisă sub forma ecuaţiei unei drepte.3. Amprenta energetică poate fi utilizată ca o metodă de investigare a consumurilor de căldură ale unei clădiri considerată în situaţii diferite. definită corespunzător ecuaţiei 5.Furnizarea continuă a căldurii Pentru clădirile de locuit. numită uneori în literatura de specialitate “amprentă energetică” sau “semnătură energetică” a clădirii. este reprezentată de necesarul de căldură de bază Qo.14) Reprezentarea grafică a acestei drepte indică caracteristica de consum.

30000 Necesar de caldura Q [ W ] 25000 20000 caz 1 15000 10000 5000 0 -21 -18 -15 -12 -9 -6 -3 0 3 6 9 12 15 Temperatura Te [ C ] caz 2 caz 3 Figura 4.4. se reprezinta dreapta 2. Modificarea amprentei energetice a unei clădiri Puterea termică instalată a sursei de alimentare cu căldură este în această situaţie: PN = Q01 + ΣQ j ηT [kW] (4. utilizând valorile obţinute prin expertiza energetică a clădirii reale.15) unde: . în urma lucrărilor de reabilitare şi modernizare a clădirii şi a instalaţiilor termice. amprenta energetică se modifică şi va fi reprezentată de o dreaptă având alura 3.conform datelor de proiectare se trasează caracteristica 1.

consumuri de combustibil suplimentare nejustificate. ε. O supradimensionare a instalaţiei de încălzire va avea ca efect o eficienţă slabă a exploatării şi ca urmare.17) unde: ηu – randamentul util al sursei de căldură cp .coeficient de pierderi la sursă nT – număr total de ore a perioadei de încălzire nF – număr de ore de funcţionare a arzătorului .randamentul total al instalaţiei ( sursă-transport-consumator) ηT= ηsηtηc Amprenta energetică după modernizare demonstrează importanţa sursei de căldură în reducerea consumurilor energetice. Acesta reprezintă raportul între energia termică utilă Ec pe perioada de încălzire şi energia disponibilă la nivelul sursei de căldură: ε= Ec PN nT (4. nu este suficient calculul randamentului.∑Qj – puterea termică necesară altor consumatori [kW] ηT . Pentru a evalua performanţa sistemului pe întreaga perioadă de încălzire. ηs. astfel: ηu n 1 + c p ( T − 1) nF ηs = (4. Această mărime se defineşte în funcţie de gradul de utilizare a sursei de caldură. randamentul sezonier se poate calcula în funcţie de numărul de ore de funcţionare a sursei de căldură.16) Conform relaţiei Dittrich. fiind necesară introducerea noţiunii de randament sezonier. Măsurile de izolare termică reduc necesarul de căldură şi în aceste condiţii trebuie verificat raportul dintre puterea termică instalată şi necesarul real de energie al clădirii.

adică cu cât puterea termică instalată este mai Ec mare în raport cu necesarul real de energie termică şi cu cât perioada sezonului rece estimat este mai lungă. Furnizarea cu intermitenţă a căldurii Pentru clădirile publice şi din sectorul terţiar. calculul necesarului de căldură ţine seama de perioadele de intermitenţă în alimentarea cu căldură şi reducerea temperaturii interioare până la o valoare de gardă. randamentul sezonier la sursă devine: η s = ηu cp + 1 P n cp N T + 1 Ec (4.18). Aceste concluzii teoretice vor fi confirmate prin auditul energetic al clădirii. se constată că randamentul este cu atât mai redus cu cât raportul PN nT este mai mare. . se vor abate semnificativ de la caracteristica semnăturii energetice a clădirii proiectate.Exprimată în funcţie de puterea termică nominală (PN) şi energia termică consumată (Ec) pe perioada sezonului rece.18) Din relaţia (4. când valorile înregistrate prin măsurători sau facturate.

5 Variaţia temperaturii interioare şi a puterii instalate la încălzirea cu intermitenţă .Figura 4.

[W] .temperatura de regim noaptea. trn: trn = teo + QA GV [oC] (4.5. [W] . este reprezentată variaţia temperaturii interioare şi variaţia puterii termice instalate într-o clădire cu regim de ocupare discontinuu. tsz: tsz = teo + QS + Q A PM + GV GV [oC] (4.În figura 4. tcn: tcn = teo + QA P + 1 GV GV [oC] (4.temperatura redusă noaptea.temperatura de confort ziua.19) unde: teo – temperatura exterioară de calcul.20) unde: P1 – puterea termică redusă instalată. Luând în calcul aporturile “gratuite” se pot stabili temperaturile interioare astfel: . având o temperatură de confort de zi tcz şi o temperatură de regim de noapte tcn. se stabileşte la întreruperea funcţionării instalaţiei de încălzire.22) unde: PM – puterea maximă instalată.21) .temperatura de supraîncălzire ziua. [W] . tcz: tcz = teo + QS + Q A P0 + GV GV [oC] (4. [oC] P0 – puterea termică instalată în condiţii de calcul.

pentru a reduce pierderile de căldură prin transmisie. .utilizarea aporturilor interne.25) . intermitenţă şi puterea termică a sursei de căldură trebuie construit un model de comportament dinamic completat de o bază de date climatice. Studiile teoretice şi experimentale au demonstrat că în cazul încălzirii directe coeficientul de suprasarcină CS poate fi exprimat după cum urmează: α− CS = b β ⎡ b⎤ α ⎢1 − ⎥ ⎣ β⎦ γ (4. Pentru a studia relaţia dintre inerţia termică a clădirii. . care face ca temperatura interioară să nu urmeze scăderea temperaturii exterioare. Valoarea suprasarcinii poate fi diminuată dacă se au în vedere următoarele aspecte în perioada reducerii alimentării cu căldură: . pentru a nu decompensa termic structura clădirii.23) reprezintă coeficientul de suprasarcină. care compensează o parte din pierderile de căldură ale clădirii. astfel încât: PM = P0 + ∆P PM = CSP0 CS = 1 + ∆P/P0 sau unde: (4.Exploatarea cu intermitenţă a instalaţiilor de încălzire atrage după sine supradimensionarea sursei de căldură.inerţia termică a clădirii.diminuarea confortului termic interior prin reducerea temperaturii interioare(tcn).reducerea intermitenţei în perioadele cu temperaturi exterioare foarte scăzute. Puterea termică instalată PM diferă faţă de P0 prin suprasarcina ∆P. .24) unde: α= t cz − t eo t cn − t eo (4.reducerea pierderilor de căldură în perioada intermitenţei Qcn. . spre exemplu prin reducerea numărului de schimburi de aer.

1 Valoarea constantei de timp în funcţie de tipul clădirii Clasa de inerţie Mare Mijlocie Mică Foarte mică [kg/m2] ≥ 400 ≥ 150 ÷400 ≥ 100 ÷ 150 ≤ 100 Cτ [h] ≥ 70 30 ÷ 70 15 ÷ 30 < 15 Factorul γ. γ = Qcn Qp (4.24 că se poate reduce coeficientul de suprasarcină dacă se reduc pierderile de căldură în perioada de intermitenţă. .27) Qcn – pierderile de căldură reduse ale clădirii în perioada intermitenţei. astfel: Tabel 4. se închid obloanele.75. este o mărime care caracterizează viteza de creştere a temperaturii interioare la repunerea în funcţiune a instalaţiei de încălzire. se transformă zonele adiacente spaţiilor încălzite în zone tampon. d=∆τ2 Cτ . Pentru aplicaţiile practice se acceptă ca valoare de calcul: b = 0.26) Constanta de timp Cτ se poate stabili printr-o metodă aproximativă care ţine seama de clasa de inerţie a clădirii. influenţează coeficientul de suprasarcină prin modul în care se pot gestiona economic pierderile de căldură ale clădirii în perioada de întrerupere a furnizării căldurii. Cu cât pierderile vor fi mai mici cu atât factorul γ va fi mai mic şi coeficientul CS mai scăzut. se reduce debitul de aer ventilat unde este cazul. [W] b – factor de răspuns al clădirii sau a unei zone. Qp – pierderile de căldură calculate pentru valorile convenţionale. Se constată din relaţia 4. Această valoare se stabileşte prin analiza unor modele detaliate.β = e d / Cτ d – durata de revenire la temperatura tcz. etc. adică se reduc schimburile de aer. [W].constanta de timp a clădirii. [h] (4.

GV .4. într-o încăpere fără surse de căldură este o ecuaţie diferenţială de ordinul întâi: GV (t − te )dτ = C M dt dτ dτ (4.28) Ecuaţia de bilanţ termic în regim nestaţionar care descrie variaţia temperaturii interioare în funcţie de temperatura exterioară.30) unde raportul: Cτ = CM poartă numele de constantă de timp a clădirii. [h].2 Necesarul de căldură în regim variabil În acest caz. variaţia temperaturii exterioare şi variaţia temperaturii interioare în funcţie de constanta de timp. dar în care intervine gradul de recuperare a aporturilor.29) a cărei soluţie este de forma: ⎛ GV ⎞ t = te + (ti − te )exp⎜ − ⎟ ⎜ C τ⎟ M ⎠ ⎝ (4.10. consumul de energie pe o anumită perioadă se poate calcula cu o ecuaţie similară cu 4. Q + Q A ⎞⎤ ⎡ ⎛ Ec = GV ∫ ⎢ti (τ ) − ⎜ te (τ ) + ηa S ⎟ dτ GV ⎠⎥ ⎝ ⎦ τ ⎣ + [Wh] (4.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful