You are on page 1of 20

Trei tovarăşi răi

Trei lucruri am văzut în viață


Cuprins
Că stau unde n-ar fi de stat
Te uiţi şi parcă ţi-e ruşine
Cu ce tupeu s-au întronat.
De ce întotdeauna banul 3 Editorial
Fii pregătit! – Editorii
Te schimbă chiar dacă n-ai vrut?
Părinții, frații, foști prieteni
Te văd de nerecunoscut.
Cum şi-au schimbat haina şi mersul
Şi cum privesc de sus în jos,
4 Cunoștință și pricepere pentru cei tineri

Uitând că au purtat costumul O căsătorie sub binecuvântarea lui


Având cămăşi cu guler ros. Dumnezeu – Iosif Anca jr.

Ce transformări i-ajung pe unii!


Din porumbei, ajung curcani. 6 Sfaturi pentru o viețuire corectă
Şi am înțeles că aroganţa Ce lucrui alegi? – Viorel Roșca
Este-a celor ce au bani.
Iar alții-s mândri că au ochii
Frumoși ca perlele din apă.
Ei spun c-așa-i făcu natura,
8 Doctrine biblice

Nu recunosc c-au să se treacă. Trupul fizic – Iosif Anca

Mândria-i prietena prostiei,


Dintotdeauna-au fost aşa
Şi de-ai găsit-o doar pe una, 12 Cuvânt pentru slujitori
Cealaltă-i sigur lângă ea. Cel ce va birui – Simion Buzduga
Mândria-i suflul luciferic
Şi pentru toţi are ceva.
Şi azi şi cât o ţine lumea,
Mândria se va arăta. 16 Experiențe

Lucrări realizate de Domnul în casa mea – S.S.


Dar am citit că şi catârul,
Întoarcerea mea la Domnul – I.D.
Nu poţi să faci cu el ce-ai vrea.
Doar dacă-i pui zăbala-n gură,
Cu greu, doar te va asculta.
20 Carte în serial
Măcar că între dobitoace În bezna lui Irod – Iurii Sergheevici Graciov;
Arată cel mai ne-nvăţat, traducere de Veaceslav Croitoru
Dar fiind mai înalt ca alții,
Devine încăpățânat.
Aşa-i acel ce n-are înţelepciune,
De nimeni nu se lasă-nvățat.
Și-am înțeles din tot, şi-anume
Că tot nepriceputu-i încăpățânat.
Şi acum să le pricepem rostul Fondurile necesare editării şi distribuirii re-
La cele spuse pân-aici: vistei „Dragoste pentru Adevăr”, se constituie din
Că cel cu bani e arogantul, donaţii din ţară şi străinătate. Cei care doresc să
Că mândru-i prost ca nimeni altul sprijine această lucrare pot depune bani în contul
Şi cel neştiutor e încăpățânat. Asociaţiei Creştine de caritate Gosen, deschis
Dar pentru toate avem Cuvântul, la BCR Arad, având codul IBAN: RO 62RNCB 0015
Prin care învățăm să ne purtăm. 0303 1877 0001.
Vă mulţumim în Numele Domnului Isus!
Să lepădăm acestea toate
Colectivul redacţiei
Şi niciodată nu vom regreta.
Nelu Dobra

ISSN: 1841-1185
Editorial
„Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l
înalţe spre biruinţa adevărului” (Psalmul 60:4)

fii pregătit!

Pe paginile Scripturii, întâlnim numeroase exemple Nu cumva pregătirea noastră pentru ceea ce urmează
care demonstrează necesitatea pregătirii. Deși termenul să se rezume doar la aspecte de suprafață. Îngerul Bisericii
are un înțeles mai larg, ne referim la acțiunile și atitudinile din Laodicea, deși considera că e suficient de pregătit
care ni se cer pentru a fi gata în realizarea unei anumite („...zici: «Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de
activități. Astfel, Domnul Isus înainte de a-i trimite pe nimic»”), Dumnezeu îl vede „ticălos, nenorocit, sărac, orb
ucenici în lucrare, „le-a dat putere să scoată afară duhurile şi gol” (Apocalipsa 3:17). Astfel, există riscul să uităm care
necurate şi să tămăduiască orice fel de boală şi orice fel de sunt prioritățile când vorbim de o pregătire temeinică.
neputinţă.” (Matei 10:1) În plus, le-a dat anumite învățături Dacă înțelegem acest adevăr, modul nostru de a aborda
detaliate, care urmau să le fie de ajutor. Înainte de a-i trimite pregătirea va fi diferit față de cei neduhovnicești. În
să vestească Cuvântul „până la marginile pământului”, le-a pregătire, noi punem accentul pe valori duhovnicești
cerut să nu se depărteze de Ierusalim, ci „să aștepte acolo precum rugăciunea, umplerea cu Duhul Sfânt și altele,
făgăduința Tatălui”, urmând ca după aceea să-și poată convinși fiind că „umblând după darurile cele mai bune”,
îndeplini misiunea încredințată. (Faptele apostolilor 1:4-8) vom avea parte de „o cale nespus mai bună” (1 Corinteni
Înainte de a alege pe cei doisprezece, însuși Domnul Isus 12:31). Superioritatea valorilor ce vin de la Dumnezeu este
S-a pregătit, petrecând toată noaptea în rugăciune. (Luca afirmată pe paginile Sfintei Scripturi prin afirmații ca „Duhul
6:12) Acest principiu funcționează și la Dumnezeu. Despre este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic,” (Ioan
Ioan Botezătorul se spune că avea menirea „să pregătească” 6:63) sau „Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale
calea Domnului. (Matei 11:10) La fel de important este să lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:10)
nu uităm de pregătirea ce ni se cere nouă. Afirmația „... soția Pregătirea, de altfel, nu presupune doar acumularea de
lui s-a pregătit ...” (Apocalipsa 19:7), evidențiază cu tărie cunoștințe, ci și dobândirea experienței necesare. Probabil
necesitatea pregătirii. Toate aceste exemple ne motivează din acest motiv i se cerea lui Timotei să ia seama bine „la
să afirmăm, că reușita depinde într-o mare măsură de citire, la îndemnare şi la învăţătura” dată (1 Timotei 4:13). De
perioada de pregătire. asemenea, i se cerea să îmbine aspectele teoretice cu cele
Să nu uităm că perioada de timp alocată pregătirii practice („îndeletniceşte-te în totul cu ele”), pentru a se bucura
este limitată. Trebuie să înțelegem că atunci este momentul de „înaintare” (1 Timotei 4:15). Lipsa punerii în practică a
și că mai târziu nu mai putem face nimic. Ne putem regăsi celor învățate (știute), nu constituie o pregătire autentică.
în postura ucenicilor, care atunci când trebuiau să se roage, Nu cel ce cunoaște „voia Tatălui” este lăudat ci cel ce „face
dormeau (Matei 26:36-43). Afirmația Domnului Isus„Dormiţi voia Tatălui” este în ordine. De aceea, oricine va fi dispus „să
de acum şi odihniţi-vă!… Iată că a venit ceasul ...” (Matei facă voia Lui, va ajunge să cunoască ...” (Ioan 7:17).
26:45) exemplifică adevărul menționat mai sus. Ideea că Așadar, deși ne dorim lucruri mari de la Dumnezeu,
timpul pus la dispoziție pentru pregătire nu are final, ne deoarece nu avem pregătirea necesară, nu le putem dobândi.
poate influența negativ. Cu aceeași ispită s-au confruntat Totuși, dincolo de eforturile noastre depuse pentru a ne
și alții, cărora li se spunea: „„Unde este făgăduinţa venirii Lui? pregăti, niciodată nu putem afirma că reușita ni se datorează
Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum doar nouă. Înțeleptul spunea: „Calul este pregătit pentru ziua
erau de la începutul zidirii!” (2 Petru 3:4). Despre alții este bătăliei, dar biruinţa este a Domnului.” (Proverbe 21:31) Chiar
scris că „... mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până dacă lipsa pregătirii poate fi o pagubă pentru cineva, numai
în ziua când a intrat Noe în corabie şi n-au ştiut nimic, până Dumnezeu este în stare să încununeze eforturile noastre
când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea și să ne asigure biruința. De aceea, „Mulţumiri fie aduse lui
Fiului omului.” (Matei 24:37-39) Greșeala lor o putem repeta Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă
și noi, uitând că ceasul dedicat pregătirii este limitat. în Hristos ....” (2 Corinteni 2:14)!
Editorii

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
3
Cunoștință și pricepere pentru cei tineri
„să dea celor neîncercați agerime de minte, tânărului
cunoștință și chibzuință” (Proverbe 1:4)

o căsătorie sub
binecuvântarea lui dumnezeu!
A-ți întemeia o familie nu e un lucru ușor. În general, Rut, înainte de a se căsători cu Boaz, a trecut cu bine acest
acest subiect este foarte discutat, iar în prezent beneficiem test. Sunt amintite în Sfânta Scriptură câteva indicii care
de multe cărți care tratează acest domeniu. Totuși, având sugerează tocmai acest lucru. Ea a avut inițiativa de a
în vedere responsabilitățile, cât și consecințele care decurg munci: „Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice” (Rut 2:2).
de aici, e necesar să privim în Sfânta Scriptură și să învățăm Slujitorii lui Boaz, de asemenea, au observat hărnicia ei:
care sunt sfaturile pe care ea ni le oferă. „Şi de azi dimineaţă, de când a venit, a stat în picioare până
Perioada de dinainte de căsătorie trebuie privită ca acum şi nu s-a odihnit decât o clipă în casă.” (Rut 2:7). Nu a
o perioadă de pregătire pentru ceea ce va urma. Este fost o simplă conjunctură, deoarece: „Ea a cules spice de
evident că fericirea în viața de familie nu depinde doar de pe câmp până seara” şi „s-a ţinut, dar, de slujnicele lui Boaz,
alegerea pe care o facem, ci în mod special de noi. În plus, ca să culeagă spice, până la sfârşitul seceratului orzului şi
cu cât învestim mai mult în omul duhovnicesc, cu atât vom seceratului grâului.” (Rut 2:17,23) Apostolul Pavel sublinia
fi mai competenți pentru a face o alegere corectă. că „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui şi mai ales de cei
Viața de familie implică, în primul rând, responsabilități din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât
fizice și intelectuale, specifice lumii terestre. De aceea, un necredincios.” (1 Timotei 5:8) În contextul celor scrise,
pregătirea pentru viața de familie implică dobândirea apostolul face referire la grija și munca pe care trebuie să
unor deprinderi și abilități adecvate. Pavel spunea că o depunem pentru cei din casa noastră, nelăsând această
cel căsătorit trebuie să se îngrijească „de lucrurile lumii” responsabilitate în seama bisericii.
(1 Corinteni 7:33,34). Privind la modelul descris în ultimul Pregătirea, în sine, nu se rezumă doar la aceste aspecte.
capitol al cărții Proverbe, observăm că Sfânta Scriptură Mai importante sunt calitățile ce țin de omul interior.
apreciază următoarele valori, care demonstrează hărnicia Astfel, apostolul Petru spunea că „podoaba voastră … să
acestei femei: „lucrează cu mâini harnice”, „se scoală când fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh
este încă noapte”, „din rodul muncii ei sădeşte o vie”, „îşi blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.”
încinge mijlocul cu putere şi îşi oţeleşte braţele”, „lumina (1 Petru 3:3,4) Modelul prezentat în cartea Proverbe,
ei nu se stinge noaptea”, „face învelitori, are haine de in surprinde și el asemenea calități: este „o femeie cinstită”,
subţire şi purpură” și „face cămăşi” (Proverbe 31:10-25). De „inima bărbatului se încrede în ea”, „îi face bine şi nu rău, în
asemenea, arată cât este de prevăzătoare, respectiv cât toate zilele vieţii sale”, „îşi întinde mâna către cel nenorocit,
este de capabilă să coordoneze ceea ce are în subordine: îşi întinde braţul către cel lipsit”, respectiv „deschide gura cu
„împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale”, „Se gândeşte la un înţelepciune şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă” (Proverbe
ogor şi-l cumpără”, „râde de ziua de mâine”. Fiecare tânăr și 31:10-26). Despre Rut este scris că toată cetatea știa că era
tânără care dorește să se căsătorească ar trebui să învețe „o femeie cinstită.” (Rut 3:11) Un alt exemplu grăitor e cel
din aceste modele. Un alt exemplu, la fel de evident, este al Mariei, care spunea că Dumnezeu „a privit spre starea
Rebeca. Biblia surprinde în detalii hărnicia și plăcerea ei smerită a roabei Sale.” (Luca 1:48) În acest sens, având în
pentru muncă: „s-a grăbit de a plecat vadra pe mână”, „după vedere valorile propagate de mass-media, dar și de mulți
ce i-a dat de a băut și s-a săturat a zis: Am să scot apă şi pentru creștini doar cu numele, e bine ca toți să cunoaștem și să
cămilele tale, până vor bea şi se vor sătura”, „A vărsat în grabă încurajăm valorile pe care Biblia le susține.
vadra în adăpătoare”, „a alergat iarăşi la fântână”, „a scos În acest context, e esențial ca tinerii să-și păstreze
pentru toate cămilele lui.” (Geneza 24:17-20) Toate aceste puritatea până la căsătorie. În mod specific, această valoare
enumerări arată că Dumnezeu, cât și slujitorul lui Avraam, va fi un factor determinant pentru ceea ce urmează. Multe

4 au socotit-o vrednică de-a fi soția lui Isaac. De asemenea, pedepse divine, cât și neînțelegeri în familie provin de
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” (1 Samuel
16:6-7) Dumnezeu, singurul în stare să cunoască inima și
viitorul, cred că trebuie să aibă ultimul cuvânt.
E drept că, pe fondul celor amintite mai sus, unii au
căzut în anumite extreme păguboase. Nici „un înger din
cer” nu poate să răstoarne Evanghelia (Galateni 1:8). De
aceea, nicio prorocie sau îndemn venit de la Dumnezeu,
nu va desființa Scripturile. Faptul că Iosif a luat-o pe Maria
ca soție, ea fiind însărcinată, este o excepţie, și nicidecum
o regulă. Orice situație care nu respectă cadrul general al
Scripturii, trebuie abordată cu multă atenție.
Ceea ce tinerii trebuie să cunoască este faptul că
aflarea voii lui Dumnezeu depinde în mare măsură de viața
noastră duhovnicească. Dumnezeu acuza poporul evreu
aici. Probabil, cel mai frumos cadou pe care poți să-l faci
că „În toate zilele Mă întreabă şi vor să afle căile Mele, ca un
viitorului partener de familie este acesta. În primul rând,
neam care ar fi înfăptuit neprihănirea şi n-ar fi părăsit Legea
puritatea trupului începe cu puritatea minții. Domnul Isus
Dumnezeului său.” (Isaia 58:2) Cu alte cuvinte, unii apelează
prezintă momentul de la care intervine păcatul: „Dar Eu
la Dumnezeu strict când au nevoie, uitând că scopul Lui
vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi
principal este sfințirea noastră și nu clarificarea unor aspecte
preacurvit cu ea în inima lui” (Matei 5:28). Din acest motiv, se
personale. Doar cei sinceri, smeriți și dispuși să facă voia lui
impune existența unor reguli și a unor măsuri de protecție
Dumnezeu vor putea beneficia pe deplin de răspunsul Său.
împotriva păcatului. Iov spunea că a făcut un legământ cu
În contextul mântuirii, Domnul Isus lăuda pe Dumnezeu,
ochii și „nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.” (Iov
deoarece a ascuns tainele acestea „de cei înţelepţi şi pricepuţi”,
31:1) Pașii mărunți, lucruri aparent nesemnificative, vor
descoperindu-le „pruncilor.” (Matei 11:25)
deschide calea spre curvie sau preacurvie. În contextul
Identificarea voii lui Dumnezeu depinde în mare
celor menționate, autorul cărții Proverbe spunea că soluția
măsură și de disponibilitatea de a renunța la voia noastră.
stă în a te îndepărta de „drumul care duce la ea” și în a nu te
Nu de puține ori, ceea ce Dumnezeu afirmă contravine
apropia de „uşa casei ei.” (Proverbe 5:8) Este imposibil să te
așteptărilor noastre. Uneori, ne putem afla în situația
păstrezi curat, dacă nu dovedeşti prudență și o „distanță”
căpeteniilor oștirii care doreau să afle voia lui Dumnezeu
corespunzătoare. Biblia este clară și categorică: „Poate
cu privire la ei, dar când aceasta le-a fost revelată, nu au
cineva să ia foc în sân, fără să i se aprindă hainele? Sau poate
fost dispuși să asculte, invocând faptul că Ieremia a fost
merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să-i ardă picioarele?”
influențat de Baruc. (Ieremia 42,43) Oare dacă Ieremia
(Proverbe 6:27-28) De aceea, Iosif „i-a lăsat haina în mână şi
le prorocea conform așteptărilor lor, mai procedau așa?
a fugit afară din casă” (Geneza 39:12) când situația s-a impus.
Din acest motiv, se recomandă evitarea îndrăgostirilor
E drept că pot exista și situații excepționale, când unii cad
precoce. Pentru sănătatea noastră emoțională, e mai bine
în cursă dintr-o neatenție, ca Tamar (2 Samuel 13:1-20). În
să fim cât se poate de raționali și să așteptăm răspunsul
aceste situații, nu trebuie să cădem în disperare, deoarece
din partea lui Dumnezeu.
Dumnezeu poate să repare și să mângâie orice durere.
În esență, dacă respectăm aceste sfaturi, ne sporim
În alegerea partenerului de viață, trebuie să-L
șansele să facem o alegere corectă, sub binecuvântarea lui
implicăm pe Dumnezeu. De fapt, întreaga noastră
Dumnezeu. Trebuie menționat, de asemenea, că reușita
existență trebuie să depindă de Dumnezeu și voia Sa.
unei vieți de familie împlinite depinde și de alte alegeri.
Privind în Scriptură, când Dumnezeu a creat-o pe Eva, se
A te căsători bine e un pas. Depinde de ceea ce clădim
menționează că „Din coasta pe care o luase din om, Domnul
deasupra. Dumnezeu să ne ajute, să pornim bine, dar să și
Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” (Geneza 2:22)
continuăm să luptăm pentru valorile care merită!
De reținut este că Dumnezeu a creat-o și tot Dumnezeu
„a adus-o la om”. Când slujitorul lui Avraam căuta o soție
Iosif Anca Jr.
pentru Isaac, a cerut de la Dumnezeu să-i dea izbândă
s-o identifice pe aceea „pe care ai rânduit-o Tu pentru
robul Tău, Isaac” (Geneza 24:12-14). În plus, știm cu toții
că noi, ca oameni, putem fi foarte ușor înșelați, precum
Samuel, care credea, când l-a privit pe Eliab că, „Negreşit,
unsul Domnului este aici înaintea Lui.” Totuși, Dumnezeu
corectează gândirea lui, spunându-i că „omul se uită la
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
5
Sfaturi pentru o viețuire corectă
„N-am așternut eu oare în scris pentru tine sfaturi și
cugetări...”(Proverbe 22:20)

ce lucruri alegi?

Viața noastră presupune o continuă alegere. Din câte aceea, l-a fermecat și a fost atras spre lucrurile trecătoare.
lucruri se perindă înaintea ochilor noștri, suntem mereu Câți dintre noi în anumite situații nu ne asemănăm cu Dima,
provocați să alegem. Să alegem întotdeauna drept, pentru ca, alegând mai mult lucrurile din lumea aceasta, decât pe
în urma acestor alegeri, să dovedim că am ținut cont de voia lui Domnul și pe frații Lui? Această alegere greșită a fost făcută și
Dumnezeu. Dacă ar fi să împărțim lucrurile pe care le avem de de alții, de-a lungul timpului. În vremea Domnului Isus „chiar
ales, atunci am descoperi două mari categorii: lucruri care trec dintre fruntași, mulți au crezut în el; dar de frica fariseilor, nu-l
(trecătoare) și lucruri care rămân (veșnice). Lucrurile trecătoare mărturiseau pe față, ca să nu fie dați afară din sinagogă. Căci
sunt asemănate în Cuvântul lui Dumnezeu cu moartea, iar au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.”
lucrurile care rămân sunt asociate cu viața veșnică. (Ioan 12:42) Acești oameni și-au dat seama că Domnul Isus
În prima parte, să observăm lucrurile care trec. era trimisul lui Dumnezeu, dar inima lor era legată de poziția
1. O primă realitate este cea fizică: „omul nostru de socială. Astfel au ales greșit, alegând slava oamenilor care este
afară se trece” (2 Corinteni 4:16). E un adevăr al Sfintei Scripturi trecătoare. Trăim în vremea în care tot mai mult, credincioșii
pe care nimeni nu poate să-l ascundă. Trăim această realitate aleg chipului veacului acestuia în îmbrăcăminte, în poziții
în viața noastră, prin trupul pe care îl avem și care oricât sociale și în dorința de a fi mereu în pas cu timpul în care trăim.
am căuta să-l apărăm, se trece. Chiar dacă oamenii caută să Aleg astfel o slavă trecătoare. Chiar dacă cântăm deseori „În
oprească acest fenomen „al trecerii”, el își continuă cursul lumea aceasta toate-s trecătoare ...”, pentru cei mai mulți e
pentru că așa a hotărât Dumnezeu. doar teorie, deoarece practica dovedește contrariul.
Observăm cu durere că, deși omul de afară „se trece”, cei 3. A treia realitate care trece este „lumea” (1 Ioan
mai mulți aleg să-l iubească într-un mod incorect, pentru că 2:17). Suntem așeazați să trăim într-o lume trecătoare.
oamenii sunt „iubitori de sine” (2 Timotei 3:2). Acest concept Aproape tot ce se vede în această lume nu este veșnic. Cei
este foarte mult promovat „în vremurile din urmă”, căutând mai mulți oameni iubesc lumea în care trăiesc, uitând că nu
să-i ducă pe oameni la separatism, la desfacerea legăturilor vor moșteni lumea aceasta. Domnul Isus ne avertizează prin
de familie, la ruperea legăturilor frățești și la destrămarea următoarele cuvinte: „Și ce i-ar folosi unui om să câștige toată
legăturilor sociale. Și iată că, expresii ca: „eu și numai eu”, lumea, dacă și-ar pierde sufletul?” (Matei 16:26) Iată că iubirea
„lasa-mă singur”, „nu vreau cu el”, „fac ce vreau”, „nu am nevoie față de lume nu aduce nici un câștig statornic, ci doar unul
de frați” prind contur tot mai mult. Tot mai des le auzim în temporar, adesea împletit cu neîmpliniri și suferințe.
societatea contemporană și chiar în viața bisericească. Se Apostolul Petru scria cu siguranţă: „Sfârșitul tuturor
observă cu ușurință egoismul care ne cuprinde încetul cu lucrurilor este aproape.” (1 Petru 4:7) Tot el scria:„Ziua Domnului
încetul. Ne prețuim prea mult și dăm valoare prea mare însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet,
omului de afară (trupului), care cu fiecare zi ce trece, se duce trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot
spre moarte. În schimb, neglijăm sufletul, care este cea mai ce este pe el, va arde. (2 Petru 3:10) Multe alte versete scrise de
mare valoare a omului şi alte valori ale relaţiilor interumane. oamenii lui Dumnezeu, sub călăuzirea Duhului Sfânt, caută să
2. O altă realitate care trece este „chipul lumii” (1 ne dezlipească de iubirea față de lumea de acum, îndreptându-
Corinteni 7:31). Chipul lumii cuprinde tot felul de concepte ne privirile spre lumea de dincolo. Cu toate aceste avertizări de
filozofice şi practici care-l fac pe om să se simtă bine, să fie la Dumnezeu, scrise sau experimentate, oamenii se îndreaptă
împlinit sufleteşte şi fizic. Fiecare perioadă de timp a avut tot mai mult spre a iubi lumea în care trăiesc, privind tot
„un chip al lumii” care a căutat să-și pună amprenta și în mai mult spre lucrurile din această lume. Cartea Apocalipsa
viața credincioșilor. În această privință, apostolul Ioan ne conține unele însemnări cu privire la dispariția acestei lumi:
avertizează: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă „Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit
iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan loc pentru ele.” (Apocalipsa 20:11), „cerul dintâi şi pământul
2:15) Cine este atras de cele din lume, de chipul ei, adesea dintâi pieriseră şi marea nu mai era.” (Apocalipsa 21:1) Aceste
fascinant la prima privire, să nu uite că „lumea şi pofta ei trec; afirmaţii profetice se vor împlini. Ferice de cei care cred aceste
dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.” (1 Ioan 2:17) cuvinte ale lui Dumnezeu și nu se lipesc de lumea aceasta și
Apostolul Pavel scria despre un fost colaborator : „ Dima de pământul pe care trăim, ci își îndreaptă privirea spre un cer
din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit și a plecat nou și un pământ nou, unde vor fi lucruri noi: „Cel ce şedea pe
la Tesalonic.” (2 Timotei 4:10) Dima a făcut o alegere greșită scaunul de domnie a zis: «Iată, Eu fac toate lucrurile noi.» Şi a

6
prin faptul că a părăsit calea Domnului și pe Pavel în favoarea adăugat: «Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut
acestei lumi. Ceea ce putea să ofere orașul Tesalonic la vremea şi adevărate.»” (Apocalipsa 21:5).
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
în toţi” (Efeseni 4:5-6). Aceasta este prima parte și cea mai
importantă. A doua parte, reprezintă componentele „trupului”
care lucrează pentru desăvârșirea sfinților. Apostolul Pavel
scria: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii,
evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea
sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului
lui Hristos” (Efeseni 4:11-12). Și „încheieturile” au rolul lor: „Din
El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă
fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea
fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.” (Efeseni
4:16) Trebuie specificat că toate acestea sunt realizabile numai
în condiţia unei înalte ţinute spirituale: „cu toată smerenia şi
blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în
dragoste şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura
păcii” (Efeseni 4:2-3). Ferice de credinciosul care alege, trăiește
și moare având în viața lui acest chip desăvârșit.
În a doua parte să privim pre lucrurile care rămân 3. O altă lucare nepieritoare este „lumea viitoare”
veșnic: (Evrei 2:5); „ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui
1. Sufletul / duhul este parte componentă a omului și neprihănirea” (2 Petru 3:13). Spre această dimensiune trebuie
care în urma creației făcute de Dumnezeu nu va trece niciodată. să ni se îndrepte privirea. Însăși atitudinea vieții trăite, trebuie să
Această existență veșnică ne este prezentată în multe locuri dovedească cu fapta, că așteptăm și nădăjduim în cele viitoare
din Biblie. În pilda bogatului și a lui Lazăr, ni se povestește că și că le iubim ca pe adevărate comori veșnice. Nu ar trebui să
„Cu vremea, săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui existe un concept mai iubit și mai prețuit de credincios, decât
Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat. Pe când era el în acela că există o lume mult mai bună, în fericire, în prezența lui
Locuinţa morţilor, în chinuri şi-a ridicat ochii în sus, a văzut Dumnezeu și care va dăinui pentru totdeauna.
de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.” (Luca 16:22-23) Apostolul Pavel scria tesalonicenilor despre momentul
Întâlnim aici doi oameni, două destine diferite și o continuare intrării noastre depline în acestă lume eternă. El ia ca bază
a existenței spirituale în sfera veșnică cu Dumnezeu sau fără Cuvântul lui Dumnezeu, prezentându-l ca o nădejde pentru
Dumnezeu, în odihnă sau în chin, în bucurie sau în tristețe. credincioşii ce văd cum cei dragi pleacă spre un aparent
Toate acestea se întâmpla în urma alegerilor pe care le facem necunoscut: „Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul
în timpul vieții. Bogatului i se spunea: „Fiule”, i-a răspuns Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea
Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi
şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa
eşti chinuit.” (Luca 16:25). De aceea, adevărate sunt cuvintele: lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi
„Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi
asupra capului tău.” (Obadia 1:15) împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh;
Având în vedere faptul că sufletul nostru nu trece ci şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe
continuă să existe, înțelept ar fi ca fiecare om să-și încredințeze alţii cu aceste cuvinte.” (1 Tesaloniceni 4:15-18) Pline de farmec
sufletul în mâna Ziditorului (1 Petru 4:19). Bine este să ne lipim și putere sunt și cuvintele adresate filipenilor: „Căci pentru mine
sufletul de Domnul (Psalmi 63:8), prin a strânge cuvântul a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar, dacă trebuie să
lui Dumnezeu în noi, a medita la el și a trăi potrivit voii lui mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg.
Dumnezeu ca la final sufletul să primească odihnă. Să ne ajute Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună
Dumnezeu să avem parte de fericirea anunţată de „un glas din cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine;” (Filipeni 1:21-23)
cer care zicea: «»Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care Să rămânem alipiți cu toată inima de aceste adevăruri
mor în Domnul!”„Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile şi lucruri eterne. Să trăim în așa fel încât prin harul Domnului,
lor, căci faptele lor îi urmează!” (Apocalipsa 14:13) să putem fi găsiți vrednici de ele: „Fiindcă am primit, dar, o
2. Chipul vrednic de chemarea lui Dumnezeu, diferă de împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi
chipul lumii acesteia care trece. Pavel ne sfătuia să ne purtăm să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie
„într-un chip vrednic de chemarea pe care am primit-o” (Efeseni şi cu frică” (Evrei 12:28)!
4:1). Acest „chip” a fost arătat în această lume prin Domnul Isus Aşadar, să fim cu mare atenție asupra lucrurilor pe care
Hristos, ca model vrednic de urmat. Din acest motiv Ioan ccria: le alegem, știind că, alegerile de astăzi, din „viaţa în lumea
„Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” aceasta”, definesc existența noastră în „viaţa (din lumea)
(1 Ioan 2:6) Doar trăind asemenea chipului Domnului Isus vom veşnică” (Ioan 12:25). Deci, așa după cum Moise, insuflat de
putea rămâne împreună cu El. Din nefericire tot mai puțini aleg Dumnezeu, a îndemnat poporul lui Israel să aleagă binele,
să trăiască în acest chip vrednic de chemarea cerească, deoarce viața și binecuvântarea și noi suntem îndemnați de Domnul,
aceasta atrage cu sine respingere și prigoniri din partea lumii. prin toată Scriptura, să alegem lucrurile care duc la viaţă.
Câți sunt gata să primească aceste lucruri? În schimb, cu câtă Aceasta înseamnă să identificăm corect şi lucrurile trecătoare,
ușurință se acceptă chipul lumii acesteia care-l face pe om să se pe care, cunoscândule caracterul efemer, să le privim ca atare.
simtă în largul lui. Fie ca atitudinea Domnului Isus față de cele două surori, Maria
Chipul vrednic de chemarea lui Dumnezeu este și Marta, să fie pentru noi un imbold în a alege „partea cea
reprezentat printr-un „singur Domn, o singură credinţă, un bună” care nu ni se va lua „niciodată” (Luca 10:41-42)!
singur botez” și „un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care
Viorel Roșca

7
este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Doctrine biblice
„Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17)

trupul fizic

Creatorul este „Dumnezeul duhurilor oricărui trup” necesară trupului fizic, de aceea neîngroparea trupului era
(Numeri 16:22), căci El a rânduit trupuri pentru toate fiinţele socotită în Israel un blestem, (Ieremia 16:4) pentru că trupul
create pe pământ, dar dintre toate trupurile, cel al omului uman este chipul lui Dumnezeu. Iată motivaţia durerii
poartă marca cea mai preţioasă: chipul lui Dumnezeu. pentru cei ucişi samavolnic şi rămaşi neîngropaţi: „Trupurile
Trupul fizic este inseparabil de existenţa terestră, Creatorul neînsufleţite ale robilor Tăi le-au dat să le mănânce păsările
fiind cel ce păstrează viaţa în condiţiile şi limitele stabilite cerului şi carnea credincioşilor Tăi au dat-o s-o mănânce fiarele
de El. „El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui pământului.” (Psalmi 79:2)
trup omenesc.” (Iov 12:10) Psalmistul recunoştea şi el că
Dumnezeu este singura autoritate în materie de viaţă. El o 2. Trupul fizic – suportul vieţii pe pământ
poate da, o poate păstra, sau o poate lua. (Psalmi 104:27- Trupul fizic este suportul vieţii, în plan fizic prin
29) Tot din acest principiu rezidă şi asigurarea viitorului sângele care este purtător de viaţă: „Căci viaţa trupului este
etern pentru cei mântuiţi. Domnul spunea ucenicilor: „Nu în sânge.” (Levitic 17:11) Trupul este o valoare care poate
vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; fi evaluată cel mai bine la limita vieţii, aşa cum i-au spus
ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul egiptenii lui Iosif, când, dintre toate proprietăţile lor, trupul
şi trupul în gheenă.” (Matei 10:28) a fost folosit ca ultima monedă de schimb: „nu mai rămân
Dintre toate fiinţele create să populeze pământul, înaintea domnului nostru decât trupurile şi pământurile
omul este singura fiinţă care poate conştientiza harul noastre.” (Geneza 47:18)
vieţii fizice. Acesta este un motiv ca fiecare om să exclame Viaţa este întreţinută prin „cele trebuincioase
ca David, care admirând ştiinţa divină în diferitele ei trupului”, (Iacov 2:16) care depind întâi de Dumnezeu şi
manifestări ale creaţiei, exclama: „Te laud că sunt o făptură apoi de efortul şi grija noastră individuală şi colectivă.
aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede Pentru perioada de timp rezervată vieţii acesteia,
sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmi 139:14) Să explorăm trupul uman, prin viaţa care o păstrează, este în atenţia
în continuare, cu ajutorul Scripturilor, identitatea, permanentă a Tatălui creator, fapt pentru care putem fi
funcţionalitatea, oportunitatea şi alte realităţi şi perspective încrezători ca şi copiii mici care ştiu că toate nevoile lor
ale trupului fizic uman. sunt în grija părinţilor lor. Domnul Isus spunea: „Nu vă
îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau
1. Trupul fizic – de la concepere la moarte ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi
Trupul este o minune tainică şi perpetuă, mai întâi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul
pe parcursul de la concepere la naştere, aşa cum remarca mai mult decât îmbrăcămintea?” (Matei 6:25) După cum
David: „Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost trupul este suportul vieţii, pământul este suportul trupului,
făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile căci în pământul din care este luat trupul se regăsesc toate
pământului.” (Psalmi 139:15) Aşa s-a născut un tânăr „cu substanţele necesare întreţinerii vieţii care se obţin prin
păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă.” (1 Samuel 16:12) lucrarea pământului. Munca, o poruncă divină încă din
Privind însă peste ani, cronicarul biblic scrie: „Împăratul Eden, este reluată şi amendată la căderea în păcat prin
David era bătrân, înaintat în vârstă (avea şaptezeci de ani); îl eforturi suplimentare şi rezultate mai slabe. (Geneza 2-3)
acopereau cu haine şi nu se putea încălzi.” (1 Regi 1:1) De ce
această degradare? 3. Trupul fizic – trupul păcatului
În urma intrării păcatului în viaţa primilor oameni, Sub presiunea ispitelor „trupul este neputincios”,
trupul uman a fost foarte mult afectat. Sentinţele rostite (Marcu 14:38) stare în care a devenit unealta principală a
atunci pentru bărbat şi femeie marchează viaţa de la naşterea păcatului, cu toate efectele lui. Astfel trupul uman a ajuns
cu suferinţe, la moartea ce descompune trupul în elementele sub „stăpânirea păcatului.” (Romani 6:13) „Limba este şi ea un
fizice specifice pământului. Între aceste puncte limită ale foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele
existenţei trupului, s-a instalat truda şi durerea. (Geneza 3:16- noastre, care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când

8 19; Psalmi 90:10) Întoarcerea în ţărână este ultima operaţie este aprinsă de focul gheenei.” (Iacov 3:2-6) Prin limbaj,

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
apostolului Pavel, când „peste cei bolnavi se puneau basmale
sau şorţuri, care fuseseră atinse de trupul lui şi-i lăsau boalele
şi ieşeau afară din ei duhurile rele.” (Fapte 19:12)
Un mod de viaţă înţelept, ceea ce înseamnă
practicarea virtuţilor sfinte, are beneficii multiple pentru
trupul uman şi „va aduce sănătate trupului tău şi răcorire
oaselor tale.” (Proverbe 3:8); „sănătate pentru tot trupul.”
(Proverbe 4:22) Dacă o viaţă trăită după preceptele
recomandate de Dumnezeu omului este benefică,
opusul, adică permiterea faptelor firii pământeşti,
duce la afectarea sănătăţii: „Omul milostiv îşi face bine
sufletului său, dar omul fără milă îşi turbură însăşi carnea lui.”
(Proverbe 11:17); „O inimă liniştită este viaţa trupului, dar
pizma este putrezirea oaselor.” (Proverbe 14:30)
prin forţa fizică sau, prin ce-i mai degradant, prin păcatele Legea levitică avea diferite reglementări sanitare de
imoralităţii, trupul uman a devenit prada diavolului. Prin neproliferare şi igienă în cazul unei boli pe „pielea trupului”,
aceasta, Satan a dovedit că nu a vrut ca omul să devină ca (Levitic 13) în cazul unei hemoragii sau în cazul când
Dumnezeu, aşa cum a promis primilor oameni, ci doreşte apărea o „scurgere din trup” (Levitic 15:2). Existau şi restricţii
distrugerea creaţiei ce poartă chipul lui Dumnezeu. de slujire pentru motive de afecţiune fizică: o „meteahnă
Care este atitudinea divină în contextul îndepărtării trupească ... şi anume nici un om orb, şchiop, cu nasul cârn
creaţiei de Creator? „Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, sau cu un mădular mai lung” (Levitic 21:17-18) împiedica un
să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri urmaş al lui Aaron să fie preot. De regulă, toate bolile sunt
trupurile.” (Romani 1:24) „Dumnezeu i-a lăsat în voia unor urmări directe sau indirecte, imediate sau îndepărtate ale
patimi” (Romani 1:26). „Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii păcatului. Trupul prorocului care n-a ascultat de porunca
lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” (Romani Domnului în misiunea lui la Betel, „întins în drum şi leul
1:28) Stările limită ale permisivităţii divine sunt forţate în stând lângă trup”, (1 Regi 13:25) a fost o imagine a pedepsirii
vremea noastră fără precedent prin felul în care oamenii imediate a trupului pentru păcat.
exploatează trupul fizic, dar aceste păcate nu vor scăpa Uneori asistăm la situaţii paradoxale, când cei din
nepedepsite de Cel ce a creat trupul uman. El va pedepsi poporul Domnului au parte de suferinţe trupeşti şi cei
„mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul din lume sunt scutiţi pentru o vreme. Asaf, văzând acest
altuia şi dispreţuiesc stăpânirea.” ( 2 Petru 2:10) Dar „pentru contrast spunea despre cei răi: „Într-adevăr, nimic nu-i
că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva turbură până la moarte şi trupul le este încărcat de grăsime.”
faptelor rele”, (Eclesiastul 8:11) „oamenii aceştia, târâţi de (Psalmi 73:4) După cercetări şi frământări, levitul Asaf „lovit
visările lor, îşi pângăresc trupul.” (Iuda 1:8) Elihu, care ştia în toate dimineţile” a concluzionat cu acceptare şi încredere:
principiile libertăţii şi responsabilităţii umane în raport cu „Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu
autoritatea lui Dumnezeu, spunea: „Dar, pentru că mânia va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire.”
Lui nu pedepseşte încă, nu înseamnă că puţin Îi pasă de (Psalmul 73:26)
nelegiuire.” (Iov 35:15) În paralel cu libertatea şi amânarea În oricare dintre aceste situaţii, problemele fizice ale
judecăţii, Dumnezeu ne întâmpină cu oferta salvării, prin semenilor noştri trebuie să fie în permanenţă în atenţia
mântuirea ce cuprinde acum, eliberarea de sub puterea şi grija noastră ca familie şi comunitate. Sfatul biblic de
păcatului şi în viitor, din prezenţa păcatului. manifestare a dragostei frăţeşti este: „Aduceţi-vă aminte de
cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei
4. Trupul fizic – sănătate sau boală chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup.” (Evrei 13:3)
Bolile care decimează trupul pot cauza uneori multă
durere şi în final moartea, aşa cum vedea şi anticipa Iov, 5. Trupul fizic – imagine văzută şi acoperită de
căruia Dumnezeu i-a redat sănătatea: „Trupul mi se acopere îmbrăcăminte
cu viermi şi cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă şi se Întotdeauna s-au căutat tineri frumoşi, căci la tinereţe
desface.” (Iov 7:5); „trupul meu cade în putrezire ca o haină trupul este în forma cea mai bună. Numai că preţuirea
mâncată de molii.” (Iov 13:28) Totuşi, Mântuitorul nostru a trupului ca formă exterioară, fără a preţui înţelepciunea,
obţinut şi dreptul să anuleze în parte şi pentru un timp, este păgubos. Adevărata valoare este, aşa cum spuneau
prin vindecare, bolile trupului şi deplin prin eliberare, latinii: „O minte sănătoasă într-un trup sănătos.” Cazul
posesiunile demonice. Experienţele descrise în evanghelii tinerilor evrei din Babilon este un exemplu concret de
prezintă astfel de minuni prin care trupul şi-a recăpătat valoare a trupului în condiţia în care trupul poartă în sine
sănătatea, ca în cazul unei femei ce suferea de mai mulţi adevăratele valori. Ei erau „nişte tineri fără vreun cusur
ani. Prin credinţă şi o simplă atingere de hainele Domnului trupesc, frumoşi la chip, înzestraţi cu înţelepciune în orice
Isus, ea „a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală.” ramură a ştiinţei, cu minte ageră şi pricepere, în stare să
(Marcu 5:29). Fenomene asemănătoare se pot produce slujească în casa împăratului şi pe care să-i înveţe scrierea şi
prin credinţă, aşa cum a fost şi în lucrarea misionară a limba haldeilor.” (Daniel 1:4)

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
9
Doctrine biblice
„Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17)

Frumuseţea sau erodarea trupului, alături de pus un sac pe trup şi a postit: se culca cu sacul acesta şi
necesitatea ocrotirii de căldură, frig sau alte fenomene mergea încet”, (1 Regi 21:27) S-a îndurat de el. O atitudine
naturale, ca focul sau apa, necesită acoperirea trupului. de smerire a trupului în combinaţie cu zdrobirea sufletului
Scriptura are notificări de principiu în privinţa îmbrăcării poate face omului trecere înaintea lui Dumnezeu, fiind o
trupului. În cazul celor ce slujeau la Templu, costumaţia stare specifică pocăinţei. Această stare, în parteneriat cu
era stabilită de Dumnezeu prin „veşmintele sfinţite” (Levitic hotărârea divină de iertare pe baza jertfei Domnului Isus
16:4). Un alt principiu viza diferenţele dintre sexe, şi care Hristos, realizează o reformă salvatoare.
nu aveau de a face numai cu slujbele de la Casa Domnului,
căci acolo slujeau doar bărbaţi, ci şi cu viaţa de fiecare zi: 7. Trupul fizic – templul Duhului Sfânt
„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul Apostolul Pavel recomandă valorificarea corectă
să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile a trupului în dispensaţia vieţii acesteia şi aşteptarea
acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului răscumpărării depline: „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru
tău.” (Deuteronomul 22:5) Moda unisex este un afront adus îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o
Creatorului care a creat „parte bărbătească şi parte femeiască” jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din
şi este promovată de umanismul ateist, care este curentul partea voastră o slujbă duhovnicească.” (Romani 12:1) În
cel mai pe larg acceptat în societatea postmodernă. această condiţie binecuvântată, „trupul nu este pentru
În vremea noastră, există haine într-o diversitate şi curvie: el este pentru Domnul şi Domnul este pentru trup”,
volum fără precedent. În antichitate nu era așa. În cazul (1 Corinteni 6:13) fapt pentru care corintenii sunt întrebaţi:
săracilor „singura lui învelitoare, (era) haina cu care îşi înveleşte „Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi
trupul: cu ce are să se culce?” (Exodul 22:27) În confortul lua eu mădularele lui Hristos şi voi face din ele mădulare ale
actual este recomandat din plin sfatul apostolului adresat unei curve? Nicidecum!” (1 Corinteni 6:15) De aici porunca
femeilor, care sunt mai vulnerabile în privinţa acoperirii imperativă: „Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l
sau descoperirii trupului. „Vreau, de asemenea, ca femeile face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine
să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu curveşte, păcătuieşte împotriva trupului său.” (1 Corinteni
cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu 6:18) Apostolul, care voia să conştientizeze corintenii că
haine scumpe.” (1 Timotei 2:9) O asemenea îmbrăcăminte riscau să-şi predea trupurile pe mâna Afroditei, le scria: „Nu
într-o societate cu tendinţe exhibiţioniste, dar şi nudiste, ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care
fereşte ambele sexe de stricăciunea păcatului, îndeosebi de locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi
păcatele trupului care au devenit o pandemie fără precedent că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un
prin tehnologia vizualizărilor şi revoluţia sexuală. Episodul preţ. Proslăviţi, deci, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul
cu expunerea Bat Şebei şi privirea pofticioasă a lui David, cu vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 6:19-20)
toate nenorocirile ce au urmat, ar trebui să fie o atenţionare Trupul uman al omului născut din nou, chiar dacă fizic
maximă pentru ca fiecare „să ştie să-şi stăpânească vasul în este acelaşi, este salvat prin jertfirea trupului Domnului Isus
sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca neamurile, care nu Hristos, care a zis: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele
cunosc pe Dumnezeu.” (1 Tesaloniceni 4:4-5) Meu, rămâne în Mine şi Eu rămân în el.” (Ioan 6:56) Proiectul
jertfirii „trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.”
6. Trupul fizic – tratare prin muncă şi odihnă, (Evrei 10:10) a fost gândit în înţelepciunea şi dragostea lui
alimentaţie şi post Dumnezeu înaintea creării trupului omului. „El este chipul
În relația cu creaturile Sale, Dumnezeu împletește Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi-născut din toată zidirea.”
bunătatea cu asprimea Sa. Acesta este un principiu de (Coloseni 1:15) Despre acest plan şi realizarea lui care a
atitudine complexă faţă de trupul uman. Apostolul Pavel inclus şi existenţa fizică reală a Domnului nostru, scria
evidenţiază grija şi totodată controlul trupului, când scrie: apostolul Pavel: „Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei...
„Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl „Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul,
îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica.” (Efeseni 5:29); „Ci mă a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a
port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.” (1 Timotei 3:16)
după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” Un om care ştie că a devenit un templu sacru, va accepta
(1 Corinteni 9:27) Munca şi odihna trebuie să alterneze cu dăruire şi pasiune îndemnul din Romani 6:13: „Să nu
sistematic, precum ziua şi noaptea, căci numai aşa putem mai daţi în stăpânirea păcatului mădulările voastre, ca nişte
beneficia de servicii optime ale trupului nostru. Hrănirea unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu,
trupului, „după plăcere”, (Geneza 2:16) după „dorinţa ta” ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările
(Deuteronom 12:20) şi „după binecuvântarea pe care ţi-o va voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” Noua ipostază
da Domnul”, (Deuteronom 16:10) necesită, de asemenea va permite derularea diverselor activităţi profesionale
întreruperi prin abstinenţă alimentară din motive spirituale şi familiale într-o stare nealterată de păcat şi totodată,
şi de sănătate. implicarea în diferite activităţi spirituale.
Smerirea trupului cu post este un act remarcat de

10 Dumnezeu, care atunci când „Ahab şi-a rupt hainele şi-a

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
8. Trupul fizic – relaţii în fiinţa umană deplină a trupului. Domnul spunea: „Cine îşi iubeşte viaţa,
Încercarea lui Solomon de a împleti cele bune cu cele o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va
rele s-a soldat cu un eşec major. El a zis: „Am hotărât în inima păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă
mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi
cu înţelepciune şi să stărui astfel în nebunie, până voi vedea ce slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.” (Ioan 12:25-26) O slujire în
este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor.” condiţii adesea vitrege este o dovadă de asemănare cu
(Eclesiastul 2:3) După ce a constatat multele deşertăciuni Cel ce şi-a dat trupul ca jertfă. „Căci noi cei vii, totdeauna
ale vieţii de „sub soare”, el concluzionează cu o chemare la suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa
cunoaşterea şi ascultarea de Dumnezeu. „Dar adu-ţi aminte lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.” (2 Corinteni 4:11)
de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, până nu vin zilele cele Apostolul Pavel este un exemplu de slujire în osteneli fizice
rele şi până nu se apropie anii, când vei zice: «Nu găsesc nici o şi suferinţe grele, nu doar în lupte spirituale. Iată unele din
plăcere în ei» ... până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a cuvintele lui, din care reiese participarea deplină a trupului
fost şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.” în slujirea sfântă: „Căci şi după venirea noastră în Macedonia,
(Eclesiastul 12:1-7) El a ajuns la înţelegerea că sfatul dat de trupul nostru n-a avut nicio odihnă. Am fost necăjiţi în toate
tatăl său, David, prin care era îndemnat să-L slujească pe chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri.” (2 Corinteni 7:5);
Dumnezeu „cu toată inima şi cu un suflet binevoitor” (1 Cronici „mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă
28:9) era foarte adevărat şi complet. La bătrâneţe scria şi el pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.” (2 Corinteni
ceva asemănător: „Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile 12:7); „în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia.”
Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce (Galateni 4:13) El s-a dăruit pe deplin Domnului şi Bisericii
orice faptă la judecată şi judecata aceasta se va face cu privire Sale, de aceea a putut afirma: „dar, pentru voi, este mai de
la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (Eclesiastul 12:13-14) trebuinţă să rămân în trup.” (Filipeni 1:24 ); „Mă bucur acum
Este vorba de „binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce
trup.” (2 Corinteni 5:10) lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este
Relaţia dintre trup şi suflet / duh trebuie să ţină Biserica.” (Coloseni 1:23)
cont de raportul de subordonare dintre ceea ce este
trecător şi ceea ce este etern. De aceea, Domnul făcea 10. Trupul uman – fenomene naturale şi miraculoase
recomandarea extremă: „Dacă, deci, ochiul tău cel drept te Puterea lui Dumnezeu poate face ca trupul să treacă
face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este dincolo de limitele fizice obişnuite, ca în cazul celor trei în
spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi Babilon, când „focul n-avusese nicio putere asupra trupului
fie aruncat tot trupul în gheenă.” (Matei 5:29) Unirea noastră acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele
cu Domnul Isus Hristos în procesul mântuirii, presupune le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se
o raportare duhovnicească faţă de trupul fizic, căci „ştim prinsese de ei.” (Daniel 3:27) Motivaţia intervenţiei divine
bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, a fost corect identificată de regele haldeu, care a zis: „şi-
pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se
aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.” (Romani 6:6) O închine altui dumnezeu decât dumnezeului lor!” (Daniel 3:28)
transformare de la interior spre exterior este cu randament Nebucadneţar a experimentat în propriul trup puterea
deplin, faţă de o forţare de ordin intelectual şi fizic: „o divină, care poate să dea sau să ia, când „a fost izgonit din
smerenie şi asprime faţă de trup... de nici un preţ împotriva mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat
gâdilării firii pământeşti.”(Coloseni 2:23) Procesul schimbării de roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului şi
naturii păcătoase este o intervenţie divină în fiinţa umană. unghiile ca ghearele păsărilor.”(Daniel 4:33) Avraam, părintele
„În El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută celor credincioşi, a avut parte şi el de modificări fiziologice
de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea în plan familial pentru a vedea împlinite făgăduinţele care
de trupul poftelor firii noastre pământeşti.” (Coloseni 2:11) l-au purtat spre şi prin ţara promisă. „Şi, fiindcă n-a fost slab
Dacă ar fi doar un proces educativ, rezultatele, oricât de în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit,
remarcabile ar fi, ar viza doar viaţa din lumea aceasta. „Căci avea aproape o sută de ani, nici la faptul că Sara nu mai putea
deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia să aibă copii.” (Romani 4:19)
este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa
vieţii de acum şi a celei viitoare.” (1 Timotei 4:8) Prin prezenţa 11. Trupul fizic – coproprietate familială
Duhului lui Dumnezeu în om, cel născut din nou va avea un Contextul familial creează o comuniune în care:
nou mod de viaţă „pentru ca, în vremea care-i mai rămâne „nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici
de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta.”(1 Corinteni
după voia lui Dumnezeu.” (1 Petru 4:2) 7:4) În această structură, trupul partenerului devine
coproprietate, nu doar cu drepturi, ci şi cu obligaţii,
9. Trupul fizic – vasul, suport al slujirii sfinte după modelul Domnului Isus Hristos: „Tot aşa trebuie să-şi
Asocierea indisolubilă în viaţa aceasta dintre iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte
partea spirituală şi cea materială a fiinţei umane, nevasta, se iubeşte pe sine însuşi.” (Efeseni 5:28).
poate avea, în condiţia lepădării de sine, rezultate mult
(continuare în pagina 19)
mai bogate în slujirea sfântă decât printr-o libertate
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
11
Cuvânt pentru slujitori
„Luați seama, dar, la voi înșivă și la toată turma peste care
v-a pus Duhul Sfânt episcopi...”(Faptele Apostolilor 20:28)

cel ce va birui

4. Războiul lui Satan împotriva poporului evreu tot a Domnului doar atunci când au ascultat de El, în rest
„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească au suferit înfrângeri amarnice, de la Iosua până la plecarea
drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste în robie.
care au venit sfârşiturile veacurilor.” (1 Corinteni 10:11) În - Apostazia și biruința poporului Israel: Marile
lupta declanșată de Satan în perioada vechiului Legământ, apostazii încep încă în călătoria prin pustie. Prima dintre
au rezultat atât înfrângeri, cât și biruințe ale poporului ele a fost la scurt timp după ce poporul a primit Legea,
evreu. O privire atentă în istoria acestei dispensațiuni pe muntele Sinai, apostazie survenită pe fondul absenței
scoate la lumină principalele obiective ale vrăjmașului conducătorului Moise. Poporul cade în idolatrie, turnând
împotriva lor: un vițel de aur, confecționat din podoabele poporului, pe
care îl declară făcător de minuni. Au mâncat și au băut în
a. Lupta pentru nimicirea poporului lui Dumnezeu jurul lui, apoi s-au sculat să cânte în jurul lui și să danseze
- Lupta din Gosen: Lupta faraonului antihristic pentru (Exodul 32:1-6). Apostazia revine pe vremea judecătorilor.
nimicirea poporului începe în Gosen. Un prim decret a Dumnezeu intervine îngăduind popoarelor din jur să-i
vizat robia aspră și exploatarea poporului prin munci grele. asuprească. În urma pocăinței poporului, le trimite câte
A urmat stoparea înmulțirii poporului. Aceasta urma să un izbăvitor care îi eliberează, și ciclul acesta se repetă
se realizeze prin uciderea pruncilor de parte bărbătească de câteva ori. Pentru că au fost adevărați trimiși ai lui
de către moașe, iar mai apoi de către părinții copiilor Dumnezeu, merită să li se menționeze numele: Otniel,
(Exodul 1:15-22). Ultimele decrete urmăreau extenuarea și Ehud, Șamgar, Debora, Ghedeon, Tola și Iair, Iefta, Ibțan,
exterminarea națiunii nou-formate în Gosen prin solicitarea Elon, Abdon și Samson. În lupta cu poporul ales, Israel, pe
acelorași cote de cărămizi, chiar dacă nu li se ofereau paie. vremea împăraților lui Israel și Iuda, vrăjmașul, în general,
Biruința a fost în întregime a lui Dumnezeu, poporul n-a viza eliminarea stegarilor și a unor categorii din popor
fost nimicit și nu s-a reușit stoparea înmulțirii acestuia. considerate periculoase. Din această categorie făceau
- Lupta din pustie: Dumnezeu a biruit în lupta cu parte: domnitorii sau conducătorii poporului (împărații) -
Faraon. După ce Dumnezeu Şi-a manifestat judecățile ținta cea mai importantă, dar și judecătorii, prorocii, preoții
asupra Egiptului, Faraon a decis să elibereze poporul. Dar și leviții și prin aceștia, implicit poporul. În luptele purtate
abia ce plecase din Egipt, când Faraon s-a răzgândit. S-a de vrăjmaș împotriva poporului ales, aceste categorii au
înarmat și a început să-l urmărească. Poporul, care era fost cele mai vizate.
ajuns la Marea Roșie, se înspăimântă și începe să cârtească.
Domnul luptă pentru ei. În straja dimineții, îngerul b. Lupta pentru înfrângerea căpeteniilor
Domnului și-a schimbat locul și a început lupta împotriva Domnitorii lui Israel (regii sau împărații israeliți) –
armatei egiptene. Poporul iese din mare, aceasta își reia „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Destul, domnitori ai
cursul, înecând armata și pe Faraon. Din sute de mii de lui Israel! Încetaţi cu sâlnicia şi răpirile, faceţi judecată şi
piepturi, izbucnește cântarea de laudă, numită cântarea lui dreptate! Înlăturaţi stoarcerile voastre de la poporul Meu,
Moise. Era biruința Domnului. În pustie, același dușman i-a zice Domnul Dumnezeu.»” (Ezechiel 45:9)
urmărit și i-a înfrânt: prin pofte, prin închinare la idoli, prin Așadar căpeteniile au fost chemate să stopeze:
cârtire, ispitire, curvie și răzvrătire. Datorită acestor păcate, - Silnicia, conform DEX, aceasta înseamnă:
Dumnezeu le-a interzis intrarea în Țara promisă, cu excepția constrângere, oprimare, violență, abuz, samavolnicie,
lui Iosua și Caleb: „Totuşi cei mai mulţi dintre ei, n-au fost prin putere și forță. Oamenii uită că silnicia este de obicei
plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie... să nu ispitim metoda conducătorilor răi, a dictatorilor lacomi, care
pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin își împlinesc visele de îmbogățire prin stoarcere, prin
şerpi.”(1 Corinteni 10:5-9) În lupta cu cel rău, biruința a fost executare, prin constrângere, în mod abuziv și oprimant.
tot a Domnului, pentru că în Canaan a intrat doar noua Însă înțeleptul știa că silnicia se întoarce pe capul celui
generație, care n-avea douăzeci de ani, cea veche, care a ce o practică (Proverbe 7:16). Dumnezeu urăște silnicia
păcătuit, a pierit în pustie. În lupta cu popoarele păgâne (Proverbele 11:5), pentru că după ea vine potopul, ca atunci

12
din drumul spre Canaan și din interiorul lui, biruința a fost când „... pământul era plin de silnicie” (Geneza 6:11‑13).

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
mod special a îndreptat poporul spre Dumnezeu (2 Cronici
19:4), dar care a avertizat judecătorii într-un mod special, să
emită judecăți drepte: „Şi a zis judecătorilor: «Luaţi seama
la ce veţi face, căci nu pentru oameni veţi rosti judecăţi; ci
pentru Domnul, care va fi lângă voi când le veţi rosti.»” (2
Cronici 19:6)
- Nedreptatea: „«Cu ce drept călcaţi voi în picioare
pe poporul Meu, şi apăsaţi pe săraci?» zice Domnul,
Dumnezeul oştirilor.” (Isaia3:15) Dumnezeu este inițiatorul
corectitudinii, al sincerității și al tratamentului corect aplicat
altora. El a cerut copiilor lui Israel să aplice dreptatea în
relațiile familiale, interpersonale și sociale (Exodul 23:1-3,6;
Leviticul 19:15; Deuteronom 1:17; 16:18-20; Ieremia 22:3;
Osea 12:6; Amos 5:24; Mica 6:8).
Ura neîntemeiată dintre frați a condus la divizarea țării
în două regate. Regatul din nord s-a numit Israel, cu capitala
- Răpirile: Acestor domnitori li se cerea să înceteze și
la Samaria, iar cel din sud, Iuda, cu capitala la Ierusalim.
să stopeze răpirile. Faptul acesta demonstra că ei foloseau
Un factor generator pentru lepădarea de Dumnezeu și de
metode de eliminare criminală, odioasă și diversionistă a
poruncile Sale, a fost Ieroboam. Acesta a rămas proverbial
opozanților. Înlăturau din calea lor pe cei mai vrednici ca
prin păcatele sale în care l-a târât pe Israel. A fost urmat de
ei, care, desigur, aveau o mai mare vocație decât ei.
împărați răi. Ei au fost: Ieroboam, Nadab, Baeșa, Ela (bețiv),
- Martirajele, care erau de fapt crime oribile. Prin aceste
Zimri (ucigaș), Omri (foarte rău), Ahab (extrem de rău),
fărădelegi abominale, au fost nimiciți profeți, potențiali
Ahazia, Ioram, Iehu, Ioahaz, Ioas, Ieroboam, Zaharia, Șalum,
rivali, pretendenți la tron, preoți sau oricine care nu era
Menahem, Pecahia, Pecah și Osea. Dintre împărații răi ai
pe gustul lor. Ei ucideau mai ales pe cei care le demascau
lui Iuda amintim: Roboam, Abiam, Ahazia, Atalia, Ahaz,
viețile. În sensul acesta întâlnim împărați ai lui Israel care
Manase, Amon, Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin și Zedechia.
au recurs la eliminarea profeților care nu profețeau pe
Regatul de nord n-a avut niciun împărat bun. Dintre cei
placul lor. Iată câțiva dintre aceștia: Omul lui Dumnezeu
buni pe care i-a avut Iuda, pot fi menționați: Asa, Iosafat,
care profețește împotriva altarului este amenințat de
Ioas, Amația, Ozia (Azaria), Iotam, Ezechia și Iosia.
Ieroboam, însă Dumnezeu intervine uscându-i mâna
O apostazie care a ajuns la apogeu a fost pe vremea
care a fost ridicată împotriva lui (1 Împărați 13:4), Zaharia,
lui Ahab. Aceasta se declanșează odată cu uciderea
fiul preotului Iehoiada, profețește împotriva poporului
prorocilor lui Dumnezeu, părăsirea Legământului făcut cu
care a părăsit Casa Domnului și a căzut în idolatrie, el
El și cu sfărâmarea altarelor divine. Ilie întoarce poporul din
fiind martirizat din ordinul împăratului Ioas; Urie, a fost
nou la Dumnezeu, prin invocarea Numelui Său. Dumnezeu
martirizat din ordinul împăratului Ioiachim, care a profețit
a răspuns prin focul jertfei care I-a fost oferită.
împotriva cetății Ierusalim și a țării lui Iuda, pentru că a
Corupția căpeteniilor (stoarcerea poporului și
părăsit legământul făcut cu Dumnezeu; Ieremia, pentru
sărăcirea acestuia): Pentru că unul din atributele lui
că a profețit distrugerea cetății și plecarea poporului în
Dumnezeu este dreptatea, de-a lungul timpului El a inspirat
robie, a fost aruncat într-o groapă cu noroi, i s-a ars cartea
profeții care au biciuit prin profețiile lor corupția:„Aşa
care conținea profețiile venite direct de la Dumnezeu și în
vorbeşte Domnul: Faceţi dreptate şi judecată; scoateţi pe
final, a fost întemnițat, torturat sufletește, răpit și deportat
cel asuprit din mâinile asupritorului; nu chinuiţi pe străin,
cu forța în Egipt. Domnitorii poporului care erau chemați
pe orfan şi pe văduvă; nu apăsaţi, şi nu vărsaţi sânge
să facă judecată și dreptate, respingeau violent mesajele
nevinovat în locul acesta!” (Ieremia 22:3) Profetul Mica, de
profetice care nu erau pe gustul lor (2 Cronici 25:16).
asemeni, plin de clocot și de revoltă, exclamă: „După ce au
- Injustiția sau judecata nedreaptă: „Domnul intră
mâncat carnea poporului Meu, după ce-i jupoaie pielea,
la judecată cu bătrânii poporului Său şi cu mai marii lui:
şi-i sfărâmă oasele; îl fac bucăţi; ca ceea ce se fierbe într-o
„Voi aţi mâncat via! Prada luată de la sărac este în casele
oală, ca şi carnea dintr-un cazan, apoi strigă către Domnul.
voastre!” (Isaia 3:14) Una din cauzele care a condus
Dar El nu le răspunde, ci Îşi ascunde Faţa de ei în vremea
la decizia divină ca poporul să meargă în robie a fost
aceea, pentru că au făcut fapte rele.” (Mica 3:3,4)
judecata nedreaptă înfăptuită de către acesta. Dumnezeu
Metodele folosite de cel rău au fost diverse, dar cele
însă s-a adresat nu doar poporului, ci mai ales domnitorilor
pe care le-a aplicat mai des au fost: schimbarea sensului de
acestuia să aibă cumpene drepte, o efă dreaptă, un bat
direcție – nu spre Țara promisă, ci spre Egiptul lumii (Numeri
drept, un siclu drept și o mină dreaptă (Ezechiel 45:9-12).
14:4); imixtiunea străinilor din popor (Exodul 12:38);
Profetul Mica a adresat un mesaj profetic care se adresează
rebeliunea față de Dumnezeu și legile Sale; respingerea
căpeteniilor și ilustrează cel mai mult acest adevăr trist:
sistemului de conducere teocratic și alinierea la sistemul
„Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă
monarhic – ca toate celelalte națiuni (1 Samuel 8:5-7);
pe popor pentru plată, şi prorocii lui prorocesc pe bani; şi
sprijin pe puterea omenească (fiind vorba de împărații care
mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: «Oare
plăteau tribut sau care apelau la ajutorul militar străin);
nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nici
seducerea la păcat (Numeri 25:1).
o nenorocire!»” (Mica 3:11) De-a lungul istoriei poporului

13
Israel, puțini împărați au fost la fel ca și Iosafat, care într-un (continuare în pagina următoare)

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Statutul spiritual şi moral al creştinului
„El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea
Fiinţei Lui...”(Evrei 1:3)

c. Lupta împotriva prorocilor: „Nu, Domnul - Prorociile lor nu se împlinesc – să nu avem frică de ei
Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa (Deuteronom 18:20-22);
slujitorilor Săi proroci.” (Amos 3:7) - Roadele lor sunt amare, trăind în păcate grave
Prorocii sunt primii informați de Dumnezeu cu privire (Ieremia 23:14);
la ceea ce El a decis să facă. Poporul care trăia în păcat a - Prorocii falși complotează împotriva celor adevărați
râs de prorocii Domnului când au profețit despre robie (2 (Ieremia 26:8,11)
Cronici 36:16). Mesajele lor conțineau îndemnuri fierbinți
de întoarcere la Dumnezeu, dar poporul le-a respins, d. Lupta împotriva preoților și a leviților: Îndatoririle
proliferând mari ocări asupra acestora, pentru că inima lor lor erau de ordin sacramental, administrativ, financiar și
era mai tare decât diamantul (Zaharia 7:12). educațional. Datorită faptului că își duceau existența pe
Șapte caracteristici ale prorocilor adevărați: Prorocii seama poporului, vulnerabilitățile acestora au fost foarte
adevărați au scris cărți ale Bibliei, care și azi au rămas atent fructificate de cel rău. Cei înfrânți au slujit înaintea
repere pentru creștini, evrei și nu numai. Merită, totuși idolilor și au făcut să cadă în păcat și poporul. (Ezechiel
menționați prorocii buni care nu au scris cărți profetice: 44:12) Deseori stăpâneau poporul cu ajutorul prorocilor
Moise, Maria sora lui, Debora, Samuel, Gad, Natan, Eliezer (Ieremia 5:31), erau lacomi de câștig și înșelau în masă,
din Mareșa, Ahia, Oded (care i-a prorocit lui Asa), Șemaia (Ieremia 6:13) călcau Legea Domnului și învățau pentru
care i-a prorocit lui Roboam, Iehu (1 Împărați 16:12), plat. (Ezechiel 22:26; Mica 3:11). Apoi aduceau pe altarul
prorocița Hulda, Zaharia fiul preotului Iehoiada. Iată câteva Domnului bucate necurate, jertfele aveau cusur: vite
caracteristici ale prorocilor adevărați: oarbe, șchioape, betege, furate (Maleahi 1:7,8,13). Fiind soli
- Sunt trimiși de Dumnezeu (Ieremia 23:32; 14:15). ai Domnului oștirilor, trebuiau să păzească știința, dar au
Expresia „du-te și spune!” este foarte des întâlnită în Biblie; făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulți, au călcat
- Sunt provocați să prorocească după curentul creat legământul și au căutat la fața oamenilor (Maleahi 2:7-9).
de cei falși (2 Cronici 20:9), dar ei ascultă de sfatul Domnului Totuși a existat o rămăşiță biruitoare: „Dar preoţii,
și pleacă urechea la cuvântul Lui (Ieremia 23:18). Din acest leviţii, fiii lui Ţadoc, care au păzit slujba Locaşului Meu celui
motiv, profețiile lor se împlinesc (Isaia 48:3; Iosua 21:45; Sfânt când se rătăceau copiii lui Israel de la Mine, aceia se
23:14); vor apropia de Mine să-Mi slujească şi vor sta înaintea Mea
- Știind că vorbesc din partea Domnului, profeția ca să-Mi aducă grăsime şi sânge, zice Domnul Dumnezeu.
este întărită de un semn (1 Împărați 13:3; Isaia 20:8,9; 20:3; Ei vor intra în Locaşul Meu cel Sfânt, se vor apropia de masa
Ieremia 44:23); Mea ca să-Mi slujească şi vor fi în slujba Mea.” (Ezechiel
- Profețiile celor adevărați conțin elemente de 44:15-16)
temporalitate și de spațialitate: Elisei a zis:„Ascultaţi cuvântul
Domnului! Aşa vorbeşte Domnul: «Mâine, la ceasul acesta, e. Lupta împotriva poruncilor lui Dumnezeu:
se va vinde la poarta Samariei o măsură de floare de făină cu Dumnezeu Eliberatorul a scos într-o noapte poporul din
un siclu şi două măsuri de orz cu un siclu.»” (2 Împărați 7:1) casa robiei egiptene. Cel Rău a luptat patruzeci de ani ca
- Sunt identificați după roadele lor (Matei 7:16). poporul să mențină și să manifeste păgânismul egiptean
- În general, sunt ținta persecuției, a defăimării, în „casa” inimii, zbătându-se în toată această perioadă.
pentru că nu profețesc pe placul conducătorilor și uneori Inima lor n-a fost eliberată de Egipt nici după patru decenii.
sunt amenințați, linșați și chiar martirizați: Ilie (2 Împărați Este curios că nu s-au auzit strigăte și gemete din pricina
19:2), Mica (2 Cronici 19:25-27), Ieremia (Ieremia 38:6); asupritorilor spirituali. Atacul principal al dușmanului avea
- Profețesc lămurit binecuvântări deosebite, care ca armă de bază răzvrătirea, care era îndreptată împotriva
se împlinesc imediat (1 Samuel 32:2; 1 Împărați 17:10; 2 lui Dumnezeu. Acesta dorea înlocuirea Sa cu alți dumnezei.
Împărați 4:3). Cel rău nu poate împlini lucruri mari și bune Și cine se credea cel mai important după El? Satan. Dacă
în detrimentul intereselor sale. Dumnezeu i-a scos din casa robiei fizice, vrăjmașul a ținut
Înfrângerea prorocilor - șapte caracteristici ale poporul lui Dumnezeu în casa robiei spirituale. Cum?
prorocilor falși: „Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce Prin ocultism și spiritism (Mica 5:12), prin idolatrie (Mica
prorocesc visuri neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc 5:13,14), prin închinarea la alți dumnezei precum Baal și
pe poporul Meu, cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu Astarteea (2 Împărați 17:7) și prin practicarea obiceiurilor
i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă...” (Ieremia 23:32); neamurilor. Au practicat cultul soarelui, l-au plâns pe Tamuz
- Prorocesc pe bani (Mica 3:11); (Isaia 8:16), au zidit stâlpi idolești și au ars tămâie înaintea
- Prorocesc minciuni în numele Domnului. I-au lor. Într-un cuvânt, au slujit dracilor, pentru că în realitate,
cuvântul lor și îl dau drept cuvânt al lui Dumnezeu (Ieremia în spatele idolilor erau dracii. „Au adus jertfe dracilor, unor
14:14,15); idoli care nu sunt dumnezei ...” (Deuteronom 32:17a) Au
- Prorocesc din îndrăzneală minciuni, istorisiri și jertfit vițeilor turnați și s-au închinat oștirii cerurilor; și-
rătăciri - fără să-i fi trimis Domnul, iar câteodată poporului au trecut fiii prin foc, au ghicit și au recurs la vrăjitorii (2
îi plac aceste lucruri (Ieremia 5:31; 23:32); Împărați 17:7-17). Aceste păcate au fost pricina pentru
- Pot fi amăgiți de duhuri înșelătoare, chiar dacă care Dumnezeu i-a dus în robie. Prin toate nelegiuirile
vestesc semne care se împlinesc (Deuteronom 13:1-5); pot enunțate mai sus, au luat în deșert Numele Domnului și

14
fi ghicitori (Isaia 44:25); L-au pângărit. Au făcut juruințe false, au prorocit minciuni

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
în Numele Domnului (Ieremia 14:16), au călcat în picioare Ezechia: a zidit altare întregii oștiri a cerurilor, și-a trecut
Sabatele lui Dumnezeu (Ezechiel 20:21), au urmat calea rea fiii prin foc, umbla cu descântece și vrăjitorii, ținea la el
a neascultării de Părintele ceresc, (Psalmii 78:8) au vărsat oameni care chemau duhurile și care-i spuneau viitorul
sânge nevinovat (Ieremia 22:17) și au zidit case de curvie și a pus chipul cioplit al idolului pe care-l făcuse în Casa
(Ezechiel 16:30; Amos 2:7). Au desfrânat în chip spiritual cu lui Dumnezeu (2 Cronici 33:3-7). Pentru că poporul n-a
egiptenii, asirienii și cananiții (Ezechiel 16:24-30). Au furat luat aminte la glasul Domnului, care prin profeții Săi a fost
(Ieremia 7:9) și au mărturisit strâmb prin judecăți nedrepte avertizat de pedeapsa iminentă care urma să vină peste
(Mica 3:11). Bogații, de asemeni, urmăreau câștiguri scoase Casa Domnului, Cel Sfânt a decis ca primul templu să fie
prin stoarcere, prin primire de mită, și prin înșelătorii, ca distrus de către Nebucadnețar în anul 586 î.H. Cel de-al
apoi să cumpere pe cei nevoiași pe preț de argint și pe sărac doilea a fost distrus în anul 70 d. H., la aceeași dată, de către
pe o pereche de încălțăminte (Amos 6:4-6). Dumnezeu n-a generalul de armată roman, Titus Vespasianus Flavius.
acceptat închinarea lor, de vreme ce nelegiuirea era unită - Rămășița biruitoare: Începând cu patriarhii poporului
cu sărbătoarea. Mâinile le erau pline de sânge, iar asuprirea (Iosif, Moise, Iosua și Caleb), vechii judecători ai lui Israel,
și nedreptatea făcută orfanului și văduvei erau la ordinea (avându-l ca reprezentant pe Samuel) David, profetul Ilie,
zilei (Isaia 1:13-17). În toate aceste perioade, mulți au rămas profeții Domnului, împăraţii care au refăcut închinarea (aici
fideli legământului făcut cu Dumnezeu, totuși cei mai mulți nu trebuie uitați împărații Ezechia și Iosia), Daniel și cei trei
l-au călcat. El a trimis proroci care au insistat ca Israelul să se tineri din Babilon, fiii lui Ţadoc şi toţi ceilalţi care au luptat
întoarcă înapoi la Legământul făcut cu Domnul. Consecința împotriva idolatriei, constituie firul roşu al rămăşiţei sacre,
îndepărtării de Dumnezeu a fost robia. biruitoare, care va fi răsplătită într-un mod cu totul aparte.
- Robia asiriană și cea babiloniană: Apostazia din În perioada exilului, leviţii care au slujit idolilor au fost
vremea lui Solomon, s-a adâncit tot mai mult, atingând avertizaţi de consecinţe prin profetul Ezechiel (Ezechiel
cote spirituale alarmante, mai ales prin Ieroboam, care a 44:10). Leviţii care au păcătuit în perioada de apostazie
generat pentru secole în șir, cea mai mare îndepărtare de au fost sancţionaţi (Ezechiel 44:10), pe când cei care n-au
Dumnezeu. Călcarea legământului și a poruncilor Sale, cât păcătuit (preoţii şi fiii lui Ţadoc) au fost ţinta răsplătirii
și alte practici oculte, au provocat mânia lui Dumnezeu: divine (Ezechiel 44:15,16). După întoarcerea din Babilon,
„Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat iudeii n-au mai căzut în păcatul idolatriei, adică închinarea
în mâinile jefuitorilor, şi a sfârşit prin a-i izgoni dinaintea la dumnezei străini.
Feţei Lui.” (2 Împărați 17:20) În anul 722 î. H., semințiile Cea mai mare parte a respins șansa salvării prin
nordice fost duse în robia asiriană, iar Iuda a fost dus în Mesia, însă o rămășiță care a crezut în El, rămâne biruitoare.
Babilon, în anul 586 î. Hr.. Iuda s-a întors după 70 de ani, Biserica primară, la început a fost exclusiv evreiască. Prin
pentru că Domnul i-a dat a doua șansă (de 490 de ani, ca să Hristos, zidul dintre evrei și neamuri a fost dărâmat (Efeseni
înceteze fărădelegile - Daniel 9:24), dar și șansa de salvare 2:14,15). Legea lui Moise sau a jertfelor (Deuteronom
veșnică prin Mântuitorul și Domnul nostru, Isus Hristos. În 31:26), a fost abolită la moartea Domnului Isus (Daniel
ultimul Său dialog cu conducătorii lui Israel, în lacrimi de 9:27; Coloseni 2:15; Efeseni 2:15,16). De altfel, Dumnezeu
durere și agonie, Fiul Nemărginitului Dumnezeu a declarat: nu a lepădat poporul Său (Romani 11:1), iar în ce privește
„Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu alegerea sunt iubiți din pricina părinților lor (Romani
pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe 11:28). În ciuda respingerii repetate a legii Sale, Dumnezeu
copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! a purtat de grijă poporului Său (Ezechiel 16:19). Când au
Iată că vi se lasă casa pustie.” (Matei 23:37,38) A profețit și fost ascultători, Dumnezeu a luptat pentru ei, iar când nu
despre distrugerea Templului (Matei 24:1,2), profeții care, ascultau, erau înfrânți (Deuteronom 1:42,43,44; Numeri
din nefericire, s-au împlinit. 14:43-50). Dumnezeu L-a trimis pe Domnul Isus întâi la ,,oile
- Distrugerea primului și celui de-al doilea templu: pierdute ale casei lui Israel”, însă, din păcate, a fost respins
Cauzele care au condus la distrugerea Templului au fost de de cei mai mulți. Trebuie să reținem că apostazia poporului
ordin moral, social și ceremonial (spiritual). Sunt cauzele ales, este un avertisment pentru Biserică, iar biruința este
care au fost enumerate mai sus, la care se pot adăuga: un model pentru aceasta (1 Corinteni 10:1-13; Evrei 11:1-
asuprirea străinilor, a orfanilor și a văduvei; vărsarea de 40): „Și aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă
sânge nevinovat; slujirea la alți dumnezei; furtul, crima; drept pilde ...” (1 Corinteni 10:6)
adulterul; jurământul strâmb; tămâierea pentru Baal; într-
un cuvânt, asuprirea și închinarea idolatră (Ieremia 7:6-9). Simion Buzduga
Și cu toate acestea, Templul constituia un fals sentiment
de securitate: „Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea,
în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu şi
ziceţi: «Suntem izbăviţi!”... ca iarăşi să faceţi toate aceste
urâciuni!»” (Ieremia 7:10). În ciuda tuturor avertismentelor
Domnului, poporul nu s-a întors la El ca să-i slujească și
să-și schimbe direcția greșită în care se îndrepta. Iată de
ce Dumnezeu a îngăduit să fie jefuit de Șișac al Egiptului
(2 Cronici 12:9) și să fie deposedat de uneltele ritualice de
către Ahaz, care le-a trimis în Asiria (2 Cronici 28:21,24).
Poate că apogeul nelegiuirilor l-a atins Manase, fiul lui

15
Ezechia, născut după ce Dumnezeu a prelungit viața lui

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Experienţe
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri,...şi urmaţi-le
credinţa!” (Evrei 13:7)

lucrări realizate de domnul în


casa mea

În urmă cu paisprezece ani, când eram însărcinată cu vas al Domnului ne-a vorbit așa: „Vrăjmaşul se luptă mult
fetița în a șaptea lună, am făcut un control de specialitate. cu tine și cu copilașul, deoarece vrea să spui ceva din gură
Medicii mi-au spus că acest copil este handicapat. Am fost împotriva lui Dumnezeu. Era arătat că atunci când copilul
întrebată dacă am rude cu dizabilități, deoarece copilul se culcă, Diavolul cu o pană îl trezea și nu-l lăsa să doarmă.
nu are nici mâini, nici picioare. Doctorul care se ocupa Tu roagă-te, că ai să birui.” După perioada menționată s-a
de cazul meu, fiind prieten cu soțul meu, mi-a zis: „Eu știu liniștit, e bine și nu are nicio problemă de sănătate.
că voi nu faceți întrerupere de sarcină și nu voi interveni. Noi nu am ascultat ce a spus medicul. La trei luni,
Dacă ar fi fost vorba de alții, nu aș fi fost de acord să nu se am rămas gravidă cu băiețelul. Mă simțeam rău și m-am
intervină.” La opt luni, când ne-am dus, am fost informați că dus la spital. Când m-a văzut, mi-a spus: „Numai să nu-
fetița este înconjurată de un strat de puroi. Din acest motiv, mi spui că ești gravidă!”. I-am spus că pentru aceasta am
prin anumite tratamente specifice, mi se înlăturau cantități venit. Băiețelul l-am dus iarăși tare greu. În fiecare lună
de puroi, administrându-mi-se în schimb antibiotice aveam perioade când stăteam în spital. Ultimele două
puternice. În timpul acestor tratamente, patru persoane luni am stat în spital numai culcată, deoarece operația era
mă țineau iar a cincea realiza intervenția. După ce mi s-a aproape desprinsă. Eram în permanență supravegheată
administrat acest tratament zilnic timp de o săptămână, de medici. Când a venit ziua operației, l-am auzit pe medic
eu le-am spus că nu mai suport durerile și le-am cerut să discutând cu alte persoane care așteptau la consultații.
mă lase în pace. Atunci medicul s-a adresat asistentelor: El nu știa că eu eram după ușă. Le-a spus: „Dacă ați ști ce
„Sunați să pregătească sala de operație să o scăpăm pe caz grav am acum! Am o mamă între viață și moarte, la a
mamă că oricum copilul nu este sănătos.” Mi-am anunțat patra sarcină! Nu știu dacă o mai putem salva! Azi nu pot
soțul să vină, spunându-i că urmează să fiu operată. Până să mă ocup de voi!” Operația a decurs normal. Băiețelul a
să fiu introdusă în sala de operație, o asistentă care era fost sănătos la naștere. Când avea în jur de șase luni, ne-am
de serviciu insista în mod deosebit să semnez că accept îngrijorat, deoarece nu stătea în fund. Ne-am rugat și am
să mi se lege trompele, pe motiv că am să mor dacă voi cerut ajutorul Domnului. Am fost trimiși la un specialist din
mai avea copii. Eu i-am spus că nu voi face lucrul acesta, iar capitală. Când am ajuns acolo, medicul a fost chemat la o
medicul care mă va opera știe ce are de făcut. I-am spus, urgență. În timp ce așteptam, am pus copilul pe o canapea
de asemenea, că el știe că noi ne dorim și un băiat. Am fost și i-am dat o jucărie. Deodată am observat că poate să stea
operată, iar când m-am trezit, a venit la mine asistenta și în fund. Am probat de mai multe ori, iar când am văzut că
mi-a zis: „Nu știu ce va fi cu tine. Am insistat la medic să poate să stea, am luat copilul și am plecat acasă.
te lege și nu a dorit, din contră ne-a întrebat de ce n-am După un timp, am avut nevoie de o intervenție
înțeles că Dumnezeu a lucrat în dreptul copilului.” Ea a chirurgicală ca să-mi fie scoase niștre pietre de la fiere.
continuat spunându-mi: „Când am tăiat era plin de puroi. Medicul, în timpul operației, din neatenție, a tăiat cu laserul și
Dar când am întors copilul, deoarece era cu fața în jos, am canalul prin care se alimenta un rinichi. Am intrat într-o comă
constatat că e pe deplin sănătos. Nu-i lipsea niciun mădular, profundă. Medicii încercau să mă facă să-mi revin. Soțului nu
iar părul era negru ca smoala”. I-au făcut toate testele și nu i-au spus nimic, probabil datorită fricii. O persoană cu care
au găsit nimic. Din acest motiv, doctorul i-a spus asistentei: ne cunoșteam, din acel spital, a apelat la niște medicamente
„Dacă Dumnezeu le-a dat trei fete sănătoase (aceasta era speciale, cu ajutorul cărora mi-am revenit din comă, dar
a treia), le va da și un băiat.” Când mi-a dat drumul acasă, nu mă simțeam foarte bine. Din cauză că un rinichi nu mai
medicul mi-a spus: „Eu nu te-am legat deoarece soțul tău funcționa și celălalt a început să fie afectat. Datorită unei
mai vrea un băiat, dar să nu vii degrabă înapoi”. Am mai stat înmormântări în familie, m-am externat mai devreme decât
zece zile în spital. În acele zile nu m-am simțit bine. Toate trebuia. Medicii nu ne-au spus nimic despre problema cu
schimburile, toți medicii din spital au trecut pe la fetița rinichiul. După înmormântare, probabil și datorită efortului
mea și au văzut-o. Intrau și spuneau: „Asta-i fata din puroi!” făcut, am început să mă simt rău. Aproximativ la interval de
Se mirau, deoarece copilul nu avea nicio urmare. Totuși, trei ore, cădeam în comă. După aceea, căderile în comă s-au
deși fetița a fost pe deplin sănătoasă, până în jurul vârstei înmulțit. La toaletă eram dusă pe sus de către soțul meu.
de un an și o lună nu a dormit noaptea deloc. Am fost la Unele dintre rudenii îl întrebau pe soț de ce nu mă duce

16 unele controale cu ea și nu i-au găsit nicio deficiență. Un la spital. El nu știa cum să procedeze. M-ar fi dus la spitalul

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
mintea mea un fel de regret că sunt născut într-o familie
de pocăiți. De asemenea, am mai avut tangență cu un copil
neascultător dintr-o familie de credincioși (un fiu risipitor).
El m-a învățat și mi-a spus: „E mai greu prima dată, a doua
oară sau a treia oară. Dacă te duci odată acasă băut, e o
problemă. Dacă te duci a doua oară, e mai ușor. Dar dacă se
repetă în câteva rânduri, părinții deja se împacă cu gândul
că tu ești un fiu neascultător.” În felul acesta am început să
mă depărtez de Domnul. Chiar așa s-a întâmplat. Odată,
când veneam de la școală, un băiat m-a dus la el acasă și
m-a servit cu băutură. M-am dus acasă beat. Tata a pus
mâna pe ceva să mă bată, dar mama a intervenit, cerându-i
să mă lase să-mi vin în fire. Așa s-au întâmplat lucrurile că
am devenit tot mai neascultător. Chiar îmi plăcea să fiu un
unde mi s-a realizat operația, dar se gândea că e nevoie organizator de echipe de băieți pentru băutură, pentru
de un medic care să ne însoțească pe drum (spitalul era jocuri de cărți. Am început să fac rușine familiei. Mama mă
în capitală). Se temea că nu voi putea suporta călătoria cu întreba: „Ce te-am învățat rău? Cum ai devenit așa? La care
mașina. Copiii plângeau la capul meu. Situația s-a agravat dintre noi ai văzut așa ceva?” În acest mod au început a se
în așa fel că la un interval de douăzeci-patruzeci de minute rupe și relațiile cu părinții. Îmi aduc aminte că eram în prag
cădeam în comă. Într-o vineri, cineva l-a informat pe soțul de armată. Pe atunci făceam armata în Rusia, iar ei aveau
meu că la adunare va veni un frate care are dar de vindecare armată în Afganistan. Pe mulți tineri din zona noastră îi
din partea Domnului. Duminică am rămas acasă cu mama duceau în Afganistan. Atunci când mama insista să mă
mea, iar soțul s-a dus la biserică. După ce a discutat cu pocăiesc, eu le spuneam niște cuvinte tăioase. Le-am spus
fratele respectiv, acesta i-a spus: „Eu mă duc la un frate să mă nu numai o dată, ci în repetate rânduri: „Mă duc în armată.
rog. Dacă Dumnezeu îmi zice să vin la tine acasă, voi veni. Au să mă ia în Afganistan. Acolo au să mă împuște și-ți vor
Dacă nu, rămânem frați. Eu nu fac ce vreau, ci ce îmi spune aduce acasă un sicriu de zinc.” În vremea aceea, soldații
Dumnezeu.” Fratele cu dar s-a dus să se roage, iar soțul morți erau aduși acasă în sicriu de zinc. Mama mi-a spus:
aștepta la poartă. A trecut o oră ... două ... trei, iar fratele nu „Dac-ai ști ce înseamnă inimă de mamă și să crești un copil,
mai ieșea. Atunci soțul a intrat și a întrebat-o pe gazdă de ce prostiile pe care le spui nu le-ai vorbi. Dar dacă ai puțină
nu mai vine fratele. După aceea, fratele i-a spus că vine cu el. înțelepciune, mă rănești în felul acesta.” Am avut o soră, cu
Când a ajuns la poartă, i-a spus soțului că sufletul care zace trei ani mai mare ca mine, care s-a rugat mult pentru mine.
în pat este pentru vindecare. Din mers, a deschis sticluța cu În viața mea a mai fost un caz când sora aceasta m-a salvat
undelemn, s-a apropiat de patul meu, a zis câteva cuvinte de la moarte. După o ploaie torențială, apa unui pârâu a ieșit
și mi-a poruncit să mă ridic. În momentul acela, am sărit ca din albie. După o vreme, apele s-au mai retras, dar totuși
o pasăre din pat, iar la slujba de seară am mers împreună curgeau suficient de repede. Am ieșit împreună cu ceilalți
cu soțul la biserică. Din momentul acela nu m-am mai simțit copii (aveam cinci ani) și am încercat să trec peste pârâu pe
rău. Și astăzi, doar un rinichi funcționează, dar nu mă mai o punte făcută dintr-o scândură lată. Eu am început să trec
simt rău. Slăvit să fie Domnul! pe respectiva scândură, când un copil mai mare, care fugea
S.S. de altul, a sărit lângă mine, a călcat pe scândură, care s-a
arcuit și m-a aruncat în apă. Apa m-a luat ca pe o găleată.
Întoarcerea mea la Domnul Sora mea de care vorbeam (avea vreo opt ani pe atunci), a
avut o agerime specială, deoarece a alergat cât a putut de
Sunt al treilea copil dintr-o familie de șapte copii, fiind repede pe lângă apă, până în dreptul unor sălcii. S-a prins
primul copil care am fost adus la binecuvântare (părinții mei de o creangă și m-a așteptat până când am ajuns lângă ea
s-au pocăit cu doi ani înainte de a mă naște eu). Când am și m-a tras afară. A fost o minune că a procedat așa. Putea
fost mic, am fost dus la biserică și am recitat poezii. A fost o să fugă acasă și să spună la părinți că am fost luat de apă.
perioadă în viață (prin clasele a șasea și a șaptea) când am După aceea, când m-am îndepărtat de Dumnezeu, mi-a zis
început să mă evidențiez în mod deosebit în organizarea nu numai o dată: „Te-am scos din apă și te pierzi!”
programelor sportive. Aveam o profesoară de chimie, care A venit vremea să plec în armată. Culmea a fost că
era și diriginta mea. Întotdeauna avea grijă să-mi spună am fost repartizat într-o unitate militară care pregătea
în discuțiile noastre că sunt un băiat cu perspectivă, dar soldați numai pentru Afganistan. Acolo am avut un
singurul lucru care mă împiedică e faptul că provin dintr-o ofițer de armată care ne pregătea foarte serios, având
familie de pocăiți. Îmi mai spunea că pocăința îmi va închide antrenamente în fiecare zi. El ne spunea: „Băieți, voi nu
viața, mai exact voi fi un tânăr fără viitor și fără perspectivă. știți să împușcați? După șase luni vă trimit în Afganistan.
Spunea că pocăința e bună pentru oamenii bătrâni, care Oamenii aceia sunt mari specialiști. Din prima zi, veți primi
și-au trăit viața. Întotdeauna când făceam de serviciu în un cartuș în frunte, deoarece nu știţi să trageți cu puşca. Vă
clasă, femeia aceasta avea grijă și discuta cu mine. Probabil vom pune într-un sicriu și vă vom trimite la mamele voastre
a fost un stil de educație abordat pe atunci. Pe undeva, eu acasă.” Acestea erau cuvintele care ni se repetau în fiecare
am îmbrățișat această idee. Am început să privesc cu alți

17
ochi la pocăință, iar în felul acesta a început să lucreze în (continuare în pagina următoare)

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Experienţe
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri,...şi urmaţi-le
credinţa!” (Evrei 13:7)

zi. Ele îmi aduceau aminte de cuvintele mele și pe undeva până acolo. Când ne-am urcat în compartiment, fiecare
mă gândeam că moartea mea e sigură. A început să mă și-a pus Noul Testament pe masă. Eu aveam la mine un
cerceteze gândul că sunt nepocăit. Știam despre botezul pachet de țigări. M-am simțit așa de prost, așa că am ieșit
cu Duhul Sfânt. Știam că am nevoie de pocăință. Educația din compartiment, m-am dus la toaletă și l-am aruncat. Cât
bisericii noastre a fost că, dacă un om nu este botezat cu am călătorit, ei au discutat, iar eu am înțeles că ei vorbeau
Duhul Sfânt, nu are parte de răpire. Astfel am început să și despre mine, deoarece știau cine sunt. Atunci eu i-am
mă tem de moarte, deoarece eram nemântuit. Așa s-a zis fratelui meu: „Să știi că eu mă pocăiesc!” „Să te ajute
întâmplat că exact atunci s-a retras armata din Afganistan, Domnul!”, mi-a zis el. Când am ajuns în orașul respectiv,
urmând să mergă acolo doar cei care cereau aceasta. În ne-am întâlnit cu niște oameni necredincioși de la noi.
felul acesta nu am ajuns în Afganistan. De unde eram, am Întâlnindu-ne, unul dintre ei a scos o țigară să fumeze și
fost transferat în Vladivostok, unde am stat până m-am mi-a întins și mie una. Din instinct am luat-o. Fratele meu
eliberat. nu era lângă mine. Era într-un magazin. Când a ieșit, m-a
Când era aproape să vin acasă, mama și tata au văzut cu țigara în mână, a dat din cap nemulțumit și s-a
discutat și au spus: „Băiatul nostru trebuie să vină acasă. uitat lung la mine. Atunci eu am aruncat țigara, aducându-
Dacă se întoarce în echipa lui de băieți, l-am pierdut!”. Au mi aminte de cuvintele pe care le-am spus. Ne-am dus în
intrat într-o perioadă de post și rugăciune, apelând și la gazdă la o femeie și mi-a venit un dor să citesc din Biblie.
ajutorul bisericii. Eu eram la douăsprezece mii de kilometri Mi-am adus aminte că mama mea, când postea sau se ruga,
față de casă. Tot pe atunci eu mă pregăteam să vin acasă. lua un timp de trei zile de pregătire. Mi-am propus ca trei
Duhul Domnului a început să mă cerceteze. Nu înțelegeam zile să nu pun mâna pe Biblie, ca să treacă trei zile de când
ce se petrece cu mine. Noaptea, când se stingea lumina și am pus mâna pe țigară. După trei zile, m-am spălat (cum
rămânea doar lumina de veghe, începea să mă cerceteze un făceau părinții când luau o zi de post) și apoi am luat Biblia.
gând: că-s nemântuit și merg în iad. Dacă închideam ochii, Fiind în gazdă la o femeie care nu stătea departe de piață,
îmi părea că fuge patul de sub mine și cad într-o prăpastie ea a aprins televizorul, iar băieții se uitau la știri. Eu m-am
și mă duc în adânc. Deschideam ochii și începeam să fac dus în cameră și citeam. Unul din ei a venit și m-a văzut
promisiuni lui Dumnezeu, ca să mă ajute să adorm. Era o frică că citesc, apoi s-a întors și le-a spus celorlalți: „Nepocăitul
inexplicabilă. Ziua, când eram cu colegii, ridicam greutăți, nostru citește din Biblie, iar noi stăm și ne uităm la televizor.”
mă priveam în oglindă și căutam să am o musculatură Au lăsat televizorul și au venit în cameră, ca și cum ar fi avut
evidentă. Cum venea noaptea, începea coșmarul și uitam treabă acolo. Din acel moment, Duhul Domnului a început
de toate vitejiile mele. Făceam promisiuni în fața Domnului să lucreze la inima mea. Am luat o hotărâre în inima mea
ca să pot adormi. Aceasta a durat aproape o lună de zile. că mă întorc acasă și îl slujesc pe Domnul. Când am ajuns
Între timp, părinții mei, când se rugau acasă, au avut un acasă, era în ajun de Anul Nou. Toată familia se pregătea
cuvânt din partea Domnului care spunea: „Am să-l aduc la de adunare, când tata a venit la mine și mi-a zis: „Am o
pocăință. Dacă nu va vrea să asculte, am să-l lovesc, am să-l rugăminte. Noi ne ducem la adunare. Te rog frumos, nu mă
pun la pat și am să-i mântuiesc sufletul.” Mama a început face de râs. Nu te îmbăta. Nu vreau să trag ceva în urma ta.
să-și imagineze că va avea în casă un tânăr în cărucior. A Eu am șapte copii. Nu mi-au făcut niciodată rușine. Tata te
început să insiste înaintea Domnului, spunându-I:„Doamne roagă frumos.” Nu avea curajul să-mi spună să mă duc cu
Tu-l poți mântui. Mântuiește-l în dragoste! Nu vreau să am ei la adunare. Eu i-am spus: „Tată nu-ți face probleme. Eu,
un om imobilizat!” În urma insistenței și a rugăciunii, a avut în seara aceasta, mă îmbrac și mă duc cu voi la adunare.”
un nou cuvânt din partea Domnului care spunea: „Ți-am El a început să plângă, s-a dus la mama și voia să-i spună
ascultat rugăciunea. Am să-l aduc la pocăință și am să fac ceva, dar nu putea. A reușit doar să pronunțe numele meu.
din el un stâlp în casa Mea.” Mama a crezut că s-a întâmplat ceva și i-a zis: „Spune ce ai
Când am venit din armată, m-am dus la club. Cum de zis!”. Atunci el i-a spus că eu vreau să merg la adunare.
m-au văzut băieții (purtam o uniformă specială, pentru că Și-a revenit, deoarece crezuse că s-a întâmplat ceva rău.
am fost într-o unitate militară specială), au început niște Aceasta s-a întâmplat în ultima seară din anul 1989. M-am
bătăi și lupte. Nu m-am așteptat la aceasta. Eu credeam dus la biserică și m-am hotărât să-L slujesc pe Domnul și
că se vor bucura că nu ne-am văzut de multă vreme și nu am rămas pe calea Domnului. Tot atunci, la noi în biserică
mă așteptam la o asemenea primire. În plus, când m-am au început, niște studii biblice. În anii următori, au început
dus să însoțesc pe cineva care mergea în armată, din nou campaniile de evanghelizare din zona noastră, iar eu am
am simțit un total dezgust față de ce se întâmpla: băuturi, început cu un grup de frați, să slujim în mod mai special.
țigări și violență. Într-un cuvânt, nu mă puteam acomoda cu S-a împlinit și cuvântul că Domnul mă va face un slujitor în
mediul respectiv, măcar că altădată l-am iubit. Fratele meu Casa Lui.
avea mere de vânzare. Le comercializa doar în Rusia. Părinții
mei și fratele mai mare au folosit următoarea strategie. S-au I.D.
gândit să mă desprindă de mediul respectiv, rugându-mă
să-mi ajut fratele să vândă merele în Rusia. Astfel, m-am
dus cu fratele meu și cu o echipă de frați din biserică într-

18
un oraș din Rusia. Vreo patru zile a durat călătoria cu trenul

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Doctrine biblice
„Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17)

(continuare din pagina 11)

trupul fizic
Admiraţia reciprocă a trupului între soţ şi soţie, aşa şi multe trupuri ale sfinţilor care muriseră, au înviat”, (Matei
cum o surprinde Cântarea Cântărilor şi unirea lor fizică este 27:52) ce va fi la revenirea Lui în slavă.
o recunoaştere a completitudinii şi complementarităţii
structurii familiale prin care două trupuri heterosexuale se Concluzii
unesc într-un trup (simbolic, metaforic). „De aceea va lăsa Trupul nostru, ca urmare a identificării Domnului cu
omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, noi, are ca retrospectivă: răstignirea trupului Lui; ca realitate
şi cei doi vor fi un singur trup?” Aşa că nu mai sunt doi, ci un cotidiană: unirea cu El prin Duhul; şi ca perspectivă eternă:
singur trup.” (Matei 19:5-6) dobândirea unui trup de slavă ca al Lui. Pavel scria despre
Trupul familial este generator de trupuri fizice: sine: „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc... dar nu
copiii. Prima binecuvântare în lista deuteronomică este mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o
„rodul trupului” (Deuteronom 28:11,18), căci dintre toate trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu,
realizările minţii şi mâinii omului, ca organe creative ale care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni
trupului, naşterea unui copil înseamnă viaţă. Valoarea ei 2:20) Aşadar, avem un trup dăruit de Creator, ce este
întrece orice bunuri materiale şi intelectuale. purtător de moarte, prin păcatele cărnii păcătoase. Dar
acest trup poate primi un nou statut şi speranţe reale de
12. Trupul fizic – în aşteptarea răscumpărării nemurire. Totul depinde de felul în care acum decidem să
Cine conştientizează statutul trupului în proiectul folosim funcţiile trupului. Toate domeniile vieţii, prin care
mântuirii, atât în etapa vieţii trecătoare şi cu atât mai mult trupul nostru îşi descoperă cererea şi oferta (de la nevoia
în perspectiva înfierii, nu poate decât să rămână întru totul de hrană şi odihnă, la dorinţa de asociere familială; de la
la îndemâna Ziditorului. „Şi dacă Hristos este în voi, trupul capacitatea de exprimare verbală şi muncă, la posibilitatea
vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar de slujire sfântă) sunt lăsate de Dumnezeu şi de folos. Prin
duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă botez, trupul devine al Domnului de drept, dar, de fapt, noi
Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte alegem în fiecare acţiune cui aparţinem. Din acest motiv,
în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi suntem îndemnați: „Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi
trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul
locuieşte în voi.” (Romani 8:10-11) Comparaţia acestui trup nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru
în raport cu celălalt este uimitoare: „Ştim, în adevăr, că, dacă muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.”(Romani 6:11-12)
se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem În aceste condiţii binecuvântate, urarea apostolului
o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută Pavel: „Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe
de mână, ci este veşnică.” (2 Corinteni 5:1) Pavel descrie deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să
starea naturală cu aspiraţiile de viaţă şi credinţă, astfel: fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru
„Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să Isus Hristos.” (1 Tesaloniceni 5:23) este o dorinţă legitimă
fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul şi o posibilitate sigură. Cei ce s-au dăruit cu întreaga fiinţă
celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie Domnului, chiar dacă nu vor avea parte de harul de a trece
înghiţit de viaţă.” (2 Corinteni 5:4) Nădejdea noastră este din trupul acesta direct în cel etern şi vor trebui să aştepte
în Cel ce a trăit în trup ca şi noi, dar acum, are un trup până la înviere, vor putea spune ca apostolul Pavel: „Mă
glorificat. „El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine
face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit
care o are de a-Şi supune toate lucrurile.” (Filipeni 3:21) cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin
Taina noului trup naşte întrebarea:„Cum înviază morţii? moartea mea.” (Filipeni 1:20)
Şi cu ce trup se vor întoarce?” (1 Corinteni 15:35) Aici sunt
„trupuri pământeşti”, acolo vor fi „trupuri cereşti... dar alta este Iosif Anca
strălucirea trupurilor cereşti şi alta a trupurilor pământeşti.” (1
Corinteni 15:40) „Trupul este semănat în putrezire şi înviază
în neputrezire... Este semănat trup firesc şi înviază trup
duhovnicesc...” (1 Corinteni 15:42-44) Toate aceste miracole
ale viitorului trup se datorează jertfirii trupului Domnului
Isus Hristos. Dacă la moartea Lui „mormintele s-au deschis

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
19
Carte în serial La amvon au ieșit frați, foști bețivi. Ei au povestit,
cum era viața lor înainte de întâlnirea cu Hristos și cum
Capitolul 7. Adunări deosebite consumau toți banii pe băutură. Cu lacrimi în ochi,
povesteau cât erau de chinuiți și cum doreau să-și pună
„Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici capăt zilelor. Apoi au povestit întâlnirea cu Hristos,
prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor! pocăința lor și viața nouă, fericită. Unul din ei, povestind,
(Zaharia 4:6) a îngenuncheat și a început să-L laude pe Dumnezeu,
— Vitea, avem o cerere mare pentru tine, s-au adresat care l-a salvat de acest viciu teribil.
unii tineri către Vitea Orlov, care stătea la amvon. Apoi, lângă pahar, au apărut câțiva tineri. Printre ei
— Ce doriți? era și Leova. Fiecare, adresându-se picturii, întrebau:
— Pictează, te rugăm, un pahar plin cu vin, din care — О, paharule, ce faci cu oamenii? Cât timp oare, vei
beau bețivii. mai ocupa primul loc la Anul Nou și la zilele de naștere? Cât
— Ce dimensiune ar trebui să aibă? timp vei mai veseli oamenii cu otrava ta la orice ocazie?
— Să poată fi văzut de toți din adunare. Mai întâi momești, iar apoi înțepi ca un șarpe.
— De ce așa mare? La amvon a ieșit Iura Cuznețov. Pe scurt, a povestit
— Am discutat acest subiect cu cei ce conduc despre o familie, care suferea din pricina că tatăl a căzut
adunarea, iar ei au permis aceasta – a spus Petea Fomin. pradă beției. Apoi a ieșit o fată și a cântat melodios:
Vom organiza o seară specială împotriva băuturii. Vom Tată, tatăl meu, vino acasă.
anunța toți membrii adunării să invite pe iubitorii de Orologiul deja a bătut ora unu,
băuturi. Acest pahar va sluji ca ilustrație pentru ei. Vaniușa e bolnav, iar mama cu lacrimi în ochi,
Câțiva frați vor ieși și, arătând spre acest pahar cu vin M-a trimis după tine.
sau cu vodkă, vor enumera cât rău provoacă el. Haidem, о tatăl meu, te implor, haidem!
Vitea a promis că va picta. După fiecare slujbă, Dar tatăl beat, după cum explica fratele de la
prezbiterul anunța, în care sâmbătă, la seara de tineret, amvon, nu a auzit rugăciunea fiicei sale. Ea a plecat,
va avea loc întâlnirea specială dedicată luptei împotriva iar el înjura și bea mai departe. Iar sora a cântat mai
beției. El cerea tuturor să-și invite cunoscuții cărora le departe, despre fetița care s-a întors din nou la cârciumă
plăcea beția. și l-a anunțat că Vaniușa a murit fără a-și lua rămas de la
La momentul stabilit, casa de rugăciune era plină tatăl său, chemându-l din nou acasă.
de membrii adunării, precum și de cunoscuți și rude. Pe Când cânta, pe mulți obraji au început să curgă
amvon, în fața tuturor era un pahar mare, pictat pe o lacrimi. Plângeau și bețivii. Frații și surorile au recitat
foaie corespunzătore. Întâlnirea a fost condusă de Petea poezii, prin care chemau sufletele la pocăință, dorind să
Fomin. Primul care a luat cuvântul a spus că astăzi a fost descopere în Hristos pacea și liniștea și să fie izbăviți de
hotărât să fie subliniat în mod special răul care distruge acest viciu.
sufletele și familiile, dar din moment ce Hristos a spus Se auzeau rugăciuni, lacrimi, iar unele femei plângeau
că „fără Mine nu puteți face nimic”, atunci vor începe și se rugau pentru bărbații lor, care zi și noapte nu se mai
această întâlnire cu rugăciune. trezeau din beție. O voce de bărbat a cerut iertare și putere
Au cântat imnul «Pace vouă, sclavi și captivi ai de la Dumnezeu ca să poată renunța la băutură.
îndoielii!» Slujba ia sfârșit. Cel ce s-a întors la Domnul a fost
Apoi a luat cuvântul unul dintre studenți, fratele felicitat, cântându-se imnul minunat:
Colea Ivanov, care a citit pasajul: „Nu te uita la vin când Cântați în ceruri cântarea de bucurie:
curge roşu şi face mărgăritare în pahar.” (Proverbe 23:31) A fost găsită oaia cea pierdută…
El a prezentat statistici care arătau cum alcoolismul După slujbă, tinerii s-a adunat la bibliotecă.
crește criminalitatea, contribuie la morbiditate și — De ce? De ce nu au acceptat mai mulţi salvarea?
distruge familiile. Prin exemple reale, el argumenta că se întrebau ei. De ce s-a converit numai unul, iar ceilalți
un alcoolic este o persoană nefericită care, scurtându‑și au plecat?
viața, aduce durere familiei și dăunează societății. — Care e motivul pentru care aducem așa de puține
Cumpărând vodkă, explica el, nu faci altceva decât să‑ți suflete la Domnul? Ce cântări deosebite au fost, ce povestiri,
cumperi scânduri și cuie pentru sicriu, pregătindu-te zicea Valea Alexeeva și totuși așa de puțină roadă!
pentru înmormântare. El spunea că mulți oameni, deși — Motivul este că avem puțină putere de sus, a
conștienți de acest lucru, nu pot să se lăse de băutură. A spus îngândurat Sereoja Iasârin. Am petrecut mult timp
le spune că au nevoie de tărie de caracter, pentru ei nu pregătind imnurile, am pregătit cuvântări și predici bune,
înseamnă prea mult, deoarece ei știu aceasta. Cu toate dar n-a fost flacăra Duhului Sfânt, care are puterea să
că au păreri de rău, dependența le distruge voința și topească inimile.
sănătatea. Colea a subliniat că singurul mod de a birui Toți au fost de acord cu el.
alcoolul este prin Hristos. El a dat exemple de bețivi
convertiți și cum s-au reînnoit viețile lor prin Hristos. În bezna lui Irod de Iurii Sergheevici Graciov
Apoi au cântat un imn vechi: Traducere de Veaceslav Croitoru
Ce e locul unde stau acei ?...
În baruri și în cârciumi,
Acolo își beau conștiința, sănătatea și viața.

Adresa la care ne puteţi contacta pentru abonamente,


răspunsuri la întrebări, articole, sugestii, reclamaţii este:
Revista „Dragoste pentru Adevăr”
Calea Aurel Vlaicu, Nr. 121-125, Arad, cod 310365, România,
www.dragostepentruadevar.ro
e-mail: dragoste_adevar@yahoo.com
Mobil: 0740 437777, 0746 046080