MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR ACADEMIA DE POLIŢIE “Alexandru Ioan Cuza” FACULTATEA DE DREPT Catedra JANDARMI ŞI PREGĂTIRE GENERALĂ

BUCUREŞTI - 2007 –

„ Pregătire Militară Generală – curs universitar” Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2007. ISBN 978-973-745-041-8

A U T O R I: Col. drd. . APOSTOLESCU CRISTIAN Mr. dr. CEZAR PEŢA Cpt. POROJANU MARIN

Tehnoredactare şi copertă: Mr. dr. CEZAR PEŢA

2

CUPRINS

CAPITOLUL 1.........................................................................9 Cunoaşterea armelor convenţionale..........................................9 1.1. Organizarea armamentului de foc..................................9 1.1.1. Noţiuni generale......................................................9 1.1.2. Clasificări..............................................................10 1.2. Clasificarea muniţiilor convenţionale..........................13 CAPITOLUL 2.......................................................................15 Protecţia civilă şi managementul dezastrelor..........................15 2.1. Dezastrele – fenomene naturale distructive.................15 2.1.1. Consideraţii generale.............................................15 2.1.2. Clasificarea dezastrelor.........................................16 2.1.3. Descrierea calamităţilor naturale..........................17 2.1.3.1. Cutremurele....................................................17 2.1.3.2. Alunecările şi prăbuşirile de teren.................22 2.1.3.3. Inundaţiile......................................................22 2.1.3.4. Înzăpezirile.....................................................25 2.1.3.5. Epidemii şi epizootii......................................26 2.1.3.6. Alte fenomene meteorologice periculoase.....26 2.2. Dezastrele – evenimente provocate de accidente.........27 2.2.1. Noţiuni generale....................................................27 2.2.2. Accidentele chimice..............................................27 2.2.2.1. Accidentul chimic la agenţii economici.........27 2.2.2.2. Accidentul chimic pe timpul transportului substanţelor periculoase..............................................30 2.2.3. Accidente nucleare................................................31 2.2.4. Avarii la construcţii hidrotehnice..........................38 2.2.5. Incendii de proporţii..............................................39 2.2.6. Accidente majore la utilaje şi instalaţii tehnologice periculoase......................................................................40 2.2.7. Accidente majore pe căile de comunicaţie............40 3

2.2.8. Accidente majore la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii................................................................41 2.2.9. Alte dezastre nespecifice României......................41 2.2.9.1.Tsunami...........................................................41 2.2.9.2. Erupţia vulcanică............................................42 2.2.9.3. Cicloane tropicale (uragane)..........................43 2.2.9.4. Tornade..........................................................44 CAPITOLUL 3.......................................................................45 Cunoaşterea armelor de distrugere în masă............................45 3.1. Reglementări internaţionale din punct de vedere juridic despre armele de distrugere în masă.......................................45 3.2. Armele de distrugere în masă şi terorismul internaţional .................................................................................................55 3.3. Generalităţi despre armele de distrugere în masă........59 CAPITOLUL 4.......................................................................79 Teoria şi practica tragerii cu armamentul...............................79 4.1. Generalităţi despre balistică.........................................79 4.2 Balistica interioară........................................................79 4.2.1. Percuţia, aprinderea încărcăturii de iniţiere şi arderea pulberii...............................................................79 Pulbere cu fum................................................................80 Pulbere fără fum..............................................................80 4.2.2. Fenomenul tragerii................................................80 4.2.3. Reculul armei şi viteza iniţială a glonţului...........82 4.2.4. Rezistenţa, umflarea (explozia), uzura şi vivacitatea ţevii.................................................................................83 4.3. Balistica exterioară.......................................................84 4.3.1. Noţiuni despre ochire............................................84 4.3.2. Traiectoria şi elementele ei...................................85 4.3.3. Spaţiul periculos al terenului................................88 4.3.4. Spaţiul periculos al înălţătorului...........................88 4.3.5. Spaţiul defilat şi spaţiul protejat...........................89 4

4.3.6. Influenţa condiţiilor de tragere asupra traiectoriei glonţului..........................................................................90 CAPITOLUL 5.......................................................................92 Cunoaşterea armamentului......................................................92 5.1. Destinaţia şi caracteristicile de luptă ale pistolului cal. 7,65 mm, Md. 1974.................................................................92 5.2. Destinaţia şi caracteristicile pistoalelor Glock 17 şi 17L ...............................................................................................100 5.3. Destinaţia şi proprietăţile de luptă ale pistoluluimitralieră...............................................................................107 5.4. Destinaţia şi proprietăţile de luptă ale puştii-mitralieră ...............................................................................................121 5.5. Destinaţia şi caracteristicile tehnico-tactice ale puştii semiautomate cu lunetă – P.S.L............................................126 5.6. Destinaţia şi caracteristicile tehnico-tactice ale mitralierei..............................................................................134 5.7. Destinaţia şi proprietăţile de luptă ale aruncătorului de grenade antitanc A.G.-7........................................................146 5.8. Arma de vânătoare I.J. BAJKAL...............................164 CAPITOLUL 6.....................................................................170 Cunoaşterea grenadelor de mână..........................................170 6.1. Grenada de mână ofensivă (R.G.-42).........................170 6.2. Grenada de mână defensivă – F.1, Md. 1915.............171 CAPITOLUL 7.....................................................................175 Cunoaşterea explozivilor clasici şi improvizaţi....................175 7.1. Noţiuni generale despre explozivii clasici şi improvizaţi ...............................................................................................175 7.2. Descrierea şi caracteristicile principalilor explozivi folosiţi în lucrări de distrugere..............................................176 7.3. Sisteme şi mijloace pirotehnice şi electrice de aprindere:..............................................................................178 7.3.1. Sistemul pirotehnic de aprindere.........................179 5

...........196 CAPITOLUL 9......................4..................... geluri şi paste....... clasificarea substanţelor incendiare.......198 Topografie militară.......198 9.. Forma şi dimensiunile pământului.198 9................................ linii...207 6 .204 ALE UNUI PUNCT........................................5...................... Harta şi planul topografic.......4...........................................................4......................190 8.........................2. Substanţe incendiare solide......1............................. Proiecţia cilindrică transversală conformă GAUSS .... Protecţia împotriva substanţelor incendiare şi tehnica stingerii echipamentului şi a mijloacelor individuale de protecţie. Confecţionarea şi folosirea mijloacelor incendiare improvizate..........205 9........................182 7.................1........... scara hărţilor şi determinarea distanţelor pe hartă........ Noţiuni generale despre cartografie.......................................................................2...188 8..3...........188 Cunoaşterea mijloacelor incendiare................................Sistemul electric de aprindere...................192 8......................... Puncte................... direcţii şi unghiuri caracteristice pe globul terestru................................7..............205 9......204 RECTANGULARE..........3......................188 8....199 9...............4.................196 8.................................201 DETERMINAREA COORDONATELOR.... Harta şi planul topografic..........1.....3................. Sisteme de coordonate.2...2..........................2.. Noţiuni asupra proiecţiilor cartografice.................... Substanţe sau amestecuri incendiare lichide....... caracteristicile procesului de ardere......2............................................3...........................................................................1..... Explozivii improvizaţi........... Măsuri de siguranţă pe timpul lucrului cu explozivii 185 CAPITOLUL 8.......................... amestecuri explozive pe bază de azotat de amoniu.................................. Consideraţii generale........................206 9................4.................4.............................205 9..................5......................181 7......................................204 9....

..................................1 Destinaţia..9...........223 9....7...............1.233 Cunoaşterea mijloacelor individuale de protecţie......218 9.......2 Construirea profilurilor..Generalităţi despre reprezentarea reliefului...........233 10.........8..............211 9.233 10.....228 9.....212 9...Cadrul hărţilor în proiecţia Gauss...............................7....................209 9.................6.......7.. Scheletul şi nomenclatura hărţilor.6..2 Caracteristici tehnico-tactice................ Reprezentarea pe hartă a formelor de relief.................1..223 9.............5.......207 9... Determinarea vizibilităţii între puncte.......3 Descriere...6............................................... Reprezentarea detaliilor de planimetrie pe hărţile topografice militare........5...............................9.....................................1......5...221 9...................6.........2.........227 9................... Semnele convenţionale.............7......216 9. Reprezentarea detaliilor de planimetrie prin semne convenţionale.........1.....................4................. Masca contra gazelor........ Metoda curbelor de nivel....................2.........7.........3...... Scările hărţilor şi modul de folosire a lor..........1......................231 CAPITOLUL 10..228 9..... Reprezentarea reliefului pe hărţile topografice militare .233 10..227 9....4........... Citirea hărţilor topografice militare........... Determinarea zonelor văzute şi nevăzute........5 Determinarea diferenţelor de nivel şi a cotelor...8... Reţeaua rectangulară........3..1...................3................9...8 Probleme ce se pot rezolva pe harta la cabinet.5.....7.......Metoda planului cotat. Orientarea hărţii..........208 9.......5............... Alte metode de reprezentare.234 7 .................212 9............................................9................................1.........8............4...222 9......2.....213 9.............8........1 Determinarea distanţelor......1....................3.....216 9..........225 9.7......224 9............................. Deplasarea în teren cu ajutorul hărţii.......216 9............233 10............ Probleme ce se pot rezolva cu harta în teren.217 9...................................8.......

.................7 Reguli de folosire a M........242 10..........246 ANEXE........................................9 Întreţinerea M.............................. 1 .....C....... Completul de protecţie nr.........................................238 10..........................................251 BIBLIOGRAFIE:...8 Utilizarea măştii contra gazelor defectă.......................236 10.............C.......................1...................238 10......1 Modul de folosire a completului de protecţie nr..1......G....................................6 Verificarea funcţionării M....277 8 .....243 10....C......2...G.........................5 Alegerea taliei...........2...........................1.............1.1........10...G.................................239 10......244 10........ 1...4 Principiul de funcţionare....1.....

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române. este dotat cu o anumită categorie de armament. ca. Acest armament poate fi întrebuinţat la ordin sau din proprie iniţiativă. în apărare sau atac. la vânat. de către forţele armate (militari).CAPITOLUL 1 Cunoaşterea armelor convenţionale 1. (Instrucţiuni.A. precum şi a mijloacelor de distrugere în masă. teren muntos şi acoperit. Noţiuni generale În îndeplinirea misiunilor. anotimp şi timp.I.P. conform legii 17/1996(privind uzul de armă) şi a legii 295/2004. substanţe explozive aprinse sau luminoase. în localităţi. clădiri. arma este un mijloc (unealtă. Tot în Dicţionarul explicativ al limbii române găsim definiţia armei de foc ca fiind arma care foloseşte pulbere explozivă pentru aruncarea proiectilelor. loc.R. pentru capturarea sau neutralizarea adversarului în lupta apropiată. maşină care serveşte în lupta împotriva inamicului. În Legea 295/2004 armele de foc sunt definite ca fiind orice dispozitive a căror funcţionare determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile. unealtă. principii şi reguli de tragere cu armamentul de infanterie) armamentul de foc este definit. un rol important îl are armamentul portativ individual. În sens militar. din apropiere sau la distanţă. destinate pentru ducerea acţiunilor de luptă. amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive. arma reprezintă un obiect.T. În I.1. Organizarea armamentului de foc 1.1. 9 . în raport cu specificul activităţilor desfăşurate. indiferent de natura terenului. folosit în lupta de apărare sau atac. Prin armament înţelegem totalitatea armelor albe şi de foc. fiind acele arme la care energia gazelor rezultate din arderea pulberii este folosită pentru aruncarea gloanţelor (proiectilelor). iritante sau de neutralizare. în unele probe sportive. aparat. Din aceste considerente personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor.1. aparat sau maşină) individual sau colectiv cu caracteristici proprii.

bunurilor şi valorilor sau a transporturilor unor valori importante.1.arme de foc utilitare. 6. 7. destinate să asigure apărarea vieţii. precum şi bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau juridice. precum şi armele aflate sau nu în stare de funcţionare.arme utilitare destinate imobilizării animalelor prin injectarea de substanţe tranchilizante. integrităţii şi libertăţii persoanelor fizice. 4. arme de asomare . arme utilitare . Clasificarea armelor din punct de vedere al destinaţiei: 1. 11.armele destinate a fi piese de muzeu. 9.arme destinate practicării vânătorii. armele de foc sunt clasificate astfel: I. iar clasificările acestuia diferă în funcţie de sursă.arme de foc devenite nefuncţionale ca urmare a transformării lor de către un armurier autorizat. iritante.arme neletale scurte. 8. care folosesc muniţie cu glonţ sau / şi cu alice. special confecţionate pentru a împrăştia gaze nocive. de neutralizare şi proiectile din cauciuc. arme de tir . medico-veterinar. arme de autoapărare .arme destinate să asigure desfăşurarea corespunzătoare a unor activităţi din domeniile industrial. arme de vânătoare . destinate unui scop industrial de uz civil şi care au aparenţa unei arme de foc automate. arme de colecţie .arme destinate practicării tirului sportiv. arme cu destinaţie industrială . care constituie 10 .arme destinate uzului militar. arme de apărare şi pază .arme utilitare. în scop de autoapărare. arme cu tranchilizante . Clasificări Armamentul folosit în prezent este deosebit de variat. Conform Legii 295/2004. cu una sau mai multe ţevi. precum şi desfăşurarea de către societăţile specializate de pază a activităţilor de pază a obiectivelor. în scopul sacrificării ulterioare. agricol.1. 5. omologate sau recunoscute în condiţiile prevăzute de lege. arme militare . piscicol. 2. folosite pentru imobilizarea animalelor. 10. prin supunerea acestora la un şoc mecanic. 3. omologate sau recunoscute în condiţiile prevăzute de lege. semiautomate. arme de panoplie . al protecţiei mediului şi protecţiei împotriva dăunătorilor. omologate sau recunoscute în condiţiile prevăzute de lege.2.arme de foc scurte.

se reîncarcă automat. dar nu pot trage o serie de mai multe cartuşe prin apăsarea continuă pe trăgaci. folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-o butelie recipient. II. arme de recuzită . după fiecare foc tras.armament de aviaţie. 13.P. . necesare activităţii instituţiilor specializate în domeniul artistic. fabricate sau devenite inofensive ca urmare a modificării lor de către un armurier autorizat. care este încărcată după fiecare tragere prin introducerea manuală a cartuşului în camera de încărcare sau într-un lăcaş special prevăzut la intrarea în ţeavă.arme de foc a căror lungime a ţevii sau lungime totală depăşesc dimensiunile armelor de foc scurte.arme de foc care.arme de foc care. arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune .R. 6. arme de foc cu repetiţie .I. arme de foc scurte . 5. 11 . stilet etc. se reîncarcă automat şi trag o serie de mai multe cartuşe prin apăsarea continuă pe trăgaci. pentru aruncarea proiectilului. În I.armă de foc fără încărcător.de tăiere: baionetă. destinate să fie păstrate în colecţii.T. documentară sau sentimentală deosebită. după fiecare cartuş tras. . arme de foc automate . după efectul la ţintă: * armament alb: . 3.arme de foc care. 4. . arme de foc semiautomate .. arme vechi .armament de infanterie. se reîncarcă manual. armamentul modern cuprinde următoarele categorii: . arme de foc lungi . arme de foc cu o singură lovitură . prin introducerea pe ţeavă a unui cartuş preluat din încărcător prin intermediul unui mecanism. ştiinţifică. 7.arme special confecţionate. sabie. artistică.A.arme de foc a căror ţeavă nu depăşeşte 30 cm sau a căror lungime totală nu depăşeşte 60 cm. Armamentul de infanterie se clasifică astfel: A.armament de artilerie.arma rachetă. 12.rarităţi sau care au valoare istorică. 2. după fiecare cartuş tras.arme letale produse înainte de anul 1877 sau reproduceri ale acestora. Clasificarea armelor din punct de vedere constructiv: 1..arme care.

12 .A.B. * armament de foc: .G. * uşor – deservit de către un singur militar (pistol).6 mm. pistol-mitralieră. rachetă. b) din punct de vedere tactic: * individual: pistol.de lovire – diverse obiecte. . puşcamitralieră. carabină. mitraliera. puşca semiautomată cu lunetă. * de companie: mitraliera. * reactiv – A. din punct de vedere al destinaţiei: * pentru luptă – armamentul şi aparatura existente în înzestrare în vederea ducerii acţiunilor de luptă. puşti. executarea antrenamentelor la pregătirea de specialitate (de exerciţiu şi secţionate). fie prin folosirea energiei de recul şi cu care se poate executa focul în serii şi continuu . * de bord: mitraliera de pe T.9).-7. c) din punct de vedere al principiului de funcţionare: * cu repetiţie – la care reîncărcarea se face de trăgător după fiecare cartuş tras .de împungere: baioneta.puşca 5. mitraliere.G..-40 mm. . A. * pentru instrucţie – destinate în mod suplimentar a fi folosite în procesul de instrucţie în scopul economisirii muniţiei şi resurselor. . fie prin folosirea energiei de recul şi cu care se poate executa numai foc lovitură cu lovitură . puşca semiautomată cu lunetă.cu efect cumulativ – lovitura P.cu schije: grenade de mână.-7V. * automat – la care reîncărcarea se face fie pe principiul folosirii energiei gazelor.G. lovituri pentru A.cu glonţ: pistoale. * de grupă: puşca mitralieră. * pentru învăţământ – cunoaşterea principiilor de construcţie şi funcţionare..G. Armamentul de foc se clasifică astfel: a) din punct de vedere al greutăţii: * greu – deservit de către un grup de militari (aruncătorul de 82 mm.pistol-mitralieră.G.-7. B. A.pistol. * semiautomat – la care reîncărcarea se face fie pe principiul folosirii energiei gazelor. . tun.

B. MUNIŢII DE AVIAŢIE (BOMBE): • bombe brizante (de fragmentaţie sau antipersonal). aer-aer. RACHETE: • rachetă sol-sol. antisubmarin. de calibre mai mici (0. • bombe cu materiale de propagandă şi de diversiune. • bombe de aruncător de calibru 60 – 240 mm. • bombe cu destinaţie specială: antitanc. C. sol-aer. • bombe de aviaţie ghidate (rachete) sunt de tipul ruptură – pătrundere.2. MUNIŢII DE INFANTERIE: • cartuşe. • grenade de mână. au dispozitive de ghidare şi comandă prin radio. 13 . D. mare-sol. • bomba de apă destinată distrugerii construcţiilor hidrotehnice prin efectul şocului hidraulic. • mine antitanc şi antiinfanterie. • bombe de aviaţie destinată distrugerii construcţiilor hidrotehnice prin efectul şocului hidraulic.1. • proiectile de artilerie de calibre 20 – 240 mm. Clasificarea muniţiilor convenţionale A. • bombe incendiare şi amestecuri incendiare. • proiectile reactive. MUNIŢII DE ARTILERIE: • lovituri pentru aruncătoare de grenade antitanc. • bombe pentru ruptură – pătrundere de calibre (150 – 5 000 kg) destinate străpungerii betonului şi blindajelor de oţel (190 mm grosime).5 – 120 kg) au efect prin numărul mare de schije. • bombe de mină de calibre (500 – 11 000 kg) cu acţiune de foarte mare suflu cu mai multe focoase de acţiune – instantanee. • bombe exploziv brizante de calibre (50 – 10 000 kg) cu mai multe focoase de acţiune scurtă şi întârziată.

sol cu bătaia între 11 – 11 000 km şi încărcături nucleare între 75 – 1 000 Kt. • cu rază medie de acţiune (tactice) bătaia 2 800 – 5 700 km (500Kt). • aer . se lansează de la bordul avioanelor. • operative şi operativ-tactice cu bătaia între 30-70 km (10-500 Kt). 14 .• intercontinentale (strategice) având o bătaie de 11 000 – 16 000 km cu mai multe încărcături nucleare de calibre între 1 – 18 Mt şi rampe de lansare subterane.

CAPITOLUL 2 Protecţia civilă şi managementul dezastrelor. aceste fenomene şi-au schimbat structura probabilistică şi intensitatea în raport cu acelaşi tip de fenomene înregistrate cu un deceniu în urmă. în ultimii ani. Nu există nici o raţiune pentru a crede că frecvenţa şi mărimea dezastrelor naturale (endogene) este pe cale să scadă în viitorul apropiat. Dezastrele – fenomene naturale distructive 2. în ultimii ani.degradarea mediului. Din analiza bazei de date. 2.creşterea populaţiei. după cum se poate observa în decursul ultimilor ani.ineficienţa cooperării internaţionale şi regionale în domeniu. Efectele dăunătoare pe care aceste fenomene le au asupra populaţiei. . Cauzele primelor fenomene.urbanizarea excesivă.economii instabile şi dezvoltate haotic. mediului înconjurător şi bunurilor materiale fac necesară cunoaşterea acestor fenomene şi a modului în care putem preveni. S-a constatat că. trebuie căutate în structura geo-morfologică a teritoriului ţării noastre.1. . toate zonele virtual – locuite sau nu sunt zone de risc.lipsa de educaţie în această direcţie. Sunt bine cunoscute în acest sens. .1.1. Fenomenele care fac să crească vulnerabilitatea societăţii umane faţă de dezastrele naturale sunt: .lipsa de structuri locale specializate în managementul dezastrului. .sărăcia. . se poate trage concluzia că magnitudinea şi frecvenţa dezastrelor naturale va creşte pe fondul schimbării climatice globale. de un proces de modificări ale unor caracteristici geo-climaterice. de exemplu. Zona geografică în care se găseşte amplasată ţara noastră este caracterizată. cele de origine naturală. ceea ce a condus la manifestarea unor factori de risc care au evoluat spre dezastre. sau ne putem apăra în caz de urgenţă. . la cutremure şi inundaţii. punctele vulnerabile. 15 . . o “istorie” bogată în calamităţi naturale şi evenimente catastrofale cauzate de activitatea umană. prin tradiţie. Consideraţii generale Ţara noastră are.

în foarte puţine cazuri. dezastrele naturale pot fi: . 16 . Sub acest aspect. Din această clasificare înţelegem că orice factor de risc ce se manifestă ca dezastru poate antrena după sine declanşarea unor manifestări dezastruoase de mai mare sau mai mică amploare. Definiţie: . Nu sunt puţine situaţiile în care un factor de risc secundar produce efecte mult mai grave decât agentul declanşator. se poate constata că. În sensul definiţiei de la paragraful anterior. . Clasificarea dezastrelor Fenomenele cauzatoare de dezastre pot fi clasificate după două criterii principale: . Ca primă clasificare.cutremure. în principal cele de natură tehnologică. Dacă se studiază orice fenomen potenţial generator de dezastre. care declanşează un dezastru produs de un factor de risc secundar.2. acele fenomene generate de activităţile omeneşti.2. efectele sale sunt unice fără a exista riscul antrenării unor efecte dezastruoase secundare.se înţeleg prin fenomene cauzatoare de dezastre cu sursă naturală de producere. În funcţie de agenţii cauzatori. a unor factori de risc principal.modul de apariţie a efectelor. fenomenele cauzatoare de dezastre se pot împărţi în: . cu efecte distructive asupra mediului. Un al doilea criteriu de clasificare a dezastrelor este acela al modului de apariţie. populaţiei şi/sau a bunurilor materiale.1. acele fenomene geo-climaterice care produc dezastre. fără ca acestea să implice sub nici o formă activitatea umană. Definiţie: .inundaţii. putem clasifica fenomenele generatoare de dezastre în: principale şi secundare.fenomene cauzatoare de dezastre cu sursă naturală de producere. .fenomene cauzatoare de dezastre care au ca sursă activitatea desfăşurată de om. dezastrele naturale sunt generate de fenomene naturale care se produc fără a fi cauzate în nici un fel de factori umani. .sursa fenomenului.se înţeleg prin fenomene cauzatoare de dezastre care au ca sursă activitatea desfăşurată de om.

atinge într-un anume punct limita critică a rezistenţei 17 .3.1. Majoritatea seismelor sunt de natură tectonică. care acţionează asupra plăcilor tectonice.1. Descrierea calamităţilor naturale 2.alte fenomene meteorologice periculoase.epidemii şi epizootii.alunecări şi prăbuşiri de teren.crearea unui climat de disciplină şi calm în caz de dezastru. Declanşate brusc. . 2. care să asigure un maxim de eficienţă în desfăşurarea activităţilor impuse de o astfel de situaţie.diminuarea prin toate mijloacele a daunelor materiale şi pierderilor de vieţi omeneşti. Acest tip de dezastru este cu atât mai traumatizant cu cât manifestările lui sunt mai violente. cât şi al stresului. .1. . O bună pregătire. . atât din punct de vedere material.crearea unui mod de comportare calm. fără nici un semn de avertizare. practică. Ele se produc atunci când suma energiei pe care o acumulează progresiv forţele interne. . practic fără semne care să permită prevederea acestor fenomene. Efectele sale pot fi considerabil diminuate. cutremurele reprezintă factorul de risc cel mai greu de urmărit şi de prevenit.asigurarea realizării unor deprinderi corecte de acţiune în propria locuinţă şi imediata vecinătate în caz de cutremur.3. datorându-se modificărilor geologice de adâncime în structura geo-morfologică a pământului. în acest domeniu are ca efect imediat reducerea daunelor materiale şi a pierderilor de vieţi omeneşti. Originea şi manifestările cutremurelor de pământ Cutremurele reprezintă o ruptură bruscă a continuităţii şi echilibrului unui fragment mai mult sau mai puţin întins din scoarţa terestră sau mantaua terestră (în funcţie de adâncimea la care are loc deplasarea plăcilor tectonice sau a modificărilor geologice de adâncime). . Prin instruirea populaţiei asupra modului de a acţiona în caz de cutremure se urmăreşte atingerea câtorva scopuri esenţiale: . printr-o pregătire adecvată a populaţiei. Cutremurele Cutremurele se pot produce brusc..înzăpezirile.

ulterior. brusc mişcarea propagându-se de-a lungul faliei. În cazul acestor unde. sunt asemănătoare cu mişcările pe care le produce o pală de vânt pe suprafaţa unui lac. Efectul lor este determinant: se dislocă clădiri şi poduri. particulele vibrează într-o mişcare puternică de o parte şi de alta. care are o mişcare ondulatorie ca urmare a scuturării ei la un capăt.rocilor. acestea fiind cele care încreţesc solul. procesul este foarte complicat.se prin zgomote înfundate. rând pe rând. fiecare fel de undă fiind însoţită de altele descendente din aceeaşi categorie. Sugestiv. acestea cedează brusc şi ruptura internă. de torsiune sau forfecare. În focar un seism are întotdeauna o durată de maxim câteva secunde pentru şocurile cele mai violente. Acest tip de unde se propagă asemănător undelor sonore. Pe traseul acestor unde rocile se comprimă şi se dilată. pe direcţia de propagare. care sunt unde longitudinale. putând apare rupturi la conducte de suprafaţă sau subterane. În detaliu. în sensul de propagare a undei antrenante. Manifestările cutremurelor depind de tipurile de unde ce pot fi generate de acesta şi se propagă în interiorul şi la suprafaţa pământului. cu amplitudini şi perioade mari. Eliberarea energiei care se dezlănţuie la hipocentru este rapidă. până la peste 100 kilometri). manifestându. energia elastică. deplasarea particulelor de roci puse în mişcare de unde transversale. fiecare particulă fiind împinsă într-o mişcare oscilatorie de “du-te-vino”. În orice caz. iar tensiunile scad foarte repede la zero. Manifestările acestor unde. de amplitudine şi perioade mici. Al doilea tip de unde. ci şi viteze de propagare diferite: în timp ce viteza de 18 . se aseamănă cu aceea a unei coarde. în funcţie de distanţa până la focar. declanşează unde elastice care provoacă vibraţii ale scoarţei pământeşti. este cert că cele trei tipuri de unde au nu numai moduri de manifestare. au loc o serie de replici de intensitate din ce în ce mai mică (unde atenuante). este timpul de unde transversale. aşa că. Al treilea tip de unde înregistrate la un cutremur sunt undele de suprafaţă. Aceste unde sosesc după un număr de secunde sau de minute. Primul semnal al unui cutremur îl constituie undele de compresie. Totuşi. înmagazinată pe o mare rază a focarului unui cutremur puternic nu poate fi eliberată deodată în întregime. aflată la diverse adâncimi (începând cu câţiva kilometri. în plan perpendicular.

în rocile compacte. fie după reflexie pe suprafaţa pământului sau reflexii şi / sau refracţii pe suprafeţe de discontinuitate din interiorul pământului.. tari şi nealterate. iar în limitele teritoriale ale unei regiuni. unda transformându-se din undă longitudinală în undă transversală sau invers. Mişcarea la suprafaţa solului este fie o mişcare transversală fără componentă verticală (unde Love). Ele ajung într-un anume punct. însă vibraţiile respective se pot repeta la intervale de timp mai scurte sau mai lungi.7 kilometri/sec. manifestându-se prin urmare în mai multe faze. mică (de la câteva fracţiuni de secundă până la câteva secunde). fiind estimate la o medie de circa un milion pe an. intensitatea cutremurelor se manifestă diferit. Undele de propagare se deplasează prin interiorul scoarţei pământeşti. nivelul apelor subterane din regiunea respectivă şi calitatea construcţiilor. Intensitatea cutremurelor variază de la o regiune la alta. în general. Prin reflexii sau refracţii caracterul undei poate fi schimbat. fie direct – urmărind între epicentru şi punctul de observare arcul scurt de cerc mare care trece prin aceste două puncte. cutremurele de pământ pot fi microseisme. Durata cutremurelor este. moi sau mobile. fie indirect. frecvenţa de producere. Frecvenţa de producere a cutremurelor la nivel mondial este destul de mare. ajungând în diverse puncte fie direct. După intensitatea lor. fie o mişcare eliptică transversală (unde Rayleigh). În apropierea epicentrului viteza undelor de compresie este de 7. prezenţa stratului freatic de suprafaţă (la adâncimi cuprinse între 2–5 metri) sau 19 . iar a undelor de suprafaţă este de 4 kilometri/sec. fenomene ce au urmări mai mult sau mai puţin importante. viteza undelor transversale sau a celor de suprafaţă creşte proporţional cu distanţa parcursă. în funcţie de pagubele materiale provocate. Undele de suprafaţă se propagă cu viteză constantă de circa 3. De asemenea. Aprecierea mărimii cutremurelor Cutremurele de pământ sunt caracterizate prin durată. Astfel. urmărind arcul lung. intensitate şi efectele pe care le produc. influenţa cutremurelor se simte mai slab decât în rocile alterate.1 kilometri/sec.propagare a undelor longitudinale este constantă. înregistrate doar de aparatura specială de detectare a mişcărilor scoarţei pământeşti şi macroseisme sesizate şi de oameni. în funcţie de natura petrografică a structurilor superioare ale pământului.

În conformitate cu această scară. înregistrată de un seismograf standard la distanţa epicentrală de 100 kilometri şi amplitudinea care corespunde în condiţii precizate. iar unul de gradul opt este violent. Scara este împărţită în 9 gradaţii. apte să măsoare această energie. magnitudinea a fost definită cu ajutorul datelor oricărui seismograf şi pentru orice cutremur fără limitări prea restrânse privitoare la adâncimile şi distanţa epicentrală. în locul amplitudinii (B).faptul că fundaţiile construcţiilor ajung până aproape de stratul freatic. sunt determinate 12 grade de evaluare. unul de gradul şapte este grav. unde “x” reprezintă magnitudinea. care ţin seama de particularităţile condiţiilor de înregistrare. Iniţial. Din punct de vedere al intensităţii. Scara Richter ţine cont de energia eliberată de cutremur şi a fost elaborată după construirea unor instrumente evoluate din punct de vedere tehnologic. unul de gradul cinci produce daune minore. de individualitatea cutremurului studiat. Scala MSK–64 are ca bază acceleraţia maximă a terenului determinată de cutremur şi indică posibilele consecinţe ale cutremurului. în urma unui mare număr de observaţii) o relaţie de tipul unei funcţii de gradul unu (funcţie de tipul ax + b = c. iar “c” reprezintă o valoare derivată din energie). Magnitudinea este o mărime utilizată în seismologie pentru caracterizarea cutremurelor de pământ pe baza datelor instrumentale. Aceşti factori 20 . fac ca intensitatea cutremurului să crească. precum şi anumiţi termeni de corecţii. Între energia eliberată de cutremur (măsurată în ergi) şi valoarea magnitudinii aceluiaşi cutremur se poate stabili (empiric. fiecare dintre ele indicând efectele de 10 ori mai mari decât ale seismului de grad imediat inferior. indiferent de informaţiile la nivel macroscopic (observaţii directe fără utilizarea de instrumente de măsură). Ulterior. cutremurele de pământ se clasifică după două scale seismologice de evaluare: MSK–64 sau Mercalli şi Richter. introducând amplitudinea (A) a mişcării solului. cutremurului de magnitudine zero. magnitudinea a fost definită prin cutremurele superficiale (adâncimea focarului este de cca 20 kilometri) drept o funcţie matematică aplicată raportului între amplitudinea maximă (B) exprimată în microni. Un cutremur de gradul doi pe scara Richter este abia perceput.

Aceste rezerve vor fi verificate periodic. .grindă. familiile şi bunurile materiale. adâncimea focarului. salvându-şi în acest mod viaţa. precum şi a unor truse de prim-ajutor familial.asigurarea în locuri cunoscute de toţi membrii familiei şi uşor accesibile a unor obiecte de îmbrăcăminte strict necesare.asigurarea măsurilor de înlăturare a pericolului de incendiu. procedânduse la înlocuirea lor atunci când este cazul. precum şi medicamente de strictă necesitate (mai ales dacă în familie există bolnavi cronici sub tratament permanent) care pot fi păstrate în timp. repartiţia orizontală a energiei în focar.). mecanismul de producere a cutremurului. .asigurarea unor resurse care să permită deplasarea şi informarea (lanterne..sunt cei care caracterizează condiţiile geologice ale regiunii în care se face înregistrarea. . observarea undelor pe diverse direcţii şi parcursuri etc.asigurarea unor rezerve permanente de apă potabilă şi alimente. avându-se grijă ca acestea să fie dotate cu bateriile sau acumulatoarele necesare.asigurarea stării de rezistenţă a locuinţei. evitarea distrugerilor şi protecţia instalaţiilor de alimentare cu electricitate şi gaze. pentru toate situaţiile (timp rece. . La nevoie se vor consulta specialiştii în domeniul construcţiilor sau organele de protecţie civilă. aparat de radio portabil). .cunoaşterea şi întreţinerea în stare de funcţionare a punctelor principale de întrerupere a alimentării cu aceste resurse. în măsura în care acest lucru este posibil. . Măsuri şi reguli privind protecţia antiseismică a locuinţelor Experienţa arată că persoanele care au noţiuni despre regulile de asigurare a locuinţelor în caz de cutremur au putut acţiona concret.recunoaşterea locurilor în care vă puteţi proteja: .identificarea şi consolidarea unor obiecte care se pot deplasa sau cădea în timpul seismului. toc de uşă solid. 21 . . fenomene meteorologice deosebite etc. Pentru protecţia personală este necesară realizarea măsurilor de protecţie a locuinţei prin: . tipul de seismograf folosit. masă sau birouri rezistente (sub care vă puteţi adăposti) etc.

Există numeroase exemple de alunecări de teren.2. pompieri. Forţa de agresiune şi puterea de distrugere datorită inundaţiilor se manifestă prin două mecanisme: .unda de şoc a valului iniţial (unda de viitură). 22 . Pârcovaci. acest fenomen trebuie luat în consideraţie ca dezastru natural ce necesită o pregătire specială a populaţiei.3. pentru a preveni şi atenua efectele sale. precum şi alte adrese utile. Alunecările şi prăbuşirile de teren Alături de cutremure şi inundaţii. prezenţa unor depozite importante de argile senzitive etc.1. enormă ca forţă şi relativ scurtă ca durată. s-au întrunit mai multe din aceste cauze. Prin aceste măsuri simple şi la îndemâna tuturor se pot reduce considerabil pierderile de bunuri materiale şi vieţi omeneşti provocate de seism. care au produs mari pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Din această cauză. Cele mai importante alunecări de teren se produc în zone geografice cu relieful viguros.. Inundaţiile Inundaţiile sunt fenomene meteorologice catastrofale produse prin acumulări de apă. culminând în anul 1997. climă tropicală sau temperată. 2. numerele de telefon şi sediile inspectoratelor de protecţie civilă.3. Suceava. 2. acţionează în maniera unui “berbec lichid” prin şocul produs de valul frontal al masei de apă acumulat. cu ploi abundente. Râu Mare-Retezat etc. zone caracterizate prin seismicitate ridicată. fapt în urma căruia a rezultat mărirea numărului şi amploarei alunecărilor de teren.1. uneori se manifestă sub formă de importante distrugeri de bunuri materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Datorită schimbărilor climatice din ultimii ani din ţara noastră. prin afectarea a 29 de judeţe ale ţării cu pagube deosebit de importante. care nu pot fi preluate de cursurile normale. În România sunt cunoscute o serie de alunecări de teren care au afectat obiective economice şi sociale importante în localităţile Iaşi.trebuie cunoscute locurile celor mai apropiate unităţi medicale. Malu cu Flori. Orşova. Zalău. alunecările de teren se situează printre cele mai importante dezastre naturale ale căror consecinţe. poliţie.3.

Acest tip de viitură se produce cu precădere în cazul ruperilor de baraje şi diguri. . ceea ce amplifică implicit şi efectele distrugătoare ale viiturii. Pe lângă efectele directe detaliate mai sus. pe de o parte. etc. cât şi pentru distrugerile provocate. cu presiune sporită datorită faptului că ruperile de baraje se produc.întreruperea proceselor de producţie.reducerea exporturilor. precum şi timpul de deplasare al acesteia.Acest val dispune de o forţă de distrugere. care conduc. . În aceste condiţii nu se pot lua măsuri directe de prevenire a cauzelor ce provoacă inundaţiile.cheltuieli pentru apărare în timpul inundaţiilor. în general. Aceste fapte destul de strânse au ca efect creşterea presiunii valului format. .realizarea unor suprafeţe bine populate cu vegetaţie în bazinul râurilor şi fluviilor. dar mai puţin important ca întindere şi timp de acţiune. fenomen ce antrenează după sine eliberarea în aval a unei mari cantităţi de apă. care atacă orice obstacol aflat în calea sa: construcţii. rambleuri de cale ferată. Acest tip de inundaţie este la fel de agresiv ca cel descris anterior.întârzieri în livrarea produselor. astfel: . pe distanţe destul de mici. . la crearea unui sol poros care poate absorbi o cantitate de apă.cheltuieli pentru normalizarea vieţii după inundaţii. . acţionând ca nişte amplificatori de presiune. Acest tip de inundaţii se datorează căderii mari de precipitaţii (ploaie sau zăpadă) şi/sau dezăpezirilor bruşte.inundaţiile rezultate din apa acumulată care nu se poate scurge într-un ritm normal de-a lungul vechiului curs de apă. Înălţimea şi volumul viiturii sunt factori determinanţi atât pentru timpul de deplasare al acesteia. se pot manifesta şi o serie de efecte indirecte. În această categorie intră şi inundaţiile fluviale (sau pe cursurile unor râuri). la o bună absorbţie a umidităţii în exces a terenurilor de luncă (limitrofe cursurilor de apă). ci indirect se poate acţiona asupra unor factori secundari care pot limita acest tip de inundaţii. poduri. iar pe de altă parte. Prevenirea inundaţiilor de acumulare se poate asigura prin luarea următoarelor măsuri: . 23 .

Originea acestui tip de lucrări se află în încercarea de a reda utilizării productive a unor mari suprafeţe de teren. . în punctele critice de debit. prin creşterea anormală şi necontrolată a apei în timpul unor furtuni de amploare cu căderi semnificative de precipitaţii.degajarea construcţiilor de pe cursurile de apă. .amenajarea de cheiuri pentru lărgirea cursurilor de apă în punctele de debit maxim. ..amenajarea de terase şi culturi pe pante care barează şi diminuează forţa viiturilor. . având acelaşi efect ca măsurile enumerate la punctul anterior.adâncirea optimă a cursurilor de apă. Intervenţia în cazul creşterii nivelului apei pentru a împiedica inundaţiile. Se suprimă punctele de strangulare a cursurilor de apă prin următoarele metode: . Ruperea acestor diguri şi/sau baraje se datorează unor cauze accidentale.închiderea sau deschiderea alternativă sau conjugată a construcţiilor ajutătoare de pe cursurile de apă afectate de viituri sau pericol iminent de inundaţii. iar în cazul digurilor fluviale.amenajarea optimă a profilurilor podurilor.asigurarea unui control permanent al evoluţiei creşterii nivelului apei. . . . 24 .regularizarea cursurilor de apă prin crearea de bazine. (combinarea undelor de viitură sau mareelor cu fenomene meteorologice periculoase). prin reţinerea creşterilor de nivel pe timpul şi din cauza ploilor torenţiale sau a căderilor masive de precipitaţii în sezonul de iarnă. Inundaţiile provocate de distrugerea digurilor maritime şi fluviale se pot produce în acele locuri unde s-au efectuat lucrări de îndiguire pentru asanarea terenurilor ameninţate de inundaţii şi/sau băltiri frecvente.folosirea bazinelor de expansiune a creşterilor de nivel. . se referă la: . În acest scop se construiesc diguri care flanchează albia cursurilor de apă cu pericol de inundaţii de-a lungul zonelor de inundabilitate.crearea de canale secundare pentru evacuarea apei în exces.păstrarea “braţelor moarte” ale cursurilor de apă.

afectarea unor activităţi industriale şi sociale. care nu au efecte violente.3.se urmăresc şi se consultă permanent prognozele meteorologice.1. fie prin dezgheţurile podurilor de gheaţă formate pe cursurile de apă în zona geografică afectată. . fiind accentuate de condiţiile meteorologice în care se produc. întreruperea alimentărilor cu energie electrică şi alte resurse (în principal apă potabilă). manifestate la intervale mai mari sau mai mici de timp. Principalele daune produse de astfel de fenomene se înscriu în sfera daunelor produse asupra bunurilor materiale. în schimb. După aceste criterii. . afectează major anumite tipuri de activităţi (cu precădere cele agro-industriale). Principala manifestare de tip catastrofal consecutivă dezgheţului este producerea de inundaţii. Efectele pe timp îndelungat ale acestor fenomene sunt generate de topirea acumulărilor de zăpadă. fiind un fenomen puţin probabil şi cu număr foarte mic de victime.se prevăd drumuri funcţionale şi de acces. pierderile de vieţi omeneşti. efecte secundare. . 2. fie pe terenurile afectate. în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice. Înzăpezirile Înzăpezirile sunt fenomene sezoniere produse de căderi masive de precipitaţii sub formă de zăpadă. înzăpezirile pot avea: efecte imediate.se prevede şi se execută în permanenţă întreţinerea digurilor. precum şi mediul înconjurător. În prima categorie sunt cuprinse: blocarea căilor de transport.4. .Prevenirea acestor catastrofe se asigură dacă sunt luate următoarele măsuri: . înştiinţare şi alarmare. 25 . care să permită transportul rapid de materiale pentru reparaţii şi astuparea breşelor.se asigură un sistem eficient de supraveghere. Efectele acestor fenomene pot fi clasificate în funcţie de timpul şi modul lor de manifestare.se refac şi se repară periodic în regim de urgenţă breşele care apar în construcţiile hidrotehnice menţionate mai sus.

accidente industriale. în perioade ale anului care nu sunt specifice manifestărilor respective. ultimul fenomen menţionat nu se încadra în gama de manifestări climatice specifice ţării noastre. furtunile pot avea ca urmări: . până nu demult. în anumite condiţii. valurile de căldură excesivă pot avea ca efecte: 26 . datorită schimbărilor climatice şi a modificărilor semnalate în structura stratului de ozon.3. care reprezintă un fenomen sezonier cu caracteristici speciale. Astfel. . mai există şi alte tipuri de fenomene meteorologice în măsură să aibă urmări catastrofale. care pot apare.1.2.inundaţii.1. valurile de caniculă devin un fenomen meteorologic demn de luat în seamă.accidente pe căile de transport. Deşi. acest fenomen a apărut din ce în ce mai pregnant. Astfel. Epidemii şi epizootii Epidemia constă în răspândirea în proporţii de masă a unei boli transmisibile la oameni. cu efecte majore asupra populaţiei şi patrimoniului agro-forestier. o altă categorie fiind de asemenea condiţionată de anotimpul favorabil producerii lor. sunt cu atât mai mult de luat în consideraţie. Epizootia constă în răspândirea în proporţii de masă a unei boli transmisibile la animale. Această clasificare nu exclude manifestările anormale.3. Unele dintre acestea au un caracter independent de anotimp. Pandemia constă în răspândirea în proporţie de masă a unei boli transmisibile de la animale la oameni. care impune măsuri speciale de comportament şi reducere a efectelor sale.6. cu cât efectele lor imediate pot antrena activarea unor factori de risc secundari. Principalele fenomene meteorologice periculoase la care se poate face referire în acest caz sunt: furtunile şi valurile excesive de căldură. Ambele fenomene meteorologice descrise mai sus.5. 2. Alte fenomene meteorologice periculoase În afara efectelor produse de căderile masive de zăpadă. . în ultimii ani. de producere de evenimente catastrofale cu efecte mai grave decât cele ale evenimentelor generatoare. De asemenea.

2. să prezinte şi un factor de risc chimic. Accidentul chimic la agenţii economici Dezvoltarea industriei chimice în ţara noastră a dus şi la apariţia unor substanţe toxice industriale.2. c) accidente la construcţii hidrotehnice. cât şi în procesul de utilizare.2. depozitare sau transport a acestora.declanşarea unor incendii (mai ales de pădure sau în zone cu vegetaţie uscată). care atât în domeniul procesului de producţie. viscolul. oamenilor şi bunurilor materiale.2. Noţiuni generale Activitatea umană a avut de-a lungul timpului. efectele industrializării intensive. . navale. un impact deosebit asupra mediului înconjurător. de asemenea. aeriene. precum şi transportul de diverse substanţe pe conducte magistrale sunt. grindina. fluviale sau la conducte magistrale.1.2. Accidentele chimice 2. factori de risc cauzatori de catastrofe. Din păcate. chiciura. transportul deşeurilor sau substanţelor toxice. Alte fenomene meteorologice periculoase sunt: lapoviţa. catastrofele tehnologice pot fi generate de: a) accidente chimice. precum şi dezvoltarea majoră a reţelelor de transport au generat numeroase catastrofe de proporţii şi continuă să constituie o permanentă ameninţare la adresa mediului înconjurător. fulgerele. există posibilitatea ca la orice dereglare a procesului.2. crivăţul. prin avarierea 27 . b) accidente nucleare.1.2. d) accidente pe căi rutiere.. .declanşarea unei secete prelungite. Principalii factori de risc tehnologic sunt cei de natură chimică şi/sau nucleară. îngheţul puternic. ceaţa. prin dezvoltarea tehnologică pe care a cunoscut-o în ultimul secol. Ca urmare. feroviare. 2. În esenţă.activarea unor focare de epidemii şi/sau epizotii. Dezastrele – evenimente provocate de accidente 2.

substanţele chimice care datorită proprietăţilor fizice. clorul. produc intoxicaţii ale oamenilor şi animalelor la distanţe foarte mari. . acidul fluorhidric.substanţe cu acţiune iritantă. caustică şi sufocant-asfixiantă. fosfina.substanţele cu acţiune toxică generală. Sunt considerate substanţe toxice industriale. Accidentele chimice sunt maxime. sulfura de carbon. oxiclorura de fosfor. aerosoli sau lichide. acidul azotic. ingerare sau contact cu pielea sau ţesuturile (cutanat sau subcutanat). depăşind limitele agentului economic sursă toxică. atunci când într-o instalaţie-sursă toxică (sursă de pericol chimic) se produce o avarie controlabilă. vapori. dioxidul de sulf. în acest caz. Aceste accidente chimice maxime se pot produce atât în timp de pace. Dintre produsele chimice care prezintă pericol se disting următoarele categorii de substanţe: . acidul clorhidric. cum sunt: amoniacul. Ele pot acţiona asupra organismului prin inhalare. 28 . gaze comprimate. cum sunt: hidrogenul sulfurat. constituie un accident chimic. oxizii de azot. oxizii fosforului. defecţiuni. în concentraţii mai mari decât concentraţiile maxime admise şi care pun în mare pericol populaţia din zonă. oxizii de sulf. Eliberarea necontrolată în mediul înconjurător. să se poată elibera în mediul înconjurător substanţe toxice. a unor substanţe toxice industriale. Toate aceste substanţe toxice industriale se pot găsi în instalaţiile-sursă toxică sub formă de gaze. dereglări de proces etc. urmată de eliminarea unor cantităţi de substanţe toxice în mediul înconjurător. atunci când la instalaţiasursă toxică se produce o avarie necontrolabilă. ca urmare a unor neglijenţe. şi care creează zone de acţiune ce pot cuprinde localităţi întregi cu tot ceea ce se afla în acel moment în zonă.sau deteriorarea unei instalaţii. a unui utilaj sau mijloc de transport. gaze lichefiate. Accidentele chimice pot fi minime. chimice şi fiziopatologice în concentraţii mici. ori a unor acţiuni diversioniste sau teroriste. fosgenul. din instalaţia-sursă toxică se elimină în mediul înconjurător o mare parte sau întreaga cantitate de substanţă toxică. datorită atacurilor din aer. clorcianul. acidul cianhidric.. sau în timp de război.

instantaneu sau într-un interval scurt de timp. un nor toxic. La instalaţiile în care se află substanţele toxice industriale. În cazul substanţelor toxice industriale sub formă de gaz sau vapori. Zona letală este considerată zonă de acţiune a norului toxic în care concentraţia substanţei toxice (concentraţia de intoxicare) poate produce moartea unei persoane într-un timp de cel mult 15 minute. 29 .valorile concentraţiilor letale şi de intoxicare. se numeşte focar chimic. se formează în mediul înconjurător.Spaţiul în care substanţa toxică industrială îşi manifestă acţiunea vătămătoare. ca urmare a unui accident chimic. Substanţa toxică iniţială.natura substanţei toxice industriale şi cantitatea existentă în momentul declanşării pericolului. În condiţii de calm atmosferic. Dimensiunile zonelor de acţiune ale norului se stabilesc pentru valori letale (zona letală) sau de intoxicare (zona de intoxicare). Norul toxic astfel creat se deplasează pe direcţia vântului. creează. . în cazul unui atac din aer. de regulă de formă tronconică. care duc la formarea într-un timp foarte scurt şi în imediata apropiere a instalaţiilor respective. un nor toxic. prin inhalare.situaţia meteorologică. se pot produce unele avarii necontrolate. zona de acţiune a norului toxic are formă emisferică. este considerată zonă de acţiune a norului toxic în care concentraţia substanţei toxice (concentraţia de intoxicare) poate produce intoxicarea organismului timp de 1–15 minute. de asemenea. prin procese complexe de evaporare-vaporizare. împreună cu vaporii de scurgere. a unei suprafeţe contaminate (cazul instalaţiilor cu substanţe toxice lichide sau gaze lichefiate) cu dimensiuni de câteva sute sau mii de metri pătraţi. . Zona de intoxicare. fiind necesar tratamentul medical (limita de suportabilitate). rezultând o zonă de acţiune a norului toxic. prin lovituri directe sau indirecte. Dimensiunile zonelor de acţiune a norului toxic şi persistenţa norului toxic depind de următorii factori: .

. pot conduce la apariţia unor explozii. În funcţie de aceste date se poate trece la o evaluare a pericolului prin stabilirea: zonei de răspândire. 2.dimensiunile zonelor de acţiune ale norului toxic.) şi de clasa substanţei periculoase. containere sau alte ambalaje).2. reacţiilor chimice neprevăzute. Accidentul chimic pe timpul transportului substanţelor periculoase Substanţe periculoase sunt considerate acele produse chimice. care se determină de către specialiştii agentului economic sursă de pericol chimic sunt: . nerespectării normelor tehnice de ambalare şi transport sau altor factori neprevăzuţi. datorită unor accidente de circulaţie. inflamabile. Parametrii focarului chimic. gazoase sau lichide toxice.proprietăţile fizice şi chimice ale substanţelor existente în momentul pericolului în instalaţie. Măsurile de protecţie şi de intervenţie adoptate pe timpul transportului Măsurile de protecţie şi de intervenţie pe timpul transportului substanţelor periculoase se stabilesc în funcţie de tipul substanţei (substanţe explozive.2. avariilor apărute la mijlocul de transport sau ambalaj. care pe timpul transportului cu mijloace auto sau pe calea ferată.suprafaţa de răspândire a substanţei toxice industriale. Explozia. infectante. . Dimensiunile zonelor şi măsurilor de protecţie sunt specifice fiecărei clase de substanţe periculoase şi de tipul acesteia. . incendii. incendiul. corosive. vapori toxici sau la răspândirea de substanţe periculoase pe sol sau în mediul înconjurător.2.durata de acţiune a norului toxic (persistenţa). emisii de gaze. emisia de gaze de vapori se pot produce direct în mijlocul de transport sau în urma răspândirii substanţelor periculoase pe sol. zonei de evacuare. stabilind lungimile zonei letale şi de intoxicare. zonei de izolare. etc. 30 . Mijloacele de transport a substanţelor periculoase trebuie să fie marcate cu etichete şi indicatoare de avertizare. zonei de pericol. . (în cisterne.direcţia de propagare a norului toxic.

acordarea primului-ajutor şi a asistenţei medicale de urgenţă şi transportul lor la spital. .Măsurile de protecţie şi de prevenire după accident Măsurile de protecţie ce trebuiesc întreprinse după accident. de cele produse artificial. pericol. . asigurând o varietate de procedee pentru diagnostic. .3. se referă la: . existente în mediul înconjurător. izolare şi evacuare.scoaterea vătămaţilor din zona accidentului. mai mult sau mai puţin. diferiţi radionuclizi şi radiaţiile gamma. îndrumarea circulaţiei.stabilirea direcţiei de deplasare şi a dimensiunilor zonei de acţiune a norului toxic cu efecte periculoase. au o întrebuinţare în domeniul medical. ţinându-se seama de tipul substanţelor şi neutralizarea acestora.desfăşurarea acţiunilor de limitare şi de înlăturare a urmărilor accidentului. Sursele de radiaţii artificiale. .interzicerea accesului în zonă şi îndepărtarea din zonă a persoanelor neautorizate. Accidente nucleare Radiaţiile prezente în natură nu diferă nici ca tip. pe măsura sosirii forţelor de intervenţie. . paza zonei. având ca sursă radioactivitatea materialelor scoarţei terestre. în funcţie de iradierea naturală a organismului uman datorită radiaţiilor ionizate. Fiecare dintre noi este expus radiaţiei. produsele de dezintegrare ale radonului şi thoriului cu concentraţii mai ridicate în locuinţe şi alte spaţii neventilate. 2. precum şi radioactivitatea alimentelor (potasiu – 40 reprezintă sursa cea mai importantă de iradiere internă).2.evacuarea temporară a populaţiei şi a animalelor din zona de acţiune a norului toxic pe toată durata acesteia (dacă este cazul).stabilirea locului de conducere a acţiunilor şi a legăturilor.delimitarea şi marcarea zonelor de răspândire. investigaţii şi terapie externă şi internă. În această categorie de radiaţii cosmice intră radiaţiile gamma terestre. în care intră instalaţiile de radiaţii X.alarmarea populaţiei şi adăpostirea în locuinţe cu etanşarea uşilor şi ferestrelor. nici ca efect. . 31 . .

care au instalaţii nucleare proprii pentru propulsie. Deoarece efectele radiaţiilor sunt determinate de doza de radiaţii primită care asociază un factor de risc. Radiaţiile ionizante sunt dăunătoare organismului uman şi este necesar ca populaţia să fie protejată faţă de o expunere inutilă sau excesivă.navele maritime de suprafaţă sau submarine. nucleară. . transportă arme nucleare. 66%. Se poate aprecia că ponderea cea mai importantă în iradierea organismului uman o are iradierea naturală – cca. în industria energetică. fără a depăşi la noi. preparare.depozitele de deşeuri radioactive de înaltă radioactivitate de la centrele nucleare electrice şi de la retragerea combustibilului iradiat. reactoare nucleare cu plutoniu sau uraniu îmbogăţit. În cazul unui accident la un obiectiv nuclear cu contaminarea radioactivă a factorilor de mediu.E. 65% din iradierea naturală. şi retratare a combustibilului iradiat. Cernobâl. în medie. există un mare număr de persoane expuse la radiaţii ionizante în domeniile de control a unor procese şi a calităţii produselor. în cercetare. Iradierea suplimentară a organismului uman are loc ca urmare a răspândirii radionuclizilor rezultaţi în experienţele nucleare executate în atmosferă şi depunerile pe sol a materialelor radioactive. combustibil iradiat sau deşeuri radioactive.Prin specificul muncii. etc. ea a cunoscut o ridicare bruscă. datorită accidentului de la C. 32 .N.instalaţiile de morărit. cât şi pentru populaţie – de 5 mSv/an. aşa cum s-a întâmplat în anul 1986 când.sateliţii artificiali care au la bord generatoare de energie electrică în conversie directă.Sivert). dar trebuie luate în considerare şi beneficiile pe care le aduc prin diferite proceduri de tratament. . Principalele surse de accident nuclear care pot creşte iradierea suplimentară. concentrare.avioanele care transportă substanţe radioactive cu activitate mare sau arme nucleare. sunt: . s-au stabilit limite maxime pentru doze. . atât pentru persoanele din mediul de lucru cu radiaţiile de 50 mSv/an (Sv . urmată de iradierea medicală – 23%. . valoarea iradierii suplimentare creşte.

reactoarele nucleare energetice sau de cercetare. care transportă radioizotopii de xenon. verificarea iniţială şi periodică a calităţii acestora. Reactoarele nucleare energetice au totuşi un grad de siguranţă.expunerea externă la radiaţiile emise de componenţii din norul purtat. circuitul primar de răcire.expunerea internă prin consumul. concentraţia descrescând cu distanţa. precum şi existenţa sistemelor speciale de securitate pentru oprirea rapidă.obiectivele nucleare subterane pentru testare în scopuri paşnice. de materialele depuse pe sol şi pe corp. alimentarea locală cu energie electrică a consumatorilor vitali. în mod deosebit. La funcţionarea în deplină siguranţă a centralelor nucleare energetice o contribuţie de seamă o aduc tehnologiile avansate. sunt preluate de vânt. Acest nor radioactiv prezintă pentru om. Măsuri de protecţie şi intervenţie în cazul accidentelor nucleare 33 . un risc la expuneri în trei ipostaze: . sistemul de anvelopare. conferit de concepţia apărării în profunzime prin mai multe bariere fizice împotriva produselor de fisiune: teaca elementelor combustibile. răcirea de avarie şi preluarea căldurii reziduale. . iod şi cesiu sub formă de aerosoli sau gaze şi care se dispersează în atmosferă. . etc. .expunerea internă la radiaţie prin inhalarea substanţelor radioactive din aer. pericolele cele mai grave pentru contaminarea mediului înconjurător în astfel de situaţii.. aşa cum au demonstrat accidentele nucleare de la Windscale (1957). La un accident produs la o centrală nucleară degajările radioactive în atmosferă. gradul înalt de automatizare şi folosirea calculatoarelor de proces. constituie. There Mile Island (1979) şi. kripton.transportul terestru al surselor radioactive. Cernobâl (1986). în timp. . al alimentelor şi apei contaminate radioactiv. folosite în fabricarea componentelor şi echipamentelor. pregătirea şi specializarea personalului operator care asigură exploatarea. Centralele nucleare electrice având în structură reactoare nucleare de mare putere (500 – 1000 MW).

apei potabile.Un rol important în sesizarea accidentului nuclear. declanşarea oportună a aplicării măsurilor de protecţie şi desfăşurarea acţiunilor de intervenţie specifice. . existent la nivelul centralei nuclearo-electrice şi care are dispus în zone de risc mai multe posturi fixe pentru măsurători gamma. laptelui şi produselor lactate. vegetaţiei şi solului cu ajutorul utilajelor şi aparaturii. prevăzute şi cu staţii radio pentru transmiterea automată a datelor. care execută într-un program continuu măsurarea radioactivităţii atmosferice. din subordinea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor. stabileşte obligaţiile conducerii obiectivelor nucleare. conducerea obiectivului nuclear întocmeşte un plan propriu de protecţie şi intervenţie sau de urgenţă pentru amplasament.laboratoarele de igienă a radiaţiilor aparţinând Ministerului Sănătăţii. iar organele judeţene şi ale Municipiului Bucureşti. care cuprind responsabilităţile ce revin autorităţilor locale şi măsurile pentru protecţia cetăţenilor din zona de risc. Cadrul legal existent în România. care se realizează prin: .staţiile de control a radioactivităţii mediului înconjurător.laboratorul de control dozimetric al instalaţiilor şi mediului înconjurător. aliniat celorlalte ţări şi cerinţelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena. întocmesc planuri de protecţie şi intervenţie la nivel judeţean şi al Municipiului Bucureşti. ca şi ale autorităţilor publice în caz de accident nuclear. care evaluează nivelul de radioactivitate şi gradul de contaminare radioactivă a mediului înconjurător şi a populaţiei prin control sanitar radiotoxicologic şi radioecologic. . Se măsoară conţinutul radioactiv din aer. îl are supravegherea şi controlul radioactivităţii mediului înconjurător. pentru determinarea radioactivităţii aerului şi radiodebitmetrelor pentru determinarea radioactivităţii la locul de dispunere. se indică şi determină izotopii radioactivi critici (Iod – 131 şi Cesiu – 137 – prin metode spectometrice şi Strontiul – 90 – prin analize radiochimice). al depunerilor la sol. vegetaţiei. Potrivit acestor prevederi. De asemenea. apelor de suprafaţă. în colaborare cu Comisia Centrală pentru intervenţie în caz de accident nuclear. altor produse alimentare considerate ca principali vectori de iradiere internă a populaţiei. 34 .

televiziune. la care sunt chemaţi să participe specialiştii din cadrul obiectivului nuclear. cât şi a populaţiei pentru aplicarea măsurilor de protecţie şi regulilor de comportare. În strânsă legătură cu planul propriu de intervenţie al centralei. atât acţiunea eficientă a personalului cu atribuţii de conducere. Acest plan se verifică prin exerciţii practice până la punerea în funcţiune a centralei nuclearo-electrice. grajdurilor. dar şi în cunoaşterea şi realizarea celor mai utile măsuri de protecţie pentru populaţie. se folosesc pliante. urmărirea şi realizarea unor măsuri pentru asigurarea înştiinţării şi alarmării. Un rol important îl are informarea populaţiei prin mijloacele audio-vizuale. animalelor etc. într-o situaţie de accident. Cu această ocazie. a tuturor forţelor de intervenţie. având ca obiect accidentul nuclear şi alte materiale ilustrative care pot sprijini această acţiune. Se desfăşoară în acest scop activităţi de pregătire care să permită.prin mijloacele la dispoziţie: radio. La producerea unui accident se desfăşoară următoarele activităţi mai importante: . pentru înlăturarea efectelor produse de accident. se verifică şi planul de protecţie şi intervenţie întocmit de organul judeţean şi al Municipiului Bucureşti. ducerea acţiunii de către forţele proprii de intervenţie. . care pot să-şi aducă o contribuţie importantă la mărirea încrederii cetăţenilor în siguranţa funcţionării instalaţiei nucleare. Trebuie reţinut faptul că adăpostirea în locuinţe permite reducerea expunerii la radiaţii de 5 ori în raport cu norul şi de 20 de ori în raport cu depunerile de radionuclizi din exterior. reţeaua de radioamplificare se fac recomandări populaţiei pentru adăpostirea în locuinţe şi luarea măsurilor de protecţie a surselor de apă. se introduce alarma chimică.Nici un obiectiv nuclear nu este autorizat să funcţioneze dacă nu satisface cerinţele. Pentru pregătirea populaţiei. în exteriorul amplasamentului. inclusiv în domeniul securităţii nucleare.obiectivul trece la starea de urgenţă generală. supravegherea radioactivităţii factorilor de mediu. . Cetăţenii din localităţile 35 . Utilizarea adăposturilor de protecţie civilă special construite este foarte eficientă în asemenea situaţii. ale radioprotecţiei şi dacă nu are un plan de urgenţă coerent şi viabil.în localităţile cuprinse în zona afectată de evacuarea de materiale radioactive. se asigură cunoaşterea responsabilităţilor. alimentelor.

.îşi pregătesc şi pun masca contra gazelor pe figură sau îmbracă mijloacele simple de protecţie. se intensifică supravegherea mediului înconjurător. iau măsuri de etanşare la uşi şi ferestre. . în mod deosebit. la cele cu profil alimentar şi la depozitele de cereale sau produse alimentare etc. verifică rapid măsurile luate de membrii familiei. Imediat după declararea stării de urgenţă generală de către conducerea obiectivului nuclear. . Aceştia se întorc la casele lor cu vehiculele şi autovehiculele pe care le au la dispoziţie. care prin natura profesiei sunt surprinşi în activităţi pe care le desfăşoară în exteriorul localităţii şi care nu au recepţionat semnalul de alarmă sunt înştiinţaţi prin curieri. introduc animalele în grajd. 36 . Măsuri de protecţie similare se realizează şi la societăţile comerciale. . Înainte de intrarea în casă. care au fost distribuite în stare de urgenţă sau care continuă să se distribuie prin circumscripţiile sanitare şi personalul formaţiunilor de Cruce Roşie sau de protecţie civilă.asigură protecţia fântânilor. Prin radiofuziune. posturile şi televiziunea locală sau staţiile de radioficare.deschid radioul sau difuzorul pentru a primi comunicatele despre situaţia creată şi măsurile care urmează să se realizeze. desfăşoară următoarele activităţi: . îşi dezbracă pelerina sau îmbrăcămintea folosită şi intră în locuinţă. prin acoperire sau etanşare. Grupurile mai mari de cetăţeni. care este unul din radionuclizii critici în situaţia de accident nuclear. folosind mijloacele simple de protecţie. în încăperea cea mai izolată de exterior. unde îmbracă haine necontaminate. se transmit comunicate către cetăţeni.alarmate. Toate societăţile comerciale şi instituţiile îşi adaptează programul de activităţi la situaţia creată. dat prin sirenă.se deplasează rapid spre locuinţe. luând măsuri de protecţie a personalului. . Aceste preparate au rolul de a satura tiroida şi de a nu permite pătrunderea izotopului de iod – 131.îşi asigură rezerva de alimente şi apă. corectează unele măsuri de protecţie la grajduri şi case. privind administrarea preparatelor pe bază de iod în dozele stabilite. auzind semnalul sonor.se adăpostesc în locuinţă.

dar în acest caz. evacuarea se poate realiza şi după formarea norului radioactiv. acestea sunt preluate de spitalele din afara zonei. carte scot în evidenţă modificările sanguine şi reţinerea preferenţială a unor radioizotopi în diferite organe interne. Pentru stabilirea dozei de radiaţie primită de populaţie în zona contaminată se organizează controlul dozimetric. Se va acorda atenţie şi fenomenului de autoevacuare din zona amplasamentului nuclear. În această situaţie. Protecţia se asigură însă prin evacuarea populaţiei înainte de scăpările efective de radioactivitate de la obiectivul nuclear. este măsurarea dozei acumulate cu ajutorul unui aparat. Ea se realizează în unităţile sanitare şi spitaliceşti din zonă. De mare importanţă pentru stabilirea unui diagnostic în cazuri mai dificile. În faza următoare şi după evacuare. numit şi antropogamametru. pentru această situaţie. mijloacele de transport auto vor prelua cetăţenii direct de la locuinţele lor. însă zone de regrupare şi punctele de control a contaminării radioactive. stabilindu-se.05 – 0.5 Sv şi mai mult în funcţie de zona contaminată). îl constituie asigurarea asistenţei medicale de urgenţă. În funcţie de situaţia creată.O măsură de protecţie foarte utilă este evacuarea din zonele în care se apreciază că iradierea pate deveni periculoasă (doze cuprinse între 0. pentru a micşora riscurile contaminării. iar cazurile mai grave se spitalizează şi tratează în unităţi specializate. Un capitol important al măsurilor care se iau în cazul unui accident nuclear. cu contori de corp uman. Aici se tratează cazurile de iradiere şi contaminare pentru prima urgenţă. Pentru estimarea dozei de radiaţie primită de personal şi aprecierea stadiului eventual al bolii de radiaţie se face controlul radiobiologic. Incidenţa nefastă a radiaţiilor asupra organismelor umane se poate constata simptomatic printr-un consult medical general şi prin analize de laborator. unde se amenajează spaţii protejate şi un circuit adecvat. se propune comisiei judeţene de apărare împotriva dezastrelor introducerea restricţiilor la consumul de apă din 37 .

datele tehnice ale undei de viitură (înălţimea undei. Avarii la construcţii hidrotehnice Acest accident reprezintă funcţionarea defectuoasă a unei construcţii hidrotehnice.sursele deschise şi neprotejate. încât riscurile radiologice pentru populaţie să fie minime. prin realizarea măsurilor de protecţie şi însuşirea regulilor de comportare. sunt următoarele: . volumul de apă dislocat). O atenţie mai mare trebuie acordată deşeurilor radioactive şi concentratelor radioactive pe timpul transportului şi depozitării lor în locuri special amenajate. construite şi exploatate. este necesară decontaminarea căilor de acces. se transmit prin mijloace locale şi naţionale. Principalele caracteristici ale acestui tip de avarie. locurilor de muncă şi a bunurilor materiale are o importanţă mai mare în perioada de revenire la normal a vieţii economice şi sociale din zonă. Deţinătorii de animale trebuie să aplice restricţii similare şi la hrana acestora. probabilitatea producerii unui accident trebuie să fie luată în calcul. De aceea.4. Decontaminarea radioactivă a clădirilor. Deşi instalaţiile nucleare moderne sunt astfel proiectate. precum şi a alimentelor. în mod deosebit a laptelui care este aliment de bază pentru copii. fiecare cetăţean trebuie să înţeleagă necesitatea pregătirii pentru asemenea situaţii. Aceste restricţii introduse odată cu alarma chimică. 2. viteza de deplasare. complexe şi de lungă durată. cu indicaţia de a proteja rezervele existente în locuinţe. se execută cu subunităţi ale armatei. În situaţia executării evacuării. ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi chiar de către populaţie pentru bunurile proprii. ce duce la pierderi de vieţi umane şi la distrugeri materiale pe porţiunea din aval a acesteia. 38 . astfel încât să nu permită pătrunderea în sistemul apelor freatice. Acţiunile de decontaminare. pentru evacuarea şi organizarea unor puncte de decontaminare a mijloacelor de transport şi personalului la limita zonei.2. căilor de acces. folosind dacă este posibil numai furaje protejate. după perioada emisiei radioactive.

scântei şi arcuri electrice. 39 .modul de propagare a focului (furtuni de foc. Principalele caracteristici sunt: . .cantitatea de căldură degajată. scurt-circuit.avarierea sau distrugerea complexelor petroliere (rafinării. centre de depozitare. consolidare şi expertizare periodică a stării de funcţionare a acesteia. . în urma căreia se produc pierderi de vieţi umane şi animale. 2.distrugerea fondului forestier. .cheltuieli bugetare suplimentare pentru realizarea intervenţiei şi reabilitării. . precum şi pagube materiale.evidenţa lucrărilor de întreţinere.). . Efectele care rezultă din avarierea unei construcţii hidrotehnice.pierderi de vieţi umane şi distrugeri materiale în zona de inundabilitate. reacţii chimice).evacuarea populaţiei şi a bunurilor materiale şi culturale.2. reparaţii. incendii de masă sau izolate etc.. scântei mecanice. autoaprindere.dereglarea activităţilor economico-sociale în zona afectată.datele tehnice ale construcţiei hidrotehnice (înălţimea construcţiei. . conducte magistrale etc. . . Efectele principale ale unui incendiu. Incendii de proporţii Incendiile reprezintă o ardere declanşată natural sau artificial. .5. se manifestă prin: . scântei de materiale combustibile sau de la sudură.suprafaţa de teren afectată. a culturilor cerealiere şi a celor pomiviticole.). uzine de pompare.evacuarea populaţiei şi a bunurilor de orice tip. trăznet. . explozive. .sistemul de avertizare – alarmare în caz de avarie. .avarierea reţelelor electrice şi de telecomunicaţii.cauza declanşării (foc deschis. volumul lacului de acumulare. materialul de construcţie şi beneficiarul acesteia). sunt: .avarierea şi distrugerea construcţiilor de orice fel. .pierderi de vieţi umane şi animale. corpuri încălzite sau supraîncălzite. puţuri.

.2.pierderi de vieţi umane şi pagube materiale. productivitatea şi durata ciclului tehnologic. etc. .distrugerea totală sau parţială a instalaţiilor. Accidente majore la utilaje şi instalaţii tehnologice periculoase Prin acest tip de accidente se înţelege distrugerea sau avarierea unor utilaje şi instalaţii tehnologice.neonorarea comenzilor pe plan intern şi extern.mărimea zonei afectate.tipul căii de comunicaţie (rutiere. Efectele ce pot surveni. a vieţii economico-sociale din zonă. .timpul de reabilitare al comunicaţiei. cât şi pagube materiale. ducând la numeroase victime umane şi la pierderi materiale.probleme sociale (şomaj.6. sunt următoarele: . . incendiu). Accidente majore pe căile de comunicaţie Accidentele majore pe căile de comunicaţie reprezintă fenomenele de întrerupere temporară a circulaţiei.pierderi de vieţi umane şi distrugeri materiale. chimice. victime umane şi animale. fluviale. 2.dereglarea fluxului de transport persoane şi marfă.domeniul tehnologic de activitate (instalaţii metalurgice.7. trimestrială) a accidentelor tip. . . nor toxic. astfel: . datorită neglijenţei umane sau unor cauze naturale.). . Principalele efecte ale acestui fenomen. sunt: . Aceste tipuri de accidente au următoarele caracteristici. . generând distrugerea acestor căi. feroviare.afectarea mediului ambiant.frecvenţa naturală (lunară. . Caracteristicile de bază ale acestui tip de accident.2.modalitatea de propagare a accidentului (explozie. . pot fi: .2. aeriene). .capacitatea. cheltuieli suplimentare pentru reabilitare). 40 .mijlocul de transport afectat.

Accidente majore la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii Avariile de acest tip sunt caracterizate prin distrugerea parţială a reţelelor de instalaţii şi telecomunicaţii.cheltuieli bugetare suplimentare.caracteristicile tehnice ale reţelelor (diametre.tipul de reţea (gaze.9.). epidemii etc.degradarea şi poluarea mediului ambiant.poziţionarea reţelelor (aeriene.8.). . dar au fost menţionate cu scopul de a completa cultura de specialitate. petrol.). . nu sunt specifice ţării noastre. . pe distanţe de la zece la mii de kilometri. datorită unor acţiuni umane sau naturale. . viaducte. îngropate etc.9.2.). 2. erupţii vulcanice sau exploziile provocate de activitatea umană.întreruperea pe perioade medii sau lungi a alimentărilor de orice fel şi a transmiterii de date.1. puncte de distribuţie etc.generarea de alte accidente (incendii. . Efectele ce pot fi generate de acest tip de dezastru.). aliniamente. În general tsunami afectează 1 – 2 km în adâncimea litoralului expus.. Efectele acestor avarii.distrugerea sau avarierea lucrărilor de artă (poduri. 2.2. Reţele sunt caracterizate prin: . . pot fi: . 2. ziduri de sprijin etc).2. Alte dezastre nespecifice României Dezastrele naturale.Tsunami Tsunami este o deplasare a maselor de apă oceanice cu viteza de până la 600 km/oră şi înălţime de până la 30 metri.deteriorarea mediului ambiant.cheltuieli suplimentare de la buget pentru realizarea intervenţiei şi a reabilitării. descrise succint în continuare. sunt: 41 . . telefon etc. . material etc.geometria reţelelor (lungime. Are drept cauze mişcări tectonice a fundurilor oceanelor.

cenuşei şi gazelor generate de mişcarea plăcilor tectonice. aşezări umane etc. terenurilor agricole.avarierea sau distrugerea structurilor portuare.poluarea mediului (mai ales infectarea surselor de alimentare cu apă potabilă). sub acţiunea ploilor torenţiale produce o mixtură densă şi fluidă. dar în general se deplasează cu viteze mici. Cenuşa vulcanică depusă pe sol. Erupţia vulcanică Erupţiile vulcanice sunt expulzări ale magmei. care poate să se scurgă cu viteze mari. Scurgerea piroelastică poate atinge temperaturi de 1000 0 C şi poate avea regim de deplasare lent sau rapid. docherii şi marinarii). cauzând decese sau îmbolnăviri. . sunt: .2.. asigurare cu apă. istoria activităţii vulcanice este bine cunoscută..distrugerea vegetaţiei. . 2. fiind posibilă prevederea activităţii unui vulcan şi luarea măsurilor de protecţie adecvate.educarea comunităţilor expuse privind măsurile planificate de evacuare de urgenţă. Spre deosebire de alte dezastre. fiind un pericol potenţial deosebit. deasupra scoarţei terestre.crearea unui sistem de avertizare-alarmare pentru populaţia expusă (inclusiv pescarii. sunt: .distrugerea recoltelor şi dereglarea aprovizionării cu alimente. Cea mai periculoasă manifestare o reprezintă scurgerea piroelastică care conţine gaze.răniri sau decese umane cauzate mai ales de torentele piroelastice.2. 42 .contaminarea apei potabile. . . asistenţă medicală. Principalele măsuri de protecţie specifice în acest caz. . . iar măsurătorile ştiinţifice sunt efectuate sistematic..9. hrană şi adăpostire. Gazele vulcanice sunt lente. Efectele ce pot fi generate de acest tip de dezastru. cenuşă şi fragmente mari de rocă în suspensie. clădirilor de locuit etc. căutare-salvare. lucrărilor de infrastructură.pierderi umane pentru populaţia care locuieşte în zonele costiere expuse.

. .pierderi de vieţi umane.construirea unor lucrări de protecţie (diguri. . avertizare şi alarmare.planificarea acţiunilor de evacuare. .distrugerea sau avarierea parţială a reţelelor de alimentare cu energie electrică. dane). .inundaţii generate de colmatarea cursurilor de apă cu depozite de materiale piroelastice. .9. .pregătirea acţiunilor de căutare-salvare şi asistenţă medicală. care au diametre de cca 100 km.distrugerea sau avarierea parţială a infrastructurii şi clădirilor. căutare-salvare şi asistenţă medicală.plasarea construcţiilor şi activităţilor la o distanţă rezonabilă faţă de vulcan. Principalele măsuri de protecţie specifice în acest caz. . Cicloane tropicale (uragane) Cicloanele tropicale sunt furtuni tropicale.întocmirea unui plan de evacuare şi deblocare a populaţiei expuse riscului.. .crearea unui sistem de monitorizare a fenomenului cu accent pe prognoză.poluarea mediului (mai ales infectarea surselor de alimentare cu apă potabilă).construirea de lucrări de protecţie (bariere. gaze sau de canalizare. . .inundarea zonelor de coastă.stocuri materiale de primă necesitate pentru supravieţuire. caracterizate prin viteze ale vântului de peste 120 km/h şi mişcare de rotaţie anterioară (pentru emisfera nordică) sau orară (pentru emisfera sudică). 2. 43 .incendii de masă. etc.3.monitorizarea activităţii vulcanice şi stabilirea unui sistem de înştiinţare şi alarmare pentru populaţie. apă.). . Efectele ce pot fi generate de acest tip de dezastru. sunt: . La originea acestui fenomen stă ciocnirea unui front atmosferic de aer cald şi umed cu altul format de o masă de aer rece. sunt: . Principalele măsuri de protecţie specifice în acest caz sunt: .distrugerea recoltelor.2. . diguri.

44 . în mod aleator.. Frecvent sunt însoţite de fulgere şi ploi torenţiale. Tornade Tornadele sunt nori sub formă de spirală de diametre mici.asigurarea unui sistem de comunicaţii fiabil.asigurarea unor surse de apă potabilă.9. . cu viteze mai mari de 200 km/h.2.4. care se deplasează pe suprafaţa pământului. 2.

CAPITOLUL 3 Cunoaşterea armelor de distrugere în masă 3. proporţional. organizaţionale etc. în ultimul deceniu al secolului trecut au generat noi vulnerabilităţi şi ameninţări.S. ameninţările şi riscurile s-au multiplicat şi diversificat (de la degradarea mediului natural. Reglementări internaţionale din punct de vedere juridic despre armele de distrugere în masă Începutul mileniului III etalează tendinţe contradictorii pentru restructurarea într-o direcţie pozitivă a ordinii internaţionale. anumite procese politice şi economice survenite după încheierea Războiului Rece. Orizontul de aşteptare al societăţii este fără îndoială foarte larg. Astfel. Concomitent. a concurat la mărirea „cererii” pe piaţa respectivă. însă. sociale. 45 . inclusiv la tentativele unor mişcări teroriste şi grupuri de interese de a achiziţiona arme şi produse nucleare. alimentând „piaţa armelor şi produselor nucleare”. cu precădere a sistemului de rachete bazat pe diferite platforme mobile de lovire.D. Informatizarea accentuată a acestui domeniu militar. mutaţiile intervenite la nivelul înaltei tehnologii contemporane au extins an de an atât puterea distructivă a încărcăturilor nucleare. în Orientul Apropiat şi Mijlociu de pildă. un pericol de primă mărime pentru chiar existenţa vieţii pe Terra. vulnerabilităţile. a contribuit la creşterea considerabilă a preciziei şi la diversificarea procedeelor de ofensivă şi de apărare. a făcut posibilă răspândirea de tehnici şi tehnologii secrete – controlate până atunci riguros de Moscova. culturale. acumularea de bogăţie şi de fonduri în mai multe zone instabile ale planetei. după cum şi premisele unui progres semnificativ par convingătoare.M. până la îmbătrânirea societăţilor postindustiale). Armele de distrugere în masă (A.1. prăbuşirea „Blocului Răsăritean” şi a U. cu multiplele ei componente economice. masivă şi radicală anihilare a „forţei vii şi tehnicii militare”. cât şi capacitatea operaţională a vectorilor. militare. constituind instrumentul capabil să realizeze cea mai rapidă. În ansamblul sistemelor poziţia de primă mărime.) reprezintă o ameninţare de maximă importanţă la adresa păcii şi stabilităţii internaţionale.S. În paralel.R. a societăţii contemporane.

Legislaţia internaţională privind armele de distrugere în masă include: .D.P. organismelor purtătoare de boli..C. sunt arme destinate să ucidă / distrugă un mare număr de civili.C.M.) şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (A. Punctul culminant a 46 .T.hotărâri judiciare şi precepte calificate. radiaţiilor sau radioactivităţii.W.N. sunt considerate în continuare forurile legitime de soluţionare a problematicii proliferării nucleare şi nu numai.acorduri şi tratate specifice (N. muniţii şi produse nucleare. B. .T.D.T. Convenţiile de la Geneva etc. .E.M. ele se referă adesea la armele N.T. Aşa se face că după „euforia” pacifistă din 1990–1991.A.U.N.M. legile umanitare ale războiului şi legislaţia privind drepturile omului (Carta O. defineşte A. etc. s-au înmulţit iniţiativele de limitare şi interzicere a proliferării A. prin utilizarea chimicalelor.).R. personal şi tehnică militară.A. Convenţiile de la Haga.B. prin mijloace violente sau presiune economico-diplomatică.R. atât în ţările dezvoltate.A.). cât şi în cele mai puţin dezvoltate. a comerţului şi traficului ilegal de arme.. S. cele mai importante cancelarii ale lumii au revenit la mai vechile preocupări de control asupra armamentelor nucleare.O.. Ca urmare.C. crearea unei puteri nucleare capabile să contracareze tendinţele şi încercările marilor actori internaţionali de a le modifica..Trebuie adăugat şi faptul că în contextul schimbărilor geopolitice de la cumpăna secolelor XX–XXI. Organizaţia Naţiunilor Unite (O. statutul lor internaţional.D.C. armele de distrugere în masă (mai ales cele nucleare) fiind îmbunătăţite şi perfecţionate continuu.W.U.D.U. C.. sau armele A. A. Legislaţia internaţională în domeniul A. drept arma care „cauzează moartea sau aduce grave vătămări integrităţii corporale unui mare număr de oameni”.B. S. de limitare şi interzicere în final.).I. o serie de state şi regimuri dictatoriale şi-au fixat drept obiectiv prioritar. Legislaţia S.. În ziua de astăzi.M.tratate şi legi cutumiare privind pacea şi securitatea internaţională. În ultimele decenii s-au făcut o serie de cercetări şi experimente.

. achiziţioneze sau să primească arme nucleare. Până în 2005.fost atins în anii ’60. cercetarea. 47 .T. 91 de state au semnat Tratatul. (Azerbaidjanul fiind ultimul stat care a ratificat Convenţia. . fiind semnată de 130 de state. Până în 2005.I. atunci când S.C.interzic statelor nucleare de a trafica. După războiul din Golf din 1991.obligă părţile semnatare ale tratatului să înceapă negocieri pentru a sfârşi „cursa înarmărilor” şi a proceda la dezarmarea nucleară.E. . stocării sau achiziţionării agenţilor biologici „de tipuri şi în cantităţi care nu se justifică pentru scopuri profilactice. la 11 mai 1995.W.C. China şi Franţa l-au ratificat în 1992.U. Preocuparea comunităţii internaţionale nu s-a fixat doar în direcţia armelor nucleare. asista sau încuraja statele nenucleare să achiziţioneze. Convenţia nu dispune de un regim de verificare pentru a determina dacă părţile îşi îndeplinesc în totalitate obligaţiile ce le revin. prin această convenţie se încearcă prevenirea dezvoltării. La scurt timp. au loc conferinţe de revizuire. Convenţia privind Armele Chimice (C.A. a intrat în vigoare la 5 martie 1970 şi a fost extins pe termen nedeterminat şi necondiţionat. . N.W.permit dezvoltarea. poate supraveghea ca energia nucleară să fie folosită în scopuri paşnice de către statele nenucleare.P.P.C. producă sau controleze arme nucleare. 108 de state au semnat şi 152 au ratificat B.U.interzic statelor nenucleare să caute. Pakistan şi Israel nu sunt membre N..) – 1975. Principalele articole ale tratatului: .A.T. a fost convocată Conferinţa ad-hoc a Experţilor Guvernamentali responsabilă cu elaborarea unui set de măsuri de verificare ce au fost prezentate la a 5-a Conferinţă de Revizuire din 2001. printre care S. la 24 februarie 2004). producerea şi utilizarea energiei nucleare în scopuri paşnice. Marea Britanie şi Uniunea Sovietică.P. precum şi a altor arme asemănătoare şi a mijloacelor de producere a lor. producerii. a intrat în vigoare Convenţia privind Armele Biologice (B. A. India. La interval de 5 ani.W.) s-a perfectat la 13 ianuarie 1993. alături de 59 de state au semnat Tratatul de Neproliferare Nucleară (N. de protecţie sau alte scopuri paşnice”.A.T. iar 189 l-au ratificat (ultima ţară care la ratificat fiind Timorul de Est.) la 1 iulie 1968. la 5 mai 2003).

a respins tratatul în octombrie 1999.C. 165 de state au semnat. în cadrul Departamentului Afaceri privind Dezarmarea.B. la 29 aprilie 1997. s-a realizat Tratatul de Interzicere Completă a Experienţelor Nucleare (C. dispune de o ramură A. nu au aderat la convenţie. inclusiv folosirea acestora în scopuri teroriste.C.W. în 1993.. chimice şi biologice şi rachete. Totuşi. O.N.N.W. transferului sau folosirii acestui tip de arme. Urmare a atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001. Consiliul Executiv şi Secretariatul Tehnic şi răspunde de implementarea şi verificarea prin inspecţii a aplicării C. producerii.C.A. Coreea de Nord. 167 au ratificat C. deţinerii.C.). Liban.U. Franţa.U.W. Siria etc. De asemenea. Scopul convenţiei consta în eliminarea globală a armelor chimice în următorii 10 ani de la intrarea în vigoare. achiziţionării.Clinton a fost primul preşedinte de stat care l-a semnat.U.P. Irak. Israelul a semnat C.). dar nu a ratificat-o încă.N.T. O.T.D. La 24 septembrie 1996. O. la 27 aprilie 2005). la 20 octombrie 2004).U. mijloace şi alte facilităţi în următorii 10 ani de la intrarea în vigoare a convenţiei. părţile sunt obligate să declare toate armele chimice şi facilităţile proprii – comerciale şi guvernamentale – Organizaţiei pentru Neproliferarea Armelor Chimice (O. Senatul S. urmat apoi de ceilalţi preşedinţi ai puterilor nucleare declarate şi ai altor state nenucleare. C. Aceasta din urmă are sediul la Haga. care asigură un sprijin substanţial activităţilor în domeniul armelor nucleare. Părţile se obligă să distrugă toate rezervele de arme chimice. Kitts-Nevis este ultima ţară care l-a ratificat. a înfiinţat în octombrie 2001 „Policy Working Group” destinat identificării implicaţiilor pe termen lung şi dimensiunilor politice ale terorismului şi formulării de recomandări asupra măsurilor ce ar putea fi adoptate pentru combaterea acestuia. (Madagascar este ultima ţară care a ratificat-o.W.W. Tratatul este acceptat în prezent de 173 de state şi ratificat de 120 (St.Marea Britanie. W.C.M.J. Rusia şi China. nu dispune de mecanismele de forţă absolut necesare în situaţiile de încălcare a legislaţiei în vigoare. 48 . Până în 2005. în pofida rolului major pe care îl joacă în cadrul negocierilor diplomatice şi al armonizării intereselor şi politicienilor statelor membre. este alcătuită din Conferinţa Statelor-Părţi. Egipt. este un instrument internaţional de interzicere a dezvoltării. stocării.

I. S.O. I) – 1991.A.T. Regimul de implementare şi verificare stabilit prin S.A.Rusă.O.M. Noul tratat americano-rus S. prin încurajarea dezbaterilor şi înţelegerea problemelor A. La ultimele Summit-uri N.T. Acorduri de contracarare a proliferării nucleare au fost perfectate şi în cadrul parteneriatului N.A. s-a înfiinţat „Centrul pentru A. Controversatul acord fixează data de 31 decembrie 2012 ca termen-limită pentru reducerea „plafonului” de focoase strategice desfăşurabile la 1.D. rămâne în vigoare până în 2009. După sfârşitul Războiului Rece.T. şi au subliniat importanţa respectării şi consolidării acordurilor internaţionale de neproliferare.T.O. S.A. În mai 2000.D.T. – F.700–2.U. din cadrul N. este acela de a preveni proliferarea sau – în caz că aceasta se produce – situaţia să fie adusă sub control prin mijloace diplomatice.U.O.T. Tratatul american-rus S. intrat în vigoare la 5 decembrie 1994 stipulează un nivel de 1600 mijloace de furnizare desfăşurabile şi 6000 de focoase strategice desfăşurabile de fiecare parte.T.O.T.M..A.R.T.T.O.O. Încă din 1994 s-a elaborat „Cadrul politicii Alianţei asupra proliferării A.”. ţintă de atins până în 2001.M.A. inclusiv eliminarea rachetelor. astfel: S. Tratatul privind viitoarea reducere şi limitare a armelor strategice ofensive (S. II) – 1993. şi Rusia au avut loc nenumărate negocieri bilaterale privind arsenalele nucleare şi dezarmarea nucleară..T.D.R. I.Şi N. liderii Alianţei au hotărât intensificarea rolului Centrului A. – de la 8646 strategice în 2002.T. Cele mai importante rezultate s-au concretizat în: Tratatul privind limitarea armelor strategice ofensive (S.R. lansatoarelor şi bombelor. Mai precis.A. destinat să coordoneze o abordare politico-militară integrantă. document ce stipulează că principalul obiectiv al Alianţei şi al statelor sale membre. la 1040–1240 în 2012. 49 .R. prevede o reducere a arsenalelor strategice. a intrat în vigoare la 24 mai 2002.”.A.T. Tratatul privind reducerile strategice ofensive (S. Tratatul nu cere eliminarea focoaselor nucleare sau a mijloacelor de furnizare şi nu include armele tactice cu rază mică de acţiune. între S. cunoscut şi ca Tratatul de la Moscova.200 pentru fiecare parte.D.M. depune eforturi în domeniul proliferării.R.) – 2002.A.R.T.R.T. dar nu conţine un program de îndeplinire a reducerilor convenite.T.R.A.O..

din 13 iunie 2002.A.A.R. de anterioarele tratate de reducere nucleară americano-ruse şi anume: ceea ce trebuie redus..T.A. dar a fost convins să semneze un tratat uşor de revocat care optează pentru stocare. în exercitarea suveranităţii naţionale.R. specifică reducerea în următorii 7 ani la 3500 de focoase strategice desfăşurabile pentru S.R. forma sub care se vor face reducerile. care se poate realiza de oricare parte..O. Negocierile ar fi trebuit să înceapă după intrarea în vigoare a START II. III – ce prevedea reducerea până la sfârşitul lui 2007 la 2000–2500 a focoaselor strategice desfăşurabile. Din păcate. iar Rusia a renunţat la obligaţiile sale ca urmare a retragerii S. Diferenţe semnificative separă S. Sam Nunn.S. deşi a sperat să le menţină. date fiind noile relaţii de parteneriat americano-ruse este: De ce trebuie să continuăm să trăim cu riscul unor lansări nucleare 50 . măsuri de verificare..T. tratatul nu a fost ratificat de ambele state.A. II. dar neintrat în vigoare.I.D.B. pe fondul unor măsuri comprehensive de implementare şi verificare. în afara focoaselor operaţionale desfăşurabile. faţă de celelalte tratate. De asemenea. În 1997.T.A. termenul de implementare şi perioada de funcţionare a reducerilor. semnat în 1993.U. declara: „Cred că o chestiune fundamentală pe care preşedinţii Bush şi Putin trebuie să o discute. între preşedinţii B.T.Elţân s-au discutat direcţiile unui nou tratat – S.Putin a dorit un tratat irevocabil cu rezultate în eliminarea mijloacelor de furnizare şi a focoaselor. Părţile sunt convinse că acest tratat va ajuta la instaurarea unor condiţii mult mai favorabile promovării securităţii şi cooperării în scopul întăririi stabilităţii internaţionale.A. şi 3000 pentru Rusia. Totuşi conţine o clauză de retragere din tratat.M.R. Vicepreşedintele Nuclear Threat Initiative (N. V.A. S.U. nu conţine: prevederi de contorizare specifice. Preşedintele Putin a făcut două concesii Administraţiei Bush şi anume: Rusia a abandonat regulile de contorizare din S.R.N.) şi fostul senator democrat al S.T. din Tratatul A.T. în afara unui acord privind întâlnirea cel puţin bianuală a Comisiei Bilaterale de Implementare. prefaţând studiul R.T. Beyond the Nuclear Shadow: a Phased Approach for Improving Nuclear Saftey and US-Russian Relation.T. după 3 luni de la înştiinţarea scrisă a celeilalte părţi.U.O.Clinton şi B.T.

Totuşi. nu trebuie omis nici arsenalul de arme al fostei U. după destrămarea Uniunii Sovietice.P.) şi să se alăture unui tratat comprehensiv de interzicere a testelor nucleare (C.T. stipulate în S. Pe de altă parte.accidentale sau neautorizate? Răspunsul ar putea fi un fel de cerc vicios atâta timp cât Rusia poate lansa rachete nucleare balistice în timp scurt împotriva SUA. la rândul lor S.R.Rusă. Astfel.T.A.U.T.B. că probabilitatea unui război şi a ameninţării cu un război nuclear a fost mult redusă la începutul secolului XXI. s-au pompat fonduri semnificative pentru a se asigura: venituri stabile experţilor ruşi din domeniul nuclear. trebuie să-şi menţină o capabilitate similară împotriva Rusiei şi viceversa …”. Unii experţi în relaţii internaţionale şi politică externă susţin.S. a avut loc o reducere permanentă a rezervelor de arme nucleare (de la un arsenal total de 65.190 la finele lui 2002). F.. Prin programul „Cooperative Threat Reduction” din 1991.U.A. Mai mult.).R. a luat măsuri pentru ca starea de nesiguranţă politică şi economică din F. biologice şi chimice.T II şi S.A.T. ceea ce ar putea face ca Rusia să deţină mult mai multe arme strategice şi tactice decât cele declarate.Rusă să nu aibă ca efect o proliferare nucleară.T.U.R. îşi vor menţine în continuare capabilităţi de arme strategice şi tactice mai mari ca cele ale F. în perioada 1986–2002.A. Fostul senator este contrazis de cifrele arsenalelor din 2012.Ruse. III).T.A.A. 51 . deşi depun eforturi intense de reducere şi limitare a arsenalelor nucleare. membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate O. Congresul S. să sprijine neproliferarea (N. India şi Pakistanul s-au alăturat acestui club prin efectuarea unor teste nucleare.T. securitatea echipamentelor nucleare şi sprijin pentru dezarmarea nucleară a Rusiei. (S.. la fel de periculoasă este şi perspectiva ca mai multe state şi grupuri teroriste să aibă acces la armele atomice.U.Rusă a acceptat reduceri strategice (S. precum şi la tehnologia rachetelor balistice. De altfel. care arată că S. Franţa şi China) nu au nici o intenţie de renunţare la statutul lor de puteri nucleare. Ei argumentează prin faptul că globalizarea va întări şi mai mult interdependenţa economică între state..056 bucăţi la sfârşitul anului 1986 la 20.R.U.N. Marea Britanie.O. F.S.

retragerea Coreii de Nord din tratat. N.D.Evoluţii recente privind N. experienţe desfăşurate cel mai des în cel mai mare secret. a fost extins pe termen nedeterminat. situaţia ADM din Orientul Mijlociu..P.T. utilizării şi dezvoltării armelor nucleare într-o zonă geografică specifică. s-au desfăşurat lucrările unei noi Conferinţe de Revizuire NPT.U. Cea de-a doua. în cei 4 ani dinaintea Conferinţei de Revizuire. dezvolta. şi China n-au ratificat Tratatul de interzicere completă a experienţelor nucleare. temelia legislaţiei internaţionale A. biologice. Dispersarea A. şi mai ales a N. însă. care poate fi un stat. se referă la exportul ilegal de către un stat a unor echipamente. cum ar fi Mongolia. Prima.T. o regiune sau un spaţiu guvernat exclusiv prin acorduri internaţionale. la New York.M.M. Noua Zeelandă 52 .D. Austria.Rusă au probat. tehnologii.P. produce şi testa aceste arme.-ul se asociază cu aşa-numitele „zone denuclearizate”. Statele nenucleare le reproşează celor cinci mari puteri nucleare ritmul lent în care se achită de obligaţia reducerii arsenalelor proprii. Statele denuclearizate. Conferinţa de Revizuire (desfăşurată din 5 în 5 ani) a fost mandatată să evalueze acţiunile şi efectele tratatului şi să identifice domeniile şi mijloacele de îmbunătăţire a implementării acestuia.T. În plus.A.M. care se referă la interzicerea staţionării. Americanii au insistat ca problemele nucleare puse de Iran şi Coreea de Nord să fie examinate imediat de Consiliul de Securitate. chimice sau rachete balistice. S. Acesta se referea la Principii şi Obiective. Occidentalii şi F. cunoaşte acum o dublă determinare. „reduceri semnificative”. La Întâlnirea Pregătitoare din 2003 s-au dezbătut: regresul în îndeplinirea completă a obligaţiilor privind dezarmarea statelor posesoare de arme nucleare. testării. materii prime.D. spre deosebire de China.P. pericolul armelor nucleare tactice. Atunci când Tratatul N. priveşte eforturile unui stat de a cerceta. licenţe referitoare la producerea de arme nucleare. părţile au adoptat un set de măsuri în scopul întăririi procesului de revizuire a documentului.T.P. privind neproliferarea şi dezarmarea nucleară şi prevedeau convocarea Comisiilor Pregătitoare de 3–4 ori. Această dublă determinare a impus revizuirea tratatelor şi acordurilor internaţionale în domeniul A. În mai 2005.

La ora actuală. Asia de Sud. comunitatea internaţională studiază posibilitatea creării de noi zone denuclearizate. să nu posede capacităţi de îmbogăţire a uraniului sau reprocesare nucleară şi să folosească energia nucleară în scopuri paşnice. primească. Phenianul s-a proclamat „putere nucleară” şi a dezvoltat un sistem de rachete tactic-operative. F. testarea. În ianuarie 1992. Intenţia sa constă în folosirea „şantajului nuclear”. O altă situaţie periculoasă se menţine în regiunea Golfului. Japonia şi cele două Corei. pentru a pune la adăpost regimul dictatorial comunist sau pentru a obţine avantaje politico-economice speciale. în special în Asia Centrală. declaraţie sau mandat constituţional naţional. posesia. sunt acceptate prin legislaţie.P. producerea. Sa încercat o anume rezolvare a crizei pe cale diplomatică. Acestea sunt: America Latină (Tratatul de la Tlatelolco. Orientul Mijlociu. În schimb. Coreea de Sud şi Coreea de Nord au semnat o Declaraţie Comună de Denuclearizare a Peninsulei Coreea.U.A. care interzic confecţionarea. intrat în vigoare în 1995).T. posede.sau Filipine. Pacificul de Sud (Tratatul de la Rarotonga. Viitorul pare să fie pus astăzi sub semnul întrebării. desfăşoare sau utilizeze arme nucleare. producă.Rusă. Asia de Nord-Est şi Europa Centrală. Africa (Tratatul de la Pelindaba.. unde Iranul refuză să renunţe definitiv la programul său nuclear militar. confecţioneze. intrat în vigoare la 11 aprilie 1996). achiziţionarea şi primirea de arme nucleare. Prin această declaraţie cele două ţări se obligă să nu testeze. intrat în vigoare la 11 decembrie 1986). intrat în vigoare la 22 aprilie 1968). există patru astfel de zone denuclearizate instituite prin tratate (ce pot avea şi protocoale adiţionale). Anii din urmă au înregistrat acutizarea relaţiilor în Peninsula Coreeană. China. Asia de Sud-Est (Tratatul de la Bangkok. De asemenea. sunt înclinate să recurgă la Consiliul de Securitate în scopul „dezarmării nucleare” a Coreii de Nord. Coreea de Nord a fost prima ţară care s-a retras din Tratat. Nu s-a înregistrat 53 . în cadrul negocierilor S.A. Libia a abandonat programul nuclear militar în 2004. Japonia şi S. stocheze. Intrarea în vigoare a acestei declaraţii a fost amânată pe termen nedeterminat. de când Coreea de Nord a ameninţat cu retragerea şi chiar s-a retras din N.U.

P. înainte de a fi folosite”...E.U.U.Rusă – ar putea concura la accelerarea proliferării armelor nucleare..A. politica statelor nucleare din N.T. F.A. De asemenea.Rusă şi China) au început o nouă „cursă a înarmărilor” în spaţiul cosmic. îşi rezervă dreptul de a răspunde cu forţă covârşitoare. (India. Pakistan şi Israel) are un efect negativ asupra Tratatului. şi a garanţiilor acordate statelor nucleare). Prin politicile lor bilaterale. 54 .U.T.P.D.D.M.D.A.P.T.P.U. faţă de statele nucleare din afara N.A.A.T. statele nucleare N. din ultimii ani au scos în relief convergenţele şi divergenţele dintre cei doi „piloni” euroatlantici în privinţa: .accentuarea cooperării pe direcţia inaugurată de „G8 Global Partenership Against Weapons of Mass Destruction”.T. S. În aceeaşi Strategie Naţională de Combatere a Armelor de Distrugere în Masă se specifică faptul că „forţele militare americane şi agenţiile civile specifice trebuie să aibă capacitatea de a se apăra împotriva adversarilor înarmaţi cu A. prietenilor şi aliaţilor”. .politicii nucleare (prioritatea absolută a N.–U. Aceasta necesită capabilităţi de a detecta şi distruge mijloacele A. conveniţi la Conferinţa de Revizuire a N.T. forţelor sale. ceea ce slăbeşte poziţia statelor nenucleare. Şi F.P. folosindu-se de toate opţiunile posibile.A. în comunitatea internaţională. din 2000. ci mai degrabă regres în aplicarea celor 13 paşi. împotriva S.U.M. politică care subminează asigurările de securitate negative promise statelor nenucleare din N. Politica a fost reintrată şi în Strategia Naţională de Combatere a Armelor de Distrugere în Masă din decembrie 2002 şi anume: „S. Totodată. ale adversarului. cele trei puteri nucleare care contează cu adevărat (S.Rusă şi-a modificat în parte politica nucleară în domeniul militar. – adoptată şi de alte state nucleare precum F.P..T.U. Doctrina „acţiunilor preventive” a S. celor care utilizează A. integrează tot mai mult statele nucleare non-N. Prin urmare este timpul de a analiza în ce măsură şi de ce regimul NPT nu funcţionează eficient. Reuniunile S. ca puteri nucleare legitime. pentru realizarea dezarmării nucleare complete în virtutea articolului VI al Tratatului. şi-au reafirmat politica privind folosirea armelor nucleare. inclusiv prin acţiuni preventive.nici un progres.M.P.

stabilirea unei poziţii comune asupra unui „Cod Internaţional al Comerţului de Arme” (controlat de S.).prioritatea operaţiilor de pace şi a managementului crizelor umanitare (cu implicarea majoră a O.D. pentru consolidarea şi respectarea legislaţiei internaţionale. sau explozibili rămâne cât se poate de reală. şi U. permit organizaţiilor teroriste să achiziţioneze. Posibilitatea unui atac terorist implicând A. Unele state din regiune au folosit de-a lungul timpului A.M.N. Notorii sunt atacurile cu gaz sarin de la metroul din Tokio din martie 1995 şi mai ales atacul terorist de la W. Strategy Against the Proliferation of Weapons of Mass Destruction” cu „Proliferation Security Initiative”. Siria şi Turcia sunt bănuite că dezvoltă şi chiar deţin capabilităţi de producere a A.N. Libia. Iran. În Orientul Mijlociu. în diverse conflicte în care au fost implicate astfel: Egiptul în 55 .D.N.C.U.D. ambiţiile teroriştilor de a produce moarte şi haos sunt cu adevărat nelimitate.M. şi-a exprimat voinţa de a se implica mai serios în problematica securităţii mondiale. iniţieze şi să desfăşoare atacuri cu A. . biologice.M. 3. Ossama Ben Laden a proclamat achiziţia de A. Armele de distrugere în masă şi terorismul internaţional Armele de Distrugere în Masă constituie un domeniu de mare preocupare. F. Irak. în special în relaţia cu terorismul.). care poate fi combătut adecvat numai prin coordonarea eforturilor tuturor părţilor implicate. Disponibilitatea unor tehnologii critice. din septembrie 2001. ca urmare a acumulării de bogăţie şi fonduri.A. Motivate de ideologii radicale. obligatoriu în cadrul O.U. U.corelarea „Basic Principles for an E. producă.D.D. în cadrul operaţiilor de pace şi a managementului crizelor umanitare (cu participarea majoră a O. iar probele colectate din Afganistan au demonstrat că Al-Qaeda a încercat să ajungă la „armele interzise”. În 1998. state ca Egipt.U. ca fiind o „datorie religioasă”. dorinţa unor oameni de ştiinţă de a coopera cu teroriştii şi uşurinţa cu care se poate face transportul intercontinental.Rusă şi China şi-au manifestat de asemenea disponibilitatea de a concura la soluţionarea crizelor respective.T. Probabilitatea unui atac terorist folosind arme chimice.M.E.U.U.. Israel.M.2. . radiologice sau nucleare a crescut semnificativ în ultimii 10 ani.E.).

cei mai importanţi furnizori au fost F. multe din aceste capabilităţi găsindu-se pe teritoriul fostelor republici sovietice (Belarus. tehnologiilor şi a materialelor nucleare precum şi a stocurilor de materii prime ce pot fi folosite în procesul construirii de A. Statele declarate sau bănuite că vor să-şi dezvolte capabilităţi de arme chimice şi biologice sunt: China. sau componente ale acestora este foarte greu de realizat. Kazahstan. Statele care dispun de armament nuclear strategic sau non-strategic sunt: S. controlul şi distrugerea arsenalului rusesc este din ce în ce mai necesară.A. China şi alte ţări din Europa de Vest.războiul civil din Yemen (1963–1967). vulnerabile în domeniul securităţii mijloacelor nucleare. Marea Britanie.Rusă.U. Începând cu 11 septembrie 2001. Coreea de Nord. republicile turcofone din Asia centrală). Taiwan şi S. 56 . conform raportului directorului „Central Intelligence” în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2003. Franţa. Iran. Coreea de Nord. Siria. Irak. suscită o atenţie mult mai sporită decât furtul sau construcţia de mijloace nucleare. s-au înregistrat în Iran. Indonezia demonstrează că lupta împotriva acestui flagel al lumii moderne trebuie intensificată. Un control amănunţit al depozitelor este foarte greu de realizat. Asia de Sud etc. Comunitatea internaţională poartă negocieri pentru adoptarea unei Convenţii preliminare a Terorismului Nuclear.. Israel. Libia. iar cooperarea între statele ameninţate şi între acestea şi organizaţiile de securitate trebuie să fie mult mai eficientă.M. Asistenţa instituţiilor internaţionale pentru identificarea.D. China la care mai recent s-au adăugat India. Coreea de Sud. Pakistan şi Israel.M. F. F. cele mai importante achiziţii de A. Irak.Rusă.Rusă şi Pakistanul. lumea a intrat în epoca terorismului internaţional. Iranul în războiul iranianoirakian (1984–1988).Rusă. achiziţionarea şi utilizarea armelor nucleare de către organizaţiile teroriste. Siria şi Sudan. Libia. Ucraina. Coreea de Nord. ar putea constitui două posibile ţinte ale grupărilor şi statelor.. F. Irakul în războiul iraniano-irakian (1983 şi 1987–1988). manifestat sub toate formele.A. De asemenea.U. Irak. În prezent. Libia în intervenţia în Ciad (1987) etc. Atentate soldate cu sute de victime în Turcia (noiembrie 2003) şi Spania (martie 2004).D.

) să nu vândă echipament de îmbogăţire şi reprocesare oricărui stat ce nu deţine deja aceste capabilităţi.U. când va fi realizat un dosar amănunţit al stocurilor existente. de a preveni proliferarea.G.8 şi U. Italia.Bush a propus Grupului Furnizorilor Nucleari (Nuclear Suppliers Group – N.D. sistemelor de furnizare şi materialelor specifice. fonduri pe care comunitatea internaţională e dispusă să le aloce. constituie o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale şi subliniază necesitatea statelor membre O. P.De asemenea. Spania şi S.A. Reuniunea s-a concentrat asupra capabilităţii operaţionale a participanţilor de a-şi asuma interdicţiile aeriene.N. Japonia.M. Polonia.M. Singapore şi Turcia. precum şi naţiunilor care nu sunt de acord cu inspecţiile 57 . din partea Pakistanului. Astfel G.M. La a 5-a întâlnire a experţilor PSI.I... în aer şi pe uscat”.D.U.W. lansată de preşedintele G. Norvegia. pe apă.) precum şi Canada. P. precum şi a asistenţei ilicite în domeniul nuclear primită de Libia şi Iran. vizează în principal „dezvoltarea. ca urmare a achiziţionării de mijloace de producere a materialelor fuzionabile de către Iran şi Coreea de Nord. împreună cu alte state.. care a avut loc la Washington în decembrie 2003. care reiterează că proliferarea A. în septembrie 2003..I. Danemarca. Germania. se aliniază recentelor declaraţii G. În ultimii ani şi mai ales după 2001.S.U. distrugerea stocurilor de arme chimice ruseşti necesită fonduri semnificative.. Preşedintele G. şi-au intensificat eforturile de combatere a proliferării A.M.S. S. „Proliferation Security Initiative”. conform Principiilor de Interdicţie din Declaraţia P.S. Portugalia.E.I. maritime şi terestre privind A. Olanda. adoptată la Paris.U. din ianuarie 1992. De asemenea. reprezintă un pas semnificativ al implementării Declaraţiei Prezidenţiale a Consiliului de Securitate O. Franţa.N.Bush a anunţat noi măsuri de restricţionare a comerţului cu echipamente-cheie care pot fi folosite în construcţia de bombe.D..S. sistemelor de furnizare şi materialelor specifice. au participat 11 state iniţiatoare a PSI (Australia. care subliniază nevoia unor eforturi mult mai coerente şi concertate pentru prevenirea proliferării privind A.D.A. Marea Britanie.W.Bush la 31 mai 2003.W. a unor instrumente destinate stopării proliferării nucleare prin comerţ.

sunt destul de limitate şi contradictorii. deşi înainte de 2003. în domeniul informaţiilor şi să propună modalităţi de îmbunătăţire şi adaptare a acestora pentru a descoperi noile ameninţări şi provocări la adresa securităţii S. .A. Totuşi.U. şi a aliaţilor lor.A.I.W.U. De asemenea.W.E.I.extinde eforturile de securizare şi distrugere a materialelor şi armelor nucleare. pentru a răspunde adecvat pericolului prezent şi viitor al armelor nucleare şi prezintă câteva vulnerabilităţi printre care: .S. propunerile lui G.A.D.îmbunătăţi şi moderniza legislaţia privind neproliferarea pentru a face faţă noilor ameninţări. de a accede la astfel de tehnologii.D.Bush a propus 7 noi paşi în procesul de combatere a dezvoltării şi proliferării A. precum a propus Directorul general al A.M. Deţinerea şi proliferarea A.E.G. 58 .vor genera o intensificare a eforturilor ţărilor care nu dispun de capabilităţi de îmbogăţire şi reprocesare. precum Pakistanul.Bush a decis înfiinţarea unei Comisii Independente.M. . .. preşedintele american G. Saddam Hussein a recurs la asemenea mijloace de luptă.D.M. nu s-au prezentat probe clare de deţinere de A.... precum Brazilia şi Iranul. Aceasta poate fi contracarată prin încheierea.Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. vor continua să traficheze astfel de echipamente nucleare. La 11 februarie 2004. G. . În cazul Irakului însă.M. până în 2004. sub „umbrela” falsă a legitimităţii.T..furnizorii care nu fac parte din N. precum şi strategia de neproliferare.W. unui nou protocol la N.P.îndrepta lacuna din regimul neproliferării nucleare care permite statelor să urmărească obţinerea de A. care să interzică capabilităţile de îmbogăţire şi reprocesare şi în acelaşi timp să continue să garanteze accesul la rezervele de combustibili nucleari sub supravegherea A.Bush. justifică în anumite condiţii „acţiunile preventive” ale comunităţii internaţionale. care să cerceteze capabilităţile S. Mohamed El Baradei.A. care vor: .D.restricţiona vânzarea şi transportul tehnologiilor şi echipamentului nuclear.

N.1967) denumit “părintele bombei atomice” a lucrat împreună cu alţi savanţi (FERMI 59 . în domeniul proliferării nucleare scot în relief o serie de concluzii parţiale.3. S. Armamentul nuclear şi proliferarea A.D. A. Globalizarea economică şi „ciocnirea civilizaţiilor” – ca un derivat al ei – stimulează transferurile de tehnologie şi materiale nucleare. ambele intensificate din toamna anului 2001. G.T.. şi U. deţinerea de arme nucleare (în general de mijloace de nimicire în masă) constituie un argument esenţial al poziţionării statelor în ierarhia de putere a lumii şi o garanţie solidă de securitate. Evoluţiile recente par să indice tendinţa de consolidare a curentelor de abordare multilaterală şi concertată a problemelor proliferării nucleare în cadrul O.A. se manifestă fără îndoială o tendinţă evidentă şi constantă de controlare a proceselor nucleare (civile şi militare) de către actorii majori ai epocii noastre şi de limitare sau interzicere a proliferării armelor nucleare. etc. îşi menţin în continuare rolul de actor dinamic şi de iniţiator al unor importante deschideri şi iniţiative de neproliferare nucleară.. Contracararea proliferării nucleare se intersectează cu lupta împotriva terorismului internaţional.O. Starea de insecuritate se resimte cu acuitate la nivelul statelor nenucleare – între care se numără şi România – cu precădere în spaţiile din afara N.M.8. specifice studierii proceselor în derulare. se menţin şi în abordarea tematicii neproliferării nucleare şi întârzie în mod firesc obţinerea de rezultate rapide şi concrete în combaterea factorilor de insecuritate internaţională.A.E.I. etc.U. reprezintă ameninţări esenţiale la adresa ordinii internaţionale şi a existenţei civilizaţiei umane. totuşi. Convergenţele şi tensiunile apărute după 1989–1991 între principalii actori globali şi regionali.Concluzii: Ultimele evoluţii de pe scena internaţională. 3.A. într-un mediu extrem de securitate în plină remodelare.E.U. Generalităţi despre armele de distrugere în masă Istoricul bombei atomice (pe scurt) Fizicianul american OPPENHEIMER (1904 .

s-a pronunţat în activitatea sa. una cu plutoniu şi cealaltă cu uraniu..se lucra în paralel la realizarea a două bombe atomice. în urma unirii celor două cantităţi de uraniu rezultă o masă critică şi explozia nucleară. şi a primit în anul 1935 Premiul NOBEL pentru chimie. În anul 1948 JOLIOT CURRIE a realizat primul reactor nuclear în Franţa.A. fiind principalul ei susţinător. dar şi la “Raza Morţii” – laser. Fizicianul japonez ASADA a lucrat în aceeaşi perioadă (al doilea război mondial) la “Proiectul A” (cercetarea atomică).K. a luat Premiul NOBEL în 1922 pentru mecanica cuantică. la 2 decembrie 1942.. vrând să realizeze o bombă atomică. Fizicianul italian ENRICO FERMI (1901 . după război a revenit în DANEMARCA şi a luptat pentru folosirea energiei atomice în scopuri paşnice.se studia realizarea focosului: un focos radio. .A..U.1962) a elaborat teoria fisiunii nucleare şi a emigrat în S. în cel mai secret centru – Locul Y – LOS ALAMOS – S.1954) a primit Premiul NOBEL pentru fizică în anul 1938. care a mai fost denumită factorul .A. în 1934. (1938 . amândouă cantităţi fiind mase subcritice.U. Date despre desfăşurarea activităţilor la “Proiectul MANHATTAN”: . realizând în premieră mondială “reacţia în lanţ”. alt focos declanşator altimetric. Fizicianul danez NIELS BOHR (1885 ..U. A fost reabilitat în 1963 şi a primit premiul ENRICO FERMI. declanşarea propriu-zisă fiind de tip puşcă – trimiterea miezului de U-235 (aproximativ 5 kg) pe ţeava unui tun în interiorul bombei la o bucată de aproximativ 11 kg. la Universitatea din CHICAGO a pus în funcţiune primul reactor nuclear. a emigrat în S. Fizicianul american EDUARD TELLER din 1941 a participat la “Proiectul MANHATTAN” şi este considerat părintele bombei cu hidrogen. după 1945. care 60 .1943). în 1953 a refuzat să participe la construirea “Bombei H” (cu hidrogen).şi TELLER) la “Proiectul MANHATTAN”. lucrând şi el la “Proiectul MANHATTAN”. În anul 1938 cercetătorul german OTTO HAHN a descoperit reacţia de fisiune a atomului de uraniu. pentru folosirea energiei atomice numai în scopuri paşnice. fiind acuzat de activitate antiamericană şi a fost demis din toate funcţiile deţinute până atunci. pentru declanşare.

trebuia să funcţioneze deasupra solului. nr. la ALAMOGORDO. şi a făcut pierderi mai mici datorită faptului că din cauza plafonului de nori a căzut lateral de ţintă.prima bombă atomică aruncată din avion (33.U.000 livre (5 tone). dar şi datorită reliefului. . atât prin cantitatea de energie degajată. . care se degajă în timpul exploziei nucleare.A.prima experienţă nucleară la sol s-a efectuat în 1945. cât şi prin natura transformărilor care au loc în substanţa încărcăturii.000 avioane tip B-29). ora 08. care se bazează pe acţiunea distructivă a imensei cantităţi de energie.M. Arma nucleară este acea armă. 235 şi 234). atomic 92. 06 august 1945.la 29. conţinea U-235 şi avea echivalentul în trotil de 15.în anul 1932 fizicianul englez JAMES CHADWICK a descoperit neutronul şi în anul 1935 a primit Premiul NOBEL pentru contribuţii aduse în fizica nucleară. la o înălţime de 1850 de picioare (aproximativ 600 m). . a detonat o bombă cu hidrogen în atolul Bikini din Oceanul Pacific.16. . a vândut secretul fabricării bombei atomice către partea rusească şi a fost condamnată la scaunul electric.08. Noţiunea de A. metal albargintiu. . Se presupune că familia ROSENBERG din S. 61 .D. .1949 Rusia lui Stalin detona cu succes prima bombă atomică. a fost descoperit de KLAPROTH în 1789. . se găseşte în natură mai ales în plehblendă (trei izotopi 238.a doua bombă atomică aruncată din avion asupra oraşului NAGASAKI la 09 august 1945 era încărcată cu plutoniu.A.Uraniu – element radioactiv.000 picioare – aproximativ 10. Explozia nucleară se deosebeşte de explozia obişnuită.U. sursa de energie o constituie procesele care au loc în nucleele atomilor elementelor chimice.000 m) asupra HIROSHIMEI cântărea 11. Pentru explozia nucleară.în anul 1954 S.000 tone (echivalent cu bombe clasice care erau aruncate din 2. Efectul ei vătămător poate întrece de sute de mii de ori efectul vătămător al celei mai puternice muniţii încărcate cu substanţe explozive obişnuite.

238). numărul de electroni din înveliş este egal cu numărul de protoni. pierderi mari trupelor. Definiţie.atomul în ansamblu reprezintă un sistem rezultat din combinaţia particulelor elementare pe baza forţelor care acţionează între ele. Fuziunea nucleară este procesul de unire a nucleelor elementelor uşoare. iar învelişul. .pentru un atom în stare neutră din punct de vedere electric. Structura este următoarea: . . tritiu. care se mai numesc nucleoni. să distrugă tehnica militară şi materialele.atomii ai căror nuclee conţin acelaşi număr de protoni şi numere diferite de neutroni sunt izotopi (exemplu: Hidrogenul – deuteriu.numărul total al particulelor constitutive ale unui nucleu atomic – nucleonii – este indicat prin numărul de masă “A” al atomului respectiv. în două sau mai multe fragmente sub acţiunea neutronilor. Numărul de neutroni “N” la un element “X” se A X poate scrie sub forma Z în fizica atomică. Arma nucleară. Fisiunea este simetrică şi asimetrică (fragmentele cu numerele de masă egale sau inegale). factori distructivi şi protecţia împotriva lor Arma nucleară este cea mai puternică armă de nimicire în masă.în nucleul atomic este cuprinsă aproape întreaga masă a atomului – electronii au o masă neglijabilă. capabilă să producă. în timp scurt. . diferitele obiective militare şi 62 .orice atom constă dintr-un nucleu şi un înveliş atomic. nucleul conţine protoni şi neutroni. Reacţiile nucleare Fisiunea nucleară constă în dezintegrarea (ruperea) unui nucleu atomic greu. formaţiunilor de apărare şi populaţiei.Structura atomului Atomii sunt cele mai mici părţi ale materiei care posedă proprietăţile elementului respectiv. 235. . . clasificare. lucrările de apărare.numărul de protoni conţinuţi într-un nucleu atomic este indicat prin numărul de ordine “Z” al atomului respectiv. în nuclee mai grele. electroni. Uraniu 234. . Acestea constituie particule elementare.

totodată.muniţii termonucleare (de fuziune) şi muniţii cu neutroni. . torpile şi fugase. Muniţiile cu neutroni. proiectile de artilerie. Muniţia nucleară (de fisiune) are la bază reacţia prin care nucleul unui element greu (uraniu . la care efectul principal îl constituie acţiunea neutronilor rapizi asupra personalului. Muniţiile nucleare. În funcţie de locul unde se produc. pot fi: . Muniţia nucleară (de fisiune şi fuziune).mijlocie (între 10 Kt şi 100 Kt). se scindează în două produse de fisiune. 63 . poate fi de cinci puteri: . în funcţie de echivalentul de trotil. Arma nucleară. Puterea muniţiei nucleare (echivalentul de trotil) se apreciază prin cantitatea de energie care se eliberează în timpul exploziei nucleare şi se exprimă în Kilotone (Kt).239). denumite muniţii nucleare. la bombardarea cu un neutron. să creeze mari zone contaminate radioactiv şi. sunt de puteri foarte mici şi mici. mare (între 100 Kt şi 1000 Kt) – foarte mare (peste 1000 Kt). . Muniţia cu neutroni este o variantă miniaturizată a muniţiei termonucleare. să exercite asupra personalului un puternic efect moral. Muniţia termonucleară (de fuziune) are la bază reacţia prin care se unesc două nuclee ale unui element chimic uşor (izotopii hidrogenului – deuteriul şi tritiul) sub acţiunea unei temperaturi de ordinul milioanelor de grade. la suprafaţa pământului (apei) şi subterane (submarine) iar exploziile muniţiei cu neutroni – numai aeriene. este realizată sub forma încărcăturilor nucleare pentru diferite tipuri de rachete.foarte mică (până la 1 Kt). . Efectul distructiv al armei nucleare este determinat de energia intranucleară obţinută la scindarea nucleelor atomilor unor elemente chimice grele. având ca urmare formarea unui element chimic mai greu (heliu) şi eliberarea unei imense cantităţi de energie. din punct de vedere constructiv.235 sau plutoniu . bombe de aviaţie. în funcţie de reacţia nucleară care stă la baza acestora.mică (între 1 Kt şi 10 Kt). cu eliberarea a doi sau trei neutroni şi unei mari cantităţi de energie. prin reacţia termonucleară (de fuziune). de regulă. exploziile nucleare pot fi aeriene. prin reacţia nucleară (de fisiune) sau la unirea nucleelor atomilor unor elemente chimice uşoare.economice.muniţii nucleare (de fisiune).

4 – 2 ori în lăţime. măsurile de protecţie luate.5 – 2.5 ori în lungime şi 1. comparativ cu cele formate în cazul exploziilor la suprafaţa pământului. Exploziile aeriene joase produc distrugerea lucrărilor de fortificaţii. Dimensiunile zonelor contaminate pe urma norului radioactiv. tehnicii militare şi materialelor (în lucrări de fortificaţii sau în afara acestora). Ea acţionează ca impuls caloric şi poate 64 . gradul de dispunere a trupelor. Exploziile nucleare subterane (submarine) se execută sub pământ (sub apă). Factorii distructivi ai exploziei nucleare sunt: . Amploarea efectelor factorilor distructivi depinde de: puterea şi felul exploziei nucleare. Exploziile aeriene înalte produc distrugerea lucrărilor de fortificaţii obişnuite. ultraviolet şi infraroşu al spectrului. tehnicii militare şi materialelor neadăpostite şi o contaminare radioactivă neînsemnată a terenului. La exploziile nucleare sub pământ (sub apă) se produce o contaminare radioactivă periculoasă.radiaţia penetrantă. scoaterea din luptă a personalului. la diferite adâncimi. relieful şi condiţiile meteorologice.unda de şoc . condiţiile dispunerii personalului. . sunt mai mari de 1. .Exploziile nucleare aeriene se produc la înălţimi la care zona luminoasă nu atinge suprafaţa pământului (apei). Emisiunea de lumină reprezintă un flux intens de radiaţii electromagnetice care cuprinde domeniul vizibil. Exploziile nucleare la suprafaţa pământului (apei) produc distrugerea lucrărilor foarte rezistente şi contaminarea radioactivă puternică în raionul exploziei şi pe direcţia de deplasare a norului radioactiv.impulsul electromagnetic. depărtarea faţă de epicentrul (centrul) exploziei. . Exploziile nucleare aeriene pot fi înalte sau joase. a obiectivelor militare şi economice rezistente şi contaminarea radioactivă puternică a terenului în apropierea epicentrului exploziilor nucleare.contaminarea radioactivă.emisiunea de lumină. . acestea se produc de la zeci de metri la sute de kilometri înălţime. în funcţie de puterea muniţiei nucleare.

gradul IV (peste 15 cal/cm2). gradul II (între 250 şi 400 R). iar tehnicii militare şi materialelor. formează valuri puternice care pot produce avarii navelor şi instalaţiilor de la mal. Ea produce personalului neprotejat vătămări (contuzii şi traumatisme). boala de iradiaţie. Unda de şoc este o comprimare bruscă a aerului. 65 . personalului neprotejat. incendierea acestora. În cazul exploziei nucleare la suprafaţa apei. distrugerea sau deteriorarea acestora. ca unităţi de măsură. gradul II (5-10 cal/cm2). iar tehnicii militare şi materialelor. unda de şoc. gradul IV (peste 600 R). În funcţie de valoarea impulsului caloric. Ea produce. respectiv 0. antrenând mase mari de apă. personalului neprotejat. arsurile pot fi: de gradul I (2-4 cal/cm2). cât şi în mod indirect – datorită loviturilor produse de obiectele rezultate prin distrugerea tehnicii şi a lucrărilor de fortificaţii. precum şi mari perturbaţii în comunicaţiile radio şi radar. Radiaţia penetrantă este compusă din fluxul de neutroni şi radiaţiile gama rezultate în urma exploziilor nucleare. În funcţie de valoarea dozei de radiaţie (măsurate în roentgeni). atât în mod direct. Produc străpungerea izolaţiei cablurilor electrice. radul şi grayul (un roentgen este echivalent cu 0. boala de iradiaţie poate fi: gradul I (între 100 şi 250 R). ca urmare a acţiunii acesteia. Impulsul electromagnetic este determinat de câmpurile electromagnetice. măsurat în calorii pe centimetru-pătrat.93 razi. care apar în timpul exploziilor nucleare şi care induc intensităţi şi tensiuni electrice în conductoare şi sistemele de transmisiuni neprotejate. topirea siguranţelor fuzibile conectate pentru protejarea aparaturii radioelectronice. arsuri şi orbirea temporară. care se propagă în toate direcţiile de la centrul exploziei cu viteză supersonică (viteza sunetului = 1224 km/h) şi constituie principalul factor distructiv în cadrul muniţiei nucleare şi termonucleare. iar tehnicii militare – deteriorarea aparaturii radio-electronice şi materialelor fotosensibile. cât şi pe direcţia de deplasare a norului radioactiv. Contaminarea radioactivă se produce atât în raionul exploziei nucleare. Pentru măsurarea dozei de radiaţie se mai folosesc.produce. gradul III (între 400 şi 600 R). gradul III (11-15 cal/cm2).014 gray).

complică şi agravează evoluţia bolii de iradiaţie. periculoasă (zona “C”). Contaminarea radioactivă produce personalului boala de iradiaţie.Contaminarea radioactivă se poate produce pe mari suprafeţe de teren şi ca rezultat al deteriorării (avarierii) centralelor nuclearo-electrice. ca rezultat al acţiunii undei de şoc şi arsurile produse de emisiunea de lumină. de efectul undei de şoc. ca urmare a dezintegrării radioactive. incendierii acesteia. Pe măsura scurgerii timpului. Lucrările genistice şi construcţiile sunt distruse. apar efectele combinate ale exploziei nucleare. O reducere mai rapidă are loc în primele ore după explozie. Contaminarea radioactivă pe direcţia de deplasare a norului radioactiv se produce pe suprafeţe foarte mari de teren ca urmare a depunerii pe sol a particulelor radioactive. în principal. ale zonei “B” – 400 R. Tehnica militară şi lucrările de fortificaţii contaminate se pot folosi numai după executarea decontaminării radioactive. traumatismelor şi bolii de iradiaţie.foarte periculoasă (zona “D”). aviaţia. zonei “C” – 1200 R. Efectele combinate asupra tehnicii militare se manifestă sub forma distrugerilor sau deteriorărilor. Zona “D” marchează centrul exploziei. a puterii loviturii (echivalentului de trotil). fugasele şi minele. depind de: importanţa şi dimensiunile obiectivului. efectul ce se urmăreşte. aproximativ 10. 66 .000 R). care la limitele exterioare ale zonei “A” sunt egale cu 40 R. voalării materialelor fotosensibile şi defectării mijloacelor de transmisiuni. Ca urmare a acţiunii mai multor factori distructivi sau în totalitatea lor. opacizării lentilelor aparatelor optice. delimitându-se patru zone de contaminare: . zonei “D” – 4000 R (în centrul acesteia. a felului şi înălţimii exploziei. dimensiunile acestor zone se micşorează. caracteristicile terenului. Acestea sunt caracterizate de dozele de radiaţie ce pot fi primite de personal pe durata dezintegrării totale a produşilor radioactivi. gradul de protecţie a trupelor şi formaţiunilor de apărare. puternică (zona “B”) şi moderată (zona “A”). Efectele combinate ale exploziei nucleare asupra personalului reprezintă o îmbinare a arsurilor. condiţiile de timp şi stare a vremii. Traumatismele. Mijloacele de întrebuinţare a muniţiei nucleare sunt: rachetele. artileria. forma acţiunilor de luptă. Alegerea mijlocului de întrebuinţare.

demoralizarea populaţiei. gropi etc. transformată în satelit al pământului şi. 67 . poate fi lansată. întrucât pentru aceasta se folosesc acelaşi tip de rachete ca şi la programele spaţiale. se preferă încărcarea lor cu muniţie nucleară şi chimică. fiind vizate în acest sens: . . fără apărare. principala ţintă de agresiune este împotriva populaţiei civile.distrugerea obiectivelor militare importante. ca şi în protecţia împotriva efectelor lor şi pierderile în rândul acestora sunt mai mici. cele mai mari pierderi de vieţi omeneşti şi mutilări se produc în rândul populaţiei civile. Continua perfecţionare tehnică în momentul de faţă. nu acelaşi lucru se poate spune despre populaţie. . exact spre ţinta memorată. pe lângă sistemul de telecomandă spre o ţintă. . Acest lucru se datorează. Prin folosirea armelor nucleare. care le corectează tot timpul traiectoria. o astfel de rachetă.distrugerea localităţilor dens populate. De subliniat. faptului că în tot mai multe conflicte de dată recentă. . Din aceleaşi motive.distrugerea pădurilor. cele construite pe timp de război sau în adăposturi naturale (râpe. unele sunt prevăzute cu computer. în special cele continentale. care să reducă acţiunea vătămătoare a acestora.distrugerea obiectivelor industriale de mare importanţă economică şi militară. rachetele. poate reveni pe pământ pe ţinta propusă. permit aviaţiei şi rachetelor lovirea practic al oricărui punct de pe glob. . la care pierderile cu fiecare conflict devin mai mari. după un număr stabilit de rotaţii. vegetaţiei şi a culturilor agricole. deci. Protecţia împotriva efectelor armelor nucleare constă în luarea din timp a unor măsuri. la acest tip de arme (rachete) dat fiind costul foarte ridicat al acestora.Bătălia rachetelor intercontinentale în realitate nu este limitată. pe de o parte.distrugerea căilor de comunicaţie. Protecţia personalului se realizează prin refugierea în adăposturile construite în timp de pace. şanţuri. Dacă militarii sunt instruiţi în mânuirea armelor. în cele mai multe cazuri nevinovată.).

L. terenului. iar prin contaminarea chimică a aerului. cu 90. să îngreuneze folosirea lor de către trupe şi formaţiunile de apărare.L.T. tehnicii militare şi materialelor.. În timpul războiului franco – german (1870 – 1871) s-a propus folosirea proiectilelor încărcate cu veratrină (strănutătoare).000 morţi. folosit în antichitate. s-au folosit 125.U.A.L.T. care au fost folosite de S. (pe scurt) Arma chimică. a fost folosită din timpuri străvechi la asediul cetăţilor.T. din care 100.000 morţi). dacă nu se 68 . iar în 1882 profesorul BAYER a făcut aluzie la valoarea militară a substanţelor lacrimogene.000 tone. clasificarea S.000 butelii (15. spartanii au folosit fumul rezultat din arderea amestecului de sulf – smoală. Arma chimică.500 tone substanţe sufocante.T.n. Păstrându-se acţiunea toxică în teren.000. dată considerată ca începutul războiului chimic. apei.L. în zona fluviului Ypres din Belgia – pe un front de 6 km s-au lansat 180 tone clor din 6.Arma chimică. pentru a contrabalansa inferioritatea armelor de atac. poate să producă pierderi însemnate în rândul personalului. în forma ei rudimentară. 1915 – fosgen în amestec cu clor. a fost acela de a face aerul irespirabil cu ajutorul gazelor urât mirositoare. prin acţiunea substanţelor toxice de luptă. 5. au fost fabricate şi în al doilea război mondial: S. Substanţele toxice de luptă produc efecte letale sau scot. Caracteristici generale. un timp îndelungat.300. cât şi producţia de S. Un gen de atac chimic. au fost întrebuinţate prima dată de către germani la 22 Aprilie 1915.A.e. – S.T. în total s-au fabricat 150. S. efectele acestora Istoricul armei chimice. temporar din luptă un mare număr de militari şi luptători. În 1925 la Conferinţa de la GENEVA. psihochimice şi de tipul “V”..U.000 de militari scoşi din luptă. care au făcut pierderi de 1. S-a continuat atât cercetarea. 1917 – arsinele şi iperita. în Vietnam împreună cu substanţe de tipul “V” şi iritante “CS”. în anii 431 – 414 î. lucrărilor de fortificaţii şi altor obiective.000 tone.L. şi JAPONIA nu au semnat. 33 state semnează interzicerea fabricării S. îngreunează acţiunile de luptă şi activitatea serviciilor. Aceste atacuri au continuat pe toate fronturile până la încheierea primului război mondial.

provocând distrugerea ţesuturilor în locurile în care vin în contact cu acestea.după durata în care îşi păstrează proprietăţile nocive (persistente. prin traiectul gastrointestinal. . În cazul resorbţiei unor doze mari.iau la timp măsurile de protecţie.după starea de agregare (gaze. terenul. sub formă de vapori sau aerosoli. Efectele substanţelor toxice de luptă sunt amplificate de condiţiile meteorologice şi de relief. prin resorbţie cutanată sau. apa. contaminând chimic aerul. Acţionează asupra sistemului nervos. cu acţiune generală şi sufocante. Au o perioadă ascunsă de acţiune (incubaţie). diminuează capacitatea de luptă a trupelor având îmbrăcate mijloacele de protecţie individuală. semipersistente şi trecătoare). lichide şi solide). Criteriile de clasificare a substanţelor toxice de luptă sunt: . Se întrebuinţează pentru scoaterea din luptă a personalului neprotejat şi îngreunarea desfăşurării acţiunilor de luptă prin contaminarea chimică a terenului. apare intoxicaţia generală a organismului. Substanţele toxice de luptă neuroparalitice sunt substanţe supertoxice. alimentelor şi surselor de apă. cu agresivitate deosebit de ridicată. Se întrebuinţează pentru scoaterea din luptă a personalului neprotejat şi îngreunarea acţiunilor de luptă prin contaminarea chimică a tehnicii militare. odată cu apa şi alimentele contaminate chimic. prin căile respiratorii. sub formă de picături. tehnica militară şi materialele pe suprafeţe întinse. sarinul şi tabunul. somanul. în situaţia când acestea sunt favorabile întrebuinţării armei chimice. impun măsuri severe de protecţie. Pot pătrunde în organism. terenului. asupra pielii şi mucoaselor.după efectul pe care îl produc asupra personalului – letale şi cu acţiune temporară (incapacitante). producând tulburări grave în funcţionarea acestuia. au rază mare de acţiune. primele simptome apărând după 4-8 ore de la contaminare. Din categoria substanţelor toxice de luptă neuroparalitice fac parte: substanţele de tipul “V”. . Substanţele toxice de luptă vezicante acţionează. vezicante. iar din categoria celor cu acţiune temporară (incapacitante) – substanţele psihochimice şi iritante (de hărţuire). Din categoria substanţelor toxice de luptă letale (fac parte substanţele neuroparalitice. iar tratamentul personalului afectat este complicat şi uneori de lungă durată. în principal. 69 .

bombelor de aviaţie. minele. întrerup procesele de oxigenare a ţesuturilor.iperita. Din această grupă fac parte: fosgenul şi difosgenul. Se întrebuinţează pentru scoaterea din luptă a personalului neprotejat. producând intoxicaţia personalului. cloracetofenona şi adamsita. prin contaminarea aerului. 70 . Din punct de vedere militar prezintă importanţă “BZ”-ul. fugasele.Din categoria substanţelor toxice de luptă vezicante fac parte: . grenadele) conţine substanţa toxică de luptă preparată anterior. Substanţele toxice de luptă cu acţiune generală pătrund în organism prin organele respiratorii. bombele de aruncătoare. Din categoria substanţelor toxice iritante (de hărţuire) fac parte: “CS”-ul. obligându-le la portul îndelungat al măştii contra gazelor. moartea se produce instantaneu. Muniţia chimică clasică (componentele de luptă ale rachetelor. proiectilele de artilerie. Substanţe toxice de luptă iritante (de hărţuire) acţionează asupra ochilor şi căilor respiratorii şi sunt întrebuinţate mai ales în scopul de a obosi trupele. Fenomenele de intoxicaţie apar după o perioadă ascunsă de 4-6 ore. Substanţele toxice de luptă se folosesc cu ajutorul muniţiei chimice (clasice şi binare) şi aparatelor de pulverizare. în funcţie de doza primită. Lipsa de oxigen duce la încetarea funcţiilor sistemului nervos central. Primele simptome apar după 1-3 ore de la contaminare. Trecând din plămâni în sânge.acidul cianhidric şi clorcianul. Din categoria substanţelor toxice de luptă cu acţiune generală fac parte: . prin contaminarea aerului. Scot temporar din luptă personalul la pătrunderea lor în organism prin organele respiratorii sau traiectul gastrointestinal. Substanţele toxice de luptă psihochimice acţionează asupra sistemului nervos central şi pot provoca tulburări psihice asemănătoare celor înnăscute sau dobândite în decursul vieţii. Tulburările psihice durează. azotiperita şi levizita. Substanţele toxice de luptă sufocante produc vătămarea organelor respiratorii. de la 1 la 5 zile şi dispar fără tratament medical. La concentraţii mari. Se întrebuinţează pentru scoaterea din luptă a personalului neprotejat.

(pe scurt) În timpuri străvechi. care intrând în reacţie în interiorul purtătorului pe timpul parcurgerii traiectoriei. văi adânci şi înguste). persistenţa substanţelor toxice de luptă şi distanţa de propagare a norului chimic. Caracteristicile generale.Muniţia chimică binară este încărcată cu două componente. Terenul frământat (cu viroage. în punctele obligatorii de trecere. sub formă de vapori. duce la formarea substanţei toxice de luptă. îngreunează formarea concentraţiilor periculoase de substanţe toxice de luptă trecătoare şi reduc durata de acţiune a celor persistente. clasificarea agenţilor patogeni. Arma biologică. însă persistenţa acestora se reduce (are loc fenomenul de evaporare). pădurile şi localităţile permit acumularea substanţelor toxice de luptă şi păstrarea unor concentraţii periculoase timp îndelungat. efectele acestora Istoricul armei biologice. dar deosebit de reactivă. Condiţiile meteorologice şi caracterul terenului influenţează în mod direct mărimea şi configuraţia raioanelor contaminate chimic. este mai redusă. acţiunea substanţelor toxice de luptă. Aparatele de pulverizare se folosesc pentru împrăştierea substanţelor toxice de luptă din avion sau elicopter asupra personalului aflat în staţionare. marş sau dispozitivul de luptă. Vântul puternic (peste 6 m/s) şi prezenţa curenţilor de aer ascendenţi. iar persistenţa lor în stare de picături este mult mai mare. ANGLIA şi JAPONIA au început cercetările în domeniul armei biologice înaintea celui de-al doilea război mondial 71 . iar tătarii catapultau în cetăţile asediate cadavre de animale infectate cu ciumă bubonică. FRANŢA. precum şi pentru contaminarea chimică a terenului. în condiţii de acalmie şi vânt slab se creează concentraţii periculoase de substanţe toxice de luptă. Pe timp călduros. Pe timp de iarnă. românii otrăveau sursele de apă cu stârvuri de animale. fiecare în parte lipsită de toxicitate. Vegetaţia înaltă creează condiţii favorabile pentru realizarea de concentraţii periculoase de vapori de substanţe toxice de luptă lichide prin evaporare.

producerea. În prezent descoperirile tehnico-ştiinţifice din domeniul biotehnologiei şi al geneticii.. fiind încheiată în timpul războiului rece. dezvoltarea. rezultând stocuri de bacterii. documentul nu a putut să prevadă referiri la controlul respectării celor stipulate în text şi multe state au încălcat-o.A. defensiv sau prin alte întrebuinţări paşnice..(programele de cercetare japoneze s-au bazat pe experienţe pe oameni în CHINA ocupată a anilor 1930. În anii ’50 – ’60 multe state au renunţat la păstrarea. cel biologic tinde să devină una din cele mai serioase ameninţări la securitatea globală.N. datorită faptului că aceste arme au un preţ scăzut şi nu necesită capacităţi şi experienţă tehnologică înaltă. a fost făcută în 1925 prin semnarea Convenţiei de la GENEVA. precum şi a oricăror arme sau mijloace de întrebuinţare sau răspândire a lor . au început propriile cercetări. viruşi şi toxine. răspândind agenţi biologici asupra satelor şi liniilor chineze de apărare). Se afirmă că. În anul 1941 S. Dacă în prezent pericolul unui război nuclear pare să se fi diminuat.M. în viitorul apropiat agenţii biologici modificaţi genetic. depozitarea şi achiziţionarea de agenţi biologici. astfel încât să poată învinge imunitatea umană sau să realizeze un microorganism rezistent la antibiotice şi la profilaxia actuală. primul document care s-a semnat exclusiv pentru agenţii biologici a fost Convenţia asupra armelor biologice din anul 1972. întreprinsă de comunitatea internaţională. care nu se justifică prin scopul lor profilactic. care să compenseze neputinţa lor în domeniul armelor convenţionale sau nucleare). 72 . şi CANADA. ar putea fi folosite la modificarea structurii genetice a microorganismelor. intrată în vigoare în anul 1975. a stocurilor de agenţi biologici. semnată de 143 de state şi prevede: “. pe timp de pace. îngrijorate de avansul luat în domeniu de GERMANIA şi JAPONIA. care prevedea interzicerea gazelor toxice. văd în acest lucru calea cea mai ieftină pentru obţinerea unor A..”. arma biologică. prevedere extinsă şi asupra agenţilor biologici... ar putea afecta doar anumite grupuri etnice.U. denumită şi „arma săracului” sau „mută” (multe ţări sărace şi din lumea a treia. Prima acţiune de limitare a pericolului războiului biologic.

LIBIA) şi în ASIA (COREEA DE NORD şi TAIWAN). Agenţii patogeni care pot fi folosiţi ca mijloace biologice de luptă sunt: . ISRAEL. asigură o morbiditate extensivă: datorită invaziilor secundare. un raport al Departamentului Apărării al S. îmbolnăvirile prezintă aspecte atipice: răspândirea unor agenţi patogeni preparaţi artificial poate duce la apariţia unor stări de boală cu aspecte total deferite faţă de cele întâlnite în patologia curentă cu efecte imprevizibile: apare dificultatea de a prevedea cu certitudine efectele atacului biologic privind extinderea în masă şi în timp a îmbolnăvirilor. grupările teroriste nu deţin resurse financiare suficiente pentru achiziţionarea armelor nucleare. 73 . prin efectul vătămător al agenţilor patogeni.”. Agenţii patogeni prezintă o serie de caracteristici care conferă armei biologice rolul de armă de nimicire în masă. cu mare rezistenţă faţă de mijloacele de profilaxie şi terapie obişnuite..N.. în afara tulpinilor aparţinând diferitelor specii de germeni microbieni. prin manevre de genetică microbiană se pot crea tulpini cu caracteristici biologice noi. îngreuiază depistarea îmbolnăvirii şi luarea oportună a măsurilor profilactice şi terapeutice.Din anul 1972 numărul ţărilor care efectuează cercetări în domeniu sunt concentrate în ORIENTUL MIJLOCIU (IRAN. populaţiei şi animalelor. Pericolul bioterorismului: gradul de toxicitate şi letalitate extrem de ridicate face ca arma biologică să fie preferată de terorişti.virusurile. precum şi distrugerea (contaminarea) culturilor. IRAK.A. au o perioadă de incubaţie: existenţa unei perioade ascunse (de la câteva ore la câteva zile) între momentul contagiunii şi instalarea stării de boală. grupările rasiste şi antiguvernamentale.U.. îmbolnăvirile au un caracter extensiv. precum şi gravitatea stărilor de boală determinate. organizaţiile fundamentaliste şi extremiste. – sectele şi cultele religioase. epidemic (epizootic).M. Arma biologică constituie mijlocul de nimicire în masă care. Au o mare diversitate. poate să producă pierderi mari în rândul trupelor. în schimb pot obţine materia primă necesară realizării agenţilor chimici şi biologici . . formele de boală ce se pot declanşa. trei categorii de grupări teroriste se presupune că ar putea folosi A..bacteriile. care se propagă prin contagiune de la cazurile iniţiale. arăta că: “.

bacilul tularemic şi bacilul tific. a majorităţii personalului îmbolnăvit. febra aftoasă. după câteva ore apărând deja tulburările digestive. Bacteriile rezistă bine la condiţiile de mediu. iar pentru animale – bacilul antraxului. Pot scoate din luptă. prin aerosolizare. cât şi prin venirea în contact cu animale bolnave sau prin ingerarea unor produse de origine animală contaminate. Personalul se poate contamina atât în mod direct. bacilul morvei. prezintă importanţă agentul patogen al variolei. . iar pentru animale – encefalomielita. pentru o perioadă de 1-3 zile. Metodele de dispersare a agenţilor patogeni pot fi: prin diversiune.. numai pe organisme vii. pericol pe câmpul de luptă.ricketsiile.toxinele microbiene. Toxinele microbiene sunt produse ale metabolismului bacteriilor. 74 . Ricketsiile sunt microorganisme cu caracteristici intermediare între virusuri şi bacterii. pentru aproximativ o săptămână. Acţionează asupra sistemului nervos sau tubului digestiv. cele mai periculoase sunt: toxina botulinică şi enterotoxina stafilococică. în timp scurt. Boala apare după o perioadă de incubaţie scurtă (1-3 zile). Prezintă importanţă militară agentul patogen al tifosului exantematic şi febra butunoasă. Pentru personal prezintă. un număr mare de persoane. conservate în condiţii bune îşi păstrează virulenţa timp de mulţi ani. au o mare putere de răspândire a infecţiei şi pot scoate din luptă. datorită atacului biologic executat de inamic. pentru personal. cu ajutorul rachetelor. bacilul pestei. prin intermediul animalelor şi insectelor contaminate. Dintre toxinele microbiene. Virusurile se multiplică numai în celulele organismelor vii. ca şi virusurile. efective mari sau pot provoca moartea majorităţii victimelor. aviaţiei şi artileriei. care se pot multiplica. având efecte toxice asupra organismului uman sau al animalelor. Cultivarea germenului se face cu uşurinţă în laboratoarele de microbiologie. prin deces sau sechele invalidante. Unele infecţii virale pot avea ca urmare scoaterea din luptă (activitate). Din punct de vedere militar.

aviaţiei şi artileriei constituie metoda principală de folosire. Dispersarea prin intermediul animalelor şi insectelor urmăreşte contaminarea personalului la venirea în contact cu animalele şi insectele bolnave. deoarece efectul exploziilor acestor mijloace nu afectează capacitatea de contaminare biologică a germenilor folosiţi. prin transformări radioactive. 75 . pot emite radiaţii alfa. Acestea formează zone contaminate radioactiv cu niveluri de radiaţie mari. de aceea pot fi descoperite numai cu ajutorul aparatelor dozimetrice. solidă sau de aerosoli. Substanţele radioactive pot fi folosite în stare lichidă. precum şi a personalului dispus în adăposturi şi clădiri. iar leziunile genetice pot afecta generaţiile următoare. tratamentul personalului iradiat este de lungă durată. Impun măsuri severe de protecţie. care. precum şi a încăperilor de alimentaţie publică. ca în cazul avariilor produse la centralele nuclearo-electrice. alimentelor şi furajelor. Nu au culoare şi miros. Dispersarea prin aerosolizare urmăreşte contaminarea biologică a unor suprafeţe întinse de teren. rachetelor şi proiectilelor de artilerie. traiectul gastrointestinal sau prin rănile provocate de alte categorii de armament. Dispersarea cu ajutorul rachetelor. Importanţă militară prezintă fragmentele de fisiune. efectele acesteia Arma radiologică îşi bazează efectul distructiv pe folosirea deşeurilor radioactive ale industriei nucleare şi a unor preparate obţinute pe cale artificială prin iradierea cu fluxuri de neutroni. Caracteristicile generale. producând personalului boala de iradiaţie. beta şi gamma. Arma radiologică. cu ajutorul bombelor de aviaţie. care au perioada de înjumătăţire de la câteva ore la zeci de zile. la pătrunderea acestora în organism prin organele respiratorii.Dispersarea prin diversiune urmăreşte contaminarea surselor şi punctelor de aprovizionare cu apă. Substanţele radioactive pot fi răspândite pe mari suprafeţe de teren. Substanţele radioactive pot acţiona asupra personalului şi animalelor direct prin iradiere exterioară cât şi prin iradiere interioară.

Ca exemplu mai recent de accident nuclear.000 locuitori). pentru ca anumite efecte 76 .000 locuitori şi se aplică măsuri de protecţie pe aproximativ 95% din teritoriul ţării. ele producând decesul oamenilor.000. în curs de construcţie 133 şi alte 90 în stadiul de proiect. dozele au putut fi suficient de mari.000 locuitori) şi se aplică . Consecinţele accidentelor nucleare sunt deosebit de grave. Turnu Măgurele.măsuri de protecţie în municipiul Bucureşti şi 14 comune din judeţul Ilfov. se evacuează în varianta I (cerc cu raza de 30 Km) circa 100. Pe lângă aceste obiective cu risc de producere a accidentelor nucleare în zona lor apropiată. ducând la o contaminare remarcabilă a mediului şi a alimentelor. Iată câteva exemple de măsuri ce se aplică în caz de accidente nucleare la unele obiective: . comunele Măgurele.S. Calafat. din judeţul Ilfov. iar în varianta a II-a (cerc cu raza de 80 Km) circa 1.în cazul Centralei Nuclearo-Electrice Kozlodui. care poate afecta grav în caz de accident nuclear zona Bechet. rezultă că sunt în funcţiune peste 400 centrale nuclearo-electrice. Jilava. Bragadiru. contaminarea radioactivă a mediului înconjurător şi pierderi materiale deosebite. putem aminti pe cel din 1986 de la Cernobîl.Accidente la obiective nucleare Folosirea energiei atomice în lumea contemporană a devenit un fapt comun şi un deziderat al viitorului. . mai este pe teritoriul Bulgariei. Dărăşti (circa 30. Centrala Nuclearo-Electrică Kozlodui.S. Craiova. La noi în ţară obiective nucleare existente: Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară – Măgurele (Bucureşti) şi Institutul de Reactori Nuclearo-Energetici – Colibaşi (Argeş). Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă.R. datorită dozelor foarte mari de radiaţie. iar norul radioactiv s-a întins peste unele ţări din Europa. constituind una din sursele principale de energie.000 locuitori (Bechet şi împrejurimi).în cazul Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară Măgurele se evacuează din municipiul Bucureşti cartierele Rahova şi Progresul (circa 30. Din datele publicate de Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică. unde explozia reactorului a provocat decese precoce ale unor persoane din zona reactorului. însumând o putere instalată de 315 mii Megawaţi. În fosta U.

M. Pentru protecţia pielii se folosesc următoarele mijloace: completele de protecţie numărul 1. Protecţia împotriva A.D.vătămătoare asupra populaţiei să poată fi detectate în decursul timpului. chimice şi a altor tipuri de arme.limitarea şi lichidarea urmărilor agresiunii aeriene. . substanţelor toxice şi bacteriene. ochilor şi pielii de acţiunea substanţelor radioactive. Protecţia individuală cuprinde totalitatea mijloacelor. Aceste mijloace pot fi special confecţionate sau improvizate.executarea unor lucrări de adăpostire. .D. cuprinde totalitatea măsurilor ce au ca scop. pentru a implica populaţia din vecinătatea centralei. . este într-adevăr foarte mică.înştiinţarea (alarmarea) la timp despre pericolul atacului nuclear. Mijloacele individuale de protecţie sunt destinate pentru protejarea organelor respiratorii. 2 şi 3. până în prezent.evacuarea şi dispersarea populaţiei din centrele aglomerate. masca izolantă de gaze IP-46. Totuşi. asigurarea protecţiei populaţiei împotriva efectelor armelor nucleare.asigurarea cu mijloace de protecţie individuală şi folosirea corectă a lor. care asigură protecţia organismului uman împotriva efectelor armelor de nimicire în masă. Protecţia se asigură prin următoarele măsuri: .cercetarea focarelor de distrugere create de către o eventuală agresiune. aparatul izolant CH146. nu putem să accentuăm faptul că probabilitatea de producere a unui accident suficient de sever. Pentru protecţia organelor respiratorii se folosesc următoarele mijloace: măştile contra gazelor de diverse tipuri. 77 . biologice. . Protecţia împotriva A. ne dau asigurarea că totul este pregătit pentru o acţiune promptă de protecţie a populaţiei. . chimic şi biologic. Standardele înalte în proiectare şi construcţie a centralelor (Cernavodă după sistem canadian) asigură un înalt grad de încredere că astfel de accidente nu vor avea loc. Planurile de urgenţă în caz de accident nuclear.M.

Clasificarea adăposturilor: . se pot confecţiona din materiale ce se găsesc la îndemână (cârpe. care au capacitatea să reducă acţiunea de distrugere a armelor nucleare. care asigură un climat interior corespunzător pentru persoanele ce se adăpostesc pe timpul atacurilor din aer. biologice şi să asigure protecţia persoanelor adăpostite. . tifon. 78 . şi a efectelor acestora se realizează prin adăpostire.N. Radioprotectorii sunt denumite substanţele. . obiecte de îmbrăcăminte.T. chimice.împotriva undei de şoc.împotriva căderilor de substanţe radioactive.adăposturile simple.împotriva suflului şi schijelor provocate de explozia bombelor de avion. împotriva dărâmăturilor provocate de explozii: a) în mediul urban: .împotriva suflului şi schijelor bombelor. care sunt folosite pentru a împiedica sau reduce efectele radiaţiilor asupra organismului.M. . vată. . fie în subsolurile construcţiilor existente. Adăposturile pentru protecţia civilă reprezintă totalitatea construcţiilor special executate sau amenajate.Mijloacele simple şi improvizate de protecţie individuală. Antidoturile sunt substanţe chimice cu rol de protecţie împotriva acţiunii S. .împotriva dărâmăturilor provocate de explozii.adăposturi special construite (realizate la lucrări independente sau înglobate în subsolurile construcţiilor) şi dotate cu mijloace şi instalaţii speciale.L. b) în mediul rural: .împotriva bombelor incendiare. Protecţia colectivă împotriva A. . fie independent (tranşee-bordeie).). numai în caz de nevoie.împotriva căderilor de substanţe radioactive. etc. ce se pot amenaja în timp scurt şi cu mijloace mai reduse.

79 . până la ajungerea lui la obiectiv sau pe sol.balistica experimentală.rapiditatea producerii fenomenului (0. Generalităţi despre balistică Cuvântul “BALISTICĂ” vine din limba greacă “balistos” “aruncare”.CAPITOLUL 4 Teoria şi practica tragerii cu armamentul 4. Balistica exterioară studiază fenomenele ce se produc cu glonţul de la ieşirea din ţeavă până ajunge la obiectiv sau pe sol. Balistica experimentală se ocupă cu. În timpul executării tragerii. . Balistica interioară se subdivide în pirostatică (studiază fenomenul arderii pulberii într-un volum constant) şi pirodinamică (studiază fenomenul arderii pulberii într-un volum variabil).temperaturi mari ce se produc în timpul arderii (exploziei) – 2400–3500O C.2.02 – 0. În raport de fenomenele pe care le studiază şi de fazele mişcării glonţului. deosebim două faze ale mişcării glonţului: . . Percuţia.mişcarea glonţului după ieşirea din gura de foc până la atingerea obiectivului sau pământului. balistica se împarte în: .2 Balistica interioară 4. . construcţia armamentului.mişcarea glonţului în gura de foc (ţeava) sub acţiunea gazelor rezultate din arderea pulberii de azvârlire. în cazul de faţă.balistica interioară. ramură a fizicii aplicate. . fenomenele ce se petrec cu glonţul din momentul dării focului. Balistica. 4.balistica exterioară.1. cu alte cuvinte studiază. precum şi cu stabilirea datelor balistice şi tehnicotactice ale acestuia. se ocupă cu studiul mişcării unui corp greu aruncat sub un anumit unghi faţă de orizontală.1.06 secunde). aprinderea încărcăturii de iniţiere şi arderea pulberii Rezolvarea problemelor de balistică interioară prezintă unele dificultăţi datorită următorilor factori: . mişcare determinată de impulsul primit iniţial.

Fenomenul tragerii Reprezintă azvârlirea glonţului (proiectilului) din canalul ţevii.2. ca urmare a acţiunii presiunii gazelor provenite din arderea pulberii. Aprinderea constă în producerea arderii în urma transmiterii pe un punct al grăuntelui de pulbere. iar flacăra se propagă la pulbere prin cele două orificii. pulberea fără fum folosită la muniţia armamentului din dotarea studenţilor se aprinde la 200O C. viteza de ardere fiind influenţată de compoziţia pulberii. VITEZE DE INFLAMARE ŞI DE ARDERE Tip de pulbere Viteză de inflamare Viteză de ardere Pulbere cu fum Pulbere fără fum 1 – 3 m/s 2 – 3 m/s 1 cm/s 1 mm/s 4. densitatea grăuntelui. În vederea aprinderii pulberii este necesară o temperatură care poate varia între 180-300O C. Inflamarea presupune propagarea flăcării pe suprafaţa grăunţilor încărcăturii de pulbere. a unui impuls exterior (flacăra de la capsă). . fulminatul de mercur se aprinde.2. precum şi ale unor condiţii de tragere.variaţiile continue ale volumului în care are loc arderea pulberii.aprinderea. umiditatea acesteia.. la majoritatea armelor. precum şi de presiunea mediului înconjurător. viteza cu care se propagă flacăra numindu-se viteza de inflamare. când percutorul loveşte capsa. Deşi reacţia chimică de transformare pe baza arderii sau deflagraţiei este foarte rapidă. inflamarea şi arderea propriu-zisă.presiunile mari care pot atinge valori de peste 3000 Kg. 80 . ea are loc în trei faze: . Apăsând pe trăgaci.f/cm2. Arderea constă în răspândirea (extinderea) procesului în interiorul elementului de pulbere. temperatura.

81 . care învinge starea de repaus a glonţului.f/cm2. la gura ţevii. devenind egală cu presiunea atmosferică. începe desertizarea acestuia şi angajarea lui în ghinturi. Gazele supraîncălzite se destind producând o flacără şi un efect sonor ce se manifestă sub formă de bubuitură. caracterizată prin arderea pulberii în tubul cartuş şi durează din momentul aprinderii pulberii şi până la începerea mişcării glonţului. dar pe măsura măririi spaţiului dinapoia glonţului. are loc o destindere a cantităţii gazelor puternic comprimate şi încălzite. c) exercitarea presiunii gazelor asupra închizătorului prin intermediul tubului cartuş.Plecarea loviturii se produce instantaneu. împiedicând astfel pătrunderea gazelor între tub şi canalul ţevii. . Deşi fenomenul tragerii se produce într-un timp foarte scurt. presiunea scade. aceasta scade. Se formează o presiune de forţare – 250-500 Kg. b) presiunea care se exercită lateral asupra tubului cartuşului şi asupra ţevii produce o dilatare a acestora (deformare elastică) având ca efect lipirea etanşă a tubului cartuşului de pereţii interiori ai camerei cartuşului. care se creează prin arderea pulberii şi care acţionează în toate direcţiile cu următoarele consecinţe: a) datorită presiunii ce se exercită asupra fundului glonţului. provoacă acţiunea de mişcare către înapoi a armei. în schimb viteza proiectilului continuă să crească. acesta intră forţat în ghinturile ţevii prin rotire. Pe măsură ce glonţul ajunge spre gura ţevii. fiind determinată de presiunea.perioada a doua durează din momentul terminării arderii pulberii până la ieşirea glonţului din canalul ţevii. deplasarea acestuia în canalul ţevii fiind urmărită de gaze. . care se modifică continuu şi durează din momentul atingerii presiunii de forţare până la sfârşitul arderii pulberii.perioada întâi (sau principală) – pulberea arde într-un volum. se deosebesc trei perioade ale acestuia: .perioada iniţială (preliminară). deplasare numită recul. deplasându-se spre gura acesteia cu o viteză din ce în ce mai mare. Presiunea gazelor atinge valoarea maximă.

Reculul armei şi viteza iniţială a glonţului Are la bază legea a II-a a mecanicii. deoarece o parte din această forţă este consumată pentru punerea în mişcare a părţilor mobile şi efectuarea reîncărcării. puşcă-mitralieră. Energia şi viteza reculului încep să se manifeste odată cu începerea mişcării glonţului în canalul ţevii şi are valoare maximă în momentul când glonţul a părăsit canalul ţevii. Armamentul automat care funcţionează pe principiul forţei de recul.2. Viteza pe care o are glonţul în momentul ieşirii din canalul ţevii se numeşte viteza iniţială “Vo” şi se măsoară în metri pe secundă. puterea de pătrundere şi efectul omorâtor al glonţului. deoarece presiunea gazelor se reduce. iar reculul se manifestă în sens opus. Viteza iniţială depinde de lungimea ţevii. glonţul se mişcă într-un sens. influenţând astfel gruparea şi precizia tragerii. La armele automate a căror construcţie se bazează pe principiul folosirii energiei unei părţi din gazele rezultate din arderea pulberii (pistol-mitralieră. se micşorează durata traiectoriei şi curba acesteia. 82 . că şi puterea de pătrundere în obiectiv a glonţului este direct influenţată de valoarea vitezei iniţiale. potrivit căreia unei acţiuni îi corespunde o reacţiune. va avea reculul şi mai mic decât armamentul neautomat. partea dinainte a ţevii se abate în plan vertical faţă de poziţia axului ţevii la terminarea ochirii. pe timpul tragerii. puşcă semiautomată cu lunetă) pentru funcţionare. De reţinut. Valoarea vitezei iniţiale prezintă importanţă prin aceea că prin mărirea ei se măreşte bătaia.4. Remedierea se face folosind corect reazemul sau fixând corect arma în umăr. cantitatea încărcăturii de pulbere şi temperatura acesteia. în camera de gaze înainte ca glonţul să părăsească canalul ţevii. o parte din aceasta pătrunzând prin orificiul practicat în ţeavă. În situaţia dării focului la armament. între aceste elemente existând un raport direct de determinare reciprocă. Acţiunea recului se caracterizează prin viteza şi energia pe care acesta o are pe timpul mişcării spre înapoi a armei.3. forţa de reacţiune – reculul va fi mai mic. a vibraţiilor ţevii produse de deplasarea glonţului. Din cauza reculului.

Cauzele de natură chimică se datorează zgurii ce se formează în canalul ţevii pe timpul tragerii. întâlnind astfel de corpuri străine îşi micşorează brusc viteza. nici grosimea pereţilor acesteia nu este uniformă. se poate produce umflarea sau explozia ţevii.2. Cauzele care produc uzura ţevii pot avea cauză chimică. Deoarece presiunea gazelor pe timpul tragerii nu este uniformă în canalul ţevii. Zgura se compune din substanţe solubile şi insolubile. glonţul ce se deplasează în canalul ţevii. 83 . În cazul în care în interiorul ţevii se formează o presiune mai mare decât presiunea pentru care a fost calculată rezistenţa ei.4. pământ. zăpadă). fiind construite să reziste la o presiune de 1. câlţi. uzura şi vivacitatea ţevii Prin rezistenţă înţelegem capacitatea pereţilor acesteia de a rezista la o anumită presiune a gazelor. Ţevile armamentului sunt mai groase la detunător şi mai subţiri spre partea dinainte.5 – 2 ori mai mare decât presiunea la care sunt supuse în mod normal. mecanică sau termică. gazele ce urmează glonţul la o micşorare bruscă a vitezei acestuia sunt respinse. Rezistenţa. crescând instantaneu presiunea. se produce din cauza rămânerii în ţeavă a corpurilor străine (cârpe. nisip. Umflarea ţevii Glonţul Corp străin Fenomenul umflării ţevii Pe timpul fenomenului tragerii ţeava este supusă uzurii. depăşindu-se valoarea rezistenţei ţevii se poate produce umflarea sau explozia ţevii. Astfel.4. În majoritatea cazurilor umflarea sau uneori chiar explozia ţevii. umflarea (explozia).

este necesar ca înainte de darea focului. 84 . din lovirea şi din frecarea glonţului în ghinturi. rezultatele tragerii.3.3. Totalitatea operaţiunilor efectuate pentru a îndrepta ţeava armamentului în plan orizontal şi vertical. foaia înălţătorului cu arcul sau cursorul sau arcurile). Înălţătoarele mecanice sunt cu braţ. grile şi corectoare). păstrarea. Vivacitatea ţevii reprezintă capacitatea ţevii de a rezista la tragerea unui anumit număr de cartuşe. înălţător) . Aceste cauze conduc la decalibrarea ţevii.optice (luneta. va duce în mod inevitabil la diminuarea rezultatelor tragerii. în aşa fel încât traiectoria glonţului să treacă printr-un punct ales pe obiectiv se numeşte ochire. fără a afecta starea tehnică a armei. Cauzele de natură termică provin dintr-o supraîncălzire a ţevii pe timpul tragerii. Cătările armamentului portativ pot fi: fixe sau mobile. regimul de tragere şi a regulilor de folosire a armamentului. ţeava armamentului să capete o anumită poziţie în plan orizontal şi vertical. securitatea trăgătorului. apărătoarea cătării şi vârful acesteia) şi înălţător (baza înălţătorului. după care ţeava se uzează şi îşi pierde calităţile. Ochirea se execută cu ajutorul dispozitivelor de ochire: . Balistica exterioară 4. Prin regim de tragere se înţelege numărul de lovituri ce se pot trage cu o armă într-o unitate de timp. 4.mecanice (cătare. Noţiuni despre ochire Pentru ca glonţul să ajungă la obiectiv şi să-l lovească. Îndreptarea ţevii în plan orizontal se numeşte ochire în direcţie. cu foaie gradată cu trepte sau cu sectoare. care au ca rezultat topirea parţială a pereţilor canalului ţevii.1. fără manşoane de protecţie. mânuirea. acestea din urmă având formă triunghiulară sau cilindrică. iar îndreptarea ţevii în plan vertical se numeşte ochire în înălţime. Aparatele de ochire mecanice sunt formate în general din cătare (baza cătării. Nerespectarea indicaţiilor privind întreţinerea.Cauzele de natură mecanică rezultă din curăţirea necorespunzătoare a armamentului cu vergele improvizate.

Traiectoria şi elementele ei Drumul parcurs de centrul de greutate al glonţului (proiectilului) în aer de la ieşirea din gura de foc până la punctul de cădere se numeşte traiectorie. . .aerul dislocat din jurul glonţului nu reuşeşte să revină imediat la locul avut iniţial şi se formează presiuni diferite între capul şi fundul glonţului dând naştere unei forţe ce se opune deplasării glonţului.când viteza de mişcare a glonţului este mai mare decât viteza sunetului (1224 km/h) se produce o însumare a unor unde sonore.S.L.. micşorându-i viteza.-7. iar traiectoria acestuia capătă forma unei linii curbe neuniforme. 4. Pentru micşorarea influenţei acestor forţe se recomandă folosirea unor gloanţe cu vârful alungit şi ascuţit.3. După ce a fost aruncat din canalul ţevii. originea traiectoriei este centrul retezăturii dinaintea ţevii şi reprezintă punctul de plecare a glonţului (proiectilului). viteza de mişcare a glonţului (proiectilului) se micşorează treptat. care micşorează viteza de deplasare a glonţului. Forţa de gravitaţie obligă glonţul să coboare treptat mai jos de linia de aruncare. cu suprafaţa foarte netedă. Datorită acţiunii acestor forţe. creându-se o undă de aer foarte densă. răstoarne. reticul şi obiectiv. inversor.G. în principiu. 85 . În mod practic. forţa de rezistenţă a aerului acţionează asupra vitezei glonţului în felul următor: .Aparatele optice de ochire le întâlnim la P. iar forţa de rezistenţă îi încetineşte continuu mişcarea căutând să-l coboare. în mersul său în aer.2. A. glonţul este supus acţiunii a două forţe: forţa de gravitaţie şi forţa de rezistenţă a aerului. înălţătoarele optice se compun din ocular. mai întinsă la început şi mai curbă către sfârşit.particulele de aer din jurul glonţului exercită o frecare asupra suprafeţei acestuia. deoarece o parte din energia acestuia se consumă la deplasarea acestor unde. Principalele elemente ale traiectoriei sunt următoarele: 1.

unghiul de zvâcnire este unghiul format între linia de tragere şi linia de aruncare.2. 9. 86 . distanţa de tragere (bătaia) este distanţa măsurată în plan orizontal de la originea traiectoriei până la punctul de cădere. orizontala armei este planul orizontal care trece prin originea traiectoriei. ramura coborâtoare este partea traiectoriei cuprinsă între vârful traiectoriei şi punctul de cădere. 11. 12. unghiul de cădere este unghiul format între tangenta la traiectorie în punctul de cădere şi orizontala armei. 10. vârful traiectoriei este punctul cel mai înalt al traiectoriei deasupra orizontalei. unghiul de incidenţă este unghiul format între tangentă la traiectorie în punctul de incidenţă şi tangenta la suprafaţa obiectivului (pământului. 17. 14. 16. punctul de incidenţă este punctul în care traiectoria intersectează suprafaţa obiectivului (pământului. 3. linia de aruncare este prelungirea imaginară a axului ţevii în momentul plecării glonţului (proiectilului) din ţeavă. 15. ramura urcătoare este partea traiectoriei cuprinsă între originea traiectoriei şi vârful traiectoriei. linia de tragere este prelungirea imaginară a axului ţevii după terminarea ochirii (înainte de plecarea glonţului sau proiectilului din ţeavă). prin mijlocul crestăturii înălţătorului şi prin vârful cătării. linia de ochire este linia dreaptă care uneşte ochiul trăgătorului. 18. unghiul de aruncare este unghiul format între linia de aruncare şi orizontala armei. săgeata traiectoriei este depărtarea de la orizontala armei până la vârful traiectoriei. 13. 8. obstacolului). punctul de cădere este punctul de intersecţie al traiectoriei cu orizontala armei. 6. 5. obstacolului). unghiul de tragere este unghiul format între linia de tragere şi orizontala armei. 7. punctul de ochire este punctul de pe obiectiv sau din afara acestuia asupra căruia se ocheşte cu arma. cu punctul de ochire. 4.

se numesc traiectorii curbe. unghiul de teren al obiectivului este unghiul format între linia de teren a obiectivului şi orizontala armei. 24. Traiectoriile care se obţin cu unghiuri de tragere mai mici. Forma traiectoriei depinde de mărimea unghiului de tragere. distanţa ochită este distanţa măsurată pe linia de ochire de la punctul de plecare până la intersecţia traiectoriei cu linia de ochire. se numesc traiectorii întinse (razante). decât unghiul distanţei maxime. Unghiul de tragere cu care se obţine cea mai mare distanţă de tragere se numeşte unghiul distanţei maxime (limită). Traiectoriile care au aceeaşi distanţă de tragere. 22. înălţimea traiectoriei continuă să se mărească. linia de teren a obiectivului este linia dreaptă care uneşte originea traiectoriei cu baza obiectivului. 30-35O). dar distanţa de tragere (bătaia) începe să se micşoreze.19. 23. Tragerea trebuie executată cu aceeaşi armă. 21. dar sunt obţinute cu unghiuri de tragere diferite. Traiectoriile care se obţin cu unghiuri mai mari decât unghiul distanţei maxime. se numesc traiectorii conjugate. 20. Dacă unghiul de tragere se măreşte peste această limită (cca. până la o anumită limită. se măresc înălţimea traiectoriei şi distanţa de tragere (bătaia). 87 . ordonata balistică este înălţimea oricărui punct de pe traiectorie faţă de linia de ochire. ordonata verticală este înălţimea oricărui punct de pe traiectorie faţă de orizontala armei. Odată cu mărirea unghiului de tragere. unghiul de ochire este unghiul format între linia de tragere şi linia de ochire.

4.T. Panta terenului micşorează spaţiul periculos al terenului. cu cât unghiul de cădere este mai mic. rezultă din proprietatea acesteia şi anume: la o anumită distanţă. pe care obiectivele pot fi lovite fără schimbarea înălţătorului. =Sp. Întinderea spaţiului periculos al terenului într-un teren înclinat.3.Însemnătatea practică a traiectoriei întinse. se măsoară pe linia de ochire şi este U c U i 88 . Distanţa pe care glonţul (proiectilul) nu depăşeşte înălţimea unui obiectiv. spaţiul periculos al terenului se micşorează. iar contra-panta îl măreşte (dacă unghiul de cădere este mai mare decât unghiul de pantă). cu atât este mai mare întinderea de teren. iar la tragerea de jos în sus se măreşte. relieful terenului în care se găseşte obiectivul şi de unghiul de incidenţă.P. razanţa traiectoriei. se numeşte lovitură directă. traiectoria este cu atât mai razantă.I. Spaţiul periculos al terenului Porţiunea de teren pe întinderea căreia traiectoria nu se ridică mai sus de înălţimea obiectivului.3.) Sp. la tragerea de sus în jos. Lovitura a cărei traiectorie nu se ridică deasupra liniei de ochire mai sus de înălţimea unui obiectiv. cu cât se ridică mai puţin deasupra liniei de ochire. se numeşte distanţa loviturii directe. cu cât unghiul de incidenţă este mai mare (mic) decât unghiul de cădere. cu atât traiectoria este mai razantă.P. razanţa traiectoriei poate fi apreciată şi după valoarea unghiului de cădere.3.I). se numeşte spaţiul periculos al terenului (Sp. Cu cât este mai înalt obiectivul şi mai razantă traiectoria.4. 〉 Spaţiul periculos al terenului depinde de înălţimea obiectivului.P. va fi cu atât mai mică (mare) decât întinderea spaţiului periculos al înălţătorului.T.P. pe întreaga întindere a distanţei ochite. Spaţiul periculos al înălţătorului Porţiunea de teren pe întinderea căreia ramura coborâtoare a traiectoriei nu depăşeşte înălţimea obiectivului se numeşte spaţiul periculos al înălţătorului (Sp. 4.

D. Traiectoria întinsă îngreuiază lovirea obiectivelor. H . se numeşte spaţiul defilat (Sp.D). = H U 89 .5. iar traiectoria curbă uşurează lovirea lor. în care: Sp. 4. constă în aceea că un obiectiv care se află în limita acestui spaţiu poate fi lovit fără a modifica înălţătorul sau punctul de ochire în înălţime. Porţiunea de teren din spaţiul defilat în care obiectivul nu poate fi lovit cu glonţ (proiectil) cu o anumită traiectorie.3. erorile comise în determinarea elementelor iniţiale de tragere. Uc .înălţimea adăpostirii în metri. În limitele distanţei loviturii directe. Spaţiul periculos al înălţătorului depinde de: .razanţa traiectoriei (cu cât traiectoria este mai razantă cu atât spaţiul periculos al înălţătorului este mai mare). Spaţiul defilat va fi cu atât mai mare cu cât este mai înalt adăpostul şi cu cât traiectoria este mai înaltă. întinderea spaţiului periculos al înălţătorului se determină înmulţind înălţimea obiectivului cu. Importanţa practică a spaţiului periculos al înălţătorului. coeficientul spaţiului periculos.spaţiul defilat în metri. se numeşte spaţiul protejat (Sp.D. . Când înălţimea obiectivului este mai mică decât 1/3 din ordonata ramurii coborâtoare a traiectoriei medii. . Spaţiul periculos al înălţătorului compensează într-o oarecare măsură.P).înălţimea obiectivului (va fi cu atât mai mare cu cât este mai înalt obiectivul).definit de distanţa de la punctul de cădere până la punctul în care ordonata traiectoriei nu depăşeşte înălţimea obiectivului. Spaţiul protejat (mort) se determină cu ajutorul formulei: 1000 c Sp. întinderea spaţiului periculos al înălţătorului se determină prin compararea ordonatelor ramurii coborâtoare a traiectoriei medii cu înălţimea obiectivului. Spaţiul defilat şi spaţiul protejat Porţiunea dinapoia unei adăpostiri pe care nu poate cădea nici un glonţ (proiectil) dacă traiectoria rămâne neschimbată.unghiul de cădere în miimi.

1000 c Sp.P. Importanţa practică a cunoaşterii spaţiului defilat şi a spaţiului protejat (mort) constă în aceea că. . se numeşte spaţiul periculos (Sp. Cealaltă porţiune din spaţiul defilat în care obiectivul cu toate că nu este văzut.lipsa totală de vânt. .armament categoria întâi. . .coeficientul spaţiului periculos.temperatura încărcăturii de azvârlire + 15O C. . Sunt considerate condiţii normale de tragere. ceea ce corespunde densităţi normale a aerului 1.greutatea glonţului (proiectilului) şi viteza iniţială egale cu cele specificate în tabele de tragere.65% (umiditate relativă se numeşte raportul dintre numărul vaporilor de apă existenţi în aer şi numărul maxim de vapori de apă care poate exista în aer la temperatura respectivă). 1000 U c 90 .p). permite folosirea judicioasă a adăpostirilor contra focului adversar.P – spaţiul protejat.206 Kg/m3.3.forma glonţului (proiectilului) corespunzătoare datelor de fabricaţie. b) Condiţii balistice: . poate fi lovit. . = (H – h) x U în care: Sp. . următoarele: a) Condiţii meteorologice: .umiditatea relativă a aerului 50 .temperatura aerului la orizontala armei 15O C. Aceste condiţii pot fi normale sau speciale (accidentale). 4. Influenţa condiţiilor de tragere asupra traiectoriei glonţului Glonţul pe timpul traiectoriei sale în atmosferă este supus influenţelor diferitelor condiţii meteorologice. în metri. precum şi a posibilităţilor de lovire ale obiectivelor adversarului dispuse înapoia unor adăpostiri.6.presiunea atmosferică la orizontala armei de 750 mm care corespunde unei altitudinii de 110 m deasupra nivelului mării.

presiunea atmosferică scade în medie cu 9 mmHg. aerul se rarefiază. în direcţia vântului.lipsa totală de înclinare laterală a terenului. faţă de planul de tragere. Odată cu creşterea vitezei iniţiale a glonţului se micşorează durata de traiect şi are loc coborârea traiectoriei glonţului mai jos de linia de aruncare. influenţează în acelaşi timp atât asupra distanţei de tragere. La fiecare creştere a altitudinii cu 100 m. La creşterea temperaturii.vântul din dreapta abate glonţul spre stânga. densitatea aerului se micşorează. Prin aceasta se măreşte distanţa de tragere. iar distanţa de tragere creşte.. astfel: . Corecţiile necesare se fac prin schimbarea punctului de ochire sau prin micşorarea (mărirea) înălţătorului cu gradaţiile corespunzătoare diferenţei de presiune. în consecinţă se micşorează forţa de rezistenţă a aerului şi deci se măreşte distanţa de tragere a glonţului. c) Condiţii topografice: . determinată de creşterea altitudinii. corespunzătoare unghiurilor de ochire din tabele. iar densitatea acestuia se micşorează şi în consecinţă scade forţa de rezistenţă a aerului şi se măreşte distanţa de tragere (bătaia armamentului). odată cu scăderea temperaturii se măresc densitatea şi forţa de rezistenţă a aerului. În cazul când vântul bate din spatele glonţului. . Vântul care bate sub un unghi ascuţit faţă de planul de tragere. În cazul când vântul bate din faţă.obiectivul se găseşte la orizontala armei.înălţimea cătării. Vântul lateral exercită o presiune asupra suprafeţei laterale a glonţului şi îl abate. cea stabilită la aducerea armamentului la bătaia normală. Invers. iar vântul din stânga abate glonţul spre dreapta. cât şi asupra devierii laterale. înălţimea (gradaţia) crestăturii înălţătorului. iar distanţa de tragere a glonţului se micşorează. Odată cu scăderea presiunii atmosferice. La creşterea temperaturii încărcăturii de azvârlire creşte viteza de ardere a acesteia şi deci creşte şi viteza iniţială a glonţului. forţa de rezistenţă a aerului se micşorează. forţa de rezistenţă a aerului creşte şi se micşorează distanţa tragere. 91 .

care în timpul nefuncţionării trebuie să se găsească în poziţia “sigur”. prin repetiţie. este utilizată atât pentru a imprima glonţului mişcarea de rotaţie şi translaţie cu viteza necesară. Securitatea mânuirii pistolului împotriva unei funcţionări premature este asigurată de piedica de siguranţă. fără o armare prealabilă a cocoşului. 7. Md. Pistolul dispune de un mecanism de darea focului cu autoarmare. deoarece energia produsă de gazele rezultate din arderea pulberii. fapt ce permite deschiderea focului cu rapiditate.CAPITOLUL 5 Cunoaşterea armamentului 5. 1974. Prin mişcarea sa spre înapoi.65 mm. Formatul şi gabaritul redus al pistolului permite purtarea lui neobservabilă. blocând declanşatorul. 92 . iar declanşarea focului se face manual. .ţeava. Pistolul este simplu în ceea ce priveşte construcţia şi mânuirea. precum şi în lupta corp la corp. cât şi pentru a imprima manşonului închizător mişcarea spre înapoi.armarea cocoşului. Md. Destinaţia şi caracteristicile de luptă ale pistolului cal. Tragerea cu acest pistol se execută numai foc cu foc. Pistolul cal. Pentru tragerea cu pistolul se folosesc cartuşe 7. Pistolul se compune din următoarele mecanisme principale: . aşezate într-un singur rând. Noţiuni privind construcţia şi funcţionarea pistolului Pistolul este o armă cu încărcare automată. .65 mm. Alimentarea pistolului cu cartuşe se face dintr-un încărcător cu o capacitate de 7 cartuşe.corpul. 1974 serveşte pentru atac şi apărare la distanţe scurte (până la 50 m). 7.1.introducerea cartuşului din încărcător în canalul ţevii. apăsând în mod direct pe trăgaci. în recul şi revenirea din recul. Funcţionarea pistolului se bazează pe principiul utilizării energiei de recul a manşonului închizător eliberat. manşonul închizător execută două operaţii şi anume: .65 mm.

Acesta loveşte cu vârful său capsa de aprindere a cartuşului. cocoşul eliberat de pe pragul de armare al agăţătorului. . . tubul cartuş este aruncat afară prin fereastra prevăzută la manşonul închizător în acest scop. În cursa sa până în poziţia extremă dinapoi.cocoşul pe care este montat un clichet.agăţătorul. manşonul închizător roteşte cocoşul şi îl trece pe pragul de armare al agăţătorului. percutorul. glonţul este împins prin canalul ţevii. manşonul închizător sub acţiunea arcului recuperator revine în poziţia 93 . pe care este montat percutorul. Ghinturile din interiorul ţevii permit să se imprime glonţului viteza de rotaţie necesară asigurării stabilităţii lui pe traiectorie. După aceasta.trăgaciul. comprimând arcul recuperator. . . fiind angajat în plinurile ghinturilor după care acesta părăseşte ţeava. . Întâlnindu-se cu dintele de la opritorul manşonului închizător.manşonul închizător.încărcătorul (pentru 7 cartuşe). . în ţeavă se formează gaze care exercită o presiune în toate direcţiile.1 încărcător.pârghia cocoşului. efectuându-se în acest fel şi operaţia de armare a cocoşului.arcul recuperator. .opritorul închizătorului. În completul individual al pistolului intră: . . iniţiază încărcătura pe bază de fulminat de mercur şi ulterior aprinde încărcătura de pulbere.pârghia trăgaciului. manşonul închizător. . extrage tubul cartuş din camera cartuşului. piedica de siguranţă şi gheara extractoare. Funcţionarea pistolului în timpul tragerii La apăsarea pe trăgaci. loveşte sub acţiunea arcului de armare al cocoşului. După efectuarea cursei sale spre înapoi până la refuz. Sub acţiunea încărcăturii de pulbere. sub presiunea gazelor ce se transmit prin fundul tubului cartuş se deplasează înapoi. .1 vergea..1 toc piele pentru pistol. Concomitent cu arderea încărcăturii de pulbere. În acest timp gheara extractoare.

65 mm. După consumarea cartuşelor din încărcător. în interiorul ei având loc arderea încărcăturii de pulbere. Asamblarea ţevii cu corpul pistolului se face prin presare. Pereţii părţii ghintuite sunt prevăzuţi cu ghinturi în traseu elicoidal. În cursa spre înainte. închizătorul ia cu el cartuşul următor de pe ridicătorul de cartuşe al încărcătorului şi îl introduce în camera cartuşului. manşonul închizător trebuie să fie reţinut în poziţia extremă dinapoi de către opritorul său. Interiorului ţevii i se aplică un tratament de suprafaţă prin cromarea lui cu un strat subţire de crom. Canalul ţevii este închis de închizătorul aflat în poziţia dinainte. pistolul fiind din nou gata pentru tragere. care este de 7. Corpul pistolului formează corp comun cu mânerul. Partea dinapoi a interiorului ţevii constituie camera de încărcare care serveşte ca locaş pentru cartuş şi este prevăzută cu un umăr care se reazemă pe o porţiune din corpul pistolului. Capătul dinapoi al ţevii este prevăzut cu o porţiune înclinată în scopul dirijării cartuşului din încărcător în camera de încărcare şi cu o degajare. Destinaţia şi construcţia pieselor şi mecanismelor pistolului Ţeava are rolul de mecanism-motor. Exteriorul ţevii este neted şi brumat. devenind în felul acesta o suprafaţă rezistentă şi lucioasă. revenind astfel în poziţia iniţială şi apoi să se apese din nou pe el.dinainte. Conul de forţare este porţiunea din interiorul ţevii care leagă camera cartuşului de partea ghintuită şi are rolul de a asigura glonţului o poziţie optimă înaintea amorsării încărcăturii de pulbere. care serveşte ca locaş pentru gheara extractoare în timpul funcţionării. Cele patru ghinturi din interiorul ţevii permit să se imprime glonţului mişcarea de rotaţie necesară asigurării stabilităţii lui pe traiectorie. În acest fel se va efectua tragerea până la consumarea completă a cartuşelor din încărcător. format din goluri şi plinuri. Diametrul ţevii între plinuri poartă denumirea de calibrul ţevii. Corpul este piesa pe care se montează toate reperele ce formează ansamblul pistolului. 94 . Ştiftul ţevii serveşte pentru rigidizarea fixării ţevii cu corpul. Pentru a trage focul următor este necesar să se elibereze trăgaciul.

străpuns până în partea stângă.canalul pentru arcul şi zăvorul încărcătorului. străpunsă până în partea stângă a corpului pistolului.orificiul pentru axul zăvorului încărcătorului. . . .fereastra pentru uşurare. străpuns în partea stângă.Deasupra – suportul pentru fixarea ţevii. .orificiul pentru arcul şi pârghia cocoşului.orificiul pentru axul opritorului agăţătorului.un canal pentru ghidarea închizătorului.Deasupra – orificiul pentru opritorul agăţătorului.două orificii pentru uşurare. . .orificiul pentru axul trăgaciului.orificiul pentru şurubul plăselelor. . .locaşul pentru puntea agăţătorului. .orificiul pentru arcul şi fixatorul gărzii trăgaciului.orificiul pentru capătul axului cocoşului. .fereastra pentru fixarea plăselelor. Pe partea stângă a corpului pistolului se găsesc: 95 . .canalul unde funcţionează pârghia trăgaciului.În partea anterioară a corpului pistolului se găsesc: . În partea posterioară a corpului pistolului se găsesc: . . . străpunsă până în partea stângă. străpuns până în partea stângă. străpuns până în partea stângă.orificiul pentru axul trăgaciului.o fereastră pentru fixarea pârghiei trăgaciului cu capătul arcului trăgaciului şi cu trăgaciul. străpuns până în partea stângă.orificiul pentru cepii agăţătorului. . .Dedesubt – fereastra pentru introducerea trăgaciului şi o fereastră pentru introducerea capătului nearticulat al gărzii trăgaciului. Pe partea dreaptă a corpului pistolului se găsesc: . . . străpuns până în partea stângă.canalul pentru introducerea declanşatorului. străpunse până în partea stângă. străpuns până în partea stângă. .locaşul pentru funcţionarea cocoşului.Dedesubt – fereastra pentru introducerea încărcătorului care este străpunsă până deasupra. . .

.pârghia trăgaciului. . precum şi pentru repararea sau înlocuirea pieselor defecte. Demontarea parţială se execută în scopul curăţirii. . ori lipsă. ..cocoşul. Demontarea şi montarea pistolului.orificiul pentru fixarea opritorului închizătorului. .zăvorul încărcătorului cu axul său. ungerii şi controlul pistolului. Mecanismul de dare a focului se compune din: . . La demontarea şi montarea pistolului este necesară respectarea următoarelor reguli: .demontarea şi montarea să se facă pe o masă sau pe o bancă.orificiul pentru fixarea şi poziţionarea axului cocoşului.canalul pentru ghidarea manşonului închizător. . . care este legat funcţional de pârghia cocoşului. precum şi în cazurile când i se face o nouă întreţinere (cu ulei sau unsoare) după efectuarea unei trageri îndelungate şi numai în atelierele specializate. . Demontarea pistolului poate fi parţială sau completă. pentru a nu le amesteca cu piesele altor pistoale. 96 . Demontarea parţială a pistolului se efectuează în ordinea următoare: .se scoate încărcătorul din mânerul pistolului. Demontarea completă se execută în scopul înlocuirii pieselor defecte sau lipsă.pârghia cocoşului. .în tot timpul montării se va ţine seama de seriile pieselor. iar la câmp pe un aşternut sau pe o scândură curăţată în prealabil de praf şi murdărie.trăgaciul. a) Demontarea pistolului se face pentru curăţirea.declanşatorul.agăţătorul cu cepii de fixare. ungerea şi controlul acestuia.canalul pentru opritorul manşonului închizător prevăzut în partea superioară cu o degajare în formă de unghi.opritorul agăţătorului cu arcul şi axul său. .

tot prin ţinerea pistolului în mâna dreaptă se trage manşonul închizător cu mâna stângă. Se ţine pistolul de mâner în mâna dreaptă. iar prin fereastra pentru aruncarea tuburilor. . se răsuceşte puţin spre dreapta şi se trage de el. iar cu mâna stângă se prinde de arc. apoi se eliberează manşonul închizător şi se deblochează piedica de siguranţă.se scoate arcul recuperator de pe ţeavă. se scoate capătul nearticulat al gărzii trăgaciului din corpul pistolului. se trage înapoi până la refuz.ţinând pistolul în mâna dreaptă. se duce cocoşul în poziţia armat. cu degetul mare de la mâna stângă se apasă zăvorul încărcătorului spre înapoi. Se introduce capătul gărzii în locaşul său din corpul pistolului. Montarea se execută în ordinea inversă a demontării.. . spre poziţia din faţă a pistolului până când iese de pe ţeavă. iar cu degetul arătător de la mâna stângă se prinde de baza încărcătorului şi se scoate încărcătorul din corpul pistolului. . în direcţia părţii din spate a pistolului. care a fost scos din corp pentru a nu mai intra în locaşul său. de la manşonul închizător se verifică vizual dacă în camera cartuşului nu a rămas un cartuş.se ţine pistolul de mâner cu mâna dreaptă. 97 . Cu mâna stângă se prinde de partea striată a manşonului închizător. În timpul acestei operaţi nu se apasă pe trăgaci. se ridică puţin în sus de partea posterioară dându-se posibilitatea să se mişte înainte sub acţiunea arcului recuperator şi apoi se scoate cu mâna de pe corpul pistolului. . cu mâna stângă. apoi cu degetul arătător al mâinii drepte se apasă pe capătul gărzii trăgaciului.se scoate manşonul închizător de pe corpul pistolului.

74 mm. panta de alimentare şi se apretează tasările existente. dar percuţia nu s-a produs. Nefuncţionarea opritorului închizătorului. cocoşul nu poate să fie declanşat.Piesele sunt murdare. dacă aceasta prezintă o amprentă adâncă a percutorului. sau arcul ghiarei extractoare nu mai are forţa necesară.Se curăţă piesele mobile ale pistolului sau se înlocuieşte arcul ghearei extractoare. . . .Arcul opritorului şi-a slăbit forţa.Se curăţă opritorul închizătorului şi se ajustează capătul de oprire.Capsa defectă.Se curăţă 4 4 .S-a întărit unsoarea şi percutorul nu-şi face ieşirea completă. Intrarea incompletă a cartuşului în cameră: neînchiderea cartuşului în cameră de către închizător. cocoşul a făcut declanşarea. slăbirea arcului recuperator şi a arcului ridicătorului de cartuşe. .Este blocat arcul 5 98 .Opritorul închizătorului este murdar sau uzat în capătul de oprire. .Murdărie în camera cartuşului sau tasarea porţiunii semirotunde a ghearei extractoare.3 – 1. . 1 1 2 2 3 .Se va reîncărca pistolul şi se va continua tragerea (se înlătură cartuşul care nu a făcut percuţia). . Nearuncarea tubului-cartuş prin fereastra închizătorului sau neextragerea lui din camera cartuşului.Se va curăţa pistolul şi se va controla ieşirea percutorului care trebuie să fie 1.Se ajustează dintele opritorului închizătorului sau se înlocuieşte manşonul închizătorului. 3 REMEDIEREA INCIDENTULUI . . ligheanul închizătorului.Se schimbă arcul recuperator şi arcul ridicătorului de cartuşe.Dintele opritorului închizătorului este defect. . . . Nefuncţionarea CAUZELE INCIDENTULUI . -Se înlocuieşte arcul opritorului închizătorului.Se curăţă camera cartuşului. .Incidente de tragere N FELUL INCIDENTULUI Rateu: închizătorul se află cu frontalul ligheanului pe culata ţevii (închidere completă). închizătorul nu sa oprit în poziţia din spate după ultimul cartuş tras. .

Pârghia trăgaciului a ieşit din locaşul de ghidare din corp sau s-a rupt cepul de la pârghia trăgaciului. Nearmarea cocoşului sau neproducerea percuţiei când se apasă pe trăgaci şi se găseşte cartuş în camera cartuşului. .Percutorul sau piedica de siguranţă sunt defecte. sau pragul de armare al agăţătorului este uzat. Clichetul cocoşului este rupt în partea inferioară. . .Ciocul de armare al cocoşului este rupt. 6 6 7 7 încărcătorul. Se produce percuţia în poziţia când piedica de siguranţă este în poziţia “sigur”. zăvorul încărcătorului.În acest caz pistolul se trimite la atelier pentru înlocuirea piedicii de siguranţă sau a percutorului. .Se trimite pistolul la atelier şi se schimbă cocoşul sau agăţătorul. arcul zăvorului şi se ajustează pintenul de agăţare al încărcătorului.Se trimite pistolul la atelier şi se înlocuieşte arcul trăgaciului sau pârghia trăgaciului. Se schimbă clichetul cocoşului dacă se constată că este rupt. zăvorului încărcătorului din cauza unsorii sau nu există jocul de 0.2-0. 8 8 99 .5 zăvorului încărcătorului şi fixarea incorectă a încărcătorului. . se apasă pe trăgaci şi cocoşul nu revine în poziţia iniţială din faţă. . Cocoşul se află în poziţia “armat”.8 mm între baza încărcătorului şi corpul pistolului.

pe când. ..Lungimea cartuşului …………………………25 mm. . şi îndeplinite procedurile de descărcare..f. 100 .Greutatea pistolului fără încărcător …………0.Viteza iniţială a glonţului …………………. păstrarea şi curăţirea pistolului. ..65 mm.Calibru ………………………………………7.f. Destinaţia şi caracteristicile pistoalelor Glock 17 şi 17L Totdeauna se presupune ca pistolul GLOCK sau oricare altă armă de foc.65 mm.Greutatea cutiei de carton cu 24 de cartuşe ……192 gr.63 Kg.. utilizatorul. 24 lov..Lungimea glonţului …………………………12 mm.050 Kg. .f.Greutatea glonţului …………………………4.f.0. .Cadenţa de tragere …………………………cca.f..Capacitatea încărcătorului ……………………7 cartuşe.0. Înainte de a fi scos încărcătorul. .Capacitatea pentru ambalat a unei lăzi pistoale ……60 buc. .p.Lungimea liniei de miră ……………………. . ..Greutatea unui încărcător gol ………………. Caracteristicile tehnico-tactice ale pistolului calibru 7.f.. erai convins de contrariu.0.f. 5. controlată camera cartuşului. 1974 . .580 Kg. Se execută la fel ca la pistolul-mitralieră..22 g..470 Kg.7 g.Greutatea brută a lăzii ……………………………. .2.5 mm. .Lungimea pistolului ……………………….f. . . .f.Presiunea medie admisă ……………………1350 Kg.. ..118 mm. este încărcat şi capabil să execute foc.Numărul de cartuşe în cutia de carton ………24 buc.. ..Lungimea ţevii ………………………………90.Întreţinerea. aşa cum sunt prezentate în instrucţiuni..f/cm.. . tu.25 m.Greutatea încărcăturii de pulbere …………0.5 mm..Distanţa de tragere ochită …………………..305 ± 10m/s. md.Bătaia maximă a glonţului …………………1500 m. .Greutatea pistolului cu încărcător plin ……./min..Greutatea pistolului cu încărcător gol ………... . arma trebuie să fie considerată a fi încărcată şi capabilă să tragă. .Greutatea cartuşului …………………………7.167.75 g. ..520 Kg.

Fiecare cartuş este încărcat automat până ce tot încărcătorul este golit. . Degetul de pe trăgaci trebuie să acţioneze prima dată pârghia de siguranţă (de la nivelul trăgaciului). Pentru a reduce posibilitatea unei descărcări accidentale. nu plasaţi degetul pe trăgaci până când arma nu a fost îndreptată spre ţintă şi nu intenţionaţi să trageţi. în special copiilor. Descărcarea Pistolului nu este posibilă dacă se apasă excentric (dintr-o 101 .siguranţa mare a utilizatorului. Caracteristici principale Noul sistem de trăgaci “Safe Action” oferă trăgătorului cea mai bună posibilitate de a trage fiecare cartuş rapid.capacitate mare a încărcătorului. blocat de pârghia de blocare. Pistolul poate executa focul numai prin apăsarea DELIBERATĂ a trăgaciului. nu ţineţi degetul pe trăgaci. arma nu trebuie să fie îndreptată spre o altă persoană. După ultimul cartuş. nu trebuie să fie accesibilă persoanelor neautorizate. fără a avea nevoie să manevreze dispozitive exterioare de asiguare/dezasigurare. inclusiv pistolul GLOCK. Nu există riscul unei descărcări accidentale datorate căderii armei încărcate sau datorită şocurilor. . Descriere generală Pistolul semiautomat GLOCK “Safe Action” cu design-ul său impecabil. Cuiul percutor este semiarmat după fiecare cartuş tras şi este complet asigurat. Orice armă de foc. .În timpul manipulărilor. Înaintea utilizării pistolului GLOCK trebuie citite şi înţelese instrucţiunile de utilizare şi informaţiile despre siguranţa pistolului din acest manual. este o armă periculoasă şi deci.masa totală extrem de mică. prezintă toate caracteristicile unei arme moderne: . Arma este un pistol automat care funcţionează pe baza reculului manşonului şi dispune de o siguranţă automată a cuiului percutor şi a trăgaciului de tip “Safe Action”. Dacă nu doriţi ca arma să tragă.performanţe remarcabile datorate combinaţiei dintre tehnologii moderne de fabricare şi materiale cu calitate superioară. manşonul rămâne în poziţia deschis.

Forţa de declanşare a trăgaciului 3.Masa (g) pistolului . * opţional 2.138 mm …………………138 mm. . pentru transport şi păstrare.vergea de curăţare. din plastic...5 (2.19. (2.30 mm …………………. . . .Profilul ţevii: . Componenţa completului . .5* ………2.dispozitiv de încărcare rapidă.5 …………………2.pistol... etc. .cu încărcător gol ……706 …………………751. . Opţionale .suport-lanternă.. . .) pe trăgaci.Cursa trăgaciului (mm) ……2. oblic.cu încărcător plin ….hexagonal cu rotaţia pe dreapta .parte. 102 . ..225 mm.0).Capacitate (buc.0). .Lungimea liniei de miră …165 mm …………. astfel încât pârghia de siguranţă nu-şi face cursa completă.cutie ermetică.114 mm ……………153 mm.lanternă de mare putere.. Arma a trecut cu succes cele mai dificile teste militare şi/sau industriale şi este considerată un produs de cea mai înaltă clasă. Date tehnice GLOCK 17 GLOCK 17 L .Înălţime ………. ..Grosime ………. ...f.Calibru …………9 x 19 mm ………………9 x 19 mm.932 …………………977.Lungime …………186 mm …………………...5.Lungimea ţevii …………. masă mică.perie de curăţare...încărcător de rezervă.5 Kg.. Corpul Pistolului – din plastic cu ghidaje din oţel călit – are caracteristici remarcabile: dimensiuni reduse.încărcător..30 mm.) încărcător…19………………. pot fi uşor acţionate cu mâna cu care se trage.205 mm. . . Pârghia de blocare/deblocare a manşonului cât şi piesa de blocare/deblocare a încărcătorului.. unghi de prindere ideal. .

. manşonul este reţinut în poziţia “deschis” de către pârghia de blocare a manşonului.Funcţionarea pistolului. Arcul recuperator readuce manşonul în poziţia iniţială. iar datorită forţei de presiune a gazelor. iar siguranţa cuiului percutor este tensionată.pregătirea pentru acţionare a siguranţei cuiului percutor.armarea cuiului percutor. distanţier. manşonul este deplasat către spate. Când trăgaciul este acţionat până la primul punct de presiune (cursa 5 mm). de către cuiul percutor. În timpul acestei curse. Arma este din nou asigurată şi gata să tragă. este acţionată cu degetul arătător pentru a permite trăgaciului să execute cursa completă. integrată în trăgaci.împingerea pârghiei trăgaciului spre rampa de siguranţă. Rampa manşonului acţionează conectorul şi-l separă de pârghia trăgaciului. din încărcător şi introducerea acestuia în camera cartuşului. Manşonul îşi continuă mişcarea de recul până în poziţia extremă. în jos peste modulul de blocare şi este reţinută în această poziţie. ceea ce determină: . blocajul dintre ţeavă şi manşon va fi anulat. cuiul percutor este semiarmat şi asigurat. ţeava intrând într-o mişcare de basculare. adică bara pârghiei de siguranţă trece în spatele rampei de siguranţă. ansamblu arc recuperator. 103 . pârghia trăgaciului eliberează cuiul percutor prin intermediul conectorului. din faţă. Aceasta permite pârghiei trăgaciului să fie ridicată de către arcul trăgaciului şi să fie redusă în crestătura cuiului percutor. încorporat în piesa 3. cui percutor. de către ejector. Pârghia de siguranţă. tubul cartuş este extras din cameră de către extractor şi apoi aruncat afară din pistol. Pistolul este considerat încărcat (gata de tragere) dacă: există cartuş pe ţeavă. trăgaciul este în poziţia extremă. În timp ce trăgaciul este acţionat mai mult. . Ţeava este blocată şi obturată de către manşon. arma este dezasigurată. inaplicabil. Piese componente: manşon.extragerea unui nou cartuş. ţeava. După o deplasare de circa 3 mm spre spate. După ce ultimul cartuş a fost tras. .

tel. Toate dispozitivele de siguranţă sau dispozitivele ce deblochează siguranţa. arc trăgaci. Dacă se întâmplă ca arma să fie aruncată. Această siguranţă poate fi acţionată (decuplată) numai dacă se apasă cu degetul pe trăgaci. placa de fixare. 104 . sunt disponibile cătări cu trei dimensiuni: 0.arcul cuiului percutor.4 mm. corp. opritor încărcător. corpul încărcătorului. axul carcasei trăgaciului. arcul încărcătorului. Constă din: partea din spate – ţelul şi partea din faţă – cătarea. axul trăgaciului. + 0. în care sunt inserate elemente albe. pârghia de oprire a manşonului. piston de acţionare a extractorului. arcul opritorului încărcătorului. trăgaci cu bolţul trăgaciului. Pentru reglarea pistolului în înălţime.4 mm. ansamblu de blocare. arc reazem. arcul pistonului de acţionare a extractorului. siguranţa cuiului percutor. siguranţa cuiului percutor intră în profilul cuiului percutor şi îl blochează. funcţionează automat. Dispozitivul de ochire. conector. Telul este reglabil orizontal (în direcţie). placa de bază a încărcătorului. În această poziţie nu există posibilitatea eliberării cuiului percutor. blochează trăgaciul. baza încărcătorului. Această siguranţă este eliberată numai dacă este apăsat trăgaciul. de contrast. concomitent cu o siguranţă maximă pentru trăgător. opritorul manşonului. Dispozitive de siguranţă Arma nu dispune de sisteme de siguranţă dispuse la exterior. care să necesite o acţionare separată. cătare. care. arcul opritorului manşonului. Funcţionarea siguranţei carcasei trăgaciului: cuiul percutor apasă pârghia trăgaciului pe rampa siguranţei sub influenţa arcului cuiului percutor. Notă: Ansamblul arc recuperator nu se demontează. ridicător. arcul siguranţei cuiului percutor.8 mm sau 0. sau dacă trăgaciul este acţionat cu forţă dezaxată. Siguranţa trăgaciului: aceasta este încorporată în trăgaci sub forma unei pârghii. este imposibil ca un cartuş să fie tras. gheara extractoare. Siguranţa cuiului percutor: în poziţia asigurat. Această situaţie oferă maximum de rapiditate în executarea focului. arcuri inelare. dacă nu este acţionată. carcasa trăgaciului cu ejector.

Degetul arătător al mâinii rămâne în afara gărzii trăgaciului. Apăsaţi în jos dispozitivul de încărcare şi ţinându-l presat. După ce ultimul cartuş a fost tras. Dacă se utilizează dispozitivul de încărcare rapidă furnizat de producător. baza cartuşului fiind presată în jos. Introduceţi un nou încărcător şi apoi. .lăsaţi manşonul să revină în poziţia iniţială şi apăsaţi complet trăgaciul.îndepărtaţi încărcătorul. . Ţineţi ferm încărcătorul şi aşezaţi degetul mare deasupra dispozitivului de încărcare.arcul recuperator asamblat. Repetaţi operaţia pentru următoarele cartuşe.ţeava. prin apăsarea acestuia în încărcător de la partea din faţă. Descărcarea .Încărcarea pistolului şi tragerea Încărcătorul este încărcat cu fiecare cartuş. ori trageţi manşonul încet în spate şi eliberaţi-l să se deplaseze înainte. introduceţi câte un cartuş atât cât este posibil. . . . ori apăsaţi pârghia de blocare a manşonului în jos. În timpul presării cartuşelor în jos. Demontarea şi reasamblarea 1) Pentru curăţarea normală este suficient să demontaţi parţial arma în părţile sale componente principale.verificaţi dacă nu există cartuş pe ţeavă.trageţi manşonul înapoi pentru a extrage cartuşul (sau tubul cartuş) care este pe ţeavă (cameră). Trageţi înapoi manşonul şi lăsaţi-l să se deplaseze înainte în poziţia finală. Îndepărtaţi încărcătorul gol din armă apăsând piesa de blocare a încărcătorului. Introduceţi încărcătorul în pistol până când opritorul încărcătorului este cuplat. 105 . manşonul rămâne deschis. .manşonul. Arma este acum asigurată şi gata să tragă. se introduce acesta pe încărcător şi se aşează încărcătorul pe o suprafaţă solidă. suportul manşonului alunecă în sus (eliberează arcul încărcătorului) şi cartuşele vor intra în corpul încărcătorului.

se apasă la maximum trăgaciul. în aceste condiţii.folosind cele 4 degete.se îndepărtează ţeava şi arcul recuperator din manşon. .corpul pistolului. . Îndepărtarea ţevii se execută după cum urmează: . . 106 . .se îndepărtează manşonul.apăsaţi arcul recuperator spre înainte şi ridicaţi-l.scoateţi ansamblul arc recuperator din manşon. apăsaţi-o uşor înainte. La demontarea pistolului nu forţaţi sau folosiţi alte obiecte ajutătoare. Dacă manşonul este tras înapoi prea mult (mai mult de 3 mm). . Înainte de îndepărtarea manşonului se vor reaminti condiţiile de siguranţă şi de garanţie. trageţi manşonul aproximativ 3 mm în spate. Reasamblarea pistoalelor GLOCK se execută în ordinea inversă demontării. Pentru întreţinerea şi curăţarea armei se recomandă să se utilizeze echipamentul de curăţare furnizat ca accesoriu (vergeaua şi peria). . trăgaciul se va mişca spre înainte. ridicaţi-o şi trageţi-o înapoi afară din manşon. câlţi. uleiurile şi grăsimile speciale pentru arme disponibile la distribuitorii specializaţi.împingeţi manşonul spre înainte şi separaţi-l de corp. manşonul nu va putea fi separat de corp. Pistoalele GLOCK sunt demontate parţial în următoarea ordine: . .se îndepărtează încărcătorul.prindeţi ţeava de piesa de blocare a ţevii.încărcătorul. .prindeţi pistolul în mâna dreaptă sau stângă.se verifică camera cartuşului dacă nu există cartuş şi se percutează în gol. .. aşa încât 4 degete să prindă manşonul şi degetul mare să fie în partea din spate a corpului pistolului. . Îndepărtarea manşonului se execută după cum urmează: .trageţi în jos pârghia de blocaj a manşonului cu degetul mare şi indexul mâinii drepte sau stângi (trăgaciul este în continuare apăsat).

Verificarea dispozitivelor de siguranţă Următoarele verificări de siguranţă se fac la intervale regulate de timp. Focul automat este principalul fel de foc ce se execută cu pistolul-mitralieră. cu gloanţe (cu miez de oţel). el se execută în serii scurte (până la 5 lovituri). 7. Pentru nimicirea inamicului în lupta corp la corp. blocând astfel mişcarea trăgaciului.62 mm.îndepărtaţi încărcătorul din pistol şi reasiguraţi-vă că nu este încărcat. md.3. 5.demontaţi parţial arma aşa cum a fost descris în instrucţiuni şi îndepărtaţi arcul recuperator şi ţeava de pe manşon.aduceţi înapoi trăgaciul în poziţia sa din faţă prin deplasarea manşonului spre înapoi. 1963 este o armă individuală puternică. Pentru tragerea cu pistolul-mitralieră se întrebuinţează cartuşe md. 107 . Cuiul percutor trebuie mişcat înainte astfel încât vârful acestuia să fie vizibil din manşon. . siguranţa trebuie să rămână cuplată. Destinaţia şi proprietăţile de luptă ale pistolului-mitralieră Pistolul-mitralieră cal. . în serii lungi (până la 10 lovituri) şi continuu. destinată pentru nimicirea forţei vii a inamicului. Testarea funcţionării siguranţei cuiului percutor: . la pistolul-mitralieră se pune baioneta-pumnal. Neblocarea sau blocarea incompletă a trăgaciului indică că siguranţa este defectă. Nu reîncărcaţi sau utilizaţi arma până nu contactaţi firma GLOCK sau o persoană autorizată de către aceasta. Cu pistolul-mitralieră se execută foc automat sau foc lovitură cu lovitură. trasoare şi perforantincendiare. În timpul tragerii. de exemplu înaintea fiecărei utilizări sau când se curăţă arma după folosire: Testarea funcţionării siguranţei trăgaciului: . Apăsaţi complet trăgaciul. Când este aplicată o presiune laterală asupra trăgaciului.ţineţi manşonul în jos şi decomprimaţi siguranţa cuiului percutor. Siguranţa trăgaciului (pârghia de la nivelul trăgaciului) trebuie să fie cuplată complet. 1943.

• baioneta-pumnal. iar asupra avioanelor şi paraşutiştilor – până la 500 m. • tubul de gaze cu apărătoarea mâinii. Noţiuni despre construcţia şi funcţionarea pistoluluimitralieră Pistolul-mitralieră se compune din următoarele piese şi mecanisme principale: • ţeava cu cutia închizătorului.alimentarea cu cartuşe a pistolului-mitralieră se face dintr-un încărcător de tip sector. Din completul pistolului-mitralieră fac parte: accesoriile. • portînchizătorul cu pistonul de gaze. Greutatea baionetei-pumnal. 108 . 600 de lovituri pe minut. • recuperatorul. este de 450g. fără baionetă-pumnal. care are o capacitate de 30 de cartuşe.650 Kg cu pat din lemn stratificat. Cadenţa de tragere practică este: când tragerea se execută în serii – până la 100 de lovituri pe minut. • închizătorul. cu aparatele de ochire şi cu patul. Distanţa de tragere după înălţător este de 1000 m. Focul concentrat al pistoalelor-mitralieră asupra obiectivelor terestre se execută la distanţa de până la 800 m. cu încărcătorul încărcat. • mecanismul de dare a focului. • încărcătorul.6 Kg cu pat din lemn de fag masiv şi 3. Greutatea pistolului-mitralieră. când tragerea se execută foc lovitură cu lovitură – până la 40 de lovituri pe minut. Distanţa loviturii directe asupra ţintei-piept este de 350 m. Tragerea cea mai eficace cu pistolul-mitralieră se obţine la distanţe de până la 400 m. Cadenţa de tragere teoretică este de cca. împreună cu teaca. • capacul cutiei închizătorului. cureaua şi portîncărcătorul. • ulucul. este de 3.

Închizătorul se închide prin răsucirea lui spre dreapta şi prin intrarea pragurilor sale de armare după pragurile de armare ale cutiei închizătorului. apăsând pe trăgaci. nu se aşează piesele 109 . Demontarea şi montarea pistolului-mitralieră se execută pe o masă sau pe un aşternut curat. dacă piedica de siguranţă este pusă la sigur (S). pentru tragerea loviturii următoare se lasă liber trăgaciul şi se apasă din nou pe el. Demontarea şi montarea pistolului-mitralieră Demontarea pistolului-mitralieră poate fi parţială sau completă: parţială – pentru curăţirea. se mânuiesc cu atenţie. după ce a stat în ploaie sau în zăpadă. acţionează asupra peretelui din faţă al pistonului de gaze şi împing pistonul şi portînchizătorul cu închizătorul înapoi. care sunt împinse din canalul ţevii spre pistonul de gaze al portînchizătorului. o parte din gazele care urmează glonţul pătrund din orificiul din peretele ţevii în camera de gaze.). iar portînchizătorul comprimă arcul recuperator şi armează cocoşul (îl aşează pe agăţătorul nucii de armare). Demontarea prea frecventă a pistolului-mitralieră este dăunătoare. tragerea continuă atât timp cât se apasă pe trăgaci şi se găsesc cartuşe în încărcător. deoarce grăbeşte uzura pieselor şi a mecanismelor. iar portînchizătorul acţionează cu agăţătorul (nuca) autodeclanşatorului şi eliberează nuca autodeclanşatorului cocoşului. completă – pentru curăţare când pistolul-mitralieră este prea murdar. când se apasă pe trăgaci.F. piesele şi mecanismele se aşează în ordinea demontării lor. Dacă piedica de siguranţă este pusă la foc automat (F.A. pistolul-mitralieră nu funcţionează. când se schimbă unsoarea şi când se repară. se trage o singură lovitură. extrage tubul din camera cartuşului şi îl aruncă afară.).Funcţionarea automată se bazează pe folosirea energiei gazelor. În timpul tragerii. Dacă piedica de siguranţă este pusă la foc lovitură cu lovitură (F. ungerea şi controlul pistoluluimitralieră. închizătorul împinge cartuşul următor din încărcător în camera cartuşului şi închide canalul ţevii. Deplasându-se înapoi. închizătorul deschide canalul ţevii. Portînchizătorul cu închizătorul revin în poziţia dinainte sub acţiunea recuperatorului.

• se demontează închizătorul de la portînchizător. 110 . • se demontează de la ţeavă apărătoarea mâinii stângi cu cilindrul de gaze. La montarea pistoluluimitralieră se confruntă serile de pe piesele lui. camera de gaze şi baza înălţătorului sunt fixate la ţeavă cu ajutorul ştifturilor. baza înălţătorului. împreună cu închizătorul. Baza cătării. canalul este neted şi are forma unui tub de cartuş. • se scoate penarul cu accesorii.una peste alta. În culată. Învăţarea demontării şi a montării pistolului-mitralieră este permisă numai la demontarea parţială. la fiecare pistolmitralieră. ţeava are un canal cu patru ghinturi. Ghinturile servesc la imprimarea mişcării de rotaţie a glonţului. camera de gaze. Rolul şi descrierea pieselor şi mecanismelor pistolului-mitralieră Ţeava serveşte la imprimarea direcţiei de mişcare a glonţului. el este egal cu 7. orientate de la stânga. nu se forţează şi nu se izbesc. Distanţa dintre două plinuri diametral opuse se numeşte calibrul ţevii. mânuind piesele şi mecanismele cu o deosebită precauţie. • se scoate vergeaua de la pistolul-mitralieră. seria de pe cutia închizătorului trebuie să corespundă cu seriile celorlalte piese. orificiul pentru evacuarea gazelor. Demontarea parţială: • se scoate încărcătorul de la pistolul-mitralieră. această parte a canalului se numeşte camera cartuşului. • se demontează recuperatorul de la pistolul-mitralieră. la pistolul-mitralieră. Montarea se execută în ordine inversă demontării. În exterior ţeava are: un filet la gura ţevii. în sus spre dreapta. iar la retezetura culatei are o tăietură pentru gheara extractorului. În interiorul său. Pragurile dintre golurile ghinturilor se numesc plinuri. inelul de legătură. • se demontează portînchizătorul. Camera cartuşului este unită cu partea ghintuită a canalului ţevii prin conul de forţare.62 mm. baza cătării. • se demontează capacul cutiei închizătorului.

ea are un racord tubular cu canalul pentru pistonul de gaze şi cu orificii pentru ieşirea gazelor. În urechea umărului intră vergeaua. Cutia închizătorului are: . El are un zăvor pentru uluc. fixatorul menţine întăritorul de recul pentru tragerea cu cartuşe de manevră şi manşonul ţevii împotriva autodeşurubării de la ţeavă. nervuri şi praguri directoare pentru dirijarea mişcării portînchizătorului şi închizătorului. . precum şi apărătoarea de la gura ţevii (capacul penarului) împotriva răsucirii pe timpul curăţării canalului ţevii. în scopul de a feri filetul împotriva deteriorării. Baza cătării – are un umăr pentru vergea şi pentru mânerul baionetei-pumnal. în cutia închizătorului se găseşte mecanismul de dare a focului. Cutia închizătorului serveşte pentru îmbinarea pieselor şi a mecanismelor pistolului-mitralieră pentru asigurarea închiderii canalului ţevii cu închizătorul şi închiderii închizătorului. cu ajutorul unui ştift. prag pentru gheara încărcătorului şi câte un prag oval pe pereţii laterali pentru dirijarea încărcătorului. un orificiu pentru sania cătării. Ţeava este fixată.în pereţii laterali – câte patru orificii.în spate. Inelul de legătură serveşte pentru fixarea ulucului la pistolul-mitralieră. Camera de gaze serveşte pentru dirijarea acţiunii gazelor din ţeavă asupra pistonului de gaze al portînchizătorului. pe ţeavă este înşurubat manşonul ţevii.în interior: locaşuri pentru închiderea închizătorului. un inel portcurea şi un orificiu pentru vergea. deasupra – şanţuri: longitudinal – pentru călcâiul tijei recuperatorului şi transversal – pentru capacul cutiei închizătorului. de cutia închizătorului şi nu se separă de ea.Filetul (din stânga) de la gura ţevii serveşte la înşurubarea întăritorului de recul pentru tragerea cu cartuşe de manevră. iar al patrulea pentru pivoţii 111 . din care trei pentru axele mecanismului de dare a focului. aruncător pentru aruncarea tuburilor. coadă cu orificiu pentru fixarea patului în cutia închizătorului. . Ea se închide deasupra cu un capac. ai căror pereţi din spate constituie pragurile de armare. prag pentru fixarea pereţilor laterali. apărătoarea cătării şi un fixator cu arc. orificiul înclinat pentru evacuarea gazelor şi umărul pentru mânerul baionetei-pumnal.

Pe foaia înălţătorului este trecută o scară cu gradaţii de la 1-10 şi cu litera “P”. Înălţătorul se compune din baza înălţătorului. Cursorul este montat pe foaia înălţătorului şi se menţine în poziţia dată cu ajutorul zăvorului. mânerulpistol şi garda trăgaciului cu zăvorul încărcătorului. Arcul lamelar se găseşte în locaşul bazei înălţătorului şi menţine foaia înălţătorului în poziţia dată. capacul are o tăietură în formă de trepte. Cătarea este înşurubată în sania care este fixată la baza cătării.). intră în tăietura foii înălţătorului. În partea dreaptă. . Zăvorul are un dinte cu care.F. Baza înălţătorului are: două sectoare pentru a pune foaia înălţătorului la o anumită înălţime. în spate 112 . Sania şi baza cătării au trecute pe ele linii care determină poziţia cătării după reglaj. care corespunde cu înălţătorul 3. pe peretele din dreapta sunt două scobituri pentru fixarea poziţiei piedicii de siguranţă la foc automat (F. Foaia înălţătorului are o coamă cu crestătură pentru ochire şi tăieturi pentru menţinerea cursorului în poziţia stabilită. Pe peretele din spate are o tăietură semicirculară pentru capacul cutiei închizătorului. Baza înălţătorului este montată pe ţeavă şi fixată cu ştift. pentru trecerea tuburilor care se aruncă în exterior şi pentru mişcarea mânerului de armare. urechi pentru fixarea foii înălţătorului. cifrele scării reprezintă distanţele de tragere în sute de metri. Ele se compun din înălţător şi cătare. orificii pentru ştift şi pentru zăvorul tubului de gaze.piedicii de siguranţă. În interior are un locaş pentru arcul lamelar şi o scobitură pentru portînchizător.dedesubt: fereastră pentru încărcător şi fereastră pentru trăgaci. foaia înălţătorului şi cursorul.A. Capacul cutiei închizătorului fereşte de murdărie piesele şi mecanismele care se găsesc în cutia închizătorului. Aparatele de ochire servesc pentru executarea ochirii cu pistolul-mitralieră pe timpul tragerii asupra obiectivelor aflate la diferite distanţe.) şi la foc lovitură cu lovitură (F. cu ajutorul zăvorului cu arc. sub acţiunea arcului. La cutia închizătorului sunt fixate: patul cu inel. arcul lamelar. litera “P” reprezintă poziţia normală a înălţătorului.

pentru închiderea canalului ţevii. Patul are un inel pentru curea. . Portînchizătorul cu pistonul de gaze serveşte pentru punerea în funcţiune a închizătorului şi a mecanismului de dare a focului. în partea îngroşată a corpului închizătorului – 113 . Corpul închizătorului are: la retezătura dinainte – lighenaş pentru fundul tubului şi locaş pentru extractor. Închizătorul serveşte pentru împingerea cartuşului în camera cartuşului. un locaş pentru accesorii şi o talpă de metal cu un capac deasupra locaşului. . . pe partea stângă – un şanţ longitudinal pentru trecerea aruncătorului cutiei închizătorului (la capătul său şanţul este lărgit pentru a asigura răsucirea închizătorului în momentul închiderii). extractor cu arc şi cu ax şi axul percutorului. Portînchizătorul are: . două praguri de armare care în momentul închiderii închizătorului intră în tăieturile cutiei închizătorului. În locaşul patului este fixat un arc pentru împingerea penarului cu accesorii. Capacul se fixează la cutia închizătorului cu ajutorul şanţului semirotund de pe baza înălţătorului. percutor. deasupra – un prag director pentru răsucirea închizătorului la închidere şi la deschidere. Închizătorul se compune din: .dedesubt: un şanţ profilat în care intră pragul director al închizătorului şi un şanţ pentru trecerea aruncătorului cutiei închizătorului.are o fereastră pentru pragul tubului director al recuperatorului. pentru percutarea capsei şi pentru extragerea tubului (cartuşului) din camera cartuşului. În partea dinainte a portînchizătorului este fixat un piston de gaze. .în partea dreaptă: prag pentru declanşarea (răsucirea) agăţătorului autodeclanşatorului şi un mâner pentru reîncărcarea pistolului-mitralieră.corp. Patul şi mânerul-pistol servesc la mânuirea mai uşoară a pistolului-mitralieră.în interior :canale pentru recuperator şi pentru închizător.în părţile laterale: şanţuri pentru mişcarea portînchizătorului pe nervurile cutiei închizătorului.în partea dinapoi: un prag de siguranţă. al şanţului transversal al cutiei închizătorului şi cu ajutorul pragului tubului director al recuperatorului.

inelul de legătură dinapoi are un prag în care se sprijină zăvorul tubului de gaze. Extractorul are gheara pentru apucarea tubului. asigurarea executării focului automat sau a focului lovitură cu lovitură. Percutorul are vârf şi scobitură pentru ax. Tija mobilă are la capătul său dinainte scobituri pentru montarea mufei. preîntâmpinarea tragerii când închizătorul nu este închis şi asigurarea pistolului-mitralieră. Cu capătul său dinainte tubul de gaze se montează pe racordul camerei de gaze. locaş pentru arc şi scobitură pentru ax. călcâi cu praguri pentru cuplarea cu cutia închizătorului şi un prag pentru menţinerea capacului cutiei închizătorului. apărătoarea mâinii şi semiinelul de metal. când se usucă lemnul). Axul percutorului serveşte pentru fixarea percutorului şi axul extractorului. încetarea tragerii. El are nervuri directoare. tija mobilă şi mufă.orificii pentru axul extractorului şi axul percutorului. Recuperatorul serveşte pentru aducerea portînchizătorului cu închizătorul în poziţia dinainte. Mecanismul de dare a focului serveşte pentru: eliberarea cocoşului de pe nuca de armare sau de pe nuca autodeclanşatorului. Tija de ghidare are la capătul dinapoi un prag de sprijin pentru arc. Apărătoarea mâinii este fixată pe tubul de gaze cu ajutorul inelelor de legătură dinainte şi dinapoi. Apărătoarea mâinii serveşte pentru apărarea mâinilor pistolarului de arsuri pe timpul tragerii. tija de ghidare. Extractorul cu arc serveşte pentru extragerea tubului din camera cartuşului şi pentru menţinerea lui până în momentul întâlnirii cu aruncătorul cutiei închizătorului. Apărătoarea mâinii cu tubul de gaze se compune din tubul de gaze. inelele de legătură dinainte şi dinapoi. 114 . lovirea percutorului. Tubul de gaze serveşte pentru dirijarea mişcării pistonului de gaze. El se compune din arcul recuperatorului. Ea are un jgheab în care este fixat semiinelul de metal care împinge apărătoarea mâinii de la tubul de gaze (prin aceasta se exclude apariţia jocului apărătorii mâinii. În interior corpul închizătorului are un canal pentru percutor.

iar pe cel dinapoi se găseşte umărul. trăgaci. în partea de jos. încetinitorul cocoşului cu arcul său. pentru a se vedea dacă încărcătorul este încărcat complet cu cartuşe. Dedesubt. Placa opritoare este fixată inseparabil la capătul de jos al arcului şi menţine cu pragul său capacul încărcătorului. El se fixează la ţeavă dedesubt. O parte din pistoalele-mitralieră au ulucuri prevăzute la partea inferioară cu un mâner (acesta este cel de-al doilea mâner al pistolului-mitralieră). Ulucul serveşte pentru mânuirea pistolului-mitralieră şi pentru protejarea mâinilor pistolarului împotriva arsurilor. unde este fixat cu trei axe ce se înlocuiesc reciproc şi se compune din: cocoşul cu arcul de armare. cu ajutorul inelului de legătură şi la cutia închizătorului. arc şi ridicătorul de cartuşe. pentru ca acesta să nu se deplaseze.Mecanismul de dare a focului se găseşte în cutia închizătorului. corpul se închide cu capac. autodeclanşatorul cu arcul său şi piedica de siguranţă. agăţătorul pentru tragerea lovitură cu lovitură cu arcul său. cu ajutorul îndoiturii interioare de pe peretele din dreapta. Pe peretele dinapoi al corpului. Ridicătorul de cartuşe se menţine pe capătul de sus al arcului. placa opritoare. Pereţii corpului sunt prevăzuţi cu nervuri. iar pe părţile laterale sunt umerii pentru degetele mâinilor. pentru a mări rezistenţa la lovire. cu ajutorul pragului care intră în locaşul cutiei închizătorului. pe peretele dinainte se găseşte o gheară. se găseşte un orificiu de control. ridicătorul de cartuşe are un prag care asigură aşezarea în zigzag a cartuşelor din încărcător. Capacul are un orificu pentru pragul plăcii opritoare. cu ajutorul cărora încărcătorul se montează la cutia închizătorului. pereţii lui laterali au îndoituri pentru menţinerea cartuşelor împotriva căderii şi praguri care limitează ridicarea ridicătorului de cartuşe. În interiorul corpului se găsesc ridicătorul de cartuşe şi arcul cu placa opritoare. Scobiturile de pe uluc şi de pe apărătoarea mâinii formează ferestre pentru răcirea ţevii şi a tubului de gaze pe timpul tragerii. Corpul încărcătorului îmbină toate piesele încărcătorului. Încărcătorul serveşte pentru încărcarea cartuşelor în el şi pentru trimiterea lor în cuita închizătorului. 115 . În jgheabul ulucului se găseşte o garnitură de metal pentru sprijinul ţevii. El se compune din corp. capac.

ca fierăstrău (pentru tăierea metalului) şi ca foarfece (pentru tăierea sârmei). şurubelniţa. dornul. în combinare cu teaca. pe faţa dinapoi – şanţuri longitudinale cu care baioneta-pumnal se introduce pe pragurile corespunzătoare de pe opritorul camerei de gaze. În restul timpului. bulonul. cureaua de la baioneta-pumnal şi cureaua de suspensie de la teacă. Pe lamă se găsesc: marginea tăioasă. pragul-ax. Accesoriile pistolului-mitralieră Accesoriile servesc pentru demontarea. Conductele reţelei de iluminat se taie câte una. opritorul pentru limitarea răsucirii baionetei-pumnal când se foloseşte ca foarfece şi un manşon de cauciuc pentru electroizolare. penarul şi bidonaşul. un prag cu care baionetapumnal intră în şanţul corespunzător de pe opritorul bazei cătării. fălcile din masă plastică şi o curea pentru fixarea pe mână a baionetei-pumnal. scoţând. orificiul în care se introduce pragul-ax al tecii. pragul de siguranţă. Mânerul serveşte pentru mânuirea baionetei-pumnal şi pentru fixarea la pistolul-mitralieră. fierăstrăul. Accesoriile cuprind: vergeaua. se va urmări ca mâinile să nu atingă suprafaţa de metal a baionetei-pumnal şi a tecii. Când se taie conducta. În afară de aceasta. Vergeaua se foloseşte pentru curăţarea şi ungerea canalului ţevii şi a canalelor şi scobiturilor din celelalte piese ale pistoluluimitralieră. peria. împreună cu baioneta-pumnal. ea se foloseşte ca pumnal. pentru tăierea sârmei. cap-câlţi. orificiul pentru curea. montarea. curăţarea şi ungerea pistolului-mitralieră. în interiorul tecii se găseşte un arc lamelar. un agăţător pentru curea. ea se foloseşte.Baioneta-pumnal se pune la pistolul-mitralieră numai când se întrevede necesitatea nimicirii inamicului în lupta corp la corp. teaca are o suspensie cu două biliere şi o copcă. zăvorul. muchia tăioasă care. Teaca serveşte pentru punerea baionetei-pumnal la centură. 116 . se foloseşte ca foarfece. Pe mâner se găsesc: pe faţa dinainte – un inel pentru introducerea pe manşonul ţevii. în prealabil. pentru menţinerea baionetei-pumnal împotriva căderii. Se interzice executarea culoarelor în barajele de sârmă electrizate cu ajutorul baionetei-pumnal.

orificii ovale pentru şurubelniţă şi un orificiu dreptunghiular pentru răsucirea zăvorului tubului de gaze pe timpul demontării şi al montării pistolului-mitralieră. Capacul se foloseşte ca apărătoare a ţevii pe timpul curăţării canalului ţevii. Bidonaşul serveşte pentru apărarea uleiului folosit la ungerea pistolului-mitralieră şi se poartă în buzunarul portîncărcătorului. Orificiile laterale de pe capacul penarului sunt destinate pentru dornul care se foloseşte pentru scoaterea capacului penarului de pe ţeavă sau de pe penar.Vergeaua are un cap cu orificiul pentru dorn. Penarul serveşte pentru păstrarea capului de câlţi. praguri interioare şi scobituri pentru fixarea la manşonul ţevii. Peria se foloseşte numai pentru ungerea canalului ţevii. Penarul se foloseşte ca mâner pentru vergea pe timpul curăţării şi al ungerii canalului ţevii. ca mâner pentru şurubelniţă pe timpul înşurubării şi al deşurubării cătării şi pentru răsucirea zăvorului tubului de gaze. şurubelniţa se introduce în orificiile laterale ale penarului. iar scobitura laterală – pentru fixarea capului de câlţi la vergea. el are un orificiu pentru dirijarea mişcării vergelei. şurubelniţei. Când se curăţă canalul ţevii. Scobitura de la capătul şurubelniţei este destinată pentru înşurubarea şi deşurubarea cătării. 117 . precum şi a canalelor şi a scobiturilor din celelalte piese ale pistolului-mitralieră. Şurubelniţa. Pentru a putea fi folosită mai uşor. periei. Capul de câlţi se foloseşte pentru curăţarea şi ungerea canalului ţevii. filet pentru înşurubarea ştergătorului sau a periei şi crestătura pentru cârpe sau câlţi. dornul şi bulonul se folosesc pe timpul demontării şi al montării pistolului-mitralieră. Bulonul se foloseşte pe timpul montării mecanismului de dare a focului. şurubelniţa se pune în penar pe deasupra capului vergelei. dornului şi bulonului. Vergeaua se montează la pistolul-mitralieră sub ţeavă. El se închide cu un capac. Penarul are orificii în care se introduce vergeaua pe timpul curăţării pistolului-mitralieră. El menţine agăţătorul pentru tragerea lovitură cu lovitură şi încetinitorul cocoşului cu arcul său pe trăgaci.

. piesele mobile s-au oprit în poziţia de mijloc. Dacă incidentul se repetă. . Tubul a rămas în camera cartuşului. se înlătură cartuşul înţepenit şi se continuă tragerea.Se ţine mânerul de armare al portînchizătorului. se trimite pistolulmitralieră la atelierul artileristic. .Încărcătorul este murdar sau defect. piesele mobile sCauzele incidentelor Procedeele de remediere . .Zăvorul încărcătorului este defect. se trimite pistolul-mitralieră la atelierul artileristic. Cartuşul s-a oprit cu glonţul în retezătura culatei ţevii. .Valţurile încărcătorului sunt îndoite.Incidente de tragere: Incidentele şi remedierea lor -Încărcătorul nu alimentează pistolul-mitralieră cu cartuşe. se schimbă încărcătorul. . .Cartuşul sau camera cartuşului sunt murdare.Extractorul sau arcul său este murdar sau defect. . Se extrage tubul tras din camera cartuşului cu închizătorul sau cu . cartuşul următor s-a înfipt cu glonţul în el.Se schimbă încărcătorul. . unsoarea este murdară sau solidificată. Închizătorul este în poziţia dinainte. dar nu s-a produs percuţia. Închizătorul este în poziţia dinainte.Rateu.Dacă zăvorul încărcătorului este defect. cartuşul este în camera cartuşului. .Percutorul sau mecanismul de dare a focului este defect.Tubul tras nu este extras din camera cartuşului.Se reîncarcă pistolulmitralieră şi se continuă tragerea. dar nu sa produs lovitura – nu există cartuş în camera caruşului.Se reîncarcă pistolulmitralieră şi se continuă tragerea. cocoşul este coborât de pe nuca de armare. Dacă incidentul se repetă se controlează şi se curăţă percutorul şi mecanismul de dare a focului. .Se trage mânerul de armare al portînchizătorului înapoi şi. . ţinându-l în poziţia dinapoi se scoate încărcătorul şi se extrage cartuşul înfipt. 118 . . dacă acestea sau rupt ori s-au uzat.Cartuşul este defect. Înţepenirea cartuşului.

. . pe timpul acalmiei şi al pauzelor la aplicaţii. .au oprit în poziţia de mijloc.imediat după tragerea cu cartuşe de război sau de manevră.Dacă incidentul se repetă. ci a rămas în ea în faţa închizătorului sau este împins din nou de închizător în camera cartuşului. .în situaţii de luptă şi în aplicaţii cu durată mare – zilnic. Îngrijirea. apoi se continuă tragerea. Curăţarea pistolului-mitralieră se execută: . prin mânuirea cu grijă şi prin înlocuirea sau repararea la timp a pieselor şi a mecanismelor rupte şi defecte. 119 . Dacă extractorul este defect. căile de gaze sau camera cartuşului sunt murdare. . se aruncă tubul şi se continuă tragerea.Extractorul este murdar sau defect. Se controlează extractorul de murdărie. Tubul nu este aruncat din cutia închizătorului. la ieşirea din serviciu sau la înapoierea de la exerciţii.Se trage mânerul de armare al portînchizătorului înapoi. se ung piesele mobile.după executarea serviciului şi a exerciţiilor în teren fără tragere.Dacă extractorul este defect. se timite pistolul-mitralieră la atelierul artileristic. Dacă incidentul se repetă. . păstrarea şi întreţinerea pistolului-mitralieră Pistolul-mitralieră trebuie ţinut întotdeauna în deplină stare de funcţionare şi gata de întrebuinţare. se curăţă orificiile de gaze. Aceasta se realizează prin curăţarea şi ungerea lui la timp şi cu pricepere. prin păstrarea corectă. se trimite pistolul-mitralieră la atelierul artileristic. se curăţă camera cartuşului şi cartuşele.Piesele mobile. piesele mobile şi camera cartuşului. . vergeaua.Tubul tras nu este aruncat. Se continuă tragerea. .

încărcat …………. în lovituri pe minut: ....3. în Kg........: ..…... 1943: Distanţa de tragere după înălţător.: -cu teacă ………....26.. neîncărcat ………...62 mm.... Date balistice şi de construcţie ale pistolului-mitralieră cal.. Unsoarea se aplică numai pe suprafaţa bine curăţată şi uscată a metalului..... pistolul-mitralieră se unge... în m ….cu încărcătorul din aliaj uşor. Distanţa maximă la care ajunge glonţul... Cadenţa de tragere teoretică în lovituri pe minut ……600..62. .când tragerea se execută în serii ………………......33... în m/s ………………...….când tragerea se execută foc lovitură cu lovitură …… 40.3. Ofiţerii sunt obligaţi să asiste din timp în timp la curăţarea armamentului şi să controleze dacă ea se execută corect...45. la înapoierea de la tragere sau din aplicaţie se execută curăţarea pistolului-mitralieră în cursul următoarelor 3-4 zile. în Kg.…………………………………… 0....……715. Distanţa loviturii directe asupra ţintei-piept...din aliaj uşor ……………………………………..... în m . ..6..dacă pistolul-mitralieră stă nefolosit – cel puţin o dată pe săptămână.. se curăţă canalul ţevii. Greutatea baionetei-pumnal... 7.…30..…. în m ………. Greutatea încărcătorului.cu încărcătorul din aliaj uşor.... Viteza iniţială a glonţului.. După executarea trageri cu cartuşe de război sau de manevră se curăţă şi se ung canalul ţevii.…1500..… 0.350.. pentru a nu permite ca umezeala să acţioneze asupra metalului.. 0.... 1963 şi ale cartuşului md. Capacitatea încărcătorului.. dacă pe cârpe se observă zgură (negreală) sau rugină. cartuşe ………………...din oţel……………………………………………. în mm …………………………………. în Kg... După curăţare.7.17. 0.. Distanţa până la care se păstrează efectul omorâtor al glonţului. md. 120 . . Calibrul..fără teacă ………………………………………….3000... Greutatea pistolului-mitralieră fără baionetă-pumnal.....1.……100..... se şterge zilnic canalul ţevii cu cârpe curate şi.. . Cadenţa de tragere.. închizătorul şi portînchizătorul cu pistonul de gaze chiar în poligon sau în teren.. în m ……………1000.: ...

. Greutatea glonţului (obişnuit. mecanismul de dare a focului permite executarea tragerii lovitură cu lovitură. Distanţa de tragere după înălţător este de 1000 m.62 mm Md. Greutatea puştii-mitralieră cu încărcător-tambur încărcat este de 6. 1964 – este arma de bază a grupei de pistolari. când tragerea se execută lovitură cu lovitură până la 50 lovituri pe minut. 7.. …………………….. în g.. Greutatea cartuşului. Lungimea cursei ghinturilor. Cadenţa de tragere teoretică este de aproximativ 600 lovituri pe minut.6. Destinaţia şi proprietăţile de luptă ale puştii-mitralieră Puşca-mitralieră cal.. În afară de aceasta..…..16. Ea se întrebuinţează pentru nimicirea forţei vii şi lovirea mijloacelor de foc ale inamicului. . Lungimea liniei de miră. ... 121 .2... serii lungi (până la 15 lovituri) şi prin foc continuu. în g. În timpul tragerii.4. Pentru tragerea cu puşca-mitralieră se întrebuinţează cartuşe md... Lungimea părţii ghintuite a ţevii. în mm ……………………240.7. în mm ………………369.……2. alimentarea cu cartuşe se face dintr-un încărcător-tambur cu capacitatea de 75 cartuşe sau dintr-un încărcătorsector cu capacitatea de 40 cartuşe. iar cu încărcător-sector încărcat de 5..6 Kg. Grosimea cătării.…378. Tragerea cu puşca-mitralieră se execută în serii scurte (până la 5 lovituri). în mm …………………………………415.4. în mm ……………………………..fără baionetă-pumnal …………………………………870.. …………………. Distanţa loviturii directe asupra ţintei-piept este de 365 m... Cadenţa de tragere practică când tragerea se execută în serii până la 150 lovituri pe minut. în g. iar asupra avioanelor şi paraşutiştilor la distanţe de până la 500 m. cu miezul de oţel).. trasoare şi perforant-incendiare.Lungimea pistolului-mitralieră. 1943 cu gloanţe obişnuite. Eficacitatea maximă a focului puştii-mitralieră asupra obiectivelor terestre se obţine la distanţe de până la 800 m.. în mm: .8 Kg. în mm …………………….….cu baioneta-pumnal pusă ……………………………1020. 5. Lungimea ţevii..9 Greutatea încărcăturii de pulbere. Numărul de ghinturi ………………………………….1.

comprimarea arcului recuperator şi armarea cocoşului. În completul puştii-mitralieră intră: accesoriile.M. extragerea tubului din camera cartuşului şi aruncarea lui din cutia închizătorului. împinge un cartuş din încărcător în camera cartuşului şi închide canalul ţevii. Prin deplasarea portînchizătorului spre înapoi se produc deszăvorârea închizătorului. • ulucul. 1963 (A.62 mm Md. • recuperatorul. care se dirijează din canalul ţevii spre pistonul de gaze al portînchizătorului. • încărcătorul (tambur sau sector). • tubul de gaze cu apărătoarea mâinii. învelitoarea şi genţile pentru încărcătoare. o parte din gazele care urmează glonţul pătrund prin orificiul din peretele ţevii în camera de gaze. Deszăvorârea închizătorului se produce prin rotirea lui în jurul axei longitudinale spre stânga. cureaua.). La darea focului. • portînchizătorul cu pistonul de gaze. crăcanul şi patul. Majoritatea pieselor şi mecanismelor puştii-mitralieră au aceeaşi construcţie ca şi piesele şi mecanismele respective ale pistolului-mitralieră cal. Portînchizătorul cu închizătorul revin în poziţia iniţială sub acţiunea recuperatorului.Noţiuni despre construcţia şi funcţionarea puştiimitralieră Puşca-mitralieră se compune din următoarele piese şi mecanisme principale: • ţeava cu: cutia închizătorului. înălţătorul. • închizătorul. 122 . apasă pe peretele frontal al pistonului de gaze şi împing pistonul cu portînchizătorul înapoi. iar portînchizătorul eliberează braţul scurt al autodeclanşatorului de pe pragul autodeclanşatorului.K. cătarea. 7. • mecanismul de dare a focului. Funcţionarea automată a puştii-mitralieră se bazează pe întrebuinţarea energiei gazelor rezultate din arderea pulberii. datorită cărui fapt pragurile de înzăvorâre ale închizătorului ies din tăieturile cutiei închizătorului. • capacul cutiei închizătorului.

portînchizător. trăgaci. Demontarea prea frecventă a puştii-mitralieră grăbeşte uzura pieselor şi mecanismelor. se mânuiesc cu atenţie. Învăţarea demontării şi montării folosind puştile-mitraliere de luptă este admisă numai în cazuri excepţionale. autodeclanşator şi pârghia focului lovitură cu lovitură.Înzăvorârea închizătorului se produce prin rotirea lui în jurul axei longitudinale spre dreapta. astfel ca picioarele să ocupe o poziţie fixă: se aşează puşca-mitralieră pe crăcan. Demontarea şi montarea puştii-mitralieră se execută pe o masă sau pe un aşternut curat. datorită cărui fapt pragurile de înzăvorâre ale închizătorului se agaţă de pragurile de înzăvorâre ale cutiei închizătorului. Dacă piedica de siguranţă este pusă la “foc automat”. Ţinând puşcamitralieră cu mâna stângă de uluc în poziţie verticală. respectându-se măsurile de precauţie în mânuirea pieselor şi mecanismelor. 123 . cu mâna dreaptă se desface clema arcuită şi se îndepărtează crăcanul de ţeavă. tragerea se continuă cât timp se apasă pe trăgaci şi în încărcător sunt cartuşe. piesele şi mecanismele se aşază în ordinea demontării lor.se aşează puşca-mitralieră pe crăcan. La montarea puştii-mitralieră se confruntă seriile de pe piese: la fiecare puşcă-mitralieră seria de pe cutia închizătorului trebuie să corespundă cu seriile de pe tubul de gaze. închizător. capacul cutiei închizătorului. Demontarea parţială a puştii-mitralieră: . iar demontarea completă – pentru curăţirea puştiimitralieră când aceasta este prea murdară. cocoş. nu se pun unele peste altele. când se schimbă unsoarea şi când se repară. demontarea parţială se execută pentru curăţarea. nu se forţează şi nu se izbesc. după ce a stat în ploaie sau în zăpadă. Dacă piedica de siguranţă este pusă la “foc lovitură cu lovitură”. la apăsarea pe trăgaci pleacă o singură lovitură. se eliberează trăgaciul şi se apasă din nou pe acesta. ungerea şi controlul puştii-mitralieră. Demontarea şi montarea puştii-mitralieră Demontarea puştii-mitralieră poate fi parţială sau completă. pentru a trage lovitura următoare. cu gura ţevii spre stânga.

să iasă din locaş. se apucă încărcătorul cu mâna dreaptă.se scoate vergeaua. şurubelniţa. . dornul şi ştiftul. în care scop se trece piedica de siguranţă în poziţia de jos. . Se ia portînchizătorul în mâna stângă. iar cu mâna dreaptă se trage portînchizătorul înapoi până la refuz. se ridică puţin portînchizătorul împreună cu închizătorul şi se scoate din cutia închizătorului. se dă drumul la mânerul de armare şi se eliberează cocoşul de pe pragul de armare.. se deschide penarul şi se scot din el: capul de câlţi. Ţinând puşca-mitralieră cu mâna stângă de gâtul patului. Se ţine în continuare puşca-mitralieră cu mâna stângă. se împinge partea de jos a încărcătorului înainte şi se separă de puşca-mitralieră. după care se scoate vergeaua înainte.se demontează recuperatorul. iar cu mâna dreaptă se ridică puţin partea din spate a capacului cutiei închizătorului şi se scoate capacul. Cu mâna stângă se apucă de gâtul patului. Pentru scoaterea vergelei se poate întrebuinţa dornul. cu închizătorul în sus.se scoate penarul cu accesorii.se demontează portînchizătorul împreună cu închizătorul. Ţinând puşca-mitralieră cu mâna stângă de gâtul patului. . După aceasta se controlează dacă nu este vreun cartuş în camera cartuşului. cu mâna dreaptă se trage închizătorul înapoi. se ridică puţin capătul din spate al tubului de ghidare şi se scoate recuperatorul din canalul portînchizătorului. se trage de mânerul de armare înapoi. peria. sub acţiunea arcului. încât penarul. Apăsând cu degetul mare pe zăvorul încărcătorului. cu degetul mare al acestei mâini se apasă pe pragul tubului de ghidare al recuperatorului. Se apasă cu degetul arătător de la mâna dreaptă pe capacul locaşului pentru penar de la talpa patului în aşa fel. încât vârful ei să iasă de sub umărul bazei cătării. . . cu mâna dreaptă se apucă de călcâiul tubului de ghidare al recuperatorului şi se împinge către înainte până la ieşirea călcâiului acestuia din şanţul longitudinal al cutiei închizătorului. se controlează camera cartuşului.se demontează închizătorul de pe portînchizător.se scoate încărcătorul.se demontează capacul cutiei închizătorului. . Se îndepărtează capătul vergelei de ţeavă în aşa fel. încât 124 . se răsuceşte în aşa fel.

în mm ………………………. md.. întreţinerea şi păstrarea puştii-mitralieră.cu încărcător-tambur. 1964.…………….62 mm.. Sunt la fel cu cele de la pistolul-mitralieră. în m . Distanţa loviturii directe asupra ţintei-piept.. 7.0.…365. Distanţa maximă la care ajunge glonţul. Cadenţa de tragere practică. Cadenţa de tragere teoretică în lovituri pe minut ……… 600. în m/s ………………………. neîncărcat …………………….………….6. în m …. încărcat …………..5. în Kg..62.tambur ……………..sector………………….745.:……………………1040.…….cu încărcător-sector.. . Distanţa de tragere după înălţător. Montarea se execută în ordine inversă demontării.. Ţinând puşca-mitralieră cu mâna stângă.……………….…………………………….când tragerea se execută foc lovitură cu lovitură ………50. . împingându-l înainte. Viteza iniţială a glonţului.: .pragul director al închizătorului să iasă din şanţul profilat al portînchizătorului şi se scoate închizătorul. Distanţa până la care se păstrează efectul omorâtor al glonţului..6.. Sunt la fel cu cele de la pistolul-mitralieră. Rolul şi descrierea pieselor şi mecanismelor puştiimitralieră.. Calibrul.. în lovituri pe minut: . Capacitatea încărcătorului. se răsuceşte zăvorul în poziţie verticală şi se scoate tubul de gaze de pe racordul camerei de gaze..1000. Îngrijirea. în Kg.…5.5.…0.………………7.9... Sunt la fel cu cele de la pistolul-mitralieră.6. ..: . Date balistice şi de construcţie ale puştii-mitralieră cal.. Incidente de tragere. cu mâna dreaptă se introduce penarul cu orificiul dreptunghiular peste pârghia zăvorului tubului de gaze. încărcat …………….2..………. Lungimea puştii-mitralieră. cartuşe …………………75 şi 40.. . . Greutatea încărcătorului..când tragerea se execută în serii ………………………150.3000.8.. . 125 ..1500. neîncărcat ……………………. Greutatea puştii-mitralieră.cu încărcător-sector. în m ……….se demontează tubul de gaze împreună cu apărătoarea mâinii. în mm.cu încărcător-tambur. în m ………….

Calibrul ţevii ……………………………………7. .Distanţa până la care se păstrează efectul omorâtor al glonţului …3800 m.544.f.Greutatea puştii fără baionetă.Lungimea ţevii …………………………………620 mm. Lungimea cursei ghinturilor. neadăpostite şi mascate. în g. …………………1. Lungimea părţii ghintuite a ţevii. darea focului făcânduse manual iar încărcarea. în g.. în mm …………………………555. . 1908 cu miez de oţel). Grosimea cătării.…………………800 m.Viteza de tragere (cadenţa practică) …………8-10 lov./min . .Lungimea ţevii. automat.Capacitatea încărcătorului ………………………10 cartuşe.S.5. Lungimea liniei de miră... . Greutatea glonţului (obişnuit. .. . Tragerea se execută numai foc cu foc. destinată pentru distrugerea diferitelor obiective izolate. cu lunetă şi încărcător g… 4900 g.Lungimea puştii cu baionetă …………………. Pentru tragerea cu puşca semiautomată se folosesc cartuşe cu glonţ obişnuit (uşoare Md. Principalele caracteristici tehnico-tactice: . în g. ………………………………16. Greutatea încărcăturii de pulbere. Pentru nimicirea inamicului în lupta corp la corp. . în mm ………………………………….1300 mm.. în mişcare. Numărul de ghinturi …………………………………. armarea. la puşca semiautomată cu lunetă se montează baioneta-pumnal.2.Greutatea puştii fără baionetă.62 mm.Distanţa maximă de tragere după înălţător ………1200 m. care apar. 5.Lungimea puştii fără baionetă …………………1150 mm..Distanţa maximă de tragere cu luneta ……………1300 m. . în mm ……………………240.……4. cu miezul de oţel). În timpul tragerii alimentarea cu cartuşe se face din încărcător.f.Distanţa eficace de tragere …….2.. lunetă şi încărcător 4060 g. Greutatea cartuşului. …7.L Puşca semiautomată cu lunetă este arma din dotarea puşcaşului lunetist..590. .9.6. Destinaţia şi caracteristicile tehnico-tactice ale puştii semiautomate cu lunetă – P.……. în mm …………………………. în mm ………………. . 126 .

. .accesoriile..Diametrul pupilei de ieşire …………………. .Greutatea încărcăturii de pulbere …………………. • încărcătorul.Puterea măritoare a lunetei …………………. • patul. .………4 x.f. bazată pe folosirea energiei gazelor care sunt dirijate din canalul ţevii asupra pistonului de gaze al portînchizătorului.Lungimea părţii ghintuite ………………………565 mm. • închizătorul.6 g.f.. • baioneta-pumnal.8 g. . • ulucul ţevii. • luneta.. în principal. • recuperatorul..Greutatea lunetei ……………………………560 ± 20 g.Puterea separatoare …………………………………12 s.Greutatea glonţului obişnuit cu miez de oţel ………9..Numărul ghinturilor ………………………………4.f.f. • portînchizătorul. Puşca semiautomată cu lunetă este o armă cu rearmare automată. .Greutatea cartuşului ………………………………21. . . cureaua.3. • mecanismul de dare a focului. . • capacul cutiei mecanismelor..Lungimea liniei de miră ………………………590 ± 1 mm.1 g. • tubul de gaze cu apărătoarea mâinii.. din următoarele piese şi mecanisme: • ţeava cu cutia mecanismelor şi aparatele de ochire.….62 mm cu lunetă Puşca semiautomată cu lunetă se compune. ... Construcţia şi funcţionarea puştii semiautomate 7.Viteza iniţială a glonţului …………………………830 m/s.Câmpul vizual al lunetei ………………………………6o... husa lunetei şi geanta pentru încărcătoare.6 mm. .320 mm. 127 . Din completul puştii semiautomate cu lunetă mai fac parte: .Pasul ghinturilor …………………………………. .

Închizătorul se înzăvoreşte prin răsucirea lui spre dreapta şi prin intrarea pragurilor sale de înzăvorâre în şanţurile bucelei cutiei mecanismelor. Pentru a putea trage lovitura următoare. ansamblul portînchizător-închizător este blocat în poziţia dinapoi. Sub acţiunea arcului recuperator are loc revenirea portînchizătorului şi închizătorului în poziţia dinainte. • demontarea lunetei de la puşcă. cu gheara extractoare extrage tubul-cartuş din camera cartuşului. comprimă arcul recuperator şi armează cocoşul.: • demontarea încărcătorului. ridicătorul de cartuşe acţionează asupra opritorului închizătorului împingându-l în sus. La revenire. închizătorul se deszăvorăşte de la ţeavă. iar portînchizătorul acţionează pârghia de declanşare automată scoţând braţul scurt al autodeclanşatorului din pragul cocoşului.S. o parte din gazele rezultate din arderea pulberii şi care însoţesc glonţul spre gura ţevii. pe timpul cursei înapoi a portînchizătorului cu închizătorul. în mişcare. După tragerea ultimului cartuş din încărcător. Deplasându-se înapoi. mai întâi trebuie eliberat trăgaciul (cocoşul se eliberează din agăţător şi se sprijină pe pragul profilat al trăgaciului) apoi se apasă din nou pe trăgaci. Demontarea şi montarea P. care în momentul când ia contact cu aruncătorul de tuburi este aruncat în afară.L. acţionează asupra pistonului de gaze şi împing portînchizătorul spre înapoi. • demontarea portînchizătorului cu închizătorul. pătrund prin orificiul din peretele ţevii în camera de gaze. • demontarea închizătorului din portînchizător. care se sprijină pe pragul profilat al trăgaciului. • demontarea recuperatorului de la puşcă. În timpul revenirii. putându-se continua tragerea. După montarea unui nou încărcător (încărcat) se trage înapoi mânerul de armare şi se eliberează. 128 . Portînchizătorul. închizătorul împinge cartuşul de deasupra din încărcător în camera cartuşului şi se înzăvorăşte la ţeavă. Sub acţiunea arcului recuperator are loc revenirea şi încărcarea armei. • demontarea capacului cutiei mecanismelor.În timpul tragerii.

Rolul şi descrierea mecanismelor şi pieselor P. Ascunzătorul de flăcări se montează la armă prin înşurubare la gura ţevii. cu canalul înclinat. lungimea totală a ţevii find de 620 mm. în spatele bucelei de prindere a baionetei. blocul cătării cu baza cătării.demontarea apărătorii mâinii cu tubul de gaze. cât şi o mişcare de rotaţie (pentru a asigura stabilitatea pe traiectorie). necesar rearmării automate a puştii. înspre gura ţevii. camera de gaze (corpul ei).S. pasul ghinturilor fiind de 320 mm. asigurând dirijarea unei cantităţi din gazele rezultate în urma tragerii în ţeavă. Ghintuirea este pe dreapta.L. în scopul măririi rezistenţei ţevii la trageri cât şi împotriva acţiunii agenţilor atmosferici. Interiorul ţevii este un canal cu patru ghinturi. Montarea se execută în ordine inversă demontării. ce servesc la imprimarea mişcării de rotaţie a glonţului. Canalul ţevii cuprinde următoarele porţiuni: camera cartuşului. Camera de gaze se află montată pe ţeavă. Blocul cătării se găseşte montat pe ţeava puştii. Ţeava se montează la cutia mecanismelor prin intermediul bucelei cutiei mecanismelor. Blocul cătării cuprinde baza cătării şi fixatorul ascunzătorului de flăcări. Buceaua de prindere a baionetei se găseşte montată pe ţeavă. în prelungirea canalului din peretele ţevii. • 129 . în urma blocului cătării. mai ales în timpul nopţii. inelul ulucului ţevii şi blocul înălţătorului cu zăvorul apărătorii mâinii. care-i străpunge corpul. Ascunzătorul de flăcări. conul de forţare şi partea ghintuită în care se află orificiul pentru efectuarea împrumutului de gaze. pentru a îngreuia descoperirea locului din care se execută tragerea. lungimea părţii ghintuite este 565 mm. în urma glonţului. buceaua pentru prinderea baionetei. spre pistonul de gaze. şi are rolul de a asigura montarea baioneteipumnal la puşcă. La exterior ţeava are montat pe ea ascunzătorul de flăcări.: Ţeava are rolul de a imprima glonţului atât o mişcare în sens longitudinal. are rolul de a masca flăcările care ies pe la gura ţevii. Interiorul ţevii este acoperit cu un strat de crom.

La camera de gaze se racordează tubul de gaze, formând împreună spaţiul în care are loc transformarea presiunii gazelor în forţa necesară reculului portînchizătorului. Inelul ulucului ţevii cu zăvorul ulucului au rolul de a asigura montarea ulucului la puşcă, permiţând montarea şi demontarea, cu uşurinţă, a acestuia. Blocul înălţătorului cu zăvorul apărătorii mâinii, se află montate pe ţeavă în partea din spate a ţevii. Corpul blocului are un canal longitudinal, care se găseşte în prelungirea tubului de gaze şi are rolul de a permite culisarea ansamblului portînchizător – piston de gaze. Pe suprafaţa de sus a blocului înălţătorului se montează foaia gradată cu arcul şi cursorul său, asigurându-se prin intermediul unui ghidaj profilat şi al cursorului, modificarea unghiului de înălţător în funcţie de distanţa de tragere. Pe peretele dinspre gura ţevii se află montat zăvorul apărătorii mâinii. Buceaua cutiei mecanismelor se găseşte asamblată nedemontabil pe corpul cutiei mecanismelor în partea dinspre ţeavă. Buceaua asigură legătura dintre ţeavă şi cutia mecanismelor şi permite executarea mişcării de rotaţie a închizătorului pentru înzăvorârea şi deszăvorârea acestuia la ţeavă. Se compune din buceaua propriu-zisă şi piesa de înzăvorâre fixată la bucea printr-un nit. Corpul cutiei mecanismelor este format din doi pereţi laterali şi un perete de fund. În partea de sus corpul cutiei mecanismelor este deschis permiţând culisarea mecanismului reculant. Corpul cutiei mecanismelor are în interior: - două nervuri de ghidare ale portînchizătorului, care sunt prevăzute cu locaşuri care permit montarea şi demontarea portînchizătorului de la puşcă; - pe peretele lateral stânga o nervură de ghidare a corpului portînchizătorului, nervură care prezintă aruncătorul de tuburi trase; - pe peretele lateral dreapta o nervură de ghidare pe care culisează pârghia de declanşare; - transversal, între pereţii laterali, se găseşte puntea cutiei mecanismelor cu locaşul pentru opritorul închizătorului. Corpul cutiei mecanismelor are la exterior: - pe peretele lateral stânga, ghidajul lunetei; - în partea dinspre patul puştii, deasupra, un şanţ longitudinal pentru călcâiul recuperatorului;

130

- sub peretele de fund, garda trăgaciului cu zăvorul încărcătorului; - pe peretele lateral dreapta, două scobituri şi literele “S” şi “F” (“S” – sigur; “F” – foc). De asemenea, corpul cutiei mecanismelor este prevăzut cu orificii în pereţii laterali pentru axul autodeclanşatorului, cocoşul şi trăgaciul şi orificiul profilat pentru sectorul piedicii de siguranţă. În peretele de fund se găseşte fereastra încărcătorului, unde se montează încărcătorul şi fereastra pentru coada trăgaciului. Luneta este un aparat optico-mecanic cu posibilităţi de reglare în direcţie şi în înălţime a poziţiei axei sale în raport cu axa ţevii. Ochirea prin lunetă se face cu ajutorul reticulului gradat din sistemul optic al lunetei. Accesoriile puştii semiautomate cu lunetă Accesoriile se folosesc pentru a uşura montarea şi demontarea puştii, precum şi pentru a efectua curăţirea şi ungerea ei. Completul puştii semiautomate cu lunetă cuprinde următoarele accesorii: vergeaua, capul-câlţi, peria, şurubelniţa, dornul, bulonul, alezorul, penarul şi bidonaşul. Vergeaua se utilizează la curăţirea şi ungerea canalului ţevii, în principal, şi pentru curăţirea şi ungerea celorlalte canale şi scobituri ale puştii. Vergeaua se compune din două secţiuni ce se înşurubează una în alta. La una din secţiuni, vergeaua are un cap pentru îmbinarea cu penarul, iar cealaltă secţiune are un cap filetat pentru înşurubarea la vergea a capului-câlţi şi a periei. Capul-câlţi se prezintă sub forma unei tije scurte având un cap filetat pentru montarea la vergea şi un cap prevăzut cu un canal prin care se trec câlţii sau fâşii de cârpă curată. Se foloseşte la curăţirea canalului ţevii şi a celorlalte canale ale puştii. Peria se foloseşte numai pentru ungerea canalului ţevii. Şurubelniţa se foloseşte la montarea şi demontarea puştii, pentru curăţirea camerei de gaze şi a tubului de gaze, precum şi drept cheie pentru reglarea cătării în înălţime; de asemenea are o scobitură laterală pentru fixarea capului-câlţi la vergea. Pentru a putea fi folosită cu mai multă uşurinţă, şurubelniţa se introduce în orificiile laterale ale penarului, care-i serveşte ca mâner.

131

Dornul se foloseşte pentru scoaterea axelor şi bolţurilor. Bulonul se foloseşte la montarea mecanismului de dare a focului. El menţine agăţătorul cu arcul său în canalul trăgaciului la montarea trăgaciului în cutia mecanismelor. Penarul serveşte la păstrarea celorlalte accesorii, cu excepţia vergelei şi a bidonaşului, având forma unui tub închis cu un capac. Penarul se mai foloseşte: drept mâner pentru vergea pe timpul curăţării şi a ungerii canalului ţevii; drept mâner pentru şurubelniţă; pentru răsucirea zăvorului tubului de gaze. Capacul penarului are rolul de a închide penarul. Bidonaşul este prevăzut cu două compartimente şi este destinat păstrării substanţelor necesare curăţirii şi ungerii pieselor şi mecanismelor puştii. Accesoriile împreună cu luneta (în husa ei) şi accesoriile lunetei, bidonaşul (în husa lui) şi patru încărcătoare se păstrează în geanta pentru încărcătoare. Geanta pentru încărcătoare este confecţionată din pânză şi are patru buzunare mici pentru încărcătoare (la exterior) şi un compartiment mare unde se introduc luneta acoperită cu husa ei şi accesoriile lunetei şi bidonaşul în husa lui. Acest compartiment se acoperă cu un capac care are un compartiment pentru penar cu accesoriile lui. Geanta astfel încărcată se poartă la centură, fiind prevăzută în acest scop cu două găici pentru centură. Incidente de tragere. Sunt la fel ca la pistolul-mitralieră. Întreţinerea, depozitarea şi curăţirea P.S.L.. Puşca semiautomată cu lunetă trebuie ţinută în perfectă stare de funcţionare şi gata de întrebuinţare, în orice moment. Aceasta necesită curăţirea şi ungerea la timp cu multă atenţie, precum şi înlocuirea sau repararea în termen scurt a pieselor şi mecanismelor uzate sau defecte. Curăţirea puştii semiautomate cu lunetă în serviciu la unităţi se face în următoarele situaţii: - la pregătirea puştii pentru tragere; - după executarea tragerilor cu puşca folosind cartuşe de război sau de manevră;

132

- după executarea serviciului de pază şi a exerciţiilor în teren chiar dacă puşca nu a fost folosită; - în timpul aplicaţiilor cu durată mare şi a situaţiilor de luptă, curăţirea şi ungerea puştii se fac zilnic, în timpul pauzelor la aplicaţii şi pe timpul acalmiei; - în situaţia nefolosirii puştii semiautomate cu lunetă curăţirea se execută, cel puţin, o dată pe săptămână. După executarea tragerii cu cartuşe de război se curăţă şi se unge: canalul ţevii, închizătorul şi portînchizătorul cu pistonul de gaze, camera de gaze. Operaţiile de curăţire şi ungere se execută direct în poligon sau teren. La înapoierea de la tragere sau din aplicaţie se execută curăţirea completă a puştii semiautomate cu lunetă; în următoarele 3-4 zile se repetă curăţirea canalului ţevii şi a celorlalte mecanisme. Zilnic se şterge canalul ţevii cu cârpă uscată pentru a se curăţa imediat ce apar pete de rugină sau se observă zgură. După curăţire, puşca semiautomată cu lunetă se unge. Se ung suprafeţele metalice, bine curăţate şi uscate, pentru a nu permite umezelii să acţioneze asupra metalului. Ofiţerii sunt obligaţi să asiste periodic la curăţarea puştilor semiautomate cu lunetă din dotarea unităţii respective şi să controleze dacă curăţarea s-a efectuat corect. La unităţile ce se găsesc în cazarmă sau în tabără curăţarea puştilor semiautomate cu lunetă se execută în locuri special destinate acestei operaţii pe mese utilate şi amenajate în acest scop. La unităţile ce se găsesc în luptă sau în marş, curăţarea se execută pe aşternuturi, scânduri, placaj etc. care au fost curăţate de murdărie şi praf. Pentru curăţarea şi ungerea puştii semiautomate cu lunetă se utilizează următoarele substanţe şi materiale: - ulei de funcţionare AU. Uleiul se întrebuinţează pentru curăţarea puştii semiautomate cu lunetă şi ungerea pieselor şi mecanismelor sale în cazul puştilor aflate în folosire curentă la unităţi; - amestecul de unsoare de tun cu unsoare de armă, în proporţie de 1:1, pentru ungerea canalului ţevii, a pieselor şi mecanismelor, precum şi a accesoriilor puştilor semiautomate cu lunetă ce se predau la depozit pentru o păstrare mai îndelungată; - petrol sau white-spirt pentru diluarea şi spălarea unsorii, în special la puştile semiautomate cu lunetă care au stat un timp mai

133

îndelungat în depozit. Pentru curăţarea puştii semiautomate cu lunetă folosită curent se utilizează uleiul de funcţionare AU. În condiţiile de campanie puşca se curăţă numai cu ulei de funcţionare AU. După folosirea petrolului şi white-spirtului piesele trebuie bine şterse şi uscate. Cârpe. Cârpele sunt folosite pentru ştergerea, curăţarea şi ungerea tuturor pieselor şi a mecanismelor puştii. Câlţi (fibră de in scurtă) curăţiţi de partea lemnoasă. Câlţii se folosesc numai pentru curăţarea canalului ţevii. Beţişoare din lemn de esenţă moale. Este permisă folosirea beţişoarelor din lemn de esenţă moale pentru curăţarea şanţurilor, a scobiturilor şi a orificiilor. 5.6. Destinaţia şi caracteristicile tehnico-tactice ale mitralierei Mitraliera 7,62 mm md. 1966 M pe afet uşor este o armă automată puternică a companiei de infanterie. Ea se întrebuinţează pentru nimicirea personalului şi mijloacelor de foc ale inamicului, precum şi a ţintelor aeriene. La tragerea cu mitraliera se folosesc cartuşe 7,62 mm lung, cu glonţ cu miez de oţel perforant incendiar şi trasor. Tragerea cu mitraliera se execută în serii scurte (5-10 lovituri), în serii lungi (până la 10 lovituri) şi prin foc continuu. În timpul tragerii, alimentarea cu cartuşe se face din bandă metalică aşezată în cutii. Capacitatea benzii este de 100 sau 200 (250) cartuşe. Cutia port-bandă pentru 100 cartuşe se foloseşte la tragerea de pe crăcan, fixându-se la suportul de la mitralieră; pentru tragerea de pe afet se utilizează cutia pentru 200 (250) cartuşe, fixată pe piciorul din dreapta al afetului. Bătaia eficace a mitralierei se obţine până la distanţa de 1000 m; focul prin surprindere asupra ţintelor aflate la distanţe de până la 600 m dă rezultatele cele mai bune. Distanţa maximă de tragere după înălţător este de 1500 m. Distanţa loviturii razante la tragerea asupra ţintei-piept este de 420 m, iar asupra ţintei alergând este de 640 m. Cadenţa de tragere teoretică este de aproximativ 650 lov./min., iar cadenţa de tragere practică – până la 250 lov./min. Răcirea ţevii mitralierei se face cu aer, aceasta permiţând executarea focului continuu până la 500 lovituri, după care ţeava se

134

600 mm. Pentru mitraliera cu afet câmpul orizontal de tragere asupra obiectivelor terestre. Piesele şi mecanismele principale ale mitralierei. • cutia mecanismelor mitralierei cu capacul. • arcul recuperator cu tija de ghidare. benzile pentru cartuşe. funcţionarea acestora pe timpul tragerii Mitraliera se compune din următoarele piese şi mecanisme principale: • ţeava. 135 . întăritorul de recul şi dispozitivul pentru trageri cu cartuşe de manevră. din şanţul de tragere. în poziţie în genunchi este de 850 mm.5 Kg. ţeava încălzită se înlocuieşte cu cea de rezervă. • tubul de ghidare a pistonului şi crăcanul. folosind limitatorii. • portînchizătorul cu extractor de cartuşe şi piston. • închizătorul. 360o. Înălţimea axului ţevii când se trage de pe afet în poziţie culcat este de 315 mm. • afetul. În completul individual al mitralierei intră: învelitoarea mitralierei. câmpul vertical de tragere în poziţie culcat sau aşezat este de – 10o + 20o. este de ± 30o. piesele de schimb. iar cu 200 cartuşe – 8 Kg. cu afet – 12 Kg. iar asupra ţintelor aeriene n . Tragerea cu mitraliera se poate executa de pe crăcan sau de pe afet. iar în picioare. dacă este necesar să se continue tragerea. extractorul de tuburi rupte. curelele şi chinga pentru transportul afetului şi a cutiilor port-bandă. baza alimentatorului şi pat.lasă să se răcească sau. cutiile port-bandă. Afetul permite executarea focului cu mitraliera asupra obiectivelor terestre şi a ţintelor aeriene şi asigură mărirea eficacităţii tragerii la distanţe mari.9 Kg. cureaua mitralierei. • mecanismul de dare a focului. vergea. ţeava de rezervă cu învelitoarea ei. • cutia port-bandă. Greutatea cutiei port-bandă cu bandă şi 100 cartuşe este de 3. penarul cu accesoriile. Greutatea totală a mitralierei fără afet este de 7.

eliberând închizătorul. utilizându-se energia gazelor rezultate din arderea pulberii. pragurile de înzăvorâre ale închizătorului aşezându-se pe pragurile de înzăvorâre ale cutiei mecanismelor. sub acţiunea degajării inelare a portînchizătorului. extragerea cartuşului următor din bandă şi introducerea lui în fereastra longitudinală a alimentatorului. iar degetul de alimentare al alimentatorului se deplasează spre dreapta cu o zală a benzii. portînchizătorul se loveşte de placa de sprijin a tijei de ghidare şi sub acţiunea arcului recuperator se deplasează înainte. Deszăvorârea închizătorului se produce prin rotirea lui în jurul axei longitudinale – spre stânga – sub acţiunea portînchizătorului. Prin deplasarea înapoi a portînchizătorului se produc: deszăvorârea închizătorului. Înzăvorârea închizătorului se produce prin rotirea lui în jurul axei longitudinale. La darea focului presiunea gazelor acţionază asupra glonţului. o parte din gazele care urmează glonţul pătrund prin acest orificiu. apasă pe suprafaţa frontală a pistonului şi împing pistonul cu portînchizătorul înapoi. deplasarea benzii în alimentator spre stânga cu o zală şi comprimarea arcului recuperator. portînchizătorul cu închizătorul nu sunt reţinute de pârghia de dare a focului şi îşi continuă deplasarea înainte. spre dreapta. Pleacă glonţul şi funcţionarea mitralierei se repetă. determinând deplasarea acestuia în canalul ţevii.Funcţionarea automată a mitralierei se realizează pe principiul împrumutului de gaze. închizătorul acţionează cu pragul împingător asupra cartuşului din fereastra longitudinală a alimentatorului şi îl împinge în camera cartuşului. se deplasează înainte şi loveşte capsa cu vârful său. extragerea tubului din camera cartuşului şi aruncarea lui din cutia mecanismelor. Ghearele extractorului de cartuşe al portînchizătorului prind cartuşul următor din bandă. care în continuare se deplasează împreună cu portînchizătorul. pragurile de înzăvorâre ale închizătorului scapă de pe pragurile de înzăvorâre ale cutiei mecanismelor. În ultima parte a cursei închizătorului se produce înzăvorârea acestuia şi percutarea capsei de către percutor. în momentul când glonţul a depăşit orificiul pentru împrumut de gaze. 136 . Dacă trăgaciul este apăsat. Percutorul. Ajungând în poziţia extremă din spate.

La demontarea mitralierei se vor respecta următoarele reguli: .nu se demontează piesele nituite.piesele şi mecanismele demontate se aşază în ordinea demontării. reţinute de pragul de armare al pârghiei de dare a focului. fără a le aşeza unele peste altele şi fără a le forţa sau lovi. se mânuiesc cu atenţie. iar la baza alimentatorului să se fixeze dispozitivul pentru trageri cu cartuşe de manevră.se folosesc numai scule şi accesorii specifice mitralierei. Tragerea va continua până în momentul când se va elibera trăgaciul sau până când cartuşele din bandă s-au consumat. cu respectarea strictă a regulilor de mai sus. pentru schimbarea unsorii sau pentru reparaţii. în locul ascunzătorului de flăcări. Demontarea şi montarea mitralierei Demontarea mitralierei poate fi parţială sau completă: demontarea parţială se execută pentru curăţarea. iar demontarea completă pentru curăţarea mitralierei după tragere sau când aceasta este prea murdară.Dacă după plecarea glonţului trăgaciul nu va fi apăsat. Utilizarea mitralierelor de luptă pentru a învăţa demontarea şi montarea se admite numai în cazuri excepţionale.se verifică în prealabil ca în camera cartuşului să nu existe cartuş. roluite sau cherneruite. . 137 . să se înşurubeze întăritorul de recul. Pentru continuarea tragerii este necesar să se apese din nou pe trăgaci. ungerea şi verificarea mitralierei. . Demontarea şi montarea mitralierei se execută pe o masă de lemn sau pe un aşternut (foaie de cort. presate. La montarea mitralierei se confruntă seriile de pe piese: la fiecare mitralieră seria de pe cutia mecanismelor trebuie să corespundă cu seriile pieselor (subansamblurilor) înseriate. atunci portînchizătorul cu închizătorul se opresc în poziţia extremă din spate. Pentru tragerea cu cartuşe de manevră este necesar ca la gura ţevii. după ce a stat în ploaie sau în zăpadă. prelată) curat. în stare bună. . Demontarea frecventă a mitralierei grăbeşte uzura pieselor şi a mecanismelor.

Ţinând mitraliera cu mâna stângă de mânerul-pistol. se apasă pe trăgaci. se ridică umerarul şi cu degetul arătător al mâinii drepte se apasă capacul locaşului de la talpa patului astfel încât sub acţiunea arcului.se scoate cutia portbandă şi se verifică dacă nu există cartuş în camera cartuşului. Se scoate penarul şi se scot din el capul pentru câlţi. peria. . . . Pentru aceasta se ţine mitraliera cu mâna stângă de mânerul-pistol. . se aduc portînchizătorul şi închizătorul în poziţia dinapoi şi se verifică dacă nu există cartuş în camera cartuşului.se scoate vergeaua din piciorul drept al crăcanului. Se ridică partea din spate a tijei de ghidare şi se scoate din cutia mecanismelor împreună cu arcul recuperator.se demontează portînchizătorul cu închizătorul. iar cu mâna dreaptă se prinde extractorul de cartuşe şi se trage 138 . se eliberează parţial picioarele crăcanului şi se aşează crăcanul în poziţie perpendiculară pe ţeavă. până la ieşirea capătului tijei din locaşul său. se desface cu degetul mare al mâinii stângi clema arcuită. iar cu degetul mare al mâinii drepte se deplasează zăvorul cutiei portbandă spre dreapta şi se scoate cutia portbandă de la mitralieră. cu mâna stângă se ridică puţin patul mitralierei.ţinând cu mâna dreaptă mitraliera de gâtul patului.se scoate penarul cu accesorii. cu degetul mare se apasă zăvorul capacului cutiei mecanismelor. Ţinând mitraliera de mâner cu mâna dreaptă. Se scoate arcul recuperator de pe tija de ghidare. . şurubelniţa şi dornul. După aceasta. .se aşează mitraliera pe crăcan. deplasând pentru aceasta brăţara mobilă în sus. Trăgând mânerul de armare. Pentru aceasta. În acest scop. readucând mecanismul reculant în poziţia limită din faţă. Se ridică baza alimentatorului. în poziţie verticală. .se răsuceşte piedica de siguranţă în poziţia “foc”. După desfacerea crăcanului se aşează mitraliera cu gura ţevii spre stânga. care se fixează în opritorul ei. penarul să iasă din locaş. ţinând cu mâna dreaptă mânerul de armare.Demontarea parţială a mitralierei: Pentru demontarea parţială a mitralierei se execută următoarele operaţii: . iar cu mâna stângă se deschide capacul. cu mâna dreaptă se împinge înainte placa de sprijin a tijei de ghidare.se demontează tija de ghidare cu arcul recuperator.

Se ţine închizătorul cu mâna stângă cu canalul percutorului în jos. cu mâna stângă se răsuceşte mânerul mitralierei în sus.portînchizătorul înapoi până la refuz. precum şi la înlocuirea ţevii. pentru ghidarea mişcării portînchizătorului cu închizătorul. Ridicând portînchizătorul. dacă zăvorul ţevii este deschis.Demontarea percutorului de la închizător.Demontarea închizătorului de la portînchizător. Regulatorul de gaze serveşte pentru reglarea debitului gazelor care acţionează asupra pistonului portînchizătorului. se demontează ţeava. până când pragul de ghidare iese din şanţul profilat al portînchizătorului. . precum şi pentru înzăvorârea închizătorului. Mânerul serveşte pentru transportul mitralierei. În partea de jos a bucelei ţevii se găseşte un canal longitudinal cu secţiune dreptunghiulară care pe pereţii laterali are 139 . Rolul şi descrierea pieselor şi mecanismelor mitralierei Ţeava asigură imprimarea direcţiei de mişcare a glonţului şi concură la funcţionarea automată a mecanismelor armei. Se ia portînchizătorul cu mâna stângă cu închizătorul înainte. acesta se scoate împreună cu închizătorul din cutia mecanismelor. asigurând deplasarea iniţială a ţevii înainte. asigurarea închiderii canalului ţevii cu închizătorul. până când se separă ţeava de la cutia mecanismelor. Împingând mânerul înainte. cu mâna dreaptă se roteşte închizătorul spre dreapta şi se deplasează înapoi.Demontarea ţevii. Ascunzătorul de flăcări serveşte pentru reducerea luminozităţii flăcării produse pe timpul tragerii. La partea inferioară mânerul are un cioc care. Montarea se face în ordine inversă demontării. Cutia mecanismelor mitralierei serveşte pentru îmbinarea pieselor şi mecanismelor mitralierei. iar cu mâna dreaptă se prinde pragul percutorului şi se deplasează înapoi până când percutorul poate fi scos din locaşul său. apasă asupra suprafeţei frontale a cutiei mecanismelor. După aceasta se răsuceşte închizătorul spre dreapta până la refuz şi se împinge înainte până când se separă de portînchizător. Se deplasează zăvorul ţevii spre stânga până la refuz. . . atunci când se trage de mâner în afară.

acţionarea împingătorului benzii. precum şi pentru fixarea crăcanului. eliberarea lui de pe pragul de armare şi asigurarea mitralierei contra declanşării involuntare. Tubul de ghidare a pistonului serveşte pentru ghidarea mişcării pistonului şi protejarea acestuia. închiderea şi înzăvorârea canalului ţevii. montat în cutia sa. Mecanismul de dare a focului. şurub de reglare. Arcul recuperator cu tija de ghidare asigură revenirea închizătorului în poziţia din faţă. Zăvorul ţevii serveşte pentru fixarea ţevii la cutia mecanismelor şi pentru reglarea jocului dintre închizător şi retezătura din spate a ţevii. Tija de armare serveşte pentru deplasarea manuală a portînchizătorului. acţionarea 140 . transmiţându-i energia necesară pentru executarea deplasării şi a operaţiilor care au loc în timpul acesteia: introducerea cartuşului în camera cartuşului. se compune din: pârghia de dare a focului cu arcul său. Mecanismul de dare a focului serveşte pentru reţinerea portînchizătorului pe pragul de armare. Portînchizătorul cu piston asigură funcţionarea automată a mitralierei. percutarea capsei şi extragerea tubului din camera cartuşului. opritor şi ştift. a percutorului şi a împingătorului oblonului. piedica de siguranţă şi opritorul piedicii de siguranţă cu arcul său. trăgaciul cu ax. Închizătorul serveşte pentru: împingerea cartuşului în camera cartuşului. ea se compune din tija şi mânerul cu arc şi ax. El se compune din corpul închizătorului. precum şi pentru extragerea cartuşelor din bandă. buceaua ţevii are două urechi pentru montarea capacului cutiei mecanismelor şi a bazei alimentatorului. în vederea aruncării tubului tras prin fereastra cutiei mecanismelor. el serveşte pentru deplasarea şi acţionarea închizătorului. El se compune din corpul zăvorului. Crăcanul serveşte ca reazem pe timpul tragerii. Deasupra. Patul asigură sprijinirea mitralierei în umărul trăgătorului pe timpul tragerii. Împingătorul oblonului are rolul de a deschide oblonul când portînchizătorul se deplasează în recul. ax şi ştift cilindric spintecat. gheară extractoare cu arc.două şanţuri longitudinale pentru montarea tubului de ghidare a pistonului. percutorul.

piciorul din faţă. respectiv 200 cartuşe. Afetul serveşte pentru a mări stabilitatea mitralierei la tragerea din diferite poziţii. picioarele afetului sunt desfăcute la maximum.tragerea din poziţiile culcat sau aşezat se execută fixând mitraliera pe cadrul afetului. Dispozitivul de ochire este compus din înălţător şi cătare. Capacitatea benzilor este de 100. atât în cazul tragerii împotriva obiectivelor terestre cât şi în cel al tragerii împotriva ţintelor aeriene. din genunchi şi în picioare. închiderea şi înzăvorârea ţevii şi percutarea capsei cartuşului. extras din bandă de către portînchizător. la tragerea din poziţia aşezat picioarele afetului se desfac până la suprapunerea indicilor de pe şaibele dinţate ale dispozitivelor de blocare. Alimentatorul serveşte pentru deplasarea benzii cu cartuşe şi introducerea cartuşului.împingătorului benzii de cartuşe. Cutia portbandă serveşte pentru dispunerea benzii cu cartuşe mitraliera fiind echipată cu cutii pentru 100 cartuşe. El se compune din baza afetului şi suportul pivotant cu mecanismele de mişcare. Banda se compune din zale legate între ele cu arcuri de legătură. în fereastra de alimentare a bazei alimentatorului. Poziţiile afetului: . Alimentatorul se compune din: baza alimentatorului. utilizate la 141 . pentru uşurarea montării la mitralieră. capacul cutiei mecanismelor şi împingătorul benzii. aşezat. asupra obiectivelor terestre şi aeriene.tragerea cu mitraliera pe afet împotriva ţintelor terestre se execută din poziţiile culcat. Banda pentru cartuşe serveşte pentru dispunerea cartuşelor şi introducerea lor în alimentatorul mitralierei. La capete banda are câte o lamă de încărcare. Baza afetului se compune din: corpul central. . din şanţul de tragere. Suportul pivotant cu mecanismele de mişcare asigură rotirea mitralierei în plan orizontal şi în plan vertical. serveşte pentru executarea ochirii pe timpul tragerii cu mitraliera la diferite distanţe. Cele două poziţii diferă prin înălţimea axului ţevii mitralierei: în cazul tragerii din poziţia culcat. picioarele laterale şi sectorul dinţat.

peria. montarea. curăţarea şi ungerea mitralierei. Accesoriile pentru mitralieră: Accesoriile servesc pentru demontarea. Accesoriile cuprind: vergeaua. care se folosesc la tragerile de pe afet. extractorul de tuburi. 142 . întăritorul de recul şi dispozitivul pentru tragerea cu cartuşe de manevră. şurubelniţa.tragerea de pe crăcan. penarul. capul pentru câlţi. şi cu cutii pentru 200 cartuşe. dornul.

Mitraliera este murdară sau unsoarea s-a solidificat. .Camera cartuşului este murdară.Se controlează cartuşul scos din camera cartuşului şi. se ung cartuşele din bandă şi se aşază regulatorul de gaze în poziţia imediat inferioară.Cartuşul sau banda cu cartuşe sunt murdare sau deformate. cartuşul este murdar. tubul a rămas în camera cartuşului. Rateu. iar cartuşul următor s-a înfipt cu glonţul în el.Cartuşul este defect.Se înlocuiesc cartuşele sau banda de cartuşe. cartuşul se află în camera cartuşului. ghearele extractorului nu au apucat cartuşul următor din bandă. . iar în cazul că percutorul este rupt sau uzat. se curăţă camera cartuşului. în racordul camerei de gaze sunt arsuri de gaze. .Dacă gheara extractoare sau arcul acesteia sunt defecte.Gheara extractoare sau arcul acesteia sunt defecte. acesta se scoate cu vergeaua sau se înlocuieşte ţeava. . . cartuşul în camera cartuşului. mitraliera se trimite la atelierul de reparaţii.Cutia mecanismelor sau camera cartuşului sunt murdare. . Cauzele incidentului 02 Procedeul de înlăturare 03 . . . dacă nu se vede o urmă adâncă pe capsă. se curăţă şi examinează închizătorul. se unge camera cartuşului. .Ţevile cu defecte importante la camera cartuşului se înlocuiesc şi se clasează. racordul camerei de gaze. piesele supuse frecării. se curăţă mitraliera sau se înlocuieşte ţeava. 143 . Portînchizătorul neajungând în poziţia din faţă sa oprit. glonţul nu a plecat.Fără a demonta mitraliera. ovalizată. Portînchizătorul se află în poziţia din faţă. mitraliera se trimite la atelier pentru reparat. . . . Imediat ce aceasta devine posibil. . Portînchizătorul s-a oprit în poziţia intermediară.Incidente de tragere: Incidentul şi descrierea lui 01 Portînchizătorul nu ajunge în poziţia din faţă. .Dacă tubul nu se extrage din camera cartuşului în timpul reîncărcării mitralierei.Percutorul este defect.S-a rupt gulerul tubului. Tubul cartuş nu se extrage din camera cartuşului.În caz de rupere a gulerului tubului. sau are mâncături pronunţate de rugină. se scoate tubul.

se continuă tragerea. căile de acces ale gazelor sau camera cartuşului sunt murdare.Ţevile care prezintă defecte pronunţate ale camerei cartuşului se înlocuiesc şi se clasează.Dacă gheara extractoare sau arcul acesteia. Tubul extras din camera cartuşului rămâne în cutia mecanismelor sau este prins în fereastra acesteia de către închizător. se deşurubează cu şurubelniţa şurubul cu o tură şi se introduce ştiftul. . . . deoarece partea dinainte a tubului rupt a rămas în camera cartuşului şi nu permite intrarea în aceasta a cartuşului următor. Portînchizătorul n-a ajuns în poziţia din faţă. se ung piesele supuse frecării şi camera cartuşului.Dacă la reîncărcarea mitralierei cartuşului aruncat a extras partea dinainte a tubului. În cazul că se repetă incidentul.Aruncătorul de cartuşe sau împingătorul oblonului sunt defecte. aceasta se extrage cu ajutorul extractorului pentru tuburi rupte sau se înlocuieşte ţeava. . aruncătorul de tuburi sau împingătorul oblonului sunt defecte.Camera cartuşului este ovalizată sau are mâncături adânci de rugină. Dacă partea dinainte a tubului a rămas în camera cartuşului.Se scoate tubul din cutia mecanismelor şi se continuă tragerea. se descarcă mitraliera. 144 . se eliberează portînchizătorul de pe pragul de armare şi apoi se deplasează energic înapoi.Piesele supuse frecării.Jocul dintre partea dinapoi a ţevii şi închizător este mare – obturarea nu este asigurată. .Cartuşul este defect. Ruperea transversală a tubului. Pentru extragerea părţii dinainte a tubului. . 03 . se introduce extractorul în camera cartuşului. . .Dacă incidentul s-a repetat se micşorează jocul dintre ţeavă şi închizător. .01 02 . Agăţarea tubului. în acest scop se scoate ştiftul şurubului de reglare al zăvorului ţevii.Gheara extractoare sau arcul acesteia sunt defecte. mitraliera se trimite la atelierul de reparaţii.

Se scoate tubul din camera cartuşului sau din cutia mecanismelor. Dacă incidentul se repetă.Se opreşte tragerea. . .Banda s-a înţepenit în cutia mecanismelor.Mecanismul de dare a focului este defect.Banda este aşezată şi încărcată corect. Extractorul de cartuşe nu prinde bine cartuşul sau îl scapă. . se controlează aşezarea şi încărcarea corectă a benzii.Piesele supuse frecării sunt murdare. tragerea nu se întrerupe. Portînchizătorul s-a oprit în poziţia din faţă sau într-o poziţie intermediară.Arcul degetului de alimentare sau arcul opritorul benzii sunt deformate. mitraliera se trimite la atelierul de reparaţii. se controlează ghearele extractorului de cartuşe şi arcurile degetului de alimentare şi al opritorului benzii. se descarcă mitraliera. Ghearele extractorului sunt defecte. 145 .01 Portînchizătorul nu ajunge în poziţia limită din spate. . Dacă incidentul se repetă. Tragerea involuntară. Portînchizătorul s-a oprit în poziţie intermediară. cartuşul este extras din bandă şi a rămas în ghearele extractorului. 02 03 .Se armează portînchizătorul şi se continuă tragerea.Se încarcă mitraliera şi se continuă tragerea. . . Se descarcă mitraliera. se aşază regulatorul de gaze în poziţia imediat următoare şi se ung piesele supuse frecării. . .Mitraliera este murdară. . se controlează pragurile de armare de la portînchizător şi pârghia de dare a focului. Dacă acestea sunt defecte. Banda s-a deformat în alimentator. Dacă acestea sunt în bună stare. . La eliberarea trăgaciului. Imediat ce este posibil se curăţă şi se unge mitraliera. se aşază regulatorul de gaze în poziţia următoare. se apasă banda cu mâna spre alimentator.Dacă se repetă incidentele.Pragul de armare al portînchizătorului s-a rotunjit. mitraliera se trimite la atelierul de reparaţii. . s-a întărit uleiul.

Unitatea de foc purtată este de 5 lovituri. este egală cu 330 m. aruncătorul de grenade antitanc portativ poate fi folosit şi pentru neutralizarea şi nimicirea forţei vii a inamicului.-7 Aruncătorul de grenade antitanc portativ AG-7 este un mijloc puternic de foc al grupei de pistolari în lupta împotriva tuturor tipurilor moderne de tancuri. cu înălţătorul optic în poziţie de luptă este 6. autotunuri şi a altor mijloace motomecanizate şi blindate ale inamicului. care se găseşte în lucrări de campanie de tip uşor.G. depozitarea şi păstrarea mitralierei: Se execută ca la pistolul şi puşca-mitralieră. 5. Destinaţia şi proprietăţile de luptă ale aruncătorului de grenade antitanc A. iar cealaltă trusă cu trei lovituri este purtată de către ajutorul trăgătorului. precum şi în clădiri de cărămidă. se deschid aripioarele stabilizatorului.7. cu lovitură activ-reactivă. fără recul. care se transportă în truse. Grenada se trage din aruncător cu ajutorul încărcăturii de azvârlire. iar la o distanţă care asigură securitatea trăgătorului se aprinde încărcătura de pulbere a motorului reactiv.Întreţinerea.3 Kg. când înălţimea obiectivului este de 2 m. Cadenţa de tragere este de 4-6 lovituri pe minut. Distanţa maximă de tragere după înălţător este egală cu 500 m. Greutatea aruncătorului de grenade antitanc. La începutul arderii încărcăturii de pulbere a motorului reactiv. După plecarea grenadei din canalul ţevii. Cele mai bune rezultate la tragerea cu aruncătorul de grenade antitanc se obţin în limitele loviturii directe. ca rezultat al scurgerii gazelor prin orificiile ajutajelor apare 146 . Gazele formate în urma aprinderii încărcăturii de azvârlire imprimă grenadei o mişcare de rotaţie (cu ajutorul turbinei) şi o azvârlire din canalului ţevii cu o viteză de 120 m/s. Aruncătorul de grenade antitanc este deservit de doi militari: trăgătorul şi ajutorul acestuia. dinamo-reactiv. O trusă cu două lovituri este purtată de către trăgător. Distanţa loviturii directe. Aruncătorul de grenade antitanc este o armă cu ţeavă lisă. În afară de aceasta.

când se controlează piesă cu piesă şi pentru reparaţii. nu se aşează piesele una peste alta. În continuare deplasarea grenadei se produce datorită inerţiei. o parte din gaze se evacuează spre înapoi prin ajutaje şi tubul pentru scurgerea gazelor. cumulativă. Lipsa de recul a aruncătorului la plecarea loviturii se asigură prin aceea că. după ce a stat în ploaie sau zăpadă. se mânuiesc cu atenţie. care echilibrează forţa de recul. Demontarea şi montarea aruncătorului de grenade antitanc se execută pe o masă sau pe un aşternut curat. nu se forţează şi nu se izbesc. Grenada AG-7 supracalibru. Demontarea frecventă este dăunătoare deoarece grăbeşte uzura pieselor şi a mecanismelor. Se interzice ca în timpul tragerii să se stea înapoia aruncătorului de grenade antitanc la o distanţă mai mică de 30 m. deoarece se formează o zonă periculoasă produsă de scurgerea gazelor. viteza de 300 m/s. Demontarea şi montarea AG-7 Demontarea aruncătorului de grenade antitanc poate fi parţială sau completă: parţială – pentru curăţirea. se măreşte.S. Funcţionarea grenadei constă în aceea că la lovirea în blindaj (obstacol) perforează blindajul (obstacolul) cu jetul dirijat al gazelor. perforează blindajul sau alt obstacol datorită acţiunii dirijate a exploziei. ungerea şi controlul aruncătorului. În acest fel se formează o forţă reactivă dirijată spre înainte. 147 . La plecarea grenadei. aruncătorul de grenade antitanc nu are recul. Pentru demontarea şi montarea aruncătorului de grenade antitanc se vor folosi accesoriile care intră în compunerea completului P. distruge armamentul şi instalaţia şi aprinde carburanţii şi muniţia.forţa reactivă şi viteza de mişcare a grenadei. Dispozitivele de ochire ale aruncătorului de grenade antitanc se compun din înălţătorul optic PGO-7 şi înălţătorul mecanic. completă – pentru curăţire când aruncătorul este prea murdar.A. când se schimbă unsoarea. obţinându-se la sfârşitul arderii complete a încărcăturii. nimiceşte echipajul. piesele şi mecanismele se aşează în ordinea demontării lor.

se demontează mecanismul de percuţie.se verifică dacă aruncătorul de grenade antitanc a fost montat corect: se introduce cocoşul în poziţia armat (cu această ocazie trebuie să se audă un ţăcănit). arcul percutorului şi bucşa de reazem. în locaşul mecanismul de percuţie şi se înşurubează niplul până când acesta se reazemă în buşca de reazem.se scoate capacul corpului mecanismului de dare a focului astfel: se ia mecanismul de dare a focului în mâna stângă.se separă mecanismul de dare a focului de ţeavă. 148 . în acest scop se răsuceşte aruncătorul de grenade antitanc cu mecanismul de dare a focului în sus (sau se aşează vertical) şi ţinând ţeava în mâna stângă. apoi învelitoarea de la gura ţevii. . bucşa de reazem şi percutorul cu arcul pe el. se face în ordinea următoare: . .se scot învelitorile: la început învelitoarea de la culată.se montează mecanismul de dare a focului la ţeavă: se duce pragul bazei mecanismului de percuţie până intră în scobitura de pe corpul mecanismului de dare a focului. la apăsarea pe trăgaci cocoşul trebuie să lovească energic percutorul. se scoate axul şi ţinându-l de mâner se separă mecanismul de dare a focului de ţeavă. după demontarea parţială. .Ordinea demontării parţiale a aruncătorului de grenade antitanc este următoarea: . iar din partea stângă se introduce axul mecanismului în locaşul său. în acest scop se aşează aruncătorul de grenade antitanc pe o masă cu placa pentru protecţia înălţătorului optic în jos. se apasă cu cheia-şurubelniţă în partea tăiată a mecanismului de dare a focului de la dreapta spre stânga sau cu dispozitivul pentru demontarea şi montarea mecanismului de dare a focului. . Montarea aruncătorului de grenade antitanc. cu mâna dreaptă cu ajutorul cheii-şurubelniţă se deşurubează niplul şi se scoate din bază percutorul.se montează mecanismul de percuţie: se introduce arcul pe percutor. se apropie mecanismul de dare a focului pe ţeavă. iar cu mâna dreaptă.se montează la loc capacul corpului mecanismului de dare a focului: se pune la loc capacul corpului şi se înşurubează cele 4 şuruburi. . cu ajutorul cheii-şurubelniţă se deşurubează cele patru şuruburi şi se scoate capacul mecanismului de dare a focului. .

Pe ţeavă sunt fixate două apărători din lemn. apoi la culata aruncătorului. cu ajutorul brăţărilor care îl protejează pe trăgător împotriva arsurilor pe timpul tragerii. care are un locaş în trepte. pragul pentru fixarea inelului-portcurea dinainte. octaedru pentru cheia de deşurubare a tublui de scurgere a gazelor. pragul subţire pentru fixarea mânerului ţevii.. iar capetele jumătăţilor garniturii dinapoi sunt cherneruite. care sunt îmbinate prin filet. acesta este sudat la ţeavă în două puncte diametral opuse. Pentru a exclude posibilitatea deşurubării tubului pentru scurgerea gazelor. Ea se compune din ţeava propriu-zisă cu camera de încărcare în interiorul unei culate cu diametru mai mare şi tubul pentru scurgerea gazelor. baza mecanismului de percuţie. Suprafaţa interioară a ţevii este cromată. pentru dispunerea şi fixarea mecanismului de percuţie şi pragul pentru fixarea mecanismului de dare a focului. Pe suprafaţa exterioară a ţevii se găsesc bazele pentru fixarea înălţătorului optic. placa se fixează la ţeavă cu şuruburile şi se asigură cu ştifturi. La gura ţevii este o crestătură pentru fixarea grenadei pe timpul încărcării. Tubul pentru scurgerea gazelor este o ţeavă lisă care se termină într-o parte cu un ajutaj. Rolul şi descrierea pieselor şi mecanismelor AG-7 Ţeava serveşte pentru dirijarea grenadei pe traiectorie şi pentru evacuarea gazelor rezultate din arderea încărcăturii de azvârlire. iar la celălalt capăt cu o pâlnie.se pun învelitorile: la început la gura ţevii. urechile pentru îmbinarea mecanismului de dare a focului cu ţeava. La capetele apărătorilor se găsesc armăturile metalice. Fiecare jumătate a garniturii dinainte este fixată pe apărătoare cu două nituri. Pe pâlnia tubului pentru scurgerea gazelor este fixat inelulportcurea şi este prins prin reborderuire un taler. filetat. Între ţeava propriuzisă şi tubul pentru scurgerea gazelor este un inel de obturaţie care împiedică scăparea gazelor prin îmbinarea filetată. 149 . Brăţările se strâng cu şuruburi.

piesele mecanismului de percuţie ocupă poziţia normală. Percutorul are un vârf conic. în caz contrar. Niplul. fixează piesele mecanismului de percuţie şi menţine centrat percutorul.Mecanismul de percuţie Mecanismul de percuţie asigură percutarea capsei de aprindere a grenadei. bucşă de reazem. După aceasta arcul percutorului se destinde şi aduce percutorul în poziţia iniţială. trebuie să fie energică. iar celălalt capăt în coroana percutorului. percutorul comprimând. Funcţionarea mecanismului de percuţie Până când cocoşul loveşte coada percutorului. Mecanismul de percuţie este montat în locaşul bazei mecanismului de percuţie. arcul se deplasează în sus şi cu vârful percutează capsa de aprindere a grenadei. sub acţiunea arcului său. arcul percutorului şi niplu. Revenirea percutorului în poziţia iniţială. lovirea percutorului) şi 150 . vârful percutorului se află în orificiul ţevii şi nu iese în afara suprafeţei canalului ţevii. Bucşa de reazem este destinată pentru a sprijini capătul de sus al arcului percutorului şi are un orificiu pentru ieşirea percutorului şi un locaş pentru arcul percutorului. Arcul percutorului cu un capăt se reazemă în bucşa de reazem. care se înşurubează în locaşul bazei mecanismului de percuţie. Arcul percutorului este destinat pentru a readuce percutorul în poziţia iniţială după plecarea loviturii şi a-l menţine în această poziţie. la tragere se poate rupe vârful percutorului. partea cilindrică pe care se înfăşoară arcul percutorului. deoarece. Mecanismul de dare a focului Mecanismul de dare a focului serveşte pentru darea focului (eliberarea cocoşului din poziţia asigurat. coroana şi coada percutorului. Când coada percutorului este lovită de către cocoş. iar coada percutorului iese din orificiul niplului percutorului spre exterior. percutorul sub acţiunea arcului se află în poziţia extremă de jos. Mecanismul de percuţie se compune din: percutor.

151 . în partea de mijloc a corpului sunt practicate două locaşe: locaşul pentru tija arcului şi locaşul pentru piedica de siguranţă şi arcul acesteia. agăţătorul şi tija cu arc. El se roteşte pe axul care este fixat în corpul mecanismului de dare a focului. Corpul mecanismului de dare a focului în partea dinainte are garda trăgaciului şi o fereastră pentru trăgaci. orificiul filetat pentru axul cocoşului. ca dunga roşie circulară să fie scufundată la acelaşi nivel cu capacul corpului. În partea dinapoi a corpului se găseşte scobitura pentru cocoş şi scobitura pentru îmbinarea corpului cu ţeava prin intermediul pragului bazei mecanismului de percuţie. care este la rândul său ridicat de un arc. două praguri – pragul de armare şi pragul de siguranţă. Trăgaciul serveşte pentru eliberarea cocoşului de pe pragul de armare. intră opritorul. Pentru a aşeza mecanismul de dare a focului în poziţia “asigurat” trebuie să se apese pe piedica de siguranţă din partea stângă astfel. în funcţie de poziţia mecanismului de siguranţă. trăgaciul. formează mânerul. Corpul se termină cu o placă. El se compune din: dintele superior care scoate agăţătorul din angrenajul cu pragul de înzăvorâre al cocoşului. patru orificii filetate nestrăpunse pentru şuruburile capacului şi un orificiu filetat pentru şurubul agăţătorului. orificiul pentru axul trăgaciului. Pentru dispunerea arcului şi a tijei acestuia. cu care se fixează la agăţător şi un orificiu pentru axul cocoşului. care împreună cu două plăsele fixate pe ambele părţi ale plăcii. Piedica de siguranţă serveşte pentru prevenirea tragerii loviturii involuntare. Piedica de siguranţă are un prag şi două locaşe în care. coada pentru apăsarea cu degetul în momentul dării focului şi dintele inferior pentru reazemul trăgaciului în pragul piedicii de siguranţă când mecanismul de dare a focului este pus în poziţia asigurat. Baza mecanismului de dare a focului este corpul în care se găsesc cocoşul. în partea de mijloc a corpului este practicat un locaş profilat. În afară de aceasta în corp sunt practicate nouă orificii: orificiul pentru ax. prin limitarea mişcării trăgaciului. Cocoşul serveşte pentru a lovi percutorul la darea focului. piedica de siguranţă. orificiul pentru piedica de siguranţă. Cocoşul are un cioc cu striaţiuni pentru armare.pentru asigurarea aruncătorului. orificiul pentru ax.

tija. . comprimă arcul percutorului şi percutează capsa grenadei. Prin apăsare pe trăgaci piesele mecanismului de dare a focului funcţionează în felul următor: .trăgaciul. Agăţătorul se prezintă sub formă de lamă-arc. răsucindu-se pe ax ridică cu dintele superior agăţătorul şi îl desprinde din pragul de armare al cocoşului. Mişcarea cocoşului în sus este limitată de către percutor.Agăţătorul serveşte pentru menţinerea cocoşului în poziţia armat. coada trăgaciului iese până la refuz din ferestruica corpului. Sub acţiunea destinderii arcului. Funcţionarea mecanismului de dare a focului Până la armarea cocoşului piesele mecanismului ocupă următoarea poziţie: . piesele mecanismului de dare a focului încep mişcarea şi funcţionează în felul următor: . care serveşte pentru agăţarea acestuia cu pragul de armare a cocoşului. ridicându-se. agăţătorul se ridică şi se agaţă în pragul de armare al cocoşului. în urma apăsării cu degetul mare al mâinii drepte.arcul se găseşte în stare comprimată şi cu unul din capete se reazemă în scobitura locaşului pentru tija arcului iar cu celălalt capăt. rotindu-se pe ax. În agăţător este practicat orificiul pentru fixarea agăţătorului cu ajutorul şurubului la corpul mecanismului de dare a focului. nu sub acţiunea arcului cocoşului ci prin forţa inerţiei. datorită cărui fapt. apasă pe trăgaciul mare al tijei şi comprimând arcul. La armarea cocoşului. Ajungând în poziţia pe care o ocupă până la armare cocoşul continuă să se răsucească pe ax şi să se ridice.în acest moment cocoşul loveşte percutorul care se deplasează în sus. agăţătorul este aşezat cu un capăt pe partea orizontală a pragului de siguranţă al trăgaciului. apasă cu pragul mare asupra cocoşului şi astfel îl obligă să se răsucească energic pe axul său şi să se ridice în sus.trăgaciul se găseşte în poziţia extremă dinainte datorită apăsării agăţătorului asupra dintelui superior al trăgaciului.cocoşul. . pe al cărui capăt dinainte se găseşte dintele. în partea de jos a capului tijei arcului.tija se reazemă cu pragurile sale în şanţurile cocoşului şi îl menţine în angrenare cu agăţătorul pe pragul de siguranţă. . 152 . Cocoşul este în poziţia armat. îl lasă în jos.

Înălţătorul are puterea de mărire 2. Obiectivul în montură se dispune în cursor. Corpul serveşte pentru îmbinarea tuturor pieselor înălţătorului. suportul cu dispozitiv de strângere pentru fixarea înălţătorului la aruncător şi dispozitivul de iluminarea reticulului.care cu partea frontală a conului de reazem se reazemă pe fundul bazei percutorului. În planul focal al ocularului vizorului se găseşte un reticul. obiectivul cu două lentile pentru obţinerea imaginii obiectivului observat. Cursorul cu obiectivul poate să se deplaseze în plan orizontal şi vertical cu ajutorul mecanismului de reglare a înălţătorului. în care este montat sistemul optic şi mecanismul pentru reglarea înălţătorului. prisma pentru răsturnarea completă a imaginii obiectivului observat şi ocularul. . Sistemul optic se compune din: geamurile de protecţie care feresc înălţătorului împotriva pătrunderii umezelii şi prafului. apasă pe pragul mic al tijei arcului şi lasă tija puţin în jos ceea ce frânează mişcarea mai departe a cocoşului.prin deplasarea cocoşului în sus datorită inerţiei. 153 . Ele se compun din: înălţătorul optic PGO-7 şi înălţătorul mecanic şi permit executarea tragerii până la o distanţă de maximum 500 m asupra obiectivelor mobile şi fixe. Înălţătorul optic PGO-7 se prezintă ca un vizor optic cu sistem de prisme. . El se compune dintr-un corp. Piesele mecanismului ocupă din nou aceeaşi poziţie pe care au ocupat-o înainte de armare. obligă cocoşul să se răsucească pe ax în sens invers şi să se lase cu partea mai groasă în jos până la întâlnirea cu pragul mare al tijei arcului cocoşului.după aceasta.7 ori şi câmpul vizual de l3o. . umărul scurt al acestuia se lasă în jos. tija sub acţiunea arcului ridică cu pragul mic umărul scurt al cocoşului. Dispozitivele de ochire Dispozitivele de ochire sunt destinate pentru ochirea aruncătorului de grenade antitanc pe obiective în timpul tragerii la diferite distanţe.în acest moment agăţătorul cu un capăt stă pe partea orizontală a pragului de siguranţă al cocoşului.

Cifrele scale 2. Linia corespunzătoare distanţei de 300 m şi linia centrală verticală sunt duble. pe care este introdusă bonetaocular ce este fixată cu un colier pe corpul înălţătorului. care este acoperit cu geamul de protecţie. 300. care corespund distanţei de tragere în sute de metri până la obiectiv (200. cu cifrele 1. Scala telemetrică este trasată sub formă de două linii: linia orizontală de jos este continuă. 400. în punctul de contact al conturului obiectivului cu linia punctată. 2. scala corecţiilor în direcţie şi scala telemetrică. Diviziunile (liniile) scalei corecţiilor în direcţie sunt trasate şi marcate în partea de jos spre dreapta şi spre stânga faţă de linia centrală dublă. 6. 600. Scala telemetrică este calculată pentru înălţimea obiectivului de 2. Depărtarea între două linii verticale corespunde valorii de zece miimi (0-10). 4. Pe reticulul înălţătorului este trasată scala distanţelor. iar cea de sus punctată.7 m (tancului) să se dispună între curba punctată şi linia orizontală astfel încât conturul de sus şi de jos al obiectivului să atingă liniile scalei. cu 100 m.7 m această valoare fiind indicată dedesubtul liniei orizontale. Deasupra scalei distanţelor este semnul +. 4 şi 5. Diviziunile (liniile) scalei distanţelor sunt trasate orizontal şi numerotate în partea stângă cu cifrele 2. 3. 400 şi 500 m). pentru a uşura alegerea diviziunilor necesare la ochire. Scala corecţiilor în direcţie uşurează introducerea corecţiilor de devansare pe timpul tragerii spre dreapta şi spre stânga până la 050.Reticulul este dispus în montură şi fixat cu un inel. distanţa între acestea corespund modificării distanţei până la obiectiv. 10 corespund distanţei de 200. În caz de 154 . ceea ce dă posibilitatea trăgătorului să descopere mai uşor înclinarea laterală a aruncătorului. Iluminarea reticulului pe timp de noapte se face prin orificiul din corp. care serveşte pentru verificarea liniei de ochire “zero”. Lentilele ocularului sunt montate într-o montură. Linia centrală dublă este prelungită mai jos de scala distanţelor. 3. Pentru determinarea distanţei este necesar ca imaginea obiectivului înalt de 2. 8. În această poziţie se citeşte distanţa pe scala diviziunii. Deasupra liniei punctate este dispusă scala cu diviziuni. 800 şi 1000 m. Montura reticulului este fixată în corp cu un inel şi cu trei şuruburi. 4 şi 5.

Încărcătura de explozie se găseşte în corp şi se compune din doi calupi şi ecranul. filtrul de lumină neutru. Descrierea grenadei antitanc PG-7 Grenada antitanc se compune din: capul grenadei. pe pragul înălţătorului se introduce un căpăcel. reazem. bloc cu ajutaje de pulbere. Ambele filtre de lumină se găsesc în completul PSA al înălţătorului. căpăcel şi întârzietor pirotehnic ZV-7. motorul reactiv şi focosul VP-7. Pentru a proteja geamul de protecţie împotriva murdăriei şi degradării. iar în orificiul de fund se introduce partea de fund a focosului. Fundul are canalul radial şi axial. se găseşte în încărcătura de azvârlire PG-7 P. compensator. pâlnia cu conducătorul şi încărcătura de explozie. capsă de aprindere. se foloseşte filtrul de lumină portocaliu.fumizare sau scădere a iluminării. amresor. fixator. iar în cel axial. În bucşa coafei se înşurubează capul focosului. Fundul mai are un prag filetat pe care se înşurubează încărcătura de azvârlire PG-7 P. El se compune din: corp cu bucşa presată în aceasta. coafa cu bucşa presată pe aceasta. fund. Motorul reactiv PG-7 D serveşte pentru a mări viteza grenadei pe traiectorie. inelul de izolaţie. Stabilizatorul. umplute cu pulbere cu fum. În canalul radial se află capsa de aprindere KVM-3. iar în caz de soare puternic sau zăpadă. conul conducător de curent. Descrierea loviturii PG-7 V Lovitura se compune din următoarele părţi principale: grenada antitanc PG-7 cu focosul VP-7 şi încărcătura de azvârlire PG7 P. izolatorul. care asigură stabilitatea grenadei pe traiectorie. Capul grenadei constituie partea de luptă a grenadei. diafragmă. El se compune din tub. Căpăcelul este fixat la corpul înălţătorului cu ajutorul unei curele în scopul de a nu-l pierde. Pentru protecţia capsei de aprindere împotriva perforării involuntare şi a degradării filetului pragului pe timpul transportului 155 . căpăcelul. şaibă.

Pentru a feri încărcătura de azvârlire de umezeală şi de degradări mecanice pe timpul depozitării şi transportului. Fixatorul asigură dispunerea capsei de aprindere în dreptul percutorului la încărcarea aruncătorului de grenade.este înşurubat capacul de protecţie. ea se introduce într-un penar de hârtie. În locaşul turbinei este dispus trasorul. ceea ce permite executarea tragerii la unghiuri de înclinare negative. care se deşurubează înaintea îmbinării grenadei cu încărcătura de azvârlire. arcul de siguranţă. care se înşurubează pe pragul filetat al fundului motorului. bucşa de fund şi două amortizoare. care este strâns cu piuliţa. Constructiv încărcătura de azvârlire este fixată în stabilizator şi se compune din pulbere de nitroglicerină NBL-38. Şaiba fiind arcuită reţine grenada în aruncător. patru aripioare. care împiedică scăparea gazelor încărcăturii de azvârlire la motor. El se compune din corp. percutorul. Stabilizatorul este dispus în interiorul încărcăturii de azvârlire. iar încărcătura de azvârlire repartizată uniform între aripile stabilizatorului. întârzietorul în bucşă. Amorsorul de bază şi amorsorul suplimentar se găsesc în tubul stabilizatorului. Soclul îndeplineşte rolul de obturator. şaibele. când se îmbină încărcătorul de azvârlire cu motorul reactiv. Descrierea încărcăturii de azvârlire PG-7 P Încărcătura de azvârlire este destinată pentru a imprima grenadei viteza iniţială. dopul din penoplast şi garnitura. căpăcelul. Înapoia turbinei sunt aşezate garnitura de carton. El se compune din: tubul stabilizatorului. capsa de aprindere în bucşă. Stabilizatorul cu încărcătura de azvârlire şi cu amorsoarele sunt dispuse în tubul de hârtie. 156 . garnitură de pergament. care se rotesc liber pe axe. diafragmă şi reazem. Blocul cu ajutaje are şase orificii închise cu ermetizatoare prin care se scurg gazele de pulbere din motorul reactiv. membrana şi turbina. care se lipeşte la locul de îmbinare cu o foiţă. Turbina imprimă grenadei mişcarea de rotaţie. soclul. Compensatorul serveşte pentru eliminarea spaţiilor dintre marginile încărcăturii de pulbere. Întârzietorul pirotehnic ZV-7 este destinat pentru aprinderea încărcăturii de pulbere a motorului reactiv pe porţiunea iniţială a traiectoriei. două căpăcele întăritoare în tub.

înainte de plecarea loviturii. Elementul piezoelectric transformă energia mecanică în energie electrică la întâlnirea focosului cu obstacolul. dispozitivul de autodistrugere şi dispozitivul de detonaţie. pe corp este presată membrana. care ermetizează îmbinarea focosului cu bucşa coafei grenadei. cu armare pe traiectorie şi cu autodistrugere este destinat pentru a asigura explodarea capului grenadei la întâlnirea cu obstacolul. pe corp este introdus căpăcelul de siguranţă. se foloseşte şnurul. care este fixat pe corp cu axul. Pentru scoaterea axului. mecanismul de inerţie. în care se sprijină opritorul. Ca electrozi ai elementului piezoelectric servesc părţile frontale ale acestuia. El se compune din capul focosului şi fundul focosului. siguranţa de pulbere şi mecanismul de iniţiere. contactele.Încărcătura de azvârlire şi penalul sunt vopsite în culoare verde. În scut se sprijină două arcuri conice. Mecanismul de inerţie se compune din: opritor. arcul şi contactul central. Siguranţa de pulbere se compune din bucşă. detonatorul electric. Pentru asigurarea etanşeităţii. de cap–fund. care deplasează cursorul la armarea focosului în poziţie de luptă. Fundul focosului se compune din mecanismul de siguranţăarmare. corpul şi izolatorul. arc şi două bile. Pentru a proteja capul focosului împotriva deformării pe timpul manipulării. 157 . Scutul se fixează la bucşa cu şuruburi. Capul focosului se compune din elementul piezoelectric. Cursorul este dispus în locaşul în care se găseşte detonatorul electric şi mecanismul de contact cu bucşa. Când cursorul nu este armat el se menţine cu opritorul siguranţei cu pulbere şi cu bila mecanismului de inerţie. piuliţa.armare este dispus în bucşă şi se compune din: cursorul. cu funcţionare percutant-instantanee. Sub flanşa corpului se află o garnitură de cauciuc. opritor şi pulberea presată. scutul cu arcuri conice. Mecanismul de siguranţă . Descrierea focosului VP-7 Focosul VP-7 piezoelectric.

detonatorul electric este distanţat de încărcătura de transmitere. Întregul mecanism din corp se strânge cu piuliţa de fund. Substanţa de autodistrugere a focosului este dispusă în bucşă şi se compune din bucşă cu substanţă pirotehnică presată în aceasta şi capsa detonatoare. Sub bucşă este un disc de izolaţie. care măreşte siguranţa focosului în caz de funcţionare accidentală a detonatorului electric. pahar cu orificiu. deasupra detonatorului electric este fixat un adaus de oţel.Mecanismul de iniţiere este destinat pentru aprinderea siguranţei de pulbere şi a compoziţiei dispozitivului de autodistrugere. tub. Detonatorul electric este deconectat de la circuitul electric al elementului piezoelectric şi este scurtcircuitat prin piesele metalice ale fundului focosului. 158 . În bucşă. Pentru ermetizarea îmbinării corpului cu piuliţa de fund. Detonatorul electric se compune din: tijă dispusă în izolaţie. Dispozitivul de detonare se compune din încărcătura de transmitere. El este dispus în bucşă şi se compune din: percutor. în scobitura corpului se înfăşoară aţă de mătase îmbibată în vaselină şi cerezină. capul focosului face contact cu bucşa coafei grenadei prin filetul corpului şi cu conul grenadei printr-un contact. Elementul piezoelectric din capul focosului este scurtcircuitat prin piesele metalice ale fundului focosului. Fundul focosului face contact cu conductorul grenadei prin pivotul învelişului cu corpul grenadei prin piuliţa de fund. substanţă explozivă presată în tub şi căpăcel. arc şi capsă de aprindere. În plus. Funcţionarea focosului Focosul fiind montat. Între tijă şi pahar este un spaţiu circular prin care se face descărcarea electrică când se aduce curent electric de la elementul piezoelectric la detonatorul electric. circuitul interior – conul – pâlnia – conductorul. Legătura electrică a capului focosului cu fundul focosului se realizează prin circuitul exterior şi interior al pieselor metalice ale grenadei: circuitul exterior – coafa – corpul. când cursorul nu este în poziţia armat. căpăcel de contact cu arc. presată în învelişul exterior şi calupul detonatorului care cu corpul se fixează în bucşă.

corpul şi coafa grenadei. contactul. bucşa. Pe traiectorie: după părăsirea ţevii aruncătorului de grenade antitanc arcul ridică opritorul până se reazemă pe fundul canalului. din care cauză detonatorul electric şi elementul piezoelectric sunt încă scurtcircuitate. pe orice teren. Deplasându-se în poziţia de luptă (extremă stânga) cursorul mişcă contactul central de pe partea ieşindă a piuliţei de fund şi căpăcelul detonatorului electric de pe scut. pâlnia şi conductorul grenadei. eliberând-o din angrenajul cu cursorul. după un anumit interval de timp de la plecarea grenadei din aruncător. contactele. se obţine un circuit închis: elementul piezoelectric. La plecarea loviturii: capsa de aprindere sub acţiunea forţei de inerţie comprimă arcul şi loveşte percutorul. Ca rezultat. detonatorul electric. începe să ardă. Siguranţa focosului pe timpul transportului şi în cazul unei căderi accidentale a focosului cu grenada în orice poziţie. capacul focosului. deschide circuitele scurtcircuitate ale elementului piezoelectric şi ale detonatorului electric. aşează detonatorul electric în dreptul încărcăturii de transmitere şi conectează detonatorul electric în circuitul piezoelementului. Sub acţiunea arcurilor conice. conul. Cursorul este menţinut de către opritor şi bilă. Pulberea din bucşă. piuliţa. cursorul. prin orificii aprinde compoziţia pirotehnică de autodistrugere din cele două bucşe. Opritorul mecanismului de inerţie sub acţiunea forţei de inerţie se lasă în jos până se reazemă pe rondelă şi bilă şi se rostogoleşte în despărţitura bucşei. 159 . de la o înălţime de 3 m este determinată de: siguranţa de pulbere. cursorul se deplasează în poziţia de luptă. corpul. piuliţa de fund. învelişul. împingând prin presare opritorul din şanţul cursorului în bucşă. Flacăra de la capsa de aprindere. piezoelementul. mecanismul de iniţiere şi mecanismul de inerţie.Poziţia indicată a detonatorului electric se asigură cu ajutorul bilei care se sprijină în opritorul de inerţie şi cu ajutorul cursorului care se menţine cu ajutorul opritorului ce se sprijină în pulberea din bucşă. în acest caz scobitura opritorului vine la nivelul bilei.

împing dopul de penoplast prin ajutajul aruncătorului de grenade antitanc. După plecarea grenadei din aruncător. Când s-a obţinut o anumită diferenţă de potenţial între electrozii elementului piezoelectric în intervalul de scânteiere a detonatorului electric se produce descărcarea electrică. Prin piuliţă şi contact elementul piezoelectric se comprimă şi ca rezultat se produce o încărcare electrică a electrozilor acestuia. Gazele produse din această ardere rup tubul.5-18 m de la gura ţevii. aprind trasorul şi deplasează grenada cu stabilizatorul înainte. care provoacă detonarea substanţei explozive. detonatorul electric va funcţiona cu ajutorul capsei detonatoare ceea ce va duce la explozia capului grenadei. La începutul arderii încărcăturii. trec prin turbină. se produce aprinderea amorsorului şi a încărcăturii de pulbere a motorului reactiv. În caz că focosul nu funcţionează. După arderea compoziţiei întârzietoare a întârzietorului pirotehnic. Funcţionarea loviturii După percutarea capsei de aprindere de către percutor. sau grenada în timp de 4-6 sec. după plecare nu va întâlni un obstacol. Detonaţia prin încărcătura de transmitere şi detonator se transmite încărcăturii de explozie a grenadei. aripioarele stabilizatorului sub acţiunea forţei centrifuge şi a fluxului de aer se desfac şi asigură stabilitatea grenadei pe traiectorie. Arderea amorsoarelor duce la aprinderea încărcăturii de azvârlire.Armarea focosului se termină după plecarea grenadei din aruncătorul de grenade antitanc. care umple intervalul de scânteiere. la o distanţă de 2. Autodistrugerea. Gazele formate rup căpăcelul şi membrana şi transmit impulsul de foc amorsoarelor încărcăturii de azvârlire. flacăra va cuprinde încărcătura de azvârlire. ermetizoarele orificiilor ajutajelor sunt 160 . sub acţiunea presiunii gazelor. La începutul mişcării grenadei capsa de aprindere din întârzietorul pirotehnic este percutată de către percutor şi începe arderea compoziţiei întârzietoare. care imprimă grenadei şi stabilizatorului mişcarea de rotaţie. Gazele rezultate din arderea încărcăturii de azvârlire înainte de trecere prin ajutajul aruncătorului de grenade antitanc. La întâlnirea cu obstacolul.

161 . Sub acţiunea acestuia viteza grenadei se măreşte. începe scurgerea gazelor arse şi apare forţa reactivă. Loviturile de exerciţiu sunt destinate pentru antrenarea servanţilor. formându-se jetul cumulativ care perforează obstacolul. Pe porţiunea activă a traiectoriei. arde încărcătura de pulbere a motorului reactiv. Aceste lovituri nu au elemente încărcate cu substanţe explozive.aruncate. după care deplasarea grenadei se produce datorită inerţiei. În afară de lovituri de război la unităţi se distribuie şi lovituri de exerciţiu şi de şcoală (uşor demontabile. La întâlnirea cu obstacolul focosul funcţionează şi din cauza impulsului acestuia se produce aprinderea încărcăturii de explozie. Loviturile de şcoală (uşor demontabile şi secţionate) sunt destinate pentru învăţarea construcţiei loviturilor şi a elementelor acestora. secţionate).

Tasarea sau ruperea arcului percutorului.Slăbirea sau ancrasarea arcului cocoşului. .Se curăţă mecanismul de dare a focului şi mecanismul de percuţie. .Lovitura nu este complet împinsă în ţeava aruncătorului de grenade. . Procedee de înlăturarea incidentului 3. 162 . . .Strâmbarea sau ruperea arcului înălţătorului.Se împinge lovitura până când fixatorul se reazemă în fundul tăieturii de pe gura ţevii. .Lovirea foii înălţătorului sau cătării. . .Percutorul este uzat. Rateu.Ţeava este murdară (Resturi din tubul de hârtie.Se înlocuieşte arcul. din cauza murdăririi sau îmbâcsirii cu unsoare densă a mecanismului de dare a focului şi a mecanismului de percuţie.Se fixează înălţătorul. . . .Se repară la atelier.Incidente de tragere Incid entul 1.Capsa de aprindere este defectă. Jocul înălţătorului optic. . . Lovitura nu intră în canalul ţevii. . Deplasarea liberă a percutorului în baza lui. . Cauza incidentului 2. . .Înălţătorul nu este bine fixat.Se curăţă ţeava.Se înlocuieşte arcul percutorului.Se înlocuieşte percutorul cu cel de rezervă. .Percutorul nu loveşte energic capsa de aprindere. Foaia înălţătorului sau cătarea este strâmbă. . Foaia înălţătorului sau cătarea nu se fixează în poziţia de luptă sau de marş.Se repară la atelier.Se înlocuieşte lovitura. . arsuri de gaze).

Greutatea genţii cu trei lovituri …………………9.Lungimea loviturii ……………………………….Lungimea grenadei ………………………………640 mm.Niplul nu este înşurubat complet.Puterea separatoare ………………………maximum 28”. 2.Distanţa loviturii directe asupra obiectivelor cu înălţime de 2 m .5 mm.. . .1 Kg.Calibrul grenadei (la cap) …………………………85 mm.………4-6 lov. . .. 163 ./min. . .Cadenţa de tragere ………………….Lungimea aruncătorului de grenade antitanc ……950 mm. . . . . Piedica de siguranţă este fixată slab.7 ori.Valoarea unei diviziuni a scalei înălţătorului ………100 m..3 Kg.Greutatea loviturii …………………………………2.Greutatea grenadei …………………………………1.1.Greutatea genţii cu două lovituri şi P.40 mm.Puterea de mărire a înălţătorului optic …………2.Se înşurubează niplul.2 Kg. . . . . . . . ………7.Se înlocuiesc apărătorile din lemn. .. în timpul căderii şi scoaterea prea des a apărătorilor de pe ţeavă.A.8 Kg.3 Kg.. ..925 mm. Nu există spaţiu între cocoş şi niplu când percutorul este apăsat complet de către cocoş..S.Greutatea aruncătorului de grenade antitanc cu înălţătorul optic …6.Valoarea unei diviziuni a scalei corecţiilor în direcţie 0-10.Se înlocuieşte arcul opritorului. Proprietăţile tehnice ale AG-7: .…300 m/sec.Limitele scalei înălţătorului …………de la 200 m la 500 m.. Lovirea aruncătorului.. . ..Viteza maximă a grenadei ………………….Calibrul aruncătorului de grenade antitanc ………. . .Depărtarea pupilei de ieşire ………………………27 mm.Distanţa de tragere după înălţător …………………500 m.330 m. .. 3.Viteza iniţială a grenadei ………………………120 m/sec. Crăpături pe apărătorile din lemn.Arcul opritorului este slab. .. .Câmpul vizual ……………………………………13o...Diametrul pupilei de ieşire ………………………4. .

cm.Lungimea înălţătorului cu boneta-ocular …………140 mm. BAJKAL Arma de vânătoare este o armă individuală folosită pentru vânătoare (agrement) şi pentru tir sportiv (în special la proba de talere aruncate din şanţ). putând folosi şi cartuşe cu efect fumigenlacrimogen.Greutatea înălţătorului cu completul P. .Înălţimea înălţătorului ……………………………180 mm.Greutatea înălţătorului ……………………………0. Apoi s-au numărat câte bucăţi (sfere din oţel) de o anumită mărime sunt într-un pfund (unitate de măsurare a greutăţii aproximativ egală cu 0. Astfel. lise (pentru tragerea cu alice) şi ghintuite (la tragerea cu glonţ).5 Kg. 5.S. Astfel calibrul 20 este mai mic decât calibrul 12.A. cele mici 16 bucăţi şi cele mai mici 20 bucăţi.Lungimea înălţătorului ……………………………62 mm.8. .500 Kg. după ce au fost fabricate ţevile cu diametre diferite au fost confecţionate sfere din metal (oţel) având diametrul egal cu diametrul interior al ţevilor. şi învelitoare… 0. calibrul armelor de 164 . cu ţevile ghintuite sau combinat (şi lise şi ghintuite). Sferele mari erau 12 bucăţi la un pfund. la interior.) ci într-un mod convenţional. Această situaţie rezultă din modul în care a fost determinat calibrul armelor de vânătoare.. Există arme de vânătoare cu o ţeavă sau mai multe ţevi. Armele de vânătoare folosesc pentru tragere cartuşe cu alice şi cartuşe cu glonţ.). Deci.Limitele scalei pentru corecţiile în direcţie ………± 0-50. . Arma de vânătoare I. Pot fi întâlnite arme cu ţevile lise. ţevile sunt. .Limitele verificării înălţătorului optic în înălţime şi în direcţie …. . Se foloseşte pentru lovirea unor obiective dispuse la distanţe mici.. Calibrul armelor de vânătoare nu se exprimă în unităţi de măsură în lungime (mm. printrun număr care este cu atât mai mare cu cât diametrul interior al ţevii este mai mic.J. cu ţevile dispuse în plan orizontal sau în plan vertical (suprapuse) sau şi în plan orizontal şi în plan vertical (armele cu 3-4 ţevi).± 0-08. etc. . În funcţie de cartuşele folosite.95 Kg.

). . . . • patul armei cu mecanismul de dare a focului. • foloseşte pentru tragere numai cartuşe cu alice. • este destinată pentru vânătoare şi agrement.….70 mm. Distanţa de tragere diferă în funcţie de tipul cartuşului şi încărcătura. Ţevile sunt asamblate între ele din construcţie.. • pana pentru asamblare. Sunt confecţionate din oţel special. este egal cu numărul sferelor din oţel (având diametrul egal cu cel al ţevii) ce intră într-o unitate de măsurare a greutăţii (1 pfund = 0..presiunea maximă admisă …………………750 Kg. Ţevile sunt astfel construite şi calculate încât să se poată obţine rezultate bune atât la utilizarea cartuşelor cu dulii de carton.vânătoare cu alice...3.. 165 . Ţevile sunt situate în plan orizontal. Canalele şi camerele cartuşului sunt cromate.greutate …………………………………….2 mm. călite pe întreaga lungime a lor.lungimea ţevii ……………………………. Caracteristici tehnice: • este armă cu 2 ţevi asamblate în plan orizontal.. ..2 Kg. . aceasta asigură gruparea stabilă a loviturilor.ţeava din stânga ……………………………………1 mm.calibru …………………………………………….12./cm2. Cu cât încărcătura este mai mare. rezistând la presiuni de până la 750 Kg. cu atât distanţa de tragere este mai mare.f./cm2. Noţiuni despre construcţia şi funcţionarea armei de vânătoare Arma de vânătoare se compune din următoarele piese şi mecanisme: • ţevile cu extractorul şi cătarea.f.reducerea ţevilor la retezătura din faţă: .5 Kg. lise.diametrul interior al ţevii …………………………18.5 mm. ceea ce asigură o bună protecţie anticorozivă şi facilităţi în întreţinere. . La ţevile cu ghinturi. .720-730 mm.ţeava din dreapta …………………………………0. cât şi a celor cu dulii metalice. . de înaltă calitate.lungimea camerei cartuşului …………………….

Deasupra, la partea din faţă a ţevilor, se găseşte dispusă cătarea. La partea dinapoi deosebim camerele cartuşului şi locaşul pentru extractorul cartuşelor. Dedesubt se găsesc: pragul de asamblare la patul armei, pragul penei de asamblare şi baza inelului portcurea. Patul armei este solidar cu mecanismul de dare a focului. Este confecţionat din lemn iar la talpă are aplicată o placă de cauciuc sau din material plastic pentru atenuarea reculului. Dedesubt, pe pat, se găseşte montată baza pentru inelul portcurea. Mecanismul de dare a focului: • corp; • mecanism de armare:– tijă de armare; • arc de armare; • pragul de armare. • mecanism de percuţie:- cocoş cu percutor; • trăgaci; • axe. • mecanism de siguranţă: - pârghie de deblocareblocare; • siguranţă. Mecanismul de armare şi mecanismul de percuţie sunt asemănătoare cu cele de la pistolul de semnalizare Walter sau U.M.C. Pârghia de deblocare-blocare are rolul de a preveni tragerile involuntare. Serveşte pentru deschiderea şi închiderea armei. Prin împingerea pârghiei spre dreapta se execută dezasigurarea şi deschiderea armei. Odată cu deschiderea armei acţionează şi extractorul care extrage duliile cartuşelor trase sau netrase. Înzăvorârea se realizează automat odată cu închiderea armei. Pentru asigurarea armei, pe partea superioară a mecanismului de dare a focului se găseşte butonul de siguranţă. Şurubul care fixează pârghia are şi rolul de înălţător, împreună cu cătarea de pe ţeavă, formând aparatele de ochire ale armei

166

Pana de asamblare serveşte pentru asamblarea armei, respectiv pentru cuplarea ţevilor cu patul armei şi mecanismul de dare a focului şi pentru armarea mecanismului de darea focului. Este confecţionată din lemn în care este montată o articulaţie metalică pentru fixare pe ţeavă, prevăzută cu pârghie de desprindere şi zăvor. Demontare şi montare Demontarea armei se execută pentru curăţire, schimbarea unor piese sau mecanisme uzate sau rupte şi pentru transportare pe distanţe mari, în mijloace de transport sau în locuri publice. Demontarea este de 2 feluri: parţială şi totală. Se execută pe o foaie de cort sau o masă curată. Operaţiunile pentru demontarea parţială sunt: - controlul camerelor cartuşelor. Se execută prin deschiderea armei, privirea pe canalul fiecărei ţevi, scoaterea cartuşelor din canalul ţevii şi introducerea lor în geanta de purtare. După verificarea canalului ţevii se închide arma. - demontarea penei de asamblare. Ţinându-se arma cu mâna stângă de ţevi, cu degetul arătător de mâna dreaptă, se trage spre exterior pârghia de desprindere a penei. Se împinge spre înainte pana şi se scot pragurile de înzăvorâre din locaşurile de la mecanismul de dare a focului. - demontarea (separarea) ţevilor asamblate de la patul armei: Ţinându-se arma cu mâna dreaptă de gâtul patului, cu degetul mare se împinge spre dreapta pârghia de deblocare a ţevilor. - cu mâna stângă se prind ţevile şi se rotesc până când pragurile de asamblare ies din locaşurile de la patul armei. Montarea este inversă demontării, astfel: - asamblarea ţevilor la patul armei. Se ţine patul armei în mâna dreaptă şi ţevile în mâna stângă. Se introduc pragurile de asamblare ale ţevilor în locaşurile de la patul armei, se rotesc ţevile până când ajung în prelungirea mecanismului de dare a focului, până când un fixator eliberează pârghia de blocare a ţevilor. - montarea penei de asamblare. Se apucă pana cu mâna dreaptă, se introduc pragurile de înzăvorâre în locaşurile de la mecanismul de dare a focului, după care se apasă pana până când

167

zăvorul pârghiei de desprindere trece înapoia pragului de asamblare fixat pe ţevi (se aude un ţăcănit uşor). - verificarea montării corecte şi eliberarea cocoşului din poziţia “armat”. - se execută deschiderea – închiderea armei, realizându-se concomitent şi armarea, după care se apasă succesiv pe trăgaciul ţevii din dreapta, apoi pe cel din stânga. Se împinge înainte butonul de siguranţă, realizându-se blocarea mecanismului de dare a focului. Reguli de folosire, depozitare şi păstrare Obligatoriu, înainte şi după folosire, se va executa controlul armamentului. Nu se folosesc alte cartuşe decât cele recomandate şi de calibru corespunzător. Nu se admit la trageri cartuşe defecte (care prezintă fisuri în dulii, sunt turtite sau incomplete). Nu se folosesc cartuşe cu dulii improvizate. Nu se manevrează trăgaciurile în gol pentru că se scurtează durata de funcţionare a percutoarelor şi se uzează piesele mecanismului de dare a focului. Pentru a preveni bombarea ţevilor, se recomandă ca după tragerea cu ţeava din dreapta (dacă nu s-a tras şi cu cea din stânga) cartuşul din ţeava din stânga să se mute în cea din dreapta, iar cartuşul următor să se introducă în ţeava din stânga. Arma se găseşte asamblată numai pe timpul executării tragerilor. În restul timpului se păstrează deschisă (cu ţevile deschise) sau dezasamblată, în tocul de purtare. Pe timpul deplasării de la locul de depozitare (păstrare) şi până la locul de executare a tragerii (folosire), arma se găseşte în toc dezasamblată. Nu se îndreaptă arma spre oameni chiar neîncărcată fiind. Depozitarea Arma se păstrează dezasamblată cu trăgaciurile destinse, unsă, în toc sau în lăzi metalice, încuiate, sigilate, în încăperi separate de celelalte materiale. Muniţia se păstrează separat de armă, în cutii din tablă încuiate.

168

Nu se introduc pe ţevi bucăţi de cârpă, câlţi sau alte materiale. Arma trebuie curăţită şi unsă permanent. Se va curăţi imediat după tragere, iar iarna după ce a ajuns la temperatura camerei în care se află. Curăţirea se execută cu arma demontată (cu ţevile scoase).

169

CAPITOLUL 6 Cunoaşterea grenadelor de mână
Focosul Percutorul Arcul 6.1. Grenada de mânăU.Z.R.G.M (R.G.-42) Inelul de ofensivă siguranţă Focosul

percutorul ui

Gâtul grenadei

Întârzietorul Bucşă Tubul central Capsa detonantă Cămaşa metalică Corpul grenadei

Şplintul de Capacul siguranţă corpului Pârghia de siguranţă

Încărcătura de explozie

Fundul corpului

Proprietăţi tactice: - constituie un puternic şi principal mijloc individual de luptă apropiată, destinată nimicirii, neutralizării şi scoaterii din luptă a inamicului; - sunt dotaţi militarii din M.A.I. şi luptătorii din elementele componente ale sistemului naţional de apărare care urmează să îndeplinească misiuni ce impun folosirea grenadei de mână ofensivă; - aparţin tipului de grenade cu mare efect moral, datorită detunării puternice cauzată de cantitatea încărcăturii explozive; - cu acestea poate fi nimicit sau neutralizat inamicul descoperit şi uşor adăpostit pe o rază de 25 m, datorită suflului şi puterii omorâtoare a schijelor; - se folosesc în atac, uneori şi în apărare, în luptele de stradă, în cele din clădiri izolate sau grupuri de clădiri, în teren acoperit şi accidentat, fiind aruncate (în special de sus în jos), împotriva inamicului ascuns sau urmărit; - când se aruncă de jos în sus, se alege un adăpost natural sau artificial care asigură o bună protecţie luptătorilor în caz de rostogolire şi împotriva schijelor. Proprietăţi tehnice: - balistice (randament): distanţa medie de aruncare 40-50 m, se poate arunca la distanţe mai mari după un antrenament sistematic şi

170

continuu; raza efectului omorâtor al schijelor 25 m, iar împrăştierea acestora peste 30 m; la explozie, se produc peste 200 schije; face explozie după 3,2-4,2 secunde (timpul de întârziere în funcţionare a focosului). - de serviciu: corpul are formă cilindrică şi este alcătuit dintro cămaşă metalică de oţel înfăşurată de 3-4 ori, cu striaţii pătrate pentru a amplifica efectul prin schije; greutatea grenadei pregătită pentru aruncare cu focos, 520 g; greutatea încărcăturii de explozie (trotil turnat), 120 g; greutatea focosului 100 g – funcţionează fuzant cu întârziere fixă.

6.2. Grenada de mână defensivă – F.1, Md. 1915
Focosul F.G.M.

Capsa de aprindere Bucşa de legătură

Ax arc percutor Percutor

Inelul de siguranţă

Pârghia de siguranţă

Corp Întârzietorul de pulbere Bucşa întârzietorul ui Capsa detonantă Fundul grenadei

Proprietăţi tactice: - constituie un foarte puternic şi principal mijloc individual de luptă apropiată, destinată nimicirii, neutralizării şi scoaterii din luptă a inamicului, tancurilor, blindatelor, maşinilor, etc.;

171

1981): 172 . cu fundul teşit). schijele şi suflul grenadei pot nimici sau neutraliza inamicul pe o rază de peste 200 m. produce peste 1000 schije.se întrebuinţează în formele principale de luptă. în atac. tipul nou şi 45 g. în luptele de stradă.. blindate. .A.M. lungimea grenadei 92 mm şi diametrul 60 mm (model vechi cu fundul alungit – modelul nou. de regulă fiind aruncate de sus în jos – uneori.de serviciu: are formă de pară şi este confecţionată din fontă cu crestături longitudinale şi transversale care uşurează fragmentarea corpului pe timpul exploziei. în cele din clădiri izolate.G.2-4.sunt dotaţi militarii din M. la explozie. greutatea pregătită pentru aruncare cu focos..2 secunde. bordeie. subsoluri. Focosul de construcţie românească pentru grenadele de mână ofensive şi defensive (F.) se pot scoate din luptă tancuri. face explozie după 3. beciuri. se poate arunca la distanţe mult mai mari în raport cu antranamentul luptătorului.balistice (randament): distanţa medie de aruncare 35-45 m. peste 200 m. cu măsurile de siguranţă şi protecţie pentru cei care le aruncă. 600 g. . . o grenadă. Proprietăţi tehnice: . şi luptătorii din elementele componente ale sistemului naţional de apărare care urmează să îndeplinească diferite misiuni. mai ales în apărare şi uneori. Md.. sau grupuri de clădiri.schijele grenadei nimicesc sau neutralizează inamicul descoperit sau acoperit din adăposturi uşoare.aparţine tipului de grenadă de mână cu mare rază de acţiune şi eficacitate a schijelor. lungimea grenadei 86 mm şi diametrul 56 mm. însă şi de jos în sus.în teren descoperit. greutatea încărcăturii de explozie (trotil turnat sub formă de griş sau solzi) 60 g. iar prin legături de grenade (5-10 buc. tipul vechi. în teren muntos şi împădurit. . . raza efectului omorâtor al schijelor şi împrăştierea acestora. maşini. etc. tipul nou şi 700 g.I. tipul vechi.

Inelul de siguranţă Şplint Capsa de aprindere Percutor Corpul mecanismului de percuţie Bucşa de legătură Căpăcelul capsei Bucşa Capsa întârzietor detonantă Pârghia de siguranţă Întârzietorul de pulbere Focosul de construcţie românească faţă de celelalte tipuri. cât şi pe timpul folosirii lui. – bucşa de legătură. Focosul U.M. pentru grenadele de mână ofenisve şi defensive: 173 .R.Z.G. este mai eficace şi are o siguranţă dublă care previne incidentele sau accidentele atât pe timpul depozitării (păstrării). – mecanismul de aprindere. Se compune din următoarele părţi mari: – mecanismul percutant.

– bucşa de legătură. Se compune din următoarele părţi mari: – mecanismul percutant.Ansamblul focos Percutor Tub mec. percutant Pârghia de siguranţă Arc percutor Bucşa de legătură Inelul şi şplintul de siguranţă Întârzietorul de pulbere Capsa de aprindere Capsa detonantă Acest tip de focos funcţionează cu întârziere (3.2-4.2 secunde). 174 . Este destinat pentru iniţierea încărcăturii de explozie. – mecanismul de aprindere.

după caz. diversiune. încălzire. electrică. * stabilitatea şi puterea de distrugere. Impulsul iniţial care transmite o anumită cantitate de energie explozivului se poate obţine pe cale mecanică. * temperatura de explozie. În realizarea acestor lucrări de distrugere sunt folosiţi. însoţit de producerea unei mari cantităţi de gaze şi temperatură capabile să efectueze un lucru mecanic. Explozivii sunt substanţe sau amestecuri de substanţe chimice care. atât explozivii clasici cât şi cei improvizaţi. terorism. Lucrările de distrugere se execută pentru: * realizarea barajelor explozive.1. scânteie electrică. lovire. 175 . * în cazul unor calamităţi naturale. intră într-un proces de transformare chimică foarte rapid. de către subunităţile de geniu şi alte arme. Acest impuls se obţine astfel: * mecanic – percuţie. exploziv de iniţiere sau detonator intermediar. calorică. * executarea culoarelor în baraje genistice ale inamicului. * în scop de sabotaj. frecare. Noţiuni generale despre explozivii clasici şi improvizaţi Una din principalele misiuni de asigurare genistică a acţiunilor de luptă. Procesul care declanşează explozia se numeşte – iniţiere şi se realizează prin “impulsul iniţial”. * energia unui al exploziv – capsă detonată. * brizanţa şi viteza de explozie. În funcţie de natura şi starea explozivilor.CAPITOLUL 7 Cunoaşterea explozivilor clasici şi improvizaţi 7. * electric – descărcare electrică. chimică sau energia unui alt exploziv. desprindem următoarele caracteristici: * sensibilitate la acţiuni exterioare. flacără. sub o acţiune exterioară (impuls de iniţiere). * caloric – scânteie. o constituie executarea lucrărilor de distrugere cu ajutorul explozivilor. * distrugerea obiectivelor de importanţă economică şi militară.

explozivi improvizaţi. distruge. a capselor detonante de la cartuşele armamentului de infanterie. Descrierea şi caracteristicile principalilor explozivi folosiţi în lucrări de distrugere Clasificarea explozivilor se face după următoarele criterii: Din punct de vedere al compoziţiei: * substanţe chimice explozive: trotilul. mai puţin la frecare. Una din caracteristici este sensibilitatea crescută la lovire. Este. Se inflamează la 170oC. * explozivi brizanţi (secunzi). Este un exploziv stabil. * explozivi de aruncare (deflagranţi).. etc. un exploziv cu capacitate mare 176 . Fulminatul de mercur se prezintă sub formă de cristale mărunte de culoare albă sau cenuşie. etc. disloca materialul cu care vine în contact. deci va fi folosită la capsele cu corpul din aluminiu. Explodează la 210oC şi dacă este încălzit brusc detună la 117oC.T. este foarte sensibil. * compuşi chimici explozivi: dinamita. Prezenţa acidului sulfuric provoacă explozia fulminatului. este mai stabilă decât fulminatul de mercur. însă la lovire şi trepidaţii. de asemenea. otrăvitoare. Din punct de vedere al stării de agregare: * lichizi – nitroglicerina. Azotura de plumb se prezintă sub formă de cristale de culoare albă. * plastici – dinamita. având temperatura de explozie de 310o la lovire şi frecare este mai puţin sensibilă. se combină cu cupru. Este stabil la temperaturi până la 50oC. * solizi – T. 7.2. căldură. Explozivii de iniţiere – se întrebuinţează la încărcarea capselor pirotehnice şi electrice. azotura de plumb. se dizolvă greu în apă. frecare. Din această categorie fac parte: fulminatul de mercur. fulminatul de mercur.N. Se întrebuinţează la confecţionarea capselor electrice. greu solubilă în apă..Brizanţa este capacitatea explozivului de a rupe. precum şi a fitilului detonant. Din punct de vedere al întrebuinţării în luptă (practice): * explozivi de iniţiere (prizaţi). azotura de plumb şi trinitrorezorcinatul de plumb.

de culoare galbenă. Turnat..N. La lucrările de distrugere trotilul se întrebuinţează sub formă de calupuri. Cu cât creşte mai mult procentul de nitroglicerină cu atât creşte sensibilitatea dinamitei la acţiuni mecanice.. temperatură (la 180oC face explozie). Dinamitele se împart în: dinamite gelatine sau plastice şi dinamite sub 177 . fiind întrebuinţat. Are întrebuinţare practică limitată. în contact cu focul.i. Trinitrorezorcinatul de plumb (T. frecare. * cartuş cilindric de 75 gr. în special la fabricarea capselor pirotehnice. dar arderea acestui exploziv poate să se transforme în explozie. se foloseşte la confecţionarea capselor pirotehnice azidotetrilice. cât şi ca muniţie pentru bombele de avion şi proiectile de artilerie. de regulă. Melinita. întrebuinţate atât în lucrările de distrugere cât şi în lucrări de exploatare. care asigură inflamabilitatea. trotilul se foloseşte ca încărcătură explozivă la bombele de avion. ca de pildă trotilul din încărcătura bombelor de avion. * calup mic de 100 şi 200 gr. arde degajând un fum negru. mina a.) este cel mai reprezentativ exploziv brizant. prezintă o bună stabilitate.N. insolubil în apă. destul de stabil.de detonaţie pentru iniţierea exploziei unei încărcături.T. mai puţin sensibil la lovire şi frecare faţă de azotura de plumb. ca detonator intermediar pentru explozia unor cantităţi mari de explozivi. fiind însă foarte sensibil la flacără şi scânteie electrică. proiectile de artilerie şi mine antitanc. sub formă solidă.T. se prezintă ca un corp solid. de culoare galben-închis.R. înecăcios. grenade.. cu caracter edilitar. sau trinitrotoluenul (T. insolubil în apă. iar de explozie de 300oC. Tetrilul este un exploziv brizant folosit.) este o substanţă cristalizată. grenade de mână.. exploatări miniere. Trotilul. Explozivii brizanţi sunt folosiţi atât în lucrări militare. Este explozivul cu cea mai mare stabilitate. sau acidul picric. Temperatura de topire este de 81oC. carbonifere. lovire. cristalizat.t. de culoare galben-deschis. la confecţionarea fitilului detonat precum şi a capselor pirotehnice (ca încărcătură brizantă). De regulă. astfel: * calup mare de 400 gr. a. face explozie la temperatura de 270o. Dinamitele sunt explozivi brizanţi a căror bază o formează nitroglicerina.

dacă absorb apa. lucios. La temperaturi sub + 8oC. Se prezintă sub forme geometrice. * mecanic – cu sau fără fitil ordinar sau detonant. Se aprinde foarte uşor de la flacără. În afara sensibilităţii la manipulare. sau cu ardere fără fum. 7. Se cunoaşte. * electric. Explozivii de aruncare: Reprezentantul grupei este pulberea cu fum (neagră) a cărei brizanţă este mai mică. infrasunete şi transmiterea comenzii prin laser. şi se foloseşte pulberea albă. dinamitele îngheaţă şi devin în această stare periculoase la manipulare. * 9% făină de lemn. plăci. fulger sau încălzire până la 280oC. scânteie. terorism. culoare cenuşie.3. Dinamitele gelatine au o largă întrebuinţare în acţiunile teroriste şi de sabotaj. devin nefolosibile. Pulberea cu fum se întrebuinţează pentru fabricarea fitilului ordinar. de asemenea. bastoane. în acţiunile de diversiune.formă de praf – grizutină. se folosesc undele radio (emiţător). Dinamita are în compoziţie următoarele: * 65% nitroglicerină. la minele de baraj. Sisteme şi mijloace pirotehnice şi electrice de aprindere: La lucrările de distrugere. undele infraroşii. muniţiei de infanterie. * 24% azotat de sodiu. coloidale. termenul de garanţie nu depăşeşte 6 luni. fără praf. dinamitele sunt perisabile. etc. cu întrebuinţare la construirea corpurilor luminoase (bombe luminoase cu paraşută) încărcăturilor de aruncare (muniţie de infanterie) etc. sabotaj. pentru explozia încărcăturilor. Pulberile sunt foarte higroscopice (avide de umezeală). se întrebuinţează următoarele sisteme: * pirotehnic – cu sau fără fitil detonant. Ea se prezintă sub formă de granule de diferite mărimi. la care se folosesc explozivii. * 2% nitroceluloză. caz în care. 178 . În ultimul timp.

fitilul ordinar trebuie verificat din punct de vedere al vitezei de ardere şi calităţii vânei de pulbere. Fitilul detonant se foloseşte pentru aprinderea simultană a mai multor încărcături. este de aproximativ. fie de la o capsă de aprindere. la realizarea dispozitivelor de distrugere în sistemul pirotehnic. Sistemul pirotehnic de aprindere Pentru realizarea aprinderii pe cale pirotehnică. trebuie să fie controlate. Se păstrează în magazii uscate. pentru a-l feri de umezeală. Nu arde ci face explozie. se folosesc următoarele materiale: * capse pirotehnice. foc. fără capsă. un căpăcel de siguranţă acoperit cu o sită fină de mătase. un fir interior director şi mai multe învelişuri de ţesătură. transmiterea detonaţiei făcându-se cu o viteză de 5000-7000 m/sec. Capsele pirotehnice se ambalează în cutii tip (50 buc.1. 1 cm pe secundă. Înainte de folosire. fulminant de mercur). chibrituri. * materiale auxiliare – cuţit. Sunt sensibile la frecări. să nu prezinte fisuri sau deformări. fie de la un exploziv.) şi se depozitează separat de explozivi. precum şi la aprinderea unor încărcături explozive. gudron. etc. penrtil). în tub de plastic. trepidaţii. Aprinderea fitilului detonant se face. Fitilul ordinar se compune dintr-o vână de pulbere neagră. ferit de umezeală sau căldură.3. * aprinzători pirotehnici. Viteza de ardere a fitilului. scânteie. în pachete de câte 8 m şi se întrebuinţează pentru iniţierea capselor pirotehnice şi a încărcăturilor de pulbere cu fum. scânteie sau foc. Se compune dintr-un tub metalic. încărcătura de iniţiere (azotură de plumb.7. plastic). în interiorul căruia se găseşte tetril presat. Înainte de întrebuinţare. 179 . * fitil ordinar. Se păstrează în bobine de 50 sau 100 m în încăperi uscate. Se compune dintr-o vână de exploziv brizant (tetril. în încăperi uscate. în locuri greu accesibile. fără temperatură ridicată. Capsa pirotehnică se întrebuinţează pentru iniţierea (excitarea) încărcăturii de exploziv. cu rol de protecţie. impregnate. sfoară pentru matisat. * cleşte pentru sertizarea capselor pirotehnice. în aer liber. un fir central director şi din învelişuri de ţesătură (in sau bumbac) impregnate cu substanţe impermeabile (bitum. ferite de şocuri.

pentru a fi introdus în capsă. etc. * darea focului se poate realiza fie cu ajutorul chibritului obişnuit sau de pionier. a capsei pirotehnice. Dispozitivele de distrugere în sistemul pirotehnic Pentru executarea distrugerilor în diferite medii şi anumite scopuri se folosesc următoarele dispozitive: Dispozitivul liniar presupune aşezarea încărcăturilor explozive în linie. piste de aterizare şi decolare avioane. special construit care oferă protecţie în cazul exploziei întâmplătoare. etc. de către un singur militar. stâlpi de înaltă tensiune. semafoare. la un capăt drept. luându-se măsuri de protecţie a personalului. Dispozitivul radial se realizează prin dispunerea încărcăturilor în formă de raze. uzine termice. hangare. de regulă. Se interzice categoric sertizarea capsei (fixarea la fitil) cu ajutorul claştelui-patent sau a dinţilor. Pentru evitarea accidentelor se iau măsuri de pază pentru interzicerea pătrunderii persoanelor străine în zona exploziilor. cu ajutorul fitilului detonant. * sertizarea capsei pirotehnice se face numai cu cleştele pentru sertizat. se execută următoarele operaţiuni: * tăierea fitilului ordinar se face cu ajutorul unui cuţit bine ascuţit. 180 . conducte. Amorsarea încărcăturilor de distrugere se execută după amplasarea explozivului la locul de distrugere. * amorsarea încărcăturii constă în introducerea amorsei pirotehnice la încărcătura de explozie (calup de trotil). grupuri electrogene. la celălalt capăt oblic pentru a i se da foc. remize. respectându-se înctocmai regulile stabilite în securitatea lucrului cu explozivii.Confecţionarea încărcăturilor de distrugere Pentru realizarea şi folosirea unei încărcături de distrugere în sistemul pirotehnic. de suprafaţă redusă ca: piloni de pod. Aprinderea încărcăturii se face. fie cu aprinzătorul pirotehnic de protecţie în condiţii atmosferice grele. Lungimea fitilului este calculată în funcţie de viteza de ardere şi timpul necesar pentru adăpostirea persoanei care a dat foc. având un punct central pentru darea focului. întrebuinţat pentru distrugerea căilor de comunicaţii şi transmisiuni. Acest dispozitiv se foloseşte pentru distrugerea obiectivelor concentrate.

Sistemul electric de aprindere Sistemul electric de aprindere cuprinde totalitatea mijloacelor şi dispozitivelor care asigură explozia izolată sau instantanee a încărcăturilor de exploziv. Dispozitivele electrice de aprindere Dispozitivele electrice de aprindere constituie ansamblul format din mai multe încărcături de exploziv şi mijloace electrice de aprindere în vederea executării unei distrugeri. De menţionat că în toate cele trei feluri de dispozitive.Dispozitivul combinat rezultă din folosirea celor două dispozitive. Pentru aprinderea unei capse electrice este nevoie de un curent între 1 şi 5 A. folosind drept impuls iniţial energia electrică. * generatoare de curent. 181 . conductoare. se folosesc pentru transmiterea curentului electric de la sursa de curent până la dispozitivele electrice de distrugere. întrebuinţat la distrugerea unor obiective economice întinse şi cu clădiri dispersate. * bateriile anodice.3. Capsele electrice sunt sensibile la loviri. Sursele de curent folosite pentru furnizarea curentului electric necesar exploziei dispozitivelor de distrugere. temperatură. se foloseşte fitilul detonant. scânteie electrică.2. care la trecerea curentului electric devine incandescent. Înainte de întrebuinţare capsele electrice se controlează cu ajutorul ohmetrului. ferite de umezeală şi căldură. Capsa se compune dintr-un tub de cupru având doi conductori şi un filament din cupru-nichel. * reţeaua electrică. pentru a se produce explozia simultană a încărcăturilor de exploziv. 7. nu se transportă împreună cu explozivul şi se păstrează în pachete de câte 5 bucăţi. Capsa electrică se compune dintr-o capsă pirotehnică. * acumulatoare cu plumb. etc. sunt: * explozorul Tip 1 sau tranzistorizat. un aprinzător electric şi un întârzietor. Cablurile electrice.

iar în cazul existenţei sursei de curent de intensitate mare (explozoarele) vom executa legături în derivaţie. sub formă de cristale mărunte. deosebim următoarele dispozitive: * în serie . * în derivaţie . valvolină. amestecuri explozive pe bază de azotat de amoniu Explozivii improvizaţi sunt amestecuri dintre două sau mai multe substanţe chimice. * grupa celulozelor: praf de cărbune. rumeguş de lemn. Substanţele inflamabile folosite în realizarea amestecurilor explozive. de diversiune şi sabotaj. făină de grâu sau porumb. şi de puterea sursei de curent folosită. 7. * combinat. întrebuinţat ca îngrăşământ artificial al solului. petrosin. au ca rol provocare şi întreţinerea arderii: * grupa derivaţi ai petrolului: motorină.După modul cum sunt legate capsele electrice şi în funcţie de natura obiectivului ce urmează a fi distrus. ulei auto.fiecare capsă se leagă la cablul electric sau secundar.presupune îmbinarea celor două de mai sus. Iată de pildă pentru o sursă de curent slabă (baterii anodice) vom folosi legarea în serie a capselor. care sub o acţiune exterioară. el este utilizat în special pentru explozia încărcăturilor la un moment stabilit. deci dispozitiv în linie sau în serie. intră într-un proces de transformare chimică însoţit de producerea unei mari cantităţi de căldură şi gaze capabile să efectueze un lucru mecanic. etc. în special în acţiunile teroriste. Azotatul de amoniu este o substanţă chimică de culoare albă. foarte higroscopică. la comandă.. neofalină. etc. faptul că adoptarea unuia din cele trei dispozitive de distrugere se face nu numai în funcţie de obiectivul care urmează să fie distrus ci. dintre care unul bogat în oxigen. lucru foarte important. Ca substanţe bogate în oxigen (oxidante) se foloseşte acidul azotic şi azotatul de amoniu (NH4 NO3).. Explozivii improvizaţi. benzină.4.capsele sunt legate între ele (una după alta). iar altul inflamabil. Lăsând la o parte dezavantajul folosirii sistemului electric de aprindere în anumite condiţii atmosferice (umiditate excesivă). De reţinut. 182 . sunt foarte multe.

magneziu. vopsele pe bază de ulei. greu de depozitat şi manipulat. etc. este necesar un impuls iniţial de cel puţin 2-3 calupuri de trotil. = 90 %.* grupa zaharidelor: zahăr alimentar. După cum se vede. (2-300 gr. Principalele reţete de preparare şi folosire a explozivilor improvizaţi pe bază de azotat de amoniu: Grupa derivaţii petrolului: * Azotat de amoniu ………………………………. fabricate şi nu improvizate (exemplu – trotil). melasă. ulei) peste 24 ore de la preparare explodează mai greu iar dacă au trecut mai multe zile. cazane. obiecte de îmbrăcăminte. diversiune şi chiar terorism. * preţul de cost incomparabil mai scăzut decât al oricărui exploziv clasic. miere. 183 .5 ori. găleţi. etc.. gama substanţelor inflamabile este foarte mare cu posibilităţi suficiente de procurare şi folosire. De reţinut. faptul că prepararea şi ambalarea explozivilor improvizaţi se face în locuri şi cu mijloace simple. pânză.. zinc. mai ales în acţiunile de sabotaj. transportate şi folosite fără a trezi bănuieli. Avantajele folosirii explozivilor improvizaţi: * în mediu închis (furnal. Dezavantajele folosirii explozivilor improvizaţi: * în brizanţă sunt mai slabi decât trotilul de cca. trebuie folosiţi la scurt timp ). lacuri. * substanţele amestecului improvizat pot fi obţinute cu uşurinţă. * sunt perisabili (după preparare.. polietilenă.) sau alt exploziv brizant. amestecul nu mai este bun de folosit. Motorină ……………………………………….… = 6%. exploziv improvizat sunt suficiente 2-3 capse detonante (pirotehnice sau electrice) pentru încărcături mai mari. * pulberi (pilituri) de: cupru. – se ambalează şi transportă în saci de hârtie. Se mai pot folosi alcooli. fugasă) sunt mai puternice decât trotilul. 1. furnale. siropuri. * Azotat de amoniu ………………………………. etc. Dacă la o încărcătură de la 1-5 Kg. Iniţierea (aprinderea) acestor explozivi se face însă cu mijloace clasice. improvizate în vase de tablă sau lut. fier. Iată un exemplu: un amestec exploziv constituit din azotat de amoniu şi un derivat al petrolului (motorină. = 94%. până la o săptămână. chiar şi de 50 Kg.

Făină de grâu-porumb ………………………… = 15 %. În aceeaşi reţetă (proporţie) se pot folosi piliturile de zinc. Rumeguş lemn ………. Aluminiu ………………………………………….. cupru. = 92 %. = 85 %. faptul că aceste substanţe folosite în amestec.= 4 %... = 30 %. = 10 %. = 85 %. = 8 %. fier. * Azotat de amoniu …………….. Ulei auto ………………………………………. petrol..= 20 %. Grupa celulozelor: * Azotat de amoniu ………………………………… = 85 %. = 90 %. spirt ………………………. cât şi în acţiuni de sabotaj... diversiune sau terorism. * Azotat de amoniu ……………………………… = 80 %. Făină de grâu-porumb …………………………. Zahăr ( ) ………………………………. să fie bine uscate. cu măsuri convenţionale..… = 90 %. Important este însă. Trebuie avut în vedere faptul că. * Azotat de amoniu ………………………………. * Azotat de amoniu ……………………………. mărunţite pentru a se realiza nu o combinaţie chimică. ci un amestec cât mai omogen.. Încărcăturile de distrugere realizate cu ajutorul explozivilor. = 10 %. Praf de cărbune …………………………………. = 10 %. ci din apreciere. * Azotat de amoniu ……………………………….. = 5 %. Benzină. Din grupa piliturilor (pulberi): * Azotat de amoniu ……………………………….………………… = 70 %. Ulei auto …………………………………………. = 10 %..... Trotil …………………………………………. proporţiile stabilite în reţete nu se impun a fi cântărite farmaceutic. = 15 %..…………………………… = 15 %. Pilitură de aluminiu ……………………………. = 10 %... Alcool (medicinal). * Azotat de amoniu …………………………………. Alte reţete cu mai multe substanţe: * Azotat de amoniu ………………………………… = 80 %.. 184 .Ulei auto (ars) …………………………………. neofalină ……………………….. * Azotat de amoniu ………………………………= 76 %.. = 15 %. Parafină ………………………………………. pot fi folosite cu succes atât în lucrări militare..

precum şi articole puţin suspecte. procurându-şi în felul acesta armament. sunt folosiţi explozivii în diferite forme. se face cu mijloace auto. * toţi militarii numiţi pentru executarea lucrării de distrugere trebuie să posede temeinice cunoştinţe teoretice şi practice privind lucrul cu explozivii. turistic. în care au fost folosite bombele artizanale sau alte mijloace de distrugere. sau de serviciu. sau ambalaje cu sticle.De remarcat este faptul că în majoritatea a actelor şi atentatelor teroriste. Măsuri de siguranţă pe timpul lucrului cu explozivii Pentru prevenirea accidentelor în timpul lucrărilor de distrugere care. * se stabilesc semnele de conducere. etc. de ascundere ca: articole pentru toaletă. nu interzice portul armelor de foc.. dinamită. săpunuri. În cele mai multe cazuri. terorism. compoziţii şi mijloace precum şi armamentul uşor sau arme albe. diversiune. prin echiparea autoturismului cu posibilităţi de ascundere în pneuri. borcane şi cutii.5. precum şi unii explozivi improvizaţi. crème. în cele mai dese cazuri pot avea urmări foarte grave. * zona exploziei trebuie păzită. întrucât legislaţia în vigoare. etc. tapiţeria. Gama este largă. tuburi cu pastă. în majoritatea ţărilor. cere ingeniozitate şi pricepere.. militari izolaţi. Transportul. * fiecare militar trebuie să cunoască precis ceea ce are de făcut şi în ce ordine. 185 . plastic ( C4 ). fac excepţie acţiunile de sabotaj. s-au întrebuinţat explozivii clasici: trotil. Procurarea armelor de foc şi a explozivilor. prin acţiuni armate atacă unităţi şi posturi militare. 7. sub acoperirea de interes personal. trebuie respectate următoarele măsuri şi reguli generale de siguranţă: * pe timpul lucrărilor de distrugere trebuie să se respecte o disciplină strictă. nu ridică probleme. muniţie şi explozivi. * toate operaţiunile de lucru trebuie executate la comenzile şefului de lucrare. care trebuie să fie cunoscute de toţi militarii. în special în Occident. depozite. pentru inducerea în eroare a organelor de ordine. spray-uri. pragul maşinii.

* nu este permisă apropierea de o încărcătură a cărei capsă electrică n-a explodat. atunci cablul se îngroapă în pământ la cel puţin 20-25 cm adâncime. * la terminarea lucrării de distrugere se face asanarea terenului (strângerea şi distrugerea tuturor resturilor rămase din timpul exploziei). ţinându-se în acelaşi timp o evidenţă precisă a consumului. sunt o serie de reglementări specifice. dacă se impune distrugerea. se respectă următoarele: * capsele electrice se introduc (amorsare) în încărcături cu puţin timp înainte de declanşarea exploziei. distanţa corespunzătoare şi materialele de fortificaţie. * pe timpul furtunilor şi descărcărilor electrice nu se lucrează cu sistemul electric în zona liniilor de înaltă tensiune. etc. * cheile explozorului precum şi sursa de curent se ţin la şeful de lucrare şi se folosesc numai la ordin. pregătire. viaductelor. * apropierea de o încărcătură care a dat rateu se face după 15’-30’. În cazul în care se realizează aprinderea pe cale electrică.*se asigură adăposturi. clădiri şi instalaţii. baraje. decât după 15’. ca de pildă pentru operaţiunile de distrugere sau scoatere a proiectilelor (bombelor) neexplodate. muniţie. * accesul persoanelor străine în zona exploziei este interzis. În afară de aceste reguli generale de securitate a lucrului cu explozivi. pentru oameni. tunele. * sursa de curent se conectează la cablu după retragerea tuturor militarilor. exploziv. * nu se fumează pe timpul lucrării de distrugere (manipulare. * distribuirea explozivului se face numai la ordinul şefului. * nu se transportă împreună şi nu se depozitează în acelaşi loc capsele detonante şi explozivul. sau distrugerea podurilor. * începerea şi terminarea lucrului se stabileşte de şeful lucrării prin comenzi şi semnale. * se asigură depozitarea şi paza tuturor materialelor explozive. amorsare). 186 .

187 .Indiferent însă de specificul lucrării de distrugere. măsurile şi regulile de securitate pe timpul lucrărilor de distrugere trebuie respectate întocmai. a experienţei şi a gradului de pregătire a militarilor.

tipul substanţelor sau amestecurilor incendiare. vaporii lichidelor cu volatilitate mare şi aprindere rapidă în prezenţa sau chiar absenţa aerului (acetilenă. acţiune în timp şi spaţiu. substanţele incendiare pun în pericol personalul. culturile şi bunurile materiale. substanţele sau amestecurile incendiare pot fi solide. Substanţele lichide şi gazoase sunt: produsele petroliere brute sau distilate. şi anume: .starea de agregare. . mijloacele de transport. termitul. clasificarea substanţelor incendiare. construcţiile. După starea de agregare.CAPITOLUL 8 Cunoaşterea mijloacelor incendiare 8. Trebuie menţionat aici că. etc. Substanţele şi amestecurile solide sunt: fosforul. dimetil. precum şi rolul îndeplinit în procesul de propagare a incendiilor. dietil de zinc. . azotat de metil. lichide şi gazoase sau sub formă de geluri şi paste.gelurile cu pulberi metalice – supenapalmul. Consideraţii generale.lichide incendiare îngroşate cu săpunuri de aluminiu ale acizilor palmitici şi oleici sau ale acizilor naftenici (napalmul).). aliajul electron şi alte amestecuri de metale sau săruri ale acestora. iar distrugerile provocate au fost de 50% din totalul distrugerilor provocate din folosirea armelor convenţionale. Posibilităţile de distrugere ale substanţelor şi amestecurilor incendiare sunt caracterizate prin eficacitate. constituind astfel unul dintre factorii distructivi importanţi în acţiunile de luptă. tehnica de luptă.1. urmată de ridicarea temperaturii locale a mediului. caracteristicile procesului de ardere Substanţele incendiare sunt substanţe chimice sau amestecuri care prin ardere degajă o mare cantitate de căldură. gelurile:. Prin cantitatea de căldură degajată. săpunuri sau pulberi metalice). rezultă că aproximativ 30% din bombele întrebuinţate au avut încărcătură incendiară. din datele apărute în literatura de specialitate de după cel de-al doilea război mondial. lichide îngroşate cu diferite adaosuri (elastomeri. Pentru a clasifica această categorie a substanţelor chimice de luptă este necesar a considera câteva criterii de bază.natura arderii. pastele: . 188 . vegetaţia.

Căldura dezvoltată în procesul de ardere până la atingerea acestei temperaturi este suficientă pentru a întreţine mai departe reacţia de oxidare.200 K. aluminiul 7.cal/Kg. Această oxidare poate fi violentă (cu caracter exploziv) sau lentă.. Temperatura de aprindere este acea temperatură la care substanţa se aprinde şi arde (în prezenţa oxigenului) în toată masa ei. * să fie practic greu de stins. benzina 11. Temperatura de inflamabilitate este temperatura la care vaporii saturaţi de la suprafaţa lichidului (combustibilului) se aprind. * să aibă o durată mare de ardere. 189 . metanul 13. transport şi depozitare.. Arderea. * să adere bine la suprafeţe verticale. etc..cal/Kg. Condiţii de ardere.cal/Kg.. * să nu prezinte pericol la manipulare.000 K. temperatura flăcărilor.cal/Kg. * să ardă în afara contactului cu aerul sau în prezenţa unei cantităţi minime de aer.Arderea este o reacţie chimică de oxidare însoţită de dezvoltarea de căldură şi flacără. printre care reprezentative sunt: temperatura de inflamabilitate (caracteristica combustibililor lichizi).cal/Kg.250 K. * să aibă posibilitatea de propagare a incendiului pe suprafaţe mari. Cunoaşterea temperaturii de aprindere a unei substanţe are o deosebită importanţă în aprecierea calităţilor acesteia sub aspectul folosirii ca substanţă sau component în amestecurile incendiare. * să aibă o temperatură ridicată de ardere. fosforul 6. are loc în condiţiile existenţei a doi participanţi: substanţa care arde ( carburantul ) şi substanţa care întreţine arderea ( comburantul ). Efectul incendiar al substanţelor sau amestecurilor destinate unor asemenea scopuri este condiţionat în principal de existenţa unor proprietăţi fizico-chimice. temperatura de ardere. termitul 950 K.cal/Kg.. temperatura de aprindere. fiind un proces de oxidare. Condiţiile ce se cer substanţelor şi amestecurilor incendiare pentru aprinderea ţintei: * să aibă o căldură de ardere (combustie) mare.000 K. câteva exemple: hidrogenul 34.200 K.

Aceste date arată că fosforul este o substanţă incendiară mult mai slabă decât amestecurile intensive. magneziul.. dezvoltând o temperatură de 800-1000oC. pădurilor. Fosforul plastifiat este un alt amestec incendiar. Substanţe incendiare solide Cele mai reprezentative şi eficace pentru provocarea incendiilor sunt: fosforul.2.1. Descrierea principalelor substanţe şi amestecuri incendiare. Fosforul alb nu este eficient pentru incendierea clădirilor rezistente şi se foloseşte pentru incendierea furajelor uscate. fosforul alb.cal/Kg. 44oC. aliajul electron şi amestecurile acestora cu diferite substanţe oxidante. Fosforul este folosit în principal fosforul alb (fosforul roşu nu prezintă importanţă). În aer se autoaprinde şi arde cu flacără vie. este foarte puţin solubil în apă şi alcool. datorită stării de diviziune. În orice situaţie fosforul este capabil ca la ardere să producă vătămări sau arsuri dureroase şi greu vindecabile personalului.2. solubil în amoniac şi sulfură de carbon (alţi solvenţi organici). degajând un fum alb abundent. atunci când este folosit sub formă de soluţii atât pe suprafeţe plane. 86% benzină şi 10% cauciuc). Pentru mărirea duratei de ardere amestecurile se completează cu materiale plastice sau cauciuc (exemplu: 4% fosfor alb. Mijloace de întrebuinţare 8. care conţine fosfor alb într-o soluţie vâscoasă de cauciuc sintetic sau material plastic.83). * temperatura de ardere. metalele alcaline. 6000 K. cu aspect ceros. 8. Fosforul alb este o substanţă solidă. În contact cu oxigenul din aer. baracamentelor uşoare de construcţie şi centrelor petroliere. 900-1000oC. mai greu ca apa (greutate specifică 1. încălzit la temperatura de până la 60o. termitul. Câteva date termice: * temperatura de topire. culturilor cerealiere şi plantelor tehnice. * căldura de ardere.* să aibă asigurate condiţiile economice de fabricaţie din materii prime indigene. se aprinde şi arde cu flacără alb-gălbuie. cât şi verticale. 190 . de culoare gălbuie. dar care are avantajul de a crea focare de ardere.

colofoniu. uşor. formându-se un strat de cupru metalic la suprafaţa lui. Atât sodiul cât şi potasiul metalic se sting cu nisip fin. etc.5oC. Termitul este un amestec incendiar intensiv. produce aprinderea materialelor şi chiar topirea unor aliaje de grosimi de 2-3 mm. aluminotermice şi este format dintr-un amestec de pulbere de aluminiu (combustibilul) şi oxizi de fier (oxidantul). Se aprinde la temperatura de 300oC sau în contact cu apa şi arde cu flacără gălbuie. având o viteză de ardere mare şi o temperatură ridicată. pentru a le conferi stabilitate. eliberând hidrogen şi degajând o mare cantitate de căldură. Potasiul metalic.8oC.86 g/cm3 şi se topeşte la temperatura de 63. cu greutatea specifică 0. proiectilelor. minelor şi grenadelor incendiare. Întrucât termitul poate să ardă şi în absenţa aerului. mai uşor ca apa (greutatea specifică 0. 191 .Ca mijloace de stingere se pot folosi: apa. fiind destul de puternic. Efectul incendiar al termitului.97 g/cm3) şi se topeşte la temperatura de 97. Temperatura de iniţiere este de 1. de culoare albargintie. 15% + 85%. silicat de sodiu (15%).250oC. iar în contact cu apa se aprinde extrem de violent (cu explozie) şi arde cu o flacără violetă. nisipul şi pământul. Termitul.150-1. Face parte din categoria amestecurilor incendiare solide. Este un metal alcalin de culoare alb-argintie. Sodiul metalic. Acesta se aprinde la temperatura de 280oC.500oC. înainte de brichetare – se adaugă ulei de in fiert. Brichetele de termit presate şi uscate la 45-80oC au o culoare cenuşie-argintie şi seamănă cu fonta. încetează şi posibilitatea de autoaprindere. Termitul se utilizează pentru încărcarea bombelor incendiare de calibru mic. care au proprietatea de a intra în reacţie cu apa. Amestecul termit se obţine din pulberile de aluminiu şi oxizi de fier în proporţiile: 25% + 75%. Metalele alcaline. Din această categorie fac parte sodiul şi potasiul. la acoperirea cu pământ arderea continuă. soluţia de sulfat de cupru 10-15%. Datorită temperaturii ridicate are loc autoaprinderea gazului detonant (format din hidrogen şi oxigenul din aer) şi apoi a metalului alcalin. iar cea de ardere de aproximativ 2. După executarea amestecului. Este un metal alcalin. 24% + 76%.

li se cer nişte condiţii. Temperatura de iniţiere a electronului este de 600oC. Lichidelor incendiare folosite pentru aruncătoarele de flăcări. acestea prezintă avanajul că au o aderenţă mai bună la suprafeţele verticale (îmbrăcăminte şi tehnică). mangan 1. 8. aluminiu 8%. În funcţie de destinaţie.5%. încărcate cu termit. Aliajul electron. Stingerea electronului este posibilă fie cu nisip sau pământ.5%.Stingerea termitului se poate face cu apă.2. Pentru a fi eficiente. nisip şi pământ. de culoare albargintie. ceea ce explică micşorarea căldurii de ardere prin cedarea unei părţi din energia termică şi transformarea ei în energie luminoasă. * să aibă un timp de ardere îndelungat. iar focarele de incendiu acoperă suprafeţe mult mai mari. iar temperatura de ardere atinge valoarea de peste 2000oC Arderea este posibilă numai în prezenţa oxigenului din aer şi este iniţiată de o flacără foarte luminoasă. uşor. lichidele incendiare trebuie să corespundă unor condiţii de întrebuinţare standard şi anume: * să degaje temperatură şi căldură de ardere mare. * ardere înceată pe traiectorie şi deplină la ţintă. lichidele incendiare pot fi categorisite în: lichide pentru încărcarea muniţiei incendiare şi lichide pentru aruncătoarele de flăcări. Substanţele incendiare şi amestecurile de hidrocarburi provenite din surse naturale sau sintetice.2. ca: * aprindere rapidă la temperaturi scăzute. dar cu cantităţi mari. Substanţe sau amestecuri incendiare lichide. Acest avantaj prezintă şi neajunsul că efectul termic scade cu mărirea suprafeţei. Electronul se foloseşte la confecţionarea corpurilor bombelor incendiare de aviaţie de calibru mic. * să nu se autoaprindă la manipulare. având compoziţia: magneziu 90. fie cu săruri ale metalelor alcaline. 192 . Este un aliaj metalic. geluri şi paste În comparaţie cu substanţele solide. * să aibă o vâscozitate corespunzătoare cerinţelor mijlocului de întrebuinţare şi temperaturii mediului ambiant.

oleic. Pentru mărirea temperaturii degajate la arderea amestecurilor incendiare vâscoase. * oleat de aluminiu 25%. dezvoltând o temperatură de 2000OC. ci sunt compuse din sărurile altor acizi organici sau din plastomeri şi elastomeri. se poate realiza cu diferite substanţe sau procedee de amorsare (fosfor alb. vom da mai jos câteva tipuri de agenţi de gelifiere şi de amestecuri incendiare vâscoase: * palmitat de aluminiu 50%. În prezent. Pentru cunoaşterea unor compoziţii de amestecuri incendiare vâscoase.7 ± 0. Aprinderea napalmului. * benzină de avion 100 ± 2 l. adică măreşte indicele de vâscozitate al produselor petroliere. stearic corespunde cerinţelor. în funcţie de mijlocul de întrebuinţare. Studiile şi cercetările întreprinse au condus la concluzia că un amestec de săpunuri de aluminiu. care se prezintă sub forma unor granule alb-gălbui. * adezivitate bună la suprafaţa ţintei. denumirea de NAPALM are o sferă mai largă de întrebuinţare şi se referă la toate amestecurile incendiare vâscoase. * xilen 1. ale acizilor naftenic.5 Kg. * gelificator 8 ± 1 Kg. se numeşte NAPALM (NA – naftenaţi. * naftenat de aluminiu 25%.. utilizate de armatele unor state străine. Amestecurile incendiare.* compactitatea jetului până la atingerea ţintei. Necesitatea apariţiei lichidelor vâscoase (gelurilor) s-a datorat de fapt cerinţelor privind caracteristicile tactico-tehnice ale mijloacelor de lansare. în ultimul timp 193 . palmitic sau oleic. palmitic. Napalmul. termit. flacără pirotehnică sau electrică) în aer sau la sol. PALM – palmitaţi) şi este folosit ca încărcătură în bombele incendiare de aviaţie şi aruncătoarele de flăcări (în proporţie de 92-94% benzină şi 8-6% napalm). electron. Amestecuri incendiare sub formă de paste Supernapalm. Acest amestec de săpunuri de aluminiu ale acizilor organici de mai sus. indiferent de faptul că nu au în compoziţie săpunuri de aluminiu ale acizilor naftenic. * distanţa de lansare a lichidului cât mai mare.

preocupările cercetătorilor s-au axat pe direcţia realizării unor amestecuri incendiare vâscoase sub formă de paste în care să se înglobeze diferite pulberi metalice. ridică temperaturile de ardere ale napalmului cu aproximativ 400-500oC. materialelor şi muniţiilor incendiare. Prin explozie se formează un focar de incendiu pe o rază de 25-50 m. S-a constatat că introducerea pulberilor metalice. cântăresc între 5250 Kg (din care cca. * proiectilele incendiare de artilerie şi bombele de aruncătoare sunt destinate pentru incendierea construcţiilor de lemn. fie în legături de câte şase bucăţi. * de calibru mare (până la 250 Kg) se aruncă individual. Bombele incendiare de aviaţie. bombele incendiare se pot împărţi în mai multe tipuri şi anume: * de calibru mic (până la 5 Kg) se utilizează în casete. iar la explozie fiecare bombă formează un focar de incendiu cu o rază de 5 m. Acesta este utilizat la încărcarea bombelor incendiare de aviaţie. cât şi a diferitelor obiective industriale. depozitelor de combustibil. 194 . După mărime. încărcate cu amestecuri incendiare vâscoase. * recipientele (rezervoarele) incendiare de aviaţie încărcate cu amestecuri incendiare vâscoase cu o capacitate de 100400 l şi sunt prevăzute cu aprinzător şi dispozitiv de explozie la sol. Această performanţă termică adusă napalmului i s-a conferit denumirea uzuală de SUPERNAPALM. * de calibru mediu (până la 50 Kg) se aruncă fie individual. Mijloace de întrebuinţare: Muniţia incendiară Cel mai des au fost folosite în războaiele locale. proiectilelor incendiare şi recipientelor speciale de mare capacitate lansate din avion. efectul lor caracterizându-se printr-o considerabilă forţă de străpungere şi de ardere şi se crează mari focare de incendiu. 80% amestec incendiar) şi sunt destinate atât pentru incendierea obiectivelor din dispozitivul inamic. bombele de aviaţie încărcate cu napalm sau amestecuri incendiare vâscoase şi proiectilele de artilerie încărcate cu termit. Prin explozie se formează un focar de incendiu cu o suprafaţă de 200400 m2.

Acestea se încarcă cu fosfor sau termit. iar prin explozie. a amestecului îngroşat de 50-70 m. durata continuă de aruncare a flăcărilor este de 6 secunde. Distanţa de aruncare a flăcărilor amestecului incendiar neîngroşat este de 20-25 m. Durata de ardere este de 30-45 secunde. care îl poate folosi în diferite poziţii. pentru că jeturile succesive de lichid incendiar aprins lansate cu precizie produc un considerabil efect psihologic (moral) asupra personalului. (Model KJ S. Aruncătoarele de flăcări montate pe transportoare blindate. se încarcă cu termit sau fosfor. 195 . iar cu arma de 170 m.U. Aruncătoarele de flăcări sunt de două feluri: montate pe maşini de luptă (tancuri sau transportoare blindate) sau portabile. are o greutate de 12 Kg şi este purtat de către un militar. neutralizarea şi intimidarea personalului. cutii de muniţie) încărcate cu amestecuri incendiare vâscoase. Lansarea jeturilor de lichid incendiar se realizează cu ajutorul unui tun-aruncător de flăcări (20-60 lovituri la o încărcătură completă). Aruncătoarele de flăcări Sunt întrebuinţate în funcţie de situaţia tactică pentru nimicirea. * grenadele incendiare de mână. sunt destinate pentru nimicirea personalului şi a fortificaţiilor. Ele pot fi utilizate pentru nimicirea personalului sau distrugerea avioanelor. Raza de împrăştiere a amestecului incendiar depinde de mărimea acesteia şi poate ajunge până la 80 m. au o capacitate de amestec incendiar de 760 l. * fugasele incendiare constituie un alt mijloc de întrebuinţare şi sunt folosite diferite vase metalice (butoaie. sunt asemănătoare cu grenadele chimice sau fumigene.A. tancurilor şi maşinilor de transport.).400 l. Distanţa de aruncare cu mâna este de 20-40 m.pădurilor. etc. a cărui bătaie maximă este de 250 m. iar distanţa de aruncare a jetului incendiar de 180 m. Durata neîntreruptă de aruncare a jeturilor este de 1-2 minute. substanţa se împrăştie pe o zonă cu diametrul de 30 m. Aruncătorul de flăcări portabil. Aruncătoarele de flăcări montate pe tancuri. Încărcătura utilă (amestec incendiar) este dispusă într-un rezervor montat în turela tancului cu o capacitate de 1.

care fixează şi fitilul. gaz). brichetă.4. Fitilul se umezeşte în lichidul combustibil.75 şi 1.).). a fost făcută încă din timpul celui de-al doilea război mondial. 0. cu ajutorul unei pâlnii. lucrările de apărare executate. mijloace blindate. etc. datorită proprietăţii de absorţie a materialului.I. tancuri. motorină. etc. cârpe. la gura sticlei se introduce un fitil de cârpă. pelerinele şi prelatele din 196 .. lichide combustibile). având în vedere şi numărul mic de aruncătoare de flăcări şi situaţiile de luptă care apăreau în fiecare moment. mijloace de protecţie individuală.3. cauciuc sintetic sau natural. Motivul folosirii acestora a constat în faptul că erau uşor de confecţionat cu materiale la îndemâna militarilor (recipienţi din sticlă. fitil pentru aprindere. astfel să se spargă sticla. în care se introduc câlţi. câlţi. cât şi pentru distrugerea tehnicii de luptă (tancuri. pentru protecţia personalului pot fi folosite în funcţie de situaţie.5. se aprinde capătul fitilului (chibrit. sau de mărimea acestuia se pot folosi mai multe sticle incendiare. Aceste mijloace incendiare improvizate se confecţionează din următoarele materiale: recipienţi de sticlă cu o capacitate de 0. dopuri pentru etanşare. Confecţionarea şi folosirea mijloacelor incendiare improvizate Se cunoaşte că folosirea acestor mijloace improvizate de incendiare. Televiziune.8. Modul de confecţionare este următorul: se umple o sticlă cu un lichid combustibil. petrosin.00 litru. după care se aruncă în obiectiv. În acest scop. 8. care să ajungă în lichid. Pentru folosire se identifică obiectivul. lichide combustibile (benzină. maşini de luptă.). Ca o paranteză privind folosirea lor în ţara noastră. Acestea se numesc sticle incendiare sau coktailuri Molotov. atât pentru nimicirea personalului. aceasta sa făcut după Decembrie ’89 în acţiunile violente din stradă şi la anumite obiective (Guvern. fapt ce permite împrăştierea conţinutului şi aprinderea acestuia. ducând în final la incendierea obiectivului. apoi se introduce dopul de etanşare. etc. M. Protecţia împotriva substanţelor incendiare şi tehnica stingerii echipamentului şi a mijloacelor individuale de protecţie Protecţia personalului împotriva efectelor substanţelor incendiare trebuie să răspundă în condiţiile războiului modern unei game largi de măsuri care să asigure oportunitate şi eficacitate. bucăţi de cauciuc tăiate în prealabil. În funcţie de natura sau materialul din care este confecţionat obiectivul.

trebuie respectate următoarele măsuri şi reguli: * respectarea regulilor de manipulare a substanţelor incendiare. Personalul care se găseşte în zona de acţiune a substanţelor incendiare. pe porţiunile vătămate se aplică feşi umezite cu apă sau soluţie de sulfat de cupru 5%. * alegerea terenului în care se execută partea practică.dotare. * supravegherea de către conducătorul şedinţei a militarilor care lucrează practic la confecţionare mijloacelor incendiare improvizate. în astfel de cazuri se recomandă limitarea zonelor de ardere prin acoperire cu pământ. coroane verzi ale copacilor. În cazul incendierii personalului. * respectarea tuturor indicaţiilor conducătorului şedinţei. etc. * respectarea modului în care se confecţionează mijloacele incendiare improvizate. Măsuri de prevenire a accidentelor pe timpul lucrului cu substanţe incendiare Pentru prevenirea accidentelor pe timpul lucrului cu substanţe incendiare. pentru a exclude posibilitatea autoaprinderii amestecului incendiar stins care conţine şi fosfor. trebuie să părăsească în grabă zona. zăpadă şi mijloace improvizate. ziduri. clădiri din piatră. orientându-se spre spaţii neincendiate şi sigure din punctul de vedere al posibilităţii incendierii acestora. 197 . Cu aceste soluţii se poate stropi îmbrăcămintea sau mijloacele individuale de protecţie. * instruirea militarilor ce urmează să execute practic problemele de învăţat. De asemenea. * folosirea de materiale în bună stare. gropi. nu este indicată înlăturarea prin ştergere a substanţei incendiare. nisip. personalul se mai poate orienta spre: şanţuri. După localizarea focului.

198 . De remarcat că modul actual de prezentare a hărţilor topografice are la bază nevoile militare atât în apărare. cât şi de comandanţii trupelor în acţiunile militare desfăşurate. ondulaţiile suprafeţei geoidului. denumindu-se elipsoid de referinţă.CAPITOLUL 9 Topografie militară 9. Rezultatele au fost folosite apoi de navigatori în deceniile şi secolele următoare. cât şi în ofensivă. Suprafaţa geoidului nu este uniformă. astrologiei s-au ocupat şi de întocmirea hărţilor. prelungită pe sub continente şi care este perpendiculară în orice punct al ei pe direcţia verticalei în punctul respectiv. motiv pentru care s-a adoptat o suprafaţă care să corespundă acestor cerinţe. totodată măsurătorile geodezice şi topografice se execută în mod real pe suprafaţa topografică care nu este alta decât suprafaţa fizică. iar dimensiunile determină proporţia de reducere la o scară convenabilă a detaliilor ce se reprezintă pe hartă. cât şi eterogenităţii masei Pământului. matematicii. a fost necesar mai întâi să se determine matematic forma şi dimensiunile acestuia. Pentru a se executa proiecţia suprafeţei Pământului pe o suprafaţă plană. Pământului îi corespunde ca formă proprie geoidul – a cărei suprafaţă echipotenţială coincide cu suprafaţa liniştită a mărilor şi oceanelor. În modul acesta suprafaţa geoidului nu poate fi determinată în mod riguros geometric şi matematic. astronomiei. Forma şi dimensiunile pământului Preocupări în domeniul topografiei au existat încă din antichitate când marii gânditori ai filosofiei. Neregularităţile. determinată de formele de relief. ci prezintă neregularităţi datorate atât denivelărilor scoarţei terestre. faţă de suprafaţa elipsoidului în aceste condiţii sunt puţin pronunţate. Forma şi dimensiunile Pământului constituie elemente de bază în geodezie. astfel forma suprafeţei terestre determină caracterul deformărilor care intervin prin proiectarea unei suprafeţe curbe pe o suprafaţă plană.1. cu posibilităţile materiale şi tehnice la nivelul epocii respective. suprafaţă care s-a considerat ca fiind obţinută prin învârtirea unei elipse în jurul axei sale mici. abaterea pe verticală între geoid şi elipsoid înregistrează valori de până la 50 m.

Faţă de această direcţie. * raza medie a Pământului (considerat sferă) … 6371.. calculele geodezice şi alte măsurători se fac totuşi cu unele greutăţi.. * suprafaţa oceanelor( 70.România foloseşte în cartografie elipsoidul de referinţă Krasovski. după care s-au determinat următoarele elemente: * lungimea ecuatorului …………………… 40..033. * planul ecuatorului pământesc este planul perpendicular pe axa polilor care trece prin centrul Pământului. se execută lucrările geodezice.. * lungimea medie a arcului de meridian de 1o 111. 9. Intersecţia acestui plan cu suprafaţa Pământului este ecuatorul. în consecinţă se mai întâlneşte frecvent noţiunea de glob terestru. Puncte.. determinările. Cu toate că suprafaţa elipsoidului este o suprafaţă geometrică. Celelalte linii de intersecţie ale suprafeţei Pământului cu planuri paralele la planul ecuatorului se numesc paralele.11 Km...075.000 Km2.000 Km2..... Polii geografici sunt cunoscuţi sub denumirea de polul nord geografic şi polul sud geografic.135 Km. stabilită ca fiind de referinţă.. 40.2..3 ( semiaxa mică diferă cu 21 Km faţă de semiaxa mare ).000 Km2. * planul meridianului geografic este planul care trece prin axa polilor. topografice şi cartografice. faţă de polul nord geografic este stabilită şi direcţia nordului geografic. * suprafaţa uscatului …………………… 148. Având în vedere că turtirea la poli. direcţii şi unghiuri caracteristice pe globul terestru Elementele şi noţiunile de bază în topografia militară: * axa polilor este axa imaginară care trece prin centrul Pământului şi în jurul căreia Pământul execută mişcare de rotaţie.008. 362.083. care nu este altceva decât direcţia meridianului geografic către polul nord.628.98% ). după elipsoidul Krasovski este de 1:298..704 Km. intersecţia acestuia cu suprafaţa Pământului este meridianul geografic. în calcule practice şi lucrări pe suprafeţe cu întindere mică se consideră că Pământul are formă sferică.. linii. 199 . * lungimea meridianului …………………. * polii geografici sunt punctele unde axa polilor intersectează suprafaţa Pământului...548 Km. * suprafaţa Pământului ………………… 510.

* lunară. sunt datorate structurii anumitor roci. mai pronunţată în zilele însorite de vară. descărcări electrice. În comparaţie cu polii geografici. este unghiul format de direcţia nordului geografic şi o direcţie oarecare ce trece printr-un punct de pe suprafaţa Pământului. locale. existenţei unor minereuri şi metale care influenţează acul magnetic. Variaţiile declinaţiei magnetice în timp pot fi clasificate astfel: a) Periodice: * seculară – în decurs de 640 ani. notat “Am”. * anuală. este unghiul format de direcţia nordului magnetic şi o direcţie oarecare ce trece printr-un punct de pe suprafaţa Pământului. polii magnetici nu sunt stabili. * diurnă – este cea mai importantă şi atinge valori maxime de 20’-30’ între orele 08 şi 14. furtuni magnetice. Declinaţia magnetică are valori diferite datorită instabilităţii polilor magnetici. b) Accidentale: care apar odată cu Aurora Boreală sau Australă. notat “Ag”. Variaţiile declinaţiei magnetice. atinge valori maxime de 20o-30o. * azimutul magnetic. notată “Dm”. * declinaţia magnetică. 200 . Variaţiile declinaţiei magnetice se datorează unor cauze în timp şi locale. Se concluzionează că pe suprafaţa Pământului există polul sud şi nord geografic care sunt determinaţi cu precizie prin calcule şi măsurători şi polul sud şi nord magnetic. Declinaţia magnetică are valori pozitive (+Dm) când acul magnetic se abate către est faţă de meridianul geografic sau valori negative (-Dm) când acul magnetic se abate către vest faţă de meridianul geografic.* azimutul geografic. determinaţi cu ajutorul acului magnetic al busolei. este unghiul format de direcţia nordului geografic şi direcţia nordului magnetic sau diferenţa dintre valoarea în grade a azimutului geografic şi a celui magnetic.

fusul orar.se determină creşterile pe latitudine şi pe longitudine până la intersecţia paralelelor duse din punctul considerat. se măsoară de la meridianul Greenwich spre est (longitudine estică) şi spre vest (longitudine vestică) de la 0o la 180o. format de planul ecuatorului şi verticala locului într-un punct considerat. Longitudinea se mai poate calcula din diferenţa de ore. care unesc puncte cu valori egale ale declinaţiei magnetice. se măsoară de la ecuator spre nord (latitudine nordică) şi spre sud (latitudine sudică) de la 0o la 90o. privind declinaţia magnetică. Determinarea coordonatelor geografice ale unui punct Pentru a afla coordonatele geografice ale unui punct oarecare de pe hartă. cunoscându-se faptul că Pământul face în 24 de ore o rotaţie completă. numite izogone. 201 .se determină coordonatele geografice ale colţului de sudvest ale foii de hartă. se procedează astfel: .Anomalia magnetică apare atunci când sunt abateri faţă de uniformitatea variaţiei declinaţiei magnetice. gona = declinaţie). între două localităţi de pe glob. În urma măsurătorilor executate. Longitudinea se defineşte ca fiind unghiul diedru format de planul meridianului origine (Greenwich) şi planul meridianului ce trece printr-un punct considerat. . . Sisteme de coordonate Coordonatele geografice Poziţia unui punct pe suprafaţa Pământului se defineşte prin coordonatele geografice: latitudine ( ϕ ) şi longitudine ( λ ).se duc din acest punct paralele la cadrul geografic până intersectează latura de vest şi de sud a acestuia. . ceea ce reprezintă de fapt. rezultă că în timp de o oră. (Izo = egal. se va roti cu 15o. Latitudinea se defineşte ca unghiul diedru. Punctele situate pe acelaşi meridian au aceeaşi longitudine. 9.3. Punctele situate pe aceeaşi paralelă au aceeaşi latitudine. considerată la un moment dat. s-au întocmit hărţi magnetice care au trasate curbe.se adaugă aceste creşteri la valorile colţului de sud-vest al hărţii.

Axa XX se numeşte abscisă. fiecare hartă topografică este împărţită în pătrate prin carioajul rectangular.Felul latitudinii şi longitudinii este dat de sensul de creştere a valorii meridianelor şi paralelelor. se duc pe ambele axe perpendicularele Mm şi Mm1. .se duc din punctul respectiv perpendiculare pe laturile de vest şi de sud ale pătratului respectiv. valorile în kilometri ale mărimilor x şi y fiind înscrise în cadrul rectangular al hărţii. care este trasat în funcţie de scara hărţii. Un alt punct N va avea coordonatele N(Xn. Pentru determinarea poziţiei unui punct M faţă de axele de coordonate.Yn). punctul de intersecţie O se numeşte originea sistemului de coordonate. astfel valorile paralelelor crescând spre cadrul de nord. adică depărtarea punctului respectiv faţă de un sistem de axe considerat. Coordonatele rectangulare Poziţia unui punct în plan se defineşte prin coordonatele rectangulare X şi Y. longitudinea va fi estică. iar drept direcţie pozitivă a acestei axe se ia direcţia nord. pentru fiecare fus în parte. 202 . iar valorile meridianelor crescând spre cadrul de est. iar YY′ se numeşte ordonată. care se notează M(XmYm’). Segmentele Om şi Om1 determină poziţia punctului M în plan şi sunt coordonatele rectangulare ale punctului M. De asemenea s-a arătat că punctul de intersecţie al proiecţiilor meridianului axial cu proiecţia ecuatorului se consideră drept origine a axelor de coordonate rectangulare plane. Pentru uşurarea determinării coordonatelor. coordonatele rectangulare ale unui punct oarecare se determină în raport cu liniile pătratului în care se află. În topografie axa absciselor coincide cu linia meridianului care trece prin punctul de origine al sistemului. Acest caroiaj are liniile paralele la axele de coordonate. Cu ajutorul caroiajului.în primul rând se determină valorile coordonatelor rectangulare ale colţului de sud-vest al pătratului în care se află punctul. Pentru determinarea coordonatelor rectangulare se procedează astfel: . latitudinea va fi nordică. Determinarea coordonatelor rectangulare ale unui punct Intersecţia meridianului axial al unui fus cu ecuatorul sau cu oricare dintre paralele se face sub un unghi drept.

.în interiorul pătratului se măsoară cu o riglă gradată creşterile Δx şi Δy faţă de laturile de sud şi de vest ale pătratului respectiv.coordonatele rectangulare ale punctului se obţin prin adăugarea acestor creşteri la coordonatele colţului de sud-vest al pătratului. 203 .. se efectuează operaţia de transformare şi se obţin creşterile reale din teren.cunoscând scara hărţii. prin operaţii inverse. În mod analog. . se poate determina şi pe hartă poziţia unui punct ale cărui coordonate sunt cunoscute.

DETERMINAREA COORDONATELOR RECTANGULARE 204 X = 4.5 km Y = (5) 624.5 km .881.

Noţiuni asupra proiecţiilor cartografice Proiecţia presupune reprezentarea pe un plan a unei porţiuni din suprafaţa Pământului. * punctul central al proiecţiei. 9.4. Cartografia s-a impus încă din cele mai vechi timpuri datorită cerinţelor nevoilor economice şi comerciale. respectiv meridianele.2. * scara de reprezentare. metodele şi procesele tehnologice de redactare. Harta şi planul topografic.4. * punctul de vedere – locul unde este situat ochiul observatorului. * redactarea hărţilor. paralelele şi reţeaua kilometrică. 205 .1. Cartografia se împarte în: * cartografia matematică.9. Cartografia matematică studiază proiecţiile cartografice precum şi relaţiile funcţionale între coordonatele punctelor din teren şi reprezentarea lor pe hartă. întocmire şi reproducere a lor. * reţeaua geografică şi rectangulară. scara hărţilor şi determinarea distanţelor pe hartă 9. Elementele care trebuie cunoscute pentru a efectua proiectarea unei hărţi. Este suficient să amintim că în cel de-al doilea război mondial s-a consumat un volum de peste cinci miliarde foi pe hartă. Editarea hărţilor este ramura cartografiei care se ocupă cu studierea metodelor şi procedeelor tehnologice de reproducere şi multiplicare a hărţilor. Clasificarea proiecţiilor se face după două criterii: * după caracterul deformărilor. precum şi a cerinţelor acţiunilor militare. sunt: * planul de proiecţie este suprafaţa pe care se face proiectarea. Redactarea hărţilor şi întocmirea lor studiază metodele de construcţie a originalelor hărţilor.4. Noţiuni generale despre cartografie Cartografia este ştiinţa care se ocupă cu studiul hărţilor privind conţinutul. * editarea hărţilor.

În afară de cele reprezentate mai sus. 206 . deformează atât unghiurile cât şi suprafeţele. GAUSS. în care meridianele se reprezintă prin linii convergente într-un punct.pseudoconice. care are marele avantaj că se poate aplica fără limită. Se aplică la hărţile cadastrale. iar paralele prin arce de cercuri concentrice. Proiecţia cilindrică transversală conformă GAUSS Începând cu anul 1951 s-a introdus pentru prima dată sistemul de proiecţie GAUSS. de la un pol la celălalt pe fâşii (fuse) de 6o sau 3o.azimutale.3. * proiecţiile conice. Are largă aplicare la hărţile militare (ariile nu sunt egale).4. . După caracterul deformărilor se cunosc următoarele proiecţii: * proiecţiile conforme sunt proiecţiile în care unghiurile nu se deformează. iar numărul relativ mic. între anii 1825-1830. . a pus bazele proiecţiei cilindrice transversale. Datorită acestui fapt sistemele de coordonate sunt uniforme. * proiecţiile arbitrare nu sunt nici conforme şi nici echivalente. * proiecţiile echivalente sunt proiecţiile în care se păstrează egalitatea dintre suprafeţele de pe elipsoid şi cele reprezentate în planul de proiecţie (ariile sunt egale). se mai cunosc şi alte proiecţii: . adică unghiurile măsurate în teren au aceeaşi valoare cu cele din planul de proiecţie. 9.policonice. în funcţie de precizia urmărită în reprezentare. * proiecţiile cilindrice în care meridianele se reprezintă prin linii drepte paralele între ele. După aspectul reţelei cartografice: * proiecţiile perspective sau proiecţiile în care suprafaţa terestră se ia drept suprafaţa sferei de rază R.* după aspectul reţelei cartografice. Se foloseşte la întocmirea hărţilor de navigaţie maritimă şi aeriană.

* meridianul axial să aibă forma unei drepte perpendiculare pe proiecţia ecuatorului faţă de care toate celelalte meridiane sunt curbe oarecare. la o scară convenabil aleasă. 9.5. prin segmente. se impun următoarele condiţii: * conformitatea reprezentării. Laturile de nord şi sud ale hărţii reprezintă paralele geografice. reprezentat de cele patru laturi ale hărţilor care limitează imaginea hărţii. ci după un meridian. se află la 8 mm de cadrul interior. formule de lucru. Proiectarea suprafeţei terestre se face pe fuse de 6o longitudine. Axele de coordonate rectangulare coincid cu proiecţia meridianului axial şi cu proiecţia ecuatorului. În proiecţia cilindrică transversală GAUSS. iar cele de est şi vest reprezintă meridianele geografice.5. minutele şi secundele. dispuse în mod sistematic. Planul topografic este acea reprezentare ce conţine suprafeţe mici. sau a unei porţiuni din teren. Pentru reprezentarea elipsoidului terestru în plan. care face ca în literatura de specialitate să poarte denumirea de proiecţia GAUSS – KRÜGER.Primele calcule. * păstrarea lungimilor în lungul meridianului axial. Elipsoidul terestru atinge suprafaţa interioară a cilindrului după meridianul P 1 P 2 care este în acelaşi timp şi un cerc mare al elipsoidului. Harta şi planul topografic Harta este o prezentare micşorată pe un plan a întregii suprafeţe a Pământului. nu la ecuator.1. ale acestei proiecţii au fost date de către KRÜGER în 1912. dispuse simetric faţă de proiecţia ecuatorului.Cadrul hărţilor în proiecţia Gauss Hărţile topografice sunt limitate de un cadru interior. a căror ridicare şi reprezentare nu sunt influenţate de forma sferică a Pământului. proiectarea se execută pe suprafaţa unui cilindru tangent la suprafaţa elipsoidului terestru. pe el fiind marcate. * paralelele să fie curbe oarecare. 207 . 9. Cadrul geografic.

Valorile coordonatelor geografice, care materializează poziţia geografică pe glob a fiecărei foi de hartă sunt trecute în fiecare colţ de hartă. Elementele unei foi de hartă (le întâlnim la hărţile 1:25000 – 1:200.000): * cadrul interior; * cadrul geografic; * cadrul exterior – ornamental; * teritoriul cuprins; * nomenclatura şi denumirea foii; * caracterul hărţii; * nomenclatura foilor vecine; * textul prin care se interzice multiplicarea; * elementele conţinutului hărţii; * indicaţii, valori ale declinaţiei magnetice, convergenţa meridianelor; * schema declinaţiei magnetice; * scara numerică, grafică şi naturală a hărţii; * scara pantelor; * schema frontierelor de stat; * indicaţii redacţionale. 9.5.2. Reţeaua rectangulară Pentru măsurări metrice pe hartă se foloseşte o reţea rectangulară (kilometrică), cu ajutorul ei se pot determina coordonatele rectangulare ale oricărui punct de pe hartă. Reţeaua rectangulară este un sistem de drepte paralele cu axele de coordonate adoptate, adică cu proiecţia ecuatorului şi proiecţia meridianului axial al fiecărui fus. Reţeaua rectangulară este trasată pe hărţile topografice la scările 1:25.000 – 1:200.000. Liniile reţelei rectangulare sunt separate una de alta printr-un număr întreg de kilometri. * la scara 1:25.000 din 4 în 4 cm, adică din 1 Km în 1 Km; * la scara 1:50.000 din 2 în 2 cm – 1 Km – 1 Km; * la scara 1:200.000 din 2 în 2 cm – 4 Km – 4 Km. Valorile caroiajului kilometric sunt înscrise între cadrul interior şi cel geografic prin grupe de patru cifre. Pe laturile de nord şi

208

de sud, prima cifră din grupul celor patru care marchează kilometrul, arată numărul fusului, deci în calcul se iau în consideraţie numai următoarele trei cifre. 9.5.3. Scheletul şi nomenclatura hărţilor Clasificarea hărţilor topografice militare: * hărţi la scară mare: 1:25.000; 1:50.000; 1:100.000; * hărţi la scară mică: 1:200.000; 1:500.000; 1:1.000.000. La Congresul Internaţional de Geodezie şi Geografie din 1924, s-a propus şi adoptat un sistem internaţional de nomenclatură pentru harta lumii la scara 1:1.000.000, însuşită şi de ţara noastră, pentru harta modernă în proiecţia GAUSS – KRÜGER. Acest sistem se bazează pe împărţirea globului terestru (elipsoidului) în fuse sferice din 6o în 6o, pe longitudine, plecând de la meridianul 180o (meridianul Pacificului – opusul meridianului Greenwich) spre est şi împărţirea în zone sferice din 4o, latitudine, plecând de la Ecuator spre cei doi poli. Rezultă un număr de 60 fuse sferice numerotate de la 1-60 şi un număr de 44 zone (22 la nord şi 22 la sud de ecuator) între 0 o şi 88o, latitudine nordică şi sudică notate cu litere majuscule ale alfabetului latin de la A la V – pentru emisfera sudică se specifică prin litera S (ex.: SA, SV). Scheletul pentru foile de hartă la scara 1:1.000.000 este dat de formele trapezoidale ce iau naştere ca urmare a împărţirii suprafeţei pământului în fuse şi zone. Fiecare trapez corespunde unei foi de hartă la scara 1:1.000.000. Ţara noastră fiind cuprinsă între meridianele 20o 15’ şi 29o 41’ longitudine estică şi paralele de 43o 37’ şi 48o 15’ latitudine nordică, va fi cuprinsă în sistemul de nomenclatură internaţională în trapezul L-34 (Cluj) limitat de meridianele de 18o şi 24o longitudine estică şi paralele de 44o şi 48o latitudine nordică şi trapezul L-35 (Bucureşti) cuprins între meridianele 24o şi 30o longitudine estică şi paralele 44o şi 48o latitudine nordică. Celelalte părţi ale teritoriului vor fi cuprinde în trapezele (foile de hartă) M-34; M-35; K-34 şi K-35. Nomenclatura hărţilor este sistemul de numerotare şi de însemnare a foilor hărţii pentru a se deosebi între ele şi este înscrisă deasupra laturii de nord: - ex.: L-35-125-A (TUNARI).

209

O hartă la scara 1:1.000.000 va avea nomenclatura formată dintr-o literă mare a alfabetului latin citit pe verticală (paralelă) de jos în sus şi de două cifre arabe (pentru ţările situate la est de Greenwich până la 180o longitudine estică). Exemplu: L-35 (L – reprezintă zona delimitată de paralele şi 35 – reprezintă coloana delimitată de meridiane). Harta la scara 1:1.000.000 a fost luată ca bază pentru hărţile topografice la scări mai mari. L-35 = 1:1.000.000 Harta la scara 1:1.000.000 (L-35) este împărţită în 4 foi de hartă, la scara 1:500.000 notate fiecare cu literele mari ale alfabetului latin A, B, C, D. L-35-A = 1:500.000 (3o longitudine, 2o latitudine). Harta la scara 1:1.000.000 a fost împărţită în 36 foi de hartă numerotate cu cifre romane I-XXXVI. L-35-XXXVI = 1:200.000 (1o longitudine, 40o latitudine). Foaia de hartă la scara 1:1.000.000 a fost împărţită în 144 părţi (foi de hartă) numerotate cu cifre arabe 1 la 144. L-35-144 (30’ longitudine, 20’ latitudine) = 1:100.000. Foaia de hartă la scara 1:100.000 se împarte în patru foi de hartă notate cu literele mari ale alfabetului latin – A, B, C, D. L-34-140-C (15’ longitudine, 10’ latitudine) = 1:50.000. Foaia de hartă 1:50.000 se împarte în patru foi de hartă numerotate cu primele litere mici ale alfabetului (a, b, c, d). L-34-139-C-d = 1:25.000. Planurile topografice Pentru planurile la scara 1:10.000 se ia ca bază harta topografică la scara 1:25.000, se împarte în patru foi egale numerotate cu cifre arabe 1, 2, 3, 4. L-34-139-B-c-3 = 1:10.000. Pentru planurile la scara 1:5000 se împarte harta 1:100.000 în 256 părţi (foi) numerotate de la 1 la 256. L-34.144 (256) = 1:5000.

210

Pentru planurile 1:2000 se împarte planul 1:5000 în nouă părţi notate cu literele mici ale alfabetului latin (“a” la “i”). L-34-52 (256-I) = 1:2.000. Mai trebuie adăugat că liniile împărţitoare sunt meridiane şi paralele. 9.5.4. Scările hărţilor şi modul de folosire a lor Scara hărţilor este raportul de reducere a liniilor sau diferitelor elemente de pe hartă faţă de proiecţiile orizontale corespunzătoare din teren. Scara ne arată de câte ori au fost micşorate imaginile de pe teren atunci când au fost reprezentate pe hartă. În fiecare ţară s-a adoptat un număr limitat de scări, pentru executarea hărţilor topografice. În ţara noastră, începând cu anul 1951 s-au adoptat următoarele scări: 1:25.000; 1:50.000; 1:100.000; 1:200.000; 1:500.000; 1:1.000.000. Pe hărţi scara generală se indică de obicei sub trei forme: * scara numerică; * scara grafică; * scara naturală (1 cm = 1000 m). Scara numerică reprezintă raportul de micşorare pe hartă a unei dimensiuni din teren. Se scrie de obicei sub formă de fracţie: 1:25.000 – aceasta arată că pe hărţile corespunzătoare toate dimensiunile liniare sunt micşorate de 25.000 de ori. Întrucât scara hărţii este raportul dintre lungimea unui segment “d” de pe hartă şi lungimea “D” corespunzătoare, se poate scrie:

d = lungimea segmentului de hartă; D = lungimea aceluiaşi segment în teren; N = numitorul scării respective; 1 = numărătorul scării (m, cm, mm). De aici relaţiile:

211
(aflăm distanţa în teren) (aflăm scara)

(aflăm distanţa pe hartă)

Scara grafică simplă se foloseşte în scopul înlocuirii calculelor în cazul folosirii scării numerice. Se construieşte trasând o linie dreaptă, împărţită în dimensiuni egale între ele şi potrivite pentru măsurătorile de pe hartă. Valoarea liniară a unei asemenea gradaţii se numeşte baza scării (pentru scara 1:25.000-4 cm), iar lungimea în teren corespunzătoare bazei scării, se numeşte valoarea scării (pentru scara 1:25.000 – 1 Km). Talonul scării este folosit pentru măsurarea pe hartă a distanţelor mai mici. El se construieşte pe prima bază a scării (prima gradaţie) şi se numerotează cu cifre. Scara grafică compusă se foloseşte pentru ca măsurătorile să aibă o precizie mai mare. 9.6. Reprezentarea detaliilor de planimetrie pe hărţile topografice militare 9.6.1. Semnele convenţionale Semnele convenţionale reprezintă un sistem de notaţii sub formă de simboluri, cu ajutorul cărora se indică pe hărţi poziţia în teren a diferitelor obiecte şi fenomene, redându-se în acelaşi timp şi caracteristicile lor cantitative şi calitative. Clasificare: * semne convenţionale de contur; * semne convenţionale de scară; * semne convenţionale explicative. Semne convenţionale de contur Se folosesc pentru reprezentarea pe hartă a acelor detalii a căror configuraţie din teren se poate reda la scara hărţii. Se mai numesc semne convenţionale la scara hărţii. Exemplu: păduri; mlaştini; grădini, etc. Conturul (limitele) acestor detalii este reprezentat pe hartă printr-o figură asemănătoare cu un contur real din teren. În cazul suprapunerii cu semnele altor elemente (şanţuri, împrejmuiri) conturul nu se mai reprezintă. Suprafaţa din interiorul conturilor se completează cu semne uniforme, pentru fiecare detaliu din teren. Aceste semne de completare nu indică poziţia sau dimensiunile obiectelor din teren.

212

exploatări miniere. de dimensiuni mai mici. prin ele înseşi. Semnele convenţionale de scară nu arată.). aeroporturi. râuri. cu simbolul ce reprezintă înălţimea.000 şi 1:100.Semne convenţionale de scară Se folosesc pentru reprezentarea unor detalii din teren. Mărimea acestor semne convenţionale este în funcţie de scara hărţii.000. dimensiunile detaliilor şi de aceea nu se pot obţine prin măsurare dimensiunile reale ale acestora. punctele de triangulaţie şi poligonometrice. Lângă semnele convenţionale ale punctelor de bază se înscrie cota lor în metri.6.2. 9. etc. Mai sunt şi inscripţiile şi cifrele care însoţesc semnele ca: localităţi.000 se trec punctele astronomice. pentru a scoate în evidenţă unele caracteristici suplimentare ale detaliilor din teren. etc. Reprezentarea localităţilor: 213 . Reprezentarea detaliilor de planimetrie prin semne convenţionale Reprezentarea punctelor de bază Punctele de bază reprezintă elementele principale ale hărţilor topografice. Unele detalii sunt reprezentate. Acestea sunt folosite întotdeauna combinat cu celelalte semne convenţionale. dar indiferent de scară. De reţinut că. Semne convenţionale explicative Sunt toate celelalte notări convenţionale ce se fac pe hartă. altele îşi pot schimba aspectul în funcţie de scara hărţii (localităţile). expresive şi să nu aglomereze prea mult harta. pe hărţile la toate scările. care nu pot fi reprezentate la scara hărţii. Pe hărţile la scările 1:25. 1:50. Numărul lor şi dimensiunile depind de scara hărţii. Exemplu: o pădure. la reprezentarea semnelor convenţionale pe hărţi acestea trebuie să fie clare. grosimea şi densitatea copacilor. uzine. aceste semne redau poziţia reală a obiectelor din teren. pietre kilometrice. prin aceleaşi semne (fântâni.

De reţinut că reţelele electrice. garduri metalice. pieţe. Reprezentarea căilor ferate: Căile ferate sunt clasificate astfel: * după lăţimea ecartamentului: normale şi înguste. construcţiile industriale. metalici. întrucât nu se pot reprezenta la scara hărţii. * debleurile (săpături sub nivel). Reprezentarea construcţiilor industriale Toate întreprinderile. comunicaţii. construcţii mari. Lângă semnele convenţionale sunt trecute inscripţiile care indică felul obiectivului sau al producţiei.000.. 1:50. având o importanţă deosebită pentru deplasarea trupelor. agricole şi social-culturale sunt reprezentate pe hărţile la scară 1:25. beton. * împrejmuiri de piatră. numărul de familii.000. densitatea construcţiilor. liniilor Din această categorie fac parte: * liniile electrice pe stâlpi de lemn. în exploatare. Locurile de exploatare la suprafaţă sau subterane sunt reprezentate prin semne convenţionale de scară. * conductele cu construcţiile aferente. Reprezentarea conductelor. Lângă reprezentarea grafică a localităţilor este scrisă denumirea acesteia şi inscripţia prescurtată a organului local al puterii de stat. * rambleele (umpluturi peste nivel). 1:100. importanţa politico-administrativă. localităţile se reprezintă prin redarea caracteristicilor acestora. de transmisiuni şi conductele nu se trec în localităţi.000. triple. Reprezentarea reţelei de comunicaţii Comunicaţiile constituie elementele principale pe hărţile topografice militare. cărămidă.000. 1:50.000 prin semne distincte şi nu prin generalizare. debleelor.La hărţile topografice cu scara 1:25. 1:100. * liniile de transmisiuni. rambleelor. * după numărul liniilor: simple. ci numai în afara acestora.000. duble. * după stare: în construcţie. etc. 214 . împrejmuirilor.

* drumuri de iarnă. Reprezentare drumurilor: Drumurile sunt reprezentate pe hartă în funcţie de starea lor. cantoanele. nisip. Alături de căile ferate sunt reprezentate şi construcţiile aferente: . etc. canale) au o importanţă deosebită din punct de vedere militar. etc. cabane.Căile ferate. Reprezentarea hidrografiei Reţeaua hidrografică (râuri. precum şi construcţiile de pe marginea drumului. autogări. pământ tare. pâraie. Pe hartă sunt reprezentate fântânile de toate categoriile şi izvoarele. * drumuri naturale (vicinale). poteci. se trec pe hartă toate caracteristicile şi construcţiile aferente. pietre kilometrice. La reprezentarea drumurilor. şoselelor. lacuri. * şosele modernizate cu lăţimea peste 6 m. direcţia şi viteza de curgere a apei. podurile. caravane. pâraie şi canale sunt trecute următoarele date: lăţimea în metri. râurile se împart în: * râuri înguste ……………………. poduri.. * drumuri naturale îmbunătăţite. În funcţie de lăţime. 215 .gările. * râuri mijlocii ……………………. Pe râuri. sunt reprezentate în totalitate pe hărţile topografice. * râuri late ………………………… peste 300 m. Construcţiile hidrotehnice sunt reprezentate cu semnele lor convenţionale. * şosele cu fundaţia de piatră. împărţindu-se în următoarele categorii: * autostrăzi cu lăţimea peste 14 m. natura fundului. indiferent de densitatea lor. hoteluri. lăţimea până la 60 m. Râurile sunt reprezentate pe hartă cu o linie sau două linii. ele putând constitui importante obstacole pentru diferite acţiuni militare. * drumuri de exploatare de câmp sau forestiere. adâncime. până la 300 m. în funcţie de lăţime.

7.000 şi 1:200. * metoda curbelor de nivel. exemplificare: pe hărţile la scară mare 1:2000 şi 1. 216 . * haşuri. Modalităţi de reprezentare a reliefului în tehnica cartografică: * metoda planului cotat. Prin orice metodă se reprezintă relieful.7.7. reprezentarea formelor sale caracteristice şi a poziţiilor relative în spaţiu ale acestora.5000 se poate reprezenta microrelieful: în acelaşi timp pe scările la scară mică 1:100. * determinarea diferenţelor de nivel relative.2. * tente. De obicei. * stereoscopică şi a hărţilor în relief. * determinarea pantei terenului. care decurg din faptul că relieful este o formă stereometrică.9. curbele de nivel au tendinţa să se apropie. În aceeaşi înclinare a unghiului suprafeţei obiectului reprezentat. * determinarea gradului de accidentare şi de accesibilitate a terenului. Cu toate acestea.1. Reprezentarea pe hartă a formelor de relief Se impun câteva observaţii: (a) Reprezentarea unui con drept se face prin cercuri concentrice. * hipsometrică. care trebuie reprezentată în plan. Reprezentarea reliefului pe hărţile topografice militare 9.000 se reprezintă macrorelieful. iar cel înclinat se va face prin cercuri amplasate excentric. Dificultăţile la reprezentarea pe hartă a reliefului sunt multiple. distanţa dintre curbele de nivel este egală. * perspectivă. astfel încât să se poată studia amploarea formelor sale şi dimensiunile diferitelor neregularităţi ale terenului.Generalităţi despre reprezentarea reliefului Reprezentarea reliefului pe hartă întâmpină dificultăţi deosebite. iar acolo unde unghiul de înclinare este mai mare. 9. relieful unei suprafeţe de teren oarecare este complex. el trebuie să fie reprezentat pe hartă cât mai clar şi plastic. trebuie să se rezolve următoarele probleme: * determinarea aspectului general al reliefului.

plasticitatea este inexistentă. Acestui plan cotat îi lipseşte o doză mare de expresivitate.7. pentru ridicături indicatoarele de pantă se află la exteriorul curbelor de nivel şi invers pentru adâncituri (în interiorul curbelor de nivel). iar amănuntele rămân neclare. – (c) Ridicăturile şi adânciturile se deosebesc prin aşa numitele “indicatoare de pantă” care sunt liniuţe scurte trase perpendicular pe curbele de nivel. 217 . un plan înclinat. cota sa. 9. se obişnuieşte să se traseze pe acesta şi liniile caracteristice ale reliefului. Pentru a da oarecare expresivitate planului cotat. a unei suprafeţe concave. încât baza cifrelor să fie orientată spre baza pantei şi cum se spune în practică – “apa să curgă în capul cifrelor”. Valorile curbelor de nivel sunt aşezate întodeauna în aşa fel.3.Metoda planului cotat Constă în a scrie în plan.(b) Reprezentarea prin curbe de nivel a unor forme alungite. în dreptul proiecţiei orizontale a fiecărui punct determinat. Cotele – reprezintă altitudinea absolută faţă de nivelul mării.

se reprezintă în acelaşi fel prin curbe de nivel. etc. dealurilor. Reprezentarea formelor caracteristice de relief prin curbe de nivel 218 .în care “n” este numitorul scării hărţii. creasta. cupă sferică. vârf ascuţit. con înclinat. Reprezentarea pe hartă a formelor de relief prin curbe de nivel se face pornindu-se de la câteva consideraţii generale privind reprezentarea unor figuri geometrice: con.. principale. emisferă. Este important de reţinut faptul că obiectele de aceeaşi formă. accidentale. cunoscută până în prezent. ajutătoare. la distanţe egale şi paralele între ele. şaua. Curbele de nivel se obţin prin intersectarea imaginară a suprafeţei terestre cu planuri de referinţă situate la înălţimi succesive. * echidistanţa naturală ………………. În continuare se vor da exemple privind reprezentarea prin curbe de nivel a: văilor. e. găvanelor. E. Curba de nivel este locul geometric al punctelor de pe suprafaţa terestră ce au aceeaşi cotă.. * între ele există relaţia ……………… e = E / n . indiferent dacă sunt adâncituri sau ridicături.9. * echidistanţa grafică ………………. Metoda curbelor de nivel Este cea mai corespunzătoare metodă de reprezentare a reliefului pe hărţile topografice.4. mameloanelor. Echidistanţele sunt: normale. Echidistanţa se alege de regulă în funcţie de scara hărţii şi de accidentaţia terenului. Curbele de nivel mai pot fi definite ca fiind proiecţiile orizontale ale secţiunilor terenului cu planuri orizontale duse la diferite înălţimi.7.

dar convexitatea acestora sunt dirijate în sensul de urcare a talvegului. Valea este reprezentată prin curbe de nivel alungite ca şi în cazul crestelor.Pe hărţile topografice militare dealul şi mamelonul sunt reprezentate prin curbe de nivel închise. indicatoarele de pantă fiind orientate spre interiorul curbelor de nivel. îndreptându-se în sensul de coborâre a liniei de despărţire a apelor. botul de deal. Curba de nivel din interior are valoarea cea mai mare (cea mai mică). PANTĂ UNIFORMĂ PANTĂ NEUNIFORMĂ Depresiunea este reprezentată prin curbe de nivel închise. crupa) este reprezentată prin curbe de nivel de forme alungite. Creasta (culmea. 219 .

Şaua se reprezintă prin curbe de nivel închise. remarcându-se prezenţa a două vârfuri şi a unui gât al şeii. 220 .

în special la scări mici. malurile. Din cele de mai sus rezultă că. debleuri. Este însă o metodă greoaie. * hărţile în relief reprezintă cel mai modern mod de reprezentare a reliefului pe hărţile topografice. cu culori gri sau bistru. Metoda constă în reprezentarea reliefului cu ajutorul punctelor cotate şi al curbelor de nivel. Pe hărţi versanţii ce depăşesc unghiul de înclinare de 40o nu se mai reprezintă prin curbe de nivel. câmpii. versanţii se acoperă cu acestea (se haşurează). În final dă impresia unor umbre: cu cât panta este mai mare. etc. până în prezent.7. stânci. pe lângă faptul că este simplă. şi în consecinţă şi pe hartă. * prin tente cu umbrire. nu se trec prin curbe de nivel.În natură. meticuloasă. aplicate cu intensităţi diferite după gradul de înclinare a pantelor. Îşi găseşte aplicativitatea la hărţile strategice. Alte metode de reprezentare * prin haşuri. ci într-o strânsă corelaţie în funcţie de caracteristicile zonei reprezentate. rambleuri. Terenurile plate. obţinându-se un bun efect plastic. o hartă în care relieful este reprezentat prin metoda curbelor de nivel. grohotişuri. are o serie de proprietăţi foarte valoroase şi că această metodă de reprezentare. 9. cu atât va primi mai puţină lumină. este în acelaşi timp şi cea mai precisă.5. şesuri. metoda constă în îngroşarea umbrelor în funcţie de panta terenului. nu se întâlnesc niciodată aceste forme în mod izolat. gropile. după procedee obişnuite pe un material de bază ce 221 . întrucât acestea nu mai pot fi trasate cu echidistanţa grafică admisă Unele forme de teren ca movilele. ci cu ajutorul semnelor convenţionale. nu se haşurează..

se scot în evidenţă următoarele elemente: * configuraţia generală a terenului. Citirea hărţii are un rol foarte important în efectuarea cunoaşterii terenului. Metoda este din ce în ce mai rar folosită. putem obţine date importante asupra terenului fără a face o recunoaştere la faţa locului. social-politice şi culturale ce prezintă interes militar. Cantemir (1737).6. * metoda hipsometrică presupune folosirea culorilor care acoperă spaţiile dintre curbele de nivel. Executând în felul acesta citirea hărţii. şesurilor. apelor. 222 . fiind apoi umbrite (haşuri).poate fi uşor modelat (faţă de material plastic) prin operaţiune de vacuumare. o porţiune din hartă sau pe o anumită direcţie. Cantacuzino (1700) sau D. * procedeul perspectivei s-a aplicat din cele mai vechi timpuri (XVIII) – Stolnicul C.7. pentru expresivitate relieful reprezentat se colorează după acelaşi procedeu (hipsometrică). * procedeul stereoscopic constă în reprezentarea reliefului tot prin curbe de nivel. Indiferent ce fel de citire se execută. Citirea hărţii se face cu ajutorul unor ochelari cu lentile colorate în aceleaşi culori. Citirea hărţilor topografice militare Este o deprindere practică care se formează după ce militarul şi-a însuşit cunoştinţele necesare despre hărţile topografice. cu acest prilej. apoi a semnelor convenţionale cu ajutorul cărora au fost reprezentate pe hărţile topografice elementele terenului (detaliile de planimetrie). a organizării şi desfăşurării unor acţiuni militare. adâncimea ridicăturilor. O hartă topografică poate fi citită complet (întreaga foaie de hartă). desenate pe hartă în două culori complementare (roşu şi albastru). 9. * reţeaua de comunicaţii. în maşini speciale. * reţeaua hidrografică. intensitatea fiind în funcţie de înălţime. * construcţiile industriale. Procedeul constă în reprezentarea neregularităţilor suprafeţei terestre şi mai ales a ridicăturilor prin desenare în profil. O citire completă a hărţii presupune cunoaşterea în primul rând a elementelor hărţii.

Acest rezultat este afectat de erorile de gradare a riglei.8. Cu rigla gradată se măsoară. la scara hărţii fiind de 50 m. Folosind un compas distanţier. în aşa fel încât vârful piciorului drept să coincidă cu una din diviziunile de la dreapta zeroului. Exemplu: să presupunem că pe o hartă topografică la scara 1:50 000 am măsurat cu rigla o distanţă de 57 mm.8 Probleme ce se pot rezolva pe harta la cabinet 9. atunci distanţele se determină cu ajutorul scării grafice compuse. de punctarea pe cele două extremităţi ale distanţei şi de precizia de întocmire a hărţii. Dacă vârful B se găseşte exact pe o diviziune a sutelor de metri a talonului. se ia de pe hartă distanţa a cărei mărime trebuie cunoscută în teren. Cele două valori se adună. Cu compasul astfel desfăcut se trece pe scara grafică compusă. Compasul astfel desfăcut se aplică pe scara grafică. distanţa de pe hartă a cărei mărime din teren ne este necesară. Se citesc apoi distanţele dintre zero şi vârful fiecărui picior al compasului.1 Determinarea distanţelor Determinarea distanţelor pe hărţile topografice se face prin diferite procedee. obţinându-se distanţa căutată. în funcţie de exactitatea ce se impune. aşezându-se vârful A pe una din diviziunile kilometrice în aşa fel încât vârful B să se situeze în interiorul talonului scării. atunci distanţa se obţine ca şi la folosirea scării grafice simple. iar vârful piciorului stâng să se situeze în interiorul talonului. Dacă este nevoie de o precizie mai mare.. dacă vârful B este plasat între două diviziuni de sute de 223 . Valoarea unui mm. *cu folosirea riglei gradate. 9. *cu folosirea scării grafice compuse.Metoda se recomandă a fi folosită în situaţia în care nu sunt condiţii pentru a ne deplasa în zonele viitoarelor acţiuni. *cu folosirea scării grafice simple. Folosirea acestui procedeu ridică de zece ori precizia asigurată de scara grafică simplă Cu compasul distanţier se încadrează pe hartă distanţa dintre obiectele considerate. în linie dreaptă. rezultă că distanţa corespunzătoare din teren va avea lungimea de 57 x 50 . adică de 2850 m.

metri. de 1/25 din lungimea măsurată. se aşează apoi rotiţa curbimetrului la punctul iniţial. ţinând curbimetrul în poziţie verticală şi fără a-l ridica de pe hartă până la punctul final al traseului. numit curbimetru. *cu folosirea curbimetrului. profilul topografic se construieşte pe hârtie milimetrică sau special caroiată. Pentru a îmbunătăţi rezultatele se repetă măsurările de câteva ori. Precizia măsurării. 9. Pentru curbimetrele ale căror cadrane sunt divizate centimetric. Pentru măsurarea distanţei acul indicator al curbimetrului se fixează pe zero. Profilul complet Pentru întocmirea profilului se execută următoarele operaţii: . urmărindu-se ca vârful A să rămână pe aceeaşi diviziune kilometrică. atunci vârful B al compasului se coboară până când atinge una din liniile transversale ale diviziunilor.8. Pe marginea hârtiei se raportează prin linioare toate punctele caracteristice de pe linia AB: curbele de nivel.2 Construirea profilurilor Profilul topografic este o secţiune verticală prin suprafaţa Pământului.pe harta topografică se trasează o linie dreaptă între punctele pe a căror direcţie este necesar profilul. distanţa respectivă di teren va fi de 22x50 000. distanţa măsurată se înmulţeşte cu numitorul scării numerice a hărţii pe care s-a lucrat..zeci de metri. Pentru a-l obţine cât mai precis şi repede. Exemplu: dacă pe o hartă la scara 1:50 000 s-au citit pe cercul gradat al curbimetrului 22 cm. după care se execută deplasarea pe traseul dorit. . obţinându-se distanţa reală din teren. 224 . iar pentru liniile foarte sinuoase.pe această linie se aşează marginea hârtiei milimetrice pe care se va construi profilul. Pentru determinarea distanţelor pe diferite trasee curbe sau sinuoase se poate folosi un instrument simplu. este de 1/50 din lungimea măsurată. pentru liniile curbe cu sinuozităţi mijlocii. Este folositor în scopuri militare pentru o mai bună clarificare a caracteristicilor reliefului. după care se face media.

punctele de intersecţie cu talvegul văilor.3.toate punctele obţinute se unesc printr-o linie curbă continuă. . Construirea profilului în lungul liniei frânte se va face pe fiecare segment. cumpenele de apă etc. neglijând celelalte curbe de nivel. în care profilul trebuie construit în lungul unei şosele sau a unui itinerar dinainte stabilit. în acelaşi fel ca şi pentru o linie dreaptă. intervalul dintre liniile orizontale ale acestei scări va fi considerat convenţional drept echidistanţă a hărţii. acesta se construieşte după o linie frântă. Profilul unei linii frânte În timp de campanie se ivesc dese situaţii. cu liniile orizontale ale scării înălţimilor. care va cuprinde valorile curbelor de nivel intersectate de linia profilului şi valorile altitudinale ale punctelor caracteristice. .prin construirea profilului.grafic. Profilul simplificat În cazul unor zone în care curbele de nivel sunt dese ( regiuni muntoase ). . uşor rotunjită. în astfel de situaţii.8. Determinarea vizibilităţii între puncte Se poate executa: . toate punctele obţinute corespunzătoare altitudinilor punctelor respective.. se construieşte profilul simplificat. se întocmeşte o scară arbitrară a înălţimilor. 225 .cotele. care va reprezenta profilul formei terenului pe direcţia considerată. Pentru construirea acestuia.se trece la stabilirea punctelor de contur ale profilului: ele se obţin la intersecţia perpendicularelor ridicate pe dreapta AB din fiecare punct caracteristic. în dreptul cărora se trec valorile respective. după ce a fost scoasă de pe hartă.pe marginea din stânga a hârtiei. pe marginea hârtiei se raportează doar curbele de nivel de la schimbările de pantă şi punctele caracteristice. Construirea profilului simplificat se face la fel cu cea prezentată anterior pentru profilul complet. Linia de profil va fi considerată pe axul şoselei sau itinerarului respectiv. . pe hartă. 9.

În cazul când se dispune de timp sau se cere o precizie mai mare. în metri. 226 . Aceste diferenţe se trec la o scară convenabilă pe perpendicularele ridicate pe dreapta AB în punctele O şi respectiv B prin diviziuni. astfel: . Prin prelungirea dreptei B| O| se obţine punctul A| la o diferenţă de nivel de circa 8 metri faţă de punctul A. determinarea vizibilităţii între puncte se va face pe bază de calcule.. în metri. în kilometri.pentru distanţele mici: D1 Hp= H1+ ( H2. Cu alte cuvinte. H1= cota punctului A. Pe direcţia respectivă se găseşte obstacolul O. unde: D1+D2 Hp= cota obstacolului în metri . reprezentând fiecare câte 5 m. va fi construit un profil pe o hârtie milimetrică sau pe o altă hârtie corespunzătoare după regulile expuse anterior. Se consideră cu nivel zero punctul cu altitudinea cea mai mică faţă de care se calculează diferenţele de nivel ale celorlalte puncte. în kilometri. având echidistanţa curbelor de nivel 5 m.prin calcul. Procedeul grafic se foloseşte pentru determinare expeditivă a vizibilităţii direct pe hartă. din A nu se poate vedea în B. D1= distanţa de la punctul A la obstacol. de pe o hartă la scara 1:25 000. atunci când pentru această operaţiune nu se dispune de timp suficient.H1 ). datorită lui O. Presupunem că trebuie determinată vizibilitatea pe direcţia AB. H2= cota punctului B. Bl Ol Al A O 25 B 40 Dacă se dispune de timp pentru determinarea vizibilităţii. care s-ar putea să împiedice vizibilitatea. D2= distanţa de la punctul B la obstacol.

vor fi haşurate. Este bine ca profilurile să fie construite pe aceeaşi foaie de hârtie. Pe profilurile construite din punctul de observaţie se trasează raze vizuale tangente la părţile cele mai ridicate ale terenului.d.m.Hpc= cota calculată a obstacolului.0683 x D1 x D2 D1+D2 Pentru prescurtare notăm cu: . Condiţia de vizibilitate este: Hpc > Hph.Hph= cota obstacolului luată de pe hartă. După determinarea zonelor văzute şi nevăzute pe profilurile construite. de exemplu. se raportează pe hartă punctele care separă partea vizibilă a profilurilor de cea nevăzută. OA. OB şi OC.pentru distanţele mai mari trebuie să luăm în calcul influenţa curburii Pământului: D1 Hp= H1+ ( H2.4. 9. însemnând prin haşurare zonele ce nu se văd.a. . Numărul de profiluri depinde de caracteristicile formelor de relief.8. Pe aceste direcţii se construiesc profilurile respective. 9. Determinarea zonelor văzute şi nevăzute Determinare zonelor văzute şi nevăzute se realizează cu ajutorul profilurilor. .8.Dacă Hp este mai mare decât cota obstacolului luată de pe hartă înseamnă că între cele două puncte există vizibilitate. Prin unirea acestor puncte pe hartă se obţin zonele nevăzute care. pentru uşurinţa studiului terenului.H1 ) – 0. după care se construieşte cel de-al doilea ş. Pe harta de lucru din punctul de observaţie stabilit se trasează câteva direcţii spre zona în care trebuie stabilită vizibilitatea.5 Determinarea diferenţelor de nivel şi a cotelor Determinarea pe hartă a diferenţelor de nivel se face ţinânduse seama de următoarele situaţii: 227 . după ce se construieşte primul profil se îndoaie hârtia.

obţinând astfel poziţia corect orientată. rotim harta până când direcţia semnului convenţional corespunde cu direcţia căii ferate din teren. Orientarea hărţii Orientarea în teren cu ajutorul hărţii presupune efectuarea succesivă a operaţiilor de orientare a hărţii. Pentru a verifica corectitudinea orientării este suficient să ne convingem dacă diferitele detalii din dreapta şi stânga căii ferate sunt de aceeaşi parte plasate şi pe hartă. Probleme ce se pot rezolva cu harta în teren 9. deci diferenţa de nivel dintre ele este egală cu zero. fântână. ale căror poziţii le identificăm pe hartă. . Aşezăm o riglă pe hartă în aşa fel. harta se întoarce cu 180o. 9. recunoaşterea detaliilor înconjurătoare din teren pe hartă.9.9. De exemplu: dacă ne aflăm pe o cale ferată. încât să existe o corespondenţă perfectă între locul de dispunere a detaliilor şi obiectivelor din teren şi dispunerea pe hartă a semnelor convenţionale prin care acestea sunt reprezentate. determinarea punctului de staţie pe hartă. . încât 228 . Orientarea hărţii constă în stabilirea unei astfel de poziţii. pentru a determina diferenţa de nivel dintre două puncte. Orientarea hărţii faţă de detaliile din teren Pentru a orienta harta faţă de detaliile din teren este necesar să se cunoască cel puţin o direcţie din teren.. identificăm pe hartă poziţia detaliului respectiv. este necesar să se cunoască echidistanţa curbelor de nivel de pe harta respectivă. etc). înseamnă că au aceeaşi cotă.) să fie paralele şi în acelaşi sens cu poziţiile detaliilor din teren pe care le reprezintă. precum şi recunoaşterea în teren a detaliilor reprezentată pe hartă. etc. faţă de care să se stabilească poziţia hărţii.dacă punctele respective au cota înscrisă pe hartă. căi ferate.1. În acest fel se asigură ca semnele convenţionale liniare din conţinutul hărţii (drumuri. apoi alegem în teren trei detalii distincte (repere).în toate celelalte cazuri. În caz contrar. diferenţa de nivel dintre ele este chiar diferenţa dintre cote.dacă punctele ale căror diferenţe de nivel ce vrem să le determinăm se află pe aceeaşi curbă de nivel. În cazul când ne aflăm lângă un detaliu distinct din teren (pom izolat.

aceasta poate fi aşezată pe liniile verticale ale caroiajului rectangular. până ce reperul corespunzător din teren se află pe prelungirea acesteia. rotind harta. trebuie să se aplice corecţia de direcţie. atunci pentru această operaţie se foloseşte busola. Orientarea hărţii cu busola Când vizibilitatea este redusă. în toate cazurile. Aceasta se poate realiza cu busola. Întrucât direcţia liniilor verticale ale caroiajului rectangular nu corespunde cu direcţia meridianului geografic.2 Determinarea punctului de staţie prin diverse procedee Determinarea punctului de staţie se face cu suficientă precizie folosind detaliile apropiate ale terenului. este recomandabil să fie aşezată la o înălţime convenabilă vizării şi să aibă o poziţie orizontală. Când din diferite motive nu există posibilitatea să se desfacă harta pentru a aşeza busola pe cadrul ei. ducându-se acul magnetic al busolei la o gradaţie corespunzătoare valorii şi semnului acestei corecţii.. Cadrul interior de est şi de vest al hărţii constituie chiar meridianul geografic (adevărat). Rotim harta. o intersecţie de drumuri. un pom izolat. care este înscrisă sub cadrul de sud al hărţii. privind de-a lungul riglei. ele pot fi considerate în mod practic.9. se înţelege că poziţia pe hartă a semnului convenţional ce reprezintă detaliul respectiv constituie chiar punctul de staţie. 9. cât şi prin cel al unuia din reperele alese în teren. împreună cu busola. 229 . etc. Dacă ne găsim lângă un detaliu cum ar fi o piatră kilometrică. deci nu se poate face orientarea hărţii după procedeele descrise mai sus. care sunt reprezentate şi pe hartă. până când vârful acului magnetic se stabileşte la gradaţia ce reprezintă valoarea declinaţiei magnetice. Se orientează harta. Harta este orientată dacă o aşezăm într-o asemenea poziţie în care una din laturile cadrului interior de est sau de vest corespunde cu direcţia meridianului geografic din teren. ca fiind paralele.marginea ei să treacă atât prin semnul convenţional al detaliului. Harta. sau terenul este lipsit de detalii de planimetrie care ar putea să fie identificate. aşezând-o cu diametrul N-S pe cadrul interior de est sau de vest. pentru hărţile la scări mari.

având ca origine semnul convenţional al detaliului din teren. cale ferată.Din vedere. după detalii apropiate Se orientează harta după procedeele cunoscute şi se aleg în teren. Se obţin două drepte al căror punct de intersecţie este chiar în punctul de staţie. Este de reţinut faptul că în cazul folosirii intersecţiilor direcţiilor din teren trebuie astfel alese. Pentru aceasta se orientează harta după unul din procedeele cunoscute şi se aşează o riglă pe semnul convenţional ce reprezintă detaliul de planimetrie din teren. Se apreciază în mod succesiv din vedere direcţiile şi distanţele de la aceste detalii până la punctul de staţie şi se însemnează cu aproximaţie pe hartă poziţia astfel obţinută. Această distanţă redusă la scara hărţii. aceasta pentru faptul că cea de-a doua direcţie este dată chiar de detaliul respectiv. Se trasează în lungul riglei o linie pe hartă şi se măsoară în teren. în apropierea punctului de staţie. Prin metoda radierii Când se staţionează în apropierea unui detaliu de planimetrie din teren reprezentat şi pe hartă. a căror reprezentare să existe în mod necondiţionat şi pe hartă. Pentru determinarea punctului de staţie se execută spre ambele detalii stabilite operaţiunile indicate la procedeul radierii (exceptând măsurarea distanţelor). distanţa de la punctul de staţie până la detaliul de planimetrie din teren. 230 . atunci punctul de staţie se poate determina prin radiere. fiind suficient unul singur. precum şi de aprecierea cât mai reală a distanţelor de pe teren. cât şi a celor de pe hartă. etc. cu pasul.) nu mai este necesar să folosim două puncte din teren. se transpune pe linia trasată pe hartă. Prin metoda intersecţiei Pentru a aplica acest procedeu este necesar să se stabilească în teren două detalii distincte de planimetrie. 2-3 detalii reprezentate şi pe hartă. Capătul segmentului respectiv constituie chiar punctul de staţie. astfel ca pe direcţia riglei să se vadă în teren detaliul adevărat. În situaţiile în care punctul de staţie se găseşte pe un detaliu liniar (şosea. Precizia de determinare a punctului de staţie este în funcţie de numărul detaliilor din teren care au fost folosite pentru determinarea lui.

* de-a lungul itinerariului. Deplasarea în teren cu ajutorul hărţii Modul de deplasare în teren după hartă depinde de unele condiţii naturale ale terenului în care s-a stabilit itinerarul de deplasare. această operaţie se repetă până la capătul itinerariului de deplasare stabilit. bifurcaţiilor. cât şi lateral faţă de acesta se marchează pe hartă toate detaliile ce pot servi pentru orientarea cât mai precisă şi rapidă în teren. schimbărilor de direcţie şi punctelor obligate de trecere. În acest fel se obţin 3 drepte concurente. care constituie punctul de staţie. cu ajutorul unei rigle.3. Când se obţine această poziţie se înţeapă pe hartă punctul marcat pe calc. având ca punct de concurenţă pe cel marcat de la început. se procedează asemănător cu cazul precedent.9.încât unghiurile formate de acesta să nu fie mai mici de 30o şi mai mari de 150o. dar în afara reţelei de drumuri. mişcând-o în aşa fel încât direcţiile trasate pe calc să se suprapună peste semnul convenţional al detaliului corespunzător pe hartă. Se scoate hârtia de calc de pe suport şi se aplică pe hartă. Când deplasarea se execută pe un drum aflat într-un teren descoperit se procedează astfel: * pe harta pusă la dispoziţie în vederea deplasării se scoate în evidenţă itinerariul de deplasare. 9. Când deplasarea se face pe un teren descoperit. acordându-se o importanţă deosebită ieşirilor sau intrărilor în localităţi. Cu ajutorul hârtiei de calc Acest procedeu se întrebuinţează în aceleaşi cazuri ca şi intersecţia. * se orientează harta în punctul de pornire şi se execută deplasarea până la cel de-al doilea reper de orientare. dar impune obligatoriu alegerea în teren a unui număr minim de 3 detalii de planimetrie care să fie reprezentate şi pe hartă. fără a mişca hârtia. cu un creion de culoare bistru. se trasează cu creionul câte o dreaptă spre fiecare din cele 3 detalii de planimetrie din teren. Hârtia de calc bine întinsă se aşază pe un suport şi aproximativ pe mijlocul ei se marchează cu creionul un punct. cu deosebirea că se aleg şi se marchează pe hartă un număr mai mare de 231 . Din acest punct.

Când deplasarea se face în condiţii de vizibilitate redusă sau prin teren acoperit sau fără drumuri. pentru a se putea continua deplasarea. Când deplasarea se execută în pădure. care nu sunt reprezentate pe hartă se face determinarea de deplasare după azimut. după azimut. măsurând distanţa cu pasul până la acesta.repere. unde orientarea se face anevoios datorită lipsei de varietate a detaliilor de planimetrie şi unde se impune o atenţie mai mare în alegerea reperelor şi a modului de deplasare între acestea. 232 . Pentru uşurarea deplasării. * la fiecare reper se face orientarea. pentru a asigura în permanenţă posibilitatea orientării faţă de detaliile înconjurătoare de pe itinerariul stabilit. aceasta se face numai cu busola. se procedează astfel: * se marchează reperele de orientare pe itinerar şi se măsoară distanţele dintre ele. la toate intersecţiile sau bifurcaţiile de drumuri. * se execută orientarea în punctul de pornire şi se efectuează deplasarea până la primul reper de orientare.

.. 85 (md.. * Timpul de trecere în poziţia de luptă ………10-12 secunde.. fiind prevăzută cu microfon şi dispozitiv de amplificare a sunetului.. împotriva substanţelor toxice de luptă.... 85-F) permite alimentarea cu lichide (din bidonul individual) în zone contaminate.L..………minimum 6 ore.....L. talia I – mare.. Pentru purtătorii de ochelari...1..L.. * Capacitatea de protecţie faţă de vaporii de substanţe toxice a cartuşului filtrant: S. care asigură transmiterea ordinelor (comenzilor) la distanţă.…minimum 4-5 cicluri.. * Câmpul vizual general …………………minimum 80%. * Rezistenţa măştii exterioare la cicluri de contaminaredecontaminare ………....55 Kg....1...…………minimum 6 g... 85-F) se poate monta dispozitivul de corectare a vederii din înzestrare..T. 85 (md.... Masca contra gazelor md. talia III – mică...minimum 25 g.. 85-F se foloseşte numai de comandanţi.. Masca contra gazelor 10.. 233 . sub formă de picături ……….. cu acţiune generală .45 Kg. Masca contra gazelor md... talia II – mijlocie. S. a feţei şi a ochilor. * Masa cartuşului filtrant ……………maximum 0. ... la masca contra gazelor md. * Capacitatea de protecţie a măştii exterioare faţă de S..md......2 Caracteristici tehnico-tactice * Masa completului: . prafului radioactiv şi agenţilor biologici.20 Kg. * Numărul de talii ale feţei măştii ………………………3. 85-F) este destinată pentru protecţia organelor respiratorii.. 85 (md...CAPITOLUL 10 Cunoaşterea mijloacelor individuale de protecţie 10.1 Destinaţia Masca contra gazelor md...T...1. 85 ………………………………maximum 1.. neuroparalitice şi vezicante ….... 85-F ……………………………maximum 2.T. 10.....md.

Vizoarele sunt confecţionate din sticlă duplex. Faţa măştii este executată din cauciuc rezistent la acţiunea substanţelor toxice de luptă. Ansamblul şurub. care urmăreşte conturul feţei. piuliţă este utilizat la strângerea colierului de fixare din material plastic. numai la masca contra gazelor md. Are formă anatomică ce permite mularea perfectă pe cap. dispozitiv de alimentare cu lichide (DAL). Blocul supapei de inspiraţie (1). şaibă.. sistemul de fixare-ajustare şi purtare şi corpul DAL cu supapa cu arc. 85-F. cartuş filtrant.1. 234 .100 +10 m. Etanşarea este asigurată de o bordură interioară din cauciuc. 85-F) se compune din: faţa măştii (masca propriu-zisă). Ansamblul şurub. similar cu cel de la blocul supapei de inspiraţie (1). masca interioară.3 Descriere Masca contra gazelor md. 85-F sunt montate. rezistentă la şocuri mecanice.. Faţa măştii se compune dintr-o mască exterioară pe care sunt montate: vizoarele. piuliţă este utilizat la strângerea ramei din material plastic. sita de protecţie şi capacul de protecţie a supapei de expiraţie. La partea inferioară bordura interioară se prelungeşte cu un locaş pentru bărbie. şaibă. în plus microfonul şi mufa de cuplare a dispozitivului de amplificare a sunetului.. 85 (md. blocul supapei de inspiraţie (1).* Distanţa de recepţionare a ordinelor şi comenzilor . în care se află supapa de inspiraţie (1) şi garnitura de etanşare racord lipită cu adeziv. sac port-mască. blocul supapei de expiraţie. este montat etanş la masca exterioară cu un colier de fixare. La faţa măştii md. Se montează etanş la faţa măştii cu ajutorul ramelor metalice sau din material plastic. 10. montat etanş la faţa măştii cu ajutorul unui colier de fixare metalic sau din material plastic. Blocul supapei de expiraţie cu supapa de expiraţie. dispozitiv de amplificare a sunetului (DAS).

L. 235 . Etanşeitatea este asigurată prin mecanismul supapei. cu supapă cu arc este montat la faţa măştii în partea stângă.L cu supapă cu arc cu căpăcel de protecţie şi garnitură de etanşare. capac tip D. care se montează pe bridele de la faţa măştii prin intermediul cataramelor de ajustare din material plastic şi se reglează cu ajutorul inelelor metalice cu manşon. cu căpăcel de protecţie şi garnitură de etanşare.L. 85 se compune dintr-un filtru de aerosoli şi un strat de sorbent pentru reţinerea vaporilor de S. Sistemul permite ajustarea (scoaterea) rapidă a măştii pe (de pe) figură. corpul supapei este acoperit cu un căpăcel de protecţie şi garnitură de cauciuc. iar la partea superioară un racord filetat prin care cartuşul filtrant se montează la faţa măştii. odată cu blocul supapei de inspiraţie (1).La capacul de protecţie al supapei de expiraţie sunt fixate bridele ce susţin căpăcelele de protecţie DAL şi DAS. ambele din cauciuc. corp D.A. Carcasa are la partea inferioară. duce la pierderea proprietăţilor de protecţie împotriva substanţelor toxice! Dispozitivul de alimentare cu lichide se compune din: bidon..A. Sistemul de fixare-ajustare şi purtare este alcătuit din cordeaua de fixare-ajustare şi cordeaua de purtare.A.L. colierul metalic şi ştuţul de racordare. Racordul filetat este închis cu un capac filetat (calotă).A. cu garnitură din cauciuc. Atunci când dispozitivul de alimentare cu lichide nu se foloseşte. Cordeaua de purtare este fixată la faţa măştii cu ajutorul a două catarame cu 3 traverse din material plastic.T. închis etanş cu un dop din cauciuc. dispuse întro carcasă metalică. Păstrarea cartuşului filtrant cu dopul sau calota scoase sau montate neetanş. al cărui resort susţine permanent supapa în poziţia închis. Cartuşul filtrant md. tub de acţiune cu 2 ştuţuri de cuplare.L. un orificiu de intrare a aerului. În interiorul ei se află tubul de alimentare cu lichide al D. Masca interioară. cu cele două supape de inspiraţie (2) aşezate în suporturile supapei de inspiraţie (2). Corpul D. este montată etanş la masca exterioară. Cordeaua de fixare-ajustare are 6 braţe.

1. clema de fixare la veston şi capacul surselor de alimentare. Dispozitivul se distribuie separat purtătorilor de ochelari şi se montează în interiorul măştii în spatele vizoarelor. cablul de conexiune şi amplificatorul sunetului cu întrerupătorul. Sacul port-mască este confecţionat dintr-un material impermeabil la apă. Este prevăzut cu o cordea de purtare cu catarame cu o traversă şi o margine secţionată. în partea dreaptă).4 Principiul de funcţionare Executând o inspiraţie cu masca contra gazelor etanşă pe figură.L. se găsesc în sacul port-mască într-o pungă de material plastic.A. pentru prinderea la centură sacul port-mască este prevăzut cu o carabinieră. este montată supapa cu arc care se deschide numai la cuplarea ştuţului tubului de aducţiune. 10.A.. Tubul de aducţiune cu ştuţurile de cuplare şi capacul tip D. În corpul D. pelerinei de protecţie. În interior este prevăzut cu compartimente pentru păstrarea măştii contra gazelor. tubului de aducţiune şi capacului tip D. cu două semicapace ce se închid cu o capsă şi capacul prevăzut cu 2 închizători cu bandă. De asemenea. în partea dreaptă) cu cablu de legătură şi mufa de cuplare (montată la faţa măştii. cordea de purtare. locaşul surselor de alimentare (3 baterii 2 R 10). 85-F şi este compus din: microfon (montat în masca interioară.L. trusei de prim-ajutor.L.tub de alimentare cu lichide cu colierul de presare din material plastic. în spaţiul interior al măştii se creează o depresiune care provoacă deschiderea supapelor de inspiraţie şi pătrunderea aerului 236 . Dispozitivul pentru corectarea vederii este constituit dintr-o pereche de lentile optice montate în rame din material plastic cu suporţi de fixare. Dispozitivul pentru amplificarea sunetului echipează numai masca md. pachetului de decontaminare individual. După darea în folosinţă a măştii contra gazelor la sacul portmască se fixează o etichetă cu numele şi prenumele celui ce o foloseşte şi seria cartuşului filtrant. alegându-se funcţie de purtător. Puterea optică a lentilelor este între +5 şi –6 dioptrii.A.

se deşurubează cele 2 şuruburi ale capacului bateriilor. eliberând calea de trecere a lichidului de la bidonul individual până la tubul de alimentare cu lichide din masca interioară. vaporii de S. prevăzut cu difuzor. prin cartuşul filtrant. Datorită existenţei măştii interioare. permiţând evacuarea aerului expirat în atmosferă.L cu supapă cu arc.se îndepărtează capacul bateriilor. aerul purificat este obligat să spele suprafaţa interioară a vizoarelor. Funcţionarea dispozitivului de amplificare a sunetului Mesajul (ordine.T. . La expiraţie.se introduc 3 baterii 2 R 10. se deschide supapa cu arc. Funcţionarea dispozitivului de alimentare cu lichide Prin înfiletarea ştuţului de cuplare al tubului de aducţiune la corpul D. etc. . 237 . sunt reţinuţi de stratul de sorbent. împiedicând aburirea acestora. până la organele respiratorii ale purtătorului.din exterior.L.T. şi biologici. iar aerul purificat pătrunde în spaţiul interior al măştii contra gazelor. în interiorul feţei măştii se creează o suprapresiune care închide supapele de inspiraţie şi deschide supapa de expiraţie. În continuare. respectând polaritatea indicată pe corpul aparatului. Filtrul de aerosoli al cartuşului filtrant reţine aerosolii de S. Punerea în funcţiune a dispozitivului de amplificare a sunetului cuprinde următoarele operaţiuni: .A.) transmis de purtător este preluat de microfon şi transmis prin mufa de cuplare şi cablul de conexiune la dispozitivul de amplificare a sunetului. Purtarea difuzorului asigură transmiterea mesajului la distanţă.înaintea montării bateriilor se trece întrerupătorul pe poziţia “OPRIT”. La decuplarea tubului de aducţiune prin defiletarea ştuţului de cuplare. precum şi praful radioactiv din aerul contaminat.L. comenzi. . se eliberează arcul care împinge supapa realizând închiderea etanşă a acesteia.

de la 110 la 125 II .se cuplează cablul de conexiune al D. în afara atmosferei contaminate. Dacă inspiraţia nu este posibilă şi masca exterioară 238 .5 Alegerea taliei Pentru ca masca contra gazelor să asigure protecţia necesară trebuie ca talia (mărimea) ei. 10..C. . Pentru aceasta se procedează astfel: * se îmbracă masca contra gazelor şi se ajustează pe figură.se pune la loc capacul bateriilor şi se fixează prin înşurubarea celor 2 şuruburi.A. deasupra vizoarelor printr-o cifră romană (I.G.ului la mufa de cuplare de la faţa măştii. La trecerea întrerupătorului pe poziţia “PORNIT” dispozitivul intră în funcţiune. 85 (md. masca nouă trebuie ştearsă la exterior şi la interior cu o cârpă curată (vată) înmuiată în puţină apă şi apoi cu o cârpă uscată. Verificarea funcţionării măştii contra gazelor se execută sub conducerea comandantului de subunitate. Înainte de a fi îmbrăcată. Faţa măştii care a mai fost folosită de altă persoană trebuie dezinfectată prin ştergere cu o cârpă (vată) înmuiată în spirt medicinal sau într-o soluţie de formalină 2%. Rezultatul măsurătorii (în mm) indică talia (mărimea necesară a măştii) astfel: înălţimea feţei Talia (mărimea) (în mm) necesară .S..1. II sau III). Ajustarea se execută prin tragerea succesivă de capetele libere ale braţelor cordelelor de fixare-ajustare. 85-F) este imprimată pe masca exterioară. să fie astfel aleasă încât să se muleze bine pe faţa purtătorului şi să asigure pătrunderea aerului numai prin cartuşul filtrant. * se obturează (astupă) orificiul de pătrundere a aerului în cartuşul filtrant (cu dopul de cauciuc sau cu podul palmei) şi se face o inspiraţie adâncă. Pentru alegerea taliei se măsoară înălţimea feţei purtătorului (distanţa dintre rădăcina nasului şi bărbie).1.6 Verificarea funcţionării M. 10.până la 110 III .peste 125 I Talia măştii contra gazelor md.

se trece la verificarea cartuşului filtrant.G. obturând orificiul de intrare a aerului cu podul palmei sau cu dopul de cauciuc. Măştile contra gazelor defecte se predau la reparat şi se înlocuiesc cu altele bune. Se remediază defecţiunile (se ajustează.7 Reguli de folosire a M. * se obturează (astupă) cu podul palmei orificiul de la blocul supapei de inspiraţie (1) şi se execută o inspiraţie. se alege o altă talie. astfel ca marginea de sus a sacului port-mască să fie la înălţimea centurii. Dacă aerul nu pătrunde în mască. atunci masca contra gazelor nu este etanşă şi pentru descoperirea defectelor este necesar să se verifice părţile componente ale acesteia.1. bine ajustată şi de talie corespunzătoare. Dacă aerul trece. * se ajustează lungimea cordelei de purtare cu ajutorul cataramei.se lipeşte de obraji. neajustată bine sau de talie necorespunzătoare. atunci faţa măştii este în stare bună de funcţionare.C. ori se înlocuieşte faţa măştii) şi numai după ce se constată că faţa măştii este etanşă. atunci faţa măştii este defectă. În acest scop se execută următoarele operaţiuni: * se demontează cartuşul filtrant. 239 . * se împinge sacul port-mască puţin spre înapoi pentru a nu împiedica mişcarea mâinii pe timpul deplasării. Trecerea măştii contra gazelor în poziţia “de marş” se face astfel: * se trece cordeaua de purtare a sacului port-mască peste umărul drept astfel. atunci masca contra gazelor este bună (etanşă) şi urmează a fi supusă unei verificări definitive în atmosfera contaminată. ca sacul port-mască să se găsească pe şoldul stâng cu capacul în afară. Se execută din nou o inspiraţie. 10. Verificarea definitivă a funcţionării măştii contra gazelor se execută în atmosfera contaminată. Dacă aerul nu pătrunde în mască atunci cartuşul filtrant este bun. Se verifică existenţa garniturii de cauciuc la blocul supapei de inspiraţie (1) şi se înfiletează până la refuz cartuşul filtrant. Dacă inspiraţia este posibilă.

astfel încât masca contra gazelor să poată fi scoasă cât mai repede. în poziţia “culcat” arma se pune pe pământ în dreapta. Echipajul autovehiculului de luptă ia măştile contra gazelor din autovehicul şi le trece în poziţia “de aşteptare”. arma se ia “la umăr”. * se slăbeşte cureaua căştii pentru a putea fi scoasă uşor sau lăsată pe spate. aparţinând echipajelor autovehiculelor de luptă (tancuri. în transportorul blindat (autovehicul) arma se ţine între genunchi. precum şi ale navelor şi aeronavelor. autotunuri. Trecerea măştii contra gazelor în poziţia “de luptă” se execută la comanda “GAZE”. Măştile contra gazelor şi celelalte mijloace de protecţie individuală.* se prinde sacul port-mască de centură cu ajutorul carabinierei montate pe spatele sacului. din proprie iniţiativă (fără comandă sau semnal) atunci când se descoperă indiciile atacului nuclear şi chimic sau ale întrebuinţării mijloacelor biologice de către inamic. 240 . * se scoate dopul de cauciuc de la cartuşul filtrant.). se aşează în locurile indicate de comandanţi. când se constată prezenţa substanţelor toxice de luptă sau mijloacelor biologice în aer sau pe teren (tehnica de luptă). * se aduce sacul port-mască puţin spre înainte. astfel: * în poziţia în picioare sau în mers. după executarea mişcărilor indicate mai sus. Când militarul este îmbrăcat cu costumul de mascare sau are foaia de cort pusă pe el. în tranşee arma se sprijină pe peretele acesteia sau se aşează pe parapet. la semnalul de înştiinţare despre atacul nuclear şi chimic. pregăteşte costumul de mascare sau foaia de cort pentru a putea îmbrăca repede masca contra gazelor. etc. * se deschide capacul sacului port-mască. în aşa fel încât să poată fi utilizate imediat după darea semnalului de înştiinţare despre atacul nuclear şi chimic. Trecerea măştii contra gazelor în poziţia “de aşteptare” se execută la comanda “PREGĂTIŢI MASCA”. Cordeaua sacului port-mască trebuie să fie de regulă sub foaia de cort sau sub costumul de mascare (când acestea sunt îmbrăcate). iar acesta se montează la mască.

* se ajustează masca pe cap. * se introduce faţa capului cu bărbia înainte în locaşul bărbiei şi prin întinderea cordelelor. iar vizoarele să vină în dreptul ochilor. pe pământ sau pe un obiect (în deplasare se poate pune sub cordeaua sacului port-mască). * se îmbracă masca pe figură stând culcat pe partea dreaptă într-o poziţie cât mai comodă. Punerea pe figură a măştii contra gazelor din poziţia “culcat” se execută astfel: * se opreşte respiraţia. * se face o expiraţie puternică. * se închide capacul sacului port-mască şi se ia arma. * se lasă pe spate sau se scoate casca de pe cap. În cazul când militarul are pe cap bereta (şapca. pentru trecerea măştii contra gazelor în poziţia “de luptă” se procedează astfel: * se scoate gluga. * se aşează arma alături. căciula). În acest timp autovehiculul se opreşte. * se scoate masca din sacul port-mască. se deschid ochii şi se continuă respiraţia. Când militarul este îmbrăcat cu foaia de cort sau cu costumul de mascare. aceasta se scoate şi se pune între genunchi. * se pune pe cap casca şi se strânge cureaua acesteia sub bărbie. 241 . * se închid ochii. acestea se trec peste cap în aşa fel încât să nu formeze cute.Pentru trecerea măştii contra gazelor în poziţia “de luptă” se procedează astfel: * se opreşte respiraţia şi se închid ochii. Echipajele autovehiculelor de luptă trec măştile contra gazelor în poziţia “de luptă” prin aceleaşi procedee. * se închide capacul sacului port-mască. se deschid ochii şi se reia respiraţia. * se pune pe cap casca şi se strânge cordeaua sub bărbie. * se lasă casca pe spate. * se face o expiraţie puternică. * se scoate masca din sac şi se îmbracă după procedeele indicate. se slăbeşte cureaua de la cască şi se lasă spre spate.

în tranşee arma se sprijină pe perete sau se aşează pe parapet. în autovehicule. se pune gluga foii de cort sau a costumului de mascare şi se fixează gluga. Aşezarea măştii contra gazelor în sacul port-mască se execută la comanda “STRÂNGEŢI MASCA” sau din proprie iniţiativă. * masca contra gazelor se şterge în interior de umezeală cu o cârpă curată. În cazul ruperii unei cordele din sistemul de fixare-ajustare. Scoaterea măştii contra gazelor se execută la comanda “SCOATEŢI MASCA”. Îmbrăcarea pe faţă a măştii contra gazelor direct din poziţia “de marş” se execută folosind procedeele indicate. la locul unde s-a produs ruptura. este necesar ca până la primirea alteia să se utilizeze în continuare masca contra gazelor defectă. arma se ţine între genunchi. Atunci când cartuşul filtrant prezintă găuri.8 Utilizarea măştii contra gazelor defectă Dacă masca contra gazelor se defectează în condiţiile atmosferei contaminate. lut (pământ) sau cu miez de pâine înmuiate. continuând să conducă autovehiculul cu viteză redusă. în poziţia “culcat”. se scoate masca de pe figură.1. 242 . * se pune pe cap casca şi se strânge sub bărbie. Masca contra gazelor se aşează în sacul port-mască după oprirea autovehiculului. arma se ia “la umăr”. Conducătorii autovehiculelor îşi pot scoate masca contra gazelor cu ajutorul mâinii stângi. Pătrunderea aerului contaminat prin rupturile (găurile) mici apărute pe suprafaţa măştii exterioare poate fi împiedicată prin acoperirea acestora cu palma şi apăsare puternică. prin simpla tragere de capetele libere ale acesteia. * se lărgeşte cordeaua de fixare-ajustare. se apasă faţa măştii. 10. astfel: * în poziţia “în picioare” sau “în mers”. cu palma. Dacă este posibil găurile se astupă cu săpun. şi prin mişcarea mâinii înainte şi în sus. Se apucă cu mâna stângă de cartuşul filtrant sau de blocul supapei de inspiraţie (1). acestea se astupă cu palma (degetul) sau cu batista (cârpa). arma se pune pe pământ în dreapta.* se pune casca pe cap şi se strânge cureaua sub bărbie.

cartuşului filtrant. dispozitivului de alimentare cu lichide şi dispozitivul de amplificare a sunetului şi a pieselor metalice.1. se închid ochii şi se scoate masca. În scopul menţinerii în permanentă stare de funcţionare a măştii contra gazelor se execută întreţinerea după fiecare folosire care cuprinde: * verificarea stării de întreţinere. se deschid ochii şi se reia respiraţia. * se pune masca contra gazelor defectă în sacul port-mască. dispozitivului de alimentare cu lichide. * se pune pe figură masca contra gazelor bună. * curăţirea blocurilor supapelor. se face o expiraţie puternică. * se opreşte respiraţia. dispozitivului de amplificare a sunetului şi sacului port-mască. cartuşului filtrant. protecţia este asigurată prin folosirea numai a cartuşului filtrant în care scop: * se opreşte respiraţia.9 Întreţinerea M.C. 10. * ştergerea (curăţirea) de praf.G. * se pune casca pe cap şi se strânge cordeaua sub bărbie. * se deşurubează cartuşul filtrant de la blocul supapei de inspiraţie (1). blocurilor supapelor. se închid ochii. Întreţinerea în cadrul zilei de verificare şi întreţinere a tehnicii şi materialelor şi cu ocazia trecerii la exploatarea de sezon cuprinde operaţiunile de mai sus şi în plus: * spălarea feţei măştii şi a sacului port-mască cu apă. * cu mâna liberă se strâng nările pentru ca respiraţia să se facă numai pe gură. se scoate dopul de cauciuc de la orificiul de pătrundere al aerului în cartuşul filtrant. noroi şi umiditate a feţei măştii. se scoate masca) şi se lasă casca pe spate. * se introduce în gură racordul filetat al cartuşului filtrant. * se face o expiraţie puternică. până la înlocuirea măştii. ramelor vizoarelor. apoi se respiră normal. se scoate masca defectă. Masca contra gazelor care este defectă se înlocuieşte astfel: * se pregăteşte masca contra gazelor bună pentru a putea fi îmbrăcată repede (se deschide capacul de la sacul port-mască. 243 .În cazul în care masca exterioară este ruptă sau vizoarele sparte.

1 micşorează efectul vătămător al emisiunii de lumină a exploziei nucleare şi al mijloacelor incendiare. completul de protecţie nr. Când militarul are echipamentul incomplet (fără raniţă şi mantaua făcută sul). * dezinfectarea părţii interioare a feţei măştii. * talia a III-a – pentru militarii cu înălţimea cuprinsă între 166 cm şi 172 cm. Completul de protecţie nr. * asamblarea părţilor componente. Mantaua de protecţie este confecţionată din pânză cauciucată şi se compune din piepţi. Mantalele de protecţie se confecţionează pe cinci talii: * talia I – pentru militarii cu înălţimea până la 158 cm. mâneci şi gluga fixă. 10. Completul de protecţie nr. În poziţia “de marş”. 1 se foloseşte de către militarii de toate armele pentru protecţia părţilor descoperite ale corpului. În plus. ciorapi de protecţie şi mănuşi de protecţie. * talia a II-a – pentru militarii cu înălţimea cuprinsă între 159 cm şi 165 cm. * dezinfectarea părţii interioare a feţei măştii. talc sau alte impurităţi. având cordelele de purtare 244 . spate. * dezasamblarea şi ambalarea pe părţi componente. 1 Completul de protecţie nr. cu substanţe toxice de luptă şi cu mijloace bacteriene. * talia a IV-a – pentru militarii cu înălţimea cuprinsă între 173 cm şi 178 cm. * punerea dopului de cauciuc şi înşurubarea capacului filetat (calotei) cu garnitura de etanşare la cartuşul filtrant. deasupra celorlalte obiecte.2. Deconservarea măştii contra gazelor cuprinde următoarele operaţiuni: * ştergerea (curăţirea) de praf. Conservarea măştii contra gazelor cuprinde operaţiunile de mai sus şi în plus: * tălcuirea feţei măştii. mantaua de protecţie făcută sul se poartă pe spate.* retuşarea stratului de vopsea. mantaua de protecţie se poartă sub capacul raniţei. 1 se compune din: manta de protecţie. * talia a V-a – pentru militarii cu înălţimea peste 178 cm. echipamentului şi armamentului individual împotriva infectării radioactive.

iar talia a III-a – cea mai mare. Ciorapii de protecţie model nou au talpa din cauciuc. Mănuşile de protecţie se confecţionează pe trei talii: Talia I – este cea mai mică. Ciorapii de protecţie model mai vechi au tălpile întărite cu pânză foaie de cort. Când militarul nu are raniţă asupra sa. Prinderea la centură se face cu ajutorul unor cordele de pânză. Ele au o prelungire din pânză-doc prevăzută cu elastic de fixare pe mâini. se mai pot purta pe şoldul drept. Mănuşile de protecţie au câte două degete. Pentru scoaterea mai uşoară din picioare ciorapii au la călcâi o ieşitură (pinten). în partea de sus. iar pentru fixarea pe picioare sunt prevăzuţi cu găici şi butoni. la un loc. la exterior. împreună cu mănuşile de protecţie. Mănuşile de protecţie model mai vechi sunt confecţionate în întregime din pânză cauciucată. se poartă în raniţă deasupra celorlalte obiecte şi sub mantaua de protecţie. în poziţia inversă (cu vârful în 245 . se poartă legaţi la spate de centură cu ajutorul unui dispozitiv. În poziţia “de marş” ciorapii şi mănuşile de protecţie făcute sul. Sunt două modele de ciorapi de protecţie. făcute împreună sul. Talia este marcată printr-o cifră romană în interiorul carâmbului ciorapului. iar talia a III-a – cea mai mare.petrecute peste umeri şi fixate la centură în faţă. Sunt două modele de mănuşi de protecţie. Pentru a face sul ciorapii şi mănuşile de protecţie se procedează în felul următor: se întinde pe pământ un ciorap de protecţie. având trecute peste umărul stâng cele două cordele ale mănuşilor de protecţie legate cu o fundă (înainte de a fi petrecute peste umărul stâng cordelele se trec pe sub centură). Ciorapii de protecţie sunt confecţionaţi din pânză cauciucată. după care se aşează peste el. iar pentru fixarea pe picioare şi la centură sunt prevăzuţi cu cordele de pânză. iar cordeaua de fixare la centură în spate legată de aceasta. Ciorapii şi mănuşile de protecţie model vechi (cu cordele de fixare după gât). nu au căptuşeală şi sunt prevăzute cu cordele de fixare după gât. Ciorapii de protecţie se confecţionează pe trei talii: talia I – este cea mai mică. Talia este marcată printr-o cifră romană pe manşetă. Mănuşile de protecţie model nou sunt confecţionate din pânză cauciucată şi căptuşite cu pânză-doc. ciorapii de protecţie făcuţi sul.

246 . celălalt ciorap de protecţie.1 Modul de folosire a completului de protecţie nr. *se aşează mantaua de protecţie. completul de protecţie nr. * când acţionează într-un teren infectat radioactiv sau cu mijloace bacteriene în condiţiile ridicării intense a prafului. cu substanţe toxice de luptă şi cu mijloace bacteriene. Sub formă de combinezon de protecţie mantaua de protecţie se foloseşte: * în cazul executării acţiunilor într-un teren puternic infectat cu substanţe toxice de luptă. * la executarea lucrărilor de degazare. făcută sul. * se trece masca contra gazelor în poziţia “de aşteptare”. La această comandă se execută următoarele: * arma se aşează pe pământ sau se sprijină de un obiect oarecare. după care se lasă să cadă liber pe spate.dreptul călcâiului). pe spate şi se fixează cu ajutorul cordelelor trecute peste umeri la centură. în faţă. 1 poate fi folosită ca pelerină de protecţie. 10. Sulul se leagă folosind cordelele de la ciorapii de protecţie. Ca manta de protecţie îmbrăcată pe mâneci se foloseşte: * în cazul acţiunilor într-un teren infectat radioactiv. 1 şi masca contra gazelor se trec în poziţia “de aşteptare” la comanda “PREGĂTIŢI MIJLOACELE DE PROTECŢIE”. precum şi în cazul depunerii substanţelor radioactive din norul exploziei nucleare. * se scot din raniţă mantaua de protecţie. * la trecerea sub focul inamicului a unor porţiuni de teren infectate. 1 Mantaua de protecţie din compunerea completului de protecţie nr. Peste ciorapi se pun mănuşile de protecţie îndoite şi apoi se fac sul. Când există pericolul atacului nuclear. ciorapii şi mănuşile de protecţie.2. dezactivare şi dezinfectare. îmbrăcată pe mâneci şi sub formă de combinezon de protecţie. Ca pelerină de protecţie mantaua de protecţie se foloseşte în momentul atacului chimic şi al întrebuinţării de către inamic a mijloacelor bacteriene. chimic sau bacteriologic.

* se dezleagă cordelele ciorapilor de protecţie cu care au fost legaţi la centură. 247 . dacă le au îmbrăcate. se comandă “SCOATEŢI CIORAPII ŞI MĂNUŞILE DE PROTECŢIE”. La începerea atacului chimic. din proprie iniţiativă). dacă este necesar. * se dezleagă mai întâi cordelele ciorapilor de protecţie cu care au fost legaţi aceştia la picior (la ciorapii cu găici se desfac găicile). Dacă masca contra gazelor a fost îmbrăcată mai înainte. la spate. după ieşirea din terenul infectat. la aviaţie şi marină.* se fixează ciorapii şi mănuşile de protecţie la centură. ciorapii şi mănuşile de protecţie este aceeaşi ca poziţia “de marş”. mijloacele de protecţie individuală se aşează pe locurile stabilite de comandanţi. cu ajutorul dispozitivului de legare la centură. În cazul când militarul nu are asupra sa raniţă. La comanda “SCOATEŢI CIORAPII ŞI MĂNUŞILE DE PROTECŢIE” se execută următoarele: * se lasă arma pe pământ sau se sprijină de un obiect oarecare. poziţia “de aşteptare” cu mantaua de protecţie. ciorapii şi mănuşile de protecţie în autovehicul alături de ei. * se îmbracă masca contra gazelor. * se scot mănuşile de protecţie. * se îmbracă mantaua de protecţie ca “pelerină de protecţie”. mantaua de protecţie şi masca contra gazelor se trec în poziţia “de luptă” la comanda “GAZE-PELERINĂ” (sau. dacă militarii nu au îmbrăcate mantalele de protecţie. La comanda “GAZE-PELERINĂ” se execută următoarele: * se pune arma între genunchi. Pentru scoaterea ciorapilor şi mănuşilor de protecţie. se aşează pe pământ sau se reazemă de un obiect oarecare. * se ia arma în poziţia de mai înainte. a infectării radioactive sau a întrebuinţării de către inamic a mijloacelor bacteriene. sau “SCOATEŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE”. Echipajele (servanţii) autovehiculelor de luptă aşează mantaua de protecţie (mai puţin cei de la tancuri care nu au). atunci se dă comanda “ÎMBRĂCAŢI PELERINA”.

* se calcă cu vârful piciorului stâng pe ieşitură (pintenul) sau partea laterală a călcâiului de la ciorapul drept şi se scoate piciorul drept din ciorap. * se desfac cordelele de fixare a mantalei de protecţie la centură. * se ia arma în poziţia iniţială. se scoate ciorapul stâng până la jumătate şi apoi printr-o uşoară scuturare se scoate piciorul din ciorap. se încheie mânecile cu găicile de fixare şi se ia arma în poziţia iniţială. se calcă pe ieşitura (pintenul) sau pe partea laterală a călcâiului de la ciorapul stâng. iar când masca contra gazelor se trace în poziţia “de luptă” după îmbrăcarea completului de protecţie se dă comanda “ÎMBRĂCAŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE. având piciorul scos pe jumătate din ciorap. se dă comanda “GAZE – ÎMBRĂCAŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE. 1 cu mantaua de protecţie îmbrăcată pe mâneci. până la jumătatea carâmbului. se face un pas lateral sau înapoi pe un loc neinfectat şi se azvârle ciorapul din piciorul drept. La comanda “GAZE” – ÎMBRĂCAŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE. * se îmbracă mantaua de protecţie pe mâneci. Pentru folosirea completului de protecţie nr. se trage gluga pe cap şi se încheie poalele mantalei. având grijă să nu infecteze militarii din apropiere. MANTAUA PE MÂNECI – GAZE”. În cazul când militarii au îmbrăcate mantalele de protecţie pe mâneci. MANTAUA PE MÂNECI” se execută următoarele: * se aşează arma pe pământ sau se reazemă de un obiect din apropiere. * se îmbracă ciorapii de protecţie. MANTAUA PE MÂNECI”. * cu vârful piciorului drept. se comandă “ÎMBRĂCAŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE. * se îmbracă masca contra gazelor. Îmbrăcarea completului de protecţie nr. 1 cu mantaua de protecţie sub formă de “combinezon de protecţie” se face la comanda 248 . pentru scoaterea ciorapilor şi mănuşilor de protecţie se procedează după cum se arată în instrucţiunile de folosire. În cazul când masca contra gazelor a fost îmbrăcată separat mai înainte. * se îmbracă mănuşile de protecţie. MANTAUA PE MÂNECI”.

astfel ca poala stângă să cuprindă piciorul stâng. MANTAUA COMBINEZON – GAZE”. se încheie ultimele două butoniere de la mantaua de protecţie şi gaica de fixare de la glugă.“ÎMBRĂCAŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE. primele două butoniere care se găsesc imediat sub butonul central se fixează cu cleme. * se pune pe cap casca şi apoi gluga. iar poala dreaptă piciorul drept. * se desface dispozitivul de legare la centură a ciorapilor şi mănuşilor de protecţie şi se aşează pe pământ în faţă ciorapii de protecţie spre dreapta şi mănuşile de protecţie spre stânga. * se pune centura cu echipamentul prins de aceasta peste mantaua de protecţie şi se ia pe umăr sacul port-mască. La această comandă se execută următoarele: * se desfac cordelele de fixare la centură a mantalei de protecţie şi se aşează mantaua de protecţie pe pământ în partea stângă. * se îmbracă ciorapii de protecţie. * se încheie cordoanele laterale ale mantalei de protecţie la butoni. * se scot sacul port-mască de pe umăr. mai întâi cea dreaptă şi apoi cea stângă. pe pământ. 249 . lăsându-se neînchieate două butoniere din partea de sus. centura cu echipamentul prins de aceasta şi casca şi se aşează. având gluga dată pe spate. * se îmbracă mantaua de protecţie pe mâneci. în partea dreaptă. * se încheie marginile mantalei de protecţie. * se prind la butonul central butonierele corespunzătoare acestuia de pe marginea dreaptă şi stângă a mantalei. * se aşează arma pe pământ în partea dreaptă sau se reazemă de un obiect din apropiere. * se descheie capetele cordoanelor de spate şi laterale şi se eliberează din găicile de susţinere. * se trec cordoanele de spate ale mantalei printre picioare în faţă şi se fixează de cureaua pantalonilor la şoldul stâng şi cel drept. după care se fixează cu o clemă. * se trece masca contra gazelor în poziţia “de luptă”. * se încheie poalele mantalei de protecţie la butoni. după ce în prealabil au fost înfăşurate în jurul picioarelor mai jos de genunchi. capetele libere ale cordoanelor se fixează prin închiderea simplă sau dublă la butoni.

* se scot clemele de fixare. se fixează găicile de la mâneci prin încheierea simplă sau dublă la butoni şi se ia arma. astfel ca să poată fi uşor scoase prin scuturare. * se descheie cordoanele laterale. completul de protecţie nr. După executarea acţiunilor într-un teren infectat. * se deschid cele două butoniere din partea de sus a mantalei de protecţie şi gaica de fixare de la glugă. se scoate cu respectarea măsurilor de siguranţă indicate în instrucţiuni. după care prin scuturare se aruncă în spate mantaua de protecţie cu partea exterioară în jos. * se apucă de partea exterioară a marginilor mantalei de protecţie şi se eliberează umerii din manta. La această comandă se execută următoarele: * se pune arma jos sau se sprijină de un obiect din apropiere. * se trage gluga pe spate. având grijă să nu se infecteze îmbrăcămintea sau părţile descoperite ale corpului. în aşa fel încât să nu se atingă ceafa cu partea infectată. * se descheie găicile de la mâneci şi se scot pe jumătate mănuşile de protecţie din mâini. odată cu mănuşile de protecţie. * se scot ciorapii de protecţie. 250 . cu mantaua de protecţie îmbrăcată ca “combinezon de protecţie”. se desfac cordelele (găicile) de jos şi de la mijloc ale ciorapilor de protecţie.* se îmbracă mănuşile de protecţie pe sub manşetele mânecilor. * se desfac cordoanele de spate ale mantalei de protecţie de la cureaua de la pantaloni. * se trece în partea dinspre care bate vântul şi se scot casca şi masca contra gazelor. 1 se execută la comanda “SCOATEŢI COMPLETUL DE PROTECŢIE”. * se scot sacul port-mască şi echipamentul şi se aşează pe pământ. 1. se descheie poalele şi marginile mantalei. Scoaterea completului de protecţie nr.

ANEXE 251 .

număr de locuitori. suprafaţă. C.J.Anexa 1 REPREZENTAREA LOCALITĂŢII PE HARTĂ Zonă cu clădiri nerezistente la foc Zonă cu clădiri rezistente la foc IONEŞTI 7382 C.J. Denumirea localităţii în funcţie de: importanţa politico-economică. 7382–numărul de familii (numărul de gospodării).-organul administraţiei publice locale (Consiliu judeţean). 252 .

senzaţie de rău general Rickettsii Coxiella burnetti (produce febra “Q”) Incubaţie: 10-20 zile. slăbiciune. dureri de piept 253 . după care revine brusc cu grave tulburări respiratorii. dureri la încheieturi şi sudoare Bacillus anthracis (produce antraxul) Incubaţie: 1-6 zile 10. infarct. durata bolii: 30-60% dintre victime mor în 30 de zile 10-50 organisme Dureri generalizate. depresiune nervoasă. pneumonie şi deces Senzaţie de rău. blocaj circulator şi deces Febră şi frisoane. dureri de cap. tuse.300 organisme Pastulera tularensis (produce tularemia) Incubaţie: 1-5 zile. durata bolii: 1-2 zile 100-200 organisme Incubaţie: 1-3 săptămâni. pierderea apetitului. durata bolii: de la câteva zile la câteva săptămâni 10 organisme sau mai puţin Pneumonie.Anexa 2 AGENŢI BIOLOGICI DE LUPTĂ Tipul de agent 01 Denumire a agentului 02 Timpul de la infestare la apariţia bolii 03 Doza necesară 04 Simptome şi efecte 05 Febră şi slăbiciune urmată de obicei de o uşoară îmbunătăţire a stării pacientului. tuse.000 spori sau mai puţin Yersinia pestis (provoacă ciuma bubonică) Bacterii Brucella suis (produce bruceloza) Incubaţie: 2-10 zile. hemoragie. durata bolii: câteva zile 1. febră mare. ganglioni limfatici moi.

durata bolii: de la câteva zile la câteva săptămâni Acţiune: de la câteva minute la câteva ore. poate începe cu simptome nespecifice de slăbiciune. greţuri. delir.000 micrograme 254 . durata bolii: 4 zile 2. ameţeală. febră. moartea în câteva minute Slăbiciune. stare de vomă. crampe abdominale puternice. paralizia muşchilor respiratorii. frisoane. durata bolii: câteva zile 200 micrograme Stafilococ us enterotoxi na B Acţiune: câteva ore. infarct şi deces Ameţeală. slăbire progresivă a muşchilor. durata bolii: fatală după inhalarea unei doze letale Acţiune: de la câteva ore la câteva zile. deficienţă respiratorie bruscă ce poate cauza decesul Greţuri. dureri de cap. hemoragie gastrointestinală. ruperea vaselor de sânge.01 02 Encefalita cabalină venezuele a-nă 03 Incubaţie: 4-5 zile. durata bolii: 2472 ore 04 25 unităţi infecţioase 05 Febră. poate duce la comă. diaree şi stări de vomă Saxitoxina 150 micrograme Viruşi Botulinum 70 micrograme Ricinul Acţiune: câteva ore. gură şi gât uscat. vedere neclară. stare de vomă. tuse Greţuri puternice.

1916 ELECTRONII SE ROTESC NUMAI PE ANUMITE ORBITE CIRCULARE ORBITE CIRCULARE SAU ELIPTICE 255 .Anexa 3 ARMELE DE NIMICIRE ÎN MASĂ EVOLUŢIA MODELELOR ATOMICE „COZONAC CU STAFIDE” THOMSON 1898 “MODELUL PLANETAR” RUTHEFORD 1912 “ATOMUL LUI BOHR” – 1913“ MODELUL BOHR SOMMERFELD .

Anexa 4 MODELE ŞI PRINCIPII DE FUNCŢIONARE A ARMELOR NUCLEARE Exploziv BOMBA “ A” Plutoniu 239 Înveliş Exploziv BOMBA “ H” Plutoniu 239 sau Uraniu 235 det.fisiune). atomic Hidrogen Înveliş * pentru bombele de dimensiuni reduse se foloseşte “deuterura de litiu”. * bombele trifazice sunt compuse din bomba “A” şi “H” (fisiune – fuziune . este o bombă termonucleară la care se adaugă fisiunea Uraniului. emisie de radiaţii şi neutroni rapizi. 256 . * bomba cu neutroni: fisiunea Californiu – 251.

AERONAVE PURTĂTOARE DE FOCOASE NUCLEARE .BOMBA CU NEUTRONI SUBSTANŢE RADIOACTIVE DE LUPTĂ (PRODUSE SECUNDARE ALE INDUSTRIEI ATOMICE) III MIJLOACE DE ÎNTREBUINŢARE A ARMEI NUCLEARE .ARTILERIA .Anexa 5 ARMELE DE NIMICIRE ÎN MASĂ ARMA NUCLEARĂ ARMA CHIMICĂ ARMA BIOLOGICĂ II TIPURILE DE ARME NUCLEARE A – ARME NUCLEARE CU ACŢIUNE EXPLOZIVĂ: .BOMBA TRIFAZICĂ (COMBINAŢIA BOMBELOR “A” ŞI “H”) B – ARME NUCLEARE FĂRĂ ACŢIUNE EXPLOZIVĂ: .RACHETE DE TOATE TIPURILE .SUBMARINELE ŞI NAVELE DE SUPRAFAŢĂ (RACHETE ŞI TORPILE) .IMPULSUL ELECTROMAGNETIC .EMISIUNEA DE LUMINĂ (35% DIN ENERGIA TOTALĂ A EXPLOZIEI) .CONTAMINAREA RADIOACTIVĂ (10% DIN ENERGIA TOTALĂ A EXPLOZIEI) 257 .RADIAŢIA PENETRANTĂ (5% DIN ENERGIA TOTALĂ A EXPLOZIEI) .BOMBA CU HIDROGEN .UNDA DE ŞOC (50% DIN ENERGIA TOTALĂ A EXPLOZIEI) .BOMBA ATOMICĂ .FUGASE NUCLEARE IV FACTORII DISTRUCTIVI AI EXPLOZIEI NUCLEARE .

258 . cu acţiune generală: a) neuroparalitice (intoxică organismul) – Tabun.ARMA CHIMICĂ (subsatnţe toxice de luptă) I S.X.L. 2.persistente. S.T. b) psihochimice (acţionează asupra sistemului nervos) – L.D. clorcian.în stare solidă (pulberi) – L. cu acţiune iritantă (acţionează asupra mucoaselor şi căilor respiratorii) a) lacrimogene – cloratocetofenona.z. b.s.S.L. levizita.în stare lichidă (picături) – SARINUL. .-25.L.T. c) vomitive – etilcarbazolul.T. Sarin. S. V.T.D.T. Soman.L. mescalina. I CLASIFICAREA S.. difosgen.L.. azotiperita. III CLASIFICAREA S. c. 4. S. 3. după acţiunea fiziopatologică asupra organismelor vii: 1. S.S. după persistenţă: Anexa 6 .T. cu acţiune sufocantă (acţionează asupra căilor respiratorii / axfisiere) – fosgen. pot fi întrebuinţate şi acţionează sub formă de: . . D) nervoase (acţiune generală asupra organismului) – acid cianhidric.L. trecătoare (nepersistente).T. b) strănutătoare – adamsita. oxid de carbon. semipersistente.gaze sau vapori – hidrogenul arseniat. c) hematice (reduc numărul de globule roşii / anemie) – hidrogen arseniat. cu acţiune vezicantă (acţionează asupra mucoaselor) – iperita.L. – 25.

vegetaţie. înfundat. * la locul exploziei apare un nor de fum sau ceaţă. * din avioane se pot lansa casete din care se desprind şi explodează un număr mare de bombe chimice mici. – este denumită muniţie chimică binară II INDICII DE RECUNOAŞTERE A ATACULUI CU ARMA CHIMICĂ: * explozia muniţiei chimice este însoţită de un zgomot slab. clădiri etc. componentele unor substanţe chimice netoxice. iar pe teren cad picături de S.L. acestea se combină în momentul folosirii. care dispare repede. în compartimente separate. * în urma avioanelor se formează un nor de culoare închisă. ◊ Bombe chimice de aviaţie.T. ◊ Proiectile chimice de artilerie şi mine chimice de aruncătoare.L. care dispare pe timpul cât se deplasează pe direcţia vântului. ◊ Pulverizarea din aparate speciale montate pe avioane ◊ Dispozitive care conţin. * pe sol.. * apar cadavre de păsări sau alte animale mici. * vegetaţia îşi schimbă culoarea şi se veştejeşte la câtva timp după atac. apar picături sau pete uleioase de culoare închisă.Anexa 7 ARMA CHIMICĂ I MIJLOACE DE ATAC CU ARMA CHIMICĂ: ◊ Rachete. * în zona atacului apare un miros particular al substanţelor. * toate aceste indicii prezentate nu vor confirma întotdeauna un atac chimic 259 .T. care produce iritarea organelor respiratorii şi a ochilor. realizând S.

bruceloza. enterotoxina stafilococică. febra aftoasă. * lansare din avion a unor containere paraşutate. utilizaţi în scopuri agresive. fiole.tifosul exantematic. holera. * rachete. cu ajutorul unui exploziv sau prin răspândirea încărcăturii la pulverizarea ei cu ajutorul aerului comprimat (un rezervor aflat în corpul bombei). ‫ ﻬ‬agenţi diversionişti dotaţi cu: flacoane. . în special rozătoare şi insecte. care pot determina îmbolnăvirea în masă a populaţiei (epidemii). ‫ ﻬ‬pulverizarea din avion cu ajutorul unor dispozitive speciale. encefalita. gripa. febra tifoidă. febra galbenă. morva. * bombe biologice încărcate cu suspensii lichide.Anexa 8 AGENŢI PATOGENII I Sunt agenţi patogeni. care se desfac la contactul cu solul. grenade de mână. B) RICKETTSII . melioidoza. psitacoza. variola. D) TOXINELE MICROBIENE – febra botulinică. antraxul. 260 .aceste proiectile funcţionează prin răspândirea conţinutului patogen. C) VIRUŞI – variola. a animalelor (epizootii) şi distrugerea fondului agro-forestier II BOLILE CARE POT FI PROVOCATE DE AGENŢII PATOGENI: A) BACTERIILE – ciuma. ‫ ﻬ‬animale infestate – orice specie. III MIJLOACELE ŞI PROCEDEELE DE RĂSPÂNDIRE A AGENŢILOR PATOGENI: * prin lansare din avion. pulverizatoare. tularemia.

* să aibă o temperatură de ardere foarte ridicată (mii oc). azotat de metil. aliajul electron B) lichide: produse petroliere obţinute din distilarea ţiţeiului C) gazoase (vapori): acetilena.) * bombe incendiare de aviaţie (5 – 250 kg) * recipiente (rezervoare) incendiare de aviaţie (100 – 400 l) * proiectile incendiare de artilerie şi bombe de aruncătoare * fugase incendiare * grenade incendiare de mână * sfere incendiare * plăci incendiare * sticle incendiare 261 . metale alcaline (sodiu şi potasiu metalic). * să ardă în afara contactului cu oxigenului din aer. II CLASIFICAREA SUBSTANŢELOR INCENDIARE DUPĂ STAREA DE AGREGARE A) solide: fosforul alb. termitul. dimetil şi dietil de zinc D) geluri şi paste: napalm (produs petrolier + gelificator). montate pe tancuri şi t. * să aibă posibilitatea propagării incendiului pe suprafeţe mari.Anexa 9 SUBSTANŢE INCENDIARE I CARACTERISTICILE SUBSTANŢELOR (AMESTECURILOR) INCENDIARE * să aibă o căldură de ardere (combustie mare).a. * să aibă o durată mare de ardere. * să nu prezinte pericol la manipulare şi transport. * să fie greu de stins.b. supernapalm (napalm + pulberi metalice) III MIJLOACE DE ÎNTREBUINŢARE A SUBSTANŢELOR INCENDIARE * aruncătoare de flăcări (portabile.

formând un puternic val de foc. • arde şi degajă o temperatură de 1600o C. • efecte: undă de şoc puternică. butan.Anexa 10 SUBSTANŢE INCENDIARE 1.A. • este un amestec de propan.P. • compactitatea jetului până la atingerea ţintei. • este compus din produse petroliere şi gelificator de natura calciului şi alte adausuri ca: asfalt. • ardere înceată pe traiectorie şi deplină la ţintă.A. • adezivitate bună la suprafaţa ţintei.E. salpetru.” (armă cu efect antipersonal. • este un NAPALM metalizat. echivalentă cu efectul unei lovituri nucleare de 10 kT.M. antimaterial). magneziu sau aluminiu. CARACTERISTICILE SUBSTANŢELOR INCENDIARE FOLOSITE LA ARUNCĂTOARELE DE FLĂCĂRI: • aprindere rapidă la temperaturi scăzute. • distanţa de lansare a lichidului cât mai mare. NOUTĂŢI ÎN DOMENIUL SUBSTANŢELOR INCENDIARE: a) PIROGELUL: • este cunoscut sub denumirea de “LAVĂ ARTIFICIALĂ”. de culoare cenuşie. autoaprinderea aerului şi consumarea oxigenului din zonă. de consistenţa aluatului. 2. 262 . oxid de etilenă – volatile – care într-o proporţie de 1/5 cu aerul se autoaprinde şi produce o explozie. b) AMESTECUL DE TIP “F. generează oxid de carbon şi negru de fum.”: • este cunoscut sub denumirea de “EXPLODAREA NORILOR DE CARBURANT” sau “A. timp de 3 – 4 minute.

ce se compune din magmă. presiunea din centrul miezului este atât de mare încât roca trebuie să fie solidă.Anexa 11 SECŢIUNE TRANSVERSALĂ PRIN PĂMÂNT scoarţa până la 600o C magma 1500o C Pământul este constituit din straturi. 263 . sub scoarţă se găseşte mantaua. o rocă semilichidă.

dar şi cea care cauzează cutremurele 264 .Anexa 12 FUNDUL OCEANULUI Fundul oceanului este situat pe scoarţa pământului şi o secţiune transversală realizată prin terra prezintă plăcile care formează scoarţa. mişcarea plăcilor tectonice este cea care determină apariţia munţilor.

elaborat în 1935 de S. Izoseisme = curbe care delimitează – pe o hartă macroseismică – suprafeţe de egală intensitate seismică.F. cutremurele se clasifică astfel: * de suprafaţă: între 0 – 50 kilometri. înregistrat la scări de 1:5000 până la 1:10000. Falie = fractură plană sau uşor curbă a scoarţei terestre în lungul căreia se produc deplasări. 265 . Intensitate seismică = cuantificarea consecinţelor unui cutremur pe o scară specifică de 12 grade. a construcţiilor şi a mediului natural. pe o scară de 9 grade. Epicentru = proiecţia focarului pe suprafaţa pământului.Anexa 13 PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE UNUI CUTREMUR Focar (sinonim cu hipocentru) = punct teoretic. După adâncime. Richter. din interiorul pământului. * microzonare seismică = împărţirea unei regiuni în sectoare caracterizate de aceleaşi efecte pentru un cutremur prevăzut. * de adâncime: peste 250 kilometri. Adâncimea focarului (hipocentrului) = distanţa pe verticală dintre epicentru şi focar.Karnik). Scara MSK (Mendvedev – Sponheuer . de declanşare a unui cutremur tectonic. * intermediar: între 50 – 250 kilometri. Scara MM (Mercalli modificată). Magnitudine = parametru care arată cantitatea de energie eliberată de un cutremur. plecând de la efectele avute asupra populaţiei.

64 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Acceleraţia maximă a terenului (mm/s) 2. obiectele fixate pe pereţi vibrează (oscilează) Obiectele oscilează.64 Gradul cutremurului MSK . se produc crăpături în pământ Nici un edificiu nu rămâne în picioare. se produc numeroase surpări Cutremur atât de violent încât întreaga zonă îşi modifică aspectul 266 .5 2.6 – 5 6 – 10 11 – 25 26 – 50 51 – 100 101 – 250 251 – 500 501 – 1000 1001 – 2500 2501 – 5000 > 5000 Consecinţele cutremurului Cutremur înregistrat doar de instrumente Cutremur abia simţit de persoane mai sensibile sau aflate la etaj Cutremur uşor cu daune minime Cutremur simţit de toţi. clopotele sună singure Cad obiecte şi tencuială Clădirile încep să cadă.Anexa 14 SCALA MSK . se produc crăpături în tencuială. cornişele cad Casele. liniile electrice cad Cutremur dezastruos cu numeroase victime Aproape toate clădirile se prăbuşesc.

112 Centrul Operational pentru Situaţii de Urgenţă PRIMAR Şeful Protecţiei Civile Comisia de Apărare Împotriva Dezastrelor POLIŢIA COMUNITARĂ Comisia de Evacuare POMPIERI Comisiile de specialitate ale sectorului POLIŢIE-JANDARMI Serviciul de ambulanţă Mass-media Formaţiuni de Protecţie Civilă la nivel sector 267 .Anexa 15 CUM şi PE CINE ANUNŢĂM OPERATIV ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Centrul operaţional al sectorului POPULAŢIA TEL.

112 Centrul Operational pentru Situaţii de Urgenţă PRIMAR Şeful Protecţiei Civile Comisia de Apărare Împotriva Dezastrelor POLIŢIA COMUNITARĂ Comisia de Evacuare POMPIERI Comisiile de specialitate ale sectorului POLIŢIE-JANDARMI Serviciul de ambulanţă Mass-media Formaţiuni de Protecţie Civilă la nivel sector 268 .Anexa 16 CUM şi PE CINE ANUNŢĂM OPERATIV ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Centrul operaţional al sectorului POPULAŢIA TEL.

Anexa 17 REPREZENTAREA CONDUCTELOR. LIMITELOR ŞI CĂILOR FERATE 269 . ÎMPREJMUIRILOR. RAMBLEELOR. DEBLEURILOR.

Anexa 18 REPREZENTAREA RELIEFULUI PE HARTĂ PRIN CURBE DE NIVEL 270 .

Anexa 19 METODA PLANULUI COTAT 271 .

culturale.Anexa 20 Puncte de bază Obiective economice. industriale. sportive etc 272 .

Anexa 32 REPREZENTAREA FORMELOR DE RELIEF PE HARTĂ 273 .

Anexa 22 SEMNELE CONVENŢIONALE A. SEMNE CONVENŢIONALE DE SCARĂ C. SEMNE CONVENŢIONALE DE CONTUR B. SEMNE CONVENŢIONALE EXPLICATIVE 274 .

Anexa 23 REPREZENTAREA DRUMURILOR AUTOSTRADĂ: 2 – nr. Drumuri în construcţie Drum natural (vicinal) Drum de exploatare pe câmp sau în pădure Poteci pentru transporturi samarizate sau de picior Trecerea drumului peste un curs de apă . .pod 275 . . 10 – lăţimea din şanţ în şanţ. 4 – lăţimea unei benzi. 8 – lăţimea din şanţ în şanţ. în metri. ŞOSEA MODERNIZATĂ: 7 – lăţimea carosabilului. ŞOSELE: 6 – lăţimea carosabilului. As – material de acoperire. B – material de acoperire. P – material de acoperire. benzilor.

ALARMĂ AERIANĂ – constă în 15 sunete a 4 secunde fiecare. ALARMĂ DE DEZASTRE – constă în 5 sunete a 16 de secunde fiecare.Anexa 24 SEMNALELEM N A L E S E TRANSMISE CU AJUTORUL SIRENELOR DE ALARMĂ ÎN CAZ DE RĂZBOI SAU DEZASTRU 1. cu pauză de 12 secunde între ele. 3. ÎNCETAREA ALARMEI – constă dintr-un sunet continuu de aceeaşi intensitate. cu pauză de 4 secunde între ele. FISIUNEA NUCLEARĂ ATOM DE URANIU NEUTRON 276 . 4. cu durata de 2 minute. 2. cu pauză de 10 secunde între ele. PREALARMĂ AERIANĂ – constă în 3 sunete a 32 secunde fiecare.

. “Protecţia civilă şi managementul dezastrelor”. . . .P.Instrucţiuni de cunoaştere pentru pistol calibrul 7. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.I. ediţie 1993. .09.Legea 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române. ediţie 1984.C – 8 A.R. .C – 7. nr. . . .BIBLIOGRAFIE: . .Instrucţiuni de cunoaştere pentru puşca mitralieră calibrul 7.Instrucţiuni de cunoaştere pentru mitraliera de companie calibrul 7. . ediţie 1983. .Instrucţiuni de cunoaştere pentru pistol GLOCK 17 şi 17L.Instrucţiuni de cunoaştere pentru aruncătorul de grenade A.Cunoştinţe generale referitoare la bazele tragerii cu armamentul de infanterie. ediţie 2000. ediţie 1986. 88/2001 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă.Instrucţiuni de cunoaştere pentru puşca semiautomată cu lunetă 7. model 1966.A – 106. model 1974.N.1999.U.65 mm.9. . .62 mm.62 mm. .62 mm. .Album cu principalele tipuri de tehnică militară din înzestrarea unor armate străine. ediţie 1976.. model 1964.Legea 604/2004 privind aprobarea O.Legea 481/2004 privind organizarea şi funcţionarea protecţiei civile în România. ediţie 1987. .I. 277 . .G.Instrucţiuni de cunoaştere pentru pistol mitralieră calibrul 7.Legea 295/2004 privind regimul armelor de foc şi muniţiilor. .62 mm.T.O.Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.G. . -7.G. model 1963.A. .Atlas de semne convenţionale pentru planurile topografice. calibrul 9 mm.Decizia Guvernului din 13. . -C – 12.A. ediţie 1985. .C – 9.

. 2005. BAIKAL.“Protecţia civilă şi managementul dezastrelor”. Bucureşti.Instrucţiuni de cunoaştere pentru grenadele de mână.Topografie militară. model 1974 şi 1985.Instrucţiuni de cunoaştere a M. Max Morgan Witts. . 2005. . Bucureşti. 1976. ed. ediţie 2000.G.Ghidul măsurilor de urgenţă – transportul mărfurilor periculoase. .. ediţie 1989. editura M. Enola Gay. . 278 . editura Politica. editura I&A. . .I.C. . .Instrucţiuni de cunoaştere a armei de vânătoare I. 1983.J.A.„Bazele tragerii cu armamentul – curs universitar.“Trăim cu radiaţii”.Gordon Thomas.Manual de protecţie civilă ediţie 1983.