You are on page 1of 2

Fireball: Fireball Island: The Curse of Vul-Kar

“Vuk-Kar se întoarce mai periculos ca niciodată! Concurează cu ceilalți jucători într-o cursă nebună
pentru a evada de pe insulă! Noua versiune a unuia dintre cele mai iubite jocuri oferă mai mult haos
ca niciodată prin intermediul unui Vul-kar dinamic care te va surpinde în fiecare tură cu bile de foc
mai mari și mai periculoase! Evită pericolele, strânge comori și asigură-te că ajungi primul la
elicopter pentru a evada de pe insulă blestemată!“

Bine ai venit pe insula lui Vul-Kar!

În Fireball: Fireball Island: The Curse of Vul-Kar, TU și prietenii tăi veți întruchipa niște aventurieri
curajoși care vor încerca să scape de furia lui Vul-Kar și să evadeze de pe insula lui. Desigur că nu
vreți să plecați cu mâna goală! În goana spre elicopter veți încerca să puneți mâna pe cât mai multe
comori și nu în ultimul rând veți încerca să faceți niște poze demne de un film de acțiune de la
Hollywood. Nu de alta, dar dacă tot scăpați ar fi bine să aveți niște dovezi ca să vă dați mari în fața
prietenilor voștri!

Această nouă ediție a unuia dintre cele mai iubite jocuri aduce îmbunătățiri pe toate planurile: o
grafică complet refăcută, elemente de joc noi și niște componente care vor atrage atenția oricărei
priviri.

Dacă ați iubit jocul original, vă asigurăm că în această versiune veți întâlni un nou nivel de haos.
Pentru cei care sunt la primul contact cu Fireball Island: The Curse of Vul-Kar, vă asigurăm că veți
întâlni un joc în care distracția este la ea acasă atât pentru copii, cât și pentru părinți și jucători
profesioniști.

Din punctul nostru de vedere Fireball Island: The Curse of Vul-Kar este unul dintre jocurile care ar
trebui să fie în casa oricărei familii. Este un joc clasic, cu o interactivitate extrem de mare în care
distracția este întodeauna în prim plan.

Ești pregătit de aventură? Vul-kar te așteaptă!

Narcos – The Boardgame

“În Narcos, un joc bazat pe popularul serial cu același nume, TU și prietenii tăi veți intra în pielea unor
personaje cheie din timpul războiului împotriva drogurilor din Columbia pentru a rescrie istoria din
spatele urmării “Regelui drogurilor”, Pablo Escobar! Sa-nceapa joaca de-a șoarecele și pisica!“

Patrón!

Războiul împotriva drogurilor este în plină desfășurare în Columbia, iar omul care controlează cea
mai mare operațiune de trafic cu droguri este cunoscut sub numele de Patrón, nimeni altul decât
Pablo Escobar! Inamicii lui sunt mulți și nu se vor opri pentru nimic în lume până când nu îi vor
dărâma imperiul.

În Narcos, unul dintre jucători va intra în pielea lui Pablo Escobar, în timp ce ceilalți vor forma o
alianță plină de tensiuni pentru a da de urma “Regelui drogurilor”! Din păcate pentru Patrón, soldații
lui sunt neglijenți și lasă dovezi în urma lor cu privire la ultima locație în care a fost văzut. Alianța
este pregătită să profite de această oportunitate și să se apropie de unul dintre cei mai temuți
traficanți din istorie.

Sunt zilele lui Pablo Escobar numărate sau va găsi acesta o cale să scape de urmăritorii săi?
Goodcritters

”Salut Șefule! A fost un jaf pe cinste, nu? Cum adică? Doar asta e partea mea? Nu știu ce să
zic…Poate a venit timpul ca altcineva să i-a deciziile pe aici. Ce ai spus? Nu crezi că sunt destul de
bun? Hai mai bine să vedem ce au de zis ceilalți membri ai echipajului!”

Bine ai venit în universul din GoodCritters, un joc în care mita și manipularea sunt la rang de artă!

În GoodCritters, Tu și prietenii tă tocmai ați dat jaful anului, iar acum Șeful (unul dintre voi) urmează
să distribuie câștigul. Șeful poate face împărțeala cum dorește, dar echipajul are ultimul cuvânt. Dacă
nu le place rezultatul există riscul de revoltă și de alegere a unui nou Șef! Folosiți toate metodele de
manipulare pe care le aveți la dispoziție pentru a rămâne la sfârșit cu cel mai mare câștig!

Distrează-te alături de prietenii tăi într-unul dintre cele mai bune jocuri de petrecere!

Game Of Thrones The Board Game: Mother of Dragons Expansion

“A venit vremea să îți revendici dreptul din naștere prin foc și sânge! Traversează Marea Îngustă și
luptă-te pentru tron în prima extensie majoră pentru A Game Of Thrones The Board Game”

Bine ai revenit în Westeros!

În Game Of Thrones The Board Game: Mother of Dragons Expansion, noi locații și intrigi sunt
dezvăluite pentru a duce lupta pentru Tronul de Fier la următorul nivel! Descoperă orașele libere din
Essos, fortăreața Eyrie și fă cunoștință cu noile case Targaryen și Arryn!

Noi ajutoare te așteaptă în lupta pentru tron! Poții apela la alte case sau chiar să ceri ajutor direct de
la Banca de Fier din Braavos. Totuși, fii precaut pentru că banca va dori să îi înapoiezi datoria, iar
dacă campania ta se va dovedi una neprofitabilă, răzbunarea va fi cruntă.

Ești pregătit să duci lupta pentru Tronul de Fier la următoul nivel?