You are on page 1of 77

Dr.

NICULAE NEAGU
__________________________________________

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANŢA
FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE
ADMINISTRATIVE

DREPT ADMINISTRATIV III.
CONTROLUL ADMINISTRATIV
NOTE DE CURS

______________________________________________________

CONSTANŢA
2007-2008

1

STRUCTURA DISCIPLINEI

Curs 1: Principiul legalităţii în dreptul administrativ

Curs 2: Principiul legalităţii - fundamentul organizării şi al controlului
activităţii administraţiei publice

Curs 3: Aplicarea pricipiului legalităţii în România

Curs 4 - 6: Responsabilitatea şi răspunderea juridică în dreptul
administrativ

Curs 7 - 8: Formele răspunderii juridice a funcţionarilor publici

Curs 9 -10: Celelalte forme ale răspunderii juridice a funcţionarilor
publici

Curs 11 -14: Controlul legalităţii activităţii administraţiei publice

2

Capitolul I
PRINCIPIUL LEGALITĂŢII ÎN DREPTUL
ADMINISTRATIV
A. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

NOŢIUNI ESENŢIALE: stat-puteri în stat-separaţia puterilor în stat-
echilibrul puterilor în stat-relativa independenţă a puterilor în stat-
executivul în stat-administraţie publică;
- ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ: forma de exercitare a puterii de
stat, conţinutul principal al activităţii executive a statului, sistemul de
autorităţi publice care înfăptuiesc puterea executivă; activitatea prin
care autorităţile publice, folosind prerogativele puterii publice,
asigură satisfacerea interesului public; ansamblul activităţilor care
acoperă gama de aspecte ale vieţii societăţii la nivel central şi local
ce au ca finalitate satisfacerea interesului general şi individual;
- FENOMENUL ADMINISTRATIV: întreaga paletă de
activităţi, de acte şi fapte ce au loc în spaţiul administrativ al statului,
care presupun executarea legilor sau desfăşurarea serviciilor
publice, în scopul îndeplinirii obiectivelor fixate de autorităţile
superioare, de către organe şi instituţiile legitime, în regim de putere
publică;
- FAPTUL ADMINISTRATIV: O activitate de organizare, de
conducere, de coordonare şi de combinare a unor resurse şi
mijloace în vederea îndeplinirii unor obiective fixate de autorităţile
superioare; forma juridică pe care o îmbracă activitatea
administraţiei publice, în sfera executivului; mijlocul de realizare a
competenţei şi a atribuţiilor organelor A.P.
- SERVICIU PUBLIC: activitatea organizată sau autorizată de
un serviciu public pentru satisfacerea unui interes public sau
individual;
- LEGĂTURA dialectică: administraţie publică-autoritate
publică-serviciu public-subordonare administrativă-act sau fapt
administrativ;
- ORGAN AL ADMINISTRAŢIEI PUBLICE: structura
organizaţională care posedă personalitate juridică de drept public şi
care acţionează din oficiu pentru executarea legii sau pentru
prestarea serviciilor publice, în limitele legii, sub controlul
parlamentului;
- ELEMENTELE ORGANULUI A.P. : personalul, competenţa,
capacitatea juridică, mijloacele materiale şi financiare;

3

prin actul unilateral de voinţă al unei autorităţi publice sau al cetăţenilor. statutar sau statutar special.responsabilitatea. 4 . şi în realizarea puterii publice. CARACTERISTICILE FUNCŢIEI PUBLICE. în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi locală. teoria statutul legal diferit al raportului juridic şi nu a situaţiei contractuale.conceput în interiorul statutului funcţiei publice. există funcţii cărora li se aplică un regim juridic de competiţie politică. element esenţial al competenţei. regimul special de drept public. FUNCŢIA PUBLICĂ: ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite. . .COMPETENŢA: totalitatea atribuţiilor stabilite prin norme juridice care conferă drepturi şi obligaţii pentru a duce. o anumită activitate administrativă. teritoriala şi temporală sau/ precum şi competenţă legală şi competenţă cu drept de apreciere.CAPACITATEA: aptitudinea de a fi titular de drepturi şi obligaţii în raporturile administrative. indică sfera raporturilor juridice în care pot intra organele A:P. egalitatea admisibilităţii în funcţia publică şi autonomia în exercitarea funcţiei publice.PRINCIPIILE GENERALE ALE FUNCŢIEI PUBLICE : legalitatea. . fixarea prin statut a normelor referitoare la funcţia publică şi situaţia juridică a funcţionarilor publici. caracterul obligatoriu al îndeplinirii atribuţiilor.. . constituţionalitatea. deschiderea şi transparenţa activităţii. ea se încadrează în sfera dreptului public şi nu a dreptului civil. a dreptului muncii. teza unicităţii raportului juridic de muncă. Indică ideea de persoană morală de drept public. imparţialitatea şi obiectivitatea activităţilor desfăşurate. încrederea şi previzibilitatea. în nume propriu. caracterul autonom al activităţii. stabilitatea în funcţii. . titularul unei funcţii publice. în temeiul legii. . eficienţa şi eficacitatea. statutul legal al funcţiei publice.CARACTERELE: caracterul legal.FUNCŢIONAR PUBLIC: persoana numită într-o funcţie publică. Există competenţă materială. care are sarcina de a îndeplinii pe timp limitat sau nelimitat o funcţie publică în vederea îndeplinirii competenţei organului din structura căreia face parte funcţia respectivă.

deschidere şi transparenţă.ele se raportează la elementele esenţiale ale atitudinii şi comportamentului funcţionarilor publici. voluntarismul este exclus. deci a atribuţiilor aflate în jurisdicţia acesteia.în toate statele. corpuri de control independente sau de persoane particulare autorizate şi/sau a sancţiunilor. . a sumei de atribuţii prestabilite pentru funcţia publică îndeplinită.E. ea nu poate lua în calcul nici un alt criteriu sau aspect. . .1 ÎNCREDERE ŞI PREVIZIBILITATE SAU ADMINISTRAŢIA PRIN LEGE/ LEGALITATEA ADMINISTRAŢIEI .la nivel european. B. procesul continuă şi astăzi.Administraţia decide şi acţionează numai pe baza legii (legalitatea funcţiei publice). aplicate imparţial oricărei persoane care îi adresează o cerere. numai persoana competentă are dreptul să soluţioneze o cerere sub 5 .încredere şi previzibilitate. . principiile au fost cristalizate de Curte de Justiţie a C.CJCE le-a sistematizat în patru grupe: . . statute sau alte reglementări speciale. funcţionarul ia decizii în limitele competenţei sale şi îşi asumă responsabilitatea pentru legalitatea şi corectitudinea acestora. ele sunt incluse în instituţiile şi procedurile administrative la toate nivelurile iar actorii publici sunt obligaţi să se conformeze lor. actele. principiile generale ale funcţiei publice sunt fixate în texte legale: constituţii. a principiilor generale şi a regulilor prescrise pentru situaţiile de fapt.legalitatea exercitării funcţiei publice este legată de ideea de competenţă legală. . faptele şi evenimentele individuale date. sub imperiul controlului exercitat de justiţie. . .PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZĂ ÎN SPAŢIUL ADMINISTRATIV EUROPEAN . din actele Comisiei UE ( decizii individuale).responsabilitate. reprezentând standarde minimale ale legalităţii şi derivă din dreptul comunitar primar (tratatele constitutive şi cele modificatoare) .eficienţă şi eficacitate. deciziile trebuie întemeiate pe normele cunoscute iar conţinutul lor trebuie să se conformeze dreptului. din regulamentele şi directivele Consiliului CE şi ale Parlamentului UE.

. prevăzute în lege. a codurilor bunelor maniere. . clare şi imparţiale. înscris în Constituţia pentru Europa: conţinutul şi forma acţiunilor Uniunii nu trebuie să excedă ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor Constituţiei. este vorba despre libertatea de decizie şi de acţiune a administraţiei.proporţionalitatea se referă la scopul urmărit şi finalizarea legală a cererii. opinia publică şi cetăţean. Constituţia UE: instituţiile uniunii sunt obligate să întreţină un dialog deschis. care conferă previzibilitate acţiunii administrative şi încredere în finalitatea acesteia. cu bună credinţă. orice individ poate urmării derularea procedurii în care este implicat. termenul rezonabil de soluţionare a cererii. procedură corectă.transparenţa procesului decizional este garantată de Regulamentul nr.deschiderea: administraţia este dispusă să accepte puncte de vedere venite din afara ei. nimeni nu trebuie să fie afectat în dimensiunea maximală a drepturilor sale. în art.Tratatul UE. .transparenţa: gradul de deschidere faţă de societatea civilă. 1. constatarea nulităţii se realizează prin proceduri ale Mediatorului european. persoanele fizice şi morale au dreptul de acces la documentele instituţiilor în forma în care au fost redactate.administraţia prin lege pledează pentru corectitudinea procedurilor utilizate.legalitatea. .a . nediscriminatorie şi proporţională cu scopul urmărit. şi procedura jurisdicţională a CJCE.sancţiunea nulităţii. Comisia de petiţii a PE. stipulează că deciziile trebuie luate în cel mai mare respect posibil faţă de principiile deschiderii şi ale transparenţei. 1049/2001 al PUE şi CUE cu privire la accesul publicului la documentele PUE. corecte din punct de vedere legal. B 2. DESCHIDERE ŞI TRANSPARENŢĂ . actului sau faptului soluţionat. administraţia permite evaluări externe efectuate de instituţii autorizate sau de societatea civilă. nu vine în contradicţie cu ideea de putere discreţionară în condiţiile în care ea este exercitată în limitele conferite de lege. principiu a fost dezvoltat de CJCE. interesul public. CJCE: în limitele legii. transparent şi permanent cu asociaţiile reprezentative şi cu societatea civilă (democraţia participativă) iar cetăţenii. CUE şi Comisiei: transparenţa permite asigurarea unei mai bune participări a cetăţenilor la procesul 6 . . este ilegal să aplici legea atunci când se urmăreşte obţinerea unui avantaj neprevăzut de lege (abuzul de putere administrativă).

cu indicarea elementelor esenţiale ale procedurii administrative utilizate şi gradul de justificare care să permită părţii lezate să uzeze de căile de atac necesare. politica monetară. .responsabilitatea presupune asumarea conştientă a comandamentelor conducerii rezultând din competenţa.răspunderea este raportată. . obiectivele. . ele pot fi chemate în judecată în faţa instanţelor naţionale. . existenţa daunei şi a legăturii de cauzalitate între acest comportament şi prejudiciul reclamat. . CJCE : deciziile luate motivate de o manieră suficientă. RESPONSABILITATEA ŞI RĂSPUNDEREA ADMINISTRAŢIEI .decizional. apeluri la autorităţi administrative superioare. orice organ administrativ trebuie să răspundă de actele sale în faţa unei alte autorităţi administrative. . prin utilizarea legală a tuturor mijloacelor.obligaţia autorităţilor publice de a face cunoscute motivarea deciziilor luate.CJCE are puterea de a judeca asemenea cauze.tragerea la răspundere se poate face prin mecanisme diverse: curţile de justiţie. instrumentelor şi resurselor şi răspunderea directă faţă de nerealizările.excepţiile de la regula transparenţei. obţinerea finalităţii dorite. eşecurile eventuale. organizarea perfectă a îndeplinirii acestora. financiară sau economică.răspunderea presupune ca o persoană trebuie să dea explicaţii pentru acţiunile sale. legislative sau jurisdicţionale. scopurile. din atribuţiile. la o protecţie superioară drepturilor persoanelor B. la garantarea legitimităţii.cele două principii conduc la o limitare a corupţiei şi a proastei administrări. . sondarea opiniei publice. 7 .în situaţia în care sunt vătămate prin acte emise de statele membre. la daunele cauzate de o autoritate administrativă de către instituţiile sale sau de funcţionarii săi în exerciţiul funcţiunii. afaceri militare. eficacităţii şi responsabilităţii administraţiei în condiţiile statului de drept. de obicei. ţin de raţionamente ce privesc interesul public( apărare . controlul realizat de comisii parlamentare. securitate publică. respectiv protecţia datelor cu caracter personal. reclamantul trebuie să dovedească ilegalitatea comportamentului reproşat instituţiei respective. presă. sarcinile organului sau instituţiei administrative. . 3.

ea oferă siguranţa că acţiunile şi performanţele administraţiei sunt pe măsura scopurilor şi a intereselor publice identificate apriori. .eficienţa reprezintă raportul dintre rezultatele înregistrate şi resursele consumate. managerii consideră că legislaţia este un element conservator în faţa inovaţiei manageriale. constrângerile financiare.uneori.eficacitatea se referă la raportul dintre obiectivele propuse şi rezultatele obţinute.statele au obligaţia de a opera modificări în organizarea internă. în structurile administrative şi ăn procedurile decizionale în scopul de a susţine efectiv şi eficient legislaţia comunitară şi de a asigura o cooperare efectivă între instituţiile Comunităţii Europene. . precum şi faptul că administraţiile naţionale trebuie să se conformeze termenelor prevăzute în directivele comunitare. comensurabile. de aici. al serviciului public. B 4. pentru a se asigura că politicile sunt corect implementate de către administraţia publică şi funcţionarii publici. EFICIENŢĂ ŞI EFICACITATE . presupune fixarea unor obiective precise. răspunderea comunităţii va fi stabilită de CJCE. actul managerial trebuie să evalueze continuu politicile publice. . . . eficienţă şi eficacitate. că administraţia acţionează prin mijloace legale. respectarea legii 8 . interesele sociale.legislaţiile naţionale ridică aceste principii la rangul de principii constituţionale.dacă prejudiciul îşi are sorgintea în reglementări comunitare. performanţa şi randamentul administraţiei în asigurarea serviciilor publice se regăsesc tot mai des pe agenda opiniei publice şi a tuturor autorităţilor. .legislaţia şi jurisprudenţa uniunii prevăd necesitatea unei administraţii eficiente. conflictul determină inovaţiile legale necesare. eficienţa se află în contradicţie cu managementul serviciilor publice.ele se leagă de managementul instituţiilor publice. dezirabile şi realizabile şi măsurarea corectă a rezultatelor obţinute. că resursele societăţii sunt utilizate cu maximă eficienţă. iar legislaţia referitoare la administraţie face trimitere la economie. .

în secolul XX. Capitolul II PRINCIPIUL LEGALITĂŢII .FUNDAMENTUL ORGANIZĂRII ŞI AL CONTROLULUI ACTIVITĂŢII ADMINISTRAŢIEI PUBLICE A.această realitate constituie fundamentul construcţiei dreptului administrativ. care stabilesc procedurile de urmat. din ce în ce mai mult. in special în Europa. acestea interesau raporturile dintre puterile publice. PRINCIPIUL LEGALITĂŢII ÎN DREPTUL ADMINISTRATIV . sistemele juridice naţionale se inspirau din principiul legi- centrismului şi al doctrinei constituţionalităţii. cum sunt actele de conducere ale guvernului sau măsurile de ordine interioară. dar poate fi subordonată unui set de reguli. în special. . ce presupune transpunerea în dreptul naţional a regulilor comunitare. în special.totuşi. am asistat.statul a manifestat o reală şi prelungită reticenţă faţă de subordonarea sa regulilor dreptului şi a controlului judecătoresc sau al celor administraţi. urmate de respectarea efectivă şi jurisdicţională a Constituţiei. cu uşurinţă. istoriceşte. contribuind la descifrarea raţiunilor constituţionale ale acţiunii administrative.în domeniul administrativ. la izvoarele tradiţionale ale dreptului administrativ. în care acestea răspund imperfect exigenţelor normelor legale şi nu sunt supuse controlului judecătoresc. ce decurg din lege. administraţia trebuie să respecte normele dreptului administrativ. existând deci principiul legalităţii acţiunii administrative. se adaugă. la multiplicarea izvoarelor dreptului administrativ. acţiunea administraţiei publice nu este liberă. . pe parcurs. cooperarea juridică internaţională s-a dezvoltat esenţialmente prin intermediul tratatelor internaţionale. există şi astăzi zone de non-drept. dreptul comunitar şi regula 9 . trecută şi actuală. definesc drepturile pentru cei administraţi.. fixează condiţiile de fond ale acţiunii administrative şi.astăzi. în prima sa parte. . dar ea nu s-a impus. accelerată de construcţia regională şi comunitară.

.alţi autori cred că prevederile constituţie deţin primatul în faţa dreptului comunitar. inclusiv românesc. care au o cât de mică tangenţă cu actul administrativ analizat. din dreptul internaţional.b.unii autori cred că şi cutuma internaţională poate fi aplicată. în forţa acestei este inferioară legii internaţionale şi naţionale. el sancţionează deopotrivă violarea tuturor normelor juridice constituţionale şi a celor care decurg din acestea. . Sursele constituţionale: justiţia aplică primordial principiile şi normele constituţionale atunci când analizează un act administrativ presupus ilegal. . interpretarea tratatelor este de competenţa 10 . autorii vorbesc despre principiul juridicităţii activităţii administraţiei: el arată că legea nu este unicul izvor al acţiunii administrative. uneori în contexte şi cu sensuri inadecvate.intervenţiei judecătorului în controlul respectării normelor adoptate in spaţiul administrativ european. SURSELE (IZVOARELE) LEGALITĂŢII ADMINISTRATIVE .sursele legalităţii administrative derivă din principiile generale şi speciale ale dreptului administrativ.a. expresia de principiu al legalităţii este larg utilizată. în virtutea principiului legalităţii.istoriceşte vorbind. Sursele scrise ale legalităţii administrative: . în domeniul drepturilor omului. din actele guvernamentale sau din practica judiciară europeană ori naţională. de diversele sisteme juridice.totuşi. B.distingem între sursele scrise şi sursele nescrise ale legalităţii administrative: 1. actele administraţiei trebuie să respecte legea. această respectare se întinde inclusiv asupra normelor juridice emise de autorităţile administrative ierarhic superioare. . . faţă de proliferarea surselor dreptului administrativ. . dar ea este supusă regulilor dreptului . cele la care au aderat statele şi cele care derivând din dreptul comunitar. fie că acestea decurg din principiile constituţionale. care au o valoare superioară celor naţionale. . judecătorul naţional trebuie să fie abilitat să judece şi să aprecieze legalitatea unui act administrativ în virtutea normelor internaţionale mai sus amintite. administraţia publică trebuie să pună în aplicare prevederile tratatelor internaţionale.pe cale de consecinţă. Sursele internaţionale: in virtutea prevederilor constituţionale.

). 2.regulamentele au întotdeauna o valoare şi o forţă juridică superioară actelor administrative individuale. din practica judiciară a C.în general. . 11 . ci mai complicată. Deciziile Curţii Constituţionale: Curtea Constituţională are dreptul şi competenţa de a interpreta orice problemă de drept. Sursele nescrise ale legalităţii administrative a. administrativ şi judiciar asupra actelor. directive( C.). ele rezultă şi se degajă din textele tratatelor internaţionale.C. c. dată fiind divizarea lor în regulamente( P. pentru tratatele europene. . Cutuma: este o problemă mult discutată şi netranşată definitiv.J. autorităţilor publice centrale şi locale şi a cetăţenilor. b.E. indiferent de autoritatea emitentă a acestora.C.. organelor de stat.. Principiile generale ale dreptului: ele reprezintă norme de maximă generalizare a normelor de drept. în continuare. de a emite decizii cu valabilitate şi obligaţia de conformare din partea instituţiilor. şi a instanţelor naţionale. care nu sunt întemeiate pe prevederile clare ale legii. .în privinţa dreptului derivat( rezultând din actele organelor instituite prin tratate ) situaţia nu este tranşată. regulamente emise de prefect sau regulamente emise de autorităţile publice centrale şi locale. ale Constituţiei. . organele judiciare trebuie să solicite interpretarea C. . ordine.a. regulamente autonome. regulamente emise de ministere.E.) şi deciziile individuale( C.mai există regulamente emise de Guvern.Ea a creat şi poate crea.. din textele legilor organice sau din cele ordinare.E.Parlamentului şi a Curţii Constituţionale. primele intervin intr- un domeniu rezervat Guvernului. astăzi orice cutumă.ele sunt utilizate în cadrul procesului controlului parlamentar. regulamentele au o valoare inferioară legii pe care se întemeiază. . în plus. noi principii de drept recunoscute de Constituţie şi de lege. celelalte detaliază conţinutul şi sensul lor. de a se pronunţa în acestea.E.E.J. atunci când este admisă. decizii s. respectiv: ordonanţe de urgenţă sau alte ordonanţe ale Guvernului. având o forţă juridică inferioară. dar. trebuie să rezulte din acte şi alte documente scrise.

. astfel. normele dreptului. încadrata şi limitată în precepte strict legale. . în schimb. Statul poate modifica normele dreptului ori de câte ori ele nu-i mai sunt convenabile. să folosească forţa decât în situaţiile. în toate cazurile de abuz din partea administraţiei.supunerea activităţii administraţiei regulilor dreptului este considerată un miracol.din contră. Statul însuşi nu este constrâns să respecte legea. care sunt şi pe ce se fundamentează supunerea administraţiei la o regulă a dreptului. care presupune o autoritate pentru sancţionarea încălcării ei ?. totuşi. nu ne află chiar în faţa unei acţiuni arbitrare. puterea se transformă într-o competenţă instituită. deci administraţia poate concepe şi aplica discreţionar măsurile pe care le consideră necesare. în statul poliţienesc.această regulă.jurisdicţia raporturilor dintre administraţie şi administraţi: presupune necondiţionat ca administraţii (cetăţenii) să aibă posibilităţile şi mijloacele fixate prin lege de a forţa administraţia să respecte legea. în afara recursului graţios.doctrina germană a dezvoltat distincţia dintre statul de drept şi statul poliţienesc. Statul de drept. astfel. ele trebuie să emane de la autorităţi exterioare administraţiei: Parlamentul tratatele internaţionale. se supune exclusiv unui regim de drept: în centrul raporturilor sale de drept administrativ cu cetăţenii stă principiul potrivit căruia diferitele organe ale Statului nu pot acţiona decât în virtutea unei abilitări speciale prevăzută în normele juridice de drept administrativ. spre exemplu. administraţia publică nu poate. puterea. . să se întoarcă împotriva deţinătorului acesteia?. acest model de construcţie şi de acţiune administrativă este întâlnit în 12 . întrucât există norme ale dreptului. . practica judiciară internă şi internaţională. din moment ce această putere permite supunerea particularilor autorităţii legii. în statul de drept. în raporturile cu cetăţenii. PRINCIPIUL SUBORDONĂRII ADMINISTRAŢIEI REGULILOR DREPTULUI .extraneitatea normelor aplicabile administraţiei publice: normele aplicabile administraţiei publice nu trebuie să aibă ca sursă exclusivă puterea publică. ce ar putea constrânge administraţia să o facă.C. presupune două caracteristici ( trăsături) esenţiale: . din moment ce ea deţine puterea publică?.nu ne putem aştepta ca ea. cetăţenii trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa unui judecător independent. în limitele şi în modalităţile strict prevăzute de lege.

atunci când şi acolo unde ea este încălcată. sunt de reţinut trei exigenţe esenţiale. Legalitatea constituie fundamentul acţiunii administrative: semnifică faptul că administraţia nu poate acţiona numai prin emiterea repetată de acte juridice. care a depăşit de mult tradiţionala ierarhizare a normelor juridice. respectiv momentul emiterii şi al aplicării actului( rationae loci. CONŢINUTUL PRINCIPIULUI LEGALITĂŢII . 13 . . extrem de complexă. 2. rationae temporis). D. îndeosebi în cea de a doua jumătate a secolului trecut. aplicarea acestui principiu trebuie să se îmbine cu ierarhia existentă între regulile dreptului.ele determină competenţa personală (rationae personae). şi anume: 1.abilitarea priveşte competenţa autorităţii de a emite acel act. Legalitatea presupune obligaţia administraţiei de a acţiona in sensul efectiv al respectării legii: această exigenţă constituie un aspect puţin analizat şi evocat până în prezent. această trăsătură şi trecerea de la statul absolutist la statul de drept se explică prin promovarea decisivă a principiului respectării drepturilor ţi a libertăţilor fundamentale ale omului. Legalitatea indică şi precizează limita acţiunii administrative: aceasta înseamnă că actul juridic administrativ nu trebuie să contravină cu nimic prevederilor regulilor de drept. decât atunci când este abilitată printr-o regulă de drept să o facă. o autoritate administrativă nu poate acţiona decât dacă este competentă să o facă iar acest lucru derivă din conţinutul actelor normative cu putere de lege. corespunzătoare unor coordonate fundamentale ale acţiunii administrative. . actele şi faptele pe care ea este abilitată să le îndeplinească care compun competenţa materială (rationae materiae) şi competenţa privitoare la locul.mai întâi. care îi sunt aplicabile. 3.majoritatea statelor dezvoltate din lume. ci este obligată să acţioneze pentru executarea legii şi chiar pentru restabilirea legalităţi. ea semnifică un element pozitiv: administraţia nu este doar ţinută să nu depăşească limitele competenţei. generale sau individuale.

Obligaţia administraţiei de a face cunoscută legalitatea. fie prin retragerea acestuia. atunci când ea însăşi a adus o atingere legalităţii. dacă are competenţa să o facă. care constă în aplicarea legilor. vorbim despre situaţia în care aplicarea normelor dreptului nu este posibilă fără intervenţia administraţiei. Administraţia trebuie să ia măsurile necesare pentru asigurarea aplicării normelor dreptului. în primul rând printr-o atitudine de nepăsare. CONSECINŢELE ŞI LIMITELE PRINCIPIULUI LEGALITĂŢII . justiţia are dreptul de a sancţiona refuzul administraţiei sau de a o condamna la daune interese. o dublă exigenţă: una negativă. trebuie să pună capăt deîndată situaţiei ilegale pe care a creat-o. fără de care regula nu poate în mod efectiv să fie aplicată. Administraţia. administraţia ar putea frâna aplicarea prevederilor sale. Administraţia trebuie să vegheze ca administraţii să nu intre în contradicţie cu starea de legalitate. OBLIGAŢIILE CE REVIN ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 1. 2. fie prin abrogarea actului administrativ nelegal. respectiv prin organizarea executării sau a finanţării unor operaţiuni. cealaltă pozitivă. E. trebuie să procedeze la efectuarea de controale care să permită să se verifice dacă administraţii respectă normele de drept. în absenţa acestor menţiuni din lege.obligaţia respectării legilor comportă. pentru administraţie. 4. care constă în aceea de a nu lua nici o decizie care ar putea contraveni legilor. regulamente stipulate de textul legal şi care sunt indispensabile pentru aplicarea conţinutului acestuia. în caz contrar. 3. să constate şi să sancţioneze eventualele sancţiuni. 14 . O aplicaţie importantă a acestei obligaţii priveşte elaborarea unor regulamente de aplicare a unor legi. adică în luarea tuturor măsurilor reglementare sau individuale care sunt necesare pentru aplicarea lor. prin publicarea acestora ori prin orice formă modernă de comunicare. de a aduce la cunoştinţa tuturor regulile de drept. aceasta presupune că administraţia. Aceleaşi consecinţe juridice ar putea să apară şi în situaţiile de întârziere excesivă în raport cu un termenele normale. în cadrul cărora se impune adoptarea regulamentelor de aplicare F.

fie de natură individuală. patrimoniale. securitatea sau salubritatea publică. regulamentele necesare aplicării legii sau a regulamentelor superioare. conformă dreptului. În acest sens. consecinţele pot consta în sancţiuni: critica din partea clasei politice. ea trebuind să dispună măsurile necesare pentru a face să înceteze starea de pericol. deoarece oportunitatea unor acţiuni poate fi apreciată nemijlocit şi în raport cu realitatea faptului administrativ. fie pe cale normativă. eficace şi eficiente a legii. a. teoria circumstanţelor excepţionale şi teoria actelor de guvernare. Deşi administraţia dispune de o largă marjă de apreciere.ş. antrenarea responsabilităţii civile. trebuie evitate situaţiile de inerţie din partea administraţiei iar situaţiile de încălcare a legi trebuie constatate şi sancţionate. în primul rând faţă de situaţiile de încălcare a ei. limitele principiului legalităţii privesc limitarea puterilor discreţionare ale administraţiei. fiecare comportă propria natură juridică şi propriul său regim juridic. de asigurare a aplicării efective. care poate fi mai întinsă sau mai restrânsă. funcţie de domeniile de reglementare. atacarea actelor în faţa instanţei de contencios administrativ. consecinţa negativă a principiului legalităţii priveşte obligaţia administraţiei de a se abţine de la dispunerea unor măsuri administrative. fără a se aduce atingere supleţei sale ori spiritului său de iniţiativă. îndeosebi în ceea ce priveşte situaţiile excepţionale sau circumstanţele extraordinare şi activităţile de tip special. într-un termen rezonabil.. administraţia va fi obligată la reperarea daunelor cauzate prin neemiterea regulamentelor de aplicare şi nu la emiterea respectivelor regulamente. 15 . consecinţa pozitivă a principiului legalităţii constă în obligaţia administraţiei de a avea o conduită pozitivă.a. exercitarea recursului graţios. c. disciplinare sau penale a agenţilor vinovaţi. vorbim despre puterea discreţionară a administraţiei. nu pe cale generală. Ea este ţinută să emită. în aceste situaţii. În situaţiile de abatere de la această cerinţă esenţială a principiului legalităţii.care să contravină normelor legale. ea nu poate să nu intervină să edicteze actele necesare intr-o situaţie periculoasă pentru ordinea publică. de o anumită libertate de acţiune. ea are nevoie de o anumită iniţiativă. b. s-au dezvoltat trei terii distincte:teoria puterii discreţionare. ridicarea excepţiei de ilegalitate în faţa prefectului.

compus din magistraţi formaţi la institutul francez de administraţie.în Franţa: dreptul administrativ este dominat de respectarea principiului legalităţii. care nu au legătură cu cetăţeanul. el nu pronunţă sentinţe judecătoreşti ci oferă consultaţii. funcţiile administrative au fost împărţite între autorităţile federale şi cele ale landurilor. se insistă pe respectarea strictă a principiului separaţiei puterilor în stat iar controlul judiciar asupra acţiunii administrative. procedura franceză este îndreptată îndeosebi pe o supraveghere obiectivă a administraţiei iar accesul la justiţie nu este condiţionat de pretenţii oneroase. concluzii.. dreptul administrativ a fost modelat de Constituţie. dreptul administrativ este dominat de respectarea principiului legalităţii. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE . legislatorii au dezvoltat un set de legi. există Curţile administrative care au drept scop protejarea drepturilor subiective ale cetăţenilor. semnalăm rolul crucial al Consiliului de Stat în dezvoltarea principiilor fundamentale. . în absenţa unui corp de drept public independent. mai puţin dens şi sofisticat. tinde să se apropie de modelul german. totuşi dreptul administrativ este dominat de respectarea principiului legalităţii. legislativul.în Germania. . o jurisprudenţă extinsă. există Legea privind procedura administrativă. executivul ocupă o puternică poziţie. asemănătoare ţărilor continentului. de 16 . dreptul administrativ este aparent independent de dreptul civil. Capitolul III APLICAREA PRICIPIULUI LEGALITĂŢII ÎN ROMÂNIA A. putând fi contestate chiar şi deciziile care au un scop general şi abstract.în Marea Britanie. tribunalele şi doctrina au contribuit la dezvoltarea coordonatelor activităţii administraţiei. dreptul administrativ a fost trasat de sarcinile şi obiectivele administraţiei. interpretări. care a intervenit în disputele doctrinare şi practice.caracteristici ale dreptului administrativ şi principiului legalităţii în câteva state europene: . prin importanţa şi amploarea sa. dreptul administrativ a fost dezvoltat şi prin procedurile Curţii de justiţie.

al. dar este dedus şi sugerat indubitabil prin explicitarea conceptului statului de drept. 2. sistemul britanic pune accent particular pe garanţiile procesuale. România este stat de drept democratic şi social ( art. B. conţinutul şi limitele activităţilor acestora. în cadrul procedurilor sale.Constituţia este direct aplicabilă. cu toate drepturile şi libertăţile sale fundamentale. el priveşte deopotrivă pe toate subiectele de drept: cetăţeni. persoane juridice. fiind actul normativ primordial şi esenţial al consacrării statutului legal al cetăţeanului. au fost accelerate de activitatea CEDO şi a Comunităţilor europene. utilizând sintagma: Nimeni nu este mai presus de lege. .dreptul administrativ românesc nu face notă discordantă comparativ cu cel continental. . . 17 . adoptarea unui cod de bune practici şi stabilirea unui sistem independent al tribunalelor administrative.principiul nu este statuat direct în textul constituţional. ce decurg din ea. .supremaţia Constituţiei poate fi explicată utilizând mai multe elemente: . semnifică subordonare activităţilor puterilor în stat faţă de lege. alin. 16. Constituţia.prin ataşarea sintagmei. APLICAREA PRINCIPIULUI LEGALITĂŢII ÎN ROMÂNIA . introducerea principiului supremaţiei Constituţiei în cadrul sistemului de drept românesc. de apropiere a dreptului administrativ britanic de cel continental. corelează direct exigenţele subordonării autorităţilor de stat faţă de lege. principiul fiind un pilon de bază al sistemului juridic românesc. el este dominat de respectarea principiului legalităţii. britanicii pregătesc o reformă care urmăreşte înfiinţarea unei Curţi Constituţionale. tendinţele actuale. 3 din Constituţie ). protecţia cetăţenilor împotriva abuzurilor administraţiei este asigurată de Queen/s Bench Divsional Court care a devenit o diviziune a Înaltei Curţi. spre exemplu. prin art. ca esenţă a statului de drept. competenţele.Constituţia stabileşte cu claritate principalele autorităţi publice. organele statului trebuie să-şi îngrădească acţiunile.la reformele din 1997. induce necesitatea respectări necondiţionate a acesteia şi a legilor. 1. al tuturor acţiunilor autorităţilor administrative. care trebuie să fie conforme cu regulile de drept. puteri în stat. codificarea unei părţi din dreptul civil intr-un drept administrativ separat. raporturile dintre organele principale ale statului.

fără abilitarea prealabilă a Parlamentului. tot în situaţii excepţionale. în cadrul formei de guvernământ republicane. el neputând emite acte normative primare decât în baza unei delegări din partea Parlamentului. .Toate normele de drept. şi numai în situaţii excepţionale fixate de Constituţie. ca şi supremaţia Constituţiei. .Acest sistem arată că executivul nu aste considerat putere legiuitoare. .ca garanţie a principiului supremaţiei Constituţiei şi a legii. România a consacrat. cunoaşterea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului. . dotate cu constituţii. Guvernul emite Ordonanţe de urgenţă. sistemul de republică semi-prezidenţială.în privinţa drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului. . exercitat de Curtea Constituţională. Constituţia consacră posibilitatea restrângerii unora dintre acestea. . se supun aprobării ulterioare a acestuia. astfel. . . adică preeminenţa dreptului în reglementarea relaţiilor sociale. în care se regăseşte formulat principiul constituţionalităţii. exprimă esenţa statului de drept. spre deosebire de state 18 .România se alătură.principiul controlului constituţionalităţii legilor. putem distinge alte două principii derivate. în orice domeniu de activitate. asigură stabilitatea juridică şi procedurală. garantat prin exercitarea controlului de constituţionalitate al legilor şi exercitarea controlului jurisdicţional asupra activităţii administrative. dar care.principiile supremaţiei Constituţiei şi legalităţii fixează cadrul activităţii autorităţilor statului. în mod obligatoriu. majorităţii sistemelor de drept europene. trebuie să derive din şi să fie conforme cu prevederile Constituţiei. instrumente de ordin constituţional menite să asigure echilibrul puterilor statului şi întronarea legalităţii la nivelul tuturor autorităţilor statului şi anume: . orice lege exprimă voinţa generală numai dacă respectă spiritul şi principiile Constituţiei. .Constituţia se află în vârful piramidei sistemului juridic. prin intermediul ordonanţelor. în care singura autoritate legiuitoare a statului este Parlamentul. având drept consecinţă subordonarea activităţii tuturor autorităţilor statale voinţei supreme a naţiunii. al supremaţiei legii fundamentale. .spre deosebire de sistemul francez.principiul controlului jurisdicţional al acţiunii administraţiei publice. prin excepţie. consacrate prin legi şi prin alte acte normative.legalitatea. sugerând ceea ce autorii denumesc supra-legalitatea constituţională.

restrângerea unor drepturi şi libertăţi se poate face doar prin lege şi numai dacă se impune cu necesitate.şi în sistemul constituţional românesc. aşadar. . alături de autonomia locală şi descentralizarea serviciilor publice. ca raport de supunere faţă de ansamblul de norme juridice. fiind consacrată o piramidă a surselor de drept. care are în vârful său Constituţia. respectiv la baza recursurilor jurisdicţionale. operează termenul de legalitate. în care principiul legalităţii este menţionat separat. astfel.europene care utilizează sintagme ca: restrângerii ( Portugalia ). continuând cu actele normative şi actele individuale necesare punerii în aplicare a acestora la nivelul administraţiei centrale şi locale. .un drept de petiţionare. ale unui dezastru.ca mijloace de apărarea drepturilor şi libertăţilor.un drept al persoanei vătămate de o autoritate publică. care utilizează instituţia recursului pentru exces de putere. desfăşurarea instrucţiei penale. în raporturile cu autorităţile administraţiei publice. din normele constituţionale. o serie de 19 . opozabil administraţiei publice. a siguranţei naţionale. depăşindu-se caracterul formal ce asociază principiul legalităţii cu legea ( ca act juridic al Parlamentului ). spre deosebire de majoritatea sistemelor de drept din vest. . ca şi pe cea a contenciosului în anulare ( cu cele patru motive de anulare: incompetenţa. deturnarea de putere şi violarea legii ).principiul legalităţii activităţii administrative a statului derivă. 215/2001 cu modificările ulterioare. cetăţenii beneficiază de două garanţii. mai sărac în consistenţa sa juridică. fiind un principiu general aplicabil. care stau la baza recursurilor administrative. . suspendării ( Spania ) sau limitării ( Germania ). viciul de formă. a ordinii publice. ca şi în alte state europene. . considerat mai puţin eficient. Excepţia o constituie Legea nr. fără necesitatea menţionării exprese în cadrul normelor legale. sistemul românesc a consacrat o formă a contenciosului administrativ de plină jurisdicţie. urmată de legile Parlamentului şi Ordonanţele Guvernului. după caz pentru: apărarea ţării. toate considerate drept principii de bază ale organizării şi funcţionării administraţiei publice din România.sub aspectul controlului jurisdicţional asupra activităţii administrative. . prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale. a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. care fundamentează contenciosul administrativ din România: . . al eligibilităţii şi al consultării cetăţenilor în probleme de interes deosebit.

autonomia ordinii juridice comunitare nu exclude. stabilite de tratatul însuşi sau în baza procedurilor pe care le-a instituit. reaua-credinţă sau deturnarea puterii administraţiei rămân nedefinite. ea a fost decisă de CJCE astfel: “ regulile dreptului comunitar. constituie un factor perturbator în raport cu izvoarele de drept tradiţionale.concepte juridice. precum şi integrarea şi coordonarea acestora în scopul uşurarea aplicabilităţii dreptului comunitar în ordinea internă a statelor. legea accentuează latura subiectivă a contenciosului. analizăm gradul de influenţă al dreptului intern de către dreptul comunitar. 2. influenţa acestuia asupra sistemelor juridice naţionale. colaborarea cu sistemele juridice naţionale. dar vom releva caracteristicile sale: 1. întrucât are menirea de a permite structurarea ansamblului raporturilor sale cu sistemele de drept naţionale. recunoscând capacitatea juridică a unor autorităţi de a recurge la el pentru apărarea intereselor publice. se aplică pe deplin în acelaşi moment şi cu efecte identice pe întreaga întindere a teritoriului comunităţii” 20 . dar trebuie să constatăm că. principala caracteristică a dreptului comunitar este autonomia sa. cea care acordă valoare absolută şi primat exclusiv dreptului comunitar. din păcate.legalitatea europeană. a doua caracteristică a dreptului comunitar o constituie aplicabilitatea directă. . în nici un caz. trebuie respinsă teza absolutistă. sunt puse în valoare dacă analizăm raporturile dintre dreptul creat de Uniunea Europeană şi dreptul intern al statelor. sau a intereselor legitime publice C. propunând o instituţie esenţială într-un stat de drept. colaborarea este utilă şi necesară suplinind eventualele lacune sau deficienţe de ordin legislativ intern. în sistemul nostru de drept jurisprudenţa nu este considerată izvor de drept. RAPORTURILE DINTRE LEGALITATEA EUROPEANĂ ŞI LEGALITATEA INTERNĂ . . cum ar fi abuzul. . relevând o altă latură a raporturilor acestuia cu dreptul intern al statelor membre.promulgarea Legii contenciosului administrativ nr. dar şi pentru stabilirea locului şi autorităţii sale în contextul naţional. 554/2004 a adus o schimbare esenţială în sistemul de drept românesc.sistemul de drept comunitar. în esenţă. în raport cu izvoarele dreptului şi principiile acestuia.

21 . prin soluţionarea tranşantă a situaţiei de concurs eventul cu normele interne. decizia vizează atât dreptul comunitar originar cât şi dreptul derivat şi presupune aplicarea fără nici o exigenţă în ceea ce priveşte transformarea. preluare şi transformare). constă în prioritatea dreptului comunitar. a patra caracteristică. trebuie să permită aplicarea imediată şi efectivă a acestor norme juridice. . întrucât i se conferă o eficacitate specială. a treia caracteristică. 4. receptarea un eventual ordin de aplicare.punerea în aplicare a dreptului comunitar.CJCE a mai statuat că: “Tratatele au putere obligatorie prin ele însele în cadrul ordinii juridice aplicabile pe teritoriul fiecăruia dintre statele membre”. este efectul direct al normelor sale. ci are şi aptitudinea generală de a completa în mod direct patrimoniul juridic al particularilor cu drepturi subiective obligatorii în relaţiile cu statele şi cu alţi particulari. eliminându- se orice formalitate de ordin legislativ ( ratificare. el numai că se integrează automat în dreptul intern. şi nici a publicări lor de către autorităţile naţionale . 3.

unele cu valoare de principii. PRINCIPIILE CARE GUVERNEAZĂ CONDUITA PROFESIONALĂ A FUNCŢIONARULUI PUBLIC 22 .VI RESPONSABILITATEA ŞI RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL ADMINISTRATIV A. circumscrise noţiunii de etică a profesiei de FP. creşterea calităţii. ce implică exerciţiul autorităţii de stat. necesare realizării intereselor generale ale societăţii. deci competenţele. atribuţiile şi responsabilităţile speciale şi exclusive. după caz. de drept public. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE .aceste autorităţi îndeplinesc funcţii de autoritate publică. . eliminarea birocraţiei şi a corupţiei din administraţia publică.funcţia executivă a statului se realizează prin organele administraţiei publice şi a serviciilor publice. . scrise sau nescrise. mai buna administrare a interesului public. întrucât asigură buna funcţionare a autorităţilor publice. ELEMENTELE INFRASTRUCTURI ETICE A FUNCŢIEI PUBLICE 1. obligaţiile sale etice şi morale decurg din scopul exercitării funcţiei publice: slujirea societăţii şi a cetăţenilor. au fost sancţionate prin lege sub forma unor îndatoriri. eficienţei şi eficacităţii serviciului public.obligaţiile FP. urmare ignorării.funcţionarii publici – care deţin drepturi şi obligaţii cu caracter etic şi moral. ele sunt obligatorii. civilă sau penală. denumite norme de conduită. stabilite doar prin lege. care cuprind funcţiile publice. respectării sau a nerespectării lor. ale căror consecinţe. prin intermediul persoanelor ce le ocupă . 2. contravenţională. CAPITOLELE IV . se plasează în cadrul elementelor de răspundere disciplinară.datoria esenţială a FP este servirea interesului public. respectarea lor capătă dimensiuni stricte. .

fără a participa la viaţa politică. respectiv atribuţiile fixate prin fişa postului. cinstit şi incoruptibil. caracterul public al activităţii.3. îndeplinirea corectă şi completă a atribuţiilor profesionale.4. ce nu trebuie întinate prin acte sau gesturi degradante. importanţa socială a acesteia şi semnificaţia posturii de reprezentant al puterii publice îi interzice FP adoptarea oricărui fel de tip comportament. onest. SUBORDONAREA: presupune obligaţia de executa ordinele şi dispoziţiile primite de la şefii ierarhici. 2. acest tip de conduită îi interzice să se comporte ca ceilalţi. în scris. orice excepţii. FP poate îndeplini funcţia cât timp înţelege că acea funcţie. în sensul de reprezentare a unui organ al statului în relaţiile cu ceilalţi. ci doar pe acela care derivă din postura de agent public demn. şefii ierarhici poartă întreaga răspundere pentru legalitatea ordinelor transmise subordonaţilor. conducerea autorităţii cu privire la motivele refuzului de a executa acel ordin. cu responsabilităţile şi puterile ei. comparativ cu cele două curente europene: pentru anumite categorii de FP este interzisă activitatea politică( cei 23 .de serviciu.2. FP nu trebuie să-şi depăşească atribuţiile de serviciu. 2.1. DEMNITATEA: derivă. din sintagma funcţie publică. practica românească a adoptat o soluţie de mijloc. ca sens şi conţinut. motivaţii sau criterii invocate pentru a justifica neîndeplinirii acesteia reprezintă lipsă de probitate. PROBITATEA: defineşte corectitudinea. 2. echilibrat. fiind salarizat de către stat. exceptând dreptul de a nu executa ordinului vădit ilegal sau prin a cărui executare s-ar prejudicia grav interesele fundamentale ale cetăţenilor. NEUTRALITATEA POLITICĂ: literatura şi practica occidentală conţine două opinii contrare: una consideră AP anexă a politicului şi admite înregimentarea politică a FP. să pretindă sau să accepte avantaje pentru el sau pentru alţii. 2. 2. corelativ. FP este obligat să anunţe. inclusiv interdicţia de a prelua cereri pe care nu are competenţa de a le rezolva dau de a interveni pentru rezolvarea unei asemenea cereri.corect. modest. reprezintă o îndatorire sfântă pentru el .5. întrucât moral el se bucură de un prestigiu şi de o autoritate. RESPECTUL FAŢĂ DE FUNCŢIE: presupune obligaţia de a respecta funcţia în limitele competenţelor acesteia. cea de a doua consideră că FP trebuie să execute doar deciziile politice devenite lege. în aceste situaţii. el trebuie să manifeste abţinere şi ponderare.

la oraş sau comună cu salariu.6.transparenţa. magistraţii.ce fac parte din categoria înalţilor funcţionari publici. poliţiştii).egalitatea de tratament. nimeni nu poate fi investit decât cu o funcţie publică retribuită de stat la nivel central. angajat principal într-un serviciu public. totuşi s-au admis derogări pentru activităţi de creaţie artistică. militarii.în ceea ce priveşte cumulul de funcţii administrative. conformă prevederilor legii. 2. cumulul de funcţii este permis doar pentru domeniul didactic. a acelui ansamblu de atribuţii ce corespunde unui interes public pe care FP trebuie să-l satisfacă pe deplin. INTERDICŢIA CUMULULUI DE FUNCŢII PUBLICE: rezultă din ideea de unicitate a funcţiei publice. şi legislaţia românească invocă următoarele principii care stau la baza funcţiei publice: . în general. regula este interdicţia de a desfăşura alte activităţi remunerate sau neremunerate.responsabilitatea. un funcţionar. literară. exploatare brevetelor de invenţii.legalitatea. . ştiinţifică. al cercetării ştiinţifice sau al creaţiei literar-artistice. 24 .orientarea către cetăţeni. pentru ceilalţi este interzis să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice şi/ sau să facă politică la locul de muncă. la judeţ. . un FP nu poate avea interese contrarii AP şi deci nu poate desfăşura activităţi lucrative în scop personal. . .stabilitatea în exercitarea funcţiei publice.să se încadreze în limitele plafonului de venituri prevăzut de legea salarizării.7. 2. la noi. ar putea desfăşura temporar/parţial o activitate remunerată pentru un alt serviciu public al AP cu două condiţii: . diurnă sau orice altă indemnizaţie.eficienţa şi eficacitatea. conduita cerută unui funcţionar public. activitate de consultanţă specializată ce nu au legătură cu AP. Doctrina şi legile statelor democratice au promovat o serie de alte principii care definesc cu mai multă fidelitate conţinutul exercitării unei funcţii publice. imparţialitatea şi obiectivitatea.subordonarea ierarhică. în occident.să aibă acordul autorităţii administrative pentru care lucrează. . . se consideră că. . . .

deschis şi complet. rolul de a controla.reprezintă metode.elementele cheie ale infrastructurii etice sunt următoarele: * un cadru juridic complet şi explicit: legi şi alte normative prin care să fie definite standardele minimale ale conduitei pe care trebuie să le respecte un FP. care să sesizeze cu promptitudine excesele. interdicţiilor şi al restrângerilor. CADRUL CONCEPTUAL AL CODURILOR DE CONDUITĂ . regimul incompatibilităţilor cu alte funcţii. de monitorizare a respectării şi de sancţionare a nerespectării.. de audit. oferă soluţii pentru controlul comportamentului la locul de muncă. extern şi jurisdicţional puternic. 25 . reglementează conflictele de interese şi regimul incompatibilităţilor. * o societate civilă activă. comisii de monitorizare). consilia. de verificare a rezultatelor înregistrate ( proceduri administrative. 4. departament. * un corp coordonator de conduită: sub forma unor comisii.comportamentul funcţionarilor publici este fixat în reglementări juridice ce conţin principiile şi regulile stabilite în scopul asigurării continuităţii şi consistenţei activităţii şi a responsabilizării şi controlului asupra corpului funcţionarilor publici. promova normele etice în AP. precum şi metodele de implementare a standardelor. consilii. de evaluare a performanţelor instituţiilor şi a FP. * mecanisme eficiente de responsabilizare a funcţionarilor publici: seturi de îndrumări privind activităţile publice. stabilesc norme de comportament obligatorii. sisteme şi condiţii care oferă impulsuri pentru profesionalizarea AP şi adoptarea unor înalte standarde de conduită pentru funcţionarii publici. ele oferă FP îndrumări. incluzând reglementarea conflictului de interese. * un control intern. ele ar trebui să încurajeze conduita AP şi a FP şi să creeze un mediu potrivnic indisciplinei. * codurile de conduită: ele au succes în sistemele de AP care au implementat un sistem managerial asemănător sectorului privat. 3. ELEMENTELE INFRASTRUCTURII ETICE IN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ .

necesitatea şi importanţa respectivului corp profesional. . . 26 . B.Scopurile adoptării codurilor de conduită sunt următoarele: .stabilirea unui contract între FP şi cetăţeni.o declaraţie privitoare la dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a acestui corp al funcţionarilor publici. etice şi morale din partea legiuitorului. economice. norme.cea mai uzitată metodă este cea a adoptării codurilor de conduită pentru diversele categorii de funcţionari publici.pot completa sau suplini cultura organizaţională a AP.crearea cadrului legal de îmbunătăţire a calităţii serviciilor publice. primul cod modern în SUA. jurăminte) . .ele pot fi studiate şi apreciate numai în raport cu evoluţia şi caracterul statului.o declaraţie de principiu care să indice existenţa. . . . responsabilităţilor şi a drepturilor FP.reglementarea situaţiilor dificile privind procesul de luare a deciziilor.codurile de conduită pot îmbrăca diverse forme ( coduri. . ulterior scandalului Watergate. unele venind din antichitate ( jurămintele folosite în Grecia antică).stimularea şi creşterea importanţei profesiei de FP.legitimarea normelor profesionale şi justificarea sancţiunilor aplicabile în situaţia încălcării normelor deontologice.facilitarea deciziilor în situaţii de incompatibilitate şi de conflict de interese. prin felul de abordare a realităţilor politice. .precizarea obligaţiilor. CONCEPTUL ŞI EVOLUŢIA RĂSPUNDERII JURIDICE A FUNCŢIONARILOR PUBLICI . cele mai multe dintre statele componente ale SUA au adoptat coduri pentru funcţionarii publici.îmbunătăţirea mediului de lucru al FP. apoi. sociale. forma de guvernământ are rolul determinant. . . . culturale. . în 1923. toate statele democratice au impus regula adoptării şi utilizării codurilor de conduită. .promovarea conduitei etice a FP şi înfrânarea comportamentului neprofesionist al acestuia. regulamente. . RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI 1.fixarea standardelor în raport de care să poată fi stabilit comportamentul non-etic.

dominant a fost principiul iresponsabilităţii puteri publice. deţineau toate pârghiile puterii. aflată deasupra tuturor. nu putea greşi în faţa supuşilor).calificarea subiectului activ. . timpului şi a modului de săvârşire a faptului ilicit.al acestora.XX. fie numai funcţionarul. cu timpul. să îi protejeze. . epoca feudală a fost mai ostilă ideii de responsabilitate a puterii( regii erau trimişii divinităţii pe pământ.faptul ilicit săvârşit de funcţionarul public. din punct de vedere al răspunderii juridice. teoriile liberale şi contractualiste au introdus noi abordări ale responsabilităţii şi ale răspunderii juridice: cea mai importantă este acceptarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa serviciilor publice. . CONSIDERAŢII PRIVIND RESPONSABILITATEA FUNCŢIONARILOR PUBLICI ÎN ROMÂNIA . 188/1999 şi completările aduse de Legea nr. 27 . 2. a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. statul fiind considera o putere infailibilă şi superioară tuturor. care nu putea graşi şi nici nu trebuia tras la răspundere. din punct de vedere al săvârşirii faptei.sunt considerate fapte care atrag răspunderea juridică a funcţionarilor publici doar acele fapte ilicite care îndeplinesc cumulativ condiţiile: . care trebuie să aibă calitatea de funcţionar public sau de autoritate publică şi pasiv. să nu constituie în obstacole în calea realizării drepturilor acestora.specificul răspunderii juridice de drept administrativ este dat de: . .sunt fapte care intră. singurul vinovat era agentul emitent. fie în cadrul unei răspunderi solidare.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice. daca un act era prejudiciabil. potrivit legii. . în sfera ilicitului. .circumstanţierea locului.în epoca modernă. răspunderea trebuie să fie promptă şi îndestulătoare. prevenirea şi sancţionarea corupţiei. . . statul trebuie să vină în întâmpinarea cetăţenilor prin acţiunile sale.democraţiile romană şi grecească au impus primele forme de responsabilitate a statului şi dreptul de anulare a hotărârilor consulilor de către popor.sunt fapte săvârşite cu vinovăţie.între secolele XVIII . este vorba despre un stat responsabil el însuşi atunci când un funcţionar greşeşte: fie numai el. 70-79 din Legea nr.sediul actual al materiei este reprezentat de art.

act care trebuie să reglementeze: . .responsabilitatea şi răspunderea juridică a funcţionarului public reprezintă cheile de boltă ale bunei funcţionări a unui serviciu public şi a întregii AP.există o legătura de cauzalitate între săvârşirea faptei şi producerea prejudiciului. este săvârşit pe timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile de serviciu ale autorului faptei ilicite generatoare de prejudicii. al săvârşirii.căile de atac şi organele competente să soluţioneze cererile celor care se consideră neîndreptăţiţi de sancţiunile aplicate acestora. al răspunderii juridice. . conduite şi garanţii bine reglementate de normele juridice.avem în vedere doar elementele răspunderii juridice administrative.responsabilitatea este instituţia juridică prin care se instituie răspunderea persoanelor de drept public pentru actele şi faptele juridice ilicite pe care le săvârşesc în elaborarea.sunt fapte generatoare de prejudicii. este un funcţionar public. RESPONSABILITATEA ŞI RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN DREPTUL ADMINISTRATIV ROMÂNESC . legate direct de atribuţiile serviciului desfăşurat.disciplina se referă la ansamblul regulilor de purtare impuse membrilor unei colectivităţi.obligaţia ce revenea funcţionarului public şi/sau serviciului public administrativ.organul competent să constate abaterea şi să aplice sancţiunea. 3. . care îmbracă mai multe forme şi trebuie să se regăsească intr-un act normativ. . izvor al răspunderii juridice.faptul ilicit. . 28 . . . . . si pasiv.subiectul activ. . atitudini.sancţiunea aplicabilă funcţionarului public şi/sau serviciului public ce încalcă obligaţia din actul normativ. care asigură bunul mers al acelei colectivităţi sau autorităţi.responsabilitatea funcţionarilor publici în exercitarea atribuţiilor de serviciu presupune adoptarea unei anumite discipline. ea se referă la totalitatea regulilor de comportare şi de ordine obligatorii pentru toţi membrii colectivităţii. . îndeplinirea cu bună credinţă a sarcinilor şi preocuparea pentru perfecţionarea activităţii reprezintă valoarea supremă a responsabilităţii.

specificitatea responsabilităţii şi a răspunderii administrative. în cadrul unei proceduri. . .raportarea doar la acea responsabilitate şi la acea răspundere care derivă numai din normele juridice de drept administrativ.pentru a ajunge la definirea noţiunii de responsabilitate administrativă. . act sau fapt producător de pagube. 29 . prin aplicarea unei sancţiuni ( civile.sancţiunea şi celelalte măsuri reparatorii sunt concretizate de autoritatea competentă . forma şi pericolul social reprezentat de faptul încriminat.responsabilitatea şi răspunderea juridică de drept administrativ sunt guvernate de principiile specifice ale acestor instituţii: subordonarea ierarhică. celeritatea actului administrativ. personal sau prin alte persoane ori prin lucruri aflata în administrarea lor. sancţiunea neconcretizată are un caracter generic. îndeplinirea necondiţionată a serviciului public. ipotetic.organizarea şi executarea atribuţiilor derivate din lege. stabilită de o autoritate competentă( administrativă sau judecătorească) în cadrul unei proceduri stabilite de lege. concordanţa între competenţă şi responsabilitate. ca element al normei juridice şi nu se concretizează decât atunci când se naşte raportul juridic generat de actul sau faptul ilicit săvârşit de o persoană fizică sau juridică. restabilirea situaţiei de fapt anterioare şi stabilirea despăgubirilor pentru repararea prejudiciului cauzat de faptul ilicit. supremaţia interesului public. epuizarea căilor administrative pentru a se ajunge la transformarea responsabilităţii în răspundere juridică.răspunderea juridică reprezintă răspunderea concretă a persoanei juridice sau fizice. .constatarea faptului că responsabilitatea şi răspunderea juridică administrativă apare numai ca urmare a unui fapt ilicit. şi se îndreaptă împotriva făptuitorului. comparativ cu sfera generală a acestora in dreptul comun. respectiv din normele care vizează organizarea executării şi executarea in concret a legii. . . înlăturarea stării de fapt ilegale. . în raport de natura. contravenţionale sau penale) şi prin anulare actului ilicit. condiţiile responsabilităţii şi răspunderii juridice de drept administrativ sunt fixate unilateral. disciplinare. trebuie luate în considerare toate elementele necesare şi anume: . pe baza şi în executarea legii.răspunderea juridică nu trebuie confundată cu sancţiunea.

rezultă. . adică acele norme care reglementează raporturile sociale ce apar între organele administraţiei publice în realizarea sarcinilor de putere executivă. organele competente să constate şi să aplice sancţiunea.noi opinăm astfel: responsabilitatea administrativă este instituţia juridică prin care o persoană de drept public este declarată de către legiuitor potenţial responsabilă pentru întreaga activitate. 30 .mai mult. după caz. fie prin funcţionarii săi publici ori prin lucrurile aflate în administrarea sa. în urma unei proceduri legale. însoţită sau nu de anularea actului ilicit. FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE ADMINISTRATIVE . precum şi între aceste organe şi particulari (persoane fizice sau juridice).răspunderea juridică contravenţională. . .faptul că fundamentul responsabilităţii şi al răspunderii administrative se regăseşte in normele dreptului administrativ: Constituţia.putem analiza şi clasifica formele răspunderii juridice administrative după criterii diverse: a) după criteriul naturii juridice a răspunderii: . reconstituirea stării de fapt anterioare şi stabilirea măsurilor de reparare a prejudiciului cauzat prin actul sau faptul ilicit. deducem că temeiul răspunderii administrative se bazează pe: prevederile actelor normative referitoare la răspundere.prin comparaţie. în domeniul strict rezervat acestora prin lege. . fără echivoc. înlăturarea stării de fapt ilegale. prin aplicarea sancţiunii. contravenţională. hotărârea judecătorească ori actul autorităţii publice competente prin care s-a stabilit răspunderea juridică şi s-a aplicat sancţiunea 4. . răspunderea juridică administrativă este forma de răspundere juridică stabilită concret de autoritatea competentă. celelalte legi şi actele normative emise de către autorităţile publice abilitate. .răspunderea juridică disciplinară. săvârşirea actului sau faptului ilicit generator de răspundere civilă. fie personal.unii autori consideră că răspunderea administrativă cuprinde totalitatea normelor ce reglementează răspunderea juridică a celor care nesocotesc şi încalcă normele dreptului administrativ. disciplinară sau penală. procedura înfăptuirii acesteia. inclusiv pentru actele şi faptele administrative producătoare de prejudicii sau de pericole şi pe care le-ar putea comite pe timpul organizării executării şi a executării în concret a legii.

. încălcare care atrage răspunderea juridică a autorităţii sau funcţionarului public vinovat: .contravenţională.răspunderea juridică de drept civil. b) după criteriul ramurii de drept în care pot fi încadrate normele juridice care pot fi încălcate.disciplinară.răspunderea juridică de drept public: . de valoarea atinsă şi de gradul de pericol social al faptei imputabile. 31 . .penală. . .răspunderea juridică penală. . . stabilind şi o gradualitate funcţie de gravitatea faptei.răspunderea juridică civilă.primele trei apar ca urmare a încălcării unor valori pe care statul a înţeles să le ocrotească prin norme sancţionatorii.

primele trei apar ca urmare a încălcării unor valori pe care statul a înţeles să le ocrotească prin norme sancţionatorii. . destinate unor categorii aparte de funcţionari publici. aici. 32 .contravenţională.răspunderea juridică de drept public: . deoarece îi vom aloca ulterior un spaţiu mai larg. încălcare care atrage răspunderea juridică a autorităţii sau funcţionarului public vinovat: . b) după criteriul ramurii de drept în care pot fi încadrate normele juridice care pot fi încălcate. stabilind şi o gradualitate funcţie de gravitatea faptei.penală. . răspunderea juridică disciplinară. FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE ADMINISTRATIVE . CAPITOLELE VII .putem analiza şi clasifica formele răspunderii juridice administrative după criterii diverse: a) după criteriul naturii juridice a răspunderii: .răspunderea juridică penală. . B. . RĂSPUNDEREA JURIDICĂ DISCIPLINARĂ .răspunderea juridică civilă.răspunderea juridică de drept civil.analizăm pe scurt.disciplinară. .răspunderea juridică contravenţională.această formă a răspunderii juridice este prevăzută în Statutul funcţionarilor publici şi intr-o serie de legi speciale. într-un curs dedicat exclusiv. .răspunderea juridică disciplinară. . de valoarea atinsă şi de gradul de pericol social al faptei imputabile.VIII FORMELE RĂSPUNDERII JURIDICE A FUNCŢIONARILOR PUBLICI A. .

Elementele constitutive ale abaterii disciplinare: . 1. fără echivoc. faptul că temeiurile răspunderii disciplinare sunt numai faptele expres prevăzute de lege ca fiind abateri disciplinare. într-o funcţie publică. celelalte încălcări cu efecte specifice păgubitoare putând îmbrăca formă contravenţională. incluzându-i şi pe funcţionarii publici delegaţi sau detaşaţi. de demnitate publică sau de autoritate publică. 33 . după caz. obiect. competenţa de constatare şi de aplicare a sancţiunii disciplinare şi căile de atac împotriva sancţiunilor aplicate. . latura obiectivă are caracter legal descriptiv.latura obiectivă: în dreptul administrativ.Statutul defineşte astfel răspunderea disciplinară: încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarul public a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţine şi a normelor de conduită profesională şi carieră prevăzute de lege. el completează şi prevede că aceste încălcări constituie abateri disciplinare şi atrag răspunderea disciplinară a acestora. . în condiţiile legi. precum şi elementele circumstanţiale de timp şi de loc ale săvârşirii acestora. abaterea disciplinară derivă din normele legale care definesc abaterea şi precizează elementele constitutive ale acesteia ( latura obiectivă. civilă sau penală. latura subiectivă şi sancţiunea). descrie. latură subiectivă.rezultă.fiind întotdeauna o faptă concretă.aşadar. obiectul abaterii disciplinare îl constituie valoarea socială lezată prin acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public. precum şi procedura urmată. legea precizează. subiectul abaterii şi al răspunderii disciplinare este întotdeauna funcţionarul public. adică persoana fizică care este numită. explică acţiunile sau inacţiunile apreciate ca fiind abateri. pentru fiecare tip de faptă considerată abatere disciplinară. .obiectul: în dreptul administrativ. abaterea trebuie să întrunească toate elementele constitutive minim necesare şi pe cele circumstanţiale: subiect. . aceasta rezultând din conţinutul normei juridice care prevede abaterea disciplinară şi sancţiunea aplicabilă în cazul încălcării ei.subiectul: în dreptul administrativ. subiectul. latura obiectivă şi sancţiunea. în sensul că. . .

aplicare şi de contestare a sancţiunii disciplinare sunt supuse unor norme speciale. specifice dreptului administrativ. deci care apare în raporturile juridica de drept public. . fie că se prezintă sub forma intenţiei directe sau indirecte.subiectul activ al faptei care constituie abatere disciplinară este necondiţionat şi întotdeauna un funcţionar public. 34 .nerespectarea.intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal. . .abaterile şi sancţiunile disciplinare sunt prevăzute prin normele imperative cu putere de lege 3. prezentate şi detaliate anterior. care este o răspundere disciplinară de drept privat.în definirea îndatoririlor pe care le consideră abateri disciplinare. expres precizate de lege. fie sub forma culpei din uşurinţă sau a culpei simple 2. în mod repetat.latura subiectivă: în dreptul administrativ.neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor.absenţe nemotivate de la serviciu. . . a programului de lucru. . sunt următoarele: . Faptele care constituie abateri disciplinare: . .aceste trăsături.întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor. . legiuitorul s-a oprit numai asupra următoarelor: .intervine numai atunci când este săvârşită o faptă calificată ca abatere prin normele dreptului administrativ.nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter. Trăsăturile abaterii disciplinare: . .procedurile de constatare. spre deosebire de răspunderea disciplinară din dreptul muncii. iar subiectul pasiv este autoritatea sau instituţia publică la care acesta este încadrat. . latura subiectivă defineşte vinovăţia autorului.este o răspundere de drept public.

b) împrejurările în care aceasta a fost săvârşită. c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau. cercetare şi aplicare a sancţiunii. . e) comportarea generală în serviciu a funcţionarului public.manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. cu diminuarea corespunzătoare a salariului.adevăratul sediu al materiei în domeniu – stipulează că sancţiunile care pot fi aplicate funcţionarilor publici sunt următoarele: a) mustrarea scrisă. c) gradul de vinovăţie al funcţionarului public. de promovare în funcţia publică pe o perioadă de 1 – 3 luni.sunt necesare pentru eliminarea subiectivismului. 4. .stabilirea de către funcţionarii publici de execuţie de relaţii directe cu petenţii în vederea soluţionării cererilor acestora. e) destituirea din funcţie. d) trecerea într-o funcţie inferioară. acestea sunt: a) cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare.statutul funcţionarilor publici . . incompatibilităţi. Sancţiunile ce pot fi aplicate funcţionarilor publici: . . arbitrariului sau abuzului în procesele de constatare. Considerentele pentru individualizarea sancţiunii aplicate: . 5. d) consecinţele abaterii. după caz. 6. f) existenţa în antecedentele funcţionarului public vinovat a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate.pe o perioadă de până la un an. .desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic.încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri. conflicte de interese şi interdicţiile impuse funcţionarilor publici. Procedura de constatare şi de aplicare a sancţiunilor: 35 .refuzul de a îndeplinii atribuţiile de serviciu. b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20 % pe o perioadă de până la 3 luni.

de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea imputată cu care fost sesizată comisia.legalitatea sancţiunii: comisia poate propune doar o sancţiune prevăzută de lege. exceptând mustrarea care poate fi aplicată direct de către conducătorul autorităţii.proporţionalitatea: trebuie respectat un raport corect între gravitatea abaterii. Conţinutul cercetării disciplinare : .cercetarea unei abateri presupune îndeplinirea următoarelor acte: a) audierea persoanei care a formulat sesizarea. pentru FP incrimina. ambele stipulează că sancţiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei şi după audierea funcţionarului public considerat vinovat. .celeritatea procedurii: obligaţia de a proceda fără întârziere la soluţionarea cauzei cu respectarea procedurii disciplinare. c) audierea oricăror alte persoane ale căror declaraţii pot înlesni soluţionarea cazului. . .activitatea comisiei se bazează pe respectarea unor principii şi anume: .contradictorialitatea: asigurarea posibilităţii. . 121072003. sens în care în cadrul autorităţilor publice se constituie comisii de disciplină.este prevăzută de SFP şi de HG nr. competente să cerceteze faptele sesizate şi să propună o sancţiune. .unicitatea sancţiunii: pentru o abatere disciplinară nu poate fi aplicată decât o singură sancţiune disciplinară. . b) audierea funcţionarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării. 7. d) culegerea informaţiilor considerate necesare pentru rezolvarea cazului. 36 . . la propunerea şefului compartimentului de resurse umane. .garantarea dreptului la apărare: se recunoaşte dreptul de a fi audiat.prezumţia de nevinovăţie: FP este considerat nevinovat atâta timp cât vinovăţia nu a fost dovedită. e) administrarea probelor. prin mijloacele prevăzute de lege. circumstanţele comiterii acesteia şi sancţiunea disciplinară propusă. precum şi verificarea documentelor şi a declaraţiilor prezentate. de a prezenta dovezi în apărarea sa şi de a fi asistat de un apărător sau de un reprezentant.

37 . precizarea prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină. emis în cel mult 5 zile de la data primirii raportului comisiei şi se comunică în 15 zile de la data emiterii acestuia. termenul în care sancţiunea disciplinară poate contestată şi instanţa competentă la care actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară poate fi contestat.sancţiunea disciplinară se aplică prin actul administrativ de sancţionare al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. . motivele pentru care au fost înlăturate eventualele apărări formulate de funcţionar pe timpul cercetării disciplinare. temeiul legal în baza căruia este aplicată sancţiunea.raportul comisiei de disciplină va conţine:descrierea faptei care constituie abatere disciplinară. .

latura obiectivă: constă în acţiuni sau inacţiuni ale funcţionarilor publici. ele sunt prevăzute de lege mai întotdeauna.constatarea contravenţiilor săvârşite de funcţionarii publici se poate face de către organele care exercită controlul administrativ extern de specialitate asupra activităţii acestora. fiind calificate şi delimitate astfel de legiuitor. respectiv persoana fizică numită în temeiul legii într-o funcţie publică. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiei.1. pentru atribuţii ce aparţin direct şi în exclusivitate acestuia. în mod necondiţionat. fie o autoritate sau o instituţie publică. în calitate de persoană juridică.subiectul contravenţiei: subiectul activ şi culpabil al contravenţiei este. Sediul materiei: .2. RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI 1. respectiv Ordonanţa Guvernului nr.Sediul materiei îl regăsim în Statutul funcţionarilor publici şi în alte legi speciale referitoare la unele categorii de funcţionari publici. îndeobşte. completate cu dreptul comun. atunci când pericolul social al acestora este mai redus decât în cazul infracţiunilor. 1. . între care menţionăm următoarele: Curtea de Conturi. CAPITOLELE IX-X CELELALTE FORME ALE RĂSPUNDERII JURIDICE A FUNCŢIONARILOR PUBLICI 1. . .obiectul răspunderii contravenţionale: valorile sociale apărate de lege ce se regăsesc în normele care prevăd contravenţiile şi sancţiunile aplicabile. pentru acele atribuţii care aparţin acesteia: .Statutul precizează că răspunderea funcţionarilor publici se angajează în situaţia în care aceştia săvârşesc o contravenţie în timpul şi în legătură cu serviciul iar sancţiunile aplicabile sunt avertismentul sau amenda. fie un funcţionar public. Elementele constitutive ale contravenţiei: . 38 .

se regăseşte în art. 78 şi 79 ) şi în legi şi/sau statute speciale. 544/2004.1. aduc prejudicii autorităţii sau instituţiei la care sunt încadraţi.faptele. 2.2. . în situaţiile în care aceştia.această formă a răspunderii juridice este reglementată expres de Statutul funcţionarilor publici ( în art. în calitate de comitent. termenul în care funcţionarul public sancţionat contravenţional are dreptul să introducă contestaţia împotriva procesului – verbal este de 15 zile de la data comunicării procesului verbal. Sediul materiei: . întrucât în actuala formă nu se face nici o precizare cu privire la răspunderea patrimonială a funcţionarilor publici.procesul – verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii ( avertismentului sau a amenzii) poate fi atacat cu o contestaţie la judecătoria în a cărei rază de acţiune ( circumscripţie) îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică în care activează funcţionarul public sancţionat contravenţional. sunt prevăzute în actele normative care reglementează domeniile de activitate ce au tangenţă cu atribuţiile şi responsabilităţile funcţionarilor publici în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice în care funcţionează aceştia.răspunderea civilă a funcţionarului public pentru prejudiciul adus autorităţii sau instituţiei la care este încadrat are trăsături comune cu răspunderea din dreptul muncii dar şi o serie de particularităţi: . Poliţia Sanitar - Veterinară ş. pentru a căror încălcare împotriva funcţionarilor publici pot fi aplicate sancţiuni contravenţionale. Caracteristicile răspunderii civile a funcţionarului public .a.persoana care a creat prejudiciul trebuie să fie un funcţionar public. prin fapte proprii.sediul materiei pentru situaţia în care se plătesc despăgubiri pentru pagube unor terţe persoane. prejudiciul să se fi produs cu ocazia exercitării 39 . uneori alături de răspunderea patrimonială. 2. . pentru diverse categorii de funcţionari publici. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. .. materială a acestora. RĂSPUNDEREA CIVILĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI 2.Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă. credem că în situaţiile de acest gen se aplică regulile dreptului civil.

după caz. cu excepţia situaţiei în care funcţionarul public cheamă în garanţie. este 40 . pe superiorul său ierarhic de la care a primit dispoziţia sau ordinul scris care aplicat a creat prejudiciul. răspunde şi pentru prejudiciul moral suferit de persoana care se consideră lezată prin acţiunea sau inacţiunea acestuia. potrivit Legii contenciosului administrativ. de asemenea. sau. ea trebuind să fie dovedită de către de autoritatea sau instituţia publică în care este încadrat. sau ¤ pentru nerestituirea în termen legal a sumelor care i-au fost acordate necuvenit. acesta fiind de cel mult trei ani de la data producerii prejudiciului.repararea pagubelor produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice. în această situaţie. . în raport cu data constatării prejudiciului. acest ordin sau dispoziţie de imputare trebuie emis/ă în cel mult 30 de zile de la constatare. cu excepţia funcţionarilor publici care îndeplinesc atribuţii de gestiune.funcţionarul public.Statutul funcţionarilor publici prevede termenul maxim până la care poate fi emis ordinul sau dispoziţia de imputare.răspunderea civilă a funcţionarului public faţă de autoritatea sau instituţia publică în care este încadrat poate intervenii în două situaţii: ¤ pentru pagube produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care este încadrat. după caz. direct pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile. . nu solidară. precum şi recuperarea sumelor acordate necuvenit funcţionarului public se efectuează prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau dispoziţii de imputare. .răspunderea civilă a funcţionarului public. ¤ pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică în care este încadrat în calitate de comitent. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile. în sensul prevăzut în Statutul funcţionarilor publici. .atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu acestea iar calitatea de funcţionar public să fi fost deţinută la data producerii prejudiciului. . care răspunde efectiv numai pentru prejudiciul material. prin asumarea unui angajament de plată din partea funcţionarului implicat iar pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică. vinovăţia nu se prezumă. în calitate de comitent. spre deosebire de salariatul obişnuit. poate fi cumulată cu răspunderea disciplinară.răspunderea civilă a funcţionarului public este întotdeauna o răspundere individuală. contravenţională şi/sau penală. astfel. pentru a fi legal acel ordin sau dispoziţie. .

necesară respectarea ambelor termene: de cel mult trei ani de la
data comiterii prejudiciului şi de 30 de zile de la data constatării
acestuia; constatarea pagubei se poate face pe toată perioada de
trei ani, chiar şi în ultima zi a termenului, când trebuie emis/ă şi
ordinul sau decizia de imputare;
- în situaţia în care autoritatea sau instituţia publică
plăteşte despăgubiri pentru pagube produse unor terţe
persoane, în calitate de comitent, potrivit art. 13 din Legea
contenciosului administrativ nr. 544/2004, acţiunile în justiţie în
materia contenciosului administrativ pot fi formulate direct
împotriva funcţionarului public ori a autorităţii sau instituţiei
publice pârâte care a elaborat actul sau care se face vinovat de
refuzul rezolvării cererii dacă se solicită plata unei despăgubiri
pentru prejudiciul cauzat sau pentru întârziere; terţul păgubit poate
alege între trei posibilităţi de acţionare: fie împotriva autorităţii, fie
a funcţionarului, fie împotriva amândurora, pentru a răspunde
solidar;

2.3. Temeiul răspunderii autorităţii sau instituţiei publice

- acest temei constă în culpa proprie, aceea de a-l nu-l fi
selecţionat, recrutat, încadrat, pregătit, instruit, supravegheat,
îndrumat, condus şi controlat în mod corespunzător pe funcţionarul
public în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îndeosebi în executarea
actului administrativ producător de prejudicii;
- trebuie reţinut că răspunderea în solidar a autorităţii sau
instituţiei publice în calitate de comitent poate interveni numai în
situaţiile în care prejudiciul a fost urmarea unui act emis în
exercitarea atribuţiilor de serviciu de către un funcţionar sau a
refuzului neîntemeiat de a emite un act, nu şi de acte sau acţiuni ale
acestuia care nu au legătura cu calitatea de funcţionar public şi cu
atribuţiile de serviciu prevăzute în fişa postului, când se pune
problema răspunderii individuale a funcţionarului, exclusiv în
condiţiile prevăzute de dreptul civil;
- problema răspunderii funcţionarul public şi a autorităţii
sau instituţiei publice se pune doar în situaţia în care terţul
solicită despăgubiri; de aceea, în situaţia în care acţiunea vizează
doar anularea actului sau emiterea unui act administrativ neredactat
în termenul legal, acţiunea este formulată numai împotriva
autorităţii sau instituţiei publice, care nu mai apare cu calitatea
de comitent;
- legea a prevăzut şi posibilitatea pe care o are funcţionarul
public de a chema în garanţie, în instanţă, pe superiorul său

41

ierarhic de la care a primit ordinul scris de a semna actul care a
produs prejudicii materiale/morale, situaţie în care vinovăţia sa este
înlăturată, chiar exclusă;
3. RĂSPUNDEREA PENALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

3.1. Sediul materiei:

- art. 77 alineat 1 din Statutul funcţionarilor publici
stipulează că răspunderea penală a funcţionarilor publici se poate
angaja şi pentru infracţiunile săvârşite de aceştia în timpul sau
în legătură cu atribuţiile funcţiei îndeplinite, dar în condiţiile
prevăzute de legea penală;
- în mod firesc, angajarea răspunderii penale are loc în
condiţiile prevăzute şi reglementate de Codul Penal, legile
penale speciale şi Codul de Procedură Penală ale României;
- astfel, Codul Penal include în rândul infracţiunilor
de serviciu: abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor,
abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, abuzul în serviciu
contra intereselor publice, abuzul în serviciu în formă calificată,
neglijenţa în serviciu, purtarea abuzivă, neglijenţa în păstrarea
secretului de stat, neglijenţa în păstrarea secretului profesional,
luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă
etc.;

3.2. Specificitatea calităţii de funcţionar în dreptul penal:

- potrivit prevederilor penale şi procedurale, funcţionarul
public poate apărea atât ca subiect activ şi culpabil al unei
infracţiuni, cât şi ca subiect pasiv al unei infracţiuni comise
împotriva acestuia;
- în planul dreptului penal, noţiunea de funcţionar public are o
sferă mai largă decât cea uzitată în dreptul administrativ, fiind definit
ca persoana care exercită permanent sau temporar, cu orice
titlu, indiferent de forma de investire, o însărcinare de orice
natură, retribuită sau neretribuită, în serviciul uneia dintre
unităţile prevăzute de art. 145 din Codul Penal; Codul penal
mai asimilează
pe orice alt salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei
alte persoane juridice; în sensul dreptului penal, nu are relevanţă
titlul însărcinării sau modalitatea investirii: alegere, numire,
repartizare, desemnare, mandatare, delegare, detaşare;

42

- într-o serie de situaţii, calitatea de funcţionar constituie o
formă agravantă a infracţiunii ( de exemplu, la comiterea
infracţiunii de sustragere de înscrisuri);
- în foarte multe situaţii, faptele care constituie infracţiuni
săvârşite de funcţionarii publici sunt aproape identice ( sub
aspectul laturii obiective şi al obiectului juridic al faptei) cu cele pe
care legea le defineşte ca abateri disciplinare sau contravenţii
astfel încât delimitarea lor trebuie efectuată prin aprecierea gravităţii
şi pericolului social al acestora;

3.3. Consecinţele acţiunii penale asupra situaţie juridice a
funcţionarului public:

- in situaţia în care a fost dispusă începerea urmăririi penale
sau a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiuni care
atrage incompatibilitatea făptuitorului cu calitatea de funcţionar
public, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice trebuie să
dispună suspendarea funcţionarului public din funcţia publică
deţinută;
- ulterior, în măsura în care Ministerul Public dispune
scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea încetarea
urmăririi penale ori instanţa de judecată dispune achitarea
făptuitorului funcţionar public, suspendarea din funcţie încetează
de drept, funcţionarul public va fi repus în funcţie iar autoritatea
sau instituţia publică are obligaţia de a achita drepturile salariale
de care acesta a fost privat;
- este normal ca, exceptând aceste infracţiuni de serviciu,
funcţionarii publici să răspundă penal pentru orice altă infracţiune de
drept comun săvârşită.

43

În acest context. este nevoie de instituirea unui vast şi complex control asupra acestei activităţi. Realizarea efectivă a misiunilor ce revin administraţiei publice. CAPITOLELE XI . astfel că. o lingă perioadă de timp. în deplină concordanţă cu cerinţele şi treburile societăţii. În acelaşi sens. administraţia publică necesită supunere faţă de multiplele forme de control. Cuvântul control derivă din „contre – rolle”. garanţia juridică a îndeplinirii acestui obiectiv îl constituie controlul asupra modului în care aceste autorităţi şi-au exercitat atribuţiile conferite de lege. document de verificare a rolului. controlul apare ca o condiţie sine qua non a activităţii autorităţilor administraţiei publice. legislativă sau judecătorească. DEFINIREA ŞI SCOPURILE CONTROLULUI LEGALITĂŢII ACTIVITĂŢII ADMINISTRAŢIEI PUBLICE Administraţia publică. în vederea asigurării înfăptuirii acestor valori politice. este activitatea indispensabilă în procesul realizării valorilor politice. numai prin intermediul acestuia 44 . Din acest punct de vedere. fiind din această cauză o activitate subordonată acestor valori. având ca principale activităţi organizarea executării şi executarea în concret a legii. de către înseşi autorităţile administrative sau de autorităţi care înfăptuiesc celelalte puteri ale statului. pentru a asigura conformitatea activităţii organelor administraţiei publice cu exigenţele stabilite de forurile politice.XIV CONTROLUL LEGALITĂŢII ACTIVITĂŢII ADMINISTRAŢIEI PUBLICE A. presupune desfăşurarea unui amplu proces administrativ. Prin însăşi natura sa. ca structură intermediară între puterea politică şi societatea civilă pe care o deserveşte. având menirea de a realiza anumite valori politice pentru satisfacerea necesităţilor societăţii. termenul a fost utilizat pentru a desemna „verificarea contabilă” pentru ca apoi să fie folosit în sensul de verificare a rezultatelor. în cadrul căreia este organizată.

putându-se verifica viabilitatea deciziilor autorităţilor publice. fără a se neglija. este posibilă numai în limitele îngăduite de lege. devenind factorul principal de reflectare a realităţii modalităţilor efective de executare a deciziei administrative. Necesitatea instituirii controlului asupra sistemului global al administraţiei publice rezidă. plecând de la premisa că realizarea competenţei unui organ al administraţiei publice presupune. preponderent. într-o mică măsură. în marea majoritate a cazurilor. şi necesitatea acestuia de a se integra omogen în activitatea de conducere.valente. controlul se cantonează. administraţia publică este definită ca fiind acea activitate care constă în principal în organizarea şi asigurarea executării. doctrina românească. generând o tensiune ce pare a fi acceptabilă într-un stat de drept. se pot descoperi păreri. şi anume din misiunea de realizare în concret a valorilor politice exprimate de lege. din însăşi raţiunea organizării şi funcţionării acesteia în cadrul statului. însă. la problematica controlului actului administrativ. Astfel. a tuturor actelor normative şi a celorlalte acte juridice emise de autorităţile statului de drept. abordarea problemei controlului se limitează. după caz. prestarea celor mai diverse servicii publice. în special jurişti. respectiv la controlul legalităţii în administraţia publică şi. latura formal – organizatorică a administraţiei publice. precum şi imperativul funcţionării administraţiei publice în spiritul exigenţelor principiului legalităţii. Suntem de acord cu opinia exprimată de Jacques Ziller. în principal. După opinia unor tehnicieni. În literatura juridică română. 45 . fiind menite să asigure că administraţia funcţionează bine. fapt ce relevă necesitatea controlului asupra administraţiei publice. în special. ideea obligativităţii controlului de a însuma cele două laturi foarte importante considerate clasice – legalitate şi oportunitate. la controlul oportunităţii. se pot gândi şi elabora soluţii superioare în practica cotidiană. chiar dacă această din urmă exigenţă poate constitui adesea frânele unei acţiuni rapide şi eficace a administraţiei. transpunerea în practică a dispoziţiilor legii sau. dar totodată. activitate realizată de către autorităţile administrative publice. în respectul principiilor dreptului şi ale democraţiei. în esenţă. Totodată. Aşa după cum menţionează Ioan Alexandru. vizându-se prin excelenta latură materială a acesteia – activitatea administrativă. dar şi în executarea nemijlocită a prevederilor Constituţiei. în zona legalităţii administraţiei publice. care arată că „este neîndoielnic adevărat că efectele controlului sunt ambi .

făcând condiţiile necesare. atât la nivel central cât şi la cel local. în vederea realizării politicii statului. în procesul realizării valorilor politice statuate prin lege. considerăm că problematica controlului asupra administraţiei publice izvorăşte din necesitatea asigurării îndeplinirii sarcinilor şi misiunilor fundamentale care au fost conferite ansamblului de autorităţi şi organe administrative. orientarea şi corectarea acţiunii organelor administraţiei statului. în interdependenţă cu nevoia satisfacerii intereselor generale ale societăţii. controlul exercitat de Guvern prin autorităţile administraţiei publice. care cuprinde toate elementele şi sectoarele vieţii economico-sociale. executivă şi judecătorească – exercită. controlul exercitat de autorităţile judecătoreşti şi de organele cu activitate jurisdicţională. Cerinţa intervenţiei controlului asupra structurii de administraţie publică este cu atât mai pregnantă în raport de imperativul asigurării unităţii şi coerenţei acestuia. După natura juridică a autorităţii care exercită controlul administraţiei publice.apt să determine. are menirea de a măsura rezultatele acţiunii administrative în aplicarea deciziilor politice şi de a reprograma activităţile. în ultimă instanţă. putem afirma că. Controlul parlamentar Acest control corespunde unei necesităţi fundamentale şi aparţine reprezentanţilor naţiunii de a verifica constant că 46 . în mod firesc. noile decizii administrative ce se impun a fi luate. putem distinge: controlul exercitat de autoritatea legislativă. precum şi de către structurile din sistemul acestora. ca fenomen semnificativ al activităţii administrative. determinând o intensificare a realizării acţiunilor administrative de natură a asigura îndeplinirea funcţiilor administraţiei publice. Prin urmare. precum şi asupra altor autorităţi autonome. 1. ori de modificare a celor existente. Sintetizând aceste forme de control. toate cele trei puteri ale statului – legislativă. formele de control folosite sunt foarte diverse. în cadrul mecanismului statului. controlul asupra administraţiei publice. activitatea de control incluzând. în mod corespunzător. şi îndrumarea. Controlul. prin mijloace specifice. B. PRINCIPALELE FORME ALE CONTROLULUI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE Având în vedere complexitatea deosebită a activităţii pe care o desfăşoară autorităţile administraţiei publice. potrivit particularităţilor funcţiilor statului.

umane şi materiale. Instanţele 47 . cu privire la modul în care funcţionează „maşinăria administrativă” raportată la doleanţele şi trebuinţele electoratului. Controlul parlamentar se manifestă. Sub forma anchetelor parlamentare. evitarea abuzului de putere al funcţionarilor publici. Esenţa controlului parlamentar constă în rolul deosebit pe care îl joacă comisiile parlamentare. în pofida absenţei unei reglementări exprese în constituţii ori în legi consacrate comunităţilor locale şi realizării autonomiei locale. urmăreşte cu precădere. date şi soluţii privitoare la soluţionarea unor probleme ce apar în viaţa colectivităţilor locale şi care nu pot fi soluţionate de către autorităţile administraţiei publice. respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. prin interpelările şi întrebările parlamentarilor adresate miniştrilor.administraţia nu se abate de la liniile directoare care i-au fost fixate. prin verificarea modului de gestionare a treburilor publice de către ministere sau departamente ministeriale. Exercitarea acestui control poate cunoaşte forme particulare de manifestare în cazul existenţei unor instituţii specializate. de regulă. funcţionarea serviciilor publice. al execuţiei bugetare şi al respectării legii finanţelor (Curtea de Conturi) ori în cel al funcţionării instanţei Ombudsman-ului. de unde decurge şi obligaţia verificării respectării legii. exercitarea controlului parlamentar asupra autorităţilor administraţiei publice locale. În esenţă. Controlul parlamentar asupra administraţiei publice. prin leghe. 2. limitele autonomiei locale. Acest tip de control este exercitat de organul investit direct sau indirect de suveranitate. el vizând cu prioritate asigurarea faptului că administraţia respectă finalităţile stabilite de puterea politică în cadrul mijloacelor juridice. constituie un atribut parlamentar care derivă din dreptul Parlamentului de a stabili. care îi sunt puse la dispoziţie. abilitate în privinţa controlului utilizării banilor publici. precum şi de către alte structuri administrative integrate acestora. aplicarea legii de către autorităţile administraţiei publice centrale. Câmpul acţiunii de control parlamentar asupra administraţiei publice este cu atât mai larg cu cât acesta vizează şi sistemul administraţiei publice locale. exercitarea controlului parlamentar asupra autorităţilor administraţiei publice locale autonome poate furniza Parlamentului informaţii. Controlul jurisdicţional Controlul puterii judecătoreşti asupra administraţiei publice constă în încredinţarea unui organ independent de puterea politică şi de administraţia publică a puterii de a tranşa definitiv diferenţele (litigiile) intervenite în funcţionarea maşinii administrative.

decât ca urmare a unui recurs. Controlul executivului Controlul puterii executive prezintă un rol deosebit de important. Actualmente. astfel că principalele elemente ale evoluţiei sistemelor jurisdicţionale au constat în constituţionalizarea statului. limitând acţiunea administraţiei la respectarea legii. Spania). puterea de a pronunţa asupra litigiilor administrative ce sunt deduse judecăţii. în timp ce autoritatea administrativă poate să procedeze şi la o apreciere a oportunităţii deciziilor administrative. în apropierea între procedurile jurisdicţiilor civile şi cele ale jurisdicţiilor administrative. justiţiei administrative. spre deosebire de actele administrative care sunt . chiar dacă transpunerea nu a fost mereu fidelă. Controlul jurisdicţional se distinge de controlul administrativ printr-o serie de aspecte. judecătorul este ţinut să se pronunţe şi să statueze doar în drept. contribuind totodată la apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. în cursul secolului al XIX-lea. pe când o autoritate administrativă se poate sesiza din oficiu. 3.judecătoreşti au. atât din perspectiva relaţiilor cu administraţia publică pe care şi-o subordonează direct. controlul jurisdicţional se finalizează prin pronunţarea unei hotărâri investite cu autoritate de lucru judecat. care nu-i mai ermite a reveni asupra hotărârii pronunţate. Controlul jurisdicţional conferă organelor care pot statua cu autoritatea lucrului judecat. fie datorită concesiilor ce au fost făcute modelului concurent. rolul de a stabili arbitrarul administrativ. controlul jurisdicţional este încredinţat judecătorilor. de o manieră autonomă. corelativ 48 . cât şi în ceea ce priveşte consistenţa mijloacelor de intervenţie a autorităţii publice executive. mai mult sau mai puţin profunde (statele germane). în integrarea jurisdicţiilor administrative în puterea judecătorească şi. depăşind graniţele modelului tradiţional francez al Consiliului de Stat. judecătorul nu se poate pronunţa asupra unui litigiu. pe calea contenciosului administrativ. astfel: în timp ce controlul administrativ este exercitat de autorităţi administrative. având ca factor determinant de influenţă modelul francez. fie datorită absenţei Consiliului de Stat sau diferenţelor de tradiţie ce au determinat mutaţii ale modelului. dobândea un grad de perfecţiune remarcabil. multe dintre statele europene şi-au ameliorat organizarea contenciosului administrativ. în acest caz. Michel Fromount afirma că acest model a fost preluat de numeroase state europene. respectiv. sistemele jurisdicţionale europene de control au evoluat destul de mult. care. În secolul XX. revocabile sau supuse modificării. de principiu. respectiv cel britanic (Italia.

putem spune că Guvernul îşi subsumează activităţile de control administrativ. cum sunt instituţiile de tip ombudsman sau mediator. generată de organizarea şi funcţionarea administraţiei colectivităţilor teritoriale pe baza principiului autonomiei locale şi descentralizării serviciilor publice. în cadrul administraţiei publice. amplu şi diversificat al controlului executivului. de regulator al administraţiei publice. Având în vedere structura sistemică multipolară administraţiei publice. sub aspect administrativ. Dat fiind caracterul său de autoritate publică de vârf. care au proliferat în ultima perioadă. respectiv. ce particularizează organizarea sistemului administraţiei de stat desconcentrate cu raporturile juridice ce impun colaborarea şi cooperarea cu sistemul administraţiei publice locale autonome. ce caracterizează noile tipuri de relaţii existente la nivelul administraţiei publice româneşti. şi un control de tutelă administrativă asupra administraţiei publice locale. Controlul administrativ se realizează prin intermediul controlului ierarhic. s-a pus problema identificării şi a altor mijloace suplimentare de control. Prin urmare. anume cel al controlului asupra legalităţii actelor administrative. 4. deopotrivă.atributului acesteia de conducător şi. Guvernul exercită. determină o arhitectură complexă a tipurilor de control exercitate de către executiv. Aşadar. generat în special de lacunele legislative ori de redactarea necorespunzătoare a actelor normative. 49 . în raport cu sistemul administraţiei publice pe care o conduce. manifestate pe un întreg plan. respectiv prin înfiinţarea unor autorităţi administrative abilitate în acest sens. în esenţă aceasta fiind forma cea mai pregnantă a controlului administrativ care se realizează în sânul administraţiei publice. Regimul de co-administrare. acestei noi categorii de autorităţi. astfel. al controlului asupra autorităţilor locale alese şi . controlului de tip ierarhic i se va adăuga controlul de tutelă administrativă asupra colectivităţilor locale. care conferă superiorului ierarhic puterea de anulare sau de reformare a actelor juridice îndeplinite de către subordonaţii săi imediaţi. care generează schimbări de esenţă în însăşi planul controlului asupra colectivităţilor locale. al controlului asupra exercitării atribuţiilor delegate de stat. dar şi a inaccesibilităţii administraţiei. implicit. precum şi datorită absenţei unor proceduri rapide. prin îmbinarea raporturilor juridice de tip ierarhic. Sunt relevante. prin prisma acestor mutaţii structurale şi funcţionale intervenite. putem deduce caracterul complex. Controlul autorităţilor independente Pe fondul unei ineficienţe a controlului administraţiei publice exercitat de autorităţile publice ale statului.

avizul Consiliului este foarte important. În pofida caracterului său consultativ. Grecia. În România. precum şi la buna colaborare a actelor pe care le pregăteşte administraţia. desprinse din structura de natură consultativă a autorităţilor organizate după modelul Consiliului de Stat din Franţa. se regăseşte în Belgia. uneori structuri echivalente unui Secretariat General al Guvernului. dar numai în parte. indirect. care. întrucât acestuia îi revine misiunea de a veghea la regularitatea juridică. dar fără însă a avea autoritatea şi experienţa proprie unui Consiliu de Stat. la coerenţa sistemului legislativ. al Consiliului de Stat. Noţiunea controlului administrativ 50 . Luxemburg şi Olanda. dar şi în Italia. În celelalte state. ROLUL CONTROLULUI ADMINISTRATIV ÎN ASIGURAREA LEGALITĂŢII ADMINISTRAŢIEI PUBLICE 1. potrivit art. care examinează sistematic toate proiectele de lege şi cea mai mare parte a actelor regulamentare ale Guvernului. această instituţie a Ombudsman-ului a fost asimilată sub forma Avocatului Poporului. care pot proceda la operaţiuni similare.depăşind graniţele Europei şi care se fundamentează pe modelul suedez al justiţiei Ombudsman-ului (delegatul justice). înainte de adoptarea lor. Din aceeaşi categorie a autorităţilor administrative independente mai fac parte şi instituţiile de tipul organelor de consiliu. În sistemul de drept românesc. C. la care pot apela cetăţenii. unificării şi coordonării întregii legislaţii. misiunea Ombudsman-iilor constă în apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în interacţiunea acestora cu administraţia publică. în acest fel România alăturându-se categoriei de state înzestrate cu responsabilităţi sporite în domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. abilitat să avizeze proiectele de acte normative în vederea sistematizării. un asemenea rol. este îndeplinit de către Consiliul Legislativ. În esenţă. 79 din Constituţie. tot acestuia revenindu-i şi sarcina de a ţine evidenţa oficială a legislaţiei României. ca o garanţie în plus a respectării exigenţelor ce derivă din caracterul statului de drept şi democratic. şi o modalitate suplimentară de control asupra sistemului administraţiei publice. se conturează. este organul consultativ de specialitate al Parlamentului. Acest rol. rolul acestor organe de Consiliu îl joacă juriştii departamentelor ministeriale. astfel că. prin consacrarea juridică a unei forme suplimentare de recurs administrativ.

reclamă existenţa unor factori cu caracter autoreglator. controlul se traduce prin investigarea existenţei unei corespondenţe depline între baza de referinţă şi chestiunea supusă examinării. denumit conformitate. purtând denumirea de control administrativ. Obiectivul controlului îl poate constitui. în cadrul structurii generale a administraţiei publice. atât la nivelul structurii administrative interne. 2. între anumite limite. Funcţionarea administraţiei publice. Ca atare. sau altfel 51 . cât şi a celei externe. în mod individual sau în ansamblul lor. Controlul este întotdeauna necesar confruntării şi asigurării conformităţii. în spiritul exigenţelor principiului legalităţii. Obiectul controlului administrativ Indiferent de forma controlului şi autorul acestuia se pot distinge trei elemente ale controlului administrativ: obiectul. mijloacele umane. realizându-se unitatea de scop şi acţiune în administraţia publică. însă. a căror executare se realizează în cadrul administraţiei publice. obiectivele şi operaţiunile de control. consider că rolul acestora este de a asigura o deplină conformitate a activităţii organelor şi autorităţilor administrative cu cerinţele şi obiectivele sociale exprimate în legi. financiare. controlul înfăptuit de către administraţia publică asupra ei însăşi. controlul administrativ constituie forma cea mia complexă a controlului asupra activităţii organelor administraţiei publice. ca o componentă fundamentală a mecanismului administrativ. noţiunea controlului administrativ este definită ca fiind acea activitate ce se desfăşoară regulat. comportând obligatoriu doi termeni şi un raport între aceştia. al cărei scop îl constituie asigurarea conformităţii conduitei administrative cu comandamentele statale. componenta esenţială a activităţii de conducere generală a administraţiei publice de către Guvern. precum şi de alte forme de control exercitate de către societatea civilă. desemnând. constatarea unei identităţi. Acest raport. desemnează un tip aparte al controlului. Spre deosebire de controlul parlamentar şi controlul judecătoresc. pe care le voi examina în cele ce urmează. prevăzute de lege. obiectul controlului îl constituie acţiunile şi inacţiunile. Din acest punct de vedere. Într-o altă opinie. materiale. acceptându-se marja de apreciere. totodată. astfel că. precum şi mijloacele şi procedeele folosite de organele administraţiei publice. în alte cazuri. Dincolo de varietatea formelor de control administrativ. nu presupune. în anumite cazuri. în administraţia publică.

funcţionalitate sau rentabilitate. Tipologia controlului administrativ Controlul administrativ reprezintă. Mai poate include şi alte aspecte referitoare la eficienţă. deoarece ea presupune cunoaşterea temeinică a reglementărilor legale. Indiferent de caracterul intern sau extern al controlului administrativ. funcţionalitate). rentabilitate. în cadrul controlului. caracterul prohibitiv sau imperativ la care sunt supuse activităţile administraţiei publice şi care trebuie respectat. oportunitate. inclusiv pe considerente de oportunitate.spus. respectiv obiectivele ce trebuie realizate de către organele administrative controlate. Controlul de legalitate a unor acte administrative este o activitate complexă. Acţiunea primului asupra celui de-al doilea are ca obiect general. Operaţiunile de control au caracterul unor operaţiuni administrative realizate de către autorii controlului care urmăresc să stabilească conformitatea obiectului controlat cu elementele cuprinse în baza de referinţă. utilizând mijloace tehnice variate. a întregii activităţi desfăşurate de către cel controlat. 52 . aceasta include toate acele elemente care trebuie urmărite în cadrul controlului. în esenţă. 3. mijlocul prin care se asigură funcţionarea adecvată a „maşinii administrative”. mijloacele folosite pentru atingerea obiectivelor propuse. prin îndeplinirea corectă de către organele administrative a sarcinilor ce le revin. o asemenea activitate presupune întotdeauna existenţa a două subiecte: subiectul activ (cel care controlează) şi subiectul pasiv (cel controlat). conduita organului administraţiei publice sau a funcţionarului acestuia. modul concret în care aceştia şi-au exercitat atribuţiile cu care au fost investiţi. De o complexitate mai mare apreciem activitatea de control a oportunităţii actelor administrative. procedeele întrebuinţate în acest scop. operativitate. ansamblul acestora constituind conţinutul controlului administrativ. distingem între controlul administrativ intern şi controlul administrativ extern. întrucât aprecierea organului de control trebuie să aibă în vedere mai multe elemente (eficienţă. prin procedee şi metode specifice. privitoare la obiectivitatea controlată dar şi a particularităţilor activităţii organului controlat. Operaţiunile de control pot fi mai simple sau mai complexe după cum elementele din baza de referinţă comportă un grad mai mic sau mai mare de apreciere şi de tehnicitate din partea autorului controlului. Cât priveşte baza de referinţă. În raport de poziţia organului de control faţă de organul controlat. verificarea legalităţii.

pe când controlul administrativ extern se exercită de către organe din afara organului administraţiei publice controlat şi care nu se situează. după cum poate să o prevină în operaţiunile de executare ce urmează. serviciilor. exercitat de diferite organe autonome care funcţionează în cadrul structurii administraţiei publice şi prin controlul jurisdicţiilor administrative. Acest control comportă două forme. în acelaşi sistem. Cea de a doua modalitate. Deşi utilizată mai rar. cât şi structurile interioare ale acestor organe. exercitat în cadrul fiecărui organ al administraţiei publice. exercitat de autorităţile administrative. O primă modalitate de exercitare a controlului intern o reprezintă autocontrolul – atunci când fiecare funcţionar. întrucât oferă posibilitatea de a se corecta abaterea imediat. serviciu sau birou îşi controlează activitatea proprie. unul al cărui obiect are un caracter general. secţiilor. celălalt cu un obiect 53 . considerată drept clasică şi uzuală. care vizează executarea deciziilor administrative ce-i privesc. o reprezintă acţiunea de control intern exercitată de conducătorii tuturor birourilor. din interiorul organului. Putem. oficiilor. El constă în verificarea subdiviziunilor administrative şi a funcţionarilor unei instituţii administrative de către funcţionarii superiori sau cu drept special de control în cadrul aceleaşi instituţii administrative şi luarea măsurilor juridice necesare pentru înlăturarea deficienţelor şi prevenirea lor. asupra celor din subordinea lor. ierarhic superioare deferitelor organe ale administraţiei publice. îl reprezintă controlul administrativ extern. această formă a controlului este deosebit de importantă. în general ai compartimentelor de specialitate. Activitatea de control desfăşurată de către autorităţile administrative abilitate are menirea de autoreglare a acţiunilor realizate de organele competente ale sistemului. astfel. prin controlul extern. constata că activitatea de autoreglare se realizează prin controlul intern. sectoarelor. Forma de control cea mai extinsă în cadrul administraţiei publice este controlul intern. Acesta este realizat ca o competenţă a activităţii de conducere a organelor administraţiei publice de către organele colegiale sau unipersonale care au competenţa conducerii în cadrul fiecărui organ al administraţiei publice. o pondere însemnată şi un rol deosebit în funcţionalitatea sistemului. neapărat. Controlul administrativ intern se exercită de către funcţionarii public cu funcţii de conducere. prin controlul de tutelă administrativă. Dincolo de acţiunea controlului intern de la nivelul autorităţilor şi organelor administraţiei publice.

Controlul menţinându-se în raport de exercitarea atribuţiilor organismelor subordonate. Controlul general are la originea sa. dar şi la cererea celor interesaţi de către organele administrative ierarhic superioare. chiar şi atunci când puterea de decizie este desconcentrată. Controlul specializat vizează prin excelenţă. Autoritatea superiorului comportă o paletă largă de prerogative. percepută ca un factor de unitate şi coerenţă. 54 . o necesitate de natură disciplinară. funcţionarea unor servicii publice. dar şi ca fundament elementar. constituind o garanţie atât în ceea ce priveşte respectarea legalităţii în administraţia de stat. el vizând asigurarea la niveluri diferite ale administraţiei. Acest tip de control se exercită. inclusiv cele de oportunitate. fie pe linie verticală. precum puterea de numire şi de revocare în şi din funcţie. controlul ierarhic poate fi anterior. a ordinii juridice. drepturi de decurg din elementele de conţinut ale subordonării administrative. nu trebuie prevăzut în mod expres de lege. în raport cu activitatea care constituie obiectul controlului. vizând protejarea unui aspect determinat al legalităţii administrative sau care se aplică numai anumitor categorii de servicii. În cadrul controlului administrativ extern distingem următoarele forme de control: a) Controlul ierarhic Controlul ierarhic reprezintă un element important al conducerii.particular sau specializat. care se disting prin particularităţile lor şi care sunt organizate în cele mai importante domenii ale activităţii statelor sau ale colectivităţilor teritoriale. cât şi a realizării sarcinilor. cât şi faptele materiale. de regulă. Prin controlul ierarhic. puterea de a da instrucţiuni obligatorii. superiorul deţine o putere mai mare pentru uniformizarea acţiunii administrative pe care o conduce. O asemenea formă a controlului administrativ extern cuprinde întreaga activitate a organelor subordonate. el fiind exercitat în virtutea relaţiei ierarhice. în virtutea raporturilor de subordonare ierarhică între organele administraţiei publice. Dreptul de control ierarhic. atât actele juridice. Din punct de vedere al momentului în care intervine activitatea de control. fiind un control asupra tuturor aspectelor de legalitate. întocmai ca şi cel intern. fie pe linie orizontală. din oficiu. astfel că acţiunile de control pot fi exercitate oricând din oficiu sau la sesizare. concomitent sau posterior.

implicit. executării şi realizării în concret şi în mod unitar a legii. în virtutea prerogativei constituţionale de „exercitare a conducerii generale a administraţiei publice”. protecţia muncii. Acest drept de control al guvernului poate fi exercitat direct de către autoritatea publică executivă sau indirect prin structurile sale proprii. Guvernul trebuie să dispună de acele pârghii şi instrumente juridice care să-i permită să constate disfuncţionalităţile. Construcţiilor şi Turismului. În structura unor ministere sau a altor organe centrale de specialitate ale administraţiei de stat sunt organizate şi funcţionează organe care exercită un control administrativ specializat: Inspectoratul de Stat în Construcţii din cadrul Ministerului Transporturilor. comerţ ş. ca reprezentant al Guvernului în judeţe şi în municipiul Bucureşti. în numele Guvernului. ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Dreptul de control al Guvernului decurge. să dispună şi să aplice corecţii necesare. c) Controlul specializat Controlul specializat se exercită. ale Corpului de Control al Guvernului. precum şi ale prefectului. care statuează aplicarea unor proceduri administrative speciale (termene. organul ierarhic să se comporte ca un organ cu caracter jurisdicţional. ca autoritate publică executivă. constituite în cadrul aparatului guvernamental sau ca organ de specialitate direct subordonate.a. în cele mai diverse domenii şi sectoare de activitate: financiar. În acest context. atât la nivel central cât şi teritorial. în mod firesc. în sensul că orice recurs ierarhic reprezintă. Cu privire la controlul general. în schimb. din natura funcţiunii executive pe care o exercită ceea ce presupune că în planul organizării. Garda Financiară. o formă de realizare a controlului administrativ ierarhic. respectiv Autoritatea Naţională a Vămilor. fără ca reciproca să fie adevărată. am în vedere rolul şi atribuţiile Autorităţii naţionale de Control. fără ca în soluţionarea acestuia. sanitar. din structura Ministerului Finanţelor 55 . b) Controlul de supraveghere general Acest tip de control al administraţiei publice incumbă Guvernului. recursul ierarhic trebuie să fie expres prevăzut de lege. Dacă exercitarea controlului ierarhic este constituit într-o organizare administrativă bazată pe raporturi de subordonare . se mai impune a arăta corelaţia între controlul administrativ ierarhic şi recursul ierarhic. Inspecţia Muncii din structura Ministerului Muncii şi Familiei. de către organele de specialitate organizate în subordinea directă a acestuia. denumirea de atac).

Un asemenea control administrativ specializat se realizează şi de către anumite compartimente constituite în cadrul serviciilor desconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale ale administraţiei publice organizate la nivelul unităţilor administrativ teritoriale. dar şi forma controlului exercitat de organe special constituite pentru control (Curtea de Conturi). este un control de legalitate. direcţii şi alte compartimente) care exercită controlul administrativ în domeniul respectiv. nefiind. În aceste cazuri. Inspecţia de Stat a Apelor din cadrul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor. un control axat pe raporturi de subordonare. un număr important de ministere dispun de corpuri de inspectori generali în domenii precum: educaţia naţională. Şi în cadrul celorlalte ministere şi organe centrale de specialitate ale administraţiei de stat sunt organizate. în condiţiile legii. finanţe. în Franţa. sub toate aspectele actelor administrative. inclusiv al oportunităţii. controlul administrativ specializat mai poate îmbrăca forma controlului exercitat de organele administrative cu caracter jurisdicţional. structuri specializate (direcţii generale. dând un caracter foarte rigid punerii în aplicare a politicilor. sub forma legii finanţelor publice. poliţie. Controlul financiar este cel mai important dintre controalele administraţiei. care îi pun la încercare pe administratori. Pe lângă controlul exercitat de către inspecţiile de stat. pe calea unui control interministerial. organizaţii nestatale (publice sau private) sau a cetăţenilor.Publice. Controlul administrativ de specialitate exercitat prin intermediul inspectoratelor şi respectiv inspecţiile de stat. cu prilejul exercitării căilor administrative de atac. dintre care cel mai prestigios este Inspecţia generală a finanţelor. În cea mai mare parte a statelor Uniunii Europene există grupe de funcţionari însărcinaţi cu controlul intern al ministerelor. Astfel. singurul abilitat să exercite un control în afara propriului minister. însă. Acest tip de control specializat este considerat pretutindeni în spaţiul Uniunii Europene ca una dintre constrângerile cele mai puternice. Este o formă a controlului administrativ ce se exercită din oficiu sau la sesizarea unor organe de stat. de regulă. se 56 . realizat de către corpuri de control specializate. acesta reprezentând mijlocul prin intermediul căruia se asigură conducerea de către stat a executării bugetului său. cărora le sunt aplicabile reguli specifice integrate în veritabile Statute profesionale. încetinind uneori procesul de decizie. motiv pentru care o eventuală măsură de anulare nu poate interveni decât în cazurile exprese prevăzute de lege.

care trebuie să salvgardeze unitatea sa politică şi să vegheze la respectarea legii în interesul persoanei descentralizate. inclusiv asupra administraţiei publice locale. astfel. el profită statului însuşi. mult mai pregnant este rolul prefectului ca autoritate de tutelă administrativă. în limitele şi condiţiile stabilite de lege. dreptul financiar. misiunea de a asigura întronarea legalităţii. în contextul amplu al supravegherii autorităţii publice executive asupra întregii structuri a administraţiei publice. Legea privind instituţia prefectului îl abilitează pe prefect să exercite controlul de legalitate şi să vegheze ca activitatea consiliilor locale şi judeţene şi a primarilor să se desfăşoare conform legii. care în anumite situaţii. În acest sens. alin. În sistemul românesc de drept. Astfel. dar şi interesului indivizilor care pot avea nevoie de protecţie contra autorităţii descentralizate. tutela administrativă desemnează controlul exercitat de stat asupra unui organ descentralizat. că prefectul. Reiese. care poartă denumirea de tutelă administrativă. Tutela administrativă se exercită de către Guvern. desemnându-i-se astfel reprezentantului Guvernului în teritoriu. pe care îl reprezintă la nivel teritorial. ca instituţie a administraţiei teritoriale a statului. pe baza dispoziţiilor art. exercitând asupra acestora un anumit tip de control. Întrucât aplicarea descentralizării administrative nu are drept consecinţă independenţa totală a colectivităţilor locale faţă de statul în care sunt organizate. dreptul mediului etc. care îndeplineşte în numele Guvernului. Acest tip de control este necesar. toate drepturile şi obligaţiile specifice. 5 din Constituţia României. d) Controlul de tutelă administrativă Acest tip al controlului administrativ este instituţionalizat în măsura în care diferite părţi componente ale structurii sistemice a administraţiei publice sunt organizate şi funcţionează în mod autonom. este principala autoritate care exercită tutela administrativă (control de legalitate) în numele Guvernului. în principal. tutela administrativă se asociază cu modalitatea efectivă de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale pe baza principiului descentralizării administrative.impune o abordare pluridisciplinară prin completarea normelor dreptului administrativ cu alte categorii de norme specifice altor subramuri ale dreptului public (dreptul muncii. controlul prefectului trebuie corelat cu rolul şi 57 . din mai multe raţiuni: în primul rând. În esenţă.). în condiţiile legii. 123. autorităţile publice centrale îşi rezervă dreptul de a supraveghea activitatea colectivităţilor locale. care în prezent este denumit „control de legalitate”. prevăzute de lege.

cât şi altor organe şi autorităţi ale administraţiei publice. a cărui principală coordonantă a constituit-o întărirea protecţiei legale a drepturilor cetăţenilor. aşadar. care a instituit funcţia de „mediator”. în anul 1919. în construcţia propriei instituţii. Consecinţa unei astfel de stări de lucruri a reprezentat- o neîncrederea. numeroase state au ajuns la concluzia că instituţiile tradiţionale de protecţie juridică a cetăţenilor şi de control a autorităţilor administraţiei publice nu mai erau în măsură să rezolve aceste conflicte. caracteristicile acestuia rămânând valabile şi în zilele noastre. Instituţia suedeză Ombudsman va servi drept model tuturor ombudsman-iilor din întreaga lume. care au început să manifeste rezerve faţă de structurile administrative excesiv de birocratice. CONTROLUL ADMINISTRATIV EXERCITAT DE CĂTRE AUTORITĂŢILE INDEPENDENTE DE TIP OMBUDSMAN ÎN STATELE UNIUNII EUROPENE 1. creşterea semnificativă a sarcinilor administraţiei publice. Prin urmare. în majoritatea statelor europene s-a cristalizat ideea introducerii în sistemele naţionale de drept a instituţiei mediatorului. Apariţia şi dezvoltarea instituţiei Ombudsman . având ca punct de pornire. extrem de formalizate. prin instituirea „ombudsman-ului pentru administraţia civilă şi armată”.ului Proliferarea instituţiilor de tip Ombudsman sau Mediator în cea de-a doua jumătate a secolului XX a fost generată de un complex de factori de natură politico-administrativă. conlucrarea dintre cele două părţi nefiind deloc facilă. pe măsura complexităţii din ce în ce mai accentuate a vieţii economice şi sociale a îngreunat derularea raporturilor dintre cetăţeni şi administraţie. de Norvegia în 58 . necesară conceperea şi instituţionalizarea unor instrumente juridice noi şi eficace. D. fiind. modelul suedez al Ombudsman-ului.competenţele atât ale unor structuri guvernamentale (Corpul de Control al Guvernului) şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. care să se alăture celor deja existente. adaptată condiţiilor şi relaţiilor naţionale. deşi acesta a rămas în limitele frontierelor scandinave pe toată durata secolului al XIX-lea. reticenţa şi resemnarea cetăţenilor. cu mici modificări. urmată de Danemarca în 1954. Astfel. de Germania în 1957 – „wehrbeauftrager”. Prima ţară care a preluat acest model a fost Finlanda. fiind puşi adesea în faţa unor proceduri anevoioase. În perioada anilor ’50. pe fondul dezvoltării statului de drept.

condusă de o persoană independentă responsabilă. neexecutarea deciziilor justiţiei. graţie rezultatelor pozitive înregistrate în ultima perioadă. abilitată să primească plângerile cetăţenilor sau care acţionează din proprie iniţiativă pentru apărarea legalităţii actelor juridice sau 59 . urmând coordonatele evoluţiei instituţiei. în Irlanda în anul 1980 a „ombudsman-ului”. opinie la care ne raliem şi noi. pasivitatea. în ultimul deceniu. de regulă. fiind împrumutată chiar de către diverse organizaţii internaţionale (Uniunea Europeană – mediatorul european). ce se traduce prin „cel care pledează pentru altul”. ce dispune de prea puţine mijloace pentru a lupta împotriva principalelor carenţe ale administraţiei – formalismul. Definiţia Ombudsman-ului Plecând de la etimologia cuvântului ombudsman. în Austria în anul 1977 a „triumviratului” de mediatori. mediatorul francez. urmare recomandărilor mediatorului. 2. în Olanda în anul 1982 a „ombudsman-ului naţional”. în Spania în anul 1981 a „apărătorului poporului”. împrumută şi ea această instituţie. ori recomandată statelor membre în vederea preluării ei (Consiliul Europei). doar în faţa Parlamentului. inspirată din aceeaşi tradiţie a ombudsman-ului. de origine suedeză. În opinia noastră. instituţia Ombudsman-ului a depăşit graniţa statală. România. dar şi experienţa celorlalte state europene. reprezintă acea instituţie recunoscută de Constituţie sau printr-un act juridic al autorităţii legiuitoare. curentul reticent s-a mai risipit. A urmat instituirea în Portugalia în anul 1975 a „provedorului de justitia”. Neavând putere de constrângere. Mai mult. specifice oricărui debut. prin statuarea Avocatului Poporului în anul 1991. în Polonia în anul 1987 a „ombudsman-ului pentru protecţia drepturilor civile. pe care o consacră pe cale constituţională. de Marea Britanie în 1967 – „mediator” şi de Franţa în anul 1973 – „mediator”. Ombudsman-ul. câştigându-şi titlul de putător de cuvânt al echităţii administrative. nu de puţine ori a făcut obiectul unor critici puternice. devenind parte integrantă a sistemului administrativ.anul 1962 – „mediator pentru administraţia civilă”. Dincolo de inerentele greutăţi. al cărui bilanţ nu se ridică întotdeauna la nivelul aşteptărilor şi speranţelor celor care au dorit introducerea sa în Franţa ce a atras apariţia unui curent al scepticilor. reprezintă mai degrabă un ombudsman cicălitor. fiind considerat ca o instituţie pur decorativă. astfel că astăzi putem afirma că instituţia mediatorului a reuşit să se înrădăcineze progresiv.

dând publicităţii rezultatele cercetării sale. sunt următoarele: a) în primul rând. astfel că activitatea pe care o desfăşoară are la bază doar autoritatea sa morală. totuşi. face recomandări ori sugestii şi care face publice informări anuale. În opinia lui Donald C. al cărui conducător.administrative. în folosirea ştiinţei juridice pentru demonstrarea legalităţii sau ilegalităţii. În materie de acţiune administrativă. în prudenţa diplomatică privitoare la concilierea părţilor în litigiu şi. mijloacele uzitate de ombudsman în derularea acţiunii sale constau în persuasiune şi influenţare. are menirea de a inspecta. cărora încearcă să le găsească o soluţie atunci când constată că sunt întemeiate. el are menirea ca separat de acţiunea politică. întemeindu-se în principal pe prestigiul său. derulând o activitate constantă de supraveghere a legalităţii acţiunii administrative. ombudsman-ul primeşte plângerile particularilor contra administraţiei. de suficiente posibilităţi pentru a pune în valoare şi de a apăra drepturile cetăţenilor încălcate de administraţie. care se regăsesc în majoritatea sistemelor europene de drept. să garanteze legalitatea actelor administraţiei publice. el nu dispune de putere de decizie. recomandând măsuri concrete de înlăturare a acestora. ombudsman-ul dispune. respectiv. 3. dea demasca erorile. b) în al doilea rând. ombudsman- ul nu este abilitat să dea instrucţiuni sau să anuleze o decizie. cele trei caracteristici principale ale instituţiei Ombudsman-ului. este creată printr-un act al puterilor statului. fie de către Guvern şi a cărei misiune generală constă în supravegherea activităţii administraţiei publice. în superioritate bazată pe cunoaştere imparţială a faptelor sau situaţiilor. Rowat. numit fie de către Parlament. Însă funcţia principală a ombudsman-ului rezidă în constatarea formală a corectitudinii activităţii administraţiei publice. executivă şi judecătorească. într-un simţ al echilibrului şi al echităţii privitor la identificarea actelor incoerente ale administraţiei. 60 . abuzurile sau ilegalităţile administraţiei. Prin urmare. Caracteristicile Ombudsman-ului Această instituţie. Ombudsman-ul este o instituţie cu caracteristici speciale. spre deosebire de cele trei autorităţi publice ce exercită atributele de suveranitate legislativă. Departe de a se constitui într-un tribunal suprem sau o instanţă superioară de judecată. urmărind ca finalitate ca cetăţenii să dispună de o altă cale instituţională pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor. deoarece. în valoarea unei magistraturi de opinie. care acţionează independent.

nu este judecător – apt să tranşeze definitiv litigiilor de natură contencioasă. În condiţiile în care statul a încetat să-şi asume singur sarcina administrării societăţii. asupra organizării şi funcţionării administraţiei publice locale. respectiv apărarea cetăţenilor de abuzurile autorităţilor administraţiei publice. împărţind-o cu unităţile administrative ca persoane juridice de drept public ce sunt organizate şi funcţionează autonom. trebuie precizat şi ceea ce nu este ombudsman-ul. Existenţa sa în organizarea instituţională a unui stat. în genere a controlului de tutelă administrativă. ombudsman-ul nefiind prezent în regimurile autoritare. nu este organism de guvernare – capabil să ia decizii în politica statului. îşi regăseşte raţiunea în necesitatea existenţei unei legături organice între autonomia locală şi lege. orăşeneşti şi judeţene şi interesele naţionale. reprezintă. În acelaşi timp. după cum nu este avocat – cu competenţa de a apăra cetăţenii în faţa instanţelor sau pentru probleme personale. funcţia de mediere sau de recomandare a unor noi măsuri legale. un aspect fundamental care distinge ombudsman-ul de o instanţă administrativă este independenţa sa faţă de puterea executivă. Din această perspectivă. Acestea sunt în esenţă prerogative care oglindesc imaginea unei instituţii ce se constituie într-o garanţie proprie statului de drept. între interesele locale. comunale. contenciosul constituţional. exprimate prin lege. respectiv. funcţia de sancţionare sau de penalizare a actelor autorităţii care îi îngreunează activitatea. în esenţă.întrucât el nu posedă o putere directă asupra administraţiei. raporturile juridice existente între aceste subiecte au 61 . E. care se adaugă celorlalte deja existente – contenciosul administrativ. al cărei unic sens este acela de a asigura şi proteja drepturile şi libertăţile cetăţenilor împotriva abuzurilor statului. dat fiind scopul fundamental al acţiunii sale. şi nume: nu este legiuitor – nu poate dispune măsuri cu forţă de lege. CONTROLUL ADMINISTRATIV AL ACŢIUNII COLECTIVITĂŢILOR LOCALE Instituirea controlului general al statului. funcţia de cercetare şi de control a administraţiei publice. ombudsman-ul îndeplineşte următoarele funcţiuni: funcţia de supraveghere a respectării drepturilor fundamentale şi a legalităţii activităţii administraţiei. c) în al treilea rând. un semn distinctiv al regimului democratic.

62 . atunci când se căutau formele care să exprime ideea de autonomie. Deşi această formă a controlului administrativ operează în sistemul administraţiei publice româneşti. şi anume. Astfel. este fundamentată pe considerente de ordin politic. nici şi sub aspectul „conţinutului” tutelei administrative. acestea menţinându-se prin intermediul controlului administrativ. atât cu privire la actele juridice cât şi a activităţii funcţionarilor publici. 2 din Legea administraţiei publice locale. potrivit cărora între prefecţi. pe de altă parte. problema tutelei administrative se pune nu numai între acele autorităţi administrative între care nu există subordonare ierarhică. lipsa oricăror relaţii. cărora li se substituie raporturile de colaborare şi conlucrare. alin. că o asemenea noţiune ar fi şocat. apreciem ca edificatoare. ca autorităţi de tutelă. însă. şi consiliile locale. doar dreptul autorităţilor de control de a aprecia legalitatea şi nu oportunitatea. incluzând anumite forme ale controlului administrativ exercitat asupra autorităţilor administrative ce reprezintă colectivităţile locale. regimul tutelei administrative este prezent şi în sistemul administraţiei publice româneşti. implicând. deşi nu este prevăzut în mod expres nici de Constituţie şi nici de alte legi organice. deci. În acest context. după zeci de ani de regimuri autoritare considerându-se extrem de necesară punerea bazelor unei autonomii locale reale.îmbrăcat o altă formă. 132. În acest sens. nu există raporturi de subordonare. în contextul legislaţiei româneşti. pe de o parte. Prin eliminarea raporturilor de subordonare între autorităţile administraţiei publice locale şi alte organe nu înseamnă. care urmăreşte asigurarea respectării legilor şi intereselor statale de către autorităţile supuse controlului. prevederile art. autorităţile administraţiei de stat exercită un control de tutelă administrativă asupra autorităţilor administrative proprii ale comunităţilor locale. Un astfel de control asupra actelor nu poate fi conceput decât ca un control de legalitate al cărui obiect îl constituie exclusiv verificarea conformităţii acestor acte administrative cu conţinutul legii şi al altor acte normative. Raţiunea pentru care actuala Constituţie nu mai consacră expres controlul de tutelă. legislaţia actuală nu-l mai reglementează în mod expres sub aspect terminologic. Aşadar. constituindu-se într-o formă a controlului administrativ special. excluzându-se vechile racorduri ierarhice de subordonare. consiliile judeţene şi primării.

fiecărui principiu trebuie să i se asocieze o anumită formă a controlului administrativ. pe baza principiilor care domină organizarea administraţiei publice. Abandonarea concepţiei clasice a tutelei administrative şi înlocuirea ei cu cea de control administrativ asupra acţiunii colectivităţilor locale. Prin urmare. Faţă de aceasta. Exercitarea controlului administrativ în condiţiile respectării principiului autonomiei locale Raporturile dintre autorităţile centrale şi teritoriale. În consecinţă. controlul de tutelă administrativă. 1. apropiindu-se tot mai mult de acea formă modernă a controlului administrativ corespunzător sistemului de administraţie publică fundamentat pe principiul autonomiei locale. astfel încât să se asigure o concordanţă firească între trăsăturile regimului administrativ şi tipul controlului exercitat. noţiunea tutelei administrative îşi pierde treptat din conţinut. care statuează această nouă formă a controlului 63 . în acest sens. care se limitează la verificarea actelor. ca parte componentă a regimului de supraveghere generală a statului asupra administraţiei colectivităţilor locale. caracterizate prin grade diferite de dependenţă faţă de centru. se constituie într-o formă a controlului administrativ corelată şi adaptată principiului descentralizării administrative. fără a se statua asupra oportunităţii acestora. atât în concept cât şi în terminologie. este cazul Franţei. considerăm că. Pe măsură ce descentralizarea se extindea. în anul 1982 a renunţat la sistemul de aprobare a actelor colectivităţilor locale de către autorităţile centrale şi la anularea acestora pe cale administrativă în favoarea instituţiei judeţene. în raport de modul concret de organizare a administraţiei publice. impun cu stringenţă exercitarea unor forme a controlului administrativ adecvate. Edificator. este prevăzută şi în Carta Europeană a autonomiei locale. tutela administrativă. a fost înlocuit prin controlul jurisdicţional. care. presupune eliminarea puterii ierarhice a organelor centrale faţă de cele locale şi înlocuirea acesteia cu tutele administrativă. menite a asigura funcţionalitatea administraţiei publice în limitele legii. Sistemul fundamentat pe principiul descentralizării administrative. astfel că posibilităţile de control ale organelor centrale asupra colectivităţilor locale îşi reduc amploarea şi importanţa. ca principiu fundamental al organizării şi funcţionării administraţiei publice locale. culminând cu statuarea principiului autonomiei locale.

însă forma şi conţinutul efectiv al acestuia.şi care trebuie reglementată în cadrul legislaţiilor naţionale numai prin lege sau prin Constituţie. CONCLUZII Dată fiind structura amplă a lucrării pe care am realizat-o. posterior emiterii actului administrativ. în esenţă. care reflectă. Aşadar. dintr-o 64 . F. de regulă. Fiind cu precădere un control de legalitate. în principiu. Considerăm că generarea unei asemenea forme a controlului administrativ. dar mai cu seamă intercondiţionarea logică dintre diferitele sale componente. inclusiv cu referire la respectarea principiilor constituţionale şi se exercită. controlul administrativ al colectivităţilor locale trebuie să aibă în vedere respectarea proporţionalităţii intervenţiei autorităţii de control în raport cu importanţa intereselor pe care aceasta înţelege să le ocrotească. în contextul regimului de supraveghere a autorităţilor colectivităţilor locale şi care constă în exercitarea controlului de legalitate. un control de legalitate. culminând cu examinarea noilor exigenţe impuse activităţii de control în contextul aderării la Uniunea Europeană. pe linia trecerii de la centralizare la descentralizare şi autonomie locală. continuând cu reliefarea tipologiei instituţionale inedite ce pune în lumină mecanismul controlului administrativ. voi proceda la tratarea aspectelor concluzive în aceeaşi succesiune. controlul administrativ reprezintă o necesitate în sistemul administraţiei publice. care îmbină caracteristicile controlului de tutelă administrativă cu cele ale controlului judecătoresc. Acest control este. dintr-o abordare care a avut ca punct de plecare examinarea principiului legalităţii la nivelul administraţiei în statul de drept. o formă nouă a controlului administrativ. astfel. deopotrivă. până la limitele lor „minime”. Aşadar. Se conturează. în cele ce urmează mi-am propus să realizez un bilanţ în privinţa principalelor segmente tematice ale lucrării. în variatele sale planuri şi forme. restrângerea prerogativelor autorităţilor de tutelă ale statului. racordându-se particularităţilor imprimate de respectivul regim administrativ. indiferent de natura regimului administrativ statuat. ceea ce îl distinge de instituţia tutelei administrative. atât de organele puterii executive cât şi de organele puterii judecătoreşti. principiul democratic care stă la baza organizării şi funcţionării administraţiei publice locale moderne. este consecinţa aplicării principiului autonomiei locale.

de a da un conţinut uniform noţiunii de administraţie. au fost generate de specificitatea şi tradiţionalismul activităţii şi a organizării administraţiei la nivelul fiecărui stat european. o definiţie de maximă sinteză a noţiunii de administraţie publică în sens material care. s-a relevat faptul că. în sensul de activitate desfăşurată de autorităţile publice ale statului. B. care stă la baza organizării şi 65 . la nevoie. în formele sale concrete. putem spune că principiul legalităţii reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale oricărui sistem modern de drept administrativ. în scopul satisfacerii nevoilor de interes general. prin identificarea unei definiţii universal valabile a acesteia în întreg spaţiul european. în cea organizatorică.perspectivă comparativă. constituind. administraţiile publice naţionale. cele două subsisteme – administraţia de stat şi administraţia locală autonomă. necesitatea organizării şi funcţionării acesteia. cel puţin din punct de vedere teoretic. Deşi regăsim pretutindeni această caracterizare duală a administraţiei. ce se regăsesc constant în cercetarea noţiunii de administraţie. o asemenea finalitate nu poate fi atinsă. caracterizează şi doctrina românească de specialitate. doctrinar. nu se pot suprapune. Obstacolele ce au apărut în cadrul demersului. În privinţa finalităţii controlului administrativ pentru întronarea respectului faţă de lege. eventual care sunt acele direcţii sau măsuri prioritare menite a remedia sau impulsiona activitatea de control administrativ. totuşi. potrivit dreptului pozitiv. Am reţinut. prin utilizarea. sunt realităţi incontestabile. în sensul de a determina gradul în care sistemul românesc satisface sau se aliniază cerinţelor europene. în opinia mea. Sub aspectul organizării şi funcţionării efective a administraţiei publice. în latura sa materială şi. A. diferite de cele ale puterii legislative. Rămân doar aspectele de ordin teoretic. de maximă generalitate. deşi existenţa unei administraţii publice naţionale. raporturile sale cu guvernul. a prerogativelor de putere publică. în România. administraţia publică se racordează exigenţelor statului de drept. În ceea ce priveşte demersul de conceptualizare a noţiunii de administraţie publică. desprinse din experienţa statelor sau instituţiilor europene analizate. judiciare sau de guvernare. din punct de vedere al structurii sale. analiza a relevat faptul că. în formele sale moderne de organizare şi funcţionare. deci o structură sistemică multipolară. precum: sensul material al administraţiei – funcţia de administrare a statului şi sensul structural – ansamblul organelor administrative. ca stat unitar descentralizat. respectiv.

garantat prin instituirea controlului constituţionalităţii legilor. dotate cu Constituţii scrise. care statuează implicit asupra limitării şi echilibrului puterilor statului în respectul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. limitată prin drept. principiu sancţionat prin intermediul controlului de constituţionalitate a legilor. menit a asigura respectarea legalităţii la nivelul administraţiei publice. devenind cea mai semnificativă constrângere legală. În toate statele membre. principiul legalităţii înglobează supunerea administraţiei faţă de dreptul constituţional. într-o manieră în care drepturile şi libertăţile individuale să fie protejate. în calitate de principiu de drept direct aplicabil. în particular garanţia drepturilor fundamentale şi care. în acest sens. majorităţii sistemelor de drept ale statelor Uniunii Europene. acţiunea puterii statului este. legea parlamentară este percepută drept jalonul juridic esenţial pentru demarcarea sferei de influenţă a statului. coroborat cu o formă a controlului jurisdicţional. În câteva state. imperativ fundamental. Preeminenţa legii parlamentare formale asupra surselor de drept derivate o regăsim în toate statele Uniunii Europene. deşi în multe dintre state întâlnim şi conceptul de supremaţie a constituţiei. Astfel. în care se regăseşte principiul supremaţiei legii fundamentale. trebuie să garanteze libertatea cetăţeanului contra intervenţiei fără limită a executivului. împreună cu separarea structurală a puterii statale în cele trei puteri. În privinţa surselor legalităţii. peste tot. în calitate de principiu director al organizării statale. subordonarea administraţiei faţă de lege se dezvoltă în sensul unei suprapuneri generale faţă de drept. exprimate determinant prin legea fundamentală a statului. Sub influenţa principiului democratic. în special în Germania. prezent în majoritatea sistemelor de drept continental de influenţă germană. Principiul legalităţii administraţiei este considerat ca un pilon esenţial al statului de drept care. marchează practica administrativă. Existenţa mecanismelor de sancţionare a legilor neconstituţionale pune în evidenţă necesitatea respectării voinţei suverane a poporului.funcţionării sistemelor naţionale de administraţiei publică. am constatat faptul că toate statele aparţinând spaţiului european cunosc structura de tip 66 . România se alătură. specifice statelor democratice şi de drept din familia cărora face parte şi România. marea majoritate a sistemelor constituţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene se fondează pe conceptul de stat de drept. Indiferent de maniera în care acest concept este definit sau desemnat.

acordând Executivului un drept de reglementare primară. sub forma constituţie – lege – act reglementar. care. Mai mult. actul fundamental al statului român consacră posibilitatea restrângerii exercitării unora din aceste drepturi. ce se răsfrânge inclusiv asupra sistemului românesc de drept. dincolo de faptul că. Constituţia portugheză. o limitare a funcţiilor normative ale autorităţilor naţionale. de ordin general. legislativului. spre deosebire de alte state europene. reţinând. condiţionând-o de exigenţa unei aprobări din partea Parlamentului. În toate statele membre analizate. Constituţia franceză. ca stat membru al Uniunii Europene. cândva atotputernică. în situaţii excepţionale. antrenând în ordinea juridică proprie a acestora. constituie obligatoriu un domeniu de reglementare rezervat legii. În această materie. şi anume acţiunea ordinii juridice comunitare. Din acest punct de vedere am evidenţiat natura complexă a principiului comunitar al legalităţii. ce au darul de a perturba această piramidă clasică. În ceea ce priveşte accepţiunilor sau modalităţile de exprimare a principiului legalităţii am demonstrat că acestea rezultă prin excelenţă din rolul jucat de Parlamentele naţionale în contextul structurii constituţionale a acestor state. ale cărei efecte la nivelul statelor membre ale uniunii Europene se resimt în mod direct şi nemijlocit. am relevat şi faptul că limitarea prin legile parlamentare a puterilor executivului. restricţiile ce privesc încălcările drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. suspendării (Spania) sau limitării (Germania) drepturilor sau libertăţilor. limitează puterea legislativă autonomă a guvernului. cea mai importantă sursă. actul fundamental. o poziţie aparte. mai puţin atunci când este vorba de legalitate a administraţiei în sensul restrâns al termenului. pentru alte domenii decât cele stabilite expres. statuează asupra restrângerii (Portugalia). în aceeaşi materie.piramidal. din acest punct de vedere. cu specificul generat de fiecare sistem naţional de drept în parte. am relevat factorii contemporani. impunând o serie de restricţii suplimentare la nivelul elaborării şi punerii în executare a normelor juridice. pe parcursul lucrării. în măsura în care ea nu conferă Parlamentului decât o componentă legislativă. ierarhizată a legalităţii. Situaţia este practic asemănătoare cu cea din Portugalia. Totodată. de natură politico-juridică. ocupă. 67 . a constituit primul pas spre o garanţie efectivă a libertăţii cetăţenilor. cu prioritate.

atribuite administraţiei. în contextul sistemelor de drept administrativ al statelor Uniunii Europene. am putut desprinde câteva observaţii asupra libertăţii de decizie a administraţiei. întrucât asigurarea unei capacităţi de adaptare. ce pot constitui o bază de pornire în demersul de reconsiderare a problematicii legalităţii circumstanţiate sistemului românesc de drept. prin conferirea expresă a unei libertăţi de decizie. O completare importantă a conceptului de supunere a administraţiei faţă de lege este născută din dezvoltarea principiilor de drept. o realitate incontestabilă la nivelul tuturor administraţiilor europene. această dezvoltare jucând un rol major în desăvârşirea supunerii statului. evidenţiază faptul că nu se poate ridica problema unei supuneri absolute a administraţiei faţă de lege. care mă îndreptăţesc să afirm că experienţele statelor democratice cele mai avansate din Europa. am desprins o serie de aspecte relevante. Nu este la fel în celelalte state membre. dar şi a unei supleţe a executivului. trebuie să fie determinate prin lege. ca principiu fundamental al organizării şi funcţionării administraţiei publice. atât de ordin teoretic cât şi practic. decât în termeni teoretici. în condiţiile în care conţinutul. prin prisma doctrinei europene de drept comparat . exceptând cazul monarhiilor constituţionale în cadrul cărora sunt relevante prerogativele regale. Apariţia acestei puteri de tip discreţionar. scopul şi întinderea puterilor delegate. supunerea administraţiei dreptului semnifică şi faptul că particularii dispun de căi de recurs jurisdicţionale pentru afirmarea principiului legalităţii. restricţia legală este opozabilă administraţiei. integrate conceptului de putere discreţionară. Aşadar. în sine acesta fiind independent de organizarea propriu-zisă a controlului administraţiei. în statele membre ale Uniunii Europene. Astfel. Sunt raţiuni. În general. unde monarhul poate fi asociat în procesul de legiferare. din cercetarea tematicii rezervate principiului legalităţii. la nivelul activităţii administraţiei publice româneşti. pot fi avute în vedere în efortul de întărire a conceptului de supremaţiei a legalităţii. suveranităţii legii. precum principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii. principiul securităţii juridice şi cel al protecţiei drepturilor individuale în faţa tribunalelor independente. în ceea ce priveşte emiterea reglementărilor cu caracter administrativ. Din această perspectivă. presupune adesea o concesie acordată de legiuitor administraţiei. De asemenea. în Germania există o delimitare precisă a domeniilor rezervate legii. mai cu seamă din perspectiva 68 .

de a-şi înfrâna tendinţa de a aluneca spre excesul de putere. menite a asigura.identificării mijloacelor adecvate care să asigure şi să garanteze respectarea principiului legalităţii. şi a altor principii fundamentale. apariţia arbitrariului administrativ. alături de principiul legalităţii. credem că se impune cu necesitate analizarea necesităţii introducerii în sistemul de drept românesc. cât mai multe pârghii de constrângere a administraţiei publice. cum ar fi: principiul raţionalităţii. considerăm că se impune şi statuarea expresă a principiului proporţionalităţii. dar şi pe cele de ordin normativ. eventual în cadrul viitorului Cod de procedură administrativă. în acest context. Din acest punct de vedere. dreptul la audiere. care este determinată de lege – ca manifestare de voinţă a autorităţii legiuitoare. a competenţelor de tip discreţionar ale administraţiei publice. în opinia noastră. a cărei tendinţă spre exces de putere rămâne o problemă încă de actualitate. Pentru a îmbunătăţii. ar trebui întreprinse demersurile teoretice necesare. rezidă din preocuparea constantă de a identifica. Totodată. a conduitei pe care administraţia o are de urmat. pe cât posibil. instituirea unor forme moderne şi eficace. principiul legalităţii. al căror rol poate fi decisiv în ponderea puterii discreţionare a administraţiei. al echităţii şi al egalităţii de tratament. coroborată cu o atenţie sporită a autorităţilor administrative. apreciem a fi necesară restrângerea. În vederea prevenirii apariţiei arbitrariului în exercitarea competenţelor administraţiei publice. 69 . în cuprinsul textelor legale. De asemenea. eficienţa acţiunii administrative. restrângând-o astfel la sfera „legalităţii”. concomitent cercetării temei rezervate controlului administrativ. care merită. excedând cadrul legalităţii. pe de o parte. printr-un raport echilibrat al prerogativelor de care dispune administraţia publică (puterea legală – puterea discreţionară). o deosebită atenţie. adesea discreţionare. Problema care mi-am pus-o. în direcţia investigării căilor corespunzătoare apte să contribuie la înfrânarea tendinţelor de alunecare a administraţiei spre excesul de putere. sub variatele sale forme. una dintre cele mai relevante probleme. din punct de vedere conceptual. dezvoltând cu prioritate însăşi conţinutul principiului legalităţii şi fixând cu mai multă rigoare limitele acţiunii administrative. dincolo de cea mai importantă dintre acestea. evitându-se pe cale de consecinţă. determinându-se cu mai multă precizie. prin intermediul cărora să se limiteze tendinţa de exces a puterii administraţiei. iar pe de altă parte. o constituie cercetarea puterii discreţionare a administraţiei.

a cărei importanţă este cunoscută la nivel global. viciile de formă şi de procedură. specifice sistemului de drept francez. C. respectiv. Dincolo de elementele tradiţionale. care s-au extins în majoritatea sistemelor statelor europene. dar care ar prezenta utilitate deosebită şi în România. fenomen care impune reconsiderarea şi. în contextul reformei administraţiei publice româneşti. a specificului naţional. de nevoia de adaptabilitate a instituţiilor juridice româneşti la cerinţele impuse de modernitate. eventual dacă experienţa statelor europene poate fi utilă dezvoltării instituţionale. în consonanţă cu exigenţele manifestate pe plan european. o noţiune juridică nedefinită încă în ordinea juridică internă. Analiza tematicii dedicate controlului administrativ a relevat exigenţe inedite. cu păstrarea. de tipul autorităţilor autonome de tip ombudsman. care concură decisiv la întronarea legalităţii la nivelul administraţiei publice. adaptarea mecanismelor controlului de tutelă administrativă la noile realităţi. după cum şi prin însuşirea de noi tehnici şi proceduri menite a conferi eficienţă actului de control exercitat în cadrul administraţiei publice româneşti. suple şi eficiente. putem afirma că instrumentul controlului administrativ continuă să reprezinte una din modalităţile concrete şi uzuale. reprezintă 70 . în cadrul cărora. cărora le revin competenţele privind controlul. sporind eficienţa autorităţilor administrative române. dintr-o perspectivă comparativă. cu implicaţii directe asupra creşterii capacităţii administrative de implementare a Acquis-ului comunitar. Analiza întreprinsă asupra controlului administrativ. însă. În acelaşi context. figurează distinct deturnarea de putere a administraţiei. Crearea de noi instituţii specializate în materia controlului. apt să răspundă realităţilor sociale concrete din ţara noastră. accentuarea controlului administrativ. în sensul identificării cazurilor în care administraţia acţionează abuziv. menite să indice dacă România s-a aliniat exigenţelor europene în domeniu. conduce la o serie de aspecte concluzive. suntem de părere că examinarea cu prioritate a motivelor de recurs în cazul actelor ilegale ale administraţiei. Din perspectiva celor de mai sus. ne-am pus problema de a şti dacă actualele mecanisme administrative de control sunt suficiente. determinate de astă dată de procesul integrării europene. prin preluarea de instituţii noi recunoscute în plan extern. alături de cele privind absenţa competenţei legale. care se regăsesc şi în sistemul românesc de drept. încălcarea legii. ca unul dintre mijloacele eficace de asigurare a legalităţii administraţiei publice. dezvoltarea treptată a capacităţii administrative a celor existente. ori dacă acestea pot fi îmbunătăţite.

implicit. dar şi ca finalitate. cu cele două coordonate principale ale sale. Relansarea acestei activităţi de control presupune. de ordin teoretic şi practic. în eventualitatea în care există o compatibilitate între acesta şi sistemul de împrumut. În acest sens. Conturarea şi prefigurarea activităţii de control administrativ are ca suport juridic. revizuirea unor aspecte corelative. De asemenea. al celor de fond. ale căror instituţii şi mecanisme s- au dovedit viabile şi care sunt susceptibile de a fi adaptate în sistemul românesc al administraţiei publice. ce depăşesc graniţele activităţii administrative curente de la nivel naţional. controlului administrativ îi revin funcţii noi. Cu toate acestea. exigenţele derivate din imperativul statului de drept. apreciem că în marea lor majoritate. învederându-se o serie de slăbiciuni ale administraţiei publice româneşti. mai cu seamă privind prin prisma cerinţelor impuse de organismele europene. menite de a consolida criteriul politic al asumării obligaţiilor concrete ce îi revin României în calitate de stat membru. jucând un rol activ în contextul reformei administrative. respectiv asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor consfinţite de lege cetăţenilor. un indicator al gradului de eficienţă al activităţii de control administrativ din România îl constituie experienţa pozitivă relevată de unele state europene. dincolo de ajustările de ordin normativ. aplicarea corecţiilor necesare eliminării acestor disfuncţionalităţi poate fi realizată printr-o întărirea activităţii de control administrativ.doar câteva din condiţiile ce reliefează rolul controlului prin funcţiile complexe pe care le îndeplineşte în ansamblul activităţilor administrative ale statului. anume supunerea faţă de lege la nivelul tuturor autorităţilor administrative ale statului. precum şi cele privitoare la formele procedurale ce însoţesc sau sunt implicate în contextul exercitării controlului administrativ. 71 .

Eutrena Cuesta. 2001. Dilotomie sau complementaritate. Vasilescu. Bachof Verwaltungsrecht. Drept administrativ comparat. Charles Debbach. 18. 1974. 2003. Akehurst. Aplicarea principiilor generale de drept de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene. ediţia a 3-a. 2003. Anghene. University of Limerik. 72 . Bucureşti. O. 6. Editure Puf. Editura Lumina Lex. 2004. ediţia a II-a. Iorgovan. vol. 4. ediţia a II-a revăzută şi adăugită. Constituţia României – comentată şi adnotată RA MO. mecanisme şi instituţii administrative. 2. 12. Impactul informatizării. R. 1958. Teorii. Action et de controle de l’administration. 14. ediţia a II-a. Muraru. Manual de drept administrativ. 2003. Bucureşti. Editura Rosetti. 10. I. F. Buttgenbach. Vida. M. 13. M. 5. Dreptul şi managementul. M. Perspective. Administraţia publică. 1978. Tratate. ediţia a 3-a. Bucureşti. Liege. Munchen. A. Bucureşti. I. Bucureşti. Ioan Alexandru. Editura All Beck. Dembour. M. 17. Drept administrativ comparat. BIBLIOGRAFIE: A. Realităţi. Ioan Alexandru. monografii. Bernaditte Connaughton. 1996. Contenciosul administrativ. Introducere în filosofia dreptului. 1981. Editura Ştiinţifică. Constantinescu. Drept administrativ. Drept comunitar european. Controlul activităţii economico- sociale. 1998. Bucureşti. Constantinescu. Charles Debasch. 1992. I. ediţia a 3-a. 8. Curs de drept administrativ. 3. Bucureşti. Bucureşti. Editura Politică. A. 16. Irland. Editura Lumina Lex. I. Bucureşti. Paris. I. 11. Editura All Beck. M. Revizuirea Constituţiei României – explicaţii şi comentarii. Deleanu. Institutions et droit adnministratif. Bucureşti. Anghene. Structuri. vol. 1981. 1966. cursuri 1. 2000. J. I/1. Ion Craiovan. Muraru. edition 4 refondue. Bruxelles. 7. Editura Universul Juridic. tone 2. Stoica. 19. Editura Sylvi. Ioan Alexandru. Florian Coman. Paris. 15. Iorgovan. Bucureşti. Elemente de drept administrativ. Editura Lumina Lex. 9. Ioan Alexandru. Ioan Alexandru. Departament of Government and Society. 1998. M. 1981.

1959. Partea generală. W. de la origini până în anul 1954. 29. J. Tubiugen. 1987. Puterea discreţionară în funcţiunile statului. Donner. 1962. Bucureşti. 33. Actele de drept administrativ. Noua lege a contenciosului administrativ – geneză şi explicaţii. ediţia a II-a. Gruia. Londra. 2002. Di Giovine. Georgeta Duculescu. 27. Alphen a/d Rijn. Bucureşti. V. Bucureşti. Bruxelles. Victor Duculescu. ediţia a 4-a. Armand Colin. Dublin Corporation). Uniunea Europeană. H. Londra. 28. Paris. Antonie Iorgovan. M. I. 37. Faber. Editura Tibidabo. Editura Politică. Editura Lumina Lex. Legalitatea actelor administrative. 24. 1974. Editura All Beck. Paris. Hood Philips. Paris. P. 1934. A. 1996. Mecanisme. 1985. 32. Nederlands Bestunrrecht. tone I. ed a 15-a augmentee. 39. ed. Antonie Iorgovan. Laudin.20. Bucureşti. Barcelona. 36. Augustin Fuerea. O. Bucureşti. 2003. 1982. ed. Grundzuge des verfassundsrechts. 17. Andre de Laubadere. 2001. Ion Jinga. Carles Giner de Grando. I. T. Introduzione allo studio della riserva di legge null’ordina mento. deziderate şi perspective. relaţii şi perspective. Juristul Irlandez nr. Bucureşti. G. Antonie Iorgovan. a 8-a. LGDJ. a 8-a. Algement Deel. A. 22. 2004. Konrad Hesse. vol. 23. 1993 35. Rivero. V. 73 . 21. Editura Ştiinţifică. Bucureşti. ediţia a 8-a. 26. 40. Editura Lumina Lex. 1975. Tratat elementar. Justiţie Europeană. 34. Drăgan. Antonie Iorgovan. Istoria civilizaţiei în Europa. P. 25. 1980. Dalloz. ediţia a 6-a. vol. Editura Roata. 30. Humanitas. V. Drept administrativ. Los ombudsmen europes. Jakson. Remoulding Certiorari: A Critic of the State (Abengeen Proprietes Ltd. 31. 1999. Editura Hercules. Introducere în dreptul Constituţional. Verwaltungsrecht. Karslruhe. 38. Bucureşti. Drept comunitar european. Marc Blanquet Droit communantaire general. Francois Guizet. Dicey. Drept constituţional şi drept administrativ. Traite de droit administratif. 2000. I. 1931. 1986. Tratat de drept administrativ. Guy Isaac. Hogan. Istoria prescurtată a recursului pentru excesul de putere.

55. ediţia a 5-a. Editura Lumina Lex. Drept Comunitar. Cezar Manda. Bucureşti. Mircea Preda. Drept administrativ. Casa Editorială Calistrat Hogaş. ediţia a III-a. Bucureşti. R. 61. 2002. N. Editura Lumina Lex. 52. Simina Tănăsescu. Copenhaga. Dreptul colectivităţilor locale. Editura Cordial Lex. Justiţia administrativă. 2001. Editura Club Europa. Luxemburg. Nigro. ediţia a 5-a. Majeurs. 58. 43. 1983. I. Parte generală. vol. Milano. Drept comunitar. 56. Hayen. 1999. Editura Lumina Lex. Frankfurt de Main. Munchen. 50. 1929. Bucureşti. Bucureşti. E. III. M. 54. Principiul legalităţii şi activităţii dreptului privat în administraţia publică. 2001. Despre teoria juridică a suveranităţii naţionale. Towards a European Administrative Space ? of the Administrative Laws of the Eu Membre States Baden- Baden. Puterea administraţiei şi principii constituţionale. Cezar Manda.. Bucureşti. P. Editura All Beck. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. H. Johan P. Organizaţii europene şi euroatlantice. Bucureşti. ediţia a 7-a. Justiţia Comunitară. Nielsen. Poulopol. 2002. 60. Lucia Matei. Drept social european. 2003. Ediţia a IX-a revăzută şi adăugită. Londra. Bucureşti. Marzuoli. 1996. 53. Drept constituţional şi instituţii politice. Alexandru Negoiţă. Ion Jinga. Curs de drept administrativ. Ioan Muraru. Editura Economica. Cluj-Napoca. Dreptul danez. 57. ediţia a II-a. Nicolae Voiculescu. A. 51. 74 . p. Olsen. 1999. Statul luxemburghez. Andrei Popescu. Editura Athenauum. 46. Editura Fundaţiei România de Mâine. 1995. Corneliu Manda. 1964. P. 47. V. 1982. Editura Lumina Lex.41. 1986. editat de E. Meyer. Milano. 42. Maurer. Administraţia Publică Locală din România. in Gesechichte der Verwaltungsrechtswissenschaft in Europa. 2001. G. Pierre Matfujsen. 45. 1997. Octavian Manolache. Petrescu. 140-141. Bucureşti. 1985. 1991. 44. Corneliu Manda. Management public. Sweet and Maxweel. 59. 1982. 48. 49. Editura All Beck. Octavian Manolache. Allgemeins Verwaltungsrecht. 1982. 2001. Ottaviano. Compendiu de drept european. Bucureşti. T. vol. Andrei Popescu.

Skouris. Bucureşti. H. office for official publications of the European comunitiens Swet and Maxwell. Jean Rivero Valine. in Evangelisches Staatslexikon. G. Ule. Leontin Jean Constantinesco. W. 75 .62. 1992. B. Bruylant. Droit administratif europeen. ed. Oxford. a 17-a. Dibisson. European Administrative Law. 63. in Traite de Science Administrative. ediţia a II-a. Jurgen Schwarze. Montechrestien. Rarincesu. 75. ed. Wade. Paris. Contenciosul administrativ român. Stuttgard. ediţia a 5-a. Bucureşti. Bucureşti. Paris. Jurgen Schwarze. studii 1. 1984. H. 3. 1992. 2. Dana Apostol Tofan. Editura Naţional. Ovidiu Ţinca. 72. Jean Marie Auby. 65. Ziller. 67. 1998. Jurgen Schwarze. Editura All Beck. Du the Convergence. Administrations comparees: les systemes politico- administratifs de l’Europe des Douze. L’ilegalite de l’action administrative comme fondement de la responsabilite de la puissance publique en Greece. a 2-a. Le milieu juridique. Santai. 1998. Articole. 2002. 1994. 66. 73. 71. Drept comunitar general.A. Administrative Law under European Influence. 74. vol I. 1982. 1993. Cluj-Napoca. Droit administratif. 1996. 70. 1999. 69. Jean Rivero şi Jean Waline. Dalloz.. Drept administrativ şi ştiinţa administrativă. Puterea discreţionară şi excesul de putere al administraţiei publice. Droit administratif. Constituţionalitate şi Constituţionalism. vol. Office des publications officielles des Communautes Europeennes. M. R. Florin Bucur Vasilescu. 1999. Editura Universală. 1936. C. Drept administrativ. W. Paris. Editura Didactică şi pedagogică R. 68. 1975. La nature juridique des Communautes europennes. C. La distination entre la legalite et l’oportunite dans la theorie du recours pour exces de pouvoir. I. Mouton @Cola Haye. J. 64. I.

Gertrude Luble-Wolf. 27. Directiva Consiliului şi a Parlamentului European nr. 6. Europaisches und nationales. Legea administraţiei publice locale nr. Consiliului şi Comisiei. 9. 2000. 97/52/CE din 13 octombrie 1997. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Controlul de legalitate exercitat de prefect. OECD. Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative nr. Directiva nr. 93/36/CEE. 4/1992. 93/37/CEE. Eugen Popa. Recursul administrativ prealabil în dreptul administrativ comunitar. pentru coordonarea procedurilor de încheiere a contractelor de achiziţii publice. Constituţia Europeană 2. 4. din 14 iunie 1993. 5. Directiva nr. 76 . 1929. recenzie de Marius Bălan în Revista „Ştiinţe juridice”. din 30 mai 2001. nr. 10. 7. 215/2001 cu modificările şi completările ulterioare. cu privire la coordonarea procedurilor pentru încheierea contractelor de lucrări publice. 1999. Dacian Dragoş. 6. SIGMA – OECD. Regulamentul Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor. referitoare la coordonarea procedurilor pentru încheierea contractelor de servicii publice. 2/1993. 10. 92/50/CEEE. 7. 3. Paris. Erast Diti Tarangal. 8. Sofia Popescu. Statul de drept şi controlul respectării legii de către autorităţile administrative. anul IV. 01/07/1994. Rezoluţia din 16 iunie 1994 – OJC 179. 8. Legea nr. Particularităţi ale ordinii juridice comunitare. din 14 iunie 1993. cu privire la accesul publicului la documentele Parlamentului European. Revista de drept public. European Principles for Public Administration. Regulamentul nr. Decizia Parlamentului din 17 iulie 1996 de constituire a Comisiei temporare de anchetă pentru investigarea presupuselor contravenţii sau a proastei administrări. Augustina Dumitraşcu. din 18 iunie 1992. 11. Directiva nr. Revista Dreptul. 9. 1049/2001 al Parlamentului European şi Consiliului. 2 (5). Legislaţie internă şi internaţională 1.4. Revista Studii de drept românesc nr. Principiul libertăţii în dreptul administrativ român şi francez. 5. Lucrarea SIGMA Paper no.

12. 77 . Statutul funcţionarilor Comunităţilor Europene.