You are on page 1of 84

CUPRINS

CUPRINS PAGINA

INTRODUCERE……………………………………………………………………….…5

CAPITOLUL I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE…………..……………………………...7

1.1.Etimologia şi definiţia pedepsei……………………………………………………...7
1.2.Dreptul societăţii de a pedepsi şi fundamentele acestui drept………………….….9
1.3.Sistemul pedepselor în legislaţia română în vigoare…………………………..……9

CAPITOLUL II. PEDEAPSA ÎNCHISORII…………………………………………...12

2.1.Principiile care stau la baza pedepsei închisorii……………………………………12
2.1.1.Legalitatea pedepsei închisorii…………………………………………...…12
2.2.2.Principiul caracterului personal al pedepsei închisorii……………………13
2.2.Funcţiile pedepsei închisorii…………………………………………………….…...15
2.2.1.Definiţie…………………………………………………………………..…15
2.2.2.Funcţii……………………………………………………………………….17
2.3.Scopul pedepsei închisorii…………………………………………………………....20

CAPITOLUL III. CONDIŢIILE EFICIENŢEI PEDEPSEI ÎNCHISORII……….…22

3.1.Individualizarea pedepsei…………………………………………………………....22
3.1.1.Referinţe istorice……………………………………………………….……
22
3.1.2.Definiţie………………………………….………………………………….23
3.1.3.Criterii de individualizare a pedepsei închisorii…………………….….….24

2

3.2.Pedeapsa închisorii trebuie să fie egală pentru toţi……………..……………...….30
3.3.Umanismul pedepsei închisorii……………………………………………………...31
3.4.Revocabilitatea pedepsei închisorii…………………………………………………31

CAPITOLUL IV. PEDEAPSA DETENŢIUNII PE VIAŢĂ…………………….…….32

4.1.Scurt istoric…………………………………………………………………………...32
4.2.Definiţie…………………………………………………………………………….....33
4.3.Neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă…………………………………………..36
4.4.Practică judiciară…………………………………………………………………….37
4.5.Detenţiunea pe viaţă şi drepturile omului…………………………………………..40

CAPITOLUL V. SISTEMELE PENITENCIARE………………………………….....43

5.1.Definiţie…………………………………………………………………………….....43
5.2.Clasificarea sistemelor penitenciare………………………………………………...43
5.2.1.Sistemul închisorii în comun…………………………………………….....44
5.2.2.Sistemul celular…………………………………………………………......45
5.2.3.Sistemul auburnian………………………………………………….….…..47
5.2.4.Sistemul
progresiv…………………………………………………………...48
5.2.5.Sistemul reformator………………………………………………………....49

CAPITOLUL VI.EXECUTAREA PEDEPSEI ÎNCHISORII ŞI A DETENŢIUNII PE
VIAŢ……………………………………………………………………………………....51

6.1.Scurt istoric al închisorilor din România………………………………………...…51
6.2.Aspecte privind sistemul penitenciar din
România………………………………...58
6.3.Criterii de separare a deţinuţilor…………………………………………………....61
6.3.1.Aspecte generale………………………………………………………...…..61
6.3.2.Categorii de condamnaţi la închisoarea de lungă durată………………....63
6.3.3.Condamnaţi primari şi condamnaţi recidivişti……………………….……64

3

6.3.4.Condamnaţi majori şi condamnaţi minori…………………………….…...64
6.3.5.Condamnaţi receptivi la acţiunea de reeducare şi condamnaţi cu
comportare negativă……………………………………………………………..…..……66
6.3.6.Alte categorii de condamnaţi………………………………………..….
…...66

CAPITOLUL VII.LIBERAREA CONDIŢIONATĂ………………………………….69

7.1.Definiţie……………………………………………………………………..………...70
7.2.Condiţii de aplicare a liberării
condiţionate……………………………………………………………...………………..70
7.2.1.Executarea unei anumite părţi din pedeapsă………………………………70
7.2.2.Condiţia să fie stăruitor în muncă………………………………………….74
7.2.3.Condiţia să fie disciplinat……………………………………………….….75
7.2.4.Dovezi temeinice de îndreptare……………………………………………..75
7.3.Propunerea de liberare condiţionată……………………………………………..…76
7.4.Efectele liberării condiţionate…………………………………………………….…77
7.5.Liberarea condiţionată în cazul deţinuţilor pe viaţă……………………………….78

CAPITOLUL VIII.CONDIŢII GENERALE PRIVIND REFORMA SISTEMULUI
PENITENCIAR
ROMÂ……………………………………………………………………………….. ......80

CONCLUZII……………………………………………………………………………...83

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………84

4

INTRODUCERE

Importanţa şi actualitatea temei - PEDEAPSA ÎNCHISORII ŞI A DETENŢIUNII
PE VIAŢĂ – rezultă din preocupările existente atât în plan naţional cât şi în plan
internaţional cu privire la modul de sancţionare a persoanelor care încalcă legea penală,
precum şi a mijloacelor folosite pentru a fi reeducate în vederea resocializării lor. În acest
sens sunt semnificative documentele cu caracter internaţional şi regional adoptate, în
spacial, după cel de-al doilea război mondial, mai ales de Organizaţia Naţiunilor Unite şi
Consiliul Europei.
Aceste preocupări se datorează şi faptului că prin sancţionarea infractorilor şi
modul de executare a pedepselor sunt îngrădite unele drepturi fundamentale ale persoanei,
cum ar fi libertatea de mişcare, care este consacrată în toate constituţiile democratice şi
acordurile internaţionale libera dezvoltare a personalităţii omului şi a participării acestuia
la viaţa socială şi economică, la viaţa de familie, diminuarea capacităţii de administrare a
bunurilor proprii, întreruperea activităţii profesionale, dreptul al asigurări sociale şi, nu în
ultimul rând, afectarea demnităţii sale.
În cuprinsul acestei lucrări sunt trecute în revistă anumite aspecte legate de originea
cuvântului „pedeapsă” care ar poveni din sanscrită, înţelesul fiind acela de compensaţie,
despăgubire materială, în concepţia unor autorii însemnând ispăşire, purificare. La germani
înseman ispăşire, ameliorare, a converti, la romani pedeapsa însemna „pocăinţă”. Excursul
continuă cu definiţiile date pedepsei de către diferiţi autori străini, cum sunt Vidal,
Garraud, Roux, Listz şi alţii, precum şi ale unor autori români Tanoviceanu, Teodorescu,
Dumitrescu, Tr.Pop, Dongoroz şi alţii, până la definiţia legală din art.52 al Codului penal.
Este abordat sistemul pedepselor în legislaţia română în vigoare, modificările aduse
Codului penal de Decretul-Lege nr.6/1990, prin care s-a abolit pedeapsa capitală, de Legea
nr.104/1992 şi de legea nr.140/1996. Pe baza unei cazuistici semnificative, în lucrare se
propune şi se justifică nevoia sporirii limitelor generale ale pedepsei închisorii şi amenzii,

5

respectiv 15 ani. Nici costul ridicat al detenţiei sau numărul mare de deţinuţi nu constituie un motiv de renunţare la pedeapsa închisorii. După o scurtă prezentare a situaţiei conform Codului penal din 1936. fiind prezentate avantajele detenţiunii pe viaţă în raport cu pedeapsa capitală. chiar dacă a fost mărit numărul infracţiunilor pentru care închisoarea este alternativă cu amenda. Lucrarea cuprinde o analiză a pedepsei detenţiunii pe viaţă. ca întemeiată critica faptului că în Codul penal există un număr redus de pedepse principale. În legătură cu această liberare se subliniază particularitatea că munca depusă nu are influenţă asupra termenului de 20 de ani. Este acordată o atenţie specială analizării instituţiei liberării condiţionate.55 al Codului penal. precum şi acela că pedeapsa închisorii este prevăzută pentru toate infracţiunile. În acest context sunt prezentate sistemele penitenciare. însă există şi unele particularităţi. aceştia trebuind să fie executaţi efectiv. atât sub aspectul sănătăţii mintale şi fizice a condamnatului. Cu toate că încă nu a fost reglementat expres modul de executare a detenţiunii pe viaţă. fiind expuse şi discuţiile din doctrină cu privire la acordarea sau neacordarea ei. mai ales că există posibilitatea ca ei să fie liberaţi condiţionat. împărtăşind astfel. O parte a lucrării abordează executarea pedepsei închisorii. precum şi regimul acestei pedepse. în favoarea altor sancţiuni extrapenale.precum şi ridicarea limitelor speciale. precum şi condiţiile în care poate avea loc. a efectului reeducativ. acestea fiind impuse de creşterea numărului infracţiunilor şi a gravităţii acestora. sunt expuse părerile în legătură cu necesitatea acestei pedepse în locul pedepsei cu moartea. care sunt clasificate şi analizate critic. se consideră că regimul general al acesteia nu diferă de acela al executării pedepsei închisorii. cât şi cu referire la sarcina financiară pe care trebuie să o suporte societatea. care este definită. cu indicarea avantajelor şi dezavantajelor fiecăruia. prevăzute în art. Aşadar şi condamnaţi la această pedeapsă vor fi supuşi unei munci de reeducare. Sunt prezentate cazurile de neaplicare a pedepsei detenţiunii pe viaţă. mai ales după anul 1989. 6 .

III. în opera sa.Astfel.Etimologia şi definiţia pedepsei Asupra etimologiei cuvântului „pedeapsă” penaliştii s-au pronunţat în diferite moduri.Cluj.8 2 Traian Pop. pe atunci nefăcându-se distincţie între fapte bune şi fapte rele. Th. despăgubire materială. „crima” era o chestiune pur privată. reparaţiune1. care putea da loc la despăgubire aşa încât autorul unei „infracţiuni” nu era considerat ca un om imoral.Tanoviceanu susţine că pedeapsa este un cuvânt de origine grecească adus în ţară prin influenţă fanariotă. „crima” nu era o faptă rea. care în sensul său iniţial a însemnat compensaţie. Cuvântul pedeapsă a fost introdus după secolul al XVII-lea în limba română. „Infracţiunea”.2. denumirea „poena”. mai rele. iar altele prin cuvântul „damnum”.cit. op. Deoarece dascăli greci nu 1 Traian Pop. „infracţiunea”.1.Mommsen spunea ca romanii nu aveau în dreptul lor niciun termen general pentru a desemna infracţiunea şi nici pedeapsa. După Mommsen ambele cuvinte însemnau despăgubire. I. de timpuriu. Drept penal comparat. ideea reparaţiei şi a despăgubirii a fost aceea care a dat naştere cuvântului pedeapsă. certări trupeşti. deoarece la început. în societăţile vechi. mai cumplite. Potrivit acestui punct de vedere. vol. La români cuvântul pedeapsa are o origine mai recentă.Editat de Institutul de arte grafice „Ardealul’ pag. deoarece înainte de încetăţenirea termenului poena în dreptul roman unele pedepse se exprimau prin cuvântul „supplicium”. Cât priveşte cuvântul poena se susţine că romanii l-au împrumutat din limba greacă. noţiunea de pedeapsă este menţionată sub noţiunea de „cercetare”. mai mari. se aprecia că. certări cu bani. Astfel se disting certări cumplite. dar pentru aceasta din urma au adoptat. de la „Taverw” care înseamnă a învăţa. pag 10 7 . iar infracţiunea au numit-o mai târziu “crimen” şi „delictum”. În Pravila lui Vasile Lupu din 1646.1924. mai uşoare. CAPITOLUL I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1.

Pedeapsa nu este altceva decât o măsură de respingere a violenţei. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.Pop. după dreptul în vigoare răul pronunţat de către judecător în contra delincventului din cauza infracţiunii. Traian pop este de părere că: „pedeapsa este acel prejudiciu juridic dinainte stabilit prin lege sau alt izvor constitutiv legal.înţelegeau învăţătura fără pedepse s-a luat pentru pedeapsă cuvântul care înseamnă „învăţătură”3 De-a lungul timpului penaliştii au dat mai multe definiţii pedepsei. vol. pag 16 4 Tr. ca semn de reprobaţiune şi în scopul de a-şi apăra ordinea juridică stabilită4. Deoarece legea penală face în mod explicit o asemenea legătură. Liszt este de părere că : „Pedeapsa este.26 8 . prin urmare. Tratat de drept şi procedură penală. a crimei. în virtutea unei judecăţi. pentru a exprima reprobarea societăţii în contra faptei şi a făptuitorului”. din care cauză se distinge de orice altă sancţiune juridică. ori de câte ori se săvârşesc infracţiuni trebuie să se aplice pedeapsa prevăzută de lege. Unii criminali nu se sperie de această pedeapsă.. Din acest motiv considerăm că pedeapsa nu este o simplă „reacţie” ori „control” ale crimei şi criminalităţii manifestate din partea societăţii. art 52: „Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului”. Astfel. pag. op. după unii autori străini cum ar fi : Vidal: „Pedeapsa e un rău ce se inflige în numele societăţii şi ca executare a unei condamnări judiciare. III. aşa încât acţiunii periculoase cauzatoare de rău îi urmează o altă acţiune. între infracţiune şi pedeapsă. 3 I. care se realizează prin ceea ce numim noi pedeapsă. Penologia studiază felurile pedepselor şi efectele lor asupra infractorilor. a criminalităţii. pedeapsa fiind mijlocul principal şi imediat de luptă împotriva infracţiunii. fiindcă este culpabil şi social responsabil de acest delict”. fiind mijlocul principal şi obligatoriu de combatere şi apărare împotriva infracţiunilor. de reprimare a acestui rău creat. despre eficacitatea pedepsei cu moartea s-a arătat că asupra unor criminali nu are efecte. există o relaţie indisolubilă între infracţiune şi pedeapsă. înseamnă că suntem în prezenţa unor dispoziţii juridice obligatorii şi. Tezele în materie ale autorilor români exprimă şi ele mai multe opinii.Tanoviceanu. Astfel. iar alţii sunt indiferenţi faţă de detenţia pe viaţă. pe care statul prin organele sale competente. Astfel. o aplică în contra persoanei culpabile de o infracţiune. Conform Codului penal român. în acest fel. autorul unui delict. pedeapsa fiind legată de infracţiune.cit.

Ea este folosită.3. sunt de mai multe feluri. 1. că 9 . Abia în sec al XIX-lea. prin care se consacră principiul fundamental al legalităţi pedepsei. care a fost răzbunarea până la forma cea mai avansată a pedepsei aplicate de instituţiile statului.Codul penal din 1968. fie complementară şi nici să o aplice sub minimul general. numit sistem al pedepselor. unii gânditori au negat acest drept. statul. Cercetările privind fundamentul dreptului de a pedepsi au dat naştere la diferite concepţii care de-a lungul timpului s-au exprimat rând pe rând.53. prevedea în art. cum ar fi: a) reparaţiuni civile b) nulităţi de acte c) incapacităţi şi decăderi din drepturi d) măsuri disciplinare.2. Acestea.Pedeapsa este o noţiune pe care o întâlnim numai în dreptul penal. al statului de a pedepsi pe cel care.Sistemul pedepselor în legislaţia română în vigoare În Codul penal sunt prevăzute categoriile şi felurile pedepselor fiind stabilite şi limitele lor generale.53 C. minimul şi maximul (art.pen. bazate pe principiile legalităţii. se pune problema de a stabili care este fundamentul filosofico-juridic şi moral al acestui drept. Dacă societatea. de multe ori pentru a desemna şi sancţiuni extrapenale. individualităţii. caracterul pedepsei sau a dreptului de a pedepsi din fiecare epocă reflectând fizionomia perioadei respective. contravenţii. constituie istoricul noţiunii. Sancţiunile care nu intră în noţiunea pedepsei penale. are dreptul de a-l pedepsi pe infractor. 1. săvârşind o infracţiune.). Acest drum pe care l-a parcurs conceptul dreptului de a pedepsi de la forma primitiva a pedepsei. Cadrul pedepselor aplicate este de obicei prevăzut în partea generală a Codului penal şi cuprinde enumerarea într-o anumită ordine a tuturor pedepselor aplicabile în sistemul de drept penal respectiv şi stabilirea limitelor generale ale acestora. instanţa nu poate aplica decât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă şi nu poate depăşi niciodată maximul general al unei pedepse fie principală.Dreptul societăţii de a pedepsi şi fundamentul acestui drept Filozofia dreptului penal nu a contestat dreptul societăţii. Potrivit acestui principiu. ceea ce nu este corect. în funcţie de evoluţia societăţii. etc. a încălcat normele penale edictate de către el. în totalitatea lor formează cadrul general al pedepselor din legislaţia noastră penală. căutând să dea răspuns uneia dintre cele mai importante probleme ale ştiinţei dreptului penal.

000 la 20. Pedeapsa accesorie constă în interzicerea unor drepturi anume prevăzute de lege. Odată cu intrarea în vigoare a Constituţiei României (8 decembrie 1991) care.41(7)interzice confiscarea averii. pe când 10 . deşi textele din Codul penal care o prevedeau (art. fiindcă aceasta nu poate lipsi. Pentru fiecare infracţiune este prevăzută o pedeapsă principală. După 1989 pedeapsa cu moartea a fost abolită şi înlocuită cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă (Decretul-Lege nr.104/19992 au fost mărite limitele amenzii. Pedepsele principale: a)detenţiunea pe viaţă. din nou. prin ultima modificare adusă Codului penal (Legea nr. Pedepsele principale erau: a)închisoare de la 15 zile la 25 de ani şi b)amendă de la 5. dispoziţia. ci doar în privinţa sferei de incidenţă. Având în vedere modificările aduse dispoziţiilor art.140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal. deşi prevăzută de lege. nefiind modificată în conţinutul ei. cadrul pedepselor în vigoare prezintă următoarea configuraţie: 1. prin dispoziţia art. 2. a avut ca scop să permită sporirea limitelor speciale ale unor infracţiuni deosebit de grave.53 C. Ridicarea limitelor generale ale pedepselor.68-70) nu erau formal abrogate. b) închisoarea de la 15 zile la 30 de ani. 6/1990) iar prin Legea nr.278 din 2006). pedeapsa confiscării a fost abrogată (art. b) degradarea militară. creându-se astfel alternative mai credibile la pedeapsa detenţiunii pe viaţa. Pedeapsa accesorie: interzicerea unor drepturi anume prevăzute de lege. ţinându-se seama de devalorizarea monedei naţionale.150. Prin Legea nr. Pedepsele complementare erau: a) interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani.1 din Constituţie)şi în mod firesc. Pedepsele principale pot fi stabilite şi aplicate singure.000 lei.alin. limitele amenzii. ele nu şi-au mai găsit aplicare. complementare şi accesorii. b) degradarea militară 3.140/1996 aceste dispoziţii au fost abrogate expres. pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost inclusă în sistemul pedepselor. Pedepsele completare: a) interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani. a fost mărit maximul pedepsei închisorii şi. în sensul că în prezent ea însoţeşte şi pedeapsa detenţiunii pe viaţă. parţială sau totală. în principiu temporară. Pedeapsa cu moartea.pen. Prin Legea nr. c) amenda de la 10 lei la 5. c) confiscarea averii.000 lei. şi. nu era inclusă în cadrul sistemului pedepselor fiind considerată o măsură excepţională.pedepsele aplicabile în sistemul dreptului nostru penal sunt principale.

partea generală. ca un adaos sau un complement la o pedeapsă principală privativă de libertate şi se execută separat de aceasta. prin limitele care permit o bună individualizare a pedepsei concrete. decurgând din voinţa legii. deşi ideea unor pedepse neprivative de libertate capătă din ce în ce mai mare răspândire. 5 C.Bucureşti. Pedeapsa cu moartea. se constată că sistemul sancţionator penal.1997.pag 291 11 . Pedepsele sunt relativ determinate. editura ALL. Practic pentru toate infracţiunile prevăzute în legislaţia noastră este stabilită pedeapsa cu închisoarea. nefiind necesar să fie pronunţate de către instanţa de judecată. ca un accesoriu al acesteia.Bulai. În literatura de specialitate5. Chiar în condiţiile unor substitutivi ca suspendarea condiţionată. a marcat un progres incontestabil în evoluţia dreptului nostru penal. pe lângă calităţile evidente care se aduc sistemului sancţionator penal în vigoare. în special noii substitutivi ai pedepsei închisorii care permit o adaptare a reacţiunii represive la nevoile reeducării condamnaţilor.pedepsele complementare şi accesorii pot să lipsească. În unele legislaţii se prevăd două pedepse principale: închisoare şi amendă. în condiţii de restrângere treptată a represiunii. Pe de altă parte este criticabil numărul redus al pedepselor principale care practic sunt două. practic în toate cazurile în care legea penală prevedea atunci pedeapsa închisorii de până la 2 ani. care se aplică cumulativ. Totodată pe această bază. sunt prezentate şi criticile acestuia. a fost instituit un amplu mecanism de realizare a individualizării pedepselor. Pedepsele complementare se aplică de instanţa de judecată pe baza legii. în cele două forme ale ei.6/1973. Manual de drept penal. care servesc la individualizarea executării pedepsei închisorii. a fost abolită după revoluţia din decembrie1989 şi înlocuită cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Ele însoţesc în mod automat pedeapsa principală. O altă trăsătură negativă a actualului sistem sancţionator este caracterul său accentuat represiv. Astfel. instituit de legiuitor prin adoptarea Codului penal de la 1968. ceea ce nu este de natură să servească opera de individualizare a reacţiunii penale. sau executarea pedepsei la locul de muncă. Pedepsele accesorii sunt ataşate de lege la pedeapsa principală privativă de libertate. cât şi a cheltuielilor. Dar pedeapsa închisorii a rămas în continuare dominantă. Este adevărat că. prevăzută iniţial. prin modificarea adusă Codului penal prin Legea nr. a fost introdusă amenda ca pedeapsă alternativă pentru un număr mare de infracţiuni.

1. Legiuitorul trebuie să stabilească natura şi limitele pedepsei. Bucureşti. pedepsele ce se aplică infractorilor…”acest principiu vizând toate autorităţile care participă la determinarea şi aplicarea pedepsei: legiuitorul. aplicată şi executată numai conform legii. El „Nulla poena sine lege praevia”. şi în condiţiile prevăzute de lege (art. La rândul lui judecătorul nu poate pronunţa decât o pedeapsă prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită de infractorul condamnat în limitele prevăzute de lege.18 12 . 266 C. în partea specială a Codului penal.pen. deoarece numai legiuitorul are puterea de a institui o pedeapsă dreaptă şi justă6. fiind mai întâi adoptat de către Adunarea Constituantă Franceză. limite care sunt cuprinse de la 15 zile la 30 de ani.Principii care stau la baza pedepsei închisorii 2. judecătorul şi autorităţile care asigură executarea pedepsei. Într-un stat de drept existenţa reală a acestui principiu este o condiţie sine qua non care îi apără pe cetăţeni de nesiguranţă şi incertitudine în ce priveşte aprecierea conduitei lor cât şi de eventualul abuz şi arbitrariu al autorităţilor statului.2 din Codul penal se prevede expres că: a prevede care fapte constituie infracţiuni.53 din Codul penal. 1965.1. constituie o importantă garanţie a realizării legalităţii în justiţia penală. De aceea. depăşirea de către instanţă a limitelor generale ale pedepsei închisorii nu este admisă în nici un fel. Astfel. p. Pedeapsa închisorii 2. Editura Ştiinţifică. În acest context este de precizat că dispoziţiile art. în art. care de fapt reglementează cadrul pedepselor. Despre infracţiuni şi pedepse. Principiul legalităţii pedepsei constituie garanţia siguranţei şi libertăţii individuale. în sistemul dreptului nostru penal. Astfel. maximul special al pedepsei închisorii prevăzute pentru faptele incriminate nu atinge niciodată maximul general al 6 C.). întrucât această reglementare exclude arbitrajul judecătoresc în aplicarea unei pedepse cu închisoarea.Becaria.1. Autoritatea prin care se pune în aplicare pedeapsa nu-l poate obliga pe condamnat să execute decât pedeapsa pronunţată de judecător. Indicarea precisă a limitelor acestei pedepse. pedeapsa privativă de libertate trebuie să fie stabilită. Capitolul II. contribuie la deplina consacrare a principiului legalităţii pedepsei închisorii. Potrivit acestui principiu.Legalitatea pedepsei închisorii Acest principiu a fost consacrat în „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului” de la 1789. care să depăşească limitele prevăzute de lege.

nepotul. de la 16 ani în sus. aşa încât există întotdeauna o diferenţă între maximul special (25 ani) şi cel general (30 ani) care permite sporirea pedepsei în cazul aplicării unor circumstanţe sau cauze de agravare. „De legibus” susţine. deţinut pentru datorii. fiul. trebuie să i se omoare fata sa”(paragraf 209 şi 210). toţi autorii şi complicii erau pedepsiţi cu moartea. copiii trebuie să fie izgoniţi din cetate. în. pag 115 8 Platon. că un copil nu trebuie să sufere ruşinea şi pedepsele meritate de tatăl său. Tipografia „Curierul judiciar”. dar în „Republica” susţine că dacă tatăl.Cousin: T. Editura V.VIII. Codul penal al Chinei din anul 1647 prevedea că atunci când se comitea o infracţiune contra Statului sau a Casei Imperiale.Principiul caracterului personal al pedepsei închisorii a) Referinţe istorice Acest principiu nu s-a aplicat întotdeauna. multe legiuiri nesocotindu-l. drept pedeapsă se ucidea fiul arhitectului (paragraf 230).2. Calistrat spune: „Crima sau pedeapsa părintească nu poate să pricinuiască nici o pată fiului. după legile lui Zin. când o persoană comitea o infracţiune toată familia acestuia şi alte persoane înrudite cu ea erau supuse la pedeapsă. Cartea IX. V. fraţii majori şi minori. corect. moare din cauza loviturilor. 1926. V. Astfel. fără deosebire . moşul şi strămoşul au fost condamnaţi la moarte. Bucureşti. Tratat de drept şi procedură penală.Dongoroz.pedepselor respective. Legi. erau supuşi morţii iar partea femeiască era dată în robire la funcţionarii publici.1.chiar infirmi fiind. idem. astfel. precum şi între minimul special (o lună) şi cel general (15 zile) pentru a putea da eficienţă circumstanţelor atenuante.Tanoviceanu. Astfel. pag 117 13 . se pedepseau şi moşul. chiar din familie străină. Legislaţia română se distinge sub aspect al consacrării caracterului personal al pedepsei ca un principiu.Tanoviceanu. III. Platon8 are poziţii contradictorii în ceea ce priveşte caracterul personal al pedepsei. Căci să fie supus pedepsirii fiecare trebuie faptelor sale şi nu există moştenire în materie penală”9. se va ucide fiul comerciantului care l-a închis (paragraf 116)7.Dongoroz. Când din cauza viciului de construcţie era omorât fiul proprietarului. tatăl. vol. şi aceasta 7 I. Dacă un om liber. Nici în legiunile chinezeşti caracterul personal al închisorii nu era consacrat ca un principiu. Pedepsirea rudelor apropiate ale autorului infracţiunii. în afară care erau infractori. toţi aceia care locuiau cu infractorii. pag 147 9 I. în Codul Hammurabi se prevedea: dacă cineva omoară pe femeia cuiva. Astfel. În această privinţă legislaţia română este superioară legislaţiilor vechi. Însă. 2.

În dreptul penal nu se poate vorbi de o răspundere obiectivă. pentru fapta tătâne-său. Dacă sancţiunea prevăzută în legea penală se răsfrânge şi asupra altor persoane decât cea care a comis infracţiunea. p. Astfel. Acest principiu al caracterului personal al pedepsei închisorii a fost consacrat şi în vechea noastră legislaţie.). Pedeapsa închisorii vizează persoana care a comis infracţiunea şi nu se poate răsfrânge asupra altor persoane. Este vorba de cazul instigatorului şi al complicelui care nu vor răspunde pentru fapta altuia. nice fecior. adică pentru participarea la comiterea infracţiunii sub forma instigării ori a complicităţii (art. Letopiseţul Ţării Moldovei. deoarece nicio persoană nu poate fi făcută răspunzătoare din punct de vedere penal pentru o faptă pe care nu a comis-o nici cu intenţie şi nici din culpă. Bucureşti. iar în caz de deces 10 ibidem. Ideile romane au supravieţuit însă. ci a unei răspunderi personale.pen. a fost admisă în tot timpul evului mediu şi chiar în timpurile moderne până la sfârşitul sec. b) Consideraţii generale despre caracterul personal al pedepsei închisorii Acest principiu ca pedeapsa închisorii să se aplice numai celui vinovat de comiterea infracţiunii. pag 120 11 Miron Costin. în dreptul privat se poate concepe o răspundere bazată pe teoria riscurilor. vom înţelege prin caracterul personal al răspunderii ca legea penală trebuie să se aplice numai faţă de cel care a încălcat-o şi numai atunci când încălcarea legii penale este imputabila făptuitorului. 1908. astfel. în scrierile câtorva jurisconsulţi. deoarece în dreptul privat e suficient să existe o daună pentru naşterea obligaţiei de reparaţiune. Farinaceus susţine că: „pedeapsa trebuie să o sufere făptuitorul”10. astfel acest principiu conduce la anumite concluzii cum ar fi: 1. Aşadar. nici măcar asupra membrilor familiei. nici tatăl pentru fapta feciorului de vârstă nu-i platnic11. A doua concluzie desprinsă este aceea că în dreptul penal nu se poate vorbi de o răspundere pentru fapta altuia. Acolo unde fapta s-a produs fără intenţie sau culpă vom putea avea o daună şi nu un infractor. vom fi în prezenţa nu a unei răspunderi pentru fapta altuia.al XVIII-lea. ci de a reacţiona împotriva infractorului. ci fiecare dintre ei va răspunde pentru fapta proprie. însă în dreptul penal o astfel de răspundere obiectivă nu se poate concepe deoarece principala raţiune a sancţiunilor penale nu este aceea de a restabili echilibrul juridic tulburat prin producerea unei daune. adică cu vinovăţie. Miron Costin afirma: „ pre lege dreaptă. Se face distincţie între dreptul privat si dreptul public.mai ales atunci când era vorba de comiterea unor infracţiuni contra statului. Astfel. adică pentru fapta autorului sau coautorului infracţiunii. 2.87 14 .27 C.

1. 1970. Valoarea acestui drept este generală.Definiţie Pedeapsa închisorii constă în privarea de libertate a condamnatului şi este baza sistemului penal modern.al condamnatului pedeapsa aplicată se stinge odată cu moartea acestuia. măsură de constrângere Pedeapsa închisorii este o măsură de constrângere penală de un fel deosebit.Pen. Obiectul pedepsei privative de libertate este libertatea condamnatului care constituie unul din cele mai valoroase drepturi ale individului. Bucureşti. posibilitatea de hotărâre şi alegere a acţiunilor. 1935.Dongoroz. Totodată. de activitate fizică şi psihică nestingherită. • pedeapsa închisorii. Închisoarea în „Explicaţii teoretice ale Codului penal român”. prezintă o seamă de caractere sau trăsături comune cu celelalte pedepse şi anume: este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare ce se aplică condamnatului în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni (art. Pedeapsa închisorii implică o constrângere.Academiei. Drept penal. condamnatul suportă o constrângere specială. 2. cum este denumită de legea penală (art. Înlocuirea pedepselor corporale cu pedepsele privative de libertate a însemnat un progres în domeniul dreptului penal.31 13 V. ea presupune deţinerea condamnatului într-un penitenciar. care este trăită ca o privaţiune fizică şi morală13. Bucureşti.2. în limitele impuse de regulile de convieţuire socială. vol. partea generală. izolarea de familie.52 C. 12 I.53 C.pen.II. pedeapsa închisorii întruneşte o seamă de trăsături specifice care o caracterizează şi o individualizează de celelalte pedepse şi sancţiuni penale12. este o valoare socială deosebit de importantă pentru om. p.Funcţiile pedepsei închisorii 2. de profesiune şi de locul de muncă precum şi punerea sa sub pază şi supraveghere continuă. Pedeapsa închisorii. libertatea înseamnă posibilitatea de mişcare.2. Obiectul acestei pedepse. în trecut la baza sistemului sancţionator penal a stat pedeapsa corporală. ea nu se transmite succesorilor. libertatea.Fodor. în sensul că este aceeaşi pentru toţi indivizii fără a face diferenţiere după anumite criterii. Pierzând libertatea de mişcare şi ajungând într-un penitenciar.).603 15 . Ed. p. Nimeni nu contestă faptul că actualul sistem penal întemeiat pe pedeapsa închisorii este din toate punctele de vedere superior vechiului sistem întemeiat pe pedeapsa corporală. Este un act coercitiv care prin natura şi obiectul său afectează libertatea omului.).

partea generală. Luând în considerare natura specifică a pedepsei închisorii în planul executării ei se pun probleme.498 15 I. specifice.pen. Bucureşti.Fodor. Această constrângere este necesară fiindcă ea ajută la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de cel condamnat. în condiţii de încurajare a conduitei bune şi de descurajare a conduitei rele. dar şi un „mijloc de reeducare” (art. reeducarea. putându-se aplica şi singură. în multe cazuri este revăzută alternativ cu alte pedepse principale cu pedeapsa amenzii sau a detenţiunii pe viaţă. executarea pedepsei închisorii în condiţii de disciplină şi muncă. Editura didactică şi pedagogică. În al doilea rând. Pedeapsa închisorii joaca un rol important şi ca substitutiv al altor pedepse.cit.pen. E adevărat că. de program zilnic de activitate. poate să contribuie eficient la influenţarea şi schimbarea mentalităţii greşite şi a unor deprinderi antisociale ale condamnaţilor. de reeducare socială a condamnatului15. este posibil în primul rând datorită faptului că pedeapsa închisorii se execută în timp mai îndelungat.). dar de aplicat se aplică o singură pedeapsă principală. pedeapsa închisorii implică şi o constrângere de durată.Oancea. uneori în condiţii de aplicare de sancţiuni disciplinare când acestea se impun. de asemenea. Astfel. fiind întâi. după caz.52 C. acest mijloc. timp în care. pedeapsă principală Întruneşte toate atributele juridice ale unei asemenea sancţiuni. Prin lege. executarea ei implică elementul de izolare la un loc de deţinere a celui condamnat.72 C. pe care acesta trebuie să o execute. corespunzătoare gravităţii infracţiunii săvârşite şi pericolului social al infractorului căruia i se aplică pedeapsa închisorii. 1971. o asemenea funcţie poate fi exercitată. luni sau ani. pedeapsă de bază care are un rol important în lupta împotriva infracţionalităţii. p. de stabilire a regimului de deţinere etc. pedepsei închisorii i s-a atribuit funcţia de reeducare a condamnatului.). În afară de constrângerea specifică. Drept penal. Pe planul executării pedepsei. În definiţia pedepsei se prevede că aceasta este o măsură de constrângere. op. mijloc de reeducare Pedeapsa închisorii este nu numai o măsură de constrângere ci şi un mijloc de convingere. condamnatul nu mai poate comite alte infracţiuni. pedeapsa închisorii ori pedeapsa amenzii (art. Nu este legată de o altă pedeapsă. Astfel. Înlocuirea are loc în cazul unor pedepse alternative sau altor împrejurări şi ea presupune situaţii de agravare sau atenuare sau aplicarea unei pedepse în locul alteia după 14 I. cel puţin pe durata executării pedepsei. • pedeapsa închisorii. p. • pedeapsa închisorii. de ordine şi rigurozitate în general. iar regimul de detenţie pretinde anumite măsuri de organizare a deţinerii..31 16 . el fiind pus sub pază şi supraveghere14. condamnatul aflându-se la dispoziţia organelor de executare.

• pedeapsa închisorii. se înlocuieşte pedeapsa amenzii cu cea alternativă a închisorii.52 C.De exemplu. 2.Pedeapsa. atunci când se constată că a fost aplicată din eroare sau când nu mai e necesară. elemente care se reflectă în durata pedepsei.severă şi contribuie la prevenirea săvârşirii de infracţiuni. fiind întâi. pedeapsă divizibilă Aceasta se explică prin aceea că ea se poate doza pe zile sau luni. care prevede că „pedeapsa este o măsură de constrângere şi reeducare” . eficientă . pedeapsa cu închisoarea poate să fie de trei feluri închisoare de scurtă durată (de la 15 zile la 2 sau 5 ani). de gradul de vinovăţie şi gradul de pericol social al infractorului. pedeapsă de funcţii: a)Funcţia de constrângere Aceasta este consacrată expres în definiţia legală a pedepsei dată în art. ele se sprijină pe prevederile Codului penal şi soluţiile din practica judiciară.pen.pen. 17 . ca măsură coercitivă este folosită de stat împotriva acelora care nu au respectat dispoziţiile din normele de incriminare şi au comis infracţiuni. Pedeapsa închisorii este o pedeapsă reversibilă în sensul că ea se poate revoca. determinând schimbarea conduitei viitoare a acestuia şi avertizând prin aceasta şi alte persoane asupra consecinţelor ce le-ar avea de suportat daca ar săvârşi vreo Întruneşte toate atributele juridice ale unei asemenea sancţiuni. diferitele trepte de severitate ale pedepsei. Ea constituie deci. însă numai după ce s-a comis infracţiunea. Datorită acestei calităţii ea se poate aplica atât pentru infracţiuni grave cât şi pentru infracţiuni mai uşoare. Termenul pe care se aplică depinde de gradul de pericol social al infracţiunii. atât pentru infractori periculoşi cât şi pentru infractori mai puţin periculoşi.ce hotărârea de condamnare ori aplicarea unei pedepse în locul alteia după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă (art.2Funcţiile pedepsei închisorii Pedeapsa privativă de libertate îndeplineşte două funcţii care au influenţă asupra condamnatului. instrumentul realizării procesului educativ. minimul şi maximul între care se exprimă.2.63/1 C.). precum şi pe prevederile legilor speciale care conţin dispoziţii penale ce evidenţiază limitele speciale. Aceste limite sunt relative. Pedeapsa închisorii este o măsură de constrângere directă. După durata prevăzută între limitele ei speciale..deoarece exprimă treptele ei de severitate. închisoare de durată mijlocie (de la 2-5 ani la 10 sau 12 ani) şi închisoare de lungă durată (de la 10-18 la 25 ani). Durata pedepsei închisorii este o problema foarte importantă . de regulă.

partea generală. în R. de bunuri iar în unele legislaţii privaţiunea de dreptul la viaţă. b)Funcţia de reeducare Această funcţie este consacrată în art.pen.pen. Sancţiunea penală.).267 C. Funcţia reeducării completează funcţia de constrângere.R. nu poate conduce la realizarea scopului pedepsei.. prin ea însăşi.afecţiunea pe care o implică pedeapsa.Bulai.pen. 1997. fiind aşadar de esenţa acesteia16. deoarece constrângerea. decurg din privaţiunile la care condamnatul este supus ca urmare a acesteia: privaţiunea sau restricţia de libertate. tortură (art. „Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau tratament inuman ori degradant”.). suferinţa . Potrivit art. Bucureşti. pedeapsa îndeplineşte şi funcţie de reeducare a acestuia deoarece. faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială”.ALL Educaţional S.10/1981. purtare abuzivă (art. p. Încălcarea acestei prevederi legale atrage.8 17 C.22(2) al Constituţiei.cit. Ed. a valorilor sociale vătămate sau periclitate prin infracţiune.52 al.D.52 C.) fie răspunderea disciplinară a personalului organelor judiciare sau a celor de executare a pedepselor. ce determină o anumită suferinţă impusă infractorului ca reacţie sociala la infracţiunea săvârşită de acesta.1 C. Funcţia coercitivă decurge din însăşi natura pedepsei ca măsură de constrângere.283 18 C. Constrângerea este determinată de necesitatea apărării societăţii. Răul.2 C.). apărarea socială implică oprirea necondiţionată a activităţii infracţionale îndreptate împotriva acestor valori şi împiedicarea unei astfel de activităţii. Această interdicţie constituţională impune ca actul coercitiv să nu cauzeze suferinţe fizice şi nici înjosirea persoanei condamnatului (art. şi este menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului18. Concept şi orientări. Manual de drept penal.A.Antoniu. care prevede că: „Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudinii corecte faţă de muncă. fie răspunderea penală pentru infracţiuni ca cea de supunere la rele tratamente (art.pen. Este un rău cu care se răspunde răului produs prin săvârşirea infracţiunii.266 al.. p. Pe lângă funcţia de constrângere ce se exercită asupra condamnatului. nr. în sensul înlăturării celor antisociale şi formării altora corespunzătoare exigenţelor societăţii. op. mijlocul necesar în acest scop fiind constrângerea pe care o implică pedeapsa17. încetează de a mai fi o pura retribuţie (rău pentru rău). Funcţia de reeducare a pedepsei se realizează prin influenţa asupra mentalităţii şi deprinderilor condamnatului. p. în concepţia moderna a dreptului penal.pen. Deoarece existenţa societăţii nu este posibilă fără asigurarea valorilor care stau la baza ei.284 18 .276 al 1 C. ci numai prin transformarea condamnatului prin intermediul funcţiei 16 G.Bulai. de drepturi civice.

Eliminarea temporară se realizează însă în toate cazurile în care pedeapsa închisorii se execută în locuri de deţinere şi ea apare ca necesară în cazul infractorilor cu un înalt grad de pericol social. d)Funcţia de eliminare Pentru realizarea scopului său.L.educative. Reeducarea şi îndreptarea depind de persoana celui condamnat faţă de care se folosesc diferite metode şi procedee în funcţie de împrejurarea că este infractor primar. din momentul începerii urmăririi penale. În toate cazurile. partea generală. dar necesar pentru schimbarea unei mentalităţi profund antisociale şi pentru a pune la adăpost societatea.. cel puţin temporar. p.Basarab. la care izolarea de societate reprezintă un şoc dureros realmente. cât şi în timpul executării pedepsei.Mitrache.I.3.52 al 2 C. această funcţie decurge din caracterul inevitabil al pedepsei atunci când a fost săvârşită o infracţiune. Drept penal. când măsurile de reeducare sunt adoptate în funcţie de graviditatea pedepsei şi personalitatea infractorului19. faţă de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială (art. împotriva periculozităţii infractorului a cărui reeducare urmează să se facă în condiţiile privaţiunii de libertate21. Editura „Lumina lex” Bucureşti. vol. văzând constrângerea la care este supus infractorul. Realizarea acestei funţii depinde de fermitatea aplicării legii penale celor care au comis infracţiuni. Bucureşti. care prevede pedeapsa detenţiunii pe viată. prin combaterea şi lichidarea concepţiilor şi deprinderilor antisociale20. p.) precum şi formarea unor deprinderi conforme cu morala majorităţii membrilor societăţii. se constată prin influenţa care o are pedeapsa asupra conştiinţei condamnatului pe întreg parcursul procesului penal.224 21 C.210 20 M. 1997. abţinându-se de la săvârşirea unor infracţiuni. recidivist sau minor.216 19 . vor manifesta reţinere.. a aplicării pedepsei. eliminarea definitivă este posibilă în cazuri excepţionale în care se aplică această pedeapsă.R. prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă. 1994. Partea generală. pedeapsa poate acţiona şi prin funcţia de eliminare temporară sau definitivă a condamnatului din societate. Funcţia de reeducare a pedepsei.Scopul pedepsei 19 C. Casa de editură „Şansa” S. 2.pen.cit. c)Funcţia de exemplaritate Această funcţie constă în influenţa pe care pedeapsa aplicată condamnatului o are asupra altor persoane care. cu cerinţele acesteia. Drept penal.Bulai op. În dreptul nostru penal. p.

op. ca fiind reeducat. care sub ameninţarea cu pedeapsa privativă de libertate în norma penală îşi conformează conduita exigenţelor acesteia. 22 C. prin cunoaşterea şi aderarea membrilor societăţii (a celor care o respectă) la dispoziţia normei respective şi prin teama de pedeapsă (pentru cei care ar fi tentaţi să comită infracţiuni). Aşadar.basarab.1 C. În dispoziţiile art.225 24 ibidem .Mitrache.226 25 ibidem.pen. se abţin datorită faptului că ştiu cum au fost sancţionaţi alţi infractori25. a suveranităţii. de durata sau cuantumul ei concret şi de modul cum se execută. op. op. Prevenţia generală se realizează ca urmare a prevederii pedepsei de către norma penală. independenţei şi unităţii statului. procesul reeducării începând înainte de aplicarea pedepsei. Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni se realizează atât pentru cel căruia i se aplică o pedeapsă menită să asigure prin funcţiile constrângerii şi reeducării infractorului. finalitatea pedepsei coincide cu scopul legii penale arătat în art. În literatura juridică română26. p.cit. pedeapsa fiind principalul mijloc de realizare a scopului legii penale. care depinde de specia acesteia. a României. dar şi de atenţionare a celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări. aşa numita „prevenţie specială”. cât şi pentru ceilalţi destinatari ai legii penale. dimensiune ce vizează aşa numita „prevenţie specială”. p. se arată că: „Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”. deoarece unele persoane care s-ar fi gândit să săvârşească vreo infracţiune. precum şi a întregii ordini de drept). Aşadar.52 al.1 din Codul penal (apărarea împotriva infracţiunilor.cit.cit. din momentul pornirii procesului penal şi durează până la executarea acesteia24. p. a proprietăţii sub orice formă. p. Infractorul este considerat. pedeapsa are şi rol preventiv anteinfracţional. este definită prin aceea că pedeapsa are un scop imediat şi un scop mediat arătându-se că prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale. această distincţie între prevenţia speciala şi prevenţia generală. aşa numita „prevenţie generală”22.209 20 .209 23 M. în momentul în care pedeapsa este executată sau socotită ca executată. ca scop al pedepsei..p. dimensiune ce vizează aşa numita ”prevenţie generală”. a persoanei cu drepturile sale.226 26 C. Prevenţia specială constituie scopul direct al pedepsei aplicate şi se realizează prin funcţia coercitiva a pedepsei.Mitrache. prevenţia specială are rol postinfracţional 23.

în primul rând. situaţie nepermisă în condiţiile statului de drept. iar atingerea scopului fundamental al pedepsei se realizează prin funcţiile expuse mai sus ale pedepsei. cealaltă cu caracter general. cele două dimensiuni ale prevenţiei. La fixarea şi aplicarea oricărei pedepse concrete. Din acest punct de vedere.Între cele două dimensiuni ale prevenţiei. atât instituirea cât şi aplicarea pedepsei relevă cea mai strânsă corelaţie şi interdependenţă între necesitatea protejării unor interese generale şi individuale. ar conduce la sacrificarea interesului individual în beneficiul celui general. nu sunt posibile atâta timp cât norma legală. considerăm. încălcarea acesteia este realizabilă numai prin intermediul unor fapte comise de persoane fizice. instanţele de judecată să aplice pedepse care prin natura lor depăşesc nevoile de reeducare ale infractorului. deşi conţine dispoziţii de adresabilitate generală. în scopul asigurării unei prevenţii generale sporite. nu pot exista şi nici nu trebuie să existe nici relaţii de opoziţie şi nici de subordonare. una cu caracter strict individual. 21 . unicul scop al pedepsei. scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni cu cele două dimensiuni prevăzute mai sus (prevenţia generală şi prevenţia specială) este. Aşadar. apărarea valorilor ocrotite de legea penală împotriva infracţiunilor prin prevenirea şi combaterea acestora. deseori solicitată de acuzatori în perioada de creştere a criminalităţii. Apreciem că adevăratele scopuri ale sancţiunii penale nu pot fi regăsite decât în finalitatea legii penale care prin însăşi instituirea şi aplicarea ei urmăreşte. întrucât o asemenea atitudine. Existenţa raporturilor de opoziţie sau excluderea reciprocă între dimensiuni. Nu este permis ca. instanţele de judecată trebuie să realizeze o asemenea individualizare a acesteia încât să asigure atât cerinţele de prevenţie individuală cât şi cele de prevenţie generală. strict individuale. corelate cu planurile diferite ale aceleiaşi finalităţi. care se constituie într-un garant al asigurării şi respectării drepturilor şi libertăţilor omului. funcţionând în cea mai strânsă şi firească legătură şi intercondiţionalitate.

cât şi de împrejurările atenuante şi agravante în care s-a comis fapta.237 22 . În Ţările Romane.Tanoviceanu.CONDIŢIILE EFICIENŢEI PEDEPSEI ÎNCHISORII 3. în sensul individualizării judicioase a acesteia. severitatea pedepselor era tot atât de mare ca în Occident. exista şi pedeapsa pentru cel care a comis o infracţiune. Vlad Ţepeş infracţiunile cu grad scăzut de pericol social. iar în „Pravila lui Matei Basarab şi Vasile Lupu”. iar ţăranii ucigaşi erau spânzuraţi28 Pentru ca o pedeapsă să-şi poată îndeplini funcţiile de constrângere şi reeducare. 27 I. cap. pedeapsa închisorii trebuie să poată fi adaptată. atrage nerealizarea funcţiilor şi scopurilor pedepsei aplicate. Neron făcea torte din corpurile omeneşti unse cu păcură. 1825.cit. iar debitorul putea fi vândut şi ucis de creditorii săi. p. iar pe de altă parte. Scrisoare Moldovei. Dimitrie Cantemir arată că pedeapsa pentru tâlhari era spânzurătoarea. p. pe de o parte.XII. La romani.39 28 D. op.Referinţe istorice Legislaţiile antice şi moderne nu au fost consecvente cu privire la aprecierea pedepsei în raport cu gradul de pericol social al infracţiunii. atât în funcţie de pericolul concret al infracţiunii. La începutul sec.1. în sec al XV-lea. al infractorului. pe de o parte. sclavii erau daţi de mâncare de vii la murene.1. al XVIII-lea.Dongoroz. Neamţ. proporţionalizată. O disproporţie între pedepse şi infracţiuni determină. Se ştie cu câtă cruzime pedepsea.1.CAPITOLUL III. V. pater familias avea dreptul de viată şi de moarte asupra membrilor familiei. găsim de asemenea pedepse foarte aspre. iar pe de altă parte. mai târziu cruzimea supliciilor a ajuns la cel mai înalt grad.. boierilor ucigaşi li se tăia capul. discreditarea autorităţii legii penale şi ineficienţa acesteia. precum şi scopurile prevenţiei generale şi speciale este necesar ca. partea II. aceea de a se lupta cu animalele sălbatice27.Individualizarea pedepsei 3. după Legea celor XII Table. sancţiunea prevăzută de lege să fie în concordanţă cu pericolul social generic al infracţiunii şi nevoia de îndreptare a infractorului. prădătorii de biserici erau arşi pe rug. Aşadar.Cantemir. pedeapsa concret aplicată infractorului să corespundă pericolului social concret al infracţiunii săvârşite şi infractorului.

72 C. Partea generală. Astfel. Individualizarea pedepsei se realizează în trei forme: legală. conformându-se dispoziţiilor din partea generală a Codului penal.1.2.cit. la locurile de deţinere unde condamnatul execută pedeapsa. Editura „Lumina lex”. expresie a reacţiei antiinfracţionale a societăţii.305 30 M. ţinând seama de pericolul social concret al infracţiunii. op. p. după antecedentele penale (recidivişti şi nerecidivişti). se apreciază că instanţa.Basarab. Individualizarea legală se realizează de către legiuitor prin incriminarea speciei şi limitelor speciale ale pedepsei în funcţie de gradul de pericol social abstract al acesteia30. după vârstă (majori şi minori). Individualizarea legală operează „in abstract”. p. în funcţie de conduita lui. Astfel. Individualizarea judiciară operează „in concreto” şi constă în stabilirea şi aplicarea cuantumului pedepsei concrete de către instanţa de judecată. Bucureşti. cât şi pentru formele agravante sau atenuante ale infracţiunii. va stabili pedeapsa cu respectarea limitelor prevăzute de lege pentru infracţiunea respectivă în funcţie de gradul de pericol social pe care îl prezintă fapta săvârşită şi infractorul.p.Basarab. el se realizează în cea mai mare parte în faza executării pedepsei. Ungureanu. 29 A. precum şi contribuţia fiecărui participant la săvârşirea infracţiunii31. Bucureşti. Drept penal român. judiciară şi administrativă. constatând că inculpatul a săvârşit cu vinovăţie fapta penală care i se impută şi că este cazul a i se aplica o pedeapsă. Aşa cum am arătat anterior. există anumite criterii după care persoanele condamnate sunt repartizate la locurile de deţinere ca de exemplu: în funcţie de sex.1995.Definiţie Individualizarea pedepsei constituie operaţiunea prin care pedeapsa. 1997.170 23 . de împrejurările care atenuează sau agravează pedeapsa. precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Individualizarea administrativă are loc în timpul executării pedepsei privative de libertate şi ea revine administraţiei locului de deţinere. partea generală. deşi procesul de reeducare a condamnatului se desfăşoară începând din momentul pornirii procesului penal. poate fi recompensat sau poate fi sancţionat disciplinar. este adaptată gravităţii abstracte şi concrete a infracţiunii şi persoanei infractorului în aşa fel încât ea să-şi poată îndeplini cu maximă eficienţă funcţiile şi scopurile înscrise în legea penală29. Drept penal. Editura „Lumina lex”.pen. vol.II.. în cadrul limitelor legale. între altele.170 31 M. în art. 3. de persoana infractorului. Ea se restrânge la fixarea pedepsei pentru infracţiunea tip. Totodată.

poate evalua pericolul concret.Dumes. amenda cu închisoarea art.. Criteriile prevăzute în art. În art.36 C. existenţa concursului de infracţiuni (art. fiindcă în unele cazuri excepţionale această individualizare se efectuează după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. deoarece prin ea se concretizează gradul răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită (concretă).72 C.46 33 M. nr. personalitatea infractorului. Criterii de individualizare judiciară a pedepselor în lumina jurisprudenţei Tribunalul Suprem. Instanţa cunoscând infracţiunea în concret.pen.39 al..pen.Basarab.pen. participaţie.pen) ori. şi art. când se comută sau se înlocuieşte pedeapsa detenţiunii pe viaţă cu închisoarea (art. a unei acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni continuate sau complexe (art.D. după care se efectuează operaţiunea de încadrare a 32 St.) în măsura în care nu există derogări prin norme speciale.pen).6 C. p.27 C. ar fi reglementate criterii speciale în raport cu cele prevăzute în art. Aşadar. op.63(1) C. tentativă. deoarece sunt incidente doar la stabilirea pedepsei numai în legătură cu sancţionarea participanţilor până când cele din art. etc.pen. reflectat în sancţiunea concretă.pen..7 C. limitele pedepsei fiind fixate în partea specială a acestuia sau în legi speciale după gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite şi al infractorului precum şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea33. p.pen. aportul acestuia la comiterea infracţiunii şi împrejurările în care ea a fost comisă.1.R.27 C.72 C.172 24 .Criterii de individualizare a pedepsei închisorii Locul central îl ocupă individualizarea judiciară. Se va proceda astfel când se constată. care este diferit de al autorului. de obicei.2/1989. nu sunt reglementate criteriile speciale.27 C. a stării de recidivă (art. ci este vorba de o subliniere a aportului participantului în calitate de instigator etc. Individualizarea răspunderii penale ia sfârşit.27 C.pen.72 sunt generale. Instanţa de judecată stabileşte şi aplică pedeapsa închisorii potrivit criteriilor generale obligatorii prevăzute în art. în principiu. R. Spunem în principiu. odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care se arată în ce pedeapsă şi durată sau cuantum s-a concretizat.3. pedeapsa aplicată unui infractor concret faţă de care urmează să se realizeze reeducarea. sunt dispoziţiile părţii generale ale Codului penal. la individualizarea pedepsei închisorii se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal (infracţiune consumată. real al acesteia faţă de care constată că există o anumită răspundere şi în funcţie de care stabileşte şi aplică o sancţiune de o anumită specie şi durată (cuantum) corespunzătoare.43 C. Se consideră că în art. fiindcă se au în vedere cu ocazia oricărei individualizări judiciare32. în baza altei hotărâri definitive..pen). 3.cit.pen).39 al.

673 din 10. fac să aibă un anumit grad de pericol concret. înşelăciune. calitatea pe care o are (funcţionar. militar.Dumes. fiindcă ele determină. Instanţa trebuie să ţină seama numai de pericolul ei concret..173 35 St. S-a afirmat că se ia în considerare şi frecvenţa mai ridicată sau mai redusă a infracţiunilor ori a consecinţelor lor restrânse fiindcă în aceste cazuri prezintă şi un grad de pericol social mai mare sau mai mic35.dec. stările. p. se referă la dezvoltarea psihofizică a acestuia. în principal. locul şi timpul săvârşirii. însoţind-o.S. În continuare.p. p. dacă este recidivist sau nu. de asemenea. felul urmărilor (de rezultat sau de pericol) şi mărimea (proporţiile) acestora. Prin urmare.72 25 . educarea acestuia nu se poate realiza decât prin aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special36. Fostul Tribunal Suprem a considerat că s-a greşit când i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă apropiată de minimul special deoarece a comis un furt prin efracţie şi anterior a mai fost condamnat pentru furt. Se va ţine seama. că a comis un concurs de infracţiuni sau o pluralitate intermediară.3/1990.1990. deci 34 ibidem. de mobilul şi scopul infracţiunii când nu sunt cerute de conţinutul legal al acesteia. vârsta. În ceea ce priveşte personalitatea infractorului. de forma vinovăţiei (când infracţiunea se poate săvârşi atât din culpă cât şi cu intenţie). Instanţa are datoria ca.Dreptul nr. speculă şi fals. importanţa obiectului material.faptei într-o normă incriminatoare când sunt prezente condiţiile stabilite în ipoteza acesteia34. împrejurările şi întâmplările exterioare conţinutului legal al infracţiunii care. Astfel. Se au apoi în vedere limitele speciale ale pedepsei între care instanţa stabileşte pedeapsa concretă în funcţie de gradul răspunderii penale a infractorului.cit. op..pen.05. să ţină seama de orice alte împrejurări care caracterizează gradul de pericol social al infractorului. atitudinea în familie şi societate.). rudă cu victima etc. la locul de muncă. când infracţiunea se poate comite atât prin acţiune cât şi prin inacţiune sau mai multe acţiuni şi inacţiuni se va avea în vedere modul ei de comitere. Considerăm că acest criteriu este avut în vedere cu ocazia incriminării faptei când i se atribuie un anumit grad de pericol legal reflectat în specia şi durata sancţiunii. dacă a acţionat în participaţie şi care a fost rolul său.nr. indiferent de frecvenţa infracţiunii într- o anumită zonă administrativă în raport cu alta. mijloacele folosite. se ia în considerare gradul de pericol social al infracţiunii concret săvârşite în funcţie de conţinutul ei precum şi de toate situaţiile. Acestea nu vor putea fi depăşite decât în condiţiile prevăzute de lege. alături de condiţiile prevăzute expres în legea penală. gravitatea concretă a infracţiunii. medic.48 36 Tribunalul Suprem.

prezintă un grad de pericol social mai redus decât atunci când este comisă de către un major. p. atunci când se ţine seama de comportarea infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii nu se poate face abstracţie de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea37. Bucureşti.Grigoraş. în consecinţă. în conţinutul ei concret. Forma şi gradul de vinovăţie constituie atât 37 St. În acest sens. o acţiune (inacţiune) nu prezintă un grad de pericol mai mare sau mai mic. nu se poate susţine că personalitatea acestuia exercită o influenţă directă asupra gradului de pericol legal al acţiunii (inacţiunii).19 C. S-ar putea susţine că doar în cazul în care infractorul este minor. Nu împărtăşim părerea potrivit căreia. Vinovăţia raportată la un anumit infractor şi la o anumită infracţiune imputată este una singură şi ea trebuie privită ca un întreg39.pen.Dumes. infracţiunea de furt nu-şi schimbă gradul de pericol social în funcţie de împrejurarea că infractorul este recidivist sau nu. sub aspect legal. Astfel. cit.98 26 . Trebuie stabilită. ar însemna să se nege efectele reabilitării care sunt prevăzute de lege38.49-50 38 M.. La individualizarea pedepsei. Individualizarea pedepsei. op. să prezinte un grad de pericol diferit. Drept urmare. deoarece prezintă interes atât sub aspect penal. după cum este comisă de un infractor recidivist sau de unul primar. Toate aceste date vor fi analizate în legătură cu acţiunea (inacţiunea) săvârşită. Editura Ştiinţifică. cât şi civil.Basarab.. 1969. contribuţia fiecărui participant la comiterea infracţiuni. deci. Vinovăţia exprimă atitudinea psihică a infractorului faţă de o valoare socială. în funcţie de gradul de pericol social al infractorului. sub aspectul ei legal. precizează că există vinovăţie atunci când fapta care prezintă pericol social a fost săvârşită cu intenţie sau din culpă. deoarece este sancţionată cu o măsură educativă sau cu o pedeapsă ale cărei limite sunt reduse la jumătate faţă de pedepsele pentru majori care reflectă gradul ei de pericol social. trebuie avută în vedere şi vinovăţia acestuia. Aşadar.. faţă de ordinea de drept statornicită în societate. iar fapta este radiată din cazierul judiciar şi.176 39 I. în sensul că prin materialitatea ei o acţiune (inacţiune) de o gravitate legală redusă va fi considerată ca având un pericol legal sporit datorită personalităţii infractorului sau invers. p. ci personalitatea infractorului face ca infracţiunea. op. Aceasta deoarece reabilitarea înlătură orice decădere. Astfel. Printre împrejurările care sunt luate în considerare poate figura şi aportul unei persoane netrimise în judecată care permite soluţionarea raportului de cauzalitate. fostul condamnat este reintegrat complet în societate inclusiv din punct de vedere moral. datorită acestei stări. Cu toate acestea. nu se ia în considerare la starea de recidivă. care nu poate fi desprinsă de infractor.de comportarea lui în genere. infracţiunea comisă de el. art. interdicţie şi incapacitate. p. apărată prin norme de drept penal.cit.

calităţi sau situaţii de care nu depinde realizarea conţinutului legal al infracţiunii în forma sa simplă (bază). se va ţine seama numai faţă de aceasta (acestea). cât şi la alte cauze de agravare a pedepsei ca: starea de recidivă. în ansamblu lor şi nu izolat40. Din aceste motive.pen. ori şi a unora şi a altora (art. instanţa este obligată să le reţină şi sa le motiveze. caracterizarea unor împrejurări ca circumstanţe se face în funcţie de fiecare infracţiune şi. dacă sunt proprii numai uneia sau unora. însă se va ţine seama numai de acelea care atrag o reducere sau sporire simţitoare a gradului de pericol concret. Ultimele au însă influenţă de sine stătătoare asupra pedepsei concrete.). care ţin de infracţiunea concret săvârşită. pluralitatea intermediară de infracţiuni şi infracţiunea continuată.cit.. deoarece se referă atât la circumstanţele atenuante şi agravante. aceeaşi împrejurare nu poate constitui şi circumstanţă atenuantă şi agravantă. după obiectul la 40 I. Astfel. agravând sau atenuând răspunderea penală iniţială a infractorului. în legătură cu o infracţiune. deoarece se pot adăuga totdeauna la pedeapsa stabilită în urma reţinerii fie a circumstanţelor atenuante. lipsa unei preocupări de a prevedea unele consecinţe ale acţiunilor sau inacţiunilor sale. legiuitorul a prevăzut pentru infracţiunile cu intenţie pedepse mai grave decât pentru infracţiunile comise din culpă. când sunt reţinute. Ele au un rol important la individualizarea pedepselor. pe când în cazul comiteri unor infracţiuni din culpă care prezintă pericol social poziţia psihică a subiectului se manifestă printr-o lipsă de atenţie. p. uşurinţă în aprecierea semnificaţiei unor fenomene din viaţa socială. În cazul săvârşirii unui concurs de infracţiuni de către aceeaşi persoană.80 C. la producerea rezultatului urmărit prin fapta penală concurează activ toate forţele psihice ale infractorului. datorită pericolului sporit pe care-l prezintă infractorul.Grigoraş. Motivarea este obligatorie şi atunci când le înlătură (art.79 C. fie a celor agravante. Când constată existenţa unor circumstanţe. concursul de infracţiuni.). Însă. Circumstanţele se clasifică în funcţie de anumite criterii.124 27 . Acestea au un caracter întâmplător deoarece nu însoţesc şi nu caracterizează orice infracţiune concretă şi nu sunt legate de personalitatea oricărui infractor concret.pen. determină o schimbare a răspunderii penale şi a tratamentului juridic concret (judiciar) al infractorului. Sunt însă legate de infracţiune sau de infractor şi contribuie la realizarea gradului de pericol concret al infracţiunii. Se ţine seama şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Circumstanţele sunt împrejurări care constau în stări. op. Aceste împrejurări au un înţeles larg. deoarece în primul caz. însă.pentru legiuitor cât şi pentru instanţa judecătorească un criteriu de fixare a pedepsei.

care se referă (infracţiune sau infractor). alin.). art. S-ar părea că dacă o anumită împrejurare este considerată circumstanţă generală nu ar mai trebui prevăzută şi ca circumstanţă specială. art211. circumstanţele sunt atenuante şi agravante (art.57..28 C. se va aplica circumstanţa specială.209. conduita bună a acestuia până la săvârşirea infracţiunii. Legea nr 8/1974. prin cruzimi etc.1. comiterea omorului prin cruzime. ca fiind anterioare.). concomitente sau posterioare (subsecventa) săvârşirii acţiunii (inacţiunii) infracţionale şi.pen. În funcţie de infracţiunile cu privire la care au efecte.). în afară de conţinutul de bază al infracţiunii.pen. recunoaşterea vinovăţiei de la începutul urmăririi penale. De exemplu. după caz. iar cele speciale. Circumstanţa din partea generală atrage reducerea sau agravarea răspunderii şi a pedepsei. alin. cu ajutorul armelor.3. infracţiunea de poluare a apelor comisă din culpă constituie o formă atenuantă a faptei din art. prin efracţie.73. C. repararea benevolă a prejudiciului cauzat prin acţiune sau inacţiune. sustragerea de la urmărire. de regulă. circumstanţele pot fi reale sau personale (art. comiterea infracţiunii în loc public. C. a apelor. pentru conţinutul de bază al infracţiunii. care atrage o altă răspundere. are însă efecte şi asupra pedepsei 28 . acestea să fie atenuante sau agravante. un conţinut atenuat sau agravat. Când aceeaşi împrejurare este prevăzută în lege atât ca circumstanţă generală. uneori în participaţie. numărul victimelor face ca omorul să devină deosebit de grav (art. consecinţele deosebit de grave ale acţiunii sau inacţiunii agravează infracţiunea (art. sancţionată cu altă sancţiune sau cu aceeaşi dar în alte limite. etc.pen.4. este agravată infracţiunea de a conduce pe drumurile publice a unui autovehicul destinat transportului de persoane în comun ori când se transportă materii ce pot produce pericol public de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală sau care se află în stare de ebrietate.b. cât şi specială. circumstanţele sunt generale şi speciale: cele generale au eficienţă cu privire la toate infracţiunile şi sunt prevăzute în partea generală a Codului penal. alin. lit.). concomitente cu acţiunea sau inacţiunea: starea de provocare. atât în lege cât şi în teoria şi practica dreptului penal.176.pen. Este totuşi prevăzută deoarece circumstanţei din partea specială sau din legea specială i-a dat eficienţă însăşi legiuitorul prin aceea că a creat. Ţinând seama de efectul lor.59.74 şi 75 C. Luând în considerare momentul existenţei lor sunt considerate. Sunt circumstanţe anterioare săvârşirii acţiunii infracţionale: antecedentele infractorului. atitudinea faţă de victimă. au influenţă numai cu privire la o anumită infracţiune. posterioare acţiunii sau inacţiunii prezentarea infractorului de bunăvoie la organele judiciare. Astfel. în timpul nopţii.

Altfel ar însemna că pedeapsa alternativă mai blândă poate fi aplicată numai în prezenţa circumstanţelor atenuante.Câmpeanu. lit. Ţinând seama de aceasta.R.pen. alin.c.1.dec. Se impune această ultimă soluţie deoarece circumstanţele atenuante atrag aplicarea pedepsei judiciare între alte limite legale de pedeapsă.75.176.41.354 29 . (conducerea unui autovehicul în această stare şi uciderea unei persoane. fie agravant. fiindcă el nu este în toate cazurile acelaşi. S-a susţinut însă. C. Acest punct de vedere rezultă din dispoziţiile art. Însă în cazul prevăzut la ar.1.pen.178.1981.pen. R. lit.prevăzută pentru conţinutul atenuant sau agravant. şi cea prevăzută de art. cu toate că a încadrat fapta la art. C.2.D.pen).172. cât şi una specială (art. iar cea mai severă când sunt reţinute circumstanţele agravante. existenţa unor circumstanţe atenuante sau agravante 42. şi deci a pedepsei.72.1330 din 29.74. Când pentru o infracţiune săvârşită legea prevede pedepse alternative. De asemenea. C. C. În acest caz trebuia luată în considerare circumstanţa din partea specială (cruzimea). Însă se poate ţine seama de o altă împrejurare agravantă. pe bună dreptate. de exemplu aceea a comiterii faptei de către un major împreună cu un minor. deoarece nu mai au nici un rezultat practic din moment ce instanţa poate alege pedeapsa închisorii ori a amenzii.b.alin. este determinat relativ.pen. s-a exprimat părerea că au fost desfiinţate circumstanţele atenuante.59-61 42 T.05.. 41 Tribunalul Suprem. Nr.pen.a. În afară de aceasta. C. În funcţie de condiţiile concrete aceeaşi împrejurare poate avea fie caracter atenuant (starea de ebrietate voluntară în general). alin.3.).75.2. C. prin stabilirea limitelor până la care aceasta din urmă poate fi sporită sau redusă.. lit. C. în acelaşi timp. instanţa a dat o soluţie nelegală atunci când a aplicat circumstanţa generală din art.alin.pen..1/1982.2.172. Modalitatea de aplicare a circumstanţelor uşurătoare pentru justa individualizare a pedepselor. C. limitele pedepsei se reduc la jumătate. circumstanţele constituie doar unul din criteriile de apreciere a gradului de pericol concret al infracţiunii.lit.2. art. S.c. nr.pen.). care este mai blândă. Caracterul atenuant sau agravant al unor circumstanţe este obligatoriu deoarece acesta este stabilit prin lege. înlesnirea de către infractor a arestării participanţilor constituie o circumstanţă atenuantă generală (art. alin.pen..1. alin. şi să se constate. Acestea se mai numesc şi cauze legale de atenuare sau agravare a pedepsei. C. iar altele enumerate cu titlu exemplificativ. Efectul circumstanţelor asupra răspunderii penale. sau beţia premeditată. alin. art.pen. p. alin.49. că se poate aplica pedeapsa alternativă a amenzii. Justiţia Nouă nr3/1955. p.

Fireşte că înţelegem prin aceasta calitatea pedepsei închisorii. legea pedepseşte mai blând minorii faţă de majori. nu aplicarea în concret a aceleiaşi pedepse tuturor persoanelor care au comis aceeaşi infracţiune ci. pedeapsa închisorii trebuie să se aplice pentru aceeaşi infracţiune oricărui infractor care ar săvârşi-o.3. judecătorul poate. imunităţi sau inegalităţi. cum. inclusiv a infractorului. pedeapsa închisorii are la bază concepţia umanistă cu privire la posibilitatea educării şi reeducării omului. Astfel. Constituţia franceză din 1791 dispunea: „Aceleaşi infracţiuni vor fi pedepsite cu aceleaşi pedepse fără nicio distincţiune de persoane”43. de asemenea. Uneori chiar legea ţine seama de anumite persoane. ţinând seama de împrejurări. p. Prin egalitatea pedepsei înţelegem ca pedeapsa să fie deopotrivă pentru toţi astfel încât legea să nu facă distincţie între persoane stabilind privilegii.Umanismul pedepsei închisorii Acest principiu fundamental îşi găseşte expresia în natura. fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalităţii pedepsei. torturi sau chinuri care ar înjosi demnitatea omului. Pedeapsa închisorii nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice. însă. când e vorba de a se da o pedeapsă pecuniară se pedepseau mai greu nobilii.Pedeapsa închisorii trebuie să fie egală pentru toţi Potrivit acestui principiu. închisoarea trebuie să fie în deplină concordanţă cu conştiinţa morală şi juridică a societăţii. funcţiile şi finalitatea pedepsei închisorii. să aplice pentru aceeaşi faptă. lăsând judecătorului posibilitatea de a individualiza în mod just pedeapsa.. posibilitatea justei ei individualizări. În dreptul penal contemporan.137 30 . 3.p. op. pedepse diferite la doi sau mai mulţi infractori. cuantumul. pedepseşte mai aspru comiterea unei infracţiuni de către funcţionarii publici în exerciţiul atribuţiilor de serviciu fără ca principiul egalităţii pedepsei să fie încălcat. fără nicio deosebire.Tanoviceanu.2. Tocmai din acest motiv legiuitorul stabileşte un minim şi un maxim special al pedepsei şi prevede circumstanţe atenuante şi agravante.cit. dimpotrivă. aceasta neinfluenţând. de persoana infractorului. 3. iar când era vorba să se dea o pedeapsă corporală se pedepseau mai aspru săracii decât nobilii sau cei aflaţi în dregătorii44. În vechiul drept existau. Prin natura şi cuantumul acesteia. privilegii în aplicarea legii penale. Aşa de exemplu. de altfel. iar scopul acesteia îl 43 I.133 44 ibidem.Dongoroz. V.

3.Scurt istoric 31 .constituie apărarea omului şi a ordinii de drept. Revocabilitatea pedepsei închisorii Potrivit acestui principiu pedeapsa închisorii trebuie să fie esenţialmente revocabilă. precum şi executarea ei. De aceea. consecinţele aplicării ei fiind adesea ireversibile. adică să poată fi oricând retrasă atunci când se constată că a fost aplicată din eroare sau când nu mai este necesară. Umanismul orientează deci nu numai stabilirea prin lege a acesteia de către instanţa de judecată.1. alături de preocuparea de a exclude pe cât posibil riscurile oricăror erori judiciare. CAPITOLUL IV. care constituie cadrul de dezvoltare a personalităţii acestuia. PEDEAPSA DETENŢIUNII PE VIAŢĂ 4. Această cerinţă este determinată de caracterul de măsură coercitivă asupra persoanei însăşi pe care îl are închisoarea. trebuie să se manifeste grija corespunzătoare în aplicarea pedepsei închisorii. Pedeapsa închisorii trebuie să fie deci.4. remisibilă (să poată fi înlăturată prin iertare) şi reparabilă (răul cauzat prin aplicarea ei să poată fi pe cât posibil reparat.

în esenţă.. totuşi Codul penal francez din 1816 a prevăzut pedeapsa închisorii pe timp nemărginit. p. Puneţi căinţa în legile voastre şi fiţi siguri că vom vedea sfârşindu-se pedepsele perpetue”. pedeapsă perpetuă.cit. unul dintre argumentele legiuitorului fiind acela că această pedeapsă îl face pe condamnat mai imoral. Apoi invocându-se legea progresului s-a cerut desfiinţarea pedepsei cu moartea şi a pedepsei închisorii pe viaţă. pe baza datelor obţinute în luna iunie 1993. De-a lungul timpului. cuprind în conţinutul lor privarea de libertate pe toată durata vieţii condamnatului. această pedeapsă n-a fost aplicată timp de 10 ani sau mai mult. Beccaria susţinea necesitatea existenţei pedepselor perpetue care să înlocuiască pedeapsa cu moartea45. Aceasta e legea progresului. raportorul V. închisoarea pe timp nemărginit. Anglia).. op. disperat şi fără nicio speranţă. având în vedere că. Federaţia Rusă şi China46. desfiinţând pedeapsa cu moartea. întrebare care are şi un sens filosofic. S-a pus întrebarea dacă într-o legislaţie trebuie să existe sau nu pedeapsa detenţiunii pe viaţă. pedeapsa cu moartea a fost complet abolită în 52 de ţări din lume. termeni care. Răspunsurile date la această întrebare au fost diferite. Spania. iar în 19 ţări între care şi Grecia. Între acestea figurează marile puteri ca SUA. Astfel. Întâlnim astfel: închisoarea pe viaţă. Astfel.89 46 C. Potrivit unei informaţii publicate de cunoscuta organizaţie „Amnesty Internaţional”. expresii. detenţiunea pe viaţă. pedeapsa detenţiunii pe viaţă s-a exprimat prin diferite noţiuni. pedeapsa cu moartea este considerată abolită de facto. cunoscute fiind afirmaţiile lui Cremieux când l-a apărat pe Victor Hugo înaintea Curţii cu Juraţi a Senei: „Ni se spune când pedeapsa cu moartea va fi desfiinţată.Beccaria. în 16 ţări a fost abolită pentru infracţiunile obişnuite. Codul penal român din 1864. deşi prevăzută. dar menţinută pentru cele prevăzute în legile militare sau săvârşite în situaţii excepţionale cum ar fi starea de război (între aceste ţări figurează Italia. Fără îndoială că da. p. închisoare ori detenţiune pe timp nedeterminat. ne veţi cere desfiinţarea pedepselor perpetue. op.Boerescu a arătat în faţa Adunării legislative la 11 martie 1864: „Pe când alte popoare mult mai civilizate se îndoiesc şi nu 45 C.295 32 . între care şi România. Deşi Codul penal francez din 1791 nu a prevăzut pedeapsa închisorii pe viaţă.Bulai. Pedeapsa perpetuă sau „perpetua carceris” a existat la noi din cele mai vechi timpuri.cit. În 103 ţări din lume pedeapsa cu moartea este menţinută şi aplicată.. a prevăzut pedeapsa închisorii pe timp nemărginit.

iar pentru comiterea infracţiunilor politice. introducând pedeapsa cu moartea. 6 din 7 ianuarie 1990. Definiţie Prin Decretul-lege nr.6 din 1990 se motivează abolirea pedepsei cu moartea prin interesul de a se sublinia caracterul profund umanist al regimului politic instaurat în România în urma Revoluţiei din 1989.Anghelescu. detenţiunea grea de la 5 la 25 de ani şi detenţiunea riguroasă de 47 C. prin Decretul-lege nr.. Codul penal din 1968 a abrogat pedeapsa detenţiunii pe viaţă.1 din Protocolul nr. Acest act era necesar şi în vederea integrării ţării noastre în structurile Europei Occidentale.22(3). Denumirea de „detenţiune”. în deplin acord cu dispoziţia art.2. prevedea pentru comiterea infracţiunilor de drept comun. care.cit. fiind înlocuită cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Codul prevedea. Astfel. în art. 1927. cunoscut şi sub denumirea de Codul penal Carol al II- lea.283 48 C. p. detenţiunea grea pe viaţă. Codul penal român din 1936. Pe de altă parte.6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Abolirea pedepsei cu moartea şi prevenirea pedepsei închisorii pe viaţă constituie unul din elementele care fundamentează afirmaţia că adoptarea Codului penal român din 1864 a constituit. o victorie pe plan legislativ a ideilor beccariene. 4. nerecunoscută în timp de pace în dreptul penal român modern. S-a pus astfel capăt unei perioade de peste o jumătate de secol în care pedeapsa cu moartea. ca pedepse. munca silnică pe viaţă.cutează să suprime această pedeapsă. menţinută şi aplicată. a fost abolită. Pedeapsa cu moartea la români în veacul al XIX-lea. fără îndoială. că: „Pedeapsa cu moartea este abolită. Bucureşti.6 din 7 ianuarie 1990 a fost abolită pedeapsa cu moartea în legislaţia noastră şi înlocuită cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă. a fost introdusă. pentru crimele politice. op. termen împrumutat din dreptul francez. de cele mai multe ori în interese străine justiţiei. Interzicerea pedepsei cu moartea în dreptul nostru este şi consecinţa unei obligaţii internaţionale.Bulai. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat”. de regimurile dictatoriale care s-au succedat între anii 1938 şi 198948. sunt mândru a spune că românii sunt cei dintâi care au suprimat-o în fapt şi vor fi cei dintâi care vor suprima-o şi din lege”47.293 33 . era atribuită de legiuitorul Codului penal de la 1936 pedepsei privative de libertate prevăzute pentru infracţiunile politice. prevede. Constituţia României intrată în vigoare la 8 decembrie 1991. În preambulul decretului-lege nr. detenţiunea grea pe viaţă. p.

358 alin.pen.cit. iar regimul său de executare nu se deosebeşte de acela al închisorii. Potrivit reglementărilor legii penale. închisoare corecţională de la 1 lună la 12 ani. permanent.4 C.. este aceea că fiind o pedeapsă absolut determinată. ar fi trebuit folosită denumirea de „închisoare pe viaţă”. creându-se astfel cadrul de evaluare necesar celor mai largi posibilităţi de individualizare judiciară şi recurgere la pedeapsa detenţiunii pe viaţă numai în cazuri extreme50.53 lit.) şi pentru infracţiunea de tratamente neomenoase săvârşite în timp de război (art. respectiv. detenţiunea pe viaţă prezintă avantajul că poate fi schimbată sau retrasă în caz de eroare judiciară prin 49 Monitorul Oficial nr. detenţiunea pe viaţă este o pedeapsă principală. Pe de altă parte. Pentru infracţiunile de drept comun. iar pentru delicte politice detenţiunea simplă de la 1 lună la 12 ani. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă face parte din categoria pedepselor privative de libertate. ea se aplică celor mai grave infracţiuni. ci are un caracter perpetuu. 54.296 34 .135 din 31 mai 1994 50 C.). Deosebirea dintre cele două categorii de pedepse nu se reducea la denumirea lor. Susţinem punctul de vedere exprimat de alţi autori49 în sensul că în mod corect. p. detenţiunea pe viaţă a fost reglementată strict şi amănunţit prin intermediul dispoziţiilor înscrise în art. dar nu are caracter temporar. detenţiunea pe viaţă este prevăzută ca o pedeapsă principală unică. ca pedeapsă politică. Potrivit ultimei modificări a Codului penal. fiind cea mai aspră dintre sancţiunile penale prevăzute în legislaţia noastră. O caracteristică distinctivă a detenţiunii pe viaţă. constând în lipsirea de libertate şi izolarea condamnatului într-un spaţiu penitenciar special pentru tot restul vieţii sale. nu poate fi adaptabilă unor cuantumuri judecătoreşti diferenţiate. decurgând din însăşi natura ei.la 3 la 20 de ani. pedepsele aveau alte denumiri: munca silnică pe viaţă. cum se întâmplă în cazul închisorii. În mod excepţional. Detenţiunea. munca silnică pe timp mărginit de la 5 la 25 de ani. singura deosebire dintre cele două pedepse privative de libertate referindu-se la durata lor.Bulai. În rest este alternativă cu pedeapsa închisorii de până la 25 de ani.357 alin. atrage automat regimul politic de executare. 55(2) Cod penal. pentru infracţiunea de genocid. temniţă grea de la 3 la 20 de ani şi. săvârşită pe timp de război (art. mult mai blând decât cel comun. Spre deosebire de pedeapsa cu moartea.pen. op. aşa cum se face în toate legislaţiile în care pedeapsa cu moartea a fost abolită şi înlocuită cu pedeapsa închisorii pentru toată viaţa. Legiuitorul Codului penal de la 1968 n-a mai prevăzut clasificarea infracţiunilor şi pedepselor în „politice” şi „de drept comun” astfel încât denumirea de „detenţiune” nu mai poate avea semnificaţia ce i se atribuia tradiţional.2 C. 55(1).a.

176 C. atentatul contra unei colectivităţi.pen.pen. subminarea puterii de stat. subminarea economiei naţionale prevăzută de art.pen.infracţiunea de omor deosebit de grav.156 C..5 C. prevăzute de art.343 C.312 alin..tortura. prevăzută de art. prevăzută de art.167 C.. . Pen.. 344 C. prevăzută de art. prevăzută de art.. prevăzută de art. . prevăzută de art. prevăzută de art.pen. prevăzută de art..2 C.infracţiunea de împiedicare a exploatării navelor. .pen..267/1 alin. prevăzut de art.338 C. 342 alin.160 C.1 C.infracţiunile contra capacităţii de apărare a României: capitularea. prevăzut de art. .pen. 123 alin.. prevăzut de art. prevăzută de art.. atentatul care pune în pericol siguranţa statului..pen.infracţiuni contra păcii şi omenirii: genocidul.3 C.pen.357 alin..155 C. neluarea măsurilor necesare în operaţiunile navale.5 C.pen.443/1972 privind navigaţia civilă. prevăzute de art. prevăzută de art.3 din Decretul nr. .pen.infracţiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive.157 alin 1 C.. .3 şi 4 C. trădarea prin ajutarea inamicului.162 C. complotul prevăzut de art.pen. prevăzută de art. trădarea prin transmiterea de secrete. tratamente neomenoase. prevăzută de art. . .218 alin.pen. .280 alin. prevăzută de art.pen.pen.infracţiunea de nerespectare a regimului materiilor explosive.159 C.2 C. prevăzută de art. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă este aplicată în cazul tuturor infracţiunilor care prevedeau pedeapsa cu moartea (alternativă cu pedeapsa închisorii) şi anume: -infracţiuni contra siguranţei statului: trădarea. prevăzut de art.3 C..107/2 din Codul aerian. 35 . părăsirea câmpului de luptă.pen.infracţiunea de distrugere calificată. coborârea pavilionului. prevăzută de art.pen.infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate.1 şi 2 C. prevăzut de art.. spionajul.. prevăzute de art. actele de diversiune.traficul de stupefiante.3 C. ...pen.276 alin.pen.infracţiunea de împiedicare a exploatării unei aeronave..pen. prevăzută de art.pen.161 C.exercitarea căilor de atac corespunzătoare împotriva hotărâri penale definitive care a aplicat-o.297/1 alin... coliziunea. prevăzută de art. părăsirea navei.pen.339 C.345 alin. acţiunile duşmănoase contra statului.358 alin. 158 C. prevăzută de art.pen.pen.. . prevăzut de art.pen.2 C. părăsirea comenzii..pen.334 alin..165 alin 2 C.pen.163 C.

În acest caz art. pedeapsa detenţiunii pe viaţă este alternativă cu închisoarea între 15 şi 25 de ani.1 lit. Astfel. potrivit art. datorită vârstei infractorului.2 C.2 C.55 C. partea finală. partea finală.122 alin. 36 .21 alin. în cazul prevăzut de art. dar pe care nu o poate aplica.55 prevede că în locul pedepsei detenţiunii pe viaţă se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani şi pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata maximă. Termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa detenţiei pe viaţă este de 15 ani. . anterior Decretul-lege nr.Practică judiciară în materia detenţiunii pe viaţă Ne propunem să punem în discuţie două hotărâri judecătoreşti în care instanţele noastre au pronunţat pedeapsa detenţiunii pe viaţă.pen.pen.pen. potrivit art.2 C. Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu poate fi aplicată nici infractorului minor (art.pen.). 4. în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă.pen.6/1990.55 C. În cazul tentativei.109 alin. Neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă Potrivit art. Întrucât pentru majoritatea infracţiunilor vizate.pen. s-ar crea încă de la început o situaţie nefavorabilă pentru condamnatul în vârstă de peste 60 de ani (art.109 alin.a C.3.2 C..pen. se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.109 alin.4. mult mai uşoare. ori a pedepsei închisorii între 5 şi 20 de ani. dacă instanţa s-ar orienta spre aplicarea pedepsei alternative a închisorii. 4. în cazul prevăzut de art. aplicarea pedepsei închisorii pe 25 de ani.pen. când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă se aplică pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani. fără a se ţine seama de posibilităţile aplicării închisorii în alte limite.orice alte infracţiuni pentru care legea prevedea. se va putea realiza numai după ce iniţial instanţa de judecată a optat pentru pedeapsa cea mai gravă.) acestuia aplicându-i-se doar pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani. pentru minori.55 din Codul penal. În cazul instigării neurmată de executare.1 C.) sau condamnatul minor (art. pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu poate fi aplicată persoanelor care la pronunţarea hotărârii de condamnare au împlinit vârsta de 60 de ani. pedeapsa cu moartea.29 alin. potrivit art.

a fost condamnat la detenţie pe viaţă51. care putea veni din partea locatarilor imobilelor învecinate. Potrivit art. secţia II penală. Nereuşind să întreţină raportul sexual.a C. fără antecedente penale. însă nici unul din locatarii imobilelor învecinate şi nici persoanele care treceau pe drum nu au intervenit pentru a salva victima. Fireşte. apoi s-a aşezat peste victima aflată la pământ. Analizând starea de fapt. acţiunile comise de către acesta inspirând oroare. nereuşind. în vaginul victimei. a ucis-o.. accentuând suferinţele şi durerile provocate victimei. de aproximativ 25-30 cm lungime şi gros de 3-4 cm. cu intenţia de a întreţine raport sexual cu ea. raportat la art. şi-a lăsat pantalonii jos. iar în momentul în care aceasta i-a oferit-o.I. în mod repetat.pen. putem concluziona că suntem în prezenţa unui omor comis cu cruzime deoarece criminalul a supus victima la suferinţe cu totul ieşite din comun. se pune problema aprecierii pedepsei aplicate acestui inculpat. groază. În considerentele hotărârii s-a reţinut că în seara zilei de 26 mai 1991 inculpatul.pen. depăşind limitele obişnuite ale unor acţiuni proprii laturii obiective a infracţiunii de omor. 174 C. Credem că singura problemă de natură să ducă la protejarea societăţii de comportările atavice ale 51 Tribunalul Municipiului Bucureşti. Leziunile produse au cauzat moartea victimei după o suferinţă de aproximativ 2 ore şi 30 de minute. Strigătele disperate ale victimei au fost auzite de două martore care au declarat în faţa instanţei că agresiunea şi chinuirea de către inculpat a victimei a durat mai mult de 2 ore. Apoi a luat un băţ cu vârful ascuţit. 174-176 lit. într-o zonă plină de gunoaie menajere. pe care l-a introdus cu putere. Sentinţa penală nr. strigând şi cerând ajutor. zgâriind organele genitale ale acesteia. împotriva voinţei victimei după care. inculpatul a devenit extrem de agresiv introducându-şi mâna în vaginul victimei. inculpatul B. s-a aplecat asupra femeii. În fapt. Înainte de a abandona victima. trăgând-o între blocuri. întâlnindu-se cu victima T. aceste leziuni fiind evidenţiate în raportul medico-legal de autopsie. Din raportul de expertiză psihiatrică rezultă că inculpatul nu prezintă tulburări de natură să- i modifice capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor acţiunilor sale. Aici a lovit-o din nou trântind-o cu spatele la pământ şi încercând să întreţină raporturi sexuale cu aceasta. i-a ridicat capotul.43 din 8 aprilie 1992 37 . de 60 de ani. inculpatul i-a cerut victimei o ţigară.E. a încercat să aibă raporturi sexuale cu aceasta. fiind în preajma blocului. i-a aplicat 2-3 lovituri cu palma peste faţă apoi a luat-o de mână. născut la 8 septembrie 1971. inculpatul a introdus băţul transversal prin nările femeii. Victima s-a împotrivit vehement.

pen. au avut convingerea că numai o pedeapsă cu detenţia pe viaţă merită a fi aplicată pentru o asemenea faptă.M.. pe întuneric. privându-l de libertate pe tot restul vieţii. unde s-a culcat împreună cu copilul. oportună. a fost condamnat. Ne întrebăm dacă pedeapsa aplicată este corespunzătoare. împreună cu copilul s-a dus la o oră foarte târzie la soacra sa unde s-au culcat. Ca urmare a rănilor rezultate din loviturile aplicate. Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică la care a fost supus. Suntem şi aici în prezenţa unei persoane cu comportări atavice. la pedeapsa detenţiunii pe viaţă52. care exprimă prin acţiunile sale cruzime. a unui „monstru”. în vârstă de 6 ani. iar o revenire a unui asemenea monstru în societate. o pedeapsă cu închisoarea pentru o durată determinată? Achiesăm punctul de vedere exprimat de instanţă. a forţat oblonul de acces în podul casei.7 din 26 ianuarie 1994 38 . Nu sub aspectul legalităţii acestei hotărâri. a unui inculpat feroce.acestui individ este pedeapsa aplicată de instanţă. După miezul nopţii. când au luat-o. după care l-a aruncat pe gura podului. nu ar fi realizat prevenţia generală şi specială. i-a cerut copilului să practice cu el raporturi sexuale nefireşti.176 lit.c C.174. potrivit art. raportat la art. În pod.M. detenţiunea pe viaţă.. 1952. ci dacă judecătorii. Inculpatul şi-a recunoscut faptele. Atunci inculpatul a scos un cuţit ce-l avea asupra lui şi i-a aplicat copilului. inculpatul a început să facă gălăgie. S-a reţinut că inculpatul era în curs de divorţ cu soţia datorită comportamentului violent faţă de aceasta şi faţă de copiii săi minori. oroare şi care nu merită să revină în societate. concluzionează că inculpatul prezintă tulburări de personalitate de tip instabil având însă discernământul păstrat în raport cu faptele comise. Mirel-Marin. oare. 175 lit. minorul a decedat. în vârstă de 6 ani. Inculpatul a încuiat uşa de la intrarea în casă. chiar după executarea unei pedepse cu închisoarea cu durată fixă. însă minorul fiind obosit a adormit. în sensul că în condiţiile şi împrejurările comiterii unor astfel de fapte. Sentinţa penală nr.pen. ademenindu-l cu diferite promisiuni. În seara zilei de 17 iunie 1993 inculpatul S. 52 Tribunalul Judeţean Vâlcea. Din probe a rezultat că timp de aproape o lună de zile inculpatul S. 20 de lovituri la întâmplare. cea mai dreaptă hotărâre este aceea de a-l izola pe făptuitor. Inculpatul S. O pedeapsă cu închisoarea nu şi-ar fi atins scopul în speţa dată. fără antecedente penale.M. ar constitui un evident pericol social. relatând chiar amănunte în legătură cu săvârşirea lor. născut la 9 oct. Ar fi fost. care a fost nevoită să fugă. a spart geamurile de la casă.c şi d C. a practicat în mod repetat raporturi sexuale nefireşti cu fiul său. a lovit-o cu un cuţit pe soacra sa. teamă.

de exemplu. în Germania. persoanele condamnate pentru omor reprezintă 98% din totalul deţinuţilor condamnaţi la închisoare pe viaţă. se repară ordinea morală grav tulburată. se pedepseşte răul făcut. traficul şi posedarea de arme. 80% au fost condamnaţii pentru omor. întreprinsă de ministerul de interne al Regatului Unit al Marii Britanii a stabilit că aceştia sunt în special 39 . când suntem în prezenţa unor persoane responsabile cu un comportament monstruos sancţiunea cea mai oportună este privarea lor de libertate pe tot restul vieţii. Din totalul condamnaţilor la această pedeapsă. De exemplu. în jurisdicţia unor state. se asigură prevenţia şi specială. procentajul condamnaţilor la închisoare pe viaţă pentru omor este adesea mai ridicat. o pecetluire a existenţei acestuia într-o stare de puniţiune perpetuă. O statistică a deţinuţilor condamnaţi la închisoarea pe viaţă. doar un singur judecător poate aplica detenţiunea pe viaţă. Irlanda de Nord şi în Elveţia. Pe de altă parte. Opinăm că în cazurile în care se comit infracţiuni de omor deosebit de grav. prin aplicarea detenţiunii pe viaţă în astfel de cazuri se realizează justiţia socială. Considerăm că în asemenea speţe. există un corp distinct de magistraţi cărora le revine sarcina de a pronunţa o condamnare la închisoare pe viaţă. Italia şi Japonia. Procedurile de condamnare la pedeapsa închisorii pe viaţă sunt diferite. În Irlanda. În fosta Republică Federală Germană. instanţele ar trebui să se orienteze în aplicarea pedepsei spre detenţiunea pe viaţă. Pe de o parte este izolată din viaţa socială o fiinţă incorigibilă şi periculoasă. iată că în prezent. În alte ţări. în Anglia şi în Ţara Galilor. în Austria închisoarea pe viaţă nu poate fi aplicată decât de un juriu. ca şi posesia unor cantităţi de droguri sunt pasibile de a fi pedepsite cu închisoarea pe viaţă. în principiu omoruri. în funcţie de ţări. Dacă în legislaţia penală existentă înainte de 1989 omorul deosebit de grav putea fi pedepsit prin condamnarea la moarte. Argumentele în favoarea aplicării acestei pedepse în asemenea cazuri sunt multiple. Regatul Unit al Marii Britanii. 8% pentru ucidere din culpă şi 12% pentru comiterea altor infracţiuni: viol. izolarea totală din viaţa socială a celui condamnat. atacuri violente. Dar nu întotdeauna numai asasinatul atrage detenţia pe viaţă. De obicei condamnaţii la închisoare pe viaţă au săvârşit infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social. asigurându-se un climat de linişte şi siguranţă pentru ceilalţi membri ai societăţii. Franţa. sau atacuri cu caracter sexual asupra unei persoane. care în conţinutul laturii obiective prezintă elemente ce evidenţiază o comportare ieşită din comun a infractorilor. pentru comiterea acestei infracţiuni instanţele pot aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă. furt calificat.

Detenţiunea pe viaţă ridică probleme deosebite pentru deţinut şi anume: izolarea socială. 72% nu aveau comportament violent în timpul întemniţării şi 62% nu aveau decât 7 clase. o abstinenţă sexuală prelungită. în Canada. singurătatea şi pierderea sentimentului responsabilităţii asociate cu uniformizarea şi monotonia vieţii. o categorie aparte în sistemul justiţiei penale. Comitetului. Acest Congres a cerut. 83% mai fuseseră condamnaţi. ca şi faţă de pedeapsa capitală. a solicitat Comitetului pentru prevenirea crimei şi lupta contra delincvenţei să examineze regulile juridice privitoare la drepturile şi îndatoririle condamnaţilor la detenţiune pe viaţă. În 1992 Comitetul a fost înlocuit de „Comisia pentru prevenirea crimei şi de justiţie penală”. O anchetă făcută asupra a 495 deţinuţi condamnaţi la închisoare permanentă. acest lucru fiind bine ilustrat de schimbările intervenite în Europa Centrală şi Răsăriteană. precum şi diferitele principi utilizate spre a hotărî dacă îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de liberare condiţionată. Cercetările întreprinse arată că 905 dintre deţinuţii condamnaţi la închisoare permanentă aparţin de ceea ce sociologii numesc „categorie defavorizată”. dat fiind că ea este adesea sancţiunea penală cea mai grea în ţările unde pedeapsa capitală nu se aplică. 4. Condamnaţii pe viaţă constituie. sedentarismul. Din studii reiese că cei condamnaţi la detenţiune pe viaţă au adesea tulburări 40 . a dat rezultate asemănătoare: numai 29% erau căsătoriţi. Detenţiunea pe viaţă şi drepturile omului Detenţiunea pe viaţă are o importanţă deosebită. sunt persoane care au comis infracţiuni foarte grave. 80% dintre ei având antecedente penale. Opinia publică este adesea indulgentă faţă de detenţia pe viaţă.tineri şi celibatari. deoarece sancţiunile penale sunt impresionante pentru populaţia obişnuită. de asemenea. care s-a desfăşurat la Havana. ci întregul sistem penitenciar.5. Al VIII-lea Congres pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor. între 27 august – 7 septembrie 1990 sub egida ONU. Cu toate acestea. ca rezultat al duratei nedeterminate a condamnării lor şi diferitelor motivaţii care stau la baza comportamentului lor infracţional. de asemenea. să acorde o atenţie deosebită procedurilor de evaluare şi de luare a deciziilor în cazul deţinuţilor care execută pedepse cu recluziune permanentă. ei trebuie să fie consideraţi ca un grup distinct de deţinuţi închişi pentru o perioadă lungă de timp şi să fie trataţi ca atare. Detenţiunea pe viaţă suscită reacţii emoţionale dată fiind natura gravă a infracţiunilor comise de către cei condamnaţi. Problemele speciale pe care le ridică situaţia condamnaţilor pe viaţă nu interesează numai condamnaţii ca indivizi. aceşti deţinuţi au necesităţi specifice.

. mai ales. 41 . .pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă să nu fie aplicată decât dacă este absolut necesar. -încarcerarea condamnaţilor la detenţiune pe viaţă să se facă în aşa fel încât să nu ducă la atingerea demnităţii lor umane şi să fie respectate normele care sunt enunţate în Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor. . sportive şi altor activităţi instructive.să se asigure. de a fi vizitaţi în mod regulat de către aparţinători şi alte persoane apropiate lor. muncă în atelierele penitenciarelor. pentru evitarea acestora. evaluarea personalităţii şi a necesităţilor fiecărui condamnat la detenţiune pe viaţă pentru a se stabili programele de educaţie şi tratament ce se impun. se impune a fi aplicate diferite forme de tratament.psihice sau de comportament aşa încât. conform nevoilor personale în materie de tratament.să se stipuleze simţul responsabilităţii condamnaţilor pe viaţă. studii.să se asigure măsuri de securitate sporită pentru deţinuţii foarte periculoşi. culturale. contacte mai strânse cu lumea exterioară.să li se creeze condamnaţilor la detenţiune pe viaţă posibilitatea unor schimburi şi contacte sociale cu lumea din exterior şi. prin înlesnirea participării lor la toate activităţile din penitenciar. să studieze sau să se consacre activităţilor religioase. . Problematica complexă pe care o pune detenţiunea pe viaţă ne determină să considerăm că este necesar ca legislaţiei noastre penale şi practici judiciare să-i fie aduse unele amendamente. şi numai pentru infractori care au comis infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social. pentru a proteja societatea. educaţie fizică. între care enumerăm: . .să se asigure posibilitatea fiecărui condamnat să presteze o muncă remunerată. imediat după încarcerare.

42 .

amplasate în diferite oraşe şi judeţe ale ţării. Editura ALL. necesare pentru executarea pedepselor privative de libertate. Elementele care diferenţiază sistemele penitenciare sunt: comunitatea sau separaţiunea condamnaţilor. Prin penitenciar se înţelege instituţia în care se execută pedeapsa privativă de libertate. supraveghere şi administrativ.Oancea.1.Pop. organizare centrală şi locală precum şi un personal specializat de pază. Drept execuţional penal. 53 I. funcţii şi structuri proprii. 1996. ca loc de executare a pedepselor privative de libertate presupune existenţa unor elemente prin care să-şi asigure funcţionalitatea: bază materială.56 54 Tr. CAPITOLUL V.2.Clasificarea sistemelor penitenciare Ştiinţa penitenciară cunoaşte următoarele tipuri de sisteme penitenciare: • Sistemul închisorii în comun. Bucureşti. măsurile pentru asigurarea reintegrării condamnatului în societate. Sistemele după care se execută pedeapsa privativă de libertate în penitenciare se numesc sisteme penitenciare şi diferă unele de altele după diversitatea regimurilor pe care le aplică54.176 43 . p.cit. camere speciale. Prin sistem penitenciar al unei ţări se înţelege53 ansamblul diferitelor feluri de penitenciare. condiţiile de eliberare a condamnaţilor. instituţie care are scopuri. Penitenciarul. genul şi durata pedepsei privative de libertate.Definiţie Executarea pedepsei privative de libertate presupune un anumit loc de deţinere. solitar . p. op. loc cunoscut sub denumirea de penitenciar. modul de organizare a disciplinei. închisoarea. • Sistemul celular cu două variante: . destinate executării pedepselor privative de libertate de către diferite categorii de condamnaţi. de separaţiune • Sistemul auburian. SISTEMELE PENITENCIARE 5. 5.

el existând şi în ţara noastră. Bucureşti. periculozitate.342. Regimul închisorii în comun este mai uşor de organizat. condamnaţii rămân în contact unii cu ceilalţi şi în felul acesta li se întreţine tendinţa de viaţă socială. ca de exemplu separarea deţinuţilor după sex. Sistemul penitenciar menţionat prezintă cele mai multe dezavantaje. şi social este mai suportabil. 1926. Astfel. aceea de a fi împreună şi de a comunica între ei. acesta este totuşi regimul obişnuit. 44 . prezintă încă trăsăturile închisorilor în comun existente acum 100 de ani şi unul din motive este cel economic. Practica însă dovedeşte contrariul. fireşte că aceasta ar constitui o valenţă pozitivă a închisorii în comun. cu mici excepţiuni. Nu este surprinzător a se arăta că sistemul nostru penitenciar. p. Din punct de vedere moral. Motivul adoptării închisorii în comun îl constituie. deoarece trăind împreună deţinuţii învaţă unii de la alţi metode şi tactici de operare în procesul de comitere a infracţiunilor. în sensul prevenirii comiterii în viitor a unor infracţiuni. cea mai puţin costisitoare. lipsa fondurilor băneşti. pe lângă faptul că regimul de 55 I. De fapt. structuri interne simple. în 192655: „Deşi închisoarea în comun e foarte criticată. această formă de executare a pedepsei privative de libertate în comun a fost şi este caracteristică tuturor statelor din Europa de Est. respectiv încarcerarea în comun noaptea şi munca în comun ziua. vârstă. Încarcerarea în comun este. al ţării noastre”. Şi în sistemul deţinerii în comun există totuşi unele criterii de separare. deoarece păstrează elementele de viaţă socială. Unul dintre inconvenientele acestui sistem este acela potrivit căruia închisoarea în comun constituie „o şcoală” de formare a infractorilor. • Sistemul progresiv cu două variante:englez.1.2. din punct de vedere economic. Tipografia.Sistemul închisorii în comun Trăsătura caracteristică a acestui sistem o constituie deţinerea în comun sau colectivă a condamnaţilor. vol III. existent la început de mileniu trei.Tanoviceanu. Tratat de drept şi procedură penală. presupunând clădiri. de fapt economicitatea acestuia. Totodată se urmăreşte învăţarea modului de înlăturare a urmelor infracţiunilor comise. irlandez. V. Dacă ceea ce află un deţinut de la altul executând pedeapsa în comun ar constitui o „învăţătură” în sensul pozitiv.Dongoroz. 5. Ele privesc traiul în comun al deţinuţilor şi tot ceea ce rezultă ca urmare a convieţuiri deţinuţilor atât ziua cât şi noaptea în aceleaşi încăperi. de „profesionalizare” a acestora. Acest sistem a dominat mai mulţi ani în mai multe ţări europene. Curierul judiciar. psihologic. dar acestea nu sunt eficace. • Sistemul reformator. I. Pe de altă parte însă. firească.Tanoviceanu spunea.

unii ajung în situaţia dificilă de a fi stigmatizaţi în urma denunţării foştilor „colegi” ca „foşti deţinuţi”. în 1790.Sistemul celular Sistemul celular se mai numeşte si pensylvanian sau filadelfian. Bineînţeles. iar cel aplicat în a doua închisoare a fost un regim de separaţiune a condamnaţilor. mai cu seamă datorită modului cum sunt construite penitenciarele moştenite din trecut. Regimul aplicat în prima închisoare din Philadelphia a fost un regim solitar. Penn propaga ideea că pedeapsa privativă de libertate trebuie să fie executată în închisoarea celulară. la Philadelphia. Propaganda pentru aceeaşi idee a fost făcută şi de Benjamin Franklin la întoarcerea sa din Europa.2. cu timpul acest regim s-a ameliorat deoarece s-au luat măsuri pentru înlăturarea multor laturi negative. pentru partea de vest a Pensylvaniei. Acesta nu poate comunica cu nimeni. op. În această atmosferă. El are două forme: 1) sistem celular absolut 2) sistem celular de separaţiune Sistemul celular absolut sau solitar presupune izolarea absolută a condamnatului. Izolarea completă a acestora a provocat tulburări de sănătate fizică şi morală a condamnaţilor. nici chiar cu gardienii. Unul a fost construit în 1827 în Pittsburg. regimul în comun creează piedici serioase în reîncadrarea socială a foştilor deţinuţi deoarece.2.178 45 . plimbarea o face într-o curte 56 Tr. mai cu seamă în cazul condamnaţilor de scurtă durată. p. fondatorul coloniei Pensylvania. Această nouă închisoare avea 30 de celule şi servea pentru deţinerea infractorilor celor mai periculoşi. p. a unei închisori celulare în curtea unei închisori din Philadelphia. Sistemul celular constă în închisoare celulară atât ziua cât şi noaptea. fiind cucerit de ideile lui Howard. care i-a purtat şi-i poartă numele.deţinere în comun este în cele mai multe cazuri „o şcoală de pregătire a crimei”56.Pop. Printr-o lege din 1817 s-a autorizat construirea a încă două penitenciare celulare. pentru partea de est. adunarea legislativă din Pensylvania a hotărât construirea.177 57 ibidem. p. cu titlu de încercare.cit. existentă din 177358.177 58 ibidem . ori de a fi şantajaţi. Numele lui 57 vine de la numele William Penn. şi altul în 1829. care mai târziu a devenit stat american. 5. Acesta din urmă a fost construit în formă de cruce având 7 aripi şi 586 de celule. după liberarea definitivă aceşti deţinuţi se reîntâlnesc şi se recunosc ca foşti deţinuţi.. Regimul de deţinere în comun este destul de răspândit şi astăzi.

că suntem oameni numai în măsura în care suntem sociali. p. Apoi. deţinuţii nu se pot vedea sau cunoaşte unii pe alţii. Sistemul celular de separaţiune constă în separarea condamnaţilor între ei. moralizarea condamnatului într- o măsură mai mare. Celula de zi şi de noapte costă mult. S-a apreciat că sistemul celular de separaţiune nu este recomandabil 59 ibidem.izolată. 179 60 P. Tot Cuché îl citează pe Aristotel care afirma că: „pentru a trăi singur trebuie să fii un zeu sau o brută”61. sistemul celular prezintă dezavantaje deoarece este foarte costisitor.Cuché. „nu făcea decât rula în capul său planuri de revoluţie”. izolarea condamnatului nesocoteşte aceste condiţii şi îl dezobişnuieşte de a trăi o viaţă socială.179 46 . Traite de scince et de legislation pénitenciaires. din punct de vedere economic. S-a susţinut că izolarea completă a condamnatului. S-a exprimat ideea că potrivit acestui regim penitenciar. îl demoralizează. p. Prin urmare. atât ziua cât şi noaptea. Şi afirmaţia lui Montesquieu în „L'Esprit des lois”. p. poate cauza idioţie. pentru asigurarea securităţii acestuia. Unii autori. iar pe de alta. Sistemul celular absolut sau solitar a fost aspru criticat de-a lungul timpului. Sistemul celular de separaţiune cu obligativitatea muncii a prezentat mai multe avantaje. îi distruge starea de sănătate fizică sau psihică. vine să combată regimul penitenciar celular.313-318 61 ibidem. Acest sistem penitenciar poate duce la corijarea. cunoaşte şi vedea. tocmai pentru faptul că acesta nu intră în legătură cu ceilalţi condamnaţi. Condamnatul fiind o fiinţă socială poate şi trebuie îndreptată prin adaptarea sa la mediul social. în cursul detenţiei sale în închisoarea din Olmütz. are posibilitatea de a se îndrepta. condamnatul fiind izolat de ceilalţi. dar nici potrivit acestui regim condamnaţii nu pot comunica între ei. nu se pot auzi. nebunie sau poate conduce la sinuciderea lui59. Astfel. are posibilitatea de a reflecta asupra faptei sale şi pe cale de consecinţă. pe de o parte. combat şi acest regim penitenciar. cu cei ce le asigură pregătirea teoretică sau practică. Acelaşi autor menţionează că şi criminali supuşi regimului celular se gândesc doar la noi planuri criminale60. instruirea ori serviciul divin fiind ascultate de fiecare condamnat separat. cu preotul. pentru întreţinerea deţinutului. Paris. presupune instalaţii speciale pentru desfăşurarea muncii în celulă. condamnatul nu trăieşte într-o izolare completă şi prestează muncă. 1905. însă aceştia comunică cu personalul închisorii. Cuché menţionează că Lafayette.

acest sistem a prezentat mai multe avantaje şi în special cele de ordin economic. aşa încât afirmă Cuché64. în principiu. ar trebui ca personalul de pază să fie compus din „adevăraţi apostoli”.în care securitatea este asigurată printr-un regim educativ fondat pe o disciplină voluntar acceptată semi-deschise. la început. p. în sensul că acest sistem a fost mai puţin costisitor.181 63 ibidem.în care se iau măsuri de securitate doar pe timpul nopţii închise. precum şi asistenţă medicală. p. Spre deosebire de sistemul celular de zi şi de noapte.. Se 62 Tr. El a fost aplicat în secolul XIII şi XVIII şi în Europa. cunoaşterea unei meserii. Belgia a devenit patria sistemului celular de separaţiune62.3. să le asigure educaţie. Belgia a fost statul care a aplicat complet şi exemplar sistemul celular de separaţiune motiv pentru care acest sistem se numeşte şi sistem belgian. denumit şi regim auburnian sau al tăcerii. Pop.cit. Cuché făcând o comparaţie între sistemul celular şi cel auburnian afirma că pentru ca sistemul auburnian să producă efect moralizator constant.315 47 . eficienţa aplicării unuia sau altuia depinde în mare măsură de profesionalismul celor care aplică aceste sisteme. Astfel..2.pentru deţinuţii care nu pot fi plasaţi în primele două tipuri. Cât priveşte superioritatea din punct de vedere al efectului reeducativ faţă de condamnaţi.Cuché. Ducpetiaux şi a continuatorului său. obişnuinţa de a munci. Pentru aceste considerente acest sistem a fost denumit şi sistemul tăcerii. Acest sistem îşi trage numele de la închisoarea din Auburn (statul New York) unde a fost aplicat pentru prima dată în anul 1820. 5. p. el putând fi aplicat pentru executarea unei mici părţi dintr-o pedeapsă şi. Există trei tipuri de penitenciare deschise. Regimul închisorii în acest sistem constă în izolarea celulară în timpul nopţii şi munca în comun în timpul zilei. instruire. op. Sterens. însă cu obligativitatea tăcerii63. op. sistemul penitenciar belgian este reglementat de o decizie regală din 21 mai 1965.182 64 P. Sub influenţa inspectorului general al închisorilor. cinic şi familial.Sistemul auburnian Lipsurile manifestate prin aplicarea regimului de detenţie în comun şi celular a determinat aplicarea unui nou regim penitenciar şi anume a unui regim mixt. Tratamentul penitenciar are ca scop reeducarea şi reintegrarea socială prin intermediul formării profesionale. Atât sistemul celular cât şi sistemul auburnian prezintă dezavantaje în ceea ce priveşte scopul executării pedepsei închisorii. este de precizat că opiniile sunt împărţite.cit. În prezent.pentru executarea pedepselor scurte. În această decizie se prevede ca regimul condamnaţilor să întreacă simţul lor moral.

apreciază că, de exemplu, obligativitatea tăcerii în regimul auburnian ar reprezenta un
regim mult mai sever decât izolarea de zi şi de noapte. Aplicarea regimului auburnian nu se
putea realiza decât prin măsuri drastice, inumane, cum ar fi, de exemplu, aplicarea
pedepselor corporale. Astfel, în atelierele închisorii din Auburn tăcerea a putut fi menţinută
numai cu biciul, dar nici aşa nu se putea împiedica comunicarea prin semne. Prin urmare,
aplicarea sistemului auburnian impunea mijloace inumane, aşa încât s-a apreciat că nici
acest sistem, în forma sa tipică severă, nu era agreat, dar putea fi aplicat pe o perioadă
scurtă, într-un sistem progresiv.
5.2.4.Sistemul progresiv
Dacă sistemul celular este de origine americană, după afirmaţiile lui Cuché 65, „America
este ţara clasică a închisorii celulare”, acest sistem a dobândit, apoi, o a doua patrie, Belgia
dacă şi sistemul auburnian este de origine americană, sistemul progresiv este de origine
engleză.
Anglia a aplicat sistemul celular de separaţiune combinat cu deportarea. Lipsurile,
aspectele negative care se manifestau prin aplicarea celor două sisteme şi interesul evitării
acestora au dus la constituirea sistemului progresiv. Este necesar ca cel condamnat să
treacă din starea de detenţie la libertate prin parcurgerea mai multor etape succesive, în
mod progresiv, aşa încât, în măsura în care progresează educarea sa, în acea măsură să se
apropie de libertate. Regimul de executare a pedepsei închisorii devine mai blând pe
măsură ce condamnatul parcurge mai multe etape succesive până la expirarea pedepsei.
Separaţiunea celulară şi munca în comun sunt încadrate în ansamblul sistemului
progresiv ca faze sau perioade ale acestuia, adică a executării pedepsei. Sistemul progresiv
constă aşadar într-o îmbinare a regimului celular de noapte cu munca de zi în comun şi cu
alte perioade succesive pe care condamnatul le parcurge progresiv, pe măsura reeducări
sale, reeducare ce se stabileşte prin probe şi care îl pregăteşte pe condamnat pentru
libertatea deplină şi definitivă.
Sistemul progresiv are două forme:
1) Sistemul progresiv englez;
2) Sistemul progresiv irlandez sau Crowton.
1)Sistemul progresiv englez cuprinde 3 perioade:
a) Izolare celulară severă de zi şi noapte un anumit interval, exprimat în luni sau ani, care
poate fi mărit sau micşorat în funcţie de comportarea condamnatului.

65
ibidem, p.318

48

b) Separaţiunea celulară în timpul nopţii şi lucru în comun în timpul zilei pe o anumită
perioadă determinată, de asemenea exprimată în luni sau ani, perioadă care poate fi
prelungită sau scurtată.
c) Liberarea condiţionată a condamnatului care constă în lăsarea condamnatului în
libertate, dar acesta se află sub controlul şi supravegherea autorităţii. Liberarea
condiţionată sau provizorie este elementul cel mai preţios al sistemului progresiv.
2) Sistemul progresiv irlandez are patru perioade:
Perioadele sunt similare, doar între perioada a doua şi a treia este intercalată
perioada închisorii în stabilimente (institute) intermediare.
Perioada stabilimentului intermediar „este puntea pe care trece condamnatul din atmosfera
închisorii în atmosfera libertăţii”66.
5.2.5. Sistemul reformator
Este de origine americană. Ca autor al acestuia a fost considerat Z.R.Brockway,
care l-a aplicat mai întâi în anul 1876 în reformatoriul Elmira (statul New York). După
localitatea unde a fost reşedinţa reformatorului se numeşte şi sistemul Elmira. Brockway,
iniţiatorul sistemului, a devenit directorul acestei închisori model denumită „Reformatory
de Elmira”. Acest sistem a fost preluat apoi şi de alte state americane Ohio, Massachusetts,
Pensylvania, Minnesota, Illinois, Indiana şi Visconsin.
Potrivit afirmaţiilor lui Cuché67 sistemul reformator constă în utilizarea pedepselor
închisorii pentru reformarea condamnatului prin educaţie morală, intelectuală şi fizică.
Reformatorul Elmira avea 1580 celule iar repartizarea condamnaţilor se făcea după
două criterii vârstă şi antecedente penale. Noaptea condamnaţii erau izolaţi în celule iar
ziua erau antrenaţi în activităţi profesionale, fizice, intelectuale. Mijloacele de reeducare a
condamnaţilor erau munca, pregătirea profesională, pregătirea intelectuală intensă,
educaţia morală şi educaţia fizică. Zilnic condamnaţii făceau câteva ore exerciţii fizice; alte
ore erau consacrate lucrului manual. Activitatea instructiv-educativă cuprindea atât
învăţământul elementar cât şi cel gimnazial şi superior. Se ţineau conferinţe pe probleme
economice şi sociale, cursuri de economie politică, de fizică, de chimie, de mecanică.
Sistemul reformator este un sistem progresiv perfecţionat şi adaptat scopului de a reforma
pe condamnat prin pedeapsă.
Importanţa sistemelor penitenciare este mai mult de origine istorică, deoarece ele
indică evoluţia pedepsei privative de libertate şi a modului de executare a acesteia. În

66
Tr.Pop, op.cit., p.187
67
P.Cuché, op.cit., p.315-318

49

condiţiile noastre nu mai sunt esenţiale cadrele rigide ale diverselor sisteme penitenciare, ci
metodele de individualizare, care nu sunt legate de forme tipice fixe.

50

CAPITOLUL VI. EXECUTAREA PEDEPSEI ÎNCHISORII ŞI A
DETENŢIUNII PE VIAŢĂ

6.1. Scurt istoric al închisorilor din România
Cuvântul „închisoare” are două sensuri: într-un prim sens, desemnează pedeapsa
principală prevăzută de Codul penal, iar în cel de-al doilea, desemnează locul de deţinere,
anume destinat, unde se execută pedepsele privative de libertate.
Instituirea pedepsei închisorii şi implicit, a locurilor de executare a acesteia, a
marcat un evident progres în evoluţia societăţii. Instituţia închisorii este de neconceput în
afara existenţei unor structuri statale şi ea a constituit una din modalităţile prin care statul
şi-a îndeplinit funcţiile sale vitale de organizare a vieţii sociale şi de apărare a societăţii.
Evoluţia instituţiei închisorii este strâns legată de evoluţia statului: lentă şi cu un pronunţat
caracter represiv în antichitate şi evul mediu, îndreptată tot mai mult spre o concepţie
umanitară, începând în perioada iluminismului. Istoria închisorilor din România a cunoscut
aceleaşi caracteristici cu istoria acestor instituţii din Europa, cele mai noi concepţii
manifestate în acest domeniu pe continent fiind preluate şi adaptate condiţiilor noastre
specifice.
Pedeapsa privativă de libertate şi penitenciarul sau închisoarea au o istorie comună.
Dată fiind legătura indisolubilă între aceste două noţiuni, menţionând-o pe una, o
înţelegem şi pe cealaltă. Pedeapsa privativă de libertate şi penitenciarul sau închisoarea, în
accepţiunea lor modernă, servind la apărarea socială, au origine recentă. Închisorile, fără să
joace întotdeauna rolul pe care îl au astăzi în prevenirea şi reprimarea faptelor prevăzute de
legea penală, au fost cunoscute din antichitate. Cât priveşte regimul închisorilor, Kuluka,
comentatorul indian al legilor lui Manu spune: „…cei închişi erau băgaţi în fiare, prăpădiţi
de foame şi de sete; ochii, barba, inspirând în acelaşi timp groaza şi mila tuturor care-i
vedeau”.
Platon în opera sa „Asupra legilor”, afirmă cu privire la închisoare: „una lângă piaţa
publică, depozit general, pentru a se asigura de persoana acestora cari sunt în ea, pare a fi
închisoarea preventivă, şi alta care pare o adevărată închisoare, în mijlocul câmpului, într-

51

vol. Tratamentul celor închişi nu putea să difere prea mult faţă de tratamentul aplicat sclavilor. Telega. neexistând privare de libertate în sensul modern al cuvântului.n. Chiar în secolul XX. p. 1956. Ocna Sibiului. Editura Academiei. în funcţie de starea socială a persoanei condamnate. sau să scoată sarea dintr-una din salinele situate la Ocna Mureşului. Deşi nu ştim condiţiile în care lucrau condamnaţii. Astfel. Domneşti.891 70 V. adică înainte de jumătatea a doua a secolului al XVIII- lea. Bucureşti. executarea pedepsei privative de libertate se făcea. dreptul de viaţă şi de moarte asupra acestora revenind celui care dicta măsura întemniţării. Dacia a fost transformată în provincie imperială şi în consecinţă dreptul dac a fost înlocuit cu dreptul roman. I. cetăţi dărăpănate. Preluat de la romani. creştinii învinovăţiţi de crearea unor „collegia illicita” în urma condamnării deveneau „servi poenae” (sclavi ai pedepsei) care nu aveau vreun stăpân70 şi obligaţi să muncească într-una din minele de aur sau aramă din munţii Apuseni. când sistemul penal era întemeiat pe pedeapsa corporală. p. de siguranţă şi de constrângere.un loc pustiu şi cel mai sălbatic care se poate găsi. tratamentul barbar. 1980. infecţiile cu diferite boli. mutilare. Doftana. fie în închisoarea unui particular sau magistrat69. 1846. Insalubritatea. Ocnele Mari. Manual de drept privat roman. Ocna a marcat profund istoria închisorilor din România. Închisorile erau stabilite în turnuri vechi. mine părăsite. Anterior epocii umanitare. Cat. sau pedeapsa cu moartea.. Ocna Dejului. zidurile de fortificaţie ale oraşelor. Închisorile vechi erau considerate locuri de pază. falsificatorii de testamente sau bani.274 69 C.Tomulescu. În provincia Dacia existau numeroase locuri în care persoanele condamnate la muncă silnică îşi executau pedeapsa. Bucureşti. nu se putea vorbi de o închisoare propriu-zisă. putem să presupunem că acestea erau deosebit de grele. Drept roman. p.401 52 . La 1380 este pomenită pentru prima dată ca existând o ocnă 68 Platon. duceau la moartea celor condamnaţi. Rupea. în urma celui de-al doilea război victorios al împăratului Traian. Paris. mai ales că persecuţiile împotriva creştinilor erau însoţite de tot felul de cruzimi. acesta se va numi închisoare de chinuire”68. De Legibus.X. canale uscate. înfometarea.VII. numeroase penitenciare funcţionau în apropierea unor foste saline: Târgu Ocna. obiceiul folosirii acesteia ca loc de executare a pedepsei a fost legiferat şi s-a perpetuat de-a lungul a aproape două milenii. pivniţele caselor publice. Banat ori nordul Olteniei.Hanga. unde erau depuşi prevenţii sau condamnaţii cărora urma să li se aplice tortură. T. Potrivit acestuia. Ocnele Mari. fie într-o închisoare publică. După anul 106 e. de regulă.

Exploatarea sării din ocne folosindu-se tâlhari. Existau temniţe în fiecare ţinut iar în oraşe se aflau închisori. hoţii şi criminalii. 139 72 I. sau „popreală”. care nu se deosebeau de condiţiile existente şi în alte state din Europa. aparţinând marelui ban al Olteniei şi temniţele celor doi mari vornici ai Moldovei. dar chiar în ultim caz. Condiţiile de executare a pedepsei. locurile de executare a pedepsei privative de libertate erau ocna. pedeapsa închisorii la ocnă se putea aplica pe viaţă sau pe o durată determinată. de la Dorohoi şi Bârlad. De exemplu.Cantemir. ale unor case boiereşti.Dianu. Lui i se subordona armaşul al doilea care ţinea evidenţa tuturor condamnaţilor şi arestaţilor preventiv aflaţi în temniţă. îngropând sub dărâmături pe tâlhari şi pe cei ce îi păzeau. Bucureşti. să se facă o dublă judecată. numită şi „puşcărie” . în subsolurile sau turnurile palatelor domneşti. grosul. „închisoare”. De asemenea. bărbaţii şi femeile. ale cetăţilor. mănăstiri. În funcţie de graviditatea infracţiunilor comise. puţini condamnaţi mai ieşeau din ocnă. p. Bucureşti. de obicei. 1909. 82 53 . este tot atât de veche precum existenţa ocnelor înseşi. unde pe „vremuri” avusese loc o răscoală a tâlharilor care a dus la surparea acesteia. Editura Tineretului. Istoria închisorilor din România. a constituit locul cel mai des întrebuinţat pentru executarea pedepselor privative de libertate. Pe lângă temniţele aflate în administrarea marelui armaş. mănăstirea. Potrivit vechiului drept românesc. regimul de executare a pedepsei în temniţe era nediferenţiat. temniţele fiind amenajate. infractorii primari şi cei cu antecedente penale. evidenţă pe care o prezenta săptămânal domnitorului72. Temniţa. varta şi. p. „chisoare”. 1961. legea ţării prevedea ca pentru anumite fapte. mai exista o închisoare bănească la Craiova. fiind ţinuţi în acelaşi loc. considerate infracţiuni atât în dreptul canonic cât şi în dreptul laic. temniţa. În Ţările Române a existat. Descrierea Moldovei.aparţinând ocnaşilor pe Trotuş. până la Regulamentele Organice. în anumite cazuri. în care staroştii sau pârcălabii îi puteau deţine preventiv pe infractori până la judecata proceselor71. Şi mănăstirile au avut temniţe proprii. Este cazul celor ce primiseră prin hrisov domnesc dreptul de jurisdicţie pentru unele infracţiuni săvârşite pe domeniul mănăstiresc. autorul unei infracţiuni de homosexualitate înainte de a fi predat judecătorului laic pentru a i se aplica 71 D. aveau un pronunţat caracter represiv. În general. un dregător superior însărcinat cu administrarea temniţelor marele armaş. arestaţii preventiv şi condamnaţii definitiv. în comun. Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea nu au existat clădiri special destinate.

Celebră a rămas mănăstirea Snagov. aflăm că în 1678 domnitorul Şerban Cantacuzino „au luat pe Pătraşcu Urziceanu. erau aduşi în acea cameră să se închine la icoană. de către boieri. în obedzi”76. Aron Tiranul. Şi alte mănăstiri au fost folosite ca închisori: Tismana. l-au mutat la Snagov şi acolo l-au omorât cu multe cazne”75. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. după ce suferea caznele impuse cu fierul şi focul. „sub cuvânt că aceştia trebuie să facă rugăciuni pentru a se pocăi şi a li se ierta greşelile. 73 Al. în 1595 în temniţa castelului de la Vinţul de Jos.Costin. cu un altar şi o icoană a Maicii Domnului în care erau aduşi boierii potrivnici şi. În Transilvania. postelnicul Constantin Cantacuzino. Mărgineni. 82 74 Letopiseţul Bătrânilor în „Cronicarii munteni”. situată pe o insulă a lacului.Hanga. Arnota. Nu apucau însă bine să-şi sfârşească rugăciunile şi pardoseala camerei le fugea de sub picioare. de obicei pentru infracţiuni politice. în mănăstire a fost amenajată o cameră specială. op. căzând într-o groapă adâncă. plină cu cuţite tăioase. p. p. Câteva ore la Snagov.pedeapsa capitală. Vlad Ţepeş aranjase un fel de cameră de tortură din care deţinutul. Bucureşti. p. Editura Tineretului. după câteva judecăţi ce i-au făcut.. sau. Bucureşti. 951 54 . 1965. în adâncul iazului. clerici. din ordinul domnitorului Grigore Ghica. Opere. De l-au dus la Snagov mănăstire. Un alt izvor74 spune că „în clădirile dinspre miazăzi ale acestei mănăstiri. În timpul domnitorului Vlad Ţepeş în mănăstire erau închişi adversarii săi politici. era aruncat cu ajutorul unui scripete sau balistă. Cernica.Odobescu.148 76 V. după cum istoriseşte cronicarul Miron Costin în „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace” după urcarea pe tron a lui Vasile Lupu „Alexandru Costin… au şezut un an încheiat în temniţă la Făgăraş. 1909. iar din „Letopiseţul Bălenilor” (scris la începutul secolului al XVIII-lea). Secul. 1965. 84 75 M. Bucureşti. Temniţele mănăstirilor sau însăşi mănăstirile au servit ca loc pentru executarea pedepselor.cit. se cunoaşte că principele Sigismund l-a închis pe domnitorul Moldovei. unde mureau zbătându-se în chinurile cele mai groaznice”. Şirul asasinatelor politice petrecute la mănăstirea Snagov a continuat de-a lungul veacurilor: în 1663 în această mănăstire era sugrumat. unul dintre cei mai influenţi boieri de la sfârşitul secolului al XVII-lea. p. era întemniţat într-o mănăstire şi sancţionat potrivit dreptului canonic prin excomunicare. Se spune73 că din porunca domnitorului. care a servit ca închisoare încă de la zidirea sa (mijlocul secolului XV-lea). Iar pe Vîlcul-vornic. acolo cu munci groaznice muncindu-l l-au spânzurat.

Sterian. Nicolae Mavrogheni a poruncit ca femeile să nu mai fie înscrise în comun cu bărbaţii. la mănăstirea Văcăreşti77. improvizate în oraşe. de obicei. în Transilvania. prin care aşează Curtea de Criminalion şi închisoarea în clădirea vechiului palat domnesc – Curtea veche – iar după cutremurul din 14 octombrie 1802. întunecoase. în vartă au fost închişi prin porunca domnului şi unii boieri bănuiţi de uneltiri. grosurile erau spaţii mici. nr. umede. „Separaţiunea deţinuţilor în sistemul penitenciar din România”. În Ţara Românească. domnitorul Ţării Româneşti. Se amenajează locuri destinate special închisorilor şi se face separarea deţinuţilor în funcţie de sex. Alt loc de executare a pedepsei privative de libertate era grosul. deosebită de cea destinată infractorilor. în clădire rămâne numai închisoarea. vârstă. în Revista de ştiinţă penitenciară. Acelaşi domn a poruncit ca arestaţii preventiv să fie judecaţi în cel mult patru zile de la data arestării. Este foarte important a se preciza că pentru prima dată apare într-un document scris în limba română cuvântul „temniţă”. Era pusă sub comanda vătafului de aprozi (menţionat pentru prima dată în 1438). iar în 1865. nu permite această separare. domnitorul Alexandru Moruzzi dă un pitac la 17 decembrie 1795. este vorba de scrisoarea lui Cocorisel trimisă la 1600 din Bistriţa Ardealului către părinţii săi din Moldova prin care le cere acestora să-i obţină punerea în libertate. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi prima jumătate a secolului al XIX-lea se manifestă o tendinţă de modernizare a închisorilor şi preocupări pentru îmbunătăţirea tratamentului aplicat deţinuţilor. În urma incendiului din 23 martie 1847.1/1991. din cauza localului. la vistierie ori cămară. în timpul primei domnii a lui Constantin Ipsilanti.50 55 . închisoarea a fost mutată în clădirea Curţii domneşti din Dealul Spirii. în beciuri ale caselor boiereşti sau palatelor domneşti. iar în cazul în care închisoarea. În mod excepţional. Astfel. Destinate în primul rând arestaţilor preventiv proveniţi din oameni de rând. p. gravitatea faptelor comise. 50 78 ibidem. să fie închise la „un om de ispravă însurat. la Bucureşti. Domnitorul Mihai Şuţu a cerut Departamentului „Criminalion” să-i prezinte săptămânal situaţia 77 D. deoarece boierii erau închişi preventiv. p. Prin unele măsuri ordonate de domnitorii Ţării Româneşti şi cei moldoveni se urmăreşte îmbunătăţirea regimului de detenţie. dacă pârcălabul satului n-ar fi însurat”78. ia fiinţă penitenciarul din Gherla. Era pentru prima dată când în Ţara Românească o clădire era afectată integral unei închisori. Varta constituia o închisoare specială pentru debitori.O altă temniţă din Transilvania există în oraşul Bistriţa. gropi adânci. din ordinul împăratului Iosif al II-lea al Austriei. Această clădire a devenit închisoarea centrală a Ţării Româneşti. La 15 iunie 1787.

făcându-se astfel distincţie sub aspectul executări pedepsei între deţinuţii condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Astfel. precum şi carcere pentru executarea sancţiunii disciplinare constând în izolarea în „închisoare singuratică”. Starea precară a închisorilor domină. Această reglementare conţinea prevederi amănunţite asupra locurilor şi regimurilor de executare a pedepselor. Scurt istoric al penitenciarelor. Giurgiu şi Brăila) şi 14 închisori judeţene.66 56 . pe la unele ţinuturi o singură odaie şi cu o bortă în pământ slujesc la mai multe zecimi de oameni. Alte dispoziţii concretizau realizarea principiului modern al separaţiunii deţinuţilor. 1964. la lucrări publice şi a introdus liberarea pe garanţii.Stoian. în număr de 13. din acestea însă 8 nu rabdă cea mai mică întârziere79. fapt ce constituie un început de evidenţă centralizată a deţinuţilor. Craiova. dintr-o informare adresată domnitorului Grigore Alexandru Ghica la 11 iunie 1850 aflăm „Starea lor de faţă (a închisorilor) este mai mult decât grozavă. condamnaţii la munca silnică pe viaţă. condamnaţii definitiv. pe lângă toate acestea chiar încăperile azi sunt în ruină. patru temniţe (Bucureşti. între prepus şi faptă. cea mai mică despărţire între sexuri. că temniţele Brăila şi Giurgiu precum şi cele două ocne erau destinate condamnaţilor la muncă silnică îndelungată. este simţită atât pe plan legislativ cât şi pe plan administrativ. p. astfel. Bucureşti. lipsa fondurilor materiale şi băneşti este evidentă şi în această perioadă. Toate grosurile din ţară. nu este şi. deţinuţii politici. arestaţii preventiv. între gradul vinii lor.condamnaţilor şi a ordonat ca nicio persoană să nu fie pusă sau scoasă din temniţă fără porunca sa scrisă. în timp ce temniţele din Bucureşti şi Craiova precum şi cele 14 închisori judeţene erau destinate condamnaţilor la pedepsele poliţieneşti până la un an. Se prevedea că în Ţara Românească pedepsele privative de libertate se execută în două ocne (Telega şi Ocnele Mari). Se prevedea. Evoluţia sistemului penitenciar spre unul modern. Primul regulament modern al temniţelor în ţara noastră a fost legiferat în 1833 şi era denumit „Orânduielii îndeplinătoare ale regulamentului temniţelor”. trebuie făcute din nou. Existau prevederi ca fiecare temniţă şi închisoare judeţeană să aibă încăperi separate pentru bărbaţi ţi pentru femei. condamnaţi la muncă silnică pe timp mărginit şi condamnaţi la muncă silnică 79 V. Tot Mihai Şuţu a ordonat ca arestaţii să fie întrebuinţaţi la muncă. în a doua jumătate a secolului al XIX-lea asistăm la o separare a deţinuţilor în funcţie de condamnările pe care le au.

se stabilesc reguli interioare pentru arestaţi precum şi pedepse disciplinare ce puteau fi aplicate acestora. Această lege a dăinuit 55 de ani. Târguşor. Cu toate eforturile depuse. Alexandru Ioan Cuza prin Decretul nr. precum şi Institutul de corecţie pentru minori Gherla. precum şi 80 Publicat în Jurnalul Oficial al Principatelor Unite Romane. Constanţa. Doftana. în afara aresturilor judeţene. Reni. Pângăraţi. Deţinuţilor recidivişti li se aplica sistemul celular care presupunea separaţiunea de zi şi de noapte. dar numai aceasta din urmă construită în anul 1896 şi având 397 de celule s-a apreciat că ar corespunde condiţiilor cerute de Legea din 1874. deţinuţii se clasifică pe categorii. După anul 1880 s-au înfiinţat şi reconstruit închisori la Cozia. iar noaptea erau izolaţi în celule. Semnificativă este prevederea potrivit căreia îşi face aplicabilitate separarea deţinuţilor după diferite criterii sex. Deţinuţii lucrau în ocnă sau în penitenciar ziua. Cluj pentru condamnaţii minori. 15 închisori centrale Bisericani. Slănic. după aşa zisul sistem philadelphian. Prin acest regulament se prevede înfiinţarea de închisori speciale pentru femei şi minori. Telega. Craiova. Legea prevedea ă închisorile se împart în două categorii: închisori de prevenţiune şi închisori de osândă. vârstă. Mislea. După Unirea Principatelor. Braşov pentru arestaţi preventiv şi condamnaţi recluzionari. Oradea. Iaşi. cu respectarea regulii tăceri. În ceea ce priveşte regimul de executare a pedepsei. Ocnele Mari. Focşani. Tulcea. a extins sistemul penitenciar din Moldova pe întreg teritoriul Ţării şi a aprobat un „Regulament pentru organizarea serviciului stabilimentelor penitenciare şi de binefaceri din România”. Craiova. 630 din 11 august 186280 a desfiinţat administraţia temniţelor. Totodată se introduce obligativitatea muncii arestaţilor din toate închisorile din ţară şi se înfiinţează corpul gardienilor. 169 din 26 ianuarie 1874. În perioada 1874-1878 pe teritoriul României existau. Plătăreşti. nici în această perioadă penitenciarele nu întruneau toate condiţiile pe care le stipula. Satu Mare pentru arestaţi preventiv şi condamnaţi corecţionali. deoarece în acest an a intrat în vigoare legea asupra regimului închisorilor. Anul 1874 constituie un moment semnificativ în istoria închisorilor din România. promulgată prin Decretul nr. pe un timp mai scurt. antecedente penale. În Transilvania existau în această perioadă următoarele închisori: Aiud pentru muncă silnică şi condamnaţi la temniţă grea. Galaţi. a fost adoptat sistemul progresiv britanic. Cât priveşte regimul de executare a pedepsei. legea adoptă regimul celular mixt auburnian. Târgu-Ocna şi Văcăreşti. nr. în comun. Dobrovăţ. Mărgineni.180 din 16 august 1862 57 . Caransebeş.

în sensul ameliorării treptate a condiţiilor de executare în scopul pregătirii deţinuţilor pentru momentul punerii în libertate. 23. profesorii universitari I. În perioada 1950-1969 executarea pedepsei închisorii s-a făcut potrivit dispoziţiilor Codului penal şi Codului de procedură penală.cit. durata pedepsei. pe îndreptarea condamnaţilor se elaborează un sistem penitenciar adecvat acestui scop. privitoare la pedepse şi regimul lor precum şi dispoziţiilor din numeroase acte normative cu un caracter mai limitat. p. starea de recidivă şi receptivitatea la acţiunea de reeducare. evidenţiindu-se elementele şi laturile unui sistem favorabil îndreptării şi resocializării celor deţinuţi81.închisoarea centrală Răchitoasa ce funcţiona ca ospiciu pentru infirmii săraci necondamnaţi şi ca închisoare pentru vagabonzi.Dongoroz.Tanoviceanu. repartizarea condamnaţilor în locurile de deţinere în raport cu natura infracţiunii.2.Pop şi V. excluzând izolarea celulară şi regimul tăcerii. Tr. 81 I. În statul în care se pune accentul pe reeducarea socială. op. Cât priveşte regimul de executare a pedepsei închisorii Legea nr.23/1969 îmbină unele elemente ale deţinerii în comun cu elemente ale sistemului progresiv. potrivit căruia executarea pedepsei. Un factor important este concepţia legiuitorului cu privire la scopul politicii penitenciare în materie de executare a pedepsei privative de libertate. Pe lângă dispoziţiile privind separaţiunea deţinuţilor şi alte dispoziţii privind organizarea penitenciarelor. 6. În iulie 1929 este elaborată o nouă lege de organizare a penitenciarelor şi instituţiilor de prevenţie. Sistemul progresiv a rămas în vigoare până în anul 1950 când a fost abrogată şi legea.56 58 . era supusă la modificări. Aspecte privind sistemul penitenciar din România Constituirea sistemului penitenciar într-o ţară se face prin lege sau prin alte acte normative şi este determinată de mai mulţi factori de care trebuie să se ţină seama.. indiferent de natura ei. odată cu vasta activitate desfăşurată de marii specialişti în domeniul ştiinţelor penale şi penitenciare. a arestaţilor de condamnaţii definitiv. Un studiu mai avansat de dezvoltare a ştiinţei penitenciare şi implicit a instituţiilor legale de această ştiinţă îl constituie prima jumătate a secolului XX. Această lege prevede separarea bărbaţilor de femei. a minorilor de majori. ceea ce este semnificativ este faptul că această lege a înlocuit sistemul auburnian de executare a închisorii cu sistemul progresiv. În 1969 a fost adoptată Legea nr.Oancea.

durata pedepsei aplicate. condamnaţi femei etc). tendinţa afirmativă în ştiinţa penitenciară de a propune diversificarea specializării penitenciarelor. curţi de apel. Un al doilea factor îl reprezintă sistemul instanţelor de judecată care este format din judecători. care îmbină sistemul pennsylvanian cu cel auburnian.26 al proiectului se prevede că: „pedepsele privative de libertate se execută în următoarele penitenciare”: 1) penitenciare pentru executarea pedepselor cu detenţiune pe viaţă şi a pedepselor cu închisoare de 20 de ani sau mai mari. înfiinţarea de penitenciare speciale. 3) penitenciare pentru executarea pedepselor cu închisoare până la 10 ani. în funcţie de natura infracţiunilor săvârşite. În art. de felul pedepselor aplicate. tribunale. 2) penitenciare pentru executarea pedepselor cu închisoare cu durată între 10 şi 20 de ani. 59 . de caracteristicile celor condamnaţi (bărbaţi. etc. Potrivit proiectului legii elaborat încă din 1992 se propune înfiinţarea de penitenciare locale (judeţene). penitenciare speciale pentru minori. De asemenea. condamnaţi minori. sex. destinate condamnaţilor de un anumit profil. Un alt factor îl reprezintă existenţa mai multor categorii de condamnaţi în funcţie de natura infracţiunilor săvârşite. recidivişti. femei. condamnaţi la închisoare de scurtă durată. etc) La categorii diferite de condamnaţi trebuie să le corespundă categorii diferite de penitenciare. sistemul progresiv sau al libertăţii progresive pare cel mai favorabil tratament deţinuţilor. de la sistemul pennsylvanian la cel auburnian şi de la acestea la sistemul progresiv. Există un consens între experţii în materie de penitenciare şi o experienţă istorică ce adeverează că dintre pluralitatea de sisteme de deţinere – examinate comparativ prin prezentarea avantajelor şi a incovenientelor pe care le implică. vârstă. Prin urmare pot exista penitenciare speciale pentru femei. ori penitenciare pentru recidivişti. În aceasta se prevăd şi felurile penitenciarelor pentru executarea pedepsei privative de libertate. de un anumit specific. Aceste instanţe au o anumită competenţă teritorială. minori. 4) penitenciare pentru condamnaţii cu un comportament deosebit de periculos şi pentru condamnaţii recidivişti . penitenciare interjudeţene. legiuitorul luând drept criteriu de alcătuire a sistemului diferitele categorii de condamnaţi (condamnaţi la închisoare de lungă durată. dar în etape succesive în cursul executării pedepsei. De aici. regionale şi mai multe penitenciare centrale. El este consacrat în toate legislaţiile penitenciare ale statelor din Europa şi era inevitabil a fi statornicit cu un conţinut specific şi în viitoarea lege de executare a pedepselor. etc.

În legislaţia noastră penală 82 regimul de deţinere s-a conturat destul de clar. situaţie în care deţinerea se efectuează în camere individuale. Potrivit art. adică de obligare la desfăşurarea în libertate a unei activităţi social-economice utile potrivit aptitudinilor. săli de mese comune. p.498 60 . Editura Didactică şi Pedagogică.5) colonii penitenciare cu regim de semi-libertate . Faza de deţinere în comun durează aproximativ ½ până la 2/3 din durata pedepsei aplicate. 2) munca şi timpul liber să se realizeze în comun. este supus în prima fază regimului de deţinere în carantină. faza supravegherii 82 I. 7) spitale. în raport cu capacitatea acestora. adică faza muncii în afara penitenciarului. 8) penitenciare speciale pentru femei. Aceste faze ar trebui să fie: 1) izolarea celulară câteva zile după depunerea deţinutului în penitenciar. Pentru executarea pedepselor judecătorul va putea dispune ca pedepsele cu o durată de până la 2 ani sau restul de pedeapsă până la această durată să fie executate în penitenciare pentru deţinuţii arestaţi preventiv şi pentru cei sancţionaţi cu închisoare contravenţională.Oancea. Potrivit art. Regula generală de deţinere este regimul de deţinere în comun. adică în dormitoare comune. 4) regimul de libertate condiţionată dublată de regula de punere la probă. 3) după executarea efectivă a unei fracţiuni de cel puţin ½ din pedeapsă să i se aplice regimul de semi-libertate. Bucureşti. condamnatul.33 din Legea nr.27 din lege. Sunt şi excepţii de la acest regim. odată intrat în penitenciar. anume în cazul condamnaţilor pentru infracţiuni grave contra statului. Considerăm că sistemul progresiv prezintă cele mai multe avantaje şi susţinând acest sistem apreciem că ar trebui reglementate legislativ patru faze în executarea pedepsei privative de libertate sens în care facem propunere de lege ferenda. ateliere comune. sanatorii şi cămine penitenciare pentru deţinuţii bolnavi şi handicapaţi . în fiecare judeţ şi municipiul Bucureşti va funcţiona un penitenciar pentru deţinuţii arestaţi preventiv şi pentru cei sancţionaţi cu închisoare contravenţională. 1971.23/1969. Drept penal Partea generală. fără pază şi supraveghere şi pentru alţi condamnaţi. După expirarea acestui timp condamnatul este încadrat în regimul de deţinere în comun. 6) penitenciare pentru minori . în camere individuale. etc. După această fază în comun urmează faza a treia. iar în unele cazuri. celule. sub controlul magistratului sau a unei persoane de o deosebită onestitate desemnată de acesta (agent de probaţiune).

Aspecte practice privitoare la cunoaşterea deţinuţilor în Buletin penitenciar nr. luni ori ani.1. pedeapsa închisorii. potrivit legii. În procesul de executare a pedepsei închisorii se ridică o problemă importantă. 2) sex (bărbaţi. care este o instituţie specială şi complexă. adică într-un penitenciar. 6) sănătate (sănătos.. începând cu baza materială (localuri speciale.). îndrumată şi observată în toată această perioadă.4/1984. infracţiuni de omor. majori). luare şi dare de mită. delapidare. iar executarea ei trebuie supravegheată. femei). b) să existe dovezi de îndreptare.3. 3) natura infracţiunii săvârşite (condamnaţi pentru furt. bolnav). 4) durata pedepsei (condamnaţi la închisoare de scurtă durată. 43 61 . spitale etc. p. mai blând. Tot în această fază. şi nici condamnaţii aflaţi în stare recidivă. ridică mai multe probleme. vătămări corporale etc. durează în timp zile. cu problema personalului şi a specificului acestuia şi terminând cu celelalte probleme ale deţinuţilor în penitenciar. Potrivit aceloraşi prevederi nu beneficiază de această fază de deţinere condamnaţii pentru infracţiuni grave. Executarea pedepsei închisorii se face într-un loc de deţinere.Stoichici. sau la închisoare de lungă durată). contra statului etc.3. Criteriile de separare a deţinuţilor 6. construcţii speciale). stăruinţă în muncă şi disciplină. Aspecte generale În executarea ei. 5) numărul infracţiunilor comise (infractor principal. în care regimul de deţinere este mai uşor. Prin natura ei.altor condamnaţi la locurile de muncă în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiţii prevăzute de lege şi anume: a) să se fi executat 1/5 din pedeapsa aplicată. omor. Cunoaşterea temeinică şi sub toate aspectele a 83 C. continuând cu organizarea şi structura ei specifică. unii condamnaţi pot fi trecuţi în penitenciare cu regim de semi-libertate sau colonii penitenciare. Instituţia penitenciarului pune ea însăşi multe probleme. cu probleme de pază şi securitate. 6. Condamnaţii din penitenciar formează o comunitate eterogenă care se diferenţiază după: 1) vârstă (minori. anume aceea a cunoaşterii condamnaţilor83. infractor cu antecedente penale).

psihiatri). 2) condamnaţi la închisoare până la 10 ani.26) alcătuit după criteriul categoriilor de condamnaţi. omor. infracţiuni nominalizate (trădare. p. 5) condamnaţi bolnavi. sociolog. Aceste categorii de condamnate execută pedeapsa în penitenciare separate.38 din Proiectul de lege 1992 prevede. pe lângă conducerea fiecărui penitenciar va exista o comisie de specialişti formată din medic. 6) condamnate femei. 6. sexul. privitor la regimul şi tratamentul deţinuţilor: „Condamnaţii vor fi supuşi regimului de deţinere după felul penitenciarului la care au fost repartizaţi şi categoria din care fac parte”. Drept sancţional penal. sănătatea psihică. durata pedepsei aplicate. 1996. În Proiectul legii din 1992 privind executarea pedepselor (art. conduse de specialişti (medici. 4) condamnaţi minori(şi tineri majori 18-20 ani). În unele ţări. s-au reţinut următoarele categorii: 1) condamnaţi la închisoare de lungă durată (pe viaţă. educator. Individualizarea executării pedepsei poate fi realizată în condiţii optime atunci când condamnaţii sunt repartizaţi pentru executarea pedepsei în baza unor criterii ştiinţifice.Oancea. handicapaţi.28 alin. Categorii de condamnaţi la închisoare de lungă durată 1) Condamnaţi la închisoare de lungă durată Potrivit Legii nr. delapidare) şi pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii peste 10 ani sau au săvârşit alte infracţiuni grave.3. 84 I. bătrâni. vârsta condamnaţilor şi criterii subiective ca de exemplu sănătatea fizică. În dispoziţiile privind sistemul penitenciarelor (art. psiholog. trăsături de caracter. numărul infracţiunilor săvârşite.celor condamnaţi este necesară şi pentru o justă individualizare a sancţiunii în procesul de executare a pedepsei privative de libertate. folosind mijloace ştiinţifice corespunzătoare. Unii autori84 diferenţiază aceste criterii în criterii obiective ca de exemplu gravitatea infracţiunii săvârşite. peste 20 ani şi între 10 şi 20 de ani). psihologi. Bucureşti.3). 3) condamnaţi cu comportament deosebit de periculos şi condamnaţi recidivişti. Suedia. Art. în multe penitenciare s-au înfiinţat laboratoare. care examinează cazurile mai dificile de condamnaţi şi recomandă tratamentul şi modul cel mai adecvat de executare a pedepsei.45 62 . ca de exemplu Franţa.23/1969 această categorie este formată din condamnaţii care au săvârşit infracţiuni grave. precum şi anume trăsături psihice capacitatea mintală. sociologi.2. cabinete. având ca atribuţii speciale observarea şi analizarea comportării fiecărui condamnat. Editura „ALL”.

Astfel. suplu şi mai mult reeducativ. condamnaţii la închisoare de lungă durată sunt apreciaţi după două criterii natura infracţiunii săvârşite şi pedeapsa închisorii peste 10 ani.nominalizate şi pentru care s-a aplicat pedeapsa închisorii peste 10 ani. prevede trei subgrupe de condamnaţi la pedeapsa închisorii de lungă durată. Aceşti condamnaţi au comis. b) condamnaţi la închisoare de peste 20 de ani. mai periculoşi şi mai puţin adaptabili. Apreciem acest criteriu mult mai adecvat. ci s-a reţinut un singur criteriu. 2) Condamnaţi la închisoare pe durată mijlocie Această grupă cuprinde condamnaţii la închisoare de la 2 până la 10 ani şi reprezintă o grupă mai restrânsă ca număr în comparaţie cu grupa condamnaţilor de scurtă durată. Reeducarea lor în penitenciar este dificilă tocmai datorită duratei scurte a pedepsei pe care trebuie să o execute. penologie şi ştiinţa penitenciară relevă că regimul penitenciar al acestora să fie diferenţiat. se subînţelege că au comis infracţiuni grave indiferente de natura lor. dar ea poate să cuprindă condamnaţii mai dificili. infracţiuni cu un pericol social mai redus şi reprezintă categoria cea mai numeroasă. Viitoarea lege. regim de ordine şi disciplină.cunoaşterea acestor condamnaţi. p. Aşadar. pază şi supraveghere deosebite şi altele. regim de muncă. ca de exemplu penitenciarele speciale destinate acestora. deoarece acei infractori care au fost condamnaţi la închisoare de lungă durată. regim special de detenţie. acela al duratei de peste 10 ani a pedepsei închisorii. în general. În proiectul de lege din 1992 nu mai există acest dublu criteriu (natura gravă a infracţiunii săvârşite şi pedeapsa închisorii peste 10 ani). 3) Condamnaţi la închisoare de scurtă durată Cercetările de criminologie. 85 ibidem. pentru buna organizare a executării pedepsei închisorii de scurtă durată se impune: .46 63 . Categoria condamnaţilor la închisoare de lungă durată este cea mai periculoasă şi dificilă 85. în această grupă intră condamnaţii pentru infracţiuni diferite. adică peste 10 ani. însă. c) condamnaţi la închisoare între 10 şi 20 de ani. Aceasta deoarece executarea pedepsei închisorii de către aceşti condamnaţi ridică probleme multiple. astfel: a) condamnaţi la detenţie pe viaţă. adică marea masă de deţinuţi aflaţi în penitenciare.

Practica ne permite să afirmăm că separaţiunea strictă a celor care au ajuns pentru prima dată în penitenciar. 86 A. de cei care au mai suferit condamnări privative de libertate este fundamentală pentru stoparea proliferării unor concepţii şi comportamente specifice mediului infracţional..3. săvârşeşte din nou o infracţiune în condiţiile cerute de lege pentru existenţa stării de recidivă. au existat condamnaţi care au executat de 3-4 ori pedepse în penitenciar fără ca aceştia să îndeplinească condiţiile legale prevăzute pentru starea de recidivă în situaţia comiterii de noi infracţiuni. p. 2) Condamnaţii minori reprezintă categoria celor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. după condamnarea definitivă sau după executarea pedepsei. Prin urmare aceşti condamnaţi nu erau recidivişti dar nici la prima condamnare. . începând cu vârsta de 35- 40 de ani.3. Revista de ştiinţă penitenciară nr. Denumirea de infractor recidivist este dată infractorului care a mai fost condamnat şi care. Cât priveşte această categorie de condamnaţi se impun câteva observaţii.adoptarea de sisteme diferenţiate de regim penitenciar.4.3. aşa încât în urma unor decrete de amnistie. tocmai datorită persistenţei în infracţionalitate. Unele probleme actuale privind situaţia minorilor aflaţi în unităţile subordonate Direcţiei Generale a Penitenciarelor. 6. Un rol important în acest sens revine administraţiei penitenciarelor.separarea lor pe grupe după natura infracţiunilor comise şi după criteriul de condamnaţi primari şi condamnaţi cu antecedente penale . Astfel. Condamnaţi majori şi condamnaţi minori 1) Condamnaţii majori reprezintă categoria cea mai numeroasă şi cuprinde respectivele persoane care au împlinit vârsta de 18 ani. 1-2/1993. 6. În statisticile penale se arată că în măsura în care se înaintează în vârstă numărul condamnaţilor majori scade.29 64 . Această categorie este o categorie specială tocmai datorită faptului că minorul este o persoană în plină dezvoltare. Condamnaţi primari şi condamnaţi recidivişti Un infractor se consideră că este condamnat primar când a fost judecat şi condamnat pentru prima dată pentru o infracţiune sau pentru un concurs de infracţiuni. până în anul 1989 în ţara noastră numărul decretelor de amnistie şi graţie era cu mult mai mare decât după 1989.Duta. Practica a dovedit că aceşti condamnaţi sunt mai susceptibili la acţiunea de reeducare aşa încât ei sunt supuşi la un regim penitenciar mai uşor. Condamnaţii recidivişti sunt supuşi unui regim penitenciar mai sever. care parcurge un proces de maturizare şi are o structură psihică şi fizică mai puţin formată şi conturată86.

3/1984. că şi-au schimbat concepţiile despre modul de a trăi în societate. Drept execuţional penal. criminologia.Oancea. case de copii şi alte instituţii de ocrotire socială.31-32 88 I. că respectă regulile regimului de deţinere. p. Se mai prezumă că deţinuţii tineri n-au ajuns la un suficient echilibru în ce priveşte structura psihică şi morală89. în Buletin penitenciar nr. că vor respecta legea în orice împrejurare. 49 89 V. confruntarea cu anumite greutăţi: integrarea profesională. astfel că pe viitor se impune înfiinţarea unor penitenciare speciale pentru această categorie de condamnaţi. p. Bucureşti. că doresc să se îndrepte. Condamnaţii care dovedesc că regretă fapta. în timp ce în anul 1992 numărul acestora a fost de 270. Ca urmare a faptului că sistemul penitenciar românesc nu dispune de locuri de detenţie preventivă. neştiutori de carte au fost 171 minori în anul 1983 faţă de 461 în anul 199287. O altă caracteristică a condamnaţilor minori o reprezintă carenţele grave în planul educaţiei. fond lexical redus datorită absenţei de la scoală şi a lecturilor.Condamnaţi receptivi la acţiunea de reeducare şi condamnaţi cu comportare negativă. Este vorba despre condamnaţii între 18 şi 21 de ani. care să aibă regim de executare şi tratament speciale. 6. manifestat prin sărăcia limbajului. dificultăţi în exprimare. Pentru a exemplifica arătăm că în anul 1983 au fost condamnaţi pentru omor 130 minori. ştiinţa penitenciară şi dreptul penal consacră categoria condamnaţilor tineri. Editura „ALL”. Cei mai mulţi au un nivel scăzut de cultură generală. vor putea fi separaţi de cei care dovedesc contrariul.3. Recunoaşterea acestei subgrupe de condamnaţi se bazează pe următoarele argumente: lipsa de experienţă de viaţă a acestor condamnaţi.Popa. destinate acestei categorii de persoane. 1996. În categoria condamnaţilor majori. în timpul comiterii infracţiunii şi chiar în perioada executării pedepsei. Strâns legată de cele menţionate mai sus este situaţia familială a minorilor condamnaţi.Caracteristica principală a minorilor o constituie agresivitatea în comportamentul anterior săvârşirii faptei. un număr mare de minori au fost cazaţi în secţii special amenajate ale penitenciarelor. întemeierea unei familii proprii. 18-23 de ani sau 18-25 ani88. incapacitate de comunicare. Cunoaşterea de sine şi valorile aspiraţionale la deţinuţii tineri.5. Pentru a exercita o separaţiune în baza acestui criteriu legal este 87 ibidem. p. etc.58 65 . cei mai mulţi provenind din familii dezorganizate.

după care. recalcitranţi. nu respectă ordinele şi disciplina în penitenciar. contra integrităţii corporale comise de femei este mic în raport cu cele comise de bărbaţi. infracţiuni de parazitism social. femeile comit de regulă infracţiuni cu un grad de pericol social mai redus. pe un timp determinat. condamnaţi alcoolici. În această situaţie. executarea pedepsei de către femei trebuie să 66 . Alte categorii de condamnaţi Ştiinţa penitenciară. acesta. se face menţiune despre o categorie de condamnaţi după criteriul comportării şi al receptivităţii lor la acţiunea de reeducare desfăşurată în penitenciar. analiză şi mai ales de timp. bazate pe diferenţieri de care trebuie să se ţină seama în procesul de executare a pedepselor. Prin comportarea condamnatului se înţelege felul conduitei. care nu poate exista la depunerea deţinutului în penitenciar. Numărul infracţiunilor contra vieţii. felul atitudinilor lui faţă de autorităţi şi faţă de oamenii cu care vine în contact.absolut necesară o cunoaştere psiho-socială a individului. Criminalitatea în rândul femeilor este mult mai redusă. calomnie. fiind o problemă de studiu. care sunt receptivi la acţiunea de reeducare. condamnaţi anormali. fals. legea penală şi criminologia disting şi alte categorii de condamnaţi. să fie transferat într-un stabiliment cu un regim de detenţie semi-liber. 2) după o perioadă suficientă pentru a se forma convingeri clare asupra comportamentului condamnatului. a) Categoria condamnatelor femei ocupă un loc special. Momentul separării în funcţie de receptivitate nu este stabilit nici de lege şi nici de regulamentul de aplicare. după cum nu se apreciază nici modalitatea de realizare. să fie dirijat la o unitate de executare în raport de gradul său de receptivitate. ca de exemplu furt. Experienţa altor ţări a dovedit că ambele variante sunt de luat în considerare. după cum există şi o altă categorie de condamnaţi. în timpul judecăţii şi în timpul executării pedepsei.3. au o comportare negativă faţă de ceilalţi condamnaţi. pe baza observaţiilor făcute de un personal de specialitate. în cazul în care dă dovezi de îndreptare. aşa cum am arătat mai sus. manifestă lipsă de atenţie faţă de personalul penitenciarului. 6. Există aşadar o categorie de condamnaţi care au o comportare negativă ce se caracterizează prin faptul că aceştia nu sunt stăruitori şi disciplinaţi în muncă. Este vorba de condamnate femei. comportarea înainte de judecată. Pentru realizarea practică a separaţiunii după acest criteriu. considerăm că s-ar impune: 1) detenţiunea condamnatului într-un stabiliment de triaj. bolnavi etc.6. condamnaţi vârstnici. Şi în proiectul de lege pentru executarea pedepselor. sunt agresivi.

Aceşti condamnaţi creează dificultăţi chiar la adaptarea la condiţiile normale de viaţă socială. având în vedere starea lor de slăbiciune fizică şi psihică odată cu înaintarea în vârstă. Bolile psihice pot.este necesară separarea acestor condamnaţi de ceilalţi. nervozitate. stări psihastenice. cazarmament. ei pot fi cazaţi la un loc cu deţinuţii condamnaţi la o pedeapsă mai mare de 10 ani închisoare. În aplicarea regimului penitenciar în cazul condamnaţilor la detenţiune pe viaţă trebuie să existe anumite particularităţi şi anume: . Executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă Legea prevede că detenţiunea pe viaţă se execută în penitenciare. psihoze. în principiu condamnaţii sunt sănătoşi. echipament. petiţionare. de asemenea. etc. avându-se în vedere. bani pentru cumpărături. Bolile fizice de care pot suferi condamnaţii sunt diferite tuberculoză. Pentru executarea pedepselor. bolile fizice sau psihice fie că nu existau înainte de condamnare şi au apărut după aceasta. de asemenea. În acest context se acordă o atenţie deosebită respectării dispoziţiilor legale privitoare le aplicarea regimului penitenciar. De asemenea. ( în secţii speciale ale penitenciarelor) sau în penitenciare speciale pentru femei cu un regim de muncă adecvat.se facă în condiţii speciale: separate de bărbaţi. boli de ficat etc. vizite. c) condamnaţi bolnavi. urmărindu-se păstrarea demnităţii umane. 67 . 4. asigurându-se integral toate drepturile cuvenite deţinuţilor referitoare la hrană. b) condamnaţii vârstnici sunt acei condamnaţi care au împlinit vârsta de 60 de ani bărbaţii şi 55 de ani femeile. dar printre ei există şi condamnaţi bolnavi ce prezintă afecţiuni psihice sau fizice şi care întâmpină dificultăţi în timpul executării pedepsei. Condamnaţii la detenţiune pe viaţă sunt obligaţi să respecte regulile de ordine interioară şi să se încadreze necondiţionat în programul zilnic ordonat. pachete cu alimente. În toate aceste cazuri însă. existenţa sau inexistenţa stării de recidivă. ţigări etc. îndeosebi cele privitoare la caracterul facultativ al muncii. menţinerea capacităţii fizice şi morale a deţinutului. legea face anumite menţiuni legate de aceşti condamnaţi. acolo unde spaţiile existente nu permit această separare. boli de stomac. fie au existat înainte de condamnare dar nu au fost descoperite. boli cardiace. asistenţă medicală. Bolnavii psihici urmează să fie internaţi în spitale de specialitate şi trataţi ca atare. corespondenţă. trebuie precizat că nu este vorba despre boli care înlătură discernământul şi deci răspunderea penală a persoanei. să fie diferite psihopatii. plimbare. Sistemul de pedepse şi recompense prevăzut în legislaţia în vigoare se aplică şi acestei categorii de deţinuţi fără derogări.

pe baza unui program întocmit de educator şi aprobat de comandantul penitenciarului. dar numai în interiorul penitenciarului. înlesnind celui condamnat trecerea de la 68 . Definiţie Instituţia liberării condiţionate este complementară regimului de executare a pedepsei închisorii şi funcţionează ca o modalitate de executare a unei părţi din pedeapsa privativă de liberate şi de reclasare socială. de regulă. care să asigure securitate deplină..1. . apelul de dimineaţă şi seară se va desfăşura numai în prezenţa ofiţerului de serviciu.la cererea lor şi în raport de posibilităţi condamnaţii la detenţiune pe viaţă pot fi folosiţi la activităţi productive. . fiind necesară aprobarea comandantului. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ. . 7. separat cu această categorie de deţinuţi.condamnaţii la detenţiune pe viaţă. . -activităţile cultural-educative şi sportive se vor desfăşura.prezentarea la instanţe.condamnaţii la detenţiune pe viaţă pot primi şi folosi aparatură audio-vizuală şi materiale sportive în condiţiile stabilite prin ordinele în vigoare. vor fi înscrişi nominal în carnetul postului şi vor fi supravegheaţi permanent de către personalul aflat în serviciu. CAPITOLUL VII. transferarea în alte penitenciare a acestor condamnaţi se face în condiţii de pază şi supraveghere deosebite. în mod obligatoriu. pentru fiecare caz în parte.la camerele unde sunt cazaţi aceşti deţinuţi. remunerarea muncii prestate se va face la fel ca pentru ceilalţi deţinuţi fără însă a li se acorda zile câştigate ca urmare a muncii prestate. internarea în spitale.

întreruperea executării pedepsei închisorii şi contestaţia la executare în Buletin penitenciar nr. vârstă etc). organele care o acordă.regimul de executare efectivă a pedepsei închisorii în locul de deţinere. a acestei pedepse. Dacă cel liberat condiţionat nu mai săvârşeşte o nouă infracţiune până la expirarea duratei pedepsei. Liberarea condiţionată constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de deţinere înainte de executarea în întregime a pedepsei închisorii. la regimul de libertate. Condamnatul liberat condiţionat este considerat ca fiind în executarea pedepsei. Liberarea condiţionată se aplică pe baza unor date obiective privindu-l pe condamnat (capacitate de muncă.).52 al. scopul executării pedepsei este formarea unei atitudini corecte faţă de muncă.). fără a se putea depăşi suma dintre noua pedeapsă şi restul rămas neexecutat (art. Potrivit dispoziţiei art. dau dovadă de bună conduită fiind discutabil dacă mai apare utilă executarea în continuare în penitenciar a pedepsei închisorii până la expirarea duratei acesteia. organele care o propun.efecte juridice etc. iar dacă săvârşeşte o nouă infracţiune. restul rămas neexecutat la data liberării condiţionate se execută.4/1980. cu respectul faţă de oameni şi faţă de avutul privat sau public90. Legitimitatea existenţei acestei instituţii juridice o constituie faptul că în acele cazuri în care există indicii suficiente că pedeapsa privativă de libertate aplicată condamnatului şi aflată în curs de executare şi-a atins scopul înainte de expirarea ei. până la expirarea duratei pedepsei stabilite prin hotărârea de condamnare.69 69 . deoarece timpul petrecut în stare de libertate.organele judiciare. sub condiţia ca el să nu mai săvârşească din nou o infracţiune până la împlinirea duratei pedepsei. după executarea unei părţi din pedeapsă. dispare necesitatea executării integrale.Clocotici. faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.pen.pen. cu disciplina. 90 D.2 C. dacă prin muncă conştiincioasă şi conduită exemplară dovedeşte că s-a îndreptat. Instituţia liberării condiţionate se referă la o anumită categorie de condamnaţi şi anume la condamnaţii care. Ea se face conform unor dispoziţii legale în care se prevăd condiţii exprese de acordare (partea din pedeapsă ce trebuie executată. Aspecte teoretice în materia cererilor sau propunerilor având ca obiect liberarea condiţionată. intră în calculul acestei durate. Prin executarea pedepsei închisorii se tinde ca cei condamnaţi să fie obişnuiţi cu munca. 61 C. p. contopindu-se cu pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune săvârşită. în regim de închisoare. Este o individualizare condiţionată în special de a nu comite alte infracţiuni. aceasta se consideră executată în întregime. putându-se aplica un spor de până la 5 ani.

este prevăzută modalitatea de aplicare a acesteia.).100-101 92 M.88-89 C.pen)92. ori o asemenea verificare este posibilă numai dacă pedeapsa este pusă în executare şi. Durata celor două forme de executare se cumulează deoarece reprezintă o executare efectivă93 (art.59 alin.285 93 ibidem. 2005. iar în art. p. mai ales. 7.condamnatul să fie stăruitor în muncă. în care sunt prevăzute condiţiile de aplicare şi efectele sale. în cazul infracţiunilor săvârşite cu intenţie. Condiţii de aplicare a liberării condiţionate În situaţia liberării condiţionate. ci numai dacă. Numai în timpul executării se poate aprecia dacă condamnatul munceşte. . Curs universitar.23/1969 şi art.). dacă pedeapsa are un efect salutar asupra lui.Basarab. Liberarea condiţionată nu se acordă obligatoriu. 1997.1 C.Sandu Godea. Executarea unei anumite părţi din pedeapsă Potrivit legii (art. dacă se execută cel puţin o parte din pedeapsă. p. 285 70 .proc. Editura „Lumina lex”.). sau că din ea s-a scăzut reţinerea preventivă (art. Se va lua în considerare şi timpul cât condamnatul a executat o parte din pedeapsă la locul de muncă. parte generală.14 şi 15 C. Drept penal.pen.Bogdan Godea.25-28 din Legea nr. II. Se are în vedere faptul că liberarea condiţionată îşi poate atinge scopul numai dacă se verifică o anumită perioadă activitatea şi comportarea condamnaţilor. să fie disciplinat şi să dea dovezi temeinice de îndreptare.pen. p.În prezent. poate beneficia de liberare condiţionată numai condamnatul care a executat o parte din pedeapsă. R. liberarea condiţionată este reglementată în art. imediat după executarea efectivă a fracţiunilor de pedeapsă prevăzute de lege.1. ce se execută.2. fie că ea a fost redusă în urma graţierii sau a unei legi mai blânde (art. aşa încât ea nu se poate acorda în cursul arestării preventive. dacă ea a fost revocată şi se continuă executarea la un loc de reţinere.2. Partea ce trebuie executată depinde de durata pedepsei închisorii. în care sens să-şi fi îndeplinit norma de muncă şi să nu fi avut abateri pe durata de timp cât s-a aflat în executarea pedepsei91.pen. dacă condamnatul se îndreaptă şi dacă se poate aprecia că pe viitor va avea o bună conduită spre a i se putea acorda liberarea condiţionată. vol. 450 C.pen. Drept penal-partea generală.condamnatul să fi executat o parte din pedeapsa care s-a aplicat pentru infracţiunea săvârşită sau care a fost redusă ca urmare a unei graţieri ori a aplicării legii penale mai favorabile. în urma unei cercetări 91 M.86/9 C. 7.59-61 C. Liberarea condiţionată poate fi acordată numai după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă.pen. este necesar a fi îndeplinite următoarele condiţii: .

condamnatul care este stăruitor în muncă. 1992. spre exemplu. nerectroactivitatea legii. În legătură cu aplicarea în timp a prevederilor Legii 140/1996. Constituţia consacră în alin.2 din Constituţie potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor.15 alin. potrivit noului text al art. ca executată pe baza muncii prestate. „În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în al. cu excepţia legii penale mai favorabile”.11 al. În acest caz. anterior) în cazul închisorii mai mari de 10 ani.2 al art. Regia Autonomă Monitorul Oficial. care consacră principiul aplicării legii penale mai favorabile. Bucureşti. actualitate şi justiţie şi anume. în legătură cu liberarea condiţionată se vor aplica prevederile cuprinse în art.36-37 71 . ori cele din art. Este fără îndoială recunoscut faptul că o lege odată adoptată produce şi trebuie să producă efecte numai pentru viitor94. când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin două treimi (în loc de jumătate) când pedeapsa este mai mare de 10 ani”. Pentru a da răspuns la această chestiune se impune examinarea atentă a dispoziţiilor art. Astfel..1 din legea menţionată. condiţiile de tragere la răspundere penală pentru săvârşirea faptei. p. „Aceasta înseamnă că. disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare. instanţa îşi formează convingerea că îndreptarea condamnatului este posibilă şi fără executarea efectivă a întregii pedepse.pen.pen.amănunţite a modului de comportare a comportamentului în timpul executării pedepsei. ţinându-se seama de antecedentele sale penale. 15 un principiu de drept de incontestabilă tradiţie. s-a pus problema dacă.1 C. Dispoziţii comune în „Constituţia României comentată şi adnotată”.1 se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată. în art. „După ce a executat cel puţin două treimi (anterior fiind „jumătate”) din durata pedepsei închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi (în loc de „două treimi”. cu excepţia celor care s-au sustras de la executare”.pen.1 C.2 C.59 al. poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei”.Muraru. Potrivit art. infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare. pedeapsa şi altele se vor rezolva după legea penală în vigoare la data 94 I.1 al acestei legi se prevăd următoarele: „Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică celor condamnaţi definitiv înainte de intrarea în vigoare a legii.59 al. după intrarea în vigoare a Legii 140/1996. referitoare la instituţia liberării condiţionate. de M. Evident că legea penală se aplică. 10 C.2 al.. liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate (în loc de o treime) din durata pedepsei. potrivit legii. potrivit principiului activităţii legii penale prevăzut în art. condiţiile de incriminare ale unei fapte penale.pen. În activitatea practică. în conformitate cu principiul activităţii legii penale.13 alin.Constantinescu.

de T. înseamnă că toate normele de drept din legi şi alte acte normative subordonate legii trebuie să fie conforme Constituţiei. care prevăd.. de V.1 C.60 97 S. are loc după intrarea în vigoare a unei alte legi. la reabilitate etc. p. Partea generală.. legiuitorul nu s-a referit numai la cauzele prin care s-a hotărât condamnarea inculpaţilor. care sunt. acestea însă au fost stabilite anterior în art. în „Codul penal comentat şi adnotat”. Problema aceasta priveşte situaţiile de tranziţie determinate de succesiunea a două sau mai multe legi penale. şi a executării pedepsei 97. vol. 1972. în raport cu faptele definitiv judecate sau cu pedepsele definitiv aplicate. în principiu. aplicarea legii penale mai blânde în raport cu faptele care au fost definitiv judecate sub vechea lege.1 C. fie sub forma retroactivităţii”96. în „Explicaţii teoretice ale Codului penal român”. Potrivit art. acest text de lege are o aplicabilitate mult mai largă.Kahane. În consecinţă.87 72 .pen.13 al.pen.pen. În astfel de situaţii. Aplicarea legii penale în raport cu timpul. dar urmărirea sau judecata. referindu-se la orice fel de cauze penale supuse spre soluţionare organelor judiciare. cu alte cuvinte al legii mai favorabile.13-15 C. ori numai executarea pedepsei. aplicarea legii noi. După cum rezultă din cuprinsul art. Cu totul altfel se pune problema în cazul în care o infracţiune este săvârşită sub imperiul unei legi penale. pe de o parte. toate faptele penale care au fost comise după data intrării în vigoare şi până la data ieşirii din vigoare se socotesc săvârşite în timpul cât o lege penală se află în vigoare. 1969. la prescripţia răspunderii penale.13-15 C. fie sub forma ultraactivităţii. iar. conform dispoziţiilor art.Dongoroz Editura Academiei. „În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale.Vasiliu.săvârşirii acelei fapte”95.pen. Partea generală. în acord cu spiritul prevederilor constituţionale privind legea penală mai favorabilă. Întrucât aplicarea legii penale mai favorabile a devenit un principiu constituţional iar în art. „principiul activităţii legii penale suferă o derogare. p. Bucureşti. Legea fundamentală nu cuprinde reglementări detaliate privind aplicarea legii penale mai favorabile. În categoria acestor cauze pot fi înscrise şi cele referitoare la liberarea condiţionată. în legislaţie. Situaţiile de acest gen au fost rezolvate în doctrină şi.13 al. în cazul în care de la data săvârşirii infracţiunii până la 95 ibidem 96 G.51 din Constituţie a fost consacrată supremaţia acesteia. Aplicarea legii penale în timp. prin consacrarea principiului „mitior lex” sau. I. apoi. Editura Ştiinţifică Bucureşti.Antoniu. se aplică legea cea mai favorabilă”. Deci. deoarece oricare din legile penale care se succed s-ar aplica avem de-a face cu o extraactivitate a legii penale. mai favorabile. pe de altă parte.

se calculează astfel: pentru realizarea a 80-90 % din normă se consideră că s-a executat 4 zile pentru 3 zile lucrate pentru realizarea normei 90% până la 100%. 3 zile pentru 2 zile lucrate. Având în vedere că prin abrogarea Decretului nr. uşurându-li-se regimul.293 73 . se aplică dispoziţiile art. dacă legea mai favorabilă este cea veche.78 99 M. fiind scutiţi de a munci. legea mai blândă fiind aceea care conduce la un rezultat favorabil acestuia.judecarea definitivă a cauzei de condamnare. Când pedeapsa ce se execută a fost aplicată în urma unui concurs de infracţiuni comise din culpă şi infracţiuni intenţionate. se are în vedere condiţia lor fizică. Pentru muncile gospodăreşti cu caracter permanent necesare penitenciarului.pen. p. p. ea retroactivează.1 sau 2 C. la determinarea părţii din pedeapsă care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate de către aceştia. 2 zile pentru o zi lucrată. Condamnatul care. de liberare condiţionată. se va aplica legea cea mai favorabilă. precum şi pentru supravegherea altor condamnaţi-3 zile pentru 2 zile muncite (art. de reabilitare etc. dacă legea mai favorabilă este legea nouă. aplicându-se chiar şi după ieşirea sa din vigoare. Calculul se face după executarea fracţiunii de pedeapsă prevăzută în art. Alegerea legii penale mai favorabile presupune o examinare atentă a tuturor elementelor care pot influenţa situaţia concretă a infractorului. datorită stării sănătăţii sau fiindcă nu se poate utiliza toată forţa de muncă existentă la un moment dat în penitenciar.60 al. faptelor infracţionale săvârşite sub imperiul acelei legi dimpotrivă.59 C.. Când cei condamnaţi în timpul minorităţii. în cazul situaţiilor tranzitorii. se va ţine seama de aceasta la calculul fracţiunii de pedeapsă cerută pentru liberare. li se acordă înlesniri la obţinerea liberării care este legată de cuantumul pedepsei ce trebuie executată.cit. Prin urmare. ori art. Acestei 98 ibidem. poate fi liberat condiţionat dacă îndeplineşte celelalte codiţii (dă dovezi temeinice de îndreptare şi este disciplinat) arătate în art.Basarab.218/1977 au reintrat în vigoare dispoziţiile Codului penal care prevăd pedeapsa închisorii şi pentru minori. op.23/1969). Astfel. se consideră 4 zile executate pentru 3 zile lucrate. liberarea condiţionată se va putea dispune şi cu privire la ei. Dacă în cursul executării pedepsei condamnatul a lucrat. au intervenit una sau mai multe legi penale.pen. precum şi condamnaţii trecuţi de 60 de ani bărbaţii şi de 55 de ani femeile. nu a fost niciodată folosit la muncă. ajung la vârsta de 18 ani. ea ultraactivează.pen. Aşadar.59 C. pentru depăşirea normei.pen. aplicându-se şi faptelor infracţionale săvârşite sub imperiul legii vechi98. după caz99.59 C. totuşi. efectiv un anumit timp.26 din Legea nr. Pentru muncile productive care nu se pot norma.

din motive obiective. din motive care nu sunt imputabile condamnatului. Cei care. Drept penal român. adică să fi fost stăruitori în muncă şi disciplinaţi atât timp cât au muncit.pen. Condamnatul să fie disciplinat Această condiţie presupune că cel care execută pedeapsa privativă de libertate în penitenciar să respecte regulamentul de ordine internă. Bucureşti. să fi manifestat disciplină şi stăruinţă în muncă. nu sunt folosiţi decât la unele activităţi gospodăreşti necesare locului de deţinere. Fracţiunea de pedeapsă prevăzută pentru liberarea condiţionată a condamnatului se calculează în raport de pedeapsa ce o execută acesta. această condiţie se rezumă doar la „dovezi temeinice de disciplină”. care se referă la comportarea condamnatului în îndeplinirea obligaţiei de a presta o muncă utilă înscrisă în art.categorii de condamnaţi nu i se mai cere executarea efectivă a unei cote părţi din pedeapsă atunci când calculul fracţiunii (de 1/3 dacă pedeapsa este până la 10 ani sau ½ când depăşeşte 10 ani) s-a ţinut seama de partea din durata pedepsei considerată ca executată în urma muncii prestate. Condamnatul să fie stăruitor în muncă Este o a doua condiţie pentru acordarea liberării condiţionate. p.pen. Editura „Lumina lex”. atâta vreme cât sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute de art. din dorinţa de a-şi completa cunoştinţele generale şi profesionale101. în acea perioadă. Partea generală. 1 C. prin muncă şi deci poate beneficia de liberare condiţionată. p. 1995. Dacă o anumită perioadă a fost la muncă va trebui ca. 56 al. Trebuie. Partea generală.293 101 A.: faptul că cel condamnat este stăruitor în muncă şi disciplinat dovedeşte că el are aptitudini de a-şi asigura existenţa în mod cinstit.2. în unele perioade ale executării pedepsei.2. Drept penal român.281 74 .L. din atitudinea sa faţă de regulile de disciplină a muncii. Bucureşti. fracţiunea se calculează în raport de această pedeapsă astfel redusă100. Când condamnatul este bolnav şi nu a putut fi folosit la muncă.1 şi 59 al. de la care să nu aibă abateri pe toată 100 C. ori ca urmare a incidenţei unei legi mai favorabile.Mitrache. În practica judiciară s-a susţinut că nerealizarea normelor de muncă.59 C.. 7.3. 7. iar dacă pedeapsa a fost redusă ca urmare a unei graţieri parţiale. buna lor comportare va putea fi dedusă din felul în care au adus la îndeplinire aceste însărcinări. nu poate duce la respingerea cererii de liberare condiţionată. să se îndeplinească şi celelalte condiţii.2. Îndeplinirea acestei condiţii se deduce din felul în care îşi îndeplineşte obligaţia de a munci. din rezultatele obţinute în muncă.R. 1994. şi să dea dovezi temeinice de îndreptare.Ungureanu. Editura Şansa S. însă.

după ce i s-a revocat obligarea la muncă corecţională. tot în practica judiciară s-a hotărât ca în ce priveşte comportarea condamnatului. dovezi temeinice de îndreptare. trebuie să se ţină seama la acordarea liberării condiţionate.59 al. vol.pen.Stănoiu. dar sub aspectul redresării sale morale103. A.M. s-a revocat obligarea executării la locul de muncă. pentru acordarea liberării condiţionate şi priveşte. p.Papadopol. 1990.282 75 . Fără a constitui o condiţie a liberării condiţionate. Dovezi temeinice de îndreptare Constituie o altă condiţie cerută de art. obţinerea de recompense şi lipsa unor sancţiuni.Antoniu. 7. aceştia vor trebui să 102 G. de asemenea. De asemenea. fără antecedente penale vor obţine mai uşor liberarea condiţionată decât cei cu antecedente penale.Ungureanu. îndeplinirea întocmai a unor însărcinări altele decât cele legate de muncă ce i-au fost încredinţate.durata de timp cât s-a aflat în penitenciar. Cât priveşte aprecierea dacă condamnatul a dat dovezi temeinice de îndreptare. deoarece nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acestei măsuri.cei condamnaţi.. Bucureşti. V. astfel. Această situaţie va trebui luată în considerare şi în sensul că: .. îndeplinirea acestei condiţii se poate dovedi prin buna purtare manifestată statornic la locul de deţinere. preocuparea şi rezultatele obţinute în activitatea de completare a studiilor obligatorii şi pentru calificarea profesională.4. Instanţa nu ar putea să-l excludă pe condamnat de la liberare condiţionată pe motivul că a avut o comportare necorespunzătoare în timpul executării iniţiale a pedepsei la locul de muncă. cererea sa de liberare condiţionată este neîntemeiată. În practică s-a decis că în cazul în care condamnatul săvârşeşte repetate abateri de la disciplină în timpul executării pedepsei. toate acestea constituind dovezi temeinice de îndreptare. . Editura Academiei Române.Bulai. op. antecedentele penale ale condamnatului constituie o situaţie de care.Filipaş.59 al. II.pen.recidivişti sau cei cu antecedente penale vor obţine liberarea condiţionată numai după o examinare mult mai riguroasă a comportării lor la locul de deţinere.Filiscanu. aşa încât nu ar putea fi sancţionat de două ori pentru aceeaşi comportare102. Beneficiază de liberare condiţionată şi condamnatul la pedeapsa închisorii în regim de detenţie. p. Partea generală. Aceasta deoarece pentru aceleaşi comportări. potrivit art. C.1 C. Practica judiciară penală. nedând. adică până la punerea sa în libertate. participarea activă la acţiunile moral-educative cu deţinuţii. C. se are în vedere şi comportarea bună avută de acesta cât timp a fost arestat preventiv. comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei. ea trebuie să se menţină pe tot timpul cât acesta se află în penitenciar.cit.2.16 103 A.1 C. R.

instanţa nu este obligată să acorde această liberare deoarece liberarea condiţionată nu este un drept al condamnatului ci doar o vocaţie.3. În situaţia în care condamnatul s-a adresat instanţei după ce comisia din penitenciar a hotărât să nu-l propună pentru liberare. chiar în situaţia în care se constată ca fiind îndeplinite toate condiţiile de acordare a liberării condiţionate. nu înseamnă că ultima cerere trebuie admisă automat dacă nu sunt întrunite condiţiile art. independent de voinţa sa. p. Termenul de reînnoire a cereri de liberare condiţionată nu va fi foarte apropiat de data expirării pedepsei. Se va avea în vedere şi natura infracţiunii săvârşite anterior.4. Liberarea condiţionată se poate acorda şi atunci când condamnatul nu se află încarcerat pentru executarea pedepsei. 7. relevate de numeroase recompense obţinute. instanţa va acorda liberarea condiţionată. 7. fiindcă în felul acesta se înlătură.dea dovadă de o disciplină şi stăruinţă deosebite în muncă. dacă a mai beneficiat sau nu de liberare condiţionată. A susţine că pentru a fi „liberat” trebuie să fie încarcerat ar însemna să se interpreteze legea în mod rigid şi formal104 . Dacă instanţa îşi formează convingerea că reeducarea condamnatului se poate obţine fără a mai executa restul de pedeapsă în penitenciar. al cărui total depăşeşte un an. S-a arătat în practica judiciară că. nu constituie o obligaţie pentru instanţă.cit.pen. Propunerea de liberare condiţionată Liberarea condiţionată poate fi acordată numai de instanţa de judecată la propunerea Comisiei de propuneri din cadrul fiecărui loc de deţinere sau la cererea adresată direct instanţei de către cel condamnat. Efectele liberării condiţionate 104 M. posibilitatea condamnatului de a beneficia de liberare condiţionată. de o vădită şi temeinică îndreptare. ci doar o facultate.59 C. iar instanţa a fixat un termen pentru reînnoirea ei. după verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor arătate. în momentul formulării şi soluţionării cererii de liberare condiţionată.. adică este convinsă că în viitor condamnatul nu va mai săvârşi alte infracţiuni. op. în prezenţa condiţiilor de admisibilitate.Basarab. cu toate că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru dispunerea ei. Dacă cererea este respinsă de mei multe ori. practic. instanţa nu poate stabili pentru reînnoirea cereri un termen mai lung decât cel fixat de comisie.291-292 76 .

pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a rămas de executat din pedeapsa anterioară. Dacă în acelaşi interval cel liberat a comis o nouă infracţiune. Liberarea condiţionată are următoarele efecte: a) Liberarea imediată a condamnatului din penitenciar şi punerea sa în stare de libertate. revocarea poate fi dispusă şi ulterior împlinirii duratei pedepsei pentru care a fost liberat. de la liberare şi până la expirarea pedepsei.141-144 77 . putându-se aplica un spor de până la 5 ani. cu posibilitatea aplicării unui spor de până la 5 ani. Efectele liberării condiţionate sunt arătate în art.Ionescu. deoarece numai atunci se consideră pedeapsa închisorii ca executată. În acest caz din urmă. fie executarea pedepsei închisorii la locul de muncă. p. cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. condamnatul fiind în continuare privat de exercitarea drepturilor prevăzute de art. 105 I. în caz de liberare condiţionată ele se vor executa după expirarea restului de pedeapsă. contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat la liberare cu pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune. se contopesc. care prevede că „pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la îndeplinirea duratei pedepsei. în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei. urmând a se executa doar pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită anterior. Dacă s-au aplicat şi pedepse complementare.64 C.ca pedeapsă accesorie care însoţeşte pedeapsa închisorii pe toată durata sa. obligatorie sau facultativă.pen. În situaţia unei noi infracţiuni în timpul liberării condiţionate. revocarea acesteia este facultativă atunci când infracţiunea nou comisă nu prezintă un grad de pericol social ridicat datorită conţinutului ei legal sau concret. instanţa. Revista de Drept Penal nr. condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune. c) Revocarea liberării condiţionate. poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate. Pentru a avea loc revocarea se ţine seama de momentul comiterii noii infracţiuni nu de acela al condamnării definitive pentru ea. fie revocarea ei. ţinând seama de gravitatea acesteia. 61 C. b) Considerarea pedepsei ca executată şi liberarea definitivă a condamnatului dacă de la liberare şi până la expirarea pedepsei. Graţierea condiţionată. Prin urmare. dacă se stabileşte că noua infracţiune a fost comisă în timpul liberării105. încât ar atrage fie pedeapsa amenzii. după caz. în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în acelaşi interval de timp. Totalizare sau contopire.pen.2/1994. d) Menţinerea liberării condiţionate când revocarea nu este obligatorie.

iar în cazul graţierii condiţionate. dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. fiind graţiată106. se va aplica acea măsură dintre ele care este mai favorabilă inculpatului. şi anume: a) să execute efectiv fracţiunea obligatorie de 22 de ani de detenţie.5.pen. Graţierea condiţionată va fi aplicată numai dacă liberarea condiţionată va fi revocată obligatoriu sau facultativ şi ea va privi restul de pedeapsă reactualizat. nu poate fi vorba de o îngreunare a situaţiei celui liberat condiţionat107.Basarab.pen.55/1 C. pentru a beneficia de liberare condiţionată trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute expres de art. însă în stare de libertate. cel eliberat se află în continuarea executării pedepsei. după executarea efectivă a 15 ani de detenţie. este înlăturată executarea pedepsei. Prin prevederea posibilităţii liberării condiţionate şi în cazul detenţiei pe viaţă..299 78 .cit. p.2 C. 7. op. potrivit art.Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă Datorită specificului detenţiunii pe viaţă. S-a considerat că atunci când graţierea condiţionată intervine cu privire la o pedeapsă pentru care s-a dispus liberarea condiţionată.55/1 alin. Condamnatul la detenţiunea pe viaţă. Aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ şi sunt obligatorii. p. Graţierea condiţionată şi liberarea condiţionată se exclud în situaţia în care graţierea condiţionată a intervenit înainte de liberarea condiţionată. c) să dea dovezi temeinice de îndreptare. În cazul liberării condiţionate.55/1 C. fie în timpul executării) poate fi liberat condiţionat. a dispoziţiei cu regim aparte. iar nu absolut. Aşadar. decizia privind acordarea libertăţii condiţionate să ţină seama de antecedentele penale ale condamnatului. era necesar ca legiuitorul să introducă separat dispoziţiile legale care reglementează instituţia liberării condiţionate în cazul celorlalte pedepse. legiuitorul a consacrat specificul acesteia de pedeapsă perpetuă cu caracter relativ. 106 M. b) să fie stăruitor în muncă (condiţie pe care considerăm că trebuie să o respecte doar cei apţi de muncă). Condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani-bărbaţi şi 55 de ani-femei (împliniţi fie la data condamnării. fiindcă cei condamnat nu va mai fi eliberat dintr-o pedeapsă care nu se mai execută. Pe lângă aceste condiţii.298 107 ibidem.pen. ca pedeapsă cu caracter perpetuu. cu mult mai sever pentru detenţiunea pe viaţă.

În aceste demersuri. prin instituţiile sale democratice. să asigure exercitarea şi protecţia drepturilor omului aşa cum sunt ele recunoscute şi adoptate de organizaţiile internaţionale. 79 . fiind fixată fie la 7 ani după începerea întemniţării. un caracter facultativ. c) ca şi în cazul liberării condiţionate pentru pedeapsa închisorii şi în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă. după sistemul tarif al Regatului Unit. fie la trei ani înainte de expirarea „tarifului”. este antrenat şi sistemul penitenciar. cum ar fi cele referitoare la fracţiunea de detenţie ce trebuie efectiv executată. Fracţiunea obligatorie de pedeapsă nu poate fi redusă prin scăderea Duratele pedepselor ce trebuie efectiv executate sunt stipulate în legea penală. legiuitorul a instituit un regim mai blând pentru condamnaţii care au împlinit o anumită vârstă. judecătorul scrie Ministerului de interne. prin intermediul omologului său din justiţie. Prin examinarea condiţiilor prevăzute de lege pentru liberarea condiţionată în cazul condamnaţilor la detenţiunea pe viaţă. Primul reexaminează riscurile în Comitetul de liberare condiţionată. şi în cazul detenţiunii pe viaţă. De exemplu. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND REFORMA SISTEMULUI PENITENCIAR ROMÂNESC Asistăm la demersuri declanşate după decembrie 1989 prin acte legislative menite să instituie şi să consolideze în România statul de drept care. b) liberarea condiţionată are. fiind reţinută data cea mai apropiată. dar ele pot să fie fixate în cadrul unui acord judiciar sau de către executiv. propunând o perioadă minimă de alegere în funcţie de gravitatea infracţiuni comise. rezultă că: a) liberarea condiţionată presupune îndeplinirea obligatorie a unor condiţii generale sau speciale. abordarea ei formând în final obiectul aprecierii autorităţilor judiciare competente. după condamnare. care tind să opereze schimbări fundamentale de structură economică şi socială. perioadă minimă numită „tarif”. CAPITOLUL VIII.

chiar şi în ţările cele mai evoluate. se constituie ca o supapă de forţă şi echilibru unul pentru celălalt. din cele care în parte. Sub acest aspect idealul ar fi ca acesta să fie modul de executare a pedepselor. ca o certitudine a linişti conştiinţei sale. Prin urmare nu se poate afirma despre o înlocuire totală a unui sistem de executare a pedepsei închisorii cu un altul. să le asigure reintegrarea socială. dar nu pe principiul concurenţei de piaţă.000 dolari pe an. Liber. care să asigure resocializarea. Prin urmare detenţia subsumează şi un considerabil efort social-material a cărui eficienţă este incertă. acordându-le o asistenţă. astfel. funcţiei fiecăruia.000 de dolari de pat iar întreţinerea unui deţinut revenea la 26. acuză sistemul penitenciar că ar prezenta pericolul şi tehnici infracţionale evoluate transmise de către cei învederaţi şi versaţi. în anul 1979. fără teama permanentă de a fi respins. echilibru care condiţionează în cea mai mare măsură finalizarea efortului de resocializare în ambele sisteme. sub aspect umanitar consideră inculpatul care a comis infracţiunea ca recuperabil social prin capacitatea sa umană de a se analiza pe sine în funcţie de valorile umane pozitive şi a-şi crea concepţii. ci dimpotrivă. Este riscul la ora actuală pe plan mondial. evoluează în cadrul acestor relaţii pe care. ceea ce este vital pentru om. adăugând valori patrimoniului societăţii şi beneficiului său. aplicarea pedepsei închisorii şi executarea acesteia implică mari costuri sociale. Astfel. ca o garanţie a eficienţei. Se pune tot mai mult alternativa înlocuirii pedepselor privative de libertate cu alte forme de executare. izolat şi constrâns social. deoarece nu există încă o concepţie şi organizare a unui sistem penitenciar perfect.despre o concurenţă între cele două sisteme. deprinderi şi satisfacţii în aria acestora pentru a putea conlucra şi convieţui armonios alături de semenii săi. rămâne în măsurile de protecţie socială şi în relaţie directă cu societatea şi autorităţile ei. Aceste costuri sunt preluate din bugetul statului. Pe de altă parte. ci a concurenţei în a se perfecţiona şi susţine. în semilibertate sau libertate. în sensul supremaţiei unuia prin excluderea celuilalt. rudele şi familia sa. el îşi poate exercita iniţiativa şi capacităţile în mod neconstrâns. diminuând fondurile celorlalte acţiuni benefice calităţii vieţii şi prosperităţii nivelului de trai al populaţiei. 80 . de asistenţa postpenală care să-l preia pe cei liberaţi din închisori şi. cu prietenii. Practica confirmă acest lucru. Aceste măsuri se pare că sunt mai eficiente. în SUA. atât pentru individ cât şi pentru societate. la aceasta contribuind şi lipsa unor structuri sociale adecvate receptive. ori prin constrângerea materială.000 şi chiar 30. iar specialiştii şi alte persoane autorizate cu preocupări în domeniu. are posibilitatea să le dezvolte şi consolideze. construirea unei închisori costa 51. Astfel.

persoana se confruntă cu probleme psihologice şi sociologice specifice. ci al „substanţei” specifice „indicaţiilor” care operau deasupra şi uneori contra legii. toate la un loc acţionează asupra individului transformându-l în funcţie de personalitatea şi gradul de maturizare care-l prezintă. de o serie întreagă de frustrări care. prin prevederi care să asigure un cadru adecvat.U. deţinuţi pe termen nelimitat. traume. O importanţă deosebită trebuie acordată gândirii umanitare şi îndatoririlor deţinuţilor în timpul executării pedepsei. în această direcţie. În penitenciare se vor afla. recompenselor şi sancţiunilor ca şi măsurilor de protecţie 81 . metodele şi mijloacele care să asigure. cât şi elemente noi. ci din contră. de substanţă. de stresul constrângerilor. aplicării reale a principiilor Regulilor minime pentru tratamentul deţinuţilor. regândit în ansamblu regimul de executare a pedepsei închisorii şi reformulat în baza principiilor acestor recomandări. să se amplifice. În noua legislaţie penală şi procesual penală. în general. ferm. producând în aceste cazuri efecte aberante. în viitor. a vieţii. Dar aceasta nu va decide diminuarea sarcinilor sistemului penitenciar. astfel nu se poate concepe respectarea drepturilor fundamentale ale omului în toate ipostazele existenţei sale. obiectiv reale. se impune să apară modificări fundamentale de concepţie şi operaţionale care vor produce neîndoielnic mutaţii continue. a statului. a proprietăţii. efectiv. Sistemul deschis va trebui să se dezvolte. Aici a operat şi circumstanţa că legislaţia în materie nu a creat un sistem de garanţii juridice şi materiale. deci cei care prezintă un grad ridicat de periculozitate socială şi trebuie izolaţi pentru a asigura protecţia societăţii. umanist. În detenţie. creează premisele perfecţionării acestuia. Cu prioritate trebuie adoptate norme stabilite prin Regulile minime condiţiilor de cazare şi. de suspiciuni permanente. libertăţii şi integrităţii persoanei. a spiritului lor real. exerciţiul umanitar al Regulilor minime de tratament al deţinuţilor în aşa fel încât toate demersurilor noului sistem să opereze în direcţia accentuării funcţiilor sale umanitare. prin degrevarea sa de sarcina deţinerii şi a demersului resocializării unor categorii mari de infractori.N. cei pe termen lung şi recidivişti. care în conţinutul actelor legislative privind funcţionarea şi atribuţiile sistemului penitenciar şi-a însuşit şi prevăzut în mare măsură Regulile minime pentru tratamentul deţinuţilor şi recomandările referitoare la aceasta şi chiar le-a explicat. medicale şi educative create de dificultăţi de adaptare. Ţara noastră este unul din membrii O. a culturii şi civilizaţiei şi a tuturor celorlalte valori sociale fundamentale ale comunităţii date. de criza afectivă. însă nu în modul strict al substanţei lor. în mod real. Noua legislaţie în materia pedepsei privative de libertate va trebui să stabilească până la amănunt cadrul. considerate spaţio-temporal.

CONCLUZII Pedeapsa închisorii este baza sistemului penal modern. trebuie să asigure alternativa executării pedepsei în stare de libertate şi semilibertate. deoarece prin executarea ei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă.socială pe linia prevederilor sociale în perspectiva liberării. reale în domeniu. neputând fi aplicată decât în condiţiile în care este săvârşită o faptă prevăzută de legea penală şi care prezintă pericol social. însuşindu-şi recomandările adoptate de forurile internaţionale şi preluând experienţa statelor de tradiţie democratică şi umanitară în formele cu stadii pozitive. în acelaşi stadiu de prioritate se situează specializarea personalului şi fundamentarea competenţei sale profesionale şi morale pe un statut social care să-i asigure moralitatea ca un factor de strictă necesitate în exercitarea funcţiilor cu care aceştia sunt investiţi. faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Sistemul sancţiunilor penale. fiind un mijloc de reeducare a condamnatului. şi numai de instanţele judecătoreşti. 82 . De asemenea. Pedeapsa este prevăzută de legea penală.

pentru aceeaşi infracţiune se aplică aceeaşi pedeapsă. 4. C. 10/1981 83 . disciplinaţi sau dau dovezi temeinice de îndreptare.. Executarea oricărei pedepse nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate Pedeapsa penală este o măsură de constrîngere statală. prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni are loc printr-o prevenţie specială. cât şi prevenţie generală faţă de ceilalţi membri ai societăţii.. Practica judiciară penală. 1927. 1990.R. G. Bucureşti. Bucureşti. vol. imunităţi sau inegalităţi. 1972.. R. Angelescu. Aşa cum am văzut în cuprinsul lucrării scopul pedepsei este acela de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.. Concept şi orientări în R. I. Oradea. pedepsa trebuie să contribuie la asigurarea apărării sociale.Bodea. Pedeapsa cu moartea la români în veacul al XIX-lea. sunt persoane care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave putând fi liberaţi condiţionat după executarea efectivă a 20 de ani de detenţiune. G. Condamnaţii pe viaţă constituie o categorie aparte în sistemul justiţiei penale. în condiţiile î care sunt stăruitori în muncă. legea nu face distincţie între persoane stabilind privilegii. 1998.. 3. Partea generală. Antoniu. la curmarea activităţii infracţionale şi să-i creeze de asemenea infractorului imposibilitatea ca el sa nu mai comita noi infractiuni. aplicată de instanţa de judecată în numele statului. Aplicarea legii penale în timp. Bucureşti. nr. Editura Anotimp. 5. Partea generală. cărora le arată care sunt consecinţele încălcării unei norme penale. determinată de aplicarea pedepsei pentru fapta prevăzută de legea penală săvârşită de către inculpat şi care îl obligă pe acesta să mediteze asupra consecinţei săvârşirii altor infracţiuni. Cea mai aspră pedeapsă aplicată unui condamnat este detenţiunea pe viaţă.D. stabilită de legea penală. BIBLIOGRAFIE 1.. Editura Academiei Române.Antoniu. G. Sancţiunea penală. 2.Antoniu. Pedeapsa închisorii este egala pentru toţi. persoanelor care au comis infractiuni. Pedeapsa închisorii şi a detenţiei pe viată. pedeapsă care ridică probleme deosebite pentru deţinutul care este lipsit de libertate.

Ionescu. 21. St. 18. 1996. Legi.Basarab. 17. Cantemir.. 1965. Bucureşti. vol I.. 1909.1- 2/1993. Scrisoare Moldovei.. precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi. T. 1961. Editura „All”... Unele probleme actuale privind situaţia minorilor aflaţi în unităţile subordonate Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Casa de Editură şi presă „Şansa” Bucureşti. 1908. I. 28.R. Bucureşti. D. Duta. V. M. 10. Editura Academiei.. 2005. Al. Bucureşti. 23. 1970. S.Cousin: T. partea II cap. Grigoraş. 15. Criterii de individualizare judiciară a pedepselor în lumina jurisprudenţei Tribunalului Suprem R. 20.. Bucuureşti. Bucureşti. XII Neamţ. 24.. Drept roman. 12. I. Descrierea Moldovei. 1971.VIII. 16. Drept penal.. M.. Partea generală. Cantemir. Manual de drept penal. 26. Drept penal. Revista de ştiinţă penitenciară nr.. Fodor. Oancea. Hanga. Drept execuţional penal. Totalizare sau contopire. Editura Academiei.. 84 . Manual de drept penal. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă.Parte generală. Curs universitar.. 14. Bucureşti. Bucureşti. I. 22.2/1994. Bucureşti. Beccaria. 1965. Editura „Chemarea”. D. Drept penal român.. Drept penal. Dumes. C.6. Partea generală. 1939. B. 1955. vol.II. 1965.. 8. Editura V.. Opere. 1980. Despre infracţiuni şi pedepse. V. C. 24.Legea 278 din 2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal.. 9. Revista de drept penal nr. Costin.2/1989. A. Închisoarea în „Explicaţii teoretice ale Codului Penal român” vol.. Odobescu.Câmpeanu. Editura Tineretului. 1969. 19. 1994. Bucureşti. Individualizarea pedepsei. Godea.. Editura Ştiinţifică.D. 7. Oancea. Godea. 27.. Bucureşti. Partea generală. M. Câteva ore la Snagov. Bulai. I. Mitrache. 1996. Dianu. Graţierea condiţionată. Costin. Editura Didactică şi Pedagogică. Iaşi. Partea generală.. Drept penală. C.I-II. 1920. nr. Bucureşti. Editura „All”. I. Cartea IX. Modalitatea de aplicare a circumstanţelor uşurătoare pentru justa individualizare a pedepselor. 1825. Letopiseţul Ţării Moldovei. I. 13... Dongoroz. Bucureşti. 11. Platon.

D. Sterian. C.4/1984... 1924. Cunoaşterea de sine şi valorile aspiraţionale la deţinuţii tineri.3/1984. Ungureanu. 35. 30. Scurt istoric al penitenciarelor. V.29. T. Tratat de drept şi procedură penală. 1995 85 . Editura Lumina Lex. Drept penal comparat. vol.. în Revista de Ştiinţă nr. Tomulescu.. Aspecte practice privitoare la cunoaşterea deţinuţilor în Buletin penitenciar nr. 31. V. Pop. Bucureşti.1/1991. Stoichici. editat de Institutul de arte grafice „Ardealul”. vol. Popa. 33.. Cluj. Drept penal român.III. 32. parte generală.. I. Bucureşti. 1956. A. Bucureşti. în Buletin penitenciar nr.III. Separaţiunea deţinuţilor în sistemul penitenciar din România. Manual de drept privat român. C. 34.. Tanoviceanu. Stoian.